P. 1
1._dictionar.figuri_de_stil.fise.

1._dictionar.figuri_de_stil.fise.

|Views: 320|Likes:
Published by Maria Mocanu

More info:

Published by: Maria Mocanu on Feb 22, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/11/2013

pdf

text

original

Sections

  • ACUMULARE
  • ADJONCŢIE
  • AFEREZĂ
  • A LEGORIE
  • ALITERAŢI E
  • A LUZIE
  • AMBIGUITATE
  • A NACOLUT
  • ANADIPLOZĂ
  • ANAFORĂ
  • ANAFORĂ ALTERNANTĂ
  • ANAFORĂ GRAMATICALĂ
  • ANAGRAMĂ
  • A NASTROFĂ
  • ANTANACLAZĂ
  • ANTICLIMAX
  • A NTIFRAZĂ
  • ANTIMETATEZĂ
  • ANTIPTOZĂ
  • ANTITEZĂ
  • ANTONOMAZĂ
  • APOCOPĂ
  • APOKINU
  • APOSTROFĂ
  • A POZIŢIE
  • APOZIŢIE
  • ASINDET
  • A SOCIAŢIA
  • ASONANŢĂ
  • BLESTEM
  • BRAHILOGIE (1)
  • BRAHILOGIE (2)
  • CALAMBUR
  • CATAHREZĂ
  • CHIASM
  • CIRCUMLOCUŢIU NE
  • CLIMAX
  • COMPARAŢIE
  • CONGLOBAŢIE Vezi: enumeraţie CONJUNCŢIE
  • CONTRAST
  • CONVERSIE
  • CRONOGRAFIE
  • DEFINIŢIE ORATORICĂ
  • DEPRECAŢIE
  • DERIVAŢIE
  • DESCRIPŢIE
  • DIAFORĂ
  • DIREMĂ
  • DISJUNCŢIE
  • DISPROFORON
  • ECTHLIPSĂ
  • ELIPSĂ
  • ENUMERAŢIE
  • ENALAGĂ
  • EPANADIPLOZĂ
  • EPANALEPSĂ
  • EPANODĂ
  • EPENTEZĂ
  • E PIFONEM
  • EPIFORĂ
  • EPISTROFĂ
  • EPITET (1)
  • EPITET (2)
  • EPITEZĂ
  • EPIZEUXĂ
  • E TOPEE
  • EUFEMISM
  • EUROLOGIE
  • EXCLAMAŢIE
  • EXPOLIŢIUNE
  • G RADAŢIE
  • HEPDIADA
  • HIFEN
  • HIPALAGĂ
  • HIPERBAT
  • HIPERBOLĂ
  • HIPOCORISTIC
  • HIPOTIPOZĂ
  • HOMEOPTOTĂ
  • INCITARE
  • ILUZIE
  • INTEROGAŢIE RETORICĂ
  • I NVERSIUNE
  • INVOCAŢIE
  • IPOTIPOZĂ
  • I RONIE
  • LICENŢĂ
  • LITOTĂ
  • MACROLOGIE
  • MAXIMA (1)
  • MAXIMA (2)
  • MERISM
  • METABOLĂ
  • METAFORĂ
  • METAFORĂ (2)
  • METAFRAZĂ
  • METALOGISM
  • METAPLASMĂ
  • METONIMIE (1)
  • METONIMIE (2)
  • M ITOLOGISM
  • MONOREMĂ
  • NOMINATIV ETIC
  • ONOMATOPEE
  • OPTAŢIE
  • OXIMORON
  • PARACHREZĂ
  • PARADIGMĂ
  • PARALELISM
  • PARATAXĂ
  • P AREZIE
  • PARIGMENON
  • PERISOLOGIE
  • PERSONIFICARE
  • PLEONASM
  • POLIPTOTĂ
  • POLISINDET
  • PORTRET
  • PROLEPSĂ
  • PRONOMINAŢIE
  • P ROSONOMASIE
  • PROTEZÂ
  • P ROZOPOPEE
  • PROSOGRAFIE
  • REPETIŢIE
  • REPETIŢIE REFREN
  • REPETIŢIE SINONIMICĂ
  • RETICENŢĂ
  • SARCASM
  • SILEPSUL
  • SILEPSĂ ORATORICĂ
  • SIMBOL
  • SINAFIE
  • SINALEFĂ
  • SINCOPĂ
  • SINECDOCĂ (1)
  • SINECDOCĂ (2)
  • S INTEZA
  • SUBIECT PSIHOLOGIC
  • SUPERLATIV STILISTIC
  • SUSPENSIE
  • T ABLOU
  • TAUTOLOGIE (1)
  • TAUTOLOGIE (2)
  • TAUTOLOGIE SINONIMICĂ
  • TAUTOLOGIE GRAMATICALĂ
  • TMEZĂ
  • TOPOGRAFIE
  • ZEUGMĂ (1)
  • ZEUGMĂ (2)
  • ZICALĂ

AC ML R U UAE

Vezi: enumeraţie

ADOCI J NŢ E
Vezi:

apokinu

AFRZ EEĂ
Figură fonologică de ordinul economiei de expresie, care constă în suprimarea unui sunet la începutul cuvântului: stâmpăr (astâmpăr).La numele de persoane poate fi şi silabică: Culae (Niculaie), Fănel (Ştefănel), Ruţa (Peruţa). Dacă la apelative sau la verbe, afereza este generată, în economia enunţului, de factorul eufonic, în cazul numelor proprii de persoană hotărîtoare este şi nuanţa hipocoristică pe care o capătă numele prescurtat.

A

L GR E OI E

Figură de stil care constă în folosirea unei metafore sau a unui simbol – în expunerea narativă sau plastică a unei idei abstracte. Ex.: „Să le spui curat Că m-am însurat C-o mândră crăiasă A lumii mireasă.” („Mioriţa”)

ALT RŢ I EAI

E

A

LZ UI E

Repetiţie a unor consoane (sau a unor silabe), de obicei din rădăcina cuvintelor, cu efect eufonic, imitativ (onomatopee) ori expresiv (simbolic); efectul A. se datoreşte şi accentului afectiv pe care îl poartă sunetele repetate. Ex.: „Vâjâind ca vijelia şi plesnetul de ploaie... Urlă câmpul şi de tropot şi de strigăt de bătaie.” (M. Eminescu)

Manieră de a evoca neexplicit o persoană sau un lucru, fără a le menţiona direct. Figură de stil care exprimă un lucru lăsând să se înţeleagă alt lucru. Ex.: „Pristanda: Sărut-mâna, coană Joiţico, nu vă supărţi. Este cineva... cineva pe care-l ştiţi d-voastră bine... aşteaptă aici...” (I. L. Caragiale)

AMI U AE B I T GT
Figură de stil care constă într-o construcţie lexico-gramaticală echivocă, dar expresivă. Ex.: „ Şi cât de viu s-aprinde el În orişicare sară, În umbra vechiului castel Când ea o să-i apară.” (M. Eminescu)

A

NC L T AOU

Ruptură sau discontinuitate în construcţia unei fraze. Grşeală, din punct de vedere al limbii literare, anacolutul este utilizat şi ca figură de stil perfect motivată estetic. Ex.: „Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur.” (M. Eminescu)

AND L Z A I OĂ P
Figură care constă în repetarea unui cuvânt sau grup de cuvinte din finalul unei unităţi sintactice sau metrice, imediat (sau aproape imediat) la începutul unităţii sintactice sau metrice următoare. Ex.: „Cine face bine bine găseşte.” (Folclor) „Căci a voastre vieţi cu toate sunt ca undele ce curg, veşnic este numai râul, râul este demiurg.” (M. Eminescu)

ANF R AOĂ
Figură care constă în repetarea aceluiaşi cuvînt (aceloraşi cuvinte) în fruntea a cel puţin două unităţi sintactice sau metrice (membre ale propoziţiei, frazei, versului sau strofei). Ex.: „Ciudat, Şi el din mumă s-a născut, Ciudat, Şi el a plâns la început…”

(Gr. Vieru)

ANF R AOĂ

AT R A T LENNĂ

ANF R AOĂ
Se numeşte anafora pronominală, în care pronumele anaforic se repetă alternant (pers. I cu pers. II-a sau a III-a), realizând o antiteză caracteristică. Ex.: „Ea un înger ce se roagă – el un demon ce visează; Ea o inimă de aur – el un suflet apostat; El, în umbra lui fatală, stă-ndărătnic rezemat – La picioarele Madonei, tristă, sfîntă ea veghează.” (M. Eminescu)

GA AI AĂ RM CL T

Se numeşte repetiţia uneia sau a mai multor segmente nominale printr-unul pronominal. Ex.: „Proşti şi genii,mic şi mare, sunet, sufletul, lumină – Toate-s praf…” (M. Eminescu)

ANGA A RM

Ă

A

NS R F AT OĂ

Cuvânt obţinut prin transpoziţia literelor altui cuvânt. De pildă, I. Budai Deleanu compune numele Mitru Perea din Petru Maior, sau Leonachi Dianeu din propriul său nume. Eminescu alcătuia, în„Caiete”, lanţuri de anagrame la numele Veronicăi Micle: Venera, Verena, Anevra etc.

Răsturnarea ordinii obişnuite a cuvintelor dintr-o frază. Specie de inversiune. Ex.: „Te uită cum ninge decembre...” (G. Bacovia) „Joc de focuri, joc de inimi / Ostenescu-mă să număr.” (L. Blaga)

ANA AL Z T NCAĂ
Figură care constă în repetarea unui cuvânt luat în sensuri diferite, fireşte, gaţie contextului. Ex.: „Aceasta, pentru că eu ştiu că nu ştiu nimic.” „Unii spun totdeauna ce ştiu, iar alţii ştiu totdeauna ce spun.” (Folclor) „Dar să nu uităm că suntem în Argeş şi că tipărim o foaie cu douăzeci de foi.” (T. Arghezi)

ANI LMX T I A C
Figură de stil constând într-o gradaţie descendentă. Ex.: „Mă bate vremea, mă bate ziua, mă bate clipa.” (T. Arghezi)

Eminescu) . propoziţii. ei pot sa fie mari. care constă în Folosirea unui caz în locul altuia. Fruntea lui cea pală roşu o-nsenină.: „Atunci luna iese.: „Caci voi murind in sânge. fraze cu inversarea ordinii cuvintelor. în acelaşi enunţ sau context mai larg. norilor regină.” (M. Ex. şi. sau un fel de elipsă de care se foloseau oratorii şi. a unei locuţiuni.: „ Trahanache: Ai puţintică răbdar Bravos! Fănică trădător! frumos!…” (I. mai ales. Eminescu) ANI EĂ T Z T ANI T Z T OĂ P Figură de substituţie. a unor idei.” „Două umbre de aripe ce se mişcă tremurânde. Ex. Eminescu) Figură de stil care consta in asocierea. a unui enunţ într-un sens contrar adevăratei sale semnificaţii.A ANI EAEĂ T TTZ M NI RZ T AĂ F Figură care constă în întrebuinţarea unui cuvânt. poeţii. Repetarea unei sintagme. Ex. de ordin gramatical. / Două aripe de umbră către ceruri ridicate. imagini sau noţiuni cu sens contrar.” (M. Poate fi utilizată pentru sporirea expresivităţii ori ca amuzament. Caragiale) Sinonim: antimetabolă. antimetalepsă. menite să se lumineze reciproc.” (M. desigur. cu modificări de funcţie gramaticală şi de sens.: „Mănâncă pentru a trăi. nu trăi pentru a mânca. Ex. L.

unui lucru neînsufleţit. firul expunerii. Eminescu) Figură retorică prin care oratorul îşi întrerupe.A NOO AĂ T NM Z AP C P OOĂ Figură care constă în scurtarea unui cuvânt prin înlăturarea unui sunet (vocală) sau a unei silabe (eventual 2-3 silabe) din finalul său. pe baza unei relaţii de interpretare cvasisinonimică: numele (comun sau propriu) trebuie să exprime o caracterizare a celuilalt. Căci tâlhari avem destui. Ex. cu o exclamaţie ori cu o afirmaţie sentenţioasă. Ex. Ex. fruntea de gânduri ţi-e plină. râul din vale-mi tace. Eminescu) . Ex. fără ca înţelesul cuvântului să sufere.” (Folclor) AP S R F OT OĂ AP KN OI U Folosirea a două sau mai multe cuvinte cu un singur determinant.: „Pieptul de dor. deodată.: „Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni! I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!” (M. prin care se înlocuieşte: a) un nume propriu de persoană cu unul comun (tratat ca nume propriu). Sinonim: adjoncţie. pentru ca. să se adreseze unei persoane prezente. cu o întrebare. stăpânit de un sentiment puternic. Eminescu) „Codrul din munţi. absente sau moarte.” (Folclor) Figură de substituţie.: „De la mine păn’la tine numai stele şi lumine.” (M.” (M. sau b) un nume comun cu unul propriu (tratat ca nume comun).: „De-am avea şi nişte ţepeşi. Are structura de brahilogie.

epigonii?… Simţiri reci. a unei conjuncţii coordonatoare. Ex.” (L. inimi bătrâne.: „Trebuiră să plece. pe „implicarea vorbitorului în ceea ce el nu spune decât pentru alţii sau pe implicarea celorlalţi în ceea ce el nu spune decât pentru sine însuşi. Ex.: „Cucule. Stancu) SC Ţ OI I AA Se bazează. Prin asociaţie se dă mai multă greutate celor afirmate.A PZ I OI E Ţ AP ZŢE OI I Figura de stil care constă în folosirea unui substantiv cu valoare de epitet pe lângă alt substantiv (sau substitut al său). Eminecu) . voinicule…” (Folclor) Folosirea unui epitet pe lângă un substantiv sau substituit al său. adică un substantiv cu funcţie calificativă. Ex.. pentru a se da enunţului mai multă rapiditate şi energie.: „Iară noi? Noi.. o definiţie poetică obiectului calificat. / Măşti râzânde. / Mici de zile / mari de patimi. mai ales în frază. urâte. cu valoarea calitativă nu determinativă. simplu sau urmat de unul sau mai multe epitete. puse bine pe-un caracter inimic…” (M. nu determinativă. Ex. Blaga) A ASNE I DT Figură de stil care constă în suprimarea. stăpân-a mării. în fine. harpe zdrobite. Sinonim: comunicaţie. Eminescu) „O vorbă-şi trec spicele – fete-n văpaie: / Secera lunii e numai lumină. de obicei a lui şi.” (M. să fugă [şi] să scape. pe implicarea mai multora în cea ce nu se spune decât pentru unii sau pentru unul singur”.: „Lună tu.” (Z. după Fantanier. Specie de metaforă. adică aducând o imagine mai sugestivă.

Eminescu) . mai ales în vers.” (M.” (M.AS NNĂ OA Ţ Repetiţie a vocalei accentuate în două sau mai multe cuvinte.: „Căci unde-ajunge nu-i hotar.. cu scopul obținerii unor efecte onomatopeice. Eminescu) „Sara pe deal buciumul sună cu jale. Nici ochi spre a cunoaşte. Ex..

” („Mioriţa”) B R H OI AI G L E () 2 Figură de compoziţie prin care se realizează o vorbire sau un discurs concis. munţii mari. Păsărele mii.: „Că aşa te-oi blestema / De luna pe cer a sta / Stelele că vor pica / Şi pământul că s-antinde / Şi blestemul meu te-a prinde. Preoţi.. Eminescu) BRH OI AI G L E () 1 Figură de stil care constă în scurtarea sau contragerea unităţilor enunţului prin subînţelegere şi chiar elipsă. folosindu-se maxime (sentinţe) sau proverbe.. nici căuta cai morţi să le iei potcoavele.Fine! De vrei să trăieşti bine şi să aibi ticnă. Ex. Păsări. Şi stele făclii. pentru că e mai bine să fii în fruntea cozii decât coada frunţii. căci pentru Behehe vei pierde şi pe Mihoho.: „Iată ce-mi zicea el: . să te sileşti a fi totdeauna la mijloc de masă şi la colţ de ţară.” (C. Ex.: „C-am avut nuntaşi Brazi şi păltinaşi. Bate fierul până e cald şi fă tot lucrul la vremea lui. Ex. lăutari.BL S E ET M Figură de stil prin intermediul căreia se cere cu insistenţă pedepsirea persoanei sau se exprimă dorinţa de a pedepsi.” (M. Negruzzi) . Şezi strâmb şi grăieşte drept.Nu băga mâna unde nu-ţi fierbe oala.

catahreza este frecventă în vorbirea obişnuită.” (St. de pe drumuri.: „Pantoful mai mic decât piciorul te strânge .” (M.” (T..: „Femeie între stele şi stea între femei.” (Folclor) CAA RZ T HEĂ Figură retorică prin care se extinde semnificaţia unui cuvânt dincolo de sensul sau propriu.” (M. Mureşanu) „Când doi se ceartă. Mureşanu) „Ecoul repeta ce spui. O.” (T. Ex. derivată prin compunere din toate celelalte figuri care exprimă în primul rând echivocul. sau în repetare inversă a două funcţii gramaticale..: „Înc-o sărutare / Şi pieri sub geana unui nor.. Ex. Apropiată de metaforă. pleacă să nu-l pună martor. Eminescu) CI C MOUI RU L C Ţ U Vezi: N E perifraza . al treilea .. al doilea fiind inversul celui dintâi (AB-BA). cu antimetateza. chiasmul este o figură de stil constând în opunerea a doi termeni.CAA B R LM U Figură cu efect umoristic. Ex. şi ecourile ceea ce n-ai spus.Eminescu) „Când prin această lume să trecem ne e scris / ca visul unei umbre şi umbra unui vis. Iosif) CH S I M A Înrudit cu antiteza. precum şi cele care au la bază similitudinea de sunet.

Sinonim gradaţie. dintre care unul serveşte să evoce pe celălalt. Coşbuc) COGOAI NL B Ţ E Vezi: COJ NŢE N CI U Vezi: enumeraţie sinafie.a mea cântare / S-a înăsprit.polisindet .: „Din alb iatac de foişor Ieşi Zamfira-n pas isteţ.CLMX I A Figură se stil constând într-o gradaţie ascendentă. s-a adâncit şi s-a stins. Ex.” (M. Ex. într-o enumerare în crescendo a unor termeni.” (G.: „ Am sfărâmat arfa . Frumoasă ca un gând răzleţ. Eminescu) CO P RŢE M AI A Figură de stil cu ajutorul căreia se exprimă un raport de asemănare între două obiecte.

Şt. Coşbuc .COT AT NRS Vezi: antiteză COVRI NESE Figură care constă în inversarea termenilor unei sintagme.” (B. Hasdeu) „Eu îi văd şi-i aud. arătându-se împrejurările în care se scurg. Ex. cadrul spaţial al trecerii unui fragment de timp. îi aud şi-i văd.: „Trigoveţii: Are dreptate ţiganul! Ţiganul are dreptate! (. cum ar fi: începutul zilei.) Vulpoi: Să trăiască căpitanul? Căpitanul să trăiască?” (B.. cu alte cuvinte.: „Noapte de vară” de G. P.. propoziţii sau fraze. Ex. Delavrancea) CR NGAI OORF E Figură de compoziţie care constă în descrierea unor momente. înserarea. fără a i se modifica înţelesul.

ca şi lupta şi pâinea.” (Folclor) „Ideea. un tablou într-un chip sugestiv şi plastic.” (G. ori aieve-i. D. la origine.” (T. Ex.DEI I I F Ţ N E ORT R Ă AOI C Figură de stil care constă în definirea obiectului cu ajutorul unor imagini poetice. n-o mai vezi. Eminescu DEI AI R Ţ V E Vezi : DECI ŢE SR I P Figură de stil compoziţională şi plasticizantă.: „Rugăciune” de M. un lucru.: „Sănătatea e ca o iapă albă. Ex. Se reflectă şi-ntr-o simplă frază. Arghezi) D ERCŢ P EAI E Figură de stil care.-i tot femeie. Ex. constă într-o implorare adresată zeilor pentru înlăturarea unei pedepse. în primul rând: omeoza sau comparaţia. Nu ştie de-i vis. printr-o acumulare de epitete. trece dealul. Coşbuc) poliptotă . metafore.: „Hassan de mirare e negru pământ.o fiinţă. care constă în a înfăţişa.

Alecsandri) „Stanca sta-n castan ca Stan. Specia de antanaclază. „Afară cu sărăcia!” DI P OOO SRFRN DI J NŢE SUCI Vezi: asindeton. / Am ispăşit / Cu câte-o bucurie. Termen folosit de autorii latini pentu denumirea aliteraţiei unor consoane greu de pronunţat. lipsit de orice verb conjugat./ Crape capul căprii-n patru/ Cum crapă piatra-n patru. Ex.” (T.” (Folclor) . Ex. Ex. Muşătescu) DI E Ă RM Enunţ alcătuit din două membre.” (V.” (L. Blaga) „Mai bine tu singur decât singur în doi. utilizată mai ales în aforisme.DI F R AOĂ Repetarea unui cuvânt cu o uşoară deviere de sens.: „Capra calcă-n piatră/ Piatra crapă-n patru.: „Jos tiranii!”.: „Şi-am ispăşit / cu suferinţi-o mie.

. Ex..“ (M.făcându-l. P. Eminescu) EMAĂ FZ Figură care constă în a acorda unui cuvânt ori chiar unui enunţ întreg o importanţă deosebită. (M.totu-i subţire. a vocalei de la sfârşitul unui cuvânt cu vocala de la începutul cuvântului următor.ECHI S TL Ă P Figură ce constă în contopirea. Hasdeu) .căci moşneagul ce priveşti Nu e om de rând. pe care le enunţăm succesiv”. mintea. Eminescu) ENMRŢE U EAI Figură de stil care constă în expunerea rapidă „a tuturor părţilor unui întreg (a) sau a tuturor circumstanţelor unei acţiuni” (b).: “Eu singur n-am cui spune cumplita mea durere… / Căci mi-a dat soarta amara mânâiere / O piatră să ador. Eminescu) „ – De-un moşneag.” (M.: „Nu-l speria. împărate. în rostire. / Murindului. Ex.” (M. el este Domnul Ţării Româneşti. Prin contopire dispare vocala iniţială a cuvântului următor. definiţie care justifică şi de ce o socotim între figurile belşugului de expresie.Ca figură a insistenţei. graţie intonaţiei sau contextului.: „Căci întreb la ce-am începe să-ncercam în luptă dreaptă A turna în formă nouă limba veche şi-nţeleaptă. haina. faţa. da. mai poate fi definită şi astfel: „… care constă în a descompune un tot în diversele sale părţi. căpitane … Boierii sunt slabi la fire: Braţul. Ex. Eminescu) E LPĂ IS Figură care constă în contragerea (scurtarea) enunţului prin omiterea unui cuvânt sau chiar a unei propoziţii ce se poate deduce liber din context sau situaţie. împăraţi şi regi s-adună / Sa dea piept cu uraganul ridicat de Semilună […]. credinţei Dumnezeu .: „Tot ce stă în umbra Crucii. turbării răzbunarea / Profetului blestemul. inima . speranţa.” (B. Ex. să spună mai mult decât exprimă sau chiar ceea ce nu exprimă.

altfel spus.: „Ninge grozav pe câmp la abator / şi sânge cald se scurge pe canal. Doamne. Ex. iar şi iar.” (M. Bacovia) Specie de repetiţie constând în revenirea. Ex. în aceeaşi propoziţie. -am apărut / Şi m-aş întoarce-n haos. adică utilizarea prezentului în loc de trecut când se referă la acţiunile lui M. Viteazul. Se asociază adesea hipotipozei. tu vei dormi mereu. A cunoaşte-nseamnă iarnă / A iubi e primăvară. asupra fiecărui termen al unei enumerări ori al unui enunţ.: „Mereu se vor tot bate. Ex. Figură care constă în folosirea aceluiaşi cuvânt şi la începutul şi la sfârşitul unei unităţi sintactice sau metrice. fireşte. Eminescu) „Din haos. repetiţia aceluiaşi cuvânt şi în anaforă.: „A cunoaşte. număr sau persoană. întreruptă. Plină-i zăpada de sânge animal / şi ninge mereu pe-un trist patinoar.” (G.E P ND L Z A A I OĂ P ENL G AA Ă Înlocuirea unui timp. figură de construcţie prin care se întăreşte semnificaţia unui enunţ. Eminescu) E P ND A OĂ EP NL PĂ A AES Figură care constă în repetarea unui cuvânt. ceea ce Tudor Vianu numeşte „tehnica basoreliefului” la N. / Mi-e sete de repaos. pentru personajele celelalte. şi în epiforă. prin interpunerea altui cuvânt sau grup de cuvinte: x (y) x … sau: … x (y) x. Păstrând formele de trecut. / Şi din repaos m-am născut. număr sau persoană cu alt timp. cu explicaţii detaliate. Este. A iubi / Înc-odată. de obicei. Blaga) . frază sau vers: x … x/y … y. Bălcescu.” (M. de pildă.” (L.

Şi-a murit iubirea noastră. dulce minune. a unei „exclamaţii sentenţioase”. „codobaltură. este inversul anaforei. Ex. Eminescu) EPF R I OĂ Figură care constă în repetarea unui cuvânt (grup de cuvinte) la sfârşitul unor unităţi sintactice sau metrice. Vieru) Vezi: EPS R F I T OĂ epiforă .” (Gr. Ex. constituind o reflecţie lirică ce rezumă sau caracterizează ce s-a spus mai înainte. „fitecine” Figură de insistenţă prin adaus.: „cerşit”. constând în adăugarea la finele unui enunţ sau unităţi compoziţionale. Luai puţin din masă Să văd ce-ai zice tu.: „Şi te-ai dus. Floare albastră! Floare albastră! Totuşi este trist în lume!” (M.E E P NEĂ ETZ P OE I NM F Figură realizată prin adăugarea unui sunet neetimologic în mijlocul cuvântului din nevoia unei mai bune reliefări a structurii sale silabice. Ex: „Venii târziu acasă Să văd ce-ai zice tu.

” („Miorița”) „Ţichindeal .” (I. cevai. rezultat prin asindet. Eminescu) . Caragiale) „Părul ce-mi ajunge la călcăie.menit sa exprime acele insuşiri ale obiectului care înfăţişeaza imaginea lui aşa cum se reflectă ea în simţirea şi fantezia scriitorului. nimănuia.: „Mircea însuşi mână-n luptă vijelia-ngrozitoare Care vine. EPT Z I EĂ Figură fonologică ce constă în adăugarea la sfârşitul unui cuvânt a unui sunet sau a câtorva sunete.” (cu “de” – epitet metaforic) „Cu cămaşă albă floare.” (M.: „Ochişorii lui Mura câmpului. EPZ UĂ I EX Figura care constă în reluarea imediată a unui cuvânt înpropoziţie sau în vers. adverb.E PE I T T () 1 EPT T IE () 2 Figrua de stil constând in determinarea unui substantiv sau verb printr-un adjectiv. Ex.” (M. Eminescu) „Pantalonii . Eminescu) „Cânturi de durere.gură de aur. Ex. L. vine. Ex.” (Folclor) Epitet paratactic. calcă totul în picioare.” (M. vine.: A taia .culoarea oului de raţă.

nedefinită. Stancu) Figură care constă dintr-un enunţ. Ex. trecuseră şaptezeci şi doi de ani. părintele Moldovei. Baiazid!” (M. s-o numim cu adevăratul său nume. Eminescu) . prin juxtapunere ori coordonare copulativă. bătrânule. O. Sadoveanu) EXL MŢE CA AI E UOOI RL G E Figură în care. Figură de compoziţie care constă în zugrăvirea caracterului sau structurii psihice a unui personaj prin scrisori ori printr-o cuvântare cel mai adesea fictive.” (St. opoziţie cu prosopografia sau „portretul fizic” Mişcă-ţi tu poienile Şi-ţi ridică genele De priveşte până-n zare. pentru a nu mai fi narată.” (M..: „N-avem oşti. pe care respectul faţă de noi înşine şi faţă de alţii ne împiedica. se uită. 2. Iosif) Figură ce constă în îndulcirea. stăpânule. adesea.. Eminescu) „ Se uită la mine. în proză sau versuri. de obicei. progenitură de origine romană!” (M.: „ Se luptă. a expresiei unei idei.” (Z. Se mai numeşte şi orice „ portret moral”în Codrule. Ex. se luptă. prin care se exprimă un puternic sentiment de surpriză. cât de cât să nu se deie zmăul” (M. o actiune verbală îndelungată. de mânie. te-admir.Figură de stil care constă în personificarea unor lucruri. de bucurie etc. dară iubirea de moşie e un zid Care nu se-nfiorează de-a ta faimă. repetându-se. un verb predicat. imitarea vorbirii cuiva potrivit cu caracterul şi activitatea sa. Nu zise nimic. rezumă. în genere imediat. E. E UE I M FM S „Codrule. Eminescu) „Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezeană… O.E T PE OE 1. Ex. prin substituire sau perifrază.: „De la adormirea bătrânului Ştefan–Voievod.

). Ex. Ex. etc. răuvoitor: verb + substantiv: zgârie-nori. frige-linte etc. HI E FN Figură de compoziţie lexicală. menite s-o exprime cât mai clar..: „pe de rost”. cum ar fi: adverb sau prepoziţie + substantiv (pronume) sau adjectiv: înaintemergător. De-i suna a treia oară. Eminescu) HED D PI A A Fidură de stil care constă în înlocuirea unui substantiv însoţit de un atribut prin două substantive sau a unui atribut adjectival cu unul substantival. Ai s-aduni Moldova toată. folosirea unui adverb sau a unei locuţiuni adverbiale prin care se anunţă reluarea ideii (ba. mai bine zis.”. antebelic. Ex. pentru a se exprima o singură noţiune. (M. „peste tot”.EXOI I N P L UE Ţ Figură de stil care constă în reluarea unei idei.” (G. mai bine. mai sugestiv. ba e lat. de la o idee la alta. binefăcător”. mai mult. care constă din reunirea a două cuvinte în unul singur.: „E lung pămîntul. Îţi vin codrii-n ajutor. de obicei. Caracteristica lexicală a figurii este. Toţi duşmanii au să piară Din hotară în hotară. mereu cu alte cuvinte. mai degrabă. „din nou” .: „De-i suna din corn o dată. în propoziţie sau frază. crescândă sau descrescândă. Coşbuc) G RDŢ A AI E Figură de stil constând în trecerea treptată. Ilustrează abilitatea stilistică la nivel lexical. De-i suna de două ori. antevorbitor.

L. un complement. acolo unde enunţul putea fi încheiat. Ex. Teodoreanu) Figură care constă în adaosul de la finele unui enunţ (propoziţie sau frază) un epitet.” (I. mamă. Aparură ogoare arate…” (M. care se află. Caragiale) .: „Bubico! zise cucoana.” (I. o propoziţie. într-o relaţie de contiguitate spaţială frecventă şi utilă. şi genele. Trenul se mişcase pe furiş spre câmpie. iese în evidenţă.: „Fruntea Olguţei se pleacă şi mai tare.. Sadoveanu) Ex. Clădirile din preajmă începură a fugi îndărăt. HI EB L P ROĂ Figură de insistenţă care constă în exagerarea expresiei. fie mărind. fie chiar subiectului uman.” (G.fie micşorând imaginea obiectului peste limitele sale fireşti. cu obiectul respectiv.. Şezi mumos. fie altui obiect vecin. ceea ce se adaugă produce o „surpriză gramaticală” şi prin aceasta. Ex. Ex.HI AA PLG Ă HI EBT P RA Figură prin care se atribuie unui obiect o mişcare sau însuşire ce convine. Coşbuc) HI OOI TC P CR I S Procedeul utilizat în vorbirea alintată – cum se vorbeşte de obicei copiilor – ori în exprimarea eufemistică.: „Frumoasă cât eu nici pot O mai frumoasă să socot.: „ – Deodată sclipi în geamuri lumina afară.

creşte-n zări venind. Ex. mândrul soare.: „Bine-ar fi. întâmplări.: „ …şi mut ascult cum creşte-n trupul tău sicriul.HI OI OĂ PT Z P HO E POĂ M TT O Figură care constă în folosirea unor membre ale frazei Procedeu ce sugerează prin imagini vizuale vii. parcă nu prea vine la socoteală. Egală fiecare. Eminescu) INA BMN GM E T A (E J ME E T N BM A N ) Procedeu constând în continuarea ideii poetice în versul următor fără a marca aceasta prin vreo pauză.” „Socrul roagă-n capul mesei să poftească să se pună (G. Blaga) . şi să trăim ca fraţi!” (M. urmărind efecte stilistice superioare. Eminescu). mândra lună. Şi pe nună.” (L.: pomană navală. de epitete pregnante desfăşurarea unei acţiuni. puternic motivate în prealabil. Creangă) Răsare. cu aceleaşi silabe finale. INI AE C R T Orice enunţ elemetar sau contextual prin care vorbitorul ne face să simţim cum cuvintele pot dezlănţui faptele. căci la război înapoi şi la Ex.: „Zdrobiţi orânduiala cea crudă şi nedreaptă.” (M. Faceţi ca-n astă lume să aibă parte dreaptă. Coşbuc) Nunul mare. Ce lumea o împarte în mizeri şi bogaţi! Atunci când după moarte răsplata nu v-aşteaptă. / Şi zările de-abia-l cuprind / Şi-n urmă-i corbii croncănind / Aleargă stol. / Cu frâu-n dinţi şi-n capul gol. Ex. / (I. Ex. de obicei prin propoziţii imperative violente. prin aglomerare terminate cu acelaşi cuvânt sau cuvinte. dac-ar fi aşa.” „În goana roibului un sol.

Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei. În literatura română. Eminescu) Figură poetică realizată prin abaterea de la topica propoziţiei şi. l-auzi şi tu?” (L. mai rar. Ex. Ex. un exemplu de I. a frazei.: „Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni! I-e ruşine oamenirii să vă zică vouă oameni. tu.INEOAI T R GŢ E I LZ UI E RT R Ă EOI C Vezi: ironie Figură de stil constând în adresarea unei întrebări unui întreg auditoriu. Blaga) . ci pentru a transmite în direct o opinie ce trebuie subliniată. pentru a-i cere inspiraţie. a divinităţii pentru implorarea unui ajutor.” (M. mai mult formală. ce începu Cîntecul. ca. Ex.: „Cum nu vii. unei divinităţi.: „Dulce. înseamnă invocarea. Ţepeş Doamne. Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!” (M. Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni. Eminescu) I NESUE VRI N INOAI V CŢ E Figură care în retorica clasică înseamnă rugăciune adresată unei muze. nu pentru a solicita un răspuns. punând mâna pe ei.

fluierul grangurilor îmbrăcaţi în pene de aur. de obicei un eveniment. progenitură de origine romană!” (M. Abaterea scriitorului de la regulile limbii literare fie în intenţii stilistice.. apa liniştită se întindea ca o mătase. sălciile îşi coborau frunzişul fraged. adică folosindu-se prezentul istoric sau dramatic.IP TP Z OI OĂ Figură de comparaţie care constă în descrierea vie a obiectului.” (M.” (I. sau. aruncând pete de umbră.” (I. o scenă. Eminescu) LI OĂ TT Figură care constă în atenuarea expresiei unei idei pentru a lăsa să se înţeleagă mai mult decât se spune.: „Făclie de veghe pe umezi morminte.mijloace verbale menite „să o aducă sub ochii noştri. drept să vă spun. nu-mi era urâtă. evocată cu . ca o frântură de doină voinicească. ipotipoza se realizează aplicându-se altă figură. ca nişte bulgări de argint. Eminescu) „Bogat bine şi folos au rămas ţării şi de la PetriceicuVodă: pradă şi foamete mare!” (I. spre faţa ei..: „La câţiva paşi strălucea iazul. în răcoarea cărora lebedele stăteau nemişcate. care.” ca şi când s-ar petrece aievea. pentru a se înţelege că este vorba de o persiflare ori chiar de o batjocură. făcea adeseori în ciuda mea şi-mi bătea din pumni. Ex.bucuria părinţilor n-a fost proastă. Ex.: „O. de o apreciere negativă simulată în locul celei pozitive. numită enalagă. fie din necesități prozodice.” (E.Gârleanu) I RN OI E Figură retorică prin care se enunţă cel mai adesea o apreciere pozitivă ori chiar o laudă simulată. te-admir. poreclindu-mă „Ion Torcălău. Din ascunsul grădinii răsună prelung. la adresa unei persoane. LI E Ţ CNĂ Sinonim parezie. Neculce) În naraţiune. Creangă) . Ex.: „… răutăcioasa de Măruica Săvăului. Ex. Creangă) „.

Sunt expresii simulate cu ajutorul cărora.Maxima filozofică: „Iubirea părintescă e nesecată şi de aceea nesecată e şi răbdarea părintelui. ca să se inţeleagă o apreciere a lui superlativă. M AI A X M () 1 MA I A X M () 2 II. ideea printr-un enunţ concis exprimând o reflecţie profundă şi generalizatoare asupra lui.” (I. pentru că lumea se bucură s-o vadă astfel.E FM ML I L OA UE I U Ş I T S T MAR L G COOI E Viciu de vorbire.” (N.Maxima morală: „Răzbunarea cea mai crudă este când duşmanul tău E silit a recunoaşte că eşti bun şi dânsu-i rău. eufemismul.pleonasm vicios. dar se îmbracă în hainele pe care le are de la mamă. iar prin litotă o„apreciere” modestă a unui obiect sau sentiment. Slavici ) „Filozofia ederei: Numai târîndu-te te poţi înălţa. Iorga) . (L. I. Ambele ascund o judecată de valoare pozitivă. spre deosebire de ironie care ascunde una negativă. Ironia. florile şi poeziile sunt vestminte de gală ale minciunii. litota uneori sunt antifraze. Blaga) Maxima sau sentinţa – figură de stil care constă în a sublinia obiectul.Maxima poetică: „De obicei. Minulescu) „Poezia e singurul copil al Adevărului cu Minciuna: are firea tatălui. Maxima are această funcţie stilistică atunci când este solicitată de un context pe care ea-şi propune să-l lumineze. care constă în exprimarea unei idei cu cuvinte mai multe decât este nevoie . Hasdeu) III. P.” ( I.” (B. prin eufemism se comunica o imagine placuta a unui obiect neplacut.

hipalagă.” (I. fiinţă.: „El. MEAOĂ TFR Figură de stil care constă în denumirea „obiectului” (lucru. acţiune) cu un cuvânt impropriu. Creangă) „…nici frumos până la douăzeci de ani.Creangă) MEAOĂ TBL Numele generic al figurilor constând în schimbarea topicii obişnuite: inversiune.” (I. întărire) unificatoare .MEI M R S Figură care constă în enumerarea distributivă a faptelor (diversia oratorică). Ex. folosit nu ca noţiune (sinonim).” (I. nici cuminte până la treizeci şi nici bogat până la patruzeci….Slavici) MEAOĂ TFR Funcţii: sensibilizatoare expresivă de potenţare a expresiei (mărire. şi anume cu numele altui „obiect” asemănător. multiplicare. hiperbat. el a fugit.: „Picioarele de cal. ci ca imagine care să evoce obiectul asemănat (comparat). munte de om. Ex. gură de lup şi pântece de iapă îi trebuie…. care ar fi fost în stare să spargă ziduri de piatră şi să ţie piept singur cu şapte.

acest zeu Lacrima. Ex. epenteza.MEAOĂ TFR a) () 2 MEARZ T FAĂ Figură ce constă în înlocuirea cuvântului anaforic printr-un sinonim.: „Doamna mărilor şi-a nopţii varsă linişte şi somn.: „Acest clopot. afereza.: „Pădurea.” (D. avea o melodie străină pentru mine. litotă. oximoron. MEAL S Ă T PAM Schimbare survenită în forma unui cuvânt prin adăugarea sau prin înlăturarea unui sunet. Ex.” (Gr. care îşi păstrează sensurile. comparaţie. necunoscută ţie. enumeraţie. hiperbolă.Vieru) Sinonim: apoziţie b) in absentia: (termenul metaforizat lipseşte: „lună”). . apocopa. epiteza. mi se pare.” (M. Ex. paralelism. sincopa. Eminescu) Sinonim: pronominaţie MEAOI M TL G S Figură construită pe combinarea netradiţională a unităşilor de vocabular. Deşliu) in praesentia: (termenul metaforizat e prezent: „lacrimă”). dar prin conexiunea lor se produce o imagine: antiteză. gradaţie. formă a cuvântului rezultată din această schimbare: proteza.

: „Peste coada-i de păr negru poart-o vânată chitie. Eminescu) 8. împrumutată din mitologie şi folosită în locul expresiei simple şi obişnuite”. concretului prin numele abstract al uneia din însuşirile sale: „Minciuna stă cu regele la masă.” (O..” (A.” (I. M.” (tichie) (M. Alecsandri) 5.M. fenomenul psihic cu numele organului fizic implicat: „un om cu cap”. Vlăhuţă) MEOI I TN E M () 2 M I OOI M TLG S 4 . M.. colorată în tonul cenuşiu al prozei curente. cauzei prin efect: „La noi sunt. efectului prin cauză: „Codrul clocoti de zgomot şi de arme şi de bucium” (M. Eminescu) 3. M. 7 . cum ar fi raportul dintre cauză şi efect sau invers. operei cu numele autorului: „Aşa. Vlăhuţă) Denumeşte în viziunea lui Pierre Fontanier „expresia fictivă. Minerva mea.” (V. multe. Ex.” (M. în primul rând. împăraţi şi regi s-adună Să dea piept cu uraganul ridicat de semilună.: „Nu-s vindecat cu totul. M. Goga) 2. Simt încă / harpiile pe frunte cu zborul lor nefast. „X are condei” etc. Pillat) . M. M. lacrimi multe.MEOI I TN E M M AEĂ E TZ T () 1 Figură lingvistică. pe la sfârşit un parfum de Creangă – toate astea într-o soluţie slabă de retorică fină. conţinutul cu numele conţinătorului: „Apoi cofiţa-ntreagă o beau. pe la început puţin Delavrancea amestecat cu Eminescu. Ex. 1. „un om de inimă”. constând în denumirea obiectului cu numele altuia cu care se află într-o relaţie logică. pe la mijloc două-trei picături de esenţă Caragiale. Eminescu) Figură bazată pe contiguitatea logică dintre obiecte. care constă în schimbarea locului unui sunet ori chiar al unei silabe într-un cuvânt. în bucata d-tale am găsit.M. unui produs cu numele locului din care provine: „a consuma un Cotnar” etc. 6. numele unui lucru cu simbolul lui: „Tot ce stă în umbra crucii.” (A.

persoana a II-a sng. flăcăi.. Coşbuc) OPAI TŢ E Exprimarea unei dorinţe cu ajutorul unei exclamaţii. ce sfântul! Daţi cu toţi tropotitura.MOOE Ă NR M Enunţ alcătuit dintr-un singur membru. săriţi. care nu implică nici un verb. asemenea unei propoziţii nominale. Ex. folosit în limba română într-o construcţie în care. Tot mai scurt şi trop!” (G. Ex. Ex.” (I. din alcătuirea cuvântului. „tu”. cu caracter exclamativ (interjecţional) ori interogativ.: „O. exprimă solicitarea interlocutorului să participe afectiv la ceea ce narează locutorul. nici tu nimica.: „…nici tu sat. Ex. adesea patetice. nici tu târg. dare-ar Domnul să-mi îndrept / Această mână ruptă.” (G. ca şi dativul etic. Creangă) ONMT P E O AOE Figură prin care se sugerează imaginea auditivă a unei acţiuni. Coşbuc) . prin elipsă sau subînţelegere – fiind.: „Imposibil!” NO I AI M T N V EI T C „Fără glumă!” Nominativul pronumelui personal.. prin urmare.: „Ilaid.. cu ajutorul unor sunete cu timbru imitativ.

: „Neguri albe strălucite Naşte luna argintie..” (M.” (M.” (G.OXMR N I OO Figură de stil constând în asocierea ingenioasă în aceeaşi sintagmă a două cuvinte care exprimă noţiuni contradictorii. E un adânc asemene Uitării celei oarbe. Ex. aparent contrară adevărului sau opiniei comune.. Bogza) . „Nu e nimic şi totuşi e O sete care-l soarbe. Eminescu) Vezi: PAAHEĂ RC RZ aliteraţie P R DX AA O PA A I M RD Ă G Vezi: comparaţie Figură prin care se enunţă ca adevărată o idee. Ex. Eminescu) „Iar oamenii din aceste închisori erau singurii oameni liberi din acea uriaşă închisoare.

cu sori înflorit.” (M. cu eliminarea elementelor coordonatoare sau subordonatoare. Cînd viaţa-i o baltă de vise rebele. moartea-i un secol. frecvent în poezia orientală şi în poezia populară prin care se organizează simetric două şiruri de figuri comparabile prin asemănare ori contrast. e un exemplu de paralelism.. Rebreanu) P Vezi: AEI RZ E licenţă . numai Glanetaşu să fi fost bărbat. poezia lui Eminescu.: „O moarte e-un chaos. Când subordonarea este evidenţiată avem de-a face cu hipotaxa.: „Gospodărie deplină. Şi dacă. Eminescu) apocopă PAAAĂ RT X Juxapunerea. O. o mare de stele.PAAEI M RL L S P R GG A A OĂ Adăugarea unui sunet. Cînd viaţa-i un basm pustiu şi urît. Ex.. Vezi: Procedeu compoziţional.” (L. a unei silabe la sfârşitul unui cuvânt.. s-o îngrijească. Ex. în intenţii expresive a mai multor propoziţii.

: „I-aş cânta-o-ncetişor.: „Eu cânt pe-acei ce-n jug şi chin Pe-a lor spinare ţara ţin…” (A. Ex. / Şoptind şoapte de amor.” (M.” (M.” (Folclor) „Încăperile gândirii mai nu pot să le încapă.PAI MNN R EO G Construcţie pleonastică expresivă. pleonasm . utilizată în intenţii estetice. Eminescu) PAOO AĂ R NM Z Folosirea unor paronime în scopul sporirii expresivităţii. Eminescu) Sinonim: prosonomazie P R RZ EI AĂ F Figură de stil care constă în a exprima în mai multe cuvinte ceea ce s-ar putea spune (scrie) în cuvinte mai puţine sau întrunul singur. ca şi vremea / Ce vremuieşte-adânc în tot ce e. Eminescu) „…trec nesimţite." (M. Ex.: „Cine-mparte parte-şi face. Mateevici) Vezi: P EI OOI R LG S E tautologie. Ex.

este contrariu elipsei... băieţi.” (G.” (B.: „Sunt muşterii buni. cu dare de mână. Caragiale) . ca mijloc de expresie a insistenţei.” (I.. Ex. Ex. Topârceanu) PL OAM E NS Figură de stil care constă în folosirea mai multor cuvinte sau construcţii decât ar fi necesar pentru exprimarea unor idei sau imagini.” (M... Blaga) „Cine-i?. ] Groza-acum dormea. şi râd.PE S N I A E ROI CR F Figură prin care se atribuie însuşiri omeneşti unor obiecte neînsufleţite ori abstracte.. Zugrăveşte din nou iarăşi pânzele posomorîte..: „Un vânt răzleţ îşi şterge lacrimile reci pe geamuri. precum şi unor vietăţi necuvântătoare.. Ce-i?. Alecsandri) „Tot ce respiră-i liber. Ex..” (M.: „Iar Negruzzi […] Moaie pana în culoarea unor vremi de mult trecute.. L. şi fac fel de fel de nebunii. de obicei a conjuncţiei coordonatoare copulative şi. x2 . şi cântă.. a tuturor e lumea. Hasdeu) „Galbân ca făclia de galbână ceară [ .: „Şi-mi vorbesc de ţara noastră şi-mi grăiesc de-al ţării dor.” (L. Eminescu) POI I DT L NE S Figură care constă în folosirea excesivă. mai convingător ideea sau imaginea respectivă. P.” (V.. Ciripesc cu glasuri mici Cinteze şi pitulici. x3. cu scopul de a exprima mai energic. Plouă. Ex. P... Eminescu) POI T T L OĂ P Figură care constă în repetarea aceluiaşi cuvânt sub diverse forme flexionare: x1 . Ce-a fost pe-aici?.

tot propriu sau chiar comun.PR L PĂ OES POT E RRT Vezi: Prevenirea sau anticiparea unei obiecţii.” (E.M. Ex. posibil atac.A!. Ex. „Poetul ţărănimii” -. P Vezi: R S NM I OOO A E S paronomază . domnii mei! Dar sunt perfect adevărate. îmi spuneţi d-voastră decepţionaţi. însoţit însă de o determinare care să exprime un atribut sau o acţiune menită să-l evoce mai sugestiv şi mai plastic (ca o definiţie poetică). Ionescu) etopee PR NM AI OO I Ţ N E Figură care constă în substituirea unui nume propriu (de persoană.: „Bardul de la Mirceşti” -.G. dar cu valoare de nume propriu. Coşbuc. Eminescu. Banale? Or fi. Sinonim ocupaţie. mai ales) cu alt nume. „Luceafărul poeziei româneşti” -. lucrurile astea sunt foarte banale şi foarte neadevărate. Alecsandri.: „.V. pararea unui presupus.

să acţioneze persoanele dispărute. chiar moarte.PR T Z OEÂ Figură fonologică ce constă în adăugarea la începutul unui cuvânt a unui sunet de sprijin. P. Sorescu) etopee . buna măiculiţă..: „Ce se aude? Ce nu se mai aude? Şi când nu se aude. cuvinte. Ex. (M.. sintagme etc..: a scoborî (a coborî) alămâie (lămâie) P RZ P PE OOOE Forma de personificare prin care sunt făcute să vorbească. Ex.. de ce nu s-aude?.: „Mamă. Hasdeu) PR S GAI OORF E Vezi: REEI I PT E Ţ Figură de stil cuprinzătoare constând în reluarea. a unor sunete. Ex.. .” (B. absente. din mormânt ar tresări / Dac-ar şti că . în intenţii expresive.

Ex.: „Carbonizate flori. Sicrie negre. nici răzbuna (definită lapidar: „ironie amară şi insultătoare”).” (M. Ex.. Eminescu) . Bacovia) REI E Ţ T NĂ C Figură care constă în întreruperea bruscă şi intenţionată a enunţului.: „Voi sânteţi urmaşii Romei?” (M. ca volum şi repartiţie. dar nu vreau să spun nimic jignitor. fie pentru că vrea să evite un cuvânt prea tare. cu atât mai crudă. Negru profund. te-admir progenitură de origine romană. Vieru) Repetiţia ce constă în reluarea unui cuvânt (îmbinare de cuvinte) prin sinonimul lui. în nici o schemă stereotipă. Este repetiţia care nu se încadrează.” (Gr.” (Demostheues ) SACS RAM Gen de ironie necruţătoare. ca toate celelalte. stăpânit de un sentiment violent nu găseşte expresia cea mai potrivită. noian de negru. noian de negru. vizează şi o stare tristă ori chiar fatal nefericită. interlocutorul sau cititorul însă îl ghiceşte uşor. Ex. Eminescu) „O. pe care vorbitorul ţine să şi-o persifleze fără milă..: „Venii târziu acasă Să văd ce-ai zice tu. cu cât ea cade asupra unei persoane (fiinţe) care nu se poate nici apăra. ori vrea să creeze şi să susţină atmosfera lirică a operei. Ex. fie că vorbitorul... de metal.: „Eu unul aş . gândeste autoironie. Numai adversarul meu mă insultă cu prisosinţă. Vestminte funerare de mangal. Luai puţin din masă Să văd ce-ai zice tu. iar vorbitorul reuşeşte astfel să dea expresiei evitate o greutate mai mare în enunţ. lăsat astfel neterminat. graţie contextului. arse.” (G.REEI I PT E Ţ RFE ERN R EEI I PT E Ţ SNN I Ă I OI C M Figură care constă în repetarea unui grup de cuvinte (sintagmă ori enunţ) care într-o lucrare literară scurtă (de obicei în versuri) exprimă laitmotivul textului.

Alexandrescu ) „Văd poeţi ce-au scris o limbă (dulce) ca un fagure de miere..” (Gh.x / y. Fagure dulce – propriu.: „Un roi de albine au zburat din tufarul acela. epigonii?. popoare de stele aprinzându-se şi alergând pe căile fără urmă ale infinitului şi n-auzi nimic. Eminescu) SM OĂ I P C L Figură care constă în împletirea între anaforă şi epiforă.: „Vezi luminile urzindu-se. în acelaşi enunţ. câinele .s. Eminescu) limbă dulce – figurat... şi se termină cu alt cuvânt (grup de cuvinte).: „Iară noi? Noi. ca o epiforă:x . azil al pocăinţei. Ex. verb) este folosit. cu două sensuri: unul propriu şi altul figurat.” (A. Ex. drapelul . ca o anaforă. al vicleniei. Vezi munţii înălţându-se întunecimii de codri crescând să-i învăluie şi n-auzi nimic.. al unei ţări etc. pe baza unei analogii uşor de sesizat: Vulpea . adică propoziţia (fraza) ori versul începe cu acelaşi cuvânt (grup de cuvinte).” (Gr. Ureche) SI ES L PĂ OAOI Ă RT R C Figură în care unul şi acelaşi cuvânt (substantiv. Unde-omeneşti fumuri ca fumurile pier. Ex. Vlăhuţă) . SI B L M O Figură de stil prin care se exprimă o idee abstractă cu ajutorul numelui unui obiect care aparţine lumii fizice sau animale..SI ES L L PU Figura de abatere gramaticală.” (M. Ex.s. N. adjectiv. Simţiri reci. harfe zdrobite.” (Gr.. al fidelităţii.s.: „Peşteră-ntunecată.” (M. Dragomirescu) „Toată albina îşi apără căscioara şi hrana lor. care constă în înlocuirea acordului gramatical cu unul logic între termenii propoziţiei.

: „ cel’lalt”. şi de soare. specia pentru gen şi invers. se numeşte numai contopirea prin dispariţia vocalei finale a primului cuvânt.S I AI NF E Figură de stil care constă în întrebuinţarea repetată a aceleiaşi conjuncţii (copulative).. dar S. „dom’le”. Ex.Şi de lună.. cum ar fi partea pentru întreg şi invers.: „.. Eminescu) S I CP NOĂ Figura care constă în contragerea unui cuvânt prin eliminarea unei vocale sau chiar a unei silabe din interiorul cuvântului. a vocalei de la sfârşitul unui cuvânt cu vocala de la începutul cuvântului următor. Eminescu) . în general.partea pentru întreg: „.Ca dovadă de ce suflet stă în piepţii unei rochii. S I E DC NC OĂ () 1 Figură de substituţie.. Ex. Eminescu) .” (M.. Şi de păsări călătoare. stăpân-a mării.. „umer’le”.singularul pentru plural: „Boliac cânta iobagul. şi de stele. Prin contopire se ajunge.” (M. tu. generată de principiul contiguităţii materiale prin care se denumeşte un obiect cu numele altuia aflat într-un raport de „cuprindere” organică.. „tat’tău”.” (M. Ex. Şi de chipul dragei mele.: „Lună.: . în rostire. Ex. la dispariţia uneia din cele două vocale care se întâlnesc.. Eminescu) S I AEĂ NL F Figură care constă în contopirea. Şi de lună.” (M.

fie printr-un inedit lexical.însuşire în locul obiectului care o are: “Ce nerăbdători şi ce plini de ei sunt tinerii de azi! Grozav de încrezuţi. era.materia pentru obiectul făcut din ea: „îmbrăcat în purpură. atât vorbitorului cât şi interlocutorului. graţie contextului ori numai situaţiei.” Figură de stil care constă în exprimarea superlativului pe calea substituirii construcţiei proprii.” (A. -.întregul pentru parte: „a bea un vin bun. Eminescu) „Când privesc zilele de-aur a scripturilor române.. foc de ger..” (I.”.” (M. dar apte ca structură de adâncime să exprime ideea de superlativ.” (M.consacrate gramatical. ce să vă spun mai mult. Ex. I TZ NEA . „Copilul nostru se joacă în curte – subiect psihologic.” (I. foarte necăjite. Zboară fără să ne întrebe.S I E DC NC OĂ () 2 S Vezi: silepsa. fie.” „În curte – subiect psihologic – se joacă copilul nostru. subiectul psihologic există în enunţ numai pentru vorbitor.genul pentru specie: „un muritor fericit. . indiferent de structură lexicală şi funcţie gramaticală.” „Copilul nostru se joacă în curte. Eminescu) „Şi era un pui de ger în dimineaţa aceea…” (I. Creangă) .. bărbile celebre. prin construcţii străine ca structură de suprafaţă. Vlăhuţă) . În unele condiţii. bombănesc.: „Copilul nostru – subiect psihologic – se joacă în curte.Caragiale) „Mă rog.” zeugma. mai ales. Ex. Coșbuc) .” – subiect psihologic.” (G.. S SUEL TV P RAI UI C B T E PI OOI SHL G C SI I T T SI L C Orice segment al propoziţiei sau frazei care. Creangă) „Văd poeţi ce-au scris o limbă ca un fagure de miere. lasă – ar crede ei..L. .: „Copilul numai ochi. reprezentând elementul cunoscut.”..instrumentul în locul celui care îl foloseşte: „Intrase sabia în ţară.Lasă.

care constă în repetarea cuvântului subiect cu rol de nume predicativ sau oricărui alt cuvânt ca termen al propriei sale determinări: x este x sau: x regent + x regim.. Când trec corăbierii în dreptul ei.” (L. fenomene naturale etc. Negruzzi) . Hasdeu) T AL U BO Figură de compoziţie alcătuită din descrieri sugestive ale unor acţiuni. să-l ţină adesea în incertitudine.: „Biserica stă tristă pe golul mal al mării – O noapte-a fost. Ex. glumeţ era moş Nichifor. pentru ca apoi. evenimente.” (I.” (Cam. Ex. nu-i vorba. Când apa se retrase lăsând iar câmpul gol. şi cadavre. în propoziţie şi frază. Ex. cumplită. şi cu vâsla bat apa mai grăbit…” (G. la un moment dat. ţinteşte să aţâţe curiozitatea interlocutorului (auditorului) faţă de ceea ce urmează. Rebreanu) „Podvada era podvadă … Meremetul era meremet. iar valul revărsat Cu vuiet îngropat-a sub el întregul sat. în loc să se bucure. Şi bârne. Numai pe Răzvan. pe mare. enunţul să se completeze cu altceva decât s-ar fi aşteptat. Creangă) „Nu-i frumos ce-i frumos. P. ea se sperie.” (Folclor) „Ţi-e scris.” (B.” (C. e frumos ce-mi place mie. nu ţi-e scris şi sănătate bună.” (I.SUP NI S E SE Figură retorică prin care vorbitorul.: „Şi să gonesc într-o clipă toţi moldovenii afară! Însă toţi! Toţi pân’la unul! Nici un om! Nici un picior. Coşbuc) TA T L G UOOI E () 1 TA T L G UOOI E () 2 „De glumeţ. l-aş lăsa … ca să-l omor. zâmbind. enunţul.: „Crima nu e politică… Crima e crimă. el singur. Slavici) Figură. ţi-e scris: nu ţi-e scris. încadrate în aceeaşi unitate spaţio-temporală. Fac cruce. întrerupând. şi semne-ale pierzării Rămasere-n amestec prin mucedul nămol. zise Lăpuşneanul. Petrescu) „Femeia tot femeie.

sunt încrustate motive decorative florale. care cere clipei să întârzie puţin. Alecsandri ) „O şterg de-acasă frumuşel Grivei cu mine.: „Eu ţi-s frate. un palat. în alte hale.” ( Şt.Când nu-şi aduc oamenii de semenii lor mai mari aminte. un peisaj. care spun acelaşi lucru. Ex. O. Înaintezi de-a lungul strânselor canale.. tu mi-eşti frate În noi doi un suflet bate. Ex. adică un şir de două sau mai multe segmente sintactice (în prpoziţie sau frază). juxtapuse ori coordonate copulativ. care se scurg cu murmure dulce către grădini. aparţinând varietăţilor preţioase. însoţit însă în chip indispensabil de cel puţin un determinant împrună cu care exprimă efectiv predicatul logic al propoziţiei. Ex.” (T. curg râuleţe răcoroase de apă. Iosif ) Se numeşte repetarea cuvântului subiect cu funcţie de nume predicativ gramatical. făcute din pietre colorate. ocoleşti bazinele prinse în marmuri lucitoare… Pătrunzi în construcţiile de piatră roşie şi de marmură. Peste pajişti îşi întind ramurile copaci puternici. Sunt hypostile..: „După ce ai ieşit de sub bolţile bazarului.” (T. frăgezimea. Pe peretele din fund al tronului înalt îşi desfac păunii cozile lor de nestemate. ca-n epocile cele mai pline de vigoare de la începuturile lumii.: „Copilul nostru este copilul cel mai cuminte” TOORFE P GAI TMZ EĂ Despărţirea unei unităţi lexico-gramaticale prin interpunerea unui cuvânt (unor cuvinte). splendoarea acestor locuri încântă inima. făcute numai pentru odihnă. printre colonade pe care le lasă deschise către exterior lipsa unui perete. ţi se năzare grădina cea mai uimitoare. Arghezi) Figură de compoziţie care constă în descrierea locului unde are loc o scenă ori se află un templu.TA T L G UOOI E SNN I Ă I OI C M T AT L G UOOI E GA AI AĂ RM CL T Figură care constă în repetiţia sinonimică a aceleiaşi noţiuni sau idei. Vianu) .: „. eu cu el. a porţii. Pe alţi pereţi. Ex. pe micile strade de marmură. Parfumul.” (V.

într-o propoziţie imediat învecinată.” (Fantanier) definită de Quintilion ca figură prin care mai multe propoziţii sunt reunite în jurul unui singur predicat. este o „figură de construcţie prin subînţeles. logic. E rezultatul ce apare în urma suprimării unor unităţi sintactice reclamante. un cuvânt sau un grup de cuvinte exprimate. Figură de stil prin care se unesc gramatical două sau mai multe substantive cu un verb sau cu un adjectiv care. celelalte unităţi ale propoziţiei fiind combinate aberant din punct de vedere a normei gramaticale. care se integrează într-un enunţ sau context mai larg. nu-i tei-belei.” „Vorba ceea: Nu-i Tanda.” (I. „Nici lupul de bălaie. ci-i Manda. Z. într-un membru al frazei. „La aşa cap. nu se referă decât la unul dintre cele două substantive.ZE G Ă UM () 1 Z EG Ă UM () 2 Vezi silepsă. de curmei. cu scopul de a rezuma plastic conţinutul celor enunţate sau de a sugera chiar mesajul enunţului: Ex.. cu structură intermediară între locuţiune şi proverb.: „Brânză bună în burduf de câine”. aşa căciulă”. fie denumind orice construcţie care presupune relaţia unei părţi de propoziţie cu mai multe cuvinte deodată. „Zeugma e „construcţia care constă în a nu repeta. Dicţionarele moderne o consideră fie sinonimă cu silepsa (acordul logic). Z I AĂ CL Construcţie figurată. fără de care membrul incomplet ar fi neinteligibil”. nici bălaia de lup. Creangă) . ci-i lei-tei. sub o formă identică sau analogă..

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->