PLACENTA

DEFINIŢIE ŞI ETIMOLOGIE: Este un organ vascular musculos şi spongios prezent la femelele mamiferelor placentare (Clasa Mammalia, Subclasa Eutheria) şi care face legătura dintre organismul mamei şi cel al embrionului respectiv fătului – prin intermediul cordonului ombilical, având rol în nutriţia şi respiraţia acestuia pe tot parcursul sarcinii. Are caracter tranzitoriu fiind prezentă doar în perioada gestaţiei, se formează ca o anexă embrionară încă din stadiile timpurii ale embriogenezei şi se elimină la naştere (mai precis la scurt timp după aceasta) când dezvoltarea embrio-fetală este terminată şi fătul este expulzat în afara corpului mamei. Organismele din această categorie poartă denumirea de vivipare. Placenta este prezentă la majoritatea mamiferelor fiind specifică acestora dar nu şi exclusivă, fiind întâlnită şi la alte grupe de animale aparţinând altor unităţi taxonomice - Peripatus (Protracheata), Salpa (Tunicata), Mustelus laevis (Elasmobranchia) şi câteva şopârle. Termenul de placentă provine din latinescul ”placenta” în traducere – prăjitură plată (flat cake în engleză) şi a fost introdus pentru prima dată în literatura de specialitate de către Realdus Columbus în anul 1559.

ASPECT ŞI STRUCTURĂ: Placenta umană la termen este un organ cărnos de formă circularovoidă, având un diametru cuprins între 1823 cm, o grosime de 3-6 cm, grosimea scăzând de la centru spre periferie. Greutatea placentei variază în funcţie de patrimoniul genetic, mărimea fătului, sexul şi paritatea. În general greutatea placentei reprezintă în medie 1/6 din greutatea fătului. La un făt de 2.800-3.000 g, placenta are în medie 450-500 g. Dezvoltarea ei până la 1.000 g evidenţiază însă un aspect normal al dezvoltării. Din contră, o greutate a placentei sub 300 g este rezultatul unor tulburări de dezvoltare. Greutatea şi aspectul placentei pot fi sugestive pentru existenţa unei patologii proprii stării de gestaţie sau a unei patologii asociate sarcinii.

Decolată, din punct de vedere macroscopic, placenta prezintă o faţă maternă şi una fetală. Faţa maternă: este constituită din caduca bazală. Pe ea se observă o serie de şanţuti care delimitează lobii placentari. Şanţurile corespund septurilor intercotiledonare. Lobul placentar reprezintă unitatea funcţională a placentei. Cotiledonul placentar reprezintă unitatea vasculară a placentei, lucru demonstrat prin preparate injectate cu substanţe de coroziune sau substanţe plastice.

Faţa fetală: este netedă, lucioasă, translucidă, permiând vizualizarea desenului vascular. Ea este acoperită de amnios şi de partea mai profundă a plăcii coriale, sub care se află vasele ombilicale. Central pe faţa fetală se află şi inserţia cordonului ombilical. Acesta are 40-70 cm lungime, 12 cm grosime, este de consistenţă elastică şi are o coloraţie rozalbastruie. În structura lui intră două artere dispuse spiralat în jurul unei vene şi înconjurate de gelatina Warthon.

Ombilic - Secţiune transversală Structura internă a placentei cuprinde: sistemul vilozitar, placa bazală şi placa coroidă.

Ea reprezintă partea cea mai profundă a placentei. placa coroidă şi de pereţii vilozităţilor sau septurile intercotiledonare.2 mm. şi care converg toate în vena ombilicală unică. dând naştere arteriolelor cotiledonare şi arterelor vilozitare – primare. Circulaţia venoasă este reprezentată de o serie de ramificaţii dispuse după topografia arterială. între cele două artere ombilicale există o anastomoză (Hyrtl) care egalizează presiunea dintre cele două artere. . respectiv asigură schimburile dintre circulaţia fetală şi cea maternă. c) placa corială: este formată din ţesut conjunctiv în care se găsesc ramificaţiile vaselor mari ale cordonului ombilical. Circulaţia fetală: este asigurată de cele două artere ombilicale. CIRCULAŢIA MATERNO-FETO-PLACENTARĂ: Circulaţia placentară are anumite particularităţi care permit efectuarea schimbului dintre sângele fetal şi cel matern. b) placa bazală: este partea de deciduă care serveşte de pat pentru zigot în prima parte a sarcinii.a) sistemul vilozitar împreună cu spaţiile intervilozitare reprezintă spaţiul schimburilor materno-fetale. şi vena fetală care transportă sângele venos de la făt spre placentă. Arterele pătrund în placentă la nivelul inserţiei ombilicale. Înaintea pătrunderii în placentă. De aici ele pătrund în placa corială şi irigă jumătate din teritoriul placentar. ramuri ale arterelor iliace.3. Aceste capilare se dispun în două reţele: una centrală şi una superficială. din care derivă reţelele capilare ale vilozităţilor libere. Până la termen ea se subţiază ajungând la 0. În placa corială se ramifică. secundare şi terţiare. El este delimitat de placa bazală. care formează un plex paravascular. fiind dublată întotdeauna de amnios.

Presiunea sângelui în capilarele vilozitare este de aproximativ 10 mmHg. Arterele spiralate se deschid la nivelul plăcii bazale. ramuri ale arterei uterine. Circulaţia maternă (utero-placentară): este asigurată de arterele spiralate. precum şi de factori fetali. reprezentaţi de pulsaţia vilozitară – ca urmare a activităţii cordului fetal. sângele arterial fiind ejectat în spaţiul intervilos. Circulaţia placentară şi schimburile materno-fetale sunt asigurate de jocul presiunilor hidrostatice dintre compartimente şi care variează între 70-100 mmHg. Studierea circulaţiei fatele se poate face prin ecografie Doppler. spre placa corială. Imagini Ulatrasunete Placentă normală (19 săptămâni) ↑ Placentă normală (17 săptămâni) ↑ Făt normal. cum ar fi presiunea de la nivelul arterei spiralate şi contracţia utreină. fiind un criteriu de apreciere a evoluţiei fătului şi de evidenţiere a unei eventuale suferinţe fetale.Lungimea totală a reţelei capilare vilozitare este evaluată la 50 Km. Debitul sanguin în vasele ombilicale este de 250 ml/min. braţe şi picioare (19 săptămâni)↑ Cordon ombilical normal (30 săptămâni)↑ FORMAREA PLACENTEI (PLACENTAŢIA): . Ea este influenţată de factori materni. putând creşte la 30 mmHg.

În procesul de formare al placentei se descriu două etape: . . iar fostul celom extraembrionar devine cavitatea corionică sau sacul corionic. lizează epiteliul endometrului uterin şi se afundă în grosimea stratului spongios al endometrului. care asigură de la început nutriţia butonului embrionar.perioada viloasă: se întinde din ziua a 13-a şi până la terminarea sarcinii. în peretele sacului vitelin se constituie mezodermul extraembrionar în interiorul căruia se formează celomul extraembrionar. . Din alipirea citotrofoblastului cu mezodermul extraembrionar somatopleural rezultă corionul. . care apare în cursul sarcinii şi dispare imediat după naştere. . cu ajutorul enzimelor proteolitice pe care le conţine. format prin confluenţa unor spaţii mici ce apar în citoplasma sinciţiotrofoblastului. În acest spaţiu lacunar va pătrunde sânge matern din capilarele sinusoidale erodate. Celomul extraembrionar este delimitat înspre citotrofoblast de către mezodermul extraembrionar somatopleural. Ea este un derivat trofoblastic care se diferenţiază precoce în cursul embriogenezei şi asigură schimbul materno-fetal. şi care se diferenţiază ulterior în citotrofoblast şi sinciţiotrofoblast. interstiţială şi profundă.Placenta este un organ tranzitoriu. Procesul de creştere şi de maturare al placentei interesează în primul rând trofoblastul. Faza prelacunară: ţine până în ziua a 9-a şi apare imediat după orientarea blastocitului şi după penetrarea butonului embrionar. Formarea placentei este un proces complex care constă în dezvoltare şi organizarea trofoblastului primar şi începe odată cu implantarea blastocitului (ziua a 6-a) în endometrul uterin trnsformat structural şi funcţional – care poartă denumirea de deciduă.perioada previloasă: între zilele 6-13. după care epiteliul endometrial se reface peste embrionul implantat. În această etapă se formează două staturi – citotrofoblastul primitiv şi sinciţiotrofoblastul.faza de elaborare a placentei: între ziua a 13-a şi luna a IV-a (20 de săptămâni). Implantarea este la om de tip invaziv.faza placentei definitive: constituite între săptămânile 20 şi 40 de geastaţie. Este de tip invaziv deoarece sinciţiotrofoblastul. enzimatice şi biochimice. La nivelul zonei de contact între deciduă şi trofoblast apar o serie de modificări morfo-funcţionale. Concomitent. care delimitează o zonă placentară. denumită şi zona de conflict imunologic. peretele extern al cavităţii corionice fiind chiar corionul b) Perioada viloasă: începe din ziua a 13-a şi cuprinde la rândul ei două faze. a) Perioada previloasă: are două faze – prelacunară şi lacunară. Faza lacunară: începe din ziua 9-10 cu conturarea unui sistem lacunar.

se alungesc înspre decuduă şi ca urmare. ← Vil corionic primar 2. Vilozităţile coriale terţiale. se vor dezvolta mult.remanierea citotrofoblastului. În săptămâna a 6-a creşterea embrionului şi a amniosului face ca treptat să dispară cavitatea corionică şi astfel peretele amniosului ajunge să fuzioneze cu corionul neted formând corio-amniosul. . corionic Vilozităţile secundar → coriale la care în axul mezodermal s-au constituit vase de sânge se numesc vilozităţile coriale terţiale. în zilele 19-21 mugurii de citotrofoblast cresc. . cele mai importante transfornări constând în: Secţiune transversală . faza de elaborare: se caracterizează prin apariţia vilozităţilor coriale primare constituite prin pătrunderea mugurilor de citotrofoblastului printre lacunele din sinciţiotrofoblast. din această zonă.dezvoltarea vilozităţilor. în axul vilozităţilor coriale primare pătrunde şi mezodermul somatopleural al corionului şi astfel vilozităţile primare se transformă în vilozităţile coriale secundare.1. Rămâne vilozitar doar corionul din regiunea deciduei bazale şi de fapt numai acesta va participa la formarea placentei.evoluţia caducei şi a corionului. Porţiunea . se vor ramifica puternic şi fiecare vilozitate va forma un adevărat arbore vilozitar. circulaţia vasculară stabilindu-se între ziua 14-21 de gestaţie. În mezodermul din axul vilozităţilor secundare apar numeroase capilare sanguine – care Vil reprzintă începutul realizării reţelei vasculare extraembrionare. şi de accea ele se mai numesc şi vilozităţi pedunculare. placenta este un organ vilos şi vascularizat. faza placentei definitive: în perioada cuprinsă între ziua 21 şi sfârşitul lunei a IV-a se Vil corionic produce definitivare placentei.→ În ziua 21-a de gestaţie. În continuare.

de prim ordin. Cotiledoanele mari de la periferia placentei sunt formate dintr-un singur sistem tambur. Prin proliferarea citotrofoblastului din vârful vilozităţilor pedunculare se constituie un strat continuu de citotrofoblast alipit la deciduă. iar vârful fiecăreia se fixează în placa citotrofoblastică. Corion frondosum cuprinde 15-30 vilozităţi pedunculare şi suprafaţa lor este învelită într-un strat de sinciţiotrofoblast. Fostele lacune din sinciţiotrofoblast sunt acum mult mărite. Corionul de la baza vilozităţilor pedunculare formează placa corială. dispuse în jurul unui ax median formează sistemul tambur Wilhin. spaţiile interviloase comunică între ele. şi formează în jurul fiecărei vilozităţi pedunculare spaţii mari denumite spaţii interviloase. Vârfurile vilozităţilor pedunculare. formând septul intervilos. Ansamblul vilozităţilor libere şi crampon derivate dintr-un trunchi vilozitar de prim ordin. Din decidua bazală pornesc înspre placa corială. străpung prin proliferare învelişul sinciţiotrofoblastic şi astfel citotrofoblastul din vârful vilozităţilor vine în contact direct cu ţesutul decidual matern. Din acestea. la o mică distanţă de placa corială se desprind trunchiurile vilozitare de al II-lea ordin. formate din citotrofoblast. formînd placa citotrofoblastică. delimitate de placa corială şi respectiv placa citotrofoblastică. cotiledonul placentar reprezentând unitatea vasculară a placentei. spre deosebire de cotiledoanele mari situate central. Placenta la om are forma unei umbrele iar la periferia placentei spaţiile interviloase comunică cu un canal circular de dimensiuni mici numit sinus marginal. care la rândul lor dau alte ramificaţii dispuse perpenducular pe placa bazală şi se numesc vilozităţi de ordinul III. Dezvoltarea vilozităţilor şi formarea cotiledoanelor constă în desprinderea din placa corială a 15-30 de trunchiuri vilozitare mari. formează un cotiledon. ancorându-se ferm în decidua bazală. Baza fiecărei vilozităţi pleacă din placa corială. lame de ţesut decidual învelite la exterior de un strat subţire de citotrofoblast. Ansamblul vilozităţilor.corionului în care s-au format vilozităţile pedunculare se numeşte corion frondosum. care . Acesta nu ajunge până la placa corială. printre vilozităţile pedunculare. ci numai pe 2/3 din distanţa dintre cele două plăci. astfel că la baza lor.

de permeabilitatea membranelor şi de curba de disociere a O2 şi CO2 la mamă şi făt. Hipoxia fetală. fierului. în teritoriul de schimb placentar. 2. Procesul de schimb al gazelor din sânge se face prin difuziune simplă pe baza diferenţelor de presiune. excretorie. Funcţia respiratorie: constă în asigurarea schimbului dintre oxigen şi bioxid-ul de carbon.care reprezintă unitatea funcţională a placentei. Funcţia de transfer: se referă la pasjul transplacentar al apei. Ansamblul mai multor cotiledoane formează un lob placentar .difuziunea facilitată: este influenţată de structura şi de caracteristicile moleculei transportate. substanţelor nutritive. FUNCŢIILE PLACENTEI: Placenta este un organ tranzitoriu pe perioada gestaţiei între mama şi făt şi îndeplineşte următoarele funcţii: respiratorie.sunt formate din 2-5 sisteme tambur. 1. expresie a unei suferinţe fetale. existenţei sistemului vascular. electroliţilor. hormonilor şi medicamentelor. metabolică şi endocrină. este de obicei rezultatul unei scăderi a O2 în sângele matern. Mecanismul de schimb placentar se face prin: . Asigurarea acestei funcţii depinde de concetraţia acestor gaze în sânge. modificări ale ţesutului conjunctiv sau modificări morfologice ale vilozităţilor coriale. Aprecierea definitivării constituirii placentei se face prin aprecierea maturării trofoblastului. .difuziune simplă: depinde de încărcătura electrică moleculară şi de gradientul chimic. de transfer a substanţelor nutritive. .

Cele mai multe medicamente treversează placenta prin difuziune. d) Hormonii streroizi: traversează uşor placenta în ambele sensuri. Se realizează cu consum de energie. putând determina la făt tulburări de sexualitate. Placenta concentrează selectiv ++ Fe şi Ca în trofoblast.transportul enzimatic activ: implică transferul prin membrane a substanţelor cu ajutorul unor combinaţii temporare enzimatice sau cu alţi constituienţi ai membranei celulare. Lipidele materne sunt degradate de către enzimele placentare. Aportul de fier în cursul sarcinii este obligatoriu pentru a prevenirea unei anemii carenţiale la gravidă. e) Medicamentele: administrate gravidei trec în sângele fetal în funcţie de concentraţie şi masa moleculară. Fe++ are o concentarţie de 2-3 ori mai mare decât în serul matern. iar medicamentele cu greutate moleculară mare pot traversa placenta prin transfer activ. În serul fetal. preparatele medicale cu o greutate de 250-500 daltoni traversează bariera placentară. Mai există şi o serie de procese speciale de transport cum sunt: . Concetreţia acestora este regleată şi echilibrată în serul matern şi fetal. Ca. Proteinele materne sunt transformate în placentă în aminoacizi. Insulina traversează deasemenea uşor placenta în ambele sensuri. care după pasajul transplacentar sunt folosiţi pentru resintetizarea proteinelor fetale. c ) Substanţele nutritive: traversează bariera placentară destul de uşor prin transport activ.. cu ajoturul unor molecule ajutătoare. În general. Glucidele sunt transferate sub formă de glicogen. a) Apa şi electroliţii(Na.transportul prin spaţiile care sunt mici spaţii sau deschideri ale membranei. Mg): trec uşor în ambele sensuri.pinocitiza: este un proces prin care invaginaţii ale vilozităţilor coriale înglobează macromolecule plasmatice. Hormonii proteici sunt cei care trec mai greu bariera placentară. P. În primele două săptămâni de sarcină (faza . Substanţele care traverseaza placenta şi determină anomalii fetale se numesc teratogene. . schimburile fiind în funcţie de suprafaţa şi grosimea membranelor. K. b) Fierul: trece bariera placentară sub formă de Fe++ seric. excepţie făcând hormonii tiroidieni (tiroxina şi triiodtirozina). fiind apoi resintetizate ca şi lipide fetale. iar cele de 1000 daltoni sau mai mari traverseaza mai greu sau deloc.

Tetraciclinele (tetraciclina. Funcţia enzimatică: a placentei constă în sintetizarea ocitocinozei. printre cele care pot fi administrate fără probleme în perioada sarcinii se numară: PENICILINA. oxitetraciclina): trec prin placenta şi se concentrează şi depozitează în oasele şi dinţii fătului combinandu-se cu calciul. . Streptomicina. . Cloramfenicolul. Dintre antibiotice. sau pot traversa bariera placentară. Acum se produc majoritatea malformaţiilor fetale (deşi mai putin de 1% dintre malformaţiile congenitale se datorează medicamentelor cu efect teratogen). AMOXICILINA. doxiciclina. trebuie rezervat infectiilor severe când alte antibiotice nu sunt la fel de eficente sau sunt mai toxice. Utilizarea chinolonelor în sarcină a fost pusă recent sub semnul întrebarii deoarece ciprofloxacinul şi norfloxacinul au o mare afinitate pentru oase şi cartilagii putând să producă artralgii la copiii expuşi. deşi are un spectru larg de activitate.Chinolonele si fluorochinolonele: Zanocin. Placenta excretă eficient bilirubina. Dintre antituberculoase este permis Etambutolul (uneori şi Izoniazida). h) Vitaminele: toate vitaminele traversează membrana placentară.daca sunt administrate înaintea săptămânii 34 de sarcină. Cloramfenicolul. altfel în apropierea naşterii nou născutul poate dezvolta icter. rezultatul fiind colapsul circulator (sindromul copilului cenusiu). putând aparea hipoplazia smalţului şi o retardare în creşterea osoasă. Cele mai uzuale medicamente folosite de femeile gravide sunt: . AZITROMICINA. Între săptămânile trei şi opt de sarcină se situează perioada de maximă susceptibilitate la acţiunea agenţilor teratogeni.). pneumococi. ERITROMICINA. kanamicina. . neomicina): toate aminoglicozidele sunt ototoxice şi nefrotoxice. ruperea echilibrului dintre cele ele la sfârşitul gestaţiei putând fi cauza declanşării .Sulfamidele: trec prin placenta şi au acţiune prelungita. nu afectează fătul. contaminând fătul şi determinând fetopatii. CLINDAMICINA. dinţii pot fi galbeni şi mai puţin rezistenţi la carii. însă expunerea semnificativă poate fi letală. E. Sulfamidele nu se vor administra gravidelor aproape de termen şi nou-născuţilor. în aceasta perioadă apărând în general defecte minore. care inhibă efectul ocitocinei. perioada de risc este de la mijlocul până la sfârşitul sarcinii. conferind o imunitate crescută produsului de concepţie. chiar şi cand e administrat la mama în doze mari. Viteza de transport placentar diferă în funcţie de natura lor – hidro sau liposolubilă. Între nouă şi 38 de săptămâni. unele infecţii etc. kanamicina fac parte dintre medicamentele ototoxice (afecteaza auzul şi echilibrul). Nolicin sunt utilizate în general în tratamentul infecţiilor urinare. tetraciclinele trebuie evitate după primul trimestru de sarcina. Coli. pot produce la nivelul placentei procese infecţioase – placentite. Totuşi eficienţa lor în tratarea bolilor ce pun în pericol viaţa poate precumpăni asupra riscurilor. ele pot deplasa bilirubina de pe locurile de legare . La copiii expuşi la tetraciclină pe perioada sarcinii. streptomicina. droguri. ele putând trece prin placenta şi distruge labirintul fetal (urechea internă). deci în prezent sunt contraindicate la copii şi femei gravide. deoarece poate provoca rar anemie aplastică prin depresie medulară (maduva osoasă nu mai produce hematii). totuşi nou născuţii nu îl pot metaboliza adecvat. gentamicina. AMPICILINA. g) Agenţii infecţioşi: streptococi. radiaţii ionizante. f) Anticorpii maternali: traversează placenta prin pinocitoză. Cele liposolubile au un pasaj transplacentar mai lent. întrucât acum se formează organele vitale (organo-geneza). Prin urmare. 3.Aminoglicozidele (gentamicina.de pre-organogeneză) se pare ca embrionul este rezistent la acţiunea factorilor teratogeni (medicamente. fătul este mult mai puţin vulnerabil la factorii teratogeni. şi CEFALOSPORINELE.

pisică) placenta secretă suficient progesteron pentru susţinerea geataţiei. în timp ce la alte animale (vacă. o serie de proteine şi acizi graşi. HPL (hormonul lactogen placentar): este sintetizat progresiv pe parcursul gestaţiei până în săptămâna 36. Funcţia metabolică: constă în sinteza unor produşi şi substanţe energetice necesare dezvoltării produsului de concepţie. HCG (gonadotropina corionică): este sintetizată în concentraţie mare mai ales în timpul primului trimestru al sarcinii. şi de către o toleranţă imunitară a acestuia vis-a-vis de copilul care se dezvoltă în uter. ceea ce înseamnă că mama şi fătul vor avea complexe majore de histocompatibilitate (CMH) diferite. colesterolul. 5. Până recent era larg raspandită ideea că sarcina reprezintă o stare specifică a organismului matern caracterizată. Funcţia imunologică: deoarece fătul conţine material genetic atât de la mamă cât şi de la tată. Este similar hormonului de creştere şi are rol în creşterea fătului. în timp ce placenta equină sintetizează un grup unic de estrogeni. se poate spune că este doar pe jumătate asemănător mamei. iar hormonii steroizi secretaţi de placentă sunt progesteronul şi hormonii estrogeni. estrogenul placentar este un derivat al androgenilor fetali. Graficul arată concentraţia progesteronului şi estrogenului în serul matern al femeii pe parcursul gestaţiei → 6. somatotrofina corionică şi hormonul lactogen placentar (HPL). La unele specii (femeie. În funcţie de specie. al progestinelor placentare sau al altor precursori steroizi. Lucrurile nu sunt însă chiar atat de simple . majoritatea estronenului produs de placentă este sub formă de estriol. capră. pentru menţinerea gestaţiei fiind necesar progesteronul luteal.trvaliului. În realitate această situaţie nu se întâmplă datorită existeţei unui mecanism de apărare al sistemului feto-placentar. printre altele. Progesteronul: mai este numit şi hormonal gestaţiei datorită rolului foarte important pe care îl are în aigurarea supravieţuirii produsului de concepţie. când atinge în serul matern o concentraţie de 5-15 µg/ml. Funcţia endocrină: este concretizată prin secreţia unor hormoni placentari proteici şi steroizi secretaţi în sinciţiotrofoblast. care au rol important în dezvoltarea uterului şi evoluţia sarcinii. Dintre acestea amintim: glicogenul. este secretată în spaţiul intervilos şi apoi ajunge în sistemul circulator matern. Acest lucru ar presupune apariţie fenomenului de reject. În cea mai mare parte HCG este sintetizată de către sinciţiotrofoblastul vililor corionici. iapă. scroafă. Placenta sintetizează de asemenea o serie de enzime care participă la metabolizarea unor produşi sau germeini nocivi pentru produsul de concepţie. la fel ca în cazul transplantului de organe sau grefelor de piele. Estrogenul: placenta produce câteva tipuri distincte de estrogeni. 4. nemaiîntâlniţi la alte animale. caţea) progesteronul nu este produs în cantităţi suficiente de către placentă. Hormonii proteici sunt reprezentaţi de gonadotropina corionică (HCG). oaie. proliferarea ductului mamar maternal precum şi în metabolismul lipidelor şi glucidelor. La femeie.

şi implicate în apărare şi reject de transplant) care sunt de ordinul sutelor. de posibilitatea formării reţelei vaselor sanguine care permit transportul substanţelor nutritive de la nivelul suprafeţei de contact a ţesuturilor materne la embrionul în dezvoltare. străină (virus. esenţiale. este pe de o parte reprezentată de poziţia superficială a ţesuturilor. Cel mai important lucru este dat de absenţa antigenelor CMH clasa I şi II în vilii corionici. sistemul imunitar matern îl va recunoaşte pe făt drept “self” şi numai că îl va tolera. ▲ Imagine microscopică a placentei umane reprezentând (cu roşu) zona de contact dintre sângele matern şi ţesuturile fetale TIPURI DE PLACENTE: După prezenţa sau absenţa placentei. etc. acestea se numesc ovovivipare. iar pe de altă parte. Acest tip de .). celulă neoplazică. cu reţeaua acestuia de vase sangvine viteline. vertebratele pot fi împărţite în două clase: .placentare: embrionul se dezvoltă cu ajutorul placentei în corpul mamei şi pentru că. globulă roşie. denumite antigene HLA de clasă G. Spre deosebire de antigenele HLA clasice (grupate în patru clase .La om. S-a descoperit deasemenea că anumite celule ale citotrofobstaului produc o categorie unică de molecule CMH clasă I. În organismul uman antigenele HLA clasice (human leukocyte antigen) reprezintă mijlocul prin care leucocitele sunt capabile să recunoască o celula self (care este proprie organismului) de una non-self. Datorită acestor antigene HLA-G. de unde şi denumirea de ovipare. bacterie. antigenele HLA-G secretate la nivelul trofoblastului sunt doar de 5 tipuri în toată lumea. şansele compatibilităţii între mamă şi făt fiind deci extrem de ridicate.C şi D.A. constă în conexiunile între peretele uterin şi acea parte a corionului care este căptuşită de sacul vitelin. Natura ţesuturilor care participă la formarea placentei nu este aceiaşi la toate speciile de animale.B. embrionul se dezvoltă în interiorul unui ou (de obicei în afara corpului mamei). sângele matern (ce conţine şi limfocite imunocompetente) vine în contact direct cu trofoblastul fetal. dar îl va ajuta să crească prin fabricarea de anticorpi blocanţi care pe de o parte vor inactiva armata de celule NK (natural killer) uterine iar pe de alta parte se vor ataşa de placentă realizând un fel de camuflaj placentar. care generează două tipuri de placentă: → prima diferenţă. Acest lucru subliniază importanţa existenţei unui mecanism de apărare.aplacentare: fără placentă. Condiţia necesară pentru participarea la dezvoltarea placentei. care fac parte integrantă din mecanismul de apărare al sistemului feto-placentar prin proprietăţile deosebite pe care le au. La mamifere există două diferenţe principale. organismele care au placentă nasc pui (vii) ele se numesc vivipare. . ceea ce conferă protecţie fătului faţă de sistemului imunitar al mamei. La unele specii de ovipare embrionul se dezvoltă într-un ou care este găzduit undeva în corpul mamei.

Suprafaţa de contact dintre ţesuturile materne şi fetale este crescută. Acest tip de placentă se numeşte corio-alantoică şi este întâlnită la toate mamiferele din subclasa Eutheria. Deoarece funcţia placentei este aceea de a permite trecerea substanţelor de la ţesuturile materne la cele fetale. .placentă se numeşte corio-vitelină şi este întâlnită la unele marsupiale din genurile Didelphys şi Macropus. corionul este iniţial acoperit de vili. constă în stabilirea conexiunilor între corionul căptuşit de alantoidă. dar ulterior aceştia îşi continuă dezvoltarea doar pe partea care priveşte lumenul uterului. se potrivesc în depresiunile corespondente din zidul uterin. O facilitare a transportului substanţelor prin bariera placentară. acesta preluând transportul substanţelor de la mamă la embrion. Vilii. grupurile de vili fiind denumite cotiledoane placenta zonală: vilii sunt deasemenea. Aceştia au forma unor degete. cu sistemul vaselor de sânge ale al alantoidei. Dasyurus). restul suprafeţei corionului fiind plană. datorită dezvoltării unor excrescenţe . dezvoltaţi sub formă de cordon dar la mijlocul blastocistului (Carnivora). în schimb jucând un rol suplimentar în placentaţia acestora. În funcţie de aspectul vililor există trei tipuri de placentă: placenta difuză: vili sunt împrăştiaţi pe toată suprafaţa corionului (Suine) placenta cotiledon: vili sunt întâlniţi în grupuri sau petice (Bovine). sau excrescenţe rămuroase ale corionului. dar şi la câteva marsupiale (Parameles. tot ceea ce accelerează acest proces. poate fi obţinut pe două căi: a) crescând suprafaţa de contact.vilii. La om şi la maimuţele antropoide. creşte eficienţa acestui organ. pot fi întâlnite temporar sau permanent la mamiferele superioare. → a doua. conţinând ţesuturi conective şi vase de sânge. Rămăşitele placentei corio-viteline. b) diminuând grosimea stratului care separă sângele maternal de cel fetal. celelalte părţi ale corionului prezentând vili reduşi.

iepure. Straturile de ţesut participă la difuzia substanţelor de la mamă la embrion după cum urmează: 1) peretele endotelial al vaselor sangvine materne. vilii în creşterea lor. cal. multe insectivore. măgar). ci el doar se lipeşte la peretele uterin şi astfel sinciţiotrofoblastul se alipeşte la epiteliu endometrial. vilii corionului devin cufundaţi în sângele matern. Acest tip de placentă este întâlnit la toate marsupialele şi la ungulate (vacă. 5) ţesuturile conective ale corionului. placenta bidiscoidală: placenta constă din două discuri (la maimuţe). epiteliul corionic fiind în contact cu peretele uterin. . Acest tip de placentă se întâlneşte la primate. Acest tip de placentă este neinvazivă. rezultatul fiind distrugerea într-o măsură mică a ţesuturilor superficiale ale peretelui uterin. împing peretele uterului şi apoi se aşează în peretele uterin în nişte depresiuni asemănătoare unor buzunare. etc. 2) ţesuturile conective din jurul vaselor sangvine materne. În funcţie de prezenţa acestor straturi sau numai a unora dintre ele se cunosc următoarele tipuri de placentă: .hemo-corială: distrugerea ţesuturilor materne ale peretelui uterin implica endoteliul vaselor sanguine materne. prin acţiunea enzimelor proteolitice din sinciţiotrofoblast fiind lizate atât epiteliul endometrial cât şi ţesutul conjunctiv endometrial. În cazul acestei placente. 4) epiteliul corionului. Este întâlnită la carnivore şi alte câteva mamifere şi este socotită o placentă de tip invaziv. porc. .endotelio-corială: distrugerea peretelui uterin implică şi epiteliul uterin şi ţesuturile conective de dedesubt.În funcţie de aspectul placentei întâlnim: placentă discoidală: placenta are forma unui disc şi este întâlnită la rozătoare (şoarece. facilitând astfel schimburile gazoase şi difuzia substanţelor nutritive din sângele matern în vasele de sânge ale vililor corionului. implantarea embrionului nu se face prin afundarea sa în deciduă.epitelio-corială: dacă toate aceste ţesuturi sunt prezente în placentă. 6) peretele endotelial al vaselor sangvine ale corionului.) şi om. 3) epiteliul uterin. şobolan. epiteliul corionului venind în contact direct cu pereţii endoteliali ai capilarelor materne. .

Hemochorial Endotheliochorial Epitheliochorial Hemochorial Hemochorial Hemochorial Hemomonochorial Hemotrichorial Hemodichorial Endotheliochorial Hemochorial Epitheliochorial Epithelio. pisică. hare Guinea pig Rat. cat Manatee Pig Sheep Carnivora Sirenia Artiodactyla Cow. În acest caz. nevăstuică) Om. sângele va curge încet până când se va închega. rozătoare. maimuţe şi rozătoare Placental form Maternal-fetal Interdigitation Maternal-fetal separating membrane Hemochorial Hemochorial Endotheliochorial Occas. Este vorba de fapt de placenta rumegătoarelor care au în principiu o placentă de tip epitelio-corială. ?goat Perissodactyla Horse . endotelio-corială Discoidală. Acest lucru nu se întâmplă şi la celelalte tipuri de placente. iar hemoragia se va opri complet. deoarece epiteliu uterin este modificat prin invazia şi fuzionare celulelor binucleate.& Syndesmochorial Epitheliochorial Epitheliochorial Variaţia formei şi tipurilor de placete . În literatură mai veche de specialitate se mai vorbeşte şi de un al patru-lea tip de placentă – sindesmo-corială. hemo-corială Order Species Cal şi porc Rumegătoare (vacă. epitelio-corială Cotiledonară. la parturiţie vilii pot fi scoşi din buzunarele în care se găsesc şi partea fetală a placentei poate fi îndepărtată.Kaufmann (1983) Insectivora Chiroptera (Bats) Primates Europ. În cazul placentei epitelio-coriale. De fapt. trofoblastul venind în contact cu ţesutul conjunctiv maternal datorită erodării epiteliului endometrial de către enzimele proteolitice ale sinciţiotrofoblastului. nu doar componentele fetale ale placentei sunt eliminate. Unii autori preferă însă termenul de sindesmo-corială. căprioară) Carnivore (căine. spec. Tipuri de Placentă Exemple Difuză. ci şi o parte a peretelui uterin. capră. prin care sângele matern intră prin intermediul arterelor uterului şi scaldă vilozităţile coriale. La parturiţie. În acest caz. Mole Scalopus Discoid Diffuse Discoid Bidiscoid Diffuse Bidiscoid Discoid Discoid Discoid Discoid Discoid Zonary Zonary Diffuse Cotyledonary Cotyledonary Diffuse.placenta este “căzătoare”. Contracţia peretelui muscular al uterului va duce însă la constricţia vaselor sanguine. în peretele uterului rămâne o rană deschisă şi hemoragia apare inevitabil . mouse Beaver Dog. Human Lagomorpha Rodentia Rabbit. la naştere nu există sângerare . Este tot o placentă de tip invaziv. oaie. suprafaţa zidului uterin rămânând intactă. "cups" Tupaia Galago Rhesus Ape. vilii corionului sunt înconjuraţi de spatii lipsite de un epiteliu căptuşitor.lilieci. epitelio-corială Zonară. Labyrinth Labyrinth Labyrinth Labyrinth Folded Villi Villi Labyrinth Labyrinth Labyrinth Labyrinth Labyrinth Labyrinth Folded Villi Villi Villi.placenta este “necăzătoare”.

Microcotiledoanele sunt compuse dintr-un fascicul de vili corionici puternic vascularizaţi care se extend şi pătrund în nişte invaginaţii complexe ale endometrului. suprafaţa corialanoidelor apare uniformă dar o examinare mai atentă relevă o suprafaţă corionică alcătuită din mii de structuri poligonale cu mărimea de 1-2 mm. O caracteristică deosebită în placentaţia la equine o reprezintă apariţia cupelor endometriale. La examinarea macroscopică. Este o placentă de tip neinvaziv. Ataşarea implică întreaga suprafaţă a corioalantoidei cu excepţia unei mici porţiuni adiacente la cervix – denumită stea cervicală. Aria microcotiledonară a placentei permite un transfer eficient a moleculelor mici între sângele fetal şi matern.Cetacea Whale. dolphin Diffuse Villi Epitheliochorial STRUCTURA PLACENTEI LA IAPĂ Placenta equină este clasificată ca fiind difuză. ceea ce înseamnă că structura ţesutului superficial a peretelui uterin rămâne intactă pe parcursul gestaţiei. cel din stânga a fost extras din endometru şi evidenţiază fascicolul de vili corionici. Acestea sunt microcotiledoanele. În imagine sunt descrise două microcotiledoane. Ţesuturile din jurul microcotiledoanelor primesc secreţii abundende din partea glandelor endometriale. care reprezintă unitatea fundamentală a interfeţei materno-fetale a placentei equină. apar în primele săptâmâni de geastaţie şi sunt distruse 2-3 luni mai târziu. unde ataşarea nu poate avea loc. care au aspect columnar. de tip epitelio-corială. Acestea sunt structuri asociate placentei ce derivă din trofobalstul embrionar. Se mai observă vasele de sânge fetale şi uterine aflate în apropierea suprafeţei de contac ► ▲ Placentă equină la vârsta gestaţională de 9 luni: în stanga este reprezentată intactă suprafaţa corioalantoidei. secreţii care sunt absorbite de către un tip particular de celule epiteliale coriale existente în această zonă. Cupele endometriale . Este prezentă totuşi o rărire şi o aplatizare a ţesuturilor epiteliale care determină o apropiere mai pronunţată a vaselor de sânge fetale şi materne. iar in dreapta au fost deschise atât corioalntoidele cât şi alantoamniosul pentru a expune fătul. iar cel dindreapta este intact.

iar ulterior instalării gestaţiei ei reprezintă singurul loc din uter care vor forma legături cu memranele fetale.oi. similară cu cea descrisă la iapă.cotiledon: reprezintă partea fetală a placentei. Carunculii au formă ovală sau rotundă. cum este spre exemplu cămila care are o placenta epitelio-corială difuză. Parţi ale membranei corio-alantoidă vor deveni cotiledoane prin dezvoltare vililor care se extend în criptele din epteliul caruncular. Este o placentă cotiledonată. Imaginea ► arată proeminenţa caruculilor în uterul negestant de oaie – în stânga. implantarea este de tip neinvaziv iar terminologia utilizată în descrierea placentei rumegătoarelor cuprinde următorii termeni: . proemină în mucoasa uterină şi sunt rezultatul profilerarii ţesutului conjunctiv subepitelial. ▲ Imaginea prezintă structura unei placente de vacă. bovinele având de obicei un singur produs de concepţie. .placentom: un cotiledon şi un caruncul împreună.caruncul: reprezintă partea maternală a placentei. Exceptând primatele. STRUCTURA PLACENTEI LA RUMEGĂTOARE (Vacă. Alte rumegătoare pot avea tipuri diferite de placente. oaia. capra şi căprioara. . Ei sunt vizibili şi la uterul negestant. Se disting corioalantoidele. Se observă . 50 de zile de gestaţie). Căprioarele au deasemenea o placentă cotlidonară dar au un număr mai mic de placentoame – între 4 şi 6. Acestea au o placentă de tip epitelio-corială cotiledonată. cotiledoanele amniosul şi fetusul.au rol în producerea gonadotropinei corionică equină. . Oaie.cotiledoanele: care au aspect butonat. Rumegătoarele gestante . ▲ Imaginea arată o incizie prin uterul gestant de oaie (aprox. .fetusul: vizibil în interiorul amniosului.corioallantoida: membrana uşor lăptoasă care acoperă placentoamele şi spaţiul dintre ele. capre şi vaci au între 75 şi 125 de placentoame. . Capră Căprioară) Rumegătoarele cuprin un grup mare de ierbivore care include ca principale specii domestice – vaca. şi o secţiune prin placentoamele unui uter (de oaie) aflat la mijlocul gestaţiei – în dreapta. equinele sunt singurele animale care sintetizează gonadotropină placentară.

În timpul implantării. celulele citotrofoblastului înconjoară partea centrală a proliferării corio-alantoide pentru a forma sincitiotrofoblastul. Alte explemple de animale care au acest tip de placentă sunt mustelidele (nevăstuica. unde apar diferenţe între specii: . îndepărtarea ovarelor în jurul vărstei gestaţionale de 45 de zile neavând ca efect întreruperea sarcinii. Placenta de tip zonar ia forma unei benzi care înconjoară fătul. Îndepărtarea ovarelor în orice moment al gestaţiei la caţea va duce la întreruperea sarcinii. ursul. Iniţial celulele fetale invadante sunt sub formă de vili. iar la capră progesteronul placentar este produs în cantităţi suficiente dar cea mai mare parte a sa este convertită într-un produs biologic inactiv înaintea secreţiei. placenta poate sintetiza progesteron.. O altă caracteristică se referă la funcţia endocrină a placentei. placenta canină se caracterizează prin faptul că produce o cantitate mică de hormone steroizi. La căine şi pisică ea înconjoară complet fătul.la vacă şi capră. Concentraţia serică de . Sub aspect endocrinic. luând aspectul a două jumătăţi de benzi.O caracteristică deosebită a placentei remegătoarelor o constituie prezenţa în număr mare a celulelor binucleate Aceste celule se produc precoce ca parte a trofoblastului fetal. STRUCTURA PLACENTEI LA CÂŢEA ŞI PISICĂ Câinele şi pisica fac parte din grupul specilor care au o placenta zonară. Celulele binucleate au rol în secreţia hormonului placentar lactoge. progesteronul luteal este necesar pe toată perioada gestaţiei. foca şi elfantul. Sincitiotrofoblastul erodează prin epiteliul endometrial şi ajunge în jurul capilarelor materne.placenta ovină produce suficient progesteron asfel că. deoarece la vacă placenta produce cantităţi mult mai mici de progesteron. în jurul zilei 70 de gestaţie îndepărtarea corpului luteal nu va duce la întreruperea gestaţiei . Placenta carnivorelor este de tip endotelio-corial. sconces-ul). din celulele care au eşuat să treacă prin citokineză la şfârşitul diviziunii nucleare. caracterizată prin faptul că epileliul endometrial de sub placentă nu supravieţuieşte implantării embrionului şi atfel celulele epiteliului corionic vin în contact direct cu celulele endoteluilui matern. în timp ce la alte specii – nevăstuică. La pisică. Menţinerea gestaţiei se realizează în acest caz prin intervenţia de progesteron luteal. dar ulterior vilii fuzionează formând labirinturi. a cărui secreţie depinde de intervenţia hormonului luteinizant. raton – placenta înconjoară incomplet fătul.

Relexina nu este prezentă însă în serul căţelelor pseudo-gestante.progesteronului este aproximativ aceiaşi în primele trei săptămâni după ovulaţie. prezenţa sau absenţa ei serică contribuin deci la confirmarea sau infirmarea stării de gestaţie. atât la pisicile aflate în stare de gestaţie. cocnentraţie de progesterone scade la pisicile în stare de pseudo-gestaţie şi creşte la cele în stare de gesaţie. . ▲ Cori-alantoidei este îndepărtată şi se evidenţiază fetusul în interiorul amniosului. cât şi la cele aflate în stare de pseudo-gestaţie. Atât la căţeaua cât şi pisică. placenta produce hormonul relaxină. la căţea placenta fiind cunoscută ca fiind sediul principal al producerii relaxinei. După această perioadă însă. ▲ Placentă zonară la pisică ▲ Îndepărtarea peretelui uterin relevă structura modificată circumferenţial a cori-alantoidei. ▲ La deschiderea placentei se observă vascularizaţia bogată şi prezenţa vaselor ombilicale şi fetale.

Campylobacter fetus. HIV . Streptococcus. fibroza şi tromboza vaselor viloase placentare vascularizaţie hemorhagică . Plasmodium malariae.PATOLOGIA PLACENTEI: În practica medicală se întâlnesc foarte multe afecţiuni ale placentei care pot fi clasificate după mai multe criterii: . Pneumococcus. Salmonella.anomalii placentare macroscopice placenta extrachorialis placenta marginate.nutriţionale .leziuni placentare leziuni placentare macroscopice variaţii şi anomalii de dezvoltare Infarct placentar masiv leziuni placentare microscopice leziuni trofoblastice hieperplazia trofoblastică depozite de fibrină depozit focal perivilos depozit fibrinos subcorionic depozit perivilous masiv de fibrină (MPFD) necroză trofoblastică anomalii placentare de maturare accelerarea sau încetinirea maturării placentei liziuni ale stromei viloase fibroza stromei viloase Carcinom placentar hiperplazia celulelor Hofbauer anomalii ale vaselor viloase placentare obliterarea.bacteriene: produse de – Staphylococcus. Trypanosoma. Parvovirus. boli imune placentare boli metabolice . placenta circumvallate placenta membranacea morbiditate aderentă placentară placenta accreta. placenta increta. Mycoplasma. Hepatitis virus (HBV. Chlamydia. hipertropfia.boli placentare malformaţii placentare infecţii placentare . Rickettsia.parazitarte: Toxoplasma. Brucella. Listeria. HCV). placenta percreta placenta previa hematom retroplacentar leziuni macroscopice placentare fibrinoză placentară masivă infarct placentar masiv Placenta circumvallate .virale: produse de – Cytomegalovirus. Leptospira .

Dezvoltarea aceasta a segmentului este mai mare in portiunea anterioara a uterului.ce acopera partial OI IV: Placeta praevia totală . iar până la vârsta de 28 de săptămâni nu se produc modificari spectaculoase la acest nivel. aflându-se între acesta şi canalul cervical prin care se produce expulzia sa din cavitatea uterina în momentul naşterii.ce acoperă complet OI. astfel încât o placenta jos inserata posterior are şanse mai mari să devină praevia. Dupa aceasta varsta apare o crestere de circa 10 ori a segmentului până la vârsta de 38 de săptămâni. Interesant este faptul ca se poate vorbi de placenta praevia numai începând de la vârsta de gestaţie de 28 de săptămâni.localizata la marginea OI. placenta praevia înseamnă că placenta "precede" copilul.poziţionată la cca 5 cm de orificiul intern (OI) cervical II: Placenta praevia marginală . În caz de placenta praevia. Dupa modul în care placenta se inseră raportat la orificiul canalului cervical. Diagnosticul se face în cea mai mare parte a cazurilor prin echografie. există mai multe tipuri de placenta praevia: I: Placentă jos inserată .5 cm de orificiul intern al canalului cervical la varsta gestaţională de 20 de săptămâni. Placenta previa apare aproximativ într-un caz din 200. . Înainte de aceasta data este incorect a se pune acest diagnostic.. Segmentul inferior se află la 0. fiind necesar să se intervină prin operatie cezariană. Denumirea de "praevia" vine din latină şi înseamna "în faţă" deci.. nasterea pe cale normală (vaginală) este imposibilă. fară să-l acopere III: Placenta praevia parţială . în sens strict.boli metabolice genetice tumori placentare Placenta praevia Termenul de placenta previa este folosit în obstetrică pentru a descrie inserarea joasă a placentei în interiorul cavităţii uterine.

5-1. După manifestarea clinică se evidenţiază 3 forme: Forma uşoară (corespunde gradului I de decolare) simptomatologia este foarte discretă. localizarea nodulilor miomatoşi în spatele zonei de implantare. tensiunea arterială este iniţial normală sau chiar ridicată. în special la cele în vârstă de peste 30 ani. decolarea prematura a placentei) Apoplexia uteroplacentară (AUP) (decolarea prematură a placentei normal inserate) reprezinta separarea parţială sau totală a placentei din sediul său de 1.decolarea parţială După suprafaţa decolării şi cantitatea de sânge extravazat se deosebesc trei grade: .Gradul III: placenta este decolată pe mai mult de 1/2 din suprafaţa ei.decolarea totală . Perete uterin Poate fi: . traumatismele externe. .Abruptio placentae (apoplexia uteroplacentară. care corespunde hematomului retroplacentar. Forma gravă (corespunde gradului III de decolare a placentei) .Gradul II: decolarea interesează până la 1/3-1/2 din suprafaţa placentei. palpator remarcându-se un hipertonus uterin. semne ale unui şoc hemoragic de grad avansat. a diabetului zaharat. Uneori prin palpare se evidenţiază o bombare a uterului de consistenţă mai puţin dură. 4. foarte sensibilă. apar semne de debut a unui şoc hemoragic. survenirea sarcinii pe fondul hipertensiunii arteriale. traumatismele abdominale externe.dureri abdominale intense. 3.uterul este în hipertonus pronunţat (până la o duritate lemnoasă) iar bătaile cordului fetal sunt alterate sau lipsesc.fumatul.dureri lomboabdominale. cu uşoare dureri abdominale. Bătaile cordului fetal lipsesc. starea generală a pacientei şi a fătului fiind neafectată. decompresia brutală în caz de hidramnioză sau după naşterea primului făt din duplex. etc. 2. ulterior înregistrându-se o prăbuşire treptată. dar există multipli factori ce pot favoriza survenirea ei: hipertensiunea indusă de sarcină. Placenta. Incidenţa: AUP se întâlneşte în 0. Făt.Gradul I: decolarea a avut loc pe o suprafaţă de până la 1/6 din suprafaţa placentei. hematomul cuprinde o cantitate de sânge ce depaseste 500-1000 ml. . Forma moderată . Zona de decolare (Abruption) insertie normală în orice moment înainte de naştere. formându-se un hematom de 150-500 ml. . La examen local . cu formarea unui hematom mic (50-100 ml).5% din cazurile de naşteri şi predomină la multipare (2/3). Cauze: etiologia certă a acestei patologii nu este cunoscută. Factori de risc . ruptura prematură a membranelor fetale.

gezondheid. – PLACENTAL HORMONES. 2004 5.eva.lx. XXX – Placentation in Dogs and Cats. http://info.org/wiki/Placenta 12. XXX – Placental Hormones.html 14.html#top#top Powered by http://www. http://en.cvmbs.colostate.cvmbs. www. Placentaţia.cfm?fuseaction=art&art_id=2223 10. 1995 2. Departments of Pathology and Obstetrics and Gynecology.be/index. XXX – Placental Structure and Classification.biochimie. Editura Mirton. – Adaptări embrionare. Muntean.doc 8.com/article.colostate.BIBLIOGRAFIE 1. http://www. 2003 3. Editura Helicon. Timişoara. Timişoara.html 6. Spitalul Elias din Bucureşti.eva.html 13. – Ginecologie veterinară.html 4. Cernescu. the free encyclopedia.e-referate. http://arbl.M. XXX – De placenta: beschrijving-ontwikkeling-structuur-functies.edu/hbooks/pathphys/reprod/placenta/dog_cat. Spitalul Elias din Bucureşti. Checiu. I. partea I-a. D.humpath.php? topic=bolis&page=020 9. – Obstetrică.ro/sanatate/articol300. H. Timişoara. XXX – Placenta.cvmbs. XXX – Pathology of Placenta. G.sanatatea. http://www. Tutunaru. http://www. From Wikipedia. D. XXX – Apoplexia uteroplacentară. Tutunaru. I.. http://arbl. Vasile.wikipedia... Harvey J.ro/sanatate/articol177. Yale University School of Medicine. Dezvoltarea timpurie a mamiferelor.colostate. – Cauzele imunologice ale avortului spontan (III). secţia Obstetrică-ginecologie. Lito U.yale.php3?id_article=4868 11. – Embriologie curs..com/bolis.ro/referate/placentatie.edu/obgyn/kliman/placenta/articles/Plac%20Hormones.F. http://www.ro/ Adevaratul tau prieten . Kliman. http://arbl. secţia Obstetricăginecologie. – Placenta praevia .med.html 7. http://www.edu/hbooks/pathphys/reprod/placenta/endocrine..edu/hbooks/pathphys/reprod/placenta/structure.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful