UNIVERSITATEA DIN PETROŞANI – FACULTATEA DE ŞTIINŢE CENTRUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT DESCHIS LA DISTANŢĂ

Lector univ. dr. ec. MIRELA MONEA

ASIGURĂRI COMERCIALE

PETROŞANI 2008

CUPRINS

Capitolul I: Introducere în asigurări
1.1. Forţele distructive ale naturii şi accidentele – pericole permanente pentru viaţa şi integritatea corporală şi bunurile omului 1.2. Necesitatea constituirii unor fonduri de protecţie împotriva riscurilor 1.3. Conceptul de asigurare 1.4. Funcţiile asigurării 1.5. Elementele tehnice ale asigurărilor 1.6. Clasificarea asigurărilor

3 3 5 7 12 13 18 22 22 27 27 30

Capitolul II: Piaţa asigurărilor
2.1. Caracteristicile pieţei asigurărilor

Capitolul III: Asigurări de bunuri
3.1. Particularităţi ale asigurărilor de bunuri 3.2. Asigurarea clădirilor şi a conţinutului acestora pentru pagube produse de

incendii şi alte calamităţi.
3.3. Asigurarea complexă a gospodăriilor persoanelor fizice 3.4. Asigurarea autocasco a autovehiculelor 3.5. Asigurarea bunurilor pe timpul transportului terestru (cargo) 3.6. Asigurarea aeronavelor 3.7. Asigurarea maritimă 3.7.1. Conceptul de avarie 3.7.2. Asigurarea bunurilor care fac obiectul transportului maritim 3.7.3. Asigurarea navelor maritime şi fluviale 3.8. Asigurarea animalelor şi a culturilor agricole 3.8.1. Asigurarea animalelor 3.8.2. Asigurarea culturilor agricole 34 35 38 39 42 42 44 45 47 47 50

1

Capitolul IV: Asigurări de persoane
4.1. Conceptul şi caracteristicile asigurărilor de persoane 4.2. Tipuri de asigurări de viaţă 4.3. Asigurări de persoane altele decât cele de viaţă

52 52 55 59 62 62 64 68 68 69 71 71 74 77 80 80 82 89

Capitolul V: Asigurări de răspundere civilă
5.1. Caracteristici ale asigurărilor de răspundere civilă 5.2. Tipuri de asigurări de răspundere

Capitolul VI: Forme şi metode de reasigurare
6.1. Consideraţii generale 6.2. Contractul de reasigurare şi principiile ce stau la baza acestuia

6.3. Forme de reasigurare
6.3.1. Reasigurarea proporţională 6.3.2 . Reasigurarea neproporţională 6.4. Metode de reasigurare

Capitolul VII: Eficienţa activităţii de asigurare
7.1. Conceptul de eficienţă a activităţii de asigurare 7.2. Indicatori de apreciere a eficienţei activităţii de asigurare

Capitolul VIII: Teste grilă şi aplicaţii practice Bibliografie

104

2

pentru a putea acţiona împotriva lor. O serie (multitudine) de cauze naturale provoacă decese. feroviar aerian şi maritim măreşte pericolele circulaţiei. Forţele naturii declanşează calamităţi cu efecte distructive puternice. dezvoltarea traficului rutier. printre care se numără: seceta.1. defecţiunile ivite în funcţionarea maşinilor. ploile torenţiale. conjunctura economică nefavorabilă. electrocutări. trăsnetul. nepricepere) în care îşi îndeplineşte uneori atribuţiile de serviciu sau prin comportarea sa reprobabilă în societate (acţiuni delictuale: jaf. afectează evoluţia plantelor ori pun în pericol viaţa animalelor. Din aceste categorii fac parte: crizele economice. grindina. Dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii face posibilă creşterea rapidă a producţiei. asfixieri.CAPITOLUL I INTRODUCERE ÎN ASIGURĂRI 1. boli şi îmbătrânire la oameni. instalaţiilor şi aparatelor pot provoca explozii. şomajul şi inflaţia. uşurarea muncii. dar în anumite împrejurări. arsuri. incendii. incendiile. cauzate de forţele naturii. ea poate provoca accidente care sa avarieze sau sa distrugă complet anumite mijloace de producţie şi bunuri de consum ori sa afecteze capacitatea de muncă şi chiar viaţa oamenilor. Forţele distructive ale naturii şi accidentele – pericole permanente pentru viaţa şi integritatea corporală şi bunurile omului Pericolele la care omul este supus sunt multiple şi variate. Astfel. etc. etc. progresul social. prin modul necorespunzător (neglijenţă. uraganele. cutremurele de pământ. etc. etc.. 3 . de folosirea tehnicii sau de anumiţi factori speciali şi sociali – economici. Aceste pericole sunt generatoare de pagube şi de aceea omul trebuie să le cunoască pentru a se pune la adăpost de efectele lor. îngheţul. avalanşele de zăpadă. inundaţiile. crimă) poate sa provoace pierderi semenilor săi. furt. prăbuşirile şi alunecările de teren. Anumiţi factori sociali-economici pot. de asemenea provoca fenomene cu efecte negative asupra desfăşurării normale neîntrerupte a activităţii economice. Omul.

după caz în direcţia acelor de ceasornic sau în direcţia opusă acestora. Cauze subiective: atitudinea iresponsabilă şi inconştientă a unor oameni. cât şi în cea sudică. Europa – sudul continentului. adică au caracter obiectiv. – centrul şi vestul. uscarea progresivă a pământului. imposibilitatea plantelor de a-şi asigura apa necesară. iar în altele taifunuri) sunt deplasări de mase de aer având un diametru de la câteva zeci de km până la 1500-2000 km. Calamităţile naturale cele mai păgubitoare şi cele mai de temut. Şi acestea au provocat de-a lungul anilor. seceta influenţează negativ produsul intern brut. etc. Cauze obiective: poziţia terenului faţă de sursa de apă. poate să provoace sau să favorizeze înregistrarea de accidente cu efecte grave umane şi materiale. cicloanele (uraganele). dar şi cu arie largă de răspândire pe glob sunt: seceta. balanţa comercială şi balanţa de plăţi a ţării. importante pagube materiale şi victime. care se mişcă în spirale. periclitează însăşi viaţa oamenilor. incendiile şi accidentele. 4 . permite omului să ia măsurile de rigoare pentru a evita şi preveni asemenea fenomene sau pentru a limita acţiunea lor distructivă. timp de 4-7 zile şi chiar mai mult. în timp ce altele. Cicloanele se formează atât în emisfera nordică. de regulă.Din simpla enumerare a cauzelor care generează pericole rezultă că unele sunt independente de voinţa omului. în anumite zone ale globului.U. în zona tropicală. ca şi în cea temperată. ceea ce îl face să fie supus inundaţiilor sau să fie ferit de acestea. poartă un caracter subiectiv. Cunoaşterea împrejurărilor în care se pot produce diverse fenomene perturbatoare şi păgubitoare. India. Seceta. Pe glob există întinse zone frecvent bântuite de secetă: nordul continentului african. Cicloanele (denumite în unele regiuni uragane.A. sensibilitatea unor culturi agricole la grindină. Inundaţiile se produc. Mongolia. indiferent de forma pe care o îmbracă . În ţara noastră: Dobrogea. S. inundaţiile cutremurele de pământ. caracteristicile unor materiale de construcţii de a fi inflamabile sau neinflamabile. legate de comportarea omului. Asia – China. primăvara în regiunile temperate sau reci. pe întinse zone geografice. Pe un plan mai general. chiar dacă aceasta există în sol – afectează puternic activitatea economică şi. prin aceasta. Cicloanele tropicale sunt însoţite de mari căderi de precipitaţii provocând inundaţii catastrofale. Muntenia şi Oltenia. estul Moldovei. ca urmare a topirii bruşte a zăpezii ori a gheţii. şi vara in regiunile cu climat tropical ori musonic.diminuarea umidităţii din atmosferă.

În România. acestea din urmă netrebuind să crească odată cu extinderea parcului de autovehicule. pe stradă.2. Un loc important între acestea îl ocupă accidentele de muncă. tectonice – cele mai importante. ai mediului ambiant. incendiile constituie un factor perturbant al vieţii economice. Incendiile au provocat şi continuă să provoace importante pagube materiale. omul caută în permanenţă să se protejeze. scurtcircuite.Cutremurele de pământ constituie unele din fenomenele cele mai de temut ale naturii. care-i afectează viaţa. dintre care puţine la număr sunt percepute de oameni. în timpul deplasării cu diverse mijloace. 1. la suprafaţa pământului. integritatea corporală sau îi prejudiciază bunurile (cum sunt calamităţile naturale ori accidentele). cutremurele de mică adâncime (câteva zeci de km) sunt mult mai violente decât cele la mare adâncime (300-600 km hipocentrul). sunt primejduite şi de felurite alte fenomene neprevăzute. de “actori” conştienţi sau inconştienţi ai semenilor lor. denumite generic accidente. dar nu afectează decât zone restrânse. În afara forţelor oarbe ale naturii. cât şi cele rutiere sau de circulaţie. vieţile oamenilor. Rezultă deci. explozii.000 de cutremure. a pericolelor. De-a lungul existenţei sale. pe glob. Necesitatea constituirii unor fonduri de protecţie împotriva riscurilor Împotriva riscurilor. pe ogoare. se produc. de a limita pagubele pe care acestea le generează şi de a înlătura efectele 5 . cele două mari cutremure cu epicentrul în munţii Vrancei au fost cele din noiembrie 1940 şi 4 martie 1977. al vieţii oamenilor. că pericolele la care sunt supuşi oamenii şi bunurile sunt multiple şi variate iar oamenii apar în postura de “victime” ale forţelor naturii. Forţa de distrugere a cutremurelor este catastrofală. Cutremurele pot fi: de prăbuşire – sunt cele mai violente. neglijenţă sau acţiuni criminale. deoarece ele pot provoca imense pagube materiale.însoţesc erupţiile vulcanice şi se simt pe arii relativ limitate. inclusiv bunurile aparţinând colectivităţii. creşterea temperaturii peste anumite limite. ai naturii. vulcanice . eforturile de a preveni unele evenimente nedorite. În general. etc. Anual. şi mai puţine provoacă mari pierderi materiale şi umane (sub 100). 100. integritatea lor corporala. În această categorie de fenomene aleatorii intră pericolele la care sunt expuşi oamenii: acasă. precum şi modificări profunde ale structurii subsolului şi ale regimului de scurgere a apelor. Declanşate de trăsnete. al echilibrului ecologic. la serviciu. agoniseala lor.

pot fi sistematizate în trei categorii. omul a rămas fără apărare. societatea umană este în permanenţă obligată să găsească metode eficiente de apărare. lucru foarte greu de realizat. În plus. o protecţie limitată. Prevenirea este cel dintâi mijloc de protecţie. Astfel. Fonduri de protecţie cu astfel de utilizare se pot constitui şi la nivel departamental sau la nivel centralizat prin includerea lor ca destinaţii de cheltuieli în cadrul bugetului de stat sau în cadrul bugetelor locale. având ca efect repararea daunelor. pe care i-l poate conferi păstrarea sa în conturi de disponibilităţi băneşti la vedere. pentru a putea fi folosit la nevoie (riscul având un caracter imprevizibil) el trebuie să aibă un grad de lichiditate ridicat. la formarea unor 6 . Întrucât aceste fonduri sunt constituite pe seama resurselor bugetare. calculată în funcţie de frecvenţa şi intensitatea riscului împotriva căruia se solicită protecţie. implicând crearea în prezent a unor resurse care să fie utilizate pentru nevoi viitoare. dar având rareori un efect radical. oferind. Acesta asigură o protecţie reală împotriva diverselor riscuri numai dacă este suficient de mare. măsuri de asistenţă. chiar dacă au cunoscut o mare varietate. atunci când riscul s-a produs deja. se realizează prin participarea tuturor celor afectaţi de posibilele riscuri şi care consimt să contribuie cu o anumită sumă. prevenire şi compensare a pagubelor pricinuite de riscuri. Prevederea este proprie persoanelor ameninţate. şi anume: măsuri de prevenire. care este asociat constituirii şi utilizării fondului de autoasigurare. permiţând parţial suprimarea riscurilor. O altă metodă de constituire a unor fonduri de protecţie împotriva unor riscuri care afectează viaţa şi bunurile persoanelor. Este cea mai eficientă formă de protecţie şi poate fi realizată în mai multe variante. Prima dintre ele are în vedere constituirea unui fond de protecţie sau asigurare la nivel individual. mai ales în cazul riscurilor de catastrofă sau de forţă majoră. mărimea lor nu va fi niciodată suficientă pentru realizarea unei protecţii reale împotriva riscurilor. Asistenţa este acţiunea întreprinsă de o organizaţie autorizată. Impedimentul care apare în această situaţie este legat de costul de oportunitate ridicat. Cu toate acestea.lor au fost variate. Efectele asistenţei sunt adesea parţiale şi de scurtă durată. din acest punct de vedere. măsuri de prevedere. în faţa unor evenimente mari generatoare de pagube. Aceste metode.

Participarea persoanelor la constituirea fondurilor de asigurare propriu-zise nu se face dezinteresat. din care asigurătorul acoperă daunele suferite de asiguraţi. Asigurarea transferă riscurile şi totodată daunele unei persoane către o societate de asigurări oferind securitate financiară. denumite asigurători. Membrii comunităţii de risc au în comun faptul că sunt afectaţi în egală măsură de producerea unor riscuri şi au un interes în a se proteja împotriva efectelor acestora. au un cost dat tocmai de mărimea sumei de bani stabilită drept contribuţie pentru fiecare membru la formarea fondurilor respective. prin care asiguratul beneficiază de protecţie pentru riscurile pe care şi le-a asumat asigurătorul. fie de răspunderea pe care persoanele interesate o poartă faţă de prejudicierea prin faptele lor. Un alt principiu care stă la baza asigurării este principiul mutualităţii prin care fiecare asigurat contribuie cu o sumă de bani. fie împotriva prejudiciilor care le-ar putea afecta proprietatea.3. la crearea fondului de asigurare. Asigurătorul prin contractul de asigurare se obligă să plătească contravaloarea daunelor în cazul producerii unuia dintre riscurile asumate. Fondurile de acest fel se constituie la nivelul unor unităţi specializate. numită primă de asigurare. Cei interesaţi de constituirea şi apoi de utilizarea fondurilor de protecţie alcătuiesc comunitatea de risc. 1. a vieţii. Acordul de voinţă este primul principiu de bază care permite realizarea unui contract între asigurat şi asigurător. inte4grităţii corporale sau bunurilor altor persoane. Întotdeauna există un interes al acestora legat. Contractul încheiat între un asigurat şi asigurător. 7 . denumit contract de asigurare sau poliţă de asigurare. Sub aspect juridic acesta prezintă caracteristicile unui contract. acesta fiind un mod de protecţie.fonduri de asigurare din care urmează să se indemnizeze acei membrii care au fost afectaţi în vreun fel de producerea riscurilor pentru care fondul s-a constituit. fie de protecţia sănătăţii şi a vieţii. Conceptul de asigurare Asigurarea exprimă în principal o protecţie financiară pentru pierderile suferite de persoanele fizice sau juridice datorită unor diverse riscuri. asigură un real scut împotriva efectelor producerii riscurilor şi reprezintă fonduri de asigurare propriu-zise. Transferul riscului prin distribuţie a fost determinat în antichitate de către navigatorii şi transportatorii bunurilor pe apă prin împărţirea mărfurilor pe mai multe nave.

denumită beneficiar o indemnizaţie. în calitate de izvoare de drepturi şi obligaţii în materie de asigurări. 471/1971 cu privire la asigurările de stat). care constituie “legea părţilor” precum şi legea propriu-zisă. prin renunţarea la monopolul statului şi în domeniul asigurărilor. Astfel. Potrivit reglementării adoptate în 1971 (Decretul Consiliului de Stat nr. Asigurarea sub aspect juridic Abordarea juridică este frecventă şi justificată. contractele de asigurare pot fi încheiate de către toate societăţile de asigurare. întreprinderea de asigurare se obligă. prin contractul de asigurare. întrucât asigurarea. după caz.Metodele de asigurare s-au dezvoltat odată cu nevoile de protecţie existente la un moment dat pentru oameni şi afacerile lor. „prin contractul de asigurare. iar această formă este cea dintâi sesizabilă. ca în schimbul unei prime să ia asupra sa un risc”. constituite în conformitate cu legislaţia română în materie. în conformitate cu reglementarea adoptată în 1930. la producerea evenimentului să plătească asiguratului sau unei terţe persoane. (Legea nr. iar acesta se obligă ca la producerea unui anume risc să plătească asiguratului sau beneficiarului despăgubirea sau suma asigurată. iar aceasta ia asupra sa riscul producerii unui anumit eveniment. 136/1995 – privind asigurările şi reasigurările în România. respectiv despăgubire sau sumă asigurată. denumită în continuare indemnizaţie. în limita şi la termenele convenite”. se completează reciproc. asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului. economic şi financiar. care emană de la puterea legislativă. sub aspect juridic. Contractul de asigurare şi legea cu privire la activitatea de asigurare. 8 . în limitele convenite. asiguratul se obligă să plătească o primă Administraţiei Asigurărilor de Stat. Problemele asigurării sunt abordate. În Codul civil român. În prezent. pentru a fi operantă. Potrivit legii din 1995. obligându-se ca. O asemenea formă i-o conferă „contractul”. 32/2000 – privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor). definiţia dată contractului de asigurare a suferit îmbunătăţiri succesive. oamenii de afaceri au înţeles să folosească asigurarea pentru a micşora riscurile ce pot apărea în tranzacţiile comerciale şi cele legate de protecţia patrimoniului. Asigurarea compensează financiar efectele unui eveniment nefavorabil. trebuie să capete formă juridică. Legea nr. Astfel. „prin contractul de asigurare.

asiguratul decade din drepturi. Caracterul aleator este esenţial la contractul de asigurare: dacă evenimentul pentru care se solicită încheierea contractului ar fi cert. un contract cu titlu oneros. adică fiecare parte urmăreşte să obţină un folos. asigurarea nu ar mai avea sens. un contract aleatoriu. adică părţile contractante îşi asumă obligaţii reciproce şi interdependente. Astfel. În caz contrar. Trebuie menţionat faptul. La rândul său asigurătorul se obligă să acopere riscul asiguratului. 9 . riscul respectiv urmând să fie acoperit cu certitudine de către asigurător. un contract de bună credinţă. atât la încheierea contractului. iar forma scrisă este cerută de legiuitor din dorinţa de a proteja interesele asiguraţilor şi ale terţilor. asiguratul se obligă să achite primele de asigurare datorate. Astfel. Contractul de asigurare este un contract consensual. Contractul de asigurare este un contract aleatoriu adică la încheierea acestuia părţile nu cunosc existenţa sau întinderea exactă a avantajelor patrimoniale ce vor rezulta pentru ele din contract. Legea prevede în mod expres obligativitatea încheieri în scris a contractului şi cuprinderea anumitor elemente . iar momentul producerii lui ar fi cunoscut de părţi. Contractul este valabil din momentul în care asigurătorul şi asiguratul şi-au exprimat acordul de voinţă cu privire la conţinut. asiguratul se obligă să facă declaraţii de risc exacte. totodată. un contract sinalagmatic. în atenţia asigurătorului. că asigurătorul este ţinut să-şi respecte obligaţia contractuală numai în măsura în care asiguratul şi-a onorat obligaţiile sale contractuale. Contractul de asigurare este un contract cu titlu oneros. insă acest fapt nu înseamnă o abdicare de la principiul consensualismului.Contractul de asigurare prezintă anumite trăsături caracteristice. adică se încheie valabil prin simplu consimţământ al părţilor. un contract de adeziune. un contract succesiv. o contraprestaţie în schimbul obligaţiei pe care şi-o asumă. cât şi la producerea evenimentului. Contractul de asigurare este un contract sinalagmatic. în cazul producerii acestuia. aceasta deoarece obligaţiile asumate de asigurat şi asigurător depind de un eveniment viitor şi incert. Astfel contractul de asigurare este: un contract consensual. acordând indemnizaţia cuvenită.

Constituirea în natură a fondului de asigurare nu este de conceput. la el a aderat asiguratul. de crearea unor depozite pentru păstrarea materialelor. beneficiază de protecţia pe care i-o oferă asigurătorul. atunci când se constată că informaţiile puse la dispoziţia asigurătorului nu au fost corecte. asigurătorul întocmeşte poliţe de asigurare tip.) cu plata integrală a primei la încheierea contractului. Întrucât asigurătorul acceptă preluarea unui risc. asigurătorul elaborează un proiect de contract (o ofertă) pe care o negociază cu viitorul asigurat. Fondul de asigurare se formează în mod descentralizat pe seama sumelor de bani (prime de asigurare sau contribuţii) pe care le achită persoanele fizice şi juridice interesate în înlăturarea pagubelor pe care ar urma să le suporte. Contractul de asigurare este un contract succesiv adică se eşalonează în timp. Contractul de asigurare este un contract de adeziune. când preia asupra sa riscul asigurat. Asigurarea sub aspect economic Fondul de asigurare constituit la dispoziţia unei organizaţii speciale. Contractul de asigurare este un contract de bună credinţă. iar solicitanţilor (potenţiali asiguraţi). legate de stabilirea structurii materiale a acestuia corespunzător nevoilor refacerii bunurilor asigurate. deoarece ar ridica probleme complexe. cu plata anuală sau subanuală a primei sau o perioadă foarte scurtă (zbor aerian. Asigurătorul se angajează să acopere un anumit risc (sau un complex de riscuri). îmbracă în mod necesar forma bănească. o perioadă foarte lungă de timp. numai dacă prima de asigurare pe care ar trebui să o achite este îndeajuns de redusă. nu le rămâne decât să le accepte sau să le refuze. reaua credinţă a asiguratului se sancţionează de o manieră foarte severă. adică presupune ca executarea acestuia să se facă cu bună credinţă de către părţi. Evident însă. comparativ cu mărimea pagubei pe care ar urma să 10 . distruse sau avariate. călătorie pe o navă fluvială. în care toate condiţiile contractuale sunt standard. în schimbul unei plăţi sub forma primei de asigurare sau a cotizaţiei. adică deşi este redactat şi imprimat de asigurător. Într-o serie întreagă de cazuri. după caz. fără putinţa de a le verifica de fiecare dată. de evitarea pierderilor inerente şi conservării îndelungate a acestora. dacă s-ar produce anumite fenomene (evenimente). maritimă.asiguratul. Cei interesaţi apelează la asigurare. bazându-se pe informaţiile furnizate de solicitantul unei asigurări sau determină cuantumul despăgubirii pe care urmează să o acorde asiguratului tot pe baza informaţiilor provenite de la acesta. prin metode adecvate şi care este destinat acoperirii pagubelor produse de anumite fenomene (evenimente). la asigurările care prezintă o importanţă deosebită (mai ales la asigurările de bunuri de valori mari). etc.

prin simpla participare la constituirea fondului de asigurare la dispoziţia unei organizaţii specializate (societate comercială de asigurare sau organizaţie de asigurare mutuală). Persoanele fizice sau juridice ameninţate de aceleaşi pericole. acţionează pentru apărarea intereselor lor comune. respectiv plata sumelor asigurate la asigurările de persoane. Fondul de asigurare se constituie în vederea acoperirii unor pagube provocate de fenomene (evenimente) viitoare şi nesigure. Membrii comunităţii de risc (asiguraţii) consimt să contribuie la suportarea în comun a pagubelor pe care le va pricinui producerea fenomenelor (evenimentelor) respective. 11 . de consumarea acestora în procesul de producţie. primesc de la fondul de asigurare. Acest lucru este posibil în virtutea faptului că paguba provocată de producerea riscului asigurat se împarte între membrii comunităţii de risc după “principiul mutualităţii”. de diminuarea valorii lor din diverse motive. . Comunitatea se formează în mod spontan. fluxuri băneşti sub forma primelor de asigurare pornesc de la persoane fizice şi juridice asigurate (care alcătuiesc comunitatea de risc) către organizaţia de asigurare.o suporte dacă s-ar produce fenomenul (evenimentul) respectiv. cu titlu de indemnizaţii (despăgubire) de asigurare. În procesul formării şi utilizării fondului de asigurare se nasc anumite relaţii economice între participanţii la asigurare. Asigurarea presupune existenta unei comunităţi de risc (pericole). asigurarea nu este convenabilă pentru potenţialul asigurat. Fondul de asigurare se utilizează în mod centralizat pentru: . În caz contrar. membrii comunităţii afectaţi de producerea riscului asigurat. Astfel. din acest fond nu se suportă pierderile determinate de folosirea normală a unor bunuri. Asigurarea oferă aşadar avantajul că. Împărţirea pagubei între membrii comunităţii se întemeiază pe faptul că posibilitatea producerii riscului vizează pe fiecare membru al acestuia. .constituirea unor fonduri de rezervă la dispoziţia societăţii comerciale sau a organizaţiei mutuale de asigurare etc. sume care pot întrece de câteva ori cuantumul contribuţiei acestora la fondul respectiv. în principiu.finanţarea unor acţiuni legate de prevenirea pagubelor. dar aceste se repartizează numai acelor asiguraţi care au suferit prejudicii de pe urma producerii riscului asigurat. Aşadar. în prima etapă. adică la constituirea fondului de asigurare participă toţi asiguraţii.acoperirea pagubelor provocate de fenomenele (evenimentele) asigurate la asigurările de bunuri.

funcţiile asigurării au cunoscut o evoluţia aparte. precum şi onorării obligaţiilor de răspundere civilă ce revin persoanelor fizice şi juridice faţă de terţi. păstrării integrităţii bunurilor asigurate. respectiv primele de asigurare plătite de asiguraţi.funcţia de prevenire a pagubelor posibilă tot datorită existenţei fondului de asigurare din care pot fi finanţate activităţi de prevenire a producerii riscurilor. protejării persoanelor fizice împotriva anumitor evenimente care le-ar putea afecta viaţa. Prin urmare. la plata unor sume de bani în cazul producerii unor evenimente ce afectează viaţa sau integritatea corporală a persoanelor. asigurarea exprimă relaţii de distribuire şi redistribuire a valorii brute. . integritatea corporală. fluxuri băneşti sub forma indemnizaţiilor de asigurare (despăgubiri sau sume asigurate) pornesc de la fondul de asigurare. precum şi la repararea unor prejudicii de care asiguraţii răspund potrivit legii. către persoanele fizice şi juridice afectate de producerea fenomenului (evenimentului) asigurat. asigurarea contribuie la refacerea bunurilor distruse sau avariate.funcţia de compensare financiară a pierderilor cauzate de producerea riscului asigurat: realizarea acestei funcţii este posibilă datorită existenţei fondului de asigurare care se formează din contribuţiile. Din fondurile de asigurare constituite prin consimţământul tuturor membrilor comunităţii de risc la nivelul asigurătorului urmează a fi indemnizaţi sau despăgubiţi numai acei membrii care au fost afectaţi de riscul care s-a produs. Fondul de asigurare se formează pe seama contribuţiei membrilor comunităţii de risc iar utilizarea lui pentru acoperirea despăgubirilor se face în conformitate cu principiul mutualităţii Formarea şi existenţa comunităţii de risc constituie cel dintâi principiu al existenţei asigurărilor. 1.În etapa următoare. Funcţiile asigurării De-a lungul timpului. constituit la dispoziţia organizaţiei de asigurare. De asemenea practicarea franşizei (care reprezintă partea din pagubă ce cade în sarcina asiguratului) are un dublu scop: pe de o parte îl determină pe asigurat să manifeste o grijă sporită pentru întreţinerea bunurilor în vederea prevenirea pagubelor (aceasta întrucât o parte dintre ele le va 12 .4. Putem identifica următoarele funcţii ale asigurării: . Prin intermediul acestei funcţii. relaţii care apar în procesul constituirii şi utilizării fondului de asigurare în vederea desfăşurării neîntrerupte a activităţii economice.

întrucât există posibilitatea ca prin poliţele de asigurare de viaţă. care în schimbul primei de asigurare încasate de la asiguraţi îşi asumă răspunderea de a acoperi pagubele produse bunurilor asigurate de anumite calamităţi naturale sau accidente. contractul de asigurare. Prin acest act. reprezentativă mai ales pentru asigurările de viaţă. valoarea de asigurare. sporind disponibilităţile existente. asiguratul se obligă să plătească prima de 13 .funcţia de reducere a costurilor statului întrucât. riscul asigurat. . beneficiarul asigurării. durata asigurării. pe de o parte. Asiguratul este persoana fizică sau juridică care. în schimbul primei de asigurare plătite asigurătorului.faţă de terţe persoane. pe de altă parte pentru pagubele mici. pensii. iar pe de alta există decalaj între momentul încasării primelor de asigurare şi momentul plăţii despăgubirilor – ceea ce face posibilă investirea de către societăţile de asigurare a sumelor încasate sub forma primelor.5.funcţia de economisire. Asigurătorul este persoana juridică (societatea de asigurare) . de a plăti o despăgubire pentru prejudiciul de care răspunde în baza legii . precum şi persoana fizică sau juridică care se asigură pentru prejudiciul pe care îl poate produce unor terţe persoane (cazul asigurărilor de bunuri şi răspundere civilă). 1. . Elementele tehnice ale asigurărilor În vederea cunoaşterii modului şi condiţiilor în care se înfăptuieşte asigurarea se impune o prezentare a elementelor (noţiunilor) care intervin în activitatea curentă din acest domeniu şi anume: asigurătorul. societăţile de asigurare sprijină statul în domenii de asistenţă socială şi medicală. norma de asigurare.suporta singur).funcţia financiară. determinată de faptul că nu toate poliţele de asigurare au ca rezultat producerea riscului. suma asigurată. prima de asigurare. la expirarea contractului de asigurare să beneficieze. ori persoana fizică ce se asigură împotriva unor evenimente ce pot apărea în viaţa sa. etc. asiguratul. Contractul de asigurare este actul juridic care se încheie între asigurat şi asigurător în cazul asigurărilor facultative. pe lângă protecţie. şi de suma asigurată şi participarea la profitul obţinut din sumele investite. despăgubirea de asigurare. contractantul asigurării. asiguraţii. îşi asigură bunurile împotriva anumitor calamităţi naturale sau accidente. . compensări pentru accidente de muncă. cheltuielile de administrare a daunei pot fi superioare nivelului despăgubirii şi atunci nu se justifică. dauna sau paguba.

Totodată. care deşi se ştie că se va produce în mod cert. suma asigurată şi prima de asigurare. asiguratului sau beneficiarului asigurării. nici de asigurat. Riscul asigurat este acel fenomen (eveniment) care odată produs. prin testament. iar asigurătorul se obligă ca. sa achite. ei au drepturi egale asupra sumei asigurate. precum şi data începerii şi încetării răspunderii asigurătorului. Astfel. riscul asigurat. desemnarea beneficiarului asigurării se face în cursul executării contractului de asigurare prin declaraţie scrisă. De asemenea în contractul de asigurare sunt menţionate de fiecare dată: interesul asigurării. moştenitori legali. iar agentul economic este contractantul asigurării). 14 . Un agent economic poate încheia o asigurare de accidente pentru salariaţii săi care sunt transportaţi la şi de la locul de muncă cu autovehicule aparţinând acestuia. fără însă ca acesta să obţină calitatea de asigurat. În acest caz. Uneori terţa persoana care devine beneficiarul asigurării este indicată în mod expres. Când sunt mai mulţi beneficiari desemnaţi sau moştenitori. Contractantul asigurării este persoana fizică sau juridică care poate încheia o asigurare. Exemplu. etc. . face parte din categoria riscurilor probabile din considerentul că nu se cunoaşte dinainte momentul producerii lui.producerea fenomenului (evenimentului) pentru care se încheie asigurarea să fie posibilă. Alteori. contractantul asigurării poate fi în acelaşi timp şi beneficiarul acesteia.). Risc asigurat poate fi considerat acel fenomen generator de pagube care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: . Între noţiunile de contractant şi beneficiar al asigurării nu există în toate cazurile o delimitare rigidă. de către asigurat.asigurare. întrucât dacă un bun nu este ameninţat de nici un risc. prin condiţiile de asigurare (soţ.producerea fenomenului (evenimentului) trebuie să aibă în toate situaţiile un caracter întâmplător. datorită efectelor sale îl obligă pe asigurător să plătească asiguratului sau beneficiarului asigurării. Beneficiarul asigurării reprezintă persoana care are dreptul să încaseze despăgubirea sau suma asigurată fără însă ca acesta să fie parte la contractul de asigurare. despăgubirea sau suma asigurată. nici de asigurător. la producerea riscului asigurat. despăgubirea sau suma asigurată. în contractul (poliţa) de asigurare. cu condiţia ca asiguratul să nu fi dispus altfel. soţie. asigurarea acestuia e inutilă. salariaţii sunt asiguraţi. există o singură excepţie şi anume riscul de deces. în contractul de asigurare sunt prevăzute şi alte drepturi şi obligaţii ale părţilor contractante.

Valoarea de asigurare poate fi mai mică sau cel mult egală cu valoarea bunului respectiv înregistrată în evidenţele contabile sau stabilită în funcţie de preţul de vânzarecumpărare practicat pentru acel bun pe piaţă în momentul încheierii asigurării. . neexistând valoare de asigurare. în schimbul preluării de către acesta din urmă a riscului asigurat şi a consecinţelor acestuia. Suma asigurată este partea din valoarea de asigurare pentru care asigurătorul îşi asumă răspunderea în momentul producerii fenomenului (evenimentului) pentru care s-a încheiat asigurarea. Datele înregistrate în evidenţa statistică cu privire la un anumit fenomen permit stabilirea pe o perioadă cât mai îndelungată a frecvenţei şi intensităţii acestuia. Norma de asigurare reprezintă suma asigurată. însă în nici un caz mai mare decât aceasta. Acest element se întâlneşte numai în cadrul asigurărilor de bunuri. stabilită prin lege. La asigurările de persoane. suma asigurată se stabileşte fie ca şi cuantum precis determinat prin lege (cazul asigurării obligatorii). Pe baza primelor de asigurare încasate de la asiguraţi. Dacă asiguratul sau beneficiarul asigurării influenţează în mod direct sau indirect producerea riscului asigurat. fie pe baza propunerii asiguratului şi în limita prevederilor din actele normative (cazul asigurării facultative). Operaţiunea este necesară întrucât în funcţie de valoarea bunurilor asigurate se stabileşte despăgubirea pe care o va plăti asigurătorul în cazul producerii riscului asigurat. pe care asiguratul o plăteşte asigurătorului. el va pierde toate drepturile conferite de asigurare şi va suporta rigorile legii. prejudiciul cauzat unei persoane nu este susceptibil de evaluare. La asigurările de persoane şi de răspundere civilă. asigurătorii îşi constituie fondul de asigurare necesar achitării despăgubirilor sau a 15 . această noţiune nu se întâlneşte întrucât. prestabilită. iar în cazul asigurărilor de răspundere civilă.producerea fenomenului să nu depindă de voinţa nici uneia dintre părţile participante la o asigurare. pe unitatea de obiect asigurat. Valoarea de asigurare a bunurilor se stabileşte prin operaţiunea de evaluare în vederea asigurării. capacitatea de muncă şi viaţa nu pot fi supuse evaluării. fiind întâlnită doar în cazul asigurărilor obligatorii de bunuri. Aceasta reprezintă întotdeauna e limita maximă a răspunderii asigurătorului şi stă la baza calculării primei de asigurare. suma asigurată poate fi egală sau mai mica decât valoarea bunului asigurat..acţiunea fenomenului este necesar să se poată înregistra în evidenţa statistică. în baza contractului de asigurare. La asigurările de bunuri. Prima de asigurare reprezintă suma de bani.

sumelor asigurate. Tariful de asigurare este compus din sistemul cotelor tarifare. Prima netă este destinată constituirii fondului de asigurare din care se plătesc despăgubirile sau sumele asigurate atunci când se produce evenimentul asigurat. pe o perioadă de un an sau pentru sau pentru subperioade anuale (trimestrial. fiind diferenţiat în cazul asigurărilor prin efectul legii faţă de cele facultative. S a − suma asigurată. îşi constituie alte fonduri prevăzute prin dispoziţiile legale şi îşi acoperă cheltuielile de administrare. Constituie baza plăţii despăgubirilor. constituirii unor fonduri de rezervă şi pentru asigurarea profitului asigurătorului. Ct − cota tarifară (cota de primă). durata asigurării poate fi de 1 an sau chiar mai puţin (3 –6 luni). În strânsă legătură cu prima de asigurare se găsesc câteva noţiuni utilizate în domeniul asigurărilor şi anume: a) cota tarifară. Durata asigurării reprezintă perioada de timp în care rămân valabile raporturile de asigurare între asigurător şi asigurat. Uneori cota tarifară poate fi exprimată în sumă fixă pe o unitate de bun aigurat. sau în cazul asigurărilor de bunuri faţă de cele de persoane sau răspundere civilă. Prima brută reprezintă obligaţia efectivă de plată a asiguratului faţă de asigurător. e) adaosul de primă Prima de asigurare pentru un contract de asigurare se determină pe baza formulei: Pa = S a × Ct . unde: Pa − prima de asigurare. b) tariful de asigurare. Adaosul de primă este destinat acoperirii diverselor cheltuieli administrative. Cota tarifară reprezintă prima de asigurare stabilită pentru o unitate monetară sumă asigurată. În cazul asigurărilor de bunuri. durata asigurării poate fi mult mai îndelungată. d) prima netă. în schimb la asigurările de viaţă. lunar). 16 . c) prima brută. aşa cum au fost ele stabilite prin contractul de asigurare. semestrial. costul protecţiei prin asigurare şi se compune din două elemente: prima netă şi adaosul de primă.

Sa – suma asigurată. Aceasta este importantă. cu cât mărimea sumei asigurate este mai apropiată de valoarea bunului asigurat. Vb – valoarea bunului în S D Sa = ⇒ D = P⋅ a P Vb Vb Astfel. P – paguba. În cazul în care bunul asigurat a fost distrus în întregime întâlnim noţiunea de pagubă totală. Despăgubirea de asigurare nu poate să depăşească valoarea pagubei. ea influenţând mărimea primei de asigurare ce cade in sarcina asiguratului. 15 ani. unde: D – despăgubirea. În practica asigurărilor se întâlnesc două situaţii şi anume: cazul pagubei totale. conform căruia despăgubirea de asigurare faţă de pagubă se stabileşte în aceeaşi proporţie în care se află suma asigurată. adoptat. Conform acestui sistem de acoperire. nivelul despăgubirii va fi cu atât mai apropiat de cuantumul pagubei. în vederea acoperirii pagubei. iar dacă pierderea intervenită este inferioară valorii bunului. despăgubirea este egală cu paguba numai dacă suma asigurată este egală cu valoarea bunului asigurat. intervenită la un bun asigurat ca urmare a producerii evenimentului contra căruia s-a încheiat asigurarea. adică: D = P ≤ Sa ≤ Vb . În caz de pagubă totală despăgubirea acordată asiguratului de către asigurător nu poate să depăşească valoarea bunului respectiv din momentul producerii evenimentului asigurat.contractul încheindu-se pe o perioadă de 5. Paguba sau dauna reprezintă expresia bănească a pierderii. cazul pagubei parţiale. Aceasta poate fi exprimată cu relaţia: momentul producerii evenimentului asigurat. Suma asigurată trebuie să fie egală sau mai mare cu valoarea bunului din momentul producerii evenimentului. 17 . faţă de valoarea bunului asigurat. 10. c) principiul acoperirii (răspunderii) limitate Principiul acoperirii proporţionale. În caz de paguba parţială despăgubirea se stabileşte în funcţie de sistemul de acoperire a pagubei. Despăgubirea de asigurare reprezintă suma de bani acordată de către asigurător asiguratului la producerea riscului asigurat. În acest sens există mai multe principii ce se aplică în calculul despăgubirii şi anume: a) principiul acoperirii (răspunderii) proporţionale. întâlnim noţiunea de pagubă parţială. b) principiul primului risc.

adică D = P cu condiţia P > F. 18 . b) domeniul sau ramura la care se referă. asigurătorul suportă acea parte din pagubă care depăşeşte franşiza : D = P – F Nici în cazul franşizei atinse. Datorită gradului mai scăzut de compensare a pagubelor în cazul asigurărilor la care se aplică principiul răspunderii limitate. asigurătorul suportă în întregime paguba până la nivelul sumei asigurate. fără a putea însă depăşi suma asigurată. acestea de la începuturi şi până în prezent cunoscând o mare diversitate şi dezvoltare. Franşiza poate fi de două feluri: franşiză atinsă (simplă) franşiză deductibilă (absolută) În cazul franşizei atinse. existenţa franşizei îl determină pe asigurat să manifeste o grijă sporită pentru prevenirea pagubelor. conform căruia despăgubirea acordată este egală cu paguba. adică: D = P = Sa Astfel. nici cel al franşizei deductibile nu se acordă despăgubiri pentru pagubele care se încadrează în limitele franşizei (deci paguba produsă în limita franşizei e suportată de asigurat). În cazul franşizei deductibile. În literatura de specialitate se întâlnesc tipuri şi categorii variate de asigurări. Principiul acoperirii limitate are caracteristic faptul că despăgubirea se acordă numai dacă paguba produsă de declanşarea riscului asigurat depăşeşte un anumit nivel prestabilit. denumit franşiză. cele mai des întâlnite fiind: a) regimul juridic. dacă aceasta depăşeşte nivelul franşizei (F). o parte din pagubă cade în sarcina asiguratului. mărimea acesteia fiind stipulată în contractul de asigurare. determinate de utilizarea unor diverse criterii.6. şi cota tarifară este mai mică. întrucât o parte din ele le va suporta singur. raportul dintre suma asigurată şi valoarea bunului nu mai influenţează mărimea despăgubirii. fapt ce face necesară şi posibilă cunoaşterea şi clasificarea lor.Principiul primului risc. Clasificarea asigurărilor Asigurările reprezintă un domeniu vast. 1. Astfel. aceasta depinzând doar de mărimea pagubei şi a sumei asigurate. De asemenea.

e) natura raporturilor care se stabilesc între asigurat şi asigurător. favorizează selecţia riscurilor. forma de asigurare obligatorie este asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse din accidente de autovehicule. principalele forme de asigurare în cadrul acestei ramuri sunt: asigurările de clădiri. În ţara noastră. b) După domeniul sau ramura la care se referă distingem următoarele categorii: asigurări de bunuri. maşini. 19 . banilor sau altor valori. construcţii. În prezent. Asigurările de bunuri au ca obiect diferite valori materiale. Astfel. în România. cum ar fi asigurările de răspundere profesională. aparatură electronică. asigurări facultative (contractuale). asigurarea pentru accidente a călătorilor din traficul interurban cu mijloace de transport ale firmelor de profil. asigurarea clădirilor şi construcţiilor aparţinând persoanelor fizice. asigurări de răspundere civilă. asigurarea animalelor şi culturilor agricole aparţinând sectoarelor cooperatiste. asigurarea complexă a gospodăriilor persoanelor fizice. asigurarea mărfurilor. f) sfera de cuprindere în profil teritorial a) După regimul juridic se disting două grupe de asigurări: asigurări prin efectul legii (obligatorii). d) riscul asigurat. Asigurările prin efectul legii sau obligatorii se caracterizează prin faptul că relaţiile dintre părţi. bunuri de tot felul. stabilit pe baza acordului de voinţă al părţilor. În alte ţări întâlnim şi alte tipuri de asigurări obligatorii. utilaje şi instalaţii. culturilor agricole. asigurarea animalelor.c) tipul şi natura riscurilor asigurate. asigurări de interes financiar. drepturile şi obligaţiile lor sunt reglementate prin lege şi nu necesită acordul de voinţă al persoanelor fizice sau juridice vizate. Asigurările facultative sau contractuale se caracterizează prin faptul că au la bază un contract între asigurat şi asigurător. susceptibile de a fi distruse sau avariate de calamităţi naturale sau accidente. asigurările prin efectul legii au avut o sferă largă de cuprindere până în 1996 când a intrat în vigoare noua lege a asigurărilor. iar realizarea acestor asigurări implică eforturi şi cheltuieli mai mari. aparţinând persoanelor fizice sau juridice. Acestea cuprindeau: asigurarea de răspundere civilă auto. primele de asigurare sunt mai mari. asigurări de persoane. Principalele trăsături se referă la faptul că nu pot îngloba cvasitotalitatea bunurilor sau persoanelor asigurabile.

călătorie. răsturnări. asigurarea de credite. asigurările sunt: asigurări pentru riscuri cu caracter natural: inundaţii. urmărind protecţia economică a acestora pentru cazuri de deces. asigurări de deces. epizotii şi accidente la animale. bagajele acestora sau mărfurile transportate. asigurări pentru boli. asigurări contra accidentelor şi avariilor la mijloacele de transport (derapări. iar contractele de asigurări non-viaţă sunt încheiate pe terme scurt (de regulă 1 an). Se disting în cadrul acestora: asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse din accidente de autovehicule. etc. asigurări pentru secetă. iar în cazul celor non-viaţă. furtuni. prăbuşiri de poduri şi tunele). d) după riscul asigurat. etc. Asigurările de interes financiar au ca scop protecţia pentru asigurarea de pierdere a profitului. boală sau atingerea unei anumite vârste de către asigurat. sănătate). asigurări non-viaţă: Deosebirile între acestea rezidă din natura relaţiilor contractuale. 20 . care sunt în egală măsură asigurări de risc şi forme de economisire pe perioade îndelungate cu diverse variante de asigurare şi asigurări de persoane altele decât cele de viaţă (pentru accidente. asigurarea pentru riscul de neplată. asigurarea de fidelitate. explozii. care sunt numai asigurări de risc. invaliditate permanentă din accidente.Asigurările de persoane au ca obiect persoana fizică în sine. pentru pagubele cauzate şi/sau vătămarea corporală produsă unor terţe persoane. Asigurările de răspundere civilă au ca obiect răspunderea unei persoane fizice sau juridice. în cazul asigurărilor de viaţă riscul care se asigură este decesul. coliziuni. grindină şi inundaţii la culturile agricole. asigurarea de răspundere profesională. durata şi tipul de risc. c) După tipul şi natura riscurilor asigurate distingem două tipuri principale: asigurări de viaţă. grindină. În cadrul acestora se disting două drupe: asigurări de viaţă. asigurarea de răspundere a transportatorului pentru pasageri. trăsnete. asigurarea de3 viaţă este un contract pe o durată mare (minimum 5 ani). ploi torenţiale. asigurarea de răspundere a constructorului. se asigură alte riscuri cu excepţia riscului de deces. În ceea ce priveşte durata contractului. asigurarea de răspundere a chiriaşului. În principal. cutremure de pământ. alunecări sau prăbuşiri de teren. asigurări de răspundere civilă. etc.

fie prin intermediul contractului de asigurare. sau. obiectul asigurării ori riscul asigurat se află. reasigurătorul participă la plata despăgubirii cu cota parte corespunzătoare riscului asumat. respectiv se poate produce pe teritoriul altei ţări. Prin reasigurare. în care asiguratul încheie contractul de asigurare cu mai multe societăţi de asigurare concomitent. promovate de societăţi de asigurare ce acţionează pe piaţa internă şi protejează bunuri. una din părţile contractante ori beneficiarul asigurării domiciliază în altă ţară. asigurările pot fi grupate în: asigurări interne. O formă de asigurare directă este coasigurarea. În cazul acestor asigurări. Asigurările indirecte sau reasigurările apar ca formă de asigurare a asigurătorului.e) După natura raporturilor care se stabilesc între asigurat şi asigurător. inclusiv primele de asigurare aferente. La producerea riscului asigurat. asigurătorul cedează unui reasigurător o parte din răspunderile pe care şi le-a asumat prin contractul de asigurare. persoane şi răspunderea împotriva unor riscuri produse în interiorul ţării. bunuri şi răspundere care ies din afara limitelor teritoriale ale ţării în care se încheie contractul de asigurare. asigurări indirecte. deoarece riscurile vizate sunt greu de asumat de către o singură societate de asigurare. 21 . dar în cotă parte. asigurările pot fi grupate în: asigurări directe. asigurări externe (internaţionale). Asigurările interne operează pe plan naţional. Asigurările directe se încheie în mod direct între asigurat şi asigurător. f) După sfera de cuprindere în profil teritorial. Asigurările externe apar în legătură cu persoane. fie în baza legii.

susţinută de organizaţii specializate. se desfăşoară într-un cadru pe care-l numim piaţă a asigurărilor. de organizaţiile mutuale de asigurare şi de tontine. modul de ţinere a evidenţei activităţii desfăşurate. mărimea obligaţiilor pe care şi le pot asuma. indiferent de forma de proprietate îşi desfăşoară activitatea potrivit legii. Cererea de asigurări de bunuri şi răspundere civilă vine din partea persoanelor juridice (întreprinderi de tot felul. Aceste societăţi sunt obligate să se încadreze în prevederile legale referitoare la: mărimea capitalului social minim subscris şi vărsat. instituţii publice. dornice să încheie diverse tipuri de asigurări şi oferta de asigurare. de stat sau mixt. Oferta de asigurare este prezentată de societăţile comerciale de asigurare cu capital privat. care vine din partea persoanelor fizice şi juridice asigurabile. Cererea de asigurări de persoane. să desfăşoare o astfel de activitate. realizate pe baze contractuale. Cererea de asigurare se concretizează în contracte de asigurare.1. Aici se întâlnesc cererea de asigurare. precum şi din partea unităţilor economice preocupate să ofere securitate salariaţilor lor în caz de accidente sau boli profesionale. autorizate să funcţioneze în acest domeniu şi capabile. organizaţii fără scop lucrativ). urmărind realizarea de profit. forma bilanţului şi a contului de profit şi pierdere care trebuie întocmite şi publicate. Caracteristicile pieţei asigurărilor Operaţiile de asigurare.CAPITOLUL II PIAŢA ASIGURĂRILOR 2. rezervele de prime şi/sau de daune pe care trebuie să le constituie. 22 . Societăţile comerciale de asigurare. Societăţile de asigurare în cauză trebuie să respecte. care vor să încheie contracte de asigurare pentru protecţia lor şi a familiilor lor. după confruntarea ei cu oferta. bunuri şi răspundere civilă vine din partea persoanelor fizice. sub raport financiar. interesate în protejarea activelor de care dispun împotriva pericolelor care le ameninţă şi a răspunderilor civile faţă de terţi. avizele şi normele instituţiilor de stat însărcinate cu supravegherea asigurărilor.

în acest caz. Uneori asigurătorii sunt puşi în situaţia de a accepta expuneri pe care nu pot să le asigure. un membru al pool-ului emite poliţa. iar ceilalţi membrii reasigură o anumită parte din riscul asigurat (asiguratul are. Alături de acestea pe piaţa asigurărilor mai întâlnim: societăţi cooperatiste. preluând aceste expuneri fie facultativ. în acest caz. pool-uri şi asociaţii sau alte tipuri de societăţi de asigurare care nu se pot încadra în nici una din categoriile amintite. fie prin mijlocirea unor intermediari. Tontinele sunt asociaţiile constituite pentru o perioadă determinată de timp. Ele nu urmăresc obţinerea de profit ci întrajutorarea membrilor lor. achitate ori rămase de plată. având la bază principiul mutualităţii. brokerii de asigurări şi consultanţii. La expirarea termenului pentru care a fost constituită asociaţia. după caz. Pe piaţa asigurărilor. respectiv a sumelor asigurate. Un pool sindical emite o poliţă mixtă. care include toţi membrii pool-ului şi specifică partea din asigurare pentru care este responsabil fiecare membru (asiguratul are. Agentul de asigurare este persoana fizică sau juridică abilitată. care cooperează astfel pentru a asigura riscuri pe care membrii nu sunt dispuşi să le acopere singuri. La finele anului. Din acest fond se acoperă daunele suferite la asigurările de bunuri şi răspundere civilă şi se achită sumele asigurate la asigurările de persoane. Pool-urile pot funcţiona ca sindicat sau prin intermediul reasigurării. deoarece daunele au o frecvenţă prea mare sau sunt prea mari. o relaţie contractuală directă numai cu societatea care a emis poliţa). În calitate de asigurat fiecare membru al grupului participă la formarea fondului comun de asigurare. majorându-se sau diminuându-se. care variază în funcţie de vârstă. cu contribuţia ce i-a fost stabilită. în baza autorizării unui asigurător. Pool-urile şi asociaţiile sunt constituite pentru a soluţiona astfel de situaţii. Acestea sunt constituite din câţiva asigurători independenţi. organizaţii frăţeşti.Organizaţiile de asigurare de tip mutual efectuează operaţiuni de asigurare pentru membrii lor. să negocieze sau să încheie în numele şi în contul asigurătorului contracte de 23 . se procedează la regularizarea contribuţiilor în funcţie de mărimea reală a daunelor şi. fie pentru a satisface anumite cerinţe statutare. în decursul căreia membrii asociaţiei varsă la fondul comun o cotizaţie anuală. potrivit statutelor acestora. respectiv: agenţii de asigurări. legătura dintre asigurători şi asiguraţi se realizează fie direct prin personalul de specialitate al societăţii de asigurare. o relaţie contractuală cu fiecare membru al pool-ului). Fiecare membru al unei organizaţii mutuale are o dublă calitate: de asigurat şi de asigurător. În cazul în care pool-ul funcţionează pe baza reasigurării. suma rezultată din capitalizarea cotizaţiilor de-a lungul anilor se împarte între membrii supravieţuitori. Asociaţii asemănătoare se organizează şi în cazurile de deces.

Pentru un program de asigurare deja existent al unui asigurător. Sunt anumite cazuri când aceştia sunt plătiţi în funcţie de un plan de realizări dinainte stabilit de către societatea de asigurări. fapt ce exprimă mult mai adevărat termenul de consultant. Brokerul de asigurare asistă clientul în relaţia cu societatea de asigurări pentru cumpărarea unei poliţe de asigurare sau pentru conceperea unui program special adaptat analizei de management al riscului. O altă problemă referitoare la caracterul pieţei asigurărilor. Aceştia pot intermedia poliţe de asigurare ale unui asigurător sau. fără să aibă calitatea de asigurător sau broker de asigurare. care. Brokerul de asigurare este persoana juridică română sau străină ori societatea mutuală autorizată în condiţiile legii. brokerul reprezentând interesele asiguratului în faţa societăţii de asigurări.asigurare cu terţii. care negociază şi încheie contracte de asigurare şi reasigurare ori prestează alte servicii de specialitate pentru societăţile menţionate mai sus. denumirea de consultant de asigurări este destul de des folosită şi în varianta de consultant financiar sau inspector de asigurări. Consultanţii de asigurare efectuează o analiză financiară a fiecărui potenţial client în funcţie de necesitatea acestuia. Consultanţii angajaţi ai unor societăţi de asigurări reprezintă interesele societăţii de asigurare primind în schimb un comision sau salariu. Există şi consultanţi care lucrează în cadrul unui broker de asigurări. Consultanţii de asigurare reprezintă un mod de distribuţie al societăţilor de asigurare şi al brokerilor de asigurări pentru atragerea de noi clienţii. pentru clienţii săi. Agenţii reprezintă interesele societăţii de asigurare primind în schimb un comision sau salariu. Relaţia pe care o are un broker de asigurări cu un client al său este o relaţie de parteneriat. brokerul poate verifica sau chiar negocia condiţiile contractuale şi prima de asigurare pe care o plăteşte clientul său. În ultimii ani. O altă formă de organizare a consultanţilor de asigurare este ca persoană fizică autorizată care poate lucra pentru societatea de asigurări sau brokerul de asigurări pe care îi reprezintă. La activitatea de asigurare mai participă societăţile de intermediere. negociază sau încheie contracte de asigurare şi acordă alte servicii în legătură cu protecţia împotriva riscurilor sau cu regularizarea daunelor. în anumite situaţii. conform condiţiilor stipulate în contractul de mandat încheiat. pot să vândă poliţe ale mai multor asigurători dar numai pentru un singur tip de asigurare de la fiecare asigurător. care preocupă specialiştii în materie este aceea de a răspunde la întrebarea „este piaţa asigurărilor o piaţă concurenţială perfectă sau una imperfectă ?” 24 .

Pentru a putea răspunde la această întrebare este necesară prezentarea caracteristicilor unei pieţe considerate perfecte şi anume: - omogenitatea produsului; - transparenţa şi atomizarea pieţei; - libertatea de intrare – ieşire a participaţiilor pe şi de pe piaţă; - descentralizarea deciziilor; Omogenitatea produsului. Pe piaţa mărfurilor se comercializează o gamă largă de produse, dar fiecare sau aproape fiecare dintre ele are unul sau mai mulţi înlocuitori. Astfel, ţesăturile, confecţiile şi tricotajele din bumbac, lână şi mătase au înlocuitori realizaţi din alte fibre naturale sau sintetice, încălţămintea din piele naturală are înlocuitori produşi din piele artificială, cauciuc sau textile, metalele, lemnul, petrolul şi alte produse primare au şi ele înlocuitorii lor. Nici pe piaţa asigurărilor nu se comercializează un singur produs, “asigurarea“, ci o altă paletă largă de produse (servicii), constând în asigurări împotriva diferitelor riscuri. Aici, elementul de noutate constă în faptul că un produs (un tip de asigurare) nu poate fi înlocuit cu un altul (alt tip de asigurare). Spre exemplu, produsul “asigurarea autovehiculelor împotriva avariilor” nu poate fi înlocuit cu produsul “asigurarea de răspundere civilă auto“ şi cu atât mai puţin cu “asigurarea bunurilor gospodăreşti“ ori cu “asigurarea de viaţă“. Această constatare conduce la concluzia că pe piaţa asigurărilor nu se concurează societăţile de asigurare în general, ci societăţile având acelaşi profil, cele care vând acelaşi produs, adică încheie asigurări împotriva aceluiaşi risc. Altfel spus, piaţa asigurărilor este alcătuită din atâtea componente, câte subramuri ale asigurării se practică. De asemenea, nici măcar în cadrul unei subramuri a asigurărilor nu întâlnim produse perfect omogene. Spre exemplu, asigurarea de accidente individuală se deosebeşte de cea de grup, asigurarea locuinţelor se deosebeşte de asigurarea bunurilor imobile şi mobile împotriva incendiului si altor riscuri. În concluzie, se poate spune că, cu excepţia câtorva produse, printre care asigurarea autovehiculelor si asigurarea locuinţelor, celelalte sunt lipsite de omogenitate. Transparenţa pieţei. Persoanele fizice si juridice, nefamiliarizate cu problemele asigurării, nu realizează ce avantaje le poate oferi un contract de asigurare, ce raport există între prima datorată si indemnizaţia obtenabilă în caz de sinistru. Pe piaţa de mărfuri, fiecare produs poartă o etichetă cu preţul de vânzare; în domeniul asigurărilor o asemenea etichetă care ar preciza cota de primă, nu ar fi suficientă pentru convingerea unui solicitant despre utilitatea si oportunitatea contractării unei asigurări. Pentru 25

a obţine informaţiile necesare în vederea luării unei decizii, persoanele interesate trebuie să se adreseze unui agent de asigurare. Aşadar, o piaţă a asigurărilor este aproape opacă pentru cei neavizaţi. Atomizarea pieţei. O piaţă este considerată atomizată, atunci când reuneşte un număr atât de mare de ofertanţi şi de solicitanţi în astfel de condiţii încât nici unul dintre participanţi nu poate influenţa de o manieră sensibilă funcţionarea acesteia. În majoritatea ţărilor care ocupă locuri importante în domeniul asigurărilor pe plan mondial, există un număr însemnat de organizaţii de asigurare, dar acestea sunt eterogene ca mărime, importanţă şi potenţial. Alături de marile societăţi pe acţiuni, fiinţează societăţi cu răspundere limitată, de dimensiuni mai mici, precum şi organizaţii de tip mutual, care reunesc grupuri mici de asociaţii. Această stare de lucruri, denotă că piaţa asigurărilor este încă departe de a fi atomizată. Libertatea de intrare-ieşire a participanţilor pe şi de pe piaţă. Piaţa este locul unde poate să vină oricine doreşte să vândă sau să cumpere şi să rămână acolo atât timp cât are interes să o facă. Această interpretare este confirmată si de faptul că în orice ţară cu economie de piaţă, numărul ofertanţilor si cel al solicitanţilor este în continuă modificare. La fel se petrec lucrurile şi pe piaţa asigurărilor. Creşterea sau scăderea numărului organizaţiilor de asigurare este rezultatul apariţiei pe piaţă a noi societăţi, asociaţii mutuale ori a altor tipuri de organizaţii, concomitent cu plecarea (lichidarea, fuzionarea) altora. Aceste fluctuaţii demonstrează că piaţa asigurărilor nu este o piaţa închisă, ci una în continuă mişcare. Descentralizarea deciziilor. În principiu, fiecare organizaţie de asigurare ia decizii în limitele capacităţii sale financiare. La luarea deciziilor care produc efecte asupra terţilor, organizaţiile de asigurare sunt obligate să ţină seama şi de prevederile legale în materie, pentru a nu-şi prejudicia nici propriile lor interese şi nici pe cele ale terţilor. Deciziile organizaţiilor de asigurare sunt descentralizate, dar ele trebuie să respecte prevederile legale în materie si avizele organului de supraveghere. În caz contrar, deciziile respective pot fi anulate sau suspendate provizoriu de adunările generale sau de consiliile de administraţie ale societăţilor respective, la cererea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Comparativ cu întreprinderile din alte domenii de activitate societăţile comerciale de asigurare sunt mult mai încorsetate de control public, datorită faptului că fac parte din categoria instituţiilor financiare, care îşi întemeiază relaţiile cu terţii pe încredere. De aceea, societăţile de asigurare trebuie să manifeste o prudenţă deosebită în tot ceea ce întreprind pentru a nu ajunge în stare de încetare de plăţi. O asemenea stare ar crea serioase dificultăţi serioase, nu numai societăţii în cauză, ci şi clienţilor acesteia - asiguraţii. 26

CAPITOLUL III

ASIGURĂRI DE BUNURI

În ţara noastră se practică o mare varietate de asigurări de bunuri, în funcţie de natura acestora, de riscurile la care sunt expuse bunurile, de natura proprietăţii bunurilor şi de obiectul societăţilor de asigurare. Conform criteriilor menţionate, pot fi identificate mai multe forme de asigurare a bunurilor, incluse în obiectul de activitate al unor asigurători, cum sunt: - asigurarea clădirilor, a altor construcţii şi a conţinutului acestora pentru cazurile de pagube produse de incendiu şi alte calamităţi; - asigurarea lucrărilor de construcţii-montaj şi a răspunderii constructorului; - asigurarea mijloacelor de transport auto; - asigurarea maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor pentru cazuri de avarii accidentale; - asigurarea bunurilor sau valorilor pentru cazurile de furt prin efracţie sau prin acte de tâlhărie; - asigurarea complexă a gospodăriilor persoanelor fizice; - asigurarea aeronavelor; - asigurarea maritimă; - asigurarea animalelor şi a culturilor agricole.

3.1. Particularităţi ale asigurărilor de bunuri
În cazul asigurării de bunuri, societatea de asigurări se obligă ca la producerea riscului asigurat să plătească asiguratului sau beneficiarului asigurării, o despăgubire. Astfel, contractul de asigurare de bunuri este un contract de despăgubire, având deci la bază principiul despăgubirii – un principiu fundamental al asigurării. Dovada încheierii contractului de asigurare rezultă din: emiterea şi transmiterea unui document de asigurare (poliţă);

27

ca urmare a producerii evenimentului asigurat. sau pentru unele bunuri.bunurile primite în folosinţă sau aflate spre păstrare. Astfel pot fi asigurate: . dar la cererea asiguratului se pot încheia şi pe perioade mai scurte.bunurile care aparţin persoanelor fizice sau juridice. gradul de întrebuinţare şi starea de întreţinere a clădirii. precum şi situaţiile în care se acordă despăgubiri sunt prevăzute în condiţii speciale stabilite de asigurător pe categorii de asigurări. . La asigurările obligatorii de bunuri. b) la mijloacele fixe şi obiectele de inventar – valoarea din a acestora (valoarea de înlocuire). închiriere sau locaţie de gestiune. Suma asigurată. . vânzare sau expuse în muzee şi expoziţii. fie prin indicarea unui grup de bunuri (este cazul asigurării complexe a gospodăriilor populaţiei). prin intermediul contractului de asigurare. Asigurătorul este persoana juridică care se obligă să plătească asiguratului o anumită sumă de bani la producerea evenimentului prevăzut ca risc asigurat în contractul de asigurare. sumele stabilite de asigurător. înscrisul prin care se manifestă voinţa asigurătorului de a încheia contractul.bunurile sau activele ce fac obiectul unor contracte de cesionare. 28 . Interesul asigurabil este o cerinţă de bază pentru existenţa oricărui contract de asigurare. leasing. din care s-a scăzut uzura în raport cu vechimea. prin interes asigurabil se înţelege valoarea pecuniară a bunului expusă pierderii sau valoarea patrimonială ce poate fi pierdută pentru asigurat sau beneficiar. cedează riscul asigurătorului. Bunurile şi riscurile ce pot fi asigurate. din care se scade uzura în raport cu vechimea. Asigurările de bunuri se încheie pe o perioadă de 1 an. În cazul asigurării de bunuri. întrebuinţarea şi starea de întreţinere. Asiguratul este persoana fizică sau juridică ce are un interes patrimonial faţă de bunul asigurat şi care. suma asigurată se stabileşte pe baza normelor de asigurare. Perioada asigurată este perioada pentru care asigurătorul este obligat să acopere daunele în baza poliţei. Prin valoarea bunurilor la data asigurării se înţelege: a) la clădiri şi construcţii – valoarea de înlocuire (costul construirii sau achiziţionării construcţiilor/clădirilor respective). reparare. fără însă a depăşi valoarea bunului în momentul încheierii asigurării. iar la cele facultative în funcţie de propunerea asiguratului. Obiectul asigurării îl reprezintă bunurile menţionate în contractul de asigurare.- emiterea şi transmiterea unei cereri de plată a primei de asigurare. fie prin determinarea lor individuală.

perle. materiale. e) pentru hârtii de valoare – preţul pieţei. d) pentru bani în numerar. în funcţie de felul bunului asigurat. Obligaţiile asiguratului. Cota de primă este diferenţiată pe categorii de riscuri. Răspunderea asigurătorului începe de regulă după 24 de ore de la expirarea zilei în care s-au plătit primele de asigurare şi s-a întocmit contractul de asigurare şi încetează la ora 24 a ultimei zile din perioada pentru care s-a încheiat asigurarea.preţul de cost sau preţul de achiziţie al acestora. asiguratul trebuie să îndeplinească o serie de obligaţii specificate în condiţiile de asigurare. iar pentru fiecare clasă stabileşte cota de primă tarifară specifică. precum şi de frecvenţa şi intensitatea producerii riscurilor asigurate. mărfuri. Constatarea şi evaluarea daunei. suma asigurată şi nici valoarea bunurilor în momentul producerii evenimentului asigurat. Mecanismul despăgubirii se declanşează automat la producerea riscului asigurat. În baza contractului de asigurare. La asigurarea de bunuri se aplică unul din cele trei principii de acoperire a pagubelor: principiul răspunderii proporţionale D = P ⋅ S (cu cât suma asigurată este mai V apropiată de valoarea bunului asigurat. bunuri din metale nobile. . a căror neîndeplinire poate conduce la rezilierea contractului. Stabilirea despăgubirii. f) pentru metale nobile neprelucrate.c) la materii prime. în limita sumei asigurate (se aplică atunci când pagubele totale se produc mai greu) 29 . Există obligaţii corespunzătoare perioadei anterioare producerii unei daune şi obligaţii referitoare la procedura ce trebuie urmată de asigurat la producerea unei daune. timbre şi librete de economii – valoarea nominală. Despăgubirea se face în raport cu starea bunului din momentul producerii evenimentului asigurat. integral sau în rate. Societăţile de asigurare diferenţiază bunurile pe clase de risc. principiul primului risc D=P. cu atât nivelul despăgubirii este mai apropiat de cuantumul pagubei). Prima de asigurare se stabileşte aplicându-se cota de primă la suma asigurată şi se plăteşte anticipat. bijuterii. g) pentru colecţii şi obiecte de artă – valoarea de circulaţie (de piaţă) determinată pe bază de cataloage sau expertize. produsele finite. iar valoarea acestuia nu poate depăşi cuantumul pagubei. pietre preţioase – preţul pieţei.

persoane juridice asigurate. stabilită în contract şi numită franşiză. restaurante. dependinţe. cu începere de la data producerii evenimentului asigurat. magazine. cluburi. Revenirea la suma asigurată iniţial se poate face la cererea asiguratului. printr-o asigurare suplimentară. Pentru restul perioadei de asigurare. asigurarea continuă pentru suma rămasă. beneficiar. suma asigurată se diminuează cu valoarea despăgubirii acordate.2. persoana asiguratului sau beneficiarului. instalaţii. cinematografe. clădiri în curs de construcţie. daunelor provocate bunurilor menţionate în contractul de asigurare. contra plăţii diferenţei de primă corespunzătoare.atinsă. Prin acest tip de asigurare. .maşini. 30 . electrice. Sunt situaţii în care asigurătorul poate refuza plata despăgubirii şi anume: dacă dauna a fost provocată în mod intenţionat de către una din părţi (asigurat. depozite. persoane fizice majore care locuiesc şi gospodăresc (în mod statornic) cu asiguratul. motoare. utilaje. cheltuieli legate de îndepărtarea resturilor de la locul producerii evenimentului 3. teatre. ascensoare) care servesc pentru: locuinţe. După fiecare daună. cheltuieli făcute în scopul limitării daunei. ateliere. inventar gospodăresc şi alte mijloace fixe. muzee. unelte. asigurătorul asigură facultativ. dacă persoanele specificate mai sus nu au luat măsuri necesare împiedicării sinistrului sau limitării acestuia. deşi puteau face acest lucru.clădiri şi alte construcţii (inclusiv instalaţiile aferente acestora – sanitare. Asigurarea clădirilor şi a conţinutului acestora pentru pagube produse de incendii şi alte calamităţi. un membru din conducere. birouri.obiecte de inventar. principiul răspunderii limitate – despăgubirea se acordă numai dacă paguba depăşeşte o anumită limită. ce poate fi deductibilă şi În limita sumei asigurate: societatea de asigurări acordă despăgubiri şi pentru: asigurat. următoarele: . . prin distrugeri sau avarii datorită măsurilor de salvare luate de asigurat pentru împiedicarea şi/sau limitarea consecinţelor producerii riscului.

. precum şi pentru fiecare obiect de muzeu sau expoziţie.mărfuri. Excepţie de la cuprinderea în această asigurare fac următoarele categorii de bunuri: . care se află în clădire sau în alte construcţii. o pentru mijloace circulante – costul ori preţul de achiziţie. documente. astfel: a) separat pentru fiecare clădire sau altă construcţie. Bunurile cuprinse în asigurare trebuie nominalizate în poliţă. Sumele la care se face asigurarea se pot stabili conform cererii asiguratului. porturi. hârtii de valoare. navele şi animalele – care se asigură în alte condiţii speciale de asigurare. o pentru obiectele de artă – valoarea de catalog (valoarea de circulaţie). obiecte preţioase (cu excepţia bunurilor de acest fel care constituie obiecte de muzeu sau expoziţii. materii prime. din aceeaşi grupă prevăzută în tariful de prime anexat. o pentru alte valori – valoarea nominală sau preţul pieţei. în cadrul a trei categorii de poliţe (poliţa „standard”.bunuri degradate. După fiecare pagubă. În general. . Pentru reîntregirea sumei asigurate.bunuri din gospodăriile persoanelor fizice. materiale. fără modificarea primei. separat pentru fiecare bun sau pentru unele bunuri. şi să se găsească la locul şi adresa menţionate în aceasta. Bunurile se asigură la valori declarate de asigurat astfel: o pentru mijloace fixe – valoarea de înlocuire. sau a celor care se asigură conform altor condiţii speciale de asigurare). b) pentru conţinut (mijloace fixe şi mijloace circulante materiale): - global pentru toate bunurile din aceeaşi grupă prevăzută în tariful de prime anexat. asiguratul trebuie să plătească o primă adiţională corespunzătoare. etc. Suma asigurată se stabileşte pa baza declaraţiei asiguratului referitoare la valoarea clădirilor în momentul încheierii contractului de asigurare. care se află în clădire sau în alte construcţii. barăci. autovehicule cu tracţiune mecanică.bani. asigurarea continuă pentru suma rămasă (calculată ca diferenţă între suma asigurată şi suma cuvenită drept despăgubire). poliţa „standard 31 . societăţile de asigurare iau în asigurare bunurile de natura construcţiilor şi a conţinutului acestora. semifabricate şi alte mijloace circulante materiale.. produse finite. o pentru bunurile casnice – costul procurării din nou a acestora. iar aceasta nu trebuie să depăşească valoarea lor la data asigurării. diguri.

La asigurarea construcţiilor şi a conţinutului acestora primele de asigurare se stabilesc în mod diferenţiat pe grupe de bunuri. cu tarife mai mici. cu tarife mai ridicate. chiar dacă a avut loc în afara clădirii (fără a fi cauzată de dispozitive explozive). revoluţia. pe categorii de riscuri. prin carbonizare totală sau parţială şi topire cu şi fără flacără. astfel încât pentru o asigurare tariful total poate să difere de la un asigurat la altul în funcţie de întinderea protecţiei. tulburări civile. La asigurătorii care practică cele trei tipuri de asigurări amintite anterior. apă. furtună şi grindină şi/sau. acţiuni ale unor grupuri răuvoitoare). cuprinde riscurile prevăzute la poliţa anterioară la care se adaugă riscul de cutremur şi/sau. dar pentru riscurile asigurate în plus peste poliţa standard se stabilesc prime adiţionale. pătare din surse normale de căldură. inundaţie şi/sau. explozie urmată sau nu de incendiu. şi separat pentru construcţie şi pentru conţinutul acesteia. vandalism. radiaţiile. conspiraţia. mediul în care se află (urban sau rural). se despăgubesc pagubele produse bunurilor de următoarele riscuri: incendiu. poluarea din orice cauză. riscuri politice (grevă. inclusiv pe cele în care se află bunurile asigurate a unor corpuri cu excepţia dispozitivelor explozive. 32 . cu cele mai mari tarife. poliţa „toate riscurile”). canal sau încălzire centrală. trăznet. • Poliţa toate riscurile. tarifele sunt diferenţiate în general după aceleaşi criterii. În cazul în care se solicită încheierea unei asigurări cu franşiză. • Poliţa standard extinsă. fermentaţie. terorism. cuprinde toate riscurile cu excepţia cazurilor de riscuri grave cum sunt: războiul civil. Astfel: • În cazul poliţei standard. pagube produse intenţionat de asigurat sau de prepuşii acestuia. din perioada pentru care s-a încheiat asigurarea. inclusiv pagube materiale directe produse bunurilor asigurate. destinaţia acestora. Răspunderea asigurătorului începe după 24 de ore de la expirarea zilei în care s-au plătit primele de asigurare şi încetează la ora 24 a ultimei zile. avarii accidentale produse de incendiu instalaţiilor de gaze. prin care realizează o anumită selecţie a riscurilor. se aplică coeficienţi de ajustare a primelor de asigurare. tarifele crescând în funcţie de complexitatea şi creşterea incidenţei de risc.extinsă”. De asemenea fac excepţie cazurile de uzură. explozia atomică. pagube provocate bunurilor mobile aflate sub cerul liber. căderea pe clădire sau construcţie . comparativ cu prima categorie.

asiguratul este obligat să restituie suma încasată cu titlu de despăgubire. În limita sumei asigurate. iar pentru cele asigurate la valoarea rămasă. mijloace fixe şi obiecte de inventar. În cazul producerii riscului asigurat. b) pentru dauna parţială: la clădiri. Dacă după plata despăgubirii bunurile sunt găsite. la celelalte bunuri. mijloace fixe şi obiecte de inventar asigurate la valoarea din nou: costul refacerii. orice prime datorate până la sfârşitul perioadei de asigurare. despăgubirile se acordă numai dacă la data înştiinţării făcute la asigurător. reparaţiei. Pentru plata integrală a primei de asigurare la data încheierii contractului de asigurare se aplică o reducere a primei datorate. sau partea din aceasta. Constatarea şi evaluarea pagubelor ca urmare a producerii riscurilor asigurate se face de către asigurător şi experţii acestuia împreună cu asiguratul. iar plata despăgubirilor se face numai dacă există confirmarea scrisă de la poliţie că bunul a fost găsit. reprezentând valoarea bunurilor găsite. determinată în funcţie de preţurile la care s-a încheiat asigurarea. costurile de mai sus diminuate cu coeficientul de uzură. ori preţul pieţei pentru hârtii de valoare. precum şi cele legate de curăţirea locului. respectiv costul reparaţiilor sau restaurărilor în cazul obiectelor de artă. valoarea pierderii de calitate la data producerii riscului asigurat determinată în funcţie de preţurile la care s-a încheiat asigurarea. sumele asigurate menţionate în poliţă.De asemenea. în cuantumul despăgubirii se includ şi cheltuieli de natura celor făcute în scopul limitării daunelor. la celelalte bunuri. reconstrucţiei. valoarea la data producerii riscurilor asigurate a cantităţii distruse în întregime. aceasta în scopul de a-şi menţine în portofoliu clienţii fideli. Din cuantumul despăgubirilor se scad: franşiza prevăzută în poliţă. metale nobile şi alte bunuri asemănătoare. restaurării sau înlocuirii părţilor avariate ori distruse. metale nobile şi alte bunuri asemănătoare. restaurărilor în cazul colecţiilor de artă. de regulă de 10%. În cazul furtului. unii asigurători acordă bonusuri de primă dacă poliţele se reînnoiesc de la un an la altul. societatea de asigurări acordă despăgubiri astfel: a) pentru dauna totală: la clădiri. ori preţul pieţei pentru hârtii de valoare. respectiv costul reparaţiilor. 33 . valoarea resturilor care pot fi întrebuinţate sau valorificate. dacă bunurile nu au fost găsite. au trecut 30 de zile calendaristice.

Asigurarea complexă a gospodăriilor persoanelor fizice Pentru protecţia bunurilor aflate în gospodăria persoanelor fizice. aparate de uz casnic. cauzate de: incendiu. congelatoare. în urma producerii riscului asigurat se constată decesul ori invaliditatea permanentă totală sau parţială. despăgubiri se acordă şi pentru pagubele cauzate bunurilor cu ocazia măsurilor de salvare în timpul producerii daunelor sau pentru cheltuielile făcute cu măsurile de salvare a bunurilor asigurate. acţiunea curentului electric. etc. veselă. frigidere. 34 . fiind acoperite consecinţele unor evenimente cu caracter întâmplător. Despăgubirile se acordă pentru cazurile în care.3. Asigurarea oferă şi posibilitatea despăgubirii în cazul furtului prin efracţie sau a tâlhăriei. b) Asigurarea de accidente În asigurare este cuprins asiguratul precum şi persoanele care locuiesc în mod statornic cu asiguratul. societăţile de asigurare propun încheierea unei poliţe complexe care include trei asigurări distincte: de bunuri. a) Asigurarea bunurilor Prin poliţa complexă sunt asigurate bunuri. grindină. inundaţie. îmbrăcăminte. lovirea. cutremur. aparate audio-video. de cel puţin 3 luni). atacul din partea altei persoane. cărţi. unelte. De asemenea. explozie. tablouri. Bunurile care fac obiectul asigurării pot fi proprietatea asiguratului sau a altor persoane fizice care locuiesc în mod statornic cu asiguratul. căderea. sunt obligate să le plătească pentru prejudiciile de care răspund în faţa legii. trăsnet. căderi de corpuri. cum sunt: explozia. arsurile. obiecte de bucătărie. Asigurarea complexă se încheie în baza declaraţiei de asigurare completată de către solicitant. asfixierea. infiltrarea apei provenite de la un apartament învecinat. Asigurarea este considerată încheiată odată cu perfectarea contractului de asigurare şi plata primelor. intoxicaţia. obiecte de artă. fără voinţa asiguratului. faţă de terţe persoane aflate la domiciliul asiguratului. pentru o perioadă de un an (la cerere se poate încheia şi pe perioade mai scurte. covoare. c) Asigurarea de răspundere civilă În baza acesteia se acordă despăgubiri pentru sumele pe care asiguratul sau persoanele aflate în întreţinerea acestuia. de accidente şi răspundere civilă. furtună. precum: mobilier şi obiecte casnice.3. Despăgubirile sunt acordate pentru cazurile de distrugere parţială sau totală a bunurilor.

respectiv în care s-au plătit primele de asigurare şi încetează la orele 24 ale ultimei zile din perioada pentru care s-a încheiat asigurarea. separat pentru unele bunuri. Pentru încheierea asigurării complexe. Includerea clădirilor în asigurarea complexă îşi demonstrează necesitate în practică. însă înaintea trecerii a 5 zile. aparţinând persoanelor fizice sau juridice. În asigurare pot fi cuprinse şi unele părţi componente ale acestora (accesorii suplimentare. global. 2. acestea neputând depăşi valoarea lor. În această situaţie se poate vorbi de o poliţă globală de asigurare a clădirilor şi bunurilor persoanelor fizice. primele de asigurare se restituie. apreciată pe baza preţului de vânzare practicat de societăţile comerciale din care se scade uzura. Sumele asigurate pentru asigurările de accidente şi răspundere civilă se stabilesc în limitele maxime stabilite pe eveniment asigurat prin normativele fiecărei societăţi care practică asigurarea complexă. Pentru o ai bună protecţie unele societăţi de asigurare oferă posibilitatea încheierii odată cu asigurarea complexă a bunurilor şi o asigurare a clădirii în care se află bunurile asigurate. dar eliberându-se o poliţă unică. sau în unele cazuri poate fi egală cu suma asigurată la bunuri.Bunurile se asigură pentru sumele declarate de asigurat. se întâlnesc două posibilităţi: 1. aceasta putând fi achitată anticipat şi integral sau se poate conveni ca plata să se facă în rate. Asigurarea autocasco a autovehiculelor Obiectul asigurării în cazul poliţei autocasco îl reprezintă autovehiculele înmatriculate în România. întrucât evenimentele asigurate care produc pagube bunurilor din locuinţă. caz în care pentru acestea se întocmeşte un inventar care se anexează declaraţiei de asigurare. au ca şi consecinţă şi avarierea clădirii provocând prejudicii importante.4. inclusiv remorcile tractate de acestea. pentru toate bunurile din aceeaşi locuinţă la o sumă asigurată propusă de asigurat şi agreată de asigurător. percepându-se o primă suplimentară în acest scop. Prima de asigurare este unică pentru toate felurile de bunuri aflate în locuinţă şi în funcţie de cotaţiile de primă practicate de societăţile de asigurare. dotări ulterioare) în condiţiile plăţii unor prime suplimentare faţă de prima de bază. 3. În caz de daună produsă după încheierea asigurării. echipamente auxiliare. 35 . Răspunderea asigurătorului începe după 5 zile de la ora 24 a zilei în care s-a încheiat asigurarea.

Valoarea reală se stabileşte ca diferenţă între valoarea din nou a autovehiculului şi uzura autovehiculului: Vr = Vn – Uz. etc) şi care.pagube cauzate de întrebuinţare. capacitatea cilindrică. uzare. tulburări civile. calamităţi naturale. dar să nu depăşească valoarea reală la data încheierii asigurării: S a ≤ Vr . furt. vechimea în ani. . .Asigurarea se poate încheia cu valabilitate atât pe teritoriul României cât şi în străinătate. unde: cuz% . kilometrii parcurşi. coliziuni cu animale. Cota procentuală de primă este stabilită conform anexelor 36 . revoluţie. cheltuieli efectuate legate de măsurile de reducere şi limitare a pagubelor. .conducerea autovehiculului în stare de ebrietate. Prima de asigurare se stabileşte în funcţie de suma asigurată şi cota tarifară de primă şi poate fi plătită integral sau în rate. Uz – uzura autovehiculului. alunecări de teren. diferă de la o societate de asigurări la alta. . iar Vr – valoarea reală. Asigurarea autocasco se încheie pe o perioadă de 1 an sau 6 luni pe baza unei cereri tip completate de solicitant şi în concordanţă cu caracteristicile tehnice reieşite din certificatul de înmatriculare al autovehiculului.pagube produse autovehiculului prin influenţa temperaturii motorului. În general sunt exceptate de la despăgubire următoarele pagube şi cheltuieli: . unde Sa – suma asigurată. Uzura autovehiculului se stabileşte conform procentului de uzură stabilit în funcţie de anumite criterii (starea de întreţinere. greve. . Astfel.procentul de uzură. precum şi pagube cauzate de implicarea autovehiculului asigurat în accidente de circulaţie.săvârşirea accidentului de către o persoană fără permis de conducere.pagube produse de operaţiuni militare în timp de război. Se mai acordă despăgubiri şi pentru: cheltuielile de transport ale autovehiculului la atelierul de reparaţii. Autovehiculele se asigură la sumele declarate de asigurat. . pagube produse autovehiculului cu ocazia unor măsuri de salvare a bunului asigurat sau a construcţiei în care se află în timpul producerii riscului asigurat.pagube provocate cu intenţie de asigurat. împotriva următoarelor riscuri: incendiu. unde: Vn – valoarea din nou.neluarea măsurilor de limitare a pagubelor. cutremur. inundaţii. defecte de fabricaţie a materialelor. . U z = Vn × cuz %. acte de terorism.producerea unor pagube obiectului asigurat în timpul comiterii unei infracţiuni. trepidaţii. pagube produse în timpul staţionării.

printr-o primă suplimentară. Cuantumul pagubei se consemnează în devizul de reparaţii. Reducerea este aplicată începând cu cel de-al doilea an consecutiv de asigurare şi continuă până în cel de-al şaselea an şi următorii. Aceasta va duce până la o reducere de 40%sau 45%. Toate aceste elemente prezentate sunt parte integrantă a condiţiilor generale de asigurare şi pot să difere sensibil de la un asigurător la altul. Constatarea şi evaluarea pagubelor se face de către inspectorii de daune. după care. prin comportamentul lor generează o probabilitate de risc mai ridicată decât media avută în vedere la determinarea primei de bază. din al cincilea an şi următorii. După plata daunei. imediat ce acestea apar. Majoritatea asigurătorilor. dar să nu depăşească suma asigurată şi valoarea reală: D < Sa < Vr sau D = Sa = Vr Din despăgubire se scade franşiza (dacă asigurarea fost încheiată cu franşiză). se păstrează la acest nivel. dacă asiguraţii nu au produs avarii şi nu solicită despăgubiri. Despăgubirea trebuie să acopere paguba astfel determinată. care se reînnoiesc consecutiv în următorii ani. Procedura este preluată din practica internaţională şi este cunoscută sub denumirea de clauza „bonus – mallus” şi constă în următoarele: a) clauza „bonus” se referă la reducerea primei de asigurare pentru contractele de asigurări cu durata de 1 an. Asiguraţii au obligaţia să acţioneze în scopul întreţinerii în bune condiţii a obiectului asigurat şi să comunice în scris asigurătorului orice modificare a circumstanţelor de risc iniţiale. acordând diferite avantaje sau dimpotrivă. la care se calculează şi TVA-ul aferent. b) partea „mallus” a clauzei constă în majorarea primei de bază începând cu anul următor de asigurare (de regulă cu 10%) celui în care se constată că asiguraţii au produs avarii şi au solicitat despăgubiri.la condiţiile generale ale societăţii de asigurări respective. suma asigurată se micşorează cu valoarea despăgubirii şi poate fi reîntregită pentru perioada rămasă până la expirarea asigurării. penalizându-i pe acei asiguraţi care. precum şi ratele restante de primă şi scadente la termenul de plată următor datei la care se face plata despăgubirii. atunci despăgubirea se reduce corespunzător raportului în care se află suma asigurată faţă de valoarea reală. în momentul încheierii poliţei procedează la selecţia subiecţilor asigurării şi a riscurilor cuprinse în asigurare. Dacă asigurarea s-a încheiat la o sumă asigurată mai mică decât valoarea reală. materiale şi manopera aferentă). 37 . şi este egal cu costul reparaţiilor părţilor avariate (piese înlocuite.

inflamabile sau explozive. tablouri).pagubele produse bunurilor transportate. Cotele de primă variază în funcţie de felul transportului. avalanşă de zăpadă. contaminare. inundaţie. prăbuşire sau alunecare de teren.pagubele produse bunurilor transportate. a ambalării şi a transportării bunurilor în stare deteriorată. documente.3. risipire.5. hârtii de valoare. grindină. explozie. Nu se acordă despăgubiri pentru: . loviri. spargere. precum şi animalele vii. ca urmare a unui accident al mijlocului de transport. izbiri. . periculoase (uşor combustibile. . dispariţie sau furt al bunurilor asigurate. accidente ale mijlocului de transport: ciocniri. împotmoliri. răsturnări. căderi. În cadrul asigurării bunurilor pe timpul transportului terestru sunt acoperite următoarele riscuri: incendiu. b) costul transportului şi costul asigurării. scurgere. acte de tâlhărie. lichide acide). ploaie. provocate de viermi. La asigurările cargo. Asigurarea bunurilor pe timpul transportului terestru (cargo) Contractele de asigurare a bunurilor pe timpul transportului terestru cuprind doar mărfurile obişnuite care sunt transportate pe căile ferate. trăsnet. insecte. ger sau căldură atmosferică. obiecte preţioase.pagubele produse ca urmare a relei conservări de către asigurat a bunurilor transportate. d) o supraasigurare de 10% din valoarea bunului pentru acoperirea acelor cheltuieli care nu pot fi prevăzute la încheierea asigurării.pagubele produse din cauza unor însuşiri proprii naturii bunurilor transportate. inexactă sau incompletă. ca urmare a predării spre expediere a unor bunuri excluse de la transport. În condiţii speciale pot fi acceptate şi mărfuri perisabile. 38 . bunurile de valoare mare (bani. colecţii. c) cheltuieli şi taxe vamale. aşezării sau descărcării bunurilor. rozătoare. Prima de asigurare se determină prin înmulţirea sumei asigurate cu cota de primă. derapări. sub denumire falsă. . cu vehicule sau prin poştă. furtună. accidente în timpul încărcării. cutremur. dacă acestea nu sunt incluse în valoarea facturii. suma asigurată poate fi formată din: a) valoarea bunurilor conform facturii.

răspunderea faţă de pasageri şi pentru bagajele acestora. care sunt asigurate pentru: pierderea sau avarierea navei. cheltuielile făcute pentru salvarea şi conservarea aeronavei. ori avarierea aeronavei. în timpul zborului. dispariţia aeronavei. În baza contractului de asigurare. răspunderea asigurătorului începe în momentul încărcării bunurilor în vehicule şi încetează în momentul descărcării bunurilor la destinaţie. precum şi pentru mărfurile transportate. 3. avariile pricinuite aeronavei de măsurile de salvare. Pierderea fizică directă reprezintă distrugerea completă a aeronavei. răspunderea asigurătorului începe în momentul primirii bunurilor de către transportator şi încetează în momentul eliberării bunurilor către destinatar. răspunderea civilă legală faţă de terţi. obiectul asigurării îl reprezintă navele aeriene aparţinând companiilor aeriene de transport şi asociaţiilor sportive. reparaţie şi repunere în stare de folosinţă depăşesc 75% din suma asigurată. În baza asigurării aeronavelor pentru răspunderea legală faţă de terţi. de transport. Pierderea totală constructivă reprezintă avarierea gravă a aeronavei. asigurătorul acordă despăgubiri pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de despăgubiri şi cheltuieli de judecată pentru: 39 . Asigurarea aeronavelor În cadrul acesteia. cheltuielile de judecată. în scopul formulării pretenţiilor faţă de terţi.6. astfel încât cheltuielile implicate de operaţiunile de salvare. rulării la sol şi a staţionării la sol. fiind imposibilă repunerea ei în stare de folosinţă. arbitraj făcute de asigurat. de măsurile de limitare a pagubei. În cazul transporturilor efectuate cu autovehicule.În cazul transportului pe căile ferate. pentru pierderea sau avarierea aeronavei se acordă despăgubiri pentru: pierderea fizică directă sau pierderea totală constructivă. cu acordul asigurătorului.

pierderea.pierderea suferită ca urmare a folosirii aeronavei în alt scop decât transportul de pasageri sau mărfuri.. avarierea sau distrugerea bagajelor şi a bunurilor aflate asupra pasagerilor. în limitele prevăzute în legislaţia din România. precum şi pentru terţi. asiguratul este despăgubit cu suma asigurată. Aeronavele se asigură la sumele declarate de asigurat şi agreate de asigurător şi care nu trebuie să depăşească valoarea de înlocuire a aeronavei la data încheierii asigurării. despăgubirile se acordă astfel: 40 .pierderea suferită ca urmare a folosirii pistelor şi a terenurilor de aterizare neautorizate. . .pierderea suferită în perioada în care aeronava este folosită în scop ilegal sau este utilizată în alt mod decât cel conform termenilor din certificatul de aeronavigabilitate. Asiguratul nu are răspundere civilă legală dacă accidentul a fost produs: dintr-un caz de forţă majoră. . . bagaje şi pentru mărfurile transportate.pierderea. . avarierea sau distrugerea mărfurilor transportate. din culpa exclusivă a persoanei păgubite.pierderile provocate de transportul de pasageri şi mărfuri peste numărul de locuri şi greutatea admisă de capacitatea de transport a aeronavei. în convenţiile internaţionale la care ţara noastră este parte sau în acordurile încheiate de asigurat cu partenerii săi externi. În caz de pierdere fizică directă sau de dispariţie.vătămarea corporală sau decesul pasagerilor ca urmare a accidentării acestora la bordul aeronavei sau în cursul operaţiunilor de îmbarcare sau de debarcare. din culpa exclusivă a unei terţe persoane. . La asigurarea aeronavelor nu sunt acoperite următoarele situaţii: .pierderi produse din cauza zgomotului. cu condiţia ca acestea să fi fost cauzate în mod direct de aeronavă sau de obiecte desprinse ori căzute din aceasta. cu excepţia cazurilor de forţă majoră. poluării sau altor pericole asemănătoare. În caz de pierdere totală constructivă.vătămarea corporală sau decesul persoanelor ori avarierea sau distrugerea bunurilor din afara aeronavei. Răspunderile se asigură la sumele declarate de asigurat pentru pasageri. .pierderile provocate de acţiunea intenţionată sau de culpa gravă a asiguratului sau a reprezentanţilor săi. . Despăgubirile.

Convenţia de la Tokyo (1963). La asigurările încheiate pentru o perioadă determinată. răspunderea asigurătorului începe: în momentul începerii operaţiunilor de îmbarcare sau încărcare pe aeroportul de plecare. în momentul opririi motoarelor (în cazul unei călătorii fără pasageri sau mărfuri). Răspunderea civilă a companiilor de navigaţie aeriană este reglementată pe plan internaţional prin: • • Convenţia de la Varşovia (1929). despăgubirea este reprezentată de costul reparaţiilor necesare din care se scade valoarea reperelor ce se mai pot întrebuinţa sau valorifica. se aplică transporturilor internaţionale de persoane. privind transporturile aeriene internaţionale. în momentul pornirii motoarelor (în cazul unei călătorii fără pasageri sau mărfuri). la asigurările încheiate pentru o perioadă de timp. Asigurarea aeronavelor se poate încheia fie pentru o perioadă de timp. din care se scade valoarea reperelor ce se mai pot întrebuinţa sau valorifica. se aplică în cazul daunelor provocate terţilor din afara aeronavei. mărfuri sau bagaje. - dacă aeronava nu mai poate fi reparată sau dacă efectuarea reparaţiei nu este justificată. completată cu protocolul de la Haga (1955).- dacă aeronava poate fi reparată. şi încetează: 41 . răspunderea asigurătorului începe şi încetează la datele prevăzute în poliţa de asigurare. În asigurarea pentru pierderea sau avarierea aeronavei. se aplică infracţiunilor penale sau actelor care pot compromite securitatea aeronavei. despăgubirea este reprezentată de suma asigurată. a persoanelor sau a bunurilor aflate în aeronavă. fie pentru o călătorie determinată. Convenţia de la Chicago (1944). prin care ţările semnatare se obligă să acorde dreptul de survol în anumite cazuri expres menţionate • • Convenţia de la Roma (1953). în momentul terminării operaţiunilor de debarcare sau descărcare pe aeroportul de destinaţie.

indiferent de mărimea şi de cauza acestuia.paguba (sacrificiul) sau cheltuielile extraordinare să fie rezultatul unei acţiuni întreprinse cu intenţie de către comandant.7. protejează navele maritime şi fluviale. Prin avarie se înţelege o pagubă materială sau o degradare a unui obiect. ea trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: . Pierderea obiectului considerat poate fi: -totală. Avaria comună sau generală se caracterizează prin aceea că paguba (sacrificiul) sau cheltuiala extraordinară a fost de comandant în mod intenţionat şi raţional pentru salvarea de la pericolul care ameninţa interesele tuturor celor care participau la expediţia maritimă. precum şi ciocnirea navei cu un corp fix plutitor altul decât o navă-coliziune. incendiu. etc. Pagubele şi cheltuielile care se încadrează în avaria particulară privesc interesul uneia dintre părţile care participă la expediţia maritimă. celelalte ambarcaţiuni şi instalaţii folosite în porturi. al luării de valuri a unor obiecte aflate la bord. 42 . naufragiul navei. ca urmare a pătrunderii apei de mare în cală sau a izbucnirii unui incendiu pe vas. etc). ca în cazul deteriorării unor instalaţii de pe navă. Principalele riscuri asigurate sunt: uragane. etc). străine de nava respectivă. În noţiunea de avarie se includ şi cheltuielile excepţionale făcute pentru salvarea navei şi a încărcăturii. Pentru ca o pagubă sau o cheltuială să fie acceptată ca avarie comună. -parţială. Asigurarea maritimă 3. În afara acestor riscuri care sunt provocate de forţe majore :i nu de voinţa oamenilor.7. furtună.1. Din punct de vedere al asigurării se face distincţie între avarie particulară şi avarie comună sau generală. Avaria particulară se caracterizează prin aceea că paguba materială adusă unor bunuri este consecinţa directă a forţei majore (furtună. al actelor ilegale comise fără încuviinţarea armatorului sau pagubele determinate de persoane. ca ramură a asigurărilor de bunuri. eşuarea navei. iar măsura luată să fie raţională. fie pe cel al încărcăturii. eşuare. Avaria particulară are un caracter accidental şi nu deliberat. incendiu. precum şi încărcătura acestora împotriva unui complex de riscuri. şi este efectul unor riscuri produse în afara voinţei oamenilor.3. degradare în anumite condiţii. coliziune). ca în cazul scufundării unei nave sau în cel al aruncării în mare a încărcăturii. adică fie numai interesul navei. a viciilor proprii bunurilor respective (autoaprindere. Conceptul de avarie Asigurarea maritimă. sunt de menţionat şi pagubele pe care le pot suferi nava şi încărcătura din cauza neglijenţei echipajului navei. al deteriorării unor produse făcând parte din încărcătură. a unei greşeli de navigaţie (abordaj. ciocnirea dintre două nave-abordaj-.

43 . Estimarea pagubelor (sacrificiilor) şi cheltuielilor admise în avaria comună precum şi repartizarea acestora între părţile interesate se efectuează de experţi specialişti în materie denumiţi dispaşori. în funcţie de bunul care a fost supus avariei sau pentru care s-au efectuat cheltuieli de salvare. paguba suferită în urma măsurilor luate în mod conştient şi raţional se repartizează între cele trei interese. care ar depăşi valoarea asigurată a navei. încărcătură şi navlu. adică să nu fie vorba de aruncarea peste bord a unor obiecte considerate ca pierdute şi lipsite de valoare. dar ea este atât de grav avariată încât operaţiile de salvare şi reparare. Asiguratul are posibilitatea să opteze pentru una din următoarele soluţii: a) să considere paguba drept avarie parţială şi să păstreze nava. În cazul avariei particulare paguba se suportă fie de navă. primind de la asigurător. deoarece regimul de decontare a pagubelor diferă în funcţie de natura avariei. O navă este considerată pierdere totală reală.. cu titlu de despăgubire. o sumă egală cu valoarea estimată a pagubei. dacă s-ar efectua.acţiunea să aibă loc într-o situaţie excepţională. În materie de asigurare maritimă. adică între navă. Pierderea totală prezumată sau prin interpretare se caracterizează prin aceea că nava există şi poate fi salvată şi reparată. poartă denumirea de dispaşă. fie de încărcătură. În cazul avariei comune. iar nu în condiţii normale de navigabilitate. Documentul de lichidare a avariei comune întocmit de aceşti experţi. .sacrificiul să fie real. . adică acestea privesc fie nava fie încărcătura. distrugerea prin incendiu sau dispariţia fără urmă. pierderea vizează atât nava cât şi încărcătura şi poate să fie parţială sau totală. Stabilirea caracterului avariei este importantă. Pierderea totală poate să fie reală sau prezumată. Această pierdere totală reală poate fi provocată de scufundarea. ar reclama cheltuieli extrem de mari. În practică. se foloseşte o clauză care prevede dreptul asiguratului de a considera nava pierdere totală prezumată. atunci când este complet distrusă sau grav avariată. încât nu mai poate fi reparată sau costul reparaţiei ar depăşi valoarea comercială a navei. precum şi a navlului (când este cazul). Pierderea parţială – atunci când daunele produse de un risc asigurat la navă sau la încărcătură nu sunt atât de mari încât bunurile respective să fie considerate pierdere totală. atunci când valoarea reparaţiilor depăşeşte trei pătrimi din valoarea reală sau din valoarea de asigurare a navei.acţiunea să aibă drept scop salvarea de la o primejdie comună a navei. a încărcăturii acesteia.

Pe lângă aceste riscuri de condiţia A. cuprinde bunurile care fac obiectul transportului internaţional de mărfuri şi se încheie pentru valoarea bunurilor respective. organizaţii străine. inclusiv cheltuieli de transport.costul transportului. drept despăgubire.cheltuieli şi taxe vamale. riscuri de război. ca şi cum ar fi o pierdere totală reală. condiţia „C”. Condiţiile la care ne referim se numesc A. urmată de condiţia „B” şi pe ultimul loc. Asigurarea cargo se încheie pentru despăgubirea daunelor produse ca urmare directă a riscurilor întâmplătoare ale transportului. taxele vamale şi alte cheltuieli asemănătoare. stabilindu-se condiţii de asigurare în care se arată. asigurarea se încheie în lei şi sau în valută. Sfera cea mai largă de cuprindere în asigurare o oferă condiţia „A” adică acoperă. . jaf şi nelivrare. riscuri de grevă. De aici. cu unele excepţii. riscuri de furt. riscurile transportului au fost grupate. B. Suma asigurată poate fi formată din: . etc.7. societăţi mixte cu participare românească. . B şi C şi se deosebesc între ele prin sfera mai largă sau mai restrânsă de cuprindere a riscurilor în asigurare. toate riscurile de pierdere şi avariere a bunurilor asigurate. ce pierderi se despăgubesc şi din ce cauze. Asigurarea de transport a încărcăturii nu are o limită de timp. 44 . valoarea asigurată. 3. în mod diferenţiat. rezultă că răspunderea asigurătorului începe în momentul în care bunul asigurat părăseşte depozitul indicat în contractul de asigurare spre a fi transportat şi încetează când bunul transportat este livrat la depozitul destinatarului. C. Asigurarea bunurilor care fac obiectul transportului maritim Acest tip de asigurare denumit „Cargo”. ci operează potrivit clauzelor internaţionale pe principiul duratei transportului de la depozit la depozit.valoarea bunului (conform facturii sau în lipsa acesteia valoarea de piaţă a bunului la locul de expediere în momentul încheierii asigurării). Asigurarea poate fi încheiată de organizaţii din România. .o supra-asigurare de 10% din valoarea bunului asigurat pentru acoperirea acelor cheltuieli care nu pot fi prevăzute la încheierea asigurării.b) să abandoneze nava asigurătorului. al asigurării precum şi alte costuri legate de transportul bunului şi necuprinse în valoarea facturii.2. În practica internaţională. Durata asigurării. contractul de asigurare cargo poate să prevadă şi alte condiţii speciale de risc: riscuri de depozitare. etc. şi să primească.

Asiguratul are obligaţia să anunţe pe asigurător ori de câte ori intervin elemente noi. se adună: valoarea bunurilor distruse în întregime. şlepuri. Constatarea daunelor se face prin „comisarii de avarie”. Pentru acordarea despăgubirii. a locului de transbordare sau de destinaţie. locul asigurării este oriunde se află bunul asigurat în timpul perioadei de asigurare (în timpul transportului). cât şi cheltuielile judicios efectuate pentru salvarea bunurilor. La asigurările de transport. avarii şi răspundere pentru coliziuni. navele de pescuit. e) pierdere totală şi avarie comună. 3. dauna trebuie să fie constatată. 45 . valoarea recuperărilor ( care mai prezintă o valoare şi pot fi valorificate). etc. b) pierdere totală. potrivit condiţiilor de asigurare.Locul asigurării. asigurătorul nu ar fi acceptat asigurarea respectivă sau ar fi stabilit condiţii de asigurare limitative. Ca urmare între „despăgubire” şi „daune” poate să fie un raport de egalitate sau despăgubirea poate să fie mai mică decât dauna.Asigurarea navelor maritime şi fluviale Această asigurare numită „casco” cuprinde navele comerciale. care sunt persoanele fizice sau juridice ce reprezintă organizaţia de asigurare la locul unde se constată dauna. Mărimea daunei se determină în funcţie de următoarele elemente. volumul cheltuielilor pentru salvarea bunurilor şi păstrarea celor rămase. în cazul în care asiguratul a ascuns o serie de elemente pe care. şi se scad: Asigurarea bunurilor în timpul transportului se încheie pe principiul proporţionalităţii. d) pierdere totală. alte ambarcaţiuni.7. f) asigurarea navelor aflate în construcţie în şantierele navale. care. întârziere în expedierea încărcăturii. şalupe. Despăgubirea acordată însumează atât prejudiciul direct cauzat prin distrugerea sau avarierea bunurilor. necunoscute de asigurător în momentul încheierii asigurării cum ar fi: schimbarea rutei. franşiza.3. avarie comună şi răspundere pentru coliziuni. dacă le-ar fi cunoscut. Contractul este lovit de nulitate. volumul cheltuielilor ocazionate de recondiţionarea bunurilor avariate parţial. Asigurarea se poate încheia în una din următoarele condiţii: a) pierdere totală. când încărcătura a fost asigurată pentru o valoare mai mică decât cea reală. c) pierdere totală şi avarii.

pagube indirecte. e) sumele ce cad în sarcina asiguratului din diverse motive. . revoluţii.piraterie. De asemenea. nu acordă despăgubiri pentru pagubele produse navei de: război. .cutremur de pământ. În baza asigurării încheiate în una din condiţiile de mai sus. d) cheltuielile reprezentând contribuţia navei la avaria comună. .eroare de navigaţie. .. c) retribuţiile de salvare sau asistenţa acordată navei.. Asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru: .uzura normală. . .pagubele produse de forţarea gheţii..incendiu. război civil. asigurătorul acordă despăgubiri pentru: a) pagubele produse navei de următoarele riscuri: . avocaţii de judecată etc. . ale motoarelor etc.furt comis de către persoane din afara navei.scoaterea sau îndepărtarea epavei. asigurându-se nava pentru toate călătoriile prevăzute a se realiza în cursul unei anumite perioade. .Despăgubirea. daune corporale sau îmbolnăviri. greve etc. deteriorarea treptată şi defectele ascunse ale corpului navei. cu excepţia navelor care au destinaţia de spărgătoare de gheaţă. se foloseşte această din urmă soluţie.aruncare peste bord şi luare de valuri. obiecte etc. inclusiv cheltuielile cu experţii. fluviilor.. decât dacă acestea au fost prevăzute expres în contract. Nava se asigură pentru suma declarată de asigurat şi agreată de asigurător şi care nu trebuie să fie inferioară valorii de înlocuire sau să depăşească valoarea din nou a unei nave similare la data încheierii asigurării. b) cheltuieli necesare şi economicoase pentru prevenirea pagubei. micşorarea pagubei produse. . explozie. . spre exemplu un an. .pierderi de vieţi omeneşti.pericole ale mărilor. erupţie vulcanică sau trăsnet. De regulă.coliziune cu diferite nave. lacurilor etc. 46 . Asigurarea casco se poate încheia pentru o singură călătorie bine definită sau pentru toate călătoriile pe care urmează să le efectueze nava într-o anumită perioadă de timp..

8. efectivă sau constructivă. şi prin organe proprii la înapoierea navei în ţară.8. 3. etc. fără scăderea uzurii. reorganizată în 1946 şi are sediul în Zürich. drept despăgubire se plăteşte cuantumul pagubei. ). drept despăgubire se plăteşte suma asigurată a acesteia şi suma asigurată suplimentar. În caz de avarie. din care se scade valoarea eventualelor părţi sau piese recuperate. când nava este în străinătate. pentru încărcături (cargo) şi nave (casco) sunt organizaţi pe plan mondial în “Uniunea Internaţională a Asigurărilor Maritime” ( I. Aceasta a fost înfiinţată în anul 1874. în situaţia în care în timp de 180 de zile de la data ultimei ştiri primite de la aceasta. se ţine seama de franşiză.I. Franşiza nu se aplică în cazurile de avarie comună şi de coliziune cu alte nave. nu s-a mai reuşit a se mai obţine vreo informaţie cu privire la existenţa ei. nonguvernamentală. instalaţii portuare ori alte obiecte fixe sau plutitoare. 3. având ca scop reprezentarea. Asigurătorul mai asigură 47 . documentarea complexă asupra conjuncturii pieţelor de asigurare. Nava se consideră dispărută. Răspunderea asigurătorului pentru fiecare pagubă la navă se limitează la suma asigurată.U. La stabilirea despăgubirii datorate de asigurător. sediul sau rezidenţa în România. respectiv asigurarea animalelor şi a culturilor agricole se încheie numai pe baze contractuale cu societăţile de asigurare româneşti.Constatarea daunei şi determinarea mărimii acesteia se efectuează prin comisarii de avarie. Asigurătorii în ramura maritimă. în sensul că avariile navei se despăgubesc numai în cazul în care cuantumul pagubei depăşeşte franşiza deductibilă pe eveniment. În caz de pierdere totală reală. Asigurarea animalelor Se pot asigura animalele aparţinând persoanelor fizice şi juridice indiferent de forma de proprietate. apărarea intereselor asigurătorilor pe plan mondial. Asigurarea animalelor şi a culturilor agricole Asigurările din agricultură.M. sau de dispariţie a navei. Aceasta este o organizaţie profesională internaţională. ADAS a devenit membru al acestei uniuni în 1965. Cuantumul pagubei este egal cu costul reparaţiei părţilor sau pieselor avariate ori cu costul de înlocuire al acestora. Se consideră pierdere totală constructivă a navei atunci când costul repunerii navei în stare de folosinţă depăşeşte mai mult de ¾ din suma asigurată a acesteia. cu domiciliul.1.

practicat de către societăţile comerciale de industrializare a cărnii. Nu pot fi asigurate: . suma asigurată nu poate depăşi valoarea de pe piaţa locală a animalelor în cauză. . trăsnetul. procurate din import de către persoane juridice. întreţinere şi folosire a animalelor. porcinele aflate în îngrăşătorii. suma asigurată nu poate depăşi valoarea de pe piaţa locală a animalelor respective. porcinele peste 6 luni. aparţinând persoanelor juridice. . oarbe. precum şi animalele primite spre creştere sau îngrăşare de persoane fizice şi juridice. . . la stabilirea cărora se ţine seama de următoarele criterii: . cabalinele în vârstă de 115 ani. În caz de daună. aparţinând persoanelor juridice.animalele bolnave. Sunt primite în asigurare (obiectul asigurării): bovinele peste 6 luni. hrănire.animalele aparţinând persoanelor fizice din localităţile situate în Delta Dunării.animalele primite în folosinţă de persoanele juridice şi care aparţin altor persoane juridice. precum şi la cele de rasă de provenienţă indigenă. pe bază de contracte încheiate cu persoane juridice. atacul animalelor sălbatice sau al altor animale muşcătura şerpilor veninoşi. ovinele şi caprinele de peste 1 an. aparţinând persoanelor juridice.la animalele aparţinând persoanelor fizice. din despăgubire asigurătorul deduce franşiza stabilită prin contractul de asigurare. rahitice. intoxicarea cu ierburi sau substanţe toxice ori medicamentoase 48 . explozia. Animalele se asigură pentru sumele propuse de asigurat. . Despăgubirile se acordă în cazul pieiri animalelor asigurate în urma bolilor. etc. Animalele dintr-o gospodărie se primesc în asigurare numai pentru o sumă egală de fiecare animal din aceeaşi grupă de vârstă şi de rasă. indiferent de vârstă. a sacrificării (în anumite condiţii).la animalele de reproducţie. a accidentelor.animalele aflate în gospodăriile care nu respectă regulile sanitar-veterinare de îngrijire. suma asigurată se stabileşte pe baza greutăţii medii a animalelor şi a preţului de achiziţie al cărnii în viu.la porcinele din îngrăşătorii. uraganul. inclusiv sub formă de epizootii.la animalele de rasă comună. Accidente pentru care se acordă despăgubiri se consideră a fi: incendiul. având o greutate de cel puţin 40 kg. asigurarea se poate încheia la sume corespunzătoare valorii de procurare ori celei de inventar a animalelor respective. precum şi a scoaterii acestora din gospodărie pentru combaterea anemiei infecţioase. grindina. schilodite. cutremurul.

căderea pe animale a unor corpuri. castrarea făcută de organele veterinare. asfixierea. fără restituirea primelor.paguba s-a produs din culpa asiguratului. infecţii. nu au fost achitate la scadenţă şi nici în perioada de păsuire. existentă la finele trimestrului precedent celui în care se face calcularea primelor. Răspunderea asigurătorului încetează la ora 2400 a ultimei zile din perioada pentru care s-a încheiat asigurarea. Răspunderea asigurătorului începe: a) în caz de accident. Contractul de asigurare se reziliază. care au împlinit vârsta de cuprindere în asigurare. În cazul în care numărul animalelor existente la sfârşitul trimestrelor prezintă modificări esenţiale faţă de cel prevăzut. au fost tăiate din iniţiativa asiguratului fără a fi existat o dispoziţie de sacrificare dată de organele în drept.precum şi insolaţia. sumele datorate de unitatea asigurată. a unui membru din conducerea persoanei juridice. se procedează la regularizarea primelor. leziuni interne provocate de înghiţirea de obiecte. dacă pieirea sau tăierea animalului a avut loc după cinci zile de la expirarea zilei în care s-au plătit primele de asigurare şi s-a întocmit contractul de asigurare. înecul. . cu titlu de primă. Aceasta se încheie fără termen şi include toate animalele din aceeaşi specie. rase şi grupe de vârstă de animale. industrializarea şi comercializarea produselor agrozootehnice. . cuantumul pagubei şi nici valoarea animalului la momentul producerii riscului asigurat. 49 . Nu se acordă despăgubiri în cazurile în care: . în funcţie de numărul animalelor din specia asigurată. Despăgubirea de asigurare nu poate depăşi suma asigurată. În afara asigurării obişnuite a animalelor. dacă pieirea.când cadavrele animalelor au fost distruse sau îngropate înainte de examinarea lor de către organele în drept. pe specii şi grupe şi se achită trimestrial. pe cap de animal. a avut loc după 60 de zile de la expirarea zilei în care s-au plătit primele şi s-a întocmit contractul. Primele de asigurare sunt fixe.animalele au pierit din cauza lipsei de furaje sau furaje necorespunzătoare. în cazul în care. Primele se asigurare anuale sunt stabilite de asigurător în procente faţă de suma asigurată pe specii.animalele au pierit din cauza bătrâneţii. b) în caz de boală. la care ne-am referit mai există asigurarea facultativă globală pentru efectivele mari de animale pe care le deţin societăţile comerciale pentru producerea. societăţile agricole. . tăierea sau scoaterea animalelor din gospodărie pentru combaterea anemiei. a oricărei persoane fizice majore care locuieşte sistematic şi gospodăreşte împreună cu asiguratul.

precum şi efectul furtunii pe terenurile nisipoase. despăgubirea va fi stabilită la nivelul 50 . pepinierele de orice fel. Asigurarea se poate încheia oricând în timpul anului şi este valabilă pentru anul agricol în curs sau pentru anul calendaristic. . În sistemul de asigurare pauşală a terenului arabil. culturile în sere şi răsadniţe. Pentru aceeaşi specie de animale nu pot fi valabile. al pomilor şi al hameiului. rodul viilor. îngheţul târziu de primăvară şi/sau îngheţul timpuriu de toamnă. culturile semincere. în limita sumelor asigurate. al pomilor şi al hameilor. incendiul provocat de descărcări electrice. Societăţile specializate în asigurări agricole încheie contracte de asigurare cu persoane fizice. plantaţiile de căpşuni. fenomenele de mai sus precum şi furtuna. contractele pot fi încheiate pe termen de 1 an sau pe perioade de 3 ani. La asigurarea obişnuită a culturilor. în funcţie de grupa tarifară în care se încadrează fiecare cultură. În cadrul asigurării obişnuite a culturilor agricole se pot asigura toate speciile de plante. Asigurarea culturilor agricole. La asigurarea pauşală a terenului arabil. Aceste culturi pot fi însă asigurate separat în cadrul asigurării obişnuite. pentru culturi agricole. via. -revărsarea apelor Dunării -operaţii militare în timp de război.la culturile agricole – grindina. se pot asigura culturile agricole de pe întreaga suprafaţă arabilă a asiguratului cu unele excepţii: loturile hibridare. Nu se acordă despăgubiri pentru pagubele produse de: -diminuarea producţiei din cauza nerespectării regulilor agrotehnice. asociaţii agricole. societăţi comerciale agricole şi regii autonome. Asigurarea acoperă următoarele riscuri: . 3. Dacă la producerea riscului asigurat se constată că suma asigurată a fost stabilită la o valoare mai mare decât valoarea reală a unei culturi. zmeură şi arbuşti fructiferi. sexul şi vârsta animalului la data producerii evenimentului asigurat.8. ţinând seama de rasa. prăbuşirile sau alunecările de terenuri cultivate. în limitele agreate de asigurător şi care sunt diferenţiate. după cum părţile au convenit. plantele decorative. pădurile. În ceea ce priveşte durata asigurării. precum şi pentru rodul viilor. atât asigurarea obişnuită cât şi cea globală. suma asigurată se stabileşte pe hectar. în acelaşi timp. pomii fructiferi şi hameiul. cu unele excepţii: fâneţele şi păşunile naturale.2.la rodul viilor. al pomilor şi hameiului. efectele directe ale ploilor torenţiale. suma asigurată se stabileşte de asigurat.Despăgubirile se acordă. tutunul.

despăgubirea va acoperi numai acea parte a pagubei care se încadrează în limita sumei asigurate. Asiguratul este obligat să-şi întreţină culturile în bune condiţii. prima de asigurare pentru anul următor se majorează. În situaţia în care o cultură este subasigurată. o poliţă de asigurare pentru care asigurătorul nu a plătit despăgubiri o perioadă de doi ani. 51 . la date diferite în funcţie de momentul în care riscul asigurat poate începe să producă pagube bunului asigurat (momentul răsădirii. Prin cuantumul pagubei se înţelege valoarea producţiei probabile corespunzătoare gradului de distrugere din riscuri asigurate. şi nu la nivelul sumei asigurate. răsăririi. evoluţia daunelor provocate de respectivii factori în zona respectivă şi de tipul asigurării. cuantumul pagubei şi nici suma asigurată. Răspunderea asigurătorului încetează din momentul recoltării (secerişului. în funcţie de specificul culturii. etc – în funcţie de culturi şi de riscul asigurat). în sume fixe pe hectarul de teren arabil cuprins în asigurare. ea nu poate depăşi valoarea producţiei probabile. prima tarifară este stabilită pe zone (indiferent de culturile agricole). la asigurarea obişnuită a culturilor agricole.pagubei reale. scoaterii rădăcinilor şi tuberculilor). al pomilor şi al hameiului stabilită la 100 lei sumă asigurată este calculată de asigurător. înfloririi. prin îngrijirea lor suplimentară. cu respectarea regulilor agrotehnice. asigurătorul practică un sistem de stabilire a primelor bazat pe principiul „bonus-mallus”. şi să ia măsuri de prevenire a distrugerii ori vătămării culturilor agricole şi a rodului viilor. precum şi de valoarea estimată pagubei. În cazul contractelor multianuale. Astfel. La asigurarea pauşală a terenului arabil. Răspunderea asigurătorului începe după intrarea în vigoare a asigurării. în cazul în care s-au plătit sau se datorează despăgubiri. a pomilor precum şi pentru limitarea pagubelor. realizate la hectar în ultimii trei ani cu recolte normale. Prima tarifară la culturile agricole. în prezenţa asiguraţilor sau a reprezentanţilor acestora. cu suma maximă ce se poate asigura de fiecare kilogram. respectiv pentru salvarea culturilor rămase. însămânţării. Invers. rodul viei. Constatarea şi evaluarea pagubelor se efectuează de către inspectorii de daune. Despăgubirea se stabileşte în funcţie de starea culturilor şi a rodului viilor în momentul producerii riscului asigurat. gradul de sensibilitate al acesteia la factorii de risc asigurat. beneficiază începând cu cel de-al treilea an de reduceri de primă. Valoarea producţiei probabile pe hectar se stabileşte prin înmulţirea producţiei medii. pe grupe tarifare şi pe categorii de judeţe. culesului.

Conform contractului de asigurare. la ambele tipuri de asigurare se pot adăuga clauze adiţionale care extind acoperirea acordată prin produsul principal. Prin asigurarea de înmormântare. indiferent de vârsta asiguratului. Conceptul şi caracteristicile asigurărilor de persoane În funcţie de riscul asigurat în asigurarea de bază.CAPITOLUL IV ASIGURĂRI DE PERSOANE 4. integritatea corporală sau sănătatea persoanei. asiguratul primeşte o indemnizaţie de asigurare corespunzătoare unei sume stabilită iniţial. În schimbul unei prime suplimentare de asigurare. asigurătorul suporta toate cheltuielile de înmormântare sau incinerare. sub forma: indemnizaţiilor de deces.1. asigurări de persoane altele decât cele de viaţă. denumită sumă asigurată. În Evul Mediu. asigurările de persoane pot fi împărţite în două categorii: asigurări de viaţă. Cele mai vechi forme ale asigurării de viaţă au apărut în antichitate (în Grecia şi Roma antică). care acoperă în asigurarea principală. la producerea riscului asigurat. care se acordau în vederea acoperirii cheltuielilor de înmormântare şi asigurărilor de rentă viageră. 52 . care acoperă riscul de deces. asociaţiile de sprijin reciproc care reuneau meşteşugarii şi lucrătorii din acelaşi domeniu (cunoscute sun numele de „ghilde”) constituiau fonduri speciale de indemnizaţie pentru urmaşii membrilor lor. pentru ca aceştia să obţină venituri pentru tot restul vieţii (acestea prevedeau aceeaşi sumă anuală. Aristocraţii încheiau cu supuşii lor contracte de rentă viageră. de multe ori oamenii declarau copii în locul adulţilor pentru a beneficia de rente pe o perioadă mai mare). fapt pentru care. trebuind să plătească în schimb prima de asigurare. Acestea poartă denumirea de asigurări de persoane.

în care asigurarea apare ca o garanţie pentru credite. numai pentru acoperirea riscului de deces. astfel încât.anuităţile.asigurătorul – este societatea de asigurare. investiţii. şi anume: . prin care asigurătorul se obligă să plătească beneficiarului asigurării o anumită sumă de bani la producerea riscului asigurat (suma asigurată). unde membrii acestora participau cu o anumită sumă la crearea unui fond din care se plăteau anumite sume de bani familiilor membrilor decedaţi. . zestre). Riscul în asigurarea de viaţă este riscul de deces.asigurările pe termen scurt. alocaţia de bătrâneţe. însă momentul producerii acestuia este incert. 53 . creditul putea fi rambursat de către asigurător. De asemenea. respectiv pe o perioadă determinată. .asociaţiile mutuale de asigurări. care este un eveniment sigur. Acestea erau de mare ajutor în special văduvelor după moartea soţului. care reprezintă preţul protecţiei oferite asiguratului de către asigurător”. cert. principalele fiind: . cheltuieli de spitalizare. astfel că astăzi. folosite de comercianţi şi de cei care voiajau pe mare. etc. Cu timpul. compensarea veniturilor în caz de boală sau invaliditate temporară. Astfel. Astfel. nevoile care au determinat încheierea unei asigurări de viaţă s-au schimbat. în schimbul plăţii de către contractantul asigurării a unei prime de asigurare. se constată nevoia unor asigurări printre care: asigurarea unei protecţii financiare a familiei sau a celor dependenţi în caz de deces. acestea mai erau folosite şi ca o garanţie pentru împrumuturi. în afara grijilor legate de cheltuielile de înmormântare. asigurarea de viaţă se bazează pe „încheierea unui contract de asigurare (poliţă de asigurare). care reprezentau o formă de asigurare de pensie. prin care se oferea asiguraţilor un venit pentru o anumită perioadă de timp. Asigurarea de viaţă este „o formă de protecţie financiară a dependenţilor sau a altor persoane desemnate în cazul decesului asiguratului. economisirea pentru eventuale datorii viitoare (studiile copiilor. dacă asiguratul deceda. îngrijire medicală. achitarea datoriilor unei persoane în caz de deces.În Anglia. în contractul de asigurare intervin mai multe categorii de persoane. în secolele XVI – XVII se practicau asigurări mai evoluate şi diversificate. alocaţia de urmaş.

aceste tipuri de asigurări purtând denumirea de „asigurări mixte de viaţă”.beneficiarul asigurării – este persoana care va încasa suma asigurată în cazul decesului asiguratului. asigurări de pensii. asigurări de deces. tabele de mortalitate) şi speciale (ce ţin de individ). după cum este specificat în contract.. . La produsul principal de asigurare pot fi adăugate clauze adiţionale funcţie de nevoile fiecărui asigurat.contractantul asigurării – este persoana care încheie poliţa de asigurare şi care plăteşte prima de asigurare (în general asiguratul este şi contractant). Asigurările de viaţă clasice nu sunt foarte atractive doar prin cuprinderea în asigurare a riscului de deces. în caz de deces. asigurările de persoane pot fi împărţite în următoarele categorii: asigurări de supravieţuire. asigurări mixte de viaţă cu capitalizare. În vederea clasificării asigurărilor de persoane. etc. beneficiarul poliţei va încasa suma asigurată. 54 b) după scopul asigurării. prin care se extinde gama riscurilor şi implicit a protecţiei prin asigurare.asiguratul – este persoana a cărei viaţă se asigură. cum ar fi: economisire. Primele de asigurare se stabilesc pe baza unor calcule actuariale şi luîndu-se în considerare criterii generale (statistici demografice. pensie pe o perioadă determinată sau viageră. astfel asiguratul poate beneficia de sume importante pe durata vieţii. fapt pentru care societăţile de asigurare au dezvoltat noi tipuri de produse prin care oferă pe lângă protecţie şi o serie de alte avantaje. mai importante fiind: a) funcţie de riscul care se asigură. Din primele de asigurare încasate se creează rezervele matematice care se valorifică prin investire şi care duc la sporirea fondului din care se vor plăti sumele asigurate. investiţii. iar în caz de supravieţuire asiguratul va încasa suma la expirarea contractului. asigurări de accidente. asigurări mixte de viaţă. asigurări de viaţă pe termen limitat. Partea de protecţie se referă la faptul că. asigurări de boală. se pot folosi mai multe criterii. . asigurări de viaţă pe termen nelimitat. cheltuieli de înmormântare. tratament medical. asigurările de persoane pot fi clasificate în: .

asigurările de viaţă se practică în prezent pe piaţa asigurărilor în forme din ce în ce mai diverse. asigurarea tip zestre. nici asiguratul. pe care societăţile de asigurări le oferă clienţilor. Deci. Caracteristic acestei poliţe este faptul că suma asigurată va fi plătită numai dacă decesul asiguratului se produce în perioada de valabilitate a contractului.2. există nenumărate variante ale tipurilor de asigurări. dacă la expirarea poliţei asiguratul este în viaţă asigurătorul nu are nici un fel da răspundere privind plata sumei asigurate. şi care pot fi adaptate scopurilor şi nevoilor fiecărui asigurat în parte. asigurarea mixtă redusă. Tipuri de asigurări de viaţă Datorită nevoilor variate ale clienţilor. şi denumită beneficiar. va încasa suma asigurată la decesul asiguratului. respectiv până la o anumită vârstă. această asigurare oferă protecţie doar pentru riscul de deces şi nu presupune economisire sau capitalizare. Dintre sutele de tipuri de asigurări de viaţă existente cele mai reprezentative şi frecvente sunt următoarele: asigurarea de viaţă pe termen limitat. pe o perioadă mai lungă de timp a asiguratului. asigurarea pentru ipotecă.Indiferent de criteriile de clasificare. asigurarea tip unit-linked. ea încheindu-se pe o anumită perioadă de timp şi acoperind doar riscul de deces. asigurarea de rentă. Asigurarea de viaţă pe termen limitat este una dintre cele mai simple forme. asigurarea de viaţă pe termen nelimitat. Cel care decide cine este beneficiarul care va încasa suma asigurată este asiguratul. copiii asiguratului. Asigurarea de viaţă pe termen nelimitat aceasta este asigurarea care acoperă riscul de deces. asigurarea tip student. sau uneori prietenii sau persoane care nu fac parte din familie. De regulă beneficiarul este soţul supravieţuitor. asigurarea mixtă de viaţă. în schimbul căreia o a treia persoană desemnată de asigurat. 55 . asiguratul va plăti periodic o sumă de bani. denumită primă de asigurare. 4. părinţii. nici beneficiarul nu vor primi vreo sumă de bani. Astfel.

Asigurarea mixtă redusă Acest tip de poliţă oferă posibilitatea rambursării primelor aferente riscului de supravieţuire. în orice condiţii. sau suma integral la împlinirea vârstei specificate în contract (de regulă într-o proporţie mai mică. şi având avantajul că sumele de bani plătite de asigurat sub forma primelor de asigurare reprezintă o formă de economisire ce va fi valorificată la expirarea contractului. Asigurarea mixtă de viaţă este o asigurare cu capitalizare. suma asigurată. Primele de asigurare se stabilesc în funcţie de suma asigurată. iar beneficiarul este copilul ajuns la vârsta studiilor universitare. prin intermediul căreia este acoperit nu doar riscul de deces ci şi riscul de supravieţuire. Asigurarea tip student are ca scop economisirea unor fonduri pentru perioada de studii a copiilor. Dacă la expirarea poliţei asiguratul este în viaţă el va primi suma asigurată. care în general poate fi nelimitată. care creşte odată cu apropierea termenului de expirare a poliţei. de 90-95%). prin care părinţii pot să ofere o sumă de bani drept zestre în momentul în care copilul se căsătoreşte. Contractul se încheie pe un număr de ani. Astfel asigurătorul va plăti asiguratului sau beneficiarului. suma asigurată va reveni beneficiarului. iar beneficiarul 56 . la care se adaugă cota corespunzătoare participării la profit pentru partea din rezervele matematice investite de asigurător.Aceasta presupune ca asiguratul să plătească primele de asigurare până la data pensionării. Primele de asigurare sunt plătite de asigurat până la începerea studiilor. iar dacă decedează în perioada de asigurare. rămânând la dispoziţia asigurătorului doar prima aferentă riscului de deces. oferind o dublă protecţie. asiguratul poate fi părintele sau tutorele copilului. cu condiţia ca asiguratul să nu depăşească o anumită vârstă (de regulă 75 ani) la expirarea acestei perioade. Dacă asiguratul ajunge la această vârstă. iar dacă decedează. Asigurarea tip zestre este o asigurare tip dotă. De asemenea. asigurătorul va plăti suma primelor de asigurare înregistrate până la momentul decesului. el renunţă la poliţă şi va primi de la societatea de asigurare o sumă denumită „valoare de răscumpărare”. el va primi suma asigurată actualizată. el va primi personal suma asigurată. Aceasta reprezintă un produs complex. dacă asiguratul este în viaţă la expirarea poliţei. chiar în condiţiile în care intervine decesul plătitorului. Este o poliţă prin care se oferă protecţie faţă de riscul de deces al persoanei asigurate (părinte sau tutore). dacă contractantul acestei asigurări doreşte retragerea banilor. Astfel. urmând ca beneficiarul să primească rentele la vârsta specificată în contract (durata de plată a rentelor poate să fie de 4 sau 5 ani). riscul de deces fiind acoperit pe toată perioada cuprinsă între momentul încheierii asigurării şi atingerea vârstei respective.

administrate de asigurător exclusiv în scopul asigurării. Produsul unit linked a apărut ca urmare a dorinţei de investiţie a clienţilor. prin care debitorul şi creditorul stabilesc rambursarea creditului întrun anumit număr de ani. deoarece pentru rata deja 57 . Componenta de protecţie este reprezentată de o asigurare de viaţă pe termen nelimitat. Aceste fonduri reprezintă un portofoliu de tipuri de active financiare diverse. Asigurarea pentru ipotecă În cazul cumpărării unei locuinţe sau a unui teren este necesară încheierea unei asigurări de viaţă prin care creditorul se asigură că. alături de nevoia de protecţie. care pe lângă protecţie oferă şi posibilitate investirii. În cazul decesului contractantului. pe baza achitării anuale a unei sume fixe. Participarea la aceste fonduri de investiţii este condiţionată de cumpărarea unei asigurări de viaţă. etc). pentru care plata primelor se face eşalonat până la împlinirea vârstei de pensionare. În caz de deces a asiguratului pe durata contractului. diferenţa fiind aceea că suma asigurată se plăteşte integral şi nu eşalonat. Pe perioada protecţiei. suma asigurată este garantată de asigurător. Unit-ul asigură dreptul clientului de participare la performanţa fondurilor financiare. Asigurarea tip unit-linked este o asigurare pe bază de investiţii. Debitul global care constă în rata la care se adaugă dobânda la suma împrumutată scade anual. este asemănătoare poliţei tip student. Astfel. iar în cazul în care intervine decesul beneficiarului. Contul contractantului reprezintă echivalentul valoric al unit-urilor deţinute în fondurile financiare ale asigurătorului. Contractantul asigurării va avea acces la aceste fonduri doar prin intermediul asigurărilor unit linked. prima plătită de asigurat este investită în fonduri de investiţii puse la dispoziţie de asigurător din care asiguratul primeşte o cotă parte (un anumit număr de „unit”-uri). în caz de deces al debitorului. poliţa devine ca şi în cazul poliţei tip student. beneficiarul va încasa maximul dintre valoarea sumei asigurate corespunzătoare asigurării de viaţă şi valoarea contului său la momentul respectiv. În funcţie de modul de rambursare a creditului există mai multe forme de ipotecă: . va încasa sumele restante neplătite.ipoteca liniară.(copilul) va primi suma asigurată în momentul căsătoriei sau la împlinirea unei anumite vârste (20. 25. 28 ani. o poliţă de asigurare mixtă. iar prima de asigurare plătită va destinată în întregime achiziţionării de unit-uri în fondurile financiare. Acesta are în structura sa componenta de protecţie şi componenta investiţională. copilul va beneficia de sumă la termenul convenit. Componenta investiţională constă în cumpărarea de unităţi de cont (unit-uri) în fondurile financiare special constituite.

clauza de creştere garantată a sumei asigurate. în primii ani cuantumul dobânzii fiind mai mare. caz în care.renta viageră. .renta cu rată fixă. În caz de deces. . . asigurarea suplimentară de deces prin accident.ipoteca pe bază de anuitate se caracterizează prin plata dobânzii şi a ratei printr-o sumă anuală fixă. iar dacă acesta nu mai este în viaţă. prin indemnizaţia plătită în baza poliţei de asigurare. asigurătorul plăteşte o indemnizaţie periodică. astfel. caz în care indemnizaţia de asigurare se plăteşte indiferent dacă asiguratul mai trăieşte sau nu. suma plătită periodic nu se micşorează. atunci se plăteşte suma asigurată beneficiarului. Pentru acoperirea riscului de deces.ipoteca pe bază de asigurare mixtă se practică în două tipuri de contracte: contractul de credit şi contractul de deces. în fiecare an se plăteşte o sumă fixă. Asigurarea este deci încheiată pe „viaţa” asiguratului. 58 . asigurarea suplimentară de invaliditate permanentă din accident. Astfel. asiguratul trebuie să fie în viaţă. Când începe plata acestei rate fixe dacă asiguratul mai trăieşte.ipoteca în combinaţie cu o asigurare de viaţă care presupune plata în fiecare an a primei de asigurare pentru asigurarea mixtă şi a dobânzii la creditul angajat. O astfel de asigurare poate fi încheiată şi în favoarea mai multor persoane. şi în acest caz se încheie o asigurare de capital în descreştere periodică pentru caz de deces. La fiecare dintre produsele de asigurări de viaţă. ea se plăteşte un anumit număr de ani. la moartea unuia dintre asiguraţi. iar suma împrumutată rămâne pe toată perioada derulării contractului de credit la valoarea maximă şi este rambursată integral. În acest caz se încheie o asigurare de deces care garantează achitarea restului sumei în cazul în care debitorul decedează înainte de rambursarea integrală a creditului. datoria este acoperită prin plata sumei asigurate de către asigurător. societăţile de asigurări oferă şi posibilitatea unor avantaje şi protecţii suplimentare prin plata unor prime adiţionale foarte mici. renta viageră se transferă asupra vieţii celuilalt. În funcţie de perioada de plată a acesteia. asigurarea suplimentară de invaliditate permanentă şi deces din accident). în cadrul căreia capitalul asigurat cunoaşte o evoluţie paralele cu cea a debitului. denumită anuitate. Clauzele adiţionale se adaugă contractului de bază. . se disting: .plătită nu se mai plăteşte dobândă. constituită din dobândă şi rată. şi au ca scop oferirea unor avantaje în plus asiguraţilor contra unor sume foarte mici (cele mai frecvente sunt: clauza de scutire de plată a primelor. Această asigurare oferă protecţia pentru riscul de deces. Spre deosebire de ipoteca liniară. dintr-o dată. pentru primirea indemnizaţiei de rentă viageră. Asigurarea de rentă prin care.

Sumele asigurate pot fi plătite sub următoarele forme: -sume fixe. Astfel. reprezentând o indemnizaţie pe zi de spitalizare. servicii private de ambulanţă.3. Asigurarea medicală Este o formă de asigurare practicată în vederea acoperirii totale sau parţiale a costurilor de spitalizare. asigurarea de călătorie. costuri de repatriere. dacă spitalizarea depăşeşte un anumit număr de zile consecutive. asigurarea de accidente. costurile ce pot fi acoperite prin intermediul acestui tip de asigurare sunt: de spitalizare. Asigurarea medicală pentru boli incurabile Este o formă de asigurare ce poate fi practicată fie ca acoperire principală. intervenţii chirurgicale. invaliditate totală. ci la acelea care creează suferinţe fizice sau de altă natură. iar primele de asigurare ce trebuie plătite de către asiguraţi sunt diferite pentru bărbaţi şi pentru femei şi funcţie de categoriile ocupaţionale ale acestora (întrucât riscurile sunt diferite). Asigurări de persoane altele decât cele de viaţă În cadrul acestor tipuri de asigurări principalele riscuri acoperite nu se referă la riscul de deces. asigurarea medicală pentru intervenţii chirurgicale.4. Riscul de deces nu este cuprins în acest tip de asigurare. etc. transplant de organe vitale. insuficienţă renală cu dializă. ori acoperirea pentru boală sau compensarea veniturilor pe perioada de boală. accident vascular cerebral. infarct miocardic. Astfel. -indemnizaţii pentru servicii de spitalizare private. tratament medical. sau a oferi o protecţie în cazul apariţiei unei boli incurabile. indemnizaţie de maternitate. consultaţii şi diagnostic. Astfel. asigurarea medicală pentru boli incurabile. Asiguratul va primi suma asigurată la momentul diagnosticării uneia dintre bolile incurabile incluse pe listă. fie ca o clauză adiţională. -sumă fixă pentru intervenţii chirurgicale. următoarele: asigurarea medicală. sunt incluse în această categorie. de convalescenţă. a costului tratamentului medical ca rezultat al unei boli sau vătămări corporale în perioada asigurată. în scopul compensării cheltuielilor cu tratamentul medical. 59 . bypass arterial coronarian. în categoria bolilor incurabile sunt incluse: cancer. de tratament la domiciliu după externare.

. şi care diferă între bărbaţi şi femei (bărbaţii fiind mai expuşi la atacuri de cord între 40-50 de ani.sistemul internaţional de clasificare a bolilor şi incidenţa acestora. Asigurarea de accidente este mult diferită de asigurarea de viaţă şi acoperă diverse riscuri de accidente şi nu riscul de deces.dacă persoana este fumătoare sau nu. Suma asigurată poate să fie: -o sumă plătită la momentul diagnosticării bolii şi acestea pot fi egale diferenţiate pe tip de diagnostic. .criterii privind definirea bolilor acoperite. Aceasta poate fi impusă prin lege pentru anumite categorii de activităţi. . prin politica de protejare a angajaţilor unei firme a cărei activitate presupune riscuri semnificative. în perioada de valabilitate a asigurării. Evenimentul asigurat este orice operaţie chirurgicală efectuată de asigurat sau copii acestuia. Suma asigurată va fi plătită atunci când asiguratul suportă o intervenţie chirurgicală. Intervenţia chirurgicală este o operaţie chirurgicală făcută de un medic pentru a evita o îmbolnăvire sau o agravare a stării asiguratului şi realizată în concordanţă cu reglementările medicale profesionale. încheindu-se pe perioade mai scurte (de obicei un an sau chiar mai puţin). . . 60 . Persoana asigurată poate fi orice persoană fizică care se încadrează în limitele de vârstă stabilite de asigurător. Asigurarea medicală pentru intervenţii chirurgicale Această formă de asigurare poate să apară ca un produs distinct sau ca o clauză adiţională la un produs existent. conform statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. în cele mai multe cazuri pot fi asiguraţi în baza aceleiaşi poliţe şi copii asiguratului.vârsta maximă de intrare şi de ieşire în şi din risc.Prima de asigurare se stabileşte în funcţie de o serie de factori . în timp ce femeile sunt mai expuse la cancer între 30-60 de ani). aceasta fiind fixă şi stabilindu-se în funcţie de tipul intervenţiei chirurgicale. respectiv: -frecvenţa apariţiei bolilor respective. datorită unor boli sau a unui accident intervenite în perioada de asigurare. survenită în urma unei boli sau a unui accident. şi se încheie pentru orice intervenţie chirurgicală efectuată de asigurat sau de copii acestuia. -o sumă plătită anticipat în momentul diagnosticării şi restul în momentul decesului.date statistice referitoare la cauzele deceselor.

Trebuie specificat faptul că în contractul de asigurare îmbolnăvirea este acoperită numai dacă nu este legată de o manifestare preexistentă a unei boli cunoscute sau malformaţii pentru care s-au făcut tratamente prescrise de medic. inclusiv medicale. spitalizare şi eventuale intervenţii chirurgicale. medicamente. instalaţiilor. sinucidere. pe profesii. arsuri. atac al unei alte persoane. accidente provocate de funcţionarea maşinilor. iar unele societăţi de asigurare acoperă şi riscul de deces în această perioadă. Riscurile excluse sunt: accidente produse în stare de ebrietate a asiguratului. pentru toţi angajaţii indiferent de profesie. imprudente. prăbuşiri de teren. trăsnet. intoxicaţii ca urmare a abuzului de alcool. consultaţii. poliţa include o detaliere a tipurilor de cheltuieli medicale ce vor fi plătite: tratamentul prescris de medic. sau pentru un număr mediu de angajaţi. radiografii. neglijenţă. aceasta din urmă poate fi încheiată nominal sau pentru toţi angajaţii (ca număr total). În ceea ce priveşte riscurile acoperite. înec. poluare. aparatelor. Asigurătorul va plăti sumele asigurate în cazul producerii accidentului sau al decesului din accident al asiguratului şi/sau cheltuielile medicale necesare. asfixiere prin emanaţie de gaze sau vapori. explozii. fulger.Asigurarea de accidente poate fi încheiată ca asigurare individuală sau colectivă (de grup). accidente prilejuite de orice formă de război. vătămări produse de acţiunile proprii ale asiguratului. tăiere. cheltuieli de transport până la spital. Asigurarea de călătorie acoperă accidentele sau îmbolnăvirile ce pot să apară în perioada unei călătorii determinate (de obicei în străinătate). lovire. accidente produse datorită acţiunilor proprii delictuale. explozie atomică. contaminare. în general sunt incluse: accidente de circulaţie. analize de laborator. accidente din practicarea sporturilor. accidente produse ca urmare a acţiunii armelor. medicamente şi droguri. 61 . De regulă. anestezii. curentare. Sumele asigurate se vor plăti de către asigurător pe baza unor investigaţii pe care le efectuează şi a unor documente.

conform legii. în condiţiile în care asigurătorul este răspunzător din punct de vedere legal. Astfel. dovada existenţei unui prejudiciu.CAPITOLUL V ASIGURĂRI DE RĂSPUNDERE CIVILĂ 5. terţ – orice persoană fizică sau juridică alta decât asiguratul. Termenii esenţiali ce apar în cadrul asigurării de răspundere civilă sunt: - asigurat – orice persoană fizică sau juridică. asigurarea de răspundere civilă este „acea asigurare prin intermediul căreia se acoperă toate sumele pe care asiguratul.1. prin nerespectarea legislaţiei în vigoare. constatarea culpei asiguratului care a săvârşit fapta ilicită. este obligat să le plătească pentru pagubele materiale sau vătămările corporale produse de el unui terţ”. Caracteristici ale asigurărilor de răspundere civilă Asigurările de răspundere civilă au ca obiect acoperirea prejudiciului produs de un asigurat unor terţe persoane. Răspunderea civilă legală reprezintă domeniul în baza căruia o persoană poate acţiona în instanţă o altă persoană sau o organizaţie. existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită a asiguratului şi prejudiciul adus terţei persoane. Conceptul de „răspundere civilă legală” este foarte important. Răspunderea civilă legală apare doar în urma producerii unor prejudicii sancţionate prin lege. Răspunderea civilă legală presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: săvârşirea de către asigurat a unei fapte ilicite. care se presupune că este vinovată de producerea unor pagube. pentru că societăţile care încheie asigurări de răspundere civilă sunt obligate să despăgubească în numele asiguratului numai dacă acesta este răspunzător legal să plătească daune unei terţe părţi. 62 .

produse în perioada de valabilitate a poliţei. valoarea despăgubirii. întrucât legile privind răspunderea civilă există separat de termenii poliţei de asigurare. separat pentru deces. astfel este esenţial un proces de investigare în vederea răspunderii legale. respectiv de medici. inspectorul de daună trebuie să evalueze răspunderea legală şi mărimea pagubelor. prejudiciul suferit. produse în perioada de valabilitate a poliţei. Suma asigurată se stabileşte la valoarea solicitată de asigurat şi agreată de societatea de asigurare. cu excepţia situaţiilor prezentate ca excluderi. Soluţionarea daunelor care decurg din răspunderea civilă depinde mai mult de lege decât de termenii contractuali ai poliţei de asigurare. 63 . cu privire la mărimea daunelor produse. răspunderea. După stabilirea acoperirii. În cazul persoanelor juridice cuantumul acestei sume se determină în funcţie de cifra de afaceri anuală. Prin asigurarea de răspundere civilă. va fi acoperit orice tip de vătămare corporală sau pagubă materială pentru care asiguratul este răspunzător. metoda determinării sentinţei judecătoreşti maxime pentru vătămare corporală sau pentru deces. precum şi vătămarea corporală sau decesul oricărei persoane. de evaluatori. estimată la încheierea contractului. Contractele de asigurare de răspundere civilă îl protejează pe deţinătorul de poliţă împotriva consecinţelor financiare ale legilor care reglementează răspunderea civilă. În cazul persoanelor fizice se poate aplica una din următoarele metode: metoda evaluării averii personale prezente şi viitoare. acesta bazându-se pe informaţiile furnizate de experţi . vătămări corporale sau pagube la bunuri. inspectorul de daune trebuie să stabilească: acoperirea. pentru vătămările corporale. metoda evaluării averii personale prezente. În orice daună apărută la asigurările de răspundere civilă. Înainte de a stabili valoarea despăgubirilor.- eveniment asigurat –prin care se înţelege: avarierea sau distrugerea unor bunuri care nu aparţin asiguratului sau care nu sunt în sarcina ori sub controlul asiguratului. inspectorii de daună trebuie să determine mărimea pagubelor produse.

Toate daunele de ordin special şi general sunt denumite daune compensatorii. Pentru cazurile de vătămări corporale. reclamanţii pot solicita anumite despăgubiri de ordin general. răspunderea producătorului şi a contractanţilor. Tipuri de asigurări de răspundere civilă Asigurările de răspundere civilă cuprind o gamă diversă de acoperiri. Acestea sunt practic. asigurarea de răspundere a proprietarilor unor bunuri. răspunderea autorităţii publice. Contractul de asigurare de răspundere civilă este format. în general. Despăgubirile pentru cheltuieli medicale şi pentru pierderi de venit sunt denumite despăgubiri de ordin special. datorită creşterii gradului de diversificare a activităţilor umane şi datorită răspunderilor tot mai mari pe care le au faţă de terţi atât persoanele juridice cât şi persoanele fizice. poliţa de asigurare şi alte documente semnate de asigurat şi asigurător.antreprenori. răspunderea proprietarului. din: condiţiile generale privind asigurarea de răspundere civilă. răspunderea unor categorii de sportivi. 5. elementele de daună pentru care legea impune plata unei despăgubiri se referă la cheltuielile medicale deja efectuate precum şi de cele estimate pentru perioada următoare. cererea de asigurare. răspunderea chiriaşului. răspunderea proprietarilor de magazine. în continuă extindere.2. răspunderea pentru poluarea mediului înconjurător. În plus faţă de aceste despăgubiri de ordin special. sau de contabili şi economişti pentru pierderile financiare. răspunderea pentru riscuri comerciale şi industriale. dovada efectuării plăţii primei de asigurare. condiţiile specifice fiecărui tip de poliţă. 64 . compensaţii care se acordă pentru suferinţa fizică şi pentru consecinţele producerii unui eveniment. Cele mai frecvente tipuri de asigurări de răspundere sunt: răspunderea angajatorului. de asemenea la pierderile de venit pe perioada în care reclamantul a fost în incapacitate de muncă. sau de unităţi de reparaţii pentru pagube la bunuri.

Asigurarea de răspundere a angajatorului oferă protecţie pentru asiguraţi în legătură cu pierderile. În Marea Britanie această răspundere există chiar dacă mărfurile se vând în altă ţară. defecţiunilor sau omisiunilor angajatorului. răspunderea profesională pentru contabili. Asigurarea de răspundere a producătorului este practică datorită faptului că toţi cei care vând o marfă au o răspundere faţă de cei care o folosesc sau o consumă. iar în Statele Unite ale Americii răspunderile se ridică la sume uriaşe datorită reglementărilor stricte privind protecţia consumatorilor. şi răspunderea altor categorii de personal. Asigurătorii elaborează condiţii specifice fiecărui client. asigurarea de răspundere a directorilor şi funcţionarilor. întreţinerii şi folosirii unui autovehicul. stomatologi – care acoperă daunele provocate pacienţilor din aceleaşi motive. erorilor. răspunderea civilă faţă de terţi în asigurarea de aviaţie. Poliţa oferă acoperire şi pentru cheltuielile cu avocaţii pentru apărarea în proces şi compensaţiile financiare pe care directorul sau funcţionarul ar trebui să le plătească. poate fi acoperită. nivel de răspundere. constructori – care acoperă răspunderea pentru erori. omisiuni ale lor sau ale angajaţilor lor. îmbolnăvire. cheltuielile de stabilire a despăgubirilor legate de răniri. răspunderea faţă de terţi în asigurarea maritimă. asigurarea pentru cheltuieli de judecată. În multe ţări. pe criterii de activitate. În ţările dezvoltate reglementările sunt puternic protective pentru consumatori. chirurgi. funcţie de nevoile acestuia. Asigurarea de răspundere a directorilor este o formă de protecţie specializată care acoperă răspunderea directorilor şi membrilor consiliilor de administraţie pentru erori şi neglijenţă în conducerea unei companii. avocaţi. răspunderea persoanelor fizice (asigurare de răspundere personală). asigurarea de răspundere a angajatorului este obligatorie. răspunderea bicicliştilor. deces sau rănire. precum şi pentru medici. şi altele. arhitecţi. Răspunderea civilă auto se referă la responsabilitatea legală legată de vătămarea corporală sau de distrugerea proprietăţii ca urmare a deţinerii. Aceasta îmbracă două forme: asigurarea de răspundere civilă auto obligatorie şi 65 . pierderi sau prejudicii materiale. printr-o poliţă asemănătoare. Prin utilizarea ei se pot produce vătămări corporale. Terţa parte este angajatul sau un fost angajat care suferă o vătămare corporală sau o îmbolnăvire datorită neglijenţei.răspunderea civilă auto. De asemenea. îmbolnăviri determinate de neglijenţa angajatorului. iar limitele răspunderilor sunt ridicate.

a podurilor. Asigurarea de răspundere personală este necesară datorită faptului că orice persoană fizică are obligaţia de a nu cauza nici un fel de vătămări corporale terţilor sau pagube proprietăţilor lor. Asigurarea de răspunderea faţă de terţi în asigurarea maritimă. bunuri diverse). dar este importantă deoarece este totuşi legată de răspunderea faţă de terţi. plimbatul animalelor. Asigurarea de răspundere profesională are ca scop despăgubirea celor ce suportă diverse pagube materiale sau financiare din vina anumitor profesionişti. În cadrul acestui tip de asigurare sunt cuprinse: răspunderea pentru vătămarea. Astfel. răspunderea civilă a proprietarului sau operatorului unui aparat de zbor se determină în funcţie de legislaţia existenţi în statul în care s-a produs accidentul sau în cel care are cea mai mare legătură cu accidentul produs. pasagerilor. cu excepţia cazului în care există tratate de colaborare internaţionale care reglementează acest aspect. îmbolnăvirea sau decesul membrilor echipajului. Asigurarea de răspundere civilă de aviaţie oferă deţinătorului de poliţă de asigurare protecţia împotriva reclamanţilor care au suferit vătămări corporale sau daune (respectiv vătămări sau pagube provocate: echipajului. răspunderea civilă pentru prejudiciile produse de poluare. vitrine. parcuri. inclusiv a încărcăturii acestora. poliţele se pot încheia şi pentru răspunderea familiei. uşi-capcană. docurilor. etc). lifturilor sau scărilor rulante. Astfel de răspunderi pot proveni din: duşumele alunecoase.asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule cu valabilitate numai în afara teritoriului României. apărând ca o necesitate impusă de implicaţiile practicării anumitor profesii care pot produce altora pagube 66 . muzee. pasagerilor sau altor persoane aflate la bord. Asigurarea privind răspunderea publică constă în rambursarea unor sume necesare asiguratului pentru compensarea unui terţ. administratori de hangare. Aceasta include acţiunile duse de clienţii şi angajaţii asiguratului sau de vecinii acestuia. Aceasta nu este o asigurare de răspundere în adevăratul înţeles al termenului. defecte ale scărilor. Asigurarea de răspunderea civilă faţă de terţi în asigurarea de aviaţie. persoanele fizice răspund faţă de terţi prin activitatea zilnică pe care o desfăşoară şi care implică o anumită răspundere (sport. în cazul vătămării corporale sau pagubelor materiale provocate de neglijenţa sa sau a angajaţilor săi. etc. bunuri existente pe alte nave. mărfuri care cad de pe rafturi sau din vitrine. Ca regulă generală. Asigurarea pentru cheltuieli de judecată. răspunderea pentru avarierea altor nave. alte persoane decât pasagerii. muncitorilor portuari. în calitate de public. ecluzelor navigabile şi a altor structuri. personalului care nu se află la bordul navei.

provocate din neglijenţă în exercitarea profesiei. În această categorie se încadrează profesiile care oferă consultanţă sau prestează un serviciu specializat, cum ar fi: constructorii, arhitecţii, avocaţii, contabilii, economiştii, medicii, consultanţii şi în general, orice profesie sau meserie care presupune o mare răspundere. Prin activitatea desfăşurată, aceste categorii de persoane pot, prin eroare, greşeală, neglijenţă, omisiune sau orice culpă proprie să aducă prejudicii persoanelor pentru care lucrează sau unor terţi.

67

CAPITOLUL VI

FORME ŞI METODE DE REASIGURARE

6.1. Consideraţii generale
O societate de asigurare este interesată să manifeste o preocupare constantă pentru ca

portofoliul său să corespundă cerinţelor unei bune stabilităţi financiare, adică să fie omogen, diversificat şi dispersat. Cum însă lucrul acesta nu se realizează dintr-o dată, acţiunea de
îmbunătăţire a structurii portofoliului trebuie continuată şi după încheierea contractelor de asigurare. Pentru împărţirea riscurilor între mai multe societăţi de asigurare, se folosesc două soluţii şi anume coasigurarea sau reasigurarea. Coasigurarea constă în participarea mai multor societăţi la asigurarea unui bun de valoare mare. În practica asigurărilor de bunuri se ivesc deseori cazuri când, dată fiind valoarea ridicată a bunurilor oferite spre asigurare, un asigurător să nu consimtă la încheierea contractului pentru întreaga valoare. Atunci, asiguratul tratează, cu ajutorul unui intermediar, cu mai mulţi asigurători, posibilitatea fracţionării asigurării valorii bunului respectiv şi acoperirea fiecărei părţi în parte la un alt asigurător. Fiecare societate de asigurare care participă la asigurarea unei fracţiuni din valoarea bunului în cauză reprezintă un coasigurător. Fiecare coasigurător răspunde faţă de asigurat numai în limita sumei pentru care s-a angajat prin contract, iar nu în mod solidar. La producerea daunei, asiguratul tratează de regulă, problemele legate de constatarea daunei, stabilirea şi plata despăgubirii, cu una din societăţile participante – care este societate garantă – şi care acţionează în numele tuturor, la lichidarea respectivă, fiind însă necesară aprobarea fiecăruia dintre coasigurători. Neajunsurile coasigurării rezidă în faptul că asiguratul nu poate cerceta direct solvabilitatea fiecărui coasigurător, plasarea riscului necesitând uneori un timp îndelungat, iar decontarea daunelor este greoaie. Asigurări sub forma coasigurării se încheie în Marea Britanie, Franţa şi în alte ţări.

68

Reasigurarea constă în cedarea de către asigurător, către alte societăţi, a părţii din riscul subscris care depăşeşte reţinerea sa proprie. Dacă la coasigurare, redistribuirea riscurilor se produce în faza încheierii asigurării propriu-zise, în schimb, la reasigurare redistribuirea riscurilor are loc după perfectarea contractului de asigurare, adică în faza posterioară asigurării. Necesitatea redistribuirii riscurilor subscrise nu este „descoperită” de asigurător numai după încheierea asigurării, ci ea este cunoscută şi avută în vedere de el de la bun început. Altfel spus, reasigurarea nu constituie (sau nu ar trebui să constituie) o măsură de reperare a unei erori comise de asigurător în procesul de negociere şi perfectare a contractului de asigurare. La început, reasigurarea se practica de societăţile profilate pe încheierea de asigurări directe care simţeau nevoia imperioasă a ameliorării portofoliilor lor. Ulterior au fost constituite societăţi specializate în operaţii de reasigurare, fără însă ca societăţile de asigurare să renunţe la acest gen de operaţii. Ţări în care reasigurarea a căpătat o amploare tot mai mare au fost Germania, Marea Britanie, Elveţia, Franţa, Italia. Cu timpul, piaţa naţională a reasigurărilor devine prea îngustă pentru a absorbi întreaga ofertă de cedare în reasigurare, ceea ce determină societăţile de asigurare să-şi plaseze o parte din riscuri la societăţile de reasigurare din străinătate. Cu cât mai largă este participarea societăţilor de reasigurare la redistribuirea riscurilor, cu atât mai accentuată este dispersarea geografică a riscurilor.

6.2. Contractul de reasigurare şi principiile ce stau la baza acestuia
Între reasigurător şi reasigurat se stabileşte o relaţie, pe baza liberului consimţământ care exprimă acordul de voinţă al părţilor în legătură cu acceptarea/cedarea de riscuri în reasigurare, această relaţie fiind finalizată într-un document denumit contract de reasigurare. Astfel, contractul de reasigurare reprezintă înţelegerea stabilită între două părţi, denumite „reasigurător” şi „reasigurat”, prin care reasigurătorul preia o parte din risc de la reasigurat, în schimbul unei sume numită „primă de reasigurare”, pentru care se obligă să-i plătească acestuia din urmă, partea din despăgubirea cuvenită în cazul producerii riscului, conform condiţiilor stipulate în contract. Principalele trăsături ale acestui contract pot fi sintetizate astfel: - contractul de reasigurare este condiţionat de existenţa unui contract de asigurare încheiat între asigurat şi asigurător; 69

precum: interesul reasiguratului. . şi anume: obligativitatea existenţei interesului asigurabil.este un contract consensual.are un caracter oneros.contractul de reasigurare este un contract separat încheiat între reasigurător şi reasiguratul său.despăgubirea va fi suportată doar pentru răspunderea pe care asigurătorul direct şi-a asumat-o prin contractul de asigurare. . .are un caracter sinalagmatic. a unui obiect al reasigurării. iar aceasta din urmă plăteşte prima de reasigurare. în funcţie de unele criterii.. contractul de reasigurare prezintă aproape aceleaţi caracteristici ca şi contractul de asigurare. Activitatea de reasigurare şi contractul de reasigurare se desfăşoară pe baza unor principii.contractul de asigurare şi cel de reasigurare există în acelaşi timp. respectiv: . obligativitatea existenţei. având la bază acordul de voinţă al părţilor asupra elementelor contractului. deoarece se bazează pe contraprestaţii reciproce. În practica internaţională nu există o formă standard a contractului de reasigurare.o particularitate a acestui contract o reprezintă prezenţa elementului de extraneitate.este un contract succesiv. respectiv asigurătorul direct. există incertitudinea producerii riscului şi a rezultatelor finale ale contractului.are un caracter aleatoriu. domeniul în care se va încheia tranzacţia. întâlnindu-se anumite tipuri de contracte. participanţii. deoarece părţile contractante sunt. la care asiguratul original nu este parte. . care are deja încheiată o poliţă de asigurare cu un 70 . . întrucât presupune obligaţii interdependente şi reciproce ale părţilor. persoane juridice sun „compania cedentă”. principiul despăgubirii. cealaltă având posibilitatea de a accepta sau refuza oferta primită. principiul maximei bune credinţe (relaţia dintre părţi bazându-se pe „cea mai mare bună credinţă).este un contract de adeziune. presupunând o anumită perioadă în care reasigurătorul acordă protecţie companiei cedente pentru riscurile preluate. natura şi dimensiunea riscului. Într-un contract de reasigurare. de regulă din ţări diferite. . în momentul încheierii contractului de reasigurare. . Din punct de vedere juridic. care trebuie să fie cunoscute şi respectate întocmai de către părţi. . clauzele contractuale fiind propuse de către una dintre părţi.

1. iar în cazul producerii de daune trebuie să anunţe reasigurătorul în termenul cel mai scurt posibil. modul de decontare a primelor şi respectiv a daunelor. reasigurarea neproporţională. în schimbul primei de reasigurare primite de la compania cedentă şi de a-i plăti acesteia despăgubirile de reasigurare în cazul producerii riscului reasigurat. Încheierea contractului de reasigurare obligă părţile la respectarea tuturor clauzelor. un mijloc de egalizare. dezvoltându-se din sistemul coasigurării. Contractul de reasigurare cuprinde de regulă: obiectul reasigurării. deosebirile dintre acestea constând numai în modul de cuprindere. dispersaţi pe arii geografice cât mai întinse.3. respectiv costul reasigurării. alte clauze privind raporturile reciproce (arbitraj. durata contractului. Reasigurarea proporţională Reasigurarea proporţională a fost prima formă de reasigurare. şi „reasigurătorul. Contractul de reasigurare poate avea diferite forme. Reasigurarea constituie astfel. 2. Forme de reasigurare În prezent se practică două forme principale de reasigurare. şi anume: 1. Reasiguratul are obligaţia de plată a primei de reasigurare la nivelul şi în condiţiile stabilite şi totodată să anunţe reasigurătorul asupra mersului afacerii. condiţiile în care se face reasigurarea.3. a răspunderilor între mai mulţi asigurători. decăderea din drepturi. 6. 71 . 6. reasigurarea proporţională.). de menţinere a unui echilibru între primele încasate şi despăgubirile datorate la fiecare asigurător în parte.asigurat pentru un anumit risc şi care doreşte să cedeze o parte din acesta. care preia partea din risc cedată. răspunderea asumată de reasigurător. prin care mai mulţi asigurători împărţeau între ei în proporţii convenite o parte a asigurării directe. Reasigurătorul are obligaţia de a asigura protecţia împotriva riscurilor. devenind reasigurat. respectiv de angajare a părţilor. răspunderea reţinută de reasigurat pentru contul său propriu. etc. prin divizare.

Reasigurătorii. iar diferenţa până la 100% o cedează în reasigurare.Prin acest tip de reasigurare. dar şi la repartizarea primelor de asigurare şi a daunelor înregistrate. respectiv primite în reasigurare. o cotă din daune corespunzătoare sumei asigurate reţinute. Avantajul pentru reasigurător constituie. Deci. participă fiecare în parte cu o anumită cotă procentuală la riscurile prevăzute în contractul de reasigurare. de obicei. care nu au capacitatea ca. la rândul lor. În principal. Reasigurarea cotă-parte suplineşte 72 . să reţină sume importante şi nici nu dispun de un serviciu de reasigurare puternic care să poată utiliza forme de asigurare mai eficiente. deoarece nu permite o selecţie a riscurilor din partea reasiguratului. Din punct de vedere tehnic. participarea reasigurătorului se stabileşte tot sub formă de cote procentuale. acest tip de reasigurare nu prezintă nici un fel de dificultate şi este avantajos din punct de vedere administrativ. contractele de reasigurarea proporţională sunt de două tipuri: a) contract de reasigurare „cotă – parte”. Reasigurarea cotă-parte. cedând şi aceste riscuri în reasigurare. Ca urmare. compus dintr-un mare număr de riscuri mici şi mijlocii care în mod normal nu ar necesita reasigurare. primele de asigurare se împart reasigurat şi reasigurători în aceeaşi proporţie în care aceştia au participat la repartizarea sumei asigurate. dar mai laborioase. Ori. denumită şi în participaţie. se practică mai ales de către societăţile de asigurare nou înfiinţate. Proporţionalitatea se referă nu numai la suma asigurată. b) contract reasigurare „excedent de sumă”. reasiguratul şi reasigurătorii suportă. însă. deoarece portofoliul de asigurări al acestuia din urmă este. un dezavantaj pentru reasigurat. Acest sistem de reasigurare este preferat de reasigurător. Astfel. portofoliul reasigurătorului va fi la fel de diferit şi de dispersat ca şi cel al reasiguratului. reasiguratul renunţă la un important volum de prime. fiecare în parte. La fel se procedează şi la acoperirea daunelor: din daunele înregistrate. din riscurile subscrise. reasiguratul reţine o anumită cotă din suma asigurată. a) Reasigurarea „cotă – parte” se caracterizează prin aceea că participarea reasiguratului se stabileşte sub forma unei cote procentuale din suma asigurată prevăzută în contractul de asigurare. daunele înregistrate repartizându-se între compania cedentă şi reasigurător în mod direct proporţional cu acoperirea acordată. reasigurătorul acceptă o răspundere stabilită ca o proporţie din suma asigurată iniţial prin contractul de asigurare directă.

al aceleiaşi categorii de risc. Ea se mai utiliza în ramurile în care s-au înregistrat rezultate negative. şi tot ce depăşeşte această reţinere. furt prin efracţie. această reasigurare este frecvent folosită în unele ţări chiar şi de societăţile de asigurare mai vechi. intrând în cadrul reţinerii proprii (plinul de conservare) nu vor fi reasigurate. materiale. Aceasta. avarii. produse. Sistemul excedentului de sumă asigurată îndeplineşte cel mai bine rolul reasigurării. până la limita maximă a sumei asigurate. Reasigurarea excedent de sumă asigurată se aplică. El prezintă pentru reasigurat avantajul că riscurile mici. la asigurările de bunuri (clădiri. nu reclamă operaţii administrative complicate şi costisitoare. de obicei. adică excedentul. însă. de mărimea medie a sumelor asigurate şi a mijloacelor financiare de care dispune.aceste neajunsuri inerente începutului. Cu toate acestea. maşini şi aparate. întrucât procentul de reţinere aplicându-se linear. unii specialişti nu consideră reasigurarea cotă-parte ca o formă veritabilă de reasigurare. deoarece la stabilirea reţinerii proprii reasiguratul va ţine seama de probabilitatea producerii riscului. de întinderea daunei. din care cauză reasigurătorii ezită să mai accepte riscuri în reasigurare pe baza vechilor formule. iar reţinerea proprie a reasiguratului poate fi diferenţiată în funcţie de natura şi frecvenţa riscului asigurat (incendiu. etc). un mare volum de muncă: pentru fiecare contract se calculează raportul dintre reţinerea proprie (plinul de conservare) şi suma asigurată. reţinerea sa proprie. denumită şi plin de conservare. Reasigurarea excedent de sumă asigurată reclamă. explozii. precum şi raportul dintre suma care se cedează în reasigurare (excedentul) şi 73 . b) Reasigurarea „excedent de sumă” se caracterizează prin aceea că reasiguratul stabileşte anticipat. etc) deoarece aici suma asigurată poate fi determinată cu precizie. Plinul de conservare se exprimă valoric şi variază ca mărime de la o ramură de asigurare la alta şi chiar în cadrul aceleiaşi ramuri. Mărimea reţinerii proprii în raport cu răspunderea maximă a reasigurătorilor este un prim indiciu al calităţii riscurilor cedate în reasigurare. sub forma unei sume fixe. La riscurile mai „bune” plinul de conservare va fi mai mare decât la cele mai „puţin bune”. Întrucât nu realizează omogenizarea cantitativă a riscurilor – obiectivul de bază al reasigurării – ci numai reducerea volumului răspunderilor asumate de asigurător până la nivelul capacităţii sale financiare. de la obiect asigurat la altul. îl cedează reasigurătorului. construcţii şi echipamente industriale. adică omogenizarea răspunderii reţinute de reasigurat.

pentru reasigurat. răspunderea reasiguratului este limitată. pentru a stabili cât reprezintă.2. că-i permite să limiteze răspunderea pentru daunele produse de acelaşi risc. în plus. pentru fiecare daună. se pot înregistra pagube deosebit de mari ( de exemplu: răspunderea civilă a armatorului pentru poluarea apelor mării şi a litoralului cu ţiţei. Aceasta. iar răspunderea reasigurătorilor vizează partea de daună care depăşeşte prioritatea. Reasigurarea excedent de daună se utilizează mai ales în ramurile în care în urma producerii unui risc asigurat. răspunderea reasiguratului este limitată. 6. iar pentru reasigurători. procentual. răspunderea ce revine unei centrale atomoelectrice care a suferit un grav accident. partea din suma asigurată care rămâne în sarcina reasiguratului şi respectiv partea preluată de reasigurători. fie nelimitată. a) Reasigurarea „excedent de daună”. nu asigură nici omogenizarea portofoliilor reasigurătorilor. etc).3. că necesită un volum relativ redus de cheltuieli de administraţie. La acest tip de contract. aceste contracte pot fi: a) contracte de reasigurare „excedent de daună”. denumit prioritate. s-a dezvoltat treptat forma neproporţională. răspunderea reasiguratului se exprimă printr-o sumă fixă din dauna probabilă. reasigurarea proporţională reclamă un volum mai mare de muncă decât cea neproporţională. repartizarea răspunderii între reasigurat şi reasigurători se face în funcţie de volumul probabil al daunei. aceasta este fie limitată la o sumă fixă din daună. La contractele neproporţionale. pentru fiecare daună. şi nu în baza unui raport proporţional faţă de suma asigurată. Contractele de reasigurare neproporţională se clasifică în funcţie de modalitatea de exprimare a limitei monetare (ca o sumă absolută sau ca o cotă procentuală din volumul daunei). Aceasta. b) contracte de reasigurare „oprire a daunei” (sau „excedent a ratei a daunei”).suma asigurată. în funcţie de capacitatea sa de plată. proporţională a reasigurării. Reasigurarea neproporţională Alături de forma clasică. În schimb. Reasigurarea excedent de daună prezintă avantajul. 74 . franşiză sau prag. acest tip de reasigurare reclamă un volum mare de muncă din partea reasiguratului pentru evidenţierea răspunderilor ce revin asigurătorilor pe nivele de daune. La această reasigurare. iar în sarcina reasigurătorilor cade partea de daună care depăşeşte răspunderea reasiguratului. În ceea ce priveşte răspunderea reasigurătorilor. În plus. Astfel. la un anumit plafon (nivel). Drept urmare. deoarece a apărut teama că contractele de valori mari nu vor putea fi plasate integral în reasigurare pe baze proporţionale.

Aceasta. o problemă extrem de importantă o constituie stabilirea cuantumului primelor cuvenite reasigurătorului. la reasigurarea oprire de daună participarea reasigurătorilor la acoperirea daunei este dependentă de raportul dintre daune şi primele de asigurare. în care: Ca = costul arderii. La aceste contracte. sarcina principală a reasiguratului constă în limitarea daunei pe care înţelege să o suporte pornind de la rata daunei. ceea ce atrage după sine majorarea automată a răspunderii reasiguratului. La repartizarea primelor între reasigurat şi reasigurător se foloseşte o metodă denumită „cost al arderii” care se bazează pe următoarea formulă: Ca = D ⋅ 100 P ⋅ 80 . deoarece este posibil ca volumul primelor efectiv încasate să depăşească pe cel al primelor estimate. Altfel spus. Aceasta se explică prin faptul că posibilitatea producerii daunei maxime (limita prevăzută în contract) sau chiar a daunei medii (care se situează peste nivelul priorităţii) este mult mai redusă decât probabilitatea producerii de daune mărunte. Dauna care rămâne în sarcina reasiguratului se stabileşte sub forma unui procent din dauna produsă raportat la primele încasate. Aceasta. subunitar. o sumă echivalentă cu un procent din volumul primelor încasate. 75 . Ceea ce depăşeşte această limită rămâne în sarcina reasiguratului.b) Reasigurarea „oprire a daunei”. reasiguratul e bine să manifeste prudenţă şi să precizeze şi mărimea absolută a opririi de daună. La reasigurările neproporţionale. La această reasigurare. Pentru a nu-şi asuma angajamente excesiv de mari. un rol foarte important joacă buna credinţă a reasiguratului în ceea ce priveşte informarea corectă a reasigurătorului despre mărimea reală a daunelor înregistrate şi a primelor încasate. adică de rata daunei înregistrate. deoarece societatea de reasigurare suportă pe lângă despăgubirile de asigurare şi cheltuielile de administraţie. deoarece prima de reasigurare pe care reasiguratul o cedează reasigurătorului nu este proporţională cu angajamentele asumate de aceştia (cu volumul daunelor de acoperit). La întocmirea acestei variante de contract. la încheierea contractului. reasiguratul se angajează să acopere din daunele produse în cursul anului. şi nu doar mărimea relativă a acesteia în raport cu primele încasate. iar reasigurătorii să suporte tot ceea ce depăşeşte acest nivel. Acest raport este de regulă. Şi reasigurătorii sunt interesaţi ca răspunderea lor să fie stabilită şi ca mărime absolută nu numai ca procent faţă de primele încasate de reasigurat. ci este mult mai mică. care se încadrează în prioritate şi rămân în totalitate în sarcina reasiguratului.

reasigurătorul se angajează să plătească reasiguratului şi o cotă din beneficiul realizat în urma reasigurării. în ultimii 5 ani. însă. la nivelul considerat din ramura de asigurare în cauză. reasiguratul decontează prima de reasigurare cuvenită reasigurătorului. Astfel. reasiguratul cedează în mod automat şi primele de asigurare aferente acesteia. în ultimii 5 ani. reasiguratul se angajează ca în anii următori perioadei care s-a încheiat cu pierdere.D – volumul daunelor înregistrate de reasigurat. Reasigurarea constituie o modalitate frecvent utilizată pentru omogenizarea riscurilor sub raport cantitativ şi pentru dispersarea acestora sub raport geografic (teritorial). deoarece subscrierea în reasigurare se face pe două căi: pe baza ofertelor primite direct de la societăţile de asigurare şi pe baza ofertelor primite de la curtieri. Nu întotdeauna. odată cu cedarea unei părţi din riscurile asumate. aceasta să fie dedusă din beneficiul realizat de reasigurător şi numai rezultatul net să fie repartizat. de daunele plătite. Cu cât acest comision este mai ridicat. Raţiunea acestui comision constă în faptul că obţinerea asigurării presupune anumite cheltuieli. de comisionul de reasigurare. în ramura considerată. se ţine seama de primele încasate de reasigurător. 100 . cu atât costul reasigurării pentru reasigurat va fi mai mic. În contractele de reasigurare. Mărimea comisionului de reasigurare se determină în funcţie de mărimea medie a daunelor. La rândul lor. La determinarea beneficiului realizat de reasigurător. pe care le suportă reasiguratul din prima încasată de le asigurat. Nici în primul şi nici în al doilea caz nu se face o 76 . reasigurătorii se angajează. De menţionat că reasiguratul poate să participe numai la împărţirea beneficiului realizat de reasigurător şi nu la pierderea eventuală a acestuia. pe o perioadă de timp. În cazul în care reasiguratul realizează pierdere în loc de beneficiu de pe urma contractului de reasigurare. prin contractul de reasigurare. pe măsură ce încasează prima de asigurare de la asigurat. de rezervele pentru daune nedecontate şi de cheltuielile de administraţie ale reasigurătorului. acest obiectiv se realizează în mod corespunzător. Pe lângă comision. prin contractul de reasigurare să plătească reasiguratului un comision de reasigurare. stabilite pe baza statisticii.arată în ce proporţie se reduce raportul daune prime. 80 Costul arderii reprezintă cota de primă cuvenită reasigurătorilor exprimată în procente şi care se aplică asupra volumului de prime încasate în anul de asigurare. P – volumul total al primelor încasate de reasigurat.

şi anume: metoda facultativă. Ea respectă „principiul dublei selecţii”. însă tot mai mult în ultimul timp se constată tendinţa de a se încheia prin contracte eproporţionale. să accepte sau să respingă oferta. „pool”-urile de reasigurare Metoda facultativă. accidente. se ajunge ca un reasigurător să participe la unele riscuri în proporţie exagerat de mare. rest de risc sau clasă de riscuri specifice. Semnificaţia termenului „facultativ” se referă la faptul că reasigurătorul nu este obligat să accepte şi să încheie tranzacţia în condiţiile propuse de compania cedentă. şi anume. ori când metoda contractuală nu oferă partenerilor condiţiile pe care le doresc pentru reasigurarea respectivă. compania cedentă şi viitorul reasigurător sunt liberi să cedeze. În acest fel. mai cunoscute şi mai frecvent întâlnite fiind: metoda „facultativ – obligatorie”. De obicei. Reasigurarea facultativă este cea mai veche metodă de reasigurare. un mijloc de echilibrare a rezultatelor sale financiare. precum: incendiu. 6. în prezent folosindu-se pentru anumite categorii de riscuri categorii de riscuri. unele riscuri maritime. se realizează prin retrocesionarea unei părţi din riscurile acceptate de către reasigurător în reasigurare. pe de o parte. Pe lângă acestea s-au conturat şi alte metode care derivă din cele două amintite anterior. Retrocesiunea devine astfel. şi respectiv. folosind în acest scop fie sistemul cotă-parte. fenomen denumit risc de cumul. selecţia pentru compania cedentă care 77 . Astfel. Metode de reasigurare În reasigurarea internaţională se utilizează două metode de bază. metoda contractuală. iar reasigurătorul poate accepta sau refuza.4. reasigurarea facultativă sa încheie prin contracte proporţionale. În reasigurarea facultativă. fie pool-ul de retrocesiune.analiză temeinică a riscurilor primite în reasigurare. Aceasta se practică pentru plasarea unui risc. Corectarea acestei stări de lucruri. fiecare risc propus spre reasigurare este tratat şi analizat separat. Obiectul reasigurării facultative îl constituie localizarea riscurilor individuale între companiile de asigurări directe.

Acestea sunt „contracte încheiate între o companie cedentă şi un reasigurător. Singurul dezavantaj al reasigurătorului este acela că pierde dreptul de a alege riscurile pentru reasigurare. reasigurătorul nu examinează separat fiecare risc individual şi nu are dreptul să refuze sau să evalueze un singur risc dacă el nu este inclus în contract. Conform acestei metode. Metoda contractuală prezintă avantal atât pentru reasigurător. iar pe de altă parte. 78 . Reasigurarea contractuală este forma obligatorie care are la bază „principiul non selecţiei” pentru cele două părţi. acest tip de reasigurare are la bază „principiul selecţiei” pentru compania cedentă şi „principiul nonselecţiei” pentru reasigurător. Această metodă este totuşi. care îşi rezervă dreptul de a accepta sau a refuza ce i se propune. Contractul este încheiat între compania cedentă şi reasigurător pentru reasigurarea unui ansamblu de riscuri fără posibilitatea de alegere a unui singur risc sau a unui grup de riscuri. Reasigurătorul este sigur că va obţine un volum substanţial de afaceri de la compania cedentă indiferent de forma propusă (proporţională sau neproporţională). în care acesta din urmă are obligaţia de a accepta reasigurările voluntar cedate de cealaltă parte”. toate riscurile pe care vrea să le cedeze compania de asigurări directe. în timp ce reasigurarea obligatorie (contractuală) este ataşată de noţiunea de portofoliu luată în totalitate ca o sumă de riscuri. reasigurarea facultativă este ataşată de noţiunea de risc luată individual. cu cheltuieli de administrare mai mici şi pretându-se la toate categoriile de afaceri. cât şi pentru reasigurat. Această metodă este considerată facultativă pentru asigurătorul direct care cedează o parte din riscuri reasigurătorului. sau între un broker şi un reasigurător. principala metodă folosită în reasigurările internaţionale. Deci. Ansamblul de riscuri cedate de asigurător poartă denumirea de „portofoliu. selecţia pentru reasigurător. Metoda contractuală. Reasigurătorul este obligat să accepte atâr riscurile „bune” cât şi pe cele „rele”. Metoda „facultativ – obligatorie” a apărut ca urmare a creşterii dimensiuni riscurilor individuale care afectează toate tipurile de asigurare. în condiţiile pe care el însuşi le decide şi este obligatorie pentru reasigurător care trebuie să accepte oferta în condiţiile propuse de compania cedentă. fiind obligat să accepte. Această metodă este mult mai utilizată în reasigurările internaţionale. global. iar asigurătorul direct oferă spre reasigurare riscuri grupate în pachete în forma şi în termenii contractuali cei mai potriviţi interesului său. fiind mult mai comodă. Astfel.decide dacă reasigură sau nu un anumit risc.

Pool-urile de reasigurare În vederea acoperirii unor riscuri deosebite sau a unui complex de riscuri din anumite ramuri de asigurare. cu efecte negative asupra costului reasigurării. iar cea de-a treia se întâlneşte în ţările în curs de dezvoltare. De asemenea. diferenţa se plasează în afara pool-ului.Asemănarea cu metoda contractuală constă în aceea că reasigurătorul întră în afacere cu un asigurător sau cu un broker şi acceptă riscurile oferite conform acordului propus. Diferenţa este aceea că societatea de asigurări directe (sau brokerul) nu este obligată să ofere riscurile pentru asigurare în timpul derulării acordului. Reasigurarea facultativ – obligatorie îl dezavantajează într-o oarecare măsură pe reasigurător. 79 . b) existenţa unor riscuri care prin cumul ar putea produce la daune excepţional de mari (riscul de război). Printre cauzele care au dus la crearea de pool-uri de reasigurare se numără: a) necesitatea acoperirii unor riscuri de proporţii deosebit de mari. Dacă membrii pool-ului nu au acoperit întreaga valoare a contractelor oferite în reasigurare. având o frecvenţă şi o intensitate încă necunoscute (riscurile atomice şi nucleare). întrucât acesta nu are posibilitatea de a accepta sau refuza tranzacţii care altfel le-ar fi oferite direct în sistemul coasigurării şi nu exercită nici un control asupra tranzacţiei primite. Primele două cauze sunt specifice ţărilor dezvoltate. Această formă duce la reducerea cheltuielilor de administrare. c) evitarea cedării unui volum important de prime de asigurare către societăţi de asigurare dintr-o ţară sau zonă geografică. la care aceştia s-au angajat. care centralizează ofertele de reasigurare primite din partea societăţilor de asigurare şi le repartizează pe membrii pool-ului pe baza cotelor de subscriere. mai multe societăţi de asigurare convin să creeze un pool de reasigurare care să plaseze în reasigurare contractele de asigurare în cauză. aceştia vor fi automat răspunzători până la limita lor. chiar dacă în momentul producerii daunelor nu li se cedase în mod special nici o parte din risc. dar determină restrângerea sau chiar înlăturarea concurenţei. pentru că atunci când apare o nouă daună înainte ca societatea cedentă să-şi completeze toate acordurile de reasigurare. Pool-ul respectiv este administrat de un oficiu. ei se află în stare de incertitudine.

eficienţa economică exprimă rezultatele obţinute de o unitate economică. cu cât s-a scurs mai puţin timp de la intrarea în vigoare a contractului de asigurare până la plata despăgubirii. 80 . efectul obţinut ca urmare a activităţii de asigurare este reprezentat de despăgubirile pe care asigurătorul le acordă.1. iar primele de asigurare mai mici. raportul dintre efectul înregistrat şi efortul depus pentru obţinerea acestui efect. Din punct de vedere al asiguratului . Eficienţa activităţii de asigurare este necesar să fie privită atât din punctul de vedere al intereselor asigurătorului. cât şi din punctul de vedere al intereselor asiguraţilor. eficienţa asigurărilor este cu atât mai mare cu cât despăgubirile primite la producerea riscului asigurat sunt mai ridicate. Evaluarea performanţelor unei societăţi de asigurare şi exprimarea eficienţei activităţii desfăşurate de acestea trebuie să aibă în vedere atât rezultatele financiare obţinute. conducerea şi gestionarea în bune condiţii a fondurilor constituite şi/sau plasate în diverse operaţiuni financiare. efectul este dat de rezultatele financiare proprii pe care le obţine şi care îi garantează funcţionarea în continuare în condiţii de maximă securitate. activitatea de asigurare este cu atât mai eficientă cu cât cheltuielile cu plata indemnizaţiilor (sume asigurate şi despăgubiri).CAPITOLUL VII EFICIENŢA ACTIVITĂŢII DE ASIGURARE 7. iar efortul asigurătorului constă în organizarea. Efortul depus de asigurat constă în plata primelor de asigurare. dar şi evaluarea succesului asigurătorului în direcţia satisfacerii nevoilor clienţilor săi. precum şi cele legate de formarea şi gestionarea fondului de asigurare sunt mai reduse. Conceptul de eficienţă a activităţii de asigurare Ca noţiune complexă. în timp ce pentru asigurător. Pentru asigurat. Din punct de vedere al asigurătorului. care îşi conduce activitatea pe baza principiului gestiunii financiare. cu atât este mai eficientă activitatea de asigurare. privite prin prisma eforturilor depuse într-o anumită perioadă de timp. De asemenea.

astfel încât prin aceasta să influenţeze creşterea cererii de asigurare. calculate pe baza teoriei probabilităţilor. în urma politicii economico-financiare pe care o practică. în măsura în care din primele de asigurare încasate reuşeşte să-şi formeze un fond de asigurare care să-i permită acoperirea cheltuielilor pe care le are de efectuat. riscul asigurat. De aceea calculul cotelor de primă este o etapă importantă în crearea unui tip de produs. pe care societatea de asigurare reuşeşte să îl stabilească. cheltuieli financiare şi de administrare. a numărului de asigurări şi obiecte asigurate şi implicit. este dependentă de: mărimea veniturilor şi nivelul cheltuielilor aferente. asigurătorul “vinde” înainte de a fi “produs”. creşterea eficienţei activităţii de asigurare. În analiza eficienţei asigurărilor este necesar să avem în vedere faptul că în acest domeniu se întâlneşte un fenomen original-unic în activitatea economică şi anume inversarea ciclului de producţie. volumul total al primelor încasate este dependent şi determinat de cererea de asigurări. obiectul de activitate. În general. să se realizeze pe această cale o dispersie a riscului şi o reducere relativă a nivelului despăgubirilor. Fondurile specifice create de societatea de asigurare trebuie să acopere cheltuielile cu plata despăgubirilor. Un prim pas în analizarea şi stabilirea gradului de eficienţă al activităţii în domeniul asigurărilor îl constituie studierea rezultatelor financiare. Raţiunea de a exista a oricărei societăţi comerciale. indiferent de forma juridică. Veniturile au ca bază de constituire primele încasate aferente asigurărilor realizate şi a sumelor încasate din alte operaţiuni specifice. deci inclusiv a societăţilor de asigurări este obţinerea unui profit. sfera de cuprindere sau raporturile ce se stabilesc între asigurător şi asigurat. Indiscutabil. 81 . bazându-se pe calcule actuale. dispunând doar de estimaţii ale acestora. societăţile de asigurări au în vedere ca prima medie pentru un risc asigurat să fie redusă. O societate de asigurare îşi poate desfăşura activitatea doar în măsura în care aceasta este eficientă. În timp ce sumele încasate din alte operaţiuni depind de piaţa financiară şi de cerinţele acesteia. ramura de activitate. deci înainte de a cunoaşte “costul produsului vândut”. deci acoperirea din veniturile obţinute a cheltuielilor efectuate şi obţinerea unui surplus. Analiza eficienţei se va baza pe datele furnizate de sistemul informaţional al societăţii de asigurare.La momentul contractării poliţei asigurătorul încasează prima de asigurare fără a cunoaşte cu exactitate mărimea daunelor care se vor produce.

plata despăgubirilor şi a sumelor asigurate. ar reprezenta o acţiune anormală şi riscantă.ramura de asigurare despre care este vorba. Ca o concluzie.nivelul macro sau micro la care se urmează să fie efectuată aprecierea activităţii.Cheltuielile aferente operaţiunilor de asigurare. cât şi indirect (acţiuni diverse. În primul rând. Indicatori de apreciere a eficienţei activităţii de asigurare Pentru a putea face o apreciere obiectivă a eficienţei activităţii de asigurare. având în vedere că plăţile pentru despăgubiri ocupă locul prioritar (ca pondere) în totalul cheltuielilor. vom apela la un sistem adecvat de indicatori. cum sunt: . . Fiecare dintre indicatorii utilizaţi scoate în evidenţă anumite laturi ale activităţii de asigurare. Ea arată în ce raport se află despăgubirile sau sumele 82 . se poate spune că activitatea de asigurare trebuie să fie astfel organizată încât asigurătorul să-şi poată acoperi cheltuielile de administrare şi constituire a fondului de asigurare. fără a se lua în considerare şi influenţele nefavorabile datorate caracterului subiectiv pe care îl au acţiunile întreprinse sau neîntreprinse. atât directe (despăgubiri şi efortul de constituire şi gestionare a fondului de asigurare).2.modul de reglementare juridică a asigurărilor care se aplică. În unele situaţii însă despăgubirea este superioară limitei obiective acceptate în principal datorită caracterului subiectiv în stabilirea nivelului pagubei şi a realităţii acţiunii fenomenului asigurat. . deoarece despăgubirea este efectul final al întregii operaţiuni al activităţii de asigurare.obiectivele concrete care se urmăresc. reclame). Cei mai importanţi şi mai frecvent utilizaţi indicatori sunt: Rata daunei – este unul din indicatorii utilizaţi pentru aprecierea rezultatelor financiare obţinute de un asigurător. sunt în atenţia asigurătorilor. publicitate. dincolo de limita obiectivă. Alegerea indicatorilor ce pot fi utilizaţi pentru aprecierea eficienţei activităţii de asigurare este necesar să fie făcută în funcţie de o serie de criterii. Limita obiectivă în care trebuie să se încadreze o despăgubire este nivelul real al pagubei produsă de un fenomen asigurat. precum şi un anumit profit 7. Nu se poate face o ierarhizare în utilizarea acestor indicatori şi nici nu se poate afirma că unul dintre ei ar avea vreo importanţă mai mare decât altul. . în mare măsură creşterea exagerată.

Cu cât rata daunei înregistrează valori mai mici decât 100. O societate de asigurări care înregistrează un cost relativ mai mic decât costul relativ mediu din ramura asigurărilor îşi poate permite sa aibă o rata a daunei mai mare decât media de pe ramura. egală sau mai mare de 100%. Indicatorul rata daunei are relevanţă numai în cazul asigurărilor de bunuri şi al asigurărilor de răspundere civilă . la totalul încasărilor obţinute din primele de asigurare şi din alte surse. cheltuielile totale pe care le-a efectuat. cu atât situaţia financiară este mai favorabilă pentru asigurător. Costul relativ al activităţii este mai mic decât 100%. Formula de calcul este: Ca = C × 100 P Ca – costul relativ al activităţii C – totalul cheltuielilor efectuate de asigurător P – totalul primelor de asigurare şi a altor venituri încasate Costul relativ reprezintă cheltuielile de asigurare faţă de veniturile realizate din activitatea de asigurare. Se utilizează indicatorul denumit costul relativ al activităţii de asigurare. asigurătorul plăteşte asiguratului indemnizaţia sau suma asigurată pentru care s-a încheiat poliţa şi nu o despăgubire. deoarece ea va înregistra profit. Când costul relativ al activităţii este mai mare. în acest ultim caz nu se poate vorbi de daune ci de despăgubiri. plătite de asigurător. cu încasările din primele de asigurare şi din alte venituri. faţă de primele de asigurare încasate. Asigurătorul efectuează şi alte cheltuieli decât cele cu plata despăgubirilor şi a sumelor asigurate. Formula de calcul a ratei daunei (Rd) este: Rd = D ×100 P D – totalul despăgubirilor sau sumelor asigurate plătite de asigurător P – totalul primelor de asigurare încasate de asigurător Rata daunei se exprimă în procente şi poate fi mai mică. însă pot apărea cazuri când este mai mare.asigurate. Atunci când se realizează evenimentul asigurat. ca rezultat al minimizări celorlalte costuri ale 83 . nu şi în cazul asigurărilor de viaţă. El se obţine prin raportarea totalului cheltuielilor ocazionate de activitatea de asigurare. asigurătorul n-a reuşit să acopere. în perioada respectivă.

cheltuieli totale. Formula de calcul este: RVn = (P − C) × 100 P RVn – rata venitului net Aceasta relaţie se mai poate scrie: ⎛ C⎞ RVn = ⎜1 − ⎟ × 100 = 1 − C a × 100 = 100 − C a ⎝ P⎠ În cazul în care societatea de asigurare obţine venituri şi din alte activităţi. prime încasate. Daca Rc < 100% . Se utilizează alături de aceşti doi indicatori şi o rată combinată. la diferenţa dintre totalul veniturilor şi totalul cheltuielilor. Rata venitului net arată. venit net. Formula de calcul este: C1leu ( dolar )Vn = C−D P−C 84 . cât îi rămâne asigurătorului (netto) din fiecare 100 de lei.venituri totale. Ct. de dolari etc. atunci rata venitului net se calculează raportând diferenţa între totalul veniturilor şi totalul cheltuielilor la totalul veniturilor. respectiv: RVn = Vt − Ct × 100 Vt Vt. în procente.activitatii de asigurare. care se determină ca o sumă: Rc = D C + Pa Pa Rc – rata combinată. Acesta se calculează raportând diferenţa dintre totalul cheltuielilor şi totalul despăgubirilor (sumelor asigurate) plătite de asigurător pe parcursul unui an. se poate utiliza indicatorul rata venitului net (RVn). Pentru aprecierea nivelului rezultatelor financiare finale obţinute de o societate de asigurări. la totalul veniturilor.atunci societatea de asigurări obţine un profit din activitatea desfăşurată.Se calculează raportând diferenţa între totalul veniturilor şi totalul cheltuielilor înregistrate într-o anumită perioadă. Un alt indicator utilizat pentru aprecierea rezultatelor financiare finale este cheltuieli la 1 leu. la 1 dolar etc.

Gradul de cuprindere în asigurare arată cât din numărul bunurilor este asigurat (în procente). Gradul de cuprindere în asigurare care apare ca un raport între totalul bunurilor (persoanelor) asigurate şi totalul bunurilor (persoanelor) asigurabile. -numărul mediu de asigurări contractate de un lucrător. Un set de indicatori calitativi necesar pentru aprecierea nivelului de dezvoltare al asigurărilor facultative sunt următorii indicatori: -gradul de cuprindere în asigurare. Concluziile analizei trebuie să indice cauzele şi măsurile necesare obţinerii unor rezultate mai bune în viitor. Mărimea indicatorului Gc influenţează rezultatele obţinute de asigurător deoarece un grad de cuprindere în asigurare mare reprezintă o premisă favorabilă pentru obţinerea unei rate a daunei mici. -prima medie încasată pe un contract. Cu cât acest indicator înregistrează valori mai apropiate de 100.Indicatorul exprimă cheltuielile înregistrate de asigurător pentru obţinerea unei unităţi monetare la venit net sau cât a cheltuit asigurătorul pentru a obţine o unitate de venit net. Formula de calcul este: Gc = n × 100 N Gc – gradul de cuprindere în asigurare n – numărul bunurilor asigurate N – numărul bunurilor asigurabile Acest indicator exprimă procentual cât din procentualul asigurabil (bunuri sau persoane) dintr-o anumită zonă geografică sau arie de activitate a încheiat poliţe de asigurare cu asigurătorul analizat. -suma medie asigurată pe contract. Analiza indicatorilor analizaţi se poate efectua atât pe ansamblul societăţii de asigurări cât şi pentru fiecare ramura de asigurări. -productivitatea muncii unui angajat în asigurări. cu atât situaţia este mai favorabilă pentru asigurător. 85 . Cu cât acest indicator are o valoare mai mică. cu atât înseamnă că asigurarea facultativă respectivă este mai dezvoltată. Numărul mediu de asigurări contractate de un lucrător . se realizează o dispersie mai bună a riscurilor în cadrul comunităţilor.este un indicator care reflectă cantitatea şi calitatea activităţii desfăşurate de personalul care încheie poliţe de asigurare.

la numărul contractelor de asigurare încheiate. an) şi numărul lucrătorilor care se ocupă cu încheierea de asigurări. Formula de calcul este: Sma = Sa Nc Sma – suma medie asigurată Sa – totalul sumelor asigurate Nc – numărul total al contractelor de asigurare încheiate Se utilizează ca indicator pentru aprecierea rezultatelor numai în cadrul asigurărilor facultative de viaţă. Formula de calcul este: 86 . O valoare ridicată a acestui indicator relevă faptul că personalul a desfăşurat o activitate de calitate şi deci. Formula de calcul este: Nac = Ac Lc Nac – numărul mediu de asigurări contractate de un lucrător Ac – numărul asigurărilor contractate într-o anumită perioadă Lc – numărul lucrătorilor care se ocupă cu încheierea de asigurări Suma medie asigurată pe un contract se calculează ca un raport între totalul sumelor asigurate şi numărul total al contractelor de asigurare încheiate. dar şi pentru poliţele nou contractate într-o anumită perioadă. deoarece costurile cresc mai lent decât volumul primelor încasate într-o anumită perioadă. rata venitului net este ridicată. datorită caracteristicilor de economisire pe care le deţin poliţele de viaţă. persoane.Se calculează ca raport între numărul total al asigurărilor facultative (de bunuri. În cazul asigurărilor de persoane acest indicator arată nivelul şi posibilităţile de atragere pe o perioada mai îndelungată a unor sume de la populaţie. trimestru. răspundere civilă) contractate într-o anumită perioadă de timp (lună. Productivitatea muncii unui lucrător din asigurări se obţine raportând încasările din primele de asigurare la numărul total de lucrători. Prima medie încasată pe un contract se obţine raportând totalul încasărilor din prime. Formula de calcul este: pm = P Nc pm – prima medie încasată pe un contract P – totalul încasărilor din primele de asigurare Indicatorii pm si Sma oferă informaţii relevante dacă se calculează pentru întreg portofoliul de poliţe de asigurare existent la un moment dat.

gradul de acoperire a daunei. cât şi la nivelul societăţii de asigurare. în procente. Ne arată. Gradul de acoperire prin asigurare se calculează ca un raport între suma asigurată şi valoarea reală a bunului asigurat. trimestrial şi semestrial). şi relevă calitatea muncii depuse de personal în vederea obţinerii de noi contracte de asigurare.. Eficienţa asigurărilor pentru asiguraţi poate fi apreciată pe baza unor indicatori.. când aceasta este mai mică. asiguraţii au posibilitatea de a intra mai rapid în posesia despăgubirilor. se află suma asigurată faţă de valoarea reală a bunului asigurat. Formula de calcul este: t1 + t 2 + . gradul de acoperire prin asigurare.W= P Ls W – productivitatea medie a muncii pe un lucrător Ls – numărul total de lucrători Indicatorul W se poate calcula anual sau pentru subperioade (lunar. Durata medie de lichidare a daunelor se calculează ca un raport între numărul zilelor trecute de la avizarea daunei până la plata despăgubirilor şi numărul daunelor soluţionate. în ce raport. putând reface sau înlocui bunul avariat sau distrus. Formula de calcul este: Gaa = S × 100 V Gaa – gradul de acoperire prin asigurare S – suma asigurată V – valoarea reală a bunului în momentul încheierii asigurării 87 . se poate determina atât la nivelul unei sucursale. cum sunt: durata medie de lichidare a daunelor. + tn t =1 = Dm = N N n ∑t i Dm – durata medie de lichidare a daunelor t – numărul zilelor de la avizarea daunelor până la soluţionarea acestora N – numărul daunelor soluţionate Durata medie de lichidare a daunelor se calculează pe categorii de bunuri asigurate. atât pentru angajaţii permanent cât şi pentru colaboratorii societăţii.

Gradul de acoperire a daunei arată. în procente. pe feluri de bunuri cuprinse în asigurare. Acest indicator se foloseşte în cazul asigurărilor de bunuri şi de răspundere civilă. în ce raport se află despăgubirea faţă de paguba produsă.Acest indicator are semnificaţia necesară numai dacă se calculează separat pentru fiecare bun cuprins în asigurare. Astfel. deoarece omul şi viaţa sa nu se pot evalua în vreo moneda. Indicatorii prezentaţi se pot utiliza pentru o analiză atât la nivelul microeconomic (nivelul sucursalelor unei societăţi de asigurare). neavând aplicabilitate în cazul asigurărilor de viaţă. dar valorile înregistrate diferă în funcţie de principiul de răspundere aplicat de asigurător în cazul soluţionării daunelor. 88 . Formula de calcul este: Gad = D × 100 P Gad – gradul de acoperire a daunei D – despăgubirea acordată asiguratului P – valoarea pagubei produse la bunul asigurat Gradul de acoperire al daunei se poate urmări separat. Gad parţial va fi mai mic decât dacă se aplică principiul primului risc. dar şi la nivelul macroeconomic oferind informaţii despre rezultatele financiare obţinute în activitatea de asigurare într-o anumită perioadă de timp. dacă se aplică principiul răspunderii proporţionale.

Prin comunitate de risc se înţelege: a. 3. b. Relaţia dintre prima de asigurare şi suma asigurată este: a. e. înţelegerea verbală dintre părţi. b. Contractul de asigurare nu prezintă una din următoarele trăsături: a. c. unilateral. contractul de asigurare. b. 89 . prima de asigurare = suma asigurată × cota de primă. d. de adeziune. d. Hotărâre de Guvern. oneros. un grup de indivizi care se simt ameninţaţi de un risc. consensual. precum şi drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi. e. un grup de indivizi care locuiesc în aceeaşi zonă geografică. raporturile dintre asigurat şi asigurator. În cazul asigurărilor facultative. b. c.CAPITOLUL VIII TESTE GRILĂ ŞI APLICAŢII PRACTICE 1. c. c. 2. suma asigurată = cota de primă + suma asigurată. norme speciale emise de Ministerul Finanţelor. sunt stabilite de: a. prima de asigurare = suma asigurată / cota de primă. 4. aleatoriu. un grup de indivizi care sunt angajaţi de acelaşi patron. prin lege.

ori sănătatea unei persoane. posibil dar incert la care sunt supuse bunurile ori patrimoniul sau viaţa. b. valorile patrimoniale expuse riscurilor asigurate. deoarece: a. c. un eveniment care s-a produs. d. bunurile care fac obiectul contractului de asigurare. b. despăgubirea pe care urmează să o încaseze asiguratul în cazul producerii evenimentului asigurat. reducerea valorii bunurilor după reparaţie. 6. Principiul primului risc presupune: a.5. pagubele produse ca urmare a radiaţiei nucleare. acordarea despăgubirii la nivelul pagubei. producerea lui se realizează prin fapta intenţionată a contractantului asigurării. În materie de asigurări. încetarea contractului de asigurare după producerea primului risc asigurat. acordarea despăgubirii la nivelul sumei asigurate. c. c. esenţial în materie de asigurări. este un eveniment viitor. un eveniment care s-a produs prin fapta intenţionată a beneficiarului asigurării. e. evenimentul asigurat care s-a produs şi pentru înlăturarea consecinţelor lui s-a încheiat asigurarea. Riscul este un element obligatoriu. în limita sumei asigurate. b. 7. În cazul asigurării de bunuri. e. suma asigurată. d. c. pagubele produse de război. interesul asigurării este reprezentat de: a. 90 . La asigurarea bunurilor se pot acorda despăgubiri pentru: a. cazul asigurat este: a. producerea lui nu lasă loc hazardului. d. 8. b. c. fără acest element nu poate exista raport de asigurare valabil. acordarea despăgubirii doar la prima producere a riscului asigurat. 9. un eveniment viitor. d. d. uzura fizică a bunurilor. acordarea despăgubirii la nivelul pagubei indiferent de mărimea acesteia. cheltuielile efectuate pentru curăţarea locului unde s-a produs paguba. b.

c. asigurătorul acoperă în întregime paguba. d. franşiza. asigurătorul acoperă diferenţa dintre suma asigurată şi franşiză. La asigurarea auto casco nu se acordă despăgubiri pentru: a. d. d. asigurătorul acoperă în întregime paguba până la nivelul sumei asigurate. cheltuielile făcute în vederea limitării pagubelor. cuantumul pagubei. d. de către asigurat cu acordul asigurătorului. b. 11. d. În cazul în care contractul de asigurare prevede o franşiză atinsă: a. În cazul în care în contractul de asigurare se prevede o franşiză deductibilă. egală cu valoarea reală a bunului asigurat. mai mică sau egală cu valoarea reală a bunului asigurat. c. Rezilierea contractului de asigurare de bunuri poate fi realizată: a. diferenţa dintre cuantumul pagubei şi franşiză. suma asigurată trebuie să fie: a. explozia rezervorului de carburanţi. b. de către asigurător cu acordul asiguratului. c. b. La asigurările de bunuri. e. de către asigurător sau de către asigurat.10. numai de către asigurător. mai mare decât valoarea reală fără să depăşească valoarea de înlocuire a bunului asigurat. suma dintre cuantumul pagubei şi franşiză. 13. c. cel puţin egală cu valoarea reală a bunului asigurat. 91 . mai mică decât valoarea reală a bunului asigurat. b. căderea unor corpuri pe construcţia în care se află autovehiculul. 12. dacă aceasta este mai mare decât franşiza. c. pagubele produse părţilor componente de rezervă. valoarea despăgubirii reprezintă: a. 14. b. asigurătorul acoperă paguba numai până la nivelul franşizei.

vătămări corporale provocate terţilor. pagubele produse de răsturnarea autovehiculului. 16. La asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto nivelul primelor de asigurare. Asigurarea de răspundere civilă medicală nu oferă despăgubiri pentru: 1. 2. pagubele produse de umezeală. c. serviciile prestate de medic la un alt cabinet decât cel menţionat în poliţă. Guvern. Adunarea generală a acţionarilor de la societăţile autorizate să practice această asigurare. c. exercitarea profesiei sub influenţa consumului de alcool. b. deces / vătămări corporale / pagube materiale. termenele de plată. La asigurarea bunurilor pe timpul transportului terestru nu se acoperă: a. 5. 2 + 4 c. Sumele asigurate în cazul asigurării pentru răspunderea civilă. Ministerul Finanţelor. pagubele produse bunurilor de rozătoare. Parlament prin lege. pagube produse de acte de tâlhărie. 2 + 3 + 4 17. b. limita maximă a despăgubirilor. 92 . d. fiecare persoană prejudiciată / perioadă. 1 + 3 + 5 b. c.15. b. în general se determină separat pentru: a. d. la propunerea Ministerului Finanţelor. pagubele materiale generate terţilor. cheltuieli de judecată la care este obligat asiguratul. sancţiunile şi alte elemente cu privire la aplicarea asigurării se stabilesc de: a. 18. eveniment / perioadă. 3. e. Oficiul de supraveghere a activităţii de asigurare şi reasigurare. 4. 1 + 5 d. Răspuns: a.

de către fiecare compartiment solicitat de asigurat. În cazul asigurării de răspundere civilă. contractant. d. nu apare necesară existenţa unui compartiment distinct pentru că aici nu poate fi vorba de evaluarea unei persoane cu tot ce înseamnă ea. La asigurările de persoane problemele legate de constatarea şi evaluarea daunelor se fac: a. pe bază de negociere liberă. de supravieţuire. de deces. b. de accidente. în funcţie de nevoile şi posibilităţile sale financiare. de răspundere civilă. b. d. pe baza certificatelor medicale şi a facturilor prezentate de asigurat. d. o sumă pentru sprijinirea asiguratului. 22. o despăgubire de asigurare. c. d. e. de către agenţii de asigurări din teritoriu. terţa persoană păgubită are statut de: a. o despăgubire pentru urmaşii asiguratului. În asigurarea de persoane. La asigurările de persoane suma asigurată se stabileşte: a. o sumă pentru ajutorarea familiei asiguratului. c. Această condiţie este valabilă în cazul asigurării: a. 93 . asigurătorul se obligă ca la producerea riscului asigurat să plătească: a. 21.19. c. c. b. e. în mod forfetar. 23. b. de către agenţii de asigurare. de către o societate de asigurare specializată în astfel de operaţiuni. asigurat. persoana cuprinsă în asigurare. 20. d. o sumă asigurată. b. Asiguratul intră în posesia sumei asigurate numai în cazul în care este în viaţă la expirarea contractului. contractant şi stipulat al asigurării. c. beneficiar al asigurării.

să aibă un caracter întâmplător. 1 + 2 + 4 + 5 d. 94 . c. Din punctul de vedere al societăţilor de asigurare sunt necesare anumite condiţii pentru a încadra un eveniment în risc asigurat şi anume: a. producerea lui să fie posibilă. 3. dar să fie posibilă producerea lui în momentul derulării acestuia. 4. stabilirea tarifelor de prime şi normelor tehnice de aplicare a asigurărilor practicate de fiecare societate de asigurare. dacă nu s-a convenit altfel în contractul de asigurare. producerea fenomenului să nu depindă de voinţa asiguratului sau a asigurătorului. 136/1995 nu se regăseşte una din situaţiile prevăzute mai jos: a. b. dacă producerea riscului asigurat a devenit imposibilă după începerea răspunderii asigurătorului. 2 + 3 + 4 + 5 e. 5. analizarea bilanţurilor anuale ale societăţilor de asigurare. Varianta corectă este: a. 2. constituirea şi administrarea fondului de protejare a asiguraţilor. 1 + 3 + 4 25. 26. avizarea modificării statutelor societăţilor comerciale din domeniul asigurărilor. 2 + 4 + 5 b. d. dacă producerea riscului asigurat a devenit imposibilă înaintea de începerea răspunderii asigurătorului. d. 1 + 2 + 3 + 4 + 5 c. Precizaţi răspunsul fals. avizarea societăţilor comerciale din domeniul asigurărilor. b. în caz de neplată la termen a primelor de asigurare. Printre situaţiile de reziliere a contractului de asigurare stipulate în legea nr. Printre atribuţiile Oficiului de supraveghere a activităţii de asigurare şi reasigurare se numără: 1. riscul să lipsească în momentul încheierii contractului de asigurare. c. dacă riscul asigurat s-a produs după începerea răspunderii asigurătorului.24.

crt.000 lei. mobilierul pentru 17.3% pentru mobilier şi 1.550 lei.5% pentru clădire. Clădirea este asigurată pentru o sumă de 500. aflate în aceasta. precum şi pentru mobilierul şi aparatura birotică. faţă de asigurările de credite şi garanţii unde activitatea de asigurare este în pierdere (Rata daunei este supraunitară).7% pentru aparatura birotică. 95 .54% 39443 Pentru asigurările de răspundere civilă: Rd = Pentru asigurările de credite şi garanţii: Rd = Se observă o rată scăzută a daunei la asigurările de persoane. Cotele de primă anuală. altele decât cele de viaţă: Rd = 8049 *100 = 12. Contractul de asigurare se încheie pentru o perioadă de un an. O societate comercială încheie o asigurare pentru clădirea în care îşi are sediul.000 lei. Se cunosc următoarele informaţii privind piaţa asigurărilor din România: Nr. practicate de societatea de asigurări respectivă sunt: 0. 1. altele decât cele de viaţă Răspundere civilă (inclusiv auto) Credite şi garanţii Prime încasate 80758 63476 387392 39443 Despăgubiri plătite 18587 8049 233256 40049 Se cere să se calculeze rata daunei (Rd) şi să se comenteze rezultatele obţinute. altele decât cele de viaţă. pentru cazurile de incendiu şi alte calamităţi. 1 2 3 4 Viaţă Categorie de asigurări Persoane.Aplicaţii practice.68% 63476 233256 *100 = 60.22% 387392 40049 *100 = 101. 1. iar aparatura birotică pentru 217.02% 80758 Pentru asigurările de persoane. 2. Rezolvare: Rd = (Despăgubiri plătite / Prime încasate) * 100 Pentru asigurările de viaţă: Rd = 18587 *100 = 23.

500 + 228.850 lei Valoarea totală a despăgubirii acordate asiguratului = 235.La 4 luni de la încheierea asigurării. Rezolvare: a. Să se determine: a.15 lei Prima de asigurare anuală aferentă aparaturii birotice este: Pb = 217.7% = 3.000 lei pentru mobilier: dm = 10.850 = 345. În contractul de asigurare se prevede o franşiză deductibilă de 10% din suma asigurată atât pentru clădire cât şi pentru bunuri. despăgubirea cuvenită asiguratului.450 lei mobilier şi 123. la sediul firmei a izbucnit un incendiu care a avut ca rezultat avarierea clădirii. c.689 = 6.000 lei franşiza pentru mobilier: 10% * 17. deci o parte a daunei este suportată de asigurat.000 + 8.695 + 101.700 lei Valoarea despăgubirii acordate asiguratului este dată de diferenţa dintre cuantumul pagubei şi franşiză: pentru clădire: dc = 285.689 lei Prima totală de asigurare este: P = 2.700 = 101. b.755 lei franşiza pentru aparatură birotică: 10% * 217.500 lei Prima de asigurare anuală aferentă mobilierului este: Pm = 17.000 lei = 21.000 * 0. Contractul de asigurare prevede o franşiză deductibilă.3% = 228.545 lei 96 .755 = 8. întreaga primă de asigurare plătită de asigurat. P=s*c Prima de asigurare anuală aferentă clădirii este: Pc = 500.450 – 1.5% = 2.550 lei aparatură birotică).550 * 1. şi distrugerea unor bunuri în valoare de 134.000 lei (10.000 * 1. suma asigurată pentru care continuă asigurarea.550 – 21.000 – 50.000 lei = 50.695 lei pentru aparatură birotică: db = 123.000 = 235. Prima de asigurare (P) este dată de produsul dintre suma asigurată (s) şi cota de primă tarifară (c).15 lei b. şi anume: franşiza pentru clădire: 10% * 500.000 lei.15 + 3.550 lei = 1. dauna fiind evaluată la 285.417.

000 lei a fost asigurat facultativ pentru suma de 50. Să se calculeze indemnizaţia de asigurare prin procedeul răspunderii proporţionale şi cel al răspunderii primului risc. asiguratul suportând un prejudiciu de 20. Rezolvare: Principiul răspunderii proporţionale: d=p* s v 97 .850 = 115. Asigurarea clădirii continuă pentru: 500. care este prima de asigurare achitată de asigurat.800 = 12. care este despăgubirea achitată de asigurător. Rezolvare: a. după plata despăgubirii.000 = 265.000 lei Asigurarea mobilierului continuă pentru: 17. Un imobil de locuit în valoare de 90.20%.800 lei. Imobilul a fost afectat de un incendiu puternic paguba ridicându-se la suma de 25.000 lei cu o cotă de primă tarifară de 1. Se cere să se determine: a. În urma cercetărilor efectuate au fost restituite societăţii comerciale bunuri în valoare de 7. pentru suma de 40.500 – 7.000 – 235. Prima de asigurare este produsul dintre suma asigurată şi cota de primă tarifară: P = 40.855 lei Asigurarea aparaturii birotice continuă pentru: 217.695 = 8.700 lei 4.20% = 480 lei b. După trei luni are loc un furt. iar asigurarea continuă pentru suma rămasă. O societate comercială şi-a asigurat pe o perioadă de un an.c.000 * 1.500 lei. Despăgubirea cuvenită asiguratului este dată de diferenţa dintre prejudiciul suferit într-o primă fază şi bunurile recuperate în urma cercetărilor efectuate de organele în drept: d = p – v = 20.550 – 8.000 – 101. bunurile din magazinul său dotat cu sistem antifurt.000 lei. suma asigurată se diminuează cu valoarea despăgubirii. b.150 lei 3.000 lei.

000 = 78. prin două poliţe de incendiu. Să se determine: a. dar proprietarul îl asigură pentru 200.000 Principiul primului risc: d = p = 25.d = 25.000 lei la societatea de asigurare A şi pentru 150. Despăgubirile ce se cuvin asiguratului din partea celor două societăţi de asigurare ştiind că în acoperirea daunelor se aplică principiul răspunderii proporţionale. b.000 * 50. Sumele asigurate pentru care continuă asigurarea.55% * 200.000 lei la societatea de asigurare B. Pentru cuprinderea în asigurare a riscului de cutremur ambele societăţi prevăd o majorare a cotei de primă cu 10%. Cota de primă la care se face asigurarea la societatea A este: cA = 0.5% + 10% * 0. cuantumul pagubei fiind de 90. După 4 luni de la încheierea asigurării are loc un cutremur care afectează locuinţa asigurată.5% = 0.55% + 10% * 0.000 lei. O persoană fizică îşi asigură apartamentul în care locuieşte.55%.55% = 0.55% iar prima de asigurare plătită la societatea A va fi: PA = 0.750 lei 400.000 lei 5.5 lei b.000 = 13. c.605% iar prima de asigurare plătită la societatea B va fi: PB = 0.888.5%. iar societatea B oferă o cotă de primă anuală de 0. Rezolvare: a. Apartamentul valorează 400. la două societăţi de asigurare.888 lei 90. 98 . Primele de asigurare plătite la cele două societăţi de asigurare. Societatea A oferă o cotă de primă anuală de 0.000 = 1. Nivelul despăgubirii totale este proporţional cu raportul dintre suma pentru care s-a asigurat persoana la cele două societăţi şi valoarea reală a clădirii asigurate: d = 90.100 lei Cota de primă la care se face asigurarea la societatea B este: cB = 0.000 lei.000 Despăgubirea datorată de fiecare societate este proporţională cu raportul dintre suma asigurată la societatea respectivă şi întreaga sumă asigurată.000 = 907.605% * 150.000 * 350.

Mărfurile transportate sunt acoperite pentru următoarele riscuri: calamităţi naturale. Pentru măsurile luate în vederea limitării pagubei asiguratul a cheltuit 1.000 = 155. La societatea de asigurări A: 200. spargere. risipire.dA = 78.000 lei. În contractul de asigurare se prevede o franşiză deductibilă de 5% din suma asigurată.250 lei 6.750 lei 350 . scurgere. răsturnări). Rezolvare: a. Pe durata transportului.000 lei. accidente în timpul încărcării. Cota de primă corespunzătoare este de 1.750 = 116. cele două asigurări vor continua pentru sumele asigurate diminuate cu valorile despăgubirilor. acte de tâlhărie.000 s = 595. Costul transportului este de 5.300 lei.000 dB = 78. Se cere să se determine: a. Marfa transportată constă în aparate electrocasnice în valoare de 500.750 * 150 . loviri.000 lei La societatea de asigurări B: 150. Suma asigurată este formată din: preţul mărfii conform facturii. Societatea comercială a mai plătit taxe vamale ce reprezintă 8% din valoarea mărfii. După plata despăgubirilor.000 lei 350 . datorită poleiului camionul a derapat şi s-a răsturnat.750 * 200 . Prima de asigurare este dată de produsul dintre suma asigurată şi cota de primă tarifară: 99 . costul transportului.000 – 33. Care este prima de asigurare plătită de asigurat.000 lei.3%. aşezării sau descărcării bunurilor. s = 500. derapări. cheltuieli şi taxe vamale. o suprasigurare de 10% din valoarea mărfii pentru acoperirea unor cheltuieli ce nu pot fi prevăzute la încheierea asigurării.000 c. O societate comercială încheie o asigurare cargo pentru marfa pe care doreşte să o transporte din vamă la sediul firmei. izbiri. căderi.000 + 5.000 + 8% * 500.000 + 10% * 500.000 – 45. La ce sumă se încheie asigurarea. c. În urma efectuării inspecţiei de daună s-a constatat o pagubă evaluată la 266.000 lei b. Care este nivelul despăgubirii primită de asigurat. b.000 = 45 . accidente ale mijlocului de transport (ciocniri. dispariţie sau furt al bunurilor asigurate ca urmare a unui accident al mijlocului de transport.000 = 33 .

În urma efectuării inspecţiei de daună s-a constatat că este necesară efectuarea următoarelor cheltuieli: piese – 8. manopera. După 10 luni de la încheierea asigurării autovehiculul este implicat într-un accident. Cuantumul pagubei se obţine prin însumarea următoarelor elemente: preţul pieselor ce trebuie înlocuite. ceea ce înseamnă că asiguratul va suporta o anumită parte din valoarea pagubei şi anume: 5% * 595. manoperă – 3. Contractul de asigurare prevede o franşiză de 5% din suma asigurată.300 lei cu măsurile luate pentru limitarea pagubei.3% * 595. Cota de primă anuală este de 3. cheltuielile cu tractarea autovehiculului. În concluzie despăgubirea primită de asigurat se ridică la valoarea de: 236. Valoarea reală a autovehiculului în momentul producerii accidentului.250 lei Asiguratul a cheltuit 1.000 – 15% * 47. Suma asigurată pentru care va continua asigurarea. Cuantumul pagubei = 8.P = 1.000 lei = 7. Despăgubirea primită de asigurat.000 um iar uzura este de 15%.270 um 100 .000 * 3.950 um c. b. Asigurarea se încheie pentru suma de 35.540 + 3.000 – 29.735 lei c.000 um pe o perioadă de un an. respectiv: 266.2% = 1. Rezolvare: a. O societate comercială doreşte să-şi asigure autovehiculul aflat în proprietatea sa pentru riscurile de furt şi avarii accidentale.750 lei Societatea de asigurări va suporta diferenţa dintre cuantumul pagubei şi franşiză.540 um.000 = 29. sumă ce va fi despăgubită de către asigurător. Din documentaţia prezentată de asigurat a rezultat că valoarea din nou la momentul producerii accidentului este de 47.550 lei 7. Valoarea reală a autovehiculului în momentul producerii accidentului este dată de diferenţa dintre valoarea din nou a autovehiculului la acea dată şi valoarea uzurii: VR = 47.225 um b.500 um.000 = 39.25%. d.750 = 236. P = 35.300 = 237. c.250 + 1. Să se calculeze: a. Prima de asigurare anuală.500 + 230 = 12. Asiguratul a cheltuit 230 um pentru tractarea autovehiculului până la cel mai apropiat atelier de reparaţii.

Contractul de asigurare prevede o franşiză deductibilă de 10% din suma asigurată corespunzătoare asigurării pentru furt. adică: 35.250 um 8.500 um.750 um 39.000 = 51. Să se determine despăgubirea primită de asigurat.000 – 10.270 * d. o haină de piele în valoare de 2.000 um După găsirea maşinii. Pe perioada asigurată automobilul este furat. Cu 101 .000 um printr-o poliţă de avarii şi furt pe o perioadă de un an. O persoană îşi asigură automobilul aflat în proprietate printr-o poliţă de avarii şi furt pentru suma de 50.000 = 10.000 um. Rezolvare: Despăgubirea se face în funcţie de valoarea reală a automobilului la momentul comiterii furtului: VR = 60. Din documentaţia prezentată de asigurat reiese că. Din cuantumul pagubei se scade franşiza corespunzătoare asigurării de furt astfel despăgubirea primită de asigurat este: d = 50. asiguratul trebuie să returneze societăţii de asigurări partea din despăgubire ce nu i se cuvine.200 um.000 um Deoarece valoarea reală este mai mare decât suma asigurată.000 – 14. iar cota de uzură este de 15%. dauna fiind evaluată la 14.000 = 45.000 – 15% * 60.000 um În final despăgubirea cu care rămâne asiguratul este de 14. la momentul producerii furtului valoarea din nou a maşinii este de 60.600 um şi casetofonul din dotarea maşinii în valoare de 2. La două săptămâni după ce asiguratul primeşte despăgubirea automobilul este găsit abandonat şi avariat. cuantumul pagubei este egal cu suma asigurată.000 – 10% * 50.950 cu raportul dintre suma asigurată şi valoarea autovehiculului la momentul producerii accidentului: d = 12.750 = 224. şi anume: 45.000 um. La 10 luni de la încheierea asigurării din maşină au fost furate prin efracţie următoarele bunuri.000 um. 9. Un radiocasetofon în valoare de 3. O persoană îşi asigură autoturismul pentru suma de 60.000 um.Despăgubirea va fi proporţională 35.000 = 31. Asigurarea va continua pentru o sumă egală cu diferenţa dintre suma asigurată iniţial şi despăgubirea acordată.

000 – 10% * 70. la două societăţi de asigurare. p = 2. valoarea reală a imobilului asigurat.300 * (60. În urma unui cutremur produs în perioada asigurată. imobilul asigurat a suferit o daună evaluată la 100. O clădire este asigurată la două societăţi de asigurare pentru următoarele sume: 100. ce despăgubire ar trebui să primească asiguratul de la fiecare dintre cele două societăţi de asigurare? 12. dar despăgubirea cuvenită asiguratului a fost de 70.000 lei – la societatea de asigurări A şi 200.000 lei.200 + 4.000 lei. Un agent economic a încheiat o asigurare de incendiu şi alte calamităţi.100 = 6. pentru sediul în care îşi desfăşoară activitatea.000 lei. iar cota de primă este de 0.000 um. În urma producerii unui risc asigurat.000 um Deoarece suma asigurată este mai mică decât valoarea reală a autoturismului la momentul producerii riscului asigurat despăgubirea cuvenită va fi: d = p * (s / VR) d = 6. se produce o daună evaluată la 240. se înregistrează o daună de 50. Ştiind că pentru 102 . în urma producerii unui risc asigurat. Ştiind că la momentul producerii riscului asigurat valoarea din nou a maşinii era de 70.000 lei (este aplicat principiul răspunderii proporţionale). La societatea A imobilul este asigurat pentru 120. care se afla în dotarea maşinii şi de avarierea maşinii. O persoană şi-a asigurat casa.000) = 6.000 lei. iar la societatea B pentru 180. Suma asigurată este de 350. Să se determine: 1. iar uzura de 10% să se determine despăgubirea cuvenită asiguratului.100 um. În ipoteza în care se aplică principiul răspunderii proporţionale. prima de asigurare plătită de asigurat.000 lei. Furtul bunurilor care se află în maşină şi care nu sunt din dotarea acesteia nu se despăgubeşte.300 um Valoarea reală a autoturismului asigurat la momentul comiterii furtului este: VR = 70. în valoare de 400.ocazia comiterii furtului maşina a fost avariată paguba ridicându-se la 4.000 lei.000 / 63. 11.6%.000 lei la societatea de asigurări B.000 um 10.000 = 63.000 lei. Rezolvare: Paguba ce urmează a fi despăgubită este reprezentată de casetofonul furat. 2.

2. iar costul transportului este de 1. Să se calculeze: 1.acoperirea pagubei cele două societăţi practică principiul primului risc.200 lei. O societate comercială încheie o asigurare pentru bunurile pe care doreşte să le transporte dintr-un punct vamal. să se determine: 1. O persoană îşi asigură autoturismul pentru suma de 65. La momentul producerii accidentului valoarea din nou a autoturismului este de 75. 13. 2. Cota de primă tarifară este 1.15%. iar uzura 15%.000 lei. iar valoarea imobilului este de 450. prima de asigurare plătită de asigurat.000 lei printr-o poliţă de avarii. Ştiind că asigurarea prevede o franşiză deductibilă de 10% din suma asigurată.000 lei să se determine despăgubirile ce se cuvin asiguratului.600 lei. cuantumul daunei. taxele vamale reprezintă 10% din preţul bunurilor. pentru o perioadă de un an. la sediul firmei. suma asigurată. Preţul bunurilor conform facturii este de 455. autoturismul este avariat în totalitate. despăgubirea cuvenită asiguratului. în urma coliziunii cu un alt autovehicul. 14. 103 . După opt luni.

Bucureşti 1997. Bucureşti 2003. * * * . Iosif Gh. 2. Bucureşti 1998. Ciurel Violeta – „Asigurări şi reasigurări: abordări teoretice şi practice internaţionale. – “Sistemul asigurărilor în România”. Editura Semne. Editura Mirton. * * * . Editura Semne. Alexandru Felicia. 8. Şeulean Victoria (coordonator) – „Asigurări comerciale: teorie şi practică”. Editura All Beck. Editura Tehnică. Gherasim Al. 3. Bucureşti 1998.BIBLIOGRAFIE 1. Bucureşti. 1999 7. Editura Expert. Bucureşti.. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România” 104 . 2000 4. Armeanu Daniel – „Asigurări de bunuri şi persoane”. Bercea F. 5. Timişoara. Văcărel I. Bercea F. Editura Economică.“Legea nr. Bucureşti. 1999 6. – “Asigurări şi reasigurări”. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor” 11. Bistriceanu Gh.. Bucureşti 1997. Editura Tribuna Economică. asigurări şi reasigurări”. Constantinescu Dan Anghel – „Practica asigurărilor”. Constantinescu Dan Anghel – „Asigurări personale”.“Legea nr. 10. Constantinescu Dan Anghel – “Asigurări şi reasigurări”. Editura Karat.. – “Lexicon de protecţie socială. 2001 9.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful