Universitatea de Științe Agricole și Medicinǎ Veterinarǎ Cluj – Napoca Facultatea de Agriculturǎ

Biodiversitatea

Studenţi: Florentina OPRIȘ Marinela POP Lucian POPA Ana VILICHE AN IV IPM

.............7 Concluzii...... Cuprins Introducere.................................................................... 4...........3 Scurt istoric şi defintiţii.................. 3.......................................................................10 2 .............................4 Tipuri de diversitate................. 5........5 Trăsaturi ale biodiversităţii........... 2..............................................................................................................................................................1....................9 Bibliografie...........

2010). Ȋncǎ de la apariția omului pe Pǎmȃnt și pȃnǎ ȋn zilele noastre. Totodatǎ sunt responsabile de creșterea temperaturii la nivel global. Umanitatea ȋnsǎși este o parte componentǎ a biodiversitǎții. distrug cǎminul tuturor speciilor arboricole. s-au derulat o serie de schimbǎri majore ȋn ȋnfǎțișarea scoarței terestre și la nivel de biodiversitate.1. nu doar din cauze naturale. defrișǎrile. fără precedent. vinovat de reducerea sa. cu care aceasta este pierdută. cu efect nefast asupra speciilor dependente de climatul rece. ȋn special la nivelul țǎrilor exotice nevoite sǎ-și asigure existența cu orice preț. fiind într-un real pericol de dispariţie categorii întregi de compartimente ale sale. O. 3 . Calitatea vieţii. forţa de muncă şi securitatea. poluare. cu impact negativ asupra comunitǎților biologice. exploatǎrile masive a „speciilor comestibile” sunt un efect secundar al creșterii demografiei (BĂNĂDUC. iar sfȃrșitul biodiversitǎții ar conduce inevitabil la sfȃrșitul umanitǎții. putȃnd conduce pȃnǎ la extincție. Wilson. sǎrǎcia. este un inamic al biodiversitǎții. Defrișǎrile sunt principala sursǎ a deșertificǎrilor apǎrute pe cale artificialǎ. ci mai ales datoritǎ cauzelor antropice (defrișǎri. creșterea demografiei. este afectatǎ astfel nu numai calitatea solului. toate se bazează pe acest capital natural. 1992). Preocupările actuale pentru stoparea distrugerii biodiversităţii sunt justificate de rata ridicată. ci ȋn același timp. exploatǎri masive. competitivitatea economică. INTRODUCERE „ Biological diversity is the key to the maintenance of the world as we know it” (E. Sǎrǎcia. etc). Creșterea demografiei la nivel mondial este direct proporționalǎ cu creșterea nevoilor de consum și cu creșterea cererii.

Dispar categorii întregi de ecosisteme. SCURT ISTORIC ȘI DEFINIȚII • Începând cu anul 1969. 2010). cuvântul Biodiversitate apare în baza de date bibliografică BIOSIS ("Biological Abstracts") cu 888 referinţe citate. aceasta include în totalitate variabilitatea speciilor şi variabilitatea dintre specii. • În cadrul Conferinței Națiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare. Ca urmare a fost acordatǎ și o definiție biodiversitǎții. Wilson. O. fără a se putea determina interacţiunile dintre componentele lor care să permită menţinerea calităţii vieţii pe Pământ. în literatura de specialitate începe să se După anul 1980 începe să se folosească termenul de Termenul de „biodiversitate” a fost menționat pentru prima folosească termenul de „diversitate ecologică” . desfăşurată la Rio de Janiero în 1992. • Anul 1994. în cazul tutror organismelor. 4 . s-a semnat Convenția asupra Diversității Biologice. cu ocazia reuniunii ştiințifice National Forum on Biodiversity. • „ diversitate biologică”. în gabitatele lor precum şi diversitatea ecosistemelor şi a complexelor ecologice de pe Terra (GHIDRA. distrugerea componentelor biodiversităţii reducând opţiunile viitoare ale umanităţii şi ameninţând posibilitatea comunităţii societăţii umane (SOSNOVSCHI. 2004). Speciile care supravieţuiesc suferă o reducere a variabilităţii genetice. • dată de către biologul american E. 2.

000 de varietăți genetice diferite. în acelaşi timp şi care se reproduc între ei. 2).3. evaluarea se realizează prin metode ale geneticii moleculare. Inventarierea numărului de specii a dus la obținerea cartografierii punctelor fierbinți ale biodiversității specifice. Fig. ex: orezul cultivat aparține speciei Oryza sativa (fig. 2 Oryza glaberrima Prin populație. TIPURI DE DIVERSITATE • Diversitatea geneticǎ (intraspecificǎ) Diversitatea intraspecifică se referă la variabilitatea existentă în interiorul populațiilor unei specii. aceasta include 5 . 1) şi speciei Oryza glaberrima (fig. dar include peste 120. biotop sau ecosistem. biocenoză. înțelegem un grup de indivizi din aceeaşi specie care trăiesc în acelaşi loc. • Diversitatea specifică (interspecifică) Diversitatea specifică redă numărul de specii dintr-o regiune. sau ale biochimiei. 1 Oryza sativa Fig.

de alte grupuri de indivizi. lacustre. evaluarea capacității de producție şi suport a fiecărui tip de ecosistem. sau organism individual. formațiunilor lemnoase din zonele tropicale şi subtropicale. fiziologic. biomuri subterane. pădurilor de conifere boreale. țări/ regiuni bogate în specii endemice (Australia). acestea se recunosc mai ales datorită plantelor şi corespund zonărilor geografice: biomuri acvatice continentale (lotice. sau biochimic. China. deltaice). Chile. mlaştinoase. tundrelor arctice). stepelor. etc). biomuri marine şi oceanice. • Diversitate ecosistemică (ecologică) Diversitatea ecosistemică are în vedere în special bogăția şi lungimea lanțurilor trofice . 6 .  Biologic – în acest caz se consideră izolarea reproductivă ca şi criteriu principal de delimitare. Diversitatea ecologică este evaluată pe baza tipurilor de habitate. savanelor. Ecosistemul poate fi definit ca fiind unitatea structurală şi funcţională a ecosferei ce cuprinde biocenoza si biotopul. nu doar structura sa specifică. formațiunilor lemnoase din zona temperată. ca populație. modul de realizare a circulației materiei şi energiei. palustre. 2005). Conceptul de specie a fost abordat de-a lungul timpului din trei puncte de vedere:  Morfologic – din acest punct de vedere specia reprezintă o unitate distinctă care cuprinde un grup de indivizi deosebiți sub aspect moerfologic. biomuri terestre (deşerturilor.țări/ regiuni cu megadiversitate (Mexic.  Filogenetic – susține că specia este etapa finală a unui proces de speciație (DORDEA. Prin termenul de habitat înțelegem mediul de trai al speciei. Ecosistemele majore poartă numele de biomuri.

Protecția apelor şi resurselor edafice aparatul foliar al plantelor captează picăturile de ploaie şi reduc impactul acestora asupra solului. măsurată pe un singur sit. tradiții. varietăți. β. măsoară diferența dintre două situri redând numărul de specii care se găsesc într-o biocenoză şi nu se găsesc într-o alta. în timp 7 . în acest caz aprecierea se face la scară largă. Prin aceste practici şi tradiții omul a reuşit să creeze biodiversitate (hibrizi. 2009).În funcție de particularitățile ecotopului în cadrul unui ecosistem pot fi identificate diversități de tipul: α. 4. 2011). soiuri şi rase) ori să conserve anumite fragmente din ecosistemele apropiate sufletului unei anumite comunități umane şi într-o anumită perioadă a dezvoltării societății (MAXIM. TRĂSĂTURI ALE BIODIVERSITĂȚII Productivitatea ecosistemelor – rezidă din capacitatea de fotosinteză a plantelor prin captarea energiei solare. γ. • Diversitatea culturală Diversitatea culturală cuprinde multitudinea de obiceiuri. Distrugerea vegetației atrage după sine pierderi de productivitate în ceea ce priveşte biomasa şi deteriorarea comunităților de animale. ceea ce sugerează existența unui ecotop uniform. indică numărul de specii care pot coexista în acelaşi ecosistem folosind diferite porbiuni ale acestuia. indică un ecotop heterogen. ritualuri şi practici omeneşti. care au la bază . în cadrul tuturor ecosistemelor (STAICU. sau ca sursă de inspirație componente ale viului în toată complexitatea sa.

Atunci când vegetația este degradată. Recreerea şi ecoturismul – este asigurată de natură. in extenso evapotraspirația asigură şi circuitul apei în natură. Acest proces reduce posibilitatea de producere a inundațiilor care apar după ploi puternice. Depozitarea deşeurilor şi retenția nutrienților – comunitățile biologice sunt capabile să reducă şi să imobilizeze poluanți precum metalele grele. alături de microorganisme contribuie la aerarea solului marindu-i capacitatea de a absorbi apa. 2009). precum şi efectul insolației prin intermediul evapotraspirației. Relațiile dintre specii – declinul unei specii puțin importantă pentru oameni poate însemna reducerea numărului de specii vânate. alte relații importante pot fi reprezentate de cele dintre plante şi microorganismele din sol care produc nutrienți pe baza descompunerii materiei organice moarte. Ameliorarea climatului – arborii au capacitatea de a reduce efectul de seră fixând dioxidul de carbon din atmosferă. de biodiversitatea ecosistemică la modul general grație complexității sale (MAXIM. etc.ce rădăcinile lor. rata eroziunilor şi alunecările de teren cresc rapid. 8 . pesticide.

III. În prezent. fiind integrată în problematica protecției mediului. I. cu rol fundamental în asigurarea stabilității şi evoluției tutror tipurilor de ecosisteme şi evident a umanității. CONCLUZII: Biodiversitatea are o deosebită importanță în menținerea echilibrelor naturale indiferent de tipul de ecosistem. II. Biodiversitatea constituie o bogăție a protrimoniului național al fiecărei țări. dar tratarea acesteia nu mai este simplistă sau superficială. biodiversitatea este considerată o problemă globală. ci abordată în toată profunzimea sa. 9 . orice dereglare la nivelul acesteia poate provoca reacții negative pe întreg lanțul trofic.5. ca o componentă de bază în evoluția societății umane.

E. 6. Gabriela STAICU. “Ariile protejate şi conservarea biodiversității”. SESTRAŞ. Sibiu. I. Manuela DORDEA. 3. Ed. Curs “Managementul Biodiversității”. N. 2010. A. BOTU. 10 . Angela BĂNĂDUC. 2. Cluj Napoca. Academicpres. „The Diversity of Life”. 2005. Casa Curții de Ştiință. Ema 5. 7. SOSNOVSCHI. MAXIM. 2007. 2011. 2009. WILSON. 2004. GHIDRA. note de curs. Cluj – Napoca. “Conservarea Biodiversității”. “Conservarea biodiversității”. Ed. Academicpres. BOTU. COMAN. R.BIBLIOGRAFIE: 1. “Ecologie Umana”. O. M. “Biodiversitate şi bioconservare”. 1992. Ed. 4. V.