You are on page 1of 4

Postfaţa autorului

Obiectul acestei lucrări, interpretarea realităţii cu ajutorul reprezentării
literare sau al „imitării", mă preocupă de multă vreme ; iniţial am plecat de
la problema platonică din cartea a 10-a a Republicii, mimesis-ul ca o copie
de al treilea ordin după adevăr, ca şi de la pretenţia lui Dante de a fi redat
adevărata realitate în Comedie. Considerînd însă variatele moduri de
interpretare a faptelor umane în literaturile europene, interesul meu s-a
îngustat şi s-a precizat, dezvoltîndu-se cîteva idei călăuzitoare pe care am
încercat să le urmăresc.
Prima din aceste idei se referă la teoria antică, preluată apoi de toate
curentele clasiciste, despre nivelurile stilistice ale reprezentării literare. Mi-a
devenit clar faptul că realismul modern, aşa cum s-a dezvoltat în Franţa la
începutul secolului al XlX-lea, realizează ca fenomen estetic o desprindere
totală de acea teorie; mai totală şi mai importantă pentru conformaţia
ulterioară a imitării vieţii în literatură decît amestecul dintre sublim şi
grotesc proclamat de contemporanii romantici, în momentul în care Stendhal
şi Balzac au făcut din nişte personaje oarecare ale vieţii de toate zilele,
dependente de împrejurările istorice ale vremii, obiecte ale unei reprezentări
serioase, problematice, ba chiar tragice, ei au sfărîmat regula clasică a
diferenţei dintre nivelurile stilistice, conform căreia realitatea cotidiană şi
practică putea să ocupe un loc în literatură numai în cadrul unui stil umil
sau mediu, adică fie ca grotesc comic, fie ca divertisment agreabil, facil,
variat şi elegant. Prin aceasta ei au desăvîrşit o evoluţie care se pregătea de
multă vreme (de la romanul de moravuri şi comedie larmoyante din secolul
al XVIII-lea, iar mai precis de la „Sturm und Drang" şi preromantism) - şi
au netezit calea pentru realismul modern care s-a dezvoltat de atunci în
forme tot mai ample, conform realităţii vieţii noastre care se schimbă şi se
amplifică mereu.
în acelaşi timp, mi-am dat seama în cursul acestor consideraţii că revo-
luţia împotriva teoriei clasice a nivelurilor stilistice de la începutul secolului
al XlX-lea n-a putut fi prima de acest gen; barierele pe care le-au dărîmat
atunci romanticii şi realiştii fuseseră ridicate încă de la sfîrşitul secolului
al XVI-lea şi în secolul al XVII-lea de către adepţii unei imitaţii stricte a
literaturii antice. Pînă atunci, de-a lungul întregului Ev Mediu, ca şi în
Renaştere, existase un realism serios atît în literatură, cît şi în artele

un eveniment petrecut pe pămînt. După o atare concepţie. 1944. problematicii sau tragicului în tratarea obiectelor realiste . ne dăm imediat seama că ele s-au petrecut în condiţii cu totul diferite şi au avut rezultate complet deosebite. ci ca o unitate în cadrul planului divin. fusese posibilă reprezentarea celor mai cotidiene evenimente ale realităţii într-un context serios şi important. le-am luat în considerare numai ocazional. aşa cum au rezultat pe rînd din multi- tudinea fenomenelor istorice care se cereau tratate. Despre metodă am vorbit cu alt prilej (pp. Este foarte dificil să formulăm speci- ficul concepţiei creştine mai vechi scoţînd în evidenţă esenţialul şi cuprinzînd în acelaşi timp toate fenomenele care aparţin acestuia. O soluţie care m-a satisfăcut în genere am găsit-o analizînd istoria semnificaţiei cuvîntului figura. care au dat formă problemei iniţiale. 5. acele evenimente fiind verigile şi oglindirile lui.). o prezentare mai amănunţită se găseşte în studiul meu intitulat Figura (retipărit în ale mele „Neue Dante-studien". ci de măsura şi felul seriozităţii. independent de înrîurirea sa asupra realităţii de aici şi de acum. încît cititorul simte despre ce este vorba încă înainte de a . Studiul se bazează pe aceste trei idei. şi în acelaşi scop au fost amintite uneori şi opere cu totul nerealiste de stil sublim. Comparînd însă aceste două iruperi în teoria nivelurilor stilistice. aceasta ar fi necesitat chiar la începutul studiului o definire anevoioasă şi obositoare pentru orice cititor (deoarece nici măcar expresia „realist" nu este clară). ele coincid totuşi în ceea ce priveşte această concepţie de principiu. dar i-au fixat bineînţeles şi limitele. sublim. ca exemple contrare. Făcusem încă cu mult înainte presupuneri asupra modului în care s-a format această concepţie artistică medievală şi asupra momentului şi modalităţii în care s-a produs prima fisură în teoria clasică : istoria vieţii şi faptelor lui Cristos cu amestecul său lipsit de orice constrîngere între realul cotidian şi tragicul cel mai măreţ. acum Berna). iar cunoaşterea lor nu este uneori deloc necesară pentru interpretare. legătura lor terestră nemijlocită este de mai mică importanţă. Ce înţeleg prin aceasta am explicat în repetate rînduri în cartea de faţă (de exemplu pp.50-t MIMESIS plastice. este cea care a învins regula stilistică antică. El conţine încă multe alte motive şi probleme. nr. dar cele mai multe dintre ele stau într-un fel sau altul în legătură cu acele idei. 497-498). şi de aceea numesc figurală concepţia antică tîrzie şi medieval- -creştină despre realitate. iar legătura dintre evenimente nu e privită îndeosebi ca o dezvoltare temporală sau cauzală. la care oricum trimit mereu. nu înseamnă numai eveni- mentul ca atare. 69 şi urm. O istorie sistematică şi completă a realismului ar fi fost nu numai imposibilă. conduce fără ocolişuri în inima problemei. Oricît de mult diferă realismul Evului Mediu de cel modern. care n-a fost niciodată tratată distinct şi nici măcar recunoscută. căci ideile conducătoare au conturat în mod bine POSTFAŢA AUTORULUI 505 determinat obiectul. din Istanbuler Schriften. strîns legate una de alta. căci teoria nivelurilor stilistice nu avea o valabilitate absolută. Concepţia despre realitate care se desprinde din operele creştine ale Antichităţii tîrzii şi ale Evului Mediu e cu totul diferită de cea a realismului modern. Am evitat să elaborez teoretic şi să descriu sistematic categoria „opere realiste de stil şi caracter serios". Procedeul pe care 1-am întrebuinţat. nu mai era vorba de realism în genere. ci şi necores- punzătoare intenţiei. ci în acelaşi timp şi un altul pe care îl vesteşte sau îl confirmă prin repetare. încît operele exclusiv comice şi cele care rămîn vădit în domeniul stilului umil au rămas pe dinafară. şi n-aş fi ieşit probabil la capăt fără o terminologie neobişnuită şi dificilă. şi anume cel de a prezenta pentru fiecare epocă un număr de texte spre a-mi aproba pe baza lor ideile.

care îmi serveşte doar ca introducere. textele sînt în cea mai mare parte arbitrare. uneori relativ scurtă. interpretările mele sînt călăuzite de o intenţie anumită. la cele mai multe . Acolo nu exista o bibliotecă bine înzestrată pentru studii europene. în orice caz însă.i se impune o teorie. alteori mult mai lungă. Metoda interpretărilor de texte lasă oarecare libertate aprecierii inter- pretului . dimpotrivă. literaturile romanice. ci cu tendinţe şi curente care se interferează şi se completează în mod variat. şi adeseori a trebuit să părăsesc domeniul meu propriu-zis. dedicate unor texte englezeşti. oricum. relaţiile internaţionale stagnau. de fiecare dată pe baza textului de care m-am lăsat condus pe mari distanţe. ceea ce afirmă trebuie să se afle în text. din care s-a păstrat prea puţin. nu am intenţionat deloc să prezint doar ceea ce servea foarte strict intenţiei mele. în studiile de acest fel nu avem de-a face cu legi. alese mai degrabă la întîmplare şi în funcţie de preferinţă decît cu un scop precis. spaniole. de altfel. germane. m-am străduit să obţin varietate şi să dau elasticitate formulărilor mele. Se mai adaugă faptul că studiul a fost scris în timpul războiului la Istanbul. încît a trebuit să renunţ la aproape toate revistele. Capitolele tratează fiecare cîte o epocă. adică epoci care au rămas netratate. Fără îndoială. sau din Evul Mediu timpuriu. între acestea există deseori lacune. şi cu multă plăcere aş fi adăugat un capitol special despre realismul german al secolului al XVII-lea. Dar dificultăţile au fost prea mari. avem de-a face cu texte din trei milenii. această intenţie a căpătat însă formă doar treptat. S-ar fi putut introduce mai tîrziu şi alte capitole. acesta poate alege şi poate pune accentele acolo unde doreşte. de pildă din Antichitate. de o jumă- tate de secol. bucuros aş fi tratat mai amănunţit el siglo de oro.

Cu acestea am spus tot ce credeam că mai datorez cititorului. în afară de texte citez relativ puţin. cititorul. poate că n-aş mai fi ajuns să scriu. De altfel.506 MIMESIS studii mai noi. în strînsă legătură cu lipsa de literatură de specialitate şi de reviste este şi faptul că această carte nu conţine note. uneori chiar şi la o ediţie critică serioasă a textelor mele. Iată de ce este posibil şi chiar probabil că mi-au scăpat multe lucruri de care ar fi trebuit să ţin cont şi că susţin uneori lucruri ce au fost infirmate sau modificate de către studiile mai recente. şi să contribuie ca să reunească din nou pe cei care au păstrat nealterată dragostea faţă de istoria noastră occidentală. atît la prietenii mei de odinioară care au supravieţuit. este foarte posibil ca lucrarea mea să-şi fi datorat naşterea tocmai lipsei unei mari biblioteci de specialitate . dacă aş fi putut încerca să mă informez despre tot ce s-a scris în legătură cu atît de numeroase teme. Sper că nici una dintre aceste probabile erori nu atinge miezul ideaţiei. Fie ca studiul să ajungă la cititorii săi. Nu mai rămîne decît să se găsească şi el. . şi acest puţin a putut fi uşor încorporat în prezentarea propriu-zisă. cît şi la toţi ceilalţi cărora le este destinat.