BALANŢA DE PUTERE ŞI ORDINEA INTERNAŢIONALĂ

I. Conceptul - "balanta de putere"
Balanță a puterii (echilibru al puterii) a constituit un principiu călăuzitor al diplomației și politicii europene. În plus, acest concept a fost folosit de mulți teoreticieni și comentatori pentru a explica importante aspecte ale comportamentelor statelor ce compun sistemul internațional. Există un relativ consens în rândul cercetătorilor asupra faptului că obiectivul fundamental al creării unui sistem de tip balanță a puterii este acela de a proteja statele participante în fața potențialelor agresiuni. Principiul ar fi că nici unei entități din cadrul sistemului să nu i se permită obținerea predominanței asupra celorlalte. Așadar, teoria clasică a balanței puterii implică o distribuție specifică a puterii între entitățile ce compun sistemul internațional, astfel încât nici un stat și nici o alianță existentă să nu poată obține în mod covârșitor sau predominant puterea. Ideea non-predominanței constituie miezul analitic fundamental al oricărei teorii clasice a balanței puterii.[Conceptul de „balanta de putere” este si el un concept de referinta, fiind inclus in teoriile lor de toti realistii. Morgenthau ofera acestui termen patru intelesuri diferite. Astfel, el se refera la balanta de putere ca la o „politica indreptata spre o anumita stare de lucruri; o stare efectiva de lucruri; o distributie aproximativ egala a puterii; orice fel de distributie a puterii.” Ernst Haas si Inis L. Claude apreciaza ca termenul de „balanta a puterii” la Morgenthau poate fi privit si ca o lege universala, respectiv ca un „sistem”, sau un mecanism de autoreglare. Sensurile conceptului: Martin Wight distinge nouă sensuri diferite pentru acest concept: -O distribuție egală a puterii; -Principiul conform căruia puterea trebuie să fie distribuită în mod egal; -Distribuția existentă a puterii; -Principiul creșterii egale a marilor puteri pe seama celor slabe -Principiul conform căruia una dintre părți trebuie să aibă o anumită limită a puterii pentru a evita pericolul ca puterea să fie distribuită inegal; -Un rol special în menținerea unei distribuții egale a puterii (atunci când este folosit împreună cu verbul „a deține”);

-Predominanța. întrucât puterea nu este un scop în sine. Distincție: Dat fiind această mare varietate de sensuri. Ideea de echilibru este inseparabilă de mecanismele politicii internaționale. iar in cazul in care cuprinde toate aceste niveluri. prezentată în cartea sa Teoria politicii internaționale. -O tendință inerentă a politicii internaționale de a produce o distribuție egală a puterii. sugerand o legatura intre descriere. nu presupune neapărat maximizarea ei. el este o categorie descriptiva. dacă este necesar. Mai precis. potrivit lui Waltz. Folosit ca un concept teorietic central. cand propune o politica. odată perturbată. În viziunea waltziană constrângerile structurale vor determina statele să recurgă la acțiuni de balansare.-Un avantaj special în distribuția existentă a puterii (atunci când este folosit cu verbul „a deține”). ci că. este o categorie analitica.[5]. restricția și stabilitatea nu constituie ținte ale liderilor naționali. dar pot urmări și alte scopuri.Teoria se bazează pe presupoziția că statele sunt actori unitari aflați într-un mediu de tip auto-ajutorare (self-help) și care își doresc să supraviețuiască (la nivel minim). ci sunt derivate din urmărirea strictă a propriilor interese. Autorii amintiti determina patru tipuri de categorii generale rezultate din utilizarea conceptului de: „balanta de putere”: „atunci cand se refera la o situatie. nu în sensul că o balanță odată creată va fi menținută. va fi refăcută. economice sau de altă natură). Statele vor încerca să valorifice atât resursele interne (sporirea capabilităților militare. atunci nimeni nu va fi capabil să domine și alte forme de restricție și stabilitate vor apărea. este o categorie ideologica. Conform teoriei balanței puterii.” . Teoria balanței puterii a lui Kenneth Waltz: Una dintre cele mai influente teorii ale balanței puterii o constituie cea a lui Kenneth Waltz. iar la nivelul sistemului se vor forma balanțe de putere. Sporirea puterii. analiza si prescriptie. ci un mijloc (cel mai important) pentru atingerea securității. este o categorie prescriptiva. atâta timp cât statele caută să supraviețuiască și se pot alia cu oricine ca răspuns la stimulentele externe și sunt dispuse să recurgă la război. cât și cele externe (întărirea alianței din care fac parte și slăbirea celor adverse. un simbol si un instrument pentru propaganda politica. mergând până la dominația mondială. este bine să se facă o distincție între un echilibru al puterii ca politică (încercarea deliberată de a preîntâmpina predominanța) și ca sistem de politică internațională în care modelul de acțiune între state are tendința de a limita sau de a modifica dorința de hegemonie și are drept rezultat un echilibru general.

Morgenthau a definit echilibrul puterii in urmatorii termeni: „apiratia spre putere a unora dintre natiuni. Balanţa simplă a puterii o întâlnim în cazul luptei între Franţa şi Spania/Austria habsburgică (secolele al XVI-lea şi al XVII-lea) sau în cel al luptei dintre SUA şi URSS în timpul Războiului Rece. oferind ca exemplu in sustinerea afirmatiei sale politca britanica din secolul XIX. iar în cel de-al doilea mai multe. caruia toate societatile alcatuite din mai multe unitati autonome ii datoreaza autonomia partilor componente. Este normal să avem în vedere puterea militară când ne referim la acest termen. fiecare incercand fie sa mentina. Prin chiar asumptiile realismului. nu echilibrul. Astfel din dorinta de securitate statele vor acumula putere pe care o vor folosi uneori pentru a echilibra puterea acumulata de alte state. Rusia şi . care poate fi descrisa mai degraba ca o „situatie de impas cu un arbitru preocupat de status quo. In fine balanta puterii nu este „in mod necesar”singurul mijloc de a gestiona pacea si razboiul in sistemul international. Am spus in cunostinta de cauza necesitate… Se va arata […] ca balanta internationala a puterii este doar o manifestare particulara a unui principiu social general. Balanţa complexăde putere o întâlnim în cazul Europei în secolul al XVIII-lea. Acest lucru poate fi explicat prin faptul ca Morgenthau vede lupta pentru putere ca un act necesar in sistemul internatuional. neputând astfel să impună altor state legea”. Când vorbim despre balanţa de putere. balanţa de putere este “acel stadiu al afacerilor internaţionale încare nici o putere nu are o poziţie în care să fie preponderentă. ratiunea de stat impunand ca fiecare natiune sa fie cat mai puternica cu putinta. fie sa rastoarne starea de fapt. aceasta poate să fie simplă sau complexă . fiecare isi va urmari superioritatea. când Franţei şi Austriei (acumdetaşată de Spania) li s-au alăturat alte puteri – Anglia.” „Balanta puterii nu poate insemna nici o politica indreptata spre echilibru.” In conceptia unor autori (cum ar fi Inis Claude). În primul caz două puteri o formează. II. Inis Claude considera ca aceasta utilizare este gresita. conduce la necesitatea unei constelatii numita balanta a puterii si a unor politici care sa-si propuna sa o pastreze. Balanţa de putere În înţelesul dat de Vattel. la Morgenthau balanta puterii este sinonima cu politica puterii. dreptul international sau diplomatia. din moment ce Morgenthau insusi sugera si alte tehnici.” Morgenthau foloseste termenul de „balanta a puterii” in sensul de echilibru. atata timp cat lupta pentru putere nu are o limita data. dar se poate vorbi şi de alte feluri de putere.

cea complexă nu. iar situaţia în care exista o balanţă complexă de putre erasimplificată de combinaţiile diplomatice în care intrau statele (înainte de Primul Război mondialsituaţia s-a simplificat prin constituirea Triplei Alianţe şi a Triplei Antante). Există balanţă de putere generală – ceea ce presupune absenţa unei puteri preponderenteîn întregimea sistemului internaţional – şi balanţă de putere locală – care operează într-o anumităarie sau segment al sistemului. În cazul încare avem de-a face cu trei sau mai multe puteri. în cazul balanţei complexe de putere.care domina întreaga lume (era balanţa centrală). iar balanţele locale îi erau subordonate (ea lainfluenţa mai mult pe acestea decât ele o influenţau pe ea). deoarece ceilalţi auposibilitatea de a-şi combina forţele împotriva sa. care deşi nu aveau o mare influenţă în afacerile internaţionale. dacă ne gândim la spaţiul Europei de Est sau la zona Caraibelor. mediul a fost complicat deexistenţa unor alte puteri. când ne îndepărtăm de o lume unipolară către una cu mai mulţi centri de putere– Shanghai. Există balanţă de putere care există din punct de vedere subiectiv şi care . alteresurse sunt la dispoziţia puterilor: exploatarea existenţei altor puteri (prin absorbţia. Este de menţionat că balanţadominantă nu trebuie să se confunde cu balanţa generală sau echilibrul sistemului în întregime. Revenind la perioada Războiului Rece între SUA şi URSS exista o balanţă dominantă de putere. în a XIX-lea dezvoltarea industrială şi organizarea militară. În cazul balanţei simple de putere singurul mijloc pe care-l are la dispoziţie una din celedouă puteri este de a-şi creşte propria forţă (în secolul al XVIII-lea creşterea teritoriului şi apopulaţiei. Este însă de menţionat faptul că nici o dată în istorie balanţa de putere nu a fost perfectsimplă sau perfect complexă. Dacă ne gândim la perioada Războiului Rece. Dar ambele situaţii le întâlneam în prezenţa la nuvelul sistemuluiinternaţional a unei balanţe generale de putere. Este şi situaţia pe care otrăim în prezent. în cel de-al XXI-lea puterea soft). în cel de-al XX-leatehnologia militară. New Delhi. Tokio. dezvoltarea unor inegalităţi în puterea statelor nu pune neapărat pe cel mai puternic întro poziţie de preponderenţă. în aceste zone întâlneam balanţe de puterelocale. Bruxelles. Există şi balanţe de putere dominante şi balanţe de putere dominante subordonate. totuşiinfluenţa lor era mai mare decât zero. Moscova. Dacă balanţa simplă de putere necesită egalitate de putere. Washington.Prusia. în Orientul Mijlociusau pe subcontinentul Indian sau în Asia de sud-est. acolo întâlnimpreponderenţă de putere. În situaţia balanţei simple de putere. împărţireasau alierea cu ele).

o tendinţăopusă îşi face apariţia. Cea născocită îşi datorează existenţa efortului şi politiciiconştiente a uneia (sau a ambelor) părţi. Alţi autori (Rousseau. nu este suficient ca balanţa să existe obiectiv. Trebuie menţionat faptul că născocirea unei balanţe diferă în funcţie de faptul că aceasta se face într-un mod liber sau într-un mod determinat. şi aceasta nu numai prin creşterea capacităţilor sale militare.acţiune care este însă însoţită de teama că această acţiune ar fi sortită eşecului. Dacă un stat nu poatesă-şi aroge o victorie sigură asupra altui stat (în cazul unei balanţe simple de putere). este şi o problemă a asigurării condiţiilor care susţinexistenţa unei credinţe în acea balanţă. dar există ocredinţă generală că o poate face. balanţa de putere impune să existe o credinţăgenerală în ea. În sensul dat de Vattel.există din punctde vedede obiectiv. Există mai multe tipuri de balanţe de putere născocite: una este cea în care una dintre cele doua părţi are o politică prin care caută să prevină ca cealaltă să devină preponderentă din punctde vedere militar. ci şi subiectiv. Gentz). Toynbee) văd balanţele de putere ca şi consecinţe ale unor legi istorice legate de provocare şi răspuns. altceva este să spui că nici un stat nueste de fapt preponderent. O balanţă fortuită apare în momentul în care două părţi se luptă cu dorinţa de a se anihilaîn totalitate una pe cealaltă şi în acea luptă se ajunge la un moment dat la un punct în care nu sepoate spune despre nici una dintre ele care a câştigat. Elementul de invenţie presupune că celpuţin una dintre părţi – în loc să rânvneasă la anihilarea totală a celeilalte – caută să-şi limitezeputerea. Trebuie să se facă o distincţie între balanţa de putere care aparefortuit şi cea care este rezultatul unei născociri/invenţii. înseamnă că – în înţelesul dat de Vattel – acel stat poate săşiimpună legea asupra celui de-al doilea. Un lucru înseamnă că spui că se consideră că în afacerile internaţionale nuexistă nici un stat preponderent din punct de vedere militar. ţinând seama de puterea celeilalte părţi. Prima se naşte fără a se depune un efort conştient din parteavreunei puteri care o aduce la viaţă. cu scopul de a supreveghea manifestarea piuterii ce emană din acel centrude putere.Problema menţinerii unei balanţe nu este numai cea a asigurării existenţei unei balanţe militare. în care una dintre ele caută să prevină ca nici una din celelalte două săpoată obţine preponderenţa. . O formă mai avansată a acestei categorii este cea în care există trei părţiparticipante întro balanţă. ci şiprin apropierea faţă de cea mai slabă dintre cei două puteri – politică cunoscută şi sub numele de păstrătotul balanţei. expansiunea Imperiului roman fiind luată ca şi exemplu (Burke. care indică spre faptul că oridecâte ori o ameninţare la adresa unei balanţe de putere apare. Suntgânditori care consideră că la constituirea unei balanţe de putere se recurge în mod conştient cuscopul de a contrabalansa ameninţarea care izvorăşte din manifestarea forţei unei alte puteri.

ci ca urmare a unui scop conştient urmărit de cătreîntregul sistem de state. III. întrun imperiu universal. Prezervarea balanţei în întreg sistemul de state îşiare originile în Italia şi s-a răspândit o dată cu răspândirea ambasadelor permanente.şi care a luat fiinţă prin înserarea unor prevederi specifice acestei politici în Tratatul de la Utrecht(1713). Ea presupune un sistem continuu şi universal al diplomaţiei. prin cucerire. În timpul Primului Război mondial existau voci caresusţineau că încercarea de păstrare a balanţei de putere nu a constituit un element vital alechilibrului. precum şi mijloacele prin care se poate acţiona asupra lor. managementul marilor puteri). războiul. ci o sursă a dezordinii (războiului). ca urmare a coaliţiilor constituite împotriva Franţei lui Ludovic al XIVlea. Dar conceperea unei balanţe de putere poate să se datoreze nu numai eforturilor ş ipoliticilor conştiente ale anumitor puteri. Această politică presupune abilitatea de a percepepluralitatea forţelor care interacţionează într-un cadru ce cuprinde un singur sistem sau câmp deforţe.Pasul următor legat de această politică este cel ce priveşte prezervarea balanţei de putereîn sistemul internaţional în întregime. Funcţiile balanţei de putere Se spune că prezervarea balanţei de putere a îndeplinit trei funcţii istorice în sistemul internaţional modern: a) existenţa unei balanţe generale a puterii în sistemul internaţional a prevenit apariţiaposibilităţii ca sistemul să fie transformat. Dar născocirea unei balanţe de putere nu a avut de a face cu prezervarea .dreptul internaţional. c) atât balanţa generală. care furnizează puterilor preocupate informaţii cu privire la mişcările tuturor statelor membre în sistem. împotriva absorbţiei acestora (sau dominaţiei acestora) decătre o putere preponderentă local. b) existenţa unor balanţe locale a asigurat protecţia independenţei statelor dintr-oanumită arie geografică. Dar ideea că balanţa de putere a jucat un rol pozitiv în relaţie cu ordinea internaţională – astfel născocirea sa fiind un obiectiv valoros sau legitim pentru aparatul de stat – a făcut obiectulunor critici dure în secolul al XX-lea. cât şi cea locală au asigurat condiţii în care alte instituţii de caredepinde ordinea internaţională au fost capabile să opereze (diplomaţia. Ideea că prezervarea balanţei de putere în întregul sistem internaţional ar trebui să fie ţelul comun al tuturor statelor membre în sistem a apărut în Europa la sfârşitulsecolului al XVII-lea.

ci cuprezervarea sistemului de state. Sacrificarea unui stat pentru păstrarea balanţei de putere apare ca şi un principiu brutal.când acesta este singurul mijloc prin care puterea unui stat ce tinde să fie dominant poate ficontrolată. Prezervarea balanţei de putere poate impune recurgerea la război. prezervarea acesteia impune adesea încălcarea acestor reguli.imunitatea diplomatică – depind de cât de eficient este principiul reciprocităţii. juristul Oppenhaim afirma că: “primul şi celmai important aspect moral ce poate fi dedus din istoria dezvoltării dreptului naţiunilor este că olege a naţiunilor poate exista numai dacă există un echilibru. care să izvorească din altă parte decât din speranţa că un stat preponderent se vasupune acestor reguli de bună voie.este mai bine din punctu de vedere al ordinii internaţionale ca aceasta să aibă loc fără oconflagraţie. în acest sens. chiar dacă acest stat nu a încălcat regulile de drept . începânddin anul 1648 şi până în 1914 – principiul compensaţiei fiind luat în calcul când se doreamenţinerea balanţei de putere). Principiul prezervării balanţei de putere a operat în favoarea puterilor mari.prezervarea păcii este un obiectiv subordonat celui ce priveşte născocireaunei balanţe de putere. o balanţă a puterii între membrifamiliei naţiunilor”. Dar în timp ce însăşi existenţa dreptului internaţional ca sistem de reguli operativedepinde de balanţa puterii. aparesentimentul că trebuie să existe o anumită securitate vis-a-vis de observarea regulilor de dreptinternaţional. Astfel. uneori prezervarea balanţei de putere a însemnat partiţia şiabsorbţia statelor mici (este cazul declinului constant al numărului de state în Europa. pentru a preveni creşterea puterii unui statterţ. De aceea. neintervenţia.Prezervarea balanţei de putere poate impune utilizarea forţei sau ameninţarea cu recurgerea lautilizarea ei. şi îndefavoarea celor mai neînsemnate. ca urmare a creşterii puterii statului împotriva căruia este lansată operaţiunea. Cele mai de bază reguli ale dreptului internaţional – suveranitatea.intervenţia militară în afacerile interne ale unui stat.păcii.dar funcţia balanţei de putere de a asigura ordinea internaţională nu este din această cauză maipuţin importantă. paşii cetrebuie făcuţi pentru menţinerea balanţei implică adesea violarea prevederilor dreptuluiintrernaţional . Dacă creşterea influenţei unei puteri mari trebuie făcută pe seama unui stat mic. Aici este paradoxul conţinut în principiul balanţei de putere: în timp ce existenţa balanţei de putere este o condiţie esenţială pentru ca dreptul internaţional să producă efecte. Iar balanţele care sunt stabile ajută la înlăturarea motivelor de recurgere la război preventiv.

când celor două puteri li se alăturau China. la rândul lor.statul constituţional – Rechtstaat – care dispune de propriile instrumente interne de control a puterii şi acest tip de stateste singurul capabil de virtute internaţională într-un mod în care statul absolutist nu este capabil. Dar începând cu ultima parte a anilor 50 un alt fenomen începea să semanifeste. Aceasta este o doctrică care are legătură cu politica de putere. Dar cerinţele pe care leimpune ordinea sunt tratate cu prioritate în relaţie cu cele impuse de dreptul internaţional.El recomandă formarea unei coaliţii de state de drept. China şi Japonia nu înseamnă că forţa celor patreu state este egală. fără o teamă că aceste state vor face abuz de putere. în orice sistem internaţional existând o tendinţă automată de a balansa puterea unui stat care caută să-şi crească puterea. IV. Nici un stat nuavea putere preponderentă la nivelul întregului sistem internaţional. Dar dacă iniţial aceastăbalanţă era una simplă (SUA şi URSS). Japonia şi (potenţial) Europa. au precădere faţă de cele ce emană din interesele statelor mici şi din dorinţa de a păstrapacea. şi influenţa care emană dintr-un centru de putere poate să se manifeste în diferite domenii. sau pot devota aceste resurse şi energii în vederea realizării altor scopuri. Dar întotdeauna un stat preponderent local sau o putere preponderentă general ar fi oameninţare la adresa supravieţuirii sistemului de state? În viziunea lui Kant.internaţional – aceste lucruri aduc în conflict imperativele balanţei de putere cu cele ale dreptului internaţional. balanţa poate să . mai târziu (anii 70) ea lua tot mai mult forma uneibalanţe complexe. Există doctrine care susţin că obţinerea puterii este preocuparea cea mai importantă şi comună tuturor statelor. care juca acelaşi rol pe care lau jucat altebalanţe de-a lungul istoriei. care. echilibrul poate fi atins numai dacă există o paritate a puterii celor două state. făcând din balanţa de putere a acelei periode o balanţă cu caracteristici cu totulspeciale: elementul ce îi dădea specificitatea era descurajarea nucleară reciprocă. Putrea este greu de cuantificat. dar statele sunt permanent în dilema următoare: ele pot să-şi direcţioneze resursele şi energiile pentru a-şi menţine şi extinde poziţia lor de putere pe glob. A vorbi despre existenţa unei balanţe de putere complexe întreSUA. În cazul uneibalanţe simple. care prin dezvoltare ar putea ajunge sădomine politica internaţională. Relevanţa balanţei de putere în timpul Războiului Rece În această perioadă exista o balanţă de putere. dezechilibrând prin aceasta balanţa puterii. URSS.între-un sistem cu mai mult de trei centre de putere.

SUA şi URSS audezvoltat anumite regulir comune care priveau evitarea sau controlul crizelor. alt nivel era cel al afacerilor financiare şi al comerţului şi investiţiilor internaţionale(SUA şi Japonia fiind cei mai importanţi actori. iar Japonia jucând un rolminor). ceea ce excludea o posibilă colaborare între ele. China era jucătorul preeminent. Un nivel era cel al descurajării nucleare reciproce (URSS şi SUA fiind protagoniştiiprincipali.se construiască fără a existao partiate de putere. totuşiaceastă mobilitate era limitată. Japonia a obţinut o anumită independenţă în relaţia sa cu SUA şi a reuşit să-şi îmbunătţească relaţiile cu URSS şi China. China unul regional. atât în sensul tradiţiei intelectuale. Dar a vorbi despre relaţiile dintre aceste puteri în acea perioadă că erau influenţate de o balanţă de putere complexă nu a presupus faptul că ele erau echidistante din punct de vedere politic una faţă de cealaltă. situaţia era cu totul alta în sistemul internaţional dinEuropa secolelor al XVIII-lea şi al XIXlea.în funcţie de care conflictele de interese . neexistând mobilitate diplomatică perfectă între ele. URSS având un rol mai puţin important. dar nu ecista un sistem de reguli generale care să fie acceptate de către toatecele patru puteri în aceste domenii. dar nu între aceste două ţări. iar China jucând un rol extrem de mic). cât şi în sensul împărtăşirii unor valori comune. când menţinerea balanţei şi facilitarea cooperăriiîntre puteri era asigurată de împărtăşirea unei culturi comune. dar nuşi un concert al acestora. URSS şi China căutând într-un mod raţional săprevină preponderenţa vreuneia dintre ele (lucru care reise şi din dorinţa SUA şi URSS de amenţine o balanţă între ele în sfera limitată a armelor nucleare strategice). alt nivel era cel al forţelr militare convenţionale (URSS şi SUA fiind lideri globali. jocurile politice au loc la nivel global în paralel pe mai multetable de şah (pe mai multe niveluri). iar Japonia nu figurează). Acea balanţă era una născocită – SUA. precum şilimitarea războiului. Această balanţă complexă a puterii nu se baza pe împărtăşirea unei culturi comune de către statele puternice care participau în ea. Dar nu toate statele aula îndemână acelaşi tip de putere. Deşi mobilitateadimplomatică era superioară celei existente în timpul existenţei balanţei simple de putere. China fiind novice. dar era foarte legată din punct de vedere economic şi strategic de SUA. în special datorită marilor tensiuni care se manifestau întreMoscova şi Baijing. Exista o relaxare între SUA şi URSS şi între SUA şi China. Dar jocul care se face pe una din aceste table este influenţat de modul în care jocul se desfăşoară pe celelalte.şi a stocului de idei (care facilitau comunicarea). care să privească managementul acestei balanţe. Se poate vedea că exista o balanţă între marile puteri. pe tabla de şah a atracţiei ideologice. deoarece statele au posibilitatea de a-şi combina forţa.

3) forţa care urmează să producă descurajarea.puteau fi moderate. implicaţiile sunt următoarele:ţara A îndreaptă o ameninţare către ţara B. SUA avea ca şi obiective politice descurajarea URSS în a lansa un atacnuclear asupra sa.Descurajarea înseamnă că dacă ţara A descurajează ţara B în a întreprinde o anumităacţiune. Descurajarea a fost concepută (potrivit Cartei Albe a Apărării din UK – 1957) ca fiindsingurul obiect al politicii privind armamentul nuclear (numai . prevenind-o că va întreprinde oacţiune de pedepsire (sau de privare a unor beneficii) dacă ţara B va urma unanumit curs de acţiune specificat. . V. descurajarea în aîntreprinde un atac nuclear împotriva sa şi a aliaţilor săi. Dar ceea ce este nou în era armelor nucleare estefaptul că statele posesoare de acest tip de armament au fost direcţionate să ridice la statut deprimă importanţă în politica lor reticenţa faţă de utilizarea armelor nucleare în război.ţara B. . Această politică lasă să se vadă că există acel contrast între descurajarea finită ş descurajarea extinsă. 2) prioritatea acordată descurajării în schema politică. şi din această cauză decide că acel nu este recomandabil săurmărească acel curs de acţiune. Descurajarea unui atac posibil a veni din partea unei anumite puteri a fost întotdeaunaunul din obiectivele utilităţii forţelor militare. Descurajarea nucleară reciprocă Începând cu anii 50 a apărut o altă instituţie (sau qvasi-instituţie) care este un caz special al balanţei de putere. ar urma acel curs de acţiune. De exemplu. descurajarea oricărui tip de atacîmpotriva sa şi a aliaţilor săi. în lipsa acelei ameninţări. descurajarea în a întreprinde orice atac împortiva sa. dar care este totodată diferită de aceasta – descurajarea nucleară reciprocă.ţara B crede că ţara A are capacitatea si voinţa de a duce la îndeplinirea meninţarea.Politicile sau strategiile descurajării au evoluat de-a lungul a trei direcţii distinccte: 1) paleta acţiunilor la care se poate recurge cu speranţa de reuşită în descurajeaadversarului. Nu putem vorbi de descurajare dacă aceste trei condiţii nu sunt îndeplinite simultan.

iar un nivel superior este excesiv în privinţa descurajării. Ceea ce este necesar pentru a putea vorbi de descurajare este acel prag mimin pe caretrebuie să-l atingă capacitatea nucleară a unui stat. dacă una dintre ele are capacitatea de a executa o lovitură nucleară asupra celei de-adoua. în anii lui Secretarului Apărării McNamara. dar are şi elemente specifice. ultima având în componenţa sa toate elementele puteriinaţionale. respectiv întreFranţa şi Rusia în domeniul armelor nucleare şi în aceste cazuri se poate vorbi de descurajare nucleară. balanţa de putere între ele necesită egalitate în privinţacapacităţilor militare. Relaţia dată de descurajarea nucleară reciprocă intre două puteri este numai o parte arelaţiei date de balanţa de putere între ele. crearea unei relaţii de descurajare reciprocă este o condiţie necesară pentru menţinere a balanţei de putere între ele. Dacă avem în vedere două puteri. Iar în situaţia în care avemdouă puteri.descurajare) sau avea în vederedescurajarea plus apărarea. Însituaţia în care avem mai multe centre de putere . respectiv răspunsul masiv (Dullea)versus răspunsul flexibil (McNamara). Scopul excesului poate fi căutat în dorinţa de a extinde descurajarea. dar relaţia dată de descurajarea nucleară reciprocă .sau ameninţarea cu o singură lovitură masivă. Forţa necesară pentru a obţine descurajarea era văzută nu numai în termenii armamentuluinuclear. Descurajarea reciprocă este acea situaţie în care două sau mai multe puteri sedescurajează una pe cealaltă în a întreprinde o anumită acţiune. nu necesită egalitatea forţelor. astfel încât să se asigure protecţiealiaţilor. ori o serie de ameninţări tot mai mari – mareadescurajare (Slessor) versus descurajarea graduală (Buzzard). astfel încât să descurajeze cealaltă putere în arecurge la un atac nuclear. Deşi nu există o paritate de putere între UK şi Rusia. Descurajarea nucleară reciprocă şi balanţa de putere Ideea unei relaţii născocite în privinţa descurajării nucleare reciproce are puncte comunecu cea a balanţei de putere inventate. sau în dorinţa de îmbunătăţire a poziţiei diplomatice a ţării în timpul negocierilor. ci şi în termenii unei posibile combinaţii a acestui tip de armament cu cel convenţional. între care exploatarea forţelor nucleare este numai o parte. politica era cea acombinaţii între descurajare şi alte obiective (limitarea pagubelor). VI. Un nivel inferior al forţelor nuclerare faţă de acest nivel ne împiedicăsă putem vorbi de descurajare.

capacitatea de descurajare a Occidentului faţă de Moscova ers îmbunătăţită de existenţa a trei centre nucleare de decizie din Vest – Londra. ele sepot descuraja reciproc în privinţa unui atac nuclear prin bluff . relaţia dată de descurajareanucleară reciprocă este un fenomen de natură subiectivă în esenţă. prezervarea descurajării nucleare reciproce are ca şi scop principal prezervarea păcii nucleare. În cazul a duoă puteri. 2) a servit prezervării păcii între cele două superputeri. în relaţia lor cu URSS. Se poate vedea că voinţa şi capacitatea de răspuns esteesenţială pentru a produce credinţa adversarului în ele. Situaţia în care avem o balanţăde putere este aceea în care nu există nici o putere preponderentă (şi nu înseamnă numai credinţacă nu există o putere preponderentă). este o stare de spirit – dată de credinţa fiecărei părţi că cealaltă (celelalte) are (au)capacitatea şi voinţa de a răspunde cu o forţă suficient de puternică. Dar au existat şi anumite limite în cadrul cărora descurajarea nucleară . ajutând la stabilizarea balanţei dominante. care erau reticente în adeschide ostilităţi recurgând la armament convenţional. prezervarea păcii fiind doar o consecinţă incidentală. Apariţia Chinei nucleare deschidea posibilităţi noi de combinaţiepentru SUA şi China. Dacă balanţa de putere est în mare parte un fenomen obiectiv. descurajarea nucleară reciprocă.nucleară suntem în faţa unei situaţii complexe de descurajare nucleară reciprocă. VII. 3) a contribuit la menţinerea balanţei generale de putere în cadrul sistemuluiinternaţional. Funcţiile descurajării nucleare reciproce Relaţia ce a emanat din descurajarea nucleară reciprocă ce a existat în timpul Războiului Rece între SUA şi URSS a servit următoarelor scopuri: 1) a ajutat la prezervarea păcii nucleare – etichetând recurgerea la utilizareaarmelor nucleare ca fiind iraţională ca instrument politic. datorităconstrângerilor impuse asupra lor de către cele două centre de putere). Balanţa de putere are ca şi funcţii principale prezervarea sistemului internaţional şiindependenţa statelor. spre deosebire de balanţade putere. Paris şi Washington. de teama escaladăriiconflictului (precum şi pacea între aliaţii celor două superputeri. mai mult. cât şi acapacităţilor de executare a loviturii. atât în privinţa voinţei lor. respectiv pentru URSS şi SUA în relaţia lor cu China.

făcând iraţională recurgerea la utilizarea armelor nucleare. “Balanţa terorii” există nu numai datorită posesieiarmamentului nuclear de către cele două centre de putere.reciprocă a jucatroluri importante în privinţa prezervării păcii nucleare: 1) Descurajarea nucleară reciprocă poate face recurgerea deliberată la utilizarea armamentului nuclear iraţională ca instrument politic numai atât timp cât eaeste stabilă şi persistă. ci şi posibilităţii decontraatac. 4) Ideea descurajării nucleare reciproce ca sursă a păcii nucleare pune ataşează omare greutate supoziţiei că se aşteaptă ca oamenii să acţioneze raţional. nu face nimic pentru a rezolva problema limitării sau controluluirăzboiului nuclear. dacă acesta a început.securitatea internaţională ar fi mult îmbunătăţită. ar fi mult mai posibile). 5) Dar deşi descurajarea nucleară reciprocă are un rol în menţinerea păciinucleare. . deşi mai puţin catastrofice. înainte ca acestea să poată fiutilizate. există totuşi o contradicţie în legătură cu faptul că securitatea internaţională este îmbunătăţită de prezenţa armelor nucleare în mâinileambelor superputeri (dacă ar fi posibilă o întoarcere în timp – ceea ce este imposibil – astfel încât să se poată evita dezvoltarea unor capacităţi nucleare. chiar dacă face un război nuclear puţinprobabil. 6) Prezervarea descurajării nucleare reciproce obstrucţionează pe termen lungposibilitaea stabilirii pe baze mai pozitive a unei ordini internaţionale. 2) În timp ce relaţia dată de descurajarea nucleară reciprocă persistă.dezvoltarea de către una (sau ambele) părţi a unor mijloace eficiente prin care săfie distruse capacităţile de atac nuclear a celeilalte părţi. chiar dacă aceasta ar însemnacă războaiele.societatea civilă a opozantului jucând în acest caz rolul ostatecilor – reflectând slăbiciunile societăţii internaţionale în privinţa identificării şi urmăririi unui interes comun. .Prezervarea acestei stări seamănă cu starea în care teama este cea care determină statele să-şi controleze acţiunile – ca în cazul păstrării de ostateci. există pericolul unui război nuclear datorită unui accident sau al unui calcul greşit. Această balanţă poate fi dezechilibrată dacă se iau în considerareurmătoarele posibilităţi: . 3) Descurajarea nucleară reciprocă.obţinerea de sisteme de protecţie a oraşelor şi a populaţiei în faţa unui atacnuclear de către una sau de către ambele puteri.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful