You are on page 1of 16

Nelu Brie, Sovata 2011 Detalii în pagina 4

Cărţile Editurii „Flacăra Rusaliilor”

FLACĂRA RUSALIILOR – revistă creştină penticostală Redactor şef: Teodor DRONCA; Secretar de redacţie: Traian TOMUŢA; Difuzare (abonamente): Viorica STĂNILĂ Grafică: Sebastian COPIL Redacţia şi administraţia 315700 Sebiş, strada Măgurei nr 3, jud. Arad Tel / Fax: 0257 311 056; mobil: 0744 531 721; e-mail: flacararusaliilor@yahoo.com Cont: RO68BTRL00201205S73557XX – Banca Transilvania Sebiş ISSN: 1224-1695

2

CUPRINS

Editorial

NEVOIA DE TIMP

3 4 6 8

Nevoia de timp [drd. Teodor Dronca]

Confuzia cu privire la botezul cu Duhul Sfânt [Nelu Brie] Rugăciunea şi trezirea spirituală [C. H. Spurgeon]

Decalogul tăcerii BBC renunţă la Isus Sunt semne ce vestesc că timpu-i pe sfârşit! [Maria Luca] A mai trecut un an [Gabriela Turculeţu] E timpul la sfârşit [Mara Luca] Între trecut şi viitor [Ciprian Preda-Muşat] Desprea harul Duhului Sfânt [J. Bunyan] Minunata voie a Domnului! [Miron Popan]

9

10 11

12 13 14 15

Despre viaţa şi opera lui Augustin Sărbători importante din Calendarul Cultului Creştin Penticostal din România Sărbători fericite! RADIO FLACĂRA RUSALIILOR

16

Viaţa noastră este o adevărată alergare prin timp. Alergăm ca să economisim minutele, dar le risipim, apoi, în activităţi fără rost. Dacă s-ar face un clasament pentru timpul pierdut, unii dintre noi am urca pe podium. Când e vorba să ne rugăm, să citim Biblia, să participăm la activităţi bisericeşti, ne scuzăm mereu: „Nu am timp!” În contextul tehnologiilor avansate ale secolului XXI, mai mult ca niciodată există un pericol major pentru fiecare dintre noi. Este vorba de un plan de atac minuţios pus la punct de forţele întunericului, care afectează atât relaţia noastră cu Divinitatea, cât şi relaţiile dintre noi şi semenii noştri. Ţinta acestui puternic atac este TIMPUL NOSTRU! Explicaţia este foarte simplă şi logică: dacă suntem „ocupaţi” şi dacă „nu avem timp de nimic”, atunci totul este „în regulă” pentru diavolul. Adio rugăciune, Biblie, biserică, familie, părtăşie cu cei bolnavi şi în lipsuri, adio evanghelizare. Mulţi spun: „trăieşte-ţi clipa” sau „viaţa merge înainte”, dar nu se gândesc la fragilitatea existenţei,nici la faptul că nisipul din „clepsidră” se scurge foarte repede! Un lucru e cert: viaţa se scurge cu repeziciune! Oare merită să permitem forţelor întunericului să atace şi să violeze TIMPUL NOSTRU? Merită să acceptăm în viaţa noastră non-valorile şi nimicurile acestei lumi pline de necurăţie şi păcat? E normal să nu avem timp pentru Dumnezeu şi pentru sufletul nostru? Ce ai de gând să faci cu viaţa ta? Urgentul primează în faţa importantului în existenţa noastră. Vreţi să trăim mai departe sub apăsarea acestui tiran? Cred că e bine să ne oprim un moment din goana noastră nebună pentru cele pământeşti. Nu percepeţi strigătul disperat al sufletului nostru? Nu simţiţi nevoia de timp pentru el? Fiţi binecuvântaţi, dragi prieteni! [Pastor drd. TEODOR DRONCA]

FLACĂRA RUSALIILOR este o revistă creştină penticostală. Ea se vrea a fi, pentru orice suflet dornic de adevăr, dreptate şi lumină, un îndrumător către Hristos, care este Adevărul, Dreptatea şi Viaţa. Ea este o uneltă pusă la îndemâna Domnului Isus pentru a fi folosită spre slava Sa şi spre folosul Împărăţiei Sale. De asemenea, credem că ea constituie un instrument de comunicare, învăţătură şi părtăşie între creştini. Redacţia revistei face apel către cititori să participe în coloanele ei cu articole, mărturisiri, texte de literatură creştină, poezii, ştiri care fac obiectul interesului general şi care se înscriu în tematica revistei. Materialele trimise spre publicare nu se cenzurează, ele reflectând punctele de vedere ale autorilor lor. Articolele nepublicate nu se înapoiază. Adresa la care ne puteţi scrie: “Flacăra Rusaliilor“, 315700, Şebiş, CP 15, Jud. Arad, telefon/fax: 0257 311 056 sau mobil: 0744 531 721. Difuzarea revistei sa face prin abonament şi cu aportul colaboratorilor voluntari.

3

Pastorul penticostal Nelu Brie a susţinut un referat în cadrul Conferinţei Naţionale a Pastorilor Penticostali ce s-a desfăşurat la începutul acestei luni la Sovata, conferinţă ce a avut ca temă de dezbatere „Botezul cu Duhul Sfânt”. Referatul susţinut de pastorul Nelu Brie a avut în vedere eliminarea a şase confuzii cu privire la botezul cu Duhul Sfânt. Iată ideile principale şi secţiunile din mesaj pe care le-am considerat necesare pentru a fi transcrise:

şi apoi a intrat într-o stare de normalitate fără ca să primească botezul cu Duhul Sfânt. Nu se concepea să fi crezut, să te fi botezat şi să fi rămas nebotezat cu Duhul Sfânt. Dovada biblică se regăseşte cel puţin în trei texte din Faptele Apostolilor: Fapte 8:14-17; Fapte 9; Fapte 19:1-7. Situaţia pe care o găsim în bisericile noastre, situaţie în care unii dintre fraţi sunt botezaţi în apă iar apoi nu mai au nici un interes pentru a fi botezaţi cu Duhul Sfânt nu era regăsită în biserica primară. În biserica primară lucrătorii au avut grijă să-i conducă pe cei convertiţi în experienţa botezului cu Duhul Sfânt, această experienţă nefiind lăsată la ordinea întâmplării şi apostolii, prezbiterii au gândit şi au înţeles rolul lor în a-i conduce pe cei proaspeţi convertiţi în această experienţă.

Confuzii cu privire la botezul cu Duhul Sfânt
Pastorul Nelu Brie la Sovata
O particularitate a cărţii Faptele Apostolilor, carte care descrie atmosfera din biserica primară. Botezul cu Duhul Sfânt era aşteptarea legitimă a primilor creştini. În Biserica primară botezul cu Duhul Sfânt nu era amânat nedefinit de mult în viitor, ci reprezenta experienţa cu Dumnezeu a primilor creştini în primele zile după ce se întorceau la Domnul sau în primele săptămâni. Dar nu găsim în cartea Faptelor Apostolilor că un om l-a primit pe Domnul Isus, s-a botezat în apă Există în lumea creştină evanghelică mai multe confuzii, unele dintre ele în diversele forme de exprimare putându-se regăsi şi în sânul bisericilor noastre. Confuzia că botezul cu Duhul Sfânt se consideră că este doar pentru cei din perioada apostolică. Botezul cu Duhul Sfânt nu este destinat doar generaţiei apostolice. Confuzia între convertire şi botezul cu Duhul Sfânt.

1.

4

2.

3. 4.

Confuzia între naşterea din nou şi botezul cu Duhul Sfânt. Botezul cu Duhul Sfânt este confundat cu începutul locuirii Duhului Sfânt în credincios. Botezul cu Duhul Sfânt nu este începutul locuirii sau începutul prezenţei Duhului Sfânt în credincios. Botezul cu Duhul Sfânt nu reprezintă intrarea în Trupul lui Hristos, adică în Biserică. Botezul cu Duhul Sfânt nu este sfinţirea deplină şi nici maturizare creştină instantanee. Unii consideră că omul care s-a întors la credinţă, a primit mântuirea, tot atunci a primit şi botezul cu Duhul Sfânt. Prin urmare, nu mai este necesar ca cineva să se roage pentru a primi botezul cu Duhul Sfânt. Potrivit Scripturilor, botezul cu Duhul Sfânt este o experienţă diferită de convertire. Cinci argumente majore din Scriptură: Experienţa celor 120 în ziua Cincizecimii.

5. 6.

1. 2. 3. 4. 5.

Prioritatea convertirii faţă de botezul cu Duhul Sfânt. Fapte 2:38 Experienţa credincioşilor din Samaria Experienţa apostolului Pavel. Experienţa ucenicilor lui Ioan din Efes.

Este evident că cei ce au primit botezul cu Duhul Sfânt în ziua Cincizecimii s-au convertit cu mult înainte de primirea botezului cu Duhul Sfânt, ei fiind motivaţi de Isus Hristos să aştepte promisiunea. În acest context potrivit afirmaţiei lui Petru convertirea precede botezul cu Duhul Sfânt. Deşi au crezut cei din Samaria, au fost botezaţi în apă, n-au primit botezul cu Duhul Sfânt, aici fiind a doua relatare despre stăruinţa după Duhul Sfânt. Botezul cu Duhul Sfânt este întotdeauna o experienţă ulterioară convertirii. Botezul cu Duhul Sfânt se primeşte dacă te rogi ca acest fapt să se realizeze. Botezul cu Duhul Sfânt este o experienţă diferită de naşterea din nou, naşterea din nou fiind o experienţă ce are loc la începutul vieţii de credinţă, iar după ea urmează experienţa Duhului Sfânt. Naşterea din nou este lucrarea suverană a lui Dumnezeu prin care un suflet mort în păcatele sale este adus la viaţă spirituală în Hristos (Efeseni 2). Naşterea din nou este regenerarea omului, este o renaştere interioară şi spirituală, presupune schimbarea minţii, o înviere

spirituală, o înfiere a celui credincios. Botezul cu Duhul Sfânt este promisiunea şi darul lui Dumnezeu pentru cei care prin pocăinţă au părăsit lumea, prin credinţa în Domnul Isus au fost născuţi din nou, aduşi în poporul lui Dumnezeu şi acum aparţin Domnului. Isus spune că lumea nu poate primi botezul cu Duhul Sfânt, ci doar ucenicii (Ioan 14:17). Dacă botezul cu Duhul Sfânt este uşa pentru mântuire şi lumea nu poate primi botezul cu Duhul Sfânt, asta înseamnă că nimeni nu poate fi mântuit. Totuşi ieşirea din lume se face prin naşterea din nou, iar cei născuţi din nou au promisiunea botezului cu Duhul Sfânt. Botezul cu Duhul Sfânt este o experienţă bine determinată, cu caracter supranatural, care vine întotdeauna după convertire şi după naşterea din nou. Cine a primit botezul cu Duhul Sfânt ştie că l-a primit. Botezul cu Duhul Sfânt este o experienţă însoţită întotdeauna de fenomenul vorbirii în alte limbi. Vorbirea în limbi trebuie să se regăsească întotdeauna. În pasajul Romani 8:9 se naşte întrebarea „Ce înseamnă să ai Duhul lui Hristos?”. În context este vorba despre două categorii de oameni: oamenii pământeşti şi oamenii duhovniceşti. A avea Duhul lui Hristos înseamnă a fi născut din nou, sigur că implică şi botezul cu Duhul Sfânt dar ulterior naşterii din nou. Poate locui Duhul Sfânt în cineva care nu este botezat cu Duhul Sfânt? Potrivit Scripturii răspunsul este afirmativ (1 Petru 1:10-11). Naşterea din nou nu este posibilă fără moartea şi învirea lui Isus. Naşterea din nou se experiementează cu Isus cel înviat. Astfel naşterea din nou a uceniciolor este în Ioan 20: „Luaţi Duh Sfânt”.

Întrebări cu privire la botezul cu Duhul Sfânt:
Poate fi cineva mântuit dacă n-are botezul cu Duhul Sfânt?

Da, pe baza argumentelor: Experienţa creştinilor din Samaria: au crezut şi au fost botezaţi în apă (Marcu 16:16) Cei din Samaria au fost copii ai lui Dumnezeu mântuiţi din clipa în care au crezut şi s-au convertit. Deosebirea dintre naşterea din nou şi botezul cu Duhul Sfânt. Mântuirea ni se dă la naşterea din nou. Noi suntem mântuiţi de la naşterea din nou – Ioan 3:3-7 - condiţa pentru mântuire este naşterea din nou.

1.

2.

3.

(continuarea în pagina 8)

5

De obicei, când Dumnezeu intenţionează să binecuvinteze într-un mod deosebit o biserică,

va începe astfel: două sau trei persoane vor fi profund îngrijorate din cauza stării spirituale a bisericii şi vor fi atât de tulburate, încât se vor chinui sufleteşte. Poate că aceste persoane n-au cunoştinţă despre durerea lor comună, dar încep să se roage cu o dorinţă înflăcărată şi cu o stăruinţă neobosită. O dorinţă fierbinte de a vedea biserica înviorată pune stăpânire pe inima lor. Se gândesc la aceasta mergând la culcare. Devine visul lor. Visează cu ochii deschişi pe stradă. Problema aceasta îi macină tot timpul. Devine pentru ei o grea povară şi simt o durere continuă în inimă pentru păcătoşii care pier în păcatele lor. Ei suferă durerile naşterii pentru sufletele oamenilor… Doamne, dă-mi o duzină de oameni ai rugăciunii stăruitoare şi iubitori de suflete şi, prin harul Tău, voi zgudui Londra de la un capăt la altul… Lucrarea lui Dumnezeu ar continua şi fără marea ceată de creştini pe care o constituiţi voi. Mulţi dintre voi nu fac altceva decât să împiedice marşul oştirii lui Dumnezeu. Daţi-mi o duzină de oameni ca leii şi ca mieii, oameni care să ardă de o dragoste intensă pentru Cristos şi pentru sufletele oamenilor şi nimic nu va fi imposibil pentru credinţa lor…

6

Cine sunt cei care împiedică lucrarea? vă trag, voi creşteţi greutatea care trebuie trasă. Vă spun eu. Orice creştin lumesc împiedică „Oh, vă implor în numele sudorii de sânge şi înaintarea Evangheliei. Orice membru al al rănilor Mântuitorului, pe voi, ucenici ai lui bisericii care trăieşte în păcate ascunse, care Cristos, fiţi în clocot, pentru ca Numele Domnului tolerează în inima sa orice lucru despre care să fie cunoscut şi iubit printre oameni prin viaţa ştie că este rău, care nu urmăreşte cu toată voastră, prin mărturia voastră înflăcărată şi inima sfinţirea personală, orice asemenea prin eforturile agonizante ale bisericii creştine”. om este- atâta timp cât face aceste lucruri-o piedică pentru lucrarea Duhului Sfânt. Simt din ce în ce mai mult, de fiecare dată Fiţi curaţi, voi toţi care purtaţi vasele când vorbesc la diverse întruniri, că poţi avea Domnului,căci atâta timp cât păstrăm în inimă o un creştin foarte serios, un bărbat evlavios sau întinăciune cunoscută, stingem Duhul Domnului. o femeie cucernică, însă viaţa lor ar fi cu mult El nu poate lucra printre noi atâta timp cât tolerăm sub nivelul la care ar putea s-o ducă Dumnezeu, în mod conştient vreun păcat în viaţa noastră. Nu mă refer acum la încălcarea flagrantă a Celor Zece Porunci, însă includ aici şi spiritul Fraţi creştini, vă invit să deveniţi nişte lumesc-grija pentru lucrurile firii pământeşti, lipsa mijlocitori înfocaţi! Vreau să vă implor, pentru de nteres entru ele pirituale:având uficient ar nevoile Londrei cu milioanele ei de oameni şi i p c s s h să ne faci să credem că eşti creştin, dar insuficient pentru nevoile bisericii lui Cristos, vai, vai, cu să ne-o dovedeşti;având ici şi colo câte un măr mulţimile ei de credincioşi cu numele, creştini cu zbârcit pe vârfurile crengilor, dar nu prea multă jumătate e nimă-nu reţi ă ijlociţi n ugăciune? d i v s m î r roadă; la aceasta mă refer, la această sterilitate Nu vreţi să vă lepădati de voi înşivă ca să călcaţi parţială, insuficientă pentru a o condamna, dar pe urmele lui Cristos şi să deveniţi izvoare de suficientă pentru a opri binecuvântarea-iată binecuvântare pentru această lume isotvită? ce împiedică trezirea şi dezvoltarea bisericii. O, veniţi şi lăsaţi ca Duhul Sfânt să vă Unii dintre voi, care vă numiţi creştini, nu posede în întregime astăzi, şi apoi El vă va învăţa puneţi umărul la jug. Şi astfel, noi ceilalţi trebuie cum să vă rugaţi.” să muncim mai din greu, iar lucrul cel mai rău dintre toate este că trebuie să vă tragem şi pe voi. Pe lângă faptul că nu sporiţi puterile celor ce [C.H. Spurgeon] dacă ei n-ar aştepta ca Duhul Sfânt să le ia fiinţa lor în stăpânire.

7

Decalogul tăcerii

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7.

Taci, dacă nu ai de spus ceva valoros! Taci, atunci când ai vorbit destul! Taci, până când îţi vine rândul să vorbeşti! Taci, atunci când eşti provocat! Taci, când eşti nervos şi iritabil!

Argumentul perseverenţei doctrinare. Dacă nu suntem mântuiţi fără botezul cu Duhul Sfânt aceasta ar implica: – neprimirea ca membri a celor care nu sunt botezaţi cu Duhul Sfânt, deşi sunt botezaţi în apă; – neacceptarea la Cina Domnului a celor care nu sunt botezaţi cu Duhul, că s-ar împărtăţi în mod nevrednic pentru că ar fi din lume; – neacceptarea căsătoriilor a celor care nu sunt botezaţi cu Duhul Sfânt.

4.

(continuarea din pagina 5)

Este botezul cu Duhul Sfânt o condiţie pentru răpirea la cer?

În 1 Tesaloniceni 4:16-17 condiţia răpirii la cer este să fii în Hristos. Răpiţi vor fi cei ce sunt în Hristos. Ce înseamnă să fii în Hristos? A fi în Hristos înseamnă a fi o făptură nouă, adică născut din nou (Tit 3:5). Pentru a fi răpit la cer trebuie să fii născut din nou. Scopul biblic al botezului cu Duhul Sfânt nu este soteriologic, ci misiologic, adică nu are legătură cu identitatea noastră în Hristos. Botezul cu Duhul Sfânt se dă unui om care a fost mântut, având ca scop echiparea celor mântuiţi pentru propovăduirea Evangheliei.

Taci, când intri în biserică, pentru ca Dumnezeu să-ţi poată vorbi! Taci, când pleci de la biserică, pentru ca Duhul Sfânt să poată imprima in mintea ta lucrurile pe care le-ai auzit!

Scopul Botezului cu Duhul Sfânt este:

1. 2. 3.

8. 9. 10
8

Taci, când eşti ispitit să barfesti! Taci, când eşti ispitit să critici! . Taci, cât să ai timp să gândeşti înainte de a vorbi.

Primirea puterii divine pentru mărturia creştină prin viaţă şi cuvânt – Luca 24; Echiparea cu daruri duhovniceşti - 1 Corinteni 12:8-10; Sfinţirea vieţii printr-o accentuare a reverenţei faţă de Dumnezeu, prin învingerea întăriturilor firii pământeşti, prin accentuarea dragostei active faţă de Dumnezeu, faţă de Biserică, faţă de cei nemântuiţi; Confirmarea noastră ca fii ai lui Dumnezeu – Fapte 15:7-9, Galateni 4:6, 1 Ioan 3:24, 1 Ioan 4:13; Echiparea noastră pentru a avea o comunicare perfectă cu Dumnezeu – vorbirea în limbi – 1 Corinteni 14:2. Botezul cu Duhul Sfânt nu este o condiţie pentru mântuire sau o condiţie pentru răpirea credincioşilor la Domnul, ci este o experienţă rezervată de Dumnezeu pentru cei născuţi din nou cu un încincit scop.

4. 5.

sursa: http://penticostalismulazi.wordpress.com/2011/10/15/ nelu-brie-confuzii-cu-privire-la-botezul-cu-duhul-sfant/

renunţă la ISUS
Trustul media a înlocuit denumirile “înainte de Hristos” şi “după Hristos” cu termenii “înaintea erei actuale” şi “era actuală”. Departamentul de religie şi etică de la BBC spune că schimbările sunt necesare pentru a evita jignirea non-creştinilor. BBC este imparţial şi este necesar să folosim termeni care nu îi jignesc sau care nu îi îndepărtează pe non-creştini. Înaintea Erei Actuale (î.e.a) / Era Actuală (e.a) sunt folosite ca o alternativă neutră din punct de vedere religios la Înainte de Hristos (î.Hr) / După Hristos (d.Hr). [sursa. realitatea.net şi bbc.co.uk]

De peste tot din lume vin ştiri ce te-ngrozesc: Cutremure, războaie, furtuni care lovesc, Atâţia oameni mor bolnavi şi-nfometaţi, E criză pretutindeni şi ură între fraţi! Păcatul prinde viaţă iar banul este rege, Minciuna se înalţă şi laude culege, Prorocii falşi anunţă că a venit Mesia, Nu mai cunoaşte omul ce-nseamnă bucuria! Ba unii mai pretind că ei ştiu acea zi Când va veni sfârşitul şi noi nu vom mai fi, Deşi scriptura spune că numai Tatăl ştie Când ziua judecăţii la oameni o să vie!

Şi totuşi semne sunt. Oriunde am privi Vedem cum ce e scris începe-a se-nplini. Iubirea stă şi plânge din inimi alungată, Bătrânii sunt uitaţi, copii fără tată! Sfârşitul e aproape. E timpul limitat. Mulţimea de popoare de Domnul a uitat! Dar este încă milă, şi Dumnezeu aşteaptă Să ne întoarcem toţi la calea Lui cea dreaptă! Mai lasă Doamne har, mai lasă izbăvire, Să ne trezim la viaţă din starea de-amorţire, Când trâmbiţa suna-va şi noi vrem să fim gata Să Îţi cântăm Osana şi Slavă! Maranata! Amin! [Maria Luca]

9

A mai trecut un an...
A mai trecut un an în veşnicie! Rămân în urma sa, Atâtea lacrimi şi suspine, Iar tu-ţi continui viaţa ta. Tot ce ai scris în anu-acesta Pe fila vieţii tale, Mereu tot scris va sta În cartea veşniciei Sale. Am mai trecut prin vijelii Şi prin înfrângeri crunte, Am întalnit şi bucurii În clipe-atât de scurte. Timpul stă şi ne priveşte parcă În mijlocul oceanului imens, Cum înnotăm cu sârg, dar nu intram in barca Şi trecem şi ne pierdem în vârtej. Ţinem la viaţa aceasta de ocară Ce este ca o funie-mpletită, Atât cu bucurii, dar şi-ntristare, Iar fără Dumnezeu e ne-mplinită. Aici este o ezitare-amară, O pregătire pentru veşnicie. Curând noi vom găsi o ţară În nesfârşita bucurie. Şi dacă trupul de pământ se trece-n taină Asemeni unei frunze ruginite, Îl vom arunca apoi ca pe o haină Când vom ajunge pe plaiuri însorite. Tot ce avem aici de împlinit Este învăţătura din Cuvânt Şi zi de zi noi să lucrăm, ştiind Că vom ajunge-n veşnicii curând. Să fim de-acum mai credincioşi, mai buni, Să ne curăţim veşmântul. În taină să ne ţesem haina cea de in, Că nu vom moşteni pământul. Noi nu ştim clipa când vom fi chemaţi Şi nici când timpul pentru noi se-opreşte. Dar important este să fim curaţi, Ştiind că Isus nu mai zăboveşte.

E timpul la sfârşit...
Sunt semne ce arată Că timpu-i la sfârşit... Istoria se-ntreabă : „Eu poate am greşit?” Şi mai întoarce-o filă Din anii ce-au trecut... Febrilă caută date Şi fapte de demult... Să vadă... Să găsească Acea răscruce-n care Întreagă omenirea Pornit-a spre pierzare. Priveşte-n urmă veacuri De lupte şi durere, De înălţări semeţe Şi crâncenă cădere. Întoarce încă-o filă Şi parcă-aude iară: „Baraba vrem să scape! Isus poate să moară” Să moară Ea, Iubirea? Fatidică eroare!!! Căci doar prin Ea mai este Speranţă de salvare! O cruce se înalţă... E sânge şi durere... „O iartă-i, iartă-i Tată! Eu nu mai am putere! Primeşte-mă la Tine Căci timpul a venit! Dar nu le ţine vina Căci unii m-au iubit!” O moarte... Şi-onviere... Aduce mântuire Străbate peste veacuri Întreaga omenire. Şi totuşi semne sunt... E timpul la sfârşit: Cutremure, războaie, Şi boli ce ne-au uimit. Atâta ură-aduce Cu ea numai durere, Păcatul e la culme Şi banul la putere! Istoria priveşte: Dă pagini rând pe rând Şi vede omenirea Spre iad alunecând... Dar este-o filă albă... Mai este timp de har! Isus încă aşteaptă Să-ţi dea viaţa-n dar! [Maria Luca]

***

10

[Gabriela Turculeţu]

trecut

Între

viitor

Scribul tocmai îşi ascuţea pana şi privea înciudat papirusul. Fusese greu să înşire atâtea seminţii, fiecare cu partea pe care o primea abia acum, a nu ştiu câta generaţie, din ţara promisă bunilor lor. Era linişte în ţară şi negocierile au păstrat limita de decenţă pe care prezenţa lui Iosua o cerea. Acum însă privea peste literele înşirate cu migală şi nu ştia sigur ce va urma. Până aici fusese istoria, acum începea viitorul. Bătrânul Iosua privea pierdut în depărtare şi în ochi îi scânteia jucăuşă o lacrimă. Răsuflă adânc. Se gândea oare la Moise, cel care îl primise cu îngăduinţă şi îi oferise cu răbdare lecţiile de conducere fără de care ar fi fost pierdut? Sau poate la bătrânul prieten Caleb care în sfârşit se aşezase pe teritoriul lui?... să numere oare mormintele săpate acolo, în pustia blestemată sau să retrăiască clipele de bătălie cruntă din faţa cetăţii Ai? „Scrie băiete!” prinse bătrânul a vorbi „[...] din toate vorbele bune pe care le spusese casei lui Israel Domnul, niciuna nu a rămas neîmplinită: toate s-au împlinit.“ Au trecut prin văi ale căror adâncime le-a dat fiori, au depăşit momente care i-au îmbătrânit instantaneu, au plătit scump greşelile de moment şi şi-au răscumpărat cu timpul alegerile greşite, dar acum, când viitorul prindea a se naşte, Iosua recunoştea pentru întreg Israelul şi în faţa posterităţii milenare că nimic din ce fusese promis nu a fost uitat, nimic din ce fusese făgăduit nu a fost trecut cu vederea. Da, ei au îmbătrânit şi haina strânsă nu reuşeşte să acopere deplin cicatricile unor vieţi trăite de prea multe ori pe marginea prăpastiei… dar peste toate Dumnezeul lor a putut să întindă curcubeul promisiunilor împlinite. Tirania urgentului şi forţa nevoilor imediate devin de prea multe ori pete unsuroase pe ochelarii cu care privim realitatea. Tindem să măsurăm mai degrabă insuccesele, să ne bagatelizăm rugăciunile prin lamentare şi să ne lingem rănile superficiale dintr-o luptă spirituală ce de prea multe ori are teatrul de război departe de noi. Ne plângem că partea de moşie este prea mică, pomii ce cresc pe ea prea strâmbi şi burduful lacrimilor de căinţă secat. Ne uităm cu ochii sticloşi la trecut şi în loc să numărăm promisiunile împlinite prindem a trece în revistă toate cioturile care ne-au zdrelit picioarele, toate crengile care n-au purtat mere. În fiecare zi, cu şi fără voia noastră, viitorul irupe spre noi cu forţa binecuvântărilor ce se înoiesc în fiecare dimineaţă. Dar suntem prea încruntaţi şi adesea uităm să privim cu nesaţ curcubeul pe care Domnul, Sfântul lui Israel, îl înalţă şi deasupra noastră. Alegerea ne aparţine! Cu pana ştirbă a unei vieţi trăite sub ploaia binecuvântărilor, putem compune în fiecare zi un imn spre Cel ce nu-şi uită niciodată făgăduinţele. [Ciprian Preda-Muşat]

11

Despre harul Duhului Sfânt
John Bunyan afirmă că în planul de mântuire Duhul Sfânt este cea dintâi Persoană a Sfintei Treimi care prin har ne ia în stăpânire (1 Cor 3;16, 6:19, Efes. 2:21,22). Duhul Sfânt este în acelaşi timp Îndrumătorul divin spre mântuire (Ioan 14:16, 16:7,13). El „vine în noi şi locuieşte în noi, lucrează mântuirea pentru noi acum… cu scopul de a ne salva pentru totdeauna.” Iată dar câteva teologhisiri cu privire la harul Duhului Sfânt:

e-a salvat de la condamnarea veşnică şi ne-a luminat ochii inimii (Efes. 1:17,19). 1. .............
El n

2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14.
12

Duhul Sfânt ne-a conştientizat cu privire la pierzarea noastră şi ne arată necesitatea credinţei pe care trebuie să o avem în Isus Cristos (Ioan 16:9). Prin Duhul, diavolul stă sub autoritatea harului (Luca 11:20-22). .......................................... ..... Duhul lucrează credinţă în inimile noastre. Fără această lucrare nici harul Tatălui, nici harul Fiului nu ne poate salva (Marcu 16:16; Rom 15:13). Prin lucrarea Duhului suntem născuţi din nou, iar acela care nu este născut din Duhul nu poate vedea şi nici nu poate moşteni Împărăţia cerurilor (Ioan 3:3-7). Lucrarea Duhului aduce Împărăţia lui Dumnezeu în inima credinciosului şi ne păzeşte de diavol după ce acesta este alungat(Matei 12:43-45; Luca 11:24,25). Prin Duhul lui Dumnezeu credinciosul poate să privească frumuseţea lui Hristos (Ioan 16:13-16). Fără harul Duhului oamenii nu ar fi auzit de mântuire. Duhul ne învaţă cum să-L lăudăm pe Dumnezeu Tatăl şi pe Dumnezeu fiul (Rom 8:26; Efeseni 6:18, 1 Cor 14:15). Prin acest binecuvântat Duh de viaţă dragostea lui Dumnezeu este turnată în inimile noastre (Romani 5:5; 2 Tesaloniceni 2:13). Prin Duhul trupul nostru muritor precum şi sufletul nostru nemuritor devine activ în lucrarea Domnului(Gal 5:18,25; Rom 8 : 11).

Prin bunătatea Duhului păstrăm Cuvântul lui Dumnezeu în inimă (1 Ioan 3:09; 1 Petru 1 : 23; 2 Timotei 1:14). Prin bunătatea Duhului ne putem împotrivi oricărei înţelepciuni şi viclenii omeneşti (Matei 10:19,20; Marcu 13:11; Luca 12:11,12). Prin bunătatea Duhului harul lui Dumnezeu este viu şi lucrător la fel ca nădejdea, credinţa, dragostea, duhul rugăciunii sau orice alt dar (2 Cor Rom 15:13; 04:13 2 Tim 1:7; Efeseni 6:18; Tit 3:5). Prin bunătatea Duhului, suntem pecetluiţi şi chemaţi să aşteptăm cu răbdare ziua răscumpărării (Efeseni 1:14, Gal 5:5).
[J. Bunyan]

Minunata voie a

Domnului!
Nu e greu să asculţi pe Domnul, când ştii că ascultarea îţi aduce beneficii imediate. Mulţi gândesc că, atunci când suntem în voia Domnului, ne aşteaptă cărări netezite; că El va avea grijă să nu ne lipsească nimic: nici sănătatea, nici banii şi nici dragostea celor din jur. Dar nu se întâmplă aşa.

“Iată, roaba Domnului; facă-mi-Se după cuvintele Tale”.
Luca 1:38

Maria, logodnica lui Iosif, după ce a auzit cuvintele îngerului „plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine; binecuvântată eşti tu între femei”, n-a avut parte de zile lipsite de necazuri. Însăşi mesajul care a urmat apoi „vei rămânea însărcinată şi vei naşte un fiu”, în condiţiile în care ea era fecioară a fost o grea povoară pe care trebuia să o poarte. Cu toate acestea, Maria nu a pregetat să răspundă îngerului Gavril: „iată roaba Domnului, facă-mi-se după cuvintele tale”. Avem, în acest răspuns, un exemplu de ascultare deplină. Întorcându-ne la noi, ar trebui să ne întrebăm când am spus ultima dată: „Doamne, nu cum vreau eu, ci cum voieşti Tu”. Orice creator din orice domeniu, fie artă, muzică sau tehnologie, îşi imprimă voia în lucrurile create de el. Universul acesta este opera Marelui Arhitect şi El şi-a făcut cunoscută voia în Cuvântul Scripturii. Dacă veţi citi textul din Efeseni 1:3-11, veţi vedea acest accent pus pe „voia” suverană şi desăvârşită a lui Dumnezeu (v. 5,9,11). Deşi ştim că suntem creaţi de Dumnezeu, acceptăm greu şi nu întotdeauna voia Lui în vieţile noastre. Ne comportăm adesea ca nişte copii încăpăţânaţi, care refuză să asculte de părinţi. Asta, deoarece nu înţelegem că, în universul în care trăim, nu pot exista două voinţe absolute şi suverane: a lui Dumnezeu şi a noastră. De aceea trebuie să învăţăm a spune: „facă-se voia Ta, Doamne”… Dacă vom privi la câteva exemple biblice, vom înţelege că supunerea este singura cale spre binecuvântările pe care Dumnezeu le are pregătite pentru noi. Cel mai viu exemplu este acel al Mariei şi a lui Iosif. Ei erau în preajma căsătoriei. Aveau fără îndoială, visele lor şi planuri de îndeplinit. Dumnezeu „a dat buzna” în viaţa lor, răsturnându-le planurile. Da, Maria a fost instrumentul de care Dumnezeu s-a folosit pentru a-şi duce la îndeplinire cel mai măreţ plan: mântuirea omului, prin Isus Hristos. Dar totul s-a întâmplat nu înainte ca ea să spună cuvintele pe care le-am citat şi mai devreme: „iată roaba Domnului, facă-mi-se după cuvintele Tale”. Dumnezeu nu forţează voinţa noastră, ci ne foloseşte doar în măsura în care acceptăm planul Lui, cu întreg preţul care-l implică. Vedem, de asemenea, că Fiul lui Dumnezeu a părăsit slava cerească, împlinind astfel voia Tatălui. El a acceptat această voie şi a împlinit cuvintele profeţite în Psalmul 40:7 „Atunci am zis: Iată-mă că vin! În sulul cărţii este scris despre Mine. Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule”… Apoi în timpul vieţii pe care Isus a trăit-o pe pământ, a urmărit în permanenţă împlinirea voiei lui Dumnezeu Tatăl. El a spus: „mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui” (Ioan 4:34). A fi creştin nu înseamnă a şti bine să reciţi crezul, ci presupune o viaţă trăită după voia lui Dumnezeu. Nu orişicine-mi zice: „Doamne, Doamne! va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri” (Matei 7:21). Ucenicia mea şi a ta se dovedeşte prin acceptarea deplină a voinţei Tatalui ceresc. Iar voia Domnului este bună, plăcută şi desăvârşită (Romani 12:2). Este bună pentru că vine de la un Dumnezeu bun. Este plăcută în rezultatele ei, chiar dacă pentru moment trebuie să trecem prin situaţii neplăcute şi neînţelese de noi. Este desăvârşită, pentru că vine din partea unui Dumnezeu desăvârşit. Cineva a definit voia lui Dumnezeu ca fiind ceea ce ai face şi tu din toată inima, dacă ai cunoaşte toate amănuntele. Deocamdată, nu le cunoaştem. Nici fecioara Maria nu le-a cunoscut. Dar va veni o zi când le vom cunoaşte şi vom înţelege pe deplin, totul. Atunci vom recunoaşte fără nici o îndoială că voia Domnului este într-adevăr minunată!. [Miron Popan]

13

14

În oraşul nord-african Tagasta, în casa unui funcţionar roman, s-a născut în anul 354 Augustin. Tatăl lui se numea Patricius şi a fost la început păgân, dar mai târziu a îmbrăţişat credinţa creştină. Mama lui, Monica, era o femeie evlavioasă, cinstind mărturia ei printr-o viaţă sfântă, iubitoare şi despărţită de lucrurile lumeşti. Plină de pace, era supusă bărbatului ei, om iute la mânie şi din pricina căruia suferea foarte mult. În felul acesta, ea împlinea ceea ce spunea apostolul Petru în prima sa epistolă (1 Petru 3:1-2). Monica a avut bucuria de a-l vedea pe soţul ei întors la Dumnezeu. Augustin ne spune despre Monica un lucru deosebit, şi anume că ea se făcuse slujitoarea slujitorilor lui Dumnezeu. Monica este un exemplu de urmat, şi o încurajare pentru mamele din secolul XX, care de timpuriu trebuie să dea o învăţătură sănătoasă copiilor lor şi să nu înceteze a se ruga pentru ei. Augustin şi-a primit educaţia primară în şcoala locală, unde a învăţat latina în acompaniamentul multor bătăi, şi a urât greaca atât de mult, încât niciodată nu a învăţat să o folosească eficient. Apoi a fost trimis la şcoală, în apropiere de Madaura, iar de acolo la Cartagina, să studieze retorica. A urmat modelul multor studenţi din timpul său, lăsându-se în voia pasiunilor, într-o legătură nelegitimă cu o concubină. Din această unire s-a născut în 372 fiul său Adeodatus. În căutarea lui după adevăr, Augustin a adoptat învăţătura maniheistă, dar aceasta nesatisfăcându-l, s-a întors spre filozofie. A predat retorica în oraşul Cartagina, până la plecarea la Milano, în 384. El a fost contemporan cu Crisostom şi Ieronim, care erau buni credincioşi, slujitori ai lui Dumnezeu, de care Acesta Se folosea mult în acea perioadă pentru zidirea bisericii Sale. Fiind în căutarea adevărului, Augustin a fost nevoit să citească Sfintele Scripturi, dar nu ca urmare a unei nevoi spirituale, ci a uneia intelectuale. El nu a avut nici o atracţie pentru Sfânta Scriptură, nu i-a plăcut, şi deşi dorea şi alerga după înţelepciune, a respins adevăratul izvor al înţelepciunii. În anul 391 s-a întors la Cartagina şi a fost ordinat ca preot, iar în anul 396 a fost consacrat ca episcop de Hippona. De atunci, şi până la moartea lui în 430, şi-a consacrat viaţa administraţiei episcopale, studiului şi scrisului. El este considerat cel mai mare dintre Părinţii Bisericii. Opera cea mai cunoscută ieşită de sub pana lui Augustin este “Confesiuni”, care a fost terminată în anul 401.

“Confesiunile” lui Augustin reprezintă mărturia înflăcărată şi mereu actuală a unei convertiri frământate şi sincere, pornind de la adevărurile culturii antice - cărora le relevă cel dintâi, cu putere, parţialitatea şi insuficienţa în calitate de adevăruri creştine - şi dorind să ajungă la adevărul suprem, care este Dumnezeu. Augustin nu are intenţia de a se convinge pe sine, sau de a-i convinge pe ceilalţi de o imagine convenabilă a propriei persoane, ci doreşte cu maximă sinceritate şi dăruire să se regăsească pe sine, căutându-L pe Dumnezeu. Pe parcursul acestei încercări, când Dumnezeu este acceptat drept Unicul criteriu, sinceritatea absolută încetează să mai fie o valoare secundară, sau un deziderat, şi devine o stare firească a uneia dintre cele mai sensibile conştiinţe cunoscute în istorie. De-a lungul epocilor, creştinii au găsit binecuvântări spirituale citind această operă pe care Augustin a scris-o spre slava lui Dumnezeu, pentru harul Său revărsat asupra unui păcătos ca el. A mai scris şi lucrări filozofice în formă de dialog, tratate în mod teologic, despre trinitate, precum şi lucrări polemice, în apărarea credinţei de învăţăturile false. Filozofia istoriei lui Augustin, sau ideea centrală, este “Cetatea lui Dumnezeu”, formată din toate fiinţele omeneşti şi cereşti, unite prin dragostea pentru Dumnezeu, şi căutând numai slava Lui. Cetatea terestră este formată din acele fiinţe care, iubind doar eul, îşi caută propria slavă şi propriul bine. Augustin, prin cuvântul şi scrierile sale, a apărat adevărata credinţă contra arienilor, maniheiştilor, şi mai ales contra pelagienilor. Augustin, care îşi dăduse seama încă din copilărie ce însemna păcatul, el care gemuse sub jugul lui, şi care îşi simţise incapacitatea de a învinge patimile şi poftele rele ce-l stăpâneau, el care văzuse că numai harul lui Dumnezeu a putut să-l scoată de sub robia legii, a păcatului şi a morţii, a fost vasul ales şi pregătit în chip minunat de Dumnezeu pentru a lupta împotriva rătăcirii pelagienilor. El a ajutat la dezvoltarea doctrinei eretice a purgatoriului, a accentuat valoarea celor două sacramente. Acestea sunt rezultatele logice ale concepţiei lui. Teoria lui despre milenism a adus ideea de postmilenism. Faptul că a accentuat anumite aspecte ale religiei creştine a fost important pentru biserica creştină. El a luptat foarte mult împotriva a trei mari erezii: gnosticismul, donatismul şi pelagianismul. Ideea mântuirii formează la el punctul central al convingerii sale.

El se referă la următoarele idei:

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8.

Supremul bine este veşnica şi absoluta dreptate şi înţelepciune, sau Dumnezeu Însuşi (ori, în mod subiectiv, viaţa sau fericirea eternă; la ea se ajunge numai prin viaţa virtuoasă). Supremul principiu al tuturor virtuţilor, sau şi a întregii morale creştine este iubirea lui Dumnezeu. Virtuţile cardinale, precum şi în general toate celelalte virtuţi particulare sunt numai diferite grade sau manifestări ale iubirii adevărate a lui Dumnezeu pentru Dumnezeu. Omul posedă în fiecare stare facultatea libertăţii de a face binele sau răul. Prin păcatul originar, libertatea omului nu s-a pierdut cu totul, după cum nici firea lui nu s-a făcut cu totul rea, ci cea dintâi s-a slăbit şi înclinat numai, iar cea din urmă s-a infectat şi s-a stricat. Libertatea omului nu se suspendă prin prezenţa lui Dumnezeu. Libertatea şi virtutea omului nu se suspendă nici prin harul lui Dumnezeu, ci din contră, prin el se produce în om o adevărată transformare şi înnoire, care constă din insuflarea iubirii lui Dumnezeu şi din transmiterea puterilor supranaturale morale. Prin predestinare nu se suspendă libertatea şi moralitatea omului. În fine, cât despre eretici, aceştia trebuiau readuşi la credinţa ortodoxă prin tot felul de mijloace de învăţătură şi blândeţe. Dacă însă prin aceste mijloace nu se atinge scopul, şi ereticii, în cerbicia lor, continuă să atace Biserica adevărată, comiţând încă acte de brutalitate şi cruzime, atunci trebuie ca, împotriva lor, şi nu doar spre binele lor propriu, să se întrebuinţeze, de asemenea, forţa, şi puterea brutală, nu însă pedeapsa cu moartea. În ceea ce priveşte martirii şi sfinţii, aceştia trebuie veneraţi ca oameni ai lui Dumnezeu. Pe de altă parte, trebuie să ne rugăm sfinţilor pentru mijlocirea lor, prin care credincioşii se fac părtaşi multor binecuvântări dumnezeieşti. În ciuda valorii cu care era înzestrat, Augustin a adus şi câteva erezii în gândirea creştinilor. A ajutat la dezvoltarea doctrinei eretice a purgatoriului şi a dat o semnificaţie greşită celor două sacramente: botezul nou-testamental şi Cina Domnului. Rezultatul logic al concepţiei lui a fost doctrina regenerării prin botez şi cea a harului sacramental (transsubstanţierea). În perioada dintre Augustin şi Luther, biserica romano-catolică a fost acoperită tot mai mult de întuneric, dar Dumnezeu a avut întotdeauna oameni prin care şi-a zidit adevărata Sa Biserică de-a lungul secolelor. Slăvit să fie Dumnezeu pentru aceasta!

Sărbători importante din calendarul Cultului Creştin Penticostal din România:
Sărbătoarea Naşterii Domnului Isus Hristos: 25, 26 decembrie 2011 Sărbătoarea Învierii Domnului Isus Hristos: 15, 16 aprilie 2012 Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt: 3, 4 iunie 2012

Vă dorim să aveţi un timp frumos împreună cu cei dragi! Dumnezeu să vă fie bucuria şi răsplata! Ca să vedem cât de mare a fost dragostea lui Dumnezeu pentru noi ar trebui să vedem câte dintre cadourile facute în această perioadă sunt pentru cei „care nu merită”, care sunt foarte diferiţi de noi, care ne urăsc… sigur… dacă ai un cadou, nu te-ai inghesuit cu o cheltuiala prea mare…

Sarbatori fericite!

Dar El a dat TOTUL! Pe Domnul Isus! Sunteţi iubiţi de Dumnezeu!

15

Ziua de naştere a postului de radio Flacăra Rusaliilor este 7 septembrie 2010.Atunci Consiliul Naţional al Audiovizualului a aprobat cedarea licenţei de emisie din partea SC. Radio Transilvania LMB. SRL Oradea către SC. Eldo Pol. SRL Sebiş, modificarea denumirii (Radio Transilvania Radio Flacăra Rusaliilor) modificarea tematicii (generalist religios) şi a grilei de programe. Au urmat demersurile pentru autorizarea la Chişineu Criş (vechea locaţie) şi mutarea la Sebiş (actuala locaţie). Radio Flacăra Rusaliilor emite 24 ore/zi şi are studioul de emisie amplasat la Biserica Penticostală „Betania” Sebiş, Bd. Victoriei, nr. 13, judeţul Arad.

În mod oficial, Radio Flacăra Rusaliilor emite pe două căi: • În eter (aer) pe frecvenţa de 89,70 MHz FM (din 12 februarie 2011) • Online (pe Internet) la adresa: www.radioflacararusaliilor.ro Pentru a intra în contact cu noi,folosiţi una din următoarele modalităţi: • • • • Tel/Fax: 0257/311056 Mobil: 0744/531721 E-mail: eldopol@radioflacararusaliilor.ro Poştal: Flacăra Rusaliilor, CP15, Sebiş, judeţul Arad, cod: 315700

Donaţiile pentru susţinerea postului de radio Flacăra Rusaliilor se pot transmite în unul din conturile bancare de mai jos la Banca Transilvania Sebiş-Arad: RO68 BTRL 0020 1205 S735 57XX (LEI) • RO43 BTRL 0020 4205 S735 57XX (EURO) • RO92 BTRL 0020 2205 S735 57XX (USD) Scopul acestui post de radio este să contribuie la răspîndirea Evangheliei din Sebiş pînă la marginile pămîntului, şi să edifice spiritual pe creştini.