OBIECTIVELE UNITĂŢII DE CURS: să cunoască particularităţile şi caracteristicile diferitelor tulburări de limbaj pentru prevenirea şi corectarea lor, în vederea restabilirii

echilibrului psihofizic,dezvoltării unei integre personalităţi ; să–şi însuşească modalităţile de examinare complexă şi diagnostic diferenţial în tulburările de limbaj; să aplice şi să exerseze principiile, metodele şi procedeele logo-terapeutice în mod individual, diferenţiat pentru corectarea deficienţei de limbaj şi realizarea inserţiei normale în colectivitate; să cunoască modalităţile de prevenire a deficienţelor de limbaj în cadrul abordării psihopedagogice corespunzătoare; să abordeze în perspectivă interdisciplinară problematica tulburărilor de limbaj începând din perioada diagnosticării şi definirii tulburării de limbaj până în faza compensării, recuperării şi integrării profesionale şi sociale; să cunoască şi să evalueze aspectele normale şi patologice ale limbajului la copil; să elaboreze programe logopedice care să conducă la desfăşurarea terapiei adecvate, individualizate fiecărui caz în parte; să teoretizeze pe baza activităţii practice modalităţile optime de educare şi reeducare a logopaţilor. EVALUAREA: (a) Verificarea cunoştinţelor şi capacităţii studenţilor de a aplica practic informaţiile primite la curs, a posibilităţilor de a stabili un diagnostic diferenţial în cadrul aceleaşi deficienţe, de a diferenţia normalul de patologic şi de a contura o terapie adecvată deficienţei respective prin susţinerea unor activităţi practice, studii de caz, dezbateri colective; (b) Forma de evaluare este : - examenul scris ( subiectele vor fi formulate din temele incluse în structura tematică a cursului ) – 70% şi - elaborarea unui program terapeutic complex pentru dislalie (asemănător programului terapeutic pentru rotacism – din curs) în cazul afectării unui alt sunet (ex. sigmatism, betacism, capacism, deltacism etc.) – 30%; (c) Rezolvarea temelor şi activităţilor este obligatorie pentru fiecare student; posibilităţile de rezolvare a acestora vor fi discutate în cadrul întâlnirilor planificate.

LOGOPEDIE

I. OBIECTUL, SCOPUL ŞI SARCINILE LOGOPEDIEI
Logopedia, ştiinţă.relativ tânără în cadrul ştiinţelor psihopedagogice, se ocupă de problematica limbajului în general şi tulburărilor de limbaj şi de corectarea acestora în special. Treptat, aria preocupărilor logopediei s-a extins, fapt ce se poate vedea şi din definiţiile mai mult sau mai puţin complexe date de diverşi autori, în decursul anilor. Astfel, Hvatţev defineşte logopedia ca „fiind o ştiinţă pedagogică specială despre prevenirea şi corectarea tulburărilor de limbaj”. Sovak o defineşte ca fiind „ştiinţa despre fiziologia şi patologia procesului de înţelegere, de comunicare, despre prevenirea şi tratamentul pedagogico – corectiv a defectelor în domeniul înţelegerii comunicării”. Mai recent, E. Verza precizează că logopedia se ocupă de „prevenirea, corectarea, studierea tulburărilor de limbaj şi de realizarea procesului de înţelegere şi transmisie corectă a informaţiilor ” şi că „logopedia contemporană îşi defineşte azi menirea fără a se limita la corectarea tulburărilor de limbaj, prevenirea şi studierea lor; ea are în vedere educarea şi restabilirea echilibrului psiho – fizic şi a dezvoltării unei integre personalităţi, studierea comportamentului verbal şi a relaţiei acestuia cu personalitatea umană”. Logopedia s-a constituit mai târziu ca alte ştiinţe, sprijinându-se pe o serie de informaţii, în special din psihologia limbajului, surdopsihologiei, psihopatologiei, psihofiziologiei, tiflopsihologiei, neuropsihiatriei, psiholingvisticii, lingvisticii, etc. La rândul ei, logopedia pune la dispoziţia acestor ştiinţe o serie de informaţii. Şi în activitatea practică, dacă avem în vedere etiologia şi complexitatea anumitor tulburări de limbaj, se impune colaborarea dintre specialiştii mai multor domenii (psihologi, logopezi, medici). Din lucrările contemporane şi din organizarea activităţii logopedice practice rezultă că domeniului logopediei i se conferă fie un caracter psiho-pedagogic , fie unul medical. Astfel, în ţările răsăritene, în special, practica logopedică se desfăşoară sub nemijlocita îndrumare a specialiştilor de formaţie psihopedagogică, iar în unele ţări din occident, logopedia este practicată de specialişti cu formaţie medicală. De remarcat că şi în ultimul caz, metodele şi procedeele de corectare a tulburărilor de limbaj au un caracter psiho-pedagogic. Scopul logopediei este acela de a asigura, prin înlăturarea tulburărilor de vorbire, dezvoltarea psihică generală normală a persoanelor cu handicap verbal, formarea şi dezvoltarea în funcţie de capacităţile lor, stabilirea sau restabilirea relaţiei corecte cu cei din anturaj. Logopedia acordă atenţie în special copiilor deoarece tulburările de vorbire au o frecvenţă mai mare, nu trebuie să se consolideze şi să se agraveze, pentru că posibilităţile de corectare sunt mult mai mari şi pentru că prin înlăturarea la timp a acestora se preîntâmpină apariţia altor modificări psihice şi comportamentale. Deci, logopedia are în primul rând un scop educativ deoarece contribuie la formarea psihopedagogică a copilului, facilitează procesul instructiv-educativ în cadrul şcolii. Logopedia urmăreşte în egală măsură să prevină şi să corecteze tulburările de limbaj.Realizarea acestui deziderat determină reducerea numărului de logopaţi şi începerea activităţii de corectare încă din perioada formării limbajului, ceea ce asigură un succes rapid şi complet în corectare. Vârstele preşcolară şi şcolară mică, sunt cele mai favorabile pentru o acţiune logopedică eficace.

71

IOLANDA TOBOLCEA

Pornind şi de la concepţia lui I.P. Pavlov, conform căreia „nimic nu rămâne imobil, numai cu condiţia de a se crea condiţiile corespunzătoare”, în faţa logopediei stau o serie de sarcini, mai importante fiind următoarele: 1. cunoaşterea şi prevenirea cauzelor care provoacă tulburări de limbaj şi asigurarea unui climat favorabil dezvoltării normale a limbajului; 2. studierea şi cunoaşterea simptomatologiei tulburărilor de limbaj, a metodelor şi procedeelor de corectare; 3. depistarea, examinarea persoanelor cu tulburări de limbaj, începând cu vârsta preşcolară şi organizarea activităţilor în funcţie de vârstă şi tulburare; 4. corectarea tulburărilor de limbaj în paralel cu dezvoltarea gândirii, cu personalitatea, cu activitatea lor şi formarea unei atitudini normale faţă de propriul defect şi faţă de lumea din jur; 5. elaborarea unui program terapeutic corect ţinând seama de esenţa, cauzele, mecanismele şi dinamica tulburării; 6. iniţierea în probleme de logopedie a persoanelor din anturajul copiilor pentru înţelegerea şi sprijinirea acestora; 7. formarea de noi specialişti logopezi, cu o bună pregătire psiho – pedagogică; 8. asigurarea condiţiilor optime desfăşurării activităţilor logopedice prin amenajarea şi dotarea cabinetelor logopedice cu materiale adecvate practicii logopedice.

72

LOGOPEDIE

II. EXAMINAREA COMPLEXĂ
Examinarea şi diagnosticarea tulburărilor de limbaj se integrează tabloului dezvoltării psihice generale a copilului, precum şi interdependenţei cu mediul social în care acesta trăieşte. Examinarea complexă trebuie să urmărească: - aprecierea posibilităţilor de comunicare de care dispune logopatul şi stabilirea diagnosticului, precum şi a prognosticului; - elaborarea proiectului de terapie; - cunoaşterea dezvoltării intelectuale şi a trăsăturilor de personalitate. Examinarea se face din punct de vedere pedagogic prin aplicarea metodei convorbirii cu logopatul, cu familia şi cu factorii educativi implicaţi, prin aplicarea de probe şi teste specializate, prin folosirea observaţiei permanente în activitatea şcolară, prin consemnarea rezultatelor şcolare. Momentul de examinare trebuie să ţină se ama de o serie de principii: - crearea unei atmosfere destinse, stenice, încurajatoare; - folosirea unor probe care să evidenţieze clar deficitul de limbaj şi deficienţele asociate; - legătura logopedului cu familia copilului pentru încadrarea clară a elementelor de anamneză; - legătura logopedului cu defectologul (profesorul de educaţie specială) şi educatorul (educatoarea) pentru cunoaşterea clară a relaţiilor logopat-activitate şcolară; - evidenţierea diagnosticului, a etiologiei deficienţei şi stabilirea unei prognoze de început, precum şi a unei colaborări permanente cu copilul, cu familia şi cu şcoala. 1. Înregistrarea cazului este realizată în urma perioadei de depistare a tulburărilor de limabaj. Depistarea se face în urma unui examen sumar prin care se evidenţiază deficienţele grave, dar şi prin semnalarea de către familie şi de cadrele didactice a cazurilor problemă. Momentul depistării este foarte important, iar problemele aplicate variază în funcţie de logoped şi de experienţa pe care acesta o posedă. În general munca logopedică impune ca depistarea să se realizeze la fiecare început de an şcolar de la 15 septembrie la 15 octombrie. 2. Anamneza. Anamneza se consemnează în urma convorbirii cu unul din părinţi (de preferinţă mama) şi făcând apel la fişa medicală a copilului. Este important, la acest nivel, să se evidenţieze: bolile ereditare, malformaţiile, naşterea, bolile infecţioase care au lăsat urmări, dezvoltarea afectivităţii, dezvoltarea relaţiilor intrafamiliale, integrarea copilului în familie, momentele de progres psiho-fizic, traume sau accidente, tot ceea ce este legat de apariţia şi evoluţia limbajului (când şi cum a început să vorbească, primele cuvinte, primele propoziţii etc.). 3. Examinarea limbajului rostit a. Examinarea nivelului de înţelegere a vorbirii se realizează în funcţie de vârsta cronologică, nivel şcolar şi prezenţa tulburărilor psihice. La copiii peste clasa a III-a se poate folosi chiar manualul clasei anterioare. Se cere copilului să indice lecţia care i-a plăcut cel mai mult, i-o citim cu voce tare şi îl rugăm să explice sensul unor cuvinte din vocabularul acesteia. La copiii din grupa mare, şcolari mici şi copii cu probleme speciale în educaţie, se pot aplica o serie de probe ca : proba de înţelegere verbală şi de de completare a unor lacune după Alice Descoeudres. Până la vârsta de 6 ani şi la copiii cu nevoi
73

să poată fi uşor ilustrate cu imagini. amplitudinea bolţii. fixarea ei. mărime. în genere. integritate. formă şi mărime. Palatul dur este examinat ca formă. examinatorul notează sunetele care întâmpină greutăţi. frenul. tipul tulburărilor intervenite. forma arcurilor maxilarelor. forma. mijloc. După acestea. c. tabele cu imagini a căror denumire prezintă sunetele în poziţii diferite (început. caracterul întrebărilor puse de copil. surprinderea esenţialului. Examinarea auzului.observaţii asupra conduitei: copilul repetă întrebările în timp ce-i dăm îndrumări. Se vor urmări următoarele aspecte: Capacitatea de redare prin imitaţie (vorbirea reflectată) La acest nivel examinatorul pronunţă sunetele alfabetului în ordinea dificultăţilor. mobilitatea pe plan transversal şi longitudinal. la mijloc şi la sfârşit. respectarea structurii logice a povestirii. cântecul. Vorbirea independentă Pentru examinarea capacităţii de pronunţie în vorbirea independentă se pot folosi : alfabetul ilustrat. la început. dacă poate povesti. La sfârşit se pronunţă propoziţii care conţin sunete deficitare (de 2-3 ori) pentru a se evidenţia clar tulburarea. Se cere logopatului să repete şi el. În ceea ce priveşte limba. pe obiecte concrete. melodicitatea vorbirii. malformaţii). recitarea. Este bine ca în cazul evidenţierii clare a acuităţii auditive să indicăm examenul audiometric efectuat la medicul de specialitate. . ce prezintă întârzieri în dezvoltarea mintală sau deficit mintal. articulare uşoară şi dificilă. Se vor folosi ca procedee : “citirea” de ilustraţii. modul de recitare. respiraţia în timpul recitării şi cântecului. ritmul. de mijloc şi finală. să poată fi înţelese şi de copiii care dispun de un vocabular sărac. solicitând pronunţia copilului. Apoi se pronunţă silabe directe şi inverse cu sunetele respective. aşezare) şi sistemul nazal (inflamări acute sau cronice. După ce s-a sesizat starea aparatului articulator. Important în această etapă este ca obrazul copiluluisă fie luminat şi să fie la aceeaşi înălţime cu obrazul examinatorului. La baza alcătuirii unui astfel de instrument trebuie să fie următoarele principii: cuvintele să fie uzuale. dureri de sept. Apoi se evidenţiază aparatul dental (integritatea. la articularea (pronunţia) propriu-zisă. Aici se are în vedere în primul rând sistemul labio-comisural (simetria. examinăm capacitatea articulatorie. Palatul moale interesează ca mobilitate. sunetul să apară în diferite combinaţii. b. logopedul trebuie să observe în examinare: forma. Nivelul dezvoltării auzului se evidenţiază prin: . mobilitatea şi forţa). 74 .probele de înţelegere a vorbirii (propuse deja). înţelegerea vorbirii se testează. Se examinează şi combinaţii de consoane sau de vocale în diferite cuvinte. Examinarea aparatului articulator cuprinde următoarele aspecte: Integritatea funcţională în ansamblu. Logopedul trebuie să observe şi omuşorul (mobilitate. muşcătură. forma dentală individuală).IOLANDA TOBOLCEA speciale în educaţie.Se pronunţă apoi cuvinte în care sunetele la care se observă deformări se găsesc în poziţie iniţială. mărimea. povestirea liberă. La maxilare se pune în evidenţă forma mandibulei. integritatea. Examinarea articulării propriu-zise. Examinarea articulării verbale se referă la aparatul articulator. existenţa prognatismului inferior sau superior. sfârşit).

motricitatea organelor fonatorii . este necesar ca în anamneză să se stabilească anumite elemente precum : întârzieri în apariţia vorbirii. cuvintele. exersarea scris-cititului acasă. proba pentru determinarea sincineziilor digitale. melodicitatea vorbirii. testul OSERETSKI. exigenţele familiei asupra copilului.proba definirii de noţiuni. număr-gen. folosirea timpurilor verbelor. analiza şi sinteza lexico-grafică. . Se urmăreşte: sonoritatea.examenul de ritm 6. tonalitatea. propoziţiile şi micile texte. verbelor şi adjectivelor. rezonanţa.examenul lateralităţii . citirea de pe carte şi de pe caiet şi se aplică o fişă de evaluare a greşelilor tipice pentru fiecare copil. folosirea corectă a singularului şi plurarulului (acord. bilingvismul.C. verbalizarea corectă a unor relaţii temporale simple. pomului şi al casei. . silabele. Examinarea vocabularului activ Se realizează prin observarea volumului de cuvinte folosite în povestire şi vorbirea independeentă a substantivelor. care se efectuează de la vârstele mici şi terapia va cuprinde antrenarea capacităţilor psiho-motrice specifice pentru scris şi citit. fiind de obicei în concordanţă cu dezvoltarea fizică şi cu conformaţia fiziologică a copilului. folosirea corectă a pronumelui personal şi a celui demonstrativ. Pentru o examinare corectă a tulburărilor intervenite în scris şi citit. dislexie la nivelul clasei a II-a şi a III-a de studiu. la substantive cunoscute şi noi). Vocea se observă de la primul contact. proba pentru determinarea lateralităţii. se realizează în cazurile de disgrafie.matricile progresive: J. Se pot folosi : probe pentru determinarea orientării spaţiale. Examinarea lexiei şi grafiei trebuie să cuprindă imaginea schemei corporale. intensitatea vocii. vorbirea sacadată. . Examenul lexic şi grafic Dacă examenul vorbirii se face de la 5 ani în sus. a lateralităţii. e. nuanţa.testul OSERETSKI . rinolalia. valoarea. astenia vocală. răguşeala. .LOGOPEDIE d.Există şi o diagnosticare precoce a tulburărilor limbajului scris. După rezolvarea acestor probe este examinată direct lexia şi grafia logopatului prin intermediul unor probe specifice în care se verifică : literele.proba comparării de noţiuni. examenul limbajului scris. Examenul vocii. a motricităţii fine. întreruperi de şcolaritate. proba LIEBMANN etc. la pubertate (rareori înainte). 5. RAVEN (6-12 ani). Este folosită copierea şi dictarea. disfonia.proba de completare a lacunelor.examenul de praxie . f. Examinarea dezvoltării mintale Se pot folosi : .desenul omuleţului. 75 . 4. dislalii polimorfe sau fiziologice prelungite. Examinarea structurii gramaticale Se realizează observând formarea propoziţiilor simple (2-4 cuvinte) corecte în vorbirea spontană sau reprodusă. Examinarea motricităţii .

8.IOLANDA TOBOLCEA 7.. Gradul de integrare şcolară a copilului sau integrare în viaţa grupului şcolar se poate examina nu numai prin înregistarea principalelor rezultate în activitatea de învăţare dar şi cu asistenţe ale logopedului la lecţii. Consemnarea rezultatelor examinării se face în mod detaliat în Fişa Logopedică.T. audiologic. în timpul şi la sfârşitul acesteia. stomatologic. 10. mai ales cu privire la dezvoltarea somatică şi hormonală. tabloul familiei.A. Examinarea rezultatelor activităţii şcolare este de o mare importanţă în alcătuirea unui tablou corect simptomatologic. urmărindu-se evaluarea tulburărilor la începutul terapiei. neuro-psihiatric general. Indicate sunt testele : RORSCACH. microtraume şcolare sau familiale. Examenul medical Se recomandă unele examene medicale de tipul: ORL. T. 9. 76 . convorbiri cu educatoarea (învăţătorul) şi chiar cu ceilalţi copiii. Examenul personalităţii Probele pentru determinarea trăsăturilor de personalitate pot releva tulburările comportamentale asociate celor de limbaj.

În creier se află şi centrul vorbirii. cavitatea bucală. Fruntea – osul frontal. De asemenea. Integritatea anatomică a aparatului dento – bucal e determinată şi indispensabilă în modelarea unor foneme. Starea anatomo histologică şi funcţională a acestei regiuni are o importanţă deosebită în emisiunea vocalelor şi în mişcarea palatului moale care prin ridicarea sa în anumite momente separă naso-faringele de bucofaringe. datorită vibraţiei coardelor vocale. Activitatea lor influenţează formarea armonioasă a vocalelor şi consoanelor. Parezele sau paraliziile acestora explică frecvente rinofonii deschise. Ea este formată din palatul dur fix şi palatul moale sau vălul palatului mobil. cu o mare importanţă în procesul fonaţiei. Palatul moale se termină cu lueta. Cavitatea bucală – este alcătuită din: a) arcadele dentare care despart ( gura închisă ) vestibulul bucal de cavitatea bucală propriu – zisă. participă împreună cu alte perimetre ale feţei la procesul de rezonanţă a sunetelor emise. cu funcţii complexe. mobili. se contractă. Datorită poziţiei vălului palatului. fonaţie. vorbirii în general. articulaţie participă anumite părţi anatomice care se mişcă. se relaxează. în toate sensurile. determinând hipoacuzii temporare sau definitive. sunetul va fi nazal sau oral. realizând o articulaţie fonetică. Nasul – patologia acestuia provoacă o jenă în desfăşurarea normală a respiraţiei şi a vorbirii. Este în acelaşi timp peretele superior al cavităţii bucale. E constituit din naso77 . Creierul – datorită dezvoltării lui. patologia foselor nazale poate influenţa direct permeabilitatea trompei lui Eustache. Vocea şi cuvântul se concretizează din sinteza funcţiilor tuturor organelor care colaborează şi conduc acest proces. rezistenţi. c) limba – formată din numeroşi muşchi. El este mobil şi joacă un rol mare în fonaţie deoarece el închide şi deschide intrarea aerului în fosele nazale. Deschiderea şi închiderea lor e proporţională cu fluxul respirator şi debitul verbal. Buzele – formate din tegumente şi muşchi puternici. participând la realizarea vorbirii. cu o importanţă deosebită în actul fonaţiei şi planşeul foselor nazale. este situat posterior faţă de fosele nazale. La producerea vocalelor şi consoanelor participă întregul aparat al vorbirii. dicţiei. vibraţie datorată coloanei de aer care este trimisă de contracţia muşchilor expiratori şi de plămâni. Cuvântul este produsul vocii. ELEMENTE DE ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA LIMBAJULUI Vocea e rezultatul sunetului care se formează în perimetrul laringelui. sinusurile frontale. La respiraţie. ridicată sau coborâtă. Este absolut necesară în emiterea unor foneme. care permit o mare diversitate de mişcări. care prelungeşte cavitatea palatală şi întâlneşte cavitatea laringiană. El ocupă acea parte a cavităţii bucale cuprinsă între palatul moale şi regiunea anterioară a esofagului şi a laringelui.LOGOPEDIE III. cu rol deosebit în realizarea sunetului articulat. Modificările de permeabilitate a foselor nazale stau de multe ori la baza rinofoniilor. despărţind cele două cavităţi. Faringele – conduct fibro-muscular. omul posedă vorbirea. b) regiunea palatinală – limitată anterior de buze şi posterior de istmul velo-faringian prin care se stabileşte legătura cu buco – faringele.

să se închidă. La bărbaţi e mai vizibil ( mărul lui Adam ). Ea se află la mică distanţă de mărul lui Adam. coordonează funcţiile inspiraţiei. coardele vocale în extensie. toate organele periferice ale vorbirii intră în activitate cu toate părţile lor. trece prin laringe şi produce sunetul. până la bronhiole care asigură legătura cu alveolele pulmonare. Glota – e orificiul laringian. Prin vibrarea lor se produce sunetul. care contractându-se conduc acţiunile fizice ale tubului faringian şi ale palatului moale. El formează partea de sus a traheei. malformaţii. aplicarea vârfului limbii pe marginea alveolară a incisivilor superiori. apar modificări grave în deglutiţie. Pentru ca sunetul articulat să se formeze în laringe. presiunea buzelor. Plămânii – sunt elemente principale ale aparatului respirator. vibrând. elastici. ca o panglică. de membrane. paralizii. Coarda vocală – e un muşchi lunguieţ. Din mijlocul cartilajului tiroid ( în partea anterioară a laringelui ) pornesc două ligamente fibroase. precum şi scheletul cavităţii toracice care conduce acţiunile de contractare-relaxare. coardele vocale să se contracte şi apoi datorită coloanei de aer expirat. formate din muşchi puternici. coastele se ridică. Este unul din cei mai importanţi muşchi inspiratori. În registrul scurt. Ei sunt formaţi dintr-un ţesut spongios şi elastic care le permite umplerea şi golirea de aer oxigenat şi aer viciat. de contracţie şi relaxare. După bifurcare. Aerul viciat se întoarce pe trahee în sus. apoi prin glotă coboară prin trahee şi invadează cei doi plămâni. Se bifurcă în bronhiile principale ( câte una pentru fiecare plămân ). Activitatea organelor fonoarticulatorii e globală şi distinctă. alungăm aerul. Traheea – e constituită dintr-un schelet fibro-cartilaginos. sunt acte mecanice câtă vreme sunt deprinse din procesul unitar al fonoarticulaţiei. adică axpirăm. umple cavitatea laringiană şi faringiană. când e privită separat de a celorlalte. Prin mişcările lui de ridicare. tumori. datorită elasticităţii muşchilor şi mucoasei lor. Prin contracţia musculară. buco-faringe şi laringo-faringe. Acestea sunt coardele vocale. În inflamaţiile acute sau cronice. caracteristic şi distinct pentru fiecare sunet. Are rol şi în fonaţie şi în deglutiţie. Aerul intră pe gură sau nări sau prin amândouă cavităţile deodată. coardele vocale se strâng şi se îngroaşă. pareze. are forma unui tub alcătuit din cartilaje. e necesar ca glota care în respiraţie e deschisă. Mişcările vălului. Activitatea fiecărui organ fonoarticulator e lipsită de sens. Laringele – continuă cavitatea faringiană şi e organul în care se formează sunetul. La producerea fiecărui sunet. Ea participă la fiecare inspiraţie. ale coardelor vocale. de articulaţii. etc. de formă triunghiulară. când inspiră. respiraţie şi fonaţie. Relaxând diafragma. Pentru a forma un sunet oarecare. fiecare organ periferic al vorbirii execută mişcări fine şi precis coordonate şi ia poziţii determinante în funcţie de mişcarea şi poziţia tuturor celorlalte. Cavitatea abdominală şi viscerele au rol în acţiunea fizică a formării şi calităţii debitului verbal. observăm o uşoară cavitate care este glota. să producă sunetul. bronhiile mari se divid în numeroase ramuri. ale muşchilor glotei în timpul vorbirii. ele se întind şi se subţiază. În timpul contracţiei. O contribuţie importantă o are şi diafragma. Arborele bronhic asigură ventilaţia pulmonară până la canalele alveolare şi alveolele pulmonare răspunzătoare de schimburile respiratorii. Mai jos faţău de această proeminenţă. 78 . E o deschizătură de formă triunghiulară care se formează între coardele vocale când sunt trase orizontal în dreapta şi stânga de către cartilaje în momentul fonaţiei. Deschiderea glotei depinde de contracţia simultană a muşchilor cricoaritenoizi laterali şi posteriori. expiraţiei. plămânii se umplu cu aer. Mişcările lui sunt susţinute de muşchii motori legaţi între ei de ligamente. În registrul gros. coborâre. imprimând suflului ritmul frazelor pe care le rostim.IOLANDA TOBOLCEA faringe. mărginit de către cele două coarde vocale. antrenează muşchii centurii abdominale care-i susţin contracţia.

în sensul că un nerv trimite ramurile sale la mai multe organe şi în acelaşi timp acelaşi organ primeşte inervaţia sa de la mai mulţi nervi. .LOGOPEDIE DE REŢINUT: . care asigură substratul psihic al vorbirii.Sistemul nervos extrapiramidal. Impulsurile iniţiate aici sau transmise de la centrii motori inferiori.Scoarţa cerebrală – e cea mai evoluată parte a S. impulsurile primite de la periferie sunt proiectate pe scoarţă.centrii nervoşi din S.cale aferentă prin care impulsurile motorii sunt transmise de la centrii nervoşi spre organele efectoare. nucleii din trunchiul cerebral. cerebelul. . .1.există porţiuni de scoarţă cu funcţie de comandă motorie (centrii motori) . .efectorii – constituiţi din muşchii care participă la realizarea limbajului scris şi vorbit. Hipotalamusul influenţează limbajul prin dirijarea stărilor afectiv – voliţionale. Datorită acestuia putem executa mişcări foarte precise. Consideraţi de jos în sus. . La nivelul ei se realizează mecanisme nervoase complexe. aceştia sunt: . ca pentru orice reflex sunt necesari: . merg prin nervii cranieni motori sau prin componenta motorie a muşchilor implicaţi în fonaţie. Pentru realizarea lui. De la nivelul limbii. . Căile motorii extrapiramidale trimit şi întreţin comenzile care conduc mişcările semivoluntare şi automate (printre acestea şi cele din timpul scrisului).receptori vizuali şi auditivi (la orbi e înlocuit cu cel pentru pipăit).există porţiuni de scoarţă cu funcţie de recepţie (centrii senzitivo-senzoriali). .cale aferentă (spre centrii nervoşi superiori).există porţiuni de scoarţă cu rol de asociaţie – fac legătura între zona de cortex senzorial şi zona cu rol motor. . .diencefalul – în diencefal.N.C. Din punct de vedere al limbajului interesează următoarele aspecte: .trunchiul cerebral – se găsesc nucleii motori ai nervilor cranieni. La dreptaci. Ea acoperă întreaga suprafaţă exterioară a emisferelor cerebrale. CENTRII NERVOŞI IMPLICAŢI ÎN LIMBAJ Centrii nervoşi sunt situaţi în Sistemul NervosCentral la mai multe niveluri. Aşa se explică considerabila putere de compensare a organelor periferice fonoarticulatorii (se poate vorbi fără limbă. este format din centrii corticali. .activitatea acestor muşchi e comandată de o multiplicitate de nervi. . foarte important pentru limbaj e talamusul. 79 . mecanismele cerebrale implicate în limbaj sunt strict localizate în emisferul stâng.cerebelul – rol important în coordonarea mişcărilor. La stângaci se pare că aceste procese corticale nu sunt atât de strict localizate. Fiind o activitate reflexă condiţionată pentru formarea şi menţinerea lor sunt necesare impulsuri auditive şi vizuale permanente.N. . fine.inervarea e adesea dublu – încrucişată. subcorticali. III. mai ales cu membrele superioare (important pentru scris).mobilitatea acestor organe e asigurată de o multiplicitate surprinzătoare de muşchi..C. laringe – prin emisiunea aerului esofagian sau stomacal).măduva spinării – se găsesc neuronii motori ( asigură tonusul ).

80 . Impulsurile vizuale (cuvinte scrise) ajung la cortexul senzitiv vizual.N. cu o aceeaşi arie de asociaţie. cât şi zonele corticale în care informaţia percepţiei primare e recodificată în impulsuri care sunt transmise la nivelul periferic. unde fac staţii la diferite niveluri. atingând în final cortexul. de această dată la organele fonatorii. 2. În concluzie se poate spune că: Limbajul are o localizare dinamică şi la producerea lui participă o arie vastă de zone şi că există posibilitatea ca unele funcţii ale zonelor afectate să fie preluate de către zonele sănătoase. imaginile vizuale suplinesc percepţia auditivă şi pe baza ei cuvântul e asociat cu imagini ale semnificaţiilor. Se ajunge astfel la conştientizarea. Prin auz şi văz e evaluată calitatea vorbirii. iar la nevăzători o raportare a imaginilor auditive la imaginile tactile şi invers. frecvenţa. Prin intermediul auzului se realizează analiza şi sinteza vorbirii orale (intensitatea. tot prin legături nervoase concluziile la cortexul motor. Un capăt al lanţului e conectat cu receptorii. care vor fi în strânsă legătură cu locul.IOLANDA TOBOLCEA 1. limbă. Cortexul are şi rol de autocontrol al limbajului. în citirea şi scrierea textelor în locul percepţiei vizuale intervine percepţia tactilă pentru care îşi dezvoltă mecanisme speciale de identificare. dar de multe ori produc şi modificări ale dezvoltării psihice. Trimite apoi. Aceste arii sunt conectate prin legături nervoase. Percepţia vizuală joacă un rol hotărâtor în limbajul scris – citit. coardele vocale vibrează odată cu trecerea curentului de aer expirat. Astfel. În procesul învăţării sonore şi a scris – cititului. succesiunea sunetelor şi cuvintelor) şi apoi integrarea acestora în configuraţii fonetice unitare. Impulsurile auditive (cuvintele vorbite) ajung la cortexul senzitiv auditiv. Calea aferentă – e reprezentată de segmentul de conducere al analizatorilor auditivi şi vizuali. în cursul demutizării. Prin intermediul ei are loc diferenţierea şi identificarea semnelor grafice şi totodată stabilirea de legături între aceste semne şi elemente sonore ale vorbirii orale. Producerea limbajului nu se poate realiza în condiţii normale în afara recepţiei vorbirii. Astfel. La nevăzători. faringe şi întregul laringe.La surdo – muţi. Leziuni apărute în zona frontală pot produce tulburări grave ale limbajului (afazii). Limbajul se realizează prin coordonarea unitară a unui complex de sisteme aferente – eferente organizate la diferite nivele funcţionale. Leziuni apărute pe traseul unuia din marile sisteme motorii pot produce dizartrii care îmbracă anumite forme în funcţie de sistemul motor lezat. scrisului şi în conformitate cu rezultatul evaluării. Aceste segmente sunt formate dintr-un lanţ de neuroni. conectaţi între ei prin intermediul sinapselor. scoarţa cerebrală trimite impulsuri prin corectare. memorizarea.C. Orice modificare pe parcursul acestui traseu poate produce modificări ale vorbirii. Afectarea ariilor postcentrale din emisfera stângă produc fenomene dislalice. care la rândul lui trimite impulsuri spre muşchii implicaţi în vorbire sau şi spre cei folosiţi în scris. intensitatea. Receptorii – implicaţi în limbaj sunt cei reprezentaţi de segmentul receptor al analizatorilor auditivi şi vizuali. Malformaţiile congenitale labio – maxilo – palatine produc rinolalii cu efecte asupra sonorizării vorbirii. natura dereglărilor. utilizarea informaţiilor înregistrate auditiv şi vizual. care integrează impulsurile primite. anomalii ale organelor periferice de emitere a vorbirii pot provoca dislalii mecanice care împiedică vorbirea sonoră. diferenţiere şi integrare a elementelor lexicale. neuronii urcă spre S. Sunetul brut laringian e modificat prin mişcările făcute de buze. la omul normal are loc o permanentă raportare a imaginilor auditive la imaginile vizuale şi invers. vălul palatului. la geneza lui participă atât organe de simţ periferic (auz – văz) care recepţionează informaţii din mediul extern. Începând de la receptori. Prin efectele impulsului care porneşte de la scoarţa cerebrală. mandibulă.

aparatul periferic al vorbirii este extrem de complex. în special diafragmul. 3. Laringele – fiind continuarea traheei. adică glota este închisă. datorită mobilităţii cartilajelor de care sunt fixate. Primul sistem îl formează: 1. elastici. vibraţie datorată coloanei de aer care e trimisă de contracţia muşchilor expiratori şi de plămâni. 2. se produc sunete slabe. Acesta e format din cavitatea bucală şi nazală. iar glota complet deschisă. atunci pătrunzând între marginile corzilor îndreptate una spre cealaltă aerul expirat le pune în mişcare vibratorie. În primul caz se produc sunete nazale. Aşezarea coardelor vocale permite. în urma cărui fapt se produce unda sonoră. Al treilea sistem al organelor vorbirii e aşezat deasupra laringelui. Cavitatea bucală e de asemenea organul care crează obstacole speciale pentru aerul expirat. necesitând o coordonare extrem de fină a mai multor mişcări care se produc simultan. Tot din acest sistem de organe fac parte bronhiile şi traheea prin care curentul de aer se duce către sistemul următor al organelor vorbirii – către laringe.În felul acesta. vibraţie pe care o produce unda sonoră ca atare. care se numesc consoane. 81 . e format din patru cartilaje. Cavitatea nazală îndeplineşte funcţia unui rezonator auxiliar. care reprezintă un fel de tub aşezat deasupra. Înlăturarea prin aer a acestor obstacole produce acele sunete – zgomote. Când coardele vocale sunt întinse şi apropiate. anume doi muşchi subţiri. datorită faptului că aerul trece fără a se freca prea mult de marginile lor. Când respiraţia e liberă şi nu e sonoră. să se producă mişcări de două feluri: . care atunci când se bolteşte în sus în formă de cupolă. Prin modificarea mărimii şi a formei cavităţii bucale se formează sonoritatea definitivă a vocalelor. apasă de jos asupra plămânilor şi produce diferite izbituri de intensitate diferită. ORGANELE VORBIRII Aparatul vocal uman se compune din trei sisteme fundamentale de organe.LOGOPEDIE III. Când coardele vocale nu sunt suficient de apropiate. Deci vocea e rezultatul sunetului care se formează în perimetrul laringelui. datorită vibraţiei coardelor vocale. coardele vocale rămân cu totul destinse. În spaţiul dintre aceste cartilaje sunt dispuse în cavitatea orizontală coardele vocale. Vocea şi cuvântul se concretizează din sinteza funcţiilor tuturor organelor care colaborează şi conduc acest proces. corespunzătoare silabelor pronunţate. iar în al doilea caz – sunete nenazale. Din aceste organe fac parte plămânii şi muşchii pe care îi pun în mişcare. Cavitatea bucală reprezintă cel mai important rezonator al undelor sonore care apar în laringe.coardele vocale se pot întinde sau pot rămâne destinse. Cuvântul este produsul vocii. ca de pildă consoanele sonore m – n. către care trecerea poate fi sau deschisă sau închisă de către vălul palatului. adică de partea posterioară mobilă a palatului.2. . de şoaptă. Organele de respiraţie a căror funcţie în legătură cu limbajul constă în faptul că ele dau curentul de aer ce formează vibraţia coardelor vocale.se pot alipi sau se pot îndepărta la capete în aşa fel încât se formează între ele un spaţiu denumit glotă. pe care aerul ieşit din trahee îi pune în mişcare vibratorie.

pojar. nutriţie la nivelul cortexului. carenţe nutritive. care duc la leziuni ale S. limba. dar şi pentru adoptarea unei metodologii ştiinţifice în stabilirea diagnosticului diferenţial şi a modalităţii de corectare.. etc.intrauterină: intoxicaţii. articulaţie. etc.naşterii – naşteri grele. 2. a dezvoltării pshice. maxilare. infecţii. boli suportate în copilărie (difterie. insuficienţe funcţionale ale S. alcoolism. Tulburările de vorbire apar ca urmare a acţiunii unor procese complexe în perioada: . Centrale – lezarea creierului datorită traumatismelor mecanice ale capului în timpul naşterii. cavităţii bucale. a maturităţii individului..N. Ex. interdependenţei sociale. caracterului.C. ETIOLOGIA TULBURĂRILOR DE LIMBAJ Tulburările de vorbire sunt extrem de variate şi totodată fiecare din ele prezintă o problemă a stării fizice a organismului. Periferice . 3. Cunoaşterea acestor cauze e necesară nu numai pentru a le preveni. răni. Pot avea loc tulburări ale proceselor de excitaţie.după naştere – cele mai multe. bâlbâiala sunt cauzate de raportul greşit excitaţie. CAUZE FUNCŢIONALE În aceste situaţii vorbirea este lezată fără să fie leziuni organice stabilite. moale. dinţi. palat tare. timiditatea exagerată ca şi supraaprecierea propriei persoane pot determina tulburări care se extind asupra întregii personalităţi şi deci şi asupra limbajului. 82 . temperamentului. deficienţe ale auzului fonematic. motorii.lipsurile organelor – anomalii congenitale ale organului auditiv. boala părinţilor (sifilis. scarlatină. CAUZE PSIHO – NEUROLOGICE Influenţează în special pe acei subiecţi care pe linie congenitală au o constituţie anatomo – fiziologică cu implicaţii patologice.N. Nu întotdeauna pot fi stabilite cauzele şi apoi aceleaşi tulburări pot avea mai multe cauze.deformaţiile părţilor osoase ale organelor vorbirii cauzate de: rahitism. Datorită acestor cauze pot avea loc tulburări ale limbajului care privesc atât sfera senzorială (receptoare) cât şi cea motorie (efectoare). cu tulburări ale reprezentărilor optice. . fie deformarea lui parţială. inhibiţie. psihice.1. În general cauzele pot fi grupate în 4 categorii: 1. ruperea legăturilor nervoase. dislalia. care pot fi de natură centrală sau periferică. inhibiţie sau insuficienţa funcţională a S. meningită. central sau periferic. CAUZE ORGANICE.C. incompatibilitate R. CAUZE ŞI CLASIFICĂRI ALE TULBURĂRILOR DE LIMBAJ IV. boli infecţioase ale gravidei. la cei cu tulburări de memorie şi de atenţie. tifos). Acestea însă sunt greu de pus în evidenţă. degenerarea unor celule subinfluenţa intoxicaţiei. traume mecanice. Asemenea cauze se întâlnesc la subiecţii cu debilitate mintală. alienaţii mintali. acustice. Sub influenţa lor are loc fie dezvoltarea anormală a creierului. asfixii. encefalită. Cauzele funcţionale pot afecta oricare din componentele pronunţării: expiraţie. oaselor periferice ale craniului.N. Tot atât de variate sunt şi cauzele tulburărilor de vorbire. tuberculoză). buze.IOLANDA TOBOLCEA IV. igiena defectuoasă a urechii.. îngrijirea proastă a copilului. traume fizice. . Neîncrederea în posibilităţile proprii. fonaţie. prelungite.H.

Se pot întâlni împreună. ♦ dislexia. bâlbâiala şi disgrafia. nenaturală. ♦ disfonia. 83 . tărăgănată. Acestea sunt: aplicarea unor metode greşite de educaţie. În al doilea rând. Conform opiniei lui E. ♦ tulburări pe bază de coree. sau orice tulburare. Clasificarea tulburărilor de limbaj este extrem de dificilă şi mult controversată în literatura de specialitate. 4. ♦ tahilalia. încurajarea în folosirea unei vorbiri incorecte pentru amuzament.Verza. ♦ fonastenia. dislalică. tulburările de limbaj se pot cupla la aceeaşi persoană. ♦ logonevroza. mecanismele anatomo-fiziologice care stau la baza formării şi dezvoltării limbajului sunt foarte complexe şi pot fi afectate în cele mai diferite componente. vorbire artificială. ♦ agrafia. trăirea unor stări conflictuale. ♦ bradilalia. La cele de mai sus se adaugă lipsa unei terminologii unitare pentru denumirea tulburărilor de limbaj.2. ♦ rinolalia. de mimică şi articulare. suprasolicitare care duce la oboseală excesivă IV. ♦ dizartria b) tulburări de ritm şi fluenţă a vorbirii: ♦ bâlbâiala. CLASIFICAREA TULBURĂRILOR DE LIMBAJ În categoria tulburărilor de limbaj se cuprind toate deficienţele de înţelegere şi exprimare orală. năvalnică. slaba stimulare a vorbirii copilului. care se răsfrânge negativ asupra emisiei ori a percepţiei limbajului. indiferent de forma sa. tahilalia cu bâlbâiala. Uneori sub influenţa sfaturilor imprudente defectul de vorbire se întăreşte sau se intensifică. c) tulburări de voce: ♦ afonia. e) tulburări polimorfe de limbaj: ♦ alalia. iar efectele lor negative se reflectă în dezvoltarea limbajului şi a întregii dezvoltări psihice. sau dislalia. imitarea unor modele de vorbire deficitară. de pildă. tabloul tulburărilor de limbaj este: a) tulburări de pronunţie: ♦ dislalia. ♦ disgrafia. CAUZE PSIHO – SOCIALE Au o frecvenţă relativ mare. Aceasta deoarece. etc. d) tulburări ale limbajului citit-scris: ♦ alexia. face parte din categoria tulburărilor de limbaj. ♦ afazia. ♦ aftongia.LOGOPEDIE Acestea determină mai ales tulburări de ritm şi fluenţă. de scriere şi citire. stress. în primul rând.

IOLANDA TOBOLCEA f) tulburări de dezvoltare a limbajului: ♦ mutism psihogen. 84 . în stabilirea unui diagnostic diferenţial adecvat. lingvistic. Acestea sunt efectuate în funcţie de o serie de criterii: etiologic. Clasificarea tulburărilor de limbaj este absolut necesară. Luarea în consideraţie numai a unui singur criteriu permite o clasificare unilaterală. precum şi în prognoza tulburărilor de limbaj a fiecărui copil în parte.În literatură sunt mai multe tipuri de clasificare. deoarece ea oferă o orientare corectă în cunoaşterea principalelor tulburări de limbaj. O clasificare corectă prezintă importanţă nu numai pentru activitatea de cunoaştere şi terapie. simptomatologic. ♦ întârziere în dezvoltarea generală a vorbirii. morfologic. dar şi pentru diagnoză şi prognoza tulburărilor de limbaj.

. D.Dislalia organică datorată anomaliilor organelor periferice ale vorbirii (în cazul surzeniei periferice.fitacism şi parafitacism – afectarea sunetului “f”. Dislalia periferică 1. Simptomatologie A.betacism şi parabetacism – afectarea sunetului “b”.capacism şi paracapacism .rotacism şi pararotacism – afectarea sunetului “r”.Dislalie simplă sau parţială . .1. 85 .deltacism şi paradeltacism – afectarea sunetului “d” şi “t”. .dislalia prin omisiune de sunete – la pronunţare sunetul afectat lipseşte (moghilalia).LOGOPEDIE V. glas. TULBURĂRILE DE PRONUNŢIE V. După întindereea şi structurarea fonemului afectat: . “ce”. deficienţă şi lalie – vorbire. înlocuirea şi inversarea sunetelor. . când sunt afectate mai multe sunete. “z”. .Dislalia funcţională datorată funcţionării defectoase a aparatului verbo-articulator (în cazul atrofiei sau neexersării muşchilor limbii. . “ş”. . B.1.dislalia prin alterare – la pronunţie sunetul deficitar este deformat. . al anomaliilor de maxilare.gamacism şi paragamacism – afectarea sunetului “g”.mutacism şi paramutacism – afectarea sunetului “m”. .dislalia prin înlocuire de sunete (paralalia) – în locul sunetului corect se pronunţă alt sunet. când este afectat un sunet. buzelor. După gradul de extindere al dislaliei (numărul de sunete alterate) : . “ţ”. omiterea. Definiţie Dislalia periferică este provocată de afecţiuni organice sau funcţionale ale organelor periferice ale vorbirii şi constă în imposibilitatea emiterii corecte a unuia sau mai multor sunete (combinaţii de sunete). C. În funcţie de sunetele afectate dislalia se poate clasifica: . al traseului greşit pe care îl ia curentul de aer expirat şi al insuficienţei în dezvoltarea atenţiei auditive). Etimologic termenul de dislalie vine de la dis – lipsă. .Dislalia sunetelor la nivelul pronunţiei sunetelor.sigmatism şi parasigmatism – sunetele afectate sunt cele sigmatice “s”. limbă şi boltă palatină). vălului. .Dislalia silabelor care cuprinde tulburările la nivelul pronunţiei unor cuvinte. V.1. După modul de afectare a aparatului verbo-motor : . “j”. 2. În cazul dislaliei sunetelor pot exista următoarele forme de tulburare a pronunţiei lor: . substituirea. voce.Dislalie generală sau complexă .afectarea sunetului “c”. “ci”. dinţi. DISLALIA Dislalia este tulburarea de articulaţie – pronunţie şi se manifestă prin deformarea. . Dislalia pote fi periferică sau centrală.

. După numărul fonemelor afectate dislaliile sunt monomorfe . G.Rotacismul lingual dorsal – vibraţiile sunt produse de apropierea dorsului lingual de palatul dur. sigmatismul lateral stâng.Rotacismul faringian – vibrează peretele faringian. Evidenţierea modului de tulburare a sunetului se realizează prin probe verbale. dinţilor. Funcţionarea organelor fono-articulatorii. 3.Sigmatismul lateral. când e afectat un singur fonem sau o singură grupă de articulare şi polimorfe când sunt afectate mai multe grupe de foneme F. La acest nivel se evidenţiază deficienţele de vorbire în general şi tipul de deficienţă dislalică. . Diagnosticrarea se realizează în vorbirea independentă precum şi în vorbirea reflectată. palatului dur şi vălului palatin. în cadrul analizei vorbirii independente a copilului probele administrate trebuie să urmărească: pronunţia liberă a sunetelor din alfabetul ilustrat. pronunţia unor serii de cuvinte care conţin grupuri de consoane şi grupuri de vocale şi repetarea acestora de către copiii. dislalia lingualelor etc. a grupelor de consoane şi vocale precum şi pronunţia propoziţiilor. culori etc. maxilarelor. povestirea liberă sau după imagini. . pronunţia reflectată a unor cuvinte. După locul de formare a fonemelor se pot deosebi forme de afectare a acestora : dislalia labialelor. Acestea se pot evidenţia în contextul unor prime exerciţii de gimnastică articulatorie. denumirea unor imagini referitoare la obiecte. .Sigmatismul interdental când pronunţia sigmaticelor se face cu limba între dinţi şi coloana de aer este emisă prin spaţiul dintre vârful limbii şi incisivi. convorbirea liberă.Rotacismul lingual lateral – în care sunetul e pronunţat cu una din laturile limbii.Rotacismul bilabial – obţinut prin vibrarea buzelor . uneori pe ambele părţi sau pe o singură parte: sigmatismul bilateral. când aerul se scurge pe părţile laterale..Sigmatismul strident – recunoscut după aspectul sonor strident al sigmaticelor. Diagnosticul În fixarea diagnosticului în cazul dislaliei periferice se urmăresc două aspecte: a). sigmatismul lateral drept.Rotacismul bilateral lingual – prin vibraţia ambelor părţi laterale ale limbii. 86 .hapacism şi parahapacism – afectarea sunetului “h”. E. b). . Astfel.Rotacismul uvular – sunetul e pronunţat prin vibraţii ale luetei. recitarea unor poezii.IOLANDA TOBOLCEA . . denumirea schemei corporale cu ajutorul imaginilor. După modul în care se produce sigmatismul şi rotacismul se disting formele : . . fiinţe. În cadrul vorbirii reflectate se urmăresc următoarele elemente: pronunţia sunetelor din alfabet în care copilul repetă fiecare sunet. Probele pentru determinarea deficienţei dislalice trebuie să evidenţieze pronunţia fiecărui sunet din alfabet a silabelor şi cuvintelor uzuale. limbii.Sigmatismul nazal – când sunetele sunt pronunţate nazal.Rotacismul velar – sunetul este pronunţat prin vibraţii ale vălului. . respectiv tulburările organice sau funcţionale ale buzelor. .

iar vocala “a” nu e niciodată afectată.parţială sau simplă – când sunt alterate câteva sunete sau doar unul singur.2. ea regresează spontan cu vârsta şi în mod deosebit prin asistenţa pedagogică acordată copilului dislalic. Scoarţa întâmpină dificultăţi în a edifica sheme fine perceptive şi motorii prin care se organizează activitatea organelor fonoarticulatorii. . Dislalia centrală este precedată de întârzierea în apariţia şi dezvoltarea vorbirii. dar sunt înlocuite. Etiopatogenie Factorii etiologici sunt: 1. abandonaţi. . înlocuirea sau omiterea unor foneme sau prin inversarea locului pe care îl ocupă alcătuirea silabelor sau cuvintelor. de achiziţia mersului şi controlului sfincterian. kinestezice. Definiţie Dislalia centrală constă în incapacitatea de a pronunţa corect anumite sunete sau grupuri de sunete şi se manifestă prin: alterarea. greşeli de educaţie. “ţ” şi linguala “r”. de statica capului şi corpului.paralalia – înlocuirea de sunete. 2. care au o biomecanică articulatorie dificilă sunt cel mai frecvent alterate. 2. neurogeni ce determină o leziune micro sau macrosechelară şi exercită o frână asupra procesului de maturizare fono-articulatorie. . Maturizarea structurilor motorii. b. omise. “g”. înlocuite. “v”. de întârzierea în dezvoltarea motorie.polimorfă sau multiplă – când sunt afectate mai multe grupe de sunete. Sunetele care apar mai târziu. Această întârziere atestă caracterul dismaturativ al dislaliei centrale. iar cel mai frecvent sunt alterate siflantele: “s”. auditive. Dislalia de silabe în care sunetele sunt pronunţate corect izolat. “n”. mai frecvent sunt alterate sunetele posterioare: “c”. 3. 87 . Dislalia de sunete poate îmbrăca formele: . somatogeni ce determină o întârziere globală în dezvoltarea somato-psihică prin afecţiuni grave sau repetate. mai rar sunt afectate sunetele: “m”.LOGOPEDIE V. omise în cadrul silabei.monomorfă . “z”. În dislalia centrală vocalele sunt rar afectate. b. Tulburările de pronunţie formează tabloul principal. . “p”. maltrataţi.universală sau totală – când sunt alterate majoritatea sunetelor.1. opoziţionismul manifestat la copiii lipsiţi de afecţiune. supraprotecţionism şi întreţinerea peste limita fiziologică a vorbirii infantile. Funcţionali – psihogeni grupaţi în: a. Dislalia centrală sau de evoluţie 1. . c. care sunt implicate în maturizarea fonoarticulatorie se desăvârşeşte cu mare întârziere.moghilalia – omisiunea de sunete. “b”. Termenul de “evoluţie” indică faptul că dislalia centrală are un caracter dismaturativ. constituţionali reprezentaţi de ascendenţi (în linie paternă) care au manifestat întârziere în maturizarea fono-articulatorie. Simptomatologie a. “d”. Organici: a. b.când alterarea afectează o singură grupă de articulare.

Pentru corectarea dislaliei se pot distinge două categorii mari de metode şi procedee şi anume: A. . ca şi a celorlalte tulburări de vorbire.deficit de concentrare a atenţiei. Idiolalia sau tetism când vorbirea este neinteligibilă datorită omisiunilor şi inversărilor foarte frecvente. .disabilităţi motorii (coordonare deficitară a mişcărilor.sindrom dismaturativ (puerilism.întârziere în dezvoltarea intelectului. 3. imprecizie a mişcărilor).stării vorbirii . Dacă dislalia este severă şi dacă sunt şi alte modificări. . f.nivelului dezvoltării psihice. afective. Metode şi procedee de ordin general În categoria metodelor şi procedeelor generale sunt cuprinse: 1. anxietate. 2. .sindrom de excitaţie (agitaţie). trebuie selectate şi adaptate specificului fiecărei tulburări şi copil în parte. . etc. Diagnosticul diferenţial Diagnosticul se precizează prin examinarea: . dar sunetele şi silabele sunt pronunţate corect izolat. d.sindrom anxios-obsesiv (hiperemotivitate.structura gramaticală a limbii. .1.vocabular. neurologice. la început o serie de metode cu caracter general în funcţie de gravitatea tulburării.întârziere în achiziţia deprinderilor motorii. eeducarea auzului fonematic. de motricitate. senzoriale. Tulburări de auz fonematic datorate nivelului dismaturativ în zonele de recepţie şi sinteză auditivă sau leziunilor corticale fine care afectează aceste zone şi care se manifestă în insuficienta discriminare a sunetelor în cadul fluxului verbal ca şi în slaba capacitate de memorare a structurilor verbale. propoziţii. ticuri).nivelului de dezvoltare somatică – stării organelor periferice ale vorbirii. c. gimnastica şi miogimnastica corpului şi a organelor care participă la realizarea pronunţiei. .sindrom de inhibiţie (timiditate. atunci se impune într-o primă etapă efectuarea unor exerciţii suplimentare. Acestea urmăresc să pregătească şi să faciliteze aplicarea metodelor şi procedeelor logopedice individualizate în funcţie de caz şi de natura dislaliei. . În corectarea dislaliei se aplică. înlăturarea negativismului faţă de vorbire şi a unor tulburări comportamentale. cuvinte.3.stării auzului.pronunţia izolată a sunetelor. 4. Tulburări ale afectivităţii şi comportamentului : . .lentoare şi fatigabilitate e. Tulburările de motricitate generală care se manifestă prin : . . Terapia dislaliei Metodele şi procedeele folosite în corectarea dislaliei. educarea respiraţiei şi a echilibrului dintre expir şi inspir. . Deficit de maturizare a intelectului manifestat prin : . 88 . negativism). mutism electiv). V. 4. .pronunţia sunetelor în silabe. educarea personalităţii.IOLANDA TOBOLCEA Dislalia de cuvinte în care este afectată pronunţia cuvintelor.

Educarea personalităţii dislalicului trebuie să înceapă odată cu corectarea dislaliei indiferent de vârsta dislalicului. la copiii mai mari se pot utiliza materiale didactice vizuale. c) crearea convingerii că dislalia este o tulburare pasageră care poate fi corectată. diferenţierea şi identificarea cuvintelor sinonime şi paronime. Educarea personalităţii trebuie să urmărească : a) redarea încrederii în propriile posibilităţi. ci şi de o serie de factori ce ţin de particularităţile psihoindividuale ale handicapaţilor de limbaj. Deficienţele auzului fonematic fac imposibil autocontrolul auditiv şi dislalicul face eforturi de îndreptare a vorbirii pe baza motrico-kinestezică a aparatului de emisie. 4. e) înlăturarea negativismului şi redarea optimismului. cât şi exersarea expir-inspir pe baza apelării la înţelegere. Pentru îmbunătăţirea motricităţii generale şi a mişcărilor fono-articulatorii se pot indica o serie de exerciţii care au o importanţă deosebită nu numai pentru dezvoltarea limbajului dar şi pentru sănătatea organismului. la dislalici sunt eficace pronunţarea. corectarea tuturor tulburărilor de limbaj este condiţionată nu numai de eficacitatea metodelor logopedice. Prin activitatea de dezvoltare a auzului fonematic se creează un sistem relaţional între modalitatea senzorială de percepe şi crearea unor imagini ideale la niveluri superioare. adică capacitatea de a identifica şi diferenţia sunetele limbii contribuie alături de alte elemente la realizarea unei pronunţări corecte. Unii logopaţi încearcă să vorbească şi în timpul inspirului nu numai al expirului (cum este normal). Pentru dezvoltarea organelor fonoarticulatorii se recomandă o serie de exerciţii ce se referă la dezvoltarea mişcărilor expresivităţii faciale. 89 . Auzul fonematic. b) crearea convingerii că dislalia nu presupune un deficit intelectual. Exerciţiile fizice generale au scopul de a uşura desfăşurarea unor mişcări complexe ale diferitelor grupe de muşchi care i-au parte la activitatea de respiraţie şi la funcţionarea aparatului fonoarticulator. Se recomandă ca exerciţiile de respiraţie să fie efectuate odată cu pronunţarea şi să se realizeze la început cu ajutorul cântului şi al recitării de poezii ritmice. 3. d) crearea încrederii în logoped. Se disting două categorii mari de exerciţii şi anume: unele cu scopul de a relaxa organismul şi musculatura aparatului de emisie. Exerciţiile de respiraţie se desfăşoară în funcţie de vârsta dislalicului: la copiii mici ele se pot desfăşura sub forma jocului utilizându-se o serie de jucării în care să se sufle. În general. spirometrul. În felul acesta pronunţarea devine defectoasă prin deformarea sunetelor. labiale etc.LOGOPEDIE 1. linguale. În timpul expirului. exerciţii utile în pronunţarea majorităţii sunetelor limbii române şi a altele de încordare care se folosesc în special în timpul pronunţării sunetelor surde. Considerăm că pentru dezvoltarea auzului fonematic sunt mai importante exerciţiile în cuvinte decât pronunţarea sunetelor izolate. suflul face să vibreze coardele vocale necesare pentru producerea sunetelor. Astfel. asupra emisiei vocale. în realizarea pronunţiei corecte dislalicul reuşeşte să efectueze o comparaţie între propria sa pronunţie recepţionată de la persoanele din jurul său şi să realizeze un autocontrol. Educarea respiraţiei şi a echilibrului dintre inspir şi expir are un rol important nu numai în asigurarea unor funcţii biologice dar şi în pronunţie. Presiunea expirului şi a inspirului se modifică în funcţie de fiecare sunet. 2. Astfel. pe baza auzului. omisiunea sau înlocuirea lor în cuvânt şi mai ales prin apariţia unor tulburări ale ritmului şi cadenţei vorbirii. aşa cum în corectarea dislaliei cuvântul joacă un rol hotărâtor. mandibulare.

particularităţilor psihologice ale copilului logopat. încercând să şteargă din mintea copilului cauzele care au declanşat tulburarea de limbaj. uneori cu ajutorul unui grup. sexului. adeseori prin conjugare. Se va iniţia un proces de reconsiderare a greşelilor educative. . psihoterapia de familie. condiţii favorabile pentru acţiunea procedeelor logopedice din cadrul unui tratament complex. constituie un obstacol. 90 .rezolvarea relaţiilor negative (copil – mediu. prin manifestările de neîncredere şi de reţinere. De aceea. copil – copil. vârstei. copil– părinte etc. din convorbirile anamnestice.cunoaşterea personalităţii părinţilor.a opticii şi a modalităţilor comportamentale trebuie să ducă la înlăturea tensiunii intrafamiliale. permit influenţarea diferitelor verigi perturbate ale unităţii biopsihosociale infantile. Acestea se realizează prin : . În câmpul vast al psihoterapiilor specialiştii utilizează. cauzele declanşării. să înlăture şi să prevină unele simptome creînd în felul acesta. prin cuvintele şi prin acţiunile sale un terapeut caută. Pentru a realiza aceasta este necesar: .să se explice logopatului cauzele şi condiţiile conflictelor pentru ca. Familia logopatului. este necesar să li se explice părinţilor tulburarea de limbaj de care suferă copilul. cum se desfăşoară terapia complexă. se întrepătrund). psihoterapia cuprinde ansamblul metodelor curative utilizând mijloace psihologice.restructurarea atitudinii părinţilor. Modificarea concepţiei. consilierea psihologică. socioterapiile. . prin ridicarea acestora la nivelul conştiinţei. În practica logopedică. Aceasta vizează transformarea părintelului într-un element principal psihoterapeutic şi logopedic. Psihoterapia generală vizează eliminarea conflictelor psihice ce au determinat tulburarea de limbaj şi restructurarea personalităţii. Deci.). 2) educarea unei aprecieri corecte a propriului defect şi al mediului social. În cursul şedinţelor colective este posibilă cunoaşterea relaţiilor dintre părinţi şi copil. uneori dificil în terapie. . descoperirea propriilor greşeli şi eliminarea lor. comportarea faţă de copil. vizite la domiciliu. utilizate astăzi. care este rolul părinţilor în terapie şi cum să asigure regimul de viaţă propriilor copii logopaţi. cât şi optica lor în legătură cu tulburarea de limbaj a copilului. artterapia (care. Psihoterapia foloseşte o serie de metode şi tehnici psihopedagogice în vederea restabilirii echilibrului psiho-fizic al logopatului. psihoterapiile ocupaţionale. discuţii diferite în grupul de părinţi. copil – profesor. atât în cursul şedinţelor individuale. 3) influenţarea micromediului social. ergoterapia.acomodarea la colectiv prin captarea afectivă a copilului. să atenueze suferinţa unei persoane ale cărei tulburări au o componentă psihologică semnificativă. Psihoterapia se constituie dintr-un complex de metode terapeutice prin care se urmăreşte întărirea personalităţii. organizarea activităţii logopedice şi urmărirea rezultatelor. metodele psihoterapiei psihanalitice.IOLANDA TOBOLCEA Rezultatele cele mai bune în educarea personalităţii le are psihoterapia. psihoterapia urmăreşte restabilirea psihicului logopatului prin : 1) educarea personalităţii. prin organizarea regimului de viaţă al copilului în familie. ele să dispară. în funcţie de criteriile de clasificare. Metodele psihoterapeutice. întărirea conştiinţei şi îmbogăţirea afectivă. Din această diversitate sunt folosite acele metode şi procedee adecvate specificului tulburării de limbaj. cât şi în cadrul şedinţelor colective.

Tot în această etapă a consolidării sunetelor. sincere. 2) Iniţierea şi menţinerea unei comunicări deschise. apoi asociat cu consoane. de apreciere proprie. După această etapă de articulare a sunetelor. urmărind să predomine sunetul impostat. deschiderea gurii. atenţia. cântatul. Pentru realizarea acestor atitudini sunt recomandate următoarele activităţi/tehnici : 1) Încurajarea şi consolidarea activităţilor cu caracter artistic. pe tablouri. La nevoie este ajutat şi mecanic. obrajilor. respectând succesiunea momentelor principale înfăţişate prin ilustraţii. La clasele II – IV se pot folosi şi 91 . În acest scop se vor memora la început versuri sub forma frământărilor de limbă.LOGOPEDIE Se poate evidenţia importanţa psihoterapiilor ocupaţionale şi socioterapia în cadrul terapiei tulburărilor de limbaj. actul respirator. În faţa oglinzii. Se va urmări exercitarea vorbirii sub toate aspectele (fonetic. final). logopedul va demonstra care este poziţia limbii. recitatul. Se vor introduce apoi sunetul în silabe directe. Cuvintele vor fi introduse în propoziţii urmărindu-se consolidarea şi automatizarea lor în vorbire. acesta fiind un suport moral de-a lungul terapiei. Metode şi procedee specifice logopedice Această categorie de metode şi procedee se folosesc pentru formarea deprinderii de a articula corect. ocupând diferite poziţii (iniţial. deoarece copilul trebuie să simtă încredere în posibilităţile terapeutului de a-l ajuta. Astfel. La început e bine să se folosească povestirile ilustrate. La baza acestei etape vor sta tot povestirile. 5) Discutarea “atribuţiilor globale” ale copilului în comunicare este foarte importantă în procesul schimbării atitudinale. mai bogate în conţinut. Când copilul spune “nu pot” sau “niciodată” trebuie să se explice copilului influenţa “discuţiilor cu sine” asupra propriului comportament. La început se va încerca emiterea corectă a sunetelor pe bază de onomatopee sau prin coarticulare. corecte sub aspect gramatical şi de a povesti cursiv şi logic. Din categoria psihoterapiilor ocupaţionale fac parte ergoterapia. care vor fi însă mai ample. care să ofere posibilităţi de interpretare. Prin imitaţie se va cere şi copilului să realizeze articularea corectă a sunetului. lexical. intensitatea vocii. artterapia şi ludoterapia. B. median. urmează pronunţarea sunetelor (mai întâi cele surde apoi cele sonore). Urmează apoi etapa de verificare a sunetelor impostate şi a gradului de automatizare în vorbirea curentă. Prin ele se va urmări corectarea vorbirii sub aspect articulator. deoarece acestea sunt mai uşoare. gândirea. 4) Activităţile despre “cum poţi deveni un bun vorbitor” vor ajuta copilul să realizeze că în comunicare mai mult despre “cum” vorbeşte cineva este important şi “ce” are de spus. Dacă nu se reuşeşte se vor face exerciţii speciale. gramatical). începându-se cu repovestirile. Discuţia va crea o atmosferă de totală acceptare ce va influenţa estimarea proprie a copilului. ce contribuie la desfăşurarea cu plăcere a terapiei. buzelor. dar şi formarea deprinderii de a se exprima în propoziţii scurte. se vor folosi mult povestirile. exersând în acelaşi timp memoria. 3) Terapeutul să încurajeze discuţia deschisă despre tulburarea de limbaj şi să reducă “conspiraţia tăcerii” care adesea învăluie tulburarea de vorbire. schimbarea “discuţiei negative cu sine “ într-o “conversaţie pozitivă cu sine “ sunt sarcini viabile atât pentru terapeut cât şi pentru copil. desenatul etc. Dacă este nevoie. indirecte între vocale. o parte din aceste exerciţii vor fi reluate. care vor fi comentate pe rând şi apoi se va închega o povestire scurtă.

Cu cât pierderea de aer nazal este mai mare cu atât vorbirea este mai dislalică şi mai greu de înţeles. mecanism de închidere la nivelul faringelui. se fac exerciţii de analiză fonetică. Rinolalia aperta sau deschisă – când unda este expiratorie ia calea nazală şi în pronunţarea sunetelor nenazale. Formele rinolaliei În funcţie de direcţia pe care o ia unda expiratorie necesară pronunţării sunetelor. compuneri după plan dat sau după tablouri). se amplifică rezonanţa nazală. se analizează grupul de consoane.2.1. RINOLALIA Etimologic termenul de rinolalie vine de la grecescul: rhino – nas şi lalie – vorbire (vorbire pe nas).2. fie a unei comunicări între cavitatea bucală şi cea nazală. V. Lungimea şi capacitatea funcţională a vălului are un rol important în realizarea vorbirii. Nazalizarea nu e proporţională cu defectul velar. trecerea în cavitatea bucală se îngustează. trecerea în cavitatea nazală se lărgeşte.IOLANDA TOBOLCEA repovestiri după texte citite de ei sau de logoped (scris sau oral. Rinolalia mixtă – când unda expiratorie nu respectă caracteristicile articulării sunetelor scurgânduse când pe cale nazală când pe cale bucală. Orice schimbare care apare la nivelul istmului velofaringian modifică rezonanţa nazală. V. Tubul fonoarticulator se modifică fie datorită unei obstrucţii nazale. Ea se produce prin mişcări asincronice ale organelor de articulare. datorate unei slabe capacităţi de analiză sau de diferenţiere din zona verbo – motorie. Preocupaţi de conţinutul povestirii. Rinolalia este deci o disfuncţie instrumentală a organelor de execuţie a actului vorbirii. amplificând astfel rezonanţa sau timbrul nazal. logica vorbirii. suple şi precise. de necompensat a organelor vorbirii este vălul palatului. calea nazală fiind blocată. se articulează sunetele separat pentru conştientizarea locului şi modului de articulare. El separă cavitatea bucală de cea nazală şi le reuneşte prin mişcări rapide. Laringele şi partea posterioară a limbii sunt coborâte. determinând nazalizarea. Se recomandă ca primele lecturi să fie făcute pe texte prelucrate. Din faringe aerul expirat e îndreptat spre cavitatea bucală sau spre cea nazală. La nevoie se revine cu exerciţii efectuate în etapele anterioare. putându-se verifica astfel gradul de consolidare a pronunţiei corecte. se articulează apoi pe silabe. rinolalia se împarte în: 1. apoi se unesc silabele în cuvintele respective. în vorbirea curentă. Pentru corectarea grupului de consoane unde pot să apară omisiuni sau schimbarea locului. Se despart în silabe cuvintele care conţin grupul deficitar. datorită factorilor compensatori care intervin în vorbire. 2. sau spre amândouă după cum vălul palatului închide sau nu una din ele sau le lasă pe amândouă deschise. prelungind primul sunet. 3. se poate întâmpla copilul să nu mai acordă suficientă atenţie sunetului impostat. sensul celor spuse. Rinolalia se caracterizează prin tulburarea rezonanţei sunetelor şi a vocii. Rinolalia clausa sau închisă – când unda expiratorie necesară pronunţării sunetelor nazale se scurge pe traiectul bucal. 92 . realizând istmul velofaringian. Ultima etapă este introducerea sunetuluiîn texte obişnuite. Partea funcţională cea mai valoroasă.

cântatul. În acelaşi timp. al manifestărilor caracteristice dislaliei şi rinolaliei. În general. Obiectivul general al terapiei în rinolalie este înlăturarea nazonanţei din vorbire prin formarea şi dezvoltarea respiraţiei corecte. respiraţie. terapia trebuie să înceapă după intervenţia chirurgicală. nivelului de dezvoltare psihică şi mediului socio-cultural în care trăieşte logopatul dar mai cu seamă sunt în funcţie de cauza care a provocat rinolalia. sforăitul. Deosebirile şi asemănările pot fi privite în două planuri : pe de-o parte din punctul de vedere al etiologiei. V. datorită nu numai vârstei. Astfel. Deficienţele vocii apar ca fenomene secundare în rinolalie şi numai în cazurile grave. rinolalia este organică.LOGOPEDIE Dacă rinolalia este produsă de modificări organice. Din punct de vedere etiologic există factori care provoacă în exclusivitate rinolalia sau dislalia. cât şi de particularităţile de personalitate ale subiectului. a sunetelor în primul rând este o caracteristică specifică rinolaliei. suflatul asupra unui chibrit aprins cu nările închise. în timp ce la alt rinolalic cu acelaşi diagnostic pot exista fenomene accentuate de dislalie prin deformarea sunetelor (labiodentalelor.).cunoaşterea capacităţii funcţionale a aparatului fonator şi articulator. între dislalie şi rinolalie se face distincţie considerându-se că sunt două tulburări de vorbire cu elemente specifice. se pot utiliza metode specifice corectării deficienţelor rinolalice.3. Aşadar. dar şi cu o serie de aspecte comune. care să înlăture cauza tulburării de vorbire (extirparea vegetaţiilor. aceştia neputând separa cele două cavităţi. în acelaşi tip de rinolalie. umflarea balonului. rezolvarea deviaţiilor de sept. Nazalizarea vorbirii. V. iar pe de altă parte din punctul de vedere al simptomatologiei. Pe lângă tulburările de pronunţie specifice dislalicilor. bolurilor alimentare. se vor examina: a) funcţiile aparatului fonator (deglutiţie. familiei. palatului şi vălului. Tulburările dislalice prezente în rinolalie au un caracter variat. siflantelor. refacerea integrităţii părţilor despicate ale buzei. în rinolalie se găsesc şi o serie de deficienţe care constau în tulburarea rezonanţei sunetelor şi a vocii fonfăite. În acest scop. maxilarelor. fonaţie) printr-o serie de procedee – înghiţirea salivei. gargara. cu inspir nazal. dar sunt şi o serie de cauze care determină atât fenomene dislalice cât şi rinolalice. cât şi omisiuni care fac vorbirea neinteligibilă. lichidelor. Pornind de la aceste premise metodele şi procedeele de corectare a vorbirii dislalice se pot folosi cu succes şi în activitatea cu rinolalicii pentru înlăturarea tulburărilor de pronunţie. în rinolalie tulburările de fonaţie coexistă cu cele de articulaţie. 93 . expir bucal şi folosirea corectă a mecanismului epigloto – laringian de închidere. umflarea obrajilor. Terapia logopedică trebuie să înceapă cu o examinare preterapeutică care va urmări: 1. etc. Dacă se datorează incapacităţii funcţionale a vălului palatin şi a muşchilor faringo – nazali. Particularităţi comune şi specifice în dislalie şi rinolalie Atât în dislalie cât şi în rinolalie există o serie de elemente comune şi unele specifice. fricativelor). rinolalia este funcţională. logopedului. În rinolalia organică. de momentul intervenţiei medicale şi rezultatele ei. la un subiect se pot întâlni forme uşoare şi parţiale de omisiuni ale unor sunete. mai ales în domeniul articulării şi emisiei sunetelor. Terapia rinolaliei Terapia rinolaliei este complexă şi necesită colaboarea chirurgului.2.2. psihologului.2.

După această primă etapă de examinare. Obiectivul principal al acestei etape este eliminarea stereotipului verbal defectuos şi instituirea unui nou stereotip corect. nervozitate sau dacă este echilibrat. realizabil prin: A. se continuă cu voce tare. Pentru rinolalia închisă – îndreptarea corectă a fluxului de aer verbo – motor pentru sunetele „m – n” prin cavitatea nazală. În acest scop.IOLANDA TOBOLCEA b) structura organică şi competenţa funcţională a organelor aparatului articulator – constituţia organică şi tonicitatea buzelor.s”. fără intensitate. deschis. mâine. Urmează stabilirea formei şi gradului rinolaliei. etc. cerându-i copilului să pronunţe cuvinte cu nasul închis şi apoi deschis. notând felul emisiei fiecărui sunet (clar. suflul bucal cu nasul închis. 3. 2. emiterea unui sunet în poziţia căscatului). obrajilor. să recite poezii. emisia aerului pe cale orală şi nazală alternativ). decondiţionarea obiceiului vicios al respiraţiei orale (exerciţiul de gimnastică respiratorie). gargara. Pentru nazonanţa închisă se va cere copilului să pronunţe cuvinte bogate în sunete nazale (mama. masaj de la stânga la dreapta. 2. din ce în ce mai repede. . Formarea elementelor constitutive ale actului fonator: 1. limbii). se va examina vorbirea articulată – emisia vocalelor şi a consoanelor. în aşa fel încât forţa curentului de aer respirat să menţină direcţia bucală. putere de imitaţie. să denumească imagini fără modelul oferit de logooped. examinând raportul dintre rezonatori printr-o serie de probe – se cere copilului să închidă şi să deschidă pe rând nasul în timpul pronunţiei vocalelor „i – a” şi a consoanelor „p – t – f . înainte.cunoaşterea nivelului de dezvoltare psihică prin efectuarea unui examen psihologic. memorie. singure. Se vor consemna date cu privire la inteligenţă.formarea şi dezvoltarea expirului oral prin formarea şi dezvoltarea suflului bucal. continuând cu alte consoane explozive.cunoaşterea particularităţilor articulatorii şi fonatorii. umflând obrajii şi aruncând aerul cu explozie printre buze. exerciţiu pentru întinderea şi exersarea palatului moale (inspir şi expir în poziţia căscatului. nani). pronunţând „a – a –a” cu gura larg deschisă relaxând palatul după fiecare sunet. folosind toţi muşchii palatali şi faringieni pentru închiderea sfincterului palato – faringian. sforăitul). evaluare şi stabilire a diagnosticului se trece la eliminarea nazonanţei din vorbire prin stabilirea sau restabilirea funcţiilor normale ale aparatului fonoarticulator.formarea şi dezvoltarea respiraţiei nazale. Schimbarea vizibilă de sonorizare a sunetelor indică nazalizarea deschisă. forma limbii şi executarea la cerere a diferitelor mişcări cu limba. folosirea pereţilor interni ai obrajilor. Se palpează aripile nasului pe cartilagii – perceperea senzaţiei de vibraţie indică nazonanţa deschisă. exerciţii pentru mobilitatea buzelor. nazonant. în mişcări ritmice. şoptit. 94 . conformaţia şi funcţionalitatea vălului palatin.). integrarea consoanelor în grupuri de vocale. masaj pe văl cu ajutorul unei sonde. Se aplică în faţa nasului o oglindă rece – aburirea ei indică nazalizarea deschisă. etc. dacă manifestă excitabilitate. să converseze. reeducarea respiraţiei . ţinerea aerului sub presiune în gură. starea muşcăturii şi aşezarea dinţilor pe arcade. atenţie. deschizând treptat căile nazale. antrenament muscular prin miogimnastică urmărind creşterea funcţiei musculaturii – exerciţiu pentru dezvoltarea muşchilor velari. bâzâitul. surd. exerciţiu pentru coordonarea şi sincronizarea muşchilor vălului palatin şi ale muşchilor folosiţi pentru articulare în cadrul pronunţiei consoanelor (pronunţarea consoanei „p” izolat. închis. relaxarea muşchilor laringieni şi limpezirea timbrului nazal (fredonarea unei melodii. exerciţiu pentru mişcarea conştientă a palatului moale (observarea mişcărilor vălului într-o oglindă. apoi combinat cu vocale.

exerciţii de respiraţie în funcţie de cuvinte.Coordonarea şi sincronizarea mişcărilor vălului palatin şi a muşchilor folosiţi în articularea sunetelor. Se vor efectua: . de timbru). .citire cu intensificarea treptată a vocii. .exerciţii pentru însuşirea articulării tuturor vocalelor şi consoanelor. . . . 3. cu încordarea întregului aparat articulator. eliminând treptat pauzele.exerciţii pentru corectarea expresivităţii feţei şi rezonanţei bucale prin emisie intensă bucală. povestirea expresivă. . auditive. nazal în funcţie de sunet. Durata şi rezultatele terapiei logopedice depind de o serie de factori : . conversaţia. silabisind şi bătând ritmuri cu mâna. etc. 95 . . tactile. V. stabilizarea sau automatizarea tipurilor motorii şi senzoriale nou dobândite şi folosirea lor corectă în vorbirea curentă. prin imitaţie în faţa oglinzii . dar respectând claritatea pronunţiei. . apoi tot mai rapide.personalitatea copilului şi mediul.citire ritmică pe un ton înalt. versurilor.rostiri rapide la început cu pauze după fiecare cuvânt. cu nasul astupat. kinestezice. .acuitatea auditivă. . . DIZARTRIA Etimologic termenul de dizartrie vine de la grecescul dys – greu şi arthrom – articulaţie (greutăţi în articulaţie).Creşterea debitului în pronunţie de la sunet la cuvânt – propoziţie – frază. înlăturarea deprinderilor greşit dobândite prin elaborarea analitică a mişcărilor necesare articulării corecte a sunetelor.rezultatul anatomic al operaţiei.citire curgătoare. folosirea expirului bucal. puternic. interpretări de roluri. formarea tonalităţii. silabă.exerciţii pentru inhibarea.vârsta la care începe terapia logopedică. punând în activitate sincronă toate elementele aparatului fonator.exerciţii pentru elaborarea sunetelor „m – n” cu eliminarea aerului pe cale nazală şi includerea lor în vorbirea obişnuită. de la şoaptă până la voce foarte puternică.gradul de stabilizare al tipului defectuos neuro-muscular în vorbire.citire expresivă a basmelor. Educarea sistematică a vorbirii urmăreşte: 1. Introducerea vorbirii realizată corect în vorbirea curentă.3. 2. asocierea mişcărilor musculare cu noi impresii senzoriale. pentru fiecare silabă – cuvânt. sacadat. de tonalitate. . pronunţând iniţial. În acest scop se va reeduca fiecare sunet vocal şi consonant şi capacitatea de a folosi fiecare sunet în poziţii şi combinaţii diferite.LOGOPEDIE 3. Se va exersa vorbirea corectă folosind recitările de versuri. apoi liber. B.formarea şi dezvoltarea auzului fonematic şi a atenţiei auditive – exerciţii pentru sesizarea şi deosebirea pronunţiei nazonante de cea nenazonantă – exerciţii pentru dezvoltarea atenţiei auditive (reacţii faţă de ritm.gradul de dezvoltare mintală. . . propoziţii folosind la început vorbirea repetată.

monotonă. Deci ea nu afectează limbajul propriu zis şi nici vorbirea în genere. La dizartrici tulburarea pronunţiei este stabilă şi invariabilă. expresivitatea. e modificat şi ritmul. fonatorii şi articulatorii. abdominali. confuză. etc.1. Tulburări de motricitate: Deoarece căile pentru diferite mişcări sunt blocate de leziuni. care să înlocuiască traseele nervoase inutilizabile. influxul nervos nu poate parcurge calea directă de la origine la destinaţie şi de aceea trebuie stabilite căi nervoase. modulaţia vocii. care afectează conductibilitatea impulsurilornervoase motrico – verbale spre efectori. disfazică. În dislalie tulburările articulatorii sunt limitate. Întârziere mintală – apare la unii copii dizartrici. dificultăţi ce se exteriorizează prinmişcări ale musculaturii respiratorii. tactile. Tulburări afective . Tulburărilor articulatorii li se adaugă şi tulburări respiratorii şi de fonaţie. Dacă sunt grav afectaţi. afectând împreună ritmul şi cursivitatea vorbirii. păstrată integral sau în mare măsură. La dizartrici tulburarea motorie e generală şi motricitatea organelor fonoarticulatorii îmbracă caracterul tulburării motorii generale (vorbire neclară. Implicaţiile dizartriei sunt foarte variate şi complexe. ca o consecinţă a dizartriei sau pot fi condiţionate de afecţiunile sistemului nervos central. Tulburări senzoriale – tulburări centrale ale zonelor care controlează diferitele căi senzoriale (auditive. Una din caracteristicile specifice ale acestei tulburări e neconcordanţa dintre vorbirea impresivă. b) spastcitatea şi mişcări vicioase ale membrelor superioare. şi cea expresivă. Ele pot fi reactive. determinată de leziuni cerebrale. ci numai latura instrumentală. Dificultăţi psiho – sociale: logopatul nefiind capabil să atingă un anumit nivel de autoservire. 3. parţial sau total inadecvate vorbirii (pronunţiei). uneori reacţii impulsive nejustificate sau acţiuni bizare.N. stare care este de multe ori întreţinută 96 . Sub aspect logopedic reţinem: a) deficienţe ale muşchilor intercostali. în dizartrie implicaţiile sunt mult mai grave şi mai variate asupra limbajului. Cu toate că dizartria are unele simptome asemănătoare cu ale dislaliei. care împiedică dezvoltarea mişcărilor fine ale mâinii şi degetelor necesare în însuşirea scrisului. unde se realizează sunetele vorbirii. Aceste tulburări se manifestă prin incapacitatea copilului de a – şi stăpâni accesele emotive de râs sau plâns. diferă în mare măsură. conductibilitate şi coordonare a mecanismelor neuro – musculare ale vorbirii.3. ai aparatului fonoarticulator. rămâne într-o stare de infantilism şi dependenţă faţă de părinţi. Dizartricii întâmpină dificutăţi de comandă. vorbirea e neinteligibilă. desenului şi lucrului manual. ducând uneori până la imposibilitatea rostirii unor sunete. Cele mai frecvente sunt: 1. Pe lângă pronunţarea defectuoasă a unor sunete. Dizartriile apar numai în cazuri de deficienţe survenite după boli sau leziuni în diferite regiuni ale S. disritmică. care fac imposibilă vorbirea fluentă. extrapiramidal. ai diafragmului.C.IOLANDA TOBOLCEA V. care e denaturată uneori atât de grav încât nici nu poate fi înţeleasă. el nu le poate realiza.acestea sunt determinate de tulburările centrale care privează encefalul de controlul său inhibitiv asupra membrelor inferioare şi asupra ganglionilor bazali care generează reacţii emotive. Tulburările de pronunţie sunt determinate de limitarea mişcărilor muşchilor implicaţi în pronunţie. adăugând la tulburările de pronunţie şi fonaţie şi deficienţe lingvistice caracteristice pentru copiii întârziaţi mintal. 5. cu rezonanţă nazală). 4. cerebelos) poate produce tulburări de natură dizartrică. Specificitatea şi implicaţiile dizartriei Afectarea unuia din marile sisteme motorii (piramidal. vizuale. 2. Copilul dizartric e conştient de dificultăţile întâmpinate în realizarea unor mişcări fonoarticulatorii şi cu toate că ştie ce mişcări trebuie să facă.) cu efecte negative şi asupra limbajului oral şi scris.

neclară. Dacă în dislalie sunt afectate sunete izolate. Terapia logopedică trebuie să fie diferenţiată şi individualizată. în dizartrie implicaţiile sunt mult mai grave. DIZARTRIE – RINOLALIE Spre deosebire de dizartrie. Subcorticală – care apare pe baza unor tulburări ale căilor sistemului piramidal şi extrapiramidal. DIZARTRIE – ANARTRIE Spre deosebire de dizartrie.3. dimpotrivă. laringele. monotonă. V. Copilul dizartric ştie ce mişcări trebuie să facă dar nu le poate realiza datorită limitării mişcărilor muşchilor implicaţi în pronunţie. la motricitatea vorbirii. inclusiv a celor de vorbire. pentru care să se prevină decalajul dintre dezvoltarea lingvistică şi capacitatea lui de exprimare. După sistemul motric afectat apar patru tipuri caracteristice de dizartrie. V. cât şi centrii care controlează mişcările respiratorii. spasticii de relaxare. Dizartria. dar şi simptome care le deosebesc. copilul dizartric să prezinte o vorbire corespunzătoare. disritmnică.3. limba. sistemul fonetic fiind păstrat. de evoluţia tulbirării în timp etc. pentru că fiecare copil cu paralizie cerebrală prezintă o problematică individuală. Cerebeloasă – cu tulburări ale căilor cerebeloase. 2.4. La anartrici se constată o variabilitate a fonemelor în funcţie de ansamblajul fonetic.N. Din această cauză el nu depune efortul necesar pentru a dobândi controlul mişcărilor. Pe baza acestora se vor selecţiona exerciţiile pentru fiecare caz în parte. De exemplu. faringele. cu rezonanţă nazală. Terapia logopedică cu dizartricii este doar 97 . paraliticii au nevoie de coordonare a mişcărilor articulatorii.3. Indicaţii terapeutice Este indicat ca terapia logopedică să înceapă cât mai timpuriu pentru a nu se transforma în deprindere modul său defectuos de vorbire. 4. Ea trebuie să fie precedată de o examinare minuţioasă şi multilaterală pentru a evidenţia elementele pe care ne putem sprijini şi pe care trebuie să insistăm. situate în diverşi lobi. Etiologia. Diagnostic diferenţial în dizartrie – dislaie – rinolalie DISLALIE – DIZARTRIE Dislalia şi dizartria au simptome asemănătoare. localizarea leziunii. 1.LOGOPEDIE incoştient şi de părinţi. 3. Aceste leziuni pot apărea în diferite momente: prenatale.3. expresivitatea şi modulaţia vocii. anartria este o tulburare de natură afazică fiind lezat sistemul elaborat pentru vorbire. şi pentru ca la intrarea în şcoală. După factorul factorul etiologic: Dizartria este determinată totdeauna de lezarea anumitor zone ale S. formele şi tipurile de dizartrie Dizartria apare sub diferite forme cu o variabilitate simptomatologică şi de intensităţi diferite determinate de o serie de factori (etiologici. Deci pe lângă pronunţarea defectoasă a unor sunete este modificat ritmul. Bulbară – cu tulburări ale neuronilor motori inferiori ai nervilor care interesează cavitatea bucală. stabilitate şi invariabilitatea alterărilor fonetice. V.). sindromul neurologic în care sunt implicate tulburările dizartrice. postnatale. auzul său să nu se acomodeze la modul defectuos de pronunţie. etc. în rinolalie leziunea este periferică. se caracterizează prin omogenitate. disfazică.C. Corticală – apare în urma deficienţelor scoarţei cerebrale care participă prin vaste arii neuronale. de condiţii afective. perinatale.2. În dizartrie tulburarea motorie este generală şi motricitatea aparatului fonoarticulatorîmbracă caracteristicile tulburării motorii generale – vorbire confuză.

văl). de relaxare. Apariţia unor inspiraţii scurte. somatică. întrerupe pronunţia şi vorbirea devine sacadată şi neinteligibilă. ci să-l ajute. nu le poate realiza. În funcţie de necesităţi. etc). urmate de o expiraţie în şoaptă şi apoi cu voce. deoarece ei nu se pot concentra asupra mişcărilor mimico – articulatorii decât foarte puţin timp. înghiţit. obţinerea unei dezvoltări armonioase a motricităţii întregului corp. indicate fiind mai ales exerciţiile de mişcări asociate cu pronunţia de silabe. Se fac apoi exerciţii de masticaţie cu capul aplecat spre spate pentru a înghiţi saliva. consumând multă energie şi de aceea obosesc foarte repede. Sunt indicate jocurile de mişcare (mers ritmic. cu ore de somn. se încearcă fixarea lor pornind de la realizarea acestora în mod spontan (râs. se îmbunătăţeşte coordonarea acestora şi dispar spasmele.). Pentru că în timpul jocului sau a alimentaţiei dizartricul poate realiza mişcări pe care la cerere – voluntar. Familia trebuie să-i asigure un regim de viaţă raţional. stimuleze. alergare. baterea din palme pentru a accelera sau încetini ritmul. televizor. Dacă însă sunt necesare. Se insistă asupra exerciţiilor pentru dezvoltarea mişcărilor capului şi gâtului. limbă. dar nici să-l supraprotejeze. să-l încurajeze. să nu-l pedepsească. Se urmăreşte ca organele fonoarticulatorii să nu se încordeze. suplimentare. Aceasta poate prelua sau continua unele sarcini psihopedagogice şi logopedice. dreapta – stânga. se insistă. Metode şi procedee speciale Un prim obiectiv este dezvoltarea motricităţii generale şi a aparatului fonoarticulator. să nu se exagereze intensitatea şi înălţimea pronunţiei sunetelor. Sub această formă se antrenează treptat muşchii fonatorii. cu mâinile extinse deasupra capului şi să inspire profund. Familia să adopte o anumită atitudine faţă de aceşti copii. etc. Pe măsura antrenamentului şi a înaintării în vârstă. După ce a fost învăţat să-şi înghită saliva i se atrage permanent atenţia. în funcţie de vârsta şi personalitatea copilului. Educarea mişcărilor motrico – articulatorii este absolut necesară pentru ca organele vorbirii să devină capabile de o funcţie normală. a capacităţii de muncă şi de integrare a acestora. Un alt obiectiv este formarea respiraţiei verbale deoarece respiraţia dizartricului e superficială. Orice succes va fi folosit ca mijloc psihoterapeutic. de odihnă. săritul coardei etc. În vederea prevenirii unor tulburări neuropsihice secundare e absolut necesar colaborarea cu familia. 98 . Acestea pot fi însoţite de pronunţia unor sunete. durata va creşte de la 5’ la 15 – 20’. de educare a coordonării mişcărilor şi de dezvoltare a vorbirii. Familia trebuie să organizeze activităţi care să contribuie la dezvotarea vorbirii (audierea de emisiuni adecvate vârstei la radio. joc. Dacă i se pune o pungă cu nisip pe abdomen în timp ce stă întins pe spate va inspira mai adânc şi mai regulat. certe. aplecarea capului înainte şi înapoi. Exerciţiile vor fi de scurtă durată şi repetate de mai multe ori în cadrul aceleeaşi zile. rotirea lui. Un exerciţiu indicat pentru creşterea capacităţii volumului de aer circulant este de a-l pune pe copil să stea culcat pe spate. se selectează exerciţiile. palat. jocuri verbale. Este necesară şi psihoterapia. atunci se fac exerciţii de inspiraţie adâncă.). Exerciţiile vor fi bine dozate. alimentaţie. supt. Reeducarea respiratorie duce adesea şi la îmbunătăţirea fonaţiei nemaifiind necesare exerciţii speciale. realizarea unei coordonări generale a mişcărilor şi în special a celor fonoarticulatorii (buze. mers într-un picior. Să-i înţeleagă neajunsurile psiho – motrice.IOLANDA TOBOLCEA o componentă a tratamentului complex de recuperare psihică. etc. care va folosi procedee variate. Exerciţiile de dezvoltare a motricităţii generale şi a motricităţii organelor de vorbire trebuie să fie asociate cu exerciţii de fonaţie şi de pronunţie. mişcări asociate cu pronunţia de onomatopee sau de cuvinte simple.

prinderea vârfului limbii şi mişcarea lui în diferite direcţii.). urmărirea cu creionul a unui contur. etc. aşezarea degetelor pe comisurile bucale extinzând şi. Fiind o tulburare afazică. de evoluţia tulburării. decuparea după model.). De multe ori. Exerciţiile pentru dezvoltarea auzului fonematic se fac concomitent cu cele pentru dezvoltarea motricităţii organelor de vorbire şi de pronunţie. pentru a-i menţine gura închisă. apare o variabilitate a fonemelor dependentă de combinaţia fonetică. Terapia logopedică a copilului dizartric este de lungă durată. Deoarece la dizartrici este afectată întreaga motricitate. Dar în cazurile în care apar leziuni suplimentare în zonele corticale ale limbajului. nici vorbirea în genere. ci numai latura instrumentală a vorbirii rostite. distorsiuni. Cei mai mulţi anartrici nu pot articula. Metodele şi procedeele folosite sunt aceleaşi ca în corectarea dislaliei polimorfe dar cedează mult mai greu. iar şcolarizarea normală este imposibilă.zis. substituiri. Sunt absolut necesare şi exerciţiile de analiză şi sinteză. Dacă este lezat sistemul elaborat pentru vorbire. ci de anartrie. Ele sunt stabile şi invariabile.etc.) se folosesc în general aceleaşi procedee ca şi la dislalie. acestea contribuind în acelaşi timp şi la ameliorarea pronunţiei. etc. aplicarea unui masaj pentru a forma inervaţia limbii şi a vălului palatin. folosirea unui corset care se aşază pe cap. Dizartria nu afectează nici limbajul propriu. la începutul terapiei sunt necesare şi unele mijloace mecanice (mişcarea bărbiei în sus şi în jos în timpul pronunţiei unui sunet ajutat de mâna logopedului. În concluzie se poate spune că la copiii dizartrici tulburările de pronunţie ascultă de anumite legi. progresive. 99 . fără a-i acoperi urechea. de condiţii afective. ani de zile. ei întâmpină dificultăţi şi în realizarea scrisului. care sunt cele mai pregnante (omisiuni. modelarea din plastilină. De aceea sunt necesare exerciţii speciale pentru dezvoltarea motricităţii fine a mâinilor şi degetelor (adunarea pe obiecte mărunte. etc. proeminând buzele în timp ce se emit sunete. La aceştia deteriorările funcţionale sunt mai diferenţiate şi nu mai e vorba de dizartrie. dizartriei i se adaugă elemente din seria afazică cu repercursiuni uneori foarte severe asupra dezvoltării intelectuale şi a reuşitei şcolare. necesită exerciţii sistematice. efectuate zilnic.LOGOPEDIE Pentru corectarea tulburărilor articulatorii. expresie a sistemului motor lezat. Prioritate se va acorda exerciţiilor de mişcare a limbii. se lichidează foarte greu. colorarea.

bâlbâiala devine "secundară". (1996) constată că în bâlbăială "nu e tulburat ritmul unui singur stereotip. însoţite de o stare de tensiune afectivă. termeni introduşi de Bluemel (1960). cuvinte sau a unor sunete (forma clonică). bâlbâiala este considerată ca o tulburare a controlului motor al vorbirii în care înlănţuirea succesivă a sunetelor din cuvinte nu se mai poate realiza după modelul expresiv şi firesc al unei limbi. FORMELE BÂLBÂIELII Păunescu. în care spasmele aparatului articulator sunt elementele dominante. În ultimele decenii. BÂLBÂIALA DEFINIŢIE În mod obişnuit. În faza primară toate aceste simptome sunt lipsite de efort şi au caracter inconştient. bâlbâiala se manifestă prin spasme puternice ale aparatului fonoarticulator.IOLANDA TOBOLCEA VI. şi de aceea bâlbâiala se numeşte "clonică". Concepţiile etiologice pot fi împărţite în două grupe distincte: teorii în care predomină punctul de vedere somato-fiziologic şi teorii în care predomină punctul de vedere psihosocial. caracterizată prin simple iteraţii sau prelungiri ale unor sunete. 100 . adică prin încleştarea maxilarelor. în care cursivitatea exprimării este grav afectată prin apariţia unor blocaje iterative sau a unor spasme puternice odată cu încercările de rostire a primelor silabe din propoziţii. (1966) precizează că bâlbâiala se manifestă prin repetarea primelor silabe. Aceste repetări ale silabelor în mod constant. încearcă să-l evite recurgând la eforturi de supraîncordare musculară. cu pauze mai mari sau mai mici între primele silabe şi restul cuvântului. elementele nevrotice generate de dorinţa de a ascunde bâlbâiala ocupă locul central în tabloul simptomatologic al bâlbâielii.motor". opriri (forma tonică) sau repetarea unor silabe. în locul denumirilor clasice de "bâlbâială clonică" şi "bâlbâială tonică" se utilizează din ce în ce mai mult termenii de "bâlbâială primară" şi "bâlbâială secundară". sintagme sau chiar din cadrul unor cuvinte". ci întregul ritm funcţional al organismului. fără să fie în stare să articuleze un sunet. Boşcaiu. Deci. E. În unele cazuri. Autorul consideră că în majoritatea cazurilor bâlbâiala apare sub formă "primară". Aceasta este "bâlbâiala tonică". (1970) precizează că: "În mod curent. ETIOLOGIA BÂLBÂIELII Complexitatea fenomenului a permis ca aspectele etiologice să fie abordate de diverşi specialişti din diferite domenii de activitate. se numesc "clonii". bâlbâiala fiind doar manifestarea acestei disritmii biofiziologice generale la capătul analizatorului verbo .. bâlbâiala este considerată un defect (o disritmie de elocuţiune) care se manifestă prin întreruperi. C. Mititiuc. În momentul în care bâlbâitul devine conştient de propriul său defect. I. În această fază. bâlbâiala este definită ca o tulburare a ritmului şi fluenţei vorbirii. în mod general. TULBURĂRILE DE RITM ŞI FLUENŢĂ A VORBIRII A.

dar nu ca o cauză specifică". scrisul şi alte activităţi manuale sunt sub controlul emisferei cerebrale dominante (de partea stângă la dreptaci şi opusă la stângaci). Trammer. incriminează nu structurile motorii cerebrale. a) Unii autori explică bâlbâiala ca pe o tulburare a evoluţiei limbajului. Începând cu 1937.LOGOPEDIE În cuprinsul lucrării vom aminti numai teoriile care s-au bucurat de o largă popularitate şi care au orientat direcţia cercetărilor: 1. Majoritatea autorilor sunt de părere că se transmite o anumită instabilitate emotivă ce predispune la dezorganizarea unor activităţi psihice în general. e) Mai semnificative par teoriile care invocă disfuncţia circuitelor de control ale limbajului care. Wallon. 3. d) S-a mai încercat explicarea bâlbâielii prin tulburările de lateralizare şi organizare temporo-spaţială. produse de particularităţi anatomo-fiziologice. Nadoleczny. de pildă Gurwitch. a) H. Vorbirea fluentă implică un circuit închis cu feed-back prin care cel care vorbeşte dispune de un permanent control al celor rostite şi în lipsa căruia apare bâlbâiala. alterările dinamice generale şi spasmele manifestate în bâlbâială se datoresc modificărilor dinamice ale aparatului palido-striat. Bringeen etc. pornind de la considerentul că vorbirea. la aşa-numita bâlbâială fiziologică. Ozereţki. (1961). Aceste date au fost mereu invocate pentru a pleda în favoarea organicităţii bâlbâielii. merită şi ele menţionate deşi nu s-a ajuns să se stabilească dacă acestea sunt ele însele cauză primă sau dereglări secundare în cadrul unei simptomatologii mai largi. În această privinţă. J. pentru Seeman (1951) şi alţii. Se pare că cea mai temeinică contribuţie în privinţa elucidării corelaţiei dintre contrarierea mâinii stângi şi bâlbâială este cea stabilită de Bluemel C. fie ca pe o reîntoarcere la o formă 101 . corelaţia dintre bâlbâială şi afecţiunile endocrine a fost amintit numai tangenţial.În perspectiva net organogenetică se situează acele teorii care tind să explice bâlbâiala pe baza unor disfuncţii globale sau fixate în anumite sectoare ale sistemului nervos central. provocate prin emoţii şi afecte violente. ci pe cele receptorii. simulată sau disimulată.Mulţi autori (Gutzman. Ajuriaquerra (1958) arată că "dacă există bâlbâiţi la care înapoierea motorie este evidentă. Koop (1943) a evidenţiat la un număr apreciabil de bâlbâiţi întârzieri în dezvoltarea motrică sau tulburări în contrast cu nivelul intelectual normal sau superior. acest aspect clinic particular poate fi considerat ca un fenomen agravant. c) Cercetări care amintesc drept cauză a bâlbâielii tulburările endocrine. Interpretând bâlbâiala fie ca pe o oprire într-un stadiu infantil. Trecerea către teoriile psihogenetice o face grupa teoriilor fiziologice. (1960) şi Froeschels E. Deşi rolul hormonilor în reglarea vorbirii este unanim recunoscut. deficitul motor global nu e confirmat de studiile statistice efectuate pe un mare număr de bâlbâiţi.) explică bâlbâiala prin ereditate. deficienţele psiho-somatice ereditare nu pot cauza prin ele însele bâlbâială. starea de tensiune nervoasă ce apare la un copil forţat să-şi schimbe utilizarea mâinii abile poate favoriza apariţia bâlbâielii. invocă o anumită imaturitate a căilor piramidale. mulţi autori au publicat date cu privire la modificările traiectelor bioelectrice din creier în bâlbâială. După părerea acestor autori. fără existenţa unor factori activi care să o declanşeze. Travis şi Orton au formulat ipoteza "dominanţei cerebrale" în bâlbâială. b) Alţi autori. Seeman. Dimpotrivă. De fapt. 2. cu alte cuvinte. În perspectiva acestor teorii.

accentuează inhibiţia deja existentă la nivelul analizatorului motor verbal. şi că “nici o cercetare nu a stabilit clar disfluenţele neurologice dintre bâlbâiţi şi nebâlbâiţi”. pentru a obţine un diagnostic timpuriu şi un 102 . favorizând astfel apariţia unor stări fazice trecătoare. bâlbâiala apare după o psiho-traumă ce poate rezulta din aprecierile greşite pe care le fac părinţii şi cadrele didactice asupra vorbirii copiilor. presupune reacţii psiho-fiziologice complexe ale întregului organism. factori de mediu: 24% (ca factori adiţionali). stările de stress. (1958) distinge două grupe: a) Teoriile care consideră bâlbâiala o "nevroză a vorbirii": alterarea vorbirii condiţionează modificarea mai mult sau mai puţin amplă a personalităţii. Autorul recomandă că. b) Numeroşi cercetători care au studiat fenomenul bâlbâielii au atras atenţia asupra unor tulburări asociate. (1937) consideră că bâlbâiala apare pe terenul unei întârzieri în apariţia vorbirii. Această hiperexcitabilitate. Concluziile cercetării sugerează că bâlbâiala este o tulburare neurologică implicând rolul regiunii corticale în controlul vorbirii. prin fenomenul inducţiei negative. Activitatea analizatorului motor la cei mai mulţi dintre bâlbâiţi.IOLANDA TOBOLCEA arhaică de vorbire a copilului. De pe această poziţie. În opoziţie cu teoriile menţionate se situează cele "psihogenetice". datorită legăturilor funcţionale strânse care-l unesc în decursul ontogenezei. etiologie nedeterminată: 14%. Johnson W. se creează o stare de anxietate cu elemente de nevroză ce afectează posibilităţile de coordonare a musculaturii care intervine în fonaţie. teoriile acestea nu izbutesc să aducă lămuriri în plus. Datorită slăbirii procesului de inhibiţie activă. Numai ţinând seama de reactivitatea generală a organismului se poate preciza relaţia fiecăruia dintre aceste modificări în bâlbâială În ultimul timp s-a constatat o creştere a interesului pentru originea neurologică a tulburării. Rămâne de netăgăduit că bâlbâiala. Amintim cercetările lui Pool.D. ca orice stare de stress. la rândul ei. cu toată strălucirea lor speculativă. Un caracter de-a dreptul dramatic îl au în această privinţă pedepsele pe care le aplică părinţii copiilor pentru manifestarea unor ezitări în exprimare sau pentru bâlbâială. (1990). (1963) a emis teoria "diagnosogenică". Pichon E. greşelile de educaţie. menţionează pe prim plan: stările de nevroză. K.şi Borel . după care bâlbâiala ar fi cauzată de faptul că părinţii observă şi pun un diagnostic eronat disfluenţelor normale din vorbirea copiilor şi în consecinţă adoptă măsuri educative greşite. bâlbâitul prezintă o emotivitate exagerată care determină la nivelul centrilor subcorticali o stare de hiperexcitabilitate. Cercetările care atribuie factorilor psiho-sociali rolul predominant în etiologia bâlbâielii şi mai ales a logonevrozei. Ajuriaquerra J. a stabilit trăsăturile patogenetice care sunt următoarele: factori organici (tulburări timpurii pe creier): 51%. c) Concepţia pavlovistă despre legile de funcţionare a scoarţei cerebrale a explicat etiologia şi simptomatologia bâlbâielii pe baza studiului reflexelor condiţionate.Maisonny S. este perturbată în oarecare măsură. Saccomani L. în care insuficienţa "linguo-speculativă" condiţionează o întârziere în organizarea limbajului. În cazurile în care copiii nu pot face faţă cerinţelor impuse. de analizatorul motor -verbal 4. care caută explicaţii în afara disfuncţiei aparatelor neurologice. şi colaboratorii (1991) care constată că “bâlbăiala este o tulburare de comunicare puţin înţeleasă cu o prelevanţă globală de 1%”. cum ar fi dislaliile sau întârzierile mari în apariţia limbajului. b) Teoriile care leagă bâlbâiala de o organizare nevrotică în sensul psihanalitic al cuvântului: bâlbâiala ar fi un "simptom nevrotic" cu valoare de apărare împotriva anxietăţii şi de compromis între anumite pulsiuni şi frânele care se opun realizării lor. După părerea multor autori. tulburări emoţionale: 11%.

♦ Propunem ca etiologia bâlbâielii să fie cuprinsă în contextul bio-psiho-social în cadrul căruia să putem remarca rolul principalilor factori care intervin în tabloul etiologic atât de complex al bâlbâielii. de obicei. oscilează între 0. subterfugii diferite. inspiratorie şi mixte (atât pe inspiraţie cât şi pe expiraţie). se impune o creştere a examinării lingvistic-cognitive încă de la vârsta şcolară mică pentru începerea adecvată a tratamentului. ♦ Specialiştii constată că cercetarea în acest domeniu a înflorit până în 1980. I. Spasmele se deosebesc după formă. Asemenea spasme. după care relativ puţine studii au fost realizate. repetiţii. materializate în lucrări de mare interes teoretic şi practic. Considerăm că în condiţiile actuale. Principalul simptom extern al bâlbâielii este spasmul în procesul actului vorbirii. la un moment dat. Această situaţie este specifică şi ţării noastre: în perioada anilor 1955-1980 întâlnim preocupări valoroase în domeniu.2-12. În cazul spasmelor tonice se observă un spasm prelungit (t-oporaş) iar în cazul spasmelor clonice se observă repetarea uneia şi aceleiaşi mişcări spasmodice (to-to-poraş). Acest deziderat nu se poate realiza decât pe baza cooperării mai multor specialişti. a ritmului şi a melodicităţii. În funcţie de spasmele ce acţionează asupra unora sau altora dintre organele vorbirii deosebim trei forme de spasme: respiratorii. 1995). tulburări în sistemul nervos central..CARACTERISTICI SPECIFICE ÎN BÂLBÂILĂ Sunt două grupe de simptome în strânsă legătură una cu cealaltă: biologice (fiziologice) şi sociale (psihologice). sănătatea fizică. va fi înţeleasă necesitatea ca cercetările să fie orientate şi spre această tulburare. comunicarea cu cei din jur este limitată. De cele biologice (fiziologice) aparţin spasmele (convulsiile) în vorbire. Cercetătorii îşi exprimă speranţa că această temă va fi abordată în viitoare studii.6 secunde. verbale şi articulatorii. acest fapt având numeroase determinări şi motivări. pe baza unei examinări complete. SIMPTOMATOLOGIE . 3) activitatea verbală la mulţi copii este redusă.. Caracterizarea manifestărilor exterioare a copiilor bâlbâiţi: 1) în vorbirea bâlbâiţilor atrage atenţia tulburarea armoniei acesteia. cu pronunţări grele a unor sunete sau un început greu de fraze. În bâlbâială sunt trei forme de tulburări ale respiraţiei: expiratorie. iar după această perioadă s-au efectuat relativ puţine cercetări. combinaţii de sunete sau cuvinte auxiliare (embolofrazie). datorită implicaţiilor grave ce sunt generate de această tulburare. 2) la mulţi bâlbâiţi se dezvăluie tertipuri verbale sub formă de sunete.LOGOPEDIE tratament adecvat. localizare şi frecvenţă. 1995). logofobia. blocajele în vorbire şi alte tulburări în vorbirea expresivă. Suntem siguri că se vor găsi noi “modalităţi de tratament a bâlbâielii care. În cazuri grave pot ajunge până la 80-90 secunde. 103 . cu pauze nemotivate. ajungându-se la adoptarea unui ansamblu de măsuri cu caracter profilactic şi de tratament corespunzător (Tobolcea I. devine un adevărat stigmat al persoanei copleşite de această deficienţă” (Tobolcea. Vorbirea este sacadată. articulator şi de vorbire. lezează întreg aparatul respirator. De cele psihice aparţin întreruperile. aceasta dovedind tulburări ale funcţiei comunicării vorbirii. în cazuri medii. fenomenul fixării asupra defectului. Durata acestuia.

contorsiuni faciale sau mişcări ritmice ale membrelor. ca şi în alte nevroze. prin sistemul de lecţii. că influenţele climatice asupra bâlbâielii. un mediu ambient mai calm. defectele de vorbire la copiii bâlbâiţi se reflectă şi în scris sub forma repetării literelor asemănătoare. aproximativ de 3 ori. devine conştient de defect. Ssicorski explică acest fapt prin dezvoltarea congenitală mai bună a centrilor motori ai emisferei stângi la femei în comparaţie cu cea a bărbaţilor. programul apare mai costisitor pentru că nu se urmăreşte o terapie intensivă şi de scurtă durată. 3) o cizelare a unei vorbiri neclare a consoanelor. Unii autori (M. ce se manifestă prin apariţia unui blocaj tonic ce frânează de fapt emiterea sunetelor. în special în primul an. tendinţă de însingurare. sunt înlocuite în mod treptat cu spasme tonice care se generalizează asupra întregului aparat fonator. sentimentul de deprimare şi frământări constante datorate propriei vorbiri. bâlbâiala se întâlneşte mai rar decât la copiii din mediul urban. Încercările de a învinge obstacolele duc la extinderea spasmelor. Uneori. Acest fapt se explică prin condiţiile de viaţă: aer curat. încercările fără succes de a se dezbăra de acesta sau de a-l masca. aşezarea limbii într-o anumită poziţie. METODE DE TRATAMENT Bloodstein. Odată cu agravarea bâlbâielii. 2) o anumită melodie a vorbirii. adesea generează anumite particularităţi psihologice: timiditate. În agravarea bâlbâielii joacă un rol important. Bâlbâitul. simptomele primare: repetiţiile şi prelungirile de sunete. şovăială. evaluarea cunoştinţelor. apare tendinţa de agresivitate.În această încercare el reuşeşte să-şi înăbuşe simptomele primare (repetiţiile. Intensificarea bâlbâielii la copii se observă în perioada instruirii şcolare. pe de o parte. perioada maturizării sexuale. O. Bâlbâiala se întâlneşte mai des la băieţi decât la fete. a silabelor. Înţelegerea propriului defect de vorbire.(1987) a sistematizat principalele metode care au fost folosite în ultimii 200 de ani: 1) vorbire prelungită sau monotonă. Programul terapeutic pretinde de la pacient şi de la terapeut foarte mult.IOLANDA TOBOLCEA 4) la copiii bâlbâiţi (în special de vârstă fragedă) se observă în vorbire imperfecţiuni fiziologice de pronunţare a sunetelor. indisciplină şi brutalitate. 5) în unele cazuri. dimpotrivă. încearcă să-şi înăbuşe neajunsul evitând repetarea primelor cuvinte sau silabe din formular. bâlbâiala poate fi intensificată sub influenţa mediului şcolar. intensificarea activităţii copilului în perioada şcolară (inclusiv cea verbală). Printre copiii ce trăiesc în mediul rural. vorbire ritmică. particularităţile relaţiilor cu profesorii şi colegii etc. şi apoi în perioada maturizării sexuale. o utilizare incorectă a cuvintelor. 104 . sunt câteodată foarte puternice. schimbarea respiraţiei. De asemenea. Cauza acestor modificări se explică prin îndreptarea atenţiei copilului bâlbâit asupra propriei pronunţări. Zeeman) remarcă. o alcătuire incorectă a frazelor. Într-o fază mai avansată apar numeroase ticuri. clima poate influenţa agravarea bâlbâielii. de exemplu toamna şi primăvara. prelungirile de sunete) recurgând la o stare de supraîncordare. de formulare incorectă a propoziţiilor. Se pare că această terapie ar fi cea mai potrivită bâlbâitului la care tulburările de vorbire sunt însoţite de sentimente negative ce dezvoltă un comportament de evitare. Pe de altă parte. J. Din punctul de vedere al timpului.A. un ritm de viaţă mai lent. particularităţile psihofiziologice ale copilului: creşterea conştiinţei şi a autoaprecierii. teama de vorbire. apropierea de natură.

uşoare. moi. gradat. frecvenţa bâlbâielii este redusă sub influenţa DAF. A. B. Aceste contacte sunt sursa unei tensiuni articulatorii şi pot avea ca rezultat trecerea greoaie a fluxului de aer în cavitatea bucală. (1969) comunică rezultatele importante ale studiilor DAF: 1) în general. Soderberg. ♦ Terapeutul să ofere frecvent modele de reducere a ritmului vorbirii. tehnicile sale fiind valabile şi astăzi. G. Pentru realizarea vorbirii întârziate se remarcă: ♦ Explicarea conceptului de “ritm de vorbire lent” în funcţie de vârsta copilului. Iniţial s-a înţeles prin vorbirea prelungită: o încetinire a vitezei de vorbire şi lungirea vocalelor. 3) DAF-ul duce la o reducere mai efectivă a bâlbâielii decât duce mascarea auditivă încercată de alţi terapeuţi. şi anume: 1) Introducerea şi folosirea vocii fără încordare în care un rol important îl au contactele articulatorii moi cum sunt: buzele.M. deci o schimbare care apare în condiţii DAF. (1951) şi Lee. pe o intonaţie naturală a sunetelor şi pe modele de accentuare corectă. Terapeuţii consideră că prin adăugarea de exerciţii de respiraţie. iar viteza de vorbire este mult diminuată. ci şi practice. (1853) şi a reintrat în terapie prin conceptul DAF (deleated auditory feed-back – întârzierea feed-back-ului auditiv). pauzele sunt permise în funcţie de exprimare şi respiraţie. scris etc. De exemplu privind un album cu animale ce se mişcă rapid sau încet. copiii pot imita mişcările corpurilor acestora. Accentul e plasat pe tranziţiile articulatorii netede. (1950). Copilul poate începe de la un ritm foarte încetinit şi treptat.A. 2) Prelungirea tuturor sunetelor. se obţine o vorbire normală. ceea ce este o experienţă amuzantă pentru copii. Contactele articulatorii uşoare devin un instrument necesar în reducerea tensiunii în momentul bâlbâielii. desenat. asemănătoare bâlbâielii. bâlbâitul trebuie să înveţe să pronunţe cu mişcări articulatorii uşoare. tulburări care se manifestă prin repetare de silabe sau prelungiri de sunete.LOGOPEDIE LOGOTERAPIE Vorbirea prelungită Vorbirea prelungită a fost recomandată de Bell. În decursul timpului. ♦ Se poate asocia exprimarea verbală a copilului cu mişcări rapide sau încete ale corpului sau prin diferite activităţi: cântat. pe consoane şi pe vocale prelungite. ♦ Gestica poate fi folosită pentru a facilita creşterea controlului asupra ritmului vorbirii. 4) Intonaţia şi ritmul vorbirii sunt normale. 3) Continuitatea legăturii moi între cuvinte. Vorbirea întârziată Uneori sunetul ajunge la ureche cu o fracţiune de secundă prea târziu şi acest lucru determină tulburarea vorbirii normale. după cum arată Black. să se ajungă la un nivel rezonabil de fluenţă. 105 . De aceea. Bâlbâiţii pronunţă frecvent consoanele prin contacte articulatorii greoaie. 2) efectele DAF rezistă şi după ce feed-back-ul de întârziere este întrerupt. pentru a reduce tensiunea articulatorie. frazare şi prozodie. Rezultatele lui Lee au incitat nu numai la consideraţii teoretice. limba şi palatul. de capacitatea lui de înţelegere. acţiunea a fost dezvoltată şi conţine o combinaţie a mai multor aspecte. J. ♦ Folosirea feedback-ului auditiv întârziat (DAF) poate fi folosit pentru a facilita un ritm încetinit de vorbire.

Retardarea motorie se răsfrânge asupra întregii musculaturi cuprinzând şi aparatul verbal. bâlbâiala este legată de stări nevropate şi se numeşte "logonevroză". Putem conchide că logonevroza este o tulburare complexă a cărei manifestare principală.IOLANDA TOBOLCEA Vorbirea ritmică Vorbirea ritmică are o istorie destul de lungă în ce priveşte tratamentul bâlbâielii. stă la baza metodei. P. anxietate. B. silabelor şi cuvintelor. conduitei şi relaţiilor interpersonale ale acestuia. agravarea bâlbâielii. Astfel. neliniştit al mişcărilor. a grimaselor. a încordării şi a anxietăţii. în apariţia logonevrozei sunt implicaţi atât factorii etiologici ai bâlbâielii. prezenţa spasmelor. Această tensiune corespunde adesea cu retardarea vorbirii şi este o piedică importantă în corectarea vorbirii. (1972) susţine că reeducarea vorbirii logonevroticului trebuie să se facă concomitent cu influenţarea personalităţii. E.. handicapul". E. În cazul acesta. negativism. ca moment organizatoric. iar reţinerea în discuţii şi teama de vorbire creează o stare de inerţie. ce sunt foarte necesare bâlbâiţilor ce suferă de tulburări de ritm al vorbirii. de rigiditate.. alese sistematizat şi fundamentate metodic. 1940. E. Brady. opinează (1996) că:"Etiologia este comună pentru bâlbâială şi logonevroză: apariţia uneia sau alteia depinde de starea psiho-fiziologică a individului.Obsesia tulburării vorbirii sale îl torturează. ceea ce duce la o nevroză numită "nevroză obsesivă". şi Rossen. (1996) precizează că "Bâlbâiala este un fenomen mai mult de repetare a sunetelor. irascibilitate. iar logonevroza presupune pe lângă acestea. bâlbâiala. determinate de teama că va greşi în timpul vorbiri ETIOLOGIA LOGONEVROZEI Verza. E. Pentru stabilirea ritmului de vorbire s-au folosit metronomul şi vibrotactile (Barber. nuanţele ritmului şi alte mijloace ale vorbirii muzicale pot fi utilizate pentru ordonarea ritmului în mişcări. permit să se creeze o serie de exerciţii. W. Conţinutul ideatic al muzicii. devine o preocupare patologică. P. 1971) şi-a numit terapia "Metronome Conditioned Speech Retraining". L. adică instalarea logonevrozei. Brady. din experienţele clinice şi din studiile experimentale rezultă că bâlbâiala poate fi considerabil diminuată şi chiar eliminată. de felul cum trăieşte. (1972) arată că "momentul conştientizării bâlbâielii şi trăirea ca atare în planul personalităţii (a conştientizării respective) transformă bâlbâiala în logonevroză". Au existat două principale linii de acţiune şi anume: o pronunţare ritmică a silabelor fără ajutor exterior şi o vorbire ritmică cu ajutorul unui metronom. Fobia vorbirii se întăreşte sub forma unor legături durabile şi obsedante. Personalitatea logonevroticului sub unele aspecte se dezorganizează. punându-şi adânc pecetea asupra dezvoltării personalităţii. mutism. (1937). Deci. Verza. Verza. corelate adesea cu caracterul dezordonat. cât şi un complex de factori ce determină evoluţia. influenţează întregul comportament al individului. (1968. modificarea atitudinii faţă de vorbire şi de mediul înconjurător în general. putem afirma că în logonevroză aceşti factori se 106 . în plan psihic. Un avantaj important al acestei metode este tendinţa acesteia de a înviora tonusul muscular suprasolicitat al bâlbâiţilor. Ritmul muzical. Din aceste motive. După cum arată Johnson. LOGONEVROZA DEFINIREA ŞI IDENTIFICAREA LOGONEVROZEI Pe plan psihic este alterată întreaga personalitate. Verza. V. Dacă în etiologia bâlbâielii concură un complex de factori declanşatori. legitatea sa. saturaţia emoţională a acestuia. 1969).

Tocmai din acest motiv considerăm logonevroza ca un "cerc vicios" CONSIDERAŢII PRIVIND EVOLUŢIA BÂLBÂIELII SPRE LOGONEVROZĂ Bâlbâiala se manifestă de obicei între 3 şi 8 ani.LOGOPEDIE înscriu într-un vast complex multifactorial de origine somato-fiziologică. care determină anxietăţi privind modul său de a vorbi şi conştientizarea de către copil a disfuncţionalităţilor verbale.). Acestea sunt consecinţe induse şi nu cauza problemei. 107 . Tocmai în acest moment copilul devine logonevrotic. Deci. De acum înainte. Pe parcursul înaintării în vârstă. care se manifestă prin teama şi grija exagerată de exprimare. cu caracteristicile iniţiale: mici opriri şi pauze în exprimare şi caracteristica bâlbâielii primare este absenţa din partea bâlbâitului a conştientizării disfluenţei verbale. ajunge să-şi accentueze această tulburare până la stadiul instalării unei stări nevrotice (Tobolcea I. situaţia logonevroticului poate fi reprezentată prin schema: preocuparea pentru a vorbi constientizarea bâlbâielii nelinişte sau agitaţie în timpul vorbirii erori şi opriri vorbirii Deci. de respiraţie. Îndreptarea atenţiei în mod continuu asupra propriei articulări dobândeşte un caracter patologic. psihologică. Această situaţie poate fi reprezentată prin schema următoare: singure disfluenţe DA trec copilul NU raţionări şi comportament negativ ocazionale conştientizarea defectului vorbirii "Eu nu sunt capabil să vorbesc" LOGONEVROTIC În această situaţie. în anturajul copilului apar evaluări ale diferitelor situaţii. bâlbâiala a devenit un mecanism care se autoalimentează. când cel în cauză. conştientizând în mod acut deficienţa sa de exprimare. pedagogică şi socială. un "cerc vicios". tulburări de comportament. la perturbarea verbală se adaugă toate aspectele de anxietate. folosim termenul de logonevroză pentru bâlbâiala ajunsă la un stadiu cronic.

legată de trăsăturile emoţionale şi care se oglindesc în propria luptă fără succes cu bâlbâiala.componenta comunicativă . . . acestea produc neplăceri. Nu rareori se observă o încordare psiho-motorie generală. Acesta este rezultatul primirii şi prelucrării informaţiei despre dificultăţile. 2) Există o legătură directă a fixaţiei cu vârsta copilului. legate şi de perioada de pubertate.interpersonală. picioarelor.Încercările de mascare a greutăţilor de vorbire îl fac pe bâlbâit să recurgă la diverse subterfugii care influenţează motricitatea generală (mişcări ale mâinilor.componenta motorie . Pentru a tinde spre realizarea acestui scop este necesar: .să-l informăm asupra proceselor pe care le va suporta pentru a ajunge la scop.intrapersonală. capului) precum şi în motricitatea vorbirii (muşcarea vârfului limbii.componenta cognitivă . Spasmul tonic poate fi privit uneori ca o încercare a logonevroticului de a lupta cu propriul său defect. În cadrul subterfugiilor (evitării) intră mişcările ajutătoare la care recurg bâlbâiţii pentru a masca sau uşura vorbirea dificilă. da. sensibilitate. nu. apariţia dereglărilor în sistemul nervos şi endocrin. Cu cât este mai mare fixaţia. De la prima reacţie emoţională involuntară asupra defectului logonevroticii îşi formează treptat propria relaţie cu ei înşişi. muşchii gâtului) precum şi subterfugii spontane. încercările neizbutite de îndepărtare sau mascare provoacă la logonevrotic diferite reacţii psihice: vulnerabilitate. mimica feţei. . . stângăcie în mişcări.motivarea orelor obositoare ale exerciţiilor care-l vor ajuta să ajungă la un model de vorbire normal. Înţelegerea fenomenului fixării poate fi determinată astfel: reflectarea defectului de vorbire (spasmul vorbirii) în întreaga activitate psihică a logonevroticului.verbală.IOLANDA TOBOLCEA SIMPTOMATOLOGIE ÎN LOGONEVROZĂ În apariţia logonevrozei apar ca trăsături caracteristice diferite tulburări motorii ale vorbirii (spasme în vorbire. OBSERVAŢII TERAPEUTICE De regulă scopul terapiei este de a asigura pacientului capacitatea de a vorbi normal. 108 .să pretindem schimbarea poziţiilor şi a sentimentelor faţă de sine şi lumea înconjurătoare pentru a atinge scopurile terapiei propuse. nemulţumiri ce sunt transformate în procese psihice. Componentele integrate sunt: . complexitatea activităţilor psihice legate de formarea personalităţii copilului.componenta emoţională-fiziologică bazată pe experienţă. şi invers. nelinişte prelungită sau moleşeală. corpului. a buzei inferioare. sugestionabilitate etc. iată etc. teamă. Conştientizarea defectului de vorbire. S-a constatat că : 1) Fixaţia este unul din factorii de bază ce complică structura defectului şi eficacitatea încercărilor de îndepărtare a lui. ticuri. cu atât rezultatul muncii logopedului se observă mai greu. De obicei. umezirea buzelor) şi folosirea unor sunete şi cuvinte ajutătoare: şi. atât cât poate să evolueze în timpul terapiei. 4) Efectul muncii logopedului cu logonevroticul este dependent de diferitele grade de fixaţie asupra defectului propriu. . timiditate. caracterul tulburării motorii este legat de relaţia emoţională a copilului cu defectul său. Aceasta se explică prin prezenţa factorilor neplăcuţi din mediul înconjurător. 3) Se remarcă o legătură cu caracterul complicat al tulburărilor motorii. obstacolele vorbirii. stări care interacţionează cu mediul înconjurător.

Emoţională: 1) tensiune. momentele de bâlbâială trebuie însoţite de o teamă minimă şi de un sentiment redus al penibilului pentru a evita reactivarea circuitului bâlbâielii. 2) mişcări însoţitoare. C o m p o r t a m e n t a l ă: 1) fluenţa vorbirii îmbunătăţită. 109 . cognitive şi emoţionale sunt integrate într-un cerc închis E m o ţ i o n a l ă: 1) relaxarea. gânduri negative anticipante care însoţesc bâlbâitul şi îl fac să devină o persoană retrasă Circuitul bâlbâielii: bâlbâiala se află într-un cerc în care componentele comportamentale. D. o atitudine pozitivă şi relaxare care să se integreze într-un sistem încurajator Această metodă conţine un paradox: pe de o parte exersăm cu pacientul o tehnică de evitare a bâlbâielii. 2)încrederea în propria persoană.acest fapt are o mare importanţă pentru pacienţi deoarece se clarifică deficienţele de care suferă. Pentru a realiza un oarecare control şi o viziune de ansamblu asupra evoluţiei vom aborda în discuţiile cu pacientul etapele pe care le vom parcurge în terapie pentru a se ajunge la bune rezultate. Comportamentală: 1) lipsă de fluenţă în vorbire (bâlbâială). şi Brady. Experienţă negativă care influenţează comportamentul încordare intensificarea tendinţelor de bâlbâială Gândire negativă ce conduce la emoţii negative C o g n i t i v ă: Idei. 3) lipsă de adaptare socială. Structurarea acestor probleme este importantă pentru pacienţi şi terapeuţi pentru că dă o nouă imagine motivaţiei şi de aici se deduce terapia pentru diferite stadii şi grade ale deficienţei. 2) interacţiune socială îmbunătăţită. Corespunzător situaţiilor individuale trebuie să li se acorde preponderenţă laturii tehnice a vorbirii şi problematicii emoţionale. Buna structurare a etapelor terapiei şi progresul programului pot fi realizate prin fixarea ritmului şi vitezei de lucru ce se potrivesc pacientului. Aceasta pare să fie de mare importanţă pentru profilaxia revenirilor. 2) teamă. După terminarea terapiei. 3) ruşine. Munca terapeutică începe prin analiza unei schimbări a simptomelor. iar pe de altă parte tindem să reducem prin acest lucru sentimentele negative legate de bâlbâială şi să pretindem o atitudine acceptabilă faţă de fenomenul ca atare.LOGOPEDIE Lucrările lui Burns. C o g n i t i v ă: Idei şi gânduri îmbunătăţite despre imaginea proprie Circuitul fluenţei: scopul tratamentului este de a dezvolta în cadrul acestui cerc o fluenţă îmbunătăţită. (1980) încearcă să contureze aşa-numitul "cerc al bâlbâielii" care poate fi înlocuit printr-un "cerc al fluenţei". P. Cele mai bune rezultate ale terapiei se bazează pe formarea capacităţilor de control care să ducă la o teamă foarte redusă.

care organizează gândirea şi capacitatea organelor fonatorii de a o transmite prin vorbire. exerciţii pentru fortificarea aparatului fonoarticulator. pot apare deformări ale sunetelor. Vorbirea este agramaticală. precise cu forţa şi durata necesară. în ritm moderat şi accelerat. încât vorbeasc până elimină tot aerul din cavitatea pulmonară. agitaţia. Se fac şi exerciţii de citire cu voce oscilantă în intensitate şi cu ritmuri diferite. 110 . mişcări ritmice a mâinii şi piciorului. BRADILALIA Bradilalia. Unii tahilalici pot avea o vorbire corectă. Corectarea tahilaliei se desfăşoară în linii mari în mod asemănător bâlbâielii. fiind însoţită de mişcări ale mâinilor. poziţie a cuvintelor. până se ajunge la normalizarea acestuia. incomplet articulate. Vocalele sunt pronunţate tărăgănat. la copiii nervoşi. care să întărească şi să stimuleze sistemul nervos. înlăturându-se neastâmpărul. fac multe greşeli de gen. exerciţii pentru corectarea fiecărui sunet deficitar. tărăgănată. a tulburării glandelor cu secreţie internă sau subnutriţi. Se va insista pe exerciţii de gimnastică respiratorie. opusă tahilaliei. pronunţarea corectă a fiecărei silabe. Bradilalia apare la copiii extenuaţi din cauza unor boli. Se vor folosi citirea. exerciţii de citire cu respectarea semnelor de punctuaţie. elimină prepoziţiile. fiind un conflict permanent între gândire şi vorbire. şters. Pe baza bătăilor metronomului se poate accelera ritmul vorbirii. mult timp folosindu-se vorbirea reflectată. confuz. excitaţi. consoanele sunt slab articulate. procesele de gândire fiind şi ele încetinite. D. În general. Bradilalicii pronunţă sunetele neclar. omit vocale. În primul rând se va acţiona asupra sistemului nervos prin tratament medicamentos şi se va educa puterea de stăpânire şi autocontrol. cântul etc. pronunţă cuvintele fără a respecta ritmul inspir-expir. înlocuiesc sau omit consoane. Se va urmări reglarea ritmului prin efectuarea de exerciţii. caz. semnifică vorbirea foarte înceată. Dacă sunt şi alte tulburări metodele se combină. timp.IOLANDA TOBOLCEA Este necesar ca în permanenţă să întărim încrederea pacientului în posibilităţile sale şi să-l încurajăm în exersarea diferitelor exerciţii dificile. Pentru corectarea vorbirii se vor efectua exerciţii pentru accelerarea ritmului vorbirii şi realizarea unei vorbirii clare. fără modificări acustice ale sunetelor sau fără deformări sintactice ale propoziţiilor. Dacă tahilalia nu este corectată la timp se poate transforma în bâlbâială. 1980). întregului corp. exerciţii de citire a cuvintelşor cu grad ridicat de dificultate pentru tonifierea aparatului fonoarticulator. TAHILALIA Prin tahilalie se înţelege vorbirea accelerată. rară. rapidă care apare. La alţii. "Scopul terapiei este de a conduce pacientul ca el să devină maestrul vorbirii sale şi nu sclav" (Murray. În general bradilalia este însoţită şi de bradipsihie. în special. braţelor. povestirea. insistând pe ritmul accelerat unde se poate folosi metronomul. se consideră că vorbirea accelerată s-ar datora unei dizarmonii între activitatea scoarţei cerebrale. Pentru început se va aplica tratament medicamentos. C.

dar poate apare şi în afara ei. limba încordată sprijinindu-se pe o parte sau alta a cavităţii bucale sau în afara gurii. se produc opriri în vorbire asemănătoare cu ale bâlbâielii. AFTONGI În timpul vorbirii sau a încercărilor de a vorbi. 111 . Vorbirea lor este însoţită de ticuri nervoase sau coreice ale muşchilor mimicii şi articulatorii.LOGOPEDIE E. Această manifestare poate apare ca un simptom al bâlbâielii. vorbirea devenind imposibilă. în muşchiul limbii apare un spasm de durată. În tratamentul logopedic al aftongiei se recomandă exerciţii de gimnastică a limbii şi de educare a vorbirii. TULBURĂRILE COREICE La persoanele care prezintă astfel de tulburări. dar în general tulburarea este foarte rezistentă la tratament. F.

pentru desemnarea tulburărilor lexico-grafice. Verza propune o definiţie a disgrafiei şi dislexiei care să ia în considerare mai multe criterii : etiologic. deformări de litere şi grafeme. manifestată prin tulburări la nivelul percepţiei auditive. adăugiri şi substituiri de cuvinte şi chiar de sintagme. a nedezvoltării vorbirii sau a deteriorării ei etc. fenomenele respective sunt legate în plan psihologic. Dificultăţile în însuşirea citirii se referă atât la corectitudine cât şi în modul conştient. se găseşte rar la copil. Dislexia comportă definiţii foarte variate. Disgrafia este incapacitatea copilului (cu limbaj. Disgrafia se referă la tulburările ce intervin în actul grafic. a unor condiţii cu caracter genetic. omisiuni şi substituiri de grafeme şi litere. E. În actul grafic. ea implicând grave tulburări la nivelul structurilor centrale. pentru tulburările totale sau cu o arie complexă de întindere şi profunzime. dezvoltare mintală normală) de a învăţa corect şi de a utiliza corect scrisul în condiţiile de şcolarizare normală.. care îşi au originea în etiologia ce stă la baza producerii fenomenului şi a componentei structural-funcţionale afectate ce determină imposibilitatea dezvoltării abilităţilor de scris-citit. Cei mai mulţi autori folosesc termenul de disgrafie-dislexie. curent şi expresiv pe care trebuie să-l realizeze cititul. ci o incapacitate de exprimare ce are drept particularitate constanţa pe o perioadă mai lungă. este destul de dificilă. omisiuni. adăugiri. Astfel. pentru tulburările parţiale.IOLANDA TOBOLCEA VII. disortografiile şi discaligrafiile. a modificărilor morfo-funcţionale. Dislexia este definită ca dificultate de a citi. şi a deteriorării unor funcţii din cadrul sistemului psihic uman. a insuficienţelor în dezvoltarea psihică şi a personalităţii. neurologic şi psihomotric.Agrafia este incapacitatea relativ totală a învăţării actului grafic. că se poate considera dislexic un copil care deşi are toate condiţiile externe nu deprinde citirea din condiţii intrinseci. de la nivelul sistemului nervos central. inversiuni. În cadrul tulburărilor scrisului. recunoaştem agrafia. plasarea defectuoasă în spaţiul paginii a grafemelor. şi care se manifestă prin apariţia de confuzii frecvente între grafemele şi literele asemănătoare. tulburările disgrafice ce intervin. TULBURĂRILE LIMBAJULUI SCRIS – CITIT ( DISGRAFIE-DISLEXIE / AGRAFIE-ALEXIE) TERMINOLOGIE ŞI DEFINIŢIE În literatura de specialitate se întâlneşte o pluraritate de termeni. nu sunt simple oscilaţii ale procesului de cunoaştere. neînţelegerea completă a celor citite sau 112 . dislexia poate fi definită prin toate tulburările ce apar în procesul de achiziţie a lexicii. lingvistic şi psiho-pedagogic: Tulburările lexico-grafice sunt incapacităţi paradoxale totale în învăţarea şi formarea deprinderilor de citit-scris. simptomatologic. Între cele două procese nu se pot face disocieri deoarece atât învăţarea acestora cât şi în tulburarea lor. esenţial este să se înţeleagă. şi agrafie-alexie. Învăţarea lui ca proces complex şi de durată. disgrafia. a deficienţelor spaţio-temporale şi psihomotricităţii. auz. în mecanismele actului lexic. cunoscute sub denumirea de alexie-agrafie sau incapacităţi parţiale denumite dislexiedisgrafie ce apar ca urmare a existenţei unor factori psiho-pedagogici necorespunzători sau neadecvaţi la structura psihică a subiectului. optice şi a celei kinestezice ca semne revelatoare. Scrisul copilului are propria sa devenire şi evoluţie.

deficienţe de ordin senzorial. deficit de concentrare. .deficit de abstractizare-generalizare. cu celelalte aspecte ale personalităţii. precizarea lor este mai dificilă.au fost delimitate două categorii de factori: A) Factori ce aparţin subiectului: . O constatare ar fi că elevii din clasele mici comit o mare parte din greşelile de scriere datorită conflictului care apare între particularităţile regionale şi normele standard ale limbajului literar cerut în şcoală. . .deficienţe pe linia activităţii şcolare. lipsa de coerenţă logică a ideilor în scris şi în final. Dată fiind complexitatea etiologiei dar. . Necesitatea însuşirii structurilor fonetice indicate de normele standard ale limbii prelungeşte stadiul de însuşire şi stabilizare a acestor forme până în clasa a patra la copiii cu o dezvoltare intelectuală medie. . nu acţionează o singură cauză ci mai multe.nedezvoltarea şi tulburările vorbirii.nivelul socio-cultural scăzut al familiei.tulburări în funcţiile superioare ale limbajului.gradul dezvoltării intelectuale. . după aceea.instabilitate emoţională.fatigabilitate. printre care şi aspectul defectelor de limbaj. ci o incapacitate de a edifica scheme motorii sau perceptive suficient de diferenţiate care să asigure identitatea grafemelor în scriere-citire. .slaba dezvoltare psihologică.slaba integrare în colectiv. În ceea ce priveşte randamentul şcolar la copii disgrafici-dislexici se înregistrează eşecuri care pot merge până la pierderea anului şcolar. ea trebuie privită în raport cu nivelul dezvoltării mintale şi. deci intră în faza finală a deprinderilor. . disgrafia-dislexia nu este numai o insuficienţă a însuşirii scris-cititului. 113 . .metode şi procedee necorespunzătoare pentru învăţarea scrisului. La majoritatea disgrafo-dislexicilor întâlnim: . mai ales că de cele mai multe ori. . neputinţa de a dobândi abilităţile corespunzătoare vârstei. în provocarea tulburărilor scris-cititului.manifestări sechelare în intelect. În mod obişnuit se susţine că procesul scris-cititului se automatizează. la sfârşitul clasei a doua. B) Factori ce aparţin mediului: .starea generală a sănătăţii. ETIOLOGIA TULBURĂRILOR LIMBAJULUI SCRIS-CITIT Aşa cum reiese din definiţia dată de Emil Verza.condiţii motivaţionale. dezvoltării psihice şi instrucţiei.reacţii nevrotice. Influenţa disgrafiei-dislexiei asupra dezvoltării intelectuale trebuie analizată cu mult discernământ. Sintetizându-se datele referitoare la etiologia disgrafiei-dislexiei. . . .dezinteresul familiei faţă de pregătirea copilului.leziuni ale creierului. . .LOGOPEDIE scrise.

114 . ceea ce conduce la fatigabilitatea sporită şi scăderea imboldului voliţional pentru activitate. care se manifestă mai mult sau mai puţin pregnant. dificultăţile cele mai pregnante nu le au la dictare. Deşi pare surprinzător. lent. ci la copierea unui text. Între cele două componente. Claparede propune termenul de bradilexie pentru citirea lentă şi bradigrafie pentru viteza redusă în scriere. De remarcat însă că asemenea cauze. se consideră că sarcinile purtate dificil.factori materni. dar care nu pune probleme deosebite în învăţarea scrisului cu mâna dreaptă. Factorii socio-economici se referă la condiţiile materiale şi culturale în care se formează copilul.DISLEXIE O caracteristică generală a disgrafiei-dislexiei este manifestarea fenomenelor negative a scriscititului cu un caracter constant şi tendinţă de a se agrava. . rară. trebuie să existe o unitate şi un echilibru pentru a putea reproduce grafic complexul sonor. prin consolidarea deprinderilor greşite şi prin trăirea dramatică pe plan intern a eşecurilor. . de cele mai multe ori nu se reduc numai la provocarea tulburărilor de scris-citit. înghesuie grafemele dând impresia suprapunerii lor. Sunt două faze care devin evidente: . puchinos. iar cei la care se manifestau asemenea dificultăţi au fost încadraţi în altă categorie. b) Dificultăţi în corelarea complexului sonor cu simbolul grafic şi în înţelegerea sensului convenţional al simbolurilor lexiei În principal asemenea dificultăţi se datoresc tulburărilor de la nivelul percepţiilor acustico-vizuale şi în general. lentă. La cei mai mulţi există o uşoară stângăcie sau lateralitate încrucişată. Din punct de vedere motric nu a fost posibilă punerea în evidenţă a unor tulburări.locul ocupat de copil în raport cu ceilalţi fraţi. în funcţie de profunzimea şi întinderea leziunii. precum şi a discriminării simbolurilor verbale. DEZVOLTARE ŞI SIMPTOMATOLOGIE ÎN DISGRAFIE . Acestea nu determină în mod direct tulburările grafice-lexice. ci vizează şi alte handicapuri psihice. de la nivelul proceselor cognitive ce au implicaţii negative asupra efectuării operaţiilor de analiză şi sinteză. lipsa de preocupare pentru dezvoltarea psihofizică a copilului influenţează defavorabil dezvoltarea generală şi nu contribuie la formarea deprinderilor grafice-lexice de timpuriu. dar mediul cultural scăzut.În alte situaţii grafemele sunt inegale ca mărime şi depăşesc spaţiul normal din pagină. . Astfel.În unele sitiaţii copilul scrie foarte mărunt. ca şi naşterile grele ce se soldează cu leziuni la nivelul creierului pot fi factori incriminanţi în tulburările grafice-lexice. ca derivat al bradilaliei ce desemnează vorbirea sacadată. vizuală şi acustică. aceasta se întâmplă şi datorită faptului că nu se formează rezistenţa fizică şi psihică la efort. stacato Se pare că cea mai mare categorie de disgrafici-dislexici este constituită din cei ce scriu şi citesc extrem de încet în raport cu cei ce nu prezintă astfel de deficienţe.factori socio-economici.IOLANDA TOBOLCEA Există alte trei categorii de factori care sunt discutaţi în literatura de specialitate ca fiind posibili în producerea disgrafiei-dislexiei: . În continuare vor fi prezentate câteva manifestări ale tulburărilor disgrafice-dislexice: a) Scrisul încet.

iar în unele cazuri şi în copierea unui text.LOGOPEDIE Aceste două condiţii facilitează funcţionarea. Nerespectarea spaţiului paginii ce se poate manifesta prin redarea inegală a unor grafeme. o serie de caracteristici: Omisiuni de grafeme şi cuvinte. sărirea unor rânduri. Uneori grafemele se prelungesc exagerat producându-se o unificare între cuvinte. emiterea unor vocale ce dau impresia existenţei unor cuvinte parazitare în vorbire. greutăţi în înţelegerea celor citite. Omiterea nu se produce similar în toate cazurile. Contopirea unor cuvinte prin alungirea unor linii ce unesc cuvintele respective . În cadrul citirii pot fi surprinse următoarele caracteristici: greutăţi în citirea cuvintelor cu un grad mai mare de dificultate. c) Dificultăţi în respectarea regulilor gramaticale şi caligrafice Această categorie de dificultăţi poate fi luată în consideraţie în calitate de erori tipice disgrafice şi dislexice numai după trecerea unui timp necesar instruirii în scopul învăţării şi formării deprinderlor ortografice şi caligrafice. Scrierea substantivelor proprii cu literă mică. Unirea unor cuvinte care se scriu despărţit. creând aşa-numitul fenomen de contaminare. Adăugiri de grafeme şi cuvinte . nepăstrarea direcţiei de scris. greutăţi în diferenţierea cuvintelor şi literelor asemănătoare din punct de vedere auditiv. ele trebuie să se producă cu o anumită constanţă şi frecvenţă în compuneri şi dictări. Toate aceste dificultăţi fac să apară. ceea ce-l determină pe dislexic să încerce ghicirea lor. Despărţirea unor cuvinte care în mod normal se scriu împreună. De asemenea. Tot în textele scrise pot să apară şi unele semne de punctuaţie necunoscute nu numai pentru cititorul normal. Din punct de vedere caligrafic scrisul disgraficului este inegal. suprapunerea altora. a operaţiilor de analiză şi sinteză. la această categorie de disgrafici-dislexici. ea depinzând de o serie de factori printre care cei mai importanţi privesc: Locul ocupat de o anumită literă sau grafem în raport cu altele. în planul ideaţiei. ca şi a celor de comparare şi discriminare a grafemelor în vederea redării lor diferenţiate. pentru a le considera specifice. rânduri ce se suprapun sau lasă un spaţiu prea mare între rânduri. În unele cazuri se scrie cu literă mare şi la mijlocul cuvântului iar în altele se începe propoziţia sau fraza cu literă mică. Manifestarea scrisului în oglindă sau a unor fenomene asemănătoare prin rotirea (trecerea) unui grafem în locul altuia. dar nici disortograficul nu le mai cunoaşte după un timp relativ scurt şi nu poate oferi explicaţii asupra lor. Agramatismele cele mai evidente sunt: Despărţirea incorectă a unor cuvinte la capăt de rând. împrăştiat. 115 . dar este foarte evident în dictări şi compuneri. dezordonat. Înlocuirea unor grafeme cu altele . grafeme şi cuvinte În copierea unui text fenomenul este mai rar întâlnit şi are un caracter labil. d) Omisiuni de litere. omiterea unor foneme sau cuvinte. cu grafeme ce variază ca proporţie.

Aşa cum bâlbâiala şi logonevroza determină în vorbire repetarea frecventă a unei anumite categorii de sunete. e. dar dificultăţile apar în cazul contopirii cuvintelor scurte cum ar fi cele de legătură. dar devin pronunţate adăugirile de grafeme.IOLANDA TOBOLCEA Lungimea şi dificultatea cuvântului scris. Atât pentru grafie cât şi pentru lexie. cititorul se descurcă mai uşor dată fiind accesibilitatea intuitivă. După principiul asemănării. d-t. Alte caracteristici privesc omisiunile de cuvinte. Un fenomen de asemenea specific pentru aceşti elevi este acela al omiterii de silabe la începutul sau la sfârşitul cuvântului şi în interiorul lui. Când cuvintele contopite sunt lungi. l. grafeme şi cuvinte Adăugarea grafemelor are loc în special la sfârşitul cuvântului sau fenomenul se manifestă sub forma repetării cuvintelor de legătură. spre deosebire de omisiuni şi adăugiri aici conturându-se anumite reguli după care se defăşoară substituirile şi confuziile. În primul rând substituirile se datoresc confuziilor dintre grupurile de litere şi grafeme asemănătoare din punct de vedere optic: d-p-b. a căror foneme se găsesc două câte două în opoziţie principală surd-sonor. u. în special a celor de legătură. care denotă o slabă centrare psihică pe operaţia efectuată. Vocalele cel mai frecvent omise sunt: i. însă în ambele situaţii cauza nu este reprezentată de neatenţia subiectului. se produc substituiri şi confuzii şi pentru grupurile f-v. f) Substituirile şi confuziile de litere. ci de slaba posibilitate de concentrare a atenţiei şi a exacerbării excitaţiei nervoase. a-ă. fie kinestezic. În unele cazuri comprimarea se realizează prin scrierea unei părţi de cuvânt (mai des la sfârşitul acestuia) iar în altele prin suprimarea unor litere sau grafeme ce pot fi plasate în orice poziţie a cuvântului. fie din punct de vedere fonematic. în acelaşi mod are loc transpunerea acestora în scriere sub forma adăugirilor. fenomenul de adăugire de grafeme şi cuvinte se realizează pe fondul unei uşoare dereglări a percepţiei. c-g. ceea ce conduce la ideea diminuării importanţei vocalelor în recunoaşterea cuvântului. şi a subordonării actului motric în plan mental. g) Contopiri şi comprimări de cuvinte Aceste fenomene se produc în scris prin alungirea liniei de la ultimul grafem care se uneşte cu primul grafem al cuvântului următor. În ceea ce priveşte sistemul consonantic. Dificultatea realizării grafice a grafemului. cele mai frecvente omisiuni se produc în cazul lui n. 116 . La baza explicaţiei fenomenului stă de fapt inerţia proceselor nervoase şi a funcţiilor psihice care determină o inoperare la nivelul structurilor logice. fie optic. Aceasta şi pentru faptul că deficientul nu ia în consideraţie contextul. u-n. ceea ce determină ciuntirea sau trunchierea cuvântului. grafeme Grupa substituirilor poate fi considerată una din caracteristicile reprezentative pentru tulburările limbajului scris. b-p. t. t-ţ şi invers. e) Adăugirile de litere. a. atenţiei. r. există o anumită preferinţă în adăugarea grafemelor când acestea se produc pe fondul tulburărilor de ritm şi fluenţă. s-ş. Ca fenomen caracteristic pentru disgrafici-dislexici se observă omisiunile de grafeme ce vizează sistemul vocalic. De asemenea. Din perspectivă psihologică confuzia şi substituirea cuvintelor este determinată de faptul că deficientul cu tulburări ale limbajului scris-citit nu conştientizează în toate situaţiile cuvântul scris (în special în dictări) şi nu surprinde sensul acestuia. trecând peste el printr-o percepere globală bazată pe intuiţie. iar în plan mental nu se realizează în mod riguros operaţiile de analiză şi sinteză.

În ceea ce priveşte greşelile de formă şi proporţie. textul nu capătă unitate fiind dezordonat. METODE ŞI PROCEDEE DE CORECTARE A DISGRAFIEI ŞI DISLEXIEI În corectarea disgrafiei şi dislexiei trebuie să se aibă în vedere câteva obiective importante în raport de care se adoptă metodele şi procedeele cele mai adecvate. 117 . iar în cazul în care i se prezintă textul respectiv. i) Scrisul servil şi scrisul în oglindă Scrisul servil se manifestă prin înclinarea exagerată spre dreapta sau spre stânga. ele determină lipsa de claritate a textului şi confuzia dintre grafeme prin nerespectarea dimensiunii literelor şi a proporţiilor bastonaşelor. un disgrafic-dislexic pus în situaţia de a-şi citi propriul scris nu se descurcă. peste o anumită perioadă de timp. iar spaţiul dintre rânduri nu este regulat. chiar şi atunci când spaţiul paginii este liniat. dacă tulburările de scris-citit sunt dublate de o altă deficienţă (de intelect. nu şi-l recunoaşte. sau a dereglărilor emisferei drepte din regiunea parietală dreaptă a creierului cauzate de diferite disfuncţiuni neurofiziologice. Interesant este faptul că în scris. grafemele sunt executate alungit şi nu au înălţimea necesară pentru a putea fi percepute uşor. în aceste condiţii scrisul devenind dezagreabil şi ilizibil. ceea ce determină o nerespectare a orizontalei rândului. Neîndemânarea. Scrisul ca în oglindă se relizează printr-o rotire a grafemelor şi literelor în aşa fel se ajunge la o reflectare inversă a imaginii respective pe creier. natura etiologiei dislexo-disgrafiei. păstrarea direcţiei se face cu oscilaţii de la un rând la altul.LOGOPEDIE Există şi o a treia posibilitate. dar există şi posibilitatea modificării acestuia şi chiar a formei sale acustice. Acest cuvânt nou îşi poate păstra sensul. enumerăm următoarele: simptomatologia şi diagnosticul logopedic diferenţial. sărirea şi suprapunerea rândurilor În disgrafie-dislexie urmărirea liniei drepte de scriere-citire devine foarte dificilă.În asemenea situaţii. deoarece adeseori literele sunt retuşate. h) Nerespectarea spaţiului paginii. Greşelile de formă şi proporţie. în special a celor asemănătoare din punct de vedere optic. iar liniile ce le unesc au întreruperi şi îngroşări. Neîndemânarea accentuează deformările şi nu se respectă caracteristicile caligrafice. dar acestea se deduc din cele nouă caracteristici principale la care ne-am referit anterior. sărirea şi suprapunerea rândurilor denotă tulburări spaţio-temporale relativ accentuate. În analiza tulburărilor de scris Ajuriaguerra ia în consideraţie trei categorii de itemi: Organizarea deficitară a paginii. Manifestările evidenţiate sunt cele mai caracteristice chiar dacă ele nu epuizează întrega arie a tulburărilor disgrafice-dislexice. Manifestarea în scris a nerespectării spaţiului paginii. Adesea. Dintre acestea. În consecinţă. psihică). ducând la constituirea unui cuvânt nou. ceea ce duce la deformarea grafemelor şi la slaba diferenţiere.senzorială. existând şi alte fenomene cum sunt cele de deformare a literelor în citit sau a omisiunilor de propoziţii şi sintagme în scris. când comprimarea se realizează prin păstrarea anumitor grafeme din cuvântul iniţial şi adăugarea altora.O astfel de tulburare este explicată prin tulburările oculo-motorii şi temporo-spaţiale şi a afecţiunilor encefalului determinate de meningite.

care sunt rezultatele şcolare ale logopatului. dar ele sunt deosebit de importante deoarece. creşterea vitezei acţiunii şi adoptarea unei scrieri corecte. Repetarea insuccesului şcolar accentuiază starea de oboseală intelectuală şi fizică. pentru că trasarea semnelor grafice şi urmărirea succesiunii desfăşurării literelor în cuvinte. din punct de vedere psiho-fizic. Înlăturarea atitudinii negative faţă de citit-scris şi educarea personalităţii Dislexo-disgrafia determină o stare de nelinişte şi teamă de insucces – ceea ce îl face pe subiect să trăiască momente stressante. Educarea şi dezvoltarea auzului fonematic Priveşte capacitatea de a identifica şi diferenţia sunetele limbii. nivelul de dezvoltare a limbajului în general. iar pe de altă parte. 2. vârsta logopatului. a cuvintelor în fraze. şi în terapia dislexo-disgrafiei se pot folosi două categorii de metode şi procedee: A. Ca şi în cazul corectării tulburări de limbaj. Existenţa tulburărilor auzului fonematic sau slaba dezvoltare a acestuia determină dificultăţi nu numai la nivelul emisiei. 1. iar ca efect. dar şi la cel al discriminării literelor şi reprezentării lor în planul grafic.de a distinge între sunet şi literă. 118 . reflectarea în planul personalităţii a tulburărilor de limbaj.Sunt indicate exerciţii care să ducă la conştientizarea raporturilor stânga-dreapta. pentru aplicarea metodologiei specific logopedice. Exerciţii pentru dezvoltarea musculaturii degetelor şi a mâinii Aceste exerciţii au o importanţă deosebită pentru formarea mişcărilor fine ale degetelor şi mâinilor. ceea ce duce la realizarea mişcărilor economicoase. şi faţă de activitatea de scris-citit. în general. A. exerciţiile fizice generale sunt importante pentru fortificarea generală a organismului. De asemenea. Metode şi procede cu caracter general şi B. dar şi pentru realizarea organizării spaţio-temporale şi pentru dezvoltarea mişcărilor fine şi sincronizate. specificul orientării spaţio-temporale. Metode şi procedee cu caracter specific logopedic. METODE ŞI PROCEDEE CU CARACTER GENERAL Această categorie vizează indirect corectarea dislexo-disgrafiei. Toate exerciţiile trebuie să contribuie la sincronizarea grupelor de muşchi antrenaţi în actul scrierii. se instalează o hipersensibilitate afectivă şi o stare de repulsie faţă de procesul instructiv. Educarea şi dezvoltarea capacităţii de orientare şi structurare spaţială În formarea deprinderilor de scris-citit funcţionarea corectă a activităţii de orientare şi structurare spaţială devine condiţie sine qua non. evitarea oboselii şi alunecarea facilă pe foaia de scris. pe de o parte. între sunet şi reprezentarea sa grafică. Aceste exerciţii trebuie să se desfăşoare sub formă ritmică. caracteristicile percepţiei auditive şi vizual-kinestezice. în special. înainte-înapoi. 4. ceea ce contribuie la o mai bună ţinere a instrumentului de scris. specificul dominanţei şi lateralităţii. sus-jos. fortifică organismul (fizic şi psihic) şi facilitează efectele acţiunii metodelor din categoria celor specifice. Folosirea cuvintelor sinonime şi paronime este deosebit de eficace la toate vârstele. Cu timpul. pregătesc subiectul. 3. a succesiunii rândurilor şi păstrarea spaţiilor dintre ele se constituie în faze ale procesului de achiziţie lexico-grafică.IOLANDA TOBOLCEA nivelul dezvoltării psihice a logopatului. deasupra-dedesubt.

colaborarea cu învăţătorii. şi în primul rând gândirea şi atenţia. Subiectul va fi învăţat să descompună elementele grafice şi lexice din care este format cuvântul.Atenţionarea asupra greşelilor trebuie să fie însoţită de indicarea corectă a modului de scis-citit. B. asupra procesului de analiză-sinteză a elementelor componente ale grafo-lexiei.Aceasta contribuie la formarea asociaţiilor dintre foneme şi grafeme. după metodologia cunoscută. activitatea de corectare trebuie să înceapă cu înlăturarea dislaliei. subiectul citeşte singur textul. 3. Obişnuirea logopatului să-şi concentreze activitatea psihică. cel mai eficace procedeu este acela al psihoterapiei.Începerea activităţii terapeutice cât mai de timpuriu şi odată cu manifestarea primelor elemente cu caracter dislexo-disgrafic. determinate de deficienţa de scris-citit. METODELE ŞI PROCEDEELE SPECIFICE: 1. 119 . Formarea capacităţii de conştientizare a erorilor tipice dislexice-disgrafice. exerciţiile efectuate să se bazeze pe materialul pe care îl foloseşte elevul în şcoală. Trebuie să se aibă în vedere o serie de principii generale care să direcţioneze activitatea de terapie: corectarea cât mai de timpuriu a dislexo-disgrafiei. Procedee: într-un text se subliniază litera sau literele afectate. cât şi în cel logic. apoi propoziţia şi unificarea lor pentru a le putea reda în mod unitar şi cursiv în scris-citit. 2.Când tulburările lexico-grafice sunt manifestări ale reflectării vorbirii deficitare. METODE ŞI PROCEDEE CU CARACTER SPECIFIC LOGOPEDIC Este necesar să amintim o serie de cerinţe în terapia specific logopedică a dislexo-disgrafiei: 1. literă-grafem şi fonem-literă. 2. 3. În cazul omiterii sau substituirii unor litere se apelează la fixarea şi recunoaşterea sunetului cu care începe cuvântul. şi subliniază literele sau cuvintele la care întâmpină dificultăţi şi apoi le transpune în scris. Dezvoltarea capacităţii de sesizare a relaţiei dintre fonem-grafem. exerciţiile efectuate să fie în raport cu gravitatea tulburărilor dislexo-disgrafice. la imaginile mai greu de evocat se poate scrie începutul denumirii ca apoi să fie completat de copil. rinolaliei. În primul rând trebuie urmărit să se înlăture teama patologică că va comite greşeli şi să se înlăture sentimentul de inferioritate instalat. se citesc litere. educatorii în vederea manifestării tactului şi îngăduinţei necesare faţă de elevul logopat. întreaga activitate necesară comportamentului lexico-grafic.Formarea şi dezvoltarea deprinderilor de analiză-sinteză.LOGOPEDIE Pentru înlăturarea unor astfel de comportamente. Ea se foloseşte cu scopul de a înlătura stările psihice conflictuale. de pe scheme-planşe. bâlbâielii. Prin această metodă subiectul învaţă să-şi controleze în plan mental şi acţional. apoi se vor scrie.. colaborarea cu părinţii logopatului. atât în plan lingvistic. grupuri de litere sau cuvinte. sub supravegherea logopedului. colaborarea şi participarea activă a logopatului la activitatea logopedică. după principiul de la simplu la complex. cât şi la diferenţierea acestora.

c) Citirea simultană şi scrisul sub control – subiectul citeşte odată cu terapeutul şi scrie sub supravegherea acestuia. ceea ce duce treptat la dezvoltarea echilibrului dintre excitaţie şi inhibiţie. apoi continuă un alt coleg în mod asemănător. Cele mai multe greşeli se fac la compunere. p-b-d . m-n. s-ş. formarea-dezvoltarea motivaţiei competiţionale şi a satisfacţiei pentru succesul împlinit. s-ş. Corectarea tulburărilor de vorbire se face înaintea sau concomitent cu terapia dislexodisgrafiei. Dezvoltarea şi perfecţionarea abilităţilor de citit-scris a) Citirea imaginilor izolate şi în suită – stimulează şi contribuie la dezvoltarea vorbirii copilului. Şi în acest caz se respectă principiul de la simplu la complex. b) Citit-scrisul selectiv – constă în indicarea cuvintelor şi propoziţiilor apreciate ca fiind critice sau care au un anumit grad de dificultate ce poate determina erori tipice şi pe care subiectul trebuie să le citească şi să le scrie. j) Exerciţii de copiere. Citit-scrisul. Fiecare greşeală este corectată imediat. selectiv trezeşte interesul şi motivaţia pentru desăvârşirea acţiunii. vizuală şi kinestezic-motrică Se recomandă folosirea unor procedee care să stimuleze şi să faciliteze analiza şi sinteza fonetică a structurii cuvintelor şi propoziţiilor. Dezvoltarea capacităţii de dicriminare auditivă. i) Citirea şi scrierea pe sintagme – subiectul trebuie învăţat să sesizeze sensul celor citite şi scrise şi să cuprindă în câmpul său perceptiv unităţile sintactice purtătoare de semnificaţii. Copierea contribuie la realizarea deprinderilor motorii şi la obişnuirea subiectului cu forma grafemelor şi cu diferenţele dintre ele. Majoritatea tulburărilor de vorbire se transpun în limbajul scris-citit. g) Citirea şi scrierea cu caracter ortoepic – fiecare silabă care se citeşte sau scrie cu dificultăţi este repetată de două ori. apoi indică un alt coleg care să continuie acţiunea. e) Citirea şi scrierea în ştafetă – un copil din grup citeşte sau scrie pe tablă una sau mai multe propoziţii. f) Citirea şi scrierea în ştafeta greşelilor – subiectul citeşte sau scrie până în momentul comiterii unei greşeli. Se poate alcătui un clasament pentru a stimula interesul de a obţine un rezultat bun. El învaţă să fie atent. Se poate folosi scrierea colorată cu una sau mai multe culori.IOLANDA TOBOLCEA 4. ca în final să se ajungă la cele polisilabice. f-v (componenta auditivă). dezvoltă interesul pentru citit şi poate fi apreciată ca o etapă ce conţine elemente de organizare a activităţii mintale. se obişnuieşte cu starea de aşteptare. ceea ce întăreşte încrederea în posibilităţile sale de scriere-citire. dictare şi compunere. Metoda este eficientă prin menţinerea stării de vigilenţă. Stimulează atenţia pentru a corecta greşelile şi să poată continua acţiunea. Pentru dezvoltarea capacităţii de discriminare se pot folosi comparaţiile pentru distingerea asemănărilor şi deosebirilor între diferite grafeme şi litere. h) Citirea şi scrierea pe roluri –fiecare subiect îndeplineşte un rol în cadrul unei povestiri şi va citi sau scrie numai acea parte care se referă la rolul cu care a fost investit. d) Citirea şi scrierea în pereche – doi subiecţi citesc şi scriu în acelaşi timp şi se corectează reciproc prin schimbarea alternativă a rolurilor. 6. Rezultatele sunt mai bune dacă se porneşte de la cuvinte mono şi bisilabice. 120 . spre deosebire de celelalte ce se scriu şi se citesc normal. Dictarea este mai dificilă pentru dislexo-disgrafici şi de aceea trebuie alese texte scurte şi organizate în funcţie de posibilităţile subiectului. (componenta vizuală) z-j. 5.

condiţie de bază în terapia tulburărilor grafolexice. bi. 8. autodictări. triftongilor pentru că aici au loc cele mai multe confuzii. 121 .LOGOPEDIE 7. compuneri. mijlocul şi finalul cuvântului. apoi în combinaţii de cuvinte mosilabice. facilitează stimularea activităţii psihice pentru transpunerea ideilor în planul comportamental verbal. a semnificaţiei lor şi a sensului propoziţiei cu care se exersează. Explicarea cuvintelor. Este necesar să se folosească şi grupurile diftongilor.şi trisilabice. Terapia dislexo-disgrafiei. Corectarea confuziilor de grafeme şi de litere. Se folosesc exerciţii care să urmărească formarea capacităţii de discriminare mai întâi a grafemelor şi literelor separate. ca şi solicitarea subiectului să formuleze povestiri. trebuie să vizeze dezvoltarea limbajului şi stimularea activităţii psihice. Poziţia ocupată în cuvinte de literele afectate trebuie să varieze la începutul.

tonus psihic scăzut 3) motorii . TULBURĂRI POLIMORFE ALE LIMBAJULUI A. deficit în percepţia vizuală.lipsa imboldului în vorbire . Deci. deficit emoţional: emotivitate.tuberculoza . Cauzele sunt grupate în trei categorii: 1) generale . ETIOLOGIA ALALIEI Cauzele alaliei sunt foarte complexe şi greu de precizat.alcoolismul părinţilor . Termenul de alalie vine de la grecescul alalos – fără vorbire.50%) 2) psihice . vorbirea altora.teama patologică .defecte generale de motricitate În mod cert în alalie se intâlneşte o slabă dezvoltare sau întârziere în dezvoltarea anumitor sisteme cerebrale: deficit în auzul fonematic care nu permite sesizarea şi diferenţierea sunetelor. DEFINIŢIE ŞI TERMINOLOGIE E. de organizare şi de dezvoltare a limbajului intâlnită la copiii care nu au vorbit niciodată şi care nu se explică prin deficitul de auz sau prin intârzierea mintală. alalia este tulburarea cea mai profundă de elaborare.IOLANDA TOBOLCEA VIII.întârziere motorie . cu toate că organele de recepţie sunt sănătoase şi insuficienţele nu-s de tip oligofrenic. lentoare.traume la naştere . Verza defineşte alalia fiind o tulburare gravă de vorbire determinată de factori nocivi care afecteaza mai mult sau mai putin zona centrala a vorbirii şi se caracterizează prin neputinta alaliculului de a vorbi şi a inţelege în totalitate sau suficient.mut. voinţă slabă.sifilis . 122 .rahitism .Verza). ALALIA Alalia ( conform clasificării tulburărilor de limbaj de E.ereditare (25% . deficit în funcţia de generalizare şi abstractizare. alături de afazie alcătuiesc tulburările polimorfe ale limbajului si vorbirii determinate de leziuni cortico-subcorticale.

Vorbirea se realizează cu mare dificultate datorită tulburărilor motorii articulatorii. lipsă de comunicare cu cei din jur. SIMPTOMATOLOGIE Vorbirea spontană este absentă sau redusă la 3-4 cuvinte. Mişcările fonoarticulatorii sunt difuze. 123 . alalia poate fi : 1) alalia motorie 2) alalia senzorială 3) alalia senzo-motorie sau mixtă 1) ALALIA MOTORIE SINONIMII: audiomutitate. Copilul alalic motor nu ştie să vorbească. La început încearcă să comunice şi să se facă înţeleşi prin mimică şi gesturi sau frânturi de cuvinte. fie pronunţă unele sunete sau cuvinte mono.şi bisilabice. Copilul alalic cu debilitate mintală se distanţează net faţă de copilul alalic fără debilitate mintală prin dezvoltarea din punct de vedere psihic într-un ritm încetinit şi limitat. perioadă în care copilul fie tace. La unii predomină forma dispraxică. îmbinările acestora sunt tulburate datorită şi tulburării auzului fonematic. să pronunţe cuvinte. chiar şi sub aspect gramatical. Vorbirea repetată este imposibilă. Diagnosticul alaliei motorii se bazează pe tulburarea pronunţată a vorbirii orale. La alalicii motori evoluţia este lentă. La majoritatea alalicilor coexistă forme dispraxice cu tulburări de organizare temporală. nu obţine cunoştintele necesare ceea ce creează o imagine falsă de intârziere mintală şi determină suferinţe psihice serioase: izolare. dezordonate. cu greutăţi deosebite în articularea sunetelor. irascibilitate. cu structură simplă. dominând vocalele. Sunt cazuri cand alalia poate fi însoţită de debilitate mintală. In perioada în care lipseşte vorbirea. dispraxie de limbaj. CLASIFICAREA ALALIEI După aspectele lezate ale limbajului. nesigure. Pentru alalia motorie sunt caracteristice tulburările de organizare temporo-spaţiale care constau în incapacitatea de realizare secvenţială a seriilor articulatorii. alalicii folosesc foarte mult vorbirea prin mimică şi gesturi. cu aspect de anchiloză motorie care poate alterna cu perioade de agitaţie haotică. în grade diferite. Pe parcurs vorbirea devine tot mai corectă. pe care nu le poate integra în cuvinte. Copilul alalic neputând vorbi. să formuleze propoziţii alcătuite din 2-3 cuvinte. Dispraxia buco-linguo-facială la copiii alalici există independent de actul fonator. dar prin metode speciale poate fi înlaturată în totalitate. apoi sub influenţa terapiei logopedice încep să articuleze corect sunetele. la alţii tulburări de organizare temporală. Alalicii motori sunt inhibaţi. fie emite sunete nearticulate.LOGOPEDIE SIMPTOMATOLOGIE La copilul alalic se menţine un mutism prelungit până la vârsta de 5-7-11 ani. gângurite. dar în unele cazuri alalicul motor poate pronunţa sunete sau silabe izolate. Acolo unde se pot repeta unele sunete sau cuvinte. De obicei. întârziere diferită de a oligofrenilor şi care dispare în timp pe parcursul terapiei logopedice. pe inexistenţa vorbirii articulate din cauza imposibilităţii executării mişcărilor verbale. alalicii prezintă întârziere în dezvoltarea fizică şi mintală. Persistă mult timp agramatismele. dislexia-disgrafia (în majoritate este consecutivă şi este corectată mai dificil). nereuşind să inregistreze performanţele copiilor alalici cu posibilităţi intelectuale normale. Se constată dificultăti în inţelegerea noţiunilor abstracte şi sesizarea sensurilor unor propoziţii.

logică. .Este afectată latura intermediară dintre organele periferice şi centrul cortical al elaborării limbajului. Ca şi la celelalte tulburări de limbaj ea este dependentă şi de gradul deficitului neurologic.Comportament inadecvat. Deoarece alalicul senzorial prezintă o intârziere uşoară datorată nedezvoltarii limbajului şi uneori şi un deficit auditiv. Pe parcursul terapiei logopedice dispar dificultaţile în inţelegerea simbolismului verbal. . ALALIE . autismul. cuvintelor. Vocea alalicului senzorial este sonoră.Este afectat centrul cortical al elaborării limbajului. .Nu ştie să vorbească ALALIE . cu eliminarea agramatismelor. MUTISM ELECTIV . AFAZIE . .Automatisme prezente. Poate pronunţa unele sunete sau cuvinte mai mult sau mai puţin corect. . surditate verbală prin impercepţie auditivă.dar nu inţelege vorbirea prin cuvinte.Dezintegrare a limbajului DIZARTRIE .Nu refuză contactul cu mediul.Tulburare dobândită . 3) ALALIA SENZORIO – MOTRICĂ SAU MIXTĂ Copilului cu alalie mixtă îi lipseşte atât vorbirea impresivă cât şi expresivă. aproximativă sau ecolalică. agnozie auditivă congenitală.mutismul electiv. . cu toate ca la foarte mulţi acuitatea auditivă este bună. In unele cazuri.Temporar. 124 ALALIE . AUTISM . Tulburarea este localizată la nivelul integrării centrale. Ea se datorează unei vaste afecţiuni a creierului care s-a extins asupra zonelor verbale senzoriale şi motorii. se asociază şi un deficit auditiv şi atunci vorbirea este nulă.Dobândit.Se presupune că maladiile sau traumatismele creierului duc la imposibilitatea sau slaba diferenţiere acustic-verbală din aparatul acustic al vorbirii (regiunea temporală). Alalia mixta se intâlneşte mai rar şi de obicei una din formele vorbirii este mai accentuat tulburată. coerentă. evoluţia limbajului este mai anevoioasă. .Apare la cazurile cu infirmitate motorie cerebrală.Raporturi afective absente.Caracter permanent/dacă nu se desfăşoară terapie logopedică. .Vorbirea repetată poate fi: imposibilă.Tulburare congenitală .Raporturi afective uneori exagerate. de colaborarea cu ceilalţi factori implicaţi în educaţia copilului. dizartria. DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL Confuzia cu alte sindroame. de gradul de întârziere. Forme pure de alalie senzorială sunt foarte rare şi stabilirea diagnosticului de alalie senzorială între 3 si 6 ani este foarte deficitară.ongenitală. -Automatisme absente.IOLANDA TOBOLCEA 2) ALALIA SENZORIALĂ SINONIMII: surditate verbală congenitală. de interesul pentru corectare.Nu poate să vorbească. reversibil – în condiţii de mediu favorabile .Comportament adecvat situaţiilor. SIMPTOMATOLOGIE Vorbirea spontană este absentă sau redusă la 2-3 cuvinte. cu exprimarea corectă. de vârsta la care se începe terapia logopedică. propoziţiilor şi terminând cu organizarea sintactică.Nu există infirmităţi motorii cerebrale. . .Refuză contactul cu mediul.Vorbirea este absentă ALALIE . . ca: afazia. retardul de limbaj este posibilă datorită absenţei limbajului.

Terapia logopedică este de lungă durată şi foarte complexă. Este indicat ca terapia logopedică să înceapa la 4-5 ani. formarea funcţiei de comunicare a limbajului prin: a) crearea necesităţii de a comunica pe cale verbală. . -În condiţii favorabile se obţine un ritm accelerat de învăţare a limbajului. tactili si kinestezici. La baza activităţilor trebuie să stea principiul gradarii efortului verbal în funcţie de posibilităţile copilului la momentul respectiv. atitudinii negative faţă de vorbire ca urmare a eşecului.LOGOPEDIE RETARDUL DE LIMBAJ -În etiologie sunt incriminaţi factorii educativi şi de mediu.Nu există asemenea simptome. 125 . Este indicat ca activităţile să fie variate. vârsta. tulburărilor asociate. Obiective terapeutice operaţionale: deblocarea aparatului fonoarticulator. -Vorbirea repetată e posibilă fără învăţarea limbajului. DEBILITATE MINTALĂ ALALIE MOTORIE -Inerţie: greutăţi la schimbarea criteriului de activitate. -Tulburare durabilă. OBIECTIVE TERAPEUTICE GENERALE ŞI OPERAŢIONALE În procesul terapeutic se constată o mare rezistentă la învăţarea limbajului. ALALIE SENZORIALĂ -Oscilaţii în folosirea auzului. In elaborarea limbajului se acţionează concomitent asupra celor trei componente ale vorbirii: fonetică. La început se vor folosi intens analizatorii vizuali. -Nu există ecolalie. dificultăţilor de concentrare a atenţiei. vocabular şi structură gramaticală. dificultăţilor de colaborare. Terapia logopedică urmăreşte elaborarea. c) integrarea achiziţiilor verbale în experienţa de viaţă a copiilor. În conturarea metodicii se va avea în vedere cooperarea şi interesul copilului pentru corectare. - Obiective terapeutice generale: organizarea şi dezvoltarea limbajului ca sistem fundamental al vieţii elaborarea. auditivi. psihice. -Voce voalată. surdă. datorită: indiferenţei faţă de vorbire. TERAPIA ALALIEI Absenţa limbajului este unul dintre cele mai dificile obstacole în calea dezvoltării psihice normale. -Voce sonoră. înţelegerea vorbirii. Învăţarea limbajului parcurge mai multe etape. SURDO-MUTITATE -Nu aud niciodată. gradul deficitului neurologic. -Ecolalia indică disocierea dintre percepere şi înţelegere. -Numărul foarte mare de repetiţii. organizarea şi dezvoltarea limbajului şi restructurarea pe această bază a întregii personalităti. -Vorbirea repetată nu e posibilă fără demutizare. ALALIE -În etiologie nu sunt incriminaţi factorii educativi şi de mediu. atractive pentru a trezi interesul copilului. b) crearea unor raporturi emoţionale favorabile comunicării. în funcţie de posibilităţile alalicului. rezistenţă la învăţare. Pentru uşurarea înţelegerii se va folosi mimica şi gestica.

grupuri consonantice. învăţarea limbii cu toate componentele sale: fonetică. Se întâlnesc frecvente greşeli de logică şi stil. a propoziţiilor în fraze. Se va insista mult pe analiza fonetică a cuvintelor şi a propoziţiilor cu sinteza ulterioară.. 2. pregatirea copilului pentru receptarea vorbirii. dar se impune o planificare a acestora. 2-3 cuvinte. Deoarece la alalicii senzoriali dificultatea principală este la nivelul înţelegerii. indirecte. Se începe cu identificarea surselor sonore după auz. Se demonstrează acţiunea sau se indică obiectele şi se denumeşte cu voce tare. punându-se un mare accent pe dezvoltarea auzului fonematic. educarea percepţiilor vizuale. Prin mimică sau verbal i se atrage atenţia asupra greşelilor. cu diftongi. formarea vorbirii şi dezvoltarea gândirii. urmărind mobilitatea bucală-linguală-facială şi exerciţii pentru îmbunătăţirea motricităţii întregului corp. educarea senzaţiilor kinestezice. Formarea vorbirii la alalicii senzoriali Se vor avea in vedere trei mari obiective: 1. recunoaşterea vocii celor din jur. se vor face şi exerciţii de dezvoltare a motricitătii verbale. vocabular şi structură gramaticală. Alalicul este pus să repete. Nu se poate stabili o ordine a cuvintelor ce trebuie învăţate. copilul va fi dirijat prin întrebari. clare. Mult timp se menţin greşelile gramaticale. educarea senzorial-motorie. a pronunţiei corecte. pronunţarea onomatopeelor şi recunoaşterea lor. Educarea senzorial-motorie Primul obiectiv urmăreşte educarea percepţiilor acustice care ţin de vorbire. uşoare. 2. instruirea. Pentru a respecta succesiunea evenimentelor. Permanent se va insista asupra preciziei şi forţei articulatorii. mai evidente în limbajul scris datorită nerespectării regulilor morfologice si sintactice. Pe parcurs se trece la pronunţarea unor silabe directe. Tot acum se va avea în vedere însuşirea semanticii structurii gramaticale (a cuvintelor şi propoziţiilor). A. În urmatoarea etapă i se solicită să arate un obiect cunoscut dupa denumire sau să efectueze o acţiune. La început numărul cuvintelor este foarte mic.. denaturând sensul celor exprimate. de ceea ce-l inconjoară. dezvoltarea şi coordonarea motorie. sonorizării. se va urmări aşezarea cuvintelor în propoziţii. După ce denumeşte i se cere să indice obiectul respectiv. Citirea labială a cuvintelor învăţate va uşura înţelegerea conţinutului şi însuşirea articulaţiei. cu silabe duble. se va insista pe aspectul semantic. In general se porneşte de la cuvintele cele mai uzuale şi legate de persoana lui.IOLANDA TOBOLCEA - pregătirea organelor fonoarticulatorii pentru învăţarea pronunţiei. a motricităţii generale şi verbale. orientarea in spaţiu şi gnozia corporală. tactile. Dacă este necesar. 126 . odată cu îmbogaţirea vocabularului se educă treptat şi structura gramaticală a vorbirii. Pe parcurs propoziţiile sunt dezvoltate atât sub aspectul numărului de cuvinte cât şi al complexităţii exprimării. de activităţile zilnice. Deci. prin centrarea privirii asupra vorbitorului şi formarea atenţiei auditive. înţelegerea şi reproducerea logică a ideilor. 3. Formarea vorbirii şi dezvoltarea gândirii Pentru realizarea celui de-al doilea obiectiv se începe cu invăţarea unor cuvinte scurte. 1.

deoarece ei nu pot răspunde exigenţelor şcolare în aceeaşi măsură ca şi copiii normali. se va trece la formulări de propoziţii pe bază de cuvinte date. scrierea putând ajunge la un moment dat posibilă după copiere. Se vor desfăşura exerciţii de diferenţiere a sunetelor opoziţionale în paronime şi în vorbire în general. pentru formularea propozitiilor. La alalicii motori apar greutăţi în executarea formelor grafice. Corectarea sunetelor pronunţate greşit sau impostarea sunetelor pe care nu le pronuntă. Alalicii senzoriali. B. Este absolut necesară includerea alalicului într-o colectivitate de copii cu vorbire normală. ea trebuie continuată şi în primii ani de scoală. trezirea interesului pentru vorbire. lipsit de stări tensionale sau supraprotecţionism. logopedul demonstrând în faţa oglinzii modul corect de articulare a sunetelor. FORMAREA DEPRINDERII DE SCRIS-CITIT LA COPILUL ALALIC Sub aspectul formării deprinderilor de scris-citit s-a constatat că se formează mai repede decât însuşirea limbajului oral. prin imitaţie. cât şi pentru formarea deprinderii de a asculta. unde există şi un deficit de inţelegere a vorbirii.Acestora le lipseşte coordonarea mişcării diferitelor părţi ale braţului datorită cărora apar: greutăţi în unirea elementelor grafice ale literelor. cuvintelor. se incepe şi însusirea limbajului scris. La alalicii motori. dar nu poate deveni uşor un vocabular activ. determinate de imperfecţiunile analizatorului moror. Se va folosi un bogat material. folosite la corectarea tulburărilor de pronunţie. scris-cititul ridică probleme serioase. conturarea unei povestiri. se dezvoltă reprezentari legate de tot ceea ce-l inconjoară. a dirijării conştiente a aparatului fonoarticulator în articularea sunetelor. articularea deosebit de anevoioasă. punându-se accentul pe tulburarea care este mai pronuntată. Greşelile care apar în scriere sunt o urmare a defectelor vorbirii orale. în general. Şi la alalicii motori se observă greutăţi în aşezarea cuvintelor în propoziţii şi a propoziţiilor în frază. în reproducerea ideilor. Terapia logopedică trebuie începută cu exerciţii pentru dezvoltarea auzului fonematic. La cei cu dominanţa senzorială. a unei conversaţii cu diferite persoane. la expunerea unui subiect. Deoarece vocea alalicului motor este foarte slabă. se face prin procedee logopedice obişnuite. ilustrat sugestiv. 127 . atât pentru denumirea imaginilor. urmarindu-se îmbunătăţirea mobilităţii organelor articulatorii. 3. Dislexia-disgrafia este gravă şi constantă. progresează mult mai greu. numărarea. dar imposibilă după dictare. vocabularul pasiv este suficient sub aspectul volumului. Însuşirea vorbirii la alalicii motori Formarea vorbirii la alalicii motori se bazează în special pe metoda vorbirii reflectate. ca urmare a unei gândiri insuficient organizate. Chiar dacă terapia începe la vârsta prescolară. Prognosticul este mai favorabil pentru alalicii motori. obţinându-se automatizarea mişcărilor necesare articulării sunetelor. La alalicii senzoriali-motori se aplică măsuri şi metode combinate. Instruirea Paralel cu dezvoltarea vorbirii. crearea unui mediu stimulativ. se vor face exerciţii de gimnastică fonoarticulatorie generală şi specifică sunetelor. la povestire ajungându-se la un vocabular suficient dezvoltat care să-i permită susţinerea unui dialog.LOGOPEDIE Pe masură ce posibilităţile copilului permit. deci la o integrare normala în colectiv. Insuşirea articulaţiei corecte a sunetelor se va face pe baza imitaţiei. a atenţiei şi memoriei auditive.

Revenirea vorbirii la afazici se realizează treptat. citirea este deficitară sub aspect prozodic. înhibându-le. afecţiunile au un caracter mai puţin persistent însă mai difuz. dezinteresul pentru stimulii din afară. calitatea creierului. ameţeli. agravându-le întârzierea. totale. nu pot realiza o citire pe sintagme. adaugiri. asigurând într-o oarecare măsură compensarea defectului. fiind înlocuită printr-o cicatrice. dureri de cap. deoarece înapoierea mintala este o frână puternică în însuşirea limbajului oral şi scris. uneori la distanţe destul de mari. se păstrează unele elemente ale vorbirii. La început tulburările de vorbire sunt vaste. tulburări ale memoriei. Labilitatea mai mare a creierului permite restabilirea mai rapidă. persistă greutăţi deosebite în înţelegerea celor citite. Leziunile pot cuprinde regiuni vaste ale creierului sau regiuni mai limitate. înlocuiri. în evocarea cuvintelor şi expresiilor. De obicei. Gravitatea tulburărilor de vorbire şi mintale sunt în funcţie de localizarea leziunii. este inert la tot ce-l înconjoară. Mecanismele cerebrale rămase neatinse se adaptează la cele modificate. - B. ea este legată de apraxii. La copii. deci este o tulburare de natură central organică. traumatisme craniene închise sau deschise. fără înţelegerea celor citite. fatigabilitate rapidă. în perioada vorbirii deja formate. În jurul focarului se produc o serie de modificări. gradul de dezvoltare a personalităţii.Uneori acestea sunt reversibile. degradare fizică şi intelectuală. La el se constată tulburări motoriisenzoriale. tulburându-se atât sistemul motor cât şi senzorial al vorbirii. agnozii şi o serie de alte tulburări ale activităţii nervoase superioare. care împiedică înţelegerea. De obicei. Afazicul nu vorbeşte. buzelor. inversiuni. una din laturile vorbirii. greţuri. Substanţa cerebrală afectată îşi pierde funcţia. Leziunile la nivelul sistemului nervos central duc la perturbarea maturizării neurofuncţionale şi implicit la întârzieri în dezvoltarea psihomotorie. obrajilor etc. Ea apare mai ales la adulţi şi bătrâni fiind provocată de leziuni vasculare. tulburând funcţionarea normală a sectoarelor sănătoase ale creierului care sunt în legătură cu focarul. Aspectele discaligrafice sunt insoţite şi de omisiuni. diminuarea sau denaturarea facultăţii de a exprima gândurile prin cuvinte. Afazia este o tulburare a funcţiilor limbajului datorită afectării centrilor corespunzători.IOLANDA TOBOLCEA orientarea literelor este inconstantă. reproducerea ei sau determinând dificultăţi în articulaţie. fără să existe o paralizie a organelor vorbirii (muşchii limbii. Aceşti copii rămân pentru mult timp. Se caracterizează prin pierderea. reuşesc să citească. hemoragii cerebrale. motorie sau senzorială 128 . la o citire macanică. când după eforturi prelungite. Afazia apare în diferite forme şi grade putând afecta total înţelegerea vorbirii. În primele ore ale îmbolnăvirii are loc o pierderea completă a conştiinţei. De obicei. arterioscleroza vaselor sanguine.). Chiar şi atunci. La copilul alalic cu debilitate mintală elaborarea deprinderilor de citire-scriere este mai dificilă. nu înţelege. AFAZIA DEFINIŢIE ŞI TERMINOLOGIE Termenul de afazie vine de la “a” – fără şi “phazis” – vorbă. ETIOLOGIA AFAZIEI Afazia este provocată de diferite tulburări organice. uneori pentru toată viaţa. ale sistemelor verbale ale creierului. literele sunt neuniforme şi aglomerate între ele. nu sesizează sau nu respectă semnele de punctuaţie.

LOGOPEDIE este mai afectată. răspund la toate întrebările cu aceleaşi cuvinte şi nu sunt conştienţi da aceasta. dar vorbirea expresivă articulată este imposibilă sau foarte limitată. chiar dacă reuşeşte să spună câteve cuvinte. dar datorită leziunilor se produc o serie de modificări. La afazicul motor se slăbeşte întreaga funcţie superioară a encefalului şi de aceea se adaptează foarte greu la condiţiile vieţii. treptat. vorbirea afazicului motor este nesigură. Sunt cazuri la care vorbirea se restabileşte foarte repede. Apar cuvinte neînţelese care se repetă în mod stereotip. Se păstrează mai bine cuvintele de provenienţă afectivă şi în special cuvintele de ocară.datorită posibilităţilor mai mari de compensare. vorbirea în procesul cântului. Apare o emotivitate crescută. tendinţa de a înlocui îmbinările grele şi necunoscute. vedere. afazicul nu poate vorbi pentru că nu mai are posibilitatea de a articula. Datorită acestor dificultăţi şi imprecizii ale stereotipurilor dinamice ale sunetelor şi cuvintelor. majoritatea afazicilor pierd forma de articulaţie şi sunt nevoiţi s-o caute. un cuvânt. pronunţarea încordată. La el nu mai apar imaginiile motorii corespunzătoare ale sunetelor. chiar cea cu voce tare. irascibilitate permanentă. în general. cuvintele cu conţinut legat de viaţa de toate zilele. încetinită. datorită tulburării desfăşurării reflexe. La afazicii motori este foarte frecventă această embolofrazie (cuvinte fără înţelegerea lor suficientă). apar frecvente deplasări şi repeteri ale sunetelor şi silabelor. câteve ore sau zile. La copii. citirea este tulburată. iar fără o rostire cu voce tare de cele mai multe ori nici nu pot scrie. în special cele cu articulaţie apropiată. forme pure de afazie sunt foarte rare. oscilantă. vorbirea este dizartrică. Au mari greutăţi în pronunţarea îmbinărilor noi de sunete şi din această cauză fac greşeli literale.stăpâneşte funcţia motorie elementară a organelor vorbirii şi înţelege vorbirea. cu altele). ideea chinuitoare a neputinţei. automate a mişcărilor verbale sau inhibării impulsului. care duc la fatigabilitate crescută. dizartrică. 1) AFAZIA MOTORIE La afazicul motor vorbirea impresivă este păstrată. pronunţia este dificilă. Afazicii motori înţeleg. restabilirea vorbirii se realizează mai rapid. de obicei. cuvintelor. d.Deşi aude. Unii reuşesc să-şi exprime necesităţile. cu pauze între cuvinte sau în interiorul lor. agramată. mişcările nu sunt corelate. confundă sunetele. Ritmul este încetinit. stările prin aceleaşi cuvinte absurde. n. nu şi le mai aminteşte. număratul. t ). prin cuvinte cunoscute. seriile verbale (zilele săptămânii). explozii afective. CLASIFICAREA ŞI SIMPTOMATOLOGIA AFAZIILOR Clasificarea afaziilor se bazează pe principiul funcţional şi nu pe localizarea topică. 129 . se menţin cele mai familiare cuvinte şi propoziţii scurte. Fiind tulburate stereotipurile generalizate ale articulaţiilor. apărând paralexii. limitându-i dezvoltarea în ansamblu. îndeplineşte greu acţiunile obişnuite. parafazică (înlocuieşte o silabă. uneori destul de grave. confundă sunete (l. În acest caz este vorba de o tulburare a aparatului motor sau kinestezic în care se realizează analiza şi sinteza. aceştia menţin forma substantivală a vorbirii şi părţile de vorbire exprimate prin substantive. Spre deosebire de cei senzoriali. până la normalizare. dificultăţi în concentrare şi alte fenomene neuroastenice. sprijinindu-se pe pipăit. confundă cuvintele. ale psihicului. Deoarece găseşte cu greutate articulaţia. dar de cele mai multe ori vorbirea se restabileşte lent. emoţii puternice. Se deosebesc două tipuri principale de afazie: motorie şi senzorială. dar nu şi propoziţii mai complicate din punct de vedere structural şi semantic.

dar apare o contradicţie între vorbirea orală şi cea interioară. Se poate ajunge până la 30-40 minute. sensul cuvintelor. Este indicat ca primele exerciţii să se desfăşoare sub supravegherea medicului. citirea şi scrierea este tulburată dar se pot menţine unele aptitudini matematice. INDICAŢII METODICE PENTRU RESTABILIREA VORBIRII LA AFAZICI Activitatea de restabilire a vorbirii la afazici se începe numai după ce fenomenele acute ale bolii au încetat. dispariţia durerilor de cap şi a spasmelor. Unele modificări au aceleaşi cauze ca şi tulburările vorbirii. În funcţie de gradul şi localizarea leziunii. plâng. puternici. Sunt conştienţi de acest lucru şi-i deranjează. stabilitatea seriilor de sunete. un cuvânt. nerecunoscând nici măcar sunetele nelegate de vorbire. Sensurile cuvintelor lipsesc sau sunt instabile. şi în afazia senzorială se tulbură întreg psihicul. tulburările vorbirii sunt extrem de variate. dar nu sunt conştienţi de acest lucru şi n-o controlează. La unii încetează şi receptivitatea pentru excitanţii auditivi. provocată de leziuni ale zonelor verbale în segmentul posterior al regiunii temporale. recurgând la descrieri pentru a se face înţeles. Unele cauze sunt pur mecanice şi trebuie să se aştepte vindecarea completă a rănii. Acest înţeles neclar al cuvintelor se manifestă în ambele forme ale vorbirii (impresive şi expresive). percepând-o ca pe un zgomot. sunt conştienţi de acest lucru şi se enervează. În general simptomele sunt în funcţie de localizare. verbe. Vorbirea interioară nu dispare. S-a constat că rezultatele terapiei sunt mai rapide şi mai reuşite dacă se începe restabilirea vorbirii imediat ce este posibil. nesesizând fonemele. înţelesul lui. au stări depresive. dar în toate cazurile este tulburat auzul fonematic ceea ce duce la tulburarea diferenţierilor fonetice. raportarea la obiect. Memoria este tulburată în toate formele de afazie. substantive. în special în stadiile iniţiale. adjective. de aceea de multe ori răspunsurile la întrebări n-au nici o legătură cu întrebarea care i se adresează. Vorbirea interioară este relativ păstrată. o propoziţie întreagă. La început afazia se manifestă sub forma unei tulburări totale a vorbirii. altele însă sunt determinate de tulburarea de vorbire. Deoarece nu se întâlnesc forme pure de afazie se folosesc metode combinate. Deseori nu-şi pot aminti un sunet. astfel: nu reacţionează la vorbire. iar pentru activităţile în grup până la 40-60 minute. dar n-o înţeleg. intercalării sau omisiunii acestora. La începutul bolii se observă denaturări ale cuvintelor datorită confundării sunetelor asemănătoare din punct de vedere acustic. Deci. pierzându-se atât vorbirea impresivă cât şi expresivă. nume proprii. tulburând rădăcina cuvântului. înţelege cuvântul dacă de faţă este şi obiectul. frâturile de vorbire expresivă păstrate sunt folosite deseori ca expresii introductive şi de înlocuire. Caracteristică pentru afazia senzorială este disocierea sunetului de înţeles. percep vorbirea ca vorbire. înţelege un cuvânt auzit dacă este în legătură cu un cuvânt apropiat ca sens. Spun cu totul altceva decât ceea ce gândesc şi ce fac. Durata exerciţiilor va fi stabilită în fiecare moment în funcţie de rezistenţa la efort a fiecărui afazic.IOLANDA TOBOLCEA 2) AFAZIA SENZORIALĂ Afazia senzorială este o tulburare acustico-gnostică a vorbirii. dar pe parcursul evoluţiei bolii inhibiţia difuză a focarului se concentrează şi apare o afazie 130 . Uneori nu recunosc nici limbajul gesturilor. se păstrează mai bine vorbirea prin mimică şi gesturi.Vorbirea lor expresivă este foarte limitată. Primele exerciţii sunt scurte (câteva minute) pentru a evita oboseala şi eventualele complicaţii cerebrale. nu deosebesc vorbirea de alte sunete. deformată. sesizează sensul general al cuvintelor.

v). adaptate la necesităţile de moment. analiza fonetică a cuvântului. Unii autori recomandă ca activităţile cu afazicii să înceapă cu psihoterapia. pentru înţelegerea rolului semantic al fonemelor. În etapa însuşirii cuvintelor se insistă pe analiza lor. Pentru uşurare se împrumută silabelor un înţeles. deşi în condiţii normale se desfăţoară corect. accesibil. dar la majoritatea afazicilor sunt necesare exerciţii detaliate de pronunţie. eliminându-se stilul telegrafic. În mod asemănător se formează şi consoanele. Tehnicile şi metodele psihoterapeutice trebuie să urmărească educarea unei atitudinii calme. la evoluţia restabilirii. Se face legătura între fonem şi grafem.LOGOPEDIE relativă pură. În paralel se corectează şi sunetele prin efectuarea unor exerciţii speciale pentru formarea mişcărilor de articulaţie. adaptat posibilităţilor. complementul direct. indiferent de forma afaziei. începând cu cele care necesită mişcări mai simple (p. Este important ca materialul verbal să fie interesant. mai alea a celor opozante. la personalitatea şi comportarea generală a afazicului. se trece la formarea deprinderilor de alcătuire a propoziţiilor. Afazicul motor întâmpină greutăţi deosebite în trecerea da la un sunet la altul din cauza inerţiei patologice a proceselor de articulaţie şi a dezintegrării vorbirii interioare. acordându-se ajutor cu mult tact. restabilirea psihicului. apoi se va introduce atributul. încrederea în înlăturarea tulburării. reflectat. concomitent. se face analiza fonetică şi semantică a cuvintelor. cu folosirea predicatelor. Însă. cu citirea. complementul circumstanţial. se înlătură agramatismele. de înţelegere. perseverând primul sunet sau silabă. munca cu vocabularul şi cu structura gramaticală sunt obligatorii. La început propoziţiile vor fi simple. La afazicii motori trebuie conştientizate toate mişcările articulatorii. Pentru aceasta i se cere să observe în faţa oglinzii forma şi consecvenţa fiecărei mişcări. dispoziţia afectiv-voliţională etc. Urmează asociaţia conştientă a vocalelor (au. apoi independent. pornind de la sunete şi silabe. pozitive faţă de vorbire. Deoarece la fiecare afazie apar tulburări specifice ale diferitelor laturi. acţiuni. De obicei se porneşte de la mişcările păstrate şi se formează treptat articulaţiile sunetelor. Se poate apela la ajutor mecanic.m. În cazurile de apraxie a organelor de articulaţie aceste mişcări se realizează foarte greu sau nu se pot efectua. Metodele şi procedeele trebuie să fie flexibile şi variate şi este indicată abordarea individuală ţinându-se cont de posibilităţile fiecărui subiect. o vorbire activă folosindu-se intens materialul verbal activ şi psihoterapia. Pentru dezinhibarea tulburărilor sistemelor de vorbire trebuie să se obţină. a cărei succese creează terenul pentru o reglare mai rapidă şi mai reuşită a articulaţiei. se analizează succesiunea literelor şi sunetelor.n. să simtă vibrarea laringelui în momentul pronunţării sunetului deoarece nu poate pronunţa sunetul după auz. În unele condiţii se 131 . ua) folosind demonstraţia. Se va acţiona asupra defectului principal al vorbirii corectând articularea. la fiecare caz şi etapă. folosind exerciţii de conversaţie. metodele trebuie selectate. precum şi folosirea tuturor analizatorilor pentru compensarea celorlalte deficienţe. modificate. în diferite combinaţii. structurile vechi fiindu-i distruse.f.. citire. prin diferite mijloace. formarea încrederii în sine şi în posibilitatea corectării. solicitându-i să realizeze aceste mişcări.În acest scop se recomandă ca activităţile să se desfăşoare sub formă de conversaţie: întrebări. În unele cazuri vorbirea se restabileşte uşor. răspunsuri la întrebări. Sunetul reprodus se consolidează şi se generalizează. dezvoltarea auzului fonematic. După obţinerea posibilităţilor de pronunţare a cuvintelor. tablouri.b. Metodica restabilirii vorbirii trebuie să cuprindă un complex de procedee care să acţioneze asupra diferitelor laturi. începând cu vocalele. Pentru înlăturarea stilului telegrafic se vor alcătui propoziţii după cuvinte de sprijin. povestiri ale unor întâmplări din viaţă etc. ţinând seama în primul rând de forma fundamentală a afecţiunii verbale. În acest scop se vor purta discuţii pe bază de imagini.

să alcătuiască serii de cuvinte cu evidenţierea rădăcinii cuvântului. folosindu-se foarte mult povestirile. La început i se va cere să indice obiectele. precum şi citirea cu voce tare şi în gând. Însuşirea cuvintelor noi se realizează în cadrul unui context în care celelalte cuvinte sunt cunoscute. copiere. a însuşirii conştiente a sensurilor. În prima etapă este indicat să se dezvolte auzul fonematic. pe fixarea unui înţeles pentru fiecare cuvânt. Pentru fixarea particularităţilor pronunţiei subiectul trebuie să pipăie laringele. să urmărească în faţa oglizii articulaţia sunetului respectiv. categoriilor gramaticale. În general. să simtă încordarea organelor de vorbire prin atingerea cu mâna în regiunea rădăcinii limbii. imaginile pe care le denumeşte. folosindu-se analiza kinestezică. tactilă. De asemenea. accentul se va pune pe latura semantică a vorbirii. optică. i se solicită să caute sensul diferit folosind paronime. se vor desfăşura exerciţii de scriere după dictare. apoi cu dictarea cuvintelor învăţate şi citirea acestora. compunerile. se insistă asupra desprinderii sensului logic.IOLANDA TOBOLCEA poate începe şi scrierea. să simtă jetul de aer pe mână. vorbirea dialogată etc. cutia toracică. În cazul în care înţelege cuvintele separat dar nu înţelege propoziţia. Paralel cu analiza fonetică îşi vor însuşi şi o serie de cuvinte. iar pe parcursul progreselor activităţile devin tot mai complexe. La afazicul senzorial. începând prin copierea cuvintelor. afazia senzorială se corectează mai rapid decât cea motorie şi poate dispare fără a desfăşura o muncă specială. Urmează o etapă laborioasă pentru dezvoltarea vorbirii generale. Se efectuează exerciţii de diferenţiere a unor cuvinte concrete după imagini. 132 .

deşi are auzul normal şi organele fono-articulatorii bine dezvoltate. Factori psihogeni : . Factorii somatogeni care determină o întârziere globală a dezvoltării somato-neuropsihice : . mersul). Cuvintele apar după vârsta de 2 ani sau 2 ani şi jumătate.factori dismaturativi manifestaţi prin mediu nestimulativ de vorbire (abandon. ETIOLOGIE Factorii neurogeni care au acţionat în perioada peri. . ÎNTÂRZIERE ÎN APARIŢIA ŞI DEZVOLTAREA GENERALĂ A LIMBAJULUI DEFINIŢIE: Retardul de limbaj este un blocaj al ritmului evoluţiei.boli cronice cu evoluţie îndelungată.LOGOPEDIE IX. Diftongii sunt reduşi la o vocală. Consoanele dificile sunt omise sau înlocuite. TERMINOLOGIE Poate fi considerat ca având întârziere în apariţia şi dezvoltarea limbajului copilul care până la vârsta de 3 ani foloseşte un număr redus de cuvinte.boli infecţioase care se succed la scurt timp. care se abate de la normal.şocuri emotive foarte puternice. Silabele sunt eludate în special la sfârşitul cuvântului. Examenul vorbirii indică o mare variabilitate de manifestări : Fonetice. . care întârzie mielinizarea zonelor motorii sau de recepţie ce participă la actul vorbirii. Vocabularul cuprinde în jur de 20-30 de cuvinte. Vocalele sunt prezente. SIMPTOMATOLOGIE Anamneza pune în evidenţă o întârziere în evoluţia motricităţii generale (statica corpului.şi postnatală determinând micro sau macroleziuni sechelare cerebrale prin tulburări hipoxice sau hemoragii difuze. părinţi cu tulburări de vorbire). . ca şi stagnarea în evoluţie sub aspect fono-articulator după perioada lalaţiunii. 133 . atitudini brutale care diminuează dorinţa de comunicare a copilului. pe care le pronunţă alterat şi care nu poate forma propoziţii simple. Grupurile consonantice sunt înlocuite cu o consoană mai uşor de pronunţat. TULBURĂR DE DEZVOLTARE A LIMBAJULUI A. Semantice.factori nevrozanţi manifestaţi prin: suprasolicitare verbală. Factori constituţionali care se referă la “inabilitate verbală”ce poate fi ereditară pe linie paternă şi care este mai frecventă la băieţi. exigenţe exagerate.

Formele sechelare au o evoluţie diferită în funcţie de profunzimea şi sediul leziunii. În jurul vârstei de 6-7 ani se observă o evoluţie mai accentuată a limbajului.examen psihologic. . apariţia unor cuvinte parazitare. DIAGNOSTICUL Diagnosticul trebuie realizat prin: . Nivelul limbajului se poate stabili prin scala de evoluţie pentru etape ce au în vedere numai manifestări ale comportamentului verbal din etapa 0-3 ani. FORMELE CLINICE a) Forma pură lipsită de simptomatologie somato-neuropsihică şi care regresează spontan. manifestă ataşament afectiv şi nu prezintă automatisme sau preferinţe obsesive pentru obiecte. Prognosticul este în general bun. sărăcia adverbelor şi adjectivelor folosite în vorbire. . folosirea incorectă a singularului şi pluralului. Audiomutitatea . capacitatea redusă de formulare a propoziţiilor. a repetărilor etc. Prelungirea nedezvoltării limbajului până la intrarea în şcoală se manifestă prin : nesurprinderea unităţii fonetice şi grafice a sunetelor şi literelor. rahitismul. debilitatea fizică. . c) Forma sechelară sau micro sechelară este însoţită de o simptomatologie neurologică difuză. în cele mai multe cazuri fără simptomatologie reziduală. nediferenţierea sunetelor în cadrul cuvintelor. . Adesea cuvântul are rol de propoziţie sau folosesc propoziţii în care lipsesc pronumele şi legăturile gramaticale. insuficienta dezvoltare a mecanismelor transmiterii din limbajul interior în cel exterior.copilul cu retard execută ordine simple.copilul cu retard recuperează limbajul sub toate aspectele Mutism psihogen .copilul cu mutism vorbeşte în anumite condiţii. . .IOLANDA TOBOLCEA Structura gramaticală Copiii nu pot formula propoziţii. copilul devine mai receptiv la tratamentul logopedic. d) Forma somatică însoţeşte distrofia.examen oto-rino-laringologic şi audiologic. deşi în absenţa exersării vorbirii.De obicei.examen general.copilul cu retard înţelege vorbirea.Durata lichidării întârzierii este determinată de etiologia şi forma clinică.examen endocrin. e) Forma psihogenă cu simptomatologie dismaturativ afectivă şi intelectuală. b) Forma constituţională afectează toate laturile vorbirii.copilul cu retard recuperează limbajul în ritm rapid. recuperarea limbajului se face într-un ritm rapid.copilul cu mutism poate manifesta şi întârziere de limbaj Autismul .Întârzierile de limbaj se lichidează cu vârsta. odată cu crearea condiţiilor favorabile stimulării vorbirii. DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL: Hipoacuzia . 134 . a cuvintelor.copilul cu retard de limbaj are comportament adecvat situaţiilor.

Îmbogăţirea vocabularului. în cadrul familiei. 4. Adaptarea schemei de terapie nivelului limbajului. Crearea unor relaţii socio-afective fevorabile: între logoped şi copil. Colaborarea logopedului cu familia în vederea : cunoaşterii atitudinii membrilor familiei faţă de deficienţa de vorbire. adaptarea materialului verbal folosit la nivelul înţelegerii copiilor. Dezvoltarea capacităţii de a verbaliza întâmplările trăite şi cunoştinţele însuşite. modificării atitudinii familiei în direcţia favorabilă corectării copilului. vârstei copilului şi factorilor etiologici care au determinat întârzierea de limbaj b) Obiectivele activităţii terapeutice : 1. Instituirea terapiei la o vârstă mică. dar se pot anticipa etapele mari în evoluţia limbajului. dacă nedezvoltarea limbajului se prelungeşte până la intrarea în şcoală. despărţirea de părinţi în primii 3 ani. 6. riguroase. 5. 4. ACTIVITATEA TERAPEUTICĂ Cerinţe ale activităţii terapeutice: Obişnuirea copilului să colaboreze cu adultul. 3. în cadrul grupului în care este integrat copilul. 2.LOGOPEDIE a) 1. Colaborarea cu educatorii şi profesorii în vederea recuperării limbajului copilului. Crearea unei motivaţii necesare corectării vorbirii. Psihoterapia precede celorlalte procedee şi se exercită pe toată durata terapiei. înlăturarea fenomenului de fixare a atenţiei copilului asupra propriei vorbiri. Expresivitatea vorbirii. Logopedul va selecţiona exerciţiile care corespund particularităţilor copilului care se află în tratament: 135 . c) Aspectele activităţii terapeutice : 1. deoarece. Marea diversitate a manifestărilor retardului de limbaj nu permite elaborarea unei programe unitare. îmbogăţirea relaţiilor afective ale copilului. eliminarea sau diminuarea conflictelor existente în relaţiile sociale ale copilului. persoanele obosite. nervoase. se vor evita: suprasolicitarea relaţională a copilului. Modelul stimulării lingvistice are în vedere: permanenta comunicare verbală a părinţilor cu copilul. claritatea şi corectitudinea exprimării. încărcătura afectivă a vorbirii. 3. 5. copilul va fi supus unor presiuni puternice în vederea recuperării handicapului de limbaj şi îndeplinirii cerinţelor impuse de procesul de învăţare. 2. folosirea muzicii în exerciţiile fonetice. Corectitudinea şi complexitatea exprimării prin alungirea frazei. tonalitatea moderată a vorbirii. vor fi înlăturate din anturajul copiilor: persoanele cu tulburări de limbaj. 2. Activizarea vocabularului pasiv. Ea urmăreşte: stabilizarea echilibrului neuropsihic şi afectiv al copilului. dezvoltarea motivaţiei pentru comunicare verbală prin antrenarea copilului în activităţi adaptate vârstei. irascibile.

repetarea unor serii de silabe. prin încurajare. SINONIMII : mutism psihogen. folosirea cuvintelor care exprimă însuşiri sau raporturidintre obiecte şi fenomene: mărime. repetarea unor propoziţii scurte într-o intonaţie expresivă. de apărare. gimnastica aparatului fono-articulator. MUTISMUL PSIHOGEN – ELECTIV SAU VOLUNTAR DEFINIŢIE În literatura de specialitate este descris un mutism acut (după momente de groază sau panică.Mutismul de situaţie – copilul refuză să vorbească în anumite situaţii. exersarea pronunţării cuvintelor mono-bi şi polisilabice.poziţii în spaţiu. formă. adică o nevroză “pur funcţională”. reproducerea de povestiri cunoscute pe fragmente sau în întregime cu ajutorul întrebărilor. ritmuri diferite. A fost considerat o tulburare “psihogenă” de vorbire. mutism isteric. general sau electiv.IOLANDA TOBOLCEA reglarea respiraţiei. străini etc. raporturi cantitative. zgomotul trenului etc. B. formarea de mici propoziţii pe baza unor imagini concrete. 136 . denumirea unor obiecte sau imagini. deşi vorbeşte cu părinţii şi cu prietenii. care se manifestă printr-o blocare a vorbirii în condiţii de stress afectiv. durata şi reuşita terapiei depinde în mare măsură de gradul de implicare a tuturor celor care se ocupă de educaţia copilului. formarea deprinderii de a folosi în vorbire cuvintele cu caracter abstract sau generalizator. ritmicităţii vorbirii prin exersarea unor propoziţii cu intonaţii. răspunsuri la întrebări. prin crearea unui climat afectiv. Deci. în anumite condiţii. aparat sau sistem care au compensat un deficit funcţional – consecutive unei leziuni sau după o suprasolicitare. şocuri emotive sau traumatisme fizice etc. faţă de anumite persoane (cadre didactice. precizarea şi activizarea vocabularului. ca o leziune. poziţie în timp.). stimulare voliţională. trecându-se peste faptul că nevroza apare pe un organ. La şcolarii cu retard de limbaj activitatea terapeutică cuprinde : exerciţii de analiză şi sinteză fonetică de stabilire a locului sunetului în cuvânt şi al cuvântului în propoziţie. afectând funcţia.) şi unul cronic. intensităţi. povestire liberă. FORME CLINICE 1.). Mutismul electiv este o reacţie nevrotică pasivă. exerciţii de dezvoltare a auzului fonematic. imitarea de sunete sub forma de onomatopee (bâzâitul albinei. îmbogăţirea. prin stimularea continuă a limbajului. 2. perceperea sonorităţii. compunerea şi expunerea de povestiri orale scurte după un şir de ilustrate sau tablouri. În concluzie. dezvoltarea capacităţii de a povesti în succesiune logică ceea ce a auzit şi a văzut. culoare. este considerat ca o tulburare “psihogenă” de vorbire.Mutismul de persoane – copilul refuză să vorbească cu anumite persoane.

are caracter permanent. Se creează condiţii de succes pentru restabilirea încrederii în forţele proprii. jocuri). construcţii. ignorând problemele de vorbire şi evidenţiază rezultatele reuşite ale diferitelor acţiuni. răsfăţ. Crearea condiţiilor stimulative pentru vorbire. mai ales în direcţia adaptării la situaţii noi de mediu. de stagnare. 3. Evitarea discuţiilor sau aluziilor cu privire la vorbirea copilului. Întărirea rezistenţei fizice şi psihice. Formarea încrederii în forţele proprii. jignitoare.Dacă se creează condiţiile necesare. Schimbarea centrului atenţiei de la vorbire spre alte activităţi. SIMPTOMATOLOGIE Mutismul electiv se manifestă la copiii ce au în antecedente factori care au determinat formarea unei structuri neuro-psihice labile şi slabe : boli somatice cronice. în prezenţa acestuia. mutismul electiv este reversibil. TERAPIE 1. Captarea încrederii depline a membrilor familiei şi explicarea esenţei mutismului electiv şi a condiţiilor de agravare şi ameliorare. iar comportamentul verbal nu se modifică în raport cu ambianţa. Crearea unui cadru stimulativ pentru evoluţia psihică a copilului (desen. sortări etc. grădiniţă). Desfăşurarea activităţii în condiţii relaxante.Principii generale de organizare terapeutică Îndepărtarea copilului de mediul traumatizant (şcoală. deficultăţi de contact verbal. Când mutismul electiv apare la o vârstă mică şi se prelungeşte poate constitui o barieră în calea evoluţiei psihice. într-o activitate de numărat dacă copilul numără mai bine decât ceilalţi copii. afectivităţii şi a însuşirii limbii. construcţii.Aspectele activităţii terapeutice a) Activitatea în cabinetul logopedic La începutul terapiei se vor desfăşura activităţi neverbale : desen. atitudine dezaprobatoare. în care comportamentul este inadecvat şi lipsesc raporturile afective. Contact psihic pozitiv cu copilul.LOGOPEDIE DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL Diagnosticul diferenţial se stabileşte faţă de : surditate. autismul. sărăcie verbală evidentă. în care absenţa limbajului este determinată de deficienţele de auz. de regresie în funcţie de situaţiile exterioare şi factori iritativi. Mutismul electiv manifestă în perioada terapeutică momente de ameliorare. Logopedul manifestă apropiere şi înţelegere faţă de copil. 2. Evitarea oricăror comparaţii referitoare la performanţele verbale ale altor copii. în care tulburarea este congenitală. i se adresează o 137 . supraprotecţie. atitudine inegală în familie şi şcoală. Crearea unui climat relaxant. Se vor alege activităţile pentru care copilul are interese şi înclinaţii. alalie. Individualizarea măsurilor terapeutice la posibilităţile copilului şi la ritmul evoluţiei sale.Obiective terapeutice Asanarea conflictelor şi a stărilor de încordare nervoasă. Momentul psihologic pentru ieşirea din mutism se poate realiza în cadrul jocului: “telefonul fără fir”. Adaptarea copilului la toate mediile de vorbire.

138 . antrenându-l treptat spre activităţi de vorbire. i se poate încredinţa conducerea unor jocuri sau comanda unor exerciţii de gimnastică. În cazul manifestării verbale a copilului este indicat să nu fie remarcată în nici un fel. Pe parcursul terapiei se vor crea noi situaţii stimulative pentru copil. copilul cu mutism electiv să fie introdus într-un grup format din copii cu dificultăţi mai grave şi evidente de vorbire. se va urmări şi echilibrarea neuro-fiziologică printr-un trament medicamentos adecvat. Grupul oferă cadrul desfăşurării unor activităţi nonverbale. b) Readaptarea copilului la grupul de copii Este indicat ca la începutul activităţii logopedice. După obţinerea acceptului copilului de a participa la terapie. Reuşita copilului trebuie dirijată cu mult tact şi prudenţă pentru a evita recidivele care pot agrava mutismul. se pot face dramatizări în care copilul cu mutism electiv să interpreteze roluri potrivite cu posibilităţile sale verbale.IOLANDA TOBOLCEA întrebare şoptită la ureche şi copilul poate răspunde fără să-şi dea seama că vorbeşte. Evitarea oricăror discuţii legate de vorbirea copilului. Crearea unui climat de linişte şi armonie. În cadrul grupului se pot recita poezii. pe tot parcursul terapiei se va urmări eliminarea factorilor care au determinat mutismul şi faţă de care s-a fixat reacţia nevrotică prin acordarea unui ajutor psiho-pedagogic susţinut pentru a înlătura un eventual handicap intelectual şi insucces şcolar. Restabilirea echilibrului şi încrederii copilului prin evitarea oricăror observaţii descurajatoare. dar în care copilul se poate manifesta spontan prin limbaj. c) Antrenarea familiei în terapie Familia este un element esenţial şi dificil al rezolvării problemei mutismului. Logopedul va explica în ce constă esenţa tulburării şi a manifestărilor sale ca şi a condiţiilor de eliminare sau de agravare Familia va fi antrenată pentru : Călirea organismului copilului prin activităţi în aer liber. În concluzie. Încurajarea preocupărilor excesive legate de starea copilului. continuându-se în mod obişnuit activitatea. De asemenea.

Tulburările vocii pot fi determinate de : a) Cauze organice congenitale sau dobândite.noduli pe coardele vocale. 139 .palat moale – absent. c) Cauze psihogene : . FORMELE CLINICE Afonia – disfonia se caracterizează prin lipsa totală sau parţială a vocii ca urmare a vibraţiei insuficiente sau a totalei neparticipări a coardelor vocale în vorbire. paralizat.polipi nazali. . În timpul vorbirii glota nu se închide deloc (afonia) sau se închide insuficient (disfonia). . . .asimetria laringelui. .deformaţii ale limbii şi dinţilor. . . Acetea pot fi : malformaţii ale organelor fonatoare localizate astfel : . b) Cauze funcţionale manifestate prin : .ca fenomen secund ar în hipoacuzii grave.hipotonia palatului moale. .trac.stress psihic (stări conflictuale).unele boli psihice şi stări reactive. coborâtă. înălţimea.forţarea vocii prin imitarea vocii altor persoane într-un registru care nu e specific copilului. .paralizii ale coardelor vocale. . Tulburarea este determinată de unele deficienţe ale părţii centrale a analizatorului verbo-motor care reglează funcţia fonatorie cât şi pe cele ale nervilor periferici. .bolta palatină prea înaltă.forţarea vocii în înălţime şi intensitate.deviaţii de sept. ETIOLOGIE Etiopatogenia este foarte variată. îngustă.LOGOPEDIE X. timbrul şi rezonanţa sunetului.tumori benigne ale faringelui. despicat. .paralizii ale muşchilor laringelui. . . care se referă la intensitatea.rinite cronice. .şoc emotiv. . TULBURĂRILE DE VOCE DEFINIŢIE Tulburările vocii cuprind distorsiunile spectrului sonor.

În general. în timpul schimbării vocii. Cauza deficienţei constă în închiderea cavităţii bucale prin coborârea exagerată a palatului moale. în deficienţa activităţii gonadelor sau hipofizei (coardele vocale se menţin la lungimea lor pubertară). 140 . excitabilitate mărită. În timpul vorbirii nu se aud vocalele deschise. limbajul este normal dezvoltat. pareze musculare) sau funcţională (reacţii psihogene. şoptită atât în disfonia organică cât şi funcţională. iritabilitate.De aceea se recomandă ca băieţii. timiditatea. Vocea nazală alterează claritatea vorbirii şi constă în refluierea pe nas a aerului expirat în timpul vorbirii. Vocea gravă este produsă de emisia prin registrul grav de piept. dar şi de forţarea coardelor vocale şi de dirijarea defectuoasă a aerului din plămâni spre cavitatea bucală. tremurul şi obosirea rapidă a vocii. Prognossticul afoniei şi disfoniei funcţionale este pozitiv. instabilitatea dispoziţiei. iar structurile combinate cu aceste foneme se aud ca nişte lovituri de clapă de tonalitate înaltă. Poate fi determinată şi de suprasolicitarea vocii prin cântec (forţarea băiatului tânăr de a cânta soprană în timpul pubertăţii). a bolţii palatine. se produce la nivelul registrului înalt (corespunzător cavităţii supraglotice). agitaţie etc. Vocea este diminuată.IOLANDA TOBOLCEA Tulburarea poate fi de natură organică (procese inflamatorii ale laringelui. tracul şi forţarea vocii prin exagerarea intensităţii vorbirii sau vorbirea în alt registru decât cel specific copilului. Vocea răguşită se manifestă prin îngroşarea şi slăbirea fonaţiei. De obicei. Vocea de “falsetto” la bărbaţi se caracterizează prin persistenţa vocii subţiri din perioada prepurbetală până la adolescenţă şi chiar până la vârsta adultă. Se întâlneşte frecvent la copiii cu hipoacuzie gravă. Pe parcursul tratamentului medical este indicată odihna vocală. Fonastenia se caracterizează prin scăderea intensităţii vocii. ceea ce implică exerciţii lungi şi obositoare pentru voce. Vocea inspirată se caracterizează printr-un zgomot laringian. Se recomandă ca tratementul medical să fie însoţit de tratament logopedic. neatenţie. cu rezonanţă cefalică. pierderea calităţilor muzicale. În prevenirea lor un rol deosebit de important revine măsurilor de igienă şi de profilaxie a vocii. Fonastenia – pseudofonastenia este o tulburare funcţională care se manifestă prin slăbirea sau dispariţia temporară a vocii. Este o voce neplăcută pentru cei din jur şi foarte obositoare. care este determinat de aerul de aerul inspirat într-un moment în care coardele vocale sunt destul de apropiate între ele. Apare în dezechilibru sau nedezvoltare glandulară (scurtează coardele vocale). să nu fie forţaţi de a cânta solo în public. dau recidive şi apar modificări psihice: susceptibilitate. neîncredere în sine şi în restabilirea vocii. dar dacă apare în perioada de dezvoltare a vorbirii se poate răsfrânge negativ asupra dezvoltării limbajului. datorită inflamării laringelui sau coardelor vocale. Inflamarea laringelui poate fi cauzată de răceală. nevrotice care inhibă zonele centrale şi căile de transmisie vocală). gripă sau alte maladii. Printre cauzele care determină fonastenia pot fi enumerate: emotivitatea exagerată. Gradul tulburărilor fonastenice variază de la o fonastenie neînsemnată până la o afonie totală. Vocea inspirată este subţire şi lipsită de variaţie. corespunzător cavităţii subglotice. Pseudofonastenia apare în special la preşcolari datorită suprasolicitării vocii şi stărilor emoţionale. Pot apare şi tulburări psihice: fatigabilitate. catar nazal sau polip nazal. În mod frecvent copiii cu astfel de defecte aspiră vocala de la începutul cuvântului. Vocea de cap stridentă. isterice. întreruperea şi rateul vocii.

LOGOPEDIE

TERAPIA TULBURĂRILOR DE VOCE Principii terapeutice Tratamentul logopedic trebuie să fie precedat sau să se desfăşoare paralel cu tratamentul medicamentos sau chirurgical. Educarea vocii trebuie să urmeze unei perioade de odihnă a coardelor vocale. În cazul stărilor de inhibiţie se recomandă ca exerciţiile să fie executate în grup. Exerciţiile pot fi adaptate nivelului de vârstă, desfăşurându-se sub formă de joc. Exerciţiile de corectare a vocii trebuie să se desfăşoare într-o atmosferă plăcută, relaxantă. În situaţiile în care copiii nu conştientizează tulburările proprii de voce, este indicat să se desfăşoare exerciţii pentru dezvoltarea auzului fonematic. Reglarea vocii se poate face prin demonstraţii pe cale intuitivă (vizuală, auditivă, vibrotactilă). TERAPII SPECIALE 1. În cazul disfoniilor (afonia şi fonastenia) se aplică întâi măsurile cu caracter general privind fortificarea fizică (vitaminizarea) şi psihică (psihoterapia). Exerciţiile de educare a vocii se vor desfăşura după o perioadă de odihnă a coardelor vocale. În cadrul exerciţiilor speciale se pot aminti: exerciţii de expiraţie simplă, exerciţii cu expiraţie cu vocale, exerciţii cu expiraţie cu silabe. 2. Vocea răguşită. Corectarea vocii răguşite se realizează numai după vindecarea organelor fonatoare, în caz de îmbolnăvire, sau după odihna coardelor vocale, în cazul forţării lo anterioare. Exerciţii speciale: reglarea emisiei aerului prin exerciţii cu vocale şi silabe, exerciţii cu voce şoptită sau de intensitate medie. 3. Vocea nazală se corectează prin: exerciţii de educaţie a auzului pentru diferenţierea vorbirii corecte faţă de cea greşită,exerciţii de deglutiţie, inspiraţie adâncă pe nas şi expiraţie pe gură, exerciţii de motricitate facială, exerciţii de suflare etc. 4. Vocea oscilantă de false se corectează prin : reglarea registrului normal al vorbirii, demonstraţii ale poziţiei corecte a capului, realizarea echilibrului dintre aerul din plămâni şi cel din afară. 5. Vocea inspirată. Se reglează intensitatea şi presiunea aerului expirat prin : exerciţii de gimnastică fonoarticulatorie, exerciţii de inspir-expir, exerciţii de expiraţie cu vocale, exerciţii de expiraţie cu silabe, exerciţii de expiraţie cu cuvinte, exerciţii de expiraţie cu propoziţii. 6. Vocea gravă se corectează pe cale intuitivă (auditivă, vibro-tactilă, vizuală) registrul vorbirii prin exerciţii de intensitate medie. 7. 7. Vocea de cap se corectează prin reglarea emisiei vocii pe registrul mediu.

141

IOLANDA TOBOLCEA

BIBLIOGRAFIE
Guţu, M. –“Logopedia”, Universitatea Cluj Napoca, vol.I, 1975; Jurcău, E – “Cum vorbesc copiii noştri?”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989; Mititiuc, I. – “Probleme psihopedagogice la copilul cu tulburări de limbaj”, Editura Ankarom, Iaşi, 1996; Păunescu, C. – “Dezvoltarea vorbirii copilului şi tulburările ei”, E.D.P., Bucureşti,1962; Păunescu, C.(red.) – “Studii şi cercetări de logopedie”, E.D.P. Bucureşti,1966; Păunescu, C. –“Introducere în logopedie”, E.D.P., Bucureşti, vol.I, 1976; Slama-Cazacu, T. – “Limbaj şi context”, Edit. Academiei R.S.R.; 1963 Şchiopu, U, Verza ,E. – “Adolescenţă, personalitate, limbaj”, Editura Albatros, Bucureşti, 1989; Tobolcea, I. – “Orientări psihologice şi logopedice în logonevroză”, Editura Axis, Iaşi, 2000 Tobolcea, I. – “Tehnici audio-vizuale moderne în terapia logonevrozei”, Editura Spanda, Iaşi, 2001 Tobolcea, I. – “Îndrumător practic în terapia dislaliei”, Editura Spanda, Iaşi, 2002; Tobolcea, I. – “Intervenţii logo-terapeutice pentru corectarea formelor dislalice la copilul normal”, Editura Spanda, Iaşi, 2002; Ungureanu, D. – “Compendiu logopedic şcolar”, Ed. Eurostampa, Timişoara, 1998; Verza, E. – “Conduita verbală a şcolarilor mici”, E.D.P. Bucureşti, 1973; Verza, E. – “Ce este logopedia?”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982; Verza, E. – “Psihopedagogia specială”, E.D.P., Bucureşti, 1993. Vrăşmaş, E., Stănică, C. – “Terapia tulburărilor de limbaj”, E.D.P., Bucureşti, 1997

142

LOGOPEDIE

PROGRAM TERAPEUTIC PENTRU CORECTAREA SUNETULUI „R”
OBIECTIVE
1

EVENIMENTELE ACTIVITĂŢII
2 - Diagnosticarea pe baza unui examen complex; - Folosirea unor jocuri, planşe, jucării.

MATERIAL DIDACTIC
3 - planşe; - jocuri; - recitări; - poveşti; - ghicitori.

ACTIVITATEA PROFESORULUI
4 - Antrenează copilul în denumirea unor imagini conţinând sunetul “r” la recitări şi povestiri, urmărind producţia; - Creează o atmosferă caldă, prietenească menită să dezvolte încrederea copilului în el însuşi şi în logoped; - Explică copilului în ce constă şi care este rolul obiectivelor din dotarea cabinetului logopedic, permiţând copilului să le atingă, pentru a se obişnui cu ele.

ACTIVITATEA COPILULUI
5 - Recită poezii - Povesteşte - Explorează universul cabinetului logopedic 6

EVALUARE

I. ETAPA PREGĂTITOARE
- Cunoaşterea copilului; - Înlăturarea negativismului faţă de vorbire; - Crearea încrederii în posibilităţile proprii şi a unei atitudini pozitive faţă de recuperare; - Familiarizarea cu mediul logopedic. - Stabilirea unui prim contact afectiv - Alterarea sunetului “r” (rotacism) - Gradul de mobilitate a copilului - Mobilitatea limbii - Starea auzului fizic şi fonematic Mobilitatea generală

II. ETAPA TERAPIEI GENERALE
- Dezvoltarea mobilităţii generale Exerciţii de gimnastică generală - Oglinda - Jucării - Demonstrază şi execută : mişcări care antrenează toate părţile corpului; jocuri de mişcare însoţite de vorbire; exerciţii de mers, de gimnastică pentru membre, de gimnastică a trunchiului (imitarea spălatului, aplaudatului, rotirea pumnului, imitarea cântattului la pian etc. ) Demonstrează şi execută exerciţii: - pentru mobilitatea feţei : exerciţii de clipire a ochilor, concomitent apoi alternativ, rictusul, umflarea obrajilor cu dezumflarea prin lovire, trecerea aerului dintr-o parte în aqlta, suptul obrajilor. - pentru gimnastica maxilarelor : exerciţii de închideri şi deschidere a gurii, liber şi cu rezistenţă, exerciţii de împingere şi apoi de retragere a maxilarului inferiopir; mişcarea Execută prin imitaţie

- Dezvoltarea mobilităţii aparatului articulator

Exerciţii de gimnastică a aparatului articulator a) generale

- Jucării - Oglinda - Instrumente de suflat

Execută prin imitaţie

Mobilitatea fonoarticulatorie

143

IOLANDA TOBOLCEA
maxilarului inferior inferior de la dreapta la stânga, de coborâre şi de ridicare a maxilarului, muşcătura. - pentru gimnastica buzelor : sugerea cu buzele strâns lipite, ţuguirea buzelor; rânjetul, acoperirea dinţilor de jos cu buza de sus şi invers; ţinerea cu buzele a unui obiect ce este tras, suflatul; fluieratul; prinderea unor nasturi între buze; vibrarea buzelor etc. - pentru gimnastica limbii : scoaterea şi retragerea limbii ; limba în formă de săgeată, apoi a dinţilor cu limba; atingerea dinţilor de jos şi de sus cu limba; limba în formă de jghab în interiorul gurii, între buze şi în afara gurii. - pentru palatul moale, muşchii faringelui şi vestibulului faringian: exerciţii de căscare cu retragerea limbii I a maxilarului inferior, de deglutiţie, de imitare a tusei, sforăitului etc. Demonstrază şi execută exerciţii de gimnastică specifice sunetului “r” de corectat : vibrarea limbii printre dinţi, apoi în cavitatea bucală, asociată cu pronunţarea sunetelor “t”, “b”, “p” (tr, br, pr) Demonstrează şi antrenează copiii la : - suflatul în lumânare, în batistă, în apă cu paiul, în trompetă, în morişcă etc. - umflatul balonului, aburirea oglinzii, mirositul, expirare şi inspirare alternativ pe nas, pe gură; cu pauze stabilite; exerciţiile de pronunţie prelungită a unei vocale; de numărat pe parcursul unei expiraţii, exclamaţii, interjecţii etc.

b) specifice sunetului “r”

- Oglinda

Execută prin imitaţie

Mobilitatea aparatului fonoarticulator

- Dezvoltarea respiraţiei corecte

Exerciţii de gimnastică respiratorie

- Jucării - Instrumente de suflat

Execută prin imitaţie

Corectitudinea respiraţiei (inspiraţieiexpiraţie)

144

sa. zo.z. zâ.lupul : hau-hau-hau-hau .broasca : oac-oac-oac-oac -raţa : mac-mac-mac-mac • Exerciţii de pronunţare a uno serii de silabe opuse. po. să .ef-ev • Exerciţiile de diferenţierea Execută repetat exerciţiile Corectitudinea percepţiei şi reproducerii sunetului Execută repetat exerciţiile Corectitudinea percepţiei şi reproducerii sunetului Execută repetat exerciţiile Corectitudinea percepţiei şi reproducerii sunetului 145 . bâ. pâ. do. si.za. ze. bă .cucul : cu-cu.căţelul : ham-ham-ham-ham . su. Aceste exerciţii vor fi însoţite şi de prezentarea în scris a literelor asemănătoare ca efect sonor : p. tu.ba. dâ.f. bi.t. dă .Formarea percepţiei fonetice corecte . pe. se.avionul : j-j-j-j -musca : bzz-bzz-bzz-bzz . zu.găina : cot-cot-cot-cot . sâ. tă . zi. to. pi. te.LOGOPEDIE . cu scopul de a antrena intens analizatorul auditiv. . bo. cu-cu . bu.gâsca : ga – ga –ga –ga .vaietul : vai!-vai!-vai!-vai! -oftatul : of!-of!-of!-of! . so. be.da.Planşe .trenul : ş-ş-ş-ş .n etc. ta-da. di. ti. pu. du.pisica : miau-miau-miau-miau .Albume -Magnetofon Execută şi antremnează copilul la : • Exerciţii de imitare a sunetelor din natură (onomatopee care vor fi pronunţate la început cu voce şoptită. pă .b. apoi cu voce tare. în ritmuri diferite : .s. tâ. luate din cuvinte paronime.Educarea auzului fonetic -Exerciţii pentru educarea auzului .oaia : bee-bee-bee-bee .sa-za.şarpele : s-s-s-s -albina: z-z-z-z .d. de.ta.pa. ză sau a silabelor simple opuse : pa-ba.morişca : vâjj-vâjj-vâjj-vâjj .

IOLANDA TOBOLCEA consoanelor surde de cele sonore cu prezentarea grupurilor de cuvinte foarte asemănătoare ca sonoritate p-b pun-bun pată-bată paie-baie pile-bile pară-bară parcă-barcă poală-boală papa-baba pupă-bubă pompă-bombă cot-cod lată-ladă roate-roade spate-spade t-d tata-data tac-dac tuş-duş toamnă-doamnă c-g cară-gară coală-goală fac-fag f-v fată-vată foi-voi fag-vag s-z sac-zac sare-zare cât-gât cocoşi-gogoşi luncă-lungă far-var fin-vin farsă-varsă varsă-varză groasă-groază seamă-zeamă Diferenţiază ca loc de articulare Corectitudinea reproducerii sunetului s-j şoc-joc şale-jale şir-jir şapca-japca şură-jură prăşit-prăjit 146 .

că desgospodăroa e păguboasă.LOGOPEDIE Exerciţii pentru diferenţierea sunetelor cu punct de articulare apropiat: ţ – ce – ci ţel – cel aţe-ace ţine-cine înţeapă-înceapă r–l rac-lac car-mal rama – lama carul-malul rampa-lampa car-cal rege-lege sara-sala • Exerciţii de transformarea cuvintelor prin înlocuire de sunete sau silabe : -duc -sa -ra -gat a-puc ca –ra ta -pa ba-iat -lung –na –ta –can -dand –pac –pan -tan Exerciţii de analiză fonetică cu inidicarea primului sau ultimului cuvânt dintr-o propoziţie. ETAPA TERAPIEI SPECIFICE . pe când tâmplărea în tâmplărie. poezii • Jocuri hazlii în care sunetul “r” este repetat de mai multe ori.Impostarea sunetului “r”.” “Un tâmplar din strada Tâmplari. obţinerea pronunţiei corecte a sunetului “r” -Exerciţii pentru impostarea sunetului -Profile -Oglinda Construieşte cuvinte Dezvoltarea auzului fonematic şi a atenţiei auditive Execută prin imitaţie Realizarea vibraţiei corecte Corectitudinea vibraţiei Execută prin imitaţie 147 . ghicitori. în faţa oglinzii.” Demonstrează articularea sunetului. indicarea unui sunet omis de logoped • Exerciţii de pronunţare ritmică. completarea cuvintelor cu prima silabă pronunţată de logoped. dar de gospodărit nu mă pot desgospădări. proverbe. poziţia buzelor şi limbii pentru obţinerea articulării sunetului • Face analiza sub aspect semantic Corectitudinea pronunţiei Material ilustrat III. explică. s-a lovit din întâmplare la tâmplă. solicitând în acelaşi timp atenţia auditivă : “ De gospodărit m-am gospodărit.

ruginit. Copilul este învăţat să îndoaie în sus şi în jos vârful limbii scoasă în afară. fier. plugar. tramvai. ropot. fierar. arbore. fir. ramă. vatră. rup.IOLANDA TOBOLCEA “r”. mer. va apăsa cu părţile laterale ale limbii măselele de sus şi va sufla energic asupra vârfului limbii. pere. roş.Introducerea sunetului “r” în silabe . dramă.r -u u-ă ă-â âDemonstrează pronunţia sunetului “r” în cuvinte : Rac. râmă. limba trebuie să fie lipită puternic de dinţi.Tabele de cuvinte Pronunţă cu voce tare Corectitudinea pronunţiei în diferite combinaţii fonetice . cor. raţa. rotund. par. surugiu. vibraţia lui. obţinându-se astfel. carne. răstit. măgar. repede. rar. tren. roman. cu excepţia vârfului limbii. rug. strică. Cu vârful limbii ridicat. trunchi. drag. carpetă. ardei. măr. Demonstrează şi execută : Exerciţii pentru diiferenţierea sunetelor cu punct de articulare apropiat : ”r-l” r–l rac-lac car-mal rama – lama carul-malul Corectitudinea Pronunţă cu voce tare după logoped Corectitudinea pronunţiei . Demonstrează pronunţia sunetului “r” între vocale -a a-e e-i ir -o o. Pentru ca aerul să iasă lateral. noroc. noroi. sur. rău.Introducerea sunetului “r” în cuvinte . militar. rulou. până la canini. răcit. rom. mărar.Planşe Execută prin pronunţie ci voce tare Corectitudinea pronunţiei în diferite combinaţii fonetice 148 . să fie fixată într-o poziţie imobilă. cărbune. grămadă. baraj.

ROATA.SAC” “Radu şi Raluca Regretă pe rând Că vremea însorită Se scurge curând Ce repede trece Răstimpul frumos Ce rar ăşi trece vremea Prin codrul umbros!” Execută prin pronunţie ci voce tare pronunţiei în diferite combinaţii fonetice Diferenţierea sunetului “r” la nivel de silabă .Recită . ghicitori. ROŞU. rămurică” • “Voiam să sperii pisica..Povesteşte .Manuale .. răţuşcă. rămurică Dar de când băiatu-nvaţă Poezia despre raţă Rică ştie ca să zică Râu.” “Dacă pui un picioruş Faci din P un R acuşi Poţi să scrii cu el RUCSAC RADU. Pisica. închidea pleoapele leneş şi nepăsător.Cărţi . texte scurte. proverbe . căci eu. răţuşcă.re CaTa • Exersează citirea cu copilul: “ Rică nu ştia să zică Râu.Albume .Conversează Gradul de automatizare Povesteşte oral Povesteşte în scris 149 .Povesteşte .Cărţi -Diafilme -Casete . credeam pe profesor atât de mare că mi-l închipuiam mai mare ca tata chiar.Caiete . povestiri.Recită . sfârr.. iar mie îmi treceau fiori reci de-a lungul spinării.Conversează Gradul de automatizare .Ilustrate Automatizarea sunetului “r” corectat Introducerea în propoziţii. poezii.LOGOPEDIE rampa-lampa car-cal rege-lege sara-sala • Exerciţii de transformare a cuvintelor prin înlocuire de silabe : MaSa.

iar apoi în întregime Folosirea unor dictări şi povestiri după imagini Povesteşte oral Povesteşte în scris Povestiri şi repovestiri Gradul de automatizare 150 . la început episoade.IOLANDA TOBOLCEA Face un plan verbal susţinut de imagini în vederea povestirii şi repovestirii.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful