Abordarea pe stradă sau Cum să ai o prezenţă cât mai agăţătoare...

Publicat în 23 noiembrie 2011 de Ştefan Alexandrescu pe Discerne la http://discerne.wordpress.com/2011/11/23/abordarea-pe-strada-sau-cum-sa-aio-prezenta-cat-mai-agatatoare/ Acest articol se adresează studenţilor care au de realizat cercetări de tip survey şi este începători Să spunem că ai stabilit că vei aborda publicul tău ţintă pe stradă. În general, pentru cercetările studenţeşti nu ai nevoie de vreo autorizaţie de la primărie sau ceva în genul acesta. Cu toate acestea, ai grijă să nu blochezi circulaţia sau să atragi atenţia vreunui poliţist, şi păstrează la tine carnetul de student şi, mai bine chiar, un act de la un profesor care specifică faptul că lucrezi cercetarea pentru o disciplină la facultate sau pentru o asociaţie, etc. Ai experimentat vreodată pe stradă, ca trecător, genul de abordare a cuiva care îţi taie calea sau ţi se bagă în suflet ca să-ţi dea un fluturaş sau să îţi vândă ceva? Ei bine, atunci ştii cât de neplăcută poate fi această abordare. Primul lucru pe care îl faci pe stradă când abordezi oamenii este selecţia fără a te gândi prea mult. Dacă ai un public-ţintă bine definit, atunci vei avea câteva întrebări de filtru prin care să stabileşti dacă potenţialul tău respondent îţi poate oferi acele răspunsuri de care ai nevoie. Pentru a atrage atenţia respondenţilor tăi, sunt obligatorii un zâmbet sau măcar o atitudine vioaie şi politicoasă şi stabilirea unui contact vizual cât mai la distanţă. al şasealea din seria de articole despre cercetare pentru

Atenţie! Dacă adresezi chestionarul unor oameni care prin definiţie sunt grăbiţi sau este rar să îi întâlneşti pe stradă, renunţă să faci această aplicare faţă în faţă, ci caută canale de distribuţie mai eficiente (internet, la sediul companiilor, în cutiile poştale, etc.). Sondajele de opinie sau cele pentru bunuri şi servicii de larg consum se pretează la o aplicare pe stradă, mai ales dacă se adresează persoanelor până în 35 de ani. Mersul unei persoane dispuse să fie abordate pentru un interviu nu trebuie să fie prea rapid, întrucât ar putea denota o stare grăbită sau pripită. Caută moderaţia în toate. Termini mai repede aplicarea chestionarului dacă te concentrezi pe strategia stabilită. Între un respondent şi altul, nu pierde timpul. Păstrează-ţi concentrarea pe sarcină! Ai grijă să îţi gestionezi foile eficient şi rapid într-un clipboard solid care să îţi permită lucrul cu ele eficient. Caută să foloseşti o îmbrăcăminte casual, semiprofesionistă. Deci nu sandale, tricou şi şapcă, nici costum şi cravată. Nu te duci la sală şi nici la întâlnire cu Dondld Trump. Caută să te îmbraci mai degrabă asemănător cu publicul tău ţintă. Ia-ţi la dispoziţie mai multe zile şi nu amâna până în ultimul moment. Poate să plouă, să ningă, să bată vântul. În această situaţie, vei avea mai mulţi respondenţi. Ţin minte că la prima cercetare studenţească pe care am făcut-o, aveam la dispoziţie o singură după-amiază pentru a surprinde publicul-ţintă. A plouat. Asta e. M-am adăpostit cât de cât pentru partea mai consistentă a ploii, apoi nu am aşteptat până să se oprească de tot. Oamenii sunt în continuare abordabili, chiar dacă vei “face” mai puţine chestionare. În măsura în care mediul şi timpul îţi permite, aplică-ţi chestionarul în spaţii sau momente în care există probabilitatea mai mare ca aceştia să aibă timp pentru a răspunde: parcuri, grădini botanice, locuri de aşteptare (gări, staţii de autobuz sau metrou – în mod deosebit, pentru acestea, VEI AVEA NEVOIE DE AUTORIZAŢIE SCRISĂ de la instituţia care gestionează acel spaţiu public).

Atunci când sunt mai mulţi operatori cu chestionare în teren, unii se vor descurca mai bine decât alţii. Este un fapt inerent al vieţii. Ia numărul de chestionare pe care îl aştepţi în mod realist de la fiecare operator de cercetare, înmulţeşte-l cu doi şi aceea să fie targetul fiecăruia. Ştiu, mai multe chestionare, mai mulţi bani. Nimeni nu a spus că este ieftin să faci cercetare. Dacă doreşti să faci o treabă de calitate, va trebui să investeşti, altfel degeaba munceşti. Dacă vrei să faci o cercetare, trebuie să devii prieten cu “nu” şi cu “nu ştiu”. Acestea sunt cele mai familiare cuvinte pe care le vei auzi în orice fel de întreprindere de acest gen. Orice “nu” înseamnă de fapt “nu acum”. Ţine minte, nu te refuză pe tine ca om, refuză doar să îţi răspundă la chestionar în acea clipă. Emoţiile sau aşteptările nu au ce căuta aici. Dacă în vânzări, poate fi o idee bună să insişti în faţa lui “nu”, în cercetare nu e cazul. Eventual, ce poţi întreba este: “când ar fi un moment mai potrivit?” – s-ar putea să îţi fi ales momentul greşit al zilei sau al săptămânii pentru cercetare. Unde poţi, de la caz la caz, să insişti, este, într-adevăr la “nu ştiu” – “şi dacă ar fi să ştiţi, care ar fi răspunsul?”. În general, abordarea pe stradă este considerată de mulţi mai rapidă faţă de alte forme (internet, cutii poştale, sediul companiilor, acasă la respondenţi, etc.), nu atât pentru că ar lua mai puţin timp oamenilor să răspundă, ci pentru că scurtează momentul dintre o interacţiune şi alta, iar implicarea participanţilor este mai redusă decât în alte situaţii. În general, mai ales pentru studenţii care nu sunt obişnuiţi în centrul universitar unde efectuează cercetarea, proiectele de tip survey faţă în faţă în public (ca şi abordările de marketing direct) solicită mult cunoaşterea geografică a oraşului, dar în acelaşi timp reprezintă şi una din modalităţile eficiente pentru a cunoaşte oraşul şi zonele acestuia, cu atât mai mult cu cât această cunoaştere lipseşte. Explorarea la pas a unei zone geografice este mult mai satisfăcătoare decât cea de pe Google Maps şi oferă un simţ al orientării care dă mai mult control, chiar dacă reperele se shimbă des în oraşele mari.

Învaţă, în general, să creezi o experienţă plăcută cu respondentul. Chiar dacă nu îi oferi nici un cadou (o bombonică, o gumă de mestecat, un creion, etc.), fă în aşa fel încât să apelezi la simţul său de contribuţie. Această cercetare are un scop mai înalt. Iubeşte-ţi munca şi te vor iubi şi respondenţii. Respondenţilor le place să creadă că participă în ceva care are sens, aşa că practică respectul faţă de inteligenţa şi mai ales faţă de timpul lor. Îmi place să cred că acest mic ghid publicat într-o carte care se adresează tinerilor profesionişti va fi privit nu doar ca o sursă de light entertainment, ci mai degrabă ca o diferenţă faţă de ceea ce a devenit cercetarea în România. Companiile de cercetare se confruntă cu lipsa de educaţie a oamenilor care fac munca de care depinde în cea mai mare parte interpretarea unor rezultate şi asumarea unor concluzii. Pregătirea în cercetare nu e doar opţional pentru cei care doresc să stea cu nasul în laborator, ci un studiu obligatoriu pentru orice marketer sau relaţionist care se respectă. După o amplă cercetare care a durat trei ani şi a măsurat răspunsurile a peste 4000 de specialişti, românii au ajuns la concluzia hotărâtă că majoritatea vitaminelor se găsesc... în farmacie. Ţine minte! Primeşti răspunsurile pe care atitudinea ta le merită! Îţi mulţumesc! Happy research! Ştefan

PS: Orice comentariu din partea ta contează mult pentru mine şi indirect pentru cei care vor citi în continuare acest articol, poate chiar cineva apropiat ţie, căruia de asemenea îi va folosi! Adresa pe care te rog să îmi scrii este artis_consulting.training [at] yahoo [punct] com Scrie-mi despre tine: câţi ani ai, dacă eşti leader sau follower la slujbă, dacă eşti student(ă) sau liber profesionist, cum ai ajuns la acest articol, de ce lai citit, ce aşteptări ai de la blogul Discerne sau cum ţi s-a părut. NOU! Din 2012, poţi şi tu contribui! Citeşte aici despre cum poţi să publici pe blogul Discerne! Copyright (C) Ştefan Alexandrescu. Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful