Introducere 1

1. Introducere
1.1 Obiectivele şi structura lucrării

Această lucrare tratează calculul elementelor de beton armat la stări limită ultime
şi de serviciu. Deorece în acest moment sunt încă în vigoare normele şi standardele
româneşti, dar ele urmează să fie înlocuite în scurt timp de standardele europene
(Eurocoduri), aplicarea principiilor de calcul este prezentată atat conform normelor
actuale româneşti, cât şi conform standardelor europene. În acest fel ea este utilă atat
în momentul de faţă, dar va fi utilă şi după anul 2010, când se prevede trecerea la
aplicarea obligatorie a standardelor europene.
Pentru a facilita citirea părţilor care se referă la Eurocoduri de către ingimerii
familiarizaţi cu notaţiile tradiţionale în România, lucrarea conţine într-o anexă o listă de
simboluri şi notaţii care sunt definite în paralel, atât conform STAS 10107/0-90 cât şi
conform cu EN 1992-1-1.
Proiectarea elementelor structurale şi a structurilor se face în cadrul unui “format
de proiectare” care trebuie să asigure siguranţa necesară. De aceea al doilea capitol
din lucrare tratează despre formatul semiprobabilist de proiectare la stări limită.
Pentru a înţelege principiile de calcul, cunoaşterea preliminară a materialelor
componente (beton şi armături) şi a interacţiunii dintre ele (conlucrare prin aderenţă)
este absolut necesară, şi aceste chestiuni sunt tratate în capitolele 3, 4 şi 5.
Capitolul al 6-lea prezintă detaliat comportarea elemntelor de beton armat
solicitate la întindere centrică şi la încovoiere în diverse stadii de lucru, permiţând
înţelegerea comportării specifice betonului armat.
Capitolele 7-9 tratează calculul la încovoiere şi încovoiere cu forţă axială,
începând cu metoda generală (cap. 7), şi continuând cu aspecte specifice calculului
elementelor încovoiate cu secţiuni dreptunghiulare şi în T (cap. 8) şi al stâlpilor cu
secţiune dreptunghiulară (cap. 9).
Capitolul 10 prezintă calculul la forţă pentru grinzi şi stâlpi, în timp ce al 11-lea
capitol prezintă câteva cazuri speciale în care intervine forţa tăietoare (rezemări
indirecte, încărcări suspendate, lunecare în rosturi).
Capitolul al 12-lea prezintă o metodă mai recentă de proiectare a zonelor cu
discontinuităţi geometrice sau de încărcare ale elementelor de beton armat, şi anume
metoda sistemelor biele-tiranţi, cunoscută în literatură ca metoda “strut-and-tie”.
În capitolul al 13-lea este tratat calculul la starea limită ultimă al torsiune, iar în
capitolul al 14-lea calculul al oboseală.
Capitolele 15 şi 16 sunt dedicate stărilor limită de serviciu, de limitare a
deschiderii fisurilor şi respectiv de limitare a deformaţiilor.
Lucrarea se adresează atât studenţilor de la facultăţile de construcţii, care vor să-
şi aprofundeze cunoştinţele, cât şi inginerilor proiectanţi care vor să se familiarizeze cu
prevederile standardelor europene.

1.2 Factori care influenţează alegerea betonului ca material structural

Betonul (simplu, armat sau precomprimat) este unul din cele mai folosite
materiale structurale deşi, in forma sa modernă, a apărut relativ recent, în a doua
jumătate a secolului al XIX-lea. Producţia mondială de beton este de circa 1 tonă pe
cap de locuitor !
Evident, aceasta se datorează avantajelor pe care le prezintă :
2 Introducere
1. Economie : Unul din factorii determinanţi pentru orice construcţie îl reprezintă
costul. Betonul este un material relativ ieftin ; de exemplu, pentru o structură etajată
(locuinţe sau birouri), varianta din beton armat costă aproximativ de două ori mai puţin
faţă de varianta cu structură metalică.
2. Versatilitate : O altă calitate a betonului este posibilitatea de a realiza o mare
varietate de forme şi dimensiuni. Betonul proaspăt este plastic şi ia forma cofrajului
în care este turnat. Se pot realiza astfel forme deosebit de avantajoase structural şi
arhitectural – de exemplu plăci plane şi curbe. De asemenea, dimensiunile elementelor
nu sunt limitate de dimensiunile sortimentelor disponibile pe piaţă (ca în cazul profilelor
metalice) sau de gabaritele maxime de transport. Trebuie subliniat faptul că se
pretează foarte bine la realizarea elementelor de suprafaţă (plăci) şi masive (fundaţii),
spre deosebire de principalii săi concurenţi, oţelul şi lemnul, din care se realizează de
obicei elemente lineare.
3. Accesibilitate : Principalele materiale componente (cimentul, nisipul şi
pietrişul), precum şi echipamentele de amestecare, sunt accesibile in majoritatea
zonelor geografice, iar oţelul beton este in general mai uşor de transportat decât
elementele structurale metalice.
4. Rezistenţă la foc : Structurile trebuie să reziste la acţiunea focului şi să
rămană în picioare suficient timp pentru ca clădirea să fie evacuată. Structurile de
beton au o rezistenţă de circa 1-3 ore la foc, fără a se lua măsuri speciale, ca în cazul
structurilor metalice.
5. Întreţinere redusă : Structurile din beton necesită cheltuieli mult mai mici cu
întreţinerea decât structurile metalice.
6. Redundanţă structurală : Structurile din beton au de regulă un grad ridicat de
nedeterminare statică, ceea ce le conferă rezerve de rezistenţă în cazul unor
supraîncărcări sau acţiuni accidentale.

Totuşi, betonul nu prezintă numai avantaje. Există anumite caracteristici care pot
conduce la alegerea unui alt material structural :
• greutate specifică relativ ridicată (circa 2,4 t/m
3
) ;
• raport rezistenţă/greutate relativ mic (pentru beton 24 MPa/ 2400 kg/m
3

1/100, in timp ce pentru oţel 300/7850 ≈ 1/30 ) ;
• rezistenţă redusă la întindere (1/10 ÷ 1/20 din rezistenţa la compresiune).
• necesitatea de a folosi cofraje şi sprijiniri ;
• deformaţii care au loc în timp.
Primul dezavantaj poate fi compensat prin utilizarea agregatelor uşoare, care dau
un beton uşor (sub 1,8 t/m
3
).
Al doilea, prin realizarea de betoane de înaltă rezistenţă (care au o rezistenţă la
compresiune între 60 şi 120 MPa).
Cel de-al treilea, prin asocierea betonului cu oţelul, în compozitul numit beton
armat. Este cazul cel mai important din punct de vedere practic şi va reluat mai detaliat
la paragraful 1.3.
Realizarea unei structuri din beton armat implică trei operaţii, consumatoare de
materiale şi manoperă, care nu sunt întâlnite la alte tipuri de structuri : confecţionarea
cofrajelor, decofrarea şi susţinerea elementelor până când betonul capătă suficientă
rezistenţă. Eliminarea parţială a acestui dezavantaj se poate face prin standardizarea
elementelor (şi cofrajelor) şi prefabricare.
Betonul are deformaţii care se dezvoltă în timp, pe o perioadă îndelungată :
contracţia de uscare şi curgerea lentă (fluajul). Primul fenomen poate produce eforturi
de întindere dacă deformaţiile sunt împiedecate, iar cel de-al doilea creşterea în timp a
Introducere 3
săgeţii elementelor încovoiate. O proiectare şi o execuţie adecvate limitează efectele
negative ale acestor fenomene.
1.3 Comportarea unei grinzi din beton armat
Oţelul (armătura) est introdus în zonele unde sunt eforturi de întindere. Avantajul
adus de armături este ilustrat în cazul tipic al unei grinzi supuse la incovoiere (fig. 1-1).
• În cazul materialului elastic, ruperea se produce când este atinsă rezistenţa σ
r

a materialului (fig. 1-1a).
• În cazul betonului simplu, ruperea se produce când este atinsă rezistenţa la
întindere R
t
a betonului. O fisură perpendiculară pe axa grinzii apare la partea
inferioară, se dezvoltă rapid în sus şi declanşează ruperea. Ruperea este
casantă (fig. 1-1b).
• În cazul betonului armat, atingerea R
t
marchează doar începutul fisurării.
Eforturile de întindere sunt transferate de la betonul întins la armătură şi
momentul este echilibrat printr-un cuplu format de forţa de întindere din
armătură şi rezultanta eforturilor de compresiune din betonul situat deasupra
axei neutre (fig. 1-1c). Ruperea se produce numai când betonul comprimat îşi
epuizează capacitatea. Comportarea este ductilă. Raportul dintre rezistenţa la
încovoiere a unei grinzi din beton simplu şi cea a unei grinzi similare din beton
armat este de circa 1/5. Deformaţia (săgeata) grinzii la rupere poate fi de circa
50 de ori mai mare decât la fisurare (fig. 1-2).

Asociera betonului cu armătura este favorizată şi de anumite proprietăţi fizice şi
chimice ale celor două materiale :
• Aderenţa, care asigură transmiterea eforturilor între beton şi armături, se
realizeazăde în mod natural.
• Prin introducerea armăturilor în beton, protecţia anticorozivă a acestora este
asigurată de pH-ul bazic (>12) al betonului.
• Similaritatea coeficienţilor de dilatare termică previne apariţia de eforturi
suplimentare datorită variaţiilor dimensionale diferite sub acţiunea variaţiilor
de temperatură.

Comportarea betonului armat este diferită şi mult mai complexă decât cea a
materialului ideal, linear - elastic, pe baza căruia sunt dezvoltate teoriile din Rezistenţa
Materialelor, şi, mai general, din Mecanica Mediului Continuu.
Într-adevăr, betonul armat este un material compozit rezultat din asocierea a două
materiale cu proprietăţi mecanice diferite. După fisurarea betonului întins, materialul îşi
pierde şi continuitatea. În plus, atât betonul cât şi armăturile de înaltă rezistenţă folosite
la beton precomprimat au proprietăţi reologice (fluaj şi respectiv relaxare).


4 Introducere


Fig. 1-2. Relaţia de principiu forţă-săgeată pentru o grindă de beton armat.

Toate aceste particularităţi fac necesar studiul betonului armat, separat de
Rezistenţa Materialelor şi Mecanica Mediului Continuu, dar de o manieră
complementară faţă de acestea.


Fig. 1-1. Comparaţie între comportarea unei grinzi a) din material elastic, b) din
beton simplu şi c) din beton armat.
comportare
liniară
comportare
elasto-pastică
q (încărcare)
f (săgeată)
prima fisură
curgerea armăturii
întinse
“ruperea” (încărcarea
maximă)
Introducere 5

1.4 Scurt istoric

Cimentul hidraulic este cunoscut din epoca romanilor (sec. II î.e.n), care
amestecau o cenuşă vulcanică cu mortar de var. Inventarea cimetului modern este
revendicată de francezi (Louis Vicat, 1812-1813) şi de englezi (John Aspdin, 1824),
care au obţinut ciment prin arderea unui amestec de calcar şi argilă. Cel din urmă îi dă
denumirea “Portland”, după piatra extrasă din insula Portland din sudul Angliei.
Betonul armat este inventat către mijlocul secolului al XIX-lea ; paternitatea sa
este atribuită grădinarului francez Joseph Monier, pentru că patentele înregistrate de el
începând cu 1867 au avut efecte, contribuind decisiv la dezvoltarea betonului armat ca
material structural. Brevetele sale au fost cumpărate de firma germană
Wayss&Freytag, care a executat numeroase lucrări între 1886 şi 1900 folosind
“ betonul Monier “.
Utilizarea betonului ca material structural se dezvoltă rapid în ultimele două
decenii ale secolului al XiX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Inginerii francezi
(Hennebique, Considéré) şi germani (Mörsch, Koenen, Dischinger) au avut contribuţii
importante la dezvoltarea teoriei şi practicii acestui nou material.
Primele norme au apărut în Elveţia (1903). Până în 1911 apar norme similare in
Germania, Franţa, Marea Britanie, Statele Unite şi Rusia. Se pun bazele metodei de
calcul la rezistenţe admisibile, care va fi utilizată pană în anii ’50 :

• 1903- “Norme provizorii pentru calculul betonului armat”, Elvetia
• 1904- “Prima circulara prusiana”, Germania
• 1906-”Circulara franceza”, Franta
• 1908- “Conditii tehnice pentru constructiie de beton armat”, Rusia
• 1911- “Circulara engleza”, Marea Britanie
Începând din anii ’30 devine materialul preferat pentru structuri. Plăcile curbe
subţiri din beton armat sunt utilizate pentru construcţii cu deschideri mari şi aspect
deosebit (Eduardo Torroja, Algeciras, 1933, fig. 1-3).
Un moment important îl constituie apariţia betonului precomprimat, legată de
numele inginerului fracez Emile Freyssinet (1928). Prin precomprimare se realizează o
stare iniţială de compresiune în beton, eliminându-se astfel, total sau parţial, eforturile
de întindere în exploatare. Aceasta face să dispară dezavantajele fisurării betonului
armat şi permite utilizarea eficace a unor armături de înaltă rezistenţă. În consecinţă se
pot realiza elemente cu deschideri mult mai mari decât cu beton armat.
În cursul anilor ’40, un progres important îl constituie elaborarea teoriei şi
calculului la rupere de către cercetătorii ruşi.
Studiul comportării structurilor din beton armat la acţiuni seismice se dezvoltă de
asemenea începând cu anii ’50. O contribuţie deosebită a avut-o profesorul neo-
zeelandez Thomas Paulay, care a dezvoltat în anii ’80 metoda proiectării capacităţii de
rezistenţă, influenţând concepţia privind proiectarea structurilor din beton armat pe plan
mondial, dar şi în România.
În prezent, construcţiile de beton armat au ajuns la performanţe tehnice foarte
inalte, în ceea ce priveşte dimensiunile şi complexitatea formei (fig. 1-4, 1-5), şi sunt
utilizate în mediile cele mai defavorabile (platforme marine, anvelope de reactoare
nucleare).

6 Introducere


Fig. 1-3. Piaţa acoperită din Algeciras (E. Torroja, 1933, 48 m deschidere)



a) b)

Fig. 1-4. a) Turnurile Petronas, 452 m înălţime, Kuala lumpur, 1997
b) Taipei 101, 508 m înălţime Taipei, 2004
Introducere 7





Fig. 1-5. Viaductul de la Millau, Franţa, 2004. Pilele de beton au până la 246 metri înălţime


În România, betonul armat a fost utilizat de la începuturile sale şi inginerii români
au construit structuri remarcabile (Prager, 1979).
Figura cea mai importantă în perioada de început este Anghel Saligny (1854 -
1925) care a realizat în premieră mondială silozuri de cereale la Brăila şi Galaţi (1884 -
1889) cu pereţi din elemente prefabricate (fig. 1-6).

8 Introducere


Fig. 1-6. Elemente prefabricate folosite de A. Saligny la silozurile de la Brăila

Şcoala de poduri şi şosele din Bucureşti introduce betonul armat în programa de
învăţământ. Primul curs de beton este ţinut în 1903 de profesorul Ion Ionescu :

• martie 1903 – conferinta Prof. Ion Ionescu : “Calculul betonului armat dupa metoda lui Mathias
Koenen”
• 1903 – primele proiecte de poduri de beton armat la Scoala
• 1910 – proiect obligatoriu de beton armat in anul IV
• 1915 – curs “Constructii si proiecte de beton armat”, 90 ore
• 1915 – lucrarea “Betonul armat – expunere elementara a regulilior de constructie si principiilor de
calcul”, prof. Ion Ionescu, reeditata 1928
Încă din primul deceniu al secolului XX, Gogu Constantinescu realizează diverse
lucrări (planşee din beton armat la Cazinoul din Constanţa, moscheea din Constanţa,
etc.) iar Elie Radu realizează lucrări edilitare şi poduri.



Fig. 1-7. Cazinoul din Constanţa, arh. P. Antonescu, ing. G. Constantinescu, 1909

Introducere 9


Fig. 1-8. Pod peste Jiu la Lainici, 60 m. deschidere, ing. Elie Radu, 1910

Înainte de al doile razboi mondial şi imediat după aceea, figura cea mai
proeminentă în domeniul betonului armat a fost profesorul Mihail Hangan (1896 –
1964).

Construcţiile din beton armat capătă o dezvoltare deosebită în anii 1950-1989,
fiind favorizate de politica de industrializare a ţării şi de cea de construire de locuinţe
colective în oraşele care se dezvoltă rapid. O descriere detaliată a construcţiilor de
beton armat realizate în această perioadă este dată în (Avram et al., 1987).

După 1989 urmează un deceniu în care volumul de construcţii este foarte scăzut. După
anul 2000, odată cu revirimentul economiei, creşte şi volumul de investiţii în construcţii,
în special clădiri pentru birouri, locuinţe şi centre comerciale. Se remarcă creşterea
deschiderilor ( dela cel mult 6 m la 7,5-8 m) şi a calităţii betoanelor folosite ( de la
betoane de clasă Bc 20 – Bc 25 la betoane de clase Bc 30 – Bc 40).

Bazele proiectării 10
2. Bazele proiectării

2.1 Introducere : procesul de proiectare
2.1.1 Obiectivele proiectării

Inginerul proiectant de structuri face parte dintr-o echipă ai cărei membri
lucrează împreună pentru a realiza proiectul unei clădiri, a unui pod sau a unui alt tip de
construcţie.
În cazul clădirilor, echipa este de regulă condusă de un arhitect, care realizează
alcătuirea generală a clădirii, iar inginerii de instalaţii şi structuri proiectează
componente individuale ale acesteia (de exemplu instalaţiile electrice, de alimentare cu
apă, de canalizare, de încălzire, structura de rezistenţă). În cazul construcţiilor
inginereşti (poduri, coşuri industriale, etc.), echipa poate fi condusă de un inginer.

Structura trebuie să indeplinească următoarele criterii majore:
- să fie adaptată utilizării dorite;
- să aibă un aspect estetic şi să se încadreze în mediu;
- să fie economică;
- să răspundă exigenţelor structurale de bază: să aibă suficientă rezistenţă pentru a
suporta efectele tuturor acţiunilor prevăzute şi să nu se deformeze, să nu fisureze sau
să nu vibreze de o manieră care să afecteze utilizarea construcţiei;
- să reziste la acţiunea agenţilor agresivi din mediul înconjurător (durabilitate) şi să
permită întreţinerea cât mai uşoară (mentenabilitate).

În ce priveşte eficienţa economică, aceasta trebuie evaluată pentru întrega durată
de viaţă, adică trebuie incluse costurile iniţiale (de construcţie), costurile de întreţinere
pe durata de viaţă prevăzută şi costurile de demolare şi reciclare a materialelor
rezultate din demolare.

2.1.2 Procesul de proiectare (FIB, 1999)

Punctul de plecare este decizia clientului de a construi un obiectiv (de exemplu o
clădire). Clientul poate fi o persoană privată sau o instituţie publică. De obicei clientul
este asistat de un consultant.
În primul rând trebuie identificate nevoile şi priorităţile clientului, pentru a
determina principalele atribute ale construcţiei. Acestea includ : cerinţe funcţionale,
cerinţe estetice şi cerinţe bugetare (costuri iniţiale, durată de execuţie, etc.).
În această fază este necesar să se întocmească un studiu de fezabilitate, care
trebuie să clarifice în special aspectele financiare (necesar de finanţare, surse de
finanţare, secvenţa de plăţi).
Procesul de proiectare structurală face parte din procesul general de proiectare
şi poate fi împărţit în trei etape : conceptul, proiectul preliminar şi proiectul detaliat.

Bazele proiectării 11
2.1.2.1 Conceptul

În această fază se iau deciziile fundamentale privind natura şi forma structurii: se
stabilesc materialele care vor fi utilizate (oţel, beton armat monolit sau prefabricat,
structură mixtă oţel-beton) şi sistemul structural.
Se stabilesc dimensiunile elementelor structurale, de obicei pe bază de
experienţă sau calcule preliminare simplificate. De exemplu pentru o clădire în cadre de
beton se stabilesc grosimile plăcilor şi dimensiunile stâlpilor şi grinzilor.
Este important ca în această fază să se stabilească cu suficientă precizie
dimensiunile elementelor, pentru a putea evalua implicaţiile asupra cerinţelor
funcţionale şi a costurilor.

2.1.2.2 Proiectul preliminar

Pe baza unui model structural global (eventual simplificat) şi a considerării
tuturor acţiunilor care pot fi aplicate structurii sunt dimensionate principalele elemente
structurale (secţiune de beton şi de armătură), pe baza verificărilor la stări limită ultime
şi de serviciu.
De regulă la sfârşitul acestei faze se determină cantităţile de materiale şi de
lucrări pentru realizarea unei antemăsurători şi calcularea costurilor. Se pregăteşte
documentaţia de licitaţie, pentru selecţionarea constructorului.

2.1.2.3 Proiectul detaliat

În această fază sunt calculate şi proiectate toate detaliile structurale, plecând de
la dimensionările efectuate în faza anterioară. Sunt pregătite desene detaliate de
execuţie pentru constructor.
Este faza care include cantitatea cea mai mare de muncă şi, în plus, se execută
de cele mai multe ori sub presiunea începerii lucrărilor de execuţie.

2.2 Formatul semiprobabilist de verificare a structurilor (Calgaro, 1996)

2.2.1 Introducere

Profesorul Edward L. Wilson îşi începe cartea “Analiza tridimensională a
structurilor” cu următoarea “definiţie” a ingineriei structurale :
“Ingineria structurală este arta de a folosi materiale (a căror proprietăţi pot fi doar
estimate) pentru a construi structuri (ce nu pot fi modelate şi calculate decât
aproximativ) ca să reziste la forţe (care nu sunt cunoscute cu precizie) astfel
încât responsabilitatea faţă de siguranţa publicului să fie satisfăcută”.

Această definiţie pune în evidenţă numeroasele incertitudini cu care se confruntă
inginerul proiectant de structuri. Până în secolul al XIX-lea, toate construcţiile erau
concepute şi executate empiric, iar siguranţa lor depindea de exerienţa şi intuiţia
constructorilor.
Bazele proiectării 12
Apariţia structurilor metalice a dus la dezvoltarea teoriei rezistenţei materialelor şi
la dezvoltarea unor metode de calcul raţionale.
Principiul adoptat era asigurarea ca efortul unitar maxim din zona critică a
structurii nu depăşeşte o valoare numită “admisibilă”, obţinută prin împărţirea rezistenţei
materialului printr-un coeficient de siguranţă stabilit în mod convenţional:

σ ≤ σ
adm

r
/ K

Această metodă a fost utilizată circa un secol, dar inginerii şi-au dat seama
progresiv de lipsurile acestei concepţii, ceea ce a dus la dezvoltarea noţiunii de
securitate pe baze probabiliste.

2.2.2 Abordarea probabilistă a siguranţei structurilor

Conform abordării probabiliste, o structură este considerată sigură dacă
probailitatea sa de cedare este inferioară unei valori stabilite. Trebuie subliniat faptul că
este nerealist de a pretinde pentru o structură siguranţa “absolută”.
Metoda probabilistă de analizare a siguranţei structurale duce însă la multe
dificultăţi în aplicare. Trebuie făcută o analiză completă a factorilor care aleatorii de
insecuritate, care se combină între ei şi a căror origini sunt diverse:
- incertitudini privind rezistenţa materialelor utilizate;
- incertitudini privind dimensiunile elementelor structurale;
- incertitudini privind mărimea acţiunilor aplicate structurii;
- incertitudini privind valoarea eforturilor datorită aproximaţiilor modelului de calcul.

2.2.3 Abordarea semiprobabilistă

Demersul semiprobabilist se traduce practic prin reguli, în parte forfetare, care
asigură siguranţa:
- în parte cu ajutorul valorilor reprezentative ale diverselor mărimi aleatoare (acţiuni
şi rezistenţe), ţinând cont de dispersia valorilor rezultate din datele statistice
existente sau bazate pe reguli de control şi acceptare a produselor;
- în parte pe baza unor coeficienţi parţiali de siguranţă, bazaţi pe experienţa
anterioară şi pe câteva cazuri în care s-au efectuat calcule probabiliste avansate;
- în parte pe marje introduse, mai mult sau mai puţin aparent, în relaţiile de calcul.

Considerând de exemplu că siguranţă structurii este un fenomen a cărui
nerealizare depinde de două mărimi scalare, un efect al acţiunii (solicitare) E şi o
rezistenţă (capacitate portantă) R, şi că aceste două mărimi sunt perfect cunoscute,
nerealizarea fenomenului constă în verificarea inegalităţii.
În realitate, valorile E şi R nu sunt perfect cunoscute şi putem să le considerăm
ca variabile aleatoare, având o distribuţie ca cea din Fig. 6.1, cu valorile medii E
m
şi R
m

şi ecarturile tip σ
E
şi σ
R
. Cedarea construcţiei este legată de o valoare p
f
a probabilităţii
ca R ≤ E: p
f
= Prob(R ≤ E).
În metoda semiprobabilistă, calculul probabilistic este înlocuit prin verificarea
unui criteriu în care intervin valorile reprezentative ale lui E şi R, notate E
k
şi R
k
şi
coeficienţii parţiali de siguranţă γ
F
şi γ
M
, rezultând expresia generală:
Bazele proiectării 13

M
k
k F
R
E
γ
γ ≤ (2.1)


Fig. 2-1. Ilustare schematică a metodei semiprobabiliste

2.3 Exigenţe de performanţă

EN 1990 defineşte astfel exigenţele de bază pentru o structură:

O structura trebuie proiectata si executata în aşa fel încât, pe durata vieţii considerate
la proiectare, cu un nivel de fiabilitate adecvat şi într-un mod economic:
- să reziste la toate acţiunile şi influenţele probabile care pot să apară în timpul
execuţiei şi utilizării, şi
- să ramână aptă utilizării pentru care a fost proiectată.

O structură trebuie proiectată şi executată astfel încât să nu fie deteriorată de
evenimente ca explozii, impact, sau consecinţele erorilor umane într-o masură
disproporţionată cu cauza originală.

Avariile posibile pot fi evitate sau limitate prin adoptarea adecvată a una sau a
mai multe din măsurile urmatoare:
- evitarea, eliminarea sau reducerea riscurilor la care poate fi supusă construcţia;
- alegerea unei forme structurale care să aibă o sensibilitate redusă la riscurile
considerate;
- alegerea unei forme structurale şi a unui mod de calcul care să asigure
capacitatea structurii de a rezista în cazul dispariţiei unui element individual sau a
unei părţi limitate a structurii, sau la apariţia unei avarii localizate de amploare
acceptabilă ;
- evitarea, pe cât posibil, a unor sisteme structurale care pot ceda fără avertisment;
- asigurarea conlucrării elementelor structurale.


E
m
R
m
R
k
E
k
E
k
= E
m
+k
E
σ
E
R
k
= R
m
+k
R
σ
R
Bazele proiectării 14
2.4 Stări limită şi situaţii de proiectare
2.4.1 Stări limită

Stările limită sunt stările dincolo de care construcţia nu mai satisface exigenţele
de comportare din proiect.
Stările limită sunt clasificate în stări limită ultime şi stări limită de serviciu.
Stările limită ultime corespund prăbuşirii sau altor forme de cedare ale structurii.
Stările limită ultime care trebuie verificate privesc:
− Pierderea echilibrului structurii sau a unuia din elementele sale, considerate
ca un corp rigid (EQU).
− Cedarea ca urmare a unei deformaţii excesive, ruperea sau pierderea de
stabilitate a structurii sau a unuia din elementele sale, inclusiv reazemele şi
fundaţiile (STR/GEO).
− Cedarea datorită oboselii (FAT).

Stările limită de serviciu corespund situaţiilor dincolo de care condiţiile de
exploatare specificate nu mai sunt asigurate.
Stările limită de serviciu care trebuie verificate privesc:
− Deformaţiile sau săgeţile care dăunează aspectului construcţiei sau utilizării
sale efective (inclusiv funcţionarea defectuoasă a utilajelor) sau provoacă
degradări finisajelor sau elementelor nestructurale.
− Fisurarea betonului, care poate dăuna aspectului construcţiei, durabilităţii sau
etanşeităţii acesteia.
− Vibraţii care dăunează confortului utilizatorilor, provoacă avarii clădirii sau
obiectelor adăpostite, sau limitează eficacitatea funcţionării sale.
− Degradarea betonului prin compresiune excesivă, care îi poate reduce
durabilitatea.
− Degradări vizibile produse de oboseală.

2.4.2 Situaţii de proiectare

Situaţiile de proiectare sunt clasificate după cum urmează:
− Situaţii durabile, care corespund condiţiilor normale de utilizare a
construcţei ;
− Situaţii tranzitorii, care apar pe o durată scurtă din viaţa construcţiei, de
exemplu în timpul construcţiei sau reparaţiilor ;
− Situaţii accidentale, care corespund unor condiţii excepţionale, de exemplu
incendiu, explozie, impact;
− Situaţii seismice, care corespund unor condiţii excepţionale, când structura
este supusă la acţiunea seismică.

2.4.3 Durată de viaţă proiectată a construcţiei

Durata de viaţă proiectată a unei construcţii este perioada prevăzută pentru
utilizarea construcţiei în scopul prevăzut, cu întreţinerea prevăzută, dar fără reparaţii
majore. Indicaţii privind durata de viaţă proiectată, după EN 1990, sunt date în tabelul
de mai jos:
Bazele proiectării 15

Tabel 2-1. Durata de viaţă proiectată a construcţiei
Clasa Durata de viaţă
proiectată (ani)
Exemple
1 10 Construcţii temporare
2 10...25 Elemente structurale car pot fi înlocuite
3 15...30 Construcţii agricole
4 50 Structuri de clădiri şi alte structuri uzuale
5 100 Structuri de clădiri monumentale, poduri şi alte
lucrări de artă

2.5 Acţiuni
2.5.1 Definiţii şi clasificări

O acţiune (F) este:
− O forţă (încărcare) aplicată structurii (acţiune directă), sau
− O deformaţie impusă (acţiune indirectă); de exemplu efectul variaţiilor de
temperatură sau tasările diferenţiate.

Acţiunile se clasifică:
(i) după variaţia lor în timp, în :
− acţiuni permanente (G), care acţionează probabil în timpul unei situaţii de
proiectare şi pentru care variaţia mărimii în timp este neglijabilă în raport cu
valoarea medie, de exemplu greutatea proprie a structurii ;
− acţiuni variabile (Q), pentru care variaţia mărimii în timp în raport cu valoarea
medie nu este neglijabilă, de exemplu încărcările utile, încărcările din vânt sau
zăpadă ;
− acţiuni accidentale (A), acţiuni, în general de scurtă durată, dar de mărime
semnificativă, care este improbabil să apară în timpul duratei de viaţă
proiectate a structurii, de exemplu exploziile sau impactul cu vehicule.

(ii) după variaţia lor în spaţiu, în :
− acţiuni fixe, de exemplu greutatea proprie
− acţiuni libere, de exemplu încărcările utile mobile, efectele vântului şi ale
zăpezii.

(iii) după natura acţiunii şi a răspunsului structurii, în :
− acţiuni statice, care nu provoacă acceleraţii semnificative structurii sau unui
element structural ;
− acţiuni dinamice, care provoacă acceleraţii semnificative structurii sau unui
element structural.

Precomprimarea (P) face parte din categoria acţiunilor permanente, dar pentru
raţiuni de ordin paractic este tratată de obicei separat.
Acţiunile indirecte sunt fie permanente, G
IND
(de exemplu o tasare de reazeme),
fie variabile, Q
IND
(de exemplu temperatura), şi sunt tratate ca atare.
Bazele proiectării 16
2.5.2 Valori caracteristice ale acţiunilor

Valoarea caracteristică este principala valoare reprezentativă a acţiunii. Dacă
poate fi stabilită pe baze statistice, este aleasă astfel încât să nu fie depăşită o
probabilitate dată în sensul defavorabil, pe o “perioadă de referinţă”, ţinând cont de
durata de viaţă proiectată a construcţiei şi de durata situaţiei de proiectare.
Valoarea caracteristică a acţiunilor permanente trebuie determinată după cum
urmează:
− dacă variaţia acţiunii G poate fi considerată mică, poate fi utilizată o singură
valoare G
k
;
− dacă variaţia acţiunii G nu poate fi considerată mică, se utilizează două valori:
o valoare superioară G
k,sup
şi o valoare inferioară G
k,inf
.
În majoritatea cazurilor, se poate considera pentru G
k
valoarea medie, pentru
G
k,inf
fractilul 0,05 şi pentru G
k,sup
fractilul 0,95. Distribuţia lui G este considerată
gaussiană.
Greutatea proprie a structurii poate fi reprezentată de o singura valoare
caracteristică şi calculată pe baza dimensiunilor nominale şi a greutăţilor specifice
medii.

Pentru acţiunile variabile, valoarea caracteristică (Q
k
) corespunde:
− fie unei valori superioare cu o probabilitate de nedepăşire dată, sau unei valori
inferioare cu o probabilitate de nedepăşire în jos dată, pe parcursul unei
anumite perioade de referinţă;
− fie unei valori nominale care este specificată în cazurile când distribuţia
statistică nu este cunoscută.
În general se consideră o probabilitate de 0,98 şi o perioadă de referinţă de un an.
Pentru acţiunile accidentale, valoarea caracteristică A
k
corespunde unei valori
nominale.

2.5.3 Alte valori reprezentative ale acţiunilor variabile

Alte valori reprezentative ale acţiunilor variabile sunt exprimate în funcţie de
valorile caracteristice Q
k
, afectate cu un factor ψ
i
. Aceste valori sunt definite după cum
urmează:
− Valoarea de combinaţie: ψ
0
Q
k

− Valoarea frecventă: ψ
1
Q
k

− Valoarea cvasipermanentă: ψ
2
Q
k


Valoarea de combinaţie este asociată cu utilizarea grupărilor (combinaţiilor) de
acţiuni, pentru a ţine cont de probabilitatea redusă de realizare simultană a valorilor
celor mai defavorabile a mai multor acţiuni variabile independente.
Valoarea frecventă este aleasă (pentru clădiri) astfel încât să nu fie depăşită pe o
durtă mai lungă decât 1% din perioada de referinţă.
Valoarea cvasipermanentă est determinată astfel încât durata totală pentru care
este depăşită reprezintă o parte considerabilă din perioada de referinţă aleasă (de
regulă 50%). Ea este utilizată în grupările accidentale şi seismice la SLU, şi la SLS
pentru efectele de lungă durată.
Valorile factorilor ψ date cu titlu indicativ de EN 1990 sunt prezentate în tabelul
următor:
Bazele proiectării 17

Tabel 2-2. Factori ψ ψψ ψ pentru clădiri (după EN 1990)
Acţiune ψ ψψ ψ
0
ψ ψψ ψ
1
ψ ψψ ψ
2

Încărcări utile pentru clădiri
categoria A: locuinţe 0,7 0,5 0,3
categoria B: birouri 0,7 0,5 0,3
categoria C: zone de adunare 0,7 0,7 0,6
categoria D: spaţii comerciale 0,7 0,7 0,6
categoria E: depozite 1,0 0,9 0,8
Încărcări datorate traficului în clădiri
categoria F: greutate vehicul ≤ 30 kN 0,7 0,7 0,6
categoria G: 30 kN < gr. vehicul ≤ 160 kN 0,7 0,5 0,3
categoria H: acoperişuri 0 0 0
Încărcări datorate zăpezii (alt. < 1000m) 0,5 0,2 0
Încărcări datorate vîntului 0,6 0,2 0
Temperatura în clădiri 0,6 0,5 0

2.5.4 Valori de calcul (de proiectare) ale acţiunilor

Valoarea de calcul F
d
au unei acţiuni se exprimă în general în felul următor:

F
d
= γ
f
F
rep
= γ
f
ψF
k
(2.2)

unde γ
f
sunt coeficienţi de securitate parţiali corespunzând acţiunilor considerate şi
tinând cont de posibilitatea variaţiei defavorabile a acţiunilor, iar ψ poate fi 1, ψ
0
, ψ
1
sau
ψ
2
.

2.5.5 Valori de calcul (de proiectare) ale efectelor acţiunilor (solicitărilor)

Solicitările (E) sunt răspunsul structurii la acţiuni (de exemplu eforturile interne,
momentele încovoietoare, eforturile unitare, deformaţiile). Valorile de calcul ale
solicitărilor (E
d
) sunt determinate pe baza valorilor de calcul ale acţiunilor, mărimilor
geometrice şi proprietăţilor materialelor:

E
d
= γ
Sd
E(F
d1
, F
d2
, … a
d1
, a
d2
,… X
d1
, X
d2
…) (2.3)

în care γ
Sd
este un coeficient parţial care ţine seama de incertitudini în modelarea
efectelor actiunilor.
Dimensiunile (a
di
) şi proprietăţilor materialelor (X
di
) vor fi definite mai târziu.

În cazurile curente, proprietăţile materialelor pot fi omise din relaţia de mai sus,
iar coeficenţii γ
Sd
şi γ
f
sunt înlcuiţi cu valori γ
F
= γ
Sd
x γ
f
.

E
d
= E(γ
F,i
F
rep,i
; a
d
) i ≥ 1 (2.4)

Exemple specifice:
G
d
= γ
G
G
k
ou G
k

Bazele proiectării 18
Q
d
= γ
Q
Q
k
, γ
Q
ψ
0
Q
k
, ψ
1
Q
k
, ψ
2
Q
k
ou Q
k

A
d
= γ
A
A
k
sau A
d

P
d
= γ
P
P
k
sau P
d

A
Ed
= A
Ed


2.6 Proprietăţile materialelor
2.6.1 Valori caracteristice

O proprietate de material este reprezentată printr-o valoare caracteristică X
k
, care
corespunde în general unui fractil al distribuţiei statistice presupuse a proprietăţii
materialului considerat, pentru rezistenţe şi prin valoarea medie pentru rigidităţi.
Rezistenţa unui material poate avea două valori caracteristice, una superioară şi
una inferioară. În majoritatea cazurilor nu trebuie luată în calcul decât valoarea
inferioară.

2.6.2 Valori de calcul (de proiectare)

Valoarea de calcul X
d
a proprietăţii unui material este în general definită ca:

X
d
= ηX
k

m
(2.5)

în care :

η = valoarea medie a coeficientului de conversie care ţine seama de efecte de
volum şi scară, efecte de umiditate şi temperatura şi alţi parametri relevanţi;
γ
m
= coeficientul parţial pentru proprietatea materialului sau produsului care ţine
seama de posibilitatea de abatere nefavorabilă a proprietăţii materialului
sau produsului de la valoarea ei caracteristică şi de partea aleatoare a
coeficientului de conversie η.
2.7 Date geometrice

Datele geometrice sunt reprezentate prin valorile lor caracteristice, sau, în cazul
imperfecţiunilor, direct prin valorile lor de calcul.
Valorile caracteristice corespund de regulă dimensiunilor specificate în proiect.
Valorile de calcul ale datelor geometrice sunt în general reprezentate prin valorile
lor nominale:
a
d
= a
nom
(2.6)

2.8 Capacităţi portante

Capacitatea portantă a unei secţiuni sau a unui element se defineşte în general
cu expresia următoare :

Bazele proiectării 19
) ; ( ) ; (
,
,
, d
i m
i k
i
Rd
d i d
Rd
d
a
X
R a X R R
γ
η
γ γ
1 1
= = i ≥ 1 (2.7)

Frecvent, factorul de conversie η este inclus în valoarea caracteristică X
k
iar
coeficientul de securitate parţial pentru material γ
m
este înlocuit cu γ
M
= γ
Rd
x γ
m
. Relaţia
care defineşte capacitatea portantă devine în acest caz:

) ; (
,
,
d
i M
i k
d
a
X
R R
γ
= i ≥ 1 (2.8)

2.9 Definirea proprietăţilor materialelor în EN 1992-1-1

2.9.1 Coeficienţi parţiali pentru materiale

Coeficienţii de securitate parţiali aplicabili rezistenţelor materialelor sunt daţi în
tabelul următor :

Tabelul 2-3. Coeficienţi parţiali referitori la materiale, pentru SLU
Situaţia de proiectare γ γγ γ
C
(beton) γ γγ γ
S
(oţel pentru beton armat)
Permanentă, tranzitorii,
seismică
1,5 1,15
Accidentale 1,20 1,00

Aceste valori ţin cont de diferenţele între rezistenţele materialelor structurale
încercate în laborator şi rezistenţa lor în condiţii de exploatare.

2.9.2 Betonul

Rezistenţa la compresiune a betonului este exprimată prin clasele de rezistenţă
legate de rezistenţa caracteristică (fractil 5%) măsurată pe cilindru f
ck
sau pe cub f
ck,cube
,
conform cu EN 206-1.
Rezistenţa de calcul (de proiectare) a betonului la compresiune se obţine
împărţind rezistenţa caracteristică pe cilindru la factorul parţial de siguranţă:

C
ck
cd
f
f
γ
= (2.9)

Rezistenţa medie la compresiune este:

f
cm
= f
ck
+ 8 (MPa) (2.10)

Pe baza rezistenţei medii la compresiune se determină rezistenţa la întindere şi
modulul de deformaţie :

f
ctm
= 0,30xf
ck
(2/3)
clasă ≤ C50/60 (2.11a)
f
ctm
=2,12·ln(1+(f
cm
/10)) clasă > C50/60 (2.11b)
Bazele proiectării 20

f
ctk,0,05
= 0,7×f
ctm
fractil 5% (2.12a)
f
ctk,0,95
= 1,3×f
ctm
fractil 95% (2.12b)

E
cm
= 22[(f
cm
)/10]
0,3
(cu f
cm
în MPa) (2.13)

Valorile rezistenţelor pentru betoanele obişnuite sunt date în tabelul următor.

Tabelul 2-4. Caracteristici de rezistenţă şi de deformaţie ale betonului (EN 1992-1-1)
Clasa
C12/15 C16/20 C20/25 C25/30 C30/37 C35/45 C40/50 C45/55 C50/60
f
ck

(MPa)
12 16 20 25 30 35 40 45 50
f
ck,cube
(MPa)
15 20 25 30 37 45 50 55 60
f
cm

(MPa)
20 24 28 33 38 43 48 53 58
f
ctm
(MPa)
1,6 1,9 2,2 2,6 2,9 3,2 3,5 3,8 4,1
f
ctk,0,05
(MPa)
1,1 1,3 1,5 1,8 2,0 2,2 2,5 2,7 2,9
f
ctk,0,95
(MPa)
2,0 2,5 2,9 3,3 3,8 4,2 4,6 4,9 5,3
E
cm
(GPa )
27 29 30 31 33 34 35 36 37

2.9.3 Armăturile

Rezistenţa de calcul a armăturii se calculează pe baza valorii caracteristice a
limitei de curgere f
yk
cu relaţia de mai jos :

S
yk
yd
f
f
γ
= (2.14)
2.10 Definirea proprietăţilor materialelor în STAS 10107/0-90

2.10.1 Betonul

Rezistenţa la compresiune a betonului se determină pe cuburi (STAS 1275-88).
Rezistenţa caracteristică este definită pentru o probabilitate de depăşire de 95%,
adică p(R > R
k
) = 0,95, de unde:

R
bk
= R
b
(1 - 1,645c
v
) (2.15)

în care R
b
este rezistenţa medie pe cuburi cu latura de 14,1 cm.
Trecerea la rezistenţa prismatică se face cu relaţia:

R
ck
= (0,87 - 0,002 R
bk
)R
bk
(2.16)

Rezistenţa la întindere este calculată în mod convenţional în funcţie de rezistenţa
la compresiune cu relaţia:
Bazele proiectării 21

3
2
22 0
ck tk
R R . = (2.17)

Tabel 2-5. Rezistenţe de calcul ale betonului în MPa (STAS 10107/0-90)
Tip de Clasa de rezistenţă a betonului
rezistenţă 3,5 5 7,5 10 15 20 25 30 35 40 50 60
la compresiune 2,2 3,2 4,7 6,5 9,5 12,5 15,0 18,0 20,5 22,5 26,5 31,5
la întindere - - 0,50 0,60 0,80 0,95 1,10 1,25 1,35 1,45 1,65 1,85

Rezistenţele de calcul de bază sunt calculate împărţind rezistenţa caracteristică
prismatică printr-un coeficient parţial de siguranţă:
bc
ck
c
R
R
γ
=
*
cu γ
bc
= 1,35 (2.18)
bt
tk
t
R
R
γ
=
*
cu γ
bt
= 1,50 (2.19)

Rezistenţele de calcul de bază sunt apoi multiplicate cu un coeficient al condiţiilor
de lucru, pentru a se obţine rezistenţele de calcul:

R
c
= m
bc
R
c
*
şi R
t
= m
bt
R
t
*


Coeficienţii condiţiilor de lucru sunt daţi în tabelul următor:

Tabel 2-6. Coeficienţi ai condiţiilor de lucru (STAS 10107/0-90)

Poziţia de turnare

Dimensiunea
min. a secţiunii
(mm)

m
bc
= m
bt

Verticală, înălţime de turnare > 1500 mm < 300 0.75
(stâlpi, grinzi-pereţi, pereţi) ≥ 300 0.85
Orizontală sau elemente liniare comprimate < 300 0.85
verticală cu excentric (stâlpi prefabricaţi) ≥ 300 1.00
înălţime de turnare elemente liniare încovoiate < 200 0.85
< 1500 mm (grinzi) ≥ 200 1.00
plăci toate 1.00

2.10.2 Armăturile

Rezistenţa caracteristică este definită pentru o probabilitate de 97,5%, adică p(R >
R
k
) = 0,975, de unde:
R
ak
= R
am
(1 - 2c
v
) (2.20)

în care R
am
este rezistenţa medie.

Bazele proiectării 22
Rezistenţele de calcul de bază sunt calculate împărţind rezistenţa caracteristică
printr-un coeficient parţial de siguranţă:

a
ak
a
R
R
γ
=
*
cu γ
a
= 1,15 (2.21)

Rezistenţele de calcul de bază sunt apoi multiplicate cu un coeficient al condiţiilor
de lucru, pentru a se obţine rezistenţele de calcul:

R
a
= m
a
R
a
*


Ceficientul m
a
= 1, cu excepţia elementelor solicitate la oboseală.
Rezistenţele de calcul pentru armăturile utilizate curent sunt date în tabelul 6-7.

Tabel 2-7. Rezistenţe de calcul pentru armături
Tip oţel Diametru nominal (mm) R
a
*
(MPa)
PC 60 6...40 350
PC52 6...28 300
32...40 290
OB 37 6...40 210
STNB 3...7,1 370
8...10 325

2.11 Cerinţe de calcul
2.11.1 Generalităţi

Trebuie verificat că nici o stare limită nu este depăşită. Trebuie considerate toate
situaţiile de proiectare şi toate cazurile de încărcare corespunzătoare.

2.11.2 Stări - limită ultime

2.11.2.1 Condiţii de verificare

La verificarea unei stări limită de echilibru (EQU), trebuie satisfăcută inegalitatea
următoare:

E
d,dst
< E
d,stb
(2.22)

în care E
d,dst
şit E
d,stb
reprezintă efectele de calcul ale acţiunilor destabilizatoare,
respectiv stabilizatoare.

La verificarea unei stări limită care implică ruperea unui element sau deformaţia
sa excesivă (STR), trebuie satisfăcută inegalitatea următoare:

E
d
≤ R
d
(2.23)
Bazele proiectării 23
în care:
E
d
: valoarea de calcul a efectului acţiunii (solicitare)
R
d
: capacitatea portantă de calcul corespunzătoare, determinată cu valorile de
calcul ale proprietăţilor structurale relevante.

2.11.2.2 Grupări de acţiuni

Pentru fiecare caz de încărcare, valorile de calcul E
d
ale solicitărilor trebuie
determinate ţinând cont de regulile de grupare a acţiunilor, şi introducând valorile de
calcul ale acţiunilor după cum sunt date în tabelul de mai jos.

Tabel 2-8. Valori de calcul ale acţiunilor pentru utilizarea lor în grupări
Acţiuni permanente G
D Acţiuni variabile Q
D
Situaţia de
proiectare
Defavorabile Favorabile Dominantă Altele
Acţiuni
accidentale
γ
G,sup
G
k,sup
γ
G,inf
G
k,inf
γ
Q,1
Q
k,1
Permanentă şi
tranzitorie
ξγ
G,sup
G
k,sup
γ
G,inf
G
k,inf
γ
Q,1
ψ
0,1
Q
k,1

γ
Q,i
ψ
0,i
Q
k,i
-
Accidentală
G
k,sup
G
k,inf

ψ
1,1
Q
k,1
ψ
2,i
Q
k,i
γ
A
A
k
sau A
d

Seismică
G
k,sup
G
k,inf

ψ
2,i
Q
k,i
γ
I
A
Ed


Valorile din tabelul 6-8 trebuie combinate cu ajutorul expresiilor următoare (date
sub formă simbolică):
− situaţii de proiect durabile şi tranzitorii pentru alte verificări decât cele
corespunzătoare la oboseală (grupări fundamentale):

Σγ
G,j
G
k,j
+ γ
P
P + γ
Q,1
Q
k1
+ Σγ
Q,i
ψ
0,i
Q
k,i
(2.24)

sau, alternativ, pentru STR şi GEO, cea mai defavorabilă din următoarele două :

Σγ
G,j
G
k,j
+ γ
P
P + γ
Q,1
ψ
0,1
Q
k1
+ Σγ
Q,i
ψ
0,i
Q
k,I
(2.24a)

Σξ
j
γ
G,j
G
k,j
+ γ
P
P + γ
Q,1
Q
k,1
+ Σγ
Q,i
ψ
0,i
Q
k,I
(2.24b)

cu ξ = 0,85

− situaţii de proiect accidentale:

ΣG
k,j
+ P +A
d
+ (ψ
1,1
sau ψ
2,1
)Q
k,1
+ Σψ
2,i
Q
k,I
(2.25)

− situaţii de proiect seismice:

ΣG
k,j
+ P + A
Ed
+ Σψ
2,i
Q
k,i
(2.26)

2.11.2.3 Coeficienţi parţiali pentru acţiuni

Pentru structurile clădirilor, factorii parţiali pentru starea limită ultimă în situaţiile de
proiect durabile, tranzitorii şi accidentale sunt date în tabelul 2-9. Valorile sunt bazate
pe considerente teoretice, experienţă şi verificări ale proiectelor existente.
Bazele proiectării 24

Tabel 2-9. Coeficienţi parţiali pentru acţiuni (EN 1990)
Situaţii
Caz Acţiune Simbol
D/T A
Setul A
Acţiuni permanente
Pierdere de stabilitate - defavorabilă γ
Gsup
1,10 1,00
statică (EQU) - favorabilă

γ
Ginf
0,90 1,00
Acţiuni variabile
- defavorabilă

γ
Q


1,30

1,00

Acţiuni accidentale

γ
A


1,00
Setul B
Ecuaţia (2.24) Acţiuni permanente
- defavorabilă γ
Gsup
1,35 1,00
- favorabilă

γ
Ginf
1,00 1,00
Acţiuni variabile
- defavorabilă

γ
Q


1,50

1,00
Cedarea structurii sau
a elementelor structurale
guvernată de rezistenţa
materialului (STR)

Acţiuni accidentale

γ
A


1,00
Ecuaţiile (2.24a) şi (2.24b) Acţiuni permanente
Ec. (2.24a)
- defavorabilă γ
Gsup
1,35 1,00
- favorabilă

γ
Ginf
1,00 1,00
Ec. (2.24b)
- defavorabilă ξγ
Gsup
1,15 1,00
Cedarea structurii sau
a elementelor structurale
guvernată de rezistenţa
materialului (STR)
- favorabilă

γ
Ginf
1,00 1,00
Ecuaţiile (2.24) sau
(2.24a) şi (2.24b)
Acţiuni variabile
- defavorabilă

γ
Q


1,50

1,00

Acţiuni accidentale

γ
A


1,00
Setul C
Acţiuni permanente
Cedarea terenului (GEO) - defavorabilă γ
Gsup
1,00 1,00
- favorabilă

γ
Ginf
1,10 1,00
Acţiuni variabile
- defavorabilă

γ
Q


1,30

1,00

Acţiuni accidentale

γ
A


1,00

Bazele proiectării 25
2.11.3 Stări limită de serviciu

2.11.3.1 Condiţii de verificare

Trebuie verificată condiţia:
E
d
≤ C
d
(2.27)
cu:
C
d
: valoare nominală sau funcţie de anumite proprietăţi de calcul pentru
materiale, relativ la efectele de calcul ale acţiunilor considerate;
E
d
: efect de calcul ale acţiunilor, determinat în funcţie de una din combinaţiile
definite mai jos.

2.11.3.2 Grupări de acţiuni

Grupările de acţiuni de luat în calcul pentru stările limită de serviciu depind de
natura efectului acţiunilor de verificat (de exemplu ireversibilă, reversibilă sau de
durată).
Gruparea caracteristică este utilizată de obicei pentru stări limită ireversibile.
Gruparea frecventă este utilizată de obicei pentru stări limită reversibile. Gruparea
cvasipermanentă este utilizatăa de obicei pentru efecte de lungă durată şi aspectul
structurii. Cele trei grupări, diferenţiate prin valoarea reprezentativă a acţiunii dominante
sunt date mai jos.

Tabel 2-10. Valori de calcul ale acţiunilor pentru folosirea lor în grupări
Acţiuni permanente G
d

Acţiuni variabile Q
d

Grupare
Defavorabile Favorabile Dominantă Altele
Caracteristică (rară) G
k,sup
G
k,inf
Q
k1
ψ
0,i
Q
k,i

Frecventă
G
k,sup
G
k,inf

ψ
1,1
Q
k,1
ψ
2,i
Q
k,i

Cvasipermanentă
G
k,sup
G
k,inf

ψ
2,1
Q
k,1
ψ
2,i
Q
k,i


- gruparea caracteristică :

ΣG
k,j
+ P + Q
k,1
+ Σψ
0,i
Q
k,i
(2.28)

- gruparea frecventă :

ΣG
k,j
+ P + ψ
1,1
Q
k,1
+ Σψ
0,i
Q
k,i
(2.29)

- gruparea cvasipermanentă :

ΣG
k,j
+ P + ψ
2,1
Q
k,1
+ Σψ
0,i
Q
k,i
(2.30)

Bazele proiectării 26
2.11.3.3 Coeficienţi parţiali

Coeficienţii parţiali pentru stările limită de serviciu sunt egali cu 1,00, în afara
cazului în care alte valori sunt specificate în norme.

2.12 Grupări de acţiuni după normele româneşti (CR0/2004)

2.12.1 Factorii ψ ψψ ψ

Coeficienţii pentru determinarea valorii frecvente a unei acţiuni variabile sunt daţi
în tabelul următor :

Tabel 2-11. Coeficienţi ψ ψψ ψ
1
Tipul acţiunii ψ
1,1

Acţiuni din vânt 0,2
Acţiuni din zăpadă şi acţiuni din variaţii de temperatură 0,5
Acţiuni datorate exploatării cu valoarea ≤ 3 kN/m
2
0,5
Acţiuni datorate exploatării cu valoarea > 3 kN/m
2
0,7
Încărcări în depozite 0,9

Coeficienţii pentru determinarea valorii cvasipermanente a unei acţiuni variabile
sunt daţi în tabelul următor :

Tabel 2-12. Coeficienţi ψ ψψ ψ
2
Tipul acţiunii ψ
2,1

Acţiuni din vânt şi acţiuni din variaţii de temperatură 0
Acţiuni din zăpadă şi acţiuni datorate exploatării 0,4
Încărcări în depozite 0,8

Coeficientul de simultaneitate este ψ
0,i
=0,7 cu excepţia acţiunilor provenind din
împingerea pământului, a materialelor pulverulente şi a fluidelor, pentru care ψ
0,i
=1,0.

2.12.2 Grupări pentru verificarea la SLU

Pentru situaţiile de proiectare permanente şi tranzitorii, gruparea încărcărilor se
face conform relaţiiilor simbolice următoare :

- dacă efectul încărcărilor permanente este defavorabil :

1,35ΣG
k,j
+ 1,5Q
k,1
+ Σ1,5ψ
0,i
Q
k,i
(2.31)

- dacă efectul încărcărilor permanente este favorabil :

0,9ΣG
k,j
+ 1,5Q
k,1
+ Σ1,5ψ
0,i
Q
k,i
(2.32)

Pentru situaţia de proiectare seismică :

Bazele proiectării 27
ΣG
k,j
+ γ
I
A
Ek
+ Σψ
2,i
Q
k,i
(2.33)

În relaţia de mai sus, γ
I
este ceficientul de importanţă al construcţiei, definit în
tabelul 2-13.

Tabel 2-13. Coeficientul de importanţă a construcţiei
Clasa de importanţă
a construcţiei
Tipul funcţiunii construcţiei γ
I

1
Construcţii esenţiale pentru societate
1,4
2
Construcţii care pot provoca în caz de avariere
un pericol major pentru viaţa oamenilor
1,2
3
Toate construcţiile care nu se încadrează în
clasele 1, 2 şi 4
1,0
4
Construcţii temporare
0,8

2.12.3 Grupări pentru verificarea la SLS

Sunt definite, ca şi în EN 1990, trei grupări de încărcări :

- gruparea caracteristică :

ΣG
k,j
+ Q
k,1
+ Σψ
0,i
Q
k,i
(2.34)

- gruparea frecventă :

ΣG
k,j
+ ψ
1,1
Q
k,1
+ Σψ
2,i
Q
k,i
(2.35)

- gruparea cvasipermanentă :

ΣG
k,j
+ Σψ
2,i
Q
k,i
(2.36)
ΣG
k,j
+ 0,6γ
I
A
Ek
+ Σψ
2,i
Q
k,i
(2.37)

De notat ultima relaţie, care corespunde verificării deplasării relative de nivel
pentru “cutremurul de serviciu”.

Întrebări

1. Care este diferenţa între metoda rezistenţelor admisibile şi metoda probabilistă ?
2. Care este diferenţa dintre aboradrea probabilistă şi cea semiprobabilistă ?
3. Care sunt exigenţele de performanţă pe care trebuie să le satisfacă o structură ?
4. Care este diferenţa între stările limită ultime (SLU) şi stările limită de serviciu (SLS) ?
5. Care exprsia generală a unei verificări la SLU şi ce semnificaţie au termenii din expresie n ?
6. Care exprsia generală a unei verificări la SLS şi ce semnificaţie au termenii din expresie n ?
7. Definiţi tipurile de situaţii de proiectare considerate la proiectarea unei structuri.
8. Definiţi acţiunile permanente, variabile şi accidentale. Daţi exemple.
9. Care sunt valorile reprezentative ale unei acţiuni variabile ?
10. Cum se defineşte valoarea de proiectare (de calcul) a efectului unei acţiuni ?
11. Cum se defineşte valoarea de proiectare (de calcul) a unei proprietăţi de material ?
12. Cum se defineşte valoarea de proiectare (de calcul) a capacităţii portante a unui element ?
13. Care sunt grupările de încărcări considerate în calculul la SL de rezistenţă ?
14. Care sunt grupările de încărcări considerate în calculul la SLS ?
15. Ce înseamnă durata de viaţă proiectată a unei construcţii ?
28 Proprietăţile betonului
3. Proprietăţile betonului

3.1 Compoziţia şi structura betonului
3.1.1 Definiţia betonului

Betonul este un material compozit format dintr-un liant (matrice) în care sunt
incluse particulele de agregat (incluziuni).
La betoanele hidraulice liantul este un amestec de ciment hidraulic şi apă.
Se distinge agregatul fin (până la 5 mm diametru) şi agregatul mare (între 5 şi
70 mm).
În afară de constituenţii menţionaţi mai sus, betonul poate să mai conţină aditivi,
al căror rol va fi prezentat ulterior.
Compoziţia tipică a unui beton este dată în tabelul de mai jos:

Tabelul 3-1. Compoziţia tipică a unui beton de rezistenţă medie
kg/m
3
m
3
/m
3
Ciment 350 0,11
Apă 175 0,18
Nisip 850 0,32
Pietriş 1030 0,39
Proporţia de pastă de ciment (%)
- masică 21,8
- volumică 28,6
Raport a/c (masic) 0,50
Rezistenţa la compresiune (MPa) 30

Proporţiile amestecului pot varia în limite destul de largi: dozajul de ciment între
250…600 kg/m
3
, raportul a/c între 0,3…0,7.

3.1.2 Componentele betonului
3.1.2.1 Cimentul

Cimenturile Portland, care sunt cele mai utilizate, se obţin dintr-un amestec de
calcar (care conţine Ca) şi argile (care conţin Si, Al şi Fe). Acest amestec calcinat la
1500
o
C dă clincherul şi, acesta din urmă, măcinat fin, cimentul.
În urma calcinării se formează compuşi mineralogici conţinând oxizi de calciu,
siliciu, aluminiu şi fier
*
:
C
3
S - alit
C
2
S - belit
C
3
A - celit
C
4
AF - brownmillerit


*
Notaţii: C = CaO, S = SiO
2
, A = Al
2
O
3
, H = OH, S = SO
4

Proprietăţile betonului 29
Cimenturile Portland sunt numite hidraulice nu numai pentru că se întăresc în
reacţie cu apa, dar şi pentru că în urma acestei reacţii formează un produs rezistent şi
stabil în contact cu apa.

Hidratarea aluminaţilor (C
3
A, C
4
AF)

Hidratarea aluminaţilor este foarte rapidă şi puternic exotermă, ducând la priza
rapidă a cimentului şi, în consecinţă, împiedicând punerea sa în operă. Pentru a
preveni acest fenomen se adaugă gips în cantităţi mici, deoarece el întârzie priza.
Gipsul trebuie dozat corect, pentru că existenţa unui surplus va conduce ulterior la
reacţii expansive.
Compuşii formaţi sunt cristale aciculare de etringită şi cristale hexagonale de
monosulfati.
Contribuţia aluminaţilor la rezistenţa finală a pietrei de ciment este redusă.



Fig. 3-1: Creşterea rezistenţei compuşilor hidrataţi în timp (Mehta&Monteiro, 2003)

Hidratarea silicaţilor (C
3
S, C
2
S)

Hidratarea silicaţilor dă silicaţi de calciu hidrataţi (C-S-H) şi hidroxid de calciu
(CH).
C-S-H formează un gel rigid. Structura acestui gel nu este complet cunoscută, dar
se admite în general că este format din mici cristale fibroase care se aglomerează în
lamele. Aceste lamele, separate prin spaţii de circa 20 Å, au o suprafaţă specifică
foarte mare. Rezistenţa şi adezivitatea gelurilor este dată de legături Van der Waals.
Hidroxidul de calciu formează cristale hexagonale mari. Contribuţia sa la
rezistenţa pietrei de ciment este mică. În plus, solubilitatea CH în soluţii acide este
mare, ceea ce dăunează durabilităţii pietrei de ciment.
Hidratarea C
3
S produce circa 60% C-S-H şi 40% CH, în timp ce hidratarea C
2
S
produce circa 80% C-S-H şi 20% CH. În consecinţă rezistenţa finală a cimenturilor
belitice este mai mare decât cea a cimenturilor alitice. De asemenea, rezistenţa la
atacul acizilor este mai mare pentru cimenturile belitice. În schimb, viteza de creştere a
a rezistenţei şi căldura degajată la hidratare este mai mare pentru cimenturile alitice.
Astfel, la 28 de zile, rezistenţa este dată de C
3
S, în timp ce la 1 an contribuţia C
3
S şi
C
2
S este egală (fig. 3-1).

30 Proprietăţile betonului
3.1.2.2 Agregatele

Deşi ocupă între 60 şi 80% din volumul betonului, agregatul este deseori
considerat ca un filer inert şi influenţa sa este neglijată. El are totuşi o influenţă mare
asupra rezistenţei, stabilităţii dimensionale, rigidităţii şi durabilităţii betonului.

3.1.2.3 Aditivi şi adaosuri

Orice alt material, în afară de apă, agregat şi ciment, utilizat în compoziţia
betonului şi adăugat imediat înainte sau în timpul amestecării, se numeşte aditiv.
De regulă sunt denumite aditivi substanţele care se adaugă în cantităţi mici (de
ordinul a cel mult 1-2% din masa cimentului) şi au efecte importante asupra
proprietăţilor betonului proaspăt sau întărit.
Adaosurile sunt substanţe minerale care se adaugă în cantităţi relativ mari (20-
80% din masa cimentului) şi înlocuiesc o parte din acesta.

Aditivi tensio-activi

Sunt utilizaţi fie ca antrenori de aer, fie ca plastifianţi.
Anternorii de aer sunt utilizaţi pentru a îmbunătăţi rezistenţa la îngheţ. În plus,
îmbunătăţesc lucrabilitatea betonului proaspăt. Pe de altă parte, produc o uşoară
scădere a rezistenţei betonului întărit.
Plastifianţii au ca efect creşterea lucrabilităţii betonului proaspăt. Se poate obţine
simultan o creştere a lucrabilităţii şi o scădere a raportului a/c.

Controlori de priză

Aceştia sunt fie întârzietori de priză (de exemplu gipsul) fie acceleratori de
priză (de exemplu CaCl
2
).

Adaosuri minerale

Aceste substanţe pot fi de origine naturală sau artificială (de regulă deşeuri
industriale). Utilizarea unor deşeuri industriale ca adaosuri în beton prezintă un interes
ecologic ridicat.
Adaosurile pot fi cimentoide, ca zgura de furnal, sau puzzolanice, ca cenuşa
de termocentrală, silicea ultrafină sau anumite roci vulcanice.
Adaosurile cimentoide conţin săruri de calciu şi de siliciu şi au o reacţie de
hidratare asemănătoare cu cea a cimentului Portland, dar mai lentă.
Adaosurile puzzolanice conţin doar oxizi de siliciu şi dau, prin reacţii lente cu CH
conţinut în pasta de ciment, C-S-H.

Proprietăţile betonului 31
3.1.3 Structura
3.1.3.1 Observaţii generale

Macrostructura betonului întărit (fig. 3-2) pune în evidenţă existenţa a două faze:
agregatul şi piatra de ciment.
Dacă sunt încercate la compresiune separat, atât agregatul cât şi piatra de
ciment au o comportare cvasi-liniară, în timp ce betonul are o comportare puternic
neliniară (fig. 3-3). Aceste rezultate experimentale arată că proprietăţile betonului nu
sunt influenţate numai de cele două faze, ci şi de interacţiunea dintre ele, care are loc
în zona de contact dintre agregate şi piatra de ciment, numită zonă de tranziţie, pe o
adâncime de 10-50 µm.




Fig. 3-2. Macrostructura betonului

















Fig. 3-3. Comportarea la compresiune a betonului şi a celor 2 faze componente (Mehta&Monteiro,
2003)


50
40
30
20
10
0
1000 2000 3000
2000
4000
6000
Agregat
Beton Pasată de
ciment
Deformaţie specifică -10
-6

E
f
o
r
t

u
n
i
t
a
r

-

M
P
a

p
s
i

32 Proprietăţile betonului
3.1.3.2 Agregatele

Agregatele influenţează în special greutatea specifică, modulul de elasticitate şi
stabilitatea dimensională a betonului.
Forma şi dimensiunea maximă, precum şi rugozitatea agregatelor pot influenţa
rezistenţa betonului în mod indirect. Cu cât agregatele sunt mai mari, sau dacă sunt
plate sau alungite, cu atât creşte tendinţa de a se forma un film de apă sub granula de
agregat şi este slăbită zona de tranziţie. De asemenea, agregatele rugoase aderă mai
bine la piatra de ciment, şi în consecinţă betoanele cu agregate concasate au o
rezistenţă mai mare decât cele cu agregate de râu.
Granulometria joacă de asemenea un rol important, urmărindu-se obţinerea unui
amestec cu compactitate maximă. Cum nu există o teorie recunoscută, granulometria
optimă se stabileşte empiric, utilizând curbe granulometrice recomandate în norme.

3.1.3.3 Pasta de ciment hidratată (pch)

Pasta de ciment hidratată este compusă din gelul de C-S-H, cristale de CH şi
H S CA , pori şi apă în diverse forme.

Silicaţii de calciu hidrataţi

C-S-H reprezintă 50-60% din volumul solid al pch. Ei formează un gel, sau
cristale fibroase de talie mică care se aglomerează în lamele (fig. 3-4). Acestea au o
suparafaţă specifică foarte mare şi sunt legate puternic prin legături Van der Waals.
C-S-H dă rezistenţa şi aderenţa pch.



Fig. 3-4. Formarea lamelelor de C-S-H (Neithalath, 2005)

Hidroxidul de calciu

CH reprezintă circa 20-25% din volumul solid al pch. El se prezintă sub formă de
cristale mari hexagonale (fig. 3-5).
Contribuţia sa la rezistenţa pch este relativ mică. Este uşor solubil în soluţii
acide, micşorând durabilitatea betonului. Pe de altă parte este principalul responsabil
de pH bazic al betonului, care protejează armăturile contra coroziunii.

Proprietăţile betonului 33


Fig. 3-5. Cristale de CH (Neithalath, 2005)

Sulfo-aluminaţii de calciu hidrataţi

Ocupă 15-20% din volumul solid al pch şi joacă un rol minor în rezistenţa pietrei
de ciment. În primele momente al hidratării se formează trisulfat (etringită, fig. 3-6), care
apoi se poate descompune în monosulfat.



Fig. 3-6. Cristale de etringită (Neithalath, 2005)

Granule de ciment nehidratate

Granulele de ciment rămân mult timp nehidratate după începerea prizei şi întăririi
betonului. Se consideră in general că granulele de ciment nu trebuie să depăşească 50
nm pentru ca hidratarea granulei să poată fi completă.
Produşii de hidratare se aglomerează în jurul granulei, îngreunând accesul apei
către miezul acesteia.

34 Proprietăţile betonului
Porii din pasta de ciment hidratată



Fig. 3-7. Dimensiunile solidelor şi porilor din pch (Mehta&Monteiro, 2003)]

Produşii de hidratare nu ocupă complet volumul iniţial de apă şi de ciment
(contracţia Le Chatelier). De asemenea, o parte din apă este în exces, faţă de
necesarul pentru hidratare. În consecinţă rămân spaţii neocupate de pasta de ciment
hidratată, care sunt numite pori.
Porii pot fi clasificaţi după dimensiunile lor :

• Spaţii interlamelare în C-S-H: Sunt de ordinul a 5-25 Å. Sunt prea mici pentru a
avea un efect defavorabil asupra rezistenţei şi permeabilităţii pch. Totuşi, migraţia
apei care există în aceste spaţii produce contracţie de uscare şi fluaj.
• Pori capilari: sunt spaţii rămase neocupate după formarea produşilor de hidratare.
Dacă cimentul este bine hidratat şi raportul a/c nu a fost mare, porii au dimensiuni
între 10 şi 50 nm. În piatra de ciment cu raport a/c ridicat porii pot avea 3-5 mm.
Porii mai mari de 50 µm se numesc macropori, şi au un efect defavorabil asupra
rezistenţei şi permeabilităţii. Porii mai mici de 50 µm se numesc micropori şi
influenţează contracţia de uscare şi fluajul.
• Bule de aer: sunt sferice, spre diferenţă de porii capilari care au o formă
neregulată. Bulele produse de aditivii antrenori de aer au 50-200 µm. Aerul inclus în
amestec în timpul malaxării dă bule de dimensiuni mari, până la 3 mm. De fapt
antrenorii de aer “dispersează” aerul antrenat în timpul malaxării, formând bule
mici. Bulele de aer au un efect defavorabil asupra rezistenţei.

Apa în pasta de ciment hidratată

Pasta de ciment hidratată, în funcţie de porozitatea sa şi de umiditatea mediului, poate
să conţină o cantitate importantă de apă. Clasificarea următoare are drept criteriu
dificultatea cu care apa poate fi extrasă din piatra de ciment:

• Apa capilară: Este prezentă în porii capilari şi este liberă de atracţia forţelor
exercitate la suprafaţa solidului. Se disting:
Proprietăţile betonului 35
• apa liberă, care nu produce schimbări de volum când este eliminată (se
găseşte în macropori);
• apa reţinută prin tensiune capilară, a cărei eliminare produce contracţia
pch (se află în micropori).
• Apa adsorbită: Este adsorbită fizic pe suprafaţa solidelor din pch. Există până la 6
straturi moleculare. Apa din straturile mai îndepărtate poate fi eliminată prin uscare
la o umiditate relativă de 30%. Este principala responsabilă de contracţia de
uscare.
• Apa interlamelară: Este un strat monomolecular, legat puternic prin legături de
hidrogen de lamelele de C-S-H. Nu poate fi eliminată decât printr-o uscare foarte
puternică (umiditate < 11%) şi dă atunci o contracţie puternică a pastei de ciment.
• Apa combinată chimic: Face parte din structura hidraţilor. Nu poate fi eliminată
prin uscare, ci numai prin descompunerea hidraţilor prin încălzire.



Fig. 3-8. Apa în pasta de ciment hidratată (Mehta&Monteiro, 2003)

Proprietăţile structurale ale pastei de ciment hidratate

• •• • Rezistenţa: Principala sursă de rezistenţă din pch sunt forţele de atracţie Van der
Waals. Datorită suprafeţei specifice mari, hidraţii au o bună aderenţă. Rezistenţa
solidelor este invers proporţională cu porozitatea lor. Porozitate depinde în cazul
pch de raportul a/c şi de gradul de hidratare. Exemplul din figura 2-9, unde s-a
considerat ca 1 cm
3
de ciment dă 2 cm
3
de produşi de hidratare, ilustrează
influenţa celor doi factori asupra porozităţii.
• Stabilitatea dimensională: Pasta de ciment saturată nu este stabilă. Atâta vreme
cât umiditatea relativă rămâne 100%, nu sunt variaţii de volum. Când pch este
expusă umidităţii naturale a mediului (de obicei 50-60%), ea pierde apă şi se
contractă. Legătura între pierderea de apă şi contracţie a fost descrisă de l’Hermite
36 Proprietăţile betonului
(fig. 2-10). De îndată ce umiditatea scade sub 100%, apa liberă conţinută în
cavităţile mari (>50 nm) începe să fie eliminată. Aceasta nu produce contracţie (A-
B). Când majoritatea apei libere a fost eliminată începe eliminarea apei adsorbite
(B-C) care produce contracţia pch.




Fig. 3-9. Influenţa gradului de hidratare şi a raportului a/c asupra porozităţii (Mehta&Monteiro,
2003)








Proprietăţile betonului 37















Fig. 3-10. a)Pierderea de apă în funcţie de umiditatea mediului. b) Contracţia în funcţie de
pierderea de apă⋅ ⋅⋅ ⋅ (Mehta&Monteiro, 2003)

Zona de tranziţie

Existenţa şi caractersticile zonei de tranziţie (zt) explică multe din comportarea
specifică a betonului. Zona de tranziţie (fig. 3-11) a fost studiată şi descrisă de
Maso.



Fig. 2-11. Structura zonei de tranziţie (Mehta&Monteiro, 2003)

Apă
adsorbită
Apă
combinată
A
p
ă

l
i
b
e
r
ă

A
p
ă

l
e
g
a
t
ă

0 100%
Umiditate relativă

(a)
D
C
B
A
P
i
e
r
e
d
e
a

d
e

a
p
ă

C
o
n
t
r
a
c
ţ
i
e


Pierderea de apă

(b)
A
B
C
Old
Young
38 Proprietăţile betonului
Structura zonei de tranziţie

În betonul proaspăt, în jurul agregatelor mari se formează o peliculă de apă.
În consecinţă raportul a/c este local mai ridicat, şi de aici tendinţa de formare a
unor cristale mai mari (în special CH, aglomerate in lamele perpendiculare la
suparafaţa agregatului) şi structura pch este mai poroasă decât în masa
matricei. Ulterior cristale de etringită şi de C-S-H măresc densitatea solidelor din
această zonă.

Rezistenţa zonei de tranziţie

În afara volumului de pori mai mare şi a cristalelor mai numeroase de CH, care
diminuează rezistenţa zonei de tranziţie, în această regiune există şi microfisuri.
Rezistanţa mai mică face ca zt să fie vulnerabilă la eforturile de întindere induse
de variaţiile volumice diferite ale agregatului şi respectiv pch, provocate de contracţia
termică şi de cea de uscare. Astfel, la interfaţa agregat - pch apar microfisuri chiar
înainte ca betonul să fie supus la încărcări exterioare.

Influenţa zonei de tranziţie asupra proprietăţilor betonului

Zona de tranziţie, de regulă cel mai slab element din sistem, este cea care
limitează rezistenţa betonului. Excepţie fac betoanele de înaltă rezistenţă (BIR) şi
betoanele cu agregate uşoare, la care elementul cel mai slab poate să fie granula de
agregat - în primul caz datorită rezistenţei sporite a pch şi a zt, în cel de-al doilea,
datorită rezistenţei mai scăzute a agregatelor.
Din cauza zt betonul are o rezistenţă mai scăzută decât cele două componente
(pch şi agregatul). Aceasta explică şi neliniaritatea curbei caracteristice a betonului:
dezvoltarea microfisurilor din zt nu necesită un nivel energetic prea ridicat.
Zona de tranziţie are de asemenea influenţă asupra rigidităţii (modulului de
deformaţie) betonului. Ea face legătura între granulele de agregat şi piatra de ciment şi
distrugerea acestor “punţi” prin microfisurare împiedică transmiterea eforturilor şi
măreşte deformaţiile.
În sfârşit, zt are influenţă asupra durabilităţii betonului, căci existenţa
microfisurilor măreşte porozitatea betonului. Din această cauză permeabilitatea
betonului este cu un ordin de mărime mai mare decât cea a pch. Ori permeabilitatea
ridicată favorizează degradarea betonului şi coroziunea armăturilor.

Întrebări

1. Care sunt principalii constituenţi ai unui beton ? Care sunt proporţiile acestora într-un amestec tipic?
2. Care sunt principalii compuşi mineralogici din ciment şi ce produşi de hidratare dau? Care este
contribuţia produşilor de hidratare la rezistenţa finală a cimentului hidratat?
3. Care sunt principalele tipuri de aditivi şi care este rolul lor?
4. Care sunt principalele tipuri de adaosuri minerale şi care este rolul lor?
5. Care sunt fazele componente ale betonului şi de ce comportarea betonului diferă de cea a fiecărei faze
luată separat?
6. Discutaţi caracteristicile fizico-chimice ale C-S-H, CH şi CASH prezenţi în pasta de ciment hidratată.
7. Câte tipuri de pori sunt prezente în pasta de ciment hidratată? Care sunt dimensiunile lor tipice?
Discutaţi semnificaţia spaţiilor interlamelare de C-S-H în raport cu proprietăţile pastei de ciment hidratate.
8. Câte tipuri de apă sunt asociate cu o pastă de ciment hidratată? Discutaţi semnificaţia fiecăreia. De ce
este de dorit să facem distincţie între apa liberă din capilarele mari şi apa din capilarele mici?
9. Care ar fi volumul de pori capilari într-o pastă de ciment cu raportul a/c=0,2 hidratată 50%? Calculaţi de
asemenea raportul a/c necesar pentru a obţine porozitate zero într-o pastă de ciment complet hidratată.
Proprietăţile betonului 39
10. Când o pastă de ciment saturată este uscată, pierderea de apă nu este proporţională cu contracţia de
uscare. Explicaţi de ce.
11. Desenaţi o schiţă tipică arătând cum diferă structura produşilor de hidratare în zona de tranziţie între
agregat şi pasta de ciment faţă de masa pastei de ciment
12. Discutaţi de ce rezistenţa zonei de tranziţie este în general mai mică decât a pastei de ciment
hidratate. Explicaţi de ce betonul cedează fragil la întindere, dar nu la compresiune.
13. Păstrând toţi ceilalţi parametri constanţi, rezistenţa şi impermeabilitatea unui beton vor scădea dacă
se măreşte dimensiunea agregatului mare. Explicaţi de ce.


40 Proprietăţile betonului
3.2 Rezistenţele
3.2.1 Compresiune
3.2.1.1 Mecanismul ruperii

Betonul are o structură neomogenă. Macroporii şi microfisurile sunt defecte
structurale care deviază direcţiile eforturilor principale, producând concentrări de
eforturi de compresiune după direcţia solicitării şi de întindere pe direcţia
perpendiculară. O reprezentare schematică a acestui fenomen este dată in figura 3-9.


În timpul încercării de compresiune distingem mai multe faze de comportare (Metha) :
1. Până la circa 0.3...0.5R
b
betonul are o comportare liniar elastică. Microfisurile din
zona de tranziţie rămân neperturbate. Variaţia de volum este liniară, iar coeficientul
lui Poisson este constant (≈ 0,2).

∆V/V = ε
v
= ε
1
+ ε
2
+ ε
3
= ε
1
(1-2µ)

2. De la 0,5 la 0,75…0,9R
b
curbura relaţiei σ−ε creşte treptat (comportare neliniară).
Între 30 şi 50% din R
b
fisurile din zona de tranziţie încep să se dezvolte, dar nu sunt
încă fisuri în pch. Fisurarea este stabilă, adică dezvoltarea fisurilor încetează cand











Figura 3-9. Starea de eforturi în jurul unui gol


Figura 3-10. a) Relaţii σ − ε b) Relaţii σ − ∆V, σ − ∆(∆V), σ − µ
compresiune
compresiune
întindere
Proprietăţile betonului

41
încărcarea este menţinută constantă. Pentru eforturi între 50 şi 75% din R
b
sistemul
de fisuri devine din ce în ce mai instabil. Apar fisuri în pch. Volumul scade, dar nu
liniar, şi ∆(∆V) tinde către 0 iar coeficientul Poisson aparent creşte.
3. Dincolo de 0,75 R
b
neliniariatetea relaţiei σ−ε se accentuează. Microfisurile se
dezvoltă rapid şi fisurile din zona de tranziţie se unesc cu cele din pch. Fisurarea
devine instabilă: sub încărcare constantă, fisurile continuă să se dezvolte. Volumul
aparent creşte şi chiar depăşeşte volumul iniţial, iar coeficientul Poisson aparent
depăşeşte 0,5.

3.2.1.2 Factori care influenţează rezistenţa la compresiune

S-a demonstrat experimental că rezistenţa şi porozitatea unui material sunt în
relaţie inversă :
R = R
o
e
-kp


unde R
o
este rezistenţa teoretică la porozitate 0, p este porozitatea şi k o constantă a
materialului.
Este dificil de stabilit o relaţie care să prezică rezistenţa betonului, din cauza
numeroşilor factori care intervin ; totuşi, de-a lungul timpului, au fost propuse mai multe
relaţii empirice, care permit o evaluare suficient de precisă.
Astfel, Abrams propune încă din 1918 relaţia R
b
=
c / a
2
1
k
k
, unde k
1
şi k
2
sunt
constante empirice, iar Powers propune relaţia R
b
= ax
3
, unde x este raportul gel/spaţiu
(adică 1-p). O altă relaţie cunoscută este cea a lui Féret : R
b
=
2
aer a c
c
v v v
v
K
|
|
¹
|

\
|
+ +
, unde
v
c
, v
a
şi v
aer
sunt respectiv volumul de ciment, de apă şi de aer.

Rezistenţa la compresiune a betonului depinde de numeroşi factori, care
interacţionează într-un mod complex. Pentru simplificarea prezentării, ei vor fi grupaţi in
3 categorii (după Metha & Monteiro, 2003) : a) caracteristicile şi proporţia
constituenţilor, b) condiţiile de păstrare şi c) condiţiile de încercare.

a) Caracteristicile şi proporţia constituenţilor

Raportul apă-ciment. La un grad egal de hidratare al cimentului, porozitatea pastei de
ciment hidratate este proporţională cu raportul a/c. Cu cât raportul a/c va fi mai mic,
porozitatea va fi mai mică şi rezistenţa betonului mai mare.
Aerul antrenat. Deşi raportul a/c determină în cea mai mare parte porozitatea pastei
de ciment hidratate, prezenţa aerului antrenat (la malaxare sau datorită folosirii unui
aditiv antrenor de aer) duce la creşterea porozităţii şi are drept consecinţă o scădere a
rezistenţei.
Tipul de ciment. Influenţează rezistenţa la vârste mici, datorită vitezei de hidratare
diferite. În final, diferenţele sunt minore.
Dozajul de ciment. Pentru un beton cu lucrabilitate dată, deci cantitate de apă fixată,
creşterea dozajului de ciment înseamnă o scădere a raportului a/c şi, în mod indirect, o
creştere a rezistenţei.
Agregatele. Agregatele influenţează rezistenţa betonului prin rezistenţa, mărimea,
forma, textura suprafeţei, granulometria şi natura lor mineralogică.
42 Proprietăţile betonului
Rezistenţa agregatelor este în general mai mare decât cea a betonului (betoane
obişnuite), deci nu influenţează direct rezistenţa acestora.
Dimensiunea maximă a agregatului poate avea două efecte opuse : pe de o
parte, la acelaşi dozaj de ciment şi aceeaşi consistenţă, amestecul cu agregate mai
mari are nevoie de mai puţină apă. Pe de altă parte, agregatele mari tind să formeze
lentile de apă sub ele, deci o zonă de tranziţie mai slabă.
Forma alungită sau aplatizată a agregatelor influenţează negativ proprietăţile
betonului, inclusiv rezistenţa.
Agregatele rugoase (de carieră) au o aderenţă mai bună la pasta de ciment
hidratată decât agregatele rotunjite, de râu. Pe de altă parte necesită mai multă apă
pentru realizarea aceleiaşi lucrabilităţi.
Granulometria influenţează lucrabilitatea şi segregabilitatea betonului şi, în mod
indirect rezistenţa sa. Nu există însă o teorie unanim acceptată care să prescrie
granulometria optimă. Pe de altă parte, exigenţe exagerate privind granulometria pot
duce la creşterea costurilor. În practică, folosirea curbelor granulometrice date in
norme, care rezultă din experienţă, se relevă suficientă pentru obţinerea unui beton cu
proprietăţi satisfăcătoare.
S-a constatat (experimental) că utilizarea agregatelor silicioase în locul celor
calcaroase duce la o creştere a rezistenţei betonului.


b) Condiţiile de punere în operă şi de păstrare (tratament)

Oricare ar fi eforturile depuse pentru a găsi compoziţia optimă a betonului, ele
sunt vane dacă se neglijează punerea in operă şi păstrarea în primele zile.

Punerea in operă trebuie să asigure o compactitate şi omogenitate maximă a
betonului. Prin vibrare se poate elimina aerul inclus la malaxare. Totuşi, o vibrare
prelungită exagerat produce segregarea betonului. În timpul turnării betonului trebuie
evitată segregarea. De exemplu, prin limitarea înălţimii de turnare (în general sub 1,50
m).

Prin “tratament” (în limba engleză “curing”, în franceză “cure”), înţelegem
procedurile care au ca scop favorizarea hidratării cimentului (prin controlul temperaturii
şi umidităţii), aplicate după turnarea betonului în cofraj. Hidratarea cimentului se
produce în condiţii satisfăcătoare în condiţii de saturaţie. Scăderea sub 80% a umidităţii
din capilare duce la încetinirea puternică a procesului de hidratare. Creşterea
temperaturii accelerează reacţia de hidratare. Se recomandă o perioadă de tratament
de minim 7 zile pentru betoane cu ciment Portland şi o perioadă mai lungă pentru
betoanele conţinând cimenturi cu adaosuri.
Metodele utilizate pot fi clasificate în două categorii: cele care aduc umiditate
suplimentară betonului, precum stropirea, acoperirea cu ţesături imbibate cu apă,
tratamentul cu vapori de apă, şi cele care previn pierderea de umiditate a betonului,
impermeabilizând suprafaţa (reţinerea apei prin acoperirea betonului cu folii
impermeabile sau produşi impermeabilizanţi care astupă porii betonului).


Proprietăţile betonului

43


Fig. 3-11. Influenţa dimensiunilor epruvetei asupra rezistenţei la compresiune (Neville,
2000)


Fig. 3-12. Influenţa raportului dimensiunilor cilindrului asupra rezistenţei la compresiune
(după Gonnermann, citat de Neville)
44 Proprietăţile betonului
c) Condiţiile de încercare

Condiţiile în care se efectuează încercarea de compresiune afectează rezultatul.
În continuare sunt enumeraţi şi discutaţi principalii parametri care pot interveni.

Dimensiunile epruvetei. Când acestea cresc, rezistenţa scade (vezi fig. 3-11)

Forma epruvetei. Datorită acţiunii platanelor presei, care împiedică prin frecare
umflarea liberă a epruvetei, epruvetele “scurte” (cuburi) au o rezistenţă mai bună decât
cele “lungi” (prisme, cilindri) – vezi figura 3-12.

Umiditatea probei in momentul încercării. La un grad de hidratare egal, o epruvetă
saturată va avea rezistenţa mai mică decât epruveta “uscată” (probabil din cauza
presiunii apei în capilare).

Viteza de încărcare. Rezistenţa creşte cu viteza de încărcare (figura 3-13). Totuşi, în
domeniul uzual de viteze (corespunzător încărcărilor obişnuite în construcţii, inclusiv
acţiunii seismice) creşterea rezistenţei este mică. Această creştere este importantă în
problemele de impact sau de explozie.


3.2.1.3 Determinarea experimentală

Determinarea experimentală a rezistenţei betonului este necesară în una din
următoarele situaţii :
- încercări preliminare pentru stabilirea compoziţiei betonului ce urmează a fi
folosit la execuţia lucrării ;


Fig. 3-13. Influenţa vitezei de încărcare (după McHenry & Schideler, citat de Neville)
Proprietăţile betonului

45
- încercări de control pe faze, care au ca scop determinarea rezistenţei betonului
în diferite faze ale execuţiei (decofrare, transfer, manipulare), pentru comparare
cu valorile prescrise ;
- încercări de verificare a rezistenţei la compresiune (clasei de rezistenţă).

În continuare vor fi discutate încercările din ultima categorie.
Încercările pe beton la compresiune se fac pe epruvete normalizate, cuburi sau cilindri
(în România, Germania, Marea Britanie pe cuburi cu latura de 15 cm, în Franţa şi
Statele unite pe cilindri cu h/D = 2 et D = 16 cm). Deoarece condiţiile de punere in
operă, de păstrare şi de încercare influenţează rezistenţa, acestea sunt standardizate.
În continuare sunt date exemplificativ principalele prevederi din STAS 1275-88 :
Betonul se compactează
prin vibrare sau manual, prin
împungere cu o vergea ;
după aceea se nivelează
suprafaţa liberă şi apoi se
acoperă cu o folie de
polietilenă pentru a
împiedica evaporarea apei.
Epruveta este păstrată 24
de ore în tipar, la 20
o
; după
decofrare este păstrată 7
zile la 20
o
şi la o umiditate
relativă de 100%, apoi la
65% umiditate relativă şi 20
o

până la data incercării.
Încercarea se face de regulă
la 28 de zile, dar, în unele
cazuri, şi la 3 sau 7 zile.
Suprafaţa de contact cu
platanele presei trebuie să
fie plană, netedă şi
perpendiculară pe axa
elementului, altminteri
rezistenţa va fi diminuată.
Pentru cuburi, realizarea
acestor condiţii se face uşor
dacă încercarea se face
perpendicular pe direcţia de
turnare. Pentru cilindri este necesară pregătirea suprafeţelor, fie printr-un “capac” de
sulf, fie prin polizare.
Viteza de încărcare este de asemenea reglementată, de exemplu STAS 1275-88
prevede o creştere constantă de 0,6±0,4 MPa/s, dar astfel încât încercarea să dureze
minimum 30 de secunde.
În concluzie, putem obţine un indice de rezistenţă la compresiune reglementând toţi
parametrii încercării.

Un alt aspect important privind determinarea rezistenţei este variabilitatea
statistică a rezultatelor experimentale: în condiţii identice, mai multe epruvete din
acelaşi material dau rezultate diferite, ale căror valori urmează o distribuţie normală
(Fig. 2-14).



Fig. 3-14. Distribuţia statistică a rezistenţelor (după Moksner
citat de Neville)
46 Proprietăţile betonului
Se pot defini două valori ale rezistenţei:
R
m
= rezistenţa medie, care este media valorilor obţinute, şi
R
k
= rezistenţa caracteristică, definită prin p(R > R
k
) = 0.95 (valorile obţinute depăşesc
această valoare în 95% din cazuri).

În concluzie, pentru a caracteriza un beton din punct de vedere al rezistenţei, se
defineşte clasa de rezistenţă a betonului.
Clasa betonului este rezistenţa caracteristică a cuburilor de beton de 15 cm latură, a
căror păstrare şi încercare s-a efectuat in condiţii standard, la 28 de zile.
Clasa este exprimată în MPa: de exemplu, după STAS 10107/0-90, Bc30 este un beton
de clasă 30, adică un beton care are o rezistenţa caracteristică de 30 MPa pe cuburi de
15 cm. În Eurocode 2, ca şi în norma românească NE-012/99, definiţia este dată atât
pe cuburi, cât şi pe cilindri: C20/25 este un beton cu rezistenţa caracteristică de 20
MPa pe cilindru sau 25 MPa pe cub.

3.2.2 Întindere

3.2.2.1 Mecanismul ruperii

Ruperea la întindere este de asemenea legată de prezenţa microfisurilor (Fig. 3-
15). Însă dezvoltarea fisurilor este mai rapidă, datorită efectului concentrării de eforturi
de la capetele fisurii. În plus, secţiunea utilă scade progresiv odată cu dezvoltarea
fisurii. În consecinţă, rezistenţa la întindere este mult mai mică decât cea la
compresiune şi ruperea este bruscă (nu progresivă ca la compresiune).


Fig. 3-15. Mecanismul ruperii la întindere

3.2.2.2 Factorii care influenţează rezistenţa la întindere
Rezistenţa la întindere este influenţată practic de aceiaşi factori ca şi rezistenţa la
compresiune.
3.2.2.3 Determinarea experimentală
Încercarea de întindere directă (Fig. 3-16a) este dificil de realizat, pentru că
centrarea încărcării este delicată. Această încercare este efectuată de obicei numai în
scopuri de cercetare.

întindere
întindere
compresiune
Proprietăţile betonului

47
Încercarea de întindere prin despicare, sau “braziliană” (Fig. 3-16b), este foarte
răspândită pentru că prezintă mai multe avantaje: este uşor de realizat, dispersia
rezultatelor este mai mică ca la alte tipuri de incercări şi epruvetele sunt identice cu cele
utilizate la încercarea de compresiune (în ţările unde se folosesc cilindri la
compresiune). Valorile obţinute sunt cu circa 10% mai mari decât cele de la întindere
directă. Încercare se bazează pe observaţia că un disc elastic comprimat pe direcţia
diametrului are o distribuţie de eforturi transversale de întindere aproape uniformă.
Cilindrul este aşezat orizontal între platanele presei şi încărcat prin intermediul a 2 şipci
de placaj pe două generatoare diametral opuse. Rezistenţa se calculează cu formula :

dL
P
R
d , t
π
2
=

unde P este forţa aplicată, d este diametrul cilindrului şi L este lungimea sa.
În general, între rezistenţa la întindere centrică şi cea la întindere prin despicare există
relaţia :
R
t
= 0,9R
t,d

Încercarea de întindere prin încovoiere este de asemenea larg răspândită. O
prismă de beton de 10x10x55 cm aşezată pe două reazeme distanţate la 30 cm este
solicitată la încovoiere prin aplicarea unei forţe în mijlocul deschiderii (Fig. 3-16c).
Această încercare este preferată pentru betoanele folosite la drumuri sau platforme,
pentru că se apropie cel mai mult de condiţiile de solicitare din exploatare. Dacă se
calculează după formula clasică din Rezistenţa materialelor, pentru materiale liniar-
elastice (R = M/W = M/(bh
2
/6)), se obţine rezistenţa la încovoiere R
t,i
, care este de circa
1.75 ori mai mare decât rezistenţa la întindere obţinută prin întindere directă. Această
diferenţă se datorează distribuţiei neliniare a eforturilor în zona intinsă (vezi Fig. 3-16c).
Efectul neliniarităţii este luat în calcul prin introducerea unui modul elasto-plastic W
ep
=
bh
2
/3.5 în locul modulului elastic W = bh
2
/6, şi în final R
t
= M/(bh
2
/3.5).
O relaţie mai generală între rezistenţa la întindere prin încovoiere şi rezistenţa la
întindere centrică, care arată dependenţa rezistenţei la întindere prin încovoiere de
dimensiunile elementului este cea dată în EN 1992-1-1 :

R
t,i
= max {(1,6 - h/1000)R
t
; R
t
}

în care h este înălţimea grinzii în mm.

a) b) c)
Fig. 3-16. Încercări de întindere a) întindere directă b) întindere prin despicare c)
întindere prin încovoiere
R
t
epruvetă
piesă
metalică
lipită
platanul
presei
planul de
rupere
epruvetă
întindere
compresiune
55…60
30
10
3
diagramă
elastică
diagramă
elasto-
plastică
48 Proprietăţile betonului
3.2.3 Relaţia între rezistenţele la compresiune şi la întindere

Există cu certitudine o relaţie între rezistenţa la compresiune şi cea la întindere (Fig. 3-
17). Dacă rezistenţa la compresiune creşte, creşte şi rezistenţa la întindere, dar mai
încet. Au fost propuse mai multe formule empirice, în general de tipul R
t
= k(R
c
)
n
, cu n
cuprins între ¼ şi ¾. Expresia matematică utilizată în normele româneşti (STAS
10107/0-90), ca şi în norma europeană (EN 1992-1) este:

R
tk
= 0.21(R
ck
)
2/3
[MPa]

unde R
ck
şi R
tk
sunt rezistenţele caracteristice la compresiune şi respectiv la întindere.

Întrebări

1. De ce este rezistenţa la compresiune proprietatea cea mai apreciată de inginerii proiectanţi ?
2. Explicaţi care este legătura dintre porozitate şi rezistenţă.
3. Explicaţi cum influenţează raportul apă/ciment rezistenţa pastei de ciment hidratate şi a zonei de
tranziţie din beton.
4. Pentru un ciment tip I sau tip IR, la un raport apă/ciment identic, vor fi rezistenţele finale diferite ? Dar
rezistenţele iniţiale ? Argumentaţi răspunsul.
5. Ce înţelegeţi prin tratamentul (cura) betonului?



Fig. 3-17. Relaţia între rezistenţele la întindere şi la compresiune (Olokoun citat de
Neville)
Proprietăţile betonului

49
6. Rezistenţa betonului este influenţată de mulţi factori. Explicaţi pe scurt care din cele două opţiuni listate
mai jos va duce la un beton cu rezistenţă mai mare la 28 de zile:
(a) Raport apă/ciment de 0.5 sau 0.4.
(b) Tratare în mediu saturat la 25
o
C sau 10
o
C.
(c) Folosirea de cuburi cu latura de 100 mm sau de 200 mm.
(d) Încercarea la compresiune cu o viteză de 2 N/mm
2
⋅s sau 0,4 N/mm
2
⋅s.
(e) Încercarea epruvetelor în stare saturată sau uscate în aer.
7. Care este relaţia dintre rezistenţa la compresiune şi cea la întindere ?
8. Ce este clasa betonului ? Cât este, conform EN 1992-1-1, rezistenţa de calcul la compresiune a unui
beton de clasă C 25/30 ? Dar rezistenţa de calcul la întindere ?
50 Proprietăţile betonului
3.3 Deformaţiile

3.3.1 Consideraţii generale

Betonul este, ca toate materialele reale, deformabil. Comportarea sa este însă
complexă şi nu poate fi simulată prin modelele idealizate utilizate curent în mecanica
structurilor (Fig 3-19a, b). Într-adevăr, sub încărcări de scurtă durată relaţia efort –
deformaţie este neliniară, nesimetrică şi există deformaţii remanente la descărcare (Fig.
3-19c).


În plus, sub încărcări de lungă durată betonul are o comportare vâsco-elasto-plastică :
eforturile scad sub deformaţie constantă (relaxare) şi deformaţiile cresc sub efort
constant (fluaj), iar aceste fenomene sunt doar parţial revesibile.
În sfârşit, betonul poate avea variaţii dimensionale chiar in absenţa forţelor exterioare
aplicate, fie din cauza unei variaţii de umiditate (contracţie sau umflare) fie din cauza
unei variaţii de temperatură (dilatare sau contracţie termică).
Într-o construcţie, betonul este în general împiedicat să se deformeze liber din
contracţia de uscare sau din variaţii de temperatură şi aceasta induce eforturi interne
care pot duce la fisurare. Relaxarea are, din acest punct de vedere, efecte favorabile,
după cum se vede şi în Fig. 3-20.













Fig. 3-19. Relaţii efort unitar – deformaţie specifică pentru : a) materialul liniar-elastic
b) materialul elasto-plastic c) beton














Fig. 3-20. Efectul relaxării şi contracţiei – reprezentare de principiu (Mehta&Monteiro,
2003)
σ
r
−σ
r
σ
ε
σ
c
−σ
c
σ
ε
σ
R
t
R
c
ε
a) b) c)
Efort unitar după relaxare
Rezistenţa la întindere
a betonului
Efort unitar datorită
împiedicării contracţiei
Întârzierea fisurării
Timp
E
f
o
r
t

u
n
i
t
a
r


Proprietăţile betonului

51
Dimpotrivă, fluajul (curgerea lentă) poate avea efecte negative, prin amplificarea
efectelor de ordinul 2 în cazul elementelor zvelte, sau prin scăderea efectului
precomprimării, în cazul elementelor din beton precomprimat.

3.3.2 Deformaţii sub încărcări de scurtă durată

Este dificilă disocierea deformaţiilor instantanee de cele de fluaj. Cu excepţia impactului
şi a exploziei, aplicarea încărcărilor durează destul pentru ca fluajul să se manifeste
într-o anumită măsură. În ceea ce priveşte încercările, vom considera, de o manieră
destul de arbitrară, ca acţiuni de scurtă durată acţiunile la care viteza de încărcare este
mai mare decât 10 MPa/min.


3.3.2.1 Compresiune monotonă

Curba caracteristică
Forma tipică a curbei caracteristice, pentru betoane de diverse rezistenţe, este dată în
Fig. 3-21 :


Deformaţii caracteristice
Deformaţia betonului comprimat corespunzătoare rezistenţei (vârful curbei
caracteristice) este relativ constantă şi are valoare de circa ε
c1
= 0.002 pentru betoanele


Fig. 3-21. Relaţia efort unitar – deformaţie specifică pentru betonul comprimat (Neville,
2000)
52 Proprietăţile betonului
obişnuite. Pentru betoanele de rezistenţe mai mari, această valoare creşte, după cum
se poate observa în Fig. 3-21.
În EN 1992-1-1, valoarea ei variază în funcţie de rezistenţa medie a betonului la
compresiune f
cm
conform relaţiei următoare :

ε
c1
(‰) = 0,7 f
cm
0,31
< 2.8

Dacă se ţine seamă de comportarea postcritică, deformaţia ultimă ε
c1u
este
definită în mod convenţional ca deformaţia corespunzătoare unei valori a efortului
unitar egale cu 0.85 din rezistenţă. Ea variază în funcţie de :
• Rezistenţa betonului (Figura 3-22a): ε
c1u
scade cu creşterea rezistenţei;
• gradientul de deformaţie pe secţiune (Figura 3-22b): 0.002 la compresiune
centrică faţă de 0.003 - 0.004 la încovoiere;
• forma zonei comprimate (Figure 3-22c).



Fig. 3-22. Deformaţia ultimă a betonului în funcţie de a) rezistenţa sa b) gradientul de deformaţie
pe secţiune c) forma zonei comprimate (Avram et al., 1971)

Modulul de deformaţie
Rigiditatea unui material este dată de panta curbei caracteristice. Dacă
pentru un material liniar-elastic aceasta are o valoare unică, modulul de
elasticitate E = σ/ε = dσ/dε, pentru beton se pot defini mai multe module de
deformaţie (Figura 3-23):
a)
b)
c)
Proprietăţile betonului

53
• modulul dinamic (E
d
), reprezentat de panta în origine, est cel care
caracterizează răspunsul la o încărcare foarte rapidă (impact, explozie);
• modulul tangent (E
t
) est panta tangentei la curba caracteristică într-un punct
de coordonate (σ,ε) şi este definit prin E
t
= dσ/dε;
• modulul secant (E
s
) este panta corzii care pleacă din origine până la punctul
de coordonate (σ,ε);
• modulul static (E
b
), dat de majoritatea normelor naţionale, est un modul
secant măsurat între un punct apropiat de origine (σ ≅ 0.5 MPa) şi un alt punct
situat la aproximativ 40% din rezistenţă.













Fig. 3-23. Module de deformaţie ale betonului

Multe norme naţionale dau modulul E
b
în funcţie de rezistenţa la compresiune,
printr-o relaţie în care E
b
= f(f
cm
1/2
).
Normele româneşti (STAS 10107/0-90) dau direct valorile E
b
în funcţie de clasa
betonului.

Tabelul 3-1. Modulul de deformaţie al betonului în funcţie de clasa sa (STAS 10107/0-90)
Clasa du
betonului
Bc 7,5 Bc 10 Bc 15 Bc 20 Bc 25 Bc 30 Bc 35 Bc 40 Bc 50 Bc 60
E
b
(GPa) 14 21 24 27 30 32,5 34,5 36 38 40

Norma europeană EN 1992-1-1 utilizează relaţia: E
cm
= 9.5(f
ck
+8)
1/3
, unde f
ck
este
rezistenţa caracteristică în MPa.

Tabelul 3-2. Modulul de deformaţie al betonului în funcţie de clasa sa (EN 1992-1-1)
Clasa du
betonului
C 12/15 C 16/20 C 20/25 C 25/30 C 30/37 C 35/40 C 40/50 C 45/55 C 50/60
E
cm
(GPa) 26 27.5 29 30.5 32 33.5 35 36 37

Modulul de elasticitate al betonului depinde de modulul de elasticitate al
constituenţilor săi. În tabelul 3-2 se indică valori aproximative ale modulului secant E
cm
,
pentru σ
c
între 0 şi 0,4f
cm
, pentru betoane conţinând agregate cuarţoase. Pentru
agregate calcaroase şi agregate din gresie se reduc valorile cu 10 % şi respectiv 30 %,
în timp ce pentru agregate bazaltice se măresc valorile cu 20 %.
Trebuie remarcat că, în ambele norme, este vorba despre valorile medii ale
modulului la 28 de zile.
σ
ε
R
c
0,40R
c
σ
ε
arctgE
b
arctgE
d
arctgE
s
arctgE
t
54 Proprietăţile betonului

Expresia matematică a curbei caracteristice
În literatură au fost propuse numeroase expresii matematice. Una din cele mai
frecvent utilizate, adoptată şi în normele româneşti, este o parabolă de gradul 2,
continuată cu o linie orizontală în cazul încovoierii (Figura 3-24) :

(
(
¸
(

¸

|
|
¹
|

\
|
− − =
2
2
1 1
c
c
cd c
f
ε
ε
σ pentru
2 c c
0 ε ≤ ε ≤
cd c
f = σ pentru
2 cu c 2 c
ε ≤ ε ≤ ε

în care:

ε
c2
este deformaţia atinsă la efortul maxim (în mod curent 0,002);
ε
cu2
este deformaţia ultimă (în mod curent 0,0035).



Fig. 3-24. Diagrama efort unitar-deformaţie specifică a betonului pentru calculul la SLU (STAS
10107/0-90, EN 1992-1-1).

Această relaţie este uşor de utilizat şi dă rezultate foarte bune în calculul la starea
limită de rezistenţă. Totuşi, dacă dorim să evaluam deformaţiile structurii, trebuie să
ţinem cont de faptul că această relaţie impune E
c
= 1000f
c
, ceea ce subestimează
valoarea reală a lui E
c
.

Eurocodul (EC 2) face distincţie între diagrama pentru analiza structurală şi cea
utilizată pentru verificarea secţiunilor transversale la SLU. În cela de-al doilea caz se
recomandă diagrama din figura 3-24. Pentru analiza structurală, EC 2 dă diagrama din
figura 3-25.
Relaţia propusă pentru diagrama efort unitar – deformaţie specifică este:

η
η η σ
) ( 2 1
2
− +

=
k
k
f
cm
c

Proprietăţile betonului

55

în care :
η = ε
c
/ε
c1

ε
c1
= -0.0022
k = (1.1E
c,nom
)ε
c1
/f
c


Valorile ε
cu
variază între -0.0036 (C 12/15) şi -0.0028 (C 50/60).


Fig. 3-25. Diagrama efort unitar-deformaţie a betonului pentru analiza structurală (EN 1992-1-1).

Pot fi utilizate şi diagrame biliniare, cu condiţia să fie echivalente celor descrise
mai sus.

3.3.2.2 Compresiune ciclică

Până aici a fost prezentată comportarea betonului supus la o încărcare monoton
crescătoare. Totuşi, în multe cazuri încărcarea se aplică repetat (de exemplu la poduri).
Dacă un material ajunge la rupere sub acţiunea încărcărilor repetate, care produc
eforturi inferioare rezistenţei materialului, fenomenul se numeşte oboseală.
Dacă se consideră o epruvetă de beton solicitată la compresiune, la eforturi
unitare variind între σ
min
şi σ
max
, relaţia efort - deformaţie (Figura 3-26) îşi schimbă
forma în funcţie de numărul de cicluri, trecând de la o formă convexă la o dreaptă şi în
final la o formă concavă. Intervalul σ
min
- σ
max
la care betonul poate rezista la un număr
dat de cicluri de încărcare este dat de diagrama Goodman modificată (Figura 3-27).
Cauza probabilă a ruperii la oboseală este acumularea degradărilor în zona de
tranziţie.
Un caz particular foarte interesant este cel al acţiunilor seismice, care produc un
număr redus de cicluri de încărcare de intensitate mare. Ruperea se produce în acest
caz după un număr redus de cicluri (Figura 3-28) şi se numeşte oboseală oligo - ciclică
(“low cycle fatigue”).
Înfăşurătoarea drumurilor de încărcare este identică cu curba caracteristică pentru
încărcarea monotonă, proprietate numită de “unicitate”. Se remarcă de asemenea o
degradare rapidă a rigidităţii.
56 Proprietăţile betonului


Fig. 3-26. Curbe efort unitar-deformaţie specifică pentru solicitări repetate (Neville,
2000)


Fig. 3-27. Diagrama Goodman modificată pentru beton (Neville, 2000)


Fig. 3-28. Curbe efort unitar-deformaţie specifică ale betonului sub solicitări ciclice de
mare intensitate (Bahn&Hsu, 1998)
Proprietăţile betonului

57
3.3.2.3 Întindere

Deformaţia betonului la întindere este circa 0.00008 - 0.0001. Relaţia σ−ε este
practic liniară până la valoarea maximă a efortului unitar. Dacă încercarea este
controlată în deplasări, se poate pune în evidenţă o ramură descendentă după vârf
(Figura 3-29a).
Normele româneşti (Figura 3-29b) recomandă o relaţie matematică similară cu
cea utilizată la compresiune (o parabolă de gradul 2).

3.3.2.4 Stări multiaxiale de eforturi

Stare biaxială de eforturi

Principala dificultate întâmpinată de cercetători este realizarea unui câmp omogen
de deformaţii şi de eforturi în cursul încercărilor. O soluţie adecvată a fost găsită de
Kupfer, Hilsdorf şi Rüsch, care au utilizat platane de presă în “perie”, care nu
împiedicau deformaţiile transversale ale epruvetei. Rezultatele lor sunt principala
referinţă în acest domeniu, şi aceste rezultate sunt rezumate şi comentate mai jos.
a) Compresiune - compresiune. Rezistenţa creşte cu 27% pentru σ
1
/σ
2
= 0.5 şi cu
16% pentru σ
1
/σ
2
= 1 (Figura 3-30a). Planul de fisurare este paralel cu planul în care
acţionează eforturile. Scurtarea specifică poate atinge 0.003 şi alungirea 0.002
(Figura 3-30b).
b) Compresiune - întindere. Rezistenţa la compresiune scade când efortul de
întindere creşte (Figura 3-30a). Deseori se consideră, în mod simplificat, o relaţie
liniară. Deformaţiile maxime, atât la compresiune cât şi la întindere, scad când efortul
de întindere creşte (Figura 3-30c).
c) Întindere - întindere. Rezistenţa la întindere rămâne practic egală cu cea de la
întindere monoaxială. La fel pentru deformaţii (Figura 3-30d).




a) b)

Fig. 3-29. Relaţii σ−ε σ−ε σ−ε σ−ε pentru betonul întins : a) experimentală (Neville, 2000), b)
conform STAS 10107/0-90
58 Proprietăţile betonului


O reprezentare curentă a stării plane de eforturi este dată de cercul lui Mohr.
Înfăşurătoarea cercurilor lui Mohr pentru diverse stări limită dă criteriul Mohr - Coulomb



















a) b)













c) d)

Fig. 3-30. Starea biaxială de eforturi a) curba limită de interacţiune b) compresiune biaxială c)
compresiune-întindere d) întindere biaxială (Kupfer et al., 1969)

Fig. 3-31. Criteriul Mohr-Coulomb (Lahlou et al., 1997)
Proprietăţile betonului

59
(Figura 3-31). Această reprezentare permite determinarea directă a combinaţiei de
eforturi σ şi τ la rupere.

Starea triaxială de eforturi



Fig. 3-32. Suprafaţa de cedare pentru beton solicitat triaxial

Rezistenţa betonului supus la o stare de solicitare multiaxială poate fi
reprezentată prin suprafaţa de cedare în coordonate σ
1

2

3
(Figura 3-32). Cazuri
particulare semnificative sunt planurile care dau curba limită pentru starea biaxială de
eforturi, de exemplu planul σ
1

3
(vezi Figura 3-30a), sau planul vertical care conţine
meridianul de compresiune (|σ
1
| = |σ
2
| < |σ
3
|). Această suprafaţă este descrisă
matematic de o ecuaţie în care intră invarianţii tensorului tensiunilor, rezistenţa la
compresiune (deoarece rezistenţa la întindere poate fi considerată ca o fracţiune din
rezistenţa la compresiune), şi câţiva parametri determinaţi experimental. De exemplu,
Codul Model CEB 1990 recomndă relaţia următoare, bazată pe cercetările lui Ottosen :

0 1
1 2
2
2
= − ⋅ + ⋅ + ⋅
cm cm cm
f
I
f
J
f
J
β λ α
în care :
I, J invarianţi ai tensorului tensiunilor, respectiv ai deviatorului,
f
cm
rezistenţa medie la compresiune
α, β, λ coeficienţi empirici

Deosebit de interesantă este comportarea în cazul solicitării |σ
1
| = |σ
2
| < |σ
3
|, care
pune în evidenţă efectul de confinare a betonului.
Încercarea se realizează de obicei pe un cilindru de beton supus la o presiune
hidrostatică la care se adaugă o compresiune suplimentară după direcţia axei cilindrului
(Figura 3-33a). Atât rezistenţa cât şi deformaţia ultimă cresc cu presiunea laterală
(Figura 3-33b).
60 Proprietăţile betonului



Figure 3-34. Aproximarea liniară a rezistenţei la compresiune în condiţii de încărcare triaxială de
revoluţie |σ σσ σ
1
| = |σ σσ σ
2
| < |σ σσ σ
3
| (EN 1992-1)

Relaţiile propuse pentru rezistenţa şi deformaţiile betonului sunt (EN 1992-1):

f
c,c
= f
c
(1,000 + 5,0 σ
2
/f
c
) pentru σ
2
≤ 0,05f
c


f
c,c
= f
c
(1,125 + 2,50 σ
2
/f
c
) pentru σ
2
> 0,05f
c


ε
c2,c
= ε
c2
(f
c,c
/f
c
)
2


ε
cu2,c
= ε
cu2
+ 0,2 σ
2
/f
c


în careσ
2
(= σ
3
) este efortul efectiv de compresiune laterală la SLU datorat confinării,
ε
c2
şi ε
cu2
sunt indicate în Figura 3-24. Rezultă curba limită din Figura 3-34.

3.3.2.5 Confinarea betonului

Confinarea poate fi obţinută prin aplicarea unei presiuni transversale (ca la
încercările descrise în paragraful precedent), sau prin intermediul unor etrieri corect
închişi sau prin armături transversale, care se opun umflării laterale a betonului şi

a) b)
Fig. 3-33. Stare triaxială de eforturi a) aplicarea solicitării b) relaţii σ−ε σ−ε σ−ε σ−ε
atan 5
atan 2.5
f
c,c
/f
c
σ
2
/f
c
= σ
3
/f
c

0.05
1.00
1.25
Proprietăţile betonului

61
creează astfel o presiune transversală. În primul caz este vorba despre confinare
activă, iar în al doilea despre confinare pasivă.
Un caz tipic de utilizare a efectului de confinare este realizarea stâlpilor din ţeavă
umplută cu beton (CFT = concrete filled tubes). Eficienţa sistemului este demonstrată,
de exemplu, în figura următoare.



Figure 3-35. Comparaţie între confinarea cu ţeavă de oţel şi confinarea prin presiune exterioară
(Lahalou et al., 1997)

O fretă circulară confinează tot miezul de beton. Etrierul dreptunghiular asigură
confinarea printr-un mecanism de arc cu tirant, şi nu confinează decât o parte a
miezului de beton. În direcţie longitudinală, mecanismul est similar celui pentru etrieri
(Figura 3.36).
EC 2 nu dă nici o metodă de determinare a efortului de confinare, dar se poate
folosi metoda prezentată în Manualul FIB [10]. Conform acestei metode, efortul de
confinare poate fi calculat din condiţia de echilibru atunci când armătura de confinare
ajunge la curgere (Figura 3.37).

σ
2
b s = 2A
s
f
yw
(1 + √2/2)
sau
σ
2
/ f
c
= 0.5 ω
w


în care:

c
yw
c
sw
w
f
f
V
V
⋅ = ω
V
sw
este volumul de armătură transversală
V
c
este volumul de beton

62 Proprietăţile betonului



Figure 3-37. Determinarea efortului de confinare pentru o secţiune de beton dreptunghiulară

Deoarece doar o parte a secţiunii este confinată, valoarea lui σ
2
trebuie corectată:

σ
2eff
/ f
c
= 0.5 α
n
α
s
ω
w


Presupunând ca secţiunea neconfinată între două bare, fie în plan, fie în elevaţie are o
formă parabolică (Figura 2.38), factorii de eficienţă, reprezentând raportul între aria
cuprinsă de etrieri şi aria confinată, se pot calcula cu relaţiile:

α
n
= 1 - Σ b
i
2
/(6b
0
h
0
)

α
s
= (1 – s/(2b
0
)) (1 – s/(2h
0
))

Factoriii de care depinde efectul de confinare sunt:
• forma armăturilor transversale;
• coeficentul de armare transversală;
• rezistenţa armăturilor transversale;
• distanţa între etrieri (respectiv pasul fretei).


Figura 3-36. Zona de beton efectiv confinată a)în plan b)în elevaţie
Proprietăţile betonului

63
3.3.3 Contracţia de uscare

3.3.3.1 Rezultate experimentale

Păstrat în aer liber (umiditate relativă RH < 100%), betonul are o micşorare de volum
(contracţie). Reintrodus într-un mediu saturat (RH% = 100%), prezintă fenomenul opus
(umflare) (Fig. 3-38).
Contracţia de uscare este un fenomen de lungă durată, mai rapid la început şi atenuat
progresiv în timp. Încercările lui Troxell au arătat că la 28 de zile contracţia este circa
40% din cea la 20 de ani, iar 1 an, circa 80% din aceasta (Fig 3-39).


Principala cauză a contracţiei este pierderea de apă adsorbită din pori, care are drept
consecinţă reducerea distanţei dintre părţile solide. Fenomenul nu este decât parţial
reversibil, probabil datorită consolidării gelurilor de C-S-H.

3.3.3.2 Factori care influenţează contracţia

Din explicaţia fenomenului, dată în paragraful precedent, rezultă că acesta are loc in
pasta de ciment hidratată şi este strâns legat de porozitatea acesteia.
Contracţia este de asemenea influenţată de viteza de migrare a apei către exterior.
Agregatul nu are în general contracţie, dar împiedică prin prezenţa sa contracţia p.c.h.
În consecinţă, contracţia măsurată depinde de modulul de elasticitate al agregatelor.

În concluzie principalii factori de influenţă sunt următorii:
• Conţinutul de ciment şi de apă: acţionează mai mult în mod indirect. Cu cât dozajul
de ciment sau raportul a/c sunt mai mari, cu atât scade proporţia de agregat, care
este inert din punct de vedere al contracţiei, pe de o parte, şi se opune variaţiilor
dimensionale, pe de altă parte.
• Tipul de ciment: prezenţa adaosurilor minerale tinde să mărească proporţia de pori
fini în p.c.h. Ori pierderea de apă care se găseşte in porii fini este principala cauză a
contracţiei.

Fig. 3-38. Contracţia şi umflarea betonului (Neville, 2000)
64 Proprietăţile betonului
• Umiditatea mediului: contracţia creşte când umiditatea scade, pentru că migraţia
apei către exterior este accelerată.
• Geometria elementului: viteza de uscare depinde de lungimea drumului pe care apa
trebuie să-l parcurgă până la exterior. Raportul între aria secţiunii de beton şi
perimetrul elementului în contact cu mediul, numit “grosime fictivă”, este un bun
indice.
• Modulul de elasticitate al agregatului: cu cât agregatele sunt mai rigide, cu atât mai
mult împiedică deformaţia betonului. Contracţia va fi mai mică, în schimb creşte
riscul de microfisurare în zona de tranziţie.

3.3.3.3 Calculul deformaţiei din contracţie după normele româneşti (STAS 10107/0-90)

În normele româneşti sunt date două metode de calcul ale contracţiei : metoda
simplificată (anexa E) şi o metodă mai complexă (anexa F). În continuare se prezintă
numai metoda simplificată.

Contracţia totală se calculează cu formula următoare:

c c c
k k k ε ε
4 3
=

unde:

k
3
= coeficient care depinde de umiditatea relativă
a mediului;
k
4
= coeficient care ţine cont de dimensiunile
elementului:
k
4
= 1 dacă b ≥ 300 mm
k
4
= 1.3 - 0.001b dacă b < 300 mm

Fig. 3-39. Evoluţia în timp a contracţiei (după Troxell, citat de Neville)

RH% k
3

40 1.3
60 1.0
100 0.5

Proprietăţile betonului

65

k
c
= coeficient care ţine cont de modul de realizare a elementului:
k
c
= 1 pentru beton armat
k
c
= 0,8 pentru beton precomprimat cu armătură preîntinsă
k
c
= 0,6 pentru beton precomprimat cu armătură postîntinsă

ε
c
= valoare de bază a contracţiei, cu valorile din tabelul următor:

Betoane obişnuite in condiţii normale de întărire 0,25⋅10
-3
Betoane obişnuite, tratate termic 0,20⋅10
-3

Betoane cu agregate uşoare in condiţii normale de intărire 0,50⋅10
-3

Betoane cu agregate uşoare, tratate termic 0,40⋅10
-3


3.3.3.4 Calculul deformaţiei din contracţie după normele europene (EC 2)

Pentru betoane cu agregate obişnuite şi cimenturi cu viteză normală de hidratare, EC 2
dă valorile finale ale contracţiei de uscare ε
cd,0
(‰), în funcţie de umiditatea şi clasa de
rezistenţă a betonului, în tabelul următor:

Clasa Umiditate relativă RH (%)
betonului 20 40 60 80 90 100
20/25 0,62 0,58 0,49 0,30 0,17 0,00
40/50 0,48 0,46 0,38 0,24 0,13 0,00
60/75 0,38 0,36 0,30 0,19 0,10 0,00
80/95 0,30 0,28 0,24 0,15 0,08 0,00
90/105 0,27 0,25 0,21 0,13 0,07 0,00

Deformaţia de contracţie la timpul t se calculează cu relaţia :


0 , cd h s ds cd
k ) t , t ( ) t ( ε β ε ⋅ ⋅ =

unde :

t este vârsta betonului la momentul considerat (în zile)
t
s
este vârsta betonului la începutul contracţiei (sau umflării) ; de obicei
corespunde cu sfârşitul tratamentului
h
0
este raza medie (mm) a secţiunii transversale = 2A
c
/u
cu :
A
c
aria secţiunii de beton
u perimetrul părţii secţiunii expuse uscării
k
h
coeficient care ţine seama de raza medie a secţiunii (vezi tabelul următor)

h
0
k
h

100 1.0
200 0.85
300 0.75
≥ 500 0.70

β
ds
(t, t
s
) funcţia de timp a contracţiei, dată de relaţia de mai jos :

66 Proprietăţile betonului
( )
( )
( )
3
0
04 0 h t t
t t
t t
s
s
s ds
,
,
− −

= β

EC 2 prevede şi calcularea contracţiei endogene, care se adaugă la cea de uscare,
dând contracţia totală. Contracţia endogenă este produsă de absorbţia apei din porii
capilari pentru hidratarea cimentului încă nehidratat şi este semnificativă numai la
betoane de înaltă rezistenţă. Deformaţia datorată contracţiei endogene este dată de:

ε
ca
(t) = β
as
(t) ε
ca
(∞)

în care:
ε
ca
(∞) = 2,5 (f
ck
– 10) 10
-6

şi

β
as
(t) =1 – exp (– 0,2t
0,5
)

t este timpul exprimat în zile.


3.3.4 Deformaţii sub încărcări de lungă durată (curgere lentă sau fluaj)

3.3.4.1 Definiţia şi natura curgerii lente

Dacă un element de beton este menţinut sub sarcină, deformaţia betonului creşte
progresiv şi, după înlăturarea încărcării, ea nu este decât parţial reversibilă (Fig. 3-40).
Se observă o descărcare elastică instantanee, o descărcare ce se manifestă în timp
(elasticitate întârziată) şi o deformaţie reziduală.
Fenomenul “complementar” este relaxarea eforturilor sub deformaţie constantă
(Fig. 3-41). Relaxarea are în general un rol favorabil în structurile de beton, ducând la o
scădere a concentrărilor de eforturi. â

Natura curgerii lente nu este complet cunoscută. Se acceptă în general că
principala sa cauză este migraţia apei din porii capilari sub acţiunea efortului aplicat,
ceea ce o apropie de contracţia de uscare. Există totuşi curgere lentă şi în condiţii de
echilibru higrometric cu mediul, probabil datorită migraţiei interne a apei şi lunecării
vîscoase între lamelele de gel.
Există deci o curgere lentă de bază (care se manifestă în condiţii de echilibru
higrometric cu mediul) şi o curgere lentă “de uscare”.
Curgerea lentă are loc în acelaşi timp cu contracţia de uscare, şi cele două
fenomene nu pot fi disociate. Totuşi, din motive practice, ipoteza aditivităţii curgerii
lente şi contracţiei este în general admisă.

Proprietăţile betonului

67



Fig. 3-41. Relaxarea eforturilor sub deformaţie constantă de 0.36x10
-3
(Neville, 2000)

3.3.4.2 Factori care influenţează curgerea lentă

Mecanismul fizic al curgerii lente fiind apropiat de cel al contracţiei, aceiaşi factori
care influenţează contracţia influenţează şi curgerea lentă şi în acelaşi sens.

Materialele şi proporţiile ametecului
Sursa curegerii lente este în piatra de ciment, deci ea va fi a priori proporţională
cu fracţiunea reprezentată de piatra de ciment în beton.
Agregatul are mai ales rolul de a împiedica contracţia pietrei de ciment, deci
ponderea sa în beton şi modulul său de elasticitate sunt principalii parametri.
Este însă dificilă studierea rolului fiecărei componente a betonului, căci
modificarea unei dintre ele duce la modificări în celelalte.
S-a observat că fluajul este invers proporţional cu rezistenţa betonului. Acest
parametru rămâne cel mai bun, din punct de vedere practic, pentru a caracteriza
influenţa compoziţiei betonului asupra curgerii lente.

Fig. 3-40. Deformaţia sub o încărcare de lungă durată (Neville, 2000)
68 Proprietăţile betonului

Curgerea lentă şi timpul
Curgerea lentă se manifestă pe o perioadă foarte lungă de timp, dar viteza de
deformaţie scade foarte mult în timp. Cercetările lui Troxell au arătat că 25% din
deformaţia de curgere lentă la 20 de ani se produce în prima lună, 50% în timpul
primelor 3 luni şi 75% în cursul primului an (Figura 3-42).
Este în general acceptat că, pentru un timp suficient de lung, deformaţia de
curgere lentă tinde către o valoare limită
ϕ
ε
b
.

Evoluţia în timp a deformaţiei de curgere lentă poate fi aproximată (Ross şi Lorman) cu
o funcţie de tipul:

bt a
t
c
+
=

EN 1992-1 dă în anexa B, funcţia următoare:

3 0
0
0
0
,
) (
) (
) , (
(
¸
(

¸

− +

=
t t
t t
t t
H
c
β
β
În care:
t vârsta betonului pentru care se calculează deformaţia de fluaj,
t
0
vârsta betonului în momentul aplicării încărcării.

Vârsta betonul în momentul încărcării
Cu cât vârsta betonului în momentul încărcării este mai mare, cu atât mai mult
scade deformaţia finală de curgere lentă. Efectul vârstei betonului se introduce în
calculul deformaţiei de curgere lentă printr-un coeficient de corecţie ca, de exemplu, cel
recomandat în EN 1992-1:

) , (
) (
,20 0
0
0
1 0
1
t
t
+
= β


Fig. 3-42. Evoluţia deformaţiei de curgere lentă în timp (Troxell citat de Neville)
Proprietăţile betonului

69

Umiditatea mediului şi geometria elementului
Umiditatea mediului este unul din factorii cei mai importanţi care influenţează
deformaţia de curgere lentă. Curgerea lentă este cu atât mai mare cu cât umiditatea
mediului este mai mică, pentru că uscarea betonului este mai rapidă (Figura 3-43).
Geometria elementului influenţează de asemenea viteza de uscare, care este cu
atât mai mare cu cât grosimea elementului este mai mică. Influenţa este însă mai mică
decât în cazul contracţiei. Timpul scurs de la aplicarea încărcării (scară logaritmică)

Intensitatea solicitării
Pentru solicitări inferioare pragului de microfisurare (circa 0.5f
c
) curgerea lentă
este proporţională cu deformaţia elastică, deci şi cu efortul unitar aplicat:
ε

(t) = ϕ(t)ε
b
= ϕ(t)σ
b
/E
b


în care ϕ(t) este caracteristica de deformaţie a curgeri lente.
Este aşa-numita “curgere lentă liniară“, ddenumită astfel pentru că deformaţia de
curgere lentă este direct proporţională cu efortul aplicat.
Dacă solicitările aplicate depăşesc acest prag, deformaţia de curgere lentă creşte
mai repede decât solicitarea aplicată.

Temperatura
Influenţa temperaturii este importantă în cazul unor structuri – cum ar fi
anvelopele din beton precomprimat ale reactoarelor nucleare.
Curgerea lentă creşte în general cu temperatura (cel puţin pentru temperaturi între
20 şi 100°C).



Fig. 3-43. Curgerea lentă a betonului ţinut la umiditate 100% în primele 28 de zile şi la
umidităţi diferite după aceea (Neville, 2000)
70 Proprietăţile betonului

3.3.4.3 Principiul superpoziţiei

Principiul superpoziţiei, enunţat de McHenry, spune că efectul unei încărcări
aplicate la un moment dat nu este influenţat de alte încărcări aplicate înainte sau după
aceasta. Diferenţele între valorile calculate conform acestui principiu şi cele măsurate
experimental nu diferă mult, mai ales când fluajul de uscare nu are o pondere mare.

Aplicarea sa facilitează mult calculul deformaţiei de curgere lentă pentru încărcări
aplicate în mai multe etape sau pentru încărcări şi descărcări succesive.
Astfel, pentru situaţia din Figura 3-45a deformaţia finală de curgere lentă este:



Fig. 3-44. Variaţia în timp a deformaţiei de curgere lentă pentru betoane menţinute la
diferite temperaturi (Neville, 2000)



















a) b)


Fig. 3-45. a) Încărcări succesive b) Încarcare-descărcare
timp
ϕ
ϕ
2
(t
02
,t)
ϕ
1
(t
01
,t)
σ
σ
1
σ
2
timp
t
01

t
02
t
σ
σ
1
σ
2
timp
t
01

t
02
t
timp
ϕ
ϕ
2
(t
02
,t)
ϕ
1
(t
01
,t)
Proprietăţile betonului

71
b b
b
E
t t
E
t t
t
2 02 2 1 01 1
σ ϕ σ ϕ
ε
ϕ
) , ( ) , (
) ( + =

Pentru cazul din Figura 3-45b, descărcarea poate fi considerată ca o încărcare
negativă, şi deformaţia de curgere lentă este:

b b
b
E
t t
E
t t
t
2 02 2 1 01 1
σ ϕ σ ϕ
ε
ϕ
) , ( ) , (
) ( − =

3.3.4.4 Calculul simplificat al deformaţiei de curgere lentă (STAS 10107/0-90)

STAS 10107/0-90 dă două metode de calcul a deformaţiilor de durată ale
betonului (contracţie şi curgere lentă): calculul simplificat pentru cazurile curente
(Anexa E) şi un calcul mai detaliat pentru situaţiile în care este necesară o evaluare mai
exactă a acestor deformaţii (Anexa F). În continuare este prezentat numai calculul
simplificat.
Deformaţia totală de curgere lentă este:
b b
ε ϕ ε
ϕ
=

în care
ε
b
este deformaţia instantanee şi
ϕ caracteristica deformaţiei în timp a betonului.

Calculul revine la a determina coeficientul ϕ .
Conform STAS 10107/0-90, Anexa E, coeficentul de curgere lentă este dat de
produsul:

0 3 2 1
ϕ ϕ k k k =
în care:
ϕ
0
valoarea de bază a caracteristicii deformaţiei în timp a betonului, care
depinde de clasa de rezistenţă (între 3.7 pentru Bc 10 şi 2.45 pentru
Bc60);
k
1
= coeficient care depinde de vârsta betonului în momentul aplicării unei
încărcări de durată ( k
1
> 1 la mai puţin de 28 zile, = 1 la 28 zile şi < 1 la
mai mult de 28 zile);
k
2
coeficient care depinde de intensitatea solicitării (pentru σ < 0.5R
b
, k
2
= 1,
este fluajul liniar, altminteri k
2
= 2σ
b
/R
b
);
k
3
coeficient care depinde de umiditatea relativă (vezi §3.2.3.3).

Deoarece contracţia şi curgerea lentă sunt simultane, Anexa E recomandă
calcularea celor două deformaţii şi considerarea celei mai mari ca deformaţie de
durată. În Anexa F, deformaţia totală de durată se obţine prin însumarea valorilor
calculate pentru deformaţia de curgere lentă şi pentru contracţie, dar modul de calcul
este diferit de cel din Anexa E.
72 Proprietăţile betonului
3.3.4.5 Calculul deformaţiei de curgere lentă după EN 1992-1-1

Coeficientul de fluaj/curgere lentă φ (t, t
0
) este o funcţie de E
c
, modulul tangent,
care poate fi luat egal cu 1,05 E
cm
. În cazul în care nu se cere o mare exactitate,
valoarea obţinută cu ajutorul figurii 3-46 poate fi considerată drept coeficient de fluaj, cu
rezerva ca betonul să nu fie supus la un efort de compresiune mai mare de 0,45 f
ck
(t
0
)
la vârsta t
0
, în care t
0
este vârsta betonului în momentul încărcării.
Valorile din figura 3-46 sunt valabile pentru temperaturi ambiante cuprinse între
-40°C şi +40°C şi o umiditate relativă cuprinsă între RH = 40% şi RH = 100%.
Simbolurile utilizate sunt următoarele:
φ (∞,t
0
) valoarea finală a coeficientului de fluaj
t
0
vârsta betonului în momentul încărcării, în zile
h
0
grosimea fictivă = 2A
c
/u, unde A
c
este aria secţiunii transversale şi u
perimetrul părţii expuse uscării
S notarea cimenturilor de clasa S (cu întărire lentă)
N notarea cimenturilor de clasa N (cu întărire normală)
R notarea cimenturilor de clasa R (cu întărire rapidă)

Pentru un calcul mai detaliat, inclusiv pentru determinarea variaţiei în timp a
deformaţiilor de durată, EN 1992-1 conţine informaţii suplimentare în Anexa B.

Deformaţia de fluaj/curgere lentă la momentul t = ∞, ε
cc
(∞,t0) sub un efort de
compresiune constant σ
c
aplicat la vârsta t
0
a betonului este:

ε
cc
(∞,t
0
) = φ (∞,t
0
). (σ
c
/E
c
)

Atunci când efortul de compresiune în beton la vârsta t
0
depăşeşte valoarea
0,45f
ck
(t
0
), se recomandă să se ţină seama de neliniaritatea fluajului/curgerii lente . Un
efort atât de ridicat poate rezulta, de exemplu, din precomprimarea cu armături
preîntinse pentru elementele prefabricate, la nivelul armăturii pretensionate . În aceste
cazuri se recomandă să se determine coeficientul teoretic al fluajului neliniar/curgerii
lente neliniare în modul următor :

φ
k
(∞, t
0
) = φ (∞, t
0
) exp (1,5 (k
σ
– 0,45))
în care :
φ
k
(∞, t
0
) este coeficientul teoretic al fluajului neliniar, care înlocuieşte
coeficientul φ (∞, t
0
)
k
σ
este raportul σ
c
/f
cm
(t
0
), în care σ
c
este efortul de compresiune şi
f
cm
(t
0
) rezistenţa medie la compresiune a betonului la data
încărcării.
Proprietăţile betonului

73


NOTE :
- punctul de intersecţie dintre liniile 4 si 5 poate fi şi deasupra
punctului 1
- pentru t
0
> 100

se poate considera ca fiind suficient de
exactă aproximarea t
0
= 100 (şi se poate utiliza linia tangentă)





a) Mediu înconjurător - interior – RH = 50%




b) Mediu înconjurător - exterior - RH = 80%

Fig. 3.46 - Metoda de determinare a coeficientului de fluaj/curgere lentă φ(∞, t0) pentru beton în
condiţii normale de mediu (EN 1992-1-1)

74 Proprietăţile betonului
3.3.5 Deformaţii termice

Sub acţiunea unei variaţii de temperatură ∆θ, alungirea lineară a betonului este:

∆L = α ∆θ L

şi deformaţia specifică:

ε
θ
= ∆L/ L = α ∆θ

unde α = 10
-5
grd
-1
este coeficientul de dilatare termică a betonului (valoarea
coeficientului variază în special în funcţie de agregatele folosite, între 0,6 şi 1,2x10
-5
,
dar se acceptă în general valoarea de 1x10
-5
).

La construcţiile din beton, unde deformaţiile termice sunt parţial împiedicate, variaţiile
de temperatură pot produce eforturi importante. Problema se pune fie la elementele
masive (de exemplu radiere) fie la elementele de suprastructură supuse însoririi sau
temperaturilor scăzute. În primul caz, căldura de hidratare a cimentului se disipează
lent, producând încălzirea betonului, care poate atinge 65 °C, şi care apoi, la racire, are
tendinţa de a se contracta (contracţie termică). Pentru limitarea acestui fenomen se
utilizează cimenturi lente, cu căldură de hidratare redusă. În cel de-al doilea caz, se
prevăd rosturi de dilatare (la circa 30 m pentru construcţiile monolite, dacă nu se face
un calcul mai precis). Variaţia dimensională a elementelor este proporţională cu
distanţa dintre rosturi, şi, în consecinţă, eforturile induse în structură vor fi cu atât mai
mari cu cât această distanţă este mai mare şi cu cât structura este mai rigidă.


Întrebări

1. Cât este valoare tipică a deformaţiei specifice a betonului la atingerea efortului maxim de compresiune

c1
) ? Dar valoare deformaţiei ultime (ε
c1u
) ?
2. Desenaţi o curbă tipică σ−ε pentru beton comprimat. Cum puteţi determina pe această curbă modulul
dinamic al betonului şi diverşi modului statici ? Care este valoarea tipică a modulului de deformaţie pentru
un beton de rezistenţă medie?
3. Care este expresia curbei caracteristeice a betonului comprimat adoptată în calculul la SLU ?
4. Ce este oboseala şi ce este oboseala o;ligo-ciclică ?
5. Care este valoare tipică a deformaţiei la care fisurează betonul întins ?
6. Ce efect are solicitarea de compresiune biaxială asupra rezistenţelor betonului ? Dar solicitarea de
compresiune-întindere ? Dar întinderea biaxială ?
7. Ce se înţelege prin confinarea betonului ? Ce efecte are confinarea asupra rezistenţei la compresiune ?
Dar asupra deformaţiilor betonului ?
9. Care sunt domeniile de valori tipice ale deformaţiilor de contracţie şi de curgere lentă ale betonului ?
Prin ce sunt similare aceste două fenomene ?
10. Ce înţelegeţi prin curgere lentă de bază, curgere lentă de uscare, şi coeficient de curgere lentă ?
11. Enumeraţi cei mai importanţi factori care influenţează contracţia şi curgerea lentă, şi discutaţi când
efectele lor sunt similare sau opuse.
12. Ce factori influenţează numai curgerea lentă şi de ce?
13. Cer este valoarea tipică a coeficientului de dilatare termică al betonului?
14. Ce efecte pot avea intr-o structură de beton deformaţiile produse de variaţiile de temperatură?
Proprietăţile betonului 75

3.4 Durabilitatea betonului

3.4.1 Generalităţi

La proiectarea unei structuri, durabilitatea materialelor trebuie evaluată cu tot
atâta grijă ca şi caracteristicile mecanice şi costul iniţial, deoarece cheltuielile pentru
reparaţii şi întreţinere sunt ridicate (circa 40% din volumul total de cheltuieli în
construcţii, după Mehta Monteiro, 2003). Costul total, calculat pe întregul ciclu de viaţă
al construcţiei, este acum indicele preferat în locul costului iniţial.
Betonul este un solid poros, şi pentru solidele porose apa joacă un rol important în
majoritatea proceselor fizice de degradare şi, prin ionii agresivi pe care îi transportă, în
procesele chimice. Toate aceste fenomene fizico-chimice asociate cu mişcarea apei
sunt controlate de permeabilitatea materialului.
Agenţii agresivi acţionează rar în mod izolat. De obicei, degradarea betonului este
rezultatul acţiunii simultane a mai multor agenţi agresivi. De exemplu, fisurarea produsă
de îngheţ-dezgheţ repetat permite pătrunderea aerului şi a apei către armături, care
ruginesc.
Mecanismele care produc degradarea betonului sunt diverse şi numeroase. Ele
pot fi clasificate în atacuri chimice (când degradarea este rezultatul unei reacţii chimice
între agentul exterior şi beton – de exemplu reacţia alcali-agregat, atacul acizilor, atacul
sulfatic) şi atacuri fizice (când degradarea este rezultatul unui fenomen fizic – îngheţ,
abraziune, eroziune, cavitaţie). O menţiune specială trebuie făcută pentru coroziunea
armăturilor, care este una din cele mai frecvente degradări întâlnite la structurile de
beton armat. Pe lângă afectarea directă a performanţelor structurale, prin reducerea
secţiunii de armătură datorită coroziunii, este distrus şi betonul de acoperire, deoarece
produşii de coroziune rezultaţi au un volum mult mai mare decât elementele din care au
provenit.
3.4.2 Coroziunea armăturilor

În circumstanţe normale, alcalinitatea ridicată a betonului protejează armăturile
acoperite cu beton. Protecţia este asigurată de formarea unui strat subţire de oxid de
fier pe suprafaţa barei.
Cu excepţia cazurilor care vor fi discutate mai jos, pH-ul soluţie care se găseşte
în porii betonului are valori între 12 şi 14. Oţelul nu este în general corodat atâta vreme
cât pH-ul nu coboară sub 10.
Două mecanisme pot conduce la distrugerea acestei protecţii : carbonatarea
betonului şi acţiunea clorurilor.

3.4.2.1 Carbonatarea betonului

Carbonatarea este reacţia dintre bioxidul de carbon din aer şi hidroxidul de calciu
din piatra de ciment, cu producere de carbonat de calciu. Datorită acestei reacţii scade
pH-ul betonului, ceea ce duce la distrugerea protecţiei armăturilor. Datorită carbonatării
apare de obicei coroziunea generalizată a armăturii, adică armătura este acoperită cu
un strat relativ uniform de rugină.
Procesul de carbonatare începe de la suprafaţa betonului şi pătrunde lent înspre
interior. Viteza de penetrare depinde de mediu şi de calitatea betonului.
76 Proprietăţile betonului
Viteza este maximă când umiditatea relativă este între 40 şi 70% ; pentru umidităţi
mai mari, viteza de carbonatare scade, fiind practic zero pentru umiditate relativă de
100%. De asemenea, viteza de carbonatare creşte cu concentraţia de CO
2
din aer ;
diferenţa devine nesemnificativă pentru betoane cu rezistenţa mai mare decât 50 Mpa.
Carbonatarea avansează mai rapid în betoanele mai poroase. Cum porozitatea
este strâns legată de rezistenţă, betoanele de rezistenţă mare se vor carbonata mai
lent. S-a constatat şi o interdependenţă între perioada de tratament la care este supus
betonul şi viteza de carbonatare. Un tratament mai îndelungat duce la o compactitate
mai bună a betonului (nu apar fisuri din contracţie), în special în zona de acoperire.

3.4.2.2 Acţiunea clorurilor

Clorurile au capacitatea de a distruge stratul protector care protejează armătura,
chiar atunci când pH-ul betonului rămâne ridicat. De obicei ele produc o coroziune
localizată.
Clorurile pot proveni din diverse surse, cele mai comune fiind apa de mare (în
zona litorală), sarea pentru topirea poleiului pe străzi şi la construcţiile învecinate sau
clorul din beton (prezent în anumite adaosuri sau aditivi).
Viteza de penetrare a clorurilor în beton depind de concentraţia de cloruri în
mediul înconjurător precum şi de calitatea betonului.

3.4.2.3 Coroziunea activă

Odată pasivitatea oţelului distrusă, coroziunea poate avansa dacă există
suficientă umiditate şi suficient oxigen. În consecinţă, riscul cel mai ridicat îl prezintă
construcţiile supuse la cicluri de umidezire/uscare.

3.4.2.4 Măsuri de protecţie

Calea normală de asigurare a protecţiei armăturilor contra coroziunii este
prevederea unei acoperiri adecvate a armăturilor cu un beton de bună calitate (clasă de
rezistenţă ridicată, compactare şi tratament).
Totuşi, în medii foarte agresive, se pot lua şi alte măsuri, mai costisitoare, cum
ar fi :
- utilizarea armăturilor “vopsite” cu un strat de răşină epoxidică ;
- utilizarea oţelului inoxidabil sau galvanizat;
- utilizarea armăturilor din polimeri armaţi cu fibre (de carbon, aramidă, etc.);
- aplicarea de tratamente de suprafaţă pe beton pentru a împiedica pătrunderea
clorurilor sau a CO
2
;
- aplicarea unei protecţii catodice.

Un factor major pentru a evita problemele de coroziune este forma structurii:
zonele de beton expuse unde apa poate stagna sau peste care este drenată apa
prezintă un risc deosebit de ridicat.


Proprietăţile betonului 77

3.4.3 Atacuri fizice

3.4.3.1 Îngheţ-dezgheţ

Dacă betonul umed este supus frecvent la îngheţ-dezgheţ, efectul expansiv al
ghieţii va distruge betonul. Degradarea datorită îngheţului se manifestă de obicei prin
sfărâmarea betonului la suprafaţă sau prin fisuri de suprafaţă foarte apropiate. Aceste
fisuri sunt precursoare sfărâmării betonului.
Betonul care nu este saturat nu riscă să fie degradat prin îngheţ, pentru că
expansiunea care are loc în momentul îngheţului poate fi preluată prin porii nesaturaţi.
Degradarea prin îngheţ-dezgheţ poate fi evitată prin:
- protejarea betonului împotriva saturării cu apă;
- utilizarea unui aditiv antrenor de aer la preparare;
- utilizarea unui beton de înaltă rezistenţă (un beton cu rezistenţă mai mare
decât 45 MPa este insensibil la îngheţ).

3.4.3.2 Abraziune

Abraziunea poate fi cauzată de traficul auto. Rezistenţa la abraziune poate fi
obţinută prin utilizarea unui beton de înaltă rezistenţă şi a agregatelor rezistente la
uzură. Rezistenţa la abraziune este de asemenea îmbunătaţită dacă se face un
tratament îngrijit al suprafeţelor ce pot fi supuse abraziunii (se recomandă dublarea
duratei de tratament). Se pot folosi de asemenea materiale dure în stratul superficial
(de exemplu corindon).


3.4.4 Atacuri chimice

3.4.4.1 Atacul sulfatic

Sulfaţii solubili (prezenţi de exemplu în apele freatice) reacţionează cu hidroxidul
de calciu, rezultând sulfat de calciu care, la rândul său, formează cu C
3
A etringită
“întârziată”. Formarea etringitei este însoţită de o expansiune de volum care distruge
structura betonului.
În consecinţă, realizarea unui beton rezistent la sulfaţi implică reducerea
cantităţii de C
3
A sau/şi a cantităţii de hidroxid de calciu. Prima condiţie se realizează
prin utilizarea unui ciment rezistent la sulfaţi (cu conţinut de C
3
A limitat), iar cea de-a
doua prin utilizarea de adaosuri (zgură de furnal, puzzolane), care consumă o parte din
Ca(OH)
2
disponibil. Cum reacţia are loc în soluţie, împiedicarea pătrunderii apei, prin
realizarea unui beton cu permeabilitate redusă, îmbunătăţeşte rezistenţa betonului la
sulfaţi. Această cerinţă este asigurată dacă se limitează raportul a/c. Implicit va rezulta
un beton de rezistenţă mare.



78 Proprietăţile betonului
3.4.4.2 Atacul acizilor

Acizii atacă compuşii conţinând calciu din beton (în special Ca(OH)
2
), rezultând
compuşi solubili care sunt apoi spălaţi. Efectul acizilor este de a face slabă şi
permeabilă suprafaţa betonului.
Reacţia are loc în soluţie, şi atacul devine grav când pH-ul soluţiei este sub 5,5.
De exemplu, apele stagnante conţând CO
2
pot avea un pH mai mic decât 4,4 iar ploile
acide au un pH între 4,0 şi 4,5.
În cazurile în care betonul este supus la concentraţii mari de acid, ca de exemplu
în unele procese industriale, singura soluţie este prevederea unui tratament de
suprafaţă.

3.4.4.3 Reacţia alcali-agregat

Există două tipuri de reacţii care pot deteriora betonul: reacţia alcali-silice şi
reacţia alcali-carbonti. Prima este cea mai frecventă. Este o reacţie între alcaliile din
ciment şi anumite forme de silice, care produce un gel de silice higroscopic. Acest gel
absoarbe apă şi îşi măreşte volumul, producând fisuri în beton. Deşi deschise, aceste
fisuri nu sunt de regulă prea adânci, mergând până la 50-70 mm adâncime. Efectul lor
asupra rezistenţei structurii este mai mic decât impactul vizual (reducerea de rezistenţă
nu depăşeşte de regulă 20-30%).
Reacţia alcali-silice poate fi evitată prin trei metode:
- utilizarea unor agregate nereactive(alese pe baza experienţei în utilizare, căci
nu există încercări care să determine cu suficientă siguranţă potenţialul reactiv
al agregatelor);
- utilizarea unui ciment cu conţinut scăzut de alcalii;
- împiedicarea pătrunderii apei.

3.4.4.4 Proiectarea structurilor pentru durabilitate

Într-un proiect care vizează durabilitatea structurii sunt două etape de bază :
a) stabilirea agresivităţii mediului la care structura este expusă (ceea ce este
analog cu stabilirea încărcărilor de calcul pentru proiectarea structurală) ;
b) selecţionarea materialelor adecvate şi proiectarea structurii pentru a fi capabilă
să reziste agresivităţii mediului pe o durată rezonabilă.

3.4.4.5 Definirea agresivităţii mediului

Agresivitatea mediului trebuie în principiu definită separat pentru fiecare
mecanism de degradare, pentru că factorii care acţionează în fiecare caz pot fi diferiţi.
Normele româneşti (STAS 10107/0-90) nu fac o separare foarte clară, aşa cum
o face EN 1992-1 (şi EN 206-1). Trebuie menţionat că o clasificare a mediilor de
expunere există şi în NE-012-99, diferită de cea din STAS 10107/0-90.
În continuare vor fi prezentate numai clasificările din STAS 10107/0-90 şi EN
1992-1.

Clasificarea din normele europene este făcută după tipul de atac, în clase, şi
după severitatea atacului, în subclase (Tabelul 3-4).
Proprietăţile betonului 79


Tabelul 3-4. Clase de expunere în funcţie de condiţiile de mediu,conform EN 206-1
Notare
clasă
Descriere mediu înconjurător: Exemple informative care prezintă alegerea
claselor de expunere
1 Nici un risc de coroziune, nici de atac


X0

Beton simplu şi fără piese metalice
înglobate: orice expunere în afară de
îngheţ/dezgheţ, de abraziune şi de atac
chimic. Beton armat sau cu piese metalice
înglobate: foarte uscat
Beton la interiorul clădirilor unde umiditatea
aerului ambiant este foarte scăzută

2 Coroziune indusă de carbonatare
XC1 Uscat sau umed în permanenţă Beton la interiorul clădirilor unde umiditatea
aerului ambiant este scăzută
Beton imersat în permanenţă în apă
XC2 Umed, rareori uscat Suprafeţe de beton aflate în contact de lungă
durată cu apa
Un mare număr de fundaţii
XC3 Umiditate moderată Beton la interiorul clădirilor unde umiditatea
aerului ambiant este medie sau ridicată
Beton exterior adăpostit de ploaie
XC4 Alternativ umed şi uscat Suprafeţe de beton aflate în contact cu apa, dar
care nu intră în clasa de expunere XC2
3 Coroziune indusă de cloruri
XD1 Umiditate moderată Suprafeţe de beton expuse la cloruri transportate
pe cale aeriană
XD2 Umed, rareori uscat Piscine
Elemente de beton expuse la ape industriale
care conţin cloruri
XD3 Alternativ umed şi uscat Elemente de pod expuse la stropire cu apă care
conţine cloruri
Şosele
Dale de parcaje pentru staţionarea vehiculelor
4 Coroziune indusă de cloruri prezente în apa de mare
XS1 Expus la aer vehiculând sare marină dar
fără contact direct cu apa de mare
Structuri pe sau în proximitatea unei coaste

XS2 Imersat în permanenţă Elemente de structuri marine
XS3 Zone de marnage, zone supuse la stropire
sau la brumă
Elemente de structuri marine

5. Atac îngheţ/dezgheţ
XF1 Saturare moderată cu apă, fără agent
antipolei
Suprafeţe verticale de beton expuse ploii şi
îngheţului
XF2 Saturarare moderată cu apă, cu agent
antipolei
Suprafeţe verticale de beton în lucrări rutiere
expuse
îngheţului şi aerului vehiculând agenţi de
dezgheţare
XF3 Saturarare puternică cu apă, fără agent
antipolei
Suprafeţe orizontale de beton expuse la ploaie şi
la îngheţ
XF4 Saturarare puternică cu apă conţinând
agent antipolei sau apă de mare

Drumuri şi tabliere de pod expuse la agenţi de
dezgheţ.
Suprafeţe de beton verticale direct expuse la
stropirea cu agenţi de dezgheţ şi la îngheţ.
Zone ale structurilor marine supuse la stropire şi
expuse la îngheţ
6. Atacuri chimice
XA1

Mediu cu slabă agresivitate chimică
după EN 206-1, tabelul 2
Soluri naturale şi apă în sol

XA2

Mediu cu agresivitate chimică
moderată după EN 206-1, tabelul 2
Soluri naturale şi apă în sol

XA3 Mediu cu agresivitate chimică
ridicată după EN 206-1, tabelul 2
Soluri naturale şi apă în sol


După STAS 10107/0-90 (Tabelul 3-5), elementele expuse la acţiunea intemperiilor
şi a umidităţii (mai puţin mediile agresive chimic şi mediul marin), se clasifică în 4 clase.
Mediile agresive chimic şi mediul marin sunt lăsate în seama reglementărilor specifice.

80 Proprietăţile betonului


Tabelul 3-5. Clase de expunere în funcţie de condiţiile de mediu,conform STAS 10107/0-90
Clasa de
expunere
Exemple de condiţii de mediu
I
Elemente situate în spaţii închise (feţele interioare ale elementelor din clădirile civile),
cu umiditate relativă ≤ 75% ;
Elemente în contact cu exteriorul, dacă sunt protejate prin tencuire sau printr-un strat
de protecţie echivalent.
II
Elemente situate în aer liber, neprotejate, cu excepţia celor supuse la îngheţ-dezgheţ
în stare umezită ;
Elemente aflate în spaţii închise cu umiditate > 75% : hale industriale cu umiditate
>75%, acoperişurile rezervoarelor şi bazinelor, grupurile sanitare şi bucătăriile din
construcţiile de utilizare publică, subsolurile neîncălzite ale clădirilor, etc.
III
Elemente situate în aer liber, expuse la îngheţ-dezgheţ în stare umezită ;
Elemente situate în spaţii închise în halele industriale cu condens tehnologic ;
Feţele elementelor în contact cu apa sau cu alte lichide fără agresivitate chimică (ex :
pereţii şi fundul rezervoarelor) ;
Feţele în contact cu pământul ale elementelor prefabricate şi ale celor monolite turnate
în cofraj sau pe beton de egalizare.
IV
Feţele în contact cu pământul ale elementelor monolite turnate direct în săpătură
(fundaţii, ziduri de sprijin).

3.4.4.6 Măsuri pentru a rezista la agresivitatea mediului

Prima măsură (şi cea mai generală) este prevederea unui strat de acoperire cu
beton suficient de gros.
Trebuie subliniat că în final grosimea stratului de acoperire se alege astfel încât
să se respecte următoarele cerinţe (nu numai cea de durabilitate :
- bună transmitere a forţelor de aderenţă (a se vedea capitolul 4)
- protecţia armăturilor împotriva coroziunii (durabilitate)
- rezistenţă la foc convenabilă.

Se adaugă recomandări privind clasa minimă de rezistenţă, raportul a/c maxim,
dozajul minim de ciment şi tipul de ciment. Acestea au drept scop realizarea unui beton
cât mai puţin permeabil, iar ultima (alegerea tipului de ciment), evitarea unor reacţii
chimice defavorabile (de exemplu utilizarea cimenturilor rezistente la sulfaţi în medii cu
agresivitate sulfatică).
În norme nu sunt specificate în mod direct măsuri pentru compactarea betonului
şi tratamentul său, dar se presupune în mod implicit că se respectă regulile necesare
pentru o bună execuţie.

Normele româneşti (STAS 10107/0-90 şi NE 012-99)

STAS 10107/0-90 prevede grosimi minime pentru stratul de acoperire al
armăturilor longitudinale şi tranversale (Tabelul 3-6). Armăturile longitudinale trebuie să
aibă o acoperire de cel puţin 1,2φ, unde φ este diametrul barei, dar nu mai mult decât
50 mm. Faţă de valorile din tabel, acoperirea armăturilor înglobate în betoane de clasă
Bc10 şi Bc15 trebuie majorată cu 5 mm, pentru elemente din clasele II, III şi IV.
NE 012-99 cuprinde prevederi privind grosimea stratului de acoperire în zona
litoralului Mării Negre, precum şi recomandări privind clasa minimă de rezistenţă,
dozajul minim de ciment şi alegerea tipului de ciment, în funcţie de tipul şi severitatea
agresivităţii mediului.
Proprietăţile betonului 81


Tabelul 3-6. Valori ale acoperirii minime (mm) pentru betoane de clasă ≥ ≥≥ ≥ Bc 20 în cazul armăturilor
pentru beton armat, după STAS 10107/0-90
Categoria elementului
I II III IV

monolit prefabricat monolit prefabricat

Armături longitudinale
Plăci plane şi curbe, nervuri
dese cu lăţime < 150 mm
10 10 15 15 20 -
Pereţi structurali
15 10 20 15 30 45
Grinzi, stâlpi, bulbii pereţilor
structurali
25 20 30 25 35 -
Fundaţii, funduri de rezervoare
şi castele de apă
- - - - 35 45
Armături transversale
Toate elementele
15 15 20 25

Normele europene (EN 206-1 şi EN 1992-1)

Pe planurile de execuţie trebuie specificată acoperirea nominală c
nom
, care se
defineşte ca acoperirea minimă c
min
plus o suplimentare care ţine seama de toleranţele
de execuţie ∆c
dev
:

c
nom
= c
min
+ ∆c
dev


Valoarea c
min
utilizată este cea mai mare dintre valorile c
min
care satisfac în acelaşi timp
cerinţele referitoare la aderenţă şi condiţiile de mediu.

c
min
= max {c
min,b
; c
min,dur
+ ∆c
dur,γ
- ∆c
dur,st
- ∆c
dur,add
; 10 mm}

în care:
c
min,b
acoperirea minimă faţă de cerinţele de aderenţă;
c
min,dur
acoperirea minimă faţă de cerinţele de mediu;
∆c
dur,γ
marjă de siguranţă;
∆c
dur,st
reducerea acoperirii minime în cazul oţelului inoxidabil;
∆c
dur,add
reducerea acoperirii minime în cazul unei protecţii suplimentare.

Alegerea unui beton cu durabilitate convenabilă pentru protecţia betonului şi
protecţia armăturilor la coroziune implică alegerea compoziţiei sale. Aceasta poate
duce la o rezistenţă la compresiune a betonului mai mare decât cea cerută pentru
dimensionarea structurii. Legătura între clasele de rezistenţă a betonului şi clasele de
expunere) poate fi descrisă prin clasele indicative de rezistenţă. Valorile recomandate
sunt indicate în tabelul 2-7.

Tabelul 3-7. Clase indicative de rezistenţă
Clase de expunere conform tabelului 2-4
Coroziune
XC1 XC2 XC3 XC4 XD1 XD2 XD3 XS1 XS2 XS3
Clase indicative de
rezistenţă
C20/25 C25/30 C30/37 C30/37 C35/45 C30/37 C35/45
Degradări ale betonului
Nici un
risc
Atac prin îngheţ-dezgheţ Atac chimic
X0 XF1 XF2 XF3 XA1 XA2 XA3
Clase indicative de
rezistenţă
C12/15 C30/37 C25/30 C30/37 C30/37 C35/45
82 Proprietăţile betonului

În EN 1992-1 sunt definite clase structurale. Clasa structurală recomandată
(durata de utilizare din proiect egală cu 50 de ani) este clasa S4, pentru rezistenţele
betonului date în tabelul 3-7. Clasa structurală minimă recomandată este clasa S1.
Clasificarea structurală recomandată este dată în tabelul 2-8.

Tabelul 3-8 - Clasificare structurală recomandată
Clasa structurală
Clasa de expunere după tabelul 2-4 Criteriu
X0 XC1 XC2 / XC3 XC4 XD1 XD2 / XS1 XD3/XS2/
XS3
Durata de utilizare din
proiect de 100 ani
Majorare
cu două
clase
Majorare cu
două clase

Majorare cu
două clase

Majorare cu
două clase

Majorare cu
două clase

Majorare cu
două clase

Majorare cu
două clase

Clasa de rezistenţă
1) 2)


≥ C30/37

micşorare
cu 1 clasă
≥ C30/37

micşorare
cu 1 clasă
≥ C35/45

micşorare
cu 1 clasă
≥ C40/50

micşorare
cu 1 clasă
≥ C40/50

micşorare
cu 1 clasă
≥ C40/50

micşorare
cu 1 clasă
≥ C45/55

micşorare
cu 1 clasă
Element asimilabil unei
plăci
(poziţia armăturilor
neafectată de procesul de
construcţie)
micşorare
cu 1 clasă

micşorare
cu 1 clasă

micşorare
cu 1 clasă

micşorare
cu 1 clasă

micşorare
cu 1 clasă

micşorare
cu 1 clasă

micşorare
cu 1 clasă

Control special al
calităţii de producţie a
betonului
micşorare
cu 1 clasă

micşorare
cu 1 clasă

micşorare
cu 1 clasă

micşorare
cu 1 clasă

micşorare
cu 1 clasă

micşorare
cu 1 clasă

micşorare
cu 1 clasă

Note referitoare la tabelul 2-8
1. Clasa de rezistenţă şi raportul a/c se consideră că sunt legate. Pentru a obţine o permeabilitate redusă se
poate considera o compoziţie specială (tip de ciment, raport a/c, părţi fine).
2. Limita poate fi redusă cu o clasă de rezistenţă dacă aerul antrenat este peste 4%.

Acoperirea minimă a armăturilor pentru beton armat şi a armăturilor
pretensionate într-un beton de masă volumică normală, care ţine seama de clasele de
expunere şi de clasele structurale, este c
min,dur
. Valorile recomandate ale c
min,dur
sunt
indicate în tabelul 3-9 (armături pentru beton armat) şi în tabelul 3-10 (armături
pretensionate).

Tabelul 3-9. Valori ale acoperirii minime c
min,dur
cerute de condiţia de durabilitate în cazul
armăturilor pentru beton armat conform cu EN 10080
Cerinţă de mediu pentru cmin,dur (mm)
Clasa de expunere conform tabelului 4.1 Clasa
structurală X0 XC1 XC2 / XC3 XC4 XD1/XS1 XD2 / XS2 XD3/XS3
S1 10 10 10 15 20 25 30
S2 10 10 15 20 25 30 35
S3 10 10 20 25 30 35 40
S4 10 15 25 30 35 40 45
S5 15 20 30 35 40 45 50
S6 20 25 35 40 45 50 55

Tabelul 3-10. Valori ale acoperirii minime c
min,dur
cerute de condiţia de durabilitate în cazul
armăturilor pentru beton precomprimat
Cerinţă de mediu pentru cmin,dur (mm)
Clasa de expunere conform tabelului 4.1 Clasa
structurală X0 XC1 XC2 / XC3 XC4 XD1/XS1 XD2 / XS2 XD3/XS3
S1 10 15 20 25 30 35 40
S2 10 15 25 30 35 40 45
S3 10 20 30 35 40 45 50
S4 10 25 35 40 45 50 55
S5 15 30 40 45 50 55 60
S6 20 35 45 50 55 60 65
Proprietăţile betonului 83


X
A
3

0
.
4
5

C
3
5
/
4
5

3
6

-

X
A
2

0
.
5
0

C
3
0
/
3
7

3
2
0

-

C
i
m
e
n
t

r
e
z
i
s
t
e
n
t

l
a

s
u
l
f
a
ţ
i

A
g
r
e
s
i
v
i
t
a
t
e

c
h
i
m
i
c
ă

a

m
e
d
i
u
l
u
i

î
n
c
o
n
j
u
r
ă
t
o
r

X
A
1

0
.
5
5

C
3
0
/
3
7

3
0
0

-

-

X
F
4

0
.
4
5

C
3
0
/
3
7

3
4
0

4
.
0
a

X
F
3

0
.
5
0

C
3
0
/
3
7

3
2
0

4
.
0
a

X
F
2

0
.
5
5

C
3
0
/
3
7

3
0
0

4
.
0
a

A
t
a
c

î
n
g
h
e
ţ
-
d
e
z
g
h
e
ţ

X
F
1

0
.
5
5

C
3
0
/
3
7

3
0
0

-

A
g
r
e
g
a
t
e

c
o
n
f
o
r
m

E
N

1
2
6
0

:
2
0
0
0

c
u

o

r
e
z
i
s
t
e
n
ţ
ă

s
u
f
i
c
i
e
n
t
ă

X
D
3

0
.
4
5

C
3
5
/
4
5

3
2
0

-

-

X
D
2

0
.
5
5

C
3
0
/
3
7

3
0
0

-

-

C
l
o
r
u
r
i

d
i
n

a
l
t
e

s
u
r
s
e

d
e
c
â
t

a
p
a

d
e

m
a
r
e

X
D
1

0
.
5
5

C
3
0
/
3
7

3
0
0

-

-

X
S
3

0
.
4
5

C
3
5
/
4
5

3
4
0

-

-

X
S
2

0
.
4
5

C
3
5
/
4
5

3
2
0

-

-

C
o
r
o
z
i
u
n
e

d
a
t
o
r
a
t
ă

c
l
o
r
u
r
i
l
o
r

A
p
a

d
e

m
a
r
e

X
S
1

0
.
5
0

C
3
5
/
4
5

3
0
0

-

-

X
C
4

0
.
5
0

C
3
0
/
3
7

3
0
0

-

-

X
C
3

0
.
5
5

C
3
0
/
3
7

2
8
0

-

-

X
C
2

0
.
6
0

C
2
5
/
3
0

2
8
0

-

-

C
o
r
o
z
i
u
n
e

d
a
t
o
r
a
t
ă

c
a
r
b
o
n
a
t
ă
r
i
i

X
C
1

0
.
6
5

C
2
0
/
2
5

2
6
0

-

-

T
a
b
e
l
u
l

3
-
1
1
.

V
a
l
o
r
i
l
e

l
i
m
i
t
ă

r
e
c
o
m
a
n
d
a
t
e

p
e
n
t
r
u

c
o
m
p
o
z
i
ţ
i
a

ş
i

p
r
o
p
r
i
e
t
ă
ţ
i
l
e

b
e
t
o
n
u
l
u
i
,

d
u
p
ă

E
N

2
0
6
-
1

C
l
a
s
e
l
e

d
e

e
x
p
u
n
e
r
e

N
i
c
i

u
n

r
i
s
c

d
e

c
o
r
o
z
i
u
n
e

s
a
u

a
t
a
c

X
0

-

C
1
2
/
1
5

-

-

-

a
D
a
c
ă

b
e
t
o
n
u
l

n
u

c
o
n
ţ
i
n
e

a
e
r

a
n
t
r
e
n
a
t

c
u

i
n
t
e
n
ţ
i
e
,

p
e
r
f
o
r
m
a
n
ţ
a

b
e
t
o
n
u
l
u
i

t
r
e
b
u
i
e

s
ă

f
i
e

a
t
u
n
c
i

c
o
n
f
o
r
m

u
n
e
i

m
e
t
o
d
e

d
e

î
n
c
e
r
c
ă
r
i

a
d
e
c
v
a
t
e
,

î
n

c
o
m
p
a
r
a
ţ
i
e

c
u

u
n

b
e
t
o
n
,

p
e
n
t
r
u

c
a
r
e

r
e
z
i
s
t
e
n
ţ
a

l
a

î
n
g
h
e
ţ
-
d
e
z
g
h
e
ţ
,

p
e
n
t
r
u

c
l
a
s
a

d
e

e
x
p
u
n
e
r
e

c
o
r
e
s
p
u
n
z
ă
t
o
a
r
e

a

f
o
s
t

s
t
a
b
i
l
i
t
a
.

b
C
â
n
d

p
r
e
z
e
n
ţ
a

d
e

S
O
4
2

c
o
n
d
u
c
e

l
a

o

c
l
a
s
ă

d
e

e
x
p
u
n
e
r
e

X
A
2

s
i

X
A
3

e
s
t
e

e
s
e
n
ţ
i
a
l

s
ă

f
i
e

u
t
i
l
i
z
a
t

u
n

c
i
m
e
n
t

r
e
z
i
s
t
e
n
t

l
a

s
u
l
f
a
ţ
i
.

D
a
c
ă

c
i
m
e
n
t
u
l

e
s
t
e

c
l
a
s
i
f
i
c
a
t

d
u
p
ă

r
e
z
i
s
t
e
n
ţ
a

l
a

s
u
l
f
a
ţ
i
,

t
r
e
b
u
i
e

u
t
i
l
i
z
a
t
e

c
i
m
e
n
t
u
r
i

c
u

o

r
e
z
i
s
t
e
n
ţ
ă

m
e
d
i
e

r
i
d
i
c
a
t
ă

l
a

s
u
l
f
a
ţ
i

p
e
n
t
r
u

c
l
a
s
a

d
e

e
x
p
u
n
e
r
e

X
A
2

(

ş
i

d
a
c
ă

c
l
a
s
a

d
e

e
x
p
u
n
e
r
e

X
A
1

e
s
t
e

a
p
l
i
c
a
b
i
l
ă
)

ş
i

t
r
e
b
u
i
e

u
n

c
i
m
e
n
t

a
v
â
n
d

o

r
e
z
i
s
t
e
n
ţ
ă

r
i
d
i
c
a
t
ă

l
a

s
u
l
f
a
ţ
i

p
e
n
t
r
u

c
l
a
s
a

d
e

e
x
p
u
n
e
r
e

X
A
3
.

84 Proprietăţile betonului

R
a
p
o
r
t
u
l

a
p
ă
/
c
i
m
e
n
t

m
a
x
i
m

C
l
a
s
a

d
e

r
e
z
i
s
t
e
n
ţ
ă

m
i
n
i
m
a

D
o
z
a
j
u
l

m
i
n
i
m

d
e

c
i
m
e
n
t

k
g
/
m
3

C
o
n
ţ
i
n
u
t
u
l

m
i
n
i
m

d
e

a
e
r

%

A
l
t
e

c
o
n
d
i
ţ
i
i


Pentru calculul acoperirii nominale c
nom
, acoperirea minimă trebuie majorată, la
nivelul din proiect, pentru a ţine seama de abaterile de execuţie (∆c
dev
). Astfel,
acoperirea minimă trebuie mărită cu valoarea absolută a abaterii acceptate. Valoarea
recomandată este ∆c
dev
= 10 mm.
Tabelul 3-11 dă valorile limită recomandate în EN 206-1 pentru compoziţia şi
proprietăţile betonului.


1. Ce înţelegeţi prin durabilitate? Comparativ cu alte consideraţii, cât de multă importanţă trebuie dată
durabilităţii la proiectarea şi execuţiastructurilor de beton?
2. Care sunt cele două mecanisme care duc la coroziunea armăturilor înglobate în beton?
3. Descrieţi pe scurt măsurile care pot fi luate pentru a controla coroziunea armăturilor inglobate în beton.
4. Ce măsuri se pot lua pentru a evita degradarea betonulu prin gheţ-dezgheţ repetat?
5. Care este efectul apelor pure asupra pietrei de ciment ?
6. Care este diferenţa intre abraziune şi cavitaţie? Din punct de vedere al durabilităţii la abraziune, ce
recomandări aţi face pentru proiectarea şi execu,tia unei pardoseli industriale de beton?
7. Enumeraţi câteva surse obişnuite de ioni sulfat în mediul natural şi industrial.
8. Ce reacţii chimice sunt în general implicate în atacul sulfatic asupra betonului? Care sunt manifestările
fizice ale acestor reacţii?
7. Ce este reacţia alkali-agregate?
8. Care sunt clasele de expunere după EN 1992 şi EN 206? Dar după STAS 1017/0-90? Încercaţi să
stabiliţi o corespondenţă intre calsele din STAS 10107 şi cele din EN 1992.
9. Determinaţi grosimea necesară din punct de vedere al durabilităţii pentru stratul de acoperire al
armăturilor la plăcile şi grinzile din interiorul unei clădiri de locuit. Comparaţi rezultatele obţinute prin
apolicarea prevederilor din EN 1992 şi respectiv STAS 10107.
10. Care sunt clasa minimă de rezistenţă, dozajul minim de ciment şi raportul a/c maxim care trebuie
respectate pentru betonul folosit în cazul anterior?
Armături pentru beton armat 85
4. Armături pentru beton armat

4.1 Exigenţe de performanţă

Principalele exigenţe privind armăturile pentru beton armat sunt :
- rezistenţa ;
- aderenţa ;
- ductilitatea ;
- capacitatea de îndoire ;
- sudabilitatea ;
- rezistenţa la oboseală

4.1.1 Rezistenţa

Rezistenţa bună la întindere a fost motivul principal al asocierii oţelului cu
betonul în betonul armat. În realitate, nu se urmăreşte rezistenţa (efortul de rupere), ci
limita elastică, pentru a asigura o comportare elastică a oţelului sub încărcările de
serviciu. Această limită de curgere variază, pentru oţelurile folosite curent, între 240 şi
600 MPa.

4.1.2 Aderenţa

Utilizarea armăturilor în beton armat nu este posibilă fără transmiterea eforturilor
între beton şi armătură, şi aceasta se face de regulă prin aderenţă. Din acest punct de
vedere, armăturile sunt împărţite în 2 clase (ST 009/2005) : produse netede şi produse
cu înaltă aderenţă. Acestea din urmă sunt profilate (cu nervuri în relief) sau amprentate
(cu adâncituri). Se consideră că produsele profilate sau amprentate îndeplinesc
condiţiile pentru a fi clasate “de înaltă aderenţă” dacă geometria nervurilor sau a
amprentelor respectă anumite condiţii.
De exemplu, pentru barele profilate, aceasta se exprimă sintetic prin condiţia de
arie relativă minimă a nervurii (f
R
). Aceasta din urmă se defineşte ca raportul dintre
proiecţia ariei nervurii pe un plan perpendicular pe axa barei şi aria laterală a barei, şi
poate fi calculată cu relaţia următoare :

s
R
R
c
F k
f
⋅ ⋅

=
φ π
β sin


în care:
F
R
aria nervurii;
c
s
distanţa între nervuri;
k numărul de nervuri în jurul perimetrului barei;
β unghiul dintre nervură şi axa longitudinală a barei;
φ diametrul nominal al barei.



86 Armături pentru beton armat
După EN 1992-1-1, Anexa C, valorile minime ale coeficientului f
R
sunt :

Tabelul 4-1. Valori f
R,min
după EN 1992-1-1
Dimetrul nominal al barei (mm) 5 –6 6,5 la 12 > 12
fR,min 0,035 0,040 0,056

Specificaţia tehnică ST 009/2005 prevede valori similare :

Tabelul 4-2. Valori f
R,min
după ST 009/2005
Dimetrul nominal al barei (mm) 5 –6 6,5 la 8,5 9 la 10,5 > 11
fR,min 0,039 0,045 0.052 0,056

4.1.3 Ductilitatea

Ductilitatea (capacitatea de deformaţie post-elastică fără scăderea rezistenţei)
este o caracteristică importantă pentru elementele şi structurile de beton armat. O
condiţie necesară, dar nu suficientă, pentru asigurarea ductilităţii structurale este
ductilitatea armăturilor.
Principalele avantaje asigurate de comportarea structurală ductilă sunt :
- avertizarea ruperii, prin deformaţii mari ;
- redistribuirea eforturilor în structură, limitând concentrările de eforturi ;
- disiparea de energie sub încărcări ciclice (de exemplu seismice).

În acest sens, EN 1992-1-1 defineşte trei clase de ductilitate, A, B şi C (vezi
Tabelul 4-3).

Tabelul 4-3. Proprietăţile armăturilor după EN 1992-1-1
Forma produsului Bare şi sârme îndreptate Plase sudate
Cerinţa sau
valoarea
fractilului (%)
Clasa A B C A B C -
Limita caracteristică
de elasticitate fyk sau f0,2k (MPa)
400 până la 600 5,0
Valoare minimă a lui k = (ft/ fy)k ≥ 1,05 ≥ 1,08
≥ 1,15
< 1,35
≥ 1,05 ≥ 1,08
≥ 1,15
< 1,35
10,0
Valoare caracteristică a
deformaţiei specifice sub
încărcarea maximă, εuk (%)
≥ 2,5 ≥ 5,0 ≥7,5 ≥ 2,5 ≥ 5,0 ≥ 7,5 10,0

ST 009/2005 defineşte în plus clasa D, cu o alungire specifică minimă de 3,5%.
De asemenea impune condiţia ca raportul între alungirea la rupere şi cea sub încărcare
maximă să nu fie mai mic decât 3.
Se observă că, pe lânga condiţia de deformaţie minimă, se impune în general şi
un raport minim între efortul de rupere şi cel de curgere k, iar în cazul clasei C (oţeluri
cu ductilitate ridicată) şi o limită maximă a raportului k. Limita minimă asigură, pe de o
parte, o rezervă de rezistenţă şi, pe de altă parte, o creştere a ductilităţii elementului de
beton armat. Limita maximă este importantă la structurile situate în zone seismice,
pentru că limitează “suprarezistenţa”, adică excesul de capacitate portantă faţă de cea
prevăzută la proiectare, exces care poate să modifice ierarhia de apariţie a articulaţiilor
plastice dorită de proiectant.
Armături pentru beton armat 87
4.1.4 Capacitatea de îndoire

Barele de armătură trebuie uneori îndoite pentru a fi fasonate corect (de exemplu
etrierii sau ciocurile barelor). Îndoirea este o deformaţie plastică la rece, şi trebuie
verificat că armătura îndoită nu este afectată de acest proces. Trebuie subliniat că
deformarea la cald nu este acceptabilă pentru că modifică proprietăţile de rezistenţă şi
deformabilitate ale oţelului.
EN 10080 admite fie testul de îndoire, fie cel de îndoire-dezdoire.
Testul de îndoire constă din îndoirea la 180º o singură dată a barei, în jurul unui
dorn cu diametrul dat în tabelul 4-4.
Testul de îndoire-dezdoire constă în îndoirea barei la 90º, în jurul unui dorn cu
diamterul conform tabelului 4-5, îmbătrânirea oţelului, urmată de dezdoire cu cel puţin
20º.
Testele sunt considerate satisfăcute dacă după test nu este nici un semn de
rupere sau fisuri vizibile cu ochiul liber.

Tabelul 4-4. Diametrul dornului pentru testul de îndoire, după EN 10080 şi ST 009/2005
Diametrul maxim al dornului
Diametrul nominal d (mm)
EN 10080 ST009/2005
≤ 16 3d 3d
> 16 6d 3d
Sârme trefilate - 3-4d

Tabelul 4-5. Diametrul dornului pentru testul de îndoire-dezdoire, după EN 10080 şi ST 009/2005
Diametrul maxim al dornului
Diametrul nominal d (mm)
EN 10080 ST009/2005
< 12 5d 5d
12 ≤ d ≤ 16 5d 6d
16 < d ≤ 25 8d 8d
> 25 10d 8d

4.1.5 Sudabilitatea

Majoritatea oţelurilor pentru beton armat sunt sudabile, această calitate fiind
uneori necesară în procesul de producţie (relizarea de caracse de armătură sudate,
îmbinarea prin sudare a armăturilor).
Sudabilitatea depinde de procentul de carbon, echivalent carbon şi alte impurităţi
(sulf, fosfor, azot). Valorile limită impuse de norme (EN 10080 şi ST 009/2005) sunt
următoarele:

Tabelul 4-6. Compoziţia chimică (% masice), după EN 10080 şi ST 009/2005
Carbon
max.
Sulf
max.
Fosfor
max.
Azot
max.
Cupru
max.
Carbon
echivalent
max.
Oţel lichid 0.22 0.050 0.050 0.012 0.80 0.50
Produs 0.24 0.055 0.055 0.014 0.85 0.52

Valoarea echivalentului carbon se calculează cu formula:

C
E
= C + Mn/6 +(Cr + Mo + V)/5 +(Ni + Cu)/15
88 Armături pentru beton armat
4.1.6 Rezistenţa la oboseală

Unele structuri sunt supuse la încărcări repetate (de exemplu tablierele de poduri
sau grinzile podurilor rulante). Pentru acestea, comportarea la oboseală a armăturilor
este foarte importantă.
Mecanismul cedării la oboseală al armăturilor poate fi descris în mod simplificat
în felul următor: dintr-un punct de concentrare a eforturilor (imperfecţiune geometrică,
crestătură, punct de coroziune) se formează o fisură, care avansează treptat,
micşorând secţiunea utilă a barei. Când secţiunea rămasă devine insuficientă, bara se
rupe brusc.
Criteriul de verificare a rezistenţei la oboseală este, după ST 009/2005,
realizarea a cel puţin 2 milioane de cicluri cu σ
max
egal cu 0,6 din limita de curgere
caracteristică şi amplitudinea 2σ
a
de cel puţin 150 MPa pentru bare laminate la cald,
respectiv 100 MPa pentru sârme trefilate.

4.2 Compoziţia oţelurilor pentru beton armat şi producerea armăturilor

Oţelurile obişnuite conţin fier şi o cantitate redusă de carbon. Cu cât cantitatea de
carbon este mai ridicată, cu atât creşte rezistenţa, dar scade deformabilitatea. Oţelurile
pentru beton armat conţin sub 0.4% carbon. Pentru a îmbunătăţi rezistenţa, păstrând în
acelaşi timp ductilitate suficientă, fie se adaugă cantităţi reduse din alte metale (oţeluri
slab aliate, de ex. PC 52), fie se aplică o serie de tratamente termice (procedeul
Tempcore, utilizat pentru oţeluri S400…S600).
Obţinerea barelor (sau sârmelor) de armătură se face fie prin laminare la cald, fie
prin tragere la rece. În primul caz se obţin bare cu palier de curgere distinct şi ductilitate
bună (fig. 4-1a) ; în cel de-al doilea caz, barele nu au palier distinct de curgere şi
deformabilitatea lor este de regulă mai redusă (fig. 3-1b). Deformarea la rece produce o
ecruisare a oţelului (fig. 4-2). Un caz special de deformare la rece este torsionarea,
care produce o ecruisare diferenţiată a oţelului în funcţie de distanţa la centrul secţiunii
(fig. 4-3).


a) Oţel laminat la cald b) Oţel deformat la rece

Fig. 4-1. Diagramele efort-deformaţie ale oţelurilor pentru beton armat

Armături pentru beton armat 89

Fig. 4-2. Diagramele efort-deformaţie ale oţelurilor înainte şi după întindere la rece (după
FIB, 1999)


Fig. 4-3. Ecruisare prin răsucire (după FIB, 1999)

90 Armături pentru beton armat
4.3 Proprietăţi mecanice

Comportarea mecanică a oţelurilor este caracterizată prin încercarea de întindere,
pe baza căreia se poate trasa relaţia σ−ε. Efortul unitar se determină împărţind forţa de
întindere aplicată la secţiunea nominală a barei.
Se pot observa două tipuri de comportare : cu limită de curgere net definită şi
palier de curgere (Fig. 4-1a), şi fără limită de curgere netă (Fig. 4-1b).
Primul caz este cel al oţelurilor ductile. Ruperea este precedată de o stricţiune
(gâtuire) accentuată a secţiunii. În curba s-e, debutul stricţiunii (localizarea ruperii) are
loc imediat după punctul de efort unitar maxim. Alungirea la rupere, măsurată pe o
zonă cu lungimea iniţială de 5 diametre ale barei, şi care cuprinde secţiunea de rupere
este considerabilă (de exemplu la oţeluri de tip PC 52 poate atinge 30-33%).
Mărimile caracteristice sunt:
f
y
= limita de curgere;
f
t
= rezistenţa;
ε
u
= deformaţia ultimă (corespunzând efortului unitar maxim f
t
);
E
s
= modulul lui Young = 195…210 GPa.

Oţelurile fragile nu au un prag de curgere bine definit şi deformaţia ultimă este
redusă (alungire la rupere de până la 10%). Numai rezistenţa este clar definită pe curba
caracteristică.
Se defineşte o limită de curgere convenţională:
f
0,2
= punctul de la care, la descărcare, deformaţia reziduală este 0.2%;

4.4 Modele de calcul

Pentru calcul, curba caracteristică a oţelului se schematizează fie printr-o relaţie
biliniară cu palier, fie printr-o relaţie biliniară cu consolidare (pantă pozitivă pe a doua
porţiune). Opţiunea curentă este relaţia biliniară cu palier, folosită în calculul simplificat
de rezistenţă.
Valoarea de calcul a rezistenţei f
yd
(sau R
a
cu notaţiile din STAS 10107/0-90)
este valoarea caracteristică a limitei de curgere f
yk
împărţită la factorul parţial de
siguranţă γ
s
(=1,15).
Pentru deformaţia ultimă ε
u
la barele laminate, STAS 10107/0-90 prevede o
valoare de 1% pentru grupările de încărcări obişnuite şi 5% pentru grupările de
încărcări care includ şi acţiunea seismică. Pentru zonele plastice potenţiale ale
elementelor din structuri antiseismice, STAS 10107/0-90 recomandă folosirea
diagramei biliniare cu consolidare, cu o valoare maximă a efortului unitar f
td
=1,25f
yd

(Figura 4-4a)
În cazul sârmelor trase (STNB, STPB), STAS 10107/0-90 recomandă fie o
diagramă biliniară cu consolidare, fie o diagramă biliniară cu palier, ca în figura 4-4b.
EN 1992-1-1 (Fig. 4-5) nu prevede nici o verificare pentru deformaţia ultimă în
cazul în care se adoptă modelul cu palier, iar în cazul în care se adoptă modelul biliniar,
valoarea de calcul a deformaţiei ultime este 90% din valoarea caracteristică a
deformaţia ultime ε
ud
= 0,9ε
uk
(de exemplu, pentru un oţel din clasa C, valoarea
caracteristică a deformaţiei ultime este de 7,5%, iar valoarea de calcul este 0,9x7,5 =
6,75%).
Armături pentru beton armat 91

a) b)

Fig. 4-4. Relaţii σ−ε σ−ε σ−ε σ−ε simplificate pentru calcul (STAS 10107/0-90)


Fig. 4-5. Relaţii σ−ε σ−ε σ−ε σ−ε simplificate pentru calcul (EN 1992-1-1)


4.5 Caracteristicile oţelurilor utilizate în România pentru armături

Oţelurile utilizate în România pentru beton armat sunt: bare lise (OB 37), bare
profilate (PC 52, PC 60) şi sârme trase (STNB, STPB). Principalele lor caracteristici
mecanice sunt date în tabelul 4-7.

OB 37: Oţel cu conţinut mic de carbon, laminat la cald, bare lise cu secţiune circulară.
Livrat în colaci (Φ6...12) sau bare cu lungimea mai mică de 12 m (Φ > 12). Rezistenţă
scăzută, ductilitate înaltă, aderenţă medie cu betonul. Utilizat în general pentru etrieri,
armături constructive şi de montaj.
PC 52, PC 60: Oţeluri cu conţinut limitat de carbon, slab aliate (1.4% Mn), suprafaţă
profilată (Figura 3-6). Rezistenţă bună, ductilitate bună, aderenţă înaltă. Utilizate pentru
armăturile de rezistenţă.
STNB: Sârme de diametru mic (3...8 mm), trefilate. Din cauza procedeului de fabricaţie,
oţelul este puternic ecruisat, rezistenţa fiind mărită, în schimb deformaţiile sunt limitate.
De asemenea, suprafaţa este foarte lisă, ceea ce face ca aderenţa să fie foarte
proastă. Sunt utilizate de obicei sub formă de plase sau caracse sudate în puncte.
σ
a

1,25R
a

R
a

ε
ap
= R
a
/E
a

ε
a

ε
au

σ
a

1,2R
a

R
a

ε
ap
= R
a
/E
a

ε
a

1,5%
1,05R
a

92 Armături pentru beton armat
STPB : Singura diferenţă faţă de STNB este existenţa nervurilor pe suprafaţă (cu
aspect asemător celor de la PC 52, fără nervuri longitudinale). Existenţa nervurilor
creşte substanţial aderenţa.
Tabelul 4-7. Caracteristici mecanice ale oţelurilor pentru betaon armat (STAS 10107/0-90)
Tip oţel
Diametru
nominal Φ
Limita de
curgere
Rezistenţa

Alungirea la rupere (%)
Rezistenţa
de calcul
(mm)
σ
c min

(MPa)
σ
r min

(MPa)
5 Φ 10 Φ
R
a

(MPa)
OB 37 6...12 255 360 25 - 210
14...28 235 25 -
PC 52 6...14 360 510 20 - 300
16...28 340 -
32...40 330 - 290
PC 60 6...40 400 600 15 - 355
STNB 3,0...4,0 510 610 - 6 370
4,3...5,0 - 7
5,6...7,9 460 560 - 8
8 400 590 - 8 325


a) b)

Fig. 4-6. Profilatura oţelurilor PC: a) PC 52, b) PC 60

4.6 Înnădirea armăturilor

Armăturile sunt de regulă livrate şi fasonate în bare de lungime limitată (cel mult
12 m). De asemenea, tehnologia de execuţie impune utilizarea de bare de lungimi
relativ reduse. Pe de altă parte trebuie asigurată continuitatea transmiterii eforturilor.
Această continuitate este asigurată prin înnădirea barelor, care se poate realiza prin
prin suprapunere, sudură sau dispozitive mecanice.
Înnădirea prin suprapunere va fi tratată in capitolul 5, pentru că se bazează pe
transmiterea eforturilor prin aderenţă. În continuare sunt prezentate înnădirile prin
sudură sau dispozitive mecanice.

4.6.1 Înnădiri prin sudură
Înnădirea prin sudură se face de obicei utilizând eclisele, cu respectarea lungimilor de
cordoane din figura 4-7.
Armături pentru beton armat 93
Detalii suplimentare privind realizarea înnădirilor prin sudură sunt date în normativul C
18-83.
4.6.2 Înnădire cu dispozitive mecanice

Înnădirea barelor poate fi de asemenea realizată cu diverse tipuri de dispozitive
mecanice care asigură continuitatea eforturilor între cele două bare. Între sistemele
utilizate, le aminitim pe următoarele:
• Utilizarea unei mufe filetate care se înşurubează pe capetele filetate ale
barelor ;
• Utilizarea a două piese semicilindrice din oţel moale care sunt sertizate pe
cele două armături;
• Utilizarea de manşoane cilindrice cu diametrul interior mai mare decât al
armăturilor şi turnarea unui aliaj uşor fuzibil între bară şi manşon.

În figurile 4-8...4-10 sunt prezentate câteva sisteme de înnădire mecanică.


Fig. 4-8. Conector cu mufă filetată


Fig. 4-9. Conector cu manşon în care se toarnă un aliaj uşor fuzibil



Fig. 4-7. Înnădire prin sudură cu eclise a) cu cupoane de armătură b) cu cornier
mufă filetată
capăt conic filetat
filer
filer
manşon
94 Armături pentru beton armat


Fig. 4-10. Conector cu manşon şi bolţuri

4.7 Clasificarea armăturilor după rolul lor

După rolul lor în elementele de beton armat, armăturile pot fi clasificate în una din
categoriile următoare:
• Armături de rezistenţă: Preiau eforturi. Cantitatea necesară rezultă dintr-un calcul de
rezistenţă.
• Armături constructive: Preiau eforturi. Cantitatea necesară nu rezultă dintr-un calcul,
ci din reguli empirice.
• Armături de montaj: Nu preiau eforturi. Rolul lor este să ajute la realizarea carcasei
de armătură şi să-i asigure stabilitatea în timpul turnării betonului.


În figura 4-11 este dat un exemplu de armare al unei grinzi din beton armat. Se
disting armături longitudinale de rezistenţă (1), prevăzute pentru preluarea eforturilor
din încovoiere, armături transversale de rezistenţă (etrieri), prevăzute pentru preluarea
eforturilor din forţă tăietoare (2), etrieri constructivi (3) – nu rezultă necesari din calcul,
şi bare de montaj (6). Barele (5) sunt prevăzute pentru momentul încovoietor negativ
(bare de rezistenţă), iar barele (4) sunt bare constructive, prevăzute să preia eforturi de
întindere din contracţie.




Figure 4-11. Plan de armare a unei grinzi din beton armat
6
6
Armături pentru beton armat 95
Întrebări

1. Care sunt cerinţele principale privind armăturile pentru beton armat ?
2. Ce parametru defineşte calitatea aderenţei barelor profilate ?
3. Definiţi ductilitatea unei structuri (sau a unui element structural). Care sunt avantajele unei comportări
structurale ductile ?
4. Cum se verifică capacitatea de îndoire a barelor de armătură ?
5. Care sunt parametrii care influenţază sudabilitatea armăturilor ?
6. Care este criteriul de verificare al rezistenţei la oboseală a armăturilor ?
7. Desenaţi diagramele tipice σ−ε ale oţelurilor. Comentaţi.
8. Desenaţi diagramele de calcul σ−ε ale oţelurilor. Comentaţi.
9. Care sunt tipurile de armături utilizate în România şi ce caracteristici are fiecare ?
10. Care sunt rolurile pe care le pot avea armăturile într-un element de beton armat. Exemplificaţi.
96 Aderenţa beton-armătură. Ancorarea şi înnădirea armăturilor
5. Aderenţa beton-armătură
5.1 Importanţa aderenţei

Armătura nu este direct solicitată de încărcările aplicate ; efectul încărcărilor este
transmis la armătură prin intermediul betonului. În consecinţă, comportarea de
compozit a betonului armat este determinată de legătura între cele două materiale, care
se realizează, în cea mai mare parte a cazurilor, prin aderenţă.

Încercarea clasică
este cea de smulgere, care
constă în aplicarea unei
forţe de întindere asupra
unei bare de armătură din
care o parte este înglobată
în beton (Fig. 5-1).
Bara trebuie să-şi
dezvolte capacitatea
portantă fără ruperea
aderenţei.
Eforturile tangenţiale
care se dezvoltă la interfaţa
beton-armătură dau eforturi
principale de întindere şi de
compresiune. Eforturile
principale de întindere
provoacă fisurarea înclinată
şi în final se formează un
con de smulgere în jurul
barei.

Calculul efortului tangenţial
mediu de aderenţă pleacă
de la echilibrul între forţa de
aderenţă şi forţa de
întindere în bară:



A
s
σ
s
= τ
b,av
ul
b
⇔ τ
b,av
= A
s
σ
s
/(ul
b
) = (πd
b
2
/4) σ
s
/(πd
b
l
b
) = σ
s
d
b
/(4l
b
) (5.1)

în care d
b
= diametrul barei;
u = perimetrul barei
A
s
= aria secţiunii barei

În cazul elementelor încovoiate cu forţă tăietoare, trebuie transmisă prin aderenţă
diferenţa între eforturile de forfecare de la o secţiune la altă secţiune, situată la distanţa
∆x (Figura 5-2).
Echilibrul după direcţia normală la axa grinzii dă:



Fig. 5-1. Smulgerea unei bare din beton
Aderenţa beton-armătură. Ancorarea şi înnădirea armăturilor 97
V
1
= V
2
+ q∆x (5.2)

Echivalenţa momentelor exterioare şi interioare pe cele două feţe ale elementului
de grindă dă:
M
1
= z
1
T
s1
(5.3a)
M
2
= z
2
T
s2
(5.3b)

În care T
s1
şi T
s2
sunt forţele de întindere din armătură.
Putem considera: z
1
≅ z
2
= z (vezi cap. 5), şi cum M
1
≠ M
2
, rezultă T
s1
≠ T
s2

Diferenţa între forţele din armătură este echilibrată de forţele de aderenţă:

T
s1
– T
s2
= F
b
⇔ A
s

s1
- σ
s2
) = τ
b,av
u∆x (5.4)

în care u este perimetrul armăturilor.
Rezultă:

τ
b,av
= A
s

s1
- σ
s2
)/(u∆x) = A
s

s1
- σ
s2
)z/(u∆xz) = (∆M/∆x)/(uz) = V/(uz) (5.5)

În concluzie, efortul unitar de aderenţă dezvoltat depinde de variaţia momentului
(forţa tăietoare) şi nu de valoarea sa. În consecinţă trebuie verificate condiţiile de
aderenţă acolo unde forţa tăietoare este mare, chiar dacă momentele sunt mici (de
exemplu la reazemele marginale).

Într-un tirant fisurat, forţa (şi respectiv efortul unitar) în armătură este aceeaşi în toate
secţiunile fisurate. Între două fisuri, o parte din încărcare este transmisă la beton prin
aderenţă : în beton apar eforturi de întindere, iar în armătură scade efortul. Deoarece
forţa din armătură nu scade la capetele unui tronson delimitat prin fisuri, efortul mediu
de aderenţă este null τ
b,av
= 0. Între fisuri apar eforturi de aderenţă a căror distribuţie
este antisimetrică. Efectul acestui fenomen este o scădere a deformaţiei medii a
tirantului (comparată cu deformaţia barei de armătură neînglobate în beton) şi poartă
numele de “rigidizare la întindere” (tension stiffening).








Fig. 5-2. Starea de eforturi înrt-un element de lungime dx dintr-o grindă de beton armat
98 Aderenţa beton-armătură. Ancorarea şi înnădirea armăturilor


Fig. 5-3. Eforturi unitare în beton, în armătură şi eforturi unitare de aderenţă într-un tirant de beton
armat

5.2 Determinarea experimentală

Capacitatea de aderenţă a barelor la beton se poate măsura prin două încercări
diferite: încercarea de smulgere (Pull Out Test) şi încercarea de încovoiere (Beam
Test).
Pentru ambele încercări, procedurile au fost definite în recomandările RILEM.

5.2.1 Încercarea de smulgere (POT)

Bara, de diametru d, este înglobată într-un cub de beton cu latura 10d cu un
manşon din plastic care suprimă aderenţa pe o lungime egală cu 5d. Cubul de beton se
aşază pe o placă de reazem găurită, pentru a permite trecerea barei, cu interpunerea
unei plăci de cauciuc, pentru a elimina efectul de confinare la reazem.
În timpul încercării se aplică o forţă de întindere crescătoare F la partea
inferioară a barei, şi se măsoară, la capătul superior al barei, deplasarea relativă faţă
de beton.

Se obţine în final o relaţie între efortul mediu de aderenţă şi lunecarea relativă.
Aderenţa beton-armătură. Ancorarea şi înnădirea armăturilor 99


5.2.2 Încercarea de încovoiere (BT)

La această încercare, bara joacă rolul de armătură principală într-o grindă de
beton armat formată din două blocuri simetrice, legate la partea superioară printr-o
articulaţie din oţel, ca în Fig. 5-5. În fiecare din cele două blocuri, bara nu aderă la
beton decât pe o lungime egală cu 10d. Lunecarea relativă a barei se măsoară la
extremitatea grinzii, şi se obţine, ca şi în cazul încercării de smulgere, o relaţie între
efortul mediu de aderenţă şi lunecarea relativă.




Fig. 5-4. Încercarea de smulgere (POT)


Fig. 5-5. Încercarea de încovoiere (BT)
100 Aderenţa beton-armătură. Ancorarea şi înnădirea armăturilor
5.3 Relaţia efort de aderenţă – lunecare relativă (τ ττ τ - s)

Proprietăţile de aderenţă ale unei bare înglobate în beton pot fi cel mai bine
descrise prin relaţia între efortul unitar de aderenţă şi lunecarea relativă locală a barei.
Această relaţie este de altminteri necesară pentru modelele analitice care descriu
comportarea barelor ancorate în beton.

Mecanismul aderenţei poate fi studiat plecând de lunecarea relativă a armăturii
faţă de betonul care-o înconjoară. O relaţie tipică τ - s este dată în Error! Reference
source not found.6a.

Până la un anumit nivel de solicitare (τ
0
în figura 5.6a) nu există lunecare relativă
– legătura între beton si armătură se face prin adeziune (lipire). Aderenţa realizată prin
adeziune este relativ mică (τ
0
= 0,5...1,0 MPa).
Când începe să apară lunecare relativă, un alt mecanism intră în acţiune, care
depinde de neregularităţile de pe suprafaţa barei de armătură. Acest tip de aderenţă
este numită aderenţă mecanică.



a) Model teoretic

b) Rezultate experimentale (Eligehausen et al., 1983)
Fig. 5.6 - Relaţie tipică efort local de aderenţă – lunecare relativă
O
A
B
C
τ0
τA
τB
τmax
τ
s
Aderenţa beton-armătură. Ancorarea şi înnădirea armăturilor 101
Efortul de aderenţă care acţionează între bara de armătură şi beton dă naştere la
eforturi principale de întindere şi de compresiune. Cea mai mică dintre rezistenţele la
forfecare, la întindere sau la compresiune va fi prima depăşită şi va schimba condiţiile
de aderenţă.
Dacă rezistenţa la forfecare este cea mai scăzută, rezultatul va fi o cedare a
aderenţei în jurul perimetrului barei, care va luneca în beton. Acest tip de cedare are loc
de obicei la barele netede.
Dacă este depăşită rezistenţa de întindere pe direcţia eforturilor principale de
întindere apar fisuri interne înclinate (punctul B pe graficul din fig. 5-6a, pentru un efort
tangenţial τ
B
= 2...3 MPa). Conlucrarea armăturii cu betonul se realizează prin biele
înclinate de beton.
După apariţia acestor fisuri, forţa de aderenţă se descompune ca în figura 5-7, şi
componenta radială τtgα acţionează ca o presiune internă. Această presiune interneă
dă eforturi circumferenţiale de întindere care, la rândul lor, dau naştere la fisuri
longitudinale de despicare. Fisurile ajung la suprafaţa betonului (punctul C). Dacă nu
există confinare, aderenţa se pierde complet. Dacă există confinare transversală,
încărcarea poate creşte în continuare, până când încep să cedeze la forfecare pragurile
de beton dintre nervuri (punctul D).
În continuare, forţa de aderenţă scade şi aderenţa se realizează prin frecare.



Secţiune longitudinală Secţiune transversală


Forţe în beton
Fig. 5.7 - Fisuri interne şi forţe între bara profilată şi beton (Goto, 1971)
102 Aderenţa beton-armătură. Ancorarea şi înnădirea armăturilor
5.4 Factori care influenţează aderenţa

Principalii factori care influenţează aderenţa dintre beton şi armătură sunt
următorii:
• Rezistenţa betonului la întindere este este de importanţă majoră dacă cedare are
loc prin despicarea betonului.
• Contracţia betonului poate produce eforturi de întindere în jurul barelor. Adaugate
la eforturile de întindere din despicare, duc la scăderea capacităţii de aderenţă.
• Rezistenţa betonului la compresiune este importantă pentru rezistenţa la forţele
concentrate de la contactul cu nervurile.
• Suprafaţa barei este determinantă pentru transferul forţelor prin aderenţă. Barele
foarte netede sau murdare (de exemplu cu ulei pentru cofraj) au o aderenţă foarte
scăzută.
• Nervurile barelor de înaltă aderenţă dau o bună aderenţă. Influenţa mărimii
nervurilor este bine exprimată de factorul de profil (aria relativă a nervurii) f
R
, definit
în capitolul 4. Creşterea f
R
(prin mărirea înălţimii nervurii sau prin micşorarea
distanţei între nervuri) măreşte rezistenţa la smulgere, dar şi sensibilitatea la
despicare.
• Poziţia barelor în timpul betonării are o influenţă importantă. Aderenţa este mai
bună pentru barele verticale trase în direcţia opusă betonării, decât pentru barele
verticale trase în direcţia de betonare. De asemenea, ea este mai bună pentru
barele orizontale situate aproape de fundul cofrajului decât pentru barele orizontale
situate la distanţă de fundul cofrajului. Aceasta se datorează tasării betonului
proaspăt. Efectul este important mai ales pentru barele orizontale. EN 1992-1-1
recunoaşte influenţa poziţiei barelor, clasificând condiţiile de aderenţă în funcţie de
aceasta (fig. 5-8).


Fig. 5.8 - Prezentarea condiţiilor de aderenţă
A
= direcţie de betonare
a) 45º ≤ ≤ ≤ ≤ a ≤ ≤≤ ≤ 90º c) h > 250 mm

b) h ≤ ≤≤ ≤ 250 mm

d) h > 600 mm

Aderenţa beton-armătură. Ancorarea şi înnădirea armăturilor 103
• Cedarea prin despicare poate fi evitată dacă există forţe de compresiune
transversale faţă de armătură. Ele pot compensa forţele de despicare. În schimb
forţele de întindere transversale micşorează rezistenţa la despicare a betonului.
• Armătura de confinare influenţează mai ales cedarea prin despicate. Ea împiedică
deschiderea fisurilor de despicare.
• Alţi factori de influenţă sunt grosimea acoperirii cu beton, distanţa între bare,
diametrul barelor. Ei joacă un rol important în cazul cedării aderenţei prin despicarea
betonului. Distanţa minimă faţă de marginea secţiunii de beton sau între bare
determină poziţia planului de despicare. Normele prevăd un strat minim de acoperire
în funcţie de diametrul barei ( de ex. d în EN 1992-1-1 sau 1,2d în STAS 10107).

5.5 Lungimea de ancorare
5.5.1 Calculul după STAS 10107/0-90

Calculul lungimii de ancorare se bazează pe echilibrul la limită dintre forţa de
aderenţă şi rezistenţa barei de armătură (vezi Fig. 5-1):

A
a
R
a
≤ τ
am
ul
a
⇔ l
a
= A
a
R
a
/(uτ
am
) = (R
a
/(4τ
am
))d = λ
a
d (5.5)

În care : d = diametrul barei;
u = perimetrul barei ;
A
a
= aria armăturii ;
R
a
= rezistenţa armăturii ;
l
a
= lungimea de ancorare
λ
a
= lungimea de ancorare normalizată
Deoarece τ
am
depinde de rezistenţa la întindere a betonului R
t
putem scrie:

1/(4τ
am
) = n
anc
/R
t
(5.6)

şi se adaugă un termen suplimentar λ
ao
pentru a ţine cont de dispersia rezultatelor
experimentale:
λ
a
= n
anc
σ
a
/R
t
+ λ
ao
(5.7)

Valorile λ
ao
şi n
anc
sunt date în STAS 10107/0-90 în funcţie de:
• Natura solicitării (tracţiune/ compresiune);
• Rugozitatea barelor (bare rotunde/ profilate);
• Condiţiile de aderenţă (poziţia faţă de direcţia de turnare a betonului);
• Condiţiile de solicitare (monotonă/ ciclică).

Tabelul 5-1 Valorile n
anc
şi λ λλ λ
ao
(STAS 10107/0-90)
Armături Condiţii de aderenţă şi de solicitare

Solicitate la Aderenţă bună, condiţii normale
de solicitare
Condiţii severe de solicitare sau
condiţii proaste de aderenţă
λ
ao


Tip armătura


PC 60, PC 52 OB 37 PC 60, PC 52 OB 37

n
anc

întindere 0,05 0,08 0,07 0,12 12
compresiune 0,03 0,05 0,04 0,07 10
104 Aderenţa beton-armătură. Ancorarea şi înnădirea armăturilor

Dacă condiţiile severe de solicitare se cumulează cu condiţiile defavorabile de
aderenţă, valorile din tabelul de mai sus, corespunzătoare condiţiilor severe de
solicitare sau cu condiţiilor defavorabile de aderenţă, se majorează cu 20%.
Rezultă lungimi de ancorare cuprinse în general între 20 şi 50 de diametre ale
armăturii.

Pentru a ameliora ancorarea barelor întinse se pot prevedea ciocuri, cu condiţia
să se evite împingerea în gol (a betonului de acoperire) şi strivirea betonului la înteriorul
ciocului. Dimensiunile standard ale ciocurilor, precum şi unele reguli constructive, sunt
date în figura următoare. Pentru barele comprimate nu se recomandă prevederea de
ciocuri.
Pentru barele profilate, lungimea ciocurilor este inclusă în lungimea de ancorare.
La barele netede lungimea ciocului nu este cuprinsă.

5.5.2 Calculul după Eurocode 2

Plecând deasemenea de la echilibrul între forţa în armătură şi forţa de aderenţă,
Eurocode 2 ajunge la o relaţie similară cu (5.5), care defineşte lungimea de
ancorare de bază :

l
b,rqd
= (φ/4)(σ
sd
/(f
bd
) (5.11)

Dar, contrar normelor româneşti, EC 2 defineşte direct valoarea de calcul a
efortului ultim de aderenţă mediu, notată f
bd
în funcţie de rezistenţa caracteristică a
betonului la întindere f
ctd
, de condiţiile de aderenţă (legate de poziţia barei, vezi fig. 5-8)
şi de diametrul barei :

f
bd
= 2,25 η
1
η
2
f
ctd
(5.12)

Fig. 5-9. Dimensiunile ciocurilor şi reguli constructive
Aderenţa beton-armătură. Ancorarea şi înnădirea armăturilor 105

în care:
f
ctd
este rezistenţa de calcul la întindere a betonului;
η
1
este un coeficient legat de condiţiile de aderenţă şi de poziţia barei în
timpul betonării:
η
1
= 1,0 când condiţiile de aderenţă sunt "bune" şi
η
1
= 0,7 în toate celelalte cazuri
η
2
este legat de diametrul barei :
η
2
= 1,0 pentru φ ≤ 32 mm
η
2
= (132 - φ )/100 pentru φ > 32 mm

Ţinând cont de fragilitatea crescândă a betoanelor cu rezistenţa, se limitează aici
f
ctk,0,05
la valoarea corespunzând clasei C60/75.

Valoarea de calcul a lungimii de ancorare derivă din valoarea de bază, amendată
cu coeficienţi care ţin seama de efctul diveşilor factori de influenţă:

l
bd
= α
1
α
2
α
3
α
4
α
5
l
b,rqd
≥ l
b,min
(5.13)

cu
l
b,min
= 0,3l
b,rqd
(bare întinse)
= 0,6l
b,rqd
(bare comprimate)
≥ 10φ
≥100 mm

Coeficienţii α
1
...α
5
ţin seama de forma barelor (α
1
), de mărimea acoperirii cu
beton (α
2
), de confinarea pasivă (α
3

4
) şi de confinarea activă (α
5
). Valorile lor sunt
sintetizate în tabelul 5.2.

Mărimea acoperiri de calcul c
d
este definită în figura 5-10. Mărimile K, λ şi p
folosite la calculul coeficienţilor din tabelul 5.2 sunt definite mai jos :
λ = (ΣA
st
- ΣA
st,min
)/ A
s

ΣA
st
aria secţiunii armăturii transversale de-a lungul l
bd

ΣA
st,min
aria secţiunii minime de armătură transversală = 0,25 A
s
pentru grinzi şi 0
pentru plăci
A
s
aria secţiunii unei bare ancorate individual de diametru maxim
K valori care apar în figura 5-11
p presiune transversală la starea limită ultimă de-a lungul l
bd
în MPa



a) Bare drepte

b) Bare terminate printr-un cioc

c) Bare terminate printr-o buclă

cd = min (a/2, c1, c) cd = min (a/2, c1) cd = c

Fig. 5-10. Valorile lui c
d
pentru grinzi şi plăci
106 Aderenţa beton-armătură. Ancorarea şi înnădirea armăturilor

Tabelul 5.2 - Valori ale coeficienţilor α αα α
1
, α αα α
2
, α αα α
3
, α αα α
4
şi α αα α
5

Armătură de beton armat
Factor de influenţă Tip de ancorare
întinsă comprimată
Forme de bare
Drept α 1 = 1,0 α 1 = 1,0

Altul
(vezi Fig. 4.12 a), b) şi c)
α 1 = 0,7 dacă cd >3φ
altfel α
1
= 1,0
α 1 = 1,0
Acoperire
Drept
α 2 = 1 – 0,15 (cd – φ)/φ
≥ 0,7
≤ 1,0
α 2 = 1,0

Altul
(vezi Fig. 4.12 a), b) şi c)
α 2 = 1 – 0,15 (cd – 3φ)/φ
≥ 0,7
≤ 1,0
α 2 = 1,0
Confinare prin armături
transversale nesudate
de armăturile principale
Toate tipurile
α 3 = 1 – Kλ
≥ 0,7
≤ 1,0
α 3 = 1,0
Confinare prin armături
transversale sudate*
Toate tipurile, poziţiile şi
diametrele ca în Fig. 4.12d)
α 4 = 0,7 α 4 = 0,7
Confinare prin
compresiune
transversală
Toate tipurile
α 5 = 1 – 0,04p
≥ 0,7
≤ 1,0




Fig. 5-11. Valori K pentru grinzi şi plăci


a) cioc normal la 90° °° ° b) cioc normal la 150° °° ° c) buclă normală d) bară transversală
sudată

Fig. 5-12 - Metode de ancoraj altele decât cu bare drepte

În mod simplificat, pentru barele întinse, prevăzute cu ciocuri, bucle sau bare
transversale sudate (fig. 5-12) se poate defini o lungime de ancorare echivalentă l
b,eq
în
loc de l
b,rqd
, după cum urmează :
- α
1
l
b,rqd
pentru formele din figurile 5-121a) la 5-12c);
- α
4
l
b,rqd
pentru formele din figura 5-12d).

Pentru ancorarea barelor transversale (etrieri) se recomandă folosirea detaliilor din
figura 5-13.

Aderenţa beton-armătură. Ancorarea şi înnădirea armăturilor 107

a) b) c) d)

Fig. 5-13. Ancorarea armăturilor transversale

Pentru cazurile c) şi d), se recomandă ca acoperirea fie mai mare de 3φ sau 50 mm

5.6 Înădiri prin suprapunere

Înnădirea prin suprapunere este este metoda cea mai frecvent folosită şi se
bazează pe transmiterea eforturilor de la o bară la alta prin intermediul betonului (Fig.
5-14 şi 5-15). Betonul din vecinătatea barelor fiind solicitat mai intens decât în cazul
unui ancoraj, lungimea de suprapunere trebuie să fie mai mare decât cea de ancorare.

5.6.1.1 Calculul lungimii de suprapunere după STAS 0107/0-90

Normele româneşti (STAS 10107/0-90) dau relaţia următoare:

l
s
= k
s
l
a
(5.13)

unde l
a
este lungimea de ancorare necesară în condiţii similare, iar k
s
este un coeficient
care ţine cont de proporţia de bare înnădite faţă de cantitatea totală, în funcţie de
asemenea de natura efortului din înnădire:

k
s
= 1 + 0.5r
i
(întindere) (5.14a)
k
s
= 1 + 0.25r
i
(compresiune) (5.14b)

cu r
i
= A
a înnădite
/ A
a totale
.



Fig. 5-14. Înnădire prin suprapunere: fisuri în beton (Goto, 1965)

5φ, şi
≥ 50 mm
10φ, şi
≥ 70 mm
108 Aderenţa beton-armătură. Ancorarea şi înnădirea armăturilor

Trebuie de asemenea respectate anumite regului constructive:
• asigurarea unei bune acoperiri cu beton a barelor;
• înnădirea barelor în zonele mai puţin solicitate;
• decalarea întreruperii barelor şi a înnădirilor, dacă se înnădesc mai multe bare;
• înnădirea barelor cu dimaetru mai mare de 25 mm prin sudură, şi nu prin
suprapunere;
• îndesirea etrierilor în zona de suprapunere;
• lungimea de suprapunere l
s
poate fi micşorată dacă efortul unitar σ
a
scade pe
lungimea de suprapunere.

5.6.1.2 Calculul lungimii de suprapunere după EN 1992-1-1

Eurocode 2 dă o relaţie asemănătoare cu cea din normele româneşti :

l
0
= α
1
α
2
α
3
α
4
α
5
α
6
l
b,rqd
= α
6
l
bd
≥ l
0,min
(5.15)

în care:
l
0,min
> max{0,3 α
6
l
b,rqd
; 15φ ; 200 mm} (5.16)

Fig. 5-15. Transmiterea eforturilor la o înnădire prin suprapunere (Eligehausen, 1979).
Aderenţa beton-armătură. Ancorarea şi înnădirea armăturilor 109

Coeficientul α
6
= (ρ
1
/25)
0,5
, este limitat la domeniul definit prin valorile 1 şi 1,5
ρ
1
este proporţia barelor înnădite a căror axă se situează la mai puţin de 0,65 l
0

de axa înnădirii considerate (vezi figura 5-16). Tabelul 5.3 dă valorile lui α
6
.

Tabelul 5.3 - Valorile coeficientului α αα α
6

ρ
1
< 25% 33% 50% > 50%
α
6
1 1,15 1,4 1,5



A Secţiunea considerată B Bara I C Bara II D Bara III E Bara IV

Exemplu : Barele II şi III sunt în afara secţiunii considerate : ρ1 = 50 % şi α6 = 1,4

Fig. 5-16. Proporţia de bare înnădite de luat în calcul într-o secţiune de înnădire

Dispunerea înnădirilor trebuie să respecte anumite reguli constructive (vezi fig. 5-17) :

- se limitează la 4φ sau la 50 mm distanţa liberă între barele suprapus ; dacă
această condiţie nu este satisfăcută, se măreşte lungimea de suprapunere cu o
valoare egală cu distanţa liberă între bare ;
- suprapunerile vecine sunt distanţate longitudinal cu cel puţin 0,3 din lungimea de
suprapunere l
0
;
- în cazul suprapunerilor vecine se respectă o distanţă liberă minimă de 2φ sau 20
mm între barele adiacente.



Fig. 5-17. Înnădiri prin suprapunere vecine

110 Aderenţa beton-armătură. Ancorarea şi înnădirea armăturilor
Armătura transversală este necesară în zonele de suprapunere pentru preluarea
forţelor de intindere transversale şi trebuie să respecte următoarele reguli :

- Dacă diametrul barelor înnădite prin suprapunere φ < 20 mm sau dacă, într-o
secţiune oarecare, proporţia barelor cu suprapunere este mai mică de 25 %,
atunci se poate consideracă armăturile transversale necesare pentru alte
considerente sunt suficiente pentru a echilibra eforturile transversale de
întindere.
- Dacă diametrul barelor înnădite prin suprapunere φ ≥ 20 mm, se recomandă ca
secţiunea totală A
st
a armăturilor transversale (suma tuturor ramurilor paralele cu
planul barelor înnădite) să fie mai mare sau egală cu secţiunea A
s
a uneia din
barele suprapuse (ΣA
st
≥ A
s
).
- Barele transversale sunt dispuse perpendicular pe direcţia suprapunerii, între
aceasta şi marginea secţiunii de beton.
- Dacă mai mult de 50 % din armături sunt înnădite prin suprapunere într-o
secţiune specificată şi dacă distanţa a între suprapunerile adiacente într-o
secţiune este ≤ 10φ (a se vedea figura 4.17), se utilizează ca armături
transversale etrieri sau agrafe ancorate în secţiune.
- Armăturile transversale prevăzute conform celor de mai sus sunt dispuse la
extremităţile înnădirii, aşa cum este indicat în figura 4.18a.
- La înnădirea barelor comprimate, în completarea regulilor aplicabile la bare
întinse, trebuie dispusă o bară transversală de o parte şi de alta a suprapunerii,
la o distanţă mai mică de 4φ faţă de extremităţi (figura 4.18b).




a) bare întinse




b) bare comprimate

Fig. 5-18 - Armături transversale pentru înnădirile prin suprapunere

Aderenţa beton-armătură. Ancorarea şi înnădirea armăturilor 111
Întrebări

1. Care este rolul aderenţei între beton şi armătură într-un element de beton armat ?
2. Determinaţi efortul tangenţial mediu de aderenţă.
3. Prin ce mecanisme se realizează aderenţa beton-armătură ?
4. Care sunt factorii care influenţează aderenţa ?
5. Determinaţi lungimea de ancorare necesară pentru un călăreţ dintr-o grindă de beton armat care nu
este supusă la solicitări seismice. Cât este lungimea de ancorare necesară dacă grinda este supusă la
solicitări seismice ? (diametrul barei este 25 m, oţel pC52, σ
a
= R
a
).
6. Determinaţi lungimea de înnădire abarelor dintr-un stâlp (solicitat seismic), ştiind că aceste
sunt din PC52, au diametrul de 20 mm, pot fi solicitate la întindere la σ
a
= R
a
, şi se înnădesc toate
in aceeaşi secţiune. Dacă înnădirile se decalează astfel încât să fie înnădite numai 50% din bare, care
este lungimea desuprapunere necesară ? Cu cât trebuie decalate înnădirile ? Desenaţi o schiţă cu
dispunerea suprapunerilor în acest caz.
112 Stadii de lucru la elemente de beton armat
6. Stadii de lucru la elemente din beton armat (FIB, 1999)

6.1 Generalităţi

Comportarea reală în exploatare a unui element de beton armat diferă mult de
modelul linear-elastic studiat de Rezistenţa materialelor şi Statica construcţiilor.
Aceasta se datorează în special fisurării betonului întins şi curgerii armăturii.
Un alt factor care influenţează comportarea specifică a betonului armat este
curgerea lentă (fluajul) betonului, dar acest aspect nu va fi discutat în acest capitol.



Fig. 6-1. Comportarea unui tirant de beton armat (după CEB Model Code 1990)

Un element din beton armat supus unei solicitări de întindere centrică (tirant),
monoton crescătoare, trece prin următoarele stadii caracteristice (Figura 6.1):

Stadiul I – betonul întins este nefisurat atâta vreme cât nu este depăşită rezistenţa la
întindere a betonului (σ < σ
r1
). Elementul se comportă omogen şi liniar.
Stadiul II – betonul întins fisurat, armătura in domeniul elastic. De îndată ce este
depăşită rezistenţa minimă la întindere a betonului (corespunzător valorii N
r1
= A
c
σ
r1
a
forţei de întindere), elementul începe să fisureze. Alungirea specifică medie la care
apare prima fisură este de circa 0,1 ‰.
Stadiul II poate fi disociat în 2 faze:
a) formarea fisurilor (σ
r1
< σ < σ
rn
), caracterizată prin creşterea numărului de fisuri
pentru o creştere moderată a forţei de întindere şi scăderea progresivă a rigidităţii;
b) fisurare stabilizată, când nu se mai formează fisuri noi şi elementul se comportă
aproape liniar, după o lege aproape paralelă cu cea corespunzătoare armăturii
singure.
Stadiul III – curgerea armăturii şi ruperea. Comportarea devine neliniară la intrarea în
curgere a armăturii şi rigiditatea scade practic la 0. Deformaţia de intrare în curgere şi
cea de rupere sunt mult de diferite, depinzând de tipul de oţel folosit pentru armături,
Stadii de lucru la elemente de beton armat 113
pentru prima valoarea fiind cuprinsă în general între 1,7…2,5 ‰, iar pentru cea de-a
doua Între 5…10%.

Cunoaşterea eforturilor şi deformaţiilor în stadiile I şi II este necesară pentru
verificarea comportării elementelor de beton armat în exploatare (limitarea deformaţiilor
şi a deschiderii fisurilor) iar a eforturilor în stadiul III pentru determinarea rezistenţei
(capacităţii portante) a elementului.

În continuare este prezentat calculul eforturilor şi deformaţiilor în beton şi
armătură în cele 3 stadii de lucru pentru două tipuri caracteristice de elemente: tiranţi şi
elemente incovoiate (grinzi sau plăci).

6.2 Elemente întinse centric

6.2.1 Stadiul I

În stadiul I (Fig. 6.2) se consideră că armătura conlucrează perfect cu betonul (nu
există lunecare relativă), betonul este solicitat uniform pe toată secţiunea transversală
şi materialele (betonul şi armătura) se comportă liniar-elastic.
Aplicând condiţiile de echilibru static, de compatibilitate a deformaţiilor şi legile fizice ale
materialelor, în ipotezele de mai sus rezultă următoarele relaţii:

N = A
c
σ
c
+ A
s
σ
s
(6.1)
ε
s
= ε
c
= ε (6.2)
σ
c
= E
cm
ε
c
(6.3)
σ
s
= E
s
ε
s
(6.4)












Fig. 6-2. Tirant în stadiul I

Din relaţiile (6.2), (6.3) şi (6.4) rezultă:

σ
s
= (E
s
/E
cm
) σ
c
= α
e
σ
c
(6.5)

unde α
e
= E
s
/E
cm
este coeficientul de echivalenţă, şi înlocuind in (6.1):

F = A
c
σ
c
+ A
s
α
e
σ
c
= (A
c
+ A
s
α
e
) σ
c
= A
1
σ
c
(6.6)

unde A
1
= A
c
+ A
s
α
e
este aria secţiunii omogene echivalente (Fig. 6.2d)
N
ε σ
c
σ
s
a) tirant b)
deformaţii
şi eforturi
c)
secţiune
a de
d)
secţiun
ea
114 Stadii de lucru la elemente de beton armat

Deci :

1
c
A
F
= σ (6.7)
σ
s
= α
e
σ
c
(6.8)

Rigiditatea axială se poate determina imediat:

1
A E
F
E l
l
cm cm
c
= = =
∆ σ
ε , de unde :
l
A E
K
cm
I
1
= (6.9)

6.2.2 Stadiul II

6.2.2.1 Formarea fisurilor

Se presupune, pentru început, că rezistenţa la întindere are aceeaşi valoare f
ct,eff
peste
tot pe lungimea tirantului.

Nota: Dacă t = 28 zile, atunci f
ct,eff
= f
ctm
, altminteri f
ct,eff
= f
ctm
(t)

Forţa care provoacă prima fisură este (vezi ecuaţia (6.6)):

F
cr
= A
c
f
ct,eff
(1 + α
e
ρ
eff
) (6.10)

Unde ρ
eff
= A
s
/A
c
este coeficientul volumetric de armare.

În secţiunea 1-1:


|
|
¹
|

\
|
+ = = =
eff
e eff ct
s
cr
sr s
f
A
F
ρ
α σ σ
1
1 1 ,
(6.11)

În secţiunea 2-2:

σ
s2
= α
e
f
ct,eff
(6.12)

Forţa care se transmite prin aderenţă pe lungimea l
t
este:

F
b
= F
c
⇔ τ
bm
l
t
ΣU = A
c
f
ct,eff
(6.13)

Presupunând că toate barele au acelaşi diametru:

A
s
= n πΦ
2
/4
ΣU = n πΦ

şi relaţia (6.13) devine:

Stadii de lucru la elemente de beton armat 115

eff bm
c
t
A
l
ρ τ
Φ
=
4
1
(6.14)

Procesul se repetă până când distanţa dintre fisuri s
r
este:

l
t
≤ s
r
≤ 2l
t
(6.15)

Dacă încărcarea se face cu deplasări impuse, fiecare nouă fisură micşorează
rigiditatea tirantului şi este nevoie de o forţă mai mică pentru menţinerea deplasării
impuse. După care se măreşte treptat forţa, până când se atinge valoarea F
cr
crescând
corespunzător şi deplasarea. Rezultă un grafic forţă – deplasare în “dinţi de fierăstrău”.
În realitate, rezistenţa la întindere variază în mod aleatoriu în lungul elementului şi
fisurile succesive apar la niveluri de forţă putin diferite N
r,1
< N
r,2
< … < N
r,n
(vezi figura
6.3b). În general această variaţie a rezistenţelor se consideră a fi de circa 30%, adica
F
r,n
= 1,3 N
r,1
.
Dacă Încărcarea se face cu control în forţe, atunci diagrama forţă deformaţie
arată ca în figura 6.3a : la atingerea fiecarui prag de formare a unei fisuri, scăderea
rigidităţii face ca deplasarea să crească sub forţă constantă până la atingerea
echilibrului, urmată de o creştere a forţei şi o deformare a tirantului corespunzătoare
noii rigidităţi.



Fig. 6-3. Manifestarea diferită a fisurării în funcţie de modul de realizare a încercării

6.2.2.2 Condiţia de non fragilitate: armarea minimă

Pentru ca un element de beton să aibă o comportare satisfăcătoare în stare
fisurată (formarea unui număr mare de fisuri cu deschidere limitată), armătura trebuie
să nu se plastifice la apariţia primei fisuri. În caz contrar, se constată o comportare de
tip fragil, prima fisură deschizându-se indefinit, până la atingerea deformaţiei de rupere
în armătură.

Condiţia se exprimă matematic în forma:

116 Stadii de lucru la elemente de beton armat
σ
s1
< f
yk
sau
yk
eff
e eff ct
f f <
|
|
¹
|

\
|
+
ρ
α
1
,
,
de unde:

yk
eff ct
yk
eff e eff ct
eff
f
f
f
f
, ,
min
) (

+
= >
ρ α
ρ ρ
1
(6.16)

6.2.2.3 Fisurarea stabilizată. Efectul conlucrării armăturii cu betonul dintre fisuri (“tension
stiffening”)

Considerăm situaţia din figura 5.4. Distanţa între fisuri variază între l
t
şi 2l
t
. Se va
considera valoarea medie s
rm
= 1,5 l
t
. Datorită conlucrării cu betonul, efortul din
armătură scade între cele două fisuri. Pentru simplitate s-a considerat o variaţie liniară
a efortului unitar σ
s,x
. În acest caz, scăderea maximă este la mijlocul distanţei dintre
fisuri şi are valoarea:

eff
eff ct bm t
s
f l
ρ π
π τ
σ
,
max ,
,
,
75 0
75 0
2
4
1
=
Φ
Φ
= ∆ (6.17)

Efortul unitar mediu în armătură este :

σ
sm
= σ
s2
- ∆σ
s,max
/2 =
eff
eff , ct
2 s
eff
eff , ct
2 s
f
4 , 0
f
375 , 0
ρ
− σ ≈
ρ
− σ (6.18)

ε
sm
= σ
sm
/E
s
=
eff s
eff ct
s
s
E
f
E ρ
σ
,
,4 0
2
− (6.19)

Termenul
eff s
eff ct
sm
E
f
ρ
ε
,
,4 0 = ∆ reprezintă efectul conlucrării betonului dintre fisuri cu
armătura şi are ca efect o creştere a rigidităţii tirantului faţă de cazul în care ar lucra
numai armătura.



Fig. 6-4. Variaţia eforturilor în armătură între două fisuri

Stadii de lucru la elemente de beton armat 117
6.2.3 Stadiul III: ruperea

Rezistenţa tirantului din beton armat este dată de rezistenţa secţiunii fisurate, în
care lucrează numai armătura.
Dacă se consideră că armătura are o comportare elastic-perfect plastică, atunci
forţa de rupere (ultimă) este egală cu forţa de curgere (corespunzătoare curgerii
armăturii întinse):

N
u
= N
y
= A
s
f
yk
(6.20)

Diferenţa apare însă in ceea ce priveşte deformaţiile: la rupere deformaţia
corespunde deformaţiei de rupere a armăturii ε
su
, care pentru oţelurile folosite curent la
beton armat este de ordinul a 0,05…0,10 (5%…10%), iar la curgere deformaţia este
f
yk
/E
s
, fiind de ordinul a 0,0017…0,0025.

6.2.4 Construirea unei relaţii simplificate forţă – deplasare

În zona “1”, panta este dată de rigiditatea secţiunii nefisurate de beton armat, adică:

K
I
= E
cm
A
c
(1 + α
e
ρ
eff
) (6.21)

Pragul de fisurare este dat de:

N
r
= A
c
(1 + α
e
ρ
eff
)f
ct,eff
(6.22)

În zona de fisurare stabilizată, ecuaţia dreptei “3” se deduce din ecuaţia de echilibru:

F = A
s
σ
s2
= A
s

sm
+ ∆σ
sm
) = A
s
E
s

sm
+ ∆ε
sm
) =
|
|
¹
|

\
|
+

eff s
eff ct
s
E
f
l
l
E
ρ
,
s
, A 4 0 (6.23)
De unde:

( )
c eff ct
s eff
s eff ct
s
A f
E
A f
E l
l
,
s
,
s
4 , 0 1
A
F
4 , 0 1
A
F
− =
|
|
¹
|

\
|
− =

ρ
(6.24)

Deci este o dreaptă cu aceeaşi pantă A
s
E
s
, ca şi dreapta “4”, dar decalată spre stanga
cu
eff s
eff ct
E
f
ρ
,
4 , 0
Intersecţia cu orizontala “2” se obţine egalând N
r
cu expresia (6.23):

N
r
= A
c
(1 + α
e
ρ
eff
) f
ct,eff
=
|
|
¹
|

\
|
+

eff s
eff ct
s
E
f
l
l
E
ρ
,
s
4 , 0 A
Şi explicitând
l
l ∆
:
( )
s eff
eff e
E l
l
ρ
ρ α
eff ct,
f
. + =

6 0 (6.25)
118 Stadii de lucru la elemente de beton armat

În mod analog se poate determina intersecţia cu orizontala “5”, egalând F
y
cu expresia
(6.23):

N
y
= A
s
f
yk
=
|
|
¹
|

\
|
+

eff s
eff ct
s
E
f
l
l
E
ρ
,
s
, A 4 0 , de unde:

s eff
E l
l
ρ
eff ct,
s
yk
f
,
E
f
4 0 − =

(6.26)



Fig. 6-5. Relaţia deformaţie specifică – forţă pentru un tirant de beton armat

6.2.5 Rezumat şi concluzii

Un tirant din beton armat solicitat până la rupere trece prin următoarele stadii de lucru:
- stadiul I : beton nefisurat;
- stadiul II : betonul întins fisurat; se deosebesc aici o fază de formare a fisurilor şi
o fază de fisurare stabilizată;
- stadiul III : curgerea armăturilor şi ruperea.

Se observă că prezenţa betonului nu modifică rezistenţa tirantului, care este
aceeaşi cu cea a armăturii libere, şi anume N
u
= A
s
f
y
.

Prezenţa betonului (şi conlucrarea sa cu armătura) are efect în stadiile I şi II,
afectând rigiditatea elementului. Astfel, în stadiul I, rigiditatea tirantului este mult mai
mare decât în stadiul II:

K
I
= A
c
(1 + α
e
ρ
eff
)E
c

K
II
= A
s
E
s


Considerând valori medii ale coeficientului de armare ρ = 0,02 şi ale
coeficientului de echivalenţă α
e
= E
s
/E
c
= 7 rezultă:

Stadii de lucru la elemente de beton armat 119
K
II
/K
I
= 15 0
10 14 1
1
1
1
1
1
1 1
2
,
) (

⋅ +
− =
+
− =
+
=
+

ρ α ρ α
ρ α
ρ α
e e
e
c e c
s s
E A
E A


Efectul conlucrării în stadiul II (tension-stiffening) se manifestă printr-o micşorare
a deformaţiei medii a tirantului de beton armat faţă de armătura simplă cu:

∆ε = =
⋅ ⋅ ⋅

=
−2 5
10 2 10 0 , 2
5 , 2 4 , 0 4 , 0
ρ
s
ctm
E
f
0,25·10
-3


(s-a considerat f
ctm
= 2,5 MPa şi E
s
= 200000 MPa)

De remarcat că deformaţia:
- la apariţia primei fisuri este: ε
r1
≅ 0,1·10
-3

- la începerea fisurării stabilizate este : (0,5…1,0)·10
-3

- la iniţierea curgerii în armătură este: ε
y
≅ (1,7…2,5)·10
-3

- ultimă este: ε
u1
≅ (30…100)·10
-3


Deci domeniul “nefisurat” este de cel puţin 10 ori mai mic decât cel fisurat (până la
curgere) şi de circa 1000 de ori mai mic decât domeniul total al deformaţiilor
elementului.

Comportarea ductilă, de beton armat, este condiţionată însă de existenţa unui
coeficient minim de armare, dat de condiţia de non-fragilitate
yk
ctm
min
f
f
≈ ρ

6.2.6 Exemplu de calcul

Se dă tirantul de beton armat cu secţiunea din figură şi lungime 1m. Betonul folosit este
de clasă C20/25 şi oţelul de clasă S500, ductilitate C. Să se deseneze diagrama F-ε.

Pentru beton C20/25 :

E
cm
= 30 Gpa şi f
ct,eff
= f
ctm
= 2,2 MPa

Pentru oţel S500 :

E
s
= 200 Gpa şi f
yk
= 500 MPa

A
e
= E
s
/E
cm
= 200/30 = 6,67
A
c
= 30x30 = 900 cm
2

A
s
= 4x3,14 = 12,56 cm
2

ρ = A
s
/A
c
= 12,56/900 = 0,01395 ≅ 1,4 %
A
i
= A
c
(1 + α
e
ρ
eff
) = 900x(1+6,67x0,014) = 984 cm
2

Verificarea condiţiei de non-fragilitate :

ρ
min
= f
ct,eff
/f
yk
= 2,2/500 = 0,44% < ρ = 1,4% OK

4Φ20
300
3
0
0

120 Stadii de lucru la elemente de beton armat
Forţa de fisurare :

N
r
= A
c
(1 + α
e
ρ
eff
)f
ct,eff
= 0,09x(1+6,67x0,014)x2,2 = 0,2165 MN = 216,5 kN

Forţa capabilă :

N
u
= N
y
= A
s
f
y
= 12,56x10
-4
x500 = 0,628 MN = 628 kN

Rigiditatea in stadiul I :

K
I
= E
cm
A
i
/l = 30000x0,0984/1 = 2952 MN/m

Rigiditatea in stadiul II :

- Armătura singură : K
II
= E
s
A
s
/l = 200000x0,001256/1 = 251,2 MN/m = 8,5%KI
- Decalarea diagramei datorită efectului de « tension-stiffenning » :
- ∆ε = =
⋅ ⋅ ⋅

=
−2 5
10 4 , 1 10 0 , 2
2 , 2 4 , 0 4 , 0
ρ
s
ctm
E
f
0,22·10
-3


Calculul eforturilor în beton şi armatură pentru N = 100 kN :

N =100 kN < N
r
=216,5 kN deci tirantul este în stadiul I

1
c
A
F
= σ = 0,100/0,0984 = 1,02 MPa
σ
s
= α
e
σ
c
= 6,67x1,02 = 6,78 MPa


Note : S-a considerat în mod simplificat în calcule aria de beton brută şi nu cea netă,
deoarece diferenţa în rezultate ar fi fost nesemnificativă. De asemenea, nu s-a mai
considerat in acest exemplu efectul fisurarii progresive, sau cu alte cuvinte s-a
presupus în mod implicit N
r1
= N
rn
.

0,073
216,5
A

628
N (kN)
ε (‰)

0,641
0,22

2,5
75

Stadii de lucru la elemente de beton armat 121
6.3 Elemente încovoiate

6.3.1 Privire generală

Un element de beton armat solicitat la încovoiere trece prin următoarele stadii (vezi
figura 6-6):

Stadiul I: zona 0-1 – betonul întins este nefisurat.

Stadiul II (betonul întins este fisurat)
- zona 1-2 – formarea fisurilor: apar primele fisuri care pătrund adânc înspre zona
comprimată. Fisurile ulterioare vor fi mai puţin dezvoltate datorită influenţei
primelor fisuri. Apar şi alte fisuri, limitate la zona armăturii întinse.
- Zona 2-3 – fisurarea stabilizată: nu mai apar fisuri. Cele existente îşi măresc
deschiderea.

Stadiul III: zona 3-4 – armătura întinsă intră în curgere. Curburile cresc puternic, in
timp ce momentul încovoietor creşte foarte puţin. Creşterea momentului se
datorează unei uşoare creşteri a braţului de pargie al eforturilor interne. În final
(punctul 4) se produce ruperea prin cedarea betonului comprimat.


Fig. 6-6. Stadiile specifice în relaţia moment-curbură

Comportarea elementelor încovoiate este caracterizată cel mai bine de relaţia
moment-curbură. Ipoteza de bază este “ipoteza secţiunilor plane” Navier-Bernoulli,
cunoscută din Rezistenţa Materialelor. Relaţiile între eforturi şi deformaţii sunt
următoarele:

∆x = r∆θ (6.27)
ε
1
=
) (EI
h M
1
⋅ −
(6.28)
122 Stadii de lucru la elemente de beton armat
ε
2
=
) EI (
h M
2
⋅ +
(6.29)
∆θ =
h
x ) (
2 1
∆ ⋅ ε + ε
(6.30)
) EI (
M
h x r
1
2 1
=
ε + ε
=

θ ∆
= ϕ = (6.31)

Fig. 6-7. Element de grindă încovoiată

În cazul încovoierii elementelor din beton armat se consideră valabilă ipoteza
secţiunilor plane. Aspectele specifice comportării betonului armat se regăsesc în
calculul rigidităţii la încovoiere.

6.3.2 Stadiul I

6.3.2.1 Determinarea eforturilor şi deformaţiilor pe baza secţiunii omogene echivalente

Conlucrarea beton-armătură este considerată perfectă (în dreptul armăturii ε
c
= ε
s
) şi
comportarea materialelor linear-elastică (σ
c
= ε
c
E
c
şi σ
s
= ε
s
E
s
).
Rezolvarea problemei se poate face pe baza secţiunii omogene echivalente (fig. 6.8d).











Fig. 6-8. Grinda în stadiul I

Aria secţiunii omogene: A
1
= A
c
+ α
e
A
s
(6.32)
Poziţia axei neutre:
1
0
A
y A ydy b
y
h
s s e y
g

+
=
α
(6.33)
Momentul de inerţie: I
1
=

− + −
h
g s e g y
y d A dy y y b
0
2 2
) ( ) ( α (6.34)

Efortul în beton în fibra superioară (compresiunea cu semn negativ):


g c
y
I
M
⋅ − =
1
sup ,
σ (6.35)

Efortul în beton în fibra inferioară (întinderea cu semn pozitiv):
a) grinda b)
deformaţii
şi eforturi
c)
secţiune
a de
d)
secţiun
ea
σ
s
M
ε σ
c
d

a.n.

y
g
Stadii de lucru la elemente de beton armat 123
) (
inf , g c
y h
I
M
− ⋅ =
1
σ (6.36)

Efortul în armătură:

) (
1
g e s
y d
I
M
− ⋅ = α σ (6.37)

Rigiditatea la încovoiere:

K
I
= E
c
I
1
(6.38)

6.3.3 Momentul de fisurare

6.3.3.1 Rezistenţa la întindere

În cazul încovoierii, rezistenţa la întindere din încovoiere, obţinută din încercări la
încovoiere pe prisme cu secţiunea dreptunghiulară şi cu relaţia din Rezistenţa
Materialelor:

f
ct,fl
= M
u
/W = M
u
/(bh
2
/6) (6.39)

rezultă mai mare decât rezistenţa la întindere centrică f
ctm
şi depinde de înălţimea
secţiunii (efect de scară). Relaţia dintre cele două valori ale rezistenţei la întindere
poate fi estimată cu formula:


7 0
0
7 0
0
5 1
5 1 1
,
,
,
) / ( ,
) ) / ( , (
h h
h h
f f
ctm fl ct
+
⋅ = (după Model Code 1990)
sau f
ctm,fl
= max {(1,6 - h/1000)f
ctm
; f
ctm
} (după EN 1992-1)

unde: h = înălţimea secţiunii elementului, în mm
h
0
= 100 mm = înălţime de referinţă

6.3.3.2 Determinarea momentului de fisurare şi a curburii la fisurare

Momentul de fisurare se calculează ca pentru o secţiune omogenă echivalentă
din beton:

M
r
= W
1
f
ct,fl
(6.40)

unde W
1
= I
1
/(h-y
g
) (6.41)

EN 1992-1-1 recomandă utilizarea f
ctm
pentru determinarea momentului de
fisurare, considerând că in acest fel se ţine seama de eforturile interne (din contracţie)
şi rezultatele sunt mai realiste.

124 Stadii de lucru la elemente de beton armat
Curbura la fisurare este:

ϕ
r
=
1 c
r
I E
M
(6.42)

Observaţie: Pentru o secţiune dreptunghiulară, axa neutră se poate considera
aproximativ la jumătatea înălţimii secţiunii. Rezultă ϕ
r
=
h
r
2
1
ε
, şi cum deformaţia la
fisurare ε
r
este cuprinsă între 0,8⋅10
-4
şi 1,5⋅10
-4
, se obţine ϕ
r
h = (0,4…0,75)⋅10
-4
.

6.3.4 Armarea minimă: condiţia de non-fragilitate

Determinarea armării minime se face din condiţia ca σ
y
< f
y
la apariţia primei
fisuri, într-un mod asemnător cu cazul elementelor întinse centric. De această dată se
va considera forţa de întindere preluată de beton în zona întinsă de înălţime h – y
g
pe
care efortul de întindere în beton variază liniar de la 0 la f
ct,fl
.

De exemplu, pentru o secţiune dreptunghiulară, aproximând y
g
≅ h/2, rezultă:

T
c
=
2 2
fl ct
f
bh
,
⋅ = 0,25 bhf
ct,fl


Punând condiţiile A
s
σ
s
= T
c
şi σ
y
< f
y
se obţine: ρ < ρ
min
= 0,25f
ct,fl
/f
y

Dacă se ia, în mod acoperitor, în formula lui ρ
min
rezistenţa la întindere centrică
f
ctm
în locul rezistenţei la întindere din încovoiere, se observă că necesarul de armătură
este de circa 4 ori mai mic decât la întindere centrică.

Observaţie: EN 1992-1 recomandă A
s,min
= 0,26 bd
f
f
yk
ctm
, dar nu mai puţin decât
0,0013bd.

6.3.5 Stadiul II

6.3.5.1 Determinarea eforturilor şi deformaţiilor pe baza secţiunii omogene echivalente

Înălţimea zonei comprimate este obţinută din relaţia:

S
c
= α
e
A
s
(d-x) ⇔

x
0
y
ydy b = α
e
A
s
(d-x) ⇒ x (6.43)

Observaţie: x nu depinde de M

Aria secţiunii omogene echivalente:
A
2
= A
c
+ α
e
A
s
unde A
c
=

x
y
dy b
0
este aria zonei comprimate de beton
Stadii de lucru la elemente de beton armat 125
Momentul de inerţie:
I
2
=

x
y
dy y b
0
2
+ α
e
A
s
(d-x)
2
(6.44)

Efortul în fibra cea mai comprimată de beton:

x
I
M
c
⋅ =
2
max ,
σ (6.45)

Efortul în armătura întinsă:

) ( x d
I
M
e s
− ⋅ =
2
α σ (6.46)

Rigiditatea la încovoiere (în secţiunea fisurată):

K
II
= E
c
I
2
(6.47)













Fig. 6-9. Grinda în stadiul II

Exemplu : Cazul secţiunii dreptunghiulare (b = constant)

Ecuaţia (6.43) devine:
b

x
ydy
0
= α
e
A
s
(d-x) ⇔ 0,5bx
2
= α
e
A
s
(d-x) ⇒ x/d = α
e
ρ
(
¸
(

¸


ρ α
+ 1
2
1
e
(6.48)
Aria secţiunii omogene echivalente este: A
2
= bx + α
e
A
s
(6.49)

Momentul de inerţie este: I
2
=
3
bx
3
+ α
e
A
s
(d-x)
2
(6.50)
Efortul în fibra cea mai comprimată de beton:


) / (
max ,
3
2
1
2
x d bx
M
x
I
M
c

= = σ (6.51)

Efortul în armătura întinsă:

d

a.n.

x

σ
s
M
ε σ
c
a) grinda b)
deformaţii
şi eforturi
c)
secţiune
a de
d)
secţiun
ea
126 Stadii de lucru la elemente de beton armat

) / (
) (
3
2
x d A
M
x d
I
M
s
e e s

= − = α α σ (6.52)

6.3.5.2 Determinarea eforturilor şi deformaţiilor pe baza ecuaţiilor de echilibru,
compatibilitate şi a legilor fizice ale materialelor

a) Ecuaţii de echilibru

Din ecuaţia de proiecţie a forţelor după axa elementului rezultă:

s s
x
c
A dy y b y σ σ − =

0
) ( ) ( 0 (6.52)
Înlocuind
x
y
y
c c max ,
) ( σ σ = şi

=
x
c
ydy y b S
0
) (
se obţine:

s s c
c
A S
x
σ
σ
− =
max ,
0 (6.53)

Din ecuaţia de moment în raport cu axa armăturii întinse rezultă:


+ − =
x
b
dy y x d y b y M
0
) )( ( ) ( σ (6.54)
De unde [ ]
c c
c E
I x d S
x
M + − = ) (
max ,
σ
(6.55)
cu

=
x
c
dy y y b I
0
2
) (

b) Legile materialelor
¹
´
¦
=
=
max , max , c c c
s s s
E
E
ε σ
ε σ
(6.56)

c) Compatibilitatea deformaţilor (legea secţiunilor plane)

max , c s
x
x d
ε ε

= (6.57)

Din ecuaţiile (6.56) şi (6.57) se obţine:

max , c e s
x
x d
σ α σ

= (6.58)

unde α
e
= E
s
/E
c


Rezolvarea sistemului de ecuaţii (6.53), (6.55) şi (6.58) dă soluţia problemei: x, σ
s

şi σ
c, max
.
Stadii de lucru la elemente de beton armat 127

Exemplu : Cazul secţiunii dreptunghiulare (b = constant)

Momentul static şi momentul de inerţie al zonei comprimate sunt în acest caz:

S
c
= bx
2
/2 şi I
c
= bx
3
/3

Ecuaţiile (6.53) şi (6.55) devin:

s s
c
A
bx
σ
σ
− =
2
0
max ,
(6.53’)

) 3 / (
2
max ,
x d
bx
M
c E
− =
σ
(6.55’)

Unde z = d-x/3 este braţul de pârghie al eforturilor interne (distanţa dintre rezultanta
forţelor de compresiune din beton şi rezultanta forţelor de întindere din armătură).

Introducând expresia lui σ
s
dată de (6.58) în (6.53’) se obţine o relaţie identică cu
(6.48), care permite calcularea înălţimii zonei comprimate:

x/d = α
e
ρ
(
¸
(

¸


ρ α
+ 1
2
1
e

Eforturile în beton şi armătură rezultă scriind ecuaţii de moment faţa de armătura
întinsă, respectiv faţă de rezultanta compresiunilor din beton, şi sunt:

z
bx
M
E
c
2
max ,
= σ şi
z A
M
s
E
s
= σ

6.3.5.3 Efectul “tension-stiffening”

Se consideră zona întinsă “efectivă” de înălţime h
ef
= 2,5(h-d) :



Fig. 6-10. Zona întinsă efectivă la o grindă

Efectul conlucrării betonului dintre fisuri cu armătura (Fig. 6-11) micşorează deformaţia
de întindere în dreptul armăturii cu :

ef s s
ctm
ts
E
f
,
,
ρ
ε
4 0
= ∆ (6.59)
128 Stadii de lucru la elemente de beton armat
unde
) ( ,
,
,
d h b
A
A
A
s
ef c
s
ef s
− ⋅ ⋅
= =
5 2
ρ (6.60)

Corecţia curburii este: ∆ϕ = ∆ε
ts
/d (6.61)



Fig. 6-11. Efectul “tension – stiffening”

6.3.6 Stadiul III

6.3.6.1 Momentul de curgere

Momentul de curgere se calculează folosind ecuaţiile de la stadiul II, punând
suplimentar condiţia σ
s
= f
y
.

Rezultă: M
y
=
) ( x d
I f
e
y
− α
2
(6.62)
şi
) ( x d E
f
s
y
y

= ϕ (6.63)

Observaţie: Curbura de curgere depinde numai de geometria secţiunii, de coeficientul
de armare şi de limita de curgere a armăturii.

6.3.6.2 Momentul ultim

O discuţie amănunţită asupra criteriilor de cedare va fi făcută într-un capitol
ulterior. În acest capitol se va considera că ruperea are loc când betonul din fibra cea
mai comprimată atinge deformaţia ultimă ε
cu
(pentru betoanele obişnuite aceasta se
consideră egală cu 0,0035), şi aceasta se întâmplă după intrarea în curgere a armăturii
întinse.
În aceste ipoteze, ecuaţiile de echilibru singure sunt suficiente pentru
determinarea momentului ultim (vezi fig. 6-12):

Stadii de lucru la elemente de beton armat 129
C = T
s


u
x
y cy
dy b
0
σ = A
s
f
y
⇒ x
u
(6.64)
M
u
= A
s
f
y
(d - βx
u
) (6.65)

Unde β =



x
y cy
x
y cy
dy b
ydy b
0
0
1
σ
σ
(6.66)
Curbura ultimă este:
u
cu
u
x
ε
= ϕ (6.67)


Fig. 6-12. Distribuţia eforturilor şi deformaţiilor pe secţiunea de beton armat în stadiul III

Exemplu: Secţiunea dreptunghiulară (b = constant)

Considerând relaţia parabolă-dreptunghi pentru relaţia σ−ε a betonului
comprimat şi b = constant, rezultă:

C = 0,8bx
u
f
c
(6.68)
β = 0,4 (6.69)
ξ
u
= 1,25ρ ω 25 1, =
c
y
f
f
(6.70)
M
u
= A
s
f
y
d (1− βω) = ρbd
2
f
y
(1− 0,4ω) (6.71)


d x
cu
u
cu
u
ω
ε ε
ϕ

= =
8 0,

ω
ε
ϕ
cu
u
d

=
8 0,
(6.72)

Observaţie: Curbura ultimă este invers proporţională cu coeficientul mecanic de
armare.

6.3.7 Construirea relaţiei moment-curbură

Cu elementele calculate la paragrafele precedente se poate construi relaţia
moment-curbură din figura 6-6.

Pentru o secţiune dreptunghiulară şi valori uzuale ale coeficienţilor de armare:

f
y
M
u

ε
cu

f
c
a) grinda b)
deformaţii
şi eforturi
c)
secţiune
a de
x
u
130 Stadii de lucru la elemente de beton armat
M
r
≈ (0,20…0,30)M
u

M
y
≈ 0,9M
u

K
II
≈ (0,2…0,4)K
I

K
III
≈ (2…5)⋅10
-2
K
I


6.3.8 Rezumat şi concluzii

Prezenţa armăturii în zona întinsă măreşte sensibil capacitatea la încovoiere a
unui element de beton (de la M
r
la M
u
).
Deformaţiile cresc într-o proporţie şi mai mare (de la ϕ
r
la ϕ
u
)
Deformaţia ultimă este invers proporţională cu coeficientul mecanic de armare.
Conlucrarea beton-armătură produce o scădere a deformaţiilor in stadiul II.

6.3.9 Exemplu numeric

Calculul eforturilor în beton şi armătură în stadiul II pentru o secţiune de beton armat
dreptunghiulară simplu armată

Date:
Armături S 400 clasa C
E
s
= 200 GPa, f
yk
= 400 MPa, ε
uk
= 7,5%
Beton C 20/25
E
cm
= 30 GPa, f
ck
= 20 MPa, f
ctm
= 2,2 MPa

a = 50 mm (distanţa de la marginea secţiunii la centrul de
greutate al armăturilor)

Notă: cotele de pe desen sunt în mm.




Calcule preliminare

A
s
= 4π(20)
2
/4 = 12563 mm
2

d = 700 - 50 = 650 mm
00644 0
650 300
1256
, =

= =
bd
A
s
ρ = 0,64%
α
e
= E
s
/ E
c
= 200/30 = 6,67
α
e
ρ = 6,67 x 0,00644 = 0,043

Determinarea caracteristicilor secţiunii omogene echivalente in stadiul I

A
1
= A
c
(1 + α
e
ρ) = 30x70x(1+0,043) = 2190 cm
2


y
g
=
2190
65 56 12 67 6 2 70 30 2
2
1
2
x x x
A
d A bh
s e
, , / / +
=

= 36,04 cm
4Φ20
300
7
0
0

Stadii de lucru la elemente de beton armat 131

I
1
=
2 2
3
2
12
) ( ) / (
g s e g
y d A y h bh
bh
− + − + α = 30x70
3
/12 + 30x70x(35-36,04)
2
+
+ 6,67x19,63x(65-36,04)
2
= 930032 cm
4


K
1
=E
c
I
1
= 30000x930032 = 279 MNm
2


Momentul de fisurare şi curbura la fisurare

W
1
= I
1
/(h-y
g
) = 930032/(70-36,04) = 27386,1 cm
3


M
r
= W
1
f
ctm
= 27386,1x10
-6
x2,2x10
3
= 60,2 kNm

2 5
3
1
10 93 0 10 2
10 2 60


⋅ ⋅ ⋅

= =
,
,
I E
M
c
r
r
ϕ = 0,032x10
-3

Verificarea procentului minim de armare

ρ
min
= max (0,26
yk
ctm
f
f
; 0,0013) = max (0,26
500
2 2,
; 0,0013) = max (0,00114 ; 0,0013) = 0,13%
ρ = 0,64% > ρ
min
= 0,13% Ok

Eforturi in beton şi armătură în stadiul I pentru M = 50 kNm

Efortul în beton în fibra superioară (compresiunea cu semn negativ):


g c
y
I
M
⋅ − =
1
sup ,
σ = 3604 0
10 930032
10 50
8
3
, ⋅ −


x
x
= -1,94 MPa

Efortul în beton în fibra inferioară (întinderea cu semn pozitiv):
) (
inf , g c
y h
I
M
− ⋅ =
1
σ = ) , , ( 3604 0 7 0
10 930032
10 50
8
3
− ⋅


x
x
= 1,82 MPa

Efortul în armătură:

) (
1
g e s
y d
I
M
− ⋅ = α σ = ) , , ( , 3604 0 65 0
10 930032
10 50
67 6
8
3
− ⋅


x
x
= 10,4 MPa

Eforturi in beton şi armătură în stadiul II pentru M = 120 kNm

Determinarea înălţimii zonei comprimate x

|
|
¹
|

\
|
− + =
|
|
¹
|

\
|
− + = 1
043 0
2
1 043 0 1
2
1
,
,
ρ α
ρ α ξ
s
s
= 0,253

x = ξd = 0,305 x 650 = 165 mm

132 Stadii de lucru la elemente de beton armat
Momentul de inerţie al secţiunii omogene echivalente

I
2
=
2
3
2
3
5 16 65 56 12 67 6
3
5 16 30
3
) , ( , ,
,
) ( − ⋅ ⋅ +

= − + x d A
bx
s s
α =
= 44921 + 197060= 241981 cm
4


Rigiditatea în stadiul II

K
2
=E
c
I
2
= 30000x0,00242 = 72,6 MNm
2
= 0,26 K
1


Efectul “tension-stiffenning”

) ( ,
,
) ( ,
,
,
65 70 5 2 30
56 12
5 2 − ⋅ ⋅
=
− ⋅ ⋅
= =
d h b
A
A
A
s
ef c
s
ef s
ρ = 0,033
ef s s
ctm
ts
E
f
,
,
ρ
ε
4 0
= ∆ =
033 0 200000
2 2 4 0
,
, ,


= 0,13x10
-3
∆ϕ = ∆ε
ts
/d = = 0,13x10
-3
x0,65 = 0,085 x10
-3
m
-1

Eforturile în beton şi armătură

σ
c,max
= 165 0
10 242 0
120
2
2
,
,


= ⋅

x
I
M
= 8182 kPa = 8,2 MPa

σ
s
= 485 0
10 242 0
120
67 6
2
2
,
,
, ) ( ⋅

= − ⋅

x d
I
M
s
α = 160411 kPa = 160,4 MPa

Momentul şi curbura la curgere

M
y
=
) ( x d
I f
e
y
− α
2
=
) , , ( ,
,
165 0 65 0 67 6
10 42 2 10 400
3 3

⋅ ⋅ ⋅

= 299,2 kNm
) ( x d E
f
s
y
y

= ϕ =
) , , ( 165 0 65 0 200000
400

= 4,12x10
-3
m
-1

Momentul ultim şi curbura ultimă

20
400
0064 0 ⋅ = = ,
c
y
f
f
ρ ω = 0,128
ξ
u
= 1,25ρ ω 25 1, =
c
y
f
f
= 1,25x0,128 = 0,16
x
u
= ξ
u
d = 0,16x650 = 104 mm
M
u
= A
s
f
y
d (1− β ξ
u
) = 1256x400x10
-3
x0,65(1-0,4x0,16) = 305,7 kNm
d x
cu
u
cu
u
ω
ε ε
ϕ

= =
8 0,
= 0,8x0,0035/0,128/0,65 = 0,03365 m
-1
= 8,2
y
ϕ
ω
ε
ϕ
cu
u
d

=
8 0,
=0,022
Stadii de lucru la elemente de beton armat 133
ε
s
= ) (
u u
x d − ϕ = 0,03365x(0,65 – 0,104) = 0,0184 = 7,3 ε
sy


Relaţia moment-curbură


0,032
60,2
299,2
M (kNm)
ϕ x10
-3
m
-1
0,085

4,12
33,65

305,7
134 Calculul secţiunilor supuse la solicitări normale - reguli generale
7. Calculul secţiunilor supuse la solicitări normale - reguli generale

7.1 Introducere

Acest capitol se aplică elementelor de formă prismatică numite uzual grinzi,
stâlpi sau plăci.
Numim solicitări normale acele solicitări care pot fi echilibrate prin eforturi
unitare normale dezvoltate pe secţiunea transversală a elementului. Elementele de
reducere a acestor solicitări sunt în cazurile curente momentul încovoietor şi forta
axială. Totuşi, în cazul elementelor supuse la torsiune împiedicată şi mai ales când
secţiunea are pereţi subţiri, elementele de reducere ale solicitărilor normale sunt mai
complexe şi comportă termenul numit „bimoment”. Acest din urmă caz nu este tratat în
acest capitol.

7.2 Starea limită ultimă de rezistenţă

Solicitările de calcul (definite în capitolul 2) nu trebuie să depăşească capacităţile
care rezultă din aplicarea regulilor enunţate în continuare.

7.2.1 Ipoteze de calcul

I1. (ipoteza Navier - Bernoulli) Secţiunile plane şi normale pe axa elementului rămân
plane şi normale după deformaţie.

I2. Nu există lunecare relativă între armături şi beton.

I3. Rezistenţa la întindere a betonului este neglijată.

I4. Diagrama σ − ε a betonului este cea definită la paragraful 7.2.2

I5. Diagrama σ − ε a oţelului este cea definită la paragraful 7.2.3

I6. (Criteriul de cedare) Ruperea are loc când deformaţia în cel puţin un punct al
secţiunii atinge valoarea limită corespunzând materialului (beton sau oţel).

Trebuie precizat că prima ipoteză este valabilă în medie pe o zonă a elementului
de beton armat, care cuprinde fisuri şi betonul întins nefisurat şi că prin aplicarea
acestei ipoteze rezultatul calcului rămâne suficient de exact.

7.2.2 Diagrama efort unitar – deformaţie specifică a betonului

În compresiune pură, diagrama este constituită de partea parabolică a graficului de
mai jos, deformaţiile fiind limitate la 2x10
-3
.
Calculul secţiunilor supuse la solicitări normale - reguli generale 135
În compresiune cu încovoiere, diagrama
este consituită din parabolă şi o porţiune liniară
orizontală („parabolă – dreptunghi”).

Reamintim expresia matematică a acestei
curbe, care a fost deja dată la §3.3.2.1:

dacă 0 ≤ε
c
≤ ε
c2

cd
c
c
c
c
c
f
|
|
¹
|

\
|
− =
2 2
2
ε
ε
ε
ε
σ

dacă ε
c2
≤ ε
c
≤ ε
cu2
cd
f =
c
σ

în care:
f
cd
= rezistenţa la compresiune a betonului (valoarea de calcul),
ε
c2
= 0.002
ε
cu2
= 0.0035 dacă parte din secţiune este întinsă, şi 0.002 ≤ ε
cu2
≤ 0.0035 dacă
întreaga secţiune este comprimată (vezi §7.2.4).
7.2.3 Diagrama efort unitar – deformaţie specifică a oţelului

După STAS 10107/0-90, diagrama de calcul a
oţelului este dată de graficul biliniar alăturat; pentru
oţelurile laminate la cald (OB 37, PC 52, PC 60) se
foloseşte diagrama cu palier, iar pentru sârmele
trefilate la rece (STNB), cea cu ecruisaj.

Deformaţia ultimă se consideră:

ε
ud
= 1% în combinaţia fundamentală
ε
ud
= 5% în combinaţia seismică.


EN 1992-1-1 admite fie o diagramă biliniară cu consolidare şi deformaţie ultimă limitată,
fie o diagramă cu palier orizontal şi fără limitarea deformaţiei ultime (vezi capitolul 4).

În mod curent se foloseşte varianta cu palier orizontal şi fără limită de deformaţie, care
este acoperitoare şi mult mai uşor de aplicat în calculele practice.

7.2.4 Diagrame limită de deformaţii ale secţiunii (regula celor trei pivoţi)

Criteriul de rupere este exprimat în deformaţii (ipoteza I6). În consecinţă, problema
consistă în găsirea poziţiilor limită ale diagramei de deformaţii a secţiunii, astfel încât
nici una din deformaţiile limită ale materialelor să nu fie depăşite, când secţiunea este
solicitată, la starea limită ultimă, de diferite tipuri de solicitări normale (întindere pură,
întindere excentrică, încovoiere pură, compresiune excentrică, compresiune centrică).
Raţionamentul, efectuat numai pe baza deformaţiilor, duce la regula celor trei pivoţi.

Dacă diagrama trece prin punctul A (corespunzând deformaţiei ε
au
în armătură),
cedarea se produce prin prin armătură. Este cazul tuturor diagramelor care trec prin şi

Figura 7-1. Diagrama σ − ε σ − ε σ − ε σ − ε a betonului

Figura 7-2. Diagrama σ σσ σ − ε − ε − ε − ε a oţelului
ε
c1
ε
cu1
ε
f
cd

σ
ε
y
=f
yd
/ E
s
ε
ud
ε
σ
1.2 f
yd
f
yd

136 Calculul secţiunilor supuse la solicitări normale - reguli generale
sunt cuprinse între verticala dusă prin A şi linia AB. Diagramele „se rotesc” în jurul
pivotului A.
Dacă diagrama trece prin punctul B (corespunzând deformaţiei ε
bu
în betonul
comprimat), cedarea se produce prin beton. Este cazul tuturor diagramelor care trec
prin B şi sunt cuprinse între liniile AB şi OB. Diagramele „se rotesc” în jurul pivotului B.

Când întreaga secţiune este comprimată, situaţia este următoarea:
• în compresiune pură, deformaţia betonului nu poate depăşi ε
c
= ε
c2
= 2x10
-3
:
este verticala care trece prin ε
c
= 2x10
-3
;
• la compresiune excentrică cu toată secţiunea comprimată, se admite o
deformaţie limită în fibra cea mai comprimată 2x10
-3
≤ ε
c lim
≤ 3.5x10
-
3 care
variază liniar cu curbura ϕ; această ipoteză are drept consecinţă existenţa
unui punct invariant, situat la o distanţă (3/7)d de fibra cea mai comprimată
unde ε
c
= 2x10
-3
: punctul C (pentru demonstraţie, vezi nota de mai jos);
începând de la linia BC, toată secţiunea este comprimată şi diagrama de
deformaţii se roteşte în jurul pivotului C.

Notă :

Dacă presupunem că deformaţia limită a betonului comprimat este o funcţie linară a
curburii, atunci:
ε
c lim
= aϕ + b

în care a şi b sunt constante care se determină din condiţiile la limită:

ϕ = 0 ⇒ ε
c lim
= 2x10
-3

ϕ = 3.5x10
-3
/h ⇒ ε
c lim
= 3.5x10
-3


Se obţine:
b = 2x10
-3

a = (3/7)h



A – deformaţia limită la întindere a armăturii

B - deformaţia limită la compresiune a betonului

C - deformaţia limită la compresiune pură a betonului

Figura 7-3. Diagrame limită de deformaţii ale secţiunii transversale
ε
c2
ε
ud
A
s2
A
s
d
2
d h
ε
cu2
A
B
C
0
(1-ε
c2

cu2
)/h
Calculul secţiunilor supuse la solicitări normale - reguli generale 137
Deci:
ε
c lim
= (3/7)hϕ + 2x10
-3


Pe de altă parte, ecuaţia diagramei de deformaţii este:

ε = ε
c lim
- ϕy

în care y este distanţa de la fibra cea mai comprimată la fibra curentă.
Înlocuind expresia lui ε
c lim
în ecuaţia diagramei de deformaţii, se obţine:

ε = [(3/7)h - y]ϕ + 2x10
-3


care arată că pentru y = (3/7)h deformaţia în beton este ε = 2x10
-3
oricare ar fi curbura
ϕ, adică toate diagramele limită de deformaţii trec prin punctul de coordonate ε = 2x10
-3

şi y = (3/7)h.

7.2.5 Ecuaţii de condiţie


Figura 7.4 – Starea de eforturi şi de deformaţii la SLU a secţiunii de beton armat
solicitată la încovoiere cu forţă axială

Ecuaţiile de echivalenţă sunt :

2
0
s s s s
x
by y
A A dy b N σ σ σ + − =

(7.1)
2 2
0
2
d A d A dy y x b Nh M
s s s s
x
by y
σ σ σ − + − − = −

) ( (7.2)

Ipoteza secţiunilor plane dă :


2
2
d x x d y
s s
y c

=

= =
ε ε
ε
ϕ
,
(7.3)

Efortul unitar în beton este :

ε
c,max
ε
c,y
ε
s
A
s2
A
s
M
A
s
σ
s
A
s2
σ
s2

x
cy y
dy b
0
σ
x
σ
c,max
y
σ
cy
N
d
2
d h
h
2
h
1
ε
s2
x
b
y
y
138 Calculul secţiunilor supuse la solicitări normale - reguli generale
σ
cy
= f
c

c,y
) (7.4)

Efortul unitar în armături este :

σ
s
= f
s

s
) şi σ
s2
= f
s

s2i
) (7.5)

Notă:
- În relaţia (7.3) deformaţiile unitare au fost considerate ca mărimi pozitive. La fel
şi eforturile unitare în relaţiile (7.1) şi (7.2).
- Funcţiile f
c

c
) şi f
s

s
) sunt legile constitutive ale betonului şi armăturii (vezi
§7.2.2 şi §7.2.3).
- Relaţiile (7.1)...(7.5) pot fi generalizate pentru n armături A
s,i
aflate la distanţe y
s,i

de axa neutră.

Rezolvarea sistemului de ecuaţii (7.1)...(7.5) când se cunoaşte secţiunea de beton
şi armătura (problema de verificare) este posibilă şi se obţin toate perechile (M
Rd
, N
Rd
)
care corespund cedării secţiunii. Acestea constituie în planul de coordonate M-N o
curbă închisă numită curbă limită de interacţiune N-M (vezi §7.2.6). Rezolvarea implică
utilizarea unor metode numerice şi utilizarea unui program de calcul adecvat.
Dimensionarea (armăturii) nu se poate face direct, ci implică alegerea unor valori
pentru ariile de armătură şi apoi verificarea capacităţii. Procedeul este iterativ, până la
determinarea armăturii pentru care capacitatea portantă este cel puţin egală cu
solicitarea.

7.2.6 Definirea curbei limită de interacţiune

O secţiune simetrică din material elastic supusă la încovoiere cu forţă axială trebuie să
satisfacă, la starea limită ultimă de rezistenţă, condiţia :

R
W
M
A
N
≤ ± = σ (7.6)



a) R
c
= R
t
b) R
c
> R
t
c) R
t
= 0

Figura 7-5. Curbe limită de interacţiune pentru o secţiune din material elastic (Rc = rezistenţa la
compresiune, Rt = rezistenţa la întindere)

N (compresiune)
M
N (compresiune) N (compresiune)
M
M
Calculul secţiunilor supuse la solicitări normale - reguli generale 139
Ecuaţia de mai sus reprezintă în planul M-N suprafaţa cuprinsă în interiorul unui
poligon (Figura 7.5). Acest poligon, care este locul geometric al punctelor (M,N) care
satisfac la limită condiţia de rezistenţă se numeşte curba limită de interacţiune.
Dacă materialul este simetric (R
c
= R
t
) curba este simetrică faţă de axa M (Fig.
7.5a); dacă R
c
> R
t
ea are forma din figura 7.5b şi dacă R
t
= 0 forma din figura 7.5c.

Comportarea secţiunii de beton armat se apropie de cea din figura 7.5b, numai
că, din cauza comportării neliniare, suprapunerea de efecte (σ = σ
N
+ σ
M
) nu mai este
posibilă.
Curba care corespunde unei secţiuni de beton armat dreptunghiulare armată
simetric este cea din figure 7.6 (numai partea M+ este reprezentată).



Figure 7-6. Curba limită de interacţiune pentru o secţiune de beton armată simetric

Pe figură sunt definite câteva puncte caracteristice:
• A: compresiune pură;
• D: tracţiune pură;
punct de
balans
compresiune pură
întindere pură
compresiune excentrică
cazul II
compresiune excentrică
cazul I
întindere excentrică cu
excentricitate mare
întindere excentrică cu
excentricitate mică
140 Calculul secţiunilor supuse la solicitări normale - reguli generale
• B: punctul de „balans”, definit cazul de cedare când betonul comprimat atinge
deformaţia sa limită ε
c
= ε
cu2
= 3,5x10
-3
simultan cu atingerea deformaţiei de curgere
în armătură ε
s
= ε
y
= f
y
/E
s
şi înălţimea zonei comprimate este x
B
= dε
cu2
/(ε
cu2
+ ε
y
) ;
• C: pentru valori ale forţei de întindere mai mari decât N
C
, toată secţiunea este întinsă
la starea limită de rezistenţă.

Punctele definite mai sus delimitează domenii pe curba limită de interacţiune care sunt
caracterizate prin aspecte specifice ale modului de cedare.

Compresiune excentrică cazul II: corespunde domeniului A-B. La rupere, betonul
atinge deformaţia limită la compresiune fără ca armăturile întinse să ajungă la curgere.

Compresiune excentrică cazul I şi întindere excentrică cu excentricitate mare:
corespunde domeniului B-C. Cedarea are loc fie prin betonul comprimat, după intrarea
în curgere a armăturilor întinse, fie prin armăturile întinse care îşi ating deformaţia
ultimă. Diferenţa între compresiunea excentrică cazul I şi întinderea excentrică cu
excentricitate mare este dată de sensul forţei axiale, de care trebuie să se ţină cont în
ecuaţiile de echilibru. Un caz particular, care este însă foarte frecvent in paractică, este
cel al încovoierii simple, care corespunde unei forţe axiale nule.

Întindere excentrică cu excentricitate mică: corespunde domeniului C-D. Toată
secţiunea este întinsă, iar cedarea se produce prin armăturile cele mai întinse.

7.2.7 Metoda simplificată

Scopul metodei simplificate este de a permite dimensionarea armăturilor printr-un
calcul direct. Metoda generală necesită utilizarea unui program de calcul şi nu permite
dimensionarea directă. Interesul metodei simplificate este de a putea face un calcul
direct şi rapid, cu o precizie acceptabilă şi fără a necesita un calculator şi programe de
calcul specializate.
Metoda simplificată se bazează pe anumite ipoteze simplificatoare, din care cea
mai importantă este adoptarea unei distribuţii uniforme a eforturilor de compresiune în
beton (fig. 7-7), ipoteze care permit rezolvarea problemei de dimensionare utilizând
numai ecuaţiile de echilibru.


Figura 7-7. Diagramă simplificată eforturi - deformaţii pentru beton (după EN 1992-1-1)
Calculul secţiunilor supuse la solicitări normale - reguli generale 141
Coeficienţii λ şi η din figura 7-7 iau valorile următoare:

λ = 0,8 pentru f
ck
≤50 MPa (7.7)
λ = 0,8 - (f
ck
-50)/400 pentru 50 < f
ck
≤90 MPa (7.8)

şi

η = 1,0 pentru f
ck
≤50 MPa (7.9)
η = 1,0 - (f
ck
-50)/200 pentru 50 < f
ck
≤90 MPa (7.10)

În capitolele care urmează, aplicarea metodei simplificate este detaliată pentru
domeniile de solicitare definite la §7.2.6, pentru care rezolvarea în metoda simplificată
prezintă aspecte specifice, şi pentru tipurile cele mai curente de secţiuni (secţiuni
dreptunghiulare şi, pentru încovoiere, secţiuni T).

O altă ipoteză, admisă implicit în STAS 10107/0-90, şi dată ca alternativă în EN
1992-1-1, este utilizarea unei curbe caracteristice elastic-perfect plastice cu palier infinit
pentru oţel. Aceasta inseamnă ignorarea efectului ecruisării şi a ruperii prin pivotul A.
Rezultatele obţinute sunt de regulă acoperitoare, iar calculele practice mult simplificate.
142 Starea limită ultimă pentru elemente solicitate la încovoiere

8. Starea limită ultimă pentru elemente solicitate la încovoiere

8.1 Introducere

Secţiunea unei grinzi sau a unei plăci este solicitată la încovoiere atunci când torsorul
solicitărilor se reduce, exceptând forţa tăietoare, la un moment M.
Dimensionarea secţiunilor la încovoiere se va face considerând starea limită
ultimă de rezistenţă; după aceea va trebui verificat că elementul astfel dimensionat
satisface condiţiile la stările limită de serviciu (limitarea săgeţilor şi a deschiderii
fisurilor). În sfârşit, trebuie asigurat un procent minim de armare pentru a evita ruperea
fragilă în momentul fisurării.
În continuare este prezentat calculul la SLU la încovoiere după STAS 10107/0-90,
şi cu notaţiile din acest standard.
8.2 Înălţimea limită a zonei comprimate şi procentul maxim de armare

Dacă starea limită ultimă este atinsă cu ε
c
= ε
cu2
= 3,5⋅10
-3
şi simultan cu ε
s
= ε
y
= f
yd
/E
s

(fig. 8.1) se spune că ruperea este “balansată” (echilibrată).
Înălţimea relativă a zonei
comprimate este:

ξ
c
= ε
cu2
/(ε
cu

y
)

Valoarea sa depinde de
deformaţia ultimă a betonului
comprimat şi de deformaţia de
intrare în curgere a armăturii.
Cea dintâi este considerată
3,5⋅10
-3
pentru betoanele de clasă
mai mică decât Bc 35 şi 3⋅10
-3
pentru
betoanele de clasă mai mare decât
Bc 35 (STAS 10107/0-90).
Cea de-a doua depinde de tipul
de oţel folosit.
Standardul românesc STAS 10107/0-90 recomandă pentru înălţimea relativă a
zonei comprimate corespunzând diagramei rectangulare simplificate valorile următoare:

Tabelul 8-1. Valori limită ale înălţimii relative a zonei comprimate după STAS 10107/0-90
Clasa de beton
Tip oţel < Bc 35 ≥ Bc 35
0,8ξ
b

OB 37 0,60 0,55
PC 52, PC 60, STNB 0,55 0,50

Dacă ξ > ξ
b
, σ
s
< f
yd
şi armăturile sunt insuficient folosite. Este deci mai economic
să se limiteze ξ ≤ ξ
b
, pentru a utiliza complet capacitatea armăturilor. Această limitare
este echivalentă, în cazul grinzilor şi plăcilor, cu limitarea procentului de armare.

Figura 8.1 - Diagrama limită de deformaţii pentru
ruperea la “balans”
pivot B
h

d

ε
y
=f
yd
/ E
s
x
b

ε
cu2
=3.5·10
-3

Starea limită ultimă pentru elemente solicitate la încovoiere 143

Într-adevăr, rezultanta eforturilor de compresiune din beton este proporţională cu
înălţimea zonei comprimate. Pe de altă parte, rezultanta eforturilor de compresiune din
beton trebuie să echilibreze forţa de întindere din armături, şi aceasta este, pentru un
oţel dat, proporţională cu aria de armătură. Deci înălţimea zonei comprimate este,
pentru o secţiune de beton dată şi materiale (beton, oţel) date, proporţională cu aria de
armătură.

Exemplu (cazul unei secţiuni dreptunghiulare simplu armate)

Rezultanta forţelor interne este:

0,8xbf
cd
= A
s
f
yd


de unde:
0,8x = A
s
f
yd
/(bf
cd
)

şi împărţind prin d :

0,8ξ = ρf
yd
/f
cd
= ω

cu notaţiile: ρ = A
s
/(bd) = coeficient (geometric) de armare
ω = ρf
yd
/f
cd
= coeficient mecanic de armare

Dacă punem condiţia: ξ ≤ ξ
b


rezultă: ρ ≤ ξ
b
f
cd
/f
yd
= ρ
max


8.3 Condiţia de non - fragilitate şi procentul minim de armare

În momentul fisurării are loc un transfer de eforturi de la betonul întins care fisurează
către armături, ceea ce are ca efect creşterea efortului în armături (vezi cap. 6).
Dacă creşterea de efort duce la ruperea armăturilor, elementul de beton are o
comportare fragilă, similară comporării unui element de beton simplu (nearmat).
Creşterea de efort în armătură este cu atât mai mare cu cât procentul de armare
este mai mic. Există un procent minim, pentru care comportare non-fragilă este
asigurată, care corespunde condiţie ca momentul de fisurare să fie egal cu momentul
capabil al secţiunii.
Standardul STAS 10107/0-90 prevede un procent minim de 0,05% pentru grinzi şi
plăci. Eurocodul 2 recomandă un procent minim de armare de 0,26f
ctm
/f
yk
, dar nu mai
puţin de 0,13%

8.4 Secţiuni dreptunghiulare simplu armate

Notă: Pentru simplificarea notaţiei, în cele ce urmează se vor nota cu x şi ξ
înălţimea şi respectiv înălţimea relativă corespunzătoare diagramei rectangulare
simplificate a eforturilor de compresiune din beton.
144 Starea limită ultimă pentru elemente solicitate la încovoiere



Figura 8.2 - Distribuţia simplificată a eforturilor pentru o secţiune
dreptunghiulară simplu armată


Condiţiile de echivalenţă statică sunt:
• ecuaţia de proiecţie a forţelor după axa elementului:


yd
f A f x b
s cd
= η λ (8.1)

• ecuaţia de moment (scrisă de obicei fie faţă de centrul armăturilor, fie faţă de
rezultanta compresiunilor din beton):

|
¹
|

\
|
− = |
¹
|

\
|
− =
2
x
d f A
2
x
d f x b M
yd s cd
λ λ
η λ (8.2)

Ecuaţiile de mai sus sunt exprimate frecvent în funcţie de mărimile
adimensionalizate:
= =
d
x
ξ = înălţimea relativă a zonei comprimate convenţionale
= =
bd
A
s
ρ = coeficient de armare
= =
cd
f bd
M
m
η
2
= valoarea relativă a momentului încovoietor

Se obţine:


cd
yd
f
f
λη
ρ ξ = (8.1’)
|
¹
|

\
|
− = |
¹
|

\
|
− =
2
1
2
1
ξ
η
ρ
λξ
λξ
cd
yd
f
f
m (8.2’)

În practică intervin două tipuri de probleme:
• Verificarea capacităţii portante când dimensiunile secţiunii şi armarea sunt
cunoscute;
λx
A
s
f
yd
h
d

a
s
λx=ξd

A
s


f
cd
b
M

Starea limită ultimă pentru elemente solicitate la încovoiere 145

• Dimensionarea, când solicitarea (momentul încovoietor aplicat) este
cunoscută, precum şi toate sau o parte din dimensiunile secţiunii de beton, şi
trebuie determinată armătura necesară şi, eventual, unele dimensiuni ale
secţiunii).

a) Verificare

Date: b, h, a, A
s
, f
yd
, f
cd

Necunoscute: x, M
Rd


Sunt 2 necunoscute şi 2 ecuaţii (8.1) şi (8.2). Rezolvarea începe cu ecuaţia de
proiecţie (8.1), care conţine o singură necunoscută:


cd
yd s
f b
f A
x
η λ
= (8.3)

Observaţie: Dacă x > x
b
, relaţiile utilizate nu sunt corecte, pentru că σ
a
< R
a
.
Totuşi, s-a demonstrat că în acest caz capacitatea nu mai creşte practic peste
valoarea:

|
¹
|

\
|
− = |
¹
|

\
|
− =
2
1
2
2
max
b
b cd
b
cd b
f bd
x
d f x b M
λξ
ξ η
λ
λ (8.4)

Deci, dacă se obţine x > x
b
din ecuaţia (8.3), se poate considera M
cap
= M
max


Dacă x ≤ x
b
, capacitatea portantă a secţiunii rezultă din (8.2):

|
¹
|

\
|
− =
2
x
d f x b M
cd Rd
λ
η λ sau |
¹
|

\
|
− =
2
x
d f A M
yd s Rd
λ
(8.5)

b) Dimensionare (numai armăturile)

Date: b, h, a, M
Sd
, f
yd
, f
cd

Necunoscute: x, A
s


Ecuaţia (8.2) se rezolvă în raport cu x:


|
|
¹
|

\
|
− − =
cd
Sd
f bd
M
d x
η
λ
2
2
1 1 (8.6)

Apoi se determină armătura din ecuaţia (8.1):


yd
cd
s
f
f
x b A
η
λ = (8.7)

Dacă se utilizează ecuaţiile (8.1’) şi (8.2’), atunci relaţiile corespunzătoare sunt
sont:
146 Starea limită ultimă pentru elemente solicitate la încovoiere


λ
ξ
m 2 1 1 − −
= (8.6’)
şi
yd
cd
s
f
f
bd A
η
λξ = (8.7’)

Observaţii:
1) Dacă înălţimea zonei comprimate x rezultată din ecuaţia (8.6) este mai mare
decât x
b
, ecuaţiile utilizate nu sunt corecte, pentru că σ
a
< R
a
. Se recomandă
alegerea unor dimensiuni mai mari pentru secţiunea de beton, astfel încât x ≤
x
b
, pentru a utiliza integral capacitatea armăturilor. Dacă nu este posibilă
mărirea secţiunii de beton, se vor utiliza armături comprimate (vezi §8.5).
2) Analizând expresia capacităţii la încovoiere a secţiunii:

|
|
¹
|

\
|
⋅ − =
cd
yd s
yd s Rd
f bd
f A
d f A M
η
5 , 0 1
rezultă că principalii parametri care influenţează capacitatea portantă sunt
înălţimea secţiunii, aria armăturilor şi rezistenţa armăturilor.

Variatia M
Rd
cu A
a
100
120
140
160
180
200
220
240
260
280
1000 1500 2000 2500
Aa (mm
2
)
M
R
d

(
k
N
m
)

Variatia M
Rd
cu d
100
120
140
160
180
200
220
450 550 650 750
d (mm)
M
R
d

(
k
N
m
)

a) b)
Variatia M
Rd
cu b
100
105
110
115
120
125
130
150 200 250 300
b (mm)
M
R
d

(
k
N
m
)

c)
Figura 8.3 – Variaţia momentului capabil cu a) A
a
b) d c) b
Se observă că momentul capabil creşte liniar cu d, aproape liniar cu A
s
(sau cu f
yd
)
şi foarte puţin cu b, sau f
cd
(circa 9% pentru o creştere de 100% a lui b sau f
cd
).

c) Dimensionare (armături şi înălţimea secţiunii)

Date: b, a
s
, M, f
yd
, f
cd

Necunoscute: h, x, A
s


Starea limită ultimă pentru elemente solicitate la încovoiere 147

Deoarece sunt 3 necunoscute şi numai 2 ecuaţii, trebuie adăugată o a treia
condiţie pentru ca problema să fie determinată. În general a treia condiţie este alegerea
unui procent optim de armare ρ
opt
. Valorile alese rezultă din experienţă inginerilor
proiectanţi şi urmăreşte obţinerea unei soluţii economice.
Deci a treia ecuaţie este:

ρ = ρ
opt
(8.8)

Înlocuind în (8.1) se obţine:

d
f
f
f b
f A
x
cd
yd
opt
cd
yd s
λη
ρ
η λ
= =

şi, introducând în (8.2), rezultă în final:


|
|
¹
|

\
|

=
cd
yd opt
opt yd
f
f
bf
M
d
η
ρ
ρ
2
1
(8.9)

Se obţine apoi înălţimea h a secţiunii, adăugând acoperirea de beton şi rotunjind la
multiplu de 1 cm pentru plăci şi de 5 cm pentru grinzi:

h
nec
= d + a
s
(8.10)

Aria de armătură necesară se obţine apoi cu schema de la punctul (b).

8.5 Secţiuni dreptunghiulare dublu armate

În practică, utilizarea armăturilor comprimate este necesară in două cazuri:
• când din motive care ţin de arhitectură, de exploatare sau de estetică,
dimensiunile secţiunii, şi indeosebi înălţimea, sunt limitate astfel încât
solicitarea depăşeşte momentul maxim al secţiunii simplu armate (M > M
max
).
• când există mai multe combinaţii de acţiuni care dau momente de semn opus
pe aceeaşi secţiune (Figura 8.4).


Figura 8.4 – cadru supus la mai multe combinaţii de acţiuni
148 Starea limită ultimă pentru elemente solicitate la încovoiere

Echivalenţa statică este exprimată prin două ecuaţii, ca pentru secţiunea simplu
armată, dar trebuie adăugat şi efectul armăturilor comprimate.
Condiţia ca armăturile întinse să atingă limita de curgere (ε
s
> ε
y
) este:

x ≤ x
b
(8.11)

Condiţia ca armăturile comprimate să atingă limita de curgere (
y s
ε ε ≥
2
) este:

x ≥ x
min
=
y cu
cu
d
ε ε
ε

2
2
2
(8.12)

Obs. : Pentru oţel PC60, x
min
=
210000 350 0035 0
0035 0
2
/ ,
,

d ≅ 2d
2
Pentru oţeluri cu limita de curgere mai mică (OB 37, PC52) se poate considera
acoperitor x≅ 2d
2
; pentru oţeluri cu limita de curgere mai înaltă (S400, S500), această
aproximaţie nu mai este valabilă.

Dacă cele două condiţii sunt îndeplinite, ecuaţiile de echivalenţă sunt:

0
2
= − +
yd s yd s cd
f A f A f x b η λ (8.13)

s yd s cd
h f A
x
d f x b M
2
2
+ |
¹
|

\
|
− =
λ
η λ (8.14)
Efectul armăturilor comprimate este de a da un surplus de moment faţă de
secţiunea simplu armată, după cum se vede în figura 8.5.

Dacă x < x
min
, atunci
yd s
f <
2
σ  şi pentru a evita calculul eforturilor unitare în
armătura comprimată, este preferabil să se scrie ecuaţia de moment în raport cu
aceasta:


s yd s s yd s cd
h f A h f A
x
d f x b M ≅ + |
¹
|

\
|
− =
2
2
λ
η λ (8.15)

Termenul care conţine efectul betonului comprimat se poate neglija, pentru că
este relativ mic (zona comprimată este mică, iar braţul de pârghie al rezultantei este
mic).


Figura 8.5 - Diagrame de deformaţii pe secţiunea cu armături comprimate
h

d
2
ε
cu
=3.5·10
-3

a
s
h
s
ε
s2
<f
yd
/ E
s
ε
s
>f
yd
/ E
s
x<x
min
ε
s
≥f
yd
/ E
s
ε
s2
>f
yd
/ E
s
x
min
≤ x ≤ x
b

ε
cu
=3.5·10
-3

Starea limită ultimă pentru elemente solicitate la încovoiere 149


a) Verificare

Date: b, h, a, A
s
, A
s2
, f
yd
, f
cd

Necunoscute: x, M
Rd


Se calculează mai întâi înălţimea zonei comprimate, cu ecuaţia (8.13):


cd
yd s yd s
f b
f A f A
x
η λ
2

= (8.16)

Dacă x ≥ x
min
, atunci capacitatea la încovoiere este dată de relaţia (8.14).
Dacă x < x
min
, atunci valoare calculată nu este valoarea reală a lui x, dar indică
totuşi faptul că armătura comprimată nu ajunge la curgere, iar capacitatea la încovoiere
se va determina cu relaţia (8.15).

b) Dimensionare (A
s2
şi A
s
)

Date: b, h, a, M
Sd
, f
yd
, f
cd

Necunoscute: x, A
s
, A
s2


Sunt trei necunoscute şi numai două ecuaţii. Trebuie adăugată o a treia condiţie,
care este de regulă condiţia de economicitate: utilizarea la maximum a secţiunii de
beton şi a armăturilor întinse. În consecinţă se consideră:

x = x
b
(8.17)

în acest caz, armătura comprimată se poate determina din relaţia (8.14):


s yd
b
cd b Sd
s
h f
x
d f x b M
A
|
¹
|

\
|
− −
=
2
2
λ
η λ
(8.18)

Armătura întinsă este apoi calculată din relaţia (8.13):


yd
cd b
s s
f
f x b
A A
η λ
+ =
2
(8.19)
Figura 8.5 - Schema de acţiune armăturilor întinse şi comprimate
h

d
2
A
s2

a
s
h
s
ε
s2
<f
yd
/ E
s
b

x=ξd
f
cd


A
s

x
A
s2
f
yd


A
s
f
yd


f
cd


A
s2
f
yd


A
s2
f
yd


(A
s
- A
s2
) f
yd
M
M
1
M
2
150 Starea limită ultimă pentru elemente solicitate la încovoiere


c) Dimensionare (A
s2
cunoscută)

Date: b, h, M
Sd
, f
yd
, f
cd
, A
s2

Necunoscute: x, A
s


Sunt două necunoscute şi două ecuaţii. Se calculează mai întâi x din ecuaţia
(8.14):

|
|
¹
|

\
|

− − =
cd
s yd s Sd
f bd
h f A M
d x
η
λ
2
2
) ( 2
1 1 (8.20)

Daci x ≥ x
min
, atunci armătura întinsă se calculează din ecuaţia (8.13):


yd
cd
s s
f
f x b
A A
η λ
+ =
2
(8.21)

Dacă x < x
min
, atunci valoare calculată nu este valoarea reală a lui x, dar indică
totuşi faptul că armătura comprimată nu ajunge la curgere, iar armătura întinsă se va
determina cu relaţia (8.15):


s yd
Sd
s
h f
M
A = (8.22)

8.6 Secţiuni în formă de T

În construcţiile de beton armat se găsesc frecvent elemente încovoiate cu secţiune în
formă de T. Este cazul, de exemplu, al plăcilor turnate împreună cu placa (Figura 8.6a),
al grinzilor prefabricate care susţin plăci prefabricate (Figura 8.6b) sau a unor plăci
prefabricate, având secţiunea în formă de U sau Π (Figura 8.6c).
Pentru calcul este importantă forma zonei comprimate, deoarece betonul întins nu
este luat în calcul. Astfel, în cazul din Figura 8.7 , grinda va fi considerată ca o grindă T
pentru secţiunile cu moment pozitiv şi ca o grindă cu secţiune dreptunghiulară pentru
secţiunile cu moment negativ.





Starea limită ultimă pentru elemente solicitate la încovoiere 151


a) Lăţimea activă a plăcii comprimate

În cazul grinzilor cu secţiune T încovoiate, eforturile de compresiune din talpă
descresc pe măsură ce creşte distanţa faţă de inimă (figura 8.8).
Pentru simplificare se adoptă o repartiţie uniformă a eforturilor unitare pe o lăţime
mai mică de placă (figura 8.9). Această lăţime, numită lăţime activă, nu este constantă
în lungul grinzii şi depinde, între altele, de natura grinzii (independentă sau făcând parte
dintr-un planşeu), de modul de aplicare al sarcinilor (distribuite sau concentrate), de
dimensiunile secţiunii, de distribuţia momentelor în lungul grinzii. Aceasta duce la o
definire forfetară a lăţimii active de placă în norme.

Figura 8.6 - Exemple de secţiuni T a) grindă cu placă monolită b) grindă prefabricată
c) element prefabricat de planşeu

Figura 8.7 - Forma secţiunii de calcul în funcţie de forma zonei comprimate
152 Starea limită ultimă pentru elemente solicitate la încovoiere




Figura 8.8 – Eforturi în placa unei grinzi T (McGregor, 1997)



Figura 8.9 – Lăţimea efectivă de placă (McGregor, 1997)

Conform STAS 10107/0-90, lăţimea de placă de luat în calcul, de fiecare parte
a inimii, ∆ ∆∆ ∆b, este limitată de cea mai restrictivă dintre condiţiile următoare:

• ∆b = l
c
/6 (l
c
este definit în Figura 8.10)
Starea limită ultimă pentru elemente solicitate la încovoiere 153


• pentru grinzi independente (placa este în consolă):
• ∆b ≤ 6h
p
dacă h
p
/h ≥ 0,10
• ∆b ≤ 3h
p
dacă 0,05 ≤ h
p
/h < 0,10
• ∆b = 0 dacă h
p
/h < 0,05
• pentru grinzi făcând parte din planşee nerigidizate prin nervuri transversale:
• ∆b ≤ 6h
p
dacă h
p
/h < 0,10
• pentru grinzi făcând parte din planşee rigidizate prin nervuri transversale:
• ∆b ≥ 6h
p


unde h
p
este grosimea plăcii.

În toate cazurile, b
p
≤ b
p real
, unde b
p real
este definit în Figura 8.10.


Calculul lăţimii active de placă în EN 1992-1-1 se bazează, ca şi cel din STAS
10107, pe distanţa dintre punctele de inflexiune, notată cu l
0
, şi definită în fig. 8.11.



Figura 8.10 – Definiţia lăţimii active a plăcii comprimate
154 Starea limită ultimă pentru elemente solicitate la încovoiere

Figura 8.11 – Definiţia lui l
0
pentru calculul lăţimii active a plăcii comprimate (EN 1992-1-1)

Lăţimea activă de placă b
eff
se calculează cu relaţiile următoare :

b
eff
= ∑b
eff,i
+ b
w
≤ b

în care :

b
eff,i
= 0,2b
i
+ 0,1l
0
≤ 0,2l
0

şi
b
eff,i
≤ b
i

Notaţiile sunt explicate în figura 8.12.


Figura 8.12 – Definirea parametrilor pentru calculul lăţimii active a plăcii (EN 1992-1-1)

b) Ecuaţii de echivalenţă

Calculul secţiunilor se face diferit după cum axa neutră este în placă sau în inimă.

Axa neutră în placă

Deoarece betonul întins nu intervine în calculul de rezistenţă, calculul se face ca
şi cum secţiunea ar fi dreptunghiulară de lăţime egală cu lăţimea activă de placă b
eff
.

Axa neutră în inimă

Echivalenţa statică se exprimă prin următoarele două ecuaţii (vezi şi Figura
8.13), cu condiţia, evident, ca x ≤ x
b
:

0 ) ( = − + −
yd s cd w cd f w eff
f A f x b f h b b η λ η (8.23)
|
¹
|

\
|
− + |
¹
|

\
|
− − =
2 2
) (
x
d f x b
h
d f h b b M
cd w
f
cd f w eff
λ
η λ η (8.24)

c) Verificarea

Starea limită ultimă pentru elemente solicitate la încovoiere 155

Date: b
w
, h, b
eff
, h
f
, a, A
s
, f
cd
, f
yd

Necunoscute: x, M
Rd


Se începe prin determinarea cazului corespunzător problemei date (axa neutră
în inimă sau în placă), considerând mai întâi cazul limită când axa neutră se află chiar
la intersecţia inimii cu placa (λx = h
p
). Cantitatea de armătură necesară pentru a
echilibra compresiunea din beton este:


yd
cd f eff
sf
f
f h b
A
η
= (8.25)

Dacă: A
s
≤ A
sf
atunci λx ≤ h
f
altminteri λx > h
f


λx ≤ h
f
:
cd eff
yd s
f b
f A
x
η
λ = (8.26)
şi |
¹
|

\
|
− =
2
x
d f x b M
cd eff Rd
λ
η λ (8.27)

λx > h
f
:
cd w
cd f w eff yd s
f b
f h b b f A
x
η
η
λ
) ( − −
= (8.28)
şi |
¹
|

\
|
− − + |
¹
|

\
|
− =
2
) (
2
f
cd f w eff cd w Rd
h
d f h b b
x
d f x b M η
λ
η λ (8.29)

d) Dimensionare

Date: b
w
, h, b
eff
, h
f
, a, M
Sd
, f
yd
, f
cd

Necunoscute: x, A
s


Se începe, ca şi în cazul problemei de verificare, prin determinarea cazului
corespunzător problemei date (axa neutră în inimă sau în placă), considerând mai întâi
cazul limită când axa neutră se află chiar la intersecţia inimii cu placa (λx = h
p
).
Momentul corespunzător este:
|
¹
|

\
|
− =
2
f
cd f eff f
h
d f h b M η (8.30)

Figura 8.13 - Diagrame de eforturi pe o secţiune T cu axa neutră în inimă
h

h
f
a
s
d

h

b
eff
x
b
w


A
s
f
yd


h
f


d

A
s


a
s
M

156 Starea limită ultimă pentru elemente solicitate la încovoiere


Dacă M
Sd
≤ M
f
atunci λx ≤ h
f
altminteri λx > h
f


λx ≤ h
f
:
|
|
¹
|

\
|
− − =
cd eff
Rd
f d b
M
d x
η
λ
2
2
1 1 (8.31)
şi
yd
cd
eff s
f
f
x b A
η
λ = (8.32)

λx > h
f
:
|
|
|
|
|
¹
|

\
|
|
|
¹
|

\
|
|
¹
|

\
|
− − −
− − =
cd
f
cd f w eff Sd
f bd
h
d f h b b M
d x
η
η
λ
2
2
) ( 2
1 1 (8.33)
şi
[ ]
yd
cd f w eff w
s
f
f h b b x b
A
η λ ) ( − +
= (8.34)

8.7 Exemple de calcul

SECŢIUNI DREPTUNGHIULARE SIMPLU ARMATE

EX 8-1. Să se determine capacitatea portantă a grinzii cu secţiunea din figură.


bxh = 20x50 cm

Beton: C25/30
Oţel: S 500, clasa C

d
1
= 50 mm
d = h – d
1
= 500 – 50 = 450 mm
A
s
= 3x314 = 942 mm
2

ρ = A
s
/(bd) = 942/(200x450) = 1,05 %

Rezistenţele de calcul ale betonului şi armăturii sunt:

f
cd
= 25/1,5 = 16,67 MPa
f
yd
= 500/1,15 = 435 MPa

Deformaţia armăturii la curgere este:ε
yd
= f
yd
/E
s
= 435/2·10
5
= 2,175·10
-3


Înălţimea relativă a zonei comprimate la balans este;

ξ
b
= ε
cu2
/(ε
yd

cu2
) = 3,5/(2,175+3,5) = 0,617

Calculul se va face considerând blocul rectangular de compresiuni (§3.1.7(3)) Pentru betonul de clasă
C20/25 (f
ck
< 50 MPa) parametrii blocului sunt λ = 0,8 şi ϕ = 1.

Pentru armături se va face calculul în ambele ipoteze prevăzute la §3.2.7(2):

a) ramura superioară înclinată, cu o limită de deformaţie egală cu ε
ud
şi un efort unitar maxim k f
yk

s

pentru ε
uk
, cu k = (f
t
/f
y
)
k
,

b) ramura superioară orizontală, fără necesitatea de a verifica limita de deformaţie.
20
50
3Φ20
Starea limită ultimă pentru elemente solicitate la încovoiere 157


Pentru că ipoteza (b) conduce la un calcul mai simplu şi este similară cu modul de calcul folosit tradiţional
în România, se va face mai întâi calculul în această ipoteză.

Varianta (b) cu ramura superioară orizontală

Din ecuaţia de echilibru axial:

C
c
= T
s
⇔ ηf
cd
λxb = A
s
f
yd


de unde rezultă înălţimea zonei comprimate:

200 67 , 16 1 8 , 0
435 942
⋅ ⋅ ⋅

= =
b f
f A
x
cd
yd s
λη
= 153,6 mm
sau
ξ = x/d = 153,6/450 = 0,341 < ξ
b
= 0,617

Braţul de pârghie al eforturilor interne este:

z = d- 0,5λx = 450 – 0,5x0,8x153,6 = 388,5 mm

Momentul capabil este:

M
Rd
= A
s
f
yd
z = 942x10
-6
x435x0,3885 = 159,2 kNm

Varianta (a) cu ramura superioară înclinată

Deoarece oţelul este de clasă de ductilitate C, deformaţia ultimă de calcul este ε
ud
= 0,9ε
uk
= 0,9x7,5x10
-2

= 6,75x10
-2
, iar panta după intrarea în curgere este k = 15%.

Procedeul de rezolvare este iterativ. Se porneşte de la soluţia obţinută în cazul (b): pentru x calculat în
ipoteza cu ramură orizontală (corespunzând la f
s
= f
yd
). Se determină ε
s
şi apoi f
s
. Cu noul f
s
se
recalculează x din ecuaţia de echilibru axial.

Din ipoteza secţiunilor plane:

ε
s
= ε
cu
(d/x – 1)

Din relaţia constitutivă biliniară pentru armături rezultă:

f
s
= f
yd
+ (k-1)f
yd

s
– ε
yd
)/(ε
ud

yd
)

în care k = f
t
/f
y
este raportul între efortul unitar de rupere şi cel de curgere în armătură.

Calculul este sintetizat în tabelul următor:

Iteraţia x (mm) ε
s
(‰) f
s
(MPa) f
s
i
/f
s
i-1
1 153,60 6,754 439,57 1,010
2 155,25 6,65 439,48 0,999

Deoarece raportul între valoarea f
s
din ultima iteraţie şi cea precedentă este foarte aproape de 1, se poate
opri procesul iterativ.

Rezultă momentul capabil: M
Rd
= 160,6 kNm

Obs.: Creşterea de moment capabil faţă de cazul în care s-a considerat palier orizontal este (160,6 –
159,2)/159,2 ≈ 1 %

158 Starea limită ultimă pentru elemente solicitate la încovoiere

EX 8-2. Să se determine capacitatea portantă a grinzii cu secţiunea din figură.


bxh = 20x50 cm

Beton: C25/30
Oţel: S 500, clasa C

d
1
= 50 mm
d = h – d
1
= 500 – 50 = 450 mm
A
s
= 2x201 = 402 mm
2

ρ = A
s
/(bd) = 402/(200x450) = 0,45 %

Rezistenţele de calcul ale betonului şi armăturii sunt:

f
cd
= 25/1,5 = 16,67 MPa
f
yd
= 500/1,15 = 435 MPa

Varianta (b) cu ramura superioară orizontală

Din ecuaţia de echilibru axial:

C
c
= T
s
⇔ ηf
cd
λxb = A
s
f
yd


de unde rezultă înălţimea zonei comprimate:

200 67 , 16 1 8 , 0
435 402
⋅ ⋅ ⋅

= =
b f
f A
x
cd
yd s
λη
= 65,6 mm
sau
ξ = x/d = 65,6/450 = 0,146 < ξ
b
= 0,617

Braţul de pârghie al eforturilor interne este:

z = d- 0,5λx = 450 – 0,5x0,8x65,6 = 423,8 mm

Momentul capabil este:

M
Rd
= A
s
f
yd
z = 402x10
-6
x435x0,424 = 74 kNm

Varianta (a) cu ramura superioară înclinată

Iteraţia x (mm) ε
s
(‰) f
s
(MPa) f
s
i
/f
s
i-1
1 65,60 20,52 453,3 1,042
2 68,32 19,55 452,4 0,998

Deoarece raportul între valoarea f
s
din ultima iteraţie şi cea precedentă este foarte aproape de 1, se poate
opri procesul iterativ.

Rezultă momentul capabil: M
Rd
= 77 kNm

Obs. 1: Creşterea de moment capabil faţă de cazul în care s-a considerat palier orizontal este (77 –
74)/74 ≈ 4 %

Obs. 2: Deformaţia specifică în armătură este de circa 2% şi depăşeşte limita de 1% impusă de vechile
norme. Această limitare urmărea limitarea deformaţiilor grinzii şi deschiderii fisurilor în exploatare. În lipsa
ei este necesară verifcarea la SLS a elementului de beton armat.


20
50
2Φ16
Starea limită ultimă pentru elemente solicitate la încovoiere 159

SECŢIUNI DREPTUNGHIULARE DUBLU ARMATE

Comentariu

Condiţia λx < 2a’ din STAS 10107/0-90 pentru a testa dacă armăturile comprimate ajung la curgere
trebuie revizuită dacă se folosesc armături cu limita de curgere mai ridicată (S400 şi S500).

Într-adevăr, condiţia de mai sus, exprimată în deformaţii şi pentru betonae de clasa mai mică decât C50
duce la următoarele rezultate:

ε
s2
≤ 0,4ε
cu2
= 0,4x3,5x10
-3
= 1,4x10
-3


Pentru oţelurile laminate româneşti cu E
s
= 2,1x10
5
MPa rezultă f
yd
= 294 MPa, ceea ce corespunde
aproximativ valorii de calcul a limitei de curgere pentru oţelurile PC 52, şi este acoperitoare pentru OB 37.

Pentru S 500, eyd = 2,175x10-3, ceea ce înseamnă că, pentru a intre în curgere, armătura comprimată
trebuie să fie situată la cel puţin 2,175/3,5 = 0,62x. Aceasta înseamnă a’ ≤ 0,38x = 0,3λx. Cu alte cuvinte,
condiţia de intrare în curgere va fi:

λx < 3a’


EX 8-3. Să se determine armătura întinsă pentru grinda cu secţiunea din figură.


bxh = 25x50 cm

Beton: C25/30
Oţel: S 500, clasa C

d
1
= 75 mm (estimăm 2 rânduri de armătură)
d
2
= 75 mm
d = h – d
1
= 500 – 75 = 425 mm
A
s
= 2Φ20 = 2x314 = 628 mm
2

M
Ed
= 375 kNm

Rezistenţele de calcul ale betonului şi armăturii sunt:

f
cd
= 25/1,5 = 16,67 MPa
f
yd
= 500/1,15 = 435 MPa

Presupunem că armătura comprimată ajunge la curgere şi scriem echilibrul momentelor faţă de axa
armăturii întinse:

M
Ed
= λxbηf
cd
(d-0,5λx) + A
s2
f
yd
(d-d
2
)

Pentru simplificarea calculelor numerice, vom împărţi ecuaţia de mai sus prin bd
2
f
cd
.

Calculăm mai întâi:

m = (M
Ed
- A
s2
f
yd
(d-d
2
))/( bd
2
f
cd
)
= (375x10
6
– 628x435x(425-50))/(250x425
2
x16,67) = 0,362

Obs.: Pentru x
b
, valoarea corespunzătoare a momentului normalizat este:

m
b
= (1-0,5 λξ
b
) λξ
b
= (1-0,5x0,8x0,617)x0,8x0,617 = 0,372
deci vom obţine x < x
b
.

Calculăm x:

λx/d = 1- m 2 1− = 1- 362 0 2 1 . x − = 0.475 sau λx = 0,475x425 = 201,7 mm
50
A
s1

A
s2

25
160 Starea limită ultimă pentru elemente solicitate la încovoiere


Se verifică ipoteza λx 201,7 > 3d
2
= 3x50 = 150 mm

şi rezultă din ecuaţia de proiecţie:

A
s1
-A
s2
=
435
67 16 250 7 201 , , ⋅ ⋅
=
yd
cd
f
f xbη λ
= 1932,4 mm
2


A
s1
= 1932,4 + 628 = 2560,4 mm
2


Aleg 3Φ25 + 3Φ22 = 3x491 + 3x380 = 2613 mm
2


SECŢIUNI ÎN FORMĂ DE T


EX 8-4. Să se determine capacitatea portantă a grinzii cu secţiunea T din figură. Se va considera traveea
intermediară a unei grinzi continue cu deschiderea l = 6,00 m. În direcţia perpendiculară deschiderile sunt
tot de 6,00 m.

bxh = 20x50 cm
h
f
= 14 cm

Beton: C25/30
Oţel: S 500, clasa C

d
1
= 50 mm
d = h – d
1
= 500 – 50 = 450 mm
A
s
= 2x201 = 402 mm
2

ρ = A
s
/(bd) = 402/(200x450) = 0,45 %

Rezistenţele de calcul ale betonului şi armăturii sunt:

f
cd
= 25/1,5 = 16,67 MPa
f
yd
= 500/1,15 = 435 MPa

Calculul lăţimii efective a plăcii (§5.3.2.1(3))

l
0
= 0,7l = 0,7x6,00 = 4,20 m

b
eff,i
= 0,2b
i
+ 0,1l = 0,2x(5,80/2) + 0,1x4,2 = 0,58 + 0,42 = 1,00 ≤ 0,2l
0
= 0,2x 4,20 = 0,84 m

şi b
eff,i
= 0,84 ≤ b
i
= 5,80/2 = 2,90

b
eff
=∑b
eff,i
+b
w
= 2x0,84 + 0,20 =1,88 ≤ b = 6,00 m

Varianta (b) cu ramura superioară orizontală

Din ecuaţia de echilibru axial, considerând cedarea cu pivot B:

C
c
= T
s
⇔ ηf
cd
λxb = A
s
f
yd


de unde rezultă înălţimea zonei comprimate:

1880 67 , 16 1 8 , 0
435 402
⋅ ⋅ ⋅

= =
b f
f A
x
cd
yd s
λη
= 7 mm

Braţul de pârghie al eforturilor interne este:

z = d- 0,5λx = 450 – 0,5x0,8x7 = 447 mm
20
50
2Φ16
14
b
eff
Starea limită ultimă pentru elemente solicitate la încovoiere 161


Momentul capabil este:

M
Rd
= A
s
f
yd
z = 402x10
-6
x435x0,447 = 78,2 kNm

Obs.: Deformaţia în armătură ar fi:

ε
s
= ε
cu
(d/x – 1) = 3,5x10
-3
x(450/7-1) = 22,15x10
-2
> ε
ud
= 6,75x10
-2


Calculul este convenţional, dar rezultatul este suficient de apropiat de valoarea corectă, drept care este
admis pentru simplificarea calculelor.

Varianta (a) cu ramura superioară înclinată

Se va considera ε
s
= 6,75x10
-2
, ceea ce inseamnă un efort unitar în armătură la SLU:
f
s
= 1,15x435 = 500 MPa

Calculul se face iterativ, cu pivot A, adică deformaţia in armătură se păstrează constantă şi egală cu ε
s

= ε
ud
= 6,75x10
-2
, şi se modifică deformaţia maximă în beton ε
cmax
< ε
cu2
= 3,5x10
-3
până când se obţine C
c

= T
s
.

După mai multe iteraţii, care nu vor fi detaliate aici, se obţine:

ε
cmax
= 1,65x10
-3

x = 10,74 mm
z = 445 mm

M
Rd
= A
s
f
yd
z = 402x10
-6
x500x0,445 = 89,4 kNm

Obs.: Creşterea de moment capabil faţă de cazul în care s-a considerat palier orizontal, fără limită de
deformaţie în armătură este (89,4 – 78,2)/78,2 ≈ 14 %
162 Starea limită ultimă la încovoiere cu forţă axială

9. Starea limită ultimă la încovoiere cu forţă axială

9.1 Consideraţii preliminare


Elementele supuse la încovoiere cu forţă axială sunt numeroase; este cazul în special
al stâlpilor şi pereţilor structurali. Un exemplu tipic este cadrul din figura de mai jos.

Sub încărcări verticale, stâlpii sunt supuşi la compresiune şi încovoiere (Figura
9a). Dacă adăugă efectul forţelor orizontale, unul din stâlpi poate fi solicitat la întindere
şi încovoiere din efectul indirect al forţelor orizontale (Figura 9b).

Reducerea forţelor
Solicitările (M şi N) pot fi înlocuite cu o forţă N situată la o distanţă (excentricitate)
e
0
= M/N faţă de poziţia iniţială (Figura 9.2). De aici apare denumirea “compresiune
excentrică” sau “întindere excentrică”.

Figura 9.1 - Solicitări în elementele unui cadru supus la încărcări verticale şi orizontale
Starea limită ultimă la încovoiere cu forţă axială 163

În general reducerea solicitărilor se face în raport cu centrul secţiunii de beton
nefisurate, care este diferit de centrul secţiunii de beton omogene echivalente, de
centrul secţiunii fisurate în stadiul II sau de centrul secţiunii la starea limită ultimă.

Domeniile de solicitare (distinse prin valorile forţei axiale), care au caracteristici
diferite sunt următoarele (vezi şi capitolul 7, figura 7.6)):
• Compresiune excentrică, cazul II, când armăturile întinse (sau mai puţin comprimate)
nu ajung la curgere din întindere la SLU;
• Compresiune excentrică, cazul I, când armăturile întinse ajung la curgere la SLU;
• Întindere excentrică cu excentricitate mare, când forţa axială este de întindere şi
secţiunea este parţial comprimată;
• Întindere excentrică cu excentricitate mică, când forţa axială este de întindere şi
toată secţiunea este întinsă.

Compresiunea pură şi întinderea pură nu există în practică, datorită
imperfecţiunilor geometrice ale secţiunii. STAS 10107, ca şi EN 1992-1-1, impune
luarea în considerare a acestor situaţii prin intermediul unei excentricităţi “accidentale”:

e
a
= h/30 ≥ 20 mm.

Aceasta revine în a considera la calculele de dimensionare a unei solicitări de
încovoiere mai mari:
M
calc
= M
Sd
+ N
Sd
e
a
= Ne
oc

cu
e
oc
= e
o
+ e
a
şi
e
o
= M
Sd
/N
Sd

Pentru verificare trebuie considerată o capacitate portantă micşorată:

M
Rd,ef
= M
Rd
- Ne
a

în care
M
Rd
= capacitatea la încovoiere a secţiunii


Figura 9.2 - Echivalenţa statică a solicitărilor
164 Starea limită ultimă la încovoiere cu forţă axială

9.2 Compresiune excentrică, cazul I

9.2.1 Definiţie
Cazul I de compresiune excentrică este definit prin faptul că armăturile întinse
ajung la curgere înainte de cedarea secţiunii.
Următoarele două definiţii sunt echivalente cu aceasta:
• înălţimea zonei comprimate nu depăşeşte valoarea corespunzătoare punctului
de balans (x ≤ x
b
);
• forţa axială este de compresiune şi mai mică sau egală cu forţa
correspunzătoare (0 < N ≤ N
b
);
Blocul dreptunghiular de compresiuni în beton este acceptat în acest caz.

9.2.2 Ecuaţii de echilibru
Condiţiile de echivalenţă statică sunt:
• ecuaţia de proiecţie de forţe în lungul axei
elementului:

s s c
T C C N − + = (9.1)

• ecuaţia de momente (scrisă în general fie
faţă de armătura întinsă, fie faţă de
armătura comprimată, fie faţă de poziţia
excentrică a forţei N):

s s c
h C z C
a h
N M + =

+
2
1
(9.2)
s s s c
h T z h C
a h
N M + − =

− ) (
2
2
(9.2

)
0
2
= − − − e C z e C e T
s c s
) ( (9.2’’)

În cazul secţiunii dreptunghiulare, h
1
=
h
2
= h/2 ≅ h
s
/2 şi ecuaţiile de mai sus devin:

a) pentru x
min
≤ x ≤ x
b
(armăturile întinse şi
cele comprimate sunt în domeniul plastic)


yd s yd s cd
f A f A f x b N − + =
2
η λ (9.3)

s yd s cd
s
h f A
x
d f x b
h
N M
2
2 2
+ |
¹
|

\
|
− = +
λ
η λ (9.4)

s yd s s cd
s
h f A
x
d h f x b
h
N M + |
¹
|

\
|
+ − = −
2 2
λ
η λ (9.4’)
0 )
2
(
2 2
= − + − − e f A
x
d e f x b e f A
yd s cd yd s
η λ (9.4’’)
În ecuaţia (9.4”), excentricităţile e şi e
2
sunt definite astfel :


Figura 9-3. Distribuţia eforturilor interne şi
poziţia solicitărilor pe secţiune
Starea limită ultimă la încovoiere cu forţă axială 165

e = e
0
+ d – h
1
şi e
2
= e
0
– h
1

b) pentru x < x
min
(armăturile comprimate nu sunt în domeniul plastic)


yd s s s cd
f A A f x b N − + =
2 2
σ η λ (9.5)


s yd s s yd s s cd
s
h f A h f A
x
d h f x b
h
N M ≅ + |
¹
|

\
|
+ − = −
2 2
η λ (9.6)
Nota : Valoarea x
min
a fost definită în capitolul precedent, la calculul secţiunii dublu
armate la încovoiere.
9.2.3 Calculul practic

a) Verificare (calculul lui M
Rd
)

Date: b, h, a, A
s
, A
s2
, f
yd
, f
cd
, N
Sd
Necunoscute: x, M
Rd


Se calculează mai întâi înălţimea zonei comprimate, din ecuaţia (9.3):


cd
yd s yd s Sd
f b
f A f A N
x
η λ
2
− +
= (9.7)

Dacă x ≥ x
min
, atunci momentul capabil este dat de ecuaţia (9.4).
Dacă x < x
min
, atunci valoarea calculată nu este valoarea reală a lui x, dar ne
indică totuşi faptul că armătura comprimată nu este în domeniul plastic şi momentul
capabil este dat de ecuaţia (9.6).
Capacitatea efectivă la încovoiere este:

M
Rd,ef
= M
Rd
- N
Sd
e
a


b) Verificare (calculul lui N
Rd
)

Date: b, h, a, A
s
, A
s2
, f
yd
, f
cd
, e
o

Necunoscute: x, N
Rd


Se calculează mai întâi înălţimea zonei comprimate x, din ecuaţia (9.4’’).
Forţa capabilă N
Rd
este apoi determinată din ecuaţia (9.3).


c) Dimensionare (A
s2
şi A
s
)

Date: b, h, a, M
Sd
, N
Sd
, f
yd
, f
cd

Necunoscute: x, A
s
, A
s


Sunt trei necunoscute şi numai două ecuaţii. Trebuie adăugată o a treia condiţie,
care este de regulă o condiţie economică: utilizarea la maximum a secţiunii de beton şi
a armăturii întinse. În consecinţă se alege:

x = x
b
(9.8)
166 Starea limită ultimă la încovoiere cu forţă axială


În acest caz, armătura comprimată poate fi determinată din (9.4):


s yd
b
cd b
s
c
s
h f
x
d f x b
h
N M
A
|
¹
|

\
|
− − +
=
2 2
2
λ
η λ
(9.9)

în care M
c
= M
Sd
+ N
Sd
e
a


Dacă valoarea obţinută este mică sau negativă, trebuie prevăzut procentul minim
de armătură recomandat (0.2% în normele româneşti).
Armătura întinsă este apoi calculată din (9.3):


yd
Sd cd b
s s
f
N f x b
A A

+ =
η λ
2
(9.10)

c) Dimensionare (A
s2
cunoscută)

Date: , h, a, M
Sd
, N
Sd
, f
yd
, f
cd
, A
s2

Necunoscute: x, A
s


Sunt două necunoscute şi două ecuaţii. Se calculează mai întâi x din (9.4):


|
|
¹
|

\
|
− +
− − =
cd
s yd s s Sd Sd
f bd
h f A h N M
d
x
η λ
2
2
) 2 / ( 2
1 1 (9.11)

Dacă x ≥ x
min
, atunci armătura întinsă se determină din ecuaţia (9.3):


yd
Sd cd b
s s
f
N f x b
A A

+ =
η λ
2
(9.12)

Dacă x < x
min
, atunci valoarea calculată nu este valoarea reală a lui x, dar ne
indică totuşi faptul că armătura comprimată nu este în domeniul plastic şi, pentru a nu
trebui să calculăm şi efortul unitar în armătura comprimată, armătura întinsă se
determină din ecuaţia (9.4’):


s yd
s Sd Sd
s
h f
h N M
A
2 / −
= (9.13)

9.2.4 Cazul particular al secţiunii dreptunghiulare cu armare simetrică

Cazul armăturilor simetrice (A
s
= A
s2
) este foarte frecvent în practică.
Dacă x
min
≤ x ≤ x
b
, ecuaţia (9.3) devine:

N = bλxηf
cd
(9.14)
de unde:
Starea limită ultimă la încovoiere cu forţă axială 167


cd
f b
N
x
η λ
= (9.15)

Pentru verificarea capacităţii portante, momentul capabil este:

s yd s cd
s
Sd Rd
h f A
x
d f x b
h
N M
2
)
2
(
2
+ − + − =
λ
η λ (9.16)

La dimensionare, aria de armătură se obţine din ecuaţia următoare:

s cd
cd
s
Sd Sd
s s
h f
x
d f x b
h
N M
A A
)
2
(
2
2
λ
η λ − − +
= = (9.17)

Momentele M
Sd
şi M
Rd
trebuie corectate cu efectul excentricităţii accidentale.

9.3 Compresiune excentrică, cazul II

Cazul II de compresiune excentrică este definit prin faptul că armăturile întinse nu
ajung la curgere înainte de cedarea betonului comprimat.
Următoarele două definiţii sunt echivalente cu definiţia de mai sus:
• înălţimea zonei comprimate este mai mare decât cea corespunzătoare
punctului de balans (x > x
b
);
• forţa axială de compresiune este mai mare decât cea corespunzătoare
punctului de balans (N > N
b
);
Diagrama dreptrunghiulara de compresiuni in beton este acceptată şi în acest
caz, dacă x ≤ 0.8d.
Totuşi, pentru calculul secţiunii trebuie să fie folosită relaţia care exprimă ipoteza
secţiunilor plane. Calculul “manual” este dificil, şi este recomandabilă fie folosirea unui
program de calcul, fie a tabelelor (sau abacelor) cum sunt cele din lucrarea “Îndrumător
pentru calculul şi alcătuirea elementelor structurale de beton armat” (R. Agent, T.
Postelnicu, D. Dumitrescu, Ed.Tehnică 1992). Tabelele sunt date pentru secţiuni
dreptunghiulare cu armare simpetrică, care reprezintă situaţia curentă. De altminteri,
aceste tabele pot fi folosite pentru toate cazurile de încovoiere cu forţă axială
(compresiune excentrică cazul I, întindere excentrică cu excentricitate mică sau mare).
Forma şi modul de utilizare al acestor tabele este prezentat în figura de mai jos:

n Valori 1000 m pentru α =
0.0 0.04 0.06 • • 0.50
1.00
0.90

• •

• •
-0.26
Figura 9.4 - Calculul secţiunilor dreptunghiulare cu armare simetrică cu ajutorul tabelelor


Dimensionare
Verificare
168 Starea limită ultimă la încovoiere cu forţă axială

Notaţiile utilizate au semnificaţia următoare:
• valoarea relativă a forţei axiale:
cd
bhf
N
n =
• valoarea relativă a momentului:
cd
f bh
M
m
2
=
• coeficientul mecanic de armare:
cd
yd
s
f
f
bh
A
= α

Există mai multe tabele, în funcţie de valoarea raportului a/h.

9.4 Întindere excentrică cu excentricitate mare

Întinderea excentrică cu excentrici-
tate mare este definită prin faptul că forţa
axială este de întindere şi o parte din sec-
ţiune este comprimată. În consecinţă,
excentricitatea este astfel încât forţa axială
se găseşte în exteriorul armăturilor.
Se poate de asemenea defini
întinderea excentrică cu excentricitate
mare în funcţie de forţa axială N, prin
relaţia |N | < A
s
f
yd
. Într-adevăr, în acest caz
toată forţa de întindere este echilibrată de
o parte a armăturii A
s
şi diferenţa A
s
f
yd
-|N|
de armătura comprimată şi zona
comprimată de beton.
Ca şi în cazul compresiunii
excentrice, cazul I, armătura întinsă este
în domeniul plastic înainte de cedarea
secţiunii. Cedarea secţiunii poate fi
produsă fie de atingerea deformaţiei ultime
în betonul comprimat, fie a deformaţiei
ultime în armătura întinsă.
Ecuaţiile de echivalenţă sunt aceleaşi
ca în cazul compresiunii excentrice, cazul
I, în care se înlocuieşte N cu -N.
Echilibrul forţelor interne şi al
solicitărilor este dat în Figura 9.5.

9.5 Întindere excentrică cu excentricitate mică

Întindere excentrică cu excentricitate mică este definită prin faptul că toată
secţiunea este întinsă. În consecinţă excentricitatea este astfel încât forţa axială se
găseşte între armături, ca în figura următoare.

Figura 9.5 - Distribuţia eforturilor interne şi
poziţia solicitărilor pe secţiune
Starea limită ultimă la încovoiere cu forţă axială 169

Se poate de asemenea defini întinderea excentrică cu excentricitate mare, în
funcţie de forţa axială N, prin relaţia |N | > A
s
f
yd
. Într-adevăr, în acest caz armătura A
s

nu poate echilibra decât o parte din întinderea N şi diferenţa este echilibrată de
armătura A
s2
, care este de asemenea întinsă.

Ecuaţia de echilibru de momente poate fi scrisă fie faţă de axa armăturii A
s2
(ec.
9.18), fie faţă de axa armăturii A
s
(ec. 9.19).

M
Rd1
= A
s
f
yd
h
s
- N(h
1
– d
2
) (9.18)
M
Rd2
= - A
s2
f
yd
h
s
+ N(h
2
- a) (9.19)

Aceste două ecuaţii reprezintă două drepte în planul M-N. Intersecţia lor este
punctul D de coordonate:

N
D
= (A
s
+ A
s2
)f
yd
(9.20)
M
D
= [A
s
(h
2
- a) – A
s2
(h
1
– d
2
)] (9.21)


Dacă centrul de greutate al armăturilor coincide cu cel al secţiunii de beton,
atunci:

A
s
(h
2
- a) – A
s2
(h
1
– d
2
) = 0 şi M
D
=0 ( Figura 9.7a).

Dacă A
s
(h
2
- a) >- A
s2
(h
1
– d
2
) atunci M
D
> 0 ( Figura 9.7b).

Figura 9.6 - Distribuţia eforturilor interne şi poziţia solicitărilor pe secţiune

Figura 9.7 - Forma curbei limită de interacţiune N-M în zona întinderii cu excentricitate mică
170 Starea limită ultimă la încovoiere cu forţă axială


Dacă A
s
(h
2
- a) <- A
s2
(h
1
– d
2
) atunci M
D
< 0 (Figura 9.7c).

9.6 Efectul zvelteţii elementelor supuse la compresiune şi încovoiere

9.6.1 Definirea efectului de ordinul 2

De regulă, calculul structurilor de beton armat se face considerând structura
nedeformată (în configuraţia sa iniţială). Acest calcul se numeşte calcul de ordinul întâi.
Dacă se ţine seama de configuraţia reală (deformată) a structurii în calcul, acesta se
numeşte calcul de ordinul doi. Rezultatele calculului de ordinul doi diferă de cele ale
calculului de ordinul întâi (vezi figura 9.9). Acesta este efectul de ordinul doi.
Astfel, într-un calcul de ordinul întâi, momentul la baza stâlpului este:

M
I
= SH (9.37)

Dacă se ţine seama de deformaţia structurii se adaugă momentul de ordinul II ∆M
şi momentul total de calcul devine:

M
II
= M
I
+ ∆M = SH + Nx
max
(9.38)

9.6.2 Tipuri de comportare (R. Agent şi V. Bănuţ, 1979)

Efectul de ordinul doi ∆M = Nx
max
este proporţional cu deformaţia, deci depinde
flexibilitatea (zvelteţea) elementului. Aceast apoate fi exprimată prin coeficientul de
zvelteţe :

i
l
f
=
0
λ (9.39)

Pentru calculul practic al stalpilor cu secţiune dreptunghiulară se utilizează un coeficient
de zvelteţe convenţional:

Figura 9.9 - Efectul deformaţiei structurii asupra diagramei de momente
Starea limită ultimă la încovoiere cu forţă axială 171


h
l
f
= λ (9.39’)
în care
l
f
= lungimea de flambaj
h = dimensiunea secţiunii transversale paralelă cu planul de acţiune al
momentului încovoietor

Relaţia între λ
0
şi λ este dată de raportul între i si h :

h
h
bh
bh
A
I
i 288 0
12
12
3
,
/
= = = =

Deci : λ = 0,288 λ
0


Lungimea de flambaj depinde de legăturile de la capetele elemntului. Câteva exemple
tipice sunt date în figura 9.10.



a) l
0
= l b) l
0
= 2l c) l
0
= 0,7l d) l
0
= l / 2 e) l
0
= l f) l /2 <l
0
< l g) l
f
> 2l

Figura 9.10 - Exemple de moduri de flambaj şi lungimile de flambaj corespunzătoare în cazul
elementelor izolate

Pentru elementele comprimate (stâlpi) ale cadrelor, lungimea de flambaj depinde
de rigiditatea grinzilor care intră în nod. Eurocodul 2 recomandă următoarele relaţii
pentru calculul lungimii de flambaj :

- cadre contravântuite (deplasările orizontale sunt împiedecate de elemente de
contravântuire rigide, de exemplu pereţi structurali de beton armat) :

|
|
¹
|

\
|
+
+ ⋅
|
|
¹
|

\
|
+
+ ⋅ =
2
2
1
1
f
k 0,45
k
1
k 0,45
k
1 0,5l l (9.40)

- cadre necontravântuite :

172 Starea limită ultimă la încovoiere cu forţă axială

)
`
¹
¹
´
¦
|
|
¹
|

\
|
+
+ ⋅
|
|
¹
|

\
|
+
+
+

⋅ + ⋅ =
2
2
1
1
2 1
2 1
f
k 1
k
1
k 1
k
1 ;
k k
k k
10 1 max l l (9.41)

în care :
k
1
, k
2
sunt zvelteţile relative la încastrarea parţială la extremităţile 1,
respectiv 2: k = (θ / M)× (EI / l)
θ este rotirea elementelor care se opun rotirii pentru momentul M; a
se vedea de asemenea figura 9.107 (f) şi (g)
EI este rigiditatea la încovoiere a elementului comprimat,
l este înălţimea liberă a elementului între legăturile de capăt

Trebuie observat că valoarea k = 0 corespunde încastrării perfecte, iar k = ∞ este
limita ce corespunde unui reazem simplu. Deoarece încastrarea perfectă este rară în
practică se recomandă pentru k1 şi k2 , în EN 1992-1-1 se recomandă o valoare
minimă de 0,10.

Dacă un stâlp de beton armat este solicitat de o forţă de compresiune excentrică
ca în Figura 9.11a, se pot observa trei tipuri de comportare, în funcţie de zvelteţea
stâlpului (Figura 9.11b).

(1) λ ≤ 10: efectul de ordinul II este practic neglijabil. Drumul de încărcare este o
dreaptă de pantă N/M = e
oI
. Starea limită ultimă este atinsă prin cedarea
secţiunii (la SL de rezistenţă) în punctul A
1
de pe curba limită.
(2) 10 < λ ≤ 35: din cauza efectului de ordinul II, drumul de încărcare este o curbă, şi în
orice punct de pe curbă panta secantei corespunzătoare este 1/e
oII
= 1/( e
oI
+x).
Starea limită ultimă este totuşi atinsă prin cedarea secţiunii în punctul A
2
de pe
curba limită.
(3) λ > 35: Starea limită ultimă este atinsă prin pierderea stabilităţi, în punctul A
3
situat
în interiorul curbei limită, în care tangenta este orizontală şi momentul poate
creşte indefinit pentru o forţă axială constantă. Această situaţie trebuie evitată în
proiectare.


Figura 9.11 - a) Schema statică şi de încărcări; b) Drumul de încărcare
Starea limită ultimă la încovoiere cu forţă axială 173

9.6.3 Evaluarea efectului de ordinul II (STAS 10107/0-90)

Ponderea efectului de ordinul II este măsurată prin coeficientul η = M
II
/ M
I
.
Pentru un element din material ideal - elastic, pentru care lungimea de flambaj
este cunoscută, coeficientul η poate fi evaluat cu formula Perry-Timoşenko:


cr
N
N

=
1
1
η (9.40)

în care N
cr
este dat de formula lui Euler:


2
2
f
cr
l
EI
N
π
= (9.41)

De notat că formula (9.41) este exactă numai dacă diagramele M şi ∆M sunt afine,
condiţie îndeplinită numai când forţa laterală are o distribuţie sinusoidală de-a lungul
elementului. Totuşi, erorile sunt neglijabile în celelalte cazuri.
În funcţie de valoarea coeficientului η, metodele de calcul recomandate sunt
diferite:

A) η ≤ 1,2: este admis să se facă un calcul de ordinul I al structurii, şi să se amplifice
apoi rezultatele obţinute cu coeifcientul η. Acesta din urmă este calculat cu
relaţia (9.40), iar lungimea de flambaj este evaluată în mod aproximativ în funcţie
de legăturile de la extremităţile elementului.
B) 1,2 < η ≤ 1,5: este necesar să se facă un calcul structural neliniar geometric. Se
admite însă să se considere rigiditatea elementelor (EI) constantă în cursul
calculului. Dacă acest lucru nu este posibil, trebuie facut un calcul neliniar
geometric şi fizic al structuri, adică trebuie ţinut cont nu numai de deformarea
structurii ci şi de variaţia rigidităţii EI a elementelor în funcţie de nivelul lor de
solicitare.

Se recomandă evitarea situaţiilor în care efectul de ordinul II majorează cu mai
mult de 50% momentul încovoietor (η ≤ 1,5).
Efectul de ordinul II se poate neglija când λ ≤ 10 (λ
0
≤ 35).

Pentru metodele A şi B, valoarea rigidităţii poate fi calculată, conform STAS
10107/0-90, cu relaţia de mai jos, care ţine cont de degradarea rigidităţii în vecinătatea
stării limite ultime şi de efectul curgerii lente:


M
M
p
I E EI
ld
b b
+
+
=
1
1 15 0 ) ( ,
(9.42)
în care:
I
b
= momentul de inerţie al secţiunii brute de beton;
E
b
= modulul de deformaţie al betonului;
p = procentul total de armătură longitudinală pe secţiune (în %);
174 Starea limită ultimă la încovoiere cu forţă axială

M
ld
= momentul dat de fracţiunea de lungă durată a încărcării, care produce o
deformaţie de acelaşi sens ca cea considerată pentru calculul de ordinul II;
M = momentul dat de încărcarea maximă de exploatare.

În cazurile curente, EI ≈ 0,3E
b
I
b


9.6.4 Evaluarea efectului de ordinul II (EN 1992-1-1)

Efectul de ordinul II poate fi neglijat dacă produce o amplificare a momentului de
ordinul I mai mică de 10%.

Alternativ, acest criteriu poate fi înlocuit, pentru elemente izolate, cu condiţia :

λ
0
≤ λ
lim
(9.43)

Pentru λ
lim
se recomandă expresia :

n C/ B A 20
lim
⋅ ⋅ ⋅ = λ (9.44)

în care :
A = 1 / (1+0,2ϕ
ef
) (dacă ϕ
ef
nu este cunoscut, se poate lua A = 0,7)
B = 2ω 1+ (dacă ω nu este cunoscut, se poate lua B = 1,1)
C = 1,7 - r
m
(dacă r
m
nu este cunoscut, se poate lua C = 0,7)
ϕ
ef
= coeficientul efectiv de curgere lentă;
ω = A
s
f
yd
/ (A
c
f
cd
) ; coeficientul mecanic de armare
A
s
= aria totală a armăturilor longitudinale
n = N
Ed
/ (A
c
f
cd
); forţa axială relativă
r
m
= M
01
/M
02
; M
01
, M
02
sunt momentele de ordinul întâi de la
extremităţi, M
02
 ≥ M
01


Dacă momentele de la extremităţi M
01
şi M
02
provoacă întinderi pe aceeaşi faţă, r
m

se ia pozitiv (adică C ≤ 1,7), altminteri r
m
se ia negativ (adică C > 1,7).

Obs : Spre deosebire de valoarea limită λ
lim
=35 dată în STAS 10107/0-90, cea din EN
1992-1-1 depinde şi de valoarea forţei axiale relative. În plus, valorile λ
lim
determinate
cu (9.44) sunt în general mai acoperitoare (de ex., pentru A = 0,7, B = 1,1 şi C = 0,7
rezultă λ
lim
= 34 dacă n=0,1 şi λ
lim
= 15 dacă n=0,55).

Pentru clădiri, efectele globale de ordinul II se pot neglija dacă este îndeplinită condiţia :

2 1
6 1 L
I E
, n
n
k F
c cd
s
s
V,Ed


+
⋅ ≤ (9.45)
în care:
F
V,Ed
este încărcarea verticală totală (pe elementele contravântuite şi pe
elementele de contravântuire)
n
s
este numărul de etaje
L este înălţimea totală a clădirii deasupra nivelului de încastrare;
E
cd
este valoarea de calcul a modulului de elasticitate al betonului;
Starea limită ultimă la încovoiere cu forţă axială 175


I
c
este momentul de inerţie (calculat cu secţiunea de beton nefisurată) a
elementului (elementelor) de contravântuire
k
1
= 0,31 (valoare recomandată în cazul în care se estimează că elementele
de contravântuire sunt fisurate la SLU; în caz contrar se recomandă
valoarea 0,62).

Considerarea efctului curgerii lente

Creşterea deformaţiilor datorită efectului curgerii lente trebuie luată în
consideraţie în calculul de ordinul II. Aceasta se realizează prin intermediul
coeficientului efectiv de curgere lentă :

ϕ
ef
= ϕ (∞,t0) M
0Eqp
/ M
0Ed
(9.46)

în care:
ϕ (∞,t
0
) este valoarea finală a coeficientului de fluaj,
M
0Eqp
este momentul încovoietor de ordinul întâi în combinaţia
cvasipermanentă de încărcări (SLS)
M
0Ed
este momentul încovoietor de ordinul întâi în combinaţia de
încărcări de calcul (SLU)

Metode de calcul

EN 1992-1-1 propune trei metode de calcul : metoda generală, metoda rigidităţii
nominale şi metoda curburii nominale.

Metoda generală se bazează pe un calcul structural neliniar fizic şi geometric.
Aceasta implică utilizarea unor programe de calcul adecvate, care nu sunt disponibile în
general în proiectarea curentă.
Metoda curburii nominale se bazează pe evaluarea curburii elementelor, ţinând
seama de comportarea lor după fisurare, şi este adecvată mai mult pentru evaluarea
efectelor de ordinul II la elemente izolate.
Metoda rigidităţii nominale se bazează pe utilizarea unor valori ale rigidităţii la
încovoiere a elementelor care includ efectele fisurării, ale comportării neliniare a
materialelor şi ale curgerii lente. Ea poate fi folosită atât în calculul elementelor izolate
cât şi al structurii în ansamblu.
În continuare va fi prezentată numai metoda rigidităţii nominale.

Rigiditatea nominală

Rigiditatea nominală se determină cu relaţia :

EI = K
c
E
cd
I
c
+ K
s
E
s
I
s
(9.47)

în care:
E
cd
= E
cm

cE
este valoarea de calcul a modulului de elasticitate al betonului,
şi γ
cE
= 1,2;
I
c
este momentul de inerţie al secţiunii de beton nefisurate;
E
s
este valoarea de calcul a modulului de elasticitate al oţelului;
176 Starea limită ultimă la încovoiere cu forţă axială

I
s
este momentul de inerţie al secţiunii armăturilor faţă de centrul de
greutate al secţiunii de beton
K
c
este un coeficient ce ţine seama de efectele fisurării şi ale curgerii lente;
K
s
este un coeficient ce ţine seama de contribuţia armăturilor.

Coeficienţii ce se utilizează în expresia (9.47) se determină astfel:

K
s
= 1
K
c
= k
1
k
2
/ (1 + ϕ
ef
) (9.48)

în care:
ρ este coeficientul de armare, As/Ac;
A
s
este aria totală a secţiunii armăturilor;
A
c
este aria secţiunii de beton;
ϕ
ef
este coeficientul efectiv de curgere lentă ; vezi relaţia (9.46);
k
1
este un coeficient care depinde de clasa de rezistenţă a betonului, conform
expresiei :
k
1
= 20 /
ck
f (MPa) (9.49)

k
2
este un coeficient care depinde de efortul normal şi de zvelteţe, conform
expresiei :

k
2
=
170
λ
⋅ n ≤ 0,20 (9.50)

în care:
n este forţa axiala relativă, N
Ed
/ (A
c
f
cd
)
λ este coeficientul de zvelteţe.

Dacă coeficientul de zvelteţe λ nu este definit, k
2
poate fi luat egal cu:

k
2
= n⋅0,30 ≤ 0,20 (9.51)

În mod simplificat, se pot adopta într-o primă iteraţie în expresia (9.47), dacă ρ ≥ 0,01,
valorile următoare:

K
s
= 0
K
c
= 0,3 / (1 + 0,5ϕ
ef
) (9.52)

Coeficientul de amplificare al momentelor

Momentul total de calcul, incluzând efectele de ordinul II, se determină cu expresia :

( )
(
¸
(

¸


+ ⋅ =
1
1
0
Ed B
Ed Ed
N N
M M
/
β
(9.53)
în care:
M
0Ed
este momentul de ordinul întâi;
β este un coeficient care depinde de distribuţia momentelor de ordinul întâi
şi doi;
Starea limită ultimă la încovoiere cu forţă axială 177

N
Ed
este forţa axială de calcul
N
B
este forţa axială de flambaj bazată pe rigiditatea nominală (relaţia 9.41).
În cazul elementelor izolate cu secţiune constantă, supuse unor forţe axiale
constante pe lungimea elementului, se poate admite o distribuţie sinusoidală a
momentului de ordinul II (∆M). În acest caz:

β = π
2
/ c
0
(9.54)

în care c
0
este un coeficient care depinde de distribuţia momentului de ordinul întâi
(de exemplu, c
0
= 8 pentru un moment de ordinul I constant, c
0
= 9,6 pentru o distribuţie
parabolică şi c
0
= 12 pentru o distribuţie triunghiulară simetrică etc.).

În cazul elementelor care nu sunt supuse la încărcări transversale, momentele de
capăt de ordinul întâi cu valoare diferită M
01
şi M
02
, pot fi înlocuite cu un moment de
ordinul întâi echivalent M
0e
, constant, şi se adoptă c
0
= 8. Momentul echivalent se
determină cu relaţia:

M
0e
= 0,6 M
02
+ 0,4 M
01
≥ 0,4 M
02
(9.55)

cu M
02
≥M
01
.

Atunci când nu se aplică (9.54), se poate adopta β = 1 şi expresia (5.53) se reduce la :

( )
B Ed
Ed
Ed
N N
M
M
/ −
=
1
0
(9.56)

Obs. : Expresia (9.56) este echivalentă cu utilizarea coefcientului η din expresia (9.40).

9.7 SLU a elementelor solicitate şi încovoiere oblică cu compresiune axială

9.7.1 Generalităţi
Această solicitare este definită prin faptul că vectorul moment nu este paralel cu nici
una dintre axele principale ale secţiunii. Acest tip de solicitare este tipic pentru stâlpii
structurilor în cadre spaţiale.
Deşi ipotezele şi consideraţiile generale sunt valabile pentru orice formă de
secţiune, exemplele şi metoda practică de rezolvare vor fi date numai pentru cazul
secţiunii dreptunghiulare armate simetric.

9.7.2 Echivalenţa statică

Perechea (N, M) este echivalentă cu o forţă axială N, care acţionează după o axă
excentrică cu e
0
, şi reciproc (Figura 9.11).
Excentricitatea e
o
este definită de relaţia:

e
o
= M/ N (9.57)

Momentul M poate fi descompus după direcţiile y şi x astfel:
178 Starea limită ultimă la încovoiere cu forţă axială


M
x
= Mcosω = Ne
o
cos ω = Ne
ox
(9.58)
M
y
= Msinω = Ne
o
sin ω = Ne
oy
(9.59)

în care e
ox
=

e
o
cos ω şi e
oy
= e
o
sin ω sunt componentele lui e
o
după cele două
direcţii principale.


9.7.3 Ipoteze şi ecuaţii generale

Ipotezele generale sunt cele de la încovoiere cu forţă axială, date în capitolul 7
(vezi figura 9.13). Le reamintim pe scurt pe cele mai importante:
• ipoteza secţiunilor plane Bernoulli;
• ipoteza aderenţei perfecte beton – armătură.

Diferenţa faţă de încovoierea uniaxială este faptul că apare o necunoscută
suplimentară, dar apare şi o ecuaţie suplimentară : poziţia axei neutre este dată de doi
parametri în loc de unul – de exemplu distanţa d si unghiul φ (Figura 92). Trebuie
precizat că, în general, axa neutră nu este paralelă cu vectorul moment (φ ≠ ω).
Pe de altă parte, sunt trei ecuaţii de echilibru în loc de două: o ecuaţie de
echilibru de forţe după axa z şi două ecuaţii de echilibru de moment, după axele x şi
respectiv y.

Această ecuaţie suplimentară, precum şi forma relativ complicată a zonei
comprimate fac calculul “manual” practic imposibil şi trebuie utilizat un program de
calcul. O alternativă este utilizarea abacelor, care sunt construite pentru cazurile
curente într-o formă cu parametri adimensionali :

n = N/(bhf
cd
) = forţa axială relativă
m
x
= M
x
/(bh
2
f
cd
) = moment relativ după y
m
y
= M
y
/(hb
2
f
cd
) = moment relativ după x
ω
x
= (A
sx
/bh) (f
yd
/ f
cd
) = coeficient mecanic de armare pe direcţia x
ω
y
= (A
sy
/bh) (f
yd
/ f
cd
) = coeficient mecanic de armare pe direcţia y



Figura 9.12 - Echivalenţa statică a solicitărilor
Starea limită ultimă la încovoiere cu forţă axială 179

Pentru semnificaţia mărimilor b, h, A
sx
, A
sy
vezi Figura 92.

9.7.4 Suprafaţa limită de interacţiune

Suprafaţa limită de interacţiune este definită în sistemul de axe (M
x
, M
y
, N) printr-o
suprafaţă f(M
x
, M
y
, N) = 0 (Figura 9.14a). Precizăm că în figură este reprezentată numai
partea din primul octant. Această suprafaţă separă domeniul solicitărilor capabile ale
secţiunii f(M
x
, M
y
, N) ≤ 0 de domeniul solicitărilor care depăşesc capacitatea secţiunii
f(M
x
, M
y
, N) > 0. O secţiune cu un plan paralel cu M
x
- M
y
(curbă de nivel) este
reprezentată în Figura 9.14b.

9.7.5 Metodă aproximativă (metoda elipsei)

Calculele parametrice arată că curbele de nivel pot fi aproximate cu elipse de grad
β, unde 1,3 < β < 2,0. Elipsa este definită prin trei puncte (Figura 95): (M
xo
, 0), (0, M
yo
)
et (M
x45
, M
y45
).

Figura 9.13 Diagrame de deformaţii şi de eforturi
unitare pe o secţiune solicitată la compresiune cu
încovoiere biaxială

Figura 9.84 - Suparafaţă limită de interacţiune (a) vedere 3D (b) secţiune orizontală
180 Starea limită ultimă la încovoiere cu forţă axială

Ecuaţia sa este:
1 =
|
|
¹
|

\
|
+
|
|
¹
|

\
|
β
β
yo
y
xo
x
M
M
M
M
(9.60)

în care β este funcţie de n = N/(bhf
cd
) şi de modul de dispunere al barelor pe secţiune.
Valorile β sunt date în anexa B din STAS 10107/0-90.


a. Verificarea capacităţii portante

Etapele calculului sunt următoarele:
• calculul forţrei axiale relative n = N/(bhf
cd
);
• determinarea lui β în anexa B din STAS 10107/0-90, în funcţie de n şi de modul de
dispunere a barelor pe secţiune (tabelul 9-1 reprodus mai jos);
• verificarea criteriului:

1 ≤
|
|
¹
|

\
|
+
|
|
¹
|

\
|
β
β
yo
y
xo
x
M
M
M
M


b. Dimensionarea armăturilor

Dacă nu există decât o ipoteză de încărcare, deci un singur triplet (M
x
, M
y
, N), şi
armăturile se vor dispune simetric (A’
ax
= A
ax
, A’
ay
= A
ay
), dimensionarea se poate face
direct, folosind metoda propusă de D. Constantinescu şi R. Agent (”Revista
Construcţiilor”, 5/1984). Această metodă se bazează pe un criteriu de optimizare
derivat din condiţia de economicitate (A
sx
+ A
sy
) = min. În urma unor serii de calcule
parametrice, au fost determinate valori k
x
şi k
y
în funcţie de β şi de raportul m
x
/m
y
,
unde:
k
x
= m
x
/m
xo
(9.61)

k
y
= m
y
/m
yo
(9.62)

şi m
x
, m
y
, m
xo
, m
yo
şi β sunt aceiaşi ca la paragraful 9.7.3.

Figura 9.15 Aproximarea curbei de nivel
Starea limită ultimă la încovoiere cu forţă axială 181

Etapele de calcul sunt următoarele:
• calculul mărimilor n, m
x
, m
y
şi a raportului m
x
/m
y
;
• alegerea preliminară a unei distribuţii a armăturilor;
• determinarea lui β în funcţie de n şi de modul de dispunere a barelor pe secţiune
(Tabelul 9.1);
• calculul lui m
x
/m
y
(cu m
x
< m
y
)
• determinarea lui k
x
şi k
y
();
• calculul lui m
xo
= m
x
/ k
x
şi a lui m
yo
= m
y
/ k
y
;
• calculul armăturilor A
sx
(în funcţie de m
xo
şi n) şi respectiv A
sy
(în funcţie de m
yo
şi n).

Tabelul 9.1 - Valori ale exponentului β ββ β

Dispunerea barelor de armătură

n=N/(bhR
c

A.
4 bare, în colţurile
secţiunii
B.
> 4 bare
A
ay
= A
ax

C.
> 4 bare
A
ay
= (1,5...2)A
ax


0,1 1,60 1,70 1,75
0,2 1,35 1,60 1,50
0,3 1,25 1,55 1,40
0,4 1,20 1,50 1,35


0,5 1,20 1,45 1,35
0,6 1,35 1,45 1,40
0,7 1,55 1,50 1,50
0,8 1,75 1,60 1,60

Tabelul 9.2 - Valori optimizate k
x
şi k
y

β m
x
/m
y
0,1 0,2 0,3 0,4 0,5 0,6 0,7 0,8 0,9 1,0

1,20 1000k
x

1000k
y

285
812
360
749
408
706
444
674
472
647
496
625
515
560
533
590
548
575
561
561

1,30 1000k
x

1000k
y

305
831
383
771
432
730
469
698
497
672
521
650
541
632
558
615
573
600
587
587

1,40 1000k
x

1000k
y

325
847
404
790
454
750
491
719
520
694
544
673
564
654
581
638
596
623
610
610

1,50 1000k
x

1000k
y

343
861
424
806
475
768
512
738
541
723
564
692
584
674
602
658
617
643
630
630

1,60 1000k
x

1000k
y

360
873
442
821
493
784
530
755
560
731
583
710
603
692
620
676
635
661
648
648

1,70 1000k
x

1000k
y

377
883
459
833
511
798
548
769
577
746
601
726
620
708
637
692
652
678
665
665

1,80 1000k
x

1000k
y

392
892
475
845
527
810
564
783
593
760
616
740
636
723
653
707
668
693
680
680


182 Starea limită ultimă la încovoiere cu forţă axială

9.8 Exemple de calcul

SECŢIUNI DREPTUNGHIULARE ARMATE SIMETRIC

EX 9-1. Să se determine momentul capabil (M
Rd
) al stâlpului cu secţiunea din figură cunoscând forţa
axială din stâlp, N=500KN.

bxh = 50x50 cm

Beton: C25/30
Oţel: S 500, clasa C

a
s
= 50 mm
d
2
= 50 mm
d = h – d
1
= 500 – 50 = 450 mm
h
s
=d – d
2
= 450 – 50 = 400 mm

A
s
= A
s2
= 4x314 = 3768 mm
2

ρ = A
s
/(bd) = 3768/(500x450) = 0,558 %

Rezistenţele de calcul ale betonului şi armăturii sunt:

f
cd
= 25/1,5 = 16,67 MPa
f
yd
= 500/1,15 = 435 MPa

Deformaţia armăturii la curgere este:ε
yd
= f
yd
/E
s
= 435/2·10
5
= 2,175·10
-3


Înălţimea relativă a zonei comprimate la balans este;

ξ
b
= ε
cu2
/(ε
yd

cu2
) = 3,5/(2,175+3,5) = 0,617

Calculul se va face considerând blocul rectangular de compresiuni (§3.1.7(3)) Pentru betonul de clasă
C20/25 (f
ck
< 50 MPa) parametrii blocului sunt λ = 0,8 şi η = 1.

Pentru armături se va face calculul în ipoteza că ramura superioară este orizontală (vezi §3.2.7(2)).


Se presupune iniţial că x> x
min
de unde rezultă conform relaţiei 9.15 :

mm d x mm
bf
N
x
cd
150 50 3 3 98 . 59
67 . 16 500
10 500
2 lim
3
= ⋅ = = < =


= = λ
Momentul capabil se deterimină folosind relaţia 9.6 :

KNm
h
N h f A M
s
s yd s Rd
54 . 418 10
2
400
10 500 10 400 435 1256
2
6 3 6
= ⋅ ⋅ + ⋅ ⋅ ⋅ = + ≅
− −


EX 9-2. Să se determine armătura necesară a stâlpului cu secţiunea din figură cunoscând forţa axială şi
momentul de dimensionare.

N
Ed
=1500KN
M
Ed
=400KNm
bxh = 50x50 cm

Beton: C25/30
Oţel: S 500, clasa C

a
s
= 50 mm
d
2
= 50 mm
50
50
4Φ20
4Φ20
50
50
Α
s

Α
s1

Starea limită ultimă la încovoiere cu forţă axială 183

d = h – a
s
= 500 – 50 = 450 mm
h
s
=d – d
2
= 450 – 50 = 400 mm


Deformaţia armăturii la curgere este:ε
yd
= f
yd
/E
s
= 435/2·10
5
= 2,175·10
-3


Înălţimea relativă a zonei comprimate la balans este;

ξ
b
= ε
cu2
/(ε
yd

cu2
) = 3,5/(2,175+3,5) = 0,617

Se presupune iniţial că x> x
min
de unde rezultă conform relaţiei 9.15 :

mm d x mm
bf
N
x
cd
150 50 3 3 96 . 179
67 . 16 500
10 1500
2 min
3
= ⋅ = = > =


= = λ

Armătura necesară se obţine folosind relaţia 9.46 :

2
3 6
2
2
46 . 1350
400 435
2
96 . 179
450 67 . 16 96 . 179 500
2
400
10 1500 10 400
2 2
mm A
h f
x
d xf b
h
N M
A
s
s yd
cd
s
s
=

|
¹
|

\
|
− ⋅ ⋅ − ⋅ + ⋅
=
|
¹
|

\
|
− − +
=
λ
λ

Se alege o armare cu patru bare pe latură, constituită din 2Φ25 şi 2Φ16 pentru care aria efectivă este
A
eff
=2*490+2*200=1390mm
2
.


EVALUAREA EFECTELOR DE ORDINUL II

EX 9-3. Să se evalueze efectul de ordinul 2 la stâlpii cadrului curent al halei prefabricate cu secţiunea din
figură.


bxh = 50x50 cm
l = 6.50 m
Beton: C30/37
Oţel: S 500
Forţa axială: - în combinaţia fundamentală N
Ed
= 1,136 MN n = 0,123
- în combinaţia seismică N
Ed
= 0,614 MN n = 0,227

ρ = A
s
/A
c
= 8x4,91/2500 = 0,01
ω = ρf
yd
/f
cd
= 0,01x(500/1,15)/(30/1,5) = 0,217
B = 217 , 0 2 1 2 1 ⋅ + = + ω = 1,2




50
50
8Φ25
6.50
184 Starea limită ultimă la încovoiere cu forţă axială

a) Combinaţia fundamentală

l
0
= 0,7l = 0,7x6,50 = 4,55 m
i =
3 2
5 , 0
3 2
= =
h
A
I
= 0,144 m
λ = l
0
/i = 4,55/0,144 = 31,5
A = 0,7 (nu cunoaştem ϕ
eff
)
C = 0,7 (nu cunoaştem r
m
)

λ
lim
= 20·A·B·C/√n = 20x0,7x1,2x0,7/√0,227= 24,7

λ = 31,5 > λ
lim
= 24,7 efectele de ordinul II nu pot fi ignorate

a) Combinaţia seismică

l
0
= 2,0l = 2,0x6,50 = 13,00 m
i =
3 2
5 , 0
3 2
= =
h
A
I
= 0,144 m
λ = l
0
/i = 13,00/0,144 = 90,0
A = 1,0 (nu avem fluaj)
C = 1,7 (M
01
= 0, deci r
m
= 0)
λ
lim
= 20·A·B·C/√n = 20x1,0x1,2x1,7/√0,123= 116,3
λ = 90 > λ
lim
= 116,3 efectele de ordinul II pot fi ignorate.
În continuare se va face calculul pentru combinaţia fundamentală, cu metoda bazată
pe rigiditatea nominală.



Rigiditatea nominală se calculează cu expresia (9.47):

EI = K
c
E
cd
I
c
+ K
s
E
s
I
s


Pentru C30/37, rezultă (ec. 9.49) k
1
= 20 /
ck
f = 20 / 30 = 1,225
Din ec.9.50: k
2
=
170
λ
⋅ n =
170
5 , 31
227 , 0 ⋅ = 0,042 < 0,20
Din ec. 9.48, considerând ϕ
ef
= 2, rezultă:

K
c
= k
1
k
2
/ (1 + φ
ef
) = 1,225x0,042/(1+2) = 0,017

Valoarea de calcul a modulului de elasticitate este:

E
cd
= E
cm

cE
= 33/1,2 = 27,5 GPa

Momentul de inerţie al secţiunii de beton este:

I
c
= bh
3
/12 = 0,5
4
/12 = 5,208·10
-3
m
4


Rezultă E
cd
I
c
= 27,5 x 5,208·10
-3
= 143,22 MNm
2


Momentul de inerţie al armăturilor este:

I
s
= (3x3,14x10
-4
)x0,21
2
)x2 = 0,831·10
-4
m
4


Rezultă E
s
I
s
= 200 x 0,831·10
-4
= 16,62 MNm
2


Deci:
EI = K
c
E
cd
I
c
+ K
s
E
s
I
s
= 0,017x143,22 + 1,0x16,62 = 19,517 MNm
2


Starea limită ultimă la încovoiere cu forţă axială 185

adică EI = 0,133E
cd
I
c


Observaţie: Cu metoda simplificată (ec.9.52), avem:

K
s
= 0
K
c
= 0,3 / (1 + 0,5φ
ef
) = 0,3/(1+0,5x2) = 0,15

adică EI = 0,15E
cd
I
c


Factorul de amplificare al momentului

Din expresia (9.53), factorul de amplificare al momentului este:

( ) 1 /
1

+ =
Ed B
N N
β
η

Pentru elemente izolate cu secţiune constantă şi moment de ordinul I constant (c
0
= 8), cf. expresiei
(9.54):

β = π
2
/ c
0
= π
2
/8 = 1,2337

Sarcina critică este:

N
B
=
2
2
2
0
2
55 , 4
517 , 19 ⋅
=
π π
l
EI
= 9,30 MN
Rezultă:
( ) 1 36 , 1 / 30 , 9
2337 , 1
1

+ = η = 1,17

Efectul de ordinul II aduce un surplus de moment de 17 % in cazul metodei bazate pe rigiditatea
nominala.

Observaţie: Metoda simplificată (expresia 9.56) dă un coeficient de amplificare:



( ) ( ) 30 , 9 / 36 , 1 1
1
/ 1
1

=

=
B Ed
N N
η = 1,14





186 Starea limită ultimă la forţă tăietoare

10. SLU la forţă tăietoare

10.1 Introducere

În elementele în care forţa tăietoare este mare, direcţiile eforturilor principale nu mai
sunt paralele şi normale pe axa grinzii, ci înclinate (Figura 10.1b). În consencinţa,
fisurile vor fi de asemenea înclinate, urmărind direcţiile eforturilor principale de
compresiune (Figura 10.1a) şi ruperea va avea loc după secţiuni înclinate.

În acest capitol este analizată siguranţa elementelor de beton armat faţă de
ruperea prin fisuri înclinate, rupere produsă de efectul combinat al forţei tăietoare
şi momentului încovoietor. Notaţiile utilizate sunt în general cele din STAS
10107/0-90.


10.2 Aplicarea Rezistenţei materialelor

Pentru grinzile din material omogen şi elastic (în ipotezele Rezistenţei materialelor)
efortul unitar tangenţial este calculat cu formula lui Juravski (Figura 10-2a):


bI
QS
= τ (10.1)

unde S şi I au semnificaţia uzuală.

Eforturile principale de întindere σ
I
şi de compresiune σ
II
sunt calculate cu relaţia:


Figura 10.1 – Starea de eforturi şi distribuţia fisurilor într-o grindă
a) din beton armat b) din material elastic
Starea limită ultimă la forţă tăietoare 187


2
2
2 2
τ
σ σ
σ + |
¹
|

\
|
± =
II I,
(10.2)

şi valoarea unghiului direcţiilor eforturilor principale cu axa grinzii este dat de relaţia:


σ
τ
α
2
2 = tg (10.3)

Extinderea conceptelor clasice ale Rezistenţei materialelor în cazul secţiunilor din beton
armat dă, pentru secţiunea rectangulară fisurată (Figura 10-2b):

) (
2
0
2
x h nA
bx
S
a
− = = (10.4)

2
0
3
) (
3
x h nA
bx
I
a
− + = (10.5)

unde n=E
a
/E
b
’ este coeficientul de echivalenţă.

Cu expresiile (10.4) şi (10.5), raportul I/S este:

z
x
h x h x
S
I
= − = − + =
3 3
2
0 0
(10.6)

unde z este braţul de pârghie al eforturilor interne.

În final, efortul unitar tangenţial τ are expresia :


Figura 10.2 - Distribuţia eforturilor unitare tangenţiale în secţiunea unei grinzi
a) din material elastic b) din beton armat
188 Starea limită ultimă la forţă tăietoare


bz
Q
= τ (10.7)

Relaţia (10.7) poate fie utilizată ca măsură a eforturilor principale într-o grindă din beton
armat, căci sub axa neutră betonul este solicitat la forfecare pură (Figura 10-2b).
Totuşi, ea are un caracter convenţional, pentru că se presupune că betonul fisurat
poate transmite eforturi de forfecare.
În norme, efortul τ calculat cu relaţia (10.7) este utilizat pentru a exprima nivelul de
solicitare la forţă tăietoare. În plus, pentru a simplifica calculul, se admite z≅ h
o
şi
valoarea:

0
bh
Q
≅ =τ σ
II I,
(10.8)

trebuie să fie considerată un indice al intensităţii solicitării de forţă tăietoare.

Observaţie: Dacă grinda are înălţime variabilă, trebuie ţinut cont de componenta
verticală a compresiunii din beton sau a întinderii din armături (Figura 10.3).

Valoarea lui τ trebuie corectată conform relaţiei:


2
0 0 0
h
M
bh
Q
bh
z
M
Q
b
tg
tg
β
β
τ ± ≅
±
= (10.9)

Semnul (-) corespunde cazului când secţiunea variază în acelaşi sens ca momentul
încovoietor şi semnul (+) în celălalt caz.



Figura 10.3 - Efectul variaţiei înălţimii grinzii
Starea limită ultimă la forţă tăietoare 189

10.3 Evaluarea nivelului de solicitare la forţă tăietoare

Betonul grinzii este în stare de eforturi biaxiale, la întindere-compresiune. Este deci
necesar să fie puse următoarele condiţii:

σ
Ι
≤ R
t
’ (10.10)
σ
II
≤ R
c
’ (10.11)

care reprezintă condiţiile de rezistenţă la întindere şi respectiv la compresiune.

Valorile R
t
’ şi R
c
’ trebuie să ţină cont de existenţa unei stări de eforturi de întindere
datorate contracţiei, de prezenţa eventuală a fisuri de încovoiere şi de comportarea
specifică a betonului la întindere-compresiune (vezi capitolul 2).

Dacă rezistenţa la întindere a betonului este depăşită (relaţia (10.10) nu este
satisfăcută), trebuie prevăzute armături transversale.
Dacă rezistenţa la compresiune a betonului este depăşită (relaţia (10.11) nu este
satisfăcută), trebuie mărită secţiunea de beton.

Considerând R
t
’ = 0.5R
t
şi R
c
’= 4R
t
şi utilizând ecuaţia (10.8) pentru calculul eforturilor
principale, se regăsesc condiţiile prevăzute în STAS 10107/0-92 pentru grinzi sub
încărcări statice:

Q/(bh
o
) ≤ 0.5R
t
: Armăturile de forţă tăietoare nu sunt necesare;

0.5R
t
≤ Q/(bh
o
) ≤ 4R
t
: Trebuie prevăzute armături de forţă tăietoare;

Q/(bh
o
) ≥ 4R
t
: Secţiunea de beton nu este suficientă şi trebuie
mărită.

10.4 Mecanisme de rezistenţă

10.4.1 Generalităţi

Forţa tăietoare este egală cu variaţia momentului încovoietor în lungul grinzii. Pe de altă
parte, într-o grindă de beton armat, momentul încovoietor este produsul dintre forţa de
întindere din armături şi braţul de pârghie al eforturilor interne. Plecând de la aceste
două relaţii se obţine:


dx
dz
T
dx
dT
z z T
dx
d
dx
dM
Q
a
a
a
+ = = = ) ( (10.12)

Relaţia (10.12) arată că forţa tăietoare poate fi echilibrată fie prin variaţia forţei de
întindere din armături, fie prin variaţia braţului de pârghie al eforturilor interne. Primul
caz este numit „mecanism de grindă”, iar cele de-al doilea „mecanism de arc”.
190 Starea limită ultimă la forţă tăietoare

Mecanismul de grindă este bazat pe transmiterea eforturilor de forfecare în secţiuni
orizontale, de la armătură, prin aderenţă, la beton, şi apoi prin beton către zona
comprimată (Figura 10.4a).

Mecanismul de arc este bazat pe transmiterea forţei tăietoare prin componenta
verticală a compresiunii înclinate din biela de beton (Figura 10.4b).

Cele două mecanisme se pot dezvolta simultan într-o grindă, dar importanţa fiecăruia
depinde de rigiditatea relativă a celor două mecanisme la deplasări verticale. Raportul
rigidităţilor depinde în principal de raportul dimensiunilor (l/h) ale grinzii (Figura 10.5).

După acest criteriu, grinzile pot fi clasificate în trei categorii:

• Grinzi lungi (l/h > 5): mecanismul de grindă este practic singurul care acţionează;
• Grinzi-pereţi (l/h< 1.5): mecanismul de arc este practic singurul care acţionează ;
• Grinzi intermediare (1.5 ≤ l/h ≤ 5): sunt prezente ambele mecanisme.

În acest capitol sunt studiate numai grinzile lungi.


a) b)
Figura 10.4 - Mecanisme de rezistenţă la forţă tăietoare a) grindă b) arc

Figura 10.5 - Clasificarea grinzilor în funcţie de raportul l/h
bielă comprimată
Starea limită ultimă la forţă tăietoare 191

10.5 Modele de calcul pentru grinzi

10.5.1 Modelul grinzii cu zăbrele plastice (Ritter - Mörsch)

Acest model, propus în 1899 de inginerul elveţian Ritter şi în 1902, independent, de
inginerul german Mörsch şi perfecţionat apoi (Kupfer 1964, Lampert şi Thürlimann
1971) este utilizat în mai multe coduri de proiectare naţionale şi internaţionale (BAEL
91, DIN 1045, CEB Model Code 1990, Eurocode 2, etc.).

Grinda este modelată ca o grindă cu zăbrele plană, unde talpa comprimată este zona
comprimată (din încovoiere) de beton, talpa întinsă este armătura longitudinală întinsă,
etrierii sunt montanţi întinşi iar inima grinzii formează biele înclinate din beton,
comprimate (Figura 10.6).


10.5.2 Modelul la echilibru limită

Acest model este utilizat în normele româneşti (STAS 10107/0-92).

La rupere, grinda este modelată ca două corpuri rigide care pot avea o rotaţie relativă
în jurul unei articulaţii situată în zona comprimată (Figura 10.7).


a) Grindă de beton armat lungă, cu armăturile principale⋅

b) Model de grindă cu zăbrele pentru o grindă de beton armat lungă
Figura 10.6 - Modelul grinzii cu zăbrele plastice
192 Starea limită ultimă la forţă tăietoare

Echilibrul limită în secţiunea înclinată se obţine printr-o ecuaţie de echilibru de forţe pe
direcţia normală la axa grinzii şi printr-o ecuaţie de echilibru de momente, scrisă în
general în raport cu punctul de aplicaţie al rezultantei compresiunilor din beton.

Q = Q
b
+ ΣT
ej
+ ΣT
ik
sinα (10.13)
0 = C
b
– T
a
- ΣT
ik
cosα (10.14)
M = T
a
z + ΣT
ej
z
ej
+ ΣT
ik
z
ik
(10.15)

unde:
Q
b
este forţa tăietoare preluată de beton;
T
ej
, T
ik
este forţa care se dezvoltă la SLU în armătura verticale (etrierul) j,
respectiv în armătura înclinată k;
z
ej
, z
ik
sunt distanţele armăturilor verticale, respectiv înclinate faţă de punctul de
aplicaţie al rezultantei eforturilor de compresiune din beton;
s
i
proiecţia pe orizontală a fisurii înclinate.

10.6 Metoda la echilibru limită

Condiţiile de la SLU se exprimă prin relaţiile următoare:

Q ≤ Q
cap
(10.16)
M ≤ M
cap
(10.17)

unde Q
cap
şi M
cap
sunt rezistenţele date de partea dreaptă a relaţiilor (10.13) şi
respectiv (10.15), iar Q şi M sunt solicitările rezultate din calculul structural.

Ecuaţia (10.16) este verificată printr-un calcul direct, în timp ce ecuaţia (10.17) este
verificată în mod indirect, prin măsuri constructive, după cum se va arăta la paragraful
10.6.2.


Figura 10.7 - Modelul la echilibru limită
Starea limită ultimă la forţă tăietoare 193

10.6.1 Verificarea condiţiei Q ≤ ≤≤ ≤ Qcap

10.6.1.1 Calculul rezistenţei Q
cap


10.6.1.1.1 Forţa preluată de beton

În cazul unui element de beton armat fără armături transversale, forţa tăietoare este
preluată, într-o secţiune înclinată fisurată (Figura 10.8) prin:
• Forfecare în zona comprimată Q
b
.
• Efectul de dorn („dowel effect”) al armăturilor longitudinale Q
a
. Acest efect
presupune o deplasare relativ împortantă în lungul fisurii înclinate şi depinde de
existenţa unor „reazeme” apropiate (asigurate de exemplu de către etrieri). Nu
este luat în considerare în norme.
• Întrepătrunderea („interlock”) neregularităţilor betonului de pe cele două feţe ale
fisurii τ
in
.


În normele româneşti (STAS 10107/0-90), contribuţia du betonului este exprimată
global prin relaţia următoare:

p
s
R bh
Q
i
t
b
* 2
0
= (10.18)

unde :
p este procentul armăturilor longitudinale întinse în secţiune (în %);
R
t
*
rezistenţa la întindere a betonului, care depinde de tipul de solicitare:
= R
t
, pentru elemente solicitate la încovoiere;
= R
t
(1 + 0.5n), cu n=N/(bh
o
R
c
), pentru elemente solictate la compresiune
excentrică;
t
R
e
e
5 . 0
5 . 0
0
0
+

= , cu
0
0
0
h
e
e
c
= , pentru elemente solicitate la întindere
excentrică cu excentricitate mare ;
= 0, pentru elemente solicitate la întindere excentrică cu
excentricitate mică.

Figura 10.8 - Contribuţia du betonului la rezistenţa la forţă tăietoare
194 Starea limită ultimă la forţă tăietoare


Contribuţia betonuliui este limitată la valoarea:

Q
b
≤ 2bh
0
R
t
(10.19)

care corespunde condiţiei de limitare a înălţimii zonei comprimate x < x
b
.

Privind ecuaţia (10.18), trebuie făcute următoarele observaţii:

• Q
b
este proporţional cu dimensiunile (inimii) secţiunii bh
0
;
• Q
b
este proporţional cu rezistenţa la întindere a betonului R
t
;
• Q
b
creşte cu procentul de armături întinse; de fapt, creşterea cantităţii de
armătură întinsă implică o mărire a zonei comprimate de beton;
• Q
b
creşte cu unghiul fisurii h
0
/s
i
= tgθ pentru că Q
b
= C
b
tgθ (Figura 10.8).

10.6.1.1.2 Forţa preluată de etrieri

Forţa preluată de etrieri Q
e
este suma forţelor T
ej
din etrierii intersectaţi de fisura
inclinată:



=
i
s
ej e
T Q (10.20)

Deformaţiile în etrieri variază în funcţie de poziţia punctului de intersecţie al
etrierului cu fisura: către zona întinsă din încovoiere, deschiderea fisurii înclinate
este mai mare şi, la SLU, etrierii depăşesc limita de elasticitate, în timp ce către
partea comprimată, deschiderea fisurii este mai mică şi eforturile în etrieri rămân
în domeniul elastic. Pentru simplificarea calculului se consideră însă un efort
mediu identic în toţi etrierii care traversează fisura, egal cu rezistenţa de calcul a
armăturii înmulţită cu un coeficient subunitar:

R
at
= m
at
R
a
(10.21)

Acest coeficient ia valorile:

m
at
= 0,8 pentru barele din OB37, PC52 şi PC60 şi
m
at
= 0,7 pentru sârmele din STNB.

Forţa de întidere într-un etrier este:

T
e
= n
e
A
ae
R
at
(10.22)

Unde:
n
e
este numărul de ramuri verticale ale etrierului (Figura 10.9) şi
A
ae
este aria secţiunii barei.

Deseori este mai prectic să se utilizeze o forţă echivalentă uniform distribuită:

Starea limită ultimă la forţă tăietoare 195


at
e
e
at ae
e
e
e
bR
p
a
R nA
a
T
q
100
= = = (10.23)
unde
a
e
este distanţa dintre etrieri şi
e
ae
e
ba
nA
p 100 = este coeficientul de armare transversală în %.

Cu aceste notaţii, ecuaţia (10.20) poate fi rescrisă:

Q
e
= q
e
s
i
(10.24)


10.6.1.1.3 Forţa preluată de barele înclinate

Forţa tăietoare preluată de barele înclinate este suma componentelor verticale ale
forţelor din armăturile înclinate care traversează fisura (Figura 10.10):

α α sin sin
, at
s
k ai
s
ik i
R A T Q
i i
∑ ∑
= = (10.25)
unde A
ai,k
este secţiunea unei bare k înclinată cu un unghi α faţă de axa elementului şi
R
at
are aceeaşi semnificaţie ca la paragraful precedent.




Figura 10.9 Forţele din etrieri



Figura 10.10 Forţe în barele înclinate
196 Starea limită ultimă la forţă tăietoare

10.6.1.2 Calculul practic

Forţa preluată de etrieri şi de armăturile înclinate depinde de unghiul θ al fisurii înclinate
cu axa grinzii (Figura 10.8b); forţa tăietoare preluată de beton variază şi ea în funcţie de
înclinarea fisurii, dar invers decât forţa din armăturile transversale.
Încercările şi consideraţiile teoretice arată că acest unghi este în domeniul:

ctgθ = s
i
/ h
0
= 0,5...2,5

cu s
i
= proiecţia fisurii înclinate pe axa grinzii.

Pentru a găsi rezistenţa minimă trebuie calculată forţa din armături şi beton pentru
diverse unghiuri posibile.

În cazul elementelor fără armături înclinate, problema de minim se poate rezolva direct,
aşa cum se arată în paragraful următor.

10.6.1.2.1 Grindă fără armături înclinate

Trebuie găsit minumul sumei forţelor din beton şi etrieri în funcţie de unghiul de
înclinare θ al fisurii înclinate :

Q
eb
= min(Q
b
+ Q
e
) = min
|
|
¹
|

\
|
+
i e
i
t
s q
s
p R bh
* 2
0
(10.26)


Expresia lui Q
eb
pentru o grindă dată depinde numaide s
i
( Figura 10-11) şi minimul
este dat de punctul de anulare a derivatei:


e
t
cr i e
i
t
i
eb
q
p R bh
s q
s
p R bh
s
Q
* 2
0
,
2
* 2
0
0 = ⇒ = + − =


(10.27)




Figura 10.11. Rezistenţa betonului şi etrierilor a) s
i,cr
< 2,5h
0
b) s
i,cr
> 2,5h
0

Starea limită ultimă la forţă tăietoare 197

Dacă s
i,cr
≥ 2,5h
0
⇒ s
i,cr
= 2,5h
0
şi
0
0
* 2
0
5 , 2
5 , 2
h q p
h
R bh
Q
e
t
eb
+ = (10.28)

Dacă s
i,cr
< 2,5h
0

e t eb
q p R bh Q
* 2
0
2 = (10.28’)

10.6.1.2.1.1 Verificarea capacităţii portante

Date: b, h, p%, A
ae
, a
e
, n
e
, R
t
, R
at

Necunoscute: Q
r



e
at ae e
e
a
R A n
q = (10.29)

e
t
cr i
q
p R bh
s
* 2
0
,
= (10.30)

Dacă s
i,cr
≥ 2,5h
0
⇒ s
i,cr
= 2,5h
0


0
0
* 2
0
5 , 2
5 , 2
h q p
h
R bh
Q Q
e
t
eb r
+ = = (10.31)

Dacă s
i,cr
< 2,5h
0


e t eb r
q p R bh Q Q
* 2
0
2 = = (10.32)

10.6.1.2.1.2 Dimensionarea armăturii transversale

Date: b, h, p%, Q, R
t
, R
at

Necunoscute: cantitatea de armătură transversală necesară p
e
%
sau A
ae
, a
e
, n
e


La limită: Q = Q
eb
(10.34)

Şi considerând s
i,cr
< 2,5h
0
rezultă :

p R bh
Q
q
t
nec e
* 2
0
2
,
4
= (10.35)

nec e
t
cr i
q
p R bh
s
,
* 2
0
,
= (10.36)

Dacă s
i,cr
< 2,5h
0
, atunci q
e,nec
este cel calculat cu relaţia (10.35)

Dacă s
i,cr
≥ 2,5h
0
⇒ s
i,cr
= 2,5h
0


şi
0
2
0
* 2
0
,
5 , 2 ) 5 , 2 ( h
Q
h
p R bh
q
t
nec e
+ = (10.37)
198 Starea limită ultimă la forţă tăietoare

În sfârşit, armăturile transversale sunt ales plecând de la relaţia:


e
at ae e
e
a
R A n
q = (10.38)
sau:
at
e
e
bR
q
p 100 (%) = (10.39)

Observaţie: Alegerea armăturilor transversale depinde şi de o serie de prevederi
constructive (diametrul minim şi maxim, distanţa minimă şi maximă, etc.).

10.6.1.2.2 Grinzi cu armături înclinate

În cazul când există şi bare înclinate, nu mai este posibil să se găsească direct soluţia
(valoarea s
i,cr
), şi trebuie făcute mai multe încercări considerând diferite înclinări ale
fisurii (Figura 10.12a), în domeniul 0,5h
0
< s
i
< 2,5 h
0
.
Totuşi, în cazurile curente ale structurilor de clădiri, dacă sunt respectate regulile
constructive, se poate admite că fisura înclinată cea mai periculoasă întâlneşte un
singur plan de armături înclinate (Figura 10.12b), şi ecuaţia de echilibru este:

Q = Q
eb
+

A
ai
R
at
sinα (10.40)

unde A
ai
este suma ariilor barelor înclinate conţinute în acelaşi plan.


10.6.1.2.2.1 Verificarea capacităţii portante

Date: b, h, p%, A
ae
, A
ai
, a
e
, n
e
, R
t
, R
at

Necunoscute: Q
r


Trebuie calculat mai întâi Q
eb
ca la paragraful 10.6.1.2.1.1 şi apoi determinată
capacitatea la forţă tăietoare cu ecuaţia (10.40):

Q
r
= Q
eb
+

A
ai
R
at
sinα



Figura 10.12 Grinzi cu armături înclinate a) planuri posibile de fisurare b) caz curent de armare
Starea limită ultimă la forţă tăietoare 199



10.6.1.2.2.2 Dimensionarea (etrierilor)

Date: b, h, p%,A
ai
, Q, R
t
, R
at

Necunoscute: cantitatea de armătură transversală necesară p
e
%
sau A
ae
, a
e
, n
e


În general, calculul la forţă tăietoare se efectuează după cel la încovoiere. În consecinţă
armăturile longitudinale, inclusiv barele care pot fi ridicate, au fost alese şi A
ai
este
cunoscut. Se poate deci calcula forţa preluată de barele înclinate:

Q
i
= A
ai
R
at
sinα

Si apoi capacitatea necesară pentru beton şi etrieri:

Q
eb,nec
= Q - Q
i


Cantitatea de armătură transversală (etrieri) este obţinută apoi ca la paragraful
10.6.1.2.1.2.


10.6.1.3 Elemente fără armătură transversală

Elementele la care se admite lipsa armăturilor transversale sunt, în general, plăcile şi
unele grinzi secundare slab solicitate la forţă tăietoare. Se admite în aceste cazuri că
forţa tăietoare capabilă este egală cu forţa tăietoare care produce fisurarea înclinată a
betonului (vezi 10.3).

Standardul STAS 10107/0-90 prevede următoarele valori ale rezistenţei de calcul la
forţă tăietoare :

- pentru elemente liniare (grinzi) Q
r
= 0,5bh
0
R
t
(10.41)

- pentru plăci rezemate pe contur Q
r
= 0,75bh
0
R
t
(10.42)

Pentru plăci s-a considerat o valoare mai mare a rezistenţei efective la întindere a
betonului decât la grinzi (0,75R
t
faţă de 0,5R
t
), pentru că s-a ţinut cont de posibilitatea
redistribuirii eforturilor pe lăţimea reazemului, precum şi de slaba probabilitate de a
atinge valoarea minimă a rezistenţei betonului pe toată lăţimea reazemului.
200 Starea limită ultimă la forţă tăietoare

10.6.2 Verificarea condiţiei M ≤ ≤≤ ≤ M
cap


Dacă ruperea are loc după o secţiune înclinată, efectul este o creştere a efortului de
întindere în armătura întinsă faţă de situaţia corespunzând unei ruperi în secţiune
normală (Figura 10-13a şi b). Într-adevăr, echilibrul la moment în secţiunea înclinată
implică:

2 1
M z R A z A
e at ae a a
= −

σ (10.43)

de unde se vede că momentul încovoietor din secţiunea 2 este echilibrat de forţa în
armătura întinsă din secţiunea 1.

Trebuie ţinut cont de acest efect atunci când se stabilesc secţiunile de la care barele
pot fi ridicate sau întrerupte. O bară poate fi ridicată începând dintr-o secţiune care este
decalată faţă de secţiunea în care bara este integral necesară la încovoiere în
secţiunea normală, astfel încât momentul capabil într-o secţiune inclinată să fie mai
mare sau egal cu cel corespunzând secţiunii normale (Figura 10-13c şi d):

M
r1
= (A
a
- A
ai
)R
a
z + A
ai
z
i
≥ M
r21
= A
a
R
a
z (10.44)}

de unde:
z
i
≥ z (10.45)

Această ultimă condiţie este îndeplinită dacă punctul de ridicare este decalat cu 0,41z,
dacă barelee sunt înclinate la 45°, sau, acoperitor, h/2. Demonstraţia este bazată pe
consideraţii geometrice şi nu va fi detaliată aici.

În practică, în loc să se facă verificările prin calcul, se construieşte o diagramă de
momente „dilatată” cu 0,5h (Figura 10-14) şi se fac apoi toate verificările (rezistenţă la
încovoiere, lungimi de ancorare, secţiunile de întrerupere ale barelor) în secţiuni
normale, dar faţă de diagrama „dilatată”.


Figura 10.13 Echilibrul forţelor la încovoiere în secţiuni înclinate
Starea limită ultimă la forţă tăietoare 201


10.7 Metoda grinzii cu zăbrele (EN 1992-1-1)

10.7.1 Elemente ce nu necesită armături de calcul la forţă tăietoare

Într-un element de beton armat nefisurat, forţa tăietoare este preluată prin eforturi
principale de compresiune şi întindere în beton. Depăşirea rezistenţei la întindere a
betonului duce la apariţia fisurilor înclinate în inima grinzii.
Cazul acesta este însă rar întâlnit în practic (o excepţie fiind, de exemplu, grinzile de
beton precomprimat cu inima subţire). De regulă, înainte de depăşirea rezistenţei la
întindere la eforturile principale înclinate din inima grinzii, apar fisuri din încovoiere,
normale la axa grinzii, care, dezvoltându-se pe înalţimea secţiunii, se pot înclina sub
acţiunea eforturilor din forţă tăietoare. Fisurile delimitează o serie de “dinţi” de beton,
încastraţi în zona comprimată. Transmiterea forţei tăietoare se face în această situaţie
prin următoarele mecanisme (Fig. 10.15a):
- forţe de frecare între feţele fisurilor;



Figura 10.14. Diagrama înfăşurătoare de momente „dilatată” şi întreruperera barelor (numai
barele inferioare)
202 Starea limită ultimă la forţă tăietoare

- forţe datorate efectului de dorn al armăturilor longitudinale;
- forţe de lunecare preluate de betonul din zona comprimată.

a) b) c)

Figura 10.15 Mecanismul de transmitere al forţei tăietoare într-o gindă fără armătură transversală
(FIB, 1999)

Dacă aceste fisuri nu afectează transmiterea eforturilor de lunecare, distribuţia
eforturilor de forfecare pe înălţimea secţiunii este ca în Fig. 10.15b, cu o valoare
maximă, constantă din axa neutră şi până la armătura întinsă, τ = V/(bz).
Dacă fisurile nu transmit deloc forfecare, “dintele” lucrează ca o consolă sub acţiunea
forţei transmisă prin aderenţă de armătura longitudinală (Fig. 10.15c).
Situaţia reală este intermediară între cele două extreme prezentate mai sus, şi un
model analitic de calcul este dificil de realizat. De aceea s-a adoptat o formulă empirică,
care conţine toţi factorii de influenţă importanţi puşi în evidenţă experimental, şi anume:
- dimensiunile secţiunii, b
w
şi d;
- proprietăţile betonului;
- coeficientul de armare cu armătură longitudinală întinsă ρ
l
= A
s
/b
w
d;
- mărimea absolută a înălţimii secţiunii.

Forţa tăietoare capabilă de calcul V
Rd,c
este dată de relaţia :

( ) [ ] d b k f k C V
w cp ck l c Rd c Rd
σ ρ
1
3 / 1
, ,
100 + = (10.46a)

cu o valoare minimă

( ) d b k v V
w cp c Rd
σ
1 min ,
+ = (10.46b)

expresii în care :

f
ck
este în MPa
0 , 2
200
1 ≤ + =
d
k cu d în mm
02 , 0 ≤ =
d b
A
w
sl
l
ρ
A
sl
este aria secţiunii armăturilor întinse, prelungite pe o lungime ≥ (l
bd
+ d)
dincolo de secţiunea considerată

z
τ=V/(b·z)
Lunecare transmisa
prin zona comprimată
Lunecare transmisă
prin fisură
Forţa de aderenţă din
armătura longitudinală
Lunecare transmisă
prin efect de dorn
Starea limită ultimă la forţă tăietoare 203

b
w
este cea mai mică lăţime a secţiunii în zona întinsă, în mm
σ
cp
= N
Ed
/A
c
< 0,2 f
cd
în MPa
N
Ed
este forţa axială acţionând pe secţiune, datorită încărcărilor exterioare
aplicate şi/sau precomprimării (N
Ed
>0 pentru compresiune). Influenţa
deformaţiilor impuse asupra N
E
poate fi neglijată
A
C
este aria secţiunii transversale a betonului, în mm
2


C
Rd,c
= 0,18/γ
c
= 0,18/1,5 = 0,12

k
1
= 0,15

v
min
=0,035 k
3/2
⋅ f
ck
1/2


Analizarea rezultatelor experimentale duce la concluzia ca o valoare de 0,12
pentru raportul
3
,
100
ck
c Rd
f k
v
ρ
, unde
d b
V
v
w
c Rd
c Rd
,
,
= , este satisfăcătoare (Fig. 10.16). De aici
rezultă valoarea coeficientului C
Rd,c
.
Relaţia (10.46a) din EN 1992-1-1 este preluată din Model Code 1990, cu
adăugarea unui termen care să ţină cont de efectul favorabil al unui efort axial de
compresiune.



Figura 10.16 - Validarea relaţiei (10.46a) (FIB, 1999)


În zonele elementului în care:

V
Ed
≤ V
Rd,c
(10.47)

nu sunt necesare armături rezultate din calcul. V
Ed
este forţa tăietoare de calcul în
secţiunea considerată, provenind din încărcările exterioare aplicate şi din
precomprimare (armaturi aderente sau nu).
Chiar dacă nu sunt necesare armături pentru forţă tăietoare, se prevede o
armătură transversală minimă. Această armătură minimă se poate omite la elemente
cum ar fi plăcile (pline, nervurate sau chesonate) atunci când este posibilă
redistribuirea transversală a încărcărilor. Armătura minimă poate, de asemenea, lipsi la
204 Starea limită ultimă la forţă tăietoare

elemente secundare (de exemplu la buiandrugi cu deschidere ≤ 2 m) care nu contribuie
de manieră semnificativă la rezistenţa şi stabilitatea ansamblului structurii.

10.7.2 Elemente la care sunt necesare armături pentru forţa tăietoare

Elementele cu armătură transversală, cu betonul întins fisurat, pot fi reprezentate
printr-o grinda cu zăbrele echivalentă (Fig. 10.6), cu talpa superioară reprezentând
zona comprimată de beton, talpa inferioară, întinsă, constituită din armăturile
longitudinale, diagonale comprimate din beton şi montanţi întinşi constituiţi din etrieri.
Se presupune că toate fisurile înclinate fac acelaşi unghi θ cu axa grinzii, şi acesta este
şi unghiul de înclinare al diagonalelor. Grosimea diagonalelor este grosimea minimă a
inimii, b
w
.
Se presupune de asemenea că toate elementele grinzii cu zăbrele sunt, la SLU,
în domeniul plastic – adică în etrieri şi armăturile longitudinale efortul unitar este f
ywd
,
respectiv f
yd
, în talpa comprimată f
cd
, iar în betonul diagonalelor f
cd2
= νf
cd
(datorită
prezenţei eforturilor de întindere transversale se reduce rezistenţa betonului.
Modelul adoptat în EN 1992-1-1 nu ţine seama de eforturile de lunecare preluate
prin zona comprimată şi prin frecarea între feţele fisurii înclinate.

10.7.2.1 Elemente cu armăturile transversale perpendiculare pe axa elementului



Figura 10.17 – Forţele din armături şi beton într-o secţiune înclinată A-A şi într-o secţiune normală
B-B, pe baza modelului de grindă cu zăbrele

În cazul cel mai frecvent, în care armătura de forţă taietoare este dispusă
pependicular pe axa elementului, determinarea eforturilor în etrieri şi în biela
comprimată se face în modul următor:

Din condiţia de echilibru pe direcţie verticală în secţiunea A-A (Fig. 10.17) rezultă:

V = A
sw
σ
sw
(zctgθ)/s (10.48)

Din condiţia de echilibru pe direcţie verticală în secţiunea B-B, şi presupunând etrierii
suficient de deşi pentru ca betonul să fie solicitat uniform, rezultă:

V = σ
cw
b
w
zsinθcosθ (10.49)

Din ecuaţia de moment faţă de punctul O rezultă:

z
z cotθ
s
V
V cotθ
0.5z
z
A
A
B
B
O
F
td

Starea limită ultimă la forţă tăietoare 205

M = F
t
z – (Vzcosθ)/2 (10.50)

Dacă notăm cu f
cd2
rezistenţa la compresiune a betonului din bielele înclinate, cu
f
ywd
rezistenţa de calcul a etrierilor, cu F
td
= A
s
f
yd
rezistenţa armăturilor longitudinale şi
cu V
Ed
şi M
Ed
forţa tăietoare de calcul, respectiv momentul încovoietor de calcul,
condiţiile la SLU sunt următoarele:

2
cos sin
cd
w
Ed
cw
f
z b
V
≤ =
θ θ
σ (10.51)

ywd
sw
Ed
sw
f
zctg A
s V
≤ =
θ
σ (10.52)

2
θ ctg V
z
M
F
Ed Ed
td
+ ≥ (10.53)

Relaţia (10.51) reprezintă condiţia de rezistenţă pentru biela comprimată. Din
această condiţie rezultă unghiul minim de înclinare al bielei:

2
cos sin
cd w
Ed
zf b
V
≥ θ θ sau
|
|
¹
|

\
|

2
2
arcsin
2
1
cd w
Ed
zf b
V
θ (10.54)

Unghiul de înclinare al bielei este însă limitat, inferior la o valoare care să
permită transferul de forţă tăietoare prin fisură şi superior la o valoare care să permită
curgerea etrierilor. În EN 1992-1-1 aceste valori sunt 21,8°, respectiv 45°, adică:

1 ≤ ctgθ ≤ 2,5 (10.55)

Dacă din relaţia (10.54) rezultă o valoare ctgθ > 2,5, înseamnă că rezistenţa
bielei comprimate nu este critică. Se va alege o valoare ctgθ ≤ 2,5. Se observă că
valoarea ctgθ = 2,5 minimizează cantitatea de etrieri necesară.
Dacă rezultă ctgθ < 1, atunci trebuie redimensionată secţiunea de beton.
Relaţia (10.52) foloseşte la dimensionarea etrierilor. O dată unghiul θ ales, etrierii
necesari sunt:

θ zctg f
V
s
A
ywd
Ed sw
= (10.56)

Etrierii trebuie să respecte şi condiţia de “non-fragilitate”, adică să nu se rupă în
momentul fisurării betonului, şi de aceea se prevede un procent minim de armare (§
9.2.2(5), relaţia 9.5N):

yk ck w
f f / ) 08 , 0 (
min ,
= ρ (10.57)

Din condiţia ctgθ = 1 rezultă şi cantitatea maximă de armătură transversală:

206 Starea limită ultimă la forţă tăietoare


α
ν α
sin
max , cd cw
w
ywd sw
f
s b
f A
1 2
1
≤ (10.58)

Relaţia (10.53) pune în evidenţă sporul de întindere din armătura longitudinală
datorat forţei tăietoare:

2
θ

ctg V
F
Ed
td
= (10.59)

Această valoare foloseşte la determinarea forţei de întindere care trebuie
ancorată pe reazem, precum şi la translatarea diagramei de momente (sau a diagramei
de forţe de întindere din armături dacă se construieşte diagrama M/z), cu a
l
= zctgθ
(vezi 9.2.1.3).
Rezistenţa betonului din bielele comprimate, notată mai sus cu f
cd2
, este mai
mică decât f
cd
datorită prezenţei eforturilor de întindere transversală. Collins şi
colaboratorii săi de la Universitatea din Toronto au dezvoltat teoria “câmpului de
compresiuni modificat” şi au propus o relaţie între rezistenţa la compresiune a betonului
şi deformaţia de întindere transversală. Totuşi, în stadiul actual al cunoştinţelor şi ţinând
seama de necesităţile proiectării, s-a considerat suficientă o relaţie mai simplă:

f
cd2
= ν
1
f
cd
= 0,6(1-f
ck
/250)f
cd
(10.60)

10.7.2.2 Cazul armăturilor transversale înclinate

Dacă armăturile transversale sunt înclinate cu un unghi a faţă de axa
elementului, modelul de grindă cu zăbrele se modifică ca în figura 10.18, iar relaţiile de
calcul devin (10.61) şi (10.62).


A – fibra comprimată B - biele C – fibra întinsă D – armături de forţă tăietoare

Figura 10.18. Modelul de grindă cu zăbrel în cazul armăturilor înclinate (după EN 1992-1-1)

( ) α α θ sin
,
ctg ctg f z
s
A
V
ywd
sw
s Rd
+ ⋅ = (10.61)
şi
( ) ( ) θ α θ ν α
2
1
1 ctg ctg ctg f z b V
cd w cw Rd
+ + = /
max ,
(10.62)

Cel mai important avantaj al armăturii înclinate este că reduce forţele de
compresiune în biela de beton şi măreşte astfel forţa tăietoare care poate fi preluată de
Starea limită ultimă la forţă tăietoare 207

beton. De asemnea, se reduce forţa de întindere din armătura longitudinală (Regan, P.,
Manual of Structural Concrete, cap. 4.4).

10.7.2.3 Verificarea la forfecare între inima şi talpa secţiunilor T

Rezistenţa la forfecare la interfaaţa între placă şi inima grinzii poate fi calculată
considerând placa formată dintr-un sistem de biele comprimate asociate unor tiranţi
corespunzând armăturilor întinse (fig. 10.18).
Efortul de forfecare longitudinal v
Ed
, dezvoltat la joncţiunea între o latură a tălpii
şi inimă este determinat de variaţia forţei axiale normale în partea de placă considerată:

( ) x h F v
f d Ed
∆ ⋅ ∆ = / (10.63)

în care:
h
f
este grosimea plăcii la joncţiunea cu inima
∆x este lungimea considerată, vezi figura 10.18
∆F
d
este variaţia forţei axiale în placă pe lungimea ∆x

Pentru a evita zdrobirea bielelor comprimate în talpa comprimată se verifică
condiţia :

f f cd ED
f v θ θ ν cos sin ≤ (10.64)

Pentru unghiul de înclinare al bielelor, în EN 1992-1-1 se recomandă următoarele
intervale de valori:
- pentru tălpi comprimate: 1,0 ≤ ctgθ
f
≤ 2,0 (45° ≥ θ
f
≥ 26,5°)
- pentru tălpi întinse: 1,0 ≤ ctgθ ≤ 1,25 (45° ≥ θ
f
≥ 38,6°)

Aria secţiunii armăturilor transversale pe unitatea de lungime, A
sf
/s
f
, sei determină
cu relaţia :

( )
f f ED f yd sf
ctg h v s f A θ / / ⋅ ≥ (10.65)

De obicei, forfecarea între placă şi inimă este combinată cu încovoiere
transversală. Dacă v
Ed
este mai mic decât 0,4f
ctd
, nu este necesară o armare în plus
faţă de cea necesară pentru încovoiere.
Dacă v
Ed
este mai mare decât 0,4f
ctd
, se va dispune o cantitate de armătură egală
cu cea mai mare valoare dintre:
- armătura calculată cu expresia (10.64) sau
- jumătate din aceasta plus aria necesară pentru încovoiere transversală.

Armătura longitudinală întinsă din talpă trebuie ancorată dincolo de biela necesară
transmiterii forţei înapoi la inimă (vezi figura 10.18).

208 Starea limită ultimă la forţă tăietoare


A - biele comprimate B - bare longitudinale ancorate dincolo de proiecţia punctului cu θ
f


Figura 10.18 - Notaţii pentru joncţiunea între inimă şi talpă (EN 1992-1-1)

10.7.2.4 Întreruperea armăturii longitudinale întinse

Datorită forţei tăietoare, efortul de întindere din armăturile longitudinale creşte, faţă de
efortul produs de acţiunea momentului încovoietor cu:

∆F
td
= 0,5 V
Ed
(ctg θ - ctg α ) (10.66)

Dacă considerăm braţul de pârghie z constant, atunci obţinem diagrama forţei
din armătura întinsă împărţind diagrama de momente prin braţul de pârghie (fig. 10.20,
curba A) F
td
. = M
Ed
/z. Cum V
Ed
reprezintă panta diagramei de momente, V
Ed
/z va
reprezenta panta diagramei F
td
, iar decalarea spre exterior a diagramei cu marimea

a
l
= 0,5(ctg θ - ctg α )z (10.67)

are ca efect creşterea efortului în secţiunea considerată cu ∆F
td
(curba B din fig. 10.20).
În cazul elementelor fără armătură transversală, diagrama de momente trebuie
„dilatată” cu a
l
= d.

O bară de armătură va prelua o forţă de întindere egală cu zero în punctul de
întrerupere şi o forţă egală cu capacitatea barei la distanţă l
bd
de capătul ei. Între aceste
două puncte se poate considera că efortul din bară variază liniar. Aplicând această
regulă se poate construi diagrama forţei de întindere capabile din armături (curba C din
fig. 10.20).
Întreruperea barelor trebuie facută astfel încât curba C să nu taie curba B (la
limită poate să fie tangentă).


Starea limită ultimă la forţă tăietoare 209



A - Înfăşurătoarea lui M
Ed
/z + N
Ed
B - efort de întindere (solicitare) F
s

C - efort de întindere (rezistenţă) F
Rs


Figura 10.20 – Prezentarea întreruperii armăturilor longitudinale, ţinând seama de efectul
fisurilor înclinate şi de rezistenţa armăturilor pe lungimea lor de ancorare

10.7.2.5 Ancorarea armăturii inferioare pe reazemul marginal

La reazemele marginale simplu rezemate (fig. 10.66) trebuie ţinut cont că efortul
în armătură la faţa reazemului nu este nul, ci egal cu ∆F
td
(ec. 10.65), datorită efectului
forţei tăietoare. Deci pe reazem armătura trebuie ancorată pentru o forţă egală cu ∆F
td
.


a) Reazem direct : Grindă rezemând pe un
zid sau stâlp
b) Reazem indirect : Grindă încastrată în
altă grindă

Figura 10.19 - Ancorarea armăturilor inferioare pe reazemele marginale

Ţinând seama de expresia (10.67) şi adăugând forţa axială (dacă există),
expresia forţei de întindere care trebuie ancorată pe reazem este:

F
E
= |V
Ed
| . a
l
/ z + N
Ed
(10.68)
210 Cazuri speciale de calcul la forţă tăietoare

11. Cazuri speciale de calcul la forţă tăietoare
11.1 Străpungere

Dacă o forţă concentrată importantă este aplicată pe o placă de beton, cedarea
se produce de obicei după o suprafaţă înclinată, atunci când rezistenţa la întindere a
betonului după direcţia eforturilor principale de întindere este depăşită (Figura 11.1).
Ruperea este bruscă, fără avertizare.


Figura 11.1 – Cedarea unei plăci prin străpungere (Anggadjaja, E. & Teng, S., 2008)

Forma suprafeţei de rupere seamănă cu o pâlnie situată între faţa stâlpului la
partea inferioară a plăcii şi intersecţiile ei cu armăturile principale la o distanţă care este
în mod obişnuit egală cu 2d de la faţa stâlpului. Această distanţă poate varia şi poate
să fie mai mică dacă placa este slab armată.


`

Figura 11.2 - Model pentru verificarea la străpungere la starea limită ultimă

Această situaţie este tipică pentru planşee dală (planşee fără grinzi, la care placa
reazemă direct pe stâlpi) şi pentru radiere (care sunt de fapt planşee dală întoarse ).

Cele mai multe metode de calcul exprimă rezistenţa la străpungere în funcţie de
efortul unitar tangenţial nominal egal cu încărcarea de calcul împărţită la o suprafaţă,
A
secţiunea de calcul, de referinţă
Cazuri speciale de calcul la forţă tăietoare 211

care este produsul dintre perimetrul probabil al bazei superioare a conului de
străpungere (“perimetru critic”) şi grosimea plăcii.
11.1.1 Calculul conform STAS 10107/0-90

Normele româneşti recomandă relaţia următoare:

Q
cap
= 0,75p
cr
h
0
R
t
(11.1)

în care p
cr
este perimetrul teoretic al suprafeţei de forfecare situat laà h
0
/2 de suprafaţa
încărcată (Figura 11a).

Dacă sunt prevăzute armături de forţă tăietoare, contribuţia lor la capacitatea la
străpungere este luată in calcul şi relaţia de calcul devine:

Q
cap
= 0, 5p
cr
h
0
R
t
+ Σn
v
A
av
R
at
+ Σn
i
A
ai
R
at
sinα (11.2)

în care:
n
v
A
av
= armăturile verticale care traversează fisura înclinată;
n
i
A
ai
= armăturile înclinate cu unghiul α care traversează fisura înclinată.

Trebuie observat că în relaţia (11.2), contribuţia betonului a fost diminuată faţă de
relaţia (11.1), pentru că prezenţa armăturilor permite deschiderea mai mare a fisurilor şi
scade forţa transmisă prin beton.
Pentru a evita dezvoltarea unor eforturi de forfecare prea mari în placă, rezistenţa
la forfecare este limitată, oricât de mare ar fi cantitatea de armătură prevăzută, la:

Q
cap
≤ 1,2p
cr
h
0
R
t
(11.3)


Figura 11.3 -. a) perimetrul critic b) armături pentru forţă tăietoare
212 Cazuri speciale de calcul la forţă tăietoare

11.1.2 Calculul conform EN 1992-1-1

Perimetrul de referinţă

Se admite, de regulă, că perimetrul de calcul de referinţă u
1
este situat la o distanţă
2,0d de aria încărcată şi se trasează acesta astfel încât să se minimizeze lungimea sa
(vezi figura 11.4).



Figura 11.4 - Tipuri de contururi de calcul de referinţă în jurul ariilor încărcate

Înălţimea utilă a dalei este considerată constantă şi se ia egală cu :

( )
2
z y
eff
d d
d
+
= (11.4)
în care d
y
şi d
z
sunt înălţimile utile pentru armaturi în două direcţii.ortogonale.

Figura 11.5 - Contur de calcul în vecinătatea unui gol

În cazul ariilor încărcate situate în vecinătatea unor goluri, dacă distanţa cea mai
mică între conturul ariei încărcate şi marginea golului este mai mică sau egală cu 6d,
partea din conturul de calcul cuprinsă între două tangente, duse din centrul ariei
încărcate, şi gol, este considerată ca neparticipantă (vezi figura 11.5).
În cazul unei arii încărcate situate în vecinătatea unei margini sau a unui colţ se va
alege un contur de calcul ca cele din figura 11.6.

gol în placă
Cazuri speciale de calcul la forţă tăietoare 213


Figura 11.6 - Contururi de calcul de referinţă pentru arii încărcate în vecinătatea
unei margini sau a unui colţ

Străpungere centrică şi străpungere excentrică

În cazul stâlpilor interiori ai unui planşeu dală solicitat de încărcări verticale,
suma momentelor din placă în jurul stâlpului este zero şi între dală şi stâlp nu trebuie
transferată decât forţa tăietoare (“străpungere centrică”).
Nu este aceeaşi situaţie în cazul stâlpilor marginali şi de colţ, şi chiar in cazul
stâlpilor interiori când planşeul este solicitat de forţe orizontale. În aceste situaţii există
un moment neechilibrat care trebuie transferat de la dală la stâlp, şi aceasta se face
prin încovoiere, torsiune şi eforturi tangenţiale distribuite neuniform (“străpungere
excentrică”).

La stâlpi interiori, transferul se face prin mecanismele descrise în figurile 11.7a şi
b.


Figura 11.7 – Transferului momentului neechilibrat de la stâlp la placă prin a) repartiţia
eforturilor tangenţiale în placă; b) eforturi de compresiune pe feţe opuse ale stâlpului

Este mai comod însă să se facă calculul ca la străpungere centrică, modificând doar
forţa tăietoare de calcul pentru a ţine seama de efectul momentului neechilibrat:

V
Ed, eff
= βV
Ed
(11.5)

a) b)
214 Cazuri speciale de calcul la forţă tăietoare

în care:

1
1
1
W
u
V
M
k
Ed
Ed
⋅ + = β (11.6)

Mărimile care apar în relaţia (11.6) au semnificaţia următoare:

u
1
este perimetrul conturului de calcul de referinţă
k este un coeficient care depinde de raportul dimensiunilor c1 şi c2 ale
stâlpului: valoarea sa este funcţie de proporţia momentului neechilibrat
transmis prin forfecare neuniformă şi prin încovoiere şi torsiune (vezi tabelul
11.1)
W
i
corespunde unei repartiţii a eforturilor de forfecare ca în figura 11.7a şi este
dat de expresia:

=
i
u
i
dl e W
0
(11.7)
dl este lungimea elementară a conturului
e este distanţa lui dl de la axa faţă de care acţionează momentul neechilibrat
M
Ed
.

Tabelul 6.1 - Valorile lui k pentru arii încărcate rectangulare
c
1
/c
2
≤ 0,5 1,0 2,0 ≥ 3,0
k 0,45 0,60 0,70 0,80

La stâlpii marginali şi de colţ mecanismul este diferit, dar se pot folosi aceleaşi relaţii,
dacă se modifică perimetrul de referinţă, ca în figura 11.8.


a) stâlp marginal b) stâlp de colţ

Figura 11.8 - Perimetru conturului de referinţă redus u
1*

Calculul coefcientului β

Stâlpi interiori rectangulari

Coeficientul β se determină cu relaţia (11.6), în care W
1
are expresia:

Cazuri speciale de calcul la forţă tăietoare 215

1
2
2 2 1
2
1
1
2 16 4
2
dc d d c c c
c
W π + + ⋅ + ⋅ + = (11.8)
în care:
c
1
este dimensiunea stâlpului paralelă cu excentricitatea încărcării
c
2
este dimensiunea stâlpului perpendiculară cu excentricitatea încărcării

Dacă încărcarea este excentrică pe 2 direcţii se poate folosi pentru calculul
coeficientului β expresia următoare:

2
2
8 1 1
|
|
¹
|

\
|
+
|
|
¹
|

\
|
+ =
y
z
z
y
b
e
b
e
, β (11.9)
în care:
e
y
şi e
z
sunt excentricităţile M
Ed
/V
Ed
după axa y şi axa z respectiv
b
y
şi b
z
sunt dimensiunile conturului de calcul

Stâlpi interiori circulari

d D
e
4
6 0 1
+
+ = π β , (11.10)

în care: D este diametrul stâlpului circular;
e este excentricitatea încărcării aplicate e = M
Ed
/ V
Ed
.

Stâlpi marginali

Când excentricitatea perpendiculară pe marginea dalei nu este îndreptată către
interior se aplică relaţia (11.6).
Când excentricitatea perpendiculară pe marginea dalei este îndreptată către
interior:
par
e
W
u
k
u
u
1
1
1
1
+ =
*
β (11.11)

în care:
u
1
este perimetrul conturului de referinţă ;
u
1*
este perimetrul conturului de referinţă redus (vezi figura 11.8a);
e
par
este excentricitatea paralelă cu marginea dalei, rezultând dintr-un moment
faţă de o axă perpendiculară pe marginea dalei
k poate fi determinat cu ajutorul tabelului 9.1 înlocuind raportul c
1
/c
2
cu
c
1
/2c
2
;
W
1
este calculat pentru perimetrul de referinţă u
1
.

Pentru un stâlp rectangular ca în figura 11.8a :
2
2
1 2 1
2
2
1
8 4
4
dc d d c c c
c
W π + + + + = (11.12)

Stâlpi de colţ

Când excentricitatea perpendiculară pe marginea dalei nu este îndreptată către
interior se aplică relaţia (11.6).
216 Cazuri speciale de calcul la forţă tăietoare

Când excentricitatea perpendiculară pe marginea dalei este îndreptată către
interior:

*
1
1
u
u
= β (11.13)

Pentru structurile la care stabilitatea laterală nu depinde de efectul de cadru creat
de sistemul dala-stâlpi (adică există un alt sistem structural “de contravântuire”, de ex.
pereţi structurali), şi dacă deschiderile adiacente nu diferă cu mai mult de 25%, se pot
folosi valori aproximative pentru b, conform figurii 11.9:

Figura 11.9 - Valori recomandate pentru β ββ β conform EN 1992-1-1

Verificarea dalelor fără armătură transversală

În primul rând trebuie limitat efortul tangenţial în zona din imediata vecinătate a
stâlpului. Pentru aceasta se cere ca în lungul conturului stâlpului sau al conturului ariei
încărcate u
0
, efortul unitar de străpungere să depăşească valoarea maximă a
rezistenţei la străpungere :

Ed
v ≤
max , Rd
v = 0,5 ν f
cd
(11.14)
în care
(
¸
(

¸

− =
250
1 6 0
ck
f
, ν
sau, în forţe:


Ed
V ≤
max , Rd
V = 0,5u
0
ν f
cd
(11.14’)
Nota: Perimetrul u
0
se calculează astfel (pentru notaţii vezi fig. 11.8):
- pentru un stâlp interior u
0
= perimetrul stâlpului
- pentru un stâlp marginal u
0
= c
2
+ 3d ≤ c
2
+ 2c
1

- pentru un stâlp de colţ u
0
= 3d ≤ c
1
+ c
2


În al doilea rând, trebuie verificat dacă sunt necesare armături pentru străpungere.
Dacă în lungul conturului de control u
1
este îndeplinită condiţia:

Ed
v ≤
c Rd
v
,
(11.15)

Cazuri speciale de calcul la forţă tăietoare 217

nu sunt necesare armături de străpungere, în care
c Rd
v
,
este rezistenţa la
străpungere a betonului, şi are o expresie similară cu rezistenţa betonului în cazul
verificării obişnuite la forţă tăietoare:

( ) ( )
cp cp ck l c Rd c Rd
k v k f k C v σ σ ρ
1 1
3 1
100 + ≥ + =
min
/
, ,
(11.16)

în care:
f
ck
este în MPa
0 2
200
1 , ≤ + =
d
k cu d în mm
C
Rd,c
= 0,18/γ
c
= 0,12.
k
1
= 0,1
v
min
=0,035 k
3/2
⋅ f
ck
1/2
(11.17)
02 , 0 ≤ ⋅ =
lz ly l
ρ ρ ρ

ρ
ly
, ρ
lz
se referă la armăturile întinse aderente în direcţiile y şi z respectiv
şi se calculează ca valori medii pe o lăţime de placă egală cu lăţimea
stâlpului plus 3d de o parte şi de alta.

σ
cp
= (σ
cy
+ σ
cz
)/2

cu σ
cy
, σ
cz
eforturile normale în beton în secţiunea critică în direcţiile y şi z
(MPa, pozitive la compresiune) :

cy
y Ed
cy
A
N
,
= σ şi
cz
z Ed
cz
A
N
,
= σ
N
Edy
, N
Edz
forţele axiale ce acţionează pe lăţimile de placă asociate stâlpilor.
Forţa axială poate rezulta dintr-o încărcare exterioară sau din
precomprimare.
A
c
aria secţiunii de beton care corespunde forţei N
Ed


Verificarea dalelor cu armătură transversală

Dacă
Ed
v este mai mare ca
c Rd
v
,
pentru secţiunea de calcul considerată, trebuie
prevăzute armături de străpungere. În acest caz, capacitatea la străpungere este dată
de expresia:

( ) ( ) ( ) α sin / / , ,
, , ,
d u f A s d v v
ef ywd sw r c Rd cs Rd 1
1 5 1 75 0 + = (11.18)

în care:
A
sw
este aria unui perimetru al armăturii de străpungere în jurul stâlpului [mm²]
s
r
este distanţa pe direcţie radială a perimetrelor de armături de străpungere
[mm]
f
ywd,ef
= 250 + 0,25 d ≤ f
ywd
[MPa] este rezistenţa efectivă de calcul a armăturilor
de străpungere,
d este media înălţimilor utile în direcţiile ortogonale [mm]
α este unghiul între armăturile străpungere şi planul dalei. Dacă se prevede
un singur rând de bare înclinate, atunci în expresia (11.18) raportul d/s
r
se
ia 0,67.
218 Cazuri speciale de calcul la forţă tăietoare



Conturul de calcul u
out
(sau u
out,ef
, vezi fig. 11.10) de la care nu mai sunt necesare
armături de străpungere se determină cu expresia :

( ) d v V u
c Rd Ed ef out , ,
/ β = (11.19)


Atunci când se utilizează ca armături pentru străpungere produse cu marcă
înregistrată, valoarea
cs Rd
v
,
este dată în Agrementului Tehnic European corespunzător.



Figura 11.10 - Contururi de calcul pentru stâlpi interiori

Prevederi constructive pentru dispunerea armăturilor pentru străpungere

Cel mai îndepărtat perimetru al armăturii de străpungere se amplasează la o
distanţă mai mică sau egală cu 1,5d în interiorul lui.


Armăturile de străpungere trebuie dispuse în interiorul conturului dincolo de care
nu mai este necesară armătură de străpungere u
out
(sau u
out,ef
), între suprafaţa
încărcată sau stâlpul de reazem până la distanţa 1,5d la interiorul conturului u
out
(sau
u
out,ef
). Trebuie prevăzute cel puţin două rânduri de armături pe direcţie radială (vezi
figura 11.11), distanţate cu cel mult 0,75d.
Distanţa între armături de-a lungul unui contur nu trebuie să fie mai mare de
1,5d, când acesta este în interiorul conturului de control de referinţă (situat la mai puţin
de 2d de suprafaţa încărcată).
La exteriorul primului contur unde etrierii sunt necesari pentru rezistenţa la forţă
tăietoare, distanţa dintre aceştia de-a lungul conturului care face obiectul verificării nu
trebuie să fie mai mare decât 2d (vezi figura 11.10).

Cazuri speciale de calcul la forţă tăietoare 219



A - contur de control exterior care necesită
armături de străpungere

B - primul contur dincolo de care armăturile
de străpungere nu mai sunt necesare

a) Distanţa între etrieri

b) Distanţa între barele ridicate

Figura 11.11 – Dispunerea armăturilor de străpungere

Pentru barele ridicate dispuse ca în figura 11.11b, un singur rând de armături pe
direcţie radială poate fi considerat suficient.
Barele ridicate care traversează suprafaţa încărcată sau se găsesc la o distanţă
mai mică de 0,25d de aceasta pot fi utilizate ca armături de străpungere (vezi figura
11.11b).
Distanţa dintre faţa reazemului, sau circumferinţa suprafeţei încărcate, şi armăturile
de străpungere cele mai apropiate luate în calcul este limitată la d/2. Această distanţă
se măsoară la nivelul armăturilor întinse. Când este prevăzut un singur rând de bare
ridicate, unghiul lor de îndoire poate fi redus la 30°.

Când armăturile de străpungere sunt necesare din calcul, trebuie dispusă o cantitate
minimă, A
sw,min
, care este dată de expresia (11.20) :

A
sw,min
⋅ (1,5⋅sinα + cosα )/(s
r
⋅ s
t
) ≥ 0,08 ⋅√(f
ck
)/f
yk
(11.20)

în care:
A
sw,min
este aria unei armături;
α este unghiul dintre armăturile de străpungere şi armăturile
principale (adică pentru etrieri verticali, α= 90°şi sinα = 1)
s
r
este distanţa dintre armături în direcţia radială
s
t
este distanţa dintre armături în direcţia tangenţială
f
ck
este în MPa


11.2 Forfecare în rosturi

Uneori trebuie transmise forţe tăietoare între două elemente (sau părţi ale
elementului) care pot luneca între ele. Este vorba de rosturile de turnare, între betonul
vechi şi betonul nou, ca în figura 11.12 sau de interfaţa dintre un element prefabricat şi
o altă parte turnată monolit (fig. 11.13).
220 Cazuri speciale de calcul la forţă tăietoare


Figura 11.12 – Rost de turnare la un perete structural de beton armat


Figura 11.13 – Rost între grinda prefabricată şi placa turnată monolit

Planul de forfecare are o suprafaţă rugoasă şi când se produce o deplasare
relativă a celor două feţe (fig. 11.14) se produce, în afară de o deplasare ∆
h
paralelă cu
planul, şi o deplasare ∆
v
perpendiculară pe plan (dilatanţă).
Dacă dilatanţa este împiedicată de armăturile de conectare (care traversează
rostul), aceste armături vor fi solicitate la întindere, în timp ce betonul de pe cele două
feţe va fi comprimat (fig. 11.15a), ceea ce măreşte forţa de frecare între cele două feţe
ale rostului.
Forţele care acţionează în planul de forfecare sunt : frecarea între cele două
suprafeţe, efectul de dorn al conectorilor şi întrepătrunderea rugozităţilor betonului de
pe cele două feţe. Cum ultimele două fenomene sunt greu de cuantificat, modelul de
calcul se bazează pe o forţă de frecare echivalentă: rezistenţa la forfecare este egală
cu forţa de compresiune normală multiplicată cu un coeficient de frecare. Forţa de
compresiune este egală cu forţa de compresiune aplicată (din încărcări) şi forţa de
întindere (la curgere) a conectorilor. În cazul conectorilor înclinaţi, componenta verticală
a forţei din conectori se adaugă la forţa de compresiune, în timp ce componenta
orizontală se poate adăuga direct la rezistenţa la forfecare (fig. 11.15b).

rost de
turnare
T
C
Cazuri speciale de calcul la forţă tăietoare 221



Figura 11.14 – Forfecare după un plan date. Dilatanţă datorită rugozităţii suprafeţei


Figura 11.15 - Forţe în planul de forfecare a) cazul armăturilor perpendiculare; b) cazul armăturilor
înclinate

Modelul propus mai sus a fost descris de Birkeland în 1966
(Birkeland&Birkeland, 1966), iar valorile coefcienţilor de frecare se bazează pe studiile
lui Mattock şi colaboratorilor săi (Hofbeck et.al., 1969)


11.2.1 Calculul după STAS 10107/0-90

Rezistenţa rostului (forţa de lunecare capabilă) este dată de expresia următoare:

L
cap
= µ
φ
(A
ac
R
at
+ N) + A
ai
R
at
(cosα + µ
f
sinα) (11.21)

în care:
µ
f
= coeficient echivalent de frecare;
A
ac
= aria armăturilor de conectare perpendiculare pe rost;
A
ai
= aria armăturilor de conectare înclinate cu un unghi α faţă de planul de
forfecare;
N = forţa de compresiune datorită încărcărilor aplicate pe structură.

Pentru coeficientul echivalent de frecare, STAS 10107/0-90 prevede valorile
următoare:
222 Cazuri speciale de calcul la forţă tăietoare


µ
f
= 1,4 pentru beton turnat pe un beton întărit curăţat de laptele de ciment şi cu
asperităţi sau profilatură realizate artificial cu adâncimea mai mare de 5
mm;
µ
f
= 1,0 pentru beton turnat pe un beton întărit curăţat de laptele de ciment şi cu
asperităţi sau profilatură realizate artificial cu adâncimea între 2 şi 5 mm
µ
f
= 0,7 pentru beton turnat pe un beton întărit curăţat de laptele de ciment, sau
pe plăci metalice curăţate de rugină.

De asemenea se limitează valoare forţei care trebuie să fie preluată de planul de
lunecare la:

L
max
= 4bl
0
R
t
(11.22)

în care:
b este lăţimea rostului;
l
0
este lungimea rostului;
R
t
este cea mai mică dintre rezistenţele de calcul la întindere ale betoanelor
aflate în contact;

În cazul în care rostul este perpendicular pe axul elementului (ca de ex. la pereţii
structurali din fig. 11.12), trebuie verificată relaţia:

Q ≤ L
cap
(11.23)

în care Q este forţa tăietoare de calcul în secţiunea respectivă, iar L
cap
se determină cu
relaţia (11.21).

În cazul în care rostul este paralele cu axul elementului (ca de ex. la elementele
prefabricate cu suprabetonare din fig. 11.13), trebuie verificată relaţia:

L ≤ L
cap
(11.23)

în care L
cap
se determină cu relaţia (11.21) în care N = 0, iar L este asociată cu
capacitate elementului, adică L = T = A
a
R
a
, care reprezintă capacitatea armăturii
corespunzătoare proţiunii de element analizate.

Calculul se face pentru porţiunile pe care momentul nu schimbă de semn, adică
pentru zona de moment negativ, de la reazem la punctul de inflexiune, cu L calculat cu
călăreţii de pe reazem, respectiv pentru zona de moment pozitiv, de la punctul de
inflexiune la punctul de moment maxim în câmp, cu armătura corespunzătoare
momentului maxim în câmp.

Conectorii rezultaţi pot fi distribuiţi uniform pe lungimea de calcul.

În cazul structurilor antiseismice, în zona plastică potenţială trebuie luate măsuri
suplimentare.
Cazuri speciale de calcul la forţă tăietoare 223

11.2.2 Calculul după EN 1992-1-1

Efortul unitar capabil de lunecare în rost este:

( )
cd yd n ctd Rdi
f f cf v ν α α µ ρ µσ 5 0, cos sin ≤ + + + = (11.24)

în care :
c şi µ sunt coeficienţi care depind de rugozitatea interfeţei;
f
ctd
este rezistenţa de calcul la întindere a betonului
σ
n
este efortul unitar produs de forţa axială minimă normală la interfaţă care
acţionează în acelaşi timp cu forţa de lunecare; este pozitiv dacă este de
compresiune, dar limitat la σ
n
< 0,6 f
cd
, şi negativ la întindere.
ρ = A
s
/ A
i


A
s
aria armăturilor ce traversează interfaţa, (inclusiv a armăturilor pentru forţă
tăietoare, dacă există), ancorate de o parte şi de alta a interfeţei;
A
i
aria rostului;
α unghiul făcut de armăturile A
s
, limitat la 45° ≤ α ≤ 90°;
ν coeficient de reducere a rezistenţei,
(
¸
(

¸

− =
250
1 6 0
ck
f
, ν

Suprafeţele rosturilor sunt după cum urmează :
- foarte netedă: suprafaţă turnată în contact cu un tipar de oţel, mase plastice sau
lemn tratat special: c = 0,25 şi µ = 0,5
- netedă: suprafaţă realizată cu ajutorul cofrajelor glisante, suprafaţă extrudată
sau suprafaţă necofrată lăsată fără tratament ulterior: c = 0,35 şi µ = 0,6
- rugoasă : suprafaţă prezentând asperităţi de cel puţin 3 mm înălţime distanţate
la circa 40 mm, obţinute prin striere, spălare, etc.: c = 0,45 şi µ = 0,7
- cu praguri: suprafaţă prezentând dinţi ca în figura 11.16 : c = 0,50 şi µ = 0,9

Atunci când σ
n
este efort de întindere, se ia c = 0, iar sub încărcări dinamice sau
repetate, valoarea coeficientului c trebuie multiplicată cu 0,5.



A - beton nou B - beton vechi C - ancoraj

Figura 11.16 - Rost de turnare cu praguri cf. EN 1992-1-1
Relaţia de verificare este:

Rdi Edi
v v ≤ (11.25)
224 Cazuri speciale de calcul la forţă tăietoare


Efortul unitar capabil v
Rdi
este dat de expresia (11.24), iar v
Edi
este valoarea de
calcul a efortului de lunecare pe interfaţă, dată de :

( )
i Ed Edi
b z V v ⋅ ⋅ = / β (11.26)

în care:
β este raportul între forţa axială în betonul nou şi forţa axială totală din zona
comprimată (respectiv zona întinsă, dacă rostul se aflăîn zona întinsă);
V
Ed
este forţa tăietoare în secţiunea considerată;
z este braţul de pârghie al forţelor interne ale secţiunii compozite;
b
i
este lăţimea interfeţei.

Armăturile transversale (conectorii) pot fi repartizate pe zone cu pas constant în
lungul elementului, aşa cum se arată în figura 11.17.


Figura 11.17 - Diagrama eforturilor de forfecare care dă armătura de conectare necesară (EN 1992-
1-1)

11.3 Reazeme indirecte şi armături suspendate

Când o grindă nu sprijină pe un element vertical (stâlp, perete structural), ci pe o
altă grindă, spunem că avem o rezemare indirectă. Exemplul din figura 11.18 prezintă o
grindă secundară rezemată pe o grindă principală, situatie întâlinită frecvent la
planşeele de beton armat.


Figura 11.18 – Reazem indirect a) Transmiterea forţei tăietoare prin zona comprimată; b) Zona
afectată de eforturi de întindere după STAs 10107/0-90
Cazuri speciale de calcul la forţă tăietoare 225

Transmiterea forţei tăietoare de la grinda secundară la cea principală se face prin
betonul zonei comprimate a grinzii secundare, într-o zonă situată la partea inferioară a
grinzii principale. Forţa totală transmisă de la grinda secundară V
1
+

V
2
are tendinţa de
a disloca partea inferioară a grinzii principale, după planuri de fisurare inclinate. Pentru
a evita acest fenomen, trebuie prevăzute armături de suspendare în grinda principală în
zona de intersecţie cu grinda secundară.
STAS 10107/0-90 prevede dispunerea acestora pe o lăţime s (fig. 11.18b). EN
1992-1-1 recomandă dispunerea armăturilor de suspendare ca in figura 11.19,
permiţand dispunerea unei părţi din armături în grinda secundară.

Armăturile (etrierii) de suspendare se adaugă la etrierii determinaţi în grindă printr-
un calcul la forţă tăietoare (vezi cap. 10).



A grindă suport de înălţime h1 B grindă purtată de înălţime h
2
(h
1
≥ h
2
)

Figura 11.19 - Dispunerea armăturilor de suspendare în zona de intersecţie a două grinzi (vedere
în plan) cf. EN 1992-1-1

Un fenomen asemănător celui de mai sus este cel al “încărcărilor suspendate”
(fig. 11.20), când încărcările sunt aplicate la partea inferioară a grinzii, de obicei uniform
distribuite pe lungimea acesteia. Aceste sarcini trebuie transmise la partea superioară a
grinzii prin armături transversale suplimentare.



Figura 11.20 – Exemple de încărcări suspendate
226 Proiectarea zonelor de discontinuitate

12. Proiectarea zonelor de discontinuitate
12.1 Definirea zonelor de discontinuitate

Elementele structurale pot fi împartite în zone în care se poate aplica teoria de
grinda, numite regiuni B, si zone de discontinuitate, numite şi zone D, în care nu se
poate aplica teoria de grinda.
Exemple de zone D sunt zonele din vecinatatea reactiunilor sau fortelor
concentrate, consolele scurte, grinzile-pereti, nodurile grinda-stalp, zonele de
schimbare brusca de sectiune sau zonele cu goluri (fig. 12.1).
Proiectarea acestor zone se facea pe baza de reguli "constructive" sau prin
metode empirice. Începând de la mijlocul anilor ’80, proiectarea acestor zone a început
sa fie facută cu metoda "strut and tie" (STM) formulată de prof. Schlaich de la
Universitatea din Stuttgart (Schleich & Schäfer, 1984).

Conform principiului lui St. Venant aceste zone se întind pe o distanta de la
perturbaţie egală cu înalţimea elementului. Pe această bază se poate considera că
zonele D se întind pe o distanţă egală cu înaltimea elementului, de o parte şi de alta a
perturbaţiei (fig. 12.1).


Figura 12.1 – Exemple de regiuni B si D

Înainte de fisurare există în aceste zone un câmp elastic de tensiuni, care se
poate determina printr-o analiză elastică, utilizând de exemplu metoda elementelor
finite. Fisurarea perturbă acest câmp de tensiuni, conducând la o reorientare
substanţială a eforturilor interne. Dupa fisurare, forţele interne pot fi modelate cu biele
de beton (comprimate), tiranţi constituiţi din armăturile întinse si îmbinările acestor biele
si tiranţi, numite zone nodale (figura 12.2).
În figura 12.2, barele comprimate (bielele) sunt reprezentate cu linii întrerupte, iar
barele întinse (tiranţii) cu linii continue.
h
2


h
1


h

h

h

h

h

h

h

h

h

h
2


h
1


h
1


h
2


h
1


h
2


h
2


h
1


h
1


h
3


h
3


h
1


h
1


h
2


GOL
Zona B

Zona D

h

Proiectarea zonelor de discontinuitate 227


Deci metoda ST este destinată proiectării zonelor D fisurate.

Figura 12.2 – Traiectoriile eforturilor principale şi schema de grindă cu zabrele

12.2 Schema de rezolvare a zonelor D

Principial, metoda de rezolvare a zonelor D comportă următorii paşi :

1. Izolarea zonelor D. Se poate presupune că discontinuităţile se întind aproximativ
pe o distanţă h de la perturbaţie.
2. Calcularea eforturilor interne la limitele elementului. Aceasta se poate face
folosind teoria betonului armat sau un calcul elastic (fig. 12.3a,b).
3. Subîmpărţirea limitei elementului si calculul forţei rezultante pe fiecare
porţiune. Aceasta se poate face fie împărţind marginea zonei D în intervale de
lungimi egale (fig. 12.3c), fie împărţind în intervale astfel alese încât forţele de
compresiune şi de întindere să se compenseze reciproc (aceasta simplifică modelul
ST).
4. Se deseneaza o grinda cu zabrele care să transmită forţele de la o limită la
cealaltă a elementului. În general grinda cu zabrele trebuie sa fie aleasă astfel
încât să minimizeze cantitatea de oţel. Când 2 forţe necoliniare se întâlnesc într-un
punct, o a treia forţă este necesară pentru a asigura echilibrul : de exemplu când
doua biele se întâlnesc în nod (fig. 12.4a) sub un unghi oarecare, este necesar un
tirant pentru a asigura echilibrul. Dacă o armatură este îndoita în jurul unui colt,
atunci este necesar ca pe directia bisectoarei unghiului sa acţioneze fie o forţă de
compresiune spre interior, fie o forţă de întindere spre exterior (fig. 12.4b).
5. Verificarea eforturilor în barele şi nodurile grinzii cu zăbrele. Se poate
considera că tiranţi sunt solicitaţi la valoarea efortului unitar de curgere în armătură
f
yd
, iar bielele şi nodurile sunt solicitate la rezistenţa efectivă la compresiune a
betonului σ
Rd, max
.

228 Proiectarea zonelor de discontinuitate










C
T
C
T
a) b) c)
Figura 12.3 – Forţele la limiele zonei D : a) Forţe într-un nod de cadru; b) Eforturi
unitare la limita unei zone D; c) Forţe la limita zonei D
C
C
C
C
C
C
C
T
T
T
T
T
C
T
T
T
a)
b)
Figura 12.4 – Echilibrul forţelor la nod : a) când se întâlnesc 2 biele; b) când se
întâlnesc doi tiranţi
Proiectarea zonelor de discontinuitate 229

12.3 Componentele modelelor ST

12.3.1 Biele

În modelele ST, bielele reprezintă zone de beton cu eforturi de compresiune ;
efortul de compresiune dominant are direcţia bielei.
Bielele sunt frecvent reprezentate schematizat ca nişte elemente rectangulare
(fig. 12.5a), dar în realitate au de cele mai multe ori forma de "gât de sticlă" dublu (fig.
12.5b), datorită faptului că secţiunea de beton este mai mare în zona mijlocie a bielei.
Bielele în formă de " gât de sticlă" pot fi reprezentate cu schema ST din figura 12.5c.
Dispersarea eforturilor de compresiune dă naştere la eforturi de întindere transversală,
care pot provoca fisurarea longitudinală a bielei, şi, în lipsa unei armături transversale,
cedarea bielei.


Figura 12.5 – Reprezentarea bielelor de beton : a) forma simplificată; b) forma de " gât de sticlă";
c) model ST pentru forma de " gât de sticlă"

a) Cedarea prin fisurare longitudinală

Forţa de întindere în tirant, calculată pe baza modelelor ST din figura 12.6 este (CEN,
2004) :

- pentru zonele cu discontinuitate parţiala (b ≤ H/2), vezi fig. 12.6a :

C
h
a
T |
¹
|

\
|
− = 1
4
1
(12.2a)
C
C
B
F
G
H
D
A
E
C
a) b)
c)
230 Proiectarea zonelor de discontinuitate


- pentru zonele cu discontinuitate totala (b > b
ef
), vezi fig. 6b :

C
h
a
T |
¹
|

\
|
− = 7 , 0 1
4
1
(12.2b)

D = zonă de discontinuitate; B = zonă fără discontinuitate

Figura 12.6 – Model pentru calculul fortei de intindere transversala pentru :
a) zona de discontinuitate partiala; b) zona de discontinuitate totala (CEN 1992-1-1)

b) Cedarea la compresiune

Rezistenţa la compresiune a betonului din biele este numita rezistenţă efectivă şi este,
conform EN 1992-1-1:

- pentru biele unde eforturile transversale sunt de compresiune sau fără eforturi
transversale:

σ
Rd, max
= f
cd
(12.3a)

- pentru biele cu fisuri longitudinale:

σ
Rd, max
= 0,6ν

f
cd
(12.3b)

în care
(
¸
(

¸

− =
250
1 6 0
ck
f
, ' ν (f
ck
în MPa) (12.4)






Proiectarea zonelor de discontinuitate 231


Studiile întreprinse de Collins şi colaboratorii săi (de ex. Vecchio & Collins, 1993)
au arătat că rezistenţa la compresiune a betonului cu armături transversale întinse
scade în funcţie de mărimea deformaţiei transversale de întindere. În EN 1992-1-1 este
dată pentru simplificarea calculului, o valoare constantă (relaţia 12.3b). Pot fi utilizate şi
alte valori pentru σ
Rd, max
, dacă acestea pot fi justificate.


12.3.2 Tiranţi

Tiranţii reprezintă unul sau mai multe rânduri de armături paralele şi se
dimensionează cu relaţia :

A
s
f
yd
≥ T
d
(12.5)

unde T
d
este forţa de întindere determinată cu încărcările de calcul.

Tiranţii pot ceda datorită ancorării insuficiente. Ancorarea tiranţilor este un
aspect major în proiectarea zonelor D cu metoda ST.

12.3.3 Zone nodale

Nodurile apar la intersecţia mai multor bare (biele, tiranţi), de obicei sub forţele
concentrate, la reazeme, în zonele de ancorare ale armăturilor sau cablurilor de
precomprimare, în punctele de îndoire ale armăturilor sau la frângerile şi imbinările
elementelor structurale.

Prima condiţie pe care trebuie să o îndeplineasca nodul este echilibrul forţelor
care converg în nod, adica ΣF
x
=0, ΣF
y
= 0 si ΣM
z
= 0. Ultima relaţie implică concurenţa
forţelor în nod. Primele doua relaţii implică prezenţa unei a treia bare daca primele
două nu sunt coliniare.

A doua condiţie este ca betonul din nod sa nu depăşească rezistenţa la
compresiune a betonului din nod σ
Rd, max
. Această rezistenţă este cu atât mai redusă cu
cât starea de eforturi în nod este mai defavorabilă (întinderi pe una sau două direcţii.
Relaţia de calcul este:

σ
Rd, max
= kν

f
cd
(12.6)

în care ν

este dat de relaţia (12.4), iar k este dat in tabelul 12.1.

Tabelui 1 – Valorile coeficientului k (dupa EN 1992-1-1)
Noduri k
- fară tiranţi (CCC) 1.0
- cu 1 tirant ancorat în nod (CCT) 0.85
- cu mai multi tiranţi ancoraţi în nod (CTT) 0.75
- în stare triaxială de compresiune 3

232 Proiectarea zonelor de discontinuitate

În sfârşit, a treia condiţie, în cazul nodurilor în care sunt ancoraţi tiranţi, este
asigurarea lungimii de ancoraj a acestora l
bd
(lungime de ancoraj care se calculeaza
conform prescripţiilor în vigoare, de ex. EN1992-1-1, §8.4 şi §8.6).

Construcţia nodurilor se face de regulă considerând feţele nodului
perpendiculare pe secţiunile bielelor şi tiranţilor care concură în nod (fig. 12.7a) şi
eforturi unitare egale pe toate feţele nodului.

a) b)

c)


Figura 12.7 – Câteva tipuri de noduri : a) nod CCC; b) nod CTT; c) nod CCT.





Proiectarea zonelor de discontinuitate 233


Prima condiţie (perpendicularitatea) asigura prezenţa pe feţele nodurilor numai a
eforturilor unitare normale (altminteri apar şi eforturi de forfecare, ca în cazul din fig.
12.7c).
A doua condiţie se realizează, de exemplu în cazul nodurilor CCC (fig. 12.7a),
luând lăţimile feţelor în relaţia : F
1
/a
1
= F
2
/a
2
= F
3
/a
3
.

În cazul nodurilor CCT sau CTT, ancorajul armăturii începe la faţa interioară a
nodului şi se întinde pe toată lungimea nodului. În unele cazuri se poate extinde chiar
dincolo de nod (fig. 12.7c).

În cazul nodurilor în care există bare îndoite, ca în figura 12.7b, trebuie verificat
şi diametrul dornului după care se îndoaie barele.

12.3.4 Domeniul de validitate al modelelor ST

Modelele ST îl ajută pe inginer să determine cantitatea, poziţia şi distribuţia
armăturilor principale. Scopul lor este să servească ca un mijloc simplu şi transparent
de vizualizare a fluxului forţelor şi de dimensioanre a unui element structural.
Trebuie subliniat că, dacă modelul ST indică cantitatea şi poziţia armăturii
principale, nu trebuie omisă armătura constructivă distribuită în toate zonele unde nu
este prevazută armătura principală, pentru a permite redistribuirea eforturilor şi a limita
deschiderea fisurilor.
Modelul ST nu este unic : exista întotdeauna mai multe soluţii posibile. Se
recomandă însă (Schleich&Schäfer, 1984) ca modelul să urmeze îndeaproape fluxul
eforturilor indicat de un model elastic (distribuţia eforturilor în domeniul elastic se poate
obţine uşor folosind metoda elementelor finite), pentru a nu impune redistribuţi
importante de eforturi şi a evita deschiderea excesivă a fisurilor în exploatare.
Se recomandă, de asemenea, "optimizarea" modelului prin alegerea variantei în
care lungimea tiranţilor este minimă, având în vedere că rigiditatea acestora este mult
mai mică decât a bielelor.

12.3.5 Console scurte

Consolele scurte sunt un exemplu tipic de aplicare a modelelor bielă-tirant. Ele
sunt definite ca acele console la care raportul a
c
< z
0
, în EN 1992-1-1, sau a
c
≤ h, în
STAS 10107/0-90 (vezi fig. 12.9 pentru notaţii).

234 Proiectarea zonelor de discontinuitate


a) b)

Figura 12.8 – Consolă scurtă: a)detalii armare, b) după cedare (Cook & Mitchell, 1988)

Cedarea consolei din figura 12.8 a avut loc prin curgerea armăturilor principale
(de la partea superioară a consolei), precum şi a etrierilor orizontali din consolă, urmate
de zdrobirea betonului sub placa de reazem. Trebuie remarcat că la cedare, deformaţia
maximă in armătura principală a fost înregistrată lângă placa de bază, ceea ce pune în
evidenţă necesitatea bunei ancorări a armăturilor principale la ambele capete.


Figura 12.9 - Model bielă-tirant pentru o consolă scurtă (după EN 1992-1-1)

Modelul bielă-tirant recomandat în EN 1992-1-1 (fig. 12.9) pune în evidenţă
comportarea experimentală. Tirantul orizontal de la partea superioră corespunde
armăturii principale şi preia întinderile orizontale. Dimensionarea lui se face la forţa F
td

(de notat că forţa din tirant include şi o forţă orizontală H
Ed
, care, în lipsa unui calcul mai
exact se ia egală cu 20% din forţa verticală F
Ed
). Tirantul orizontal de pe înălţimea
Proiectarea zonelor de discontinuitate 235

consolei serveşte la dimensionarea etrierilor orizontali, la forţa F
wd
. Prin verificarea
nodului de beton de sub plăcuţa de rezemare se verifică betonul la strivire.

EN 1992-1-1 impune prevederea unei cantităţi minime de etrieri în consolă ,si
recomandă alcătuirea constructivă din fig. 12.10:

- dacă a
c
< 0,5h
c
, se prevăd etrieri orizontali sau înclinaţi, cel puţin cantitatea A
s,lnk

≥ 0,25A
s,main
(A
s,main
este aria armăturilor principale);
- dacă a
c
> 0,5 h
c
şi F
Ed
> V
Rd,c
(vezi cap. 10), sunt prevăzuţi etrieri închişi verticali,
cu A
s,lnk
≥ 0,5F
Ed
/f
yd
.


A - Dispozitive de ancoraj sau bucle B - etrieri

(a) armare pentru ac ≤ ≤≤ ≤ 0,5 hc (b) armare pentru ac > 0,5 hc

Figura 12.10 - Alcătuirea constructivă pentru console scurte (cf. EN 1992-1-1)

Standardul românesc STAS 10107/0-90 prevede în cazul consolelor scurte
următoarele verificări (cu notăţiile din fig. 12.11):

- Secţiunea de beton trebuie astfel aleasă încât forţa tăietoare de calcul Q ≤ 2bh
0
R
t
;
- Armătura principală A
a
rezultă dintr-un calcul la încovoiere în secţiunea de
încastrare;
- Armătura transversală (etrieri orizontali) care trebuie dispusă pe 2/3 din h este
a
c
ao
R h
Ql
A
0
5 2.
= .




A
s,main
ΣA
s,lnk
≥ A
s,main
236 Proiectarea zonelor de discontinuitate

Se recomandă dispunerea armăturii ca în figura 12.11.


Figura 12.11. Armarea unei console
Starea limită ultimă la torsiune 237

13. SLU la torsiune

13.1 Introducere

Torsiunea este prezentă în elementele structurale de beton armat din cauza
continuităţii elementelor şi configuraţiei spaţiale a structurilor.

De exemplu, în figura 13.1a, legătura de continuitate între grinda secundară şi
grinda principală, care sunt orientate în direcţii perpendiculare, face ca momentul
încovoietor al grinzii secundare să fie transmis ca moment de torsiune grinzii principale.
Această situaţie este legată de compatibilitatea deformaţiilor celor două elemente şi
este numită torsiune de compatibilitate. Rigiditatea la torsiune este mică faţă de
rigiditatea la încovoiere, mai ales după fisurarea elementului. Dacă rigiditatea la
torsiune este neglijată, efectul va fi doar o uşoară modificare a distribuţiei solicitărilor şi
siguranţa construcţiei nu va fi afectată. În cazul torsiunii de compatibilitate nu este
necesară verificarea la starea limită ultimă; o cantitate minimă de etrieri este suficientă
pentru limitarea deschiderii fisurilor. De asemenea, elementul „încastrat” în elementul
torsionat va fi dimensionat ca şi cum rigiditatea la torsiune ar fi nulă, şi apoi se vor
prevedea (constructiv) armături pentru moment negativ, pentru a limita deschiderea
fisurilor de încovoiere (de exemplu jumătate din armătura necesară în câmp).
În alte situaţii, rigiditatea şi rezistenţa la torsiune sunt necesare pentru
asigurarea stabilităţii generale a structurii, ca în cazul plăcii în consolă încastrată în
grindă, din figura 13.1b. Aceasta este torsiunea de echilibru şi calculul la SLU este
necesar.

În general, torsiunea acţionează în acelaşi timp cu încovoierea şi forţa tăietoare
(fig. 13.2) şi verificarea la starea limită ultimă trebuie efectuată simultan pentru cele trei
solicitări:



Figura 13.1 - Torsiune a) de compatibilitate b) de echilibru
238 Starea limită ultimă la torsiune

M
t
≤ M
t,r
(13.1)
M ≤ M
r
(13.2)
Q ≤ Q
r
(13.3)

unde M
t,r
, M
r
şi Q
r
sunt rezistenţele la torsiune, încovoiere şi respectiv forţă tăietoare şi
se găsesc pe o suprafaţă limită de interacţiune f(M
t,r
, M
r
, Q
r
) = 0. Totuşi, acest calcul
se dovedeşte dificil şi, în practică, calculul este efectuat separat pentru fiecare
solicitare, iar interacţiunea este luată în considerare abia la sfârşit.


13.2 Comportarea elementelor de beton armat solicitate la torsiune


Figura 13.3 - Eforturi unitare într-un element solicitat la torsiune şi traseul fisurilor (MacGregor,
1997)

Într-un element de beton solicitat la torsiune apar eforturi unitare de forfecare
(fig. 13.3a), care dau eforturi principale de întindere şi compresiune (fig. 13.3b) şi duc la
fisurarea betonului. Fisurile au un traseu elicoidal (fig. 13.3c). Pentru un element de
beton simplu, fisurarea reprezintă starea limită ultimă. Dacă elementul este armat cu
bare longitudinale, prezente cel puţin la colţurile secţiunii, şi etrieri închişi, el poate
prelua momente de torsiune mai mari decât momentul de fisurare. Comportarea
elementului poate fi reprezentată prin relaţia M
t
- θ
t
(moment de torsiune – unghi de


Figura 13.2 - Solicitare compusă M - M
t
- Q
Starea limită ultimă la torsiune 239

răsucire), similară relaţiei moment încovoietor – curbură (fig. 13.4) de la solicitarea de
încovoiere.


Figura 13.4 - Relaţia M
t
- θ θθ θ
t
pentru un element cu secţiune rectangulară solicitat la torsiune
(MacGregor, 1997)

Observaţiile experimentale pe elemente cu secţiuni pline şi tubulare (încercările
lui Lampert şi cele ale lui Leonhardt), care au arătat că aportul miezului de beton este
neglijabil pentru rezistenţa secţiunii (fig. 13.5).

Armare Rezultate experimentale
T
u
[KNm] M
u
[KNm]

LAMPERT & THÜRLIMAN


Bare longitudinale
16Φ12
Etrieri Φ12/110
129/129 -/-

Bare longitudinale
16Φ12
Etrieri Φ12/110
114/115 146/134
T
cr
[KNm] T
u
[KNm]
LEONHARDT & SCHELLING

Bare longitudinale
12Φ6
Etrieri Φ6/100 13/12 21/21

Bare longitudinale
24Φ6
Etrieri Φ6/50
11/12 31/34

Figura 13.5 - Rezistenţa la torsiune a secţiunilor pline şi tubulare (MacGregor, 1997)


Cedarea se poate produce prin curgerea etrierilor, sau/şi curgerea armăturilor
longitudinale. În cazul secţiunilor puternic armate, cedarea poate avea loc prin
zdrobirea betonului din bielele comprimate.

240 Starea limită ultimă la torsiune

13.3 Modelul de calcul

Pentru torsiune, verificarea la starea limită ultimă se poate efectua după unul din
cele două modele prezentate în figura 13.6.


Modelul la echilibru limită se bazează pe echilibrul forţelor în secţiunea de
rupere, care este o suprafaţă strâmbă.

Modelul grinzii cu zăbrele plastice spaţiale se bazează pe echilibrul forţelor în
barele unei grinzi cu zăbrele tridimensionale care înlocuieşte grinda din beton armat:
armăturile longitudinale sunt tălpile longitudinale situate în colţurile secţiunii, etrierii sunt
montanţii transversali întinşi şi bielele comprimate de beton formează diagonalele. Se
presupune, de asemenea, că atât armăturile longitudinale cât şi cele transversale ajung
la curgere la SLU.

Modelul grinzii cu zăbrele plastice spaţiale a fost adoptat de Model Code 1990,
Eurocode 2, de majoritatea codurilor naţionale de proiectare din Europa, de codul
american ACI 318. El stă şi la baza prevederilor din standardul românesc STAS
10107/0-90.

Echilibrul forţelor în grinda cu zăbrele echivalentă este explicat în figura 13.7. Pe
o porţiune de pe o faţă verticală, forţele de compresiune din bielele înclinate de beton
N
dv
sunt echilibrate de forţele de întindere din etrierii traversaţi de fisura de înclinare α ,
N
v
, şi din armăturile longitudinale, N
lv
, (Figura 12-7a). O situaţie similară se întâlneşte
pe feţele orizontale.

N
v
= N
dv
sinα (13.4a)

N
h
= N
dh
sinα (13.4b)

N
lv
= N
dv
cosα (13.5a)

N
lh
= N
dh
cosα (13.5b)



a) b)
Figura 13.6 - Modele de calcul a) la echilibru limită b) grinda cu zăbrele plastică
Starea limită ultimă la torsiune 241

În secţiunea transversală, componentele paralele cu planul secţiunii ale compresiunilor
din beton, N
dv
sinα şi N
dh
sinα dau două cupluri N
dv
sinα⋅b
s
şi N
dh
sinα⋅h
s
care echilibrează
momentule de torsiune:

M
t
= N
dv
sinα⋅b
s
+ N
dh
sinα⋅h
s
(13.6)

Componentele perpendiculare pe planul secţiunii transversale ale forţelor de
compresiune sunt echilibrate de forţele de întindere din armăturile longitudinale (vezi şi
relaţiile 13.5):

N
l
= N
lv
+ N
lh
= 2(N
dv
cosα + N
dh
cosα) (13.7)

Observaţie: Relaţiile de mai sus au fost deduse pentru o secţiune rectangulară, însă
pot fi generalizate pentru o secţiune poligonală convexă oarecare.


13.4 Dimensionarea armăturii elementelor solicitate la torsiune

13.4.1 Armătura transversală

O fisură înclinată cu unghiul α faţă de axa elementului, situată pe faţa verticală (fig.
13.7a), intersectează un număr de etrieri egal cu:

e
s
v
a
ctg h
n
α
=

şi forţa preluată de etrieri este:

N
v
= n
v
A
ae
R
at
=
e
s at ae
a
ctg h R A α
(13.8a)
Unde:
A
ae
aria secţiunii etrierului;


a) b)

Figura 13.7 - Echilibrul forţelor a) pe un panou vertical; b) într-o secţiune transversală
242 Starea limită ultimă la torsiune

R
at
valoarea de calcul a rezistenţei etrierului;
a
e
distanţa între etrieri.

Similar, pe o faţă orizontală:

e
s
h
a
ctg b
n
α
=
şi forţa preluată de etrieri este:

N
h
= n
h
A
ae
R
at
=
e
s at ae
a
ctg b R A α
(13.8b)

Ţinând cont de relaţiile (13.4a) şi (13.4b) şi înlocuind în (13.6) rezultă:

M
t
= N
v
b
s
+ N
h
h
s
=
s s
e
at ae
h b
a
ctg R A
2
α
(13.9)

De unde se poate determina armătura transversală necesară:

bs at
t
e
ae
A R
tg M
a
A
2 ⋅
=
α
(13.10)

unde A
bs
=b
s
h
s
este aria de beton cuprinsă în interiorul etrierilor.

13.4.2 Armătura longitudinală

Forţa preluată de armătura longitudinală este:

N
l
= A
l
R
a
(13.11)

Întroducând (12.9) în (12.4) şi ţinând seama de (12.1) şi (12.1’), rezultă:

A
l
R
a
= 2(N
v
ctgα + N
h
ctgα) (13.12)

Înlocuind în expresia (13.11) în (13.7) şi respectiv (13.8a şi b) rezultă:

N
v
=
s
bs
t
e
s at ae
h
A
M
a
ctg h R A
2
=
α
(13.13a)
şi

N
h
=
s
bs
t
e
s at ae
b
A
M
a
ctg b R A
2
=
α
(13.13b)
şi în final:

A
l
R
a
= α α ctg U
A
M
b
A
M
h
A
M
ctg
s
bs
t
s
bs
t
s
bs
t
2 2 2
2 =
|
|
¹
|

\
|
+
Starea limită ultimă la torsiune 243


sau:
A
l
=
bs
s t
A Ra
ctg U M
2
α
(13.14)

unde U
s
= 2(b
s
+ h
s
) este perimetrul ariei de beton cuprinsă în interiorul etrierilor.

13.4.3 Calculul armăturilor după STAS 10107/0-90

Dacă se consideră că unghiul de înclinare al fisurilor este α = 45°, relaţiile (13.10) şi
(13.14) dau relaţiile de calcul recomandate de STAS 10107/0-90:


at bs
t
e
ae
R A
M
a
A
2
= (13.15)

A
l
=
a bs
s t
R A
U M
2
(13.16)

Observaţii:


1. Secţiunile tubulare se calculează la fel ca secţiunile pline.

2. Pentru secţiunile compuse din mai multe dreptunghiuri (de exemplu T sau
dublu T), momentul se repartizează „părţilor” dreptunghiulare proporţional cu
rigiditatea lor la torsiune, calculată ca pentru secţiuni omogene din material
elastic. Aceasta are expresia : I
t
= ηb
3
h, cu valorile η date in tabelul de mai jos în
funcţie de raportul laturilor dreptunghiului:
Tabelul 13.1 – Valorile coefcientului η ηη η pentru calculul momentului de inerţie la torsiune
h/b 1 1,5 1,75 2 3 6 8 10 ∞
η ηη η 0,141 0,196 0,214 0,229 0,263 0,299 0,307 0,313 0,333





Figura 13.8 - Echivalenţa între secţiunea tubulară
şi secţiunea plină
244 Starea limită ultimă la torsiune

13.4.4 Prevederi constructive

Armăturile longitudinale
suplimen-tare necesare la
torsiune (rezultate din relaţia
13.16) se repartizează uniform
pe perimetrul secţiunii. Este
obligatorie prevederea de
armături la colţurile secţiunii.

Armăturile tranversale (rezultate din
relaţia 13.15) suplimentează etrierii
perimetrali. Aceşti etrieri perimetrali
se prevăd cu ramuri superioare
orizontale suprapuse pe toată lăţimea
grinzii, dar nu mai puţin decât
lungimea de ancorare l
a
(fig. 13.9).

13.5 Interacţiunea forţă tăietoare - torsiune

Solicitarea concomitentă la torsiune şi forţă tăietoare duce la creştera eforturilor
tangenţiale pe anumite zone ale secţiunii (fig.13.10).











Figura 13.10 - Sumarea eforturilor tangenţiale date de torsiune şi forţă tăietoare

Efortul tangenţial maxim va fi dat de suma dintre eforturile tangenţiale date de
torsiune şi forţă tăietoare:

τ = τ
M

Q
=
t
t
W
M
bh
Q
+
0
(13.17)

Eforturile principale de întindere şi compresiune sunt egale în valoare absolută cu
τ şi verificarea este similară cu cea de la forţă tăietoare:

t
t
W
M
bh
Q
+
0
≤ 0,5R
t
Armătura transversală este constructivă


Figura 13.9 - Etrieri pentru grinzi solicitate la
torsiune
Torsiune Forţa tăietoare
Torsiune Forţa tăietoare
a) Secţiune tubulară b) Secţiune plină
Starea limită ultimă la torsiune 245

t
t
W
M
bh
Q
+
0
> 4R
t
Secţiunea de beton nu rezistă la eforturile de
compresiune înclinate
0,5R
t
<
t
t
W
M
bh
Q
+
0
≤ 4R
t
Armăturile trebuie determinate prin calcul.

Modulul de rezistenţă la torsiune W
t
se calculează astfel :

- pentru secţiunea dreptunghiulară: ) / 3 (
6
1
2
h b h b W
t
− =
- pentru secţiunea oarecare (plină sau tubulară): W
t
= 2A
0
t

unde
t este grosimea reală a peretelui, în cazul secţiunilor tubulare, sau o
grosime „fictivă”, egală cu dublul stratului de acoperire cu beton, în cazul
secţiunilor pline.
A
0
este aria delimitată de linia mediană a peretelui secţiunii, în cazul
secţiunilor tubulare, sau aria cuprinsă în interiorul etrierilor, în cazul
secţiunilor pline.

13.6 Interacţiunea încovoiere - torsiune

Torsiunea produce eforturi de întindere uniforme în barele longitudinale ale
secţiunii, în timp ce încovoierea produce un cuplu de forţe, compresiune la partea
superioară, respectiv întindere la partea inferioară (fig. 13.11).


Figura 13.11. Forţe interne datorită acţiunii combinate a torsiunii şi încovoierii

Eforturile de compresiune scad, dar reducerea lor este de obicei
nesemnificativă, în timp ce eforturile de întindere cresc. În practică, se calculează
separat armătura necesară pentru încovoiere, respectiv torsiune, şi apoi se însumează
cantităţile rezultate.
246 Starea limită ultimă la torsiune

13.7 Calculul după EN 1992-1-1

Modelul de calcul utilizat pentru SLU la torsiune în EN 1992-1-1 este tot modelul
de grindă cu zăbrele spaţială prezentat anterior.
Efortul unitar de forfecare din torsiune pură în perete se obţine cu formula lui Bredt
:

k
Ed
i ef i t
A
T
t
2
=
, ,
τ (13.18)

Forţa tăietoare paralelă cu faţa peretelui i, V
Ed,i
, datorită torsiunii este :

i i ef i t i Ed
z t V
, , ,
τ = (13.19)

în care (vezi fig. 13.12):

T
Ed
este momentul de torsiune de calcul;
A
k
este aria cuprinsă în interiorul liniei mediane a pereţilor;
τ
t,i
este efortul unitar tangent din torsiune în peretele i (ec. 13.18);
t
ef,i
este grosimea peretelui fictiv. Poate fi luată egală cu A/u, dar nu mai mică
decât dublul distanţei între marginea exterioară şi axa armăturilor
longitudinale. În cazul secţiunilor casetate este limitată la grosimea reală a
peretelui;
A este aria totală a secţiunii delimitate de perimetrul exterior, incluzând
partea goală;
u este perimetrul exterior al secţiunii
z
i
este lungimea peretelui i, definită prin distanţa între punctele de
intersecţie a pereţilor adiacenţi


A Linia centrelor de greutate B Marginea exterioară a secţiunii C Acoperirea

Figura 13.12 - Simboluri şi definiţii utilizate în EN 1992-1-1


Starea limită ultimă la torsiune 247

Aria secţiunii armăturilor longitudinale pentru torsiune ΣA
sl
se calculează cu
expresia:

θ ctg
A
T
u
f A
k
Ed
k
yd sl
2
=

(13.20)

în care:
u
k
este perimetrul suprafeţei A
k

f
yd
este limita de elasticitate de calcul a armăturilor longitudinale A
sl

θ este unghiul bielelor comprimate (a se vedea figura 6.5)

În zonele comprimate din încovoiere, armăturile longitudinale pot fi reduse ţinând
seama de efectul favorabil al forţei de compresiune. În zonele întinse, armăturile
longitudinale de torsiune se adaugă celorlalte armături. În general, armăturile
longitudinale se distribuie pe lungimea z
i
.

Aria secţiunii armăturilor transversale pentru torsiune (etrieri) A
sh
se calculează cu
expresia:

θ tg
A
T
s
f A
k
Ed
yd sh
2
≥ (13.21)

în care:
A
sh
este aria unei ramuri de etrier (exceptând cazul secţiunilor casetate
armate cu două „plase”, unde reprezintă aria celor 2 ramuri);
s este distanţa între etrieri.

Obs: Relaţiile (13.20) şi (13.21) sunt de fapt relaţiile (13.10) şi (13.14) scrise cu alte
notaţii.

Efectele torsiunii şi ale forţei tăietoare se pot suprapune, atât pentru secţiuni
pline cât şi pentru secţiuni tubulare, luând aceeaşi înclinare θ a bielelor. Valorile limită
ale lui θ indicate în capitolul 10 se aplică şi în cazul solicitărilor combinate de torsiune
cu forţă tăietoare.

Rezistenţa unui element supus la solicitări de torsiune cu forţă tăietoare este
limitată de rezistenţa bielelor comprimate de beton. Pentru a nu se depăşi această
rezistenţă trebuie verificată relaţia următoare:

0 1, / /
max , max ,
≤ +
Rd Ed Rd Ed
V V T T (13.22)

în care:

T
Ed
este momentul de torsiune de calcul
V
Ed
este forţa tăietoare de calcul
T
Rd,max
este momentul de torsiune capabil dat de expresia :

θ θ να cos sin
, max , i ef k cd cw Rd
t A f T 2 = (13.23)

248 Starea limită ultimă la torsiune

în care coeficienţii ν şi α
cw
au fost definţi în capitolul 10.

V
Rd,max
este valoarea maximă a forţei tăietoare capabile (vezi cap. 10).

Secţiunile pline nu necesită decât armarea minimă dacă se respectă condiţia
următoare :

1 ≤ +
c Rd Ed c Rd Ed
V V T T
, ,
/ / (13.24)

în care:

T
Rd,c
este momentul de fisurare la torsiune, care poate fi determinat cu relaţia
(13.18), luându-se
ctd i t
f =
,
τ
V
Rd,c
este valoarea limită a forţei tăietoare pentru care nu este necesar să se
calculeze armături transversale (vezi cap. 10).
Starea limită de oboseală 249

14. Starea limită de oboseală

14.1 Introducere

O structură proiectată să reziste la o anumită încărcare statică poate ceda sub o
încărcare repetată (numărul de repetări fiind de ordinul a 10
6
cicluri), chiar dacă
aceasta din urmă produce solicitări mai reduse decât încărcarea statică de proiectare.
Fenomenul este cunoscut sub numele de oboseală.

Figura 14.1 - Oboseala aderenţei sub cicluri de amplitudine constantă (Balász, 1991).

Ruperea la oboseală începe de la un defect al materialului (de exemplu un punct
de coroziune, pentru oţel). În jurul acestui defect începe să se dezvolte, progresiv, o
fisură, până când secţiunea se reduce într-atât încât nu mai poate suporta solicitarea.
Evoluţia degradării din oboseală este ilustrată în Figura 14.1 pentru cazul aderenţei
beton-armătură (în ordonată lunecarea relativă s şi în abscisă numarul de cicluri n).

Efectul solicitării repetate asupra materialelor (beton şi armături) este în ultimă
instanţă reducerea rezistenţei. Această reducere depinde de numărul de cicluri, de
valoarea maximă a solicitării (σ
max
) şi de amplitudinea ciclului (∆σ) sau de indicele de
asimetrie ρ = σ
min

max
.

Încărcările repetate afectează structurile de beton armat atât sub aspecte privind
aptitudinea în serviciu, cât şi rezistenţa, prin:
- Fisurarea excesivă a betonului;
- Coroziunea armăturii;
- Deformaţii excesive;
- Ruperea prematură a elementelor la valori ale solicitării inferioare rezistenţei
statice.

0 2000 4000 6000 8000
4

3

2

1
τ
b,max

bu
=0.70
τ
b,max

bu
=0.60
s
[
m
m
]

n
250 Starea limită de oboseală

14.2 Comportarea la oboseală a betonului şi armăturii

Încă din secolul al XIX-lea, Wöhler a observat că rezistenţa oţelului scade cu
numărul de cicluri n şi cu amplitudinea ciclului ∆σ. Aceasta este ilustrată de curba
Wöhler (sau S-N) a materialului (figura 14.2).


Figura 14.2 - Diagrama S-N (curba Wöhler)

În coordonate bilogaritmice, curba Wöhler devine biliniară (figura 14.3).



Figura 14.3 - Diagrama S-N pentru oţel-beton cu R
ak
=400 MPa după Eurocode 2

În cazul betonului influenţa efortului mediu nu poate fi neglijată, ceea ce revine la
utilizarea diagramelor Goodman sau Smith (figura 145.4).

14.3 Comportarea la oboseală a elementelor din beton
armat

14.3.1 Aderenţa beton – armătură

Aderenţa scade rapide sub efectul solicitărilor ciclice (figura 14.1). Aderenţa depinde în
special de rezistenţa la întindere a betonului şi, sub solicitări repetate, este favorizată
∆σ (S)
limita de anduranţă
N –numărul de cicluri până la rupere
Curba Wöhler
Starea limită de oboseală 251

dezvoltarea microfisurilor. Prezenţa armăturilor transversale împedică deschiderea
fisurilor în jurul barelor de armătură şi menţine aderenţa.


Figura 14.4 - Diagrama Goodman modificată pentru beton (după Neville)

14.3.2 Comportarea la încovoiere

Solicitările repetate au o intensitate corespunzând stadiului II de comportare a
elementelor de beton armat încovoiate. În consecinţă calculul se face în ipotezele din
stadiul II şi efortul unitar maxim de compresiune în beton nu trebuie să depăşească
rezistenţa la oboseală a betonului comprimat. Efortul unitar maxim din armături nu
trebuie să depăşească rezistenţa la oboseală a oţelului.

14.3.3 Comportarea la forţă tăietoare

Comportarea este proastă, pentru că betonul este solicitat la întindere, iar
armăturile nu numai la întindrere, ci şi la forfecare (efect de dorn). S-a constatat o
ameliorare dacă creşte lăţimea inimii, adică se reduce efortul tangenţial mediu τ
m
.

14.4 Calculul după STAS 10107/0-90

Ca şi la SLU de rezistenţă, calculul se efectuează separat la încovoiere şi la forţă
tăietoare.

Limita zonei de
eforturi unitare
bazate pe 10
6
cicluri
Valoarile lui N:
10
4
10
5
10
6

10

0

σ
h

σ
I

252 Starea limită de oboseală

14.4.1 Calculul la încovoiere

Calculul eforturilor unitare se face în ipotezele corespunzând stadiului II.
Eforturile maxime în beton şi armătură trebuie verificate conform relaţiilor:

σ
b max
≤ R
c
o
(14.1)

σ
a max
≤ R
a
o
(14.2)

unde R
c
o
şi R
a
o
sunt rezistenţa betonului şi respectiv a armăturii la oboseală.

14.4.2 Calculul la forţă tăietoare

Calculul la forţă tăietoare se bazează pe verificarea eforturilor tangenţiale şi a
eforturilor principale, calculate ca la capitolul 10, dar considerând combinaţia de acţiuni
adecvată.
În funcţie de valoarea efortului principal normalizat
t
I
I
R
σ
σ = pot exista trei situaţii
diferite:

(1) 5 0. ≤
I
σ Betonul poate prelua singur eforturile principale de întindere.
Armăturile transversale se dispun constructiv.
(2) 2 ≥
I
σ Efortul principal de compresiune este prea mare şi trebuie
mărită secţiunea de beton.
(3) 2 5 0 < <
I
σ . Secţiunea de beton este suficientă pentru a prelua eforturlie
principale de compresiune, care trebuie prevăzute armături
transversale pentru a prelua eforturile principale de întindere.

În ultima situaţie, calculul se face după schema de mai jos (vezi şi figura 14.5).

• Evaluarea contribuţiei betonului la întindere
bI
·σ :
- dacă ρ ≥ 0 atunci 3 0. ·
bI
= σ (solicitarea nu schimbă de semn)
- dacă ρ < 0 atunci 0 =
bI
·σ (solicitare alternantă)

• Evaluarea contribuţiei etrierilor
eI
·σ

t
o
a
e
ae
R
R
b a
A
⋅ =
eI
·σ (14.3)

• Dimensionarea etrierilor

Cantitatea de etrieri trebuie să respecte relaţia (14.4):

Starea limită de oboseală 253

) (
bI I eI
σ σ σ − = ≥
o
a
t
o
a
t
e
ae
R
R
b
R
R
b
a
A
(145.4)

• Dimensionarea armăturilor înclinate

Secţiunea armăturilor înclinate este dată de relaţia (14.5):

α sin
o
a
t i
ai
R
bR A
A ≥ (14.5)
unde :
ai
A = aria zonei din diagrama
I
σ care trebuie preluată de armăturile înclinate
(aria cu centrul de greutate în dreptul centrului armăturii înclinate);
α = unghiul armăturilor înclinate faţă de axa grinzii.



Figura 14.5 - Diagrame de forţă tăietoare pentru calculul la oboseală

14.5 Calculul după EN1992-1-1
14.5.1 Determinarea solicitărilor

Pentru determinarea solicitărilor trebuie considerată mai întîi o combinaţie a
încărcărilor care nu produc oboseală, numită combinaţie de bază, care seamănă cu
combinaţia frecventă (pentru notaţii vezi cap. 2):

∑ ∑
> ≥
+ + +
1
, , 2 1 , 1 , 1
1
,
" " " " " "
i
i k i k
j
j k
Q Q P G ψ ψ (14.6)

254 Starea limită de oboseală

La efectele acestei combinaţii, considerate în situaţia cea mai defavorabilă, se
adaugă efectul încărcării (ciclice) care produce oboseală Q
fat
:

fat
i
i k i k
j
j k
Q Q Q P G " " " " " " " "
1
, , 2 1 , 1 , 1
1
,
+
|
|
¹
|

\
|
+ + +
∑ ∑
> ≥
ψ ψ (14.7)

În secţiunea cea mai solicitată la încovoiere se determină (printr-un calcul în
stadiul II) eforturile unitare minime şi maxime în armături, σ
s,min
şi σ
s,max
, şi în beton,

c,min
este valoarea minimă a efortului în aceeaşi fibră în care se înregistrează şi
valoarea maximă σ
c,max
).
În secţiunea cea mai solicitată la forţă tăietoare se determină V
Ed,min
şi V
Ed,max

precum şi eforturile unitare de compresiune în bielele înclinate, σ
c,max
şi σ
c,min
.
Calculul se face ca la SLU, cu diferenţa că înclinarea bielelor se va considera tanθ
fat

= θ tan ≤ 1,0 în care θ este unghiul bielelor de compresiune faţă de axa grinzii
considerate la calculul la SLU.

14.5.2 Verificarea eforturilor în armătură

În cazul în care încărcarea ciclică produce N cicluri de amplitudine constantă,
verificarea se face cu relaţia următoare:
fat S
Rsk
S fat F
N
N
,
,
) (
) (
γ
σ
σ γ

≤ ∆ ⋅ (14.8)
în care:
∆σ
Rsk
(N) este amplitudinea capabailă („rezistenţa”) pentru N cicluri, obţinută
din curba S-N corespunzătoare (figura 14.6 şi tabelul 14.1);
∆σ
S
(N) este amplitudinea rezultată din calcul (vezi §14.5.1).
γ
F,fat
este factor parţial de siguranţă pentru acţiuni la oboseală
(= 1,0);
γ
S,fat
este factor parţial de siguranţă pentru armături la oboseală
(= 1,15)
Figura 14.36 - Curba S-N a armăturilor pentru beton armat



Starea limită de oboseală 255

Tabelul 14.1 - Parametrii curbelor S-N pentru armături de beton armat (EN 1992-1-1)
Exponentul
efortului unitar Tip de armături N*
k
1
k
2

∆σ ∆σ ∆σ ∆σ
Rsk
(MPa)
pentru N*
cicluri
Bare drepte şi bare îndoite
1
10
6
5 9 162,5
Bare sudate şi plase sudate 10
7
3 5 58,5
Dispozitive de cuplare 10
7
3 5 35
NOTA 1: Valorile ∆σ
Rsk
se referă la bare drepte. Pentru barele îndoite se aplică un
coeficient de reducere ζ = 0,35 + 0,026 D/φ
în care:
D diametrul dornului
φ diametrul barei

În cazul când structura este supusă la încărcări care produc mai multe cicluri de
amplitudine variabilă, verificarea se face fie aplicând regula de suprapunere Palmgren-
Miner, fie transformând încărcarea reală într-o încărcare ciclică de amplitudine
constantă care produce o degradare echivalentă.
Metode pentru realizarea acestei echivalenţe sunt date în partea a 2-a a
Eurocodului 2 (EN 1992-2: Poduri). Pentru clădiri se poate considera în mod simplificat
că amplitudinea echivalentă ∆σ
S,equ
(N) este cea a ciclului de amplitudine maximă
∆σ
S,max
(N). Verificarea se face tot cu relaţia (14.8), în care ∆σ
S
(N) este înlocuit cu
∆σ
S,equ
(N).

Regula Palmgren-Miner se bazează pe estimarea unui indice de degradare:

) (
) (
i
i
i
N
n
d
σ
σ


= (14.9)

în care:
n(∆σ
i
) este numărul de cicluri de amplitudine ∆σ
i
aplicate,
N(∆σ
i
) este numărul de cicluri la rupere pentru amplitudinea ∆σ
i
,

şi pe ipoteza că se poate face o cumulare liniră a degradărilor, ceea ce duce la
relaţia de verificare următoare:

1
) (
) (
<


=

i i
i
Ed
N
n
D
σ
σ
(14.10)

Se admite de asemenea o verifcare simplificată, în care se calculează amplitudinea
∆σ
S
pentru valoarea frecventă a încărcării ciclice, combinată cu combinaţia de bază.
Această amplitudine trebuie să îndeplinească condiţia:

∆σ
S
≤ 70 MPa pentru bare întinse (14.11a)
∆σ
S
≤ 35 MPa pentru bare întinse sudate (14.11b)

256 Starea limită de oboseală


14.5.3 Verificarea eforturilor în beton

Pentru beton, verificarea la oboseală se face cu expresia:

1 1 43 , 0
max, ,
min, ,
max, ,
≤ − +
equ cd
equ cd
equ cd
E
E
E (14.12)

în care:
E
cd,min,equ
nivel minim al eforturilor de compresiune
fat cd
equ cd
equ cd
f
E
,
min, ,
min, ,
σ
= (14.13)
E
cd,max,equ
nivel maxim al eforturilor de compresiune
fat cd
equ cd
equ cd
f
E
,
max, ,
max, ,
σ
= (14.14)
f
cd,fat
valoarea de calcul a rezistenţei la oboseală a betonului
σ
cd,max,equ
limită superioară a amplitudinii pentru N cicluri
σ
cd,min,equ
limită inferioară a amplitudinii pentru N cicluri.

Se poate face, în mod simplificat, şi cu relaţia:

fat cd
c
fat cd
c
f f
,
min ,
,
max ,
45 , 0 5 , 0
σ σ
+ ≤ (14.15)
≤ 0,9 pentru f
ck
≤ 50 MPa
≤ 0,8 pentru f
ck
> 50 MPa

în care:
σ
c,max
este efortul maxim de compresiune combinaţia frecventă de încărcări
(adică combinaţia de bază + valoarea frecventă a încărcării ciclice),
σ
c,min
este efortul minim de compresiune în aceeaşi fibră. Dacă efortul minim
este de întindere, se ia σ
c,min
= 0.

Rezistenţa la oboseală a betonului, utilizată în relaţiile (14.13)...(14.15) are
expresia:

|
¹
|

\
|
− =
250
1 ) (
0 1 ,
ck
cd cc fat cd
f
f t k f β (14.16)

în care
β
cc
(t
0
) coeficient pentru determinarea rezistenţei betonului la prima
aplicare a încărcării (vezi EN 1992-1-1, § 3.1.2 (6))
t
0
vârsta betonului în momentula când începe aplicarea încărcării
ciclice, în zile.

Starea limită de oboseală 257

Când se face verificarea bielelor, la forţă tăietoare, valoarea rezistenţei la
oboseală calculată cu expresia (14.16) se multiplică cu
(
¸
(

¸

− =
250
1 6 , 0
ck
f
ν .
Pentru elementele care nu au nevoie de armătură de forţă tăietoare din verificarea
la SLU, verificarea la oboseală a betonului solicitat la forţă tăietoare se poate face cu
expresiile:

- pentru 0 ≥
max ,
min ,
Ed
Ed
V
V
:

c Rd
Ed
c Rd
Ed
V
V
V
V
,
min ,
,
max ,
45 , 0 5 , 0 + ≤ (14.17)
≤ 0,9 pentru f
ck
≤ 50 MPa
≤ 0,8 pentru f
ck
> 50 MPa

- pentru 0 <
max ,
min ,
Ed
Ed
V
V


c Rd
Ed
c Rd
Ed
V
V
V
V
,
min ,
,
max ,
, − ≤ 5 0 (14.18)


în care:
V
Ed,max
este valoarea de calcul a forţei tăietoare maxime sub combinaţia
frecventă de încărcări;
V
Ed,min
este valoarea de calcul a solicitării de forţă tăietoare minime sub
combinaţia frecventă de încărcări, în aceeaşi secţiune în care
apare V
Ed,max

V
Rd,c
este rezistenţa de calcul la forţă tăietoare a betonului (vezi cap. 10).
258 Starea limită de fisurare

15. Starea limită de fisurare

15.1 Cauzele fisurării elementelor din beton

Betonul are o rezistenţă redusă la întindere şi în consecinţă fisurează la solicitări
relativ mici. Aceste solictări pot fi produse de acţiunile directe sau de acţiunile indirecte
(efectul deformaţiilor impuse).

În prima categorie sunt incluse fisurile produse de efectul forţelor aplicate pe
structură (care produc solicitări de întindere, încovoiere, forţă tăietoare, etc.). Acestea
sunt fisurile care au fost studiate cel mai frecvent şi cărora li se aplică formulele din
normele de proiectare şi teorie. Acest capitol va trata, de asemenea, acest gen de
fisuri.

Trebuie însă menţionat că fisurile pot aparea datorită unor eforturi unitare locale
excesive în beton; eforturi unitare de aderenţă excesive, care produc fisuri în lungul
armăturilor, sau forţe de compresiune concentrate, care produc fisuri paralele cu
direcţia compresiunii.

În cea de-a doua categorie intră fisurile datorate temperaturii, contracţiei de
uscare, contracţiei plastice, tasărilor diferenţiate, coroziunii armăturilor, acţiunilor
chimice asupra betonului, ciclurilor de îngheţ-dezgheţ. Ceea ce este comun în toate
aceste cazuri este faptul că eforturile unitare de întindere, şi în consecinţă fisurarea,
apar acolo unde elementul se opune unei deformaţii impuse. Această situaţie poate fi
în general evitată prin măsuri constructive (de exemplu rosturi de dilataţie pentru a
permite dilataţia termică liberă).

15.2 Efectele fisurării

Fiusurarea este indezirabilă din următoarele trei motive principale:
- durabilitatea, în special pericolul de coroziune a armăturilor;
- aspectul estetic şi efectul psihologic;
- cerinţe funcţionale cum ar fi etanşeitatea sau igiena.

15.2.1 Coroziunea barelor de armătură

Opiniile sunt împărţite în ceea ce priveşte corelaţia între deschiderea fisurilor şi
coroziunea armăturilor. Teoria “clasică” este că fisurarea are o influenţă majoră asupra
coroziunii armăturilor. Unele cercetări experimentale au arătat însă că, atâta vreme cât
fisurile nu nu depăşesc 0,3 – 0,5 mm (0,3 mm în cazul fisurilor care se dezvoltă în
lungul armăturilor), intensitatea coroziunii pe termen lung nu este influenţată, indiferent
de condiţiile de expunere. Singurul aspect care este influenţat este durata fazei de
iniţiere a coroziunii, care însă este scurtă (câţiva ani) în raport cu durata de viaţă a
construcţiei. Trebuie însă menţionat că cercetările sus amintite au utilizat betoane cu
raport a/c relativ ridicat, deci poroase, iar în ultimul timp se utilizează tot mai frecvent
betoane de bună calitate, cu un raport a/c redus şi porozitate scăzută.
Starea limită de fisurare 259

Este clar că coroziunea armăturilor este produsă fie în urma carbonatării
betonului de acoperire, fie din cauza prezenţei clorurilor. În primul caz grosimea şi
calitatea betonului de acoperire rămân esenţiale, iar în al doilea caz, numai limitarea
deschiderii fisurilor nu este suficientă (trebuie acompaniată de alte măsuri – prevederea
unui strat impermeabil peste beton, a unui beton foarte compact şi puţin permeabil,
protejarea armăturilor printr-un tratament de suprafaţă, etc.).
Totuşi, în stadiul actual al cunoştinţelor, rămâne rezonabil şi prudent să se
limiteze deschiderea fisurilor în funcţie de agresivitatea mediului.

15.2.2 Aspectul estetic şi efectul psihologic

Proprietarii şi utilizatorii unei construcţii din beton sunt foarte sensibili la prezenţa
fisurilor. Bineînţeles, aprecierea lor include un grad mare de subiectivitate: depinde de
sensibilitatea observatorului şi de aşteptările lui privind calitatea construcţiei, de
distanţa faţă de element, de natura suparafeţei betonului (lisă sau rugoasă), de
iluminare, etc.
Experienţa a arătat că, în general, fisurile a căror deschidere nu depăşeşte 0,25
mm nu îngrijorează utilizatorul construcţiei.

15.2.3 Etanşeitatea

Experienţa a arătat că se pot realiza construcţii din beton etanşe fără a utiliza o
membrană impermeabilă. S-a constatat că fisurile traversante, a căror deschidere nu
depăşeşte 0,1-0,2 mm, se pot autocolmata rapid, astfel încât orice scurgere dispare
după câteva zile.

15.2.4 Concluzie: necesitatea controlului deschiderii fisurilor

În concluzie, apariţia fisurilor de deschidere controlată, între 0,1-0,3 mm, nu este
de natură să prejudicieze durabilitatea, funcţionalitatea sau aspectul structurii.

Ceeace trebuie evitat este apariţia fisurilor necontrolate şi de deschidere mare.
Aceasta este posibil, în mod indirect, prin măsuri simple, dar satisfăcătoare în
majoritatea cazurilor:
- măsuri de ordin constructiv şi tehnologic (de exemplu o compoziţie şi un
tratament adecvat al betonului, betonarea în etape, realizarea de rosturi de
dilatare şi de contracţie apropiate, etc.);
- prevederea unei armăruri aderente minimale, în toate zonele structurii unde sub
efectul acţiunilor directe sau indirecte pot apare eforturi de întindere care să fie
apropiate sau să depăşească rezistenţa la întindere a betonului;
- limitarea eforturilor de întindere în armătură, calculate în stadiul fisurat şi sub
încărcări frecvente sau cvasipermanente;
- o repartizare adecvată a barelor de armătură, prin limitarea distanţei între bare şi
a diametrului maxim.

260 Starea limită de fisurare

15.3 Controlul fisurării

Controlul fisurării constă în verificarea relaţiei:

α
f
≤ α
adm
(15.1)

unde :
α
f
= deschiderea fisurilor calculată în stadiul II de comportare şi sub acţiunea
eforturilor din combinaţia de încărcări adecvată;
α
adm
= deschiderea limită a fisurilor, stabilită prin normele de proiectare sau pe
baza cerinţelor formulate de beneficiar.

În STAS 101007/0-90, α
adm
este diferenţiat în funcţie de agresivitatea mediului şi de
necesitatea realizării etanşeităţii construcţiei:

Tabelul 13.1 - Deschiderea admisibilă a fisurilor după STAS 10107/0-90
A. Elemente supuse presiunii unui lichid α
adm

(mm)
- elemente întinse centric sau cu excentricitate mică 0,1
- alte cazuri 0,2
B. Alte elemente
- mediu agresiv 0,1
- neprotejate la acţiunea intemperiilor 0,2
- restul cazurilor 0,3

Trebuie subliniat că prezenţa unor fisuri foarte deschise (peste 0,5 m) sub
încărcări normale de exploatare semnalează o eroare de concepţie (unele efecte ale
acţiunilor au fost ignorate sau nu sunt prevăzute armături în direcţia eforturilor
principale de întindere) sau de calcul la starea limită ultimă (armătura este insuficientă
şi ajunge la limita de curgere sub încărcări de exploatare).

15.4 Calculul deschiderii medii a fisurilor

Deschiderea fisurii este diferenţa între lungimea deformată a armăturii şi lungimea
deformată a betonului pe distanţa dintre două fisuri (figura 13.1). Dacă, pentru motive
de simplitate, se consideră o deformaţie medie constantă, atât pe beton cât şi pe
armătură, deschiderea fisurii este:

α
f
= λ
f

am
- ε
bm
) (15.2)

Deoarece deformaţia betonului este foarte mică în comparaţie cu cea a armăturii,
ea poate fi neglijată în raport cu cea din urmă şi relaţia (15.2) devine:

α
f
≅ λ
f
ε
am
(15.3)

Pe de altă parte, dacă notăm ε
am
= ψε
a
, unde ψ este coeficientul de conlucrare,
ecuaţia precedentă devine:

α
f
≅ λ
f
ε
am
= λ
f
ψσ
a
/ E
a
(15.4)
Starea limită de fisurare 261



În concluzie, pentru a calcula deschiderea fisurilor trebuie determinate distanţa
între fisuri λ
f
, coeficientul ψ şi efortul unitar în armătură în dreptul fisurii σ
a
.

15.4.1 Calculul distanţei între fisuri λ λλ λ
f


Dacă există o primă fisură, cea de-a doua va apărea la o distanţă λ
f
pentru care
forţa totală de aderenţă este egală cu rezistenţa la întindere a betonului întins:

A
bt
R
t
= λ
f

m
(15.5)


Figura 15.1 - Diagrame de deformaţii şi de eforturi
într-un element de beton armat fisurat

Figura 15.2 - Distanţa între fisuri
262 Starea limită de fisurare

unde:
A
bt
= aria de beton întinsă
u = perimetrul barei de armătură

Distanţa între două fisuri este deci:


t
med bt
f
R u
A τ
λ ⋅ = (15.6)

Raportul k
R
med
t
=
τ
depinde în principal de tipul de armătură utilizat şi de distribuţia
eforturilor (adică de tipul de solicitare: încovoiere sau întindere).

Raportul A
bt
/u poate fi scris sub forma:

t t a
bt bt bt bt
p A
A A A
u
A
25 4 4 4 /
4 /
2
φ
µ
φ φ
πφ
φ
πφ
= = = = =

în care φ este diametrul barei, iar µ
t
şi p
t
sunt coeficientul şi respectiv procentul de
armare raportate la aria de beton întinsă. Aceasta din urmă este o zonă situată în jurul
barei de armătură şi care poate fi determinată aşa cum se arată in figura 15.3.

În final, cu notaţia A = k/25, se ajunge la expresia:

t
f
p
A
φ
λ = (15.7)

Coeficientul A este dat în STAS 10107/0-90, în funcţie de tipul de armătură
utilizat şi de tipul de solicitare (Tabelul 15.2).

Tabelul 15.2. Valorile coeficientului A după STAS 10107
Tip Solicitare
armătură Încovoiere Întindere
OB 10 20
PC 6.5 10

Figura 15.3 - Aria de beton activă
Starea limită de fisurare 263


Ecuaţia (15.7) arată că λ
f
tinde către 0 când coeficientul de armare este foarte
mare. Acest lucru nu este rezonabil şi, de altminteri, contravine rezultatelor
experimentale. În consecinţă ecuaţia a fost corectată, pentru a ţine cont de faptul că
distanţa între fisuri este întotdeauna finită:


t
f
p
A s c
φ
λ + + = ) 1 , 0 ( 2 (15.8)

unde c şi s au sunt definiţi în figura 15.3.

Prezenţa armăturilor transversale influenţează poziţia fisurilor (ele constituie o
slăbire locală a secţiunii). De aceea, dacă diferenţa între λ
f
calculat şi a
e
(unde a
e
este
distanţa dintre etrieri) este mai mică de 50 mm, trebuie considerat:

λ
f
= a
e
(15.9)

15.4.2 Calculul coeficientului ψ ψψ ψ

Datorită aderenţei dintre beton şi armătură, între două fisuri betonul preia o parte
din eforturile de întindere şi deformaţia medie a armăturii ε
am
este mai mică decât
deformaţia armăturii corespunzătoare secţiunii fisurate, ε
a
, unde armătura preia integral
eforturile de întindere ( vezi fig. 15.1):

a a am
ε β ε ε ∆ − =
1
(15.10)

Diferenţa ∆ε
a
reprezintă scăderea maximă a deformaţiei în armătură, la mijlocul
distanţei dintre fisuri, iar β
1
un factor de integrare, care ţine cont de forma diagramei de
deformaţii în armătură.

Pe de altă parte, din echilibrul forţelor la mijlocul distanţei dintre fisuri:

a a a a a tk bt arm beton
E A A R A F F ε σ ∆ = ∆ = ⇔ ∆ = (15.11)

Din relaţia (15.11) rezultă valoarea lui ∆ε
a
:


a a
tk bt
a
E A
R A
= ∆ε (15.12)

În final, expresia deformaţiei medii a armăturii este:
ψ ε
σ
β ε β ε ε
a
a a
tk bt
a
a a
tk bt
a am
A
R A
E A
R A
=
|
|
¹
|

\
|
− = − =
1 1
1 (15.13)

Coeficientul β
1
ţine cont de natura solicitării (dacă solicitarea este de lungă
durată aderenţa scade) şi de caracteristicile de aderenţă ale armăturii (aderenţa barelor
profilate este mai bună decât cea a barelor lise) şi are expresia:

264 Starea limită de fisurare

) 5 , 0 1 (
1
ν β β − = (15.14)

În expresia (15.14) ν este raportul dintre încărcarea de lungă durată şi
încărcarea totală de exploatare, iar β ţine cont de tipul armăturii şi este considerat 0,3
pentru barele lise (OB) şi 0,5 pentru armăturile profilate (PC).

Din relaţiile (15.13) şi (15.14) rezultă expresia coeficientului de conlucrare:

) 5 , 0 1 ( 1 ) 5 , 0 1 ( 1 ν β
σ
ν β ψ − − ≥ − − =
a a
tk bt
A
R A
(15.15)

Trebuie făcută observaţia că forţa transmisă la beton nu poate depăşi forţa din
armătură A
a
σ
a
(nu ar mai fisura betonul), ceea ce limitează inferior valoarea lui ψ în
relaţia 15.15.

Pentru cazurile curente pot fi utilizate valorile aproximative date în Anexa C a
STAS 10107/0-90 şi reproduse în tabelul 15.3:

Tabelul 15.3 - Valori curente ale coeficientului de conlucrare ψ ψψ ψ
p
t
= 100(A
a
/A
bt
) (%) Tip
armătură

0,5 0,5...1,0 1,0...1,5 1,5...2,0 >2,0

OB 0,78 0,85
PC
< 0,5
0,65 0,83
0,90 0,92 1,00
OB 0,85 0,90
PC
≥ 0,5
0,76 0,88
0,93 0,95 1,00

În cazul solicitărilor repetate, care produc oboseală, aderenţa se deteriorează
progresiv, şi standardul prevede, în mod acoperitor, ψ = 1.

15.4.3 Calculul efortului unitar în armătură în secţiunea fisurată σ σσ σ
a


Efortul unitar σ
a
în dreptul fisurii trebuie determinat în condiţii de serviciu (stadiul
2), aşa cum a fost arătat într-un capitol precedent.



15.5 Verificarea deschiderii fisurilor fără calcul

Din expresia (15.3) se observă că deschiderea fisurilor este proporţională cu distanţa
dintre fisuri, iar din (15.7) că aceasta din urma este proporţională cu raportul φ/p
t
. Deci
se poate limita deschiderea fisurilor limitând superior raportul φ/p
t
sau inferior inversul
său, p
t
/φ. Această cale este aleasă în STAS 10107/0-90, pentru a evita un calcul
explict al deschiderii fisurilor în majoritatea cazurilor curente. În anexa C a standardului
sunt date valorile (p
t
/φ)
min
pentru care nu este necesară verificarea prin calcul (tabelul
15.4).
Starea limită de fisurare 265

Tabelul 15.4 - Valori minime p
t
/φ φφ φ (φ φφ φ în mm) pentru care nu este necesară verificarea prin calcul
Încovoiere, compresiune excentrică
sau întindere excentrică cu
excentricitate mare
Întindere centrică sau excentrică cu
excentricitate mică
α
f,adm
= 0,2 mm α
f,adm
= 0,3 mm α
f,adm
= 0,2 mm α
f,adm
= 0,3 mm
Tipul de oţel
p
t

OB 37 0,071 0,039 0,142 0,078
PC 52 0,092 0,043 0,172 0,066
PC 60 0,135 0,056 0,208 0,086

15.6 Cazul procentelor mici de armare

În cazul procentelor mici de armare, forţa totală din armătură transmisă prin
aderenţă la beton pe lungimea de ancorare nu depăşeşte rezistenţa la întindere a ariei
de beton întinse aferente armăturii. În consecinţă, nu mai apare o distribuţie regulată de
fisuri. Acestea apar în mod aleatoriu, acolo unde rezistenţa la întindere a betonului este
mai redusă. Schema de calcul trebuie modificată faţă de paragraful precedent.
Lungimea pe care se efectuează transmiterea eforturilor este egală cu lungimea de
ancorare (figura 15.4). În consecinţă, deschiderea fisurii este:

α
f
= (2l
a

am
(15.16)

Distribuţia deformaţiilor în armătura întinsă este considerată triunghiulară şi, în
acesată ipoteză, deformaţia medie este:


a
a a
am
E 2 2
σ ε
ε = = (15.17)


Figura 15.2 - Diagrama de deformaţii în armătură şi de eforturi
tangenţiale de aderenţă
266 Starea limită de fisurare

Pornind de la ecuaţia de echilibru între forţa de aderenţă şi forţa de întindere din
armătură se obţine:


a a a m a
A l σ
πφ
σ τ πφ ⋅ = =
4
2
(15.18)

De unde rezultă lungimea de ancorare:


m
a
a
l
τ
σ φ
⋅ =
4
(15.19)

În final, expresia deschiderii fisurii este:


a m
a
f
E τ
σ φ
α
2
4
⋅ = (15.20)

Pentru efortul mediu de aderenţă τ
m
normele româneşti (STAS 10107/0-90) recomandă
2,4R
t
pentru armături profilate (PC) şi 1,5 R
t
pentru armături lise.

15.7 Elemente armate cu plase sudate

În cazul plaselor sudate, transmiterea eforturilor între beton şi armătură se face de
o manieră diferită faţă de barele laminate, pentru că mecanismul aderenţei este diferit.
Sârmele utilizate în România pentru plase sudate, la data apariţiei STAS 10107/0-90,
erau exclusiv sârme trase netede (STNB) care au o suprafaţă foarte lisă şi nu aderă la
beton. Transmiterea se face la nivelul intersecţiior sârmelor longitudinale şi transversle
(“noduri”), prin strivirea betonului situat în faţa sârmei transversale.
Rezistenţa betonului la strivire este 15R
t
şi suprafaţa activă are înălţimea egală cu
diametrul d
t
al sârmelor transversale şi lungimea egală cu distanţa dintre sârmele
longitudinale l
l
(dar nu mai mult decât 30d
t
, deorece flexibilitatea sârmei transversale
devine prea mare). Rezistenţa unui nod este deci:

) R 15 ( l d F
t l t n
= (15.21)

Deoarece fisurile apar întotdeauna la nivelul armăturilor transversale (secţiune
slăbită), distanţa între fisuri va fi întotdeauna un multiplu întreg al distanţei între aceste
armături:

λ
f
= n
t
l
t
(15.22)

Condiţia de echilibru între forţa transmisă de armătură şi rezistenţa betonului la
întindere dă:

n
t
F
n
= A
bt
R
t
(15.23)

de unde:

n
t bt
t
F
R A
n = (15.24)
Starea limită de fisurare 267


Valoarea n
t
din relaţia (15.24) se rotunjeşte la întregul superior, şi se determină l
t

cu relaţia (15.22). Coeficientul de conlucrare ψ se ia cu valoarea 0,8 dacă n
t
≥ 2 şi ν ≤
0,5 şi 1,0 în celelalte cazuri. Calculul efortului unitar în armătură σ
a
se face ca în cazul
curent.

În cazul plăcilor, deoarece aria zonei întinse este mult mai mare decât aria activă
definită la paragraful 13.2, normele româneşti recomandă la valoarea A
bt
= 0,5bh.




























Figura 15.5 - Transferul forţelor între beton şi armătură
268 Starea limită de fisurare

15.8 Verificarea la fisurare după EN 1992-1-1

15.8.1 Limitarea deschiderii fisurilor

Eurocodul 2 recomandă ca deschiderea calculată a fisurilor w
max
să nu depăşească
valorile din tabelul 15.5. Calculul se face sub combinaţia cvasipermanentă de încărcări. Pentru
clasele de expunere X0 şi XC1, limita dată nu urmăreşte eviatrea coroziunii armăturii, ci
păstrarea aspectului.

Tabel 15.5 - Valori recomandate pentru w
max
(mm) după EN 1992-1-1
Clase de expunere w
max
(mm)
X0, XC1 0,4

XC2, XC3, XC4
XD1, XD2, XS1, XS2, XS3
0,3

Pentru elementele supuse la clasa de expunere XD3 trebuie luate măsuri speciale.

15.8.2 Calculul deschiderii fisurilor

Deschiderea fisurilor, w
k
, se determină cu expresia :

w
k
= s
r,max

sm
- ε
cm
) (15.25)

în care
s
r,max
este distanţa maximă dintre fisuri;
ε
sm
este deformaţia medie a armăturii, incluzând efectul deformaţiilor impuse
şi ţinând cont de participarea betonului întins;
ε
cm
este deformaţia medie a betonului între fisuri.

Diferenţa între alungirea medie a armăturii şi cea a betonului, ε
sm
- ε
cm
, poate fi
calculat cu expresia :
( )
s
s
s
eff e
eff p,
eff ct,
t s
cm sm
E
6 , 0
E
1
f
k -
σ
ρ α
ρ
σ
ε ε ≥
+
= − (15.26)
în care:
σ
s
este efortul în armăturile întinse în secţiunea fisurată;
α
e
este raportul E
s
/E
cm

ρ
eff
=
eff c
s
A
A
,

A
c,eff
este aria secţiunii efective de beton din jurul armăturilor întinse, de
înălţime h
c,ef
, în care h
c,ef
este cea mai mică din valorile următoare :
2,5(h-d), (h-x)/3 ou h/2 (vezi figura 15.6)
k
t
este un factor care ţine seama de distribuţia eforturilor în beton între
fisuri şi de durata încărcării:
k
t
= 0,6 în cazul unei încărcări de scurtă durată
Starea limită de fisurare 269

k
t
= 0,4 în cazul unei încărcări de lungă durată

La calculul distanţei dintre fisuri se deosebesc două situaţii: când armăturile sunt
relativ apropiate (distanţa între armături ≤ 5(c+φ/2)), respectiv când distanţa este mai
mare decât această valoare.


a) Grindă


b) placă


c) element întins

Figura 15.6 - Arii efective de beton în câteva cazuri tipice

În cel de-al doile caz s
r,max
se determină cu expresia:

s
r,max
= 1,3 (h - x) (15.27)

În primul caz s
r,max
se determină cu expresia:

s
r,max
= k
3
c + k
1
k
2
k
4
φ /ρ
p,eff
(15.28)

în care:
φ este diametrul barelor.
c este acoperirea cu beton a armăturilor longitudinale
k
1
un coeficient care ţine seama de proprietăţile de aderenţă ale armăturilor :
= 0,8 pentru barele cu înaltă aderenţă
= 1,6 pentru armăturile având o suprafaţă lisă ;
k
2
este un coeficient care ţine seama de distribuţia deformaţiilor :
270 Starea limită de fisurare

= 0,5 la încovoiere
= 1,0 la întindere pură
= (ε
1
+ ε
2
)/2ε
1
la întindere excentrică
în care ε
1
este cea mai mare şi ε
2
cea mai mică alungire relativă în
fibra extremă, secţiunea fiind presupusă fisurată
k
3
= 3,4
k
4
= 0,425

Când sunt utilizate mai multe diametre de bare în aceeaşi secţiune, în relaţia
(15.27) trebuie considerat un diametru echivalent φ
eq
, care se detremină cu expresia:



=
i i
i i
n
n
φ
φ
φ
2
eq
(15.29)

în care n
i
este numărul de bare de diametru φ
i
.

15.8.3 Limitarea deschiderii fisurilor fără calcul

Verificarea deschiderii fisurilor se poate face fără un calcul direct, dacă se
respectă condiţiile privind diametrul maxim şi distanţa maximă dintre bare date în
tabelele 15.6 şi 15.7.
Aceste tabele au fost elaborate pe baza relaţiilor de calcul prezentate în paragraful
precedent, considerându-se c = 25mm; f
ct,eff
= 2,9 MPa; h
cr
= 0,5 ; (h-d) = 0,1h; k
1
= 0,8;
k
2
= 0,5 ; k
c
= 0,4; k = 1,0; k
t
= 0,4 şi k' = 1,0.

Tabelul 15.6 - Diametrul maxim
*
s
φ al barelor pentru controlul fisurării
Efort unitar în Diametru maxim al barelor [mm]
armătură [MPa] w
x
= 0,4 mm w
x
= 0,3 mm w
x
= 0,2 mm
160 40 32 25
200 32 25 16
240 20 16 12
280 16 12 8
320 12 10 6
360 10 8 5
400 8 6 4
450 6 5 -

Tabelul 15.7 - Distanţa maximă între bare pentru controlul fisurării
1
Efort unitar în Distanţa maximă între bare [mm]
armătură [MPa] w
x
= 0,4 mm w
x
= 0,3 mm w
x
= 0,2 mm
160 300 300 200
200 300 250 150
240 250 200 100
280 200 150 50
320 150 100 -
360 100 50 -

Starea limită de fisurare 271

Diametrul maxim al barelor utilzate pentru armare se corectează, faţă de valoarea
*
s
φ
din tabelul 15.6, cu relaţia de mai jos:

- încovoiere (cel puţin o parte a secţiunii este comprimată):

( )
d) 2(h
h k
/2,9 f
cr c
eff ct,
*
s s

=φ φ
(15.30)

- întindere :

( )
d) 8(h
h
/2,9 f
cr
eff ct,
*
s s

= φ φ
(15.31)
în care:
s
φ este diametrul maxim modificat al barei;
*
s
φ este diametrul maxim al barei dat în tabelul 15.6;
h este înălţimea totală a secţiunii;
h
cr
este înălţimea zonei întinse imediat înainte de fisurare, considerând
forţele axiale pentru combinaţia cvasipermanentă de acţiuni;
d este înălţimea utilă la centrul de greutate al rândului exterior de armături.

272 Starea limită de deformaţie

16. SLS de deformaţie

16.1 Introducere

Verificarea deformaţiilor elementelor structurale înseamnă în cele mai multe
cazuri verificarea săgeţilor elementelor încovoiate. Alte situaţii care pot prezenta
importanţă practică sunt deplasările laterale globale ale structurii sub efectul unor
acţiuni orizontale (vânt, cutremur), deplasări care pot amplifica efectele de ordinul II sau
produce deteriorarea elementelor nestructurale (pereţi despărţitori, faţade cortină,
placaje aplicate pe elementele verticale). Aceste din urmă situaţii nu vor fi tratate în
prezentul capitol.

Deformaţiile (săgeţile) elementelor încovoiate trebuie limitate din următoarele
motive:
- săgeata vizibilă, care poate deranja ocupanţii clădirii;
- deteriorarea sau funcţionarea defectuasă a unor utilaje;
- deteriorarea unor elemente nestructurale sau finisaje.

Săgeata vizibilă tinde să reducă încrederea observatorilor în siguranţa structurii,
chiar dacă în realitate ea nu afectează siguranţa. Este vorba de săgeata totală, între
punctele de reazem, care include eventual şi deformaţia cofrajului. O discuţie apare în
cazul planşeelor dală, unde se poate măsura săgeata fie între centrul plăcii şi mijlocul
distanţei dintre stâlpi, fie pe diagonală, direct faţă de punctele de rezemare pe stalpi.
Se consideră că o săgeată mai mică decât deschiderea/250 satisface
majoritatea observatorilor.

Funcţionarea defectuasă a unor utilaje sau echipamente: un exemplu tipic este
cazul căilor de rulare ale podurilor rulante, unde săgeţile excesive pot suprasolicta
motorul podului la „urcare”, sau fac dificil controlul la trecerea peste un reazem. În
general este vorba de săgeţi produse sub încărcări maxime de exploatare, iar limitele
depind de utilajul în cauză şi trebuie furnizate de fabricantul utilajului.

Deteriorarea elementelor nestructurale: este vorba de obicei de pereţii
despărţitori, care pot fisura datorită deformaţiilor de lungă durată ale elementelor
structurale pe care reazemă, mai precis datorită deformaţiei care se produce după
montarea pereţilor. De regulă deformaţiile limită care satisfac această cerinţă sunt de
ordinul a 1/350...1/500 din deschidere.

16.2 Verificarea la SLS de deformaţie

În consecinţă, săgeţile trebuie să fie limitate, şi această limitare este exprimată
printr-o condiţie de tipul:

Starea limită de deformaţie 273

f ≤ f
adm
(16.1)

Partea stângă a ecuaţiei (16.1) reprezintă efectul acţiunilor considerate şi este
obţinută prin calcul (vezi subcapitolul 16.3).

Valorile limită (admisibile) ale săgeţilor, precum şi valorile acţiunilor care trebuie
luate în considerare, sunt date, pentru grinzile şi plăcile planşeelor curente, în STAS
10107/0-90 şi reproduse în Tabelul 16.1 mai jos.
Trebuie remarcat că nu întotdeauna interesează săgeata totală, ci numai o parte din
aceasta.

Tabelul 16.1 - Valori limită ale săgeţilor după STAS 10107/0-90
Tipul de
element
Partea din săgeată care
care se ia în considerare
la verificare
Relaţia de verificare
Caracteristici de utilizare
ale elementului structural
Valoarea
admisibilă
Planşee care susţin sau
sunt ataşate unor
elemente nestructurale
care pot fi deteriorate de
deformaţiile mari ale
planşeelor
400
L
f
adm
= ∆
Săgeata de lungă durată
fld din încărcarea totală
de exploatare (q
E
),
minus săgeata de scurtă
durată fsd din încărcarea
de exploatare care
acţionează înainte de
executarea elementelor
nestructurale (q1
E
)
fld(q
E
)- fsd(q1
E
) ≤ ∆fadm

Planşee care nu susţin
sau nu sunt ataşate unor
elemente nestructurale
care pot fi deteriorate de
deformaţiile mari ale
planşeelor
250
L
f
adm
= ∆
Elemente
component
e ale
planşeelor
Săgeata de scurtă
durată fsd din încăcarea
utilă produsă de
aglomeraţie de oameni
fsd(q
E
)- fsd(q1
E
) ≤ ∆fadm
Planşeele sălilor de
spectacole, inclusiv cele
ale balcoanelor acestora.
Gradenele tribunelor
350
L
f
adm
= ∆
Poduri rulante manuale
500
L
f
adm
=
Grinzi de
rulare
Săgeata totală din
încărcările considerate
în calculul la oboseală
(q
o
)
fsd(q
o
) ≤ ∆fadm
Poduri rulante electrice
700
L
f
adm
=

Pe bază de justificare pot fi admise şi alte valori decât cele din tabel. Pentru alte
tipuri de elemente, necuprinse în tabel, valorile săgeţilor maxime admise se stabilesc
prin reglementări tehnice specifice.
EN 1992-1-1 recomandă limitarea săgeţii la 1/250 din deschidere, dacă este
vorba de aspect şi funcţionalitate, şi la 1/500 pentru săgeata care apare după execuţia
structurii, dacă este vorba de elemente nestructurale ataşate.

16.3 Calculul săgeţii

Din punct de vedere practic, verificarea la starea limită de deformaţie revine la verificarea săgeţii
elementelor supuse la încovoiere sau încovoiere cu cu forţă axială. Rigiditatea la încovoiere este:

φ
E
M
EI = (16.2)
Pentru elementele de beton armat trebuie ţinut cont de fisurare şi de fluaj.
Efectul fluajului este inclus în valoarea E’
b
în timp ce efectul fisurării este luat în
considerare în expresia lui I
bi
:
274 Starea limită de deformaţie


EI = E’
b
I
bi
(16.3)

În cazul mai general al încovoierii cu forţă axială trebuie utilizate expresiile (16.4)
sau (16.5).

max
/
max b
b
E
b
E E
xE M x M M
EI
σ ε φ
= = = (16.4)

am
a o
E
am
o
E
E x h M x h M
EI
ψσ ε
) ( ) ( −
=

= (16.5)

Trebuie observat că efectul betonului întins nefisurat („tension stiffening”) este
luat în considerare prin introducerea coeficientului de conlucrare ψ.
La starea limită de serviciu, acţiunile permanente sunt considerate cu valoarea
lor caracteristică, iar acţiunile variabile cu valoarea lor frecventă (de lungă durată).
Rotirile şi săgeţile se obţin prin integrarea o dată, respectiv de două ori, a
curburilor pe lungimea elementului, determinând constantele de integrare din condiţiile
de margine. Acest calcul este greoi, şi normele româneşti permit considerarea
rigidităţilor secţiunilor constante pe zonele unde momentul încovoietor nu schimbă
semnul (dacă secţiunea este fisurată, în stadiul II, înălţimea zonei comprimate este
constantă, deci momentul de inerţie este şi el constant). Astfel, pentru grinda din Figura
16.1, trebuie utilizate 3 zone de rigiditate constantă, considerând respectiv rigidităţile în
stadiul II la reazemele şi în câmpul grinzii.


Figura 16.1 - Distribuţia reală şi simplificată a rigidităţilor pentru o grindă continuă
Standardul european recomandă determinarea deformaţiilor (curburi, rotiri sau
chiar săgeţi), prin interpolare între valorile mărimii respective în stadiul I ,si respectiv în
stadiul II:
Starea limită de deformaţie 275


α = ζα
II
+ (1 - ζ )α
I
(16.6)

În expresia de mai sus:

α este parametrul de deformaţie considerat, care poate fi de exemplu o
deformaţie specifică, o curbură, o rotaţie sau săgeata;
α
I
, α
II
sunt valorile parametrului calculate în starea nefisurată şi respectiv în
starea complet fisurată;
ζ este un coeficient de interpolare, care ţine seama de participarea
betonului întins în secţiune, dat de expresia :
2
1
|
|
¹
|

\
|
− =
s
sr
σ
σ
β ζ (16.7)
ζ = 0 pentru secţiunile nefisurate;
β este un coeficient care ţine seama de influenţa duratei încărcării sau de
repetarea încărcării:
= 1,0 în cazul unei încărcări unice de scurtă durată
= 0,5 în cazul unei încărcări de lungă durată sau al unei încărcări
ciclice ;
σ
s
este efortul unitar în armăturile întinse, calculat presupunând secţiunea
fisurată sub solicitările de exploatare;
σ
sr
este efortul unitar în armăturile întinse, calculat presupunând secţiunea
fisurată, în condiţiile de încărcare care provoacă prima fisură.

În expresia (16.7) raportul σ
sr

s
poate fi înlocuit cu M
cr
/M în cazul încovoierii sau
cu N
cr
/N în cazul întinderii pure (M
cr
reprezentând momentul de fisurare, respectiv N
cr

forţa de fisurare). Pentru estimarea momentului sau a forţei de fisurare se recomandă
utilizarea valorii f
ctm
pentru rezistenţa la întindere a betonului.
Luarea în considerare a deformaţiilor de curgere lentă se face prin modificarea
modulului de elasticitate al betonului, conform expresiei următoare:

( )
0
1 t
E
E
cm
eff c
,
,
∞ +
=
ϕ
(16.8)

Verificarea săgeţii fără calcul

Metoda de bază pentru controlul deformaţiilor în multe coduri de proiectare este
utilizarea raportului deschidere/înălţime sau deschidere/înălţime utilă a secţiunii.
Verificarea constă în asigurarea ca raportul L/h al elementului proiectat nu depăşeşte
valoarea limită specificată în cod.

Ideea care stă la baza acestei verificări este următoarea (considerând un element
din material elastic):

- Capacitatea la încovoiere a secţiunii este: M = σ
lim
α
1
bh
2

unde α
1
este o constantă
b este lăţimea secţiunii
h este înălţimea secţiunii
276 Starea limită de deformaţie


- Săgeata este f = kL
2
M/EI

unde L este deschiderea
I momentul de inerţie = α
2
bh
3
unde α
2
este o constantă
k o constantă care depinde de distribuţia încărcării şi de condiţiile de
rezemare

Rezultă:
h E
L k
f
2
2
1 lim
α
α σ
= sau
h
L
h
L
E
k
L
f
⋅ = ⋅ =
3
2
1 lim
α
α
α σ

unde α
3
depinde de forma secţiunii şi de caracteristicile materialului.

Dacă punem condiţia
adm
a
h
L
L
f
≤ ⋅ =
3
α rezultă
adm adm
a
h
L
α α = ≤
3
/

În cazul elementelor de beton armat, apar o serie de aspecte specifice:

- I depinde şi de procentul de armare p%;
- M depinde de σ
a
adică în ultimă instanţă de R
a
şi de A
a, efectiv
/ A
a, necesar

- Săgeata depinde de fluajul betonului, determinat în principal de raportul q
ld
/q
E
şi
de clasa de rezistenţă a betonului.

Pentru cazurile curente, raportul q
ld
/q
E
variază puţin, materialele folosite sunt
aceleaşi (aceeaşi clasă de beton şi acelaşi tip de armături), iar procentul de armare
variază în limite reduse pentru plăci, respectiv pentru grinzi. Aceasta permite stabilirea
unor valori empirice ale rapoartelor L/h pentru plăci şi grinzi, diferenţiate in funcţie de
condiţiile de rezemare (elemente simplu rezemate, continue sau în consolă, plăci
armate pe o direcţie sau pe două direcţii).

Standardul românesc STAS 10107/0-90 nu prevede asemenea rapoarte limită,
în schimb se găsesc recomandări în literatura de specialitate.
Astfel, profesorul Mihail Hangan recomandă în tratatul său „Construcţii din beton armat”
(Ed. Tehnică, Bucureşti, 1963) următoarele valori maxime:

- grinzi principale: 15
- grinzi secundare: 20
- plăci armate pe o direcţie
o simplu rezemate: 35
o continue: 35 (raportat la distanţa între punctele de
inflexiune, adică aproximativ 0,8L)
- plăci armate pe două direcţii:
o simplu rezemate: 45
o continue: 50
(la plăcile armate pe două direcţii, raportarea se face la deschiderea scurtă, iar
suprafaţa plăcii nu trebuie să depăşească 25 m
2
).

Trebuie făcută observaţia că în acea epocă, oţelul folosit pentru armare era în
general de tip OB 37, în timp ce acum se foloseşte de regulă PC 52, care are limita de
curgere cu 50% mai mare. Pe de altă parte, betoanele utilizate acum sunt de clasă mai
mare (Bc25 faţă de Bc15), deci curgerea lentă este mai mică.

Starea limită de deformaţie 277

Profesorul Radu Agent recomanda (Construcţii din beton armat, partea a II-a, ICB,
1979) următoarele valori maxime L/h:

- grinzi principale: 9...11
- grinzi secundare: 10...15

- plăci armate pe o direcţie
o simplu rezemate: 30
o continue: 35
- plăci armate pe două direcţii:
o simplu rezemate: 40
o continue: 45

Considerăm că valorile recomandate de prof. Radu Agent sunt cele mai
adecvate pentru condiţiile din România, şi pot fi folosite ca valori orientative pentru
dimensionarea grosimii elementelor planşeelor curente ale clădirilor de locuit sau birouri
(cu deschideri de până la 6 m).

Codul european EN 1992-1 prevede posibilitatea verificării săgeţii prin limitarea
raportului L/h
0
. Valorile recomandate, pentru asigurarea unei săgeţi mai mici de L/250,
sunt date în tabelul 16.2.

Tabelul 16.2 -: Valori de bază ale raportului L/h
0
(dupa EN 1992-1-1)
Sistem structural
Beton puternic solicitat
p% = 1,5%
Beton slab solicitat
p% = 0,5%
Grindă simplu rezemată, placă
simplu rezemată, armată pe una
sau două direcţii
14 20
Travee de capăt a unei grinzi
continue, a unei plăci continue
armate pe o direcţie sau a unei
plăci continue armate pe două
direcţii în lungul deschiderii mari
18 26
Travee intermediară a unei grinzi
sau plăci, armată pe una sau două
direcţii
20 30
Planşeu dală – pentru
deschiderea cea mai mare
17 24
Consolă 6 8

Aceste valori au fost calculate pentru un beton de clasă C30/37 şi un efort unitar
în armături în stadiul II σ
a
= 310 MPa (corespunzând unui oţel cu limita de curgere
caracteristică de 500 MPa). Pentru deschideri mai mari de 7 m (8,5 m în cazul
planşeelor dală), valoarea din tabel trebui majorată cu raportul L/7 (respectiv L/8,5). Se
precizează, de asemenea că valorile din tabel sunt în general acoperitoare, şi că în
unele cazuri elemente mai zvelte pot satisface condiţiile de săgeată.

Trebuie de asemenea remarcat că efortul din armături in stadiul II este cu cel
puţin 50% mai mare decât valoarea obişnuită pentru cazurile de proiectare din
România (cu oţel PC 52), deci, chiar dacă fluajul este mai mare în cazul betoanelor
folosite în România, se pot considera rapoarte L/h mai mari


2

Introducere

1. Economie : Unul din factorii determinan i pentru orice construc ie îl reprezintă costul. Betonul este un material relativ ieftin ; de exemplu, pentru o structură etajată (locuin e sau birouri), varianta din beton armat costă aproximativ de două ori mai pu in fa ă de varianta cu structură metalică. 2. Versatilitate : O altă calitate a betonului este posibilitatea de a realiza o mare varietate de forme şi dimensiuni. Betonul proaspăt este plastic şi ia forma cofrajului în care este turnat. Se pot realiza astfel forme deosebit de avantajoase structural şi arhitectural – de exemplu plăci plane şi curbe. De asemenea, dimensiunile elementelor nu sunt limitate de dimensiunile sortimentelor disponibile pe pia ă (ca în cazul profilelor metalice) sau de gabaritele maxime de transport. Trebuie subliniat faptul că se pretează foarte bine la realizarea elementelor de suprafa ă (plăci) şi masive (funda ii), spre deosebire de principalii săi concuren i, o elul şi lemnul, din care se realizează de obicei elemente lineare. 3. Accesibilitate : Principalele materiale componente (cimentul, nisipul şi pietrişul), precum şi echipamentele de amestecare, sunt accesibile in majoritatea zonelor geografice, iar o elul beton este in general mai uşor de transportat decât elementele structurale metalice. 4. Rezisten ă la foc : Structurile trebuie să reziste la ac iunea focului şi să rămană în picioare suficient timp pentru ca clădirea să fie evacuată. Structurile de beton au o rezisten ă de circa 1-3 ore la foc, fără a se lua măsuri speciale, ca în cazul structurilor metalice. 5. Între inere redusă : Structurile din beton necesită cheltuieli mult mai mici cu între inerea decât structurile metalice. 6. Redundan ă structurală : Structurile din beton au de regulă un grad ridicat de nedeterminare statică, ceea ce le conferă rezerve de rezisten ă în cazul unor supraîncărcări sau ac iuni accidentale. Totuşi, betonul nu prezintă numai avantaje. Există anumite caracteristici care pot conduce la alegerea unui alt material structural : 3 • greutate specifică relativ ridicată (circa 2,4 t/m ) ; • raport rezisten ă/greutate relativ mic (pentru beton 24 MPa/ 2400 kg/m3 ≈ 1/100, in timp ce pentru o el 300/7850 ≈ 1/30 ) ; • rezisten ă redusă la întindere (1/10 ÷ 1/20 din rezisten a la compresiune). • necesitatea de a folosi cofraje şi sprijiniri ; • deforma ii care au loc în timp. Primul dezavantaj poate fi compensat prin utilizarea agregatelor uşoare, care dau un beton uşor (sub 1,8 t/m3). Al doilea, prin realizarea de betoane de înaltă rezisten ă (care au o rezisten ă la compresiune între 60 şi 120 MPa). Cel de-al treilea, prin asocierea betonului cu o elul, în compozitul numit beton armat. Este cazul cel mai important din punct de vedere practic şi va reluat mai detaliat la paragraful 1.3. Realizarea unei structuri din beton armat implică trei opera ii, consumatoare de materiale şi manoperă, care nu sunt întâlnite la alte tipuri de structuri : confec ionarea cofrajelor, decofrarea şi sus inerea elementelor până când betonul capătă suficientă rezisten ă. Eliminarea par ială a acestui dezavantaj se poate face prin standardizarea elementelor (şi cofrajelor) şi prefabricare. Betonul are deforma ii care se dezvoltă în timp, pe o perioadă îndelungată : contrac ia de uscare şi curgerea lentă (fluajul). Primul fenomen poate produce eforturi de întindere dacă deforma iile sunt împiedecate, iar cel de-al doilea creşterea în timp a

Introducere

3

săge ii elementelor încovoiate. O proiectare şi o execu ie adecvate limitează efectele negative ale acestor fenomene. 1.3 Comportarea unei grinzi din beton armat O elul (armătura) est introdus în zonele unde sunt eforturi de întindere. Avantajul adus de armături este ilustrat în cazul tipic al unei grinzi supuse la incovoiere (fig. 1-1). • În cazul materialului elastic, ruperea se produce când este atinsă rezisten a σr a materialului (fig. 1-1a). • În cazul betonului simplu, ruperea se produce când este atinsă rezisten a la întindere Rt a betonului. O fisură perpendiculară pe axa grinzii apare la partea inferioară, se dezvoltă rapid în sus şi declanşează ruperea. Ruperea este casantă (fig. 1-1b). • În cazul betonului armat, atingerea Rt marchează doar începutul fisurării. Eforturile de întindere sunt transferate de la betonul întins la armătură şi momentul este echilibrat printr-un cuplu format de for a de întindere din armătură şi rezultanta eforturilor de compresiune din betonul situat deasupra axei neutre (fig. 1-1c). Ruperea se produce numai când betonul comprimat îşi epuizează capacitatea. Comportarea este ductilă. Raportul dintre rezisten a la încovoiere a unei grinzi din beton simplu şi cea a unei grinzi similare din beton armat este de circa 1/5. Deforma ia (săgeata) grinzii la rupere poate fi de circa 50 de ori mai mare decât la fisurare (fig. 1-2). Asociera betonului cu armătura este favorizată şi de anumite proprietă i fizice şi chimice ale celor două materiale : • Aderen a, care asigură transmiterea eforturilor între beton şi armături, se realizeazăde în mod natural. • Prin introducerea armăturilor în beton, protec ia anticorozivă a acestora este asigurată de pH-ul bazic (>12) al betonului. • Similaritatea coeficien ilor de dilatare termică previne apari ia de eforturi suplimentare datorită varia iilor dimensionale diferite sub ac iunea varia iilor de temperatură. Comportarea betonului armat este diferită şi mult mai complexă decât cea a materialului ideal, linear - elastic, pe baza căruia sunt dezvoltate teoriile din Rezisten a Materialelor, şi, mai general, din Mecanica Mediului Continuu. Într-adevăr, betonul armat este un material compozit rezultat din asocierea a două materiale cu proprietă i mecanice diferite. După fisurarea betonului întins, materialul îşi pierde şi continuitatea. În plus, atât betonul cât şi armăturile de înaltă rezisten ă folosite la beton precomprimat au proprietă i reologice (fluaj şi respectiv relaxare).

4

Introducere

comportare liniară

comportare elasto-pastică

Fig. 1-1. Compara ie între comportarea unei grinzi a) din material elastic, b) din beton simplu şi c) din beton armat. “ruperea” (încărcarea maximă)

q (încărcare)

curgerea armăturii întinse

prima fisură f (săgeată) Fig. 1-2. Rela ia de principiu for ă-săgeată pentru o grindă de beton armat.

Toate aceste particularită i fac necesar studiul betonului armat, separat de Rezisten a Materialelor şi Mecanica Mediului Continuu, dar de o manieră complementară fa ă de acestea.

Introducere

5

1.4 Scurt istoric Cimentul hidraulic este cunoscut din epoca romanilor (sec. II î.e.n), care amestecau o cenuşă vulcanică cu mortar de var. Inventarea cimetului modern este revendicată de francezi (Louis Vicat, 1812-1813) şi de englezi (John Aspdin, 1824), care au ob inut ciment prin arderea unui amestec de calcar şi argilă. Cel din urmă îi dă denumirea “Portland”, după piatra extrasă din insula Portland din sudul Angliei. Betonul armat este inventat către mijlocul secolului al XIX-lea ; paternitatea sa este atribuită grădinarului francez Joseph Monier, pentru că patentele înregistrate de el începând cu 1867 au avut efecte, contribuind decisiv la dezvoltarea betonului armat ca material structural. Brevetele sale au fost cumpărate de firma germană Wayss&Freytag, care a executat numeroase lucrări între 1886 şi 1900 folosind “ betonul Monier “. Utilizarea betonului ca material structural se dezvoltă rapid în ultimele două decenii ale secolului al XiX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Inginerii francezi (Hennebique, Considéré) şi germani (Mörsch, Koenen, Dischinger) au avut contribu ii importante la dezvoltarea teoriei şi practicii acestui nou material. Primele norme au apărut în Elve ia (1903). Până în 1911 apar norme similare in Germania, Fran a, Marea Britanie, Statele Unite şi Rusia. Se pun bazele metodei de calcul la rezisten e admisibile, care va fi utilizată pană în anii ’50 :
• • • • • 1903- “Norme provizorii pentru calculul betonului armat”, Elvetia 1904- “Prima circulara prusiana”, Germania 1906-”Circulara franceza”, Franta 1908- “Conditii tehnice pentru constructiie de beton armat”, Rusia 1911- “Circulara engleza”, Marea Britanie

Începând din anii ’30 devine materialul preferat pentru structuri. Plăcile curbe sub iri din beton armat sunt utilizate pentru construc ii cu deschideri mari şi aspect deosebit (Eduardo Torroja, Algeciras, 1933, fig. 1-3). Un moment important îl constituie apari ia betonului precomprimat, legată de numele inginerului fracez Emile Freyssinet (1928). Prin precomprimare se realizează o stare ini ială de compresiune în beton, eliminându-se astfel, total sau par ial, eforturile de întindere în exploatare. Aceasta face să dispară dezavantajele fisurării betonului armat şi permite utilizarea eficace a unor armături de înaltă rezisten ă. În consecin ă se pot realiza elemente cu deschideri mult mai mari decât cu beton armat. În cursul anilor ’40, un progres important îl constituie elaborarea teoriei şi calculului la rupere de către cercetătorii ruşi. Studiul comportării structurilor din beton armat la ac iuni seismice se dezvoltă de asemenea începând cu anii ’50. O contribu ie deosebită a avut-o profesorul neozeelandez Thomas Paulay, care a dezvoltat în anii ’80 metoda proiectării capacită ii de rezisten ă, influen ând concep ia privind proiectarea structurilor din beton armat pe plan mondial, dar şi în România. În prezent, construc iile de beton armat au ajuns la performan e tehnice foarte inalte, în ceea ce priveşte dimensiunile şi complexitatea formei (fig. 1-4, 1-5), şi sunt utilizate în mediile cele mai defavorabile (platforme marine, anvelope de reactoare nucleare).

1933. 452 m înăl ime. Pia a acoperită din Algeciras (E. Torroja. 1-3. 1997 b) Taipei 101. 1-4. a) Turnurile Petronas. Kuala lumpur.6 Introducere Fig. 508 m înăl ime Taipei. 2004 . 48 m deschidere) a) b) Fig.

1-6). Figura cea mai importantă în perioada de început este Anghel Saligny (1854 1925) care a realizat în premieră mondială silozuri de cereale la Brăila şi Gala i (1884 1889) cu pere i din elemente prefabricate (fig. betonul armat a fost utilizat de la începuturile sale şi inginerii români au construit structuri remarcabile (Prager. Viaductul de la Millau.Introducere 7 Fig. Fran a. Pilele de beton au până la 246 metri înăl ime În România. 2004. 1979). 1-5. .

8 Introducere Fig. Saligny la silozurile de la Brăila Şcoala de poduri şi şosele din Bucureşti introduce betonul armat în programa de învă ământ. 1-6. Constantinescu. Primul curs de beton este inut în 1903 de profesorul Ion Ionescu : • • • • martie 1903 – conferinta Prof. Gogu Constantinescu realizează diverse lucrări (planşee din beton armat la Cazinoul din Constan a. Ion Ionescu. 1909 . Elemente prefabricate folosite de A. Cazinoul din Constan a. P. prof. G. Ion Ionescu : “Calculul betonului armat dupa metoda lui Mathias Koenen” 1903 – primele proiecte de poduri de beton armat la Scoala 1910 – proiect obligatoriu de beton armat in anul IV 1915 – curs “Constructii si proiecte de beton armat”. Fig. 90 ore 1915 – lucrarea “Betonul armat – expunere elementara a regulilior de constructie si principiilor de calcul”. Antonescu. arh. moscheea din Constan a. 1-7. ing. reeditata 1928 • Încă din primul deceniu al secolului XX.) iar Elie Radu realizează lucrări edilitare şi poduri. etc.

creşte şi volumul de investi ii în construc ii. deschidere. 1-8. Pod peste Jiu la Lainici.5-8 m) şi a calită ii betoanelor folosite ( de la betoane de clasă Bc 20 – Bc 25 la betoane de clase Bc 30 – Bc 40). odată cu revirimentul economiei. Construc iile din beton armat capătă o dezvoltare deosebită în anii 1950-1989. locuin e şi centre comerciale.. .Introducere 9 Fig. 1910 Înainte de al doile razboi mondial şi imediat după aceea. Se remarcă creşterea deschiderilor ( dela cel mult 6 m la 7. fiind favorizate de politica de industrializare a ării şi de cea de construire de locuin e colective în oraşele care se dezvoltă rapid. Elie Radu. 60 m. O descriere detaliată a construc iilor de beton armat realizate în această perioadă este dată în (Avram et al. 1987). După anul 2000. După 1989 urmează un deceniu în care volumul de construc ii este foarte scăzut. în special clădiri pentru birouri. ing. figura cea mai proeminentă în domeniul betonului armat a fost profesorul Mihail Hangan (1896 – 1964).

să reziste la ac iunea agen ilor agresivi din mediul înconjurător (durabilitate) şi să permită între inerea cât mai uşoară (mentenabilitate).1 Introducere : procesul de proiectare 2. Clientul poate fi o persoană privată sau o institu ie publică. Structura trebuie să indeplinească următoarele criterii majore: . echipa poate fi condusă de un inginer. . etc. de alimentare cu apă. de canalizare.să fie economică.2 Procesul de proiectare (FIB. proiectul preliminar şi proiectul detaliat. În primul rând trebuie identificate nevoile şi priorită ile clientului. echipa este de regulă condusă de un arhitect. Procesul de proiectare structurală face parte din procesul general de proiectare şi poate fi împăr it în trei etape : conceptul. aceasta trebuie evaluată pentru întrega durată de via ă.să răspundă exigen elor structurale de bază: să aibă suficientă rezisten ă pentru a suporta efectele tuturor ac iunilor prevăzute şi să nu se deformeze. care realizează alcătuirea generală a clădirii. .). etc.). care trebuie să clarifice în special aspectele financiare (necesar de finan are. În această fază este necesar să se întocmească un studiu de fezabilitate. structura de rezisten ă). iar inginerii de instala ii şi structuri proiectează componente individuale ale acesteia (de exemplu instala iile electrice.10 Bazele proiectării 2. 1999) Punctul de plecare este decizia clientului de a construi un obiectiv (de exemplu o clădire).să aibă un aspect estetic şi să se încadreze în mediu. să nu fisureze sau să nu vibreze de o manieră care să afecteze utilizarea construc iei. În cazul construc iilor inginereşti (poduri. de încălzire. Acestea includ : cerin e func ionale. cerin e estetice şi cerin e bugetare (costuri ini iale. surse de finan are.1. 2.să fie adaptată utilizării dorite. adică trebuie incluse costurile ini iale (de construc ie). Bazele proiectării 2. coşuri industriale. . durată de execu ie. De obicei clientul este asistat de un consultant. . În cazul clădirilor. În ce priveşte eficien a economică. secven a de plă i). a unui pod sau a unui alt tip de construc ie. costurile de între inere pe durata de via ă prevăzută şi costurile de demolare şi reciclare a materialelor rezultate din demolare. . pentru a determina principalele atribute ale construc iei.1.1 Obiectivele proiectării Inginerul proiectant de structuri face parte dintr-o echipă ai cărei membri lucrează împreună pentru a realiza proiectul unei clădiri.

structură mixtă o el-beton) şi sistemul structural.2 Formatul semiprobabilist de verificare a structurilor (Calgaro. pentru selec ionarea constructorului. .1 Introducere Profesorul Edward L. plecând de la dimensionările efectuate în faza anterioară. Se pregăteşte documenta ia de licita ie. 2.2 Proiectul preliminar Pe baza unui model structural global (eventual simplificat) şi a considerării tuturor ac iunilor care pot fi aplicate structurii sunt dimensionate principalele elemente structurale (sec iune de beton şi de armătură).1 Conceptul În această fază se iau deciziile fundamentale privind natura şi forma structurii: se stabilesc materialele care vor fi utilizate (o el. Sunt pregătite desene detaliate de execu ie pentru constructor. de obicei pe bază de experien ă sau calcule preliminare simplificate.1. Este important ca în această fază să se stabilească cu suficientă precizie dimensiunile elementelor. pe baza verificărilor la stări limită ultime şi de serviciu. 2.1. iar siguran a lor depindea de exerien a şi intui ia constructorilor.2.2. De regulă la sfârşitul acestei faze se determină cantită ile de materiale şi de lucrări pentru realizarea unei antemăsurători şi calcularea costurilor. Este faza care include cantitatea cea mai mare de muncă şi.2. 2. în plus. Această defini ie pune în eviden ă numeroasele incertitudini cu care se confruntă inginerul proiectant de structuri. Până în secolul al XIX-lea. De exemplu pentru o clădire în cadre de beton se stabilesc grosimile plăcilor şi dimensiunile stâlpilor şi grinzilor. 1996) 2. pentru a putea evalua implica iile asupra cerin elor func ionale şi a costurilor. toate construc iile erau concepute şi executate empiric. beton armat monolit sau prefabricat.3 Proiectul detaliat În această fază sunt calculate şi proiectate toate detaliile structurale.1. Se stabilesc dimensiunile elementelor structurale. se execută de cele mai multe ori sub presiunea începerii lucrărilor de execu ie.Bazele proiectării 11 2.2. Wilson îşi începe cartea “Analiza tridimensională a structurilor” cu următoarea “defini ie” a ingineriei structurale : “Ingineria structurală este arta de a folosi materiale (a căror proprietă i pot fi doar estimate) pentru a construi structuri (ce nu pot fi modelate şi calculate decât aproximativ) ca să reziste la for e (care nu sunt cunoscute cu precizie) astfel încât responsabilitatea fa ă de siguran a publicului să fie satisfăcută”.

cu valorile medii Em şi Rm şi ecarturile tip σE şi σR.2 Abordarea probabilistă a siguran ei structurilor Conform abordării probabiliste. . dar inginerii şi-au dat seama progresiv de lipsurile acestei concep ii. în parte forfetare. şi că aceste două mărimi sunt perfect cunoscute. . în rela iile de calcul.în parte pe baza unor coeficien i par iali de siguran ă. Principiul adoptat era asigurarea ca efortul unitar maxim din zona critică a structurii nu depăşeşte o valoare numită “admisibilă”. valorile E şi R nu sunt perfect cunoscute şi putem să le considerăm ca variabile aleatoare.incertitudini privind valoarea eforturilor datorită aproxima iilor modelului de calcul. Cedarea construc iei este legată de o valoare pf a probabilită ii ca R ≤ E: pf = Prob(R ≤ E). În realitate. notate Ek şi Rk şi coeficien ii par iali de siguran ă γF şi γM. o structură este considerată sigură dacă probailitatea sa de cedare este inferioară unei valori stabilite.în parte pe marje introduse.1. Metoda probabilistă de analizare a siguran ei structurale duce însă la multe dificultă i în aplicare. . 2. care asigură siguran a: . un efect al ac iunii (solicitare) E şi o rezisten ă (capacitate portantă) R. 6. ob inută prin împăr irea rezisten ei materialului printr-un coeficient de siguran ă stabilit în mod conven ional: σ ≤ σadm =σr / K Această metodă a fost utilizată circa un secol.incertitudini privind rezisten a materialelor utilizate. În metoda semiprobabilistă. 2. . nerealizarea fenomenului constă în verificarea inegalită ii.incertitudini privind dimensiunile elementelor structurale. Trebuie făcută o analiză completă a factorilor care aleatorii de insecuritate.2. Trebuie subliniat faptul că este nerealist de a pretinde pentru o structură siguran a “absolută”.2. Considerând de exemplu că siguran ă structurii este un fenomen a cărui nerealizare depinde de două mărimi scalare. ceea ce a dus la dezvoltarea no iunii de securitate pe baze probabiliste. calculul probabilistic este înlocuit prin verificarea unui criteriu în care intervin valorile reprezentative ale lui E şi R. .3 Abordarea semiprobabilistă Demersul semiprobabilist se traduce practic prin reguli.în parte cu ajutorul valorilor reprezentative ale diverselor mărimi aleatoare (ac iuni şi rezisten e). care se combină între ei şi a căror origini sunt diverse: . baza i pe experien a anterioară şi pe câteva cazuri în care s-au efectuat calcule probabiliste avansate. inând cont de dispersia valorilor rezultate din datele statistice existente sau bazate pe reguli de control şi acceptare a produselor.incertitudini privind mărimea ac iunilor aplicate structurii. având o distribu ie ca cea din Fig.12 Bazele proiectării Apari ia structurilor metalice a dus la dezvoltarea teoriei rezisten ei materialelor şi la dezvoltarea unor metode de calcul ra ionale. mai mult sau mai pu in aparent. rezultând expresia generală: .

alegerea unei forme structurale care să aibă o sensibilitate redusă la riscurile considerate. .Bazele proiectării 13 γ F Ek ≤ γM Rk (2. . eliminarea sau reducerea riscurilor la care poate fi supusă construc ia.3 Exigen e de performan ă EN 1990 defineşte astfel exigen ele de bază pentru o structură: O structura trebuie proiectata si executata în aşa fel încât. O structură trebuie proiectată şi executată astfel încât să nu fie deteriorată de evenimente ca explozii. . pe durata vie ii considerate la proiectare. .alegerea unei forme structurale şi a unui mod de calcul care să asigure capacitatea structurii de a rezista în cazul dispari iei unui element individual sau a unei păr i limitate a structurii. . 2-1.asigurarea conlucrării elementelor structurale. impact.1) Ek = Em +kEσE Em Ek Rk Rm Rk = Rm +kRσR Fig.să ramână aptă utilizării pentru care a fost proiectată.să reziste la toate ac iunile şi influen ele probabile care pot să apară în timpul execu iei şi utilizării. şi . Ilustare schematică a metodei semiprobabiliste 2. a unor sisteme structurale care pot ceda fără avertisment. Avariile posibile pot fi evitate sau limitate prin adoptarea adecvată a una sau a mai multe din măsurile urmatoare: . sau la apari ia unei avarii localizate de amploare acceptabilă .evitarea. pe cât posibil. cu un nivel de fiabilitate adecvat şi într-un mod economic: . sau consecin ele erorilor umane într-o masură dispropor ionată cu cauza originală.evitarea.

considerate ca un corp rigid (EQU).4 Stări limită şi situa ii de proiectare 2.4. de exemplu incendiu. sunt date în tabelul de mai jos: . 2. inclusiv reazemele şi funda iile (STR/GEO). 2. − Cedarea ca urmare a unei deforma ii excesive.14 Bazele proiectării 2. Stările limită ultime care trebuie verificate privesc: − Pierderea echilibrului structurii sau a unuia din elementele sale. care corespund condi iilor normale de utilizare a construc ei .2 Situa ii de proiectare Situa iile de proiectare sunt clasificate după cum urmează: − Situa ii durabile. − Situa ii tranzitorii. de exemplu în timpul construc iei sau repara iilor . durabilită ii sau etanşeită ii acesteia. după EN 1990.4. − Cedarea datorită oboselii (FAT). − Situa ii seismice. când structura este supusă la ac iunea seismică. care îi poate reduce durabilitatea. care corespund unor condi ii excep ionale. care corespund unor condi ii excep ionale. Indica ii privind durata de via ă proiectată. − Fisurarea betonului. Stările limită ultime corespund prăbuşirii sau altor forme de cedare ale structurii. − Degradarea betonului prin compresiune excesivă. Stările limită sunt clasificate în stări limită ultime şi stări limită de serviciu. − Degradări vizibile produse de oboseală. − Situa ii accidentale. impact.3 Durată de via ă proiectată a construc iei Durata de via ă proiectată a unei construc ii este perioada prevăzută pentru utilizarea construc iei în scopul prevăzut.4. sau limitează eficacitatea func ionării sale. − Vibra ii care dăunează confortului utilizatorilor. cu între inerea prevăzută. care poate dăuna aspectului construc iei.1 Stări limită Stările limită sunt stările dincolo de care construc ia nu mai satisface exigen ele de comportare din proiect. care apar pe o durată scurtă din via a construc iei. explozie. Stările limită de serviciu corespund situa iilor dincolo de care condi iile de exploatare specificate nu mai sunt asigurate. provoacă avarii clădirii sau obiectelor adăpostite. Stările limită de serviciu care trebuie verificate privesc: − Deforma iile sau săge ile care dăunează aspectului construc iei sau utilizării sale efective (inclusiv func ionarea defectuoasă a utilajelor) sau provoacă degradări finisajelor sau elementelor nestructurale. ruperea sau pierderea de stabilitate a structurii sau a unuia din elementele sale. dar fără repara ii majore.

efectele vântului şi ale zăpezii.25 15. Precomprimarea (P) face parte din categoria ac iunilor permanente. care provoacă accelera ii semnificative structurii sau unui element structural. (ii) după varia ia lor în spa iu. dar pentru ra iuni de ordin paractic este tratată de obicei separat. .. şi sunt tratate ca atare. de exemplu încărcările utile. GIND (de exemplu o tasare de reazeme). (iii) după natura ac iunii şi a răspunsului structurii. de exemplu exploziile sau impactul cu vehicule. care nu provoacă accelera ii semnificative structurii sau unui element structural . care ac ionează probabil în timpul unei situa ii de proiectare şi pentru care varia ia mărimii în timp este neglijabilă în raport cu valoarea medie. sau − O deforma ie impusă (ac iune indirectă). încărcările din vânt sau zăpadă . poduri şi alte lucrări de artă 2. − ac iuni variabile (Q).. − ac iuni accidentale (A). pentru care varia ia mărimii în timp în raport cu valoarea medie nu este neglijabilă. de exemplu greutatea proprie − ac iuni libere. ac iuni. QIND (de exemplu temperatura). care este improbabil să apară în timpul duratei de via ă proiectate a structurii.Bazele proiectării 15 Tabel 2-1. de exemplu greutatea proprie a structurii . în : − ac iuni fixe. dar de mărime semnificativă.. de exemplu efectul varia iilor de temperatură sau tasările diferen iate. Ac iunile indirecte sunt fie permanente.1 Defini ii şi clasificări O ac iune (F) este: − O for ă (încărcare) aplicată structurii (ac iune directă).5 Ac iuni 2.30 50 100 Exemple Construc ii temporare Elemente structurale car pot fi înlocuite Construc ii agricole Structuri de clădiri şi alte structuri uzuale Structuri de clădiri monumentale. − ac iuni dinamice. în general de scurtă durată..5. Durata de via ă proiectată a construc iei Clasa 1 2 3 4 5 Durata de via ă proiectată (ani) 10 10. în : − ac iuni permanente (G). de exemplu încărcările utile mobile. Ac iunile se clasifică: (i) după varia ia lor în timp. în : − ac iuni statice. fie variabile.

afectate cu un factor ψi. se utilizează două valori: o valoare superioară Gk. Valoarea frecventă este aleasă (pentru clădiri) astfel încât să nu fie depăşită pe o durtă mai lungă decât 1% din perioada de referin ă. inând cont de durata de via ă proiectată a construc iei şi de durata situa iei de proiectare.inf fractilul 0. Dacă poate fi stabilită pe baze statistice. poate fi utilizată o singură valoare Gk.05 şi pentru Gk. valoarea caracteristică Ak corespunde unei valori nominale. În majoritatea cazurilor. şi la SLS pentru efectele de lungă durată. sau unei valori inferioare cu o probabilitate de nedepăşire în jos dată. este aleasă astfel încât să nu fie depăşită o probabilitate dată în sensul defavorabil.sup şi o valoare inferioară Gk. valoarea caracteristică (Qk) corespunde: − fie unei valori superioare cu o probabilitate de nedepăşire dată.5. Aceste valori sunt definite după cum urmează: − Valoarea de combina ie: ψ 0 Qk − Valoarea frecventă: ψ 1 Qk − Valoarea cvasipermanentă: ψ 2 Qk Valoarea de combina ie este asociată cu utilizarea grupărilor (combina iilor) de ac iuni. Valoarea caracteristică a ac iunilor permanente trebuie determinată după cum urmează: − dacă varia ia ac iunii G poate fi considerată mică.3 Alte valori reprezentative ale ac iunilor variabile Alte valori reprezentative ale ac iunilor variabile sunt exprimate în func ie de valorile caracteristice Qk. − fie unei valori nominale care este specificată în cazurile când distribu ia statistică nu este cunoscută. pentru Gk. Pentru ac iunile variabile. se poate considera pentru Gk valoarea medie. Distribu ia lui G este considerată gaussiană. Pentru ac iunile accidentale. − dacă varia ia ac iunii G nu poate fi considerată mică. pentru a ine cont de probabilitatea redusă de realizare simultană a valorilor celor mai defavorabile a mai multor ac iuni variabile independente. Valoarea cvasipermanentă est determinată astfel încât durata totală pentru care este depăşită reprezintă o parte considerabilă din perioada de referin ă aleasă (de regulă 50%).98 şi o perioadă de referin ă de un an. 2. pe o “perioadă de referin ă”.16 Bazele proiectării 2.2 Valori caracteristice ale ac iunilor Valoarea caracteristică este principala valoare reprezentativă a ac iunii. Greutatea proprie a structurii poate fi reprezentată de o singura valoare caracteristică şi calculată pe baza dimensiunilor nominale şi a greută ilor specifice medii.95.5.inf. În general se consideră o probabilitate de 0. Valorile factorilor ψ date cu titlu indicativ de EN 1990 sunt prezentate în tabelul următor: .sup fractilul 0. Ea este utilizată în grupările accidentale şi seismice la SLU. pe parcursul unei anumite perioade de referin ă.

4) Exemple specifice: Gd = γGGk ou Gk . < 1000m) Încărcări datorate vîntului Temperatura în clădiri ψ0 ψ1 ψ2 0. momentele încovoietoare.7 0.5 0. Factori ψ pentru clădiri (după EN 1990) Ac iune Încărcări utile pentru clădiri categoria A: locuin e categoria B: birouri categoria C: zone de adunare categoria D: spa ii comerciale categoria E: depozite Încărcări datorate traficului în clădiri categoria F: greutate vehicul ≤ 30 kN categoria G: 30 kN < gr.7 0.6 0. ψ1 sau ψ2.9 0.i .7 0.2) unde γf sunt coeficien i de securitate par iali corespunzând ac iunilor considerate şi tinând cont de posibilitatea varia iei defavorabile a ac iunilor.5.7 0.5 0.5 0. iar ψ poate fi 1.… Xd1 . proprietă ile materialelor pot fi omise din rela ia de mai sus. mărimilor geometrice şi proprietă ilor materialelor: Ed = γSd E(Fd1 . … ad1 .7 0.7 1. ad) i≥1 (2. ψ0.Bazele proiectării 17 Tabel 2-2.3 0 0 0 0 2.6 0. Valorile de calcul ale solicitărilor (Ed) sunt determinate pe baza valorilor de calcul ale ac iunilor. Fd2 .3 0.7 0.7 0 0. În cazurile curente. deforma iile). ad2 . 2.5 Valori de calcul (de proiectare) ale efectelor ac iunilor (solicitărilor) Solicitările (E) sunt răspunsul structurii la ac iuni (de exemplu eforturile interne.6 0. Dimensiunile (adi) şi proprietă ilor materialelor (Xdi) vor fi definite mai târziu.3 0. iar coeficen ii γSd şi γf sunt înlcui i cu valori γF = γSd x γf.6 0.6 0. Ed = E(γF.5 0.2 0.3) în care γSd este un coeficient par ial care ine seama de incertitudini în modelarea efectelor actiunilor.7 0.4 Valori de calcul (de proiectare) ale ac iunilor Valoarea de calcul Fd au unei ac iuni se exprimă în general în felul următor: Fd = γfFrep = γfψFk (2.5.0 0.i Frep.2 0.8 0. vehicul ≤ 160 kN categoria H: acoperişuri Încărcări datorate zăpezii (alt.5 0 0. eforturile unitare. Xd2 …) (2.

6.6 Proprietă ile materialelor 2. ψ2Qk ou Qk = γAAk sau Ad = γPPk sau Pd = AEd 2. Rezisten a unui material poate avea două valori caracteristice. în cazul imperfec iunilor. În majoritatea cazurilor nu trebuie luată în calcul decât valoarea inferioară.2 Valori de calcul (de proiectare) Valoarea de calcul Xd a proprietă ii unui material este în general definită ca: Xd = ηXk /γm (2. efecte de umiditate şi temperatura şi al i parametri relevan i.18 Bazele proiectării Qd Ad Pd AEd = γQQk . una superioară şi una inferioară.1 Valori caracteristice O proprietate de material este reprezentată printr-o valoare caracteristică Xk. Valorile caracteristice corespund de regulă dimensiunilor specificate în proiect.6. 2.8 Capacită i portante Capacitatea portantă a unei sec iuni sau a unui element se defineşte în general cu expresia următoare : .5) în care : η = valoarea medie a coeficientului de conversie care ine seama de efecte de volum şi scară. direct prin valorile lor de calcul. ψ1Qk . γm = coeficientul par ial pentru proprietatea materialului sau produsului care ine seama de posibilitatea de abatere nefavorabilă a proprietă ii materialului sau produsului de la valoarea ei caracteristică şi de partea aleatoare a coeficientului de conversie η. 2.6) 2. sau. Valorile de calcul ale datelor geometrice sunt în general reprezentate prin valorile lor nominale: ad = anom (2. γQψ0Qk .7 Date geometrice Datele geometrice sunt reprezentate prin valorile lor caracteristice. care corespunde în general unui fractil al distribu iei statistice presupuse a proprietă ii materialului considerat. pentru rezisten e şi prin valoarea medie pentru rigidită i.

1 Coeficien i par iali pentru materiale Coeficien ii de securitate par iali aplicabili rezisten elor materialelor sunt da i în tabelul următor : Tabelul 2-3. ad ) i≥1 (2.20 γS (o el pentru beton armat) 1.2 Betonul Rezisten a la compresiune a betonului este exprimată prin clasele de rezisten ă legate de rezisten a caracteristică (fractil 5%) măsurată pe cilindru fck sau pe cub fck.10) Pe baza rezisten ei medii la compresiune se determină rezisten a la întindere şi modulul de deforma ie : fctm = 0. ad ) i≥1 (2.Bazele proiectării 19 Rd = 1 γ Rd R( X d .12·ln(1+(fcm/10)) (2/3) clasă ≤ C50/60 clasă > C50/60 (2. factorul de conversie η este inclus în valoarea caracteristică Xk iar coeficientul de securitate par ial pentru material γm este înlocuit cu γM = γRd x γm.5 1. Rezisten a de calcul (de proiectare) a betonului la compresiune se ob ine împăr ind rezisten a caracteristică pe cilindru la factorul par ial de siguran ă: fcd = fck γC (2. Rela ia care defineşte capacitatea portantă devine în acest caz: Rd = R( X k .i . tranzitorii.8) γ M .i .9 Definirea proprietă ilor materialelor în EN 1992-1-1 2.i γ m.7) Frecvent. Coeficien i par iali referitori la materiale.9) Rezisten a medie la compresiune este: fcm = fck + 8 (MPa) (2.9.9. pentru SLU Situa ia de proiectare Permanentă. seismică Accidentale γC (beton) 1. 2.i . conform cu EN 206-1.i 2.15 1.cube. ad ) = 1 γ Rd R(η i X k .00 Aceste valori in cont de diferen ele între rezisten ele materialelor structurale încercate în laborator şi rezisten a lor în condi ii de exploatare.11b) .30xfck fctm=2.11a) (2.

5 1.05 1.95 2.3×fctm Ecm = 22[(fcm)/10] 0. Rezisten a caracteristică este definită pentru o probabilitate de depăşire de 95%.0 2.95 = 1.6 2.2 2.1 Betonul Rezisten a la compresiune a betonului se determină pe cuburi (STAS 1275-88). de unde: Rbk = Rb(1 .5 3.10 Definirea proprietă ilor materialelor în STAS 10107/0-90 2.12a) (2.0.5 2.3 Armăturile Rezisten a de calcul a armăturii se calculează pe baza valorii caracteristice a limitei de curgere fyk cu rela ia de mai jos : f yd = f yk (2.6 1.8 2.05 = 0.10.0.9 (MPa) Ecm 27 29 30 31 33 34 35 36 (GPa ) C50/60 50 60 58 4.87 .1 cm. Trecerea la rezisten a prismatică se face cu rela ia: Rck = (0.0.1 1.9 2.3 37 2.12b) (2. Tabelul 2-4.3 1.645cv) în care Rb este rezisten a medie pe cuburi cu latura de 14.2 2.1 2.8 4.9 3.2 4.2 3. Caracteristici de rezisten ă şi de deforma ie ale betonului (EN 1992-1-1) Clasa C12/15 C16/20 C20/25 C25/30 C30/37 C35/45 C40/50 C45/55 fck 12 16 20 25 30 35 40 45 (MPa) fck.95.13) Valorile rezisten elor pentru betoanele obişnuite sunt date în tabelul următor.0.7×fctm fctk.3 3.9 3.cube 15 20 25 30 37 45 50 55 (MPa) fcm 20 24 28 33 38 43 48 53 (MPa) fctm 1.002 Rbk)Rbk (2.1.20 Bazele proiectării fctk.9 5.0 2.6 4.16) (2.5 2.3 fractil 5% fractil 95% (cu fcm în MPa) (2.9. adică p(R > Rk) = 0.14) γS 2.0.8 (MPa) fctk.15) Rezisten a la întindere este calculată în mod conven ional în func ie de rezisten a la compresiune cu rela ia: .7 (MPa) fctk.

10.5 2. înăl ime de turnare > 1500 mm (stâlpi.95 1.80 0. grinzi-pere i.85 0. pentru a se ob ine rezisten ele de calcul: Rc = mbcRc * şi Rt = mbtRt * Coeficien ii condi iilor de lucru sunt da i în tabelul următor: Tabel 2-6.00 2.7 Clasa de rezisten ă a betonului 10 6.60 0.35 γ bc R t* = R tk γ bt cu γbt = 1.19) Rezisten ele de calcul de bază sunt apoi multiplicate cu un coeficient al condi iilor de lucru.Bazele proiectării 21 2 R tk = 0.45 1.5 22.10 1.975.50 (2.75 0.85 Rezisten ele de calcul de bază sunt calculate împăr ind rezisten a caracteristică prismatică printr-un coeficient par ial de siguran ă: R * (2.0 20.85 1.2 7.0 18.00 0.5 0.5 31.85 1.5 20 25 30 35 40 50 60 12.5 15 9. de unde: Rak = Ram(1 .2 5 3.5%.2cv) (2. adică p(R > Rk) = 0.17) Tabel 2-5.223 R ck (2.18) R c = ck cu γbc = 1. .00 1.2 Armăturile Rezisten a caracteristică este definită pentru o probabilitate de 97. Coeficien i ai condi iilor de lucru (STAS 10107/0-90) Pozi ia de turnare Verticală.25 1.20) în care Ram este rezisten a medie. pere i) Orizontală sau elemente liniare comprimate verticală cu excentric (stâlpi prefabrica i) înăl ime de turnare elemente liniare încovoiate < 1500 mm (grinzi) plăci Dimensiunea min.65 1.50 0.5 26.35 1.5 4. Rezisten e de calcul ale betonului în MPa (STAS 10107/0-90) Tip de rezisten ă la compresiune la întindere 3.5 15. a sec iunii (mm) < 300 ≥ 300 < 300 ≥ 300 < 200 ≥ 200 toate mbc = mbt 0.

Trebuie considerate toate situa iile de proiectare şi toate cazurile de încărcare corespunzătoare.22 Bazele proiectării Rezisten ele de calcul de bază sunt calculate împăr ind rezisten a caracteristică printr-un coeficient par ial de siguran ă: * Ra = R ak γa cu γa = 1..28 32.7.1 Generalită i Trebuie verificat că nici o stare limită nu este depăşită. respectiv stabilizatoare. pentru a se ob ine rezisten ele de calcul: Ra = maRa * Ceficientul ma = 1.23) ..1 8.21) Rezisten ele de calcul de bază sunt apoi multiplicate cu un coeficient al condi iilor de lucru.11 Cerin e de calcul 2.stb (2.15 (2...dst < Ed..40 3.10 Ra* (MPa) 350 300 290 210 370 325 2..dst şit Ed. trebuie satisfăcută inegalitatea următoare: Ed ≤ Rd (2. Rezisten e de calcul pentru armături Tip o el PC 60 PC52 OB 37 STNB Diametru nominal (mm) 6.stb reprezintă efectele de calcul ale ac iunilor destabilizatoare...limită ultime 2.22) în care Ed. Rezisten ele de calcul pentru armăturile utilizate curent sunt date în tabelul 6-7.. trebuie satisfăcută inegalitatea următoare: Ed..40 6.11. cu excep ia elementelor solicitate la oboseală..1 Condi ii de verificare La verificarea unei stări limită de echilibru (EQU). Tabel 2-7. La verificarea unei stări limită care implică ruperea unui element sau deforma ia sa excesivă (STR).11.2 Stări . 2..2.11.40 6.

j + P + AEd + Σψ2. determinată cu valorile de calcul ale proprietă ilor structurale relevante.2.sup Gk.I cu ξ = 0.inf Gk.Bazele proiectării 23 în care: Ed : valoarea de calcul a efectului ac iunii (solicitare) Rd : capacitatea portantă de calcul corespunzătoare.supGk.26) (2.i (2.iQk.1Qk.1Qk.iQk. cea mai defavorabilă din următoarele două : ΣγG.1 + ΣγQ.i ψ2.j + γPP + γQ.iψ0.jGk.1 Qk1 + ΣγQ.inf Ac iuni variabile QD Dominantă Altele γQ. experien ă şi verificări ale proiectelor existente.1 γQ.iψ0.iQk.iQk.85 − situa ii de proiect accidentale: ΣGk.25) (2.24a) (2. şi introducând valorile de calcul ale ac iunilor după cum sunt date în tabelul de mai jos.sup γG.1 ψ2.j + γPP + γQ. Tabel 2-8.iQk.1Qk. factorii par iali pentru starea limită ultimă în situa iile de proiect durabile.i γAAk sau Ad γIAEd Gk.supGk.iQk.j + γPP + γQ.1Qk1 + ΣγQ. 2.1ψ0.inf ξγG. valorile de calcul Ed ale solicitărilor trebuie determinate inând cont de regulile de grupare a ac iunilor.11.iψ0.iψ0.jGk.2 Grupări de ac iuni Pentru fiecare caz de încărcare.j + P +Ad + (ψ1.1 + Σψ2.sup Gk.iQk. alternativ.1 Ac iuni accidentale - ψ1.inf Gk.2.1)Qk.1ψ0.inf Gk. tranzitorii şi accidentale sunt date în tabelul 2-9.jGk.I − situa ii de proiect seismice: ΣGk.11. Valorile sunt bazate pe considerente teoretice. . pentru STR şi GEO.i (2.24) sau.1Qk.3 Coeficien i par iali pentru ac iuni Pentru structurile clădirilor. Valori de calcul ale ac iunilor pentru utilizarea lor în grupări Situa ia de proiectare Permanentă şi tranzitorie Accidentală Seismică Ac iuni permanente GD Defavorabile Favorabile γG.1 sau ψ2.24b) 2.i γQ.sup γG.iQk.inf Valorile din tabelul 6-8 trebuie combinate cu ajutorul expresiilor următoare (date sub formă simbolică): − situa ii de proiect durabile şi tranzitorii pentru alte verificări decât cele corespunzătoare la oboseală (grupări fundamentale): ΣγG.I ΣξjγG.

favorabilă Ac iuni variabile .defavorabilă .defavorabilă Ac iuni accidentale Simbol Situa ii D/T A Setul A Pierdere de stabilitate statică (EQU) γGsup γGinf γQ γA γGsup γGinf γQ γA γGsup γGinf ξγGsup γGinf γQ γA γGsup γGinf γQ γA 1.defavorabilă Ac iuni accidentale Setul C Cedarea terenului (GEO) Ac iuni permanente .favorabilă materialului (STR) Ec.00 1.35 1.00 1.00 1.00 1.defavorabilă .24a) a elementelor structurale .00 1.00 Ac iuni accidentale Ecua iile (2.24a) şi (2.favorabilă Ac iuni variabile .00 .00 1.defavorabilă guvernată de rezisten a .00 1.10 1.00 1.24b) Ac iuni variabile .00 Setul B Ecua ia (2.00 1.24b) . (2. (2.00 1.50 1.00 1.30 1.00 1.favorabilă Ac iuni variabile .24a) şi (2.defavorabilă 1.10 0.defavorabilă .35 1.defavorabilă Ac iuni accidentale 1.50 1.00 Ecua iile (2.00 1.defavorabilă .24) Cedarea structurii sau a elementelor structurale guvernată de rezisten a materialului (STR) Ac iuni permanente .30 1.24 Bazele proiectării Tabel 2-9.00 1.00 1.00 1. Coeficien i par iali pentru ac iuni (EN 1990) Caz Ac iune Ac iuni permanente .00 1.24) sau (2.15 1.00 1.24b) Ac iuni permanente Cedarea structurii sau Ec.favorabilă 1.90 1.

j + P + ψ1.1Qk.i (2.i .1Qk.gruparea caracteristică : ΣGk.1 + Σψ0.11.1 ψ2.gruparea frecventă : ΣGk.iQk.inf Ac iuni variabile Qd Dominantă Altele Qk1 ψ0.gruparea cvasipermanentă : ΣGk.3 Stări limită de serviciu 2. (2. relativ la efectele de calcul ale ac iunilor considerate.i ψ2.3. Valori de calcul ale ac iunilor pentru folosirea lor în grupări Grupare Caracteristică (rară) Frecventă Cvasipermanentă Ac iuni permanente Gd Defavorabile Favorabile Gk. Gruparea frecventă este utilizată de obicei pentru stări limită reversibile. diferen iate prin valoarea reprezentativă a ac iunii dominante sunt date mai jos. Tabel 2-10.j + P + ψ2.sup Gk.inf Gk.i Gk. determinat în func ie de una din combina iile definite mai jos.1 + Σψ0.i ψ1.sup Gk.Bazele proiectării 25 2.iQk. Gruparea caracteristică este utilizată de obicei pentru stări limită ireversibile.28) .iQk.27) 2.j + P + Qk. Ed : efect de calcul ale ac iunilor. reversibilă sau de durată).iQk.1 + Σψ0.iQk.30) (2.inf . Gruparea cvasipermanentă este utilizatăa de obicei pentru efecte de lungă durată şi aspectul structurii.iQk.i .11.29) (2.1Qk.1 ψ2.1Qk.sup Gk.2 Grupări de ac iuni Grupările de ac iuni de luat în calcul pentru stările limită de serviciu depind de natura efectului ac iunilor de verificat (de exemplu ireversibilă.3. Cele trei grupări.11.1 Condi ii de verificare Trebuie verificată condi ia: Ed ≤ Cd cu: Cd : valoare nominală sau func ie de anumite proprietă i de calcul pentru materiale.

dacă efectul încărcărilor permanente este defavorabil : 1.11.i =1.iQk. pentru care ψ0.dacă efectul încărcărilor permanente este favorabil : 0. 2.31) .1 Factorii ψ Coeficien ii pentru determinarea valorii frecvente a unei ac iuni variabile sunt da i în tabelul următor : Tabel 2-11.j + 1.32) (2.5 0. Coeficien i ψ2 Tipul ac iunii Ac iuni din vânt şi ac iuni din varia ii de temperatură Ac iuni din zăpadă şi ac iuni datorate exploatării Încărcări în depozite ψ2.2 0.1 + Σ1.7 0.2 Grupări pentru verificarea la SLU Pentru situa iile de proiectare permanente şi tranzitorii.1 0 0.iQk.7 cu excep ia ac iunilor provenind din împingerea pământului.12 Grupări de ac iuni după normele româneşti (CR0/2004) 2. a materialelor pulverulente şi a fluidelor.1 + Σ1.9ΣGk.5ψ0.8 Coeficientul de simultaneitate este ψ0.00.i Pentru situa ia de proiectare seismică : (2.4 0.3 Coeficien i par iali Coeficien ii par iali pentru stările limită de serviciu sunt egali cu 1.i =0.i .12. 2.5Qk.35ΣGk. gruparea încărcărilor se face conform rela iiilor simbolice următoare : .0.26 Bazele proiectării 2.j + 1.12.5Qk. Coeficien i ψ1 Tipul ac iunii Ac iuni din vânt Ac iuni din zăpadă şi ac iuni din varia ii de temperatură 2 Ac iuni datorate exploatării cu valoarea ≤ 3 kN/m 2 Ac iuni datorate exploatării cu valoarea > 3 kN/m Încărcări în depozite ψ1.5 0.5ψ0.3. în afara cazului în care alte valori sunt specificate în norme.9 Coeficien ii pentru determinarea valorii cvasipermanente a unei ac iuni variabile sunt da i în tabelul următor : Tabel 2-12.1 0.

iQk.33) În rela ia de mai sus.gruparea caracteristică : ΣGk. definit în tabelul 2-13.iQk.j + 0.12.i ΣGk.2 1.gruparea frecventă : ΣGk.4 1.j + ψ1. 2 şi 4 Construc ii temporare γI 1.j + Qk.1 + Σψ2. Care este diferen a dintre aboradrea probabilistă şi cea semiprobabilistă ? 3. care corespunde verificării deplasării relative de nivel pentru “cutremurul de serviciu”. ca şi în EN 1990.i (2.0 0.iQk. γI este ceficientul de importan ă al construc iei. Care exprsia generală a unei verificări la SLS şi ce semnifica ie au termenii din expresie n ? 7. Defini i ac iunile permanente.iQk.iQk. 8. Care sunt grupările de încărcări considerate în calculul la SL de rezisten ă ? 14.8 2.i . Care sunt valorile reprezentative ale unei ac iuni variabile ? 10. Care exprsia generală a unei verificări la SLU şi ce semnifica ie au termenii din expresie n ? 6. Defini i tipurile de situa ii de proiectare considerate la proiectarea unei structuri.gruparea cvasipermanentă : ΣGk.Bazele proiectării 27 ΣGk.3 Grupări pentru verificarea la SLS Sunt definite.37) (2. Care este diferen a între metoda rezisten elor admisibile şi metoda probabilistă ? 2. variabile şi accidentale.34) De notat ultima rela ie.1 + Σψ0. trei grupări de încărcări : . 9. Tabel 2-13. Care sunt grupările de încărcări considerate în calculul la SLS ? 15.1Qk. Care sunt exigen ele de performan ă pe care trebuie să le satisfacă o structură ? 4.i (2. Întrebări 1. Da i exemple. Cum se defineşte valoarea de proiectare (de calcul) a capacită ii portante a unui element ? 13. Coeficientul de importan ă a construc iei Clasa de importan ă a construc iei 1 2 3 4 Tipul func iunii construc iei Construc ii esen iale pentru societate Construc ii care pot provoca în caz de avariere un pericol major pentru via a oamenilor Toate construc iile care nu se încadrează în clasele 1. Cum se defineşte valoarea de proiectare (de calcul) a efectului unei ac iuni ? 11.i .35) (2. Ce înseamnă durata de via ă proiectată a unei construc ii ? .j + γIAEk + Σψ2.j + Σψ2. Care este diferen a între stările limită ultime (SLU) şi stările limită de serviciu (SLS) ? 5. Cum se defineşte valoarea de proiectare (de calcul) a unei proprietă i de material ? 12.36) (2.6γIAEk + Σψ2.

1 Cimentul Cimenturile Portland. care sunt cele mai utilizate.8 28. raportul a/c între 0. se ob in dintr-un amestec de calcar (care con ine Ca) şi argile (care con in Si. S = SiO2.11 0.1 Defini ia betonului Betonul este un material compozit format dintr-un liant (matrice) în care sunt incluse particulele de agregat (incluziuni).2 Componentele betonului 3. La betoanele hidraulice liantul este un amestec de ciment hidraulic şi apă.celit C4AF .1.6 0. S = SO4 .alit C2S . Se distinge agregatul fin (până la 5 mm diametru) şi agregatul mare (între 5 şi 70 mm).belit C3A . 3. Compozi ia tipică a unui beton este dată în tabelul de mai jos: Tabelul 3-1.7. Al şi Fe).volumică Raport a/c (masic) Rezisten a la compresiune (MPa) kg/m 350 175 850 1030 3 m /m 0. * siliciu. Proprietă ile betonului 3. În afară de constituen ii men iona i mai sus. Acest amestec calcinat la o 1500 C dă clincherul şi.32 0.masică .18 0. În urma calcinării se formează compuşi mineralogici con inând oxizi de calciu.brownmillerit * Nota ii: C = CaO.3…0. aluminiu şi fier : C3S .1 Compozi ia şi structura betonului 3.1. cimentul. H = OH.1. Compozi ia tipică a unui beton de rezisten ă medie Ciment Apă Nisip Pietriş Propor ia de pastă de ciment (%) . măcinat fin. A = Al2O3. al căror rol va fi prezentat ulterior.39 3 3 21.28 Proprietă ile betonului 3.50 30 Propor iile amestecului pot varia în limite destul de largi: dozajul de ciment între 3 250…600 kg/m . acesta din urmă. betonul poate să mai con ină aditivi.2.

au o suprafa ă specifică foarte mare. În plus. În consecin ă rezisten a finală a cimenturilor belitice este mai mare decât cea a cimenturilor alitice. dar şi pentru că în urma acestei reac ii formează un produs rezistent şi stabil în contact cu apa. ducând la priza rapidă a cimentului şi. în consecin ă. în timp ce hidratarea C2S produce circa 80% C-S-H şi 20% CH. Astfel. separate prin spa ii de circa 20 Å. C-S-H formează un gel rigid. 3-1: Creşterea rezisten ei compuşilor hidrata i în timp (Mehta&Monteiro. viteza de creştere a a rezisten ei şi căldura degajată la hidratare este mai mare pentru cimenturile alitice. Rezisten a şi adezivitatea gelurilor este dată de legături Van der Waals. dar se admite în general că este format din mici cristale fibroase care se aglomerează în lamele. la 28 de zile. în timp ce la 1 an contribu ia C3S şi C2S este egală (fig. rezisten a este dată de C3S. solubilitatea CH în solu ii acide este mare. Hidratarea alumina ilor (C3A. . Contribu ia sa la rezisten a pietrei de ciment este mică. Gipsul trebuie dozat corect. ceea ce dăunează durabilită ii pietrei de ciment. rezisten a la atacul acizilor este mai mare pentru cimenturile belitice. Hidroxidul de calciu formează cristale hexagonale mari. În schimb. C4AF) Hidratarea alumina ilor este foarte rapidă şi puternic exotermă. Pentru a preveni acest fenomen se adaugă gips în cantită i mici. Hidratarea C3S produce circa 60% C-S-H şi 40% CH. deoarece el întârzie priza. 2003) Hidratarea silica ilor (C3S. 3-1). Fig. pentru că existen a unui surplus va conduce ulterior la reac ii expansive. Compuşii forma i sunt cristale aciculare de etringită şi cristale hexagonale de monosulfati. împiedicând punerea sa în operă.Proprietă ile betonului 29 Cimenturile Portland sunt numite hidraulice nu numai pentru că se întăresc în reac ie cu apa. Structura acestui gel nu este complet cunoscută. Aceste lamele. De asemenea. C2S) Hidratarea silica ilor dă silica i de calciu hidrata i (C-S-H) şi hidroxid de calciu (CH). Contribu ia alumina ilor la rezisten a finală a pietrei de ciment este redusă.

ca cenuşa de termocentrală.1.3 Aditivi şi adaosuri Orice alt material. El are totuşi o influen ă mare asupra rezisten ei. Pe de altă parte. C-S-H. Adaosuri minerale Aceste substan e pot fi de origine naturală sau artificială (de regulă deşeuri industriale). 3. Plastifian ii au ca efect creşterea lucrabilită ii betonului proaspăt.30 Proprietă ile betonului 3.2.1. sau puzzolanice. Adaosurile puzzolanice con in doar oxizi de siliciu şi dau. Adaosurile pot fi cimentoide. ca zgura de furnal. rigidită ii şi durabilită ii betonului. Adaosurile sunt substan e minerale care se adaugă în cantită i relativ mari (2080% din masa cimentului) şi înlocuiesc o parte din acesta.2. fie ca plastifian i. agregatul este deseori considerat ca un filer inert şi influen a sa este neglijată. îmbunătă esc lucrabilitatea betonului proaspăt. silicea ultrafină sau anumite roci vulcanice. De regulă sunt denumite aditivi substan ele care se adaugă în cantită i mici (de ordinul a cel mult 1-2% din masa cimentului) şi au efecte importante asupra proprietă ilor betonului proaspăt sau întărit. Anternorii de aer sunt utiliza i pentru a îmbunătă i rezisten a la înghe . se numeşte aditiv. dar mai lentă. produc o uşoară scădere a rezisten ei betonului întărit. Utilizarea unor deşeuri industriale ca adaosuri în beton prezintă un interes ecologic ridicat. Aditivi tensio-activi Sunt utiliza i fie ca antrenori de aer. în afară de apă. prin reac ii lente cu CH con inut în pasta de ciment. Adaosurile cimentoide con in săruri de calciu şi de siliciu şi au o reac ie de hidratare asemănătoare cu cea a cimentului Portland. Se poate ob ine simultan o creştere a lucrabilită ii şi o scădere a raportului a/c. utilizat în compozi ia betonului şi adăugat imediat înainte sau în timpul amestecării. . stabilită ii dimensionale. În plus. Controlori de priză Aceştia sunt fie întârzietori de priză (de exemplu gipsul) fie acceleratori de priză (de exemplu CaCl2). agregat şi ciment.2 Agregatele Deşi ocupă între 60 şi 80% din volumul betonului.

care are loc în zona de contact dintre agregate şi piatra de ciment. 3-2.3 Structura 3.MPa 30 6000 20 2000 10 0 1000 2000 -6 3000 Deforma ie specifică -10 Fig. Aceste rezultate experimentale arată că proprietă ile betonului nu sunt influen ate numai de cele două faze. 3-2) pune în eviden ă existen a a două faze: agregatul şi piatra de ciment. 2003) psi Beton Pasată de 4000 ciment . Fig.1. pe o adâncime de 10-50 µm. Comportarea la compresiune a betonului şi a celor 2 faze componente (Mehta&Monteiro.1. 3-3.Proprietă ile betonului 31 3. 3-3). Dacă sunt încercate la compresiune separat. ci şi de interac iunea dintre ele. numită zonă de tranzi ie.1 Observa ii generale Macrostructura betonului întărit (fig.3. în timp ce betonul are o comportare puternic neliniară (fig. Macrostructura betonului 50 40 Agregat Efort unitar . atât agregatul cât şi piatra de ciment au o comportare cvasi-liniară.

Formarea lamelelor de C-S-H (Neithalath. Granulometria joacă de asemenea un rol important. 3.1. cristale de CH şi CA S H . Pe de altă parte este principalul responsabil de pH bazic al betonului. cu atât creşte tendin a de a se forma un film de apă sub granula de agregat şi este slăbită zona de tranzi ie. El se prezintă sub formă de cristale mari hexagonale (fig.32 Proprietă ile betonului 3. utilizând curbe granulometrice recomandate în norme.3. şi în consecin ă betoanele cu agregate concasate au o rezisten ă mai mare decât cele cu agregate de râu. 3-5). care protejează armăturile contra coroziunii. De asemenea. granulometria optimă se stabileşte empiric. sau dacă sunt plate sau alungite.3. agregatele rugoase aderă mai bine la piatra de ciment. 3-4). . micşorând durabilitatea betonului. urmărindu-se ob inerea unui amestec cu compactitate maximă. pori şi apă în diverse forme. Cum nu există o teorie recunoscută. Forma şi dimensiunea maximă. 2005) Hidroxidul de calciu CH reprezintă circa 20-25% din volumul solid al pch. sau cristale fibroase de talie mică care se aglomerează în lamele (fig. Ei formează un gel. 3-4. C-S-H dă rezisten a şi aderen a pch.2 Agregatele Agregatele influen ează în special greutatea specifică. Silica ii de calciu hidrata i C-S-H reprezintă 50-60% din volumul solid al pch.1. precum şi rugozitatea agregatelor pot influen a rezisten a betonului în mod indirect. Fig. Cu cât agregatele sunt mai mari. Acestea au o suparafa ă specifică foarte mare şi sunt legate puternic prin legături Van der Waals.3 Pasta de ciment hidratată (pch) Pasta de ciment hidratată este compusă din gelul de C-S-H. Este uşor solubil în solu ii acide. Contribu ia sa la rezisten a pch este relativ mică. modulul de elasticitate şi stabilitatea dimensională a betonului.

Cristale de etringită (Neithalath. Cristale de CH (Neithalath. Se consideră in general că granulele de ciment nu trebuie să depăşească 50 nm pentru ca hidratarea granulei să poată fi completă. fig. 3-6). Produşii de hidratare se aglomerează în jurul granulei. care apoi se poate descompune în monosulfat. 2005) Granule de ciment nehidratate Granulele de ciment rămân mult timp nehidratate după începerea prizei şi întăririi betonului. 3-6. 2005) Sulfo-alumina ii de calciu hidrata i Ocupă 15-20% din volumul solid al pch şi joacă un rol minor în rezisten a pietrei de ciment. 3-5. îngreunând accesul apei către miezul acesteia.Proprietă ile betonului 33 Fig. În primele momente al hidratării se formează trisulfat (etringită. . Fig.

Bulele produse de aditivii antrenori de aer au 50-200 µm. fa ă de necesarul pentru hidratare. Aerul inclus în amestec în timpul malaxării dă bule de dimensiuni mari.34 Proprietă ile betonului Porii din pasta de ciment hidratată Fig. o parte din apă este în exces. Totuşi. care sunt numite pori. poate să con ină o cantitate importantă de apă. Porii pot fi clasifica i după dimensiunile lor : • • • Spa ii interlamelare în C-S-H: Sunt de ordinul a 5-25 Å. Se disting: . în func ie de porozitatea sa şi de umiditatea mediului. formând bule mici. Clasificarea următoare are drept criteriu dificultatea cu care apa poate fi extrasă din piatra de ciment: • Apa capilară: Este prezentă în porii capilari şi este liberă de atrac ia for elor exercitate la suprafa a solidului. migra ia apei care există în aceste spa ii produce contrac ie de uscare şi fluaj. Bulele de aer au un efect defavorabil asupra rezisten ei. Dacă cimentul este bine hidratat şi raportul a/c nu a fost mare. Apa în pasta de ciment hidratată Pasta de ciment hidratată. şi au un efect defavorabil asupra rezisten ei şi permeabilită ii. 2003)] Produşii de hidratare nu ocupă complet volumul ini ial de apă şi de ciment (contrac ia Le Chatelier). porii au dimensiuni între 10 şi 50 nm. Sunt prea mici pentru a avea un efect defavorabil asupra rezisten ei şi permeabilită ii pch. 3-7. Porii mai mici de 50 µm se numesc micropori şi influen ează contrac ia de uscare şi fluajul. Porii mai mari de 50 µm se numesc macropori. În consecin ă rămân spa ii neocupate de pasta de ciment hidratată. Bule de aer: sunt sferice. spre diferen ă de porii capilari care au o formă neregulată. De fapt antrenorii de aer “dispersează” aerul antrenat în timpul malaxării. Dimensiunile solidelor şi porilor din pch (Mehta&Monteiro. Pori capilari: sunt spa ii rămase neocupate după formarea produşilor de hidratare. În piatra de ciment cu raport a/c ridicat porii pot avea 3-5 mm. până la 3 mm. De asemenea.

unde s-a 3 3 considerat ca 1 cm de ciment dă 2 cm de produşi de hidratare. legat puternic prin legături de hidrogen de lamelele de C-S-H. Exemplul din figura 2-9. Apa interlamelară: Este un strat monomolecular. Stabilitatea dimensională: Pasta de ciment saturată nu este stabilă. 3-8. a cărei eliminare produce contrac ia pch (se află în micropori). Nu poate fi eliminată prin uscare. Nu poate fi eliminată decât printr-o uscare foarte puternică (umiditate < 11%) şi dă atunci o contrac ie puternică a pastei de ciment. Porozitate depinde în cazul pch de raportul a/c şi de gradul de hidratare. ea pierde apă şi se contractă. nu sunt varia ii de volum. ilustrează influen a celor doi factori asupra porozită ii. ci numai prin descompunerea hidra ilor prin încălzire. hidra ii au o bună aderen ă. Apa în pasta de ciment hidratată (Mehta&Monteiro. Datorită suprafe ei specifice mari. Apa adsorbită: Este adsorbită fizic pe suprafa a solidelor din pch. Apa din straturile mai îndepărtate poate fi eliminată prin uscare la o umiditate relativă de 30%. • apa re inută prin tensiune capilară. Atâta vreme cât umiditatea relativă rămâne 100%. care nu produce schimbări de volum când este eliminată (se găseşte în macropori). Rezisten a solidelor este invers propor ională cu porozitatea lor. Legătura între pierderea de apă şi contrac ie a fost descrisă de l’Hermite . • Fig. 2003) Proprietă ile structurale ale pastei de ciment hidratate • • Rezisten a: Principala sursă de rezisten ă din pch sunt for ele de atrac ie Van der Waals.Proprietă ile betonului 35 • • • apa liberă. Apa combinată chimic: Face parte din structura hidra ilor. Când pch este expusă umidită ii naturale a mediului (de obicei 50-60%). Este principala responsabilă de contrac ia de uscare. Există până la 6 straturi moleculare.

3-9. Aceasta nu produce contrac ie (AB). Fig. 2-10). Când majoritatea apei libere a fost eliminată începe eliminarea apei adsorbite (B-C) care produce contrac ia pch. De îndată ce umiditatea scade sub 100%. apa liberă con inută în cavită ile mari (>50 nm) începe să fie eliminată. Influen a gradului de hidratare şi a raportului a/c asupra porozită ii (Mehta&Monteiro.36 Proprietă ile betonului (fig. 2003) .

2-11. 3-11) a fost studiată şi descrisă de Maso. 3-10. 2003) . a)Pierderea de apă în func ie de umiditatea mediului. Structura zonei de tranzi ie (Mehta&Monteiro. Fig. b) Contrac ia în func ie de pierderea de apă⋅ (Mehta&Monteiro. 2003) ⋅ Zona de tranzi ie Existen a şi caractersticile zonei de tranzi ie (zt) explică multe din comportarea specifică a betonului.Proprietă ile betonului 37 D C Pieredea de apă Apă legată Apă combinată Apă adsorbită Contrac ie C Old B Young B Apă liberă A 0 A 100% Umiditate relativă (a) Pierderea de apă (b) Fig. Zona de tranzi ie (fig.

la care elementul cel mai slab poate să fie granula de agregat . Discuta i caracteristicile fizico-chimice ale C-S-H. la interfa a agregat . Care sunt principalele tipuri de aditivi şi care este rolul lor? 4. Astfel. în cel de-al doilea. Aceasta explică şi neliniaritatea curbei caracteristice a betonului: dezvoltarea microfisurilor din zt nu necesită un nivel energetic prea ridicat.în primul caz datorită rezisten ei sporite a pch şi a zt. Influen a zonei de tranzi ie asupra proprietă ilor betonului Zona de tranzi ie. Care sunt principalii constituen i ai unui beton ? Care sunt propor iile acestora într-un amestec tipic? 2.pch apar microfisuri chiar înainte ca betonul să fie supus la încărcări exterioare. Ori permeabilitatea ridicată favorizează degradarea betonului şi coroziunea armăturilor. Care sunt principalii compuşi mineralogici din ciment şi ce produşi de hidratare dau? Care este contribu ia produşilor de hidratare la rezisten a finală a cimentului hidratat? 3. Zona de tranzi ie are de asemenea influen ă asupra rigidită ii (modulului de deforma ie) betonului. aglomerate in lamele perpendiculare la suparafa a agregatului) şi structura pch este mai poroasă decât în masa matricei. Ulterior cristale de etringită şi de C-S-H măresc densitatea solidelor din această zonă. În consecin ă raportul a/c este local mai ridicat. Rezisten a zonei de tranzi ie În afara volumului de pori mai mare şi a cristalelor mai numeroase de CH. provocate de contrac ia termică şi de cea de uscare.2 hidratată 50%? Calcula i de asemenea raportul a/c necesar pentru a ob ine porozitate zero într-o pastă de ciment complet hidratată. 8. 7. căci existen a microfisurilor măreşte porozitatea betonului. Excep ie fac betoanele de înaltă rezisten ă (BIR) şi betoanele cu agregate uşoare. Câte tipuri de apă sunt asociate cu o pastă de ciment hidratată? Discuta i semnifica ia fiecăreia. zt are influen ă asupra durabilită ii betonului. Care ar fi volumul de pori capilari într-o pastă de ciment cu raportul a/c=0. De ce este de dorit să facem distinc ie între apa liberă din capilarele mari şi apa din capilarele mici? 9. . datorită rezisten ei mai scăzute a agregatelor. în această regiune există şi microfisuri. Din această cauză permeabilitatea betonului este cu un ordin de mărime mai mare decât cea a pch. Din cauza zt betonul are o rezisten ă mai scăzută decât cele două componente (pch şi agregatul). de regulă cel mai slab element din sistem. CH şi CASH prezen i în pasta de ciment hidratată. Care sunt fazele componente ale betonului şi de ce comportarea betonului diferă de cea a fiecărei faze luată separat? 6. Câte tipuri de pori sunt prezente în pasta de ciment hidratată? Care sunt dimensiunile lor tipice? Discuta i semnifica ia spa iilor interlamelare de C-S-H în raport cu proprietă ile pastei de ciment hidratate. Ea face legătura între granulele de agregat şi piatra de ciment şi distrugerea acestor “pun i” prin microfisurare împiedică transmiterea eforturilor şi măreşte deforma iile. Rezistan a mai mică face ca zt să fie vulnerabilă la eforturile de întindere induse de varia iile volumice diferite ale agregatului şi respectiv pch. este cea care limitează rezisten a betonului. Întrebări 1. În sfârşit. şi de aici tendin a de formare a unor cristale mai mari (în special CH.38 Proprietă ile betonului Structura zonei de tranzi ie În betonul proaspăt. Care sunt principalele tipuri de adaosuri minerale şi care este rolul lor? 5. care diminuează rezisten a zonei de tranzi ie. în jurul agregatelor mari se formează o peliculă de apă.

13. rezisten a şi impermeabilitatea unui beton vor scădea dacă se măreşte dimensiunea agregatului mare.Proprietă ile betonului 39 10. . 11. Explica i de ce. pierderea de apă nu este propor ională cu contrac ia de uscare. dar nu la compresiune. Explica i de ce. Desena i o schi ă tipică arătând cum diferă structura produşilor de hidratare în zona de tranzi ie între agregat şi pasta de ciment fa ă de masa pastei de ciment 12. Când o pastă de ciment saturată este uscată. Păstrând to i ceilal i parametri constan i. Discuta i de ce rezisten a zonei de tranzi ie este în general mai mică decât a pastei de ciment hidratate. Explica i de ce betonul cedează fragil la întindere.

5 la 0. adică dezvoltarea fisurilor încetează cand . compresiune întindere compresiune Figura 3-9.3.2). Varia ia de volum este liniară. O reprezentare schematică a acestui fenomen este dată in figura 3-9. Până la circa 0. Macroporii şi microfisurile sunt defecte structurale care deviază direc iile eforturilor principale.75…0. Starea de eforturi în jurul unui gol Figura 3-10..5Rb betonul are o comportare liniar elastică. iar coeficientul lui Poisson este constant (≈ 0. σ − ∆(∆V). Între 30 şi 50% din Rb fisurile din zona de tranzi ie încep să se dezvolte.2.2. Microfisurile din zona de tranzi ie rămân neperturbate. ∆V/V = εv = ε1 + ε2 + ε3 = ε1(1-2µ) 2.1.0.. a) Rela ii σ − ε b) Rela ii σ − ∆V.9Rb curbura rela iei σ−ε creşte treptat (comportare neliniară). producând concentrări de eforturi de compresiune după direc ia solicitării şi de întindere pe direc ia perpendiculară.1 Compresiune 3. dar nu sunt încă fisuri în pch. σ − µ În timpul încercării de compresiune distingem mai multe faze de comportare (Metha) : 1. Fisurarea este stabilă.40 Proprietă ile betonului 3.2 Rezisten ele 3. De la 0.1 Mecanismul ruperii Betonul are o structură neomogenă.

prezen a aerului antrenat (la malaxare sau datorită folosirii unui aditiv antrenor de aer) duce la creşterea porozită ii şi are drept consecin ă o scădere a rezisten ei. Agregatele influen ează rezisten a betonului prin rezisten a.1. în mod indirect. porozitatea va fi mai mică şi rezisten a betonului mai mare. datorită vitezei de hidratare diferite. unde k1 şi k2 sunt k2/ 3 constante empirice. care interac ionează într-un mod complex. Microfisurile se dezvoltă rapid şi fisurile din zona de tranzi ie se unesc cu cele din pch. Pentru un beton cu lucrabilitate dată. au fost propuse mai multe rela ii empirice. de-a lungul timpului. Cu cât raportul a/c va fi mai mic. Abrams propune încă din 1918 rela ia Rb = a1c . mărimea. deci cantitate de apă fixată. b) condi iile de păstrare şi c) condi iile de încercare. iar Powers propune rela ia Rb = ax . creşterea dozajului de ciment înseamnă o scădere a raportului a/c şi. Dincolo de 0. porozitatea pastei de ciment hidratate este propor ională cu raportul a/c. Pentru simplificarea prezentării. diferen ele sunt minore. de apă şi de aer. a) Caracteristicile şi propor ia constituen ilor Raportul apă-ciment. granulometria şi natura lor mineralogică. iar coeficientul Poisson aparent depăşeşte 0. Volumul aparent creşte şi chiar depăşeşte volumul ini ial. p este porozitatea şi k o constantă a materialului. textura suprafe ei. ei vor fi grupa i in 3 categorii (după Metha & Monteiro. Volumul scade. forma. Este dificil de stabilit o rela ie care să prezică rezisten a betonului.75 Rb neliniariatetea rela iei σ−ε se accentuează. o creştere a rezisten ei. Tipul de ciment. În final. dar nu liniar.2. Fisurarea devine instabilă: sub încărcare constantă. Pentru eforturi între 50 şi 75% din Rb sistemul de fisuri devine din ce în ce mai instabil.   . 2003) : a) caracteristicile şi propor ia constituen ilor. totuşi. Aerul antrenat.2 Factori care influen ează rezisten a la compresiune S-a demonstrat experimental că rezisten a şi porozitatea unui material sunt în rela ie inversă : -kp R = Roe unde Ro este rezisten a teoretică la porozitate 0. va şi vaer sunt respectiv volumul de ciment. . La un grad egal de hidratare al cimentului. Dozajul de ciment.5.Proprietă ile betonului 41 încărcarea este men inută constantă. din cauza numeroşilor factori care intervin . fisurile continuă să se dezvolte. O altă rela ie cunoscută este cea a lui Féret : Rb = K  v +v +v a aer  c vc. Agregatele. Apar fisuri în pch. unde   2 Rezisten a la compresiune a betonului depinde de numeroşi factori. Deşi raportul a/c determină în cea mai mare parte porozitatea pastei de ciment hidratate. unde x este raportul gel/spa iu  vc (adică 1-p). şi ∆(∆V) tinde către 0 iar coeficientul Poisson aparent creşte. 3. Influen ează rezisten a la vârste mici. k Astfel. 3. care permit o evaluare suficient de precisă.

în franceză “cure”). Pe de altă parte necesită mai multă apă pentru realizarea aceleiaşi lucrabilită i. în elegem procedurile care au ca scop favorizarea hidratării cimentului (prin controlul temperaturii şi umidită ii). folosirea curbelor granulometrice date in norme. amestecul cu agregate mai mari are nevoie de mai pu ină apă. Dimensiunea maximă a agregatului poate avea două efecte opuse : pe de o parte. În timpul turnării betonului trebuie evitată segregarea. Punerea in operă trebuie să asigure o compactitate şi omogenitate maximă a betonului. exigen e exagerate privind granulometria pot duce la creşterea costurilor. Prin “tratament” (în limba engleză “curing”. Nu există însă o teorie unanim acceptată care să prescrie granulometria optimă. aplicate după turnarea betonului în cofraj. Prin vibrare se poate elimina aerul inclus la malaxare. . Pe de altă parte. Hidratarea cimentului se produce în condi ii satisfăcătoare în condi ii de satura ie. precum stropirea. care rezultă din experien ă. Granulometria influen ează lucrabilitatea şi segregabilitatea betonului şi. Agregatele rugoase (de carieră) au o aderen ă mai bună la pasta de ciment hidratată decât agregatele rotunjite. prin limitarea înăl imii de turnare (în general sub 1. b) Condi iile de punere în operă şi de păstrare (tratament) Oricare ar fi eforturile depuse pentru a găsi compozi ia optimă a betonului.42 Proprietă ile betonului Rezisten a agregatelor este în general mai mare decât cea a betonului (betoane obişnuite). deci nu influen ează direct rezisten a acestora. de râu. ele sunt vane dacă se neglijează punerea in operă şi păstrarea în primele zile. tratamentul cu vapori de apă. Creşterea temperaturii accelerează reac ia de hidratare. inclusiv rezisten a. De exemplu. în mod indirect rezisten a sa. Pe de altă parte. Metodele utilizate pot fi clasificate în două categorii: cele care aduc umiditate suplimentară betonului. acoperirea cu esături imbibate cu apă. Totuşi. În practică. impermeabilizând suprafa a (re inerea apei prin acoperirea betonului cu folii impermeabile sau produşi impermeabilizan i care astupă porii betonului). se relevă suficientă pentru ob inerea unui beton cu proprietă i satisfăcătoare. la acelaşi dozaj de ciment şi aceeaşi consisten ă. deci o zonă de tranzi ie mai slabă. Scăderea sub 80% a umidită ii din capilare duce la încetinirea puternică a procesului de hidratare. Se recomandă o perioadă de tratament de minim 7 zile pentru betoane cu ciment Portland şi o perioadă mai lungă pentru betoanele con inând cimenturi cu adaosuri. agregatele mari tind să formeze lentile de apă sub ele. şi cele care previn pierderea de umiditate a betonului.50 m). o vibrare prelungită exagerat produce segregarea betonului. Forma alungită sau aplatizată a agregatelor influen ează negativ proprietă ile betonului. S-a constatat (experimental) că utilizarea agregatelor silicioase în locul celor calcaroase duce la o creştere a rezisten ei betonului.

Influen a dimensiunilor epruvetei asupra rezisten ei la compresiune (Neville. citat de Neville) . 2000) Fig. 3-12.Proprietă ile betonului 43 Fig. 3-11. Influen a raportului dimensiunilor cilindrului asupra rezisten ei la compresiune (după Gonnermann.

încercări preliminare pentru stabilirea compozi iei betonului ce urmează a fi folosit la execu ia lucrării . Rezisten a creşte cu viteza de încărcare (figura 3-13).3 Determinarea experimentală Determinarea experimentală a rezisten ei betonului este necesară în una din următoarele situa ii : . Umiditatea probei in momentul încercării. Datorită ac iunii platanelor presei. Fig.1. în domeniul uzual de viteze (corespunzător încărcărilor obişnuite în construc ii. o epruvetă saturată va avea rezisten a mai mică decât epruveta “uscată” (probabil din cauza presiunii apei în capilare). Influen a vitezei de încărcare (după McHenry & Schideler. Când acestea cresc. 3-11) Forma epruvetei.2. rezisten a scade (vezi fig. inclusiv ac iunii seismice) creşterea rezisten ei este mică. Dimensiunile epruvetei.44 Proprietă ile betonului c) Condi iile de încercare Condi iile în care se efectuează încercarea de compresiune afectează rezultatul. care împiedică prin frecare umflarea liberă a epruvetei. cilindri) – vezi figura 3-12. . Totuşi. În continuare sunt enumera i şi discuta i principalii parametri care pot interveni. La un grad de hidratare egal. 3-13. Viteza de încărcare. citat de Neville) 3. epruvetele “scurte” (cuburi) au o rezisten ă mai bună decât cele “lungi” (prisme. Această creştere este importantă în problemele de impact sau de explozie.

pentru comparare cu valorile prescrise . transfer. încercări de verificare a rezisten ei la compresiune (clasei de rezisten ă). care au ca scop determinarea rezisten ei betonului în diferite faze ale execu iei (decofrare. prin împungere cu o vergea . ale căror valori urmează o distribu ie normală (Fig. Un alt aspect important privind determinarea rezisten ei este variabilitatea statistică a rezultatelor experimentale: în condi ii identice. la 20 . Deoarece condi iile de punere in operă. apoi la o 65% umiditate relativă şi 20 până la data incercării. 3-14. acestea sunt standardizate. În continuare sunt date exemplificativ principalele prevederi din STAS 1275-88 : Betonul se compactează prin vibrare sau manual. Pentru cilindri este necesară pregătirea suprafe elor. realizarea acestor condi ii se face uşor Fig. perpendiculară pe axa elementului. În continuare vor fi discutate încercările din ultima categorie. Germania. fie prin polizare. altminteri rezisten a va fi diminuată. Distribu ia statistică a rezisten elor (după Moksner dacă încercarea se face citat de Neville) perpendicular pe direc ia de turnare.4 MPa/s. în unele cazuri.Proprietă ile betonului 45 - încercări de control pe faze. În concluzie. cuburi sau cilindri (în România. putem ob ine un indice de rezisten ă la compresiune reglementând to i parametrii încercării. Încercările pe beton la compresiune se fac pe epruvete normalizate. dar astfel încât încercarea să dureze minimum 30 de secunde. în Fran a şi Statele unite pe cilindri cu h/D = 2 et D = 16 cm).6±0. Pentru cuburi. Încercarea se face de regulă la 28 de zile. Epruveta este păstrată 24 o de ore în tipar. şi la 3 sau 7 zile. 2-14). de exemplu STAS 1275-88 prevede o creştere constantă de 0. de păstrare şi de încercare influen ează rezisten a. Marea Britanie pe cuburi cu latura de 15 cm. dar. mai multe epruvete din acelaşi material dau rezultate diferite. manipulare). . Suprafa a de contact cu platanele presei trebuie să netedă şi fie plană. după aceea se nivelează suprafa a liberă şi apoi se acoperă cu o folie de polietilenă pentru a împiedica evaporarea apei. fie printr-un “capac” de sulf. Viteza de încărcare este de asemenea reglementată. după decofrare este păstrată 7 o zile la 20 şi la o umiditate relativă de 100%.

la 28 de zile. se defineşte clasa de rezisten ă a betonului. Clasa betonului este rezisten a caracteristică a cuburilor de beton de 15 cm latură.2.2. În plus.2 Factorii care influen ează rezisten a la întindere Rezisten a la întindere este influen ată practic de aceiaşi factori ca şi rezisten a la compresiune.2. sec iunea utilă scade progresiv odată cu dezvoltarea fisurii.2. . 3-16a) este dificil de realizat. Mecanismul ruperii la întindere 3. adică un beton care are o rezisten a caracteristică de 30 MPa pe cuburi de 15 cm. 3-15.2. defini ia este dată atât pe cuburi.95 (valorile ob inute depăşesc această valoare în 95% din cazuri). pentru a caracteriza un beton din punct de vedere al rezisten ei.46 Proprietă ile betonului Se pot defini două valori ale rezisten ei: Rm = rezisten a medie. care este media valorilor ob inute. întindere compresiune întindere Fig. rezisten a la întindere este mult mai mică decât cea la compresiune şi ruperea este bruscă (nu progresivă ca la compresiune). 3.2. 3. a căror păstrare şi încercare s-a efectuat in condi ii standard. În consecin ă.2. Clasa este exprimată în MPa: de exemplu. Această încercare este efectuată de obicei numai în scopuri de cercetare. definită prin p(R > Rk) = 0. Bc30 este un beton de clasă 30.1 Mecanismul ruperii Ruperea la întindere este de asemenea legată de prezen a microfisurilor (Fig. pentru că centrarea încărcării este delicată.2 Întindere 3. datorită efectului concentrării de eforturi de la capetele fisurii. după STAS 10107/0-90. În concluzie. Însă dezvoltarea fisurilor este mai rapidă. şi Rk = rezisten a caracteristică. 315). cât şi pe cilindri: C20/25 este un beton cu rezisten a caracteristică de 20 MPa pe cilindru sau 25 MPa pe cub. În Eurocode 2. ca şi în norma românească NE-012/99.3 Determinarea experimentală Încercarea de întindere directă (Fig.

Rt } în care h este înăl imea grinzii în mm. 3-16c). sau “braziliană” (Fig. 3-16b). În general. Dacă se calculează după formula clasică din Rezisten a materialelor. Efectul neliniarită ii este luat în calcul prin introducerea unui modul elasto-plastic W ep = 2 2 2 bh /3. pentru materiale liniar2 elastice (R = M/W = M/(bh /6)). între rezisten a la întindere centrică şi cea la întindere prin despicare există rela ia : Rt = 0.Proprietă ile betonului 47 Încercarea de întindere prin despicare.h/1000)Rt. Încercări de întindere a) întindere directă b) întindere prin despicare c) întindere prin încovoiere . Rezisten a se calculează cu formula : Rt .9Rt. d este diametrul cilindrului şi L este lungimea sa. 3-16. şi în final Rt = M/(bh /3. Această încercare este preferată pentru betoanele folosite la drumuri sau platforme.5). Încercare se bazează pe observa ia că un disc elastic comprimat pe direc ia diametrului are o distribu ie de eforturi transversale de întindere aproape uniformă. se ob ine rezisten a la încovoiere Rt. O prismă de beton de 10x10x55 cm aşezată pe două reazeme distan ate la 30 cm este solicitată la încovoiere prin aplicarea unei for e în mijlocul deschiderii (Fig. pentru că se apropie cel mai mult de condi iile de solicitare din exploatare.i = max {(1. care este de circa 1. O rela ie mai generală între rezisten a la întindere prin încovoiere şi rezisten a la întindere centrică. care arată dependen a rezisten ei la întindere prin încovoiere de dimensiunile elementului este cea dată în EN 1992-1-1 : Rt. dispersia rezultatelor este mai mică ca la alte tipuri de incercări şi epruvetele sunt identice cu cele utilizate la încercarea de compresiune (în ările unde se folosesc cilindri la compresiune). Această diferen ă se datorează distribu iei neliniare a eforturilor în zona intinsă (vezi Fig.i. 3-16c).75 ori mai mare decât rezisten a la întindere ob inută prin întindere directă. piesă metalică lipită platanul presei planul de rupere epruvetă compresiune diagramă elastică a) b) c) întindere 10 3 30 55…60 epruvetă Rt diagramă elastoplastică Fig. este foarte răspândită pentru că prezintă mai multe avantaje: este uşor de realizat. Cilindrul este aşezat orizontal între platanele presei şi încărcat prin intermediul a 2 şipci de placaj pe două generatoare diametral opuse.5 în locul modulului elastic W = bh /6.6 . Valorile ob inute sunt cu circa 10% mai mari decât cele de la întindere directă.d Încercarea de întindere prin încovoiere este de asemenea larg răspândită.d = 2P πdL unde P este for a aplicată.

Expresia matematică utilizată în normele româneşti (STAS 10107/0-90). 3-17. în general de tipul Rt = k(Rc) . Explica i care este legătura dintre porozitate şi rezisten ă. cu n cuprins între ¼ şi ¾.3 Rela ia între rezisten ele la compresiune şi la întindere Există cu certitudine o rela ie între rezisten a la compresiune şi cea la întindere (Fig. ca şi în norma europeană (EN 1992-1) este: Rtk = 0. 317). creşte şi rezisten a la întindere. vor fi rezisten ele finale diferite ? Dar rezisten ele ini iale ? Argumenta i răspunsul. De ce este rezisten a la compresiune proprietatea cea mai apreciată de inginerii proiectan i ? 2.48 Proprietă ile betonului 3.21(Rck) 2/3 [MPa] unde Rck şi Rtk sunt rezisten ele caracteristice la compresiune şi respectiv la întindere. 5. la un raport apă/ciment identic. 3. Ce în elege i prin tratamentul (cura) betonului? . Rela ia între rezisten ele la întindere şi la compresiune (Olokoun citat de Neville) Întrebări 1. dar mai n încet. Au fost propuse mai multe formule empirice.2. 4. Explica i cum influen ează raportul apă/ciment rezisten a pastei de ciment hidratate şi a zonei de tranzi ie din beton. Fig. Dacă rezisten a la compresiune creşte. Pentru un ciment tip I sau tip IR.

5 sau 0. rezisten a de calcul la compresiune a unui beton de clasă C 25/30 ? Dar rezisten a de calcul la întindere ? . Rezisten a betonului este influen ată de mul i factori. 2 2 (d) Încercarea la compresiune cu o viteză de 2 N/mm ⋅s sau 0.Proprietă ile betonului 49 6. Explica i pe scurt care din cele două op iuni listate mai jos va duce la un beton cu rezisten ă mai mare la 28 de zile: (a) Raport apă/ciment de 0. conform EN 1992-1-1. (c) Folosirea de cuburi cu latura de 100 mm sau de 200 mm. (b) Tratare în mediu saturat la 25 oC sau 10 oC. Care este rela ia dintre rezisten a la compresiune şi cea la întindere ? 8.4 N/mm ⋅s. (e) Încercarea epruvetelor în stare saturată sau uscate în aer. Ce este clasa betonului ? Cât este. 7.4.

50 Proprietă ile betonului 3. Comportarea sa este însă complexă şi nu poate fi simulată prin modelele idealizate utilizate curent în mecanica structurilor (Fig 3-19a. din acest punct de vedere. Efort unitar datorită împiedicării contrac iei Rezisten a la întindere a betonului Efort unitar Efort unitar după relaxare Întârzierea fisurării Timp Fig. nesimetrică şi există deforma ii remanente la descărcare (Fig. În sfârşit. 3-20. sub încărcări de scurtă durată rela ia efort – deforma ie este neliniară. deformabil. Efectul relaxării şi contrac iei – reprezentare de principiu (Mehta&Monteiro.3 Deforma iile 3. 3-20. Într-adevăr. ca toate materialele reale. efecte favorabile.3. σ σr σ σc Rt ε −σr −σc ε Rc ε σ a) b) c) Fig. după cum se vede şi în Fig. 3-19c). betonul este în general împiedicat să se deformeze liber din contrac ia de uscare sau din varia ii de temperatură şi aceasta induce eforturi interne care pot duce la fisurare. Într-o construc ie. betonul poate avea varia ii dimensionale chiar in absen a for elor exterioare aplicate. fie din cauza unei varia ii de umiditate (contrac ie sau umflare) fie din cauza unei varia ii de temperatură (dilatare sau contrac ie termică). 3-19.1 Considera ii generale Betonul este. iar aceste fenomene sunt doar par ial revesibile. Rela ii efort unitar – deforma ie specifică pentru : a) materialul liniar-elastic b) materialul elasto-plastic c) beton În plus. 2003) . sub încărcări de lungă durată betonul are o comportare vâsco-elasto-plastică : eforturile scad sub deforma ie constantă (relaxare) şi deforma iile cresc sub efort constant (fluaj). b). Relaxarea are.

Proprietă ile betonului 51 Dimpotrivă.2 Deforma ii sub încărcări de scurtă durată Este dificilă disocierea deforma iilor instantanee de cele de fluaj. este dată în Fig.1 Compresiune monotonă Curba caracteristică Forma tipică a curbei caracteristice. prin amplificarea efectelor de ordinul 2 în cazul elementelor zvelte.002 pentru betoanele . 3-21.3. sau prin scăderea efectului precomprimării. fluajul (curgerea lentă) poate avea efecte negative. în cazul elementelor din beton precomprimat. vom considera. Cu excep ia impactului şi a exploziei. 3. 3-21 : Fig. pentru betoane de diverse rezisten e. 3. În ceea ce priveşte încercările. ca ac iuni de scurtă durată ac iunile la care viteza de încărcare este mai mare decât 10 MPa/min.2. aplicarea încărcărilor durează destul pentru ca fluajul să se manifeste într-o anumită măsură.3. Rela ia efort unitar – deforma ie specifică pentru betonul comprimat (Neville. de o manieră destul de arbitrară. 2000) Deforma ii caracteristice Deforma ia betonului comprimat corespunzătoare rezisten ei (vârful curbei caracteristice) este relativ constantă şi are valoare de circa εc1 = 0.

3-21. modulul de elasticitate E = σ/ε = dσ/dε. deforma ia ultimă εc1u este definită în mod conven ional ca deforma ia corespunzătoare unei valori a efortului unitar egale cu 0. În EN 1992-1-1. • gradientul de deforma ie pe sec iune (Figura 3-22b): 0. 1971) Modulul de deforma ie Rigiditatea unui material este dată de panta curbei caracteristice.. valoarea ei variază în func ie de rezisten a medie a betonului la compresiune fcm conform rela iei următoare : εc1 (‰) = 0.003 .7 fcm0. după cum se poate observa în Fig. această valoare creşte.004 la încovoiere.85 din rezisten ă. pentru beton se pot defini mai multe module de deforma ie (Figura 3-23): .31 < 2.002 la compresiune centrică fa ă de 0. Ea variază în func ie de : • Rezisten a betonului (Figura 3-22a): εc1u scade cu creşterea rezisten ei. a) b) c) Fig.0.52 Proprietă ile betonului obişnuite. Pentru betoanele de rezisten e mai mari. Deforma ia ultimă a betonului în func ie de a) rezisten a sa b) gradientul de deforma ie pe sec iune c) forma zonei comprimate (Avram et al. • forma zonei comprimate (Figure 3-22c). 3-22.8 Dacă se ine seamă de comportarea postcritică. Dacă pentru un material liniar-elastic aceasta are o valoare unică.

σ Rc σ 0. Pentru agregate calcaroase şi agregate din gresie se reduc valorile cu 10 % şi respectiv 30 %. dat de majoritatea normelor na ionale.5 C 30/37 32 C 35/40 33. Modulul de deforma ie al betonului în func ie de clasa sa (EN 1992-1-1) Clasa du betonului Ecm (GPa) C 12/15 26 C 16/20 27.40Rc arctgEs arctgEb arctgEd ε Fig.5 C 40/50 35 C 45/55 36 C 50/60 37 Modulul de elasticitate al betonului depinde de modulul de elasticitate al constituen ilor săi. Module de deforma ie ale betonului ε arctgEt Multe norme na ionale dau modulul Eb în func ie de rezisten a la compresiune. .Proprietă ile betonului 53 • modulul dinamic (Ed). • modulul static (Eb). în timp ce pentru agregate bazaltice se măresc valorile cu 20 %. printr-o rela ie în care Eb = f(fcm1/2). explozie).5 Bc 35 34. în ambele norme.5 MPa) şi un alt punct situat la aproximativ 40% din rezisten ă. Tabelul 3-1. În tabelul 3-2 se indică valori aproximative ale modulului secant Ecm. • modulul secant (Es) este panta corzii care pleacă din origine până la punctul de coordonate (σ.5 Bc 40 36 Bc 50 38 Bc 60 40 Norma europeană EN 1992-1-1 utilizează rela ia: Ecm = 9. pentru betoane con inând agregate cuar oase. • modulul tangent (Et) est panta tangentei la curba caracteristică într-un punct de coordonate (σ.4fcm.ε).5 14 Bc 10 21 Bc 15 24 Bc 20 27 Bc 25 30 Bc 30 32. Trebuie remarcat că. 3-23.5(fck+8)1/3. unde fck este rezisten a caracteristică în MPa.ε) şi este definit prin Et = dσ/dε. este vorba despre valorile medii ale modulului la 28 de zile.5 C 20/25 29 C 25/30 30. est un modul secant măsurat între un punct apropiat de origine (σ ≅ 0. est cel care caracterizează răspunsul la o încărcare foarte rapidă (impact. reprezentat de panta în origine. pentru σc între 0 şi 0. Modulul de deforma ie al betonului în func ie de clasa sa (STAS 10107/0-90) Clasa du betonului Eb (GPa) Bc 7. Tabelul 3-2. Normele româneşti (STAS 10107/0-90) dau direct valorile Eb în func ie de clasa betonului.

54 Proprietă ile betonului Expresia matematică a curbei caracteristice În literatură au fost propuse numeroase expresii matematice. EC 2 dă diagrama din figura 3-25. Rela ia propusă pentru diagrama efort unitar – deforma ie specifică este: σc f cm = kη − η 2 1 + (k − 2)η . dacă dorim să evaluam deforma iile structurii. 3-24. În cela de-al doilea caz se recomandă diagrama din figura 3-24. adoptată şi în normele româneşti. Eurocodul (EC 2) face distinc ie între diagrama pentru analiza structurală şi cea utilizată pentru verificarea sec iunilor transversale la SLU. continuată cu o linie orizontală în cazul încovoierii (Figura 3-24) : σ c = f cd 1 − 1 −       εc ε c2     2     pentru 0 ≤ ε c ≤ ε c 2 pentru ε c 2 ≤ ε c ≤ ε cu 2 σ c = f cd în care: εc2 εcu2 este deforma ia atinsă la efortul maxim (în mod curent 0. Diagrama efort unitar-deforma ie specifică a betonului pentru calculul la SLU (STAS 10107/0-90. Pentru analiza structurală.0035). trebuie să inem cont de faptul că această rela ie impune Ec = 1000fc. Totuşi. Această rela ie este uşor de utilizat şi dă rezultate foarte bune în calculul la starea limită de rezisten ă. Una din cele mai frecvent utilizate.002). este o parabolă de gradul 2. este deforma ia ultimă (în mod curent 0. Fig. ceea ce subestimează valoarea reală a lui Ec. EN 1992-1-1).

2.ciclică (“low cycle fatigue”).0028 (C 50/60).Proprietă ile betonului 55 în care : η = εc/εc1 εc1 = -0. trecând de la o formă convexă la o dreaptă şi în final la o formă concavă. Fig. Cauza probabilă a ruperii la oboseală este acumularea degradărilor în zona de tranzi ie.0022 k = (1. 3-25. proprietate numită de “unicitate”. 3. Înfăşurătoarea drumurilor de încărcare este identică cu curba caracteristică pentru încărcarea monotonă. . Pot fi utilizate şi diagrame biliniare. Totuşi. Dacă se consideră o epruvetă de beton solicitată la compresiune.nom)εc1/fc Valorile εcu variază între -0.deforma ie (Figura 3-26) îşi schimbă forma în func ie de numărul de cicluri. care produc un număr redus de cicluri de încărcare de intensitate mare. cu condi ia să fie echivalente celor descrise mai sus. la eforturi unitare variind între σmin şi σmax. Dacă un material ajunge la rupere sub ac iunea încărcărilor repetate.0036 (C 12/15) şi -0. rela ia efort . care produc eforturi inferioare rezisten ei materialului.3. Intervalul σmin .σmax la care betonul poate rezista la un număr dat de cicluri de încărcare este dat de diagrama Goodman modificată (Figura 3-27). Diagrama efort unitar-deforma ie a betonului pentru analiza structurală (EN 1992-1-1).1Ec.2 Compresiune ciclică Până aici a fost prezentată comportarea betonului supus la o încărcare monoton crescătoare. Se remarcă de asemenea o degradare rapidă a rigidită ii. în multe cazuri încărcarea se aplică repetat (de exemplu la poduri). Ruperea se produce în acest caz după un număr redus de cicluri (Figura 3-28) şi se numeşte oboseală oligo . fenomenul se numeşte oboseală. Un caz particular foarte interesant este cel al ac iunilor seismice.

2000) Fig. Diagrama Goodman modificată pentru beton (Neville. Curbe efort unitar-deforma ie specifică pentru solicitări repetate (Neville.56 Proprietă ile betonului Fig. 3-26. 1998) . Curbe efort unitar-deforma ie specifică ale betonului sub solicitări ciclice de mare intensitate (Bahn&Hsu. 3-27. 2000) Fig. 3-28.

5 şi cu 16% pentru σ1/σ2 = 1 (Figura 3-30a).002 (Figura 3-30b). Scurtarea specifică poate atinge 0.003 şi alungirea 0. o rela ie liniară. Deforma iile maxime. scad când efortul de întindere creşte (Figura 3-30c).3 Întindere Deforma ia betonului la întindere este circa 0. Rezisten a la întindere rămâne practic egală cu cea de la întindere monoaxială. a) Compresiune .2. Deseori se consideră.4 Stări multiaxiale de eforturi Stare biaxială de eforturi Principala dificultate întâmpinată de cercetători este realizarea unui câmp omogen de deforma ii şi de eforturi în cursul încercărilor. Hilsdorf şi Rüsch. Rezisten a la compresiune scade când efortul de întindere creşte (Figura 3-30a). Dacă încercarea este controlată în deplasări.0. Planul de fisurare este paralel cu planul în care ac ionează eforturile. atât la compresiune cât şi la întindere. se poate pune în eviden ă o ramură descendentă după vârf (Figura 3-29a). Rela ia σ−ε este practic liniară până la valoarea maximă a efortului unitar. Rela ii σ−ε pentru betonul întins : a) experimentală (Neville.3. b) conform STAS 10107/0-90 3.întindere. b) Compresiune . La fel pentru deforma ii (Figura 3-30d). O solu ie adecvată a fost găsită de Kupfer. Rezultatele lor sunt principala referin ă în acest domeniu. 2000). care nu împiedicau deforma iile transversale ale epruvetei.0001. şi aceste rezultate sunt rezumate şi comentate mai jos.3. c) Întindere . 3-29. Rezisten a creşte cu 27% pentru σ1/σ2 = 0.întindere. . a) b) Fig.Proprietă ile betonului 57 3. în mod simplificat.compresiune. care au utilizat platane de presă în “perie”.00008 . Normele româneşti (Figura 3-29b) recomandă o rela ie matematică similară cu cea utilizată la compresiune (o parabolă de gradul 2).2.

1997) O reprezentare curentă a stării plane de eforturi este dată de cercul lui Mohr. 3-31. Starea biaxială de eforturi a) curba limită de interac iune b) compresiune biaxială c) compresiune-întindere d) întindere biaxială (Kupfer et al. Criteriul Mohr-Coulomb (Lahlou et al.Coulomb . 3-30.. 1969) Fig.58 Proprietă ile betonului a) b) c) d) Fig. Înfăşurătoarea cercurilor lui Mohr pentru diverse stări limită dă criteriul Mohr ..

sau planul vertical care con ine meridianul de compresiune (|σ1| = |σ2| < |σ3|). Starea triaxială de eforturi Fig.Proprietă ile betonului 59 (Figura 3-31). Încercarea se realizează de obicei pe un cilindru de beton supus la o presiune hidrostatică la care se adaugă o compresiune suplimentară după direc ia axei cilindrului (Figura 3-33a). respectiv ai deviatorului. Codul Model CEB 1990 recomndă rela ia următoare. λ coeficien i empirici Deosebit de interesantă este comportarea în cazul solicitării |σ1| = |σ2| < |σ3|. bazată pe cercetările lui Ottosen : α⋅ J J2 I + λ ⋅ 2 + β ⋅ 1 −1 = 0 2 fcm fcm fcm în care : I. J fcm invarian i ai tensorului tensiunilor. β. care pune în eviden ă efectul de confinare a betonului. rezisten a medie la compresiune α. 3-32. De exemplu. rezisten a la compresiune (deoarece rezisten a la întindere poate fi considerată ca o frac iune din rezisten a la compresiune). Această suprafa ă este descrisă matematic de o ecua ie în care intră invarian ii tensorului tensiunilor. Atât rezisten a cât şi deforma ia ultimă cresc cu presiunea laterală (Figura 3-33b). . Cazuri particulare semnificative sunt planurile care dau curba limită pentru starea biaxială de eforturi. Suprafa a de cedare pentru beton solicitat triaxial Rezisten a betonului supus la o stare de solicitare multiaxială poate fi reprezentată prin suprafa a de cedare în coordonate σ1-σ2-σ3 (Figura 3-32). Această reprezentare permite determinarea directă a combina iei de eforturi σ şi τ la rupere. şi câ iva parametri determina i experimental. de exemplu planul σ1-σ3 (vezi Figura 3-30a).

50 σ2/fc) pentru σ2 > 0. 3.125 + 2.5 Confinarea betonului Confinarea poate fi ob inută prin aplicarea unei presiuni transversale (ca la încercările descrise în paragraful precedent).3. Rezultă curba limită din Figura 3-34.5 atan 5 0. Aproximarea liniară a rezisten ei la compresiune în condi ii de încărcare triaxială de revolu ie |σ1| = |σ2| < |σ3| (EN 1992-1) σ σ σ Rela iile propuse pentru rezisten a şi deforma iile betonului sunt (EN 1992-1): fc. 3-33.000 + 5.c = εc2 (fc.00 atan 2.0 σ2/fc) pentru σ2 ≤ 0.05fc fc.c/fc)2 εcu2.2.25 1. care se opun umflării laterale a betonului şi .c = fc (1.60 Proprietă ile betonului a) b) Fig.05 σ2/fc = σ3/fc Figure 3-34.05fc εc2.2 σ2/fc în careσ2 (= σ3) este efortul efectiv de compresiune laterală la SLU datorat confinării.c = εcu2 + 0. sau prin intermediul unor etrieri corect închişi sau prin armături transversale.c/fc 1.c = fc (1. Stare triaxială de eforturi a) aplicarea solicitării b) rela ii σ−ε fc. εc2 şi εcu2 sunt indicate în Figura 3-24.

dar se poate folosi metoda prezentată în Manualul FIB [10].5 ωw Vsw fyw ⋅ Vc fc este volumul de armătură transversală este volumul de beton ωw = Vsw Vc . sau în care: σ2 b s = 2Asfyw(1 + √2/2) σ2 / fc = 0. iar în al doilea despre confinare pasivă.36).. 1997) O fretă circulară confinează tot miezul de beton. EC 2 nu dă nici o metodă de determinare a efortului de confinare. şi nu confinează decât o parte a miezului de beton. efortul de confinare poate fi calculat din condi ia de echilibru atunci când armătura de confinare ajunge la curgere (Figura 3. Eficien a sistemului este demonstrată. În direc ie longitudinală. Un caz tipic de utilizare a efectului de confinare este realizarea stâlpilor din eavă umplută cu beton (CFT = concrete filled tubes).37). În primul caz este vorba despre confinare activă. în figura următoare. Compara ie între confinarea cu eavă de o el şi confinarea prin presiune exterioară (Lahalou et al. de exemplu. Figure 3-35.Proprietă ile betonului 61 creează astfel o presiune transversală. Conform acestei metode. Etrierul dreptunghiular asigură confinarea printr-un mecanism de arc cu tirant. mecanismul est similar celui pentru etrieri (Figura 3.

62 Proprietă ile betonului Figura 3-36. .38). fie în plan. reprezentând raportul între aria cuprinsă de etrieri şi aria confinată. • coeficentul de armare transversală. se pot calcula cu rela iile: αn = 1 . Zona de beton efectiv confinată a)în plan b)în eleva ie Figure 3-37.Σ bi2/(6b0h0) αs = (1 – s/(2b0)) (1 – s/(2h0)) Factoriii de care depinde efectul de confinare sunt: • forma armăturilor transversale. • distan a între etrieri (respectiv pasul fretei). valoarea lui σ2 trebuie corectată: σ2eff / fc = 0. • rezisten a armăturilor transversale.5 αn αs ωw Presupunând ca sec iunea neconfinată între două bare. Determinarea efortului de confinare pentru o sec iune de beton dreptunghiulară Deoarece doar o parte a sec iunii este confinată. fie în eleva ie are o formă parabolică (Figura 2. factorii de eficien ă.

mai rapid la început şi atenuat progresiv în timp. Agregatul nu are în general contrac ie. care este inert din punct de vedere al contrac iei.3.1 Rezultate experimentale Păstrat în aer liber (umiditate relativă RH < 100%). şi se opune varia iilor dimensionale. contrac ia măsurată depinde de modulul de elasticitate al agregatelor. Încercările lui Troxell au arătat că la 28 de zile contrac ia este circa 40% din cea la 20 de ani. Contrac ia şi umflarea betonului (Neville.3. cu atât scade propor ia de agregat. care are drept consecin ă reducerea distan ei dintre păr ile solide. pe de altă parte.h. rezultă că acesta are loc in pasta de ciment hidratată şi este strâns legat de porozitatea acesteia. Contrac ia de uscare este un fenomen de lungă durată.3.c. În concluzie principalii factori de influen ă sunt următorii: • Con inutul de ciment şi de apă: ac ionează mai mult în mod indirect. 2000) Principala cauză a contrac iei este pierderea de apă adsorbită din pori. Contrac ia este de asemenea influen ată de viteza de migrare a apei către exterior. Fenomenul nu este decât par ial reversibil.c. circa 80% din aceasta (Fig 3-39). iar 1 an. Fig.Proprietă ile betonului 63 3. 3. • Tipul de ciment: prezen a adaosurilor minerale tinde să mărească propor ia de pori fini în p.2 Factori care influen ează contrac ia Din explica ia fenomenului. betonul are o micşorare de volum (contrac ie). . probabil datorită consolidării gelurilor de C-S-H.3. 3-38).3. 3-38. În consecin ă.3 Contrac ia de uscare 3. dar împiedică prin prezen a sa contrac ia p.h. Ori pierderea de apă care se găseşte in porii fini este principala cauză a contrac iei. dată în paragraful precedent. Cu cât dozajul de ciment sau raportul a/c sunt mai mari. Reintrodus într-un mediu saturat (RH% = 100%). prezintă fenomenul opus (umflare) (Fig. pe de o parte.

3. cu atât mai mult împiedică deforma ia betonului.3 .3 1. pentru că migra ia apei către exterior este accelerată. Contrac ia totală se calculează cu formula următoare: ε c = k3k4kcε c unde: k3 = coeficient care depinde de umiditatea relativă a mediului. Raportul între aria sec iunii de beton şi perimetrul elementului în contact cu mediul.0 0. k4 = coeficient care ine cont de dimensiunile elementului: k4 = 1 dacă b ≥ 300 mm k4 = 1. 3-39.3 Calculul deforma iei din contrac ie după normele româneşti (STAS 10107/0-90) În normele româneşti sunt date două metode de calcul ale contrac iei : metoda simplificată (anexa E) şi o metodă mai complexă (anexa F). citat de Neville) 3.001b dacă b < 300 mm RH% 40 60 100 k3 1.5 . Evolu ia în timp a contrac iei (după Troxell.3.0. Fig.64 Proprietă ile betonului • Umiditatea mediului: contrac ia creşte când umiditatea scade. • Geometria elementului: viteza de uscare depinde de lungimea drumului pe care apa trebuie să-l parcurgă până la exterior. este un bun indice. În continuare se prezintă numai metoda simplificată. • Modulul de elasticitate al agregatului: cu cât agregatele sunt mai rigide. numit “grosime fictivă”. Contrac ia va fi mai mică. în schimb creşte riscul de microfisurare în zona de tranzi ie.

07 100 0.36 0.85 0.58 0.28 0.3.Proprietă ile betonului 65 kc = coeficient care ine cont de modul de realizare a elementului: kc = 1 pentru beton armat kc = 0. în func ie de umiditatea şi clasa de rezisten ă a betonului.0 (‰).30 0.00 Deforma ia de contrac ie la timpul t se calculează cu rela ia : ε cd ( t ) = β ds ( t .25 Umiditate relativă RH (%) 60 80 0. ts) func ia de timp a contrac iei.50⋅10 -3 0. tratate termic 0.49 0.38 0.13 90 0.46 0.27 40 0.62 0.70 kh βds (t.30 0. EC 2 dă valorile finale ale contrac iei de uscare εcd. tratate termic Betoane cu agregate uşoare in condi ii normale de intărire Betoane cu agregate uşoare. dată de rela ia de mai jos : .17 0.13 0.0 0.10 0.08 0.8 pentru beton precomprimat cu armătură preîntinsă kc = 0.4 Calculul deforma iei din contrac ie după normele europene (EC 2) Pentru betoane cu agregate obişnuite şi cimenturi cu viteză normală de hidratare.40⋅10 -3 3.48 0.19 0.75 0.25⋅10 -3 0.24 0.21 0.38 0.30 0. în tabelul următor: Clasa betonului 20/25 40/50 60/75 80/95 90/105 20 0.20⋅10 -3 0. de obicei corespunde cu sfârşitul tratamentului este raza medie (mm) a sec iunii transversale = 2Ac/u cu : Ac aria sec iunii de beton u perimetrul păr ii sec iunii expuse uscării coeficient care ine seama de raza medie a sec iunii (vezi tabelul următor) h0 100 200 300 ≥ 500 kh 1.6 pentru beton precomprimat cu armătură postîntinsă εc = valoare de bază a contrac iei.0 unde : t ts h0 este vârsta betonului la momentul considerat (în zile) este vârsta betonului la începutul contrac iei (sau umflării) .00 0.00 0.15 0. t s ) ⋅ k h ⋅ ε cd .00 0.3.24 0.00 0. cu valorile din tabelul următor: Betoane obişnuite in condi ii normale de întărire Betoane obişnuite.

â Natura curgerii lente nu este complet cunoscută.3. dând contrac ia totală. după înlăturarea încărcării. Fenomenul “complementar” este relaxarea eforturilor sub deforma ie constantă (Fig. o descărcare ce se manifestă în timp (elasticitate întârziată) şi o deforma ie reziduală. 3-40). Contrac ia endogenă este produsă de absorb ia apei din porii capilari pentru hidratarea cimentului încă nehidratat şi este semnificativă numai la betoane de înaltă rezisten ă.4 Deforma ii sub încărcări de lungă durată (curgere lentă sau fluaj) 3.5 (fck – 10) 10-6 ) t este timpul exprimat în zile. . Deforma ia datorată contrac iei endogene este dată de: εca (t) = βas(t) εca(∞) în care: şi βas(t) =1 – exp (– 0. 3. Relaxarea are în general un rol favorabil în structurile de beton. Există totuşi curgere lentă şi în condi ii de echilibru higrometric cu mediul. probabil datorită migra iei interne a apei şi lunecării vîscoase între lamelele de gel. ducând la o scădere a concentrărilor de eforturi.5 εca(∞) = 2. t s ) = (t − ts ) (t − ts ) − 0.2t 0.66 Proprietă ile betonului β ds (t . Există deci o curgere lentă de bază (care se manifestă în condi ii de echilibru higrometric cu mediul) şi o curgere lentă “de uscare”. Totuşi. Se acceptă în general că principala sa cauză este migra ia apei din porii capilari sub ac iunea efortului aplicat. ea nu este decât par ial reversibilă (Fig. ceea ce o apropie de contrac ia de uscare. care se adaugă la cea de uscare. şi cele două fenomene nu pot fi disociate. Se observă o descărcare elastică instantanee.3. din motive practice.1 Defini ia şi natura curgerii lente Dacă un element de beton este men inut sub sarcină.04 3 h0 EC 2 prevede şi calcularea contrac iei endogene. 3-41). ipoteza aditivită ii curgerii lente şi contrac iei este în general admisă.4. deforma ia betonului creşte progresiv şi. Curgerea lentă are loc în acelaşi timp cu contrac ia de uscare.

. 3-40.4. Este însă dificilă studierea rolului fiecărei componente a betonului. pentru a caracteriza influen a compozi iei betonului asupra curgerii lente.Proprietă ile betonului 67 Fig.36x10 (Neville.2 Factori care influen ează curgerea lentă Mecanismul fizic al curgerii lente fiind apropiat de cel al contrac iei. Agregatul are mai ales rolul de a împiedica contrac ia pietrei de ciment. Materialele şi propor iile ametecului Sursa curegerii lente este în piatra de ciment. aceiaşi factori care influen ează contrac ia influen ează şi curgerea lentă şi în acelaşi sens. 2000) -3 3. căci modificarea unei dintre ele duce la modificări în celelalte. din punct de vedere practic. Acest parametru rămâne cel mai bun. Relaxarea eforturilor sub deforma ie constantă de 0. 3-41. S-a observat că fluajul este invers propor ional cu rezisten a betonului. Deforma ia sub o încărcare de lungă durată (Neville.3. 2000) Fig. deci ponderea sa în beton şi modulul său de elasticitate sunt principalii parametri. deci ea va fi a priori propor ională cu frac iunea reprezentată de piatra de ciment în beton.

cu atât mai mult scade deforma ia finală de curgere lentă.1 + t 0 . func ia următoare:  (t − t 0 )  β c (t . Fig. dar viteza de deforma ie scade foarte mult în timp. Efectul vârstei betonului se introduce în calculul deforma iei de curgere lentă printr-un coeficient de corec ie ca. Evolu ia deforma iei de curgere lentă în timp (Troxell citat de Neville) Evolu ia în timp a deforma iei de curgere lentă poate fi aproximată (Ross şi Lorman) cu o func ie de tipul: t c= a + bt EN 1992-1 dă în anexa B.68 Proprietă ile betonului Curgerea lentă şi timpul Curgerea lentă se manifestă pe o perioadă foarte lungă de timp. deforma ia de curgere lentă tinde către o valoare limită ε bϕ . Vârsta betonul în momentul încărcării Cu cât vârsta betonului în momentul încărcării este mai mare. de exemplu. vârsta betonului în momentul aplicării încărcării. t 0 ) =   (β H + t − t 0 )  În care: t t0 0. pentru un timp suficient de lung. Este în general acceptat că. Cercetările lui Troxell au arătat că 25% din deforma ia de curgere lentă la 20 de ani se produce în prima lună.3 vârsta betonului pentru care se calculează deforma ia de fluaj.20 ) . 50% în timpul primelor 3 luni şi 75% în cursul primului an (Figura 3-42). cel recomandat în EN 1992-1: β (t 0 ) = 1 0 (0. 3-42.

deforma ia de curgere lentă creşte mai repede decât solicitarea aplicată. ddenumită astfel pentru că deforma ia de curgere lentă este direct propor ională cu efortul aplicat. Temperatura Influen a temperaturii este importantă în cazul unor structuri – cum ar fi anvelopele din beton precomprimat ale reactoarelor nucleare. Curgerea lentă este cu atât mai mare cu cât umiditatea mediului este mai mică. care este cu atât mai mare cu cât grosimea elementului este mai mică. pentru că uscarea betonului este mai rapidă (Figura 3-43). 2000) Geometria elementului influen ează de asemenea viteza de uscare. Influen a este însă mai mică decât în cazul contrac iei. Curgerea lentă creşte în general cu temperatura (cel pu in pentru temperaturi între 20 şi 100° C). 3-43. Este aşa-numita “curgere lentă liniară“. Curgerea lentă a betonului inut la umiditate 100% în primele 28 de zile şi la umidită i diferite după aceea (Neville. Fig.5fc) curgerea lentă este propor ională cu deforma ia elastică.Proprietă ile betonului 69 Umiditatea mediului şi geometria elementului Umiditatea mediului este unul din factorii cei mai importan i care influen ează deforma ia de curgere lentă. deci şi cu efortul unitar aplicat: εbϕ(t) = ϕ(t)εb= ϕ(t)σb/Eb    în care ϕ(t) este caracteristica de deforma ie a curgeri lente. Dacă solicitările aplicate depăşesc acest prag. Timpul scurs de la aplicarea încărcării (scară logaritmică) Intensitatea solicitării Pentru solicitări inferioare pragului de microfisurare (circa 0. .

t) timp a) t02 t timp σ σ2 σ1 t01 ϕ ϕ1(t01.3. Varia ia în timp a deforma iei de curgere lentă pentru betoane men inute la diferite temperaturi (Neville. pentru situa ia din Figura 3-45a deforma ia finală de curgere lentă este: . spune că efectul unei încărcări aplicate la un moment dat nu este influen at de alte încărcări aplicate înainte sau după aceasta. enun at de McHenry.t) timp b) t02 t timp Fig. 3-44. 2000) 3.3 Principiul superpozi iei Principiul superpozi iei.t) ϕ2(t02. mai ales când fluajul de uscare nu are o pondere mare. Astfel. a) Încărcări succesive b) Încarcare-descărcare Aplicarea sa facilitează mult calculul deforma iei de curgere lentă pentru încărcări aplicate în mai multe etape sau pentru încărcări şi descărcări succesive. Diferen ele între valorile calculate conform acestui principiu şi cele măsurate experimental nu diferă mult.4. σ σ2 σ1 t01 ϕ ϕ1(t01.t) ϕ2(t02. 3-45.70 Proprietă ile betonului Fig.

k2 coeficient care depinde de intensitatea solicitării (pentru σ < 0. şi deforma ia de curgere lentă este: ε bϕ (t ) = ϕ1 (t 01 .3.5Rb. t )σ 2 Eb Pentru cazul din Figura 3-45b. k3 coeficient care depinde de umiditatea relativă (vezi §3.3. Anexa E recomandă calcularea celor două deforma ii şi considerarea celei mai mari ca deforma ie de durată. altminteri k2 = 2σb/Rb). = 1 la 28 zile şi < 1 la mai mult de 28 zile). Deforma ia totală de curgere lentă este: ε bϕ = ϕ ε b în care εb este deforma ia instantanee şi ϕ caracteristica deforma iei în timp a betonului. t )σ 1 Eb − ϕ 2 (t 02 . descărcarea poate fi considerată ca o încărcare negativă. ϕ0 . t )σ 2 Eb 3. dar modul de calcul este diferit de cel din Anexa E. Calculul revine la a determina coeficientul ϕ .Proprietă ile betonului 71 ε bϕ ( t ) = ϕ1 (t 01 .2. k1 = coeficient care depinde de vârsta betonului în momentul aplicării unei încărcări de durată ( k1 > 1 la mai pu in de 28 zile. coeficentul de curgere lentă este dat de produsul: ϕ = k1k 2 k 3ϕ 0 în care: valoarea de bază a caracteristicii deforma iei în timp a betonului. deforma ia totală de durată se ob ine prin însumarea valorilor calculate pentru deforma ia de curgere lentă şi pentru contrac ie. t )σ 1 Eb + ϕ 2 (t 02 . este fluajul liniar.4 Calculul simplificat al deforma iei de curgere lentă (STAS 10107/0-90) STAS 10107/0-90 dă două metode de calcul a deforma iilor de durată ale betonului (contrac ie şi curgere lentă): calculul simplificat pentru cazurile curente (Anexa E) şi un calcul mai detaliat pentru situa iile în care este necesară o evaluare mai exactă a acestor deforma ii (Anexa F). Deoarece contrac ia şi curgerea lentă sunt simultane. k2 = 1. Conform STAS 10107/0-90. În Anexa F. Anexa E.3).7 pentru Bc 10 şi 2. care depinde de clasa de rezisten ă (între 3. În continuare este prezentat numai calculul simplificat.45 pentru Bc60).4.

5 (kσ – 0. (σc /Ec) Atunci când efortul de compresiune în beton la vârsta t0 depăşeşte valoarea 0. t0) este o func ie de Ec. în care σc este efortul de compresiune şi fcm(t0) rezisten a medie la compresiune a betonului la data încărcării. se recomandă să se ină seama de neliniaritatea fluajului/curgerii lente . Valorile din figura 3-46 sunt valabile pentru temperaturi ambiante cuprinse între -40° şi +40° şi o umiditate relativă cuprinsă între RH = 40% şi RH = 100%. care poate fi luat egal cu 1. În aceste cazuri se recomandă să se determine coeficientul teoretic al fluajului neliniar/curgerii lente neliniare în modul următor : în care : φk(∞. În cazul în care nu se cere o mare exactitate. t0) kσ φk(∞. inclusiv pentru determinarea varia iei în timp a deforma iilor de durată. modulul tangent. valoarea ob inută cu ajutorul figurii 3-46 poate fi considerată drept coeficient de fluaj.3.45 fck(t0) la vârsta t0. t0) = φ (∞.45fck(t0).45)) este coeficientul teoretic al fluajului neliniar.05 Ecm.t0) = φ (∞. în care t0 este vârsta betonului în momentul încărcării. εcc(∞.t0) sub un efort de compresiune constant σc aplicat la vârsta t0 a betonului este: εcc(∞. de exemplu. Un efort atât de ridicat poate rezulta. t0) exp (1. cu rezerva ca betonul să nu fie supus la un efort de compresiune mai mare de 0. din precomprimarea cu armături preîntinse pentru elementele prefabricate.5 Calculul deforma iei de curgere lentă după EN 1992-1-1 Coeficientul de fluaj/curgere lentă φ (t.t0) valoarea finală a coeficientului de fluaj t0 vârsta betonului în momentul încărcării. care înlocuieşte coeficientul φ (∞. C C Simbolurile utilizate sunt următoarele: φ (∞. la nivelul armăturii pretensionate . unde Ac este aria sec iunii transversale şi u perimetrul păr ii expuse uscării S notarea cimenturilor de clasa S (cu întărire lentă) N notarea cimenturilor de clasa N (cu întărire normală) R notarea cimenturilor de clasa R (cu întărire rapidă) Pentru un calcul mai detaliat. în zile h0 grosimea fictivă = 2Ac /u.4.t0). Deforma ia de fluaj/curgere lentă la momentul t = ∞. EN 1992-1 con ine informa ii suplimentare în Anexa B. t0) este raportul σc/fcm(t0).72 Proprietă ile betonului 3. .

exterior .46 .RH = 80% Fig.Proprietă ile betonului 73 NOTE : .punctul de intersec ie dintre liniile 4 si 5 poate fi şi deasupra punctului 1 .pentru t0 > 100 se poate considera ca fiind suficient de exactă aproximarea t0 = 100 (şi se poate utiliza linia tangentă) a) Mediu înconjurător . t0) pentru beton în condi ii normale de mediu (EN 1992-1-1) .interior – RH = 50% b) Mediu înconjurător . 3.Metoda de determinare a coeficientului de fluaj/curgere lentă φ(∞.

are tendin a de a se contracta (contrac ie termică). Ce este oboseala şi ce este oboseala o. Care este expresia curbei caracteristeice a betonului comprimat adoptată în calculul la SLU ? 4. dacă nu se face un calcul mai precis).2x10-5. Care este valoare tipică a deforma iei la care fisurează betonul întins ? 6. În primul caz. Cum pute i determina pe această curbă modulul dinamic al betonului şi diverşi modului statici ? Care este valoarea tipică a modulului de deforma ie pentru un beton de rezisten ă medie? 3. 12. În cel de-al doilea caz. Ce se în elege prin confinarea betonului ? Ce efecte are confinarea asupra rezisten ei la compresiune ? Dar asupra deforma iilor betonului ? 9. Enumera i cei mai importan i factori care influen ează contrac ia şi curgerea lentă. Problema se pune fie la elementele masive (de exemplu radiere) fie la elementele de suprastructură supuse însoririi sau temperaturilor scăzute. se prevăd rosturi de dilatare (la circa 30 m pentru construc iile monolite. Pentru limitarea acestui fenomen se utilizează cimenturi lente.74 Proprietă ile betonului 3.3. Desena i o curbă tipică σ−ε pentru beton comprimat. dar se acceptă în general valoarea de 1x10-5). Cer este valoarea tipică a coeficientului de dilatare termică al betonului? 14. căldura de hidratare a cimentului se disipează C. Ce factori influen ează numai curgerea lentă şi de ce? 13. curgere lentă de uscare. Întrebări 1. Varia ia dimensională a elementelor este propor ională cu distan a dintre rosturi. care poate atinge 65 ° şi care apoi. Ce efecte pot avea intr-o structură de beton deforma iile produse de varia iile de temperatură? .5 Deforma ii termice Sub ac iunea unei varia ii de temperatură ∆θ. cu căldură de hidratare redusă. între 0. Ce efect are solicitarea de compresiune biaxială asupra rezisten elor betonului ? Dar solicitarea de compresiune-întindere ? Dar întinderea biaxială ? 7. unde deforma iile termice sunt par ial împiedicate. şi. La construc iile din beton. eforturile induse în structură vor fi cu atât mai mari cu cât această distan ă este mai mare şi cu cât structura este mai rigidă. producând încălzirea betonului. Care sunt domeniile de valori tipice ale deforma iilor de contrac ie şi de curgere lentă ale betonului ? Prin ce sunt similare aceste două fenomene ? 10. la racire. şi coeficient de curgere lentă ? 11. în consecin ă. Cât este valoare tipică a deforma iei specifice a betonului la atingerea efortului maxim de compresiune (εc1) ? Dar valoare deforma iei ultime (εc1u) ? 2. varia iile de temperatură pot produce eforturi importante.6 şi 1. alungirea lineară a betonului este: ∆L = α ∆θ L şi deforma ia specifică: εθ = ∆L/ L = α ∆θ -5 -1 unde α = 10 grd este coeficientul de dilatare termică a betonului (valoarea coeficientului variază în special în func ie de agregatele folosite. lent. Ce în elege i prin curgere lentă de bază.ligo-ciclică ? 5. şi discuta i când efectele lor sunt similare sau opuse.

prin reducerea sec iunii de armătură datorită coroziunii. calculat pe întregul ciclu de via ă al construc iei. cavita ie). degradarea betonului este rezultatul ac iunii simultane a mai multor agen i agresivi.4 Durabilitatea betonului 3. este acum indicele preferat în locul costului ini ial. alcalinitatea ridicată a betonului protejează armăturile acoperite cu beton. O elul nu este în general corodat atâta vreme cât pH-ul nu coboară sub 10. De obicei.Proprietă ile betonului 75 3. după Mehta Monteiro. Protec ia este asigurată de formarea unui strat sub ire de oxid de fier pe suprafa a barei. 3. Mecanismele care produc degradarea betonului sunt diverse şi numeroase. fisurarea produsă de înghe -dezghe repetat permite pătrunderea aerului şi a apei către armături. pH-ul solu ie care se găseşte în porii betonului are valori între 12 şi 14. Toate aceste fenomene fizico-chimice asociate cu mişcarea apei sunt controlate de permeabilitatea materialului. Datorită acestei reac ii scade pH-ul betonului. Viteza de penetrare depinde de mediu şi de calitatea betonului. Procesul de carbonatare începe de la suprafa a betonului şi pătrunde lent înspre interior. ceea ce duce la distrugerea protec iei armăturilor. durabilitatea materialelor trebuie evaluată cu tot atâta grijă ca şi caracteristicile mecanice şi costul ini ial.2.1 Carbonatarea betonului Carbonatarea este reac ia dintre bioxidul de carbon din aer şi hidroxidul de calciu din piatra de ciment.4. eroziune. şi pentru solidele porose apa joacă un rol important în majoritatea proceselor fizice de degradare şi.2 Coroziunea armăturilor În circumstan e normale. Ele pot fi clasificate în atacuri chimice (când degradarea este rezultatul unei reac ii chimice între agentul exterior şi beton – de exemplu reac ia alcali-agregat. prin ionii agresivi pe care îi transportă. atacul sulfatic) şi atacuri fizice (când degradarea este rezultatul unui fenomen fizic – înghe . abraziune. care ruginesc. De exemplu. atacul acizilor. Pe lângă afectarea directă a performan elor structurale. Două mecanisme pot conduce la distrugerea acestei protec ii : carbonatarea betonului şi ac iunea clorurilor. care este una din cele mai frecvente degradări întâlnite la structurile de beton armat. Agen ii agresivi ac ionează rar în mod izolat. Datorită carbonatării apare de obicei coroziunea generalizată a armăturii. deoarece produşii de coroziune rezulta i au un volum mult mai mare decât elementele din care au provenit. adică armătura este acoperită cu un strat relativ uniform de rugină. în procesele chimice. este distrus şi betonul de acoperire. 3.1 Generalită i La proiectarea unei structuri. cu producere de carbonat de calciu. Cu excep ia cazurilor care vor fi discutate mai jos. Betonul este un solid poros. .4. Costul total. O men iune specială trebuie făcută pentru coroziunea armăturilor.4. 2003). deoarece cheltuielile pentru repara ii şi între inere sunt ridicate (circa 40% din volumul total de cheltuieli în construc ii.

4. etc.2 Ac iunea clorurilor Clorurile au capacitatea de a distruge stratul protector care protejează armătura. chiar atunci când pH-ul betonului rămâne ridicat. În consecin ă. . Un tratament mai îndelungat duce la o compactitate mai bună a betonului (nu apar fisuri din contrac ie).2. compactare şi tratament).4. Cum porozitatea este strâns legată de rezisten ă. Un factor major pentru a evita problemele de coroziune este forma structurii: zonele de beton expuse unde apa poate stagna sau peste care este drenată apa prezintă un risc deosebit de ridicat. Carbonatarea avansează mai rapid în betoanele mai poroase. . aramidă.4.).utilizarea armăturilor “vopsite” cu un strat de răşină epoxidică . 3. 3. betoanele de rezisten ă mare se vor carbonata mai lent.aplicarea unei protec ii catodice. . Totuşi. fiind practic zero pentru umiditate relativă de 100%.76 Proprietă ile betonului Viteza este maximă când umiditatea relativă este între 40 şi 70% . pentru umidită i mai mari. cum ar fi : . coroziunea poate avansa dacă există suficientă umiditate şi suficient oxigen. Clorurile pot proveni din diverse surse. Viteza de penetrare a clorurilor în beton depind de concentra ia de cloruri în mediul înconjurător precum şi de calitatea betonului. se pot lua şi alte măsuri.aplicarea de tratamente de suprafa ă pe beton pentru a împiedica pătrunderea clorurilor sau a CO2. diferen a devine nesemnificativă pentru betoane cu rezisten a mai mare decât 50 Mpa. sarea pentru topirea poleiului pe străzi şi la construc iile învecinate sau clorul din beton (prezent în anumite adaosuri sau aditivi). riscul cel mai ridicat îl prezintă construc iile supuse la cicluri de umidezire/uscare. .utilizarea o elului inoxidabil sau galvanizat.utilizarea armăturilor din polimeri arma i cu fibre (de carbon.2. 3. De asemenea. viteza de carbonatare scade. viteza de carbonatare creşte cu concentra ia de CO2 din aer . în medii foarte agresive.4 Măsuri de protec ie Calea normală de asigurare a protec iei armăturilor contra coroziunii este prevederea unei acoperiri adecvate a armăturilor cu un beton de bună calitate (clasă de rezisten ă ridicată. în special în zona de acoperire. S-a constatat şi o interdependen ă între perioada de tratament la care este supus betonul şi viteza de carbonatare. De obicei ele produc o coroziune localizată.3 Coroziunea activă Odată pasivitatea o elului distrusă. mai costisitoare. .2. cele mai comune fiind apa de mare (în zona litorală).

formează cu C3A etringită “întârziată”.1 Atacul sulfatic Sulfa ii solubili (prezen i de exemplu în apele freatice) reac ionează cu hidroxidul de calciu. Degradarea datorită înghe ului se manifestă de obicei prin sfărâmarea betonului la suprafa ă sau prin fisuri de suprafa ă foarte apropiate. împiedicarea pătrunderii apei.4 Atacuri chimice 3. Formarea etringitei este înso ită de o expansiune de volum care distruge structura betonului. puzzolane). Degradarea prin înghe -dezghe poate fi evitată prin: . Implicit va rezulta un beton de rezisten ă mare. .4. . prin realizarea unui beton cu permeabilitate redusă. la rândul său. 3. realizarea unui beton rezistent la sulfa i implică reducerea cantită ii de C3A sau/şi a cantită ii de hidroxid de calciu.4. care consumă o parte din Ca(OH)2 disponibil. Cum reac ia are loc în solu ie. Prima condi ie se realizează prin utilizarea unui ciment rezistent la sulfa i (cu con inut de C3A limitat).3 Atacuri fizice 3.3.utilizarea unui aditiv antrenor de aer la preparare. rezultând sulfat de calciu care.4. Se pot folosi de asemenea materiale dure în stratul superficial (de exemplu corindon). îmbunătă eşte rezisten a betonului la sulfa i. Rezisten a la abraziune este de asemenea îmbunăta ită dacă se face un tratament îngrijit al suprafe elor ce pot fi supuse abraziunii (se recomandă dublarea duratei de tratament).4. Rezisten a la abraziune poate fi ob inută prin utilizarea unui beton de înaltă rezisten ă şi a agregatelor rezistente la uzură. 3.2 Abraziune Abraziunea poate fi cauzată de traficul auto.1 Înghe -dezghe Dacă betonul umed este supus frecvent la înghe -dezghe . În consecin ă.4. .protejarea betonului împotriva saturării cu apă. pentru că expansiunea care are loc în momentul înghe ului poate fi preluată prin porii nesatura i. efectul expansiv al ghie ii va distruge betonul. Această cerin ă este asigurată dacă se limitează raportul a/c. Betonul care nu este saturat nu riscă să fie degradat prin înghe . Aceste fisuri sunt precursoare sfărâmării betonului.utilizarea unui beton de înaltă rezisten ă (un beton cu rezisten ă mai mare decât 45 MPa este insensibil la înghe ). iar cea de-a doua prin utilizarea de adaosuri (zgură de furnal.Proprietă ile betonului 77 3.4.3.

0 şi 4. şi după severitatea atacului. pentru că factorii care ac ionează în fiecare caz pot fi diferi i. 3. care produce un gel de silice higroscopic. în subclase (Tabelul 3-4). diferită de cea din STAS 10107/0-90. producând fisuri în beton. aşa cum o face EN 1992-1 (şi EN 206-1). În continuare vor fi prezentate numai clasificările din STAS 10107/0-90 şi EN 1992-1. Trebuie men ionat că o clasificare a mediilor de expunere există şi în NE-012-99.5.utilizarea unui ciment cu con inut scăzut de alcalii.utilizarea unor agregate nereactive(alese pe baza experien ei în utilizare.4 iar ploile acide au un pH între 4.78 Proprietă ile betonului 3.4. . Clasificarea din normele europene este făcută după tipul de atac. aceste fisuri nu sunt de regulă prea adânci. ca de exemplu în unele procese industriale.4 Proiectarea structurilor pentru durabilitate Într-un proiect care vizează durabilitatea structurii sunt două etape de bază : a) stabilirea agresivită ii mediului la care structura este expusă (ceea ce este analog cu stabilirea încărcărilor de calcul pentru proiectarea structurală) . mergând până la 50-70 mm adâncime. căci nu există încercări care să determine cu suficientă siguran ă poten ialul reactiv al agregatelor). singura solu ie este prevederea unui tratament de suprafa ă.4.4. Prima este cea mai frecventă.împiedicarea pătrunderii apei.4. Deşi deschise.4.3 Reac ia alcali-agregat Există două tipuri de reac ii care pot deteriora betonul: reac ia alcali-silice şi reac ia alcali-carbonti.2 Atacul acizilor Acizii atacă compuşii con inând calciu din beton (în special Ca(OH)2). . Acest gel absoarbe apă şi îşi măreşte volumul. şi atacul devine grav când pH-ul solu iei este sub 5. 3.4. Efectul acizilor este de a face slabă şi permeabilă suprafa a betonului. 3. b) selec ionarea materialelor adecvate şi proiectarea structurii pentru a fi capabilă să reziste agresivită ii mediului pe o durată rezonabilă. De exemplu. Normele româneşti (STAS 10107/0-90) nu fac o separare foarte clară. Este o reac ie între alcaliile din ciment şi anumite forme de silice. . În cazurile în care betonul este supus la concentra ii mari de acid.5 Definirea agresivită ii mediului Agresivitatea mediului trebuie în principiu definită separat pentru fiecare mecanism de degradare.5.4. Reac ia alcali-silice poate fi evitată prin trei metode: . în clase. rezultând compuşi solubili care sunt apoi spăla i. apele stagnante con ând CO2 pot avea un pH mai mic decât 4. Reac ia are loc în solu ie.4. Efectul lor asupra rezisten ei structurii este mai mic decât impactul vizual (reducerea de rezisten ă nu depăşeşte de regulă 20-30%).

tabelul 2 După STAS 10107/0-90 (Tabelul 3-5). Zone ale structurilor marine supuse la stropire şi expuse la înghe Soluri naturale şi apă în sol Soluri naturale şi apă în sol Soluri naturale şi apă în sol 6. Clase de expunere în func ie de condi iile de mediu. tabelul 2 XA2 Mediu cu agresivitate chimică moderată după EN 206-1. de abraziune şi de atac chimic. fără agent antipolei XF2 Saturarare moderată cu apă. zone supuse la stropire sau la brumă 5. Beton armat sau cu piese metalice înglobate: foarte uscat 2 Coroziune indusă de carbonatare XC1 Uscat sau umed în permanen ă XC2 XC3 XC4 Umed. Mediile agresive chimic şi mediul marin sunt lăsate în seama reglementărilor specifice.conform EN 206-1 Notare Descriere mediu înconjurător: clasă 1 Nici un risc de coroziune. rareori uscat Alternativ umed şi uscat 4 Coroziune indusă de cloruri prezente în apa de mare XS1 Expus la aer vehiculând sare marină dar fără contact direct cu apa de mare XS2 Imersat în permanen ă XS3 Zone de marnage. Atacuri chimice XA1 Mediu cu slabă agresivitate chimică după EN 206-1. rareori uscat Umiditate moderată Alternativ umed şi uscat Exemple informative care prezintă alegerea claselor de expunere Beton la interiorul clădirilor unde umiditatea aerului ambiant este foarte scăzută Beton la interiorul clădirilor unde umiditatea aerului ambiant este scăzută Beton imersat în permanen ă în apă Suprafe e de beton aflate în contact de lungă durată cu apa Un mare număr de funda ii Beton la interiorul clădirilor unde umiditatea aerului ambiant este medie sau ridicată Beton exterior adăpostit de ploaie Suprafe e de beton aflate în contact cu apa. Suprafe e de beton verticale direct expuse la stropirea cu agen i de dezghe şi la înghe . Atac înghe /dezghe XF1 Saturare moderată cu apă. elementele expuse la ac iunea intemperiilor şi a umidită ii (mai pu in mediile agresive chimic şi mediul marin). nici de atac Beton simplu şi fără piese metalice înglobate: orice expunere în afară de X0 înghe /dezghe .Proprietă ile betonului 79 Tabelul 3-4. se clasifică în 4 clase. dar care nu intră în clasa de expunere XC2 Suprafe e de beton expuse la cloruri transportate pe cale aeriană Piscine Elemente de beton expuse la ape industriale care con in cloruri Elemente de pod expuse la stropire cu apă care con ine cloruri Şosele Dale de parcaje pentru sta ionarea vehiculelor Structuri pe sau în proximitatea unei coaste Elemente de structuri marine Elemente de structuri marine 3 Coroziune indusă de cloruri XD1 Umiditate moderată XD2 XD3 Umed. fără agent antipolei Saturarare puternică cu apă con inând agent antipolei sau apă de mare Suprafe e verticale de beton expuse ploii şi înghe ului Suprafe e verticale de beton în lucrări rutiere expuse înghe ului şi aerului vehiculând agen i de dezghe are Suprafe e orizontale de beton expuse la ploaie şi la înghe Drumuri şi tabliere de pod expuse la agen i de dezghe . cu agent antipolei XF3 XF4 Saturarare puternică cu apă. . tabelul 2 XA3 Mediu cu agresivitate chimică ridicată după EN 206-1.

grupurile sanitare şi bucătăriile din construc iile de utilizare publică. acoperişurile rezervoarelor şi bazinelor. raportul a/c maxim. acoperirea armăturilor înglobate în betoane de clasă Bc10 şi Bc15 trebuie majorată cu 5 mm. ziduri de sprijin). .conform STAS 10107/0-90 Clasa de Exemple de condi ii de mediu expunere Elemente situate în spa ii închise (fe ele interioare ale elementelor din clădirile civile).2φ. cu umiditate relativă ≤ 75% . dozajul minim de ciment şi tipul de ciment. III şi IV.4. Elemente situate în aer liber. dar nu mai mult decât 50 mm. Armăturile longitudinale trebuie să aibă o acoperire de cel pu in 1. Elemente situate în spa ii închise în halele industriale cu condens tehnologic . dozajul minim de ciment şi alegerea tipului de ciment. NE 012-99 cuprinde prevederi privind grosimea stratului de acoperire în zona litoralului Mării Negre. neprotejate. cu excep ia celor supuse la înghe -dezghe în stare umezită . Acestea au drept scop realizarea unui beton cât mai pu in permeabil.6 Măsuri pentru a rezista la agresivitatea mediului Prima măsură (şi cea mai generală) este prevederea unui strat de acoperire cu beton suficient de gros. Se adaugă recomandări privind clasa minimă de rezisten ă. Normele româneşti (STAS 10107/0-90 şi NE 012-99) STAS 10107/0-90 prevede grosimi minime pentru stratul de acoperire al armăturilor longitudinale şi tranversale (Tabelul 3-6).80 Proprietă ile betonului Tabelul 3-5. dacă sunt protejate prin tencuire sau printr-un strat de protec ie echivalent. precum şi recomandări privind clasa minimă de rezisten ă. etc. în func ie de tipul şi severitatea agresivită ii mediului. Fe ele elementelor în contact cu apa sau cu alte lichide fără agresivitate chimică (ex : III pere ii şi fundul rezervoarelor) . Elemente aflate în spa ii închise cu umiditate > 75% : hale industriale cu umiditate II >75%.protec ia armăturilor împotriva coroziunii (durabilitate) . Trebuie subliniat că în final grosimea stratului de acoperire se alege astfel încât să se respecte următoarele cerin e (nu numai cea de durabilitate : . evitarea unor reac ii chimice defavorabile (de exemplu utilizarea cimenturilor rezistente la sulfa i în medii cu agresivitate sulfatică). Fe ele în contact cu pământul ale elementelor prefabricate şi ale celor monolite turnate în cofraj sau pe beton de egalizare. iar ultima (alegerea tipului de ciment). Fa ă de valorile din tabel. pentru elemente din clasele II.rezisten ă la foc convenabilă. dar se presupune în mod implicit că se respectă regulile necesare pentru o bună execu ie. În norme nu sunt specificate în mod direct măsuri pentru compactarea betonului şi tratamentul său. subsolurile neîncălzite ale clădirilor.4. unde φ este diametrul barei. expuse la înghe -dezghe în stare umezită . I Elemente în contact cu exteriorul. Elemente situate în aer liber. Fe ele în contact cu pământul ale elementelor monolite turnate direct în săpătură IV (funda ii. Clase de expunere în func ie de condi iile de mediu.bună transmitere a for elor de aderen ă (a se vedea capitolul 4) . 3.

Legătura între clasele de rezisten ă a betonului şi clasele de expunere) poate fi descrisă prin clasele indicative de rezisten ă. cmin. Valorile recomandate sunt indicate în tabelul 2-7. cmin.b acoperirea minimă fa ă de cerin ele de aderen ă.b. după STAS 10107/0-90 Categoria elementului I monolit Plăci plane şi curbe. nervuri dese cu lă ime < 150 mm Pere i structurali Grinzi.dur + ∆cdur. bulbii pere ilor structurali Funda ii.st reducerea acoperirii minime în cazul o elului inoxidabil. cmin = max {cmin.Proprietă ile betonului 81 Tabelul 3-6. funduri de rezervoare şi castele de apă Toate elementele prefabricat monolit II prefabricat III IV Armături longitudinale 10 15 25 15 10 10 20 15 20 30 15 15 15 25 20 30 35 35 20 45 45 25 Armături transversale Normele europene (EN 206-1 şi EN 1992-1) Pe planurile de execu ie trebuie specificată acoperirea nominală cnom.add reducerea acoperirii minime în cazul unei protec ii suplimentare. care se defineşte ca acoperirea minimă cmin plus o suplimentare care ine seama de toleran ele de execu ie ∆cdev : cnom = cmin + ∆cdev Valoarea cmin utilizată este cea mai mare dintre valorile cmin care satisfac în acelaşi timp cerin ele referitoare la aderen ă şi condi iile de mediu.∆cdur.dur acoperirea minimă fa ă de cerin ele de mediu. stâlpi. ∆cdur. Alegerea unui beton cu durabilitate convenabilă pentru protec ia betonului şi protec ia armăturilor la coroziune implică alegerea compozi iei sale.∆cdur. Aceasta poate duce la o rezisten ă la compresiune a betonului mai mare decât cea cerută pentru dimensionarea structurii. Valori ale acoperirii minime (mm) pentru betoane de clasă ≥ Bc 20 în cazul armăturilor pentru beton armat.st . ∆cdur.γ . 10 mm} în care: cmin. Tabelul 3-7.γ marjă de siguran ă. ∆cdur. Clase indicative de rezisten ă Clase de expunere conform tabelului 2-4 Coroziune XC1 Clase indicative de C20/25 rezisten ă Degradări ale betonului Nici un risc X0 Clase indicative de C12/15 rezisten ă XC2 C25/30 XC3 XC4 C30/37 XD1 XD2 C30/37 XD3 C35/45 XS1 C30/37 XS2 XS3 C35/45 Atac prin înghe -dezghe XF1 C30/37 XF2 C25/30 XF3 C30/37 Atac chimic XA1 C30/37 XA2 XA3 C35/45 .add.

Clasa structurală recomandată (durata de utilizare din proiect egală cu 50 de ani) este clasa S4. Valorile recomandate ale cmin.82 Proprietă ile betonului În EN 1992-1 sunt definite clase structurale. Tabelul 3-8 . Clasa structurală minimă recomandată este clasa S1. Valori ale acoperirii minime cmin. care ine seama de clasele de expunere şi de clasele structurale. Clasificarea structurală recomandată este dată în tabelul 2-8.Clasificare structurală recomandată Criteriu X0 Durata de utilizare din proiect de 100 ani Clasa de rezisten ă 1) 2) Majorare cu două clase ≥ C30/37 XD3/XS2/ XS3 Majorare cu Majorare cu Majorare cu Majorare cu Majorare cu Majorare cu două clase două clase două clase două clase două clase două clase ≥ C30/37 ≥ C35/45 micşorare cu 1 clasă micşorare cu 1 clasă ≥ C40/50 micşorare cu 1 clasă micşorare cu 1 clasă ≥ C40/50 micşorare cu 1 clasă micşorare cu 1 clasă ≥ C40/50 micşorare cu 1 clasă micşorare cu 1 clasă ≥ C45/55 micşorare cu 1 clasă micşorare cu 1 clasă XC1 Clasa structurală Clasa de expunere după tabelul 2-4 XC2 / XC3 XC4 XD1 XD2 / XS1 micşorare micşorare cu 1 clasă cu 1 clasă Element asimilabil unei micşorare micşorare plăci cu 1 clasă cu 1 clasă (pozi ia armăturilor neafectată de procesul de construc ie) Control special al micşorare micşorare micşorare micşorare micşorare micşorare micşorare calită ii de produc ie a cu 1 clasă cu 1 clasă cu 1 clasă cu 1 clasă cu 1 clasă cu 1 clasă cu 1 clasă betonului Note referitoare la tabelul 2-8 1. este cmin. raport a/c.dur (mm) Clasa structurală X0 XC1 S1 10 15 S2 10 15 S3 10 20 S4 10 25 S5 15 30 S6 20 35 Clasa de expunere conform tabelului 4. Pentru a ob ine o permeabilitate redusă se poate considera o compozi ie specială (tip de ciment. Limita poate fi redusă cu o clasă de rezisten ă dacă aerul antrenat este peste 4%. Acoperirea minimă a armăturilor pentru beton armat şi a armăturilor pretensionate într-un beton de masă volumică normală. 2.dur cerute de condi ia de durabilitate în cazul armăturilor pentru beton precomprimat Cerin ă de mediu pentru cmin.dur. Tabelul 3-9.dur cerute de condi ia de durabilitate în cazul armăturilor pentru beton armat conform cu EN 10080 Cerin ă de mediu pentru cmin.1 XC2 / XC3 XC4 XD1/XS1 XD2 / XS2 10 15 20 25 15 20 25 30 20 25 30 35 25 30 35 40 30 35 40 45 35 40 45 50 XD3/XS3 30 35 40 45 50 55 Tabelul 3-10. Clasa de rezisten ă şi raportul a/c se consideră că sunt legate.dur sunt indicate în tabelul 3-9 (armături pentru beton armat) şi în tabelul 3-10 (armături pretensionate). pentru rezisten ele betonului date în tabelul 3-7. Valori ale acoperirii minime cmin.1 XC2 / XC3 XC4 XD1/XS1 XD2 / XS2 20 25 30 35 25 30 35 40 30 35 40 45 35 40 45 50 40 45 50 55 45 50 55 60 XD3/XS3 40 45 50 55 60 65 . păr i fine).dur (mm) Clasa structurală X0 XC1 S1 10 10 S2 10 10 S3 10 10 S4 10 15 S5 15 20 S6 20 25 Clasa de expunere conform tabelului 4.

trebuie utilizate cimenturi cu o rezisten ă medie ridicată la sulfa i pentru clasa de expunere XA2 ( şi dacă clasa de expunere XA1 este aplicabilă) şi trebuie un ciment având o rezisten ă ridicată la sulfa i pentru clasa de expunere XA3.0a - - - - - - - - - - - - - - Agregate conform EN 1260 :2000 cu o rezisten ă suficientă - Ciment rezistent la sulfa i a Dacă betonul nu con ine aer antrenat cu inten ie.45 C12/15 C20/25 C25/30 C30/37 C30/37 C35/45 C35/45 C35/45 C30/37 C30/37 C35/45 C30/37 C30/37 C30/37 C30/37 C30/37 C30/37 C35/45 - 260 280 280 300 300 320 340 300 300 320 300 300 320 340 300 320 36 - - - - - - - - - - - - 4.55 0.60 0.0a 4.55 0. .55 0.45 0. Dacă cimentul este clasificat după rezisten a la sulfa i.65 0.45 0.55 0.45 0.50 0.50 0. Valorile limită recomandate pentru compozi ia şi proprietă ile betonului. pentru care rezisten a la înghe -dezghe .50 0.45 0. după EN 206-1 Clasele de expunere Coroziune datorată clorurilor Proprietă ile betonului Coroziune datorată carbonatării Apa de mare Cloruri din alte surse decât apa de mare Nici un risc de corozi une sau atac Atac înghe -dezghe Agresivitate chimică a mediului înconjurător X0 XC1 XC2 XC3 XC4 XS1 XS2 XS3 XD1 XD2 XD3 XF1 XF2 XF3 XF4 XA1 XA2 XA3 0.50 0.55 0. în compara ie cu un beton.55 0. b 83 Când prezen a de SO42 conduce la o clasă de expunere XA2 si XA3 este esen ial să fie utilizat un ciment rezistent la sulfa i.Tabelul 3-11. performan a betonului trebuie să fie atunci conform unei metode de încercări adecvate.0a 4. pentru clasa de expunere corespunzătoare a fost stabilita.

84 Proprietă ile betonului Raportul apă/ciment maxim Con inutul minim de aer % Clasa de rezisten ă minima Dozajul minim de ciment kg/m3 Pentru calculul acoperirii nominale cnom. Determina i grosimea necesară din punct de vedere al durabilită ii pentru stratul de acoperire al armăturilor la plăcile şi grinzile din interiorul unei clădiri de locuit. Valoarea recomandată este ∆cdev = 10 mm. pentru a ine seama de abaterile de execu ie (∆cdev). acoperirea minimă trebuie mărită cu valoarea absolută a abaterii acceptate. 10. Ce este reac ia alkali-agregate? 8. 1. 8. 9. acoperirea minimă trebuie majorată. la nivelul din proiect. Care sunt cele două mecanisme care duc la coroziunea armăturilor înglobate în beton? 3. Care este diferen a intre abraziune şi cavita ie? Din punct de vedere al durabilită ii la abraziune. Ce măsuri se pot lua pentru a evita degradarea betonulu prin ghe -dezghe repetat? 5. Enumera i câteva surse obişnuite de ioni sulfat în mediul natural şi industrial. dozajul minim de ciment şi raportul a/c maxim care trebuie respectate pentru betonul folosit în cazul anterior? Alte condi ii . 4. Compara i rezultatele ob inute prin apolicarea prevederilor din EN 1992 şi respectiv STAS 10107. Descrie i pe scurt măsurile care pot fi luate pentru a controla coroziunea armăturilor inglobate în beton. Care sunt clasele de expunere după EN 1992 şi EN 206? Dar după STAS 1017/0-90? Încerca i să stabili i o coresponden ă intre calsele din STAS 10107 şi cele din EN 1992. Ce în elege i prin durabilitate? Comparativ cu alte considera ii. cât de multă importan ă trebuie dată durabilită ii la proiectarea şi execu iastructurilor de beton? 2. Care este efectul apelor pure asupra pietrei de ciment ? 6. ce recomandări a i face pentru proiectarea şi execu. Astfel. Ce reac ii chimice sunt în general implicate în atacul sulfatic asupra betonului? Care sunt manifestările fizice ale acestor reac ii? 7. Care sunt clasa minimă de rezisten ă.tia unei pardoseli industriale de beton? 7. Tabelul 3-11 dă valorile limită recomandate în EN 206-1 pentru compozi ia şi proprietă ile betonului.

4. ci limita elastică.1 Exigen e de performan ă Principalele exigen e privind armăturile pentru beton armat sunt : . pentru a asigura o comportare elastică a o elului sub încărcările de serviciu. nu se urmăreşte rezisten a (efortul de rupere). pentru barele profilate. armăturile sunt împăr ite în 2 clase (ST 009/2005) : produse netede şi produse cu înaltă aderen ă. aceasta se exprimă sintetic prin condi ia de arie relativă minimă a nervurii (fR).1 Rezisten a Rezisten a bună la întindere a fost motivul principal al asocierii o elului cu betonul în betonul armat.aderen a . între 240 şi 600 MPa. .capacitatea de îndoire . Se consideră că produsele profilate sau amprentate îndeplinesc condi iile pentru a fi clasate “de înaltă aderen ă” dacă geometria nervurilor sau a amprentelor respectă anumite condi ii.rezisten a . . Din acest punct de vedere. .sudabilitatea . Acestea din urmă sunt profilate (cu nervuri în relief) sau amprentate (cu adâncituri).1. diametrul nominal al barei. şi aceasta se face de regulă prin aderen ă.1.2 Aderen a Utilizarea armăturilor în beton armat nu este posibilă fără transmiterea eforturilor între beton şi armătură. . distan a între nervuri.Armături pentru beton armat 85 4.rezisten a la oboseală 4. pentru o elurile folosite curent. Aceasta din urmă se defineşte ca raportul dintre proiec ia ariei nervurii pe un plan perpendicular pe axa barei şi aria laterală a barei. numărul de nervuri în jurul perimetrului barei. Această limită de curgere variază. De exemplu. şi poate fi calculată cu rela ia următoare : fR = în care: FR cs k β φ k ⋅ FR sin β π ⋅ φ ⋅ cs aria nervurii.ductilitatea . În realitate. unghiul dintre nervură şi axa longitudinală a barei. . . Armături pentru beton armat 4.

039 6.08 ≥ 5.056 4. limitând concentrările de eforturi .min 5 –6 0.3 Ductilitatea Ductilitatea (capacitatea de deforma ie post-elastică fără scăderea rezisten ei) este o caracteristică importantă pentru elementele şi structurile de beton armat.redistribuirea eforturilor în structură.05 ≥ 2.5 0. prin deforma ii mari . o rezervă de rezisten ă şi.5 la 8.08 ≥ 5.5 ≥ 1. Valori fR. O condi ie necesară.1.056 Specifica ia tehnică ST 009/2005 prevede valori similare : Tabelul 4-2. EN 1992-1-1 defineşte trei clase de ductilitate. Proprietă ile armăturilor după EN 1992-1-1 Forma produsului Clasa Limita caracteristică de elasticitate fyk sau f0. De asemenea impune condi ia ca raportul între alungirea la rupere şi cea sub încărcare maximă să nu fie mai mic decât 3. În acest sens.052 > 11 0. cu o alungire specifică minimă de 3. Se observă că.15 < 1. pentru că limitează “suprarezisten a”.05 ≥ 2. εuk (%) ≥ 1. pentru asigurarea ductilită ii structurale este ductilitatea armăturilor.0 400 până la 600 ≥ 1.min 5 –6 0.5 la 12 0.0 Bare şi sârme îndreptate A B C A Plase sudate B C Cerin a sau valoarea fractilului (%) 5. adică excesul de capacitate portantă fa ă de cea prevăzută la proiectare. iar în cazul clasei C (o eluri cu ductilitate ridicată) şi o limită maximă a raportului k.35 ≥ 7.5 10. valorile minime ale coeficientului fR sunt : Tabelul 4-1. pe de altă parte.0 ≥ 1. pe de o parte.5%.040 > 12 0. exces care poate să modifice ierarhia de apari ie a articula iilor plastice dorită de proiectant. . Limita maximă este importantă la structurile situate în zone seismice.86 Armături pentru beton armat După EN 1992-1-1.2k (MPa) Valoare minimă a lui k = (ft/ fy)k Valoare caracteristică a deforma iei specifice sub încărcarea maximă.35 ≥7.min după EN 1992-1-1 Dimetrul nominal al barei (mm) fR. Valori fR. pe lânga condi ia de deforma ie minimă. se impune în general şi un raport minim între efortul de rupere şi cel de curgere k.5 0. dar nu suficientă.disiparea de energie sub încărcări ciclice (de exemplu seismice). Limita minimă asigură.min după ST 009/2005 Dimetrul nominal al barei (mm) fR.0 ≥ 1. o creştere a ductilită ii elementului de beton armat. Tabelul 4-3. A.15 < 1. Principalele avantaje asigurate de comportarea structurală ductilă sunt : .avertizarea ruperii.0 10.5 ≥ 1. B şi C (vezi Tabelul 4-3).5 ST 009/2005 defineşte în plus clasa D.045 9 la 10.035 6. Anexa C. . .

50 0. Testul de îndoire-dezdoire constă în îndoirea barei la 90º.014 0. max. azot). Diametrul dornului pentru testul de îndoire. în jurul unui dorn cu diametrul dat în tabelul 4-4.52 Valoarea echivalentului carbon se calculează cu formula: CE = C + Mn/6 +(Cr + Mo + V)/5 +(Ni + Cu)/15 .5 Sudabilitatea Majoritatea o elurilor pentru beton armat sunt sudabile.22 0.055 0. Tabelul 4-4.012 0. EN 10080 admite fie testul de îndoire. echivalent carbon şi alte impurită i (sulf. Trebuie subliniat că deformarea la cald nu este acceptabilă pentru că modifică proprietă ile de rezisten ă şi deformabilitate ale o elului. după EN 10080 şi ST 009/2005 Carbon Sulf Fosfor Azot Cupru max. Valorile limită impuse de norme (EN 10080 şi ST 009/2005) sunt următoarele: Tabelul 4-6. max. O el lichid Produs 0. fie cel de îndoire-dezdoire. Testele sunt considerate satisfăcute dacă după test nu este nici un semn de rupere sau fisuri vizibile cu ochiul liber. această calitate fiind uneori necesară în procesul de produc ie (relizarea de caracse de armătură sudate. îmbătrânirea o elului. după EN 10080 şi ST 009/2005 Diametrul maxim al dornului Diametrul nominal d (mm) EN 10080 ST009/2005 < 12 5d 5d 12 ≤ d ≤ 16 5d 6d 16 < d ≤ 25 8d 8d > 25 10d 8d 4. max. Testul de îndoire constă din îndoirea la 180º o singură dată a barei. Diametrul dornului pentru testul de îndoire-dezdoire.050 0. fosfor. 0. Sudabilitatea depinde de procentul de carbon. Îndoirea este o deforma ie plastică la rece.24 0.Armături pentru beton armat 87 4.1.055 0. după EN 10080 şi ST 009/2005 Diametrul maxim al dornului Diametrul nominal d (mm) EN 10080 ST009/2005 ≤ 16 3d 3d > 16 6d 3d Sârme trefilate 3-4d Tabelul 4-5.4 Capacitatea de îndoire Barele de armătură trebuie uneori îndoite pentru a fi fasonate corect (de exemplu etrierii sau ciocurile barelor). urmată de dezdoire cu cel pu in 20º.050 0.1. îmbinarea prin sudare a armăturilor). max. Compozi ia chimică (% masice).85 Carbon echivalent max. în jurul unui dorn cu diamterul conform tabelului 4-5.80 0. şi trebuie verificat că armătura îndoită nu este afectată de acest proces.

după ST 009/2005. O elurile pentru beton armat con in sub 0. Diagramele efort-deforma ie ale o elurilor pentru beton armat . Mecanismul cedării la oboseală al armăturilor poate fi descris în mod simplificat în felul următor: dintr-un punct de concentrare a eforturilor (imperfec iune geometrică. în cel de-al doilea caz.4% carbon. În primul caz se ob in bare cu palier de curgere distinct şi ductilitate bună (fig. 4-1. 4-1a) . fie se aplică o serie de tratamente termice (procedeul Tempcore. respectiv 100 MPa pentru sârme trefilate. Un caz special de deformare la rece este torsionarea. 3-1b). care avansează treptat.88 Armături pentru beton armat 4. a) O el laminat la cald b) O el deformat la rece Fig. Ob inerea barelor (sau sârmelor) de armătură se face fie prin laminare la cald. Pentru a îmbunătă i rezisten a. Cu cât cantitatea de carbon este mai ridicată.6 Rezisten a la oboseală Unele structuri sunt supuse la încărcări repetate (de exemplu tablierele de poduri sau grinzile podurilor rulante).2 Compozi ia o elurilor pentru beton armat şi producerea armăturilor O elurile obişnuite con in fier şi o cantitate redusă de carbon. Pentru acestea.6 din limita de curgere caracteristică şi amplitudinea 2σa de cel pu in 150 MPa pentru bare laminate la cald. bara se rupe brusc. comportarea la oboseală a armăturilor este foarte importantă. punct de coroziune) se formează o fisură. barele nu au palier distinct de curgere şi deformabilitatea lor este de regulă mai redusă (fig. crestătură. păstrând în acelaşi timp ductilitate suficientă. 4-3). Deformarea la rece produce o ecruisare a o elului (fig. realizarea a cel pu in 2 milioane de cicluri cu σmax egal cu 0. 4. utilizat pentru o eluri S400…S600).1. Criteriul de verificare a rezisten ei la oboseală este. 4-2). dar scade deformabilitatea. de ex. PC 52). Când sec iunea rămasă devine insuficientă. cu atât creşte rezisten a. fie prin tragere la rece. fie se adaugă cantită i reduse din alte metale (o eluri slab aliate. care produce o ecruisare diferen iată a o elului în func ie de distan a la centrul sec iunii (fig. micşorând sec iunea utilă a barei.

1999) Fig. Ecruisare prin răsucire (după FIB. Diagramele efort-deforma ie ale o elurilor înainte şi după întindere la rece (după FIB. 4-3. 1999) .Armături pentru beton armat 89 Fig. 4-2.

măsurată pe o zonă cu lungimea ini ială de 5 diametre ale barei. fie printr-o rela ie biliniară cu consolidare (pantă pozitivă pe a doua por iune).75%). ft = rezisten a.90 Armături pentru beton armat 4. 4-1a). Primul caz este cel al o elurilor ductile. folosită în calculul simplificat de rezisten ă. pentru un o el din clasa C.9εuk (de exemplu.15). cu o valoare maximă a efortului unitar ftd =1.2%. εu = deforma ia ultimă (corespunzând efortului unitar maxim ft). iar valoarea de calcul este 0. Es = modulul lui Young = 195…210 GPa.2 = punctul de la care. valoarea de calcul a deforma iei ultime este 90% din valoarea caracteristică a deforma ia ultime εud = 0. Se pot observa două tipuri de comportare : cu limită de curgere net definită şi palier de curgere (Fig. EN 1992-1-1 (Fig. valoarea caracteristică a deforma iei ultime este de 7. Mărimile caracteristice sunt: fy = limita de curgere. STAS 10107/0-90 recomandă folosirea diagramei biliniare cu consolidare. 4-5) nu prevede nici o verificare pentru deforma ia ultimă în cazul în care se adoptă modelul cu palier. şi fără limită de curgere netă (Fig.5%. şi care cuprinde sec iunea de rupere este considerabilă (de exemplu la o eluri de tip PC 52 poate atinge 30-33%). 4-1b). iar în cazul în care se adoptă modelul biliniar. Ruperea este precedată de o stric iune (gâtuire) accentuată a sec iunii. debutul stric iunii (localizarea ruperii) are loc imediat după punctul de efort unitar maxim.5 = 6. ca în figura 4-4b.9x7. Pentru deforma ia ultimă εu la barele laminate. Valoarea de calcul a rezisten ei fyd (sau Ra cu nota iile din STAS 10107/0-90) este valoarea caracteristică a limitei de curgere fyk împăr ită la factorul par ial de siguran ă γs (=1. Alungirea la rupere. Numai rezisten a este clar definită pe curba caracteristică. STPB). deforma ia reziduală este 0. STAS 10107/0-90 prevede o valoare de 1% pentru grupările de încărcări obişnuite şi 5% pentru grupările de încărcări care includ şi ac iunea seismică. curba caracteristică a o elului se schematizează fie printr-o rela ie biliniară cu palier.4 Modele de calcul Pentru calcul. 4. Efortul unitar se determină împăr ind for a de întindere aplicată la sec iunea nominală a barei. Se defineşte o limită de curgere conven ională: f0. la descărcare. Op iunea curentă este rela ia biliniară cu palier. pe baza căreia se poate trasa rela ia σ−ε. . STAS 10107/0-90 recomandă fie o diagramă biliniară cu consolidare. În curba s-e.3 Proprietă i mecanice Comportarea mecanică a o elurilor este caracterizată prin încercarea de întindere. Pentru zonele plastice poten iale ale elementelor din structuri antiseismice. O elurile fragile nu au un prag de curgere bine definit şi deforma ia ultimă este redusă (alungire la rupere de până la 10%). fie o diagramă biliniară cu palier.25fyd (Figura 4-4a) În cazul sârmelor trase (STNB.

4-5. STNB: Sârme de diametru mic (3. STPB). Principalele lor caracteristici mecanice sunt date în tabelul 4-7. Livrat în colaci (Φ6. o elul este puternic ecruisat... Sunt utilizate de obicei sub formă de plase sau caracse sudate în puncte.5 Caracteristicile o elurilor utilizate în România pentru armături O elurile utilizate în România pentru beton armat sunt: bare lise (OB 37). PC 60) şi sârme trase (STNB. aderen ă medie cu betonul. suprafa a este foarte lisă.5% εa a) b) Fig. .. ceea ce face ca aderen a să fie foarte proastă.05Ra R a εap = Ra/Ea εau εa εap = Ra/Ea 1. Rela ii σ−ε simplificate pentru calcul (STAS 10107/0-90) Fig. PC 60: O eluri cu con inut limitat de carbon. în schimb deforma iile sunt limitate. trefilate. aderen ă înaltă. Rezisten ă scăzută. Din cauza procedeului de fabrica ie.4% Mn). rezisten a fiind mărită.25Ra Ra σa 1.2Ra 1. bare profilate (PC 52. laminat la cald. De asemenea. slab aliate (1. armături constructive şi de montaj. PC 52. Utilizate pentru armăturile de rezisten ă. Rezisten ă bună. ductilitate înaltă. ductilitate bună.8 mm). suprafa ă profilată (Figura 3-6). Utilizat în general pentru etrieri. 4-4.Armături pentru beton armat 91 σa 1. bare lise cu sec iune circulară.12) sau bare cu lungimea mai mică de 12 m (Φ > 12). Rela ii σ−ε simplificate pentru calcul (EN 1992-1-1) 4. OB 37: O el cu con inut mic de carbon..

Această continuitate este asigurată prin înnădirea barelor.12 14. Înnădirea prin suprapunere va fi tratată in capitolul 5. 4-6..0 4. pentru că se bazează pe transmiterea eforturilor prin aderen ă.... care se poate realiza prin prin suprapunere.. sudură sau dispozitive mecanice.0 5.5.. De asemenea.. Profilatura o elurilor PC: a) PC 52. .1 Înnădiri prin sudură Înnădirea prin sudură se face de obicei utilizând eclisele. În continuare sunt prezentate înnădirile prin sudură sau dispozitive mecanice. 4.. cu respectarea lungimilor de cordoane din figura 4-7.0.40 3.6 Înnădirea armăturilor Armăturile sunt de regulă livrate şi fasonate în bare de lungime limitată (cel mult 12 m)..14 16. tehnologia de execu ie impune utilizarea de bare de lungimi relativ reduse.... fără nervuri longitudinale).28 6.. Caracteristici mecanice ale o elurilor pentru betaon armat (STAS 10107/0-90) Tip o el Diametru nominal Φ (mm) Limita de curgere σc min (MPa) Rezisten a σr min (MPa) Alungirea la rupere (%) 5Φ 10 Φ Rezisten a de calcul Ra (MPa) OB 37 PC 52 PC 60 STNB 6.7.28 32..40 6.. b) PC 60 4.92 Armături pentru beton armat STPB : Singura diferen ă fa ă de STNB este existen a nervurilor pe suprafa ă (cu aspect asemător celor de la PC 52.6. Pe de altă parte trebuie asigurată continuitatea transmiterii eforturilor..9 8 255 235 360 340 330 400 510 460 400 360 510 600 610 560 590 25 25 20 15 - 6 7 8 8 210 300 290 355 370 325 a) b) Fig. Tabelul 4-7. Existen a nervurilor creşte substan ial aderen a..4..3.6.

6.2 Înnădire cu dispozitive mecanice Înnădirea barelor poate fi de asemenea realizată cu diverse tipuri de dispozitive mecanice care asigură continuitatea eforturilor între cele două bare. Conector cu mufă filetată filer manşon filer Fig. În figurile 4-8.Armături pentru beton armat 93 Fig. 4-7. • Utilizarea a două piese semicilindrice din o el moale care sunt sertizate pe cele două armături. • Utilizarea de manşoane cilindrice cu diametrul interior mai mare decât al armăturilor şi turnarea unui aliaj uşor fuzibil între bară şi manşon. le aminitim pe următoarele: • Utilizarea unei mufe filetate care se înşurubează pe capetele filetate ale barelor . Conector cu manşon în care se toarnă un aliaj uşor fuzibil .4-10 sunt prezentate câteva sisteme de înnădire mecanică. mufă filetată capăt conic filetat Fig. 4-8. 4. Înnădire prin sudură cu eclise a) cu cupoane de armătură b) cu cornier Detalii suplimentare privind realizarea înnădirilor prin sudură sunt date în normativul C 18-83. Între sistemele utilizate... 4-9.

Cantitatea necesară nu rezultă dintr-un calcul. 6 6 Figure 4-11. ci din reguli empirice. 4-10. . Rolul lor este să ajute la realizarea carcasei de armătură şi să-i asigure stabilitatea în timpul turnării betonului. Conector cu manşon şi bol uri 4. iar barele (4) sunt bare constructive.94 Armături pentru beton armat Fig. • Armături constructive: Preiau eforturi. Cantitatea necesară rezultă dintr-un calcul de rezisten ă. Barele (5) sunt prevăzute pentru momentul încovoietor negativ (bare de rezisten ă). • Armături de montaj: Nu preiau eforturi. armăturile pot fi clasificate în una din categoriile următoare: • Armături de rezisten ă: Preiau eforturi. prevăzute pentru preluarea eforturilor din for ă tăietoare (2).7 Clasificarea armăturilor după rolul lor După rolul lor în elementele de beton armat. Plan de armare a unei grinzi din beton armat În figura 4-11 este dat un exemplu de armare al unei grinzi din beton armat. armături transversale de rezisten ă (etrieri). şi bare de montaj (6). etrieri constructivi (3) – nu rezultă necesari din calcul. prevăzute să preia eforturi de întindere din contrac ie. Se disting armături longitudinale de rezisten ă (1). prevăzute pentru preluarea eforturilor din încovoiere.

Desena i diagramele de calcul σ−ε ale o elurilor. Care sunt parametrii care influen ază sudabilitatea armăturilor ? 6. Care sunt rolurile pe care le pot avea armăturile într-un element de beton armat. Exemplifica i. Desena i diagramele tipice σ−ε ale o elurilor. Defini i ductilitatea unei structuri (sau a unui element structural). Care sunt tipurile de armături utilizate în România şi ce caracteristici are fiecare ? 10. Comenta i. 9. Care sunt avantajele unei comportări structurale ductile ? 4. Care este criteriul de verificare al rezisten ei la oboseală a armăturilor ? 7. 8.Armături pentru beton armat 95 Întrebări 1. Care sunt cerin ele principale privind armăturile pentru beton armat ? 2. . Cum se verifică capacitatea de îndoire a barelor de armătură ? 5. Ce parametru defineşte calitatea aderen ei barelor profilate ? 3. Comenta i.

în cea mai mare parte a cazurilor. 5-1. Încercarea clasică este cea de smulgere. Ancorarea şi înnădirea armăturilor 5.avulb ⇔ τb. trebuie transmisă prin aderen ă diferen a între eforturile de forfecare de la o sec iune la altă sec iune. prin aderen ă.av = Asσs/(ulb) = (πdb /4) σs/(πdblb) = σsdb/(4lb) în care db = diametrul barei. care se realizează. Smulgerea unei bare din beton Asσs = τb. Eforturile principale de întindere provoacă fisurarea înclinată şi în final se formează un con de smulgere în jurul barei. Echilibrul după direc ia normală la axa grinzii dă: . Bara trebuie să-şi dezvolte capacitatea portantă fără ruperea aderen ei.1 Importan a aderen ei Armătura nu este direct solicitată de încărcările aplicate . Calculul efortului tangen ial mediu de aderen ă pleacă de la echilibrul între for a de aderen ă şi for a de întindere în bară: Fig. Eforturile tangen iale care se dezvoltă la interfa a beton-armătură dau eforturi principale de întindere şi de compresiune. situată la distan a ∆x (Figura 5-2). În consecin ă.1) În cazul elementelor încovoiate cu for ă tăietoare. 5-1). care constă în aplicarea unei for e de întindere asupra unei bare de armătură din care o parte este înglobată în beton (Fig. comportarea de compozit a betonului armat este determinată de legătura între cele două materiale. Aderen a beton-armătură 5. u = perimetrul barei As = aria sec iunii barei 2 (5. efectul încărcărilor este transmis la armătură prin intermediul betonului.96 Aderen a beton-armătură.

. 5). Efectul acestui fenomen este o scădere a deforma iei medii a tirantului (comparată cu deforma ia barei de armătură neînglobate în beton) şi poartă numele de “rigidizare la întindere” (tension stiffening). rezultă Ts1 ≠ Ts2 Diferen a între for ele din armătură este echilibrată de for ele de aderen ă: Ts1 – Ts2 = Fb ⇔ As(σs1 .avu∆x în care u este perimetrul armăturilor. Starea de eforturi înrt-un element de lungime dx dintr-o grindă de beton armat Într-un tirant fisurat. În consecin ă trebuie verificate condi iile de aderen ă acolo unde for a tăietoare este mare. Între fisuri apar eforturi de aderen ă a căror distribu ie este antisimetrică. 5-2. Ancorarea şi înnădirea armăturilor 97 V1 = V2 + q∆x (5.4) τb.5) În concluzie. Putem considera: z1 ≅ z2 = z (vezi cap.2) Echivalen a momentelor exterioare şi interioare pe cele două fe e ale elementului de grindă dă: M1 = z1Ts1 (5. Rezultă: (5. for a (şi respectiv efortul unitar) în armătură este aceeaşi în toate sec iunile fisurate. şi cum M1 ≠ M2.av = As(σs1 . Fig. efortul unitar de aderen ă dezvoltat depinde de varia ia momentului (for a tăietoare) şi nu de valoarea sa.3a) M2 = z2Ts2 (5. chiar dacă momentele sunt mici (de exemplu la reazemele marginale).σs2) = τb. o parte din încărcare este transmisă la beton prin aderen ă : în beton apar eforturi de întindere. Deoarece for a din armătură nu scade la capetele unui tronson delimitat prin fisuri.σs2)z/(u∆xz) = (∆M/∆x)/(uz) = V/(uz) (5.σs2)/(u∆x) = As(σs1 .Aderen a beton-armătură. iar în armătură scade efortul.av = 0. Între două fisuri. efortul mediu de aderen ă este null τb.3b) În care Ts1 şi Ts2 sunt for ele de întindere din armătură.

Ancorarea şi înnădirea armăturilor Fig. Pentru ambele încercări.2. 5-3. pentru a elimina efectul de confinare la reazem. în armătură şi eforturi unitare de aderen ă într-un tirant de beton armat 5. deplasarea relativă fa ă de beton.98 Aderen a beton-armătură. cu interpunerea unei plăci de cauciuc. este înglobată într-un cub de beton cu latura 10d cu un manşon din plastic care suprimă aderen a pe o lungime egală cu 5d. 5. Cubul de beton se aşază pe o placă de reazem găurită. Se ob ine în final o rela ie între efortul mediu de aderen ă şi lunecarea relativă. la capătul superior al barei. .2 Determinarea experimentală Capacitatea de aderen ă a barelor la beton se poate măsura prin două încercări diferite: încercarea de smulgere (Pull Out Test) şi încercarea de încovoiere (Beam Test). procedurile au fost definite în recomandările RILEM. Eforturi unitare în beton. şi se măsoară. de diametru d. În timpul încercării se aplică o for ă de întindere crescătoare F la partea inferioară a barei.1 Încercarea de smulgere (POT) Bara. pentru a permite trecerea barei.

o rela ie între efortul mediu de aderen ă şi lunecarea relativă. legate la partea superioară printr-o articula ie din o el. Fig.2 Încercarea de încovoiere (BT) La această încercare. bara nu aderă la beton decât pe o lungime egală cu 10d.2. bara joacă rolul de armătură principală într-o grindă de beton armat formată din două blocuri simetrice. Încercarea de încovoiere (BT) . 5-4. În fiecare din cele două blocuri. 5-5.Aderen a beton-armătură. Încercarea de smulgere (POT) 5. 5-5. Lunecarea relativă a barei se măsoară la extremitatea grinzii. ca şi în cazul încercării de smulgere. Ancorarea şi înnădirea armăturilor 99 Fig. ca în Fig. şi se ob ine.

100 Aderen a beton-armătură..6 . 1983) Fig.Rela ie tipică efort local de aderen ă – lunecare relativă Până la un anumit nivel de solicitare (τ0 în figura 5. 5. τ τmax τB B C τA τ0 O A s a) Model teoretic b) Rezultate experimentale (Eligehausen et al..6a. Ancorarea şi înnădirea armăturilor 5. Aderen a realizată prin adeziune este relativ mică (τ0 = 0. Acest tip de aderen ă este numită aderen ă mecanică.6a) nu există lunecare relativă – legătura între beton si armătură se face prin adeziune (lipire).. un alt mecanism intră în ac iune.3 Rela ia efort de aderen ă – lunecare relativă (τ . . care depinde de neregularită ile de pe suprafa a barei de armătură.s) Proprietă ile de aderen ă ale unei bare înglobate în beton pot fi cel mai bine descrise prin rela ia între efortul unitar de aderen ă şi lunecarea relativă locală a barei. Mecanismul aderen ei poate fi studiat plecând de lunecarea relativă a armăturii fa ă de betonul care-o înconjoară.s este dată în Error! Reference source not found. Când începe să apară lunecare relativă.5.1. Această rela ie este de altminteri necesară pentru modelele analitice care descriu comportarea barelor ancorate în beton. O rela ie tipică τ .0 MPa).

la rândul lor. Dacă nu există confinare. până când încep să cedeze la forfecare pragurile de beton dintre nervuri (punctul D). După apari ia acestor fisuri. Fisurile ajung la suprafa a betonului (punctul C). dau naştere la fisuri longitudinale de despicare. pentru un efort tangen ial τB = 2. În continuare.Aderen a beton-armătură.. for a de aderen ă scade şi aderen a se realizează prin frecare. care va luneca în beton. Sec iune longitudinală Sec iune transversală For e în beton Fig. rezultatul va fi o cedare a aderen ei în jurul perimetrului barei. Ancorarea şi înnădirea armăturilor 101 Efortul de aderen ă care ac ionează între bara de armătură şi beton dă naştere la eforturi principale de întindere şi de compresiune. aderen a se pierde complet. Dacă rezisten a la forfecare este cea mai scăzută.Fisuri interne şi for e între bara profilată şi beton (Goto. Conlucrarea armăturii cu betonul se realizează prin biele înclinate de beton.. Această presiune interneă dă eforturi circumferen iale de întindere care. şi componenta radială τtgα ac ionează ca o presiune internă.7 . 5-6a. Dacă este depăşită rezisten a de întindere pe direc ia eforturilor principale de întindere apar fisuri interne înclinate (punctul B pe graficul din fig.3 MPa). la întindere sau la compresiune va fi prima depăşită şi va schimba condi iile de aderen ă. 1971) . for a de aderen ă se descompune ca în figura 5-7. încărcarea poate creşte în continuare. Cea mai mică dintre rezisten ele la forfecare. Acest tip de cedare are loc de obicei la barele netede. Dacă există confinare transversală. 5.

102 Aderen a beton-armătură. Influen a mărimii nervurilor este bine exprimată de factorul de profil (aria relativă a nervurii) fR. EN 1992-1-1 recunoaşte influen a pozi iei barelor.Prezentarea condi iilor de aderen ă . De asemenea. 5. Aceasta se datorează tasării betonului proaspăt.8 . definit în capitolul 4.4 Factori care influen ează aderen a Principalii factori care influen ează aderen a dintre beton şi armătură sunt următorii: • Rezisten a betonului la întindere este este de importan ă majoră dacă cedare are loc prin despicarea betonului. ea este mai bună pentru barele orizontale situate aproape de fundul cofrajului decât pentru barele orizontale situate la distan ă de fundul cofrajului. A = direc ie de betonare a) 45º ≤ a ≤ 90º c) h > 250 mm b) h ≤ 250 mm d) h > 600 mm Fig. Adaugate la eforturile de întindere din despicare. dar şi sensibilitatea la despicare. • Rezisten a betonului la compresiune este importantă pentru rezisten a la for ele concentrate de la contactul cu nervurile. Ancorarea şi înnădirea armăturilor 5. clasificând condi iile de aderen ă în func ie de aceasta (fig. Barele foarte netede sau murdare (de exemplu cu ulei pentru cofraj) au o aderen ă foarte scăzută. • Suprafa a barei este determinantă pentru transferul for elor prin aderen ă. decât pentru barele verticale trase în direc ia de betonare. Efectul este important mai ales pentru barele orizontale. Creşterea fR (prin mărirea înăl imii nervurii sau prin micşorarea distan ei între nervuri) măreşte rezisten a la smulgere. • Pozi ia barelor în timpul betonării are o influen ă importantă. • Nervurile barelor de înaltă aderen ă dau o bună aderen ă. • Contrac ia betonului poate produce eforturi de întindere în jurul barelor. Aderen a este mai bună pentru barele verticale trase în direc ia opusă betonării. duc la scăderea capacită ii de aderen ă. 5-8).

Ea împiedică deschiderea fisurilor de despicare.7) Valorile λao şi nanc sunt date în STAS 10107/0-90 în func ie de: • Natura solicitării (trac iune/ compresiune).5 Lungimea de ancorare 5. Ancorarea şi înnădirea armăturilor 103 • Cedarea prin despicare poate fi evitată dacă există for e de compresiune transversale fa ă de armătură. • Condi iile de aderen ă (pozi ia fa ă de direc ia de turnare a betonului). Aa = aria armăturii .03 0. Ei joacă un rol important în cazul cedării aderen ei prin despicarea betonului. • Al i factori de influen ă sunt grosimea acoperirii cu beton. d în EN 1992-1-1 sau 1.05 λao nanc 0. PC 52 OB 37 întindere compresiune 0. • Condi iile de solicitare (monotonă/ ciclică). 5. • Rugozitatea barelor (bare rotunde/ profilate). PC 52 OB 37 PC 60.2d în STAS 10107).6) şi se adaugă un termen suplimentar λao pentru a ine cont de dispersia rezultatelor experimentale: λa = nanc σa/Rt + λao (5.Aderen a beton-armătură. diametrul barelor. 5-1): AaRa ≤ τamula ⇔ la = AaRa/(uτam) = (Ra/(4τam))d = λad (5. Distan a minimă fa ă de marginea sec iunii de beton sau între bare determină pozi ia planului de despicare.08 0.1 Calculul după STAS 10107/0-90 Calculul lungimii de ancorare se bazează pe echilibrul la limită dintre for a de aderen ă şi rezisten a barei de armătură (vezi Fig.04 0. Ele pot compensa for ele de despicare. Normele prevăd un strat minim de acoperire în func ie de diametrul barei ( de ex. la = lungimea de ancorare λa = lungimea de ancorare normalizată Deoarece τam depinde de rezisten a la întindere a betonului Rt putem scrie: 1/(4τam) = nanc/Rt (5.12 0.07 0. Tabelul 5-1 Valorile nanc şi λao (STAS 10107/0-90) Armături Condi ii de aderen ă şi de solicitare Solicitate la Aderen ă bună. u = perimetrul barei .5) În care : d = diametrul barei.05 0.07 12 10 . Ra = rezisten a armăturii . În schimb for ele de întindere transversale micşorează rezisten a la despicare a betonului. condi ii normale Condi ii severe de solicitare sau de solicitare condi ii proaste de aderen ă Tip armătura PC 60. distan a între bare.5. • Armătura de confinare influen ează mai ales cedarea prin despicate.

La barele netede lungimea ciocului nu este cuprinsă.5. lungimea ciocurilor este inclusă în lungimea de ancorare. corespunzătoare condi iilor severe de solicitare sau cu condi iilor defavorabile de aderen ă. 5. Ancorarea şi înnădirea armăturilor Dacă condi iile severe de solicitare se cumulează cu condi iile defavorabile de aderen ă. valorile din tabelul de mai sus. de condi iile de aderen ă (legate de pozi ia barei. contrar normelor româneşti. 5-8) şi de diametrul barei : fbd = 2. Fig. EC 2 defineşte direct valoarea de calcul a efortului ultim de aderen ă mediu. Pentru a ameliora ancorarea barelor întinse se pot prevedea ciocuri. cu condi ia să se evite împingerea în gol (a betonului de acoperire) şi strivirea betonului la înteriorul ciocului.rqd = (φ/4)(σsd/(fbd) (5. sunt date în figura următoare. Dimensiunile standard ale ciocurilor. Rezultă lungimi de ancorare cuprinse în general între 20 şi 50 de diametre ale armăturii.2 Calculul după Eurocode 2 Plecând deasemenea de la echilibrul între for a în armătură şi for a de aderen ă. Eurocode 2 ajunge la o rela ie similară cu (5. Pentru barele comprimate nu se recomandă prevederea de ciocuri.12) . notată fbd în func ie de rezisten a caracteristică a betonului la întindere fctd. care defineşte lungimea de ancorare de bază : lb.25 η1 η2 fctd (5. vezi fig.11) Dar.104 Aderen a beton-armătură. Dimensiunile ciocurilor şi reguli constructive Pentru barele profilate.5). precum şi unele reguli constructive. 5-9. se majorează cu 20%.

Valorile lor sunt sintetizate în tabelul 5.min)/ As ΣAst aria sec iunii armăturii transversale de-a lungul lbd ΣAst. se limitează aici fctk.25 As pentru grinzi şi 0 pentru plăci As aria sec iunii unei bare ancorate individual de diametru maxim K valori care apar în figura 5-11 p presiune transversală la starea limită ultimă de-a lungul lbd în MPa a) Bare drepte cd = min (a/2.13) Coeficien ii α1. c1) c) Bare terminate printr-o buclă cd = c Fig.rqd (bare întinse) = 0. Mărimea acoperiri de calcul cd este definită în figura 5-10. η1 este un coeficient legat de condi iile de aderen ă şi de pozi ia barei în timpul betonării: η1 = 1. de confinarea pasivă (α3. Valorile lui cd pentru grinzi şi plăci .rqd (bare comprimate) ≥ 10φ ≥100 mm (5. de mărimea acoperirii cu beton (α2). λ şi p folosite la calculul coeficien ilor din tabelul 5.2.0.min aria sec iunii minime de armătură transversală = 0.6lb.05 la valoarea corespunzând clasei C60/75. Valoarea de calcul a lungimii de ancorare derivă din valoarea de bază.3lb. amendată cu coeficien i care in seama de efctul diveşilor factori de influen ă: lbd = α1 α2 α3 α4 α5 lb.φ )/100 pentru φ > 32 mm inând cont de fragilitatea crescândă a betoanelor cu rezisten a. c1.0 pentru φ ≤ 32 mm η2 = (132 . Mărimile K.rqd ≥ lb..0 când condi iile de aderen ă sunt "bune" şi η1 = 0.Aderen a beton-armătură. 5-10. Ancorarea şi înnădirea armăturilor 105 în care: fctd este rezisten a de calcul la întindere a betonului.min = 0. c) b) Bare terminate printr-un cioc cd = min (a/2.α5 in seama de forma barelor (α1).min cu lb.7 în toate celelalte cazuri η2 este legat de diametrul barei : η2 = 1..α4) şi de confinarea activă (α5).2 sunt definite mai jos : λ = (ΣAst .ΣAst.

0 Fig. b) şi c) Confinare prin armături transversale nesudate de armăturile principale Confinare prin armături transversale sudate* Confinare prin compresiune transversală Toate tipurile Toate tipurile.12 a).7 ≤ 1. α3.α1 lb.0 α 1 = 1.Valori ale coeficien ilor α1 . 5-12) se poate defini o lungime de ancorare echivalentă lb. după cum urmează : . 4. .0 α 3 = 1 – Kλ ≥ 0. Valori K pentru grinzi şi plăci a) cioc normal la 90° ° b) cioc normal la 150° ° c) buclă normală d) bară transversală sudată Fig.rqd. prevăzute cu ciocuri.106 Aderen a beton-armătură.rqd pentru formele din figura 5-12d).rqd pentru formele din figurile 5-121a) la 5-12c).0 α 1 = 0.0 α 4 = 0.7 ≤ 1. 5-11. α2. .15 (cd – φ)/φ α 1 = 1.15 (cd – 3φ)/φ ≥ 0. Pentru ancorarea barelor transversale (etrieri) se recomandă folosirea detaliilor din figura 5-13.12d) Toate tipurile ≥ 0.0 α 4 = 0.04p ≥ 0. b) şi c) Acoperire Drept Tip de ancorare Armătură de beton armat întinsă comprimată α 1 = 1. Ancorarea şi înnădirea armăturilor Tabelul 5.Metode de ancoraj altele decât cu bare drepte În mod simplificat. 4.0 α 2 = 1 – 0. 5-12 .12 a). pentru barele întinse.7 α 5 = 1 – 0.α4 lb. 4.7 ≤ 1. bucle sau bare transversale sudate (fig.7 dacă cd >3φ altfel α 1 = 1.eq în loc de lb. α4 şi α5 Factor de influen ă Forme de bare Drept Altul (vezi Fig.7 − Altul (vezi Fig.2 .0 α 2 = 1 – 0.7 ≤ 1. pozi iile şi diametrele ca în Fig.0 α 2 = 1.0 α 3 = 1.0 α 2 = 1.

5-13.6. Betonul din vecinătatea barelor fiind solicitat mai intens decât în cazul unui ancoraj.6 Înădiri prin suprapunere Înnădirea prin suprapunere este este metoda cea mai frecvent folosită şi se bazează pe transmiterea eforturilor de la o bară la alta prin intermediul betonului (Fig.1 Calculul lungimii de suprapunere după STAS 0107/0-90 Normele româneşti (STAS 10107/0-90) dau rela ia următoare: ls = ksla (5.Aderen a beton-armătură. Înnădire prin suprapunere: fisuri în beton (Goto. se recomandă ca acoperirea fie mai mare de 3φ sau 50 mm 5.14b) Fig. 1965) .14a) (5.1. Ancorarea şi înnădirea armăturilor 5φ. 5. 5-14.5ri ks = 1 + 0. 5-14 şi 5-15).13) unde la este lungimea de ancorare necesară în condi ii similare. lungimea de suprapunere trebuie să fie mai mare decât cea de ancorare.25ri (compresiune) cu ri = Aa înnădite / Aa totale. în func ie de asemenea de natura efortului din înnădire: (întindere) ks = 1 + 0. şi ≥ 70 mm 107 a) b) c) d) Fig. (5. iar ks este un coeficient care ine cont de propor ia de bare înnădite fa ă de cantitatea totală. Ancorarea armăturilor transversale Pentru cazurile c) şi d). şi ≥ 50 mm 10φ.

Transmiterea eforturilor la o înnădire prin suprapunere (Eligehausen.2 Calculul lungimii de suprapunere după EN 1992-1-1 Eurocode 2 dă o rela ie asemănătoare cu cea din normele româneşti : l0 = α1 α2 α3 α4 α5 α6 lb.6.min în care: l0. 5.rqd = α6 lbd ≥ l0.15) (5. • • • • • • Trebuie de asemenea respectate anumite regului constructive: asigurarea unei bune acoperiri cu beton a barelor. 1979). decalarea întreruperii barelor şi a înnădirilor. dacă se înnădesc mai multe bare.16) .rqd. 15φ . şi nu prin suprapunere. înnădirea barelor cu dimaetru mai mare de 25 mm prin sudură. înnădirea barelor în zonele mai pu in solicitate.1. 200 mm} (5. Ancorarea şi înnădirea armăturilor Fig. 5-15.108 Aderen a beton-armătură.min > max{0. lungimea de suprapunere ls poate fi micşorată dacă efortul unitar σa scade pe lungimea de suprapunere.3 α6 lb. îndesirea etrierilor în zona de suprapunere.

Aderen a beton-armătură. Tabelul 5.5 ρ1 este propor ia barelor înnădite a căror axă se situează la mai pu in de 0.3 dă valorile lui α6.65 l0 de axa înnădirii considerate (vezi figura 5-16). . Tabelul 5.suprapunerile vecine sunt distan ate longitudinal cu cel pu in 0.3 . 5-16.5 ρ1 α6 < 25% 1 33% 1. dacă această condi ie nu este satisfăcută. 5-17) : . Propor ia de bare înnădite de luat în calcul într-o sec iune de înnădire Dispunerea înnădirilor trebuie să respecte anumite reguli constructive (vezi fig. 5-17.15 50% 1. . Fig.în cazul suprapunerilor vecine se respectă o distan ă liberă minimă de 2φ sau 20 mm între barele adiacente.5 A Sec iunea considerată B Bara I C Bara II D Bara III E Bara IV Exemplu : Barele II şi III sunt în afara sec iunii considerate : ρ1 = 50 % şi α6 = 1.se limitează la 4φ sau la 50 mm distan a liberă între barele suprapus .4 > 50% 1. Înnădiri prin suprapunere vecine .Valorile coeficientului α 6 0. se măreşte lungimea de suprapunere cu o valoare egală cu distan a liberă între bare . Ancorarea şi înnădirea armăturilor 109 Coeficientul α6 = (ρ1/25) .4 Fig. este limitat la domeniul definit prin valorile 1 şi 1.3 din lungimea de suprapunere l0 .

18a. se utilizează ca armături transversale etrieri sau agrafe ancorate în sec iune. aşa cum este indicat în figura 4. la o distan ă mai mică de 4φ fa ă de extremită i (figura 4.18b).Armături transversale pentru înnădirile prin suprapunere . Dacă mai mult de 50 % din armături sunt înnădite prin suprapunere într-o sec iune specificată şi dacă distan a a între suprapunerile adiacente într-o sec iune este ≤ 10φ (a se vedea figura 4.110 Aderen a beton-armătură. între aceasta şi marginea sec iunii de beton. în completarea regulilor aplicabile la bare întinse. se recomandă ca sec iunea totală Ast a armăturilor transversale (suma tuturor ramurilor paralele cu planul barelor înnădite) să fie mai mare sau egală cu sec iunea As a uneia din barele suprapuse (ΣAst ≥ As). 5-18 . Armăturile transversale prevăzute conform celor de mai sus sunt dispuse la extremită ile înnădirii. atunci se poate consideracă armăturile transversale necesare pentru alte considerente sunt suficiente pentru a echilibra eforturile transversale de întindere. propor ia barelor cu suprapunere este mai mică de 25 %. trebuie dispusă o bară transversală de o parte şi de alta a suprapunerii. La înnădirea barelor comprimate. într-o sec iune oarecare. - - - a) bare întinse b) bare comprimate Fig. Ancorarea şi înnădirea armăturilor Armătura transversală este necesară în zonele de suprapunere pentru preluarea for elor de intindere transversale şi trebuie să respecte următoarele reguli : Dacă diametrul barelor înnădite prin suprapunere φ < 20 mm sau dacă. Barele transversale sunt dispuse perpendicular pe direc ia suprapunerii.17). Dacă diametrul barelor înnădite prin suprapunere φ ≥ 20 mm.

6. Determina i lungimea de ancorare necesară pentru un călăre dintr-o grindă de beton armat care nu este supusă la solicitări seismice. 3. Cât este lungimea de ancorare necesară dacă grinda este supusă la solicitări seismice ? (diametrul barei este 25 m. Care sunt factorii care influen ează aderen a ? 5. Care este rolul aderen ei între beton şi armătură într-un element de beton armat ? 2. Ancorarea şi înnădirea armăturilor 111 Întrebări 1. au diametrul de 20 mm.Aderen a beton-armătură. Prin ce mecanisme se realizează aderen a beton-armătură ? 4. σa = Ra). care este lungimea desuprapunere necesară ? Cu cât trebuie decalate înnădirile ? Desena i o schi ă cu dispunerea suprapunerilor în acest caz. Determina i efortul tangen ial mediu de aderen ă. ştiind că aceste sunt din PC52. Dacă înnădirile se decalează astfel încât să fie înnădite numai 50% din bare. o el pC52. Determina i lungimea de înnădire abarelor dintr-un stâlp (solicitat seismic). şi se înnădesc toate in aceeaşi sec iune. pot fi solicitate la întindere la σa = Ra. .

după o lege aproape paralelă cu cea corespunzătoare armăturii singure. Deforma ia de intrare în curgere şi cea de rupere sunt mult de diferite. Elementul se comportă omogen şi liniar. dar acest aspect nu va fi discutat în acest capitol. . Stadii de lucru la elemente din beton armat (FIB. monoton crescătoare.1 ‰.1 Generalită i Comportarea reală în exploatare a unui element de beton armat diferă mult de modelul linear-elastic studiat de Rezisten a materialelor şi Statica construc iilor. 6-1. depinzând de tipul de o el folosit pentru armături.1): Stadiul I – betonul întins este nefisurat atâta vreme cât nu este depăşită rezisten a la întindere a betonului (σ < σr1). Un alt factor care influen ează comportarea specifică a betonului armat este curgerea lentă (fluajul) betonului. Comportarea devine neliniară la intrarea în curgere a armăturii şi rigiditatea scade practic la 0. Stadiul III – curgerea armăturii şi ruperea. caracterizată prin creşterea numărului de fisuri pentru o creştere moderată a for ei de întindere şi scăderea progresivă a rigidită ii. Comportarea unui tirant de beton armat (după CEB Model Code 1990) Un element din beton armat supus unei solicitări de întindere centrică (tirant). armătura in domeniul elastic. Fig.112 Stadii de lucru la elemente de beton armat 6. Stadiul II – betonul întins fisurat. trece prin următoarele stadii caracteristice (Figura 6. b) fisurare stabilizată. când nu se mai formează fisuri noi şi elementul se comportă aproape liniar. Alungirea specifică medie la care apare prima fisură este de circa 0. Aceasta se datorează în special fisurării betonului întins şi curgerii armăturii. elementul începe să fisureze. De îndată ce este depăşită rezisten a minimă la întindere a betonului (corespunzător valorii Nr1 = Ac σr1 a for ei de întindere). Stadiul II poate fi disociat în 2 faze: a) formarea fisurilor (σr1 < σ < σrn). 1999) 6.

2) (6.5) . (6.1): F = Acσc + Asαeσc = (Ac + Asαe) σc = A1σc unde A1 = Ac + Asαe este aria sec iunii omogene echivalente (Fig.2 Elemente întinse centric 6. de compatibilitate a deforma iilor şi legile fizice ale materialelor.7…2. 6. În continuare este prezentat calculul eforturilor şi deforma iilor în beton şi armătură în cele 3 stadii de lucru pentru două tipuri caracteristice de elemente: tiran i şi elemente incovoiate (grinzi sau plăci).2) se consideră că armătura conlucrează perfect cu betonul (nu există lunecare relativă).3) şi (6. şi înlocuind in (6.2.2d) (6.Stadii de lucru la elemente de beton armat 113 pentru prima valoarea fiind cuprinsă în general între 1.4) a) tirant b) deforma ii şi eforturi Fig.1) (6. Tirant în stadiul I c) sec iune a de d) sec iun ea Din rela iile (6. Aplicând condi iile de echilibru static. 6. betonul este solicitat uniform pe toată sec iunea transversală şi materialele (betonul şi armătura) se comportă liniar-elastic.4) rezultă: σs = (Es/Ecm) σc = αeσc unde αe = Es/Ecm este coeficientul de echivalen ă. 6-2.6) (6.3) (6.5 ‰.1 Stadiul I În stadiul I (Fig. Cunoaşterea eforturilor şi deforma iilor în stadiile I şi II este necesară pentru verificarea comportării elementelor de beton armat în exploatare (limitarea deforma iilor şi a deschiderii fisurilor) iar a eforturilor în stadiul III pentru determinarea rezisten ei (capacită ii portante) a elementului.2). iar pentru cea de-a doua Între 5…10%. 6. în ipotezele de mai sus rezultă următoarele rela ii: N = Acσc + Asσs εs = εc = ε σc = Ecmεc σs = Esεs ε N σc σs (6.

atunci fct.8) Rigiditatea axială se poate determina imediat: σ F ∆l =ε = c = .6)): Fcr = Ac fct.1 Formarea fisurilor Se presupune.eff  α e +  ρ eff As      (6.13) Presupunând că toate barele au acelaşi diametru: As = n πΦ2/4 ΣU = n πΦ şi rela ia (6.2 Stadiul II 6. că rezisten a la întindere are aceeaşi valoare fct.eff = fctm . l E cm E cm A1 de unde : K I = E cm A1 l (6.eff  Fcr 1 = f ct .eff (6.9) 6. Nota: Dacă t = 28 zile.2. În sec iunea 1-1: (6. altminteri fct.2.eff(1 + αeρeff) Unde ρeff = As/Ac este coeficientul volumetric de armare.114 Stadii de lucru la elemente de beton armat Deci : F A1 σs = αeσc σc = (6.eff peste tot pe lungimea tirantului.2.eff = fctm (t) For a care provoacă prima fisură este (vezi ecua ia (6.7) (6. pentru început.12) For a care se transmite prin aderen ă pe lungimea lt este: Fb = Fc ⇔ τbmlt ΣU = Ac fct.13) devine: .11) (6.10) σ s1 = σ sr 1 = În sec iunea 2-2: σs2 = αefct.

3b). În caz contrar.3a : la atingerea fiecarui prag de formare a unei fisuri.15) Dacă încărcarea se face cu deplasări impuse.1. armătura trebuie să nu se plastifice la apari ia primei fisuri. În general această varia ie a rezisten elor se consideră a fi de circa 30%. Manifestarea diferită a fisurării în func ie de modul de realizare a încercării 6. După care se măreşte treptat for a.2 < … < Nr. Fig. până la atingerea deforma iei de rupere în armătură. Condi ia se exprimă matematic în forma: . urmată de o creştere a for ei şi o deformare a tirantului corespunzătoare noii rigidită i.2. 6-3. Rezultă un grafic for ă – deplasare în “din i de fierăstrău”. până când se atinge valoarea Fcr crescând corespunzător şi deplasarea. atunci diagrama for ă deforma ie arată ca în figura 6.1 < Nr.n (vezi figura 6. adica Fr.3 Nr.n = 1.Stadii de lucru la elemente de beton armat 115 lt = 1 Ac Φ 4 τ bm ρ eff (6. scăderea rigidită ii face ca deplasarea să crească sub for ă constantă până la atingerea echilibrului. Dacă Încărcarea se face cu control în for e. prima fisură deschizându-se indefinit.2 Condi ia de non fragilitate: armarea minimă Pentru ca un element de beton să aibă o comportare satisfăcătoare în stare fisurată (formarea unui număr mare de fisuri cu deschidere limitată).2.14) Procesul se repetă până când distan a dintre fisuri sr este: lt ≤ sr ≤ 2lt (6. rezisten a la întindere variază în mod aleatoriu în lungul elementului şi fisurile succesive apar la niveluri de for ă putin diferite Nr. În realitate. fiecare nouă fisură micşorează rigiditatea tirantului şi este nevoie de o for ă mai mică pentru men inerea deplasării impuse. se constată o comportare de tip fragil.

5 lt. Pentru simplitate s-a considerat o varia ie liniară a efortului unitar σs.eff ρ eff (6.16) de unde: ρ eff > ρ min = 6.eff (1 + α e ρ eff ) f yk ≈ f ct .x. Efectul conlucrării armăturii cu betonul dintre fisuri (“tension stiffening”) Considerăm situa ia din figura 5.75l tτ bm πΦ = 0. Datorită conlucrării cu betonul.4.2. Termenul ∆ε sm = 0.   (6.116 Stadii de lucru la elemente de beton armat σs1 < fyk  1 sau fct . efortul din armătură scade între cele două fisuri.4 Fig.18) εsm = σsm/Es = σ s2 Es f ct . scăderea maximă este la mijlocul distan ei dintre fisuri şi are valoarea: ∆σ s.eff ρ eff ≈ σ s 2 − 0.375 f ct .4 f ct .eff E s ρ eff (6.eff 2 1 ρ eff πΦ 4 (6.eff f yk   < f yk .4 f ct .∆σs. Distan a între fisuri variază între lt şi 2lt. Varia ia eforturilor în armătură între două fisuri .3 Fisurarea stabilizată.17) Efortul unitar mediu în armătură este : σsm = σs2 .2.max/2 = σ s 2 − 0.19) reprezintă efectul conlucrării betonului dintre fisuri cu E s ρ eff armătura şi are ca efect o creştere a rigidită ii tirantului fa ă de cazul în care ar lucra numai armătura.max = f 0. În acest caz. 6-4.eff − 0.75 ct . Se va considera valoarea medie srm = 1.eff  α e +  ρ eff  f ct .

atunci for a de rupere (ultimă) este egală cu for a de curgere (corespunzătoare curgerii armăturii întinse): Nu = Ny = As fyk (6. 6.21) În zona de fisurare stabilizată. ca şi dreapta “4”. iar la curgere deforma ia este fyk/Es.10 (5%…10%).eff s  ρ eff    = F (1 − 0. fiind de ordinul a 0.20) Diferen a apare însă in ceea ce priveşte deforma iile: la rupere deforma ia corespunde deforma iei de rupere a armăturii εsu.3 Stadiul III: ruperea Rezisten a tirantului din beton armat este dată de rezisten a sec iunii fisurate. Dacă se consideră că armătura are o comportare elastic-perfect plastică.0017…0.4 E s ρ eff Intersec ia cu orizontala “2” se ob ine egalând Nr cu expresia (6.4 ct . ecua ia dreptei “3” se deduce din ecua ia de echilibru: f  ∆l F = Asσs2 = As(σsm + ∆σsm) = AsEs(εsm + ∆εsm) = A s E s  + 0.4 Construirea unei rela ii simplificate for ă – deplasare În zona “1”.22) (6.23) (6.eff Nr = Ac(1 + αeρeff) fct.Stadii de lucru la elemente de beton armat 117 6. dar decalată spre stanga f ct .eff  l E s ρ eff  De unde: ∆l F = l A s Es  f A 1 − 0. în care lucrează numai armătura.eff l ρ eff E s     (6.25) .0025. panta este dată de rigiditatea sec iunii nefisurate de beton armat.2.eff cu 0.eff = A s E s  + 0.6 + α e ρ eff ) ct.4 ct .05…0.4 f ct . care pentru o elurile folosite curent la beton armat este de ordinul a 0.2.24) Deci este o dreaptă cu aceeaşi pantă AsEs. adică: KI = EcmAc(1 + αeρeff) Pragul de fisurare este dat de: Nr = Ac(1 + αeρeff)fct.23):  ∆l f ct .eff (6.eff Ac )  A E s s      (6.4  l E s ρ eff  ∆l Şi explicitând : l f ∆l = (0.

.eff  l E s ρ eff  f ∆l f yk = − 0.stadiul III : curgerea armăturilor şi ruperea.02 şi ale coeficientului de echivalen ă αe = Es/Ec = 7 rezultă: . se deosebesc aici o fază de formare a fisurilor şi o fază de fisurare stabilizată. în stadiul I. . Astfel. rigiditatea tirantului este mult mai mare decât în stadiul II: KI = Ac(1 + αeρeff)Ec KII = AsEs Considerând valori medii ale coeficientului de armare ρ = 0. afectând rigiditatea elementului. egalând Fy cu expresia (6. 6-5.stadiul II : betonul întins fisurat.eff l ρ eff E s Es   .26) Fig.5 Rezumat şi concluzii Un tirant din beton armat solicitat până la rupere trece prin următoarele stadii de lucru: .118 Stadii de lucru la elemente de beton armat În mod analog se poate determina intersec ia cu orizontala “5”. care este aceeaşi cu cea a armăturii libere. de unde:   (6.4 ct . Rela ia deforma ie specifică – for ă pentru un tirant de beton armat 6.4 ct.stadiul I : beton nefisurat. şi anume Nu = Asfy.2. Prezen a betonului (şi conlucrarea sa cu armătura) are efect în stadiile I şi II.23): f  ∆l Ny = Asfyk = A s E s  + 0. Se observă că prezen a betonului nu modifică rezisten a tirantului.

Betonul folosit este de clasă C20/25 şi o elul de clasă S500.1·10 -3 . este condi ionată însă de existen a unui f coeficient minim de armare.0 ⋅ 10 ⋅ 2 ⋅ 10 (s-a considerat fctm = 2. Comportarea ductilă.014) = 984 cm Verificarea condi iei de non-fragilitate : ρmin = fct.4 f ctm 0.4 % 2 Ai = Ac(1 + αeρeff) = 900x(1+6.0)·10 -3 .5)·10 -3 .5 = = 0.4 ⋅ 2.2. Să se deseneze diagrama F-ε.67 2 Ac = 30x30 = 900 cm 2 As = 4x3.ultimă este: εu1 ≅ (30…100)·10 Deci domeniul “nefisurat” este de cel pu in 10 ori mai mic decât cel fisurat (până la curgere) şi de circa 1000 de ori mai mic decât domeniul total al deforma iilor elementului.eff = fctm = 2.6 Exemplu de calcul Se dă tirantul de beton armat cu sec iunea din figură şi lungime 1m.la începerea fisurării stabilizate este : (0.5 MPa şi Es = 200000 MPa) De remarcat că deforma ia: -3 .5…1.25·10-3 5 −2 Es ρ 2.44% < ρ = 1.Stadii de lucru la elemente de beton armat 119 KII/KI = As E s αe ρ 1 1 = = 1− = 1− ≅ 0.la apari ia primei fisuri este: εr1 ≅ 0.56/900 = 0.67x0.14 = 12.eff/fyk = 2. dat de condi ia de non-fragilitate ρ min ≈ ctm f yk 6. de beton armat.7…2.2/500 = 0.la ini ierea curgerii în armătură este: εy ≅ (1. Pentru beton C20/25 : 300 4Φ20 Ecm = 30 Gpa şi fct. ductilitate C.4% OK .15 Ac (1 + α e ρ )E c 1 + α e ρ 1+ αeρ 1 + 14 ⋅ 10 − 2 Efectul conlucrării în stadiul II (tension-stiffening) se manifestă printr-o micşorare a deforma iei medii a tirantului de beton armat fa ă de armătura simplă cu: ∆ε = 0.01395 ≅ 1.2 MPa Pentru o el S500 : 300 Es = 200 Gpa şi fyk = 500 MPa Ae = Es/Ecm = 200/30 = 6.56 cm ρ = As/Ac = 12.

2 MN/m = 8.0984/1 = 2952 MN/m Rigiditatea in stadiul II : -4 - Armătura singură : KII = EsAs/l = 200000x0.5%KI Decalarea diagramei datorită efectului de « tension-stiffenning » : 0. nu s-a mai considerat in acest exemplu efectul fisurarii progresive.eff = 0.100/0. .67x0.073 0. sau cu alte cuvinte s-a presupus în mod implicit Nr1 = Nrn.5 kN deci tirantul este în stadiul I F = 0.78 MPa σc = N (kN) 628 0.02 = 6.014)x2.5 75 ε (‰) Note : S-a considerat în mod simplificat în calcule aria de beton brută şi nu cea netă.4 ⋅ 10 Calculul eforturilor în beton şi armatură pentru N = 100 kN : N =100 kN < Nr =216.5 kN For a capabilă : Nu = Ny = Asfy = 12.2 ∆ε = = = 0.001256/1 = 251.09x(1+6.2165 MN = 216.4 f ctm 0.2 = 0. deoarece diferen a în rezultate ar fi fost nesemnificativă.641 2.5A 0.628 MN = 628 kN Rigiditatea in stadiul I : KI = EcmAi/l = 30000x0.0 ⋅ 10 ⋅ 1.0984 = 1. De asemenea.120 Stadii de lucru la elemente de beton armat For a de fisurare : Nr = Ac(1 + αeρeff)fct.22·10-3 5 −2 Es ρ 2.67x1.56x10 x500 = 0.22 216.02 MPa A1 σs = αeσc = 6.4 ⋅ 2.

cunoscută din Rezisten a Materialelor. Ipoteza de bază este “ipoteza sec iunilor plane” Navier-Bernoulli. În final (punctul 4) se produce ruperea prin cedarea betonului comprimat.zona 1-2 – formarea fisurilor: apar primele fisuri care pătrund adânc înspre zona comprimată.Stadii de lucru la elemente de beton armat 121 6. Curburile cresc puternic. Creşterea momentului se datorează unei uşoare creşteri a bra ului de pargie al eforturilor interne. in timp ce momentul încovoietor creşte foarte pu in. Rela iile între eforturi şi deforma ii sunt următoarele: ∆x = r∆θ − M ⋅ h1 ε1 = (EI ) (6.3. . limitate la zona armăturii întinse. Apar şi alte fisuri.Zona 2-3 – fisurarea stabilizată: nu mai apar fisuri.1 Privire generală Un element de beton armat solicitat la încovoiere trece prin următoarele stadii (vezi figura 6-6): Stadiul I: zona 0-1 – betonul întins este nefisurat.3 Elemente încovoiate 6. Cele existente îşi măresc deschiderea. Stadiul II (betonul întins este fisurat) . Fisurile ulterioare vor fi mai pu in dezvoltate datorită influen ei primelor fisuri.27) (6. Stadiul III: zona 3-4 – armătura întinsă intră în curgere.28) . Stadiile specifice în rela ia moment-curbură Comportarea elementelor încovoiate este caracterizată cel mai bine de rela ia moment-curbură. Fig. 6-6.

σc yg σs d a) grinda b) deforma ii şi eforturi Fig.32) (6.29) (6.2 Stadiul I 6.8d). ε M a.31) Fig.122 Stadii de lucru la elemente de beton armat ε2 = ∆θ = + M⋅h2 (EI) ( ε1 + ε 2 ) ⋅ ∆x (6.2.34) ∫0 by ydy + α e As y s A1 2 h ∫0 by ( y − y g ) dy + α e As (d − y g ) 2 Efortul în beton în fibra superioară (compresiunea cu semn negativ): σ c. 6-7.3.n.35) Efortul în beton în fibra inferioară (întinderea cu semn pozitiv): .3. 6. Element de grindă încovoiată h ∆θ ε1 + ε 2 1 M =ϕ= = = r ∆x h (EI) În cazul încovoierii elementelor din beton armat se consideră valabilă ipoteza sec iunilor plane.1 Determinarea eforturilor şi deforma iilor pe baza sec iunii omogene echivalente Conlucrarea beton-armătură este considerată perfectă (în dreptul armăturii εc = εs) şi comportarea materialelor linear-elastică (σc = εcEc şi σs = εsEs). Rezolvarea problemei se poate face pe baza sec iunii omogene echivalente (fig. Grinda în stadiul I c) sec iune a de d) sec iun ea Aria sec iunii omogene: Pozi ia axei neutre: Momentul de iner ie: I1 = A1 = Ac + αeAs yg = h (6.33) (6.sup = − M ⋅ yg I1 (6. 6-8. 6.30) (6. Aspectele specifice comportării betonului armat se regăsesc în calculul rigidită ii la încovoiere.

2 Determinarea momentului de fisurare şi a curburii la fisurare Momentul de fisurare se calculează ca pentru o sec iune omogenă echivalentă din beton: Mr = W 1fct.36) Efortul în armătură: σ s = αe M ⋅ (d − y g ) I1 (6. considerând că in acest fel se ine seama de eforturile interne (din contrac ie) şi rezultatele sunt mai realiste.fl = Mu/W = Mu/(bh /6) 2 (6.inf = M ⋅ (h − y g ) I1 (6.Stadii de lucru la elemente de beton armat 123 σ c.6 .3. fctm } unde: h = înăl imea sec iunii elementului.fl = max {(1.3.37) Rigiditatea la încovoiere: K I = E c I1 (6.5(h / h0 ) 0.3 Momentul de fisurare 6. .h/1000)fctm.1 Rezisten a la întindere În cazul încovoierii. ob inută din încercări la încovoiere pe prisme cu sec iunea dreptunghiulară şi cu rela ia din Rezisten a Materialelor: fct.5(h / h0 ) 0.3.40) (6.fl unde W 1 = I1/(h-yg) (6.3. în mm h0 = 100 mm = înăl ime de referin ă 6.3.fl = fctm ⋅ (1 + 1. Rela ia dintre cele două valori ale rezisten ei la întindere poate fi estimată cu formula: fct . rezisten a la întindere din încovoiere.41) EN 1992-1-1 recomandă utilizarea fctm pentru determinarea momentului de fisurare.39) rezultă mai mare decât rezisten a la întindere centrică fctm şi depinde de înăl imea sec iunii (efect de scară).7 (după Model Code 1990) (după EN 1992-1) sau fctm.7 ) 1.38) 6.

fl/fy Dacă se ia.75)⋅10 .5. De exemplu. pentru o sec iune dreptunghiulară. şi cum deforma ia la -4 fisurare εr este cuprinsă între 0.fl.3.3. aproximând yg ≅ h/2. se observă că necesarul de armătură este de circa 4 ori mai mic decât la întindere centrică. Observa ie: EN 1992-1 recomandă As. în formula lui ρmin rezisten a la întindere centrică fctm în locul rezisten ei la întindere din încovoiere. Rezultă ϕr = -4 -4 εr 1 2 h .4…0.3.42) Observa ie: Pentru o sec iune dreptunghiulară. într-un mod asemnător cu cazul elementelor întinse centric.min = 0.5 Stadiul II 6. De această dată se va considera for a de întindere preluată de beton în zona întinsă de înăl ime h – yg pe care efortul de întindere în beton variază liniar de la 0 la fct.25 bhfct.0013bd. f ctm bd .fl 2 2 Punând condi iile Asσs = Tc şi σy < fy se ob ine: ρ < ρmin = 0. se ob ine ϕrh = (0.4 Armarea minimă: condi ia de non-fragilitate Determinarea armării minime se face din condi ia ca σy < fy la apari ia primei fisuri. 6.8⋅10 şi 1.43) Observa ie: x nu depinde de M Aria sec iunii omogene echivalente: A2 = Ac + αeAs unde Ac = x ∫0 by dy este aria zonei comprimate de beton .5⋅10 .1 Determinarea eforturilor şi deforma iilor pe baza sec iunii omogene echivalente Înăl imea zonei comprimate este ob inută din rela ia: Sc = αeAs(d-x) ⇔ ∫ x 0 b y ydy = αeAs(d-x) ⇒ x (6.25fct. dar nu mai pu in decât f yk 6. în mod acoperitor.26 0. axa neutră se poate considera aproximativ la jumătatea înăl imii sec iunii. rezultă: Tc = bh fct .fl ⋅ = 0.124 Stadii de lucru la elemente de beton armat Curbura la fisurare este: ϕr = Mr E c I1 (6.

Grinda în stadiul II c) sec iune a de d) sec iun ea Exemplu : Cazul sec iunii dreptunghiulare (b = constant) Ecua ia (6.5bx = αeAs(d-x) ⇒ x/d = αeρ  1 + − 1 α eρ   A2 = bx + αeAs Aria sec iunii omogene echivalente este: Momentul de iner ie este: I2 = (6.51) Efortul în armătura întinsă: .46) Rigiditatea la încovoiere (în sec iunea fisurată): KII = EcI2 ε M a.44) Efortul în fibra cea mai comprimată de beton: σ c.48) (6.49) (6.47) d a) grinda b) deforma ii şi eforturi Fig.n.50) Efortul în fibra cea mai comprimată de beton: bx 3 2 + αeAs(d-x) 3 σ c.Stadii de lucru la elemente de beton armat 125 Momentul de iner ie: I2 = ∫0 by y x 2 dy + αeAs(d-x) 2 (6. 6-9.max = M ⋅x I2 (6.45) Efortul în armătura întinsă: σ s = αe M ⋅ (d − x ) I2 (6.43) devine:   x 2 2 b ∫0 ydy = αeAs(d-x) ⇔ 0.max = M M x= 1 I2 bx (d − x / 3) 2 (6. σc x σs (6.

max x (6.max x [Sc (d − x) + I c ] cu I c = ∫ b( y ) y 2 dy 0 b) Legile materialelor σ s = Esε s  σ c .54) (6. (6.52) x Înlocuind σ c ( y ) = σ c .56) şi (6. σs şi σc.53).52) 6.max x (6.3. compatibilitate şi a legilor fizice ale materialelor a) Ecua ii de echilibru Din ecua ia de proiec ie a for elor după axa elementului rezultă: 0 = ∫ σ c ( y )b( y )dy − Asσ s 0 x (6.55) şi (6.56) εs = d−x ε c .53) Din ecua ia de moment în raport cu axa armăturii întinse rezultă: M = ∫ σ b ( y )b( y )(d − x + y )dy 0 x (6.max = Ecε c .max se ob ine: 0= y şi x Sc = ∫ b( y ) ydy 0 σ c .5.max x S c − Asσ s (6.2 Determinarea eforturilor şi deforma iilor pe baza ecua iilor de echilibru.55) De unde x ME = σ c .126 Stadii de lucru la elemente de beton armat σ s = αe M M (d − x ) = α e I2 As (d − x / 3) (6.57) se ob ine: σ s = αe unde αe = Es/Ec d−x σ c . .58) Rezolvarea sistemului de ecua ii (6. max.58) dă solu ia problemei: x.57) Din ecua iile (6.max c) Compatibilitatea deforma ilor (legea sec iunilor plane) (6.

59) .5(h-d) : Fig. 6-10.55’) Unde z = d-x/3 este bra ul de pârghie al eforturilor interne (distan a dintre rezultanta for elor de compresiune din beton şi rezultanta for elor de întindere din armătură). max bx 2 (d − x / 3) (6.48).ef (6.53’) ME = σ c . 6-11) micşorează deforma ia de întindere în dreptul armăturii cu : ∆ε ts = 0.3 Efectul “tension-stiffening” Se consideră zona întinsă “efectivă” de înăl ime hef = 2.53) şi (6.58) în (6. şi sunt: σ c .max bx 2 − Asσ s (6.max = ME bx z 2 şi σs = ME As z 6.5. care permite calcularea înăl imii zonei comprimate:   2 x/d = αeρ  1 + − 1 α eρ   Eforturile în beton şi armătură rezultă scriind ecua ii de moment fa a de armătura întinsă.3.55) devin: 0= σ c . Zona întinsă efectivă la o grindă Efectul conlucrării betonului dintre fisuri cu armătura (Fig.53’) se ob ine o rela ie identică cu (6. respectiv fa ă de rezultanta compresiunilor din beton.Stadii de lucru la elemente de beton armat 127 Exemplu : Cazul sec iunii dreptunghiulare (b = constant) Momentul static şi momentul de iner ie al zonei comprimate sunt în acest caz: Sc = bx /2 2 şi Ic = bx /3 3 Ecua iile (6.4f ctm E s ρ s. Introducând expresia lui σs dată de (6.

Efectul “tension – stiffening” 6.3.60) (6.128 Stadii de lucru la elemente de beton armat unde ρ s.5 ⋅ (h − d ) ∆ϕ = ∆εts/d (6. 6-12): . În acest capitol se va considera că ruperea are loc când betonul din fibra cea mai comprimată atinge deforma ia ultimă εcu (pentru betoanele obişnuite aceasta se consideră egală cu 0.2 Momentul ultim O discu ie amănun ită asupra criteriilor de cedare va fi făcută într-un capitol ulterior.3. punând suplimentar condi ia σs = fy. 6-11. 6.6.62) (6.1 Momentul de curgere Momentul de curgere se calculează folosind ecua iile de la stadiul II.6.ef b ⋅ 2. ecua iile de echilibru singure sunt suficiente pentru determinarea momentului ultim (vezi fig.ef = As As = Ac. Rezultă: My = fy I 2 (6.6 Stadiul III 6.61) Corec ia curburii este: Fig.0035).63) α e (d − x ) fy E s (d − x ) şi ϕy = Observa ie: Curbura de curgere depinde numai de geometria sec iunii.3. În aceste ipoteze. şi aceasta se întâmplă după intrarea în curgere a armăturii întinse. de coeficientul de armare şi de limita de curgere a armăturii.

66) Mu = Asfy(d .67) a) grinda b) deforma ii şi eforturi c) sec iune a de Fig.70) (6. 6-12.71) (6.25ω fc 2 Mu = Asfy d (1− βω) = ρbd fy(1− 0.7 Construirea rela iei moment-curbură Cu elementele calculate la paragrafele precedente se poate construi rela ia moment-curbură din figura 6-6. Distribu ia eforturilor şi deforma iilor pe sec iunea de beton armat în stadiul III Exemplu: Sec iunea dreptunghiulară (b = constant) Considerând rela ia parabolă-dreptunghi pentru rela ia σ−ε a betonului comprimat şi b = constant.72) ϕu = ε cu xu = 0.4ω) (6.8 ⋅ ε cu ⇒ ϕu d = ωd ω Observa ie: Curbura ultimă este invers propor ională cu coeficientul mecanic de armare. 6.4 fy ξu = 1.Stadii de lucru la elemente de beton armat xu 129 C = Ts ⇔ ∫0 σ cy by dy = Asfy ⇒ xu (6.64) (6.βxu) ∫ σ cy by ydy Unde β = 1 − 0 x ∫0 σ cy by dy Curbura ultimă este: ϕ u = ε cu xu εcu Mu xu fy fc x (6. Pentru o sec iune dreptunghiulară şi valori uzuale ale coeficien ilor de armare: .25ρ = 1.65) (6.69) (6.3.8 ⋅ ε cu 0.8bxufc β = 0. rezultă: C = 0.68) (6.

130

Stadii de lucru la elemente de beton armat

Mr ≈ (0,20…0,30)Mu My ≈ 0,9Mu KII ≈ (0,2…0,4)KI -2 KIII ≈ (2…5)⋅10 KI

6.3.8 Rezumat şi concluzii
Prezen a armăturii în zona întinsă măreşte sensibil capacitatea la încovoiere a unui element de beton (de la Mr la Mu). Deforma iile cresc într-o propor ie şi mai mare (de la ϕr la ϕu) Deforma ia ultimă este invers propor ională cu coeficientul mecanic de armare. Conlucrarea beton-armătură produce o scădere a deforma iilor in stadiul II.

6.3.9 Exemplu numeric
Calculul eforturilor în beton şi armătură în stadiul II pentru o sec iune de beton armat dreptunghiulară simplu armată

Date: Armături S 400 clasa C Es = 200 GPa, fyk = 400 MPa, εuk = 7,5% Beton C 20/25 Ecm = 30 GPa, fck = 20 MPa, fctm = 2,2 MPa
700 4Φ20

a = 50 mm (distan a de la marginea sec iunii la centrul de greutate al armăturilor)

Notă: cotele de pe desen sunt în mm.
300

Calcule preliminare
As = 4π(20) /4 = 12563 mm d = 700 - 50 = 650 mm A 1256 ρ= s = = 0,00644 = 0,64% bd 300 ⋅ 650 αe = Es / Ec = 200/30 = 6,67 αeρ = 6,67 x 0,00644 = 0,043
2 2

Determinarea caracteristicilor sec iunii omogene echivalente in stadiul I
A1 = Ac(1 + αeρ) = 30x70x(1+0,043) = 2190 cm
2

bh 2 / 2 + α e As d 30 x 70 2 / 2 + 6,67 x12,56 x 65 yg = = = 36,04 cm A1 2190

Stadii de lucru la elemente de beton armat

131

I1 =

bh 3 3 2 + bh(h / 2 − y g ) 2 + α e As (d − y g ) 2 = 30x70 /12 + 30x70x(35-36,04) + 12 2 4 + 6,67x19,63x(65-36,04) = 930032 cm
2

K1 =EcI1 = 30000x930032 = 279 MNm

Momentul de fisurare şi curbura la fisurare
W 1 = I1/(h-yg) = 930032/(70-36,04) = 27386,1 cm Mr = W 1fctm = 27386,1x10 x2,2x10 = 60,2 kNm
-6 3 3

Mr 60,2 ⋅ 10 −3 -3 ϕr = = = 0,032x10 5 −2 E c I1 2 ⋅ 10 ⋅ 0,93 ⋅ 10

Verificarea procentului minim de armare
ρmin = max (0,26

fctm 2,2 ; 0,0013) = max (0,26 ; 0,0013) = max (0,00114 ; 0,0013) = 0,13% f yk 500

ρ = 0,64% > ρmin = 0,13% Ok

Eforturi in beton şi armătură în stadiul I pentru M = 50 kNm
Efortul în beton în fibra superioară (compresiunea cu semn negativ):

σ c,sup = −

M 50 x10 −3 ⋅ yg = − ⋅ 0,3604 = -1,94 MPa I1 930032 x10 −8

Efortul în beton în fibra inferioară (întinderea cu semn pozitiv): M 50 x10 −3 σ c,inf = ⋅ (h − y g ) = ⋅ (0,7 − 0,3604) = 1,82 MPa I1 930032 x10 −8 Efortul în armătură:

σ s = αe

M 50 x10 −3 ⋅ (d − y g ) = 6,67 ⋅ (0,65 − 0,3604) = 10,4 MPa I1 930032 x10 −8

Eforturi in beton şi armătură în stadiul II pentru M = 120 kNm
Determinarea înăl imii zonei comprimate x

ξ = αs ρ 1 + 

   2 − 1 = 0,043 1 + − 1 = 0,253   αs ρ 0,043    
2

x = ξd = 0,305 x 650 = 165 mm

132

Stadii de lucru la elemente de beton armat

Momentul de iner ie al sec iunii omogene echivalente I2 =
30 ⋅ 16,5 3 bx 3 + α s As (d − x ) 2 = + 6,67 ⋅ 12,56 ⋅ (65 − 16,5) 2 = 3 3 4 = 44921 + 197060= 241981 cm

Rigiditatea în stadiul II

K2 =EcI2 = 30000x0,00242 = 72,6 MNm = 0,26 K1
Efectul “tension-stiffenning”

2

ρ s,ef =
∆ε ts =

As As 12,56 = 0,033 = = Ac,ef b ⋅ 2,5 ⋅ (h − d ) 30 ⋅ 2,5 ⋅ (70 − 65)
0,4f ctm 0,4 ⋅ 2,2 -3 = = 0,13x10 E s ρ s,ef 200000 ⋅ 0,033
-3 -3 -1

∆ϕ = ∆εts/d = = 0,13x10 x0,65 = 0,085 x10 m

Eforturile în beton şi armătură

σc,max =

M 120 ⋅x = ⋅ 0,165 = 8182 kPa = 8,2 MPa I2 0,242 ⋅ 10 − 2 M 120 ⋅ (d − x ) = 6,67 ⋅ 0,485 = 160411 kPa = 160,4 MPa I2 0,242 ⋅ 10 − 2

σs = α s

Momentul şi curbura la curgere

My =

fy I 2

α e (d − x )
fy E s (d − x )

= =

400 ⋅ 10 3 ⋅ 2,42 ⋅ 10 −3 = 299,2 kNm 6,67(0,65 − 0,165)
400 -3 -1 = 4,12x10 m 200000(0,65 − 0,165)

ϕy =

Momentul ultim şi curbura ultimă

ω=ρ

fy fc

= 0,0064 ⋅

400 = 0,128 20

ξu = 1,25ρ

= 1,25ω = 1,25x0,128 = 0,16 fc xu = ξud = 0,16x650 = 104 mm -3 Mu = Asfy d (1− β ξu) = 1256x400x10 x0,65(1-0,4x0,16) = 305,7 kNm 0,8 ⋅ ε cu ε -1 = 0,8x0,0035/0,128/0,65 = 0,03365 m = 8,2 ϕ y ϕ u = cu = xu ωd 0,8 ⋅ ε cu ϕu d = =0,022

fy

ω

Stadii de lucru la elemente de beton armat

133

εs = ϕ u (d − x u ) = 0,03365x(0,65 – 0,104) = 0,0184 = 7,3 εsy

Rela ia moment-curbură
M (kNm) 305,7 299,2

0,085

60,2

0,032

4,12

33,65

ϕ x10-3 m-1

134

Calculul sec iunilor supuse la solicitări normale - reguli generale

7. Calculul sec iunilor supuse la solicitări normale - reguli generale
7.1 Introducere
Acest capitol se aplică elementelor de formă prismatică numite uzual grinzi, stâlpi sau plăci. Numim solicitări normale acele solicitări care pot fi echilibrate prin eforturi unitare normale dezvoltate pe sec iunea transversală a elementului. Elementele de reducere a acestor solicitări sunt în cazurile curente momentul încovoietor şi forta axială. Totuşi, în cazul elementelor supuse la torsiune împiedicată şi mai ales când sec iunea are pere i sub iri, elementele de reducere ale solicitărilor normale sunt mai complexe şi comportă termenul numit „bimoment”. Acest din urmă caz nu este tratat în acest capitol.

7.2 Starea limită ultimă de rezisten ă
Solicitările de calcul (definite în capitolul 2) nu trebuie să depăşească capacită ile care rezultă din aplicarea regulilor enun ate în continuare.

7.2.1 Ipoteze de calcul
I1. (ipoteza Navier - Bernoulli) Sec iunile plane şi normale pe axa elementului rămân plane şi normale după deforma ie. I2. Nu există lunecare relativă între armături şi beton. I3. Rezisten a la întindere a betonului este neglijată. I4. Diagrama σ − ε a betonului este cea definită la paragraful 7.2.2 I5. Diagrama σ − ε a o elului este cea definită la paragraful 7.2.3 I6. (Criteriul de cedare) Ruperea are loc când deforma ia în cel pu in un punct al sec iunii atinge valoarea limită corespunzând materialului (beton sau o el). Trebuie precizat că prima ipoteză este valabilă în medie pe o zonă a elementului de beton armat, care cuprinde fisuri şi betonul întins nefisurat şi că prin aplicarea acestei ipoteze rezultatul calcului rămâne suficient de exact.

7.2.2 Diagrama efort unitar – deforma ie specifică a betonului
În compresiune pură, diagrama este constituită de partea parabolică a graficului de -3 mai jos, deforma iile fiind limitate la 2x10 .

duce la regula celor trei pivo i. cea cu ecruisaj. Deforma ia ultimă se consideră: εy=fyd / Es εud ε εud = 1% în combina ia fundamentală εud = 5% în combina ia seismică. PC 60) se foloseşte diagrama cu palier.0035 dacă întreaga sec iune este comprimată (vezi §7. Diagrama σ − ε a o elului EN 1992-1-1 admite fie o diagramă biliniară cu consolidare şi deforma ie ultimă limitată. compresiune centrică). În consecin ă. problema consistă în găsirea pozi iilor limită ale diagramei de deforma ii a sec iunii. fie o diagramă cu palier orizontal şi fără limitarea deforma iei ultime (vezi capitolul 4). Este cazul tuturor diagramelor care trec prin şi . diagrama de calcul a o elului este dată de graficul biliniar alăturat.2. compresiune excentrică. şi 0.4). întindere excentrică.4 Diagrame limită de deforma ii ale sec iunii (regula celor trei pivo i) Criteriul de rupere este exprimat în deforma ii (ipoteza I6).2. pentru o elurile laminate la cald (OB 37. astfel încât nici una din deforma iile limită ale materialelor să nu fie depăşite. care este acoperitoare şi mult mai uşor de aplicat în calculele practice. cedarea se produce prin prin armătură.2.002 εcu2 = 0. Figura 7-2. PC 52. iar pentru sârmele trefilate la rece (STNB). 7. când sec iunea este solicitată.Calculul sec iunilor supuse la solicitări normale . încovoiere pură. Diagrama σ − ε a betonului în care: fcd = rezisten a la compresiune a betonului (valoarea de calcul). 7. de diferite tipuri de solicitări normale (întindere pură.0035 dacă parte din sec iune este întinsă. diagrama este consituită din parabolă şi o por iune liniară orizontală („parabolă – dreptunghi”). εc2 = 0. care a fost deja dată la §3.3. În mod curent se foloseşte varianta cu palier orizontal şi fără limită de deforma ie. efectuat numai pe baza deforma iilor. Reamintim expresia matematică a acestei curbe. la starea limită ultimă. Ra ionamentul.2 fyd fyd După STAS 10107/0-90. Dacă diagrama trece prin punctul A (corespunzând deforma iei εau în armătură).3 Diagrama efort unitar – deforma ie specifică a o elului σ 1.002 ≤ εcu2 ≤ 0.1: dacă 0 ≤εc ≤ εc2 εc1 εcu1 ε σc = εc ε c2  ε   2 − c fcd  ε c2    dacă εc2 ≤ εc ≤ εcu2 σ c = fcd Figura 7-1.2.reguli generale 135 σ fcd În compresiune cu încovoiere.

5x10-3/h ⇒ Se ob ine: b = 2x10 a = (3/7)h -3 εc lim = 2x10-3 εc lim = 3. această ipoteză are drept consecin ă existen a unui punct invariant. vezi nota de mai jos). toată sec iunea este comprimată şi diagrama de deforma ii se roteşte în jurul pivotului C. începând de la linia BC. Notă : Dacă presupunem că deforma ia limită a betonului comprimat este o func ie linară a curburii. Diagrame limită de deforma ii ale sec iunii transversale Când întreaga sec iune este comprimată. Este cazul tuturor diagramelor care trec prin B şi sunt cuprinse între liniile AB şi OB.deforma ia limită la compresiune a betonului C . Diagramele „se rotesc” în jurul pivotului A. situat la o distan ă (3/7)d de fibra cea mai comprimată -3 unde εc = 2x10 : punctul C (pentru demonstra ie. situa ia este următoarea: -3 • în compresiune pură.reguli generale sunt cuprinse între verticala dusă prin A şi linia AB. • la compresiune excentrică cu toată sec iunea comprimată. se admite o -3 deforma ie limită în fibra cea mai comprimată 2x10 ≤ εc lim ≤ 3. d2 As2 h d C As (1-εc2/εcu2)/h B A εud A – deforma ia limită la întindere a armăturii B .136 Calculul sec iunilor supuse la solicitări normale .5x10-3 . cedarea se produce prin beton. Diagramele „se rotesc” în jurul pivotului B.5x10 3 care variază liniar cu curbura ϕ. Dacă diagrama trece prin punctul B (corespunzând deforma iei εbu în betonul comprimat). deforma ia betonului nu poate depăşi εc = εc2 = 2x10 : -3 este verticala care trece prin εc = 2x10 . atunci: εc lim = aϕ + b în care a şi b sunt constante care se determină din condi iile la limită: ϕ=0 ⇒ ϕ = 3.deforma ia limită la compresiune pură a betonului 0 εc2 εcu2 Figura 7-3.

reguli generale 137 Deci: εc lim = (3/7)hϕ + 2x10-3 Pe de altă parte.max d2 As2 h d by N h1 h2 y M x As2σs2 σc.y y = εs d−x = ε s2 x − d2 (7.max εs2 εc. -3 7.3) Efortul unitar în beton este : . Înlocuind expresia lui εc lim în ecua ia diagramei de deforma ii. ecua ia diagramei de deforma ii este: ε = εc lim .ϕy în care y este distan a de la fibra cea mai comprimată la fibra curentă.y]ϕ + 2x10-3 care arată că pentru y = (3/7)h deforma ia în beton este ε = 2x10 oricare ar fi curbura ϕ. se ob ine: ε = [(3/7)h .y σcy Asσs x y ∫ byσ cy dy 0 x εs As Figura 7.5 Ecua ii de condi ie εc.2. adică toate diagramele limită de deforma ii trec prin punctul de coordonate ε = 2x10-3 şi y = (3/7)h.4 – Starea de eforturi şi de deforma ii la SLU a sec iunii de beton armat solicitată la încovoiere cu for ă axială Ecua iile de echivalen ă sunt : N = ∫ by σ by dy − Asσ s + Asσ s 2 0 x (7.1) (7.2) M − Nh2 = − ∫ byσ by ( x − y )dy + Asσ s d − Asσ s 2d 2 0 x Ipoteza sec iunilor plane dă : ϕ= ε c .Calculul sec iunilor supuse la solicitări normale .

. condi ia : σ= N (compresiune) N M ± ≤R A W N (compresiune) (7. 7.i de axa neutră.(7. Rt = rezisten a la întindere) .y) Efortul unitar în armături este : (7. .2.6) N (compresiune) M M M a) Rc = Rt b) Rc > Rt c) Rt = 0 Figura 7-5.5) Notă: . Curbe limită de interac iune pentru o sec iune din material elastic (Rc = rezisten a la compresiune. Rezolvarea implică utilizarea unor metode numerice şi utilizarea unui program de calcul adecvat. la starea limită ultimă de rezisten ă.5) pot fi generalizate pentru n armături As.6 Definirea curbei limită de interac iune O sec iune simetrică din material elastic supusă la încovoiere cu for ă axială trebuie să satisfacă.3) deforma iile unitare au fost considerate ca mărimi pozitive.(7. Rezolvarea sistemului de ecua ii (7.Func iile fc(εc) şi fs(εs) sunt legile constitutive ale betonului şi armăturii (vezi §7.5) când se cunoaşte sec iunea de beton şi armătura (problema de verificare) este posibilă şi se ob in toate perechile (MRd. până la determinarea armăturii pentru care capacitatea portantă este cel pu in egală cu solicitarea. Acestea constituie în planul de coordonate M-N o curbă închisă numită curbă limită de interac iune N-M (vezi §7... La fel şi eforturile unitare în rela iile (7. .i aflate la distan e ys.2 şi §7.reguli generale σcy = fc(εc.1) şi (7.1).3).. Procedeul este iterativ.În rela ia (7.4) σs = fs(εs) şi σs2 = fs(εs2i) (7.2.2.1).6). NRd) care corespund cedării sec iunii. Dimensionarea (armăturii) nu se poate face direct.2). ci implică alegerea unor valori pentru ariile de armătură şi apoi verificarea capacită ii.138 Calculul sec iunilor supuse la solicitări normale .Rela iile (7.2.

Curba care corespunde unei sec iuni de beton armat dreptunghiulare armată simetric este cea din figure 7.5c.5a). Dacă materialul este simetric (Rc = Rt) curba este simetrică fa ă de axa M (Fig.5b şi dacă Rt = 0 forma din figura 7. compresiune pură compresiune excentrică cazul II punct de balans compresiune excentrică cazul I întindere excentrică cu excentricitate mare întindere excentrică cu excentricitate mică întindere pură Figure 7-6. Acest poligon. Comportarea sec iunii de beton armat se apropie de cea din figura 7. suprapunerea de efecte (σ = σN + σM) nu mai este posibilă.reguli generale 139 Ecua ia de mai sus reprezintă în planul M-N suprafa a cuprinsă în interiorul unui poligon (Figura 7. din cauza comportării neliniare.Calculul sec iunilor supuse la solicitări normale . Curba limită de interac iune pentru o sec iune de beton armată simetric Pe figură sunt definite câteva puncte caracteristice: • A: compresiune pură. 7. care este locul geometric al punctelor (M.6 (numai partea M+ este reprezentată). dacă Rc > Rt ea are forma din figura 7. . numai că.5).5b. • D: trac iune pură.N) care satisfac la limită condi ia de rezisten ă se numeşte curba limită de interac iune.

iar cedarea se produce prin armăturile cele mai întinse. Interesul metodei simplificate este de a putea face un calcul direct şi rapid.140 Calculul sec iunilor supuse la solicitări normale . Un caz particular. toată sec iunea este întinsă la starea limită de rezisten ă. ipoteze care permit rezolvarea problemei de dimensionare utilizând numai ecua iile de echilibru. care corespunde unei for e axiale nule.7 Metoda simplificată Scopul metodei simplificate este de a permite dimensionarea armăturilor printr-un calcul direct. Diagramă simplificată eforturi . din care cea mai importantă este adoptarea unei distribu ii uniforme a eforturilor de compresiune în beton (fig.deforma ii pentru beton (după EN 1992-1-1) . • C: pentru valori ale for ei de întindere mai mari decât NC. Metoda generală necesită utilizarea unui program de calcul şi nu permite dimensionarea directă. de care trebuie să se ină cont în ecua iile de echilibru. 7. Diferen a între compresiunea excentrică cazul I şi întinderea excentrică cu excentricitate mare este dată de sensul for ei axiale. cu o precizie acceptabilă şi fără a necesita un calculator şi programe de calcul specializate. Compresiune excentrică cazul II: corespunde domeniului A-B.reguli generale • B: punctul de „balans”. Metoda simplificată se bazează pe anumite ipoteze simplificatoare. după intrarea în curgere a armăturilor întinse. 7-7). La rupere.2. fie prin armăturile întinse care îşi ating deforma ia ultimă. definit cazul de cedare când betonul comprimat atinge -3 deforma ia sa limită εc = εcu2 = 3. Cedarea are loc fie prin betonul comprimat. Figura 7-7. Întindere excentrică cu excentricitate mică: corespunde domeniului C-D. Toată sec iunea este întinsă. Compresiune excentrică cazul I şi întindere excentrică cu excentricitate mare: corespunde domeniului B-C. care este însă foarte frecvent in paractică. este cel al încovoierii simple.5x10 simultan cu atingerea deforma iei de curgere în armătură εs = εy = fy/Es şi înăl imea zonei comprimate este xB = dεcu2/(εcu2 + εy) . betonul atinge deforma ia limită la compresiune fără ca armăturile întinse să ajungă la curgere. Punctele definite mai sus delimitează domenii pe curba limită de interac iune care sunt caracterizate prin aspecte specifice ale modului de cedare.

iar calculele practice mult simplificate. sec iuni T).8 .7) (7. şi dată ca alternativă în EN 1992-1-1. pentru care rezolvarea în metoda simplificată prezintă aspecte specifice. este utilizarea unei curbe caracteristice elastic-perfect plastice cu palier infinit pentru o el.9) (7.(fck -50)/200 pentru 50 < fck ≤90 MPa (7. .6.(fck -50)/400 pentru 50 < fck ≤90 MPa şi (7.0 . Aceasta inseamnă ignorarea efectului ecruisării şi a ruperii prin pivotul A.8 pentru fck ≤50 MPa λ = 0.10) În capitolele care urmează. Rezultatele ob inute sunt de regulă acoperitoare.reguli generale 141 Coeficien ii λ şi η din figura 7-7 iau valorile următoare: λ = 0.0 pentru fck ≤50 MPa η = 1.Calculul sec iunilor supuse la solicitări normale . admisă implicit în STAS 10107/0-90.8) η = 1. aplicarea metodei simplificate este detaliată pentru domeniile de solicitare definite la §7.2. pentru încovoiere. O altă ipoteză. şi pentru tipurile cele mai curente de sec iuni (sec iuni dreptunghiulare şi.

5⋅10 pentru betoanele de clasă -3 mai mică decât Bc 35 şi 3⋅10 pentru betoanele de clasă mai mare decât Bc 35 (STAS 10107/0-90). 8. În sfârşit.50 Dacă ξ > ξb. σs < fyd şi armăturile sunt insuficient folosite. pentru a utiliza complet capacitatea armăturilor. În continuare este prezentat calculul la SLU la încovoiere după STAS 10107/0-90. trebuie asigurat un procent minim de armare pentru a evita ruperea fragilă în momentul fisurării. STNB < Bc 35 0.1 .142 Starea limită ultimă pentru elemente solicitate la încovoiere 8. exceptând for a tăietoare.5·10 xb -3 ξc = εcu2/(εcu +εy) Valoarea sa depinde de deforma ia ultimă a betonului h d comprimat şi de deforma ia de intrare în curgere a armăturii. cu limitarea procentului de armare. Starea limită ultimă pentru elemente solicitate la încovoiere 8. PC 60.60 0.55 0. după aceea va trebui verificat că elementul astfel dimensionat satisface condi iile la stările limită de serviciu (limitarea săge ilor şi a deschiderii fisurilor). Cea dintâi este considerată -3 εy=fyd / Es 3. 8.55 0. Standardul românesc STAS 10107/0-90 recomandă pentru înăl imea relativă a zonei comprimate corespunzând diagramei rectangulare simplificate valorile următoare: Tabelul 8-1. Figura 8.1) se spune că ruperea este “balansată” (echilibrată).2 Înăl imea limită a zonei comprimate şi procentul maxim de armare Dacă starea limită ultimă este atinsă cu εc = εcu2 = 3. Dimensionarea sec iunilor la încovoiere se va face considerând starea limită ultimă de rezisten ă.5⋅10 şi simultan cu εs = εy = fyd/Es (fig. şi cu nota iile din acest standard. în cazul grinzilor şi plăcilor. Este deci mai economic să se limiteze ξ ≤ ξb.Diagrama limită de deforma ii pentru Cea de-a doua depinde de tipul ruperea la “balans” de o el folosit. Valori limită ale înăl imii relative a zonei comprimate după STAS 10107/0-90 Clasa de beton Tip o el OB 37 PC 52. Această limitare este echivalentă.8ξb ≥ Bc 35 0. . la un moment M.1 Introducere Sec iunea unei grinzi sau a unei plăci este solicitată la încovoiere atunci când torsorul solicitărilor se reduce. Înăl imea relativă a zonei pivot B comprimate este: -3 εcu2=3.

26fctm/fyk.8x = Asfyd/(bfcd) şi împăr ind prin d : 0. care corespunde condi ie ca momentul de fisurare să fie egal cu momentul capabil al sec iunii. Eurocodul 2 recomandă un procent minim de armare de 0. în cele ce urmează se vor nota cu x şi ξ înăl imea şi respectiv înăl imea relativă corespunzătoare diagramei rectangulare simplificate a eforturilor de compresiune din beton.8ξ = ρfyd/fcd = ω cu nota iile: ρ = As/(bd) = coeficient (geometric) de armare ω = ρfyd/fcd = coeficient mecanic de armare ξ ≤ ξb Dacă punem condi ia: rezultă: ρ ≤ ξb fcd/fyd = ρmax 8.8xbfcd = Asfyd de unde: 0.fragilitate şi procentul minim de armare În momentul fisurării are loc un transfer de eforturi de la betonul întins care fisurează către armături. pentru o sec iune de beton dată şi materiale (beton. Creşterea de efort în armătură este cu atât mai mare cu cât procentul de armare este mai mic. şi aceasta este. pentru un o el dat. elementul de beton are o comportare fragilă. Exemplu (cazul unei sec iuni dreptunghiulare simplu armate) Rezultanta for elor interne este: 0. .Starea limită ultimă pentru elemente solicitate la încovoiere 143 Într-adevăr. Deci înăl imea zonei comprimate este. ceea ce are ca efect creşterea efortului în armături (vezi cap. propor ională cu aria de armătură. Standardul STAS 10107/0-90 prevede un procent minim de 0.4 Sec iuni dreptunghiulare simplu armate Notă: Pentru simplificarea nota iei.3 Condi ia de non .13% 8. similară comporării unui element de beton simplu (nearmat). propor ională cu aria de armătură. pentru care comportare non-fragilă este asigurată. Pe de altă parte. Există un procent minim. 6). rezultanta eforturilor de compresiune din beton este propor ională cu înăl imea zonei comprimate. Dacă creşterea de efort duce la ruperea armăturilor.05% pentru grinzi şi plăci. rezultanta eforturilor de compresiune din beton trebuie să echilibreze for a de întindere din armături. o el) date. dar nu mai pu in de 0.

1) • ecua ia de moment (scrisă de obicei fie fa ă de centrul armăturilor.2) Ecua iile de mai sus sunt exprimate frecvent în func ie de mărimile adimensionalizate: x ξ= = = înăl imea relativă a zonei comprimate conven ionale d A ρ= s = = coeficient de armare bd M m= = = valoarea relativă a momentului încovoietor bd 2ηf cd Se ob ine: ξ=ρ f yd ληfcd (8.2 .1’) (8. fie fa ă de rezultanta compresiunilor din beton): λx  λx    M = bλxηf cd  d −  = As f yd  d −  2  2    (8.144 Starea limită ultimă pentru elemente solicitate la încovoiere fcd λx M h d As as As fyd b λx=ξd Figura 8. .2’) f yd  ξ   λξ  m = λξ 1 − =ρ 1 −  ηf cd  2  2   În practică intervin două tipuri de probleme: • Verificarea capacită ii portante când dimensiunile sec iunii şi armarea sunt cunoscute.Distribu ia simplificată a eforturilor pentru o sec iune dreptunghiulară simplu armată Condi iile de echivalen ă statică sunt: • ecua ia de proiec ie a for elor după axa elementului: bλxηf cd = As f yd (8.

unele dimensiuni ale sec iunii).2).1). precum şi toate sau o parte din dimensiunile sec iunii de beton.2) se rezolvă în raport cu x: λx = d  1 − 1 −    2M Sd bd 2ηfcd     (8.1’) şi (8. atunci rela iile corespunzătoare sunt .4) Deci. capacitatea portantă a sec iunii rezultă din (8.3) λbηfcd Observa ie: Dacă x > xb. MSd. Rezolvarea începe cu ecua ia de proiec ie (8.6) Apoi se determină armătura din ecua ia (8. h. MRd Sunt 2 necunoscute şi 2 ecua ii (8. dacă se ob ine x > xb din ecua ia (8. fcd Necunoscute: x. s-a demonstrat că în acest caz capacitatea nu mai creşte practic peste valoarea: λx    λξ  M max = bλx b fcd  d − b  = bd 2ηfcd ξ b 1 − b  2  2    (8. fyd. şi trebuie determinată armătura necesară şi.3).1): As = bλx ηfcd f yd (8. fyd. eventual. a.5) 2   Date: b. fcd Necunoscute: x. As. care con ine o singură necunoscută: x= As f yd (8. Totuşi. a. se poate considera Mcap = Mmax Dacă x ≤ xb. As Ecua ia (8. pentru că σa < Ra.7) sont: Dacă se utilizează ecua iile (8.Starea limită ultimă pentru elemente solicitate la încovoiere 145 • Dimensionarea. a) Verificare Date: b. rela iile utilizate nu sunt corecte.2’). când solicitarea (momentul încovoietor aplicat) este cunoscută.1) şi (8.2): λx   M Rd = bλxηfcd  d −  2   b) Dimensionare (numai armăturile) λx   sau M Rd = As f yd  d −  (8. h.

aria armăturilor şi rezisten a armăturilor. Variatia M Rd cu Aa 280 260 240 220 200 Variatia M Rd cu d MRd (kNm) 220 200 180 160 140 120 100 1000 1500 2000 2500 MRd (kNm) 180 160 140 120 100 450 550 650 750 Aa (mm ) 2 d (mm) a) Variatia M Rd cu b 130 125 b) MRd (kNm) 120 115 110 105 100 150 200 250 300 b (mm) c) Figura 8.5 ⋅  bdηf cd    rezultă că principalii parametri care influen ează capacitatea portantă sunt înăl imea sec iunii.3 – Varia ia momentului capabil cu a) Aa b) d c) b Se observă că momentul capabil creşte liniar cu d. aproape liniar cu As (sau cu fyd) şi foarte pu in cu b. fcd Necunoscute: h. pentru a utiliza integral capacitatea armăturilor. M.146 Starea limită ultimă pentru elemente solicitate la încovoiere ξ= şi 1 − 1 − 2m λ (8.7’) As = λξbd ηfcd f yd Observa ii: 1) Dacă înăl imea zonei comprimate x rezultată din ecua ia (8. Dacă nu este posibilă mărirea sec iunii de beton. Se recomandă alegerea unor dimensiuni mai mari pentru sec iunea de beton. As .6) este mai mare decât xb.5). fyd. x. 2) Analizând expresia capacită ii la încovoiere a sec iunii: As f yd    M Rd = As f yd d 1 − 0.6’) (8. c) Dimensionare (armături şi înăl imea sec iunii) Date: b. sau fcd (circa 9% pentru o creştere de 100% a lui b sau fcd). se vor utiliza armături comprimate (vezi §8. as. astfel încât x ≤ xb. pentru că σa < Ra. ecua iile utilizate nu sunt corecte.

În general a treia condi ie este alegerea unui procent optim de armare ρopt. Deci a treia ecua ie este: ρ = ρopt Înlocuind în (8. Figura 8.10) Aria de armătură necesară se ob ine apoi cu schema de la punctul (b).8) f yd λbηfcd ληf cd d şi. • când există mai multe combina ii de ac iuni care dau momente de semn opus pe aceeaşi sec iune (Figura 8. şi indeosebi înăl imea. de exploatare sau de estetică. Valorile alese rezultă din experien ă inginerilor proiectan i şi urmăreşte ob inerea unei solu ii economice.9) Se ob ine apoi înăl imea h a sec iunii. 8.4).4 – cadru supus la mai multe combina ii de ac iuni .2).5 Sec iuni dreptunghiulare dublu armate În practică.Starea limită ultimă pentru elemente solicitate la încovoiere 147 Deoarece sunt 3 necunoscute şi numai 2 ecua ii. utilizarea armăturilor comprimate este necesară in două cazuri: • când din motive care in de arhitectură. adăugând acoperirea de beton şi rotunjind la multiplu de 1 cm pentru plăci şi de 5 cm pentru grinzi: hnec = d + as (8.1) se ob ine: x= As f yd = ρ opt (8. rezultă în final: d= M  ρ opt f yd bf yd ρ opt 1 −  2 ηfcd      (8. introducând în (8. trebuie adăugată o a treia condi ie pentru ca problema să fie determinată. dimensiunile sec iunii. sunt limitate astfel încât solicitarea depăşeşte momentul maxim al sec iunii simplu armate (M > Mmax).

14) M = bλxηf cd  d −  + As 2 f yd hs 2   Efectul armăturilor comprimate este de a da un surplus de moment fa ă de sec iunea simplu armată.12) 0. .15) Termenul care con ine efectul betonului comprimat se poate neglija. εcu=3.0035 ≅ 2d2 0. pentru că este relativ mic (zona comprimată este mică. PC52) se poate considera acoperitor x≅ 2d2 . iar bra ul de pârghie al rezultantei este mic).13) λx   (8. ecua iile de echivalen ă sunt: bλxηfcd + As 2 f yd − As f yd = 0 (8.5·10-3 εs2>fyd / Es xmin ≤ x ≤ xb as Figura 8.5. Dacă x < xmin.11) Condi ia ca armăturile comprimate să atingă limita de curgere ( ε s 2 ≥ ε y ) este: x ≥ xmin = d 2 ε cu 2 − ε y ε cu 2 (8. xmin = d 2 Dacă cele două condi ii sunt îndeplinite. atunci σ s 2 < fyd  şi pentru a evita calculul eforturilor unitare în armătura comprimată. pentru o eluri cu limita de curgere mai înaltă (S400.Diagrame de deforma ii pe sec iunea cu armături comprimate Condi ia ca armăturile întinse să atingă limita de curgere (εs > εy) este: x ≤ xb (8.0035 − 350 / 210000 Pentru o eluri cu limita de curgere mai mică (OB 37. : Pentru o el PC60.5 . această aproxima ie nu mai este valabilă.5·10-3 d2 εs2<fyd / Es h hs εs>fyd / Es εs≥fyd / Es x<xmin εcu=3. dar trebuie adăugat şi efectul armăturilor comprimate. S500). Obs.148 Starea limită ultimă pentru elemente solicitate la încovoiere Echivalen a statică este exprimată prin două ecua ii. este preferabil să se scrie ecua ia de moment în raport cu aceasta: λx   M = bλxηf cd  d 2 −  + As f yd hs ≅ As f yd hs 2   (8. ca pentru sec iunea simplu armată. după cum se vede în figura 8.

As2. h. fyd.14): As 2 λx   M Sd − bλx bηfcd  d − b  2   = f yd hs (8. fyd.19) . MRd Se calculează mai întâi înăl imea zonei comprimate.Schema de ac iune armăturilor întinse şi comprimate a) Verificare Date: b.14). Trebuie adăugată o a treia condi ie. a. h. fcd Necunoscute: x. armătura comprimată se poate determina din rela ia (8.Starea limită ultimă pentru elemente solicitate la încovoiere 149 As2 d2 εs2<fyd / Es h hs as b As x=ξd x fcd As2fyd M fcd As2fyd M1 M2 Asfyd (As .18) Armătura întinsă este apoi calculată din rela ia (8. cu ecua ia (8. Dacă x < xmin.13): x= As f yd − As 2 f yd (8. a.16) λbηfcd Dacă x ≥ xmin.13): As = As 2 + bλx bηf cd f yd (8. MSd. fcd Necunoscute: x. As. care este de regulă condi ia de economicitate: utilizarea la maximum a sec iunii de beton şi a armăturilor întinse. dar indică totuşi faptul că armătura comprimată nu ajunge la curgere. As. As2 Sunt trei necunoscute şi numai două ecua ii. atunci valoare calculată nu este valoarea reală a lui x. iar capacitatea la încovoiere se va determina cu rela ia (8. atunci capacitatea la încovoiere este dată de rela ia (8.17) în acest caz. b) Dimensionare (As2 şi As) Date: b.5 . În consecin ă se consideră: x = xb (8.15).As2 ) fyd As2fyd Figura 8.

150 Starea limită ultimă pentru elemente solicitate la încovoiere c) Dimensionare (As2 cunoscută) Date: b.14):  2(M Sd − As 2 f yd hs )   (8. Pentru calcul este importantă forma zonei comprimate. MSd. iar armătura întinsă se va determina cu rela ia (8.22) 8. atunci armătura întinsă se calculează din ecua ia (8. Se calculează mai întâi x din ecua ia (8.6c). grinda va fi considerată ca o grindă T pentru sec iunile cu moment pozitiv şi ca o grindă cu sec iune dreptunghiulară pentru sec iunile cu moment negativ.21) Dacă x < xmin.15): As = MSd fyd hs (8.7 . în cazul din Figura 8.6a). Este cazul.6 Sec iuni în formă de T În construc iile de beton armat se găsesc frecvent elemente încovoiate cu sec iune în formă de T. fyd.20) λx = d  1 − 1 − 2   bd ηfcd   Daci x ≥ xmin. dar indică totuşi faptul că armătura comprimată nu ajunge la curgere.6b) sau a unor plăci prefabricate.13): As = As 2 + bλxηfcd f yd (8. Astfel. de exemplu. As2 Necunoscute: x. al plăcilor turnate împreună cu placa (Figura 8. fcd. . al grinzilor prefabricate care sus in plăci prefabricate (Figura 8. As Sunt două necunoscute şi două ecua ii. atunci valoare calculată nu este valoarea reală a lui x. având sec iunea în formă de U sau Π (Figura 8. h. deoarece betonul întins nu este luat în calcul.

de natura grinzii (independentă sau făcând parte dintr-un planşeu). de distribu ia momentelor în lungul grinzii. .Starea limită ultimă pentru elemente solicitate la încovoiere 151 Figura 8.7 .9). nu este constantă în lungul grinzii şi depinde. eforturile de compresiune din talpă descresc pe măsură ce creşte distan a fa ă de inimă (figura 8. numită lă ime activă. Pentru simplificare se adoptă o reparti ie uniformă a eforturilor unitare pe o lă ime mai mică de placă (figura 8. între altele.6 . de modul de aplicare al sarcinilor (distribuite sau concentrate). Aceasta duce la o definire forfetară a lă imii active de placă în norme.Forma sec iunii de calcul în func ie de forma zonei comprimate a) Lă imea activă a plăcii comprimate În cazul grinzilor cu sec iune T încovoiate. de dimensiunile sec iunii. Această lă ime.Exemple de sec iuni T a) grindă cu placă monolită b) grindă prefabricată c) element prefabricat de planşeu Figura 8.8).

1997) Conform STAS 10107/0-90. de fiecare parte a inimii. este limitată de cea mai restrictivă dintre condi iile următoare: • ∆b = lc/6 (lc este definit în Figura 8.8 – Eforturi în placa unei grinzi T (McGregor.152 Starea limită ultimă pentru elemente solicitate la încovoiere Figura 8.9 – Lă imea efectivă de placă (McGregor. ∆b. lă imea de placă de luat în calcul. 1997) Figura 8.10) .

10 • pentru grinzi făcând parte din planşee rigidizate prin nervuri transversale: • ∆b ≥ 6hp unde hp este grosimea plăcii. notată cu l0.10 • ∆b ≤ 3hp dacă 0. .Starea limită ultimă pentru elemente solicitate la încovoiere 153 • pentru grinzi independente (placa este în consolă): • ∆b ≤ 6hp dacă hp/h ≥ 0.05 ≤ hp/h < 0.10 • ∆b = 0 dacă hp/h < 0.10 – Defini ia lă imii active a plăcii comprimate Calculul lă imii active de placă în EN 1992-1-1 se bazează. În toate cazurile.10.05 • pentru grinzi făcând parte din planşee nerigidizate prin nervuri transversale: • ∆b ≤ 6hp dacă hp/h < 0.11. pe distan a dintre punctele de inflexiune. ca şi cel din STAS 10107. bp ≤ bp real. 8. şi definită în fig. unde bp real este definit în Figura 8. Figura 8.

11 – Defini ia lui l0 pentru calculul lă imii active a plăcii comprimate (EN 1992-1-1) Lă imea activă de placă beff se calculează cu rela iile următoare : beff = ∑beff.24) . Axa neutră în placă Deoarece betonul întins nu intervine în calculul de rezisten ă.2l0 beff.13).12.1l0 ≤ 0. Figura 8.i = 0.2bi + 0.i ≤ bi Nota iile sunt explicate în figura 8. ca x ≤ xb : (beff − bw )hf ηfcd + bw λxηf cd − As f yd = 0 h  λx    M = (beff − bw )hf ηfcd  d − f  + bw λxηfcd  d −  2 2    c) Verificarea (8.23) (8.i + bw ≤ b în care : şi beff. cu condi ia.12 – Definirea parametrilor pentru calculul lă imii active a plăcii (EN 1992-1-1) b) Ecua ii de echivalen ă Calculul sec iunilor se face diferit după cum axa neutră este în placă sau în inimă. calculul se face ca şi cum sec iunea ar fi dreptunghiulară de lă ime egală cu lă imea activă de placă beff.154 Starea limită ultimă pentru elemente solicitate la încovoiere Figura 8. Axa neutră în inimă Echivalen a statică se exprimă prin următoarele două ecua ii (vezi şi Figura 8. evident.

Momentul corespunzător este: h   M f = beff hf ηfcd  d − f  (8. hf. fyd. MRd Se începe prin determinarea cazului corespunzător problemei date (axa neutră în inimă sau în placă).Diagrame de eforturi pe o sec iune T cu axa neutră în inimă d) Dimensionare Date: bw. As Se începe. beff. hf.25) As ≤ Asf λ x ≤ hf As f yd altminteri λx > hf (8. h. fcd Necunoscute: x.27) λ x ≤ hf : λx = beff ηfcd şi λx   M Rd = beff λxηf cd  d −  2   λx = As f yd − (beff − bw )hf ηfcd bwηf cd λ x > hf : (8.Starea limită ultimă pentru elemente solicitate la încovoiere 155 Date: bw.29) şi h  λx    M Rd = bw λxηfcd  d −  + (beff − bw )hf ηfcd  d − f  2  2   b eff hf M d h As as As fyd bw hf x d h as Figura 8. MSd.30) 2  . fyd Necunoscute: x. a.28) (8. fcd. ca şi în cazul problemei de verificare.13 . beff. Cantitatea de armătură necesară pentru a echilibra compresiunea din beton este: Asf = Dacă: beff hf ηfcd f yd atunci (8. considerând mai întâi cazul limită când axa neutră se află chiar la intersec ia inimii cu placa (λx = hp).26) (8. a. considerând mai întâi cazul limită când axa neutră se află chiar la intersec ia inimii cu placa (λx = hp). As. prin determinarea cazului corespunzător problemei date (axa neutră în inimă sau în placă). h.

.7(3)) Pentru betonul de clasă C20/25 (fck < 50 MPa) parametrii blocului sunt λ = 0.156 Starea limită ultimă pentru elemente solicitate la încovoiere Dacă MSd ≤ Mf atunci λ x ≤ hf  2M Rd beff d 2ηfcd altminteri λ x > hf (8.31) (8.67 MPa fyd = 500/1.7(2): a) ramura superioară înclinată.7 Exemple de calcul SEC IUNI DREPTUNGHIULARE SIMPLU ARMATE EX 8-1.617 5 -3 Calculul se va face considerând blocul rectangular de compresiuni (§3.175·10 Înăl imea relativă a zonei comprimate la balans este.5 = 16.5) = 0.32) λ x ≤ hf : şi  ηf As = beff λx cd f yd λx = d  1 − 1 −      λ x > hf : şi   h   2 M Sd − (beff − bw )hf ηfcd  d − f   2  λx = d  1 − 1 −  2 bd ηfcd    [b λx + (beff − bw )hf ]ηfcd As = w f yd            (8.5/(2.05 % Rezisten ele de calcul ale betonului şi armăturii sunt: fcd = 25/1. ξb = εcu2/(εyd+εcu2) = 3.2. Să se determine capacitatea portantă a grinzii cu sec iunea din figură.1. cu k = (ft /fy)k.34) 8. fără necesitatea de a verifica limita de deforma ie. bxh = 20x50 cm Beton: O el: C25/30 S 500. clasa C 3Φ20 20 50 d1 = 50 mm d = h – d1 = 500 – 50 = 450 mm 2 As = 3x314 = 942 mm ρ = As/(bd) = 942/(200x450) = 1.8 şi ϕ = 1.175+3.15 = 435 MPa Deforma ia armăturii la curgere este:εyd = fyd/Es = 435/2·10 = 2.33) (8. cu o limită de deforma ie egală cu εud şi un efort unitar maxim k fyk /λs pentru εuk. b) ramura superioară orizontală. Pentru armături se va face calculul în ambele ipoteze prevăzute la §3.

75x10 .6 mm 0.5λx = 450 – 0.: Creşterea de moment capabil fa ă de cazul în care s-a considerat palier orizontal este (160.48 fs /fs 1.6 kNm Obs. Se determină εs şi apoi fs. se poate opri procesul iterativ.60 155.25 εs (‰) 6.6 = 388.8 ⋅ 1 ⋅ 16.2 kNm Varianta (a) cu ramura superioară înclinată Deoarece o elul este de clasă de ductilitate C.5x10 -2 = 6.754 6.6/450 = 0. Se porneşte de la solu ia ob inută în cazul (b): pentru x calculat în ipoteza cu ramură orizontală (corespunzând la fs = fyd). Din ipoteza sec iunilor plane: -2 -6 εs = εcu(d/x – 1) Din rela ia constitutivă biliniară pentru armături rezultă: fs = fyd + (k-1)fyd(εs – εyd)/(εud-εyd) în care k = ft/fy este raportul între efortul unitar de rupere şi cel de curgere în armătură.8x153.0.617 Bra ul de pârghie al eforturilor interne este: z = d.6 – 159.341 < ξb = 0. Rezultă momentul capabil: MRd = 160.010 0.57 439. Varianta (b) cu ramura superioară orizontală Din ecua ia de echilibru axial: Cc = Ts ⇔ ηfcdλxb = Asfyd de unde rezultă înăl imea zonei comprimate: x= sau As f yd ληfcd b = 942 ⋅ 435 = 153.Starea limită ultimă pentru elemente solicitate la încovoiere 157 Pentru că ipoteza (b) conduce la un calcul mai simplu şi este similară cu modul de calcul folosit tradi ional în România.65 fs (MPa) 439.5 mm Momentul capabil este: MRd = Asfydz = 942x10 x435x0. Procedeul de rezolvare este iterativ. Cu noul fs se recalculează x din ecua ia de echilibru axial.999 i i-1 Deoarece raportul între valoarea fs din ultima itera ie şi cea precedentă este foarte aproape de 1.2)/159.2 ≈ 1 % .3885 = 159. deforma ia ultimă de calcul este εud = 0.9εuk = 0.9x7. se va face mai întâi calculul în această ipoteză. Calculul este sintetizat în tabelul următor: Itera ia 1 2 x (mm) 153. iar panta după intrarea în curgere este k = 15%.67 ⋅ 200 ξ = x/d = 153.5x0.

424 = 74 kNm Varianta (a) cu ramura superioară înclinată Itera ia 1 2 x (mm) 65. bxh = 20x50 cm Beton: O el: C25/30 S 500.67 MPa fyd = 500/1.5 = 16.6/450 = 0.0.60 68. 1: Creşterea de moment capabil fa ă de cazul în care s-a considerat palier orizontal este (77 – 74)/74 ≈ 4 % Obs.6 = 423.55 fs (MPa) 453. clasa C 2Φ16 20 50 d1 = 50 mm d = h – d1 = 500 – 50 = 450 mm 2 As = 2x201 = 402 mm ρ = As/(bd) = 402/(200x450) = 0. Să se determine capacitatea portantă a grinzii cu sec iunea din figură. se poate opri procesul iterativ.4 fs /fs 1.5x0.042 0.3 452. 2: Deforma ia specifică în armătură este de circa 2% şi depăşeşte limita de 1% impusă de vechile norme.32 -6 εs (‰) 20. . Această limitare urmărea limitarea deforma iilor grinzii şi deschiderii fisurilor în exploatare. În lipsa ei este necesară verifcarea la SLS a elementului de beton armat.617 Bra ul de pârghie al eforturilor interne este: z = d.998 i i-1 Deoarece raportul între valoarea fs din ultima itera ie şi cea precedentă este foarte aproape de 1.8x65.15 = 435 MPa Varianta (b) cu ramura superioară orizontală Din ecua ia de echilibru axial: Cc = T s ⇔ ηfcdλxb = Asfyd de unde rezultă înăl imea zonei comprimate: x= sau As f yd ληfcd b = 402 ⋅ 435 = 65.45 % Rezisten ele de calcul ale betonului şi armăturii sunt: fcd = 25/1. Rezultă momentul capabil: MRd = 77 kNm Obs.158 Starea limită ultimă pentru elemente solicitate la încovoiere EX 8-2.146 < ξb = 0.52 19.8 ⋅ 1⋅ 16.6 mm 0.5λx = 450 – 0.8 mm Momentul capabil este: MRd = Asfydz = 402x10 x435x0.67 ⋅ 200 ξ = x/d = 65.

362 2 2 Obs. valoarea corespunzătoare a momentului normalizat este: mb = (1-0.362 = 0.15 = 435 MPa Presupunem că armătura comprimată ajunge la curgere şi scriem echilibrul momentelor fa ă de axa armăturii întinse: MEd = λxbηfcd(d-0. condi ia de mai sus.372 deci vom ob ine x < xb.38x = 0.4x10 -3 -3 5 Pentru o elurile laminate româneşti cu Es = 2.175x10-3. Calculăm mai întâi: m = (MEd .617 = 0. pentru a intre în curgere.67 MPa fyd = 500/1. clasa C As1 25 As2 50 d1 = 75 mm (estimăm 2 rânduri de armătură) d2 = 75 mm d = h – d1 = 500 – 75 = 425 mm 2 As = 2Φ20 = 2x314 = 628 mm MEd = 375 kNm Rezisten ele de calcul ale betonului şi armăturii sunt: fcd = 25/1.8x0. ceea ce corespunde aproximativ valorii de calcul a limitei de curgere pentru o elurile PC 52. vom împăr i ecua ia de mai sus prin bd fcd.617)x0.As2fyd(d-d2))/( bd fcd) 6 2 = (375x10 – 628x435x(425-50))/(250x425 x16.8x0. eyd = 2. şi este acoperitoare pentru OB 37.Starea limită ultimă pentru elemente solicitate la încovoiere SEC IUNI DREPTUNGHIULARE DUBLU ARMATE Comentariu 159 Condi ia λx < 2a’ din STAS 10107/0-90 pentru a testa dacă armăturile comprimate ajung la curgere trebuie revizuită dacă se folosesc armături cu limita de curgere mai ridicată (S400 şi S500).67) = 0. condi ia de intrare în curgere va fi: λx < 3a’ EX 8-3.7 mm .5 = 0.175/3.4x3.5x0. bxh = 25x50 cm Beton: O el: C25/30 S 500.: Pentru xb. Într-adevăr. Cu alte cuvinte.3λx.475x425 = 201. armătura comprimată trebuie să fie situată la cel pu in 2. ceea ce înseamnă că. Să se determine armătura întinsă pentru grinda cu sec iunea din figură.4εcu2 = 0.5 λξb) λξb = (1-0. Pentru S 500. Aceasta înseamnă a’ ≤ 0.475 sau λx = 0.1 − 2 x 0.62x.5x10 = 1. exprimată în deforma ii şi pentru betonae de clasa mai mică decât C50 duce la următoarele rezultate: εs2 ≤ 0. Calculăm x: λx/d = 1- 1 − 2m = 1.5 = 16.1x10 MPa rezultă fyd = 294 MPa.5λx) + As2fyd(d-d2) Pentru simplificarea calculelor numerice.

4 mm 435 2 2 As1 = 1932.7x6.3.67 2 = 1932.7 ⋅ 250 ⋅ 16.7l = 0.67 MPa fyd = 500/1.90 beff =∑beff.88 ≤ b = 6. Se va considera traveea intermediară a unei grinzi continue cu deschiderea l = 6. Să se determine capacitatea portantă a grinzii cu sec iunea T din figură.84 ≤ bi = 5. clasa C 14 50 2Φ16 20 beff d1 = 50 mm d = h – d1 = 500 – 50 = 450 mm 2 As = 2x201 = 402 mm ρ = As/(bd) = 402/(200x450) = 0.00 = 4.2bi + 0.i = 0.2.4 mm Aleg 3Φ25 + 3Φ22 = 3x491 + 3x380 = 2613 mm SEC IUNI ÎN FORMĂ DE T EX 8-4.20 m beff.84 + 0.1l = 0.67 ⋅ 1880 Bra ul de pârghie al eforturilor interne este: z = d.80/2 = 2.20 =1.42 = 1.5λx = 450 – 0.0.8x7 = 447 mm . bxh = 20x50 cm hf = 14 cm Beton: O el: C25/30 S 500.i +bw = 2x0.45 % Rezisten ele de calcul ale betonului şi armăturii sunt: fcd = 25/1.2l0 = 0. În direc ia perpendiculară deschiderile sunt tot de 6.84 m şi beff.00 m Varianta (b) cu ramura superioară orizontală Din ecua ia de echilibru axial.7 > 3d2 = 3x50 = 150 mm şi rezultă din ecua ia de proiec ie: As1-As2 = λxbηfcd fyd = 201.5x0.i = 0.80/2) + 0.1(3)) l0 = 0.1x4.160 Starea limită ultimă pentru elemente solicitate la încovoiere Se verifică ipoteza λx 201. considerând cedarea cu pivot B: Cc = T s ⇔ ηfcdλxb = Asfyd de unde rezultă înăl imea zonei comprimate: x= As f yd ληfcd b = 402 ⋅ 435 = 7 mm 0.00 m.2 = 0.5 = 16.2x 4.4 + 628 = 2560.58 + 0.00 m.00 ≤ 0.8 ⋅ 1⋅ 16.15 = 435 MPa Calculul lă imii efective a plăcii (§5.2x(5.20 = 0.

15x10-2 > εud = 6. fără limită de deforma ie în armătură este (89. drept care este admis pentru simplificarea calculelor. După mai multe itera ii.Starea limită ultimă pentru elemente solicitate la încovoiere 161 Momentul capabil este: MRd = Asfydz = 402x10 x435x0.4 – 78.2 kNm Obs.: Deforma ia în armătură ar fi: -6 εs = εcu(d/x – 1) = 3.5x10-3x(450/7-1) = 22.: Creşterea de moment capabil fa ă de cazul în care s-a considerat palier orizontal. care nu vor fi detaliate aici. cu pivot A.2)/78.447 = 78.65x10-3 x = 10.4 kNm Obs. dar rezultatul este suficient de apropiat de valoarea corectă. ceea ce inseamnă un efort unitar în armătură la SLU: fs = 1.445 = 89.74 mm z = 445 mm MRd = Asfydz = 402x10 x500x0. adică deforma ia in armătură se păstrează constantă şi egală cu εs -2 -3 = εud = 6.75x10-2 Calculul este conven ional. şi se modifică deforma ia maximă în beton εcmax < εcu2 = 3. Varianta (a) cu ramura superioară înclinată Se va considera εs = 6.75x10 .75x10 .5x10 până când se ob ine Cc = T s.2 ≈ 14 % -6 . se ob ine: -2 εcmax = 1.15x435 = 500 MPa Calculul se face iterativ.

Un exemplu tipic este cadrul din figura de mai jos. Reducerea for elor Solicitările (M şi N) pot fi înlocuite cu o for ă N situată la o distan ă (excentricitate) e0 = M/N fa ă de pozi ia ini ială (Figura 9. unul din stâlpi poate fi solicitat la întindere şi încovoiere din efectul indirect al for elor orizontale (Figura 9b). Figura 9. Starea limită ultimă la încovoiere cu for ă axială 9. este cazul în special al stâlpilor şi pere ilor structurali.2). Dacă adăugă efectul for elor orizontale. De aici apare denumirea “compresiune excentrică” sau “întindere excentrică”. stâlpii sunt supuşi la compresiune şi încovoiere (Figura 9a).1 .Solicitări în elementele unui cadru supus la încărcări verticale şi orizontale Sub încărcări verticale.1 Considera ii preliminare Elementele supuse la încovoiere cu for ă axială sunt numeroase. .162 Starea limită ultimă la încovoiere cu for ă axială 9.

Nea MRd = capacitatea la încovoiere a sec iunii . STAS 10107.Starea limită ultimă la încovoiere cu for ă axială 163 Figura 9. când for a axială este de întindere şi toată sec iunea este întinsă. • Compresiune excentrică.Echivalen a statică a solicitărilor În general reducerea solicitărilor se face în raport cu centrul sec iunii de beton nefisurate. când armăturile întinse ajung la curgere la SLU. cazul II. • Întindere excentrică cu excentricitate mare. Aceasta revine în a considera la calculele de dimensionare a unei solicitări de încovoiere mai mari: Mcalc = MSd + NSdea = Neoc cu eoc = eo + ea şi eo = MSd/NSd Pentru verificare trebuie considerată o capacitate portantă micşorată: în care MRd. care au caracteristici diferite sunt următoarele (vezi şi capitolul 7. datorită imperfec iunilor geometrice ale sec iunii. ca şi EN 1992-1-1. care este diferit de centrul sec iunii de beton omogene echivalente. de centrul sec iunii fisurate în stadiul II sau de centrul sec iunii la starea limită ultimă. figura 7. • Întindere excentrică cu excentricitate mică. cazul I. Compresiunea pură şi întinderea pură nu există în practică. când for a axială este de întindere şi sec iunea este par ial comprimată.ef = MRd .6)): • Compresiune excentrică. când armăturile întinse (sau mai pu in comprimate) nu ajung la curgere din întindere la SLU. Domeniile de solicitare (distinse prin valorile for ei axiale).2 . impune luarea în considerare a acestor situa ii prin intermediul unei excentricită i “accidentale”: ea = h/30 ≥ 20 mm.

4) (9. cazul I 9. fie fa ă de pozi ia excentrică a for ei N): h1 − a = Cc z + Cs hs 2 h −a M −N 2 = Cc (hs − z ) + Ts hs 2 Ts e − Cc (e − z ) − Cs e2 = 0 M +N (9. 9. h1 = h2 = h/2 ≅ hs/2 şi ecua iile de mai sus devin: a) pentru xmin ≤ x ≤ xb (armăturile întinse şi (9.164 Starea limită ultimă la încovoiere cu for ă axială 9.1) • ecua ia de momente (scrisă în general fie fa ă de armătura întinsă. Următoarele două defini ii sunt echivalente cu aceasta: • înăl imea zonei comprimate nu depăşeşte valoarea corespunzătoare punctului de balans (x ≤ xb). Blocul dreptunghiular de compresiuni în beton este acceptat în acest caz.4’) (9.2) (9.4”).2 ) (9.2 Ecua ii de echilibru Condi iile de echivalen ă statică sunt: • ecua ia de proiec ie de for e în lungul axei elementului: N = Cc + Cs − Ts (9.2 Compresiune excentrică.2’’) ’ Figura 9-3.2. excentricită ile e şi e2 sunt definite astfel : M +N .2.1 Defini ie Cazul I de compresiune excentrică este definit prin faptul că armăturile întinse ajung la curgere înainte de cedarea sec iunii. fie fa ă de armătura comprimată.3) (9. Distribu ia eforturilor interne şi pozi ia solicitărilor pe sec iune În cazul sec iunii dreptunghiulare. • for a axială este de compresiune şi mai mică sau egală cu for a correspunzătoare (0 < N ≤ Nb).4’’) cele comprimate sunt în domeniul plastic) N = bλxηfcd + As 2 f yd − As f yd hs λx   = bλxηfcd  d −  + As 2 f yd hs 2 2   h λx   M − N s = bλxηfcd  hs − d +  + As f yd hs 2 2   x As f yd e − bλxηf cd (e − d + ) − As 2 f yd e2 = 0 2 În ecua ia (9.

9. MSd. As. atunci valoarea calculată nu este valoarea reală a lui x.7) λbηfcd Dacă x ≥ xmin. Capacitatea efectivă la încovoiere este: MRd. fyd. NRd Se calculează mai întâi înăl imea zonei comprimate x.2. h. fcd Necunoscute: x. atunci momentul capabil este dat de ecua ia (9. eo Date: Necunoscute: x.4).NSdea b) Verificare (calculul lui NRd) b. As2. din ecua ia (9. As. As. For a capabilă NRd este apoi determinată din ecua ia (9. fcd.5) hs x  (9. la calculul sec iunii dublu armate la încovoiere. din ecua ia (9. NSd. a. MRd Se calculează mai întâi înăl imea zonei comprimate.8) .Starea limită ultimă la încovoiere cu for ă axială 165 e = e 0 + d – h 1 şi e2 = e0 – h1 b) pentru x < xmin (armăturile comprimate nu sunt în domeniul plastic) N = bλxηf cd + As 2σ s 2 − As f yd M −N (9.3): x= N Sd + As f yd − As 2 f yd (9. h. Dacă x < xmin. În consecin ă se alege: x = xb (9. h. As Sunt trei necunoscute şi numai două ecua ii.3).4’’). dar ne indică totuşi faptul că armătura comprimată nu este în domeniul plastic şi momentul capabil este dat de ecua ia (9. As2. fyd. a. Trebuie adăugată o a treia condi ie.6). a.6) = bλxηfcd  hs − d +  + As f yd hs ≅ As f yd hs 2 2  Nota : Valoarea xmin a fost definită în capitolul precedent.3 Calculul practic a) Verificare (calculul lui MRd) b. care este de regulă o condi ie economică: utilizarea la maximum a sec iunii de beton şi a armăturii întinse. c) Dimensionare (As2 şi As) Date: b. fyd. NSd Date: Necunoscute: x. fcd.ef = MRd .

166

Starea limită ultimă la încovoiere cu for ă axială

În acest caz, armătura comprimată poate fi determinată din (9.4): Mc + N As 2 = în care hs λx   − bλx bηfcd  d − b  2 2   f yd hs

(9.9)

Mc = MSd + NSdea

Dacă valoarea ob inută este mică sau negativă, trebuie prevăzut procentul minim de armătură recomandat (0.2% în normele româneşti). Armătura întinsă este apoi calculată din (9.3): As = As 2 + bλx bηfcd − N Sd f yd (9.10)

c) Dimensionare (As2 cunoscută) Date: , h, a, MSd, NSd, fyd, fcd, As2 Necunoscute: x, As Sunt două necunoscute şi două ecua ii. Se calculează mai întâi x din (9.4):

x=

 d 1 − 1 − 2(M Sd + N Sd hs / 2 − As 2 f yd hs )   λ bd 2ηfcd  

(9.11)

Dacă x ≥ xmin, atunci armătura întinsă se determină din ecua ia (9.3): As = As 2 + bλx bηfcd − N Sd f yd (9.12)

Dacă x < xmin, atunci valoarea calculată nu este valoarea reală a lui x, dar ne indică totuşi faptul că armătura comprimată nu este în domeniul plastic şi, pentru a nu trebui să calculăm şi efortul unitar în armătura comprimată, armătura întinsă se determină din ecua ia (9.4’):

As =

MSd − NSd hs / 2 fyd hs

(9.13)

9.2.4 Cazul particular al sec iunii dreptunghiulare cu armare simetrică
Cazul armăturilor simetrice (As = As2) este foarte frecvent în practică. Dacă xmin ≤ x ≤ xb, ecua ia (9.3) devine: de unde: N = bλxηfcd (9.14)

Starea limită ultimă la încovoiere cu for ă axială

167

x=

N λbηfcd

(9.15)

Pentru verificarea capacită ii portante, momentul capabil este: M Rd = −N Sd hs λx + bλxηfcd (d − ) + As 2 f yd hs 2 2 (9.16)

La dimensionare, aria de armătură se ob ine din ecua ia următoare:

As = As 2 =

M Sd + N Sd

hs λx − bλxηfcd (d − ) 2 2 fcd hs

(9.17)

Momentele MSd şi MRd trebuie corectate cu efectul excentricită ii accidentale.

9.3 Compresiune excentrică, cazul II
Cazul II de compresiune excentrică este definit prin faptul că armăturile întinse nu ajung la curgere înainte de cedarea betonului comprimat. Următoarele două defini ii sunt echivalente cu defini ia de mai sus: • înăl imea zonei comprimate este mai mare decât cea corespunzătoare punctului de balans (x > xb); • for a axială de compresiune este mai mare decât cea corespunzătoare punctului de balans (N > Nb); Diagrama dreptrunghiulara de compresiuni in beton este acceptată şi în acest caz, dacă x ≤ 0.8d. Totuşi, pentru calculul sec iunii trebuie să fie folosită rela ia care exprimă ipoteza sec iunilor plane. Calculul “manual” este dificil, şi este recomandabilă fie folosirea unui program de calcul, fie a tabelelor (sau abacelor) cum sunt cele din lucrarea “Îndrumător pentru calculul şi alcătuirea elementelor structurale de beton armat” (R. Agent, T. Postelnicu, D. Dumitrescu, Ed.Tehnică 1992). Tabelele sunt date pentru sec iuni dreptunghiulare cu armare simpetrică, care reprezintă situa ia curentă. De altminteri, aceste tabele pot fi folosite pentru toate cazurile de încovoiere cu for ă axială (compresiune excentrică cazul I, întindere excentrică cu excentricitate mică sau mare). Forma şi modul de utilizare al acestor tabele este prezentat în figura de mai jos:
n
0.0 1.00 0.90 • • -0.26 Dimensionare Verificare • • 0.04 0.06

Valori 1000 m pentru α =
• • 0.50

Figura 9.4 - Calculul sec iunilor dreptunghiulare cu armare simetrică cu ajutorul tabelelor

168

Starea limită ultimă la încovoiere cu for ă axială

Nota iile utilizate au semnifica ia următoare: • valoarea relativă a for ei axiale: • valoarea relativă a momentului: • coeficientul mecanic de armare:

N bhfcd M m= bh 2 fcd A f α = s yd bh fcd n=

Există mai multe tabele, în func ie de valoarea raportului a/h.

9.4 Întindere excentrică cu excentricitate mare
Întinderea excentrică cu excentricitate mare este definită prin faptul că for a axială este de întindere şi o parte din seciune este comprimată. În consecin ă, excentricitatea este astfel încât for a axială se găseşte în exteriorul armăturilor. Se poate de asemenea defini întinderea excentrică cu excentricitate mare în func ie de for a axială N, prin rela ia |N | < Asfyd. Într-adevăr, în acest caz toată for a de întindere este echilibrată de o parte a armăturii As şi diferen a Asfyd-|N| de armătura comprimată şi zona comprimată de beton. Ca şi în cazul compresiunii excentrice, cazul I, armătura întinsă este în domeniul plastic înainte de cedarea sec iunii. Cedarea sec iunii poate fi produsă fie de atingerea deforma iei ultime în betonul comprimat, fie a deforma iei ultime în armătura întinsă. Ecua iile de echivalen ă sunt aceleaşi ca în cazul compresiunii excentrice, cazul I, în care se înlocuieşte N cu -N. Echilibrul for elor interne şi al

Figura 9.5 - Distribu ia eforturilor interne şi pozi ia solicitărilor pe sec iune

solicitărilor este dat în Figura 9.5.

9.5 Întindere excentrică cu excentricitate mică
Întindere excentrică cu excentricitate mică este definită prin faptul că toată sec iunea este întinsă. În consecin ă excentricitatea este astfel încât for a axială se găseşte între armături, ca în figura următoare.

Starea limită ultimă la încovoiere cu for ă axială

169

Figura 9.6 - Distribu ia eforturilor interne şi pozi ia solicitărilor pe sec iune

Se poate de asemenea defini întinderea excentrică cu excentricitate mare, în func ie de for a axială N, prin rela ia |N | > Asfyd. Într-adevăr, în acest caz armătura As nu poate echilibra decât o parte din întinderea N şi diferen a este echilibrată de armătura As2, care este de asemenea întinsă. Ecua ia de echilibru de momente poate fi scrisă fie fa ă de axa armăturii As2 (ec. 9.18), fie fa ă de axa armăturii As (ec. 9.19). MRd1 = Asfydhs - N(h1 – d2) MRd2 = - As2fydhs + N(h2 - a) (9.18) (9.19)

Aceste două ecua ii reprezintă două drepte în planul M-N. Intersec ia lor este punctul D de coordonate: ND = (As + As2)fyd MD = [As(h2 - a) – As2 (h1 – d2)] (9.20) (9.21)

Figura 9.7 - Forma curbei limită de interac iune N-M în zona întinderii cu excentricitate mică

Dacă centrul de greutate al armăturilor coincide cu cel al sec iunii de beton, atunci: As(h2 - a) – As2 (h1 – d2) = 0 şi MD =0 ( Figura 9.7a). Dacă As(h2 - a) >- As2 (h1 – d2) atunci MD > 0 ( Figura 9.7b).

170

Starea limită ultimă la încovoiere cu for ă axială

Dacă

As(h2 - a) <- As2 (h1 – d2) atunci MD < 0

(Figura 9.7c).

9.6 Efectul zvelte ii elementelor supuse la compresiune şi încovoiere

9.6.1 Definirea efectului de ordinul 2

Figura 9.9 - Efectul deforma iei structurii asupra diagramei de momente

De regulă, calculul structurilor de beton armat se face considerând structura nedeformată (în configura ia sa ini ială). Acest calcul se numeşte calcul de ordinul întâi. Dacă se ine seama de configura ia reală (deformată) a structurii în calcul, acesta se numeşte calcul de ordinul doi. Rezultatele calculului de ordinul doi diferă de cele ale calculului de ordinul întâi (vezi figura 9.9). Acesta este efectul de ordinul doi. Astfel, într-un calcul de ordinul întâi, momentul la baza stâlpului este: MI = SH (9.37)

Dacă se ine seama de deforma ia structurii se adaugă momentul de ordinul II ∆M şi momentul total de calcul devine: MII = MI + ∆M = SH + Nxmax (9.38)

9.6.2 Tipuri de comportare (R. Agent şi V. Bănu , 1979)
Efectul de ordinul doi ∆M = Nxmax este propor ional cu deforma ia, deci depinde flexibilitatea (zvelte ea) elementului. Aceast apoate fi exprimată prin coeficientul de zvelte e : l λ0 = f (9.39) i Pentru calculul practic al stalpilor cu sec iune dreptunghiulară se utilizează un coeficient de zvelte e conven ional:

Starea limită ultimă la încovoiere cu for ă axială

171

λ=
în care

lf h

(9.39’)

lf = lungimea de flambaj h = dimensiunea sec iunii transversale paralelă cu planul de ac iune al momentului încovoietor

Rela ia între λ0 şi λ este dată de raportul între i si h : i= Deci : I = A bh 3 / 12 h = = 0,288h bh 12

λ = 0,288 λ0

Lungimea de flambaj depinde de legăturile de la capetele elemntului. Câteva exemple tipice sunt date în figura 9.10.

a) l0 = l

b) l0 = 2l

c) l0 = 0,7l

d) l0 = l / 2

e) l0 = l

f) l /2 <l0< l g) lf > 2l

Figura 9.10 - Exemple de moduri de flambaj şi lungimile de flambaj corespunzătoare în cazul elementelor izolate

Pentru elementele comprimate (stâlpi) ale cadrelor, lungimea de flambaj depinde de rigiditatea grinzilor care intră în nod. Eurocodul 2 recomandă următoarele rela ii pentru calculul lungimii de flambaj : - cadre contravântuite (deplasările orizontale sunt împiedecate de elemente de contravântuire rigide, de exemplu pere i structurali de beton armat) :

    k1 k2 lf = 0,5l ⋅ 1 +  0,45 + k  ⋅ 1 + 0,45 + k      1  2 
- cadre necontravântuite :

(9.40)

(2) 10 < λ ≤ 35: din cauza efectului de ordinul II. (3) λ > 35: Starea limită ultimă este atinsă prin pierderea stabilită i.11 . Figura 9. şi în orice punct de pe curbă panta secantei corespunzătoare este 1/eoII = 1/( eoI+x). Dacă un stâlp de beton armat este solicitat de o for ă de compresiune excentrică ca în Figura 9. în punctul A3 situat în interiorul curbei limită. b) Drumul de încărcare (1) λ ≤ 10: efectul de ordinul II este practic neglijabil. în care tangenta este orizontală şi momentul poate creşte indefinit pentru o for ă axială constantă.10.172 Starea limită ultimă la încovoiere cu for ă axială  k ⋅k  k   k 2  lf = l ⋅ max  1 + 10 ⋅ 1 2 .11a. l este înăl imea liberă a elementului între legăturile de capăt Trebuie observat că valoarea k = 0 corespunde încastrării perfecte. k2 sunt zvelte ile relative la încastrarea par ială la extremită ile 1. respectiv 2: k = (θ / M)× (EI / l) θ este rotirea elementelor care se opun rotirii pentru momentul M. în func ie de zvelte ea stâlpului (Figura 9. a se vedea de asemenea figura 9. în EN 1992-1-1 se recomandă o valoare minimă de 0. Această situa ie trebuie evitată în proiectare. iar k = ∞ este limita ce corespunde unui reazem simplu.11b). Starea limită ultimă este totuşi atinsă prin cedarea sec iunii în punctul A2 de pe curba limită.41) în care : k1. se pot observa trei tipuri de comportare.a) Schema statică şi de încărcări. Starea limită ultimă este atinsă prin cedarea sec iunii (la SL de rezisten ă) în punctul A1 de pe curba limită. 1 + 1  ⋅ 1 +  1 + k   1 + k   k1 + k 2  1  2   (9. drumul de încărcare este o curbă. Deoarece încastrarea perfectă este rară în practică se recomandă pentru k1 şi k2 . . Drumul de încărcare este o dreaptă de pantă N/M = eoI.107 (f) şi (g) EI este rigiditatea la încovoiere a elementului comprimat.

valoarea rigidită ii poate fi calculată. Eb = modulul de deforma ie al betonului. adică trebuie inut cont nu numai de deformarea structurii ci şi de varia ia rigidită ii EI a elementelor în func ie de nivelul lor de solicitare.2: este admis să se facă un calcul de ordinul I al structurii.40). condi ie îndeplinită numai când for a laterală are o distribu ie sinusoidală de-a lungul elementului. Efectul de ordinul II se poate neglija când λ ≤ 10 (λ0 ≤ 35).40) în care Ncr este dat de formula lui Euler: N cr = π 2 EI l f2 (9.41) este exactă numai dacă diagramele M şi ∆M sunt afine. cu rela ia de mai jos. Totuşi.42) în care: Ib = momentul de iner ie al sec iunii brute de beton. Acesta din urmă este calculat cu rela ia (9. Se admite însă să se considere rigiditatea elementelor (EI) constantă în cursul calculului. coeficientul η poate fi evaluat cu formula Perry-Timoşenko: η= 1 N 1− N cr (9.Starea limită ultimă la încovoiere cu for ă axială 173 9.elastic. care ine cont de degradarea rigidită ii în vecinătatea stării limite ultime şi de efectul curgerii lente: EI = E b I b 0.3 Evaluarea efectului de ordinul II (STAS 10107/0-90) Ponderea efectului de ordinul II este măsurată prin coeficientul η = MII / MI.6.41) De notat că formula (9. trebuie facut un calcul neliniar geometric şi fizic al structuri. B) 1. Pentru metodele A şi B.5: este necesar să se facă un calcul structural neliniar geometric. şi să se amplifice apoi rezultatele ob inute cu coeifcientul η.5). Se recomandă evitarea situa iilor în care efectul de ordinul II majorează cu mai mult de 50% momentul încovoietor (η ≤ 1. pentru care lungimea de flambaj este cunoscută. p = procentul total de armătură longitudinală pe sec iune (în %).15(1 + p ) M 1 + ld M (9. erorile sunt neglijabile în celelalte cazuri. Pentru un element din material ideal . Dacă acest lucru nu este posibil. . metodele de calcul recomandate sunt diferite: A) η ≤ 1. conform STAS 10107/0-90. iar lungimea de flambaj este evaluată în mod aproximativ în func ie de legăturile de la extremită ile elementului. În func ie de valoarea coeficientului η.2 < η ≤ 1.

se poate lua A = 0.7).3EbIb 9.2ϕef) (dacă ϕef nu este cunoscut.43) Pentru λlim se recomandă expresia : λlim = 20 ⋅ A ⋅ B ⋅ C/ n (9. for a axială relativă rm = M01/M02. = momentul dat de încărcarea maximă de exploatare. .6.7. B = 1. EI ≈ 0.44) în care : A = 1 / (1+0. În plus..7) B = 1 + 2ω (dacă ω nu este cunoscut.1 şi λlim = 15 dacă n=0. În cazurile curente.Ed este încărcarea verticală totală (pe elementele contravântuite şi pe elementele de contravântuire) ns este numărul de etaje L este înăl imea totală a clădirii deasupra nivelului de încastrare. se poate lua B = 1. valorile λlim determinate cu (9. M01.7).7 rezultă λlim = 34 dacă n=0.Ed ≤ k1 ⋅ E I ns ⋅ ∑ 2cd c ns + 1.44) sunt în general mai acoperitoare (de ex. Obs : Spre deosebire de valoarea limită λlim =35 dată în STAS 10107/0-90. coeficientul mecanic de armare As = aria totală a armăturilor longitudinale n = NEd / (Acfcd).45) în care: FV. pentru elemente izolate. Pentru clădiri. care produce o deforma ie de acelaşi sens ca cea considerată pentru calculul de ordinul II. altminteri rm se ia negativ (adică C > 1. M02 ≥ M01 Dacă momentele de la extremită i M01 şi M02 provoacă întinderi pe aceeaşi fa ă.55). M02 sunt momentele de ordinul întâi de la extremită i.6 L (9. cu condi ia : λ0 ≤ λlim (9. Ecd este valoarea de calcul a modulului de elasticitate al betonului. Alternativ. ω = Asfyd / (Acfcd) . rm se ia pozitiv (adică C ≤ 1. pentru A = 0. se poate lua C = 0. cea din EN 1992-1-1 depinde şi de valoarea for ei axiale relative.7) ϕef = coeficientul efectiv de curgere lentă.1) C = 1.1 şi C = 0.rm (dacă rm nu este cunoscut.174 Starea limită ultimă la încovoiere cu for ă axială Mld M = momentul dat de frac iunea de lungă durată a încărcării.4 Evaluarea efectului de ordinul II (EN 1992-1-1) Efectul de ordinul II poate fi neglijat dacă produce o amplificare a momentului de ordinul I mai mică de 10%. efectele globale de ordinul II se pot neglija dacă este îndeplinită condi ia : FV.7 . acest criteriu poate fi înlocuit.

31 (valoare recomandată în cazul în care se estimează că elementele de contravântuire sunt fisurate la SLU.t0) este valoarea finală a coeficientului de fluaj. inând seama de comportarea lor după fisurare. Aceasta se realizează prin intermediul coeficientului efectiv de curgere lentă : ϕef = ϕ (∞. Es este valoarea de calcul a modulului de elasticitate al o elului. Metoda generală se bazează pe un calcul structural neliniar fizic şi geometric. Rigiditatea nominală Rigiditatea nominală se determină cu rela ia : EI = KcEcdIc + KsEsIs (9. Metoda curburii nominale se bazează pe evaluarea curburii elementelor. şi este adecvată mai mult pentru evaluarea efectelor de ordinul II la elemente izolate. . şi γcE = 1.62). În continuare va fi prezentată numai metoda rigidită ii nominale.46) în care: ϕ (∞. Ea poate fi folosită atât în calculul elementelor izolate cât şi al structurii în ansamblu. Ic este momentul de iner ie al sec iunii de beton nefisurate.Starea limită ultimă la încovoiere cu for ă axială 175 Ic k1 este momentul de iner ie (calculat cu sec iunea de beton nefisurată) a elementului (elementelor) de contravântuire = 0. Aceasta implică utilizarea unor programe de calcul adecvate.47) în care: Ecd = Ecm /γcE este valoarea de calcul a modulului de elasticitate al betonului. Considerarea efctului curgerii lente Creşterea deforma iilor datorită efectului curgerii lente trebuie luată în considera ie în calculul de ordinul II. M0Eqp este momentul încovoietor de ordinul întâi în combina ia cvasipermanentă de încărcări (SLS) M0Ed este momentul încovoietor de ordinul întâi în combina ia de încărcări de calcul (SLU) Metode de calcul EN 1992-1-1 propune trei metode de calcul : metoda generală. Metoda rigidită ii nominale se bazează pe utilizarea unor valori ale rigidită ii la încovoiere a elementelor care includ efectele fisurării.2. în caz contrar se recomandă valoarea 0. care nu sunt disponibile în general în proiectarea curentă.t0) M0Eqp / M0Ed (9. ale comportării neliniare a materialelor şi ale curgerii lente. metoda rigidită ii nominale şi metoda curburii nominale.

20 (9. dacă ρ ≥ 0.5ϕef) Coeficientul de amplificare al momentelor (9. vezi rela ia (9. ϕef este coeficientul efectiv de curgere lentă . Ac este aria sec iunii de beton. k2 poate fi luat egal cu: k2 = n⋅0. As este aria totală a sec iunii armăturilor. valorile următoare: Ks = 0 Kc = 0. Dacă coeficientul de zvelte e λ nu este definit.53)   (NB / NEd ) − 1 în care: M0Ed este momentul de ordinul întâi. se determină cu expresia :   β MEd = M 0Ed ⋅ 1 + (9.30 ≤ 0. conform expresiei : k2 = n ⋅ λ 170 ≤ 0.51) În mod simplificat.46). NEd / (Acfcd) λ este coeficientul de zvelte e.52) Momentul total de calcul.50) în care: n este for a axiala relativă.20 (9. . se pot adopta într-o primă itera ie în expresia (9. Coeficien ii ce se utilizează în expresia (9.01.48) în care: ρ este coeficientul de armare. este un coeficient ce ine seama de contribu ia armăturilor. As/Ac.49) k2 este un coeficient care depinde de efortul normal şi de zvelte e.47). β este un coeficient care depinde de distribu ia momentelor de ordinul întâi şi doi. k1 este un coeficient care depinde de clasa de rezisten ă a betonului. incluzând efectele de ordinul II. conform expresiei : k1 = fck / 20 (MPa) (9.176 Starea limită ultimă la încovoiere cu for ă axială Is Kc Ks este momentul de iner ie al sec iunii armăturilor fa ă de centrul de greutate al sec iunii de beton este un coeficient ce ine seama de efectele fisurării şi ale curgerii lente.47) se determină astfel: Ks = 1 Kc = k1k2 / (1 + ϕef) (9.3 / (1 + 0.

7. c0 = 8 pentru un moment de ordinul I constant.53) se reduce la : MEd = M 0Ed 1 − (NEd / NB ) (9.6 pentru o distribu ie parabolică şi c0 = 12 pentru o distribu ie triunghiulară simetrică etc. Excentricitatea eo este definită de rela ia: eo = M/ N (9. În acest caz: β = π2 / c0 (9. supuse unor for e axiale constante pe lungimea elementului. şi se adoptă c0 = 8. se poate adopta β = 1 şi expresia (5.55) cu M02≥M01. exemplele şi metoda practică de rezolvare vor fi date numai pentru cazul sec iunii dreptunghiulare armate simetric. pot fi înlocuite cu un moment de ordinul întâi echivalent M0e. constant.).4 M02 (9.56) este echivalentă cu utilizarea coefcientului η din expresia (9.Starea limită ultimă la încovoiere cu for ă axială 177 NEd este for a axială de calcul NB este for a axială de flambaj bazată pe rigiditatea nominală (rela ia 9.54). 9.54) în care c0 este un coeficient care depinde de distribu ia momentului de ordinul întâi (de exemplu.56) Obs. se poate admite o distribu ie sinusoidală a momentului de ordinul II (∆M). şi reciproc (Figura 9.41).40).4 M01 ≥ 0.1 Generalită i Această solicitare este definită prin faptul că vectorul moment nu este paralel cu nici una dintre axele principale ale sec iunii.6 M02 + 0. : Expresia (9.11). 9. În cazul elementelor care nu sunt supuse la încărcări transversale.7 SLU a elementelor solicitate şi încovoiere oblică cu compresiune axială 9. c0 = 9. Acest tip de solicitare este tipic pentru stâlpii structurilor în cadre spa iale. Deşi ipotezele şi considera iile generale sunt valabile pentru orice formă de sec iune.7. M) este echivalentă cu o for ă axială N. momentele de capăt de ordinul întâi cu valoare diferită M01 şi M02. care ac ionează după o axă excentrică cu e0.57) Momentul M poate fi descompus după direc iile y şi x astfel: . Momentul echivalent se determină cu rela ia: M0e = 0. Atunci când nu se aplică (9. În cazul elementelor izolate cu sec iune constantă.2 Echivalen a statică Perechea (N.

59) în care eox = eocos ω şi eoy = eosin ω sunt componentele lui eo după cele două direc ii principale. O alternativă este utilizarea abacelor. care sunt construite pentru cazurile curente într-o formă cu parametri adimensionali : n = N/(bhfcd) = for a axială relativă 2 mx = Mx/(bh fcd) = moment relativ după y 2 my = My/(hb fcd) = moment relativ după x ωx = (Asx/bh) (fyd/ fcd) = coeficient mecanic de armare pe direc ia x ωy = (Asy/bh) (fyd/ fcd) = coeficient mecanic de armare pe direc ia y . Diferen a fa ă de încovoierea uniaxială este faptul că apare o necunoscută suplimentară.7.13). Pe de altă parte. dar apare şi o ecua ie suplimentară : pozi ia axei neutre este dată de doi parametri în loc de unul – de exemplu distan a d si unghiul φ (Figura 92). Figura 9. axa neutră nu este paralelă cu vectorul moment (φ ≠ ω). Le reamintim pe scurt pe cele mai importante: • ipoteza sec iunilor plane Bernoulli.3 Ipoteze şi ecua ii generale Ipotezele generale sunt cele de la încovoiere cu for ă axială. după axele x şi respectiv y.178 Starea limită ultimă la încovoiere cu for ă axială Mx = Mcosω = Neocos ω = Neox My = Msinω = Neosin ω = Neoy (9. Această ecua ie suplimentară.12 .58) (9. sunt trei ecua ii de echilibru în loc de două: o ecua ie de echilibru de for e după axa z şi două ecua ii de echilibru de moment. Trebuie precizat că. date în capitolul 7 (vezi figura 9. • ipoteza aderen ei perfecte beton – armătură. precum şi forma relativ complicată a zonei comprimate fac calculul “manual” practic imposibil şi trebuie utilizat un program de calcul. în general.Echivalen a statică a solicitărilor 9.

13 Diagrame de deforma ii şi de eforturi unitare pe o sec iune solicitată la compresiune cu încovoiere biaxială 9. N) printr-o suprafa ă f(Mx. My45). Figura 9. h.5 Metodă aproximativă (metoda elipsei) Calculele parametrice arată că curbele de nivel pot fi aproximate cu elipse de grad β. N) ≤ 0 de domeniul solicitărilor care depăşesc capacitatea sec iunii f(Mx. Myo) et (Mx45.0.14b. My. Această suprafa ă separă domeniul solicitărilor capabile ale sec iunii f(Mx. O sec iune cu un plan paralel cu Mx . N) > 0. unde 1. My.4 Suprafa a limită de interac iune Suprafa a limită de interac iune este definită în sistemul de axe (Mx.7. Elipsa este definită prin trei puncte (Figura 95): (Mxo.14a). 0). Asy vezi Figura 92.84 . .3 < β < 2.Starea limită ultimă la încovoiere cu for ă axială 179 Pentru semnifica ia mărimilor b. My.7. Precizăm că în figură este reprezentată numai partea din primul octant. Figura 9. My. N) = 0 (Figura 9.Suparafa ă limită de interac iune (a) vedere 3D (b) sec iune orizontală 9.My (curbă de nivel) este reprezentată în Figura 9. (0. Asx.

myo şi β sunt aceiaşi ca la paragraful 9. deci un singur triplet (Mx.15 Aproximarea curbei de nivel a. • verificarea criteriului:  Mx  M  xo  My     +M   yo β   ≤1   β b. 5/1984).62) şi mx. În urma unor serii de calcule parametrice. Verificarea capacită ii portante Etapele calculului sunt următoarele: • calculul for rei axiale relative n = N/(bhfcd). Figura 9.60) în care β este func ie de n = N/(bhfcd) şi de modul de dispunere al barelor pe sec iune. my. în func ie de n şi de modul de dispunere a barelor pe sec iune (tabelul 9-1 reprodus mai jos). . N). şi armăturile se vor dispune simetric (A’ax = Aax. dimensionarea se poate face direct. folosind metoda propusă de D. • determinarea lui β în anexa B din STAS 10107/0-90. Valorile β sunt date în anexa B din STAS 10107/0-90. Această metodă se bazează pe un criteriu de optimizare derivat din condi ia de economicitate (Asx + Asy) = min. My.61) ky = my/myo (9.180 Starea limită ultimă la încovoiere cu for ă axială Ecua ia sa este:  Mx  M  xo M   + y     M yo β   =1   β (9. A’ay = Aay). Agent (”Revista Construc iilor”. unde: kx = mx/mxo (9.3. au fost determinate valori kx şi ky în func ie de β şi de raportul mx/my. Constantinescu şi R. Dimensionarea armăturilor Dacă nu există decât o ipoteză de încărcare.7. mxo.

1 .5.5 0.5 472 647 497 672 520 694 541 723 560 731 577 746 593 760 0.1 285 812 305 831 325 847 343 861 360 873 377 883 392 892 0.20 1.0 561 561 587 587 610 610 630 630 648 648 665 665 680 680 1.8 533 590 558 615 581 638 602 658 620 676 637 692 653 707 0.50 1.35 1..9 548 575 573 600 596 623 617 643 635 661 652 678 668 693 1.1).Valori optimizate kx şi ky β 1.6 0.2 .45 1.7 0. în col urile > 4 bare > 4 bare sec iunii Aay = Aax Aay = (1.55 1.70 1. C.35 1. calculul armăturilor Asx (în func ie de mxo şi n) şi respectiv Asy (în func ie de myo şi n). alegerea preliminară a unei distribu ii a armăturilor.80 .50 1.35 1.7 515 560 541 632 564 654 584 674 603 692 620 708 636 723 0.4 0. B.60 1.70 1.3 408 706 432 730 454 750 475 768 493 784 511 798 527 810 0.20 1.Valori ale exponentului β Dispunerea barelor de armătură A.3 0.45 1.25 1.60 n=N/(bhRc 0.60 1.35 1. determinarea lui β în func ie de n şi de modul de dispunere a barelor pe sec iune (Tabelul 9.40 1.20 mx/my 1000kx 1000ky 1000kx 1000ky 1000kx 1000ky 1000kx 1000ky 1000kx 1000ky 1000kx 1000ky 1000kx 1000ky 0..2 360 749 383 771 404 790 424 806 442 821 459 833 475 845 0.55 1. mx. Tabelul 9.50 1.8 Tabelul 9. calculul lui mxo = mx / kx şi a lui myo = my / ky.6 496 625 521 650 544 673 564 692 583 710 601 726 616 740 0.2)Aax 1. 4 bare.40 1.4 444 674 469 698 491 719 512 738 530 755 548 769 564 783 0.75 1.40 1. my şi a raportului mx/my .60 1.1 0.2 0.50 1.50 1.30 1.60 1. calculul lui mx/my (cu mx < my) determinarea lui kx şi ky ().75 1.Starea limită ultimă la încovoiere cu for ă axială 181 • • • • • • • Etapele de calcul sunt următoarele: calculul mărimilor n.

15 : λx = N 500 ⋅ 10 3 = = 59.5/(2.5) = 0.182 Starea limită ultimă la încovoiere cu for ă axială 9. Să se determine armătura necesară a stâlpului cu sec iunea din figură cunoscând for a axială şi momentul de dimensionare. ξb = εcu2/(εyd+εcu2) = 3. NEd=1500KN MEd=400KNm bxh = 50x50 cm Beton: O el: as = 50 mm d2= 50 mm C25/30 S 500.175·10 Înăl imea relativă a zonei comprimate la balans este. Pentru armături se va face calculul în ipoteza că ramura superioară este orizontală (vezi §3.7(3)) Pentru betonul de clasă C20/25 (fck < 50 MPa) parametrii blocului sunt λ = 0. clasa C 4Φ20 50 4Φ20 50 as = 50 mm d2= 50 mm d = h – d1 = 500 – 50 = 450 mm hs =d – d2 = 450 – 50 = 400 mm As = As2 = 4x314 = 3768 mm ρ = As/(bd) = 3768/(500x450) = 0.175+3. Se presupune ini ial că x> xmin de unde rezultă conform rela iei 9. N=500KN.7(2)).15 = 435 MPa Deforma ia armăturii la curgere este:εyd = fyd/Es = 435/2·10 = 2.8 Exemple de calcul SEC IUNI DREPTUNGHIULARE ARMATE SIMETRIC EX 9-1.5 = 16. clasa C Αs1 50 Αs 50 . Să se determine momentul capabil (MRd) al stâlpului cu sec iunea din figură cunoscând for a axială din stâlp.98mm < x lim = 3d 2 = 3 ⋅ 50 = 150mm bf cd 500 ⋅ 16.67 hs 400 = 1256 ⋅ 435 ⋅ 400 ⋅ 10 −6 + 500 ⋅ 10 3 ⋅ 10 −6 = 418.6 : M Rd ≅ As f yd hs + N EX 9-2.2.8 şi η = 1.54KNm 2 2 Momentul capabil se deterimină folosind rela ia 9.1. bxh = 50x50 cm Beton: O el: C25/30 S 500.558 % Rezisten ele de calcul ale betonului şi armăturii sunt: fcd = 25/1.67 MPa fyd = 500/1.617 5 -3 2 Calculul se va face considerând blocul rectangular de compresiuni (§3.

96mm > x min = 3d 2 = 3 ⋅ 50 = 150mm bf cd 500 ⋅ 16. EVALUAREA EFECTELOR DE ORDINUL II EX 9-3.Starea limită ultimă la încovoiere cu for ă axială d = h – as = 500 – 50 = 450 mm hs =d – d2 = 450 – 50 = 400 mm Deforma ia armăturii la curgere este:εyd = fyd/Es = 435/2·10 = 2. ξb = εcu2/(εyd+εcu2) = 3.5/(2.46mm 2 435 ⋅ 400 400 ⋅ 10 6 + 1500 ⋅ 10 3 As 2 = Se alege o armare cu patru bare pe latură. Să se evalueze efectul de ordinul 2 la stâlpii cadrului curent al halei prefabricate cu sec iunea din figură.175+3.15 : 5 -3 183 λx = N 1500 ⋅ 10 3 = = 179.175·10 Înăl imea relativă a zonei comprimate la balans este.217 = 1.123 n = 0.01x(500/1.în combina ia fundamentală .217 B= 1 + 2ω = 1 + 2 ⋅ 0.46 : M +N As 2 = hs λx   − bλxfcd  d −  2 2   f yd hs 400 179. constituită din 2Φ25 şi 2Φ16 pentru care aria efectivă este 2 Aeff=2*490+2*200=1390mm .614 MN n = 0.50 m Beton: C30/37 O el: S 500 For a axială: .67 450 −  2 2   = 1350.136 MN NEd = 0.96   − 500 ⋅ 179.5) = 0.91/2500 = 0.5) = 0.în combina ia seismică NEd = 1.50 8Φ25 50 50 bxh = 50x50 cm l = 6.01 ω = ρfyd/fcd = 0. 6.67 Armătura necesară se ob ine folosind rela ia 9.15)/(30/1.227 ρ = As/Ac = 8x4.2 .96 ⋅ 16.617 Se presupune ini ial că x> xmin de unde rezultă conform rela iei 9.

0 A = 1. deci rm = 0) λlim = 20·A·B·C/√n = 20x1.3 efectele de ordinul II pot fi ignorate.0l = 2.831·10 m Rezultă Deci: -4 -4 2 -4 4 2 Es Is = 200 x 0.5 /12 = 5.7 a) Combina ia seismică l0 = 2. Rigiditatea nominală se calculează cu expresia (9.47): EI = KcEcdIc + KsEsIs Pentru C30/37.7 (M01 = 0.7 (nu cunoaştem ϕeff) C = 0.50 = 4.62 MNm EI = KcEcdIc + KsEsIs = 0.517 MNm 2 .55 m i= I h 0.7l = 0.49) Din ec. 9.7x1. rezultă (ec.144 = 90. considerând ϕef = 2.225 n⋅ λ 170 0.5 x 5.50: k2 = k1 = = fck / 20 = 30 / 20 = 1.144 = 31.2x1.48.5 = 0.227 ⋅ Din ec.5 = = = 0.9.2x0.5 > λlim = 24. 9.3 În continuare se va face calculul pentru combina ia fundamentală.21 )x2 = 0.831·10 = 16. rezultă: 31.017 Valoarea de calcul a modulului de elasticitate este: Ecd = Ecm /γcE = 33/1. cu metoda bazată pe rigiditatea nominală.227= 24.208·10 = 143.7x6.0x1.042 < 0.123= 116.20 170 Kc = k1k2 / (1 + φef) = 1.00/0.184 a) Combina ia fundamentală Starea limită ultimă la încovoiere cu for ă axială l0 = 0.00 m i= efectele de ordinul II nu pot fi ignorate I h 0.22 + 1.208·10 m Rezultă 3 4 -3 4 -3 2 Ecd Ic = 27.7 (nu cunoaştem rm) λlim = 20·A·B·C/√n = 20x0. λ = 90 > λlim = 116.7/√0.017x143.0 (nu avem fluaj) C = 1.14x10 )x0.7 λ = 31.7/√0.0x6.50 = 13.5 A = 0.22 MNm Momentul de iner ie al armăturilor este: Is = (3x3.0x16.2 = 27.225x0.144 m A 2 3 2 3 λ = l0/i = 13.144 m = = A 2 3 2 3 λ = l0/i = 4.55/0.042/(1+2) = 0.5 GPa Momentul de iner ie al sec iunii de beton este: Ic = bh /12 = 0.62 = 19.5 = 0.

517 4.56) dă un coeficient de amplificare: η= 1 − (N Ed / N B ) 1 = 1 = 1. expresiei (9.36 ) − 1 Efectul de ordinul II aduce un surplus de moment de 17 % in cazul metodei bazate pe rigiditatea nominala. factorul de amplificare al momentului este: 185 η = 1+ (NB / NEd ) − 1 β Pentru elemente izolate cu sec iune constantă şi moment de ordinul I constant (c0 = 8). avem: Ks = 0 Kc = 0.55 2 = 9.5φef) = 0.17 (9.30 MN η = 1+ 1.3 / (1 + 0.14 1 − (1.15EcdIc Factorul de amplificare al momentului Din expresia (9.30 ) .5x2) = 0.30 / 1.3/(1+0.9.133EcdIc Observa ie: Cu metoda simplificată (ec.2337 Sarcina critică este: NB = Rezultă: 2 2 π 2EI 2 l0 = π 2 ⋅ 19.36 / 9.15 adică EI = 0.Starea limită ultimă la încovoiere cu for ă axială adică EI = 0.53).52). cf.54): β = π / c0 = π /8 = 1. Observa ie: Metoda simplificată (expresia 9.2337 = 1.

186 Starea limită ultimă la for ă tăietoare 10. Nota iile utilizate sunt în general cele din STAS 10107/0-90.1) unde S şi I au semnifica ia uzuală. urmărind direc iile eforturilor principale de compresiune (Figura 10. rupere produsă de efectul combinat al for ei tăietoare şi momentului încovoietor. Eforturile principale de întindere σI şi de compresiune σII sunt calculate cu rela ia: .2 Aplicarea Rezisten ei materialelor Pentru grinzile din material omogen şi elastic (în ipotezele Rezisten ei materialelor) efortul unitar tangen ial este calculat cu formula lui Juravski (Figura 10-2a): τ= QS bI (10. fisurile vor fi de asemenea înclinate.1b). În acest capitol este analizată siguran a elementelor de beton armat fa ă de ruperea prin fisuri înclinate.1 – Starea de eforturi şi distribu ia fisurilor într-o grindă a) din beton armat b) din material elastic 10. ci înclinate (Figura 10.1a) şi ruperea va avea loc după sec iuni înclinate. În consencin a.1 Introducere În elementele în care for a tăietoare este mare. SLU la for ă tăietoare 10. direc iile eforturilor principale nu mai sunt paralele şi normale pe axa grinzii. Figura 10.

Cu expresiile (10.3) Figura 10.5).II = σ σ  ±   +τ 2 2 2 (10.4) şi (10. pentru sec iunea rectangulară fisurată (Figura 10-2b): bx 2 = nAa (h0 − x ) 2 bx 3 I= + nAa (h0 − x ) 2 3 S= unde n=Ea/Eb’ este coeficientul de echivalen ă.Starea limită ultimă la for ă tăietoare 2 187 σ I. efortul unitar tangen ial τ are expresia : (10. În final.2 .4) (10.Distribu ia eforturilor unitare tangen iale în sec iunea unei grinzi a) din material elastic b) din beton armat Extinderea conceptelor clasice ale Rezisten ei materialelor în cazul sec iunilor din beton armat dă. raportul I/S este: I 2 x = x + h0 − x = h0 − = z S 3 3 unde z este bra ul de pârghie al eforturilor interne.2) şi valoarea unghiului direc iilor eforturilor principale cu axa grinzii este dat de rela ia: tg 2α = 2τ σ (10.6) (10.5) .

3). căci sub axa neutră betonul este solicitat la forfecare pură (Figura 10-2b). trebuie inut cont de componenta verticală a compresiunii din beton sau a întinderii din armături (Figura 10. . pentru a simplifica calculul. În norme.7) poate fie utilizată ca măsură a eforturilor principale într-o grindă din beton armat.3 .188 Starea limită ultimă la for ă tăietoare τ= Q bz (10. ea are un caracter conven ional.II = τ ≅ (10. pentru că se presupune că betonul fisurat poate transmite eforturi de forfecare. se admite z≅ ho şi valoarea: Q σ I.7) Rela ia (10. Figura 10.Efectul varia iei înăl imii grinzii Valoarea lui τ trebuie corectată conform rela iei: Q± M tgβ Q Mtgβ z ≅ ± bh0 bh0 bh02 τ= (10.8) bh0 trebuie să fie considerată un indice al intensită ii solicitării de for ă tăietoare.7) este utilizat pentru a exprima nivelul de solicitare la for ă tăietoare. Observa ie: Dacă grinda are înăl ime variabilă. În plus. Totuşi.9) Semnul (-) corespunde cazului când sec iunea variază în acelaşi sens ca momentul încovoietor şi semnul (+) în celălalt caz. efortul τ calculat cu rela ia (10.

Trebuie prevăzute armături de for ă tăietoare. fie prin varia ia bra ului de pârghie al eforturilor interne. Sec iunea de beton nu este suficientă şi trebuie mărită. 10. Considerând Rt’ = 0. Valorile Rt’ şi Rc’ trebuie să ină cont de existen a unei stări de eforturi de întindere datorate contrac iei. se regăsesc condi iile prevăzute în STAS 10107/0-92 pentru grinzi sub încărcări statice: Q/(bho) ≤ 0. trebuie prevăzute armături transversale.12) Rela ia (10.11) nu este satisfăcută).Starea limită ultimă la for ă tăietoare 189 10. Pe de altă parte.10) nu este satisfăcută). trebuie mărită sec iunea de beton.5Rt : 0.4 Mecanisme de rezisten ă 10. la întindere-compresiune. . Plecând de la aceste două rela ii se ob ine: Q= dT dM d dz = (Ta z ) = z a + Ta dx dx dx dx (10. iar cele de-al doilea „mecanism de arc”. Dacă rezisten a la compresiune a betonului este depăşită (rela ia (10.11) care reprezintă condi iile de rezisten ă la întindere şi respectiv la compresiune.12) arată că for a tăietoare poate fi echilibrată fie prin varia ia for ei de întindere din armături.4. momentul încovoietor este produsul dintre for a de întindere din armături şi bra ul de pârghie al eforturilor interne. de prezen a eventuală a fisuri de încovoiere şi de comportarea specifică a betonului la întindere-compresiune (vezi capitolul 2).5Rt ≤ Q/(bho) ≤ 4Rt : Q/(bho) ≥ 4Rt : Armăturile de for ă tăietoare nu sunt necesare. Dacă rezisten a la întindere a betonului este depăşită (rela ia (10.5Rt şi Rc’= 4Rt şi utilizând ecua ia (10. Este deci necesar să fie puse următoarele condi ii: σΙ ≤ Rt’ σII ≤ Rc’ (10.3 Evaluarea nivelului de solicitare la for ă tăietoare Betonul grinzii este în stare de eforturi biaxiale. Primul caz este numit „mecanism de grindă”.10) (10.1 Generalită i For a tăietoare este egală cu varia ia momentului încovoietor în lungul grinzii.8) pentru calculul eforturilor principale. într-o grindă de beton armat.

Mecanisme de rezisten ă la for ă tăietoare a) grindă b) arc Mecanismul de grindă este bazat pe transmiterea eforturilor de forfecare în sec iuni orizontale.4b). şi apoi prin beton către zona comprimată (Figura 10.Clasificarea grinzilor în func ie de raportul l/h După acest criteriu. . Figura 10.4 . de la armătură. • Grinzi-pere i (l/h< 1. dar importan a fiecăruia depinde de rigiditatea relativă a celor două mecanisme la deplasări verticale. Mecanismul de arc este bazat pe transmiterea for ei tăietoare prin componenta verticală a compresiunii înclinate din biela de beton (Figura 10. prin aderen ă.4a). grinzile pot fi clasificate în trei categorii: • Grinzi lungi (l/h > 5): mecanismul de grindă este practic singurul care ac ionează. Cele două mecanisme se pot dezvolta simultan într-o grindă. la beton. În acest capitol sunt studiate numai grinzile lungi.5 .5): mecanismul de arc este practic singurul care ac ionează .190 Starea limită ultimă la for ă tăietoare bielă comprimată a) b) Figura 10.5 ≤ l/h ≤ 5): sunt prezente ambele mecanisme. • Grinzi intermediare (1. Raportul rigidită ilor depinde în principal de raportul dimensiunilor (l/h) ale grinzii (Figura 10.5).

etc. cu armăturile principale⋅ b) Model de grindă cu zăbrele pentru o grindă de beton armat lungă Figura 10. propus în 1899 de inginerul elve ian Ritter şi în 1902.5.5 Modele de calcul pentru grinzi 10. unde talpa comprimată este zona comprimată (din încovoiere) de beton. independent.2 Modelul la echilibru limită Acest model este utilizat în normele româneşti (STAS 10107/0-92).6 .Mörsch) Acest model.).6). Lampert şi Thürlimann 1971) este utilizat în mai multe coduri de proiectare na ionale şi interna ionale (BAEL 91.Starea limită ultimă la for ă tăietoare 191 10. grinda este modelată ca două corpuri rigide care pot avea o rota ie relativă în jurul unei articula ii situată în zona comprimată (Figura 10.1 Modelul grinzii cu zăbrele plastice (Ritter . DIN 1045. de inginerul german Mörsch şi perfec ionat apoi (Kupfer 1964.Modelul grinzii cu zăbrele plastice 10. comprimate (Figura 10. . Grinda este modelată ca o grindă cu zăbrele plană. a) Grindă de beton armat lungă. La rupere.7). Eurocode 2. CEB Model Code 1990. talpa întinsă este armătura longitudinală întinsă.5. etrierii sunt montan i întinşi iar inima grinzii formează biele înclinate din beton.

respectiv în armătura înclinată k.ΣTikcosα M = Taz + ΣTej zej+ ΣTik zik (10.14) (10. respectiv înclinate fa ă de punctul de aplica ie al rezultantei eforturilor de compresiune din beton. în timp ce ecua ia (10. zej.15).192 Starea limită ultimă la for ă tăietoare Figura 10. scrisă în general în raport cu punctul de aplica ie al rezultantei compresiunilor din beton. si 10. Tej. Ecua ia (10.7 . prin măsuri constructive.13) (10.16) (10. după cum se va arăta la paragraful 10.2.15) unde: Qb este for a tăietoare preluată de beton.17) unde Qcap şi Mcap sunt rezisten ele date de partea dreaptă a rela iilor (10.Modelul la echilibru limită Echilibrul limită în sec iunea înclinată se ob ine printr-o ecua ie de echilibru de for e pe direc ia normală la axa grinzii şi printr-o ecua ie de echilibru de momente.17) este verificată în mod indirect.13) şi respectiv (10.6.6 Metoda la echilibru limită Condi iile de la SLU se exprimă prin rela iile următoare: Q ≤ Qcap M ≤ Mcap (10. Q = Qb + ΣTej + ΣTiksinα 0 = Cb – Ta .16) este verificată printr-un calcul direct. proiec ia pe orizontală a fisurii înclinate. zik sunt distan ele armăturilor verticale. Tik este for a care se dezvoltă la SLU în armătura verticale (etrierul) j. . iar Q şi M sunt solicitările rezultate din calculul structural.

6. Acest efect presupune o deplasare relativ împortantă în lungul fisurii înclinate şi depinde de existen a unor „reazeme” apropiate (asigurate de exemplu de către etrieri). pentru elemente solictate la compresiune excentrică. • Efectul de dorn („dowel effect”) al armăturilor longitudinale Qa. = 0.6. Figura 10.18) este procentul armăturilor longitudinale întinse în sec iune (în %). • Întrepătrunderea („interlock”) neregularită ilor betonului de pe cele două fe e ale fisurii τin.1 Calculul rezisten ei Qcap 10. = Rt(1 + 0. pentru elemente solicitate la întindere excentrică cu excentricitate mică.1 For a preluată de beton În cazul unui element de beton armat fără armături transversale. rezisten a la întindere a betonului.8) prin: • Forfecare în zona comprimată Qb. Nu este luat în considerare în norme. pentru elemente solicitate la încovoiere.5 = 0 R t .Starea limită ultimă la for ă tăietoare 193 10.5 h0 excentrică cu excentricitate mare .1. cu e0 = 0c . for a tăietoare este preluată. într-o sec iune înclinată fisurată (Figura 10.Contribu ia du betonului la rezisten a la for ă tăietoare În normele româneşti (STAS 10107/0-90). . cu n=N/(bhoRc).6.8 .1.5n). contribu ia du betonului este exprimată global prin rela ia următoare: Qb = unde : p * Rt 2 bh0 R t* si p (10. care depinde de tipul de solicitare: = Rt .1. e e − 0 .1 Verificarea condi iei Q ≤ Qcap 10. pentru elemente solicitate la întindere e 0 + 0 .

deschiderea fisurii înclinate este mai mare şi. Pentru simplificarea calculului se consideră însă un efort mediu identic în to i etrierii care traversează fisura.1.22) (10.7 pentru sârmele din STNB. în timp ce către partea comprimată. Qb este propor ional cu rezisten a la întindere a betonului Rt. deschiderea fisurii este mai mică şi eforturile în etrieri rămân în domeniul elastic. creşterea cantită ii de armătură întinsă implică o mărire a zonei comprimate de beton.194 Starea limită ultimă la for ă tăietoare Contribu ia betonuliui este limitată la valoarea: Qb ≤ 2bh0Rt (10. Qb creşte cu unghiul fisurii h0/si = tgθ pentru că Qb = Cbtgθ (Figura 10.8 pentru barele din OB37. PC52 şi PC60 şi mat = 0.18). For a de întidere într-un etrier este: Te = neAaeRat (10.21) Unde: ne este numărul de ramuri verticale ale etrierului (Figura 10.8).6. trebuie făcute următoarele observa ii: • • • • Qb este propor ional cu dimensiunile (inimii) sec iunii bh0. de fapt.20) Deforma iile în etrieri variază în func ie de pozi ia punctului de intersec ie al etrierului cu fisura: către zona întinsă din încovoiere. 10. etrierii depăşesc limita de elasticitate. Qb creşte cu procentul de armături întinse. egal cu rezisten a de calcul a armăturii înmul ită cu un coeficient subunitar: Rat = matRa Acest coeficient ia valorile: mat = 0.19) care corespunde condi iei de limitare a înăl imii zonei comprimate x < xb.2 For a preluată de etrieri For a preluată de etrieri Qe este suma for elor Tej din etrierii intersecta i de fisura inclinată: Qe = ∑ Tej si (10.9) şi Aae este aria sec iunii barei. la SLU. Privind ecua ia (10. Deseori este mai prectic să se utilizeze o for ă echivalentă uniform distribuită: .1.

1.k este sec iunea unei bare k înclinată cu un unghi α fa ă de axa elementului şi Rat are aceeaşi semnifica ie ca la paragraful precedent.23) ae este distan a dintre etrieri şi nA p e = 100 ae este coeficientul de armare transversală în %.Starea limită ultimă la for ă tăietoare 195 qe = unde Te nAae R at p = = e bR at 100 ae ae (10. ba e Cu aceste nota ii.6.10): Qi = ∑Tik sin α = ∑ Aai .24) Figura 10.9 For ele din etrieri 10.20) poate fi rescrisă: Qe = qesi (10.k Rat sin α si si (10.25) unde Aai.3 For a preluată de barele înclinate For a tăietoare preluată de barele înclinate este suma componentelor verticale ale for elor din armăturile înclinate care traversează fisura (Figura 10.1. Figura 10.10 For e în barele înclinate . ecua ia (10.

Rezisten a betonului şi etrierilor a) si. for a tăietoare preluată de beton variază şi ea în func ie de înclinarea fisurii. Pentru a găsi rezisten a minimă trebuie calculată for a din armături şi beton pentru diverse unghiuri posibile..5.cr = ∂s i qe si (10.27) .8b).196 Starea limită ultimă la for ă tăietoare 10.5h0 Expresia lui Qeb pentru o grindă dată depinde numaide si ( Figura 10-11) şi minimul este dat de punctul de anulare a derivatei: 2 bh 2 R * p bh0 R t* p ∂Qeb = − 0 2t + q e = 0 ⇒ s i . aşa cum se arată în paragraful următor. dar invers decât for a din armăturile transversale.2. Încercările şi considera iile teoretice arată că acest unghi este în domeniul: ctgθ = si / h0= 0. problema de minim se poate rezolva direct.2.1.cr > 2.2 Calculul practic For a preluată de etrieri şi de armăturile înclinate depinde de unghiul θ al fisurii înclinate cu axa grinzii (Figura 10.5h0 b) si.6.cr < 2.1. 10.6.1 Grindă fără armături înclinate Trebuie găsit minumul sumei for elor din beton şi etrieri în func ie de unghiul de înclinare θ al fisurii înclinate :  bh 2 R * p + qesi Qeb = min(Qb + Qe) = min  0 t  si      (10. În cazul elementelor fără armături înclinate.26) Figura 10..5 cu si = proiec ia fisurii înclinate pe axa grinzii.11.

ae.2 Dimensionarea armăturii transversale Date: b.28) Dacă si. h. ae. p%.cr ≥ 2. h.5h0 (10.cr < 2.5h0 ⇒ (10.5h0 rezultă : Q2 q e.5h0 ) 2 + Q 2.6.5h0 (10.2.5h0 şi Qeb = 2 Qeb = 2 bh0 R t* pq e p + q e 2.6. Rt.1 Verificarea capacită ii portante Date: Necunoscute: Qr b. Rat qe = n e Aae R at ae 2 bh0 R t* p qe (10.cr < 2.cr < 2. atunci qe.1.31) s i . Aae.1.5h0 (10.nec (10. Rt.5h0 Dacă 2 Qr = Qeb = 2 bh0 R t* pq e (10.cr = 2 bh0 R t* p q e.34) Şi considerând si.30) ⇒ si.5h0 .cr = 2.37) .nec = 2 bh0 R t* p (2.Starea limită ultimă la for ă tăietoare 2 bh0 R t* 2.cr = 2.5h0 ⇒ si.2.35) Dacă si.cr = 2.5h0 şi ⇒ si.5h0 si.5h0 p + q e 2. Q.nec = 2 4bh0 R t* p s i . ne La limită: Q = Qeb (10.cr = Dacă si. ne.35) (10.nec este cel calculat cu rela ia (10. p%.1.1.5h0 2 bh0 Rt* Qr = Qeb = 2.32) 10. Rat Necunoscute: cantitatea de armătură transversală necesară pe% sau Aae.cr < 2.28’) 10.29) (10.36) Dacă si.5h0 q e.5h0 197 Dacă si.cr ≥ 2.cr ≥ 2.

ne. p%.12b).1.cr).6. în cazurile curente ale structurilor de clădiri. 10.5 h0.198 Starea limită ultimă la for ă tăietoare În sfârşit.2.38) pe (%) = 100 (10. distan a minimă şi maximă.6.1.39) Observa ie: Alegerea armăturilor transversale depinde şi de o serie de prevederi constructive (diametrul minim şi maxim. armăturile transversale sunt ales plecând de la rela ia: qe = sau: n e Aae R at ae qe bRat (10. Rt. 10. Figura 10. h.1 Verificarea capacită ii portante Date: b. se poate admite că fisura înclinată cea mai periculoasă întâlneşte un singur plan de armături înclinate (Figura 10.40) unde Aai este suma ariilor barelor înclinate con inute în acelaşi plan.6.5h0 < si < 2.40): Qr = Qeb + AaiRatsinα .12 Grinzi cu armături înclinate a) planuri posibile de fisurare b) caz curent de armare Totuşi. şi trebuie făcute mai multe încercări considerând diferite înclinări ale fisurii (Figura 10. Aae. şi ecua ia de echilibru este: Q = Qeb + AaiRatsinα (10.2.2.1. în domeniul 0. Rat Necunoscute: Qr Trebuie calculat mai întâi Qeb ca la paragraful 10.1.2. Aai. etc.12a). dacă sunt respectate regulile constructive.2 Grinzi cu armături înclinate În cazul când există şi bare înclinate. ae. nu mai este posibil să se găsească direct solu ia (valoarea si.1 şi apoi determinată capacitatea la for ă tăietoare cu ecua ia (10.).

3 Elemente fără armătură transversală Elementele la care se admite lipsa armăturilor transversale sunt. în general. inclusiv barele care pot fi ridicate.1.1. ae.5Rt). plăcile şi unele grinzi secundare slab solicitate la for ă tăietoare.Starea limită ultimă la for ă tăietoare 199 10.2.75bh0Rt (10.41) (10. Se poate deci calcula for a preluată de barele înclinate: Qi = AaiRatsinα Si apoi capacitatea necesară pentru beton şi etrieri: Qeb. .pentru plăci rezemate pe contur Pentru plăci s-a considerat o valoare mai mare a rezisten ei efective la întindere a betonului decât la grinzi (0.3). În consecin ă armăturile longitudinale. 10.2. pentru că s-a inut cont de posibilitatea redistribuirii eforturilor pe lă imea reazemului. h. Standardul STAS 10107/0-90 prevede următoarele valori ale rezisten ei de calcul la for ă tăietoare : . Rat Necunoscute: cantitatea de armătură transversală necesară pe% sau Aae.42) .2.6.2 Dimensionarea (etrierilor) Date: b. p%.Qi Cantitatea de armătură transversală (etrieri) este ob inută apoi ca la paragraful 10. ne În general.nec = Q .1.6. Q. Se admite în aceste cazuri că for a tăietoare capabilă este egală cu for a tăietoare care produce fisurarea înclinată a betonului (vezi 10. Rt. calculul la for ă tăietoare se efectuează după cel la încovoiere.Aai.1. precum şi de slaba probabilitate de a atinge valoarea minimă a rezisten ei betonului pe toată lă imea reazemului.2.5bh0Rt Qr = 0.pentru elemente liniare (grinzi) Qr = 0.75Rt fa ă de 0. au fost alese şi Aai este cunoscut.6.

45) Această ultimă condi ie este îndeplinită dacă punctul de ridicare este decalat cu 0.6. Într-adevăr. sec iunile de întrerupere ale barelor) în sec iuni normale.5h (Figura 10-14) şi se fac apoi toate verificările (rezisten ă la încovoiere.13 Echilibrul for elor la încovoiere în sec iuni înclinate Dacă ruperea are loc după o sec iune înclinată.44)} (10.41z. dar fa ă de diagrama „dilatată”.43) de unde se vede că momentul încovoietor din sec iunea 2 este echilibrat de for a în armătura întinsă din sec iunea 1. dacă barelee sunt înclinate la 45°. acoperitor.2 Verificarea condi iei M ≤ Mcap Figura 10. în loc să se facă verificările prin calcul. efectul este o creştere a efortului de întindere în armătura întinsă fa ă de situa ia corespunzând unei ruperi în sec iune normală (Figura 10-13a şi b). Demonstra ia este bazată pe considera ii geometrice şi nu va fi detaliată aici. lungimi de ancorare. În practică. O bară poate fi ridicată începând dintr-o sec iune care este decalată fa ă de sec iunea în care bara este integral necesară la încovoiere în sec iunea normală. . h/2. echilibrul la moment în sec iunea înclinată implică: Aaσ a1z − ∑ Aae Rat ze = M 2 (10.200 Starea limită ultimă la for ă tăietoare 10. sau. astfel încât momentul capabil într-o sec iune inclinată să fie mai mare sau egal cu cel corespunzând sec iunii normale (Figura 10-13c şi d): Mr1 = (Aa . Trebuie inut cont de acest efect atunci când se stabilesc sec iunile de la care barele pot fi ridicate sau întrerupte. se construieşte o diagramă de momente „dilatată” cu 0.Aai)Raz + Aaizi ≥ Mr21 = AaRaz de unde: zi ≥ z (10.

grinzile de beton precomprimat cu inima sub ire).7.Starea limită ultimă la for ă tăietoare 201 Figura 10.1 Elemente ce nu necesită armături de calcul la for ă tăietoare Într-un element de beton armat nefisurat. Depăşirea rezisten ei la întindere a betonului duce la apari ia fisurilor înclinate în inima grinzii. dezvoltându-se pe înal imea sec iunii. care. apar fisuri din încovoiere.14. de exemplu.7 Metoda grinzii cu zăbrele (EN 1992-1-1) 10. se pot înclina sub ac iunea eforturilor din for ă tăietoare. înainte de depăşirea rezisten ei la întindere la eforturile principale înclinate din inima grinzii. normale la axa grinzii. 10. De regulă. Diagrama înfăşurătoare de momente „dilatată” şi întreruperera barelor (numai barele inferioare) 10.for e de frecare între fe ele fisurilor. . for a tăietoare este preluată prin eforturi principale de compresiune şi întindere în beton. încastra i în zona comprimată.15a): . Fisurile delimitează o serie de “din i” de beton. Cazul acesta este însă rar întâlnit în practic (o excep ie fiind. Transmiterea for ei tăietoare se face în această situa ie prin următoarele mecanisme (Fig.

1999) Dacă aceste fisuri nu afectează transmiterea eforturilor de lunecare.c = CRd .15b.46a) cu o valoare minimă V Rd . Dacă fisurile nu transmit deloc forfecare. 10. τ = V/(bz).dimensiunile sec iunii. bw şi d. prelungite pe o lungime ≥ (lbd + d) dincolo de sec iunea considerată . Situa ia reală este intermediară între cele două extreme prezentate mai sus. şi un model analitic de calcul este dificil de realizat. 10.proprietă ile betonului. Lunecare transmisa prin zona comprimată Lunecare transmisă prin fisură Lunecare transmisă prin efect de dorn For a de aderen ă din armătura longitudinală z τ=V/(b·z) a) b) c) Figura 10. “dintele” lucrează ca o consolă sub ac iunea for ei transmisă prin aderen ă de armătura longitudinală (Fig. .15 Mecanismul de transmitere al for ei tăietoare într-o gindă fără armătură transversală (FIB. cu o valoare maximă.202 Starea limită ultimă la for ă tăietoare - for e datorate efectului de dorn al armăturilor longitudinale. .15c).0 d cu d în mm ρl = Asl ≤ 0.c = v min + k1σ cp bw d ( ) (10. distribu ia eforturilor de forfecare pe înăl imea sec iunii este ca în Fig.coeficientul de armare cu armătură longitudinală întinsă ρl = As/bwd.02 bw d Asl este aria sec iunii armăturilor întinse. .c k (100 ρl f ck )1 / 3 + k1σ cp bwd [ ] (10. For a tăietoare capabilă de calcul V Rd. care con ine to i factorii de influen ă importan i puşi în eviden ă experimental.46b) expresii în care : fck este în MPa k = 1+ 200 ≤ 2. De aceea s-a adoptat o formulă empirică.c este dată de rela ia : VRd . şi anume: . for e de lunecare preluate de betonul din zona comprimată. constantă din axa neutră şi până la armătura întinsă.mărimea absolută a înăl imii sec iunii.

Rela ia (10.12 v Rd . Această armătură minimă se poate omite la elemente cum ar fi plăcile (pline. în mm σcp = NEd/Ac < 0.46a) din EN 1992-1-1 este preluată din Model Code 1990. provenind din încărcările exterioare aplicate şi din precomprimare (armaturi aderente sau nu).035 k3/2 ⋅ fck1/2 Analizarea rezultatelor experimentale duce la concluzia ca o valoare de 0. Chiar dacă nu sunt necesare armături pentru for ă tăietoare.c V .16 .c = 0. lipsi la .Starea limită ultimă la for ă tăietoare 203 bw este cea mai mică lă ime a sec iunii în zona întinsă. este satisfăcătoare (Fig. cu adăugarea unui termen care să ină cont de efectul favorabil al unui efort axial de compresiune. nervurate sau chesonate) atunci când este posibilă redistribuirea transversală a încărcărilor. De aici pentru raportul bw d k 3 100 ρfck rezultă valoarea coeficientului CRd.c (10.Validarea rela iei (10.c .5 = 0. unde v Rd .46a) (FIB. Armătura minimă poate.16). 10. Figura 10. în mm2 CRd.c. Influen a deforma iilor impuse asupra NE poate fi neglijată AC este aria sec iunii transversale a betonului. se prevede o armătură transversală minimă. 1999) În zonele elementului în care: VEd ≤ VRd. de asemenea.2 fcd în MPa NEd este for a axială ac ionând pe sec iune.47) nu sunt necesare armături rezultate din calcul.12 k1 = 0. datorită încărcărilor exterioare aplicate şi/sau precomprimării (NEd>0 pentru compresiune). VEd este for a tăietoare de calcul în sec iunea considerată.c = Rd .18/γc = 0.18/1.15 vmin =0.

talpa inferioară. Grosimea diagonalelor este grosimea minimă a inimii.2. determinarea eforturilor în etrieri şi în biela comprimată se face în modul următor: Din condi ia de echilibru pe direc ie verticală în sec iunea A-A (Fig. în domeniul plastic – adică în etrieri şi armăturile longitudinale efortul unitar este fywd. Modelul adoptat în EN 1992-1-1 nu ine seama de eforturile de lunecare preluate prin zona comprimată şi prin frecarea între fe ele fisurii înclinate. Se presupune de asemenea că toate elementele grinzii cu zăbrele sunt. 10. cu betonul întins fisurat. constituită din armăturile longitudinale. în talpa comprimată fcd. cu talpa superioară reprezentând zona comprimată de beton.1 Elemente cu armăturile transversale perpendiculare pe axa elementului A B O V 0. pe baza modelului de grindă cu zăbrele s B În cazul cel mai frecvent. pot fi reprezentate printr-o grinda cu zăbrele echivalentă (Fig. rezultă: V = σcwbwzsinθcosθ Din ecua ia de moment fa ă de punctul O rezultă: (10. diagonale comprimate din beton şi montan i întinşi constitui i din etrieri. şi presupunând etrierii suficient de deşi pentru ca betonul să fie solicitat uniform. întinsă.7. şi acesta este şi unghiul de înclinare al diagonalelor. Se presupune că toate fisurile înclinate fac acelaşi unghi θ cu axa grinzii. la SLU.204 Starea limită ultimă la for ă tăietoare elemente secundare (de exemplu la buiandrugi cu deschidere ≤ 2 m) care nu contribuie de manieră semnificativă la rezisten a şi stabilitatea ansamblului structurii. bw.5z V cotθ z z Ftd A z cotθ Figura 10.17 – For ele din armături şi beton într-o sec iune înclinată A-A şi într-o sec iune normală B-B. în care armătura de for ă taietoare este dispusă pependicular pe axa elementului. respectiv fyd.48) Din condi ia de echilibru pe direc ie verticală în sec iunea B-B. 10.17) rezultă: V = Aswσsw(zctgθ)/s (10. iar în betonul diagonalelor fcd2 = νfcd (datorită prezen ei eforturilor de întindere transversale se reduce rezisten a betonului.2 Elemente la care sunt necesare armături pentru for a tăietoare Elementele cu armătură transversală.7.6). 10.49) . 10.

2(5).min = (0. În EN 1992-1-1 aceste valori sunt 21.08 fck ) / f yk (10. cu fywd rezisten a de calcul a etrierilor.5.50) Dacă notăm cu fcd2 rezisten a la compresiune a betonului din bielele înclinate. atunci trebuie redimensionată sec iunea de beton.5 (10. adică să nu se rupă în momentul fisurării betonului.53) Rela ia (10. rela ia 9.2.52) Ftd ≥ M Ed VEd ctgθ + z 2 (10.54) Unghiul de înclinare al bielei este însă limitat.5N): ρ w . Se observă că valoarea ctgθ = 2.51) reprezintă condi ia de rezisten ă pentru biela comprimată. adică: 1 ≤ ctgθ ≤ 2. respectiv momentul încovoietor de calcul.5. Dacă rezultă ctgθ < 1. Se va alege o valoare ctgθ ≤ 2. şi de aceea se prevede un procent minim de armare (§ 9. O dată unghiul θ ales. respectiv 45°.8°.51) (10. Din această condi ie rezultă unghiul minim de înclinare al bielei: sinθ cosθ ≥ VEd bw zfcd 2 sau θ ≥  2VEd  1 arcsin  b zf   2  w cd 2  (10.54) rezultă o valoare ctgθ > 2.52) foloseşte la dimensionarea etrierilor. cu Ftd = Asfyd rezisten a armăturilor longitudinale şi cu VEd şi MEd for a tăietoare de calcul. inferior la o valoare care să permită transferul de for ă tăietoare prin fisură şi superior la o valoare care să permită curgerea etrierilor. condi iile la SLU sunt următoarele: σ cw = σ sw = VEd ≤ fcd 2 bw z sinθ cos θ VEd s ≤ f ywd Asw zctgθ (10.Starea limită ultimă la for ă tăietoare 205 M = Ftz – (Vzcosθ)/2 (10.5 minimizează cantitatea de etrieri necesară.57) Din condi ia ctgθ = 1 rezultă şi cantitatea maximă de armătură transversală: . înseamnă că rezisten a bielei comprimate nu este critică. Rela ia (10.55) Dacă din rela ia (10. etrierii necesari sunt: Asw VEd = s f ywd zctgθ (10.56) Etrierii trebuie să respecte şi condi ia de “non-fragilitate”.

este mai mică decât fcd datorită prezen ei eforturilor de întindere transversală.3). modelul de grindă cu zăbrele se modifică ca în figura 10.62) Cel mai important avantaj al armăturii înclinate este că reduce for ele de compresiune în biela de beton şi măreşte astfel for a tăietoare care poate fi preluată de . Rezisten a betonului din bielele comprimate.18.2.58) Rela ia (10.7.61) VRd .60) 10.206 Starea limită ultimă la for ă tăietoare Asw . Totuşi. iar rela iile de calcul devin (10.s = şi A sw z ⋅ f ywd (ctgθ + ctgα ) sin α s (10.max = α cw bw zν 1f cd (ctgθ + ctgα ) / 1 + ctg 2θ ( ) (10.2 Cazul armăturilor transversale înclinate Dacă armăturile transversale sunt înclinate cu un unghi a fa ă de axa elementului.59) Această valoare foloseşte la determinarea for ei de întindere care trebuie ancorată pe reazem.biele C – fibra întinsă D – armături de for ă tăietoare Figura 10.6(1-fck/250)fcd (10.61) şi (10. A – fibra comprimată B . în stadiul actual al cunoştin elor şi inând seama de necesită ile proiectării.62).53) pune în eviden ă sporul de întindere din armătura longitudinală datorat for ei tăietoare: ∆Ftd = VEd ctgθ 2 (10. notată mai sus cu fcd2. s-a considerat suficientă o rela ie mai simplă: fcd2 = ν1fcd = 0. Modelul de grindă cu zăbrel în cazul armăturilor înclinate (după EN 1992-1-1) VRd .1. precum şi la translatarea diagramei de momente (sau a diagramei de for e de întindere din armături dacă se construieşte diagrama M/z). Collins şi colaboratorii săi de la Universitatea din Toronto au dezvoltat teoria “câmpului de compresiuni modificat” şi au propus o rela ie între rezisten a la compresiune a betonului şi deforma ia de întindere transversală.18. cu al = zctgθ (vezi 9.max f ywd bw s ≤ 1 2 α cw ν 1f cd sin α (10.2.

forfecarea între placă şi inimă este combinată cu încovoiere transversală.18).4fctd. se va dispune o cantitate de armătură egală cu cea mai mare valoare dintre: .7. dezvoltat la jonc iunea între o latură a tălpii şi inimă este determinat de varia ia for ei axiale normale în partea de placă considerată: v Ed = ∆Fd / (hf ⋅ ∆x ) în care: hf ∆x ∆Fd este grosimea plăcii la jonc iunea cu inima este lungimea considerată.0 ≤ ctgθ ≤ 1.18 este varia ia for ei axiale în placă pe lungimea ∆x (10.armătura calculată cu expresia (10.25 (45° ≥ θ f ≥ 38.6°) Aria sec iunii armăturilor transversale pe unitatea de lungime. Manual of Structural Concrete. se reduce for a de întindere din armătura longitudinală (Regan. vezi figura 10.0 (45° ≥ θ f ≥ 26. Dacă vEd este mai mare decât 0.0 ≤ ctgθ f ≤ 2.4fctd.pentru tălpi comprimate: .64) Pentru unghiul de înclinare al bielelor.65) De obicei. De asemnea. nu este necesară o armare în plus fa ă de cea necesară pentru încovoiere.jumătate din aceasta plus aria necesară pentru încovoiere transversală.5°) . în EN 1992-1-1 se recomandă următoarele intervale de valori: 1.64) sau ..18). cap.63) Pentru a evita zdrobirea bielelor comprimate în talpa comprimată se verifică condi ia : v ED ≤ νf cd sinθ f cos θ f (10. Efortul de forfecare longitudinal vEd.pentru tălpi întinse: 1.3 Verificarea la forfecare între inima şi talpa sec iunilor T Rezisten a la forfecare la interfaa a între placă şi inima grinzii poate fi calculată considerând placa formată dintr-un sistem de biele comprimate asociate unor tiran i corespunzând armăturilor întinse (fig.Starea limită ultimă la for ă tăietoare 207 beton. . 4. Armătura longitudinală întinsă din talpă trebuie ancorată dincolo de biela necesară transmiterii for ei înapoi la inimă (vezi figura 10. sei determină cu rela ia : (A sf yd f / s f ) ≥ v ED ⋅ hf / ctgθ f (10. 10.2.4). Dacă vEd este mai mic decât 0. 10. Asf/sf . P.

208

Starea limită ultimă la for ă tăietoare

A - biele comprimate B - bare longitudinale ancorate dincolo de proiec ia punctului cu θf Figura 10.18 - Nota ii pentru jonc iunea între inimă şi talpă (EN 1992-1-1)

10.7.2.4 Întreruperea armăturii longitudinale întinse
Datorită for ei tăietoare, efortul de întindere din armăturile longitudinale creşte, fa ă de efortul produs de ac iunea momentului încovoietor cu:

∆Ftd= 0,5 VEd (ctg θ - ctg α )

(10.66)

Dacă considerăm bra ul de pârghie z constant, atunci ob inem diagrama for ei din armătura întinsă împăr ind diagrama de momente prin bra ul de pârghie (fig. 10.20, curba A) Ftd. = MEd/z. Cum VEd reprezintă panta diagramei de momente, VEd/z va reprezenta panta diagramei Ftd , iar decalarea spre exterior a diagramei cu marimea al = 0,5(ctg θ - ctg α )z (10.67)

are ca efect creşterea efortului în sec iunea considerată cu ∆Ftd (curba B din fig. 10.20). În cazul elementelor fără armătură transversală, diagrama de momente trebuie „dilatată” cu al = d. O bară de armătură va prelua o for ă de întindere egală cu zero în punctul de întrerupere şi o for ă egală cu capacitatea barei la distan ă lbd de capătul ei. Între aceste două puncte se poate considera că efortul din bară variază liniar. Aplicând această regulă se poate construi diagrama for ei de întindere capabile din armături (curba C din fig. 10.20). Întreruperea barelor trebuie facută astfel încât curba C să nu taie curba B (la limită poate să fie tangentă).

Starea limită ultimă la for ă tăietoare

209

A - Înfăşurătoarea lui MEd/z + NEd B - efort de întindere (solicitare) Fs C - efort de întindere (rezisten ă) FRs Figura 10.20 – Prezentarea întreruperii armăturilor longitudinale, inând seama de efectul fisurilor înclinate şi de rezisten a armăturilor pe lungimea lor de ancorare

10.7.2.5 Ancorarea armăturii inferioare pe reazemul marginal
La reazemele marginale simplu rezemate (fig. 10.66) trebuie inut cont că efortul în armătură la fa a reazemului nu este nul, ci egal cu ∆Ftd (ec. 10.65), datorită efectului for ei tăietoare. Deci pe reazem armătura trebuie ancorată pentru o for ă egală cu ∆Ftd.

a) Reazem direct :

Grindă rezemând pe un zid sau stâlp

b) Reazem indirect :

Grindă încastrată în altă grindă

Figura 10.19 - Ancorarea armăturilor inferioare pe reazemele marginale

inând seama de expresia (10.67) şi adăugând for a axială (dacă există), expresia for ei de întindere care trebuie ancorată pe reazem este: FE = |VEd| . al / z + NEd (10.68)

210

Cazuri speciale de calcul la for ă tăietoare

11. Cazuri speciale de calcul la for ă tăietoare
11.1 Străpungere
Dacă o for ă concentrată importantă este aplicată pe o placă de beton, cedarea se produce de obicei după o suprafa ă înclinată, atunci când rezisten a la întindere a betonului după direc ia eforturilor principale de întindere este depăşită (Figura 11.1). Ruperea este bruscă, fără avertizare.

Figura 11.1 – Cedarea unei plăci prin străpungere (Anggadjaja, E. & Teng, S., 2008)

Forma suprafe ei de rupere seamănă cu o pâlnie situată între fa a stâlpului la partea inferioară a plăcii şi intersec iile ei cu armăturile principale la o distan ă care este în mod obişnuit egală cu 2d de la fa a stâlpului. Această distan ă poate varia şi poate să fie mai mică dacă placa este slab armată.

A

sec iunea de calcul, de referin ă

`
Figura 11.2 - Model pentru verificarea la străpungere la starea limită ultimă

Această situa ie este tipică pentru planşee dală (planşee fără grinzi, la care placa reazemă direct pe stâlpi) şi pentru radiere (care sunt de fapt planşee dală întoarse ). Cele mai multe metode de calcul exprimă rezisten a la străpungere în func ie de efortul unitar tangen ial nominal egal cu încărcarea de calcul împăr ită la o suprafa ă,

Cazuri speciale de calcul la for ă tăietoare

211

care este produsul dintre perimetrul probabil al bazei superioare a conului de străpungere (“perimetru critic”) şi grosimea plăcii.

11.1.1 Calculul conform STAS 10107/0-90
Normele româneşti recomandă rela ia următoare: Qcap = 0,75pcrh0Rt (11.1)

în care pcr este perimetrul teoretic al suprafe ei de forfecare situat laà h0/2 de suprafa a încărcată (Figura 11a).

Figura 11.3 -. a) perimetrul critic b) armături pentru for ă tăietoare

Dacă sunt prevăzute armături de for ă tăietoare, contribu ia lor la capacitatea la străpungere este luată in calcul şi rela ia de calcul devine: Qcap = 0, 5pcrh0Rt + ΣnvAavRat + ΣniAaiRatsinα în care: nvAav niAai (11.2)

= armăturile verticale care traversează fisura înclinată; = armăturile înclinate cu unghiul α care traversează fisura înclinată.

Trebuie observat că în rela ia (11.2), contribu ia betonului a fost diminuată fa ă de rela ia (11.1), pentru că prezen a armăturilor permite deschiderea mai mare a fisurilor şi scade for a transmisă prin beton. Pentru a evita dezvoltarea unor eforturi de forfecare prea mari în placă, rezisten a la forfecare este limitată, oricât de mare ar fi cantitatea de armătură prevăzută, la: Qcap ≤ 1,2pcrh0Rt (11.3)

212

Cazuri speciale de calcul la for ă tăietoare

11.1.2 Calculul conform EN 1992-1-1
Perimetrul de referin ă Se admite, de regulă, că perimetrul de calcul de referin ă u1 este situat la o distan ă 2,0d de aria încărcată şi se trasează acesta astfel încât să se minimizeze lungimea sa (vezi figura 11.4).

Figura 11.4 - Tipuri de contururi de calcul de referin ă în jurul ariilor încărcate

Înăl imea utilă a dalei este considerată constantă şi se ia egală cu : (11.4) 2 în care dy şi dz sunt înăl imile utile pentru armaturi în două direc ii.ortogonale. d eff =

(d

y

+ dz )

gol în placă
Figura 11.5 - Contur de calcul în vecinătatea unui gol

În cazul ariilor încărcate situate în vecinătatea unor goluri, dacă distan a cea mai mică între conturul ariei încărcate şi marginea golului este mai mică sau egală cu 6d, partea din conturul de calcul cuprinsă între două tangente, duse din centrul ariei încărcate, şi gol, este considerată ca neparticipantă (vezi figura 11.5). În cazul unei arii încărcate situate în vecinătatea unei margini sau a unui col se va alege un contur de calcul ca cele din figura 11.6.

transferul se face prin mecanismele descrise în figurile 11. suma momentelor din placă în jurul stâlpului este zero şi între dală şi stâlp nu trebuie transferată decât for a tăietoare (“străpungere centrică”). şi aceasta se face prin încovoiere.6 . b. b) eforturi de compresiune pe fe e opuse ale stâlpului Este mai comod însă să se facă calculul ca la străpungere centrică. În aceste situa ii există un moment neechilibrat care trebuie transferat de la dală la stâlp. eff = βVEd (11. şi chiar in cazul stâlpilor interiori când planşeul este solicitat de for e orizontale.Contururi de calcul de referin ă pentru arii încărcate în vecinătatea unei margini sau a unui col Străpungere centrică şi străpungere excentrică În cazul stâlpilor interiori ai unui planşeu dală solicitat de încărcări verticale.7a şi a) b) Figura 11.5) . Nu este aceeaşi situa ie în cazul stâlpilor marginali şi de col . torsiune şi eforturi tangen iale distribuite neuniform (“străpungere excentrică”). La stâlpi interiori. modificând doar for a tăietoare de calcul pentru a ine seama de efectul momentului neechilibrat: VEd.Cazuri speciale de calcul la for ă tăietoare 213 Figura 11.7 – Transferului momentului neechilibrat de la stâlp la placă prin a) reparti ia eforturilor tangen iale în placă.

0 0.5 0.45 1.214 Cazuri speciale de calcul la for ă tăietoare în care: β =1+ k MEd u1 ⋅ VEd W1 (11. în care W 1 are expresia: .60 2.0 0.7) dl este lungimea elementară a conturului e este distan a lui dl de la axa fa ă de care ac ionează momentul neechilibrat MEd .Valorile lui k pentru arii încărcate rectangulare c1/c2 k ≤ 0.1) Wi corespunde unei reparti ii a eforturilor de forfecare ca în figura 11.8.6).70 ≥ 3. dar se pot folosi aceleaşi rela ii.Perimetru conturului de referin ă redus u1* Stâlpi interiori rectangulari Coeficientul β se determină cu rela ia (11.6) au semnifica ia următoare: este perimetrul conturului de calcul de referin ă este un coeficient care depinde de raportul dimensiunilor c1 şi c2 ale stâlpului: valoarea sa este func ie de propor ia momentului neechilibrat transmis prin forfecare neuniformă şi prin încovoiere şi torsiune (vezi tabelul 11. dacă se modifică perimetrul de referin ă.6) Mărimile care apar în rela ia (11.1 .80 La stâlpii marginali şi de col mecanismul este diferit.0 0.7a şi este dat de expresia: u1 k Wi = ui 0 ∫ e dl (11. Tabelul 6. a) stâlp marginal b) stâlp de col Calculul coefcientului β Figura 11.8 . ca în figura 11.

8a).11) în care: u1 este perimetrul conturului de referin ă .6).10) D este diametrul stâlpului circular. Stâlpi marginali Când excentricitatea perpendiculară pe marginea dalei nu este îndreptată către interior se aplică rela ia (11. rezultând dintr-un moment fa ă de o axă perpendiculară pe marginea dalei k poate fi determinat cu ajutorul tabelului 9.8a : W1 = 2 c2 + c1c 2 + 4c1d + 8d 2 + πdc 2 4 (11.Cazuri speciale de calcul la for ă tăietoare 215 W1 = în care: c1 este dimensiunea stâlpului paralelă cu excentricitatea încărcării c2 este dimensiunea stâlpului perpendiculară cu excentricitatea încărcării Dacă încărcarea este excentrică pe 2 direc ii se poate folosi pentru calculul coeficientului β expresia următoare: c12 + c1 ⋅ c 2 + 4c 2 ⋅ d + 16d 2 + 2πdc1 2 (11.8) e  e  β = 1 + 1.1 înlocuind raportul c1/c2 cu c1/2c2 .8  y  +  z  (11. epar este excentricitatea paralelă cu marginea dalei. Pentru un stâlp rectangular ca în figura 11. W1 este calculat pentru perimetrul de referin ă u1.6π în care: e D + 4d (11. Când excentricitatea perpendiculară pe marginea dalei este îndreptată către interior: β = u1 u + k 1 e par u1* W1 (11. u1* este perimetrul conturului de referin ă redus (vezi figura 11.12) Stâlpi de col Când excentricitatea perpendiculară pe marginea dalei nu este îndreptată către interior se aplică rela ia (11. . e este excentricitatea încărcării aplicate e = MEd / VEd.6).9) b  b   z  y în care: ey şi ez sunt excentricită ile MEd/VEd după axa y şi axa z respectiv by şi bz sunt dimensiunile conturului de calcul Stâlpi interiori circulari 2 2 β = 1 + 0.

pere i structurali). Dacă în lungul conturului de control u1 este îndeplinită condi ia: v Ed ≤ v Rd .max = 0.pentru un stâlp interior u0 = perimetrul stâlpului .9 . trebuie verificat dacă sunt necesare armături pentru străpungere.13) Pentru structurile la care stabilitatea laterală nu depinde de efectul de cadru creat de sistemul dala-stâlpi (adică există un alt sistem structural “de contravântuire”.6 1 − ck   250  sau. se pot folosi valori aproximative pentru b.14) f   în care ν = 0. Pentru aceasta se cere ca în lungul conturului stâlpului sau al conturului ariei încărcate u0. conform figurii 11.Valori recomandate pentru β conform EN 1992-1-1 Verificarea dalelor fără armătură transversală În primul rând trebuie limitat efortul tangen ial în zona din imediata vecinătate a stâlpului.pentru un stâlp de col u 0 = 3 d ≤ c1 + c2 În al doilea rând.c (11. în for e: VEd ≤ VRd .5 ν fcd (11.14’) Nota: Perimetrul u0 se calculează astfel (pentru nota ii vezi fig.8): .pentru un stâlp marginal u 0 = c2 + 3 d ≤ c2 + 2 c1 . de ex. şi dacă deschiderile adiacente nu diferă cu mai mult de 25%.9: Figura 11.216 Cazuri speciale de calcul la for ă tăietoare Când excentricitatea perpendiculară pe marginea dalei este îndreptată către interior: β= u1 u1 * (11.15) . 11.max = 0. efortul unitar de străpungere să depăşească valoarea maximă a rezisten ei la străpungere : v Ed ≤ v Rd .5u0 ν fcd (11.

18) în care: Asw este aria unui perimetru al armăturii de străpungere în jurul stâlpului [mm²] sr este distan a pe direc ie radială a perimetrelor de armături de străpungere [mm] fywd. şi are o expresie similară cu rezisten a betonului în cazul verificării obişnuite la for ă tăietoare: v Rd .c + 1. ρlz se referă la armăturile întinse aderente în direc iile y şi z respectiv şi se calculează ca valori medii pe o lă ime de placă egală cu lă imea stâlpului plus 3d de o parte şi de alta.67. Dacă se prevede un singur rând de bare înclinate.17) ρly.c = 0.Cazuri speciale de calcul la for ă tăietoare 217 nu sunt necesare armături de străpungere. Ac aria sec iunii de beton care corespunde for ei NEd Verificarea dalelor cu armătură transversală Dacă v Ed este mai mare ca v Rd . pozitive la compresiune) : N N σ cy = Ed .12. capacitatea la străpungere este dată de expresia: v Rd . .25 d ≤ fywd [MPa] este rezisten a efectivă de calcul a armăturilor de străpungere. În acest caz. NEdz for ele axiale ce ac ionează pe lă imile de placă asociate stâlpilor.75v Rd .ef = 250 + 0. σcz eforturile normale în beton în sec iunea critică în direc iile y şi z (MPa. For a axială poate rezulta dintr-o încărcare exterioară sau din precomprimare.16) în care: fck k = 1+ este în MPa 200 ≤ 2.c este rezisten a la străpungere a betonului.18/γc = 0.5(d / sr )Asw fywd .035 k ⋅ fck ρ l = ρly ⋅ ρlz ≤ 0. k1 = 0. atunci în expresia (11.c k (100 ρ l fck ) 1/ 3 + k1σ cp ≥ (v min + k1σ cp ) (11.02 (11.c = CRd . trebuie prevăzute armături de străpungere. în care v Rd . d este media înăl imilor utile în direc iile ortogonale [mm] α este unghiul între armăturile străpungere şi planul dalei.cs = 0.1 3/2 1/2 vmin =0.0 d cu d în mm CRd. σcp = (σcy + σcz)/2 cu σcy.ef (1 / (u1d )) sin α (11.c pentru sec iunea de calcul considerată. y şi σ cz = Ed .z Acz Acy NEdy.18) raportul d/sr se ia 0.

ef = βVEd / (v Rd . Armăturile de străpungere trebuie dispuse în interiorul conturului dincolo de care nu mai este necesară armătură de străpungere uout (sau uout. Figura 11.5d.ef).Contururi de calcul pentru stâlpi interiori Prevederi constructive pentru dispunerea armăturilor pentru străpungere Cel mai îndepărtat perimetru al armăturii de străpungere se amplasează la o distan ă mai mică sau egală cu 1. vezi fig.c d ) (11.ef . distan ate cu cel mult 0. distan a dintre aceştia de-a lungul conturului care face obiectul verificării nu trebuie să fie mai mare decât 2d (vezi figura 11. când acesta este în interiorul conturului de control de referin ă (situat la mai pu in de 2d de suprafa a încărcată).5d la interiorul conturului uout (sau uout. . Trebuie prevăzute cel pu in două rânduri de armături pe direc ie radială (vezi figura 11. La exteriorul primului contur unde etrierii sunt necesari pentru rezisten a la for ă tăietoare.19) Atunci când se utilizează ca armături pentru străpungere produse cu marcă înregistrată.11). valoarea v Rd . Distan a între armături de-a lungul unui contur nu trebuie să fie mai mare de 1.218 Cazuri speciale de calcul la for ă tăietoare Conturul de calcul uout (sau uout.75d.10 .5d în interiorul lui.10) de la care nu mai sunt necesare armături de străpungere se determină cu expresia : u out .ef). între suprafa a încărcată sau stâlpul de reazem până la distan a 1.cs este dată în Agrementului Tehnic European corespunzător.10). 11.

11.min⋅ (1.12 sau de interfa a dintre un element prefabricat şi o altă parte turnată monolit (fig.13).primul contur dincolo de care armăturile de străpungere nu mai sunt necesare a) Distan a între etrieri b) Distan a între barele ridicate Figura 11.Cazuri speciale de calcul la for ă tăietoare 219 A .5⋅sinα + cosα )/(sr ⋅ st) ≥ 0. Distan a dintre fa a reazemului. α= 90° şi sinα = 1) sr este distan a dintre armături în direc ia radială st este distan a dintre armături în direc ia tangen ială fck este în MPa 11. .contur de control exterior care necesită armături de străpungere B .20) : Asw. sau circumferin a suprafe ei încărcate.11 – Dispunerea armăturilor de străpungere Pentru barele ridicate dispuse ca în figura 11. Asw.min. α este unghiul dintre armăturile de străpungere şi armăturile principale (adică pentru etrieri verticali.min este aria unei armături. Această distan ă se măsoară la nivelul armăturilor întinse.25d de aceasta pot fi utilizate ca armături de străpungere (vezi figura 11. trebuie dispusă o cantitate minimă. Este vorba de rosturile de turnare. şi armăturile de străpungere cele mai apropiate luate în calcul este limitată la d/2. care este dată de expresia (11. ca în figura 11. Când este prevăzut un singur rând de bare ridicate. unghiul lor de îndoire poate fi redus la 30° . Când armăturile de străpungere sunt necesare din calcul.08 ⋅√(fck)/fyk (11.11b).20) în care: Asw. între betonul vechi şi betonul nou. un singur rând de armături pe direc ie radială poate fi considerat suficient.2 Forfecare în rosturi Uneori trebuie transmise for e tăietoare între două elemente (sau păr i ale elementului) care pot luneca între ele.11b. Barele ridicate care traversează suprafa a încărcată sau se găsesc la o distan ă mai mică de 0.

efectul de dorn al conectorilor şi întrepătrunderea rugozită ilor betonului de pe cele două fe e. componenta verticală a for ei din conectori se adaugă la for a de compresiune. For a de compresiune este egală cu for a de compresiune aplicată (din încărcări) şi for a de întindere (la curgere) a conectorilor.220 Cazuri speciale de calcul la for ă tăietoare rost de turnare Figura 11. .15b). În cazul conectorilor înclina i.15a). în timp ce componenta orizontală se poate adăuga direct la rezisten a la forfecare (fig. în afară de o deplasare ∆h paralelă cu planul. modelul de calcul se bazează pe o for ă de frecare echivalentă: rezisten a la forfecare este egală cu for a de compresiune normală multiplicată cu un coeficient de frecare.13 – Rost între grinda prefabricată şi placa turnată monolit Planul de forfecare are o suprafa ă rugoasă şi când se produce o deplasare relativă a celor două fe e (fig. şi o deplasare ∆v perpendiculară pe plan (dilatan ă). Cum ultimele două fenomene sunt greu de cuantificat. Dacă dilatan a este împiedicată de armăturile de conectare (care traversează rostul). For ele care ac ionează în planul de forfecare sunt : frecarea între cele două suprafe e. ceea ce măreşte for a de frecare între cele două fe e ale rostului. 11.14) se produce. 11.12 – Rost de turnare la un perete structural de beton armat C T Figura 11. aceste armături vor fi solicitate la întindere. în timp ce betonul de pe cele două fe e va fi comprimat (fig. 11.

N = for a de compresiune datorită încărcărilor aplicate pe structură.15 . Dilatan ă datorită rugozită ii suprafe ei Figura 11.21) în care: µf = coeficient echivalent de frecare. iar valorile coefcien ilor de frecare se bazează pe studiile lui Mattock şi colaboratorilor săi (Hofbeck et. STAS 10107/0-90 prevede valorile următoare: .14 – Forfecare după un plan date. 1966).2.Cazuri speciale de calcul la for ă tăietoare 221 Figura 11.For e în planul de forfecare a) cazul armăturilor perpendiculare.1 Calculul după STAS 10107/0-90 Rezisten a rostului (for a de lunecare capabilă) este dată de expresia următoare: Lcap = µφ(AacRat + N) + AaiRat(cosα + µf sinα) (11. b) cazul armăturilor înclinate Modelul propus mai sus a fost descris de Birkeland în 1966 (Birkeland&Birkeland..al. Aac = aria armăturilor de conectare perpendiculare pe rost. 1969) 11. Pentru coeficientul echivalent de frecare. Aai = aria armăturilor de conectare înclinate cu un unghi α fa ă de planul de forfecare.

trebuie verificată rela ia: Q ≤ Lcap (11. 11. respectiv pentru zona de moment pozitiv. la pere ii structurali din fig. de la punctul de inflexiune la punctul de moment maxim în câmp.23) în care Q este for a tăietoare de calcul în sec iunea respectivă. 11. l0 este lungimea rostului.12). iar Lcap se determină cu rela ia (11. în zona plastică poten ială trebuie luate măsuri suplimentare. De asemenea se limitează valoare for ei care trebuie să fie preluată de planul de lunecare la: Lmax = 4bl0Rt (11. adică pentru zona de moment negativ. Conectorii rezulta i pot fi distribui i uniform pe lungimea de calcul. cu armătura corespunzătoare momentului maxim în câmp. adică L = T = AaRa. pentru beton turnat pe un beton întărit cură at de laptele de ciment şi cu asperită i sau profilatură realizate artificial cu adâncimea între 2 şi 5 mm pentru beton turnat pe un beton întărit cură at de laptele de ciment.222 Cazuri speciale de calcul la for ă tăietoare µf = 1. iar L este asociată cu capacitate elementului. Calculul se face pentru por iunile pe care momentul nu schimbă de semn.7 pentru beton turnat pe un beton întărit cură at de laptele de ciment şi cu asperită i sau profilatură realizate artificial cu adâncimea mai mare de 5 mm. la elementele prefabricate cu suprabetonare din fig.21). care reprezintă capacitatea armăturii corespunzătoare pro iunii de element analizate.23) în care Lcap se determină cu rela ia (11. Rt este cea mai mică dintre rezisten ele de calcul la întindere ale betoanelor aflate în contact.22) în care: b este lă imea rostului.4 µf = 1. de la reazem la punctul de inflexiune.13).21) în care N = 0. sau pe plăci metalice cură ate de rugină. În cazul în care rostul este paralele cu axul elementului (ca de ex.0 µf = 0. În cazul structurilor antiseismice. trebuie verificată rela ia: L ≤ Lcap (11. În cazul în care rostul este perpendicular pe axul elementului (ca de ex. . cu L calculat cu călăre ii de pe reazem.

ρ = As / Ai aria armăturilor ce traversează interfa a.25 şi µ = 0.Cazuri speciale de calcul la for ă tăietoare 223 11. mase plastice sau lemn tratat special: c = 0. ancorate de o parte şi de alta a interfe ei. dar limitat la σn < 0.ancoraj Rela ia de verificare este: v Edi ≤ v Rdi Figura 11.45 şi µ = 0. şi negativ la întindere. este pozitiv dacă este de compresiune.16 .2.netedă: suprafa ă realizată cu ajutorul cofrajelor glisante. As ν coeficient de reducere a rezisten ei. fctd este rezisten a de calcul la întindere a betonului σn este efortul unitar produs de for a axială minimă normală la interfa ă care ac ionează în acelaşi timp cu for a de lunecare.: c = 0.5 .6 .cu praguri: suprafa ă prezentând din i ca în figura 11.7 . α unghiul făcut de armăturile As. EN 1992-1-1 (11. A .50 şi µ = 0.9 Atunci când σn este efort de întindere. ν = 0.16 : c = 0. se ia c = 0.foarte netedă: suprafa ă turnată în contact cu un tipar de o el.rugoasă : suprafa ă prezentând asperită i de cel pu in 3 mm înăl ime distan ate la circa 40 mm.35 şi µ = 0.5νfcd (11. Ai aria rostului. suprafa ă extrudată sau suprafa ă necofrată lăsată fără tratament ulterior: c = 0.6 1 −   fck  250   Suprafe ele rosturilor sunt după cum urmează : .beton vechi C .Rost de turnare cu praguri cf. iar sub încărcări dinamice sau repetate.6 fcd.2 Calculul după EN 1992-1-1 Efortul unitar capabil de lunecare în rost este: v Rdi = cfctd + µσ n + ρfyd (µ sin α + cos α ) ≤ 0. spălare. limitat la 45° ≤ α ≤ 90°. dacă există).24) în care : c şi µ sunt coeficien i care depind de rugozitatea interfe ei.beton nou B . ob inute prin striere. etc. (inclusiv a armăturilor pentru for ă tăietoare.5.25) . valoarea coeficientului c trebuie multiplicată cu 0.

aşa cum se arată în figura 11.17.17 . β Armăturile transversale (conectorii) pot fi repartizate pe zone cu pas constant în lungul elementului. dacă rostul se aflăîn zona întinsă).Diagrama eforturilor de forfecare care dă armătura de conectare necesară (EN 19921-1) 11. perete structural). Figura 11. situatie întâlinită frecvent la planşeele de beton armat. Exemplul din figura 11. z este bra ul de pârghie al for elor interne ale sec iunii compozite. ci pe o altă grindă. bi este lă imea interfe ei. iar vEdi este valoarea de calcul a efortului de lunecare pe interfa ă. b) Zona afectată de eforturi de întindere după STAs 10107/0-90 . VEd este for a tăietoare în sec iunea considerată.3 Reazeme indirecte şi armături suspendate Când o grindă nu sprijină pe un element vertical (stâlp. Figura 11.26) în care: este raportul între for a axială în betonul nou şi for a axială totală din zona comprimată (respectiv zona întinsă.18 prezintă o grindă secundară rezemată pe o grindă principală.24). dată de : v Edi = β ⋅ VEd / (z ⋅ bi ) (11.18 – Reazem indirect a) Transmiterea for ei tăietoare prin zona comprimată.224 Cazuri speciale de calcul la for ă tăietoare Efortul unitar capabil vRdi este dat de expresia (11. spunem că avem o rezemare indirectă.

când încărcările sunt aplicate la partea inferioară a grinzii.19. Aceste sarcini trebuie transmise la partea superioară a grinzii prin armături transversale suplimentare.Dispunerea armăturilor de suspendare în zona de intersec ie a două grinzi (vedere în plan) cf. EN 1992-1-1 recomandă dispunerea armăturilor de suspendare ca in figura 11.Cazuri speciale de calcul la for ă tăietoare 225 Transmiterea for ei tăietoare de la grinda secundară la cea principală se face prin betonul zonei comprimate a grinzii secundare. EN 1992-1-1 Un fenomen asemănător celui de mai sus este cel al “încărcărilor suspendate” (fig. STAS 10107/0-90 prevede dispunerea acestora pe o lă ime s (fig. permi and dispunerea unei păr i din armături în grinda secundară. 10). 11.20). Armăturile (etrierii) de suspendare se adaugă la etrierii determina i în grindă printrun calcul la for ă tăietoare (vezi cap.19 . 11.20 – Exemple de încărcări suspendate . după planuri de fisurare inclinate. For a totală transmisă de la grinda secundară V1 + V2 are tendin a de a disloca partea inferioară a grinzii principale.18b). într-o zonă situată la partea inferioară a grinzii principale. de obicei uniform distribuite pe lungimea acesteia. Pentru a evita acest fenomen. trebuie prevăzute armături de suspendare în grinda principală în zona de intersec ie cu grinda secundară. Figura 11. A grindă suport de înăl ime h1 B grindă purtată de înăl ime h2 (h1 ≥ h2) Figura 11.

12. Proiectarea acestor zone se facea pe baza de reguli "constructive" sau prin metode empirice. de o parte şi de alta a perturba iei (fig. grinzile-pereti. conducând la o reorientare substan ială a eforturilor interne. Dupa fisurare. numite regiuni B. tiran i constitui i din armăturile întinse si îmbinările acestor biele si tiran i. Venant aceste zone se întind pe o distanta de la perturba ie egală cu înal imea elementului. Schlaich de la Universitatea din Stuttgart (Schleich & Schäfer.1). consolele scurte. Conform principiului lui St.2. iar barele întinse (tiran ii) cu linii continue. si zone de discontinuitate.226 Proiectarea zonelor de discontinuitate 12. Începând de la mijlocul anilor ’80. Pe această bază se poate considera că zonele D se întind pe o distan ă egală cu înaltimea elementului. zonele de schimbare brusca de sectiune sau zonele cu goluri (fig. numite zone nodale (figura 12.1 Definirea zonelor de discontinuitate Elementele structurale pot fi împartite în zone în care se poate aplica teoria de grinda. care se poate determina printr-o analiză elastică.2). . 12. h h h h h h h Zona B h h h2 h h1 Zona D h1 h1 h2 h2 h1 h2 h2 h1 h1 GOL h3 h3 h1 h1 h2 Figura 12. Fisurarea perturbă acest câmp de tensiuni. for ele interne pot fi modelate cu biele de beton (comprimate). În figura 12.1 – Exemple de regiuni B si D Înainte de fisurare există în aceste zone un câmp elastic de tensiuni.1). utilizând de exemplu metoda elementelor finite. numite şi zone D. 1984). Exemple de zone D sunt zonele din vecinatatea reactiunilor sau fortelor concentrate. nodurile grinda-stalp. Proiectarea zonelor de discontinuitate 12. barele comprimate (bielele) sunt reprezentate cu linii întrerupte. în care nu se poate aplica teoria de grinda. proiectarea acestor zone a început sa fie facută cu metoda "strut and tie" (STM) formulată de prof.

. 3. max . iar bielele şi nodurile sunt solicitate la rezisten a efectivă la compresiune a betonului σRd. 12. Se poate presupune că discontinuită ile se întind aproximativ pe o distan ă h de la perturba ie.b). Aceasta se poate face folosind teoria betonului armat sau un calcul elastic (fig. Când 2 for e necoliniare se întâlnesc într-un punct. Aceasta se poate face fie împăr ind marginea zonei D în intervale de lungimi egale (fig. o a treia for ă este necesară pentru a asigura echilibrul : de exemplu când doua biele se întâlnesc în nod (fig. este necesar un tirant pentru a asigura echilibrul. fie împăr ind în intervale astfel alese încât for ele de compresiune şi de întindere să se compenseze reciproc (aceasta simplifică modelul ST).4b). atunci este necesar ca pe directia bisectoarei unghiului sa ac ioneze fie o for ă de compresiune spre interior.3a.3c). În general grinda cu zabrele trebuie sa fie aleasă astfel încât să minimizeze cantitatea de o el.2 Schema de rezolvare a zonelor D Principial. 12. fie o for ă de întindere spre exterior (fig.4a) sub un unghi oarecare. 12.2 – Traiectoriile eforturilor principale şi schema de grindă cu zabrele 12. Izolarea zonelor D. metoda de rezolvare a zonelor D comportă următorii paşi : 1. Se poate considera că tiran i sunt solicita i la valoarea efortului unitar de curgere în armătură fyd.Proiectarea zonelor de discontinuitate 227 Deci metoda ST este destinată proiectării zonelor D fisurate. Verificarea eforturilor în barele şi nodurile grinzii cu zăbrele. Calcularea eforturilor interne la limitele elementului. 2. Subîmpăr irea limitei elementului si calculul for ei rezultante pe fiecare por iune. Figura 12. 5. Dacă o armatură este îndoita în jurul unui colt. 4. 12. Se deseneaza o grinda cu zabrele care să transmită for ele de la o limită la cealaltă a elementului.

3 – For ele la limiele zonei D : a) For e într-un nod de cadru. b) Eforturi unitare la limita unei zone D.4 – Echilibrul for elor la nod : a) când se întâlnesc 2 biele. c) For e la limita zonei D C C C a) C T C T T C C T b) C T T T T Figura 12.228 Proiectarea zonelor de discontinuitate C T T C a) b) c) Figura 12. b) când se întâlnesc doi tiran i .

în lipsa unei armături transversale. datorită faptului că sec iunea de beton este mai mare în zona mijlocie a bielei. a) b) C B C D C H c) Figura 12. care pot provoca fisurarea longitudinală a bielei. calculată pe baza modelelor ST din figura 12.5 – Reprezentarea bielelor de beton : a) forma simplificată.2a) . 12. 12.6 este (CEN.5a). vezi fig.5b). şi.1 Biele În modelele ST. 12.Proiectarea zonelor de discontinuitate 229 12. c) model ST pentru forma de " gât de sticlă" F G A E a) Cedarea prin fisurare longitudinală For a de întindere în tirant. Dispersarea eforturilor de compresiune dă naştere la eforturi de întindere transversală.6a : T= 1 1 − 4 a C h (12.5c. dar în realitate au de cele mai multe ori forma de "gât de sticlă" dublu (fig. cedarea bielei. b) forma de " gât de sticlă".3. 2004) : pentru zonele cu discontinuitate par iala (b ≤ H/2). Bielele sunt frecvent reprezentate schematizat ca nişte elemente rectangulare (fig. bielele reprezintă zone de beton cu eforturi de compresiune . efortul de compresiune dominant are direc ia bielei.3 Componentele modelelor ST 12. Bielele în formă de " gât de sticlă" pot fi reprezentate cu schema ST din figura 12.

4) .230 Proiectarea zonelor de discontinuitate - pentru zonele cu discontinuitate totala (b > bef). max = 0.2b) D = zonă de discontinuitate. conform EN 1992-1-1: .6 – Model pentru calculul fortei de intindere transversala pentru : a) zona de discontinuitate partiala.pentru biele unde eforturile transversale sunt de compresiune sau fără eforturi transversale: σRd. max = fcd . 6b : T= 1 a 1 − 0.pentru biele cu fisuri longitudinale: (12.6ν’fcd în care (12. vezi fig. b) zona de discontinuitate totala (CEN 1992-1-1) b) Cedarea la compresiune Rezisten a la compresiune a betonului din biele este numita rezisten ă efectivă şi este.3a) σRd. B = zonă fără discontinuitate Figura 12.61 − (12.7 C 4 h (12.3b)   f ck  (fck în MPa) 250   ν ' = 0.

max = kν’fcd ’ (12.6) în care ν este dat de rela ia (12.5) unde Td este for a de întindere determinată cu încărcările de calcul. În EN 1992-1-1 este dată pentru simplificarea calculului.3. 12. ΣFy = 0 si ΣMz = 0. de obicei sub for ele concentrate. Vecchio & Collins. Prima condi ie pe care trebuie să o îndeplineasca nodul este echilibrul for elor care converg în nod.0 0.2 Tiran i Tiran ii reprezintă unul sau mai multe rânduri de armături paralele şi se dimensionează cu rela ia : Asfyd ≥ Td (12. Rela ia de calcul este: σRd.85 0.Proiectarea zonelor de discontinuitate 231 Studiile întreprinse de Collins şi colaboratorii săi (de ex.75 3 . dacă acestea pot fi justificate.3. o valoare constantă (rela ia 12. Pot fi utilizate şi alte valori pentru σRd. max. adica ΣFx =0. 1993) au arătat că rezisten a la compresiune a betonului cu armături transversale întinse scade în func ie de mărimea deforma iei transversale de întindere. în zonele de ancorare ale armăturilor sau cablurilor de precomprimare. Tiran ii pot ceda datorită ancorării insuficiente. Tabelui 1 – Valorile coeficientului k (dupa EN 1992-1-1) Noduri . 12. Această rezisten ă este cu atât mai redusă cu cât starea de eforturi în nod este mai defavorabilă (întinderi pe una sau două direc ii. Ultima rela ie implică concuren a for elor în nod.cu mai multi tiran i ancora i în nod (CTT) . Primele doua rela ii implică prezen a unei a treia bare daca primele două nu sunt coliniare. tiran i). Ancorarea tiran ilor este un aspect major în proiectarea zonelor D cu metoda ST.3 Zone nodale Nodurile apar la intersec ia mai multor bare (biele.în stare triaxială de compresiune k 1. iar k este dat in tabelul 12. la reazeme. A doua condi ie este ca betonul din nod sa nu depăşească rezisten a la compresiune a betonului din nod σRd. max .fară tiran i (CCC) . în punctele de îndoire ale armăturilor sau la frângerile şi imbinările elementelor structurale.4).cu 1 tirant ancorat în nod (CCT) .1.3b).

a treia condi ie.7 – Câteva tipuri de noduri : a) nod CCC. de ex.6). este asigurarea lungimii de ancoraj a acestora lbd (lungime de ancoraj care se calculeaza conform prescrip iilor în vigoare. a) b) c) Figura 12. b) nod CTT. . 12.4 şi §8.7a) şi eforturi unitare egale pe toate fe ele nodului. c) nod CCT.232 Proiectarea zonelor de discontinuitate În sfârşit. în cazul nodurilor în care sunt ancora i tiran i. EN1992-1-1. Construc ia nodurilor se face de regulă considerând fe ele nodului perpendiculare pe sec iunile bielelor şi tiran ilor care concură în nod (fig. §8.

Proiectarea zonelor de discontinuitate 233 Prima condi ie (perpendicularitatea) asigura prezen a pe fe ele nodurilor numai a eforturilor unitare normale (altminteri apar şi eforturi de forfecare. dacă modelul ST indică cantitatea şi pozi ia armăturii principale. 1984) ca modelul să urmeze îndeaproape fluxul eforturilor indicat de un model elastic (distribu ia eforturilor în domeniul elastic se poate ob ine uşor folosind metoda elementelor finite). Se recomandă însă (Schleich&Schäfer. În cazul nodurilor CCT sau CTT.3.7c). Trebuie subliniat că. pentru a permite redistribuirea eforturilor şi a limita deschiderea fisurilor. luând lă imile fe elor în rela ia : F1/a1 = F2/a2 = F3/a3 . ca în cazul din fig. .7b. Scopul lor este să servească ca un mijloc simplu şi transparent de vizualizare a fluxului for elor şi de dimensioanre a unui element structural. având în vedere că rigiditatea acestora este mult mai mică decât a bielelor. pentru a nu impune redistribu i importante de eforturi şi a evita deschiderea excesivă a fisurilor în exploatare.9 pentru nota ii). trebuie verificat şi diametrul dornului după care se îndoaie barele. ca în figura 12. pozi ia şi distribu ia armăturilor principale. 12.7a). de asemenea. 12. 12. Modelul ST nu este unic : exista întotdeauna mai multe solu ii posibile. Se recomandă. ancorajul armăturii începe la fa a interioară a nodului şi se întinde pe toată lungimea nodului. 12. de exemplu în cazul nodurilor CCC (fig. nu trebuie omisă armătura constructivă distribuită în toate zonele unde nu este prevazută armătura principală. Ele sunt definite ca acele console la care raportul ac < z0.7c). în EN 1992-1-1. în STAS 10107/0-90 (vezi fig. 12.3. sau ac ≤ h. "optimizarea" modelului prin alegerea variantei în care lungimea tiran ilor este minimă. A doua condi ie se realizează. În unele cazuri se poate extinde chiar dincolo de nod (fig.5 Console scurte Consolele scurte sunt un exemplu tipic de aplicare a modelelor bielă-tirant. În cazul nodurilor în care există bare îndoite. 12.4 Domeniul de validitate al modelelor ST Modelele ST îl ajută pe inginer să determine cantitatea.

ceea ce pune în eviden ă necesitatea bunei ancorări a armăturilor principale la ambele capete. Dimensionarea lui se face la for a Ftd (de notat că for a din tirant include şi o for ă orizontală HEd.234 Proiectarea zonelor de discontinuitate a) b) Figura 12. deforma ia maximă in armătura principală a fost înregistrată lângă placa de bază.9) pune în eviden ă comportarea experimentală. b) după cedare (Cook & Mitchell. 12. care. 1988) Cedarea consolei din figura 12.8 – Consolă scurtă: a)detalii armare.9 . Figura 12. Tirantul orizontal de pe înăl imea . precum şi a etrierilor orizontali din consolă. Tirantul orizontal de la partea superioră corespunde armăturii principale şi preia întinderile orizontale. în lipsa unui calcul mai exact se ia egală cu 20% din for a verticală FEd).Model bielă-tirant pentru o consolă scurtă (după EN 1992-1-1) Modelul bielă-tirant recomandat în EN 1992-1-1 (fig.8 a avut loc prin curgerea armăturilor principale (de la partea superioară a consolei). Trebuie remarcat că la cedare. urmate de zdrobirea betonului sub placa de reazem.

la for a Fwd. .5 hc B .Dispozitive de ancoraj sau bucle (a) armare pentru ac ≤ 0. 12.lnk ≥ 0. se prevăd etrieri orizontali sau înclina i.10 .main A .5h0 R a .main este aria armăturilor principale).5hc. EN 1992-1-1 impune prevederea unei cantită i minime de etrieri în consolă .main (As. 10).Sec iunea de beton trebuie astfel aleasă încât for a tăietoare de calcul Q ≤ 2bh0Rt.Armătura transversală (etrieri orizontali) care trebuie dispusă pe 2/3 din h este Ql c Aao = . As. 2. cel pu in cantitatea As. Prin verificarea nodului de beton de sub plăcu a de rezemare se verifică betonul la strivire.5 hc şi FEd > VRd.etrieri (b) armare pentru ac > 0.si recomandă alcătuirea constructivă din fig.lnk ≥ As. EN 1992-1-1) Standardul românesc STAS 10107/0-90 prevede în cazul consolelor scurte următoarele verificări (cu notă iile din fig.5 hc Figura 12.main ΣAs. dacă ac > 0.lnk ≥ 0.5FEd/fyd. cu As.Proiectarea zonelor de discontinuitate 235 consolei serveşte la dimensionarea etrierilor orizontali.Armătura principală Aa rezultă dintr-un calcul la încovoiere în sec iunea de încastrare.Alcătuirea constructivă pentru console scurte (cf.11): . sunt prevăzu i etrieri închişi verticali.25As. 12.10: dacă ac < 0. .c (vezi cap.

Figura 12.11.236 Proiectarea zonelor de discontinuitate Se recomandă dispunerea armăturii ca în figura 12.11. Armarea unei console .

legătura de continuitate între grinda secundară şi grinda principală. efectul va fi doar o uşoară modificare a distribu iei solicitărilor şi siguran a construc iei nu va fi afectată. în figura 13.1b.Torsiune a) de compatibilitate b) de echilibru În alte situa ii. În cazul torsiunii de compatibilitate nu este necesară verificarea la starea limită ultimă. pentru a limita deschiderea fisurilor de încovoiere (de exemplu jumătate din armătura necesară în câmp). Figura 13. f