Colecţia "CONSTRUCŢII" ________________________________________________________________

MATERIALE DE CONSTRUCŢII Partea I

Industria materialelor de construcţii a cunoscut, în ultima perioadă, o dezvoltare tot mai accentuată. S-au extins domeniile de utilizare ale materialelor clasice, s-au produs materiale noi cu performanţe tehnicoeconomice superioare şi au apărut standarde româneşti aliniate la normele europene sau internaţionale. Cartea reprezintă un material bibliografic la zi care ţine seama de aceste schimbări. Lucrarea se adresează în primul rând studenţilor, dar poate constitui şi o bază de informaţii utile pentru specialiştii constructori, care nu au acces direct la noile norme europene sau internaţionale. Referent ştiinţific: Prof.dr.ing. Corneliu BOB

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României BUCHMAN, IOSIF Materiale de construcţii / prof.dr.ing. Iosif Buchman Timişoara: Editura Politehnica, 2009 80 p. ; 24 cm. - (Construcţii) Vol. ISBN 978-973-625-888-6 Partea I. – 2009.-Bibliogr.- ISBN 978-973-625-890-9 691

Prof.dr.ing. Iosif BUCHMAN

MATERIALE DE CONSTRUCŢII Partea I
Colecţia “CONSTRUCŢII”

EDITURA POLITEHNICA TIMIŞOARA - 2009

Copyright © Editura Politehnica, 2009 Toate drepturile sunt rezervate editurii. Nici o parte din această lucrare nu poate fi reprodusă, stocată sau transmisă prin indiferent ce formă, fără acordul prealabil scris al Editurii Politehnica. EDITURA POLITEHNICA Bd. Republicii nr. 9 300159 Timişoara, România Tel. 0256/403.823 Fax 0256/403.823 E-mail: editura@edipol.upt.ro

Consilier editorial: Prof.dr.ing. Sabin IONEL Redactor: Claudia MIHALI

Bun de imprimat: 28.05.2009 Coli de tipar: 5 C.Z.U. 691 ISBN 978-973-625-888-6 ISBN Partea I 978-973-625-890-9

Tiparul executat sub comanda nr. 73 la Tipografia Universităţii "Politehnica" din Timişoara

urmând ca. La ora actuală este cuprinsă în programul de studii în semestrul al 2-lea al anului I de licenţă. forma de învăţământ de 4 ani. într-un timp cât mai scurt autorul să elaboreze şi cea de-a doua parte. Unele din noutăţile aduse sunt prezentate succint în continuare. care impun apariţia unor noi ediţii de cursuri. Materiale din piatră naturală. care trebuie cunoscute şi asimilate cât mai rapid de viitorii ingineri constructori. este necesară acoperirea cu bibliografie de specialitate a lucrărilor practice de laborator. ca şi în oricare alt domeniu. în domeniul materialelor de construcţii s-au produs o serie de schimbări. Lianţi anorganici (minerali). pentru început. Cursul de faţă acoperă prima parte din Syllabusul disciplinei de Materiale de Construcţii valabil la ora actuală la domeniul Inginerie Civilă din Universitatea Politehnica din Timişoara. în concordanţă cu numărul orelor de curs alocate.PREFAŢĂ Disciplina Materiale de Construcţii constituie una din primele discipline obligatorii din domeniul Inginerie Civilă. mortarelor şi betoanelor. au fost editate cărţile: Controlul calităţii lianţilor. 5 . Controlul calităţii materialelor anorganice şi organice utilizate în construcţii. intrarea României în Comunitatea Europeană a determinat modificarea şi înlocuirea standardelor existente. Pe parcursul anilor. Având în vedere cele de mai sus. În plus. precum şi apariţia unor standarde noi. Mortare cu lianţi anorganici (minerali). În consecinţă. în anul 2008. cursul include modificări impuse de materiale noi de construcţii care se utilizează sau se pot utiliza în prezent la noi în tară şi de standardele româneşti aliniate la standardele europene sau internaţionale. pentru a putea fi asimilată cât mai uşor de către studenţi. în anul 2003. Lucrarea este elaborată într-o formă concisă. În această parte sunt abordate capitolele: Caracteristici generale ale materialelor de construcţii. Colectivul disciplinei de Materiale de Construcţii din domeniul Ingineriei Civile de la Facultatea de Construcţii şi Facultatea de Hidrotehnică din Timişoara a considerat că. care se predă la Facultatea de Construcţii şi Facultatea de Hidrotehnică din Universitatea Politehnica din Timişoara. Faţă de ediţiile anterioare la care autorul a participat. având alocate un număr de 35 ore de curs şi un număr de 35 ore de laborator.

Cursul se adresează în primul rând studenţilor. simbolurile şi compoziţiile cimenturilor portland unitare. În cuprinsul capitolului 3 sunt prezentate date şi informaţii noi legate de: plăcile gips-carton. În ansamblu cel mai reformat capitol este capitolul 4. tipurile. simbolurile şi compoziţiile adaosurilor şi a cimenturilor portland cu adaosuri. aprilie 2009 Iosif Buchman . pentru care normele europene aduc modificări semnificative. Capitolul 2 prezintă zonele granulometrice pentru agregatele curente folosite la betoanele de masă volumică normală. Timişoara. care nu au acces direct la noile norme europene. alegerea tipului de ciment. tipurile de varuri aeriene şi varuri hidraulice.În capitolul 1 sunt introduse noţiuni şi notaţii în concordanţă cu terminologia inclusă în normele europene. dar poate constitui şi o bază de informaţii la zi pentru specialiştii constructori. tipurile.

2. 3.......... 1. Proces de fabricaţie………………….4.....2.1.. 1..............1.....3. 1......…………………..1. Caracteristici privind comportarea materialelor la acţiunea căldurii..3....2........2.3..2.3. Produsele de balastieră…………………………………………….. Caracteristici mecanice stabilite prin încercări distructive………………...3.2..2.2... Varul aerian pentru construcţii……………………………………..2. 3.5.. Materia primă..3...........1. 3....2....2...3.. Lianţi nehidraulici……………………………………………………………...... 2. 2...2. 1.. Alţi lianţi pe bază de sulfat de calciu………………….......2. 1....3.... Caracteristici stabilite prin încercări statice………………………. 3. 3..4..1.....1.2.. Metode de stabilizare a argilelor………………………..3..2.5....... 3.. Caracteristici privind comportarea materialelor sub acţiunea încărcărilor…………………………………………………………… 1.. 5 7 9 11 11 11 12 14 15 17 21 21 23 25 26 26 29 30 32 32 33 33 33 34 35 37 37 38 38 38 38 40 40 41 42 43 44 45 45 46 7 ..2. Materiale din piatră naturală……………………………………………………… 2......... 1.. Procesul de fabricaţie.2...2.....1..4.... Caracteristici generale…………………………………..1..... Lianţi pe bază de sulfat de calciu (Ipsosuri)……………………… 3.....2.2.2... 3.2...... Produsele de carieră………………………………………………... Metode atomice…………………………………………………….1..... 1... Materiale de construcţii din piatră naturală………………………………… 2.......... Tipuri………… 3. volumul de goluri (porozitatea intergranulară)………………………………………... Caracteristici stabilite prin încercări dinamice....2... Cuprins………………………………………………………………………………....…………………………………………………….3.1..3.2.1..1.....2. Densitatea materialelor (masa volumică)………………………… 1.. Metode mecanice…………………………………………………… 1. Argilele……….. Lianţi anorganici (minerali)………………………………………………………........ 1.2.. Priza şi întărirea ipsosului de construcţii……………. Caracteristici privind comportarea materialelor la acţiunea apei. 1....1...2.1. porozitatea. Stingerea (hidratarea) varului aerian…………………...........1. Compactitatea... Caracteristici stabilite prin încercări ciclice………………………...... 3.. 2.. 1.2.....2.. Materia primă...... Caracteristici fizico-mecanice……………………………………………...CUPRINS Prefaţă.. 3.. 3.. Extragerea pietrei naturale…………………………………………………... Caracteristici generale ale materialelor de construcţii……………………… 1..3........... 2... Caracteristici fizico-mecanice stabilite prin metode nedistructive……….. Protecţia pietrei naturale împotriva acţiunilor agresive…………………… 3..... Metode acustice…………………………………………………….3.1....1......... 1. Clasificare…………………………………………………………......... Caracteristicile ipsosului de construcţii întărit………....... Introducere………………………………………………………………………….... 3.........1.... 3. Minerale şi roci………………………………………………………………… 2..2....2. Domeniile de utilizare ale ipsosului de construcţii…... Definiţie.3..

. Compoziţie mineralogică….. Caracteristicile fizico-mecanice şi chimice ale cimentului portland întărit……………………………….. 4. cu adaosuri……. Anexa 2 Condiţii mecanice şi fizice pentru cimenturi……………………….. 4.……………………………………… 3..1.3.3.3. Varurile hidraulice…………………………………………………. Alegerea mortarului pentru zidărie………………………………. Cimentul aluminos……………………………………….3... 3..... Materii prime..2.4..3. Clasificarea mortarelor de zidărie…………………………………. Cimenturi portland unitare……………………………. Anexa 3 Recomandări de utilizare a cimenturilor.. Tipuri de varuri hidraulice….. Întărirea....4. 4.2..3...2..... Obţinere.. 47 47 48 48 49 49 49 50 50 51 53 56 57 58 58 59 59 61 62 63 63 64 64 64 65 65 65 66 67 68 68 68 68 68 70 70 72 73 74 77 8 . 4....4....2...... Domeniile de utilizare ale varului aerian……………… 3...3..3. Adaosuri folosite la obţinerea cimenturilor cu adaosuri………… 3...2. Obţinere.4. Întărirea varului aerian…………………………………. Chimismul formării lianţilor hidraulici silicioşi……………………. 3.. 4.2.3..4...1... Materialele componente……………………………………………..1.3.. 4.. 3.………… 3.. 3.. Compoziţiile mortarelor……………………………………………. Compoziţiile mortarelor……………………………………………. Caracteristicile mortarelor întărite………………………………… Anexa 1 Plăci gips .2. 3.4.. 4.4.3.3.1..1.3.3.. proprietăţile şi utilizarea varurilor hidraulice.1..1.. Mortare cu lianţi anorganici (minerali).. Bibliografie…………………………………………………………………………. 4....4.5..3..2..2.. Soluţii de realizare a tencuielilor sau gleturilor………………….5. Caracteristicile mortarelor proaspete……………………………..2.... Lianţi hidraulici micşti (amestecaţi)…. Cimenturi cu căldura de hidratare limitată şi cu rezistenţă la agresivitatea apelor cu conţinut de sulfaţi.2. 3.2. Clasificarea mortarelor pentru tencuire sau gletuire……………. 4.. 3..... cu adaosuri……………………………………… 3..2.3.3. 3.....3.2.2.carton…………………………………………………………..2. Lianţi hidraulici unitari………………………………………………………… 3....... Cimentul portland…………………………………………………… 3. Varuri aeriene cu adaosuri…..1.. Materialele componente…………………………………………….. 4. 3.6... 3..3. 4....……………………………………..3.6. Cimenturi portland cu adaosuri……………………………………. Cimenturi portland uzuale cu adaosuri……………….. 3..1..4..... 3......2... Cimenturi portland albe şi colorate.3. Mortare pentru tencuire şi gletuire…………………………………………. Alegerea tipului de ciment…………………………………………………… 4.4. 4...3.2.....2.1. Mortare pentru zidărie………………………………………………………..1.4..1.....1.3. 4..2.4. Caracteristicile mortarelor proaspete……………………………. 3.2. Materii prime..3. Priza şi întărirea cimentului portland………………….3..5.1.. Caracteristicile mortarelor întărite………………………………… 4.

Pe de altă parte. materialele metalice). Industria materialelor de construcţii cunoaşte în ultima perioadă o dezvoltare tot mai accentuată. materialele bituminoase. Pentru a acţiona în contextul necesităţilor enunţate. materialele pe bază de polimeri).INTRODUCERE Produsele naturale sau artificiale care se utilizează la realizarea construcţiilor sunt denumite. 9 . Totodată trebuie să corespundă din punct de vedere estetic şi să aibă preţuri accesibile. Cursul prezintă caracteristicile generale ale materialelor şi metodele de determinare ale acestora. Cunoaşterea materialelor de construcţii reprezintă o necesitate pentru activitatea de cercetare. în general. izolarea termică. acustică şi hidrofugă a construcţiilor în condiţii de durabilitate maximă. proiecare şi execuţie a construcţiilor. betoanele. Materialele de construcţii trebuie să asigure rezistenţa. În acest context materialele de construcţii produse în prezent în ţara noastră au atins performanţele tehnice ale materialelor existente pe piaţa europeană. durabilitatea şi domeniile de utilizare pentru majoritatea materialelor. şi materialele de izolaţie. organice sau mixte). odată cu intrarea României în Uniunea Europeană s-a impus producerea şi verificarea materialelor în concordanţă cu noile standarde româneşti – aliniate la normele europene. siguranţa. protecţie şi finisaj (anorganice. cursul de Materiale de construcţii pune la dispoziţia viitorilor ingineri constructori date referitoare la materiile prime. materialele ceramice. mortarele. tehnologia de obţinere. materialele din sticlă. materiale de construcţii. caracteristicile fizico-mecanice şi chimice. S-au găsit noi utilizări pentru materialele clasice şi s-au realizat o serie de materiale noi cu performanţe tehnico-economice superioare. lianţii minerali. materialele de construcţii anorganice (materialele din piatră naturală. materialele de construcţii organice ( materialele lemnoase.

10 . forma de învăţământ de 4 ani. care nu au acces direct la noile norme europene. Cursul se adresează în primul rând studenţilor. în concordanţă cu numărul orelor alocate pentru disciplina de Materiale de construcţii în programul de studii de licenţă. de la anul I Inginerie Civilă de la Facultatea de Construcţii şi Facultatea de Hidrotehnică din cadrul Universităţii Politehnica din Timişoara. dar poate constitui şi o bază de informaţii la zi pentru specialiştii constructori.Cursul este redactat într-o formă sintetică.

1.1) unde m este masa în stare uscată. Vp fiind volumul total al porilor (închişi şi deschişi) din material. densitate aparentă (ρa). Reprezintă masa unităţii de volum în grămadă (fig.1.2) în care Va = V + Vp.1. densitate în grămadă (ρg) şi densitate în stivă (ρs).1. Densitatea materialelor (masa volumică) Densitatea este dată de raportul dintre masa şi volumul unui material. Densitatea (densitatea reală) reprezintă masa unităţii de volum real (volumul fazei solide dintr-un volum aparent). CARACTERISTICI GENERALE ALE MATERIALELOR DE CONSTRUCŢII 1. Se măsoară în kg/m3 şi se poate exprima sub mai multe forme: densitate (ρ). Caracteristici fizico-mecanice 1.1 Sticla de calitate superioară şi oţelul nu au pori.1.1. pietriş ş. iar V volumul fără pori (fig. Densitatea aparentă. 11 . care constituie masa unităţii de volum aparent.a). se stabileşte cu formula: ρa = m Va ⎡ kg ⎤ ⎢ m3 ⎥ ⎣ ⎦ (1.1) Fig.1.2). Densitatea în grămadă se referă la materialele granulare (nisip. Se calculează cu relaţia: ρ= m V ⎡ kg ⎤ ⎢ m3 ⎥ ⎣ ⎦ (1.

1. Întrucât Vg > Va ≥ V rezultă: ρ ≥ ρa > ρg (1. Această densitate se notează cu ρga pentru starea afânată sau cu ρgî pentru starea îndesată a materialului granular. Se notează cu C şi se calculează cu relaţia (1. ). Se calculează cu relaţia (1. iar Vgol cuprinde volumul golurilor (spaţiilor) dintre granule. ms Vs ρs = ⎡ kg ⎤ ⎢ m3 ⎥ ⎣ ⎦ (1. materiale lemnoase ş.1.6).4) în care masa ms este suma maselor elementelor stivei iar Vs volumul stivei stabilit pe baza dimensiunilor măsurate ale stivei. Densitatea în stivă se poate determina pentru materialele care se păstrează sau se transportă în stive (cărămizi. porozitatea. Compactitatea.2 Este dată de relaţia: m Vg ρg = ⎡ kg ⎤ ⎢ m3 ⎥ ⎣ ⎦ (1.4).Fig.2.3) unde Vg = V + Va + Vgol .5) 1. 12 .a. volumul de goluri (porozitatea intergranulară) Compactitatea unui material caracterizează gradul de umplere al volumului aparent cu fază solidă.

iar Pam este porozitatea aparentă funcţie de masă.8) % Pav = V pd m 100 ⎡ m3 ⎤ ⎢ ⎥ ⎣ kg ⎦ Pam = (1. au % C = 100. Sticla de calitate superioară şi oţelul.9) în care Pav este porozitatea aparentă funcţie de volum.10) 13 . Porozitatea aparentă caracterizează porii deschişi din unitatea de volum aparent (sau masă). gradul de impermeabilitate şi rezistenţa la îngheţdezgheţ ale materialelor au valori mai mari cậnd compactitatea este mai mare. Rezistenţa la compresiune. Se poate exprima sub forma porozităţii totale sau sub forma porozităţii aparente (deschise). Porozitatea totala Pt are expresia: Vp Va (1. Dacă se face raportul % Pav/ Pam se obţine : % Pav = ρaPam100 (1. la care Va = V. Se exprimă în două moduri şi anume: V pd Va (1.7) % Pt = 100 Întrucât % C + % Pt = 100 rezultă că C şi Pt sunt mărimi complementare.%C = ρ V 100 = a 100 Va ρ (1. Porozitatea arată gradul de neumplere al volumului aparent cu fază solidă.6) Deoarece Va ≥ V rezultă că % C ≤ 100.

la presiune ridicată. permeabilitatea şi rezistenţa la îngheţdezgheţ. la subpresiune. Caracteristici privind comportarea materialelor la acţiunea apei Acţiunea apei asupra materialelor de construcţii se apreciază prin următoarele caracteristici: absorbţia de apă.1. Se calculează cu relaţia: %V gol = V g − Va Vg 100 = (1 − ρg Va )100 = (1 − )100 ρa Vg (1. iar mus este masa în stare uscată.14) 14 . Absorbţia de apă este proprietatea unui material de a absorbi şi a reţine apa în porii şi în capilarele sale.12) %a v = m sa − mus 100 ρ apaVa (1.13) în care: msa este masa în stare saturată. saturare prin fierbere. Se determină prin saturarea materialului în diferite condiţii: la presiune normală. Volumul de goluri (porozitatea intergranulară) este o caracteristică a materialelor granulare care arată totalitatea golurilor dintre granule din unitatea de volum în grămadă. umiditatea.Materialele cu porozitate mare au rezistenţe mecanice mici.11) Se poate determina pentru starea afânată sau îndesată a materialului granular. Din raportul celor două moduri de exprimare se obţine: %av = %a m ρa ρ apa (1.3. dar sunt bune izolatoare termic. 1. Se exprimă funcţie de masă (am) sau funcţie de volum (av) cu ajutorul relaţiilor: m sa − mus 100 mus %a m = (1.

15) %U a = mum − mus 100 mus (1. Materialele organice sub acţiunea căldurii se înmoaie. Rezistenţa la îngheţ-dezgheţ (rezistenţa la gelivitate) se apreciază după numărul maxim de cicluri de îngheţ-dezgheţ pe care le poate suporta un material fără ca scăderea rezistenţelor mecanice şi pierderea de masă să depăşească anumite limite prescrise. starea de agregare.Umiditatea caracterizează cantitatea de apă existentă într-un material la un moment dat. Caracteristici privind comportarea materialelor la acţiunea căldurii Creşterea temperaturii materialelor anorganice poate modifica unele caracteristici ale acestora printre care: porozitatea. Se poate exprima în două moduri (umiditate relativă Ur sau umiditate absolută Ua).4. Acesta reprezintă presiunea maximă a apei la care rezistă o epruvetă de beton un anumit timp prescris fără să prezinte infiltraţii de apă pe o adâncime mai mare decât limita admisă. Permeabilitatea la apă a materialelor solide reprezintă proprietatea lor de a lăsa să treaca prin ele un volum oarecare de apă. rezistenţele mecanice. se descompun sau se aprind. 1. densitatea şi rezistenţa la îngheţ-dezgheţ.1. integritatea structurii. 15 . calculându-se cu relaţiile: mum − mus 100 mum %U r = (1. Reducerea rezistenţelor şi pierderea de masă sunt rezultatul distrugerilor provocate de expansiunea apei care îngheaţă în porii materialului. Pentru beton se determină în mod practic gradul de impermeabilitate faţă de apă. densitatea aparentă. Absorbţia de apă şi umiditatea influenţează negativ rezistenţele mecanice.16) în care: mum este masa materialului în stare umedă iar mus este masa materialului în stare uscată.

Fig. Fig. Transmiterea căldurii prin materialele solide are loc. propagarea căldurii şi căldura specifică.1. Pentru elementele masive dilatarea se apreciază cu ajutorul coeficientului de dilatare cubică (volumică) γ. care reprezintă creşterea unităţii de volum pentru un grad de temperatură. Se poate demonstra că: γ = 3α (1.1.Pentru exploatarea construcţiilor interesează următoarele caracteristici: dilatarea.4).1. Dilatarea constă în creşterea dimensiunilor materialelor sub acţiunea căldurii.4 16 .3).17).3 Δl 0 α= l 0 ΔT ⎡ mm ⎤ ⎢ mK ⎥ ⎦ ⎣ (1.18) Propagarea căldurii este fenomenul de transmitere a căldurii din zonele mai calde ale materialelor la cele mai reci.1. Este dat de relaţia (1. în principal. La elementele sub formă de bare (liniare) dilatarea este apreciată prin intermediul coeficientului de dilatare termică liniară α care reprezintă creşterea unităţii de lungime pentru un grad de temperatură (fig.17) în care lo este lungimea iniţială a barei iar Δlo alungirea barei pentru creşterea temperaturii cu ΔT grade de temperatură. prin conducţie (fig.

T2) [J] (1. a căror intensitate variază sensibil cu timpul şi care pot să lipsească un anumit timp (oamenii.20) 1.diferenţa de temperatura pe grosimea d în grade K.5. acţiuni excepţionale (AE). vântul). care se aplică în mod continuu cu o intensitate practic constantă (greutatea elementelor.grosimea materialului în m. t .coeficientul de conductibilitate termică al materialului în W/mK. care apar foarte rar la intensităţi semnificative (cutremurele. inundaţiile). Acestea se pot clasifica după frecvenţa cu care acţionează la anumite intensităţi în: - acţiuni permanente (AP). presiunea pământului). Căldura specifică c este egală cu cantitatea de căldură necesară pentru ca temperatura unui material cu masa de 1 kg să varieze cu un grad de temperatură. d . acţiuni temporare (AT). Se măsoară în J/kg K.timpul de propagare în ore. A . Caracteristici privind comportarea materialelor sub acţiunea încărcărilor Încărcările fac parte dintr-o categorie mai largă denumită acţiuni.suprafaţa prin care are loc transmisia în m2.Cantitatea de căldură care se propagă se calculează cu expresia: Q=λ A (T1 − T2 )t d [J ] (1. Materialele poroase au λ mic şi în consecinţă izolează bine termic. (T1-T2).1. 17 . Coeficientul de conductibilitate (conductivitate) termică reprezintă cantitatea de căldură care străbate într-o oră aria de 1 m2 şi distanţa de 1 m.19) în care: λ . Cantitatea de căldură Q consumată pentru a încălzi un material cu masa m de la temperatura T1 la T2 se calculează cu relaţia: Q = mc(T1 . zăpada. dacă diferenţa temperaturilor pe această distanţă este egală cu 1 grad.

1.1. adică prezintă variaţii de volum şi de formă (fig.1. Fig.1.5b) şi ciclice (fig. a) b) Fig.1.5 c) Datorită încărcărilor exterioare scheletul de rezistenţă al unei construcţii se deformează.6).1.6 În urma deformaţiilor în scheletul de rezistenţă apar forţe interioare denumite eforturi care transmit încărcările la fundaţii. Sub acţiunea încărcărilor şi a reacţiunilor scheletul de rezistenţă este în echilibru static într-o poziţie deformată. unde se dezvoltă reacţiunile terenului de fundaţie. dinamice (fig. 18 .5c).5a).După variaţia intensităţii (F) în timp acţiunile se clasifică în acţiuni statice (fig.

deformaţia este reversibilă. se calculează cu formula: σ= F A ⎡ N ⎤ ⎢ mm 2 ⎥ ⎣ ⎦ (1. A .6): ε= Δl l ⎡ mm ⎤ ⎢ m ⎥ ⎣ ⎦ (1. Din punct de vedere fenomenologic se disting 3 tipuri fizice de deformaţii: elasică.suprafaţa pe care se distribuie forţa în mm2. care acţionează perpendicular pe secţiune. Deformaţia elastică este caracterizată prin unicitatea curbei σ-ε atât la încărcare cât şi la descărcare. Pentru exemplul din fig. în mm.1.forţa (încărcarea) în N. Aceste modificări constau în două efecte simple şi anume: - deformaţia specifică liniară ε care arată alungirea sau scurtarea unităţii de lungime sub efectul încărcărilor. plastică. Deformaţiile caracterizeaza cantitativ modificările volumului şi a formei unui element. deformaţia specifică unghiulară (lunecarea) γ care arată modificarea unghiurilor.21) în care: F . Efortul unitar tangenţial acţionează în planul secţiunii transversale. vâscoasă.1. l . dispare la descărcare (fig. 19 .22) în care: Δl reprezintă modificarea lungimii elementului sub acţiunea încărcării. Poate fi normal (σ) sau tangenţial (τ).lungimea iniţială a elementului în m. Deformaţia specifică liniară se calculează cu relaţia (fig.7).1.6 efortul unitar normal.Efortul unitar (tensiunea) este forţa interioară transmisă uniform distribuit pe unitatea de suprafaţă.

timpul.8 Deformaţia vâscoasă trebuie analizată în raport cu timpul.23) în care E reprezintă modulul de elasticitate longitudinal (modulul lui Young).8). Deformaţia plastică apare la atingerea efortului σc denumit limită de curgere. t . γ .7 La principalele materiale de construcţii dependenţa σ-ε în domeniul elastic este liniară fiind valabilă legea lui Hooke cu expresia: σ = E⋅ε (1.coeficientul de vâscozitate al materialului.9) cu expresia: τ =K ∂γ ∂t (1.deformaţia unghiulară.1.24) în care: τ .efortul unitar tangenţial. Fig. 20 . Fenomenul deformaţiei văscoase se modelează prin curgerea fluidelor vâscoase.1.1.Fig.1. K . Curbele de încărcare-descărcare nu mai coincid (fig. Cea mai simplă exprimare este legea liniară (fig.

cilindrice sau prismatice. Tipurile fizice de deformaţii se suprapun. se cunosc deformaţii elasto-plastice. 1.a. rezistenţa la forfecare. ireversibile. Caracteristici mecanice stabilite prin încercări distructive 1.2. Caracteristici stabilite prin încercări statice Prin încercări statice se stabilesc următoarele caracteristici: rezistenţa la compresiune.1.1. deformaţia plastică apare într-un timp relativ scurt. rezistenţa la întindere din încovoiere. vâsco-elastice. cu caracter permanent.2.1. fiind prescrisă viteza de creştere a încărcării.9 Deformaţiile plastice şi vâscoase sunt inelastice.1. rezistenţa la întindere centrică. cea vâscoasă se dezvoltă în timp îndelungat. Încărcarea se aplică centric cu prese hidraulice.10.Fig. Schema de încărcare este arătată în fig. Rezistenţa la compresiune se stabileşte pe epruvete cubice.10 21 .25): Fig. Pentru calculul rezistenţei la compresiune fc se utilizează relaţia (1. rezistenţa la răsucire ş. elasto-vâscoplastice.

1.11.fc = Fmax A ⎡ N ⎤ ⎢ mm 2 ⎥ ⎣ ⎦ (1.1. 22 . A este aria secţiunii solicitate. c . A este aria secţiunii solicitate. Schema de încărcare este prezentată în fig.1.oţel. Rezistenţa la întindere centrică se poate determina cu maşini hidraulice pentru materialele cu rezistenţa ridicată (oţel) sau cu dispozitive mecanice pentru materialele cu rezistenţa mai mică ( piatră. Este prescrisă viteza de creştere a încărcării.mortar). b .26) în care: Fmax este forţa maximă pe care o suportă epruveta. Pentru o fixare mai uşoară şi pentru o centrare cât mai perfectă s-au conceput tipurile de epruvete prezentate în fig.12 (a .25) în care: Fmax este forţa maximă pe care o suportă epruveta. Fig. beton). mortar.lemn.11 Rezistenţa la întindere centrică ft se calculează cu formula: ft = Fmax A ⎡ N ⎤ ⎢ mm 2 ⎥ ⎣ ⎦ (1.

1. Rezistenţa la compresiune prin şoc fs se calculează cu relaţia (1. Fig. rezistenţa la încovoiere prin şoc şi duritatea.1. Rezistenţa la compresiune prin şoc se stabileşte pe epruvete prismatice sau cilindrice.2.1. Schema de încărcare este prezentată în fig. 3-berbec. 2-bare de ghidare. 23 . 6-scară gradată.13 (1-postament. 1.Fig. Caracteristici stabilite prin încercări dinamice Încercările dinamice permit determinarea următoarelor caracteristici: rezistenţa la compresiune prin şoc. 5-indicator.12 La materialele de tipul pietrei (beton) rezistenţa la întindere directă se realizează greu şi această rezistenţă se detemină prin încercarea de încovoiere. 7-epruvetă).27). Celelalte caracteristici care se pot stabili prin încercări statice vor fi abordate în cadrul altor capitole.2. 4-scripeţi.13 Berbecul se lasă să cadă liber de la înălţimi hi ce cresc progresiv până la distrugerea epruvetei.

.

Duritatea H se calculează cu relatia (1. Caracteristici stabilite prin încercări ciclice Încercările ciclice se mai numesc şi încercări la oboseală.1. Cea mai defavorabilă situaţie o reprezintă ciclul alternant simetric.a) Fig. când: Fmax = -Fmin . 1. Fig. Intensitatea încărcării F variază în timp.2. (σmax = -σmin) (1.15 b) Amprenta rezultată este mai mică atunci când materialul este mai dur.29).1.1. Pe baza lor se apreciază rezistenţa la oboseală a materialelor.3.30) Datele experimentale se reprezintă într-o diagramă σ-n denumită curba Wőhler (fig.16 25 .29) în care A este suprafaţa amprentei. H= F A ⎡ N ⎤ ⎢ mm 2 ⎥ ⎣ ⎦ (1.16).

În epruvete sunt excitate vibraţii. .pe un element se pot determina mai multe caracteristici (densitate. proprietăţi elastice etc. Metode acustice a).numărul de cicluri de încărcare. Cele mai folosite sunt metodele nedistructive acustice. Furnizează informaţii asupra epruvetelor încercate prin punerea lor în vibraţie. care în multe situaţii fac ca aceste metode să dea doar informaţii generale asupra caracteristicilor materialelor.în care: σmax . . Se măsoară frecvenţa la rezonanţă. Se constată că σ0 < σst şi că numărul de cicluri de încărcare la care rezistă materialul creşte odată cu scăderea intensităţii încărcării. . 1.elementele cercetate nu sunt distruse. 1.rezistenţa teoretică la oboseală.unele metode permit determinarea directă pe construcţii. Caracteristici fizico-mecanice stabilite prin metode nedistructive Metodele nedistructive de determinare a caracteristicilor elementelor de construcţii prezintă avantajele: . rezistenţe. iar prin variaţia frecvenţei vibraţiilor emise se ajunge la fenomenul de rezonanţă (frecvenţa vibraţiilor exterioare egală cu frecvenţa proprie de vibraţie).1.3.3. atomice şi metoda combinată (metoda indicelui de recul + metoda cu ultrasunete). n . Prin această metodă modulul de elasticitate dinamic Ed se determină cu relaţia: Ed = 4 2 2 l fk ρa k2 (1.).sunt rapide şi economice. Metode de rezonanţă. σ0 . . σst . Prezintă dezavantajul că dau unele erori.rezistenţa la încărcare statică.anumite caracteristici se pot determina numai cu aceste metode.valoarea maximă a efortului (nivelul maxim de încărcare). Sunt în general metode de laborator.31) 26 . mecanice.

Sunt cele mai utilizate.frecvenţa la vibraţii longitudinale a epruvetei pentru armonica de ordinul k (se citeşte la aparat).densitatea aparentă a materialului epruvetei.1. În defectoscopia betonului se determină adâncimile unor fisuri.lungimea epruvetei. Schema instalaţiei metodei cu ultrasunete este prezentată în fig. funcţie de care se determină caracteristicile urmărite.17 (A-aparat cu ultrasunete. E şi R. denumite impulsuri.în care: fk . P-proba sau elementul testat. determinarea modulului de elasticitate dinamic.1. l . poziţia şi dimensiunile golurilor şi alte defecte. Prin măsurarea la rezonanţă a frecvenţelor de vibraţie se pot determina proprietăţile elastice ale materialelor. comportarea betonului la îngheţ-dezgheţ. Metode ultrasonice de impuls. determinarea rezistenţei la compresiune a betonului. grosimile elementelor. b). La aceste metode interesează în principal timpul de propagare al ultrasunetelor prin materialul cercetat. Fig. Domeniul de frecvenţă al impusurilor (ultrasunetelor) pentru beton este cuprins între 20 şi 200 kHz. C-cabluri. 27 . Se bazează pe transmiterea în elementele cercetate a unor oscilaţii mecanice amortizate.emiţător şi receptor de ultrasunete).17 Aplicaţii ale acestei metode pentru beton sunt: defectoscopia betonului. ρa . rezistenţa betonului.

Se poate utiliza pentru cercetarea unor structuri plane cu o singură suprafaţă liberă (plăci). stabilită în urma cercetărilor.32) a şi b fiind constante ce depind de compoziţia. între viteza de propagare a ultrasunetelor v şi rezistenţa betonului la compresiune fc.Determinarea rezistenţei la compresiune a betonului se bazează pe legătura. cărora li se măsoară caracteristicile. Fig. 28 . Metoda undelor de suprafaţă. La noi în ţară se utilizează relaţia: fc = a⋅ebv (fc = a⋅e1.33) c).18.1. Relaţia de legătură diferă de la ţară la ţară.34). Constă în aplicarea pe placă a unor surse de vibraţii continue sinusoidale. Curba cu care se lucrează este prezentată calitativ în fig.1v) (1. Modulul de elasticitate dinamic se calculeaza cu relaţia: Ed = 0. proprietăţile elastice.833⋅v2⋅ρa (1. Funcţie de caracteristicile măsurate se determină rezistenţa.1. vârsta şi condiţiile de păstrare ale betonului. grosimile.18 Valorile rezistenţelor determinate de pe curbă se corectează prin înmulţire cu un coeficient de influenţă ct care ţine seama de factorii precizaţi mai sus. În această metodă modulul de elasticitate dinamic se calculează cu formula (1.

Metoda reculului. Metode mecanice (1.1. Rezistenţa la compresiune a betonului se poate stabili cu metoda reculului şi metoda amprentei. Rezistenţele obţinute pot fi corectate prin înmulţire cu un coeficient total de influenţă ct care ţine seama de o serie de date din biografia betonului. La aparat se citeşte indicele de recul n. orientativ al calităţii materialului. Se obţin informaţii referitoare la un strat relativ subţire.93⋅ρa⋅vs2 unde: vs . unghi care influenţează valoarea indicelui de recul.Ed = 2. 29 .viteza undelor de suprafaţă.3.34) Se bazează pe legătura care există între rezistenţa betonului şi duritatea superficială a acestuia.2.19). Rezistenţa se stabileşte pe baza reculului măsurat al unei mase mobile care loveşte suprafaţa betonului. 1. Fig. Pe baza indicelui mediu se poate stabili cu ajutorul unor diagrame (livrate odată cu aparatul) rezistenţa la compresiune medie fc a betonului (fig. a). Aparatul cel mai folosit este sclerometrul Schmidt pe bază de recul liniar. motiv pentru care reprezintă mijloace de control preliminar.1.19 Diagramele sunt diferenţiate funcţie de unghiul α pe care îl face axa aparatului cu orizontala.

1. k .coeficient de atenuare masică a radiaţiilor.3. 30 . dintr-o diagramă existentă în cartea tehnică a aparatului (fig. Metoda cu radiaţii penetrante. Metode atomice a).coeficient de atenuare liniară.20 1. Se folosesc sclerometre liniare cu resort. care este atenuată de materialul elementelor examinate. Se bazează pe puterea de penetrare a radiaţiilor X şi γ.b).1.35) unde: μ . Cu aceste metode se pot stabili defectele interne şi densitatea materialelor. funcţie de rezistenţa materialului). Metoda amprentei. Densitatea aparentă a materialelor se calculează cu relaţia: ρa = μ k (1. Constă în măsurarea diametrului urmei pe care o lasă pe suprafaţa materialului o bilă proiectată cu o anumită energie (mai mare 1/1 sau mai mică 1/2. Defectele interne ale materialelor rezultă în urma atenuării diferenţiate a radiaţiilor în porţiunile cu şi fără defecte (intensităţi diferite pe un film). Rezistenţa la compresiune fc se stabileşte funcţie de diametrul mediu al amprentei d.3. Fig.20).

/min) care rezultă în urma interacţiunii şi pe baza unor diagrame stabilite experimental se determină umiditatea materialelor sau cantitatea de bitum din betoanele asfaltice (fig.1.1.21 31 . Utilizează neutroni rapizi.21). Metode cu neutroni. Viteza acestora este încetinită de atomii de hidrogen prezenţi în materialul cercetat. Fig.b). Se măsoară numărul de neutroni lenţi (imp.

constituite în urma depunerii de resturi organice: calcare cochilifere. amorfă (constituită din minerale amorfe). praf. diamant) sau din diferite combinaţii ale elementelor (oxizi. în general solide. argint. cupru. Cele mai multe au o structură cristalină iar unele o structură amorfă.roci filoniene (de mică adâncime): porfirul.1.roci intrusive (de adâncime): granite. MATERIALE DIN PIATRĂ NATURALĂ 2. . argile. andezite. şistoasă (cu straturi din minerale diferite). Rocile metamorfice sunt rezultatul transformării rocilor sedimentare şi magmatice datorită unor mişcări mari ale scoarţei pământului (metamorfism general) sau datorită unui contact dintre un corp magmatic cu roci sedimentare (metamorfism de contact). sulfaţi). rezultate din degradarea şi depunerea altor roci şi pot fi cimentate: gresii. diatomitul. . diorite. formate în interiorul sau la suprafaţa scoarţei terestre. roci sedimentare şi roci metamorfice. sienite. Din punct de vedere chimic pot fi constituite din elemente naturale în stare necombinată (aur.roci efuzive (de suprafaţă): riolite. Rocile reprezintă asociaţii naturale de minerale care alcătuiesc scoarţa terestră. Roci metamorfice utilizate în construcţii sunt: gnaisurile. funcţie de modul de formare se clasifică în: .roci organogene. stratificată (straturile fiind acătuite din acelaşi minerale). Rocile sedimentare. tripoli (folosite ca agregate uşoare şi la lucrări de artă). loess. hemicristalină (constituită parţial din minerale cristalizate şi parţial din minerale amorfe). marmurele. sau necimentate: pietrişuri. Rocile magmatice sunt rezultatul solidificării magmei şi pot fi: .2.roci detritice. . Minerale şi roci Mineralele sunt substanţe naturale. dolomit. nisipuri. . Textura rocilor (modul de aranjare al mineralelor în spaţiu) poate fi: neorientată sau masivă. 32 . calcare. travertin. cuarţitele. carbonaţi. bazalte.roci de precipitaţie. Rocile pot avea o structură: holocristalina (constituită din minerale complet cristalizate). După geneză se clasifică în roci magmatice (eruptive). formate prin cristalizări şi depuneri din soluţii saturate: ghips. silicaţi.

33 nisip.1. Produsele de balastieră Sunt materiale granulare naturale cunoscute în construcţii sub denumirea de agregate naturale de balastieră/râu sau de agregate curente. prin explozie. 0.3. Se utilizează în principal la prepararea mortarelor şi a betoanelor. Conform standardelor actuale se împart în două categorii mari şi anume: nisip. Se mai pot utiliza la lucrări de drumuri. poduri. 31. sau din depozite granulare (balastiere). Extragerea din balastiere se face cu excavatoare sau hidromecanizat (când depozitele sunt sub nivelul apei). Au masa volumică (densitatea) reală mai mare de 2000 kg/m3. Extragerea din cariere se poate face: manual (cu pârghii sau ciocane de abataj). Pentru nisip se mai pot folosi sitele: 0. Clasele de granulozitate rezultă prin cernerea agregatelor pe site cu ochiuri pătrate. Filerul reprezintă agregatul pentru care cea mai mare parte a granulelor (70-100%) trec pe sita de 0. 0.5 mm. mecanic (cu utilaje prevăzute cu dispozitive de tăiere sub formă de discuri sau cabluri din oţel dur). Dimensiunile sandardizate ale ochiurilor sitelor pentru seria de baza sunt: 1.063 mm.2.125. Prin amestec de agregat se înţelege agregatul compus din agregat grosier şi .2.250. Fracţiunile granulare/clasele de granulozitate sunt agregatele (particulele) care trec pe sita mai mare dintre două site consecutive şi nu trec pe cea mică.a. 2.063. 0. Extragerea pietrei naturale Piatra naturală se extrage din depozite stâncoase (cariere). 63 mm. 4.063 mm şi care se adaugă materialelor de construcţii pentru a le conferi anumite proprietăţi. Materiale de construcţii din piatră naturală Materialele din piatră naturală utilizate în construcţii se pot clasifica în: produse de balastieră şi produse de carieră. 2.3. 2. Particulele fine de agregat sunt granulele care trec pe sita de 0. cu granule în majoritatea lor mai mari de 4 mm. agregat grosier. cu granule de până la 4 mm.5. căi ferate ş. 8. 16.

5 63 zabilă Favorabilă Utili- 100 100 8894 7888 8089 6280 6480 4664 16 zabilă Favorabilă Utili- 100 100 100 100 8090 6780 100 22 zabilă Favorabilă Utili- 32 zabilă Favorabilă Utili- 100 63 zabilă Favorabilă 2. fundaţii. conform Codului de practică pentru producerea betonului CP012/1-2007 în limitele prezentate în tabelul 2. piatra prelucrată (fasonată) şi agregatele naturale sfărâmate artificial.a.2. socluri ş.3.5 2639 1426 2034 820 1931 519 1829 618 1526 415 1 4257 2142 3249 1232 3045 930 2842 828 2439 824 2 5771 3657 4262 2142 3957 1739 3753 1437 3048 1130 4 7485 6174 5674 3656 5170 2851 4765 2347 3858 1938 8 100 100 7688 6076 6882 4768 6277 3862 5070 3050 16 22.1 Zone de granulozitate pentru agregate Dmax (mm) Utili8 Zona 0. Produsele de carieră Din această categorie fac parte: piatra brută. 34 .) pe site cu ochiuri pătrate (mm) 0. Se utilizează pentru ziduri de sprijin.25 1122 511 818 38 817 28 815 28 714 27 % treceri (în vol.Granulozitatea agregatelor care intră în compoziţia unui beton trebuie să se încadreze. Tabelul 2. Piatra brută este formată din bucăţi de formă neregulată aşa cum rezultă la extragerea din cariere.4 31.1.

elemente arhitecturale: blocuri pentru socluri. piste de aeroporturi. savură cu dimensiuni 0…8(16) mm folosită pentru strat de fundaţie sau executarea macadamului (pavaj din mai multe straturi de piatră îndesată prin compactare mecanică şi impregnată cu un material de legătură). 16-25 mm pentru mixturi bituminoase şi betoane). printre care: moloane. Pot fi utilizate la betoane pentru construcţii civile. obţinute prin tăierea blocurilor de piatră.7 cm. 35 . 25-40 mm) pentru strat de fundaţie. Agregatele naturale sfărâmate artificial sunt obţinute prin concasarea şi măcinarea rocilor. cornişe. split-piatră spartă cu dimensiuni 8…40 mm (8-16. care se pot utiliza la zidăria construcţiilor monumentale. calupuri (cubice). piatră spartă mare cu dimensiuni 40…80 mm (40-63 mm pentru fundaţia macadamului şi 63-80 mm pentru strat de fundaţie). agregat grosier. borduri şi borne. trepte pentru scări ş. 16-25. Protecţia pietrei naturale împotriva acţiunilor agresive Piatra naturală poate fi deteriorată de agenţi distructivi fizici. pietre prelucrate pentru drumuri: pavele (prismatice).Piatra prelucrată (fasonată).. faţa văzută poate fi şlefuită sau buciardată. autostrăzi. criblură cu granule de formă poliedrică cu dimensiuni 4…25 mm (4-8. plăci de piatră pentru pardoseli şi placaje. piatra de talie. şosele. 2.. sau pentru lucrări de drumuri şi căi ferate. reprezentată de blocuri cu minimum 4 feţe prelucrate. când funcţie de dimensiuni au denumiri similare cu cele prezentate la agregatele naturale de balastieră (nisip.a.4.. sunt folosite la execuţia zidurilor masive. filer). care sunt blocuri de piatră prelucrate pe faţa aparentă şi pe feţele adiacente pe o adâncime de 3. Agregatele naturale sfărâmate artificial utilizate la lucrări de drumuri şi căi ferate se clasifică astfel: nisip de concasare cu dimensiuni 0…4 mm. funcţie de gradul de prelucrare şi de destinaţie poate fi de mai multe tipuri. 8-16. chimici sau biologici. brâuri.

izolarea hidrofugă a fundaţiilor pentru a împiedeca absorbţia apei. Tratamentele ce pot fi utilizate sunt: 36 .Agenţii fizici sunt variaţiile mari de temperatură.1) (2. Au loc reacţiile: CaCO3 + CO2 +H2O → Ca(HCO3)2 solubil CaCO3 + 2SO2 +2H2O → Ca(HSO3)2 + H2CO3 solubil (2. tratarea pietrelor calcaroase cu soluţii de fluaţi . Fenomenul de dilatare termică sau de expansiune a apei care îngheaţă în pori provoacă exfolieri ale pietrei.săruri de Mg sau Al ale acidului silico-fluorhidric (H2SiF6) . Agenţii chimici sunt CO2 şi SO2 din atmosferă care în prezenţa umidităţii se transformă în acizi care atacă mai ales carbonatul de calciu din pietrele calcaroase.2) Agenţii biologici cum sunt microorganismele vegetale (algele) conduc la formare de acizi (humici) care atacă componenţii mineralogici ai pietrei transformându-i în săruri uşor solubile. cu sau fără prezenţa apei. în regiunile bogate în SO2. vopsirea cu uleiuri sicative pentru a stopa pătrunderea apei în porii pietrei. rezultând săruri solubile care sunt spălate de precipitaţii.care dau cu piatra calcaroasă substanţe greu solubile ce colmatează porii pietrei. evitarea suprafeţelor orizontale sau slab înclinate pentru a nu permite staţionarea apelor agresive. Mijloacele de protecţie pot fi de ordin constructiv sau tratamente de suprafaţă. cu soluţie de BaCl2 rezultând BaSO4 insolubil care colmatează porii. De asemenea soluţiile diferitelor săruri pot cristaliza în porii pietrei provocând expansiuni urmate de exfolieri. Mijloacele de ordin constructiv constau în: folosirea pietrei cu caracteristici corespunzătoare domeniului de utilizare. tratarea pietrei.

să se întărească într-un timp relativ scurt.. Lianţii hidraulici se întăresc şi în mediu umed sau chiar în apă şi după întărire rezistă la acţiunea dizolvantă a apei.95% adaosuri..1 Clasificarea lianţilor nehidraulici Lianţii anorganici nehidrauluici Naturali Artificiali Argilele Lianţi pe bază de sulfat de calciu (Ipsosuri). Clasificările lianţilor nehidraulici şi hidraulici.3. iar după întărire să nu prezinte variaţii mari de volum care ar compromite stabilitatea elementelor de construcţii. utilizaţi în construcţii sunt date în tabelele 3. În acest scop trebuie să adere cât mai bine la materialele pe care le leagă. Clincherizaţi Cimentul aluminos Cimenturi portland cu adaosuri. După comportarea la acţiunea apei lianţii se clasifică în lianţi nehidraulici şi lianţi hidraulici. Se utilizează pentru legarea materialelor granulare sau unitare în vederea obţinerii diferitelor elemente de construcţii. Lianţii neclincherizaţi se obţin din materii prime care se ard la temperaturi inferioare formării topiturilor parţiale astfel că produsul arderii rămâne poros.1. LIANŢI ANORGANICI (MINERALI) 3.2 Clasificarea lianţilor hidraulici Lianţii anorganici hidraulici Unitari Micşti (amestecaţi) Varurile hidraulice Cimentul portland. Var aerian pentru construcţii Tabelul 3. Lianţii micşti provin din lianţii unitari prin adăugarea a 6.1 şi 3. Tabelul 3.2. Lianţii nehidraulici se întăresc numai în mediu uscat şi nu rezistă la acţiunea dizolvantă a apei. Clasificare Lianţii anorganici sunt materiale naturale sau artificiale (în general pulverulente) care în amestec cu apa sau cu soluţiile apoase ale unor săruri formează o pastă plastică ce se întăreşte în timp sub acţiunea unor procese fizico-chimice. 37 . transformându-se într-un material rigid cu aspect de piatră. Var aerian cu adaosuri active Neclincherizaţi Lianţii unitari se obţin prin măcinarea unui singur produs de bază cu maximum 5% adaosuri. Definiţie.

3. ce permit formarea unor topituri parţiale care la răcire se solidifică în pori rezultând structuri compacte. în care predomină mineralul denumit caolinit (Al2O3⋅2SiO2⋅2H2O). denumite clinchere. Structura argilelor este constituită din particule lamelare de maximum 5 μm cu un puternic caracter hidrofil.2. iar cele montmorillonitice sunt mai active din punct de vedere chimic şi sunt indicate ca lianţi. După compoziţia mineralogică se deosebesc: argile caolinitice. în care predomină mineralul denumit montmorillonit (Al2O3⋅4SiO2⋅H2O + nH2O).2.2.Metode de stabilizare a argilelor Metodele de stabilizare a argilelor sunt prezentate în tabelul 3.2. 3.argile montmorillonitice.1.Caracteristici generale Argilele sunt compuse din hidrosilicaţi de aluminiu cu compoziţie chimică variabilă. 3. Tabelul 3.1. având formula: mAl2O3⋅nSiO2⋅pH2O. . Argilele caolinitice au plasticitate mai mică şi sunt folosite în industria ceramică.3 Metode pentru stabilizarea argilelor Metode fizice Stabilizarea cu degresanţi Stabilizarea prin hidrofobizare Stabilizarea prin schimb ionic Stabilizarea cu ciment Stabilizarea cu silicat de sodiu Stabilizarea cu compuşi macromoleculari Metode chimice 38 .1. motiv pentru care îşi modifică mult volumul la variaţia umidităţii mediului în care se găsesc.Lianţii clincherizaţi rezultă din arderea la temperaturi mari a amestecurilor de materii prime. Lianţii nehidraulici 3. Argilele 3. cu o porozitate sub 8%.1. Sunt rezultatul dezagregării feldspaţilor (roci eruptive) sub acţiunea apelor carbonatate sau a precipitării soluţiilor coloidale de silice şi alumină din apele termale. Pentru a micşora această sensibilitate şi pentru mărirea rezistenţelor mecanice se aplica diverse metode de stabilizare.2.

Stabilizarea prin schimb ionic. praf de şamotă. paie tocate. datorită căreia argila devine mai puţin sensibilă la actiunea apei.Stabilizarea cu degresanţi. Stabilizarea prin hidrofobizare. Se realizează cu ajutorul unor substanţe tensioactive (cu molecule alungite având un capăt nepolar-hidrofob şi un capăt polarhidrofil) cum sunt: anumite răşini. zgura. Argila posedă sarcină electrică negativă şi se comportă ca un macroanion care îşi neutralizează sarcina prin adsorbţie de cationi conform şirului selectiv: Mg2+>Ca2+>NH4+>K+>Na+ Grosimea peliculei de apă se reduce cu creşterea valenţei cationilor.1 Argilele astfel stabilizate pot fi utilizate la executarea straturilor rutiere. Amestecate cu degresanţi argilele se folosesc la confecţionarea blocurilor de zidărie (cărămizi de chirpici). bitumuri (3-8%). Reacţia de schimb ionic care are loc este: ANa2 + Ca2+ → ACa + 2Na+ peliculă apoasă subţire (3. care reduc peliculele apoase ale masei argiloase.3. Practic în masa argilei (A) se introduc substanţe care în apă pun în libertate ioni de calciu. ca de exemplu: CaCl2 (clorura de calciu).1). în construcţii hidrotehnice şi la impermeabilizarea canalelor de irigaţii.3. cimentul portland. rumeguş ş. mortare de zidărie şi ziduri monolite. Fig.1) peliculă apoasă groasă 39 . Rezultă că prin înlocuirea cationilor monovalenţi din complexul adsorbit cu cationi bi şi trivalenţi se reduc peliculele de apă adsorbită ceea ce duce la micşorarea plasticităţii argilelor şi implicit la scăderea contracţiei la uscare şi a tendinţei de fisurare..a. În masa argilelor se introduc materiale degresante: nisip. care formează pe suprafaţa argilei o peliculă hidrofobă (fig. Ca(OH)2 (varul aerian). cenuşa de termocentrală.

Stabilizate cu ciment argilele servesc la executarea şoselelor secundare. Poate fi aplicată prin amestecarea argilei cu soluţie de Na2SiO3. În compoziţie se 40 . 3.5H2O).2. Materia primă. Se utilizează compuşi epoxidici. Stabilizarea cu compuşi macromoleculari. rocă formată din CaSO4⋅2H2O. În prezenţa apei sticla solubilă formează un gel care reacţionează cu calcarul formând hidrosilicaţi de calciu care contribuie la creşterea rezistenţei argilei. a fundaţiilor şoselelor de mare trafic. barajelor. Metoda ajută la consolidarea terenului de fundaţie. Cimentul stabilizează argila prin întărire proprie. Proces de fabricaţie Materia primă pentru producerea ipsosurilor este ghipsul. Cantitatea de ciment poate reprezenta 5-15% din masa argilei. Stabilizarea cu ciment. În funcţie de temperatura de ardere a ghipsului se obţin lianţi diferiţi în care predomină un anumit compus. lucrărilor de drumuri.4. Compuşii obţinuţi la diferite temperaturi şi caracteristicile lor sunt prezentaţi în tabelul 3. prin formarea unor compuşi secundari de cimentare şi prin schimb ionic. Lianţi pe bază de sulfat de calciu (Ipsosuri) 3.Frecvent se folosesc varul (4-8%) şi cimentul care au şi efect de mărire a rezistenţelor mecanice. latex de cauciuc.2. la executarea barajelor. prin injectarea acesteia în teren. Argilele stabilizate cu var se pretează la executarea terasamentelor şi drumurilor de trafic redus. consolidarea terenurilor de fundare. Metoda este adecvată argilelor marnoase care au în masa lor calcar în stare fină.2.2. iar la terenurile cu permeabilitate redusă prin electrosilicatizare. Stabilizarea cu silicat de sodiu (sticlă solubilă).1. Se constată că ipsosul pentru construcţii se obţine prin dezhidratarea parţială a ghipsului la temperaturi ce nu depăşesc 300 0C. etc. Argilele cu compuşi macromoleculari se folosesc la executarea digurilor. Unii compuşi stabilizează argila şi prin schimb ionic. compuşi ureo şi fenol formaldehidici. la căptuşirea canalelor de irigaţii. digurilor. Argila este tratată cu un monomer sau amestec de monomeri care policondensează sau polimerizează în masa acesteia formând un polimer rezistent şi hidrofob. Componentul de bază al ipsosului de construcţii este sulfatul de calciu semihidratat (CaSO4⋅0.

întâlnesc şi cantităţi reduse de anhidrit solubil (CaSO4) şi chiar de dihidrat (CaSO4⋅2H2O).2. 3.. Tabelul 3.5H2O → CaSO4⋅2H2O (3.. Arderea cu măcinarea se pot schimba între ele..4 Compuşii obţinuţi la arderea ghipsului Temperatura de ardere 95.300 0C 300. concasarea. 41 .5H2O + 1. Priză rapidă al Priză rapidă Componentul de bază al cimentului de anhidrit.5H2O Semihidrat de sulfat de calciu CaSO4 Anhidrit solubil CaSO4 Anhidrit insolubil xCaSO4 + yCaO x>y Anhidrit insolubil şi oxid de calciu Caracteristici Componentul de bază ipsosului de construcţii.2.2. rezultând foarte repede o soluţie suprasaturată din care dihidratul începe să cristalizeze..800 0C Compuşii arderii CaSO4⋅0..2) Dihidratul de sulfat de calciu obţinut are o solubilitate de cca 5 ori mai mică decât semihidratul.2a).150 0C 150.. măcinarea. arderea (dezhidratarea). Priza şi întărirea ipsosului de construcţii După amestecarea cu apa ipsosul se hidratează conform reacţiei: CaSO4⋅0.1200 0C Procesul tehnologic de obţinere a ipsosului de construcţii cuprinde următoarele faze: extragerea materiei prime. Face priză numai cu activatori chimici Ipsos de pardoseala. Priză lentă. funcţie de tipul cuptorului în care se realizează arderea..3. CaO activează anhidritul 800. La început cristalele sunt foarte mici (10-7. sau se pot desfăşura concomitent.. transportul. amestecul fiind o pastă uşor lucrabilă cu o consistenţă plastică (fig..10-5 cm) şi sunt înconjurate de pelicule de apă.. ambalarea în saci.

a) b) Fig. Amestecul devine o masă de cristale concrescute cu rezistenţe mecanice moderate (fig. Ipsosul întărit are o porozitate de cca 50% fiind caracterizat de rezistenţe moderate şi bune proprietăţi de izolare termică şi fonică.2b).2 c) Hidratarea semihidratului continuă. fie prin tratamente superficiale de impermeabilizare. Transformarea pastei plastice într-o masă solidă dar friabilă se numeşte priză. zahărul. Are o bună rezistenţă la foc. 42 . Caracteristicile ipsosului de construcţii întărit La întărire ipsosul îşi măreşte volumul cu aproximativ 1%. cristalele aciculare cresc destul de repede şi se împâslesc ceea ce măreşte frecarea interioară şi pasta devine treptat rigidă (fig.3. Pentru întârzierea prizei se pot folosi: laptele de var.2. iar după întărire volumul rămâne practic constant.3. care se produce datorită evaporării excesului de apă de amestecare. 3. dezavataj care impune protejarea fie prin folosirea unor adaosuri de micşorare a porozităţii şi solubilităţii. care se determină în laborator cu aparatul Vicat.3. Întărirea ipsosului constă în creşterea rezistenţelor mecanice în timp. Este un material solubil în apă. La terminarea prizei amestecul este format dintr-o împâslire de cristale aciculare între care există o cantitate destul de mare de soluţie saturată de dihidrat care împiedică sudarea cristalelor între ele. dizolvatul cristalizează şi sudează cristalele iniţiale între ele. De aceea rezistenţa ipsosului după priză este mică.3. Începutul nu trebuie să aibă loc înainte de 4(5) minute iar sfârşitul nu trebuie să depăşească 30 de minute.2c). boraxul (Na2B4O7).2. spirtul etc. Priza se măsoară în minute şi se caracterizeaza printr-un început şi sfârşit de priză.

2. Se poate utiliza singur sau în amestec cu varul.3a) Plăci gips-carton pentru pereţi Panouri de pereţi despărţitori (cu şi fără interiori şi tavane termoizolaţie între plăcile cuplate) (fig.3.3. Tabelul 3.3a).3.3. Domeniile de utilizare ale ipsosului de construcţii Întrucât este un liant nehidraulic ipsosul neprotejat se pretează la lucrări interioare cu o umiditate relativă ce nu depăşeşte 60%.5 Domeniile de utilizare ale ipsosului de construcţii Domeniul Utilizarea Zidirea/monolitizarea elementelor prefabricate pentru pereţi interiori Mortare de ipsos pentru zidării şi Tencuirea/repararea pereţilor cu mortar de ipsos tencuieli sau de ipsos-var (obişnuit sau uşor) Tencuirea pânzei de rabiţ Protecţia elementelor din lemn împotriva focului Fixarea instalaţiilor electrice Elemente prefabricate pentru Blocuri şi plăci pline sau cu goluri.3 43 .4. Tratat corespunzător prezintă o rezistenţă sporită la apă sau foc. Domeniile de utilizare sunt prezentate în tabelul 3.3b) Plăci cu suprafeţe mici pentru realizarea tavanelor La ora actuală cea mai largă utilizare o au plăcile gips-carton (fig. alcătuite dintr-un miez de ipsos şi una sau două foi de carton lipite pe feţele mari. eventual armate cu fibre pereţi despărţitori neportanţi (cu sau fără agregate uşoare) Fâşii pline sau cu goluri Panouri cu structură fagure Plăci cu suprafeţe mari pentru placarea pereţilor sau a tavanelor (fig.3.5. Fig.2.

cele marcate cu roşu au o rezistenţă sporită la foc. . 3. sau clorura de magneziu. Oxidul de calciu are rol de activator. Conţine anhidrit şi mici cantităţi de CaO. Din el se pot executa prefabricate ca: blocuri de zidărie. Ipsosul de mare rezistenţă. Are priza lentă.3 at. cenuşă de termocentrală).7 ore. . Pe lângă folosirea la pardoseli interioare. mortare şi blocuri de zidărie. sau pe care se poate monta faianţă. plăci. iar cele marcate cu verde au o rezistenţă bună la umiditate. mai poate fi utilizat la mortare pentru tencuieli sau producerea de elemente prefabricate. Asigură o bună izolare termică şi fonică şi un aspect estetic deosebit.3. La producerea lui are loc o dezhidratare parţială a ghipsului în autoclave (110-120 0C şi cca 1. Se obţin cristale de formă şi structură mai compactă care necesită o cantitate mai mică de apă de amestecare.pot fi tăiate uşor. Se obţine prin măcinarea anhidritului (CaSO4) natural sau artificial (vezi tab.. Plăcile de dimensiuni mici utilizate pentru tavanele denumite şi casetate au pe faţa văzută diverse modele. Priza poate fi accelerată prin măcinare fină sau prin adăugarea de acceleratori: sulfaţii de sodiu. Se poate utiliza la: pardoseli interioare. Detalii suplimentare ale diferitelor tipuri de plăci gips-carton cu suprafeţe mari sunt arătate în Anexa 1 (SR EN 520:2005). sfârşitul de priză având loc după 4.5. potasiu. .).4) cu adaos de activatori (sulfat acid de sodiu.rezistenţa la întindere din încovoiere necesară la transport şi manipulare este asigurată de foile de carton. .2. Ipsosul de pardoseală. Alţi lianţi pe bază de sulfat de calciu Cimentul de anhidrit.14 ore..2. panouri. Sfârşitul de priză se produce după 12.3.. cupru.. rezultând produse întărite mai compacte şi mai rezistente. 44 .asigură o suprafaţă netedă care poate fi zugrăvită direct. Activatorii cresc solubilitatea şi capacitatea de hidratare a anhidritului. Rezultă prin arderea ghipsului la temperaturi ridicate (vezi tab. zinc.Prezintă următoarele avantaje: . var. permiţând realizarea unor forme capabile să elimine monotonia spaţiilor interioare.4) şi măcinarea produsului ars.realizează o bună izolare termică şi fonică.

3) (3. Tipuri Materia primă este calcarul (CaCO3) şi/sau dolomita (CaCO3⋅MgCO3).2. Ipsosul macroporos. Dacă temperatura este mai mare rezultă un var supraars care se hidratează lent producând defecte în tencuieli. Pentru obţinerea varului aerian materia primă se arde având loc reacţiile de descompunere (decarbonatare): CaCO3 + Q → CaO + CO2 ↑ MgCO3 + Q’ → MgO + CO2 ↑ (3.6 Tipuri de varuri aeriene pentru construcţii Tipul de var CL 90 Calcic CL 80 CL 70 DL 85 Dolomitic DL 80 %CaO + %MgO ≥90 ≥80 ≥70 ≥85 ≥80 %MgO ≤5 ≤5 ≤5 ≥30 >5 Când materia primă se arde sub formă de bulgări.2.6.4) CaO şi MgO reprezintă componenţii varului nestins.3. Ele sunt prezentate în tabelul 3. temperatura în cuptor se ridică la 1100-1200 0C. Materia primă. imitând marmura. fiind folosit ca material pentru izolaţii termice şi fonice.Ipsosul alaunat. Se obţine astfel: se arde ghipsul la 150-200 0C. Procesul de fabricaţie.1. 45 . de la bulgări până la pulberi fine. Este folosit la lucrări de finisaj şi elemente sculpturale sau arhitectonice. Ipsosul celular. Tabelul 3. se macină. produsul rezultat se amestecă cu soluţie de alaun [K⋅Al⋅(SO4)2] şi după întărire se arde din nou la 600 0C. Varul aerian pentru construcţii 3. Este rezultatul amestecării ipsosului obişnuit cu o cantitate foarte mare de apă. iar dacă temperatura este mai mică rămâne materie primă nedescompusă care micşorează plasticitatea pastei de var.3. Se obţine un material cu porozitate ridicată. Are o structură foarte poroasă. În pasta de ipsos se introduc substanţe generatoare de gaze sau spumă. bun izolator termic şi fonic. Ipsosul alaunat întărit este compact şi se poate lustrui. Varurile nestinse se prezintă în diferite granulaţii. Se produc două tipuri de var şi anume: var calcic şi var dolomitic. 3.

notaţia S2 dacă sunt varuri dolomitice total hidratate.5) (3.Q). (3.: CL 80 . Funcţie de forma de livrare varurile aeriene au în simbol : litera Q dacă sunt nestinse (ex. iar la stingerea în pastă cca 200% apă. Stingerea (hidratarea) varului aerian Pentru o utilizare uşoară varul se stinge. Au loc reacţiile de hidratare: CaO + H2O → Ca(OH)2 + Q1 MgO + H2O → Mg(OH)2 + Q2 Hidroxizii obţinuţi reprezintă componenţii principali ai varului stins.2.6) Fig. care are loc după amestecarea varului nestins cu apa. transportul.S).3. faţă de masa varului nestins. Stingerea în praf presupune o instalaţie de tipul celei prezentate în fig. Stingerea constă în transformarea oxizilor de calciu şi de magneziu în hidroxizii de calciu şi de magneziu.S1). Funcţie de cantitatea de apă folosită se obţine: var stins (hidratat) în praf (pulbere). Stingerea are loc cu degajare mare de căldură şi cu mărire de volum (de 2-3 ori) ceea ce determină pulverizarea varului.2. 3. şlam (lapte de var).3.4.4 46 . concasarea materiei prime. var pastă. iar cele total hidratate sunt constituite în principal din hidroxid de calciu şi hidroxid de magneziu. La stingerea în praf se utilizează cca 35% apă. litera S dacă sunt hidratate (stinse) (ex. La ora actuală se utilizează frecvent varul stins sub formă de praf. arderea.: CL 90 . notaţia S1 dacă sunt varuri dolomitice semi-hidratate (ex. Se menţionează că varurile dolomitice semi-hidratate conţin în principal hidroxid de calciu şi oxid de magneziu.Procesul de fabricaţie cuprinde următoarele etape: extragerea materiei prime. livrat în saci de hârtie sau în vrac.: DL 85 .3.

3.Faţă de varul pastă. Procesul chimic.3. 47 .elimină stingerea pe şantiere. fabricarea betonului celular autoclavizat.7) (3. Domeniile de utilizare ale varului aerian Varul nestins şi varul hidratat sau semi-hidratat se transportă cu mijloace de transport acoperite şi se depozitează în spaţii acoperite pentru a-l feri de umezeală.3. confecţionarea cărămizilor silico-calcare. Întărirea varului aerian Varul aerian se utilizează în principal pentru prepararea mortarelor aplicate numai pe materiale poroase.3. Mortarul se rigidizează şi devine poros.se transportă uşor. constă în pierderea apei prin absorbţie de către materialele poroase şi prin evaporare.nu conţine resturi nestinse. varul hidratat sub formă de praf prezintă avantajele: .8) Carbonatarea creşte rezistenţa mecanică şi stabilitatea la apă a mortarului. După aplicare începe întărirea mortarelor. producerea lianţilor hidraulici micşti. 3. Varul stins în pastă se poate transporta cu mijloace descoperite şi depozita în recipienţi etanşi. de scurtă durată. se produce datorită CO2 din aer care pătrunde prin porii mortarului şi carbonatează hidroxizii de calciu şi de magneziu. Varul aerian se foloseşte pentru: mortare de zidărie şi tencuieli interioare şi exterioare. .4. stabilizarea pământurilor argiloase. . conform reacţiilor: Ca(OH)2 + CO2 → CaCO3 + H2O Mg(OH)2 + CO2 → MgCO3 + H2O (3. ca efect a două procese: fizic şi chimic.2.2. de lungă durată. Procesul fizic.

3.3. S = SiO2. F = Fe2O3 48 .. Lianţii hidraulici unitari 3. Tabelul 3.. 5CaO⋅3Al2O3 (C5A3-trialuminatul pentacalcic). A = Al2O3..3. care leagă CaO în aluminaţi şi silicaţi de calciu..250 0C 450. 2CaO⋅Fe2O3 (C2F-feritul dicalcic) Aluminaţii şi feritul de calciu încep să se topească favorizând legarea chimică a noi cantităţi de CaO şi se formează. mai ramâne şi 2CaO SiO2 (C2S) Prescurtări utilizate: C = CaO. care este mult accelerată de SiO2 şi Al2O3 activi. Transformările care au loc la diferite temperaturi sunt prezentate în tabelul 3.7. SiO2 şi Al2O3 devin activi chimic Începe decarbonatarea calcarului: CaCO3 → CaO + CO2 ↑. Chimismul formării lianţilor hidraulici silicioşi Lianţii hidraulici silicioşi neclincherizaţi (varurile hidraulice) sau clincherizaţi (cimentul portland) se obţin prin arderea unor amestecuri de calcar şi argilă..1300 0C) >1300 0C Se formează: 2CaO·SiO2 (C2S-silicatul dicalcic).500 0C 600 0C Eliminarea apei legate fizic şi eliminarea substanţelor volatile Argila pierde apa de cristalizare.1. 3CaO⋅Al2O3 (C3A-aluminatul tricalcic) şi 4CaO⋅Al2O3⋅Fe2O3 (C4AF-ferit aluminatul tetracalcic-brownmillerit) S-au format compuşi specifici cimentului portland (liant clincherizat) 1450 0C 2CaO·SiO2 → 3CaO⋅ SiO2 (C3S-silicatul tricalcic). Primul component care se formează este: CaO⋅ Al2O3 (CA-aluminatul monocalcic) Au avut loc numai reacţii în fază solidă.7 Chimismul formării lianţilor hidraulici silicioşi Materia primă: Calcarul (CaCO3) şi Argila (mAl2O3⋅nSiO2⋅pH2O + Fe2O3) Temperatura Transformări Precizări 110.. S-au format compuşi specifici varurilor hidraulice (lianţi neclincherizaţi) 900 0C până la zona de clincherizare (1250.

49 . insolubili în apă.2. Sunt transformate în pulbere prin stingere. Varurile hidraulice sunt constituite în principal din hidroxid de calciu.1.3.2.3.8.3.varuri hidraulice (HL).5 până la ≤10 HL 5 ≥3 ≥2 ≥5 până la ≤15 NHL 2 ≥15 ≥2 până la ≤7 Hidraulic NHL 3. Întărirea. .5 ≥9 ≥3. proprietăţile şi utilizarea varurilor hidraulice Întărirea componentului nehidraulic (CaO) are loc conform celor arătate la varul aerian.8 Tipuri de varuri hidraulice Rezistenţa la compresiune. silicaţi şi aluminaţi de calciu şi sunt obţinute prin amestecarea componenţilor corespunzători. Conform standardelor actuale varurile hidraulice se clasifică astfel: . C2F) care fac priză şi se întăresc în prezenţa apei şi un component nehidraulic (CaO) care se întăreşte în prezenţa dioxidului de carbon din atmosferă. hidroaluminaţi şi hidroferiţi de calciu.tab.5 ≥6 ≥3. Tipurile de varuri hidraulice şi caracteristicile lor sunt date în tabelul 3. cu sau fără măcinare.2. C5A3. de natura gelică şi cristalină. C2F) reacţionează cu apa rezultând hidrosilicaţi.3. Tabelul 3. Materii prime.7).3. N/mm2 Tipul de var % Var liber la 7 zile la 28 zile HL 2 ≥8 ≥2 până la ≤7 Hidraulic HL 3. Obţinere.2. Rezistenţa la compresiune se determină ca şi la cimentul portland. Componenţii hidraulici (C2S.Tipuri de varuri hidraulice Varurile hidraulice sunt lianţi hidraulici neclincherizaţi formaţi din componenţi hidraulici (C2S.varuri hidraulice naturale (NHL). 3. C5A3. Varurile hidraulice 3. Gelurile recristalizează în timp şi contribuie la mărirea rezistenţei masei întărite.5 până la ≤10 natural NHL 5 ≥3 ≥2 ≥5 până la ≤15 Notă: Varurile hidraulice naturale care au adaosuri puzzolanice până la 20% în masă au în simbolul lor şi litera Z. Varurile hidraulice naturale sunt obţinute prin arderea calcarelor mai mult sau mai puţin argiloase sau silicioase la temperaturi inferioare formării unor topituri parţiale (v.

23.. Componenţii mineralogi de bază ai cimentului portland sunt: Alitul: 3CaO⋅SiO2 (C3S)-silicatul tricalcic.1. aluminoase (bauxită). minereu de fier). Arderea amestecului de materii prime până la temperatura de 1450 0 C (vezi tab....10).7) conduce la obţinerea unui produs compact denumit clincher de ciment.77% calcar.. Belitul: 2CaO⋅SiO2 (C2S)-silicatul dicalcic.25% argilă şi eventual adaosuri silicioase (diatomit). Datorită proprietăţilor superioare pe care le au silicaţii.3. Celit II: 3CaO⋅Al2O3 (C3A)-aluminatul tricalcic. blocuri de zidărie. uscat şi combinat. Obţinere. motiv pentru care conţinutul lor este limitat. feruginoase (cenuşă de pirită. În general pentru obţinerea cimentului portland se utilizează un amestec format din 75. În clincherul de ciment se mai găsesc CaO şi MgO liberi în stare supraarsă care provoacă expansiunea cimentului întărit.Stabilitatea la apă şi rezistenţele mecanice sunt direct proporţionale cu conţinutul în componenţi mineralogici hidraulici.3. Cimentul portland 3.9) şi (3. Materii prime. Compoziţie mineralogică Prototipul cimentului portland a fost realizat în 1845 de Isaac Johnson. În 1848 a fost realizată în Anglia prima fabrică de ciment.5% ghips (pentru reglarea prizei) rezultă cimentul portland. 50 . Prin măcinarea fină a clincherului cu un adaos de 3. 3.3. Denumirea de portland provine de la asemănarea cimentului întărit cu o rocă dură din Portland.3. Varurile hidraulice pot fi utilizate pentru: mortare de zidărie şi tencuieli pentru elemente care funcţionează în medii umede. în compoziţia cimentului portland există proporţiile arătate în relaţiile (3. Funcţie de modul de preparare al amestecului brut există 3 procedee de producere a cimentului portland: umed. Aceşti componenţi sunt legaţi cu o cantitate oarecare de fază sticloasă. Celit I: 4CaO⋅Al2O3⋅Fe2O3 (C4AF)-feritaluminatul tetracalcic. betoane de clase (rezistenţe) inferioare pentru fundaţii slab solicitate.3..

conform reacţiei (3.2. 3CaO⋅Al2O3 + 6H2O → 3CaO⋅Al2O3⋅6H2O (C3AH6) – cristale 4CaO⋅Al2O3⋅Fe2O3 + nH2O → 3CaO⋅Al2O3⋅6H2O + Ca(OH)2 + Fe2O3⋅(n-7)H2O cristale cristale gel (3. conduc la formarea unor compuşi de natură gelică (hidrosilicaţi de calciu şi hidroxid feric) şi cristalină (hidroxid de calciu şi hidroaluminat tricalcic). 7-15% C3A.5-60% C3S.14) (3.15) (3. Transformările au la bază reacţiile chimice şi fenomele fizice din amestecul ciment-apă. Cimentul portland normal se caracterizează prin: 37. în locul lui C3A se formează C2F. 3.4<p<4.13) În pasta de ciment se produc şi reacţii secundare. rezultă diferite tipuri de ciment portland: alitice. la formarea sulfataluminatului tricalcic hidratat. Priza şi întărirea cimentului portland După amestecarea cimentului cu apa se formează o pastă plastică. Principalele reacţii de hidratare şi hidroliză.a. care conduce. 51 .10) Dacă Al2O3 este insuficient în materia primă.16). după cum urmează: 3CaO⋅SiO2 + mH2O → xCaO⋅SiO2⋅pH2O + (3-x)Ca(OH)2 gel cristale 2CaO⋅SiO2 + nH2O → xCaO⋅SiO2⋅pH2O + (2-x)Ca(OH)2 .12) (3. apoi se întăreşte rezultând o piatră rezistentă. gel cristale unde x≤2 şi 2. printre care reacţia hidroaluminatului tricalcic cu ghipsul introdus pentru reglarea prizei (eliminarea prizei rapide a C3A). iar relaţia (3. compus cristalin ce provoacă o mărire de volum.3. date de componenţii de bază.10) devine: %C2F + %C4AF = 25% (3.%C3S + %C2S = 75% %C3A + %C4AF = 25% (3.11) Funcţie de proporţiile în care componenţii mineralogici intră în compoziţia cimentului portland.9) (3. care în timp se rigidizează. belitice ş.3.

3CaO⋅Al2O3⋅6H2O + 3(CaSO4⋅2H2O) + 19H2O → 3CaO⋅Al2O3⋅3CaSO4⋅31H2O (3.16) Mărirea de volum nu este dăunătoare dacă se produce când cimentul nu a făcut încă priză. Ghipsul se limitează în funcţie de conţinutul în C3A. Dacă este prea mult poate provoca o priză rapidă a cimentului denumită priză falsă şi expansiuni în cimentul întărit. Alte reacţii secundare sunt date de CaO şi MgO liberi: CaO +H2O → Ca(OH)2 MgO +H2O → Mg(OH)2 (3.17) (3.18)

Întrucât aceşti oxizi sunt în stare supraarsă, reacţiile se produc lent, de abia în cimentul întărit provocând expansiuni; conţinutul lor se limitează. Hidrosilicaţii rezultaţi, cu o structură gelică, se caracterizează printr-o bună capacitate liantă şi o creştere semnificativă a rezistenţelor mecanice în timp. În schimb hidroaluminaţii au slabe proprietăţi liante şi rezistenţe mecanice mici. Reacţiile chimice sunt urmate de fenomene fizice. Fenomenele fizico-chimice care au loc în amestecul ciment-apă, urmărite la microscop evidenţiază fazele ce urmează (fig.3.5): în faza iniţială granulele de ciment sunt dispersate în apă (fig.3.5a).

Fig.3.5 - în urma reacţiilor de hidratare şi hidroliză în amestec rezultă mai întâi compuşii cristalini, în ordinea: sulfataluminatul tricalcic hidratat, hidroaluminatul de calciu şi hidroxidul de calciu, după care, datorită unei hidratări mai lente, compuşii gelici de hidrosilicat de calciu care formează pelicule în jurul granulelor de ciment (fig.3.5b).

52

- pe măsură ce hidratarea continuă, peliculele de geluri se îngroaşă, ajungând să adere una la alta, înglobând în masa lor compuşii cristalini (fig.3.5c); când se ajunge la această structură amestecul este rigidizat, adică priza este terminată. Priza se verifică în laborator cu aparatul Vicat, se măsoară în ore şi minute. În condiţii obişnuite (fără accelerator/întărzietor de priză), la cimenturile care se produc la ora actuală priza nu trebuie să înceapă mai repede de 45 de minute şi nu depăşeşte 10 ore. Hidratarea granulelor de ciment continuă şi după priză pe seama apei libere şi a apei absorbite din geluri, ceea ce determină contracţia şi fisurarea gelurilor. Prin fisuri apa ajunge din nou la ciment , asigurându-se prin acest mecanism continuitatea procesului de hidratare. Întărirea cimentului (creşterea rezistenţelor mecanice în timp) poate dura zeci de ani, producându-se în urma uscării gelurilor (prin pierderea apei spre interiorul granulelor de ciment care continuă să se hidrateze şi spre exterior prin evaporare) şi a îmbătrânirii, recristalizării lor treptate. Rezistenţa minimă la compresiune a cimentului, determinată în condiţii standardizate în N/mm2 la 28 de zile, defineşte clasa cimentului, la ora actuală cimentul producându-se în clasele: 32,5; 42,5; 52,5 (v. Anexa 2). S-a constatat experimental că granulele de ciment nu se hidratează complet niciodată, partea hidratată reprezentând numai 15...30% din volumul granulelor. În cimentul întărit există astfel pe lângă compuşii cristalini şi gelici rezultaţi în procesele de hidratare-hidroliză şi nuclee nehidratate de ciment, motiv pentru care cimentul întărit mai poate fi denumit şi microbeton. În cimentul întărit mai există: microfisuri datorită contracţiei gelurilor; pori de gel (15...20 Å) datorită absorbţiei apei de către nucleele nehidratate de ciment (25-28% din volumul total al gelurilor); pori capilari (0,1...30 µm) datorită evaporării excesului de apă de amestecare; pori sferici (50 µm...2 mm) obţinuţi din antrenarea aerului la amestecare. Priza şi întărirea pot fi accelerate sau încetinite folosind acceleratori sau întârzietori de priză de natură anorganică sau organică. 3.3.3.3. Caracteristicile fizico-mecanice şi chimice ale cimentului portland întărit Caracteristicile cimentului portland întărit depind de caracteristicile componenţilor mineralogici şi de proporţia pe care o au în compoziţia cimentului.
53

Caracteristicile care contează pentru alegerea tipului de ciment corespunzător condiţiilor de execuţie şi de exploatare sunt: viteza de hidratare, căldura de hidratare, rezistenţa la compresiune, rezistenţa la îngheţ-dezgheţ, contracţia, comportarea la tratamente termice, comportarea la acţiuni chimice agresive. Viteza de hidratare se apreciază prin cantitatea de apă legată chimic în timp. C3A şi C4AF se hidratează repede, C3S are o hidratare moderată iar C2S o hidratare foarte lentă. Căldura de hidratare este căldura degajată la hidratarea cimentului. Cea mai mare căldură o degajă C3A, urmat de C3S. Căldura degajată de componentul C4AF are o variaţie parabolică şi o creştere continuă chiar la durate mari de întărire. C2S are cea mai lentă şi mai mică degajare de căldură. La betonări masive (baraje), unde se cere o degajare mică de căldură sunt indicate cimenturile bogate în C2S şi C4AF. Rezistenţa la compresiune are variaţia prezentată în fig.3.6.

Fig.3.6 C3S are cea mai mare rezistenţă iniţială şi finală. C2S, deşi cu o rezistenţă iniţială mică, ajunge ca după 1 an să atingă rezistenţa componentului C3S. C4AF are o variaţie controversată. C3A are rezistenţă iniţială şi finală mică.

54

Rezistenţa la îngheţ-dezgheţ are o variaţie asemănătoare cu rezistenţa la compresiune. Contracţia se manifestă în timpul întăririi, când elementele sunt păstrate în aer. Valorile contracţiei după 360 de zile sunt: C3S-0,0046 mm/m; C2S-0,0106 mm/m; C4AF-0,0168 mm/m; C3A-0,0322 mm/m. Comportarea la tratamente termice este importantă la producerea prefabricatelor din beton, unde, pentru o productivitate cât mai mare, este necesară o decofrare rapidă a elementelor din beton. Tratamentele termice grăbesc întărirea, iar cele mai utilizate sunt aburirea (vapori de apă la 70-90 0C, 4-10 ore) şi autoclavizarea (vapori de apă la 120-190 0C şi presiunea de 2-12 atmosfere). Cea mai bună comportare la tratament termic o are C2S iar cea mai slabă C3A. Din cauza rezistenţelor iniţiale reduse ale C2S în practică pentru tratamente termice se utilizează cimenturi bogate în C3S capabile să asigure rezistenţe mari într-un timp scurt de tratament termic. Comportarea la acţiuni chimice agresive (coroziunea cimentului) este una din cele mai importante caracteristici. Cimentul întărit este cu atât mai rezistent chimic cu cât are o structură mai compactă. Se disting 3 tipuri de coroziune simbolizate cu I, II şi III. Coroziunea de tipul I se caracterizează prin decalcifierea pietrei de ciment şi formarea de geluri care provin din componenţii mineralogici ai cimentului. După acest mecanism acţionează apele moi (lipsite de duritate, provenite din ploi, zăpezi), apele cu CO2, soluţiile sărurilor de amoniu, soluţiile de acizi ( cu excepţia acidului fosforic şi oxalic). Acţiunea de deteriorare se dezvoltă iniţial asupra Ca(OH)2 existent în piatra de ciment (din procesul de hidratare) rezultând săruri solubile de calciu (decalcifiere), iar apoi asupra celorlalţi compuşi formându-se noi cantităţi de Ca(OH)2 şi compuşi gelici de consistenţă moale. Coroziunea de tipul II se manifestă prin decalcifierea pietrei de ciment, concomitent cu precipitarea unor geluri rezultate în urma reacţiei agentului coroziv cu Ca(OH)2. Este provocată de săruri de magneziu, grăsimi şi soluţii de zahăr, care conduc la formarea de săruri solubile de calciu (decalcifiere) şi geluri şi compuşi de consistenţă moale care pot fi uşor îndepărtaţi prin frecare. Coroziunea de tipul III conduce la fenomene de expansiune în masa cimentului întărit datorită formării unor produşi cristalini cu mărire de volum. După acest mecanism acţionează sulfaţii, soluţia concentrată de CaCl2 şi unii esteri a căror acţiune se manifestă asupra hidroaluminatului tricalcic (C3AH6).
55

: ghips). 42. Cimenturi portland unitare Sunt obţinute prin măcinarea clincherului de ciment cu maximum 5% componente auxiliare minore (de ex. Au în simbol cifra I.3. 3.4.5 reprezintă clasa cimentului.5 I A 32. adică rezistenţa minimă la compresiune a cimentului. cimentul pentru drumuri şi piste de aeroporturi (tabelul 3.5 N N-simbolul pentru rezistenţa iniţială uzuală. Tabelul 3.5 Hidrotehnice Au rezistenţe moderate la Cimenturi cu căldura H I 42.5 R Cimenturi portland uzuale CEM I 42.5 şi cu rezistenţă la agresivitatea apelor Rezistă în medii cu SR I 32.9). stabilită în condiţii standardizate în N/mm2 la 28 de zile 56 . cimenturi cu căldura de hidratare limitată şi cu rezistenţă la agresivitatea apelor cu conţinut de sulfaţi.5 c I A 52.5 R H I 32. Astfel sulfatul de amoniu provoacă coroziune de tipul I şi III. 40. concluzie de care se ţine seama la alegerea tipului de ciment pentru elementele expuse diferitelor medii agresive. CEM I 32.5 c Cimenturi portland albe A-simbolul pentru alb. 52.5 R iniţială mare CEM I 52.5. Tipurile de coroziune se pot suprapune.5 a I A 32.5 ape sulfatice de hidratare limitată H I 52.5.5 sulfaţi intensă Denumire SR I 52.5 b I A 32.5 b I A 52.Se poate constata că în cimentul întărit compuşii cei mai puţin rezistenţi la acţiuni chimice agresive sunt Ca(OH)2 şi C3AH6.5 cu conţinut de sulfaţi Rezistente la agresivitate sulfatică SR I 42.5 N CEM I 52.3.5 a I A 52.5 b I A 42. Ele sunt: cimenturi portland uzuale.5 N R-simbolul pentru rezistenţa CEM I 42. a b.5 a I A 42. iar apa de mare toate tipurile de coroziune.9 Tipuri de cimenturi portland unitare Simbol Precizări CEM I 32. c –simboluri pentru gradul de alb Cimentul pentru drumuri şi piste de Îndeplineşte condiţiile care aeroporturi CD 40 se cer betoanelor rutiere Notă: 32. cimenturi portland albe.5 c I A 42.

gresie sau piatră naturală. rezistenţă superioară la temperaturi ridicate (după întărire) şi rezistenţă chimică sporită în comparaţie cu cimentul portland.5 ore.4. Cimenturile hidrotehnice se folosesc la lucrări masive-hidrotehnice când se impune o rezistenţă moderată la ape sulfatice. Cimentul aluminos Cimentul aluminos este un liant hidraulic cu priză normală şi întărire rapidă. CEM I 42. Componenţii mineralogici de bază sunt aluminatul monocalcic (CA) pentru cimentul aluminos. Materia primă este constituită din calcar (CaCO3) şi bauxită (Al2O3⋅nH2O).. Ca(OH)2 rezultat la hidratarea componentului C2S este transformat de Al2O3⋅nH2O în hidroaluminaţi de calciu rezultând o rezistenţă chimică sporită a cimentului aluminos. Sunt folosite pentru rostuiri la placaje din faianţă. 57 .. gelului de alumină hidratată: Al2O3⋅nH2O..5 N.. în primele 3 zile se atinge foarte mult din rezistenţa finală. În compoziţie există şi compuşi secundari: C5A3. CEM I 32.5 R. pentru executarea tencuielilor decorative şi chiar pentru elemente de rezistenţă din beton aparent. Cimenturile rezistente la sulfaţi se folosesc cu precădere la lucrări exploatate în medii cu agresivitate sulfatică intensă.3.Cimenturile portland CEM I care conţin simbolul N se utilizează pentru lucrări curente de beton armat şi beton precomprimat iar cele care conţin simbolul R pentru elemente prefabricate sau executate pe timp friguros. stabil până la 30 0C. 3. căldură şi viteză de hidratare mai mari decât la cimentul portland. respectiv polialuminaţii de calciu (CA2. La temperaturi mai mari de 30 0C s-ar putea obţine compusul C3AH6 ceea ce ar conduce la o scădere accentuată de volum şi în consecinţă la fisurarea cimentului întărit. Caracteristicile principale ale cimentului aluminos sunt: priză normală: 1. Din acest motiv aceste temperaturi trebuie evitate în perioada de hidratare şi întărire.5 R. Reacţia principală care are loc după amestecarea cu apa conduce la formarea : hidroaluminatului dicalcic: C2AH8-compus cristalin (în sistemul hexagonal).CA6) pentru cimenturile superaluminoase.a. Cimenturile portland albe nu au în compoziţie C4AF. Arderea se poate face până la clincherizare (1200-1300 0C) sau până la topire completă. întărire mai rapidă faţă de cimentul portland. C2S ş. Pentru execuţia betoanelor rutiere pe lângă cimentul CD 40 se pot folosi şi cimenturile: CEM I 42.

betoane pentru căptuşirea cuptoarelor industriale. materiale puzzolanice şi anume puzzolana naturală (P) sau puzzolana naturală calcinată (Q). Lianţii hidraulici micşti (amestecaţi) Lianţii hidraulici micşti se obţin dintr-un liant unitar şi unul sau mai multe adaosuri. conţinutul de SiO2 reactiv trebuie să fie cel puţin 25% din masă. calcar (L. argile. Nu se întăresc prin amestecarea cu apa. LL). în caz de avarii. Puzzolanele naturale (P) sunt materiale de origine vulcanică sau roci sedimentare cu compoziţie adecvată. Materialele puzzolanice sunt substanţe naturale de compoziţie silicioasă sau silico-aluminoasă. activate prin tratament termic. Zgura granulată de furnal (S) rezultă din răcirea bruscă a zgurii de furnal. are minimum 2/3 din masă zgură vitroasă şi prezintă proprietăţi hidraulice asemănătoare cimentului portland dacă este activată corespunzător.Având în vedere caracteristicile pe care le are.4.4. 58 . liant folosit la reparaţii urgente. Constau în principal din SiO2 şi Al2O3. silice ultrafină (D). cimentul aluminos este recomandat pentru: betoane cu întărire rapidă puse în operă pe timp friguros. iar puzzolanele naturale calcinate (Q) sunt materiale de origine vulcanică. 3. şisturi sau roci sedimentare. şist calcinat (T). producerea cimentului expansiv. Cenuşa zburătoare rezultă prin depunerea electrostatică sau mecanică a particulelor pulverulente conţinute în gazele de ardere de la focarele cazanelor alimentate cu praf de cărbune. dar când sunt măcinate fin reacţionează în prezenţa apei cu Ca(OH)2 rezultând compuşi pe bază de silicat de calciu şi aluminat de calciu similari cu aceia care se formează la întărirea materialelor hidraulice. sau o combinaţie a acestora. Raportul masic (CaO+MgO)/(SiO2) trebuie să fie mai mare de 1. 3. lucrări în medii agresive. Poate fi de natură silicioasă sau calcică. Cenuşa zburătoare silicioasă (V) are în majoritate particule sferice şi proprietăţi puzzolanice. Adaosuri folosite la obţinerea cimenturilor cu adaosuri La fabricarea cimenturilor cu adaosuri se utilizează adaosuri ca: zgura granulată de furnal (S). la construcţii subterane. Cel puţin 2/3 din masă trebuie să o reprezinte suma (CaO+MgO+SiO2). dezvoltând rezistenţă. cenuşa zburătoare şi anume cenuşa zburătoare silicioasă (V) sau cenuşa zburătoare calcică (W).1.

3. iar adaosurile P. T). W. SiO2 reactiv şi Al2O3.2 g/100 g. Conţinutul de oxid de magneziu nu trebuie să depăşească 5.50% (L). D au proprietăţi puzzolanice. conţinutul de carbon organic să nu depăşească 0.0. Constă în principal din CaO reactiv. În consecinţă în stare fin măcinată are proprietăţi hidraulice asemănătoare cimentului portland şi în plus proprietăţi puzzolanice. Suprafaţa specifică trebuie să fie de minimum 15 m2/g. există în fiecare grupă principală mai multe tipuri de cimenturi (tabelul 3. 59 .2.4. Şistul calcinat (T).. adaosurile pot reprezenta 6-95% din masa totală a cimentului. 3.Constă în principal din SiO2 reactiv şi Al2O3. Cenuşa zburătoare calcică cu un conţinut în masă de 10.4.0% din masă.15% CaO reactiv. Calcarul trebuie să îndeplinească condiţiile: conţinutul de CaCO3 să fie de minimum 75% din masă. conţinutul de argilă să nu depăşească 1. CEM III : Ciment de furnal.1. Cimenturi portland cu adaosuri Se obţin din clincher de ciment portland şi unul sau mai multe adaosuri. folosite la producerea siliciului şi aliajelor fier-siliciu şi constă din particule sferice foarte fine cu un conţinut de minimum 85% din masă de SiO2 amorf.2. Cenuşa zburătoare calcică (W) este o pulbere fină cu proprietăţi hidraulice şi/sau puzzolanice. eventual şi puzzolanice (W. Q. Proporţia de CaO reactiv trebuie să fie mai mică de 10%. în special şistul bituminos calcinat. Adaosurile S.. se obţine într-un cuptor special la o temperatură de cca 800 0C. CEM V : Ciment compozit. Silicea ultrafină (D) provine de la reducerea cuarţului de puritate ridicată în cuptoarele cu arc electric.10).20% (LL) sau 0. Conţine silicat dicalcic şi aluminat monocalcic şi în proporţii mari dioxid de siliciu cu reactivitate puzzolanică. V.Cimenturi portland uzuale cu adaosuri Pot fi grupate în următoarele tipuri principale: CEM II : Ciment portland compozit. În funcţie de adaosurile pe care le conţin şi de proporţia în care ele întervin în compoziţie. T au proprietăţi hidraulice. Clincherul de ciment porland trebuie să conţină minimum două treimi din masă silicaţi de calciu iar raportul masic între oxidul de calciu şi dioxidul de siliciu nu trebuie să fie mai mic de 2. CEM IV : Ciment puzzolanic. trebuie să conţină minimum 25% din masă SiO2 reactiv.

şist. calcinată Cenuşă silicioasă Cenuşă calcică Şist calcinat Calcar L 0-5 0-5 0-5 0-5 0-5 Calcar LL Zgură.5 N) 31-50 60 20-38 . puzzolană. cenuşă. silice. cenuşă Silice. În cimenturile Portland compozite. cenuşă Notă: Pentru toate tipurile de ciment sunt definite toate clasele de rezistenţă. cenuşă Zgură de furnal 0-5 0-5 0-5 CEM V/A Ciment compozit CEM V/B 40-64 18-30 31-50 0-5 0-5 Puzzolană.: CEM V/A-(S-V) 32.Denumire Ciment Portland cu zgură Ciment Portland cu silice ultrafină Ciment Portland cu puzzolană Ciment Portland cu cenuşă zburătoare Ciment Portland cu şist calcinat Ciment Portland cu calcar Ciment Portland compozit Ciment de furnal Ciment puzzolanic Tabelul 3. Adaos minore k CEM II/A-S 80-94 6-20 Zgură de furnal 0-5 CEM II/B-S 65-79 21-35 CEM II/A-D CEM II/A-P CEM II/B-P CEM II/A-Q CEM II/B-Q CEM II/A-V CEM II/B-V CEM II/A-W CEM II/B-W CEM II/A-T CEM II/B-T CEM II/A-L CEM II/B-L CEM II/A-LL CEM II/B-LL CEM II/A-M CEM II/B-M CEM III/A CEM III/B CEM III/C CEM IV/A CEM IV/B 90-94 80-94 65-79 80-94 65-79 80-94 65-79 80-94 65-79 80-94 65-79 80-94 65-79 80-94 65-79 80-94 65-79 35-64 20-34 5-19 65-89 45-64 6-10 6-20 21-35 6-20 21-35 6-20 21-35 6-20 21-35 6-20 21-35 6-20 21-35 6-20 21-35 6-20 21-35 36-65 66-80 81-95 11-35 36-55 18-30 Silice ultrafină Puzzolană naturală Puzzolană nat. calcar Zgură de furnal Silice. în cimenturile puzzolanice şi în cimenturile compozite adaosurile trebuie declarate în simbolul cimentului (ex. cenuşă Zgură de furnal Puzzolană. Proporţia de silice ultrafină nu poate depăşi 10%. puzzolană. puzzolană. auxiliare Clincher.10 Cimenturi portland uzuale cu adaosuri Compoziţie (% de masă) Simbol Componente principale Comp.

5 H II/B-S 42. 3. cimenturile hidrotehnice şi cimenturile rezistente la sulfaţi.5 6-20 Puzzolană naturală 21-35 Zgură de furnal 36-65 Zgură de furnal 61 .5 21-35 Zgură de furnal 36-65 Zgură de furnal 6-20 Zgură de furnal Cimenturi rezistente la sulfaţi SR II/A-P 42.5 SR II/A-S 32.5 SR II/A-S 42.5 SR II/B-S 42.5 SR II/A-P 52.2. Tabelul 3.5 SR II/A-P 32.11.4.5 H II/A-S 52. cu adaosuri Din această categorie fac parte.Se utilizează frecvent pentru elemente din beton sau beton armat. Sunt prezentate în tabelul 3.5 H III/A 42. Cimenturi cu căldura de hidratare limitată şi cu rezistenţă la agresivitatea apelor cu conţinut de sulfaţi.5 H III/A 52.5 H II/A-S 42.5 SR II/A-S 52.2.5 SR III/A 42.5 Cimenturi hidrotehnice Adaos % 6-20 Tip de adaos Zgură de furnal H II/B-S 32.5 SR II/B-S 52.5 H II/B-S 52.5 SR III/A 32.5 H III/A 32.5 SR II/B-S 32.11 Cimenturi cu căldura de hidratare limitată şi cu rezistenţă la agresivitatea apelor cu conţinut de sulfaţi cu adaosuri Denumire Simbol H II/A-S 32.5 SR IIIA 52. ca şi în cazul cimenturilor unitare.

Cimenturile rezistente la sulfaţi se folosesc cu precădere la lucrări exploatate în medii cu agresivitate sulfatică intensă.5 b II A 52.5 PV 42. 3. Cimenturile rezistente la sulfaţi rezistă în medii cu agresivitate sulfatică intensă. R-roşu.2. 15 Calcar Cimenturi portland colorate PG 32.5 c II A 42.5 Pigment verde Pigment galben Notă: A-alb.5 a II A 52.5 PR 52. 15 Tip de adaos Calcar max. G-galben.5 b II A 22.5 PG 42.b.3. Tabelul 3.12 Cimenturi portland albe şi colorate Denumire Simbol II A 22.12.5 c PR 32.5 c II A 52.5 a II A 42.5 PV 32. a.5 PR 42.5 PV 52.c-grad de alb.5 a II A 22. 15 Calcar II A 32.5 b II A 42. V-verde 62 .4.5 a II A 32.5 PG 52.5 b Cimenturi portland albe cu adaosuri Adaos % max. 15 Calcar max.Cimenturile hidrotehnice au rezistenţe moderate la ape sulfatice.5 c II A 32. Cimenturile hidrotehnice se folosesc la lucrări masive-hidrotehnice când se impune o rezistenţă moderată la ape sulfatice.5 Pigment roşu max. Cimenturi portland albe şi colorate Simbolizarea şi adaosurile acestor cimenturi sunt date în tabelul 3.

dimensiuninile structurii (căldura degajată la hidratare). Al2O3) reacţionează cu Ca(OH)2 şi dau hidrosilicaţi şi hidroaluminaţi de calciu asemănători cu cei rezultaţi la întărirea cimentului portland.Cimenturile albe şi colorate sunt folosite pentru rostuiri la placaje şi tencuieli decorative şi chiar pentru elemente de rezistenţă din beton aparent.5. condiţiile de întărire ( ex. 63 . condiţiile de expunere a structurii (agresivitatea mediului înconjurător).: tratament termic). Alegerea tipului de ciment La producerea betonului pentru alegerea tipului de ciment se ţine seama de următoarele. Se pot utiliza pentru betoane de fundaţii slab solicitate şi la mortare de zidărie în medii umede. Varuri aeriene cu adaosuri Varul aerian cu adaosuri formează lianţi micşti denumiţi funcţie de adaos astfel: tras-var. destinaţia finală a betonului. Cele cu cenuşă se pot pulveriza în mediu uscat. Varurile aeriene cu adaosuri au priza lentă. Unele recomandări privind utilizarea cimenturilor. Se întăresc bine în mediu umed. Rezistenţa la compresiune obţinută pe mortare standard poate avea valori de 10-20 N/mm2. 3.4. reacţia alcalii-agregate. 3. cenuşă-var şi zgură-var (tras = adaos obţinut prin măcinarea tufului vulcanic). conform CP 012/1-2007. Componenţii reactivi din adaosuri (SiO2. tehnologia de execuţie a lucrării. sunt prezentate în Anexa 3. Adaosul poate reprezenta 70-85% din masa totală a liantului.3.

1.1 Tipuri de mortare pentru zidărie Criteriul de clasificare Denumirea mortarului Mortar performant Concepţia de realizare Mortar de reţetă Mortar industrial Mortar predozat Mortar semifabricat Mortar industrial preamestecat de var-nisip Mortar preparat pe şantier Mortar de uz general (G) Modul de obţinere (preparare) Caracteristici Compoziţia şi metoda de obţinere este aleasă de producător pentru asigurarea caracteristicilor specificate Compoziţia este rezultatul unor proporţii testate anterior. agregate. Mortare pentru zidărie Mortarele pentru zidărie sunt amestecuri realizate din unul sau mai mulţi lianţi minerali. utilizate pentru legarea elementelor de zidărie. Clasificarea mortarelor de zidărie În conformitate cu normele actuale. mortarele se clasifică după mai multe criterii. 4. sau repararea defectelor din zidăriile existente.1. eventual aditivi şi/sau adaosuri. rostuire. care conduc la diferite tipuri (denumiri) de mortare pentru zidărie arătate în tabelul 4. unde pot fi adăugaţi şi alţi componenţi (ex. iar caracteristicile sunt în concordanţă cu proporţiile constituenţilor Livrat uscat Dozat şi amestecat în Livrat în stare fabrici de proaspătă mortare Componenţii sunt dozaţi în fabrici şi amestecaţi pe şantier Varul şi nisipul sunt dozaţi şi amestecaţi în fabrici şi livraţi pe şantier.1. MORTARE CU LIANŢI ANORGANICI (MINERALI) 4.: ciment) Dozat şi preparat pe şantier Caracteristicile şi/sau domeniul de utilizare Utilizat pentru zidării fără caracteristici speciale Mortar performant. apă. cu Mortar în strat subţire (T) dimensiunea maximă a agregatelor mai mică de 2 mm Mortar performant cu densitatea în Mortar uşor (L) stare uscată ≤ 1300 kg/m3 64 .4. Tabelul 4.1.

4. 4. Trebuie să se încadreze în standardele de produs. 65 . Sunt preferate clasele de granulozitate: 0/1mm. Nu trebuie să fie mai mare decât valoarea declarată de producător. Conţinutul de săruri se limitează sub forma: să nu se depăşească 0. care trebuie să declare proporţiile componenţilor în cazul mortarelor cu reţeta stabilită. Aditivii sunt materiale care se adaugă în cantităţi mici pentru a obţine anumite modificări specificate ale caracteristicilor. Trebuie să se încadreze în domeniul declarat. Lucrabilitatea se declară de producător.4.4. pe baza unor documente care stabilesc relaţia dintre proporţiile amestetecului şi rezistenţa la compresiune. Conţinutul de aer se stabileşte atunci când utilizarea prevăzută pentru mortar justifică acest lucru. 2/4mm. 0/8mm. care se pot adăuga în mortar pentru îmbunătăţirea caracteristicilor sau pentru a obţine caracteristici speciale. Trebuie să îndeplinească condiţiile standardului SR EN 13139:2003.3. Conţinutul de cloruri se stabileşte când este cazul.1 % Cl faţă de masa mortarului uscat. Pentru mortarele utilizate în straturi subţiri se verifică şi durata de lucrabilitate (timpul de punere în operă) care trebuie să fie mai mare decât valoarea declarată.1. altele decât agregatul sau liantul.1.1. Compoziţiile mortarelor Compoziţiile se exprimă în volum sau în masă de către producător. Materialele componente Liantul constituie componentul care asigură legarea particulelor solide (agregate şi/sau adaosuri) în vederea obţinerii unui amestec întărit. 2/8 mm. 0/2mm. Adaosurile sunt materaiale anorganice fine. Suplimentar producătorul trebuie să declare rezistenţa la compresiune a mortarului. 0/4 mm.2. Agregatele sunt materialele granulare care nu participă la reacţia de întărire a mortarului. Caracteristicile mortarelor proaspete Caracteristicile mortarelor proaspete se verifică în conformitate cu setul de standarde SR EN 1015. Ea nu trebuie să fie mai mică decât valoarea declarată. Se utilizează în principal: ciment sau var de construcţii.

Caracteristicile mortarelor întărite Caracteristicile mortarelor întărite se verifică în conformitate cu standardele: SR EN 1015.1. Absorbţia nu trebuie să depăşească valoarea declarată.5 M5 M 10 M 15 M 20 Md Rezistenţa la compresiune 1 2.2 Clase de rezistenţă pentru mortarele de zidărie Clasa M1 M 2. Tabelul 4. Absorbţia de apă se determină pentru mortarele destinate construcţiilor exterioare.) trebuie să fie declarată de producător.4. Aderenţa depinde de mortar. În standardul SR EN 1745:2003 sunt indicate valorile coeficientului de difuzie a vaporilor de apă pentru mortar. Densitatea mortarului întărit trebuie să se încadreze în domeniul declarat de producător. de elementul de zidărie. Pentru mortarele performante utilizate la zidării executate din elementele de zidărie de argilă arsă (SR EN 771-1:2003). sub forma de rezistenţă caracteristică iniţială la forfecare.2. SR EN 13501-1. expuse factorilor climatici. Densitatea mortarului uşor nu trebuie să depăşească 1300 kg/m3. SR EN 1745. Clasele de rezistenţă la compresiune pentru mortarele de zidărie sunt prezentate în tabelul 4. N/mm2 d reprezintă rezistenţa la compresiune declarată de producător. Aceasta nu trebuie să fie mai mică decât valoarea declarată. 4. valoarea declarată pentru rezistenţa caracteristică iniţială la forfecare este: 0.5. Rezistenţa la compresiune pentru mortarele performante (v. 0.5 5 10 15 20 d minimă. tab. de umiditate şi de calitatea execuţiei. Permeabilitatea la vapori de apă interesează pentru mortarele elementelor exterioare şi trebuie declarată de producător. mai mare de 25 N/mm2 Aderenţa la elementul de zidărie se verifică pentru mortarele performante utilizate la zidării structurale (portante).30 N/mm2 pentru mortarul în strat subţire.15 N/mm2 pentru mortarul de uz general şi mortarul uşor.1. 66 .

pentru realizarea pereţilor. conform standardului SR EN 1745:2003. stâlpilor sau pereţilor despărţitori. Reacţia la foc trebuie declarată de producător. În tabelul 4. La mortarele cu un conţinut >1% de materiale organice. în principal. eventual şi la prezenţa unor substanţe agresive. Alegerea mortarului adecvat trebuie să ţină seama de condiţiile de execuţie şi de expunere a elementelor de zidărie.3 Condiţii de expunere a zidăriilor Clasa de expunere Zidărie expusă la condiţii severe Zidărie expusă la condiţii moderate Zidărie expusă la condiţii pasive Condiţiile de expunere Zidărie sau elemente pentru zidărie neprotejate saturate cu apă (din ploi abundente sau ape subterane) expuse la frecvente cicluri de îngheţdezgheţ Zidărie sau elemente pentru zidărie expuse la umiditate şi cicluri de îngheţ-dezgheţ Zidărie sau elemente pentru zidărie care nu sunt expuse la umiditate sau condiţii de îngheţ 67 . 4. Tabelul 4. fără încercări. Alegerea mortarului pentru zidărie Mortarele industriale performante şi mortarele industriale de reţetă se utilizează. Aceasta nu trebuie să fie mai mică decât valoarea declarată. Condiţiile de expunere se referă la condiţiile de temperatură şi de umiditate.6. clasificarea privind reacţia la foc se face în conformitate cu standardul SR EN 13501-1:2002.Conductivitatea termică se verifică pentru mortare utilizate în construcţii supuse condiţiilor termice. La ora actuală nu a fost încă elaborat un cod european privind utilizarea elementelor şi a mortarelor pentru zidărie în condiţiile garantării unei durabilităţi maxime.1. Standardele în vigoare arată că mortarele necombustibile cu un conţinut maxim de 1% (în masă sau în volum după valoarea cea mai critică) de materiale organice se pot considera în clasa A1 de reacţie la foc. în special pentru mortarele uşoare. Durabilitatea mortarelor se apreciază prin rezistenţa la îngheţ-dezgheţ care trebuie evaluată şi declarată în conformitate cu prevederile în vigoare de la locul de utilizare a mortarului.3 sunt prezentate condiţiile posibile de expunere a zidăriilor.

1. 4. acoperiri hidroizolatoare. direct sau pe un strat suport (cu sau fără un tratament pregătitor al suportului). în conformitate cu tipul mortarului utilizat pentru tencuire sau gletuire (v.Prevenirea efectelor distrugătoare ale saturării cu apă sau umidităţii.4-pag. Se menţioneză că dacă liantul pe bază de sulfat este liantul principal de legătură. Mortare pentru tencuire şi gletuire Mortarele pentru tencuire (la exterior) sau gletuire (la interior) sunt alcătuite din unul sau mai mulţi lianţi minerali. Compoziţiile mortarelor Compoziţiile mortarelor sunt precizate de producător. tavane. 69). 4. Mortarele pentru tencuire/gletuire influenţează aspectul suprafeţei construcţiei. sau cu prezenţa unor substanţe agresive se poate face după caz prin tratamente de impermeabilizare.69). de adaosurile şi/sau aditivii utilizaţi.2.tab. 68 .2. 4. straturi subţiri de tencuială.4-pag. combinate şi cu cicluri de îngheţ-dezgheţ.2. apă.2.3.4. cu sau fără o armare a tencuielii. Caracteristici specifice pot fi obţinute în funcţie de natura agregatelor. stâlpi şi pereţi despărţitori.4. Soluţii de realizare a tencuielilor sau gleturilor Sistemul de tencuire sau gletuire este constituit din ansamblul diferitelor straturi care se aplică pe pereţi portanţi. eventual adaosuri şi/sau aditivi. 4. 4. Clasificarea mortarelor pentru tencuire sau gletuire Standardele în vigoare clasifică mortarele pentru tencuire/gletuire după criterii similare cu cele utilizate pentru mortarele de zidărie (tabelul 4. Caracteristicile mortarelor pentru tencuire şi gletuire sunt influenţate în principal de tipul sau tipurile de lianţi utilizaţi. mortarul este inclus în normativul SR EN 13279 şi nu face obiectul acestui capitol. Materialele componente Consideraţiile de ordin principial privind materialele componente prezentate la mortarele pentru zidărie sunt valabile şi pentru mortarele pentru tencuieli. agregate.2.2.

iar caracteristicile sunt în concordanţă cu proporţiile constituenţilor Livrat uscat Dozat şi amestecat în fabrici de mortare Livrat în stare proaspătă Componenţii dozaţi în fabrici şi amestecaţi pe şantier Varul şi nisipul dozaţi şi amestecaţi în fabrici şi livraţi pe şantier. Tabelul 4. colorat cu ajutorul pigmenţilor sau a agregatelor colorate Mortar de tencuire performant aplicat într-un singur strat cu aceleaşi funcţii ca un sistem multistrat. Tencuielile exterioare se pot realiza cu un mortar monostrat.: ciment) Dozat şi preparat pe şantier Mortar de reţetă sau mortar performant. unde pot fi adăugaţi şi alţi componenţi (de ex. folosit pe pereţi cu săruri solubile Mortar performant cu proprietăţi specifice de izolare termică Mortar semifabricat industrial Mortar predozat Mortar preamestecat de var-nisip Caracteristicile şi/sau domeniul de utilizare Mortar preparat pe şantier Mortar de uz general (GP) Mortar uşor (LW) Mortar colorat (CR) Mortar monostrat pentru exterior (OC) Mortar pentru renovare (R) Mortar pentru izolare termică (T) 69 . de obicei colorat.4). realizat cu agregate obişnuite şi/sau uşoare Mortar performant cu porozitate şi permeabilitate la vapori de apă ridicate şi absorbţie de apă prin capilaritate redusă.tab. La sistemul multistrat.4. înainte ca la stratul anterior să înceapă întărirea. ultimul strat este definit ca strat final şi poate avea sau nu un rol decorativ.4 Tipuri de mortare pentru tencuire sau gletuire Criteriul Denumirea Mortar performant Concepţia de realizare Mortar de reţetă Mortar industrial Modul de obţinere Caracteristici Compoziţia şi metoda de obţinere este aleasă de producător pentru asigurarea caracteristicilor specificate Compoziţia este rezultatul unor proporţii pretestate. fără caracteristici specifice Mortar cu densitatea aparentă în stare uscată ≤ 1300 kg/m3 Mortar pentru tencuire performant.Prin strat de tencuială/glet se înţelege stratul aplicat prin mai multe treceri ale aceluiaşi amestec. cu aceleaşi funcţii ca un sistem multistrat (v.

conform standardului SR EN 1745:2003.2. Conţinutul de aer se stabileşte atunci când utilizarea prevăzută pentru mortar justifică acest lucru. Având în vedere varietatea domeniilor de utilizare (mortar de uz general. mortar pentru izolare termică) unele caracteristici ale mortarelor de tencuire întărite se clasifică în diferite clase. Aceasta nu trebuie să fie mai mică decât valoarea declarată.. durabilitatea.6. permeabilitatea la apă.4. 4. care sunt prezentate în tabelul 4. Caracteristicile mortarelor proaspete Caracteristicile mortarelor proaspete se verifică în conformitate cu standardele SR EN 1015. conform SR EN 13501-1:2002. mortar pentru renovare. 70 . conform SR EN 998-1:2004. conductivitatea termică (pentru mortarele supuse condiţiilor termice).5. reacţia la foc (clasa) (pentru mortarele de izolare termică).a. cum este de exemplu cazul mortarului industrial livrat în stare proaspătă. Trebuie să se încadreze în domeniul declarat. aderenţa şi modul de rupere. Caracteristicile mortarelor întărite La mortarele întărite se verifică următoarele caracteristici: densitatea aparentă în stare uscată.5. rezistenţa la compresiune. absorbţia de apă prin capilaritate (pentru mortarele exterioare). Valorile obţinute trebuie să se încadreze în condiţiile impuse de standardul SR EN 998-1:2004. coeficientul de permeabilitate la vapori de apă (pentru mortarele exterioare) ş. Lucrabilitatea se determină numai pentru mortarele care conţin aditivi pentru controlul timpului de priză. Lucrabilitatea se declară de producător. mortar monostrat pentru exterior. în conformitate cu setul de standarde SR EN 1015.2.

5...20 ≤ 0.5 Conductivitatea termică.4.5. W/mK 71 .0 3.5 1.5 ≥6 ≤ 0.40 ≤ 0.2 Coeficientul de absorbţie de apă prin capilaritate.7.1 ≤ 0.Tabelul 4...2.. kg/m2min0.5.5 Clasificarea unor caracteristici ale mortare de tencuire întărite Caracteristica Rezistenţa la compresiune. N/mm 2 Clase CS I CS II CS III CS IV W0 W1 W2 T1 T2 Condiţii de încadrare 0..

900. 1800.8 h 43 h 1200. 1500. 2000 16.5. 2000 160 210 250 16.5 625.5 900.5 15 h 9. 900. 2000 16. 1250 9. 2000 16. 625. 1200. pentru anumite aplicaţii) E (pentru izolaţii de pereţi exteriori) F (cu rezistenţă îmbunătăţită la temperaturi înalte) H (cu grad redus al absobţiei de apă) I (cu duritate superficială crescută) PLĂCI GIPS-CARTON Forţa de rupere Dimensiuni**. 900. Long.5 12. 1200. 250 650 decoraţiuni h 1200. 870 360 1500. 10% pentru H2 max.5 12. 210 550 625.5 625. *** Forţa de rupere este în concordanţă cu grosimea plăcii 72 . Pe o faţă se pot aplica tencuieli de ipsos şi decoraţiuni Absorbţia de apă totală: max. 25% pentru H3 600. 1250 725 300 1200. 1250 600. 600.5 600. 15 625. 1200. 625. ** Sunt posibile şi alte dimensiuni.5. Pe o faţă se pot aplica tencuieli de ipsos şi decoraţiuni Cu grad redus al absobţiei de apă şi permeabilitate minimă la vapori de apă.5 15 h 9. 165 235 1800. 250 650 15. 900. 210 550 15 900. 1200. 2000 16. max. 1800. 210 550 tencuieli de ipsos şi 15 900. 160 400 9.5 600. 1250 1200. 58 h 24 h 1800.5 12. 1500.5 15 h Observaţii Pe o faţă se pot aplica tencuieli de ipsos şi decoraţiuni. 2000 1200.8 h 43 h 1250 9. 1250 9. 12.ANEXA 1 Tipul* P (de bază) A R (cu rezistenţă crescută) D (cu densitate controlată. N h l L Transv. 9. 250 650 900. 1500.8 h 43 h 1250 * Se pot realiza şi plăci cu performanţe combinate. 1800.5. 210 550 12. Pe o faţă se pot aplica tencuieli de ipsos şi decoraţiuni Cu performanţe îmbunătăţite. 1500. 12. 1800.8 h 43 h h 1200. 160 400 600. 125 180 1500.8 h 400 550 650 43 h 400 550 650 43 h 1200. 1800. 600. 5% pentru H1. 2000 1200 1200. 1800. h 2000 1200.5 600. 160 400 Pe o faţă se pot aplica 12. 400.8 h 160 210 250 16. mm minimă la încovoiere***. 250 650 h 1200. 160 400 12. Pot fi perforate Pe o faţă se pot aplica tencuieli de ipsos şi decoraţiuni Pentru aplicaţii speciale. 1200. 625. Nu se aplică decoraţiuni Miezul de ipsos conţine fibre minerale şi/sau alte adaosuri. 1500. 1500.

5 ≥2 ≤ 10 ≤ 10 73 . N/mm2 Începutul Rezistenţă iniţială 7 zile ≥16 ≥52.5 ≥45 Stabilitatea.5 ≥ 5. minute ≥75 ≥60 ≥10 ≥10 ≥20 ≥20 ≥30 ≤52.5 ≤62. mm ≥ 15 ≥ 26 ≥ 40 ≥ 3.ANEXA 2 CONDIŢII MECANICE ŞI FIZICE PENTRU CIMENTURILE UZUALE (SR EN 197-1:2002) Clasă de rezistenţă 2 zile 32. N/mm2 7 zile 28 zile Început Sfârsit Priza.0 ≥ 6.5 ≤10 N .5 N 32.5 N 42.5 R 42.5 R 52.5 ≥42.clasă cu rezistenţă iniţială uzuală R .5 de priză. N/mm2 2 zile 7 zile 28 zile 2 zile Rezistenţă la întindere prin încovoiere.clasă cu rezistenţă iniţială mare CONDIŢII MECANICE ŞI FIZICE PENTRU CIMENTUL CD 40 (NE 014-2002) Rezistenţă la compresiune. mm Rezistenţă standard 28 zile ≥32. ore Stabilitatea.5 N 52.5 R Rezistenţă la compresiune.

5R Insensibil Degajarea de căldură Ridicată Utilizarea preferenţială* Elemente monolite şi prefabricate Betonare pe timp friguros Elemente monolite şi prefabricate Betonare pe timp friguros Elemente prefabricate Betoane rezistente la sulfaţi Betoane de drumuri Beton.5 N sau R CEM II/A-S 42. Beton armat Beton. Betonare pe timp călduros CEM I 42.5 N sau R CEM II/B 42.se ţine seama şi de clasele de expunere .ANEXA 3 CARACTERISTICI ALE UNOR TIPURI DE CIMENTURI DIN ROMÂNIA (CP012/1-2007) Tipul de ciment Sensibilitatea la frig CEM I 52.La turnarea elementelor masive. cu grosimea egală sau mai mare de 80 cm.5 N sau R CEM III/A 32.5 N sau R HII/A-S CEM II/B 32. se recomandă utilizarea cimenturilor cu degajare redusă de căldură 74 .5R I A 52.5c SR I CD 40 CEM II/A-S 32. Beton armat Betoane masive Beton. Beton armat Beton. Beton armat.5 R * Insensibil Insensibil Insensibil Insensibil Puţin sensibil Puţin sensibil Puţin sensibil Sensibil Sensibil Foarte sensibil Ridicată Ridicată Redusă Redusă Redusă Medie Redusă Redusă Redusă Redusă . Beton armat Beton.

5 N sau R Foarte 42.5 N sau R (beton de C25/30) 52.5 N sau R Viteză foarte mare Viteză mare (beton de C25/30) clasă de peste clasă de peste clasă de peste RECOMANDĂRI DE UTILIZARE A CIMENTURILOR PENTRU TURNAREA BETONULUI PE TIMP FRIGUROS (< +50C) (CP012/1-2007) CEM I 32.5 N sau R CEM II/A Viteză medie (beton de clasă până la C25/30) CEM II/B Viteză medie (beton de clasă până la C25/30) Viteză mare (beton de C25/30) CEM III/A Viteză medie (beton de clasă până la C25/30) Viteză mare 42.ANEXA 3 (continuare) INDICAREA TIPULUI DE CIMENT FUNCŢIE DE VITEZA DE ATINGERE A REZISTENŢEI LA 28 ZILE (CP 012/1-2007) CEM I 32.5 N sau R recomandabil CEM II/A Recomandabil CEM II/B Puţin recomandabil CEM III/A Puţin recomandabil Recomandabil Recomandabil 75 .5 N sau R recomandabil Foarte 52.

5 N sau R 52.ANEXA 3 (continuare) RECOMANDĂRI DE UTILIZARE A CIMENTURILOR PENTRU TURNAREA BETONULUI PE TIMP CĂLDUROS (> + 250C) (CP012/1-2007) CEM I 32.5 N sau R 42.5 N sau R CEM II/A Recomandabil CEMII/B Foarte recomandabil Recomandabil CEM III/A Foarte recomandabil Puţin recomandabil Puţin recomandabil Recomandabil 76 .

Teoreanu I. Buchman I. Badea C. Tehnică Bucureşti. 1974.. Verificarea calităţii. mortarelor şi betoanelor. C 26-85... Steopoe A. 7. Controlul calităţii materialelor anorganice şi organice utilizate în construcţii. Bob C.. Orizonturi Universitare. 1964.. 3.. Ed. Badea C. vol 1. 9.. *** Cod de practică pentru producerea betonului. 1983 şi 1984. 2008.. Iureş Liana. Ed. Roşu Maria. Iureş Liana.Plăci de gips-carton. Tehnică... Ed. *** SR EN 520:2005 . 8. CP 012/1-2007. 6. *** Normativ pentru executarea îmbrăcăminţilor rutiere din beton de ciment în sistemele cofraje simple şi glisante. Încercarea nedistructivă a betonului. Ed. Bucureşti.Tc. 1989. Bazele tehnologiei lianţilor.. 1974. 11. Controlul calităţii lianţilor. Bucureşti. Ed.. Jones R. Centrul de documentare şi publicaţii tehnice – M. Ed. Buchman I. Bucureşti. Materiale de construcţii. Timişoara. vol. Definiţii. Argila în construcţia terasamentelor. 1995.. Materiale de construcţii. Timişoara.BIBLIOGRAFIE 1. Materiale de construcţii. Făcăoaru I. NE 014-2002. Facla. 2003. specificaţii şi metode de încercare 77 . Tehnică. 4. siguranţei şi durabilităţii construcţiilor. Jebelean E. 13. Ed. Bucureşti. Bob C..II..T. Jebelean E. 10. 1972. Ed. Roşu Constanţa. 12.. Ceres. Bucureşti. Nicolescu L.. Timişoara. Tehnică.. Bob C. 1975. Ed. *** Normativ pentru încercarea betonului prin metode nedistructive. Nicolescu L.. Orizonturi Universitare. Buchman I. Bob C. 2. 5. Materiale de construcţii pentru lucrări de îmbunătăţiri funciare şi construcţii agrozootehnice.. Universităţii Tehnice Timişoara. Jebelean E. Voina N.I şi vol.

Metode de încercare a mortarelor întărite de zidărie (rezistenţa la aderenţă a mortarelor de tencuială) *** SR EN 1015-18:2003 . Partea 1: Definiţii.Metode de încercare a mortarelor proaspete de zidărie (distribuţia granulometrică.Specificaţie a mortarelor pentru zidărie.7:2001 .Ciment: Compoziţie.Cimenturi cu căldura de hidratare limitată şi cu rezistenţă la agresivitatea apelor cu conţinut de sulfaţi *** SR 7055:1996 . rezistenţa la încovoiere şi rezistenţa la compresiune) *** SR EN 1015-12:2001 .11:2002 – Metode de încercare a mortarelor întărite de zidărie (densitatea aparentă. caracteristici şi criterii de conformitate (varuri aeriene.*** SR EN 459-1:2003 – Var pentru construcţii.Metode de încercare a mortarelor întărite de zidărie (absorbţia de apă) 78 .Ciment pentru drumuri şi piste de aeroporturi *** SR EN 998-1:2004 .Metode de încercare a mortarelor proaspete de zidărie (durata de lucrabilitate) *** SR EN 1015-10. Partea 1:Mortare pentru tencuire şi gletuire *** SR EN 998-1/AC:2006 . specificaţii şi criterii de conformitate pentru cimenturilor uzuale *** SR 3011:1996 .2.Agregate pentru mortare *** SR EN 1015-1.cantitatea de aer) *** SR EN 1015-9:2002 . luarea probelor.Specificaţie a mortarelor pentru zidărie. Partea 2:Mortare pentru zidărie *** SR EN 13139:2003 .Ciment portland alb *** STAS 10092-78 .Specificaţie a mortarelor pentru zidărie. Partea 1:Mortare pentru tencuire şi gletuire *** SR EN 998-2:2004 . varuri hidraulice) *** SR EN 197-1:2002 .

Metode de încercare a mortarelor întărite de zidărie (permeabilitatea la vapori de apă a mortarelor pentru tencuială) *** SR EN 1745:2003 – Zidărie şi elemente de zidărie (valorile termice de calcul) *** SR EN 13501-1:2002 .*** SR EN 1015-19:2003 .Clasificarea produselor pentru construcţii în funcţie de comportarea la foc (reacţia la foc) .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful