P. 1
19. Cantul XIX

19. Cantul XIX

|Views: 7|Likes:
Published by pleasure

More info:

Published by: pleasure on Nov 26, 2008
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/14/2009

pdf

text

original

CANTUL XIX

Cerul al şaselea, al lui Jupiter. Spiritele drepţilor. Vorbirea acvilei. Invectiva împotriva principilor nedrepţi.

Vedeam cu-aripi întinse sus pe cer imaginea1 ce-n dulce desfătare o-ntruchipau2 cei care-n veci nu pier. Păreau3 rubine-n care ardea-atare o rază coborâtă din tărie, că-n ochii mei se răsfrângea ca-n mare. Tot ce mi-i dat într-acest cânt a scrie n-a fost rostit , nici scris de vreo cerneală şi nici urzit în gând de fantezie Căci auzit-am pajura regală5 grăind „al meu"6 şi „eu", când „noi" să zică şi-„al nostru" se cădea, fară-ndoială. „Fiindc-am fost drept7, la ceruri mă ridică Hristos, grăi, în slava lui, la care n-ajungi uşor, numai dorind-o-adică. Lăsat-am jos un nume-atât de mare, că şi mişeii8-l poartă zi pe gură, dar pilda mea nu-şi află-n ei urmare." Precum simţeşti o singură căldură9 din mulţi cărbuni, la fel din multe guri un singur glas ieşea printr-o făptură. „O, bucurii cereşti, grăii, răsuri10 ce din a voastre dulci parfumuri'' unul alcătuiţi, îmbătător şi pur, 638 îmi stamparăţi cu graiul vost' ajunul12, căci n-am găsit în lume jos merinda13 şi-am flămânzit14, şi gol mi-a fost ceaunul. Prea bine ştiu15 că-n cer, de-şi face-oglindă dreptatea sfântă dintr-un alt regat, şi-al vostru-i scris în luciul ei s-o prindă. Voi ştiţi16 cu cât nesaţ am aşteptat ca să v-aud şi ştiţi şi-n ce-ndoială mă zbat de-atâta vreme-nfometat." Ca şoimul17 care scapă din opreală şi dând din aripi bucuros se-arată şi capul şi-o ridică cu-ndrăzneală, la fel făcu şi pajura-njghebată de duhuri ce-nălţau spre nevăzut cântări18 cum doar în ceruri te desfată. „Cel ce-şi roti compasul19 priceput pe-a lumii margini, zise-apoi, făcând şi ce-i spre taină20-n ea şi ce-i ştiut, n-a-ntipărit tutindeni al său gând21 şi-a sa virtute-astfel ca mai presus să nu rămână pururi cugetând. Dovadă stă dintâiul nesupus22, făptura cea mai mândră dintre toate, ce harul23 n-aşteptând, căzu răpus. Deci firile24 ce-s mai prejos create, sunt vase ce nu-ncap supremul Bine ce sieşi şi-e măsură-n bunătate. Iar mintea noastră care nu-i în sine decât o rază25-a minţii creatoare, de care-s toate-n lumea asta pline, 639 prin firea sa nu poate fi atare încât izvorul26 ei să nu pătrundă mult mai adânc decât e ea în stare. De-aceea zic, privirea noastră scundă în veşnica dreptate27 se-adânceşte atât cât ochiul într-a mării undă. Căci chiar de fundul de pe mal28 zăreşte, în larg nicicând nu-l vede pe deplin, şi totuşi e; ci-adâncu-l tăinuieşte. Lumina29 vine dintr-acel senin ce-i veşnic pur; e restu-întunecime şi umbră-a cărnii noastre ori venin. Ţi-am desluşit, socot, în întregime ce-nseamnă şi ce e Dreptatea vie şi rupt-am vălul30 ce-o-ascundea-n desime. Căci tu-ţi ziceai31: «Se naşte în pustie un om, de pildă, şi de Crist nu-i cine să-i spune-acolo ori de el să scrie; tot ce simţeşte şi ce face-i bine32, precât să vadă el, ca om, e-n stare şi dreapta cale-n grai şi-n faptă ţine. Nebotezat, fără credinţă moare. De ce-l condamnă-al cerului judeţ? Unde-i păcatul când credinţă n-are?» Sărmane om33, ce mi te-aşezi în jeţ şi judeci de la postii depărtare ce nu zăreşte ochiul tău orbeţ! Fireşte celui ce cu sârg şi-ardoare şi-ascute mintea, de n-ar fi Scriptura34, i-ar fi spre taină-acestea şi mirare. 640 O, minţi nătânge , cum vă-neacă zgura! Voinţa primă36, ce-i prin sine bună, şi-i Bun suprem, nu-şi schimbă-n veci natura. E drept doar ceea ce cu ea consună37: şi nici un bun creat n-o amăgeşte38, ci ea39, sclipind, îl naşte şi-i e mumă." Aşa cum stârcul40 peste cuib pluteşte, când stârcii mărunţei şi-a fost hrănit şi-aşa cum puiul cel sătul priveşte, aşa şi eu spre pajură-am privit, şi-aşa şi ea plutea prin veşnicie, de duhuri dusă-n zborul lor rotit. Şi-n cânt grăia41: „Precum îţi este ţie cântarea mea ce n-o-nţelegi, la fel şi lumii voastre-i e dreptatea vie. Iar când şezură cei purtaţi de zel, strânşi iar sub semnul42 ce romana ginte de faimă-n lume o-nvrednici prin el, ea zise iar: „Pe-aceste locuri sfinte n-ajunse43 om tară credinţă-n Crist, nici după moartea lui, nici înainte. Pre câte vezi, mulţi strigă-n lume «Crist44!» dar sta-vor la judeţ45 mult mai departe de el, ca cei ce nu-l cunosc pe Crist; Pe-aceşti creştini46 i-or osândi în moarte păgânii,-atunci când tineri şi moşnegi în buni şi răi s-or despărţi-n cohoarte. Ce-or zice perşii47 despre-ai voştri regi când vor vedea deschisă cartea48-n care stau scrise-a lor cumplite făr-de-

legi? 641 în ea se va vedea49 câtă-ntristare adus-a Albert la Praga,-ncât citeţ de-acu se-ndeamnă pana la scrisoare. în ea se va vedea cu cât dispreţ rănit-a Franţa călpuind parale cel ce muri50 de colţii-unui mistreţ. în ea se va vedea ce pun la cale englezul51 şi scoţianul, de trufie mânaţi să-şi dea regatelor târcoale. Şi s-o vedea cum zac în trândăvie boemul52 şi spaniolul53, viţă rea, ce-n veci n-au cunoscut cucernicie. Şi s-o vedea cu I-nsemnată-n ea a Şchiopului54 din Rusalim credinţă şi cu un M ticăloşia sa. Şi s-o vedea ce lacom55 e-n dorinţă cel ce păzeşte insula de foc56 în care-Anchis sfârşit-a-n neputinţă. Spre-a-i da măsura Domnul, la soroc cu litere truncheate57 va să scrie pe fila lui, să-ncapă mult pe-un loc. De unchi58 şi de nepot va să se ştie, ce cu-a lor fapte-şi pângăriră neamul59 bătându-şi joc60 de el şi-mpărăţie. Şi cel din Portugal61, şi norvegianul62; vor fi-nsemnaţi, şi sârbul63 care-n casă la el Veneţiei călpuit-a banul. Ferice de maghiari64 că nu se lasă batjocoriţi, şi de Navarra65, dacă şi-o face scut din munţii care-o-apasă. 642
Căci drept arvună - toţi o ştiu - se pleacă Nicosia66 şi Famagusta care tânjesc sub jugul fiarei67 ce le joacă păşind în rând cu celelalte fiare."

643

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->