CURS VII - VIII COMPETENŢA INSTANŢELOR JUDECĂTOREŞTI Noţiunea şi clasificarea competenţei 1.1. Noţiunea de competenţă 1.2. Clasificarea normelor de competenţă I. II.

Competenţa generală a instanţelor judecătoreşti. Aspecte generale Competenta jurisdicţională a instanţelor judecătoreşti: 3.1. Competenţa materială 3.1.1. 3.1.2. Competenţa materială funcţională Competenţa materială procesuală civilă 3.2. Competenţa teritorială 3.2.1. 3.2.2. 3.2.3. III. Competenţa teritorială de drept comun Competenţa teritorială alternativă Competenţa teritorială exclusivă Întinderea competenţei instanţei sesizate 4.1. Competenţa instanţei sesizate prin cererea reclamantului în privinţa apărărilor pârâtului 4.2. Competenţa în cazul chestiunilor prejudiciale 4.3. Competenţa instanţei sesizate prin cererea reclamantului în privinţa incidentelor de procedură 4.4. Prorogarea competenţei instanţei sesizate 4.4.1. Prorogarea legală de competenţă 4.4.2. Prorogarea judiciară de competenţă 4.4.3. Prorogarea convenţională (voluntară) de competenţă IV. 5.1. 5.2. 5.3. Incidente procedurale referitoare la competenţă Precizări prealabile Excepţia de necompetenţă Conflictele de competenţă

1

VI. VII.

Strămutarea pricinilor Delegarea instanţei (art.23 C.proc.civ.)

I. Noţiunea şi clasificarea competenţei 1.1. Noţiunea de competenţă

Potrivit dreptului procesual civil competenţa este definită ca fiind aptitudinea recunoscută de lege unei instanţe judecătoreşti sau altui organ cu activitate de jurisdicţie de a judeca o anumită pricină Normele de drept comun în materia competenţei jurisdicţionale sunt cuprinse în Cartea I, titlurile de la I-IV şi VI ale Codului de procedură civilă. De asemenea, norme cu caracter general referitoare la competenţă sunt înscrise şi în Lg.304/28.06.2004 (r), Lg.nr. 56/93 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, modificată şi republicată etc. În numeroase materii de drept civil în sens larg, competenţa se prevede prin legile speciale care guvernează aceste materii. Spre exemplu: Lg.554/2004 în materia contenciosului administrativ, OUG 117/2003 şi Lg.49/2004 în materie fiscală, Codul de procedură fiscală(Lg.174/2004),Lg.47/1992 (modificată prin Lg.138/1997) în materia excepţiilor de neconstituţionalitate, Lg. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, Lg.273/2004 privind regimul juridic al adopţiei etc. 1.2. Clasificarea normelor de competenţă

Analiza normelor de competenţă are în vedere o serie de criterii care determină regimul juridic al acestora. Din acest punct de vedere, putem avea următoarele clasificări: a. În funcţie de determinarea organului competent ca aparţinând sau nu sistemul instanţelor judecătoreşti, normele de competenţă se clasifică în : - norme de competenţă generală; - norme de competenţă jurisdicţională; Competenta jurisdicţională se clasifica, la rândul sau, după cum determinarea se face între instanţe de grad diferit sau între instanţe de acelaşi grad în: competenţă materială; competenţă teritorială; Competenţa materială, comportă, de asemenea, o subclasificare în: competenţă materială funcţională – după felul atribuţiilor care revin fiecărei categorii de instanţe (judecă în primă instanţă, apel, recurs, căi extraordinare de atac etc); competenţă materială procesuală – se stabileşte în raport de obiectul, valoarea şi natura litigiului dedus judecăţii; Competenţa teritorială se clasifică în: competenta teritorială de drept comun (când cererea se introduce la instanţa de drept comun din punct de vedere teritorial, adică la instanţa domiciliului pârâtului); competenţa teritorială alternativă (facultativă) – reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente;
2

competenţa teritorială exclusivă (excepţională) – cererea. curţile de apel.proc.125 Constituţie: „justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege”. la ivirea unui astfel de conflict. cel mai târziu până la prima zi de înfăţişare şi numai în faţa primei instanţe.19 C. şi alte organe de jurisdicţie sau cu activitate jurisdicţională care rezolvă anumite conflicte de interese apărute în circuitul civil.proc. instanţelor judecătoreşti. Prin urmare. normele de competenţă materială şi cele de competenţă teritorială exclusivă (art. II.2 Lg. fiind reglementată de norme cu caracter imperativ.). Au caracter dispozitiv normele de competenţă teritorială. Aşadar. încălcarea lor poate fi invocată numai de către pârât. sub sancţiunea nulităţii absolute. se impun câteva observaţii cu caracter general: a. competenţa relativă Caracteristici: a. În funcţie de caracterul normelor care reglementează competenţa: competenţă absolută Aceasta formă de competenţă se caracterizează prin următoarele: a. în cazul nesocotirii sale. c. Au caracter imperativ: normele de competenţă generală. Competenţa generală a instanţelor judecătoreşti. b.. Nici o lege 3 . iar potrivit art. Organele cu activitate jurisdicţională rezolvă numai litigii anume prevăzute de lege. potrivit legii. tribunalele. de procuror precum şi din oficiu de către instanţă. este mai întâi necesar să stabilim cui revine competenţa soluţionării litigiului: unei instanţe din interiorul sistemului instanţelor judecătoreşti sau altui organ cu activitate jurisdicţională. b. 14. în sensul alegerii unei alte instanţe care să soluţioneze litigiul dintre ele. tribunalele specializate şi judecătoriile”. accesul liber la justiţie consacrat în art.304/2004(r) privind organizarea judecătorească: „Justiţia se realizează prin următoarele instanţe judecătoreşti: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.13. de asemenea şi alte atribuţii .civ. potrivit art. Pe de altă parte.159 şi art. pentru a deroga de la aceste norme. conduce la nulitatea absolută a hotărârii pronunţate.2 alin.1. altele decât cele de competenţă excepţională: „ părţile pot conveni ca pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanţe decât acelea care. c. părţile pot conveni expres sau tacit. dar există. trebuie introdusă în mod obligatoriu numai la o anumită instanţă. atunci când este constatată. rezultă cu claritate că legiuitorul dă prioritate instanţelor judecătoreşti în rezolvarea pricinilor civile. necompetenţa poate fi invocată de orice parte interesată. potrivit legii. pricinile civile vor fi judecate de alte organe cu activitate jurisdicţională numai dacă printr-o lege specială se prevede o competenţă derogatorie (principiul plenitudinii de competenţă). a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. afară de cazurile prevăzute de art. este reglementată de norme cu caracter dispozitiv. având. c. nu le este permis părţilor de a deroga de la ea. au competenţă teritorială. în orice stare a pricinii. b. 21 Constituţie („Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor. 15 şi 16 C. b.alin.civ. aceste norme constituind dreptul comun în materie de competenţă. Din interpretarea coroborată a celor două texte. Aspecte generale Înfăptuirea justiţiei este încredinţată de regulă. În acest sens.

III.2 pct.C. Ea se referă..16 alin. în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe”(au. 34 alin. coroborate cu art. În al doilea rând. impune să existe posibilitatea sesizării ulterioare a instanţelor judecătoreşti.1. în primul rând la ierarhia instanţelor. parlamentare şi prezidenţiale (Lg. 1 alin. Astfel. se impune să se stabilească dacă trebuie soluţionat de către judecătorie.92/92 de organizare judecătorească. 67/2004.civ).Tribunalele – au plenitudine de competenţă pentru judecata în apel.U.civ. 19-22. cu titlu de exemplu: competenţa Curţii Constituţionale în materia exercitării controlului constituţionalităţii legilor – Lg. în sensul că stabileşte care dintre acestea sunt abilitate să judece cauza în fond. competenţa organelor administrativ-jurisdicţionale din domeniul fiscal – potrivit Codului de procedură fiscală.1.civ. plenitudine de competenţă pentru judecata în fond). Competenţa materială funcţională Competenţa funcţională determină funcţiile şi rolul fiecăreia dintre categoriile de instanţe care fac parte din sistemul judiciar. 40-45 Lg. nr. cu judecata în apel şi în recurs. 3. competenţa birourilor electorale de circumscripţie. Normele de competenţă funcţională pot fi deduse din analiza articolelor 1-4 C.proc. 3.53/1993.18 Lg. precum şi în recurs (art. aşa cum avea sub imperiul Lg.1.1. în cazurile prevăzute expres de lege.65/2004) a taxelor judiciare de timbru. 3. Curţile de apel. etc. (competenţa materială) şi apoi care judecătorie. Competenţa materială-funcţională nu are în prezent o reglementare unitară. Competenta materială (ratione materiae) Competenţa materială sau de atribuţiune este acea formă a competenţei prin care se delimitează pe linie verticală sfera de activitate a diferitelor categorii de instanţe care fac parte din sistemul nostru judiciar.nu poate îngrădi exercitarea acestui drept” – alin. Judecătoriile – sunt instanţe de drept comun pentru judecata în fond a pricinilor civile. Lg. art. care să exercite controlul judiciar ordinar sau extraordinar.). deci.proc. prin competenţă materială funcţională se determină care dintre instanţele judecătoreşti pot cumula judecata în fond. curtea de apel sau Î.proc. În prezent.1 C.au plenitudine de competenţă pentru judecata în recurs. 33 alin. tribunal. care curte de apel (competenţa teritorială).civ.civ.2 C.2). Lg. „Curţile de apel judecă(…) recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel sau împotriva 4 .proc.C. care tribunal..1 pct.1 şi 3 C. competenţa organelor arbitrale – titlul IV C. În principiu. potrivit art.G. Judecătoriile nu sunt instanţe de control judiciar.: „judecă în primă instanţă toate procesele şi cererile. etc. 2. în legislaţia noastră există o mare diversitate de atribuţii care sunt conferite de lege altor organe decât instanţelor judecătoreşti.370/2004. atât în primă instanţă. Ele exercită însă control judecătoresc asupra „hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate în cazurile prevăzute de lege”(art. 35. judeţene şi a Biroului Electoral Central în materia alegerilor locale.1.1.proc.147/1997(modificat prin O.373/2004).304/2004.J. Ele judecă. Mai menţionăm. Competenţa jurisdicţională a instanţelor judecătoreşti După ce s-a constatat ca un litigiu este de competenţa unei instanţe judecătoreşti. instanţele judecătoreşti au următoarea competenţă funcţională: 1.

procesele si cererile în materie civilă al căror obiect au o valoare de peste 5 miliarde lei. potrivit legii. şi în primă instanţă (în cauzele expres date prin lege în competenţa lor). în cazurile prevăzute de lege.proc.).323 alin.„apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate tribunale în primă instanţă”(art.civ.). potrivit art.). În primă instanţă: a. Potrivit art.400 alin. toate procesele şi cererile.proc.).373¹ C.) Ea mai judecă. cererea de încuviinţare a executării silite (art.4 pct.civ. cererile privind întoarcerea executării (art.civ. procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste un miliard lei. ca instanţă de recurs. a. tribunalele judecă: 1.1C.civ. în toate situaţiile în care judecătoria a soluţionat cauza în primă instanţa şi când.).proc.1 C. plângerile împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate.civ. revizuirile privind propriile hotărâri (art.1.3 judecă în orice alte materii date în competenţa lor. De asemenea.1 C.civ. în cazurile prevăzute de lege (art.2.proc.civ. Competenţa materială procesuală civilă – este competenţa potrivit căreia.proc. art. în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe.3pct. ea este instanţa de executare (art. nu sunt supuse apelului şi în orice alte cazuri expres prevăzute de lege”(art. Curţile de apel judecă şi în apel .). Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură „interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti” (art. a cererilor neevaluabile în bani 5 .1 C. curţile de apel judecă.2 C. 3.proc. b. Potrivit art.). 2. b.319 alin.proc.236 C. potrivit legii.).1 pct. C. cererile de îndreptare a erorilor materiale strecurate în propriile hotărâri (art.hotărârilor pronunţate de tribunale în primă instanţă care. precum şi procesele şi cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani.civ. a cererilor în materie succesorală.proc.281¹ C.proc.civ. Competenţa materială a tribunalelor Tribunalele au o competenţă de fond.2 C. de asemenea.). 4 pct. cererile pentru completarea hotărârilor pronunţate (art.1.civ. cu excepţia celor de împărţeală judiciară.proc. 4. contestaţiile în anulare.3 pct. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – are plenitudine de competenţă pentru judecata în recursul în interesul legii. 3. în funcţie de obiectul.civ. una de control judiciar şi o competenţă diversă. în orice alte materii date prin lege în competenţa lor”.proc. natura sau valoarea litigiului cauzele pot fi soluţionate numai de anumite categorii de instanţe.).404² C.civ. contestaţiile la executare..proc.proc.civ.3 C.2 C. judecătoriile judecă: 1.civ. Competenţa materială (de atribuţiune) a judecătoriilor Potrivit art.proc. în primă instanţă.proc.civ.1 C.281 C. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi a altor hotărâri.3pct. Spre exemplu: cererile pentru asigurarea dovezilor (art.

în afară de cele date în competenţa Curţilor de Apel (idem b.civ.: „ca instanţe de apel (tribunalele) judecă apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă” .3 tribunalele judecă: „ în orice alte materii date prin lege în competenţa lor”. d.civ. .).3 pct. nu sunt supuse apelului”.civ. după caz.cererile de strămutare de la o judecătorie din raza aceluiaşi tribunal pentru motive de rudenie sau de afinitate (art.proc. petitorii sau. spre exemplu: . hotărârile pronunţate asupra renunţării la dreptul subiectiv pretins (art.contestaţiile la titlu. iar ca instanţe de recurs judecă potrivit pct. posesorii.proc.proc. stabileşte şi pentru curţile de apel o competenţă de fond. Competenţa tribunalelor ca instanţe de apel este stabilită în art.civ.civ. contestaţiile la executare când se îndreaptă împotriva hotărârilor pronunţate în fond de tribunale.30 alin.civ. .etc In conformitate cu dispoziţiile art.civ.proc.şi a cererilor privind materia fondului funciar. nulitatea sau desfacerea adopţiilor.39 alin..2 C.proc.conflictele de competenţă dintre două judecătorii din raza sa teritorială sau dintre o judecătorie şi un alt organ cu activitate jurisdicţională (art. 3 C.). c.2 alin. e.civ.273 C. cererile pentru recunoaşterea. cererile pentru încuviinţarea.proc. Astfel. prevăzută de art. cererile pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale. Potrivit art. f.1 si 2 C.1 C.2 C.unele hotărâri speciale care sunt date fără drept de apel: încheierile pronunţate asupra renunţării la judecată (art.1 C.civ.: curţile de apel judecă în primă instanţă. procesele şi cererile în materie de creaţie intelectuală şi de proprietate industrială. conflictele de muncă. potrivit art.civ. Potrivit pct. judecând: „ în orice alte materii date prin lege în competenţa lor”. procesele şi cererile în materie de contencios administrativ.civ. precum şi cele pentru încuviinţarea executării silite a hotărârilor date în ţari străine.cererile privind recuzarea tuturor judecătorilor de la o judecătorie sau de recuzare atunci când din cauza recuzării nu se poate forma completul de judecată (art.proc..). În această categorie intră. ca instanţe de apel. h.civ.). cauzele care au ca obiect soluţionarea unor incidente privitoare la competenţa sau compunerea instanţei sesizate: . Curţile de apel au.). c.proc. (a se vedea mai sus).2 pct.247 C.3 punctul 4 C.proc. .proc.3 pct. i. .2 C.346 C. o competenţă diversă.).22 C. procesele şi cererile în materie de expropriere.proc. formulate de terţii vătămaţi în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar. o competenţă de control judiciar şi o competenţă diversă . Intră în această categorie.proc. g. potrivit legii. curţile judecă: „apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în primă instanţă”. care.3 tribunalele judecă: „recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii.căile extraordinare de atac de retractare îndreptate împotriva propriilor hotărâri. inclusiv cele de drept comun. . Competenţa materială a curţilor de apel Art. de asemenea. în primul rând. cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe.3 C. procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale.hotărârile prevăzute de art 282¹ alin. 6 .).civ.proc. hotărârile care consfinţesc învoiala părţilor(art.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţa de drept comun în materia controlului judiciar extraordinar.4 C. cererile prin care se urmăreşte o bună administrare a justiţiei: .căile extraordinare de atac îndreptate împotriva propriilor hotărâri. dintre o judecătorie şi un tribunal din raza aceleiaşi curţi de apel. .4 C. . .C.soluţionarea conflictelor de competenţă dintre doua tribunale din raza aceleiaşi curţi de apel.).proc.cereri privitoare la soluţionarea conflictelor de competenţă între două curţi de apel.: „ Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă: 1. 7 . precum şi a doi sau mai mulţi judecători din raza sa teritorială atunci când din cauza recuzării completul de judecată nu se poate forma.proc. dintre două judecătorii din raza aceleiaşi curţi de apel.”.).soluţionarea căilor extraordinare de atac de retractare a propriilor hotărâri. două judecătorii din circumscripţia a două tribunale şi curţi de apel diferite. după competenţa fiecăreia.contestaţiile la titlu. Potrivit dispoziţiilor art. – abrogat – anterior . iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel”. părţile pot declara recurs şi împotriva hotărârilor nedefinitive sau actelor judecătoreşti de orice natură care nu pot fi atacate pe nici o cale. având ca atribuţie principală îndrumarea instanţelor judecătoreşti pentru aplicarea şi interpretarea corectă a legii.cereri privitoare la strămutarea procesului de la o curte de apel la altă curte de apel pe motiv de rudenie sau afinitate sau pe motive de bănuială legitimă şi de siguranţă publică. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are şi o competenţă diversă. .Trebuie să includem în această categorie.contestaţiile la titlu. 3.4 pct.cereri pentru delegarea altei instanţe (art.proc.civ.. recunoscută prin prevederile art. instanţa soluţionează unele cereri referitoare la realizarea unei bune administrări a justiţiei: . dar din circumscripţia unor tribunale diferite.civ. . d. .proc.cererile de îndreptare a erorilor materiale strecurate în propriile hotărâri şi de completare a acestora etc. Competenţa materială a ÎnalteiCurţi de Casaţi şi Justiţie Potrivit art.civ. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi a altor hotărâri. .23 C.civ. .recursurile în anulare (330 C.E.contestaţiile privind modul de formare şi componenta B.27 Lg. recursurile în interesul legii (art. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie mai judecă în materii precum: .proc. în cazurile prevăzute de lege. 2. Curţile de apel mai sunt competente să judece: . în orice alte materii date prin lege în competenţa sa.). în cazul în care titlurile sunt constituite din hotărâri ale curţilor de apel.soluţionarea cererilor de recuzare a tuturor judecătorilor de la un tribunal din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel. 4. în primul rând. . Potrivit acestei competente.cereri pentru îndreptarea sau completarea propriilor hotărţri.56/93: „ la secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. o curte de apel şi un alt organ cu activitate jurisdicţională.soluţionarea cererilor de strămutare bazate pe rudenie sau afinitate.civ.329 C.

modificarea ulterioară a acestui domiciliu nu mai are nici o influenţă asupra acestei competenţe. Observaţii: competenţa teritorială se stabileşte în funcţie de raza sau circumscripţia – sub aspectul organizării administrative a localităţilor – în care instanţele judecătoreşti îşi exercită potrivit legii.2. c. Norma juridică înscrisă în art. se aplică în situaţia în care pârâtul are domiciliul în ţară şi reclamantul îl cunoaşte . toate celelalte forme ale competenţei teritoriale constituie derogări de la principiul enunţat şi ori de câte ori o asemenea derogare nu este menţionată expres.. este înscrisa în art. cererea se poate face şi la instanţa locului 8 .proc. civ. deci. în vedere. Competenţa teritorială generală (ratione personae vellocii) Este acea forma a competenţei care instituie regula potrivit căreia cererea de chemare în judecată se adresează instanţei din circumscripţia teritorială în care îşi are domiciliul pârâtul (regula actor sequitur forum rei). Dacă pârâtul nu are domiciliul în ţară sau nu are domiciliul cunoscut. jurisdicţia în materie civilă. b. • O aplicaţie a faptului că noţiunea de domiciliu în dreptul procesual civil are un sens mai larg decât în civil. Ceea ce determină competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti este domiciliul pe care pârâtul îl are la momentul introducerii acţiunii.M. are în chip statornic o îndeletnicire profesională ori una sau mai multe aşezări agricole.1 C. în chip statornic.5 C.6 C. În tratarea instituţiei trebuie avute în vedere şi următoarele considerente: a. se aplică regula de mai sus. 3. urmează a se înţelege şi acela pe care o persoana şi l-a stabilit în fapt în localitatea în care trăieşte şi îşi desfăşoară activitatea profesională.proc. Prin noţiunea de domiciliu în sensul art. 5 alin. d.1.5 are valoarea unei norme de drept comun în materia competenţei teritoriale. dacă nici reşedinţa nu este cunoscută cererea se face la instanţa de la domiciliul sau reşedinţa reclamantului.contestaţiile formulate de către magistraţi împotriva sancţiunilor disciplinare aplicate de către C. comerciale sau industriale. Cu excepţia normelor de competenţă teritorială excepţională. trebuie avută.proc. până la proba contrară aparenţele trebuie prezumate ca fiind conforme cu realitatea juridică.S.civ. Competenţa teritorială Competenţa teritorială presupune o delimitare între competenţele instanţelor de acelaşi grad. celelalte norme de competenţă sunt dispozitive. conform cu care: „când pârâtul în afară de domiciliul său. Determinarea competenţei teritoriale se face numai pentru judecata în primă instanţă.2. cererea se face la instanţa reşedinţei sale din ţară. La fundamentarea principiului forum rei sta argumentul conform căruia pentru păstrarea echilibrului juridic dintre subiectele de drept trebuie conservată prezumţia că nimeni nu datorează nimic nimănui. Aplicarea competenţei teritoriale generale cunoaşte o serie de particularităţi: • Art. etc 3. indiferent de gradul instanţei. adresa unde pârâtul locuieşte efectiv. chiar dacă aceasta nu corespunde noţiunii din dreptul civil.civ.

este acea forma a competenţei care consacră dreptul reclamantului de a alege între doua sau mai multe instanţe deopotrivă competente (art.civ. . Când mai multe judecătorii din circumscripţia aceluiaşi tribunal sunt deopotrivă competente.proc. se pot face la instanţele din capitala ţării sau la cele din reşedinţa judeţului unde îşi are domiciliul reclamantul. cererea se face la instanţa competentă pentru oricare dintre debitorii principali.). şi. „sediul” unei asemenea persoane neputând fi determinat într-un anume loc. În legătură cu această formă a competenţei teritoriale sunt de reţinut următoarele aspecte: . • Conform art. el nemaiputând reveni şi desemna o alta instanţă 9 . pentru obligaţiile ce urmează să fie executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentant sau din fapte săvârşite de acesta. valoarea unei norme de competenţă alternativă. 3. Cererea împotriva unei asociaţii sau societăţi fără personalitate juridică se face la instanţa domiciliului persoanei căreia.proc.2. iar în lipsa unei asemenea persoane. pe de o parte. întrucât reclamantul poate alege între două instanţe deopotrivă competente. regiilor publice.2.8 C. Astfel. dreptul de opţiune al reclamantului se stinge. dar posibilităţile lui de opţiune nu sunt nelimitate.1 se introduc la judecătoria din localitatea de reşedinţă a judeţului. reclamantul va putea cere instanţei numirea unui curator care să reprezinte interesele asociaţilor”. potrivit înţelegerii dintre asociaţi. • În cazul în care pârât este o persoană juridică de drept public regula comună nu mai poate fi aplicată. e. în împrejurările analizate ne aflăm în prezenţa unor veritabile norme de competenţă alternativă.între instanţele faţă de care există posibilitatea de opţiune a reclamantului se numără întotdeauna şi aceea în circumscripţia căreia se află domiciliul pârâtului. Norma enunţată are .7 C.Competenţa teritorială alternativă .civ.acelor aşezări sau îndeletniciri.civ. în cazul când printre pârâţi sunt şi obligaţi accesorii. direcţiilor generale. Cererea se poate face şi la instanţa locului unde ea îşi are reprezentanţa. Altfel spus. potrivit art. după cum se vede.o dată exercitat prin alegerea uneia dintre instanţele deopotrivă competente.: „Cererile îndreptate împotriva statului. pe de altă parte. poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre ei. cererile în care figurează persoanele arătate în alin. competenţa se va determina după regula înscrisă în art. la instanţa domiciliului oricăruia dintre asociaţi.: „Cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanţa sediului ei principal. prin arătarea instanţelor între care se poate alege.9 C. la Judecătoria sectorului 4”.alegerea aparţine întotdeauna cum este şi firesc reclamantului. dacă cererea este îndreptată împotriva mai multor pârâţi. În acest din urmă caz. normele de competenţă teritorială generală sunt norme cu caracter dispozitiv (a se vedea mai sus regimul juridic).proc.proc. • Principiul enunţat mai sus este adaptat în mod corespunzător şi la situaţia în care pârâtul este o persoană juridică de drept privat. iar în Capitală. . prin arătarea expresă în lege a situaţiilor în care competenţa teritorială este alternativă. Ele sunt circumscrise.12 C. caselor autonome şi administraţiilor comerciale. pentru obligaţiile patrimoniale şi care sunt născute sau care urmează să se execute în acel loc”. Fiind menite să ocrotească interese particulare.civ. i s-a încredinţat preşedinţia sau direcţia asociaţiei ori societăţii..

competentă. în cererile ce izvorăsc dintr-un raport de locaţiune a unui imobil.13 precizează: „Cererile privitoare la bunuri imobile se fac numai la instanţa în circumscripţia căreia se află imobilele. să ceară declinarea.proc. 5. bunurile asigurate.2. În materie imobiliară art. instanţa locului unde obligaţia a luat naştere sau aceea a locului plăţii. instanţa domiciliului reclamantului.civ. iar în caz contrar la oricare dintre instanţele în circumscripţiile cărora se află imobilul”. 6. Competenţa teritorială excepţională este reglementată de Codul de procedură civilă în art. anularea. cererea se va face la instanţa domiciliului sau reşedinţei pârâtului. instanţa locului unde se află imobilul. a obligaţiunii.3. cererea privitoare la despăgubiri se va putea face şi la instanţa în circumscripţia căreia se află: domiciliul asiguratului. rezoluţiunea sau rezilierea unui contract. conform cu care: „În materie de asigurare. de la care părţile nu pot deroga prin voinţa lor ( a se vedea mai sus regimul juridic). în cererile izvorâte dintr-un contract de transport. instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea. în cererile privitoare la obligaţii comerciale. 3. în cererile ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit. Dispoziţia îşi are justificarea în ideea că la locul unde este situat imobilul se pot administra cu mai multă uşurinţă probele necesare pentru soluţionarea acestor categorii de cauze. în cererile făcute de ascendenţi sau descendenţi pentru pensii de întreţinere. chiar în parte. în acţiunile în justificare sau în prestaţiune tabulară. 10 . 3. neputând. O competenţă teritorială alternativă este consacrată şi în materie de asigurare prin dispoziţiile art. Dispoziţiile de mai sus nu se aplică în materie maritimă şi fluvială”. de asemenea nici pârâtul nu are posibilitatea invocării unei alte instanţe competente. cec sau bilet la ordin. Când imobilul este situat în circumscripţiile mai multor instanţe. cazurile de competenţă exclusivă sunt prevăzute expres şi nu pot fi extinse prin analogie. Competenţa teritorială exclusivă (excepţională) – este acea formă a competenţei prin care se determină capacitatea unei instanţe judecătoreşti de a soluţiona în mod exclusiv un anumit litigiu. în cererile ce izvorăsc dintr-o cambie. instanţa locului de plecare sau de sosire. instanţa locului de plată. instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit acel fapt. 8. Art. Alegerea competenţei prin convenţie este nulă dacă a fost făcută înainte de naşterea dreptului la despăgubire. 2. în cererile privitoare la executarea. dacă acesta se află în vreuna din aceste circumscripţii.13-16.11 C. Această formă a competenţei este prevăzută de norme imperative.10 consacră şapte cazuri de competenţă teritorială alternativă: „În afară de instanţa domiciliului pârâtului mai sunt competente următoarele instanţe: 1. dacă instanţa stabilită de reclamant este competentă. abrogat 7. Pe de altă parte. 4. locul unde s-a produs accidentul.

câteva observaţii se impun: • competenţa excepţională prevăzută de art. civile sau comerciale. instanţei de la ultimul domiciliu al defunctului. în litigiile dintre societari sau societate cu terţii aplicându-se regulile de drept comun. 2. precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia.civ. Al treilea caz de competenţă teritorială exclusivă este prevăzut în art. 3.proc. încetează odată cu finalizarea procedurii succesorale. eventualele acţiuni prin care creditorii vor urmări pe moştenitori proporţional cu părţile lor de moştenire.15 C.civ.13 şi art. • în caz de concurenţă între dispoziţiile art. instanţa sesizată cu o cerere de chemare în judecată este îndreptăţită şi obligată în acelaşi timp să o rezolve.civ. în caz de ivire a unui litigiu. până la sfârşitul lichidării în fapt.proc. IV. Întinderea competenţei instanţei sesizate În general. cel mai adesea. doctrina şi practica nu au îmbrăţişat un punct de vedere unitar. sunt de competenţa instanţei de la domiciliul pârâţilor.pr. unii autori considerând că acest gen nu intră sub incidenţa art. potrivit competenţei prevăzute de lege. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moştenitori sau împotriva executorului testamentar”. Cu privire la acţiunile personale imobiliare însă. astfel încât. 11 . La fundamentarea acestei reguli s-a avut în vedere faptul că toate operaţiile legate de procedura succesorală se îndeplinesc în circumscripţia teritorială a ultimului domiciliu al defunctului. • textul se aplică tuturor formelor de societate. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispoziţiilor testamentare. în materie de reorganizare judiciară şi faliment: „Cererile în materia reorganizării judiciare şi a falimentului sunt de competenţa exclusivă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul principal al debitorului’. Observaţii: • dispoziţia îşi găseşte aplicarea numai în privinţa litigiilor dintre societari sau dintre societari şi societate.proc. şi prevede competenţa în materie de societate: „Cererile în materie de societate. Prin urmare. aici se vor putea administra cu mai mare uşurinţă probele necesare.16.13 C. Ultimul caz de competenţă exclusivă prevăzut în C. ca instanţă competentă . după soluţionarea definitivă a procesului de partaj.civ. este reglementat de art. • regula se aplică în timp numai până la momentul lichidării în fapt a societăţii.14 C.civ. cererile privitoare la moştenire.( când în moştenirea lui de cuius sunt cuprinse şi bunuri imobile. În materie de moştenire art. Totuşi.S-a reţinut în acest sens că regula se aplică tuturor acţiunilor reale imobiliare cunoscute (acţiunea în revendicare. dar şi acţiunilor posesorii. cele mai multe bunuri mobile şi imobile ale acestuia.proc. doctrina şi practica judiciară au dat întâietate. sunt de competenţa instanţei locului unde societatea îşi are sediul principal”.civ. acţiunile negatorii şi acţiunilor confesorii).14 C. aici situându-se locul deschiderii succesiunii şi. prevede că: „Sunt de competenţa instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului: 1.14 C. care nu sunt situate în raza teritorială a instanţei de la ultimul domiciliu a defunctului).proc.

1. Vom analiza în acest context. Astfel. În aceste situaţii. de cele mai multe ori. care în mod obişnuit nu intră în competenţa sa. VI. puterea lucrului judecat a hotărârii pe care instanţa o pronunţă când judecă fondul cauzei include atât răspunsul dat pretenţiei reclamantului cât şi apărării directe opuse de către pârât. Interpretarea şi conţinutul regulii În sintagma de mai sus. adică atât apărările de fond cât şi apărările de procedură. dacă acestea au legătură cu cererea reclamantului. chiar dacă ele ar cere soluţionarea unei chestiuni prealabile. formulând atât apărări de fond cât şi apărări de procedură. înglobând în conţinutul său toate mijloacele de apărare ale pârâtului. problemele privitoare la : • Competenţa instanţei sesizate prin cererea reclamantului în privinţa apărărilor pârâtului • Competenţa în cazul chestiunilor prejudiciale • Competenţa instanţei sesizate în privinţa incidentelor de procedură VI. determinate cu precădere de aplicarea normelor de ordine publică privitoare la competenţă. indiferent de soluţia dată: de admitere sau de respingere. prin soluţionarea tuturor aspectelor litigioase de către aceeaşi instanţă se evită cheltuieli inutile pecuniare. în general. pretenţia şi apărarea formând o unitate care nu poate fi divizată. . Această regulă comportă însă şi o serie de excepţii. Competenţa instanţei sesizate prin cererea reclamantului în privinţa apărărilor pârâtului În literatura şi practica judiciară s-a consacrat regula “ judecătorul acţiunii este şi judecătorul excepţiei” potrivit cu care instanţa învestită de reclamant prin cererea de chemare în judecată potrivit normelor de competenţă generală. nespecific procedurii. o instanţă nu se poate pronunţa asupra pretenţiei deduse judecăţii de către reclamant fără a cerceta şi apărarea pârâtului. Justificarea regulii .Procesul civil este însă o activitate complexă în care instanţa sesizată.2 Competenţa în cazul chestiunilor prejudiciale 12 . chiar dacă în mod obişnuit nu ar intra în competenţa sa. sensul noţiunii de excepţie este unul foarte larg. în cursul procesului pot apărea o serie de incidente procesuale sau pot fi formulate alte cereri cu caracter incidental. Astfel. materială şi teritorială se va pronunţa şi asupra mijloacelor de apărare ale pârâtului. de timp şi chiar psihologice.se preîntâmpină riscul unor hotărâri contradictorii prin scindarea aspectelor litigioase pentru a fi soluţionate de către instanţe diferite.din punct de vedre practic. pârâtul se apără împotriva pretenţiilor reclamantului. instanţa învestită cu judecarea cererii principale îşi extinde competenţa şi asupra acestor cereri. pentru a putea rezolva în mod complet litigiul trebuie să se pronunţe şi asupra altor aspecte. .raţiuni de logică judiciară impun respectarea practică a principiilor contradictorialităţii şi dreptului la apărare. Faptul că judecătorul învestit cu o cerere principală judecă atât pretenţiile cât şi apărările pârâtului prezintă importanţă şi din punctul de vedere al autorităţii lucrului judecat. pentru rezolvarea cauzei este necesară stabilirea unor chestiuni prejudiciale etc.

prioritatea lor faţă de cauza pendinte .proc. invocarea în faţa judecătorului sesizat cu acţiunea principală a excepţiei de neconstituţionalitate – art. Exită însă şi situaţii când asupra unor incidente se pronunţă în mod obligatoriu o altă instanţă ( art. excepţia de conexitate). suspendarea şi stingerea acesteia: incidente referitoare la compunerea completului de judecată (incompatibilitatea.). Exemple: 1.4. a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate de către o instanţă superioară sau a convenţiei părţilor să rezolve şi cereri care.19 alin. recuzarea). de natură penală sau civilă. Competenţa instanţei sesizate prin cererea reclamantului în privinţa incidentelor de procedură Mulţi teoreticieni folosesc regula “accesoriul urmează soarta principalului” pentru a fundamenta ştiinţific faptul că instanţa sesizată cu cererea reclamantului este competentă. 2. art.proc. de regulă.3.244 pct. nu intră în competenţa sa. 39 C.2 C. proc civ.civ. delegarea). 23. să se pronunţe şi asupra tuturor incidentelor privind procedura de judecată. în mod obişnuit.: „Judecata în faţa instanţei civile se suspendă până la rezolvarea definitivă a cauzei penale” – art. incidente privind nulitatea actelor de procedură. VI. proc.1. prorogarea de competenţă poate fi: legală.2 C. suspendarea judecăţii sau perimarea. înscrierea în fals). excepţia de litispendenţă. devine competentă în temeiul legii.Regula “ judecătorul acţiunii este şi judecătorul excepţiunii” comportă şi unele excepţii importante. VI. “…” – suspendarea judiciară facultativă.1 C. alte situaţii – potrivit art. Aşadar.1 Lg.competenţa unei alte instanţe În cazul în care apărarea pârâtului constituie o chestiune prejudicială instanţa sesizată cu cererea reclamantului va suspenda judecata până la rezolvarea prin hotărâre definitivă a chestiunii prejudiciale. Prorogarea legală de competenţă 13 . incidente privind competenţa (excepţia de necompetenţă. incidente privind probele administrate (verificarea de scripte. în această categorie incluzându-se chestiunile prejudiciale..4. această noţiune include aspectele litigioase. care trebuie soluţionate în mod obligatoriu de către instanţa competentă şi care dobândesc autoritate de lucru judecat în faţa instanţei sesizate cu cererea Trăsăturile chestiunilor prejudiciale: . judecătorească şi convenţională (facultativă). la instanţa sesizată (strămutarea. Prorogarea competenţei instanţei sesizate Prorogarea intervine în cazul în care o instanţă competentă să soluţioneze cererea cu care a fost sesizată de către reclamant.civ. După temeiul în baza căreia intervine. VI.244 pct. 3. abţinerea. 30.47/92 : „Curtea Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie constituţională din România”. pen.

proc. pentru a cărui soluţionare au fost sesizate mai multe instanţe. art. Sunt tratate din punct de vedere didactic. în cazul litispendenţei nu ne aflăm în faţa unei prorogări de competenţă.1 au posibilitatea de a solicita „întrunirea mai multor pricini care se află înaintea aceleiaşi instanţe sau a unor instanţe diferite”. prorogarea nu poate opera.dacă cererile sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti “prorogarea trebuie să opereze. potrivit art. dosarul se va trimite instanţei care a fost mai întâi învestită. . în cazul litispendenţei nu ne aflăm în prezenţa unor cereri diferite şi asupra cărora o instanţă îşi prelungeşte competenţa. Nici o dificultate nu există în cazul în care atât cererea principală cât şi cererile incidentale sunt de competenţa unor organe din cadrul aceluiaşi sistem de jurisdicţie ori dacă cererile intră în competenţa materială a unor instanţe de acelaşi grad.164 alin. ne aflăm în prezenţa aceluiaşi litigiu. litispendenţa presupune că nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeaşi cauză. la instanţa de grad mai înalt. În cazul conexităţii legea nu impune existenţa triplei identităţi: de părţi. iar în cazul în care pricinile se află în judecata unor instanţe de grad diferit.).2. astfel.civ. Această formă de prorogare intervine în cazuri expres prevăzute de lege.civ.17 C. art. şi al căror obiect şi cauză au între ele o strânsă legătură.23 C. Părţile. în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi. Dimpotrivă. Prorogarea judiciară de competenţă intervine în acele situaţii în care o instanţă este învestită cu îndeplinirea unor acte procedurale sau chiar cu soluţionarea unei cauze civile ce ar intra în competenţa altei instanţe.4. – potrivit acestui articol.proc.civ. acelaşi obiect şi de aceleaşi părţi înaintea mai multor instanţe.proc.164 C. următoarele situaţii: art. Prin urmare. - 14 . în una din următoarele situaţii: a.: „cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală”. deoarece s-ar încălca norme de competenţă generală fără vreun temei legal. Excepţia poate fi ridicată de către părţi sau de către judecător în faţa instanţelor de fond şi dacă este admisă. obiect şi cauză Prin urmare. chiar dacă s-ar nesocoti norme de competenţă materială sau teritorială exclusivă”. în condiţiile art.proc.în cazul în care cererile ar fi de competenţa unor organe din sisteme diferite de jurisdicţie. IV. în temeiul unei hotărâri judecătoreşti (explică) Prorogarea judiciară de competenţă poate interveni.civ.: . . în această situaţie operează o prorogare de competenţă ce rezultă în mod neândoielnic din chiar dispoziţiiloe legale care reglementează materia. În practică însă se ivesc situaţii în care cererile sunt de competenţa unor organe de jurisdicţie din sisteme diferite sau unor instanţe de grad diferit.163 C. Aşadar.potrivit acestui articol conexitatea reprezintă acea situaţie procesuală în care se află pricinile aflate pe rolul aceleiaşi instanţe sau a unor instanţe diferite. (citeşte art.Prorogarea legală de competenţă are loc atunci când instanţa sesizată îşi prelungeşte competenţa în temeiul unei dispoziţii exprese a legii. în cazul delegării altei instanţe.

e. Atunci când aderarea pârâtului la competenţa aleasă de reclamant se face după ivirea litigiului.2.315 alin5 c. în cazul strămutării procesului civil (art.) d.37 C.1.).4. Acestea sunt mijloacele procesuale specifice cursului judecăţii. în cazul recuzării tuturor judecătorilor de la o instanţă şi în cazul când din cauza recuzării.civ. mijlocul procesual este recursul.). fie din iniţiativa părţilor. Alegerea de competenţă poate fi determinată atât anterior. scrisă sau verbală.proc. efectul neinvocării excepţiei de necompetenţă relativă de către pârât in limine litis fiind acela al decăderii sale din dreptul de a mai invoca această excepţie şi nu acela al achiesării tacite la competenţa instanţei sesizate. IV. adică în cazul normelor de competenţă relativă. 2 C. Incidente procedurale referitoare la competenţă V.30 alin.civ. Precizări prealabile Legalitatea procesului civil impune cu necesitate judecarea cauzelor de către instanţele judecătoreşti potrivit cu competenţa lor. fie din oficiu de către instanţă. în acele cazuri în care legea procesuală îngăduie părţilor să deroge de la regulile de competenţă pe care le stabileşte. Neinvocarea excepţiei de necompetenţă de către pârât până la prima zi de înfăţişare nu echivalează cu o prorogare convenţională de competenţă. în caz contrar putând avea ca efect chiar nulitatea hotărârii date cu încălcarea normelor de competenţă Mijloacele procedurale prin intermediul cărora starea de necompetenţă poate fi înlăturată sunt excepţia de necompetenţă şi regulatorul de competenţă. în faţa instanţei de judecată aceasta trebuie să fie expresă. Din coroborarea art. Prorogarea convenţională (voluntară) de competenţă . Astfel.proc. în cazul casării unei hotărâri judecătoreşti cu trimitere la o altă instanţă de acelaşi grad (art. convenţia părţilor. V.proc. în cazul administrării unor dovezi prin comisie rogatorie. instanţa sau chiar procurorul când participă la judecarea cauzelor civile poate solicita 15 .proc. în mod verbal. cât şi după ivirea litigiului. părţile să determine în mod neechivoc instanţa aleasă. să fie expresă. c.b. V.19 şi 159 C. Fiind vorba de o convenţie. completul de judecată nu se poate constitui (art. ea se poate face numai cu respectarea condiţiilor de validitate ale oricărei convenţii: părţile să aibă capacitate de exerciţiu. necompetenţa – situaţia în care o instanţă judecătorească este sesizată cu o pricină civilă pe care nu o poate soluţiona întrucât nu are competenţa să o judece – trebuie înlăturată.intervine în temeiul unei înţelegeri (convenţii) a părţilor. aceasta din urmă să nu fie necompetentă absolut. consimţământul lor să fie liber şi neviciat. Dacă excepţia se invocă după ce s-a pronunţat hotărârea primei instanţe. Excepţia de necompetenţă Excepţia de necompetenţă este mijlocul procedural prin care partea interesată.civ.3. rezultă că o atare convenţie este posibilă numai în cazul competenţei teritoriale prevăzută de norme dispozitive. mijlocul procesuale este cererea de apel.civ. iar dacă se invocă după pronunţarea unei hotărâri definitive.

dreptului la apărare. se soluţionează cu prioritate faţă de excepţiile de fond.instanţei să se desesizeze şi să trimită cauza la instanţa de judecată sau la un alt organ cu activitate jurisdicţională competent să o judece potrivit legii. – poate fi invocată în orice fază a judecăţii (atât în primă instanţă. .). sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai putea invoca (explică). nici tacit de la regulile competenţei absolute. Soluţionare: Excepţia de necompetenţă se soluţionează de către instanţa sesizată cu acţiunea principală.proc. Odată invocată. În cazul în care excepţia este considerată întemeiată. în baza art. art. care are interes – art. competenţa materială şi competenţa teritorială exclusivă) sau relativă (competenţa teritorială generală şi competenţa teritorială alternativă).proc. şi pentru respectarea principiilor contradictorialităţii. publicităţii. Excepţia de necompetenţă. rolului activ al judecătorului. 158 C. Împotriva încheierii prin care s-a soluţionat excepţia se poate exercita apel sau recurs. excepţia va fi respinsă printr-o încheiere interlocutorie şi instanţa va păşi în continuare la judecată. nici expres.). procuror sau chiar instanţă din oficiu. 16 . Invocare Excepţia de necompetenţă se invocă în mod diferit după cum norma de competenţă care se consideră a fi încălcată este absolută (competenţa generală.poate fi invocată numai de către pârât (el este singurul. Efectele hotărârii de declinare de competenţă Hotărârea de declinare de competenţă produce două efecte principale: .4 C. 129 alin.civ.numai în faţa primei instanţe şi numai până la prima zi de înfăţişare (prin întâmpinare. ca orice excepţie. fiind o excepţie de procedură. 105 alin.proc. dar numai odată cu fondul cauzei (art.civ.prin urmare.civ. dacă partea este asistată sau reprezentată – art. făcând o prorogare convenţională de competenţă. instanţa o va admite şi se va pronunţa printr-o hotărâre de declinare de competenţă (declinator de competenţă). după excepţiile de organizare judecătorească şi de nelegală timbrare. Dacă instanţa găseşte că excepţia nu este întemeiată şi că nu s-a încălcat nici o normă de competenţă.învesteşte instanţa sau organul cu activitate jurisdicţională în favoarea căreia s-a pronunţat declinarea de competenţă (dacă însă pricina nu este de competenţa unui organ cu activitate jurisdicţională. . 158 alin.dezînvesteşte instanţa sesizată cu judecarea cauzei prin introducerea cererii de chemare în judecată. ea trebuie invocată în acest termen şi înaintea altor excepţii. instanţa nu poate dispune declinarea competenţei. dar înaintea celorlalte excepţii de procedură. Excepţia de necompetenţă relativă: .civ. – părţile nu pot deroga. ci va respinge cererea ca fiind greşit îndreptată). ea trebuie pusă în discuţia părţilor. 118 c. atât expres cât şi tacit să deroge de la dispoziţiile legii. cât şi în apel sau recurs). Excepţia de necompetenţă absolută: – poate fi invocată de oricare din părţi.părţile pot conveni.proc. .).2. oralităţii.2 C. în caz contrar hotărârea pronunţată va fi nulă şi va putea fi desfiinţată prin intermediul căilor de atac. de altfel. .

De asemenea.. în 17 . decide că sunt considerate nule.Hotărârea de declinare a competenţei îşi produce efectele de la data rămânerii ei irevocabile. trebuie să remarcăm că unele din efectele actului de sesizare – cererea de chemare în judecată – se menţin. reciproc. în acele cazuri în care două sau mai multe instanţe se declară necompetente să soluţioneze o anumită cauză civilă. poate apărea conflict pozitiv de competenţă şi în situaţia în care două sau mai multe instanţe deopotrivă competente sunt sesizate cu judecarea aceleiaşi pricini ( spre ex. În privinţa actelor de procedură îndeplinite la instanţa considerată necompetentă. instanţa căreia i se trimite dosarul având. V. excepţie care prin respingerea ei declanşează conflictul de competenţă.proc.proc. 1870 C. fiind evidentă încercarea de tergiversare a cauzei (art. cererea de chemare în judecată întrerupe prescripţia chiar când este adresată unei instanţe necompetente…De asemenea. Hotărârea de declinare a competenţei are putere de lucru judecat numai în ceea ce priveşte efectul de dezînvestire a instanţei sesizate iniţial. Există conflict pozitiv de competenţă ori de câte ori două sau mai multe instanţe se declară concomitent sau succesiv abilitate să soluţioneze aceeaşi cauză civilă. să soluţioneze o cauză civilă concretă şi îşi declină astfel. să-şi decline competenţa în favoarea unei alte instanţe sau chiar în favoarea instanţei care a învestit-o. declinându-şi reciproc competenţa. dreptul să-şi verifice propria competenţă.civ. art. Conflictele de competenţă Noţiune Conflictul de competenţă se defineşte ca fiind situaţia în care două sau mai multe instanţe judecătoreşti sau alte organe cu activitate jurisdicţională se consideră competente sau dimpotrivă. şi nu de la data pronunţării.3. 105 alin.1 C. caz în care dosarul poate fi trimis imediat. dovezile administrate în instanţa necompetentă rămân câştigate judecăţii şi instanţa necompetentă nu va dispune refacerea lor decât pentru motive temeinice”. 157 Lg.4 C. 160 C. Conflictul negativ de competenţă apare. art. Pentru a ne afla în prezenţa unui conflict pozitiv de competenţă trebuie ca în faţa instanţei necompetente (dintre cele două care vor ajunge în conflict) să fie ridicată excepţia de necompetenţă. competenţa.civ. asupra tuturor actelor de procedură întocmite la instanţa necompetentă.3. potrivit art.. la rândul său. Atunci când se constată că pricina nu este de competenţa instanţelor române se impune soluţia de respingere a cererii pentru acest motiv – art. Pe de altă parte însă. dimpotrivă. În cazul în care se consideră necompetentă poate. cuprinde o reglementare distinctă în privinţa probelor: „ în cazul declarării necompetenţei. Trimiterea dosarului la instanţa sau organul jurisdicţional considerat a fi competent se va face de îndată ce hotărârea de declinare a competenţei a devenit irevocabilă.). 158 alin. în principiu. în afară de cazul când calea de atac este exercitată chiar de către partea care a cerut şi a obţinut declinarea de competenţă.. ea păstrează efectul punerii în întârziere a debitorului. Astfel. Conflictele de competenţă pot fi pozitive sau negative.civ. proc. Nulitatea se răsfrânge.civ. cu toate acestea. declinându-şi reciproc competenţa. necompetente. de asemenea. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.

apreciind ca fiind competentă o altă instanţă. dacă instanţa sesizată cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă consideră că nici una dintre instanţe nu este competentă.o dată cu sesizarea instanţei superioare. . 21-22 C. obiect cauză juridică ).). .1.în cazul în care conflictul de competenţă se iveşte între Î.2.C. va trimite acesteia dosarul. recursul.instanţele să se fi declarat necompetente prin hotărâri rămase irevocabile.4). VI.se face pe calea regulatorului de competenţă.civ. Definiţie Este o formă de prorogare judecătorească a competenţei prin intermediul căreia o pricină de competenţa unei instanţe. .conflictele de competenţă se pot ivi şi între instanţele judecătoreşti şi celelalte organe cu activitate jurisdicţională (art. .cazul competenţei alternative). Conflictul se declanşează în momentul respingerii excepţiei de către instanţa abilitată să o soluţioneze şi în faţa căreia s-a invocat. dacă acestea sau cel puţin două dintre ele nu au intrat în contradicţie). intervenite între mai multe instanţe.Împotriva regulatorului de competenţă se poate face recurs în termen de 5 zile de la comunicare. 20 C. .proc.să existe cumulativ două sau mai multe instanţe sesizate cu judecarea aceleiaşi pricini (triplă identitate: părţi.declinările de competenţă între instanţele sesizate să fie reciproce ( nu există conflict de competenţă dacă declinările sunt succesive. . Sediul materiei: art. 37-40 C. . fără citarea părţilor. pe cale administrativă. pentru unul din motivele prevăzute de lege. va fi judecată prin prelungirea competenţei. Pentru a ne afla în prezenţa unui conflict negativ de competenţă trebuie îndeplinite cumulativ următoarele cerinţe: .cel puţin una dintre aceste instanţe să fie competentă să soluţioneze cererea respectivă.) . situaţie care impune ridicarea excepţiei de litispendenţă. de către o altă instanţă ca efect al unei hotărâri judecătoreşti a unei instanţe superioare care a încuviinţat cererea de strămutare.proc. .Hotărârea irevocabilă prin care se statuează asupra conflictului de competenţă este obligatorie pentru instanţa desemnată.civ. Strămutarea pricinilor VI. şi o altă instanţă.J. hotărârea pronunţată constituind în acelaşi timp atât declinator cât şi regulator de competenţă.1. de către instanţa superioară instanţelor aflate în conflict.civ. se soluţionează potrivit normelor de drept comun. instanţa în faţa căreia s-a ivit conflictul suspendă soluţionarea cauzei şi înaintează dosarul instanţei îndreptăţite să se pronunţe asupra acestuia. Soluţionarea conflictelor de competenţă (art.proc. VI. acesta se rezolvă Curtea Supremă. dosarul va fi trimis instanţei competente spre soluţionare numai după rămânerea irevocabilă a regulatorului de competenţă.Instanţa competentă să soluţioneze conflictul va hotărî în camera de consiliu. 18 . neexistând norme derogatorii. situaţie în care conflictul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei aflate în conflict (art. .C.1. 22 alin.

23 C.civ.) Este o formă de prorogare judecătorească a competenţei prin intermediul căreia o pricină de competenţa unei instanţe.civ. este împiedicată un timp mai îndelungat să funcţioneze. Soluţionare Cererea se judecă în camera de consiliu. Ea va arăta în ce măsură actele îndeplinite de instanţă înainte de strămutare urmează să fie păstrate. Delegarea instanţei (art. Procedura strămutării Instanţa competentă Cererea de strămutare întemeiată pe rudenie sau afinitate se depune la instanţa imediat superioară celei învestite iniţial cu judecarea pricinii. actele de procedură îndeplinite ulterior strămutării şi hotărârea pronunţată sunt desfiinţate de drept prin efectul admiterii cererii de strămutare. .1.4.VI. calităţii părţilor ori vrăjmăşiilor locale. 37 C. Potrivit art. 19 . cu citarea părţilor. suspendarea judecării pricinii. în lipsa unei dispoziţii contrare derogatorii. prima dintre instanţe. precum şi pentru bănuială legitimă poate fi cerută de părţile interesate sau procuror. va fi judecată prin prelungirea competenţei.bănuiala legitimă. cea întemeiată pe bănuială legitimă sau siguranţă publică se poate cere în orice stare a pricinii.. .3. cererea de strămutare pentru siguranţă publică poate fi făcută doar de către procurorul de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.proc.civ.proc. fără citarea părţilor. comunicând de urgenţă această măsură instanţei respective. hotărârea supra strămutării se dă fără motivare şi nu este supusă nici unei căi de atac.proc. Această instanţă va fi înştiinţată de îndată despre admiterea cererii de strămutare.siguranţa publică.civ. pricina se trimite spre judecată unei alte instanţe de acelaşi grad. În caz de admitere. Termenul de introducere a cererii Strămutarea pentru rudenie sau afinitate poate fi cerută mai înainte de începerea oricărei dezbateri. datorită unor împrejurări excepţionale. 85 C. VII. Motivele strămutării Conform art. În cazul în care instanţa a săvârşit acte de procedură sau a procedat între timp la judecarea pricinii.proc. pricina poate fi strămutată: . de către o altă instanţă ca efect al unei hotărâri date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie când. conform dispoziţiilor art.1. Cererea de strămutare pentru bănuială legitimă sau siguranţă publică se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Preşedintele instanţei va putea cere dosarul pricinii şi să ordone. 40 C. VI.când una dintre părţi are două rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv printre magistraţii instanţei. Constituie motive de siguranţă publică acele împrejurări care creează presupunerea că judecata procesului la instanţa competentă ar putea produce tulburarea liniştii publice. Cine poate face cererea? Cererea de strămutare pentru motiv de rudenie şi afinitate. Bănuiala se socoteşte legitimă de câte ori se poate presupune că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurării pricinii.

4. 9. chemându-l în judecată pe G. 6. Noţiunea de competenţă jurisdicţonală. Judecătoria Constanţa a admis cererea formulata de V.proc.13 C. situat în Iaşi.5 C. domiciliat în Piteşti. prin sentinţă civilă. pe considerentul că instanţa care a judecat este necompetentă. Prin sentinţă civilă.proc. Asemanari şi deosebiri între competenţa teritorială exclusivă şi competenţa teritorială alternativă. 13 şi 14 C.V.. 5. potrivit dispoziţiilor art. susţinând că imobilul se află în raza ei teritorială. cel puţin trei cazuri de competenţă în materie diversă. imobilul ce face obiectul cererii nu este situat în raza Judecătoriei Constanţa. 2.Chestiuni prealabile – chestiuni prejudiciale: asemănări şi deosebiri. având ca obiect ieşirea din indiviziune asupra averii succesorale rămasă de pe urma mamei lor V. 7. Corelaţia între normele de competenţă înscrise în art.civ. având în vedere faptul că. Z.. astfel că aceasta era competentă să soluţioneze cauza. H. deşi în raza sa teritorială se află ultimul domiciliu al defunctei.. pentru fiecare dintre instanţele de judecată. Enumeraţi..000 lei la 450. Atribuţiile instanţelor judecătoreşti. aceasta instanţă este competentă. şi V. clasificare. or art. şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Iaşi. SPEŢE 1.proc. cu motivarea că în raza ei teritorială îşi are domiciliul pârâtul. 8.L. ci a Judecătoriei Babadag. 2. Cerinţe: Ce a decis instanţa de apel şi cum şi-a motivat soluţia? 3.civ. Asemănări şi deosebiri între competenţa absolută şi competenţa relativă. la rândul ei. au solicitat Judecătoriei Piteşti să dispună rezoluţiunea contractului autentificat de notarul public. si Z. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul V. iar potrivit art. are caracter imperativ. Prorogarea de competenţă – noţiune. V.L. Judecătoria Piteşti.R. Definiţi principiul plenitudinii de competenţă a instanţelor judecătoreşti.L. pentru a se dispune reducerea pensiei de întreţinere proporţional cu reducerea veniturilor sale. domiciliaţi în Iaşi. Judecătoria Baia Mare. domiciliat în Baia Mare. civ. exemple. 20 .A.I. 10. Cerinţe: Având în vedere natura juridică a acestei acţiuni. împotriva fraţilor săi.civ.proc. Judecătoria Iaşi. având domiciliul la mama sa în Bucureşti. Instanţa competentă în pronunţarea regulatorului de competenţă. deoarece pârâtul refuză să plătească preţul convenit pentru imobilul vândut. l-a chemat în judecată pe copilul său minor.TEME DE VERIFICARE 1.000 lei pe lună. arătaţi argumentat care dintre instanţe a gresit.. 3. admite cererea reclamantului şi dispune micşorarea cuantumului pensiei de la 950.13 C. şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Piteşti.G. Efectele hotărârii de declinare de competenţă.S.

F. 6. Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi-a declinat competenţa.10 pct. Primind dosarul.P.11. în a cărei raza teritorială se afla domiciliul pârâtului. Ce instanţă va soluţiona conflictul negativ de competenţă şi ce va decide aceasta? 2. deoarece pârâta are domiciliul în raza teritorială a acestei judecătorii. Cum îşi va motiva soluţia? 5. Sentinţa a rămas irevocabilă prin neapelare. G. şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Călăraşi.E.. solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 200.A. prin sentinţă civilă şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Braşov cu motivarea că. a fost în Ploieşti. I. cu motivarea că. această ultimă instanţă este competentă să rezolve cererea.S.8 C. prin sentinţă civilă. la rândul său.proc. Judecătoria Constanţa. a chemat în judecată pe soţia sa L.H. Prin cererea introdusă.P. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ: 21 .proc.. Cerinţe: 1. şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti. care este în Călăraşi.000. Judecătoria Braşov. S-a ajuns astfel la un conflict negativ de competenţă în urma căruia cursul judecăţii a fost întrerupt.5 C. cu motivarea că ultimul domiciliu al defunctului. necontestat de părţi. potrivit art. 607 C. Judecătoria Ploieşti. Judecătoria Călăraşi. Şi această sentinţă a rămas irevocabilă prin neapelare. potrivit art. competenţa de a soluţiona litigiul revine instanţei ultimului domiciliu comun al soţilor. Cerinţe: 1... decedat la 04.civ. şi I.proc.N. Ce motiv de apel ar fi putut invoca H. Prin cererea introdusă. civ. M. în baza art. unde fusese introdusă cererea.A? 2.D. şi ca urmare. domiciliat în Călăraşi. Prin cererea introdusă. Judecătoria Timişoara. a chemat în instanţă pe I. a chemat în judecată pe I. domiciliată în Constanţa..civ. în favoarea Judecătoriei Timişoara. nu putea fi invocată din oficiu aşa cum greşit a procedat Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti. Cerinţe: Care dintre instanţe este competentă să soluţioneze cererea? Motivaţi soluţia. considerând că necompetenţa teritorială neavând caracter imperativ şi nefiind invocată de nici una din părţi.5 C. şi-a declinat competenţa prin sentinţă civilă. în cote egale. solicitând partajarea bunurilor comune achiziţionate în timpul căsătoriei. Cerinţe: Care dintre instanţe a greşit? Motivati.2000 pentru captaţie. în favoarea Judecătoriei Ploieşti.proc.000 lei cu titlu de daune materiale şi morale.civ. pentru anularea testamentului autentic al tatălui său. prin sentinţă civilă. şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Constanţa. Primind dosarul. să judece litigiul. Cum urmează să soluţioneze instanţa superioară apelul şi cum îşi va motiva soluţia? 4.Împotriva hotărârii declara apel minorul H.. I. competenţa de a soluţiona litigiul aparţine instanţei în raza căreia s-a săvârşit faptul ilicit cauzator de prejudicii. cu motivarea că aceasta din urmă este competentă potrivit art. la cererea pârâtului. prin sentinţă civilă.

Editura All Beck. Editura All Beck. Teste grilă.331-467. p. Bucureşti. I.DURAC – Drept procesual civil. G. p. Bucureşti. 1999. 2003.p. FL. 8. GHE.1.M. 2. 2001. ediţia a VII-a.I. Editura All Beck. I. p. D. p. Bucureşti. DELEANU – Tratat de procedură civilă.BOROI – Drept procesual civil. Bucureşti. G.M. vol. 5. Bucureşti. 7.CIOBANU. ediţia aII-a. p. O. Editura All Beck. G. 2005. MĂGUREANU . 185-257. 6.SPINEANU-MATEI – Codul de procedură civil. Editura All.I – Teoria generală.371-446.11-68.99-167. 1-73.BOROI.157193.CIOBANU – Tratat teoretic şi practic de procedură civilă.BOROI. 3. 4. p. Editura Junimea. 2005.RADU.Drept procesual civil. Iaşi. 22 . 86-90. Editura All Beck.Curs selectiv.RĂDESCU – Codul de procedură civilă comentat şi adnotat.61113. 2005. p. Editura Naţional. V. 1996.LEŞ – Tratat de drept procesual civil. 77-82. D. vol. V.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful