Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Redactori: Anca Şerban aserban@liternet.ro Răzvan Penescu rpenescu@liternet.ro Editor format .pdf Acrobat Reader şi coperta: Anca Şerban aserban@liternet.ro Ilustraţii:

Editura LiterNet 2004

© Ayad Rostum, Fadel Daddag, Fahd, Haidar Saddam, Hani Ali, Hassan Abd El Alwan, Hassan Al Amir, Imad Al Dhaher, Lama, Morsel Al Zayed, Samer Aridi, Showkat Al Alousi, www.arabian-art.com.

Text: © 2004 Roland Schimmelpfennig. Toate drepturile rezervate Theater & Medien / S. Fischer Verlag GmbH. Persoană de contact: Ulrike Betz, Tel: 0049-69-60 62-273 / Fax: 0049-69-60 62-355, e-mail: ulrike.betz@fischerverlage.de, www.s-fischer.de. Traducerea: © 2004 Victor Scoradeţ © 2004 Editura LiterNet şi Institutul Goethe pentru versiunea .pdf Acrobat Reader Este permisă difuzarea liberă a acestei cărţi în acest format, în condiţiile în care nu i se aduce nici o modificare şi nu se realizează profit în urma acestei difuzări. Orice modificare sau comercializare a acestei versiuni fără acordul prealabil, în scris, al Editurii LiterNet este interzisă. ISBN: 973-8475-46-5 Editura LiterNet http://editura.liternet.ro office@liternet.ro
Pagina anterioară 2 / 67 Pagina următoare

Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă

Editura LiterNet 2004

Roland Schimmelpfennig Noapte arabă
În româneşte de Victor Scoradeţ

Pagina anterioară

3 / 67

Pagina următoare

Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 PERSONAJELE: Hans Lomeier Fatima Mansur Franziska Dehke Kalil Peter Karpati Pagina anterioară 4 / 67 Pagina următoare .

7-32 înseamnă balcon la bucătărie şi ferestre spre sud-est. că ce-i cu apa. bucătărie. în holuri. să verific. Poate există o spărtură. O urmă la etajul şapte. Cântecul în casa scărilor. cincisprezece apartamente şi liftul. Dar eu aud apă. Pagina anterioară 5 / 67 Pagina următoare . Iar o spărtură de felul ăsta. baie. Sună telefoanele de la etajele opt. o ţeavă spartă. pe tavane. Pe dreapta. la etajul şapte. doamna Fatima Mansur. dar de ce se complică în halul ăsta? De ce nu pune pur şi simplu cumpărăturile jos? FATIMA: Liftul huruia ca şi când nu mai avea mult până să se strice din nou. n-ar rămâne mult timp neobservată. toate robinetele sunt uscate. baia spre vest. În miez de iunie. pe stânga. O urmă de cântec pe coridoare. Colocatara arabă încearcă. Greu de imaginat. Ca şi când. Etajele opt. apa ar dispărea. nouă şi zece. Liftul huruie ca şi când nu mai are mult până să se strice din nou. nouă şi zece nu au apă. Etajul şapte. E foarte cald. O aud în spatele pereţilor. cu trei sacoşe sub braţ. şaisprezece apartamente. Mă duc până la etajul şapte. dar eu o aud. Nu ştiu. să-şi descuie apartamentul. Cu trei sacoşe sub braţ. Nu e nici o picătură. Şi pe o parte şi pe alta mereu trei camere. Am fost la subsol. Tot timpul aud apă. S-ar scurge pe pereţi. nu e deloc simplu să descui apartamentul. La capătul coridorului în dreapta în faţa apartamentului 7-32 stă colocatara arabă a duduii Dehke. Nu merge. Sună ca un cântec. Cu toate astea: de la etajul opt în sus. LOMEIER: Cheia îi cade din mână – mai bine decât să-i fi căzut sacoşele. Presiunea e-n regulă. Mă sui în lift.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 LOMEIER: Aud apă.

nouă şi zece. Permiteţi. nu? LOMEIER: Cea mai călduroasă zi a anului până acum. nu ştiu – abia acum ajung acasă. dar nu vine nimeni la uşă. Pot cumva să vă ajut? FATIMA: O. vă sun mai târziu. Numai să audă soneria. apăsându-şi. vine pe coridor în halatul lui albastru-cenuşiu. Îngrijorat. au spus la ştirile de la ora 19. administratorul. FATIMA: Are un aer absent. Face asta. FATIMA: Şi – încă nu vi s-a terminat programul. cotul stâng pe sonerie. FATIMA: Noroc că nu sunt decât zece etaje.. LOMEIER: Da. mă descurc. LOMEIER: Mai sună o dată. Bineînţeles că-i acasă. dar ajung la sonerie cu cotul. Sper că Franziska-i acasă.. cu apa? FATIMA: Da. Pagina anterioară 6 / 67 Pagina următoare . LOMEIER: La dumneavoastră care-i situaţia. aşa să faceţi. mulţumesc. Dacă e ceva. domnule Lomeier? LOMEIER: Nu ştiu – e ceva în neregulă cu presiunea apei la etajele opt. Ea mai sună o dată. El nu râde.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 FATIMA: Cheia îmi cade din mână. cu tot corpul şi cu sacoşe cu tot. E foarte cald. Lomeier. LOMEIER: Da. vă rog. Foarte cald astăzi. Poate avem o scurgere pe undeva.

Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă

Editura LiterNet 2004

FATIMA: El se apleacă şi-mi ridică cheia de jos. Mai întâi vrea să mi-o dea, dar pe urmă bagă de seamă că încă mai am amândouă mâinile ocupate, şi şovăie. LOMEIER: Are atâtea chei pe inel. FATIMA: Eu zâmbesc. Ce altceva să fac – el stă şi se uită la cheile mele. LOMEIER: Atâtea chei... FATIMA: Sunteţi aşa de drăguţ? Îi fac loc. Aia cu cămila. LOMEIER: Cămila e un breloc nu foarte frumos, uzat, din material plastic. FATIMA: El bagă cheia în broască. LOMEIER: V-ar deranja cumva, dacă aş verifică, scurt, cum staţi cu presiunea la apă? Doar să văd dacă e-n regulă. FATIMA: Nu, absolut deloc. LOMEIER: În clipa în care vreau să răsucesc cheia în broască, cineva deschide uşa din interior. În faţa noastră se află, transpirată şi mai mult dezbrăcată, Franziska Dehke, chiriaşa principală de la 7 – 32. Oo. FRANZISKA: Uuff – mi s-a părut mie că am auzit ceva. Bună. LOMEIER: Bună ziua, doamnă Dehke.
Pagina anterioară 7 / 67 Pagina următoare

Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă

Editura LiterNet 2004

FRANZISKA: Bună. LOMEIER: Poate că e mai bine să mă întorc ceva mai târziu. FATIMA: Cum vreţi dumneavoastră. Nu m-ai auzit? De trei ori am sunat. LOMEIER: Se reazemă de uşă cu pungile-n mână. FRANZISKA: Nu ştiu – eram întinsă pe canapea şi mă odihneam. LOMEIER: Cheia ei a rămas în uşă. O scot din broască şi i-o întind doamnei Mansur. FATIMA: El îmi întinde cheia, pe care o prind cu un deget şi o presez de sacoşe. Mulţumesc încă o dată, şi treceţi liniştit mai târziu să vedeţi ce-i cu apa care a dispărut. LOMEIER: Da, într-adevăr cred că o să mă întorc. Până atunci, însă, o seară frumoasă. FATIMA: Cu sacoşele deja în holul apartamentului. Mulţumesc! Uşa se-nchide. Nu mai pot să ţin cheile şi ele îmi cad pe jos. LOMEIER: Uşa s-a închis. Se aude, ca şi când cheile i-ar fi căzut iar pe jos. FATIMA: Sacoşele le duc în bucătărie. LOMEIER: Franziska Dehke stă scris sub un plastic îngălbenit lângă sonerie. Scris de mână. Nimeni nu s-a ocupat încă de asta. Şi când te gândeşti că sunt deja câţiva ani de când locuieşte aici. FATIMA: De ce nu deschizi uşa?
Pagina anterioară 8 / 67 Pagina următoare

Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă

Editura LiterNet 2004

FRANZISKA: Păi am deschis-o. FATIMA: Da, da’ când? Franziska fuge înapoi în sufragerie. FRANZISKA: Cred că adormisem. Pe canapea. E atât de cald. FATIMA: Păi închide transperanturile. FRANZISKA: N-are nici un rost. Mă duc să-mi fac un duş. FATIMA: Bine – vezi că la opt, nouă şi zece nu curge apa. FRANZISKA: Da? FATIMA: De-aia venise Lomeier. LOMEIER: Sau poate că trebuia să intru şi eu cu ea? Nu cred. Nu prea avea nimic pe ea. FATIMA: Întotdeauna face aşa. LOMEIER: Faţa roşie de tot. Părul scurt şi blond, leoarcă de transpiraţie. În situaţia asta nu pot să deranjez. FATIMA: Vine acasă după munca în laborator, îşi aruncă lucrurile de pe ea şi se întinde pe canapea. Şi o ia oboseala. Şi pe urmă se duce la duş. FRANZISKA: Sunt îngrozitor de obosită. Să-mi fac un duş sau să nu-mi mai fac?
Pagina anterioară 9 / 67 Pagina următoare

FATIMA: Du-te mai întâi la duş. toată ziua? FATIMA: Stă nehotărâtă în hol şi se gândeşte. Oare ce-am făcut eu azi. mai întâi aranjez cumpărăturile. FRANZISKA: Mai întâi îţi torn o înghiţitură. poate. dar dacă n-au apă? FRANZISKA: Nu pot să mă hotărăsc. Pagina anterioară 10 / 67 Pagina următoare . Din clipă-n clipă ar trebui să sune telefonul. Da. Sau să-şi facă un duş. Stau în faţa liftului şi mă gândesc dacă să sun la apartamentul 7 – 32. LOMEIER: Imediat se face opt şi jumătate. FRANZISKA: Ştiu şi eu. poate. FRANZISKA: Da. dă-i drumul. KALIL: Acum se face opt jumate. FATIMA: Sticla de coniac se află pe măsuţa din dreptul canapelei. mulţumesc. FRANZISKA: Da. LOMEIER: Oamenii se întorc acasă de la muncă şi vor să gătească. FATIMA: Hai.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 FATIMA: Fă-ţi-l. Vrei şi tu un pahar? FATIMA: Nu. Ea se întoarce pe canapea.

Ştiu că are să sune. KALIL: Imediat are să sune. Întotdeauna înainte să apună soarele. Stau lângă telefon şi aştept. în sus şi-n jos. KALIL: Oare de ce nu sună? Pagina anterioară 11 / 67 Pagina următoare . Ea îşi toarnă. FATIMA: Am adus eu alta. străbate pereţii. aşa cred. Aud apă. FRANZISKA: Cred totuşi că-mi fac un duş. KALIL: Mă uit pe fereastră şi aştept să mă sune. LOMEIER: Mai bine mai sun o dată mai târziu şi urc pe urmă ca să văd ce se-ntâmplă. Privirea mea o ia pe coridor înapoi. FATIMA: Ea se opreşte din drum. Ca în fiecare seară. FATIMA: Eşti sigură? FRANZISKA: Da. Peste tot. LOMEIER: Vine liftul. KALIL: În fiecare seară mă sună. FATIMA: A rămas în cadrul uşii cu paharul de coniac în mână şi nu ştie încotro s-o apuce. Prea încet.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 FRANZISKA: Nu mai e mult în sticlă. LOMEIER: Nu. Doar nu pot să mă întorc acum. O iubesc.

FRANZISKA: Ciudat. KALIL: Soarele e deja jos de tot la Apus. FATIMA: Aşa că – du-te la duş. FRANZISKA: Mă duc să-mi fac un duş.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă FATIMA: Şi se întoarce din nou spre mine. LOMEIER: Uşa liftului se deschide. toată ziua? FATIMA: Ai lucrat? FRANZISKA: Probabil. FRANZISKA: Numai că nu-mi aduc aminte de nimic. Telefonul nu sună. FATIMA: Hai lasă. FATIMA: Ce anume? FRANZISKA: Oare ce am făcut eu azi. FATIMA: Du-te liniştită. Pagina anterioară 12 / 67 Editura LiterNet 2004 Pagina următoare . FRANZISKA: Ei da.

FATIMA: Dar mai aşteaptă puţin. mă duc totuşi. Eu iau telefonul. FATIMA: Ea intră în baie. KALIL: Lasă că ştiu eu. LOMEIER: Cobor pe scări. LOMEIER: Să intru în lift? FRANZISKA: Să intru la duş? KALIL: Oare mai sună? FATIMA: Te duci o dată la duş? FRANZISKA: Da.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă FATIMA: E timpul să sun. FRANZISKA: Da. Casa scărilor sună ca un cântec. FATIMA: Vii? KALIL: Da. LOMEIER: Mă hotărăsc s-o iau pe scări. bineînţeles. Pagina anterioară 13 / 67 Editura LiterNet 2004 Pagina următoare .

Se dezbracă. KALIL: Ştiu. În curând se întunecă şi pot să mă duc la ea. e cuprinsă de oboseală.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 FATIMA: Până se-ntunecă. Aşa e în fiecare seară. o rază de lumină îmi cade în ochi. FRANZISKA: Sunt în baie. Geamul mat de la fereastra de la baie a unui apartament de la etajul şapte din clădirea de vizavi e deschis la refuz. înainte de asfinţit – ea vine acasă. KARPATI: Se înserează. La revedere. LOMEIER: Etajul şase. LOMEIER: Etajul cinci. Mă uit pe fereastră la faţada blocului C de vizavi. O femeie blondă tunsă scurt intră în baie. Pot să recunosc până şi periuţele de dinţi din paharul de lângă robinet. Ceva mă orbeşte. KALIL: A sunat. Dintr-o dată nu mai e în stare să-şi aducă aminte de ziua care a trecut. FATIMA: La revedere. Se dezbracă. KARPATI: Are pe ea doar lenjeria de corp. Pagina anterioară 14 / 67 Pagina următoare . FATIMA: Acum e în baie. FATIMA: Îşi face duş. Lângă mine chiuveta cu periuţele de dinţi în paharul de plastic. se întoarce şi urcă în cadă. Dă drumul la apă şi începe să se duşeze. În oglinda dulăpiorului de deasupra chiuvetei se oglindeşte soarele înserării aflat jos de tot la Apus. Aud apă.

mai ales în anotimpul ăsta. FATIMA: Se întoarce acasă de la serviciu. Oare ce am făcut eu azi. Ceva e ciudat.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 FRANZISKA: Apa îmi curge răcoroasă pe spate în jos. O fi vreo ţeavă spartă dincolo de bifurcarea conductei . KARPATI: Rămân la fereastră. Îi place să stea mult sub duş. LOMEIER: Etajul patru. Îşi face duş. atunci când soarele apune. FRANZISKA: Sunt aşezată în cadă şi privesc în gol. FRANZISKA: Iar fereastra-i deschisă. Se uită în gol. KALIL: Îmi bag cheile în buzunar şi-mi iau casca. FATIMA: În fiecare seară îşi face duş. Că fereastra e deschisă. până când. îi văd numai capul şi uneori braţul drept. nu mai e în stare să-şi aducă aminte nici măcar cum o cheamă. şi din clipa asta cu fiecare secundă ziua care a trecut se îndepărtează tot mai mult. după ce se-ntoarce acasă. KARPATI: Ăia au apă. KARPATI: Aud apă. intră pe uşă. ciudat. La noi în blocul B sunt ore întregi de când nu mai curge. lucrează într-un laborator. Un zgomot. Pagina anterioară 15 / 67 Pagina următoare . KARPATI: Şade în cadă şi se duşează. toată ziua? FATIMA: Aud cum curge apa în baie. E un lucru neobişnuit. dar nu din cauza femeii care se spală. mult de tot. nu pare nici măcar să observe.

Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 KARPATI: E cu putinţă? Oare vine de afară? Deschid fereastra. LOMEIER: Etajul doi. pe care ea nu-l cunoaşte. LOMEIER: Etajul trei. KARPATI: Sună ca un cântec. fiindcă ea doarme deja de fiecare dată când vine el. FRANZISKA: În clădirea de vizavi. KARPATI: Nu vine de afară. Atunci vine prietenul meu Kalil. Când soarele apune. toată ziua? FATIMA: Aşa se întâmplă de când stăm aici. la etajul şapte se deschide o fereastră. adoarme de-a binelea. Pagina anterioară 16 / 67 Pagina următoare . KALIL: Pornesc scuterul. în fiecare noapte. FRANZISKA: Un bărbat se apleacă în afară. de care nu are habar. pe canapea. în aripa umbrită a blocului B. ca şi când ar căuta ceva. FRANZISKA: Oare mă vede? Nu cred. FRANZISKA: Ce-o fi căutând tipul? KARPATI: Nici înăuntru nu e – apa. FRANZISKA: Ce Dumnezeu am făcut eu azi. De patru ani locuim aici împreună.

În geam se oglindeşte cerul întunecat al serii. FATIMA: Vrei să te-ntinzi pe canapea? Pagina anterioară 17 / 67 Pagina următoare . Se ridică. Încalec pe scuter şi mă duc la ea. KALIL: Întotdeauna-i aşa. FATIMA: Dar de ce n-am făcut-o? KARPATI: Ea iese din baie. Nu se trezeşte niciodată. Ea mă aşteaptă la uşă. FATIMA: Ei.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 KALIL: Sunt doi ani de când o cunosc. FATIMA: Nu i-am povestit niciodată de el. E singura femeie din viaţa mea. apoi pot să mă duc la ea. Intru în micul apartament. FRANZISKA: Mă şterg. nu m-a văzut niciodată. Pe canapea e întinsă colocatara ei care doarme. Ea nu mă cunoaşte deloc. FRANZISKA: El închide fereastra la loc. Niciodată n-aş putea s-o înşel. Se şterge. Trebuie să aştept până când apune soarele. KARPATI: Ea închide apa. Nu ştie nimic despre mine. Niciodată. FATIMA: Habar n-am. Nu cred că poate să mă vadă. LOMEIER: Etajul întâi. a fost bine? FRANZISKA: Mmhmm. mă înfăşor într-un prosop şi ies din baie.

FRANZISKA: Unde? FATIMA: La serviciu? KARPATI: Acum soarele s-a dus. Jos. ca şi când încă aş mai auzi-o cum se duşează. FATIMA: Încă o înghiţitură de coniac? FRANZISKA: Ah. E cald. Dar eu încă mai am sunetul ăsta în urechi – sunetul apei. Cum a fost azi? FRANZISKA: Azi? FATIMA: Da. În curând am ajuns.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 FRANZISKA: Imediat apune soarele. LOMEIER: Parterul. Văd deja blocurile în depărtare. KALIL: În faţa mea pe stradă conul de lumină de la farul scuterului. FRANZISKA: Care serviciu? Despre ce vorbeşti? FATIMA: Ochii i se închid. Pagina anterioară 18 / 67 Pagina următoare . FATIMA: Cască.

Fatima. FATIMA: Dormi? FRANZISKA: Mmhmm? FATIMA: Dormeai deja? FRANZISKA: Ce? FATIMA: Dacă dormi? FRANZISKA: Lasă-mă. FATIMA: Are să se mai trezească abia în zori. Pagina anterioară 19 / 67 Pagina următoare . la etajul şapte. are să pună de-o cafea arabică. S-a stricat. de ce nu m-ai trezit? Mă întreb. are să fie foarte trează atunci. trebuie să plec imediat la serviciu. LOMEIER: Ştiam eu. Bună dimineaţa. în blocul C. KARPATI: Afară din casă – trebuie să mă duc la ea. Definitiv. dar ia spune-mi. are să mă trezească. ce-ar fi dacă s-ar trezi o dată.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 LOMEIER: Din pură curiozitate apăs pe butonul de lângă uşa liftului de la parter. aseară trebuie că am adormit iar pe canapea. noaptea. KARPATI: Cântecul mă trage afară din casă. prinţesa mea orientală. mă atrage la tine. Liftul rămâne la etajul şapte şi nu se mai urneşte din loc. Apăs pe butonul liftului şi nu se întâmplă nimic.

KARPATI: Liftul e deja sus. LOMEIER: Îmi vine în minte felul în care vorbea. apăs pe P. unu. KARPATI: Doi. Trebuie să-i vorbesc. Acolo sus locuieşte Fatima. Îmi răsună în urechi. FATIMA: Poate că ar trebui să vină cineva s-o trezească cu un sărut. intru în lift. KALIL: Blocurile se apropie din ce în ce mai mult. Uşa interioară a cabinei se închide huruind şi încep să cobor. KARPATI: Şase. La uşa de la intrare îmi vine în minte vocea fostei mele soţii. trei. S-a întunecat. KARPATI: Parter. LOMEIER: Merg de-a lungul coridorului de la subsol spre locuinţa mea. Uşile balcoanelor sunt deschise. Ies din lift şi traversez gazonul dintre blocuri. de parcă m-aş afla într-o baie turcească. Patru. Trebuie să-i povestesc despre cântec. În spatele perdelelor în nenumăratele apartamente arde lumina.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 KARPATI: Fug pe coridor în jos până la lift. cinci. Pagina anterioară 20 / 67 Pagina următoare . KARPATI: Stau în faţa intrării în blocul C şi mă uit în sus până la etajul şapte. Deschid uşa de metal cu ferestruica aia mică. În apartamente ard luminile. FATIMA: Dacă cineva ar reuşi s-o trezească.

KALIL: Ştiu că-mi aude deja scuterul. deodată? KARPATI: Etajul întâi. FATIMA: El trebuie să fie. LOMEIER: De unde vine chestia asta aşa. LOMEIER: Să nu mă gândesc la asta. nopţile în care doarme pe canapea. o aud. poate că s-ar termina cu nopţile astea. Mă iau după zgomot – o iau pe scări în sus. FATIMA: Aud scuterul lui Kalil în faţa blocului. Pagina anterioară 21 / 67 Pagina următoare . KARPATI: Iau liftul sau o iau pe scări? În pereţi foşneşte apa. KALIL: Mai ambalez o dată în gol. LOMEIER: Cât timp e de când nu m-am mai gândit la asta. Casca o încui ca de fiecare dată de portbagaj. LOMEIER: Numai să nu mă mai gândesc la asta. KALIL: Aproape c-am ajuns.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 FATIMA: Dacă ar veni cineva şi ar săruta-o. înainte să opresc motorul în faţa blocului. în timp ce eu stau alături şi mă uit la televizor sau sunt cu Kalil. KARPATI: Uşa blocului e deschisă.

FATIMA: Franziska doarme. KALIL: Uite-l că vine. Poate să ducă până la 400 de kilograme sau cinci persoane. LOMEIER: O văd cum stă în faţa mea şi-mi vorbeşte. Acolo sus locuieşte ea. Apăs încă o dată. Sună ciudat. Apăs pe şapte. KARPATI: Etajul trei. Construit în anul 1972. KARPATI: Etajul doi. Uşa de siguranţă din interior se deschide. KALIL: Uşa blocului e deschisă. Nu se întâmplă nimic. LOMEIER: Uită şi gata.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 KALIL: Stau în faţa blocului şi mă uit în sus până la etajul şapte. FATIMA: Acum imediat are să vină cu liftul. Acum. KALIL: Apăs pe butonul liftului. Deschid uşa metalică cu mica ferestruică şi mă sui în lift. Pagina anterioară 22 / 67 Pagina următoare . FATIMA: Imediat. Lübbes und Peters. KALIL: Liftul începe să coboare. KALIL: Să iau liftul sau s-o iau pe scări? Stau în faţa uşii verde închis de la lift şi sunt nehotărât.

Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 LOMEIER: Uită pur şi simplu. KALIL: Etajul patru. Am emoţii. Nici măcar butonul de alarmă. Nimic nu mai merge. FATIMA: Mai bine să mă duc la uşă. ar fi spus ea. LOMEIER: Acuma-mi dau seama. FATIMA: Unde întârzie? KALIL: Liftul stă. LOMEIER: Nu merge. Motorul liftului sună ciudat. Nu poate fi adevărat. KARPATI: Etajul patru. S-a blocat. Alo? LOMEIER: Măcar scoate-ţi halatul când eşti acasă. KALIL: Etajul doi. Liftul începe să urce. Etajul întâi. Nu se poate. KALIL: Îmi pierd minţile. KALIL: Mă aude cineva? Pagina anterioară 23 / 67 Pagina următoare . Cu puţin înainte de etajul cinci. KARPATI: Etajul cinci. liftul se blochează. Ca nu cumva să se mire careva sau să trebuiască să aştepte cine ştie câte ore în lift. KALIL: Uşa de siguranţă se închide huruind. Ar trebui să pun un anunţ pe uşa liftului: Liftul defect. Etajul trei.

KALIL: Alo? Nu mă aude nimeni.. FATIMA: Sunt sigură că era scuterul lui. Cobor să-l întâmpin. Cât timp liftul e blocat la etajul şapte. e acolo – casca şi-a încuiat-o ca-ntotdeauna de portbagaj. El trebuie să fie. FATIMA: Ies din apartament.. Pagina anterioară 24 / 67 Pagina următoare . FATIMA: Nu l-am mai văzut până acum. Kalil? Nu se poate să. LOMEIER: Ştii bine că nu-mi place halatul.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 LOMEIER: Şi să-l sun pe mecanicul de la Lübbes und Peters. Înseamnă că a luat-o pe scări. e altcineva. las uşa de la intrare deschisă şi dau fuga pe scări în jos. FATIMA: Nu. FATIMA: Aud paşi pe scări. FATIMA: Liftul nu se mişcă. KARPATI: O femeie care arată a arăboaică trece pe lângă mine grăbită cu privirea nervoasă şi coboară scara. n-are ce să se-ntâmple. KARPATI: Etajul şase. Ia să dau o fugă pe balconul de la bucătărie să mă uit jos. Da. Dar unde-i Kalil? KALIL: Alo? LOMEIER: Dar nu-l mai sun azi. nu e el. KARPATI: Vine cineva de sus.

KARPATI: Uşa apartamentului e deschisă. Am ajuns sus. Pagina anterioară 25 / 67 Pagina următoare . KARPATI: Merg de-a lungul coridorului. Cobor scările în fugă.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 FATIMA: Etajul şase. LOMEIER: Pauză. Nu mi-a plăcut niciodată. KALIL: Fatima? FATIMA: Etajul cinci. KALIL: Dacă mi-a auzit scuterul Fatima o să se mire unde întârzii şi are să mă caute. Habar n-am ce trebuie să spun când are să deschidă uşa. KALIL: Ce se-ntâmplă dacă nu mă găseşte nimeni? FATIMA: Etajul patru. Dau o fugă până sus şi întreb scurt la doamna Dehke dacă pot să-i verific instalaţia. Kalil? LOMEIER: Mai bine acum decât mai târziu. Apartamentul femeii de la duş trebuie să fie la capătul culoarului. LOMEIER: Sau poate că tot mai târziu e mai bine – că nu avea mai nimic pe ea. Alo? KARPATI: Etajul şapte. Urechile îmi vuiesc. LOMEIER: O să mai dau o fugă până sus să mă uit.

LOMEIER: Sau nu? KALIL: Apăs iar şi iar pe toate butoanele liftului. FATIMA: Kalil? Unde eşti? KARPATI: Alo? KALIL: Alo? FATIMA: Alo? Etajul doi. LOMEIER: Mai bine mai dau o fugă până sus ceva mai încolo. Parter. KARPATI: E cineva aici? Intru în apartament. FATIMA: Etajul întâi. FATIMA: Nu mai am suflu. Îmi aduc aminte că am lăsat uşa deschisă sus. KARPATI: Îmi bate inima. KARPATI: Uşa apartamentului e deschisă.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă KALIL: Nu mă aude nimeni? FATIMA: Etajul trei. Pagina anterioară 26 / 67 Editura LiterNet 2004 Pagina următoare . Fără nici un rost.

FATIMA: Nici urmă de Kalil. E minunat de frumoasă. FATIMA: Nimeni nu vine şi nimeni nu pleacă. în capul meu cântecul care se aude din ce în ce mai clar. KALIL: Nici o speranţă. Nu se poate. Ies în faţa blocului. FATIMA: N-are nici un rost să sun la Franziska – oricum. Şi eu n-am cheile la mine. Doarme adânc. LOMEIER: Acum mă duc până sus. aia nu se trezeşte. În spatele meu uşa blocului se închide. LOMEIER: Acum a avut destul timp să se îmbrace. Pagina anterioară 27 / 67 Pagina următoare . FATIMA: Uşa blocului e încuiată. LOMEIER: S-a stins lumina. E întinsă pe canapea şi doarme. KARPATI: Îngenunchez lângă femeia adormită. KALIL: E aşa o zăpuşeală aici. KARPATI: Ce caut eu aici? Stau aici într-o locuinţă străină lângă o femeie care doarme şi care nu are mai nimic pe ea. Pe măsuţa din faţa canapelei se află o sticlă de coniac aproape goală. Merg pe coridorul de la subsol. În urechile mele foşnet de apă. Uite scuterul lui – deodată se ridică o adiere scurtă şi caldă de vânt. Lângă umerii ei luminoşi.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 KARPATI: Ea e.

LOMEIER: Apa se pierde la etajul şapte – şi de când s-a dus soarele. FATIMA: Hinrichs. Poate vine cineva. LOMEIER: La parter atârn plăcuţa pe uşa metalică a liftului. FATIMA: În faţa mea o baterie întreagă de sonerii. De unde să-ncep. eu eram la fereastra de vizavi şi te-am văzut. Rieling. Tompson. Eckstein. LOMEIER: Merg mai departe prin întuneric până la scară. Deasupra mea. Fischer. Richter. Iertare. Pagina anterioară 28 / 67 Pagina următoare . KARPATI: Înţelegi – eu locuiesc în blocul de vizavi. În casa scărilor lumina se aprinde din nou. Fereastra cu geam mat era deschisă. Liftul defect. KARPATI: Iau o înghiţitură.. Ansorg. Bartels. KALIL: Trebuie să ies de aici. Behrends. eu. Schlösser. KARPATI: Mai înainte. foşneşte în pereţi şi mai tare ca înainte. Körte. Soarele se oglindea în micul dulap de deasupra chiuvetei cu periuţele de dinţi. Düwel.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 FATIMA: În casa scărilor lumina s-a stins.. LOMEIER: Parter. Sadici. când ai intrat în baie ca să-ţi faci duş. Ritzkowsky. balcoanele a zece etaje şi cerul fără nori al nopţii. Dacanalis. Unul lângă altul şiruri verticale pline de nume. Baethge. şi te-am văzut când ai intrat în baie. KARPATI: Îi ating părul scurt şi blond. Viani şi aşa mai departe. Awram. Nu vine nimeni cu cheia de la intrare. Sander.

dar am să încerc totuşi. KALIL: Poate se întâmplă ceva dacă forţez uşa de siguranţă. Şi erai atât de. LOMEIER: Şapte etaje pe jos.. KALIL: Poate că aşa pot fi auzit mai bine. FATIMA: Nu mă vede! KARPATI: Fereastra cu geam mat era deschisă şi soarele se vedea în oglindă. Pagina anterioară 29 / 67 Editura LiterNet 2004 Pagina următoare . Sună. atât de. închise. Apăs pe propria noastră sonerie: Dehke – Mansur. FATIMA: N-o să audă.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă KALIL: Stau jos pe podeaua liftului şi mă uit fix la uşile de siguranţă. KARPATI: Şi atunci am vrut să te sărut – dar în clipa aia nu ştiam încă. FATIMA: Ăsta-i Lomeier – hei! KARPATI: Te-am văzut – ai deschis robinetele.. FATIMA: Hei! KARPATI: Erai atât de – oare cum aş putea să descriu. FATIMA: Dispare în casa scărilor – s-a dus.

Pagina anterioară 30 / 67 Pagina următoare . la etajul şase. KARPATI: Doarme mai departe. FATIMA: E clar.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 KARPATI: Sună. De aia o şi cunosc. Nici măcar un centimetru. LOMEIER: Etajul doi. care în fiecare vineri seara îşi spală rufele în pivniţă. LOMEIER: Etajul întâi. KARPATI: A sunat. KARPATI: Precis e cineva jos la uşa de la intrare. FATIMA: Parcurg întreg şirul de sus în jos. LOMEIER: Tu n-ai priceput nimic. FATIMA: Doarme mai departe. absolut nimic -. În fiecare vineri la ora asta e-n pivniţă. Sub noi. fiindcă uşa apartamentului e în continuare deschisă. KALIL: Încerc să-mi bag degetele în crăpătura îngustă din uşa de siguranţă. cum de-mi trece acum prin cap chestia asta? KARPATI: Femeia care doarme pe canapea arată ca şi când ar fi o fiinţă necomplicată. dar ea nu se trezeşte. Astăzi e vineri. KALIL: Dar uşa nu cedează nici un centimetru. Sună lung. curioasă. stă Katja Hartinger. optimistă.

KARPATI: Ca şi când ar putea să fie frumos să fii împreună cu ea. KALIL: Mă proptesc cu spatele în peretele lateral lângă butoane şi încerc să forţez uşile interioare cu picioarele. LOMEIER: Etajul trei. FATIMA: Ei hai – Încep să stau de vorbă cu interfonul. cu toate că încă nu-mi răspunde nimeni.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 FATIMA: Katja nu deschide. iar femeia nu deschide uşa când nu e el acasă. KALIL: Dar nu cine ştie ce. FATIMA: Sau fac mâncare şi apoi se bagă împreună în cadă. În continuare am să încerc la familia Hinrichs la cinci. KALIL: Am alunecat. KALIL: Încă o dată. la început. Asta trebuie să fie acasă. când explorăm în oraş cafenele străine. duminica dimineaţa. KARPATI: Şi în faţa noastră stau ceştile cu café latte sau latte macchiato. FATIMA: Marion Richter de la patru îşi petrece în mod normal serile de vineri cum e şi asta de azi cu prietenul ei Andi în faţa televizorului. Dar bărbatul lucrează noaptea. Alo? Alo? Pagina anterioară 31 / 67 Pagina următoare . KALIL: Uşa începe să cedeze.

Toamnă târzie. LOMEIER: Etajul patru. Nu contează. Un mecanism o ţine încuiată. Ne oprim în mijlocul unui pod mic şi ne uităm împreună în râu. Nu-i acasă. şi nici prietenul ei nu e. baia. în dreapta bucătăria. KALIL: Uşa de siguranţă e deschisă. Ceva se sparge. FATIMA: Ia să mai sun o dată. Am patru sau cinci ani. FRANZISKA: În stânga camera copiilor. Deschide o dată. Prin fereastra micuţă din uşă pot să văd holul. Sau sunt într-adevăr în cadă. KARPATI: Dimineaţa târziu umblăm împreună pe străzi. în spate se află dormitorul părinţilor mei. KALIL: Lovesc cât pot de tare cu piciorul. Locuinţa părinţilor mei. Spre propria mea surpriză nu mă trezesc însă faţă-n faţă cu peretele gol al puţului liftului. Totul e deosebit. drept înainte se ajunge în sufragerie. Culoarea pereţilor în casa scărilor. Stau în faţa uşii metalice de la etajul cinci. Dar uşa nu se deschide. Lumină electrică. când eram mică. Deschide-te. Uşa de siguranţă cedează. LOMEIER: Nimic – cum spunea ea asta. Ce vară. KALIL: Să mai încerc odată. FRANZISKA: Mama mea în bucătărie. Pagina anterioară 32 / 67 Pagina următoare . FATIMA: Marion nu deschide.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 KALIL: Încă o dată.

Trosc. deşi precis că şi acolo locuiesc oameni. KALIL: Prin fereastră nu pot să văd scara. Probabil că uşa de la balcon e deschisă. FATIMA: Vocea de femeie îmi vorbeşte într-o limbă străină. pot să mă uit pe deasupra balustradei de la balconul bucătăriei.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 FATIMA: Eticheta soneriei de la etajul trei e goală. Alo. FRANZISKA: Dacă mă ridic pe vârfurile degetelor de la picioare. bună seara. Pagina anterioară 33 / 67 Pagina următoare . muzică. KALIL: Nu mă aude nimeni. o femeie. umblă oameni. am rămas încuiată pe dinafară şi. scuzaţi deranjul. Sună. Voci în fundal. Mai sun o dată. Printre blocuri circulă maşini. A pus la loc în furcă receptorul de la interfon. Alo? Eu. LOMEIER: Etajul cinci. Deosebit. Da? Întreabă o voce prin interfon.. Aştept. KALIL: Alo? LOMEIER: Sau: Totuşi n-ai crezut asta cu adevărat.. poate o petrecere. FATIMA: Pot chiar să aud de aici soneria de la etajul trei. dar se aude ca şi când cineva ar veni de jos. KARPATI: Totul are să fie nou şi altfel.

cu toate că numele lui a rămas lângă sonerie. KALIL: Alo? FATIMA: Alo? Am rămas încuiată pe dinafară. Suntem în Turcia. Pagina anterioară 34 / 67 Pagina următoare . Nu mai pot. şi totul miroase a iarbă. mult înainte. cum îmi povesteşte tata. FRANZISKA: Pe drumul de întoarcere ne oprim în Istanbul. În bazarul acoperit în care. KARPATI: Urmăresc liniile verticale ale buzelor ei. KARPATI: Sub pleoape. Pe plajă. Mama spune să o iau de mână. FRANZISKA: Am şase ani. Eu sunt un copil fericit. şi fiica lui l-ar fi găsit aşa. Iar un pix am la mine în buzunar. muzică. şi mă uit în sus la tavanul boltit şi la pantofii mei. La toamnă o să merg la şcoală. Cică ar fi murit.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 FATIMA: Alo? Întreabă un bărbat la interfon. În vara asta plecăm în vacanţă. FATIMA: Bărbatul de la etajul doi nu mai trăieşte acolo. Nisipul e atât de fierbinte. ne ducem la bazar. ochii ei se mişcă încoace şi-ncolo. şi acum aş vrea să – din nou voci. Habar n-am. LOMEIER: Etajul şase. KALIL: Cu o şurubelniţă. Visează. dar eu alerg mult înainte prin gangurile ramificate. aş putea să demontez mecanismul – sau cu un pix. există tot ce ţi-ai putea dori. că te arde la tălpi. ne ducem pe la moscheile care de departe arată ca nişte broaşte ţestoase. Părinţii mei au un birou de asigurări. pe urmă nimic. Aşa ceva n-am mai trăit. KALIL: Nimic. Mama mă unge pe spate.

atâta lucru pot să recunosc şi eu de aici. LOMEIER: Sunt sus. Doamna Mansur a spus că aş putea să mai trec o dată. FRANZISKA: Cineva îşi aşează mâna pe gura mea. dar familia Bremer nu-i acasă. stă o cămilă uriaşă. În faţa mea. în dreptul unei cafenele sau aşa ceva. Poate la cinematograf. Sau într-altă parte – prea multe posibilităţi nici nu sunt. Iarăşi văd tavanul boltit. FATIMA: La etajul întâi e întuneric. când te sărut. eu nu ştiu unde se află. dar nu se deschide. KARPATI: O sărut. KARPATI: Dar de ce nu te trezeşti. în mijlocul bazarului. Abia dacă mai pot să respir. KALIL: Mecanismul cedează. KARPATI: Buzele mele peste ale ei. mâna mea pentru o clipă în părul ei. FRANZISKA: În faţa prăvăliilor sunt aşezaţi bărbaţi şi beau ceai din nişte pahare mici. i-am pierdut. Pagina anterioară 35 / 67 Pagina următoare . Foşneşte.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 KARPATI: Vreau s-o sărut. LOMEIER: Merg de-a lungul holului spre 7 – 32. LOMEIER: Întregul coridor răsună ca un râu. Dar nu-mi mai văd pantofii. Părinţii mei nu mai sunt în spatele meu. la etajul şapte. stă scris la sonerie. Sună. FRANZISKA: Şi cineva mă duce de acolo. Bremer.

sărută-mă şi tu. Râsete îndepărtate. Am doisprezece. Habar n-am cine e. LOMEIER: Întregul culoar răsună ca un fluviu. mecanismul cedează şi încuietoarea uşii se desface. Fatima Mansur de la etajul şapte. Şi cu covrigei cu susan. servitoarea mea. Da? Întreabă o voce de femeie. KARPATI: Nu reuşesc să-i fac faţă. FATIMA: Sunt eu. îmi pare foarte rău că vă deranjez. KALIL: În sfârşit. Nu mai am şase ani. LOMEIER: Alo? E cineva aici? Doamnă Dehke? FATIMA: Interfonul foşneşte. Sună aproape ca cu ciripit de păsări. FATIMA: Cei de la parter se numesc Linhard. mă smulge din loc – se opinteşte cu toată puterea – ce anume e? LOMEIER: 7 – 32. îmi pune lângă pat o tavă cu ceai şi Ayran. Sunt aici. FRANZISKA: Zgomotul unei fântâni. LOMEIER: Nici un răspuns. Fatima. am rămas încuiată afară din greşeală. Ciudat – uşa apartamentului e deschisă. Este încă dimineaţă devreme. Apă. aţi putea cumva să-mi deschideţi uşa? KALIL: Am ieşit. KARPATI: E ceva ce trage de mine. Pagina anterioară 36 / 67 Pagina următoare .Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 KARPATI: Hai.

e doar înfăşurată într-un prosop – doarme.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 LOMEIER: Intru în apartament. dar şeicul mă iubeşte tandru ca pe o fiică. dar deodată îngenunchez lângă ea. Nu are aproape nimic pe ea. KALIL: Etajul şase. LOMEIER: Stau lângă ea. instalaţia de stropit funcţionează. Ea doarme. Cum stă ea întinsă aici – o peliculă umedă pe pielea ei. LOMEIER: Iat-o întinsă pe canapea. Sunt din nou înăuntru. De când am fost răpită la Istanbul trăiesc în harem la reşedinţa lui din oraşul Kinsh el Sar în deşert. E minunat de frumos. KALIL: O. şi-ncolo nu mai e nimeni aici. sunt neatinsă. Pagina anterioară 37 / 67 Pagina următoare . Doamnă Dehke? Pe măsuţa din faţa canapelei e o sticlă de coniac aproape goală. poate că visează. îi ating umerii goi. LOMEIER: Nu ştiu de ce. E extraordinar. KALIL: Alerg pe scări în sus spre apartamentul Fatimei – precis că ea m-a şi căutat deja. Umezeala urcă spre cerul albastru. LOMEIER: Doamnă Dehke? Ea nu se trezeşte. FRANZISKA: Sunt iubita şeicului Al Harad Barhadba. Privesc de la fereastra cu ornamente maure spre portocalii înfloriţi din curte. FATIMA: Alerg pe scări în sus înapoi spre locuinţa noastră. o privesc. ea respiră repede. Părul scurt şi blond e transpirat. Mulţumesc. Alo? FATIMA: Broasca zumzăie. Doamne.

ciudat. s-a întâmplat. şi ieri noapte în harem m-a blestemat în gura mare. Pagina anterioară 38 / 67 Pagina următoare . Nu se întâmplă nimic. Un vânt fierbinte mă învăluie şi în ochii mei arde nisipul.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 FRANZISKA: Astăzi e o zi deosebită. LOMEIER: Şi ea doarme mai departe. Cât e de când nu am mai pus mâna pe o femeie. KARPATI: În capul meu simt înţepătura mirosului de alcool. niciodată. Ce vrei. ce faci tu cu mine aici. n-am vrut să te sărut. FRANZISKA: Pentru asta. Eu mă ridic. FATIMA: Etajul întâi. Astăzi împlinesc douăzeci de ani. care e încă deschisă. vreau să plec de aici. copila blondă. la părinţii mei. dormi pur şi simplu mai departe pe canapeaua ta în apartamentul tău de trei camere de la etajul şapte. De ce nu te trezeşti? Dormi numai. vreau eu să strig la ea. afară din apartamentul 7 – 32. Nu mă mai gândesc niciodată la casa mea de odinioară. şi mai târziu. LOMEIER: Foşneşte atât de tare. FRANZISKA: Dar Kafra. încă mai simt buzele mele pe buzele ei. şeicul pe care aproape că l-aş putea numi tatăl meu. KALIL: Uşa apartamentului e deschisă. LOMEIER: Şi o sărut. o sărut. Alerg de-a lungul coridorului spre apartamentul Fatimei. de când nu am mai atins o femeie. KALIL: Etajul şapte. numărul 7 – 32. pornesc împiedicându-mă spre uşa apartamentului. are să mă dezvirgineze. şeicul a pus ca astăzi să i se taie capul. LOMEIER: Păşesc peste pragul uşii şi mă trezesc în lumina orbitoare. prima soţie a şeicului. e bolnavă de gelozie pe mine.

KARPATI: Jur împrejurul meu e sticlă. Miroase a alcool. capul ei îngrozitor mai strigă o dată spre mine: Fii blestemată. chiar şi lipsit de trup. până la orizont. FRANZISKA: Faceţi ceva. Unde mă aflu? FATIMA: Etajul doi. Stau într-un lichid. e sticla din care tocmai am băut. strigă şeicul. Alo? Închid uşa în urma mea. faceţi o dată ceva. până când într-o noapte ai să ajungi să fii ceea ce eşti în realitate. strigă femeile. KARPATI: Mă aflu într-o sticlă. LOMEIER: Jur împrejurul meu e nisip. Fatima? Nu răspunde nimeni. Nefericirea s-o aduci asupra fiecăruia care îţi sărută buzele. să te pierzi. Să te dizolvi.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 KARPATI: Cineva ţipă. Fatima? FRANZISKA: Dar. Pagina anterioară 39 / 67 Pagina următoare . de nimic n-ai să mai poţi să-ţi aduci aminte din ceea ce ai fost odată. Stau în coniac. KALIL: Trec în fugă prin holul apartamentului. Mă aflu într-o sticlă de coniac pe măsuţa de lângă canapea. Pe jos zace legătura de chei cu cămilă a Fatimei. KALIL: Intru în apartament. şi niciodată să nu mai vezi luna.

Alo? LOMEIER: Mă găsesc într-un deşert. Arşiţa e atât de uscată. Tăcere. KALIL: E frumoasă. inaccesibil de sus. KARPATI: Sunt minuscul. Pantofii mei lungi de un centimetru sunt leoarcă de coniac. KALIL: Alo? E cineva aici? FATIMA: Etajul trei. Ochii încă i se mai mişcă încoace şi-ncolo pe sub pleoape. Încă mai visează. cea pe care tocmai am sărutat-o. KALIL: Pe canapea în sufragerie e întinsă – ca întotdeauna. FRANZISKA: Ce coşmar. Este atâta lumină. toate la fel ca-ntotdeauna. KALIL: Nu are aproape nimic pe ea. şi doarme. Mă uit în jos la mine – încolo nu m-am schimbat – sandalele. halatul cenuşiu. că abia de pot să ţin ochii deschişi. FRANZISKA: Acum abia cum securea călăului desparte capul tăiat în două jumătăţi pe verticală. femeia care doarme pe canapea. mărit. KARPATI: Prin sticlă văd totul deformat. colocatara Fatimei. Deasupra mea. gâtul sticlei pe care am uitat să-l astup la loc. În deschizătura sticlei se prinde cu un sunet jos un curent de aer. când vin – Franziska. că nici un strop de sudoare nu-mi apare pe frunte. Pagina anterioară 40 / 67 Pagina următoare .Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 LOMEIER: Sus de tot deasupra mea stă soarele.

Unde mă aflu aici? Un bărbat străin stă lângă mine şi mă priveşte. cu toată seriozitatea. FATIMA: Etajul patru. uriaş. KARPATI: Cum de-am ajuns în sticla asta. FRANZISKA: Stau întinsă pe o canapea într-o cameră. Cum am ajuns aici? KALIL: Bună – pare derutată. Lângă ea stă. Pe ea se află o sticlă de coniac aproape goală. Nu am aproape nimic pe mine. FRANZISKA: Privirea mea goneşte prin cameră – în locul ferestrelor maure cu ornamente o fereastră cu calorifer şi perdea. Lângă mine o măsuţă. sau ai? KARPATI: Femeia s-a trezit. aşezat pe mocheta de culoarea nisipului. sunt înfăşurată numai într-un prosop. El stă lângă canapea. KALIL: E totu-n regulă? KARPATI: Şi cum mai ies eu vreodată de aici? Ajutor! LOMEIER: Doar nu ai de gând. bărbatul. Alo? Chiar nu mă vedeţi? Sunt aici! Pagina anterioară 41 / 67 Pagina următoare . FRANZISKA: Unde mă aflu? KALIL: Ea se trezeşte – bună. pe care nu i-am văzut niciodată în viaţă. dar nu mă aude. Gravuri şi postere pe pereţi. alături poliţe ieftine cu fotografii de oameni. Poate că a visat.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 KARPATI: Un bărbat a intrat în cameră. În faţă un televizor. Afară e noapte. să umbli toată ziua în halatul ăsta.

Deasupra aşezării de blocuri stă luna. LOMEIER: Fiindcă obiectul arată ridicol. FRANZISKA: Stau în faţa unei ferestre de bloc. FRANZISKA: Într-o casă ca asta am crescut eu. KALIL: E ciudată. şi mi se pare că sunt ani de când n-am mai văzut-o. LOMEIER: De ce nu? FRANZISKA: Nu reuşesc să scot nici un cuvânt. FRANZISKA: El zâmbeşte. la etajul şapte sau poate opt. Şi spune ceva despre un lift. Se întâmplă cumva să ştii unde s-a dus Fatima? Tocmai am rămas blocat în lift – la etajul cinci – dar am reuşit să ies.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 FATIMA: Etajul cinci. O Doamne. Deocamdată ar fi mai bine să nu-l foloseşti. Eşti ridicol. KARPATI: Ea priveşte afară. Uşa apartamentului era deschisă. KARPATI: Ea se ridică. şi se duce la fereastră. are grijă ca prosopul să o acopere. KALIL: Ea nu vorbeşte. Eu sunt Kalil – prietenul Fatimei. Pagina anterioară 42 / 67 Pagina următoare . Într-o casă ca asta mi-am petrecut primii ani ai copilăriei. Alo?! Chiar nu m-auziţi? KALIL: Ea se ridică şi se duce la fereastră.

KARPATI: Ea aleargă la el. umblă vântul. urlând. Sunt pe cale să mă dizolv. KALIL: Deodată mi se aruncă în braţe. FRANZISKA: E ca şi când m-aş dizolva. Ajută-mă. FRANZISKA: Am nevoie de ajutor. KARPATI: Un sunet gol în gâtul sticlei. nu mă lăsa singură în coşmarul ăsta. FRANZISKA: Te rog – salvează-mă. KALIL: Ce? FRANZISKA: Nu te cunosc. Şeicul Al Harad Barhadba are să te răsplătească din plin. dar nu fugi. LOMEIER: Peste coama ascuţită a dunelor. LOMEIER: Astea-s amintiri care te fac să strângi pumnii. incineratorul de gunoi şi motoarele liftului. LOMEIER: Eşti caraghios. Ăsta e blestemul soţiei şeicului – scoate-mă de aici. du-mă înapoi în oraşul Kinsh el Sar în deşert.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 FATIMA: Etajul şase. Şi mă faci şi pe mine să par caraghioasă. LOMEIER: Şi când te gândeşti cât de mândru fusesem să-i arăt totul: instalaţia de încălzire şi instalaţia de ventilaţie. Pagina anterioară 43 / 67 Pagina următoare .

FRANZISKA: Nu pleca. KALIL: Termină! KARPATI: Şi nu-i mai dă drumul. KALIL: Vreau să mă smulg din strânsoare.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă KARPATI: Ea se agaţă de el. Pagina anterioară 44 / 67 Editura LiterNet 2004 Pagina următoare . KARPATI: Prosopul îi alunecă de la subsuori. FATIMA: Merg de-a lungul coridorului spre apartamentul nostru. KARPATI: E goală. KALIL: Ce ai? E goală şi se ţine strâns de mine. KARPATI: El vrea să se smulgă din strânsoare. KALIL: Lasă-mă. te rog. Am ajuns sus. FRANZISKA: Rămâi aici. FATIMA: Etajul şapte. FRANZISKA: Nu.

Dar aud glasuri în apartament. KARPATI: Sună. LOMEIER: Sau aveai cumva de gând să-ţi petreci toată viaţa aşa? Eu nu. KALIL: Sună. KALIL: Încerc să ajung la uşă. Sună.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă KALIL: Termină. ea îşi apasă buzele peste ale lui. KARPATI: Preţ de o clipă. FATIMA: Cum se face că uşa este încuiată acum? Apăs pe sonerie. FRANZISKA: Te rog. FATIMA: Uşa apartamentul e închisă. FRANZISKA: Nu fugi. FATIMA: Nu se întâmplă nimic. FRANZISKA: Sună ceva. KALIL: Dă-mi drumul! Pagina anterioară 45 / 67 Editura LiterNet 2004 Pagina următoare . Dar eu o lăsasem deschisă. KALIL: M-a sărutat – nu ştiu cum de s-a putut întâmpla una ca asta.

FRANZISKA: Femeia îmi pare cunoscută. Pornesc într-acolo. FATIMA: Uşa se deschide. KALIL: În faţa mea se află Fatima. Aleargă la uşă. e goală. FATIMA: Porcule. ea în spatele lui – nu mai pot să-i văd. Franziska. care continuă să se ţină de mine strâns. Pagina anterioară 46 / 67 Pagina următoare . FRANZISKA: În faţa uşii stă o femeie. KALIL: Nu. KALIL: Nu ştiu ce să spun. FATIMA: Porc ordinar ce eşti. FATIMA: Franziska. KALIL: Nu. spusese ea. LOMEIER: Pe coama unei dune de nisip în faţa mea apare silueta vibrând în arşiţă a unui cort de beduini. Fiindcă faci totul pe dos.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 FRANZISKA: Nu! KARPATI: El se smulge. În spatele meu stă Franziska. nu. FATIMA: În faţa mea stă Kalil – în spatele lui. goală.

Te omor. KARPATI: Femeia vine înapoi. Picioarele mi se afundă în nisip. FATIMA: El o rupe la fugă. Pagina anterioară 47 / 67 Pagina următoare . FRANZISKA: Femeia trece în goană pe lângă noi. te rog. KARPATI: O femeie dă buzna înăuntru şi dispare în bucătărie. de-abia pot să înaintez. KALIL: Ea vine înapoi. FATIMA: Un cuţit – am să-l înjunghii. LOMEIER: Duna e atât de abruptă. KALIL: Ea trece pe lângă mine în goană. cad. KALIL: Fatima. mă ridic şi alerg mai departe spre cort. LOMEIER: Fiindcă întotdeauna faci totul pe dos.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 FRANZISKA: Rămâi cu mine. Am nevoie de un cuţit. FATIMA: El se holbează la mine cu ochii măriţi. KALIL: Ea vrea să mă omoare. În mână are un cuţit.

LOMEIER: Sunt aproape sus. Apartamentul e gol. Ajutor! FATIMA: Te omor. dinadins m-ai atras afară din apartament. KALIL: Ele mă urmăresc. la o distanţă de cincisprezece metri. FATIMA: Imediat are să ajungă în casa scărilor. KALIL: Eu profit de avansul pe care l-am luat. Sunt singur.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 FRANZISKA: El o rupe la fugă. Foşneşte. Acum ele sunt în capul scărilor. FRANZISKA: Ce fel de casă e asta. Eu alerg pe scări în jos. În faţa mea. alerg pe coridor în jos. în care sunt acum? KARPATI: Nu mai vine nimeni. FATIMA: Stai pe loc. poate. FATIMA: Franziska vine după mine – în pielea goală. Pagina anterioară 48 / 67 Pagina următoare . văd cortul. ca s-o fuţi în somn pe colocatara mea! FRANZISKA: Eu alerg în urma lor. LOMEIER: Alo? E cineva aici? Vântul şuieră. se încurcă în cort. KALIL: Etajul şase. Femeia strigă. Urlă. KALIL: Ea fuge după mine.

Prosopul ei pe jos. Intră aici. E singură. LOMEIER: O femeie trage dinăuntru pânza de la intrarea în cort şi mă roagă să intru. Şi în timpul ăsta se descheie la bluză.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 KARPATI: Curbat. Televizorul. A dispărut. Mocheta de culoarea nisipului. Vino. Canapeaua. Nu mai pot. Tocmai voiam să-mi atârn rufele la uscat. Apoi se întoarce şi se apleacă peste un suport pentru rufe. spune ea. Ochii mei trebuie mai întâi să se obişnuiască cu întunericul brusc. în faţa mea. prin sticlă. În mijlocul cortului stă femeia. KALIL: Departe în spate la capătul culoarului se deschide uşa unui apartament. FATIMA: Etajul şase. LOMEIER: Intru în cortul de beduini. FRANZISKA: Mai încet. Pagina anterioară 49 / 67 Pagina următoare . În faţa mea stă o femeie tânără. Pe eticheta soneriei de lângă uşă stă scris Hartinger. aud spunând o voce de femeie. KALIL: Închid uşa în urma mea şi trag adânc aer în piept. ca şi când ar fi chiar lângă mine. Unde s-o fi dus – se ascunde pe undeva porcul. FRANZISKA: A dispărut. cantul mesei. KALIL: Numărul 6 – 32. KARPATI: Sunt singur într-o sticlă într-un apartament care arată ca mii de alte apartamente. KALIL: Eu alerg de-a lungul culoarului până la apartamentul acela. Caloriferele. Rafturile ieftine pentru cărţi. Uşa este deschisă.

Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 LOMEIER: Femeia arată înfricoşător. zice ea. Singur. KARPATI: Dincolo de peretele de sticlă trec chipurile femeilor cărora. Ce altceva să fac. Şi în doi. Dar cât de mult s-au schimbat. FRANZISKA: Aşteaptă. Femeia se întoarce tăcută. KARPATI: Cunosc toate astea: camera. FRANZISKA: Dar. Ce vârstă au ele acum. Eu o urmez. Pagina anterioară 50 / 67 Pagina următoare . printre mobile la fel ca astea de aici. Eu însumi am locuit odată aşa. FRANZISKA: Bărbatul a dispărut. le-am stat cândva aproape. KALIL: Vino. S-a terminat. FATIMA: Pentru mine s-a terminat. Mi se face frig. FATIMA: Kalil e de negăsit. FATIMA: Lasă. O cicatrice lată şi violetă îi traversează tot gâtul şi o a doua cicatrice îi împarte faţa în două vertical din creştet peste nas până la bărbie. FATIMA: Ţine-ţi fleanca. Mă întorc. KALIL: Vino încoace. Cum arată ele astăzi la fel ca atunci mamele lor. mobila.

Care apă? Apa pe care ai căutat-o toată ziua – doar din cauza asta te afli aici. generozitatea. de care făceam întotdeauna atâta haz. Apa? Da. asta e apa. noile începuturi. nopţile petrecute împreună în parcuri. poate. ci poate chiar şi mai rău decât fusese vreodată până atunci. KARPATI: Ăsta e iadul: Că te gândeşti. sau ăla cu baia aia ciudată. KALIL: Dar n-am încotro. spune femeia cu cicatrice. tu ştii foarte bine. primele sărutări. Cât de inexorabil ne transformăm în ceea ce suntem la urmă – În faţa ochilor mei se face întuneric. Îmi trec prin cap toate speranţele. FATIMA: Alerg de-a lungul coridorului spre apartamentul nostru. acordul. FATIMA: Etajul şapte.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 KARPATI: Cu pumnul strâns lovesc în peretele de sticlă. totul are să fie bine. care apoi într-o zi se dizolvă. cel puţin de data asta. LOMEIER: Ce bine că ai venit. Nu se întâmplă nimic. nu se schimbă nimic. pe terase şi balcoane. se duce. Pagina anterioară 51 / 67 Pagina următoare . deşi fiecare contase atât de ferm pe celălalt – în apartamente ca acesta. spune ea. sau în apartamente precum acela de atunci. şi pe urmă nu se întâmplă aşa. care se citeau odată pe feţe. sau ca al meu. LOMEIER: Ce foşneşte aici atât de tare? Vântul să fie? Nu. KALIL: Nu vreau. lucrurile comune. cu dulapul lui zidit în perete în care puteai intra în picioare.

LOMEIER: Apa te-a adus aici şi te poartă acum la mireasa ta. Ia-ţi ceva pe tine. deschise. Cară-te. ţâşneşte din nisipul deşertului o fântână de apă care urcă până la douăzeci de metri spre cer. Ce te interesează pe tine? Pune-ţi o dată ceva pe tine. alerg la mine în cameră. alături. FATIMA: Niciodată. îmi iau valizele şi încep să împachetez. în cazul în care ai uitat: Dulapul tău de haine e cu o uşă mai încolo. Pagina anterioară 52 / 67 Pagina următoare . spune ea. FRANZISKA: Voiam doar să te întreb – poate aş putea să vin cu tine. aproape că ţipă. În spatele meu. FRANZISKA: Unde vrei să pleci? FATIMA: Unde vreau să plec? Franziska stă în faţa camerei mele în pielea goală. şi îşi strâmbă dispreţuitor gura împărţită în patru. în dreptul intrării în cort. o aud strigând pe femeia cu cicatrice.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 Apa care dispare la etajul şapte? Exact. Apa! KALIL: Geme atât de tare. Şi. LOMEIER: Cortul şi chiar şi femeia se dizolvă şi se transformă în aer sub ochii mei – ce-a vrut să spună cu asta? Care mireasă – nici un răspuns. FATIMA: Sunt din nou în apartament. cu bine! KALIL: Ea ţipă şi aproape că răstoarnă suportul pentru rufe.

Franziska. Aici am mai fost cândva. tot. fustele. FATIMA: Ea pleacă. Mă gândesc cum m-a înşelat el cu vecina mea de apartament. Dar eu n-am idee cum am ajuns odată aici. şi asta e colocatara mea. Stau rezemat de balustrada unei bac pe Bosfor. arată absolut neschimbată. LOMEIER: Deşertul se transformă în fluviu. Aşa cum fac toţi ceilalţi cu cururile lor şi cu dulapurile lor. FATIMA: Într-o zi stăteam în faţa uşii de jos de la intrare. se răsuceşte sub mine. În faţa mea se află minaretele Istanbulului. Eu îmi împachetez lucrurile. Acum douăzeci şi patru de ani. care arată ca Helga. Lângă mine în dreapta stă o femeie. tricourile şi aşa mai departe. doar că peste faţa ei trece o cicatrice lată verticală din creştet peste nas până la bărbie. aveam o cheie în mână şi ştiam: acum locuiesc aici. Îţi mai aduci aminte? Mă întreabă o voce de femeie. asta e uşa liftului. În luna noastră de miere. aşa ajungi la etajul şapte. uite mocheta de culoarea nisipului şi televizorul şi rafturile ieftine pentru cărţi. cea care doarme tot timpul şi care seara nu mai ştie ce s-a întâmplat dimineaţa. FATIMA: Smulg lucrurile din dulap. KALIL: Ea se cabrează. ea poartă aceleaşi haine ca atunci. pe care odată trebuie că le-am despachetat aici şi le-am pus în dulap. prima mea soţie. pulovărele.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 LOMEIER: Deşertul se umple cu apă. Lucrurile mele. nu-mi mai aduc aminte. LOMEIER: Deşertul se transformă în râu. într-o strâmtoare marină. Aici e cutia de scrisori. pantalonii. FATIMA: În timpul ăsta mă gândesc la Kalil. FRANZISKA: Cine poate să fi fost bărbatul care a fost mai devreme aici? Pagina anterioară 53 / 67 Pagina următoare .

de ce mă urmăreşti – lasă-mă! KALIL: Mă smulg de pe ea. că m-am gândit: toată viaţa mea vreau s-o împart cu el. Poate că de fapt în seara aceea aveai de gând să faci cu totul altceva şi nu ai recunoscut asta niciodată pe urmă. Nu te aşteptai ca la ora aceea să te mai sune cineva. vara. tu nu eşti aici. strig eu. FATIMA: E atât de sufocant. pe balcon. pe balconul bucătăriei de la etajul şapte. LOMEIER: Îţi mai aduci aminte cum ai venit la mine atunci – din cauza avariei la apă în apartamentul meu de la etajul şapte. şi mi-ai părut deodată atât de frumos – atât de puternic şi totodată atât de neizbăvit. În fond. Era în plină noapte. Sau cum au sărutat pentru prima dată. pe el. cu mânecile suflecate – halatul nu-l aveai încă pe atunci. întoarce-te. cum a fost. Să-şi aducă aminte cum s-au cunoscut. LOMEIER: N-ai cum să te afli aici. eu mă împleticesc spre uşă. Mă duc la fereastră.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 KALIL: Trebuie să se termine povestea asta. luna plină stătea luminoasă deasupra acoperişurilor cartierului proaspăt construit. era o inundaţie în toată regula. pe el vreau să-l am. Atunci te-am sărutat pentru prima oară – la lună plină. FRANZISKA: În şifonier se află articole de îmbrăcăminte. aveai deja situaţia sub control. când ne-am cunoscut. Pagina anterioară 54 / 67 Pagina următoare . şi tu stăteai acolo. strigă ea. Mai ştii? Voiai să fumezi şi erai pe balconul de la bucătărie. FRANZISKA: În camera în care m-a trimis femeia e un şifonier. FRANZISKA: Deschid şifonierul. strigă ea. KALIL: Nu te opri. pe nimeni altul. Oamenilor le place să facă asta. ce curgea acolo de sus. care-mi par cunoscute.

KALIL: Fug pe culoar în jos şi apoi aproape că mă prăbuşesc pe scări în jos.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 LOMEIER: Dar ce fac. LOMEIER: Trebuie să ştiţi. o fustă. În spate de tot. Urletul umple toate etajele. amintirea mea devine din ce în ce mai clară: sunt o asistentă tehnico-medicală. în capătul culoarului. dar comozi – toate par să mi se potrivească. FRANZISKA: Astea sunt hainele unei laborante. Cu fiicele noastre. FRANZISKA: Cu fiecare lucru pe care-l îmbrac. ale unei ATM. pe care le-am pierdut atunci. FRANZISKA: O bluză. KALIL: Nu te opri. îmi pierd minţile. Un strigăt ca strigătul unui lup sau al unei lupoaice. şi pe urmă râde – şi pe urmă se dizolvă – exact ca adineaori. spune lângă mine în stânga o femeie. spune ea – numai că nu vreau să mă înşeli – lasă-mă. în amândoi ochii. Lucrez într-un laborator. adânc. ea începe să scoată un urlet ca de lup. şi bărbatul de lângă ea aprobă din cap. Dar ea nu face decât să spună încet oo. pe care-l port întotdeauna la mine în buzunarul de la piept al halatului. îi înfig creionul de tensiune. pantofi înguşti. FATIMA: Am terminat de împachetat. strigă ea – şi când deschid uşa apartamentului. lovesc iar şi iar. FATIMA: Cea care strigă aici e o femeie. în fiecare zi de la opt şi jumătate până la ora şaptesprezece. Pagina anterioară 55 / 67 Pagina următoare . FATIMA: Prin cartier se aude un urlet în noapte. KALIL: Etajul cinci. acum douăzeci şi patru de ani. noi am mai fost o dată aici. se deschide uşa unui apartament.

te aştept deja. Dar iau şi cuţitul cu mine. spune femeia. Cea mai mare parte din treabă o fac aparatele. În uşă stă ea. FATIMA: Asta-i tot. FRANZISKA: Sarcina mea principală e să analizez probe de sânge. KALIL: Hinrichs scrie pe eticheta soneriei. FRANZISKA: Şi femeia de adineaori era Fatima. aici. KALIL: Bună. FATIMA: Mai mult n-am să iau cu mine. spune femeia – doamna Hinrichs. Probabil că se apropie de patruzeci de ani. unde e? De ce stau aici pe jumătate îmbrăcată în faţa şifonierului? Fatima? KALIL: Dedesubt nu are nimic. aud spunând o voce de femeie. în Istanbul. ca şi când nici n-ar fi existat vreodată. LOMEIER: Am pierdut-o. de atunci n-am mai văzut-o niciodată şi nici n-am mai auzit de ea.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 KALIL: Intră. FATIMA: Plec. care-i ţine capotul. Şi scutură din cap. în bazar. dar alerg totuşi pe coridor spre apartamentul acela. Nu vreau să fac asta. în caz că m-aş mai întâlni pe scări cu porcul de Kalil. Uşa este deschisă. Pagina anterioară 56 / 67 Pagina următoare . acum douăzeci şi patru de ani – o copilă blondă. cu care locuiesc aici de atâţia ani. KALIL: Şi în timpul ăsta îşi desface cordonul. nu ştiu exact de câţi. de parcă ar sta chiar lângă mine.

Stau la fereastra unui apartament într-un bloc ca al meu. FATIMA: Habar nu am unde mă duc. canapeaua e goală. care mi-a căzut din mână când am venit acasă cu cumpărăturile. câte lucruri nu ne-am fi putut permite niciodată. Am mai fost o dată aici. FATIMA: Pe podea în faţa uşii apartamentul mai zace încă legătura mea de chei cu brelocul cu cămilă. de aer şi de o tărie şi de o ţigară. am nevoie de aer.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 LOMEIER: Bărbatul de lângă femeia de lângă parapet spune: Dar poate că a fost şi mai bine aşa. Toate călătoriile. Şi pe urmă îmi întinde cartea lui de vizită: Helmut Dehke. LOMEIER: Parapetul bacului se află în dreptul unui cartier de blocuri. pe asta o iau cu mine. Sunt ud leoarcă de coniac. KARPATI: Îmi vin în fire. Încă se mai aude urletul ăsta prin tot blocul. agent de asigurări. mi-e cunoscut aerul ăsta înecăcios. Ia gândeşte-te câţi bani ne-ar fi costat copilul în toţi anii ăştia. mă lovesc cu capul de peretele sticlei şi abia de mai am aer – cineva duce sticla. FATIMA: Oare să-mi iau rămas bun de la Franziska? LOMEIER: Soarele dispare după Cornul de aur şi Süleymanie. e întuneric. Pagina anterioară 57 / 67 Pagina următoare . Habar n-am de ce ţin toate cheile alea – de parcă ar fi pentru o întreagă reşedinţă. FATIMA: La ce bun? Închid uşa în urma mea şi alerg de-a lungul coridorului. numai şcoala şi studiile. dar aici pe micuţa masă de lângă canapea e sticla de coniac aproape goală. KALIL: Ea geme atât de tare.

Stau pe balconul de la bucătărie. holul şi podeaua linoleul din bucătărie. FRANZISKA: Unde-i Fatima? KALIL: Nu se poate să fac asta.. KARPATI: .pragul balconului. LOMEIER: . LOMEIER: Iată şi sacoşele cu cumpărături de adineaori.... LOMEIER: Am nevoie de o înghiţitură.. KARPATI: O Doamne. Pagina anterioară 58 / 67 Pagina următoare ... Un urlet straniu trece prin întreg blocul – ce-ar putea fi? Şi unde mă aflam puţin mai devreme? Abia acum observ că încă mai ţin în mână cartea de vizită a bărbatului de pe bac: Helmut Dehke.. Vine cineva. KARPATI: Cineva mă ţine pe mine şi sticla peste balustrada balconului de la bucătărie. KARPATI: Podeaua goneşte pe sub mine – mocheta de culoarea nisipului. KALIL: Sau. agent de asigurări. Ţigară.. sau mai bine nu.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 LOMEIER: Mă grăbesc spre balconul de la bucătărie.. beton. LOMEIER: Sub ochii mei se află întreg cartierul.

Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 FATIMA: Când ajung la scară. dar eu o împing la o parte. LOMEIER: Asta-i Dehke. administratorul. nu-i aşa? Ce tare străluceşte luna. nouă şi zece. mă mai uit o dată pe culoar înapoi: În pereţi lucrează metalul conductelor – poate că acum a revenit apa la etajele opt. Ea încearcă disperată să mă reţină. Cu fiecare treaptă. urletul creşte. Fumează. FATIMA: Cobor scările în fugă. KALIL: Nu vreau să fac asta. Pagina anterioară 59 / 67 Pagina următoare . În genunchi. FRANZISKA: Ah. FRANZISKA: Pe balconul de la bucătărie stă cineva. de care mă desparte doar fundul de sticlă al sticlei. strigă la mine: Ce faci tu cu mine? KARPATI: Sub mine felinarele. LOMEIER: Ea vine şi se opreşte lângă mine. KALIL: Trebuie să plec de aici. autobuzele parcate şi staţia de autobus. esplanada din faţa blocului. KARPATI: Sub mine golul celor şapte etaje. KARPATI: Auziţi-mă o dată! LOMEIER: Care va să zică v-aţi trezit. care precis că din cauza presiunii la apă mai e aici. FRANZISKA: Frumoasă seară. ăsta-i Lomeier.

FRANZISKA: Şi? KALIL: Reuşesc să ajung la uşa apartamentului. LOMEIER: Şi ce? FRANZISKA: Aţi aflat ceva? LOMEIER: Ce să aflu? KALIL: Pe coridor înapoi spre scară. Ea rămâne în urmă şi urlă ca un lup. FRANZISKA: Vreau să spun. LOMEIER: A. dacă aţi aflat deja unde dispare apa la etajul şapte. da.. Pot să-i aud cum râd..Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă FRANZISKA: Eu – deci eu am – ştiu şi eu – sunteţi de mult aici? LOMEIER: Cred că de câteva minute. Pagina anterioară 60 / 67 Editura LiterNet 2004 Pagina următoare . asta – da. FRANZISKA: Da? LOMEIER: Da. KARPATI: În cercul de lumină al unui felinar câţiva tineri care fumează.

FRANZISKA: Fumând. stă rezemat de balustrada balconului de la bucătărie şi priveşte cartierul în noapte. KALIL: Alerg pe scări în jos. rezemată de balustrada balconului de la bucătărie şi priveşte cartierul în bătaia lunii. KALIL: Etajul patru. Nu pare să fi observat că am sărutat-o. FRANZISKA: Am avut un vis ciudat. Nici un foşnet. arde lumina. LOMEIER: Chiar aţi dormit adânc. FRANZISKA: Da – am visat că un bărbat m–a sărutat în somn şi că imediat după aia a dispărut – unde. Pagina anterioară 61 / 67 Pagina următoare . LOMEIER: Ea stă lângă mine. de parcă ar fi chiar lângă mine. nu ştiu – într-un cort de beduini sau într-o sticlă ca ăsta de aici. La ferestrele nenumăratelor apartamente. nu glumă. se deschide uşa unui apartament. KALIL: Vino la mine. nu-mai mai aduc aminte. Sună aproape la fel ca vântul în deşert. În mână ţine sticla de coniac aproape goală din sufragerie. FRANZISKA: Da. în spatele perdelelor. da. Acum e pretutindeni. În fund de tot. e aproape ca şi când vântul s-ar fi poticnit în gâtul sticlei. la capătul culoarului. dar nu e asta. îmi spune la ureche o voce de femeie. LOMEIER: Da? E o noapte caldă. Numai urletul. Urletul devine din ce în ce mai puternic. KARPATI: Un urlet străbate noaptea. Ce-i asta? Rămân pe loc.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 FATIMA: Etajul şase.

spune femeie care stă în faţa mea în hol.. vă rog să mă scuzaţi că m-am servit aşa. KALIL: Bună. atunci măcar să. pur şi simplu. Dacă acum mă lasă să cad. FRANZISKA: Nu.. KALIL: N-am încotro – intru în apartament. stă scris pe eticheta soneriei. FATIMA: Etajul cinci. dar mă duc totuşi pe coridor până la uşa deschisă. Eu sunt Marion. E drăguţă. De ce-i povestesc lui toate astea? KALIL: Hai.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 KALIL: Nu vreau s-o fac. dacă tot mai trebuie să lucraţi la ora asta. nu voiam absolut nimic. LOMEIER: Ea stă lângă mine şi-mi aruncă din când în când o privire nesigură. Pagina anterioară 62 / 67 Pagina următoare . dacă sticla îi alunecă acum din mână. LOMEIER: De sticla de coniac pe care o ţineam în mână uitasem complet. să mergem în bucătărie. KALIL: Marion Richter. vă rog. Ah. KARPATI: El se joacă nervos cu sticla din mâna lui. Sau vrei mai întâi să gătim ceva? FRANZISKA: Şi pe urmă totul s-a umplut de apă şi în faţa mea în sufragerie stătea un bărbat. Tocmai voiam să mă bag în cadă. Sau preferi să ne uităm la televizor? Prietenul meu Andi nu a venit în seara asta.. nu.. mă prăbuşesc în gol şapte etaje şi mor. LOMEIER: De fapt. ale cărui buze le-am atins întâmplător dar a fugit. dar.

mă descurc. KARPATI: Hei! FRANZISKA: Staţi puţin să vă ajut.. am să ţin eu sticla în timpul ăsta. FRANZISKA: V-ar deranja cumva să vă scoateţi puţin halatul? LOMEIER: Eu – nu. Îmi scot halatul şi cu ocazia asta ascund cartea de vizită în buzunarul exterior. nu.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 KARPATI: Nu vreau să mor. Pagina anterioară 63 / 67 Pagina următoare . de ce.. KARPATI: Vă rog. FATIMA: Cobor mai departe pe scări. LOMEIER: Vă rog. FATIMA: Etajul patru. De ce nu mi-a mai sărit în ochi lucrul ăsta până acum. absolut deloc. Cum aş putea să-i explic asta. Numai halatul deranjează un pic. FRANZISKA: Tipul arată bine. vă deranjează? FRANZISKA: Voiam doar o secundă să. LOMEIER: Nu. KALIL: În dreptul frigiderului femeia începe să se dezbrace.

Mă întorc şi pornesc din nou pe scări în sus. LOMEIER: Aşa. E puternic şi atât de.. FRANZISKA: Probabil că aveaţi cu totul alte planuri în seara asta. FRANZISKA: De neizbăvit. Pagina anterioară 64 / 67 Pagina următoare . Cum de nu mă vedeţi? FATIMA: Etajul patru. FRANZISKA: Puteţi să recunoaşteţi liniştit.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 KARPATI: El pune sticla pe balustrada îngustă şi-şi scoate halatul. LOMEIER: Vreţi să spuneţi că aş mai fi ieşit cumva în oraş astă seară – în nici un caz. Aş vrea să-l sărut. decât să căutaţi o spărtură în instalaţia de apă. Ce-i asta? O iau la fugă pe culoar. LOMEIER: Îmi place de ea. FRANZISKA: Voiam doar să văd cum arătaţi fără halat. sunt un om mort.. Dacă unul din ei ar atinge sticla acum.. FATIMA: Ceva nu e în regulă. nu vă întreb nici cu cine. KALIL: Ea geme. El râde.. LOMEIER: Ea zâmbeşte. KARPATI: Îmi apăs obrazul de sticlă.

KARPATI: Sticla se răstoarnă peste balustradă şi cade în gol. În acelaşi timp ea face o mişcare spre el.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 LOMEIER: Dacă m-ar săruta acum. LOMEIER: Ea face o mişcare spre mine. FATIMA: Intru în apartament. Ei nu mă observă. Ea geme. FRANZISKA: Cotul meu atinge din greşeală sticla de coniac. Eu cad în gol şapte etaje. KARPATI: El se întoarce spre ea. FATIMA: Uşa lui Marion Richter de la 4 – 32 e doar întredeschisă. Din bucătărie se aud zgomote. Sticla se răstoarnă. KARPATI: Etajul şase. FATIMA: Acum sunt în holul locuinţei străine. Şi el. KALIL: Ea geme atât de tare. FATIMA: Acum stau în bucătăria locuinţei străine. Cad. Pe balcon. Ea e goală. În faţa mea Kalil şi Marion Richter lângă frigider. Sticla cade în gol şapte etaje. Pagina anterioară 65 / 67 Pagina următoare . o femeie care urlă la lună. Asfaltul goneşte spre mine. În acelaşi timp. De ce? FRANZISKA: Se întoarce spre mine. totul se întâmplă foarte încet. Aceeaşi garnitură de bucătărie ca-n locuinţa Franziskăi.

KARPATI: Etajul cinci. KALIL: Ce-i asta? Pagina anterioară 66 / 67 Pagina următoare . FRANZISKA: Eu îmi pun mâinile prudentă pe pieptul lui. O femeie bagă cuţitul într-un bărbat. Ei nu mă văd. KARPATI: Etajul patru. Ce-i asta? Are sânge pe faţă. FATIMA: Stau în spatele lor. Muzică. FRANZISKA: Sunt foarte aproape de el. Luminile la ferestre se transforme în dâre. Un chef. Pe balcon o femeie care urlă la lună. LOMEIER: Ea mă sărută. KALIL: Un ceas de bucătărie ticăie. Pe uşa frigiderului sunt lipiţi magneţi coloraţi. KALIL: Ea ţipă. Pe geamul ferestrei e sânge.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă Editura LiterNet 2004 LOMEIER: Ea stă foarte aproape în faţa mea. FRANZISKA: El mă sărută. LOMEIER: Aproape că n-am curaj să respir. FATIMA: Eu îi înfig cuţitul în spate. KARPATI: Etajul trei.

FRANZISKA: Ne sărutăm. Pentru prima oară. KARPATI: Etajul întâi. Închid ochii. Karpati ţipă. O sticlă cade din cerul scenei pe scenă şi se sparge. Sunt mort.Roland Schimmelpfennig – Noapte arabă FRANZISKA: Ăsta e primul sărut din viaţa mea. LOMEIER: Ne sărutăm. KARPATI: Etajul doi. O strâng cât pot eu de tare. Kalil ţipă. Editura LiterNet 2004 SFÂRŞIT Pagina anterioară 67 / 67 Pagina următoare . Întuneric. şi cu toate aste simt lumina lunii.