Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României GÎRLAŞU-DIMITRIU, ODETTE Empatia în psihoterapie / Odette Gîrlaşu-Dimitriu, Bucureşti: Editura

Victor, 2004 Bibliogr. ISBN 973-8128-58-7 316.647:615.851

ISBN 973-8128-58-7

ODETTE GÎRLAŞU-DIMITRIU

EMPATIA ÎN PSIHOTERAPIE

EDITURA VICTOR
Bucureşti, 2004

Toate drepturile asupra prezentei ediţii aparţin EDITURII VICTOR ©. Odette Gîrlaşu-Dimitriu, 2004

Cuvânt înainte
Ca arhitectură generală, lucrarea de faţă se compune din două părţi: prima, sub titulatura Probleme generale ale empatiei, a fost destinată să facă o inspectare selectivă a problematicii din acest domeniu, sub titlul următoarelor capitole: conceptualizări ale empatiei, raportul empatiei cu psihoterapia şi modalităţi de antrenare a disponibilităţilor de comunicare ale viitorilor psihoterapeuţi. Cea de-a doua parte este, în principiu, proiectată ca cercetare experimentală, având drept subiect predilect personalitatea psihoterapeutului de orientare comportamentală. Curând am constatat că această temă a personalităţii psihoterapeutului constituie un câmp cu implicaţii de mare întindere, astfel că neam restrâns obiectivul principal, cum era şi normal, la studiul relaţiei psihoterapeutice, cu o atenţie specială pentru competenţa psihoterapeutică. In structura modelului nostru de investigaţie, locul principal îl ocupă probele de cercetare a empatiei - cea de empatie emoţională a lui A. Mehrabian şi N. Epstein (Q.M.E.E.) şi cea de empatie prédictive propusă de R. F. Dymond. S-a rezervat un spaţiu amplu cercetării empatiei cognitive, propunându-ne să scoatem în relief existenţa unei aptitudini specifice a competenţei psihoterapeutului - predictivitatea empatică. în câteva cuvinte, esenţa acestei disponibilităţi particulare rezidă în competenţa cu care psihoterapeutul ajunge să cunoască cerinţele pacientului, să proiecteze direcţiile programului terapeutic şi să anticipeze rezultatele benefice cele mai probabile ale tratamentului. Dintru început, am recurs la conceptualizarea celor patru ipostaze pe care este construită proba Dymond („Eu despre mine", „Eu despre partenerul meu în relaţia terapeutică", „ Cum cred eu că mă vede partenerul meu pe mine", „Cum cred

eu că se vede partenerul meu pe sine"), în plus. am valorificat alte două posibilităţi pe care le oferă această metodă şi anume, încercarea de a obţine un corolar al datelor statistice, prin abordarea calitativă a diferenţelor de conduită empatică între psihoterapeut şi pacient. Astfel, am adoptat două modalităţi de analiză: prima, cu caracter descriptiv (prin intermediul unor trăsături-criterii), a doua cu caracter integrativ (prin intermediul unor factori-criterii). Totodată, pentru cazul pacientului am aplicat trei scale de investigaţie, una pentru sugestibilitate, alta pentru anxietate şi alta pentru depresie. Această parte a cercetării s-a profilat a avea o întindere pe care nu am putut de Sa început să o estimăm exact, astfel că investigaţia a fost dusă numai până la un punct şi anume, până acolo unde cercetarea întemeia rezultatele parţiale ca deschideri ştiinţifice certe pentru studii ulterioare. Modelul experimental, prin însăşi structura sa, poate să însemne o anumită noutate, dar principalele implicaţii în perspectiva cărora poate fi apreciată propria noastră contribuţie se referă la: a) punerea în valoare a unor noi resurse metodologice ale probei Dymond; b) demonstrarea realităţii unei aptitudini speciale a psihoterapeutului inclusă în competenţa sa profesională - predictivitatea empatică; c) întemeierea valabilităţii acestei dispoziţii speciale şi, în acelaşi timp, a modelului nostru experimental în ansamblu, în probarea realităţii efective a progresului psihoterapeutic (care rezidă în reducerea/ dispariţia simptomelor prezentate de pacient la începutul tratamentului). Pe aceste ultime rezultate de bază a fost construită partea finală a lucrării, cărora le-am alăturat un paragraf consistent asupra deschiderilor pe care proiectul nostru de cercetare le permite. De asemenea, am încercat să raliem la această secţiune încă o deschidere posibilă şi anume, aceea că predicţivitatea empatică poate reprezenta o disponibilitate-nucleu a inteligenţei emoţionale. De-a lungul timpului pe care l-am investit în realizarea acestei cărţi, am contractat o mare datorie de recunoştinţă. Mă refer la profesorul Gh. Neacşu. care mi-a oferit sprijinul său concret în ducerea la bun sfârşit a lucrării de faţă.

PARTEA I

PROBLEME GENERALE ALE EMPATIEI

Capitolul l

CONCEPTUALIZĂRI ALE EMPATIEI
1. Premise terminologice
Părintele spiritual al teoriei empatiei este considerat Theodor Lipps (1906) care introduce termenul de Einfuhlung (empatie) în psihologie. Psihologul român V. Pavelcu (1965, p. 86) afirmă că „există o mare bogăţie de termeni în limba noastră care să desemneze traducerea termenului german de Einfuhlung: proiecţie simpatetică a euliii, intuiţie proiectivă, fuziune afectivă, fuziune afectivă simbolică, proiecţie afectivă, intuiţie afectivă, simpatie simbolică, intuiţie simpatetică, întrepătrundere afectivă, comprehensiune prin întrepătrundere, introiecţiune, tranzitivism, intropatie, simpatie, transpunere, identificare, transfer (C. Rădulescu-Motru), însimţire (P. Antonescu), proiecţie simpatetică (T. Vianu) şi empatie (P. Andrei). In final, a fost acceptat termenul de empatie care a căpătat precizările de rigoare, în vederea evitării confuziilor cu alte fenomene psihice aflate în proximitate (proiecţie, simpatie, identificare). în tabelul de mai jos, vom reda sintetic următoarele precizări terminologice cu privire la fenomenul empatie (S. Marcus, 1997, p. 21-22):
-„transpunere psihologică" a eului în psihologia celuilalt; - empatia devine o cale empirică de cunoaştere a celuilalt (în empatie 'ne substituim pe noi altora); - „transpunerea psihologica' pe care o presupune empatia elimină posibilitatea înţelegerii unei contopiri cu celălalt (ca în cazul identificării).

H • < CL S U

„Eu/" se simte „celălalt" pentru a-i retrăi stările, gândurile, acţiunile, fără pierderea identităţii proprii.

w at

y

•oi

b H

„Eur se topeşte în celălalt, devine celălalt, pierzându-şi propria identitate.

nîn simpatie, îi substituim pe
H <
O.

- reprezintă un model de alienare empatică; -dacă empatia simbolizează mai mult acţiunea în privinţa transpunerii psihologice, identificarea simbolizează mai degrabă starea ca atare.

„Eul" se simte alături de „celălalt" căruia îi acordă sprijin moral sau factic. „Euf impune propriile stări celuilalt, absolutizând propria identitate de sine şi reprezentând, într-un anumit sens, opusul empatiei.

alţii nouă; - dacă empatia devine o cale de cunoaştere, simpatia devine o cale de relaţie. - cale de exacerbare a propriului eu în relaţia sa cu lumea.

5
CE! p.

HU U

2. Definiţii ale empatiei
O mare varietate de definiţii şi metafore au fost oferite de literatura de specialitate cu privire la empatie, incluzând: preluarea rolului celuilalt (Mead, 1934); „ascultarea cu cea de-a treia ureche" (Reik, 1948); introspecţie indirectă (Kohut, 1959), cunoaştere emoţională (Greenson, 1960); intrare imaginativă în viaţa interioară a celuilalt (Kadushin, 1972); efort de a vedea şi de a experimenta lucrurile din perspectiva celuilalt (Beck, Rush, Shaw şi Emery, 1979); intrarea în interiorul sentimentelor şi experienţelor celuilalt (Compton şi Gallaway, 1999); preluarea perspectivei celuilalt (Sheafor, Horejsi şi Horejsi, 1994). In prezent, cercetările moderne asupra empatiei reclamă o punere de acord a punctelor de vedere, relativ diversificate, care se întind pe o perioadă de aproape un secol, începând cu lucările lui Th. Lipps, E. Titchener, M. Scheller şi până la

a fi empatie înseamnă a percepe cu acurateţe cadrul intern de referinţă al altuia. emoţional. consideră că . C. Fenichel (1945. R. Smither. Piéron (1957). prin care cineva s-ar indentifica cu o altă persoană. C. cu toate componentele sale emoţionale şi semnificaţiile care-i aparţin .cercetările actuale. A. în dicţionarul de psihologie a l u i H. folosit pentru prima oară de Titchener în 1909). îl apreciază în totalitate. Rogers (1959. motivational. Cu cât terapeutul va fi mai congruent în relaţiile sale. 10 . 1983) consideră că empatia implică o identificare cu o altă persoană. considerat cel mai influent teoretician al empatiei în domeniul psihoterapiei.ca şi cum". Rogers consideră că sunt necesare trei condiţii de înţelegere empatică şi anume: 1... nu emite judecăţi de valoare. M. precum şi conştientizarea sentimentelor care acompaniază această identificare. cu atât terapia are şanse mai mari de reuşită. Lipps sau al empatiei. măsurându-se în acest fel sentimentele. La baza diverselor definiţii acordate conceptului de empatie se manifestă în mod vădit nevoia autorilor de a-şi plasa propriile teorii cu privire la declanşarea conduitei empatice. Goleman. Cu cât terapeutul manifestă o consideraţie pozitivă necondiţionată faţă de client. în care empatia este privită ca o dimensiune a inteligenţei emoţionale (D. 210). este definită ca o specie de comuniune afectivă. 2. Cheek.ca şi cum" ai fi cealaltă persona. dar fără a pierde condiţia de . p. intropatia (cuvânt francez propus de Flournoy ca echivalent al Einfuhlung-\u\ german introdus de Th. ca şi profunde reacţii vegetative. Perceperea acestui cadru intern de referinţă al altuia presupune un amplu proces cognitiv. 2001). are sentimente pozitive faţă de client pe care le exteriorizează fără rezerve. apud J. de la grecescul „empathea".. cu atât modificarea personalităţii clientului va avea şanse să se producă. Johnson. J. De pildă.

Stark (1966) defineşte empatia ca un proces al unei identificări scurte prin care. Din perspectivă psihanalitică. Dacă terapeutul . prin combinarea direcţiei cognitive şi a celei emoţionale.ghiceşte" sentimentele şi reacţiile personale încercate de client în flecare clipă. S. Davis (1983) consideră că empatia este o combinaţie între asumarea cognitivă a rolului c e l u i l a l t şi activarea preluării experienţei de substituire emoţională în stările altuia. Freud (1949) afirmă că „empatia este mecansimul care face posibil ca un individ să preia unele atitudini în toate direcţiile. Acest punct de vedere sintetic oferă o interpretare multidimensională a fenomenului empatic. aşa cum îi apar clientului şi dacă reuşeşte să îi comunice această înţelegere. 3. Direcţii de cercetare a empatiei Plătind un tribut subiectivismului şi animismului. există numeroase programe de training cu privire la acest fenomen psihic. atunci condiţia va fi îndeplinită. fiind considerat drept o condiţie necesară optimizării relaţiilor interpersonale. dacă ştie să le perceapă „din interior'. cineva s-ar contopi pe sine cu o altă persoană pentru ca să înţeleagă şi să împărtăşească sentimentele şi atitudinile altuia. cu privire la viaţa mintală a altuia'". Cu alte cuvinte. Pornind de la mecanismul psihic al imitaţiei interne în raport cu mişcările modelului de 11 ..3. M. Ulterior. H. cu o fantezie conştientă sau neconştientă. empatia apare drept un fenomen perfectibil care poate fi supus unor antrenamente dirijate. clasicii empatiei au elaborat o teorie marcată de interpretări folosofice şi estetice. In contextul actual. Einftihlung-u\ este un proces de cunoaştere şi autocunoaştere psihologică. Mai recent. Potrivit concepţiei l u i Theodor Lipps (1906). S. de proiecţie a propriilor stări afective asupra altora.

Pavelcu. Numai datorită acestei obiectivităţi avem conştiinţa evidenţei unui alt eu. ci există numai cunoaştere şi fuziune. Din acest punct de vedere. noi percepem stările altora absolut la fel ca şi propriile noastre stări sufleteşti. Aceste cercetări sunt apte să surprindă caracteristicile reactivităţii fiziologice. Teoria lui Scheler este denumită de el însuşi „teoria perceperii eului altora". O altă direcţie a studiilor clasice care vizează analiza psihologică a empatiei este reprezentată de Max Scheler (1912). empatia este o fuziune afectivă. Făcând abstracţie de latura metafizică a acestei teorii. 3. 2. Simpla contagiune afectivă care se realizează pe baza expresiei şi imitaţiei. 1999. 4. Max Scheler gradează stările de înţelegere afectivă în următorul mod: 1. Din acest punct de vedere. actualmente s-a ajuns la perfecţionarea unor tehnici de investigaţie psihofiziologică. cunoaşterea perceptivă trece dincolo de limitele eului individual (V.empatizat. Proiecţie propriu-zisă nu există şi nici simpatie proiectivă. Faptul de a lua parte la bucuria sau suferinţa cuiva. Extrospecţia este de aceeaşi natură cu introspecţia. pornind de la o viziune teoretică bine conturată şi realizând cercetări experimentale în următoarele direcţii majore: l) psihofiziologică. împărtăşirea imediată. Teoretician al „empatiei transcendentale". 237). cunoaşterea altora nu este o iluzie. directă a suferinţei cuiva respectiv încercarea în comun a unei suferinţe psihice. 2) psihologică. Psihologii moderni au pus un accent deosebit pe descoperirea unor căi obiective de depistare şi evaluare a fenomenului empatic. 12 . ci cunoaştere obiectivă şi cu substrat ontologic. Pentru acest autor. Veritabila fuziune afectivă. ca latură a comportamentului empatic. notăm faptul că din punctul de vedere al lui Scheler. p. nici proiectare a propriului eu. un act vital şi instinctiv.

3) de elaborare a unor scale adecvate de măsurare a empatiei. în mod unilateral. K. în timpul transpunerii în rol. Ciofu şi S. E. în studiile din psihologia artei. ponderea explicaţiilor cade numai pe latura afectivă a empatiei. sunt considerate un indicator specific al reprezentărilor. Analiza indicatorilor fiziologici obţinuţi prin electrooculogramă. 3. Direcţia de cercetarepsihofiziologică O primă categorie de investigaţii vizează caracteristicile reactivităţii fiziologice ca latură a comportamentului empatic. într-o sarcină cu caracter imaginativ. De pildă.1. Divergenţa între cercetători apare atunci când se pune accent. datorită faptului că scenariul propus incită la imaginarea unor activităţi predominant manuale sau a unor momente dramatice cu caracter de anxietate. Marcus (1969). 13 . electrodermogramă. O analiză complexă a reactivităţii fiziologice. Cercetările experimentale moderne au abordat „sub lupă" acest fenomen deosebit de complex. Walsh (1963) au folosit în studiul empatiei transpiraţia palmară ca variabilă dependentă. William (1964) au înregistrat comportamentul. Conform autorilor mai sus menţionaţi. respiraţie bucală şi reacţii motorii au demonstrat corelaţii între activitatea fiziologică la aceşti indicatori şi transpunerea imaginativ-afectivă în rol. 4) perspectiva multiculturalismului. iar mişcările oculare orizontale făcute cu ochii închişi. în condiţiile reprezentării mintale a unui scenariu aparţine lui I. respiraţia şi ritmul cardiac la copiii care urmăresc o competiţie între propriul părinte şi un străin. dacă în lucrările de psihologie socială accentul se pune pe imaginaţie şi pe capacitatea de predicţie. Jerome şi Ph. Stotland şi L. fie pe latura raţională a empatiei. fie pe latura afectivă. activarea cea mai vizibilă apare la indicatorii motor şi cutanogalvanic. de cele mai multe ori fiind studiate separat şi în detrimentul celeilalte.

Washington în prezentarea pe care o fac cu privire la măsurătorile empatiei. se ia în considerare intuiţia socială.A. dificultăţi în relaţiile cu alţii. 14 .O altă direcţie a cercetării s-a axat pe analiza relaţiei dintre indicatorii fiziologici cu factorii de imaginaţie şi afectivitate de-a lungul transpunerii scenice. iar cei cu empatie crescută manifestă trăsături inverse. sentimente de inferioritate. apar diferenţe individuale referitoare la starea personală a subiecţilor: pentru cei cu empatie scăzută apar relaţii familiare nesatisfăcătoare. Mead (1967) consideră ca însuşire principală inteligenţa socială.T.2. metodologia de cercetare tinde să satisfacă dezideratul teoretic al surprinderii unor componente specifice conduitei empatice. dar fără a trage concluzii evidente.A. surprinsa de R. scopuri egocentrice. tendinţă de contacte sociale legate). Dymond (1950) cu privire la relaţia dintre personalitatea umană şi empatie se folosesc probele Rorschach şi T. Dymond în 1949 în cadrul testului de intuiţie şi empatie. (1985) includ testul de inteligenţă socială G. tendinţe de rigiditate şi introversiune) şi subiecţii cu empatie crescută (manifestă sensibilitate. Chlopan şi colab. B. G. La T. indicatori ce constituie fundamentul psihologic al conduitei empatice. De asemenea. La Rorschach apar diferenţe nete între subiecţii cu empatie scăzută (manifestă exces de control. 3. Imaginaţia şi afectivitatea au fost alte două fenomene psihice implicate în conduita empatică. Direcţia de cercetare psihologică Ca şi în cazul primei direcţii menţionate. în cercetările l u i R.T. respectiv abilitatea individului de a se pune pe sine în situaţia altora. S-a constatat faptul că reacţiile fiziologice sunt direct condiţionate de conţinutul proceselor imaginative şi afective.

82)..simte" ca atare. 3. In legătură cu a doua situaţie. .adevăratul salt calitativ în studierea fenomenului empatie se produce odată cu elaborarea şi validarea testelor şi scalelor de empatie".) surprinde capacitatea empatică.3. în timp ce comportamentul empatie este evaluat drept un „mijloc de manifestare a unei atare capacităţi". p. Capacitatea empatică este apreciată drept ..3. în lucrarea de faţă. induce şi la acesta din urmă un comportament empatie. explicaţia poate fî găsită în faptul că un partener empatie. vor fi utilizate în cercetarea cu privire la empatia psihoterapeutului (şi pacientului) în psihoterapiile de orientare comportamentală.M. în sensul că relaţia dintre teorie şi metodă tinde să devină comprehensivă. 2. Cele două instrumente de măsurare a empatiei vor fi descrise şi analizate în partea a doua a lucrării. de altfel. 15 . între capacitate şi comportament pot să apară unele decalaje care sunt de cele mai multe ori influenţate de obiectul empatizării. precum şi la Chestionarul de măsurare a empatiei emoţionale a l u i Mehrabian şi Epstein (1972) care.E.potenţial psihofiziologic de transpunere în psihologia altora''.. p.E. Reţinem faptul că dacă Chestionarul de măsurare a empatiei emoţionale (Q. ne vom referi la Testul Dymond de intuiţie şi empatie (1949). pe care subiectul îl . Marcus (1997. Testul Dymond de intuiţie şi empatie surprinde mai ales comportamentul empatie (S. 58). o capacitate empatică dezvoltată poate fi dublată de un comportament corespunzător. Cercetările româneşti au pus în evidenţă următoarele trei situaţii: 1. Marcus. o capacitate empatică slabă corelează cu un comportament empatie precar. Direcţia de elaborare şi validare a testelor şi scalelor de empatie După S. 1997.

loc de rezidenţă). naţionalitate.4. Din perspectiva multiculturalismului. cât şi unul interactiv-reglator. Empatia din perspectiva multiculturalismului Din această perspectivă. Cultura este înţeleasă drept cadru de referinţă (Pedersen. apud J. cercetătorul canadian J. 2001) şi include. perspectivă care oferă un mod de cunoaştere inductiv. se consideră că abordările tradiţionale ale empatiei ignoră dimensiunea contextuală şi culturală a experienţei umane. empatia exprimă atât un proces activator. Clark (2001) formulează unele întrebări cu privire la funcţia empatiei în contextul activităţii sociale actuale: • Mai putem considera în continuare empatia un concept folositor în înţelegerea cadrului de referinţă al celuilalt? • Ce alte instrumente conceptuale ne sunt necesare în vederea facilitării înţelegerii mutuale a partenerilor de relaţie? • Cum poate fi empatia reconceptualizată în aşa mod încât să poată surprindă multipla diversitate a participanţilor în activitatea socială? 16 . variabile demografice (vârstă. concentrat pe semnificaţii şi contextualizat. într-un sens larg. sex.tot aşa cum un partener neempatic poate influenţa negativ comportamentul empatic al subiectului. autoreglator. limbă religie). educaţional. Epistemologia etnografică vine să lărgească înţelegerea empatiei şi oferă o modalitate de explorare a complexităţii experienţei trăite din punctul de vedere al celor care o trăiesc. 1997. Accentul este pus pe „experienţa trăită". variabile de statut (social. 3. Prin urmare. variabile etnografice (etnicitate. reflexiv. şi aceasta relativ independent de nivelul capacităţii constatat la subiect. economic) şi afilieri (formale şi informale). Clark.

1994. 1992. 1978. Sue. Din această perspectivă. 1996. Alţi autori manifestă unele îndoieli cu privire la mijloacele tradiţionale de stabilire şi comunicare a empatiei şi dacă acestea sunt adecvate tuturor grupurilor culturale. empatia a fost şi este considerată drept mijlocul primordial de facilitare a înţelegerii interpersonale. 1957. Deşi empatia este identificată în majoritatea textelor clasice şi contemporane drept o condiţie sine qua non a relaţiei de ajutor (Biesteck. Dévore şi Schlesinger (1996) se întreabă cu privire la gradul în care practicianul poate să empatizeze cu acei clienţi ale căror experienţe de viaţă sunt absolut diferite de ale lor. 1996). 1942. McGoldrick Giordano şi Pearce. Fisher. O temă comună în aproape toate conceptualizările competenţei culturale este nevoia practicianului de a câştiga o profundă şi adâncă înţelegere a „viziunii asupra lumii" şi a „cadrului cultural de referinţă al clientului'. un efort de a vedea şi de a experimenta lucruri din punctul de vedere al celuilalt. 1989. 1935). Ivey şi Pedersen. Dévore şi Schlesinger. 1993. 1973. Strode şi Strode. LaFromboise şi Foster. se impune o „competenţa culturala' de care trebuie să dea dovadă practicianul. De pildă. teoriile actuale referitoare la empatie ar trebui să 17 . Acesta se confruntă adeseori cu persoane care aparţin unor populaţii diferite. Compton şi Gallaway. Dennis şi Isaacs. întrebarea de bază a celor implicaţi în munca socială ar trebui formulată în următorii termeni: Cum îi putem înţelege mai bine pe cei care sunt atât de diferiţi de noi înşine? Fireşte. Prin urmare. Towle. Bazron. Goldstein. 1996. Numeroşi autori au formulat ghiduri practice de lucru cu clienţi/ pacienţi ce aparţin unor populaţii diverse (Cross. punerea practicianului în pielea celuilalt este privită de unii autori ca fiind o idee oarecum îndrăzneaţă şi arogantă. Hepworth şi Larson.în cadrul acestei mari diversităţi socio-culturale specifice contextului actual al practicii terapeutice.

1980. Duncan-şi Miller. Lambert. toate aceste 18 . 1992). După opinia autorilor mai sus menţionaţi. Collins şi L. Strayer (2001) accentuează ideea că empatia deţine un rol important în procesele de afiliere. 1979). 1994). Miller. în general. 1980). 1979). Pinderhuges. R. Noonan. 1972). respectiv la contextul sociopolitic şi cultural al experienţei umane (Green. deşi empatia se confruntă cu numeroase dezbateri pe tărâm conceptual. Berg şi R. Patterson. Archer. 1996. Keefe. 1995. N. E. 1998. există totuşi puţine dezvoltări teoretice recente şi cercetări îndreptate în direcţia reexaminării empatiei în contextul diversităţii. 1984). Butler şi J. Meissner. H. compasiunea (D. expresiile acceptării (D. Wagner. Falk şi P. De pe terenul unor dezbateri epistemologice au fost şi sunt formulate întrebări cu privire la faptul dacă este totuşi posibil să înţelegem din punct de vedere cultural pe „Celălalt" (Gellner. simpatia (J. preluarea perspectivei celuilalt (D. Boxer. L. afilierea este influenţată pozitiv de numeroase comportamente verbale. importanţa clinică a empatiei este bine ilustrată de datele experimentale. W. Perkowitz. 1986. Hubble. Mai recent. Johnson şi M. Numeroşi autori confirmă faptul că factorii de relaţie sunt predictor! mai buni ai succesului în psihoterapie decât tehnica terapeutică utilizată sau metoda de tratament (Duncan şi Moynihan. T. L. C. Patton şi Meara. 1986.deplaseze accentul de la „sentimente" la „semnificaţii culturale". Horvath şi Greenberg. P. 1992). cum ar fi autodezvăhiirea (N. în ciuda faptului că semnificaţia clinică a empatiei este larg acceptată de specialişti. 1979. Davis şi W. în literatura de specialitate cu privire la alianţa de lucru ^helping alliance") se subliniază că empatia reprezintă o componentă centrală în stabilirea acestei alianţe (Beres şi Arlow. într-un mod paradoxal. responsivitatea (D. Cu toate acestea. 1974. 1993). Bordin. 1985). Shapiro şi Bergin.

iar componenta afectivă aceea de a răspunde unei situaţii sau unei stări emoţionale a celuilalt. precum şi a instrumentelor de măsurare a empatiei în situaţii de interacţiune cât mai variate. Davis. cu excepţia autodezvăluirii. Rămâne neclar faptul dacă ambele componente joacă un rol important în dezvoltarea sentimentelor de afiliere. H. Mai mult. trebuie făcută o distincţie între empatia dispoziţională şi empatia comportamentală. Problema relaţiei dintre empatie şi afiliere ridică însă numeroase întrebări. De asemenea. rămâne o întrebare deschisă cu privire la faptul dacă ambele componente sau doar una dintre cele două determină apariţia expresiilor verbale ale empatiei. pot fi conceptualizate ca expresii verbale ale empatiei. fără a implica şi comportamente interpersonale externe. Considerăm că studiile ulterioare trebuie să ţină seama de marea complexitate a definiţiilor. prin demonstrarea faptului că interlocutorul este interesat şi preocupat de ceea ce i se comunică. empatia dispoziţională este un construct m u l t i d i m e n s i o n a l prin implicarea a două componente: afectivă şi cognitivă. De asemenea. In aceste situaţii. trebuie să ne decidem cu privire la . empatia exprimată verbal operează într-o manieră interpersonală. Această situaţie îl va determina pe receptorul empatiei verbale să dezvolte sentimente de afiliere cu persoana care manifestă empatie în raport cu el. este posibil ca empatia să producă sentimente de afiliere cu ceilalţi în mod intrapersonal. în această perspectivă. empatia poate fi comunicată prin intermediul comportamentelor verbale prezentate mai sus.variabile. Aspectul cognitiv include tendinţa de a adopta perspectiva psihologică a c e l u i l a l t . prin exprimarea unor emoţii congruente. 1983). în primul rând. Empatia dispoziţională se referă la o stare internă comună acelor indivizi care tind să manifeste o anumită responsivitate afectivă şi cognitivă faţă de a l ţ i i (M. In acest caz.

Argumentele aduse în favoarea ambelor alternative (ca trăsătură înnăscută sau dobândită) sunt următoarele: .faptul dacă multiplele voci cu privire la empatie sunt la unison sau dacă nu cumva intră la un moment dat în conflict. ne întrebăm dacă empatia este o trăsătură înnăscută sau poate fi dobândită pe parcursul vieţii. După o lobotomie anterior frontală. ca şi pe măsura instituirii unui antrenament dirijat. 20 . In opinia reputatului cercetător S. 4.. respectiv a lobului frontal anterior. p. 1980). electromiografic.Empatia este urmarea evoluţiei unei porţiuni recent dezvoltate a creierului uman. în practica socială. electrooculografic. Acesta se organizează pe măsura dobândirii unei experienţe. Clark. abilitatea de a empatiza cu alţii (K. stabilirea unor relaţii autentice de comunicare cu păpuşile). cu program ereditar peste care se clădeşte viitorul comportament empatie". ..Unele premise psihologice conduc la ideea recunoaşterii unor predispoziţii proprii conduitei empatice. .de-a doctorul". vasoconstrictiv sau vasodilatator) pledează în favoarea invocării unei structuri bâzâie a fenomenului empatie. Avem în vedere precocitatea empatică a copiilor în atribuirea şi jucărea de roluri (jocurile copiilor „de-a grădiniţa" sau . . pacientul va pierde.trăsătură înnăscută sau dobândită? în mod firesc. Empatia . Marcus (1997.Reacţiile fiziologice care se înscriu între manifestările conduitei empatice (indicatori de tip electrodermografic.în cadrul empatiei sunt implicate o serie de predispoziţii care se constituie ca un fundament necesar. în afară de unele competenţe proprii gândirii abstracte. 78). Kohlberg (1969). Din punctul de vedere al lui L.

Guzzeta. eu greşesc!" Se referă la căutarea şi găsirea slăbiciunii propriului punct de vedere şi la încercarea de a sprijini poziţia partenerului de comunicare. 21 . amândoi greşim!" Se referă la admiterea şi recunoaşterea atât a forţei. în vederea îmbunătăţirii climatului comunicaţional şi pentru a deveni mai empatici. 1975. S. în abordarea unei probleme. apud R. în general. rămânem fixaţi pe propria noastră poziţie şi avem tendinţa să nu-1 apreciem pe cel care nu este de acord cu noi. Această perspectivă ne ajută să găsim elementele comune între atitudinea noastră şi a celorlalţi. 1976. Adler şi N. R. 1993) prezintă o interesantă metodă denumită „pillow". . Sundblad. Poziţia 2: „Tu ai dreptate. Poziţia 3: Amândoi avem dreptate. 1976. Hummel.Dintr-o viziune predominant formativă. autorii propun să adoptăm următoarele patru perspective diferite: Poziţia 1: „Eu am dreptate. 1979. Săucan (1999. tu greşeşti! " Este poziţia pe care o adoptăm adeseori atunci când ne confruntăm cu o problemă. J. Bullmer. Este vorba despre o preluare a perspectivei celuilalt în vederea înţelegerii comportamentului acestuia. empatia ne apare ca un fenomen perfectibil care poate fi supus unor antrenamente dirijate (K. Avery. Conform lui P. Dalton şi L. F. Shaffer şi T. L. Watzlawick. Astfel. nici condiţionată. Towne. M.empatia copilului nu trebuie nici învăţată. Haynes şi A. D. „credinţa că punctul nostru de vedere asupra realităţii este singura realitate este cea mai periculoasă şi mai amarnică dintre deziluzii". W. ci este un fenomen primar. De pildă. F. cât şi a slăbiciunii argumentelor partenerilor de relaţie. Ceea ce se dobândeşte prin socializare şi evoluţie este organizarea fenomenului empatic. 1979).

Faptul că se vorbeşte în sfera normalului de gradiente 22 . precum şi măsurarea acesteia pe o scală dimensională în raport cu ceilalţi. Abordarea unei probleme din perspectivele descrise (cele patru.. se poate realiza atunci când „oamenii normali dintr-o arie culturală dată tind în mod necesar să dezvolte unele moduri de adaptare comparabile în general". intensitatea reacţiilor sale în conformitate cu modelul preferat de comportament. presupunerea existenţei unei trăsături comune de personalitate. exceptându-se formele de neadaptare socială care frizează patologicul./evantaiul^situaţiilor în care adoptă acelaşi mod de acţiune. frecvenţa cu care o persoană adoptă un a n u m i t stil de adaptare^"~\ 2. p. ca o concluzie) va determina creşterea toleranţei noastre faţă de poziţia adoptată de o altă persoană. 3. Ar fi greu de presupus o persoană adaptată la împrejurările de viaţă care să evite un comportament empatic faţă de parteneri. plus „mijlocul pernei". Din punctul de vedere al personologului american. Allport (1981).Poziţia 4: „Problema nu este atât de importantă cum pare a fi!" Prin adoptarea acestei perspective dispar disputele şi controversele între cei care comunică şi vor fi valorizate elementele pozitive ale relaţiei. propriu oricărui i n d i v i d în relaţia cu ceilalţi şi diferită de la o persoană la alta. în opinia lui S. Marcus (1997.empatia reprezintă un atare mod de adaptare. există trei criterii definitorii pentru evidenţierea unei trăsături comune de personalitate: 1. . 71). putând tinde spre valenţe înalt performanţiale". Empatia ca trăsătură de personalitate După G. 5.

1971. generozitate. căldură. singuratice. nu ni se pare lipsită de logică şi o posibilă relaţie între empatie şi introversiune având la bază o anume transpunere psihologică (subi. în trăirea modelelor empatice percepute. Marcus. în creaţia literară (S. Marcus şi D. " manifestă raţiuni umaniste pentru alegerea profesiunii medicale. S. fără de care nu apare posibilă realizarea performanţelor în anumite profesii. emoţionalitate. relaţie avându-şi explicaţia în tendinţa de afiliere. In psihologia românească se acordă o atenţie deosebită valenţelor aptitudinale ale fenomenului empatie. în activitatea didactică (S. Săucan. Marcus (1997. Marcus. A fost subliniat rolul empatiei în creaţia scenică (S. S. în privinţa raportului empatie-extraversiune / introversiune. p. abilitate interpersonală. 73) consideră că această problemă rămâne încă deschisă. îl îndreptăţeşte pe autorul mai sus menţionat să considere empatia drept trăsătură comună de personalitate. 1994). • persoanele slab empatice apar ca fiind mai rigide. reuşind o anume adaptare socială a unei persoane închise".) a unui model imaginat şi astfel. Gh. se constată următoarele aspecte: • persoanele empatice sunt caracterizate prin prezenţa unei atitudini optimiste. flexibilitate. totuşi. 23 . intolerante. Realizând o sinteză a cercetărilor care vizează modelele tipologice ale empatiei aflate în relaţie cu unele variabile de personalitate. Cercetările au drept obiectiv surprinderea unui nivel supramediu de manifestare empatică. retrase. introverte. 1971). ns. extraversiune. »• altruism.empatice şi nu de tipuri neempatice. nu acordă atenţie sentimentelor altora. comportament prosocial bine dezvoltat. centrate pe sine. deoarece „dacă este posibilă o relaţie dintre empatie şi extraversiune. Neacşu. adoptă valori egocentrice. tendinţă ascendent afiliativă şi socială. revendicative.

alături de imaginaţie şi afectivitate. Datele experimentale relevă latura cognitivă a transpunerii care se caracterizează prin originalitatea imaginaţiei şi prin capacitatea de prefigurare a modelului expresiv. Cercetarea experimentală a pus în evidenţă trei moduri de relaţionare a parametrilor transpunerii şi anume: a) unul superior. 1990). ca instrument al interpretării dramatice. Neacşu. prin intermediul unui proces de transpunere substitutivăîn psihologia partenerului" (S. Actualmente. în relaţia medic-pacient (A. acţiunilor celuilalt de către propria persoană. Autorul mai sus menţionat introduce în structura transpunerii scenice. Contribuţii valoroase aduce Gh.T. „Prefigurarea se relevă prin trei trăsături specifice: prezenţa elementelor de mişcare în cursul introiecţiei datelor rolului şi al elaborării modelului mintal al personajului. în proporţii foarte apropiate (caracteristic studenţilor actori talentaţi şi actorilor consacraţi). David. Marcus-Bolohan. cu semnificaţii foarte puternice. transpunerea scenică se prezintă. la care originalitatea. 1987). A. 1997. „Punctul nodal al conceptului de empatie îl reprezintă conduita retrăirii stărilor. în modelul imaginat şi prin funcţia selectiv anticipativă a acestei autoproiecţii în procesul întruchipării scenice" (Gh. între cei trei parametri existând corelaţii înalte. Predescu. b) unul inferior. prefigurarea şi trăirea afectivă sunt puternic dezvoltate. Marcus. în calitate de aptitudine creatoare. 17). p. 144). Neacşu în lucrarea „Transpunere şi expresivitate scenică" (1971) în care este analizată conduita empatică prin creaţia scenică. cadrul analizei se lărgeşte de la condiţia strict aptitudinală a empatiei la integrarea acesteia în contextul personalităţii. p. la care cei trei parametri sunt relativ 24 . Aşadar. prin autoproiecţia actorului. prefigurarea scenică şi trăirea afectivă. gândurilor. punându-se în evidenţă specificitatea transpunerii actoriceşti. ca o unitate a trei parametri: originalitatea imaginaţiei. 1971. o a treia-trăsătură specific actoricească -proiectivilatea.

• Subiecţii consideraţi simpatici de către parteneri sunt semnificativ mai empatiei decât subiecţii consideraţi antipatici de către parteneri. favorizându-le un nivel ridicat al empatiei predictive. 6. Empatia în relaţie cu alte variabile de personalitate 6. 25 . ca însuşire performanţială specifică procesului de creaţie actoricească. R.1. caracterizat prin predominarea relativă a unuia sau altuia dintre cei trei parametri (specific subiecţilor mijlocii). Aşadar. Studiul invocat pune în evidenţă valenţele operaţionalinstrumentale ale empatiei scenice. Marcus. • Comportamentul empatie al subiecţilor din diada subiect simpatic-partener simpatic este semnificativ mai evoluat decât comportamentul empatie al subiecţilor din diada subiect antipatic-partener antipatic. D. Relaţia empatie-simpatie Intr-un studiu privind relaţia dintre empatie şi preferinţele simpatetice ale partenerilor de comunicare (S. nivelul empatie depinde de atitudinea simpatetică faţă de parteneri. partenerii care îi consideră pe subiecţi simpatici tind să arate faţă de aceştia o anume transparenţă comportamentală. • Empatia subiecţilor simpatici faţă de parteneri simpatici este mai mare decât empatia subiecţilor simpatici faţă de parteneri antipatici. Stratilescu. Prin urmare. De asemenea.proporţionali şi slab dezvoltaţi (caracteristic subiecţilor netalentaţi). c) unul mijlociu. Gherghinescu. 1992) au fost reliefate următoarele aspecte: • Subiecţii cu parteneri simpatici sunt semnificativ mai empatiei decât subiecţii cu parteneri consideraţi antipatici.

în studiul respectiv. 6. intrând într-un relativ conflict cu opiniile celorlalţi despre aceeaşi persoană. R. se constată faptul că subiecţii bun empatiei dezvoltă o mai fină acurateţe evahiativă în raport cu subiecţii slab empatiei. independent de motivaţia (intrinsecă sau extrinsecă) care stă la baza acestei orientări.orientare . Săucan (1994) accentuează ideea că empatia la cadrele didactice reprezintă o condiţie a declanşării orientării „helping''. iar receptivii sunt cu atât mai motivaţi să-i ajute pe alţii cu cât posibilitatea de a primi o recompensă în schimb este mai evidentă. Neacşu. Relaţia empatie . Gherghinescu. Prin utilizarea probei Dymond. In privinţa relaţiei dintre empatie şi 26 . Relaţia empatie . altruiştii sunt motivaţi să ajute pe alţii fără nici un fel de recompensă. Gruder. C. precum şi rolul pe care îl ocupă transpunerea de tip empatie în realizarea unor evaluări acurate şi a unor predicţii corecte cu privire la ceilalţi şi la propria persoană. 6.cunoaştere interpersonală Cercetările româneşti invocate au surprins funcţia instrumentală a empatiei în înţelegerea şi evaluarea partenerului. n i v e l u l orientării „helping" este compus din sumarea performanţelor la indicatorul altruism şi la indicatorul receptiv cuprinse în Chestionarul de orientare helping (D. T.. D. Marcus. Potrivit concepţiei autorilor chestionarului. Romer. Lizzandro). Un nivel slab de empatie micşorează şansele unei evaluări acurate a partenerului. dar fără a atinge valorile medii ale subiecţilor simpatici. Relaţia dintre empatie şi orientarea „helping" semnifică o anumită condiţionare empatică a orientării spre ajutorare.helping" S. G.empatia subiecţilor antipatici creşte faţă de parteneri simpatici decât faţă de parteneri antipatici.3.2.

27 . în vreme ce slaba empatie îl privează pe individ de informaţii suplimentare şi implicit de predicţii corecte. ajungând la un consens atribuţional între cum se vede pe sine şi cum îl vede partenerul.imaginea despre ceilalţi. favorizând eroarea de atribuire (S. Marcus. subiecţii bun empatici dezvoltă o evaluare cu privire la partener coincidentă cu autoevaluarea partenerului. Referitor la empatie şi imaginea despre sine. 1997). permiţând predicţii şi atribuiri acurate cu privire la parteneri şi la sine. Empatia se interpune eficient în procesul de înţelegere a celuilalt. subiectul bun empatie îşi poate regla mai bine autoevaluarea.

Hepworth şi Larson. 1975). 1994. 1978. 1994. Perlman. se consideră că empatia reprezintă o trăsătură fundamentală a relaţiilor de ajutor. 1957. Sheafor. 1942.Capitolul 2 RAPORTUL EMPATIEI CU PSIHOTERAPIA în general. 1973. Goldstein. în activitatea socială. 1999). Kadushin. Este însă surprinzător faptul că majoritatea textelor care vizează practica muncii sociale se bazează îndeosebi pe lucrări apărute în urmă cu mai multe decenii. îndeosebi pe lucrările lui Rogers (1957. Mecanismul psihologic al empatiei psihoterapeutului Sunt necesare trei condiţii de bază menite să declanşeze adoptarea unei conduite empatice: • o condiţie externă care se referă la „modelul de empatizaf. 1935. Strode şi Strode. 1. 1996). Meissner. 1979. 1990. Fisher. Towle. Turner. Teoriile alianţei terapeutice situează empatia „în centrul relaţiei terapeutice" (W. Truax şi Carkhuff (1967). 1966. 28 . 1993. • o condiţie internă care se referă la predispoziţiile psihice ale celui care empatizează. 1972. empatia a fost şi continuă să fie considerată drept un principiu de bază (Biestek. Horejsi şi Horejsi. Unii cercetători atrag atenţia asupra faptului că există în ultimii ani puţine dezvoltări teoretice şi cercetări sistematice cu privire la rolul empatiei în psihoterapie. Compton şi Gallaway.

. Held şi J. se impune ca terapeutul să aibă solide cunoştinţe de psihopatologie şi psihiatrie. precum şi experienţă terapeutică anterioară menite să faciliteze stabilirea unei comunicări autentice cu pacientul său. fără a fi nevoie să şi-1 reprezinte sau să şi-1 imagineze (ca în cazul transpunerii dramatice sau al activităţii artistice). considerăm că psihoterapeutul trebuie să manifeste o nevoie de empatie care să mijlocească penetrarea cu acurateţe în viaţa psihică a pacientului său. Referitor la „credinţa în convenţie". Referitor la prima condiţie. C. Rogers (1959) apreciază faptul că terapeutul trebuie să respecte condiţia de »co şi cum" ai fi cealaltă persoană. F. ci îşi păstrează propria identitate. 1969). cel care empatizează poate să dea dovadă de o „empatie matură" (I. Numai în acest mod. 29 . în acest context. starea devine de identitate. De asemenea. In acest efort de a sesiza trările celorlalţi. în privinţa celei de a doua condiţii necesare declanşării procesului empatie. psihoterapeutul îşi percepe în mod nemijlocit pacientul de-a lungul desfăşurării psihoterapie!. fiind o stare extremă care frizează patologia. Maucorps (1971) consideră că este necesară o anumită distanţă medie între „eu" si „celălalt" pentru a se putea înregistra un nivel optim de empatie. punând în acţiune deprinderi de detaşare. este preferabil ca modelul de empatizat să fie situat pe un teren relativ cunoscut.• o condiţie circumstanţială care se referă la „credinţa în convenţie" bazată pe „acceptul" celui care empatizează că nu devine „celălalt". Dacă această condiţie se Pierde. deosebit de importante în stabilirea obiectivelor terapeutice. se specifică faptul că pentru a se pune în locul altuia. Janis şi colab. terapeutul nu trebuie să piardă distanţa sau obiectivitatea.

Definiţia lui C. dar diferă modul în care diversele şcoli terapeutice definesc acest termen.. Terapeutul nu trebuie să încerce să-1 modifice pe client. Rogers. Empatia în perspectiva diverselor şcoli psihoterapeutice Există un consens al cercetătorilor cu privire la faptul că empatia reprezintă un factor important în psihoterapie. autorul psihoterapiei centrate pe client. diferenţa dintre conceptul psihanalitic şi cel existenţialist cu privire la empatie se referă mai degrabă la scopurile empatiei decât la procesul însuşi. Psihanaliştii pun accent pe abilitatea psihoterapeutului „de a gravita în jurul empatiei". cât şi de cea psihanalitică vizează . mai mult decât oricare altă şcoală terapeutică.2. Obiectivul major al psihoterapie! este acela ca terapeutul să se proiecteze pe sine în interiorul l u m i i sentimentelor clientului său. psihoterapia existenţialistă. După J. susţine că empatia reprezintă o deprindere centrală a psihoterapeutului. De pildă. Lewis (1978). cât şi la comunicarea acestei înţelegeri 30 . cu privire la rolul empatiei în psihoterapie se referă la capacitatea terapeutului de a percepe în mod acurat atât ceea ce simte clientul. Acesta evită orice încercare de a emite judecăţi cu privire la clientul/ pacientul său. Psihoterapia psihanalitică defineşte empatia într-un mod similar. în vederea obţinerii unei analize cât mai obiective cu privire la pacient. Definiţia existenţialistă a empatiei pune accent pe capacitatea terapeutului de a simţi. M. Tipul de empatie definit atât de psihoterapia existenţialistă.empatia emoţională". Capacitatea psihanalistului de a simţi ceea ce pacientul simte este descrisă ca o regresie a Ego-ului în slujba procesului psihoterapeutic. ci să-i ofere un mediu plin de căldură şi de înţelegere în care acesta poate să îşi actualizeze posibilităţile latente.

identitatea şi comportamentul terapeutului au fost considerate irelevante.. Scala de empatie acurată a l u i Ţruax şi Carkhuff (1967). 2004). mai târziu. terapeuţii behaviorişti t i m p u r i i erau văzuţi drept „ingineri comportamentali" care utilizau tehnici adecvate. la un nivel ideologic şi filozofic şi au determinat blocarea realizării unor studii sistematice. Gîrlaşu-Dimitriu. Dollard şi Miller (1950) afirmau. Wolpe (1958) remarcă faptul că pacienţii care au înregistrat succes în terapie. au stabilit o relaţie pozitivă cu terapeutul lor înainte ca tehnica desensibilizării sistematice să fie aplicată. Din păcate. Cu toate acestea. In privinţa rolului empatiei în psihoterapiile comportamentale (asupra cărora ne vom concentra atenţia în studiul de faţă) menţionăm pentru început faptul că aceste terapii îşi deplasează accentul pe tehnicile utilizate şi mai puţin pe relaţia psihoterapeut-pacient. să îmbine terapia comportamentală cu terapia rogersiană care acordă o importanţă deosebită a b i l i t ă ţ i i empatice a terapeutului. în această perspectivă.Tehnici Psihoterapeutice" (O. într-o manieră tranşantă. Abia după ce terapia comportamentală s-a constituit ca şcoală 31 . că anxietatea pacientului poate fi redusă în mare măsură dacă terapeutul nu adoptă o manieră autoritară şi coercitivă. iar Martin (1971) a încercat. pune un accent mai mare pe capacitatea terapeutului de a percepe cadrul intern de referinţă al pacientului („empatia cognitivă"). Această relaţie a fost oarecum ignorată. singurele responsabile pentru succesul terapeutic înregistrat. Mai mult. iar abilitatea empatică a terapeutului este considerată un factor nespecific în psihoterapia comportamentală. în mare parte. aceste observaţii au rămas în mare parte ignorate de cecetătorii şi terapeuţii de orientare comportamentală. decât pe propriile sentimente ale terapeutului. Controversele legate de importanţa relaţiei terapeutice au rămas.partenerului său de relaţie. prezentată într-o lucrare anterioară _.

în acest context. alături de feedback-urile pozitive. dar trebuie să manifeste un stil adecvat de a face faţă situaţiilor stresante. De asemenea. Bandura (1971) susţine că importanţa întăririi sociale se bazează pe influenţele verbale venite din partea terapeutului. Mai recent. Autorii menţionaţi consideră că instrucţiunile tehnice. Morris şi Suckerman (1974) evidenţiază că un terapeut cald şi prietenos obţine rezultate mai bune decât un terapeut „rece". „ireproşabil" sau „lipsit de probleme" în faţa pacientului său. Pentru ca terapeutul să poată adopta acest rol. identificarea pacientului cu terapeutul este necesară în termenii identificării cu strategiile sale de coping. constituie agenţi terapeutici specifici. microprocesele din interiorul relaţiei au fost luate în considerare. s-au raportat unele analize şi studii diferenţiate privind relaţia terapeutică şi rolul empatiei. este necesar să se prezinte în faţa pacientului său ca fiind atractiv şi cu un statut înalt de expert.terapeutică distinctă şi şi-a perfecţionat intervenţiile sale tehnice. terapeutul nu trebuie să încerce să arate „perfect". Conform lui Mahoney (1974). empatia este privită drept catalizator şi componentă terapeutică. Rolurile de catalizator şi de componentă terapeutică se influenţează în mod reciproc. In măsura în care 32 . în contextul psihoterapie! cogniliv-comportatnentale. Se pune însă întrebarea dacă un terapeut behaviorist poate fi redus la astfel de dimensiuni seci?! Emmelkamp şi Ultee ( 1984) acordă o importanţă deosebită feedback-urilor pozitive dintre psihoterapeut şi pacient de-a lungul desfăşurării terapiei comportamentale. Prin intermediul tehnicii „modelărif\ pacientul îşi va însuşi un comportament mai adaptativ şi mai eficient. în teoria -sa social-cognitivă. Eficienţa psihoterapie! cognitiv-comportamentale sporeşte în condiţiile în care activităţile terapeutice sunt cele mai potrivite şi vin în sprijinul nevoilor reale ale pacientului. imitând modelul furnizat de terapeut.

De ce se exprimă? Autorul menţionează faptul că relaţia psihoterapeut-pacient implică un contact nemijlocit şi necesar. utilizând o comunicare explicită de tip verbal şi/ sau nonverbal. ca o condiţie a păstrării unei viziuni obiective asupra problematicii pacientului său. p. sunt evidenţiate următoarele funcţii ale empatiei terapeutului în activitatea propriu-zisă de comunicare cu pacientul: 1. gândurilor şi acţiunilor celuilalt. Marcus. Ce exprimă fenomenul empatiei? 2. funcţia de înţelegere şi interpretare a stărilor psihice ale pacientului Această funcţie se manifestă ca un adjuvant ştiinţific aflat la îndemâna psihoterapeutului în scopul realizării demersului de cunoaştere a psihicului uman. potenţând procesul de modificare comportamentală a pacientului. 33 . în această perspectivă. Utilizarea er npatiei se asociază în mod necesar cu o anumită precauţie Ştiinţifică a specialistului. se impune o analiză a funcţiei empatiei în relaţia psihoterapeut-pacient. Funcţiile empatiei psihoterapeutului Indiferent de orientarea psihoterapeutică. un model mai atractiv. permiţând înţelegerea modului în care celălalt interpretează lumea" (S. ca şi o comunicare implicită de natură empatică. înţelegând prin empatie acel „fenomen psihic de retrăire a stărilor. va deveni pentru acesta o sursă mai puternică de întărire socială. în măsura în care dovedeşte o profunzime a înţelegerii problematicii pacientului său. 1997.psihoterapeutul oferă un răspuns emoţional pozitiv. Prin ce se exprimă acest fenomen? 3. 3. 38). dobândit prin transpunere psihologică a eului într-un model obiectiv de comportament uman. Definiţia sintetică şi operaţională preluată de la reputatul cercetător al fenomenului empatie intenţionează să răspundă la următoarele trei întrebări: 1.

Cătina. Gherghinescu. In privinţa activităţii medicale. 4. dar şi invers. „Funcţia comunicativităţii empatice a terapeutului se potenţează în raport cu nivelul comunicativităţii empatice a pacientului sau diminuează în dependenţă de precaritatea empatică a partenerilor de comunicare" (S. Marcus. didactice. preia perspectiva acestuia şi deschide calea unei relaţii tolerante faţă de cadrul intern de referinţa a pacientului său. de negociere. Marcus. D. D. Gh. 34 . R. Rogers (1959) consideră că scopul terapeutului este de a percepe cât mai sensibil şi mai acurat întregul câmp perceptiv al clientului său şi de a comunica acestuia că vede lumea prin ochii partenerului său. funcţia de transpunere în psihologia pacientului Terapeutul se transpune în psihologia partenerului său. Neacşu. Săucan. se menţionează că empatia terapeutului trebuie ponderată de intervenţia. 5. medicale. funcţia performanţială a empatiei terapeutului Cercetările româneşti (A. 1997. funcţia de comunicare implicită între parteneri Aceasta implică nu doar comunicarea empatică dintre terapeut şi pacient.helping" Condiţia profesională de psihoterapeut impune adoptarea unei conduite altruiste faţă de pacient.2. prin contrabalansare. C. p. deschiderea pacientului în raport cu terapeutul. Ciofu. a unui fenomen de detaşare care este necesar în luarea deciziei terapeutice. literare. S. funcţia de mediere în declanşarea orientării si comportamentului. empatia terapeutului având rolul de a declanşa acest proces de oferire a sprijinului psihologic.. reliefând faptul că empatia devine o condiţie necesară a reuşitei profesionale. 3. I. 154). Stratilescu) au făcut dovada funcţiei performanţiale a empatiei în cazul activităţilor dramatice.

starea de tristeţe este cea care generează acest sentiment". în efortul de a nu ştirbi cu nimic din unicitatea partenerului său de relaţie. psihoterapeutul nu trebuie să piardă din vedere distanţarea sau obiectivitatea. a simţi şi a acţiona al pacientului. terapeutul poate nota diversele grade de intensitate a stărilor afective prin care trece pacientul. Abordarea experiential istă evită orice tentativă a psihoterapeutului de manifestare a unei obiectivităţi şi distanţări faţă de client. un anumit pattern de relaţie sau o anume perioadă din viaţa acestuia. în efortul de a se transpune în modul de a gândi. 35 . De pildă. psihoterapiile de orientare comportamentală îşi concentrează atenţia pe simptomele manifeste ale pacienţilor. De asemenea. De pildă. Deprinderile de detaşare ale psihoterapeutului Fireşte. punând în acţiune deprinderi de detaşare.1. pe care le considerăm esenţiale în vederea obţinerii unei empatii mature. pot fi făcute constatări ^e genul: . în literatura de specialitate sunt ilustrate următoarele moduri prin intermediul cărora terapeutul îşi poate însuşi şi exersa deprinderile de detaşare faţă de pacient: l 4. Aceste diferenţe privind natura datelor strânse în derularea psihoterapiei nu neagă faptul că psihoterapeutul trebuie să se prezinte în calitate de expert mai midi sau mai puţin detaşat. în timp ce psihanaliştii se orientează în direcţia interpretării rezistenţelor şi transferului. Aceste deprinderi de detaşare sunt privite în mod diferit de principalele şcoli psihoterapeutice. Identificarea temelor majore din discursul pacientului Din majoritatea interviurilor se poate desprinde o temă majoră sau pot fi decelate mai multe teme menite să evidenţieze o anumită nevoie a pacientului. cât şi sesizarea dispoziţiei de bază a acestuia..Deşi ostilitatea pacientului este predominantă.4.

. Terapeutul: Ce altceva îţi mai aduci aminte despre acest incident? Pacientul: Doar faptul că . Terapeutul: Câţi ani aveai atunci? Pacientul: Nouă ani. terapeutul va lua în considerare expresiile faciale ale pacientului. Vom reda un exemplu în acest sens: Pacientul: . Terapeutul: Ce s-a întâmplat? Pacientul: A murit într-un accident..în vederea sesizării diverselor nuanţe emoţionale. Terapeutul: Povesteşte-mi mai multe despre această situaţie. Se pot semnala numeroase erori.2. Pacientul: A pierdut controlul maşinii şi a derapat într-o râpă. în special atunci când terapeutul stabileşte un anumit tip de interacţiune cu pacientul (de exemplu. a fost foarte greu pentru mine. Identificarea mecanismelor de apărare Identificarea mecanismelor de apărare implică un grad înalt de interferenţă a celor doi parteneri de relaţie. de natură cognitivă) şi apoi etichetează răspunsurile pacientului drept semne ale unor „defense patologice". Terapeutul: Nimic altceva nu-mi mai poţi spune legat de acest moment? Pacientul: Nu. 4. modificările în tonalitatea vocală sau alte semne care dovedesc existenţa unei dispoziţii de bază şi a unor sentimente mascate sau intens exprimate de pacientul său. 36 .. şi apoi a murit mama.. Terapeutul: Cine a avut grijă de tine? Pacientul: Bunicii.

terapeutul îi cere pacientului să-şi împărtăşească propriile gânduri şi sentimente legate de decesul mamei.în urma acestui interviu. Descifrarea comportamentului nonverbal al pacientului nu poate fi realizată fără o punere în ac ţiune a deprinderilor de detaşare ale terapeutului. Terapeutul: Cum s-a întâmplat? Pacientul: A murit într-un accident. In următorul exemplu.intelectualizarea. 4. de fapt. La o analiză mai atentă se observă că întrebările şi răspunsurile terapeutului. De această dată. cât şi terapeutul.. 37 . intelectualizarea utilizată de pacient este evidentă şi nu are nici o legătură cu întrebările formulate de terapeut: Pacientul: . Terapeutul: Cum te-ai simţit atunci? Pacientul: Aveam nouă ani când s-au întâmplat toate acestea. Pacientul: A pierdut controlul maşinii şi a derapat într-o râpă.3. Terapeutul: Poţi să-mi spui ce sentimente te-au încercat atunci? Pacientul: Bunicii mei au avut grijă de mine. Descifrarea comportamentului nonverbal al pacientului Un exerciţiu foarte util pentru viitorii psihoterapeuţi este acela de a viziona fără sunet interviuri cu diverşi pacienţi şi a poi de a face observaţii cu privire la mesajele afective pe care aceştia le transmit.şi apoi a murit mama.. Există un „balet nonverbal" de-a lungul desfăşurării terapiei în care cei doi protagonişti sunt atât Pacientul. îl invită pe pacient să evite explorarea propriilor sale sentimente cu privire la pierderea mamei. psihoterapeutul ar putea fi tentat să considere că pacientul foloseşte drept mecanism de apărare . Terapeutul: Trebuie să fi fost tare dificil pentru tine.

. Construirea obiectivelor şi ipotezelor terapeutice Strângerea tuturor acestor date. 38 . Cu cât terapeutul va putea separa cât mai bine elementele subiective de cele obiective prezente în activitatea terapeutică.. cu accente puse pe obiectivitate şi pe evitarea pe cât posibil a introspecţiei.4. Realizarea interviurilor preliminare într-o manieră colaborativă şi mai puţin directivă va putea să-1 împiedice pe terapeut să construiască o ipoteza terapeutică falsă. cu atât va fi mai capabil să îşi asume într-un mod mai adecvat rolul de clinician. Considerăm că menţinerea de către terapeut a unui echilibru optim între deprinderile saie de detaşare şi cele empatice asigură o bună desfăşurare a procesului psihoterapeutic. Această tendinţă de a patologiza reprezintă o încercare a terapeutului de a mări distanţa faţă de pacient. 5. prin accentuarea diferenţelor dintre pacientul „bolnav" şi terapeutul . Rezistenţe faţă de empatie în literatura de specialitate sunt descrise două modalităţi distorsionate de relaţionare a psihoterapeuţilor cu pacienţii lor: • . pe baza strângerii unor date insuficiente. Cele două elemente interacţionează într-o manieră necunoscută şi inconştientă.sănătos"' .4. Există tentaţia ca terapeutul să elaboreze prematur o ipoteză.patologizanta\ bazată pe modelul medical. răspunsul la întrebarea: „Ce am aflat de la pacientul meu?" va permite formularea obiectivelor şi ipotezelor terapeutice. sarcina de bază a psihoterapeutului rămânând aceea de a distinge între ceea ce este în interiorul l u i şi ceea ce este în interiorul pacientului şi de a cunoaşte această diferenţă.

J. Nu este de neglijat nici faptul că terapeuţii consacraţi devin din ce în ce mai vulnerabili la stereotipii şi convenţii. dar nu poate părăsi cu uşurinţă această identificare. evident. în scopul prevenirii unei creşteri semnificative a propriei sale anxietăţi (în cazul în terapeutul ar răspunde în mod empatic pacientului). Katz cu privire la nivelul scăzut de empatie al psihoterapeuţilor. . îi împarte în următoarele categorii: jempatizatorul „marginar \ -pătrunde şi înţelege doar o parte din experienţa pacientului. erorile în empatizare pot fi puse în legătură cu anxietăţile personale ale psihoterapeutului care poate aborda fie o distanţare excesivă faţă de pacient. M. în general.Lewis (1978. bazată pe încercarea terapeutului de a minimaliza aspectele patologice evidente ale pacientului. formalizarea" reflectă dorinţa terapeutului de a nega patologia de bază. constatându-se de multe ori un declin al capacităţii lor empatice. 41-42). sintetizând ideile l u i R. Ambele demersuri sunt ineficiente şi neproductive din punct de vedere terapeutic. neproductivă. supus însă unor „împrejurări sociale'' care 1-au transformat în victimă. .se poate identifica cu una din stările Ego-ului pacientului. p.este atât de preocupat de schimbarea pacientului încât eşuează în stabilirea unei comunicări empatice cu partenerul său de relaţie.compulsiv" ! j pmpatizatorul „raţionaF' 39 .• „normalizantă".se supraidentifică cu pacientul într-o manieră simbiotică şi. . Acesta este tratat ca şi cum ar fi o persoană normală. L.nu poate să-şi abandoneze rolul şi „masca profesională". fie o identificare cu acesta.. . mpatizatorul „evanghelic''' patizatorul „demonstrativ" jempatizatorul .

reţinem din literatura de specialitate că deprinderile de empatie cognitivă pot fi învăţate şi antrenate. Considerăm că un mijloc eficient de antrenare a deprinderilor de comunicare empatică a viitorilor psihoterapeuţi îl reprezintă realizarea interviurilor preliminare într-o manieră colaborativă. terapeutul îşi concentrează atenţia pe comportamentele patologice ale pacientului său. vom prezenta pentru început caracteristicile interviului directiv. influenţat fiind de răspunsurile oferite de pacientul său). 40 . Următorul fragment de dialog vine să ilustreze specificitatea unui interviu directiv: Terapeutul: Poţi să-mi spui care este problema ta? Pacientul: Nu ştiu exact. Astfel.Pentru a răspunde în mod empatic pacienţilor. în schimb. terapeutul mai degrabă bulversează pacientul decât să îi ofere şansa reală a schimbării. în vederea evidenţierii notelor specifice ale unei explorări colaborative. am o stare de teamă . menit să blocheze înţelegerea empatică de către terapeut a problematicii pacientului său. în cadrul interviului directiv. intervievatorul selectând. nefiind uşor de predat şi depinde în mare măsură de nivelul sănătos de funcţionare a Ego-ului terapeutului. terapeutul adresează întrebări directe. Acest tip de interviu este menit să accentueze asimetria relaţiei dintre cei doi protagonişti ai relaţiei psihoterapeutice. cred că mi se va întâmpla ceva rău. Empatia emoţională ar putea fi doar introdusă într-un antrenament empatic dirijat.. iar pacientul răspunde. cele care vizează empatia emoţională sunt mai greu de însuşit de către viitorii psihoterapeuţi.. De asemenea. în calitate de expert.. specialiştii întăresc ideea că viaţa personală a terapeutului trebuie să dovedească o anumită stabilitate şi demnitate morală. Dacă situaţia terapeutică este utilizată în scopul compensării „sărăciei" vieţii sale personale. ghidând şi controlând direcţia interviului (fireşte.

uneori mă simt bine. Prin răspunsurile oferite. terapeutul dovedeşte o înţelegere empatică a problematicii pacientului său. Terapeutul: Ce se întâmpla în viaţa ta în acea perioadă de timp? Pacientul: Nimic special! Terapeutul: Aveai cumva o nemulţumire? Pacientul: Din câte ştiu. Direcţia dialogului vine din partea pacientului. în fapt.. nu . o relaţie fecundă se defineşte prin capacitatea terapeutului de a înţelege Pacientul aşa cum se înţelege el pe sine. Este vorba despre a oilitatea intevievatorului de a prinde. Terapeutul: A apărut brusc această stare? Pacientul: Da. Indiferent de orientarea terapeutică. de o împărţire egală a puterii în relaţie. terapeutul reduce numărul întrebărilor directe şi încurajează pacientul să-şi exploreze propriile gânduri şi sentimente. mai mult!" sau „Continuă. Terapeutul: La birou sau probleme de familie? Pacientul: Nu. totul părea să fie bine. în contrast. fiind vorba. pur şi simplu m-am trezit într-o dimineaţă cu această stare de teamă. te rog.Terapeutul: Când ai observat prima oară lucrul acesta? Pacientul: Cu trei luni în urmă. te rog!". în cadrul interviului colaborativ.. de a pătrunde semnificaţia personală şi subiectivă a cuvintelor pacientului. cererile terapeutului vor fi de tipul: „Spune-mi. Intr-o asemenea situaţie. Terapeutul: Ai avut şi zile în care starea de anxietate a dispărut? Pacientul: Da. Doar 41 . Terapeutul: Care sunt circumstanţele în care starea ta de teamă dispare? Pacientul: Nu ştiu. pur şi simplu am momente când mi-mi mai este teamă.

.. este cea mai neplăcută experienţă prin care trec. Terapeutul: Continuă . cu nimic nu o pot compara. da .... când am ratat un examen. N-am spus niciodată lucrul acesta. vom reda desfăşurarea d i a l o g u l u i terapeut-pacient.. Terapeutul: Ţi-e teamă. Pacientul: într-adevăr.. 42 . cred că da... Terapeutul: Crezi că starea ta de teamă are legătură cu acest incident? Pacientul: Nu ştiu . simţi că ceva rău se va întâmpa? Pacientul: Da... iar palmele îmi transpiră. ca un fel de piază rea ... dar atunci era explicabil . dar am o stare de anxietate . un fel de stare de teamă... Reluând fragmentul de interviu prezentat anterior.o înţelegerea empatică a cadrului intern de referinţă ai pacientului permite obţinerea acestui deziderat. o teamă că aş putea să mor. îmi murise un frate într-un accident de maşină şi n-am putut să mă concentrez asupra studiului . Terapeutul: Ajută-mă să înţeleg mai bine. ca şi cum urmează să mi se întâmple ceva rău. de data aceasta într-o manieră colaborativă: Terapeutul: Poţi să-mi spui câteva lucruri despre modul în care te simţi? Pacientul: E greu de descris. Terapeutul: Se pare că este teribil de neplăcut. în mare parte a timpului am acest sentiment neplăcut. bătăile inimii se accelerează. Pacientul: Ei bine.. Pacientul: Ei bine...... de aproximativ trei luni de zile.. Am avut câteva momente asemănătoare cu mult timp în urmă.

îi va oferi acestuia posibilitatea de schimbare. Interviul colaborativ permite extragerea unor informaţii preţioase şi utile în vederea formulării ipotezei terapeutice. dar nu am nici un motiv . fiind considerate o cale sigură prin care i se respectă pacientului propria integritate şi individualitate..Terapeutul: Aşadar.... Pacientul este considerat drept un partener ştiinţific în găsirea soluţiei terapeutice eficiente. o cale de înţelegere a unor aspecte legate de experienţa fenomenologică a unei alte persoane. • Empatia este privită ca o „deprindere" a practicianului. 6. „închiriat" pe durata celor 50-60 de minute (cât durează şedinţa de terapie). Pacientul: Da. 43 . desprindem următoarele concluzii: • Empatia a fost văzută ca o modalitate de „cunoaştere" a celuilalt. faptul că vei putea muri . iar terapeutul.. în contextul psihoterapie! actuale.. explorările colaborative capătă o importanţă majoră. simt că nu voi putea să trăiesc îndeajuns de mult încât să-mi văd copilul crescând . De fapt.. Tendinţe actuale de cercetare a empatiei în psihoterapie 6. acest demers reprezintă garanţia s t a b i l i r i i u n e i relaţii bazate pe un e c h i l i b r u de forţe în relaţia terapeutică. • Utilitatea c l i n i c ă a empatiei a devenit axiomatică în psihoterapie şi consiliere psihologică. stările tale de anxietate implică ideea morţii. Conceptualizări tradiţionale Realizând o trecere în revistă a principalelor teme în legătură cu manifestarea fenomenului empatic în psihoterapie.. .1.. sunt sănătos dar simt că aş putea muri.

prin acordarea unei atenţii sporite faţă de semnificaţiile pe care pacientul şi terapeutul le ataşează comportamentelor. responsivitatea. expresiile acceptării. Paul. J. 1967). reflectarea sentimentelor.Empatia „acurată" necesită un control al subiectivităţii practicianului. • Empatia poate fi operaţionalizată în termeni comportamentali. Limite ale conceptualizărilor tradiţionale. De asemenea. • o lipsă de preocupare faţă de semnificaţiile culturale In literatura referitoare la empatie este întipărită presupunerea implicită conform căreia empatia este un fenomen transcultural care produce „sentimente asemănătoare" împărtăşite de toate fiinţele umane (N. Recent. persoanelor şi. preluarea perspectivei celuilalt. • 6. Din perspectiva multiculturalismului. Perspectiva multiculturalismului. Clark (2001) reproşează definiţiilor tradiţionale ale empatiei faptul că nu o plasează în contextul diversităţii.2. • o lipsă de preocupare faţă de contextul sociopolitic Contextul social şi politic în care se stabileşte relaţia terapeutică a fost neglijat în literatura referitoare la empatie. cât şi la rolul ei curativ. • Empatia presupune o componentă afectivă şi una cognitivă. se recunoaşte mai puţin faptul că relaţia 44 . în special cuvintelor. evenimentelor. respectiv răspunsuri verbale corespunzătoare: parafrazarea. simpatia. influenţa diferenţelor culturale asupra proceselor empatice este ignorată. se afirmă necesitatea ca empatia să fie „remodelată". L. • Funcţiile primare ale empatiei se referă atât la facilitarea stabilirii alianţei terapeutice şi a strângerii informaţiilor. în această perspectivă.

în ideea conturării Un ui tablou general al unei comunităţi date. pacientul se situează pe poziţia cunoscătorului. a trăsăturilor caracteristice diverselor grupuri culturale (T. americani africani. D. clasă socială. Teoriile multiculturaliste acordă o importanţă deosebită dinamicii culturale din interiorul proceselor terapeutice. Sue. Numeroşi autori accentuează necesitatea ca terapeutul să câştige o profundă înţelegere a „viziunii asupra lumii" şi a „cadrului cultural de referinţă" a pacientului. G. americani asiatici şi americani hispanici. Datele acumulate din aceste interviuri pot permite stabilirea „tratamentelor 45 . L. cât şi a pacientului în procesul terapeutic. a contextului social. în spaţiul american. politic. D. Teoriile psihoterapiei şi consilierii multicultural postulează faptul ca terapeuţii să îşi lărgească înţelegerea lumii vieţii pacienţilor lor prin studierea istoriei. Sue şi D. vârstă. T. se insistă actualmente asupra modului în care practicienii pot strânge informaţii culturale fa la un număr cât mai mare de pacienţi. J. LaFromboise şi S..terapeutică însăşi se desfăşoară pe terenul unor diferenţe de sex. Jordon (1991) sunt printre puţinii autori care atrag atenţia asupra necesităţii implicării empatice mutuale atât a terapeutului. Foster. economic. 1993). De pildă. Din perspectiva multiculturalismului. rasă. definiţiile tradiţionale ale empatiei plasează terapeutul pe o poziţie de . W.cunoscător expert" care înţelege viaţa pacientului său mai bine decât pacientul însuşi. numeroşi autori sunt implicaţi în furnizarea unor informaţii cât mai bogate şi mai variate în legătură cu cele patru grupuri etnice majore: americani nativi. V. • terapeutul este văzut ca expert Influenţate de modelul medical. 1990). • empatia unidirecţionată în general se ignoră contribuţia pacientului în procesul empatic. In această perspectivă. Barrett-Lennard (1981. 1991.

1979). 1998. l i m b a j u l nu reprezintă doar un simplu instrument de transmitere a informaţiei. în ideea de a înţelege şi de a lucra cu oameni care sunt .3. etnografia îşi îndreaptă atenţia şi pe Jimbaf. p. Etnografia şi activitatea socială îşi propun scopuri similare: înţelegerea experienţei umane aşa cum este ea trăită. 114). Analiza etnografică tinde să aibă acces la lumea conceptuală a clientului/ pacientului. ci şi u n u l de construire a realităţii''. p. Dacă teoriile m u l t i c u l turaliste accentuează importanţa desluşirii semnificaţiilor culturale. De menţionat este faptul că această abordare plasează terapeutul într-o poziţie de „cunoscător expert" care strânge informaţii despre diverse culturi. mai degrabă decât o caracteristică a ambilor parteneri de relaţie. Leigh. „limbajul nu este doar un mijloc de a comunica despre realitate. Aşadar. In conformitate cu J. W. Prin urmare. considerat o cale de descoperire a acestor semnificaţii.posibile dintr-o perspectivă culturală" (J. Spradley (1979. etnicitatea tinde să fie considerată o variabilă a pacientului. Prin urmare. 6. Perspectiva etnografică Avându-şi rădăcinile în interacţionismui simbolic şi sociolingvistică. simţită şi cunoscută de participanţii acesteia.diferiţi" de el din punct de vedere cultural.. perspectiva etnografică oferă o abordare unică privind înţelegerea semnificaţiilor naturii umane şi conduitei sociale (J. Spradley. în vederea stabilirii de către terapeut a unei comunicări autentice cu acesta. P. conceptele şi p r i n c i p i i l e etnografiei pot ajuta la înţelegerea mai deplină a proceselor de tip empatic. El 46 . 17). P. Preocuparea de bază este mai degrabă înţelegerea cadrului de referinţă unic al c l i e n t u l u i i n d i v i d u a l decât a cadrului de referinţă a unui grup cultural.

stabileşte semnificaţiile tacite izvorâte din propria experienţă a clientului. Există o tendinţă a acestuia de a „traduce" propria sa experienţă într-un limbaj care să fie cât mai bine înţeles de terapeutul său. Această tendinţă nu face altceva decât să distorsioneze realitatea culturală a pacientului. Prin urmare, metodele de cercetare etnografică în activitatea socială accentuează ideea încurajării pacientului în a-şi spune poveştile „cu propriile sale cuvinte", în vederea desluşirii vorbirii sale „netraduse" (S. P. Sells şi N. Newfield, 1997). Etnografii utilizează strategiile reafirmării şi încorporării frazelor-cheie şi termenilor utilizaţi de pacient, în contrast cu tehnicile tradiţionale ale reformulării şi resemnificării. Conform l u i J. W. Green (1995, apud J. Clark, 2001), riscul inerent al reformulării este acela ca limbajul terapeutului să deformeze semnificaţiile conferite de pacient unei anumite situaţii. Ca o concluzie, teoriile tradiţionale ale empatiei nu acordă atenţie contextului sociopolitic în care se desfăşoară discuţia dintre cei doi parteneri ai relaţiei terapeutice. T. Keefe (1979) este unul dintre puţinii teoreticieni ai empatiei care accentuează ideea capacităţii terapeutului de a empatiza nu doar cu „psihodinamica" pacientului, ci şi cu „dinamica puterii şi opresiunii". Nu trebuie ignorat faptul că experienţa puterii şi opresiunii modelează percepţiile, sentimentele şi comportamentele indivizilor. Interviurile au loc într-un context sociopolitic de distribuţie inegală a puterii bazată pe rasă, clasă, sex. Aceasta perspectivă etnografică interpretativă îşi concentrează atenţia nu atât pe identificarea componentelor eiripatiei, cât pe „experienţa trăită" a empatiei şi pe procesele prin care terapeutul şi pacientul discută cu privire la mţelegerea lor mutuală şi reciprocă de-a lungul şedinţei de ter apie. ]\Ju atât abilitatea empatică a terapeutului este ne cesară, cât utilizarea unor tehnici de dialog şi reflecţie
47

menite să adâncească înţelegerea reciprocă a partenerilor de relaţie. In contextul diversificat şi globalizat al practicii activităţii sociale, capacitatea de a empatiza cu alte persoane şi perspective poate deveni unul dintre cele mai importante aspecte ale practicii competenţei culturale. Sinteză Realizând o sinteză cu privire la tendinţele moderne în abordarea empatiei, vom prezenta, în tabelul de mai jos. principalele trăsături menite să reconceptualizeze empatia în domeniul psihoterapie! actuale.
Empatia tradiţională Empatia reconceptualizată

-înţelegerea terapeutului văzută ! - realitatea pacientului consideca fiind parţială şi supusă grerată ca fiind cognoscibilă; ! şelii; - acordarea terapeutului la senti- j - acordarea terapeutului la limbamentele de bază ale pacienjul şi la semnificaţiile conferite tului; de pacient; - orientată pe persoană; - poziţia de expert a terapeutului; - privilegierea înţelegerii de către terapeut a ceea ce îi comunică pacientul; - implicarea empatică a terapeutului în procesul psihoterapeutic; - unidirecţionată-deductivă. - orientată pe context ral / sociopolitic); (cultu-

- poziţia de persoană care învaţă a terapeutului; -privilegierea înţelegerii de către pacient a ceea ce îi comunică terapeutul; implicarea empatică atât a terapeutului, cât şi a pacientului în procesul psihoterapeutic;

- mutuală şi reciprocă-inductivă.

48

Capitolul 3

MODALITĂŢI DE ANTRENARE A DISPONIBILITĂŢILOR DE COMUNICARE ALE VIITORILOR PSIHOTERAPEUTI
l . Manifestarea respectului, căldurii, autenticităţii
Aceste caracteristici ale relaţiei terapeutice capătă o importantă deosebită în contextul psihoterapie! actuale. Cele trei orientări psihoterapeutice majore (dinamică, comportamentală şi experienţială) au lansat diverse puncte de vedere cu privire la caracteristicile menţionate. Astfel, psihoterapiile dinamice accentuează faptul că terapeutul trebuie să manifeste un respect profund faţă de pacientul său. Neutralitatea şi obiectivitatea a n a l i s t u l u i sunt forţe dominante în relaţie, mulţi autori considerând „căldura" terapeutului drept trăsătură care interferează cu evoluţia transferului în psihanaliză. Ca regulă generală, psihanaliza clasică nu încurajează spontaneitatea terapeutului, împărtăşirea gândurilor şi sentimentelor sale ori alte expresii ale autenticităţii în relaţia cu pacientul său. Mai recent, în psihoterapiile analitice de scurtă durată se pune un accent tot mai mare pe interacţiunea terapeut-pacient, în detrimentul analizei propriu-zise, renunţându-se la regula „défier" a neutralităţii analistului. In psihoterapiile de orientare strict comportamentală. psihoterapeutu! abordează pacientul într-o manieră autor| tară. In calitate de expert, acesta îi stabileşte pacientului P r ogramele de recuperare orientate în direcţia reducerii simPtornelor. Distanţa interpersonală fiind mare, autenticitatea ter apeutului nu prezintă o problemă, iar căldura este mascată
49

de statutul său de expert, în contextul actual al psihoterapie! cognitiv-comportamentale diminuează progresiv asimetria relaţiei terapeut-pacient, iar celor trei caracteristici li se acordă atenţia cuvenită. Psihoterapiile experieniiale înlătură neutralitatea, obiectivitatea şi masca profesională a terapeutului. Psihoterapeutul îşi începe demersul abordând c l i e n t u l aşa cum este el în acei moment şi caută să-1 ajute să-şi dezvolte d i s p o n i b i l i t ă ţ i l e latente autocurative. Preconcepţiile şi ipotezele cu p r i v i r e la c l i e n t sunt înlăturate, terapeutul respectă în mod real individualitatea acestuia, situaţie care antrenează un nivel ridicat de căldură şi autenticitate din partea terapeutului. Se observă faptul că cele trei şcoli terapeutice adopta poziţii diferite cu privire la manifestarea c ă l d u r i i şi autenticităţii terapeutului. Ca regulă generală, respectul f a ţ a de pacient este prioritar, fiind stipulat, de altfel, în codul deontologic al psihoterapeutului. De s u b l i n i a t este ideea că manifestarea respectului, c ă l d u r i i şi autenticităţii necesită în primul rând un anumit nivel de maturizare psihologica a terapeutului. De aceea, u n i i terapeuţi începători pot întâmpina dificultăţi în privinţa satisfacerii acestor dimensiuni ale relaţiei terapeutice. Respectul Implică împărţirea puterii în relaţie şi facilitează colaborarea activă dintre cei doi protagonişti ai relaţiei. Respectul manifestat de terapeut faţă de pacient implică două trăsături de bază şi anume: 1) dreptul p a c i e n t u l u i de a gândi, a s i m ţ i şi acţiona în felul său u n i c şi personal; 2) mesajul clar exprima! de terapeut că schimbarea este posibilă şi că stă în puterea lin (a pacientului) să accelereze această schimbare. J. M. Lewis (1978, apud R. Carkhuff. 1969) nota cu mul! timp în urmă că respectul este mai degrabă comunicat ck terapeut prin gradul de atenţie şi tonalităţile vocale adoptate

50

.Foarte bine. dar ştim că anxietatea ta creste în această situaţie. ."'. Cu toate acestea."'. In anul 1973. . " Următoarele expresii ar putea să denote o abordare colaborativă a pacientului: „înţeleg modul în care vezi lucrurile. atitudinea terapeutului fiind obiectivă şi orientată spre sarcină. „Ceea ce spui este interesant. îţi mai vin în minte şi alte moduri de a privi această situaţie? "... H.. dar problema de bază constă în inabilitalea ta de a fi direct. în acest u l t i m caz. Majoritatea specialiştilor consideră că terapeutul trebuie să fie preocupat şi interesat în mod real de problematica pacientului. precum şi ideea că înţelegerea de către terapeut a problematicii p a c i e n t u l u i său este cu mult superioară acestuia din urmă: „Este posibil.în timpul discuţiei sale cu pacientul decât prin cuvintele exprimate. ..Putem privi situaţia ta din ambele Că/dura Aspect controversat al procesului psihoterapeutic. Strupp a construit o scală bipolară în pinci puncte care se referă la c l i m a t u l terapeutic propriu-zis. La una din extremităţi se situează neutralitatea absolută care neagă orice urmă de bunătate şi toleranţă. oferim spre exemplificare câteva expresii verbale care denotă lipsă de respect. m e s a j u l pe care terapeutul îl comunică p a c i e n t u l u i este de g e n u l : . iar la cealaltă se situează căldura. atitudinea t e r a p e u t u l u i f i i n d una de acceptare şi înţelegere. această caracteristică se referă la situaţia în care terapeutul ar trebui sau nu să comunice în mod direct . dar nu s-a ajuns la un consens în privinţa comunicării de către terapeut a acestei caracteristici.Mă întreb dacă vrei să iei în considerare şi această posibilitate? ". dar nu cred ea este relevant în momentul de faţă.căldură''' în relaţia cu pacientul.îmi Pace de tineV Unii autori consideră că această allrmatie . In punctul de m i j l o c al acestei scalei se situează neutralitatea. H.

să sesizeze schimbările apărute în derularea terapiei şi să aprecieze natura interacţiunii terapeut-pacient. detaşarea apărând de cele mai multe ori drept singurul mod prin care aceştia învaţă sa se relaţioneze cu pacienţii lor. atitudinea distantă şi rece pot servi de multe ori drept un mijloc prin care terapeutul se apără împotriva „deschiderii" sale în relaţie. căldura implică atât o atitudine pozitivă a terapeutului faţă de pacient. Sarcina terapeutului nu este aceea de a-şi nega prezenţa şi satisfacerea propriilor nevoi de a fi plăcut şi acceptat. Masca profesională.implică. cât cea de a fi conştient de impactul acestora asupra relaţiei şi de modul în care pot interfera cu scopurile prioritare ale terapiei. Autenticitatea în mod incontestabil. Considerăm că o asemenea situaţie se constată doar atunci când terapeutul îşi „foloseşte" pacientul drept sursă a satisfacerii propriilor sale nevoi şi curiozităţi. detaşarea terapeutului faţă de pacient îi permite acestuia să evalueze în mod corect nivelul de funcţionare a Ego-ului pacientului. Această intruziune a dorinţelor terapeutului în relaţie ar putea să aibă implicaţii negative asuora demersului terapeutic. caracteristică direct implicată în procesul empatic- 52 . de asemenea. deprinderile de comunicare empatică nu sunt incluse în programele de educaţie ale viitorilor terapeuţi. în cele din urmă. cât şi o invitaţie a pacientului de a-şi accepta terapeutul. In aceşti termeni. ca în orice relaţie interumană. Abilitatea empatică a psihoterapeutului de a se plasa în locul celuilalt va atrage după sine o atitudine de acceptare de către terapeut a pacientului său şi. Din păcate. atât pacientul. dorinţa terapeutului de a fi la rândul său plăcut şi acceptat de pacient. cât şi terapeutul sunt preocupaţi de modul în care sunt priviţi unul de către celălalt. o „încălzire" a relaţiei. De altfel.

Manifestarea autodezvăluirii m Nici un alt aspect al psihoterapiei nu provoacă atât de ulte controverse printre terapeuţi cum este manifestarea autodezvăluirii în relaţie. psihanaliza are reguli stricte. această caracteristică a terapeutului ar trebui reevaluată. R. terapeutul îl invită pe pacient să se comporte în acelaşi mod. iar rezolvarea nevrozei de transfer este cea care va permite restructurarea personalităţii pacientului.prin această atitudine. 2. reducându-se progresiv posibilitatea producerii unor „momente" empatice de-a lungul desfăşurării terapiei. Problema autenticităţii terapeutului este viguros dezbătută în psihoterapie. Greenson (1972). Pentru a se complica şi rnai mult lucrurile. Dezbătând funcţia empatiei în psihoterapie şi considerând că autenticitatea se implică în acest proces. Semnalăm pericolul manifestării spontaneităţii terapeutului doar în situaţia în care răspunsurile acestuia au mai mult de-a face cu situaţii de viaţă care se situează în afara contextului terapeutic. Cu excepţia orientării experienţiale. se deschide calea dezvoltării transferului. Dacă psihanalistul nu reacţionează la ceea ce spune pacientul. există puţine i n i ţ i a t i v e cu privire la încurajarea exprimării autenticităţii terapeutului în relaţie. capacitatea terapeutului de a se comporta deschis şi onest în relaţia sa cu pacientul ar putea reprezenta o premisă a stabilirii unei comunicări de tip empatic între cei doi parteneri. răspunsurile „reci" şi distante ale pacientului pot fi etichetate drept patologice de către terapeut şi nu ca nişte răspunsuri fireşti la semnalele pe care pacientul le primeşte din partea terapeutului său. atât spontaneitatea terapeutului în oferirea de răspunsuri cu 53 . în acest sens. După R. In rest.

După D. .privire la situaţia reală a pacientului. cantitatea şi calitatea autodezvăluirii trebuie să fie potrivite cu situaţia relaţională. Adeseori. prin autodezvăluire se obţine o mai mare profunzime relaţională.autodezvăluirea este un tip de comunicare. Prin urmare. o transmitere de informaţii despre gândurile. Prin autode/văluire. constituie forme de manifestare a autodezvăluirii (. 26-27). Este însă evident că un terapeut poate să se comporte într-o manieră naturală şi autentică. Nu în u l t i m u l rând. Ş. 1999). Săucan (1999. Printre beneficiile autodezvăluirii se numără o mai bună cunoaştere de sine. p. De obicei. In afara unei moderaţii în ceea ce priveşte cantitatea. procesul de autodezvăluire într-o relaţie trebuind să se realizeze în mod gradat. Există s i t u a ţ i i în care putem să transmitem informaţie despre noi înşine cu scopul de a încuraja pe celălalt să facă la fel. De asemenea. Autodezvăluirea se referă la relevarea de informaţii care aparţin self-ului nostru ascuns şi presupune cu necesitate prezenţa celuilalt. iar aceştia la rândul lor ni se autodezvăluie. Săucan. putem câştiga o nouă şi mai profundă perspectivă despre noi înşine prin autodezvăluirea în faţa unei alte persoane. Fireşte. este m u l t mai 54 . fiind vorba despre un act interpersonal.self-disclosure'}. De asemenea. este considerată o greşeală împărtăşirea unei informaţii consistente prea devreme. luând naştere o relaţie semnificativă şi onestă. transparenţa pe care o presupune autodezvăluirea a fost confundată cu autenticitatea. autodezvăluirea ar trebui să constea în informaţie pozitivă şi mai puţin în detalii negative (D. Ş.. cât şi o clară cunoaştere a erorilor sale tehnice. dobândim o mai marc eficienţă în comunicare. dar fără a-şi exprima în mod direct şi explicit gândurile şi sentimentele. în sensul că înţelegem mai bine mesajele celorlaţi în măsura în care aceştia ni se autodezvăluie. sentimentele şi comportamentul unei persoane".. mărturisim c e l o r l a l ţ i că avem încredere în ei.

modul amenajare a cabinetului. reputaţia profesională a terapeutului. terapia evocativă se bazează pe interpretare şi implică o creştere a neutralităţii terapeutului. mai degrabă decât să-şi direcţioneze atenţia asupra dezvoltării transferului. M. F. natura autodezvăluirii şi contextul în care autodezvăluirea se poate manifesta. cât în ce condiţii şi cu ce pacienţi ar putea terapeutul să se autodez\>ăluie în relaţie. Weiner (1977) a divizat psihoterapia în trei mari categorii: represivă. In terapia represivă. poate fi relevant să fie adus în discuţie trecutul. Atunci când ne „deschidem" în faţa partenerului nostru de relaţie.2. 2. pacienţii fiind încurajaţi să-şi asume responsabilitatea propriilor lor gânduri şi sentimente. Natura obiectivelor psihoterapeutice Cu mult timp în urmă. Natura auto dezvăluirii e 'n general.1. Răspunsul la această întrebare ar putea include mai multe variabile şi anume: natura obiectivelor psihoterapeutice. 2. considerând că terapia ego-suportivă necesită autodezvăluire din partea terapeutului. terapeutul este atât de Preocupat de dispariţia comportamentului simptomatic al pacientului încât feedback-urile de natură interpersonală sunt complet ignorate.constructiv ca autodezvăluirea să fie focalizată pe prezentul relaţiei „aici şi acum" decât pe „acolo şi atunci". înfăţişarea 55 . ego-suportivă şi evocativă. In contrast. Desigur. îmbrăcămintea. exprimarea gândurilor şi sentimentelor trebuie să fie realizată într-o manieră cât mai explicită. întrebarea se pune nu dacă terapeutul ar trebui să se exprime pe el însuşi. Mecanismul de bază al acestui tip de terapie este feedback-ul. Claritatea şi comprehensibilitatea în autodezvăluire sunt primordiale. dar numai dacă are vreo legătură cu ceea ce se petrece în prezent.

. J.Dvs. calitatea de părinte sau alte date personale.. Acest tip de autodezvăluire este dezaprobat de un număr mare de terapeuţi care apreciază că informaţiile cerute de pacienţi trebuie urmate de clarificarea motivelor pentru care aceştia formulează întrebările respective. a şti dacă terapeutul a avut anumite temeri în legătură cu admiterea la facultate poate constitui o informaţie utilă pentru un tânăr aflat în faţa acestui examen. Lewis (1978) aminteşte cazul a doi psihanalişti care sunt întrebaţi de pacientul lor la primul interviu: .. pot furniza pacienţilor unele informaţii cu privire ia viaţa personală a terapeutului lor. pacientul poate primi unele feedback-uri cu privire la 56 . Acest tip de transparenţă este utilizat îndeosebi în terapia cu adolescenţi sau cu tineri adulţi care nu au dobândit o experienţă de viaţă bogată. terapeutul îşi poate dezvălui propriile atitudini.ideologia" terapeutului lor. Primul terapeut şi-a apărat poziţia prin indicarea faptului că nu vrea să grăbească stabilirea unui transfer timpuriu. în timp ce al doilea şi-a exprimat atât dorinţa stabilirii unei relaţii „reale". De pildă.terapeutului etc. Unii autori susţin că pacienţii au dreptul de a cunoaşte încă de la începutul terapiei . cât şi. opinii şi valori. Un alt nivel al autodezvăluirii implică împărtăşirea de către terapeut a unor experienţe personale.. aveţi copii?". în acest sens. există anumite informaţii generale pe care unii terapeuţi le furnizează pacienţilor. La nivel personal. Un nivel rnai adânc al autodezvăluirii se referă la împărtăşirea propriilor sentimente ale terapeutului cu privire la natura interacţiunii stabilite cu pacientul său. statutul marital.. trei. curn ar fi: vârsta. Primul ar fi răpuns: „De ce mă întrebi?" şi a refuzat să-i dea vreun răspuns. Celălalt ar fi spus: „Da. nelămurirea cu privire la semnificaţia întrebării. dar de ce mă întrebi?". De altfel. Chiar şi la acest nivel superficial de autodezvăluire există diverse opinii. M.

. Contextul Anumite variabile pot influenţa decizia terapeutului de a se . El are sarcina de a monitoriza această interacţiune. 2. în final. în acest caz. 3. cum ar fi o pierderea unei fiinţe dragi. Iată de ce psihoterapeuţii trebuie să 57 . Un context special implică apariţia u n u i eveniment neobişnuit în viaţa pacientului.dezvălui" în diverse situaţii terapeutice.3.impactul pe care îl are asupra altor persoane. există păreri divergente ale terapeuţilor cu privire la oferirea din proprie iniţiativă a acestui tip de informaţii. chiar dacă este un participant actlv 'n relaţie. Monitorizarea procesului de interacţiune terapeutică 3. sublinem ideea că autodezvăluirea nu trebuie să se manifeste fără ca terapeutul să nu ia în considerare impactul cel mai probabil asupra pacientului său. Unii terapeuţi au tendinţa de a minimaliza •i/or/cr" propriei lor personalităţi şi dezvoltă un stil terapeutic Q joţadă ş\ prost jucat. unii terapeuţi prezintă condoleanţe într-un mod simplu şi direct. Acest tip de intervenţie poate fi util îndeosebi cu pacienţii ale căror proiecţii asupra altor persoane joacă un rol determinant în dificultăţile actuale cu care se confruntă. Chiar şi în aceste circumstanţe deosebite. Un alt context special poate implica un eveniment semnificativ din viaţa terapeutului (cum ar fi o problemă de sănătate sau un deces în familie). Impactul terapeutului asupra relaţiei Abilitatea terapeutului de a recunoaşte impactul asupra interacţiunii sale cu pacientul necesită un efort constant de-a lungul desfăşurării şedinţelor de terapie.1.

monitorizează comportamentul verbal şi nonverbal al p a c i e n t u l u i şi notează rezistenţele acestuia la schimbare: 2. este de datoria terapeutului să devină receptiv la modul în care ar putea influenţa. Prin urmare. O cadenţă exploratorie este aceea î" 58 . interacţiunea sa cu pacientul. M . ascultă . 3 . 3. 1 . 1 . L e w i s (1978) apreciază că putem avea în vedere următoarele aspecte ale i n t e r a c ţ i u n i i terapeutpacient: cadenţa. într-o manieră inadecvată. apariţia u n u i eveniment neprevăzut în viaţa lor personală etc. un terapeut dispune de trei surse constante de înţelegere a modului în care poate deveni eficient în relaţia terapeutică: 1.jn şoaptă" propriile sale sentimente. însuşirea deprinderilor de empatie predictivă îi va determina să descopere faptul că un anumit gând sau sentiment (anxietate legată de pacient. căldura. Aprecierea de către terapeut a impactului paltermirilor sale de expresivitate facială (sau a altor mişcări ale corpului) asupra pacientului său reprezintă un aspect important.) pot duce la o percepţie eronată a pacientului. respectul şi autenticitatea facilitează procesul de conştientizare a impactului lor asupra acestei interacţiuni. profunzimea explorării şi distanţa interpersonală. In plus. gânduri. meta-monitorizează procesul î n s u ş i de interacţiune. Un accent deosebit se pune pe comportamentul nonverbal al celor doi parteneri de relaţie. In general. a m i n t i r i care îi apar de-a l u n g u l desfăşurării discuţiei cu pacientul. Cadenţa Cadenţa se referă la lungimea secvenţelor de vorbire ale celor doi interlocutori. J.parcurgă ei înşişi o terapie intensivă (sau o cură analitică). In acest sens.

terapeutul trece prin tipuri diferite de activitate mintală: o ascultare activă. un al treilea pattern (mai greu de evaluat) se referă la situaţia în care există o colaborare efectivă între terapeut şi pacient. Profunzimea explorării rei De-a lungul unei şedinţe de terapie. o 59 . precum şi apariţia unor rezistenţe din partea celor doi parteneri de relaţie terapeutică: Terapeut: Pacient: Terapeut: Pacient: Terapeut: Pacient: 3.2.care afirmaţiile scurte ale terapeutului sunt urmate de afirmaţii mai lungi ale pacientului: Terapeut: Pacient: Terapeut: Pacient: Terapeut: Pacient: Un alt pattern de cadenţă sugerează prezenţa unor rezistenţe considerabile la explorare din partea pacientului: Terapeut: Pacient: Terapeut: Pacient: Terapeut: Pacient: în fine.1. dar se manifestă în acelaşi timp o anumită rapiditate a secvenţelor de vorbire.

o temere. „De ce mă simt trist?''.3. Un interviu fără profunzime exprimă.. în alte situaţii. îi indică pacientului faptul că gândurile şi sentimentele sale sunt relevante şi importante pentru terapeut. în fapt. Terapeutul ar trebui să evalueze dacă discuţia tinde să acopere în mod superficial mai multe arii de probleme sau se concentreză doar pe una singură.activitate analitică care implică detaşare şi o activitate empatică bine structurată. activarea deprinderilor de detaşare ale 60 . De cele mai multe ori. te rog!" sau „Spune-mi mai mult despre. nu există indicatori obiectivi care să detecteze gradul de distanţă interpersonală într-o relaţie.1.. Practica terapeutică ne indică faptul că acele relaţii caracterizate printr-un nivel bun de empatie emoţională a terapeutului relevă o deschidere considerabilă a acestuia în relaţia sa c u pacientul. „Există o mai mare distantă între noi doi astăzi?" Fireşte. In acest sens. tranziţia de la una la alta se realizează ca urmare a unei decizii conştiente determinate de întrebări de genul: „Ce experimentează pacientul în momentul de faţă?". ". O mare parte a eforturilor terapeutului depuse de-a lungul şedinţelor de terapie se referă la facilitarea activităţii de autoexplorare a pacientului său. opţiunea pentru una din cele trei tipuri de activitate este luată în afara unei decizii conştiente. Simplele cereri ale terapeutului de genul: „Continuă. o nelinişte a terapeutului cu privire la o anumită arie de discuţie sau ia anumite sentimente care pot fi scoase la iveală şi care ar putea să blocheze sau să frâneze cursul terapiei. Din contră. estimarea adâncimii unei explorări este o sarcină d i f i c i l ă şi complexă. răspunsurile empatice ale terapeutului reprezintă un stimul puternic pentru majoritatea pacienţilor în procesul autoexplorării. Distanţa interpersonală Din păcate. 3.

estimarea dimensiunii afective a mteracţiunii. s i m p l u şi specific duce la o mai mare apropiere între cei doi.terapeutului impune o mai mare distanţă interpersonală între c ei doi protagonişti. De cele mai multe ori. De-a lungul desfăşurării unui interviu.L. Distanţa interpersonală este generată de cele mai multe ori de neliniştile şi anxietatăţile terapeutului şi pacientului cu privire la modul în care sunt percepuţi sau acceptaţi unul de către celălalt.). utilizarea unui limbaj concret. iar l i m b a j u l său este conectat la experienţa actuală a pacientului său.. Din contră. utilizarea unui limbaj abstract şi formal reprezintă un indicator p o s i b i l al unei distanţe interpersonale în relaţia terapeutică. la un n i v e l înalt de concreteţe. Astfel. In acest sens. ne gocierea în legătură cu identificarea problemelor Pacientului şi cu găsirea celei mai bune soluţii terapeutice. contribuţii valoroase sunt aduse în psihologia contemporană de „programarea nenroling\nsticcr (N. iar procesul de distanţare variază în funcţie de teama de deschidere în relaţie a unuia dintre ei sau a celor doi. Alte moduri prin care terapeutul poate monitoriza procesul interacţiunii terapeutice sunt: concentrarea pe dialogul terapeut-pacient. Subliniem faptul că l i m b a j u l u t i l i z a t de terapeut reprezintă un element important care influenţează procesul de autoexplorare a pacientului. e c h i l i b r u l de forţe în relaţia terapeutică. procesul de deschidere interpersonală poate varia în funcţie de nevoia unuia dintre participanţi de a fi acceptat. 61 . terapeutul dă dovadă de acceptare şi satisfacţie în a-1 întâlni pe pacient acolo unde . în acest sens. Unii autori fac referire la această caracteristică atunci când discută despre concreteţe.este" el cu adevărat. unele studii relevă faptul că utilizarea unui limbaj înalt intelectualizat de către terapeut s-ar datora unei structuri anxioase şi obsesive a acestuia. încurajarea autonomiei.P.

3. De data aceasta. întrebările directe şi repetitive ale terapeutului. toate acestea ridica semne serioase de întrebare cu privire la abilitatea terapeut u l u i de a împărţi puterea în relaţie. activitatea de negociere capătă o importanţă deosebită. ™~ """ 3. în acest sens. pe . revine în sarcina terapeutului responsabilitatea de a direcţiona terapia (în anumite momente) pe situaţia actuală. Negocierea în legătură cu găsirea celei mai bune soluţii terapeutice în contextul psihoterapeutic actual. Orice temă pe care o aduce pacientul în discuţie poate reflecta ceva din realitatea relaţiei terapeut-pacient. într-un studiu realizat 62 . (De p i l d ă : „Vorbindu-mi despre teama pe care o ai faţă de tatăl tău. în mod firesc. maniera autoritară în care acestea sunt formulate. Acest e c h i l i b r u de forţe se poate realiza prin manifestarea respectului terapeutului faţă de o p i n i i l e pacientului cu privire la semnificaţia anumitor evenimente. ţinta o reprezintă însăşi relaţia terapeutică. Concentrarea pe dialogul terapeut-pacient Reprezintă un alt mod prin care terapeutul poate monitoriza procesul interacţiunii sale cu pacientul. 3.2. In mod tradiţional. mă întreb dacă nu cumva ai sentimente asemănătoare în legătură cu mine?"). comportamentul terapeutului ca si cum ar şti dinainte încotro se îndreaptă terapia.3.Mici şi acum". Echilibrul de forţe în relaţia terapeutică E c h i l i b r u l de forţe în relaţie este un alt aspect de care terapeutul trebuie să ţină cont în derularea psihoterapie!. explorarea împreună cu pacientul a ceea ce se petrece „între noi chiar acum" poate genera n e l i n i ş t i şi anxietăţi u n u i terapeut începător. pacientul era ţinta observaţiei. precum şi pe progresul relaţiei terapeutice propriu-zise.4.

S. Spray ( 1 9 7 1 ) se arată că m u l ţ i terapeuţi provin din f a m i l i i cu paltern-un disfuncţionale de comunicare.cu mai m u l ţ i ani în urmă de W. L. 3. Ca terapeut. Adeseori. în sensul că u n u l dintre părinţi adoptă un rol dominant şi autoritar în familie. Revine în sarcina terapeutului să Monitorizeze gradul în care este încurajată exprimarea şi e 63 . acest fapt se realizează fără n i c i un fel de ambiguitate. întotdeauna. Estimarea dimensiunii afective a interacţiunii Exprimarea sentimentelor în timpul desfăşurării şedinţei terapie sau evitarea manifestării acestora capătă o semnificaţie profundă. poţi opta între a-i împărtăşi pacientului ceea ce gândeşti în legătură cu o situaţie sau a nu te exprima în nici un fel. Pot să apară unele s i t u a ţ i i contradictorii în care nu se mai ştie unde . dar lipsa de claritate nu are n i c i o indicaţie terapeutică. înseamnă că m u l ţ i terapeuţi nu au învăţat că negocierea reprezintă un aspect esenţial în procesul terapeutic. Henry.. Sims. încurajarea autonomiei pacientului Psihoterapeutul trebuie să-i permită pacientului să se manifeste în mod autonom în relaţie şi să-1 încurajeze să-şi exprime în mod clar şi deschis propriile gânduri şi sentimente.6. H. 3. E.5.Dacă chiar aşa stau lucrurile. terapeutul trebuie să manifeste respect faţă de modul în care pacientul său simte şi gândeşte. Atunci când alege să-i împărtăşească pacientului propriile sale opinii cu privire la o temă de discuţie cu care cei doi nu sunt în acord..îndreaptă". J.este" terapeutul şi încotro se . acest fenomen este considerat un semn de rezistenţă a pacientului la terapie şi nicidecum nu este pus pe seama s t i l u l u i interactional defectuos al terapeutului.

In confruntărille eroice.confruntarea de rutină".1. discrepanţe între ceea ce simte şi ceea ce gândeşte). 4. A.. adeseori terapeutul „ameninţându-1" că îl va abandona. . acest continuum este influenţat de natura situaţiei terapeutice. cât şi partenerul său de relaţie. alianţa terapeutică este ameninţată. terapeutul fiind nevoit să facă faţă unei rezistenţe masive a pacientului cu privire la propria sa schimbare. în confruntările de rutină. Corwin (1973) indică faptul că actul confruntării poate fi privit ca un continuum: la un capăt se situează . Fireşte. .explorarea sentimentelor. iar la celălalt „confruntarea eroică". Terapeutul: Ce ai simţit in legătură cu acest lucru? 64 . declanşată de reamintirea unei situaţii dureroase. Pacientul: Este vorba despre perioada în care părinţii mei au divorţat. iar terapeutul încearcă să negocieze cu rezistenţele la explorare puse în acţiune de pacient (întreruperi în cursul vorbirii. precum şi nivelul empatic pe care se situează atât el. Un indicator util ar fi acela dacă există cel puţin un moment în fiecare şedinţă în care terapeutul se simte cu adevărat „mişcat" de ceea ce îi spune pacientul şi simte că este într-adevăr „cu" pacientul său. Confruntarea Confruntarea reprezintă una dintre cele mai active forme de intervenţie terapeutică. alianţa terapeutică este efectivă. Acest tip de confruntare este menit să şocheze pacientul. H. Redăm un fragment de dialog (utilizarea confrunării de rutină) în care terapeutul vrea să evidenţieze discrepanţa dintre negarea verbală a sentimentelor şi izbucnirea emoţională a pacientului. Aplicarea intervenţiilor terapeutice 4.

. . dar. Terapeutul: E dureros . . . Pacientul: . iar aseară am băut din nou doza mea obişnuită de alcool. în aceste condiţii nu Cf ed că ar trebui să mai lucrăm împreună. nu am simţit nimic. ei bine .. Pacientul: Intr-adevăr . . Terapeutul: Ei bine. Pacientul: Da . . . '• Terapeutul: Deşi mi-ai spus că depui eforturi. . Terapeutul: încep să cred că trebuie să luăm o decizie în legătură cu acest lucru. . . . nu . . Pacientul (plângând încet): Am simţit că lumea s-a sfârşit pentru mim . Confruntările eroice sunt mai rar utilizate în cursul terapiei. Pacientul: Ah . 65 . Pacientul: Nu vreau să mă internez. Pacientul: Cum adică7 Terapeutul: Nu cred că mai are vreun sens să mai c °ntinuăm în acest mod. . . Terapeutul: Cred că văd lacrimi în ochii tăi. . .. în nici un caz .. . . . Pacientul: Nu spital. . . probabil am simţit atunci sau simt. Terapeutul: Probabil că nu . . . se pare că totuşi nu poţi să te opreşti de la băutură. . . . Terapeutul: De câteva zile bei în fiecare seară . . . . Pacientul: La ce vă referiţi? Terapeutul: Cred că ar fi necesară o spitalizare. .Pacientul: Poftim? Terapeutul: Cum te-ai simţit atunci când părinţii tăi au divorţat? Pacientul: Nimic . . ar trebui să facem neapărat ceva în direcţia asta. . fiind necesare doar în acele situaţii în care pot salva în vreun fel relaţia terapeutică.

. şomer . întâi ţi-ai pierdut mama. Interpretarea în privinţa interpretării. . implică comunicarea respectului deplin faţă de punctul de vedere al c e l u i l a l t .4. Fraţii mai mari au fost trimişi împreună la o casă de copii. si în cele din urmă ne-a părăsii. . lucrurile au începui să meargă din ce în ce mai rău. . terapeutul întoarce spre pacient sensul mesajului pe care acesta tocmai 1-a emis. . Fraţii mei şi cu mine am rămas singuri . iar eu am fosl adoptat de o familie . clarificarea nu reclamă nici o rezistenţă specifică din partea p a c i e n t u l u i . Freud o consideră drept actul ştiinţific fundamental care asigură accesul la cauzalitatea comportamentului uman. cât şi păstrarea de către terapeut a unei atitudini pozitive necondiţionale faţă de acesta. Pe de altă parte. Clarificarea Deoarece discursul pacientului este adeseori confuz şi ambiguu. . De asemenea. .3. contestări între Sine. . . la date concrete. Interpretarea constă în aplicarea unor relaţii cunoscute. Aceste reguli sunt referenţialele teoretice fundamentale ale psihanalizei: presiunea p u l s i u n i l o r care vor să se exteriorizeze (principul plăcerii). Tata s-a îmbolnăvit . Pacientul: După ce mama a murit. . Eu ş1 66 . şi în cele din urmă te-ai despărţit de fraţii tăi . apoi tatăl te-a părăsit . apoi a rămas fără loc de muncă. înţelegerea acestui punct de vedere necesită atât acceptarea responsabilităţii pacientului cu privire la situaţia descrisă.2. şi am intrai înir-un program de ajutor social. Clarificarea favorizează un dialog autentic între terapeut şi pacient şi necesită adoptarea unei conduite empatice d i n partea terapeutului. Terapeutul: Aşadar. . . cu rol de reguli. prin intermediul clarificării. . . niciodată nu a fost prea puternic . 4.

interpretarea implică o ipoteză care necesită o validare ulterioară. apărarea Eu-liii împotriva pulsiunilor. Astfel. interpretarea se referă la materialul inconştient care include mecanismele de apărare şi semnificaţiile ascunse ale materialului furnizat de pacient. reprezintă o coordonată importantă. . .. Cu alte cuvinte. se reduce riscul stabilirii unei relaţii asimetrice şi în care terapeutul este deţinănătorul adevărului unic. . manifestarea de către terapeut a respectului faţă de capacitatea pacientului de a înţelege semnificaţia propriului său comportament.Supraeu (conflicte. . „O posibilitate ar putea fi . „un fenomen rămâne de 67 .".". Resemnificarea Din punctul de vedere al constructivismului şcolii de la Alto. Dacă în confruntare pacientul este pus în faţa unei realităţi deja definite.. . 147). Mă întreb dacă. influenţa complexului Oedip asupra conduitelor. . Du Pă P. resemnifîcarea/ recadrarea („refraining"') se referă a schimbarea cadrului de referinţă. „Separe că . De aceea. în scopul evidenţierii unor noi semnificaţii ale comportamentului pacientului. Acest lucru se poate realiza prin utilizarea unor fraze introductive de genul: . 4.4. sursă de nevroză). p. Aceasta interpretare trebuie prezentată pacientului în calitate de ipoteză. interpretarea merge dincolo de datele obţinute de-a a lun ul i n t e r v i u l u i .. Terapeutul trebuie să pună accent pe împărţirea responsabilităţii în cadrul acestui demers. Un alt aspect semnificativ îl reprezintă implicarea pacientului în munca interpretativă. Prin natura sa. Watzlawick (1988. . De menţionat este faptul că terapeutul trebuie să-şi formuleze interpretările în aşa mod încât să evite orice formă de „citire a gândurilor" pacientului sau de intruziune în viaţa sa intimă.

proprietăţi pe care acesta nici nu le are . între un organism şi mediul său. La rândul lor. 1996. Mucchielli. acoperindu-i şi alte cheltuieli. face ca observatorul să se găsească în situaţia de a atribui obiectului studiului său. In acea perioadă. căruia i se pusese diagnosticul de schizofrenie şi care îşi petreci/se mare parte din ultimii săi zece ani prin spitalele de psihiatrie. o sumă de bani. ci „adaptat". după gradul de „înţelepciune" sau de „nebunie" de care fiul lor a dai dovadă.. De pildă. cu care să-şi achite singur notele de plată.neînţeles atâta timp cât câmpul de observaţie nu este suficient de larg. După părerea sa. Faptul de a nu putea avea în vedere complexitatea relaţiilor dintre un fenomen şi cadrul în care acesta are loc. Ei preferau să-i dea bani săptămânal. plasat în cadrul interacţiunilor cu ceilalţi membrii ai grupului din care acel individ face parte.". părinţii spuneau că trecutul şi comportamentul fiului lor în acel moment dovedeau că el nu era capabil să se descurce în această privinţă. care credea că fiul ei intrase într-un nou episod psihotic. Această condiţie nu era niciodată clar enunţata.politicos" şedinţele de psihoterapie. el ducea o viaţă izolată. nu mai apare ca fiind patologic. Comportamentul unui individ poate fi calificat drept „patologic".. adeseori întrerupâmd . Tânărul era binecrescut. atâta timp cât el nu induce şi contextul în care fenomenul respectiv se produce. se prezintă la cabinet. P.. Watzlawick oferă un exemplu ilustrativ de resemnificare (cit. lunar. problema consta in dezacordul existent de multă vreme între el şi părinţii săi cu privire la bani. în timp ce acelaşi comportament. nu-i convenea că părinţii săi îi plăteau chiria. p: 103) : Un tânăr de 25 ani. adus de mama sa. din A. de altfel nu reuşea să le termine. fiind supus psihoterapie! intensive. într-o mansardă. „ca unui copil". şi frecventa la Universitate două cursuri pe care. 68 . dar sume diferite. El voia să obţină de la ei.

tânărul îşi lua pe deplin dreptul de a se apăra. folosindu-se de un nou episod psihotic. mama i-a fixat f i u l u i său o sumă lunară de bani cu care el urma să se descurce. această strategie îi permitea mamei să-i fie mai puţin teamă de comportamentul fiului ei. sugestiile descriau modul destul de straniu în care el se comporta. In faţa mamei sale. spunându-i că fusese destul şoferul l u i şi că se ocupase destul de treburile care-1 interesau strict pe el. îl considera o probă în plus a incapacităţii fiului de a-şi conduce propria viaţă. a nu ernpatiza cu el. în aceste condiţii. pe care mama sa. Explicaţia oferită de terapeut atrage atenţia asupra faptului că tânărul nu este bolnav. mama se î n f u r i e pe fiu. La prima lor dispută.. Mamei îi era teamă că va fi necesară o nouă şi costisitoare spitalizare. Totodată. „este ca si cum am invita o persona să JQcâ parte dintr-o echipă de hochei pe un post de fundaş stânga. respectiv. ameninţând că va proceda în aşa fel încât. în fapt.. terapeutul a făcut unele sugestii concrete asupra modului în care tânărul trebuie să conducă lucrurile pentru a se ajunge la o catastrofă iminentă. mai mult decât tatăl. va face să crească şi mai mult cheltuielile de până atunci. Plasarea într-un meta-punct de vedere schimbă radical sensul situaţiei. Tânărul a pus deoparte bani pentru a-şi cumpăra o maşină şi a devenit astfel din ce în ce mai liber . Modul în care tânărul se comportă demonstrează faptul că el conducea întreaga situaţie pentru a fi în avantaj. Birdwihtell utilizează o excelentă metaforă menită să sugereze ceea ce este observaţia din punctul de vedere al terapiei strategice. intrând într-un fel de joc psihotic bizar..totuşi nici tânărul nu îşi exprima nemulţumirea. Drept urmare.. ci doar depune eforturi pentru a-şi manipula părinţii. A nu fi în optica pacientului. dar ne-am mărgini să-l convocam într-un birou 69 .

în contrast cu psihanaliza care elaborează ipoteze asupra i n d i v i d u l u i .. Ei trebuie să înveţe sa privească împrejur. Simptomul trebuie văzut ca o repetiţie. 1996. putem sesiza atât cât se poate vedea cu nişte ochelari fumurii într-o cameră obscură. mecanismele de apărare. D. 106). Putem considera deci simptomele. totul se reduce la studiul situaţiei de interacţiune.pentru a-l cunoaşte şi a-i aplica testul Rorschach. Terapeutul trebuie să înveţe să-şi dirijeze atenţia asupra fenomenului pe care doreşte să-I analizeze. Prin urmare. Jackson (1981. paradigma sistemică şi interacţionistă (1980) defineşte un om „al comunicării". structura caracterului şi personalitatea drept termeni care descriu interacţiuni tipice ale i n d i v i d u l u i ca răspunsuri la un context interpersonal particular". cercetarea cauzelor trebuie înlocuită cu descoperirea mecanismelor jocului şi a regulilor sale. p. 35) precizează că „specificul perspectivei interacţioniste este susţinerea faptului că natura umană şi ordinea socială sunt rezultate a i e comunicării ... p." Individul şi acţiunile sale nu pot fi analizate decât în sistemul din care acestea fac parte. de data aceasta se elaborează ipoteze cu privire la natura comunicării lui. Mucchielli.al dorinţelor'. De aceea. pentru a percepe ansamblul actorilor implicaţi. trebuie ales un cadru larg de observaţie şi pusă întrebarea: „Cum se petrece acest lucrul" Cu alte cuvinte. ca o regulă a unuiy'oc specific ce caracterizează interacţiunea i n d i v i d u l u i cu mediul său. iar nu ca rezultat al unui conflict nerezolvat între nişte presupuse forţe intrapsihice (A. acţiunile şi evoluţia ior. Terapia strategică promovată de Şcoala de la Palo Alto sugerează faptul că atunci când ne concentrăm observaţia asupra u n u i singur element al u n u i sistem. 70 . fără să-l punem să joace ca să vedem cum se comportă el în cadrul echipei. Dacă paradigma freudiană (1880) defineşte un om .

PARTEA a-II-a INSERŢIA EMPATIEI ÎN ACTUL PSIHOTERAPEUTIC CERCETARE EXPERIMENTALĂ .

am proiectat să investigăm particularităţile prin care el se poate constitui (în mod real) în partener eficace al relaţiei psihoterapeutice. ipoteze. 72 . în legătură cu pacientul. Obiective. subiecţi I. mai m u l t o marcare sau o s u b l i n i ere pentru o încercare experimentală într-o tematica foarte actuală. 2. s t u d i u l pacientului îngăduie o lărgire a c â m p u l u i de investigaţie psihologică în legătură cu una din disponibilităţile l u i de bază . cu extrapolare posibilă la nivelul inteligenţei emoţionale. Ca obiectiv parţial. mai frecvente: anxietatea şi depresia. I.sugestibilitatea şi cu două dintre simptomele l u i cele. -în ansamblu. 3. să investigheze şi să aprofundeze unele aspecte general cunoscute. In plus. Obiectivele cercetării Lucrarea de faţă îşi propune. ci şi a inteligenţei emoţionale. dar şi altele mai puţin studiate în aria psihoterapiilor actuale si anume: 1. ne-am propus să sugerăm calea prin care aptitudinea predictivităţii empatice ar putea fi preluată ca aptitudinenucleu nu numai a empatiei predictive. Cercetarea / evidenţierea unei aptitudini specialepredictivitatea empatică în calitate de disponibilitate-nucleu a competenţei psihoterapeutice.Capitolul 4 UN MODEL EXPERIMENTAL POSIBIL DE CERCETARE A EMPATIEI ÎN PSIHOTERAPIE 1.

ar situa eventualul lor studiu dincolo de sfera empatiei. deoarece instanţierea celor două modalităţi empatice exclusiv pe câte unul dintre procesele/ a b i l i t ă ţ i l e de bază ale conduitei empatice. în calitate de condiţie indispensabilă a progresului psihoterapeutic./ormitia"echilibrului dintre cei doi factori). presupunem că evocata aptitudine specială a psihoterapeutului va apare ca un operator de eficienţă pus în act prin corelativitatea sine qua non dintre intelect şi afect. ar trebui să apară doar ca predominare relativă a unuia sau altuia.1. Din acest punct de vedere. c) Date fiind mecanismele psihice şi atributele de definiţie ale empatiei predictive evidenţiate prin intermediul probei de empatie cognitivă. o abilitate de speţă interacţionistă. celuilalt agent al relaţiei psihoterapeutice nefiindu-i imperios necesară (nu există profesia de pacient). fie emoţională. aşa încât predilecţia pentru o factură accentuat emoţională sau accentuat cognitivă (inclusiv . Pacientului îi revine însă. natura aptitudinală a acestei disponibilităţi specifice psihoterapeutului n-ar reclama altă identitate decât cea de predictivitate empatică. ci. b) Structurarea unei capacităţi empatice speciale în procesul formării competentei profesionale poate să apară ca aptitudine propriu-zisă numai în cazul psihoterapeutului. fie cognitivă este independentă de orientarea teoretico-metodologică a posesorului ei. d) Probarea realităţii incontestabile a acestei aptitudini spéciale în conduita empatică predictivă ar putea fi c °ncepută ca nucleu structural-functional nu numai al 'Pului de empatie în cadrul căruia se relevă. cu predilecţie pentru factori-criterii saturaţi cognitiv. mai mult 73 . Ipoteze de lucru Ipotezele care ne vor ghida cercetarea de faţă sunt următoarele: a) Disponibilitatea empatică.2.

tulburân hipocondriace. Lotul alcătuit din psihoterapeuţi a fost rezultatul unor 3 preexperimentări. tulburare distimică).3. ne-am interesat de existent 74 . argumentarea iniţială.3 0 ani între 31 . de principiu. raţional-emoţionale. ca nucleu dispoziţional ai inteligenţei emoţionale. tulburări depresive (depresie reactivă.40 ani peste 4! ani Total Sex Totaî masculin 3 2 15 8 8 4 20 Un alt lot a fost alcătuit din 100 de pacienţi (fiecare psihoţerapeut aflat în relaţie cu câte 5 pacienţi) care prezintă diverse tulburări nevrotice: tulburări anxioase (tulburări anxioase generalizate. In acest sens. Pentru moment. Eşantioane de investigaţie A fost alcătuit un lot de 20 de psihoterapeuţi de orientare comportamentală care practică metode şi tehnici specifice terapiei comportamentale. tulburări obsesiv compulsive. Tabel! Distribuţia psihoterapeuţilor în funcţie de vârstă şi sex Clasă de vârstă feminin între 2 1 . 1. ne-ar satisface chiar şi numu. tulburări de tip panică. a acestei posibilităţi. restul constituind o deschidere promiţătoare pentru o cercetare adecvată.decât probabil. tulburări post-traumatice datorate stresului! tulburări somatoforme (tulburări de somatizare. cognitiv comportamentale. de relaxare şi autoreglare a stărilor psihice. tulburări conversive).

30 ani • între 3 1 . Această scală de empatie a fost reaplicată ca probă inclusă în designul experimental după 6 luni de la prima aplicare.30 ani ' între 31 . In mod implicit. întâmplarea ne-a ajutat să găsim în marea majoritate a cazurilor psihoterapeuţi cu un nivel mediu-bun de empatie. Tabel 2 Distribuţia pacienţilor în funcţie de studii. aceasta a presupus renunţarea la câţiva terapeuţi care aparţineau n i v e l u l u i foarte empatie şi slab empatie. în calitate de constantă profesională. De aici.40 ani peste 41 ani Total între 18 -20 ani : 13 28 4 5 33 4 2 : 8 1 22 - . : j 55 12 20 12 45 1 8 16 Studii superioare între 21 .40 ani [ peste 41 ani Total j 4 4 8 16 4 29 - \ 75 . vârstă şi sex Studii Clasă de vârstă feminin între 16 . pe c r i t e r i u l apartenenţei la n i v e l u l mediu-bun. nu a fost o distanţă prea mare până la alcătuirea l o t u l u i de psihoterapeuţi pentru experimentul nostru.specialiştilor care practică psihoterapie de orientare comportamentală şi am aplicat preliminar un chestionar de empatie emoţională (Mehrabian) pe baza căruia am stabilit apartenenţa terapeuţilor la un anumit nivel de empatie.17 ani între 18-20 ani Sex masculin 2 1 Total 3 6 15 : ! 5 7 Studii medii între 21 .

2. Moto de de investigaţie Conform cercetărilor actuale.) Chestionarul de măsurare a empatiei emoţionale (Q.E.) aparţine l u i A. Metoda de cercetare 2.E.M.E. reactivitatea emoţională extremătendinţa de a fi impresionat de experienţele negative ak altora.E. Subscalele se referă ia: susceptibilitatea la contagiune emoţională. aprecierea emoţiilor unor persoane necunoscute sau îndepărtate.1.1. Chestionarul cuprinde un număr de 33 de a f i r m a ţ i i cu care subiectul poate fi sau nu de acord.În privinţa pacienţilor. astfel încât tipologia lor este cu precădere întâmplătoare. Aceste afirmaţii reprezintă subscaie intercorelate care măsoară aspectele relaţionale ale empatiei emoţionale. de experiment în funcţie de frecventarea sistematică şj completă a şedinţelor de psihoterapie.). Chestionar de măsurare a empatiei emoţionale (Q.1. probe aplicate atât psihoterapeuţilor. tendinţa de simpatizare.M. dorinţa de a fi în contact cu cei care au probleme.E. cât şi pacienţilor. 2. precum şi testul de intuiţie şi empatie Dymond. principala pondere în conduita empatică este reprezentată de procesele cognitive şi afective în unitatea lor structurală şi funcţională. 76 . Mehrabian şi N.M. aceştia au fost reţinuţi ca subiect.E. Epstein (l 972) şi descrie o viziune afectivă asupra empatiei. în vederea surprinderii d i m e n s i u n i i afective şi cognitive a empatiei au fost utilizate două probe şi anume: chestionarul de măsurare a empatiei emoţionale (Q.

Dymond) Proba Dymond de i n t u i ţ i e şi empatie (1949) porneşte de la definiţia empatiei oferită de R. Pot lua decizii fără să mă împiedic de sentimentele altora".. +2. semnele vor fi schimbate la scorurile care privesc afirmaţiile la care i n i ţ i a l figurează semnul minus. După ce subiectul notează fiecare afirmaţie cu u n u l din scorurile scării (+4. Dymond ca fiind transpunerea imaginativă a e u l u î în gândirea. -2. se va afla scorul total de empatie emoţională. i se cere psihoterapeutului / pacientului să se autoa Precieze aşa cum crede că 1-ar aprecia partenerul său. Psihoterapeutului / pacientului i se cere să evalueze Partenerul pe baza trăsăturilor menţionate. simţirea şi acţiunea altuia. Probă de empatiepredictivă (R.: Oamenii din jur au o mare influentă asupra dispoziţiilor mele sufleteşti"'] iar altele de semnul minus (de ex. +3. consecvent. 77 .1. Psihoterapeutului / pacientului i se cere să se autoaprecieze pe o scală în cinci trepte de-a l u n g u l a şase criterii bipolare. iar apoi se va calcula suma algebrica a celor 33 de afirmaţii cuprinse în chestionar. C. Din punctul de vedere al s a r c i n i l o r experimentale. structurând lumea după acea persoană. +!. 2. B. Allport privita drept o relaţie dintre autopercepţie şi percepţia s i n e l u i de către alţii.2. In final. prin rec urgerea la criteriile menţionate. -3. precum şi de la definiţia i n t u i ţ i e i de către G.-!. -4). această scală conţine patru ipostaze: A.: .Răspunsurile la fiecare afirmaţie se dau pe o scală de la +4 (acord foarte puternic) la -4 (dezacord foarte puternic). Unele afirmaţii sunt însoţite i n i ţ i a l de semnul plus (de ex.

în fine.D. Aprecierile au fost realizate pe o scală de la 5 (acord foarte puternic cu criteriul menţionat) l a l (dezacord foarte puternic). iar răspunsurile la ipostaza C de la psihoterapeut se compară cu răspunsurile la ipostaza B de la pacient şi.nu progresează în terapie terapie adecvata . celelalte având in vedere calităţile diferenţiale ale procesului psihoterapeutic (pe care le-am n u m i t fac to ncriterii şi le-am analizat prin intermediul modalităni integrative).neimplicare în terapie încrezător . răspunsurile la ipostaza D de la psihoterapeut se compară cu răspunsurile la ipostaza A de ia pacient. primele vizând trăsături de personalitate ale partenerilor de relaţie (pe care le-am numit ţrâsătun-criterii şi le-am analizat prin intermediul modalităţii descriptive).terapie neadecvată terapie agreabilă. Prin urmare. pentru c a l c u l u l empatiei pacientului. 78 .indecis Faclori-critcrii: Implicare . Trăsături-criterii: simpatic .neîncrezător in terapie progresează .terapie dezagreabilă speranţă în rezultate .agresiv decis . au fost construite două tipuri diferite de criterii. Testul poate fi scorat în termenii n u m ă r u l u i de puncte la care individul greşeşte în predicţie (scorul de deviaţie) sau prin c a l c u l u l predicţiilof corecte (scorul corect). păstrând aceleaşi criterii.tensionai generos . aşa cum crede că acesta se va autoevalua. In cadrul cercetării de faţă.lipsă de speranţă Pentru a calcula empatia psihoterapeutului se calculează cât de aproape sunt predicţiile acestuia cu privire la posibilele evaluări ale pacientului faţă de realele evaluări făcute de pacient. invers.distant relaxat .anlipatic cooperant.egoist blând . i se cere psihoterapeutului/pacientului sa evalueze partenerul.

tristeţe / nefericire. 4.3. Ward. Scala de depresie Beck (B. psihoterapeutul şi pacientul vor încerca să preia rolul celuilalt şi să câştige astfel perspectiva partenerului lor de relaţie. dezamăgire de sine. îndeosebi atunci când se apreciază efectul antidepresiv al psihoterapie!. pierdere a plăcerii de a face anumite l u c r u r i care mainte reprezentau o sursă de satisfacţii: 5. Scala de depresie Beck este. în fapt. 8. în vederea surprinderii progresului în terapie al pacienţilor au fost aplicate la începutul şi la sfârşitul psihoterapici două scale c l i n i c e : de depresie şi de anxietate. l .D. 2. cerând p a c i e n t u l u i să selecteze formularea care i se potriveşte cel mai bine. fiind u n u l dintre cele mai frecvent folosite în cercetarea clinică. 1961) este menit să măsoare severitatea depresiei.Prin intermediul unei operaţii mintale anticipative. Mock şi Erbaugh. respectiv prezenţa următoarelor acuze depresive: 1. pesimism / sentiment de descurajare în viaţă: 3. 2. 79 . 7. Cu toate acestea. sentiment de vinovăţie/lipsă de valoare personală: 6. sentiment de eşec în viaţă.) Inventarul de depresie Beck (Beck. Mendel son. ţinându-se c ont de faptul că pacienţii aflaţi în studiu acuză diverse simptome nevrotice şi psihosomatice. Scala a fost concepută într-o manieră originală ca fiind o modalitate de observare prin intermediul căreia psihiatrul / psihologul c l i n i c i a n citeşte cu voce tare fiecare item.I. tendinţe suicidare..pierdere a interesului cu privire la alţi oameni. 1975). s-a arătat că scala este aplicabilă pacienţilor depresivi şi sub formă de chestionar (Beck şi colab. un chestionar care cuprinde 13 grupuri de afirmaţii cu privire la absenţa.

dispoziţie anxioasă (nelinişte. fatigabilitate. cu atât progresul obţinut de pacient va fi mai ridicat.) Scala de anxietate Hamilton este menită să măsoare severitatea anxietăţii. frecvent utilizată în cercetările clinice.S. l şi 2 reprezintând grade intermediare de intensitate a simptomelor depresive. aceea care redă/descrie cel mai bine modul în care se simte pacientul în momentul completării chestionarului. anticipare a ceea ce este mai rău. Răspunsurile la fiecare afirmaţie se dau pe o scală de la O (absenţa simptomului) la 3 (manifestarea severă a simptomului). 13. Apoi. de asemenea. 10. iar procedura este identică cu cea descrisă la Scala de depresie Beck. iritabilitate). 80 . Scala a fost aplicată la începutul şi la sfârşitul psihoterapiei. cu cât această diferenţă va fi mai mare. psihoterapeutul este cel care îi citeşte pacientului întregul grup de afirmaţii din fiecare categorie.9. Scala oferă garanţii de fidelitate. preocupări cu privire la propria înfăţişare / aspect inestetic: 1 1 . fiind. 4 . anticiparea producerii unui lucru îngrozitor. 1 . pierderea poftei de mâncare. 2 . 12.A. Diferenţa dintre simptomele finale şi simptomele iniţiale va indica progresul psihoterapeutic înregistrat de pacient. respectiv prezenţa următoarelor acuze anxioase: 1. Prin urmare. alege valoarea gradului de intensitate a fiecărei afirmaţii şi anume. amânare / imposibilitate de luare a deciziilor. In cercetarea de faţă. nivel energetic scăzut. Scala de anxietate Hamilton cuprinde 14 grupuri de afirmaţii cu privire la absenţa. Scala de anxietate Hamilton (H.

somn neîndestulător şi oboseală la trezire. transpiraţii reci şi calde. ameţeli. 8. ejaculare precoce. 14. pierderea l i b i d o u l u i . senzaţii de stomac plin. frigiditate. 7. greaţă. sentimentul n e l i n i ş t i i . scrâşnirea dinţilor.2. tremurături. transpiraţie. fobii (de întuneric. simptome somatice senzoriale (vedere înceţoşată. 5. 6. palpitaţii. simptome genito-urinare (poliurie. tonus muscular crescut). oftat. oftat. paloare. incapacitate de a se relaxa). tendinţa de a plânge foarte uşor. simptome gastrointestinale (dificultăţi la înghiţire. nelin |Şte. de persoane străine. tulburări de memorie). voce nesigură. oboseală. senzaţia unor înţepături). contracţii musculare. dispnee). reacţii de tresărire. dureri abdominale. 10. susP'ie sau respiraţie rapidă. 4. tremurul mâinilor. dureri în piept. insomnii (dificultăţi de adormire. dispnee). durere de cap intensă). 9. depresie. comportament în t i m p u l i n t e r v i u l u i (agitaţie. faţă încordată. amenoree. urgenţă la urinare. îmbujorări. simptome respiratorii (presiune şi apăsare în piept. agitaţie în timpul z i l e i ) . de trafic. vise. înghiţituri frecvente). simptome vegetative (gură uscată. de animale. simptome cardiovasculare (tahicardie. trezire matinală. senzaţii de leşin. deficienţe de concentrare (dificultăţi de concentrare. spaime nocturne). senzaţie de sufocare. diaree. somn întrerupt. 3. tensiune (sentiment de încordare. simptome somatice musculare (dureri. constipaţie). coşmaruri. frunte încreţită. pierdere în greutate. 13. impotenţă). 11. 12. . sentiment de slăbiciune. senzaţie de arsuri la stomac. de aglomeraţie). dispoziţie depresivă (lipsa de interes. vărsături. lipsa de plăcere. de a fi lăsat singur.

prin măsurarea sugestibilităţii se poate evalua în mod indirect capacitatea subiecţilor de a intra în stare de relaxare (considerat un indicator al progresului în psihoterapiile de orientare comportamentală). subiecţii apreciază în procente pe o foaie de răspuns.Răspunsurile la fiecare afirmaţie se dau pe o scală de la O (absenţa simptomului) la 4 (manifestarea severă a simptomului). Diferenţa dintre simptomele finale şi cele iniţiale va indica progresul psihoterapeutic.1. anestezia degetului. Scala de imaginaţie creatoare Wilson . stabilirea existenţei unei corelaţii între gradul de sugestibilitate al pacienţilor şi capacitatea lor empatică. pornind de la situaţiile concrete sugerate. 2.Barber Scala de imaginaţie creatoare are drept scop testarea disponibilităţilor imaginative ale subiecţilor în stare de veghe şi care stau la baza sugestibilităţii. al doilea. Am utilizat această scală din următoarele două motive: primul. l. să se transpună efectiv. Această scală cuprinde 10 itemi (situaţii sugestive) care sunt prezentaţi subiectului într-o manieră nonautoritară şi au rolul de a-i ghida imaginaţia. scala de anxietate s-a aplicat la începutul şi la sfârşitul psihoterapie!. gradul în care au trăit situaţiile sugestive cuprinse în această scală. ridicarea mâinii. 3. 4. La sfârşitul aplicării probei. greutatea braţului. Ca şi scala de depresie. In final. 82 . Aceste situaţii sugestive sunt următoarele: 1. halucinaţia apei. 2. 2 şi 3 reprezintând grade intermediare de intensitate a simptomelor anxioase.5. experimentatorul verifică gradul în care subiectul reuşeşte.

Pentru exemplificare. 83 . de Scorul se alcătuieşte acordând un punctaj în funcţie procentul ales de subiect la fiecare din cei 10 itemi. halucinaţia muzicii. Susţineţi dicţionarele gândindu-vă la greutatea volumelor şi observaţi cum braţul dvs.5. Acum închipuiţi-vă că pe palma întinsă este un dicţionar foarte greu. spuneţi-vă că palma şi braţul dvs. halucinaţia olfactiv-gustativă. Aveţi senzaţia că realmente ţineţi pe palma întinsă trei dicţionare grele şi braţul se face mai greu şi mai greu. redăm prima probă care vizează greutatea braţului: „Lăsaţi-vă condus de aceste instrucţiuni şi veţi simţi că mâna si braţul dvs. halucinaţia temperaturii.). închideţi vă rog ochii şi întindeţi braţul stâng în faţă. devine tot mai greu. rezistând apăsării. 30 sec. sunt grele. 7. foarte. foarte greu. deformarea timpului. Acum gândiţi-vă că un al doilea dicţionar mare şi greu este plasat pe primul dicţionar mare şi greu. 8. Gândiţi-vă la dicţionarul mare şi greu: vi s-a creat senzaţia de greutate. Este suficient să vă gândiţi la greutatea acestei cărţi foarte groase şi o să simţiţi cum vă apasă în jos greutatea ei. Simţiţi cât de greu îi vine braţului dvs. şi braţul devine şi mai greu. Imaginaţi-vă realmente greutatea dicţionarului. Acum. 6. regresia de vârstă. la înălţimea umerilor. se simt din nou normal. să susţină dicţionarele. Imaginaţi-vă acum că un al treilea dicţionar mare şi greu se adaugă la celelalte dicţionare mari şi grele de pe mâna dvs. coborâţi braţul şi relaxaţi-vă ". 9. devenind şi mai greu (Imin. relaxarea corpului şi a gândurilor. stând cu palma în sus. 10.

uneori reprezentând acelaşi lucru cu analiza pe bază de medii (medii ale proporţiilor. mai ales în cazul moda- 84 . Clase de răspuns. procedeul s-a extins şi în cazul datelor referitoare la gradul de anxietate. depresie şi sugestibiliţate al pacienţilor. surprinderii elementelor comune şi elementelor diferenţiatoare.) proprii categoriilor de subiecţi.% Aproape exact 4 i j j i 2. Proporţii (%).2. 2 şi 3 reprezintă gradeintermédiare de transpunere imaginativă în relaxare. precum şi compararea rezultatelor lucrării cu rezultate raportate în alte cercetări din aceeaşi sferă tematică. Medii (ale empatieî emoţionale şi ale empatiei predictive) la psihoterapeuţi şi la pacienţi în vederea comparării lor şi deci.Răspunsurile la fiecare situaţie sugestivă se dau pe o scală de la O (nu am simţit nimic asemănător) la 4 (am simţii aproape exact situaţia sugerată). tipurilor de analiză etc. Procedee de prelucrare Au datelor: • • • • • fost utilizate următoarele procedee de prelucrare a medii proporţii (%) clase de răspuns corelaţii analiză descriptivă şi integrativă. Valorile l. evident. ca procedeu statistic de încadrare pe niveluri a răspunsurilor subiecţilor. Foaia de răspuns este de următorul tip: 0% Nu am simţit nimic asemănător 0 1 25% Nu am simţit n i m i c asemănător 50% Pe jumătate asemănător 2 75% Destul de asemănător 3 90% +.

Procedee de verificare/ interpretare • compararea n i v e l u r i l o r de răspuns ale subiecţilor • conceptualizarea ipostazelor demersului predictiv Procedeele de verificare/ interpretare a rezultatelor şi concluziilor constau în compararea nivelurilor de răspuns ale celor două categorii de subiecţi investigaţi de noi. 2. acolo unde acest procedeu (tip şi nivel de analiză) este nu numai aplicabil în principiu. 85 . prin mijlocirea seturilor de trăsături-criterii şi de factori-criterii (în special pentru cazul probei Dymond). mai cu seamă în legătură nemijocită cu unele posibilităţi metodologice pe care ni le-a oferit proba de empatie predictivă Dymond. este vorba de existenţa unei dispoziţii Predictive difuze şi activabilc exclusiv în relaţia concretă cu Psihoterapeutul pe baza scopului precumpănitor.). coeficienţi de corelaţie etc. pe care temei ne-am propus să demonstrăm că predictivitatea empatică este o proprietate aptitudinală indubitabilă a psihoterapeutului. însă. am procedat la conceptualizarea ipostazelor demersului predictiv şi surprinderea unor raporturi între rezultatele psihoterapeuţilor şi ale pacienţilor. modalităţi prin care intenţionăm să scoatem în evidenţă asemănările şi deosebirile dintre d i s p o n i b i l i t ă ţ i l e predictive ale celor două categorii de subiecţi. Pe alt plan. în l u m i n a seturilor de criterii care cuprind trăsături şi factori supuşi comparaţiilor şi concluziilor. Corelaţii.3. proporţii. în cazul pacienţilor. Analiza descriptivă şi integrativă. dacă nu e xclusiv practic pe care acest subiect îl are şi anume. ci şi indispensabil pentru a pune în evidenţă semnificaţiile unor modalităţi de interacţiune a variabilelor investigate. cu date raportate de alte cercetări în aceeaşi arie tematică (medii.lităţilor de analiză. psihoterapeuţi şi pacienţi.

autorii fac apel la obiectivele finale stabilite în tratamentul terapeutic pentru a măsura progresul înregistrat în psihoterapie. mai ales. am recurs în mod special la estimarea diferenţială a simptomelor de debut şi a „stării" acestora în faza finală (ameliorare şi. Actualmente. 2. se manifestă in terapiile analitice tendinţa de abandonare a scopurilor terapeutice prea înalte. In ceea ce priveşte estimarea progresului pe care îl realizează pacientul pe durata relaţiei psihoterapeutice. 86 . cum ar fi: dobândirea unei mai profunde înţelegeri de sine. eventual. se delimitează psihoterapiile de profunzime de psihoterapiile centrate pe simptom. rareori izbuteşte să obţină modificări durabile şi profunde în sfera personalităţii pacientului" (I. dispariţie). Cel mai frecvent. stabilirea unor relaţii interpersonale mai eficiente şi mai încărcate de satisfacţii. criterii încărcate de subiectivism. dar şi calitativi (de nivel) ai efectului relaţiei psihoterapeutice. necesitatea insight-ului face dificilă (sub aspect practic) sarcina evaluării gradientului de succes obţinut în cursul psihoterapie!. Din această perspectivă.atingerea unui grad cât mai înalt şi sigur de progres psihoterapeutic. denumite „de dezvăluire" sau „de insighf îşi propun obiective înalte şi pretenţioase de genul modificării personalităţii pacientului. însă. Primele. 2002).4. Holdevici. astfel încât diferenţele devin tocmai indici cantitativi. Psihanaliza utilizează criterii complexe de apreciere a succesului în psihoterapie. „Realitatea clinică pune în evidenţă faptul că psihoterapia vindecă rareori pentru totdeauana şi. Proceduri de evaluare a progresului psihoterapeutic Problema surprinderii progresului în psihoterapie al pacienţilor este mult dezbătută şi controversată în cercetările actuale. trăirea sentimentului fericirii personale.

Simptomul reprezintă încercarea spontană şi de cele mai multe ori inconştientă a pacientului de a se adapta dificultăţilor vieţii. deci.S. Diferenţa obţinută între simptomele iniţiale şi simptomele nnale ne va indica progresul în psihoterapie înregistrat de Pacienţi.) şi depresie .Hamilton (H.D. au fost aplicate două scale clinice de anxietate .A. In studiul de faţă.I. se consideră că simpla reducere de simptom reprezintă un criteriu mult mai sigur şi mai facil de luat în considerare pentru a aprecia succesul în psihoterapie. în final. Psihoterapiile de orientare comportamentală îşi propun realizarea unei amorsări directe a procesului psihopatologic şi consideră că înlăturarea simptomului poate facilita abordarea tulburării care stă la baza producerii lui.). Terapeutul consideră simptomele drept indicatori ai unei dezadaptări de mai mare profunzime. Pe parcursul desfăşurării psihoterapie!. pacientul va aprecia modul în care aceste gânduri şi credinţe iraţionale conduc la apariţia stărilor afective negative şi la manifestarea unor comportamente de eşec. Prin urmare. modalităţi prin care se exprimă perturbările din sfera personalităţii pacientului. In varianta cognitiv-comportamentală.Beck (B. se consideră că dispariţia simptomului presupune ca anterioară identificarea credinţelor iraţionale şi disfuncţionale ale pacientului. în vederea surprinderii progresului în psihoterapie al pacienţilor.în contrast. psihoterapiile centrate pe simptom (nonanalitice) stabilesc scopuri mai modeste şi mai limitate care presupun eliberarea de un simptom dezagreabil. se tinde spre obţinerea unei restructurări atitudinale a pacientului. 87 .

disponibilitate a competenţei psihoterapeutice Capacitatea empatică a psihoterapeutului admite ca premisă sine qua non faptul că ea nu este numai emoţionala sau numai cognitivă. principiu potrivit căruia se admite prevalenta relativă a unuia sau a celuilalt dintre factorii de bază ai mecanismului empatie.E. mai târziu. Epstein. Rezultatele obţinute de psihoterapeuţi la proba de empatie emoţională (Q. Subiecţii au fost împărţiţi în următoarele clase (potrivit cotelor metrologice ale testului): Subiecţi neempatici: scoruri obţinute între -132 -33. evident) elaborate de A. de regulă. Deocamdată. nu reprezintă altceva decât statuarea unui principiu de corelativitate a intelectului cu afectivitatea în definirea acestei a b i l i t ă ţ i generice.E) sunt redate în tabelul nr. prin intermediul probei (de empatie emoţională. 88 .M. cotă înscrisă în limitele n i v e l u l u i mediu empatie. Empatie emoţională . împrejurarea că noi dispunem de două cunoscute probe de empatie. vom încerca să prelucrăm şi să interpretăm datele referitoare la empatia emoţională obţinute cu ajutorul probei evocate imediat mai sus. una numită de empatie emoţională şi alta de empatie cognitivă (predictivă).Capitolul 5 EMPATIA EMOŢIONALĂ 1. Empatia de factură predominant afectivă este pusă în relief. Mehrabian şi N.80. Subiecţi slab empatici: scoruri obţinute între -32 +33. De cealaltă probă ne vom ocupa într-un mod cu totul special. Media de empatie pe lotul de psihoterapeuţi de orientare comportamentală este de +51. 3.

.Subiecţi mediu empatici: scoruri obţinute între +34 +66._ \i ...E. : : .. .psihoterapeuţi .E. Tabelul 3 Indici Q. subiecţi \ Media 51. .M. . Subiecţi foarte bun empatici: scoruri obţinute între +100+132. ! : . „. . . Nr. emoţionalii.68 în privinţa distribuţiei procentuale a psihoterapeuţilor pe cele cinci niveluri de empatie emoţională s-au obţinut următoarele rezultate: Tabelul 4 Distribuţia procentuală a psihoterapeuţilor la proba de empatie emoţională i Niv el empatie .psihoterapeuţi Scor minim """ 15 • Nr.„ 60 % 2 _% 0 0 % 20 100% 89 . Subiecţi bun empatici: scoruri obţinute între +67 +99. i : i . .80 Scor maxim " 92 Abaterea standard 18. | Procentai 0 % 0 Clasa 1 j Clasa 2 ' Clasa 3 Clasa 4 Clasa 5 Subiecţi neempatici Subiecţi slab empatici Subiecţi mediu empatici Subiecţi bun empatici [ Subiecţi foarte 1 bun empatici Total o . subiecţi J • j : i ' î .

tară intervenţia unui proces de detaşare de cazul examinat. fără atingerea (cu nici o excepţie) a nivelului empatic inferior sau superior. că alegerea noastră cu privire la acest eşantion s-a concretizat într-o proporţie dominantă de 85% în prezenţa unor subiecţi mediu-bun empatici. Clasele l (subiecţi neempatici) şi 5 (subiecţi foarte bun empatici) nu sunt reprezentate. Pe de altă parte. dar şi la mobilitatea sau comu. Putem conchide că psihoterapeuţii de orientare comportamentală se plasează în planul unui nivel mediu-bun empatic. 90 . Fenomenul empatic devine o însuşire aptitudinală a psihoterapeutului în relaţia sa cu pacientul. ceea ce ilustrează o anumită omogenitate de structură a competenţei empatice. ca expresie a capacităţii de autocontrol (mai ales în cazul psihoterapeutului). mai întâi. Ponderea cea mai mare este reprezentată de terapeuţii mediu empatici (clasa 3). la intensitatea implicării emoţionale.Din tabloul distribuţiei psihoterapeuţilor pe niveluri de capacitate empatică rezultă. în mare. să întărească regula de manifestare a comportamentului empatic în relaţia psihoterapeut-pacient. Valorizarea teoretică-expeflmentală a fenomenului detaşării confirmă regula mai su$ menţionată. ci dimpotrivă. tativitatea de la un grad la altul de implicare. empatia capătă o funcţie aptitudinală. Evocata regulă face trimitere. dar nu şi suficientă în comunicarea eficientă dintre cei doi parteneri ai relaţiei. nu vine să anihileze. atât de importanta în luarea deciziei terapeutice. fără de care nu se poate exercita cu eficienţă activitatea terapeutică propriu-zisă. aptitudine necesară. în relaţia psihoterapeut-pacient. Această detaşare. comportamentul psihoterapeutului nu se poate reduce la un proces de identificare afectivă cu pacientul.

Empatie emoţională .2.E) sunt redate în tabelul de mai jos: TabelulS Indici Q.E. cotă înscrisă în limitele n i v e l u l u i mediu empatie. subiecţi Media 40 Abaterea standard 29 ~39 "Too" Media de empatie pe lotul de pacienţi este de +40. în privinţa distribuţiei procentuale a pacienţilor pe cele cinci niveluri de empatie emoţională s-au obţinut următoarele rezultate: Tabel 6 Distribuţia procentuală a pacienţilor la proba de empatie emoţională Nivel empatie emoţională .M.pacienţi Clasa 1 Clasa 2 Clasa 3 Clasa 4 _— Clasa 5 r- Nr.E. .disponibilitate valorizatoare a tratamentului psihoterapeutic Rezultatele obţinute de pacienţi (N-100) la proba de empatie emoţională (Q. subiecţi Procentaj \ Subiecţi neempatici 1 Subiecţi slab empatici [" Subiecţi mediu 1 empatici ] Subiecţi bun empatici j Subiecţi foarte bun 1 empatici Total 2 33 49 : \ 2% 33% 49% 16% 0% 100% 16 r 0 i j i 100 1 91 .M.pacienţi Scor minim Scor maxim ~92 №.E.

Datele ilustrează faptul că majoritatea pacienţilor (82%) se situează în clasele 3 şi 2 (corespunzătoare niveluirilor mediu şi slab empatic). mediile generale pe lot diferă semnificativ. 16% se situează în clasa 4 (corespunzătoare n i v e l u l u i bun empatic). în timp ce doar 2% dintre pacienţi se plasează pe nivelul slab empatic. Distribuţiile psihoterapeuţilor şi ale pacienţilor pe cele cinci niveluri de empatie nu sunt identice: la nivel mediu empatic găsim 60% din primii subiecţi şi 49%o din ceilallţi: la nivelul cumulat mediu-bun empatic găsim 85%. respectiv 65%. Nu se înregistrează nici un caz în care pacienţii nevrotici să se situeze pe nivelul foarte bun empatic (clasa 5). mediu empatic. de pildă. 3. 51. în cazul profesioniştilor cu nivel mai ridicat de empatie emoţională. Este acesta un rezultat prin simplă întâmplare sau el apare ca o condiţie necesara profesiei de psihoterapeut? Răspunsul ar putea fi o întemeiere parţială a uneia dintre ipotezele noastre de lucru. Comportamentul pacientului nu se poate reduce la un proces de identificare afectivă cu terapeutul! său. în mare. intervenind un proces de detaşare necesar în îndeplinirea diverselor sarcini terapeutice şi ducerii la bun sfârşit a programului de terapie. De altfel. cu eficacitatea mai miare a actului psihoterapeutic. bun empatic. Pondereai cea mai mare (49%) este reprezentată de pacienţii care apiarţin nivelului mediu empatic.. mai empatici decât pacienţii lor. slab empatic şi patic) sunt redate sintetic în tabelul de mai jos: 92 . Conchidem că psihoterapeuţii sunt.8 vs. daca el ar putea fi relaţionat. Aspecte diferenţiale de empatie emoţionallă între psihoterapeuţi şi pacienţi Diferenţele între procentele de psihoterapeuţi şi pacient 1 care se încadrează în cele cinci clase de empatie (foame bu' 1 empatic. 40.

! Necm SubieC " P atic ! psihoterapeuţi .Tabel 7 Diferenţele î n t r e procentele de p s i h o t e r a p e u ţ i şi pacienţi în privinţa empatiei emoţionale Foarte bun empauc Bun Mediu Slab empat. diferenţe dintre cele două loturi investigate exprimă foarte probabil un anumit specific al empatiei emoţionale în cazul profesiunii de psihoterapeut.c . O diferenţă concludentă apare între cele două loturi cu privire la n i v e l u l slab al empatiei emoţionale (15% psihoterapeuţi şi 33% pacienţi). am reţinut că nivelurile mediu empatic şi bun empatic acoperă majoritatea răspunsurilor la cele două loturi investigate. empatic ". su In fme. N=20 0% . 93 . mai ales. respectiv. 15% ! l Pacienţi N=100 0% 16% 49% 33% Se constată că n i v e l u l ridicat de empatie emoţională nu este reprezentat. ne concludente. ceea ce înseamnă că atât psihoterapeuţi]. funcţia aptitudinală a fenomenului psihic analizat. : 25% \ 60% . cât şi pacienţii nu au tendinţa de a se identifica m a x i m a l cu ceilalţi şi introduc un coeficient mai mare sau mai mic de detaşare în relaţia terapeutică. dar re zultatul stă sub semnul unei proporţii foarte reduse şi. empatic . situaţie care se poate datora prezenţei u 'burărilor din sfera personalităţii pacienţilor nevrotici. deci. Aceste s i m i l i t u d i n i şi. De asemenea. 2% din pacienţi se încadrează în categoria de biecţi neempatici.

p.7% 0% 25% 60% 15% 0% +51.6% 0% +31. 60 studenţi din anul IV pediatrie (a se vedea tabelul alăturat). Tabel 8 Rezultate ale unor cercetări româneşti în utilizarea chestionarului de empatie emoţională Q.4% 57. 97).E.M. -oarte bun :mpatic 3un empatic Mediu empatic Slab smpatic ^eempatic Medii !§ 0% 3% 39. 19 grupuri profesionale care reclamă empatie (9 psihologi şi 10 actori şi regizori dramatici). Profesii care reclamă empatie (19) u Profesori selecţionaţi (12) Medici pediatrii (10) Educatori (20) Nivelurile empatici Profesori (98) B ^0 'C « TU O.3% 0% +44.3% 5% 25% 35% 35% 0% +47.7% 30.1 0% 0% 0% +46.6% 26. pe care îi completăm cu datele obţinute de noi. în acest sens. 33 de funcţionari.1% 52.5 2% +40 94 .6% 53.E. Cercetări româneşti cu ajutorul Q.4% 28.8 18. ZI ca C. rezultate comparative în finalul acestei secţiuni. vom realiza o întregire a rezultatelor obţinute de specialiştii români din cadrul Institutului de Filozofie şi Psihologie al Academiei Române în utilizarea chestionarului Mehrabian-Epstein.1 +54.3% 1 6% 49% 33% 50% 66. 10 medici pediatri.4% 33.4.4 0% 40% 50% 10% 0% +51 1. Marcus (1997.6% 16. 3 L.E. Au fost examinate următoarele loturi de subiecţi: 98 de cadre didactice de educaţie artistică plastică. cităm un tabel alcătuit şi comentat de S. 20 de educatori din şcoli de reeducare.5 ^ 3§ O -S '1 '3 — 0% 1% 0% 0% 21.4 0% +44. 12 profesori de educaţie artistică plastică cu performanţe deosebite în activitatea cu elevii.M.E.

psihoterapeuţii şi medicii pediatri prezintă medii de empatie emoţională mai mari decât jumătatea intervalului prevăzut de test pentru categoria mediu empatic. în tot cazul.Se constată faptul că nivelul foarte bun empatic este slab reprezentat. Am putea reţine acest rezultat ca o Pnmă validare (concurentă) a exigenţei profesionale de SUŞCeş referitoare la n i v e l u l mediu-bun de empatie emoţiona| aapsihoterapeutului. 10% -lotul medicilor pediatri şi respectiv 0% .tendenţial către nivelul următor. trei profesii din cele comparate în tabelul de mai sus -profesorii selecţionaţi. la toate loturile de subiecţi (cu excepţia funcţionarilor). Mediile empatiei emoţionale se situează astfel: la un pol se află profesorii selecţionaţi (+54. situaţie care ne determina să nor m i m °ă "U eXlStă diferen ^ e semnificative între subiecţii ali şi subiecţii nevrotici în privinţa empatiei emoţionaie. Cele mai concludente diferenţe apar între loturi în privinţa n i v e l u l u i slab al empatiei emoţionale (57. este de reţinut că.lotul profesorilor selecţionaţi). adică . faţă de 15% -lotul psihoterapeuţilor. mediile se situează în limitele nivelului mediu empatic.8). în timp ce lotul funcţionarilor se situează la nivelul slab empatic. Psihoterapeuţii se profilează ca subiecţi cu caracteristici didactice şi medicale situate în répertorier capacităţilor asigurătoare de succes în Profesii comparabile. Indiferent de deosebirile dintre medii.5). 95 . iar la celălalt pol se situează funcţionarii (+31.4) şi psihoterapeuţii (+51. în timp ce nivelurile mediu empatic şi bun empatic acoperă majoritatea răspunsurilor la cele 9 loturi comparate.6% la lotul funcţionarilor. cel bun empatic. stabilit prin categoriile de nivel ale testului. Pacienţii nevrotici înregistrează o medie de +40 care se ţ «sene între limitele n i v e l u l u i mediu empatic (potrivit cateeorulor prevăzute de test).

In fapt. adică 15% (A se vedea tabelul nr. în clasele de răspuns mediu şi bun. în marea lor majoritate. în favoarea primilor. anume n i v e l u l u i mediu superior (a se vedea şi distribuţia statistică a subiecţilor psihoterapeuţi. în intervalele mediu şi slab empatie (82%). 4). adică 85%). • Ţinând seama de rezultatele mai multor cercetări cu privire Ia n i v e l u l cel mai „productiv" al empatiei emoţionale. iar 2% în clasa neempatic (A se vedea tabelul nr. în cea mai mare proporţie.. reţinem absenţa psihoterapeuţilor în clasa neempatic şi prezenţa în clasa slab empatie a 3 din 20. apropierea v i z i b i l ă (mai mare) a respectivei medii de limita inferioară a p r o x i m u l u i nivel. De asemenea.totală" şi hipercontrolul trăirii afective).u n u l semnificativ mai redus sau unul semnificativ mai ridicat comparativ cu subiecţii „normali". constatăm ca această calitate este aproape în întregime proprie psihoterapeuţilor (un nivel ridicat şi propice între identificare emoţională . numai 16% plasându-se în intervalul bun empatie. anume u n u l de balans între mediu şi superior. 6).00). ne îndreptăţeşte să considerăm „performanţa experimentală" a terapeuţilor ca aparţinând unei s u b d i v i z i u n i din intervalul mediu empatie. reţinem rezultatul final al comparaţiei între psilioterapeuţi şi pacienţi.80. Sinteză • In principiu.nivel mediu. cu 20% în plus(sub raportul încadrării în n i v e l u r i l e mediu şi bun empatie) şi înclinând accentul diferenţiator către „polul'' opus. cu media !or de empatie emoţională (40.00). • Pacienţii. cu media lor de empatie emoţională de 51.Nu am formulat vreo expectaţie cu privire la nivelul care putea fi propriu empatiei emoţionale a pacienţilor investigaţi . psihoterapeuţii. ! n 96 . se situează. în acest sens. pe verticală (67. se situează în intervalul .

cu 35% . optime (între 70% şi 90%). dobândeşte semnificaţia unei veritabile concluzii cu caracter mai general de confirmare a uneia dintre ipotezele noastre principale de lucru.favoarea" pacienţilor. noi am adăugat propria noastră încheiere asupra empatiei emoţionale a psihoterapeuţilor ca înscrişi în intervalul proporţiilor „ideale".. Marcus). în care empatia emoţională se instituie ca o condiţie a competenţei.în plus" (sub raportul încadrării în nivelul slab empatic). In această perspectivă. notificarea consonanţei rezultatului obţinut de noi cu rezultatele unor cercetări recunoscute prin pertinenţa lor.. • In tabelul distribuţiei subiecţilor de diverse profesii. 97 .S. potrivit criteriului de apartenenţă ia clasele mediu şi bun empatic (alcătuit de unul dintre cei mai autorizaţi cercetători ai fenomenului în discuţie .

Rămânem integral pe poziţia interacţiunii de tip sinergie a celor două coordonate de definiţie .EMPATiA PREDICTIVĂ 1. Apelând la cercetarea disponibilităţii de transpunere în cadrul de referinţă al celuilalt. pentru cercetare.unul de empatie emoţională (aflat la baza analizei pe care tocmai am încheiat-o în capitolul imediat anterior) şi altul de empatie predictivă (şi nu credem că. întrucât ea pare a pune mai bine în evidenţă tocmai aptitudinea pe care o investigăm).ca şi cum". în continuare. ci poate chiar mai proprie. recurgând la testul Dymond. întemeiată pe coacţiunea specială dintre un proces afectiv valorizator (trăirea emoţională) şi unul cognitiv structurant (proiecţia imaginativă). aici. Centrarea pe latura intelectivă a empatiei nu-şi propune în nici un caz o redefinire a empatiei luând drept coordonată de fond predominanţa procesualităţii cognitive inteiective.. în special. au fost promovate şi sunt acceptate şi utilizate. cu caracter complex. Testul Dymond se află la baza părţii principale a cercetării noastre care este proiectată în spiritul empatiei predictive. nereductibilă la unul sau la celălalt dintre procesele corelate care-i stau la bază. Premise Ca modalitate de cunoaştere implicită. sintagma predictivitate empatică. vom încerca. doua teste devenite clasice . să Capitolul 6 . dar încercăm o explorare a acestei abilităţi generice la psihoterapeuţi. Problema cercetătorului este aceea de a pune în evidenţă. empatia (capacitatea empatică) s-a dovedit a fi o abilitate incontestabilă. practic. Aşa se face că. ar fi inadecvată. printr-un demers instrumental adecvat. balansul (ponderea) acestor procese într-o situaţie de interacţiune sau alta.emoţională şi intelectivă. .

iar cele complexe factori au fectori-criterii. cele 5 clase de răspuns în care urmează a fi încadraţi subiecţii potrivit „performanţei lor experimentale": a. mediu empatic d. scoruri de la l la 9. mediu-bun empatic c. Analiza primelor va comporta un caracter 99 . scoruri de la 10 la 15: scoruri de la 16 la 18: scoruri de la 19 la 24.supunem exerciţiului investigativ experimental. • imaginea mea ca reprezentare a celuilalt despre mine („Cum cred eu că mă vede partenerul de relaţie"). • imaginea mea despre celălalt („Eu despre partenerul de relaţie'''}. bun empatic b. mai exact. mediu-slab empatic e. Să observăm că fiecare dintre cele patru ipostaze ale relaţiei psihoterapeutice se referă la câte un aspect sesizabil ca diferit din perspectiva dublă şi a căii de decelare a imaginilor. Componentele mai simple au fost denunţe trăsături sau trăsături-criterii. apoi o abordare Megraţivă pe baza unui criteriu secund (factori ai relaţiei Psihoterapeutice). în consecinţă. slab empatic scoruri de de O la 6. Analiza care urmează va avea ca referenţial tabelul de norme sau. • imaginea mea despre reprezentarea de sine a celuilalt („Cum cred eu că se vede pe sine partenerul de relaţie"). şi a complexităţii acestei imagini anticipative. tot atâtea criterii de analiză din unghiul de vedere al empatiei predictive. Căile de decelare şi gradele de complexitate ale imaginilor anticipative devin. Strategia examinării rezultatelor va opera succesiv cu cele două modalităţi de analiză prevăzute de proba experimentală utilizată . patru iposle predictivitătii empatice: • imaginea de sine („Eu despre mine"). o examinare descriptivă pe baza unui prim criteriu (trăsături de personalitate).respectiv.

1. vom denumi analiza comparativă în lumina trăsăturilorcriterii o abordare descriptivă. vom căuta să punem în evidenţă care dintre trăsăturile-criterii şi factorii-criterii se situează în topica determinărilor relaţiei psihoterapeutice. In interiorul fiecărei modalităţi de analiză.mai accentuat analitic. Abordare descriptivă (primul set de criterii . pe care o denumim predicii: vitate empatică. şi trăsăturile. vom opera mai întâi cu datele privitoare la psihoterapeut.trăsăturile) Potrivit ipotezei privitoare la instanţierea unei aptitudini speciale a psihoterapeutului. precum şi setul probabil de probleme deschise care sugerează noi programe şi teme de cercetare. apoi cu cele privitoare la pacient. care note distinctive ca şi note comune pot fi semnalate în (între) cele două modalităţi de studiere a empatiei (emoţională şi predictivă). Predictivitatea empatică a psihoterapeutului 2. In plus. pentru ca. ne vom orienta către modalitatea de calcul pe care o oferă proba Dyrnond în sensul relevării scorului de empatie prédictive. urmează să examinăm rezultatele care ar fi de natură să-i argumenteze existenţa şi să-i scoată în relief o seamă de caracteristici. 2. iar analiza comparativă în lumina factorilor-criterii o analiză intergrativă. Potrivit ipotezelor de lucru. unul dintre mijloacele bazate pe date statistice constă în compararea rezultatelor obţinute de psihoterapeuţi şi a celor obţinute de pacienţi. şi factorii ne vor apărea ca având în parte grade diferite de saturaţie afectivă şi/ sau cognitivă (structurantă). Pentru aceasta. în final. iar analiza factorilor un caracter mai pregnant sintetic. 100 . Aşa cum am notat anterior. să încercăm o comparaţie între cei doi agenţi ai relaţiei psihoterapeutice.

resurse metodologice care nu au fost îndeajuns explorate ale probei Dymond (de exemplu. Această decizie ţinteşte să simplifice exprimarea şi are un anumit temei în modul în care s-au distribuit opţiunile subiecţilor.factori-criterii). spirit cooperant etc). spre a designa dispoziţii clar implicate în relaţia psihoterapeutică: simpatic .egoist blând .agresiv decis . 8) sunt prezentaţi indicii statistici şi 101 .trăsături-criterii sau mai complexe . în fine. în tabelele de rnai jos (nr. vom face apel la un singur cuvânt pentru a denumi un anumit criteriu (de exemplu. generozitate. Primul set de criterii de analiză a empatiei predictive (Dymond 1) este constituit din următoarele trăsături de personalitate.tensionat generos .indecis Pe parcursul analizei. nu ar fi lipsite de interes apelul la conduita creativă în artele interpretative (transpunerea scenică. 7 şi nr. formulate în genul constructelor personale (trăsături bipolare).Natura acestei aptitudini speciale ar putea să fie mai bine surprinsă dacă am pune în valoare. printr-un efort de conceptuali/are suplimentară. ^e deduce că n i v e l u l de empatie va apare cu atât mai mare cu cât scorul de devianţă este mai mic.antipatic cooperant . Indicatorul de empatie este scorat ca sumă a punctelor 'a care subiectul greşeşte ca predicţie (scor de devianţă). operarea cu criterii de predicţie mai simple .inteligenţa emoţională.distant relaxat . adică în majoritate către „polul" cotelor înalte. de exemplu) şi la structura funcţională a recent apărutei pe firmamentul teoriei psihologice .

psihoterapeuţi (primul set de criterii) Nr.distribuţia psihoterapeuţilor potrivit claselor (nivelurilor) de încadrare: Tabel 7 Indici de predictivitate empatică .35 Tabel 8 Distribuţia procentuală a psihoterapeuţilor la proba de predictivitate empatică (primul set de criterii) Nivel de empatie predictivă-terapeuţi (primul set de criterii) Subiecţi slab empatici Subiecţi mediu-slab empatici Subiecţi mediu empatici Subiecţi mediu-bun empatici Subiecţi bun empatici Total 1 3 ! i Clasa 1 . interacţiuni psihoterapeutice msmmmmmmmsmmtms Media Scor minim l Scor maxim •' Abaterea standard 100 9. răspunsurile terapeuţilor se înscriu în clasa 102 . interacţiuni i psihoterapeutice Procentaj 0 0% 3% 47% 32% 18% 100% 47 32 18 100 • Media psihoterapeuţilor pentru predictivitate empatică la acest prim set de criterii (9. Distribuţia pe clase de răspuns a celor o sută de evenimente relaţionale (interacţiuni psihoterapeutice) probează faptul că.50 / 1 . Clasa 2 j Clasa 3 i Clasa 4 Clasa 5 Nr.50) se înscrie în limitele n i v e l u l u i mediu empatie .mediu-bun empatie.~*%m 18 3. în cea mai mare proporţie (47%).

mijlo ' (corespunzătoare nivelului mediu empatic). Măriinea următoarei proporţii, în ordine ierarhică (32%), înscrie răspunsurile terapeuţilor în clasa imediat superioară (4), ceea ce corespunde n i v e l u l u i mediu-bun empatic. Sumate, răspunsurile terapeuţilor corespunzătoare nivelurilor mediu şi mediu-bun empatic indică o proporţie de 79%, ceea ce devine argument pentru a afirma că predictivitatea empatică a psihoterapeuţilor atestă un nivel sensibil ridicat, iar dacă adăugăm şi proporţia răspunsurilor de nivel bun empatic (ceea ce devine 97%), se atestă un nivel foarte înalt de predictivitate empatică. După cum este cunoscut, indicatorul de predictivitate empatică se nuanţează, dacă nu, chiar se specifică, prin existenţa celor patru secvenţe ale testării cu ajutorul probei Dymond, cărora Ie corespund, în fapt. patru ipostaze ale predictivităţii empatice: (A): „Eu despre mine" - practic o evaluare autoproiectivă, o modalitate a imaginii de sine, conturată în baza celor şase trăsături-criterii despre care am vorbit mai sus; (B): „Eu despre partenerul de relaţie" - o imagine proiectivă conturată în perspectiva aceloraşi trăsături-criterii despre celălalt, însă pe baza unor „informaţii" (indici comportamentali de cunoaştere) sumare, obţinute în primele întâlniri terapeutice; (C): „Cum cred eu că mă vede partenerul de relaţie" - o imagine a mea având ca sursă modelul cel mai probabil de proiecţie / rezonanţă afectivă aparţinând partenerului de relaţie (imagine în care se suprapun, fără să coincidă întru totul, impresiile partenerului şi aşteptările mele de natură cognitivă probabilă şi deziderativă); (D): „Cum cred eu că se vede partenerul de relaţie pe sine" - o imagine al cărui „autor" sunt tot Eu şi în care apar Proiectate impresiile, evaluările (cu intensităţile lor) proprii Partenerului de relaţie.

c e

103

în consecinţă, avem de-a face, corespunzător celor patru secţiuni ale testului, cu patru imagini (proiecţii) ale mele (subiect): despre mine (dar elaborată de mine), despre partener (dar elaborată de mine), despre mine (dar „intermediată" de viziunea probabilă a partenerului cu privire la mine) şi, în fine, despre partener (dar „intermediată" de viziunea mea cu privire la modul cel mai probabil în care partenerul se autopercepe). Rezultă că suntem în faţa unei situaţii-test care modelează o relaţie real-posibilă. în care comportamentul meu (subiect), adică reacţia mea de răspuns, pentru a fi cât mai adecvată cu putinţă, are nevoie - ca puncte de sprijin absolut necesare - de două duble imagini: a mea şi a partenerului meu, fiecare în forma cunoaşterii directe preponderent sensibile, ca şi în forma proiectată (intermediată) de viziunea celuilalt. Primele sunt puncte de sprijin cu un grad relativ ridicat de certitudine, secundele sunt puncte de sprijin invocate, anticipate cu un grad relativ redus de informaţie sigura, adică relativ ambigui. O „câtime1" semnificativă din succesul prezumat ai acestei modalităţi de cunoaştere rezidă - după câte rezultă în acurateţea anticipării reacţiilor celuilalt, adică în dispoziţia aptitudinală a subiectului considerat de a prevedea (pre-zice), prin transpunere în cadrul de referinţă al celuilalt, reacţiile cele mai probabile, în sensul disponibilităţii actualizate şi actualizabile pentru o astfel de cunoaştere, numim aceasta predictivitate empatică. Vom nota cu (T) răspunsurile terapeutului şi cu (P) cele care sunt proprii pacientului. De asemenea, ipostazele A. B. C şi D se referă la răspunsurile terapeutului, iar ipostazele A', B', C' şi D' sunt proprii pacientului. Datele sunt înscrise într-o suită de tabele duble, primul conţinând mediile terapeuţilor la fiecare trăsătură-criteriu, al doilea conţinând indicii numerici ai intensităţii pe care subiecţii o atribuie trăsăturilor, respectiv factorilor, în viziunea proprie. Tabelele sunt trecute în

104

anexa nr. l, din care vom reţine aici primul dublu tabel, rămânând ca din celelalte să reţinem indicii de bază. Să ne ocupăm, în continuare, de datele care pun în evidenţă nuanţele subtile ale predictivităţii empatice a psihoterapeuţilor (adică, cele patru ipostaze ale ei, corespunzătoare secvenţelor testului, în perspectiva trăsăturilor-criterii). A: Ipostaza imaginii de sine - „Eu (T) despre mine " Prin calcularea indicatorilor tendinţei centrale (cu ajutorul programului de statistică SPSS), au fost obţinute următoarele rezultate:
Tabel 9 Mediile psihoterapeuţilor la fiecare trăsătură-criteriu şi indicii numerici ai intensităţii atribuite relevanţei trăsăturilor .simpatic-(cooperant-i relaxat- generos- ; j antipatic j distant (tensionat egoist blândagresiv 3.88 decisindecis
100

IN
ÎMedia

J
i

100_J__ 100_ j _ 100_ • 100 J 100
4.06 i 4.43 î 4.14 ' 3.95

4.32

Clase (%) Criterii i simpatic: antipatic ţrclaxat-tensionat jgeneros-egoist [bjând-agresiv idecis-indecis \ ş j j5 (foarte mult) j 4 (mult) j 3 (mediu) 2 (puţin) 1 1 (deloc)

! coopérant-distant

27 50
44 27

j '

52 43 39 41

1
j 1

27 43

) '

41 48

i 1

1

21 7 9 32 25 7

''•• 0 ;
! 1 1 j 0 ! 3 • 1 ')' 7 2 j

0 0 5 0 0 0

Mai întâi, calcularea mediilor per trăsăturâ-criteriu în notarea pe clase de răspuns (de la l la 5), ne pune la dispoziţie
105

un indiciu numeric al disponibilităţii de răspuns aparţinând unui psihoterapeut statistic, în baza căruia întrevedem o ordine de intensitate a trăsăturilor-criterii astfel: coopérantdistant (4,43). decis-indecis (4,32) şi relaxat-tensionat (4,14) (A se vedea partea întâi a tabelului nr.9). Din punctul de vedere al imaginii de sine a terapeutului, el apare, în propria evaluare-proiecţie. ca foarte cooperant, foarte decis (non-ezitant) şi intens relaxat. Din punctul de vedere al ierarhiei trăsăturilor-criterii. stabilite ca intensitate (frecvenţă) a opţiunilor autoevaluării proiective, găsim pe primele trepte (în baza sumarii punctajelor acordate de terapeuţi pentru clasele-nivel cele mai înalte), aceleaşi trăsături-criterii: cooperant (93%), decis (91%) şi relaxat (83%). Au rămas pe treptele de opţiune mai slab cotate faptul de a fi simpatic (79%), generozitatea (68%) şi blândeţea (68%) (A se vedea partea a doua a tabelului nr.9). Credem că se impune de la sine încheierea că trăsăturilecriterii cu cel mai ridicat nivel de intensitate sunt, realmente, potrivit conţinutului psihic vizat, unităţi relevante de conduită empatică (cooperarea, determinarea şi relaxarea), aşa cum celelalte trei, mai slab cotate, sunt formale, exterioare. Din păcate, nu avem rezultate de cercetare la dispoziţie pentru a compara datele noastre, încât rămâne să acceptăm relevanţa primelor trăsături ca definitorii pentru interacţiunea psihoterapeutică pe temeiul conţinutului lor psihic: cooperarea ca o condiţie decurgând din natura actului terapeutic. caracterul decis (determinativ) al conduitei profesionale proprii terapeutului şi relaxarea ca o condiţie psiho-medicală indisociabilă de factură procedurală a actului psihoterapeutic. B: Ipostaza imaginii partenerului in optica .„mea"„Eu (T) despre pacientul meu" Având la bază aceleaşi trăsături-criterii. imaginea pacientului în viziunea (proiectivă) a psihoterapeutuluî va fi

106

In tot cazul. valori medii. blândeţe (44%). decizie (39%) şi. este dificil să o includem printre trăsăturile relevante (A se vedea partea întâi a tabelului nr. relaxarea tensionarea (21%).64% şi simpatia . aceleaşi două trăsături-criterii ocupă topul ierarhiei (cooperarea .47). urmează 29. Din unghiul trăsăturilor-criterii pentru care terapeutul promovează un proiect ierarhic deziderativ.17% pentru nivelul cel mai scăzut.72) şi ggneros-egoist (3. de fapt. specialistul avansează. mai ales datorită 107 . urmate de generozitate (52%). Mărimea scăzută a proporţiilor pentru clasele cele mai înalte (a 5-a şi a 4-a) poate fi un indiciu care ar justifica încheierea că pacientul nu ocupă o zonă semnificativă de interes iniţial din partea terapeutului.gratificată cu indici de intensitate mijlocie. Acesta din urmă pare a fi satisfăcut ca relaţia psihoterapeutică să decurgă pentru început.50% pentru nivelul slab şi 4. din primul moment al relaţiei psihoterapeutice.59%).50% pentru nivelul mediu. Din perspectiva reprezentării psihoterapeutului cu privire la pacientul său. simpatic-antipatic (3. două trăsături-criterii majore: spiritul cooperant şi calitatea de a fi simpatic. trăsătură despre care psihoterapeutul are idee în mare. cel puţin în lumina proporţiilor găsite de noi. i din anexă. întreg registrul claselor de răspuns cuprinde anumite procente de intensitate atribuite de psihoterapeut ca potenţial propriu pacientului: în afară de primele două clase despre care am discutat mai înainte. în fapt.74). ipostaza B). care întruneşte practic un punctaj de aproximativ 50%. Ordinea de intensitate este: coopérant-distant (3. mai mici decât cele prin care era calificată propria sa imagine de sine şi cuprinzând un set de trăsături între care două sunt prezente şi în cazul anterior. aproximativ neglijabil. Repartizarea proporţiilor pe clase de răspuns rezervă o cotă mai ridicată nivelurilor mediu şi bun. 19. în privinţa celei din urmă dintre trăsăturile-criteriu.

Din perspectiva terapeutului.„Cum cred eu (T) că mă vede pacientul pe mine " în acest caz. cu proporţii ridicate şi relativ apropiate între ele (85%. Urmează celelalte trei trăsături-criterii cu proporţii de reprezentare. în spaţiul claselor superioare de răspuns. în cotarea relevanţei trăsăturilor-criterii (încadrarea lor diferenţiată în cele 5 clase de răspuns).s p i r i t u l u i cooperant al pacientului. aici întâlnim o manifestare stilistică a adevăratului profesionist. întrevedem o conduită funcţională ghidată de prudenţă. pe măsura adâncirii cunoaşterii sale clinico-psihologice asupra partenerului său de relaţie. inclusiv prin procedeele investigaţiei ştiinţifice. reiaxarea-tensionarea (4. amânare. de o atribuire d i n partea psihoterapeutului a propriei imagini în optica (reprezentarea) cea mai probabilă a pacientului. în esenţă. aşteptare a argumentelor diagnostice . pe cunoaşterea clinică. în spectrul nivelurilor mediu şi slab. pe primul plan (în reprezentarea posibilă a pacientului) s-ar situa trei trăsături-criterii ale unei relaţii psihoterapeutice eficiente: decizia-indecizia (4. l din anexă. Din perspectiva ierarhiei trăsăturilor-criterii. rămâne o proporţie vizibil redusa 108 .toate în interesul unei cunoaşteri întemeiate a pacientului. generozitate-egoism (67%) şi blândeţe-agresivitate (64%). aceleaşi trei trăsături se situează în prim plan. Această „atitudine" iniţială urmează a se modifica treptat.19) şi cooperarea-distanţarea (4.28). ipostaza C). Dispoziţia predictivităţii în acest caz pare a-şi muta centrul de interes. C: Ipostaza proiecţiei „mele" în imaginea partenerului despre mine . uşor supramedii: simpatie-antipatie (73%). este vorba.13) (A se vedea partea întâi a tabelului nr. 85% şi repectiv 75%). evitare a deciziei pripite. cei puţin în mod egal. Mai mult decât probabil. Se înţelege că.

aici avem de-a face cu prefigurarea imaginii de sine a pacientului în propria sa reprezentare. D: Ipostaza proiecţiei „mele "privind imaginea de sine a partenerului .59%.50: generozitatea. relaxarea şi decizia) (A se vedea partea întâi şi a doua a t a b e l u l u i nr. 109 . apare pe primul plan. iar două cu proporţii reduse.„Cum cred eu (T) că se vede pacientul pe sine " în esenţă. că prin intermediul unei imagini prefigurate de psihoterapeut ca aparţinând pacientului despre sine însuşi. prin „intermediul" imaginii de sine a pacientului. cu o proporţie uşor supramedie. nu ne aşteptăm ca vreuna dintre trăsăturile-criterii să se detaşeze decisiv de celelalte sub raportul proporţiilor atribuite de subiectul respondent (psihoterapeutul) imaginii de sine a pacientului. predictivitatea empatică instanţiindu-se ca atitudine şi capacitate în deplinătatea „autorităţii" ei (A se vedea partea a doua a tabelului nr.57). blândeţea. pacientul trebuie să fie calificat prin spirit cooperant. ipostaza D). Am putea deduce (ca şi în cazul ipostazei B analizate m ai sus). primul „pretinde" sau prefigurează o „credinţă" potrivit căreia are relevanţă indiscutabilă. simpatia. ipostaza C). din perspectiva psihoterapeutului care îşi prefigurează imaginea de sine a pacientului. o relevanţă moderată şi aproape egală ca valoare medie (în jurul a 3. In aceeaşi ordine ierarhică se află trăsăturile-criterii din perspectiva proporţiei care li s-a acordat: cooperarea . terapeutul le acordă. alte trei în jurul valorii medii. l din anexă. nu însă şi o proporţie foarte ridicată. In proiecţia psihoterapeutului. pentru eficienţa relaţiei psihoterapeutice. Se constată o repartiţie a alegerilor făcute de psihoterapeut pe întreg spectrul celor 5 niveluri (clase de răspuns). în aceste condiţii. Astfel.de „puncte" (alegeri). Celorlalte trăsături.distanţarea (3. l din anexă. o singură trăsătură-criteriu: cooperarea . spiritul cooperant.

mecanismul psihic al conduitei empatice predictive constă într-o atribuire de către subiectul respondent a unei imagini-proiect privitoare la partenerul de relaţie. iar „produsul" urmează să fie o imagine cât mai fidelă „a mea" (în cazul de faţă. mecanismul psihic al conduitei empatice predictive constă într-o pre-figurare a i m a g i n i i partenerului despre mine. iar produsul este o imagine-proiect a acestuia. deci posibilă. • în cazul celei de a patra ipostaze (D: „Cum cred eu că se vede partenerul pe sine"). Autor este totdeauna respondentul (subiectul examinat).în rezumat. a pacientului. mecanismul psihic al conduitei empatice predictive constă într-o proiecţie a imaginii de sine. Autor rămâne subiectul examinat. iar „produsul" urmează să fie o imagine foarte probabilă „a mea" (în cazul de faţă. a psihoterapeutului) atribuită pacientului şi având drept „obiect" propria sa persoană. dar atribuită partenerului). de asemenea. Autor rămâne tot subiectul examinat. Autor rămâne subiectul examinat. • în cazul celei de a doua ipostaze (B: „Eu despre partenerul meu"}. 110 . mecanismul psihic al conduitei empatice predictive constă. accepţiuni care vor ghida prelucrarea/ interpretarea noastră. a psihoterapeutului) în reprezentarea anticipatoare. într-o pre-figurarg a imaginii pacientului despre sine. • în cazul primei ipostaze (A: „Eu despre mine"). însă. iar produsul ar urma să fie o imagine proiectată (posibilă. probabilă. Mai întâi. • în cazul celei de a treia ipostaze (C: „Cum cred eu că mă vede partenerul pe mine"). în funcţie de un set de trăsături-criterii. reţinem principalele constatări asupra ipostazelor abilităţii empatice a psihoterapeutului. ni s-au impus câteva înţelesuri sau accepţiuni mai clare şi precise cu privire la conţinuturile psihice ale celor patru ipostaze ale predictivităţii empatice. la Încheierea analizei de mai sus.

resp^ctiv psihoterapeutul). se estimează două scoruri'' de empatie care apoi se sumează. reţinem r«£?zultatele cele mai semni ' ficative. Pen tru a afla cel de al d o i l e a scor. se compara datele celei de a lreia ipostaze (C: „Cum cred eu că m& vede Pacientul pe mine") cu datele celei de a doua ipostaze proprii pacientului (B1: „Eu despre psihoterapeutul meu"). ca în primele două ipostaze. Acestea se pi Aşează în spaţiile mvelu111 . se compară datele celei de & Patra ip°staze (D: „Cum cred eu că se vede pacientul pe? sine") cu datele Crimei ipostaze. pe de o parte. . p£ când' în celelaite două ipostaze. . mai poate ti evaluată în lumina repartizării opţiunilor răspunsurile subiecţilor pe 5 clase. se face suma celor două scoruri pentru a se afla scorul de predictivitate empatică al psihoterapeutului.sihoterapeuţilor. în altă ordine de idei. Pentru aceasta. o valoare Pe e raniţa ediu bun dintre nivelurile mediu empatie şi n^» . procesul proiectiv al subiectului examinat apare ca nemijlocit u des re direcţional („Eu despre mine".imaginea partenerului de relaţie prin mijlocirea căruia este P rivit (anticipat) pre-figurat întâi autorul (respondentul. Dar există şi un alt mod de P r i v i r e asu P ra celor P atru ipostaze. anume din punctul de vedere al calculării nivelului de empatie predictivă a parte Berilor de relaţie. ^ ~P care se î n s c r i e nivel ale scalei Dymond. în afara modului de estimare potrivit scale î Dymond. consecutive analizei date *or specifice celor patru ipostaze ale predictivităţii empatice * psihoterapeutului: • Predictivitatea empatică a p.In fine.Vom observa.empatie. apoi intermediarul (pacientul).50. proprii pacientului (A1: „ ^u desPre mine").£ P Panerul meu") şi în bună măsură „simplu". Prelucrarea acestor date s-a operat şi apoi prezc?ntat în t a b e l u l nr 7' unde dică otrivlt cotelorde scorul căutat are valoare de 9. Pentru a afla primul sco r de predictivitate empatică a psihoterapeutului. procesul proiectiv al S u^ iectului examinat apare ca intermediat de o nouă prezenţă .

rămâne să înţelegem că el pare satisfăcut la începutul relaţiei terapeutice. Această situaţie apare ca fiind firească. adică psihoterapeutul. în raport cu cele patru ipostaze oferite de situaţiile-test: • în prima („Eu despre mine"). ordinea de intensitate a trasăturilor-criterii instituie în top cooperanta. în care este vorba despre un act de 112 .cooperanta şi simpatia. atribute de definiţie a interacţiunii psihoterapeutice văzute din perspectiva terapeutului: • In a doua ipostază („Eu despre pacientul meir). • Predictivitatea empatică a psihoterapeuţilor se developează relativ diferit şi. ceea ce acoperă 97%. în sensul că psihoterapeutul nu ar putea. trăsăturile-criterii cele mai înalt saturate în opţiunile anticipative ale terapeutului sunt determinarea sau decizia. determinarea (decizia) şi relaxarea. toate conducând la încheierea ca psihoterapeuţilor le este propriu un nivel ridicat al predictivităţii empatice. deci. nuanţat. adică tocmai trăsăturile-criterii de top degajate în prima ipostază („Eu despre mine"). cu observaţia că intensitatea (proporţia opţiunilor) este cel mult imediat supramedie . mediu-bun empatic şi bun empatic. practic. • In a treia ipostază („Cum cred eu că mă vede pacientul pe mine"). dacă pacientul ar face proba spiritului de colaborare şi ar avea o conduită care să sugereze simpatie. în care psihoterapeutul încearcă să atribuie pacientului abilitatea de a-1 vedea într-o lumină propice relaţiei psihoterapeutice. Cum „autorul" acestei ierarhii este subiectul respondent. două trăsături-criterii ocupă rangurile cele mai înalte. cooperanta şi relaxarea. ca specialist. să pretindă sau să anticipeze ca productive alte determinări decât cele formulate pentru sine însuşi. adică acele calităţi care sunt. • In a patra ipostază („Cum cred eu că se vecie pacientul pe sine").rilor mediu empatic.

se situează în vârful ierarhiei o singură trăsătură-criteriu. Pe parcursul analizei care urmează. implicare. anume cooperanta.neimplicare în situaţia psihoterapeutică. speranţă (în rezultate) — lipsă de speranţă. Urmează să stabilim congruenţa acestor condiţii reliefate din unghiul de vedere al anticipărilor psihoterapeutului cu predicţiile pacientului. adică tocmai calitatea esenţială a relaţiei psihoterapeutice. 2. pentru această modalitate de abordare a predictivităţii empatice (în cele patru ipostaze specifice conduitei psihoterapeutului). Abordare integrativă (al doilea set de criterii —factorii) Al doilea set de criterii de analiză a empatiei predictive (Dymond 2) este constituit din următorii factori ai relaţiei psihoterapeutice: implicare . vom face apel la un singur cuvânt pentru a denumi un anumit factor-criteriu (de exemplu. ni se pare justificat să conchidem preliminar. • In perspectiva acestor rezultate. agreabilitate . Această decizie ţinteşte din nou să simplifice exprimarea şi are un anumit temei în modul în care s-au distribuit opţiunile subiecţilor. încredere — neîncredere în actul psihoterapeutic. cu o intensitate moderat ridicată. că relaţia terapeutică pare a fi instanţiată şi ordonata de exigenţe psihologice şi profesionale promovate de psihoterapeut sub „jurisdicţia" unor condiţii care încep cu spiritul de cooperare şi continuă cu caracterul determinativ (decizia).anticipare prin atribuire de calităţi-condiţii. 113 . adică în majoritate către „polul" cotelor înalte.nonagreabilitate. adecvanţă — inadecvanţă. progres — nonprogres. adecvanţă etc).2.

psihoterapeuţi (al doilea set de criterii).terapeuţi (al doilea set de criterii) Nr. interacţiuni psihoterapeutice ~ 100 Media Scor (Scor maximminim Abaterea standard 3 50 7.84 Tabel 1 1 1 26 Distribuţia procentuală a psihoterapeuţilor la proba de predictivitate empatică (al doilea set de criterii) Nivel de empatie predictivă . . . Clasa 2 Clasa 3 Clasa 4 Clasa 5 Subiecţi slab | empatici j Subiecţi mediu-slab H 2% i Subiecţi mediu empatici Subiecţi mediu-bun empatici Subiecţi bun empatici Total r~ " 19 42 36 100 19% 42% 36% 100% 114 . Nr. interacţiuni psihoterapeutice Procentaj _.Procedura de calculare a indicatorului de empatie predictivà este identică cu cea descrisă în cazul primului set de criterii-trăsăturile. 10 şi nr. 11) sunt prezentaţi indicii statistici şi distribuţia psihoterapeuţilor potrivit claselor de încadrare: Tabel 10 Indici de predictivitate empatică . în tabelele de mai jos (nr. Clasai _.

ca şi în cazul predictivităţii empatice decelate mai sus la nivelul trăsăturilor (setul l de criterii). iar la cel de-al doilea set de criterii în 78% dintre acestea.84 (corespunzătoare nivelului mediu-bun empatic). Distribuţia pe clase de răspuns a celor o sută de interacţiuni psihoterapeutice probează faptul că. în ordine ierarhică (36%) înscrie răspunsurile terapeuţilor în clasa imediat superioară (5). prin mijlocirea unor trăsături complexe (factori) decât atunci când recurg la criteriul trăsături mai „simple" de personalitate. caracterizează psihoterapeuţii ca posesori ai unei înalte disponibilităţi empatice predictive pe criteriul factorilor care ţin de relaţia psihoterapeutică. în proporţie de 19%. terapeutul se situează pe un nivel mediu-slab şi slab empatic (trei cazuri).50 (corespunzătoare nivelului mediu empatic-mediu-bun empatic). ceea ce . terapeuţii obţin o medie a predictivităţii empatice de 9. Datele vin să demonstreze faptul că psihoterapeuţii fac proba unei disponibilităţi mai înalte de predicţie. neconcludente pentru a trage o concluzie edificatoare.84) se înscrie în limitele nivelului mediu-bun empatic. Mărimea următoarei proporţii. în cazuri izolate. la cel de-al doilea set de criterii ei înregistrează o medie de 7. rezultatele se prezintă astfel: psihoterapeuţii se plasează la primul set de criterii Dymond pe nivelurile mediu-bun şi bun empatic în 50% din interacţiuni. răspunsurile terapeuţilor se înscriu în clasa mediu-bun empatic. în cea mai mare proporţie (42%). obţinem o proporţie de 97%. Procentual. diferenţă 115 . corespunzătoare nivelului mediu empatic. în procesul psihoterapeutic. în cazul primului set de criterii. ceea ce corespunde nivelului bun empatic. răspunsurile terapeuţilor se încadrează în clasa 3. De asemenea.Media psihoterapeuţilor pentru predictivitatea empatică la cel de-al doilea set de criterii (7. Dacă. Dacă sumăm procentele proprii claselor 3. 4 şi 5.

care întăreşte cele notate anterior. Cât priveşte nivelul mediu de predictivitate empatică.neimplicare în situaţia psihoterapeutică (4. ca fiind foarte implicat în actul psihoterapeutic. în baza căruia întrevedem următoarea ordine de intensitate a factorilor-criterii: implicare .14) (A se vedea partea întâi a tabelului nr. aceiaşi factori-criterii: implicare în psihoterapie 116 . situaţie care are loc pe fondul creşterii proporţiilor proprii claselor 4 şi 5 în cazul al doilea (78% faţă de 50%). iar la cel de-al doilea set de criterii în doar 19% din interacţiuni.25). în perspectiva factorilor-criterii.lipsă de speranţă (4. încredere . stabilite ca intensitate (frecvenţă) a opţiunilor autoevaluării proiective.15).în propria evaluare-proiecţie. indicatorul de predictivitate empatică se specifică prin existenţa celor patru secvenţe ale testării cu ajutorul probei Dymond. în continuare. adecvanţă . terapeuţii înregistrează acest scor în 47% din situaţii.15).„Eu (T) despre mine" Calcularea mediilor per factor-criteriu în notarea pe clase de răspuns (de la l la 5) ne pune la dispoziţie un indiciu numeric al disponibilităţii de răspuns aparţinând unui psihoterapeut statistic. 2 din anexă. A: Ipostaza imaginii de sine . la primul set de criterii. Aşa cum am notat anterior. ipostaza A). Din punctul de vedere al imaginii de sine a psihoterapeutului. găsim pe primele trepte (în baza sumarii punctajelor acordate de terapeuţi pentru clasele-nivel cele mai înalte).inadecvanţă (4. consideră psihoterapia foarte adecvată. Din punctul de vedere al ierarhiei factorilor-criterii. el apare .neîncredere în actul psihoterapeutic (4. ne vom ocupa de datele care pun în evidenţă nuanţele predictivităţii empatice în funcţie de cele patru ipostaze ale ei. speranţă în rezultate . manifestă o intensă speranţă (în rezultate) şi încredere în actul terapeutic.

Din perspectiva reprezentării terapeutului cu privire la pacientul său.. adecvanţă (oglindire a manifestării siguranţei terapeutului în validitatea terapiei aplicate). precum şi ideea de progres în psihoterapie (64%). implicare-neimplicare în situaţia psihoterapeutică (3. 2 din anexă. între care doi sunt prezenţi şi în ipostaza A. Putem conchide că următorii patru factori sunt definitorii pentru relaţia psihoterapeutică: implicarea în psihoterapie. imaginea pacientului în viziunea (proiectivă) a terapeutului este gratificată cu indici de intensitate medie. încredere (87%).„Eu (T) despre pacientul meu " Ca şi în cazul primului set de trăsături-criterii. ipostaza A). specialistul promovează trei factori-criterii majori: adecvanţă psihoterapie! pentru pacientul său. implicarea pacientului în psihoterapie şi caracterul agreabil al psihoterapie! pentru pacient. adecvanţă (85%) şi speranţă în rezultate (82%) (A se vedea partea a doua a tabelului nr. Din punctul de vedere al ierarhiei factorilor-criterii pentru care terapeutul promovează un proiect ierarhic deziderativ. mea " . Reţinem trei factori. B: Ipostaza imaginii partenerului în optica . 117 . precum şi încrederea şi speranţa în rezultate. ipostaza B).(88%).89) şi agreabilitate-nonagreabilitate (3. doi factori-criterii ocupă topul ierarhiei: adecvanţă (78%) şi implicarea în situaţia psihoterapeutică (78%). mai mici decât cei prin care este calificată imaginea de sine a terapeutului. deşi. 2 din anexă. condiţii afectiv-motivaţionale ale obţinerii succesului psihoterapeutic.95). Au rămas pe treptele de opţiune mai slab cotate considerarea de către terapeut a faptului că psihoterapia aplicată este agreabilă (79%).82) (A se vedea partea întâi a tabelului nr. ordinea lor de intensitate fiind următoarea: adecvanţăinadecvantă (3. ca o condiţie a unei autentice interacţiuni.

pe primul plan în reprezentarea probabilă a pacientului pe care i-o atribuie terapeutul s-ar situa patru factori-criterii care ţin de o relaţie terapeutică eficientă: încredere-neîncrederere în actul psihoterapeutic (4. speranţă în rezultate .16) şi adecvanţă: nonadecvanţă a psihoterapiei (4. Repartizarea proporţiilor pe clase de răspuns rezervă o cotă mai ridicată nivelurilor bun şi mediu (A se vedea partea a doua a tabelului nr. în cotarea relevanţei factorilor-criterii (încadrarea lor diferenţiată în 5 clase de răspuns). 89%. ipostaza C). urmează 25.nonprogres (78%) şi caracter agreabil dezagreabil (78%). implicare-neimplicare în situaţia psihoterapeutică (4. ipostaza B).14) (A se vedea partea întâi a tabelului nr. urmat de speranţa în rezultate (67%). în spaţiul claselor superioare de răspuns. aceiaşi patru factori se situează în primul plan cu proporţii ridicate şi relativ apropiate între ele (90%.20).67% pentru nivelul mediu şi 5. 2 din anexă. ar putea fi considerat aproximativ de acelaşi nivel şi caracterul agreabil (69%). progresul în terapie (63%) şi încrederea în actul psihoterapeutic (60%). 2 din anexă. Urmează ceilalţi doi factori-criterii cu proporţii de reprezentare. Cum cred eu (T) că mă vede pacientul pe mine " Din perspectiva psihoterapeutului. 85% şi respectiv 85%). întreg registrul claselor de răspuns cuprinde anumite procente de intensitate atribuite de psihoterapeut ca potenţial proprii pacientului: în afară de primele două clase despre care am discutat mai înainte.cu oarecare „indulgenţă". Din perspectiva ierarhiei factorilor-criterii.. C: Ipostaza proiecţiei „mele" în imaginea partenerului despre mine -.28). Fireşte.50% pentru nivelul slab. Oricum.lipsă de speranţă (4. în spectrul nivelurilor mediu şi 18 . uşor supramedii: progres .

2 din anexă. predictivitatea empatică instanţiindu-se ca atitudine esenţială. ceea ce probează din nou faptul că terapeutul „nu poate" să anticipeze ca fiind productive alte caracteristici decât cele formulate pentru sine însuşi (A se vedea partea a doua a tabelului nr.speranţa (în rezultate) care primeşte un „scor" de 70% (A se vedea partea întâi Şi a doua a tabelului nr. doi factori-criterii: adecvanţă . în proiecţia terapeutului. D: Ipostaza proiecţiei . la rigoare. Celorlalte trăsături. ipostaza C).neimplicare în situaţia psihoterapeutică (3. In aceeaşi ordine ierarhică se află factorii-criterii din perspectiva proporţiei care li s-a acordat: adecvanţă (78%) şi Implicare în situaţia terapeutică (76%). Se constată faptul că factorii-criterii cei mai înalt saturaţi în opţiunile anticipative ale terapeutului sunt încrederea în psihoterapie. o relevanţă moderată (în jurul valorii a 3. ipostaza D).70: încredere în psihoterapie. S-ar putea.. 119 . implicarea. terapeutul le acordă.mele" privind imaginea de sine a partenerului . prin intermediul imaginii de sine a pacientului.„ Cum cred eu (T) că se vede pacientul pe sine " Din perspectiva psihoterapeutului care îşi prefigurează imaginea de sine a pacientului apar pe prim plan.nonadecvanţă (4.98). cu o proporţie supramedie.00) şi implicare .slab rămâne o proporţie vizibil redusă de alegeri. speranţă în rezultate. pacientul trebuie să considere psihoterapia ca fiind adecvată în cazul său şi să fie implicat în procesul terapeutic. speranţa în rezultate şi adecvanţa psihoterapiei. progres în psihoterapie şi caracter agreabil al psihoterapiei). 2 din anexă. adică tocmai factorii-criterii de top desprinşi în prima ipostază („Eu despre mine"). enumera şi un al treilea factor-criteriu .

trei factori-criterii ocupă rangurile cele mai înalte: adecvanţă. la debutul relaţiei terapeutice. • B: In a doua ipostază („Eu despre pacientul meu"). primul consideră că gradul de adecvanţă şi de implicare a pacientului în psihoterapie au o relevanţă indiscutabilă pentru eficienţa relaţiei psihoterapeutice. progresul (61%) şi caracterul agreabil (57%). ordinea de intensitate a factorilor-criterii instituie în top implicarea în situaţia psihoterapeutică. continuă descrescător ierarhia astfel: încrederea (64%). implicarea şi caracterul agreabil. ca şi în cazul ipostazei B prezentate mai sus. bun empatic şi mediu empatic. în raport cu cele patru ipostaze oferite de scala Dymond: • A: în prima („Eu despre mine"). Ceilalţi factori-criterii cu „scorurile" lor. gradul de încredere. Prin urmare. reţinem rezultatele cele mai semnificative ale predictivităţii empatice specifice psihoterapeutului la cel de-al doilea set de criterii (factori): • In privinţa repartizării opţiunilor răspunsurilor terapeuţilor pe cele 5 clase. acestea se plasează în spaţiile nivelurilor mediu-bun empatic. In rezumat. toate conducând la concluzia că terapeuţilor le este propriu un nivel ridicat al predictivităţii empatice. adecvanţă şi manifestarea speranţei în rezultate. terapeutul pare satisfăcut. atribute considerate de psihoterapeut drept definitorii pentru o relaţie terapeutică eficientă. ceea ce acoperă o proporţie de 97%.Deducem. • Predictivitatea empatică a terapeutului se prezintă în mod diferit. dacă pacientul consideră psihoterapia 120 . că prin intermediul unei imagini prefigurate de terapeut ca aparţinând pacientului despre el însuşi.

şpe. • C: în a treia ipostază („Cum cred eu că mă vede pacientul pe mine").hoterapeutică pare a fi instanţiată şi ordonată de următoarele exigenţe promovate de psihoterapeut: implicarea în psihoterapie şi graduée adeçvanta al psihoterapie! aplicate. In continuare. se situează în vârful ierarhiei doi facton-cnterii. Prin urmare. reliefate din unghiul de vedere al anticipărilor terapeutului. dacă pacientul este implicat m procesul psihoterapeutic pe care îl apreciază ca fiind agreabil. vom analiza predictivitatea empatică a Pacientului pentru a stabili congruenţa acestor condiţii stabiu e de psihoterapeut cu predicţiile pacientului 121 . putem conchide că relaţia ps. • Din perspectiva acestor rezultate. implicarea. adică tocmai factorii-criterii de top desprinşi în prima ipostază („Eu despre mine").aplicată ca fiind adecvată. terapeutul anticipează ca fiind eficiente şi productive tocmai acele caracteristici pe care le-a formulat despre sine însuşi. factorii-criterii cei mai înalt saturaţi în opţiunile anticipative ale terapeutului sunt: încrederea în psihoterapie. şi anume încrederea în actul psihoterapeutic şi speranţa în rezult (care apar în două ipostaze). şi anume adeçvanta şi implicarea considerate drept calităţi esenţiale ale relaţiei psihoterapeutice. nU2ta_jn_jczulţate şi adecyanţa psihoterapie!. Urmează alte două condiţi. care apar în toate cele patru ipostaze ale probei Dymond. •D: în a patra ipostază („Cum cred eu că se vede pacientul pe sine").

1. interacţiuni psihoterapeutice Procentaj 42 42% 36% 13% ILL 100 3j6 100% Media pacienţilor pentru predietivitate empatică la primul set de criterii (10. 13) sunt prezentaţi indicii statistici şi distribuţia pacienţilor potrivit claselor (nivelurilor) de încadrare: Tabelul 12 Indici de predietivitate empatică .38 t^^^M&-mmm*<mm<mm№m$&^ Distribuţia procentuală a pacienţilor la proba de predietivitate empatică (primul set de criterii) Nivel de empatie predictivă pacienţi (primul set de criterii) j Clasa l î Clasa 2 | Clasa 3 | Clasa 4 i | Clasa 5 l Subiecţi slab empatici j Subiecţi mediu-slab j empatici^ \ Subiecţi mediu jempaţicj___ ] Subiecţi mediu-bun J j empatici J^ubiecţi bun empatici j Total Nr.3. 3.00) se înscrie în limitele nivelului 122 . Abordare descriptivă (primul set de criterii — trăsăturile) în tabele de mai jos (nr. 12 şi nr.pacienţi (primul set de criterii) Nr. Predictivitatea empatică a pacientului 3. interacţiuni psihoterapeutice Media 10 Scor minim Scor maxim! Abaterea standard 100 20 Tabel 13 .

despre el însuşi. pacienţii se situează pe nivelul mediu-slab empatic şi.„Eu (P) despre mine " Calcularea mediilor per trăsătură-criteriu în notarea pe clase de răspuns (de la l la 5). înscrie răspunsurile pacienţilor în clasa imediat superioară (4). ipostaza A'). despre psihoterapeut.mediu empatic. dar „intermediată" de viziunea probabilă a psihoterapeutului cu privire la pacient („Cum cred eu că mă vede psihoterapeutul pe mine") şi. mediu-bun empatic şi bun empatic indică o proporţie de 91%. C' şi D') elaborate de el despre el însuşi („Eu despre mine"). în funcţie de cele patru secţiuni ale probei Dymond vom analiza succesiv cele patru imagini (proiecţii) ale pacientului (notate A'. Sumate. în fine.71) şi generos . corespunzătoare nivelului mediu-bun empatic. alături de psihoterapeutul lor. dar „intermediată" de viziunea pacientului cu privire la modul cel mai probabil în care terapeutul se autopercepe („Cum cred eu că se vede psihoterapeutul pe sine"). ne pune în evidenţă următoarea ordine de intensitate a acestor trăsături: cooperant distant (3. în unul singur. iar în clasa corespunzătoare nivelului bun empatic (5) sunt înscrise 13% din răspunsurile pacienţilor. pe cel slab empatic. răspunsurile pacienţilor se înscriu în clasa corespunzătoare nivelului mediu empatic (3). atestă un nivel foarte înalt de predictivitate empatică. 3 din anexă. 123 . B'. ceea ce devine argument pentru a afirma că şi pacienţii. în cea mai mare proporţie (42%). în ordine ierarhică (36%). Distribuţia pe clase de răspuns a celor o sută de interacţiuni psihoterapeutice probează faptul că. răspunsurile acestora corespunzătoare nivelurilor mediu empatic. Doar în 8% din cazuri. Mărimea următoarei proporţii. A': Ipostaza imaginii de sine . despre psihoterapeut („Eu despre psihoterapeutul meu").egoist (3.68) (A se vedea partea întâi a tabelului nr.

în această ipostază. 124 .distant (4.32) şi cooperant-distant (4. B': Ipostaza imaginii partenerului în optica „mea" „Eu (P) despre psihoterapeutul meu" Aşa cum era de aşteptat.32) şi relaxat . ordinea de intensitate este următoarea: simpatic . caracterul decis (determinativ) al conduitei terapeutului şi spiritul său cooperant. Pe treptele de opţiune mai slab cotate au rămas următorii factori: decizia (57%). găsim pe primele trepte (în baza sumarii punctajelor acordate de pacienţi pentru clasele cele mai înalte) aceleaşi trăsături-criterii: cooperant (61%) şi generos (61%). Se constată faptul că imaginea de sine a pacientului este gratificată cu indici de intensitate medie.tensionat (4. din perspectiva reprezentării pacientului cu privire la terapeutul său. (A se vedea partea a doua a tabelului nr. în propria evaluare-proiecţie ca fiind cooperant şi generos (non-egoist). faptul de a fi simpatic (43%) şi relaxat (33%). 3 din anexă. sunt avansate trei trăsături-criterii majore: calitatea de a fi simpatic. mai mici decât cei prin care este calificată imaginea de sine a psihoterapeutului (ipostaza A: „Eu despre mine"}. 3 din anexă. Din perspectiva ierarhiei trăsăturilor-criterii stabilită după intensitatea (frecvenţa) opţiunilor autoevaluării proiective.39). Reamintim că în cazul terapeuţilor s-a obţinut următoarea ordine de intensitate a trăsăturilor-criterii: cooperant .antipatic (4.Din punctul de vedere al imaginii de sine a pacientului.indecis (4. decis . ipostaza B'). el apare. (A se vedea partea întâi a tabelului nr. decis .43). ipostaza A'). Aşadar.14). imaginea psihoterapeutului în viziunea (proiectivă) a pacientului este calificata cu indici de intensitate mai mari decât cei prin care a fost notată propria imagine de sine a pacientului.indecis (4. blândeţea (44%).26).

ipostaza B'). cooperarea (87%). 125 . 3 din anexă. urmate de blândeţe (82%).. C': Ipostaza proiecţiei „mele" în imaginea partenerului despre mine-. Din perspectiva ierarhiei trăsăturilor-criterii stabilită după intensitatea (frecvenţa) opţiunilor proiecţiei pacientului despre sine însuşi în imaginea probabilă a psihoterapeutului. în această ipostază este vorba despre o atribuire. dar şi celelalte trăsături-criterii sunt semnificative pentru succesul relaţiei terapeutice. Din punctul de vedere al pacientului. din partea pacientului. a propriei imagini în optica (reprezentarea) cea mai probabilă a psihoterapeutului.Din perspectiva trăsăturilor-criterii pentru care pacientul promovează un proiect ierarhic deziderativ. Cum cred eu (P) că mă vede psihoterapeutul pe mine " Aşa cum am notat anterior. decizia (88%). Acesta din urmă pare a fi satisfăcut ca relaţia psihoterapeutică să decurgă. ipostaza C'). Putem conchide că psihoterapeutul ocupă o zonă semnificativă de interes iniţial din partea pacientului. găsim pe primele trepte (în baza sumarii punctajelor acordate de pacienţi pentru clasele cele mai înalte) aceeaşi trăsăturăcriteriu şi anume spiritul cooperant (50%).41) (A se vedea partea întâi a tabelului nr. pentru început. relaxare (81%) şi generozitate (73%) (A se vedea partea a doua a tabelului nr. în cotarea relevanţei trăsăturilor-criterii. aceleaşi trei trăsături-criterii ocupă topul ierarhiei: simpatia (88%).distant (3. decizie şi cooperare. pe primul plan se situează o singură trăsătură-criteriu a unei relaţii terapeutice eficiente: cooperant . mai ales datorită următoarelor calităţi ale psihoterapeutului: simpatie. 3 din anexă.

primul pretinde sau prefigurează o „credinţă" potrivit căreia 126 . cu o proporţie supramedie. datorită suferinţei sale nevrotice. spirit cooperant şi atitudine relaxată.67%) şi bun (30. pacientul le acordă prin „intermediul" imaginii de sine a psihoterapeutului o relevanţă.00: generozitatea. de asemenea. Aşadar.50% opţiuni pentru nivelul slab şi 4% opţiuni pentru nivelul cel mai scăzut.„ Cum cred eu (P) că se vede psihoterapeutul pe sine " Din perspectiva pacientului care îşi prefigurează imaginea de sine a psihoterapeutului.23). simpatia şi blândeţea (A se vedea partea întâi a tabelului nr. apar pe primul plan.31) şi relaxat.67% opţiuni pentru nivelul mediu. îşi gratifică propria imagine în reprezentarea probabilă a terapeutului cu indici de intensitate medie. cooperarea (90%).tensionat (4.distant (4. simpatia (83%) şi blândeţea (70%). Repartizarea proporţiilor pe clase de răspuns rezervă o cotă mai ridicată nivelurilor mediu (38. următoarele trăsăturUcriterii: decis indecis (4. urmează 38. 3 din anexă. relaxarea (86%). în aceeaşi ordine ierarhică se află trăsăturile-criterii din perspectiva proporţiei care li s-a acordat: decizia (95%). Mărimea scăzută a proporţiilor pentru cele mai înalte niveluri poate fi un indiciu că pacientul. prin intermediul unei imagini prefigurate de pacient ca aparţinând psihoterapeutului despre sine însuşi. Celorlalte trăsături.51). în proiecţia pacientului. psihoterapeutul trebuie să fie calificat prin decizie.17%) (A se vedea partea a doua a tabelului nr.în afară de primele două clase despre care am discutat anterior (a 5-a şi a 4-a). ridicată (în jurul valorii de 4. cooperant . ipostaza D'). Aşadar. D': Ipostaza proiecţiei „mele" privind imaginea de sine a partenerului . 17. ipostaza C'). 3 din anexă. generozitatea (85%).

reţinem cele mai semnificative rezultate ale predictivităţii empatice specifice pacienţilor la primul set de trăsături-criterii: • In privinţa repartizării opţiunilor răspunsurilor pacienţilor pe cele 5 clase. ordinea de intensitate a trăsăturilor-criterii instituie în top spiritul cooperant şi generozitatea. Aproape toate trăsăturile-criterii ale psihoterapeutului . este vorba despre „gestul" de încredere pe care pacientul îl acordă psihoterapeutului său. spiritul cooperant. relaxare şi generozitate. atribute considerate de pacient drept definitorii pentru închegarea unei relaţii terapeutice eficiente. • B': în a doua ipostază („Eu despre psihoterapeutul meii"). mediu-bun empatic şi bun empatic.în optica pacientului . simpatie şi. In fapt. cu mici diferenţe în procente. In rezumat.apar în calitate de condiţii de eficienţă. • Predictivitatea empatică a pacienţilor se prezintă în mod nuanţat. decizia şi cooperarea. trăsătura-criteriu cea mai 127 . în raport cu cele patru ipostaze oferite de proba Dymond: • A': In prima ipostază („Eu despre mine"). de blândeţe. trei trăsături-criterii ocupă rangurile cele mai înalte: simpatia. următorii factori: caracterul decis (determinativ) al conduitei terapeutice. blândeţe. urmate.ar avea o relevanţă deosebită pentru eficienţa relaţiei terapeutice. ceea ce acoperă o proporţie de 91%. acestea se plasează în spaţiile nivelurilor mediu empatic. • C': în a treia ipostază („Cum cred eu că mă vede psihoterapeutul pe mine"). alături de generozitate. atitudinea relaxată a terapeutului. la limită.

în plus. pacientul anticipează ca fiind eficient şi productiv din punct de vedere terapeutic acelaşi spirit cooperant pe care 1-a formulat despre sine însuşi. cooperarea şi relaxarea. l Condiţiile reliefate din perspectiva anticipărilor pacientului sunt congruente cu predicţiile psihoterapeutului cu privire la atributele unei relaţii terapeutice eficiente. 128 . l D': In a patra ipostază („Cum cred eu că se vede psihoterapeutul pe sine") se situează în top următoarele trăsături-criterii: decizia. l Potrivit acestor rezultate.înalt saturată în opţiunile anticipative ale pacienţilor este cooperarea. „investiţia" afectivmotivaţională a pacientului este de nivel maxim. însă vom reţine şi caracterul slab diferenţiat al „poziţiei'" (relevanţei) trăsăturilor. Aşadar. psihoterapeutul reclamă starea de relaxare drept o condiţie a închegării unei bune relaţii terapeutice. Aşadar. putem conchide că relaţia psihoterapeutică pare a fi instanţiată şi ordonată de următoarele cerinţe avansate de pacient: spiritul cooperant. urmat de caracterul decis (determinat) al relaţiei psihoterapeutice. în top fiind situate de terapeut aceleaşi trăsături-criterii: spiritul de cooperare şi caracterul determinativ (decis). trăsătură desprinsă şi în prima ipostază A' („Eu despre mine"). Faptul pare a semnifica încrederea şi speranţa pacientului în efectul pozitiv al psihoterapiei. fără a ignora prezenţa semnificativă a celorlalte trăsături-criterii. condiţie căreia pacientul îi acordă o relevanţă ridicată doar în cazul ipostazei D1 („Cum cred eu că se vede psihoterapeutul pe sine"). considerate de pacient drept calităţi esenţiale ale unui psihoterapeut eficient.

interacţiuni j psihoteapeutice Procentaj 1. interacţiuni psihoterapeutice Scor minim Scor maxim Abaterea standard Media Tabelul 15 Distribuţia procentuală a pacienţilor la proba de predictivitate empatică (al doilea set de criterii) Nivel de empatie predictivă .pacienţi 1 (al doilea set de criterii) [Clasa 1 (Subiecţi slab empatici ş Subiecţi mediu-slab j Clasa 2 j empatici (Subiecţi mediu 1 CI aşa 3 j empatici t j Subiecţi mediu-bun j Clasa 4 ) empatici i (Clasa 5 (Subiecţi bun empatici ii Total i f -•ş — i Nr.25) se înscrie în limitele nivelului mediu-bun empatie. răspunsurile pacienţilor 129 .3. Distribuţia pe clase de răspuns a celor o sută de interacţiuni psihoterapeutice probează faptul că. Abordare integrativă (al doilea set de criterii -factorii) In tabelele de mai jos vom reda indicii statistici şi distribuţia pacienţilor potrivit claselor de încadrare: Tabelul 14 Indici de predictivitate empatică . în cea mai mare proporţie (44%). j i \ o o 26 0% 0% 26% 44% 30% 100% f j T T~ 100 44 30 l j Media pacienţilor pentru predictivitate empatică la cel de-al doilea set de criterii (8.2.pacienţi (al doilea set de criterii) Nr.

sunt obţinute performanţe mai bune în cazul celui de-al doilea set de criterii (factorii). ca încheiere preliminară. corespunzătoare nivelului bun empatic. pacienţii înregistrează acest scor în 42% din situaţii. că şi în cazul empatiei emoţionale. la cel de-al doilea set de criterii se înregistrează o medie de 8. Constatăm. în clasa mediu empatic (3) se încadrează răspunsurile pacienţilor în proporţie de 26%. O situaţie oarecum similară s-a înregistrat şi în cazul psihoterapeuţilor.84 (nivel mediu-bun empatic) la primul şi. în ordine ierarhică (30%). rezultatele se prezintă astfel: pacienţii se plasează la primul set de criterii Dymond la un nivel între mediu-bun şi bun empatic.00 (corespunzătoare n i v e l u l u i mediu empatic). gradientul de empatîe este superior în cazul psiho130 . comparativ cu aceeaşi „operaţie" realizată pe baza unor criterii mai simple (trăsături). Aşadar. în 49% din interacţiuni. iar la cel de-al doilea set de criterii în 74% dintre acestea.se înscriu în clasa mediu-bun empatic. Nu se înregistrează nici un caz în care pacienţii să se situeze pe nivelurile mediu-slab empatic şi slab empatic. la al doilea set de criterii. Cât priveşte nivelul mediu de empatie obţinut la primul set de criterii. iar la cel de-al doilea set de criterii în 26% din cazuri. cu o medie de 9.50 (nivel mediu empatic mediu-bun empatic) şi 7. Dacă în cazul primului set de criterii pacienţii obţin o medie a predictivităţii empatice de 10. diferenţă care întăreşte cele notate anterior. şi în cazul predictivităţii empatice. Procentual. Mărimea următoarei proporţii.25 (corespunzătoare n i v e l u l u i mediu-bun empatic). aşadar. înscrie răspunsurile pacienţilor în clasa imediat superioară (5). Aceste date vin să demonstreze faptul că şi în cazul pacienţilor constatăm o predictivitate empatică ridicată atunci când predicţia se realizează pe baza unor criterii sintetice (factori). respectiv.

terapeuţilor. ceea ce este esenţial pentru efectivitatea actului terapeutic. găsim pe primele trepte aceiaşi factoricriterii: speranţă în rezultate (80%). ipostaza A'). ne vom ocupa de datele care pun în evidenţă nuanţele predictivităţii empatice în funcţie de cele patru ipostaze ale ei. Au rămas pe treptele de opţiune mai slab cotate progresul în psihoterapie (61%) şi agreabilitatea (46%) (A se vedea partea a doua a tabelului nr. ipostaza A'). Din punctul de vedere al imaginii de sine a pacientului. ierarhie stabilită ca intensitate (frecvenţă) a opţiunilor autoevaluării proiective. Din punctul de vedere al ierarhiei factorilor-criterii. atribute care sintetizează. dorinţa de însănătoşire şi motivaţia pentru psihoterapie a acestora. de altfel. în perspectiva factorilor-criterii: A': Ipostaza imaginii de sine .03) şi adecvanţă . ne pune la dispoziţie următoarea ordine de intensitate a acestor factori: speranţă (în rezultate -lipsă de speranţă (4. Putem conchide că următorii factori sunt esenţiali pentru o relaţie psihoterapeutică eficientă din punctul de vedere al pacienţilor: speranţa în rezultate.în propria evaluare-proiecţie.03) (A se vedea partea întâi a tabelului nr. implicarea şi adecvanţă psihoterapiei. el apare .nonadecyanţă (4.„Eu (P) despre mine " Calcularea mediilor per factor-criteriu în notarea pe clase de răspuns (de la l la 5). 4 din anexă. implicare în situaţia psihoterapeutică (79%) şi adecvanţă (75%). se consideră foarte implicat în procesul psihoterapeutic şi apreciază psihoterapia pe care o urmează ca fiind foarte adecvată în cazul său.10). implicare .neimplicare în situaţia psihoterapeutică (4. 4 din anexă. în continuare. ca manifestând o mare speranţă în rezultatele psihoterapiei. poate mai marcat în cel de al doilea caz. 131 .

4 din anexă. următorii factori se află în top: implicarea în situaţia psihoterapeutică (93%). 4 din anexă. agreabilitate-dezagreabilitate (4. Reţinem factorul implicare-neimplicare în situaţia psihoterapeutică (4.34). adecvanţa (90%). în fine. considerarea terapiei ca fiind total adecvată în ameliorarea simptomatologiei pacientului. aprecierea caracterului agreabil al terapiei. Pacientul „reacţionează" cu cotarea maximă a factorilor-criterii şi pare că se abandonează împrejurării terapeutice aproape fără rezerve. manifestarea speranţei în rezultate. repartizarea proporţiilor pe clase de răspuns rezervă o cotă ridicata nivelurilor foarte bun şi bun (5 şi 4). Aşa cum am notat anterior.. speranţa în rezultate (88%) (A se vedea partea a doua a tabelului nr. ipostaza B').lipsă de speranţă (4. încrederea în actul psihoterapeutic (91%).32) şi adecvanţăinadecvanţă (4. 132 . încredereneîncredere în actul psihoterapeutic (4. Din punctul de vedere al clasării factorilor-criterii pentru care pacientul promovează un proiect ierarhic deziderativ.33).B': Ipostaza imaginii partenerului în optica „mea" . ipostaza B'). imaginea psihoterapeutului în viziunea proiectivă a pacientului este apreciată cu indici de intensitate mai mari decât cei prin care este calificată imaginea de sine a pacientului (ipostaza A').30) (A se vedea partea întâi a tabelului nr. Cu mici diferenţe de medie urmează factorii: speranţă în rezultate . primul dintre aceştia promovează următorii factori majori ai unei relaţii terapeutice eficiente: implicarea psihoterapeutului în actul terapeutic. caracterul agreabil (90%). Din perspectiva reprezentării pacientului cu privire la psihoterapeutul său. încrederea în terapie. Eu (P) despre psihoterapeutul meu " Ca şi în cazul primului set de trăsături-criterii.51).

50%) şi mediu (29. Cum cred eu (P) că se vede psihoterapeutul pe sine " Din perspectiva pacientului care îşi prefigurează imaginea de sine a psihoterapeutului. 4 din anexă. 4 din anexă. mai degrabă ca o formulă de prudenţă şi speranţă în opţiuni şi nu cu certitudine ridicată.lipsă de speranţă (3..87) şi implicare-neimplicare în situaţia psihoterapeutică (3. din partea pacientului. adică factorii cu cea mai neîndoielnică relevanţă „teoretică" în actul psihoterapeutic (A se vedea partea întâi a tabelului nr. Din perspectiva ierarhiei factorilor-criterii stabilită după intensitatea (frecvenţa) opţiunilor proiecţiei pacientului în imaginea terapeutului său. pe primul plan se situează factorii: adecvanţă-inadecvantă a psihoterapie! (4. Proporţia mai scăzută pentru nivelul foarte bun (22%) poate fi un indiciu că pacientul îşi evaluează propria imagine în optica terapeutului său cu cote de intensitate bună şi medie.„ Cum cred eu (P) că mă vede psihoterapeutulpe mine " în ipostaza atribuirii. D': Ipostaza proiecţiei .17%). adică o intensitate pronunţată pentru primii doi factori-criterii şi o intensitate moderat-ridicată pentru cel de-al treilea (A se vedea partea a doua a tabelului nr. speranţa în rezultate (71%) şi implicarea în psihoterapie (61%).. speranţă în rezultate . găsim în top (pe baza sumarii punctajelor acordate de pacienţi pentru clasele cele mai înalte) aceiaşi factori: adecvanţa (79%). Ca şi în cazul trăsăturilor-criterii.05).mele"privind imaginea de sine a partenerului -. ipostaza C'). ipostaza C').C': Ipostaza proiecţiei „mele" în imaginea partenerului despre mine . ceea ce ar figura cu acurateţe situaţia probabilă în fapt. apar în top următorii 133 . repartizarea proporţiilor pe clase de răspuns rezervă o cotă mai ridicată nivelurilor bun (41.75). a propriei imagini în reprezentarea cea mai probabilă a terapeutului său.

reţinem umătoarele rezultate care vizează predictivitatea empatică specifică pacienţilor la cel de-al doilea set de criterii (factorii): • în privinţa repartizării opţiunilor pacienţilor pe cele 5 clase. acestea se plasează în spaţiile nivelurilor mediu-bun empatic. încrederea (89%). precum şi manifestarea încrederii în actul psihoterapeutic propriu-zis. Aşadar. speranţa în rezultate (88%) (A se vedea partea a doua a tabelului nr. adecvanţa psihoterapie! . 4 din anexă. pentru eficienţa relaţiei terapeutice au relevanţă următorii factori: manifestarea speranţei în rezultatele psihoterapiei. ordinea de intensitate a factorilor-criterii plasează pe primele locuri 134 . în rezumat. ceea ce acoperă o proporţie de 100%. • Predictivitatea empatică a pacienţilor se prezintă în mod diferit. găsim pe primele trepte (sumând punctajele acordate pentru clasele cele mai înalte) următorii factori-criterii: adecvanţa (96%).40). implicarea în psihoterapie (94%). în raport cu cele patru ipostaze conţinute de proba Dymond: • A': în prima ipostază (..37) şi încrederea . bun empatic şi mediu empatic. ipostaza D').inadecvanţa (4.neîncrederea în actul psihoterapeutic (4. caracterul agreabil al psihoterapiei (89%). ipostaza D'). implicarea neimplicarea în situaţia psihoterapeutică (4. Din punctul de vedere al ierarhiei factorilor-criterii stabilită după intensitatea opţiunilor proiecţiei pacientului cu privire la imaginea de sine a terapeutului său.lipsa de speranţă (4. adecvanţa psihoterapiei.37) (A se vedea partea întâi a tabelului nr. implicarea psihoterapentului în actul terapeutic. pacientul prefigurează o „credinţă" conform căreia. 4 din anexă.41).factori-criterii: speranţa în rezultate .Eu despre mine").

adecvanţa terapiei şi implicarea în situaţia psihoterapeutică. 1 • C : în a treia ipostază („Cum cred eu că mă vede psihoterapeutul pe mine"). • Din perspectiva acestor rezultate. implicarea. încrederea. putem conchide că relaţia psihoterapeutică pare a fi ordonată de următoarele cerinţe avansate de pacient: adecvanţa psihoterapiei. implicarea şi adecvanţa psihoterapie!. caracterul agreabil al psihoterapiei şi manifestarea speranţei în rezultate. • Condiţiile reliefate din perspectiva anticipărilor pacientului sunt congruente cu predicţiile psihoterapeutului cu privire la calităţile unei relaţii terapeutice eficiente. încrederea în actul psihoterapeutic. adecvanţa. Toate aceste atribute sunt apreciate de pacient ca fiind esenţiale pentru stabilirea unei relaţii terapeutice consistente şi eficiente.gperanţa în rezultatele psihoterapiei. • B': în a doua ipostază („Eu despre psihoterapeutul meu"). începerea „clasamentului" cu speranţa (şi nu cu încrederea) pare a releva locul aparte pe care pacienţii îl acordă componentei afective a conduitei. în top fiind situate de terapeut aceleaşi trăsături-criterii: implicarea 135 . pacientul anticipează ca fiind eficient şi productiv din punct de vedere terapeutic aceiaşi factori pe care i-a formulat despre sine însuşi (în ipostaza A'): speranţa în rezultate. • D': în a patra ipostază („Cum cred eu că se vede psihoterapeutul pe sine") se plasează în top următorii factoricriterii: adecvanţa psihoterapiei. caracterul agreabil al terapiei şi speranţa în rezultate. umătorii factori-criterii ocupă rangurile cele mai înalte: implicarea. Celelalte două criterii (implicarea şi adecvanţa) sunt mai „raţionale" şi coincid cu alegerile psihoterapeuţilor. Aşadar. implicarea şi speranţa în rezultatele psihoterapiei. factorii-criterii în opţiunile anticipative ale pacienţilor sunt adecvanţa psihoterapiei şi manifestarea speranţei în rezultate.

ne aşteptăm ca. şi de aspectele asemănătoare figurate de aceste rezultate. întrucât deosebirile par a prevala în aceste comparaţii. adică să figureze marcarea unor aspecte specifice: avem în vedere. De această dată. 4. diferenţele să se constituie într-o calitate specială.în situaţia psihoterapeutică. Predictivitatea empatică . dincolo de o anumită configuraţie a răspunsurilor. însă. deopotrivă. dacă nu completa lui vindecare. potrivit uneia dintre ipotezele de lucru. gradul de adecvanţă al psihoterapie! aplicate şi speranţa în rezultatele terapiei. Notăm că proporţiile din tabelul de mai jos reprezintă rezultatul sumarii m e d i i l o r opţiunilorrăspuns de la clasele a patra şi a cincea (corespunzătoare 136 . aspecte care apar. în lumina scopului comun al celor doi „agenţi" umani ai relaţiei terapeutice anume ameliorarea stării de disconfort a celui de al doilea. concomitent între cele cinci clase de răspuns şi între cele patru ipostaze ale predictivităţii empatice.aptitudine specifică psihoterapeutului Comparaţiile făcute mai sus între psihoterapeut şi pacient din punctul de vedere al rezultatelor lor la ipostazele probei Dymond au fost operate mai cu seamă sub raport diferenţial. Examinarea datelor în perspectiva surprinderii argumentelor care întemeiază prezenţa predictivităţii empatice în calitate de aptitudine specifică psihoterapeutului porneşte de la compararea modului în care se distribuie opţiunile-răspuns ale celor două categorii de subiecţi. vom ţine seama. probabilitatea configurării unor argumente în virtutea cărora să putem conchide asupra instanţierii predictivităţii empatice ca aptitudine specifică psihoterapeutului. ceea ce era şi normal dacă ţinem seama de procentul mare al deosebirilor reale dintre rezultatele celor două categorii de subiecţi. totuşi.

intensităţile sau proporţiile opţiunilor) prin mijlocirea cărora „citim" particularităţi de reacţie/ predicţie ale subiecţilor cercetaţi (căci.oo ŢîsTso"" 70.psihoterapeutul. în ipostaza A .83 \ ___^_.84% faţă 137 . Prima „impresie" devine numaidecât o convingere.66 . adică 80.67) sau în ipostaza B .83 89.nivelurilor bun şi foarte bun). tematica şi obiectul analizei noastre . ___.82 Ţ~35.predictivitatea empatică).66 i 20. adică 46. ŢşMF 84.50 Dispunerea datelor în tabel ne atrage atenţia.67 Terapeuţi I Pacienţi 80. în sensul obiectivului evocat. j 30. Ca indicator statistic.17 r ş 10. faţă de 49. Datele sunt expuse în tabelul de mai jos: Tabelul 16 Proporţii (%) şi ipostaze ale predictivităţii empatice j i" MODALITĂŢI DE ANALIZĂ PTIVA INTEGRATIVĂ -CRITERII) (FACTORI-CRITERII) 'acicnţi 49.33%.50 88. în cazul analizei descriptive (de trăsăturicriterii). suma acestor medii ale claselor „superioare" este de natură să ne releve măsura în care subiecţii gratifică alegerile lor cu „vocaţia" bunei determinări a nivelului de predicţie empatică a trăsăturilor şi factorilor-criterii.66% pentru pacient (diferenţa = 30.„Eu despre partenerul de relaţie". de la prima observare. De exemplu. intensitatea proporţiilor proprii psihoterapeutului. decurgând din compararea răspunsurilor. până în cele din urmă. _^^ _^ l dif. dif. uneori opuse. asupra unor indubitabile asemănări sau deosebiri între răspunsurile (respectiv.o repetăm sunt subordonate obiectivului de a argumenta ideea unei aptitudini specifice a psihoterapeutului . ale celor două categorii de subiecţi.00 720~67 "•j—™"™— "'• 20.„Eu despre mine". intensitatea proporţiei proprii aceluiaşi emitent .

Dacă ne-am propune să explorăm şi să explicăm toate interacţiunile sugerate de datele tabelului de mai sus. cu uşurinţă un microrepertoriu de repere metodologice de analiză. pe când 138 . 4.27% (diferenţa = 36. obiectivul nostru este. în acest punct. în virtutea cărora rezultatul comparaţiilor urmează a fi clarificat prin interpretarea contextului relaţiilor dintre „scoruri". Ne va interesa în mod obligatoriu: a) comparaţia dintre psihoterapeut şi pacient în perspectiva asemănărilor/ deosebirilor în modalităţile de analiză a datelor . anume.descriptivă (prin intermediul trăsăturilor-criterii) şi integrativă (prin intermediul factorilor-criterii). Reperul modalităţilor de analiză modalitatea descriptivă (prin trăsături-criterii) în ipostaza A („Eu despre mine"). Dar. gradul de progres al pacientului în finalul procesului psihoterapeutic. ar trebui să fi adoptat un alt criteriu-scop: relevarea tuturor „resurselor" metodologice ale probei Dymond. ierarhia şi relevanţa trăsăturilorcriterii şi a factorilor-criterii cu proporţiile cele mai înalte sursă unică sub raport conceptual şi statistic pentru a evidenţia aptitudinea predictivităţii empatice. astfel. dar inevitabil în analiza de faţa pentru atingerea scopului propus.1.absent în tabelul de mai sus. întrevedem. aşa încât ne vom dirija analiza în această direcţie. invocarea argumentului practic pentru temeiurile conceptualizării enunţatei aptitudini şi pentru obiectivitatea „măsurărilor" şi anume. la majoritatea trăsăturilor. psihoterapeutul optează pentru intensităţi (proporţii) ridicate. c) în fine. b) invocarea unui reper esenţial . evident parcurgând toate cele patru ipostaze ale predictivităţii (notate A.43) şi aşa mai departe. D). C. pentru a se autocalifica (80.33%).de 83. B. de a demonstra că predictivitatea empatică este o aptitudine specifică psihoterapeutului.

83. în speranţa intensă a ameliorării propriei stări în perspectiva tratamentului.pacientul optează pentru intensităţi moderate (49. pe când cel de al doilea afişează o evidentă ezitare şi lipsă de cutezanţă în autoestimarea prin „calificative" prea „înalte" a aceleiaşi imagini de sine.pacientul) ar fi să semnifice necondiţionat o foarte bună cunoaştere.67) este semnificativă.43) este. a celuilalt. Nu negăm cu orice preţ că această concluzie poate avea unele temeiuri. în ceea ce priveşte interpretarea ultimei proporţii. nu ne rămâne altceva decât să vedem 139 . ambele poziţii fiind în genere recunoscute şi acceptate prin natura rolului asumat. proporţiile sunt de valori inverse: terapeutul îşi cotează partenerul la un nivel moderat (46. Am putea extrage de aici înţelesul cel mai probabil: primul afişează o siguranţă înaltă provenită din exersarea profesională şi validarea experienţială a criteriilor de autoapreciere (proiecţie a imaginii de sine). atunci nu mai putem înţelege cum se explică opţiunea psihoterapeutului pentru acea intensitate . se pare că trebuie să înţelegem nivelul proporţiei afişate de psihoterapeut ca expresie a prudenţei şi stilului profesional. Diferenţa (+30. iar nivelul proporţiei afişate de pacient ca act de recunoaştere necondiţionată a statutului c e l u i l a l t şi de abandonare de sine în relaţia terapeutică.84%). Atunci.la care el anticipează imaginea Partenerului.66%). iar pacientul îşi gratifică psihoterapeutul cu proporţii deosebit de ridicate (de nivel bun şi foarte bun . Ţinând seama de calitatea şi statutul profesional al primului (psihoterapeut = specialist) şi de cele ale pacientului (subiect al unui tratament). în ipostaza B („Eu despre partenerul meu"). fie şi implicită. însă. Diferenţa (36.27%). de asemenea. s-ar părea că încălcăm o regulă de logică formală foarte simplă: intensitatea ridicată a proporţiei opţiunilor prin care subiecţii stabilesc predicţia empatică (în cazul nostru . semnificativă. că este posibilă în anumite rare cazuri.cu totul moderată .

cooperarea (61%) şi pe o trăsătură-criteriu saturată cognitiv şi afectiv (atitudinal). ne întrebăm dacă temeiul autoprezentării pacientului este integral justificat conceptual. Anume. în ipostaza A. caracterul determinativ sau decizia şi relaxarea). două au o saturaţie pregnant afectivă (blândeţea şi simpatia). deciziei şi relaxării. trei au o încărcătură (saturaţie) cognitivă pregnantă (cooperarea. Pentru al doilea caz. Admiţând această conceptualizare care nu apare deloc improbabilă în perspectiva empatiei predictive şi reexaminând temeiul statistic al proporţiilor afişate de cele două categorii de subiecţi pentru trăsăturile de top. între cele şase care alcătuiesc primul set de criterii. 17).intensităţii căror trăsături-criterii se datorează proporţia foarte ridicată a opţiunilor pacientului pentru imaginea psihoterapeutului. 140 . în fapt. „predicţia" pacientului cu privire la sine pare că s-a bazat. ca să nu mai vorbim de intesitatea proporţiilor?! Vom încerca un răspuns în cadrul mai larg al tuturor modurilor de autoproiecţie pe care le sugerează datele în cele patru ipostaze ale predicţiei.generozitatea. dată fiind intensitatea medie a opţiunilor. în schimb. doar pe o trăsătură-criteriu subînţeleasă şi în calitate de cadru de interacţiune . în final. adică pe trăsăturile-criterii cele mai relevante pentru o predicţie acurată. în ansamblu. în acest punct ridicăm pentru prima oară problema ierarhiei trăsăturilor potrivit unui criteriu conceptual de relevanţă. constatăm că predicţia psihoterapeutului. iar una comportă o saturaţie cognitiv-afectivă. s-a bazat pe intensităţile înalte ale cooperantei. după cum am convenit anterior asupra facturii trăsăturilor. o propensiune atitudinal-emoţională (generozitatea) (A se vedea tabelul nr. figurând. la acelaşi nivel mediu .

87% adecvare .79% speranţă .87% agreabiiitate -69% B \ blândeţe .88% generozitate . iar pacientul acordă partenerului său o cotă (de cunoaştere?!) de 83. Din nou vom face apel la seturile de trăsături-criterii (proporţia lor.83% |89% j speranţă .84% (grad în care el socoteşte că este posibil sâ-1 cunoască pe partener).90% implicare -89% speranţă .59% decizie .27%.64% simpatie . .78% i simpatie .78% j cooperare .85% relaxare 75% încredere . adecvare . implicare .Tabelul 17 Proporţiile acordate trăsăturilor .75% adecvare .61%) încredere .85% 1 cooperare .82% 1 j relaxare -81% 1 i cooperare-93% decizie-91% relaxare .50% cooperare .96% i 1 cooperare .93% • încredere -91% adecvare .85% i agreabiiitate simpatie .83% j simpatie .76% _ relaxare .85% agreabiiitate .85% speranţă .95% adecvare .82% Agreaemtate .80% Implicare-79% adecvare .criterii şi factorilor .90% .78% progres .78% cooperare -1>9%J decizie . mai ales.88% adecvare .75% ••./y% ! (cooperare . media proporţiilor de top şi.86% l încredere .criterii cooperare -61% implicare . Găsim la psihoterapeut două trăsături-criterii cu intensitate medie a 141 . • implicare .79% speranţă -71% i implicare -61% | jdecizie .85% !_.88% ! Aşa cum am notat anterior. numeric proporţiile sunt inverse: psihoterapeutul acordă partenerului de relaţie o cotă de 46.88% implicare . în ipostaza B („Eu despre partenerul meu").78% adecvare .94% \ implicare .89% '• D generozitate . factura lor sub raport conceptual).90% agreabiiitate ! 90% : speranţă -8 8% progres .

iar. diferenţa. înclinăm să conchidem că terapeutul procedează la o „fixare" foarte rezumativă a termenilor predicţiei sale (cooperarea şi simpatia). în orice caz. predictorul -oricare ar fi dintre cei doi . două saturate afectiv şi trei saturate preponderent cognitiv.cooperarea (64%) şi simpatia (59%). în ipostaza C („Cum cred eu că mă vede partenerul de relaţie"). la pacient.sedus" de perspectiva ameliorativă a relaţiei terapeutice. Ne întrebăm.comparată cu imaginea mea despre mine. în condiţiile testului. „prezice") altfel decât se vede el însuşi. fiecare dintre subiecţi emite o presupunere personală despre imaginea sa în reprezentarea c e l u i l a l t (practic. în acest caz. în rezultatul acestui efort anticipativ ar sta. în orice caz.eventual . ca întrebare. din nou. spre a fi . la începutul tratamentului) sunt larg argumentate.fiecare despre celălalt (să ne reamintim. dar. această ipostază vrea să afle „cum cred eu că ar trebui să mă vadă partenerul!"). O diferenţă care nu a fost luată în consideraţie de autoarea testului pentru a decela 142 . precum şi trăsătura „egal" saturată cognitiv şi afectiv-atitudinal. deci. dacă predicţiile făcute de cei doi parteneri de relaţie . modificatoare a unei imagini elaborate de mine şi atribuite (de mine) celuilalt. gratificându-şi psihoterapeutul cu cote superlative de anticipare.. pe când pacientul se lasă . De aceea. această imagine predictivă va semăna cu imaginea din ipostaza A.proporţiilor . dacă nu virtuală.nu speră că partenerul său 1-ar putea „vedea" (anticipa. aici este în discuţie şi foarte redusa bază de evaluare a psihoterapeutului şi indiferenţierea sau non-discriminativitatea pacientului (care pare a proceda fără disjuncţia trăsăturilor şi fără „simplificarea" metodologică a predicţiei sale). cinci din şase trăsături-criterii cu proporţii de peste 81%. „diferenţa" reprezentând tocmai gradul de „intervenţie" potenţială. adică o trăsătură saturată cognitiv vizând relaţia de bază a partenerilor sub raport profesional şi social.

în sensul în care am comentat trecerea de la grupul primelor două ipostaze la grupul celorlalte două şi reluând analiza cu compararea ipostazei C. în parte. B sunt ipostazele predictivităţii.pacient. după câte credem.83% la pacient. cel mult. de vreme ce el este captat de un alt obiectiv. procedura metrologică a testului a recurs la compararea ipostazelor corelative: Dsl As2 şi Csl Bs2. C. pentru obţinerea „coeficientului" de empatie predictivă. faţă de „îngustimea" repertoriului de trăsături-criterii şi modestia intensităţilor la pacient (cooperarea 50%).83% la psihoterapeut şi o proporţie corespunzătoare de 39. operarea diferenţelor şi sumarea acestora. apar ca mai complet şi mai coerent tabloul trăsăturilor-criterii. relaxarea 75%). Şi tot probabil. s2 sunt subiecţii comparaţi). aproape nici o trăsătură nu este invocată concludent în calitate de criteriu de estimare a imaginii probabile a psihoterapeutului despre mine . ci o diferenţă care ar putea. a vocaţiei predictive a unei categorii de subiecţi comparativ cu alta. în principiu. iar s i . faţă de proporţiile exprimate în ipostaza A. rezultatul fiind calificat în lumina unui „tabel de norme" (D. cum este cazul de faţă. servi la argumentarea. pacientul ar putea să nu fie în mod expres interesat de compararea celor două imagini emise chiar de el. un lucru pare destul de sigur: 143 . A. cooperarea 85%. Oricare ar fi explicaţia cea mai probabilă. identificăm o intensitate relativ ridicată a proporţiei opţiunilor pentru clasele superioare de încadrare de 74. în paranteză fie spus. Probabil că această „operaţie" este mai dificilă pentru pacient.gradientul şi stilul predictivităţii empatice. mai „dramatica' la pacient. în ambele cazuri se remarcă o scădere evidentă. în orice caz. şi mai înalte intensităţile lor la psihoterapeut (decizia 85%. acela privitor la ameliorarea stării sale psihice. căci nici nu s-ar putea. pare a se impune încheierea că. pentru pacient. în tot cazul.

Indiferenţierea aproape totală a proporţiilor şi chiar ordinea.D („Cum cred eu ca se vede partenerul pe sine"). cu proporţiile lor apropiate. un „punct de vedere" al submisiunii neîngrădite. un izomorfism pare a se instaura între ipostaza B şi ipostaza D. Observăm că se reproduce „modelul" răspunsurilor din varianta B aproape în totalitate. „intermediată" de „viziunea" sa despre sine pare a funcţiona un punct de vedere profesional care se mulţumeşte cu criteriul cooperării şi al simpatiei (în ipostaza B). Potrivit datelor statistice. ierarhia lor care începe cu cele saturate cognitiv sunt sugestii pentru o proiecţie mai degrabă mimetică şi de complezenţă decât efectul unei cunoaşteri reale şi întemeiate pe fapte multiplu verificate. în sensul că aceleaşi principale trăsături-criterii. în imaginea pacientului despre psihoterapeut (B) şi în imaginea sa personală despre partener „intermediată" de propria sa „viziune" despre sine (C) pare a funcţiona.abilitatea empatică a pacientului apare ca vicariată din perspectiva acestei modalităţi de proiectare. fără discriminare între trăsăturile-criterii. întâlnim la psihoterapeut o intensitate moderată a proporţiei opţiunilorrăspunsuri (cooperare 59%).despre imaginea de sine a partenerului de relaţie. al gratificării terapeutului cu valori (calităţi) superlative. în schimb. 144 .subiect . la pacient. şi. adică între imaginea mea despre partener şi ipoteza mea asupra imaginii de sine a partenerului. în fine. în perspectiva celei de a patra ipostaze a empatiei predictive . ca şi al generozităţii şi nonagresivităţii (în ipostaza D). Dacă în imaginea psihoterapeutului despre partener şi în imaginea aceluiaşi emitent. Fenomenul depăşeşte dispunerea datelor statistice în cele două ipostaze. apar în ambele cazuri. în fapt o reprezentare a mea . mai degrabă decât vocaţia unei cunoaşteri implicite totale. asemănător tabloului din ipostaza B. o „avalanşă" a intensităţilor înalte pentru aproape toate trăsăturile-criterii.

relaţiile dintre ipostazele predictivităţii luate în consideraţie au fost duble: a) între A . pe fondul activării concomitente a unei trăsături mediu-înalt saturate emoţional.terapeut şi A' . Am conchis pe această bază că predictivitatea empatică este marcată de câteva constante de conţinut care se regăsesc în ambele procedee de analiză enunţate mai înainte. apoi între C . relaţiile dintre ipostazele predictivităţii luate în consideraţie au fost cele între D . B . conjugând. însă la o intensitate moderat ridicată).terapeut şi A' . apoi b) între A . sensul datelor statistice cu ierarhia trăsăturilor-criterii destinată să explice în fond natura diferenţelor şi asemănărilor. între B . cum sunt cooperarea.pacient.pacient.terapeut şi B' ..In operaţiile de calculare a gradientului de empatie prédictive (N. în operaţiile de explorare/ interpretare îndreptate spre argumentarea ipotezei asupra unei capacităţi specifice psihoterapeutului . cum este disponibilitatea de a suscita simpatia: • estimarea celuilalt (pacient) . 145 .pacient . : noi am preferat. în cele din urmă. pe fondul activării aceleiaşi trăsături saturate emoţional .predictivitatea empatică. termenul de predictivitate empatică). spiritul decis (determinat) şi relaxarea (adică trăsăturile-criterii saturate intens cognitiv).pacient. partener al relaţiei terapeutice ..în fapt.disponibilitatea de a suscita simpatia.în temeiul unor trăsături-criterii atribuite acestuia din urmă în mod ^economic" şi rezervat (prudent).B. îndeosebi pentru a doua secţiune a analizei.terapeut plus pacient şi D .terapeut şi B' .terapeut plus pacient şi C .terapeut plus pacient. diferenţele sumându-se pentru a da scorul de predictivitate. cum este spiritul cooperant (trăsătură saturată cognitiv. Aceste constante ar putea fi rezumate după cum urmează: • autoestimarea prin alegere preferenţială a unor trăsături-criterii cu intensităţi (proporţii) sensibil înalte.terapeut plus pacient. (şi tot astfel pentru ipostazele C şi D).

prin proiecţie. Semnalând constantele structurale ale predictivităţii empatice. prin investirea imaginară a acestuia cu rolul suplimentar de evaluator a cărui preferenţialitate s-ar întemeia în principal pe trăsăturile-criterii superior saturate cognitiv . comparate şi conjugate în cele din urmă. Analiza de mai înainte ne pusese în evidenţă corelativitatea tipurilor de imagini. despre disponibilitatea cea mai probabilă a partenerului de a-şi elabora o imagine de sine izomorfa (faţă de cea a predictorului) şi verosimilă prin faptul întemeierii pe trăsături-criterii de intensitate medie precum spiritul cooperant (trăsătură saturată cognitiv) şi generozitate (trăsătură „egal" saturată intelectiv şi afectiv).psihoterapeut despre sine. adică prin prisma trăsăturilor-criterii. este de natură să dea seama de prezenţa unei certe disponibilităţi de predictivitate empatică (aproape exclusiv proprie psihoterapeutului). respectiv. strict în baza modalităţii analizei descriptive. am parcurs cel puţin jumătate din demersul care se cere pentru a demonstra specificul 146 . prin imaginare predictivă.• proiecţia imaginii de sine în viziunea celuilalt (partener).cooperarea. ca şi calmul sau blândeţea (trăsătură saturată emoţional). în temeiul unui anumit izomorfism: autoproiecţia şi proiecţia de sine în reprezentarea cea mai probabilă a partenerului. probabila imagine de sine a partenerului de relaţie terapeutică şi imaginea atribuită acestuia din urmă printr-o construcţie (imaginativă) a predictorului. Partea sau cotientul de deosebire dintre cele două elemente. luate două câte două. o imagine aproape identică cu imaginea sa . caracterul decis şi relaxarea (ceea ce alcătuieşte. • proiecţia unei imagini proprii.

particularitatea de a fi un fel de constructe cu grad superior de complexitate şi cu un caracter pronunţat sintetic. anume. şi tehnica de analiză. nu înainte de a reveni succint la caracterul ei specific. Reperul modalităţilor de analiză modalitatea integrativă (prin factori-criterii) în paragraful anterior am prezentat. denumită descriptivă). 147 . prin însăşi . analiza de faţă se vrea integrativă. 17 (factorii-criterii cu proporţiile lor). pe care îi vom denomina prin câte un singur concept. implicarea şi încrederea).predictivităţii empatice. de data aceasta pe o cale mult mai operativă. Datele se află în tabelul nr. în acest sens. 16 (proporţii medii ale variabilelor de top) şi în tabelul nr. ne vom limita să abordăm datele acestei noi modalităţi de analiză prin ceea ce au ele esenţial. doi cu saturaţie pregnant afectivă (agreabilitate şi speranţa în rezultate). adică integrativ. cu privire la argumentele pe care le poate oferi analiza integrativă (pe baza factorilor-criterii). acordă explicaţiei ştiinţifice prilejuite de interpretarea rezultatelor o mai mare adâncime şi acurateţe decât în cazul precedentei modalităţi de analiză. de atributul integrativă (faţă de precedenta modalitate. în fine.2. şi paşii. De aceea. Aria lor de cuprindere (generalitate) şi vocaţia lor de dimensiuni explicative înzestrate cu puterea de a releva sensuri mai profunde. în modul în care sunt definiţi factorii (sinteze de variabile simple). Distincţia este dată de noile criterii ale analizei. în majoritate. după cum urmează: trei cu saturaţie cognitivă pregnantă (adecvanţa. 4. unul cu saturaţie prin dublă sursă. iar locul trăsăturilorcriterii 1-au luat factorii-criterii.formula' de tratare a datelor. Ne rămâne să parcurgem cealaltă parte de drum. Este vorba.. cognitivă şi emoţională (progresul procesului terapeutic) şi. care au.

Pacientul. Psihoterapeutul manifestă aceeaşi ridicată disponibilitate de predicţie. în principiu. dar fără semnificaţie statistică la pacienţi (68.80%) şi pentru doi dintre factorii cu dominantă cognitivă (implicarea şi adevarea psihoterapie!). practic. indiferent de tipul analizei. găsim o proporţie medie de 80. cu proporţii între 85% şi 88% (factori de configuraţie pregnant cognitivă). adică una. chiar cinci factori-criterii: încrederea. Observăm că. se observă o mai pregnantă facilitate de operare cu factorii-criterii.preponderent cognitivi şi afectivi . profilarea imaginii de sine se face cu mai mare acurateţe şi pe un registru de factori coactivi . respectiv. la limită. Terapeuţii situează în top patru sau. optează pentru prioritatea unui factor-criteriu emoţional (speranţa în rezultate . în toate cazurile proporţiile fiind mai scăzute decât la psihoterapeuţi (între 75% şi 82%).mai larg. Mai importantă însă. fapt pentru care facem apel Ia ierarhia factorilor-criterii în fiecare caz. însă. cu proporţii de 79% şi 82%. pentru psihoterapeut. egala cu cea găsită în modalitatea descriptivă de analiză. obţine o creştere semnificativă a proporţiei alegerilor sale în acest caz (70. trăsături sau factori-criterii. adică dând subiectului posibilitatea unor opţiuni prioritare între dimensiuni-criterii mai complexe şi mai cuprinzătoare.83% vs 89.83%. este temeiul alegerilor preferenţiale ale subiecţilor. odată schimbată modalitatea analizei. Pacienţii. Mai important. spre deosebire. alături de ceilalţi doi. In ipostaza B („Eu despre partenerul meu"). de factura variabelor.50%).89%). însă. ambele categorii de subiecţi probează o creştere a proporţiei alegerilor preferenţiale. accentuată şi semnificativ mai înaltă la psihoterapeuţi şi observabilă numeric.în ipostaza A („Eu despre mine"}. de configuraţie emoţională (speranţă în rezultate şi caracterul agreabil al relaţiei psihoterapeutice). implicarea şi adecvarea psihoterapie!. este configuraţia 148 .

cu proporţii de 78%). de nivel imediat supramediu (între 60% şi 69%). chiar în faza i n i ţ i a l ă a procesului psihoterapeutic poate fi. Pacientul prezintă o opţiune personală cu cea mai scăzută proporţie dintre toate realizate în cazul tuturor 149 . prin care ţin să califice imaginea lor despre propriul psihoterapeut (între 75% pentru progresul în terapie şi 91% ori 93% pentru doi dintre factoriicriterii de configuraţie pregnant cognitivă .în primul rând (adică factorii saturaţi în dimensiunea cognitivă) şi apoi speranţa (în rezultate) şi caracterul agreabil al relaţiei psihoterapeutice (adică factorii configuraţi în dimensiunea emoţională) şi. în acest sens. în această modalitate de analiză.determinărilor indicată de factorii-criterii de top. în fine.cognitiv şi afectiv). dar şi expresia unei reacţii parţial pripite şi supralicitante. Pacienţii.16%) de aproximativ 10 puncte faţă de modalitatea descriptivă de analiză. proporţii medii superioare pentru doi factori-criterii de configuraţie pregnant cognitivă (adecvarea terapiei şi implicarea . In ipostaza C („Cum cred eu că mă vede partenerul de relaţie"). constatăm. va trebui să acceptăm posibilitatea unei ambiguităţi care reclamă o amânare oarecare a „verdictului". tuturor celor şase factori-criterii. implicarea şi adecvarea . Acest tip de elaborare cu sens predictiv. progresul procesului psihoterapeutic (factor dublu saturat . pentru cazul psihoterapeuţilor. psihoterapeutul marchează o creştere a proporţiei alegerilor sale (84. în raport cu factoriicriterii. expresia unei cunoaşteri anticipative (predictive) corecte. ceilalţi factori având saturaţii modeste.încrederea şi. implicarea). recurgând la absolut toţi factorii-criterii: încrederea. Poate vom găsi mai târziu un argument suplimentar pentru o opţiune anume. nu mai au nici o ezitare: ei situează în top. adică acordând proporţii foarte ridicate. tot atât de bine. respectiv. dar dacă nu. acelaşi subiect realizează o ierarhie cu proporţii foarte înalte (între 78% şi 90%).

cu proporţii înalte. El plasează în vârful ierarhiei factorilor-criterii. am putea spune că organizarea ierarhică şi corelativitatea nu par a fi la ele acasă. prea ridicată pentru a fi productivă. anume 39.trăsăturilor-criterii şi factorilor-criterii. respectiv. agreabilitatea. respectiv. apoi speranţa şi încrederea (70% şi. Referitor la estimările realizate de pacient. pacientul afişează una din proporţiile cele mai înalte alegerilor sale. probabil definitorii. 76%). Ipostaza D („Cum cred eu că se vede partenerul pe sine"} este una mai „simplă" decât precedenta deoarece partenerul este invocat pentru a-şi afişa estimarea celei mai probabile imagini de sine în limitele în care o poate proiecta subiectul respondent. Pacientul nu pare a lucra în predicţia despre psihoterapeutul său după aceeaşi regulă a echilibrului între factori. Psihoterapeutul marchează o nouă creştere a proporţiilor.67% (mai ridicată cu peste 21 de puncte faţă de prima modalitate de analiză). 64%). Aici pot funcţiona ca puncte de sprijin eventualele aprecieri deja exprimate de către partenerul pacient despre sine. ale alegerilor preferenţiale . nediferenţiat şi necondiţionat. implicit a rezervării fiecărei categorii de factori spaţiul şi „libertatea" îndeplinirii funcţiilor lor specifice: imprimarea unei structuri operaţionale predicţiei prin proeminenţa factorului-criteriu cognitiv şi susţinerea acestui demers prin implicarea factorului emoţional care acordă conduitei proiective un sens valoric particular (J. Una singură dintre proporţiile factorilor-criterii atinge un nivel înalt . Piaget).adecvarea psihoterapie! (79%). încrederea. adecvarea şi implicarea (78% şi.67.83%. Acest tip de predicţie nu este scutit de efectul confuziei între semnificaţii. implicarea.71%). elaborarea pare invadată de tensiune afectivă. atribuind tuturor factorilor-criterii intensităţi aproape maxime. ceilalţi factori-criterii având proporţii moderate. în fapt. celelalte au proporţii modeste şi continuă cu un factor afectogen (speranţa . 150 .

24 între scorurile obţinute la primul set de criterii (trăsăturile) şi la al doilea set de criterii (factorii) din cadrul probei de empatie predictivă Dymond. în schimb. în tabelul 24.un coeficient de corelaţie moderat (0. avem doi coeficienţi de corelaţie semnificativă: primul. nu se constată o corelaţie semnificativă din punct de vedere statistic între empatia emoţională şi empatia predictivă. întrevedem în acest rezultat şi un element de validitate interioară sau consistenţă a modelului nostru experimental. între cele două modalităţi de analiză (descriptivă şi integrativă) ale probei Dymond .20). Este vorba despre o corelaţie foarte slabă. ceea ce ne indică faptul că cele două probe sunt neidentice. între proba de empatie emoţională (Mehrabian) şi modalitatea descriptivă de analiză Dymond un coeficient de corelaţie negativă cu nivel de semnificaţie minim (-0. nu sunt total asemănătoare. Diferenţa nu ar putea să depindă decât de elementele de specificitate pe care le-am introdus în momentul în care am operat conceptualizarea celor două modalităţi de analiză: descriptivă (prin trăsături-criterii) şi integrativă (prin factori-criterii). ceea ce poate sugera 151 . Aspecte corelaţionale între empatie emoţională şi empatie predictivă Conform cercetărilor actuale. mai mult. minimal semnificativă. rezultatele obţinute. principala pondere în conduita empatică este reprezentată de procesele cognitive şi afective în unitatea lor structurală şi funcţională. Prin calcularea coeficientului de corelaţie liniară Pearson s-au obţinut următoarele rezultate: în cazul psihoterapeuţilor. în cazul pacienţilor. Sintetizăm. în al doilea rând.48).5. se stabileşte la această categorie de subiecţi investigaţi o corelaţie pozitivă de 0. iar al doilea.

152 .41). Dymond l (trăsături-criterii) şi Dymond 2 (factori-eriterii) la psihoterapeuţi Corelaţie empatie : emoţională & predictivă la psihoterapeuţi : Corelaţie Mehrabian & Dymond 1 terapeut : Corelaţie Mehrabian & .24 0.18 -0.17 0.34) şi integrativă prin factori-eriterii (0. 25. practic operaţională. Dymond 2 terapeut Corelaţie Dymond 1 & Dymond 2 terapeut Semnificaţia indicelui de corelaţie (p) \ Indice de corelaţie t 100 100 100 j -0.09 10.94 Redăm. constatăm existenţa a doi coeficienţi de corelaţie semnificativi şi pozitivi: între rezultatele terapeuţilor şi ale pacienţilor pentru fiecare dintre cele două modalităţi de analiză . rezultatele obţinute.că respectivele modalităţi de analiză se dovedesc convingător consistente în stabilirea diferenţei specifice dintre pacienţi şi psihoterapeuţi. în privinţa corelaţiei dintre empatia predictivă psihoterapeuţilor şi a pacienţilor la ambele seturi de criterii ale probei Dymond. în tabelul nr. pentru pacienţi.08 0.06 0.64 3. Aceste date constituie o confirmare cu privire la verosimilitatea rezultatelor prin a căror analiză anterioară am putut stabili instanţierea aptitudinii predictivităţii empatice la psihoterapeuţi şi disponibilitatea interactivă relativ difuză. Tabelul 24 Corelaţiile dintre probele Mehrabian. dar. de relaţionare în cadrul actului psihoterapeutic.descriptivă prin trăsături-criterii (0.013 10.

04 0. j j 9.59 5. N T 100 100 100 r -0. de corelaţie : N t (p) ' : 1 100 0.11 153 .Tabel 25 Corelaţiile dintre probele Mehrabian.<0.01 î Rezultatele obţinute sunt prezentate în tabelul care urmează: Tabel 26 Corelaţiile dintre probele Dymond l (trăsături-criterii) şi Dymond 2 (factori-criterii) la psihoterapeuti şi pacienţi Corelaţie empatie predictivă a terapeuţilor şi 1 pacienţilor \ Corelaţie Dymond 1 terapeut & Dymond 1 pacient Corelaţie Dymond 1 terapeut & Dymond 2 pacient Corelaţie Dymond 2 terapeut & Dymond 1 pacient Corelaţie Dymond 2 terapeut & Dymond 2 pacient Indice de corelaţie Semnificaţia indicelui . indicelui de corelaţie / \ '• • .01 J -1.oi i I -1.15 0.74 100 0.16 .13 \ 2.12 0.89 100 0.20 -0.34 <0.21 ! -4.91 10.48 r (p) 0.29 100 0. Dymond l (trăsâturi-criterii) şi Dymond 2 (factori-criterii) la pacienţi Corelaţie empatie emoţională & predictivă la pacienţi Corelaţie Mehrabian & Dymond 1 pacient Corelaţie Mehrabian & Dymond 2 pacient Corelaţie Dymond 1 & Dymond 2 pacient Indice de corelaţie Semnificaţia.11 0.41 <o.24 ~ .

încât ceea ce ne-a rămas de făcut în adaos a fost tocmai invocarea . cel puţin unele — neexplorate în prelucrările obişnuite .sunt de natură să ofere comparaţii pe baza cărora să poată fi relevat scorul de predictivitate empatică al celor doi parteneri de relaţie terapeutică de care ne ocupăm .Sinteză Pentru obţinerea scorului de predictivitate empatică al psihoterapeutului au fost luate în consideraţie raporturile dintre ipostazele D (din perspectiva terapeutului: „Cum cred eu că se vede pacientul pe sine") şi A' (din perspectiva pacientului: „Eu despre mine"). Observăm că din totalitatea raporturilor posibile prilejuite de proba Dymond. Este evident că diferenţele dintre amintitele imagini-proiecţii vor da seama de predictivitatea empatică a celor două categorii de subiecţi.. rămân de luat în discuţie şi rezultatele comparării unor diade de ipostaze în care fiecare partener proiectează propria imagine în varianta personală şi în cea atribuită partenerului de relaţie. se compară în primul raport o imagine a psihoterapeutului cu privire la posibila evaluare a pacientului despre el însuşi cu imaginea de facto a pacientului despre sine însuşi. iar. în al doilea raport. însă. Aşa. CT şi C'P şi DT şi D'P ne oferă diferenţe de proporţii care se dovedesc. o imagine a terapeutului despre evaluările probabile ale pacientului despre terapeut cu imaginea proiectivă de facto a pacientului despre terapeut. complet apte de a defini predictivitatea.în prelungirea analizei statistice .Cum cred eu că mă vede pacientul pe mine") şi B' (din perspectiva pacientului: „Eu despre psihoterapeutul meu"). BT şi BT. în plus. raporturile dintre AT şi A'P. semnificative între cele două categorii de subiecţi. Datele statistice nu se vădesc. Altfel spus. însă.a 154 . precum şi dintre ipostazele C (din perspectiva terapeutului: . de exemplu.psihoterapeutul şi pacientul. în majoritate.

O primă direcţie s-a referit Ia prezentarea diverselor conceptualizări ale empatiei şi definirea raportului ei cu psihoterapia. psihoterapeutul şi pacientul.ameliorarea stării sale psihice. încredere). sursele bibliografice foarte generoase din acest domeniu. respectiv. respectiv. am căutat să ordonăm. pe mai multe direcţii.descriptivă şi integrativă) utilizate constant de psihoterapeut sunt tocmai cele saturate cognitiv (cum ar fi cooperarea sau decizia. proiectivitatea psihoterapeutului face trimitere la instanţierea unei aptitudini profesionale speciale . respectiv.predictivitatea empatică. pe când trăsăturile-criterii şi factorii-criterii utilizate de pacient sunt în mică măsură cele saturate cognitiv (cooperare şi. agreabilitatea şi speranţa în rezultate). cu accent pe identificarea microproceselor din interiorul relaţiei psihoterapeutice. implicarea sau adecvanţa). Aici apare nota diferenţială de fond între categoriile de subiecţi: trăsăturile-criterii şi factorii-criterii (a se vedea cele două modalităţi de analiză . dar în mai mare măsură cele saturate emoţional (simpatia sau blândeţea.criteriilor de judecată (empatică) pe care s-a bazat fiecare tip de subiect. fără de care nu se poate exercita cu eficienţă activitatea terapeutică propriu-zisă. Aşadar. în vederea demonstrării ulterioare a faptului că în relaţia psihoterapeut-pacient. respectiv. în vreme ce proiectivitatea pacientului nu depăşeşte structural-functional manifestarea unei disponibilităţi interactive orientate pregnant practic în direcţia atingerii unui scop major şi concret . 155 . Tematic. empatia capătă o funcţie aptitudinală. Concluzii In capitolul teoretic al lucrării de faţă s-a încercat realizarea unei panoramări a multiplelor confruntări de o p i n i i din câmpul vast al psihoterapiei actuale.

manifestarea autodezvăluirii. procedee adaptate specificului fiecărui tip distinct de relaţie empatică . In acest sens. In ansamblu. de negociere etc.O altă direcţie a avut în vedere prezentarea unor modalităţi de antrenare a disponibilităţilor de comunicare ale viitorilor psihoterapeuţi. au fost lansate discuţii în legătură cu manifestarea respectului.didactică. 1. precum şi aplicarea propriu-zisă a unor intervenţii terapeutice (confruntarea. Repertoriul metodelor de studiere a empatiei este astăzi extrem de întins. cu toate conturările ei din ultimul deceniu. A fost creionat. montajul experimental a cuprins: • metode multiplu verificate de cercetare psihologică a celor două tipuri de empatie la cele două categorii de subiecţi ai relaţiei psihoterapeutice. cadrul teoretic în care au fost promovate o varietate de modele de cercetare şi în care se înscrie propriul nostru model experimental. interpretarea şi reformularea). se află în p l i n proces de cristalizare.cel principal fiind surprinderea elementelor diferenţiale între empatia emoţională şi empatia predictivă la psihoterapeut şi la pacient. tehnici de monitorizare a procesului de interacţiune psihoterapeutică. Modelul experimental adoptat de noi a fost conceput în funcţie de obiectivele cercetării . mai ales. metodologia cercetării. • proceduri de estimare a progresului psihoterapeutic. cât şi. medicală. Cu privire la modelul experimental. astfel. în subdomeniul psihoterapie!. clarificarea. fiecare subdomeniu al acesteia utilizând atât metode generale. căldurii şi autenticităţii în relaţia terapeutică. 156 . cunoscută fiind nevoia unor conceptualizări specifice şi a maximizării valenţelor curative ale relaţiei psihoterapeutice.

în calitate de conduită funcţională (J. Nu este vorba despre o predominare absolută a afectului. coeficienţi de semnificaţie) obţinute de noi. comparaţia „performanţelor experimentale" (scoruri. cu aceiaşi indicatori raportaţi în alte cercetări . poate fi invocat în sprijinul verosimilităţii de construcţie şi validităţii acestuia. lasă loc insinuării afectivităţii în actul relaţional de cunoaştere. psihoterapeuţi . un rezultat care se constituie în variabilă exterioară sau variabilă-efect al procesului psihoterapeutic. în final. Considerăm acest rezultat ca un mod de validare conceptuală a montajului experimental. precum şi de sugestibilitate (pentru pacienţi). fiecărui om. Piaget). cadre didactice. ceea ce constituie obiect de interes nemijlocit este setul de argumente care. De asemenea. în absenţa indicatorilor „expresivi" şi în condiţiile unei puţinătăţi a acestora. In legătură cu modelul nostru experimental. Anume. în împrejurări speciale de intercomunicare. pe categorii de subiecţi comparabili: medici. valorizatoare a afectivităţii. Insă. vine să valideze efectivitatea proiectată a programului de tratament.• scale clinice de depresie şi anxietate. empatia emoţională reprezintă modalitatea de cunoaştere implicită care. în unele cazuri. educatori. o procedură complexă de evidenţiere a unei aptitudini speciale a psihoterapeutului pe care am denumit-o predictivitate empatică. dar şi surprinderea specificităţii. Acest gen de cunoaştere este propriu. atingerea cotei zero) a numărului i n i ţ i a l de simptome.similare. în proporţii diferite. exprimat în reducerea generală (iar. • în fine. cunoaşterea empatică prevalent emoţională este o 157 . proporţii. Empatia emoţională. ci de o interacţiune intelect-afect în care se face loc mai larg manifestării funcţiei apreciative. anume progresul pacientului în finalul psihoterapie!. 2.comparaţie care impune predominanţa s i m i l i t u d i n i l o r .

motiv pentru care vom încerca să reţinem.psihoterapeuţi şi pacienţi.soluţie între cele de bază .la primul subiect. este vorba despre o disponibilitate de a realiza sensul afectiv valorizator al scopului relaţiei psihoterapeutice şi care constă în prefigurarea stării-ţintă. Calea urmată de cercetarea noastră cu privire la empatia predictivă a vizat. atributele lui de definiţie apărute în contexte şi din perspective relativ diferite. în sprijinul acestei interpretări de tendinţe vin distribuţiile procentuale ale nivelurilor de răspuns ale subiecţilor. în sinteză. psihoterapeut-pacient etc. pentru pacient). însă încadrabile în nivelul mediu empatic. anume predictivitatea empatică. metoda ne-a scos în relief diferenţe semnificative între subiecţii investigaţi. Concluzia noastră este aceea că empatia emoţională se structurează ca disponibilitate (capacitate) inclusă în competenţa psihoterapeutică. unele valori tinzând către nivelul imediat superior (bun empatic. evidenţierea unei abilităţi particulare a psihoterapeutului. în esenţă. pentru psihoterapeut). încadrabile. una în a cărei absenţă. In cazul pacientului. Pentru studiul empatiei emoţionale se utilizează cu precădere o metodă specială datorată lui Mehrabian şi Epstein (Q. în nivelurile superioare . deci proprie psihoterapeutului.E. Predictivitatea empatică. ni se pare a fi avansat pentru prima oară.E. actorpublic.M. ca identitate a acestei aptitudini speciale. Aplicată de noi la cele două categorii de agenţi ai relaţiei psihoterapeutice . iar alte valori tinzând către nivelul imediat inferior (slab empatic. Modul 158 . 3.vezi relaţia profesor-elev. în mare majoritate. Termenul. Rezultatul concordă perfect cu tendinţele care caracterizează alte interpretări în diverse cercetări comparabile. actul psihoterapeutic nu s-ar putea derula eficient. adică ameliorarea stării psihice. în mare majoritate în nivelurile slab şi mediu la cel de al doilea subiect. aici.).

predictive (Dymond) şi.m care urmează să delimităm realitatea aptitudinii pe care o ""mim fîmd i cţiviţme_emr 2 aţicl ni s-a părut că obligă Ia conjugarea mai multor perspective teoretico-metodologicc: una care trimite la fundamentele piagetiene ale conduitelor funcţionale.tn«. Intercunoaşterea este. 159 . precumpănitor afective. u n a care _ în calitate de deschidere pentru o direcţie nouă de investigaţie vizează o integrare posibilă în tematica foarte actuală * inteligenţei emoţionale. Neacşu. 3. 64. clădită ca un agregat de certitudini. generează şi antrenează o abilitate compozită de inţercunoastere emoatică. aşa cum se profilează în lucrarea de raţa. p. S. dar mai cu seamă în relaţii cU caracter special.psihoterapeutul şi pacientul. Perspectiva conduitelor funcţionale. în fine .1. Adică. neîndoielnic. 1971). tratamentului psihoterapeutic. 1997. desigur. Fireşte intercunoaşţerea de care vorbim nu ajunge să fie niciodată „completa ş. una care face apel la s e n s u l datelor statistice ale cercetam. cum ar fi creaţia scenică (Gh. incertitudini. una care reclamă integrarea ştiinţifică a unor resurse neexplorate ale metodei clasice de investigare * empatie. al competenţei psihoterapeutice. Relaţia terapeutica presupune co-acţiunea celor doi'parteneri . în ansamblu (S. 1987) sau a] competentei medicale. proiecţii şi prédictif de natură precumpănitor intelective or. treptat. anume. o condiţie favorizantâ a progresulu.| Cognitiv şi cel afectiv. rămâne teritoriul de mtercunoaştere care reclamă şi. în general. substituiri de informaţii certe cu reprezentări. structură dispune de un raport fundamental întâlnit în relaţiile mterumane. 1971P. raportul dintre fap. Marcus. a care. Marcus. Rămâne loc larg pentru „pete albe". ambii fiind animaţi de un scop comun acela al reducem /anulării simptomatologiei instituite drept set de indici ai disconfortului pacientului. în cazul structurii competentei didactice (S Marcus. 94-96) şi.

în timp ce cunoaşterea îi imprimă o structură" (l965.. cu tendinţă spre bun empatic.mediu empatic 160 . îndeosebi pentru cea a psihoterapeutului. o anumită tehnică. atribuind o valoare scopurilor ei. mai larg. Claparède).Pentru efectivitatea conduitei (funcţionale). inversează funcţiile celor două procese-aptitudini şi le conferă „destinaţii'' mai subtile şi mai speciale. în măsura în care sentimentul dirijează conduita. deci. J. Structuralitate şi energizare a acţiunii. iată finalitatea sinergie! factorilor cognitiv şi afectiv în cazul unei conduite speciale. autorul teoriei conduitelor funcţionale.indicele de predictivitate empatică. Reţinem sensul celui mai general indice diferenţial între psihoterapeut şi pacient. Aceşti factori vin să satisfacă două exigenţe conjugate: finalizarea unei competenţe profesionale (psihoterapeutice) şi satisfacerea unor aşteptări ameliorative în planul sănătăţii psihice a pacientului. 3. în sensul că .între mediu şi mediu-bun empatic în modalitatea analizei descriptive (prin trăsături-criterii) şi mediu-bun empatic în modalitatea analizei integrative (prin factori-criterii). există şi o înţelegere a scopurilor ca mijloace. în cazul tipului de relaţie studiat aici. Procesul sinuos al intercunoaşterii protagoniştilor relaţiei psihoterapeutice balansează neîncetat între o înţelegere raţională explicită şi una emoţională implicită. Perspectiva comparaţiilor statistice.. cel de al doilea ... cum este cea aflată la baza relaţiei psihoterapeutice. iar aceasta schimbă neîncetat finalitatea acţiunii.2. trebuie să ne mărginim. p. prin intermediul căruia găsim că cei doi protagonişti ai relaţiei empatice se află plasaţi în „clase" diferite şi în proximitate. factorul cognitiv procură acesteia mijloacele sau. 58-59). totuşi: primul . Piaget. ambele validându-se în progresul procesului psihoterapeutic. a spune că el furnizează energiile necesare acţiunii. în vreme ce implicarea afectivă îi conferă un scop (în interpretarea lui Ed.

Rezultatul întemeiază o aşteptare formulată prin ipoteză.în modalitatea analizei descriptive şi mediu-bun empatic în modalitatea analizei integrative. adică pe criteriile de conţinut al opţiunilor subiecţilor. Cele patru estimări/ predicţii sau ipostaze ale evaluării. cu tendinţă spre mediu. 3. au impus câteva caracteristici ale predictivităţii empatice: .prin trăsături-criterii (descriptiv). autoproiecţia intermediată de imaginea cea mai probabilă a partenerului (C) şi proiecţia de sine a partenerului în viziunea mea .Psihoterapeutul îşi evaluează imaginea de sine (A) printr-o intensitate (proporţie) foarte ridicată în ambele modalităţi de analiză . în modalităţile de analiză descriptivă şi integrativă.prelevarea scorului de empatie predictivă. afişând în top referenţialii de judecată care implică o evidentă saturaţie cognitivă 161 . precum şi configuraţia criteriilor de opţiune (alese. anterior. autori citaţi în prezentarea metodei de cercetare). Perspectiva criteriilor de conţinui.). Doina Săucan şi Ruxandra Gherghinescu. Ipostazele de răspuns sunt cele din proba de empatie predictivă Dymond care nu au fost explorate pentru scopul ei fundamental . etc.3.. Astfel. Este vorba despre întemeierea scorului pe sensul calitativ al datelor experimentale. întâi. Marcus. în varianta aplicată de S... „Eu despre partenerul meu" . imaginea de sine a partenerului (B). Două lucruri trebuie avute în vedere: conceptualizarea ipostazelor de răspuns corelate / comparate şi ierarhia / configuraţia criteriilor de răspuns. anume imaginea de sine (A).Eu despre mine".subiectul respondent (D). ca şi prin factori-criterii (integrativ). însă aici este tot atât de important acel rezultat care ne înfăţişează predictivitatea empatică în calitate de aptitudine specială a psihoterapeutului. ne-au rămas. comparaţiile dintre cele două tipuri de subiecţi în cadrul fiecărei ipostaze a opţiunilor de răspuns (.

iar dintre factorii-criterii. implicare. implicare. este o operaţie dificilă şi încărcată de incertitudine.(cooperare. Pacientul estimează imaginea de sine a psihoterapeutului într-un mod diferit.Psihoterapeutul estimează imaginea de sine a partenerului său de relaţie (B) cu intensităţi (proporţii) moderate. fără a exclude însuşiri emoţionale (ca agreabilitatea). în ansamblu şi surprinzător în detaliu: intensitatea (proporţia) la care se operează judecăţile este foarte ridicată. Modalitatea judecării terapeutului de către pacient o interpretăm ca prevalentă a 162 . decizie şi relaxare. iar altul pe o . în primele momente ale relaţiei psihoterapeutice. dintre trăsăturile-criterii. plasând în top. estimarea imaginii altuia. doi cu saturaţie cognitivă (adecvarea şi implicarea) şi unul cu saturaţie afectivă (agreabilitatea). respectiv. speranţă în rezultate. Pacientul recurge. pentru acelaşi tip de judecată. în sensul că aproape totalitatea criteriilor . Interpretăm concluziv acest rezultat ca o diferenţiere de mod sau stil de predicţie. iar topica. adică a pacientului (de către psihoterapeut) şi a psihoterapeutului (de către pacient). . este „convocata" la calificarea superlativă a imaginii psihoterapeutului. poate fi cu greu indentificată.formula' compozită de criterii cognitive şi afective. adecvare). unul alcătuit pe corelativitatea specială a trăsăturilor şi/ sau factorilor-criterii cu certă saturaţie cognitivă (predictivă).preponderent cognitive sau preponderent afective. propriu psihoterapeutului. Fireşte. generozitate. alături de speranţa în rezultatele psihoterapie!. la intensităţi medii (la trăsături-criterii) şi medii-înalte (la factori-criterii). afişând în top combinaţii de criterii saturate cognitiv şi/ sau saturate emoţional (cooperare. una saturată cognitiv (cooperarea) şi una saturată afectiv (simpatia). adecvare şi încredere). respectiv. practic. Interpretăm modalitatea judecării pacientului de către psihoterapeut ca o dispoziţie bazată pe criterii mai raţionale. propriu pacientului.

dar căutăm rădăcina acestei abilităţi în trebuinţa experienţială a pacientului. relaxarea. în consecinţă. Anume. în ipostaza (C). de exemplu („Cum cred eu că mă vede partenerul pe mine").afectului asupra subtilităţii intelective. intervine o intermediere între cum cred eu şi imaginea mea cea mai probabilă. pe când cea a pacientului este aproape absentă sau eşuată în modalitatea analitică (prin trăsături-criterii) şi compozită. speranţa . 163 . pacientul este capabil să înţeleagă sarcina. . sarcina predicţiei se complică foarte mult. sensurile principale ale interpretării datelor experimentale: psihoterapeutul recurge la intensităţi (proporţii) de trăsături-criterii şi factori-criterii foarte ridicate. implicarea. ori admitem evidenta d i f i c u l t ă ţ i i . Să reţinem. pacientul recurge la intensităţi (proporţii) submedii şi medii ridicate.ceea ce este greu de demonstrat. predicţia psihoterapeutului respectă integral „regulile" unei anticipări productive. adecvarea). afişând în acelaşi stil topica trăsăturilor (decizia.Odată cu trecerea la ipostazele (C) şi (D). afişând în top doar una dintre trăsături (cooperarea) şi trei factoricriterii (adecvarea şi implicarea din sfera celor saturaţi cognitiv şi speranţa în rezultate. mai întâi.. Una din două: ori transpoziţia proiectivă cerută aici este prea dificilă pentru pacient . un fel de gratificare încărcată de superlative. dar corectă în modalitatea analizei integrative. în speranţa obţinerii celui mai bun rezultat al procesului psihoterapeutic. în schimb. anume tocmai partenerul de relaţie pe care îl investesc cu autoritatea de a proiecta viziunea l u i despre mine („că mă vede partenerul"}. cooperarea) şi topica factorilor (încrederea. din sfera celor saturaţi afectiv). dar absenţa motivaţiei pentru acest fel de exerciţiu face ca el să lucreze mai mult la întâmplare cu trăsăturile şi factorii-criterii. . Constatăm lesne că acest fapt aproape că nu are Ioc atunci când subiect de experiment este pacientul. ceea ce nu este greu de susţinut..

im p l U carea şi speranţa în rezultatele terapiei). în orice caz. în modalitatea de abordare integrativă. proiectjrea imaginii de sine a pacientului în ipostaza A). odată cu dificultatea de a decela o „formula' stilistica indubitabilă). au fost obţinute şi unele elemente-argument pentru susţinerea realităţii cslor două modalităţi de abordare a predictivităţii empatice -una descriptivă (prin intermediul trăsăturilor-criterii) şi una integrativă (prin intermediul factorilor-criterii).— In ultima ipostază a predict!vităţii (D) . adică un acelaşi mod consecvent de estimare. . totuşi. alegând în top trăsături-criterii precum cooperarea şi blândeţea şi factori-criterii precum adecvanţa. o gratificare „motivată" excesiv emoţional a psihoterapeutului. făcând ca ierahia trăsăturilorcriterii şi factorilor-criterii să fie superflua (şi. iar într-un caz (ipostaza D) chiar medii şi submedii. de exemplu. în mare.(„Cum crea eu că se vede partenerul de relaţie pe sine "). psihoterapeutui operează cu intensităţi (proporţii) medii şi medii ridicate (expresie posibilă a unei norme de conduită care trimite la prudenţă?!). se poate conchide că examinarea datelor în modalitatea descriptivă este mai simplă şi aparent mai precisă. şi de această dată. se poate remarca o tendinţă de plasare în primele rânduri a trăsăturilor şi factorilor-criterii cu saturaţie cognitivă certă. în revanşa. Pacientul operează cu intensităţi (proporţii) foarte ridicate.Concomitent cu sinteza de mai înainte. pacientul încearcă să construiască pentru partenerul său de relaţie o imagine cu aer festiv. ceea ce poate fi interpretat a un indiciu de nesiguranţă (vezi. Operarea cu ele se soldează cu intensităţi (proporţii) în general mai n i c i decât în cazul factorilor-criterii. există o „permisivitite" sau deschidere inerentă a operării cu criterii-factori î'1 micro-câmpul factorilor de prim plan sunt convocaţi constant 164 .

iar o înclinaţie sau o predilecţie pentru criterii prevalent cognitive nu apare decât ca ceva natural. Aşa ne-am putea explica trebuinţa şi predilecţia psihoterapeutului de orientare comportamentală pentru operatori saturaţi intelectiv. iar definirea operatorilor de conceptualizare mai clară. registrul explicaţiei este mai amplu. psihoterapeutul face apel în special la criterii de alegere / predicţie saturate cognitiv? într-adevăr. în ordinea firescului. în ipostazele variate de predicţie. Interpretarea acestor rezultate intră. Implicarea. Am pus în evidenţă sinergia criteriilor cognitive şi afective în alegerile şi predicţiile psihoterapeuţilor. calificaţi ca fiind saturaţi cognitiv (vezi încrederea. Ie organizează inteiectiv. Mai mult. după opinia noastră. Predilecţia pentru criterii cognitive nu anulează relaţia acestora cu trăirile emoţionale pe care. într-o „perfecta' congruenţă cu cei intelectivi. însă. acolo unde indicii de empatie. 165 . în particular. uneori. -Tot din fluxul concluziilor anterioare se degajă şi răspunsul la o întrebare care se precizează treptat până în finalul interpretărilor: Cât de raţionale sunt (sau pot apărea în perspectiva acestei cercetări) psihoterapiile de orientare comportamentală? Pretextul sau motivul pentru această întrebare ar putea fi chiar şi numai rezultatul că. sub forma nedetectabilă de la prima vedere numită atitudine afectivă. în general şi i n d i c i i de predictivitate. s-a constatat că trăsăturile sau factorii-criterii de top (cu proporţii de prim rang) au fost tocmai cele saturate cognitiv. sunt mai bogaţi şi mai clar delimitaţi conceptual.şi factori saturaţi afectiv. şansa descifrării unei împrejurări de viaţă prin care a trecut pacientul este netăgăduit mai mare. că de aici şi până la neglijarea trăsăturilor şi factorilorcriterii de factură prevalent emoţională este cale lungă. Evident. unele trăsături şi u n i i factoricriterii. generozitatea) se bucură de o implicaţie i n d u b i t a b i l ă a afectului. cooperarea. In principiu. în acest caz.

identificând următorii factori: conştiinţa propriilor emoţii. direcţii reprezentate de orientările şi cercetările unor cunoscuţi specialişti: a) J. controlul stresului .conştientizarea propriilor emoţii. a) Prima definiţie clară acordată inteligenţei emoţionale a fost oferită de Mayer şi Salovey (1990) care. în vederea evidenţierii intercondiţionărilor pozitive dintre emoţie şi gândire. Premise.rezolvarea problemelor. au stabilit recent următoarele cinci componente ale intelegenţei emoţionale: componenta inlrapersonală . responsabilitate socială. componenta inierpersonală .empatie.4. cunoaşterea şi înţelegerea trăirilor afective şi regularizarea lor în vederea promovării dezvoltării emoţionale şi intelectuale. b) Reuven BarOn. controlul („managerizared") emoţiilor. optimism. Mayer şi P. dispoziţia generală . Goleman. b) Studiile realizate de Reuven Bar-On. psihoterapia este privită drept o educaţie emoţională necesară în contextul 166 . motivarea personală (utilizarea emoţiilor în mod productiv). independenţă. Salovey. optimism (asertivitate). c) A treia mare direcţie este reprezentată de D. testarea realităţii. aptitudinile sociale. adaptabilitatea .fericire. respect (consideraţie pentru propria persoană). Roco (2001. In această perspectivă. c) D. 140-143) consiederă ca s-au conturat trei mari direcţii în ceea ce priveşte definirea inteligenţei emoţionale. accederea la sau generarea de sentimente atunci când acestea facilitează gândirea. Perspectiva inteligenţei emoţionale. empalia.toleranţa la stres.3. controlul impulsurilor. Goleman (2001) care a oferit o definiţie extinsă inteligenţei emoţionale. de-a lungul a doua decenii. M. autorealizare. p. relaţii interpersonale. flexibilitate. consideră că inteligenţa emoţională trebuie definită în funcţie de abilităţile pe care le implică şi anume: perceperea cât mai corectă a emoţiilor şi exprimarea lor. D.

să analizeze şi să controleze emoţiile altora. care presupune capacitatea de a reprima impulsurile şi de a amâna obţinerea recompenselor şi a gratificaţi i lor. 167 . sentimentul de nefericire. Empatia ~ trăsătură a inteligenţei emoţionale. două direcţii majore vizează definirea empatiei şi anume. dependenţa exagerată). Segal. 1999). se traduce prin: izolarea şi problemele sociale cu care ne confruntăm (preferinţa de a fi singuri. empatia este văzută ca o trăsătură definitorie a inteligenţei emoţionale. alta care se referă la „citirea emoţiilor celuilalt". . aflarea unor metode de a face faţă anxietăţii. Trăsături comune în definirea empatiei emoţionale. în acest sens. Regăsim în cercetările actuale următorii factori care sunt comuni în definirea inteligenţei emoţionale: . -motivarea interioară: canalizarea emoţiilor şi sentimentelor în vederea atingerii unui anumit scop. una care consideră empatia un factor determinant al comportamentului altruist. Din perspectiva autorilor inteligenţei emoţionale.actual al scăderii continue a n i v e l u l u i nostru de competenţă emoţională. depresiei.stăpânirea emoţiilor: conştientizarea elementelor care stau în spatele sentimentelor. -empatia: definită de autorii inteligenţei emoţionale drept abilitatea de a ne raporta la sentimentele şi la nevoile celorlalţi. .conştiinţa de sine a propriilor emoţii: introspecţia. stări de anxietate şi depresie. persoana fiind în stare să cunoască. tulburări de atenţie şi de gândire. Acest „analfabetism emoţiona/" prezent tot mai m u l t în societatea contemporană. însoţită de controlul emoţional. fără a renunţa la propria noastră experienţă emoţională (J.conducerea (dirijarea) relaţiilor interumane: competenţa şi aptitudinile sociale. observarea şi recunoaşterea unui sentiment în funcţie de modul în care ia naştere.

Cei doi factori . primele două variabile sunt de factură preponderent cognitivă. Aşadar. în cele două definiţii de mai sus asupra empatiei. de a asocia propriile simţăminte cu ale altuia). alcătuiesc mecanismul interior de bază pentru conduita empatică. Mehrabian. în acelaşi timp îndisociabili în funcţionarea empatică. cea de a treia fiind de natură preponderent afectivă. impresionabilitatea emoţională (capacitatea de a unifica. Este mai mult decât probabil că. în dependenţă de variate influenţe. mai curând o deschidere certă pentru o cercetare în perspectivă. într-o viziune interacţionistă mai cuprinzătoare. dar subordonaţi unei norme de interacţiune care include prevalenta relativă a fiecăruia faţă de celălalt. afirmând că empatia influenţează comportamentul altruist prin intermediul a trei variabile: abilitatea de a discrimina şi clasifica stările afective ale altora. abilitatea de a evalua ipotetic modul de comportare şi perspectiva altei persoane (ceea ce constituie chintesenţa predictivităţii empatice. în special. a fi capabil să înveţi să îi asculţi pe ceilalţi. de care ne ocupăm noi). poate. lăuntrice şi exterioare.A. co-acţiunea cu subsistemul motivational şi cu cel expresiv / comportamental ar putea să explice mai nuanţat şi mai profund în ce mod. se costituie în componentă necesară a inteligenţei emoţionale. accentuează legătura dintre empatie şi altruism. Goleman (2001. Asocierea pe care am produs-o şi inferenţa enunţată (în bună măsură sub semnul ipotezei) profilează. 124) care consideră că empatia include virtuţi precum: a fi capabil să priveşti din perspectiva celuilalt. a-ţi îmbunătăţi sensibilitatea la sentimentele celorlalţi.procese şi aptitudini. în ansamblu şi predictivitatea empatică (a psihoterapeutului). 168 . empatia predictivă. Cea de-a doua definiţie aparţine lui D. judecând după unele sensuri incluse în proba care îi poartă numele. p.

Progresul în relaţia psihoterapeutică. dacă nu atenuarea până la zero a simptomatologiei manifestate de pacient . adică prin trasături-criterii). 6. un coeficient de corelaţie (negativ!). p< 0. eventual ridicată. în fapt. am putut constata o interacţiune cu o semnificaţie de tip tendenţial. Atingerea scopului major al relaţiei psihoterapeutice . anumită măsură.4. Reducerea semnificativă a n u m ă r u l u i de simptome finale ale pacientului devine argument nemijlocit al v e r o s i m i l i t ă ţ i i conceptuale şi al valab i l i t ă ţ i i (validităţii) metodologice a modelului psihoterapeutic. în fapt. între cele două modalităţi ale empatiei. Poate. cu extrapolare asupra modelului experimental aplicat celor doi protagonişti ai relaţiei: psihoterapeut şi pacient. Relaţia empatie emoţională . am avea un minim argument să conchidem. un traseu de paşi care pot f i „măsuraţi"" într-o .05). coeficientul de corelaţie de limită inferioară se înscrie în interpretarea de mai înainte. 5. Interpretarea care se impune în acest caz este aceea că cele două modalităţi de empatie sunt în acelaşi timp concludent distincte şi suficient de co-active.ameliorarea.20. între empatia emoţională şi empatia predictivă (în modalitatea de analiză descriptivă. ne-am putea aştepta la o interacţiune semnificativă.empatie cognitivă. totuşi. ţinând seama de coeficienţii de intercorelaţie aflaţi în imediata proximitate a valorii de l i m i t ă minimă (tendinţă de corelaţie = -0. în cazul pacientului. că interacţiunea celor două modalităţi ale empatiei poate fi mai slabă în cazul pacientului faţă de cel al psihoterapeutului. Chiar şi faptul că găsim. pentru ca ele să poată fi investigate în cadrul aceluiaşi design experiemental. în principiu. însă. Consecutiv proiectării secvenţei privitoare la predictivitatea empatică a 169 . în principiu. Deschideri pentru cercetări posibile.este.. totuşi.. ipotetic.

Ne vom mărgini să consemnăm implicaţiile de bază prilejuite de investigarea relaţiei psihoterapeutice.55.07.S) şi de depresie Beck (B. p< 0. cel puţin cantitativ. Pentru investigarea sugestibilităţii pacienţilor s-a utilizat scala de „imaginaţie creatoare" WilsonBarber. pentru a păstra un anumit echilibru. anxietatea şi depresia. valoare înscrisa în treptele mediu spre înalt de sugestibilitate. dacă la începutul psihoterapie! 86% din pacienţi se situează în 170 . 95% din pacienţi au înregistrat o anxietate moderată şi severă.01) între cele două variabile. al părţilor constitutive ale lucrării. Anxietatea şi depresia.A. s-a stabilit o corelaţie pozitivă ridicată (0.D. scale aplicate la începutul şi la încheierea tratamentului psihoterapeutic. De aceea. respectiv. anume sugestibilitatea şi. Sugestibilitatea. restul ocupând clasele corespunzătoare unei anxietăţi moderate şi severe.psihoterapeutului. dacă la debutul psihoterapie!. autonomă. o încadrare teoretico-metodologică mai largă şi. sub-temă căreia i s-a dedicat o tratare extensivă. în tot cazul.I). în revanşă. ne-am gândit că. situaţie care confirmă. era loc pentru o sub-temă dedicată investigării unor trăsături şi simptome frecvente ale pacientului. datele din literatura de specialitate. în privinţa depresiei. în privinţa anxietăţii. Reţinem faptul că s-a obţinut pe lotul de subiecţi investigaţi o medie de 23. în finalul programului terapeutic situaţia s-a modificat substanţial: majoritatea pacienţilor (61%) se situează în limitele unei anxietăţi normale şi uşoare. fiecare. reţinem pentru cercetarea de faţă aspectele care constituie deschideri de perspective pentru alte studii şi care reclamă. Pentru calcularea gradului de anxietate şi depresie al pacienţilor au fost utilizate scalele clinice de anxietate Hamilton (H. în privinţa corelaţiei dintre sugestibilitate şi empatie emoţională. de altfel.

Pentru eventuale argumente de detaliu privind aceste deschideri posibile. urmează a se consulta textul şi datele sumare din anexa nr. potenţial activabil 'n direcţia propriei sale însănătoşiri.clasele corespunzătoare unei depresii moderate şi severe.predictivitatea empatică. doar 13% se mai găsesc în aceste clase de intensitate a depresiei. 171 . pşihoterapeutul îşi validează competenţa de deţinător al unei aptitudini speciale . Putem conchide că psihoterapiile de orientare comportamentală se dovedesc a fi eficiente în tratamentul tulburărilor anxioase şi depresive. în final. însă concret aplicat la situaţia terapeutică dată. iar pacienjjj] manifestă un potenţial relaţional incontestabil. în acest mod. 2.

w X .

"ÔO : 3 0. ^ î* l ':.14 4 00 5 100 3.— ' 'f.00 4 100 4. l A: Eu (T) despre mine o ca c. : ^ ~ _L S .50 3 II ?3 ^ 03 rt u li : < s i < 2 E O 3 p 'J-J '-> i .— U y. .88 400 4 4. . Tabel nr. 0 5 0 0 0 44 27 27 43 j 7 174 .—. _> "5 " i ^J §" < ^ -1 N " • Medie Mediană Mod 100 4.95 400 4 100 IDO 3. X : - I S < S 5 100 443 4.ANEXA Date statistice privind proporţiile acordate de subiecţi la ipostazele probei Dymond Psihoterapeuţi: modalitatea de analiză descriptiva prin trăsături-criterii. c . .06 4. ! '7 o o < S i ' . 53 -y.32 4 00 4 Clase (%) Criterii 5 (foarte mult) 4 ( m u l t ) 3 ( m e d i u ) 2 ( p u ţ i n ) 1 (deloc) 0 '' 0 52 21 27 simpatic-antipatic 50 coopérant-distant ! relaxat-tensionat generos-egoist blând-agresiv deus-mdecis j 43 39 41 41 48 • ^ 7 9 32 25 0 3 0 7 2 .

. O •• ^ i B terapeut ! ° .distant ! y lî !~J : — O -J O o [ 4-. -j B terapeut generos! egoist .antipatic -t.Ci X . io . B terapeut decis- o . O l "O O — o ^ to ' o B terapeut simpatie. to o o io -^ B terapeut blândagresiv — . — '. o B terapeut relaxat. o. o o . cooperant. . > tensionat o o *.

00 4 4. 1 S ' _ § 3 c.13 4.00 5 Mod 4 : 1 Clase (%) Criterii simpatic-antipatic ' coopérant-distant relaxat-tensionat generos-egoisl blând-agresiv decis-indccis 5 (foarte mult) 4 (mult) 47 56 23 48 35 41 . « ^ 'g _ „ '§.y j u .00 4.28 4.00 4 4. 3 (mediu) 27 : : ? (puţin) 0 1 4 3 : 7 1 : 1 (deloc) 0 0 2 0 0 0 26 29 52 19 29 44 . 1 4 19 30 29 14 176 . ! î I f So" U H j • o ^ w ^ ^ U •_> S3 100 î U Mi 3 = .l C: Cum cred eu (T) că mă vede pacientul pe mine j : ţ 1 II l i i i . i i .H Jl 100 'Si 5-ë .19 5. 1 IN : Medie i 100 3. - O S . 100 3.00 5 : 3.83 100 4.99 100 4.86 ' . 1 Mediană : 4. 1 i U c/5 : ii i ia i 1.y ! S j a f i ! ^'-3 î .00 4 .

! ! .36 3. rt o.. v ° C3 _O ^ : . S l J f • c.„ .00 3.00 4 ..00 4 l j | 3.N : ' i J 100 | 100 100 Medie 3..50 4.00 3 I D.57 4. — „.£ 0... J. j 10 11 22 ^ T! 4 i 2 I 27 jauo. : (foarte mul ) 11 16 9 12 11 11 4 j 3 (mult) (mediu) 34 43 19 42 2 (puţin) 1 { (deloc) j 3 2 2 T j 38 25 37 34 33 36 : 14 14 33 l 1 relaxat-tensionat • generos-egoist blând-agresiv decis-indecis j . rf „ u 1 ! .D: Cum cred eu (T) că se vede pacientul pe sine î ! - 1 \ \ (U «3 O C3 i OJ C<3 E U a.jfc^aj*âS&â&«««i^^ 177 . 3. 'Mod ! 4.19 3. -f—"'- S3 gQ S 100 03 g O ^ c.00 3 1 3..00 4 j i j Clase (%) 1 : Criterii simpatic-antipatic coopérant-distant i . . = S '1 . j5 v .L-. : Mediană .00 3 ! j .52 J J" 3. Ï3 gG1 l 100 • î 'r. j ~43 i| " — " . . „L « 1J C à a | G1 Q E GS 2 "S Q-S 100 3..

.s.î . nu progresează psihoterapie • adecvată. 2 A: Eu (T) despre mine ..00 .. J d. 1 5 4.00 4 100 100 3. .'S Ss < S .™. S .. re g J= ." " 4 4 100 3. ^ 2 >• 3 o <Ti < reB 2 H ' U U o ^ ^* s < ci si N " " l 100 Medie ' 4 2 5 Mediarïa~T 4. Of) o 1 \ .«j ë i.. agreabilă: dezagreabilă speranţă în rezultate-lipsă de speranţă (foarte mult) i (mult) 39 . S D. a g : : ' '• D.: i B. < o. re s â ^c C.. neadecvată psihoterapie '. 2 (puţin) 2 3 3 1 T r i : ° 0 (deloc) 49 57 45 30 19 31 19 34 \ . Cu 5re g S M g. „.80™ l" 4 . i \ • : f 1 ^ s % fl E n U P O i ! <£ c S N s : : : s. o 178 .-.Psihoterapeuţi: modalitatea de analiză integrativă prin factori-criterii Tabel nr.98 400 4 100 4 15 400 4 Criterii : implicareneimplicare încrezător' neîncrezător \ progresează..00" .00 Mod 4 .2 §" s 1O ă r ^ -o . ~ -^ = . . : 0 0 \ i 54 14 21 17 S i 60 • 0 1 \ 0 i ' 48 . i J c.'-) ^ N C 2 ^ '"" C CC « .. 100 414 4. 4.»5 S H ii ied N § i §1 j . i T""~"4 "y 3" 1 Clase (%) (mediu) 10 10 33 j™™.5 H '.

i B terapeut neîncrezător o --j o încrezător4* • : O i i ! {J* ^D i ? -i^ ! ui — i ^J ! 3 C ** /*> ! -J K) — B terapeut ° i progresează.±J_ -—f-J "1 »* .g o» < 2. B T3 O tfQ w W3 §.neadecvată 3 u o o ^ terapeut psihoterapie agreabilă-dezagreahilă „ ^ ~ o . o i ° B terapeut speranţă în rezultate. . v „ ^ w ^ ^ .-u . £ţj g 0 "S" P pai S St ' "o ilei8 6 i-sl N » . 0 g S. (-p N rT • O ""* - P" i ^ .l u) . : *" ^ o i oo — o B terapeut .S 3'! g. .3 s o = . pi . "S g "S g. Sili. „ î g terapeut psihoterapie o oi o adecvată. to " S" -S ?5 E. ' implicare. VD UJ q £3< = £-. \ \ " J.& 3"¥ M c S •d — p p< — ' "^ T3 O. ^ .nu progresează o 10 ro 00 f. 03 c" "-I ' ^ P? î \ \ ^ • .lipsă de speranţă . R jjr. 2 i 2: i î P i n §. è ş ^ lţ s .ncimplicare o È3 oo VO 1 | KO <T< Ol : 3 S 1 j ^ vO Ol K) •Ş i î1 L^ O *-1.

rt 2 > -J É y >=2 i • 0 — i — ' -H d -2 'î> 0 . 100 .95 4. Mediană • 4..00 4 i 3.C: Cum cred eu (T) că mă vede pacientul pe mine f c. (toarte mult) . . neîncrezător '• progreseazănu progresează i . ) ' 0.?? £ £f "J — 0 0 ^ 1 . 0 .y oj ~0 C- " U 2 *j3 . } rezultate-lipsă i ''. >^ N . Cui ^ ^_ C =• ca N aj s- CX c3 O.5 100 • " ca . o H' -C3 ! 1 1 1 I a a ' ' .00 fj ^ 5 O .00 4 . i '5-r= '-> . ^ rS-S | % S S "S ._ i . O ^ "? 2 -S £ c^ CL '^r 2 "S 0 ^ ' i— Ojj o -- . î -^ H PL. 1 >« o « l 0 ' ob & î 1 : i 1 : i :N i i : i i ~ 1 — Ţ '' * 13 U 0 1 • rt c.'o — 'i 0 b i l ? S ] j v 'S. psihoterapie : ': adecvată\ j neadecvată j psihoterapie j : agreabilă' dezagreabilă . 4 : 3 (mult) (mediu) 55 50 .28 4. 57 i 22 \ ' \ ' : 0 ™Ţ"™" 54 j 15 | ! 0 180 . î 4.. ^> X3 — : 0 . 2 (puţin) 3 2 1 1 1 (deloc) 8 8 21 14 0 0 0 0 0 0 fg 60 55 30 21 31 : ...H 100 O î— — ' .i ) : ^ • . 4.16 . speranţă în . . «3 0 g ^_.20 4 .14 4. j j f 100 : 100 i Medie Mod 1 4. de speranţă • .= 100 4..00 i 4 Clase (%) Criterii : implicarej i neimplicare | încrezător.00 4 4.00 4 3.99 4.

„ 4i* -J U) | ^i S' g ^ n uj uj j w.si £. s ? S ? =: s* i î < l • to « E « "1 ? ro os* — p 1 —! 4.„ . ' .| ş. rezuitale-lipsă de o ON o ..1.o o o j progresează -nu l [ progresează o o o o *£ Ov o to ! o i 1 \ n> 13" n L(J 9 — ) D terapeut psihoterapie 0 . *• O o ^o l c? i increzator-nemcrezator 00 i O l „ ' «3 ca f'- [^ o . •^ o to to .0 g i ^ 3 <TO EU T3 i 3 "O psihoterapie agreabilădezagreabiiâ 03* i l l sa 1^1 « s ! i KJ II II 5 o ' 3 . ^ j |. to 4_ uj ^ i D terapeut 42.. i— ' *- i [ L»J 0 1 w 57 c_ I ' — ' i | *• 1 ^ i — i D terapeut ._ OJ _ D terapeut speranţă în •*>• O oo : O .uj — . . t speranţă : : \ ! O O ] ^ O oo ! O ! O i o— — 8 .3 to j3 ^rt 5 "S pa< rţ 3 rţ Cu <si l e -t 63 0 =: i __ O D.^ D terapeut ^o s? . _ » w « ^ . —' ~j *.. . o oo ) o : implicare-neimplicare n ^ . adecvată-neadecvată j -J IO j — VÛ 1^ H to ^ î^ o _^ *• ^ i ~ f D terapeut psihoterapie o ~ < & i agreabilă-dezagreabilă _. . C/i *» ..

.9 C iy. """""". 13 c i ! '5 S- .. : < ÎN .... Mediană 10(1 3. 1 *.. j (f — 5 3arte mult) 14 23 11 18 .- T—28 : ~\ j 38 \ T 1 45 9 9 3 i 2 —. g • c 3 c 'o a. decis-indecis l i 21 182 . .71 4.= ^ '0 j .. 3 A ': Eu (P) despre mine j j .lj < 1 100 3._„ 1 (deloc) ! Criterii . 1 1 1 18 13 1 \ .„. i simpatic\ jantipatic •• 4 2 (mult) j (mediu) (puţin) """{ """ " " ~"~ 29 38 22 ..46 3..68 'u g n..Pacienţi: modalitatea de analiză descriptivă prin trăsături-criterii Tabel nr.„.00 âg... j â g< -K Medie '0 "Ja < 8 100 3. : S w cu c 'y ! : y "cd t • < a : too 3.„. E i ' . Clase (%) .... c • 100 j 3.45 4....42 g c c .__. coopérant-distant !-— — —4— ' relaxat-tensionat j generos-egoist j blând-agresiv ! Ţ""""" ....00 y o> .00 100 3..09 3.00 3. d o Cd 2" c "trt *O | i i ^_. ^ r.— 23 i 6 9 14 22 i | 43 26 43 ! i \ 29 41 .00 t 400 "« ' Mod ' 3 4 î 3 4 4 3 r ..c c o . * > : V.. < rt -a OJj ] . p™..

o l *. * " ^ • o '• ^' P a c ' e n t speranţă în .^ ~ • o oj o B' pacient psihoterapie agreabilă-dezagreahilă oo U) u.neimplicare ê! Ito • !cj5:! B' i130'^11 neîncrezător 5 o încrezătorn • 3 £. o : progresează. încrezătorneincrezător implicareneimplicare rt c5< 5* o Î"? 3 o n . n a.lipsa de speranţă .fr ' si ^a ^ l ^ i 5 ! B' pacient o ' — • o • implicare.D. ^ .— B1 pacient i o î K) . ^. ft : N tx n n speranţă în rezultate-lipsă de speranţă psihoterapie agreabilă- adecvatăneadecvatâ progreseazănu progreseaz.neadecvatâ . j o < rezultate. g.nu progresează ă? *• > b g j B'pacient psihoterapie o j adecvată.

CV Cum cred eu (P) că mă vede terapeutul pe mine ' OU o.32 3. JOO a.50 2. L) IN Medie __ > loo 3.40 100 3.00 3 100 100 3.00 3.01 3. i relaxat-tensionat ] l generos-egoist ! blând-agresiv ' decis-indecis ! l ' 29 48 9 14 26 13 14 33 38 39 3! 43 '^ 7 8 17 1 1 29 184 .00 3 3 4 Clase (%) î Criterii ~ I 10 11 (foarte mult) """•"" "4 "Ţ~" "J 1 " 1 39 1 j~ 21 j 38 32 22 Ş T" (mult) j (mediu) • " 2 (puţin) (deloc) i ! simpatic-antipatic : i coopérant-distant .41 3. û 100 c.00 3. o o *—' O Û a U TD U S.93 3. OU ŞMedianâl Mod 3.

! . . u . o i^)1 pacient decis. ' : > o ."a n 3 O 0 n b ex CTQ O •— i § l B' pacient simpatic.' =" j Vj. __ ' ^ 00 o L/. i. -t^ <J> ? ' -b O î <-r\ J^ { o | O- . .egoist I ff "jl ' g . Lo • g l D' pacient cooperant.antipatic ON — — . D' pacient relaxat.b.— i b .distant UJ >o OJ v o | o o î < y i i o : .agresiv . M k •£* o jo i o .tensionat 4^ i — l !§- F— c OJ ': Q &3 ^O w : VO j •• 00 L*t . D' pacient generos. U. i -b ~ î "O N> *• *• }.indecis . — i ji KJ ! I *• •P o : ^o ' - <t t-'i > 4^. | E . D' pacient blând. : w i E' |^ .l J *• l o j — i^ g . i -t- Ui j ţi +.

. Ï3 ' ^ 'p i . 1 1 j j u C3 cj | * ? ] : : • • c 3 g o u c.. ._ 30 1Q „. 1 c. j ^ 13 29 29 20 1 2 0 __. „ . .<L» ^ 15 "c. ^ ? l î J u " \ i <" °- î . | i _ ! 46 ^| j 1 S 31 15 ' 0 36 44 4 1 186 . : . |J i b g • 2 ëïj ' c.00 " 1 Mod Ţ 4 ~~ .00 4 ~~~ 4 3. 4. (mediu) 3 T 2 r 1 (deloc) (puţin) .r o l'i cx £. '. -._ 7 5 .. 8 34 ! 41 1 4 = . LO >rt S O : "S W t/i w DJ) O Z-.83 400 4 100 4 10 4 00 4 Criterii . 10Q *C ra _ <C ^ _|_ „ „ — 100 ~ Medie r ~403""~~ 3 85 3 68 Mediană ! " 4. i ! . g i ^ c. • « i'._i. . | §S '5 g ° . f " < £ JQQ < o. 4 A ': Eu (P) despre mine ş i j !". u îi o H < N H ._~4. S f « 1 : ' '§•[5 i— .li 1 .~ 47 34 . .00 4 4.„. : c >c3 Q_ W § i.if •§.Pacienţi: modalitatea de analiză integrativă prin factori-criterii Tabel nr. progreseazăn u progresează j psihoterapie adccvatăneadecvată psihoterapie agreabilădezagreabilă speranţă în rezultate-lipsă de speranţă (foarte mult) 33 y : (mult) 46 i Clase (%) : .03 4 00 4. 3 : 1 20 y. implicare! neimplicare încrezătorneincrezător .

3' | ! ^ ~~~1 . 3 • !? o Ea ^ ?^ ri ' r r — ~ Co rczultate-1 -a' U5 progresea nu progre încrezâtoi neincreză ftî 3'pi 3 03< ..neadecvată j_ ^ ^ — i B' pacient psihoterapie o 'i o agreabilă-de/agreabiiă • -^ — .neîncrezător ! l 1 -g~ k a n . implicare-neimplicare ^ C •"....__ Ê î j NJ $> O\ O s5 p « 3 pţ* v. S i] S: B'pacient o — o.„. adecvată.es T3 i 3 os "a CD f/o rt> &j< ţ/î j: ft CX «i 1| || | | | pT : 2. ' încrezător.. 1 »• & o UJ o ' .lipsă de speranţă 00 . ţVi S S •"" *• — B' pacient psihoterapie o c ° .— UJ O 1 : i I B' pacient .CL O V) T3 Q f Xî a...progresează-nu progresează . „_ _. 4^ j.„ R' pacient O O O : ' o t j o.. .o re/.ullate.B' pacient speranţă în ^ c -i.._ ..

^i „~ . § fi-g^ 1 gi j 3 u 1 l cg § i s l ^ S v * *" î ? 1 1 |. _ i i 0 ! i *? — i o 0 : i j 1 0 J ! D. i w ! ' S '5' -§. D s* 3 : ^ r a ..i ils!|P§!i r 1 pi . tT) CfQ W ^ 3 Io P T3 . _ ™.^ i t r ^ i r t ^ ^ r u ^ o O ^ O ! O i p Ş D..|. OJ ^J . - ^ : . 3 -0 . i ? w 4^.. — — O ° O : O : C" pacient speranţă în rezultate.1 .— ^ j â "S.neimplicare TO K y 1 5 j a ! K ™3 " 1 o o : ~ o i £ "* !. 0 j j - |f C_ O o -j 'Ji . j r K> K> i . ^ ' 3 ' •*~ ' ..nu progresează TO- . 10 O .'"î c/3 O fţ "O ' CL p3 T3 =.O. s ! . : to O ^ 9 *~s &9 Wî <D *~ *• l ~ i C' pacient psihoterapie o vi { o j adecvată.neadecvată TO f t f v.-jS « «. 1 i» i n H IU! 1 P> d.neîncrezător O a< ! ' S ! i 0 i j i j | Ï4 I C_ * • 1 ^ 1 „ „. i i io -t» : : . . ww _ ^~. ~ i C" pacient o | implicare. ~ Ij C" pacient psihoterapie agreahilă-dezagreabilă S S' TO . ^ \ ^ ^ ! n 3 n Bc ^ i ~ : C' pacient <ij :: o : progresează.lipsă de speranţa . î " 0 i to ! . C' pacient încrezător. 86 l * i S » î " S J- ţa N C3< i ~ * î i f ! " 1 ï î 1 1 | i .

ncimplicare 1 a.S> f b" 1 -a a. CS -Ç3 r/q w 3 » T3 O Ci. (TG f/o S 3 ri =i — n l Cu O 3 o •** P TO gre ^ -| — ată *.nu progresează ". j_ _ o — 5 t D' pacient psihoterapie agreabilă-dc/. 5 TO c< """" " ' •** ** — o — c u. i s. iO ^>-> ' ' " o -i o p pacient implicare. o' p ^ o ^ 5 D'Pacient o : -~4 i o încrezător. c/l D3 co< ia •!. ^ ' D' pacient psihoterapie r o'o o adecvată."O O O N _S Co L.*._.lipsă de speranţă i . o =f o <: S 2 £ o (T* " : o o .agrcabilă ţy p ac j ent speranţă in rezultate. s^> DÇ2- O (X . ^ i .neîncrezător TO ri ^ ^ — D' pacient o ^j ~ progresează.*• | ^".neadecvată "" .

psihoterapeutul verifică gradul în care subiectul reuşeşte să se transpună efectiv în situaţiile concrete sugerate. Scala cuprinde 10 situaţii-sugestive care sunt prezentate pacienţilor într-o manieră nonautoritară şi au rolul de le ghida imaginaţia. de altfel. anume disponibilităţile aflate la baza sugestibilităţii.07. în principiu. poartă numele de scală de „imaginaţie creatoare" Wilson-Barber. valoare înscrisă în l i m i t e l e n i v e l u l u i mediu spre înalt de Sugestibilitate. nu mai este vorba de sugestie. 190 . scala la care am recurs şi care a fost descrisă în capitolul despre metoda de cercetare. ci de un comportament forţat. Sugestibilitatea în fapt. 6). prin măsurarea sugestibilităţii a fost evaluată capacitatea pacienţilor de a intra în stare de relaxare (considerat un predictor al progresului terapeutic în psihoterapiile de orientare comportamentală). Individul confruntat cu această incitaţie (venită din afara sau dinăuntrul său) trebuie să dispună totdeauna. Gheorghiu (1982) conform căreia sugestia sau situaţia-sugestie reprezintă o „incitaţie susceptibilă să declanşeze reacţii spontane.ANEXA 2 Sugestibilitate. 5 şi nr. în final. datele din literatura de specialitate. cât şi de aceea de a nu se conforma mesajului incitaţiei. -Media de Sugestibilitate pe lotul de pacienţi nevrotici este de 23. nemediate de instanţele reflexive ale gândirii". Această scală testează disponibilităţile imaginative ale subiecţilor în stare de veghe. Această situaţie confirmă. Dacă alternativa non-reacţiei lipseşte. anxietate şi depresie (pacienţi) a. în mod indirect. Adoptăm definiţia propusă de cercetătorul român V. A. atât de posibilitatea de a se conforma. Sintetizăm datele obţinute prin aplicarea scalei Wilson-Barber la lotul de subiecţi investigaţi (vezi tabelele nr.

Tabel 6 Corelaţia dintre empatia emoţională şi gradul de sugestibilitate al pacienţilor Indice de corelaţie :empatie emoţională pacient & gradul :de sugestibililate .93 191 . 21.In schimb.11 . Datele sunt sintetizate în tabelul nr. întrucât investigarea sugestibilităţii acestuia din urmă nu a constituit o necesitate reală de cercetare în contextul lucrării de faţă. \ N 100 Indice de corelaţie î Semnificaţia indicelui • de corelaţie (p) \ i t .(factori-criterii) pacient & : 100 (grad de sugestibilitate -0. Corelaţie Dymond 2 . 5.10 0.31 17.55 ' p<0. (trăsături-criterii) pacient i & grad de sugestibilitale .09 . aceasta din urmă conservându-se într-o formă discretă). p < 0. Semnificaţia indicelui de corelaţie (p) 100 0. se constată o corelaţie pozitiva ridicată (0. -0.01) între două variabile de natură precumpănitor emoţională (ceea ce nu este totuna cu eliminarea subcomponentei cognitive.55.36 • Corelaţie Dymond l . Datele sunt sintetizate în tabelul nr. Din păcate.16 i 0.-Nu se constată o corelaţie semnificativă din punct de vedere statistic între empatia predictivă şi sugestibilitatea pacienţilor. Tabel 5 Corelaţia dintre empatie predictivă şi sugestibilitate (pacienţi) . nu putem infera asupra aceleiaşi corelaţii ia psihoterapeut. 6.01 12.

S) şi depresie Beck (B. fapt care 192 . 20% în clasa 3 (anxietate moderată) şi doar 5% în clasa 2 (anxietate uşoară). Desigur.D. rezultatele obţinute de pacienţi la cele două scale clinice se prezintă în tabelul 8. b. subiecţi . majoritatea pacienţilor (75%) se situează în clasa 4 de anxietate (corespunzătoare anxietăţii severe).76" """"î 7. în funcţie de diversitatea simptomatologiei pacienţilor. situaţia se modifică substanţial...A. Se constată faptul că la începutul programului psihoterapeutic.94 Depresie Iniţial Final ' 17. p < 0.Sugestibilitatea mai prezintă o corelaţie minimal semnificativă cu depresia finală a pacientului (-0. atunci corelaţia lor minimală sugerează o tendinţă de interacţie firească.. Final T 9.05). aceste interacţiuni trebuie judecate şi special cercetate în contexte mai largi. s-au obţinut următoarele rezultate sintetizate in tabelul de mai jos: Tabel 7 Indici la probele de anxietate si depresie obţinute de pacienţi INr.22. ' ' T IDO Ţ" Iniţial 253)2 Anxietate __ . normală. Ţinând seama de faptul că sugestibilitatea este o variabilă precumpănitor afectivă şi de faptul că depresia este o variabilă de aceeaşi natură. în sensul că majoritatea pacienţilor (61%) se situează în zona unei anxietăţi normale şi uşoare.. Anxietatea şi depresia Prin calcularea mediilor la probele de anxietate Hamilton (H.I) aplicate pacienţilor la debutul şi în finalul programului psihoterapeutic.02' Defalcat. In finalul psihoterapiei..

Tabel 8 Distribuţia procentuală a pacienţilor la scala de anxietate aplicată la începutul psihoterapie! j \ Intervale de anxietate iniţială : Anxietate : .. Clasa 3 . Clasa 4 01 r~ o C • ! 0% 5% 20% 75% 100% . » Clasa 2 ' . : moderata i Anxietate severa : : Nr.indică progresul semnificativ al acestora obţinut de-a lungul tratamentului. t. subiecţi ! Procentaj .. i Clasa 1 i „. subiecţi j Procentaj i Clasa 1 r \ Clasa 2 1 Clasa 3 j Clasa 4 : io 51 ! j 10% 51% 28% i 2S 11 11% 100 •' 100% 193 . . 20 75 100 | | r.. Anxietate normală Anxietate uşoară Anxietate moderată Anxietate severă Total Nr. normala : Anxietate uşoara Anxietate : . i l 1 \ _ Total ! i 1 f Distribuţia procentuală a pacienţilor Ia scala de anxietate aplicată în finalul psihoterapie! i Intervale de anxietate finală .. _.

majoritatea pacienţilor (57%) se situează în clasa 4 de depresie (corespunzătoare depresiei severe). clasa 4 .depresie minimă (valori cuprinse între 0-4).depresie severa (valori peste 16). 69% se înscriu în limitele unei depresii uşoare. 194 .Tabel IO Distribuţia procentuală a pacienţilor la scala de depresie aplicată la începutul psihoterapie! Intervale de depresie iniţială Clasa 1 Clasa 2 Clasa 3 Clasa 4 Depresie minimă Depresie uşoară Depresie moderată Depresie severă Total Nr. 1961) atrag atenţia asupra faptului că nu se exclude posibilitatea ca o parte din pacienţii investigaţi să îşi exagereze simptomatologia depresivă în momentul completării iniţiale a scalei. 57% 100% Intensitatea / severitatea depresiei pacienţilor a fost împărţită în următoarele clase. în primul rând. Mock şi Erbaugh. Autorii acestei scale de depresie (Beck. clasa 2 .depresie uşoară (valori cuprinse între 5-7). potrivit cotelor metrologice ale testului: clasa l . 1% 13% 29% 29 57 100 .depresie moderată (valori cuprinse între 8-15). subiecţi "T" : Procentaj 1 13 . Mendelson. un progres substanţial care poate fi pus pe seama. a eficacităţii psihoterapiilor de orientare comportamentală în tratamentul tulburărilor depresive. în finalul terapiei. dorind să atragă atenţia terapeutului asupra propriei lor stări de suferinţă. clasa 3 . Dacă la începutul programului psihoterapeutic. în acest mod. Ward.

cu atât progresul psihoterapeutic este mai semnificativ. * • " . progres uşor (valori cuprinse între 6-9). Au fost stabilite următoarele intervale de progres în psihoterapie: progres minim (valori cuprinse între 1-5) şi care reprezintă simptome neinfluenţate de tratament.Tabel 11 Distribuţia procentuală a pacienţilor la scala de depresie aplicată în f i n a l u l psihoterapie! Intervale de depresie finală Clasa l : "" Nr. progres mediu (valori cuprinse între 10-14). echivalent cu anxietate / depresie în remisiune.. echivalent cu o remisiune parţială a simptomelor şi progres supramediu (valori peste 15). reducerea depresiei Clasa l Progies minim Clasa 2 Piogie-~ uşor Clasa 3 Piogies mediu Clasa 4 Progres supramediu Total 11% C l a s a i 21% C lasă 2 17% Clasa 3 51% Clasa 4 YOO% ' Progres minim 24° < Piogiesuşor 26" a Progres mediu 25° o Progres supramediu 25"» TotaT 100% 195 . •.p. . Clasa 2 Clasa 3 Clasa 4 ~T i Depresie uşoară ' j Depresie moderată • j Depresie severă Total 13% 0% 100% 100 Progresul psihoterapeutic al pacienţilor a fost calculat prin diferenţa obţinută între numărul simptomelor iniţiale şi numărul simptomelor finale (anxioase şi depresive). Cu cât această diferenţa este mai mare. subiecţi 18 69 13 0 l | i Procentaj 18% 69% | Depresie minimă »" . Tipurile de progres obţinute în finalul programului psihoterapeutic sunt sintetizate în tabelul de mai jos: Tabel 12 Distribuţia procentuală a t i p u l u i de progres psihoterapeutic j • Intervale de progres reducerea anxietăţii Procentaj Intervale de progres .—.

anume psihoterapiile de orientare comportamentală) este unul incontestabil productiv. însă concret aplicat la situaţia psihomedicală dată. din perspectiva dispoziţiei sale interacţioniste. tipul de psihoterapie (orientarea metodei practicate. In privinţa pacientului. Această aptitudine este îndreptată în direcţia modificării comportamentale dezirabile a pacientului. se dovedeşte ipoteza conform căreia procesul psihoterapeutic este ghidat de un veritabil specialist care îşi validează competenţa de deţinător al unei aptitudini speciale . se poate spune că el manifestă un potenţial relaţional incontestabil. potenţial activabil în folosul propriei sale însănătoşiri.predictivitatea empatică. proporţia (semnificativ ridicată) prin care se exprimă progresul psihoterapeutic argumentează ideea-apreciere că.Metodologic vorbind. deci validant pentru sensul rezultatelor experimentale discutate. In mod implicit. 196 .

R. 1991. R. CARKHUFF. MARCUS. LEWIS. J. Pacific Grove. Beyond Counseling and Therapy. 1996.. 31-57. a interactions. 1978. McGraw-Hill Book Company. Voicu. RUXANDRA GHERGHINESCU. Marcus (sub. 2002. C. New York. To be a Therapist: The Theaching and Learning. Elemente de psihoterapie. S. Effective Casework Practice . 1967. 2002. Popescu-Neveanu. tomul 37. 4th ed. 1-2. FISCHER.Studii şi sinteze de psihologie contemporană". MARCUS. CIOFU. A. Editura Polirom.. 2000. Iaşi. COREY. Gh. Iaşi. Holt. S.şi intra-grupale şi al atribuirii in structura competenţei didactice. California. în : „Revista de Psihologie". A gândi. Teza de doctorat.). Editura Academiei Române. Note definitorii ale tipului empatic de personalitate. C. Editura Atos. Editura Polirom. Relaţiile interpersonal. Rolul şi locul empatiei inter. Empatie şi personalitate. losif. GHEORGHIU. a simţi. 1978. Sugestie şi sugestibilitate. Gh. M. 1996. Editura Curtea Veche. GOLEMAN. Editura Academiei. 2001. D. Rinehartand Winston Inc.an eclectic approach. Tendinţe moderne in psihoterapie. 1991. Brunner/Mazel. IRINA HOLDEVICI. V. Psihologia comunicării. G. ABRIC. Teorii şi metode. Brooks/ Cole Publishing Company. New York. I. DUCK. Editura AII. . 197 .BIBLIOGRAFIE J. S. Bucureşti. Bucureşti. IRINA HOLDEVICI. 1997. J. Empatia şi eroarea de atribuire. S. Neacşu. Bucureşti. Bucureşti. Bucureşti. Inteligenţa emoţională. Bucureşti. p. 1982. red. Theory and Practice of Counseling and Psychotherapy. Institutul de Filozofie şi Psihologie. în: P.

198 . 1994. MARCUS-BOLOHAN. Creativitate si inteligenţă emoţională. Le développement de la personne. Bucureşti. între empatie şi detaşare în relaţia medicpacient. Relaţia dintre empatie şi orientarea « helping » m structura competenţei didactice. Elogiul prostiei. DOINA SĂUCAN. collections Points. Edit. HOOGDUIN..). p. Teza de doctorat. ZEIG. J. Iaşi. Noua Psihologie. NEACŞU. K. WATZLAWICK. A. Editura Academiei. BEAVIN. Editura Polirom. 2. Psihologie aplicată la viaţa cotidiană. Editura Academiei. 125-132. 2001. John Wiley & Sons. în: A l . Bordas. RUXANDRA GHERGHINESCU. Bucureşti. p. Editura Ştiinţifică. SARY. The therapeutic relationship in behavioural psychotherapy. în : „Revista de Psihologie". 1991. SCHAAP. PAVELCU. K. S. K. MUCCHIELLI. PIAGET. DOINA SĂUCAN. Brunner/ Mazel Inc. Iaşi.a. 1999. 58-59. nr.Probeme fundamentale ale psihologiei". D. MARCUS. Conduita creativă (Sinteză l şi 2). C. NEACŞU. 1996. în: „Revista de Psihologie". P. p. R. p. 1972. Transpunere şi expresivitate scenica. Valenţe aptitudinale ale comunicativităţii didactice. 1965. 1990. 1-2 şi 3-4. Bucureşti.248. Paris. JACKSON. P. J. 232. MARCUS. 101-112. Editura Polirom. The second Conference. BENNUN. MIHAELA ROCO. Une logique de la communication. . Institutul European. L. GH. The Evolution of Psychotherapy. NEACŞU. Paris. MCQUAIL. 1971. î 981. GH. Brunner/ Mazel Inc. Psihologia inteligenţei. 237-245. p. 2000. SCHINDLER. Expresivitate şi stil. 1992. Bucureşti. Comunicarea.S. The Evolution of Psychotherapy. Roşea ş. Iaşi. 1987. Retz. 1996. V. în : „Revista de Psihologie". Paris. New York. GH.. NEACŞU. Editions du Seuil. New York. Creativitatea artistică. D. p.. J. GH. ROGERS. A. J. I. 1999. C. nr. 2.. Editura Ştiinţifică. Institutul de Filozofie şi Psihologie. New York. La strategie de la Programmation Neuro-Linguistique dans l'Entreprise. Procesul de creaţie artistică (IV). Bucureşti. 113-144. 1999. (Coord. ZEIG. 1968.

3.3.Sumar Cuvânt înainte PARTEA I PROBLEME GENERALE ALE EMPATIEI Capitol l Conceptualizări ale empatiei 1. Premise terminologice 2.1. Direcţia de cercetare psihologică 3. Direcţia de cercetare psihofiziologică 3. Definiţii ale empatiei 3.2. Relaţia empatie-cunoaştere interpersonală Capitol 2 Raportul empatiei cu psihoterapia 1. Empatia în relaţie cu alte variabile de personalitate 6. Deprinderile de detaşare ale psihoterapeutului 4.. Funcţiile empatiei psihoterapeutului 4. Identificarea ternelor majore din discursul pacientului. 28 28 30 33 35 35 8 8 9 11 13 14 15 16 20 22 25 25 26 26 5 199 .1. Mecanismul psihologic al empatiei psihoterapeutului 2. Relaţia empatie-simpatie 6.1. Empatia din perspectiva multiculturalismului 4. Direcţia de elaborare şi validare a testelor şi scalelor de empatie 3.2.trăsătură înnăscută sau dobândită? 5. Empatia în perspectiva diverselor şcoli psihoterapeutice 3. Empatia .4. Relaţia empatie-orientare „helping" 6. Direcţii de cercetare a empatiei 3. Empatia ca trăsătură de personalitate 6.

1. încurajarea autonomiei pacientului 3.4. Resemnificarea 36 37 38 38 43 43 44 46 48 49 49 53 55 55 57 57 57 58 59 60 62 62 62 63 63 64 64 66 66 67 200 .6.3.2. Natura obiectivelor psihoterapeutice 2.2. Profunzimea explorării 3.2. căldurii.1. Estimarea dimensiunii afective a interacţiunii 4. Cadenţa 3. Tendinţe actuale de cercetare a empatiei în psihoterapie 6.3.4.2.1. Echilibrul de forţe în relaţia terapeutică 3. Rezistenţe faţade empatie 6.Conceptualizări tradiţionale 6. autenticităţii 2.1. Descifrarea comportamentului nonverbal al pacientului 4. Confruntarea 4.2. Negocierea în legătură cu găsirea celei mai bune soluţii terapeutice 3. Perspectiva multiculturalismului 6.2.5. Aplicarea intervenţiilor terapeutice 4.1.1. Construirea obiectivelor şi ipotezelor terapeutice 5. Manifestarea autodezvăluirii 2.4.3. Interpretarea 4. Distanţa interpersonală 3.1. Perspectiva etnografică Sinteză Capitol 3 Modalităţi de antrenare a disponibilităţilor de comunicare ale viitorilor psihoterapeuţi 1. Concentrarea pe dialogul terapeut-pacient 3. Clarificarea 4.3. Contextul 3. Impactul terapeutului asupra relaţiei 3.3.1. Manifestarea respectului. Natura autodezvăluirii 2.3. Monitorizarea procesului de interacţiune terapeutică 3. Limite ale conceptualizărilor tradiţionale.4. Identificarea mecanismelor de apărare 4.

1.M. Scala de depresie Beck (B. Dymond) 2.1. Aspecte diferenţiale de empatie emoţională între psihoterapeuţi şi pacienţi 4. Cercetări româneşti cu ajutorul QMEE .1.D.4.1.disponibilitate a competenţei psihoterapeutice 2. subiecţi 1. Obiectivele cercetării 1. Ipoteze de lucru 1.A.3. Eşantioane de investigaţie 2. Proba de empatie predictivă (R.2. Metode de investigaţie 2. Procedee de prelucrare 2.1.S) 2.) 2. Proceduri de evaluare a progresului psihoterapeutic Capitol 5 Empatia emoţională 1.3.3.1.2. l .I) 2.rezultate comparative Sinteză 88 88 91 92 94 96 72 72 72 73 74 76 76 76 77 79 80 82 84 85 86 201 .PARTEA a II-a INSERŢIA EMPATIEI ÎN ACTUL PSIHOTERAPEUTIC CERCETARE EXPERIMENTALĂ Capitol 4 Un model experimental posibil de cercetare a empatiei în psihoterapie 1.E.4. Obiective. ipoteze.1.2.5. Chestionar de măsurare a empatiei emoţionale (Q. Scala de imaginaţie creatoare Wilson-Barber 2. Metoda de cercetare 2. Scala de anxietate Hamilton (H. Empatie emoţională -disponibilitate valorizatoare a tratamentului psihoterapeutic 3.E. Procedee de verificare / interpretare 2. Empatie emoţională .

Sugestibilitate. Aspecte corelaţionale între empatie emoţională şi empatie predictivă Sinteză Concluzii 98 98 100 100 113 122 122 129 136 138 147 151 154 155 Anexa nr.factorii) 4. Abordare integrativă (al doilea set de criterii . l . Predictivitatea empatică a pacientului 3.factorii) 3. Abordare descriptivă (primul set de criterii .Capitol 6 Empatia predictivă 1. Predictivitatea empatică a psihoterapeutului 2. Reperul modalităţilor de analiză -modalitatea descriptivă (prin trăsături-criterii) 4.1. anxietate şi depresie (pacienţi) Bibliografie 190 197 202 . Abordare descriptivă (primul set de criterii . l .modalitatea integrativă (prin factori-criterii) 5. Premise 2. Predictivitatea empatică . Abordare integrativă (al doilea set de criterii . Reperul modalităţilor de analiză .2.1. 2 .2.trăsăturile) 3.trăsăturile) 2.2.aptitudine specifică psihoterapeutului 4.Date statistice privind proporţiile acordate de subiecţi la ipostazele probei Dymond 174 Anexa nr.

Format : 16/61 x 86. Coli de tipar : 12.75 Tipografia E d i t u r i i VICTOR Bucureşti. Calea Călăraşilor 169 Tel.Redactor : Elena DIATCU Tehnoredactor : Florica BUDNIC Bun de tipar : I8. Mobil: 0744-26 1510: 0722-54 24 57 203 . fax: 01-323 69 80 .2004.V.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful