P. 1
Capitol 1 Sistemul Financiar International

Capitol 1 Sistemul Financiar International

|Views: 333|Likes:
Published by dandana_deni3410

More info:

Published by: dandana_deni3410 on Mar 11, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

02/01/2015

pdf

text

original

ASPECTE FINANCIARE ALE RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE

13

"Ordinea nu este o restricţie impusă societăţii din afară, ci este o stare de echilibru creată din interiorul ei." Ortega y Gasset

Capitolul 1 SISTEMUL FINANCIAR INTERNAŢIONAL

D
1.1.

ezvoltarea economiilor naţionale, formarea economiei mondiale ca sistem, expansiunea şi diversificarea formelor de comerţ şi cooperare internaţională, amplificarea şi diversificarea relaţiilor Financiare şi financiare internaţionale au condus la apariţia Sistemului Financiar Internaţional. Dezvoltat cu precădere după cel de-al doilea război mondial după ce a luat amploare fenomenul de instituţionalizare, Sistemul Financiar Internaţional evoluat continuu, confruntându-se de nenumărate ori cu crize şi reformări profunde, care au dus în cele din urmă la apariţia şi proliferarea unor aranjamente Financiare regionale, ca alternativă la acest sistem.

Evoluţia Sistemului Financiar Internaţional

Până după cel de-al doilea război mondial relaţiile financiare între ţări aveau un caracter preponderent bilateral, neputându-se vorbi deocamdată de un Sistem Financiar Internaţional şi de necesitatea adoptării unor reglementări în domeniu universal aplicabile tuturor ţărilor participante la acest sistem. Odată cu înfiinţarea Fondului Financiar Internaţional şi al Băncii Mondiale (Bretton Woods – 1945) s-a adus în discuţie de către ţările participante şi necesitatea adoptării unor reglementări comune în domeniul relaţiilor financiar –valutare internaţionale. Practic din acel moment Sistemul Financiar Internaţional era creat prin adoptarea primelor reglementări comune. Sistemul Financiar Internaţional poate fi definit generic ca fiind ansamblul de norme şi tehnici, convenite şi acceptate pe baza unor reglementări instituţionalizate menite să coordoneze şi să organizeze comportamentul ţărilor membre în domeniul fluxurilor financiare şi monetare internaţionale generate de derularea unor operaţiuni comerciale sau necomerciale internaţionale. Sistemul Financiar Internaţional poate fi privit şi ca ansamblul de pieţe, instituţii şi fluxuri financiare menit să asigure deplasarea în timp şi în spaţiu a resurselor de capital de la cei care le deţin (creditorii sau investitorii internaţionali) către cei care au nevoie de acestea.

14

ASPECTE FINANCIARE ALE RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE

Obiectivul esenţial al Sistemului Financiar Internaţional a fost să asigure prin intermediul mecanismelor valutare evoluţia echilibrată, armonioasă şi echitabilă a relaţiilor economice între statele lumii, în scopul dezvoltării economice a fiecărei ţari în parte şi a economiei mondiale în ansamblul său. Încă de la crearea SMI, acest realizarea acestui obiectiv a avut în prim plan interesul şi poziţia dominantă a Statelor Unite care şi-a asumat un rol central în configurarea şi dezvoltarea acestuia. În momentul iniţial principiile care au stat la baza funcţionării acestui sistem erau: - Sistemul Financiar Internaţional era un sistem deschis tuturor statelor lumii care în prealabil recunoşteau şi acceptau drepturile şi obligaţiile înscrise în statutul FMI (cu alte cuvinte calitatea de participant la acest sistem era legată de calitatea de membru FMI); - Etalonul care sta la baza acestui sistem era aurul (mai exact preţul în dolari a acestuia); - Fiecare stat membru al acestui sistem era obligat să asigure o stabilitate a monedelor aflate în circulaţie. Această stabilitate generalizată presupunea definirea parităţii monedei naţionale în raport de o cantitate determinată de aur sau faţă de dolar, urmând ca în timp evoluţia cursului de schimb între moneda ţării respective şi etalonul ales să se încadreze într-o bandă de variaţie cu marjă îngustă (iniţial +/1%, mărindu-se apoi la +/- 2.25%); - Sistemul a pornit cu o convertibilitate deplină a dolarului, celelalte monede putând fi schimbate numai prin intermediul dolarului („crossing rate”). Atunci când apăreau dezechilibre majore la nivelul uneia dintre ţările membre, se intervenea activ şi generalizat pentru stabilizarea situaţiei şi readucerea monedei în interiorul benzii de variaţie. Intervenţia presupunea cumpărarea sau vânzarea de dolari pe piaţa valutară sau retragerea / emisiunea de monedă naţională; - Statele participante erau obligate să-şi creeze o rezervă internaţională corespunzătoare cu nevoile de valută de pe piaţa internă, în aşa fel încât să fie asigurată o deplină stabilitate a sistemului; - În plus de condiţia legată de activele de rezervă, ţările membre trebuia să urmărească în permanenţă obţinerea unei balanţe echilibrate care să reducă din presiunile asupra cursului de schimb care ar putea destabiliza sistemul. Deşi a rezistat mai bine de douăzeci de ani în această formă configurată iniţial, Sistemul Financiar Internaţional s-a confruntat cu crize profunde în preajma anilor ’70, aceste crize fiind generate fie de principiile care stăteau la baza funcţionării sistemului fie faptului că acesta nu mai răspundea la modificările structurale din economia mondială. Faptul că sistemul era legat de dolar şi fiecare ţară căuta să-şi

adesea. Aceste monede străine preiau o parte din atribuţiile monedei locale. Criza aurului care a scindat piaţa financiară internaţională şi a dus la apariţia unor pieţe paralele puternic dereglementate – piaţa eurovalutelor – a constituit un alt factor destabilizator al sistemului creat la Bretton Woods. s-a introdus libertatea fiecărei ţări de a-şi alege regimul monetar / valutar propriu (inclusiv flotarea liberă). Aceste bănci. ameninţând poziţia dolarului. În felul acesta s-a ajuns (în mare parte din cauza SUA) la situaţia în care masa de dolari emisă de-a lungul timpului să se localizeze în băncile centrale europene (nevoite să susţină prin cumpărare de dolari paritatea constantă a monedei lor naţionale faţă de moneda americană). În prezent aceste aranjamente monetare la nivel local sau regional coexistă Sistemului Financiar Internaţional care a suferit între timp o serie de modificări şi reformări: a fost eliminat aurul şi dolarul din poziţia de etalon a sistemului. începând cu 1971 statele participante la Sistemul Financiar Internaţional au renunţat la fixitatea cursului de schimb. 1. au preferat schimbarea în timp a dolarilor contra unor active de rezervă mai sigure (aur). instituind după această perioadă devalorizarea monedelor naţionale. Ca urmare. existenţa acesteia este considerată. Africa) sau au dezvoltat o serie de regimuri valutare „hibride” care combinau caracteristici ale cursului fix cu cele ale cursului liber. astfel că SUA s-a confruntat într-o perioadă relativ scurtă de timp cu o scădere dramatică a rezervelor sale de aur (care în mai puţin de 20 de ani s-a diminuat la jumătate). Dolarizarea în cadrul Sistemului Financiar Internaţional Fiecare ţară are propria sa monedă naţională. sunt frecvente situaţiile în care rezidenţii unei ţări utilizează alte monede (mai puternice) decât moneda naţională pentru achiziţionarea de bunuri. pe fondul unei politici monetare „relaxate” promovate de SUA (care de multe ori a preferat finanţarea deficitelor interne sau externe prin emisiunea de monedă fapt ce a diminuat treptat încrederea participanţilor la sistem în moneda americană). foarte multe ţări s-au confruntat cu puternice dezechilibre în balanţa de plăţi. în interiorul ţării de emisiune a acesteia. Cu toate acestea.ASPECTE FINANCIARE ALE RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE 15 consolideze activele de rezervă. influenţate de politica monetară fragilă promovată de SUA.2. s-a introdus posibilitatea adoptării unei convertibilităţi depline sau parţiale în raport cu celelalte valute. Astfel că după căderea acestui sistem unele ţări au încercat diferite aranjamente la nivel regional (Europa. au fost introduse drepturile speciale de tragere (DST) ca etalon al sistemului. un atribut al suveranităţii statului respectiv. În plus. . a generat masive acumulări de dolari la nivelul băncilor centrale (în special cele europene). fapt ce a condus până la urmă la o reconsiderare a opţiunii pentru cursul liber. realizarea investiţii sau economisire în interiorul ţării ai cărei rezidenţi sunt. monedele europene au devenit din ce în ce mai puternice. În condiţiile flotării libere a cursului de schimb.

legarea tuturor cursurilor monedelor participante la sistem de dolar. Diversificarea portofoliului (frecvent întâlnită în ţările dezvoltate).calculat ca raport între deţinerile de devize ale rezidenţilor şi masa monetară a unei ţări (agregatul M2 sau M3). rata de dolarizare măsoară gradul de substituire a monedei naţionale cu monede străine. monedă de rezervă. ci prin înlocuirea oficială a monedei naţionale cu o altă monedă forte (aceşti determinanţi se află la baza dolarizării oficiale). Acest fenomen este cunoscut sub denumire de dolarizarea. Ilustrativă în acest sens este America Latină. (nu numai cu dolarul american aşa cum s-ar putea înţelege din denumirea acestui fenomen). de către autorităţile competente cu o monedă forte. unitate de cont. - Analiza determinanţilor dolarizării nu ar putea fi completă fără luarea în considerare şi a următorului aspect: modul în care a fost conceput sistemul monetar internaţional de la Bretton Woods a încurajat dolarizarea. mai puternice. constă în utilizarea şi deţinerea de către rezidenţii unei ţări de active şi monede străine (inclusiv depozite în monedă străină ale rezidenţilor la băncile autohtone). De regulă moneda substituent este o monedă puternică care deţine un rol semnificativ pe plan internaţional. în mod oficial. obligaţia statelor participante de a interveni pentru evita variaţii ale cursului monedelor lor faţă de dolar sunt tot atâtea elemente care au susţinut . Dolarizarea poate îmbrăca forme diferite şi amplitudini diferite în cadrul unei economii naţionale. mai stabile. creşterea valorii şi importanţei monedei unei ţări prin înlocuirea sa totală sau parţială. Utilizarea dolarului american ca principală monedă de rezervă. nu prin măsuri de ajustare structurală. Dolarizarea. aceştia se vor orienta spre alte monede. În principiu. instabilitatea / crizele financiare sau valutare. De cele mai multe ori. măsură a valorii etc. total sau parţial moneda emisă de ţara ai cărei rezidenţi sunt cu o altă monedă străină. Motivaţiile care stau la baza dolarizării vizează. Realizarea de avantaje din utilizarea monedei. în principal: Situaţia economică nefavorabilă a multor state. pentru autorităţile statelor în curs de dezvoltare este "mai comod" să evite sau să elimine efectele negative ale anumitor conjuncturi economice. a altei ţări şi participarea la drepturile de „segniorage”. ca monedă de denominare activelor lor financiare sau depozitelor bancare. Gradul de dolarizare se apreciază printr-un indicator – rata de dolarizare . instabilitatea pieţelor valutare şi nivele ridicate ale inflaţiei dintr-un număr mare de state (în special ţări în curs de dezvoltare şi în ţările în tranziţie) erodează puterea de cumpărare a monedei naţionale şi diminuează încrederea rezidenţilor în propria monedă.16 ASPECTE FINANCIARE ALE RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE devenind astfel mijloc de schimb. Dolarizarea vizează toate situaţiile în acre rezidenţii unei ţări substituie. ca proces.

Chiar şi după căderea sistemului de la Bretton Woods. Dolarizarea neoficială se poate manifesta sub următoarele forme: Active financiare (obligaţiuni. dolarul american a continuat să fie "motorul" dolarizării în multe state. în 1996. între 50% şi 70% din stocul de dolari americani circulau în afara SUA. Depozite în monedă străină la băncile locale. în 1995. Dolarizarea oficială. Dolarizarea poate îmbrăca două forme: Dolarizarea neoficială. ci afectează şi ţări dezvoltate: în Grecia rata dolarizării neoficiale a atins. 22%. acţiuni etc. oficială ţării respective ("Legal tender". Aceste cifre referitoare la circulaţia bancnotelor americane în afara - - . 18 state membre FMI se confruntau cu nivele extrem de ridicate de peste 30% ale dolarizării neoficiale (nivelul mediu de dolarizare pentru aceste state fiind de 45%). cum ar fi: Marca Germană. 15%. Deţineri de sume "cash" în monedă străină . Un studiu realizat de FMI în 1999 indica faptul că: În 1995.) şi active nemonetare denominate în monedă străină. rezidenţi sunt Dolarizarea neoficială este frecvent întâlnită şi amploarea acestui fenomen este considerabilă. Dolarizarea neoficială este un fenomen determinat de motivaţii specifice fiecărui individ sau firmă şi nu este rezultatul unei decizii oficiale adoptate de autorităţile statului în care se manifestă acest proces. engl.ASPECTE FINANCIARE ALE RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE 17 artificial importanţa dolarului pe plan mondial şi l-au propulsat ca moneda centrală a sistemului. În aceste condiţii tot mai multe state şi rezidenţii lor s-u orientat spre utilizarea dolarului american ca un substituent eficient al monedei lor oficiale. Depozite în monedă străină la bănci din afara ţării ai cărei posesorii acestora. orig. iar în Marea Britanie aprox. 34 de state înregistrau nivele moderate ale dolarizării .o rată medie a dolarizării de 16%. deşi locul său a fost serios ameninţat de alte monede puternice care au reuşit să se impună pe plan mondial.). dolarizarea neoficială nu mai este un fenomen specific doar ţărilor în curs de dezvoltare. yenul japonez. Dolarizarea neoficială se manifestă atunci când rezidenţii unei ţări au o parte din activele lor financiare şi monetare denominate într-o monedă străină care nu este considerată moneda naţională. lira sterlină. în viitor moneda europeană EURO. şi probabil.

dar acest proces este strict supravegheat de autorităţile SUA. ţară a cărei monedă oficială este dolarul american. Emisiunea monetară se face astfel: statul care se "dolarizează" îşi păstrează dreptul de emisiune pentru propria monedă. Alte studii realizate de FED arată că ţările cu nivele cele mai ridicate ale dolarizării neoficiale sunt (1995-1998): Bolivia (circa 80%) şi Rusia unde nivelul deţinerilor de dolari se ridic la 40 mld. statul care adoptă o monedă străină ca monedă oficială nu dobândeşte dreptul de emisiune al acesteia. Sistemele bi-monetare care presupune adoptarea de către autorităţile unui stat a monedei altui stat care devine monedă oficială alături de moneda naţională a statului respectiv. În funcţie de acordul intervenit între statele participante la acest mecanisme. are dreptul să emită monedă. Emisiunea de monedă de către ţara a cărei monedă este utilizată ca monedă oficială în alt stat se va face la cererea acestuia din urmă pe baza activelor de rezervă (valută. Dolarizarea oficială presupune adoptarea de către un stat a unei monede străine ca monedă oficială a statului respectiv.) deţinute de statul care dolarizat şi depuse ca garanţii la baca centrală de emisiune a monedei respective. cifră care depăşeşte deţinerile în ruble (bancnote în circulaţie şi depozite). dolari SUA în circulaţie. Cele două monede sunt considerate monede oficiale. • Indiferent de maniera în care se realizează dolarizarea oficială. acest studiu constata că dintr-un volum de 480 mld. etc. pot exista şi excepţii de la aceste principii: astfel. circulă în afara graniţelor SUA. În cadrul acestei forme de dolarizare oficială. Dolarizarea oficială se poate materializa sub două forme: • dolarizarea oficială completă care presupune eliminarea. circulând în paralel şi având aceleaşi roluri şi statut legal. Aceste studii indică faptul că dolarul america continuă să deţină un rol esenţial în procesul de dolarizare neoficială.18 ASPECTE FINANCIARE ALE RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE graniţelor SUA sunt confirmate de un studiu realizat în 1996 şi 1997 de către FED. de către un stat X a monedei sale naţionale şi înlocuirea sa cu o monedă statului Y care devie astfel moneda oficială a statului X. statul X neavând acest drept. în 2000. circa 300 mld. ci aceste responsabilităţi sunt preluate total sau parţial de către statul emitent al monedei respective. Această formă de dolarizare mai poate fi definită ca realizarea de către statul X a unei uniuni monetare complete cu un alt stat Y a cărui monedă devine moneda oficială în cadrul acestei uniuni. dar emisiunea celeilalte monede oficiale (moneda străină adoptată ca monedă oficială) este responsabilitatea altui stat. moneda statului X fiind complet eliminată. DST. în mod oficial. Din acest punct de vedere acest sistem funcţionează . de asemenea statul care se dolarizează nu poate conduce independent politica monetară. dar emite dolari americani. emisiunea monetară este realizată doar de statul Y (a cărui monedă devine moneda oficială a altor state). Panama.

Pnma. cu o populaţie totală de 10.5 milioane locuitori. ci chiar două sau mi multe ca monede oficiale. Namibia. dolarul australian. San Marino. Aceste drepturi de segniorage pot fi calculate ca procent din valoarea fiecărei noi emisiuni de monedă sau ca procent numai din valoarea emisiunilor de monedă realizată la cererea şi pe contul său. Singura situaţie de acest gen a fost întâlnită în Andora. Ile Marshall. Bhutan. lira sterlină. pot primi drepturi de segniorage1 de la ţara care emite moneda respectivă. unde a funcţionat dolarizarea oficială completă până în 1999 când au avut statut de monedă legală două monede: francul francez şi peseta spaniolă (din 1999 au fost înlocuite de EURO).) sunt de 10 cenţi. Insulele Cook. Bosnia Herţegovina. erau 28 de ţări. în care se întâlnea dolarizarea oficială completă: Andorra. procesare. insulele Marshall. În mod normal. atunci câştigul FED este de 90 de cenţi (rata de segniorage fiind de 90%). chiar dacă nu pot emite moneda oficială şi nu îşi pot conduce independent politica monetară.ASPECTE FINANCIARE ALE RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE 19 într-o manieră similară cu Consiliul Monetar: emisiunile monetare se vor face numi pe baza şi în limita rezervelor valutare oficiale ale ţării solicitante (statul cu economie dolarizată). tipărire etc. ţările cu economii dolarizate. De ex. conform datelor FMI. Palau. dolarul american. reticenţa acestora în a înlocui moneda naţională este mult mai pronunţată decât la nivelul 1 Rata de segniorage reprezintă câştigul realizat de o bancă centrală prin emisiunea de monedă şi se calculează ca diferenţă între valoarea unei monede măsurată prin puterea sa de cumpărare şi costul emiterii acelei monede (conform regulilor FMI). Andora din 1278. Micronesia. Cipru. Principala explicaţie a acestei evoluţii diferenţiate a dolarizării oficiale faţă de cea neoficială derivă din raţiuni politice: moneda naţională este considerat un atribut important al suveranităţii unui stat. În unele dintre aceste 28 deţări. Lesoto. Dolarizarea include şi situaţiile în care au stat adoptă nu doar o monedă străină. Cambodgia. . coroborată cu faptul că dolarizarea oficială este o decizie de natură politică. Kiribati. Monaco din 1865. În 1999 existau dolarizarea oficială sub forma sistemelor bi-monetare exista în 13 state: Bahamas. Panama şi San Mrino. Groenlanda. Brunei. În 1999. adoptată de autorităţile unui stat. Şase dintre aceste ţări erau membre FMI: Kiribati. iar costurile de realizarea a bancnotei (hârtie. Luxemburg. De asemenea. monedele utilizate de aceste ţări ca înlocuitor oficial al monedelor naţionale sunt: francul francez. Aşa cum se poate observa din situaţiile statistice prezentate mai sus. sunt extrem de frecvente situaţiile în care nu intervine partajarea drepturilor de segniorage. etc. Liberia. întreaga valoare a acestora fiind reţinut de către ţara a cărei monedă este utilizată ca monedă oficială în alt stat. Laos. francul elveţian. dolarizarea oficială este o realitate încă din secolul 19 sa chiar din secolul 13: Guam din 1898. Puerto Rico din 1899. Tadjikistan. dimensiunea dolarizării oficiale este relativ redusă comparativ cu cea dolarizării neoficiale. dacă SUA decide să emită o bancnotă de 1 dolar. Guam. Lichenstein. Aceasta. valoarea acesteia pe piaţă este un dolar.

3% din PIB.20 ASPECTE FINANCIARE ALE RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE indivizilor. este estimat la circa 8% din PIB în 11976 şi la circa 4. de 2. costurile dolarizării oficiale (calculate ca pierderi anuale din segniorage şi devierea acestor venituri din segniorage dinspre autorităţile ţării dolarizate către o autoritate monetară străină) sunt estimate la un nivel mediu. în medie între 1991-1997. Costuri legate de diminuarea sau pierderea de către banca centrală a ţării dolarizate a rolului de creditor de ultimă instanţă. dificultăţi legate de controlul monedei care circulă în afara graniţelor naţionale. • .. în circulaţie. sunt în general economii cu grad ridicat de deschidere spre exterior. posibilitatea c ţările dolarizate să renunţe la moneda străină adoptată ca monedă oficială şi să revină la vechea monedă (posibilitatea apariţiei de presiuni inflaţioniste ca urmare a volumului mare de monedă care se va reîntoarce di economia dolarizată) etc. au luat în considerare posibilitatea dolarizării economiilor lor. Costurile dolarizării oficiale includ costuri pentru ţara care adoptă dolarizare oficială şi costuri pentru ţara a cărei monedă este adoptată ca monedă oficială a altui stat. între 1991-1997.6 %. când ţări ca Argentina. Costuri legate de legarea ciclului economie dolarizate de ciclul economic din ţara a cărei monedă este adoptată ca monedă oficială. Costuri politice legate de posibilitatea exercitării de către economiile dolarizate de presiuni politice asupra sa. Costuri ridicate şi pierderea drepturilor de segniorage de către statele cu economii dolarizate ca urmare a înlocuirii monedei lor naţionale cu o alta şi a pierderii drepturilor de emisiune a noii monede oficiale. Interesul pentru cest tip de dolarizare (şi totodată decizie de politică monetară) a crescut după crizele financiare din America Latină din 1998-1999. cuprinzând costurile efective apărute ca urmare a înlocuirii efective. a vechii monede cu nou monedă oficială. Ţările în care există dolarizare oficială. Brazilia etc. Costul total în termeni bruţi ai dolarizării oficiale. În prima categorie se includ: • Pierderea independenţei conducerii politicii monetare şi a politicii cursului de schimb. • • • Pentru ţara a cărei monedă este adoptată ca monedă oficială a altui stat apar următoarele categorii de costuri: • Costuri economice. sensibilitate crescută la evoluţiile nefavorabile înregistrate în exterior. cum ar fi: partajarea drepturilor de segniorage. limitând astfel dimensiunea dolarizării oficiale. În termeni de fluxuri.

precum şi influenţa mişcărilor de capitaluri americane în urma crizei din 1929. dolarizarea reprezintă un fenomen natural dictat de încrederea sporită a oamenilor într-o monedă străină cu un impact deosebit asupra adâncirii gradului de integrare a pieţelor monetare şi valutare internaţionale. dominate de bănci. De decenii întregi. sub un "regim financiar administrat": parităţi fixe în jurul dolarului convertibil în aur.ASPECTE FINANCIARE ALE RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE 21 Avantajele dolarizării oficiale pentru economiile dolarizate includ: • • • • Reducerea riscului valutar şi a riscului de inflaţie (sau chiar eliminarea lor). pe care se sprijină globalizarea economiei. acceptate de state. Pentru ţările a căror monedă este adoptată ca monedă oficială în alt stat principalele beneficii rezidă în: • • Controlul asupra mecanismelor economice ale altor state. ţările şi firmele occidentale îşi desfăşoară activitatea într-o economie planetară. importanţa avuta în secolul XIX de capitalurile engleze şi franceze în lume.3. La originea acestei schimbări stau numeroase cauze: mai multe rupturi în sistemul monetar şi financiar . globalizarea a fost mai "brutală" şi mai importantă în domeniul financiar. Globalizarea nu este un fenomen contemporan. Reducerea presiunilor de creştere a rezervelor valutare. ca reacţie la dezordinea din anii '30. globalizarea financiară presupunând crearea unei pieţe unice a capitalurilor care să funcţioneze la nivel planetar. Globalizarea pieţelor financiare internaţionale Originalitatea anilor '80 rezida în integrarea financiară mondială care permitea capitalurilor să aibă un grad ridicat de mobilitate între toate pieţele financiare din lume. este dificilă identificarea începuturilor globalizării financiare. Fiind strâns legată de procesul globalizării schimburilor de bunuri şi servicii. Reducerea riscului de ţară. sistemul monetar şi financiar internaţional ale cărui coordonate au fost stabilite la Bretton Woods a reprezentat un ansamblu coerent de norme şi tehnici. După al doilea război mondial. Eliminarea sau reducerea crizelor legate de balanţele de plăţi. în special în imperiile coloniale şi în Rusia. Astfel. 1. Din 1945 şi pana la sfârşitul deceniului '60. planeta a trăit. Extinderea importanţei monedei lor pe plan internaţional. pieţe financiare compartimentate şi cu acces restrâns. In timpul deceniului '70 fluxurile de capitaluri au atins noi dimensiuni. Este suficient sa amintim rolul bancherilor italieni în Europa Renaşterii. În ciuda criticilor şi a măsurilor luate pentru a limita acest fenomen. care consacră hegemonia SUA.

îşi schimbă statutul.şocurile petroliere din 1973 – ‘74 şi 1979 – ‘80. statele au pierdut controlul monedelor. marca germană. Se produce astfel o diminuare a rezervei oficiale de aur de la 24. dacă nu iraţional. şocul dolarului. prin atenuarea sau suprimarea reglementărilor autoritare care . Totuşi.este deficitară. deficitul balanţei de plăţi americane era deci un rău necesar. Liberalizarea financiara se bazează pe regula celor trei "D": dereglementare. devenind un activ oarecare schimbat pe pieţe. cursul valorilor mobiliare . Fluctuaţia monedelor va da curs liber mişcărilor speculative de capitaluri în căutarea de plasamente temporare remuneratoare. o mişcare generalizata de liberalizare şi globalizrea economiei. USD în 1944 la 16. Acestor probleme instituţionale li s-au adăugat grave dezechilibre. dar creşterea masei monetare care rezulta nu putea decât să compromită încrederea iniţială în dolar. având rol de moneda etalon. variabilele financiare . lumea risca să nu mai aibă lichidităţi şi să apară deflaţia. apărea următoarea dilema: daca balanţa de plţti a SUA . Abandonarea sistemului de la Bretton Woods provoacă o altă ruptură care ţine de natura însăşi a monedei: aceasta devine o simpla marfă.datoria lor publică a crescut cu 9% pe an între 1980 şi 1982. Are loc afirmarea altor monede: yen. Datorită acestor dezechilibre. să-i plaseze în operaţiuni speculative sau sa cumpere aur. precum şi cu abandonul parităţilor fixe şi adoptarea cursurilor flotante (1973). în 1983. rezervele de schimb deţinute de cele mai mari cinci bănci centrale (SUA. dezechilibrele comerciale care au urmat acestor şocuri. îndatorarea ţărilor dezvoltate . determinându-i să-i convertească în alte monede.rata dobânzii. Treptat. Deoarece comerţul mondial şi economia mondială cereau un volum crescând de semne monetare.moneda acesteia. de rezerva şi de plata pe plan internaţional . inovaţiile financiare. Treptat. prima ruptura se produce odată cu suspendarea oficială a convertibilităţii în aur a dolarului (15 august 1971). In acest context. Japonia şi Elveţia) erau încă de trei ori mai mari decât volumul zilnic al tranzacţiilor. cursul de schimb.au cunoscut fluctuaţii importante. deficitul înregistrează valori foarte mari. Astăzi însă raportul s-a inversat.6 mld. dezintermediere. deschidere.22 ASPECTE FINANCIARE ALE RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE internaţional. criza datoriei externe în multe ţări din Lumii a treia. Regatul Unit. Acest lucru provoacă valul seismic al inovaţiilor financiare. Este momentul când se amplifică solicitările băncilor centrale adresate Sistemului Federal de Rezerve al SUA de convertire în dolari a sumelor deţinute. dolarul. în 1968 („fuga aurului”). surse de noi incertitudini: . Sistemul de la Bretton Woods poarta de la început germenii eşecului său viitor datorită caracterului sau inadaptabil. el răspunzând cererii mari de dolari pe plan internaţional. fapt care slăbeşte încrederea deţinătorilor de dolari. Germania.6 mld. La sfârşitul anilor '70 apare în SUA fenomenul de dereglementare care avea ca obiect lărgirea libertăţii de a inova şi de a întreprinde într-un sistem de o concurenţă pură.

Deci dereglementarea stimulează şi frânează în acelaşi timp dezintermedierea. regim fiscal sau obiect. Computerizarea şi telecomunicaţiile au contopit pieţele financiare ale lumii într-un singur sistem mondial în care o persoana individuală. Astfel. suprimarea graniţelor între compartimentele existente: piaţa monetară (pe termen scurt). Deschiderea pieţelor corespunde abolirii frontierelor între pieţe. este vorba de deschiderea spre exterior a pieţelor naţionale dar. fiind deci cazul armonizării condiţiilor de funcţionare şi concurenta ale pieţelor. un terminal poate fi tot timpul la curent cu fluctuaţiile de preţuri pe pieţele majore şi poate executa schimburi aproape instantaneu în oricare dintre ele sau chiar în toate. în interiorul acestora. Doua categorii de inovaţii au favorizat procesul de globalizare financiară: inovaţii în domeniul tehnologic. mai ales în domeniul informaticii şi telecomunicaţiilor şi inovaţiile financiare. dereglementarea frâna un alt fenomen: dezintermedierea. . pieţe la termen etc.ASPECTE FINANCIARE ALE RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE 23 tindeau: să reglementeze strict funcţionarea şi accesul la diferite pieţe de capital. rolul intermediarilor pe pieţele financiare în noul context poate fi pus sub semnul îndoielii (în foarte multe sectoare ale intermedierii financiare. care erau separate. În condiţiile în care globalizarea este înţeleasă prin liberalizare iar liberalizarea nu este posibilă fără o transparenţă a informaţiei deci o eficienţă mai mare a pieţelor. globalizarea a impus un ritm alert al schimbării activităţii de intermediere orientată spre diversificarea serviciilor financiare şi spre integrarea acestora). diversele constrângeri naţionale par din ce în ce mai anacronice. se permite agenţilor economici să opereze fără ajutorul băncilor. de exemplu. Decizia cea mai cunoscută care a dat tonul dereglementării în domeniul bancar şi financiar a fost abolirea reglementării "Q" care din 1933 fixa un plafon al ratelor dobânzii creditoare pentru băncile americane. dar se permite şi băncilor să acţioneze mai liber şi să aibă acces la toate produsele şi serviciile. Dereglementarea este o reacţie şi un răspuns la noile nevoi manifestate în condiţiile mondializării pieţelor bancare şi financiare. Aceasta limitare deturnase un mare număr de operatori la bănci pe măsură ce perioada de rate ridicate ale dobânzii persista. Dezintermedierea constă în posibilitatea operatorilor internaţionali de a acţiona direct pe pieţele financiare (finanţare directa) fără a recurge la intermediari bancari şi financiari pentru efectuarea operaţiunilor de împrumut şi de plasare. piaţa de capital (pe termen lung). să reglementeze strict rolul şi libertatea de acţiune a intermediarilor financiari. durata. de a prefera finanţarea prin emisiuni de euroobligaţiuni pe piaţa din Londra decât de a împrumuta de la bancă. pentru trezorierul unei întreprinderi. să impună limite-cadru operaţiunilor de împrumut după natura lor. în acelaşi timp. piaţa de schimb (schimbul monedelor intre ele). Este vorba. Aceasta ultima remarcă arată caracterul paradoxal al procesului care constă în stabilirea unor reguli mai deschise de concurenţă: suprimând o parte sau toate constrângerile.

fără limite geografice sau de altă natură. intermediarii (curtieri. împrumutatul beneficiază de reducerea ratelor de piaţă. Funcţia esenţiala a produselor derivate este permiterea transferului riscului între părţi. In această formulă.care vor sa se protejeze împotriva riscurilor ratei dobânzii şi de schimb. estimează ca pentru fiecare dolar . euroacţiunile (euroequities). euro . Alte importante inovaţii financiare sunt valorile mobiliare utilizate pe piaţa internaţională de capital: euroobligaţiunile (eurobonds). aceste instrumente s-au dezvoltat mai întâi în SUA. Aceste produse derivate sunt: contractele futures. In al doilea rând. Ele permit acoperirea împotriva riscurilor de dobândă şi valutar. de o manieră mai generală. EDR şi GDR). In al treilea rând sunt speculatorii -cei mai cunoscuţi fiind gestionarii aşa-numitelor "hedge-funds" -care îşi asumă conştient riscuri pentru a încasa plusvalori. în special la Chicago. Joel Kurtzman. Aceasta este logica mondializării. împrumutătorul nu este penalizat. noile produse rezultă atât din nevoi financiare ale economiei (deschiderea Europei spre lume şi. care poartă în ea ideea unei pieţe fără constrângere. dar sunt utilizate şi pentru speculaţii şi arbitraj. trei actori principali efectuează tranzacţii cu produse derivate. opţiunile şi contractele se swap. Astfel.băncile au propus împrumuturi în devize cu rate ale dobânzii variabile. utilizatorii finali . Dilatarea sferei financiare se explică astfel uşor: dacă o investiţie productivă cere construirea de uzine şi recrutarea de personal. ratele împrumuturilor urmăresc evoluţia pieţei. investitorii pot să-şi procure în timp real şi la cel mai bun preţ capitalurile de care au nevoie. Azi. Noile pieţe. Sfera financiară se extinde astfel dincolo de frontiere.marile întreprinderi. In caz de creştere a ratelor. Inovaţiile financiare au fost numeroase în ultimii 20 de ani pentru a satisface nevoile celor care se împrumuta şi ale investitorilor internaţionali. case de pensii. statele. inflaţie.24 ASPECTE FINANCIARE ALE RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE In anii '70-'80 un proces de modernizare are loc în cadrul marilor pieţe financiare ale lumii. acest lucru favorizează economia. ratelor dobânzii. Apărute la începutul anilor '80. graţie reţelelor informatice. după cum se va vedea în continuare. Produsele derivate reprezintă inovaţiile majore ale perioadei recente. apelul masiv al statelor la piaţă pentru acoperirea enormelor deficite bugetare). redactor la publicaţia "Harvard Business Review". întreprinderile. In practica însă aceasta putere a finanţelor a devenit atât de mare încât poate provoca adevărate catastrofe. fonduri de investiţii. marile bănci) al căror scop este sa găsească contrapartidă pentru clienţii menţionaţi anterior şi sa încaseze comisioane. companii de asigurări . Ca şi pe celelalte compartimente ale pieţei de capital. Pe hârtie. simetric. De altfel. certificatele de depozit emise de bănci (ADR. un plasament financiar la celalalt capăt al lumii se realizează într-o secunda. în afara statelor. cât şi din necesităţile şi dorinţa de a aduce o soluţie riscurilor legate de instabilitatea ratelor de schimb. încă de la începutul anilor '70. In primul rând.

Astfel. Succesul lor se explică prin randamentele ridicate (anumite pieţe din Asia au oferit randamente cuprinse între 50% şi 100% în 1993). ceea ce reprezintă ceva mai mult de 1/3 din valoarea comerţului internaţional cu mărfuri şi servicii. ceea ce favorizează diversificarea riscurilor investitorilor internaţionali.2 miliarde de indivizi (azi. depăşind orice altă rată de creştere di orice sector al pieţei financiare sau al economiei reale. Achiziţiile şi fuziunile internaţionale. Un alt important factor al globalizării îl reprezintă faptul că la începutul anilor '90 noile ţări industriale din Asia şi America latină au devenit importanţi actori ai finanţelor internaţionale. După 35 de ani de schimburi şi mişcări de capitaluri administrate. abandonarea autarhiei de către India a împins alte milioane de consumatori în această economie globală. USD. cu un grad şi capacitate ridicată de globalizare. iar rata anuală de creştere a fost de 20% între 1987-1999. funcţionând fără piedici. binomul cost-eficienţă. par a fi simptomul cel mai evident al globalizării financiare. între 20 şi 50 de dolari circulă în cea pur financiară. Valoarea acestor tranzacţii atinsese. trebuia sa stimuleze creşterea eficienţei sistemului financiar permiţând o reducere a costului de finanţare şi o mai bună alocare a capitalurilor între ţări şi sectoare de activitate. ca formă particulară a investiţiilor internaţionale. Ultimii "intraţi" în sistem sunt tarile Europei de Est. valoarea record de 2300mld. crearea unei pieţe mondiale a capitalurilor. în 1999. deşi nimeni nu ştie cu precizie care sunt raporturile. pot fi enumeraţi şi alţi factori sau împrejurări care au favorizat fenomenul de globalizare în general. Partea pieţelor acestor ţări în capitalizarea bursieră mondială a trecut de la 2. de unde să rezulte o mai rapidă creşterea economiei mondiale. acest ultim imperiu roşu atrage multe din investiţiile internaţionale). în ultimii zece ani. rata medie de creştere achiziţiilor şi fuziunilor internaţionale a fost de 42%. acest fapt putând fi interpretat ca un semnal clar că această componentă a pieţei financiare este una dintre cele mai dinamice şi în acelaşi timp. In aceiaşi ordine de idei pot fi încadrate şi alte evenimente: descoperirea de către China a capitalismului a determinat intrarea în economia de piaţă a 1. Pe lângă aceste premise ale globalizării financiare.ASPECTE FINANCIARE ALE RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE 25 care circulă în economia mondială productivă. Un factor îl constituie fără îndoială eşecul şi dispariţia singurului mare sistem care concurează capitalismul liberal: comunismul. se credea că s-a găsit remediul: liberul joc între deţinătorii de resurse şi cei care au nevoie de . Achiziţiile şi fuziunile cu caracter tranfrontalier au deţinut peste 25% din această piaţă în perioada 1980-1999. concurenţială. faptul că sunt puţin corelate cu pieţele ţărilor dezvoltate. Aspecte negative ale globalizării: crize şi instabilitate financiară Teoretic.5% la 9% între anii 1983 şi 1993. Un singur model de dezvoltare pare astfel sa prevaleze: cel fondat pe liberul schimb şi concurenţa universală şi care nu recunoaşte decât un singur criteriu.

schimbă contracte având ca obiect rate ale dobânzii. companii de asigurări. Aceasta deoarece. Astfel. Pieţele la termen ating azi o amploare şi o complexitate ce par incontrolabile. din anii '90 pieţele emergente din Asia. dar în acelaşi timp un factor de instabilitate. In primul rând. cea mai mare parte a finanţărilor internaţionale se concentrează în ţările dezvoltate. Pe de altă parte. noile instrumente sunt ele însele factori de instabilitate. pe de o parte. devize sau active financiare. pentru a acoperi riscurile fluctuaţiei. fiind unul din instrumentele favorite ale speculatorilor.26 ASPECTE FINANCIARE ALE RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE finanţare. case de pensii etc. Se poate spune chiar că există o relaţie dialectică între instabilitatea financiară şi globalizare. utilizând din ce în ce mai puţin intermedierea băncilor (dezintermediere) şi circulând mai uşor de la un tip de activitate la altul (deschiderea pieţelor). pe pieţele organizate. nu este cert faptul că a avut loc o ameliorare a eficienţei de alocare a capitalurilor. Finanţele veneau în ajutorul dezvoltării. ratelor de schimb şi cursurilor titlurilor financiare. iar pe de altă parte. Se creează astfel premisele ca viteza de propagare şi aria geografică se cuprindere a crizelor să crească semnificativ. globalizarea financiară determină o instabilitate crescânda a pieţelor ce pare să devină cronică şi accentuarea speculaţiei. La începutul anilor '90. America latină şi Europa de Est erau încorporate în sistem. Procesul de globalizare financiara s-a produs în acelaşi timp cu creşterea instabilităţii ratelor dobânzii. Aceasta triplă revoluţie a permis ţărilor şi firmelor să-şi finanţeze nevoile şi a ajutat întreprinderile să investească. Dacă a avut loc o reducere a costurilor de finanţare. Această constatare se verifică mai ales pe pieţele produselor derivate unde. ne putem întreba daca noul sistem financiar internaţional a condus intr-adevăr la o mai bună alocare a capitalurilor între regiunile lumii. Observarea realităţii conduce însă la concluzii mai nuanţate. Unul din exemplele adecvate în acest sens este criza financiară asiatică din 1997 care a afectat nu numai continentul asiatic. cea mai mare parte a inovaţiilor financiare au ca obiect protejarea agenţilor economici împotriva instabilităţii ratelor de schimb. de aceasta au beneficiat marile întreprinderi multinaţionale şi instituţiile financiare. aceştia întâlnindu-se mai uşor şi cu cost scăzut (dereglementare). Speculaţia s-a dovedit facilitată pe pieţele produselor derivate datorită efectului de levier. ci şi o mare parte a ţărilor dezvoltate. Produsele derivate constituie un instrument eficient de gestiune a riscurilor. ţări din Europa Centrală şi de Est şi se poate spune că stat la baza declanşării unei serii de crize financiare pe pieţele latino-americane. De asemenea. De asemenea. ratelor dobânzii. singurele în măsură să acceadă la noile instrumente financiare şi mai puţin multitudinea de întreprinderi mici şi mijlocii ce reprezintă ţesutul productiv. contractele la termen cu instrumente financiare . ţările în curs de dezvoltare "vărsau" ţărilor dezvoltate cu titlu de rambursare a datoriei lor mai mult decât primeau de la acestea. a volatilităţii cursurilor titlurilor. marile întreprinderi. Începând de la criza datoriei Lumii a treia.

în creştere . Franţa). Globalizarea financiară a presupus de asemenea o uriaşă dilatare a sferei financiare: pe piaţa valutară se schimbă zilnic 1500 mld. riscul inerent al activului acoperit nu dispare. New York. atunci sancţiunea este rapidă şi adesea brutala. o măsură de sprijinire a consumului li se pare costisitoare şi ineficientă. numai la New York capitalizarea (8700 mld. valoarea tranzacţiilor financiare internaţionale este de 50 de ori mai mare decât valoarea comerţului internaţional cu bunuri şi servicii. Criza valutară care a făcut să explodeze Sistemul Monetar European în 1992 şi 1993 sunt o perfectă ilustrare. $ la sfârşitul lui noiembrie 1997) s-a multiplicat de 4 ori în 10 ani. întreprinderile care constata înăsprirea politicii monetare sunt de acum în măsură să limiteze impactul acesteia planurilor de finanţare: operaţiunile de swap le permit modificarea caracteristicilor împrumutului.între activitatea financiară şi cea reală. De asemenea. Paris . Un alt motiv de îngrijorare al autorităţilor este acela că produsele derivate pot atenua eficienta politicii monetare. In câteva momente. Problema majoră pusă de produsele derivate este următoarea: de fiecare dată când este încheiat un contract. Astfel. o creştere a salariilor bugetarilor li se pare excesivă. transformarea lui în angajament cu rată fixă. de 7 ori mai mult decât în 1986.Tokyo. ci este numai transferat unui alt participant la sistemul financiar. Londra. In ceea ce priveşte acţiunile. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul opţiunilor asupra devizelor. S-a constatat cu această ocazie că fixitatea schimbului şi piaţa unică a capitalurilor.ASPECTE FINANCIARE ALE RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE 27 permit luarea de poziţii speculative imobilizând decât o mică parte de lichidităţi sub formă de depozite de garanţie (3% pe MATIF. Aceasta explozie a tranzacţiilor pe pieţele financiare nu mai este în raport direct cu finanţarea producţiei şi a schimburilor internaţionale. Frankfurt. Singapore. investitori din lumea întreagă . când prima plătită de cumpărătorul opţiunii poate fi intr-un raport de 1 la 100 cu câştigul sperat.alertaţi în timp real de terminalele Reuters. Acum. îşi exprimă neîncrederea şi dezaprobarea. pieţele sunt cele care decid dacă politicile economice naţionale sunt eficiente. In altă ordine de idei. autorităţile monetare ale ţărilor nu pot face prea mult pentru a-şi apăra monedele în faţa speculaţiei: rezervele valutare ale ţărilor dezvoltate (principala armă de apărare a monedelor) reprezintă de 2 ori mai puţin decât valoarea zilnică a tranzacţiilor pe piata valutară. Integrarea financiară mondială şi mobilitatea internaţională a capitalurilor au modificat profund natura relaţiilor existente intre diferite economii. Rezultă deci acest decuplaj . Altădată. Dacă o anumită orientare a politicii bugetare le îngrijorează. După estimările BRI. dereglementarea şi internaţionalizarea pieţelor financiare au avut drept consecinţă plasarea sub o strictă supraveghere a politicilor economice ale statelor. adică perfecta mobilitate a capitalurilor sunt incompatibile. . dolari.

Criza asiatică din 1997 este unul din exemplele cele mai elocvente pentru efectele distructive care însoţesc globalizarea pieţelor financiare. foarte frecvente pe pieţele financiare: „traderii” îşi fundamentează deciziile nu pe baza propriilor lor criterii. Redresarea americană va determina o relansare în Europa ? Sau dimpotrivă creşterea ratelor dobânzii în SUA va opri elanul relansării europene? Aceste exemple ar putea continua. Apoi intervine propagarea undei de şoc pe ansamblul sistemului financiar planetar. derivate. Aceasta propagare se realizează prin fenomenul de contagiune deoarece pieţele financiare sunt puternic interconectate. a riscurilor pe care aceasta le presupune. dezbaterile de politică economică şi previziuni. Wall Street) sunt imediat repercutate asupra celorlalte pieţe financiare. acestea devenind din ce în ce mai interdependente. evenimente care nu au nici o legătura cu situaţia financiară a unei ţări sau firme pot provoca aici o criză. provocând crizele. a cărei putere s-a amplificat prin noile instrumente financiare. Crizele sunt din ce în ce mai frecvente şi mai variate. Procesul de criză sistemică se desfăşoară în doi timpi. toate pieţele (acţiuni. Pe baza mijloacelor moderne de comunicare.) au suferit cel puţin o zdruncinare m cursul ultimilor 15 ani. când interacţiunea comportamentelor individuale nu determina ajustări corectoare. In primul rând este vorba de declanşarea turbulenţei prin speculaţie. obligaţiuni. Acest proces de propagare şi repercusiuni în lanţ este amplificat de comportamentele de "contagiune prin mimetism". într-un timp record (au determinat ca aceasta să devină practic incontrolabilă). ci luând în considerare pe cele ale altora. cu doi principali factori: dimensiunile atinse de sfera financiară. imobiliară. ci agravează dezechilibrele.28 ASPECTE FINANCIARE ALE RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE transmiterea internaţională a conjuncturilor economice se realiza prin fluxurile de schimburi de bunuri şi servicii. informaţia se difuzează aproape imediat de la o extremitate la alta a planetei. Reacţiile operatorilor pe o piaţă considerată directoare (ex. Declanşata în iulie 1997 în . reflectând intensitatea şi complexitatea interdependenţelor economiilor naţionale şi consecinţele lor asupra marjelor de manevra a politicilor economice ale statelor. Astfel. şi tendinţa ei de a genera "baloane speculative". de la criza datoriei Lumii a Treia din 1982. în special datorită sistemului ultraspeculativ instaurat la sfârşitul anilor '70. la cea din Rusia. se constata o gravă slăbiciune a noului sistem financiar internaţional. variabilele financiare sunt cele care joacă rolul determinant în transmiterea conjuncturilor. Globalizarea financiară presupune de asemenea un risc sistematic crescut. Prin risc sistematic se înţelege un risc de instabilitate globală care rezultă din disfunctionalităţi în sistemul financiarbancar. Pe fondul tuturor acestor consecinţe ale globalizării financiare. Astăzi. Fiecare piaţă este influenţată de informaţii comune tuturor pieţelor. Ele alimentează zilnic analizele evoluţiilor economice internaţionale. Astfel.

a fost în acelaşi timp factorul şi vectorul de difuzare a crizei. părăsită de investitorii străini. s-a prăbuşit. dolari excedent comercial pentru primele 11 luni din 1997. a patra putere demografica a globului. In ceea ce priveşte Japonia. în noiembrie în Coreea şi la începutul lui ianuarie în Indonezia. In 1997. dolari creanţe îndoielnice şi un sistem financiar dominat de mafie. băncile centrale şi-au sacrificat rezervele valutare. în Malaezia. Acest balon a explodat brutal. Djakarta şi Bangkok au pierdut valoric mai mult de 1200 mld. a pierdut 25% din valoarea sa faţă de dolar. Pentru a le ajuta să. Indonezia.Estul asiatic a format un "balon speculativ". Enorma masă de capitaluri care s-a îndreptat spre Sud . moneda legata de dolar. Moneda sa.5% la PNB mondial a fost suficienta pentru a declanşa un risc planetar. Liberalizarea financiară. al cărei nivel de bogăţie s-a diminuat de 2 ori din noiembrie 1997. Pe data de 2 iulie bahtul. In 1997. Crizele mai recente din Argentina sau Chile reflectă acelaşi lucru. apoi pieţele financiare interconectate au amplificat şocul. fără a se preocupa de slăbiciunea tarilor economiilor locale. 25% din capitalizarea bursiera la Kuala Lumpur. Malaezia. supraîndatorare a întreprinderilor şi băncilor private într-o regiune care contribuie cu numai 3. capitalurile. băncile străine au cerut rambursarea împrumuturilor pe termen scurt. dolari. Capitalurile au început atunci sa părăsească ţara. . Întreprinderile şi băncile asiatice au început sa cumpere dolari şi yeni pentru a-si onora obligaţiile scadente. adesea plasate pe termen scurt în scop speculativ. această mişcare vasta declanşată la sfârşitul anilor '70. primul furnizor de fonduri pentru tarile emergente din Sud . De această dată.ASPECTE FINANCIARE ALE RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE 29 Thailanda. ea a fost de asemenea atinsă de criza. In 1982 a fost nevoie de declararea în încetare de plăţi a mai multor ţări în dezvoltare pentru a îngrijora lumea. Seoul. al cărei PIB a revenit în 100 de zile de criza la nivelul din 1987. Din iunie în decembrie 1997. după criză. Bursele din Hong Kong. rupia. fata de 2% în 1998. era în posesia investitorilor străini. criza a atins rapid Coreea. în decembrie 1994. După declanşarea crizei. Philippine şi celelalte tari asiatice. Deficitul curent al Thailandei (ţara în care s-a declanşat criza) era de 8%. "Balonul" imobiliar şi bursier acumulat în anii de creştere devenea ameninţător. Spirala crahului fusese declanşată. pe care înainte le reînnoiau foarte uşor. Acest scenariu catastrofa s-a reprodus în iulie în Thailanda. 47 mld. ţara a ajuns în ruină. Din Coreea de Sud. Intr-o lună. a pierdut 80% din valoarea sa faţă de dolar. iar 90% din societăţile cotate la Bursa din Djakarta erau în stare de insolvabilitate. Asia a oferit aceeaşi imagine: o economie distrusă. au plecat la fel de repede precum au venit. Indonezia. iar speculatorii internaţionali au început să mizeze pe căderea bahtului.Estul Asiei. moneda naţională a Thailandei. Celelalte monede asiatice au început atunci sa se deprecieze. inclusiv Japonia. apărea ca un rai pentru investitori: 6% creştere anuală de 30 de ani. Ca şi în Mexic. în Thailanda. dovedindu-se existenţa unor relatii financiare nefireşti: 3600 mld.

dolari datorie pe termen scurt în mărci germane. de la începutul lui iulie.Est. chiar şi pe cei mai pesimişti. în special a împrumuturilor pe termen scurt ale băncilor comerciale. Care ar fi misiunea acestei instituţii? Pentru George Soros. Cel puţin două certitudini par sa nu fi supravieţuit în 1997: Asia în calitate de campioană de necontestat a creşterii economice şi atotputernicia pieţelor financiare. aceasta sumă este proporţională cu cea a datoriei pe termen scurt în moneda străina a Thailandei sau Coreei. cum ar fi analistul francez Michel Aglietta. Se impune astfel o reglementare prudenţială permanentă a împrumuturilor externe. supraveghind aplicarea lor şi chiar sancţionând instituţiile care nu le respectă. Totuşi. armonizarea normelor prudenţiale). Coreea şi Indonezia nu a fost suficientă pentru a stopa criza. economist la Deutsche Bank din Tokyo. Alţii. Dacă aceasta liberalizare stimulează investiţiile directe sau împrumuturile pe termen lung. Şi de această dată. Dezastrul a fost atât de mare. prin amploarea şi rapiditatea cu care s-a propagat din Thailanda. preşedintele Rezervelor Federale propunea "modificarea practicilor şi instituţiilor pentru reducerea riscurilor sistemului". intervenţii organizate până acum de FMI în condiţii foarte criticate. Comunitatea Internaţională a jucat rolul de "pompier" pentru a preveni un dezastru planetar: 100 mld. se pune problema unei reforme a pieţelor financiare pentru a nu cunoaşte o noua recesiune mondiala. ea ar avea un rol de asigurător: pentru creditori. Problema care se pune consta în măsurile ce trebuie luate în ceea ce priveşte liberalizarea mişcărilor de capitaluri. ea este rezonabilă. Dacă sistemul bancar american avea de exemplu 1500 mld. Este vorba de un sistem de acreditare al operatorilor obligându-i . problema devine de mare actualitate.Est a fost un amestec exploziv de crize ale devizelor. publicarea de date fiabile despre diferite pieţe. Primul seism major al erei mondializării. consideră că trebuie mers şi mai departe: stabilirea unor reguli clare (un control mai bun al operatorilor financiari. presupuse ca alimentând economia mondială. în toate ţările din zona. întreprinderilor şi băncilor. încât nici intervenţia FMI în Thailanda. După grava criza produsă în tarile Asiei de Sud . inclusiv Japonia. Se pare deci ca ceea ce a izbucnit în Asia de Sud . Rezervele Federale ar lua în mod sigur măsuri. analiştii financiari. Alan Greenspan. marea dificultate se referă la însă la mişcările de capitaluri pe termen scurt. după cum s-a văzut. era calificata de Kenneth Courtis. dolari au fost alocaţi pentru Asia. această criză a surprins observatorii. dar care. Absurdă în urma cu un an. poate provoca un adevărat dezastru. Economiştii şi analiştii financiari din întreaga lume se pronunţă tot mai mult asupra necesităţii unei reforme a sistemului financiar mondial.30 ASPECTE FINANCIARE ALE RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE Aceasta stare de fapt. atenuata parţial în ianuarie 1998. pe care FMI o promovează în toate programele sale. de doua ori mai mult decât pentru Mexic în 1994-1995. drept "cea mai gravă criză din anii '30 pana în prezent".

Dezvoltarea durabilă a economiei mondiale nu poate fi concepută fără un sistem financiar capabil să orienteze eficient şi rapid fluxurile de capital. capătă contur prin suportul instituţiilor create în acest sens (Fondul Monetar Internaţional sau Banca Mondială).ASPECTE FINANCIARE ALE RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE 31 să-şi organizeze propriul lor control intern. De asemenea astfel de măsuri nu sunt incompatibile cu ideea de globalizare financiară. menite să sporească eficienţa alocării resurselor de capital. Evoluţia fluxurilor financiare internaţionale din ultima perioadă confirmă interesul operatorilor pentru implicarea pe pieţele monetare şi de capital. motivată fiind de existenţa unui excedent de capital (pe fondul creşterii economice sau a gradului ridicat de economisire) şi de nevoia acută de resurse financiară (mai ales pentru restructurare economică). Dacă nu se vor lua din timp măsurile adecvate de reformare instituţională putem asista la escaladarea unor crize cu efecte devastatoare chiar şi pentru cele mai avansate economii. . domeniile atinse de proiectele finanţate prin contribuţia lor fiind foarte diverse şi de o importanţă deosebită. care în nenumărate cazuri a dovedit că este insuficient pregătit pentru a face faţă noilor provocări ale globalizării. Un asemenea sistem internaţional ar fi oare capabil sa stăpânească pieţele ?. Dezideratul unui sistem financiar supus unor reglementări uniforme şi transparente. respectiv liberalizare şi dereglementare financiară? Implicarea organismelor financiare internaţionale în procesul de transformare şi restructurare a sistemului economic mondial este amplă. investit cu autoritate suficientă pentru a-şi implementa până la capăt deciziile şi politicile sale. Efectele economice şi sociale ale şocurilor de pe pieţele financiare internaţionale tind să fie tot mai mult diminuate de integrarea acestora într-un sistem global de pieţe care nu pot exista însă fără un sistem instituţional articulat. Nu trebuie exclus din discuţie nici iminenta reformare a sistemului instituţional actual.

Analizaţi fenomenul dolarizării în ţara noastră şi comparaţi situaţia de la noi cu cea din celelalte ţări est . Care sunt avantajele şi dezavantajele fenomenului de dolarizare? L 1. 3. Ce reprezintă dolarizarea şi de câte tipuri este aceasta? 3.32 ASPECTE FINANCIARE ALE RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE q Întrebări de sinteză 1. care sunt principiile care au stat la baza funcţionării acestuia şi care a fost evoluţia sa în timp? 2. Identificaţi principalele direcţii de urmat pentru reformarea Sistemului Financiar Internaţional. Care sunt premisele globalizării financiare? 5.monetare o consecinţă a globalizării financiare? 7. De studiat Să se studieze dacă crizele financiare sunt un efect sau un atribut intrinsec al globalizării? 2. Sunt crizele financiar .europene. Ce reprezintă Sistemul Monetar Internaţional. . Care sunt principalele efecte ale globalizării financiare? 6. Care sunt trăsăturile definitorii ale dolarizării oficiale? 4.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->