Istoria Rromilor

Prima Migratie (din India)

Istoria romilor este aproape imposibil de stabilit cu exactitudine, deoarece romii nu au scris nimic pana de curand. Aproape tot ce se stie despre istoria romilor veche se datoreaza lingvisticii. Evidente lingvistice si culturale dovedesc clar ca romii sunt de origine indiana, probabil din regiunea nordica Punjab. Se estimeaza ca plecarea lor din India a avut loc acum cel putin 1000 de ani. Unii cercetatori considera ca au existat mai multe valuri de migratie din India. Si astazi exista triburi nomade sau semi-nomade in India, sustinand teoria ca romii au fost nomazi de la inceput, au parasit India in timpul unei invazii si apoi au fost impinsi inspre Europa de razboaie si invazii ulterioare. O alta teorie considera romii ca fiind o casta de razboinici adunata sa lupte cu invadatorii musulmani, care a parasit India ulterior. La inceputul secolului al XI-lea, India a fost atacata de fortele musulmane, insa au existat prea multe invazii in acea perioada pentru a putea spune sigur care din ele a cauzat migratia romilor. In plus, surse persane mentioneaza prezenta unui popor de origine indiana inca din secolul IX, care ar putea fi romii. Limba romani are importante influente persane si armene, ceea ce dovedeste trecerea romilor prin aceste tari. Se pare ca din Armenia (probabil datorita invaziei turce), romii s-au despartit in trei grupuri, mergand inspre nordul Marii Negre, sud (pana in Egipt) si vest spre Imperiul Bizantin. Romii care au mers spre Imperiul Bizantin sunt cei care urmeaza sa se raspandeasca in toata Europa. Abundenta de cuvinte din limba greaca sugereaza o prezenta relativ indelungata in Imperiul Bizantin. De altfel, denumirea de "tigan" vine din grecul "atsiganos", numele unei secte eretice, cu care romii nu au nici o legatura, insa cu care au fost asociati datorita aspectului lor strain. Probabil datorita invaziei turce (din nou), romii au intrat in Balcani in secolul al XIV-lea, si dupa cucerirea balcanilor de catre fortele otomane unii au patruns in vestul Europei.

A Doua Migratie (in Europa)

Istoria romilor in Europa. In Europa, romii au fost tinuti in sclavie in Balcani (in special Moldova si Tara Romaneasca), ori si-au continuat calatoria raspandindu-se in toata Europa, din Spania (1425) pana in Finlanda (1597). Pentru a obtine permise de trecere prin tarile din apus, unii romi au pretins ca sunt crestini din Egipt veniti in pelerinaj (iar mai apoi, cand nu au putut sa le obtina, au falsificat astfel de permise). Acest lucru, asociat cu infatisarea lor straina, duce la denumirea engleza de "gypsy" si cea spaniola de "gitano", de la egiptean. Abia in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea

Europenii si-au dat seama ca limba romani seamana foarte mult cu hindi, stabilind originea indiana a romilor. In general, romii si-au pastrat mult timp stilul de viata nomadic sau semi-nomadic in mijlocul unor societati sedentare, ceea ce le-a permis sa-si pastreze identitatea ca popor. In vestul Europei, avansat din punct de vedere economic, romii nu au avut un rol important ca mestesugari si in general prezenta lor nu a fost apreciata. Desi au fost primiti initial cu mare curiozitate si chiar entuziasm, odata ce europenii isi dau seama ca "pelerinii din Egipt" au de gand sa stea permanent in tarile lor, se iau numeroase (si variate) masuri impotriva lor. In est, ei au un important rol economic ca mestesugari, ceea ce explica numarul mult mai mare de romi de astazi din estul Europei comparat cu vestul. Dupa abolirea sclaviei in Tarile Romane in 1856, o alta mare migratie are loc, din Romania inspre vest. Mare parte din romii care traiesc astazi in vestul Europei si majoritatea celor din America vorbesc un dialect care are influente romane. Dupa abolirea sclaviei, nu se iau masuri pentru reabilitarea economica si sociala a romilor, astfel ca ei continua sa constituie un grup aflat la limita saraciei, discriminat si exclus din societate romaneasca.

Perioada Moderna
In perioada interbelica, romii constituie un grup heterogen, avand ca limba materna romani, romana sau maghiara si aflandu-se la diferite nivele sociale si economice. In general, ca grup, romii sunt mai degraba marginalizati sau in cel mai bun caz tolerati, decat acceptati ca minoritate. Pana acum, ascensiunea sociala a unor romi insemna de regula pierderea identitatii lor etnice. Acum insa, intelectuali romi constituie organizatii cu scopul de "emancipare si redesteptare a neamului rom" si apar publicatii ca ziarul "Glasul Romilor" (1934-1941). Aceste tendinte nu au timpul sa se consolideze datorita instaurarii dictaturii si inceperii razboiului. Inspirat de politica nazistilor, regimul Antonescu deporteaza in Transnistria peste 25.000 de romi; se apreciaza ca peste jumatate au murit datorita conditiilor foarte grele de acolo. In toata Europa, numarul victimelor de etnie rroma, raportat la totalul populatiei sunt comparabile cu numarul victimelor evrei. Regimul comunist care s-a instaurat dupa al doilea razboi mondial duce o politica de asimilare, iar romii isi pierd statutul de minoritate etnica. In pofida doctrinei comuniste egalitare, romii sunt discriminati in continuare, primind locuinte la marginea localitatilor si slujbe de putina importanta.

Astazi
Astazi, Romania se confrunta inca cu discriminare si rasism la toate nivelele societatii. Venitul mediu pe persoana al romilor este mult sub cel al societatii in general si speranta de viata este cu peste 10 ani mai mica. Totusi, comunitatea romilor face pasi importanti spre a deveni o minoritate etnica in sensul modern al cuvantului, ca membri ai societatii romanesti si nu ca grup doar tolerat. Integrarea aduce insa pericolul asimilarii (pierderii identitatii etnice si culturale). Multe organizatii ale romilor au sesizat acest lucru, astfel incat programele de promovare a culturii si limbii romani au o importanta egala cu cele prin care se urmareste imbunatatirea conditiilor sociale si economice. Istoria romilor este, din pacate, foarte putin cunoscuta in Romania. Manualele de istorie nici nu mentioneaza romii si in nici un caz istoria romilor. A cunoaste istoria romilor inseamna a intelege multe din problemele cu care se confrunta aceasta minoritate in ziua de azi.

Sclavia Rromilor in Tarile Romane

Estimez ca 75% din populatia romaniei nu stie nimic despre sclavie**. Manualele scolare de istoria romanilor abia mentioneaza "dezrobirea", fara insa a da vreo explicatie. Pe de alta parte, toti romanii stiu ca negrii au fost sclavi in America. Consider ca aceasta situatie este inacceptabila. Intr-un fel, este de inteles ca istoricii romanii au motive sa nu mentioneze acest capitol rusinos din istoria tarii prea des. Tin minte ca toata istoria pe care am facut-o la scoala avea ca moto "romanii au dus numai razboaie de aparare" si "romanii nu au facut rau la nimeni". Chiar termenii folositi cauzeaza uneori confuzie, de natura sa diminueze gravitatea situatiei. Se vorbeste despre "rob" in loc de "sclav" si de "dezrobirea tiganilor" in loc de "abolirea sclaviei in Moldova si Tara Romaneasca". Desi corect din punct de vedere istoric, termenul robie este mai cosmetic si amestecat de unii oamenii cu termeni ca iobag, serb etc. care nu prea stie lumea exact ce inseamna. Desi situatia taranilor iobagi se inrautateste din secolul al XIV-lea pana in secolul al XVIII-lea si ajunge foarte aproape de sclavie, ei nu au fost niciodata sclavi ca rromii, adica fara personalitate juridica, facand parte din bunurile stapanului. In limbajul modern, termenul "sclav" este mai potrivit decat sinonimul sau "rob".

Jumatate de Mileniu de Sclavie*

Primele atestari ale prezentei rromilor in Moldova (1428) si Muntenia (1385) sunt documente in care ei sunt listati ca bunuri ale unor manastiri. Cu alte cuvinte, sclavi. La venirea rromilor, sclavia era deja practicata in principatele romane. In timpul razboaielor cu tatarii, prizonierii tatari au fost transformati in sclavi; rromii au fost vazuti ca straini si tratati exact ca inamicii tatari. Interesant este ca rromii au fost facuti sclavi in mare parte din cauza ca erau mestesugari priceputi si aveau o mare valoare economica. In functie de stapan, existau trei categorii de sclavi: domnesti (ai printului sau statului), boieresti (ai boierilor) si manastiresti (ai manastirilor). La inceput, toti sclavii erau domnesti. Ei ajung in posesia manastirilor si boierilor prin donatii sau vanzare. Documentele oficiale folosesc termenul "rob" dupa anul 1600, dar in general cuvantul "tigan" insemna automat sclav (un bun motiv pentru a folosi "rom" si nu "tigan" in ziua de astazi). Sclavii se puteau casatori doar cu consimtamantul stapanului. Daca cei doi soti aveau stapani diferiti, consimtamantul ambilor stapani era necesar. Daca robii se casatoreau fara consimtamantul stapanilor,

ei erau despartiti si copii lor impartiti intre stapani. Abia in secolul al XVIII-lea (dupa 400 de ani de la inceputul sclaviei), casatoria este declarata indisolubila, iar stapanii nu au dreptul sa desparta familiile, parintii si copii - teoretic vorbind. Un roman care se casatorea cu un tigan devenea si el sclav. Un rob "iertat", in unele cazuri exceptionale, de stapanul sau, devenea "roman" sau om liber. Odata eliberat, fostul sclav avea drepturi ca orice alt om liber. Stefan Razvan, la origine sclav tigan, ajunge boier si apoi domn al Moldovei. Singurul drept al uni sclav era cel la viata. Cu alte cuvinte, stapanul era obligat sa ii dea de mancare si sa-l tina in viata. Totusi, Felix Colson, ziarist francez care a calatorit in Balcani in 1839, mentioneaza in jurnalele sale ca "desi se intampla frecvent, nici un boier nu a fost judecat pentru omorarea unui tigan aflat in posesia sa." In Transilvania (aflata in Regatul Ungariei), cu exceptia partilor ajunse temporar sub stapanirea voievozilor munteni sau moldoveni, statutul rromilor era prin comparatie deosebit de bun. Ei devin iobagi ai coroanei in anii 1400, si acest statut este in general mentinut si dupa ce Transilvania devine principat autonom sub stapanirea otomana. Practic, ce insemna iobagi ai coroanei? Dreptul de a umbla prin tara si a poposi pe pamanturile coroanei, autonomia interna a cetelor de rromi, toleranta coroanei fata de ne-apartenenta la religia crestina, absenta obligatiilor militare. Romii trebuiau sa plateasca o suma coroanei, mai mica insa decat populatia sedentara. In sec al XVI-lea s-a creat in Transilvania un voievodat al rromilor, o dregatorie in frunte cu un nobil voievod. Cu timpul, rromii care au renuntat la stilul nomad de viata si-au pierdut aceste drepturi. In Transilvania Imperiului Habsburgic se duce o politica de sedentarizare si asimilare a rromilor, care are un succes partial. Revenind la Moldova si Muntenia, tiganii ocupau treapta cea mai de jos a societatii, dar aveau un rol foarte important in economie. Un calator englez scria la inceputul sec al XIX-lea: "cu toate ca tiganii alcatuiesc o parte atat de insemnata a comunitatii, ei sunt priviti cu cel mai mare dispret de ceilalti locuitori, care, intr-adevar, se poarta cu ei putin mai bine decat cu animalele; si epitetul insultator de 'hot' ar putea fi tolerat mai usor decat acela de 'tigan'." Multi rromi erau fierari. Obiectele de fier folosite in evul mediu in cele doua principate erau in cea mai mare parte facute de rromi. Preturile relativ mari la care se vindeau sclavii demonstreaza valoarea lor economica. Ei erau cea mai ieftina si sigura sursa de munca, oricand la dispozitia stapanului si au fost o importanta sursa de imbogatire pentru boieri si tara. Importanta unui boier crestea cu numarul de sclavi pe care il detinea. Robii domnesti erau in evul mediul lasati sa isi pastreze stilul de viata nomad si sa practice meseria pe care o cunosteau, atata timp cat plateau statului o taxa. Totusi, rutele pe care sclavii aveau voie sa calatoreasca erau strict controlate de autoritati. Pentru a pastra controlul asupra lor, mai multe cete de rromi erau puse de catre stat sub controlul unui bulibasa, si el rom. Nu de putine ori, rromii fugeau si se ascundeau in munti pentru a trai liber. Acestia au fost descrisi de un observator european in secolul al XIX-lea ca "jumatate salbatici, jumatate dezbracati, mancand carne de caini in lipsa de altceva" si de altcineva ca "un neam de tigani care au reusit sa-si pastreze libertatea fugind in salbaticie si traind ca primitivii, din vanat si jefuind ocazional cate un trecator". Acesti oameni sunt insa adevaratii eroi ai unui popor inrobit, infruntand conditii extraordinar de grele pentru a-si pastra libertatea si avem toate motivele sa ne mandrim cu ei. Odata introdusa economia de piata in anii 1800, sclavii sunt exploatati si mai mult ca inainte; ei sunt vanduti si cumparati in numar mare ca orice marfa si folositi in agricultura si fabrici. Felul cum sunt tratati variaza mult si in general ei sunt cu desavarsire la voia celui care ii detine. Codul penal din Muntenia din 1818 contine articolul "Toti tiganii sunt nascuti robi" si "tiganii fara stapan sunt proprietatea statului". Cele mai tulburatoare descrieri dateaza din aceasta perioada: "Pe strazile din Iasi din tineretea mea am vazut fiinte umane cu lanturi la maini si la picioare, altii cu zgarzi de fier la gat. Batai crunte, alte pedepse ca infometarea si legarea deasupra focului [...] femei despartite de soti si fiice de parinti oameni [...] vanduti ca vitele" (Mihail Kogalniceanu) Colson descrie, dupa o vizita la casa unui boier, cum seara la masa "suferinta este atat de aparenta pe fata tiganilor incat iti pierzi tot apetitul"; apoi dimineata este trezit de tipetele sclavilor, pedepsiti cu "100 de lovituri de bici pentru o farfurie sparta." Desigur, exista si exemple de sclavi tratati omeneste de stapanii lor, desi acestea sunt mult mai rare. Un numar mic de boieri, simtind ca vremurile sunt in schimbare, chiar isi elibereaza sclavii.

Abolirea Sclaviei*
O noua generatie de intelectuali educati in vest incepe sa considere sclavia ca un vestigiu al trecutului si o practica barbara. In a patra decada a secolului al XIX-lea, miscarea abolitionista incepe sa atraga din ce in ce mai multi simpatizanti. Romania, o tara in rapida modernizare, care are ca model Franta, asculta din ce in ce mai mult vocile occidentalilor. Elvetianul Emile Kohly adreseaza urmatoarea intrebare intr-un memoriu tiparit la Iasi in 1841: "Veti indrazni vreodata sa va numarati printre neamurile civilizate, atat timp cat se va putea citi intr-unul din jurnalele voastre: de vandut o tiganca tanara?". Memoriul a facut atunci o puternica impresie. De la cateva voci izolate in deceniul patru, opiniile abolitioniste ajung sa fie imbratisate de o intreaga generatie de romani scoliti in deceniul cinci. Intre anii 1843-1855, sclavia a fost abolita; intai sclavii domnesti, apoi cei manastiresti si in cele din urma cei boieresti. S-a estimat ca peste un sfert de milion de sclavi au fost eliberati. Dupa eliberare, un numar mare de rromi au parasit tara, plecand inspre tarile vecine, iar de acolo in vestul europei si in cele din urma in America. De fapt, aceasta miscare a populatiei a fost numita a treia mare migratie a rromilor. Aceasta a avut loc in decursul a catorva generatii si a antrenat si rromii din Transilvania, Ungaria, Balcani si Polonia (totusi rromii din Romania au constituit marea majoritate a migrantilor). Prima mare migratie a fost plecarea din India in urma cu peste un mileniu iar a doua, migratia din Asia in Europa in secolul al XIV-lea.

Concluzie
Poate unii rromi in ziua de astazi se simt rusinati sa afle ca stramosii lor au fost sclavi. Din contra, daca cineva trebuie sa se simta rusinati atunci acestia sunt cei care i-au adus in aceasta stare. Romii au dovedit o enorma putere prin faptul ca au supravietuit acestor 500 de ani, si mai mult, ca au reusit sa-si pastreze limba, traditiile si identitatea ca popor. Nu de putine ori, rromii au riscat pedepse cumplite fugind de la stapani pentru a trai o viata libera si trebuie sa fim mandri de rezistenta care a avut loc. Ian Hancock a scris in 1999: "Impreuna cu Porrajmos (Holocaustul), perioada sclaviei este un foarte tragic eveniment din istoria europeana a poporului meu [rromii]. Impreuna, acestea trebuie sa formeze parte integrala a textelor scolare, pentru ca nu numai ca nu trebuie sa uitam noi istoria noastra, dar nici cei responsabili pentru aceste crime impotriva umanitatii nu trebuie sa uite; pentru ca daca astfel de lucruri sunt uitate, ele se pot intampla din nou." * Jumatate de mileniu de sclavie si abolirea sclaviei dupa lucrarea "Tiganii in istoria Romaniei", de Viorel Achim (intr-un cuvant inainte, domnul Serban Papacostea spune "este o carte de care istoriografia noastra avea de mult timp nevoie" si "este prima tratare cuprinzatoare, dedicata trecutului acestei populatii". Deci, cata atentie se acorda istoriei rromilor in Romania daca "prima tratare cuprinzatoare" a fost publicata abia in 1998?), si dupa lucrarea domnului Ian F. Hancock, The Pariah Syndrome: An account of Gypsy slavery and persecution". Domnul Hancock este rom de origine maghiara, profesor de studii romani la Universitatea din Texas, SUA. El a primit premiul Rafto pentru drepturile omului in Norvegia in 1997. ** Bazat pe un sondaj nestiintific, prin randurile prietenilor, dar incluzand si 20 de oameni alesi la nimereala, pe strada. Din Ianuarie 2005 am publicat acelasi sondaj pe o pagina web si voi publica in curand rezultatele desi vor fi la fel de nestiintifice.

Istoria Rromilor din Basarabia in anii 1812 - 1918

Procesul de emancipare al rromilor, important prin consecintele si evolutia sociala de dupa dezrobire, precum si procesul de integrare si asimilare in cadrul populatiei majoritare sunt cele mai importante aspecte care tin de durata istoriei rromilor din Basarabia de la anexarea la Imperiul tarist in 1812 si pana la Actul Marii Uniri din 1918. In acest cadru cronologic, istoria rromilor din Basarabia, studiata din perspectiva abordarii problemelor de istorie sociala, presupune analiza diacronica a conditiilor social-juridice in care se afla respectiva etnie in prima jumatate a secolului al XIX-lea. In 1812, in timpul guvernarii lui Scarlat Sturdza, in provincie s-a efectuat primul recensamant al rromilor statului, conform caruia in Basarabia locuiau 340 familii din acest grup. Acestia, la randul

lor erau impartiti in trei categorii: prima categorie platea fiscului 40 lei vechi bir pe cap de familie, categoria a doua - 20 lei vechi, iar categoria a treia, formata din batrani, vaduve si orfani, a fost scutita de orice impozit fiind incapabila de a plati ceva. Rromii proprietarilor privati nu platesc nici un impozit statului. [5, p.116]. Ulterior, observam o sporire a numarului rromilor. Astfel, conform recensamantului din anul 1817 in Basarabia locuiau 1090 familii de rromi din categoria rromilor statului si a proprietarilor particulari, dintre care 2952 barbati si 2498 femei [11, p.24]. Ca si in perioada anterioara rromii constituiau o categorie sociala aparte. In baza Asezamantului infiintarii provinciei Basarabia din 1818 , rromii formau cea de-a opta categorie sociala (ultima, cea de-a noua categorie sociala o constituiau evreii). Conform Asezamantului erau impartiti in doua categorii: 1. Rromii statului 2. Rromii proprietarilor particulari [6, p.16]. Tot prin acest Asezamant a fost emis dreptul particularilor de a avea in proprietate rromi-serbi. Pentru a beneficia de acest drept, proprietarii urmau sa prezinte diplome prin care au obtinut acesti rromi - cumparare sau daruire. Cu toate ca Statutul Basarabiei a fost schimbat in anul 1828, paragraful referitor la drepturile si prerogativele populatiei nu este modificat. Sunt facute doar unele schimbari in privinta taranilor ce vin din Rusia [12, p.90]. Timp de mai multi ani autoritatile au incercat prin diferite masuri sa desfiinteze "vagabondajul" si sa treaca rromii statului la un mod de viata sedentar. Astfel, la 1818, in timpul vizitei lui Alexandru I in Basarabia, s-a hotarat inceperea procesului de sedentarizare a rromilor pe domeniul statului, adica in zona Bugeacului - regiune a Basarabiei, care era o zona geografica de stepa cu un sol sarac in cernoziom si o clima uscata si secetoasa. Aceasta masura insa a fost intreprinsa mai tarziu, in 1829, cand s-a trecut la colonizarea fortata in judetele Bender si Akerman (Cetatea Alba), unde rromilor li s-au pus la dispozitie loturi de pamant, imprumuturi banesti si grau pentru semanat, totodata fiind scutiti de impozite pe o perioada de patru ani. Se urmarea transformarea acestei categorii sociale in tarani serbi ai statului. Aceasta incercare pana la urma a esuat, datorita impotrivirii rromilor, dar au fost, totusi, intemeiate, in judetul Akerman, in 1831, doua sate populate de rromi: Cair si Faraonovca. In ele au fost asezate 752 familii, carora li sau repartizat 9.202 desetine de pamant - cate 30 desetine de pamant la fiecare familie [7, p.127-128]. In consecinta, situatia acestor sate a ajuns a fi deplorabila si, in acelasi timp, acesti noi serbi ai statului au creat probleme autoritatilor, prin refuzul de a plati impozite si de a executa prestatii. Aceste masuri au fost doar primii pasi in vederea sedentarizarii rromilor. De rand cu aceasta, autoritatile guberniei intocmesc o alta hotarare, ce prevede recrutarea rromilor in randurile cazacimii [23, p.214]. Pana la urma nici aceasta tentativa n-a reusit, problema constand in asigurarea cu loturi de pamant a armatei cazacesti in intregime, subiect abordat de Ministerul Apararii si Ministerul bunurilor statului in 1838, care mai prevedea si inscrierea rromilor statului din regiune ce posedau pamant in randurile armatei dunarene de cazaci. De altfel, Ministerul bunurilor materiale ale statului tindea cu insistenta de a se debarasa de acest "popor nelinistit" ce crea multiple neplaceri si provoca taranimea la miscari de eliberare (rromii protestau activ impotriva sedentarizarii lor in Bugeac si impotriva "cinovnicilor" Biroului rromilor statului. La 29 mai 1839 rromii acestei categorii au fost inclusi in randurile cazacimii. Conform datelor statistice din 1855 erau populate de rromi si au fost alipite la celelalte colonii cazacesti nu numai satele Cair si Faraonovca, dar si alte localitati, precum satul Petrovca (acesta a fost alipit putin mai inainte, la 1836, in care locuiau rromi adusi din gubernia Kursk, unde acestia vagabondau) si localitatile Starokazacie, Akmanghit si Mihailovka [23, p.531]. Cei mai multi dintre rromii statului insa si-au continuat modul de viata traditional, pribegind cu satra prin Basarabia si guberniile vecine din Ukraina. In aceasta perioada, in celelalte principate romanesti incepea cea de-a doua mare migratie a rromilor (mijl. sec. XIX - inc. sec. XX) si trecerea acestora in tarile vecine, respectiv si in Basarabia. Prin regiune au trecut rromi din Moldova, care au plecat mai departe in Ukraina si Rusia. Un argument persuasiv in acest sens este sporirea numarului rromilor statului - de la 221 familii in 1813 la 1.135 familii la 1839,numar ce include atat rromii ce au fost eliberati de boieri, cat si rromii fugiti din Moldova de la vest de Prut si nu revendicati de nimeni;

la conscriptia din 1858, in Basarabia existau 5.615 rromi ai statului, 5.459 rromi ai boierilor, dintre care 2.978 erau rromii proprietarilor partuculari, iar 2.481 erau nomazi [23, p. 177]. Conform legislatiei in vigoare, in Basarabia, in secolul XIX, nu se admiteau casatoriile intre rromii statului si moldoveni. Daca si existau astfel de casatorii , ele se incheiau conform unei intelegeri speciale, iar preotii care oficializau cununia fara acordul autoritatilor le era impusa "epitemia" [24, p. 216]. Astfel, guvernul rus a pastrat legile din evul mediu, care lipseau complet rromii de cele mai elementare drepturi. Unica incercare de a atenua statutul de rob al rromilor, a fost Ukazul din 1827, in baza caruia mosierilor li se interzicea sa vanda separat membrii familiei. In pofida acestor realizari, in Basarabia tarista, timp de cateva decenii, rromii au perpetuat vechiul mod de viata. Cei mai multi erau nomazi. Organizati in cete, ei colindau prin tara practicand diverse mestesuguri: fieraria, caldararia si prelucrarea obiectelor de lemn. De fapt, ei erau impartiti in grupuri specializate in diferite munci gospodaresti: aurari, lingurari, laiesi, ursari etc. De exemplu, primele mentiuni despre rromii aurari le intalnim la Dimitrie Cantemir:"... Tiganii (aurari) il strang (nisipul), il spala si obtin atata aur ca pot zilnic sa plateasca sotiei domnitorului cate patru oci de aur ca dijma [13, p. 26]. Relevante sunt datele statistice conform carora rromii, in afara de mestesugul practicat, se mai ocupau si de prelucrarea pamantului (o parte din ei), supozitie negata de scriitorii de la curte. Acest lucru era in contradictie cu datele statistice prezentate guvernatorului Basarabiei si ale recensamantului efectuat ulterior. In baza rezultatelor conscriptiei de la 1829 rromi ai proprietarilor particulari erau 4.013, "ce se ocupau de cresterea painii" - 3.964 rromi si pribegi - 4.070 rromi [26, p. 226]. Boierul Rosseti L. avea in proprietate 100 familii (311oameni) - dintre care 76 se ocupau de cresterea painii [4, f. 15-31]. Un alt exemplu, este informatia lui Constantin Stamati si Enachi Stamati care relateaza la 12 martie 1840, ca rromii lor serbi sunt sedentari; cei de la curte raman in casa boierului, iar agricultorii pe langa mosie, unde demult au fost stabiliti, se ocupau cu prelucrarea pamantului [26, p. 226]. Interesul fata de rromi a boierilor basarabeni se explica si prin faptul ca acestia aveau un rol preponderent in industria mestesugurilor din regiune, fapt determinat de lipsa activitatilor mestesugaresti a taranimii din Basarabia la inceputul secolului al XIX-lea, creand, astfel, conditii favorabile pentru dezvoltarea si realizarea productiei nu numai in Basarabia, dar si pe pietile externe (obiectele confectionate de rromii lingurari si anume vesela din lemn era exportata) [26, p. 227 ]. Unii boieri foloseau munca rromilor atat in mestesugarit cat si in efectuarea unor munci agricole. De exemplu, boierul judetului Orhei, Razo C.M. avea in proprietate 84 familii (336 persoane), dintre care 19 familii indeplineau diferite munci la curte, 50 familii se ocupau de muncile agricole, mestesugari si muzicanti si anume: 30 familii - fierari si agricultori; 6 - padurari si agricultori; 5 - muzicanti si agricultori; 3 - pietrari si agricultori; 2 - croitori si agricultori; 2 - cojocari si agricultori; 1 - cizmar si agricultor [4, f.172-185]. Boierul aceluiasi judet, Cristea V. detinea 16 familii (67 oameni si 13 in pribegie) de rromi serbi, dintre care 5 familii se ocupau de prelucrarea pamantului; 4 - agricultori si mestesugari; 2 agricultori si muzicanti; 1 - mestesugar si muzicant [4, f. 395-400]. De aici rezida, ca tiganii s-au ocupat de prelucrarea pamantului si concomitent mai indeplineau si lucrul mestesugaresc, aspect ce convenea pe deplin boierilor basarabeni, care, in scopul sporirii numarului rromilor serbi, transformau rromii statului, in mod fortat, in rromi serbi. Un exemplu elocvent, sunt documentele de arhiva ce contin informatii despre boierii care au aplicat astfel de metode - pe mosia cneazului Cantacuzino in anul 1829; pe mosia cneazului Sturdza in 1839 si boierului Leonardo in 1845 [26, p. 228-232]. Un caz aparte, a fost conflictul dintre Biroul rromilor statului si boierul Lupu Rosseti in anul 1830, cand ultimul a luat cu forta un numar mare de rromi din judetul Orhei [26, p. 230]. O alta supozitie este invocata de istoricul Ion Nistor. In baza informatiei lasate de calatorul englez William Macmichael, care afirma ca rromii nu erau intrebuintati la cultura pamantului, ci, ca unii serbi in Rusia, obtineau confirmare de la stapanii lor sa rataceasca prin tara, in schimbul unei dari anuale sau oboroc, exercitand diferite mestesuguri mecanice. Taxa nu depasea suma de 18 lei pe an de

cap de familie si ei calatoreau in cete de la 50 pana la 60 de corturi, purtand cu ei toata averea lor, tabarand cu vitele lor care pasteau imprejur si ocupandu-se mai mult cu caldararitul [19, p. 204-205]. Putem afirma cu certitudine, ca boierii basarabeni erau cointeresati sa aiba in proprietate cati mai multi rromi, deoarece acestia constituiau o forta de munca ieftina si convenabila si pentru care, de fapt, o perioada de cateva decenii n-au prestat nici un fel de impozite statului. In 1851, cand autoritatile guberniale pun in discutie aceasta problema [26, p. 235], fetele bisericesti si dvorenimea locala s-au opus implementarii acestei rezolutii, fiindca aceasta era, in primul rand, in detrimentul lor. La 10 martie 1847 a fost emisa legea ce prevedea "Dreptul la proprietate a locuitorilor provinciei Basarabia", care facea urmatoarea referire la rromi: "rromii ce traiesc la curtea boierului, peste patru ani din momentul elaborarii acestei legi, urmeaza sa plateasca anual, fiecare persoana, cate 30 copeici de argint, iar pe parcursul acestor patru ani se vor stabili prestatiile asupra pamantului prin repartitie..." [26, p. 235]. In conformitate cu aceasta lege in 1851 s-a facut repartitia dupa judete: Judetul Rromii particularilor (familii) Alti rromi serbi(familii) Chisinau 568 1459 Orhei 520 371 Iasi 56 93 Soroca 45 Hotin 82 438 Cahul 33 Bender 6 Akkerman 3 Marimea impozitelor varia de la un judet la altul, astfel incat, in perioada anilor 1853-1855 in judetele Chisinau, Orhei, Iasi, Soroca si Hotin rromii plateau cate 21 copeici de persoana, iar in judetul Cahul, Bender si Akkerman - 15 copeici de persoana [26, p. 236 ]. Masurile intreprinse de boieri in scopul sedentarizarii rromilor urmareau nu numai consolidarea proprietatii private, ci si prevenirea impotrivirii rromilor, care constituia un stimulent in conflictele taranilor cu stapanii lor. In perioada posterioara acestui proces de sedentarizare, relatiile dintre rromi si boieri s-au agravat, conflictele fiind determinate de impozitele ce trebuiau platite nu numai statului, dar si boierului pe mosia caruia traiau. In aceasta ordine de idei, mentionam, ca rromii erau supusi unor chinuri teribile de catre proprietarii lor. Astfel, la 27 septembrie 1831, boierul Korcevskii i-a provocat leziuni corporale grave femeii rrome Maria Grigorasova si fiicei Sanica in varsta de 10 ani. In aceeasi zi, a fost omorata in bataie femeia rroma Maria Cebotari [3, f. 159 (a, b) - 160 (a, b)]. Un alt caz este de la curtea boierului Palladi. In urma unui incendiu au ars de vii doua femei de etnie rroma - verisoarele lui Iacob Lacatus, care din porunca sotiei lui Palladi au fost legate cu sfoara de stalp. Procesul a durat aproximativ 2 ani, dar in aceasta perioada de timp au reusit sa decedeze martorii principali ai crimei, inclusiv si preotul. In rezultat, proprietatea a fost data inapoi, iar familia Palladi - supusa unei penitente [2, f. 121-124]. Remarcam, ca astfel de cazuri au mai fost pe mosiile acestor boieri si nu numai. Au fost deschise dosare in care au fost inregistrate toate cazurile de violenta si omor din partea boierilor fata de rromi. Astfel de incidente erau des intalnite pe mosiile boierilor si erau musamalizate, firesc, in favoarea proprietarului. Aceasta conditie a determinat atat rromii tineri, cat si rromii batrani si copiii sa fuga de pe mosiile boierilor. Cu toate ca, statutul de rob perpetuat de mai multe veacuri i-a determinat pe rromi sa aiba o atitudine pasiva fata de autoritati si boieri, in prima jumatate a secolului al XIX-lea s-au inregistrat cazuri de nesupunere, iar uneori si manifestari deschise impotriva proprietarilor in forma de reclamatii

pentru comportamentul nemilos fata de ei - incendierea mosiilor, fuga de la boieri, iar uneori si omorarea proprietarilor [26, p. 221-222]. Unii istorici afirma, ca multi rromi se sinucideau din cauza ca nu puteau suporta atitudinea feroce fata de ei [26, p. 224]. Astfel, rromii serbi au cerut frecvent guvernului sa fie eliberati de serbie. In aceste conditii, cand relatiile proprietar-serb se acutizasera, s-au facut unele cedari care erau incluse in reformele din anul 1847 si vizau modificarea statutului juridic al diferitor categorii de populatie din gubernie. Unul din punctele Conditiei despre drepturile populatiei guberniei Basarabia se referea si la rromi. Proprietarii ce nu detineau actele care ar confirma dreptul de proprietate asupra rromilor, erau incorporati in armata cazaceasca. Dreptul de a cumpara rromi serbi il aveau numai boierii ce aveau mosii, iar mazilii si negustorii au fost lipsiti de acest drept. Aceste masuri insa n-au schimbat situatia rromilor. Mai mult, noua lege prromulgata a inrautatit situatia lor economica, fiindca au fost impusi sa presteze un impozit si aveau mai multe obligatii fata de stat [24, p. 216]. Rromii din Basarabia din momentul anexarii la Imperiul Rus (1812) si pana la reforma agrara infaptuita in Rusia in 1861, au avut acelasi statut de rob care implica conditii, uneori, mai intolerabile decat cele din perioada medievala. In 1861 cand se pregatea reforma agrara, a fost formata o Comisie speciala care urma sa formuleze proiectul Regulamentului cu privire la imbunatatirea modului de trai al rromilor serbi. Concomitent, conducerea locala urmarea ca nici unul dintre rromii de pe mosiile boierilor sa nu lipseasca. In baza reformei din 19 februarie 1861, rromii serbi au fost eliberati de serbie. In 1861-1863 din 5,5 mii de rromi serbi au fost eliberati, dar nu improprietariti, 1701 persoane, iar 1984 rromi au obtinut statutul de tarani, restul, fiind eliberati, au ramas in continuare pe mosiile boierilor[24, p. 215]. Reforma din 1861 nu a schimbat substantial situatia rromilor boieresti, din simplu motiv, ca o mare parte dintre ei nu s-au ocupat niciodata cu agricultura si evident ca odata ce au fost eliberati au completat randurile rromilor nomazi, ale mestesugarilor si lautarilor. Referitor la rromii nomazi reforma prevedea sa fie scutiti timp de patru ani de orice impozite si obligatii fata de stat din momentul ce vor fi sedentarizati [25, p.446]. Cea mai mare parte a rromilor-mestesugari erau fierari si practicau un mod de viata nomad. Ei confectionau inventarul agricol, obiecte de uz casnic, podoabe pentru femei - cercei, inele, bratari etc. De obicei, se stabileau la marginea satului, isi instalau cuptoarele speciale si utilajul strict necesar pentru fierarit. Un lucru specific lor era, ca lucrau impreuna cu sotiile. Un alt mestesug practicat de multi rromi din Basarabia era confectionarea pieptenilor din coarne de bou. Acestea din urma erau taiate in cateva parti, apoi indreptate cu un ciocan mic, iar cu o pila speciala se taiau dintii. Acest mestesug il practicau rromii din volostea Nisporeni, judetul Chisinau. O ocupatie raspandita a fost confectionarea periilor din par de cal si de porc, de asemenea, din iarba si papuris, iar rromii din satele Carlani, Lozova, Micleuseni si altele, confectionau linguri, farfurii si alte obiecte de uz casnic [24, p. 218]. O alta categorie de rromi erau lautari. Taranii din sate, conform traditiei, solicitau, de obicei, la dansuri duminica, la nunti, botezuri sa cante rromi-lautarii [23, p.469]. Unii rromi erau veterinari si faceau medicamente destul de eficace pentru unele boli. Un veterinar rus, militar, scrie despre acesti rromi: "in Basarabia am vazut un rrom, care vindeca astma cailor cu ajutorul paielor taiate marunt si presarate cu putina faina. In tot timpul (sase, sapte zile) caii se adapa foarte rar si cate putin. Fireste ca astma nu dispare cu desavarsire, dar se usureaza, precum am putut observa." [10, p. 204] Din cele relatate, putem conchide, ca in secolul al XIX-lea in Basarabia rromii erau cei mai iscusiti mestesugari, munca carora erau cel mai frecvent solicitata. Asadar, odata cu legea care desfiinta serbia si acorda libertate personala taranilor din intregul Imperiu Rus, a fost desfiintata si robia rromilor boieresti din Basarabia. In fapt, pentru multi dintre ei, acest lucru s-a petrecut chiar mai inainte. Proprietarii, care aflasera despre proiectul de dezrobire, si-au eliberat de buna voie robii, gonindu-i de pe mosiile lor, pentru a scapa de obligatia de a le da pamant.

O parte din fostii robi boieresti, prin implicarea directa a autoritatilor guberniei, au fost improprietariti, mai ales pe pamanturile din jurul manastirilor. Ei au devenit astfel tarani. Altii au ramas in continuare servitori casnici sau la fostii lor stapani. In ceea ce priveste improprietarirea rromilor in timpul reformei, apar unele disensiuni din considerentul ca rromii fiind eliberati de serbie, n-au fost improprietariti cu pamant, dar continuau sa lucreze la curtea boierului si locuiau nu in locuintele date anterior de boier ci in niste bordeie construite de ei. De altfel, Drepturile oamenilor eliberati de serbie prevedea ca rromii serbi sa aiba obligatii fata de proprietar timp de doi ani din momentul aprobarii acestor Drepturi [13, p. 15]. In consecinta, rromii serbi din Basarabia dupa elaborarea Drepturilor au ramas fara pamant si timp de doi ani au continuat sa existe in conditia sociala de pana la reforma, ca mai apoi, majoritatea rromilor eliberati de serbie sa se inscrie printre orasanimea provinciei si sa continue modul de viata traditional. Totodata, avem si alte informatii, precum ca rromii fiind informati despre aceasta lege au refuzat sa respecte prevederile acestui act, astfel aducand mari prejudicii boierilor [20, p. 25]. Prin incercari insistente autoritatile guberniei au reusit sa impuna un mod de viata sedentar la o parte a populatiei de etnie rroma, prevenind astfel, pribegiile cu satra prin regiune. In definitiv, sedentarizarea rromilor a oferit multiple facilitati boierilor si reprezentantiilor bisericii. Prin asimilarea celor sedentarizati si prin procesul de migrare spre Ukraina si Rusia a rromilor basarabeni sau a celor veniti din Moldova de la vest de Prut, care mai practicau modul de viata nomad, numarul rromilor din Basarabia a scazut continuu, astfel incat, ponderea rromilor in ansamblul populatiei a ajuns sa fie nesemnificativa. Daca in 1817 populatia de rromi pe teritoriul Basarabiei constituia 3,5 mii (0,6 % din numarul total al populatiei), in 1835 cei 13.000 de rromi reprezentau 1,8% din populatia provinciei, in 1859, 11.000 de rromi insemnau 1,0% de populatie. Conform statisticii oficiale din 1897, in Basarabia erau 8.636 rromi, care reprezentau 0,5% din populatia de 1.935.412 locuitori a provinciei [21, p.157]. In Imperiul rus, unde in 1897 erau inregistrati in total 45.000 rromi, Basarabia era provincia cu cea mai mare concentrare de rromi. In cadrul romaniei Mari, in componenta careia a intrat in 1918, Basarabia era provincia cu cei mai putini rromi [1, p.120]. Legatura dintre scaderea numarului rromilor in Basarabia si migrarea lor spre teritoriile vecine este putin probabila. Putem afirma cu certitudine, ca rromii catre aceasta perioada, deja au fost asimilati lingvistic si mai putin cultural de populatia autohtona, iar statistica din 1897 arata, ca rromii se aflau in plin proces de integrare. Este adevarat, ca pozitia sociala a celor mai multi rromi era una marginala insa este evident faptul, ca mai mult decat oricand in trecut, la sfarsitul secolului al XIX-lea s-a produs o apropiere a rromilor de conditia sociala si ocupationala a populatiei majoritare. Rromii siau pierdut din specificul lor social - economic si cultural. In acest context mentionam, ca la sfarsitul secolului al XIX-lea, in Basarabia, cei mai multi rromi locuiau in satele din judetele Chisinau, Balti si Izmail, iar cea mai mare concentrare a acestei populatii s-a inregistrat in localitatile Micleuseni, Vulcanesti, Ciuciuleni, Parcani, Volcinet, Recea, Ursari, Gozun, Leordoaia si alte sate din judetul Chisinau [24, p. 219]. In satul Gozun din volostea Vorniceni, spre exemplu, locuiau 615 rromi. In plasa Lipcani, in 1897, a fost organizat un catun de rromi, iar in judetul Chisinau - asezari intregi, colonii ale rromilor [14, p. 321 ]. Aceasta este una din explicatiile - de ce in judetul Chisinau locuiau un numar mai mare de rromi in comparatie cu celelalte judete. Asadar, incontestabila este informatia potrivit careia la sfarsitul secolului al XIX-lea s-a inregistrat o micsorare numerica a populatiei de rromi din Basarabia: statistica ne prezinta pentru anul 1868 aproximativ 19 mii rromi ce locuiau in Basarabia, iar datele recensamantului din 1897 - 8,6 mii rromi [14, p. 86; 24, p. 219]. Totodata, conform datelor statistice a lui Butovici din 1906 numarul de rromi din sectorul rural constituiau 11.567, iar in baza altor surse [10, p. 319], in Basarabia la sfarsitul secolului al XIX-lea inceputul secolului XX erau 20 mii de rromi - atat pentru sectorul rural, cat si cel urban. Putem presupune, ca decalajul acestor cifre este generat si de lipsa unui sistem pentru realizarea recensamantului. Nu este exclus faptul, ca o mare parte de rromi intentionat n-au declarat apartenenta etnica, pentru a depasi situatia marginala care deja la un moment dat era insuportabila pentru multi

dintre ei. In acest scop invatau limba populatiei majoritare, se deziceau de unele ocupatii practicate anterior si chiar se izolau definitiv de comunitatea din componenta careia faceau parte. In concluzie, putem afirma, ca rromii in perioada aflarii Basarabiei in cadrul Imperiului rus au pastrat acelasi statut social si doar prin reforma din 19 februarie 1861, care prevedea si dezrobirea rromilor, acestui grup etnic i s-a acordat un alt statut - cel de om liber. Conditia sociala de rob perpetuata de ei timp de mai multe veacuri a facut ca acest grup etnic, odata eliberat, sa nu poata exploata aceasta situatie. Probabil aceasta este explicatia faptului de ce o mare parte dintre rromi au ramas pe mosiile boierilor, in timp ce cealalta parte a preluat modul de viata practicat anterior - nomad.

Discriminarea si Persecutia Rromilor

O Perspectiva Istorica

Rromii au venit in Europa ca o natiune unita prin limba, cultura si origine, dar in grupuri mici si raspandite pe o arie mare. Prin urmare, rromilor le-au lipsit mijloacele prin care alte populatii isi apara interesele. Ei nu au avut putere politica sau militara, o religie a lor sau un teritoriu cu care sa se identifice. Asocierea cu amenintarea islamica, pielea lor inchisa la culoare si stilul de viata nomadic au creat inca de la inceput o imagine negativa despre rromi in mintea europenilor. Rromii practicau ghicitul ca ocupatie si foloseau blesteme pentru a se razbuna (pentru ca nu puteau folosi alte metode mai "conventionale"), astfel incat ei sunt asociati cu magia neagra, lucru deosebit de grav in societatile europene aproape paranoice cu privire la religie din evul mediu. Toti rromii unii mai mult, altii mai putin au pastrat traditia "puritatii" si "impuritatii" din India, care impune pastrarea distantei fata de gadje (non-rromi) lucru care in mod sigur a contribuit la formarea unei imagini incorecte despre rromi si a impiedicat comunicarea dintre rromi si restul populatiei. Gadje au fost vazuti ca "impuri" datorita modului lor de viata si ignorantei lor cu privire la codul celor "pure" si "impure". Datorita stilului lor de viata si discriminarii, rromii nu au avut pentru mult timp acces la sistemul judiciar si nu au putut sa-si apere drepturile sau chiar sa-si exprime punctul de vedere. Minoritatile germana, maghiara si evreiasca au avut si au un stat care sa-i sustina si sa le apere interesele, spre deosebire de rromi, care nu au avut pe nimeni. Istoria a aratat de nenumarate ori ca natiunile opresoare simt nevoia sa ii invinuiasca pe cei opresati pentru situatia creata. Nazistii aveau explicatiile lor pseudo-stiintifice cu privire la inferioritatea unor rase. In Africa de Sud in timpul apartidului (care a disparut acum mai putin de 15 ani), albii motivau opresiunea negrilor pe motive religioase, considerandu-i o rasa mentionata in biblie

ca pacatoasa si deci condamnata de insusi Dumnezeu la servitudine. Multi in Romania considera ca discriminarea rromilor este vina lor: ca fura, ca nu se spala, ca nu se duc la scoala, ca tara e a romanilor cine i-a pus sa vina aici etc. Aceste prejudecati sunt pur si simplu false. A da vina pe victima este un proces cunoscut si studiat de psihologi, dar rareori recunoscut ca atare la o scara asa de mare ca intreaga populatie a unei tari.

4 Prejudecati Clasice

Ca orice minoritate, rromii sunt usor de categorizat. Cateva exemple de unguri care au refuzat sa vorbeasca romaneste in Transilvania au dus la povesti de genul ca toti locuitorii anumitor localitati refuza sa vorbeasca romaneste; cateva exemple din mass-media de rromi care fura au dus la generalizarea ca toti rromii fura. Cand non-rromi fura miliarde din buget si saracesc intreaga tara, vina cade pe ei personal. Cand un rrom fura o gaina pentru a-si hrani familia, vina cade pe el dar in acelasi timp si pe toti rromii. Datorita codului celor "pure" si "impure", rromii pastreaza norme stricte ale igienei, in masura posibilitatilor materiale. Prejudecatile de genul "rromii nu se spala" se datoreaza deci culorii pielii sau situatiei materiale. Sistemul scolar refuza (desi lucrurile sunt in schimbare) sa recunoasca rromii ca o minoritate culturala cu interese si nevoi diferite de cele ale restului populatiei. Aceasta, asociata cu motive economice a dus la situatia educationala cu care se confrunta rromii astazi. Un alt factor este discriminarea la locul de munca. Un rrom, chiar educat, are putine sanse de a primi posturi de conducere. Educatia pur si simplu nu este vazuta ca o modalitate de a reusi in viata pentru rromi. Desi rromii sunt cetateni romani si teoretic egali cu toti ceilalti, au fost prezenti in Romania de peste 600 de ani si majoritatea au ca limba materna romana, ei sunt inca vazuti ca straini pentru simplul fapt ca arata diferit. Un alt lucru ignorat este ca multi rromi si-ar fi continuat migratia spre centrul Europei daca nu ar fi fost tinuti in sclavie in Tarile Romane (ca dovada faptul ca multi au plecat dupa abolirea sclaviei). Rromii sunt vazuti ca invadatori, cand situatia este exact invers: ei eu fost obligati sa ramana pe teritoriul tarii noastre.

Concluzie
Ne aflam intr-un cerc vicios de discriminare, lipsa de respect, lipsa de interes, lipsa de intelegere din partea romanilor care duc la saracie, care duce la cresterea criminalitatii si la lipsa de educatie scolara in randul rromilor, care duc la mai multa discriminare, lipsa de respect...

Aceste prejudecati persista si pentru ca este nevoie de un tap ispasitor, in special in conditiile economice dificile in care se afla tara noastra. Spre exemplu: Romania nu are o reputatie prea buna in Vest. Motivele sunt complexe si in general greu de izolat. Totodata, ele sunt greu de acceptat. Rromii insa sunt usor de invinuit pentru aceasta, pornind de la cazuri izolate de genul "rromii au mancat lebedele din Viena". Odata ce rromilor li s-a atribuit acest calificativ, mentalitatea este greu de schimbat. Cine e interesat de rromii care nu fura? Cine este interesat de rromii care fac cinste tarii noastre peste hotare? Nimeni. Mass-media exploateaza interesul populatiei cu titluri ca un tigan a "furat" si prin aceasta contribuie la continuarea acestui cerc vicios, deoarece majoritatea populatiei primeste informatii despre rromi din mass-media si nu de la rromi. Rromii pe care ii vad oamenii nu sunt, in general, reprezentativi: un cersetor rrom sau un copil al strazii este mai usor de vazut decat un copil rrom care se duce la scoala. Multi rromi care au un statut social si economic mai ridicat nu spun la toata lumea ca sunt rromi pentru ca prin aceasta nu au nimic de castigat si multe de pierdut. Istoria rromilor este un incredibil sir de persecutii si discriminare. Cauzele care au dus la situatia economica si educationala a rromilor din ziua de astazi, precum si cele care au dus la discriminarea cu care ei se confrunta sunt mult mai multe si mai complexe decat cele prezentate aici. Ele trebuie recunoscute si intelese, atat de rromi cat si de restul romanilor, pentru ca cercul vicios in care ne aflam sa fie intrerupt.

Pe Urmele Muzicii Tiganesti Autentice

Rromii sunt, probabil, cel mai bine cunoscuti datorita muzicii lor. Exista numeroase izvoare istorice care mentioneaza muzicieni rromi cantand pentru regi si imparati. De asemenea, in tot estul europei, rromi au fost intotdeauna preferati pentru evenimente ca nunti sau sarbatori. In multe instante, statutul de muzicieni de valoare le-a permis rromilor sa aiba privilegii greu de obtinut altfel. Spre exemplu, desi rromii erau inca vanduti ca sclavi in secolul al XIX-lea in Moldova si Tara Romaneasca, muzicienii rromi de prestigiu din Transilvania imperiului Austro-Ungar aveau un rol important in comunitatile satesti si se bucurau de unele privilegii de care taranii romani nu se bucurau.

In Europa
A identifica o muzica tiganeasca autentica in Europa este insa dificil sau chiar imposibil. Deoarece rromii au trait si au cantat in tari atat de diferite, muzica tiganeasca variaza foarte mult in functie de tara. In vestul europei, imaginea care este cel mai des asociata cu muzica tiganeasca este un

rrom cantand la vioara intr-o cafenea din Budapesta. Desi epoca acestor cafenele a trecut de mult, in buletinele de informatii turistice pe care le-am vazut in Budapesta practic toate restaurantele spuneau in reclama "muzica tiganeasca in fiecare seara". Am fost la cateva astfel de restaurante si am aflat ca de fapt muzica era in mare parte maghiara, ca rromii canta pentru ei ceva cu totul diferit. Am auzit ca formatia Kali Jag (focul negru) este prima formatie din Ungaria care a scos CD-uri cu muzica tiganeasca adevarata, si ca fac acest lucru de peste 10 ani. Ascultand aceasta formatie mai tarziu, am observat ca este intr-adevar total diferita de ce auzisem in Budapesta. Poate datorita faptului ca se bazeaza foarte mult pe percutie si voce, o voce aspra dar melodica in acelasi timp si ca majoritatea cantecelor sunt in rromani, pare cu adevarat genul de muzica care m-as fi asteptat sa o cante rromii in jurul focului noaptea.

In Romania

In Romania, putem auzi muzicieni rromi cantand peste tot, la festivaluri si sarbatori in aer liber, la festivaluri folclorice, in salile de concerte, pe terase si in restaurante. Unii lautari au cunostinte destul de variate ca sa faca parte si din orchestrele simfonice. Lautarii trebuie sa stie sa cante o mare varietate de cantece, deoarece ei canta in regiuni diferite, in locuri diferite si pentru audiente diferite. Chiar si in acelasi loc, sa zicem la o nunta, sunt femei, barbati, tineri, batrani, tarani, intelectuali, muncitori, toti la un loc, fiecare avand preferinte diferite. De aceea, lautarii au de obicei un repertoriu foarte larg, si se mAndrsc cu aceasta. Muzica lor este creativa, bogata, intensa, plina de sentimente dar extraordinar de variata si greu de cuprins in definitii. Totusi, este aceasta muzica tiganeasca? De cele mai multe ori nu. Daca un ansamblu scoate un album, deseori auzim influente bulgaresti, sarbesti, turcesti sau grecesti, poate si datorita faptului ca o astfel de combinatie are mai mult succes la public. Taraful Haiducilor, spre exemplu, canta muzica tiganeasca, dar combinata cu elemente ale muzicii turcesti, romanesti si diferite alte influente. Daca ascultam muzica celor mai bine cunoscuti artisti rromi in romania, Adrian Minune si Nicolae Guta, foarte rar vom gasi ceva care poate fi numit tiganesc. A gasi muzica tiganeasca autentica in Romania este deci dificil. E greu de spus unde se termina muzica romaneasca si unde incepe muzica tiganeasca. Cea tiganeasca se bazeaza in mare parte pe muzica romaneasca traditionala, iar muzica romaneasca a fost in mare parte pastrata, cantata si adusa la perfectiune de rromi. Importanta rromilor in dezvoltarea muzicii populare romanesti este foarte mare. Baza muzicii traditionale romanesti este plansul viorii tiganului. Virtuozitatea tambalului si vocea cantaretului rrom impresioneaza orice roman. Mai toate marile orchestre au cel putin cativa muzicieni rromi, iar la sate rromii sunt cei mai solicitati sa cante la diferite evenimente. Dar rromii din Romania nu canta doar muzica populara romaneasca. In mod evident, pentru a castiga bani, rromii trebuiau sa cante pentru gadje muzica pe placul acestora si cu care erau obisnuiti, iar gadje nu sunt numai romani. Cand ansamblul maghiar Muzsikas a vrut sa studieze muzica maghiara veche in anii 60, ei au venit in Transilvania, unde rromii cantau acest gen de muzica in acelasi mod de un secol. Mai tarziu, tot ei au lansat un album intitulat "Muzica pierduta a evreilor din Transilvania"; inca o data, rromii au fost cei iau ajutat sa reconstituiasca acest gen de muzica aproape disparut.

Influentele turcesti sunt importante in muzica tiganeasca din Balcani si din Romania. Spre exemplu, cuvantul "taraf" pare sa provina din turceste. Fanfara, cantand din instrumente de alama, a aparut in Balcani datorita traditiei muzicale a ienicerilor in timpul ocupatiei otomane. De fapt, sunt izvoare istorice care mentioneaza rromi lucrand ca muzicieni in armatele otomane (muzica canta in timpul bataliei pentru a impulsiona soldatii si pentru a acoperi zgomotul luptei). Fanfara a devenit foarte populara in balcani dupa primul razboi mondial, in parte si datorita numarului mare de instrumente ramase de la armate. Fanfara Ciocarlia, din moldova, este cea mai bine cunoscuta fanfara in Romania si poate in Europa. Fanfara Ciocarlia, formata din peste zece membri tineri si batrani, cantand la diferite instrumente, sintetizeaza viteza si atitudinea caracteristica fanfarei. Fanfara Ciocarlia canta, in stilul lor unic, melodii tiganesti, romanesti, bulgaresti, sarbesti, macedonene, turcesti si altele (brau, doina, geamparale, hora, rusasca, sarba, rumba etc).

Muzica Tiganeasca Autentica

In muzica pe care rromii o canta pentru ei, lucrurile sunt diferite. Rromii nomazi au preluat un gen de muzica de la oamenii din jurul lor intr-o tara sau regiune, apoi, in tara urmatoare un alt gen de muzica. Astfel, mai multe genuri, din diferite regiuni, au fost asimilate si combinate, transformate sa fie pe placul rromilor, dand nastere unui nou stil de muzica, care poate fi pe drept numita tiganeasca. Muzica pe care o canta rromii pentru rromi, in rromani poate fi considerata, in general, cu adevarat tiganeasca. Dansul si muzica tiganeasca autentica sintetizeaza un stil de viata si reprezinta rromii, istoria si cultura rromani. Aceasta este cu adevarat o forma de arta, care exprima independenta si libertatea de expresie spirituala, pentru mult timp singura modalitate de expresie pentru un popor asuprit. Poate cel mai bun exemplu de muzica tiganeasca autentica o reprezinta Napoleon si Ursarii din Clejani. Aceasta corespunde definitiei de mai devreme de muzica facuta de rromi, pentru rromi, in rromani. Napoleon dezvaluie extraordinarele posibilitati ale cantecului fara instrumente; el face muzica dintr-un butoi si doua pietre sau alte "instrumente" improvizate. De sute de ani, in jurnalele calatorilor din Europa sunt mentionati rromi cantand pentru ei o muzica bazata in principal pe voce, cu instrumente ca oale si cani, batand din palme sau lovind diferite parti ale corpului.

Rromii - Promotori ai Culturii Romanesti

Nu in ultimul rand, trebuie sa remarcam ca muzicienii rromi au o contributie importanta la promovarea muzicii populare romanesti in strainatate, nu doar a muzicii noastre tiganesti, si prin aceasta contribuie la promovarea culturii romanesti si a Romaniei in general. Dupa 1989, multi artisti si oameni de cultura din vest au venit in Romania si au descoperit cu uimire maiestria cantaretilor rromi. Unii chiar i-au ajutat sa inregistreze albume sau sa concerteze in intreaga lume, unde au fost de cele mai multe ori primiti cu mare entuziasm. Tom Prixton este unul dintre cei care au descoperit Romania datorita muzicii tiganesti. Muzician de succes si cunoscator al mai multor stiluri muzicale, el a venit in Romania sa studieze acest gen de muzica, a infiintat o formatie de muzicieni rromi, si acum canta muzica traditionala romaneasca si tiganeasca la festivalurile din Boston, SUA. L-am contactat pe domnul Prixton si l-am intrebat daca muzicienii nostri rromi sunt apreciati in America. Iata ce mi-a raspuns: "Unele festivaluri si audiente din Europa de Vest si America apreciaza muzica traditionala tiganeasca pura, dar multi altii nu fac diferenta dintre formele mai pure, cum ar fi muzica lui Angel si lautarii sai din Clejani (care au calatorit mult in vest ca 'Taraful Haiducilor'), si alte formatii mult influentate de muzica pop, ca omniprezentii si mult iubitii Gypsy Kings. Cat de bine cunoscuta este o formatie depinde in egala masura de maiestria artistilor si de cat de bun promotor este impresarul lor, cel care aduce formatia in atentia lumii muzicale din vest. Am calatorit mult in sudul Romaniei si am auzit lautari care canta o forma si mai pura de muzica lautareasca decat Angel si colegii sai din Clejani, care au totusi influente de Rrom-pop, Rock si muzica halay din Turcia. Muzica tiganeasca autentica este mai greu de ascultat, pentru publicul din vest, decat muzica mai dulce si mai domola a celor de la Gypsy Kings." Domul Prixton considera ca "pastrarea si promovarea muzicii traditionale are o importanta deosebita in ziua de astazi, cand industria muzicala produce pe banda si promoveaza acelasi tip de non-artisti ca Britney Spears si alte non-talente".

Domnul Prixton a mai spus ca "a canta in stil tiganesc inseamna a canta cu pricepere, cu o innascuta intelegere a legilor armoniei si variatiunii muzicale si a fascina spectatorii cu o energie care ii transporta intr-o alta lume. Daca priceperea mea imi permite ocazional sa ating aceasta conditie, sunt onorat si recunoscator."

Crescatori de Animale

Rromii nu au fost priceputi doar la cantat. Alte meserii traditionale ale rromilor? Rromii au fost cunoscuti ca crescatori si vanzatori de cai din vremuri stravechi. Caii au fost intotdeauna un important factor economic in viata rromilor, esentiali pentru stilul de viata nomadic, fiind ingrijiti si tratati ca atare. De altfel, rromii erau apreciati si de gadje pentru priceperea lor de a trata bolile cailor. Pe vremuri in satele romanesti, cand se imbolnavea o vaca oamenii se duceau cu ea la veterinar, dar cand se imbolnavea un cal ei se duceau la un rrom priceput. Deseori, rromii cumparau un cal bolnav la un pret foarte mic, aveau grija de el, si cand acesta era din nou intr-o conditie buna, il vindeau la un pret mult mai mare. Targurile de cai reprezentau un eveniment major in viata lor, atat din punct de vedere economic dar si social (reprezentand o ocazie unica pentru toti rromii nomazi sa se stranga la un loc). Experti negustori, rromii stiau sa accentueze avantajele cailor pe care ii vindeau si sa gaseasca defecte la cei pe care ii cumparau, pentru a obtine un pret mai bun. Alaturi de cai, rromii sunt asociati si cu ursii; neamul priceput in dresajul ursilor capatand numele de ursari. O ocupatie aproape disparuta, dar inca existenta in colturi uitate ale Europei de Est, dresajul ursilor pentru a dansa era o ocupatie prin care rromii faceau bani buni de la curiosii locuitori ai oraselor medievale. Rromii nomazi din Irlanda si alte parti ale Europei au inlocuit de mult timp caruta si caii cu masina si rulota. Din anii '60 incoace, foarte putini rromi din Vest au avut cai. Astazi insa, din ce in ce mai multi rromi sunt detinatori de cai, desi acestia sunt doar pentru agrement. In Romania caii reprezinta inca o modalitate de face un ban. Am fost la targ pentru a vedea de ce. Motivul este economic. Un cal din cei mai buni cu caruta noua fac aproape 16 milioane. O masina cu remorca, in nici un caz nu se gaseste asa ieftin. Plus, calul este folosit la multe munci agricole, spre exemplu la prasit. Nu in ultimul rand, intretinerea animalului este mult mai ieftina decat benzina. Un rrom batran, vanzator ambulant, mi-a spus ca de cand se stie el, caii au fost ca membri ai familiei si ca i-ar fi imposibil sa castige un ban fara acestia. El mi-a mai spus ca "un rrom fara cal nu e rrom adevarat".

Ghicitul

Ghicitul este si a fost intotdeauna asociat cu rromii. Exista mai multe motive pentru care aceasta activitate i-a atras pe rromi. In primul rand, pentru gadje, rromii au avut o aura misterioasa inca de la venirea lor in Europa si aceasta perceptie a fost mentinuta de faptul ca rromii aratau diferit si nu le placea sa se amestece cu ceilalti. Odata ce au fost asociati cu o lume misterioasa a magiei, ghicitul li se potrivea perfect. Totodata, ghicitul era o modalitate buna de a afla cum functiona o societate in care rromii erau nou-veniti. Nu in ultimul rand, ghicitul era o modalitate simpla de a castiga bani. De-a lungul timpului, rromii au folosit multe metode de ghicit, de la boluri de cristal, carti de tarot (s-a spus chiar ca acestea au fost inventate de rromi) pana la numerologie (interpretarea numerelor) si cititul in palma. Ghicitoarele pretind ca puterilor lor vin din lumea supranaturalului. Totusi, o explicatie mai rezonabila este ca adevarata pricepere a ghicitoarelor este remarcabila lor abilitate de a judeca caracterul omului si a vedea ce-si doreste acesta. Adevarul e ca oamenii tin minte ce se indeplineste si uita ce nu se indeplineste. Pentru a multumi clientii, ghicitoarele prezic deseori un viitor favorabil. Dar pentru a trezi interesul, ele ii previn de multele pericole care le stau in cale, care pot fi prevenite, desigur, tot de ele. Ca o regula, ghicitoarele nu folosesc ghicitul cu alti rromi. In comunitatea lor, rromii au alte modalitati de a prezice viitorul si de a vindeca. Rromii poarta deseori amulete si talismane norocoase, pentru a preveni necazurile, spiritele rele si boala. Rromii folosesc si ierburi in vindecarea bolilor, multe dintre aceste avand proprietati farmaceutice recunoscute si de medicina conventionala.

Portul Traditional al Minoritatii Rroma in Pericol

Pastrarea identitatii si traditiilor minoritatii rroma este strans legata cu pastrarea portului traditional. Din pacate, in ziua de astazi portul traditional nu este acceptat de societatea romaneasca in

general. A purta haine care te disting ca rrom inseamna a te transforma intru-un magnet pentru priviri rau voitoare si discriminare. Pentru barbati de obicei nu exista o imbracaminte traditionala. Unii barbati poarta palarii sau mustati mari. La ocazii deosebite, barbatii rromi poarta un costum bun, deseori viu colorat. Prin urmare, barbatii rromi nu sunt in mare pericol de a fi discriminati datorita portului lor. Pentru femei, lucrurile sunt total diferite. Rromanca tipica poarta fusta lunga, din mai multe straturi si bogat colorata, cercei mari, parul lung, impletit si uneori o floare in par. Traditia rroma este ca picioarele unei femei nu trebuie sa se vada; de altfel, intreaga parte inferioara a corpului unei femei este considerata impura. Incalcarea acestui principiu este foarte grava, deci fuste lungi trebuie purtate intotdeauna. Rromii poarta deseori rosu, deoarece aceasta culoare este considerata norocoasa (probabil datorita credintei stravechi ca sangele este sursa vietii si vitalitatii). Cu exceptia culorilor, o femeie nu are o garderoba prea variata. Traditia spune ca o femeie maritata trebuie sa poarte un batic pe cap pentru a arata acest lucru. Femeile poarta de obicei bijuterii de mare valoare. Bijuteriile nu numai ca sunt frumoase, dar au si o valoare practica: rromii nomazi nu au (sau nu aveau in trecut) conturi la banca sau locuri sigure in care sa-si tina averea, asa ca cel mai sigur era sa o poarte cu ei tot timpul. Femeile calderas sunt binecunoscute pentru traditia lor de a purta bani de aur, sau galbi, in par sau cusuti in haine. De asemenea, multi rromi poarta amulete norocoase.

Flamenco si Rromii Spanioli

In Spania traiesc peste jumatate de milion de rromi, mai multi decat in oricare alta tara din vestul Europei. Andalusia, in sudul tarii, este regiunea cu cel mai mare numar de rromi, aproximativ 300,000 sau 5% din populatie. Ei au o importanta mare in regiune, fapt recunoscut de parlamentul Andalusiei, care a declarat ziua de 22 noiembrie "Ziua rromilor din Andalusia".

Istorie
Istoria rromilor in Spania incepe in 1425, cand regele Juan al II-lea de Aragon acorda un permis de trecere pentru Juan si Tomas, care pretindeau ca sunt "Conti din Egipt". Datorita perceptiei initiale ca rromii erau egipteni veniti in pelerinaj, acestia sunt numiti gitano (insemnand egipteni in spaniola veche). Un important numar de rromi au venit via Barcelona in 1447; de acolo, ei s-au raspandit in fiecare regiune a tarii, dar in special in sud. In secolul 15, sudul Spaniei se afla intr-o perioada relativ prospera, fiind condus de mauri de opt secole. Lucrurile se schimba insa odata ce maurii sunt invinsi de catolici. Persecutia ne-crestinilor este la ordinea zilei pentru urmatoarele doua secole. Atat maurii, cat si evreii sunt fortati sa plece din Spania sub pedeapsa cu moartea. Nici rromii nu scapa de aceasta persecutie, datorita credintelor si ritualurilor lor, considerate de autoritati ca fiind "ne-crestine". Suferinta si nedreptatea de atunci isi gasesc ecou si in zilele de astazi in unele cantece flamenco. Datorita faptului ca erau putini la numar si nu prezentau un pericol politic, rromii supravietuiesc aceasta perioada; insa persecutiile continua si dupa aceea. Si in secolul 18, comunitatile rromilor sunt marginalizate, acestia fiind obligati sa traiasca la ceva distanta de orasele spaniole. De asemenea, pana in 1976, legea politiei civile Guardia Civil cuprindea anumite articole care le

permiteau politistilor sa opreasca rromii si sa le ceara actele de identitate fara nici un motiv sau, spre exemplu, sa le ceara chitantele de la hainele pe care le purtau.

Astazi
Astazi, putini rromi pastreaza stilul de viata nomadic. Totusi, desi majoritatea traiesc in case fara roti si vorbesc intre ei limba locala, ei isi pastreaza independenta specifica lor, precum si traditii si obiceiuri care ii deosebesc de restul spaniolilor. Desi rromii au adoptat credinta catolica inca de mult, ei nu au abandonat credintele lor mai vechi. In afara de forma de ghicit care este practicata pentru bani, rromii folosesc in comunitatea lor forme de ghicit si ritualuri in care cred cu adevarat. Rromii si-au pastrat valorile lor, desi acestea pot parea invechite. Traiesc dupa legea lor, cauta aprobarea alor lor si nu ii intereseaza ce fac sau gandesc ceilalti (payos, non-rromi). Cuvantul "virgina", intr-un sat Andalusian poate fi aplicat doar fetelor aflate inca la inceputul adolescentei; rromii insa considera inocenta fetelor inainte de casatorie un lucru esential, care trebuie certificat. O nunta a rromilor pare obisnuita, cu 500 de oameni prezenti intr-o atmosfera de sarbatoare, cu dansurile si frumusetea, cu mancarea obisnuita. Dar, la un moment dat, o tiganca batrana, cu parul lung si alb, impreuna cu cele doua soacre si cu mireasa se retrag. Dupa ceva timp, acestea revin, si intr-un ritual spectaculos toti cei prezenti afla ca mireasa este cu adevarat virgina. Femeia batrana este adusa special ca sa certifice acest lucru, deseori din regiuni indepartate, pentru a asigura impartialitatea sa, si cu mare cheltuiala, posibil peste 1.000 $. Apoi, nunta continua ca si pana atunci, se danseaza pe ritmuri de flamenco, cu fuste voluminoase si colorate si bijuterii pe masura...

Discriminare si Integrare*
Din fericire, in Spania nu au fost semnalate multe cazuri de rasism violent, comparat cu alte tari europene ca Germania, Austria, Romania, Bulgaria, Cehia. Insa rasismul exista intr-o mai subtila dar constanta discriminare. De exemplu, acum cativa ani, secretarul general al Uniunii rromilor, Antonio Torres, nu a fost lasat sa intre intr-o discoteca pentru simplul fapt ca este rrom. Potrivit studiilor facute de Uniunea rromilor din Spania, aceste instante sunt deosebit de frecvente. Cliseele obisnuite, cum ca rromii sunt murdari sau hoti se intalnesc chiar si in comunitati lipsite de furturi sau crime de orice fel, si in care rromii traiesc in case cat se poate de moderne. Cat priveste educatia, sistemul scolar nu include limba si cultura rromani si este si el confruntat cu discriminare, lucruri care ii determina pe parintii rroma sa vada scolile ca ceva putin folositor pentru viitorul copiilor. Consecinta este evidenta: un numar mare de copii rroma care nu sunt inscrisi in educatia scolara. Din fericire, aceasta situatie este in schimbare si azi numarul de studenti rromi creste pe zi ce trece. Vremurile cand rromii erau apreciati pentru cunostintele lor de mestesugari ori pentru munca lor in fierarie sunt foarte indepartate. In general, rromii traiesc acum din vanzarile ambulante. Dar aceasta slujba are numeroase dificultati din cauza refuzului, ce vine din partea autoritatilor locale, de a da autorizatii de vanzare. Celelalte activitati unde lucreaza rromii sunt agricultura, colectarea de hartii si resturi, activitati antice ori artistice. In alte ramuri, rromii se confrunta cu problemele ce apar din cauza lipsei de indemanare profesionala ori a prejudecatilor la locul de munca. Potrivit acelorasi studii mentionate mai sus, multi angajatori discrimineaza rromii cand fac angajari. Astfel, rata somajului printre oamenii de etnie rroma este foarte mare. Aceasta nu inseamna insa ca ocupatiile si stilul de viata traditional au disparut complet. In Barcelona, deseori vezi rromi cantand si dansand pe strada binecunoscutul flamenco. De asemenea, rromii priceputi la mestesuguri isi vand marfa pe strada. De exemplu, in fata catedralei din Sergovia, cateva femei vand in mod regular fete de masa din dantela lucrate de mana. De ceva timp, Spania are mai multe programe de ajutor pentru rromi, prin guvernul central, regional sau autoritatile locale. Meritul pentru imbunatatirile din domeniul social si cultural din ultima vreme le revin in mare parte rromilor. In anii 60, rromii spanioli au inceput sa se organizeze si sa formeze asociatii cu scopul revendicarii drepturilor lor, imbunatatirii standardului de viata si promovarii culturii rromani. Astazi, asociatiile acestea administreaza fondurile de la buget cu succes, facand imbunatatiri vizibile, din punct de vedere cultural si social, in viata rromilor.

Muzica Flamenco

Din punct de vedere cultural, contributiile rromilor in societatea spaniola sunt importante. Unele cuvinte din spaniola sunt preluate din limba rromani. Muzica flamenco este o parte fundamentala a culturii regiunii de sud a Spaniei. Cantecul a format o parte importanta a vietii rromilor nomazi; acestia creeaza un nou si popular stil de muzica cu influente locale si maure, dar bazat pe muzica lor traditionala, numit flamenco. Rromii spanioli sunt cel mai bine cunoscuti datorita acestui gen de muzica. Muzica flamenco este mentionata pentru prima data in literatura in 1774. Primele scoli de flamenco apar intre 1765-1860 in Andalusia. Urmeaza, timp de mai bine de un secol, asa-numita epoca de aur, in care muzica se dezvolta la forma sa definitiva in numeroasele cafes cantantes. De asemenea, forma mai serioasa, care exprima sentimente profunde, cante jondo, dateaza din aceasta perioada. Dansatorii flamenco constituie marea atractie la cafes cantantes. Chitaristii insotiti de dansatori devin extrem de populari in aceasta perioada. Din 1915, spectacole de flamenco erau organizate in intreaga lume, desi aceasta dauneaza oarecum puritatii muzicii. O renastere a muzicii flamenco incepe in 1955. Chitaristi, solisti si dansatori extraordinari ajung in marile teatre si sali de concert ale lumii. Exista trei categorii distincte de flamenco: jondo, sau grande ('profund', muzica trista, are legatura cu moartea sau alte lucruri triste), intermedio ('intermediar') si chico ('usor', cu subiecte ca dragostea sau natura). Flamenco are trei parti, fiecare cu importanta sa: cante (cantec), baile (dans) si guitarra (chitara). Dansul flamenco poate fi comparat cu dansul din orient. Gesturile elegante ale dansatoarelor seamana cu cele ale dansatoarelor orientale, numai ca sunt mai bruste. Folositul castanietelor poate fi comparat cu cimbalele din muzica orientala, desi acestea din urma au inceput sa fie folosite abia acum 100 de ani. Dansatorul face miscari complicate ale picioarelor si foloseste incaltari speciale. Partea superioara a corpului are o postura gratioasa, nefiind influentata de miscarile viguroase ale picioarelor. Dansatoarele poarta fuste lungi si voluminoase, care sunt folosite pentru a scoate in evidenta miscarile gratioase ale mainilor. Dansatorul trebuie sa proiecteze starea sufleteasca a cantecului, in acest sens existand o comunicare codata intre el si cantaret. Duende, sau spiritul muzicii flamenco, este descris ca o voce care face ca cele mai adanci si profunde sentimente din intunericul subconstientului sa ajunga la suprafata, provocand un cutremur, o furtuna si o eruptie vulcanica in interiorul dansatorului sau chitaristului. Flamenco sintetizeaza viata, sentimentele, bucuria si durerea rromilor spanioli, si mai mult, sutele de ani petrecuti pe drumuri in

calatoria lor din India. Am putea spune ca sentimente generale ale umanitatii, bucuria si tristetea, sunt sintetizate in flamenco.