Transferral psihanalistului1: Pe muchie de cuţit AIRA LANE (Versiunea finală, 30 Noiembrie 2006

)

În munca analitică şi literatura de specialitate contratransferul este un subiect central. Conceptul de contratransfer include o întrebare fundamentală ce a fost înţeleasă în diferite moduri. Autoarea încearcă să diferenţieze, în procesul analitic, între transferul psihanalistului şi contratransferul său. Este dificil să trasezi o linie de demarcaţie între ele; analiştii sunt întotdeauna pe muchie de cuţit. Transferul analistului va fi explorat şi descris utilizând trei parametri: narcisismul, profilul regresiv şi stadiul de viaţă în care se află analistul. Profilul regresiv este un concept nou dezvoltat de autoare, şi care ar putea să ne ajute să înţelegem fondul transferului analistului, în situaţia analitică. Subiectul este ilustrat cu vignete clinice. Cuvinte cheie: contratransfer, transferul analistului, narcisism, profilul regresiv, stadiul de viaţă.

Introducere Contratransferul a fost unul dintre cele mai importante subiecte în literatura psihanalitică începând cu discuţiile aprofundate ale Paulei Heimann (1950) şi ale lui Heinrich Racker (1953). Heimann presupunea că descoperirea rezistenţei de către Freud se baza pe contratransferul acestuia, fără însă să-l fi recunoscut ca atare. De-a lungul anilor au fost publicate numeroase lucrări foarte bune asupra contratransferului, pentru a menţiona doar câţiva autori: Grinberg, Joseph, Kernberg, McDougall, Ogden, Sandler and Sandler, Segal, Searles, Tähkä şi Volkan. Una dintre problemele fundamentale în ceea ce priveşte contratransferul pare să fie dacă ar trebui sau nu incluse în concept toate reacţiile emoţionale ale analistului. Pacientul şi analistul sunt două persoane, fiecare cu propria istorie, circumstanţe de viaţă şi trăiri transferenţiale. „Aşa cum viziunea pacientului asupra realităţii externe depinde de viziunea sa asupra propriei sale realităţi psihice, tot astfel imaginea noastră asupra realităţii sale psihice este controlată de imaginea noastră asupra propriei realităţi psihice” (Green, 1975, pag.2). Aş dori să separ transferul analistului de reacţiile complementare şi empatice faţă de pacient. „Bazându-se pe trăirile refulate sau indisponibile, reacţiile contratransferenţiale nu sunt informative asupra pacientului, indiferent dacă sunt sau nu declanşate de transferul pacientului” (Tähkä, 1993, pag. 202). Aceste tipuri de reacţii contratransferenţiale ar putea distorsiona înţelegerea analistului şi ar putea conduce la „acting out-ul analitic.” Trebuie să recunoaştem natura lor distorsionantă dacă dorim să învăţăm din greşelile noastre. În opinia Hannei Segal, „Contratransferul a devenit un concept foarte abuzat şi multe păcate analitice sunt comise în

O versiune anterioară a acestei lucrări a fost prezentată la Conferinţa Psihanalitică Scandinavă, Oslo, 1990.
1

1

chiar dacă nu suntem conştienţi de acest lucru. atâta vreme cât dăinuie credinţa în ideologia sa. am putea crea o ideologie care ne ajută să evităm durerea ce acompaniază prejudiciile şi. Narcisismul Dacă am considera că vârsta Pământului ar fi de doar o zi şi o noapte. ar putea să-i distrugă relaţiile cu semenii. Datorită narcisismului uman. mai degrabă decât utilizarea acestuia ca principiu călăuzitor întru înţelegere (1993. de analiza personală şi destin. „Multe dintre paradigmele principale ale lui Freud au fost internalizate. pag. Atunci când citim lucrările lui Freud. Descoperirile interioare nu pot fi transmise ca atare. Echilibrul narcisic este structura de bază care influenţează întreaga noastră funcţionare psihică. este dificil pentru omenire să creadă că lumea a existat înaintea sa şi fără de ea. Profilul regresiv are de-a face cu funcţionarea noastră psihică la momentul traumei. Putem intra în contact cu narcisismul nostru patologic în diferite moduri. Este dificil să ne vedem pe noi înşine ca o mică za în lanţul vieţii şi al diversităţii (Willson. De asemenea. Toate aceste procese personale ne influenţează la nivel personal şi în modul în care lucrăm în cadrul analitic. cu capacitatea de a o gestiona sau inabilitatea de elaborare a acesteia. 39). 58). În special raţionalizările sunt cele care acţionează sub presiunea contratransferului. „ Astfel desăvârşită. o ideologie privată ar putea cere creatorului său multe sacrificii. ele trebuiesc redescoperite prin intermediul propriei experienţe clinice. suntem în mod repetat uimiţi de câte intuiţii „noi” şi moderne existau deja în scrierile sale. „Intelectualul care adaugă puţin câte puţin cantităţii sale de cunoaştere este în pericol să orbească în faţa propriei sale străluciri într-o aşa măsură încât nu-şi mai recunoaşte continua ignoranţă” (Edberg. 1971). dar şi de propria noastră constelaţie narcisică. dar în pofida tuturor acestor procesări ele rămân un călcâi al lui Ahile. Fiecare persoană îşi construieşte propria viziune asupra lumii şi profesiei sale. După Ikonen (1988. Noi putem să ne confruntăm cu ele şi să conştientizăm traumele semnificative din viaţa noastră. el va reuşi să-şi recunoască neajutorarea şi vulnerabilitatea. prin aceasta. vom descoperi că ne afectează în repetate rânduri şi ne determină la repetiţia anumitor patternuri. traumele narcisice pot acţiona ca fundament pentru ideologii: dacă nu reuşim să elaborăm şi să facem doliul traumelor noastre narcisice. dar îi poate oferi lui şi vieţii sale o valoare absolută. 1992). pag 20).numele său. ar putea să-i umple viaţa cu suferinţe şi frustrări. Din punct de vedere profesional. să menţinem iluzia perfecţiunii propriilor valori narcisice. probabil că ne ciocnim de el în fiecare zi. atunci istoria umanităţii a durat doar ultimele câteva minute. Fiecare stadiu al vieţii aduce noi provocări şi necesită ajustări şi rezolvări de probleme. Ele sunt influenţate de tradiţie şi de timpul în care trăim. aceste patternuri vor influenţa munca noastră ca analişti. Voi explora transferul analistului cu ajutorul a trei parametrii: narcisismul. de la o generaţie la alta.” (Rechardt. În orice caz. noi continuăm tradiţia analitică. 1985. pag. Trebuie să ne întâlnim cu cartea potrivită la momentul potrivit pentru a putea să ne formăm propria înţelegere. Dacă echilibrul narcisic al analistului este suficient de bun.” 2 . profilul regresiv şi stadiul de viaţă al analistului.

ar putea fi o provocare şi o cerinţă de răbdare şi conţinere în ceea ce-l priveşte pe analist. pentru prima oară de-a lungul întregii cure. Treptat am înţeles că pentru ea era esenţial să pot tolera sentimentul de a fi nimic. Înaintea fiecărei pauze. Respectarea stadiului narcisic al pacientului. va înceta să mai fie insuportabil pentru acesta. din partea analistului. de-a lungul mai multor şedinţe. să experimentăm. anduranţă narcisică şi capacitatea de a tolera insulte. Analistul ar trebui. cu patru sesiuni săptămânale pe divan: pacienta mea era în analiză de trei ani. Lou Andreas-Salomé spunea despre Freud că. este dureros când cineva recunoaşte în noi trăsături pe care noi înşine nu le-am observat. O vignetă dintr-o analiză. La nivel conştient era întotdeauna încântată de pauzele din tratament. de asemenea. Încă o dată. se poate datora faptului că analistul nu îndrăzneşte să atingă subiectul de teamă că va fi rănit. Asta i-a permis să descopere lucruri noi şi genuine. „Voi analiştii sunteţi atât de narcisici. într-un fel. Narcisismul lui Freud era suficient de viguros pentru a face faţă surprizelor şi dezamăgirilor. spunea în timpul fiecărei şedinţe că tratamentul nu este de nici un folos. Acest fapt pretinde. „Rezultatele investigaţilor sale nu erau deloc conforme cu ceea ce îşi dorise” (Harmann. Când avem posibilitatea să abordăm o chestiune dureroasă cu preţuirea şi respectul cuvenit. M-am simţit stupidă şi abandonată. Spunea acest lucru chiar şi atunci când credeam că am făcut progrese. Tratamentul s-a întrerupt brusc. ea va încheia tratamentul fără avertisment. Pacienta mea îmi spusese de multe ori că. luând simultan în considerare ceea ce poate suporta pacientul. Dacă narcisismul analistului este fragil.” a spus pacienta. el poate utiliza pacientul pentru propriul său scop. Acesta ar putea să fie realmente interesat doar de ceea ce are de spus pacientul despre el – terapeutul. Îi era imposibil să vadă legătura dintre aceste sentimente şi pauzele în analiză. să încerce să modereze această rană prin utilizarea cuvintelor potrivite la momentul potrivit. Aşa cum foarte bine ştim cu toţii. dacă pacientul nu este atent la analist. Pacientul are. părea că se repetă un pattern: pacienta mea era foarte supărată pe soţul ei pentru că acesta o respingea întotdeauna. importanţa sa narcisică pentru analist. Şi dimpotrivă. Una dintre pacientele mele care era în terapie de şase ani. Mă simţeam golită şi totuşi pacienta mea spunea că nu a primit nimic. „Asta se simte ca o terapie. tendinţa sa de a zvârli din copite poate fi puternică. Elaborarea şi analiza rănilor narcisice aduc în conştientul nostru fragmente din noi înşine cu care nu am fost în contact. atunci când va veni vremea. Următoarea vignetă este un exemplu pentru o astfel de provocare şi pentru dificultatea narcisică a pacientului de a primi ajutor. Analistul ar trebui să nu uite circumstanţele de viaţă ale pacientului şi locul pe care îl ocupă relaţia analitică în cadrul acesteia. Am încercat să ating cu blândeţe acest subiect dar de fiecare dată am fost refuzată şi chiar ofensată. ca o consecinţă.” a spus ea şi în următoarea şedinţă m-a anunţat că va fi ultima. pacienta vorbea despre cât de rău o tratează soţul. de trei ori pe săptămână. 1960). în pofida faptului că multe dintre simptomele ei severe dispăruseră. Poate trece foarte multă vreme înainte ca cele mai dureroase lucruri să poată fi măcar menţionate în tratament. Am avut o şedinţă în care. ea a simţit că a primit ceva de la mine.Este important să putem să ne mişcăm liber în aria noastră narcisică. să devenim conştienţi şi să elaborăm rănile narcisice şi vulnerabilitatea aferentă. prin evitarea unei confruntări imediate. rănit şi. pe cât este posibil. era anxioasă şi 3 . Narcisismul pacientului este întotdeauna. faţă în faţă. şi într-adevăr a fost ultima.

deşi acesta înţelege prea bine că fac parte din transferul pacientului.” Pacienta uitase cu desăvârşire despre anularea şedinţei. o mică parte ar putea să aibă legătură cu faptul că a trebuit să vă anulez şedinţa de mâine. se simţea ofensată. Fostul ei analist agrease acest aranjament. La următoarea vacanţă de vară. pacienta era cu mulţi ani mai mare decât mine. Scopul principal nu era să determin pacienta să 4 . Dorea să aibă un control total asupra tratamentului. aş fi fost doar enervată de rezistenţa pacientei mele fără să înţeleg cât de serioase şi dureroase erau cauzele ce stăteau la baza acesteia. După vacanţă. ca şi înainte. I-am reamintit. În analize. În orice caz. pacienta nu a spus nici un cuvânt despre ceea ce se întâmplase. La începutul vacanţei de vară. Rana era atât de dureroasă încât orice interpretări transferenţiale directe ar fi fost absolut insuportabile.” Într-adevăr soţul se comporta cu multă indiferenţă faţă de ea. Cu ajutorul acestui incident am putut să deschidem calea spre rana narcisică adâncă şi vulnerabilitatea de care pacienta trebuise să se protejeze. Odată i-am propus să plătească după vacanţă. fapt pe care eu îl respectam. pare că cu cât este mai mare numărul traumelor de separare timpurie. Tolerarea transferului ar putea fi deprivantă din punct de vedere narcisic şi ar putea pune la încercare analistul. în ziua de după ultima şedinţă a venit să plătească. „Poate că. Acesta este modul în care a descoperit „iubirea de transfer” indusă de situaţia analitică (Freud. În plus. şi acelaşi gând mi-a trecut şi mie prin minte. în pofida faptului că deseori pacienta reacţiona denigrând interpretările şi abilităţile mele analitice. Freud nu a putut crede că el era într-atât de atrăgător precum pretindeau multe dintre pacientele sale. Deseori eram înspăimântată şi încercam să analizez doar pentru că era de datoria mea. am putut să explorăm reacţia ei la separare. deşi mai degrabă aş fi preferat să mă retrag. în momentul de faţă. Era ca şi când eram pironită în fotoliul meu. Simţeam că una dintre pacientele mele. La începutul fiecărei şedinţe ea aranja. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără evenimentele descrise mai sus şi munca de elaborare pe care au iniţiat-o. pacienta avea obiceiul să plătească în ziua de după ultima şedinţă. În următoarea vignetă. conducând procesul analitic într-o stagnare. şi probabil era chiar mai tulburat narcisic decât pacienta. Când a realizat acest lucru. Dacă întârziam chiar şi cu jumătate de minut. înregistrând toate reacţiile mele. fotoliul meu şi covorul. în maniera ei. cu atât mai puţin conştiente sunt reacţiile la pauzele inerente. Mă fixa cu privirea tot timpul. Am continuat. Datorită agresivităţii pacienta progresase în multe arii ale vieţii sale. pacienta a plătit în ultima şedinţă. 1915). „Cu siguranţă cea mai importantă cauză a sentimentelor dvs de acum este comportamentul soţului. ceea ce nu m-a surprins după ce am început să o cunosc mai bine. în pofida faptului că am fost formaţi în acest sens.nefericită. nevoia pacientei de a controla analistul era o provocare din punct de vedere narcisic. faţă în faţă. dar ea uitase total incidentul. Am încercat în mod repetat să înţeleg semnificaţia acestui procedeu dar pacienta a menţinut acest obicei pentru mulţi ani. Uneori transferul ar putea satisface nevoile narcisice ale analistului. Am spus. în terapie de două ori pe săptămână. Era atât de furioasă încât pacientul ce urma să intre a crezut că voi fi omorâtă. dar era imposibil să investigăm în vreun fel întreaga chestiune. şi orice tentativă de analiză îi stârnea furia. deşi mă temeam de cum ar fi putut reacţiona. Dacă aş fi fost mai neexperimentată. în multe privinţe punea la încercare propria mea anduranţă narcisică. M-am agăţat cu încăpăţânare de tentativele mele de a analiza. Ar putea fi trăsături caracteristice de nesuportat pentru analist.

pag. Traumele timpurii. „Va fi sursa unei adânci satisfacţii derivată atât din uniunea recurentă a doi indivizi muritori. următoarele: „Modul în care eu fac analiză nu are nici o relevanţă pentru ceilalţi. dar nu cred că putem vreodată să renunţăm la ele. şi care devine mai activă. pag. Vorbim despre fixaţii şi regresii în serviciul Eului dar ambele concepte sunt prea înguste pentru a putea defini fenomenul la care fac referire. acceptarea situaţiei oedipiene.plătească la timp. ci să ajungem la problemele ce stăteau în spatele acestui pattern. Este oare aceasta o tentativă de a ascunde numeroasele oportunităţi şi satisfacţiile esenţiale pe care le creează profesia noastră? Profilul regresiv Este important ca analistul să-şi însuşească situaţia analitică. Aceste patternuri ar putea rămâne active chiar şi atunci când ne-am conştientizat şi elaborat traumele în analiză. de exemplu. Freud (1937) denumea munca analistului o „profesie imposibilă”. Am înţeles că inconştient repetam unul dintre vechile mele patternuri. determină configuraţia profilului. În acest punct. în cadrul unei analize cu un pacient. dar ele vor rămâne întotdeauna. Analiza ne ajută să le facem faţă. 206). Neajutorarea timpurie 5 . l-am denumit profilul regresiv. altfel iremediabil separaţi. şi elaborarea acestora. Tentativele de rezolvare a acestor traume fundamentale capătă diferite forme. Profesia de psihanalist este în multe sensuri generatoare de satisfacţii şi privilegiată. putem conştientiza propriile tendinţe regresive. în situaţii de criză. Aş adăuga cea de a patra traumă fundamentală. m-am surprins plănuind o acţiune – acţiune care în multe privinţe era împotriva cunoştinţelor mele analitice şi care ar fi presupus să renunţ parţial la poziţia de analist. elaborarea şi integrarea lor. Am obţinut un insight asupra unui fenomen pe care. am observat că treceam prin procesul de căutare a propriei maniere de lucru punând sub semnul întrebării câteva chestiuni de bază. pag. cu excepţia mea. Mă refer la Bion care spunea unui analist care-i cerea opinia. Profilul regresiv defineşte modul în care noi ca indivizi funcţionăm în situaţii dificile. Profilul regresiv se bazează pe aceste traume şi se formează odată cu istoria noastră individuală. Cele trei traume fundamentale şi universale în viaţă. prin intermediul acelor experienţe” (1993. şi realitatea morţii. cât şi din procesul de îmbogăţire continuă a lumii reprezentărilor analistului. dar ar putea să vă dea o idee asupra modului în care dumneavoastră faceţi analiză. după multe reflecţii. în opinia lui McDougall (1986. implicarea traumatică a diferenţelor sexuale. În opinia lui Tähkä. În profil prezervăm dorinţele noastre nerealiste şi tendinţele regresive. Acest concept ilustrează particularitatea tendinţei interne regresive a cuiva. iar acest lucru este important” (1978. 194). De-a lungul curei noastre analitice. Am dorit să inventez propria mea soluţie. Cu mulţi ani în urmă. 63) sunt separarea de Celălalt (neajutorarea timpurie). ce ne-au fost specifice pentru cea mai mare parte din viaţă. să afle ce fel de analist este.

sfârşitul indiscutabil al reciprocităţii şi ne-eligibilitatea categorică a copilului la reciprocitate. Femeia nu poate înţelege bărbatul aşa cum un alt bărbat ar putea-o face. 1995. 1986). Oamenii cred că moartea este o experienţă şi nu sfârşitul experienţei (Envall. 54). a speranţei pe care doar autonomia o poate oferi. Acceptarea situaţiei oedipiene Părinţii au propria lor relaţie sexuală şi o realitate emoţională pe care o împărtăşesc. Moartea Specia umană a fost întotdeauna în căutarea imortalităţii prin negarea în diferite moduri a finalităţii morţii. cu toate sentimentele de excluziune şi umilinţă aferente” (Ikonen. Bărbaţii şi femeile sunt diferiţi. Identitatea de gen este esenţa autonomiei noastre. sau eventual o permanentă încercare de a avea o relaţie simbiotică cu cineva. pag. simbolizează. Piatra de temelie a narcisismului este existenţa iar moartea este cel mai puternic oponent al său. şi nici bărbatul nu poate înţelege femeia precum poate o altă femeie. XI). Atunci când este coerentă suntem în măsură să respectăm celălalt sex. şi modul în care fac cercetare (Kestenberg. Diferenţele corporale generează trăiri şi senzaţii diferite în toate stadiile vieţii. referitor la cea mai importantă dorinţă dintre toate. Dorinţa oedipiană libidinală este probabil cea mai intensă dorinţă din viaţa umană. „Obligaţia de a se împăca cu destinul monosexual constitue una dintre cele mai severe răni narcisice ale copilăriei” (McDougall. pag. 1998. simultan. Formarea profilului regresiv 6 .Am putea dezvolta omnipotenţa pentru a ne apăra împotriva neajutorării timpurii. Conflictul oedipian poate fi doar parţial rezolvat şi rămâne cel mai important punct de reper în profilul regresiv. Cea din urmă semnifică evitarea diferenţierii şi a sentimentelor de singurătate care inevitabil o acompaniază. Doar abordarea este diferită. „Destinul dorinţelor oedipiene lasă drept moştenire. dar nu este determinantă în ceea ce priveşte succesul tratamentului. Apartenenţa de gen a analistului şi pacientului influenţează întotdeauna relaţia analitică. Diferenţele sexuale De-a lungul vieţii ne luptăm cu dificila chestiune a existenţei celor două sexe. precum şi abandonarea responsabilităţii pentru propria viaţă şi. 1968). Ele sunt vizibile ca diferenţe între modul în care bărbaţii şi femeile gândesc. dar copilul este situat în afara ei.

inconştient sau conştient îşi doreşte să primească înapoi ceea ce crede că a pierdut sau ceea ce nu a avut niciodată. În caz contrar. Dacă reflectăm asupra dorinţei noastre de a fi puternic şi a obţine totul. ele ne ajută să progresăm dar caracteristica lor regresivă este o parte esenţială a profilului nostru regresiv. din punct de vedere regresiv. dar nu va renunţa la ele. (Envall.Modul în care am reuşit să integrăm aceste traume fundamentale constituie cadrul profilului regresiv. dacă analistul nu este în contact cu acesta şi nu este conştient de influenţa pe care o are în transferul său asupra pacientului. ar putea apărea ca tendinţă a analistului de a „interpreta” totul. (1991. În analiză. să fi mai bun decât alţii. pag. Istoria şi prezentul ne dau numeroase exemple nemiloase ale luptei ce se dă între „rasele umane”. Nemişcarea pare să semnifice declinul. Toate aceste eforturi pot avea atât o natură progresivă cât una regresivă. ceea ce i-a permis lui homo sapiens să se detaşeze ca un câştigător în competiţia evoluţiei. dar a condus de asemenea la catastrofe teribile. Aceiaşi luptă s-a dat între fiinţele umane şi natură. Unele dintre următoarele mijloace protejează procesul de adaptare la traumele fundamentale: să fi puternic şi să obţii totul. căci mintea mea-i deschisă la ceea ce-i ştiut Căci am închis-o în faţa neştiutului. 1989) Aşa cum am descris mai sus. Ele sunt utilizate ca apărări împotriva suferinţelor provocate de aceste traume fundamentale. Comportamentul animalelor a fost iniţial privit ca fiind o funcţionare instinctuală rigidă. ne-a condus şi ne mai conduce încă la distrugerea mediului nostru înconjurător. în vreme ce omul era eliberat de instincte. ar putea să ne conducă la distrugerea în masă. Ce nu-i ceva ce-mi amintesc şi nici ce mi s-a spus. apropierea morţii. profilul regresiv al analistului ar putea avea o influenţă negativă în procesul analitic. Pe de altă parte. Se spune că nu este nevoie de mai mult de două persoane pentru ca rivalitatea să apară. Diferenţele dintre animale şi specia umană au fost subliniate. La nivel psihologic semnifică negarea si subestimarea inconştientului şi credinţa în superioritatea raţionalului. deşi în fapt ar putea reprezenta un real progres: Cred în progres şi deschidere Progresez pentru că memoria mea-i mai scurtă decât cercurile în care mă-nvârt Sunt deschis. în forma fenomenelor de grup. acest complex ar putea prezenta un factor de risc fundamental în relaţie cu viitorul nostru ca specie: pasiunea oedipiană. 310-313) A fi în mişcare a fost deseori echivalat cu progresul. Dorinţa de a fi superior şi a domina poate că ne determină să facem lucrurile cât putem noi mai bine. şi nu doar de facilitare şi promovare a elaborărilor pacientului. am putea spune că. Holmoströ propune noi viziuni asupra evoluţiei noastre şi asupra relaţiei cu natura: Complexul oedip oferă un canal de control al energiei instinctuale. să fi în mişcare. Atunci când un pacient îşi începe analiza. El va fi dezamăgit şi în cele din urmă îşi va da seama de nerealismul acestor dorinţe. profilul regresiv ar putea deveni o 7 .

Mă refer la Freud care a scris. Este imposibil să prezervi o orientare şi atitudine analitică fără să fi în contact cu colegii şi literatura analitică: tentaţia de a continua relaţii analitice lungi şi fără de sfârşit. l-a contactat. 1993. la orice adâncime a minţii. Exemplele de mai sus subliniază importanţa supervizării. Stadiul de viaţă al analistului Dezvoltarea profesională 8 . cu alte cuvinte. îndelungată.” (Tähkä. în relaţie cu analiza. eu însumi am susţinut că înţelegerea fiecăruia este limitată de propriile sale refulări (sau mai degrabă a rezistenţelor care le susţin) astfel încât acesta. 190) Analiza este un proces ce implică atât perioadele de pauză cât şi cele de lucru şi întâlniri regulate. că aruncă tot ceea ce a învăţat în vânt şi rămâne în defensivă aşa cum o făcea în zilele în care era un începător lipsit de griji. tendinţa inconştientă de a acţiona în concordanţă cu profilul regresiv. o situaţie similară. Analista era atât de înspăimântată că pacienta sa va comite un suicid încât a început să îndeplinească orice dorinţă a pacientului. Munca analitică se desfăşoară în singurătate. Ştiam bineînţeles că oricine ar putea să-şi ia zborul la prima întâlnire cu neprimitorul adevăr al analizei. în care importanţa suicidului unui membru al familiei supervizatului a trebuit să fie descoperită în mod repetat. deoarece propria sa mamă comisese un suicid. ceea ce ar putea ajuta la o mai bună înţelegere a pacientului. A trebuit să învăţ că exact acelaşi lucru care se întâmplă cu pacienţii în analiză se poate întâmpla şi cu psihanaliştii. 48) Profilul regresiv există deoarece traumele sunt uneori atât de adânci încât analiza nu reuşeşte să le neutralizeze suficient. „Accesul la reacţiile sale emoţionale faţă de pacient este cea mai bună garanţie a analistului împotriva punerii lor în act dar şi împotriva permanentei identificări cu obiectele infantile ale pacientului. În ciuda unei analize îndelungate acest fapt îl surprindea întotdeauna. pag. (1914. şi totuşi. Dar nu m-am aşteptat ca cineva care ajunge la o anumită adâncime în înţelegerea analizei să poată renunţa la acea înţelegere şi să o piardă. pag. Analistul care se izolează de ceilalţi rămâne la cheremul propriului său profil regresiv fără susţinerea şi protecţia societăţii analitice. Un astfel de exemplu este o relaţie de-a mea de supervizare. o rezistenţă deosebit de puternică. o acompania la diferite evenimente sociale şi tot aşa. Ambele faze oferă diferite posibilităţi pentru a intra în contact şi a explora profilul nostru regresiv. sunt prea puternice. care căuta o supervizare pentru tratamentul unei paciente suicidare. în pofida faptului că echilibrul psihic ar putea să fi fost atins. nu poate merge dincolo de un anumit punct. cu dezamăgire. Părea că analistei îi era imposibil să fie un obiect rău. să o refuze şi să fixeze limite. Se întâlnea cu ea oricând. O analistă experimentată.componentă informativă importantă în contratransfer. la o conferinţă. am putea chiar să fi reuşit ca prin străduinţă să aducem pacientul la pătrunderea unor părţi ale cunoaşterii analitice pe care să le mânuiască ca pe propriile sale posesiuni. poţi să-l vezi că este dominat de chiar prima sa rezistenţă. Gabbard a descris o dată. Şi cu toate acestea experienţa zilnică cu pacienţii a arătat că refuzul total al cunoaşterii analitice ar putea rezulta ori de câte ori se naşte.

Sarcina şi îngrijirea unui 9 . fără să ne punem măcar întrebări asupra lor. dezamăgiţi în propria analiză. pag. de asemenea. De aceea multe dintre acţiunile acestuia pot servi la construirea şi protejarea propriei identităţi. Acesta este cazul. Analistul ar putea dezvolta propria sa referinţă teoretică. şi dacă nu a fost în contact cu anxietatea şi ura pe care i-o provoca acest fapt. „ Analizatul deleagă analistului păstrarea speranţei. De exemplu. Reprezintă viziunea noastră ca pacienţi şi nu este identică cu viziunea analistului nostru. Poate că am fost ofensaţi fără să fim conştienţi de acest lucru. deoarece nevoia de a ştii este primordială. în primul rând. Poate că mai târziu. un pacient care trece prin aceiaşi criză în viaţa sa ar putea deveni foarte drag analistului. Pentru ca analizatul să o recapete trebuie ca. în mod firesc. dorinţele noastre nerealiste nu au fost îndeplinite. să tolerezi nesiguranţa. Cadrul analitic ar putea fi pentru noi o colecţie de reguli. Moartea unui părinte ar putea activa sentimente oedipiene şi ar putea conduce la dorinţa de a respinge anumiţi pacienţi. Fără nici un dubiu noi am fost. 1999. Crizele ne pot ajuta să vedem unele chestiuni mai clar. Este imposibil să aduni şi să investighezi materialul. şi ar putea să nu se bazeze atât de mult pe înţelegerea pacientului. a avut loc identificarea cu agresorul. La începutul carierei noastre analitice. avem o tendinţă inconştientă de a face acelaşi lucru cu pacientul nostru. Care ar putea să fie pericolul unei experienţe îndelungate? Rutina este primul lucru ce-mi vine în minte. vom încerca să reparăm propriile noastre dezamăgiri. Crizele personale şi abilitatea analistului de a lucra Situaţiile de criză sunt prezente în viaţa noastră şi ne influenţează munca. în propria noastră analiză. Am putea adopta unele modalităţi de lucru pe care le urmăm inconştient sau fără să înţelegem semnificaţia lor.” (Norman. ascultarea. modelul de lucru cel mai important este imaginea internă pe care am construit-o în propria analiză. Analistul trebuie să reuşească să-şi investigheze crizele şi influenţa acestora asupra muncii sale. am putea să ne imaginăm că facem o treabă bună. Urmându-le. în special. să-l ofensăm în acelaşi mod. A conduce o analiză înseamnă să păstrezi un contact nealterat cu materialul şi cu propria vulnerabilitate. la rândul nostru. să fie posibilă. afecţiunile medicale personale. De exemplu. care ar putea deveni treptat o ideologie intactă. Ar putea să treacă multă vreme până când fundamentul analizei. 143). boala şi moartea în familie.La începutul carierei analistului. divorţul. pierderea sensibilităţii. analistul să îndure pierderea ei. chiar dacă conţinutul adânc şi funcţiunea lor nu au fost înţelese. Iar acum. Dacă încercăm să ne păstrăm propria viaţă izolată de munca noastră ar putea rezulta orbirea. în ceea ce priveşte plata. identitatea profesională este nedezvoltată. dar atunci când detaliile devin pregnante am putea să pierdem imaginea tabloului general. naşterea unui copil. Evenimentele importante din viaţă includ sarcina. Interpretările ar putea fi făcute mai mult pentru a garanta sentimentul analistului că interpretează. în munca noastră. analistul ar putea să contramandeze cu uşurinţă şedinţele dacă acest fapt era ceva obişnuit în propria sa analiză. Am putea să ne întrebăm în ce măsură. contramandarea întâlnirilor şi diferite schimbări concrete ale cadrului analitic.

ca reacţie la materialului lor. Am înţeles că am căutat tot timpul sânul [pentru sân a utilizat o expresie comună copiilor] dar că în realitate nu-l mai pot avea. Analizarea interacţiunii dintre viaţa şi munca noastră este centrală în efortul de zi cu zi.nou născut ar putea să ne facă mai sensibili la înţelegerea dinamicilor timpurii. După şedinţă a plâns cu amărăciune în toaleta de la cabinetul meu. Îşi putea aminti alăptatul şi modul în care obişnuia să-i ceară mamei sale „pa-pa. ea de fapt se simţise ca un copil mic. pe divan) era foarte oral. interpretarea nu s-a născut doar din propria mea situaţie.” iar aceasta din urmă accepta. Eram surprinsă deoarece nu vorbise despre acest lucru niciodată. ea utiliza regresia orală pentru a se apăra împotriva conflictelor oedipiene. În acelaşi timp. De-a lungul unor şedinţe cu pacienţii. [Următoarea vignetă face parte din prima noastră şedinţă de după concediul de maternitate] Pacienta [zâmbeşte] : Nu m-am gândit la dvs. Analista: Am fost absentă dar aţi avut medicamentul-sân tot timpul. Interpretarea a fost esenţială pentru această analiză dar la fel a fost şi „contratransferul” meu fizic primitiv: de-a lungul acelor şedinţe. începeau să-mi curgă sânii. Transferul uneia dintre pacientele mele (patru şedinţe pe săptămână. sânii mei nu curgeau 10 . Astfel. Voi prezenta un alt fel de exemplu privitor la modul în care evenimentele de viaţă ale analistului afectează analiza. dar în week-end este mai dificil deoarece avem o pauză mai lungă. sensibilitatea la conflictele din stadiile ulterioare ar putea să se diminueze. P [triumfător]: Mama m-a alăptat preţ de doi ani. atemporalitatea şi senzaţia că totul dispare. de ce în mintea ei şedinţele de terapie nu erau conectate unele cu celelalte. Fusese alăptată patru ani. au avut o influenţă distructivă asupra muncii sale. Gabbard (2003) a publicat o lucrare excelentă care descrie bine modul în care propriile crize. Am luat în fiecare zi câte jumătate de pastilă pentru relaxare. la timpul lor. [Momentul a fost foarte emoţionant pentru amândouă. neîndrăznind să mă îndepărtez. Umblam prin casă ca un copil mic. Situaţia mea de viaţă mi-a permis să înţeleg şi să interpretez şedinţele ca fiind reprize de alăptat. A: Fiecare şedinţă este ca un alăptat. şi la următoarea şedinţă şi-a descris sentimentele. Sarcina şi alăptatul fuseseră foarte utile pentru această analiză. La începutul carierei mele analitice îmi alăptam bebeluşul. în acelaşi timp cu fratele meu. dar nu era valabil pentru fiecare pacient. şi de ce se gândea atât de puţin la analiza ei între şedinţe. analiza pacientei demonstrează clar acest lucru. Acum reuşeam să înţeleg mai bine atmosfera din analiză.] P: Toaleta părea mai mică decât înainte iar eu eram cu mult mai mare. P [imediat] : Îmi umplu stomacul. iar acum simţea că într-adevăr creşte mare. dar v-am visat de multe ori. În orice caz. Pacienta şi-a descris trăirile de-a lungul multor şedinţe şi se întreba de ce simţea atât de frecvent că era la începutul analizei. ceea ce nu ar fi fost posibil pentru mine bazându-mă doar pe experienţa analitică de până atunci.

1993. Analistul nu poate înţelege contratransferul în aici şi acum. ce trebuie redescoperit mereu şi mereu. o analistă mai vârstnică a relatat că i-a spus supervizorului său cât de mult îi lipsea un pacient care îşi încheiase analiza. Freud nu şi-a modificat niciodată convingerea sceptică conform căreia oamenii mai în vârstă. 1999. Concluzie În concordanţă cu Freud (1912). Îmbătrânirea ar putea provoca invidie faţă de cei mai tineri. analistul să fi căpătat un echilibru 11 . 2004). În miezul transferului analistului se află propriul profil regresiv. Supervizorul a sfătuito să înceapă o nouă analiză personală pentru a-şi îmbunătăţii abilităţile profesionale. ci probabil că şi tendinţele noastre regresive cresc. detectarea contratransferului şi înlocuirea acestuia cu reacţii emoţionale informative este o provocare perpetuă pentru analist” (Tähkä.niciodată. „Reacţiile transferenţiale. Aşa cum ştim. Îmbătrânirea Atât îmbătrânirea analistului cât şi a pacientului a fost o problemă în psihanaliză. de dragul obiectivităţii. în cadrul analizei personale. 128). Am putea să încercăm să ne sustragem. Oamenii bătrâni nu au viitor (Hägglund. Este important dar extrem de dificil să-ţi apreciezi într-o manieră realistă propria vârstă. din fericire. Freud în „clinică” era diferit de Freud în „teorie”. Asta se întâmpla acum 40 de ani când se considera că încheierea analizei nu ar trebui să-l afecteze pe analist. În munca psihanalitică. la o conferinţă internaţională. 2006) Înaintarea în vârstă este una dintre crizele existenţiale. este esenţială în procesul de îmbătrânire. nu ar putea să profite de pe urma analizei (Junkers. dispariţia finală a sinelui. în pofida faptului că se întâmpla să am astfel de reacţii de-a lungul altor analize (Lane. Cu câţiva ani în urmă. ceea ce ar putea rezulta în idealizarea sau denigrarea acestora. Este de dorit ca. La început. 1998). de exemplu cu ajutorul noilor ideologii. sau nu contează câte şedinţe sunt necesare. 202). cei aflaţi în jurul vârstei de 50 de ani sau mai mult. marchează limitele înţelegerii reciproce dintre oameni. este posibilă doar o înţelegere retrospectivă (Norman. Profesia noastră ar putea să se transforme într-o dezamăgire. incluzând contratransferul. analistul ar trebui să nu aibă nici un sentiment pentru pacientul său. Nu devenim doar mai înţelepţi. pag. pag. Teama de moarte. aveam norme privitoare la genul de emoţii ce sunt permise faţă de pacient. ne-am putea pierde încrederea în ea: terapia de două ori pe săptămână este mai bună decât analiza.

Pacienţii noştri sunt un ajutor de neînlocuit pentru menţinerea auto-analizei împreună cu visele şi supervizările noastre. şi să ştii de unde vii şi încotro de îndrepti. Auto-analiza. Stadiul de viaţă al analistului îi afectează întotdeauna munca analitică şi înţelegerea pacientului.narcisic suficient de bun şi instrumentele pentru procesarea transferului şi contratransferului. 12 . O metaforă despre mare: toţi cei care au navigat ştiu că într-un arhipelag. te poţi pierde cu uşurinţă. a primit mai puţină atenţie decât merită. toate insulele încep să arate la fel. Este uşor să uităm de unde am început. ne vom pierde cu uşurinţă aceea conştientizare de noi înşine pe care o atinsesem de-a lungul propriilor noastre analize. în discuţiile analitice. Dacă nu urmăreşti harta. Fără autoanaliză. Cu alte cuvinte. să ai grijă. într-o lungă călătorie. Autoanaliza continuă este esenţială pentru înţelegerea transferului şi contratransferului analistului. trebuie să te uiţi pe hartă.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful