DUMITRU BUŞNEAG FLORENTINA CHIRTEŞ DANA PICIU

PROBLEME de ALGEBRĂ

1

Dumitru BUŞNEAG Florentina CHIRTEŞ Dana PICIU

PROBLEME de ALGEBRĂ

2

Dumitru BUŞNEAG Florentina CHIRTEŞ Dana PICIU

PROBLEME de ALGEBRĂ

Editura UNIVERSITARIA CRAIOVA 2002

3

Referenţi ştiinţifici: Prof.univ.dr.Constantin Năstăsescu,Universitatea Bucuresti Membru corespondent al Academiei Române Prof.univ.dr. Constantin Niţă,Universitatea Bucureşti Prof.univ.dr. Alexandru Dincă,Universitatea Craiova © 2002 EUC – CRAIOVA All rights reserved. No part of this publication may be reproduce, stored in a retrieval system, or transmitted, in any forms or by any means, electronic, mechanical, photocopying, recording, or other wise, without the prior written permission of the publisher. Tehnoredactare computerizată : Dana Piciu, Florentina Chirteş Copertă: Cătălin Buşneag

Descrierea CIP a Bibliotecii Na•ionale Dumitru Buşneag (coordonator),

Probleme de Algebră
Bun de tipar: 20.02.2002 Tipografia Universităţii din Craiova, Strada, Al. Cuza, nr.13 Craiova, România

Published in Romania by: EDITURA UNIVERSITARIA CRAIOVA

4

ISBN: 973 – 8043 – 189 – 9

5

CUPRINS
Prefaţă Index de notaţii şi abrevieri Partea 1 : Enunţurile problemelor
§1. Operaţii algebrice. Semigrupuri. Monoizi. Morfisme de monoizi §2. Grup. Subgrup. Subgrup generat de o mulţime. Calcule într-un grup. Grupuri de permutări §3. Teorema lui Lagrange. Ordinul unui element. Indicele unui subgrup. Subgrupuri normale §4. Morfisme şi izomorfisme de grupuri. Grupuri factor. Teoremele de izomorfism pentru grupuri §5. Produse directe de grupuri §6. Inel. Subinel. Exemple. Calcule într-un inel. Elemente inversabile. Divizori ai lui zero. Elemente idempotente. Elemente nilpotente. Produse directe de inele §7. Morfisme şi izomorfisme de inele

i ii 1
1 6 17 24 36 39

50

§8. Ideale. Laticea idealelor unui inel comutativ. Anulatorul şi radicalul 54 unui inel. Factorizarea unui inel printr-un ideal bilateral. Ideale prime. Ideale maximale §9. Corp. Subcorp. Caracteristica unui corp. Morfisme şi izomorfisme de corpuri §10. Inele de polinoame Partea 2 : Soluţiile problemelor §1. Operaţii algebrice. Semigrupuri. Monoizi. Morfisme de monoizi §2. Grup. Subgrup. Subgrup generat de o mulţime. Calcule într-un grup. Grupuri de permutări §3. Teorema lui Lagrange. Ordinul unui element. Indicele unui subgrup. Subgrupuri normale 6 61 70 79 79 90 119

Elemente nilpotente. Anulatorul şi radicalul 225 unui inel. Grupuri factor. Teoremele de izomorfism pentru grupuri §5. Inele de polinoame Bibliografie 244 276 310 7 . Elemente idempotente. Morfisme şi izomorfisme de inele 131 163 175 208 §8. Factorizarea unui inel printr-un ideal bilateral. Exemple. Subcorp. Divizori ai lui zero. Morfisme şi izomorfisme de grupuri. Subinel. Produse directe de grupuri §6. Ideale prime. Corp. Produse directe de inele §7. Laticea idealelor unui inel comutativ. Ideale. Inel. Calcule într-un inel. Elemente inversabile. Ideale maximale §9.§4. Morfisme şi izomorfisme de corpuri §10. Caracteristica unui corp.

corp). ca şi elevilor din ultima clasă de liceu participanţi la tradiţionalele concursuri de matematici de la noi. 12.2002 Autorii 8 . 13. Craiova. Atât tehnoredactarea cât şi corectura aparţin autorilor. inele. 20.02. Această lucrare este utilă în primul rând studenţilor de la facultăţile de matematică . 21]. Pentru anumite aspecte teoretice recomandăm cititorilor lucrările [4. Ea cuprinde probleme legate de grupuri. corpuri şi inele de polinoame. 18.Prefaţă Lucrarea de faţă este destinată în principal seminarizării cursurilor de algebră legate de structurile algebrice fundamentale (grup. Ea poate fi însă utilă în egală măsură atât profesorilor de matematică din învăţămîntul preuniversitar (în procesul didactic şi de perfecţionare). 19.informatică dar şi celor de la facultăţile tehnice. inel. 20.

Þ(Û) (") (($)) xÎA AÍB A⊊B AÇB AÈB A\B ADB P(M) CMA A´B |M| (sau card M) 1A ℕ(ℕ*) ℤ(ℤ*) ℚ(ℚ*) ℚ* + ℝ(ℝ*) ℝ* + ℂ(ℂ*) δij |z| Un T m|n [m.n] c.î.m.Index de notaţii şi abrevieri a.c.n) : astfel încât : implicaţia (echivalenţa) logică : cuantificatorul universal (existenţial) : elementul x aparţine mulţimii A : mulţimea A este inclusă în mulţimea B : mulţimea A este inclusă strict în mulţimea B : intersecţia mulţimilor A şi B : reuniunea mulţimilor A şi B : diferenţa mulţimilor A şi B : diferenţa simetrică a mulţimilor A şi B : familia submulţimilor mulţimii M : complementara în raport cu M a mulţimii A : produsul cartezian al mulţimilor A şi B : cardinalul mulţimii M ( dacă M este finită |M| reprezintă numărul elementelor lui M) : funcţia identică a mulţimii A : mulţimea numerelor naturale (nenule) : mulţimea numerelor întregi (nenule) : mulţimea numerelor raţionale (nenule) : mulţimea numerelor raţionale strict pozitive : mulţimea numerelor reale (nenule) : mulţimea numerelor reale strict pozitive : mulţimea numerelor complexe (nenule) : simbolul lui Kronecker ( adică 1 pentru i = j şi 0 pentru i ¹ j) : modulul numărului complex z : mulţimea rădăcinilor complexe de ordin n ale unităţii : mulţimea numerelor complexe de modul 1 : numărul întreg m divide numărul întreg n : cel mai mic multiplu comun al numerelor naturale m şi n : cel mai mic multiplu comun : cel mai mare divizor comun al numerelor naturale m şi 9 .m.m. (m.

m.m. o ) j(n) (nÎℕ*) GLn(K) SLn(K) S(X) Sn An Dn DIn Q Qn o(g) H£G H⊴G |G:H| (G/H)d (G/H)s G/H L(G) L0(G) <X> HÚK H×K H»K n : cel mai mare divizor comun : m este congruent cu n modulo p ( adică p | m-n) : mulţimea claselor de resturi modulo numărul natural n (n ³ 2) : mulţimea matricelor pătratice de ordin n cu elemente din mulţimea K : mulţimea matricelor cu m linii şi n coloane.c. m º n ( mod p) ℤn Mn(K) Mm.K £ G) : mulţimea elementelor de forma h×k cu hÎH şi kÎK (H. cu elemente din mulţimea K : matricea unitate ( nulă) de ordin n ( n ³ 2) : urma matricei pătratice M : determinantul matricei pătratice M : mulţimea elementelor inversabile din monoidul (M.d.n(K) In(On) Tr(M) det(M) U(M.c. o ) : numărul numerelor naturale mai mici decât n şi prime cu n (j poartă numele de indicatorul lui Euler) : grupul liniar de grad n peste corpul K : grupul special de grad n peste corpul K : grupul simetric al mulţimii X ( adică grupul funcţiilor bijective f : X ® X relativ la compunerea funcţiilor) : grupul simetric al unei mulţimi cu n elemente : grupul altern de grad n : grupul diedral de grad n : grupul diciclic de grad n : grupul quaternionilor : grupul generalizat al quaternionilor : ordinul elementului g din grupul G : H este subgrup al grupului G : H este subgrup normal al grupului G : indicele subgrupului H în grupul G : mulţimea claselor la dreapta ale grupului G relative la subgrupul H al grupului G : mulţimea claselor la stânga ale grupului G relative la subgrupul H al grupului G : grupul factor al grupului G prin subgrupul său normal H : mulţimea subgrupurilor grupului G : mulţimea subgrupurilor normale ale grupului G : subgrupul generat de mulţimea X în grupul G (X Í G) : subgrupul generat de H È K în grupul G ( H.K £ G) : grupurile H şi K sunt izomorfe 10 .

y] A[[X]] A[X] A[X1.….G2) Aut(G) Inn(G) CM(x) Z(M) NG(H) [x.Xn] ~ f : grupurile H şi K nu sunt izomorfe : mulţimea morfismelor de grup de la grupul G1 la grupul G2 : mulţimea automorfismelor grupului G : mulţimea automorfismelor interioare ale grupului G : centralizatorul în monoidul M al elementului x ( adică mulţimea elementelor lui M ce comută cu x) : centrul monoidului M ( mulţimea elementelor lui M ce comută cu oricare element al lui M) : normalizatorul lui H în G ( adică mulţimea elementelor xÎG pentru care xH = Hx.Xn (n ³2) cu coeficienţi din inelul comutativ A : funcţia polinomială ataşată polinomului fÎA[X] 11 .….H≉K Hom(G1. H Í G) : x-1y-1xy ( comutatorul elementelor x şi y din grupul G) : cosinus hiperbolic : sinus hiperbolic : caracteristica inelului A : grupul unităţilor inelului A : centrul inelului A : mulţimea elementelor nilpotente ale inelului A : mulţimea idealelor inelului comutativ A : inelul factor al lui A prin idealul I : radicalul Jacobson al inelului comutativ A : radicalul idealului I : anulatorul idealului I : idealul generat de submulţimea M din inelul A : comutatorul elementelor x şi y din inelul A (adică xy – yx) :inelul seriilor formale peste inelul A :inelul polinoamelor într-o nedeterminată cu coeficienţi în inelul comutativ A : inelul polinoamelor în nedeterminatele X 1.y] ch a = (ea + e-a) / 2 sh a = (ea .e-a) / 2 Car(A) U(A) Z(A) N(A) Id(A) A/I J(A) r(I) Ann(I) (M) [x.

Arătaţi că dacă M este finită şi există aÎM a. 1. pentru orice x. 1. (i) Pentru ce valori ale lui a. 1. 1. atunci (M.3.1. b.○).î. f(x) = axa este injectivă. cÎℝ). Pe ℤ considerăm operaţia algebrică : x o y = axy + b(x + y) + c (a. Fie M o mulţime nevidă.5.Partea 1: Enunţurile problemelor §1. 12 n n 2 -n + 2 2 .Semigrupuri.b. Pe M se defineşte o operaţie algebrică asociativă. cÎℤ). (i) Câte operaţii algebrice se pot defini pe M ? (ii) Câte dintre acestea sunt comutative? (iii) Câte dintre acestea admit element neutru? (iv) Să se arate că numărul operaţiilor algebrice ce se pot defini pe M care sunt în acelaşi timp comutative şi cu element neutru este 1. (iii) În ipoteza că operaţia ” o ” este asociativă. Să se demonstreze că: (i) Operaţia ” o ” este asociativă Û b2-b-ac = 0. .4. Morfisme de monoizi. Să se demonstreze că : H = {aÎM: (x o a) o y = x o (a o y).c operaţia ” o ” este asociativă? (ii) Să se demonstreze că operaţia ” o ” este asociativă Û are element neutru . să se pună în evidenţă U(ℝ.yÎM} este parte stabilă a lui M în raport cu operaţia dată. b. Pe ℝ considerăm operaţia algebrică : x o y = xy + ax + by + c (a. Operaţii algebrice. (ii) Dacă b2-b-ac = 0.×) este monoid. atunci operaţia ” o ” are element neutru dacă şi numai dacă b | c. Fie M o mulţime cu n elemente. Fie M o mulţime nevidă iar ” o ” o operaţie algebrică asociativă pe M. funcţia f: M ® M .2. Monoizi.

yÎℤ.î. Să se demonstreze că Mn este parte stabilă a lui (ℤ.·) este monoid comutativ. Fie ℤ[i]={x+yi : x. Pe mulţimea S se defineşte o operaţie algebrică asociativă cu următoarele proprietăţi: 1) x3 = x.1. 1.yÎℤ}.9. 2) (xy)z = (yz)x. Pe mulţimea M se defineşte o operaţie algebrică cu proprietăţile: 1) x2 = x. 1.+) Û n este o putere naturală a unui număr prim. pentru orice x. Să se demonstreze că (ℤ[ d ]. 1.7. Să se demonstreze că (ℤ[i].10.y ÎA.·) este monoid comutativ iar zÎU(ℤ[ d ].x) ¹ 1}. pentru orice x.13.y.12.î. am este idempotent. Să se determine U(ℤ[i]. i2 = -1}. 1. Fie A o mulţime nevidă şi o operaţie algebrică asociativă pe A cu proprietatea că există nÎℕ* a. ·).14. Fie d un număr natural liber de pătrate (d ³ 2) iar ℤ[ d ] = {x+y d | x.î. pentru orice xÎS 2) xy2x = y x2y. 1. pentru orice x. iÎℂ.yÎS. (xy)n = yx.zÎM. Arătaţi că operaţia dată este comutativă.·) Û N(z)Î{±1}. 1.y Îℤ. n³2 şi Mn = {xÎℤ: (n.8. xnyn = yx. Să se arate că operaţia este comutativă. 1. Definim N : ℤ[ d ]®ℤ[ d ] prin N(x+y d ) = x2.yÎM. 13 . Fie S un semigrup finit şi aÎS. pentru orice xÎM.dy2. Să se arate că operaţia este asociativă şi comutativă.·) este o mulţime infinită. Fie n un număr natural. Fie M ¹Æ şi o operaţie algebrică asociativă cu proprietatea că există nÎℕ* a. 1. Să se arate că există m Î ℕ* a. pentru orice x. Să se demonsteze că U(ℤ[ 2 ]. pentru orice x. Atunci operaţia algebrică este comutativă.11.6.

o ) este monoid iar apoi să se determine U(M. dn Să se demonsteze că (A.22.21. ab = 1 şi ba ¹ 1. (ii) Să se dea un exemplu de două aplicaţii f. Pentru monoidul (M. Să se demonstreze că Z(M) este submonoid al lui M. Funcţiile din A se numesc funcţii aritmetice iar operaţia algebrică * poartă numele de produs de convoluţie sau produs Dirichlet. 1.î. *) Û f(1) ¹ 0. y1) o (x2.n.î. Fie A = {f : ℕ*® ℂ}. Fie (M. Z(M) poartă numele de centrul monoidului M. 1.î. Fie nÎℕ. 1. ab = 1 şi ba ¹ 1 .demonstreze că M = ℂ. Pe mulţimea M = ℤ ´ ℤ definim operaţia algebrică : (x1.15. Observaţie. *) este monoid comutativ şi fÎ U(A.d Îℤ şi a + b = c + d }. 1.20. pentru orice yÎM}. atunci nu există a. Observaţie. (iii) Fie a şi b în M a.16. (i) Să se arate că dacă M este mulţime finită.19.17.p. ·) definim Z(M) = {xÎM | xy = yx. atunci M = ℝ sau M = ℂ. Fie M = { ç ç æa b ö ÷ | a. {zÎℂ: |z| = 1}Í M. Să se 1. ×) un monoid şi 1 elementrul său neutru. n³2. 1. x2y1 + y2). 1. o ).î.b.qÎℕ*.bÎM a.g : ℕ ®ℕ a. Pe A definim operaţia algebrică * astfel: (f*g) = å f(n)g(n/d). 1. Să se demonstreze că dacă M Í ℂ este parte stabilă relativ la operaţiile de adunare şi înmulţire a numerelor complexe şi ℝ Í M Í ℂ. y2) = (x1x2.18. Să se demonstreze că (M. ÷ èc d ø Să se demonstreze că M împreună cu înmulţirea matricelor este monoid iar apoi să se pună în evidenţă unităţile monoidului M. f o g = 1ℕ şi g o f ¹ 1ℕ . Să se arate că dacă bn am = bq ap cu m. Să se demonstreze că 14 . Fie M Í ℂ parte stabilă a lui (ℂ.+) a. atunci n = q şi m = p.c.

Să se demonstreze că In.·) Û In. pentru orice nÎℕ.g= {xÎM1: f(x) = g(x)} iar i : M f.29. 1. M2 monoizi. Fie S un semigrup.25.24.ABÎU(Mn(ℂ).î. i) îl notăm cu Ker(f.g : M1® M2 două morfisme de monoizi. Fie nÎℕ.g.g a. ·) = {a·In | aÎℂ}.26. Fie A = ç ç æa b ö ÷ ÎM2(ℝ) a. 1. n ³ 2 şi A. notăm Ker(f) = Mf. n ³ 2 şi A.BÎMn(ℂ). Dacă g este morfismul nul (g(x) = 1. f : M1®M2 un morfism de monoizi.î. Fie M1. i o u = i¢. f o i¢ = g o i¢.Z (Mn(ℂ). A + B = AB. Să se demonstreze că AB = BA. (ii) Să se rezolve în M2(ℂ) ecuaţia Xn = A (nÎℕ. Fie matricea A = ç ç (i) Să se determine XÎM2(ℂ) a.î.BAÎU(Mn(ℂ). 1.28. Să se demonstreze că : (i) Mf.M2 monoizi.BÎMn(ℂ) a. (") xÎM1).g ® M1 morfismul incluziune. 1. Fie M1. ÷ èc d ø Să se demonstreze că An ¹ I2.î. Considerăm următoarele afirmaţii : (i) f este aplicaţie injectivă . 1. 15 . n ³ 1. Fie nÎℕ. Observaţie.1 = {xÎM1 : f(x) = 1} şi îl numim nucleul lui f. ÷ è0 1ø 1. æ1 2ö ÷ ÎM2(ℂ). (ii) Dacă M¢ este un alt monoid iar i¢ : M¢ ® M1 este un morfism de monoizi a.23.27. f. Dubletul (Mf. AX = XA . a+d >2 şi det (A) = 1. n ³ 2).î.g) şi poartă numele de nucleul perechii de morfisme de monoizi (f.g este submonoid al lui M1 iar f o i = g o i . (ii) Ker(f) = {1}. atunci există un unic morfism de monoizi u : M¢ ® Mf.g). Să se arate că există un monoid M şi un morfism injectiv de semigrupuri f : S ® M.·). Mf. 1.

f : M1®M2 un morfism de monoizi. 2. (iii) Ker(f) = {1}. Fie M1. dubletul (G.b şi c pentru ca ((d. Grup. Considerăm următoarele afirmaţii : (i) f este aplicaţie injectivă . Pe mulţimea ℤ definim operaţia algebrică: x o y = xy + 2(x + y + 1). g o f = h o f. 1. Ce condiţie trebuie să îndeplinească a. 1.30. o ) nu este grup .î. Să se arate că există aÎℚ a. o ) să fie grup abelian. f : M1®M2 un morfism de monoizi.î. Să se demonstreze că (i) Þ (ii) şi (ii) Þ (iii). atunci g = h .M2 monoizi. (i) Să se arate că dubletul (ℤ. f o g = f o h.31. Grupuri de permutări.h :M0® M1 sunt morfisme de monoizi a. Calcule într-un grup. o ) să fie grup abelian ? 16 .¥). Să se demonstreze că (i) ⇒ (ii) însă în general (ii) ⇏(i).Să se demonstreze că (i) ⇒ (ii) însă în general (ii) ⇏(i). (ii) Să se determine cea mai mare submulţime G Í ℤ (faţă de incluziune) a. (ii) Dacă M0 este un alt monoid iar g.1. o ) să fie grup comutativ.2. Un morfism ce verifică (ii) se numeşte monomorfism de monoizi. Subgrup. (ii) Dacă M3 este un alt monoid iar g. Fie a.3. (ℚ \ {a}. Fie M1. Pe mulţime a ℚ se defineşte operaţia algebrică : x o y = x + y–kxy (kÎℚ* fixat).î.î. atunci g = h . Subgrup generat de o mulţime.c. Observaţie. 2.dÎℝ* şi operaţia algebrică : x o y = xy+ax+by+c.M2 monoizi. Observaţie. 2.h :M2® M3 sunt morfisme de monoizi a. §2.b. Considerăm următoarele afirmaţii : (i) f este aplicaţie surjectivă . Un morfism ce verifică (ii) se numeşte epimorfism de monoizi.

x÷ ø þ îè Să se demonstreze că G împreună cu înmulţirea matricelor este grup comutativ. x 2 . b.î. y Î R.5. Să se determine xÎℝ a.12 y 2 = 1ý x . Să se arate că mulţimea : ï G = íç ç ìæ x + 4 y ïè . d Î R. x 2 . n ³ 2 ý 0 y÷ ï è ø þ este un grup în raport cu înmulţirea matricelor. a > 0 ý .{ 2 }ý .6.x 0 x ö ÷ ïç 1 ï 2. Să se arate că mulţimea : G = íA = ç ç ì ï ï î ü æ x 0ö ï ÷ : x. y Î R. 2. mulţimea : M = íç 0 x 0 ÷ : a.8. y Î C .: G = íç ç ì ïæ x + ay ïè y + bx î ü y . ad . n ³ 2 dat. ï ïç 0 0 a ÷ ø þ îè Să se demonstreze că G împreună cu înmulţirea matricelor este grup comutativ. ï ïç x 0 1. 17 .2 y î ü 2y ö ï ÷ : x.bc = 1ý ïç c îè 0 d÷ ø ï þ ìæ a 0 b ö ÷ ïç ü ï să fie grup în raport cu operaţia de înmulţire a matricelor. Fie n natural.4y÷ ï ø þ împreună cu înmulţirea matricelor formează grup comutativ. c.2. 2.4. ü ìæ1 . 2. Fie G = íç 0 0 0 ÷ : x Î R .ay ø ï þ să formeze un grup în raport cu înmulţirea matricelor. Câte elemente are grupul G ? 2. A n = I 2 .4 y 2 = 1ý ÷ x . Fie G = íç 0 ü ìæ 1 ln a 0 ö ÷ ï ïç 1 0 ÷ : a Î R.7.9.bx ö ï ÷ : x. Să se determine numerele reale a şi b a.î.

×) este grup abelian . să se arate că există an. y + t). H Ì G.y)Îℝ* ´ ℝ}. 2.c ) 2 + (b . cn. æ2 ç ç3 (iii) Pentru nÎℕ* calculaţi : ç 0 ç ç0 è 1 1 ö æ 2 ç ÷ 2. ïç b c a ÷ i n tre ele ï ø ï ïè þ î Să se arate că M este grup în raport cu înmulţirea matricelor.10. iar f = a + bX + cX s i g = X .12. Să se arate că : 18 . 2. Să se arate că G este grup în raport cu înmulţirea matricelor. 2. b÷ ï ÷ ï a÷ ø þ (i) Să se arate că (G. 3 2 0÷ ÷ 0 3 2÷ ø n MA = { x×I3 + y×A | (x. funcţia ft:E®E. Fie E = ℝ ´ ℝ iar pentru tÎℝ. Fie A = ç 4 2 2 ÷ şi ç .13. Să se demonstreze că mulţimea G = {f t : tÎℝ} formează grup comutativ în raport cu compunerea funcţiilor.1 sunt primeý. .b) = ç b a b ÷ cu çb b a÷ è ø æa b bö ç ÷ proprietatea că det M(a. a. (ii) Pentru nÎℕ şi XÎG. b. (H. | a + c | ¹ | b + d |ý .î. bn.4 . ×) să fie grup abelian şi Xn = anA + bnB + cnC + +dnD pentru orice n număr natural.D}.b) = 1. ft(x. oricare ar fi (x.C.y) = (x+ ty + t2/2. Fie G mulţimea matricelor de forma M(a.4÷ è ø 0 0 3ö ÷ 2 0 0÷ .8 .11.d ) 2 ¹ 0.y) ÎE. Considerăm mulţimea M = ü ì ï ïæ a b c ö ÷ ï ïç 2 3 íç c a b ÷ a.2.14. dn Î ℝ şi H = {A. c Î R.B. Se consideră mulţimea : ìæ a ïç ïç d G = íç ïç c ïç b îè b a d c c b a d ü dö ÷ ï c÷ ï Î M 4 ( R ) ( a .

pentru care mulţimea G(A) = {BÎMn(ℝ)| det(A+B)= det(A)+det(B)} este grup în raport cu adunarea matricelor din Mn(ℝ). (ii) (MA. 19 * * T = {z .19. Grupul K poartă numele de grupul lui Klein.cÎℝ a.21. Determinaţi matricele AÎMn(ℝ).20. pentru orice XÎMA . 2. unde X* este adjuncta lui X.×) este grup . pentru orice nÎℕ* şi orice XÎMA. ·) (nÎℕ).·) este grup comutativ.b. 2. Să se demonstreze că Un = {zÎℂ* : zn =1} şi Îℂ : |z| = 1} este subgrup al grupului (ℂ .î. Să se demonstreze că pe orice mulţime finită se poate defini o structură de grup comutativ. Fie M = íç ç ìæ a ü b ö ï ï ÷ a. 2. 2. a ¹ 0.î. Observaţie. G = {xÎℝ | a cos x + b sin x + c = 0 } să fie subgrup al grupului (ℝ. Pe K considerăm operaţia de înmulţire a cărei tabelă este: 1 a b c × 1 1 a b c a a 1 c b b b c 1 a c c b a 1 Să se demonstreze că dubletul (K. ×) este un grup abelian .c}.15. b Î Q. X×Xt = I2 .a. (ii) Să se determine toate matricele XÎM a. +). Determinaţi a.(i) det X nu depinde de y. 2. (n³3). 2. ÷ ïè 0 a + b ø ï î þ (i) Să se arate că (M. Să se demonstreze că orice grup cu cel mult cinci elemente este comutativ.b.18.17. Fie K o mulţime cu patru elemente K = {1. (iii) (X*)n + (X*)-n ÎMA şi det ( (X*)n + (X*)-n) ³ 8.16. (iii) Ecuaţia Yt ×Y = I2 are soluţii în M ? 2. a ¹ -bý .

ba = dn. y.25. 2.cÎG există xÎG a. ·) un grup şi H = {x2 | xÎG}. axb = c. atunci H este subgrup al lui G.×) cu p3 elemente. Să se arate că dacă oricare ar fi a. 20 . Fie p ³ 3 un număr natural impar.î. Să se arate că există dÎG a. unde p > 2 este număr impar. ×) un dublet format dintr-o mulţime şi o operaţie algebrică asociativă. Pentru m şi n numere naturale date. Fie (G.b.×) este grup abelian. 2. 2.27. 2. cu proprietatea că pentru orice xÎG.26. atunci (G.30. Să se demonstreze că un grup nu se poate scrie ca reuniunea a două subgrupuri proprii ale sale. aba = bab. Fie (G.29. unde nÎℕ*. Să se arate că dacă G este comutativ. Să se demonstreze că există grupuri ce se pot scrie ca reuniunea a trei subgrupuri proprii ale sale. dintre care două au câte trei elemente. Fie (G. xp = 1. ab = cn. Reciproca este adevărată? 2.î.î. 2.×) este grup.22. Să se arate că nu există nici un grup care să fie reuniunea a trei subgrupuri proprii ale sale. Fie (G.×) un grup în care are loc implicaţia xyn = znx Þ y = z. atunci (G. pentru orice x.2. 2.31.×) este un grup. zÎG. Fie (G. yx = zx Þ y = z. Dacă operaţia are proprietatea că : xy = xz Þ y = z. Fie (G. 2. Fie G o mulţime finită pe care este definită o operaţie algebrică asociativă.28. Să se arate că an = 1 dacă şi numai dacă bn = 1.32.bÎG a. 2.î. Construiţi un grup (G. Să se arate că (G.23.+) un grup abelian finit cu r elemente şi să considerăm două elemente fixate a şi b din acest grup.×) un grup şi a.24. notată multiplicativ. ×) un grup şi a. 2. cu cÎG şi nÎℕ*.bÎG a.

să se demonstreze că Z(G) £ G (vezi problema. Să se demonstreze că A = B ( unde AC = {ac | aÎA şi cÎC}).21.î. Fie G un grup iar x. 1. AÍB. |A| + |B| > |G|. Fie (G. Să se demonstreze că G este comutativ iar dacă G este finit. (m. iar cu M(a. Să se demonstreze că G = AB. 2.n(G) mulţimea matricelor cu m linii şi n coloane având elementele din grupul G.33. 2. atunci x = 1 . ·) un grup cu proprietăţile: 1) Dacă x2 = 1. (iii) Dacă ma = nb. iar suma elementelor de pe fiecare coloană este b. 2. Să se demonstreze că : (i) (Mm. 21 AC = . 2.î.n(G). Atunci numărul soluţiilor ecuaţiei xp = 1 este un multiplu nenul al lui p. Fie G un grup finit şi p un număr prim care divide ordinul lui G. Fie G un grup iar A. 2. Fie G un grup. 2. Dacă G este un grup. Fie G un grup iar A. atunci M(a. 2) (xy)2 = (yx)2.notăm cu Mm. atunci M(a. x. 2. atunci x comută şi cu y.37.n) = 1. Fie G un grup finit iar A. Să se demonstreze că H = K. xyÎZ(G).40.38. Să se demonstreze că xy = yx.B. 2.b) are r (m-1)(n-1) elemente.35.î.n(G) formată din acele matrice cu proprietatea că suma elementelor de pe fiecare linie este a.). Să se demonstreze că |AB| · |A Ç B| = |A| · |B|. atunci |G| este o putere naturală a lui 2. AÇC = BÇC şi BC. Fie G un grup a.41. Să se demonstreze că grupul G este abelian.î. 2.42. ·) un grup.36. Fie (G. nÎℕ* a.î. oricare ar fi x.yÎG a.C£G a. y ÎG şi m.B £ G.b) notăm submulţimea lui Mm.39.yÎG a. Să se arate că dacă x comută cu ym şi yn. pentru orice xÎG. H.î. H·x = K·y. +) este grup abelian având rmn elemente. x2 = 1.yÎG. 2. (ii) Dacă ma ¹ nb.b) este mulţimea vidă .34.K £ G iar x.B Í G a.

50.î.×) un grup care are un subgrup H a. 2. Să se demonstreze că pe orice interval deschis şi mărginit de numere reale se poate defini o operaţie algebrică ce determină pe intervalul respectiv o structură de grup. Să se arate că dacă G are un subgrup cu proprietatea (A).51. Să se demonstreze că < G \ H > = G.·) un grup. xk = 1.·) un grup (abelian). (ii) Pentru orice xÎG. fa(x) = axan să fie surjectivă.46. Fie (G. +). Pentru un grup finit G notăm cu s(G) numărul de subgrupuri ale sale. 2.î.+) nu este finit generat.î. 2.yÎG¢ definim x o y = f(f-1(x)·f-1(y)). 22 . Fie ¢¢×¢¢ o operaţie algebrică asociativă pe mulţimea M. 2. Să se demonstreze că grupul aditiv (ℚ. G \ H are un număr finit de elemente.×) este grup dacă şi numai dacă oricare ar fi aÎM. Să se arate că următoarele afirmaţii sunt echivalente : (i) Orice parte stabilă a lui G este subgrup al său . Să se arate că în felul acesta (G¢. Fie H un subgrup al grupului aditiv (ℚ.2. Fie (G. atunci H = ℚ. 2.44. G s (G ) G s (G ) <a . 2. ×) un grup abelian finit. Fie (G. Să se arate că: (i) Pentru orice număr real a > 0 există grupuri finite G a. Să se arate că grupul G este finit. 2. există kÎℕ* a. 2. atunci orice subgrup al lui G. G¢ o mulţime pentru care există o bijecţie f : G ® G¢. Spunem că subgrupul H al lui G are proprietatea (A) dacă G ¹ H şi produsul elementelor lui H este egal cu produsul elementelor din G \ H.52. Fie G un grup iar H £ G un subgrup propriu al său. Fie (G. diferit de G are proprietatea (A). Să se demonstreze că (M. (ii) Pentru orice număr real a > 0 există grupuri finite G a.49. Să se arate că dacă ℚ = H + ℤ.47. Pentru x. >a.î.î. 2. fa: M® M.45. există nÎℕ* a.48.43. o ) devine grup (abelian).

xkÎ I H i . +) şi că ℚ = U H n . 23 . Fie G un grup cu proprietatea că (xy)2 = x2 y2.G2.Í ) este latice completă.56.59. |Un| = n iar Un este grup ciclic (vezi problema 2.n] = c.yÎG. Fie nÎℕ* iar Un = {zÎℂ* : zn =1}.58.…. i =1 m Gi ¹ ℚ. n unde am notat Hn = {x Î G | x = 1}.×) un grup. 2. 2. HmHn = {xy | x Î Hm. H Ù K = [m. Í ) este latice distributivă. H2. 2. ×) un grup comutativ cu elementul unitate 1 şi m.m.·).n]ℤ iar H Ú K = (m. ×) un grup iar L(G) mulţimea subgrupurilor lui G. i =1 k 2. există kÎℕ*. Să se demonstreze că G este comutativ. 2.+) şi pentru orice 1 £ i £ m atunci U Gi ¹ ℚ. n Îℕ*. Să se demonstreze că Un £ (ℂ*.16.m. n³3 şi H1. Fie (G.m. Să se arate că : HmHn = H[m.c (m. nÎℕ. Să se deducă de aici faptul că (L(ℤ).54. Să se arate că în laticea L(ℤ) pentru H = mℤ şi K = nℤ. pentru orice x.Hn subgrupuri ale lui G 1) U H i = G i =1 n 2) Hi Ë U H i .55. 2. Pentru orice nÎℕ* considerăm Hn = { n! | kÎℤ}.57. y Î Hn}. nÎN * (ii) Dacă G1.î. iar [m. : 2.).a.î. nÎℕ. i =1 i¹ j n Să se arate că pentru orice xÎG.…. k £ (n-1) ! a. cu m.n). Să se arate că (L(G).n].Gm sunt subgrupuri ale grupului (ℚ. Fie (G.n)ℤ. Fie (G. Să se demonstreze că: n (i) Hn este subgrup al grupului (ℚ.53.

pentru orice xÎℝ iar G = < s.t > £ S(ℝ).65. (iii) [x. n+1. 2.î.z] = y-1 [x.y ÎG. o ) poartă numele de grupul de permutări asupra mulţimii X. 2. fie sn = t-n s tn Î G şi Hn = < sn > £ G. F(X) este un monoid iar U(F(X).y] = 1 . 2.î.z] . Fie G un grup cu proprietatea că există m.zÎG.x] z x-1[[z.yÎG. n+2. oricare ar fi x. Notăm [x. În grupul permutărilor S(ℝ) considerăm elementele s. Să se demonstreze că pentru orice n ³ 1.61. (xy)n = (yx)n şi (xy)m = (yx)m.z] z -1 [x. (ii) [xy. vom nota Σ(X) prin Sn.64. n+2.z] y [y. o ) = {f ÎF(X) : f este o bijecţie}.yÎG.n)=1 a.î.y] = x-1 y-1 xy. Să se demonstreze că dacă x. Fie G un grup cu proprietatea că x3= 1 şi x2 y2 = y2 x2. Observaţie.2.66. cu proprietatea că mulţimea primitivelor lui f este subgrup al grupului bijecţiilor lui ℝ ( în raport cu compunerea funcţiilor). (xy)k = xkyk. Fie X o mulţime nevidă iar F(X) = {f : X ® X}.yÎG. Vom nota U(F(X). Pentru nÎℕ*.y] z .x-1]. 24 . Să se demonstreze că G este comutativ. 2.nÎℕ*. oricare ar fi x. 2.62.z] y z-1[[y.y] poartă numele de comutatorul lui x şi y. oricare ar fi x. Să se demonstreze că G este comutativ. 2. Să se determine f : ℝ ® ℝ care admit primitive pe ℝ. Fie G un grup cu proprietatea că există nÎℕ*a. Să se demonstreze că G este comutativ. Observaţie.67. atunci: (i) xy = yx Û [x.60. oricare ar fi x. Fie G un grup iar x. Fie G un grup cu proprietatea că există nÎℕ*a. (iv) y-1 [[x. Hn £ Hn+1 iar H = U Hn nu n ³1 este subgrup finit generat al lui G. pentru k = n. [x.y] x = 1 .z-1]. Să se demonstreze că G este comutativ.63.y-1]. o ) = Σ(X). (xy)k = xkyk.y. Să se demonstreze că relativ la compunerea funcţiilor.yÎG. (m. Dacă X este o mulţime finită cu n elemente. n+4. pentru k = n. grupul (Σ(X) .t definite astfel: s(x) = x + 1 şi t(x) = 2x. 2.yz] = [x.

Să se demonstreze că Izom(X) £ Σ(X).74.n).y). … .75. (n.76.k).n. SX(Y) poartă numele de grupul de simetrie al lui Y în raport cu X. Grupul Dn de ordin 2n poartă numele de grupul diedral de grad n .70.E2).68. definim Dn = S E 2 ( P ) ( P fiind conturul lui Pn).2. Să se demonstreze că grupul simetric Sn este generat de transpoziţia t = (1. i = 1.2.…. Rot(O.k). 2. Elementele lui Izom(X) se numesc izometrii ale lui X.71. r. rn-1e}.d) un spaţiu metric.d) un spaţiu metric iar Izom(X) = {fÎ Σ(X) : d(f(x). 2 cu OÎE . tÎTr(E2) a. 2. r2.…. (ii) Pentru orice fÎIzom(E2).2. r rotaţia în jurul lui O de unghi 2p/n iar e simetria faţă de una din axele de simetrie ale lui Pn. (2. r3. re. 2. Fie O centru lui Pn. f = r o t. 2.î. există rÎRot(O. 2. f(y)) = d(x. Să se demonstreze că : (i) Tr(E2) £ Izom(E2). Observaţie.73. Să se demonstreze că pentru orice 1£ k £ n. (k+1.72. 25 . Fie (X. i = 1. Pentru un număr natural n şi Pn un poligon regulat cu n laturi.2.….…. … .(k-1.i+1).k). Să se demonstreze că grupul simetric Sn este generat de transpoziţiile ti = (i. 2. Să se demonstreze că grupul simetric Sn este generat de transpoziţiile ti = (1. Să se demonstreze că grupul altern An este generat de ciclii de lungime 3. pentru orice x. Vom nota prin Tr(E2) = mulţimea translaţiilor lui E2 iar pentru un punct fixat OÎE2.yÎX}. Rot(O.2) şi ciclul s = (1.69.E2) £ Izom(E2) . Observaţie.k).E2) = mulţimea rotaţiilor lui E2 în jurul lui O. Y Í X iar SX(Y) = {f ÎIzom (X) | f(Y) = Y}.i). Observaţie.k). Să se demonstreze că SX(Y) £ Izom(X). grupul simetric Sn este generat de transpoziţiile (1.…. 2. Fie (X. 2. e. Să se demonstreze că Dn = {1.n-1. rn-1. Fie X = E2 planul euclidian înzestrat cu funcţia distanţă uzuală.

a(i) ¹ i şi b(i) ¹ i iar ak(i) = bk(i) pentru orice k natural .84.85.r) = (2. … .2. js} = Æ. b = (j1. … .i2.80. atunci a = b. Să se demonstreze că : (i) Dacă p∤ m. (ii) Dacă p | m.3).1) = …= (r.3.78.2. …. Să se demonstreze că în Sn avem : (1. Să se demonstreze că : 26 . având aceeaşi orbită ca şi s . 2.bÎSn se zic disjuncte dacă atunci când una din ele schimbă un element.2.n).2.1.81. … . Să se demonstreze că pentru n ³ 4. … .79. 2. Să se demonstreze că grupul altern An este generat de ciclii (1.ir). Să se demonstreze că dacă a = (i1. 2.2. r. Să se demonstreze că pentru n ³ 3.88.r-1) (r £ n). 2. 2. Fie p un număr prim iar sÎSn un ciclu de lungime m (m £ n).83.i2. atunci a şi b sunt disjuncte Û {i1. ….j2.2. Fie a şi b doi r-ciclii în Sn (r £ n).82. atunci sp este un ciclu de lungime m. atunci sp este un produs de p cicli disjuncţi de lungime m/p.î. … .r.77. Z(An) = {e}. cealaltă îl fixează. Z(Sn) = {e}. 2. 2. Să se demonstreze că Sn poate fi privit ca subgrup al lui 2.87.86. 2. Să se demonstreze că dacă a este un r-ciclu în Sn . 2. 2. js). Două permutări a. Să se rezolve în Sn ecuaţia x2 = (1. 2. Să se demonstreze că în Sn două permutări sunt conjugate dacă şi numai dacă au aceeaşi structură ciclică. atunci ab = ba .(1. … .4).ir } Ç {j1.2. Să se demonstreze că dacă permutările a. Fie p un număr prim.89.n). s £ n.bÎSn sunt disjuncte. Să se demonstreze că dacă există iÎSn a. An+2.j2. atunci ar = e (r £ n) şi r este cel mai mic număr natural cu această proprietate. …. (1.

Să se demonstreze că orice subgrup al lui G poate fi generat de cel mult n elemente. sÎSn. m2. tp = s1s2 … sp. Să se demonstreze că grupul (ℚ. Să se demonstreze că orice subgrup finit generat al lui (ℚ.(i) Dacă sÎSn este un ciclu de lungime m .î. a2 ciclii de lungime m2. … . să se demonstreze că ecuaţia xp = s are soluţie pentru orice s ÎSn. p ³ n. atunci există tÎSn un ciclu de lungime m=kp a. ç 5 6 7 8 1 2 3 11 12 19 13 16 4 15 17 9 18 14 10 ÷ è ø 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 ö æ x3 = ç ç 3 6 5 9 1 7 8 2 10 4 ÷ în S10. Dacă p este un număr prim. 2. mt fiind distincte două câte două) iar m1. 2.a2. m2. … . 2.spÎSn sunt ciclii disjuncţi de aceeaşi lungime k . Fie G un grup comutativ cu n elemente. atunci există tÎSn un ciclu de lungime m a.î.90. 2. 27 . ….+) nu admite un sistem de generatori minimal.95. Fie un număr prim. (ii) Dacă s1.s2. ÷ è ø 2. Aplicaţie.92. Să se studieze compatibilitatea ecuaţiilor: x2 = ç æ ç1 2 3 4 5 6 7 8 ö 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 ÷ ÷ în S19. … .+) este ciclic (un astfel de grup se numeşte local ciclic). unde p∤ m. tp = s . … . Să se demonstreze că ecuaţia xp = s are soluţie în Sn Û a1. Să se demonstreze că x ÎSn este soluţie a ecuaţiei xp = e Û x este un produs de ciclii disjuncţi de lungime p din Sn. s ¹ e. ak sunt divizibile prin p. Fie p un număr prim. Să presupunem că în descompunerea în ciclii disjuncţi a lui s apar a1 ciclii de lungime m1. s ¹ e.93.mk (k £ t) sunt divizibile cu p. 2.94. at ciclii de lungime mt (m1.91.

n]. o(xm) = n/(m. Fie G un grup şi x. o(z) = n2. Să se demonstreze că într-un grup G cu 2n elemente.n2) = 1 iar xy = yx.5.yÎG a. xy = yx iar xm = yn = 1 (m. Să se demonstreze că : o(xn) | o(x). unde k = [m.n2Îℕ*. 1 ·|G|. Fie G un grup iar xÎG un element de ordin finit n. Putem avea o(xy) < k ? 3.8.2. să se arate că o(xy) = [n1. există cel mult n elemente de ordin 2. Fie G un grup iar x. 3. Dacă condiţia (n1. oricare ar fi nÎℕ. x.9.yÎG cu o(x) = n1.6. Să se demonstreze că x2 = 1. 3. o(y) = n2 finite. (n1.î. Fie G un grup finit a. 28 . Fie G un grup finit comutativ a. 3. 3.d.c al ordinelor tuturor elementelor x ¹ 1 ale lui G.3. (n1. Ordinul unui element. o(x) = n1n2 cu n1.m.10. oricare ar fi xÎG.n). 3. Fie G un grup iar xÎG un element de ordin finit. Fie G un grup. Să se demonstreze că (xy)k = 1.7.î. x = yz = zy şi o(y) = n1. |Z(G)| > G este comutativ. Indicele unui subgrup.m.4.î. Să se demonstreze că grupul 2 3. 3. Să se arate că într-un grup abelian G există un element al cărui ordin este egal cu c.î. Fie G un grup.zÎG a. xÎG a. Teorema lui Lagrange.n2)=1.n2) = 1 se înlocuieşte cu <x> Ç <y> = {1}. 3. Să se demonstreze că pentru orice mÎℕ*. Să se demonstreze că o(xy) = o(yx) şi o(x) = o(x-1). Să se demonstreze că există şi sunt unic determinate elementele y. Să se demonstreze că o(xy) = o(x) · o(y). x2 = 1 pentru mai mult de jumătate din elementele lui G. Subgrupuri normale. unde n este număr impar.nÎℕ).1.§3.î. 3.n2].yÎG.

·) numai ˆ ˆ elementele . Să se demonstreze că dacă xmÎH pentru orice mÎℕ* a. În monoidul multiplicativ M2(ℤ) considerăm matricele: ç A= ç æ 0 . atunci în grupul U(ℤ 2 n . o(x) = m.nÎℕ*).×) un grup comutativ de ordin finit.13. 3. (m.î a2 = b2 = 1.î. atunci xÎH. este datorată lui Wilson. 2n-1 + 1 au ordinul cel mult 2 . unde d = (m.16.12. atunci ecuaţiile xm = 1 şi xn = 1 au o singură soluţie comună dacă şi numai dacă (m.11. 3.3. H £ G şi x ÎG a. Fie (G. Dacă m şi n sunt divizori ai ordinului grupului. (m. (ii) Pentru orice aÎG ecuaţia x2 = a are soluţie unică în G. è ø Să se demonstreze că o(A) = 4.n).·) cu p prim.1÷ .n) = 1. Fie G un grup .1ö ÷ ÷ şi B = è1 0 ø æ0 1ö ç ÷ ç . Să se demonstreze că dacă x şi y comută cu [x. 29 . Fie G un grup cu 10 elemente în care există a. să se p demonstreze că p | (p-1)!+1. 3. Să se demonstreze că: (i) Dacă p = 2 şi n > 2. o(B) = 3 iar o(AB) = ¥. 3.bÎG \ {1} distincte a.15.18. 3.yÎG a. o(y) = n. Observaţie.1 .î. n) = 1. Consecinţa de la problema 3. Fie G un grup comutativ de ordin n.1 .17. Fie (G.14. y]. 3. atunci [x.×) un grup finit. o(x) = n (nÎℕ*). Aplicând acest rezultat grupului multiplicativ (ℤ * . Fie p un număr prim iar n ³ 2 un număr natural. 3.17. Sunt echivalente : (i) G este de ordin impar . Arătaţi că produsul celor n elemente ale lui G este egal cu produsul tuturor elementelor de ordin cel mult 2.y]d = 1. Fie G un grup iar x. 2n-1–1 . Să se arate că G nu este abelian.1 .î.

î. nÎℕ.·)} şi SLn(A) = {MÎMn(A): det(M)=1}. a) + 1.q)…(qn . Grupurile GLn(A) şi SLn(A) poartă numele de grupul liniar general (respectiv special) de grad n peste inelul A. Dacă K este un corp finit cu q elemente. Fie p un număr prim.V.·). 3. n ³0 (iii) Dacă H £ (U p ¥ .22.qn-1). ÷ ç ÷ è 0 1ø è ø è ø 30 . ÷ è ø Să se demonstreze că U.19. Fie A un inel unitar.V= ÷ è 0 1ø æ1 0 ö ç ç1 1 ÷ . H= 3. 3.20. să se demonstreze că: | GLn(K) | = (qn .21. nÎℕ* şi U p n ={zÎℂ* : z p =1}.·) este propriu. atunci : 2 2 | ( 1£ a < 2 n ( a .V} > = SL2(ℤ). V =ç ÷ ç1 1 ÷ .VÎSL2(ℤ) iar < {U. U pn . Să se demonstreze că GLn(A) este un grup relativ la înmulţirea matricelor iar SLn(A) ⊴ GLn(A). 3. atunci U p ¥ £ (ℂ*. 1£ a < 2 2 ( a . Fie U.·) numai elementele 1 şi . atunci există nÎℕ a. atunci în grupul U(ℤ p n . (iii) Să se deducă de aici următoarele variante de generalizare pentru teorema lui Wilson: a) Dacă p este un număr prim. Notăm GLn(A) = ={MÎMn(A): det(M) Î U(A.1)(qn . W = ç 0 1 ÷ . 2) =1 Õ a) + 1.ˆ ˆ (ii) Dacă p > 2. U = ç ç æ 1 1ö ÷. atunci : n p | ( Õ a)+1 1£ a < p n ( a . 2) =1 n Õ 3. p ) =1 b) Dacă p = 2 şi n >2. p > 2 şi n ³ 1 un număr natural. atunci : 2n | ( c) Dacă p = 2 şi n = 2. U = ç ç æ 1 1ö æ1 0 ö æ -1 0ö ÷ . Fie U.23.1 au ordinul cel mult 2 . Observaţie. (ii) Dacă notăm U p ¥ = U U p n .VÎM2(ℤ). Să se demonstreze că: (i) U p 0 ÌU p1 Ì…ÌU p n ÌU p n +1 Ì…Ìℂ*.WÎM2(ℤ). n ³ 2.

Consecinţa acestui rezultat este datorat lui Euler 3. Dacă M este un A-modul. atunci laticea (LA(M).î.y]n+1 = [x. Să se arate că : (i) G = Un . atunci y = z. rezultă că grupul G este comutativ ? 3. |G:H| = 2 .29. (ii) Există relaţia : 31 . (a. 3. y]n-1.…. Să se demonstreze că Z(G). ×) şi kÎℕ*.Í) a submodulelor lui M este modulară. 3. 3.y Î G avem: [x. Fie (G. H £ G a.n) = 1. Fie G un grup a. Dacă orice subgrup propriu al unui grup G este comutativ. Să se deducă de aici că dacă y.nÎℕ* a.î.×) un grup iar L0 (G) mulţimea subgrupurilor normale ale lui G. Să se demonstreze că oricare ar fi x. (n. Fie G = { a1.26. Fie G un grup iar H < G .Să se demonstreze că U.V. Observaţie. an} un subgrup al grupului (ℂ*. Fie G un grup finit cu n elemente.î.30.î. H £ G a. Să se demonstreze că pentru orice xÎG. Fie G un grup finit şi nÎℕ* a. Fie G un grup şi H < G cu |H| = 2. 3. Fie G un grup.Să se demonstreze că H < G. 3.27.33.32. Să se demonstreze că Z(H) < G. |G:Z(G)| = n (nÎℕ*). Să se demonstreze că oricare ar fi xÎG există şi este unic yÎG a.î.W} > = GL2(ℤ).WÎGL2(ℤ) iar < {U.24.34. H Í Z(G). 3. Fie G un grup. 3.28.î. yn = x.z ÎG şi yn = zn. |G|) = 1. H£ Să se deducă de aici că dacă a. atunci n | aj(n)-1.31.25. a2. 3.V.y2] · [y-1xy. 3. Să se demonstreze că H < G. xn =1. Să se arate că L0(G) este sublatice modulară a lui L(G).

atunci | B : A | ³ | (CÇB) : (CÇA) | . ï î 3. 2 3. Fie G un grup finit iar A.41.. Să se demonstreze că CG(x) £ G iar mulţimea conjugaţilor lui x (adică a elementelor de forma axa-1 cu aÎG) are cardinalul egal cu | G : CG(x)|. 32 . Să se demonstreze că : (i) | G : (AÇB) | = | G : A |·| G : B | .35. Să se demonstreze că într-un grup G intersecţia unui număr finit de subgrupuri de indice finit este un subgrup de indice finit. xÎG iar CG(x) = { yÎG : xy = yx}. (ii) | G : (AÇB) | £ | G : A |·| G : B | .. Să se demonstreze că : (i) Dacă A £ B.B.î.k a1 + k a2 + . daca k nu este multiplu de n ( ín. 3.36.38.î.B subgrupuri ale unui grup G a. 3.C subgrupuri ale grupului G. (i) Să se arate că G este finit şi |G| £ 2|A| .40. Fie G un grup. Să se demonstreze că orice subgrup de indice finit în G este finit generat. Fie A. 3. (ii) Dacă în plus G este finit. | G : A | şi | G : B | sunt finite şi prime între ele.B subgrupuri ale lui G. atunci |G| = 2|A| sau |G| = |A| + 1. Observaţie. există AÌ G finită şi nevidă cu proprietatea că G \ A este un subgrup al lui G. Fie A.37. Să se demonstreze că dacă |A : (AÇB)| > 1 ·|G : B|. Cel mai mic subgrup normal al lui G ce conţine pe H se notează prin NG(H) şi poartă numele de închiderea normală a lui H în G ( sau normalizatorul lui H în G). atunci A Ú B = G. daca k este multiplu de n . 3. 3. Fie G un grup finit generat. 3. + a k = n ( ì ï0. Să se demonstreze că cel mai mic subgrup normal al lui G ce conţine pe H este subgrupul lui G generat de elementele de forma g-1hg cu gÎG şi hÎH. Fie G un grup a. (iii) | (A Ú B) : B | ³ | A : (AÇB) |.39. (ii) Dacă |A| este prim. atunci G = AB.42.

Fie G un grup iar K £ G.î. f. atunci |Z(Dn)| = 1 iar dacă n este par.î. Observaţie. Teoremele de izomorfism pentru grupuri.47. G = {xÎG1 : f(x) = g(x)} iar i : G ® G1 incluziunea canonică. ordin n. Dn are un singur subgrup de 3. K£ H £ G. n ³ 2. G2 două grupuri.i) verifică următoarea proprietate de universalitate: (i) f o i = g o i. Să se demonstreze că dacă n este impar.g) şi poartă numele de nucleul perechii de morfisme (f. 3. Fie n un număr natural. 33 .46. 3. 3. oricare ar fi H a. K un corp.g : G1 ® G2 morfisme de grupuri. atunci | Z(Dn) | = 2. CG(x) poartă numele de centralizatorul lui x în G. 3. §4. atunci există un unic morfism de grupuri u : G¢ ® G a. Deduceţi de aici că Z(GLn(K)) = {aIn : aÎK}. Observaţie. K ¹ ℤ2 iar D mulţimea matricelor diagonale din GLn(K). 4.44.Observaţie.1. Să se demonstreze că G £ G1 şi că dubletul (G. Teorema lui Cauchy. (i) Arătaţi că CG(D) = D. f o i¢ = g o i¢.43. Fie G1.i) se notează prin Ker(f.g). Dubletul (G. Grup factor. (ii) Dacă G¢ este un alt grup. în general.î. dacă M este o submulţime a lui G. Morfisme şi izomorfisme de grupuri. Să se demonstreze că pentru n ³ 3. definim CG(M) ca fiind intersecţia centralizatoarelor tuturor elementelor lui M. i o u = i¢. (ii) Presupunând în plus că n ³ 3 sau K ¹ ℤ3 să se demonstreze că CGL n (K) (D Ç SLn(K)) = D şi deduceţi de aici că Z(SLn(K)) = SLn(K) Ç Z(GLn(K)). Fie n ³ 3. Acest exerciţiu ne arată că reciproca teoremei lui Lagrange nu este adevărată. Să se demonstreze că grupul altern A4 (care are ordinul 12) nu are subgrupuri de ordin 6.45. Să se demonstreze că CG(K) = {1} Û Z(H) = {1}. i¢ : G¢ ® G1 un morfism de grupuri a.

f : G1 ® G2 un morfism de grupuri.b. g o f = h o f.4.+) este izomorf cu grupul (ℤ. pentru orice grup abelian G şi orice morfism de monoizi u : M ® G există un unic morfism de grupuri u¢ : GM ® G a.7.î.cÎℝ).1) = {xÎG1 : f(x) = 1} ( fără a mai specifica morfismul incluziune). Fie G un subgrup nenul al lui grupului (ℝ.c ştiind că ( M. Acest rezultat este datorat lui Malţev. Observaţie. f : G1 ® G2 un morfism de grupuri.h : G0 ® G1 sunt morfisme de grupuri a. Fie G1. f o g = f o h. Să se arate că grupul (G. Să se demonstreze că următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) f este aplicaţie injectivă.a) este mulţime finită. oricare ar fi aÎℝ. 4. Observaţie. Observaţie.+) cu proprietatea că G Ç (-a. G2 două grupuri. pentru orice xÎG1).2. G2 două grupuri. atunci g = h. (ii) Dacă G0 este un alt grup şi g. Să se determine a. (ii) Ker(f) = {1}.b. 4.î.+).¥) şi o operaţie algebrică pe M. Fie G1. 4. o ) este izomorf cu (ℝ. Să se demonstreze că există un grup GM şi un morfism injectiv de monoizi iM : M ® GM a.+).î. u¢ o iM = u. convenim să notăm Ker(f) = Ker(f. a > 0. 34 . Acest exerciţiu ne arată că în categoria grupurilor. Să se demonstreze că următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) f este aplicaţie surjectivă. f : G1 ® G2 un morfism de grupuri. Fie G1. Fie M = (1.6. 4.5. 4. Acest exerciţiu ne arată că în categoria grupurilor. epimorfismele sunt exact morfismele surjective.Dacă g este morfismul nul (adică g(x) = 1. definită astfel: x o y = xy + ax + by + c (a. G2 două grupuri. atunci g = h.î.3. o ) este grup şi să se arate că (M. 4. (ii) Dacă G3 este un alt grup şi g.h : G2 ® G3 sunt morfisme de grupuri a. Să se demonstreze că următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) f este aplicaţie injectivă. monomorfismele sunt exact morfismele injective. o : M´M ® M.yÎM şi xy = xz atunci y = z. Fie M un monoid comutativ cu proprietatea că dacă x.

(ii) Avem izomorfismul de grupuri (M.î. aÎℝ. Într-un grup (G.bÎℚ}.×) sunt grupuri în raport cu operaţiile de înmulţire obişnuite . a.11.8. 4. (ii) Dacă p este un număr prim cu proprietatea că Hp are cel mult p elemente. a .4.·) se consideră submulţimile: Hn = {xÎG | xn = 1}. Să se arate că: (i) H2 este subgrup al lui G Û xy = yx pentru orice x. Să se arate că : (i) (M. Fie G = (0. (iii) Arătaţi că mulţimea G formează un grup faţă de operaţia de înmulţire a matricelor . 4. atunci Hp = {1} sau Hp este subgrup al lui G izomorf cu grupul (ℤp . (ii) Dacă bÎG. 4. bÎℝ* atunci grupurile Ga. Fie T mulţimea matricelor de forma ç ç æ x è.×). (ii) Să se determine mulţimea G a matricelor ç ç . Fie mulţimile: M = í A Î M 2 (Q ) ì ï ï î ü 3b ö 2 æ a + 2b ï ç ÷.×) şi (G.12.¥) \{1} şi aÎG. a2 – 10b2 = 1. b Î Q ý şi ç 2b ÷ a . formează un grup multiplicativ izomorf cu (ℝ.y yö ÷ unde x şi y x÷ ø parcurg mulţimea ℤ3 a claselor de resturi modulo 3. Să se arate că : (i) Ga.b sunt izomorfe. αÎℝ*.y x ÷ din T a.10. o ).α este grup abelian. nÎℕ*.α = (G.+). 35 .α şi Gb. Arătaţi că mulţimea M a matricelor de forma æ cha sha ö A= ç ç sha cha ÷ . ÷ è ø æ x yö ˆ x2 + y2 = 1 .yÎH2 . Definim pe G operaţia algebrică: x o y = x a log a y şi notăm cu Ga. +).2b ø ï è þ G = { xÎℚ( 10 ) | x = a + b 10 . (i) Determinaţi numărul elementelor mulţimii T.10b 2 = 1. a.9.×) » (G. ÷ è ø 4.

×). ïç ib 0 îè a÷ ø ï þ ìæ a ïç 0 ib ö ÷ ü ï Arătaţi că M este un grup în raport cu înmulţirea matricelor. z Î R ý ïç 0 0 1 ÷ ø îè ï þ ìæ 1 x ïç yö ÷ ü ï este grup în raport cu înmulţirea matricelor. k Î Z ý formează grup în raport cu ÷ ï ï è ø î þ operaţia de înmulţire a matricelor. aÎℝ*. a 2 + b 2 ¹ 0. (iii) Mulţimea M = í Aa = ç ç 0 1 ÷. Să se arate că : (i) Mulţimea M = í Dk = ç ç 0 1 ÷. a Î R * ý .14.a) 2a .1ø þ ì ï æ1 aö ü ï (i) Să se arate că (M. y. 4. grup izomorf cu grupul (ℤ. k Î Z ý este grup abelian în (ii) Mulţimea M = íM k = ç 0 0 ç0 0 ï ï 1 ÷ è ø î þ ì ï æ1 k ö ü ï raport cu înmulţirea matricelor.+) al claselor de resturi modulo 4. izomorf cu (ℤ. (i) Fie M = íç 0 0 0 ÷ a. (ii) Să se calculeze [M(a)]n.·) . izomorf cu grupul (ℂ*. 36 . ì ü æ 1 1 2k + 1ö ç ÷ ï ï 1 ÷.×) este grup izomorf cu (ℝ*. Să se demonstreze că mulţimea: G = íç 0 1 z ÷ x. iar grupul automorfismelor lui G este infinit.(iv) Arătaţi că grupul G este izomorf cu grupul aditiv (ℤ4. (ii) Dacă A = æ1 0 i ö ç ÷ 2002 (folosind eventual ç 0 0 0 ÷ . izomorf cu (ℝ. a Î R ý este subgrup al grupului ÷ ï ï è ø î þ matricelor inversabile din M2(ℝ).+) .16.15. i 2 = -1ý . 4. b Î R.+). Fie M = íM (a ) = ç ç ì ï ï î ü a -1 ö æ 2-a ï ÷. ÷ ï è 2(1 .13.×)) . calculaţi A ç i 0 1÷ è ø izomorfismul dintre grupurile (ℂ*.+) . 4. 4.×) şi (M.

.. . oricare ar fi x.+).1 ç .×) » (ℝ.db 2 ¹ 0ý . Să se determine valorile lui d pentru care (Md.¥) şi + x o y = xy–3x–3y+12. 0 ÷ ø 1 2 (i) Să se calculculeze A3. Fie αÎℝ fixat şi A = ç .21. x 0 0 ÷ ÷ cu x ¹ 0. Fie Gn mulţimea matricelor pătratice de ordin n având pe fiecare linie câte un element egal cu 1 şi celelalte elemente egale cu 0 şi acelaşi lucru valabil şi pe coloane.4. .sin a ö ÷ cos a ÷ . se notează cu M mulţimea matricelor AÎM2n(ℝ) de forma : æx ç ç0 ç0 A(x) = ç ç . Pentru n ³ 1 fixat. (ii) Pentru xÎℝ definim Ax = I3+ xA+ x2A2. 0 0 x ö ÷ x 0 .18. ×)...×) unde G = (3. 4.sin a è 1 0 cosa . Să se arate că G = { Ax | xÎℝ} este grup abelian în raport cu înmulţirea matricelor.. o ) este un grup abelian . Să se arate că : (i) (G. b Î R.. .. . (iii) (G.. o ) şi (ℝ * . ç ç0 çx è 0 0 .. (ii) Grupurile (M.yÎG.. Fie Md = íç ç grupul (ℂ*. 0 x 0 ÷ 0 x . ÷ ÷ x 0 . a 2 ..19.. 0 0 x ÷ ø Să se arate că : (i) M este grup abelian faţă de înmulţirea matricelor . 4. 4. æ 0 ç 4...17.20.×) sunt izomorfe..×) şi (ℝ*. .. unde dÎℝ este un număr ÷ ïè b a ø ï î þ real fixat. 0 x 0 ÷ 0 0 . ×) este grup izomorf cu ..Se consideră (G.. . 37 ìæ a db ö ü ï ï ÷ a. Să se demonstreze că Gn este grup relativ la operaţia de înmulţire a matricelor iar Gn » Sn.

Să se arate că : (i) Dacă f este un morfism injectiv. Fie G1. Pe S definim o astfel: A o B = A + B + AB. f(x) = x3 este un morfism de grupuri. 4. o ) » (ℝ * . Să se arate că: (i) Dacă (G. 38 . + (iii) (ℝ * . f:G1®G2 morfism de grupuri şi xÎG1.23. x2. (ii) (G.24.25. Să se arate că funcţia f : G®G . Să se demonstreze că : (i) Dacă o(x) = nÎℕ* Þ o(f(x)) | n . Fie S = { AÎM2(ℝ) | A + I2 este inversabilă}. 4.×). 4.+) . f(x) = ax + b să fie un + izomorfism de grupuri .¥) şi legea ¢¢ o ¢¢ definită prin x o y = xy – 5x – 5y + 30.×) are proprietatea g(n). (iii) Să se calculeze xn. Fie G un grup pentru care f : G®G.xn ÎG \ {1} există xn+1 ÎG a. ×).×) are proprietatea g(n) dacă conţine cel puţin n+1 elemente şi oricare ar fi x1. (ii) Grupul (ℝ * . Fie (G. unde xÎG şi nÎℕ*.yÎG. atunci. există yÎG a. atunci (G. o ) » (ℝ. f : ℝ * ® (3. 4. dar nu este morfism de grupuri. n x1x2…xn = x n +1 . ×) are proprietatea g(n). (iv) Să se calculeze xn . x = yn. G = (5. oricare ar fi x. Să se arate că (S.(ii) Să se determine a. unde xÎG şi nÎℕ*.×) un grup şi H un subgrup propriu al său.…. atunci (G. (ii) Dacă f este un morfism surjectiv.27. Spunem că grupul (G.î.bÎℝ a.G2 grupuri. are proprietatea că duce subgrupuri în î1.î. ×) ≉ (ℝ*.×) este abelian .×) este abelian. + 4. o ) este un grup abelian.22. pentru orice xÎG. inversabile. o ) este grup izomorf cu grupul matricelor de ordin 2 cu elemente reale. 4.î.26. + (iii) (G. x Î G \ H subgrupuri. f(x) = í xÎH ì x. Să se arate că : (i) (G.¥).

(ii) Dacă f este izomorfism de grupuri. Pentru f. 4. Fie G1. (m.G2) definim fg:G1®G2 prin (fg)(x)=f(x)×g(x).+).¥).+) la (ℤ. 4.G2 două grupuri. nÎℤ}.+) este de acest tip .+).33. Să se arate că : (i) Funcţiile fm : ℤ®ℤ definite prin fm(x) = mx sunt morfisme de grup . 4. izomorf cu (ℝ. 4. Să se arate că (ℝ. Fie mulţimea G = { fn : (2. atunci Hom(ℤm.+). G2 = (ℤn.k) se defineşte operaţia algebrică aob= k 2 ( a + b) k 2 + ab . Să se demonstreze că : (i) Dubletul (Hom(G1. (ii) Dacă G1 = (ℤ. (ii) Funcţia f : G ® ℝ.30.+).n). Fie k>0.+). atunci o(f(x))=o(x).+). 4. Să se arate că: t (i) (G. fn(x) = 2+(x-2) 2n.×) iar f : G ® H o funcţie definită prin: f(x) = í îa sin x + cos x. atunci Hom(ℤ. x Î G \ M 39 tgx. o ) la (ℝ. M = { -arctg ì 1 +kp | kÎℤ}.∘) este grup comutativ. .+).gÎHom(G1.¥) ® (2. Fie aÎℝ* fixat. (G2 comutativ) iar Hom(G1. (iii) Dacă G1 = (ℤm. unde d = (m. o ) este grup abelian izomorf cu grupul abelian (ℤ. Pe mulţimea G = (-k.G2) » G2.28.31.+) a şi H = (ℝ*. x Î M . Fie grupul (ℤ.G2).×) este grup comutativ . 4.29. grupurile G = (ℝ.+).ℤn) » ℤd. f(t) = ò 0 1 k 2 -x2 dx este un izomorfism de grupuri de la (G. * ) este grup abelian. (ii) Orice morfism de la (ℤ.nÎℕ*). Pe ℝ considerăm operaţia algebrică x∘y = x 1 + y 2 + y 1 + x 2 . Să se arate că (G.G2) ={ f: G1® G2 | f morfism de grupuri}.32. (iii) Să se determine automorfismele grupului (ℤ.

Să se demonstreze că f are un singur punct fix dacă şi numai dacă funcţia F : G ® G. 4.35.g : G® G endomorfisme şi H Ì G un subgrup propriu.34. Să se demonstreze că G este comutativ. Fie G un grup cu proprietatea că aplicaţiile f(x) = x4 şi g(x) = x8 sunt automorfisme ale lui G.37. 4. Dacă f = g pe G \ H. Să se arate că G este abelian. Să se demonstreze că dacă n ³ 2. f : G ® G. atunci grupul G este abelian.41. Fie (G. atunci grupul Hom(ℤn. ×) un grup şi fÎEnd (G). 40 . oricare ar fi xÎG. g : G ® G. pentru orice xÎG este un automorfism al lui G. 4. Fie G un grup comutativ a.×) un grup. Fie (G.×) un grup. Să se arate că x2 = 1. 4.40.38. (ii) Dacă aplicaţiile x ® x2f(x) şi x ® x4f(x) sunt endomorfisme ale lui G. f. 4.ℤ) este nul. 4. 4. atunci G este abelian. Fie G un grup şi presupunem că există nÎN. f(x) = xn . atunci f = g pe G.î. ℤ) este nul. (ii) Determinaţi reuniunea subgrupurilor G¢ cu proprietatea de la (i).36. 4.39. g(x) = xn+1 să fie morfisme surjective de grup. Să se demonstreze că grupul Hom(ℚ.42. 4. Fie (G.43. singurul automorfism al său este cel identic. (i) Dacă aplicaţiile x ® xf(x) şi x ® x2f(x) sunt endomorfisme ale lui G. Fie (G. 4. Fie G un grup finit iar f:G®G un morfism de grupuri ce nu are puncte fixe netriviale (adică f(x) = x Û x = 1) şi f o f = 1G.î. f(x) = xn. F(x) = x-1 f(x) este bijectivă. n³2 a. ×) un grup finit şi fÎAut(G).(i) Arătaţi că există un subgrup G¢ al lui G pentru care restricţia fG¢ a lui f la G¢ este morfism de grupuri . Dacă există nÎℕ* astfel încât funcţiile f. Să se demonstreze că pentru orice xÎG Þ xn-1Î Z(G). atunci G este abelian.

p 4.53.48. ja poartă numele de automorfism interior al lui G. Definiţi pe (1. jaÎAut(G) . 4. Să se determine toate morfismele de grupuri de la grupul (ℚ. 4.49.44. Fie G un grup. Arătaţi că orice grup infinit are o infinitate de subgrupuri distincte. Să se demonstreze că singurul morfism de grupuri de grupul (ℤp.50. 4.46. (iii) Dacă notăm Im(j) = Inn(G). Să se determine toate grupurile care admit un singur automorfism. 4.2) Ì ℝ o operaţie care să confere acestei mulţimi structură de grup izomorf cu grupul multiplicativ al numerelor reale strict pozitive ((0.×). este morfism de grupuri iar Ker(j) = Z(G). 4. 4.+) la grupul (ℚ*.+) sau cu (ℤn. atunci şi Z(Aut(G)) = {1}.45.47. Observaţie. 41 . Să se demonstreze că dacă Z(G) = {1}.55. Să se determine toate grupurile comutative şi finite care au un număr impar de automorfisme. atunci şi el este finit. 4. p³2.+).×) este cel nul. o ) este cel nul (nÎℕ*). după cum grupul respectiv este infinit sau are n elemente. Să se demonstreze că singurul morfism de grupuri de la grupul (ℚ. ja(x) = axa-1. Fie p un număr prim.51. Fie G un grup şi pentru aÎG. Să se demonstreze că un grup ciclic este izomorf cu (ℤ. j(a) = ja. Să se demonstreze că dacă un grup are un număr finit de subgrupuri. 4. +) nu este izomorf cu nici un subgrup propriu al său.+) la grupul simetric (Sn.4.52. Să se arate că grupul (ℚ. ja : G ® G.+) la grupul (ℤ * .¥).×). (ii) Aplicaţia j:G ® Aut(G). . 4. (i) Să se demonstreze că pentru orice aÎG. 4.54. să se arate că ½Inn(G)½=1 Û G este comutativ.

57. Să se demonstreze că grupurile aditive (ℝ.56.60.4.+) izomorfe. 4. Să se arate că G este izomorf cu grupul lui Klein. Să se demonstreze că grupurile aditive (ℚ.×) nu sunt izomorfe două câte două.bÎℚ}).). Să se demonstreze că grupurile (ℤ.+).+) (ℚ[i] = {a + bi Îℂ | a. 4. (ℝ*. Fie ℚ * = {xÎℚ : x >0} şi ℝ * ={xÎℝ : x >0}.+) şi (ℤ[X]. Fie G un grup cu proprietatea că G se scrie ca reuniune de trei subgrupuri diferite de G. dintre care două au câte două elemente. Să se demonstreze că un grup cu 4 elemente este izomorf cu ℤ4 sau cu grupul lui Klein.+) şi (ℚ*.+) nu sunt izomorfe .62.75. + + Să se demonstreze că: (i) ℚ * £ (ℚ*.×) » (ℝ.+) sunt 4.65.63. (ℚ * . iar ℤ4 ≉ K. (ℚ.+) şi (ℝ. Să se arate că (ℚ. 4.66.×) ≉ (ℚ.+) şi (ℚ[X].×) şi ℝ * £ (ℝ*.+) nu este izomorf cu grupul (ℚ[i].+). 4. Să se demonstreze că grupurile (ℤ. + + (ii) (ℝ * . + + 4.61. iar ℤ6 ≉ S3 (vezi problema 4.+) nu sunt izomorfe două câte două. 42 .+).59. 4. Să se demonstreze că grupurile multiplicative (ℚ*.58.×) nu sunt izomorfe.+) nu sunt izomorfe.×).×) şi (ℂ*. Să se demonstreze că grupurile aditive (ℤ. 4. Să se demonstreze că un grup cu 6 elemente este izomorf cu ℤ6 sau cu S3. şi (ℂ. 4.64.×) . 4.

î. Determinaţi endomorfismele grupului (ℝ. atunci există yÎG a. 4.+) şi (ℚ[X]. H < G şi presupunem că | H | = m Îℕ*.î.71. p ³ 2.75. 4. p³ 2. p un număr prim.+. unde b >0 este un număr real fixat. Să se arate că G este grup abelian. ×) 4.+) nu sunt izomorfe. (ii)½G½este o putere naturală a lui p. 4.î. 4.73. (ii) Dacă o(xH) = n (în G/H). (m. Considerăm de asemenea xÎG şi nÎℕ* a. Să se arate că orice grup de matrice din M2 (ℂ) în raport cu înmulţirea matricelor.n) = 1.×) nu sunt izomorfe. Să se demonstreze că grupurile aditive (ℤ[X]. Fie G un grup finit. Să se demonstreze că: (i) Dacă o(x) = n.î. Să se demonstreze că există xÎG a. Acest rezultat este datorat lui Cauchy.î. Să se demonstreze că orice grup necomutativ cu 2p elemente este izomorf cu grupul diedral Dp. este izomorf cu un subgrup al grupului (ℂ*.b]. Să se demonstreze că grupurile (K.î. p ³ 2 a. 4.·) un corp netrivial (0 ¹ 1). Fie p un număr prim.+) integrabile pe [-b.+) şi (K*. 4. Să se demonstreze că următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) Ordinul oricărui element al lui G este o putere naturală a lui p. 4. Fie G un grup comutativ iar H subgrupul elementelor de ordin finit. Să se demonstreze că în G/H orice element diferit de 1 are ordinul infinit. Fie (K. atunci o(xH) = n (xH privit ca element în G/H). Fie G un grup a. Fie G un grup finit iar p un număr prim. al cărui element neutru este diferit de I2.67.68. 43 . p | |G|.69.72.70. G/Z(G) este ciclic. o(y) = n şi xH = yH. 4. Fie G un grup.4.76. o(x) = p (echivalent cu există H £ G a. |H| = p). Observaţie.74.

Observaţie. Să se determine toate grupurile G cu proprietatea că orice automorfism. (ii) ℂ*/T » (ℝ * . Caracterizaţi grupurile finite cu proprietatea că toate subgrupurile sale proprii au acelaşi număr de elemente.G1.+) şi T = {zÎℂ* : | z | = 1}.+). 1 = G0 < G1 < …< Gm = = G şi | Gi | = pi pentru orice 0 £ i £ m. Fie p un număr prim.77. 4. Să se demonstreze că dacă G este un p-grup finit. 4.î. Să se demonstreze că există subgrupurile normale G0. + + (iv) ℝ £ (ℝ.79. Construiţi un izomorfism între grupurile (P(A). 4. p ³ 2. (i) Să se descrie grupul cât ℚ/ℤ şi să se demonstreze că orice element din acest grup are ordin finit . p ³ 2.83.81.….n2}. ℚ/ℤ are un singur subgrup de ordin n iar acesta este ciclic. ….2. 4. admite un punct fix. Să se demonstreze că: (i) T £ (ℂ*. Gm ale lui G a.85.×) . 4. atunci ½Z(G)½³ p. n ³ 3 iar Qn un grup de ordin 2n generat de două elemente a şi b ce verifică relaţiile: a2 n-2 = b2 = (ab)2. diferit de cel identic. Considerăm ℤ £ (ℚ.82. Fie p un număr prim. 44 .80.+). 4. Fie nÎℕ* şi A = { 1.84. + (iii) ℝ * £ (ℂ*. Să se demonstreze că orice grup finit cu p2 elemente este comutativ. 4. +).×) şi ℝ/ℤ » T .78. ∆) şi (Mn(ℤ2).×) şi ℂ*/ℝ * » T . 4.+) şi ℂ/ℝ » (ℝ. Fie nÎℕ. Fie G un p – grup finit cu |G| = pm (mÎℕ). Un grup în care ordinul oricărui element este o putere naturală a lui p se zice p-grup. Considerăm ℤ £ (ℝ. (ii) Să se arate că pentru orice număr natural n ³ 2. 4.

J = <j>. ±k} cu următoarea regulă de multiplicare: i2 = j2 = k2 = -1. 4. ik = -j.K < G iar G » Q3. 4. În monoidul multiplicativ M2(ℂ) considerăm matricele: ç A= ç æ0 i ö ÷ ÷. bab-1 = a-1 şi b2 = a 2 . Să se demonstreze că dacă G este un grup. ±j. ±i. 4. Q3 (care se mai notează şi prin Q sau C8) poartă numele de grupul quaternionilor iar Qn (n ³ 4) de grupul generalizat al quaternionilor.1 0 ÷ iar G = <j. 4.92.88. În monoidul multiplicativ M2(ℂ) considerăm matricele: j= ç ç æi 0 ö ÷. Considerăm mulţimea G = {±1.Să se demonstreze că dacă G este un grup de ordin 2n generat de două elemente a şi b ce verifică relaţiile a 2 = 1. Fie nÎℕ* şi K un corp. a(A) = (At)-1. Să se demonstreze că Q3 ≉ D4.93. Să se demonstreze că un grup necomutativ cu 8 elemente este izomorf cu Q3 sau cu D4. ÷ è ø n -1 n-2 Să se demonstreze că ½G| = 8.90. atunci a nu este automorfism interior al lui GLn(K). Să se demonstreze că Q3/Z(Q3) este comutativ. jk = i. ki = j. 4. atunci G » Qn. Să se demonstreze că G » Q3. kj = -i. B = è i 0ø æ 0 1ö ç ÷ ç . Demonstraţi de asemenea că dacă K nu este ℤ2 sau ℤ3. ji = -k. 45 . K = <k>.91. è ø Să se demonstreze că G » Q3.k= ÷ è0 . -1 şi 1 fiind supuse multiplicării obişnuite.86.k>. 4. J.B>.89. 4. Să se arate că aplicaţia a : GLn(K) ® GLn(K). oricare ar fi AÎGLn(K) este corect definită şi că a ÎAut(GLn(K)). 4.1 0 ÷ iar G = <A.87. ij = k. 4.94. Observaţie.iø æ 0 1ö ç ç . atunci G/Z(G) » Inn(G). ½J½=½K½=4. Să se caracterizeze Z(Q3).

+) este divizibil.). 46 . iÎI iÎI Să se deducă de aici că un produs direct de grupuri este comutativ dacă şi numai dacă fiecare din factorii produsului este comutativ. G » G. unde j este indicatorul lui Euler. ˆ 5.97.3.x) : xÎG}. 4.·) cu p prim (vezi problema 3. Să se demonstreze că orice grup comutativ divizibil conţine un subgrup izomorf cu (ℚ. Să se deducă de aici că numărul structurilor de grup ciclic ce se poate defini pe o mulţime cu n elemente ( n prim) este egal cu (n-2)!·n. 4. Să se demonstreze că (ℚ.K sunt grupuri.·) |. Să se demonstreze că în categoria grupurilor abeliene obiectele injective sunt exact grupurile divizibile §5.4. 5.·) sau cu un grup de forma ( U p ¥ .19.101. Să se demonstreze că dacă p este un număr prim.99.2. Să se demonstreze că orice grup factor al unui grup divizibil este divizibil. Să se demonstreze că dacă {Gi}iÎI este o famile finită de grupuri. atunci Z( ´ Gi) = ´ Z(Gi). Să se demonstreze că numărul structurilor de grup ce se pot defini pe o multime cu n elemente. 4.1. Să se demonstreze că : ˆ ˆ (i) G £ G ´ G.·) este egal cu n!/ | Aut(G.100.). să se demonstreze că H ´ {1} < H ´ K şi {1}´ K < H ´ K. Să se demonstreze că numărul structurilor de grup ciclic ce se pot defini pe o mulţime cu n elemente este egal cu n! / j(n).95. 4. Fie G un grup iar G = DG = {(x. Dacă H.·) este divizibil (vezi problema 3. 4. izomorfe cu o structură de grup fixat (G. atunci grupul ( U p ¥ .96. Produse directe de grupuri 5.98.19. ˆ (ii) G < G ´ G Û G este comutativ. 4.

G = H×K. 5. (ii) (ℚ. Să se descrie subgrupurile grupului (ℤ.10.K două grupuri. 5.8.16. 5.×) » (ℝ.×) » (ℚ * . Să se demonstreze că (ℚ*.+) ´ (ℝ.K < G a. Fie H. Fie G un grup iar H. L < K.+) şi H/Z(H) » (K. Să se demonstreze că G/(HÇK) » G/H ´ G/K. Să se demonstreze că dacă n este un număr natural.5.×) » (ℤ2. Să se demonstreze că (ℂ*. c Î K ý .+).+) ´ (ℤn.1}. 5.×) ´ ({-1. Să se demonstreze că : (i) (ℝ.×).+) nu este ciclic.15.+) ≉(ℚ.+) ´ (ℝ/ℤ. Fie K un corp iar H = íç 0 1 c ÷ : a. + 5.+) » (ℝ.13. Să se demonstreze că (J ´ L) < H ´ K şi (H ´ K) / (J ´ L) » H/J ´ K/L.+) ´ (ℚ. 5.×) » (ℝ * .×) » (ℝ*.+). 5.6. J < H. n ³ 2. ïç 0 0 1 ÷ ø îè ï þ ìæ 1 a b ö ÷ ïç ü ï Să se demonstreze că : H £ GL3(K).+) ´ (ℤ.×) ´ (T.12.+). Să se demonstreze că grupul (ℤ.+).+) ´ (K.1}.+).×). Să se demonstreze că (ℂ*.+) nu este ciclic.ˆ ˆ (iii) NG´G( G ) = G Û Z(G) = 1.+) ´ (ℤ.î. 47 .+) » (ℝ. b.×). 5.7.4. atunci grupul (ℤ. 5.+). 5. 5. Să se demonstreze că (ℝ*. 5. Z(H) » (K.11. Să se demonstreze că (ℂ.+) ´ (ℤ[X].+) ´ (ℝ. + 5.+) .×) ´ ({-1. Să se demonstreze că (ℚ*.14.9.

Să se caracterizeze grupurile cu 12 elemente. este un automorfism al lui ℤ ´ ℤ şi că oricare alt automorfism al lui ℤ ´ ℤ este de forma t A.20.17.…. atunci G este ciclic . cu r ≢1 (mod p) însă rq º 1 (mod q). 5.22.5. 5. a-1ba = br.18. p > q şi G un grup abelian a. Să se caracterizeze grupurile comutative cu 8 elemente.23.26. 5.y) = (ax + by.21. Fie p. p ³2.25. 5. Fie A= ç ç æa b ö ÷ ÎM2(ℤ) cu det(A) = -1 sau 1. Să se facă un tabel de caracterizare a grupurilor cu cel mult 15 elemente. Să se demonstreze că un grup cu 15 elemente este ciclic izomorf cu (ℤ15. |G| = pq. (deci 48 . atunci G este generat de două elemente a şi b satifăcând condiţiile aq = bp = 1. cx + dy). Să se demonstreze ÷ èc dø că funcţia tA: ℤ ´ ℤ ® ℤ ´ ℤ definită prin tA(x. 5. ps numere 2 s prime distincte două câte două iar n1. 5.…. Să se caracterizeze grupurile finite de ordin p3 ( p prim).ns Îℕ*).24. Să se arate că : (i) Dacă q∤ p-1. Să se demonstreze că un grup cu 9 elemente este izomorf cu ℤ9 sau cu ℤ3´ ℤ3. Să se demonstreze că un grup cu 10 elemente este izomorf cu ℤ10 sau cu D5. nÎℕ*).î.19. 5. Să se caracterizeze : (i) grupurile abeliene finite cu p n elemente ( p prim.+)). n (ii) grupurile abeliene finite cu p 1 1 p n 2 …p n s elemente (p1. 5. (ii) Dacă q | p-1.q numere prime distincte. 5.

Să se arate că ∗ este asociativă şi are element neutru. +. Elemente inversabile. Produse directe de inele. 6. Mai mult. împreună cu operaţiile obişnuite de adunare şi înmulţire a matricelor este un domeniu de integritate.1. Elemente nilpotente. adică A={f:ℕ*→ℂ}. Definim pe A operaţia algebrică ∗ prin: x∗y = x + y .5.Elemente idempotente. 6. y∈A. Exemple. (ii) Notând cu (U(A). atunci şi x este inversabil faţă de operaţia ∗. g)→f∗g.⋅) un inel. Caracteristica unui inel. unde (f∗g)(n)= å f (d ) g ç ÷ . Notăm cu A mulţimea funcţiilor aritmetice. adică M = {f∈A |f(nm)=f(n)f(m) dacă (n.2.18. Divizori ai lui zero. să se demonstreze echivalenţa: f∈U(A) ⇔ f(1)≠0. Fie (A.xy. ∗). (iii) Notând cu M mulţimea funcţiilor aritmetice multiplicative nenule. Pe mulţimea ℤ×ℤ = {(x. oricare ar fi n∈ℕ* (vezi problema 1.3.+) este inel. Pe mulţimea A introducem operaţia algebrică ∗ definită astfel (f. m) = 1 şi există k∈ℕ* cu f(k)≠0}. Subinel. ∗) este domeniu de integritate. Calcule în inele.4. ∗) este monoid comutativ. să se demonstreze că (M. Inel. Se cere: dn ænö èdø (i) Să se demonstreze că (A.+. 6. Să se determine toate legile de compoziţie ∗ de pe ℤ pentru care (ℤ. oricare ar fi x.). ∗) este subgrup al lui (iv) Să se demonstreze că tripletul (A. ∗) grupul elementelor inversabile din monoidul (A. Să se arate că mulţimea ì æa 0 aö ï ç ÷ ï A= íM (a ) = ç 0 0 0 ÷ ça 0 a÷ ï è ø ï î ü ï ï a Î Cý ï ï þ (U(A). ∗. 6. ∗). y) | x. y∈ℤ} definim operaţiile algebrice: 49 . 6.§6. dacă inelul A este unitar şi 1-x este inversabil (x∈A).

(ii) Să se dea exemplu de inel cu 4 elemente având proprietăţile de mai sus. Fie A un inel cu proprietatea că oricare ar fi n∈ℕ* ecuaţia xn = 0 are în A numai soluţia x = 0. B]⋅[C.8. C. Fie A un inel cu 5 elemente. 2 . +. Să se arate că: (i) [A. 6. Fie M2(ℂ) mulţimea matricelor pătratice de ordinul al doilea cu elemente din ℂ.10.7. D]+[C. 6. (ii) Matricele X∈M2(ℤ3) a. yʹ)∈ℤ×ℤ. pentru orice x∈A. să se demonstreze că inelul A este unitar. (ii) Dacă A. (i) Dacă car(A) = 2 şi x∈A. y). X2+I2 = O2. 5}.11. 50 x = 1.(x.6. 6. yʹ) = (x+xʹ. yʹ) = (xxʹ.î. Fie A un inel.î. notăm [A. Fie A un inel de caracteristică 2 a. B] = AB-BA. Dacă A.12. atunci ba=0 şi axb=0 pentru orice x∈A. x2 = 0 sau (i) Să se demonstreze că A este comutativ.î. Să se determine (i) Matricele X∈M2(ℤ2) a. oricare ar fi (x. Să se arate că: (i) Dacă ab=0 (cu a. y)+(xʹ. Dacă A are un număr finit de elemente. să se exprime (x+1)n ca sumă de puteri ale lui x pentru n∈{2. 6. y+ yʹ) (x. 6. B]2 comută cu orice matrice din M2(ℂ). (ii) Dacă există n∈ℕ* a. să se arate că car(A) = 2 şi x2 = x. Fie A un inel care conţine nondivizori ai lui zero atât la stânga cât şi la dreapta. X2 = I2. Să se arate că (ℤ×ℤ. xn+1 = xn pentru orice x∈A. xyʹ+xʹy). b∈A). pentru orice x∈A. D]⋅[A. B. y)⋅(xʹ. B∈M2(ℂ). 4. ⋅) devine inel unitar şi comutativ. atunci matricea [A. Să se arate că A este de caracteristică 5 şi pe baza acestui rezultat să se demonstreze că A este comutativ.9. ( xʹ. D∈M2(ℂ). B] comută cu orice matrice din M2(ℂ). 6. 3. 6.î.

b şi ab-1 sunt inversabile. atunci ai1 ai2 . Fie (A. Atunci următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) card{ x∈A |a⋅x = 1}>1. (ii) a nu este inversabil. …. 6. 6. Fie A un inel şi a∈A a.16. 6. atunci a2a3a1 = a3a1a2 = 0. b∈A care comută cu x.î. a neinversabil.î.15. n}. +.18. * 1-ba2 sunt 6. există b∈A cu proprietatea că a⋅b = 1. ⋅) un inel cu elementul unitate 1.17. c ≠ 0. Notăm M = {a∈A|a2 = a}. 6. (ii) Dacă x are proprietatea (P).13.(ii) Dacă a1a2a3 =0 (cu a1. a. ⋅) un inel unitar şi a. Fie A un inel şi a∈A. a2.. Fie (A. a3∈A). b∈A cu proprietatea că există n∈ℕ a. are loc egalitatea (( a-b-1)-1-a-1)-1 = aba-a. î. (aba)n = 0. (iii) Dacă a1a2…an = 0 (cu ak∈A. Fie A un inel necomutativ unitar iar a. Fie A un inel unitar şi a. 51 . a. a⋅c = 0. (iii) există c∈A. b∈M rezultă a+b-2ab∈M. Să se demonstreze că elementele 1-a2b şi inversabile.⋅) o matrice X are proprietatea (P) dacă şi numai dacă ea este nesingulară. Să se arate că dacă 1-ab este inversabil.î. a. b∈A a. Mai mult. 6. (ii) Dacă M este finită atunci numărul elementelor lui M este o putere naturală a lui 2. atunci şi 1-ba este inversabil. Fie X = {x∈A|ax = 1}.14. 6.+. Spunem că elementul x∈A are proprietatea (P) dacă există a. atunci oricare putere a lui x are această proprietate. b∈A. in) a mulţimii {1.19.Să se arate că: (i) Dacă a. …. 1≤k≤n). x2-ax+b = 0. Să se arate că elementele a-b-1 şi (a-b-1)-1–a-1 sunt inversabile. (i) Să se arate că în inelul (M2(ℂ).. Fie A un inel cu proprietatea că dacă x2 = 0 atunci x = 0.ain = 0 oricare ar fi permutarea (i1. 2. î. +. cu b inversabil.

Fie (A. dn} este mulţimea acestor divizori demonstraţi că d1+ d2+ …+dn∈D∪{0. ⋅) numărul elementelor inversabile este egal cu cel al celor neinversabile dacă şi numai dacă n = 2k. Să se demonstreze că orice inel unitar cu pq elemente. 6. ⋅) un inel comutativ cu un număr finit de divizori ai lui zero. (i) Arătaţi că A formează inel comutativ în raport cu operaţiile de adunare şi înmulţire a funcţiilor. atunci A este comutativ. 6. +. (iii) Să se determine elementele f∈A a. 6. +. unde p.1}. 6. n≥2. este comutativ. iar D mulţimea divizorilor lui zero.26.25. 6. 1+y)-f(1+x. 52 . f 2 = f. 6.21.Dacă X ≠ Ø. Fie A un inel şi funcţia f: A×A→A. (ii) Dacă x2-x∈Z(A). este divizor al lui zero dacă şi numai dacă mulţimea punctelor x pentru care f(x) = 0 conţine un interval.î. +) este grup abelian. Dacă D = {d1. y∈A. (i) Să se calculeze valoarea expresiei E(x. …. Fie (A. Să se arate că în inelul (ℤn.22. Fie A mulţimea tuturor funcţiilor continue f:[0. 6. y)-f(x.24. q sunt numere prime nu neapărat distincte.20. ⋅) un inel comutativ cu 1+1 ≠ 0. (ii) Un element f∈A. (ii) Dacă inelul A are proprietatea că x+x = 0 implică x = 0 şi dacă (xy)2-(yx)2 = x2y2-y2x2 oricare ar fi x. (iv) Să se determine elementele inversabile ale inelului A. oricare ar fi x∈A. 1+y)+f(x. unde 1∈A este elementul unitate al inelului A. Demonstraţi că (G. d2. atunci A este comutativ. Să se demonstreze că dacă A este un inel atunci: (i) Z(A) este subinel comutativ al lui A. +. Fie n∈ℕ. f ≠ 0. Considerăm mulţimea G = {x∈D | 2x = 0}∪{0}. 1]→ℝ. definită prin f(x. atunci X este o mulţime infinită. y) = f(1+x.y) = (xy)2-x2y2. y).23. cu k∈ℕ*.

z2∈ℤ[ d ]. Fie A un inel unitar.ym].29. 6. 6. n≥1 un număr natural fixat.28.32.+. pentru orice a. Presupunem că (xy) = xnyn şi (xy)n+1 = xn+1yn+1. Să se arate că: (i) φ(z) = 0 ⇔ z = 0. 6. pentru orice x. Arătaţi că y(xy)n = (xy)ny. Fie A un inel unitar şi x∈A un element fixat. Fie A un inel unitar şi n≥2 un întreg fixat. (ii) Elementul z∈ℤ[ d ] este inversabil în inelul (ℤ[ d ].î. 1} un întreg liber de pătrate. (xy)n+1 = xn+1yn+1 şi (xy)n+2 = xn+2yn+2. y∈A. n∈ℕ . Să se demonstreze că: (i) N(z1z2) = N(z1)⋅N(z2).6. 6.27. Definim funcţia φ:ℤ[ 2 ]→ℕ. Presupunem că pentru orice y∈A există întregii relativ primi n = n(y)≥1 şi m = m(y)≥1 a. (ii) φ(zzʹ) = φ(z)φ(zʹ). Definim funcţia normă: N:ℤ[ d ]→ℤ prin N(a+b d ) = a2–db2. Fie A un inel unitar. y∈A.·) dacă şi numai dacă N(z)∈{±1}. oricare ar fi z. zʹ∈ℤ[ 2 ]. 53 n n . Atunci A este comutativ. Presupunem că (xy) = xnyn. (iii) ℤ[ 2 ] are o infinitate de elemente inversabile. φ(m+n 2 )=|m2-2n2|. 6. atunci y = 0.33. Atunci x∈Z(A). y∈A. Să se demonstreze că inelul A este comutativ. xny = 0 = (x+1)my pentru anumiţi m. 6. oricare ar fi x. Fie d∈ℤ \ {0. Arătaţi că dacă x. 2) centrul Z(A) al lui A conţine cel puţin n elemente. [x. y∈A sunt a. Fie inelul ℤ[ 2 ]={m+n 2 |m. oricare ar fi z1. n∈ℤ} (împreună cu adunarea şi înmulţirea obişnuite).31. b∈ℤ.yn] = 0 = [x.î. pentru orice x. Fie n≥2 un număr natural fixat şi A un inel integru care verifică următoarele două condiţii: 1) xn-x∈Z(A). pentru orice x∈A.30.

+.-1. z=zʹq+r. unde < φ(zʹ). U(ℤ[ d ]) = {-1.35. ·) poartă numele de inelul întregilor lui Gauss. Observaţie.36. 1}. (iv) φ(z) = 1 ⇔ z este inversabil ⇔ z∈{±1}. oricare ar fi z. zʹ≠0. z=zʹq+r. φ(m+ni) = m2+n2. Fie inelul (ℤ[i] = {m+ni|m.î. Fie A un inel unitar şi comutativ. Definim funcţia φ:ℤ[i 2 ]→ℕ. avem pentru d = -1. Să se arate că suma dintre un element inversabil şi un element nilpotent este element inversabil în A. 6. φ(m+ni 2 ) = m2+2n2. (iv) φ(z) = 1 ⇔ z este inversabil ⇔ z∈{±1. zʹ∈ℤ[i]. i. Observaţie. respectiv pentru d≤-2. (ii) φ(zzʹ) = φ(z)φ(zʹ). ±i}. zʹ≠0. există q. unde φ(r) < φ(zʹ). r∈ℤ[i] a. (iii) Dacă z. 6.î. (iii) Dacă z. zʹ∈ℤ[i 2 ]. oricare ar fi z. -i}. 6. U(ℤ[i])={1.34. xn = 0. φ(r) 54 . zʹ∈ℤ[i]. n∈ℤ} (împreună cu operaţiile de adunare şi înmulţire obişnuite). r∈ℤ[i 2 ] a. Inelul (ℤ[i]. (ii) φ(zzʹ) = φ(z)φ(zʹ).î. Definim funcţia φ:ℤ[i]→ℕ. zʹ∈ℤ[i 2 ]. Un element x∈A se numeşte nilpotent dacă există n∈ℕ a. Să se arate că: (i) φ(z) = 0 ⇔ z = 0.(iii) Notând cu U(ℤ[ d ]) grupul multiplicativ al elementelor inversabile din inelul ℤ[ d ]. există q. +. Fie inelul ℤ[i 2 ]={m+ni 2 | m. ·). n∈ℤ}. Să se arate că: (i) φ(z) = 0 ⇔ z = 0.

ˆ Să se arate că N∩I={ 0 }. Să se arate că există o bijecţie între mulţimea elementelor idempotente ale lui ℤn ((Idemp(ℤn)) şi mulţimea A a părţilor mulţimii {p1. ⋅) este un inel unitar necomutativ în care orice element este inversabil sau nilpotent. 6.40.38. ˆ 6.î. b∈ℤn. n) = d >1 şi d|b atunci ecuaţia are d soluţii distincte. In inelul (ℤn. n≥2.41. În particular. Să se arate că ï ï þ (A. Fie a.39. ˆ ˆ ˆ ï4 x + 6 y = 3 î ˆ ˆ ì7 x + 3 y = 2 ïˆ . pr}. p a r descompunerea în factori primi distincţi a r numărului natural n. n) =1. Să se rezolve în ℤ12 urmatoarele sisteme de ecuaţii: (i) í ˆ ˆ ˆ ï4 x + 3 y = 2 î 55 ˆ ˆ ì3 x + 2 y = 1 ïˆ (ii) í .î. atunci numărul soluţiilor ei este egal cu numărul de soluţii ale ecuaţiei ax = 0. b ∈ℤn.. a ≠ 0. există k∈ℕ şi x k = x }. n=12 să se găsească elementele idempotente ale lui ℤ12. +. Să se arate că: (i) Dacă (a.44.37. b. p kk ∈ℕ*. …. 6. b ≠ 0. n) = d > 1 şi d∤b ecuaţia nu are nici o soluţie. Să se arate că a ∈ℤn este inversabil ⇔ (a. Fie n = p1 1 . (ii) Dacă (a. 6.43.. ⋅) al claselor de resturi modulo n. Dacă ecuaţia ax = b are soluţii. r ˆ 6.42. +. să se determine ˆ ˆ ˆ ˆ Fie de asemenea. n) = 1 ecuaţia are soluţie unică. Fie ecuaţia ax = b . Fie n = p1r1 . Demonstraţi că m ∈ℤn este element nilpotent dacă şi numai dacă p1…pk divide m.. cu a. să se arate că ℤn are 2r elemente idempotente şi pentru ˆ ˆ ˆ ˆ mulţimea N={ x | x ∈ℤn a. I={ x | x ∈ℤn a. a 6. există k∈ℕ şi x k = 0 }. d numere reale ý . Fie A= íç 0 a d ÷ ïç 0 0 a ÷ ø ïè î ü ï ï a. ˆ ˆ ˆˆ ˆ 6..ìæ a b c ö ïç ÷ ï 6. (iii) Dacă (a. Fie n∈ℕ. c.

Să se arate că dacă 56 2 k +1 = x . Demonstraţi că fiind dat un inel comutativ A.î. Fie A un inel unitar cu proprietatea că x12 = x. 6.49. oricare ar fi a∈A. a inversabil. am = ap. (ii) A este comutativ. Să se arate că există două numere naturale m.45. (i) Să se calculeze (x2yx2-x2y)2 şi (x2yx2-yx2)2 unde x.î.î. Fie (A. x3 = x. Fie A un inel finit. Fie A un inel unitar a. pentru orice x∈A. +. 6. pentru orice x∈A). el este boolean dacă şi numai dacă nu are elemente nilpotente nenule şi pentru orice a. oricare ar fi x∈A.48.47. (ii) Să se arate că inelul A este comutativ. Fie A un inel cu proprietatea că pentru orice a∈A avem a3+a = 0. 6. b∈A are loc egalitatea (a+b)ab = 0. Să se arate că: (i) Inelul A este de caracteristică 2 (deci x+x = 0.50. 6. oricare ar fi 6. oricare ar fi x∈A. p. b∈A a. ⋅) un inel cu proprietăţile: 1) Pentru orice x∈A.51.53. ai = xai.î. x6 = x. 6. +. ⋅) un inel boolean şi x.54.î. a. Fie A un inel boolean (adică un inel cu proprietatea că x2 = x pentru orice x∈A). an∈A găsiţi un element x∈A a. a = xab. există k = k(x)∈ℕ* a. De asemenea. +. 2) Pentru orice x∈A. y∈A.6. ….52. Demonstraţi că x2 = x. oricare ar fi x∈A. dacă x = a+b+ab atunci a = xa şi b = xb. oricare ar fi x∈A. b∈A. Pentru a1. 6. Fie (A. pentru orice x∈A. m>p≥1 a. 6.46. Fie A un inel a. Demonstraţi că x2 = x. ⋅) un inel şi a. x 2 x = x. Demonstraţi că relaţia: . 1≤i≤n. 6. î. Atunci a = xa. x+x = 0. Fie (A. Arătaţi că inelul A este boolean.

y∈A. 57 .57.61. 6. Un inel A se zice p-inel dacă sunt verificate următoarele două condiţii: 1) px = 1 24x = 0 . Dacă x∈EA. (ii) x2 = x. Fie p≥2 un număr prim. 6.59. pentru orice x. Arătaţi că: IA={x∈A| x2=x}. Să se arate că: (i) x2 = 0 ⇒ x = 0. m+1.î. Pentru un inel A de caracteristică 2. 6.+. oricare ar fi x∈A. Fie (A. (ii) |OA| = |E A|. 6. EA={x∈A| x2=1}. Să se calculeze produsul elementelor idempotente nenule din inelul A. x n+1 = x .. n 6. Dacă x∈IA. Fie A un inel cu element unitate 1≠0 şi M={x∈A | x2=x} mulţimea elementelor sale idempotente. Să se demonstreze că dacă M este mulţime finită. pentru orice x∈A. atunci 1+x∈OA. Arătaţi că orice element idempotent din A aparţine lui Z(A). Fie A un inel care nu are elemente nilpotente nenule. Fie A un inel unitar cu proprietatea că (xy)2 = x2y2.58.56.55. Să se demonstreze că orice p-inel unitar este comutativ. (i) Dacă x∈OA.⋅) un inel cu proprietatea că există n∈ℕ n≥2 a. m+2 (m∈ℕ). 6. x4. notăm OA={x∈A| x2=0}. atunci 1+x∈EA. Atunci A este comutativ. atunci M are un număr par de elemente. + + 3 de p ori 2) xp = x.. oricare ar fi x∈A. atunci ab = ba.a k-bk = (a-b)(ak-1 + ak-2b + … + abk-2 + bk-1) este satisfăcută pentru k = m. Fie A un inel comutativ finit cu 1≠0. 6. atunci 1+x∈IA.60. pentru orice x∈A.

operaţiile din B fiind cele induse de adunarea şi înmulţirea din ℚ( d ). Mulţimea C(S) a elementelor din A care comută cu elementele lui S formează un subinel al lui A.64. x2⋅y2). Să se arate că A1×A2 cu aceste operaţii este un inel unitar care are divizori ai lui zero. Fie A un inel şi S o submulţime oarecare a lui A.. 6.+.62. x2)+(y1. Fie p un număr prim. y2) = (x1+y1. cu a. y2) = (x1⋅y1. x2)⋅(y1. Fie A1 şi A2 două inele unitare şi fie adunarea şi înmulţirea pe A1×A2 definite astfel: (x1. i > j} este o mulţime de matrice.63. Să se determine elementele inversabile ale acestui inel în funcţie de elementele inversabile ale inelelor A1 şi A2.⋅). Fie d >1 un întreg liber de pătrate.i+1.67.66. oricare ar fi i. atunci T este subinel al lui (Mn(A).65. n}. Dacă T={(aij)∈Mn(A) | aij = 0. atunci să se determine C(S). j∈{1. cu 2 2 a∈ℤ şi n∈ℕ. 6. R fiind un inel unitar oarecare şi mulţimea S⊂A este formată doar din matricea (aij) definită prin aij=δj.68. x2+ y2) (x1. Arătaţi că mulţimea ℤ(p) a numerelor raţionale de forma a . (ii) Să se determine inelele B cu proprietatea ℚ⊆B⊆ℚ( d ).6. .. formează un subinel al inelului ℚ al numerelor raţionale. 6. Este {m+n 3 5 |m. (ii) Arătaţi că mulţimea ℤ[ 1 a ] a numerelor raţionale de forma n . (i) Să se determine inelele A cu proprietatea ℤ⊆A⊆ℤ [ d ]. Fie A un inel. Aplicaţie: a) A1 = A2 = ℤ 58 . (i) Aflaţi subinelele inelului ℤ al numerelor întregi. formează un b subinel al inelului ℚ al numerelor raţionale. Dacă A=Mn(R). n∈ℤ} subinel al lui ℂ ? 6. b∈ℤ iar p nu divide numitorul b. 6. operaţiile din A fiind cele induse de adunarea şi înmulţirea din ℤ[ d ]. 6.

7. a. 1+a} şi a2 = 1+a. 7. Să se arate că există o unică structură de inel pe S a. (i) Arătaţi că există a∈A. A2 = ℤn.î. 6.69.70.1. Fie A un inel cu 4 elemente. există un inel unitar B ce conţine pe A ca subinel. 6. de caracteristică 2. 7. 59 .2. n∈ℕ* demonstraţi că car(ℤm×ℤn) =[m. (ii) Aflaţi numărul elementelor nilpotente din inelul ℤn. Daţi exemplu de un inel unitar. 1.71. End(ℤ) şi End(ℤ3). §7.74. (ii) Daţi câte un exemplu de inel pentru fiecare din tipurile de la punctul (i). 1. care nu este corp având caracteristica un număr prim. (i) Fie A şi B două inele (comutative). 6. 6. 6. 1.î. Generalizare. a. comutativ.: 1) A = {0. ℤ3×ℤ. Izomorfisme de inele. Pentru m. Determinaţi elementele nilpotente ale inelului A×B. Calculaţi caracteristica inelelor ℤ×ℤ. S o mulţime şi f : A→S o aplicaţie bijectivă. să se demonstreze că g este morfism de inele pentru structura introdusă pe S dacă şi numai dacă g∘f este morfism de inele. a.73. Arătaţi că ℤ4×ℤ4 are exact trei subinele unitare. Să se determine numărul structurilor de inel neizomorfe care pot fi definite pe o mulţime cu 4 elemente.72. Dacă g : S→C este o aplicaţie. Dacă A este un inel neunitar. a ≠ 1 a. 1+a} şi a2 = 0 sau 2) A = {0. 6. 1+a} şi a2 = a sau 3) A = {0. a ≠ 0. Fie A un inel.b) A1 = ℤ. f să devină morfism de inele.3. cu C inel oarecare. Morfisme de inele.n]. A2 = ℚ c) A1 = ℤm. Să se dea un exemplu de inel neunitar.

să se demonstreze că există doar două tipuri de inel cu p elemente. n≥2. ⋅) nu sunt izomorfe (unde + şi ⋅ sunt operaţiile uzuale de adunare şi înmulţire a funcţiilor reale). 7. ⋅) şi (I´. +) există φ(n) operaţii de înmulţire care înzestrează pe G cu o structură de inel unitar (φ fiind indicatorul lui Euler).11. Dacă f(n) = g(n). +. Să se arate că pe grupul aditiv G = (ℤn. +.1]→ℝ ∣ f continuă} şi I´={f:[0. 7. Arătaţi că: 60 . Dacă p este un număr prim. 7. Fie A un inel comutativ şi unitar şi f. Analizaţi afirmaţia: .12. 7. +).13. g :ℚ→A două morfisme de inele unitare (f(1) = g(1) = 1A). Să se arate că f duce elemente inversabile în elemente inversabile. Aʹ două inele unitare iar f:A→Aʹ un morfism de inele unitare..9.6. Să se caracterizeze morfismele de inele de la ℤm la ℤn.1]→ℝ ∣ f derivabilă}. 7. Fie f:A→Aʹ un morfism surjectiv de inele unitare şi comutative. 7.7. Fie I={f:[0.f(a) este divizor al lui zero dacă şi numai dacă a este divizor al lui zero”.7. oricare ar fi n∈ℤ. n numere naturale m. Fie A un inel unitar şi comutativ. 7. Să se arate că următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) A conţine cel puţin un element idempotent diferit de 0 şi 1.8. elemente nilpotente în elemente nilpotente iar în ipoteza că este injecţie şi divizori ai lui zero în divizori ai lui zero. operaţii pentru care H devine inel unitar. Să se demonstreze că inelele (I. atunci f = g. Fie m. Fie A.4. unitare (nenule).5.10. Să se caracterizeze morfismele de inele de la ℤ la ℤn (n≥2). 7. 7. (ii) A este izomorf cu produsul direct B×C a două inele comutative. Sunt ele izomorfe? Să se descrie toate operaţiile de înmulţire care se pot defini pe grupul aditiv H=(ℚ/ℤ.

2. ∩) ´ . b Î Z ý .. |A| = n >1. +. (ii) Pentru ce valori ale lui k. ∆. (ii) Funcţia φ :T2(ℤ)→ℤ×ℤ ce asociază unei matrice triunghiulare oarecare ç ç æ a bö ÷ din T2(ℤ) perechea (a. Arătaţi că există m≥1 a.î. Fie A un inel boolean a. Să se arate că: (i) Mulţimea ℤ[ d ] = {m+n d |m. m} cu m≥1. Dacă M este o mulţime nevidă.18. ∆. . 1 de m ori 7. ÷ ï ï ø îè þ (i) Să se demonstreze că Ak este inel comutativ (faţă de adunarea şi înmulţirea matricelor) .(i) Inelul T2(ℤ) al matricelor de ordinul doi. este morfism de inele. cu componente întregi. 1 de m ori 7. ⋅ ).) . Pentru fiecare k∈ℤ se consideră mulţimea de matrice ì ü ïæ a b ö ï Ak = íç ç kb a ÷ a.17. Să se arate că: (i) Pe o mulţime finită A cu n≥2 elemente se poate introduce o structură de inel boolean dacă şi numai dacă n = 2k.14. triunghiulare (adică au sub diagonala principală toate elementele zero). determinaţi centrul acestui inel . (ii) Dacă dʹ∈ℤ este un alt număr liber de pătrate. ⋅) ≃ ( Z 24243 ...15. +.´ Z 2 n = 2m şi (A.. atunci inelele ℤ[ d ] şi ℤ[ d ¢ ] sunt izomorfe dacă şi numai dacă d = dʹ. c) din ℤ×ℤ formată din elementele de ÷ è 0 cø pe diagonala principală.´ Z 2 este izomorf cu inelul ( Z 24243 . 7.16. inelul Ak are divizori ai lui zero ? (iii) Să se demonstreze că inelele Ak şi Ap sunt izomorfe dacă şi numai dacă k=p. În cazul în care M={1.î. n∈ℤ} împreună cu adunarea şi înmulţirea numerelor este un inel unitar şi comutativ izomorf cu inelul Ad (definit la problema 7. ∩) este inel boolean. 61 . nu este comutativ . atunci inelul (P(M)..14. 7. Fie d∈ℤ un întreg liber de pătrate. atunci (P(M). ´ . +. ⋅).. 7. k∈ℕ*.

⋅ ). Să se arate că grupul aditiv al unui inel integru nu este izomorf cu grupul multiplicativ al elementelor sale inversabile. Fie E o mulţime şi ℤ 2 inelul funcţiilor definite pe E cu valori în ℤ2. (A. +) grupul aditiv subiacent al unui inel (unitar) şi comutativ. E 7.20.21. ⋅). Fie G grupul subiacent inelului produs direct ( 1´24 . Arătaţi că inelul (End(A). Să se arate că toate elementele din aceste inele sunt idempotente.21. ´3 Z de n ori Arătaţi că inelul End(G) ( definit la problema 7. Fie A un inel. 2) Pentru orice x. Câte morfisme de inele există de la ℤ într-un domeniu de integritate? Dacă A este un inel unitar să se arate că există un singur morfism de inele unitare de la ℤ în A. Să se demonstraze că f este morfism de inele sau antimorfism de inele.. ∘) este comutativ dacă şi numai dacă este izomorf cu (A. 7. 7. deduceţi că pentru două mulţimi disjuncte M şi N are loc următorul izomorfism de inele P(M∪N)≃P(M)×P(N) ( unde P(M) desemnează inelul părţilor lui M relativ la operaţiile ∆ şi ∩ ). Fie A şi B două inele necomutative şi f:A→B cu proprietăţile: 1) f(x+y)=f(x)+f(y). +.24. +. (ii) Fie (A.(ii) Pe mulţimea numerelor naturale se poate introduce o structură de inel boolean. oricare ar fi x. 7. Arătaţi că mulţimea End(G)={f:G→G | f este morfism de grupuri} este un inel în raport cu adunarea şi compunerea morfismelor. 7. În particular. Să se E arate că ℤ 2 este izomorf cu inelul părţilor mulţimii E ale cărui operaţii sunt: E1+E2=E1∆E2 şi E1⋅E2=E1∩E2. ) este izomorf cu inelul de matrice Mn(ℤ). Z4. 7. y∈A. cu adunarea şi înmulţirea induse de adunarea şi înmulţirea din ℤ2. ⋅). +.22. 62 ..19. +. y∈A avem f(xy)=f(x)f(y) sau f(xy)=f(y)f(x). Să se arate că există o corespondenţă bijectivă între mulţimea morfismelor de inele definite pe ℤ cu valori în A şi mulţimea idempotenţilor lui A. (i) Fie (G.23. +) un grup comutativ.

Fie A un inel unitar şi comutativ a. Să se arate că există inele în care divizorii lui zero nu formează un ideal.: a) A2 este unitar. §8. Fie inelul comutativ A={f:[-1.Observaţie. 8. Fie A1 = {ux | x∈A}. să existe u∈A.î.1. 8. 63 2 . Factorizarea unui inel printr-un ideal bilateral. (iv) B = {f∈A | f(0) = 0}. b) Fiecare element al lui A se exprimă ca x1+x2 cu x1∈A1 şi x2∈A2. 8. y∈A avem f(x+y)=f(x)+f(y) şi f(xy)=f(y)f(x). (ii) Pn = {f∈P | grad(f) ≤ n}.5. Daţi exemplu de un morfism de inele f:A→Aʹ şi de un ideal I al lui A a.î. 8. Ideale prime. (i) Să se demonstreze că A1 este un subinel al lui A care are unitate. Reamintim că f : A→B se numeşte antimorfism de inele dacă pentru orice x.2. (v) C = {f∈A | f(0) = 1}? 8. 1]→ℝ} împreună cu operaţiile uzuale de adunare şi înmulţire a funcţiilor.î. Laticea idealelor unui inel comutativ.6. 8. 8. Ideale maximale. Arătaţi că mulţimea idealelor Id(A) ale unui inel comutativ A formează o latice completă. Care din următoarele submulţimi ale lui A sunt ideale şi care doar subinele: (i) P = {f∈A | f este funcţie polinomială}. Anulatorul şi radicalul unui inel.3. Ideale.7. f(I) să nu fie ideal în Aʹ. (iii) Qn = {f∈Pn | grad(f) = n}.4. Să se dea exemplu de inel în care reuniunea a două ideale ale sale nu este ideal. (ii) Să se arate apoi că există un subinel A2 al lui A a. u≠0 şi u≠1 cu u = u. Să se dea exemplu de un inel în care care există subinele ce nu sunt ideale.

n≥1. un număr natural n a. 64 2 . L ideale bilaterale în A a. 8.î.11.8. Să se arate că L ⊆ I. I+J = A şi I ⊇ JL. n∈ℤ atunci nℤ+mℤ=Dℤ.15. d) A1∩A2 = {0}. Arătaţi că inelul M2(ℝ) nu are ideale bilaterale netriviale.13. Să se găsească un element idempotent e∈A a.10. Fie n un număr natural n≥1. 8. 8. Arătaţi că dacă I⊆K atunci (I+J)∩K = I+(J∩K). 8. 8. Să se dea exemplu de inel necomutativ şi de ideale stângi (drepte) care nu sunt ideale drepte (stângi). Să se arate că asocierea d⇝ d ℤn constituie un antiizomorfism de latici între laticea divizorilor (pozitivi) ai lui n cu ordinea d≺dʹ dacă d|dʹ şi laticea idealelor lui ℤn .16. ea să fie izomorfă (ca latice) cu laticea idealelor lui ℤn? 8. f(x) = (x1. 8. I = I . 8.î. K ideale în inelul comutativ A. Să se stabilească o corespondenţă bijectivă între mulţimea idealelor bilaterale ale unui inel unitar A şi mulţimea idealelor bilaterale ale lui Mn(A).c) Dacă x1∈A1 şi x2∈A2 atunci x1x2 = 0.12.14. I = Ae. Există pentru orice latice cu un număr finit de elemente. Să se arate că dacă m. J.î.18. 8. Fie A un inel I. unde prin D şi M am notat cel mai mare divizor comun respectiv cel mai mic multiplu comun al numerelor m şi n. J.9. 8. Demonstraţi că într-un inel boolean orice ideal finit generat este principal. nℤ ∩ mℤ=Mℤ. Să se determine forma generală a numerelor naturale n≥1 pentru care laticea idealelor lui ℤn este total ordonată. ˆ 8. x2).17. (iii) Să se arate că funcţia f:A→A1×A2. unde x = x1+x2 este un izomorfism de inele. Fie A un inel comutativ şi I un ideal finit generat al lui A a.î. Fie I.

8. 0∉S şi dacă s1.23. s2∈S ⇒s1s2∈S). Să se dea exemplu de un inel în care nu orice ideal prim este maximal. Să se arate că pentru orice număr natural n≥1 există un inel care are n ideale. dacă P conţine produsul IJ. Fie A un inel comutativ unitar finit. 8. Fie f:A→Aʹ un morfism de inele. Următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) P este prim. 8. 8.25.21.26.8. 65 . În ℤ[i]. arătaţi că (3) şi (1+i) sunt ideale prime dar (2) nu este ideal prim. Fie A un inel unitar şi S un sistem multiplicativ al său (adică S≠Ø. Fie A un inel (comutativ) şi P un ideal al său. f -1(M) ≠ A şi f A.28. Se pot pune în evidenţă un număr infinit de ideale prime în inelul ℤ? 8.24. Arătaţi că f -1(f(I)) = I + Ker(f). Dacă I ={A∈R|A2 = O2} atunci I este ideal şi R/I ≃ ℚ. Arătaţi că în A[X] intersecţia tuturor idealelor maximale este idealul zero.29.19. Fie A un domeniu de integritate. atunci P conţine pe I sau pe J. Daţi exemplu de un morfism de inele comutative f:A→Aʹ şi de un ideal maximal M al lui Aʹ a. I un ideal în A.27. Arătaţi că dacă I este un ideal maximal relativ la proprietatea I ∩ S = Ø.20. 8. Demonstraţi că R= íç ç ìæ 0 a ö ü ï ï ÷ a. 1∈S. 8.î. inelul întregilor lui Gauss. 8. (ii) Oricare ar fi idealele I şi J ale inelului A. Atunci demonstraţi că orice ideal prim în A este şi ideal maximal în inelul A. -1 (M) nu este ideal maximal în 8.22. 8. b Î Q ý este un subinel necomutativ al ÷ ïè 0 b ø ï î þ lui M2(ℚ). atunci I este ideal prim.

Pentru un inel A notăm cu J(A) intersecţia tuturor idealelor maximale din A.31. Fie A = íç ç ìæ a b ö ü ï ï ÷ a. nu orice ideal al său să fie inclus într-un ideal maximal. orice ideal prim din A este şi maximal. pentru orice i∈I} şi radicalul lui I ca fiind r(I) = {x | x∈A şi există n∈ℕ a.37.30. atunci anulatorul lui I se defineşte ca fiind Ann(I) = {x | x∈A şi i⋅x = 0. c Î Z ý subinel în M2(ℤ). Fie A un inel comutativ şi unitar a. (ii) J(A) este cel mai mare ideal I din A (relativ la incluziune) cu proprietatea că dacă x∈I atunci 1-x∈U(A).î. arătaţi că J(A[X]) = 0.33. Atunci. Arătaţi că J(A) = íç ç 8. Dacă I este un ideal al lui A. 8. Daţi exemplu de inel (fără unitate) a. 8. (i) Arătaţi că Ann(I) şi r(I) sunt ideale ale inelului A. 8. (iii) (X) este ideal prim dar nu este maximal în ℤ[X].a) ≃ A/(a). Dacă A este un inel integru. 8. ÷ ïè 0 0 ø ï î þ (i) A[X] / (X.32. a) este ideal prim (respectiv maximal) în A[X] ⇔ (a) este ideal prim (respectiv maximal) în A. Să se arate că: (i) J(A) = {x∈A |1-xy∈U(A). Fie A un inel comutativ. Arătaţi că în inelul ℤ[X. oricare ar fi y∈A}.8.34. (ii) Dacă I şi J sunt ideale ale lui A atunci 1) r(r(I)) = r(I). b.Y] idealul (X) este prim dar nu este maximal. Atunci: (ii) (X. xn∈I}.35. ÷ ïè 0 c ø ï î þ ì ü ïæ 0 b ö ï ÷bÎ Zý . Fie A un inel comutativ unitar şi a∈A. 8. pentru orice a∈A există un n≥1 cu an = a. 8. 66 .î. î.36.

8.39. cu a. 8. Observaţie. n≥2 în funcţie de n. că ℤ / nℤ este un inel redus dacă şi numai dacă n nu se divide prin pătratul unui număr prim.44. Determinaţi idealele bilaterale ale inelelor A şi B. q∈ℚ.41.2) r(I ∩ J) = r(I) ∩ r(J). Arătaţi că în inelul cât A / r(A) nu există elemente nilpotente nenule. Arătaţi q÷ ø că B este subinel al inelului T2(ℚ) iar A este subinel al lui B. 8. f(a) = aʹ.43. Să se determine numărul elementelor idealului r(ℤ / nℤ). Să se arate că dacă aʹ∈Aʹ este un element idempotent atunci există un singur element idempotent a∈A a.42. Să se arate că idealul (x) este nul dacă şi numai dacă (x) ∩ ℤ este nul.40. Fie x = a+b d ∈ℤ[ d ]. Determinaţi idealele inelului T2(ℤ2) al matricelor de ordinul doi. 8.î. 1]. Deduceţi că f induce o bijecţie între mulţimile elementelor idempotente ale celor două inele. Să se determine un generator t >0 al idealului (x) ∩ ℤ în funcţie de a şi b. b∈ℤ. Un inel comutativ A se numeşte redus dacă r(A) = 0. Să se deducă în particular. cu a∈ℤ şi p. Fie f:A→Aʹ un morfism surjectiv de inele comutative cu unitate. al cărui nucleu Ker(f) este conţinut în r(A). cu componente în ℤ2.1] →ℝ | f este continuă} (faţă de adunarea şi înmulţirea definite prin (f+g)(x) = f(x)+g(x) şi (f·g)(x) = = f(x)·g(x)). Fie inelul A = C([0. triunghiulare. Arătaţi că I={f∈A | f(0) = 0} este un ideal ce nu este principal. Fie d un număr întreg nenul liber de pătrate şi ℤ[ d ] subinelul corpului complex ℂ format din numerele de forma a+b d cu a. 67 . Notăm cu A mulţimea matricelor de forma ç ç p∈ℚ şi cu B mulţimea matricelor de forma ç ç æa è0 æa è0 pö ÷ . 8.38. 3) r(I + J) = r(r(I) + r(J)). ℝ) = {f:[0. 8. 8. b∈ℤ iar b÷ ø pö ÷ .

unde pi:A→Ai reprezintă a i-a proiecţie canonică. Fie A un inel. Observaţi că i =1 n identitatea de mai sus nu este satisfăcută în general de subgrupurile unui produs direct de grupuri.45.48. Dacă I şi J sunt nilpotente arătaţi că I + J este nilpotent.47. A2. An şi i =1 n i =1 n Õ I i Í A un ideal (vezi problema 8. unde K este un corp necomutativ. × I de n ori 8. . Fie I şi J ideale într-un inel comutativ A. x+J) ) este izomorfism dacă şi numai dacă I+J = A. Observaţie. A2. Aplicaţie: ℤ×ℤ şi K×K. 8. Fie A produsul direct I= n Õ Ai al inelelor unitare A1.. 68 . Arătaţi că nu există nici o structură de inel unitar care să aibă ca grup subiacent pe ℚ / ℤ. Daţi exemple de subgrupuri ale grupului aditiv ℤ ×ℤ care nu sunt ideale ale inelului ℤ ×ℤ.. Fie A un inel unitar şi comutativ şi a∈A un nondivizor al lui zero şi sistemul multiplicativ S = {an}n≥0.50. Să se arate că inelele S-1A şi A[X] / (aX-1) sunt izomorfe. Determinaţi idealele produsului A×B. J un ideal bilateral al lui A iar I un ideal stâng al lui A.49. Arătaţi că morfismul canonic de inele A / I∩J → A/I × A/J ( x + I∩J → (x+I. .51.). In = 0. unde I n = 123 . Un ideal I se numeşte nilpotent dacă există n∈ℕ* a. 8.. i =1 8. 8.8. An. Observaţie.46.î. Idealele I şi J cu proprietatea că I + J = A se zic ideale comaximale. Fie A şi B două inele comutative.48. Fie A produsul direct Õ Ai al inelelor unitare A1... 8.. I × . Să se i =1 n arate că orice ideal stîng (drept sau bilateral) I⊆A satisface identitatea I= Õ pi ( I ) . Să se arate că A/I ≃ Õ Ai / I i .

Să se arate că orice inel integru finit este corp. +.7. 9. ⊗). §9.3.6. Izomorfisme de corpuri. Morfisme de corpuri. Să se arate că inelul ℤn este corp dacă şi numai dacă n este număr 9. Subcorp. pentru n≥3. Să se arate că ℤ[ d ] / (x) este finit dacă şi numai dacă x este un element nenul în ℤ[ d ]. ⊕. Să se demonstreze că într-un corp K există doar două ideale. Să se arate că grupul unităţilor inelului ℤ / pnℤ este ciclic pentru orice număr prim p ≠ 2 şi n număr natural. Să se arate că (ℚ. 9.4.52. +.⋅) al numerelor reale. Fie K un inel nenul care are numai două ideale (0) şi K.1. 9. 8. Să se arate că pentru n = 1. Să se rezolve în corpul ℤ7 sistemul: í ˆ ìx + y = 0 ï . oricare ar fi x. 8. 69 . ⋅) ≃ (ℚ*. Corp. Pe intervalul real K = (0. idealul nul şi K care sunt ideale bilaterale. Să se arate că grupul unităţilor inelului ℤ / 2nℤ este izomorf cu grupul aditiv ℤ / 2ℤ ×ℤ / 2n-2ℤ.+∞) se definesc operaţiile algebrice: x⊕y = xy şi x⊙y = xln y . 9. Fie ⊗ o operaţie algebrică pe ℚ* astfel încît (ℚ.2. ⊗) este inel.8. ⊕.5. Să se arate că: (i) (K. Caracteristica unui corp. y∈K. ⊙) este corp comutativ. 9. 9. (ii) Corpul (K. ⊙) este izomorf cu corpul (ℝ. 2 grupul unităţilor lui ℤ / 2nℤ este ciclic. ˆ ï xy = 5 î prim.53. Să se arate că K este corp.54.+. ⊗) este corp şi (ℚ*.

⋅). Fie K⊂ℂ un subcorp.⋅) ≃ (ℤn.+) este egal cu n. Caracterizaţi subinelele unitare ale lui (ℚ.î. Să se arate că A este corp comutativ izomorf cu corpul (ℤp.8. 9. operaţiile inelului A fiind cele induse de operaţiile din ℂ. 9. 9. b.12. 70 . 1). Să se demonstreze că următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) Ecuaţia x2 = a2+1 are soluţii în K. (ii) Să se arate că mulţimea F = ℚ( 3 2 ) = {a+b 3 2 +c 3 4 | a. de caracteristică 2.16. d1 ≠ d2. Daţi exemplu de un corp K pentru care una din cele două afirmaţii de mai înainte este adevărată.13. Arătaţi că pentru orice a. 9. Să se demonstreze egalităţile: (i) ℚ( d1 ) ∩ ℚ( d 2 ) = ℚ. (i) Să se demonstreze că cel mai mic subcorp al lui ℝ ce conţine pe 2 este format din numerele reale de forma a+b 2 cu a. 9. Fie A un inel cu opt elemente. (ii) ℤ[ d1 ] ∩ ℤ[ d 2 ] = ℤ. E o extindere a lui K şi x∈E∖K. pentru orice a∈K.10. Fie d1 şi d2 doi întregi liberi de pătrate. Dacă există a. b∈K cu a ≠ 0 avem K(ax+b) = K(x). Fie A un inel unitar inclus în corpul ℂ al numerelor complexe şi care include intervalul (0. ⋅). b∈K şi n∈ℤ a. (ii) Ecuaţia x2 = a2+a+1 are soluţii în K. c∈ℚ} împreună cu adunarea şi înmulţirea numerelor reale este cel mai mic subcorp (comutativ) al lui ℝ ce conţine pe ℚ şi pe 3 2.+. +.+. Fie K un corp. 9. Fie K un corp necomutativ. pentru orice a∈K. n>0 şi 1 elementul unitate al lui A. Dacă ordinul lui 1 în grupul (A. (i) Fie A un inel cu n elemente.11.14. 9. +.⋅).9. 9. atunci (A.9. (ii) Fie p un număr prim iar A un inel cu p elemente. a nbn-bn+1an+1 = 1 şi a2n+1+b2n+1 = 0.15. n n n+1 n+1 atunci b a -a b = 1. Să se demonstreze că A = ℝ sau A = ℂ. b∈ℚ.

î. (ii) F8 = {O. E = ç 0 1 0 ÷ çˆ ˆ ˆ÷ çˆ ˆ ˆ÷ ç 0 0 0÷ ç0 0 1÷ è ø ø è ˆ ˆ 0 1ö ÷ ˆ ˆ 0 1÷ . atunci A este corp.î. (ii) Pentru orice n∈ℕ* ecuaţia x n + y n = z n are soluţii în A*. U5. U∈M3(ℤ2). a≠0 există b∈A cu ba =1. y1+y2) (x1. (ii) Există a∈K a. y2) = (x1+x2. U3. ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ æ 0 0 0ö æ1 0 0ö ç ÷ ÷ ç ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ 9.19.î. Următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) K este corp. E.21. Fie K un corp comutativ cu proprietatea că pentru orice x∈K avem x2+1 ≠ 0. Fie K un corp comutativ cu 8 elemente. Fie O. y1)⋅(x2. 71 . 9. a3 + a + 1 = 0. Fie K un inel cu patru elemente. 9. oricare ar fi a∈A. Să se arate că următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) A nu este corp. U2. O = ç 0 0 0 ÷ . a2 = 1+a. a3 = a+1. U.20. Fie A un inel finit cu 0≠1. E. y2)∈K×K. x7 +1 = (x + 1)(x3 + x2 +1)(x3 + x + 1). y1).22. U6} este corp cu 8 elemente în raport cu adunarea şi înmulţirea matricelor. U4. 9.18. Să se demonstreze că există a∈K a. ˆ ˆ÷ 1 0÷ ø ˆ æ0 ç ˆ U = ç1 çˆ ç0 è (i)Arătaţi că M3(ℤ2) este inel de caracteristică 2. y1)+(x2. x1y2+x2y1). pentru orice (x1.17. Definim adunarea şi înmulţirea pe K×K prin: (x1. (x2. 9. (ii) A este corp dacă şi numai dacă există a∈A a. (iii) Orice corp K cu 8 elemente este izomorf cu F 8.î.Arătaţi că: (i) Pentru orice x∈A. 9. Dacă A este un inel a. y2) = (x1x2-y1y2.

9. i =1 9. Dacă K1.23. Demonstraţi că orice morfism unitar de la K la un inel unitar A nenul este funcţie injectivă. în acest corp ecuaţia x2+1 = 0 are soluţii. Mai mult.b÷ ÷ a ÷ ø izomorf cu corpul quaternionilor. corpul K fiind izomorf cu un subcorp al acestuia. Corpul H poartă numele de corpul quaternionilor. (Generalizarea problemei 9. 3.d è b a d -c c -d a b (i) Să se arate că mulţimea matricelor de forma d ö ÷ c ÷ cu a. 9. 9. Să se determine endomorfismele corpului ℚ al numerelor raţionale. (ii) Determinaţi centrul lui H . atunci 3 U Ki ¹ K . d∈ℝ formează un subcorp K al lui M4(ℝ) .î.26. Să se arate că E este divizor al lui zero dacă şi numai dacă E nu este inversabilă.Să se arate că mulţimea K×K împreună cu aceste operaţii este corp comutativ.24.) Să se arate că un corp nu poate fi scris ca reuniune a unui număr finit de subcorpuri proprii ale sale. Fie K un corp (comutativ sau nu). Să se arate că corpul numerelor reale nu este izomorf cu corpul numerelor complexe. Este necesar să presupunem K corp? 9. b.27. b numere complexeý .28. 72 . Fie K un corp. Observaţie. oricare ar fi i=1.30. oricare ar fi x∈K? 9.25. 2. K3 sunt subcorpuri ale lui K a. ÷ aø ï þ Arătaţi că H este subcorp al lui M2(ℂ). æ a ç ç-b ç-c ç ç. 9. Fie K un corp şi E o matrice din Mn(K). Există corpuri K finite cu proprietatea că x2+1 ≠ 0. Ki ≠K. Fie H= íç ç ìæ a ï ï -b îè ü bö ï ÷ a . K2. c.29. 9.25.

(i) Să se determine f(0). cu proprietatea că f(x) = x.33. y∈K 2) f(x-1) = f(x)-1. oricare ar fi x.34. 9.) dacă şi numai dacă verifică condiţiile următoare: 1) f(x+y) = f(x) + f(y). Să se deducă de aici că f este strict crescătoare. Fie K şi L două corpuri necomutative şi f:K→L o funcţie neconstantă. (iv) Folosind rezultatele stabilite la punctele precedente. Fie f:K→L o funcţie cu proprietăţile: 1) f(x+y) = f(x) + f(y). să se demonstreze că singurul endomorfism al corpului numerelor reale este aplicaţia identică. oricare ar fi x. 9.36. 9. 3) f(1) = 1.31. Pentru fiecare a∈K definim λa:K→K prin λa(x) = ax-xa. oricare ar fi x∈K.35.9. Determinaţi automorfismele corpurilor ℚ( 2 ) şi ℚ( 3 2 ). 32. 73 . atunci corpul K este comutativ. y∈K. oricare ar fi x. Fie K un inel unitar şi comutativ cu proprietatea că orice morfism de la K la un inel nenul este injectiv.37. Atunci K este corp. Să se determine automorfismele f ale corpului ℂ al numerelor complexe. Să se arate că dacă există un endomorfism f:K→K. Fie f un endomorfism al corpului numerelor reale . rezultă f(α)>0. (i) Fie K şi L două corpuri necomutative şi n≥2 un număr natural. y∈K. Să se demonstreze că funcţia f este morfism sau antimorfism de corpuri (vezi problema 7. 2) f(x3) = [f(x)]3. (ii) Să se arate că pentru orice număr raţional q avem f(q) = q. 9.38. (iii) Să se demonstreze că pentru orice α∈ℝ. α>0. f≠1K astfel încît f∘λa = λa∘f pentru orice a∈K. f(1) şi f(-1).24. oricare ar fi x∈K. 9. +. ⋅) un corp. Fie (K. 9. Să se arate că f este morfism de corpuri dacă şi numai dacă are următoarele proprietăţi: 1) f(x+y) = f(x) + f(y). 9. x ≠ 0 3) f(1) = 1. Fie K şi L două corpuri comutative de caracteristică zero şi f:K→L o funcţie. oricare ar fi x∈ℝ.

⋅). În aceste condiţii. Să se determine toate morfismele de grupuri de la grupul (ℚ.43. număr prim). pentru orice x∈K. d 2 ) un (ii) Să se determine automorfismele corpului ℚ( d ).b)⋅(c. y∈K. oricare ar fi x∈K. Fie K un corp comutativ cu proprietatea că există n>0. atunci (x ± y)p = xp ± yp. 74 . ⋅).41. ⋅) este corp şi calculaţi-i caracteristica. +. dacă L şi K sunt corpuri comutative.î. n⋅1K = 0K. p⋅1K = 0K. 3) f(1) = 1.39. (ii) Oricare ar fi x. +) grupul aditiv al corpului.î. dacă L şi K sunt corpuri de caracteristică zero sau de caracteristică p>n. Definim pe ℤ3×ℤ3 următoarele operaţii: (a. (ii) În condiţiile de la (i). număr natural a. să se demonstreze că: f(x2) = f(x)2. 9. ⋅) grupul multiplicativ al elementelor sale nenule. unde d este un întreg liber de pătrate. +) la grupul (ℚ*. ⋅). să se demonstreze că f este morfism de corpuri. Să se determine morfismele de grupuri de la (ℤp.d) = (ac-bd. 9. Fie p≥2 un număr prim şi K un corp cu următoarele proprietăţi: 1) px = 0. Fie ℤp corpul claselor de resturi modulo p (p>1. d) = (a+c. 9. b)+(c.44. b+d) şi (a. (iii) Există un singur morfism de grupuri de la grupul aditiv (K. 9.40. Fie ℚ corpul numerelor raţionale. iar (ℤp*. Verificaţi că (ℤ3×ℤ3. +) la (ℤp*.ad+bc).2) f(xn) = f(x)n. 9. oricare ar fi x∈K. (ℤp. 9. Să se arate că: (i) Dacă p este cel mai mic număr natural pozitiv a.42. Fie d1 şi d2 doi întregi liberi de pătrate şi f:ℚ( d1 )→ℚ( izomorfism de corpuri. (i) Să se demonstreze că d1 = d2. atunci p este număr prim (p se numeşte caracteristica corpului K). +) la grupul multiplicativ (K*.

9. 9. +) la (K*. (iii) Cele două corpuri de la punctele precedente sunt izomorfe. b∈ℚ} împreună cu adunarea şi înmulţirea numerelor complexe este corp comutativ. 9. K are structură de corp izomorf cu corpul complex ℂ. Să se demonstreze că există un întreg liber de pătrate d≠1 a.49.9) î 9. Să se arate că: (i) Mulţimea ℚ( d ) = {a+b d |a. ÷ è. = ℚ( d ). (ii) Folosind rezultatul precedent. ii) f(x) = g(x) ⇒ x∈ℚ. b Î Q ý ïè db a ÷ ï ø î þ împreună cu adunarea şi înmulţirea matricelor este corp comutativ.î. Fie K mulţimea matricelor pătratice de ordin doi cu elemente reale formată din matricele de tipul M(a. b) = ç ç æ a bö ÷. ⋅) şi de la (K*. ⋅) la (K. (ii) Mulţimea K = íç ç ì ü ïæ a b ö ï ÷ a. ⋅) un corp finit. ï X 3 + Y 3 = M (-9. pentru n∈ℕ*. +).î. K 75 .46. Fie K un corp cu car(K) ≠ 2 şi a∈K a. Fie (K. x p ∈Z(K). Să se determine toate morfismele de grupuri de la (K. Fie d∈ℤ un număr liber de pătrate.3) . f(x) + f(ax) = 2x.î. Găsiţi f:K→K a.48.47. să se rezolve în K sistemul de ecuaţii: í ì ï X + Y = M (3. Un corp K ⊆ ℂ în care operaţiile sunt cele obişnuite cu numere complexe satisface ipotezele: i) Corpul K are exact două endomorfisme f şi g. oricare ar fi x∈K . 9.2) Pentru orice x∈K există un întreg n = n(x)≥0 (ce depinde de x) a.b aø (i) Să se arate că faţă de operaţiile uzuale. a2n+1 = 1. +. î. n Atunci K este comutativ.45.

a÷ ø 76 . atunci (A. ⋅) este corp.9. Să se ÷ ïè .53. b∈ℚ. Fie (A. ⋅) un inel unitar cu 0 ≠ 1. +.50. y numere rationale ý ⊆M2(ℚ) ï þ este corp comutativ izomorf cu corpul ℚ( 10 ).b÷ è ø înmulţirea matricelor formează un corp izomorf cu corpul ℚ( 2 ). Să se demonstreze că dacă orice funcţie f:A→A este polinomială. 9. 9. Se consideră K mulţimea matricelor de forma b ö æa + b ÷ .56. cu a∈ℝ. Explicaţi rezultatul.55. Fie M2(ℚ) şi pentru d întreg liber de pătrate considerăm submulţimea Kd a lui M2(ℚ) formată din matricele de forma ç çb è b∈ℚ.2y÷ ø ü ï x. Considerăm mulţimea K⊂M2(ℝ) formată din toate matricele de æ a 0ö forma ç ç 0 0 ÷ . ÷ è ø (i) Să se arate că faţă de adunarea şi înmulţirea matricelor K este corp comutativ izomorf cu corpul ℝ. +. 9.51. 9.b a ø ï î þ demonstreze că mulţimea K înzestrată cu operaţiile de adunare şi înmulţire a matricelor este corp dacă şi numai dacă p ≡ 3(mod4).54. cu a. Fie q∈ℚ şi Aq= íç ç ì ü ïæ a b ö ï ÷ a. b Î Z p ý . b) = ç ç b a . æ a bd ö ÷ cu a. Demonstraţi că Aq este un qb a ÷ ïè ï ø î þ subinel al lui M2(ℚ) şi este corp (comutativ) dacă q nu este pătratul unui număr raţional. Arătaţi că K împreună cu adunarea şi M(a. (ii) Demonstraţi că deşi matricele nenule din K sunt elemente inversabile în K. b Î Q ý . 52. 9. 9. Arătaţi că K = íç ç ìæ x + 2 y ï ïè 2 y î 3y ö ÷ x . ele sunt matrice singulare în M2(ℝ). Fie p>0 un număr prim şi K = íç ç ìæ a b ö ü ï ï ÷ a.

I] are cardinalul lui I. §10. (i) Să se arate că produsul elementelor nenule ale unui corp finit este egal cu –1. iar f = a0 + a1X +. 58. 10. 10. Fie A un inel comutativ şi unitar. p|(p-1)!+1 (vezi problema 3. K3. ∆.I] are cardinalul lui A. (ii) Să se deducă de aici că pentru orice număr prim p. atunci A[X. Fie A un inel (comutativ).I] este o mulţime numărabilă.(i) Să se arate că mulţimea Kd este corp faţă de adunarea şi înmulţirea matricelor şi aplicaţia f:ℚ( d )→Kd. ∆:Kd*→ℚ* definită prin ∆(A) = det(A). Să se arate că orice subgrup finit al lui U(A) este ciclic. 10. K4. ⋅).1.5. K2.17.. să se arate că inelul produs K1×K2 nu este corp. Se poate defini pe orice mulţime nevidă o structură de inel unitar? 10. Inele de polinoame 10.3.)..I] inelul polinoamelor cu coeficienţi în A în nedeterminatele {Xi}i∈I. 9. (ii) Dacă I este finită iar A este infinită atunci A[X. (ii) Considerăm grupurile multiplicative (ℚ( d )*. 9. I o mulţime nevidă şi A[X. Dacă K1 şi K2 sunt două corpuri. N:ℚ( d )*→ℚ* definită prin N(a+b d ) = a2-db2. Să se arate că: (i) Dacă I şi A sunt finite atunci A[X. ⋅). (ℚ*.57. N sunt morfisme de grupuri şi avem egalitatea ∆∘f = N. K5 corpuri nu neapărat comutative şi nu neapărat distincte.4. Să se demonstreze că f. Fie K1.+ anXn un polinom din A[X] de grad n≥0. (Kd*.2. ⋅) şi aplicaţiile f:ℚ( d )*→Kd*. f(a+b d ) = ç ç de corpuri. Fie A un domeniu de integritate şi U(A) grupul elementelor inversabile ale lui A. Să se arate că inelele produs K1×K2×K3 şi K4×K5 nu sunt izomorfe. Arătaţi că: 77 æ a bd ö ÷ este un izomorfism ÷ èb a ø . definită ca la (i). (iii) Dacă A este finită (chiar numărabilă) şi I este infinită.

7. 10. al claselor de resturi modulo p. (iii) f este divizor al lui zero în A[X] dacă şi numai dacă există aÎA* a..12. Să se arate că următoarele afirmaţii sunt echivalente: (i) A este corp finit. p≥3. cu p prim şi r∈ℕ*. φn este endomorfism al inelului A[X]} este nevidă.6. oricare ar fi k∈ℕ*. (ii) Câte polinoame de grad cel mult 1 din ℤn[X] sunt inversabile? 10. Să se demonstreze că există şi este unic un număr prim p>0 a. considerată în corpul ℤp. ….9.(i) f este inversabil în A[X] dacă şi numai dacă a0 este inversabil în A şi a1. (ii) Orice polinom P∈A[X] de grad n≥1 are cel mult n rădăcini (distincte) în A şi orice funcţie f:A→A este funcţie polinomială (adică există ~ Q∈A[X] a.î. Fie polinomul f = a + bX ∈ℤn[X]. ⋅). an sunt nilpotente în A.. Să se afle numărul soluţiilor ecuaţiei x p -1 2 p -1 +y 2 ˆ =0.10. (i) Să se arate că f∈U(ℤn[X]) dacă şi numai dacă p∤a şi p|b. . A[X] ≃ (ℤ. unde n =pr..î. Pentru fiecare număr întreg n≥2 definim aplicaţia φn:A[X]→A[X]. (ii) f este nilpotent în A[X] dacă şi numai dacă toţi coeficienţii a0. Dacă pentru orice k∈ℕ*.11. Fie A un inel unitar comutativ cu cel puţin două elemente. fără divizori ai lui zero. iar A[X] inelul de polinoame asociat. Fie p un număr prim. φn(f) = f n şi presupunem că mulţimea M={n|n∈ℤ. f = Q ). p2. Fie A un inel comutativ cu 0≠1. . a1. …}. p3. 10.î. Să se arate că nu există inele unitare şi comutative A a. a⋅f = 0.î. . Fie (Ak)k∈ℕ* şi (Bk)k∈ℕ* două şiruri de matrice pătratice de ordinul n cu elemente din ℝ.. ˆ ˆ 10. M = {p. Fie A un inel unitar.. să se arate că există o infinitate de numere reale α a. +. Să se demonstreze că inelele A[X] şi ℤ[X] 78 sunt izomorfe dacă şi numai dacă inelele A şi ℤ sunt izomorfe. Ak+αBk este inversabilă. n≥2. Bk este inversabilă. an sunt nilpotenţi în A. 10. 10..î. 10.8. pk.

oricare ar fi f∈A[X].î. (i) Fie polinomul P = X5∈ℝ[X].î.î. a inversabil. 10. Să se arate că inelele k[X] şi K[X] nu sunt izomorfe. polinomul P(X+α)-P(X) nu are rădăcini reale. Fie A un domeniu de integritate. Să se arate că o funcţie φ:A[X]→A[X] este un automorfism al lui A[X] care invariază elemenele lui A dacă şi numai dacă există a.î. Folosind acest rezultat. 79 .16. oricare ar fi a.18. Fie K un corp comutativ şi A un inel unitar. +) şi (ℝ[X].21. f(a + b) = f(a) + f(b). să se demonstreze că inelele ℚ[X] şi ℝ[X] nu 10. 10.10.b∈ℝ. Să se demonstreze că inelele K[X] şi A[X] sunt izomorfe dacă şi numai dacă inelele K şi A sunt izomorfe.19. sunt izomorfe şi de asemenea inelele ℝ[X] şi ℂ[X] nu sunt izomorfe.14. polinomul P(X+α)-P(X) să aibă toate rădăcinile reale. grupurile multiplicative (k *. Determinaţi automorfismele inelului A[X]. 10.13. f(a) să nu fie număr prim . Fie k şi K două corpuri a.17. Fie A un inel comutativ integru şi fie A[X] inelul polinoamelor în X cu coeficienţi din A. dar grupurile lor aditive (ℝ.î. atunci f(a) divide numărul f(a+f(a)). Să se determine polinoamele P∈ℝ[X] a. ⋅) şi (K*. 10. (iii) Nu există f∈ℤ[X] neconstant a. Arătaţi că pentru orice α∈ℝ*.î. (ii) Există a∈ℤ a. 10. Fie f = a0 + a1X + … + anXn∈ℤ[X]. 10. ⋅) nu sunt izomorfe. Arătaţi că inelele ℝ şi ℝ[X] nu sunt izomorfe. XP(X)=(X-3)P(X+1). pentru orice a∈ℤ. Să se găsească polinoamele f∈ℝ[X] a.15.î. a. Să se arate că: (i) Dacă a∈ℤ. f(a) să fie număr prim. +) sunt izomorfe.20. φ(f(X)) = f(aX + b). 10. (ii) Fie P∈ℝ[X] un polinom de gradul n≥2 cu rădăcini reale şi distincte Arătaţi că există α∈ℚ* a. b∈A.

10. p un număr prim şi f.29. unde b≠a.26. a∈ℝ). Să se arate că rădăcinile polinomului f = 1 + sunt simple. Să se arate că restul împărţirii polinomului f din ℝ[X] prin (X-a)(X-b). este r= f (b) . g∈ℤ[X] să se arate că c(fg) = c(f)⋅c(g). Atunci există două polinoame f1. n∈ℕ*). 10. Fie f un polinom de gradul doi din ℚ[X] . f2∈ℝ[X] a.c ) X + 2a cu 2 [ ] 80 .27.î. ~ X X2 Xn + + . Dacă f . Notăm cu c(f) = cel mai mare divizor comun al coeficienţilor lui f. Fie f∈ℤ[X]. n∈ℕ*.25.31. + 1! 2! n! n 1 cX 2 + (2b . 10. Să se afle cel mai mare divizor comun al polinoamelor X n+an şi Xm+am din ℝ[X] (m. atunci p|f sau p|g. g∈ℤ[X]. Fie ℤ[X] mulţimea polinoamelor cu coeficienţi întregi.î.22. Să se determine cel mai mare divizor comun al polinoamelor X -1 şi Xm-1 (m. 10.. 10. c∈ℤ. Fie f∈ℝ[X] cu proprietatea că f (α)≥0. Determinaţi m∈ℕ a. 10. b. pentru orice α∈ℝ.24. Xm-1 este divizibil cu X2n+Xn+1.af (b) X+ . Dacă p|fg.30. (i) Pentru ce valori ale lui m polinomul (X-1)m-Xm+1 este divizibil cu X2-X+1? (ii) Pentru ce valori ale lui m polinomul (X-1)m+Xm+1 este divizibil cu 2 X -X+1? 10.23.10.(n∈ℕ*).28. 10.f (a) bf (a ) . Atunci f(n)∈ℤ pentru orice n∈ℤ dacă şi numai dacă f este de forma f = a.. b-a b-a 10. f = f12 + f 22 .

ℤ11. Există a∈ℤ5 a. Verificaţi că polinoamele f = X5+X3+X şi g = X5+ 2 X∈ℤ3[X] au aceeaşi funcţie polinomială. (i) Să se determine restul împărţirii numărului Õ (k 2 + k + 1) k =1 p la p. ℤ19. Fie K un corp finit.39. 10.41.36. i =1 n 81 . Să se arate că dacă m este un număr întreg nedivizibil cu 5.32. 10. 10.33. ℤ17. atunci oricare ar fi a∈ℝ polinomul Q = P(X+ia) + P(X-ia) are.k i ) . ˆ 10.34.X = Õ ( X . (ii) Să se rezolve ecuaţia x2-x+5 = 0 în ℤ7. Fie p un număr prim. atunci polinomul P = X5-X+m este ireductibil în ℤ[X]. (i) Să se rezolve ecuaţia 3x2-4x+1=0 în ℤ5. are n rădăcini reale. Studiaţi reductibilitatea polinoamelor X2+ 1 şi ˆ X3+X+ 2 în ℤ3[X]. ˆ 10. 10. ℤ13. ℤ19.î. ℤ11. k2. Fie K = {k1.40. 10. 10. Să se demonstreze că dacă P∈ℝ[X] de grad n. X4+aX+ 1 să fie ireductibil în ℤ5[X]? ˆ 10. ℤ7. ˆ (ii) Să se arate că polinomul X2+X+ 1 ∈ℤp[X] este ireductibil în ℤp[X] dacă şi numai dacă p≡2(mod 3).38.x ∈K[X] (x fiind arbitrar în K) are cel mult o rădăcină. de asemenea. Să se determine mulţimea numerelor naturale n≥2 care au proprietatea că orice polinom de grad n din K[X] care nu are rădăcini în K este ireductibil în K[X]. n rădăcini reale. ℤ17.10. Fie K un corp comutativ de caracteristică p≠0. Să se arate că în inelul K[X] are loc identitatea: X n . kn} un corp finit cu n elemente. p>3.37. deşi ca polinoame sunt diferite.35. Să se arate că polinomul X pn . respectiv ℤ5[X]. …. iar K[X] inelul polinoamelor de o nedeterminată peste corpul K.

1 ∈ℤ7[X].49.47. Să se determine a∈ℤ3 a.50. b∈ℤ ştiind că ecuaţiile x3+2x2+ax+b = 0 şi x -x +bx+a = 0 admit o rădăcină întreagă comună. Să se decidă dacă polinoamele date sunt sau nu reductibile. Să se găsească a. iar în caz afirmativ să se descompună în factori primi. de grad mai mic sau egal cu n.10. Fie P = a0Xn + a1Xn-1 + …+ an∈ℤ[X] cu a0.48.45. an impare. ˆ 10. Stabiliţi numărul polinoamelor inversabile. Fie p un număr prim. Să se arate că polinomul P = (Xn-2)n-X-2 este reductibil în ℤ[X]. 10. polinomul ˆ ˆ ˆ P = 2 X 3 + (a + 2) X + 1 ∈ℤ3[X] să fie ireductibil. 10.43. iar k un număr natural ≥1. Fie polinoamele: ˆ 1) P1 = X3+X+ 1 ∈ℤ2[X] ˆ 2) P2 = X4+X3+ 1 ∈ℤ2[X] ˆ 3) P3 = X5+ 1 ∈ℤ3[X] ˆ 4) P4 = X4.42.44.46. Arătaţi că în inelul ℤ4[X] există polinoame inversabile ce au gradul diferit de zero. Dacă P(1) este impar să se arate că P nu are rădăcini raţionale. 10. 10.51. 3 2 să se arate că 10. Să se arate că polinomul X6+aX+ 5 ∈ℤ7[X] este reductibil. 82 . Dacă un polinom din ℚ[X] admite rădăcina polinomul este divizibil cu X3-2. 3 2 10. din inelul ℤ p k [X]. 10.î. Să se arate că polinomul P = (1+X+…+Xn)2-Xn este reductibil în ℤ[X]. 10. pentru orice a∈ℤ7.

60. Atunci f este ireductibil în ℤ[X]. Fie p≥2 un număr prim şi n∈ℕ.57. Pentru k∈{0. 10. Să se demonstreze că P divide Q dacă şi numai dacă n0=n1=…=nm-1. Criteriul de ireductibilitate de mai sus este datorat lui Eisenstein. Fie a1. m-1} fie nk numărul acelor i (1≤i≤n) pentru care restul împărţirii lui ui la m este k. Să se arate că polinomul Xn-120 (n≥1) este ireductibil în ℤ[X].54. Fie P = Xn-a1Xn-1+a2Xn-2-…+(-1)nan un polinom cu coeficienţi reali şi care are toate rădăcinile reale şi conţinute în intervalul [0. a2. Observaţie. p|a0. 1≤k≤n.52. 10.1 este ireductibil în ℤ[X].. a1. Q=X u1 Fie + . p≥2.55.58.î. Să se arate că polinomul = X + pX + pX + p este ireductibil în ℤ[X].presupunem că există p număr prim. Să se arate că ecuaţiile xn-1 = 0 şi a1+a2x+a3x2+ …+anxn-1 = 0 au cel puţin o rădăcină comună dacă şi numai dacă 83 . pentru orice k.53. Fie f=a0+a1X+…+anXn∈ℤ[X] un polinom de grad ≥1 şi să 10..59. p∤an şi p2∤a0. atunci polinomul f = X +Xp-2+…+X+1 este ireductibil în ℤ[X]. …. Fie p≥2 un număr prim. unde 0<u1<u2<…<un sunt numere întregi. Să se arate că polinomul f = X 2 + 1 . 10. an-1. Să se arate că polinomul X52+X51+X50+…+X2+X+1 este ireductibil în ℤ[X]. a. 1]. …. Să se arate că polinomul f=X pn n + p . 10. (n∈ℕ) este ireductibil în ℤ[X]. p-1 10. Să se demonstreze inegalitatea: a k .56.ak+1 + ak+2 -…+ (-1)n-kan≥0. …. 3 2 f 10. + X un +X u2 polinoamele P=1+X+X2+…+Xm-1 şi . 10.61. 10. 10. an numere complexe (n≥2). Să se arate că dacă p este un număr prim. 1.

n}.. a n -1 an a2 a3 . x1 x 2 . j∈{1.. Fie P∈ℝ[X] un polinom de grad n≥2 care are rădăcinile reale simple x1. 2....x n sunt pozitive.xi+1 ). …...65. Să se demonstreze că printre numerele 0. i. . 1. + x n . Fie p un număr prim. Fie x1. k∈{1.63.…. an-2 a n -1 = 0.x7 sunt rădăcinile ecuaţiei x7-1 = 0 să se calculeze suma å ( x1 + x 2 ) 20 . …... xn∈ℝ.a1 a2 . …. x2. xn.. an a1 .66. iar a0 nu se divide la p.. i.S r +q × S p + 2S p+ q+r .( xi . a n .( xi .. an a1 . ¢ k =1 P ( x k ) n å xip x qj = S p × S q . 10. …. 10. .S p+ q . iar x1. k∈ℕ. n}. daca grad ( P) £ n . daca grad ( P) = n î 10. …. Fie P∈ℝ[X] de grad cel mult n cu coeficientul dominant a0. Să se demonstreze că: å ( xi . P = a0Xn+a1Xn-1+…+an∈ℤ[X] cu 1≤n<p.... Să se arate că: (i) (ii) (iii) å P (r ) ( xk ) = 0 .. ï i =1 n +1 P( x ) ì0. xn sunt pozitive dacă şi numai dacă numerele å x1 .2 10.. i¹ j å xip x jp = 2 × [(S p ) 2 .S 2 p ] .... n}. Acest rezultat este datorat lui Lagrange. 10.62..x1 ).67. a n -3 . . ….xn rădăcinile sale.. j∈{1. …. ….1 ï .xn+1 ) = ía0 . i¹ j i¹ j¹k 1 å xip x qj xkr = S p × S q × S r . å x1 x 2 . k k Notăm cu S k = x1 + . Observaţie.S p+ r × S q .. Fie un polinom de grad n şi x1. p-1 există cel mult n numere y pentru care p divide pe P(y).xi-1 )( xii . xn+1 numere reale distincte două câte două. Să se demonstreze că r≥2. x2. j. . an .. 84 i.S p+ q × S r . pentru orice r natural.64. Dacă x1. x2... a n -1 . 10. Să se demonstreze că numerele x1. …....

X2. ….…. an elemente oarecare dintr-un inel A şi A[X1.71.74. …. Fie a1. Să se rezolve în ℂ sistemul: í x1 + x 2 + x3 = 8 . 85 .68. 10. Să se calculeze suma x3+3x-5 = 0. xj sunt rădăcinile ecuaţiei i¹ j ì x1 + x 2 + x3 = 2 ï 4 4 4 10. ï 5 5 5 î x1 + x 2 + x3 = 32 10. 10. Să se exprime ca polinom de polinoamele simetrice fundamentale.Z] / (X2. Xn] inelul polinoamelor în nedeterminatele X1. Să se determine un element idempotent diferit de 0 şi 1 în inelul ˆ ℤ8[X] / (X2+X+ 2 ).73. Arătaţi că (X) este ideal maximal în K[X]. K fiind corp comutativ. Xn] / (X1-a1. 10. 10. XY-Z). Să se descrie idealele inelului K[[X]] al seriilor formale peste corpul comutativ K.70. polinomul simetric f = (X1-X2)2(X1-X3)2(X2-X3)2 cu coeficienţi reali. Fie a1. Să se arate că inelul K[Y.Y.10. å xi3 x 2j .76. …. Să se arate că ℤ[ d ] ≃ ℤ[X] / (X2-d) (ca inele). cu d număr întreg nenul. …. …. 10. Să se arate că P şi Q sunt ireductibile în ℤ[X]. 10. Xn cu coeficienţi în A.69.72.Z] / (Z2) este izomorf cu un subinel al inelului K[X. Fie K un corp. …. unde xi. an∈ℤ (n≥1) distincte două câte două iar P = (X-a1)2(X-a2)2…(X-an)2+1 şi Q = (X-a1)(X-a2)…(X-an)-1. liber de pătrate.78. Xn-an) este izomorf cu A.77. Să se exprime ca polinom de polinoamele simetrice fundamentale polinomul simetric f=(-X1+X2+…+Xn)(X1-X2+…+Xn)…(X1+X2+…-Xn)∈ℝ[X1. 10. Să se arate că inelul A[X1.75.Xn]. 10.

(iii) Pentru x∈A. Fie f:A→Aʹ un morfism surjectiv de inele unitare şi comutative cu Ker(f) ⊆ r(A).79. Stabiliţi dacă au loc afirmaţiile: (ii) Pentru x∈A. f(x) este divizor al lui zero în Aʹ ⇔ x este divizor al lui zero în A. f(x) este idempotent în Aʹ⇔ x este idempotent în A. f(x) este inversabil în Aʹ ⇔ x este inversabil în A. 86 . (i) Pentru x∈A.10.

(i).y.y. Tabela unei operaţii algebrice de pe M ce admite element neutru are ocupate elementele de pe prima linie şi prima coloană cu elementele lui M. cu valori într-o mulţime N cu n elemente.2. Restul de (n-1)2 poziţii putând fi ocupate arbitrar cu elementele lui M. numărul acestora va fi egal cu n n deoarece |M| = n. (ii). Dacă xÎℝ. (x = 0. Operaţia algebrică " o " este asociativă Û (")x. (x = 1. adică n × n ( n ( n -1)) / 2 = n ( n 2 2 2 n + Cn = n ( n +1) 2 . (i). Dacă operaţia algebrică de pe M este comutativă.z = 1). este egal cu nm). a+c-a2 = 0 şi b-a = 0.z sunt elemente oarecare din ℝ făcând pe rând (x = z = 0). atunci conform cu (i) există lÎℝ a. Ţinând cont de (ii) şi (iii) deducem că numărul căutat este egal cu n(n(n-1))/2 (care reprezintă numărul de operaţii algebrice de pe M ce admit drept element neutru un element fixat al lui M ) luat de n ori. (ii). (iii). Obţinem astfel condiţiile necesare a = b = l şi c = l2-l cu lÎℝ. Operaţii algebrice. z = 0).n + 2) / 2 .zÎℝ avem : x o (y o z) = (x o y) o z Û x(y o z)+ax+b(y o z)+c = (x o y)z+a(x o y)+bz+c Û x(yz+ay+bz+c)+ax+b(yz+ay+bz+c) = (xy+ax+by+c)z+a(xy+ax+by+c)+bz Û (b-a)xz+(a+c-a2)x+(b2-b-c)z+c(b-a)=0.î. (x = z = 1) obţinem succesiv condiţiile: c(a-b) = 0. Cum x. Monoizi. a = b = l şi c = l2-l. 1. atunci poziţii se completează arbitrar iar apoi sub diagonala principală se vor pune elementele de deasupra diagonalei principale aşezate însă simetric faţă de aceasta. iar |M´M| = n2 (am folosit faptul că numărul funcţiilor definite pe o mulţime M cu m elemente. deducem 2 2 că pe M se pot defini n·n ( n -1) =n ( n-1) +1 operaţii algebrice ce admit element 2 neutru (am înmulţit pe n cu n ( n -1) deoarece rolul elementului neutru poate fi jucat de oricare din cele n elemente ale lui M) (iv). Raţionând la fel ca la (i) deducem că pe M se pot defini n(n(n+1))/2 operaţii algebrice comutative. Dacă operaţia algebrică " o " este asociativă. Pe diagonala principală a tablei de compunere sunt n poziţii iar 2 deasupra ei sunt C n . O operaţie algebrică pe M fiind de fapt o funcţie definită pe M´M cu valori în M. Suficienţa acestor condiţii se verifică imediat prin calcul. "Þ". atunci x o (1-l) = (1-l) o x = x(1-l)+lx+l(1-l)+l2-l = 79 . Semigrupuri.1.Partea 2: Soluţiile problemelor §1. Morfisme de monoizi 1.

Prin calcul direct se arată că (") x. Dacă xÎU(ℝ. x o x'=x' o x=e Û xx'+ax+bx'+c=e Û xx'+lx+lx'+l2-l = 1-l Û x'(x+l) = 1-l2-lx. Dacă notăm 1-e = l atunci a = b = l iar c = -ae = -l(1-l) = l2-l. c = l2-l iar elementul neutru este e = 1-l.bÎH. (ii). Fie a. În ipoteza că operaţia " o " este asociativă. a = b = l. atunci ($) x'Îℝ a. o ) = =ℝ \ {-l}. c = bd). operaţia algebrică este asociativă Û b2-b-ac = 0.4. Dacă notăm cu e elementul neutru pentru operaţia " o ". adică operaţia " o " este asociativă (conform cu (i)). să presupunem că b2-b-ac = 0 şi că b divide c (adică există d Î ℤ a. 1. deducem că e+a-1 = e+b-1 = be+c = ae+c = 0 de unde rezultă că a = b = 1-e şi c = -ae.zÎℤ avem echivalenţele: x o (y o z) = (x o y) o z 2 Û a xyz + ab(xy + yz + zx) + (ac + b)x + b 2y + b2z + (bc + c) = = a2xyz + ab(xy + yz + zx) + b 2x + b2y + (ac + b)z + (bc + c) Û (ac + b)x + b2z = (ac + b)z + b2x Û (b2-b-ac)(x-z) = 0 Û b2-b-ac = 0 (căci x şi y sunt oarecari). adică (x o a) o y = x o (a o y) şi (x o b) o y = x o (b o y). adică e =1-l este element neutru pentru operaţia " o ".3. de unde deducem că elementul neutru este cu necesitate e = -d. (1) Din b2-b-ac = 0 deducem că 1-b = -(ac)/b = -(ad). Deci. (iii).= x-xl+lx+l-l2 +l2-l=x.1) x + be + c = 0 í î(e + b .î. Dacă operaţia " o " are element neutru e.y. Atunci cu necesitate 0 o e = 0 Û be+c =0 Û c = (-e)b. adică U(ℝ. (i). atunci (") xÎℝ avem x o e = e o x = x Û xe+ax+be+c = ex+ae+bx+c = x Û ì(e + a . Deci pentru x ¹ -l deducem x' = (1-l2-lx)/(x+l). Presupunem că b2-b-ac = 0 şi că operaţia din enunţ are element neutru (fie acesta eÎℤ). "Ü". 1. atunci cu necesitate x o e = x. 80 . adică b divide c.1) x + ae + c = 0 Cum x este oarecare. atunci conform cu (i) şi (ii).yÎM.î. Reciproc. Se observă că dacă x = -l obţinem egalitatea absurdă 0 = 1-l2-l(-l) = 1-l2+l2 = 1. deci (1) este echivalentă cu e(ax + b) = -adx . (") x. o ).bd Û e(ax + b) = -d(ax + b). (") xÎℤ Û axe + b(x + e) + c = x Û e(ax + b) = (1-b)x-c.

Relaţia (3) se mai scrie x(xy)2x = (xy)2 şi utilizând (4) avem : 2 2 xx y x = x2y2 Þ xy2x = x2y2. Atunci x n y n = ynxn Û xnyn = ynxn Û xy = yx.yÎM. a2. Observaţie. Din aÎM şi f bijecţie Þ ($) bÎM a.×) este grup atunci relaţia nu poate avea loc decât pentru n ³ 3.Datorită asociativităţii operaţiei " o " deducem imediat că: (x o (a o b)) o y =((x o a) o b) o y = (x o a) o (b o y) = x o (a o (b o y)) = x o ((a o b) o y). atunci f este o bijecţie. m = k×j. aba = a. deci H este parte stabilă a lui M relativ la operaţia " o ". Fie xy = (yx)n = [(xy)n]n = [(xy)(xy) n-1]n = (xy)n-1(xy) = (xy)n = yx pentru n>1. Atunci am = a2m.5. . În egalitatea 2) înlocuim y cu xy şi obţinem : x(xy)2x = (xy)x2(xy) Þ x2yxyx = xyx3y (3) Þ x2yxyx = xyxy Þ Þx(xy)3 = xyxy2 Þ x2y = xyxy2 Þ x2y2 = xyxy Þ x2y2 = (xy)2 (4). 1. Fie mÎℕ*. Dacă mulţimea (A. etc. deci am este idempotent. Pentru x = e1 şi x = e2 obţinem că e2e1=e1 şi e2e1 = e2 Þ e1 = e2 = e elementul neutru al lui M. 1.9. Deci există i.î. (") x.…. Fie m > i+j. 1. Pentru n = 1 concluzia este evidentă. (") x. Atunci xe1 = ayaba = aya = x şi e2x= abaya= = aya = x Þ xe1 = e2x = x. am = am+kj.ak. f(y) = x Þ aya = x.8. m >i+j.î.7. Atunci am = am-i ×ai = am-i ×ai+j = am+j = am+j-i ×ai = am+j-i ×ai+j= am+2j.î. Arătăm că operaţia este comutativă. Operaţia este asociativă deoarece (xy)z = (yz)x = x(yz) Û (xy)z = =x(yz). 81 2 2 2 2 . Deci pentru orice kÎℕ*. egalitatea x2y2 = yx devine pentru y = 1 : x2 = x Þ x = 1. yÎA. deci nu poate avea loc pentru orice x din A.…} nu toate elementele sunt distincte deoarece S este finit. Fie y = xn-1 Þ xnyn = xn(xn-1)n =xn x n .6. În relaţia din enunţ înlocuim pe x cu xn şi pe y cu yn. Fie e1 = ba şi e2 = ab. ai = ai+j. Din ipoteză operaţia algebrică este bine definită şi asociativă. de unde rezultă că a o bÎH. Deoarece M este finită şi f este injectivă. 1. (") xÎM. Pentru n = 2. 1. (") xÎA.10. 1. Pentru xÎM există yÎM a. Substituind pe x cu y în această ultimă relaţie avem :yx2y = y2x2 Þ x2y2 = y2x2 Þ (xy)2 = (yx)2.n =x n = xn. Într-adevăr: x×y = (x×y)×(x×y) = [y(xy)]x = [(xy)x]y = [(yx)x]y= [(x×x)y]y = (x×y)y = (y×y)x = =y×x. Mai trebuie să arătăm că există elementul neutru.jÎℕ* a. În şirul {a.

î. 1. Fie z=3+2 2 . atunci a. p2.ap1).11.dx 1 y 2 .2. de unde deducem imediat că (a. adică (n. atunci avem 1/z=1/(x+y d )=(x-y d )/(x2-y2d)=(x-y d )/N(z)=x/N(z) .·) este o mulţime infinită.bp2).dx 2 y 1 + 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2 +d2y 1 y 2 =(x 1 x 2 +d2y 1 y 2 ) .bÎℤ (în mod evident a·b¹0) şi trebuie ca 1/zÎℤ[i]. de unde deducem că zÎU(ℤ[ d ]. bp2ÎM. de unde rezultă că n este de forma pk cu k număr natural. p2=(n. zz' = 1.(y/N(z)) d . Faptul că (ℤ[i]. b/(a2+b2) Îℤ. (1. atunci ($) z'Îℤ[ d ] a. 1.·). deci 1/zÎℤ[ d ](deoarece x/N(z) = ±x Îℤ iar y/N(z) = ± y Îℤ).14.·). Ţinând cont de problema anterioară avem că N(z) = 32-4·2 = 9-8=1. (0. cu xi.12. 1.yiÎℤ. deci zÎU(ℤ[ 2 ]. Reciproc.Din relaţia xy2x = (xy)2 Þ (xy)(xy2x) = (xy)3 Þ (xy)2yx = (xy)3 Þ (yx)2(yx) = (xy)3 Þ (yx)3 = (xy)3 Þ xy = yx. bÎℤ a.0).13. Dacă z=a+biÎU(ℤ[i].p2)=1. Atunci z1·z2 = (x1x2 + dy1y2) + (x1y2 + y1x2) d Îℤ[ d ]. Deoarece p1=(n. Ţinând cont de expresia lui z1z2 de mai înainte deducem că: 2 2 2 2 2 N(z1)·N(z2) = (x 1 -dy 1 )(x 2 . Cum (p1.+) ar rezulta că ap1+bp2=1ÎM. deci U(ℤ[i]. Pentru a demonstra partea a doua a problemei.1).0).d(x 1 y 2 +x 2 y 1 ) = (x1x2+dy1y2)2 .·). 1.î. i=1.·).1}. deducem că ap1. ($) a. ap1+bp2=1. k³1 iar p prim. dacă z = x+y d Îℤ[ d ] şi N(z)Î{-1.1}.1)¹1 ceea ce este absurd. 82 . deci trebuie ca a/(a2+b2). deci N(zz') = =N(1)=1. adică N(z)Î{-1. Însă 1/z=a/(a2+b2) – i·b/(a2+b2).i}. Presupunem prin absurd că n are în descompunerea sa cel puţin doi factori primi distincţi p1.·).-i. de unde deducem că U(ℤ[ 2 ]. Cum M este parte stabilă a lui (ℤ.d(x1y2+x2y1)2 = 2 2 2 2 2 =N(z1z2).·) ={-1.1.-1) sau (-1.b) trebuie să fie egală cu una din perechile (0. "Þ". Atunci {zn : nÎℕ}Í U(ℤ[ 2 ].dy 2 ) = x 1 x 2 . Dacă zÎU(ℤ[ d ]. Fie zi= xi+yi d . arătăm că N(z1z2) = N(z1)·N(z2). de unde N(z)·N(z')=1.·) este monoid comutativ este imediat.

k natural.î. 1< |z| £ 2. Conform principiului inducţiei matematice deducem că Dn Í M. nÎN 1. atunci B este imaginea geometrică a lui z/2. deci z/2 ÎM. adică operaţia " o " este asociativă. 0<|z|<1. Într-adevăr. y B1 B A O x B2 Perpendiculara în B pe OA taie cercul unitate în B1. Considerăm în planul raportat la sistemul ortogonal de axe xOy cercul de centru O şi rază 1 (vezi figura ) şi punctul A.15. Fie zÎℂ a. atunci z = z1+z2 (căci figura OB1AB2 este romb). Dacă B este mijlocul lui OA.2. Tot prin calcul se arată imediat că elementul 83 . de unde rezultă că (z 1 o z2) o z3 = z1 o (z2 o z3). Dacă zi=(xi. x2x3y1+ x3y2+y3). i=1. atunci : (z1 o z2) o z3 = ( x1x2. Să arătăm acum că şi coroana circulară D1={zÎℂ : 1<|z|£2} este inclusă în M.B2. deci Dn+1 Í M. adică D1 Í M. deci zÎM.16.1ÎM. Dacă notăm cu z1. rezultă că zÎM. k³1. x3x2y1 + x3y2 + y3) iar z1 o (z2 o z3) = (x1.3.y1) o (x2x3 . x3y2 + y3) = =(x1x2x3.x)¹1} = {pt : tÎℤ} care în mod evident este parte stabilă a lui (ℤ. cum |z1|=|z2|=1 Þ z1. Fie n = pk cu p prim. x2y1+y2) o (x3. x3 ( x2y1 + y2) +y3 ) = = ( x1x2x3 . Pentru zÎD1."Ü". Să arătăm la început că D0 = {zÎℂ : |z| < 1}Í M. Să demonstrăm acum că dacă Dn={zÎℂ : 2n-1<|z| £ 2n }ÍM (pentru nÎℕ) atunci şi Dn+1Í M. dacă zÎDn+1. (") nÎℕ. B2. adică 0 = (-1)+1ÎM.+). z2ÎM. imaginea geometrică a lui z (care va fi situat în interiorul cercului unitate).y3) = ( x1x2x3 . 1. Cum |±1| =1Þ -1.yi)ÎM. atunci 2n<|z| £ 2n+1 Þ 2n-1<|z/2| £ 2n Þ z/2ÎDn Í M Þ zÎM (deoarece z=2·z/2).z2 afixele lui B1. adică D0 Í M. Atunci Mn={xÎℤ : (pk. deci |z/2| < 1 adică z/2 ÎD0 Í M. Cum ℂ = U Dn deducem că ℂ Í M şi cum MÍ ℂ Þ M=ℂ. Cum z = 2·z/2 iar z/2ÎM.

i=1.diÎℤ şi ai + bi = ci + di.y) : yÎℤ}.×)= íç ç ìæ a ü ìæ a ü 1. di ÷ ø æ a1a2 + b1c2 è c1a2 + d1c2 a1b2 + b1d 2 ö ÷ . Dacă z = (x. Fie Mi= ç ç æ ai è ci bi ö ÷ ÎM cu ai. 1. atunci x' = 1.0) (e o z = (1.c = -1 î î î æ 1 0ö A= ç ç Exprimând numai în funcţie de a.a ö -1.bi.a ÷ a Î Z ý È ÷ ïè a . 0·y+y) = (x.a÷ a Î Z ý .y)) adică dubletul (M.2.a ø ï ïè ï ø î þ î þ ì ü ì ü -1 . Deoarece matricea unitate ç ç 0 1 ÷ face în mod evident parte din M ÷ è ø deducem că dubletul (M. ÷ ïè a .17.y) = (1·x.gÎA şi nÎℕ avem : (f * g)(n)= å f(d1)g(d2) d1d 2 =n rezultă imediat comutativitatea produsului de convoluţie. . zz' = z'z = e Û xx'=1 şi x'y+y' = xy'+y = 0. o ) = {(1.y')ÎM a. iar dacă x = -1 atunci x' = -1.aö 1 .-y) : yÎℤ} È {(-1. deducem că : U(M.aö ïæ a ï ïæ a ï ÷ a Î Z ý È íç ÷ ça + 1 . sau í sau í sau í a+b=c+d ) Û í a-c =1 a .ci. o ).1 . Dacă x = 1.g.2 . În concluzie: U(M. deci pentru a demonstra că c1b2 + d1d 2 ÷ ø Atunci M1·M2 = ç ç M1·M2ÎM trebuie să arătăm că a1a2+b1c2+a1b2+b1d2= c1a2+d1c2+c1b2+d1d2 Û a1 (a2+b2)+b1 (c2+d2) = c1 (a2+b2)+d1 (c2+d2) ceea ce este adevărat dăcă ţinem cont de faptul că a2+b2 = c2+d2 şi că a1 +b1 = c1+d1.c = -1 a . atunci ($) z' = (x'.y) Î U(M.1 2 . Dacă ţinem cont de faptul că pentru oricare două matrice A.î. deci y¢ = yÎℤ.neutru este elementul e = (1.18.BÎM2(ℤ) avem relaţia det(A·B)=det(A)·det(B) se deduce imediat că: æa bö ÷ ÎU(M. Plecând de la observaţia că pentru f.c =1 î a .hÎA şi nÎℕ : [(f * g) * h](n) = [f * (g * h)](n) = 84 d1d 2 d 3 =n å f(d1)g(d2)h(d3).aö ï ï ï ï ÷ a Î Z ý È íç ÷ ç1 + a .0) o (x.·) este monoid.·) Û det(A) = ±1 Û ad-bc = ±1 Û (a+b)(a -c) = ±1 (căci ÷ èc dø ì a + b = -1 ìa + b = -1 ì a+b =1 ìa + b = 1 .a ø ï ïè ï ø î þ î þ È íç ç 1. o ) este monoid. iar asociativitatea din aceea că pentru f. deci y' = -yÎℤ.

fie fÎA a. (ii). (i).bÎM a.î. *)). atunci ($) f¢ÎA a. Fie acum fÎU(A. (iii). *). adică f * f ' = e. Într-adevăr.f (1) d d n ï d >1 î pentru n = 1 pentru n ³ 2 å şi vrem să demonstrăm că f '=f-1 (în monoidul (A.*).1. de unde rezultă cu necesitate f(1) ¹ 0.î. 1. f * f ¢ = f ¢* f = e. (") nÎℕ. Să presupunem prin absurd că n > q. fals. f(1)¹0 şi să demonstrăm că fÎU(A.î. Într-adevăr. *) este monoid comutativ. deci bn am = bn ap. deci p = m . pentru fÎA şi nÎℕ avem : (f * e)(n)= å f(d1)e(d2) = f(n)e(1) = f(n). Presupunem prin absurd că există a. deci f * e = f. Presupunem prin absurd m > p. n ³ 1 şi g(n) = n+1. De exemplu putem lua f(n) = í ìn . de unde am = ap ceea ce implică am bp = ap bp = 1 şi deci am-p ap bp = 1 Þ am-p = 1. de unde concluzia dorită (f '=f-1).î. Dacă m-p = 1 Þ a = 1 Þ b = 1 Þ ba = 1 – fals. iar pentru n ³ 2 (f * f ')(n) = å f(d)f '(n/d) = f(1) × f '(n) + å f(d) × f '(n/d) = f(1) × f '(n) = 0 = dn dn d >1 =e(n). Reciproc. deci există cÎM a. Cum M este finită atunci j este surjectivă. n=0 î 0. Analog se exclude cazul p > m. Pentru aceasta definim recursiv funcţia aritmetică f ¢:ℕ*®ℂ prin 1 ì ï f (1) ï f ¢ (n) = í 1 n f (d ) f ( ) ï. Atunci a(bc) = a Þ (ab)c = a Þ 1c = a Þ c = a Þ ba = 1 – fals. rezultă că bc = 1. (f * f ')(1) = f(1) × 1/f(1) = 1 = e(1). Aplicaţia j :M ® M definită prin j(x) = bx este injectivă (dacă j(x) = j(y) atunci bx = by Þ a(bx) = a(by) Þ (ab)x = (ab)y Þ 1x = 1y Þ x = y). Înmulţind relaţia din enunţ la stânga cu aq şi la dreapta cu bp se obţine : aq bn am bp = aq bq ap bp de unde aq bq bn-q am bp = 1 şi bn-q am bp = 1.Să demonstrăm acum că funcţia aritmetică e:ℕ*®ℂ definită pentru nÎℕ prin e(n)=1 pentru n=1 şi 0 pentru n³2 este elementul neutru al produsului de convoluţie. Relaţiile ab = 1 şi bc = 1 implică a = c.19. adică dubletul d1d 2 =n (A. Înmulţim egalitatea anterioară la stânga cu an obţinem an bn am =an bn ap. Notând cu c = am bp (dacă n-q = 1) sau c = bn-q-1 am bp (dacă n-q > 1). Analog pentru q > n. Dacă m-p > 1 atunci ca = 1 unde c = am-p-1 Þ cab = b Þ c = b Þ ba = 1 – fals. Aşadar q = n. j(c ) = bc = 1. ab = 1 şi ba ¹ 1. deci ba= 1. deci în particular (f * f ')(1) = e(1) Û f(1)f '(1) = 1. 85 .

¹ ℝ, adică ($) z0 = a0+i·b0ÎM cu a0,b0Îℝ iar b0 ¹ 0. Atunci ib0 = z0-a0 ÎM şi 1/b0ÎM deducem că (1/b0)·i·b0 = i ÎM. Atunci (") z = a+ibÎℂ (cu a,bÎℝ) rezultă că zÎM, adică M = ℂ.

1.20. Dacă M Í ℝ, atunci şi ℝ Í M deci M = ℝ; să presupunem că M

1.21. Fie x,yÎZ(M). Atunci, folosind faptul că înmulţirea este asociativă pe M deducem că (xy)z = x(yz) = x(zy) = (xz)y = (zx)y = z(xy), (") zÎM, deci xyÎZ(M), adică Z(M) este parte stabilă în raport cu înmulţirea. Deoarece Z(M) Í M rezultă că înmulţirea pe Z(M) este asociativă. Cum 1x = x1 = x, (") xÎM, atunci 1ÎZ(M), deci Z(M) este submonoid al lui M. 1.22. Dacă A = a·In, cu aÎℂ, atunci în mod evident A·B=aIn·B = B·aIn = =B·A, (") BÎMn(ℂ ), adică AÎZ(Mn(ℂ ),·). Fie acum AÎ Z(Mn(ℂ),·), A=(aij)1£i,j£n iar Bij matricea pătratică de ordin n ce are pe poziţia (i,j) 1 iar in rest zero (i,jÎ{1,2,…,n}). Deoarece matricea
æ a1 j ö ç ÷ ç a2 j ÷ A·Bij are coloana a-j-a egală cu ç ÷ iar în rest toate elementele egale cu zero ç ... ÷ ça ÷ è nj ø

pe când matricea Bij·A are doar linia i egală cu (ai1,ai2,…,ain), din egalitatea Bij×A = A×Bij (") i,jÎ{1,2,…,n}, deducem că aij= 0 pentru i ¹ j. Scriind că A·B = B·A , B fiind de data aceasta matricea de ordin n ce are toate elementele egale cu 1, deducem că a11 = a22 =…= ann = a, aÎℂ, adică A = a·In. 1.23. (i). Fie X = ç çz
è æx yö ÷ ÎM2(ℂ ) şi scriind că AX=XA deducem că t÷ ø æx è0 yö ÷ , cu x,yÎℂ. x÷ ø

z = 0 şi t = x, adică X este de forma X = ç ç

(ii). Fie acum XÎM2(ℂ) a.î. Xn=A; deoarece AX = XnX = Xn+1 = XXn = =XA, ţinând cont de (i) deducem cu necesitate că X trebuie să fie de forma X= ç ç
æx è0 yö ÷ cu x,yÎℂ. x÷ ø

Deoarece se verifică imediat prin inducţie matematică egalitatea:
æ xn Xn = ç ç0 è nx n -1 y ö ÷ , din Xn = A deducem că xn = 1 si nxn-1y = 2, de unde rezultă xn ÷ ø
86

că xn = 1 şi 2x = ny.

æ e 2e / n ö ÷ cu În concluzie X trebuie cu necesitate să fie de forma X = ç ç0 e ÷ è ø

en=1. Dacă X = ç ç
æ e 2e / n ö ÷ cu en=1, atunci Xn = 0 e ÷ è ø

æe n ç ç0 è

2e n ö æ 1 2 ö ÷=ç ÷ . e n ÷ ç0 1÷ ø ø è

1.24. Să presupunem prin absurd că ($) nÎℕ, n ³1 a.î. An = I2 (se deduce imediat că n ³2). Prin inducţie matematică se demonstrează că dacă AÎM2(ℝ), atunci (") kÎℕ*, ($) xk,ykÎℝ a.î. Ak = xk·A+yk·I2 y1 = 0, x2 = a+d, y2 = -det(A) iar
ì x k +1 = (a + d ) x k + y k í î y k +1 = - det( A) x k = - x k

(1), cu x1=1,

(2)

Cum An = I2, din (1) deducem că I2=xnA+ynI2 Û xnA=(1-yn)I2. Dacă xn¹0 Þ A=(1-yn)/xn·I2, adică a=d=(1-yn)/xn şi cum prin ipoteză a+d>2 Þ (1-yn)/xn>1. (3) Însă det(A)=1Û ad =1 Û ((1-yn)/xn)2=1 care este în contradicţie cu (3). Dacă xn=0, atunci ţinând cont de (1) deducem că An =yn·I2 Û I2=yn·I2, adică yn=1. Ţinând cont din nou de relaţiile (2) deducem că yn = xn-1, adică xn-1 = 1, iar xn = (a+d )xn-1+ yn-1, de unde yn-1= -(a + d). Deci xn-2=a+d şi din xn-1= (a + d)xn-2+ yn-2 Þ yn-2 + (a + d)2 =1 Þ yn-2= 1-(a + d)2. Deci An-2 = (a + d)A + [1 - (a + d) 2]·I2 Þ An = (a + d)A3 + [1-(a + 2 2 +d) ]·A şi cum A2 = (a + d)A - I2 iar An = I2 deducem că I2= (a + d)A3+ [1-(a + +d)2]·[(a + d)A - I2]. În final găsim A3=[(a+d)2-1]A+[2-(a+d)2] / (a+d)I2 şi cum din (2) deducem că x3 = ( a + d )x2 + y2 = ( a + d )2-1 iar y3 = -x2 = -( a + d ), ultima egalitate matriceală devine x3A + y3I2 = [(a + d)2 - 1]·A + [2 - (a + d)2] / (a + d)I2 Û -(a+d) = [2-(a+d) 2] / (a+d) Þ 2=0 ceea ce este absurd, deci An¹I2, (") nÎℕ, n³1. 1.25. Din relaţia A + B = AB deducem că (In – A)(In - B) = In, adică In – A este inversabilă şi (In – A)-1 = In – B, deci şi (In –B)(In - A) = In Û A + B = BA, adică AB = BA. 1.26. Evident, este suficient să probăm doar o implicaţie. Fie A,BÎMn(ℂ) a.î. In – ABÎU(Mn(ℂ),·) Û ($) CÎMn(ℂ) a.î. C(In – AB) = (In – AB)C = In Û C – CAB = C – ABC = In.
87

Atunci (In – BA)(In + BCA) = In –BA + BCA – B(ABC)A = = In - BA + BCA – B(C – I n)A = In – BA + BCA – BCA + BA = I n şi analog se demonstrează că (In + BCA)(In - BA) = In, adică In – BA Î U(Mn(ℂ),·). 1.27. Dacă S este chiar monoid, adică există 1ÎS element neutru, considerăm M = S şi f = 1S. În caz contrar, fie 1ÏS şi M = S È {1}. Înzestrăm M cu o operaţie algebrică * a.î. M să devină monoid, iar incluziunea lui S în M să fie un morfism. Fie x,yÎM. Atunci definim : x * y = xy, dacă x,yÎS, x * 1 = 1 * x = x, pentru orice xÎS şi 1 * 1 = 1. Deoarece S este semigrup, înmulţirea pe S este asociativă şi atunci operaţia * este asociativă. Deci (M, * ) este monoid cu 1 element neutru. Evident, incluziunea este morfism de semigrupuri. 1.28. (i). Dacă x,yÎMf,g, atunci f(x) = g(x), f(y) = g(y) şi astfel f(xy) = =f(x)f(y) = g(x)g(y) = g(xy), adică xyÎMf,g. Cum f(1) = g(1) rezultă că 1ÎMf,g, adică Mf,g este submonoid al lui M1. Evident f o i = g o i. (ii). Din f o i¢ = g o i¢ rezultă că f(i¢(x)) = g(i¢(x)), (") xÎM¢, adică i¢(x)ÎMf,g, (") xÎM¢. Definim atunci u:M¢® Mf,g prin u(x) = i¢(x), (") xÎM¢. Evident u este un morfism de monoizi (deoarece i¢ este un morfism) şi i o u = i¢. Dacă mai există v : M¢ ® Mf,g a.î. i o v = i¢, atunci u(x) = i¢(x) = (i o v)(x) = =i(v(x)) = v(x), (") xÎM¢, deci u = v. 1.29. (i) ⇒ (ii). Deoarece f(1) = 1 Þ 1ÎKer(f) Þ {1}Í Ker(f). Fie xÎKer(f), adică f(x) = 1 = f(1). Cum f este presupusă injectivă Þ x = 1, adică {1}Í Ker(f), de unde egalitatea Ker(f) = {1}. Să demonstrăm că (ii) ⇏(i). Pentru aceasta vom considera monoizii M1 = (ℤ3,·) şi M2 = (ℤ2,·). ˆ ˆ Considerăm f : ℤ3 ® ℤ2, f( x) = x 2 , pentru x = 0,1,2 (unde x este clasa lui x în ℤ3 iar x este clasa lui x în ℤ2). În mod evident f este morfism de ˆ ˆ ˆ ˆ monoizi iar f( 0 ) = 0 , f( 1 ) = 1 şi f( 2 ) = 0 . Se observă că deşi Ker(f) = { 1 }, ˆ ). ˆ totuşi f nu este injectivă deoarece f( 0 ) = f( 2 1.30. (i) ⇒ (ii). Dacă xÎM0, cum f o g = f o h Þ f(g(x)) = f(h(x)), (") xÎM0 Þ g(x) = h(x), (") xÎM0 Þ g = h.

88

(ii) ⇒ (iii). Să presupunem prin absurd că Ker(f) ¹ {1}. Vom nota M0 = Ker(f) (care este submonoid al lui M1 conform problemei 1.28., deci şi monoid) şi vom considera g,h:M0 ® M1, g incluziunea iar h morfismul nul. Atunci pentru xÎM0, (f o g)(x) = f(g(x)) = f(x) = 1 iar (f o h)(x) = =f(h(x)) = f(1) = 1, adică f o g = f o h şi totuşi g ¹ h. 1.31. (i) ⇒ (ii). Fie yÎM2; cum f este surjectivă, ($) xÎM1 a.î. f(x) = y. Atunci g(y) = g(f(x)) = (g o f)(x) = (h o f)(x) = h(f(x)) = h(y), adică g = h. (ii) ⇏(i). Fie M1 = ℤ \ {0} şi M2 = ℚ \ {0} monoizii multiplicativi ai numerelor întregi nenule, respectiv raţionale nenule, iar f : M1 ® M2 incluziunea canonică. Dacă M3 este un alt monoid iar g,h : M2 ® M3 sunt morfisme de monoizi a.î. g o f = h o f, vom proba că g = h. Fie x = m/nÎℚ*, cu mÎℕ* şi nÎℤ*. Atunci 1 = g(1) = g(n·1/n) = =g(n)·g(1/n) Þ g(1/n) = (g(n))-1 şi analog h(1/n) = (h(n)) -1. Avem că g(x) = =g(m/n) = g(m·1/n) = g(m)·g(1/n) = g(m)·(g(n)) -1 iar h(x) = h(m/n)=h(m·1/n)= = h(m)·h(1/n) = h(m)·(h(n)) -1. Dar, deoarece f este morfismul incluziune şi g o f = h o f, deducem că g şi h coincid pe mulţimea ℤ*, de unde rezultă că g(x) = h(x), (") xÎM2, adică g = h. Deci f verifică (ii) fără însă a verifica şi pe (i). § 2. Grup. Subgrup. Subgrup generat de o mulţime. Calcule într-un grup. Grupuri de permutări. 2.1. (i). Prin calcul se probează că dubletul (ℤ, o ) este monoid comutativ: -asociativitatea: (x o y) o z = (xy+2(x+y+1)) o z = (xy+2(x+y+1))z+2(xy+2(x+y+1)+z+1) = = xyz + 2xz + 2yz + 2z +2xy + 4x + 4y + 4 + 2z + 2 = = xyz + 2xy + 2xz +2yz + 4x + 4y + 4z + 6 = x o (y o z) (din comutativitatea adunării şi înmulţirii numerelor întregi) -comutativitatea : x o y = xy+2(x+y+1) = xy+2x+2y+2 = y o x - elementul neutru este e = -1 deoarece x◦(-1) = x(-1)+2(x+(-1)+1) = x Căutăm elementele inversabile. Fie xÎU(ℤ,◦); atunci ($) x'Îℤ a.î. x◦x'=-1 Û xx' + 2(x+x'+1) = -1 Û xx'+2x+2x'+4 = 1 Û (x+2)(x'+2) = 1 Û (x+2 = 1 şi x'+2 = 1) sau (x+2 = -1 şi x'+2 = -1) Û (x = -1 şi x' = -1) sau (x = -3 şi x' = -3), deci U(ℤ,◦) = {-3, -1}, adică (ℤ, o ) nu este un grup. (ii). Conform punctului precedent, G = {-3,-1}.
89

2.2. Este evident că (") x,yÎℚ Þ x o yÎℚ. Operaţia este asociativă şi comutativă, elementul neutru este e = 0, iar simetricul lui xÎℚ \ { 1 } este x¢ = kxx-1 ¹ 1 , deci ℚ \ { 1 } este grup abelian k k k faţă de operaţia algebrică definită. 2.3. G = (d,¥). Dacă G abelian, conform problemei 1.2., a = b şi atunci x o y = xy + ax + ay + c = (x + a)(y +a) + c – a 2. (x o y) o z = [(x + a)(y +a) + c – a2] o z = [(x + a)(y +a) + c – a2 +a] ·(z +a) + c – a2 iar x o (y o z) = (x + a)[(y +a)(z +a) + c – a 2 + a] + c – a2. Asociativitatea implică egalitatea pentru orice x,y,zÎG, adică (x + a)(y + a)(z + a) + (c – a 2 + a )(z + a) = (x + a)(y + a)(z + a) + (x + +a)(c – a2 + a) Þ c = a2- a Þ x o y = (x + a)(y +a) – a, (") x , y > d Þ Þ x(y + a) + a(y +a) – a > d. Fie f(x) = x(y + a) + a(y +a) – a. Atunci lim f(x) = ¥ Þ y + a > 0,
x ®¥

(") y > d Þ d + a > 0. inf f(x) = lim f(x) = d Þ d(y + a) + a(y + a) – a = d
xÎ( d , ¥ ) x ®d

(d + a)(y + a) – (d + a) = 0 Þ (d + a)( y + a – 1) = 0, (") y > d Þ Þ - d = a Þ x o y = xy – dx – dy + d = ( x – d)(y – d) + d – d2 cu care se verifică axiomele grupului. În concluzie a = b = -d şi c = d. 2.4. Verificăm mai întâi dacă înmulţirea pe G este bine definită.
æ 1 ln b æ 1 ln a 0 ö ç ç ÷ 1 0 ÷ şi A(b) = ç 0 1 ç0 0 ç0 0 a÷ è è ø æ 1 ln a + ln b ç 1 a,bÎℝ, a,b > 0. Atunci A(a)·A(b) = ç 0 ç0 0 è

Fie A(a) = ç 0

0ö ÷ 0 ÷ două matrice din G , cu b÷ ø 0ö ÷ 0 ÷ = A(ab)ÎG, deci G este ab ÷ ø

parte stabilă în raport cu înmulţirea matricelor. Se ştie că înmulţirea matricelor este asociativă. Din A(a)·A(b) = A(ab) deducem că elementul neutru este A(1) (care este tocmai matricea unitate I2) iar inversa matricei A(a) este (A(a)) -1 = A(1/a) (deoarece A(a)·A(1/a)=A(1)). Tot din relaţia A(a)·A(b) = A(ab), ţinând cont de comutativitatea înmulţirii numerelor reale deducem că A(a)·A(b) =A(b)·A(a) =A(ab)=A(ba). Deci G este grup comutativ.

90

2.5. Pentru xÎℝ-{1/2}, notăm A(x)= ç 0

x ö æ1 - x 0 ç ÷ 0 0 ÷. ç x 0 1- x÷ è ø

Dacă şi yÎℝ-{1/2}, atunci prin calcul direct se demonstrează că : A(x)·A(y)=A(x+y-2xy)ÎG, deoarece x+y-2xy=1/2 Û (2x-1)(2y-1)=0 Û x=1/2 sau y=1/2 – absurd. În mod evident A(x)·A(y)=A(y)·A(x), (") x,yÎℝ-{1/2}. Deoarece A(x)·A(0)=A(x), (") xÎℝ-{1/2}, deducem că A(0) este elementul neutru. Deoarece pentru x¹1/2 avem A(x)·A( 2 xx-1 )=A(0), deducem că (A(x))-1 = A( 2 xx-1 ), deci orice element din G este inversabil. Din cele de mai sus rezultă că G este grup comutativ. 2.6. Avem :
æ a1 ç ç0 çc è 1 b1 ö ÷ x 0÷ 0 d1 ÷ ø 0 æ a2 ç ç0 çc è 2 0 b2 ö æ a1 a 2 + b1c 2 ÷ ç x 0 ÷=ç 0 0 d 2 ÷ ç a 2 c1 + c 2 d1 ø è 0 x
2

0

a1b2 + b1 d 2 ö ÷ 0 ÷. c1b2 + d 1 d 2 ÷ ø

Prin calcul simplu se verifică faptul că ultima matrice este din M doar dacă x2 = x, adică x Î{0,1}. Elementul neutru este I3, deci trebuie ca x = 1. În acest fel, M este parte stabilă în raport cu înmulţirea matricelor.
æ a2 æ a1 0 b1 ö ç ç ÷ Fie A = ç 0 x 0 ÷ ÎM şi B = ç 0 çc çc 0 d ÷ 1ø è 2 è 1 a1 a 2 + b1c 2 = 1 ì ïa b + b d = 0 ï . să avem: í 1 2 1 2 ïa 2 c1 + c 2 d1 = 0 ï c1b2 + d1 d 2 = 1 î 0 b2 ö ÷ x 0 ÷ ÎM a.î. AB = I3. Trebuie 0 d2 ÷ ø

Înmulţind prima ecuaţie cu d1 şi pe a treia cu (-b1) şi adunându-le obţinem a2(a1d1 – b1c1) = d1 Þ a2 = d1 Þ c2 = - c1, d2 = a1, b2 = - b1, deci
æ d1 ç B= ç 0 ç- c è 1 0 - b1 ö ÷ x 0 ÷ . Se observă că B Î M şi că BA = I3, deci fiecare element 0 a1 ÷ ø

este inversabil, adică M este un grup.

91

Cum x şi y. deci yy ¢ ÷ ø æ xn 0 ö 2.×) este (AB)n = I2. respectiv x¢ sau y¢. 2 xx ¢ + yy ¢ + a yy ¢ .y)·A(x¢. Deoarece G trebuie să conţină pe I2.8. (G. x . n n ÷ Prin inducţie se arată că An = ç ç 0 y n ÷ .y)×A(x¢.9. Dacă AÎG.ay ¢ ÷ è ø ö x ¢y + xy ¢ ÷.y¢) = ç ç è æ x + ay è y æ xx ¢ + yy ¢ + a 2 yy ¢ + a( x ¢y + xy ¢) x ¢y + xy ¢ Notăm X = xx¢+ yy¢+ a2yy¢ şi Y = x¢y + xy¢. Se arată uşor acum că pentru a = grup. ajungem la relaţia : yy¢[-15yy¢ .7.bx0 = 0 y0 + bx0 = 0 Din primele două ecuaţii rezultă că x0 = 1 şi y0 = 0 Þ bx0 = 0 Þ b = 0. atunci: Fie A(x. Numărul de elemente ale lui G este n2 ( x şi y pot lua n valori distincte deoarece sunt rădăcini de ordin n ale unităţii) 0 ö ÷ ÎG deoarece (xx¢)n = xn×x¢n = 1 şi analog pentru (yy¢)n = 1.ay ø x ¢ .ay ÷ ï ø þ y ö y¢ ö æ x ¢ + ay ¢ ÷ şi A(x¢.b=0 sau a = .y) = ç ç 92 æ x + 4y è .4 y 2 = 1. y Î R ý .a ( x ¢y + xy ¢) ÷ ø 2.x0+ay0 = 1 x0 . adică a = ± 3 . x.4y÷ ø .y¢)= ç ÷ . Atunci A(x. inversa lui A este A-1 = An-1(deoarece An = I2). Folosind faptul că x2 –4y2 =x¢2 – 4y¢2 = 1. Evident I2ÎG.6xx¢ + a4yy¢ + 2a2xx¢ + 2a2yy¢]= 0 Û 2(a2 –3)xx¢ + (a4+2a2 – 15)yy¢ = 0 Û (a2-3)[ 2xx¢ + (a2 + 5)yy¢] = 0.y) = ç ç A(x. Pentru x. b =0 . 2.Y) şi ca aceasta din urmă să fie din G trebuie ca X2 – 4Y2 = 1 Û (xx¢ + yy¢ + a2yy¢)2.×) este grup. (G.2y 2y ö ÷. Atunci ÷ ç y¢ x .3 . se observă că AB = BA = y ¢÷ ø 3 . x . Astfel.4(x¢y + xy¢)2 = 1. iar din A = I2 obţinem că x è ø = = yn = 1 ceea ce arată că x şi y sunt rădăcini de ordinul n ale unităţii. ç Deci G = íç ì ïæ x + ay ïè y î ü y ö 2 ï ÷ x . sunt arbitrare rezultă că relaţia este satisfăcută dacă a2 = 3.y¢) = =A(X. adică G este parte stabilă în raport cu înmulţirea matricelor.ay0 = 1 y0 . Dacă A = ç ç0 y÷ .yÎℝ notăm A(x. B = ç 0 ÷ ç è ø è =ç ç æ xx ¢ è 0 æx 0ö æ x¢ 0ö ÷ ÎG.

(") t. Se observă întâi că ft ◦ f t¢ = ft+ t¢ . Astfel.b)-1 = M(a2-b2. atunci: A(x. din cele de mai sus rezultă că det A ¹ 0. xy' + x'y)ÎG (deoarece dacă notăm x" = xx' + +12yy' şi y" = xy' + x'y. Prin calcul se determină M(a. iar inversa lui AÎM este tot o matrice din M.c ï î +ab – c2 ¹ 0. 2.b) este inversabilă Þ Þ există M(a. atunci condiţia de mai sus devine (b2 – ac) cos(2p/3) + (a2 – bc) ¹ 0 sau (b2 – ac) sin(2p/3) ¹ 0. M(c. t¢¢ Î ℝ: ft ◦ (f t¢ ◦ f t ¢¢ ) = (f t ◦ f t¢ ) ◦ f t ¢¢ Û f t + ( t ¢ + t ¢¢) = f ( t +t ¢) +t ¢¢ . 2. iar I3 = M(1.d) = =1 Þ det M(e.·) este grup.y)·A(x'. unde e este o rădăcină de ordin trei a unităţii.y)) -1 = A(x.11.b)·M(c.0) este elementul neutru căutat. (M.10.t'ÎR : ft ◦ f t¢ = f t¢ ◦ ft Û f t + t ¢ = f t ¢ + t .asociativitatea : (") t. iar din a doua înmulţită 2 ì ï ce + be + a ¹ 0 b Þ (b2 – ac)e + cu e obţinem ae + be2 + ce3 ¹ 0.-y)ÎG. Astfel. Adică í 2 be + ae + c ¹ 0 . 2.b) ÎG Þ det M(a. (") t. diferită de 1. adică A este inversabilă.BÎM Þ AB = BAÎM.d)) = det M(a.b)-1 a. de exemplu.t¢Îℝ.t¢¢Îℝ.12. deci M(a. Deci a2 – bc ¹ 0 sau b2 – ac ¹ 0 sau c2 – ab ¹ 0.bc + b2 – ac + c2 – ab].t¢.y') = A(xx' + 12yy'.b). astfel că verificarea axiomelor grupului rezultă mai uşor: . Înmulţirea este asociativă. Dacă M(a. e = cos(2p/3) + i sin(2p/3).y'Îℝ. M(a.b)-1 şi anume : M(a.f) ÎG.b)-1 = I3 Þ det (M(a. I3ÎM este elementul neutru. b2 – ab). adică det M(a. f = ad + bc + bd.d) = M(e. precum şi faptul că G este comutativ.d)ÎG.b)·M(c.b)-1) = 1. 93 .t¢Îℝ ceea ce este adevărat deoarece adunarea numerelor reale este comutativă.Prin calcul direct se arată că dacă mai considerăm x'.f) = 1Þ M(e.b) × det M(c. deci M(a. Atunci prin calcul direct se arată că M(a. Dacă f = a + bX + cX2 şi g = X3 – 1 sunt prime între ele. Fie M(a.d) = 1. deoarece adunarea numerelor reale este asociativă.b)-1ÎG. iar (A(x. t¢. deci G este parte stabilă în raport cu înmulţirea matricelor.î.×) este un grup abelian. -comutativitatea (") t.b) = det M(c. Din prima condiţie obţinem a + b + c ¹ 0. (") t. Cum det A = (a + b + c)[ a2. (G. ţinând cont şi de faptul că x2-12y2 = (x')2-12(y')2 = 1). atunci f(1) ¹ 0 şi a + be + ce2¹ 0. Deoarece det(M(a.b) × M(a.f) cu e = ac + +2bd. Din relaţia de mai sus deducem că I2 = A(1. Dacă considerăm.b) = 1¹ 0. adevărat. Se verifică imediat faptul că A. atunci avem relaţia (x")2 – 12(y")2 = 1.0)ÎG.

B= ç 0 ç ç1 è 1 0 0ö æ0 ÷ ç 0 1 0÷ ç0 . C . (i). Fie A=I4. 2. (iii). Fie XÎMA. deci nu depinde de y.0) ÎMA este elementul neutru. (i). I3 = X(1.elementul neutru este f0 deoarece f0 ◦ ft = ft ◦ f0. B. atunci ft-1 = f-t ÎG.13.. Se constată că (") XÎG. Înmulţirea matricelor este asociativă.14. (G. iar inversa lui X(x. De asemenea. X = xI3 + yA. n ï D. x (iii).y) = xI3 + yA şi cum A2 = O2 avem X(x.t)ÎMA. D2 = C. Notând cu Y matricea din enunţ. deci (MA.t) observăm că înmulţirea matricelor din MA este comutativă. CD = DC = B. oricare ar fi tÎℝ. xt + yz) deci X(x.×) este grup abelian. C= ç 0 0 1÷ 1 ÷ ç ÷ ç0 0 0 0ø è 0 1 0ö ÷ 0 0 1÷ . ×) este grup abelian. I4ÎG iar dacă se calculează X-1 se constată că X-1ÎG. î ( daca ( daca ( daca ( daca k=4 m k = 4m + 1 k = 4m + 2 k = 4m + 3 n å n şi deci Yn = 2nI4 + 3nDn + n k =1 k =4m å C nk (3 k 2 n-k ) × I 4 + å C nk (3 k 2 n-k ) × D + å C nk (3 k 2 n-k ) × C + k =1 k = 4 m +1 k =1 k = 4m + 2 n + k =1 k = 4 m +3 å C nk (3 k 2 n-k ) × B . ◦) este grup comutativ. (ii). Avem : 94 -y . atunci Y = 2I4 + 3D Þ ì ïI 4 . 2 æ0 ç ç0 (ii).y)×X(z. de unde rezultă că H £ G şi (") XÎG avem că X = aI4 + bB + cC + dD. Prin urmare (G.y) este X( 1 . Din expresia lui X(x. det X = [ (a+c)2 – (b+d)2] [ (a-c)2 + +(b-c) ] ¹ 0 şi (") X. Astfel. (") nÎℕ*. Prin inducţie după n se deduce că Xn = anI4 + bnB + +cnC + dnD.y)×X(z. 1 0 0÷ ÷ 0 1 0÷ ø Făcând tabla înmulţirii pe H = {I4. yÎℝ Þ det X = x3. Notăm X(x. unde D k = í k =0 ï C. ï ï B.D= 0 0 0÷ ÷ 1 0 0÷ ø æ0 ç ç1 ç0 ç ç0 è 0 0 1ö ÷ 0 0 0÷ .elementele inversabile : dacă ft ÎG. D} se observă că BD = DB = =I4. B2 = C. . 2. YÎG Þ XY = YX ÎG. ï k Yn = (2I4+ 3D)n = C n (3 k 2 n -k ) × D k . x 2 ) ÎMA. xÎℝ*.y)×X(z.t) = =X(xz.

a) aX(x,y) = X(ax,ay) ; X(x,y) + X(z,t) = X(x + z, y + t) ; b) X(x,y)-1 = X( 1 , x 2 ) ; x c) X(x,y)* = det X × X(x,y)-1 = x3 X( 1 , x
-y x2 -y

) = X(x2, -xy) ;

d) X(x,y)n = X(xn, nxn-1y), prin inducţie după n ; e) (X*)n = X(x2n, -nx2n-1y) ; (X*)-n = X(x-2n, nx-2n-1y), de unde n (X*) + (X*)-n = X(x2n + x-2n, -nx2n-1y + nx-2n-1y ) ÎMA şi din a) rezultă că det ( (X*)n + (X*)-n = (x2n + x-2n)3 ³ 23 = 8. 2.15. (i). Prin calcul direct se arată că M este parte stabilă în raport cu înmulţirea matricelor ; înmulţirea matricelor este asociativă, I2ÎM este element neutru iar dacă AÎM Þ det A ¹ 0, deci A este inversabilă şi A-1 ÎM. Astfel, (M,×) este grup.
ì a2 + b2 = 1 b ö ï æa t (ii). Fie X = ç ç 0 a + b ÷ ÎM, X X = I2 Þ íb(a + b) = 0 Þ 2ab = 0 Þ ÷ è ø ï ( a + b) 2 = 1 î æ 1 0ö æ-1 0 ö a = 0 sau b = 0 Þ X = ç ç 0 1 ÷ sau X = ç 0 - 1÷ . ç ÷ ÷ è è ø ø

(iii). Fie Y ÎM, Y = ç ç

b ö æa ÷ a.î. Yt×Y = I2. Atunci 0 a + b÷ è ø æ 1 0ö ç ç 0 1 ÷ sau Y = ÷ è ø æ-1 0 ö ç ç 0 - 1÷ . ÷ è ø

ì a2 = 1 ï ab = 0 Þ b = 0 Þ a = ±1 Þ Y = í ïb 2 + ( a + b) 2 = 1 î

n n 2.16. Fie z1,z2ÎUn Þ z 1 = z n = 1. Deoarece (z1·z -1 )n = z 1 ·z - n = 1 2 2 2

deducem că Un£(ℂ*,·). Analog, dacă z1,z2ÎT Þ |z1| = |z2| = 1, atunci | z1·z -1 | = 2 =|z1|·| z -1 | =1, adică z1·z -1 ÎT, deci T £ (ℂ*,·). 2 2 2.17. Asociativitatea înmulţirii rezultă imediat prin calcul (de exemplu : a(bc) = aa = 1 iar (ab)c = cc = 1, e.t.c.). Elementul neutru este 1, iar a-1 = a, b-1 = b, c-1 = c. Faptul că K este grup comutativ rezultă imediat din tabelă (ab = ba = c, e.t.c.). 2.18. Grupul aditiv al soluţiilor ecuaţiei a cosx + b sinx + c = 0 fiind subgrup al lui (ℝ,+) va conţine pe 0, deci a = -c. Avem două cazuri : 1) a = 0 Þ c = 0 şi ecuaţia devine b sinx = 0. Considerând cazul nebanal când b nu este 0, mulţimea soluţiilor este subgrupul G = pℤ = {kp | kÎℤ}.
95

2) a ¹ 0. Ecuaţia devine sin

x 2

x (b cos 2 – a sin

x 2

) = 0 şi mulţimea

soluţiilor sale este G = G1 ÈG2 unde G1= {2kp | kÎℤ} şi G 2 = {2 arctg b +2kp | kÎℤ}. a Dacă G este subgrup atunci u = 4 arctg
b a

ÎG. Analizând cele două

cazuri, uÎG1 şi uÎG2, deducem că în mod necesar b = 0 . Dar în acest caz ecuaţia dată este a cos x +c = 0 Û cos x = 1 a cărei mulţime de soluţii este subgrupul G = 2pℤ = { 2kp | kÎℤ}. 2.19. Să presupunem că AÎMn(ℝ) este o matrice pentru care (G(A),+) este grup, A=(aij)1£i,j£n. Vom nota Li(x1,…xn) matricea din Mn(ℝ) care pe a i-a linie are x1,x2,…,xn (în această ordine), restul elementelor fiind nule. Atunci B = L1(a21,a22,…,a2n) Î G(A), C= L2(a11,a12,…,a1n)ÎG(A) şi deci B+CÎG(A). Avem 0 = det(A+(B+C)) = detA + det(B+C) = detA deci detA = 0. De aici rezultă că Di = Li(ai1,ai2,…,ain)ÎG(A), (") 1£i£n căci det(A+Di) = 2n detA = =0 = detA + detDi. Deducem în continuare că pentru i ¹ j, -Di + Lj(xj1,xj2,…,xjn)ÎG(A) deci şi Lj(xj1,xj2,…,xjn)Î G(A), (") 1£j£n, (") xj1,xj2,…,xjnÎℝ. De aici deducem că G(A) = Mn(ℝ) căci dacă X = (xij)1£i,j£n, atunci: X=

å
i =1

n

Li(xi1,xi2,…,xin)ÎG(A).

Pentru i,j arbitrare, fixate, putem alege X cu linia a i-a nulă a.î. A+X să aibă pe fiecare linie diferită de a i-a câte un singur 1, fiecare situat pe câte o coloană dintre coloanele {1,2,…,j-1,j+1,…,n}. Vom avea ± aij = det(A+X) = =detX = 0 deci aij = 0, adică A= On. 2.20. Vom demonstra că în orice grup necomutativ G există cel puţin cinci elemente distincte. Cum G este necomutativ, ($) x,yÎG a.î. x ¹ y şi xy ¹ yx. Atunci 1, x, y, xy, yx sunt distincte două câte două. Rezultă de aici că orice grup cu cel mult cinci elemente este comutativ. 2.21. Fie G o mulţime cu n elemente (nÎℕ*), G = {a0,…,an-1}. Dacă i,jÎ {0,1,2, …,n-1} definim ai·aj = ar, unde r este restul împărţirii lui i+j la n. Această înmulţire este evident asociativă, comutativă, elementul neutru este a0, iar simetricul lui ai este an-i, (") iÎ{0,1,…,n-1}.
96

2.22. Să presupunem prin absurd că există un grup G, H1,H2 subgrupuri proprii ale sale a.î. G = H1ÈH2. Cum H1, H2 sunt presupuse proprii, ($) x,yÎG a.î. xÏH1, yÏH2 (adică xÎH2 şi yÎH1). Considerăm elementul z = xyÎG = H1ÈH2. Dacă zÎH1 Þ x = zy-1ÎH1 ceea ce este absurd , iar dacă zÎH2 Þ y = x-1zÎH2 – din nou absurd. Observaţie. Deducem că dacă H1,H2 £ G, atunci H1È H2 £ G Û H1Í H2 sau H2 Í H1. 2.23. Dacă vom considera grupul lui Klein K={1,a,b,c}( vezi problema 2.17.) atunci : K = {1,a}È{1,b}È{1,c} iar {1,a}, {1,b},{1,c} sunt subgrupuri proprii ale lui K. 2.24. Fie G = H È K È L, unde H şi K au trei elemente, deci sunt grupuri ciclice, adică H = { 1,a,a2} şi K = {1,b,b2}, unde a ¹ b. Observăm că H ÇK este subgrup al lui H diferit de H ( dacă am avea HÇK = H Þ H Í K Þ Þ H = K Þ G = H È L – absurd). Cum | HÇK| / 3 Þ |HÇK| = 1 Þ HÇK = {1}. În mod analog, HÇL = {1} = LÇK. Fie c = ab şi d = a2b Þ c ÏH şi cÏK Þ cÎL ( dacă de exemplu cÎH Þ Þ b=a-1cÎH Þ KÌ H Þ H = K – absurd). În mod analog deducem că dÏH şi dÏK Þ dÎL. Deoarece aÎH şi cÎL Þ ac= dÎK ( dacă dÎH Þ cÎH- absurd, iar dacă dÎL Þ aÎL Þ H Ì L Þ G = K ÈL – absurd). Am obţinut că dÎKÇL Þ d = 1 Þ a2b = 1 Þ a3b = a1 Þ a = b, contradicţie. 2.25. Fie xÎH, arbirar. Atunci ($) a ÎG a.î. x = a2 Þ x-1 = (a2)-1 = =(a-1)2ÎH.(1) Fie x,yÎH Þ ($) a,bÎG a.î. x = a2 şi y = b2 Þ xy = a2b2=aabb=abab= 2 =(ab) ÎH. (2) Din (1) şi (2) rezultă că (H,×) este subgrup al lui (G,×). Reciproca nu este adevărată. Fie S3 grupul neabelian al permutărilor de ordin 3.
ìæ1 2 3 ö æ1 2 3 ö æ1 2 3 öü ï ÷, ç ÷, ç ÷ï . Se verifică uşor că H este subgrup al Fie H = íç ç ÷ç ÷ý ÷ç ïè1 2 3 ø è 3 1 2 ø è 2 3 1øï î þ

lui S3, H = { x2 | xÎS3} dar S3 nu este comutativ. 2.26. Pentru aÎG fixat Þ ($) x0ÎG a.î. ax0a = a. Notăm cu ax0 = e¢. Pentru bÎG ($) x1ÎG a.î. ax1a = b. Atunci e¢b = ax0(ax1a) = ax1a = b Þ e¢b = b,
97

(") bÎG. Analog, dacă notăm cu x0a = e¢¢ Þ be¢¢ = b, (") bÎG Þ e¢ = e¢¢ = e (elementul neutru). Fie bÎG şi a = c = e Þ ($) x¢ ÎG a.î. ex¢b = e Þ x¢b = e şi ($) x¢¢ÎG a.î. bx¢¢e = e Þ bx¢¢ = e. Dar x¢¢ = ex¢¢ = x¢bx¢¢ = x¢e = x¢ Þ x¢ = x¢¢ = x-1, deci orice element al lui G este inversabil. Astfel, (G,×) este grup. 2.27. Din ab = cn Þ b = a-1cn Þ ba = a-1cn a = (a-1ca)n, deci d = a-1ca verifică ba = dn. 2.28. Fie ℤp şi G = íç 0 1 c ÷ a, b, c Î Z p ý . (G,×) este grup necomutativ.
æ1 a ç Fie A = ç 0 1 ç0 0 è æ1 ç Punem A = ç 0 ç0 è
n

ìæ 1 a b ö ÷ ïç ïç 0 0 1 ÷ ø îè

ü ï

ï þ bö æ 1 2a 2b + ac ö ÷ ç ÷ 2 c ÷ ÎG Þ A = ç 0 1 2c ÷ ç0 0 1÷ 1 ÷ ø è ø a n bn ö æ 1 a + a n b + a n c + bn ö ÷ ç ÷ 1 c + cn ÷ = 1 c n ÷ Þ An+1= ç 0 ç0 ÷ 0 1 0 1÷ ø è ø

Þ bn+1

ìa n +1 = a n + a, a1 = a bn +1 ö ÷ ï c n +1 ÷ Þ í bn +1 = bn + a n c + b Þ an ï c = c + c, c = c 1 ÷ 1 n ø î n +1 æ1 ç na ( n -1) c p ÞA = ç 0 – bn = b + anc Þ bn = nb + 2 ç ç0 è æ 1 a n +1 ç = ç0 1 ç0 0 è

= na şi cn = nc Þ
pa 1 0 pb + pac pc 1
p -1 ö 2 ÷

÷ = I3 ÷ ÷ ø

deoarece a,b,cÎℤp Þ G are p3 elemente. 2.29. Fie xÎG fixat. Definim fx: G ® G şi gx : G® G prin fx(y) = xy, respectiv gx(y) = yx. Din condiţiile din enunţ rezultă că fx şi gx sunt injecţii, şi deoarece G este finită, ele vor fi bijecţii. Atunci există e1,e2ÎG a.î. fx(e1) = x şi gx(e2) = x Þ xe1 = e2x = x. Atunci e = e1 = e2ÎG este element neutru. Tot din faptul că fx şi gx sunt bijecţii rezultă că există x¢ şi x¢¢ în G a.î. fx(x¢) = e şi gx(x¢¢) = e Þ xx¢ = x¢¢x = e Þ x¢ = ex¢ = x¢¢xx¢ = x¢¢e = = x¢¢, deci x-1 = x¢ = x¢¢ este inversul lui x. Cum x a fost ales oarecare în G, atunci orice element din G este inversabil, deci G este grup. 2.30. Evident, are loc egalitatea x (yx)n = (xy)n x, (") x,yÎG şi conform ipotezei rezultă că xy = yx, deci G este abelian.
98

2.31. Evident, aba = bab Û ab = b(ab)a-1 Þ ab = b(b(ab)a-1)a-1 = =b (ab)a-2 şi din aproape în aproape avem ab = bn (ab)a-n , de unde rezultă echivalenţa cerută.
2

2.32. (i). Evident, deoarece G este un grup abelian, se verifică uşor că Mm,n(G) este grup abelian. Deoarece orice matrice A = (aij) 1£ i £ m ÎMm,n(G) se identifică cu o
1£ j £ n

funcţie f : {1,2,…,m}´{1,2,…,n} ® G , f(i,j) = aij şi reciproc, deducem că numărul elementelor lui Mm,n(G) este egal cu numărul acestor funcţii, adică cu rmn. (ii). Presupunem că ma ¹ nb şi să admitem că M(a,b) ¹ Æ. Fie A= (aij) ÎM(a,b). Calculând suma elementelor matricei A în două moduri, şi anume :

1£i £ m 1£ j £ n

å

a ij = å (å a ij ) = å a = ma respectiv
i =1 j =1 i =1

m

n

m

1£i £ m 1£ j £ n

å

a ij = å (å a ij ) = å b = nb
j =1 i =1 j =1

n

m

n

rezultă că ma = nb , contradicţie. Deci M(a,b) = Æ. (iii). Fie ma = nb. Există o bijecţie de la mulţimea Mm-1,n-1(G) la mulţimea M(a,b). Într-adevăr, fie BÎMm-1,n-1(G), B= (bij), 1£ i£ m-1, 1£ j £ n-1, şi construim matricea A = (aij)
1£ i £ m ÎM(a,b) 1£ j £ n

definind elementele sale în felul următor:

1) aij = bij pentru 1£ i£ m-1, 1£ j £ n-1; 2) ain = a -

å a ij pentru 1 £ i £ m-1
1£ j £ n -1

3) amj = b -

å a ij pentru 1 £ j £ n-1
1£ i £ m -1

4) amn= a -

å a mj = b - å a in ( deoarece a - å a mj =
1£ j £ n -1 1£ i £ m -1 1£ j £ n -1

= a-

å
1£ j £ n -1

(b -

a ij 1£i £ m -1

å

) = a – (n-1)b +

a ij 1£ i £ m -1 1£ j £ n -1 99

å

= a + b –nb + S, unde

S=

a ij 1£ i £ m -1 1£ j £ n -1

å

. În baza lui 2) avem :

b-

å a in
1£ i £ m -1

=b-

å
1£i £ m -1

(a -

a ij 1£ j £ n -1

å

)= b – (m-1)a + S = a + b - ma + S.

Cum ma = nb rezultă a doua egalitate din 4).) Din 2) rezultă că

å aij = a
1£ j £ n

pentru 1 £ i £ m-1, şi din 3). Avem că

å

a ij = b pentru 1 £ j £ n-1 iar din 4). Rezultă că a =

å a mj şi b = å ain ,
1£ j £ n 1£ i £ m

1£i £ m

adică suma elementelor de pe linia m, respectiv coloana n, este a, respectiv b. Aşadar, matricea A construită este din M(a,b) şi se va obţine prin bordarea matricei B cu elemente din G a.î. în noua matrice suma elementelor de pe fiecare linie să fie egală cu b, iar amn se obţine datorită condiţiei ma = nb. Funcţia α : Mm-1,n-1(G) ® M(a,b) definită prin α(B) = A este o bijecţie. Evident α este injectivă. Într-adevăr, fie α(B1) = α (B2) = A, unde B1,B2Î Mm-1,n-1(G) şi care sunt submatrici ale lui A, obţinute din A prin suprimarea ultimei linii şi ultimei coloane, deci B1 = B2. Fie AÎM(a,b) şi să considerăm B submatricea lui A obţinută prin suprimarea liniei m şi coloanei n. Avem evident BÎ Mm-1,n-1(G) şi α(B) = A, deci α este o surjecţie. Deoarece α este o bijecţie, mulţimea M(a,b) are acelaşi număr de elemente ca şi Mm-1,n-1(G), adică r(m-1)(n-1). 2.33. Demonstrăm mai întâi că dacă A,B,C £ G a.î. A Í C, (AB)ÇC = =A(BÇC). Fie acÎA(BÇC), cu aÎA şi cÎBÇC. Atunci acÎAB, acÎAC = C, deci acÎ(AB)ÇC, adică A(BÇC) Í (AB) Ç C. Pentru cealaltă incluziune fie abÎ(AB)ÇC, cu aÎA şi bÎB. Atunci bÎC, deci abÎA(BÇC), adică (AB)ÇC Í A(BÇC), de unde egalitatea cerută. Astfel, conform celor de mai sus, A=A(AÇC) = (AC)ÇB = (BC)ÇB = =B, deci A = B. 2.34. Din Hx = Ky Þ H = Kyx-1 = Kz, unde z = yx-1ÎG. Cum 1ÎH=Kz Þ 1= kz, cu kÎK şi deci z = k-1ÎK. Cum Kz = K Þ H = K. 2.35. Pe mulţimea A×B considerăm relaţia (a,b) ~ (a',b') Û ab = a'b' care este o relaţie de echivalenţă deoarece este:
100

cÎAB}.b). Pentru a proba surjectivitatea lui j. adică grupul G este abelian. x-1b0). Evident aplicaţia c ® (c)~ este o bijecţie de la AB la (A×B)/ ~.b') ~(a". Într-adevăr. Atunci H' = H È (xH) £ G (se probează imediat) şi cum HÇ(xH) = Æ deducem că |H'| = |H| + |xH| =|H|+ +|H| = 2|H| = 2·2n = 2n+1. -tranzitivă: (a. Evident |A'| = |A|. -simetrică : (a.b). cÎAB cÎAB 2.b") Þ ab = a'b' şi a'b' = a"b" Þ Þ ab = a"b" Þ (a. absurd.b").(a". deducem că funcţia j este bine definită). j(x) = (a0x. Dacă A'ÇB = Æ. b0ÎB a.b') ~ (a. adică |G| = 2n.bÎG şi a2 = b2. fie (a. dacă a = b Þ b-1 a2a-1 = b-1b2a-1 Þ b-1a = ba-1 . Clasele de echivalenţă corespunzătoare sunt de forma : (c)~={(a. 2. Fie acum cÎAB iar a0ÎA. deoarece A' È B ÍG. (") (a. Rămâne deci că G = H. dacă (xy)2 = (yx)2 Þ xy = yx .b") ÎA×B. -1 deci a 0 a = b0b-1 = x Î AÇB şi j(x) = (a0x. Atunci ab = c = a0b0. Faptul că G este comutativ se probează imediat. deci n ³1.b) ~ (a'. rezultă că (ab-1)2 = 1 Þ ab-1 = 1 Þ a = b.b) ~(a.b')ÎA×B deoarece ab = a¢b¢ Þ a¢b¢ = ab.36. atunci a = b.b').b). Dar (b-1a)2 = (ba-1)2 şi ba-1 =(ab-1)-1 Þ (b-1a)2 = [(ab-1)-1]2 = [(ab-1)2]-1 Þ (ab-1)2 = [(ab-1)2]-1. Intenţionăm să demonstrăm că G = H şi atunci va rezulta că |G| este o putere naturală a lui 2.î.-reflexivă: (a.(a'. Înmulţind egalitatea cu (ab-1)2 obţinem [(ab-1)2]2 = 1. b = xa-1 Þ x = abÎAB. contrazicând astfel maximalitatea lui n.î. (") (a. Să presupunem prin absurd că ($) xÎG \ H. Cum {(c)~ : cÎAB} este o partiţie a lui A×B avem: |A|·|B| = |A×B| = å |(c)~| = å |AÇB| = |AÇB|·|AB|. Să presupunem că G este finit şi fie H subgrupul lui G cu proprietatea că este cel mai mare având ordinul o putere a lui 2 (deci |H| = 2n iar n este cel mai mare număr natural cu această proprietate). (") (a. 2 2 2.x}£G. Atunci.b)ÎA×B deoarece ab = ab. 101 . Fie xÎG şi A' = {xa-1 : aÎA}ÍG. În mod evident j este o injecţie.37. (") xÎAÇB (deoarece (a0x)(x-1b0) = a0b0 = c.b) ~ (a'. x ¹1. a0b0 = c şi j : AÇB ® (c)~. x-1b0) = (a.b') Þ (a'.b)Î(c)~. de unde conform proprietăţii 1).(a'. adică GÍ AB şi cum ABÍG Þ G = AB.b') şi (a'.38. Deci ($) bÎA'ÇB a. Arătăm că dacă a. Deoarece (") xÎG. atunci |A'ÇB| = |A'| + |B| = |A| + |B| >|G|.b) ~(a".b).b). x2 = 1 Þ {1. Conform proprietăţii 2) avem (ab-1)2 = (b-1a)2.b)ÎA×B : ab = c.

j = j – i k = …= i1 -i = n ³ k Þ j = (k+1)n + i Þ p = n + j – i = n + +( k +1)n + i – i = = n(k + 2).).n) = 1 există u. atunci xy = yx. j = i + k + 1 = p – 1 + i Þ a i1 = … = a i k şi în acest caz rezultă că toate cele p permutări circulare sunt distincte. Deoarece xyÎZ(G) avem în particular că (xy)x = x(xy) Þ xyx = xxy Þ xy = yx. x va comuta şi cu ymu = (ym)u şi ynv = (yn)v.…. Atunci S are np-1 elemente (într-adevăr.42.j primul şi ultimul rang pentru care ai = aj şi ai = a i1 = … = a i k = aj cu i < i1 < … < ik < j.40. dacă xÏH Þ xÎG \ H şi totul este clar. yÏH şi astfel z = y-1xÏH (căci dacă z ÎH Þ y = xz-1 ÎH.j aceleaşi elemente ar trebui să avem: p + i .41. Deoarece x comută cu ym şi yn.i1. Fie acum xÎZ(G).a2. Într-adevăr. Fie aÎG \ H şi funcţia fa : H ® (G \ H).1) ÎS. Deoarece (m. atunci Z(G) este submonoid al lui G (vezi problema 1. Astfel x = yz cu y.ik. fa(x) = ax. absurd). ($) yÎG a.39.76. În plus r este diferit de zero pentru că (1..1. deci cum a1.…. i1 = j). de unde deducem că x-1ÎZ(G). deci Z(G) £ G. k ³ 0 (dacă k = 0. deoarece p este prim. Dar p este prim atunci n = 1 şi p = k+2 Þ Þ i1 = i + 1. Definim relaţia de echivalenţă ~ pe S astfel x~y Û x este o permutare ciclică a lui y. şi exact p elemente in caz contrar.21.43. Fie xÎG. deci cu produsul lor. dacă a1. cum H ¹ G. Evident fa este injectivă şi deoarece G \ H are un număr finit de elemente. Atunci clasa de echivalenţă a lui x = (a1. Atunci : r + tp = np-1 şi cum p|n rezultă p|r. fie x = (a1.44.…. Fie ord G = n şi S = { (a1.…. 2.…ap-1ÎG arbitrare Þ Þ ap = (a1a2…ap-1)-1. 2. 1 £ i £ p. i2 = i + 2.î. deci r este numărul soluţiilor ecuaţiei xp = 1 în G. Dacă xÎH.vÎℤ astfel încât mu + nv = 1. 2. deci x-1y = yx-1.…. a1a2…ap = 1}. 102 . 2.…. ymu×ynv = ymu+nv = y. Pentru o altă soluţie relativă la partea a doua a problemei.ap) | aiÎG.ap) conţine exact un singur element dacă toţi ai sunt egali.a2. 2. rezultă că S are np-1 elemente) . Fie r numărul claselor cu un element şi t numărul claselor cu p elemente. vezi problema 4. Cum G = H È (G \ H) Þ G este finit.Observaţie.apÎG şi G are n elemente.ap) şi i. Ca să obţinem prin permutări circulare pe locurile i.zÎG \ H. rezultă că şi H are un număr finit de elemente. Cum G este în particular monoid.…. deci < G \ H> = G. 2. (") yÎG.

¢¢Þ¢¢. adică a-1 = ban-1 este inversul lui a. Există pa prim astfel încât G = (ℤ p a . din aÎM rezultă că ($) bÎM a. deci p = 1. 2. ($) n = 1. deci H1 are proprietatea (A).46. 2 (ii). Fie aÎℝ. Cum α1b1 = p = 1.2. fa(b) = a Þ aban = a. p = Õ x .×) este grup. ¢¢Ü¢¢. deci e este element neutru. ¾ Fie acum aÎℝ. Atunci : -1 Õ xÎG1 Õx× Õx = Õx × Õx xÎG1 xÎG1 xÎG1 xÎG = Õ ( xx -1 ) = 1 . atunci în mod evident s(G´H) ³ s(G)×S(H) (căci G¢ £ G. fa(y) = ayan = x. H¢ £ H Þ G¢ ´ H¢ £ G´ H). (") xÎM. Atunci ex = (aban-1)ayan = abanyan = x şi xf = (ayan)(ban) = ayan = x Þ ex = xf = x. a>0. a>0. rezultă xÎH1 xÎG \H1 2 că b1 = α 1 1 . din (1). Atunci. Fie G1 un grup abelian finit şi p = æ ö p =ç x÷ = ç ÷ è xÎG1 ø 2 2 xÎG1 Õ x . Dacă G şi H sunt grupuri finite. Considerând în (1) pe H în loc de G1.×) este grup. (i). Deoarece ç ÷ ¾¾¥ ® 0 . Cum a a fost ales arbitrar în M. Din alegerea lui e = aban-1 = f = ban rezultă că e = a(ban-1) = (ban-1)a. Cum α×b = p şi α = b. rezultă că α2 = 1. (M.î. (1) xÎG1 xÎH xÎG \ H Fie H £ G cu proprietatea (A). deci fa este surjectivă. fa(x) = a(a-1ya-1) a1 = y. α 1 = 1. (") aÎM.45.î. x = a-1y a-1 a. (") xÎM. deci α 1 1 = α1. xÎM. atunci orice element din M este inversabil.47. Alegând grupul 2 2. deci (M.î. a = Õ x şi b = Õ x .î. Atunci (") y Î M. Obţinem b1 = α1. α1 = Õ x şi b1 = Õ x . Dacă xÎM Þ ($) yÎM a. Fie H1 £ G. Pentru grupul lui Klein K avem |K| = 4. există na Îℕ* astfel n® n încât ç ÷ < a. rezultă că α2 = p. Dar. Pentru x = e Þ ef = e iar pentru x = f Þ ef = f Þ e = f şi ex = xe = x.+) avem Z pa s ( Z pa ) = pa > a. Pentru G = K a avem Kn s( K n ) n £ ç ç n æ K ö ÷ = æ 4 ö pentru orice ç ÷ ÷ è5ø è s( K ) ø n æ 4ö è5ø æ 4ö è5ø na æ 4ö £ç ÷ s( K ) è 5 ø K na astfel că Z p s(Z p ) = p . ($) nÎℕ* a. 103 . Fie e = aban-1 şi f = ban. s(K) = 5 astfel că nÎℕ* . H1 ¹ G. 2 pa > a. fa(x) = axan este surjecţie.

xk = 1. Pe G = (0.y + 1 abelian şi cum pentru a < b există o bijecţie între (0.n2. atunci submulţimea H = { xn | nÎℕ*} a lui G este parte stabilă a sa. ℚ = U Hn.xm un sistem de generatori ai lui (ℚ. unde n = max{n1.2.+). Lăsăm pe seama cititorului verificarea axiomelor grupului (care nu ridică probleme deosebite).…. (i) Þ (ii).….51. adică ℚ = H ceea ce este absurd. Atunci există k ³ 2 astfel încât xk = 1 Þ x-1 = xk-1. ($) xi Î H ni şi în mod evident avem incluziunea H n1 .2. De asemenea.H nm Í Hn. Pentru nÎℕ considerăm Hn ={m/n! : mÎℤ}deoarece m/n! = =m(n+1)/(n+1)! deducem că Hn £ Hn+1 şi în mod evident Hn £ (ℚ.+). n1Îℕ*.1) operaţia x o y = xy determină un grup 2 xy .î. hÎH. Vom demonstra incluziunea ℚ Í H. Fie xÎH \ {1}. Dacă H £ (ℚ.H n2 . Fie xÎG.nm}. Dar HÇℤ este subgrup al lui ℤ şi deci HÇℤ = n1ℤ. Să presupunem acum prin absurd că (ℚ. nÎℤ Þ n1x = n1h + n1n. Deci ℚ = < {x1.+) ar n ³1 fi finit generat şi fie x1. deci 1ÎH.b).+) Þ H Ì ℚ.50.x2. 2. Dar H este parte stabilă a lui G şi deci x-1 = xk-1 ÎH.1) şi (a.48. Cum n1hÎH.….x2. 2. Din ipoteză există kÎℕ* a.…. (ii) Þ (i). Pentru fiecare i = 1. deci subgrup. totul rezultă acum din exerciţiul precedent). 104 . deoarece H ¹ {0}. Fie xÎℚ Þ x = h + n. n1nÎn1ℤ Ì H Þ n1x ÎH Þ n1ℚ Í H Þ ℚ Í H şi problema este rezolvată.….52. 2. Fie H o submulţime a lui G care este parte stabilă şi xÎH. deci există kÎℕ* astfel încât xk = 1. Dacă H = {0} atunci vom avea ℚ = {0} + ℤ = {0 + n | nÎℤ} = ℤ ceea ce este absurd.x .m. Cum intersecţia a două subgrupuri ale unui grup este tot un subgrup rezultă că HÇℤ este subgrup al lui ℚ. Rezultă că 1ÎH.49.xm} > £ Hn £ ℚ. 2.

54. unde k = k1k2…kn-2.n-1.n-2} a.n]. Prin urmare xs-r = (xsh)· (xrh)-1ÎHm. atunci ($) 1 £ u £ n-1. x = parte stabilă.1. Fie n < r a. a. deci x + y = k+ p n! ÎHn.…. Fie xÎ I H i .2.56. hÏ U H j . de unde rezultă că ½Un½= n.16. atunci xÎHq.…. Conform problemei 2.H2. Fie [m. k2. x = .n].H2. Fie xÎHn. deci xmhÏ 1£i £ n există r. deci ℚ = U H n . x h. Există hÎH a. aÎHm.53. Se observă că Hn Ì Hn+1 şi dacă n! ÎGi rezultă că HnÌ Gi. r < s.…. deci Hn este p q Þ -x = ÎHn. xmhÏ U H i .1 £t£ n-1. k k=0. Observaţie. Un generator al lui Un poartă numele de rădăcină primitivă a unităţii de ordin n.….55. Deoarece G este comutativ. dacă x se găseşte în t dintre subgrupurile H1. 1£i £ n k +1£ j £ n r s U H j . Există deci mÎℕ cu t+1 £ m £ n şi 2. unde zk = cos(2kp/n) + i×sin(2kp/n).z1.sÎ{1. Fie xÎHmHn. ÌGi sau ℚ Ì Gn. Atunci Hr Ì Gi Þ Hn Ì Gi.×).…. deci am = bn = 1. Gi ÇA să fie infinită.Hn. Vom demonstra mai întâi că pentru orice tÎℕ.2.2. (i). nÎN * 1 (ii).î. cum A este infinită.yÎHn.Ht şi Hm (t+1 subgrupuri ).1. Dacă xÎℚ. Fie xÎG.î. x = k n! k n! .n-t-1}. Folosind cele demonstrate.. 1£ k £ n. xk = (ab)k = k k = a b = 1 Þ xÎHk = H[m. H2. încât xu să se găsească în t+1 dintre subgrupurile H1.…. 2. Un £ (ℂ*. k = 0. deci Hn £ ℚ.n] = k Þ m | k şi n | k. Avem Un = {z0. Atunci x = ab. Un va avea j(n) generatori şi anume elementele de forma zk cu (k.…. iÎ{1. x hÎHm.…. şi astfel HmHn Í H[m. xkÎ I H i .n-1 deducem că Un= <z1> adică Un este grup ciclic. şi cum zk = z 1 .…. rezultă că există k1.î. fals. 1 £ i £ n-2.n) = 1.Hn. Dacă presupunem că ℚ = G1È …ÈGm. Atunci pentru orice 1£ i £t t +1£ j £ n mÎℕ*. 2. rezultă că 1 există i a.kn-2Îℕ* cu ki £ n-i. k £ n-t. Notăm k = s-t şi se observă că xk se găseşte în H1.y= -k n! p n! .î.î. Considerăm A={ n! | nÎℕ*}. bÎHn. 105 1 r! ÎGi Ç A.zn-1}. Deci U H n Ì nÎN * . Fie x.

am demonstrat şi incluziunea inversă H[m.n]ℤ.î. atunci H Ú K = < H È K > ( subgrupul generat de H È K. Invers. şi atunci t = mm1 = nn1. n + kv ku kv kv Deoarece (n. 106 . cu x1Îℤ. Fie x. Astfel. Dacă H.x2Îℤ. adică cel mai mic subgrup al lui G ce conţine pe H şi pe K).Í) rezultă din faptul că ( ℕ. atunci x = mx1 = nx2.n]. Atunci trebuie să demonstrăm că mℤ Ç nℤ = [m.Fie xÎHk. atunci H Ç K ÎL(G) şi astfel H Ù K = H Ç K.yÎG. 2.n]. H Ù K = H Ç K (conform exerciţiului anterior). deci m | x şi n | x. de unde egalitatea cerută. ( L(G). Luând a = x m şi b = x n vom avea : am = akv = (av)k = 1 şi bm = bku = (bu)k = 1. deci x = mm1x1 = nn1x1. Í ) devine latice.60.n] Í HmHn.n) Þ ($) u. cu x1. ceea ce arată că xÎmℤ şi xÎnℤ. 2.).n) ℤ. Atunci k×d = m×n Þ k ( mu + nv) = m×n Þ 1 = ku kmu knv ku kv + = + de mn mn n m ku unde: x = x 1 = x n m = x n × x m . adică xÎtℤ. an + b(n+1) = 1 Þ xy = =(xy) an + b ( n +1) = x(yn)a×(yn+1)b= (yn)a×(yn+1)bx = y an + b ( n +1) x = yx. cum reuniunea a două subgrupuri nu este în general un subgrup (vezi problema 2. Notăm cu t = [m.57. Dacă d = (m. iar supremul este subgrupul generat de reuniunea acestor subgrupuri). vÎℤ a. adică G este comutativ. ×). KÎL(ℤ. Analog se demonstrează că H Ú K = (m. Aplicând acest rezultat grupului multiplicativ al numerelor complexe (ℂ*. deci aÎHm şi bÎHn şi x = abÎHmHn. d = mu + nv. Observaţie. [m. 2.bÎℤ a.n+1) = 1Þ ($) a. (1) Analog se deduce şi relaţia xyn+1 = yn+1x (2). obţinem că UmUn = U[m. 2. | ) este o latice distributivă şi folosind cele demonstrate anterior. Distributivitatea lui (L(ℤ.n] = k.î. unde Um = {zÎℂ*| zm = 1}. fie xÎtℤ.22. Cum t = [m.+). Scriind că pentru x.yÎG avem (xy)2 = x2y2 Þ xyxy = xxyy Þ Þ yx = xy deci G este comutativ. atunci x = tx1. Fie xÎmℤ Ç nℤ. din xn+1yn+1 = (xy)n+1 Þ xn+1yn+1 = (xy)nxy = xnynxy Þ Þ xy = ynx.n] rezultă că t | x. Ea este o latice completă pentru că există infimul şi supremul oricărei familii de subgrupuri ale lui A ( infimul este intersecţia tuturor subgrupurilor acestei familii. Dacă H.+).59. Astfel.K ÎL(G).58.

z]y = y-1((x-1yxy-1)-1z-1 -1 -1 (x yxy ) z)y = y-1(yx-1y-1xz-1x-1yxy-1z)y = y-1yx-1y-1xz-1x-1yxy-1zy = =x-1y-1xz-1x-1yxy-1zy şi analog : u = z-1[[y. Avem t = y-1[[x. Astfel. (iv). Se arată imediat că tn(x) = 2nx. Avem [xy.64. (") xÎℝ. (1) devine yn xyx = x2 y2 yn-1 = y2 x2 yn-1 Þ Þ yn-1xyx = x2yn-1. Evident. (ii). Dacă n este par.y]x = z-1x-1zy-1z-1xzx-1yx şi astfel tu = x-1y-1xz-1x-1zyz-1xz = v-1. (xy)n+4 = (xy)n+2(xy)2 = xn+2yn+2xyxy = xn+4yn+4 Þ n+2 Þ y xyx = x2yn+3 (2). ($) a.yÎG. Dacă n este impar. dacă x. (") x.63.x]z = y-1z-1yx-1y-1zyz-1xz v = x-1[[z.61. adică G este comutativ. 2 2 2.z] = -1 = y ( x-1z-1x z ) y ( y-1z-1yz) = y-1x-1z-1xzyy-1z-1yz = y-1x-1z-1xzz-1yz = =y-1x-1z-1xyz. 2.î.z-1]. 107 . (") xÎG. am + bn = 1. (") xÎℝ.2. Prima parte a enunţului este evidentă ( elementul neutru este 1X).y-1].65. Deci G este comutativ.yÎG.62.66. 2.yÎG avem (xy)n+2 = (xy)n(xy)2 = xnynxyxy = xn+2yn+2 Þ Þ ynxyx = x2yn+1 (1). Analog procedăm şi pentru (iii).z]y = y-1[x-1yxy-1. 2. de unde egalitatea tuv = 1. Faptul că unităţile lui F(X) sunt aplicaţiile bijective rezultă din faptul că o funcţie este bijectivă Û este inversabilă.z]y[y. 2. Din x3 = 1 Þ x2 = x-1.bÎℤ a. Pentru x. Cum (m.yÎG avem xy = (xy) am + bn = [(xy)m]a×[(xy)n]b = [(yx)m]a×[(yx)n]b = (yx) am + bn = yx. Din (1) şi (2) Þ yn+2xyx = y2x2yn+1 = x2yn+3 Þ x2y2 = y2x2. Ţinând cont această ultimă relaţie. adică G este comutativ. de unde egalitatea cerută. (i). Deci pentru x. cu acelaşi procedeu găsim yxyx = x 2y2 = y2x2 = yyxx Þ xy = yx. continuând procedeul deducem că xyx = x2y Þ Þ xy = yx.z] = (xy) -1z-1xyz = y-1x-1z-1xyz iar y-1[x.n) = 1. De asemenea. astfel : sn(x) = t-n(s(tn(x))) = t-n(s(2nx)) = t-n(2nx + 1) = 2-n(2nx +1) = x + 2 -n 2 şi s n = sn(x + 2-n)=x + 2-n + 2-n = sn-1(x).x-1]. din x2y2 = =y x Þ x-1y-1 = y-1x-1 Þ yx = xy.

adică Izom(X) £ Σ(X).67. Rezultă că elementul neutru al lui S se află în G. (") xÎℝ ceea ce implică 1 = 2k. (") PÎE2.69. căci dacă x. deci tA o tB = tA+BÎTr(E2). Evident. În felul acesta. o ) este grup. sau f(x) = 1.yÎX. 1X Î Izom(X). d(f-1(x).g Î Izom(x) şi x. atunci sn = s k -1 pentru un n kÎℤ. o ) subgrupul format din primitivele funcţiei f : ℝ ® ℝ. absurd. adică f o gÎIzom(X). (") xÎℝ Þ f(x) [f(F(x))-1] = 0. 2. F(x) = x. rezultă că F o FÎG Þ (F o F)¢ = f Þ f(F(x)) f(x) = f(x).BÎE2. snÏHn-1 căci dacă snÎHn-1. o translaţie a lui E2 nu este altceva decât o aplicaţie de forma 2 tA : E ® E2 ( cu AÎE2) definită astfel: tA(P) = A + P. (G. Astfel.1}. (i).yA) (coordonatele carteziene ale lui A relative la sistemul xOy).f-1(y)) = =d(f(f-1(x)).(f o g)(y)) = d(f(g(x)). n Pe de altă parte. FÎG Þ f(x) = 1. fie f. De asemenea se verifică şi în acest caz că G = { F : ℝ ® ℝ | F(x) = x + k. bijecţiilor lui ℝ. atunci (tA o tB)(P) = A + (B + P) = (A + B) + P = =tA+B(P). d((f o g)(x). Soluţia 1. f(g(y))) = d(g(x). (") xÎℝ Þ f(ℝ) Ì {0. o ) grupul bijecţiilor lui ℝ şi (G.g(y)) = d(x. Ultima parte a problemei se demonstrează ca în problema 2. kÎℝ} este subgrup al grupului bijecţiilor. (") PÎE2 (punctul A+P avînd drept coordonate suma coordonatelor lui A şi P). Atunci. 108 . deci x + 2-n = sn(x) = x + k×2-n+1. deci Hn-1 = < sn-1 > £ Hn. o ) fiind subgrup al grupului (") xÎℝ. 2.Vom considera pe E2 (planul euclidian) raportat la un sistem cartezian xOy cu originea într-un punct O.y).Rezultă că sn-1 = s 2 ÎHn. Soluţia 2. (") xÎℝ. (") xÎℝ.68. Observaţie.y). (") xÎℝ. adică F : ℝ ® ℝ. fiecărui punct AÎE2 îi corespunde o pereche ordonată de numere reale (xA. Fie (S. Această problemă ne arată că într-un grup finit generat putem găsi subgrupuri ce nu sunt finit generate. kÎℝ} şi se verifică uşor că (G. Dacă A. De asemenea f-1ÎIzom(X). caz în care G = {F : ℝ ® ℝ | F(x) =x+k. ℝ Þ f(ℝ) = {0} sau f(ℝ) = {1}.f(f-1(y))) = d(x. adică f(x) = 0.48. Convine f(x) = 1. Dar cum f admite primitive pe ℝ şi deci are proprietatea lui Darboux pe Fie G = { F : ℝ ® ℝ | F¢ = f}. 2.yÎX.

xR ) 2 + ( y A + yP .R). deci unghiurile A¢O¢A¢¢ şi B¢O¢B¢¢ sunt egale. OÏAB. Ne bazăm pe un rezultat cunoscut din geometrie şi anume: o izometrie este unic determinată de imaginile a trei puncte necoliniare din E2. A¢ = j(A).70. A2(r2 cosq2.yR) atunci : d(tA(P). de unde deducem că ra o r-a = = r-a o ra = 1E 2 . r sinq). 2.ra(A2))= = [ r1 cos(q 1 + a ) . astfel că triunghiul O¢A¢B¢ este imaginea lui O¢A¢¢B¢¢ printr-o rotaţie r în jurul lui O de unghi A¢O¢A¢¢. atunci tA o t-A = t-A o tA = 1E 2 .y R ) 2 = d(P.E2) £ Izom(E2). Pentru a proba că şi Rot(O.A2). adică tA este aplicaţie bijectivă şi tA-1 = t-A. deci SX(Y) £ Izom(X). deducem că triunghiurile O¢A¢B¢ şi O¢A¢¢B¢¢ au laturile respectiv egale.x A .yA) şi alegem două puncte oarecare P(xP.B prin izometriile j şi rt coincid – ţinând cont de observaţia de la început. dacă A(xA.E2) £ Izom(E2). adică f(Y) = g(Y) = Y. r2 sinq2) şi să calculăm: d(ra(A1).A+R) = (x A + xP .Dacă vom considera B = -A(adică punctul de coordonate (-xA. Pentru a proba că ra este izometrie. atunci ra(P) va fi punctul de coordonate (r cos(q+a).q 2 ) = = [ r1 cos(q 1 ) . alegem un punct O ca origine şi fie A. Din cele de mai sus rezultă că Rot(O. Deoarece imaginile punctelor necoliniare O.r2 cos(q 2 + a )] 2 + [r1 sin(q 1 + a ) .-yA)). să reamintim că o rotaţie a 2 lui E de unghi a (măsurat în radiani) în jurul lui O este o aplicaţie ra : E2 ® E2 definită astfel: dacă PÎE2 are coordonatele (r cosq. r1 sinq1). Din cele de mai sus deducem că Tr(E2) £ Izom(E2). R(xR. Fie acum jÎIzom(E2).2r1 r2 cos(q 1 . r sin(q+a)).r2 sin(q 2 )] 2 = d(A1.r2 sin(q 2 + a )] 2 = r12 + r22 . B¢¢ = t(B). 109 . Deoarece j este o izometrie. adică ra este o bijecţie şi (ra)-1 = r-a.yP). De asemenea.x R ) 2 + ( y P . Fie f. adică tA este o izometrie a lui E2. să considerăm A1(r1 cosq1. Atunci (f o g-1)(Y) = f(g-1(Y)) = f(Y) = Y. Se observă imediat că ra o rb = ra+b şi că r0 = 1E 2 .î.deducem că j = rt.gÎSX(Y).r2 cos(q 2 )] 2 + [ r1 sin(q 1 ) .A.BÎE2 distincte a.y A . Notăm O¢ = j(O).y R ) 2 = = ( x P . (ii). B¢ = j(B) şi considerăm translaţia t = tO¢ precum şi A¢¢ = t(A). adică f o g-1ÎSX(Y).tA(R)) = d(A+P. de unde rezultă faptul că ra este o izometrie.

n) = tn-1.j) = (i. …. Pentru o izometrie jÎDn avem: j( P n) = P n şi d(j(Ai).….73. ţinând cont că s -1 = (n. … . De asemenea. i ³ 2 face parte din grupul generat de t şi s. 2.n. e.i+1). i = 1.2. Se ştie că orice permutare pară este produsul unui număr par de transpoziţii.…. 2 r e.j(O)) < r. Se ştie că orice permutare se scrie ca un produs de transpoziţii.…. r.j) cu 1<i<j se scrie sub forma: (i.n. Pentru aceasta. s -3 t s3 = s -1 tn-1 s = =(n-2.An}. An vârfurile poligonului. atunci j(A2) are numai două posibilităţi şi anume vârfurile adiacente ale lui A1. ţinând cont de observaţia de la rezolvarea problemei 2. …. 2.2.k)(j. Să demonstrăm acum că Dn are cel mult 2n elemente ( de unde va rezulta concluzia exerciţiului). Totul rezultă acum din faptul că orice traspoziţie (i.n şi d(A.k). Dacă j(A1) este definit. cum j(Ai)Î{A1. pentru alegerea lui j(A1) avem cel mult n posibilităţi şi anume j(A1) = Ai. se deduce imediat că r şi e din enunţ sunt elemente ale Dn.2. r2. 2.….…. deducem că: Dn = {1. izometria j este unic determinată dacă definim j(A1) şi j(A2) ( deoarece j(O) = O).…. 110 . …. Fie (C) cercul circumscris poligonului Pn de centru O. Obţinem astfel 2n elemente distincte ale lui Dn : 1. Totul rezultă din faptul că orice traspoziţie (i.2.3) = t2.An}. i = 1.75. Ţinând cont de problema 2.An}. Acest lucru rezultă din relaţiile : s -1 t s = (1. s -2 t s2 = s -1(1.n-1) = tn-2. i = 1.1. re. s -(n-1) t sn-1 = s -1 t3 s = (2. 2. rn-1e}. Totul rezultă din faptul că orice traspoziţie (i.69. avem în mod evident d(Ai.….….n.72.j(O)) = r.n) s = (n-1.j) cu 1<i<j se scrie sub forma: (i. să observăm că pentru jÎDn..…. rn-1e.k)(i.n). ….….2.A2.j) = tj-1…ti+1titi+1…tj-1. n iar d(j(A). r raza sa iar A1. rn-1.An}. este suficient să demonstrăm că orice transpoziţie ti = (i.72. Rezultă imediat că j(O) = O şi j(Ai)Î{A1. re.71.74.n-1). (") AÎ P n – {A1. (") i = 1.j) cu 1<i<j se scrie sub forma: (i.O) = r. r.2. r2e. deci |Dn| £ 2n şi cum Dn are deja 2n elemente distincte. (") i = 1.76. e.j) = titjti. În fine.2. 2. rn-1. r2.O) < r pentru orice AÎ P n – {A1.….

a2(i1) = i3.i2.i2.77. atunci a = 1 deoarece. … . … . de exemplu a(i1) = i2. căci dacă b(x) ¹ x . deci x este de forma x = i k (k £ r).j) = (1. Fie xÎ{1.….n}-{i1.j2.79. …. … .j2. … .ir} Ç {j1.….ciclii sunt egali deoarece elementele r+1.ir).î. … . … . … . adică {i1.Dacă două transpoziţii vecine (i. 2.jr) disjuncte şi să presupunem că {i1. … . Deci putem presupune i = i1 = j1.jr} = Æ. … . ¢¢Þ¢¢. … .j2.t.j).n}.i2.i2.jr} şi deci b(j) = j = a(j).i).i2.a(x) ¹ x. Conform problemei 2.ir} şi analog iÎ {j1.i2. 2.i)(1.jr} = Æ.m.d.i2.t} ¹ Æ (să presupunem că i = k) avem (i.j2.j)(1. … .j)(k.2. … .j2.ir} ceea ce este fals.i2. orice permutare pară este un produs de transpoziţii de forma (1.j). Trebuie ca {i1. Atunci a(j) = j. absurd.jr).i)(1. de unde deducem că (ab)(x) = =(ba)(x). Analog. Fie acum jÎ{1.t) = (i.i).j2.j2.j. i = 2. … . Deoarece (1. … .i) = (1.…jr} ¹ Æ.….t) au proprietatea că {i.t).78. Analog dacă jÏ{j1. atunci a(x) = x.j2. Cei r . r+2.k. afirmaţia din enunţ rezultă din egalitatea (1.jr}. (k. a(i2) = a2(i) = b(i2) şi analog a(it) = b(it) pentru t =2. atunci (i.ir). De asemenea. ş.ir} Ç {j1. Fie a = (i1.i)(1.jr}.ir}. şi fie x a.i2. 2.j}Ç{k.ir}Ç{j1. ar(i1) = i1. atunci b(x) = j2 iar a(b(x)) = a(j2) = j2. atunci x Î{j1.ir) este un ciclu de lungime r (r £ n).jr).jr} = Æ. … .i2.ir} Ç {j1.… . Să presupunem de exemplu că x = j1. b = (j1. dacă b(x) ¹ x.81.j2.k.i2.j}Ç{k.j)(i. ¢¢Ü¢¢. iar dacă {i.73.ir). a = (i1. Dacă a = (i1.j2.j2. căci altfel j ar fi de forma j = b k(i) = =ak(i) Î {i1. iar din calcule se vede că r este cel mai mic număr natural cu proprietatea ar = e. să presupunem de exemplu că i1 = j1.t) = (i.80. … . Atunci b(x) = x.2. … .j.2.i2. Avem a(i) = b(i). … . Cum a(i)¹i Þ i Î{i1.ir}. ….82. 2. … . 2.i2.….a.j2. b(a(x)) = b(x) = j2. b = (j1.2.t}=Æ. … .ir} = ={j1.jr} Þ jÏ{i1.ir}. Cum a(i1) ¹ i1 ar trebui ca b(i1) = i1 ceea ce este contradictoriu.n sunt lăsate pe loc iar primele r sunt schimbate între ele de fiecare r-ciclu după aceeaşi regulă.j)(i. adică xÎ{i1. b = (j1.jr}.i).i2.2. iar jÏ{j1.i2. … .3. … .jr} ¹ Æ. adică a = b. 111 . … .n. Să presupunem că {i1. r 2.r. … . … . Fie a = (i1.j2.ir}Ç {j1.3. adică xÎ{i1. cu {i1. căci b(i1) = b(j1) ¹ j1 = i1.2. … .

considerăm: sn+2. Vom demonstra că dacă sÎZ(An) (n ³ 4). Să presupunem prin absurd că s ¹ e. Să presupunem prin absurd că s ¹ e. s(i) ¹ i şi fie j = s(i) ¹ i. care face parte tot din A n+2.…. dacă s.t sunt pare.…...n+2 = ç ç . … . ÷ è ø Analog se procedează în celelalte cazuri ţinând cont de faptul că prin compunerea a două permutări de aceeaşi paritate obţinem o permutare pară iar prin compunerea a două permutări de parităţi diferite obţinem o permutare impară. deci a(b(x)) = a(x) iar b(a(x)) =a(x).tÎSn.n} a.j2. n n + 1 n + 2ö æ 1 ÷ .2.. 2. s (n) n + 2 n + 1 ÷ ÷ è ø .. s (t (n)) n + 1 n + 2 ÷ = f(s o t). t (n) n + 1 n + 2 ÷ è ø . s (n) n + 1 n + 2 ø Dacă s este impară. Vom demonstra că dacă sÎZ(Sn) (n ³ 3)..n}-{i. atunci a(x)Ï{j1. Scriind că în i este adevărată ultima egalitate...85.. Dacă s este pară. n n + 1 n + 2ö æ 1 ç ç s (1) . astfel că: f(s)= ç ç n n + 1 n + 2ö æ 1 . atunci ($) iÎ{1.n}-{i. s(i) ¹ i şi fie j = s(i) ¹ i.2.î.. 112 . Dacă notăm sjkt = (j. Cum n ³ 3. 2. deci: t (1) .2.. adică şi în acest caz a(b(x)) = b(a(x)).…. considerăm: sn+1. ÷ şi ÷ è s (1) . atunci ($) iÎ{1.84. deducem că j = k – absurd şi astfel deducem că Z(An) = {e}.î. Cum n ³ 4. atunci s = e.. n ÷ .. Fie sÎSn. Deoarece f este morfism injectiv de grupuri deducem că Sn poate fi privit ca subgrup al lui An+2. atunci s = e.n} a. care este evident în An+2... ($) k.jr}. … . s (n) n + 1 n + 2 ø f(t)= ç ç n + 1 n + 2ö æ 1 .. n n + 1 n + 2ö æ 1 f(s) o f(t) = ç ç s (t (1)) .j}.. Să notăm prin f : Sn ® An+2 asocierea de mai sus şi să demonstrăm că f este morfism de grupuri (în mod evident f este aplicaţie injectivă).2.83.…... ÷ è s (1) ..k.n+1 = .t Î {1.j2. atunci şi s o t este pară. 2.jr}. atunci sjkt ÎAn şi astfel ar trebui ca ssjkt = =sjkts.Dacă xÏ{j1..t). ($) k. Fie deci s.j}. Î {1.

.. Permutarea ç ç æ 1 2 .Dacă notăm sjk = (j.ns cu 1£ ni < n şi n1+n2+…+ns = n : s = (a11.a12.. Deoarece prin calcul direct se arată că s'(bij) = q(ai j+1) = bi j+1 pentru 1£ i £ s.s' ÎSn sunt conjugate în Sn. Acest lucru este contradictoriu rezultând astfel că Z(Sn) = {e}.î.. k . 2k + 1ö ÷ + 2 k + 3 . x2 este pară.. b2 n2 .. 2. … ..... atunci x2(1) = x(1) = 1 ¹2 – absurd. 2k + 1 1 ÷ è ø 1 2 .. Cum pentru orice xÎSn.s' ca produse de s ciclii disjuncţi de lungimi n1.. Dacă a = 1.. 113 .. Fie acum n = 2k+1 cu kÎℕ*. Să presupunem că s...k).. … . s' = qsq-1. Dacă a >2 .s' au aceeaşi structură ciclică şi să considerăm descompunerile lui s. x = ÷ è 3 1 2ø æ 1 2 3 4 5ö ç ç 5 4 1 2 3÷ .86. a s1 .. 2k 2k + 1 1 .…a-1. … .. adică ($) qÎSn a. Dacă vom considera permutarea : q= æ a11 .2.2k+2-a şi x (2k + 2 – a + t) = t pentru t = 1. a 2 n2 b21 . ²Þ².. 2. Să presupunem că s.bsn s ). ç ÷ este permutarea ç 2 3 .b12. bs1 .asn s ) s' = (b11. ²Ü². din x(1) = 2 Þ 2 = x(2) – absurd. adică s şi s' sunt conjugate în Sn.. deci este pară n 1÷ è 2 3 . b1n 1 è a 21 . ø pentru n impar şi impară pentru n par..b1n 1 ) … (bs1...….. x = ÷ è ø æ1 2 3 4 5 6 7ö ç ç 5 6 7 1 2 3 3÷ ÷ è ø În cazul general.a1n 1 ) … (as1.3 se verifică prin calcul că soluţiile căutate sunt respectiv : x= ç ç æ1 2 2ö ÷.n2. atunci x(2) = x(x2(1)) = x2(x(1)) = x2(a) = a+1 şi prin inducţie după j şi t se arată că x(j) = a+j-1 pentru j = 1.87. atunci sjks ¹ ssjk deoarece (sjks)(i) = k iar (ssjk)(i) = j. bsns ÷ ø atunci prin calcul direct se arată că qsq-1 = s'. Pentru k = 1.2. vom demonstra că singura soluţie a ecuaţiei : x2 = x= ç ç æ èk 2k 2k + 1ö æ 1 2 . n .. a1n1 ç ç b11 .2.bs2..1 n ö ÷ are n-1 inversiuni. deci a >2..as2.. … ... a sns ö ÷ .1 k k + 1 . De asemenea.. Să presupunem că s are structura ciclică descrisă mai sus. 1£ j < ni şi s'(bin i ) = q(ai1) = bi1 deducem că şi s' are aceeaşi structură ciclică precum s. k + 1 ÷ ø Fie x(1) = a. … . rezultă că pentru n par ecuaţia respectivă nu are soluţie.

xj au lungimi divizibile cu p dar nu cu p2.i k -1 ) se constată imediat că 0 1 k t = s1×s2…sp.….i 1 -1 . …. unde (m.m-1} a.Deci x = ç ç 2 . … .sm-1(io)) un ciclu de lungime m.…. Se observă imediat că: sp = (io. pq º 1 (mod m).sp(m-1)(io)}.a . sp-1+p(io).. Fie s = (io. 2. "Þ". Considerăm descompunerea lui x în ciclii disjuncţi x = x1x2…xt. …. xt au lungimi nedivizibile cu p.î. …. s(io). de unde rezultă forma lui x pe care am amintit-o mai sus.m-1 (eventual într-o altă ordine). 2.….…. Deoarece (m. 114 .p..p) = 1.s(k-1)p(io))×( s(io) .i 1 . ….…. Dacă notăm t = sq . cu p∤ m. Ţinând cont de egalităţile io = skp(io).89.i 1 -1 ) 0 1 k ………………… p p sp = (i 0 . Fie ciclii disjuncţi de lungime k: s1 = (i 1 .. Fie m = kp iar s = (io.s(io) = skp+1(io).….sp(io). (i). sp-1+(k-1)p(io)). Să presupunem că dintre aceştia x1. … .2. (m-1)p sunt toate numerele 0..…. sp(io).. …. …. atunci din pq º 1 (mod m) deducem că (q.1.…. (i). sm-1(io)} = {io. Deducem că sp este un ciclu de lungime m.1 ÷ è ø Deoarece x(a) = x2(1) = 2 Þ 2k+4-a = a Þ a = k+2.s(io). i 1p . a . resturile pe care le dau la împărţirea cu m numerele 0.i k -1 ) Considerând atunci următorul ciclu de lungime kp: p p t = (i 1 . Cum sm = (1) = e deducem că {io..90. s1+(k-1)p(io)). ….i 1p . Să presupunem că ecuaţia xp = s are o soluţie xÎSn.p) = 1.. 2k + 1ö æ1 ÷ a a + 1 . conform exerciţiului precedent va rezulta că sp = t este un ciclu de lungime m şi în plus tp = spq = s (deoarece sm = e). (ii). i 0 . xi au lungimi divizibile cu p2. sp(io). iar xj+1..a 2k + 3 . p p Astfel.i 1 . (ii). Atunci există q Î{1.sm-1(io)) un ciclu de lungime m.….s(m-1)p(io)).s2p(io). fiecare având lungimea k = m/p.s(io). xi+1.88.x2 .sp-1(io) = =skp+p-1(io). 2k + 2 .….…. 2. adică s şi sp au aceeaşi orbită. deducem că sp = (io . Fie s un ciclu de lungime m..m) = 1 şi atunci.2p. ….2.…. s = xp = (x 1p …x ip )(x ip+1 …x j )(x j +1 …x tp ) (1).. adică sp este un produs de p ciclii disjuncţi.(sp-1(io). 2k + 1 1 . s1+p(io).

anterior produsul ciclilor dintr-o asemenea grupă este puterea p a unui alt ciclu ( a cărui orbită este reuniunea orbitelor celor p ciclii).…. Să presupunem că descompunerile acestor puteri sunt : x 1p = x11×x12…x1p ……………….a. 115 . să notăm prin s permutarea din dreapta. Să rezolvăm acum aplicaţiile din enunţ.a2.xj). deci nedivizibile cu p.…. ceea ce ne arată că x j +1 . Să presupunem că toate numerele a1. "Ü". x ip = xi1×xi2…xip Ţinând cont de cele de mai înainte.mt (lungimi nedivizibile prin p).….….x2p. Avem următoarea descompunere a lui s în produs de ciclii disjuncţi: s = (1 5)(2 6)(3 7)(10 9)(4 8 11 13)(14 15 17 18)(9 12 16).x tp sunt ciclii disjuncţi.…k). Deducem astfel că produsul celor a1 ciclii de lungime m1 este un produs de puteri de p-ciclii disjuncţi.….x p j este un produs de p-ciclii disjuncţi de lungimi care nu se mai divid cu p şi aceşti ciclii rămân disjuncţi în totalitatea lor (au orbitele incluse în orbitele ciclilor xi+1. până la produsul celor ak ciclii de lungime mk (m1. câte p dintre aceştia (şi anume exact în ordinea în care sunt scrişi mai înainte) au aceea şi lungime. Astfel. De asemenea. Analog pentru produsul celor a2 ciclii de lungime m2. tot conform problemei precedente.Conform problemei anterioare. ş. deci ecuaţia considerată are soluţie în grupul Sn. x ip este un produs de p-cicli disjuncţi de lungimi divizibile cu p şi în totalitatea lor ciclii care apar rămân disjuncţi. Deducem astfel că dacă fixăm o lungime divizibilă cu p de la ciclii din descompunerea lui s.ak sunt divizibile cu p.….… .x1p. numărul as al ciclilor de lungime ms este un multiplu de p ( s = 1.d. dacă notăm cu x produsul tuturor acestor noi ciclii puşi în evidenţă obţinem că s = xp. fiecare din puterile x 1p . puterile x p+1 .….…xt.…. fiecare asemenea ciclu este puterea p a unui ciclu având aceeaşi orbită. Pentru prima aplicaţie.….x21.xip şi numai aceştia.2.x tp sunt ciclii de j lungimi egale respectiv cu lungimile ciclilor xj+1.…. De p asemenea orbitele lor sunt respectiv egale. Atunci cei a1 ciclii de lungime m1(m1 divizibil cu p) pot fi împărţiţi în grupe de câte p ciclii şi conform ex.mk fiind numerele divizibile cu p). Considerăm acum şi ciclii de lungime mk+1.…. să zicem ms.xi1. deducem că ciclii care au lungimi divizibile cu p sunt x11.m. Tot din aceeaşi problemă deducem că fiecare din puterile x ip+1 .

Deoarece x1. totul rezultă acum din problema precedentă. deci este o soluţie a ecuaţiei xp = e.93. "Þ".xn}> şi H £ G. 2. o soluţie a ecuaţiei xp = e şi fie x = x1x2…xt descompunerea sa în ciclii disjuncţi. Cum ordinul unui ciclu este egal cu lungimea ciclului respectiv. p Deoarece a = e(a) = (x 1p x 2 …x tp )(a) = x ip (a) ¹ a rezultă contradicţia a ¹ a. dacă prin absurd ($) iÎ{1. Pentru a doua ecuaţie. 116 .t} cu x ip (a) ¹ a şi atunci a aparţine orbitei ciclului xi.x2. x ¹ e.…t} a.xt deducem că : x 1p (a) =…= x ip-1 (a) = x ip+1 (a) =…= x tp (a) = a.xt au.xi+1. Avem a1=4.2. Deoarece astfel a nu va face parte din orbitele ciclilor disjuncţi x1. ca şi puterile lor p comută.xi-1. din cele de mai înainte deducem că ordinele permutărilor x1. deducem conform celor stabilite mai înainte că a doua ecuaţie nu are soluţie în S10. Avem p = 3 iar ciclii de lungime 3 sunt în număr de a1=2 care nefiind multiplu de 3. lungimea p. Vom demonstra că x1. atunci ($) aÎ{1. Atunci egalitatea xp = e se scrie x 1p x 2 …x tp = e. Deci numărul ciclilor de lungime divizibilă cu p este 0 şi cum 0 este multiplu de p. "Ü".91.…. Într-adevăr.î. Dacă n = 1.92. Să demonstrăm că de p aici deducem x 1p = x 2 =…= x tp = e.2.…xt sunt disjuncţi. Fie xÎSn. m1 ia cea mai mică valoare nenulă n 2 pozitivă ( dacă m1 este negativ schimbăm rolul lui y cu y-1). deducem că x1. s ¹ e. Presupunem acum că G = <{x1. 2.…. m Alegem y = x 1 1 x m2 …x mn a. notând tot cu s permutarea din partea dreaptă avem că s = (1 3 5)(4 9 10)(2 6 7 8). aceasta nu poate avea în descompunerea sa ciclii de lungime divizibilă cu p (căci p > n). a2=2 şi cum ambele numere sunt divizibile prin 2 deducem că ecuaţia considerată are soluţie în S19. x ip ≠ e.…. Această implicaţie este evidentă deoarece orice ciclu de lungime p are ordinul p în grupul Sn. De asemenea.…. fiecare dintre ei. totul este clar. Oricum am considera o permutare sÎSn. Facem inducţie după n.x2.…. atunci G este ciclic şi cum orice subgrup al unui grup ciclic este ciclic.xt în grupul Sn sunt divizori ai lui p şi cum p este prim deducem că o(x1) = …= o(xt) = p.În cazul acestei probleme avem p = 2 iar numărul ciclilor de lungimi divizibile prin 2 sunt cei de lungime 2 şi 4.….î.….xt sunt ciclii de lungime p. rezultă că aceşti ciclii. 2.

3. deci H = G. 2. i ¹ j 117 .2.rÎℤ cu 0 £ r < m1 şi l1 = qm1 + r. Indicele unui subgrup. avem ℚ = U Hm m ³1 1 unde Hm = < > şi evident Hm-1 £ Hm.î.x3.. xiÎHm i ..xn} o mulţime nevidă a lui ℚ. Cum G este comutativ.94. Fie H={xÎG: x2 = 1}.î. Ordinul unui element.yÎH Þ x = y =1 Þ (xy-1)2 = x2y-2 = 1. Să presupunem că mulţimea T = { a1.….x3.xn}> şi conform ipotezei de inducţie K este generat de o mulţime de cel mult n-1 elemente şi acum totul este clar. Din |Z(G)| > 1 |G| Þ |G| < 2|Z(G)|. Fie M o mulţime de generatori ai grupului ai grupului (ℚ. Însă conform teoremei lui 2 Lagrange |Z(G)| divide |G| (căci Z(G) £ G ).Dacă x1 nu apare la un exponent nenul în orice element al lui H. a≠0. a a yÎH..bÎℤ a.2. Deci n·|Z(G)| < 2·|Z(G)| Þ n <2.x2. Pentru xÎH.. deci r > n ( atunci r ³ n+1). atunci <{x2.….3. (") i = 1. Pentru orice i = 1. m! Fie deci X = {x1. n³1. (") xÎG. Conform problemei anterioare. l Astfel. dacă x.….1. Rezultă că a = aca+ay = c(bx)+ayÎH ceea ce contrazice alegerea lui a. Puterea la care apare x 1 în zy-qÎH este r şi ţinând cont de alegerea lui m1 deducem că r = 0. obţinem că |H| = |G|.n deci X Í Hm Þ <X> £ Hm şi cum Hm este ciclic rezultă că şi <X> este ciclic. Deoarece 1 1 ·aÎH şi <M> = ℚ putem scrie ·a = ca + y cu cÎℤ.ajÎT. H = < M \ {a}> ⊊ ℚ.2. 2. …ar} a elementelor de ordin 2 are mai mult de n elemente.n ($) mi Îℕ a. unde K = H Ç <{x2. Teorema lui Lagrange. 3.. adică n =1 Þ |G| = |Z(G)| Þ G este comutativ. şi de aici x2 = 1. aa = bx. (") m ³ 1.î.. Deci H = <y. 2 2 3. pentru orice z = x 11 x l22 …x lnn din H putem alege q. Pentru ai . §3.xn}> conţine pe H şi totul rezultă din ipoteza de inducţie. ($) a. adică |G| = n· |Z(G)| cu nÎℕ *. punând în locul lui Z(G) pe H. Alegând m = max mi 1£ i£ n avem că Hm i Í Hm.K>.95. Subgrupuri normale.+) şi a ÎM a. deci H £ G.48. După cum am arătat în soluţia problemei 2. adică xy-1ÎH.

t t a a 3. …. Putem scrie m = dm'.î. deci o(xn) divide |H| = k = o(x). Într-adevăr.n).n1Îℕ. adică există i ¹ j a. aiaj} ar fi un subgrup în G. 3. ai. Cum n = o(x).…. deci (xy)n = 1 Û (yx)n = 1 de unde deducem că o(xy) = o(yx).8.6. Din cele demonstrate rezultă că elementele a1a2. ' ' 3. 3. x-1(xy)n x = (yx)n. Observaţie. Se verifică uşor că x = x 11 x 22 …x trr i i are ordinul d. (") kÎℕ. avem (xm)n' = (xn)m' = 1. atunci xn = y-n şi xnn 2 = (yn 2 )-n = 1 Þ 118 .c al ordinelor elementelor din G diferite de 1.n'Îℕ şi (m . Atunci există elementele r x1. Evident d | n. dacă aiaj ÎT atunci H = { e. p a i | o(xi) Û o(xi) = p a i × ti. Deoarece x-1(xy)x = yx. Fie ord G = n şi d = c. x2. n =dn' cu m'. Avem (xy)n 1 n 2 = xn 1 n 2 ·yn 1 n 2 = (xn 1 )n 2 · (yn 2 )n 1 = 1.x2. Deci r £ n. de exemplu în cazul grupului diedral Dn cu 2n elemente. Pe de altă parte. a1a3. xmk = (xm)k =1 Þ n =o(x) | mk Þ n' |m'k şi cum ' ' (m . Fie acum nÎℕ a. deducem că (") nÎℕ. m m1 3. Maximul se poate atinge efectiv.7. La cealaltă întrebare răspunsul este afirmativ căci dacă vom considera y = x-1.xr a.rezultă că aiaj Î G \ T.5. deci 4 | 2n (conform teoremei lui Lagrange) adică n este par .9. aiaj ¹ 1 (") i ¹ j. Fie d = p 1 1 × p 2 2 …p a r . Putem scrie k = mm1 = nn1 cu m1. În plus.n). aj. ceea ce este absurd.î. Faptul că o(x) = o(x-1) rezultă din echivalenţa xk = 1 Û x-k = 1. Fie k = o(xm ) iar d = (m. . Am obţinut astfel că n' | k şi k | n' Þ o(xm) = k = n' = n/d = n/(m.d. Fie o(x) = k şi H = {1. a1ai = a1aj Þ ai = aj – absurd. a1ar se află în G \ (T È {1}) al cărui cardinal este 2n – r –1 < <2n – n – 1 Þ n-1 < r-1.î.x. deci o(xy) = 1. Atunci (xy)k = xkyk = = ( x ) ( y n ) n1 = 1m1 ×1n1 = 1.m. n ) = 1Þ n'|k. atunci xy = 1. adică o(xm) = k | n'.n ) = 1 iar mm' = nn' = dm'n'. 3.4. ….m. Cum xn ÎH . (xy)n =1.xk-1} £ G.

n1 | nn2 şi cum (n1. ¢¢ Þ ¢¢. există a. În mod evident (xy)n = 1. ma + nb = d. Să probăm la început existenţa lui y şi z.vÎℤ a. (") xÎG. conform teoremei lui Lagrange..î. Analog se demonstrează că n2 | n.×) este este grup finit.y] = 1 şi analog [x. Restul se dispun în perechi de forma (x. Fie acum kÎℕ* a. m Deoarece d = (m.y] = [1. 119 . Atunci xk yk = 1. Deoarece x comută cu [x.x-1). Atunci f este injectivă ( x2 = y2 Þ (xy-1)2 = 1 Þ xy-1 = 1 Þ x = y căci în caz contrar. an1+bn2 = 1. ceea ce arată că o(xy) = n. Evident. 3. d = mu + nv şi astfel [x. Prin urmare avem echivalenţa (xy)n = 1 Û n1n2 | n . Din (n1. Dacă x0 este o mu nv mu+ soluţie comună a celor două ecuaţii avem x 0 = 1 şi x 0 = 1 Þ x0 = x 0 nv = 1.y]n = 1.8.n).î.y]d = [x.y] = x-m(y-1xy) m = x-m y-1xm y = [xm. ar trebui ca 2 | | G| .12.n2) = 1 Þ n1| n. ¢¢Ü¢¢.î. atunci x = yz = y1z1 Þ y 1 1 y = z1z-1 Þ (y 1 1 y)n 1 = 1 şi ( y 1 1 y)n 2 = (z1z-1) n 1 = 1 Þ (y 1 1 y)an 1 +bn 2 = [(y 1 1 y)n 1 ]a · [(y 1 1 y)n 2 ]b = 1 Þ y = y1 şi analog z = z1. mu + nv = 1. de unde n1| k şi n2 | k. n2) = 1 Þ ($) a.b Îℤ a. Fie f : G ® G. deci n1n2 | n. pentru orice aÎG. se obţine că f este bijecţie. adică o(xy) | n.bÎℤ a. unde x ¹ x-1 (căci dacă x = x-1 Þ x2 = 1). (ii) Þ (i).î.y] mu×[x. dacă xÎG.y] = x-1(y-1xy) deducem că: [x. adică xk = y-k = 1. deci xk = y –k Î<x> Ç <y>.n) = 1 Þ ($) u. Dacă (m. de unde ecuaţia x2 = a are o unică soluţie x0ÎG.10. kÎℕ*. Aşadar ord(G) = 2k+1.absurd) şi cum (G.y]nv = 1u×1v = 1. şi anume x = 1. 3. deci n | k. f(x) = x2.bn2) = (n1n2)/n2 = n1 şi analog deducem că o(z) = n2. Să probăm acum unicitatea scrierii lui x. x = x1 = xan 1 +bn 2 = xan 1 · xbn 2 Alegem y =xbn 2 iar z= xan 1 . o(y) = o(xbn 2 )= =o(x)/(n1n2. (i).n2].13. Să presupunem că <x> Ç <y> = {1} şi fie n = [n1. (xy)k = 1. căci există un singur element xÎG astfel încât x2 =1.vÎℤ a. dacă x = y1z1 = z1y1 cu o(y1) = n1 şi o(z1) = n2. Astfel. ($) u. Þ (ii).11. deci o(xy) = n1n2 = =o(x)·o(y). 3. Conform problemei 3.n). Dacă d = (m.î. 3. x = 1 este o soluţie comună a celor două ecuaţii. Atunci soluţia comună x0 a celor două ecuaţii va fi soluţie şi a ecuaţiei xd = 1 şi reciproc.

Dacă d ³ 2 Þ d are cel mult un divizor prim p. n ³2. a2 = b2 = (ab)2 = 1. Astfel în produsul (*) dacă apare un factor x. ţinând cont de faptul că xn = 1. p 1 £ a < pn cu (a.î.b. Deoarece G este presupus abelian. de unde rezultă că produsul (*) este 1. a 2 = 1 . (") nÎℕ*. contradicţie cu ipoteza în cazul d ³ 2. xÎG xÎG o ( x )£ 2 Pentru a demonstra teorema lui Wilson. ˆ Avem că U(ℤ * n . 3.1 Þ p | (p-1)! +1. Din teorema lui Lagrange avem |H| | |G|. deci Õ x = Õ x . Fie p prim şi nÎℕ. Din (m. şi astfel H este subgrup în G.16.bÎℤ a. a ×(ab) = =a2b = b. b×(ab) = ab2 = a. vezi problema 4. 3. rămâne doar cazul d = 1.×) a. am+bn = 1. deducem că x = x am+bn = xam = (xm)aÎH. 3.1 = . atunci o(x) = o(x -1)>2. căci în caz contrar ar rezulta că x2 = 1. se ţine cont de faptul că ˆ ˆ singurele elemente din ℤ * de ordin £ 2 (p prim ) sunt 1 şi p -1 = . Presupunem că G este abelian.74. Atunci.18. Reciproca este evident adevărată.î. Considerăm H = { 1. Cum există astfel de elemente în G (conform teoremei lui Cauchy. Să determinăm în acest p p ˆ ˆ ˆ grup elementele a Î U(ℤ * n .) rezultă că ecuaţia xd = 1 nu are soluţie unică. 120 .m n d ma+ Într-adevăr : x 0 = x 0 = 1 Þ x 0 = x 0 nb = 1.17. xÎG xÎG o( x )>2 xÎG o ( x )£ 2 xÎG o( x )>2 -1 æ1 nö ÷ ¹ I2. atunci ab = ba. Ù Ù 3.ab}. deci în produsul (*) factorii se grupează doi câte doi (fiecare cu inversul său ).p) = 1 şi pn | a2 – 1 (*). de unde 0 1÷ è ø Dacă xÎG cu o(x)>2.î.p) = 1}.×)= { a Îℤ * n | (a.15.14. Dar x ¹ x . 3.1 . deci p ˆ ˆ ˆ conform celor de mai înainte 1 · 2 ·…· p . adică acele numere naturale a a. atunci apare şi factorul x-1. contradicţie căci |H| = 4 şi |G| = 10. Scriem Õ x = ( Õ x )·( Õ x ) şi vom demonstra că Õ x =1(*). Atunci orice element de ordin p din G este soluţie a ecuaţiei xd = 1. În concluzie.a.n) = 1Þ ($) a. Se verifică imediat prin calcul că A4 = B3 = I2 iar prin inducţie matematică după n se demonstrează că (AB)n = ç ç deducem că o(AB) = ¥.

2 2n-1-1 şi 2n-1+1 au ordinul cel mult 2. 3. ak + bpr = 1 Þ yr = y ak + bp = (y k )a = zaÎH Þ r £ n şi r r cum Hr Ì H n Þ zÎHn Þ H Í Hn Þ H = Hn. Fie zÎH Ì U p ¥ Þ ($) mÎℕ a. dacă a verifică condiţiile (*) Þ a = 2n-1 + 1.î. t ¹ 0 Þ 2 = ptv – pku Þ p | 2 . H ¹ U p ¥ şi n cel mai mic număr natural pentru care ynÎH şi yn+1ÏH. Dacă p = 2. nÎℕ. Incluziunea Hn Í H este evidentă ( deoarece Hn = <yn> iar ynÎH).×) numai elementele .1 . Dacă a > 1. obţinând concluzia cerută de (i).×) avem numai elementele . contradicţie ! Dacă k ¹ 0. pn n +1 = = (z p )p = 1p =1 Þ zÎHn+1Þ HnÌ Hn+1 cos 2p p (această incluziune este strictă deoarece yn+1ÎHn+1 şi cum y ¹1 Þ yn+1ÏHn).pr) = 1. (p. 1 . 121 r . În cazul t = n-1 Þ a = 2n-1–1 iar t = n Þ n a = 2 –1. concluziile cerute de (iii) ( varianta de generalizare a teoremei lui Wilson) rezultă ţinând cont de (i). + (ii).î. (iii).Evident a = 1 verifică condiţiile de mai sus.19. (i). (ii) şi de problema 3.1 ce verifică condiţiile (*). Rezultă imediat din (i).2) = 1). dacă p > 2 atunci în U(ℤ * n .v) = 1 iar k + t ³ n.t ³ 0. Vom demonstra că H = Hn. Dacă v = 1 Þ t = n-1 sau t = n. Deci în acest caz. Dacă t = 0 Þ k > n Þ pn | a-1 şi cum a < pn Þ a-1= 0 Þ a = 1. Deci z este o rădăcină de ordin r a unităţii Þ z = y k cu (k. atunci putem scrie a – 1 = pk u şi a + 1 = ptv cu k. atunci din 2 = 2tv – 2ku Þ t = 1 sau k = 1. zÎHm Þ o(z) | pm Þ o(z) = pr cu 0 £ r £ m. obţinând astfel concluzia cerută de la (ii). Dacă t = 1 Þ k ³ n-1 Þ a-1 = 2ku ³ 2n-1u şi cum 1 < a < 2n Þ u = 1 şi k = n-1. Să notăm Hn = U p n şi yn = cos Dacă zÎHn Þ z p = 1 Þ z p +i sin 2p p n n +1 n 2p pn + i sin 2p pn .u) = (p.1 = pn – 1 p ˆ şi 1 care au ordinul cel mult 2. ˆ ˆ În concluzie : dacă p = 2 şi n > 2 în U(ℤ * n . pentru p > 2 obţinem o contradicţie. Dacă k = 0 Þ t ³ n Þ pn | a+1 şi cum a < pn Þ a+1 = pn Þ a = pn-1 şi astfel obţinem ˆ ˆ şi elementul a = pn -1 = .17.bÎℤ a. ˆ Deci. Fie H £ U p ¥ . Dacă k = 1 Þ t ³ n-1 Þ a + 1 = 2tv ³ 2n-1v şi cum 1 < a < 2n Þ v = 1 sau v = 2 ( cazul v = 2 este exclus deoarece (v. Acum. r Dacă a.

VÎ SL2(ℤ).spaţiu vectorial de dimensiune n. cu 0 £ r <c.×) şi cum det(MN) = det(M)×det(N) Þ MNÎGLn(A).1 1 ÷ . a = c×q + r. ÷ è 0 . atunci det(M) = det(N) = 1 şi deoarece det(MN-1) = =det(M)×(det(N))-1= 1×1-1 = 1 deducem că MN-1Î Sn(A). U = ç 0 1 ÷ . V-1 = ç ÷ ç .1÷ ø æ-1 0 ö ç ç 0 . atunci det(M).bö -1 2 -1 2 -b ç ç0 1 ÷ = U V U V U ÷ è ø Presupunem acum că ½c½¹0 şi fie q. æ-1 bö ÷= . b În primul caz (a = d = 1) avem M = ç ç 0 1 ÷ = U iar în al doilea caz ÷ è ø æ1 bö (a = d = -1) avem M = ç ç0 è (ţinând cont de (*)). apoi pe e2 ca fiind orice element al lui V care nu este de forma ae1.22.t. Dacă V este un K. 3. adică SLn(A) < GLn(A). e.20.e2. cu aÎK (şi avem qn-q posibilităţi).…. V = ç k 1 ÷ . 3. Cum det(U) = det(V) = 1 Þ U.NÎGLn(A). În concluzie ½ GLn(K)½ = (qn-1)(qn-q)…(qn-qn-1).en) de elemente ale lui V ce constituie baze ale lui V peste K.×). Dacă | c | = 0 Þ c = 0 Þ ad = 1 Þ a = d = 1 sau a = d = -1. adică M-1Î GLn(A). Prin calcul se verifică relaţiile: U-1= ç ç (*) ç ç æ 1 . 1 £ i £ n. Evident InÎ GLn(A) iar dacă MÎ GLn(A).a2ÎK (şi avem qn-q2 posibilităţi). Însă pentru a alege o bază a lui V peste K. ÷ èc dø Fie acum M = ç ç Vom demonstra prin inducţie matematică asupra lui | c | că M poate fi k k scrisă sub forma M = T 1 1 …T nn . kiÎℤ.V}. atunci ½V½= qn şi se observă imediat că ½GLn(K)½este egal cu numărul sistemelor ordonate (e1. cu TiÎ{U. Dacă M.3.1ö æ 1 0ö æ1 k ö æ 1 0ö k k ÷ . apoi pe e3 ca fiind orice element din V care nu este de forma a1e1+a2e2 cu a1.21. det(N)ÎU(A*.î.c. putem alege mai întâi pe e1 ca fiind orice element al lui V (avem qn-1 posibilităţi).NÎSLn(A). Rezultă astfel că (GLn(A). cum det(M-1) = (det(M))-1 deducem că M-1ÎU(A*. Dacă M. (") kÎℤ ÷ ç ÷ ç ÷ è0 1 ø è ø è ø è ø precum şi egalitatea: æ -1 0 ö ÷ = U-1 V2 U-1 V2.1ø æa b ö ÷ ÎSL2(ℤ) (deci ad –bc = 1). 122 .1÷ ÷ è ø æ1 .×) este grup.rÎℤ a.

H. 123 . adică oricare ar fi H. kiÎℤ. adică K Ç(HL) Í H(KÇL).c b . oricare ar fi xÎG. Pentru a arăta că HK este subgrup normal în G.K Í HK. atunci xhx-1ÎH. SÎLA(M). este suficient să probăm K Ù ( H Ú K ) £ £ H Ú (K Ù L). atunci MÎ SL2(ℤ) şi totul rezultă din problema anterioară.V}. Faptul că U.WÎGL2(ℤ) este imediat. se aplică problema anterioară ţinând cont că submodulele sunt în particular subgrupuri în grupuri aditive comutative ( dacă N. cu TiÎ{U. adică HK < G. Dacă MÎ GL2(ℤ).Deoarece M1= VU-q-1M = ç ç r è k k = Uq+1V-1M1 = =Uq+1V-1 T 1 1 …T k m . Pentru prima parte. adică HK = KH = H Ú K. conform ipotezei de b . N Ù S = N Ç S şi N Ú S = N + S = S + N). fie xÎG şi hÎH Ç K. În mod evident H. cum det(W) = -1 deducem că det(WM) = det(W)×det(M) = 1. Dacă M este un A – modul.24. iar dacă det(M) = -1. Dacă det(M) = 1. Cum într-un grup comutativ subgrupurile sunt subgrupuri normale.KÍS. de unde M 3.qd ÷ ø k inducţie putem scrie M1= T 1 1 …T mm . deci H Ú K ÎL0(G). deci WMÎ SL2(ℤ) şi din nou afirmaţia rezultă din exerciţiul anterior deoarece M=W-1(WM). se verifică relaţia K Ù ( H Ú K ) = H Ú (K Ù L). atunci det(M) = 1 sau –1.LÎL0(G) cu HÍK. Dacă H. deducem că -1 x (hk)x Î HK. Cum în orice latice are loc H Ú (K Ù L) £ K Ù ( H Ú K ). K fiind subgrup normal al lui G. adică HÇK ÎL0(G) Pentru partea a doua avem HK= U xK = U Kx = KH.î. K deci -1 xhx ÎH Ç K. H Ù K = H Ç K ÎL0(G) iar H Ú K = HK = =KH ÎL0(G).1)d ö ÷ . Scriind x(hk)x-1 = (xhx-1)(xkx-1). Am demonstrat că L0(G) este o sublatice a lui L(G) ( chiar mărginită deoarece {1} şi G ÎL0(G)). Demonstrăm că este o latice modulară. cum xhx-1ÎH şi xkx-1ÎK. KÎL0(G). Cum yÎH rezultă că x = yz ÎH(KÇL).K. deoarece Kx = xÎH xÎH =xK. atunci este în particular un grup comutativ. adică x = yz cu yÎH şi zÎL. hÎH şi kÎK. Avem z = y-1x ÎK şi cum zÎL deducem că zÎKÇL. 3. Dacă xÎ K Ç(HL) atunci xÎK şi xÎHL. atunci HKÍS. adică K Ç(HL) Í H(KÇL).V. 3.25.23. iar dacă alegem S £ G a.(q . 1 £ i £ m. m æ r . fie xÎG.

deoarece (m.s4.s5}. Rezultă atunci că mulţimea {yn | yÎG} conţine m elemente diferite ale lui G. adică H este subgrup normal al lui G. 3. y]n-1. x ¹ 1. cu pÎℕ*. 3. unde æ 1 2 3ö ç ç 2 1 3 ÷ .33. x2.xn} şi fie xÎG. adică H < G. deci s1s2 ¹ s2s1. s5 = ÷ è ø Din teorema lui Lagrange rezultă că orice subgrup propriu al lui S3 are 2 sau 3 elemente. ÷ ç ÷ è ø è ø æ 1 2 3ö ç ç 2 3 1÷ .s2. x2 = 1. adică coincide cu G. Fie xÎZ(H).y] nÎZ(G). ms + nt = 1. H5 = {e. Atunci xn = xkp = (xk)p = =1p = 1.s3}. -1 -1 3.3.y]n-1y = [x. Deoarece |G:H| = 2 Þ (G/H)s = { H.26. s3 = ÷ è 3 2 1ø æ1 2 3ö ç ç 3 1 2 ÷ .27. Răspunsul este negativ. 3. Dacă notăm cu k = o(x). deci subgrupurile lui S3 sunt H1 ={e}. dar s1s2= s5 şi s2s1= s4.s1}. Presupunem că G = {x1. Să demonstrăm la început că dacă y. Iată o soluţie care nu utilizează teorema lui Lagrange în cazul în care G este comutativ.s5}. Hx}.32. Avem că H = {1. s1. Atunci y = yms+nt = ynt = znt = zms+nt = z. Fie xÎG. Dacă m = | G | . s2 = ç ç S3 = {e. adică yx = xy Þ xÎZ(G) Þ H £ Z(G). s4.s2}. Atunci (") yÎG avem yxy ÎH.zÎG şi yn = zn. Atunci şi (G/H)d = { H. 3. 3. Dacă xÎG şi y ÎH Í Z(G) Þ yÎZ(G) Þ xyx-1 = xx-1y = y ÎH.tÎℤ a. H3 = {e.n) = 1. … . Toate acestea sunt comutative. deci putem scrie n = k×p.y]ny = x-1y-2xy2y-1[x. s4 = ÷ è ø e = ç ç1 2 3÷ . xH} cu xÏH. x ¹ 1.x} cu xÎG. deci yxy-1 = 1 sau yxy-1 = x. -1 3. atunci y = z. deci [x.30.y]n+1= =x y x[x. de unde şi faptul că x = yn pentru un singur y. Considerăm S3 grupul permutărilor de ordin 3.28.y2] ×[y-1xy. [x. gÎG şi hÎH. 124 .29. H4 = {e. fals. H2 = {e.31. Din H Ç xH = H Ç Hx = Æ şi H È xH = H È Hx = G deducem că xH = Hx. atunci conform teoremei lui Lagrange k½n. ÷ è ø æ1 2 3 ö æ1 2 3 ö æ 1 2 3ö ÷ . Deoarece G/Z(G) are ordinul n. Din H < G Þ g-1hg ÎH Þ g-1hgx = =xg-1hg Û hgxg-1 = gxg-1h Þ gxg-1ÎZ(H) Þ Z(H) < G. există s. s1= ç1 3 2 ÷ . Dacă yxy-1 = 1 Þ yx = y Þ x = 1.s3.î. Deci yxy-1 = x. deoarece ordinele lui y şi z divid pe m.

Deoarece a ÎU(ℤ * . Notăm x = cos + i sin . (ii).(x r ) n 1 . atunci : 1 .….36. Aceasta înseamnă că G Ì Un.xn-1}.Deoarece {xx1. Dacă G \ A este infinită Þ A infinită ( deoarece f este injectivă) – contradicţie. 2p 2p (ii). Atunci G = Un = { 1. deci H¢ < G. ˆ Fie acum a.nÎℕ*. 3. Dacă n este prim Þ m-n = 1 sau m-n = n. Dar atât G cât şi Un au câte n elemente.×) este un grup cu n elemente. Deci G \ A este finită Þ G = (G \ A) È A = finit.imposibil sau m-n £ m/2 Þ m £ 2n Þ |G| £ 2|A|. Atunci f este injectivă. kÎℕ. (") nÎℤ. Cum pentru xÎH avem x = 1-1x1 iar 1ÎG Þ H Í H¢.contradicţie) Fie f : G \ A® A. n n Astfel.x 1-x r 3.k. i = 1. (i).×) iar grupul n G = U(ℤ * .). hÎH}>. Să demonstrăm la început că H Í H¢ şi H¢ ⊴ G. rezultă : k S = a 1 + a k +…+ a k = 1 + xk + x2k + … + x(n-1)k = 1 + (xn)q ×xr + (xn)2q ×x2r + … 2 n … + (xn)(n-1)q × x(n-1)r = 1 + xr + x2r + …+x(n-1)r.35. atunci m-n | m Þ m-n = m Þ n = 0.2. conform celor de mai sus deducem că n ˆ ˆ ( a )j(n) = 1 Þ n½aj(n)-1. Fie k = nq + r cu 0 £ r < n şi deci. cu gÎG.xxn}=G Þ (xx1)(xx2)…(xxn) = x1x2…xn Þ xn(x1x2…xn) = x1x2…xn Þ xn = 1. Deci dacă r = 0. Ţinând cont de definiţia subgrupului generat de o mulţime. m-n | m Þ m-n | m-n+n Þ m-n | n. x. r r 1-x 1. niÎℤ. hÎH. deci m = n+1 sau m = 2n. Deoarece G \ A £ G. atunci xn = 1. (") xÎG (conform problemei 3. şi cum xÎG \ A Þ aÎG \ A. Atunci axÎA ( dacă ax Ï A Þ axÎG \ A. iar dacă r > 0. Dacă a = g-1hg. … . …. hiÎH.(x n )r 1 -1 S = 1 + xr + x2r + …+x(n-1)r = = = = = 0. ceea ce arată că G = Un. notând cu S suma din enunţ. Fie |G| = m şi |A| = n Þ |G \ A| = m-n.×) are j(n) elemente. 3. g-1hg = g-1[(g1-1h 1 1 g1)…(gk-1h k k gk)]g = [(g1g)-1h 1 1 (g1g)]… n n n …[(gkg)-1h k k (gkg)]ÎH¢. atunci S = n.34. Fie aÎA fixat şi xÎG \ A. (a. Fie H¢ = < {g-1hg : gÎG. deducem că un element din H¢ este de forma: h = (g1-1h1g1)n 1 …(gk-1hkgk)n k cu giÎG. 125 n . (i). f(x) = ax.n) = 1.33. Cum (G. xx2. atunci se verifică uşor că an = g-1hng. dacă gÎG.

….nÎℕ*). Pe de altă parte.39. de unde | G : (A Ú B) | = 1 Þ G = A Ú B .37. deci | G : A | £ | B : (A Ç B) |.j) există un i =1 m 126 . Cum | G : A | şi | G : B | sunt prime între ele.Fie acum H¢¢ < G a. x2. | G : (A Ç B) | = | G : A | · | A : (A Ç B) | = | G : B | · ·| B : (A Ç B) |. Cum | G : B | = | G : (A Ú B) | · | (A Ú B) : B | Þ | G : (A Ú B) | < 2 . niÎℤ este în H¢¢ Þ H¢ Í H¢¢. Prin urmare | G : A | = | B : (AÇB) | şi | G : (AÇB) | = | G : A | · | G : B |. cum B £ A Ú B. 3. xn ÎG a. unde g1 = 1. conform cu (i) avem: | A Ú B | ³ | (A Ú B)ÇA : (AÇB) | Û | (A Ú B) : B | ³ | A : (AÇB) | . deci Ax = Ay. prin urmare | G : A | · | G : B | ³ | B : (A Ç B) | · | G : B | = = | G : (A ÇB) |.yÎCÇB şi Ax = Ay Þ xy-1ÎC Ç A Þ (C Ç A)x = (C Ç A)y. Pentru fiecare j = 1. atunci xy-1 ÎCÇA £ A.î. deci | G : (A ÇB) | este finit.37..) şi astfel G = AB.40. adică f este corect definită. Ţinând cont de problemei 3. (ii). <x1. adică f este injectivă.…. (i). de unde rezultă că | (CÇB/CÇA)d | £ | (B/A)d | Û |(C Ç B) : (C Ç A) | £ | B: A |. G = U Hgi. Definim f : (CÇB/CÇA)d ® (B/A)d prin f((CÇA)x) = Ax. Fie x1.î. pentru fiecare pereche ordonată (i. |G : H| = =m (m. rezultă că | G : A| divide |B : (A Ç B) |.î. …. Conform problemei anterioare avem: | G : (A Ç B) | £ | G : A | · | G : B |. De asemenea. fie g1. relaţia | G : (AÇB) | = | G : A |·| G : B | se scrie |G | / | AÇB | = (| G | / | A |)·(| G | / | B |). x2.…. g2. 3.yÎCÇB şi (CÇA)x = (CÇA)y. (") xÎCÇB. În cazul în care G este finit. 3. Dacă x. de unde rezultă că | G | = (| A |·| B |) / |AÇB| = |AB| ( conform problemei 2. ((iii)) şi de ipoteză avem: | (A Ú B) : B | ³ | A : (AÇB) | > 1/2· | G : B |. atunci deoarece orice element de forma n gi-1h i i gi cu giÎH.î. Atunci. Cum A £ G. 3. avem că | G : A | ³ ³ | (A Ú B) : A | ³ | B : (AÇB) |.n notând xn+j = xj-1.gnÎG a. (iii).35. xn> = G şi H £ G a.38. tot din exerciţiul precedent ((iii)). HÍH¢¢ .2. conform cu (i) avem | G : A | ³ | (G Ç B) : (B Ç A) | = =|B : (AÇB)|. (ii). (i). Dacă x.

Din echivalenţele axa-1 = bxb-1 Û b-1aÎ CG(x) Û a CG(x) = b CG(x) deducem că dacă notăm cu Cx mulţimea conjugaţilor lui x din G.42. Reciproc.…. atunci în ipoteza CG(K) = 1 rezultă că Z(H) = 1.2. (") aÎG este corect definită şi injectivă.î.37.2.n} este un sistem de generatori pentru H.m} a.j£n ÎCG(D). j = 1. Scriind că BAB-1 = B Þ aii = ajj.m} şi jÎ{1. gixj = hijgk iÎ{1. Este suficient să probăm afirmaţia din enunţ pentru cazul a două subgrupuri H. considerăm pentru orice (i. xH = yH şi xK = yK. atunci funcţia f : Cx ® (G/ CG(x))d. Fie A= (aij)1£i.î. Faptul că CG(x) £ G este imediat.m.î.î. K £ H £G. Considerând matricea B ce are pe diagonala principală elementele h1. Să demonstrăm acum că f este injectivă şi totul va fi clar. 3. (ii)).n cu h i ¹ hk. 3. Notând cu EijÎMn(K) matricea ce are pe poziţia (i. (i).…. adică f este injectivă (de fapt putem utiliza şi problemei 3. h2. 127 . de unde incluziunea Z(G) Í {aIn : aÎK}. 3. Cum surjectivitatea lui f este evidentă. deoarece Z(H) £ CG(K). 3. adică CG(D) = D.2.bÎG. (") xÎG. pentru aceasta fie x. deoarece K ¹ Z2 pentru orice 1 £ j < k £ n putem alege elementele hiÎK*. K £ H £ G. xK).43.j£n ÎZ(G) £ CG(D) = D cu ajk = 0 pentru j ¹ k. Pentru aceasta definim f : (G/HÇK)d ® (G/H)d ´ (G/K)d prin f(x(HÇK)) = (xH. K ale lui G. adică CG(D) £ D ( am notat G = GLn(K)).41.…. Dacă xÎ CG(K).44. Se probează acum imediat faptul că {hij : i = 1.….…. Fie acum a. presupunem că Z(H) = 1 pentru orice H a. (ii). din AB = BA Þ ajk = 0 Þ AÎD.j) cu 1 £ i < j £ n.yÎG a. deducem că | Cx | = | (G/ CG(x))d | = | G : CG(x) |. i = 1.unic element hijÎH şi un unic kÎ{1.…. Deoarece D este comutativ deducem că D £ CG(D). f(axa-1) = a CG(x). Cum cealălaltă incluziune este evidentă deducem egalitatea cerută. Dacă alegem H a. Deducem imediat că xy-1ÎHÇK. deci CG(K) = 1.….j) pe 1 iar în rest zero. Atunci B-1 = In – Eij iar BAB-1 = B + (ajj – aii)Eij. adică AÎ{aIn : aÎK}.2. deci x(HÇK) = y(HÇK). hn iar în rest zero.2.2n}.2. Să notăm S = SLn(K). matricea B = In + Eij. Fie acum A = (aij)1£i. atunci pentru H = < KÈ{x}> avem K £ H £ G şi xÎZ(H) = 1.

iar dacă n este par. În ambele situaţii obţinem că CG(D Ç S) £ D. Alegând acum A Î CG(DÇS). Rezultă că un element de forma rre. adică CG(D Ç S) = S.n-1 şi (rke)2 = rkerke =rkr-ke2 = 1.42.k} şi xk = xt = -1 iar xi = 1 pentru iÎ{1.…. atunci erk+1 = errk = r-1erk =r-1r-ke = =r-(k+1)e.1}. Observăm că pentru orice i. Avem Z(S) £ CG(D Ç S) = S. Rezultă că pentru orice xÎDn \ H avem o(x) = 2.1.29. Deoarece x1x2…xn = 1 avem că B = x1E11 + …+ xnEnn ÎDÇS. prin urmare erk = r-k pentru orice k = 0. deci xÎH. n = 2m. matricea B = In + Eij ÎS.) iar ordinul 128 .n-1. astfel că CS 4 (a) va avea în S4 indicele 8 (conform problemei 3. deducem că în S4 a va avea 8 conjugaţi. deci |Z(Dn)| = 2. ℤ3 putem alege xÎK.47.2.n}\ \{j.n-1} avem rk (rre) = rk+re şi (rk e)rr = rr-ke. 3.….rÎ{0. Deoarece A4 conţine 8 ciclii de lungime 3.Dacă n = 2. Orice element din Dn \ H este de forma rke. k = 0.j cu 1£ i < j £ n.1. 3. x2 = x-1 avem x1x2 = 1. deci H = H¢.n-1 nu face parte din Z(Dn).1. | H¢ | = | H | = n. deoarece o(r) = n deducem că H este subgrup ciclic de ordin n. ).…. În plus. 3.n} \ {k.87. Dacă n > 2. x ¹ -1 sau 1 şi considerând x1 = x.46. Avem că Dn = {rket : k = 0. Atunci | A4 : H | = 12 : 6 = 2 şi deci H < A4 (conform problemei 3. din AB = BA Þ a12 = a21 = 0. Să presupunem prin absurd că ($) H £ A4 a. Din egalitatea AB = BA Þ ajk = 0. r = 0. Dacă H¢ = <x>. Dar atunci H¢ £ H. Cum D este comutativ şi D Ç S £ D Þ D £ CG(D Ç S).…. deci matricea B = x1E11 + x2E22 ÎDÇS.n-1. Cu ajutorul lui B repetăm raţionamentul : orice matrice din Z(S) este scalară. adică Z(S) £ S Ç Z(G) şi cum incluziunea S Ç Z(G) Í Z(S) este evidentă.….1. |H| = 6. deducem că Z(S) = S Ç Z(G). adică Z(Dn) = {1. adică AÎD. cum K ¹ ℤ2. deci Z(S) £ D Ç S. rm}. Dacă n este impar.î. avem că er = rn-1e = r-1e. iar t = 0. xÎDn (iar Dn este grup ciclic de ordin n) atunci o(x) = n > 2. prin urmare rk (rre)= = (rre)rk Û k + r º r – k(mod n) Û 2k º 0 (mod n).45. atunci k = 0 sau k = m. H va trebui să conţină un astfel de ciclu a. rkÎZ(Dn) Û 2k º 0 (mod n). Fie H = < r > £ Dn.1.t}. Ţinând cont de problema 2. atunci K ¹ ℤ2 iar pentru 1 £ j < k £ n alegem tÎ{1. deci |Z(Dn)| = 1.…. De asemenea. rezultă că k = 0. Dacă presupunem că erk = r-ke. Pentru k.…. adică AÎD.2.

Am depistat astfel 6 elemente ale lui H şi anume : 4 ciclii de lungime 3.3. gbg-1 = (c. (ii) Þ (i). Să presupunem prin absurd că f nu este injectivă. Morfisme şi izomorfisme de grupuri. Deci Ker(f) = {1}. 4. Grupuri factor.24 : 8 = 3 .a)(b. Considerăm g. care vor fi de fapt în H căci H < A4.1. astfel că f(xy-1) = =f(x)f(y ) = f(x)(f(y))-1 = g(x)(g(y)) -1 = g(x)g(y-1) = g(xy-1). cum f este surjectivă ($) xÎG1 a. Teoremele de izomorfism pentru grupuri. y = f(x). (i) Þ (ii). deci G £ G1 .yÎG atunci f(x) = g(x) şi f(y) = g(y). ceea ce este absurd. Am găsit astfel un nou element în H diferit de cele 6 ( şi anume pe gbg-1).h : Ker(f) ® G1.). adică f este injectivă. Din g o f = h o f Þ g(f(x)) = h(f(x)) Þ g(y) = h(y) Þ g = h. Dacă xÎG0 Þ (f o g)(x) = (f o h)(x) Þ f(g(x)) = f(h(x)) Þ g(x) = h(x) Þ g = h. Deoarece toate sunt în A4. Deci a are 4 conjugaţi în A4.î. există deci numai 3 permutări în S4 ( cu atât mai mult în A4) ce comută cu a.yÎG1 şi f(x) = f(y) Þ f(xy-1) = 1 Þ xy-1ÎKer(f) Þ xy = 1 Þ x = y. adică f o g = f o h şi totuşi g ¹ h.d) ¹ b iar gbg-1ÎH.b. (După Eilenberg şi Moore) Fie H = f(G1) £ G2. 129 . 4. adică Ker(f) ¹ {1}( conform problemei 4. ceea ce contrazice presupunerea de existenţă a lui H £ A4 a. (ii) Þ (i). presupunem că H ¹ G2. -1 {1}.). adică f este injectivă. Dacă g = (a. 4. atunci gÎA4.î.2. Afirmaţiile (i) şi (ii) se demonstrează acum analog ca în cazul monoizilor (vezi problema 1. (i) Þ (ii). g morfismul incluziune iar h morfismul nul. rezultă că CA 4 (a) are ordinul 3 iar indicele în A4 egal cu 12 :3 = 4.28. Dacă x. evident f este surjectivă. Dacă x. H trebuie să conţină şi un element b de ordin 2. §4.c). adică Ker(f) = (ii) Þ (i). Teorema lui Cauchy. Dacă H = G2. (i) Þ (ii).2. Fie yÎG2. adică xy-1ÎG. Dacă xÎKer(f) Þ f(x) = 1 = f(1) Þ x = 1. | H | = 6. b şi e.4. Acestea sunt a. a-1 şi e (permutarea identică din S4). Dacă xÎKer(f) Þ (f o g)(x) = f(g(x)) = f(x) = 1 iar (f o h)(x) = f(h(x)) = =f(1) = 1. De asemenea. b= (ab)(cd). -1 4.

y)r clasa de echivalenţă a lui (x. atunci se verifică imediat că g o f = h o f şi totuşi g ¹ h. Dacă yÎG2. deci dacă gÎH Þ (b(g))(x) = l-1(gl(x)) = l-1(l(gx)) = gx= (a(g))(x).y1)r·(x2y2)r = (x1x2.y). definim: (x1. absurd!. i = 1. dacă xÎHxi. Dacă l(x) = l(y) Þ xxi-1xs(i) = yxj-1xs(j). Definim l : G2 ® G2.(x¢.y1y2)r . a(g)(x) = gx.y) Î M ´ M vom nota prin (x. (*) Dacă a(g) = b(g) Þ a(g)(x) = b(g)(x). avem că H < G2 şi considerând în categoria grupurilor diagrama: G1 ¾ f G2 ¾® ¾g ¾® G3 = G2/H. Din (*) rezultă că a o f = b o f şi cum a ¹ b obţinem contradicţia ce ne arată că f este surjectivă. Dacă hÎH şi xÎG2 Þ l(hx) = hl(x) (căci xÎHxi Þ l(hx) = hxxi-1xs(i)= =h(l(x))). |G2 : H| > 2.yi)Î M ´ M. Considerăm GM = (M ´ M)/r şi pentru (x. Fie s : I ® I o bijecţie a. ¾h ¾® unde g este morfismul surjectiv canonic iar h este morfismul nul. fie h = yxj-1Î H şi x = hxi. Să demonstrăm că a(g) = b(g) Û gÎH. (") xÎG Þ a(g) = b(g). Cazul 2.î. xi 0 = 1. Deci g = l(g) = gxi-1xs(i) Þ xi-1xs(i) = 1 Þ xi = xs(i) Þ i = s(i) Þ xi = xi 0 = 1 Þ gÎH. 130 .2. |G : H| = 2. Pentru clasa de resturi H alegem ca reprezentant pe 1 şi fie i0ÎI a.Cazul 1. yÎHxj şi iÎI a. a(g) : G2 ® G2. (") xÎG1Þ gx = l-1(gl(x)). unde G3 = ∑(G2). Considerăm în categoria grupurilor diagrama: G1 ¾ f G2 ¾® ¾a ¾® G3. Pentru (xi. a este morfismul ¾b ¾® Cayley ( adică pentru gÎG2. (") i ¹ i0. (") xÎG2) iar b(g) = l-1 o a(g) o l. (") xÎG1 atunci considerând x = 1 Þ g = l-1(g) (pentru că l(1) = 1). Cum xxi-1. atunci conform problemei 3.î.î. l(x) = xxi-1xs(i). s(i0) = i0 şi s(i) ¹ i. Atunci l(x) = xxi-1xs(i) = h xixi-1xs(i) = hxj = y. deci l este surjecţie.5.y¢))Îr Û xy¢ = x¢y şi se verică imediat că este o congruenţă pe mulţimea produs M ´ M. (") gÎG2. adică l este bijecţie. s(i) = j. Pe mulţime M ´ M considerăm relaţia ((x. -1 yxj ÎH Þ xs(i)ÎHxs(j) Þ s(i) = s(j) Þ i = j Þ x = y. Fie {xi}iÎI un sistem complet de reprezentanţi pentru clasele de resturi la stânga ale lui G2 relativ la subgrupul H.29. cu xÎHxi iar yÎHxj. deci l este o funcţie injectivă.y) modulo r. 4.

1)r = 1. Dacă xÎM. Atunci x o y = 2 2 2 (1 + a ) y + a 2 .y)r·(x¢.·) devine în felul acesta grup (elementul neutru este (1. Se y ®¥ arată cu uşurinţă că (M. Din ultimele patru relaţii deducem a = b.1)r Þ x·1 = y·1 Þ x = y. rezultă că f este morfism de grupuri.1)r iar (x. e + b = 1 şi ae + c = 0.yÎM. dacă x.y)) = u(x)·(u(y)) -1.1)r= (y. adică u¢ o iM = u. f(x) = ln(x-1). u¢((x. atunci iM(xy) = (xy.y¢)Î M ´ M a. Cum M este stabilă relativ la ¢¢ o ¢¢ rezultă x o x = x2 + 2ax + a2-a >1 pentru orice x >1.yy¢)r) = u(xx¢)·(u(yy¢))-1 = = u(x)u(x¢)·(u(y)u(y¢))-1 = (u(x)(u(y))-1)·(u(x¢)(u(y¢))-1) = u¢((x. de unde e + a =1. fie x = + a2-a = 1. adică u¢ este morfism de monoizi.2) > 0. Dacă iM(x) = iM(y) Þ (x. Deci lim (x2 + 2ax + a2-a) = a2 + a + 1³1.1)r.Se probează imediat faptul că această operaţie este corect definită şi dubletul (GM.x) r). (") xÎM este morfismul căutat. adică iM este morfism injectiv de monoizi.6.1)r) = u(x)u(1) = u(x). De asemenea. o ) este grup.y¢)r Þ xy¢ = x¢y Þ u(xy¢) = u(x¢y) Þ u(x)u(y¢)= u(x¢)u(y) Þ u(x)(u(y))-1= u(x¢)(u(y¢))-1 Þ u¢((x. Operaţia algebrică se scrie x o y = xy + a(x + + y) + a2-a.y)r)·u¢((x¢.y¢)r). 2 Cum 1+ a < 0. atunci (u¢ o iM)(x) = u¢(iM(x)) = u¢((x. Fie f : M®ℝ. Cum f este bijectivă. Unicitatea lui u¢ se verifică imediat. (") (x. be + c = 0. e = 1-a >1 şi a(1 . fals căci lim (y+a-2) = +¥.y)r) = u¢((x¢. Atunci x o e = xe + ax + be + + c = x şi e o x = ex + ae + bx + c = x pentru orice x > 1. o ).y¢)r) = u¢((xx¢. 131 . Deci a = -1 şi operaţia devine x o y = xy . rezultă că f este izomorfism de grupuri. Fie acum G un grup comutativ şi u : G ® M un morfism de monoizi.1)r = =iM(x)· iM(y) şi iM(1) = (1. Într-adevăr.1)r· (y.a 1. de unde a(a + 1) ³ 0 şi cum a < 0 x ®1 rezultă a £ -1. u¢ este corect definită deoarece dacă mai avem (x¢. Cum f(x o y) = f(xy-(x+y)+2) = =ln(xy-x-y+1) = ln((x-1)(y-1)) = ln(x-1) + ln(y-1) = f(x) + f(y).y)r-1 = (y. adică iM este morfism de monoizi. deci a = b < 0 şi c = a2-a. Dacă a < -1.y¢)r).+y) >1 şi y >1. Evident.î.(x + y) + 2. iM(x) = (x.y) Î M ´ M.a >1 Û (1 + a)y + a2 – a >2 Û (1 + a)(y + a . Aplicaţia iM : M ® GM.a a y + a(1.a) + c = 0.y)r = (x¢. rezultă că y + a – 2 < 0 pentru orice y >1. (x.1)r = (x. Definim u¢ : GM ® G prin u¢((x. 4. Fie e > 1 elementul neutru al grupului (M.

aÎG şi b = a+1. Dacă x a log a y = 1 Þ x = 1 sau αlogay = 0 Þ y = 1 – imposibil deoarece 1ÏG. β < α atunci βÎ(-b.b) este finită şi nevidă (conţine numărul a). Vom arăta că G = {αk / kÎℤ} = aℤ. (") kÎℤ. Atunci α este cel mai mic număr real strict pozitiv al lui G. Cum G ¹ {0}. Grupurile (G. (i).elementul neutru : fie eÎG a. fie k Îℕ* cel mai mic cu proprietatea xk = 1.î. de unde k = p. Atunci x o y = x a log a y > 0. dacă βÎG.asociativitatea şi comutativitatea rezultă prin calcul .x. Rezultă că a b p£ < p+ 1 sau pα £ β < pα+α. 132 .8. fie α cel mai mic număr real strict pozitiv al ei. Rezultă că Hp = {1. x o e = x. Evident 1ÎHp.yÎH2 atunci xyÎH2 deci x2y2 = 1= (xy)2 = =xyxy Þ x-1x2y2y-1 = x-1xyxyy-1 Þ xy = yx. a deducem că β-pαÎG şi ţinând cont de alegerea lui α.+) şi (ℤ. 4. Dacă β < 0. .b)ÇG ceea ce contrazice alegerea lui α). ˆ Izomorfismul dintre Hp şi (ℤp.+) este dat de xi ® i . atunci (xy)2 = xyxy = x2y2 =1 şi -1 2 (x ) = (x2)-1 = 1 deci H2 £ G.9.x2. Incluziunea αℤÌ G este imediată (se demonstrează prin inducţie după k >0 că αkÎG şi cum α(-k) = -(αk)ÎG pentru orice k>0.7.xp-1} care este un subgrup al lui G. Cum evident 0 = α·0 Î αℤ. β > 0. βÎG şi p = [ ]. avem că β-pα = 0. există q. Cum GÇ(-b. f(αk) = k. a¹0. deci G conţine numere reale strict pozitive.+) sunt izomorfe prin aplicaţia f : G ® ℤ. Atunci x o y ÎG. Fie x. b Pentru incluziunea inversă.yÎH2.î. rezultă G = αℤ. rezultă incluziunea dorită). .…. Dacă H2 £ G şi x. -βÎG şi deci -βÎαℤ. βÎG atunci -β > 0. (într-adevăr. p = kq + r Þ 1 = xp = (xk)q xr = xr Þ r = 0. -aÎG . fie β > 0. de unde βÎαℤ. 4. pα Î G. deci G este parte stabilă faţă de operaţia algebrică ¢¢ o ¢¢. Dacă xy = yx pentru orice x. (i). Folosind teorema împărţirii cu rest. 0 £ r < k a. (ii). Dacă există xÎHp \ {1}. (") xÎG Þ x a log a e = x Û α logae = 1 Û logae = 1 1 a Û e = aa . 0 £ i £ p-1. de unde 0 £ β-pα < α.4. Fie a > 0. rÎℤ. Deoarece G £ ℝ.yÎG. există aÎG. Cum βÎG. adică β = pαÎ{αk / kÎℤ}.

sh a ö ÷= ÷ è . Analog ℝ* » Gb. è ø dacă AÎM. . æ ch a sh a ö æ ch b sh b ö ÷ şi B= ç ÷ ÷ ç sh b ch b ÷ atunci è sh a ch a ø è ø æ ch (a + b) sh ( a + b) ö ÷ A×B = ç ç sh (a + b) ch (a + b) ÷ astfel că M este parte stabilă în raport cu è ø - dacă A= ç ç înmulţirea matricelor.b. x Arătăm că f este şi surjectivă : fie y ÎG şi atunci f(x) = y Û a a = y Û x a = logay Û x = α logayÎℝ*. Fie f : ℝ ® G. 4. atunci det A = ch2a – sh2a = 1.b.î. Se verifică uşor axiomele grupului faţă de înmulţirea matricelor. am demonstrat că f este un izomorfism de grupuri. ÷ è sh 0 ch 0 ø æ ch (.elementele simetrizabile : fie xÎG a.α » Gb. Astfel. Deci Ga.α este grup abelian. deci A este inversabilă şi inversa ei este A-1 = ç ç 133 .sh a ch a ø æ ch 0 sh 0 ö ÷. Atunci f(xy) = f(x) o f(y) Û a a = f(x) a log a xy f ( y) Û a log a ( a ) Û a a = (a a ) a Û a a = a a .yÎℝ*.asociativitatea este evidentă.10. x (ii). elementul neutru este I2 = ç ç æ ch a . Fie x. deci f este un morfism de a a = (a a ) grupuri.α. f(x) = a a .a) ö ç ÷ ç sh (-a ) ch (-a ) ÷ .. x o x¢ = e Û x a log a x = a a Û loga x x¢ = a a log a x ¢ 1 1 ¢ 1 = loga a a Û α logax¢×logax = 1 a Û logax¢ = 1 a log a x 2 Û a 2 log a x este simetricul lui x faţă de operaţia algebrică ¢¢ o ¢¢. Arătăm că f este injectivă : x y f(x) = f(y) Þ a a = a a Þ x a = y a Þ x = y.a) sh (. deci Ga. adică a xy x y xy x a× y xy xy ℝ* » Ga.

2b ÷ è 2b ø a2 – 10b2 = 1Þ det A = 1 Þ A este inversabilă. 2(-b) a .yÎℤ3 ˆˆ ˆˆ ˆ ˆ ˆ ˆ conţine doar următoarele perechi : ( 0.y x ÷ cu x. (1. A= ç ç B= ç ç 3b ö æ a + 2b ÷ şi a . ˆ ˆ è ø . x. (i).BÎM.11.12.2b ÷ è 2b ø 3b¢ ö æ a¢ + 2b¢ ÷ .elementul neutru este evident I2 deoarece I2ÎM. Se observă că mulţimea soluţiilor ecuaţiei x2 + y2 = 1 . deci ABÎM.2( ab¢ + a¢b) ÷ è ø şi se verifică prin calcul că (aa¢ +10 bb¢)2 –10 (ab¢ + a¢b)2 = 1. f( ç ç 4.2 0÷ . Inversa lui A se calculează uşor : A-1 = ç ç 3(-b) ö æ a + 2(-b) ÷ ÎM. ˆ (ii).÷ Funcţia f : ℝ ® M. a = ˆ 1÷ ø ˆ æ0 ç ç-1 ˆ è ˆ 1ö ÷. adică 3×3 = 9 ( deoarece la perechi distincte corespund matrice distincte). (0.elementele inversabile: fie AÎM \ {I2}. Deci G va fi formată din 4 matrice : e =ç ç ˆ æ1 ˆ è0 ˆ 0ö ÷.2b¢ ÷ è ø AB= ç ç 3(ab¢ + a¢b) æ (aa¢ + 10bb¢) + 2(ab¢ + a¢b) ö ÷ 2(ab¢ + a¢b) (aa¢ + 10bb¢) .y)Îℤ3´ℤ3.2b ÷ è 2b ø æ x yö Calcule simple sunt şi pentru G. Izomorfismul căutat este f:M®G.1). Atunci: 2b¢ a¢ . A = ç ç 3b ö æ a + 2b ÷ Þ a . . ( 2. cu a2 – 10b2 = (a¢)2 – 10(b¢)2 = 1. Se verifică uşor axiomele grupului faţă de înmulţirea matricelor pentru mulţimile M şi G. Numărul matricelor de forma ç ç .0).2( -b) ÷ è ø 3b ö æ a + 2b ÷ ) = a + b 10 . . (ii). æ ch a sh a ö 4.asociativitatea : se ştie că înmulţirea matricelor este asociativă. b = ˆ 0÷ ø 134 ˆ ˆ æ 2 0ö ç ÷ ç 0 2÷ .yÎℤ3 este egal ÷ è ø cu numărul perechilor (x. Pentru mulţimea M: . f(a) = ç ç sh a ch a ÷ este izomorfismul dorit è ø (folosim faptul că: ch a ch b + sh a sh b = ch (a + b) şi sh a ch b + ch a sh b = =sh (a + b)).M este parte stabilă: fie A. (i). c = ˆ ˆ è ø ˆ ˆ æ 0 2ö ç ÷ ç .2) . a .0). .

A = ç 0 0 0 ÷ Þ A ç 0 0 1÷ è ø ç ib 0 è a÷ ø æ a ç a 2 +b2 este simetrizabilă deoarece A¢= ç 0 ç -b çi 2 2 è a +b 0 i 0 0 -b a 2 +b2 æ 1 0 0ö ç ÷ æa ç 0 ib ö ÷ 0 a a 2 +b 2 ö ÷ ÷ ÎM verifică faptul că ÷ ÷ ø AA¢ = A¢A = E). oricare ar fi nÎℕ. şi deoarece dacă AÎM. deducem că acesta este un grup : e a b c × e a b c e a b c a b c e b c e a c e a b ℤ4: (iv). 4.×) » (M. Se verifică imediat faptul că f(x × y) = f(x) + f(y). Faptul că (ℂ*.yÎG ( prin compararea celor două tabele) şi se observă că f este şi bijectivă.×) » (ℤ4. f(a) = 1 . f(b) = 2 şi f(c) = 3 . æ a 0 ib ö ç ÷ f(a + ib) = ç 0 0 0 ÷ este izomorfism de grupuri. 135 . (i). Astfel. +). Se verifică axiomele grupului prin calcule simple ( elementul neutru este E = ç 0 0 0 ÷ ÎM. Alcătuind tabla de înmulţire a elementelor lui G. Atunci f((a + ib) n) = An .×) este evident deoarece f: ℂ* ® M.(iii). (") x.13. ç ib 0 a ÷ è ø (ii). Pentru a defini morfismul f : G ® ℤ4 vom alcătui tabla adunării în + ˆ 0 ˆ 1 ˆ 0 ˆ 0 ˆ 1 ˆ 2 ˆ 3 ˆ 1 ˆ 1 ˆ 2 ˆ 3 ˆ 0 ˆ 2 ˆ 2 ˆ 3 ˆ 0 ˆ 3 ˆ 3 ˆ 0 ˆ 1 ˆ 2 ˆ 3 ˆ 1 ˆ 2 ˆ ˆ ˆ ˆ Vom pune f(e) = 0 . (G.

În mod evident f : ℝ* ® M. deci M este parte stabilă în raport cu înmulţirea matricelor. A = ç 0 0 0 ÷ = f(1 + i) Þ A2002 = f( (1 + i)2002) . ÷ ç 1001 ç i2 0 0 ÷ è ø (cos p + i sin p )2002= 4 4 = f(0 + i× 2 1001 4. Elementul unitate este M(1) = I2 şi M(a)-1 = M(1/a). f(a) = M(a). ÷ è ø f : ℤ ® M. deci (M.bÎℝ* Þ M(a)M(b) = M(ab). (") a Î ℝ*. ÷ è0 1ø æ 1 1 2k + 1ö ç ÷ 1 ÷ pentru (ii). f(k) = Dk= ç ç 4. (i). Se verifică cu uşurinţă axiomele grupului.15.1ø Dacă a. aÎℝ*. oricare ar fi nÎℕ şi aÎℝ*.1ø 4. ÷ è 2(1 . g : ℤ ® M. (") aÎℝ* este izomorfism de (ii). Dar çi è 0 1÷ ø æ1 0 ç iö ÷ 1 + i = 2 (cos p + i sin p ) Þ (1 + i)2002 = 2 4 4 = 21001(cos p + i sin p ) = 21001(0 + i) Þ 2 2 Þ A 2002 2002 = 21001 ( cos 2002p + i sin 2002p ) = 21001[cos (500p + p ) + i sin (500p + p )]= 4 4 2 2 æ 0 0 i 21001 ö ÷ ç )= ç 0 0 0 ÷.×) este grup. grupuri.a ) 2a .14.În cazul nostru. Izomorfismele căutate sunt : æ1 k ö ÷ pentru (i). Prin inducţie se verifică faptul că M(an) = (M(a))n. 136 . O altă posibilitate de a calcula (M(a))n este folosind izomorfismul f : æ 2 .a ) 2a .16. f(k) = Mk = ç 0 0 ç0 0 1 ÷ è ø æ1 aö h : ℝ ® M.an f(an) = f(a)n = (M(a)) n Þ ( M(a))n = ç n ç an -1 ö ÷ n ÷ è 2(1 . h(a) = Aa = ç ç 0 1 ÷ pentru (iii). Se verifică axiomele grupului pentru mulţimile de matrice de la (i) şi (ii) iar pentru (iii) se verifică condiţiile de subgrup. Notăm cu M(a) = ç ç a -1 ö æ 2-a ÷ ÎM.

Elementul neutru se obţine pentru x = Inversa lui A(x) este A( 1 1 . Prin calcul direct se arată că A3 = O3. (Md. 4. 4x (ii). Asociativitatea este evidentă.Funcţiile fα. Se verifică imediat că A(x) A(y) = A(2xy)ÎM.b(A)= ç 0 æ1 x ç yö ÷ æ 1 ax aby ö ç ÷ 1 bz ÷ . (i). Elementul neutru este I3= A0 ÎG iar inversul unui element Ax din G este A-x care este tot din G. deci G este parte stabilă în raport cu înmulţirea matricelor. Se verifică prin calcul că (") x. 4. iar inversele lor se va observa că sunt din Md.yÎℝ. Cum α şi b sunt ç0 0 1÷ è ø oarecare. adică 2 a = 1 Þ a = 2. atunci mulţimea automorfismelor este infinită. fα. elementul neutru este I2 ( care se obţine din a = 1 şi b = 0) şi deoarece toate matricele din Md au determinantul nenul. (iii).×) este grup abelian. Considerăm că există f : ℂ* ® Md un izomorfism de grupuri. deci E = A( )ÎM. pentru orice x. Astfel. Fie f : M ® ℝ* izomorfismul cerut. ÷ èb a ø 137 . Deci f(A(x)) = 2x şi se verifică uşor că este 2 izomorfism de grupuri. Se caută f(A(x)) = ax şi din 1 f(A( )) =1. Definind f : ℝ ® G.b ¹ 0. 2 2 1 )ÎM şi există pentru orice x ¹ 0.18. Acesta va duce un element a + bi într-o matrice din Md. Cum x+y = y+x şi (x+y)+z = =x+(y+z). (i). şi anume : f(a+ bi) = ç ç æ a db ö ÷.×) este grup.y. ele vor fi inversabile. (") x.b : G ® G. sunt automorfismele lui G. 4. cu α. Se verifică imediat că Md este parte stabilă faţă de înmulţirea matricelor. se verifică uşor că f este un izomorfism de grupuri.17.z Îℝ Þ Ax Ay = AyAx şi A(x+y)+z = Ax+(y+z) Þ înmulţirea pe G este comutativă şi asociativă. f(x) = A x. Ax×Ay = Ax+yÎG.yÎℝ. Deci (G. oricare ar fi ç0 0 1 ÷ è ø matricea A= ç 0 1 z ÷ din G.19. (ii).

atunci simetricul lui x este x¢ = (ii). (i). Comutativitatea rezultă din comutativitatea înmulţirii şi adunării numerelor reale. se deduce imediat că (Gn. o ) este grup comutativ.….…. o ).20. (iii). (i). x-5 x-5 Deci (G. (iii). A-1 = AtÎGn). adică aji=1. Se impune ca f(1) = 4 şi f(xy) = f(x) o f(y).¥). deci f(a + bi) = ç ç b a ÷ (faptul că f în această ÷ è ø formă este o bijecţie se verifică imediat).+) ( h : (0. Se procedează prin inducţie şi se obţine xn = (x-3)n + 3 ( deoarece f -1(x) = x– 3 şi f -1 : G ® ℝ * este izomorfism şi deci f -1(xn) = (f -1(x))n Þ + (f -1(x))n = (x-3)n Þ xn – 3 = (x – 3)n ).Deoarece (") x.bb ¢ ÷ ç b a ÷ ç b¢ a¢ ÷ ç ab¢ + a¢b aa¢ + dbb¢ ÷ è ø è øè ø è ø æa .×) ® (G. 138 .¥) ® ℝ. adică sA(i) = j Û aji = 1. (ii). x-3 x-3 neutru.n} elementul jÎ{1.21. Fie acum AÎGn. Cum (ℝ * . asociativitatea rezultă prin calcul .×) este grup ( pentru AÎGn.24 1 =5+ ÎG.n} definit ca mai sus.bö este posibil doar dacă d = -1. există o unică linie j în această matrice cu proprietatea că elementul de la intersecţia lor este 1. + Din f(xy) = f(x) o f(y) Þ axy + b = (ax + b) (ay + b) – 5(ax + b) – -5(ay + b) + 30 Þ a = 1 şi b = 5Þ f(x) = x + 5 ( se verifică f(1) = 6). Elementul neutru este e = 6ÎG iar dacă xÎG \ {6}. Căutăm un izomorfism f : (ℝ * . h(x) = ln x este izomorfism + sau inversul acestuia g:ℝ®(0.2. Definim atunci permutarea sAÎSn asociind fiecărui element iÎ{1. dacă xÎG\{4}. de forma f(x) = ax + b. atunci x-1 = 5 x .+) » (G. 4. o ). g(x) = ex este izomorfism) Þ (ℝ. (") x. Se probează acum imediat că asocierea A ® sA este izomorfismul căutat. Evident f este bijectivă.bb ¢ d (ab ¢ + a ¢b) ö æ a db ö æ a¢ db¢ ö æ aa¢ + dbb¢ d (ab¢ + a¢b) ö ç ÷=ç ÷ç ÷ =ç ÷ ceea ce ç ab ¢ + a ¢b aa ¢ .yÎG x o y = (x-5)(y-5) + 5 > 5.2. Deoarece elementele lui Gn se pot caracteriza şi prin aceea că suma elementelor de pe linii şi de pe fiecare coloană este egală cu 1. Se verifică axiomele grupului (e = 4ÎG este elementul 3x . Condiţia f((a+bi)(a¢+b¢i)) = f(a+bi)f(a¢+b¢i) este echivalentă cu : æ aa ¢ .Se deduce imediat că f(1) = I2.yÎG Û a + b = 4 şi axy + b = (ax + b) o (ay + b) Û a + b = 4 şi a = a2 Þ a = 1 şi b = 3 Þ f(x) =x +3. astfel avem izomorfismul dorit. Fixând coloana i în matricea A.22.8 1 =3+ ÎG). 4.×) » (ℝ. G este parte stabilă în raport cu ¢¢ o ¢¢. 4.

B+I2 sunt inversabile Þ A o B + I2 este inversabilă.×) nu are proprietatea g(n). Dacă A. Fie xÎG şi x2. 4. Dar (yx)2y = x2y3. 139 n x1 . deci A o BÎS. Fie f : (S.xn Îℝ * \ {1}.x -1 ÎG \ {1} Þ n n n 2 n n 2 ($) yÎG. o ) este grup. (ii). de unde. (") x. adică există t-1 : (G.yÎG.×) definită prin f(A) = A+I2. x2.(iv). o ) ® (ℝ.zÎG Þ x2 ÎZ(G) şi z2x2 = zx2z Þ (xz)2 = zx2z Û xzxz = z x2z Û zx = xz. xnÎG \ {1} a. f(y) = z.î. de unde B = C. Atunci (xy)3 = (yx)3 Þ f(xy) = f(yx) şi cum f este injectivă. obţinem (yx)2 = x2y2. y(xy)2 = y3x2 Þ (yx)2y = y3x2. Cum x n +1 . Conform celor de mai sus (xy)2 = y2x2 şi (yx)2 = x2y2. Analog. (i). x = x n +1 ×x -1 …x -1 = yn. o ) ® U(M2(ℝ).. x×x2×…xn ¹ 1 Þ ($) xn+1 ÎG cu x×x2…xn = x n +1 Þ x = x n +1 ×x -1 …x -1 . Atunci x2z = zx2. Observăm că ¢¢ o ¢¢ se poate scrie astfel: A o B = (A+I2)(B+I2) – I2.î.…. se verifică uşor faptul că f este un izomorfism de grupuri. înmulţind la stânga cu x-1 şi la dreapta cu y-1 .23. Se observă că O2ÎS (deoarece O2+I2 = I2 este inversabilă) iar A o O2 = A = =O2 o A. Atunci.25. adică G este abelian. deci A este inversabilă în raport cu legea ¢¢ o ¢¢ şi A-1 = (A+I2)-1 – I2.×). (") x1. Atunci B+I2 = C+I2..24. n (iii). Dar x4y4 = (y2x2)2 = [(xy)2]2 şi (xy)4 = x(yx)3y Þ x3y3 = (yx)3. + 4. deci (ℝ * . Dacă AÎS.+).x n Îℝ + a. (") nÎℕ. (i). deci O2 este elementul neutru. (") x. …. adică S este parte stabilă în raport cu ¢¢ o ¢¢. adică G este abelian.x -1 . Fie t = f o g : ℝ ® G Þ t(x) = ex + 5. (") x. de unde rezultă că y3x2 = x2y3. Atunci f(xy) = f(x)f(y) implică (xy)3 = x3y3. x1x2…xn= * . (ℝ*. adică y3 = z.yÎG. ($) xn+1 = + = x n +1 . Atunci t-1(xn) = n t-1(x) Û ln (xn – 5) = n ln(x – 5) Û xn – 5 = (x – 5)n de unde rezultă că xn = (x – 5) n + 5. Fie x.BÎS Þ A+I2. t-1(x) = ln (x-5). (") x. Deoarece f este surjectivă. (") xÎℝ. Astfel.î. din C o A = O2 Þ CÎS şi C+I2 este inversul la stânga al lui A+I2 în M2(ℝ).yÎG. 4.zÎG. Cum f şi g sunt bijecţii. A ¹ O2 şi A o B = O2 Þ (A+I2)(B+I2) = I2 Þ B+I2 este inversabilă în M2(ℝ) Þ BÎS şi B+I2 este inversul la dreapta al lui A+I2 în M2(ℝ). rezultă că xy = yx.yÎG. (") zÎG există y ÎG a. rezultă că şi t este bijecţie. ×) ≉ (ℝ*. (S. (") x. 2 n n (ii).….

ℤn). (i). (2n / d ). atunci g:ℤm®ℤn.. ( i). Pentru a arăta că f nu este morfism.gÎH = Hom(G1. elementul neutru este morfismul nul 1:G1 ® G2.28.î.+) este grup ciclic generat de 1 . (") xÎG1. Deoarece G2 este comutativ rezultă că H este comutativ. Deci a Î{ 0. fx(n) = nx. Din 0 = m a Þ ma º 0 (mod n) Þ ($) bÎℤ a. adică n = d.. Cum (ℤm. (") nÎℕ* Þ o(f(x)) = ¥. tot din ma = nb. ˆ (iii). fie aÎH \ {1} şi bÎG \ H.yÎG1. 140 .î. 0 = m a . ma = nb. Dacă o(x) = ¥ Þ xn ¹ 1. atunci 0 = m a . =xf( 1 ˆ ˆ ˆ Dacă notăm f( 1 ) = b (clasa lui b în ℤn). de unde deducem că H este grup. f '(x) = (f(x))-1. Dacă d>1. ˆ ˆ ˆ atunci f este determinat de fapt de f( 1 ) (mai precis. deci f nu este un morfism de grupuri. definind f ' : G1® G2.26. Din xn = 1 Þ (f(x))n = 1 Þ o(f(x))½n. atunci dacă d = 1 Þ ma = nb Þ 0 = a . (") nÎℤ. Atunci abÎG \ H şi f(ab) = 1 ¹ a·1 = f(a) f(b). adică 0 = m b . Să găsim acum numărul claselor a Îℤn a. ((d . (ii). se probează uşor că j : G2®Hom(ℤ.1) n / d ) }. Dacă d = (m. Fie fÎHom(ℤm.. 4. Pentru xÎG2 definind fx : ℤ® G2. Pe de altă parte. (n / d ). atunci (fg)(xy) = =f(xy)g(xy) = f(x)f(y)g(x)g(y) = f(x)g(x)f(y)g(y) = (fg)(x)(fg)(y). 1(x) = 1. j(x) = fx. (") nÎℕ* Þ (f(x))n ¹ 1. Dacă o(x) = n Þ d = o(f(x))½n (conform cu (i).27. (") xÎG2 este izomorfism de grupuri. atunci 0 = f( 0 ) = f( m ) = = m b .4. dacă a este multiplu de n/d cu a < n. ˆ Reciproc. 0 = m a (putem presupune că a<n).G2). Asociativitatea înmulţirii este imediată. De asemenea.n). g( x ) = = xa este morfism de grupuri. Dacă f.). Atunci f(H1) = f(HÇH1). Reciproc.. deci f(H1) este subgrup al lui G. Pentru fÎH.n/d) = 1 Þ a = multiplu de n/d. se verifică imediat că fx ÎHom(ℤ. (") xÎG1 se probează imediat că f ' este simetricul lui f în H . cum (m/d.G2). adic ă fgÎH.î. (ii).G2) şi x. dacă x Îℤm Þ f( x ) = ˆ )). f(xd) = (f(x))d = 1 = f(1) Þ xd = 1 Þ n½d. Fie H1 un subgrup propriu al lui G. 4. dacă alegem a Îℤn a.

4. Deci sh x ∘ sh y = sh x 1+ sh 2 y + sh y 1 + sh 2 x = sh x ch y + +sh y ch x = sh (x + y). Fie G¢ = {0}.bÎ(-k. Orice morfism fm(x) = mx cu m ¹ ± 1 nu este surjectiv deoarece Im fm = {mk | kÎℤ} ¹ ℤ. (i).+) ® (ℝ.k) şi că o este asociativă. deci injectivă. generat de morfismul corespunzător clasei lui (n / d ) şi cum are d elemente el va fi izomorf cu (ℤd. Elementul neutru este 0. f(t) = ò k 2 .k) atunci se verifică imediat că a o b Î(-k. Se verifică imediat. (ii).ℤn) este ciclic.32. o ) este grup.x2 0 t dx = 1 k +t ln şi se verifică faptul că f(x o y) = f(x) + 2 k -t +f(y). Evident. 141 . Deci f este un izomorfism de grupuri.31. Avem f(0) = 0. fn o fm = fm o fn = fm+nÎG. deci bijectivă. o ) la (ℝ. Cum f este x ® -¥ x®¥ continuă pe acest interval şi lim f ( x) = -¥ şi lim f ( x) = ¥ . Se verifică fără dificultate că F : (ℤ.+). 4. (") mÎℤ Þ j(m) = fn(m) Þ j = fn. 4.¥) iar inversa funcţiei fn este f-n.∘) este imaginea printr-un izomorfism a unui grup. (ii). deci va fi şi el un grup. f(x + y) = =sh (x + y) = sh x ch y + sh y ch x. astfel că f verifică condiţiile unui morfism de grupuri şi este şi o bijecţie (deoarece funcţia sh este o bijecţie). Notăm cu n = j(1). (i). f ¢(x) = 1 k . Fie j : ℤ ® ℤ un morfism. deci (-k. deci f este morfism de grupuri de la (G. o ).Evident.+). f1 = 1ℤ şi f-1 = -1ℤ sunt izomorfisme. Fie f : (ℝ.Rezultă că Hom (ℤm. Se arată uşor prin inducţie matematică : j(m) = nm. Operaţia de compunere a funcţiilor fiind asociativă rezultă că (G.33. rezultă că f este surjectivă.x2 2 > 0 . Astfel (ℝ.+) ® (G. adică f este strict crescătoare. Atunci fG¢(0) = 1 verifică condiţia din enunţ. (iii). Dacă a.30.k). 4.29.∘).k) este grup abelian. opusul lui x este –x. f(x) = sh x. Cum ch2x – sh2x = 1Þ ch2x = 1 + sh2x şi cum cosinusul hiperbolic este o funcţie pozitivă Þ ch x = 1 + sh 2 x . Pentru xÎ(-k. F(n) = fn este un izomorfism de grupuri. 4. (i). Elementul neutru este f0 = 1(2.

1 a2 .) + ( ) = 1 Þ a = ± 3 . 4. Fie f : ℚ ® ℤ un morfism de grupuri.tg 2a 1 . Deci a a 1 a -αÏM Þ f(-α)= -a sin α + cos α Þ 1 = f(α)×f(-α) = .cu tg α . atunci -xÎG¢ şi f(x)×f(-x) = 1 Þ (a2 + 1) sin2x = 0 Þ x = kp Þ G¢ Ì pℤ Þ UG ¢ Ì pℤ. Înlocuind în relaţia sin2 α + cos2 α = 1. fpℤ : pℤ ® H. Dacă -αÎM Þ tg(-α) = 1 1 Þ -tg α = . adică f(x+y) = f(x) + f(y). Fie xÎG¢ \ {0}.absurd.. Însă f(m/n) = mf(1/n) = (m/n)×f(1) = 0. nf(1/n) = f(n×1/n) = f(1) Þ f(1/n) = (1/n)×f(1)Îℤ Þ f(1) = 0.Þ a a 1 a 1 1 = . Dacă nÎℕ*. absurd. αÎM.α) = 1 Þ f(α)×f(-α) = 1.yÎℚ. obţinem 2 sin α =1 Þ a a 1 a sin α = Þ cos α = .. (") x. G¢ ¹ {0}.(-a sin α + cos α) Þ 1 1 cos α = 1 şi înlocuind pe . fals. +). Atunci -2α ÏM Þ f(-2α) = -a sin 2α + a 13 + cos 2α Þ -a2 sin2 2α + cos2 2α = 1 ( din f(2α)×f(-2α) = 1)Þ -a2 sin2 2α = =sin2 2α Þ (1 + a2) sin2 2α = 0 – fals. 2 2 2 2tga a = . (") m/nÎℚ Þ f = 0. Deoarece pℤ este subgrup al lui (ℝ.1 a2 sin α - 2αÎM Þ f(2α) = tg 2α = - 1 Þ 2a2 = a2-1 Þ a2 = -1. Cum fG¢ este morfism avem f(0) = 1 Þ f(α . Dacă –2α ÎM atunci tg(-2α) = =- 1 1 Þ 3a2 = 1 Þ a = ± .. avem fpℤ(np+fp) = (-1)n+k = f(np)×f(kp) Þ UG ¢ = pℤ. deci 2αÏM.+).(ii). 142 .34. adică Hom(ℚ. Deci M Ç G¢ = Æ.2a = Dacă G¢ £ ℝ şi α ÎG¢ Þ 2αÎG¢ şi tg 2α = 1 . Fie G¢ £ G = (ℝ. obţinem 2 2 a 2 1 2 (. Atunci f(α) = tg α = . şi a 1 2a Þ 2 = a a -1 atunci f(2α) = a sin 2α + cos 2α.ℤ) este format numai din morfismul nul. considerând atunci restricţia lui f la pℤ. Fie αÎG¢ \ {0}.

(") x. (") x.yÎG. Fie g(x) = xf(x). Fie acum yÎG. Deoarece g este morfism (din ipoteză) Þ g(xy) = = g(x)g(y).yÎG Þ (xy)4 = x4y4 şi (xy)8 = x8y8. (") x. ˆ avem f( x ) = x ×f( 1 ˆ ˆ ˆ ˆ Însă 0 = f( 0 ) = f( n ) = nf( 1 ). Deoarece în G există un singur automorfism Þ f = g Þ f(x) = g(x). (") xÎG.39. (") x. deci G este comutativ. y = x-1 f(x) cu xÎG. adică f(y) = y-1. Deci orice element al lui G este de forma x-1f(x) cu xÎG. (") z ÎG ($) xÎG a. (") y Î G).yÎG.ˆ 4. (") xÎG şi g(x) = x-1. (1) Din a doua relaţie (xy)8 = x8y8 Þ (yx)7 = x7y7 Þ (yx)8 = (yx)(x7y7) = 8 7 =y x y şi cum (yx)8 = y8x8 ( = g(yx)) Þ x8y7 = y7x8. (") y. (2) Din (1) şi (2) Þ x8 comută cu y3 şi y7 Þ x8 comută cu y ( deoarece (3. Atunci f(y) = f(x-1f(x)) = -1 f(x )f(f(x)) = (f(x))-1x = (x-1f(x))-1 = y-1. (*) 143 .yÎG Þ xyxyf(x)f(y)= = x2f(x)y2f(y). (") xÎG Þ x = x-1. 4. (") xÎG Þ x2 =1. atunci (") x Îℤn.yÎG. (") z. (i). atunci g va fi şi surjectivă. deci f( 1 ) = 0.yÎG Þ f(x) ÎZ(G). g(x) = x8 = z Þ zy = yz. (") x.yÎG. (ii).36.38. g(x) = x-1f(x). deci g este injectivă.y ÎG. Fie g(x) = x2f(x). (") x. Cum g este morfism (din ipoteză) Þ g(xy) = = g(x)g(y). adică f este morfismul nul. (") x. (") xÎG. Dacă f : ℤn®ℤ este un morfism de grupuri. 4. Deoarece G este mulţime finită.7) = 1. există două automorfise ale lui G : f(x) = x. (") x.yÎG Þ yxyf(x) = xf(x)y2. adică G este abelian. Fie g : G ® G. 4. Cum g este surjectivă.yÎG Þ xyf(x)f(y) = =xf(x)yf(y). (") x.zÎG va trebui să avem f(yz) = =f(y)f(z) Û (yz)-1 = y-1z-1 Û yz = zy.yÎG şi g(x) = g(y) Þ x-1f(x) = y-1f(y) Þ yx-1 = f(x)×(f(y))-1 Þ -1 yx = f(y)×f(x-1) = f(yx-1) şi cum f nu are punct fix decât pe 1. Să demonstrăm că g este o aplicaţie injectivă. (1) Dacă notăm h(x) = x2f(x) Þ h(x) = xg(x).37.yÎG Þ (xy)2f(xy) = x2f(x)y2f(y).î. deducem că yx-1 = 1. Din prima relaţie rezultă că (yx)3 = x3y3Þ (yx)4 = (yx)(x3y3) = y x4y3 şi cum (yx)4 = y4x4 ( = f(yx)) Þ x4y3 = y3x4. Dacă x. Cum gÎEnd(G) rezultă ca mai sus că g(x) ÎZ(G) Û xf(x) ÎZ(G). 4.yÎG Þ yf(x) = f(x)y. (") xÎG deoarece Z(G) £ G Þ G este abelian. Evident. ˆ ). (") x.yÎG Þ xyf(xy) = xf(x)yf(y). (") x. (") x. adică x = y.35. Deoarece f şi g sunt morfisme rezultă că f(xy) = f(x)f(y) şi g(xy) = = g(x)g(y). (2) Din (1) şi (2) Þ xÎZ(G). Cum f este morfism de grupuri.

deoarece f(1) = 1). (") x.bÎG arbitrare. (") xÎH. folosind relaţia de mai sus. (") x.34. şi cum f(x) comută cu x2 . iar cu (**) avem (f(x))-1(yxy)-1 yxyx2 f(x) = y-2(f(x))-1x-1x3f(x)y2. Fie aÎG \ H Þ a-1 ÎG \ H. 4.yÎG. Deoarece f este surjectivă.yÎG Þ (f(x))-1x2f(x) = y-2 (f(x))-1x2f(x). Cum f este surjecţie ($) tÎG a. (") x.yÎG.yÎG.).yÎG Û yxyx2 f(x) = x3f(x)y2. Fie F(x) = F(y) Þ x-1f(x) = y-1f(y) Þ f(x)(f(y)) -1 = xy-1 Þ f(xy-1) = xy-1 -1 Þ xy = 1 Þ x = y Þ F este injectivă. 144 . Reciproc.43. (") x. deci G este comutativ. Dar (ac)n+1 = (ac)n (ac) = an cn ac Þ an cn ac = an+1 cn+1 Þ (an)-1(an cn ac) c-1 = =(an)-1 ( an+1 cn+1) c-1 Þ cn a = acn. f(c) = b. (") xÎG.cÎG elemente arbitrare. -1 z=t . obţinem : ab = ba. Fie x. (") x.yÎG iar z = x-1y Û y = xz.Deoarece h(x) = x4f(x) este morfism Þ h(xy) = h(x)h(y).yÎG Þ xy = yx. adică xn-1ÎZ(G).î. (") x. Punând în (*) x2 în locul lui x rezultă că yx2yf(x) = x2f(x)y2. Presupunem că f are un singur punct fix (acesta este 1 elementul neutru al lui G. Cum h(x) = x2g(x) Þ yxyg(x) = xg(x)y2.yÎG Þ y2x2 = x2y2. deci b = cn. Fie a. Fie xÎH.bÎG. arbitrar. (") x.yÎG Þ x2 ÎZ(G). fie F bijecţie. 4.yÎG. Atunci. există cÎG a. 4. n 4. Rezultă imediat că a x = b ÎG \ H Þ x = ab. Dacă x ÎG \ {1} este un punct fix al lui f Þ f(x) = x Þ x-1f(x) = 1 = -1 =1 f(1) Þ F(x) = F(1)Þ x = 1 deoarece F este injectivă (vezi problema 4. (**) Din (*) pentru x = y Þ x3f(x) = xf(x)x2 Þ x2f(x) = f(x)x2.42.41. (") xÎG Þ yxyf(x) = y2xf(x). Deci f = g pe H Þ f = g pe G ( în esenţă totul rezultă din problema 2. Fie a.yÎG 2 Þ yx yf(x) = x2y2 f(x).yÎG.î. Avem f(x) = f(ab) = f(a)f(b) = g(a)g(b) = g(ab) = g(x). (") x. Tot din (*) avem (f(x))-1(yxy)-1 = y-2(f(x))-1x-1. Atunci avem xn-1y = xn-1xz = xn-1x tn = xn tn = f(x)f(t) = f(xt) = (xt)n = =(xt)(xt)…(xt)(xt) = x(tx)(tx)…(tx)t = x(tx) n-1 txx-1 = x(tx)nx-1 = xtn xn x-1= yxn-1. (") x.36. Deoarece f şi g sunt morfisme atunci f(ac) = f(a)f(c) şi g(ac) = g(a)g(c) Þ (ac)n = ancn şi (ac)n+1 = an+1cn+1. (") x.40.). (") x. (") x. (") a.yÎG Þ (xy)4f(xy) = x4f(x)y4f(y).yÎG Þ yx2 = x2y. (") x.yÎG . deci G este abelian. deci comută şi cu (f(x)) -1 Þ x2 = y-2 x2y2. Dar cum G este finit Þ F este surjecţie Þ F este bijecţie. (") x.

f(x) = bine definită deoarece Dacă y = x -1 .1. deci f(x) = ax.2) Þ x * y = f-1(f(x)f(y)).î. o ) un morfism de grupuri şi x s = f( )ÎSn. Atunci definim : y +1 3 xy . Fie f : (ℤp.+) ®(ℤ * . Þ y(2-x) = x-1 Þ x(y+1) = 2y+1 Þ x = y +1 2. avem f(2) = a2 şi inductiv f(n) = an.yÎℚ avem f(x+y) = f(x)×f(y).2).×) este un morfism de grupuri. atunci pentru orice x. f( x ) = f( 1 )x = 1 x = 1 .44.×) un morfism de grupuri iar f( 1 ) = a . Fie f : (1. Notând f(1) = a (aÎℚ.2) ® (0.¥) .45. p ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ Avem 1 = f( 0 ) = f( p ) = (f( 1 ))p = ( a )p.4( x + y ) + 6 .2).….¥ ) acest izomorfism Þ f este o bijecţie şi f(x * y) = =f(x)f(y) (") x.33. + 1 ) = (f( 1 ))n Þ a = (f( 1 ))n Þ f( 1 ) = a n . 2 xy . deci f morfismul nul. ˆ ˆ ˆ ˆ Atunci (") xÎ{0. a p = a . ( (1. Fie f : (ℚ.×). a >0).p-1}.47.¥).¥).+) ® (Sn..y Î(1.46.yÎ(1. adică a = 1 deci f( 1 ) = 1 . deoarece Sn are n! elemente).2). n n n n n 1 1 24 4 3 nori 145 .+) ® (ℚ*. 2-x 2y +1 x -1 .3( x + y ) + 5 Deci f-1(y) = x * y = f-1 (f(x)f(y)) = 4. Se observă că f este 2. Evident f(-x) = 1/f(x). Dacă nÎℕ Þ f(-n) = 1/f(n) = 1/an = a-n. * ) » ((0.2) ® (0.. (") nÎℕ. f( 1 + . (") y Î(0. (") x.yÎ(1.2).x 2y +1 . (") x. este 4. f(0) = 1 iar x x x f(x) = f( 2 + 2 ) = (f( 2 ))2 ³ 0. Însă conform teoremei lui ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ Fermat. (") xÎ(1. adică f este morfismul nul. (") xÎℤ. (") xÎ(1.x x -1 > 0.2) a.2).. n! xÎℚ iar Atunci putem scrie f(x) = f(n!× x x ) = (f( ))n! = e (conform problemei n! n! 3. ˆ ˆ 4. Să presupunem că am definit operaţia algebrică ¢¢ * ¢¢ pe (1. Dacă f : (ℚ.4. Fie f : (1. De asemenea.

Avem ½Inn(G)½= 1 Þ (") aÎG. Dacă fÎZ(Aut(G)). Pentru aceasta vom considera notaţia aditivă în grupul G şi definim operaţia algebrică externă pe G cu domeniul de operatori în ℤ2 : ( ˆ ì0. daca l = 1 î Se verifică faptul că sunt îndeplinite axiomele spaţiului vectorial. (") a. atunci ja(xy) = a(xy)a-1 = (axa-1)(aya-1) = =ja(x)×ja(y). Deoarece f(G) = G rezultă că a-1f(a) ÎZ(G). 1 m n . Evident. Dar şi aplicaţia y : G ® G.48.+). a = f(1) ¹ 0. 4. deci trebuie să avem ja = 1G Û ja(x) = x Û axa-1 = x Û ax = xa. (ii). Acesta va avea forma f(x) = ax. (i). 4. ( ˆ ï x. y(x) = x-1 este tot un automorfism al lui G. (") xÎℚ. Presupunem că H » ℚ şi fie f : ℚ ® H un izomorfism. daca l = 0 ï lx = í .m.xÎG. (") xÎG Þ a-1f(a)f(x) = f(x)a-1f(a). 146 .50. (iii). ja= 1G Þ axa-1=x. (") xÎℚ. deci y = 1G Û x = x-1. deci jaÎAut(G). (") xÎGÞ Z(G) = G Þ G este comutativ. Dacă a. atunci f( m ) = (a n )m = a n f(x) = ax . Dacă a. (") lÎℤ2 şi xÎG. considerăm un grup (G. Excluzând grupurile cu un singur element care satisfac proprietatea din enunţ. Pentru fiecare aÎG. (") aÎG Þ a-1f(a) = 1 Þ f(a) = a. deci f o ja = =ja o f. (") xÎℚ Þ b/a Ïℚ.d.spaţiu vectorial. ş. absurd. (") xÎG. (") xÎℚ Þ x ¹ b/a.xÎG Þ(ja o j b)(x) = ja(jb(x)) = ja(bxb-1) = abxb-1a-1 = =(ab)x(ab)-1 = jab(x) Þ ja o jb = jab de unde deducem imediat că j este morfism de grupuri. rezultă că G este comutativ.a. ja(x) = axa-1 este un automorfism al lui G.Rezultă imediat că dacă şi mÎℤ.x.b. (") xÎG Û x2 =1. Bijectivitatea lui ja este imediată. (") aÎG (ja fiind automorfismul interior) Þ f(axa-1) = af(x)a-1.×) cu cel puţin două elemente şi care au un singur automorfism ( acesta va fi în mod necesar morfismul identic). există bÎℚ \ H şi deci f(x) ¹ b. (") xÎG. aplicaţia ja : G ® G. (") aÎG Þ Z(Aut(G)) = 1. Vom demonstra că pe G se poate organiza o structură de ℤ2 . ˆ ˆ ˆ ˆ Evident ( 1 + 1 )x = 1 x + 1 x deoarece x + x = 0 în G. (") xÎG Þ ax = xa. Cum a este arbitrar. Fie H < ℚ un subgrup propriu al lui (ℚ.yÎG.51. (") xÎℚ Þ ax ¹ b. 4.49. adică ja este morfism de grupuri. în particular fÎCAut(G)(Inn(G)). adică 4.

52. 1 } a. Cazul 3.…. conform problemei anterioare. Cum G are un singur automorfism. a a a a a Definim f : G ® G astfel f (x 1 1 ×x a 2 ×…×x k k ) = x 1 2 ×x a1 x 3 3 ×…×x k k . f(ak) = k . G este un ℤ2.Fie B = (xi)iÎI o bază a spaţiului vectorial G peste corpul ℤ2. 147 . grupurile cu un singur automorfism sunt grupurile cu un element şi grupurile cu două elemente. Obţinem că grupul (Aut(G). Se 2 2 arată cu uşurinţă că fÎ Aut(G) şi f o f = 1G. ceea ca necesară. a ce arată că G este un grup izomorf cu grupul aditiv ℤ2. Fie {x1. atunci f : G ® (ℤn. (") kÎℤ este izomorfism de grupuri iar dacă ˆ o(a) =½G½= n. Dacă (G. ceea ce inseamnă că B trebuie să aibă un singur element.î.spaţiu vectorial. (")xÎG. u este un automorfism al grupului abelian G. Fie G un grup abelian. 4.+). În particular.54. k =1 Þ G » ℤ2 şi Aut (ℤ2) = {1 Z 2 }. rezultă |Aut(G)| este număr par. x2. Considerăm că G = {ak : kÎℤ}. Rămâne să analizăm cazul în care x2 = 1. Atunci. x = x 1 1 ×x 2 2 ×…×x k k . Cazul 2. k ³ 2. o ) conţine un element de ordin 2. Prin urmare. În concluzie. fiecare bijecţie a bazei B generează un automorfism al grupului G. este şi suficientă. Dacă u : B ® B este o bijecţie a bazei B. (") kÎℤ este izomorfism de grupuri. Deci grupurile căutate sunt {1 } şi (ℤ2. k=0 Þ G = { e} şi Aut(G) = {1G}.xk} o bază în G. aplicaţia u : G ® G. atunci se probează imediat că f : G ® (ℤ.αk Î{ 0 . u (å li x i ) = å li u ( x i ) este un automorfism al spaţiului vectorial G ( este o iÎI iÎI aplicaţie liniară bijectivă).….+). Atunci pentru xÎG există în mod unic a a ˆ ˆ α1. f(ak) = k.53. 4.×) are un număr finit de subgrupuri. deci | Aut(G)| este număr par. Această condiţie apărută Cazul 1. Atunci avem izomorfismul de ℤ2 spaţii vectoriale: G » ℤ2. Dacă ($) xÎG \ {1} cu x2 ¹ 1. Dacă o(a) = ¥.+). căci grupul ℤ2 are un singur automofism. este necesar să existe o singură bijecţie a mulţimii B în ea însăşi. 4. vom arăta mai întâi că orice element din G are ordin finit.

a. <x3> = H3.. Dacă G ¹ H1 È H2. G este comutativ).<xn> = Hn şi H1 È H2 È…È Hn este finit. Deoarece subgrupurile H1.55. b Ï H3 Þ ca.cbÏH3 Þ ca = b şi cb = a ( nu putem avea ca = a 148 U Hk k =1 n şi . 4. …. G = H1 È H2 È H3.Hn sunt finite.î. de unde rezultă că (G.+). 4. iar (ℤ. Deducem că a. <x2> = H2.Într-adevăr. H2. atunci în mod evident G » (ℤ4. Dacă există xÎG de ordin infinit. rezultă că subgrupul ciclic generat de x. a ¹ 1. ş. 4.î. bc = a şi ca = b. atunci există x3ÎG \ (H1È H2) şi considerăm subgrupul ciclic generat de x3. contradicţie.î. b ¹ 1. Evident a2 ÎH1 implică a2 = 1 (dacă a2 = a Þ a = 1 – absurd) şi analog b2= 1. Dacă orice xÎG este de ordin finit. contradicţie.+).H2.…. dar acest grup are o infinitate de subgrupuri. ….xnÎH a. rezultă că există x2 ÎG \ H1 şi fie H2 subgrupul ciclic generat de x2. rezultă că G finit.). Dacă acÎH3 Þ aÎH3 Þ bÏH3 ( dacă bÎH3 Þ G = H3) Þ bc ÏH3 Þ bcÎH2.c}(conform problemei 2. contradicţie. este izomorf cu (ℤ. deci ($) xn+1 = G \ <xn+1> = Hn+1.20.a.53. Fie H1 = {1.b}. <x>.b. Dacă ($) xÎG a.3 a.m.+) admite o infinitate de subgrupuri de forma (nℤ. Fie G = {1. Analog se construiesc x3. Dacă G = H1 È H2. atunci a2 = b2 = c2 = 1 şi se probează imediat că ab = c.57. rezultă că (G. construim inductiv un şir de subgrupuri distincte ale lui G.b} cu a ¹ b.+) cu nÎℕ.… sunt distincte două câte două datorită modului de alegere a generatorilor). i =1.2. Fie x1Î G \ {1} şi H1 subgrupul ciclic generat de x1.a} şi H2={1. dacă presupunem că în G există un element de ordin infinit. Evident ℤ4 ≉ K deoarece în K toate elementele diferite de 1 au ordinul 2 pe când în ℤ4 nu se întâmplă lucrul acesta.×) este finit.×) ar avea o infinitate de subgrupuri. Prin urmare există nÎℕ* cu proprietatea că G = H1 È H2 È …È Hn. acesta generează un subgrup ciclic infinit. Dacă bc = b Þ c = 1. deci izomorf cu (ℤ.56. Fie x = x1ÎG şi H1 = <x1> Þ H1 este finit Þ ($) x2 ÎG \ H1. Nu putem continua la nesfârşit căci am obţine o infinitate de subgrupuri ale lui G (se observă că subgrupurile H1. rezultă că G este finit.+) (vezi problema 4. Dacă G = H1. adică G » K (grupul lui Klein).a. Dacă bc = 1 Þ bÎ H3. Dacă toate elementele lui G au ordin 2.d. Fie Hi £ G. Dacă G ¹ H1. o(x) = 4. Fie cÎH3 \ {1.

q) = 1.x. În acest caz în G am identificat 6 elemente distincte şi anume 1. xy. Să presupunem prin absurd că există un izomorfism de grupuri f : (ℤ. y. obţinem un izomorfism de grupuri.59.3 sau 6. o(x) = 3. Deoarece ℝ este o mulţime nenumărabilă iar ℤ.+)® (ℚ. Evident (ab)2 = 1.58. 4. x2y. x2y. Notând f(1) = f(x) = p ×x. (p. xy2. deducem că S3 ≉ ℤ6. y. 4.x2}.sau cb = b). xy. (") xÎℤ. x2. x. atunci ½G½ar trebui să fie o putere a lui 2 – absurd. Deci o(y) = 2 (cazul o(y) = 6 nu mai interesează).î. q ¹ 0. Tabla grupului arată astfel: 1 a b c × 1 1 a b c a a 1 c b b b c 1 a c c b a 1 Deci G este izomorf cu grupul lui Klein. Dacă yx = x2y atunci considerând f : G®S3 definit prin f(x) = ç ç f(y) = ç ç æ123 ö ÷ şi ÷ è 231ø æ123 ö ÷ . Fie acum yÎG-{1.qÎℤ. x2. Mai avem de demonstrat că (ℤ. dacă o(y) = 3. x2y}. q 149 p Îℚ cu p. x2y2 ceea ce este fals. atunci în mod evident G » (ℤ6.+).+) ≉ (ℚ. Dacă în G avem un element de ordin 6. se verifică imediat că q . Cum yxÎG Þ yx Î{xy. Dacă yx = xy Þ o(xy) = o(x)o(y) = 2×3 = 6 şi în acest caz G » (ℤ6. Deci ($) xÎG \ {1} a.+).+) sau (ℚ. atunci în G ar apare 9 elemente distincte şi anume : 1. x.ab}.+). Deoarece (") xÎG. Dacă toate elementele lui G \ {1} ar avea ordinul 2.+) nu pot fi izomorfe cu (ℝ.+). Conform teoremei lui Lagrange ordinul unui element diferit de 1 dintr-un grup G cu 6 elemente poate fi 2.+). Deoarece S3 nu este comutativ iar ℤ6 este. ÷ è 213 ø o) . Ţinând cont că a2 = b2 = 1 rezultă că c = ab = ba şi prin urmare H3 = {1.ℚ sunt numărabile deducem că grupurile (ℤ. deci în acest caz G » (S3. x2 = 1 rezultă că G este abelian.

4. Considerând pe ℝ şi ℂ ca spaţii vectoriale peste ℚ.+) » (ℂ. cu necesitate p ¹ 0. 4. 4.+) şi (ℂ.×) nu este ciclic (acest fapt se probează imediat prin reducere la absurd).+) este ciclic pe când (ℚ*. 4.î. (") xÎℤ. Atunci ℂ = ℝ´ℝ va avea o bază de cardinal c×c = c.60. Funcţia f : ℝ * ® ℝ.+). (ii). Dacă prin absurd ar fi izomorfe.×) nu sunt izomorfe. + Atunci r = f (2) Îℚ. + 2 Deducem că f(2) = 2r = 2f(x) = f(x2) Þ x2 = 2.î.62. Să demonstrăm că (ℝ*.×) şi (ℂ*. f(x) = p+1 Û px = (p+1)q Û p½(p+1) Þ p = 1 sau –1 Þ f(x) = x x sau f(x) = .×) deoarece mulţimea ℚ* este numărabilă.absurd.×) ® (ℚ.+) sunt grupuri aditive ale acestor spaţii vectoriale. Grupul (ℚ*. (") x > 0 este un izomorfism de + grupuri de la (ℝ * .î. r = f(x). deci ℝ şi ℂ au baze echipotente. adică (ℝ. Să demonstrăm că dacă p ¹ 0 atunci f nu este surjectivă.+). Fie B o bază a lui ℝ peste ℚ şi fie c cardinalul său. pe când ℝ* şi ℂ* sunt nenumărabile. rezultând că ℝ şi ℂ sunt ℚ . cu xÎℚ . (i). f(x) = ceea ce este absurd.63.×) nu poate fi izomorf nici cu (ℝ*.. atunci (ℝ. Grupurile (ℤ.×) şi nici cu (ℂ*. Evident. q q 1 deducem că q = 0.+). atunci ecuaţia x3 = 1 (ce are în ℂ* trei soluţii distincte ) ar trebui să aibă şi în ℝ* tot atâtea soluţii ceea ce nu este adevărat (căci are doar soluţia x = 1 în ℝ*). q +1 Scriind în ambele cazuri că ($) xÎℤ a.+) şi (ℚ*.spaţii vectoriale izomorfe.·) la (ℝ.61.×) nu sunt izomorfe deoarece (ℤ. şi fie xÎℚ * a. Dacă f este surjectivă ($) xÎℤ a. + Să presupunem acum prin absurd că există un izomorfism de grupuri f : (ℚ * . f(x) = ln(x). 150 .Pentru ca f să fie injectivă.

4. (") x1Îℝ.+) ® (Q[i]. Deci este suficient să o cunoaştem pe intervalul [0. Dacă se cunoaşte că pentru x0 Î[-b.+) » (ℚ[X].68. Funcţia f fiind integrabilă pe [-b. f(x) = m + (n+1)i. Într-adevăr. k k 4.î. Dacă prin absurd (ℚ. unde aÎℝ.65.64. Acest lucru este absurd deoarece ar rezulta că toate polinoamele din ℚ[X] sunt de forma X×p(X) unde p(X) = f(1)Îℚ[X] (evident.67. în ℚ[X] sunt polinoame de grad mai mare decât gradul lui p(X)). (") xÎℚ.b].b].b] iar pentru aceasta. 151 .b] este integrabilă şi pe [0. Dacă alegem kÎℕ*. 4.b]. atunci a = m + ni cu m.64.66. Presupunem prin absurd că există un izomorfism de grupuri f : ℚ[X]® ℤ[X].…. f(x1) = f(x1-x0) + f(x0) = f(x1-2x0) + 2f(x0)= = … = f(x1-nx0) + nf(x0) şi putem alege nÎℤ a. k >max{|a0 |. Deoarece aÎℚ[i]. fie x0Î(ℝ \ ℚ) Ç [0. Această egalitate se mai scrie xf(1) = m + (n+ 1)i Û x(m + ni) = m + (n + 1)i Û mx = m şi nx = n + 1. 4. Atunci f(x) = ax. Se ştie că f este o funcţie impară.+).b]. contradicţie. x0Î(ℝ \ ℚ) Ç [0. S = 1 1 ×P Þ kS = P Þ f(S) = ×f(P) Þ f(S) Îℤ[X] – absurd. 4. atunci şi f(x1) = ax1.î.+). Deoarece f este morfism surjectiv. Fie PÎℚ[X] un polinom nenul şi să considerăm polinomul f(P) = a0 + a1X + …+anXn Îℤ[X] care va fi de asemenea nenul. Deci f(x1) = a( x1-nx0) + nax0 = ax1. (") xÎℚ. Acelaşi raţionament ca la problema 4. x1-nx0 Î[-b.|an|} şi considerăm polinomul SÎℚ[X]. Cum m ¹ 0. deducem existenţa lui xÎℚ a. considerând elementul m+(n+1)i din ℚ[i].x0] Ì [-b. b]. din prima egalitate deducem că x = 1 şi atunci cea de-a doua egalitate devine n = n+1. atunci notând un astfel de izomorfism cu f : ℚ ® ℚ[X]. Presupunem prin absurd că există un izomorfism de grupuri f : (ℚ.nÎℚ*( nu putem avea m = 0 sau n = 0 căci atunci f nu ar mai fi surjecţie). se arată uşor că f(x) = f(1)×x. f(x0) = ax0. Se ştie că restricţia morfismului f la ℚ este de forma f(x) = ax. unde a = f(1).

4. Dar AÎM2(ℂ). f(A) = α . f(a) = -1. Avem că yZ(G) = (xZ(G))m şi zZ(G) = (xZ(G))n cu m. (") AÎG) Þ G = {O2}. (") AÎG. zx-nÎZ(G) Û yx-m = z1. fie f : G® ℂ*. zx-n = z2 cu z1. În grupul G/H avem (xH) n = xnH = 1×H = H. Deducem imediat că K este corp de caracteristică 2. Fie xÎG a.αn) = = 2 ax 0 .nÎℤ. Să presupunem prin absurd că există un izomorfism de grupuri f : (K. f este de forma f(x) = ax cu aÎℝ.70. G/Z(G) = <xZ(G)> şi y. 152 . Atunci E2 = E şi cum E ¹ I2 rezultă că det E = 0. 4. Fie AÎG Þ AE = A Þ det A = 0.z2ÎZ(G) Û y = z1xm şi z = z2xn. 4. ×). (i). α = Tr A. deci f(AB) = f(A) f(B). Atunci f(a + a) = f(a)×f(a) = 1 = f(0) Þ a + a = 0. Deducem imediat că yx-m. Fie A¢ simetricul lui A în G Þ A2A¢ = α AA¢ Þ A(AA¢) = α E Þ AE = α E Þ A = α E. dacă A = α E şi B = b E Þ AB = αbE2 = αbE.×) şi fie aÎK a. 2 În concluzie. Dacă O2 ÎG Þ E = O2 (E = AA¢. Rezultă astfel că yz = zy = z1z2xm+n. deci α E = b E Þ α = b.71. Atunci (f(1)-1)2 = (f(1))2 + 1 = f(1 + 1) + 1 = f(0) + 1 = 1 + 1 = 0 Þ f(1) = 1 = f(0) Þ 0 = 1-absurd.î. Fie G Ì M2(ℂ) un grup ca în ipoteza problemei şi EÎG elementul neutru.zÎG. 4. În plus. dacă A = α E. obţinem sD(f.72. Deci. (") x0Î[0. Astfel 2 x0 ò ax dx = ò 0 af ( x ) dx = 2 ax 0 Þ 2 x0 0 ò f ( x) dx = 2 x0 . adică G este comutativ. deci A2 – (Tr A) A + det A× I2 = 02 Þ A2 = α A.b]Þ f(x0)= ax0.sD(f.+) ® (K*. În acest caz G = ({O2}. Dacă O2ÏG.î. Fie f(A) = 1 Þ A = E Þ f este morfism injectiv. orice matrice AÎG este de forma A = α E cu α Îℂ. Rezultă că f este morfism de grupuri.αn) = å i =0 n -1 f(αi) (xi – xi-1) şi alegând o diviziune cu intervale de ax0 (α1 + …+ αn) ® n x0 0 lungimi egale. Aşadar G » f(G) care este subgrup în (ℂ*. Funcţia f este bine definită pentru că E ¹ O2.69.×). iar αiÎℚ.

cu zÎG Þ yp = zp<x> = 1 = <x> (în G / <x>) Û zp Î <x> Þ (zp)o(x) = 1 Þ (zo(x))p = 1. Din ecuaţia claselor rezultă că p | |Z(G)| şi cum Z(G) este comutativ deducem că există xÎZ(G) a. G este necomutativ. există s.73.bÎℤ a. (xn)m = 1 Þ xmn =1 Þ xÎH – absurd. p | |G : CG(x)|.î. putem presupune că (") x Ï Z(G). o(yH) = k. Cazul 1. Fie xÎG. deci putem aplica ipoteza de inducţie lui H şi găsim yÎH a.î. x ¹ 1. deoarece (m. atunci conform cu (i).î. am = bn + 1. deci o(y) = k = n. Presupunem afirmaţia adevărată pentru orice grup H de cardinal mai mic decât |G| ce este multiplu de p şi fie xÎG.î. adică yH = xH.p) = 1 Þ p | |H|. ma Deoarece ½H½ = m şi xn Î H Þ xnm = 1 şi yn = (x )n = (xmn)a = 1 Þ o(y)½n. Dacă H = <s>.29. În acest caz folosim ecuaţia claselor: |G| = |Z(G)| + å |G : CG(x)|. nÎℕ* a. 4. (ii).75.74. xÏZ (G ) Dacă pentru un xÏZ(G). o(x) = p.î. adică o(xH) = n. Să presupunem că (o(x).n) = 1Þ n½k. Conform problemei 4. o(s) = p şi o(t) = 2. Dacă o(x) este multiplu de p. Cazul 2. Deoarece (m.Dacă kÎℕ* şi (xH)k = H Þ (xH)k = xkH = H Þ xkÎH şi deoarece ½H½ = m Þ xkm = (xk)m = 1 adică n = o(x) ½ km. Facem inducţie după |G|.k). Dar xH = yH şi o(xH) = n. (") x Ï Z(G) şi cum |G : CG(x)| = = |G| / |CG(x)|.74. 4. o(y) = p. Dacă |G| = p este evident. deci (xH)k = 1 Û n½k.p) = 1 şi să considerăm grupul H = G /<x> ce are cardinalul |H| = |G| / o(x) < |G| şi cum p | |G| iar (o(x). ½G½= 2p. xÏH şi (xH)n = H Û xn ÎH Þ ($) mÎℕ* a.î. afirmaţia din enunţ este în mod evident adevărată. ma Din o(xH) = n Þ (xH)n = H Þ xn H = H Þ xn ÎH şi luând y=x avem ma y = x = x nb +1 = x(xn)bÎxH.). iar p | |G|. Fie G un grup necomutativ a.n) = 1 = (m. Fie acum k = o(y). 153 . Dar yÎH Þ y = z<x>. deci alegând x1 = zo(x) avem că o(x1) = p. G este comutativ. 4. Deci putem presupune că p∤ |CG(x)|.n) = 1 Þ ($) a.î. p | |CG(x)|. deci H < G ( conform problemei 3. atunci ca şi în cazul 1 putem face inducţie după |G| (aplicând ipoteza de inducţie pentru CG(x)). atunci ½G:H½= 2p/p= =2. Deoarece (m.tÎG a.

77. 154 . g(1) = 1. deci f = 1G Þ fx(y) = y. o(x) = q contrazicându-se (i). Astfel există. x 0 =1.î.76. Din teorema lui Lagrange deducem că |Z(G)| = p. tst = tst-1ÎH ( o(t) = 2 implică t2 = 1. (") xÎG. (") yÎG Þ xyx-1 = y Þ xy = yx. tst = si. Se arată cu uşurinţă că fx ÎAut(G). gÎAut(G) şi deci g = 1G.spaţiu vectorial. (") xÎG. adică ½Z(G)½ ³ p. hÎAut(G) şi deci h = 1G. Definim fx : G® G. Cum G este abelian rezultă că G este un ℤp . 4. 4. Cazul 1. un număr prim p a.79. 2 există x0 ÎG a. Cazul 2. (") x. Avem deci tst = s-1 adică G » Dp. Dacă tst = s atunci ts = st Þ G este comutativ – absurd. xp = 1. Să considerăm că Z(G) ¹ G. 4. (") yÎG. Dacă p = 2. Definim h : G ® G. fx (y) = xyx-1. Obţinem că h(x) = x. (i) Þ (ii). (") xÎG. atunci conform problemei 4. Dacă Z(G) = G totul este clar (conform problemei 4. Cum fx(x) = x şi fx(1) = 1 Þ fx are două puncte fixe. h(x) = xp+1. deci există iÎℤ a. ) există x0ÎG\{1} a. Din alegerea lui p obţinem că p+1∤ n pentru p > 2. Atunci h(x0) = x0 şi h(1) = 1.78. 4. Atunci ½G/Z(G)½ = p2/p = p. Cum 2 | n. Cum p | n.77.î.Astfel.×) este grup abelian. fie g : G ® G. adică t = t-1).î. ($) xÎG a. din teorema lui Cauchy p (vezi problema 4. (") xÎG. Fie |G| = n şi p cel mai mic număr prim care divide pe n. Deducem imediat că s = t2 s t2 = t ( tst ) t = t s i t = ( si )i = s i Þ p½(i2-1) Þ p½(i+1) sau p½(i-1) Þ tst = s sau tst = s-1.yÎG Þ (G. Dacă în descompunerea în factori primi a lui ½G½ avem puterea naturală a unui număr prim q ¹ p. g(x) = x-1. în orice situaţie. x 0 = 1.74.71.î. adică x2 = 1. Din ecuaţia claselor: ½G½ = ½Z(G)½+ å ½G:CG(x)½ xÏZ (G ) 2 şi din problema precedentă deducem că p½½Z(G)½. (") xÎG şi deci xp = 1.. Atunci g(x0) = x0. adică G/Z(G) este ciclic şi atunci conform problemei 4. rezultă că G este comutativ.î. (") xÎG. Z(G) ¹ {1}). Deci g(x) = x. Fie G un grup cu proprietatea din enunţ şi xÎG \{1}.74. (") xÎG. (ii) Þ (i). Rezultă din teorema lui Lagrange.

2.+) îndeplineşte condiţia din enunţ. astfel că G1 < G ( |G1| = p – prim) şi grupul factor G = G / G1 are ordinul pm-1. atunci G1 £ Z(G). 2 k Dacă k ³ 2. Conform teoremei de corespondenţă. x2.1}. Dacă f are cel ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ puţin două puncte fixe.p-1}.î. Deci grupurile căutate sunt grupurile (ℤp. … .m-1}. Rămîne să arătăm că grupul (ℤp. f(x1x2) = x1x2.n) = 1. de unde deducem că n -1 o(xp ) = p iar G1 = < xp > este un subgrup de ordin p al lui G. m + ℤ este un astfel de element. (m.p-1}. atunci G = {1}. Dacă x = ℚ/ℤ).1). xk } o bază a lui G şi deci orice element xÎG admite o a scriere unică sub forma x = x 1 1 x a 2 …x a k .+) cu p prim şi grupul trivial 4. (i). f(x1) = x2. Conform ipotezei de inducţie. grupul G are subgrupurile normale G0 .…. atunci există k ¹ 0 astfel încât f( k ) = k Þ a k = k Þ ˆ = 0 Þ p | a-1 Þ a = 1 (a £ p-1) Þ f( k ) = k Þ f = 1 . ˆ ˆ Fie fÎAut(ℤp).)n există un nelement xÎZ(G) .+). deci (ℤp. Dacă k = 1 atunci G = á x1ñ = {1.contradicţie) rezultă că f are două puncte fixe x1x2 şi 1 ceea ce este fals.81. Deoarece xÎZ(G). 1 = G0 < G1 <…< Gm -1 = G şi | Gi | = pi pentru orice iÎ{1.…. Atunci f( k ) = a k cu aÎ{1. definim f : G ® G astfel f (x 1 1 x 2 2 …x k k ) = x 1 2 x 2 1 …x k k .… x 1 Dacă k = 0. + ℤ}. p -1 -1 p -1 a a a a a a } » (ℤp.…. Este uşor de demonstrat că singurul subgrup de ordin n al lui ℚ/ℤ 1 n -1 +ℤ. atunci nx = m + nℤ = 0 (în n (ii). Deci kÎ{0. 4. x ¹ 1 cu -1 n -1 o(x) n=1 pn ( n ³ 1).+) ˆ ˆ ˆ (a-1) k Zp îndeplineşte condiţia din enunţ.….77. Deoarece Z(G) ¹ {1} ( conform problemei 4. Facem inducţie matematică după m ( afirmaţia din enunţ fiind trivială pentru m = 0. cu αiÎ{0. f(x2) = x1. 1 £ i £ k.…. {1}. Atunci (xp )p = xp = 1 şi xp ¹ 1. Orice element din ℚ/ℤ este clasa unui număr raţional de forma m/n cu 0£ m <n. x1. Evident fÎAut(G). G1 . Să presupunem că afirmaţia este adevărată pentru subgrupurile de ordin pm-1 şi fie G un p – grup de ordin pm. fiecare Gi este de forma Gi = Gi+1 / G1.2.80. adică x1 şi x2 sunt liniar dependente . Gm -1 a. Cum x1x2 ¹ 1 ( în caz contrar x2 = x 1 = x 1 . n n este : {ℤ. unde Gi+1 este un subgrup normal al lui G şi 155 .Fie { x1.

î.×). Im(f) = T şi atunci conform teoremei fundamentale de izomorfism pentru grupuri avem ℝ/Ker(f) » Im(f) Û ℝ/ℤ » (T. Deci cu necesitate k = 2. În concluzie |G| = pk. 4. Din acest exerciţiu tragem concluzia că pentru p – grupuri finite este adevărată reciproca teoremei lui Lagrange (vezi şi problema 3. contradicţie. f(t) = cos(2pt) + i×sin(2pt). + Dacă definim f : ℂ*®ℂ*. există x. 2 Considerând acum f : (ℝ. ceea ce contrazice ipoteza.2.×).).74.47. f(z) = Im(z) este morfism surjectiv de grupuri.+)® (ℂ*.83. Ker(f) = ℝ * . avem că H1. toate eventualele sale subgrupuri proprii au p elemente. k ³ 1 şi p prim. Se consideră f :ℂ*®ℝ * . o(x) = p şi o(y) = q. se arată uşor că f este morfism de grupuri. Atunci considerând H1= <x> şi H2 = <y>. În plus. Se arată imediat că f : ℂ® ℝ. pi = |Gi| = |Gi+1| / |G1| = |Gi+1| / p. f(z) = |z| şi se arată uşor că f este morfism + de grupuri. Faptul că ℝ * £ (ℂ*. Observaţie.82. f(z) = z . Vom demonstra că grupul G are proprietatea din enunţ Û |G| = p2 cu p prim (p³ 2).G1 £ Gi+1. deducem că există pentru fiecare i = 0. Dacă z1. dacă în descompunerea în factori primi a lui |G| ar apărea două numere prime distincte p şi q atunci. dacă |G| = p2.yÎG a.1. Ţinând cont de principiul inducţiei matematice deducem că afirmaţia din enunţ este adevărată pentru orice mÎℕ. 4. (iv). iar Im(f) = T şi totul rezultă din + teorema fundamentală de izomorfism pentru grupuri. atunci conform teoremei lui Lagrange. (ii). 4. deci |Gi+1| = pi+1. Ker(f) = ℤ. j £ n unde: 156 .z2ÎT Þ |z1| = |z2| = 1Þ |z1×z -1 | = |z1| : |z2| = 1:1 = 1 2 Þ z1×z -1 ÎT Þ T £ (ℂ*.×).…. Utilizând exerciţiul anterior.). (") tÎℝ.H2 £ G şi |H1 | = p ¹ q = |H2|. Într-adevăr. Ker(f) = T şi acum totul rezultă din teorema fundamentală de izomorfism pentru grupuri. (") zÎℂ*.k Hi £ G cu |Hi | = pi. Definim α : P(A) ® Mn(ℤ2) prin α(X) = (aij) 1£ i . Reciproc.×) rezultă imediat.84. (i). conform teoremei lui Cauchy pentru grupuri finite (problema 4. atunci se arată imediat z că f este morfism de grupuri. Ker(f) = ℝ şi totul rezultă din teorema fundamentală de izomorfism pentru grupuri. (iii).

jH. daca ni . Făcând tabla de compunere constatăm că G este grup şi deoarece ½G½= 23 iar j2 = k2 = (jk)2 = -1. Din studiul tablei de compunere de la problema precedentă deducem că Z(Q3) = {±1}. î şi se verifică uşor că α este izomorfism de grupuri.86. deducem că G » Q3. 4.86. j-1 = -j. iH. atunci în G nu avem elemente de ordin 8 şi nu toate elementele au ordin 2 (în caz contrar se deduce 157 2n .aij = í ( ˆ ï0. kH} (folosind notaţiile de la problema 4. atunci J. de unde deducem că Q3/H este comutativ. pe e) deducem că ele nu pot fi izomorfe. de asemenea (iH)(jH) = =(ij)H = kH iar (jH)(iH) = (ji)H = (-k)H = k -1H şi deoarece k(k-1)-1= k2= =-1ÎHÞ kH = k-1H. adică (iH)(jH) = (jH)(iH). atunci analog ca la problema precedentă deducem că G » Q3. Din b2 = (ab)2 Þ b2 =abab Þ b = aba Þ bab-1 =a-1. Analog se arată că şi celelalte elemente din Q3/H comută între ele. k-1 = -k. 4. dacă a şi b verifică relaţiile a -1 = 1. ±j.91. 2 Reciproc. deci ½J½=½K½ =4 iar dacă notăm prin t = jk. 4. 4. Deoarece A2 = B2 = (AB)2 = -I2. atunci din bab = a Þ (ab) = b = a . Ştim că i-1 = -i.88.K < G. ±t}. Deoarece Q3 nu are elemente de ordin 2 iar D4 are astfel de elemente (de ex.i + j Î X = b2 Þ b a 2 n-2 n-2 b-1 = b2 Þ (bab-1) 2 2 n -1 n-2 = b2 Þ a. atunci kj = -t şi astfel G = {±I2. bab = a şi b = a 2 . ±k. Să presupunem că a şi b verifică relaţiile a 2 = b2= (ab)2.90.2 )2 = 1 Þ a 2 -1 -1 n-2 = b2 Þ n-2 = b-2 şi cum a 2 -1 = b2 Þ b2 = b-2 Þ b4 = 1 Þ (a 2 2 2 n-2 n -1 = 1. Din a 2 a2 n-2 n-2 n-2 ( ìˆ ï 1. Deoarece ½G : J½=½G : K½= 8:4 = 2. cum ½H½= 2 Þ ½Q3 / H½= 8 : 2 = 4 şi ţinând cont de exerciţiul precedent deducem că Q3/H = {H. Prin calcul direct se arată că o(j) = o(k) = 4. 4.87. deci½G½= 8.85. Din echivalenţa de relaţii probată mai sus deducem că G » Qn. 4.92. Cum ½G½= 23 şi j2 = k2 = (jk)2 deducem că G » Q3. Deoarece G este necomutativ de ordin 8.).89.2 . 4. 4.i + j Ï X . Fie H = Z(Q3). daca ni .

s*) ( spunem că noua structură s* este obţinută din structura de grup iniţială (G. * ) un grup şi S(G) grupul permutărilor lui G.50. bÏ<a>. Pe de altă parte. (") AÎ GLn(K) să avem (At)-1 = a(A) = BAB-1. rezultă că f este un morfism de grupuri.î. Fie AÎGLn(K) Þ det(A) ¹ 0 Þ det((At)-1) = (det(A))-1 ¹ 0. Dacă A. cum <a> < G Þ b-1ab Î <a>.imediat că G este comutativ. (At)-1 = (A-1)t Þ (a o a)(A) = =a(a(A)) = a((At)-1) = (((At)-1)t)-1 = (A-1)-1 = A. adică a o a = 1GL n (K). Să presupunem prin absurd că a este automorfism interior. b2 = 1 şi b-1ab = a3 = a-1 Cazul (i) ne arată că G » Q3 iar cazul (ii) că G » D4. deci b2 Î <a>.BÎGLn(K) Þ ((AB)t)-1 = (BtAt)-1 = (At)-1(Bt)-1 Þ a(AB) = =a(A)·a(B) adică a este morfism de grupuri. deducem că ½G / <a>½= 2. să observăm că orice structură de grup (G. Din problema 4.). Mai mult.yÎG.38. * ). Considerăm f : G ® Aut(G).î. 4. adică (A ) Î GLn(K). izomorfismul fiind s : (G. f(a) = ja (automorfismul interior). adică G ar fi comutativ. Pentru sÎS(G) notăm cu s* operaţia algebrică de pe G definită astfel: x s* y = s(s-1(x) * s-1(y)). Rezultă că det(A-1) = det((At)-1) = det(BAB-1) = det(A). 158 . deci a este o bijecţie. Atunci există BÎ GLn(K) a. 4. b2 = a2 şi b-1ab = a3 = a-1 (ii) a4 = 1. vezi problema 2.s*) devine grup izomorf cu grupul (G. Deoarece aplicaţia det : GLn(K) ® K* este surjectivă deducem că t -1 (") aÎK* avem a = a-1 Þ a2 = 1 Þ a = 1 sau –1 Þ K = ℤ2 sau ℤ3 – absurd. (") x. (") AÎGLn(K).94.93. Im(f) = Inn(G) şi acum totul rezultă din teorema fundamentală de izomorfism pentru grupuri.î. Cum o(a2) = 2 Þ b-1ab = a sau b-1ab = a3 (rămâne numai cazul b-1ab = 3 =a căci în cazul b-1ab = a ar rezulta ab = ba. deci a nu este (în condiţiile enunţului) automorfism interior. de unde deducem că aÎAut(GLn(K)). deci a este corect definită. fals). Deci ($) aÎG a. * ) provine prin transportul dat de o bijecţie. Cum b2 = a sau b2 = a3 nu se poate (în caz contrar ar rezulta că o(b) = 8) deducem că b2 = 1 sau b2 = a2. deoarece pentru AÎ GLn(K). * ) ® (G. Ker(f) = Z(G).49. 4. * ) prin transportul dat de s) (vezi şi problema 2.95. Fie (G. Deoarece <a> £ G (căci ½<a>½= 4 şi 4½8). Avem deci posibilităţile: (i) a4 = 1. o ) izomorfă cu structura iniţială (G. o(a) = 4 şi fie bÎG a. Se verifică imediat că dubletul (G. În plus.).

* )|. atunci definim (folosim faptul G este divizibil) şirul recursiv (yn)n³1 de elemente din G prin (n+1)yn+1 = yn.î. Dacă y are ordinul infinit. m = pkt. Dacă G = {1. atunci pentru orice x. Fie acum mÎℕ*. notând cu r0. upn + vt = 1. Avem deci un nÎℕ a. şi sunt în număr egal cu |Aut(G. Să observăm la început că două grupuri ciclice cu acelaşi număr de elemente sunt izomorfe (conform problemei 4.…. * ) este egal n!/|Aut(G. Evident.….96. adică operaţia algebrică ¢¢ o ¢¢ coincide cu operaţia algebrică ¢¢s* ¢¢.Într-adevăr. ($) u.1.95.…. n+ 4.…rn-1} = {0. Cum şi (t. deducem că numărul structurilor ce se pot induce pe G şi care sunt izomorfe cu (G.). atunci toate bijecţiile care transportă structura lui (G. o ) ® (G. 4.·) este grup divizibil.pn) = 1. atunci ţinând cont de faptul că f este morfism de grupuri şi că an =1 deducem că: Im(f) = G Û {r0. n = 1.yÎG avem: x o y = s(s-1(x o y)) = s(s-1(x) * s-1(y)) = x s* y. Să demonstrăm că un astfel de endomorfism este automorfism Û (n. * ) în aceeaşi structură (G.97. dacă yÎℚ şi nÎℕ* atunci ecuaţia nx = y are soluţie în ℚ. y ¹ 0 ( folosim notaţia aditivă). atunci se probează imediat că s* = x* Û s-1xÎAut(G. Cum în S(G) există n! bijecţii şi |Aut(G. Pentru ultima afirmaţie se ţine cont de faptul că dacă n este prim. atunci j(n) = n-1. Dacă s. deci y = x ln .a.xÎS(G).n) = 1. dacă s : (G.p) = 1 iar kÎℕ. yÎ U p n .î. Deducem că | Aut(G) | = j(n) şi atunci conform problemei 4. 0 £ k £ n-1.(n-1)k. * ).k) = 1.an-1}este un grup ciclic fixat.53. * ). x n +1 = xn.î.n-1} Û (k. Fie yÎ U p ¥ . pe G putem defini n!/j(n) structuri de grup ciclic. 4.2k.vÎℤ a. atunci un endomorfism al lui G este perfect determinat dacă definim f(a) = ak.2.…. * ) este izomorfism de grupuri. deci ( U p ¥ .rn-1 resturile la împărţirea cu n a numerelor 0.98. 4.….r1.r1.s*) sunt de forma sj cu jÎAut(G. * ). cu (t.99. În acest caz 159 k n . * )|. Într-adevăr. l ³ 0. Pentru fiecare nÎℕ putem alege câte un generator xn p al lui U p ¥ a. * )| dintre acestea dau aceeaşi structură de grup pe G izomorfă cu (G. Fie G un astfel de grup şi yÎG.a2. deci dacă fixăm o bijecţie sÎS(G). Atunci ecuaţia xm = y are în U p ¥ soluţia x = x vl k deoarece xm = (x vl k )m = x vlmk = n+ n+ n+ =x vlpk t = yvt = y 1-up = y.

mx = y. atunci elementul y 1 = (m/p)y.…. Deoarece categoria grupurilor abeliene este echivalentă cu categoria ℤ – modulelor.… este izomorf cu grupul aditiv (ℚ. unde p este un divizor prim al lui m.y2. Fie de exemplu G = G1 ´ G2.se verifică imediat că grupul generat de elementele y1.… este izomorf cu ( U p ¥ . (") aÎ I.î. Atunci m(x+H) = y + H. adică G este un ℤ .yÎH iar zÎK). f(a) = ax.·).z) = (y-1. Fie deci mÎℕ* şi y + HÎG/H. 5. pentru a proba injectivitatea lui G este suficient să o probăm pentru idealele I ¹ {0} ale lui ℤ. Dacă y are ordinul finit m.+).z)-1(x. Pentru a = m = 1·m avem y = 1·y = f(1·m) = mx. (") a = bm Î mℤ. n = 1. cu x = f(1).z)ÎH´K (x.î.modul injectiv.î. Cum G este divizibil. a = bm avem f(a) = f(bm) = bf(m) = by = ax. 4. Se arată imediat că f este un morfism de grupuri.1)(y. ($) yÎ Q a. Atunci (y. f(a) = =by. Conform aceluiaşi test al lui Baer. Fie deci G un grup injectiv. Analog se probează că {1} ´ K < H ´ K. Să demonstrăm de exemplu că dacă G este un grup divizibil iar H £ G. Fie deci (x. adică G/H este divizibil. Conform testului de injectivitate al lui Baer ($) xÎG a. există xÎG a. §5.2.… de elemente din G prin pyn+1 = yn. Atunci (") a Î mℤ.101.1)ÎH ´{1} şi (y. adică G este divizibil. 160 . Cum G este divizibil ($) xÎG a.1. atunci G/H este divizibil ( pe G îl considerăm grup aditiv). Fie f : I ® G un morfism de grupuri şi y = f(m).z-1)(x. În acest caz subgrupul lui G generat de elementele y1. 4.î. definim şirul y1. putem folosi testul de injectivitate al lui Baer: ¢¢ Un A – modul Q este injectiv Û (") I un ideal stâng al lui A şi (") f : I ® Q un morfism de A – module.¢¢ ¢¢Þ¢¢. are ordinul p.y2. ¢¢Ü¢¢.î. Fie acum G un grup abelian divizibil.z) = (y-1xy.2.1)Î ÎH ´{1} (căci y-1xy ÎH). yÎG.100. Produse directe de grupuri 5. mÎℕ* şi f : mℤ ® G. (") aÎmℤ. I = mℤ.y2. Să demonstrăm de exemplu că H ´{1} < H ´ K. Avem că ($) mÎℕ* a.z-1z) = (y-1xy. mx = y.1)(y. f(a) = ay. Cum G este divizibil.

"Ü".1)ÎG şi din (x.uxu-1) = (x.y) G (x.1)ÎCG´G( G ) £ NG´G( G ) = G . deci f(z(HÇK)) = (zH. Atunci (x.y)ÎNG´G( G ).1). Fie tÎZ(G). Atunci yzy-1 = (t. (i). şi astfel Z(G) = G1 ´ G2 = G. ˆ "Þ". deci pentru orice ˆ aÎG. ˆ ˆ ˆ "Ü". (x. Deci.x2)-1 = 2 ˆ ˆ =(x1x -1 . Fie (x. "Þ". adică G este comutativ. Însă (x.1) Þ xy = yx . adică f este corect definită şi injectivă. Reciproc.xK). Dacă x.1)(a.u-1) = (txt-1.yK).a)(x.x1)(x2. adică 2 2 zH = xH şi zK = yK. atunci (") aÎG avem ta = at şi (t.1) = (y. Presupunem că G < G ´ G şi să demonstrăm că G este comutativ.Fie zi = (xi.yK) Î (G/H) ´ (G/K).xi) Î G .x).u)(x.yxy-1)Î G Û (x. deci t = 1. i = 1. atunci Z(G1) = G1 şi Z(G2) = G2.y) Î G .2. (") a Î G Þ y-1xÎZ(G) = 1 Þ x = y şi astfel ˆ ˆ ˆ (x.1)(y. dacă G1 şi G2 sunt comutative. deci NG´G( G ) = G .y)(a.y)(a.1) Þ (xy.y) -1 = (xax-1.x1x -1 ) este din G .Se verifică imediat că Z(G) = Z(G1) ´ Z(G2). adică f este şi surjectivă.yÎG.yxy-1)Î G -1 Û x = yxy Û xy = yx.yÎG1.y)-1 = G . ˆ G < G ´ G. (") xÎG este un ˆ. (iii).yÎG.x)Î G .a)(t. f(x) = (x.y)(x.x)Î G iar ˆ y=(t.(y. Fie de exemplu x.yay-1) deci avem xax-1= -1 -1 = yay Û (y x)a = a(y-1x). adică G este comutativ. deci G £ G ´ G.2.x)(x-1. i = 1. izomorfism de grupuri. deci G » G ˆ (ii). Definim f : G/(HÇK)® (G/H) ´ (G/K) prin f(x(HÇK)) = =(xH.zK) = (xH. ˆ 5.1).y-1) Î G Û (xxx-1. Considerând z = h2k1ÎHK = G avem xz-1 = h1k1k 1 1 h -1 ÎH iar yz-1=h2k2k 1 1 h -1 ÎK (deoarece K < G). Avem că (x. Fie deci (xH.u)ÎG ´ G. y = h2k2 cu hiÎH şi kiÎK. Atunci z1z -1 = (x1.y) -1Î G .a) = (a.a)(x.a) = ˆ ˆ ˆ =(ta.3.x)(t-1. Pentru a arăta că f este izomorfism de grupuri mai trebuie probată surjectivitatea sa. Avem (x. Se probează imediat că f este morfism de grupuri. adică (t. adică G1 este comutativ. să presupunem că G este comutativ şi să probăm că G1 şi G2 sunt comutative. Presupunem că G este comutativ şi fie z = (x.yÎG şi x(HÇK) = y(HÇK) Û xy-1Î HÇK Û xy-1ÎH şi xy-1ÎK Û xH = yH şi xK = yK.4. cu x. adică Z(G) = {1}. Analog se probează că G2 este comutativ. 2 2 ˆ Se probează imediat că f : G® G . (") xÎG. ˆ ˆ ˆ Fie x.1)(x. 161 . 5.1) = (yx. Deoarece G = H×K putem scrie x = h1k1 .

8.95. (1. atunci se verifică imediat că f : ℂ®ℝ ´ ℝ. Se probează imediat că f : ℂ* ® ℝ* ´ T. 5.y) >.×) (vezi + problema 4.83. 5.n2Îℤ a.5.n1y) şi (0. (ℂ*.bÎℝ.62.y)ÎKer(f) Û f(x. atunci există (x.q(y)) = (xJ.+) ≉ (ℚ.×) » (ℝ. f(x.11. Cum p şi q sunt morfisme surjective de grupuri..y)ÎH ´ K este un morfism surjectiv de grupuri.î. 5.+) este suficient să construim un subgrup finit generat al lui ℚ ´ℚ care să nu fie ciclic. Ţinem cont de exerciţiul anterior şi de faptul că (ℝ.×) » (ℝ * . de unde deducem imediat izomorfismul căutat. pentru a proba că (ℚ.y) = (p(x). Vom considera H = < {(1.).y) = (n2x.×) ´ (T.9. J ´ L = Ker(f) < H ´ K şi conform teoremei fundamentale de izomorfism pentru grupuri avem că (H ´ K)/(J ´ L) = (H ´ K)/Ker(f) » Im(f) = =(H/J) ´ (K/L).1}. f(z) = (| z |.7.î. 162 .y) = (1.+) » (ℂ.. x/|x|). 5.(0.y) Îℚ ´ ℚ a. (i). Considerăm surjecţiile canonice p : H ® H/J şi q : K ® K/L.y) = (n1x. unde T = {zÎℂ ½ | z | = 1}. Astfel. Se verifică imediat că f este izomorfism de grupuri. + Dar (ℝ * . iar (ℝ/ℤ.+) » (T.). 5. Considerăm f : ℚ* ® ℚ * ´{-1. (") (x.y)ÎJ ´ L Þ Ker(f) = J ´ L.×).0) = =n1(x.1)} > şi dacă prin absurd este ciclic.1) = n2(x. H = < (x. z = a + bi cu a.0).1) Û p(x)=1 şi q(x)=1 Û xÎJ şi yÎL Û (x. Ţinem cont de faptul că orice subgrup finit generat al lui (ℚ.b) este izomorfism de grupuri.6.1}.10. atunci şi f : H ´ K® (H/J) ´ (K/L). Deoarece (x.60. deci ($) n1.).5. f(x) = (|x|.+) este ciclic (vezi problema 2.6. Astfel. z / | z |) este un izomorfism de grupuri .).n2y).+) (vezi problema 4. f(z) = (a. (") xÎℚ*. (ii).+) ´ (ℚ. 5.+)(vezi problema 4.7. Avem că + x/|x|Î{-1. Deducem că 1 = n1x = n2y şi 0 = n1y = n2x care sunt contradictorii. Conform problemei 5. Analog ca la problema 5. Dacă zÎℂ.yL).

atunci (") mÎℤ.y2)ℤ cu 0 £ y1 < y2 şi x1 ³ 0 (evident.0) nu mai este imaginea nici unui element din ℤ). (") nÎℤ.y2)ℤ.+ knXn +…).12.13.5.m) şi astfel f nu mai este surjectivă (de exemplu (1. toate numere naturale) că p1(H) £ ℤ. de unde egalitatea (x1.y1)ÎH.y2) ceea ce ne arată că H Í (x1. atunci notând cu p1 : ℤ ´ ℤ ® ℤ prima proiecţie.1).2b). avem notând cu p2 a doua proiecţie a lui ℤ ´ ℤ avem că p2(H) este de forma y2ℤ.y2)ÎH şi avem (x1.13.nb). p2 = 5.î. 5.t(x1. Dacă f(1) = (a. k0 + k1X +….f(n) = (na.y). deci na = 1 şi nb = 1 Þ a = b = 1 sau a = b = -1 şi n = 1 sau -1 . adică ($) sÎℤ a. Vom proba că subgrupurile lui (ℤ. Avem atunci un y1(nu neapărat unic) a. 163 Fie H £ ℤ ´ ℤ. f(n) = (1.… şirul numerelor naturale prime. deci p1(H) = x1ℤ cu x1Îℕ. În mod evident x1½x şi deci există tÎℤ cu x = tx1. … . Se ştie k k că orice raţional se scrie în mod unic sub forma a = (-1)a× p 00 p 11 …p k n … unde n aÎ{0. Se probează imediat că f este izomorfism de grupuri.y1) ÎH' şi deci y2½y-y1t.y-y1t) = (x. (x1.y1) + s(0.y) = t(x1.y1)ℤ + (0. Definim f : ℚ* ® ℤ2 ´ ℤ[X] prin f(a) = (â.y1)ℤ + (0. Acum putem înlocui pe y1 cu restul împărţirii lui y1 prin y2 şi astfel identitatea de mai sus nu se schimbă. ki Î ℤ. Dacă însă f(1) = (1. Analog în celelalte cazuri. Trebuie ca f(1) = (1. Atunci elementul (0.y2)ℤ = H.y1)ℤ + (0. ($) nÎℤ a. Presupunem prin absurd că ℤ ´ ℤn este ciclic şi fie f : ℤ ® ℤ ´ ℤn ˆ un izomorfism de grupuri. p1= 3. Deoarece f este surjectivă. Fie H' subgrupul generat de elementele de forma (0. Deci . atunci cu necesitate avem un izomorfism f : ℤ ® ℤ ´ ℤ. i = 0.1. Cum ℤ ´ ℤ este infinit.14.y2)ℤ Í H.+) ´ (ℤ.15. Elementul (0. Aşadar.î. Fie acum (x. y . f(m) = (m. 1 ) nefiind imaginea nici unui element din ℤ). dacă presupunem prin absurd că este ciclic. 1 ) şi analog ca la soluţia de la ˆ problema 5.b).1).….+) sunt de forma : (x1. şi ki ¹ 0 pentru un număr finit de indici i. se ajunge la contradicţia că f nu este surjectivă ( elementul (0.î.y1t = sy2.y1)ℤ + (0. atunci f(2) = (2a. 5.y)ÎH.y) . 5.1}. Fie p0 = 2. (x.

vom nota 164 .m2.m2.17.c) este morfism surjectiv de grupuri cu Ker(g) = Z(H). Să presupunem că AÎZ(H).….m2.mn). scriind că AB = BA pentru B de forma æ1 0 zö æ1 1 zö ç ÷ ç ÷ B= ç 0 1 1 ÷ şi B = ç 0 1 0 ÷ deducem că a = c = 0.m2. (i). de unde H/Ker(g) » Im(g) Û H/Z(H) » K ´ K .mn) o partiţie a lui n. se verifică imediat că g : H ® K ´ K.….mn) de n numere naturale a. deci. De asemenea.…. O partiţie a lui n este un sistem ordonat (m1. m1 ³ m2 ³ … ³ mn şi m1 + m2 +…+ mn = n.….…. ÷ 1 ø æ1 a bö ç ÷ deci H Í GL3(K). de unde rezultă imediat că ç 0 0 1÷ ç 0 0 1÷ è ø è ø ìæ 1 0 b ö ü ÷ ïç ï Z(H) = íç 0 1 0 ÷ : b Î K ý . deci.î. 5.5. Prin calcul se deduce că A-1 = ç 0 1 b' = ac . ïç 0 0 1 ÷ ï ø îè þ Se verifică acum imediat că f : K ® Z(H). se omit zerourile.16.mk) în loc de (m1. atunci AB = ç 0 ç0 0 1÷ è ø ç0 è æ1 ç x yö ÷ æ1 ç din cele de mai sus rezultă că H £ GL3(K). Fie (m1. atunci cum det(A) = 1 ¹ 0 Þ AÎGL3(K). Apoi dacă s dintre numerele m1. unde a' = -a. f(b) = ç 0 1 0 ÷ este ç 0 0 1÷ è ø æ1 0 bö ç ÷ izomorfism de grupuri. atunci vom scrie (m1. Dacă B= ç 0 1 z ÷ Î H.m2.mk coincid cu un număr dat m. Există un mod prescurtat de a scrie partiţiile unui număr natural n. dacă mk ¹ 0 şi mk+1 = … = mn = 0. ç0 0 1 ÷ è ø x+a 1 0 y + b + az ö ÷ c + z ÷ ÎH. ç 0 0 1÷ è ø æ 1 a ¢ b¢ö ç ÷ c ¢ ÷ ÎH. g( ç 0 1 c ÷ ) = ç 0 0 1÷ è ø æ1 a bö ç ÷ =(a. Fie A = ç 0 1 c ÷ ÎH. Mai întâi.b şi c' = -c. Fie n un număr natural.

ℤ2 ´ ℤ2 ´ ℤ2 ´ ℤ27 . k4 = 5. (3). (2 2). Din teorema de structură a grupurilor abeliene finite (vezi [18]) se deduce că numărul grupurilor abeliene finite cu pn elemente este egal cu kn. (1) . (2). n = 3 .. Notăm cu kn numărul 1 s componente partiţiilor lui n. (1) . adică ms = (m4243 .….corespunzător partiţiei (2. cu funcţia n a pn= =numărul numerelor prime mai mici ca n). Fie acum p un număr prim şi n un număr natural. n = 2 . În general. Numărul tipurilor de grupuri abeliene de ordin n este k n1 k n 2 …k n s (vezi [9]). din acest punct de vedere.n2. k6 = 11.13). (4. (6). (23). (funcţia n a kn este una dintre cele mai importante funcţii ale aritmeticii. există nouă tipuri de grupuri abeliene de ordin 216 = 23×33 : ℤ4 ´ ℤ2 ´ ℤ27 . k1 = 1. (32).corespunzător partiţiei (4) .1). (2. (3. pentru n £ 6. toate partiţiile distincte ale lui n şi vom indica numărul lor kn : n = 1 . (4. ℤ2 ´ ℤ2 ´ ℤ2 ´ ℤ9 ´ ℤ3 .ns sunt numere naturale).. de exemplu. k5 = 7.14). .1). (15) .1). (3. fie n un număr întreg pozitiv şi n = p 1 1 p n 2 …p n s 2 s descompunerea lui n în produs de numere prime ( deci p1.12) . ℤ8 ´ ℤ9 ´ ℤ3 . (3. ℤ4 ´ ℤ2 ´ ℤ9 ´ ℤ3 . (4).1 2).corespunzător partiţiei (3. n = 6 . ℤ8 ´ ℤ3 ´ ℤ3 ´ ℤ3 . k2 = 2.12).. 165 . (22.2). (5). k3 = 3.13).2).2. (13) . (2. (3. spre exemplificare. comparabilă. (4.corespunzător partiţiei (14). (16). (14) . (5. (2. n (ii). (22. m) cu ms sistemul acestor numere. . există cinci tipuri de grupuri abeliene de ordin 16 = 24 : ℤ16 ℤ8 ´ ℤ2 ℤ4 ´ ℤ4 ℤ4 ´ ℤ2 ´ ℤ2 . n = 4 . ℤ8 ´ ℤ27 . Vom descrie.corespunzător partiţiei (22) .p2….1) .12). ℤ2 ´ ℤ2 ´ ℤ2 ´ ℤ2 . (2. n = 5 . (3. Astfel. Astfel. .1).1). de exemplu. m...1).ps sunt prime distincte şi n1.12).

75.1) = (b. . Datorită unicităţii soluţiei sistemului de mai sus Þ det(A) ¹ 0.ℤ4 ´ ℤ2 ´ ℤ3 ´ ℤ3 ´ ℤ3 . Ca o consecinţă a problemei 5.cx + dy) = tA(x.c a ø Prin calcul se verifică faptul că t A -1 o t A = 1ℤ´ℤ. (i). Analog. mai precis A-1 = det(A) ç ç æ d . ℤ2 ´ ℤ4 sau ℤ2 ´ ℤ2 ´ ℤ2. 5. t(0.d) = =(ax + by.î.y) = (1.18.d). Cum D ¹ 0 Þ 1 = D(a'd' .22.0) Û ax + by = 1 şi cx + dy = 0.17. c = Dc'.74.).21. adică tA este bijectivă. Conform teoremei lui Cauchy pentru grupuri finite. G conţine un element b de ordin p.y). ($)! (x. Aplicând pentru rezolvarea sistemului formula lui Cramer. (vezi problema 4.c) + y×(b.y) Îℤ ´ ℤ a. fie tÎAut(ℤ ´ ℤ) şi să notăm t(1.c). numărul conjugaţilor lui H (adică a subgrupurilor de forma gHg-1 cu gÎG) este de forma 166 tAÎAut(ℤ ´ ℤ).78. deducem că un grup comutativ cu 8 elemente este de forma ℤ8 . atunci G » D5 ( conform problemei 4. d = Dd' cu a'.î.0) + y×t(0.bc = D2(a'd' . 5. G » ℤ2 ´ ℤ5 ( conform problemei 5. Cum t este bijecţie. atunci conform celei de-a treia teoreme a lui Sylow. ÷ è.17.b'c'). Deoarece det(A) = ± 1 Þ A este inversabilă şi A-1ÎM2(ℤ). deducem că Reciproc.b'. Acelaşi argument ca la exerciţiul anterior ( grupurile cu 9 elemente fiind comutative.c'.u)Îℤ´ℤ a. Rezultă imediat că D = ad .y) = x×t(1. t(x. 5.1) Þ det(A) | a şi det(A) | b. Dacă G este comutativ. Fie G un grup cu 10 elemente. b = Db'.). Dacă G este necomutativ.0) = (a. fie H = <b>. Atunci t(x.1) = x×(a.bö ÷. Cum H este un p-subgrup Sylow. Deci. Cum faptul că tA este morfism de grupuri se probează imediat.b'c') Þ D = det(A) = ±1. conform problemei 4.y) = t(x. Mai rămâne de demonstrat că det(A) = ±1. ℤ2 ´ ℤ2 ´ ℤ2 ´ ℤ3 ´ ℤ3 ´ ℤ3. 5.). scriind că 10 = 2×5.20. t(z.0) + t(0. notând D = det(A) Þ a = Da'. 5.d'Îℤ.u) = (0. considerând unicul dublet (z. rezultă că det(A)½c şi det(A)½d.19.).

Prin inducţie se arată uşor că a-jbaj = b r . Însă 1 + up = |G : NG(H)| şi trebuie să dividă |G| = pq. În particular pentru j=q avem b = b r .b>. unde b este un element din G \ H şi H < G. deci H = 1 = (Hb)2 = Hb2 şi rezultă b2 ÎH.24. avem bab-1 = a sau bab-1 = a3.yÎG avem xy = (xy)-1 = y-1x-1 = yx şi rezultă că G este abelian.92. Avem Hb Î G / H şi |G / H| = 2. bab-1 = a3. Considerăm mai întâi cazul p = 2 şi fie G un grup neabelian de ordin 8 (vezi problema 5. a-1ba = br cu rÎℕ.ℤ p 2 ´ ℤ p .18. Deoarece k3 = 3 şi partiţiile lui 3 sunt (3). ceea ce nu se poate. (ii).17. bab-1ÎH deoarece H este normal. avem G = H È Hb. Deasemenea. (13). q = 3 observând că q ∤ p-1. adică rq ≡ 1 (mod p).b> cu a4 = 1.) şi p impar tratându-se separat. b2 = a2. 167 q j . pentru p = 5. p) = 1 atunci 1+up | q iar cum q < p deducem că u = 0. Deoarece o(bab-1) = o(a) = 4. există un element aÎG cu o(a) = 4. (2.1 + up cu uÎℕ. b2 = 1. Ca şi mai înainte. rezultă următoarele grupuri abeliene ℤ p 3 . deci H⊴G. 5. Deoarece |G:H| =8/4 = =2. G nu conţine nici un element de ordin 8. Prin urmare bab -1 = a3. Deoarece G nu este ciclic. Deci b2 = 1 sau b2 = a2. 5. K ⊴ G. ([18]) Fie p un număr prim. Astfel. Rezultă din problema 5. astfel că |G : NG(H) |=1+kq cu kÎℕ. Putem presupune r ≢1 (mod p) (căci în caz contrar ne reântoarcem la cazul comutativ). Atunci K nu mai este subgrup normal în G.1). cazurile p = 2 (vezi şi problema 4. Să presupunem că q | p-1 . ℤ p ´ ℤ p ´ ℤ p . Cum 1 + kq | p iar prin ipoteză q ∤ p-1 deducem că k = 0. Dacă toate elementele netriviale ale lui G au ordinul 2. atunci ab = ba şi rezultă că G este abelian deoarece G = < a. Căutăm şi grupurile neabeliene de ordin p3. Cum (1+up. Cum H ⊴ G. Dacă bab-1 = a. deci G este ciclic în acest caz. numărul tipurilor de grupuri abeliene de ordin p3 coincide cu numărul partiţiilor lui 3. există un element aÎG al cărui ordin este q. deci G ≈ H × K ≈ ℤp × ℤq ≈ ℤpq . Prin urmare.23. Dacă b2= a sau b2 = a3 se constată imediat că o(b) = 8. Fie H = <a>. Avem astfel: G = <a. bab-1 = a3 sau G = <a. fie K = <a>. K este q-subgrup Sylow al lui G. Conform problemei 5.22.b> cu a4 = 1. De asemenea. atunci pentru orice x.).

deci a = 1. adică ba = ab şi deoarece G = <a. avem bpÎH şi H este abelian. deci pt º 0(mod p2). Atunci spj º p (mod p2).+(1+p) 2 2 j j p j p p -1 ] = b-p ( deoarece aup = at = b p = 1. De asemenea. G » Q ( grupul quaternionilor). Conform teoremei lui Fermat avem rp º r (mod p) şi rezultă r º 1(mod p). Nu putem avea r = 0 sau r = 1 deoarece r = 0 implică bab-1 = 1. pentru un număr întreg t. Prin inducţie după i rezultă i imediat că bia-u = a-u(1+p) b.î. deci (1 + sp)j º 1 + spj º º1 + p ( mod p2) şi bjab-j = a r = a (1+ sp) = a1+p. deci bab-1 = ar cu r = 0. G / H = < Hb>. uÎℤ. 168 2 .b>. Deoarece grupurile D4 şi Q.î. bab-1 ÎH. Deoarece |G/H| = p. Deoarece b nu este de ordin p3 avem apt = b p = 1. o(a) = p2. deoarece H este normal. deci bpab-p = a. G/H este ciclic. bp = 1. Deoarece (j. bab-1 = a1+p. Scriem r = 1 + sp. G nu conţine nici un element de ordin p3.p = b-p) şi astfel (a-ub)p = b-pbp = 1. În acest caz H = (Hb)p = Hbp şi rezultă bp ÎH. js º 1(mod p). Din relaţia ba = a1+pb rezultă bai = ai(1+p)b pentru orice număr întreg i şi. t º 0(mod p). deci există bÎG a. rezultă că există exact două tipuri de grupuri neabeliene de ordin 8.1. unde s este un număr întreg.p) = 1.+(1+p) ]bp. deci bp = at. Presupunem mai întâi că există aÎG a. ba-u = a-u(1+p)b. În particular. Fie t = up.…. Fie H = <a>.î. îl putem înlocui pe b cu a-ub. deci a-u[1+(1+p)+…. evident. Considerăm acum că p este un număr prim impar şi G un grup neabelian de ordin p3. cu a p = 1. Deoarece 1< r < p2 nu putem avea s º 0 (mod p) şi prin urmare (s.p) = 1. deci rp º 1(mod p2). Rezultă G = <a. Rezultă a r = a. deci există un număr întreg j a.p2-1.Este uşor de verificat în primul caz că G » D4 ( grupul diedral de grad 4) şi în al doilea caz. se demonstrează imediat că bjab-j = a r pentru orice număr natural j. în particular. Avem 1 + (1+p) + …(1+p)p-1 º 1 + (1+p) + 1 + 2p + …+ 1 + (p-1)p = = p + pp(p-1)/2 º p (mod p2) ( deoarece p fiind impar (p-1)/2 este întreg). Rezultă că elementele netriviale din G au un ordinul p sau p2. Deoarece G nu este ciclic. Deoarece |G :H| = p avem H < G. nu sunt izomorfe. 2 (a-ub)3 = a-u [1+(1+p)] (b2 a-u )b = a-u[1+(1+p)+(1+p) ]b3. Avem bpÎH. bpab-p = a r . Prin inducţie matematică după j. Avem : (a-ub)2 = a-u (b a-u )b = a-u [1+(1+p)] b2. rezultă că G este abelian. rezultă1 : p(a-ub)p = a-u[1+(1+p)+….b>. Pe de altă parte. adică 2 a-up = b. Deoarece Ha -ub = Hb şi (a-ub)a(a-ub)-1 = a-ubab-1au = a-ua1+pau = a1+p. deci putem presupune că bab-1 = a1+p. avem <Hbj>=<Hb> = G/H şi prin urmare putem înlocui b cu bj. şi continuând în acest mod. iar r = 1 implică bab-1 = a.

Fie a.bÎG a. avem. Presupunem acum că G nu conţine elemente de ordin p2. adică ab = bac cu cÎH. ….17. Atunci H este netrivial. Deci c ¹ 1. 5. Deoarece G/H nu este ciclic. rezultă G abelian.Prin urmare există un unic tip de grup neabelian de ordin p3 care conţine un element de ordin p2.î. Conform teoremelor lui Sylow t≡1 (mod 3) şi t | 4. Tot conform teoremelor lui Sylow deducem că G trebuie să aibă unul sau 3 subgrupuri de ordin 4.b. G/H »ℤp ´ ℤp. prin grup diciclic de ordin 4n (notat DIn ) înţelegem un grup cu 4n elemente : DIn={1. Prin urmare. Fie t numărul subgrupurilor Sylow distincte ale lui G cu 3 elemente. Fie H = Z(G) centrul lui G. (adică G » Z12 sau G » ℤ4´ℤ3). există exact două tipuri de grupuri neabeliene de ordin p3. totul rezultă din problema 5. x. în care caz H = <c> şi G = <a.b. deci |H| = p sau p2.y> cu xp = yp = 1 şi xy = yx.71.c> cu ap = bp = cp şi ab = bac. G are fie un singur subgrup de ordin 3 (care trebuie să fie subgrup normal) fie 4 subgrupuri (conjugate). Avem ap = bp = 1 şi Hab = xy = yx = =Hba. … . Considerăm acum cazul când G este necomutativ.25. Astfel. xy. Presupunem că G conţine un singur subgrup (normal) H de ordin 3 generat de x. x2n-1y} ale cărui elemente le multiplicăm astfel: xaxb = xa+b xa(xby) = xa+by (xa y) xb = xa-by (xa y) (xby) = xa-b+n unde 0 ≤ a. Se observă că pentru n = 2. Nu putem avea |H| = p 2 deoarece în acest caz |G/H| = p. Dacă G este comutativ. deci G este abelian (conform problemei 4.17. (i). Rezultă că: G = <a. b £ 2n-1 iar puterile lui x sunt considerate modulo 2n. În concluzie. 169 . ceea ce implică că G/H este ciclic. Ha = x şi Hb = y.b}>. conform problemei 5.c>.). Cazul 1. n ³ 2. x2n-1. deoarece G = <HÈ{a. Dacă c = 1 atunci ab = ba şi. Fie G un grup cu |G| = 12. Aceasta înseamnă că G/H = <x. Există deci un unic tip de grup neabelian de ordin p3 care nu conţine elemente de ordin p2. y. Prin urmare |H| = p şi |G/H| = p2. DI2 = Q (grupul cuaternionilor). Dacă n Î ℕ. toate elementele netriviale din G au ordinul p.

Hv. K = <y>. Cum o(y) = 4.v. 170 .Atunci H∩K={1} iar clasele H. v.1= xb. Hu. Cazul 2. (4) Să considerăm cazul când două dintre a. Astfel. cum G este abelian. (a) Să analizăm cazul când K este ciclic. (2) Dacă yxy-1 = x2. De asemenea z3 = x3y6 = y2 şi yz = yxy2 = y3x = y2x2y = z-1y. za(zby) = za+by. Atunci o(x) = 3 iar clasele K. Cum H⊴G deducem că yxy-1ÎH. ab sunt egale cu –1 iar al treilea egal cu 1. Hy3 sunt toate distincte şi HK=G.Dacă K este un subgrup al lui G de ordin 4. (c) Să arătăm că grupul K nu poate fi ciclic. Hw partiţionează pe G. w (dacă este necesar) putem presupune că a = 1 şi b = -1. Să presupunem că G conţine 4 subgrupuri (conjugate) de ordin 3. b. (1) Dacă yxy-1 = x. b. restul de 4 urmând a forma singurul subgrup K de ordin 4 al lui G. wxw-1 = xab unde a. de unde HK = G. Elementele nenule (diferite de 1) ale celor 4 subgrupuri de ordin 3 ne dau 8 elemente diferite de 1 ale lui G. atunci yx = x2y. xy2 = y2x şi dacă considerăm z = xy2 avem că o(z) = 6. G ≈ H ´ K ≈ ℤ3 ´ ℤ2 ´ ℤ2 ≈ ℤ6 ´ ℤ2. Kx şi Kx2 dau o partiţie a lui G. Cum H⊴G avem uxu-1 = xa. Cum H∩K={1}. atunci K este ciclic (K≈ℤ4) sau K este izomorf cu grupul lui Klein (K ≈ ℤ2 × ℤ2). Renumerotând u. Dacă xyx-1 = y. (zay)zb = za-by. de unde y2x = yx2y = x2yxy = x4y2= = xy2. (3) Dacă a = b = ab = 1. <z>y dau o partiţie a lui G. K = <y> şi fie xÎG \ K. abÎ{ ± 1}. Atunci ux = xu iar z = ux are ordinul 6. Multiplicând în acest caz elementele lui G ca în cazul grupului diciclic şi anume zazb = za+b.w unde w = uv şi u2 = v2 = 1. vxv. Cum K⊴G avem că xyx-1ÎK. atunci ar rezulta că G este comutativ (în contradicţie cu faptul că G conţine 4 subgrupuri conjugate distincte de ordin 3). v2 = 1 iar vz = z-1v Û vzv = z-1 de unde concluzia că G ≈ D6. atunci xy=yx. Hy.u. G = <z. (zay) (zby) = za-by2 = za-b+3 (unde puterile lui z se reduc modulo 6) obţinem în acest caz că G ≈ DI3. Presupunem prin absurd că totuşi K este ciclic. deci G este comutativ şi avem G ≈ H × K ≈ ℤ3 ´ ℤ4 ≈ ℤ12. yÏ<z> şi deci clasele <z> .v> iar z 6 = 1. Hy2. (b) Să presupunem că K este grupul lui Klein (deci K ≈ ℤ2 × ℤ2) şi să notăm elementele sale cu 1. Astfel. atunci clasele H.

dacă am avea xyx-1 = y3. atunci y = x3yx-3 = y27 = y3 – absurd. tipuri 1 1 2 1 2 1 5 Reprezentanţi ℤ2 ℤ3 ℤ4 . Problema 4. de unde concluzia că grupul K nu este ciclic.75. (6) Renumerotând eventual.53. D3 ( »S3) ℤ7 3 tipuri comutative : ℤ8.92.î. Kx.De asemenea xyx-1 ¹ y2 (căci y şi y2 au ordine diferite). ℤ2 ´ ℤ2 ´ ℤ2 2 tipuri necomutative: Q . 171 . Atunci clasele K.53. În concluzie avem 5 tipuri de grupuri cu 12 elemente. fie xÎG a.19. o(x) = 3. ℤ4 ´ ℤ2. v. ℤ2 ´ ℤ2 ( »K) ℤ5 ℤ6 . În sfârşit. Rezultatul care dă caracterizarea Problema 4.58. putem presupune că xux-1 = v. (5) Nu putem avea permutarea identică căci în acest caz G ar deveni comutativ (caz studiat deja).18. v. Kx 2 sunt toate distincte astfel că G = <u.. u. (d) Atunci K trebuie să fie grupul lui Klein. Problema 4. D5 ℤ11 Problema 5. Considerând ca mai sus K={1. Problema 4. xvx-1 = w.53. Suntem acum în măsură să prezentăm tabelul de caracterizare a grupurilor finite cu cel mult 15 elemente: Ordin grup 2 3 4 5 6 7 8 Nr.17. Problema 4. xwx-1 = u şi atunci considerând asocierile u ↔ (12)(34).75. ℤ4×ℤ3 » ℤ6 ´ ℤ2) şi 3 necomutative (D6. v ↔ (13)(24)..26. w între ele (căci K⊴G) iar permutarea este sau identică sau un 3-ciclu (deoarece x3 = 1). 5. 5. w}. ℤ3 ´ ℤ3 ℤ10 .53. x ↔ (234) obţinem un izomorfism între G şi A4. Conjugarea prin x permută cele 3 elemente u. 5. 4. Problema 4. DI3 şi A4).. D4 9 10 11 2 2 1 ℤ9 . v.56.53. Problema 4. 2 comutative (ℤ12. Problema 4. Problema 4. x>.

5. Problema 4. 172 .75.. 5.17. 13 14 15 1 2 1 Problema 4. DI3.17.25.53. D7 ℤ15 Problema 5.. Problema 5.ℤ4×ℤ3 3 necomutative : D6. A4 ℤ13 ℤ14 .23.12 5 2 comutative: ℤ12.

. Elemente nilpotente. oricare ar fi x. Se observă că a defini o operaţie de înmulţire . Caracteristica unui inel. ceea ce înseamnă că d1d 2 =n operaţia ∗ este comutativă. Subinel. 6. dacă f. (i). adică f∗g=g∗f. z∈A (în baza asociativităţii operaţiilor inelului A). avem de exemplu 1 + 3 1 2+ 1 114.3. Produse directe de inele. Exemple. avem (f∗g)(n)= å f ( d1 ) g (d 2 ) =(g∗f)(n).. 4 ) * (14. Elementul neutru al legii ∗ este 0.. Observăm că putem scrie (f∗g)(n)= d1d 2 =n å f (d1 ) g ( d 2 ) . g. m≥0. Prin verificarea axiomelor se deduce imediat că doar pentru k=1 şi k=-1 obţinem structuri de inele unitare pe ℤ. y..1. Pe de 1 2+ de n ori de m ori de nm ori altă parte. De asemenea. Calcule în inele. atunci 1-y este inversul lui x faţă de legea ∗. 4 ) = 1 *4 2441 =(nm)(1∗1). Divizori ai lui zero.. ç ÷ dd 3 = n è d1d 2 = d æ ö ø d1d 2 d3 = n Analog rezultă [f∗(g∗h)](n)= d1d 2 d 3 =n å f ( d 1 ) g ( d 2 ) h( d 3 ) . Inel.. este clar pentru fiecare k∈ℤ. Într-adevăr. Elemente idempotente. Folosind această scriere. daca n ³ 2 î . + 13 + 3 + * n∗m= (14.§6. că operaţia definită prin n∗m=(nm)⋅k înzestrează pe ℤ împreună cu adunarea cu o structură de inel. 6. h∈A vom avea [(f∗g)∗h](n)= = dd 3 = n å ( f * g )(d )h(d 3 ) = å ç å f (d1 ) g (d 2 ) ÷h(d 3 ) = å f (d1 ) g (d 2 )h(d 3 ) .. deci (f∗g)∗h=f∗(g∗h) adică operaţia ∗ este asociativă. Asociativitatea este imediată: (x∗y)∗z=x∗(y∗z)=x+y+z-xy-xz-yz+xyz. pentru n. Dacă y∈A este inversul lui 1-x în inelul A.∗” distributivă faţă de adunare revine la a defini 1∗1. Notând cu e funcţia aritmetică definită prin e(n) = í observă că pentru orice f∈A avem (f∗e)(n)= 175 d1d 2 =n å f (d1 )e(d 2 ) =f(n)⋅e(1)=f(n).2. daca n = 1 ï se ï0. 6. ì1. Elemente inversabile.

Dacă f∈U(A) există f ∈U(A) astfel încât f * f = f * f = e . ( f * f )(1)=e(1). ~ ~ ~ (ii). ~ Prin urmare. ~ Definim funcţia f :ℕ*→ℂ recursiv în felul următor: ì 1 ï f (1) . ÷ = 1 . Mai întâi observăm că pentru orice f∈M avem f(1)=1. . astfel că putem scrie: çd d ÷ è 1 2ø ~ ~ (f∗g)(nm)= d nm å f (d ) g ç è æ nm æ nm ö f ( d 1d 2 ) g ç ÷= çd d d ø d n è 1 2 1 å ö ÷ ÷ ø d2 m 176 .f (1) f (n) = è ø è ø dn dn d >1 ~æ n ö ~ ~æ n ö ~ ~ . Într-adevăr. (iii). oricare ar fi f∈A. f∗e=e∗f=f. m)=1 atunci orice divizor al lui nm este de forma d1d2.. Să probăm mai întâi 1)..⇒’’. Pentru a dovedi că M este un subgrup al lui U(A) vom arăta că : 1) oricare ar fi f. ~æ n ö f (d ) f ç ÷.⇐” Reciproc. În particular. deci f∗g este funcţie aritmetică nenulă. ∗) este un monoid comutativ. k)=1 putem scrie f(k)=f(1⋅k)=f(1)⋅f(k) de unde prin simplificare cu f(k) se obţine f(1)=1. iar pentru f (1) ~ ~ å Avem ~ ( f * f )(n) = = 0 = e ( n) n≥2 å f (d ) f ç d ÷ = f (1) f (n) + å f (d ) f ç d ÷ = f (1) f (n) . Dacă f. Dacă n. ceea ce înseamnă că e este element neutru faţă de operaţia ∗. Ţinând seama de această observaţie şi punctul (ii) deducem că M⊆U(A). . unde d1|n. d2|m şi în plus. daca n = 1 ï ~ f ( n) = í 1 . să presupunem că f(1)≠0 şi să arătăm că f∈U(A). æ n mö ç . f * f = f * f = e . g∈M ⇒f∗g∈M. rezultă (d1. daca n ³ 2 ïèdø ï f (1) d n d >1 î ~ ~ 1 ( f * f )(1) = f (1) f (1) = f (1) × = 1 = e(1) . g∈M avem (f∗g)(1)=f(1)⋅g(1)=1⋅1=1. Aşadar.Prin urmare. ~ 2) oricare ar fi f∈M ⇒ f ∈M. d2)=1. (A. adică f(1)⋅ f (1)=1. deci f(1)≠0. deci f∈U(A) şi inversul lui f este f . m∈ℕ* şi (n. există k∈ℕ* cu f(k)≠0 şi cum (1.

deci f∗g∈M. m = p a+11 × . Conform cu (i). (n.... Dar g∈M şi atunci f ∈M. 0≤i≤α. Fie f∈M şi să dovedim că f ∈M. (iv). Într-adevăr.. ÷ i i i i s ö ø s ~ k ~ s ~ i =1 i =1 i =1 i = k +1 Deoarece f.. conform cu 1) rezultă f∗g∈M.. …. Arătăm că f∗g = e şi pentru aceasta este suficient să probăm că (f∗g)(pα) = e(pα) pentru orice p prim şi α∈ℕ (aceasta deoarece f∗g∈M. ~ avem Aşadar. g∈M.= å f (d1 ) f (d 2 ) g ç ç d1 n d2 m æ n ö æm ÷gç ÷ ç è d1 ø è d 2 æ n ö öæ æm ö æ ÷=ç f (d1 ) g ç ÷ ÷ç f (d 2 ) g ç ç d ÷ ÷ç çd ÷ ç è 1 ø øè d 2 m è 2 ø è d1 n å å öö ÷÷ ÷÷ øø =(f∗g)(n)⋅(f∗g)(m). ceea ce încheie (iii). × f ( p k k ). ps sunt s k k numere prime distincte). Pentru aceasta. h∈A avem pentru orice n∈ℕ*: [f∗(g+h)](n)= å f (d )( g + h)ç ÷ = å f ( d ) g ç ÷ + å f (d )hç ÷ dn dn dn ~ ænö èdø ænö èdø ænö èdø =(f∗g)(n)+(f∗h)(n)=(f∗g+f∗h)(n). +) este grup abelian în care elementul neutru este funcţia nulă. considerăm funcţia g∈A definită astfel: ì1 daca n = 1 ï g ( n) = í ~ a ~ a a a ï f ( p1 1 ) × .. m)=1 a k+ scriind n = p1 1 × . e∈M şi două funcţii multiplicative sunt egale dacă şi numai dacă iau valori egale pe toate puterile de numere prime). ∗) este monoid comutativ. ( f * g )( p a ) = cum a i =0 divizorii lui pα sunt a numerele pi. ∗) este inel comutativ unitar.. …pk. (unde p1. × p a s . va rezulta că (A. Dacă mai demonstrăm distributivitatea operaţiei ∗ faţă de adunare. Într-adevăr. pk+1. m∈ℕ*. rezultă : æ g ( nm) = g ç ç è Õ pia ÷ = Õ f ( pia ) =Õ f ( pia ) × Õ f ( pia ) = g (n) g (m) . daca n = p1 1 × . × p k k î (unde p1. (A. i =0 ~ f∗g = e şi cum inversul lui f este unic rezultă g = f . f∗g este funcţie multiplicativă. …pk sunt numere prime distincte). g. (A. ~ å f ( p i ) g ( p a -i ) =å f ( p i ) f ( p a -i ) = ( f * f )( p a ) = e( pa ) . Aşadar. Se vede uşor că g∈M căci g este nenulă iar dacă n. ~ Să probăm acum 2). × p a k . Evident. pentru f. 177 . +.

g∈A două funcţii nenule. ([A. ∗) este inel comutativ unitar. 2 Pentru a demonstra că A este domeniu de integritate fie M(a) şi M(b)∈A cu M(a). +) este grup abelian. (i). B])= =Tr(AB-BA)=0. +. Dacă A= ç ç c d ÷ ∈M2(ℂ) şi notăm cu Tr(A)=a+d. Să notăm cu n şi m cele mai mici numere naturale nenule cu proprietatea că f(n)≠0. elementul unitate este (1. Distributivitatea înmulţirii faţă de adunare este imediată. Demonstrăm că (A. ⋅) este monoid comutativ. pentru d<n. va fi distributivă şi la dreapta. funcţia f∗g este nenulă şi cu aceasta soluţia se încheie. 0) iar inversul lui (x. avem f(d)=0 iar pentru d>n avem nm < m . Operaţia ∗ fiind comutativă. 6. Fie f.stânga faţă de +.4. M(b)≠M(0) (adică a. Se verifică cu uşurinţă axiomele inelului: (ℤ×ℤ. B]+[C. atunci A2=(bc-ad)⋅I2 şi deci A2 comută cu orice matrice din M2(ℂ). +. elementul neutru este (0. deci [A. B]⋅[C. Elementul neutru la adunare este matricea M(0)=O3 iar opusa matricei M(a) este matricea M(-a). 6. respectiv g(m)≠0. 178 æa bö . D]+[C. D]⋅[A.6. +.5. Aceasta înseamnă că f∗(g+h)=f∗g+f∗h. D])2=[A. B] 2 comută cu orice matrice din M2(ℂ). A verifică ÷ è ø ecuaţia x2-(a+d)⋅x+(ad-bc)⋅I2=O2. deci d æ nm ö gç ÷ = 0 . astfel că vom putea scrie: è d ø æ nm ö æ nm ö f (d ) g ç 0 × gç f (d ) × 0 (f∗g)(nm)= ÷= ÷ + f ( n ) g ( m) + è d ø d nm è d ø d nm d nm å å å d <n d >n =f(n)g(m)≠0. B]. deci (A. D] 2+[A. Aşadar. -y). Dacă Tr(A)=0. 6. (ℤ×ℤ. ⋅) este un inel unitar şi comutativ fără divizori ai lui zero. deci ∗ este distributivă la Mai rămâne să arătăm că inelul (A. Elementul neutru la înmulţire este matricea M( 1 ). b≠0). ∗) nu are divizori ai lui zero. Se verifică uşor că Tr([A. y) este (–x. (ii). B]2+[C. vom proba că şi f∗g este nenulă. Atunci M(a)⋅M(b)=M(2ab)≠M(0). 0). Atunci.

ç ÷. ˆ 1÷ ø ˆ æ2 ç ç0 ˆ è ˆ æ2 ç ç1 ˆ è ˆ 0ö ÷. B] comută cu orice matrice din M2(ℂ). ˆ 1 ö æ 1 2 ö æ1 0 ö æ 1 0 ö ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ æ1 ç ÷.8. B]+ +[C. ç ÷. Pentru a=d= 1 obţinem bc= 0 rezultând b=c= 1 rezultând matricea ç ç 1 0÷ ˆ ˆ è ø ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ æ 1 0 ö æ1 0 ö æ 1 1ö ÷. ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ è ø è ø è ø ˆ ˆ ˆ æ 1 0 ö æ1 ÷. A fiind finit ele sunt chiar bijective. ˆ 2÷ ø ˆ 0ö ÷. Pentru a=d= 0 obţinem bc= 1 . ç 1 0÷ ˆ ˆ è ø ˆ ˆ æ 0 1ö (ii). Dacă a+d= 0 ˆ ˆ÷ è 0 1ø ˆ ˆ ˆ ˆ avem posibilităţile a=d= 0 sau a=d= 1 . (i). ˆ 1÷ ø ˆ 2ö ÷.î. Fie X= ç ç c d ÷ cu a. deci ˆ ˆ ˆ ÷ . deci a=d= 1 . [C.d∈ℤ2 a. ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ è ø è ø è ø è ø . ˆ 1÷ ø matricele ˆ ì a 2 + bc = 1 ï ˆ ïb(a + d ) = 0 sistemul í . ç ÷ matricele ç ç 0 1 ÷ ç1 1 ÷ ç 0 1÷ . Analog se obţin ˆ ïc(a + d ) = 0 ï d 2 + bc = 1 ˆ î ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ æ 2 0 ö æ 0 1 ö æ 0 2 ö æ 2 1ö ç ÷.Cum [A. D])2 satisface şi ea aceiaşi proprietate (pentru că Tr([A. Fie x∈A (respectiv y∈A) un nondivizor al lui zero la stânga (respectiv la dreapta).7. ˆ 1÷ ø ˆ ˆ æ 0 1ö ç ÷. D])=0+0=0) rezultă că [A. Aplicaţiile fx:A→A. Trebuie rezolvat în ℤ3 ˆ æ1 ç ç0 ˆ è ˆ æ2 ç ç0 ˆ è ˆ 0ö ÷. ˆ 1÷ ø ˆ æ1 ç ç0 ˆ è ˆ 1ö ÷. D]2 comută cu orice matrice din M2(ℂ) iar ([A.c. ç ÷. D]+[C. gy:A→A definite prin fx(z)=x⋅z şi gy(z)=z⋅y sunt injective. ç ÷ ç 0 1 ÷ ç 1 0 ÷ ç 2 0 ÷ ç 0 1÷. ç Soluţiile sunt ç ç 0 1 ÷ ç1 ˆ ˆ ˆ è ø è ˆ 0ö ÷. ˆ 1÷ ø ˆ æ1 ç ç0 ˆ è ˆ æ2 ç ç2 ˆ è ˆ 0ö ÷. ç ÷. 2 6. B]2.b. ç ÷. B]⋅[C. Deci există 179 . B]+[C. B])+Tr([C. Problema revine ÷ è ø æa bö ˆ ˆ ì a 2 + bc + 1 = 0 ï ˆ ï b(a + d ) = 0 ˆ ˆ . Dacă a+d≠ 0 atunci obligatoriu b=c= 0 la a rezolva sistemul í ˆ ï c (a + d ) = 0 ïd 2 + bc + 1 = 0 ˆ ˆ î ˆ ˆ iar a2=d2= 1 . D]⋅[A. În acest caz obţinem X1= ç ç ˆ ˆ æ 1 0ö ˆ ÷ . ˆ 2÷ ø ˆ 0ö ÷. ç ÷ ç 0 2 ÷ ç 0 2 ÷ ç1 2 ÷ ç 2 2 ÷ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ è ø è ø è ø è ø 6. D])= =Tr([A. X +I2=O2 .

1+1+1+1.î. 1+1+a. Din injectivitate rezultă uz=z=zv. Atunci din {1+1. ceea ce este absurd. v obţinem u=uv=v şi evident u este elementul unitate al lui A. 1+1+c}. 1+1+b. 1+a. Avem fx(uz)=xuz=xz=fx(z).. 1+1+1.v∈A a. Fie z∈A un element oarecare. Presupunem deci că 1+1=0. 1+1+1≠0. 1+1+a. Atunci {1+1+1. 1+1+1. 1+c}. 1+b. 1+1+b. 1+1=0. 1 1 14243 4 14243 4 de k ori de k -1 ori (1 +4+ . a. c} şi (A. 1+a. + 1) +x deoarece dacă am presupune că există y∈A a. de unde ar rezulta că a+b+c=(1+1+1)+a+b+c ⇔ 0=1+1+1 şi cum ⇒ . 1+1+c=1+b (1+1+b)+(1+1+c)=(1+c)+(1+b) ⇒ 1+1+1+(1+b+c)=1+(1+b+c) ⇒ 1+1+1=1 ⇒1+1=0. 1+1+1+c}={1+1. ar rezulta 1=0. c} de unde rezultă a=1+b. Prin urmare. fx(u)=x şi gy(v)=y.. 1+1+1+b. pentru z=u.Vom demonstra mai întâi că 1+1+1+1+1=0 şi apoi că 1+1. În particular. Atunci {1+0. ceea ce este absurd. b=1+c. 180 c=1+b. Să mai observăm că oricare ar fi k∈ℕ* şi oricare ar fi x∈A avem (1 +4+ . Dacă 1+a=0.⋅) inelul dat. 1+1+a. 1+1+b. 1+1. Putem deci spune că {1+0. 1+a.î. 1+1+1+c}={1+1. 1. 1+1+c}={1. 1+1+c} şi 1+1+1+1=0 rezultă că {0. c=1+a sau a=1+c. 1+1+c}={1. 1+1+a. b. Analog dacă am presupune că 1+b=0 sau 1+c=0 ar rezulta 1=0. 1+c}=A şi atunci (1+0)+(1+1)+(1+a)+(1+b)+(1+c)=0+1+a+b+c ⇔ (1+1+1+1+1)+(0+1+a+b+c)=0+1+a+b+c ⇔ 1+1+1+1+1=0. 1. Presupunem deci că 1+1+1=0.9. b.. 1+b. 1+b. deci 1+1≠0. Este evident că oricare ar fi x. 1+1+1+1≠0.. 1+1+1+1≠0. 1+1+1+a. 1+1+1+a. 1+1. 6. 1+1+1. atunci 1+1+a=1. 1+1+b.. 1+c} şi 1+1+1=0 rezultă că {0.. 1+1+1≠0. 1+1. + 1) +y= (1 +4+ . + 1) +x≠ (1 +4+ . gy(zv)=gy(z). b=1+a. 1+b. + 1) +y ar rezulta 1=0. 1 1 14243 4 14243 4 de k ori de k -1 ori 1+1≠0. 1+c}= ={0. 1+1+1+b.elementele u. 1+a.. a.. +. Fie A={0. 1+1+b=1+c. Presupunem că 1+1+1+1=0. y∈A din 1+x≠1+y⇒x≠y.

+ 1) (1 +4+ . + 1) . Prin urmare.. atunci 1 1 x= (1 +4+ . Avem xn+1=xn.. 1+1+c} ⇒1+1+1+b+c=1+1+b+c ⇒1=0. Într-adevăr. j∈{1... xn+m+1=x⋅xn+m= =x⋅xn=xn+1=xn..... 14243 4 de n ori Să demonstrăm acum că inelul (A. (x+1)2=x2+x+x+1=x2+x(1+1)+1=x2+1 .⋅) este comutativ. pentru orice x∈A şi deci afirmaţia este demonstrată. 1. 1+1+1+c}={1+1. + 1) şi 14243 14243 14243 4 4 4 de i ori de j ori de ij ori 1 1 1 yx= (1 +4+ . oricare ar fi x∈A ⇒(-1)n+1=(-1)n ⇒1=-1⇒1+1=0. + 1) şi deoarece ij=ji rezultă 14243 14243 14243 4 4 4 de j ori de i ori de ji ori xy=yx. oricare ar fi x∈A. Dacă x=0 sau y=0 atunci xy=yx=0 iar dacă x.. Din 1+1=0 deducem xn+xn=0. +.y∈A*. ceea ce este absurd. adică inelul (A. 1+1+1+1}. oricare ar fi x∈A ⇒xn(x+1)=0. Prin urmare. + 1) = (1 +4+ . + 1) = (1 +4+ . + 1) cu i. oricare ar fi x. (x+1)5=(x+1)3(x+1)2=(x3+x2+x+1)(x2+1)=x5+x4+x3+x2+x3+x2+x+1 (ii). + 1) =0.. 1+1.. Analog dacă am presupune 1+1+b=0 sau 1+1+c=0 ar rezulta 1=0. a. 4}. =x5+x4+x+1. Vom demonstra prin inducţie că oricare ar fi k∈ℕ avem xn+k=xn. (i).. 14243 4 14243 4 de i ori de j ori 1 1 1 Avem xy= (1 +4+ . 1+1+1+1≠0. Avem în vedere că A={0. 2..Deoarece 1+1≠0 rezultă că am putea avea 1+1+a=0 şi atunci din egalitatea de mulţimi precedentă rezultă că {1. pentru orice x∈A. b. demonstrăm xn+m+1=xn pentru orice x∈A. + 1) (1 +4+ . 1. 3. oricare ar fi x∈A şi deoarece xn+1=xn 181 Presupunem deci că xn+k=xn .10. y∈A avem xy=yx. oricare ar fi k≤m şi oricare ar fi x∈A şi să pentru orice x∈A rezultă că xn+1+xn=0. +. 1+1+b.. oricare x∈A. 1+1+1... (x+1)4=(x2+1)2=x4+x2+x2+1=x4+x2(1+1)+1=x4+1 . (x+1)3=(x+1)2(x+1)=(x2+1)(x+1)=x3+x2+x+1 . Pentru k=1 avem conform proprietăţii din enunţ xn+1=xn. pentru . Într-adevăr. Cu aceasta am demonstrat că 5 este cel mai 1 mic n∈ℕ* pentru care (1 +4+ . y= (1 +4+ . 6. ⋅) este comutativ. pentru k=0 rezultă xn=xn. ceea ce este evident. c}={0. 1+1+1+b...

ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ý ïç 0 0 ÷ ç 0 1 ÷ ç 1 0 ÷ ç1 1÷ï ø è ø è ø è øþ îè Din (1) rezultă yx=1 ⇒ y(yx)x=yx ⇒ y2x2=yx=1 ⇒ y2=1 şi x2=1 demonstrează uşor că adunarea şi înmulţirea matricelor din A determină pe mulţimea A o structură de inel comutativ în care au loc proprietăţile din enunţ. + C n -1 x + 1 x . oricare ar fi x. În concluzie. oricare ar fi x∈A. În concluzie. pentru orice x∈A. deducem 0=(2n-1)⋅xn+xn-1=-xn +xn-1 ⇒ xn-1=xn. pentru orice x∈A. Dacă (x+y)2=0 şi x2+y2=1 rezultă că xy+yx=1. ş.d.11. Să presupunem că xy=0. =xn. Din 1+1=0.m. (dacă x2=0 sau y2=0 ⇒y2x2=0). . 6. Relaţia xy=yx este echivalentă deci cu xy+yx=0 sau (x+y)2=x2+y2 . Considerăm ìæ 0 0 ö æ 1 0 ö æ 0 1 ö æ1 1öü ï ˆ ˆ ÷ ç ˆ ˆ ÷ ç ˆ ˆ ÷ ç ˆ ˆ ÷ï A = íç ⊂M2(ℤ2). Dar din (2) rezultă că x2y2=0. deducem că (x+y)2=x2+y2. y∈A. dacă presupunem că (x+y)2≠x2+y2 atunci este necesar ca: (1) xy+yx=1. pentru orice x∈A. Să presupunem că xy=1 ⇒ x(xy)y=xy=1 ⇒ x2y2 =1. De aici ( ) prin înmulţire cu x . pentru orice x∈A şi orice Prin acelaşi procedeu ca mai sus deducem xn-1=xn-2. contradicţie. Dar din (2) rezultă x2y2=0.. 182 .. contradicţie. oricare ar fi x∈A. Presupunem prin reducere la absurd că (x+y)2≠x2+y2 deci unul dintre termeni ar fi 1 iar celălalt ar fi 0. Înmulţind această relaţie cu x la stânga şi cu y la dreapta obţinem că: (2) x2y2+(xy)2=xy. înmulţind cu x∈A obţinem x+x=0 sau x=-x. (i). Din (2) deducem că xy=0 sau xy=1. obţinem x2=x. Dacă (x+y)2=1 şi x2+y2 =0 rezultă că xy+yx=1. ceea ce este echivalent cu proprietatea că inelul A este comutativ.orice x∈A n iar de n aici înlocuind pe x cu x+1 deducem 0=(x+1) (x+1+1)=(x+1) ⋅x .2 + . Se . Dar (x+y) 2 şi x2+y2 nu pot fi decât 0 sau 1. .a. de unde rezultă x2y2=1. după ce ţinem cont că x n-2 n+k k∈ℕ. În ultima egalitate dezvoltăm după formula binomului lui Newton şi 1 2 n obţinem 0 = x n + C n x n-1 + C n x n. (ii).

ain ai1 a i2 .ail -1 a 2 .ain . notând y=axb avem y2=(axb)(axb)=(ax)(ba)(xb)=0 ⇒ y=0 deci axb=0..m.a il -1 avem ab=0 deci axb=0 adică a1aik +1 .…). b∈M.. Deci yn=0. Atunci (axa-ax)2=(axa-ax)(axa-ax)=axaxa-axax-axaxa+axax=0 şi (axa-xa)2=(axa-xa)(axa-xa)=axaxa-axaxa-xaxa+xaxa=0. Se verifică uşor că ∗ este asociativă. de unde rezultă că axa=ax=xa. y n = ai1 ai2 .ain ai1 ai2 .. Cum 0∈M..ain ) . Să presupunem că a ik = a1 ...a n = 0 (2).a in a i1 ai2 .a.a il -1 a 2 a 3 .12. 6. rezultă că (M. deci a comută cu orice element al lui A..... Continuând raţionamentul obţinem din aproape în aproape întregul produs din membrul din dreapta al relaţiei (1) egal cu 0. adică a3a1a2=0.. b = a3 a 4 .a n x = a il +1 . b=a2…an şi x = a ik +1 . Avem y n = (ai1 .aim -1 . Din punctul (i) rezultă că M este parte stabilă a lui A în raport cu ∗.... a∗0=0∗a=a şi a∗a=a+a-2a=0 pentru orice a∈M. deci a+b-2ab ∈M.d.. Fie x=a2a3a1 ⇒ x2=(a2a3a1)(a2a3a1)=(a2a3)(a1a2a3)a1=0 ⇒x=0 ⇒ a2a3a1=0. deci axb=0 adică a1 aik +1 . în a treia paranteză apare a3. (ii). (unde k≠l≠m.a in = 0 . (1). Fie x=ba ⇒ x2=(ba)(ba)=b(ab)a=0 ⇒x=0 deci ba=0. în a doua paranteză apare a2.. adică a i1 ai2 . (i).. Dacă a. Să presupunem că ail = a 2 . 6.13... (iii). (i)...x∈A arbitrar..... ( Deci )( )( ) Avem a1a2…an=0.a in . Pe A introducem legea ∗ definită astfel: x∗y=x+y-2xy. ∗) este un grup în care orice element diferit de 0 are ordinul 2...a ik -1 a1 aik +1 . Cum M este mulţime finită. Din (2) avem ab=0.. Fie a∈M şi x∈A..... din teorema lui Cauchy pentru grupuri finite rezultă că numărul elementelor sale este o putere naturală a lui 2. cum ab=ba obţinem: (a+b-2ab)2=a2+b2+4a2b2+2ab-4a2b-4ab2=a+b+4ab+2ab-4ab-4ab=a+b-2ab....a in ). să presupunem că a im = a 3 ş. ai1 ai2 ...ain a i1 a i2 .a in a i1 a i2 . Pentru (ii). Fie y= ai1 ai2 ..... În prima 144 2444 4 3 de n ori paranteză la un moment dat apare a1...(ai1 . 183 .ain a i1 a i2 ..aim -1 a3 a 4 ... Luăm acum a = a1a ik +1 .ain .ain ai1 ai2 . Atunci din a2(a3a1)=0 rezultă şi (a3a1)a2=0.ail -1 a 2 ail +1 ..a n = 0 . Luând a=a1.a im -1 a3 aim +1 ......ail -1 a 2 a il +1 ..... de unde rezultă y=0.

deci 1-aba este inversabil. Analog se arată că: (1-ba2)(1+baca)=(1+baca)(1-ba2)=1. Într-adevăr. b∈A care comută cu x.17. Atunci: (1-a2b)(1+acab)=1-a2b+acab-a2bacab=1-a2b+a[(1-aba)c]ab=1-a2b+a2b=1 şi (1+acab)(1-a2b)=1-a2b+acab-acaba2b=1-a2b+a[c(1-aba)]ab=1-a2b+a2b=1. Arătăm că (1-ba)v=1. fiind produsul a două elemente inversabile. b inversabil. Dacă A= M2(ℂ) şi matricea X are proprietatea (P). Calculăm produsul: 184 . Fie x∈A cu proprietatea (P). Atunci şi a-b-1 este inversabil şi (a-b-1)-1=b(ab-1)-1. deci (1-aba)c=c(1-aba)=1. deci există a. pentru că b=ax-x =x(a-x) şi cum b este inversabil şi b-1 comută cu x. adică u-abu=1 sau abu=u-1). Fie u inversul elementului 1-ab. inversul acestui element fiind v. rezultă că putem vorbi de elementul b(ab-1)-1 care este element inversabil.14. Continuând în (1) rezultă: v(1-ba)=1-ba+bua-b(u-1)a=1-ba+bua-bua+ba=1. a=x-bx-1.15. deci uab=u-1. Notăm cu c=(1-aba)-1. bk inversabil şi ak=xk-bk x-k. bk∈A ce comută cu xk. 6. dacă X este nesingulară şi X2-(Tr(X))⋅X+(det(X))⋅I2=O2 rezultă că există matricele (Tr(X))⋅I2 şi (det(X))⋅I2 care comută cu X şi (det(X))⋅I2 este inversabilă. de unde 1-ba2 este inversabil. Deci 1-ba este inversabil. Dacă x are proprietatea (P) atunci există x-1. deci x-1=ab-1-xb-1. 6. 2 (i). a.î. 6. Avem 1=1-(aba)n=(1-aba)(1+aba+…+(aba)n-1). Observăm că (a-b-1)[b(ab-1)-1]=[(a-b-1)b](ab-1)-1=(ab-1)(ab-1)-1=1 şi cum b(ab-1)-1 este element inversabil. rezultă că a-b-1 este tocmai inversul acestui element. Vom demonstra că elementul v=1+bua este inversul lui 1-ba. atunci xk+1 are aceeaşi proprietate. Cum b şi ab-1 sunt inversabile.16. Se demonstrează prin inducţie după puterile lui x că dacă există ak. v(1-ba)=(1+bua)(1-ba)=1-ba+bua-buaba (1) Dar u(1-ab)=1.6. deci 1-a2b este inversabil. Reciproc. atunci X fiind inversabilă este nesingulară. (ii). avem: 1=x(ab-1-xb-1)=(ab-1-xb-1)x. (1-ba)v=(1-ba)(1+bua)=1+bua-ba-b(abu)a=1+bua-ba-b(u-1)a= =1+bua-ba-bua+ba=1 (am folosit faptul că (1-ab)u=1.

y∈A\(D∪{0}) şi fx=fy. contradicţie. căci din 1+b-xa=b se deduce xa=1 şi atunci din xa=1=ax ar rezulta că a este element inversabil. deci d1=d2). atunci x=1⋅x=(a-1⋅a)⋅x=a-1⋅(a⋅x)=a-1.[(a-b-1)-1-a-1](aba-a)=[b(ab-1)-1-a-1]⋅(ab-1)a=b(ab-1)-1(ab-1)a-a-1(ab-1)a= =ba-a-1aba+a-1a=1. Dacă a⋅x=1. Demonstrăm că f nu este surjectivă şi anume că nu există x∈X a. Avem x1=x1⋅1=x1⋅(ab)=(x1a)b=(x2a)b=x2⋅(ab)=x2⋅1=x2. f(x)=1+b-xa. (i)⇒(ii). prin urmare există un număr finit de elemente în A\(D∪{0}) pentru care fx=fy. 6. dacă f(x1)=f(x2) atunci 1+b-x1a=1+b-x2a ⇒x1a=x2a. f(x)=b. adică card {x∈A| a⋅x=1}> 1. Dacă x∈X. Presupunem prin reducere la absurd că a este inversabil şi fie a -1 inversul său. deci bijectivă. Deci unde rezultă card{x∈A|a⋅x=1}=1. adică ab=1). Fie c=b⋅a-1≠0. Cum c≠0 ⇒ c+b≠b. Putem astfel defini funcţia f:X→X. deci f este funcţie injectivă. de unde va rezulta că mulţimea X este infinită. Din aceste egalităţi rezultă că (a-b-1)-1–a-1 este un element inversabil şi inversul său este aba-a. deci 1+b-xa∈X. Prin urmare funcţia d∈D→xd este cu valori în D. 6. Dacă x. (iii)⇒(i).18. Calculăm a⋅c=a(ba-1)=(ab)a-a=1⋅a-a=a-a=0. . atunci x-y∈D\{0}. Arătăm că f este funcţie injectivă dar nu şi surjectivă. oricare ar fi x∈X.î. Cum a nu este inversabil avem b⋅a≠1. 6. Dacă x∈A\(D∪{0}) şi d∈D atunci xd∈D căci xd≠0 şi întrucât există y∈A\{0} cu dy=0. contradicţie. 185 Presupunem că X≠Ø şi fie b∈X. Notând fx această funcţie ea va fi injectivă (căci fx(d1)=fx(d2) înseamnă x(d1-d2)=0. avem şi (xd)y=x(dy)=x⋅0=0. atunci a(1+b-xa)=a+ab-(ax)a=a+a⋅b-1⋅a=a+ab-a=ab=1 (căci b∈X.20.19. mulţimea {x∈A| a⋅x=1} conţine cel puţin elementele b şi c+b. de (ii)⇒(iii). Dar a(c+b)=ac+ab=0+1=1. Analog (aba-a)[(a-b-1)-1-a-1]=(aba-a)[b(ab-1)-1-a-1]=(aba-a)b(ab-1)-1-(aba-a)a-1= =(abab-ab)(ab-1)-1-ab+1=ab(ab-1)(ab-1)-1–ab+1=ab-ab+1=1. Pentru injectivitate.

uk u u sunt numere naturale nenule. (3) Dar (3) este imposibilă.. unde φ este indicatorul lui Euler. deoarece membrul stâng este evident mai mare decât cel drept.22.( p k . 1]→ℝ. Cum suma 186 . unde p1<p2<…<pk sunt numere prime iar u1. Prin urmare ipoteza este echivalentă cu u u φ(n)= . + f s -1 (d n ) =d1+d2+…+dn=s şi demonstraţia este încheiată..23. p k k descompunerea în factori primi n 2 a numărului natural n. ceea ce înseamnă că n= 2 u1 . gx(y)=xy este injectivă.. b∈G⇒2a=0. (f⋅g)(x)=f(x)⋅g(x).. Să presupunem acum că s=d1+ d2+ …+dn∉D∪{0}. 6. Fie a. 2b=0 ⇒2(a+b)=0 ⇒a+b∈G... Dacă a∈G ⇒2a=0⇒2(-a)=0 ⇒-a∈G. Fie n = p1 1 . . Dacă presupunem k>1..…. 1]. există 2k-1 elemente inversabile şi tot 2k-1 elemente neinversabile. adică (G. 6. Dacă D=Ø atunci G={0} este grup abelian. Se ştie atunci că j ( n) = p1 1 -1 . Presupunem D≠Ø. deci G este parte stabilă a lui A faţă de operaţia de adunare. atunci elementele inversabile din inelul ℤ 2 k sunt ˆ clasele a cu proprietatea (a. (i). +) este monoid comutativ.⇒”. (f+g)(x)=f(x)+g(x). iar clasele neinversabile sunt cele pare. egalitatea (2) devine: p2p3…pk=(p2-1)(p3-1)…(pk-1). deci surjectivă. aşadar inelul A este finit. u2. Prin urmare. Se ştie că suma lui f cu g este funcţia f+g:[0. (2) Din (2) avem că 2 divide produsul p1p2…pk deci în mod necesar vom avea p1=2. 1]→ℝ.1). 1] iar produsul lui f cu g este funcţia fg:[0.. p k k -1 ( p1 . g∈A.⇐”. deci orice element din G are opus în G. oricare ar fi x∈[0. oricare ar fi x∈[0. adică clasele impare. Numărul elementelor inversabile din inelul ℤn este φ(n).. Fie f.21.1) şi deci egalitatea (1) devine: p1p2…pk=2(p1-1)(p2-1)…(pk-1). Prin urmare k=1 şi p1=2. rezultă deci că .. aşadar orice element din A\(D∪{0}) este inversabil. adică (1): n=2φ(n). Dacă n=2k. 2k)=1. Dacă x∈A\(D∪{0}) funcţia gx:A→A.. 6.. Atunci 1=s-1(d1+d2+…+dn)= f s -1 (d1 ) + .+” este asociativă şi comutativă pe mulţimea G şi deoarece 0∈G rezultă că (G. +) este grup abelian.Cum şi numărul bijecţiilor de la D în D este finit rezultă că A\(D∪{0}) este o mulţime finită.

pentru x Î I g (x ) = í ï0. (x1x2)y=x1(x2y)=x1(yx2)=(x1y)x2=(yx1)x2=y(x1x2) deci x1x2∈Z(A).24. 6.şi produsul a două funcţii continue sunt funcţii continue. Cum g≠0.. rezultă că operaţiile de adunare şi înmulţire a funcţiilor sunt operaţii algebrice pe A. pentru x Î [0. Reciproc. Evident. ele verifică axiomele inelului comutativ.b ). 0(x)=0. 1]. 1]→ℝ. g≠0 şi fg=0. Fie x∈A fixat. atunci [f(x)]2=f(x).1] iar elemenul unitate este funcţia 1:[0.. de unde 187 . . b) cu a<b un interval inclus în ì ï( x . 1] a. f(x)=0. (iv). deci A=Z(A) şi inelul va fi comutativ. f≠0.1] . oricare ar fi x∈[0. Atunci pentru orice y∈A putem scrie De asemenea. oricare ar fi x∈[0. Pentru y∈A oarecare avem : (x+y) 2-(x+y)=x2+y2+xy+yx-x-y=(x2-x)+(y2-y)+(xy+yx). Însă g este continuă. Evident f∈A este element inversabil al inelului A dacă şi numai dacă f(x)≠0. x0∈I şi g(x)≠0.I î intervalul [0. Fie f∈A. (i). Rezultă că Z(A) este subinel al lui A. 1] a. f≠0 şi I=(a. divizor al lui zero. Evident dacă f=0 sau f=1 atunci f 2=f. Funcţia g:[0. . deci x1-x2∈Z(A). g(x 0)≠0. oricare ar fi x∈I. deci f este divizor al lui zero. (iii). 1]→ℝ. 1] a. oricare ar fi x∈[0. Cum o funcţie continuă are proprietatea lui Darboux. Există atunci g∈A. atunci Z(A) este un subinel unitar. 1]. oricare ar fi x∈I rezultă că f(x)=0.1]→ℝ. există x0∈[0.⇒”. oricare ar fi x∈I.a )( x . 1]. (ii).î.î. Fie f∈A.î. dacă f 2=f. x2∈Z(A). Vom arăta că orice element al inelului aparţine centrului.⇐”. 1(x)=1. Cum 0=0(x)=(fg)(x)=f(x)⋅g(x). El este evident şi comutativ. oricare ar fi x∈[0. oricare ar fi x∈I. deci există un interval I⊂[0. deci f(x)[f(x)-1]=0 ⇒ f(x)=0 sau f(x)=1 pentru x∈[0. (ii). rezultă f=0 sau f=1. Să observăm că dacă A este inel unitar. g≠0 a. este continuă. Demonstrăm că singurele funcţii care verifică f 2=f sunt 1 şi 0.î. Fie x1. f⋅g=0. căci 1 comută cu toate elementele inelului. (x1-x2)y=x1y-x2y=yx1-yx2=y(x1-x2). deci 1∈Z(A). 1]. Elementul zero al acestui inel este funcţia 0:[0.

y∈A. Aşadar. Cum 0. y)=(1+x)(yx-xy)(1+y)-(1+x)(yx-xy)y=(1+x)(yx-xy) (1) şi analog –f(x.x)+f(y. rezultă Z(A)=A. 1+y)+f(x.1+y)+f(x. 1+y)=(1+x)(yx-xy)(1+y). Pe de altă parte.26.x)=0.y)=f(y.25. y)=0. 6.y) avem: E(x. x) (3). deci inelul A este comutativ. q. Cum y∈A este arbitrar.y∈A. Aşadar.1+x)+f(1+y. Analog obţinem f(x. y).y)=yx-xy=-(xy-yx)=-E(y. (4) Din (3) şi (4) rezultă E(x. y)=-E(x. 1+y)-f(1+x. 6. |Z(A)| divide pq. (x2-x).xy+yx=[(x+y)2-(x+y)]-(x2-x)-(y2-y)∈Z(A) (unde am ţinut seama că fiecare din elementele [(x+y) 2-(x+y)]. x)=-E(x. Se ştie că Z(A) este un subinel unitar şi comutativ al lui A.y)-f(1+y. 188 . avem |Z(A)|≥2. adică A este comutativ. Fie A un inel unitar cu pq elemente. Atunci folosind şi definiţia lui E(x. y)=0 şi folosind prima ipoteză de la (ii) rezultă E(x. Cazul 1. Deoarece x2-x∈Z(A).y)-f(x. adică f(x.x)=f(1+x. x).y)=(xy)2-x2y2 =xyxy-xxyy=x(yx-xy)y. Deci A=Z(A). Înlocuind pe x cu 1+x obţinem: f(1+x.x). oricare ar fi y∈A}. Considerăm mulţimea Z(A)={x∈A | xy=yx. adică x y+xyx=xyx+yx sau x y=yx . pq}. yx-xy=0 ⇔ yx=xy oricare ar fi x. (y2-y)∈Z(A)). (ii) Ipoteza (xy)2-(yx)2=x2y2-y2x2 este echivalentă cu (xy)2-x2y2= =(yx)2-y2x2. 1∈Z(A). Avem f(x. Deoarece 2 2 xy+yx∈Z(A) 2 2 avem că x(xy+yx)=(xy+yx)x. adică E(y. Z(A) este subgrup aditiv al lui A şi conform teoremei lui Lagrange. rezultă că x=x2-(x2-x)∈Z(A). oricare ar fi x.1+x)-f(y. Dacă |Z(A)|=pq .y)=(1+x)[y(1+x)-(1+x)y]y=(1+x)(yx-xy)y. y)+E(x. y)=-x(yx-xy)(1+y)+x(yx-xy)y=-x(yx-xy). (2) Adunând (1) cu (2) rezultă: E(x. (i). E(x. deci |Z(A)|∈{p.y)-E(y.1+y)-f(1+x.y)=(1+x)(yx-xy)-x(yx-xy)=yx-xy. y)=E(y. Din cele de mai sus rezultă: f(1+x. În particular. deci A este inel comutativ. y) adică E(x. folosind rezultatul de la (i) avem E(x. 1+y)=x(yx-xy)(1+y) f(1+x. ultima egalitate arată că x2∈Z(A).

Mai i j mult. | Z(A) |=q. unde i. adică în mod necesar. 189 . se observă că diferenţa a două elemente din B este de asemenea în B. obţinânduse că este un caz imposibil. 6. deci A este comutativ. |B| va fi un divizor al lui pq şi în acelaşi timp un multiplu de p. Aşadar acest caz este imposibil. obţinem din (∗) relaţiile xl-1y=0=(x+1)l-1y. Aceasta înseamnă că B=A. Deci B este un subinel al lui A. j∈ℕ iar ai. iar α∈A\Z(A). Conform ipotezei avem succesiv: x y n+1 n+1 =(xy)n+1=(xy)n(xy)=xnynxy. Dar aceasta contrazice minimalitatea lui l. Luând k=max{m. Este clar că elementele lui Z(A) aparţin şi lui B. Într-adevăr. deci inelul B include strict pe Z(A).n} rezultă că xky=0=(x+1)ky. Se tratează analog cu cazul precedent. de unde ţinând seama de distributivitatea înmulţirii faţă de adunare. |B|=pq. 6. aj∈Z(A).Cazul 2. Deci l=1. Dacă l≥2 obţinem: ìx l y = 0 ì( x + 1) l -1 x l y = 0 ì( x + 1) l -1 (( x + 1) . pentru orice x. deducem că B este şi comutativ. mai mare decât p. Demonstrăm că B este un subinel unitar comutativ al lui A care include strict pe Z(A). ai∈Z(A)}. Ţinând seama că ai şi aj sunt în centrul lui A. iar pentru a arăta că produsul a două elemente din B este de asemenea în B este suficient să considerăm două monoame de forma aiαi şi ajαj. Fie l=min{s∈ℕ\{0}| xsy=0=(x+1)sy}. í l l ï( x + 1) y = 0 ï x ( x + 1) y = 0 ï x ( x + 1) l y = 0 î î î Dezvoltând după formula binomului lui Newton pe [(x+1)-1]l. Dacă | Z(A) |=p Alegem un element α∈A\Z(A) şi considerăm mulţimea B={a0+a1α+…+anαn | n∈ℕ. Cazul 3. Deducem de aici prin scădere că y=(x+1)y-xy=0-0=0. contradicţie cu presupunerea că centrul lui A are doar p elemente. Conform teoremei lui Lagrange.27. adică xy=0=(x+1)y. (x+1)l şi folosind faptul că xly=0=(x+1)ly.1) l y = 0 ï ï ï ⇒ í l -1 ⇒ í l -1 (∗).28. deci (aiα )(ajα )=(ajα )(aiα ). y∈A. j i putem arăta la fel că (ajαj)(aiαi)=(aiaj)αi+j. putem scrie (aiαi)(ajαj)=aiαi ajαj =aiαiαjaj=aiαi+jaj=(aiaj )αi+j ∈B. de unde (1) xn(xyn-ynx)y=0. cu l-1≥1.

y) este suma j =1 n -1 tuturor celor dezvoltarea P2 ( x.27. y∈A. În particular. pentru orice x.). unde Pj(x. pentru orice x. Folosind acum ipoteza găsim în (4) că: 0=(xnyn-ynxn)y=((xy)n-(yx)n)y=(xy)ny-y(xy)n. deducem de mai sus: (2) (x+1)n(xyn-ynx)y=0. y∈A (prima egalitate din şirul de egalităţi precedente se verifică prin calcul direct).27.). că xy-yx=0. Aceasta se demonstreză analog cu soluţia problemei 6.: (3) (xyn-ynx)y=0. y∈A. Conform primei părţi a problemei 6. adică A este comutativ (am folosit de fapt aici . pentru orice x. 6. ş.27.j .30. y ) . care afirmă că din xyn=0=x(y+1)m rezultă x=0.simetrica” problemei 6. P1 (x. n3 ³0 n1 + n2 + n3 = n . Luând în (7) y+1 în loc de y obţinem şi: (8) (xy-yx)(y+1) n+1=0.29. Fie α∈Z(A). Egalitatea (yx)ny=y(xy)n folosită mai sus se poate verifica uşor prin inducţie după n≥1 (ea este practic evidentă conform asociativităţii înmulţirii).m. y ) = C nj monoame de gradul n în x şi y cu exact j apariţii ale lui x. din (αx+y)n (de n3 exemplu. 6.Luând în (1) x+1 în loc de x şi observând că (x+1)yn-yn(x+1)=xyn-ynx. y ) = å y j -1 xy n.28. Din (1) şi (2) rezultă conform problemei 6. Din (7) şi (8) deducem conform problemei 6. pentru orice x..a.2 åy n1 xy xy n2 .27. luând xn în loc de x. rezultă din (3) că: (4) (xnyn-ynxn)y=0. adică y(xy)n=(xy)ny. y∈A (am folosit aici din nou egalitatea evidentă x(y+1)-(y+1)x=xy-yx). Deducem de aici: (7) (xy-yx)yn+1=(xyn+1-yn+1x)y-y(xyn-ynx)y=0-y⋅0=0-0=0. obţinem din relaţia (3) de acolo: (5) (xyn-ynx)y=0 (6) (xyn+1-yn+1x)y=0. j =1 n n1 . 190 . y∈A. n2 . Atunci conform condiţiei 1) din ipoteză Z(A)∋(αx+y)n-(αx+y)=(αx)n-αx+yn-y+ å a j Pj ( x.d. pentru orice x.

atunci afirmaţia rezultă direct din enunţ.31.y]=xy-yx=0. y m ] = [ x.y).y). adică procedăm după algoritmul lui de calcul al c.y]=d[P2(x. Să observăm că pentru orice întregi u.yv] (verificare directă).Aplicând din nou ipoteza 1) găsim că n -1 j =1 å a j Pj ( x. y.αn-1≠0.y). obţinem xy=yx. pentru orice α∈Z(A) şi x. de unde prin înmulţire la stânga cu y q1m 191 .j . rezultă prin reducerea termenilor asemenea că xyn=ynx (se foloseşte aici dezvoltarea lui P1(x. y q2 r1 ] y r2 + y q2 r1 [ x. j =1 n când j=1. y) ∈Z(A) j =1 n -1 şi prin urmare: (∗) å a j [ Pj ( x.yn]=0=[x. y r1 ] = y q1m [ x. z ] = 0 . y ).y]=…=[Pn-1(x. y r2 ] .y]=0.y]=…= =d[Pn-1(x.y). Dacă n=1 sau m=1. În particular din P1(x. 6. y ) = å y j -1 xy n.y]=0.y). Ca mai sus deducem: 0 = [ x.y). v=r1 şi din [x. y q1m + r1 ] = [ x. y r1 ] . Deci d≠0 este determinantul matricei Vandermonde a sistemului şi este diferit de zero deoarece inelul A a fost presupus integru. De aici. z∈A. y∈A.m. din relaţia (1) pentru u=q1m. obţinem prin înmulţire la stânga cu matricea adjunctă a coeficienţilor (adjuncta unei matrice este transpusa reciprocei): d[P1(x. ( y m ) q1 ] y r1 + y q1m [ x.c.n)=1 şi [x. Vom arăta că [x.yu+v]=[x.d.αn-1∈Z(A)\{0} cu z=y şi privind ecuaţiile obţinute ca un sistem în necunoscutele [Pj(x.m.y) sub forma P1 (x. Dar yn-y∈Z(A) astfel că din xyn=ynx. y n ] = [ x.ym] deducem că: 0 = [ x.yu]yv+yu[x. y r1 ] = = 0 × y r1 + y q1m [ x.y] cu 1≤j≤n-1.y).yn]=0=[x. Scriind relaţia (∗) pentru α1. deci nu presupunem că A este unitar. v≥1 are loc egalitatea: (1) [x. y0xyn-1 este notaţie pentru xyn-1.….y)⋅y=y⋅P1(x. (2) Euclid Fie acum m=q2r1+r2 cu 0<r2<r1. Cum într-un inel integru se poate simplifica cu elemente diferite de zero. Fixăm acum x.y).y]=[P2(x. Fie deci n>m>1 cu (m. Conform teoremei împărţirii cu rest avem o egalitate de tipul n=q1m+r1 cu 0<r1<m.ym].…. Fie y∈A un element arbitrar fixat. rezultă că [P1(x. Conform ipotezei 2) există elementele din Z(A) distincte α1.

6.y]=0. y∈ℤ este m2-2n2=±1 (condiţia este evident suficientă. (i).y]=0. Numerele de forma xn+yn 2 sunt toate distincte. sistemul precedent să aibă soluţie unică cu x. z2∈ℤ[ d ]: N(z1⋅z2)=(z1z2)(z1z2)*=(z1z2)(z1*z2*)=(z1z1*)(z2z2*)=N(z1)⋅N(z2).y] şi conform problemei 6. 192 .y]=0.y+1]=(y+1) [x. 6.y]. pentru orice y∈A. Se continuă până ce în algoritmul lui Euclid se obţine un rest egal cu 1 (aceasta se întâmplă deoarece prin ipoteză m şi n sunt relativ prime).32. Conform punctului (ii) al problemei (sau prin inducţie după n) rezultă φ(xn+yn 2 )=1. zzʹ=1. Deci yk[x.y]=0. Folosind faptul că conjugatul produsului este produsul conjugaţilor avem pentru z1. ceea ce conduce la sistemul í ìmx + 2ny = 1 .27. Cum l k şi y+1∈A. (ii). l deducem existenţa unui întreg l≥1 cu 0=(y+1) [x. adică x∈Z(A). y r1 ] = 0 rezultă uşor prin inducţie după q2≥1 că y q1m [ x. necesitatea rezultă deoarece conform primei ecuaţii (m. deci elementele distincte xn+yn 2 ∈ℤ[ 2 ] sunt inversabile. observăm că z⋅z*=(a+b d )(a-b d )= =a2–db2=N(z). Fie z=m+n 2 ∈ℤ[ 2 ] un element inversabil.î. Prin calcul direct. Deci φ(z)=1 ⇔ z este inversabil. conjugatul pătratic al lui z.33. Deci [x. Până acum am arătat deci că pentru orice y∈A există un întreg k≥1 cu y [x. Notând z=a+b d ∈ℤ[ d ] şi cu z*=a-b d ∈ℤ[ d ]. deoarece deducem de mai sus că xn+yn 2 =(1+ 2 )n şi evident 1+ 2 ≠±1. daţi. înx + my = 0 Condiţia necesară şi suficientă ca pentru m. y r2 ] = 0 (din y q1m [ x.y]=0=(y+1)l[x.rezultă conform lui (2): (3) y q1m+ q2r1 [ x. y q2r1 ] = 0 ). xn+1+yn+1 2 =(xn+yn 2 )(1+ 2 ). Definim acum recurent următorul şir de numere întregi x0=y0=1. Găsim deci un întreg k≥1 pentru care yk[x. n∈ℤ. Există deci zʹ=x+y 2 ∈ℤ[ 2 ] a. deducem că [x. (iii).n)=1 şi se ţine cont de forma termenului liber). (i).

34. 1}. b∈ℚ.-1.-1). (ii). unde a. nʹ∈ℤ. 193 . Fie z=m+ni şi φ(z)=1. deci ecuaţia (1) devine a2–db2=1 (2). mʹ.î. ecuaţia (2) admite ca soluţii (a. 0) şi (–1.î. 6. luând z-1=N(z)⋅z* avem z⋅z-1= =N(z)⋅z⋅z*=N(z)⋅N(z)=[N(z)]2=(±1)2=1 deci z este inversabil în inelul ℤ[ d ] . Avem φ(zzʹ)=φ((m+ni)(mʹ+nʹi))=φ((mmʹ-nnʹ)+i(mnʹ+mʹn))=(mmʹ-nnʹ)2+ +(mnʹ+mʹn)2=m2mʹ2+n2nʹ2-2mmʹnnʹ+m2nʹ2+mʹ2n2+2mmʹnnʹ= =(m2+n2)(mʹ2+nʹ2)=φ(z)⋅φ(zʹ). Trecând la normă. ¢ m ¢ + n ¢i m ¢ 2 + n ¢ 2 z m¢ 2 + n¢ 2 1 1 Alegem u. dacă N(z)∈{±1}. Fie z. (i). Avem φ(z)=0 ⇔ m2+n2=0 ⇔ m=n=0 ⇔ z=0. -i}. . deci z este inversabil. 0) deci U(ℤ[ d ])={-1. zʹ∈ℤ[i].(ii).⇒”. Atunci zʹ=m-ni este inversul lui z. Dacă z∈{±1. Pentru d > 0 se demonstrează că ecuaţia (2). adică N(z)∈{±1}. b)∈ℤ×ℤ doar cuplurile (1. (iii). Conform punctului (ii) un element z=a+b d 2 2 aparţine lui U(ℤ[ d ]) dacă şi numai dacă a –db =±1. Atunci verifică faptul că r=z-qzʹ are proprietatea că φ(r) < φ(zʹ). i. Fie z=m+ni. n. (iv). Dacă z∈ℤ[ d ] este un element inversabil. Reciproc. numită Dacă d=-1 ecuaţia (2) devine a2+b2=1 şi admite în ℤ×ℤ soluţiile (1. 0). z m + ni mm ¢ + nn ¢ -mn¢ + m ¢n = = +i = a + ib . deci în cazul d >0 grupul U(ℤ[ d ]) este infinit. 1) şi (0. are o infinitate de soluţii în ℤ×ℤ. Rezultă U(ℤ[i])={1. rezultă N(z)⋅N(z-1)=1. ecuaţia lui Pell.⇐”. există z ∈ℤ[ d ] a. (0. Avem φ(z)=1 ⇔ z este inversabil. .. ±i} ⇒ z este inversabil ⇒ există un zʹ∈ℤ[i] a. z⋅z-1=1. n∈ℤ. m. (-1. 0). z=m+ni şi zʹ=mʹ+nʹi≠0. (1) Pentru d<0 avem a2–db2>0. Fie z=m+ni şi zʹ=mʹ+nʹi cu m.î. Dacă d≤–2. |a-u|≤ şi |b-v|≤ şi punem q=u+iv. Observaţie. zzʹ=1 ⇒ φ(zzʹ)=φ(z)⋅φ(zʹ)=1 ⇒ φ(z)=1. Se 2 2 (iii). v∈ℤ a. deci N(z) -1 este un element inversabil în inelul ℤ..

194 Dacă φ(z)=1 ⇒ m2+2n2=1 ⇒ m2=1 şi n2=0 ⇒ n=0 şi m=±1 ⇒ . unde a. Din t∈N(A) rezultă că există n∈ℕ a. Scriind din nou 1+z=1-(-z).36. Atunci b∈ℚ. m.î. Dacă x∈U(A) şi y∈N(A). totul s-a redus la a proba că dacă t∈N(A) atunci 1-t∈U(A). v∈ℤ a. 6. Scriind x+y=x(1+x-1y). Atunci zʹ=m-ni 2 este inversul lui z. deci z este inversabil. zzʹ=1⇒ φ(zzʹ)=φ(z)⋅φ(zʹ)=1 ⇒ φ(z)=1. z∈{±1}. ±i}. Avem φ(z)=0 ⇔ m2+2n2=0 ⇔ m=n=0 ⇔ z=0. Fie z=m+ni 2 şi φ(z)=1. (i). Alegem u. tn=0 şi astfel 1=1-0=1-tn=(1-t)(1+t+t2+…+tn-1). 6.Dacă φ(z)=1 ⇒ m2+n2=1 ⇒ m2=0 şi n2=1 sau m2=1 şi n2=0 ⇒ z∈ {±1. 2 z ¢ m ¢ + n ¢i 2 m¢ + 2n ¢ m ¢ 2 + 2n ¢ 2 verifică faptul că r=z-qzʹ are proprietatea că φ(r) < φ(zʹ).î. cum x-1y=z∈N(A) pentru a demonstra că x+y∈U(A) este suficient să arătăm că dacă z∈N(A). Fie z=m+ni 2 . Fie z. z=m+ni 2 şi zʹ=mʹ+nʹi 2 ≠0. Se 2 2 2 z m + ni 2 mm¢ + 2nn ¢ . zʹ∈ℤ[i 2 ]. an=0}. nʹ∈ℤ. cum t=-z∈N(A). de unde rezultă că 1-t∈U(A) iar (1-t)-1=1+t+t2+…+tn-1 . Fie z=m+ni 2 şi zʹ=mʹ+nʹi 2 cu m. (iii).mn ¢ + m ¢n = = 2 +i 2 = a + ib 2 . (ii). atunci 1+z∈U(A). Avem φ(z)=1 ⇔ z este inversabil. Notăm N(A)={a∈A | există n∈ℕ a. demonstrăm că x+y∈U(A). Dacă z∈{±1} ⇒ z este inversabil ⇒ există un zʹ∈ℤ[i 2 ] a.î. n.35. mʹ. Avem φ(zzʹ)=φ((m+ni 2 )(mʹ+nʹi 2 ))=φ((mmʹ-2nnʹ)+i 2 (mnʹ+mʹn))= =(mmʹ-2nnʹ)2+2(mnʹ+mʹn)2= =m2mʹ2+4n2nʹ2-4mmʹnnʹ+2m2nʹ2+2mʹ2n2+4mmʹnnʹ= =m2(mʹ2+2nʹ2)+2n2(mʹ2+2nʹ2)=(m2+2n2)(mʹ2+2nʹ2)=φ(z)⋅φ(zʹ). |a-u|≤ 1 1 2 şi |b-v|≤ < şi punem q=u+iv. (iv). n∈ℤ.î.

fiecare pi divide m.î. Fie φ:Idemp(ℤn)→A definită prin φ(x)=mulţimea numerelor prime distincte ce apar în descompunerea lui (x. n) şi sunt (x.39. 195 . X = ç 0 a d ÷ .î. atunci X este o matrice inversabilă în inelul M3(ℝ). fie t a. Fie pentru aceasta matricele X. arbitrar.. Atunci n divide mt şi deci fiecare pi divide mt.. atunci X = ç 0 0 d ÷ şi se observă că X3=O3.. n ) (x. . de asemenea structura de inel unitar se stabileşte uşor. (m )t = 0 .⇒”. n= ˆ (m ) r r r p11 . deci XY≠YX.. Atunci x 2 = x . Vom demonstra că inelul A este necomutativ. adică 1£i £ k ˆ ˆ = 0 .⇐”. Y = ç 0 0 1 ÷ . dar se constată uşor că X-1∈A şi aceasta înseamnă că X este element inversabil în A.37... Dacă însă a=0. p k = ns r p1r . m=s⋅p1…pk. n ) prime între ele pentru că sunt divizori ai unor numere prime între ele: x şi x-1. Pentru r r aleg r = max ri . p kk . adică p1…pk divide m. dacă p1…pk | m ⇒ există s∈ℤ a. În acest inel matricea nulă O3 este elementul zero. Y∈A. Cum şi (x. ˆ ˆ ˆ Fie x ∈ℤn un element idempotent. ceea ce ç0 0 0 ÷ è ø æ0 b ç cö ÷ înseamnă că X este element nilpotent în inelul A. Pentru aceasta să considerăm un element X∈A.r1 . Numerele {pi|1≤i≤k} fiind prime.38. n). ç 0 0 0÷ è ø ç 0 0 0÷ è ø æ 0 0 1ö ç ÷ ç 0 0 0÷ è ø æ 0 0 0ö ç ÷ ç 0 0 0÷ è ø æ 0 1 0ö ç ÷ æ 0 0 0ö ç ÷ Avem XY = ç 0 0 0 ÷.. deci m ∈ℤn este element nilpotent. YX = ç 0 0 0 ÷ . 6. Să arătăm acum că orice element din A este inversabil sau nilpotent.6. Avem ç0 0 è a÷ ø æa b ç cö ÷ det(X)=a3 şi dacă a≠0. ˆ ˆ ˆ 6. Dacă m ∈ℤn este element nilpotent. Evident m r = s r p1r . Faptul că adunarea şi înmulţirea matricelor sunt operaţii algebrice pe A se verifică imediat. Invers. n ) x n n n sunt prime între ele. X = ç 0 0 0 ÷. n ) (x.rk . adică n|x(x-1). Deci (x. deducem că |x-1. p k . iar matricea unitate I3 este elementul unitate.

sa+t =1. n) şi rezultă că (x. a3=3. Observăm că φ este o injecţie. n ) n |y-1 Deci (x.î. {2}. iÎI n Evident există întregii s. Atunci ˆ xm = x ˆ i∈{1. φ este surjecţie. Reciproca este evidentă deoarece toate implicaţiile de mai sus sunt echivalenţe. sau ab+(-k)n=1. Avem 12=22⋅3 şi A={Ø.3}}. Avem Ù l ÙÙ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ 6.40. Ù Ù ˆ oricare ar fi i≥1.î. atunci considerăm numărul natural a = Õ pia i (a=1 dacă I=Ø).. Fie n = p1 1 . (x. n)=1. n ) n ˆ ˆ deducem că n divide x-y. care se află în descompunerea lui (x. în ordine. n ) Deci φ(x) caracterizează perfect (x. ab-1=kn. corespund. r} şi (pi.. n) |x-y şi este prim cu (x. n) este αi. Evident. De aici obţinem că (a. a4=12. x 2 = 4 (4-3=1. Deci ab≡1 (mod n). x k= 0 şi x m= x . Există k. adică x = y . n|x(x-1). x2=-3). dacă φ( x )=φ( y ). altfel (x. atunci (x. n)=(y. Dacă a ∈ℤn este inversabil. adică s2=1). Dacă luăm ml≥k atunci x m = 0 . Elementelor lui A le k 6. 196 . a2=4. ki≥1. n ) n |x-1 şi (x. t a. {2. Rezultă a=(x. adică x este idempotent. Dacă I este mulţimea indicilor numerelor prime care aparţin unui element din A.Rezultă că puterea unui prim. Deci ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ x1 = 1. pj)=1 pentru i≠j.. a Fie x=sa. Fie acum x ∈N∩I. x 3 = 9 (4-3=1 adică s3=-1. {3}. n) şi n nu ar fi prime între ele. a × b = 1 . ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ i∈{1. ….î. p rkr descompunerea în factori primi a lui n a. numerelor naturale a1=1.î. n). pi.. .î.r}. x 4 = 0 . m∈ℕ a. Cum (x. n) ˆ şi deci φ( x )={pi}i∈I. ˆ ˆ Într-adevăr. există b ∈ℤn a. n ) n |x-y .41. Avem că x ∈N ⇔ pi|x pentru orice Ù i l ˆ ˆ ˆ ˆ x = x m = x k + s = x k × x s = 0 ⇒ x = 0 (unde ml=k+s). adică există k∈ℤ a.

6.42. (i). Presupunem prin reducere la absurd că ecuaţia are o soluţie
ˆ ˆ x 0 ∈ℤn şi totuşi d∤b. Atunci a × x 0 = b , deci n|ax0-b. Cum d|n şi d|a rezultă d|b,
Ù Ù

contradicţie cu presupunerea făcută. d=ax0ʹ-ny0ʹ. Dacă c=
æ ö b ˆ ˆ ¢ ¢ , atunci a(x0ʹc)-n(y0ʹc)=b, adică aç x0 c ÷ = b , deci x0 c ç ÷ d è ø ˆˆ ˆ este soluţie a ecuaţiei ax = b .
Ù Ù

(ii). Presupunem că d|b. Cum d=(a, n) există x0ʹ şi y0ʹ∈ℤ a.î.

Ù

Ù

ˆˆ ˆ Să presupunem acum că x 0 şi x1 sunt două soluţii ale ecuaţiei ax = b .

Atunci n|ax0-b şi n|ax1-b de unde n|a(x1-x0). Dacă notăm n ¢ = atunci (aʹ, nʹ)=1 şi obţinem nʹ|x1-x0, adică x1=x0+knʹ, cu k∈ℤ.

n şi d

a¢ =

a d

Pe de altă parte, se verifică imediat că x0 + kn ¢ este o soluţie a ecuaţiei
ˆˆ ˆ ax = b cu k∈{0, 1, …, d-1}. Cum nu este posibil să avem x 0 + kn ¢ = x 0 + k ¢n ¢ ,

Ù

Ù

Ù

pentru k, kʹ∈{0, 1, …, d-1} şi k≠kʹ (căci ar trebui ca n|nʹ(k-kʹ) ⇔ d|k-kʹ,
ˆˆ ˆ absurd) deducem că dacă x 0 ∈ℤn este soluţie a ecuaţiei ax = b , atunci această
Ù

ecuaţie are d soluţii şi anume: x 0 , x0 + n¢ ,…, x0 + (d - 1)n¢ . (iii). Pentru (a, n)=1 ecuaţia are soluţie unică. Cum (a, n)=1 există u,
ˆˆ ˆ v∈ℤ a.î. au+vn=1. Trecând la clase au = 1 . Deci soluţia este x= ub .
Ù

Ù

Ù

Ù

6.43. Să notăm cu A mulţimea soluţiilor ecuaţiei omogene ax=0, soluţii considerate în inelul ℤn; de asemenea să notăm cu B mulţimea soluţiilor din ℤn ale ecuaţiei neomogene ax=b. Fie x0 o soluţie fixată a ecuaţiei neomogene (conform ipotezei această ecuaţie are soluţii), deci ax0=b. Vom demonstra că aplicaţia φ:A→B, φ(x)=x+x0 este o bijecţie. Mai întâi este clar că aplicaţia φ este bine definită, în sensul că pentru x∈A, avem φ(x)∈B. Într-adevăr, dacă x∈A a(x+x0)=ax+ax0=0+b=b. ⇒ ax=0 şi atunci

Funcţia φ este injectivă, căci φ(x)=φ(xʹ) ⇒ x+x0=xʹ+x0 ⇒ x=xʹ.
197

De asemenea φ este surjectivă: luând y∈B arbitrar şi notând x=y-x0, avem x∈A căci ax=a(y-x0)=ay-ax0=b-b=0 şi φ(x)=y. Deoarece φ:A→B este bijecţie, rezultă că A şi B au acelaşi cardinal, deci ecuaţiile au acelaşi număr de soluţii în ℤn. Observaţie. Problema are loc în orice inel finit, sau mai general, în orice inel, dacă formulăm drept cerinţă existenţa unei bijecţii între mulţimile de soluţii A şi B. 6.44. (i). Sistemul nu poate fi rezolvat prin metoda substituţiei deoarece nici unul dintre coeficienţii săi nu este inversabil în ℤ12. Scăzând prima ecuaţie din a doua obţinem: í
Ù ì ˆ ˆ ˆ ì3 x + 2 y = 1 ì2 x + y = 0 ïˆ ïˆ ï ⇔ í ⇔ í x = 11 . ˆ ˆ ˆ ïx + y = 1 ïx + y = 1 ïy = 2 î î î ˆ (ii). Deoarece 7 este inversabil în ℤ12 înmulţim prima ecuaţie cu ˆ ˆ ˆ ˆ ìx + 9 y = 2 ìx = 2 + 3 y ï ï ˆ inversul său, deci tot cu 7 . Obţinem: í ⇔ í ⇔ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ï4 x + 6 y = 3 ï8 + 6 y = 3 î î

ˆ ˆ ìx = 2 + 3 y ï í ˆ ˆ ï6 y = 7 î ˆ ˆ Sistemul este incompatibil, ecuaţia 6 y = 7 neavând soluţii în ℤ12.

6.45. (i). Din (1+1)2=1+1 deducem că 1+1+1+1=1+1, adică 1+1=0 şi deci car(A)=2. Pe de altă parte: (x+y)2=(x+y)(x+y)=x2+xy+yx+y2=x+xy+yx+y, deci (x+y)2=x+xy+yx+y. (2) Din (1) şi (2) rezultă că x+xy+yx+y=x+y, deci xy+yx=0, adică xy=-yx. (3) Dar conform punctului (i), orice element coincide cu opusul său, astfel că egalitatea (3) devine xy=yx. Cum x, y au fost alese arbitrare în inelul A, rezultă că A este inel comutativ. 6.46. ,,⇒”. Dacă A este inel boolean avem a=a2=…=an=… şi evident (ii). Fie x, y∈A arbitrare. Avem conform ipotezei (x+y) 2=x+y. (1)

zero este singurul element nilpotent. Avem (a+b)ab=a2b+ab2=ab+ba=0.

198

a +a =0, de unde, prin înmulţiri succesive cu a obţinem an+an=0, oricare ar fi
3 3

,,⇐”. Reciproc, punând b=a în relaţia dată obţinem (a+a)⋅a⋅a=0 ⇔

n∈ℕ, n≥3. Fie b=a2-a. Obţinem a4=a5 şi prin înmulţiri succesive cu a avem a4=a5=…=an=…, pentru orice n∈ℕ, n≥4. În particular, a8=a4, deci este verificată (a2-a)4=0. Avem (a2-a)2=a4+a2-a3-a3=a4+a2 şi prin urmare Cum A nu are elemente nilpotente nenule, a2-a=0 şi a2=a. 6.47. Luând a=-1 obţinem că în inelul dat are loc egalitatea 1+1=0 şi deci 1+1+1=1. Luând un element oarecare a∈A vom ţine cont de faptul că -a=a şi de cele două relaţii: a 3+a=0 şi (1+a)3+(1+a)=0. Efectuând calculele în a doua relaţie obţinem 1+3a+3a2+a3+1+a=0, de unde rezultă a2=a, deci inelul A este boolean. 6.48. Demonstrăm mai întâi că y∈A, y2=0 ⇒ y=0. Într-adevăr y2=0
+1

(a 2-a)4=(a4+a2)2=a8+a6+a6+a4=a4+a4=0.

⇒ y2
x2
k -1

k( y)

= 0 ⇒y=0. Fie x∈A fixat. Atunci = x ⇒ (x 2
k -1

x
+1

2 k +1

+1

- x) 2 = x 2

k

+2

- x 2 = x( x 2

k

+1

- x) = 0 ⇒ x 2

k -1

+1

-x=0⇒

= x . Deci k poate fi micşorat până la k=0, deci x2=x.

6.49. Pentru a=xab avem a=a2=(xab)2=x(xa2b2)=x(xab)=xa respectiv pentru x=a+b+ab rezultă: xa=(a+b+ab)a=a2+ab+a2b=a2+ab+ab=a2=a, (înmulţirea este comutativă şi car(A)=2). În final, alegem x = å ai +
i =1 n 1£i < j £ n

xb=(a+b+ab)b=ab+b2+ab2=ab+b2+ab=b2=b,

å ai a j + ... + a1a 2 ...a n .

6.50. Din x6=x şi (-x)6=-x rezultă x=-x şi atunci car(A)=2. Din (x+1)6=x+1 dezvoltând membrul drept obţinem: (x6-x)+2(3x5+7x4+10x3+7x2+3x)+(x4+x2)=0 ⇒ x4+x2=0.
199

Atunci x4=-x2=x2 şi înmulţind cu x2 obţinem în final x=x6=x4=x2.

(-x)12=x12=x şi prin urmare x=-x, adică 2x=0, oricare ar fi x∈A

6.51. Înlocuind pe x cu –x în ipoteză, rezultă (-x)12=-x dar (1). Din (1) rezultă că pentru orice x∈A şi k∈ℤ avem kx=0, pentru k par,

respectiv kx=x, pentru k impar. Ţinând cont de aceasta şi de faptul că x şi 1 comută la înmulţire putem 1 2 10 11 scrie (x+1)12= x12 + C12 x11 + C12 x10 + ... + C12 x 2 + C12 x + 1 =x12+12x11+66x10+220x9+495x8+792x7+924x6+792x5+495x4+220x3+66x2+ +12x+1= x12+x8+x4+1. Dar din ipoteză (x+1)12=x+1. Rezultă egalitatea x12+x8+x4+1=x+1, de unde ţinând cont că x12=x, deducem x8+x4=0. Adunând x4 obţinem x8=x4. Înmulţind această egalitate cu x4 obţinem x12=x8 adică, x=x8, deci x=x4. (2) Înmulţim cu x8 şi avem x9=x12 sau x9=x sau (x4)2x=x, sau conform cu

(2), x2⋅x=x, adică x3=x. Înmulţind această egalitate cu x obţinem x4 =x2 şi folosind (2), rezultă x=x2, ceea ce trebuia demonstrat. 6.52. (i). Din x3=x, deducem x4=x2. Atunci (x2yx2-x2y)2=(x2yx2-x2y)(x2yx2-x2y)=x2yx4yx2-x2yx4y-x2yx2yx2+x2yx2y=0. Analog (x2yx2-yx2)2 =0. (ii). x, y∈A. Înlocuind x cu x+1 obţinem (x+1)2y=y(x+1)2, de unde 2xy=2yx. Dacă inelul A este de caracteristică diferită de 2 deducem că xy=yx. În cazul în care A este de caracteristică 2 deducem că (a+1)3=a+1, oricare ar fi a∈A, de unde a2=a, deci A este boolean, adică comutativ (vezi problema 6.45.). 6.53. Fie A={a1, a2, …, an} şi a∈A. Cum {a, a2, …, an+1}⊂A există i<j a.î. ai=ai+j. De aici, ak=ak+jl, oricare ar fi k≥i şi l∈ℕ. Aplicăm această observaţie pentru fiecare element al inelului A: k există i1, j1 a.î. a1k = a1 + j1l , oricare ar fi k≥i1, l∈ℕ; ………………………………………….. k k există in, jn a.î. a n = a n + jnl , oricare ar fi k≥in, l∈ℕ; Avem (x2yx2-x2y)3=x2yx2-x2y=0. La fel (x2yx2-yx2)3=

=x2yx2-yx2=0, adică x2yx2=x2y, x2yx2=yx2 , deci x2y=yx2, oricare ar fi

200

Alegem acum p≥max{i1, i2, …, in} şi q=c.m.m.m.c.{j1, j2, …, jn} şi rezultă ap=ap+q, oricare ar fi a∈A. 6.54. Notăm cu (Ek) egalitatea din enunţ. Ea se scrie echivalent: å a k - j b j = bå a k - j b j -1 .
j =1 j =1 k -1 k -1

Dacă (Em) şi (Em+1) sunt adevărate

å a m+1- j b j = a m b + ç å a m-i b i ÷b ç ÷
j =1

m

æ m -1 è i =1

ö ø

( Em )

æ m -1 ö ( Em +1 ) m = a m b + bç a m -i b i -1 ÷b = b a m +1- j b j -1 = ç ÷ j =1 è i =1 ø

å

å

= ba m + b

m -1 i =1

å a m-i b i

de unde rezultă că amb=bam. Din (Em+1) şi (Em+2) rezultă analog am+1b=bam+1, deci din (Em), (Em+1) şi (Em+2) avem am+1b=a⋅am⋅b=abam=bam+1=ba⋅am. Cum a este inversabil, din abam=baam rezultă ab=ba.

6.55. (i). Punând x=-1 obţinem -1=1 de unde x+x=0, oricare ar fi x∈A. De aici (1+x)2=1+x+x+x2=1+x2. De asemenea, oricare ar fi x∈A, m≥n, xm=xn. Dacă x2=0 atunci (1+x)2=1, deci (1+x)2n+1=(1+x)2n=1, adică (1+x)(1+x)2n=1, de unde 1+x=1, deci x=0 şi am demonstrat (i). (ii). Avem ( x 2 + x) 2 = x 2 adică x2=x, oricare ar fi x∈A. 6.56. Se observă imediat că dacă A este un p-inel atunci acesta este redus (din xp=x, rezultă prin inducţie după n≥1 că x p = x ; deci dacă x este nilpotent există n≥1 cu x p = 0 , adică x=0). Tot din xp=x deducem că (xp-1)2=x2p-2=xp⋅xp-2=x⋅xp-2=xp-1, adică xp-1 este idempotent. De aici rezultă prin calcul direct că pentru orice x, y∈A (1) (xp-1yxp-1-xp-1y)2=0=(xp-1yxp-1-yxp-1)2. Din (1) rezultă conform faptului că A este redus (singurul element nilpotent al lui A este zero): xp-1yxp-1-xp-1y=0=xp-1yxp-1-yxp-1 adică (2) Deci xp-1∈Z(A). xp-1y=xp-1yxp-1=yxp-1.
n n n n +1 n n n

+ x 2 = x 2 + x 2 = 0 , de unde x +x=0,

2

Deoarece xp=x şi xp-1∈Z(A) deducem că:
201

(3)

(xy-yx)xp-1=xyxp-1-yxxp-1=xp-1xy- yxp=xy-yx). Dar (3) este adevărată pentru orice x, y deci este adevărată şi dacă x se înlocuieşte cu x+i, unde 1≤i≤p-1. Deoarece însă (x+i)y-y(x+i)=xy-yx+iy-yi=xy-yx, deducem din (3): (4) (x+i)p-1(xy-yx)=xy-yx, pentru 0≤i≤p-1. Să observăm că din px=0 rezultă conform micii teoreme a lui Fermat şi din faptul că numărul soluţiilor unei congruenţe nu poate depăşi gradul acesteia (teorema lui Lagrange) că: (5) (x+1)(x+2)…(x+(p-1))=xp-1+(p-1)!=xp-1-1. Aplicând acum în ordine ipoteza (xp=x) şi relaţiile (4), (2) şi (5) obţinem: xy-yx=(xy-yx)p=[xp-1(xy-yx)][(x+1)p-1(xy-yx)]…[(x+(p-1))p-1(xy-yx)]= =xp-1(x+1)p-1…(x+(p-1))p-1(xy-yx)p=[x(x+1)…(x+(p-1))]p-1(xy-yx)p= =[x(xp-1-1)]p-1(xy-yx)= =(xp-x)p-1(xy-yx)=0. Deci xy-yx=0, adică A este comutativ. 6.57. Conform ipotezei rezultă că aplicaţia f0:A×A→A definită prin f0(x,y)=(xy)2-x2y2 este identic nulă. Deci şi f1:A×A→A, f1(x,y)=f0(x+1,y)-f0(x,y) este identic nulă. Efectuând calculele obţinem f1(x,y)=-xy2+yxy=0. Rezultă că şi f2:A×A→A, f2(x,y)=f1(x,y+1)-f1(x,y) va fi identic nulă. Deci 0=f2(x,y)=f1(x,y+1)-f1(x,y)=-x(y+1)2+(y+1)x(y+1)+xy2-yxy= =-2xy-x+xy+yx+x=yx-xy, adică A este comutativ. 6.58. Fie e∈A un element idempotent. Deci e2=e. Pentru a arăta că e∈Z(A), fie a un element arbitrar din inelul A şi să notăm cu x diferenţa ea-ae. Vom demonstra că x=0. Într-adevăr, ex+xe=ea-eae+eae-ae=x, de unde ex=x(1-e). Întrucât
2

(xy-yx)p-1=xy-yx=xp-1(xy-yx) (de exemplu:

(1-e)e=e-e2=0

obţinem:

(ex)e=x(1-e)e=x⋅0=0,

deci

(ex) =((ex)e)x=0⋅x=0. Aşadar ex este nilpotent. Conform ipotezei, ex=0 şi în mod analog demonstrăm şi că xe=0. Deci x=ex+xe=0.
202

ï ï1 + x. (ii). deci ì1. 2) Există cel puţin un element idempotent nenul. pentru x Î I A î 2 2 2 φ(x)=1+x. oricare ar fi x∈EA. Atunci există a+b d ∈A\ℤ. obţinem x0 = x0 . Dar atunci -b d ∈A şi deci |b| d ∈A. ψ(x)=1+x. dacă ar exista x0∈M cu proprietatea că x0=1-x0.. 6. diferit de 1. Cum a∈ℤ⊆A avem (a+b d )-a∈A.6.62. înmulţind 2 2 2 cu x0 şi ţinând cont că x0 =x0.60. Pentru orice x∈OA avem: (ψ∘φ)(x)=ψ(φ(x))=ψ(1+x)=1+1+x=x şi analog pentru orice x∈EA avem: (φ∘ψ)(x)=φ(ψ(x))=φ(1+x)=1+1+x=x. Dar produsul elementelor idempotente nenule x şi 1-x este x(1-x)=x-x2=x-x=0. Deci ψ∘φ= 1O A şi φ∘ψ= 1E A .59. 1-x).61. Pentru orice x∈A avem x+x=1⋅x+1⋅x=(1+1)⋅x=0⋅x=0. 1 este element idempotent nenul. deci x0=0. Fie k∈ℕ* cel mai mic număr natural nenul pentru care k d ∈A. 203 . În felul acesta egalitatea x0=1-x0 conduce la 1=0. Elementele din oricare asemenea pereche sunt distincte. (i). Observăm că dacă x este idempotent atunci şi 1-x este idempotent: (1-x)2=1-2x+x2=1-2x+x=1-x. Atunci produsul tuturor elementelor idempotente nenule este egal cu 0. Conform punctului (i) putem defini aplicaţiile φ:OA→EA. Fie x un astfel de element. contradicţie. Evident. (i). deci b≠0. Atunci produsul elementelor idempotente nenule este egal cu 1. Rezultă că elementele lui M se pot grupa în perechi de forma (x. adică |OA|=|EA|. oricare ar fi x∈OA. Atunci φ este bijectivă. Într-adevăr. Atunci şi 1-x este element idempotent nenul conform soluţiei problemei 6.x0 adică x0=x0-x0. unde |b| este număr natural nenul.59. ψ: EA→OA. pentru x Î O A ï ï (1+x) =1+x+x+x =1+x = í0. rezultă că M are 2n elemente. adică b d ∈A. Fie A un inel cu proprietatea ℤ⊆A⊆ℤ[ d ] şi A≠ℤ. pentru x Î E A . 6. 6. Notând cu n numărul perechilor din M de tipul descris mai sus. Avem două cazuri: 1) Singurul idempotent nenul este 1.

fie x∈A. Deoarece k d ∈A rezultă că bk d ∈A. Atunci x=a+b d =a+qk d +r d şi cum a∈ℤ⊆A. deci x=a+ kq d ∈ℤ[k d ] . obţinem că a+bk d ∈A. A. dacă B≠ℚ. Pentru cealaltă incluziune. avem x-a∈B. există x=a+b d ∈B\ℚ. adică b d ∈B. b∈ℤ cu proprietatea x=a+b d . În această soluţie am folosit doar structura de grup aditiv din inelele ℤ. oricare ar fi a. În acest fel. (ii). problema rămâne valabilă. Prin urmare inelele cerute sunt cele de tipul ℤ[k d ]. b∈ℤ}⊆A. Dacă A=(aij).î. Deoarece a∈ℚ⊆B.+). 204 . iar pentru k=1 se obţine A=ℤ[ d ]). vom avea x-a-kq d ∈A. rezultă r=0 şi astfel b=kq. Conform teoremei împărţirii cu rest. Deoarece A⊆ℤ[ d ] există a. Pentru u.Să se determine grupurile abeliene A cu proprietatea ℤ⊆A⊆ℤ [ d ]”. deci egalitatea A=ℤ[k d ]. cu a.. kq d ∈A. v∈ℚ oarecare. Observaţie. Evident T este subgrup al lui (Mn(A). Cu aceasta am demonstrat şi incluziunea A⊆ℤ[k d ]. Cu aceasta am demonstrat incluziunea {a+bk d | a. există q. b∈ℤ. ℤ[k d ]. Într-adevăr. k =i k =i n n Dacă i>j atunci k≥i>j implică bkj=0 şi atunci cij=0. r∈ℤ a. cu aceeaşi soluţie. ℤ[ d ]. b∈ℤ}. adică r d ∈A. B=(bij) şi A⋅B=C=(cij) atunci cij = å aik bkj = k =1 n 1£ k £i å aik bkj + å aik bkj = 0 + å aik bkj . b=kq+r şi 0≤r<k. avem u+v d ∈B. b∈ℚ şi b≠0. 6.63. Vom arăta că singurele inele B cu proprietatea ℚ⊆B⊆ℚ( d ) sunt B=ℚ şi B=ℚ( d ).Arătăm că avem egalitatea A=ℤ[k d ]={a+bk d | a. deci ℚ( d )⊆B şi cum avem şi cealaltă incluziune deducem B=ℚ( d ). Dar b-1∈ℚ⊆B şi atunci b-1(b d )∈B. dacă o reformulăm astfel: . pentru orice b∈ℤ şi cum pentru orice a∈ℤ avem a∈A. cu k∈ℕ (pentru k=0 se obţine A=ℤ. Datorită minimalităţii lui k∈ℕ*. arbitrar. adică d ∈B.

æ u1 u 2 L u n ö ç ÷ ç0 O O M ÷ unde 1≤i. (ii)..67. adică din matricele de forma ç . Aceasta înseamnă că ℤ(p) este subinel al lui ℚ. 6. × = 2 n 2 m 2 n+m 1 ] este subinel al lui ℚ.j+1 un∈A. unde u1. Deci. Adunând şi înmulţind fracţii al căror numitor este o putere a lui 2. pn . Dintre ele doar . de fapt este . atunci p divide cel puţin unul dintre factori. Se ştie că dacă un număr prim p divide produsul xy.cel mai mic” 2 1 subinel al lui ℚ care conţine pe ℤ şi pe . u 2=au+b.î. Însă produsul a doi multiplii de n este evident multiplu de n. cu a∈ℤ. C(S) este format din matricele {(bij) | bij=0. 2 1 Observaţie. obţinem ca rezultat fracţii având numitorul o putere a lui 2: a 2n a ± b 2m b = 2m a ± 2n b 2 n+ m ab mulţimile nℤ sunt subinele ale inelului ℤ al numerelor întregi. Orice subinel al lui ℤ trebuie să fie subgrup al grupului aditiv (ℤ. +). (i). dacă p este un număr prim. M O O u2 ÷ ç ÷ ç0 L 0 u ÷ 1ø è 6. j<n}.64. Avem 5=u3=u(au+b)=a(au+b)+bu=(a2+b)u+ab. i > j şi bij=bi+1. În general. adică să fie de forma nℤ cu n∈ℕ.65. deci ℤ=1ℤ conţine elementul unitate 1.66. Dacă mulţimea dată ar fi subinel. obţinem ca rezultate fracţii cu numitorul nedivizibil prin p. 205 . …. 6. notând cu ℤ[ ] p a Deci mulţimea ℤ[ mulţimea numerelor raţionale de forma exemplu de subinel al lui ℚ. adunând şi înmulţind fracţii cu numitorul nedivizibil prin p. pentru u= 3 5 ar exista întregii a şi b a. n∈ℕ obţinem un 6.

68. 6.).0 ). (3. b) Elementele inversabile în ℤ×ℚ sunt (±1. ( 2. 6.subinel unitar.n]. (am notat [1]m clasa de echivalenţă a lui 1 modulo m. Elementul neutru la adunare este 0=(0. 1)=(0. 3} atunci B este întreg inelul iar dacă b = 2 atunci B=A∪ {(2. +). Dacă b Î {1. (1 . 2 ). zero). b∈ℤ* b ˆ ˆ c) Elementele inversabile în ℤm×ℤn sunt perechi de forma ( a. 6. n)=1. 1} este un subgrup de ordin 2 al grupului (A. Fie a∈A\H. Dacă car(A)=m şi car(Aʹ)=n se poate demonstra analog car(A×Aʹ)=[m. a) Elementele inversabile în ℤ×ℤ sunt perechi de forma (±1. 0) iar elementul unitate este 1=(1. Deci mulţimea dată nu este subinel în ℂ. Cum 1+1=0 şi 1≠0 rezultă H={0. Avem A=<( 1 . Aplicaţie. Cum car(A) este ordinul lui 1 în grupul (A.72. (i). a ) cu a. 1 ). 3 ). ±1). Avem car(ℤm×ℤn)=ord([1]m. 1. 206 . (1. 1+a}. 1 )>={( 0. deducem imediat că car(ℤ×ℤ)=car(ℤ3×ℤ)=car(End(ℤ))=∞ iar car(End(ℤ3))=3. 6.70. +). iar b ∈ℤn şi (b. (0. 3 )} (subinelul unitate generat de elementul unitate) şi ℤ4×ℤ4 .n]. Fiecare subinel cu identitatea conţine A şi fie B un astfel de subinel şi ( a .1 )}. cu x1 inversabil în A1 şi x2 inversabil în A2. Atunci H∩(H+a)=Ø şi A=H∪(H+a)={0.Rezultă a2+b=0 şi ab=5 iar de aici –a3=5.9. 6. de exemplu. Generalizare. absurd. ( 1. m)=1. cu ˆ ˆ a ∈ℤm şi (a.71. a + b )∈B cu b ≠ 0 .69. a. b ). 0 ). Inelul A1×A2 are divizori ai lui zero. Elementele inversabile ale lui A1×A2 sunt perechi (x1. 0)=0. 0)⋅(0.[1]n)=[m. respectiv [1]n clasa de echivalenţă a lui 1 modulo n) (vezi problema 3. Se verifică uşor axiomele inelului. x2)∈A1×A2. Avem car(ℤp×ℤp)=p şi ℤp×ℤp nu este corp (având divizori ai lui 6. 2 ).73. ( 3. 1).

b)n+m=(an⋅am. a2=0 sau a2=a sau a2=1+a. bn⋅bm)=(0.. V = ç 0 1÷ .. E.74. Cum E+E=O se deduce că X+X=O. Reciproc. O=ç ç 0 0÷ ç 0 1÷ ç 1 0÷ ç 1 1÷ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ è ø è ø è ø è ø Din calcul direct rezultă că U2=O şi V2=E+V. E. Atunci (ℤ2×ℤ2. oricare ar fi X∈M2(ℤ2). În inelul M2(ℤ2) considerăm matricele O. U = ç 0 0 ÷.47. b) este nilpotent în A×B. ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ (ii). Evident. dacă a∈A şi an=0 iar b∈B şi bm=0. E+U} şi C={O. (a. a sau 1+a. înlocuind pe a cu 1+a suntem în cazul 1). respectiv din B. Fie A=ℤ2×ℤ2 şi 0= 0. Descompunând pe n în produs de factori primi distincţi. E = ç 1 0 ÷. ştim că inelul ℤn este izomorf cu produsul direct ℤ q1 ×…×ℤ qt . E+V} sunt părţi stabile ale lui M2(ℤ2) în raport cu adunarea şi înmulţirea matricelor şi că sunt inele cu 4 elemente în raport cu operaţiile induse. U. 1. U şi V astfel: ˆ ˆ æ 0 0ö æˆ ˆö æˆ ˆö æ ˆ ˆö ÷. 0 .. Rezultă că se poate alege a∈A\H a. (ii). atunci 207 . 1. 0). 1 . ⋅) este inel de tip 1) iar (C. 1+a} şi a2=a. k1 n = p1 .Deci a2 poate fi egal cu 0. ⋅) este inel cu 4 elemente de tipul 2). ptkt şi notând q i = piki .⋅) este inel de tip 3). deci (a. V. Putem identifica deci pe N(A×B) cu N(A)×N(B). E. Aşadar este suficient să aflăm elementele nilpotente din fiecare inel ℤ qi iar pentru aceasta a se vedea problema 10. +. b) este un element nilpotent din inelul A×B atunci a şi b sunt elemente nilpotente din A. Dacă a2=1 atunci (1+a)2=1+a+a+a2=1+1+a+a=0+0=0 şi evident 1+a∉H. Aşadar. Se deduce că: B={O. (B.+. a. 6. 0 . Dacă perechea (a. (i).î. a= 1. 1= 1.+. ( ) ( ) ( ) Se observă că ℤ2×ℤ2={0.

b)=(n+m. atunci şi B este comutativ. Un exemplu de inel neunitar ne este oferit de 2ℤ (evident.. +) este ciclic. ⋅ care dau o structură de inel pe o mulţime cu 4 elemente A. 1∉2ℤ). i:A→B.⋅” revine la a-l defini pe a2.2. a) ⋅ (m. +. nb+ma+ab). Aceste operaţii sunt definite pe întreaga mulţime S. În acest caz produsul oricăror două elemente este nul (notăm cu N4 această structură). 2a. f fiind surjectivă. Distingem patru cazuri posibile: 1) a2=0. structura dată pe S este unica posibilă întrucât definiţia ei constituie o consecinţă a faptului că f trebuie să devină morfism de inele. atunci elementele lui A au forma a. De asemenea. În acest caz inelul este unitar izomorf cu ℤ4. i(a)⋅i(b)=(0. 208 (n. 0 şi a defini . b) ⇒ a=b). operaţiile date mai sus sunt bine definite (de fapt. pentru orice a∈A. adică xRy şi xʹRyʹ ⇒ (x+xʹ)R(y+yʹ) şi (xxʹ)R(yyʹ)). a). Pe mulţimea B=ℤ×A considerăm operaţiile algebrice: (n. Definim f(x)+f(y)=f(x+y) şi f(x)f(y)=f(xy). 7. operaţiile date sunt bine definite dacă şi numai dacă relaţia de echivalenţă din A (f nu neapărat injectivă). a)+(0. este morfism injectiv de inele ( i(a)+i(b)=(0. injectivitatea este imediată pentru că din i(a)=i(b) ⇒ (0.1. Cu operaţiile date S devine inel în care 0S=f(0) şi 1S=f(1) (în caz că A este unitar). 7. ⋅ ) este inel unitar (unitatea lui B fiind elementul (1. b)=(0. b)=(nm. 7. 3a. a)⋅(0. neizomorf cu N4 (notăm acest inel cu A4). a)+(m. i(a)=(0.§7. Evident. a+b) Prin calcul direct se verifică faptul că (B. Astfel. 2) a2=a. Fie două operaţii +. ab)=i(ab). Dacă A este comutativ.xRy ⇔f(x)=f(y)” este compatibilă cu adunarea şi înmulţirea . Izomorfisme de inele. y∈A. a)=(0. a+b)=i(a+b). 3) a2=2a. A se identifică cu Im(i) care este subinel al lui B. b)=(0. Morfisme de inele. 0)).3.. R dată pe A prin: . Funcţia f fiind injectivă. Dacă (A. pentru orice x. În acest caz se obţine un inel comutativ fără unitate.

iii) ab=a. atunci avem 0=ab2=a(ab)=ab. ba=a. 0 . ab. contradicţie. 1 defineşte un izomorfism al lui A pe N2×N2. +) de înmulţirea 1 × 1 = 0 . În acest subcaz b este unitate în A. a. 209 4ʹ) a2=0. Prin urmare. +) cu o structură de inel comutativ fără unitate pe care îl notăm cu B4. În acest caz obţinem (a+b)2=a2+b2 şi rezultă ab=ba. Se obţine un inel P4 necomutativ şi fără unitate. contradicţie. atunci avem 0=a2=ab2=ab. Dacă (A. contradicţie. Se observă că asocierea a⇝ 1.⋅” distributivă faţă de adunare revine la a defini pe a2. adică A este comutativ. produsul oricăror două elemente din A este nul. ( ) ( ) 2ʹ) a2=0. notăm inelul obţinut prin I4. Dacă ab=b sau a+b. a+b}. atunci A este izomorf cu ℤ2×N2 sau cu I4. 2a=2b=0 şi a defini înmulţirea . În acest subcaz obţinem inelul Q4 necomutativ şi fără iv) ab=0. La fel obţinem ba=0. Obţinem în acelaşi mod o contradicţie. În acest subcaz asocierea a⇝ 0. a+b}. Dacă A nu este comutativ atunci avem două posibilităţi: i) ab=a. a+b}. ba∉{b. b2=b. Avem b=(a+b)b=b2b=bb2=b(a+b)=a+b.. ba∉{b. În acest caz avem (3a)2=3a şi deci asocierea a ⇝ 3a defineşte un automorfism al lui A în baza căruia ne reducem la cazul 2). unitate. Dacă A este comutativ atunci avem (a+b)2=a+b+ab+ba=a+b şi schimbând pe a+b cu b ne reducem la cazul 3ʹ). ii) ab=ba=a. Dacă ab=b. Dacă ab=a. b⇝(1. b2. (a+b)2 sunt nenule şi distincte. În acest caz. 5ʹ) a2. b2. Ca şi la 3ʹ) deducem că ab.4) a2=3a. ba=a. La fel obţinem ba=0. +) este de tip Klein atunci elementele lui A sunt de forma {0. 3ʹ) a2=0. Rezultă ab=0. Se verifică că într-adevăr înmulţirea astfel definită înzestrează grupul (A. dacă ab=a sau a+b deducem că contradicţie. 1ʹ) a2=b2=0. ba=0. Fie N2 structura de inel dată pe grupul ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ aditiv (ℤ2. . ii) ab=0. contradicţie. dacă A este comutativ. ba=0. Rezultă ab=0. Avem următoarele cazuri: 0=ab2=(ab)b=ab. ˆ ˆ b⇝ 0. ba. Ca şi la cazul 2ʹ) obţinem ab. b. deducem că 0=ab2=ab. Avem următoarele subcazuri: ˆ ˆ i) ab=ba=0. b2=a. b2=a+b. Deci. 0) defineşte un ( ) izomorfism al lui A pe ℤ2×N2. 1 .

+) este ciclic. b2=a+b. În consecinţă există 11 structuri de inel neizomorfe pe o mulţime finită cu 4 elemente: un corp: GF4. altfel rezultă (a+b)2=0. Deci (a+b)2=ab+ba. b⇝ 0. La fel ab∉{0. Rezultă (∗): a(ab)=a2b=b2=a+b şi deci ab≠0. N2×N2. Q4. cinci inele fără unitate comutative: N4. în caz contrar am avea. b⇝ 1. contradicţie. Dacă ab=a obţinem din (∗) b=a+b. A4. Evident avem (∗∗∗): b(ba)=b2a=a şi deci ba≠0. Prin urmare. ˆ ˆ ˆ ˆ Dacă ba=0 (respectiv ba=a sau ba=b) asocierea a⇝ 0. contradicţie.4. Dacă ab=a. a. Cum b(a+b)=b+(a+b)=a. I4. ⋅ care dau o structură de inel pe o mulţime cu p elemente A. a+b. 2a. 1 .La fel ba≠b. rezultă ab≠0. B4. deducem că A este corp (notăm acest corp cu GF4). iiʹ) a2=a. 1 . pa=0 şi a defini . La fel ab≠a+b. a. nu există structuri de inel în acest caz. Dacă ba=a+b atunci din (∗∗∗) obţinem a=b(a+b)=ba+a. b2=b. eventual renotând elementele lui 2 A. 7. b2. …. 1 ) ( ) ( ) ( ) ( ) defineşte un izomorfism al lui A pe ℤ2×ℤ2. Dacă ab=b rezultă ab=a+b şi folosind (∗) obţinem o contradicţie. trei inele unitare comutative: ℤ4. două inele necomutative P4. ℤ2×N2. a+b}. În acest subcaz obţinem a(ba)=ba2=ba şi rezultă ba≠a+b.⋅” revine la a-l defini pe a2. 1 . atunci ba=b şi deci a=b2=(ba)b=b(ab)=ba=b. (a+b)2 nenule dar nu distincte. 1 ( ) ( ) ˆ ˆ ˆ ˆ sau a⇝ 1. 0 ˆ ˆ ˆ ˆ (respectiv a⇝ 0. A este comutativ. 6ʹ) a2. (a+b)2=a. A nu este comutativ. Distingem două subcazuri: iʹ) a2=a. b⇝ 1. contradicţie. elementele lui A au forma 0. Avem următoarele două cazuri: 210 . Prin urmare. (p-1)a .Observăm că modulo o renotare a elementelor lui A putem presupune că a =a. b2=a+b. Renotând eventual elementele lui A putem presupune că a2=b2=a. Într-adevăr. ℤ2×ℤ2. contradicţie. Prin urmare. Cum (A. Fie două operaţii +.. În acest subcaz obţinem (∗∗): b(ab)=b2a=a+ba şi Deci ab=b iar elementul a constituie element unitate în A. a2=b.

m. Observăm că elementul e=ua satisface relaţia e(ja)=j(ui)a=ja. Deci e este element unitate în A iar asocierea tˆ ↝te defineşte un izomorfism al corpului ℤp pe A. +)→(G. Fie u∈{1. Fie . t(x∘y)=(tx)∘y. ˆ Prin urmare.∘” este distributivă faţă de adunare). deducem că există φ(n) structuri de inel unitar pe G (pentru fiecare alegere posibilă a lui e). oricare i cu 1≤i≤p-1. +.∘” o înmulţire pe G pentru care acesta devine inel unitar..5. Întrucât pentru orice element e de ordin n al lui G izomorfismul f poate fi construit. asocierea k ⇝ke defineşte un izomorfism de grupuri f:(ℤn. Fie e∈G unitatea sa şi t Ù Ù ordinul lui e în grupul aditiv G. …. Putem alege reprezentantul Se observă că: Ù 1 1 1 1 1 1 1 ˆ 1 ˆ ˆ = eÄ = (m × ) Ä = m × ( Ä ) = Ä (m × ) = Ä 1 = Ä 0 = 0 . p-1} un reprezentant al clasei i -1 din corpul ℤp. m Ù 1 Ù 1 Ù Ù Ù Ù Ù Ù Pe de altă parte avem. n > 0. Evident e≠ 0 m al lui e a. n (singurul inel în care elementul unitate coincide cu elementul nul este inelul nul). ∘). ii) a2=ia.i) a2=0. Deci n|t.. toate structurile posibile de inel unitar date pe G sunt izomorfe între ele. deducem că n=t. 7. Avem ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ t = t × 1 = t (e o 1) = (te) o 1 = 0 o 1 = 0 (evident. 211 . Evident avem ˆ ˆ ˆ ˆ f (k × t ) = f (kt ) = kte = ( ke) o (te) = f (k ) o f (tˆ). Ù Deci f este izomorfism de inele unitare. În consecinţă. Nu există operaţii de înmulţire pe H pentru care acesta devine (împreună cu adunarea) inel unitar.î. Într-adevăr. întrucât tx este definit în baza adunării iar . m m n m n m n m n n 1 Rezultă ∈ℤ şi deci m=1. în caz contrar. fie dată o astfel de operaţie ⊗ şi e = Ù m n ˆ elementul unitate din inelul (H. ⊗). iar întrucât ord(e)|n=ordG. f (1) = e . În acest caz produsul oricăror două elemente este nul (notăm cu Np acest inel).

f ( x ) f ( y ) = (ax)(ay ) = a 2 ( xy ) = axy = f ( xy ) deducem că: i) Există un singur morfism de inele unitare f:ℤ→ℤn (şi anume ˆ f ( x ) = x × 1 .7.…. Dacă f:ℤ→ℤn este un morfism de inele şi notăm f (1) = a . .Ù n n +1 = eÄ Ù Ù n 1 n +1 = n Ä (n × 1 1 1 1 ˆ ˆ ) = (n × ) Ä = 1Ä = 0. Pentru a nu se crea confuzie.. . Dacă f:ℤm→ℤn este un morfism de inele şi f (1) = a . În concluzie.1 . dacă n∤m nu există morfisme unitare de inele æ ì ï î Ùü ï þ { } Ùö de la ℤm la ℤn iar în cazul n|m există un unic morfism unitar de inele (definit de ˆ ˆ condiţiile f (0) = 0. atunci f (1) = 1 ⇔ ˆ ˆ ˆ a = 1 şi astfel f ( x ) = x × 1 .1÷ = m . oricare ar fi x∈ℤ. ç è ÷ ø æ Ùö ˆ ˆ f (1) = a ¹ 1 . atunci din ˆ ˆ ˆ f(1)=f(1⋅1)=f(1)⋅f(1) deducem că a = a 2 .. contradicţie. Dacă f:ℤm→ℤn este un morfism de inele (nu neapărat unitare). cu ˆ ˆ a ∈ℤn. ˆ Dacă vom considera f morfism de inele unitare. n . ˆ Dacă f nu este morfism de inele unitare (adică f (1) ¹ 1 ). y∈ℤ.1÷ = m . oricare ar fi x∈ℤ).1ý şi ˆ ℤn= 0. adică a este idempotent în inelul ℤn. …. ii) În cazul în care f:ℤ→ℤn nu este morfism de inele unitare atunci ïˆ ˆ ï 7. în ˆ cazul în care f este morfism de inele unitare a = f (1) = 1 şi atunci din aproape ˆ în aproape se arată că f (2) = 2a = 2 . ˆ ˆ f ( x ) = x × a . n +1 n n +1 n +1 Ù Ù Ù Ù adică n+1|n.1 ). 1. m . oricare ar fi x∈ℤ.. f (1) = 1 . ç è ÷ ø ˆ ˆ ˆ ˆ Cum f (m) = f (0) = 0 iar f (m) = m × f (1) = m × a = m × 1 . ˆ ˆ ˆ ˆ Cum pentru x. atunci oricare ar fi 0≤k≤m-1 şi m × a = 0 iar din condiţia de multiplicitate a lui f 212 .. f ç m . să notăm ℤm = í0.. Din condiţia de aditivitate a lui f deducem imediat că f (k ) = k × a .1 .. atunci se probează imediat că f ( x ) = a × x . cu necesitate m = 0 (adică n|m).6. ˆ 7. oricare ar fi x∈ℤ cu a ∈ℤn idempotent. 1. f ç m .

dacă f∈I. 213 oricare ar fi f∈I.î. Fie n∈ℤ. oricare ar fi n∈ℕ. a.9. Dacă a∈A este divizor al lui zero atunci există aʹ∈A* a. æ 1ö f (1) = f ç n × ÷ = f (n) × è nø æ1ö f ç ÷ . 1]). Deducem imediat că fn(a)=0. ˆ f (k ) = k × a . De aici rezultă că ènø ènø m oricare ar fi ∈ℚ. oricare ar fi a∈ℚ. an´<a<an´´. n≠0. Dacă a∈ℝ\ℚ. În concluzie. obţinem æ1ö æ1ö f ç ÷ = g ç ÷ . Atunci avem proprietatea: Într-adevăr. oricare ar fi a∈ℝ. că există un izomorfism de inele φ:I→I´. n æmö æ1ö æ1ö æmö f ç ÷ = f (m ) × f ç ÷ = g (m) × g ç ÷ = g ç ÷ . convergente la a. ènø ènø ènø ènø 7. Din aceea că φ este morfism unitar de inele rezultă că φ(1)=1 şi apoi rezultă uşor că φ(a)=a. 1]→ℝ. f(aʹ)≠0). oricare ar fi n∈ℕ. f≥0 ⇒φ(f)≥0. 7. nø è ènø Cum f(1)=g(1)=1A şi f(n)=g(n).î. fa(x)=a. pentru orice n∈ℤ. Dacă a∈U(A) atunci există aʹ∈A a.10.î. putem scrie: j( f ) = j( f × f ) = j( f ) ×j( f ) = j( f )2 ³ 0 . aaʹ=aʹa=1. adică f(a)∈N(Aʹ). an=0. Să presupunem. f ≥0. Deducem imediat că f(a)⋅f(aʹ)=f(aʹ)⋅f(a)=1. oricare ar fi x∈[0. există (an´). cu a ∈ℤn idempotent (0≤k≤m-1). Deducem imediat că f(a)⋅f(aʹ)=0‚ adică f(a) este divizor al lui zero în Aʹ (căci f fiind injecţie. adică f(a)∈U(Aʹ). (1) . (an´´) şiruri de numere raţionale. morfismele de inele neunitare f:ℤm→ℤn sunt de forma 7.8. Aplicând morfismul φ şi ţinînd seama că φ este funcţie crescătoare (datorită lui (1) ) rezultă că φ(an´)≤φ(a)≤φ(an´´). a ¹ 1 şi m × a = 0 . relaţie ce trebuie interpretată prin aceea că φ invariază toate funcţiile constante (pentru simplitate am notat cu a funcţia constantă fa:[0. adică an´≤φ(a)≤an´´.î. La fel g (1) = ènø æ 1ö æ1ö g ç n × ÷ = g ( n) × g ç ÷ .ˆ ˆ ˆ ˆ deducem că a = f (1) = f (1 × 1) = f (1) 2 = a 2 (adică a este idempotent în inelul ℤn). Dacă a∈N(A) atunci există n∈ℕ a. prin absurd. Vom arăta acum că φ(a)=a. aaʹ=0.

Evident. æ è 1ö 2ø 2 h ∈I´ şi cum φ este ( ) ceea ce arată că f ∈I´. Ar însemna că funcţia x ® x - 1 este derivabilă pe 2 [0.12. Atunci surjectiv există u∈I a. Din (2) avem s≥0. divizor al lui zero ([2]4⋅[2]4=[0]4) dar 2∈ℤ nu este divizor al lui zero. cu φ(f0)≥0 dar f0≱0. Atunci f:A→A/(e)×A/(1-e) definită prin f(a)=(a+(e). Nu are loc nici o implicaţie. (2) Să presupunem prin reducere la absurd că există f0∈I. Rezultă că cele două inele nu pot fi izomorfe. s ∈I şi avem j 2 ( s ) = j ( s )j ( s ) = j ( s ) = f . Fie a = să considerăm funcţia g:[0. unde [2]4∈ℤ4 este este divizor al lui zero (acesta este corp şi [2]3≠[0]3).Trecând la limită după n. (i)⇒(ii). f([2]6)=[2]3 şi [2]6 este divizor al lui zero în ℤ6 iar [2]3∈ℤ3 nu 7. Fie acum f∈I´. Vom dovedi acum reciproca lui (1) şi anume: oricare ar fi f∈I cu φ(f)≥0 ⇒f≥0. Aşadar implicaţia (2) este adevărată.÷ . căci g(x0)<0. 1]→ℝ. Rezultă j (u 2 ) = j (u )j (u ) = h × h = h = j ( g ) şi folosind faptul că φ este injectiv obţinem g=u2. p4(x)=[x]4. adică 214 .11. deducem că există s∈I cu φ(s)=f. deci h∈I´ şi h>0. fie f:ℤ6→ℤ3. φ(u)= h . Avem evident f≥0 şi folosind surjectivitatea lui φ. Evident. unde pentru ultima inegalitate am ţinut cont că φ(f0)≥0 iar a<0 . Evident. din f(a)=(0. 2 1 f 0 ( x 0 ) < 0 şi 2 Avem apoi φ(g)=φ(f0-a)=φ(f0)-φ(a)=φ(f0)-a>0. a+(1-e)) este izomorfism de inele. Într-adevăr. f([x]6)=[x]3. Atunci j s = f .î. Aceasta înseamnă că există x0∈[0. 1] cu f0(x0)<0. 1]. avem p4(2)=[2]4. ceea ce este o contradicţie. g∈I şi g(x0)=f0(x0)-a= 1 f 0 ( x0 ) < 0 . Invers. 7. f ( x) = ç x . Să notăm φ(g)=h. g(x)=f0(x)-a. Am notat [x]n clasa lui x în ℤn. Fie e∈A un element idempotent diferit de 0 şi 1. Observaţie. contradicţie. Pentru p4:ℤ→ℤ4. rezultă φ(a)=a. 0) rezultă a∈(e) şi a∈(1-e).

Constatăm imediat că centrul lui T2(ℤ) ÷ ç ÷ è ø è ø æ a 0ö este format din matricele ç ç 0 a ÷ . Înmulţind între ele matricele A= ç ç 0 0 ÷ şi B= ç 0 0 ÷ ÷ ç ÷ è ø è ø obţinem A⋅B= ç ç este comutativ. Din relaţia ç ç 0 c ÷ ⋅A=A⋅ ç 0 c ÷ obţinem b=0. cu d∈ℤ. Deci (ii)⇒(i). (i). æa bö æ a ¢ b¢ ö ÷ şi Y= ç ÷ ç 0 c ¢ ÷ două elemente din T2(ℤ). eʹ=(1. atunci pentru a=(1-e)x+ey avem f(a)=(a+(e). centrul lui T2(ℤ) coincide ÷ è ø ç Să presupunem că matricea ç æ 0 1ö æ 0 0ö ÷ =B şi B⋅A= ç ç 0 0 ÷ =O2. ceea ce arată că inelul T2(ℤ) nu ÷ 0 0÷ è ø è ø æ 1 0ö æ 0 1ö cu centrul lui M2(ℤ). este format din matricele ç ç æ0 d ö ÷ . ceea ce arată că f este injecţie. -y(1-e)+y+ +(1-e))=(x+(e). 215 . cu a∈ℤ. c)⋅(aʹ. 0) şi de (1. Ker(φ). Nucleul său. cʹ)=φ(X)+φ(Y) iar φ(X⋅Y)=(aaʹ. ç ø è ø è ø ø è ø è ø è è Nucleul Ker(φ) este un exemplu de ideal bilateral al inelului T2(ℤ). Dacă x şi y sunt elemente arbitrar alese. De altfel. Deci a=0. ÷ è0 cø è ø æ a + a ¢ b + b¢ö æ aa ¢ ab ¢ + bc ¢ ö ÷ şi X⋅Y= ç ÷ observăm că : Întrucât X+Y= ç ç 0 ÷ ç 0 c + c¢ ø cc ¢ ÷ è è ø (ii). deci f este surjecţie şi avem (i)⇒ (ii). Elementul e∈A corespunzător lui eʹ este idempotent diferit de 1 şi 0. æ a bö ÷ ÷ ∈T2(ℤ) comută cu toate elementele è 0 cø æa bö æa bö lui T2(ℤ). ccʹ)=(a. ey+(1-e))=(x-ex+(e). y+(1-e)). (ii)⇒(i). Fie X= ç ç φ(X+Y)=(a+aʹ. Reciproc. Deci φ este morfism de inele. c)+(aʹ. apoi din relaţia ÷ ç ÷ è ø è ø a bö a bö æ æ ç ç 0 c ÷ ⋅B=B⋅ ç 0 c ÷ obţinem a=c. 7. a+(1-e))=((1-e)x+(e). 1). c+cʹ)=(a. 0) este element idempotent în B×C diferit de (0. Deducem ea=e2s=es=a şi ea=e(1-e)t=0. cʹ)=φ(X)⋅φ(Y).a=es=(1-e)t. Observăm că : ÷ è0 0ø æ 0 d ö æ a b ö æ 0 dc ö æ a b ö æ 0 d ö æ 0 ad ö ç ÷ ç ÷ ç ÷ ÷ ç ÷ ç ÷ ç 0 0 ÷ ⋅ ç 0 c ÷ = ç 0 0 ÷ ∈Ker(φ) şi ç 0 c ÷ ⋅ ç 0 0 ÷ = ç 0 0 ÷ ∈Ker(φ).13.

luând X1= ç ç æ k è k 1 ö ÷. Faptul că Ak este inel comutativ faţă de adunarea şi înmulţirea matricelor se probează imediat. æ a 0ö æa bö atunci Y0= ç ç 0 a ÷ = a × I 2 şi luând o matrice arbitrară X= ç kb a ÷ ∈Ak putem ÷ ç ÷ è ø è ø scrie X=αI2+βX0 şi atunci φ(X)=αφ(I2)+βφ(X0)=αI2+βY0=αI2 +βaI2=(α+βa)I2. k÷ ø 1 ö ÷ . Din (1) obţinem detX1 ⋅detX2=0. Avem b1≠0. deci detX1=0 sau detX2=0. căci dacă am presupune b1=0. Cum k este întreg. deci k este pătrat perfect. (1). deci k este pătratul unui număr çb ÷ çb ÷ è 1ø è 2ø raţional. contradicţie cu presupunerea făcută. avem X1≠O2. Vom demonstra că Ak are divizori ai lui zero dacă şi numai dacă k este pătrat perfect.14. (iii). Într-adevăr dacă am admite că b=0. cum 1 2 X1≠O2 trebuie ca a1≠ 0 şi atunci din (1) rezultă că ç 1 2 ÷ ç ka b a a ÷ = ç 0 0 ÷ . Analog b2≠0. Considerăm matricea X0= ç ç æ 0 1ö æ a bö ÷ ∈Ak şi imagine sa Y0=φ(X0)= ç ÷ ç pb a ÷ ∈Ap. Să presupunem că există un izomorfism de inele φ :Ak→Ap. Să presupunem mai întâi că Ak are divizori ai lui zero şi fie X1= ç ç æ a1 è kb1 b1 ö æa ÷ . ceea ce înseamnă că . de ÷ ç 1 2ø è ø è 1 2 æaa ab ö æ 0 0ö unde a2=b2=0.7. adică X2=O2. ceea ce se scrie echivalent: 216 .k÷ ø inelul Ak are divizori ai lui zero. contradicţie. X2≠O2 şi X1X2=O2. (ii). cu proprietatea că X1⋅X2=O2. 2 Observăm că matricea aleasă X0 verifică egalitatea X 0 = kI 2 şi de aici. ÷ è k 0ø è ø Demonstrăm că în mod necesar avem b≠0.k è k æa ö 2 æa ö 2 dacă k este pătrat perfect. rezultă că este pătratul unui număr întreg. (i). Rezultă k = ç 1 ÷ sau k = ç 2 ÷ . Reciproc. aplicând izomorfismul φ obţinem Y02 = kI 2 . X2= ç ç æ. ceea ce arată că φ nu ar fi surjectiv. X2 = ç 2 ç kb a1 ÷ ø è 2 b2 ö ÷ a2 ÷ ø două matrice nenule din inelul Ak.

(i). 217 . Analog. deci sunt evident izomorfe. (2) ç ÷ ï2ab = 0 a 2 + pb 2 ÷ è 0 k ø ø î Deoarece b≠0 din a doua egalitate din (2) rezultă a=0. introducând în prima obţinem pb2=k. R∈P(M). Pe de altă parte. Fie f: ℤ[ d ] → ℤ[ d ¢ ] un izomorfism de inele şi presupunem prin reducere la absurd că d≠dʹ. Diferenţa simetrică P∆Q=(P∪Q)-(P∩Q) poate fi scrisă şi ca P∆Q=(P∩CMQ)∪(Q∩CMP).⇐”. Deoarece P∆P=Ø. Dacă d=dʹ atunci inelele ℤ[ d ] şi ℤ[ d ¢ ] coincid. 7. căci P∆Ø=P. relaţii care conduc la o contradicţie atât în cazul m=0 cât şi în cazul n=0. Din f(0)=0 şi f(1)=1 rezultă f(a)=a. oricare ar fi a∈ℤ. Reciproc. Dacă x=a+b d ∈ℤ[ d ] atunci f(x)=a+bf( d ). Deci d=f(d)=f( d ⋅ d )=(m+n d ¢ )2=m2+n2dʹ+2mn d ¢ . Se observă imediat că P∩(Q∆R)=(P∩Q)∆(P∩R). Mulţimea vidă este elementul nul.î. intersecţia este asociativă şi are pe M ca element neutru. Q∈P(M). vom obţine k|p. De aici obţinem 2mn=0 şi d=m2+n2dʹ. . Aceasta arată că p | k şi mai mult. oricare ar fi P. Pentru a arăta că ∆ este operaţie asociativă probăm că (P∆Q)∆R=(P∩Q∩R)∪(P∩CMQ∩CMR)∪(CMP∩Q∩CMR)∪(CMP∩CMQ∩R)= =P∆(Q∆R). (fie prin dublă incluziune.15. a. (ii). ç 7. În concluzie k=p. au şi acelaşi semn.. considerând izomorfismul invers φ-1:Ap→Ak. Aplicaţia φ:ℤ[ d ]→Ad definită prin φ(m+n d )= ç æ m nö ÷ ÷ è dn m ø este un izomorfism de inele. rezultă că inversul lui P este chiar P. Fie P. fie cu ajutorul proprietăţilor funcţiei caracteristice). n∈ℤ. adică ∩ este distributivă faţă de ∆. .16..⇒”. Q. Fie f( d )=m+n d ¢ cu m. pentru k=p avem egalitatea Ak=Ap şi atunci morfismul identic este un automorfism al inelului Ak. Comutativitatea este evidentă.æ a 2 + pb 2 æ a bö æk 0ö ç ÷ =ç ÷Ûç ç pb a ÷ ç0 k÷ ç 2 pab è ø è ø è 2 ìa 2 + pb 2 = k 2ab ö æ k 0 ö ï ÷=ç ÷Ûí .

y∈A. Z 2 ´ .17.. Analog se verifică şi celelalte axiome ale inelului. x≠0 ⇒ x=a. cu x≠0.î.´ Z 2 Dacă X. φ(x)=X. ceea ce revine la: x=xa. Z 2 ´ . y.. din xa1=a1a2a1=a1a2=x şi xa2=x rezultă că a1=x=a2..´ Z 2 Dacă x∈ Z 24243 ... iar elementul neutru pentru ∩ este M. Dacă a1 şi a2 sunt doi atomi distincţi..´ Z 2 avem că inelul (P(M). ∩) este inel (comutativ).´ Z 2 φ: Z 24243 →P(M). 218 . care este o relaţie atomi. deci P(M) este inel boolean.. . a2 sunt distincţi. 1 de m ori Mx∩My=Mxy iar aplicaţia Elementul neutru pentru ∆ este Ø. fie x=a1a2. fie M={1. de ordine pe A. oricare ar fi x. x = (i1 . +. ˆ ´ . Avem: (X∆Y)∆Z=(Mx∆My)∆Mz=Mx+y∆Mz=M(x+y)+z=Mx+(y+z)=Mx∆My+z= =Mx∆(My∆Mz)=X∆(Y∆Z) şi X∩(Y∆Z)=Mx∩(My∆Mz)=Mx∩My+z=Mx(y+z)=Mxy+xz=Mxy∆Mxz= =(X∩Y)∆(X∩Z). Z∈P(M).. atunci a1a2=0. φ(y)=Y. contradicţie cu faptul că a1. ∆. adică orice element este idempotent. Y. m} cu m≥1. φ(x)=Mx este bijectivă.. Cum φ este bijectivă şi φ(x+y)=Mx+y=Mx∆My=φ(x)∆φ(y) φ(xy)=Mxy=Mx∩My=φ(x)∩φ(y)... ∩) este izomorf cu inelul ( 14243 . ⋅).. Într-adevăr. de m ori 7. Conform problemei 6. z∈ 14243 a.45.. există x. oricare ar fi P∈P(M). avem x+x=0 şi xy=yx.. Pentru a doua parte.. un element a∈A. 1 de m ori Ù Ù Ù Se observă că Mx∆My=Mx+y şi ´ .Deci (P(M). de m ori φ(z)=Z. definim Mx={k | ik ¹ 0 }∈P(M). ∆. Dacă x≠0. Elementele minimale ale mulţimii A*=A\{0} le vom numi rezultă x=a. a≠0 este atom al lui A dacă din x≤a.≤”: a≤b ⇔ a=ab. 2. În acest inel P∩P=P. im ) . Pe A introducem relaţia binară . Aşadar.

Să demonstrăm acest lucru.. im ÷ ⇔ x = å ik a k . din teorema lui Cauchy există în (A. Avem a1+…+am=1.Cum A este o mulţime finită. …. im Å j m ) = (i1 + j1 . jk<2.. ç ÷ 1 de m ori m æÙ è Ù ö ø m k =1 Dacă x. p | n.. +) ordinul fiecărui element este cel mult 2. deci în grupul (A. y = å j k a k .. Deci p nu poate fi decât 2 şi dacă singurul divizor prim al lui n este 2 rezultă că n=2k. se deduce că orice x∈A se reprezintă în mod unic sub forma x=i1a1+…+imam. m} a.î... Deci f este morfism bijectiv de inele. oricare ar fi x∈A.. contradicţie. a≤b.. 7. Fie a un atom al lui A a. î. unde b=a1+…+am+1. +) un element de ordin p.⊗” sunt simbolurile adunării. s .t k =1 unde . în caz contrar avem b≠0. . Într-adevăr.. b≠0. x = å ik a k .. f ( x ) = ç i1 . respectiv înmulţirii modulo doi. Există k∈{1. Din (xak)ak=x a k =xak rezultă că xak=0 sau xak=ak şi cum x=x⋅1=x(a1+…+am)=xa1+…+xam...... Într-un inel boolean A avem x+x=0. a2. y∈A.î. 0≤ik<2. a=ak şi atunci 2 a=ak=akb=ak(a1+…+am+1)= a k +ak=ak+ak=0. i m ) + ( j1 .⇒”. 219 .. Dacă p este prim a. Deci obligatoriu b=0.. (i). există un atom a a.... ´ ..´ Z 2 Definim f:A→ Z 24243 .. Rezultă că: f ( x + y ) = (i1 Å j1 .. 2 Fie x∈A. +) peste corpul ℤ2. j m ) = f ( x ) + f ( y ) Ù Ù Ù Ù Ù Ù Ù Ù Ù Ù şi analog f(xy)=f(x)⋅f(y). .î. adică a1+…+am=1. k =1 m k =1 m å is jt a s at =å (ik j k )a k2 = å (ik Ä jk )a k . im + j m ) = (i1 . a≤b.. Fie a1. Se mai poate justifica acest fapt prin inducţie după n sau considerând structura de spaţiu vectorial a grupului (A. 0≤ik .⊕” şi . rezultă imediat că pentru orice b∈A. atunci: k =1 k =1 m x+ y = xy = å m (i k + j k )a k = m k =1 å (ik Å jk )a k . 0≤ik<2.18... am atomi distincţi doi cîte doi ai lui A.

Observăm acum că întrucât elementele lui ℤ2 sunt idempotente. ∩) este inel boolean. defineşte o aplicaţie φ de la morfismele de inele definite pe ℤ cu valori în A. Se arată uşor că (A. Se arată uşor că f este injectivă şi fie Im (f)={n0. dacă X∈C\{ℕ}. j E1×E2 = j E1 × j E2 . Această asociere f⇝f(1) 220 .⇐”. Fie B={X⊂ℕ | X este mulţime finită} şi C={X⊂ℕ | CℕX este mulţime finită}. x2=f(1)⋅f(1)=f(1⋅1)=f(1)=x. ˆ ï1.). atunci x=f(1) este idempotent în A. P(M U N ) @ iÎM È N Õ (Z 2 ) i = Õ ( Z 2 ) i ´ Õ (Z 2 ) i @ P(M ) ´ P( N ) .. …. Atunci funcţia g:A→ℕ. Evident. (adică ˆ funcţia nulă.19. pentru x Î F î E Această asociere F⇝φF defineşte o aplicaţie de la A la ℤ 2 . g(X)=k dacă f(X)=nk. n1. Dacă F este o submulţime a lui E notăm prin φF:E→ℤ2 funcţia caracteristică a lui F definită prin: j F ( x) = í ˆ ì0.20. adică X∆Y=(X∪Y)\(X∩Y). ∆. f (X ) = f (X ) = Õ px . (ii). xÎ X dacă X∈B\{Ø} şi xÎC N X Õ p x2 . iÎM iÎN unde (ℤ2)i=ℤ2. φ este morfism de inele unitare. pentru x Ï F ï .17. unde p 0<p1<…<pn<… reprezintă şirul numerelor prime pozitive. rezultă E că şi elementele lui ℤ 2 sunt idempotente. Într-adevăr avem identităţile: φØ=0. 7. respectiv funcţia constantă 1 ) j E1 + E2 = j E1 + j E2 . Avem B∩C=Ø şi notăm A=B∪C. Fie A inelul părţilor lui E cu operaţiile date. în mulţimea idempotenţilor lui A. unde ∆ este diferenţa simetrică. este bijectivă şi cu ajutorul funcţiei g transportăm stuctura de inel boolean de la A la ℕ. 7. f(ℕ)=1. A=ℤ2×…×ℤ2 de k ori este un inel boolean (structură de produs direct de inele) iar această structură se transportă izomorf pe orice mulţime cu 2k elemente (vezi problema 7. Fie f:ℤ→A un morfism de inele.. φE=1. Într-adevăr. În plus. Definim f:A→ℕ prin f(Ø)=0. … }. nk.

1 2+ 1 2+ 14 244 4 3 14 244 4 3 de n ori de n ori de n ori de n ori pentru orice n∈ℕ (f şi g sunt morfisme de inele :ℤ→A).. Suma a două morfisme de grupuri f. Să considerăm funcţia α:A→End(A).41) = g (n) .. deci φx este element din End(A). f(1)=e. în raport cu adunarea şi compunerea morfismelor. (i). oricare ar fi x∈G. 0(x)=0. deci f=g.21.. Notăm φx:A→A funcţia definită prin φx(y)=y⋅x. adică e(e-1)=0 are loc într-un domeniu de integritate numai pentru 0 şi 1. oricare ar fi y∈A. oricare ar fi x∈G. Evident e2=e. Dacă End(A) este izomorf cu A. Cum orice domeniu de integritate are doar două elemente idempotente.. + g (1) = g (14.. Această adunare este comutativă şi asociativă. Întrucât din ipoteză inelul End(A) este comutativ avem φx∘φy=φy∘φx=φx⋅y Fie f un element oarecare din End(A).. g:G→G este definită prin (f+g)(x)=f(x)+g(x). dacă e2=e∈A atunci considerăm aplicaţia f:ℤ→A definită prin f(n)=n⋅e. Cum f(-n)=-f(n)=-g(n)=g(-n) deducem că f şi g coincid şi pe numerele întregi negative. Folosind ipoteza de comutativitate a compunerii deducem f(x)=f(1⋅x)=f(φx(1))=φx(f(1))=x⋅f(1)=φf(1)(x). Fie x∈A. Se arată uşor că f este morfism de inele. În plus. 221 . 7. φ este şi surjectivă. Reciproc. deducem că mulţimea morfismelor de la ℤ într-un domeniu de integritate are două elemente (unul este morfismul nul). Faptul că f+g:G→G este morfism de grupuri rezultă din comutativitatea grupului G. ceea ce + 3 + 3 f (n) = f (14. ceea ce înseamnă că f este perfect determinat de imaginea f(1) a elementului unitate din A şi coincide cu φf(1). Datorită distributivităţii înmulţirii faţă de adunare în inelul A avem φx(y+z)=(y+z)⋅x=y⋅x+z⋅x=φx(y)+φx(z). Elementul nul este morfismul nul 0:G→G. De asemenea (φy∘φx)(z)=φy(z⋅x)=(z⋅x)⋅y=z⋅(x⋅y)=φx⋅y(z). să presupunem că End(A) este inel comutativ.. Compunerea morfismelor este asociativă şi distributivă faţă de adunare iar elementul unitate este funcţia identică 1G (evident un morfism de grupuri).. + f (1) = g (1) + .41) = f (1) + . atunci evident End(A) este inel comutativ. Într-adevăr. (ii). descrisă prin α(x)=φx.implică φ este injectivă pentru că φ(f)=φ(g) înseamnă f(1)=g(1).

0) şi i2(a)=(0.23. cu φx(y)=y⋅x. a). α(x⋅y)=α(y)∘α(x). Am stabilit anterior că α(x⋅y)=φx⋅y=φx∘φy=α(x)∘α(y) iar α(x+y)=α(x)+α(y). Şi acestea sunt morfisme de grupuri definite pe ℤ cu valori în G. p2∘i1=0. Fie (A.22. De asemenea. p2∘i2=1ℤ. De asemenea considerăm injecţiile canonice i1:ℤ→ℤ×ℤ şi i2:ℤ→ℤ×ℤ date prin i1(a)=(a. 222 . b))=b. se verifică p 2 o f o i2 ÷ ø imediat că φ este izomorfism de inele. p1∘i2=0. oricare ar fi y∈A. inelul End(ℤ) este izomorf cu ℤ. Conform problemei 7. iar (A.⋅) este un inel (unitar) oarecare. În particular. a⋅a-1=a-1⋅a=1. 7. surjectivă. Într-adevăr. p2((a. ⋅) un inel care este domeniu de integritate şi (A*. Construim o funcţie φ:End(G)→M2(End(ℤ)) astfel: Dacă f:G→G este morfism de grupuri atunci apar patru morfisme de grupuri pk∘f∘il : ℤ→ℤ pe care le scriem într-o matrice pătratică de ordinul doi: ç ç æ p1 o f o i1 è p 2 o f o i1 p1 o f o i2 ö ÷ . Aşadar α este izomorfism de inele. +. Această funcţie este injectivă dar poate să nu fie surjectivă. Definind φ(f)=(fkl) unde fkl=pk∘f∘il. de unde x=y. adică a grupului (A*. Acestea sunt morfisme de inele. i1∘p1+ i2∘p2=1G. b))=a. Dacă α(x)=α(y) atunci în particular φx(1)=φy(1). unde 1 (-a-1)(-a)=a-1a=1. Dacă a∈A* atunci -a∈A*. Pentru simplitate luăm n=2 (cazul general tratându-se asemănător). ⋅) grupul unităţilor sale (mulţimea elementelor inversabile ale lui A).î. ⋅) şi deci (-a)(-a-1)=aa-1=1.+. după cum se constată imediat. Dacă (A. 7.+) este grupul aditiv subiacent al său. Au loc relaţiile: p1∘i1=1ℤ.21. Considerăm proiecţiile canonice p1:ℤ×ℤ→ℤ şi p2:ℤ×ℤ→ℤ date prin p1((a. putem considera funcţia α:A→End(A) definită prin α(x)=φx. aşadar α este injectivă. -1∈A*.Această funcţie este. deci şi de grupuri definite pe G cu valori în ℤ. a∈A* ⇒ există a-1∈A* a. este unitatea inelului A. conform observaţiei anterioare.

Atunci se vede uşor că 0A∈A1. adică x∈C1(y0) sau x∈C2(y0). (**) 223 este bijecţie rezultă cardA=cardA*=1.24. Într-adevăr. (*) Deoarece incluziunea A⊇A1∪A2 este . Se mai ştie că f(0)=1. + ).î. Considerăm mulţimile: C 1(y0)={x∈A|f(xy0)=f(x)f(y0)} C 2(y0)={x∈A|f(xy0)=f(y0)f(x)}. deci f(0A)=0B. oricare ar fi y∈A avem y+y=(1+1)y=0 şi deci f (y)=f(y+y)=f(0)=1. Dar. +). Evident avem incluziunea C1(y0)∪C2(y0)⊆A. y∈A. oricare ar fi x∈A}. Analog se arată că A2 este subgrup al grupului (A. 1∈A şi deci cardA≥2.Presupunem că (A. C1(y0)∪C2(y0)=A. oricare ar fi x. Prin urmare. deci de fapt. Ca şi mai înainte. oricare ar fi 2 y∈A ⇔ f(y)=1 sau f(y)=-1 şi deoarece 1=-1 rezultă că f(y)=1. Avem f(x+x)=f(x)⋅f(x)=(-1)⋅(-1)=1=f(0) şi cum f este bijectivă rezultă că x+x=0 ⇔ (1+1)x=0 şi cum A este integru rezultă x=0 sau 1+1=0⇔1=-1. 7. datorită ipotezei 2). +). se arată că C1(y0) şi C2(y0) sunt subgrupuri ale grupului (A. ⋅). dacă y1. oricare ar fi y∈A. Se consideră mulţimile: A 1={y∈A|f(xy)=f(x)f(y). Prin urmare (A. Acesta este un rezultat contradictoriu Vom arăta acum egalitatea A=A1∪A2. adică există o bijectie f:A→A* cu f(x+y)=f(x)⋅f(y). Aceasta înseamnă că A⊆C1(y0)∪C2(y0). +)≄(A*. evidentă. pentru orice x∈A avem f(xy0)=f(x)f(y0) sau f(xy0)=f(y0)f(x). oricare ar fi x∈A} A 2={y∈A|f(xy)=f(y)f(x). +). +)≃(A*. Din ipoteza 1) rezultă că f este morfism de la grupul (A. 0A∈A2 deci A1 şi A2 sunt nevide. deci x∈C1(y0)∪C2(y0). Deoarece -1∈A* şi f este izomorfism rezultă că există un x∈A a. oricare ar fi y∈A ⇔ [f(y)-1][f(y)+1]=0. +) la grupul (B. y2∈A1 avem pentru orice x∈A: f(x(y1-y2))= =f(xy1-xy2)=f(xy1)-f(xy2)=f(x)f(y 1)-f(x)f(y2)=f(x)[f(y1)-f(y2)]=f(x)f(y1-y2). f(x)=-1. Arătăm că A1 este subgrup al grupului aditiv (A. Deci f(A)={1} şi cum f este surjectivă rezultă că A*={1} şi deoarece f deoarece 0. ceea ce arată că y1-y2∈A1. Fie y0∈A fixat. rămâne să dovedim incluziunea A⊆A1∪A2. ⋅).

Dacă A=C1(y0). Dar A nu se poate scrie ca reuniune de două subgrupuri proprii şi atunci din (*) trebuie să avem A=A1 sau A=A2. Am arătat aşadar că y0∈A1∪A2 şi cum y0 a fost arbitar fixat în A. rezultă că pentru orice x∈A avem f(xy0)=f(y0)f(x). iar dacă A=A2 rezultă că f este antimorfism de inele.Dar grupul A nu poate fi scris ca reuniunea a două subgrupuri proprii. Dacă C2(y0)=A. deci y0∈A1. deducem că A⊆A1∪A2 şi deci avem (*). 224 . deci y0∈A2. rezultă că pentru orice x∈A avem f(xy0)=f(x)f(y0). deci în egalitatea (**) avem A=C1(y0) sau A=C2(y0). Dacă A=A1 rezultă că f este morfism de inele.

Evident.6. Observăm că ux-uy=u(x-y)∈A1. Considerăm de exemplu divizorii lui zero din inelul ℤ6. Laticea idealelor unui inel comutativ. P n şi Qn sunt doar subinele ale lui A fără a fi însă ideale (cu acelaşi argument ca la (i)). 8. 2 ˆ ˆ ˆ ˆ şi 3 sunt divizori ai lui zero dar nu şi 3 . Ideale prime. Dacă (Ik)k∈K este o famile de ideale ale lui A. B este ideal al lui A. Factorizarea unui inel printr-un ideal bilateral. g(x)=x.5. x ¹ 0 x g ( x) = í ï0. pentru orice n∈ℤ. atunci (f⋅g)(0)=0. În inelul (ℚ. deci f⋅g∉C. Evident. 225 . +. ç ÷ kÎK è kÎK ø æ ö 8. (v). uy∈A1.).2 = 1 . y∈A.§8. 2 × = Ï ℤ). (iii). P este subinel fără a fi ideal (deoarece dacă f∈P şi g∈A. ⋅). ℤ este ideal (impropriu) al lui ℤ şi i(ℤ)=ℤ nu este ideal în ℚ. 8. Deoarece 3-2=1∉2ℤ∪3ℤ 8. oricare ar fi x. 8. ℤ este subinel fără a fi însă ideal (deoarece de exemplu 2∈ℤ iar pentru 2 2 4 ∈ℚ. Analog ca la (i). C este doar subinel al lui A fără a fi însă ideal (căci dacă alegem f∈C. Alegem inelul ℤ şi idealele 2ℤ şi 3ℤ. 8. Anulatorul şi radicalul unui inel. x = 0 î atunci f⋅g are o infinitate de zerouri.1. (iv). Pentru a arăta că A1 este subinel al lui A verificăm că oricare ar fi ux.3. g∈A. i(n)=n. 3 3 3 deducem că 2ℤ∪3ℤ nu este ideal al lui ℤ. 1 ì ï x sin . Ideale. (i). deci f⋅g∉P).7.4. (ux)⋅(uy)=u2xy=u(xy)∈A1. f(x)=x+1. atunci Ù I k = kÎK kÎK I Ik iar Ú I k = ç U I k ÷ . Ideale maximale. Luăm i:ℤ→ℚ. (ii). ux-uy∈A1 şi (ux)(uy)∈A1.2. deci A1 este subinel al lui A. (i). ˆ 8.

E12 = ç 0 0 ÷. f(x)=(x1. x1x2=uxʹ1(1-u)xʹ2=u(1-u)xʹ1xʹ2=(u-u2)xʹ1xʹ2= atunci 2 =0⋅xʹ1xʹ2=0.î. Din d) rezultă că scrierea lui x sub forma x1+x2 cu x1∈A1 şi x2∈A2 este unică. E 22 = ç 0 1 ÷ . ïO pentru j ¹ k î 2 poate fi scrisă sub forma A=a11E11+a12E12+a21E21+a22E22. Dacă de exemplu x12≠0 atunci din Ek1⋅X⋅E2l=x12⋅Ekl∈I. Atunci există xʹ1∈A a. x1=uxʹ1 şi există x2=(1-u)xʹ2 Fie y∈A1∩A2. rezultă conform celor de mai sus că A2 este subinel al lui A. În I există deci o matrice nenulă X= ç 11 12 ÷ . deci f(x)=(x1. (iii). Atunci y=ux=u x=u(ux)=uy=u(1-u)z=(u-u )z=0⋅z=0. deducem că a kl E kl = (a kl x121 E kk )( x12 E kl ) Î I şi deci A∈I. 2 (ii). 8.z∈A. .8. x2). d) şi din unicitatea scrierii x=x1+x2. x2)=x1+x2. nu toate cele patru componente x11.(1-u) =(1-u)(1-u)=1-2u+u2=1-2u+u=1-u. Avem Eki⋅X⋅Ejl=xij⋅Ekl. g(x1. Să presupunem acum că I este un ideal bilateral nenul al inelului M2(ℝ). Fie A2=(1-u)A={(1-u)x | x∈A}. x12. æx x ö 226 . Considerăm următoarele patru matrice: æ 0 0ö æ 0 0ö æ 0 1ö æ 1 0ö E11 = ç ç ÷ ç ÷ ç ÷ ç 0 0 ÷ . pentru x=x1+x2 este bine definită. xʹ2∈A a. Faptul că f:A→A1×A2.î. Deoarece 1-u∉{0. y=ux=(1-u)z cu x. Produsele Eki⋅X⋅Ejl aparţin çx ÷ è 21 x 22 ø idealului I. Evident. ÷ è ø è ø è ø è ø Între ele există relaţiile Eij × E kl = í Orice matrice A= ç ç æ a11 è a 21 a12 ö ÷ a 22 ÷ ø ì E il pentru j = k ï . d) 2 b) Evident orice element x∈A se scrie x=x1+x2 cu x1=ux∈A1 şi c) Fie x1∈A1 şi x2∈A2. Aşadar I coincide cu M2(ℝ). x2) pentru x=x1+x2 (operaţiile din A se efectuează pe componente) este un izomorfism rezultă imediat din c).1} şi x2=(1-u)x∈A2. x22 ale matricei X sunt nule. Morfismul invers este g:A1×A2→A. E 21 = ç 1 0 ÷. x21.

÷ ÷ ...... (vezi problema 8. . . prin schimbarea coloanelor în linii obţinem un ideal drept ce nu este stâng.. . Vom demonstra că laticea idealelor lui ℤn este total ordonată dacă şi numai dacă n este de forma ps. ÷ ç . de unde rezultă d ¢ = px+ qd ∈I. ℤn sunt de forma Reciproc. ... d). Vom demonstra ˆ ℤn=u(d). Evident. ˆ ˆ ˆ deducem că d=dʹ. . Asocierea d⇝ d ℤn constituie o aplicaţie u de la laticea divizorilor lui n în laticea idealelor lui ℤn.. Evident.... atunci idealele lui ˆ ˆ ) Í . În concluzie u este injectivă. I⊇ d ℤn. 8.. Nu.. 0 ö æ 1 ÷ ç 0 . În concluzie I=u(d) şi deci u este surjectivă. ... 0 ÷ ç 0 ø è 0 .... 0 0 . deducem că d|dʹ adică d≺dʹ. se observă că laticile idealelor lui ℤn nu pot avea 227 forma: ... 0 .. 0 ÷ ∉I.÷ ç ..÷ ç ... de unde rezultă că d=dʹ.. 0 ÷ ø Evident.. q∈ℤ cu dʹ=px+qd..8. De exemplu. 0 ö ÷ 0 . ˆ ˆ că I= d Ù Ù Ù atunci există p. Ù Ù Deci dacă u(d)=u(dʹ). adică n|dx-dʹ..12.. . . ÷ ç ......... Dacă I este mulţimea matricelor din B cu prima coloană formată numai din elemente egale cu zero se verifică imediat că I este un ideal stâng în B ce nu este drept căci æ0 ç ç0 ç .9. Deci d|x. . Fie acum I un ideal în ℤn şi d=inf{t∈ℕ | t|n şi tˆ ∈I}. Deci u(d)⊇u(dʹ). Ù ˆ ˆ Reciproc.. dacă n are în descompunerea sa doi factori primi distincţi p şi q. atunci laticea divizorilor lui n (deci şi laticea idealelor lui ℤn). 0 ÷ ç 1 ø è . atunci avem d≺dʹ şi dʹ≺d. Pe de altă parte... Alegem A un inel unitar nenul iar B=Mn(A) cu n≥2 care nu este inel comutativ. dacă u(d)⊆u(dʹ) atunci d ¢ ℤn⊆ d ℤn şi deci există x ∈ℤn cu ˆ ˆ d × x = d ¢ .11.10. Cum d|n.... Cum dʹ|d. Evident. p fiind un număr prim şi s un număr natural... . dacă x ∈I şi dʹ=(x.. 0 ÷ ç 0 = . Í ( p ) Í (1) =ℤ p s .. ˆ (0) Í ( p s -1 dacă n=ps. ˆ 8.. 8. dacă d şi dʹ sunt divizori ai lui n şi d|dʹ ˆ atunci d ℤn ⊇ d ¢ ℤn.) nu este total ordonată. ç ç0 è 1ö æ0 ÷ ç 0÷ ç0 ⋅ . adică x ∈ d ℤn şi atunci I⊆ d ℤn.10..

Notăm prin Ppq (p<q) matricea care în poziţiile (t. s). prin înmulţirea matricei (aij) la stânga cu matricea P1t şi la dreapta cu matricea P1s obţinem o matrice care va aparţine lui U şi va conţine elementul x în poziţia (t. Se verifică uşor 228 . Fie U un ideal bilateral în Mn(A). . Toate aceste ideale coincid.. Deducem că ats∈I=Uts. Pe de altă parte.. Dacă ℤn are cinci ideale. s). s∈{1.13. Deci x∈Uts. deci nu este de forma de mai sus. de unde r i =1 r rezultă r=1 şi α1=4. U⊆f(I).î. Există deci o matrice B ts∈U care conţine elementul ats pe poziţia (t. adică U11=Uts pentru orice t. t) cu t≠i. Notăm I=Uts. Evident. . n}}. Într-adevăr. Vom arăta că f(I)=U. Se verifică uşor că f(I) este un ideal bilateral şi că f este injectivă.. i) are elementul 1∈A şi în rest 0. Analog demonstrăm că Uts⊆U11. Fie f:Idb(A)→Idb(Mn(A)) definită prin f(I)={(aij) | aij∈I pentru orice i. dacă x∈U11 atunci există (aij)∈U a.5 2 3 4 1 care este totuşi o latice completă. n} mulţimile că Uts sunt ideale bilaterale în A.n}. j) şi (j. deducem că 5 = Õ (a i + 1) . Definim pentru t. cu p prim. 8.. × p a r şi de problema 8.. 4 ℤ/p4ℤ are laticea idealelor total ordonată. Notăm cu Rp matricea care are în Uts={x∈A | există o matrice (aij) în U a. x=ats}. Evident.10. j∈{1.î. x=a11.. …. Fie acum (aij)∈f(I). s∈{1. Deci n are forma generală p .. j şi în poziţiile (i. ţinând cont de descompunerea în factori primi a a lui n = p1 1 × .

m). Dacă avem Dʹ∈ℤ a. Rezultă M|Mʹ. Cum ℤ este principal există M∈ℤ a. Folosind inducţia putem reduce problema la un ideal cu doi generatori. Dʹ|n şi Dʹ|m atunci există nʹʹ. mʹʹ∈ℤ a. s =1 å Rt Bts Rs Î U . Din nℤ+mℤ⊂Dʹℤ ⇒ Dℤ⊂Dʹℤ ⇒D∈Dʹℤ ⇒Dʹ|D ⇒D=(n. Atunci j=k-i∈K deoarece I⊆K şi atunci k=i+j∈I+(J∩K). Reciproc. 1≤k≤n există un element bk∈I a. adică nℤ. adică n. mℤ⊆Dℤ. Rezultă D|n şi D|m. deci Mʹ∈Mℤ. pentru fiecare k.14. k∈K. M∈mℤ ⇒ M este multiplu de m şi n. 8. Deci M=[n. Atunci . 8. Cum M∈Mℤ ⇒M∈nℤ. Deci n nℤ+mℤ este ideal. Suma a două ideale A+B={a+b|a∈A. j∈J. p) elementul 1 şi în rest 0. 8. fie I=Ae1+…+Aen. mʹ∈ℤ a.15.m]. Intersecţia a două ideale este un ideal. Dacă Mʹ∈ℤ este un alt multiplu comun al numerelor n şi m atunci Mʹ∈mℤ şi Mʹ∈nℤ.17. Rezultă n. Rezultă că nℤ∩mℤ este ideal. nℤ∩mℤ=Mℤ. n=Dnʹ şi m=Dmʹ. 229 De asemenea. k=i+j cu i∈I .î. Incluziunea I+(J∩K)⊆(I+J)∩K este evidentă când I⊆K. n=Dʹnʹʹ şi m=Dʹmʹʹ. (1-bk)I⊆Iak+…+Ian.18. m∈Dʹℤ. JL⊆I deducem că L⊆I.î. Deci U=f(I) şi f este bijectivă. Atunci A=Ax1+Ax2 =A(x1+x2-x1x2). Fiecare element fiind idempotent sunt verificate egalităţile: x1=x1(x1+x2-x1x2) şi x2=x2(x1+x2-x1x2). Se observă uşor că avem (a ij ) = t .16.î. Deci nℤ. dacă k∈(I+J)∩K.î.î. 8. I=Ia1+…+Ian (sunt verificate IA=I şi I2=I). adică A=Ax1+Ax2. 8. m∈Dℤ şi există nʹ. mℤ⊆Dʹℤ. nℤ+mℤ=Dℤ. Cum ℤ este principal există D∈ℤ a. Idealul I fiind finit generat. Înmulţind egalitatea I+J=A cu L obţinem IL+JL=L şi cum IL⊆I.poziţia (p. adică Mʹ∈nℤ∩mℤ.î. b∈B} este ideal.

ìæ 0 a ö ü æ 0 ab ö æ0 aö ï ï ç ç ÷ ç 0 b ÷ = ç 0 b 2 ÷ = O2 ⇔ b=0. e=bn+1∈I este elementul idempotent căutat.î. Pentru k=1 avem b1=0. În mod evident I este prim dar nu este maximal. Fie inelul ℤ şi idealul nul I=(0)={0}. CA.19. Evident R este subinel: A. Avem ç ç 2 æ 0 1 öæ 0 0 ö æ 0 1 ö æ 0 0 ö æ 0 0 öæ 0 1 ö ÷ç ÷. 3ℤ. Dacă f:A→Aʹ este un morfism surjectiv de inele şi M este ideal maximal în Aʹ atunci f -1(M) este ideal maximal în A. ˆ ˆ 8. Ù Ù Deci pentru orice n≥1. 8. ç ç æ 0 a1 ö æ 0 a 2 ö ÷ ∈I ⇔ b1=b2. deci I= íç 0 0 ÷ a Î Q ý . Avem că 2ℤ. În final.21. ℤ fiind inel comutativ. A⋅B∈R. Considerăm incluziunea f:ℤ→ℂ[X.20..alegem un bk+1∈I a. ÷ ç ÷ ïè ï è ø è ø ø î þ Pentru A. AC∈I. Evident.. B∈R⇒A-B∈R. pℤ. adică dacă n este număr prim. 5ℤ. nu este ideal maximal al lui ℤ. f -1(M)={0}≠ℤ. ÷=ç ÷¹ç ÷ç ÷=ç ÷ç ÷ ÷ ç ÷ ç ÷ç ÷ ç è 0 0 øè 0 1 ø è 0 0 ø è 0 0 ø è 0 1 øè 0 0 ø Deci R are proprietăţile cerute. Í (2) Í (1) =ℤ/2sℤ. Dacă bk∈I. 8.B∈I. … (p prim) sunt ideale prime ale lui ℤ. putem lua orice număr prim p în loc de 2. Se verifică prin inducţie după k. În final. idealul nℤ este prim dacă şi numai dacă ℤ/nℤ este domeniu de integritate.23. …. ÷-ç ÷ ÷ ç è 0 b1 ø è 0 b2 ø 230 .22. C∈R avem A-B. adică dacă şi numai dacă ℤn este domeniu de integritate. Observaţie.Y] şi M idealul maximal al polinoamelor cu termenul liber nul. inelul ℤ/2n-1ℤ are n ideale. Inelul ℤ/2sℤ are idealele (0) Í (2 s -1 ) Í (2 s -2 ). (1-bk+1)I⊆Iak+1+…+Ian. 8. 8.

adică r-a∈Ker(f). a2+b2=3 nu are soluţii întregi dar a2+b2=2 are soluţia a=b=1. Notăm I=aA. Rezultă r∈a+Ker(f)⊆I+Ker(f). dacă a2+b2=p are soluţii întregi atunci p=(a+ib)(a-ib) este o descompunere netrivială pentru că N(a+ib)=N(a-ib)=p≠1. adică acele elemente x∈ℤ[i] pentru care N(x)=1. Atunci IJ⊂P. Aceasta înseamnă că a = 0 sau b = 0 . J=bA. avem N(xy)=N(x)⋅N(y).÷÷ Aplicaţia f:R→ℚ. 8. deci I+Ker(f) ⊆ f -1(f(I)). deci A/P este integru. -i}.y∈ℤ[i]. Însă ab∈IJ⊂P. Deci f(r-a)=0. pentru un anumit a∈I. f fiind morfism de inele avem f(I+Ker(f))=f(I).24. a b = 0 în A/P. Elementul x este prim în ℤ[i] dacă şi numai dacă N(x) este prim în ℤ. fie a. În final. deci I⊂P sau J⊂P. Deci (3) este ideal prim iar (2) nu este prim.î. Invers. pentru N(a+ib)⋅N(c+id)=p2 trebuie să avem N(a+ib)=N(c+id)=p. N(a+bi)=a2+b2 în ℤ[i]. oricare ar fi x. c+id având acelaşi modul. a-ib=c+id. (i)⇒(ii).25. 8. b elemente din A a. dacă r∈f -1(f(I)) atunci f(r)=f(a). Pentru funcţia normă N:ℤ[i]→ℤ. Produsul (a+ib)(c+id) fiind număr real şi a+ib.26. f ç ç ç ç 0 b ÷ ÷ = b . se contrazice integritatea inelului A/P. Invers. Deci N(1+i)=2 implică faptul că idealul (1+i) este prim. deci a b = 0 . În continuare vom demonstra că un număr prim p∈ℕ* este de asemenea prim în ℤ[i] dacă şi numai dacă ecuaţia a2+b2=p nu are soluţii în ℤ. Alegem elementele a∈I-P şi b∈J-P. Astfel.î. oricare ar fi b∈ℚ este un morfism øø èè æ æ 0 a öö surjectiv de inele cu Ker(f)=I. -1. 8. În inelul cît A/P avem a . Unităţile lui ℤ[i] sunt {1. b ¹ 0 . 231 . Reciproc. (ii)⇐(i). Totul rezultă din teorema fundamentală de izomorfism pentru inele. că există idealele I şi J a. Presupunem că inelul cît A/P este integru şi prin absurd. dacă p=(a+ib)(c+id) este o descompunere netrivială. Atunci p=a2+b2=(a+ib)(a-ib). i. I⊄P şi J⊄P dar IJ⊂P.

Fie P un ideal prim şi I un ideal în A a. (i). Fie x∈J(A). Acesta este surjectiv şi Ker(φ)=(X). Rezultă că P este maximal. Astfel (xn-1-1)∈P⊊I şi cum x∈I obţinem 1∈I. Atunci A/P este integru dar cum el este şi finit rezultă că este corp.31. Obţinem astfel M+(1-xy)=A. Fie M un ideal maximal care include idealul principal (1+Xf). de unde n obţinem izomorfismul ℤ[X. (i). 8.27. Considerăm morfismul compunere A[X]→A→A/(a) pe care îl notăm cu φ şi avem pentru f = å ai X i .a)≃A/(a) (ii).8. Notăm cu T intersecţia idealelor maximale ale lui A[X] şi presupunem că 0≠f∈T.Y]/(X)≃ℤ[Y].30. Considerăm morfismul φ:ℤ[X. 8. adică I=A. Cum ℤ[Y] este integru dar nu este corp obţinem rezultatul cerut. Atunci s1s2∉I implică JK⊄I. 8.î. J⊄I şi K⊄I. Din maximalitatea lui I deducem că (J+I)∩S≠Ø şi (K+I)∩S≠Ø. rezultă din (i) şi pentru (iii) se alege A=ℤ şi a=0 după care se aplică (ii).î. Deci există un x∈I\P. Există atunci s1∈(J+I)∩S şi s2∈(K+I)∩S. pentru un n∈ℕ 0=x(xn-1-1)∈P. de unde i =0 n A[X]/(X. 8. Un astfel de ideal maximal există deoarece f≠0 implică 1+Xf nu este inversabil în A[X].K ideale ale lui A a. Fie y∈A.32. Atunci 1-xy∉M. Fie P un ideal prim în A. 232 . 8. a). Deci. fals.33. Deci x∈M pentru orice ideal maximal M.29. Fie J. i =0 n φ este surjectiv şi Ker(φ)={ f = å ai X i |a0∈(a)}=(X.Y]→ℤ[Y] definit prin φ(f)=g0 unde f=gnX +…+g1X+g0∈ℤ[Y][X]. altfel 1∈M deci M=A. deci s1s2∈(J+I)(K+I)∩S şi s1s2∈JK+I. φ(f)=a0+(a). S fiind sistem multiplicativ avem s1s2∈S. adică există un z∈A pentru care 1=0+(1-xy)z. contradicţie. Cum f∈M rezultă 1∈M. 8. P este maximal. P⊊I. Cum xn=x.28.

⊙ ).Deci 1-xy este inversabil pentru orice y. unde M0 este ideal maximal. Deducem că r(I)⊆ r(r(I)).y.ç ç 0 c ÷ç 0 ÷ç è øè y ö æ1 . x⊙y=0. ℤ este un ideal al lui A ce nu este conţinut într-un ideal maximal.ax .37.33.cz ÷ ø è ø ìæ 0 b ö ü ï ï ÷bÎ Zý . f∈M de unde rezultă 1∈M. Conform problemei 8. 1) Incluziunea I⊆r(I) este evidentă. Atunci g=fX+1 este element neinversabil în A[X] deci există un ideal maximal M pentru care g∈M. iar în ceilalţi apare ca factor yn. 8. (ii).35. Presupunem că există f∈J(A[X]) nenul. pentru orice x. ceea ce este fals. cum y a fost ales arbitrar.bz ö ÷=ç ÷ să fie inversabilă pentru orice x. Pentru a arăta că r(I) este un ideal mai dificil este a demonstra că suma a două elemente din r(I) se găseşte în r(I). Fie A=(ℚ. unde pentru x. ÷ ïè 0 0 ø ï î þ æa bö adică (1-ax)(1-cz)=±1. Atunci M0+(x)=A. Fie x. +) este grup divizibil. căutăm matrice ç ç 0 c ÷ a. 8. xm∈I şi yn∈I. (ii). adică xa∈Ann(I). De aici rezultă că a=c=0 şi deci J(A)= íç ç 8. Dintre cei m+n termeni ai sumei din membrul drept în primii n (deci cei pentru care t≤n-1) apare ca factor xm. Aşadar. adică există y∈A pentru care 1-xy∈M0. ceea ce contrazice ipoteza noastră. ceea ce înseamnă că x+y∈r(I). Fie I un ideal în A care are proprietatea din enunţ. +. z÷ ç 0 1 . Presupunem acum că x∉M0. evident A nu are element unitate diferit de 0. 8. deci este neinversabil. +). Astfel. matricea ÷ è ø æ a b öæ x I2 .z∈ℤ.î. ℚ nu are subgrupuri maximale. În ( x + y) k = å C kt x k -t y t t =0 k luăm k=m+n-1. Dacă x∈Ann(I) şi a∈A.y. 233 . (x+y)m+n-1∈I. Din alegerea lui f. y∈ℚ. Fie x∈I şi y∈A Cum xy∈I obţinem 1-xy∈U(A) adică x∈J(A). (i).34. Cum (ℚ. Deci există numerele naturale m şi n a.ay .z∈ℤ.î. atunci pentru orice i∈I avem i(xa)=(ix)a=0⋅a=0. y∈r(I). adică M=A. Idealele lui A sunt exact subgrupurile lui (ℚ.36.

an+m=an⋅am∈I∩J. Fie a. Există deci n∈ℕ a.î. s(x) este nilpotent. elementul cls x mod(n) este idempotent în A/(n). z(1-2x)=x2-x. deci există m∈ℕ a.î.î. 234 .î. Notăm n=a-b∈Ker(f). cu s∈r(I). s(x)n=s(0). rezultă că există n∈ℕ a.î. există x1∈A a. Dacă sn∈I şi tm∈J aplicând din nou binomul lui Newton deducem că ak(n+m)=(s+t)n+m∈I+J şi obţinem concluzia. Putem spune deci că idealul r(A/r(A)) este nul. Evident. deci 3) Din a∈r(r(I)+r(J)) rezultă că există k∈ℕ a. Fie a∈r(r(I)). Evident.î. Raţionând inductiv. Deci Fie x∈A a. 8. Astfel căutăm z∈Ker(f) a. obţinem un element xk-1∈A a. Analizăm întâi cazul cînd (Ker(f))2=0. Dar 1-n2 este element inversabil (pentru că adunând un element nilpotent cu unul inversabil obţinem un element inversabil) şi deci n=0. există atunci m∈ℕ a. Deci r(I)= r(r(I)). Căutăm un element a idempotent în A de forma x+z cu z∈Ker(f).î.î. Considerăm surjecţiile canonice fi:A/(ni+1)→A/(ni). Cum Ker(f1)=(n)/(n2) are pătratul nul.(an)m=anm∈I. n=x2-x să satisfacă nk=0.39. avem n3=a3-3a2b+3ab2-b3=a-b=n şi rezultă n(1-n2)=0.î. 1≤i<k. f(a)=f(b). Luăm a=xk-1. În cazul general. deci x este nilpotent şi astfel s(x)=s(0). Cum x2-x∈Ker(f) rezultă (1-2x)(1+2x-12x2+8x3)=1-16(x2-x)2=1. 8.î. a=x+z este idempotent. b elemente idempotente din A a. Notăm s:A→A/r(A) morfismul canonic. cls x1 mod(n2) să fie idempotent în A/(n2) iar x1≡x mod(n).î. (xn)m=0.38. Fie aʹ=f(x) un element idempotent din Aʹ. 2) Din a∈r(I)∩r(J) rezultă că există m şi n∈ℕ a. xn∈Ker(s)=r(A). cls xk-1 mod(nk) să fie idempotent în A/(nk) iar xk-1≡x mod(n).î. an∈I şi am∈J. adică a∈r(I). Aceasta înseamnă că xnm=0. an∈r(I). (x+z)2=x+z. t∈r(J). alegem k a. deci a∈r(I∩J). ak=s+t. Deci 1-2x este inversabil în A şi z=(x2-x)(1-2x)-1 este un element din Ker(f) a.î. adică a.î.

Deci r ç Õ Z / pia i Z ÷ are ç ÷ ç ÷ è i =1 ø i =1 è i =1 ø r 8.41. Aceasta are loc dacă şi numai dacă an+bm=0. iar φ( t )=0 datorită continuităţii lui φ. ce evaluează în punctul t=0 funcţiile continue pe [0. b. 8. Evident r(ℤ/psℤ) este ( ) (pi≠pj pentru i≠j) r i =1 atunci i avem şi Õ pia -1 elemente cum Z / nZ @ Õ Z / pia i Z deducem că r(ℤ/nℤ) are acelaşi număr de elemente. Fie p un număr prim şi s un număr natural. b) 235 . 1]. n∈ℤ. luând funcţia f descrisă de f (t ) = 3 j (t ) . r}. F(f)=f(0). i r i =1 pentru orice i∈{1. a. unde s∈ℤ. m. deci putem scrie j (t ) × g (t ) = 3 j (t ) . r(ℤ/nℤ) are un singur element ˆ ( 0 ). t∈[0. ℝ) nu este principal. adică dacă şi numai dacă. avem f∈I. 1].40. φ(t)≠0. 8. care are soluţiile întregi de forma n = -b a × s. …. pentru t <t≤1. Deci r(ℤ/psℤ) are ps-1 elemente. b) ( a . Să presupunem prin reducere la absurd că I ar fi principal. În particular. Pentru fiecare argument t cu t <t≤1 obţinem deci 1 = [3 j (t ) ] 2 × g (t ) .. contradicţie. Atunci φ(0)=0 şi orice funcţie f∈I ar fi multiplu al lui φ. Folosind faptul că a r(A×B)=r(A)×r(B) deducem că dacă n = p1 1 . În i =1 particular.. 1]. în mod evident. ceea ce este echivalent cu αi=1. Deci numerele întregi u ( a . p a r este descompunerea în r factori primi a lui n r æ r ö æ r ö r ç Õ Z / pia i Z ÷ = Õ r Z / p ia i Z .idealul principal generat de p. cu g funcţie continuă pe [0. 1]. Deci inelul C([0. Funcţia φ nu este identic nulă căci I≠{0}. m = × s . generat de funcţia continuă φ:[0. Determinăm numerele întregi de forma u=(a+b d )(m+n d ). t∈[0. de unde trecând la limită cînd t→ t obţinem 1=0⋅g( t )=0. Dacă notăm t =sup{t | φ(t)=0} atunci t <1. Faptul că I este ideal se verifică fie prin calcul direct. 1]→ℝ.42. ℝ)→ℝ. fie observând că este nucleul morfismului de inele F:C([0. ℤ/nℤ este redus dacă şi numai dacă. 1]. 1]. Õ pia -1 = 1 .

Grupul aditiv subiacent inelului este izomorf cu ÷ . În concluzie. Elementele Z şi Y+Z sunt asociate şi determină un ideal stâng format din patru elemente: O. Y. Reciproc. La fel elementele Y şi X+Y determină idealele stângi formate doar din cîte două elemente. Z. s∈ℤ. Idealele stângi ale inelului pot fi ordonate (prin incluziune) ca în Figura 1: 236 . Z= ç ÷ cele opt elemente ale ÷ . 8. b) a 2 . Dar d este liber de pătrate şi deci b trebuie să fie nul (altfel am avea d= ç ÷ . b.de mai sus trebuie să fie de forma am + bnd = t= a 2 . Y+Z. ˆ ˆ÷ è 0 1ø Vom determina mai întâi idealele stângi principale. X+Z. X+Y. X. obţinem (x)∩ℤ=tℤ. notând X= ç ç 0 0÷ ç 0 0÷ ç 0 1÷ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ø ø è ø è è ˆ ˆ æ 1 0ö ˆ ˆ æ 0 1ö ˆ ˆ æ 0 0ö inelului T2(ℤ2) pot fi descrise astfel: O.b2d × s . Înmulţirea inelului este descrisă (ţinând cont de distributivitatea ei faţă de adunare) de tabelul: × X Y Z X X O O Y Y Z O O Y O Z .b2d dacă b≠0 şi t=a când b=0. Elementul X determină un ideal stâng format doar din matricele O şi X. ( a. contradicţie). Y+Z. adică (x)=0. dacă (x)∩ℤ=(0) atunci (t)=(0). Y= ç (ℤ/2ℤ)3. ç 0 c÷ è ø ˆ ˆ Întrucât ℤ2 are doar două elemente şi anume clasele 0 şi 1 deducem că inelul æ a bö æaö èbø 2 T2(ℤ2) are 23=8 elemente. b) Evident (x)=(0) implică (x)∩ℤ=(0).43. deci t=0. a=b=0. Notând ( a. Z. Inelul A=T2(ℤ2) are ca elemente matricele ç ˆ ÷ cu a. X+Y+Z. Observăm că elementele inversabile sunt X+Z (elementul unitate) şi X+Y+Z= ç ç ˆ ˆ æ 1 1ö ÷. Obţinem a2-b2d=0. Y. c∈ℤ2.

ˆ ˆ è ø al doilea. . format din matricele æa bö ç ˆ ˆ÷ .. Ele sunt prezentate în Figura 2: A XA YA+ZA YA ZA (Y+Z)A O Figura 2 În final observăm că inelul A=T2(ℤ2) are trei ideale bilaterale netriviale: primul AY=YA.stânga-dreapta” între X şi Z. ç 0 0÷ è ø Idealele drepte se obţin observând dualitatea . format din matricele 237 ˆ æ 0 bö ç ÷ ç 0 0÷ .A AX+AY AZ AX A(X+Y) AY O Figura 1 Unul singur este neprincipal şi anume AX+AY.

Deci f(I) este ideal al lui ℤ. simbolic. Idealele bilaterale ale inelului B sunt deci următoarele: æ 0 0ö æ 0 0 ö ç ç 0 0÷ . Putem scrie. obţinem T=ℚ. ç 0 Q ÷ .) că q÷ ø f şi g sunt morfisme de inele. format ç 0 0÷ è ø ˆ æ 0 bö ÷. Aşadar I este de forma ç ç æ mZ è 0 Tö ÷ sau de forma 0÷ ø æ mZ ç ç 0 è Tö ÷.13. obţinem (ca în problema 7. deci este nul sau coincide cu ℚ. T trebuie să-l conţină pe ℚ. 0÷ ø æ mZ ç ç 0 è Qö ÷ cu m∈ℕ.AX+AY=XA. În cazul când m≠0. Considerând funcţiile f:B→ℤ şi g:B→ℚ ce asociază matricei ç ç æa è0 pö ÷ pe a respectiv pe q. format din matricele ç ˆ ˆ ÷ . respectiv nℤ (cu m. Din I+I⊂I rezultă că T+T⊂T. Faptul că A este subinel al lui B şi că B este subinel al lui T2(ℚ) se verifică imediat. Q÷ ø Determinăm mai întâi idealele bilaterale ale inelului B. deci de forma mℤ. Din I+I⊂I rezultă că T+T⊂T iar din IB⊂I rezultă că mℚ+Tℚ⊂T. Fie I un asemenea ideal. Considerăm morfismemle surjective de inele f:A→ℤ şi g:A→ℤ ce asociază matricei ç ç æa è0 pö ÷ pe a respectiv pe b. Dacă I este un ideal bilateral al lui b÷ ø æ mZ è 0 T ö ÷. A= ç ç æZ è0 Qö æZ ÷ şi B= ç ÷ ç0 Zø è Qö ÷. adică T este ideal al lui ℚ ce conţine pe mℚ. atunci atât f(I) cât şi g(I) sunt ideale ale lui ℤ. Q÷ ø Pentru a determina idealele bilaterale ale inelului A procedăm asemănător. n ∈ℕ) iar I= ç ç Determinăm forma lui T. din IA⊂I rezută mℚ+Tℤ⊂T iar din AI⊂I rezultă nℚ+Tℤ⊂T. AZ=YA+ZA. Q÷ ø Identificăm proprietăţile submulţimii T a lui ℚ. putem avea T={0} sau T=ℚ. 238 . iar dacă m=0. nZ ÷ ø A. ÷ ç ÷ è ø è ø æ mZ ç ç 0 è Qö ÷. Din aceste condiţii deducem că T trebuie să fie subgrup aditiv al lui ℚ iar în caz că m≠0 sau n≠0. adică este de forma mℤ (cu m∈ℕ) iar g(I) este ideal al lui ℚ. din matricele ç ç ÷ ˆ è0 cø æ a bö 8.44. deci să coincidă cu ℚ. al treilea.

Avem zk=(x+y)k=xk+a cu a∈J. deci I+J este nilpotent. al=0. Fie u elementul unitate al acestui inel. ÷ è ø æ0 Qö æQ Qö ÷. ç ÷. bjʹ∈J.î. Îl putem scrie pe u sub formă de fracţie ireductibilă. adică z este nilpotent şi (I+J)n+m⊂In+m+Jn+m. ÷ ç ÷ è0 0 ø è 0 0 ø Prin acelaşi procedeu se obţin şi idealele bilaterale ale lui T2(ℤ). Inelul T2(ℚ) are doar trei ideale bilaterale netriviale: ç ç æ0 Qö ç ç0 Q÷ . adică (cel puţin n) factori din I sau (cel puţin m) factori din J. folosind faptul că I este ideal stâng sau b1ʹb2ʹb3ʹ … cu It⊆In+m. Jt⊆Jn+m pentru orice t≤n+m. folosind faptul că J este ideal stâng) şi folosim incluziunile evidente 8. fie x+y=z∈I+J (x∈I. n numere întregi prime între ele. deci zkl=al=0. deci I+J este nilpotent. Verificarea incluziunii inverse se probează astfel: Orice element din (I+J)n+m este o sumă de produse care conţin n+m factori din I sau J. cu 1≤m<n. n∈ℕ iar d divizor comun al lui m şi n. Dacă I şi J sunt ideale nilpotente atunci fiecare element din I+J este nilpotent. În fiecare produs xyxy…xy orice xy∈J pentru că J este ideal stâng.45. m. Într-adevăr. n 239 . T poate fi orice subgrup al grupului aditiv al numerelor raţionale ℚ. unde T este subgrup aditiv al lui ÷ Z÷ ø è ø ℚ. (adică un produs finit de forma a1b1a2b2. y∈J) şi k∈ℕ* a. există l∈ℕ* a. u = m . Presupunem prin reducere la absurd că pe ℚ/ℤ avem definită o înmulţire · care împreună cu adunarea să determine o stuctură de inel unitar. Ele sunt de forma ç ç æ mZ è 0 dZ ö ÷ cu m. x k=0.46. Dacă I şi J sunt ideale nilpotente şi In=Jm=0 atunci În final.î. Idealele bilaterale ale inelului B sunt deci de forma æ mZ ç ç 0 è Qö æ0 T ö ÷ cu m. nZ ÷ ø 8. n∈ℕ sau de forma ç ç 0 0 ÷ .… cu ai∈I şi bj∈J poate fi scris ca a1ʹa2ʹa3ʹ … cu aiʹ∈I.Dacă însă m=n=0. xyx∈J pentru că J este ideal drept.

adică A=I+J. Dacă I şi J sunt comaximale demonstrăm că α este surjectiv. b+J) din A/I×A/J considerăm a-b∈A=I+J. + · = 1· = 0· =0 n + 1 n n + 1 n ç 144 4n + 1 ÷ ç 1 24n ÷ n + 1 n + 1 2 43 n4 3 n +1 n +1 ç ÷ ç de n ori ÷ de n ori è ø è ø (am folosit faptul că 1=0 în ℚ/ℤ). Dacă i∈I şi j∈J a.. a-r∈I şi b-r∈J. Dacă I⊆ Õ Ai este un ideal stâng..Deoarece. Luând b=0 obţinem a=(a-r)+r∈I+J..î. + · = · + . + = + . Proprietatea de universalitate a produsului direct induce morfismul de inele α:A→A/I×A/J care are nucleul I∩J. adică este un număr întreg. Rezultă că α(r+(I∩J))=(a+I..47. Deci m 1 elementul unitate al inelului trebuie să fie de forma u = cu n>1. b∈A există r∈A a.. pJ:A→A/J. obţinem: n +1 æ ö æ ö ç ÷ ç ÷ n 1 n 1 ç 1 1 ÷ ç1 1÷ 1 1 1 = · = · + . n +1 n +1 8. + · = · + . Din Deci n n =0 în ℚ/ℤ.. atunci evident I Í Õ pi ( I ) .48. adică α este surjectiv. Reciproc. absurd. Considerăm morfismele canonice pI:A→A/I. a-b=-i+j notăm prin r=a+i=b+j. + = ·1 = · 0 = 0 m n m ç 1 24n ÷ m 144 24n 4 n4 3 n m4 m n ç 14 4m ÷ n m 2 3 n 43 ç de m ori ÷ ç de m ori ÷ de m ori è ø è ø 1 = 0 deducem că m=1.. 8.î. n n Luând x = în relaţia x=u·x. b+J). x=u·x pentru orice x∈ℚ/ℤ avem în particular pentru 1 x= : m æ ö æ ö ç ÷ ç ÷ 1 m 1 ç1 1÷ 1 1 1 1 1 1 ç1 1÷ 1 1 = · = + .. Pentru un element arbitrar (a+I. Folosind teorema lui Noether de izomorfism avem A/I∩J≃ A/I×A/J ⇔ α este surjectiv... i =1 i =1 n n 240 . din faptul că α este surjectiv deducem că oricare ar fi a.

dacă I este ideal în A×B notând cu pA respectiv pB proiecţiile canonice ale produsului direct. …. n∈ℕ.. n} există un element y(i)∈I. xn)↝ ( x1 . y ni ) ) cu y i(i ) = xi ... z ni ) ) elementul din A definit prin z (ji ) = d ij (i. i =1 n Analog demonstrăm pentru cazul când I este ideal drept folosind egalitatea x = å y (i ) z (i ) . Folosind problema 8. Fie morfismul de inele φ:A[X]→S-1A dat prin φ(X)=a-1. ( ( ( ( y (i ) = ( y1 i ) .Fie x=(x1. de exemplu T≠ℤ×ℤ=p1(T)×p2(T).49. deoarece (t)⊆(x). În concluzie i =1 n n I= Õ pi ( I ) ... se demonstreză că I=pA(I)×pB(I). . i =1 n deducem că pentru orice i∈{1. Idealele lui ℤ×ℤ sunt de forma mℤ×nℤ. observăm că este suficient să arătăm că x≠0 implică ℤ[ d ]/(t) finit (unde t este generatorul idealului (x)∩ℤ).52. nu poate fi ideal deoarece. Se demonstrează uşor că Ker(φ)=(aX-1) şi apoi se aplică teorema fundamentală de izomorfism pentru inele... unde d ij este simbolul lui Kronecker..51.. j∈{1. Se observă că subgrupul T al lui ℤ×ℤ format din i =1 elementele {(k. cu m. Atunci {0}×K şi K×{0} sunt singurele ideale netriviale în K×K. k) | k∈ℤ}. ….. n}). unde pA(I) este ideal în A iar pB(I) este ideal în B.. 8. …. Dacă I şi J sunt ideale în inelele comutative unitare A şi B atunci I× J este ideal în A×B.50. x n ) . 241 . Deci x∈I pentru că {y(i)}i∈I. Orice corp necomutativ K are numai idealele {0} şi K... Avem x= å z (i) y (i) . Dar x≠0 implică t≠0 şi evident ℤ[ d ]/(t) are cel mult t2 elemente. Fie z (i ) = ( z1i ) . Se aplică teorema fundamentală de izomorfism surjecţiei canonice A→ Õ Ai / I i . xn)∈ Õ pi ( I ) .42. Cum pi sunt surjecţiile canonice A→Ai. definită prin (x1. 8. Invers. 8. i =1 n Ù Ù 8. Necesitatea este evidentă..

Observăm că f este * f:ℤ/pnℤ→ℤ/pℤ morfismul surjectiv canonic şi fie p∤x. clasa lui 5 modulo 2n. f * * (f ˆ ˆ (x ) × x ) = ) Rezultă că u este injectivă şi grupurile având acelaşi ordin deducem că u este şi bijectivă. Folosim inducţia pentru a arăta că 2n-2|k. 3} şi este izomorf cu subgrupul ciclic al lui ℤ format de 1 şi –1 (în raport cu înmulţirea). (ℤ/pℤ)* sunt prime între ele. 242 Avem (ℤ/pnℤ)*≃Ker f*×(ℤ/pℤ)*. Fie f*:(ℤ/2nℤ)*→(ℤ/4ℤ)*≃{±1}. n≥3 compunerea izomorfismului de ˆ Deducem că 5 generează pe Ker f* şi astfel ℤ/2n-2ℤ≃Ker f* (primul grup fiind aditiv). f :(ℤ/p ℤ) →(ℤ/pℤ) morfismul de grupuri indus de f. atunci (1+4)k≡1(modulo 2n). ordinul grupului (ℤ/pnℤ)* este φ(pn)=pn-1(p-1) şi Kerf* are indicele p-1 în (ℤ/pnℤ)*. ˆ Observăm că 5 . * n * Fie * surjectiv. i<n-2. mai sus cu morfismul surjectiv indus de surjecţia canonică ℤ/2nℤ→ℤ/4ℤ. dacă k este ordinul lui 5 .. f* fiind surjectiv. 1) atunci f * (x ) × x = 1 şi f * (x ) = 1 . generează pe Ker f*. Grupul (ℤ/4ℤ)* are elementele {1. pn) ≃1. ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ În plus. deoarece ordinele grupurilor Ker f* şi . dacă u ( x) = (1. Am folosit aici faptul că (ℤ/pℤ)*/Ker f*≃(ℤ/pℤ)*. + C k × 4 º 0 (modulo 2).. Deci Ker f* are ordinul 2n-2 întrucât (ℤ/2ℤ)* are ordinul φ(2n)=2n-1. . Deducem că Kerf* are ordinul pn-1.8. Avem (ℤ/2nℤ)*/Ker f*≃{±1}. dacă x∈ℤ are clasa modulo p inversabilă în ℤ/pℤ atunci în ℤ/pnℤ şi imaginea ei prin f* este clasa modulo p a lui x. u este bine definit pentru că ( ˆ ˆ ˆ ˆ f * ( x ) × f * (x ) = 1 şi deci f * (x ) × x Î Kerf * .. Deci clasa modulo pn a lui x este inversabilă Pe de altă parte. pentru n≥3. ˆ Într-adevăr. ˆ Deci Ker f* are ordinul 2n-2 şi 2n-2|ord 5 . atunci 2 i -1 C k . Deci (ℤ/2nℤ)*≃{±1}×(ℤ/2n-2ℤ)≃(ℤ/2ℤ)×(ℤ/2n-1ℤ). 2 3 4 Evident 4|k iar dacă 2i|k.53. 2 i -3 C k . Fie acum u: (ℤ/2nℤ)*→{±1}×Ker f* morfismul de grupuri definit prin ˆ ˆ ˆ ˆ u (x ) = f * (x ). şi în concluzie 2i+1|k în baza congruenţei de mai sus. adică 2 3 2 k k -1 k + C k × 4 + C k × 4 + . 2 i . de unde rezultă că (x. Deci x = 1 . Într-adevăr.54.2 C k . f* fiind surjectivă.. 8. f * (x ) × x .

2 Deci p|k şi cum p≠2 rezultă că p| Ck .. Există deci aʹ∈A a. deducem că 1 + p este un generator al lui Ker f*. Definim φa:A→A prin φa(x)=ax.3.1. ˆ ˆ ˆ x1 = 3 2 1 1 2 2 Soluţiile sistemului sunt: í ˆ ì x1 = 3 ï şi ˆ ï î y1 = 4 ˆ ìx2 = 4 ï . 243 . + C k × p k º 0 . pentru un i<n-1. oricare ar fi x∈A. Subcorp. Avem aʹ≠0 şi există aʹʹ∈A a. dacă (p+1)k≡1 modulo pn. Dacă ℤn este corp atunci toate elementele nenule sunt inversabile. n-1 sunt relativ prime cu n şi atunci toate elementele nenule ale inelului ℤn sunt inversabile. φaʹ(aʹʹ)=1. Ù Ù ciclic. Deoarece A este integru rezultă că φa este injectivă şi cum A este finit este şi surjectivă. adică aaʹ=1.. atunci 2 p i Ck . 9. Dacă avem pi|k.. í ˆ ï y2 = 3 î 9. . . a este inversabil dacă şi numai dacă (a. Ecuaţia x 2 = 2 are în corpul ℤ7 două soluţii: ˆ şi x = 4 . Am arătat că pn-1|k. Corp. (ℤ/pℤ)* fiind §9. Fie A un inel integru finit şi a∈A.. Dacă n este prim. Din aceeaşi congruenţă de mai sus rezultă pi+1|k.Grupul Ker f* este ciclic generat de clasa lui 1+p modulo p n. a≠0. 3 3 p i -1 C k (dacă p≠3 am fi dedus chiar p i C k ). Din prima ecuaţie avem y=-x şi înlocuind în a doua ecuaţie ˆ ˆ ˆ obţinem . φa(aʹ)=1. care are ordinul pn-1. …. n)=1.….. .2. Izomorfisme de corpuri. Corespunzător obţinem: y = . adică aʹaʹʹ=1. Deci (ℤ/pnℤ)*≃ℤ/pn-1ℤ×ℤ/(p-1)ℤ≃ℤ/pn-1(p-1)ℤ. Aplicăm inducţia. Caracteristica unui corp. deducem 2 3 k k × p + C k × p 2 + C k × p 3 + . atunci 1.. Morfisme de corpuri. deci (i.⇐”. n)=1.x 2 = 5 .x = 4 respectiv y = . În inelul ℤn. pentru orice i∈{1. deci n este prim. modulo pn. adică în particular avem că numărul natural n nu este divizibil prin nici un număr prim p≤ n .⇒”.x = 3 .j C kj + 2 pentru j<i.î. n-1}. Într-adevăr. ˆ 9. deci ℤn este corp. p i .î. de unde obţinem că p2|k. adică x 2 = 2 . Cum 1 + p este în Ker f*.

oricare ar fi x∈ℚ şi în felul acesta operaţia ⊗ se prelungeşte de la ℚ* la ℚ. Pentru a demonstra că K este corp trebuie să arătăm că orice element nenul din K este inversabil. ⊙)→(ℝ. 9. 9. +. (i). Mai notăm eℤ={ke | k∈ℤ}. Definim x⊗0=0⊗x=0. Deoarece idealele xK şi Kx sunt nenule. Se verifică axiomele grupului comutativ (K. În consecinţă a este inversabil şi aʹ este inversul său. deducem că xK=Kx=K. f este funcţie bijectivă. x≠0. Datorită că ne⊗me=nm(e⊗e)=nme. +). Fie x∈K. adică I=K. Dacă I≠(0). y∈K. 9. ⊕. distributivităţii operaţiei ⊗ faţă de adunarea +. f(x⊙y)=ln(x⊙y)=ln(xlny)=ln(y)⋅ln(x)=f(x)⋅f(y). oricare ar fi n. Deci şi aʹa=1. Fie I un ideal la stânga în corpul K. +. x elementul unitate fiind e. ⊙) este monoid comutativ. Pentru a arăta comutativitatea operaţiei ⊙ observăm că: x⊙y=xlny= e ln x ln y =elnx⋅lny= e ln y ln x =ylnx=y⊙x. adică elementul unitate al inelului (ℚ. atunci există în I un element nenul a. (ii). f(x)=lnx şi demonstrăm că f este un izomorfism de corpuri: f(x⊕y)=ln(x⊕y)=ln(xy)=ln(x)+ln(y)=f(x)+f(y). ⊗). Definim f: (K. Orice element x diferit de 1 este inversabil. m∈ℕ şi datorită regulilor de calcul 244 . 9. Atunci obţinem xʹ=1⋅xʹ=(xʹʹx)xʹ=xʹʹ(xxʹ)=xʹʹ⋅1=xʹʹ. În mod analog se arată că orice ideal drept coincide cu (0) sau K. xxʹ=1 şi xʹʹx=1. (K. Să notam cu e elementul neutru faţă de operaţia ⊗. oricare ar fi x. Dacă b este un element arbitrar din K.6.4. rezultă uşor adică subgrupul ciclic generat de elementul e în grupul aditiv (ℚ. f(e)=ln(e)=1. Deci există xʹ şi xʹʹ∈K a. Deci singurele ideale bilaterale în K sunt (0) şi K. Evident. atunci din egalitatea b=b⋅1 obţinem că b∈I. iar x -1=e1/lnx. deci I conţine toate elementele lui K. ⊕).î. ⋅).7.Atunci a=a⋅1=a(aʹaʹʹ)=(aaʹ)aʹʹ=1⋅aʹʹ=aʹʹ.5. deci xʹ=xʹʹ şi deci x este inversabil. deci 1=a⋅a-1∈I. Elementul neutru la ⊕ este 1 iar inversul lui x este 1 .

d= iar -b dacă a+b 2 ≠0 atunci (a+b 2 ) =c+d 2 cu c = a 2 . deducem că (eℤ. cʹ∈ℚ atunci: x-y=(a+b 3 2 +c 3 4 )-(aʹ+bʹ 3 2 +cʹ 3 4 )=(a-aʹ)+(b-bʹ) 3 2 +(c-cʹ) 3 4 ∈ℚ( 3 2 ). De asemenea. rămâne de această formă. ⊗).2b 2 raţionale. Evident. +. dacă -1 demonstrat că orice element de această formă. Evident. ⊗) este domeniu de integritate şi Din această ultimă egalitate. 1∈ℚ( 3 2 ). +. y∈F. de unde 245 . Aşadar. b. ⋅)→(eℤ. rezultă că şi (ℤ. ceea ce se probează uşor pe baza lui (1). de fapt 9. m∈ℤ (1). rezultă: ne⊗me=nme. Acum este suficient să arătăm că numerele de forma a+b 2 formează un subcorp al lui ℝ. +. ⊗). aʹ. Cum (ℤ. Aşadar orice număr de forma a+b 2 cu a. ⊗) este un inel. (-x)⊗(-y)=x⊗y.2b 2 a=b=0 . el va conţine un subcorp izomorf cu ℚ. +. y∈(ℚ. deoarece 2 ∈K rezultă că b 2 ∈K.8. Fie K corpul căutat. Putem considera că ℚ⊂K. Arătăm că a+b 3 2 +c 3 4 =0 (*) dacă şi numai dacă a=b=c=0. +. Înmulţind ambii membrii ai lui (*) cu sistemul: 2 obţinem: a 3 2 +b 3 4 =-2c. care este tocmai (ℚ. ⊗). +. valabile pentru orice x.(-x)⊗y=x⊗(-y)=-x⊗y. ele formează un subinel al lui ℝ. are inversul (în ℝ) tot de şi numai dacă a a 2 . ⋅) atunci are un corp de fracţii. Fiind de caracteristică zero. ⊗) un subinel al inelului (ℚ. (i). +. (ℚ. c. oricare ar fi n. b numere raţionale este în K. ⊗) este un corp. Scriem egalitatea a+b 3 2 +c 3 4 =0 3 sub forma b 3 2 +c 3 4 =-a. Se arată imediat că a+b 2 =0 dacă şi numai dacă a2-2b2=0 adică. bʹ. +. este domeniu de integritate. pentru orice b∈ℚ. Se verifică imediat că F este subinel al lui ℝ. Aplicaţia f:(ℤ. +. nenul. x=a+b 3 2 +c 3 4 şi y=aʹ+bʹ 3 2 +cʹ 3 4 cu a. Într-adevăr dacă x. f(n)=ne este un izomorfism de inele. (ii). deci a∈K pentru orice a∈ℚ. xy=(a+b 3 2 +c 3 4 )(aʹ+bʹ 3 2 +cʹ 3 4 )=(aaʹ+2bcʹ+2cbʹ)+(abʹ+aʹb+2ccʹ) 3 2 + +(acʹ+aʹc+bbʹ) 3 4 ∈ℚ( 3 2 ).

6a 0 bc = 0 . Demonstrăm că orice element nenul din ℚ( 3 2 ) este inversabil în ℚ( 3 2 ). c∈ℤ. Cum α⋅β=1. α⋅β=(aaʹ+2bcʹ+2cbʹ)+(abʹ+aʹb+2ccʹ) 3 2 +(acʹ+aʹc+bbʹ) 3 4 . b.6a1b1c1 ) unde a=2a1. Putem presupune că nu toate numerele a. Înmulţind ecuaţiile sistemului (Sʹ) cu un multiplu comun diferit de zero al numitorilor numerelor raţionale a. contradicţie căci ar trebui şi 2|c. c putem presupune că a. Din ∆=0 rezultă că 2|a deci a=2a0. de unde b=c=0 (căci în caz contrar am deduce că 3 2= b ∈ℚ.b 2 . 3 3 c sunt pare căci altfel 0=∆=8( a1 + 2b13 + 4c1 .6a1b1c1 =0 şi nu toate a1. cu a. atunci şi α-1∈ℚ( 3 2 ). Determinantul sistemului (Sʹ) este a 2c 2b 2c = a 3 + 2b 3 + 4c 3 . trebuie să arătăm că următorul sistem liniar ìaa ¢ + 2bc ¢ + 2cb¢ = 1 ï (Sʹ) íab¢ + a ¢b + 2cc ¢ = 0 în necunoscutele aʹ. 246 . α⋅β=1. absurd). b1. bʹ. Rezultă c imediat că şi a=0. adică dacă α∈ℚ( 3 2 ). 3 3 c=2c1 deci a1 + 2b13 + 4c1 . Înmulţind prima ecuaţie a sistemului (S) cu –b şi 3 ì 23 ï.6abc . 3 4a0 + b 3 + 2c 3 . nu toate D= b c a b nule. cʹ are o soluţie ïac ¢ + bb¢ + a ¢c = 0 î raţională. Atunci (Sʹ) este sistem Cramer şi are soluţie unică. α≠0. b=2b1. bʹ. Atunci abc=2c3. cʹ∈ℚ. Dacă α=a+b 3 2 +c 3 4 . c1 sunt nule. (echivalent deci cu a2+b2+c2≠0) trebuie să găsim β=aʹ+bʹ 3 2 +cʹ 3 4 aʹ +bʹ +cʹ ≠0 a. a Presupunem prin reducere la absurd că ∆=0.bc 4 = ba í 3 ïac 2 + bc 4 4 = -2c 2 î pe a doua cu c obţinem: şi prin adunare (ac-b2) 3 2 =ab-2c2. b. b. c∈ℚ. ceea ce implică 2|b.(S) í ìb3 2 + c3 4 = -a ï ïa3 2 + b 4 4 = -2c î . Atunci a3+2b3+4c3-6abc=0. α≠0. de unde ac=b2 şi ab=2c2. Folosind calculul anterior 2 2 2 cu aʹ.î. adică b3=2c3. Înlocuindu-l pe a obţinem Deci ∆≠0. b. a0∈ℤ.

atunci ar rezulta egalitatea ℚ( d1 )∩ℚ( d 2 )=ℚ( d1 ). α. Pentru fiecare x∈(0. β∈ℚ. În particular.10. 2ab contradicţie.9. de unde d1 = d 2 . iar {x}∈[0. Arătăm că ℝ⊆A. 9. adică ib0∈A.b 2 d1 ∈ℚ. ℚ( d1 )∩ℚ( d 2 ) este intersecţia a două corpuri deci va fi tot un corp ce include în mod evident corpul ℚ. căci ℤ este inclus în fiecare dintre cele două inele. Evident. b∈ℝ⊆A şi i∈A. 2}. Atunci luând z=a+ib∈ℂ avem a. Dacă β=0. α=0. (ii). x∈ℝ arbitrar. Relaţia asupra gradelor se scrie: 2=[ℚ( d1 ):ℚ] =[(ℚ( d1 )∩ℚ( d 2 )):ℚ]⋅[ℚ( d1 ):(ℚ( d1 )∩ℚ( d 2 ))]. unde a0. 1) vom avea x+φ=x respectiv xe=x. i) A⊆ℝ. după cum A⊆ℝ. deci z∈A. Deci α≠0. respectiv A⊈ℝ.b0∈ℝ. Avem extinderile de corpuri: ℚ⊆ℚ( d1 )∩ℚ( d 2 )⊆ℚ( d1 ). contradicţie. Avem x=[x]+{x} şi Avem de analizat două cazuri. e respectiv elementul nul şi elementul unitate din inelul A. Fie z0=a0+ib0∈A\ℝ. adică egalitatea: ℚ( d1 )∩ℚ( d 2 )=ℚ. adică d 2 =α∈ℚ. rezultă A=ℂ. Fie φ. 247 .a 2 . a0∈A rezultă z0-a0∈A. contradicţie. (i). Dacă am avea [(ℚ( d1 )∩ℚ( d 2 )):ℚ]=2. β≠0 şi ridicând la pătrat d1 d2=α2+β2d1+2αβ d1 . Deoarece 1∈A rezultă ℤ⊆A. Deoarece z0. atunci d 2 ∈ℚ( d1 ). ℤ⊆ℤ[ d1 ]∩ℤ[ d 2 ]. 1)⊆A. într-adevăr.9. b0≠0. atunci obţinem d2 =β∈ℚ. Rezultă [(ℚ( d1 )∩ℚ( d 2 )):ℚ]∈{1. 1 1 ∈ℝ⊆A rezultă × (ib0 ) ∈A. Deoarece am arătat că ℝ⊆A. Rămâne drept unică posibilitate [(ℚ( d1 )∩ℚ( d 2 )):ℚ]=1. Fie. de unde rezultă φ=0 respectiv e=1. b0 b0 adică i∈A. ii) A⊈ℝ. am avea d 2 =α+β d1 . Dacă cum [x]∈ℤ⊆A. deci ℝ⊆A. rezultă x∈A. rezultă A=ℝ. Cum Aşadar ℂ⊆A şi cum A⊆ℂ.

n n 248 . Pe de altă parte. Vom arăta că aceste două corespondenţe sunt una inversa celeilalte (adică. În ipoteza (i) cu a=1 rezultă 2 ∈K şi apoi cu a= 2 rezultă 2 2 ìé 2 ü 1 öù ï ï æ ç a + ÷ú + 1ý .î. Toate fracţiile sunt presupuse ireductibile. Pentru un subinel A unitar al lui ℚ considerăm P(A) mulţimea tuturor divizorilor primi ai numitorilor tuturor fracţiilor (ireductibile) din A. ℤ[ d1 ]∩ℤ[ d 2 ]⊆ℤ[ d1 ] deci ℤ[ d1 ]∩ℤ[ d 2 ]⊆ℚ∩ℤ[ d1 ]=ℤ. A(P(A))=A şi P(A(P))=P). 2÷ ú ø û 2 2 æ 3 æ 2 ö éæ 3 1ö ÷ êç a. oricare ar fi a∈K. De asemenea.Deoarece ℤ[ d1 ]⊆ℚ( d1 ) şi ℤ[ d 2 ]⊆ℚ( d 2 ) vom avea: ℤ[ d1 ]∩ℤ[ d 2 ]⊆ℚ( d1 )∩ℚ( d 2 )=ℚ. adică există o bijecţie între mulţimea tuturor subinelelor unitare ale lui ℚ şi P(ℙ) mulţimea tuturor submulţimilor finite sau infinite de numere prime.12.11. Ca exemplu de corp pentru care una din afirmaţiile (i) sau (ii) este adevărată putem lua K=ℝ. f (a) = putem scrie: a 2 + 1 = ç ç 2 æ 1ö ç a + ÷ este bijectivă. adică ℤ[ d1 ]∩ℤ[ d 2 ]⊆ℤ. 9. Pentru P⊆ℙ considerăm A(P)={ divizorii primi ai lui n sunt doar din P. n n m m ∈ℚ | p|n ⇒p∈P }. íê 2 øû 3è ïë ï î þ 3 ∈K. Dacă un subinel unitar conţine m 1 trebuie de asemenea să conţină . 2ø è 3 ù 1ö ú ÷ + 1 . Deoarece K este corp rezultă că ℚ⊂K. Aşadar ℤ[ d1 ]∩ℤ[ d 2 ]=ℤ.÷ +ç a÷ êç 2 ç 2 ÷ 2ø è 3 ø ëè è Deci (i)⇔(ii). Notăm cu ℙ mulţimea numerelor prime. a∈K implică în condiţiile ipotezei (ii) că 2 1ö 3 æ 3ö æ ÷ a2 + a +1 = ça + ÷ + = ç 2ø 4 ç 2 ÷ è è ø Evident funcţia f:K→K. În ipoteza (ii) cu a=1 rezultă 3 ∈K. 9. În orice corp K. adică toate fracţiile (ireductibile) a.

Într-adevăr, dacă (m, n)=1 atunci um+vn=1 are loc pentru u, v∈ℤ. Rezultă
1 um + vn m = = u × + v × 1 . Deci ℤ=<1>, evident cel mai mic subinel n n n

unitar al lui ℚ. În final P(A(P))=P şi A⊆A(P(A)) sunt evidente, conform definiţiei anterioare. Pentru a demonstra că A(P(A))⊆A, fie α= Pentru p1∈P(A), există o fracţie Analog
s
e p11 × t

m
r r p11 ... p kk

∈A(P(A)).
1 ∈A. p1

∈A şi cu remarca de mai sus

1 1 ∈A, …, ∈A, adică α∈A. p2 pk

Observaţie. Dacă P={p1, …, pk} este mulţime finită atunci P(A) este subinelul generat de
1 . p1 ... p k

9.13. Dacă în egalitatea anbn-bn+1an+1=1 înmulţim la dreapta cu an obţinem: Din ipoteză avem a2n+1=-b2n+1şi înmulţind cu bn+1 mai întâi la stânga şi apoi la dreapta obţinem respectiv: b n+1a2n+1=-b3n+2 a
2n+1 n+1

a nbnan-bn+1a2n+1=an (1).

(2) (3)
2n+1 n+1

b

=- b a

3n+2

Din (2) şi (3) rezultă că b

n+1 2n+1

=a

b

(4).

Din (1) şi (4) rezultă a b a -a

n n n

2n+1 n+1

b

=a şi înmulţind la stânga cu a-n
n

rezultă bnan-an+1bn+1=1, adică egalitatea cerută. 9.14. Deoarece K⊂K(x) şi ax+b∈K(x) rezultă K(ax+b)⊂K(x). Pentru a stabili şi incluziunea inversă observăm că x=a-1(ax+b)-a-1b∈K(ax+b). 9.15. (i). Cum ordinul lui 1 în grupul (A,+) este n, elementele 0, 1, 2⋅1,…,(n-1)⋅1 sunt distincte şi n⋅1=0. Avem A={0, 1, 2⋅1, …, (n-1)⋅1}. Aşadar, dacă x∈A, atunci x se reprezintă în mod unic sub forma x=i⋅1, 0≤i<n. Definim f:A→ℤn, f(i⋅1)= iˆ ⇔ x=i⋅1, 0≤i<n. Evident f este aplicaţie bijectivă. Fie x, y∈A, x=i⋅1, y=j⋅1, 0≤i, j<n. Atunci: x+y=i⋅1+j⋅1=(i+j)⋅1=(i⊕j)⋅1,
249

xy=(i⋅1)(j⋅1)=(ij)⋅1=(i⊗j)⋅1, unde ⊕ şi ⊗ sunt simbolurile adunării respectiv înmulţirii modulo n. Rezultă că: f(x+y)= i Å j = iˆ + ˆ = f(x)+f(y), f(xy)= i Ä j = iˆˆ = f(x)f(y), j j deci f este izomorfism de inele. (ii). Cum |A|=p>1, rezultă că 0≠1. Deci ordinul elementului 1 în grupul (A, +) este egal cu p şi A={0, 1, 1+1, …, (p-1)⋅1}. Conform punctului (i), rezultă că (A,+,⋅)≃(ℤp,+,⋅). Cum ℤp este corp comutativ şi (A,+,⋅)≃(ℤp,+,⋅), rezultă că şi A este corp comutativ.
Ù Ù

9.16. (i). Pentru orice x∈A avem x+x=0. Într-adevăr, x+x=1⋅x+1⋅x=(1+1)⋅x=0⋅x=0. Deducem că x=-x, oricare ar fi x∈A. Avem: x7+1=x7-1=(x-1)(x6+x5+x4+x3+x2+x+1) =(x+1)[(x6+x4+x3)+(x5+x3+x2)+(x3+x+1)] =(x+1)(x3+x2+1)(x3+x+1). (ii). Presupunem că A este cop şi fie A*=A\{0}. Atunci (A*, ⋅) este un grup cu
3 2

=(x+1)[x3(x3+x+1)+x2(x3+x+1)+(x3+x+1)]

7
3

elemente.

Fie

a∈A*,

a≠1.

Avem

a7=1,

deci

(a+1)(a +a +1)(a +a+1)=0. Cum A este corp şi a≠1, deducem că a3+a+1=0 sau că a3+a2+1=0. Dacă a3+a2+1=0, atunci (1+a)3+(1+a)+1=1+3a+3a2+a3+1+a+1=a3+a2+1=0 şi din nou avem proprietatea cerută cu 1+a în loc de a. Reciproc, fie a∈A a.î. a3+a+1=0. Cum 1≠0, se deduce că a≠0 şi a≠1. Din (i) rezultă că a7=1, deci a este element inversabil al inelului A. Cum a≠1 şi a7=1, rezultă că a este un element de ordin 7 al grupului unităţilor inelului A. Aşadar A are cel puţin 7 elemente inversabile, anume 1, a, a2, a3, a4, a5, a6. Cum |A|=8, rezultă că orice element diferit de 0 al lui A este inversabil, deci A este corp. 9.17. (i)⇒(ii). Fie a∈A\{0,1} neinversabil şi B={ak|k∈ℕ*}. Evident 1∉B şi B este finită. Distingem cazurile:
250

Cum x0+y0=1 rezultă că ecuaţia x+y=z are soluţii în A*. n n n n Dacă n≥2 atunci x0 = 0 şi cum x0 + x0 = x0 rezultă că ecuaţia
* 3 x n + y n = z n are soluţia (x0, x0, x0)∈(A ) .

1) 0∈B. Atunci există s∈ℕ* cu as≠0 şi as+1=0. Fie x0=as, y0=1-as≠0.

atunci aj(ap-1)=0=(ap-1)ai. Fie x0=aj şi y0=ap-1.

2) 0∉B. Cum B este finită există i>j≥1 cu ai=aj. Dacă i=j+p cu p∈ℕ* Cum 0, 1∉B rezultă că x0, y0≠0. Dacă z0=x0+y0=aj+ap-1 rezultă z0≠0 Cum x0y0=y0x0=0, rezultă că pentru orice n∈ℕ* avem:
n n z 0 = ( x 0 + y 0 ) n = x0 + n n n

(în caz contrar, rezultă că aj+ap=1 ⇔ a(aj-1+ap-1)=1, deci a este inversabil, fals).

å C nk x0n-k y0k + y0n = x0n + y0n ,
k =1

n -1

deci ecuaţia x + y = z are soluţia (x0, y0, z0)∈(A*)3. (ii)⇒(i). Presupunem că A este corp. Fie q=|A| (numărul elementelor q q q lui A) Cum q≥2 atunci există x0, y0, z0∈A* cu x 0 -1 + y 0 -1 = z 0 -1 . Deci 1+1=1, de unde 1=0, absurd. 9.18. Grupul (K*, ⋅) are 7 elemente, deci pentru orice x∈K* avem x7=1. Rezută că polinomul f(X)=X8-X are ca rădăcini toate elementele lui K. Deoarece K este corp comutativ, f are 8 factori de gradul întâi. Considerăm g(X)=X3-X-1; Se verifică uşor că f(X)=g(X)⋅(X5+X3+X2+X), deoarece -1=1 în K. Atunci g conţine 3 factori liniari ai lui f, deci are rădăcini în K. Dacă a∈K este o rădăcină a lui g, atunci a3=a+1. 9.19. (i)⇒(ii). Considerăm K corp. Cum |K|=4 rezultă că ordinul lui 1 în grupul (K, +) poate fi 2 sau 4, deci car(K)=2 sau car(K)=4. Dacă car(K)=4 atunci 1+1≠0 şi 1+1+1+1=0, de unde (1+1)(1+1)=1+1+1+1=0, contradicţie, căci un corp nu are divizori ai lui zero. Aşadar 1+1=0 şi avem x+x=1⋅x+1⋅x=(1+1)x=0⋅x=0, oricare ar fi x∈K. Fie K*=K\{0}. (K*,⋅) este grup şi | K*|=3. Fie a∈K*, a≠1. Atunci a3=1. Avem 0=a3+1=(a+1)(a2-a+1)=(a+1)(a2+a+1) şi cum a+1≠0 iar K este corp, rezultă a2+a+1=0, deci a2=a+1.
251

(ii)⇒(i). Presupunem că există a∈K a.î. a2=a+1. Atunci a≠0 şi a≠1 căci în caz contrar 1=0, contradicţie. Presupunem că car(K)=4. Atunci K={0, 1, 1+1, 1+1+1}. Cum a≠0 şi a≠1, rezultă că a=1+1 sau a=1+1+1. ⇔1+1+1+1=1+1+1 rezultă 1=0, contradicţie. Dacă a=1+1 atunci din a2=a+1 deducem că (1+1)2=1+(1+1) De asemenea, dacă a=1+1+1, din a2=a+1 rezultă 1=0, contradicţie. Ambele cazuri sunt imposibile, deci car(K)=2. Aşadar K este inel de tipul 2) (vezi problema 6.73.). Cum (1+a)a=a+a2=a+1+a=(a+a)+1=0+1=1 şi a(1+a)=a+a2=1, în mod analog, rezultă că toate elementele diferite de zero ale lui K sunt inversabile, deci K este corp. 9.20. (i). Cum E≠O şi E+E=O, rezultă că E este element de ordin 2 al grupului (M3(ℤ2), +). Rezultă că elementul unitate al inelului M3(ℤ2) are ordinul aditiv egal cu 2, deci M3(ℤ2) este inel de caracteristică 2. (ii). O verificare directă arată că U3+U+E=O. Cum E+E=O, se deduce că: X+X=O, X7+E=(X+E)(X3+X2+E)(X3+X+E), oricare ar fi X∈M3(ℤ2). Acum din U3+U+E=O rezultă U7=E şi cum U≠E, deducem că U este element de ordin 7 al grupului unităţilor inelului M3(ℤ2), deci F*8={E, U, U2, U3, U4, U5, U6} formează grup cu 7 elemente în raport cu înmulţirea matricelor. Aşadar |F8|=8 şi cum: U4=U3U=(E+U)U=U+U2, U5=U4U=U2+U3=E+U+U2, U6=U5U=U+U2+U3=E+U2, avem: F8={O, E, U, E+U, U2, E+U2, U+U2, E+U+U2}. Se deduce că orice element X∈F8 se reprezintă în mod unic sub forma X=iE+jU+kU2, 0≤i, j, k<2. Dacă de asemenea, Y∈F8, Y=sE+tU+uU2, 0≤s, t, u<2, atunci X+Y=(i+s)E+(j+t)U+(k+u)U2=(i⊕s)E+(j⊕t)U+(k⊕u)U2, unde ⊕ este simbolul adunării modulo 2. Rezultă că F8 este o parte stabilă a lui M3(ℤ2) în raport cu adunarea matricelor şi evident (F8, +) este grup abelian. Deci (F8, +, ⋅) este inel cu toate elementele diferite de O inversabile, deci este corp cu 8 elemente. (iii). Cum |K|=8, ordinul lui 1 în grupul (K, +) poate fi 2, 4 sau 8. Dacă ordinul lui 1 este 8, atunci (K, +, ⋅)≃(ℤ8, +, ⋅) şi cum ℤ8 nu este corp se obţine
252

o contradicţie. Dacă ordinul aditiv al lui 1 este 4, atunci 1+1≠0 şi (1+1)(1+1)=1+1+1+1=0, deci corpul K are divizori ai lui zero, contradicţie. Aşadar 1+1=0, deci există a∈K a.î. a3+a+1=0 (vezi problema 9.16.). Ca şi la punctul (ii) se deduce că K={0, 1, a, 1+a, a2, 1+a2, a+a2, 1+a+a2}, deci orice x∈K se reprezintă în mod unic sub forma x=i⋅1+j⋅a+k⋅a2, 0≤i, j, k<2. Rezultă că aplicaţia f:K→F8, f(x)=iE+jU+kU2 ⇔ x=i⋅1+j⋅a+k⋅a2, 0≤i, j, k<2, este bijectivă. Cum x+x=0, oricare ar fi x∈K, X+X=O, oricare ar fi X∈F8, a3+a+1=0 şi U3+U+E=O se arată că f(x+y)=f(x)+f(y), f(xy)=f(x)f(y), oricare ar fi x, y∈K, de unde (K, +, ⋅)≃(F8, +, ⋅). 9.21. Demonstrăm că orice element nenul este inversabil. Fie a∈A, a≠0 şi b∈A a.î. ba=1. Evident b≠0 şi fie bʹ∈A cu bʹb=1. Atunci a=1⋅a=(bʹb)a=bʹ(ba)=bʹ⋅1=bʹ, adică bʹ=a. Deci ab=ba=1 şi rezultă că a este inversabil. 9.22. Elementul unitate este (1, 0). Dacă (a, b)≠(0, 0) atunci
a -b ö æ (a, b) -1 = ç 2 , 2 ÷ . K1={(x, 0)|x∈K}⊂K×K este un subcorp al lui 2 è a + b a + b2 ø

K×K şi aplicaţia f:K→K1 definită prin f(x)=(x, 0) este un izomorfism de corpuri. Ecuaţia x2+1=0 are în corpul K×K soluţia x=(0, 1). Fie K=ℤp cu p număr prim de forma 4k+3, k∈ℕ inelul claselor de resturi modulo p. Să presupunem că x∈K are proprietatea că x2+1=0. Atunci conform teoremei lui Fermat rezultă că 1 = x p -1 = ( x 2 ) contradicţie. 9.23. Fie M= ç
p -1 2

= (-1) 2 k +1 = -1 ,

I2= ç

æ1 ç0 è

æ a b ö æ g d ö ÷ şi N= ç ÷ două elemente din H. ç -b a ÷ ç -d g ÷ è ø è ø a -g b -d ö æ ag - bd ad + bg ö æ ç ÷ ÎH şi ÷ Atunci M-N= ç ç -( b - d ) a - g ÷ ÎH, MN= ç ç ÷ ç -ad + bg ag - bd ÷ ÷ è ø è ø æ 1 0ö 0ö ç ÷ ÎH, de unde concluzia că H este subinel (unitar) al lui ÷= 1÷ ç - 0 1 ÷ ø è ø 253

M2( ℂ ). Mai avem de demonstrat faptul că dacă MÎH, M= ç există NÎH
2

æ a b ö ÷ ¹O2, atunci ç -b a ÷ è ø

a.î.
+ b
2

MN=NM=I2.

Din

M¹O2

deducem

D = aa + bb = a

æ a¢b¢ ö ÷ ÎH, unde a ¢ = (a / D) şi ¹ 0 . Considerând N= ç ç -b ¢ a ¢÷ è ø

b¢=-

b
D

avem:
æ a b ö ÷ ç -b a ÷ è ø æ ö æ a ¢ b ¢ ö ç aa ¢ - bb ¢ ab ¢ + ba ¢ ÷ ç ÷=ç ÷ iar ç -b ¢ a ¢÷ ç è ø -(ab ¢ + ba ¢) aa ¢ - bb ¢ ÷ è ø
2

MN= ç

æ b ö aa + bb a æa ö aa ¢ - bb ¢ = a ç ÷ + b ç ÷ = = èDø èDø D

+ b D

2

=

D =1 D

ab ¢ + ba ¢ = -a ç

ab ab æbö æa ö + = 0, ÷ + bç ÷ = Dø Dø D D è è

de unde MN= ç ç

æ1 0 ö ÷ =I2 şi analog NM=I2, adică M-1=N. 0 1÷ è ø æ a b ö ÷ cu a=a+bi şi b=c+di; Se observă că asocierea 9.24. (i). Fie M= ç ç -b a ÷ è ø
b a d -c c -d a b d ö ÷ c ÷ - b÷ ÷ a ÷ ø

æ a ç ç-b M→ ç -c ç ç- d è

defineşte un morfism de inele de la corpul

quaternionilor în M4(ℝ). Observăm că A⋅At=(a2+b2+c2+d2)⋅I4, de unde detA=(a2+b2+c2+d2)2. Dacă A≠O4, atunci detA≠0 şi matricea A este inversabilă. Observaţie. Considerăm K mulţimea expresiilor formale de forma a+bi+cj+dk cu a, b, c, d∈ℝ. Definind pentru două elemente din K suma pe componente şi produsul polinomial ( ţinând cont că i2=j2=k2=-1, ij=-ji=k, jk=-kj=i, ki=-ik=j ) se observă că (K, +, ·) devine corp izomorf cu corpul H al quaternionilor. (ii). Fie x=a+bi+cj+dk un quaternion din centrul lui H. Din condiţia de comutare x⋅i=i⋅x rezultă că ai-b-ck+dj=ai-b+ck-dj, de unde c=d=0. Din
254

Kn (n≥2). Studiem mai întâi cazul când corpul dat (K. Există atunci i∈{1. Din faptul că x2∈K2\{0}. de exemplu.î. care contrazice faptul că subcorpul K1 este propriu. n} sunt subcorpuri proprii ale lui K.n}. contrar alegerii lui x2). ceea ce este o contradicţie cu alegerea lui x1. Considerăm elementul z = x1 1 ( x1 + x 2 ) = 1 + x1-1 x 2 . x1+x2∈K1. Problema este deci rezolvată în cazul unui corp finit K. a∈Ki. Atunci z-1∈K2. K2. K3⊈K1∪K2.25. Să presupunem prin reducere la absurd că există K1. …. Fie acum un corp infinit K. rezultă ( x1 1 x 2 ) x 2 1 ∈K2. oricare ar fi i∈{1. Aşadar găsim K=K1. unde Ki⊂K. atunci K=K2∪K3 şi gândind această egalitate pentru grupurile aditive corespunzătoare. Se ştie că grupul multiplicativ (K*. a∈K1. Să presupunem că avem o scriere a sa K = U K i . …. n} a. x1+x2∈K3. Cum x1 1 ∈K1 şi x1+x2∈K3\{0}. i =1 n i∈{1. ⋅) este finit. Prin urmare putem alege elementele x2∈K2\(K1∪K3). ⋅) al lui K este ciclic şi fie a∈K* un generator al său. Evident x1≠0 şi x2≠0 şi x1+x2∉K1∪K2 (căci dacă. atunci x2=-x1+(x1+x2)∈K1. K2⊈K1∪K3. intersecţia primelor k subcorpuri Ki conţine un şir infinit de elemente distincte. de exemplu. adică x1 1 ∈K2 şi de aici x1∈K2. 2. Aşadar centrul lui H este mulţimea ℝ a numerelor reale. K2. Presupunem prin reducere la absurd că avem U Ki = K . arătând că pentru orice k≤n. 9. i =1 3 am avea de exemplu K1⊆K2∪K3. rezultă ca mai sus. Kn este infinită. că z∉K1∪K3 deci neapărat Atunci în mod necesar K1⊈K2∪K3. adică x1-1 x 2 ∈K2. Cazul 2. Demonstrăm prin inducţie matematică după k≤n. +. Atunci am∈K1. 9. Prin urmare. …. (căci dacă x1∈K1\(K2∪K3) şi z∈K2.condiţia de comutare x⋅j=j⋅x rezultă şi b=0. subcorpuri proprii ale lui K a. (∗) j =1 j ¹i n Vom arăta că intersecţia celor n subcorpuri K1. rezultă K=K2 sau K=K3. ….î. imposibil). oricare ar fi m∈ℤ şi deci K*⊂K1. …. Cazul 1.26. 255 . K= U Ki i =1 n şi K i ¹ U K j .

oricare ar fi p≥1 şi cum în mod evident. imposibil. ai2 a + b ∈Kj rezultă că (ai1 .a i2 ¹ 0 ). a2. cazul k=1 este evident.U K j . Observăm că P este subcorp în fiecare Ki şi în K. …. Există deci n un subşir al lui (xnb)n≥1 inclus într-un Kj (j≥k+1). a2. Vom arăta că din (∗) obţinem că P are cel mult n-1 elemente. În plus. cum ai⋅a∈K1 ar rezulta b∈K1. aceasta va contrazice faptul că P este infinită şi încheie demonstraţia. Deoarece ( x n1 b)( x n p b) -1 = x n1 x n p Î K k +1 . să presupunem că există a1. n} (într-adevăr. …. i =1 n i =1 k +1 În particular. oricare ar fi i∈{1. j≥2 care include cel puţin două elemente de forma ai⋅a+b. Contradicţia rezultă din faptul că ar exista elementele a1. 256 . de exemplu trebuie să fie infinit.ai2 )a ∈Kj deci. fals). fie b∈ K . de exemplu putem presupune -1 că subşirul este ( x n p b) p³1 Ì K k +1 . Valorile ai⋅a+b formează o mulţime de n j =2 n elemente distincte (altfel avem ai⋅a+b=aj⋅a+b. Presupunem afirmaţia adevărată pentru k. Evident A Ë U K j şi cum K = U K j rezultă A Ì j =1 j =1 k n j = k +1 U K j . an∈P distincte. când k=n obţinem că P = I K i este infinită. xnb. Cum K ¹ U K j . dacă pentru un i am avea ai⋅a+b =y∈K1. Deci card P≤n-1. căci K1. a∈Kj (deoarece a i1 . fals). Atunci conform principiului lui Dirichlet va exista un Kj.Într-adevăr. ai⋅a+b∉K1. …. cu i≠j implică ai=aj. x2b. Fie a1∈K1\ U K j şi fie b∈K2\K1. Dacă ai1 a + b . Într-adevăr. Din contradicţia obţinută rezultă că (∗) nu este adevărată şi deci problema este rezolvată. deci există un şir de elemente distincte (xn)n⊂ I K i . …}=(xnb)n≥1. …. i =1 j =1 j =1 k k k Considerăm A={x1b. ceea ce încheie demonstraţia prin inducţie. şirul ( x n1 x n 1 ) p³1 Ì I K i rezultă că p i =1 ( x n1 x n 1 ) p ³1 Ì p k I K i . Dar în condiţiile ipotezei (∗) am demonstrat că avem card P=∞. an∈P distincte.

deci există r1. atunci det(E)=0. E2. +).î. å ri Ei = 0 i =1 n în mulţimea M1×n(K).⇐”. conform problemei 9. E-1⋅On=F deci On=F. Dacă E nu este inversabilă. afirmaţia nu este valabilă după cum se observă în cazul marticei 2In∈Mn(ℤ).⇒”. Fie E1. …. deoarece A este inel nenul. ceea ce contrazice faptul că f(1) este elementul unitate la înmulţire în A şi acesta este diferit de zero.. Observaţie.. că Ker(f)=K sau Ker(f)=(0). + 3 1 2+ de n ori 257 . Presupunem prin reducere la absurd că E este inversabilă. Există deci E-1 inversa sa. Considerând ecuaţia x3-1=0. Deducem că morfismele de corpuri sunt în particular funcţii injective.9. r2. 0) pentru 1<i≤n. 9. …. f(0)=f(0+0)=f(0)+f(0)=f(0) ⇒ f(0)=0. Atunci E-1E=In şi înmulţind la dreapta cu F≠On deducem că E-1(EF)=F. Fie f:K→A un morfism unitar de inele. EF=On. se observă că are o singură rădăcină în ℝ şi anume x=1 iar în ℂ are trei rădăcini x1=1. f este endomorfism al grupului aditiv (ℚ. Fie F1=( r1.4. Matricea F formată cu liniile F1. ….27. Deoarece Ker(f) este ideal bilateral în K şi K este corp deducem.i 3 .30.. Fie f:ℚ→ℚ morfism de corpuri. x2= -1+ i 3 -1. r2. 9. . …. Fn constituie un divizor al lui zero la stânga pentru E. rn) şi Fi=(0.29. oricare ar fi n∈ℕ. Dacă E este divizor al lui zero atunci există F≠On a. F2.28. En liniile matricei E. În particular. 2 2 9. …. 0.. Dacă K nu este corp. adică. Egalitatea Ker(f)=K nu poate avea loc deoarece ar rezulta f(1)=0. x3= ..î. contradicţie. Ştim că f este injectiv dacă şi numai dacă Ker(f) este idealul nul în K. deci morfism de inele şi f(1)=1.41) =n⋅f(1)=n. Din f(1)=1 rezultă că f(n)= f (14. rn∈K nu toţi nuli a..

pentru că f este morfism unitar de inele. ceea ce se arată ca şi la (ii) când am demonstrat că f(-q)=-f(q)).. Aşadar f(-1)=-1.avem -q∈ℚ+ 0=f(q+(-q))=f(q)+f(-q) deci f(q)=-f(-q) şi cum –q>0 rezultă că f(-q)=-q. Fie x1. + ) = nf ç ÷ de de n ori 1 1 n 4 4n 1 2 3 æ1ö ènø 1 1 æ1ö 1 æmö æ1ö m unde f ç ÷ = . 9. Deci f(q)=q. pentru n∈ℕ* avem 1=f(1)= f ( + . 2 Dacă 2 α>0..31. 258 .. deci f(α)=f(β )=[f(β)] >0. căci ar rezulta f(-1)=f(1). n 4 4n ènø ènø n 1 2 3 de m ori Dacă m. + ) = nf ç ÷ . n∈ℕ* avem f ç ÷ = f ( + . Deci n4 3 ènø n ènø ènø n 1 24n de m ori f(q)=q.De asemenea. x2∈ℝ cu x1<x2. (i). f((-1)2)=[f(-1)]2. oricare ar fi n∈ℕ.. 0=f(q+(-q))=f(q)+f(-q) deci f(q)=-f(-q) şi cum –q>0 rezultă că f(-q)=-q. oricare ar fi q∈ℚ+. α=β2.avem -q∈ℚ+. Dacă m. 1 2+ de n ori De asemenea.. deci f(q)=q. deci 1=[f(-1)]2 de unde f(-1)∈{±1}.41) =n⋅f(1)=n. + 3 (ii). Atunci α=x2-x1>0 deci f(α)=f(x2-x1)>0 ⇔ f(x2)-f(x1)>0 ⇔ f(x2)>f(x1).. Nu putem avea f(-1)=1. f(1)=1. pentru n∈ℕ* avem 1=f(1)= f ( + . f(0)=f(0+0)=f(0)+f(0) deci f(0)=0.. Pentru q∈ℚ. + ) = mf ç ÷ = . + ) = mf ç ÷ = . Din f(1)=1 rezultă f(n)= f (14... deci f(q)=-(-q)=q. deci f este strict crescătoare. de de n ori 1 1 n 4 4n 1 2 3 æ1ö ènø unde f ç ÷ = æ1ö ènø 1 . (Am ţinut cont că f(-x1)=-f(x1). atunci există β∈ℝ* a. deci f nu ar fi injectivă. Am arătat că singurul endomorfism al corpului ℚ este cel identic. n 1 1 æmö æ1ö m ÷ = f ( + . n∈ℕ* avem f ç oricare ar fi q∈ℚ+.. (iii).î. Pentru q∈ℚ.

Atunci. oricare ar fi a. sau folosind ipoteza. am obţine a=f(a). sau încă: af(x)-f(x)a=f(a)f(x)-f(x)f(a). +). Fie a∈K*\F. Cum Z(K*) este centrul grupului K* este suficient să stabilim egalitatea Z(K*)=K*.(3) Atunci. Fie f un endomorfism al lui ℝ. (5) Mai observam că: λa(ax)=aλa(x). (6) demonstrăm că grupul (K*. Egalitatea f∘λa=λa∘f. pentru orice a∈K. Atunci. rezultă bx-xb=0. Fie x∈ℝ\ℚ fixat şi (qn)n. egalitatea (2) devine: bf(x)=f(x)b. ⋅) este comutativ. deci f(λa(ax0))=f(a)f(λa(x0)) şi din (5) ar însemna că λa(ax0)=f(a)λa(x0). (rn)n şirurile aproximărilor raţionale ale lui x prin lipsă respectiv prin adaos. oricare ar fi a. este suficient să . egalitatea (4) devine λa=λa∘f. căci dacă ar exista un x0∈K cu λa(x0)≠0. avem: f(bx-xb)=f(b)f(x)-f(x)f(b) = bf(x)-f(x)b = 0. oricare ar fi a∈K. oricare ar fi x∈K avem λa(x)=0. Ţinând cont de (ii) este suficient să arătăm că f(x)=x. ∘) este inelul endomorfismelor grupului abelian (K. x∈K sau af(x)-f(x)a=f(ax-xa). Am demonstrat aşadar incluziunea K*\F⊂Z(K*) şi de aici rezultă egalitatea de grupuri multiplicative K*=F∪Z(K*). oricare ar fi x∈K înseamnă că a∈Z(K*). 32. x∈K. din (6) am avea λa(ax0)=aλa(x0). ţinând seama că f este injectiv. În acest inel de endomorfisme.(1) Egalitatea (1) poate fi scrisă şi sub forma: [a-f(a)]f(x)=f(x)[a-f(a)]. oricare ar fi a. adică bx=xb. x ∈K. adică. Înseamnă că Im(1K-f)⊂Z(K). întrucât λa(x)=0. centrul corpului K. de unde. x∈K. obţinem x≤f(x)≤x.(iv). Observăm uşor că F=Ker(1K-f)*={x∈K* | f(x)=x} este un subgrup al lui K*. deci f(x)=x. 9. oricare ar fi x∈K. se scrie λa(f(x))=f(λa(x)). oricare ar fi n∈ℕ. adică aλa(x0)=f(a)λa(x0) şi după o simplificare la dreapta cu λa(x0)≠0. qn<f(x)<rn. oricare ar fi x∈ℝ\ℚ. oricare ar fi a. contrar presupunerii făcute asupra lui a. Avem qn<x<rn deci f(qn)<f(x)<f(rn). x∈K. pentru orice x∈K şi b∈Im(1K-f). (2) Punând b=a-f(a)∈Im(1K-f). oricare ar fi a∈K şi x∈Z(K). rezultă λa∘(1K-f)=0. ⋅) este comutativ. (4) Observăm uşor că λa∈End(K). Trecând la limită după n. f∘λa=λa. unde (End(K). Dar un grup nu poate fi scris ca reuniune a două subgrupuri 259 (1) ( 3) Pentru a arăta că corpul (K. deci f(a)≠a. +. b∈Im(1K-f). Cum λa(x)=0. oricare ar fi a. +.

Dacă K nu este corp. Dacă f(i)=α atunci -1=f(-1)=f(i2)=f(i)2=α2. Fie f:ℂ→ℂ un morfism de corpuri cu f(x)=x. Să presupunem mai întâi că f este morfism sau antimorfism de corpuri şi să demonstrăm că satisface 1). Este suficient să demonstrăm că dacă K nu este corp există un morfism de la K la un inel nenul care nu este injectiv.4. care trebuie să fie o rădăcină a polinomului X2-2. 9. există în K un ideal I diferit de (0) şi K. 9. idealul I este bilateral. care trebuie să fie o rădăcină (reală) a polinomului X3-2. există x∈K cu f(x)≠0.35. corpul ℚ( 3 2 ) are un singur automorfism. Condiţia 1) rezultă din definiţia morfismului (ea apare şi în definiţia antimorfismului). deci grupul (K*. Deoarece elementele lui ℚ( 2 ) se scriu în mod unic sub forma a+b 2 cu a. deci există inelul factor A=K/I. căci Ker(p)=I≠(0). Avem două posibilităţi: φ( 2 )= 2 (şi obţinem automorfismul identic φ(a+b 2 )=a+b 2 ) sau φ( 2 )=. deci neapărat F=K* sau Z(K*)=K*. căci ar rezulta f=1K.proprii ale sale.2 (şi obţinem automorfismul de . conform problemei 7. Pentru f(i)=i obţinem f(z)=f(x+iy)=x+f(i)y=x+iy=z.34. care sunt evident automorfisme. acesta are proprietatea că φ∘φ=1). 9. un automorfism ψ al lui ℚ( 3 2 ) este determinat de imaginea ψ( 3 2 ). iar pentru f(i)=-i Deci singurele morfisme de corpuri f:ℂ→ℂ care invariază ℝ sunt identitatea şi conjugarea. 3).conjugare” φ(a+b 2 )=a-b 2 . Nu putem avea F=K*. La fel. Să presupunem că f este morfism de corpuri (analog se procedează dacă f este antimorfism). Deoarece K este un inel comutativ. Cum f(x)=f(1⋅x)=f(1)⋅f(x).. orice automorfism φ al lui ℚ( 2 ) este determinat de φ( 2 ). f(1)≠0. ⋅) este comutativ. 2). cel identic. contrar ipotezei. Cum acest polinom are o singură rădăcină reală.36. Pe de altă parte. Atunci morfismul canonic p: K→K/I nu este injectiv.. rezultă 260 obţinem f(z)=f(x+iy)=x+f(i)y=x-iy= z . Ambele corpuri sunt conţinute în ℝ. deci α∈{±i}. b∈ℚ. . pentru orice x∈ℝ. Automorfismele lui ℚ( 2 ) formează un grup izomorf cu ℤ/2ℤ. Arătăm acum 3): Deoarece f este neconstantă. 9. Rezultă Z(K*)=K*.33.

din 2) ar rezulta. Reciproc. x≠0. f(y)≠0. y≠0. Dar egalitatea precedentă se verifică în mod evident şi dacă x=0 sau y=0 sau xy=1 (de exemplu. oricare ar fi x. (4) Dacă în (4) înlocuim x cu x+y obţinem f(x2+xy+yx+y2)=f(x)2+f(x)f(y)+f(y)f(x)+f(y) 2. y∈K. adică 0 ar fi inversabil. y≠0 şi xy≠1. dacă xy=1. (2) Comparând (1) cu (2) rezultă f(xyx)=f(x)f(y)f(x) pentru acele elemente x. ceea ce înseamnă că f este injectivă. adică xy=1. dacă avem u. 2). Pentru y=1 rezultă f(x2)=f(x)2. Fie x. adică f(1)⋅[1-f(1)]=0 şi cum f(1)≠0 rezultă că 1-f(1)=0. y ∈K. deci x=y-1. Dacă am avea t≠0. pentru x. v∈K cu f(u)=f(v). y≠0: [f(xy)-f(x)f(y)]f(xy) -1[f(xy)-f(y)f(x)]=[1-f(x)f(y)f(xy)-1]⋅[f(xy)-f(y)f(x)]= =f(xy)-f(x)f(y)-f(y)f(x)+f(x)f(y)f(xy) -1f(y)f(x) = -f(yx)+f(x)f(y)f((xy) -1)f(y)f(x) ( 3) ( 5) ( 3) = -f(yx)+f(x)f(y(xy) -1y)f(x)=-f(yx)+f(x)f(x-1y)f(x) = -f(yx)+f(x(x-1y)x)= =-f(yx)+f(yx)=0. xy≠1. Atunci cum x≠0. rezultă: f(x)f(y)f(x)=f(x)+((f(x)-f(y) -1)-1-f(x)-1)-1 . 3) rezultă: f(xyx)=f(x)+((f(x)-f(y) -1)-1-f(x)-1)-1 (1) Pe de altă parte. Deci t=0.f(1)=f(1⋅1)=f(1)⋅f(1). contradicţie. Într-adevar. încât egalitatea se reduce la f(x)=f(x)). 2). Arătăm 2): Pentru x∈K\{0}.17. din problema 6. 261 . Reducând termenii egali conform cu (4) rezultă: f(xy)+f(yx)=f(x)f(y)+f(y)f(x). rezultă xyx=x+((x-y -1)-1-x-1)-1. contradicţie). din 1) rezultă f(u-v)=0 sau f(t)=0. (5) Calculăm următorul produs. f(t -1)=f(t)-1=0-1. În aceste condiţii aplicând problema 6.17. (3). 3) şi să arătăm că este morfism sau antimorfism de corpuri. precum şi f(x)f(y)≠1 (căci f(x)f(y)=1 ar conduce la f(x)=f(y)-1 sau f(x)=f(y-1). Cum f verifică condiţiile 1). să presupunem că f verifică condiţiile 1). y≠0. putem scrie 1=f(1)=f(x⋅x-1)=f(x)⋅f(x)-1 şi analog 1=f(x-1)⋅f(x). deci f(x)=f(y-1)=f(y)-1 şi atunci f(x)f(y)=1. adică u=v. y∈K. unde t=u-v. f este injectivă. atunci x=y-1. Deducem că f(x) este inversabil (deci nenul) şi f(x-1)=f(x)-1. adică f(x2)+f(xy)+f(yx)+f(y2)=f(x)2+f(x)f(y)+f(y)f(x)+f(y)2. adică f(1)=1. y∈K cu x. oricare ar fi x∈K. rezultă f(x)≠f(0)=0. Dacă x≠0. Aşadar putem scrie: f(xyx)=f(x)f(y)f(x). xy≠1.

oricare ar fi x∈K. Fie A={1.. n⋅1} care este o submulţime a corpului K. (1) Într-adevăr. adică (2).. 2). (2) Avem evident 2xy=(x+y)2-x2-y2. Aceasta înseamnă că f este morfism de corpuri. oricare ar fi x. 9.2 x 2 a n . …. Aplicând funcţia f şi ţinând cont că f este morfism de grupuri aditive. 3) sunt satisfăcute. Deoarece K este de caracteristică zero sau de caracteristică p>n. rezultă f(xy)-f(x)f(y)=0 sau f(xy)-f(y)f(x)=0. …. 9. aceste egalităţi au loc. y∈K\{0}. n Luând în această identitate pe rând a=1. y ∈K. poate fi înlocuită cu una mai generală: caracteristica acestor corpuri să nu fie egală cu 2 sau 3. . (i). a=2⋅1. din 2) avem f((1+x)3)=[f(1+x)]3 şi ţinând cont de 1) şi de 3) obţinem: f(1+3x+3x2+x3)=[1+f(x)]3 ⇔ f(1)+3f(x)+3f(x2)+f(x3)=1+3f(x)+3[f(x)]2+[f(x)]3 ⇔ 3[f(x)]2=3f(x2) (la reducerile de termeni asemenea am folosit 1) şi 3)). Folosind (1) ultima egalitate se transcrie succesiv: 2f(xy)=[f(x+y)]2-f(x)2-f(y)2 ⇔ 2f(xy)=[f(x)+f(y)] 2-f(x)2-f(y)2 ⇔ 2f(xy)=2f(x)f(y) ⇔ 2[f(xy)-f(x)f(y)]=0.24. Dacă f este morfism de corpuri afirmaţiile 1).. 2)..2 a 2 + . a=n⋅1 obţinem sistemul: 262 . deducem că elementele lui A sunt distincte două câte două. Arătăm acum că f(xy)=f(x)⋅f(y). rezultă că f este morfism sau antimorfism de inele. avem evident ax=xa şi deci funcţioneaza formula binomului lui Newton: 2 n n ( x + a ) n = x n + C 1 x n -1 a + C n x n .⇐”. Ultima egalitate se scrie 3[f(x2)-f(x)2]=0 şi cum corpul L este de caracteristică zero. oricare ar fi x. să presupunem că 1). pentru orice x.⇒”. Ipoteza conform căreia corpurile K şi L sunt de caracteristică 0. Prin urmare am obţinut că f(xy)=f(x)f(y) sau f(xy)=f(y)f(x). în mod evident. y∈K. Conform problemei 7.. iar într-un corp nu avem divizori ai lui zero. 3⋅1.37. 3) sunt satisfăcute şi să demonstrăm că f este morfism de corpuri. Observaţie. rezultă f(x2)-f(x)2=0.Deoarece f(xy)-1≠0. adică (1). + C n . rezultă: 2f(xy)=f((x+y)2)-f(x2)-f(y2). 2⋅1. Vom arăta mai întâi egalitatea f(x2)=f(x)2. Cum L are caracteristica zero rezultă că f(xy)-f(x)f(y)=0. Dacă a∈A şi x∈K.2 + C n -1 xa n -1 + a n . deci de corpuri. Dacă x=0 sau y=0.38. Reciproc.

Õ ( j × 1 . C n -1 × (2 × 1) n -1 ..număr raţional” înţelegem un a ×1 element din K de forma =(α⋅1)⋅( β ⋅1)-1.2 x 2 + C n -1 ( 2 ×1) n -1 x ………………………………………………………………….. coeficienţii r1. Aplicând regula lui Cramer. β∈ℤ).. × C n -1 × 1£i < j £ n Õ ( j × 1 . xn... C n -1 × 1n -1 n . observăm că δ=c⋅1.. x2. Exprimăm necunoscuta x2 sub forma unei combinaţii liniare de tipul: x 2 =r1(x+1)n+r2(x+2⋅1)n+ …+rn(x+n⋅1)n . avem C 1 × 1 ¹ 0.2 + . (x+2⋅1)n. adică βf(r⋅1)=α⋅1. 1 2 1 C n × (n × 1) C n × ( n × 1) 2 1 1 . ….. C n -1 × 1 ¹ 0...2 (n × 1) n.. . C n × ( n × 1) n -1 12 .i × 1) ... atunci βr = α. .. x2.. În 263 .. × C n -1 × 1 (2 × 1) (2 × 1) 2 . 1n -1 . a Dacă r este raţional. obţinem că necunoscutele x. iar datorită faptului că suntem în caracteristică 2 n zero sau p>n. + C n . cu α... . …. . C n × 1 ¹ 0. ..i × 1) ¹ 0.. + C n -2 x 2 + C n -1 x 1 2 n n ( x + 2 ×1) n .. n -1 . în accepţiunea de mai sus. …. …. cu α.... xn se exprimă ca nişte combinaţii liniare de elementele (x+1)n. Facem observaţia că b ×1 deşi suntem într-un corp necomutativ... regula lui Cramer) rămân valabile. + C n ...numere raţionale” (aici prin .2 x 2 + C n -1 (n × 1) n-1 x în care avem n ecuaţii şi n necunoscute x.2 (2 ×1) n . . (1) Să observăm că în (1). am operat numai cu elemente ce comută. (x+n⋅1)n cu coeficienţi . ( n × 1) n -1 n 1 2 = C n × C n × .. deci b f(β⋅r⋅1)=f(α⋅1)=α⋅1. Aşadar... 1 (n × 1) ( n × 1) 2 1 2 n = C n × C n × .. de unde f(r⋅1)=(α⋅1)(β⋅1)-1.... β∈ℤ. r2. ...n n × 1 = x n + C n (n × 1) x n -1 + C n (n × 1) 2 x n . rn depind numai de elementele din A şi de nişte combinări. deci rămân aceiaşi pentru orice x∈K.. 1 2 n n ( x + n × 1) n ..2 n ×1 = x n + C n (2 ×1) x n -1 + C n ( 2 ×1) 2 x n .. unde am ţinut seama că ultimul determinant este Vandermonde.1n = x n + C n x n -1 + C n x n ..2 + . Din 1) şi 3) rezultă uşor f(r⋅1)=r⋅f(1)=r⋅1. deci toate consideraţiile din cazul comutativ (de exemplu.. Deci funcţia f invariază numerele raţionale.. Determinantul sistemului este: 1 1 1 2 Cn ×1 C n × 12 1 2 C n × (2 × 1) C n × (2 × 1) 2 d = n .. ... deci n 1£i < j £ n δ≠0..2 + . cu c∈ℤ. (2 × 1) n -1 . pentru orice r∈ℤ. adică r = ..1 2 n n ( x + 1) n .

unde a=0 şi d=db2. adică f(x)=x. (ii). În particular. Altfel spus. adică b2=1 deci b∈{±1}. Egalitatea (2) devine d1=d2b2 şi arată că d1 d = b 2 . deci neapărat d1=d2. rezultă ℚ( d1 )=ℚ( d 2 ). oricare ar fi x. Deoarece caracteristica este zero sau p>2. în egalitatea f(x2)=f(x)2 să înlocuim pe x cu x+y. (ii). vom avea. adică f(x)=x* (conjugatul pătratic al lui x) pentru orice x∈ℚ( d ). 2 2 adică f(x )+2f(xy)+f(y )=f(x)2+2f(x)f(y)+f(y)2 sau încă 2[f(xy)-f(x)f(y)]=0. Reluând cele de la punctul (i) în care d 1=d2=d. oricare ar fi x∈ℚ.mod similar. y∈K. Aplicând atunci f în (1) şi ţinând seama de proprietăţile 1) şi 2) precum şi de cele spuse anterior. o relaţie analoagă cu (1) funcţionează pentru orice y∈L şi în particular pentru elementele y=f(x)∈L. Pentru b=1 obţinem f( d )= d . Deoarece f( d1 )∈ℚ( d 2 ) există a. f( d1 )=a+b d 2 (1). 9. deci f este morfism de corpuri.î. contradicţie. deci f este automorfismul conjugare al lui ℚ( d ).d . această egalitate nu poate avea loc. adică două corpuri pătratice sunt izomorfe dacă şi numai dacă sunt egale. (2) Dacă a≠0 şi b≠0. oricare ar fi x∈K. unde x. oricare ar fi x∈ℚ( d ). contradicţie Aşadar d 2 ∈ℚ. deci 1 este pătratul unui număr raţional. Deoarece (x+y)2=x2+y2+2xy.39. y∈K. din (2) rezultă b=0. Deci a=0 sau b≠0 şi atunci obligatoriu a=0. diferiţi. Dacă d1 şi d2 sunt întregi d2 d2 liberi de pătrate. atunci din (2) rezultă d1 =±a∈ℚ. rezultă f(xy)=f(x)f(y). rezultă f(x 2+2xy+y2)= f(x)2+2f(x)f(y)+f(y)2. Pentru b=-1 obţinem f( d )=. b∈ℚ a. 264 . Dacă L şi K sunt corpuri comutative. Atunci d1=f(d1)=[f( d1 )]2=(a+b d 2 )2. cu x∈K. deci f este automorfismul identic al corpului ℚ( d ). egalitatea (1) se menţine când se înlocuieşte x cu f(x). Dacă b=0. deci d1=a2+d2b2+2ab d 2 . (i). va rezulta f(x2)=f(x)2. Se arată uşor că f(x)=x. conform cu (1) şi (2): f( d )=a+b d .

deci f ia valori strict pozitive.42. ⋅) este cel constant.. 265 . (i). a≠b. ⋅) un morfism de grupuri. +) în elementul neutru al grupului (ℤp*. +)→(ℚ*. b relativ prime. ⋅). p=kt. t numere naturale mai mici decât p a. oricare ar fi x∈ℤp. Egalitatea p⋅1K=0K devine (kt)⋅1K=0K ⇔ (k⋅1K)(t⋅1K)=0K şi cum un corp nu are divizori ai lui zero. + 3 f ( ) × × f (1 Avem f ( x) = f (14. ceea ce nu se poate deoarece ℤp are p elemente iar are ℤp* are p-1 elemente.41. Fie φ:(ℤp. +)→(ℤp*. p>max(a. Dar conform teoremei lui ˆ Lagrange rezultă că singurele subgrupuri ale lui ℤp sunt { 0 } şi ℤp. rezultă k⋅1K=0K sau t⋅1K=0K.î. æx è2 xö 2ø é æ x öù ë è 2 øû 2 Pentru orice x∈ℚ putem scrie f ( x) = f ç + ÷ = ê f ç ÷ú > 0 . Atunci cel puţin unul dintre numerele a sau b nu este putere de ordin p a unui număr natural şi deci fracţia de ordinul x a b p a 1 p unui = p număr raţional. Ker(φ). b∈ℕ*. +). care duce toate elementele lui (ℚ. Luând a nu este putere b 1 x= ∈ℚ avem p æaö f ( x ) = [ f (1)] = ç ÷ èbø a ∉ℚ. ˆ Dacă Ker(φ)=ℤp. a. Rezultă că p este prim. Presupunem prin reducere la absurd că p nu este prim. Fie p natural.. ˆ Dacă Ker(φ)={ 0 }. ⋅). deci există k. +) la (ℚ*. atunci φ ar fi injectiv. b). 1 2+ 42 3 de x ori de x ori Presupunem prin reducere la absurd că f(1)= . 9. atunci φ(x)= 1 .9. Deci f(1)=1 şi în concluzie b f(x)=[f(1)]x=1x=1. care duce toate elementele grupului (ℤp. Oricare dintre aceste egalităţi contrazice minimalitatea lui p. oricare ar fi x∈ℚ.41) = 114. Nucleul morfismului φ. ⋅) un morfism de grupuri. unde a.40. pentru orice x∈ℚ. Deci unicul morfism de grupuri de la (ℚ. este un subgrup al lui (ℤp. 44) = [ f (1)] x .. contradicţie. 9.. Demonstrăm că f(1)=1. Arătăm că f(x)=[f(1)]x. Deci unicul morfism căutat este cel nul. +) în elementul neutru 1 din grupul (ℚ*. Fie f: (ℚ.

Fie deci x∈K\Z(K) şi să considerăm n≥1 un întreg minimal cu proprietatea x p ∈Z(K).44. y∈K. 9. Elementele acestui corp pot fi reprezentate sub forma: 0. 1+y. pentru k≥1. Pentru orice x∈K avem px=(p⋅1K)x=0K⋅x=0K. 1. Din minimalitatea lui n rezultă că elementul p n a = xp n -1 verifică condiţiile: a∈K\Z(K) şi a ∈Z(K). morfismul f rezultă că f(px)=f(0K). ⋅). Rezultă că suma din membrul drept al egalităţii (∗) este nulă şi obţinem (x+y) =xp+yp. 2+2y unde 3y=0. Deci am demonstrat că (x±y)p=xp±yp. +)→(K*.(ii). ţinând (x-y)p=xp+(-1)pyp. +) în elementul neutru al grupului (K*. obţinem (x-y)2=x2+y2=x2-y2. 2+y. ţinând cont că într-un corp de caracteristică 2 fiecare element este egal cu opusul său. ⋅) un morfism de grupuri. y∈K. pentru orice p prim şi x. …. pentru i∈{1. Definim aplicaţia δ:K→K prin δ(y)=ya-ay şi inductiv iteratele sale prin δ1=δ. Deci unicul morfism de grupuri căutat este cel nul care duce toate elementele grupului (K. 2y. Deci caracteristica căutată este 3. Dacă în această egalitate înlocuim pe y cu p –y obţinem Pentru p prim impar egalitatea devine (x-y)p=xp-yp iar pentru p=2. p-1} (unde ai este un număr natural) a. Pentru un element oarecare a se verifică a+a+a=0. (iii). y. y∈K: ( x + y ) p = x p + y p + å C ip x p -i y i i =1 p -1 (∗). oricare ar fi x. 1+2y. 2.î. Folosind binomul lui Newton (K corp comutativ) avem pentru orice x. Va trebui să arătăm că Z(K)=K. Se verifică imediat 266 .43. Fie f: (K. deci aplicând Ultima egalitate poate fi scrisă sub forma [f(x)]p-(1K)p=0K sau. 9. δk+1=δ⋅δk. presupunând că Z(K)⊊K. cont de (ii): [f(x)-1K]p=0K ⇒ f(x)-1K=0K ⇒ f(x)=1K. Dar pentru p prim avem C ip = pa i . adică [f(x)]p=1K. pentru orice α∈K avem: C ipa = ( pa i )a = ( p × 1K )(a ia ) = 0 K (aia ) = 0 K . Pentru aceasta procedăm prin reducere la absurd.

+ (-1) k a k y = 1× 2 1× 2 × 3 = å (-1) j C kj a j ya k . Tot în problema 9. unde am notat c=wu-1. caracteristica sa este un număr natural nenul (nu putem avea caracteristica 0. Din a∉Z(K) rezultă că δ≠0. oricare ar fi y∈K (deoarece ap∈Z(K)). Deoarece corpul K este finit. +).42.45. +)→(K*. ⋅). +) la (K*..1)(k . caracteristica sa este un număr prim. Contradicţia obţinută arată că t t t t t t t t t t K este corp comutativ. 2⋅1K.1) 2 k -2 k (k . De aici şi din ipoteza 1) deducem prin inducţie după t≥1 că: (3) c p = (1 + aca -1 ) p = 1 p + (aca -1 ) p = 1 + ac p a -1 . Rezultă din cele de mai sus că au=z=wa-aw şi prin urmare a=(wa-aw)u-1=(wu-1)a-a(wu-1)=ca-ac. …. am demonstrat că singurul morfism de grupuri de la (K. Datorită ipotezei 2) există un t≥1 cu c p ∈Z(K) şi conform lui (3): c p = 1 + ac p a -1 = 1 + aa -1c p = 1 + c p . Deoarece k>1. ⋅) la (K.2) 3 k -3 a ya a ya d k ( y ) = ya k . să-l notăm cu p.prin inducţie după k≥1 că: (1) k ( k .. De aici şi din (1) aplicată pentru k=p rezultă conform ipotezei 1) că: (2) δp(y)=yap-apy=0. δ2-2(y)=δ0(y) este notaţie pentru y). 3⋅1K. Deci dacă y∈K\{0} verifică δ(y)≠0. φ(x)=1K. adică 0=1. n⋅1K. j Deoarece p este prim rezultă că p C p pentru orice 2≤j≤p-1. căci atunci elementele 1K. deducem din (2) existenţa unui întreg k cu 1<k≤p având proprietatea că δk(y)=0 şi δk-1(y)≠0.kaya k -1 + + .42. 9.j j =0 k (în pasul inductiv se foloseşte formula de descompunere a combinărilor). . Conform problemei 9. Ultima relaţie conduce la c=1+aca-1. … ar fi distincte şi în consecinţă corpul K ar fi infinit). 267 Determinăm în continuare morfismele de grup de la (K*. ⋅) este morfismul nul φ:(K.. Luând u=za-1 putem scrie z=ua şi deoarece z comută cu a (căci z=δk-1(y) şi prin urmare 0= δk(y)=δ(δk-1(y))=δ(z)=za-az) rezultă că şi u comută cu a. Fie z=δk-1(y)≠0. rezultă k-1≥1 şi prin urmare z=δ(w)=wa-aw pentru w=δk-2(y)≠0 (pentru k=2.

Fie atunci ψ:(K*. î p = 5i Acest sistem are soluţie unică í 268 . Faptul că (K. Avem pentru orice x∈K. ⋅) este corp se verifică imediat. + + 3 de i ori determină pe K o structură de ℤp-spaţiu vectorial. Observăm că a≠-1: Existenţa lui f implică car(K)=2. ⋅)→(K. uv=p obţinând sistemul în s şi p: í ì ï s = 3 + 3i . încât dacă p trecem la cardinale vom avea |K|=pq.47.3 ps = -9 + 9i ì s = 3 + 3i .. Funcţia f:K→ℂ. Pentru a=-1. α( iˆ . oricare ar fi x∈K. +) un morfism de grupuri. În final alegem f:K→K. Rezolvăm în corpul ℂ sistemul .. ψ(x)=ψ( x p )=pq⋅ψ(x)=0K. ⋅)→(K. Rezultă că pentru orice x∈K avem x p =x. ψ(x)=0K. unde ïu 3 + v 3 = -9 + 9i î q q u=f(X) iar v=f(Y). Deci singurul morfism ψ:(K*. f(x)=2(a+1)-1x.Observăm mai întâi că numărul de elemente al corpului K este o putere a lui p. (ii). Într-adevăr. b))=a+ib este un izomorfism de corpuri.. fapt care se probează imediat. Se poate arăta că f este unica aplicaţie cu proprietăţile cerute. Observaţie.izomorf”: í ì ïu + v = 3 + 3i . oricare ar fi x∈K. Sistemul este simetric şi vom nota u+v=s. 9.40. f(x)+f(-x)=2x şi înlocuind x cu –x.. x)=ix= 1 24x x4. f(-x)+f(x)=-2x. Pentru K=ℤp regăsim rezultatul din problema 9. f(M(a. ï 3 î s . f(x)+f(-x)=2x=0. avem izomorfismul de ℤp-spaţii vectoriale ℤ q @ K . (i). deci 2[f(x)+f(-x)]=0 sau (înmulţind cu 2-1).46. operaţia externă α:ℤp×K→K. Pentru a2n+1+1=(a+1)(a2n-a2n-1+…-a+1) rezultă a2n-a2n-1+…-a+1=2(a+1)-1 (pentru că a+1≠0). +) este cel constant. +. 9. Notând cu q dimensiunea acestui spaţiu.

(i). í îv1 = 1 + 2i îv 2 = 2 + i ìu + v = 3 + 3i îuv = 5i care are soluţiile Soluţiile sistemului matriceal în X şi Y vor fi: ì æ 2 -1 ï X 1 = f (u1 ) = ç ç-1 è ï í ïY = f -1 (v ) = æ 1 ç 1 ç.(4) 269 f(a)=f(x)+f(f(x))=f(x)+x=a ⇒a∈ℚ . Aplicaţia f: ℚ( d )→K. Elementul neutru la adunare este 0=0+0⋅ d iar opusul lui x=a+b d -1 este -x=-a+(-b) d . absurd.db a ÷ a .b d ) . putem presupune că g=1K. căci corpul ℚ are un singur endomofism. Se verifică axiomele corpului comutativ. ipoteza ii) se mai scrie f(x)=x ⇒ x∈ℚ (2).Deci obţinem sistemul în u şi v: í ìu1 = 2 + i ìu = 1 + 2i respectiv í 2 . (1) Cum g=1K. Orice element nenul x=a+b d inversabil. 9.49. Evident ℚ⊆K şi ℚ≠K.bö æ a 1 ÷. Elementul neutru la adunare este O2.db 2 (a . f(a+b d )= ç ç db a ÷ este un izomorfism ÷ è ø de corpuri.2 2÷ è ï ø şi í 2ö æ 2 ïY = f -1 (v ) = ç ÷ 2 ç-1 ï 2 1÷ è ø î 2ö ÷ 1÷ ø 1ö ÷ 2÷ ø . Se verifică axiomele corpului comutativ. inversul său fiind x = 1 a 2 . (2).db è ø æ a bö (iii). b=xf(x)∈K.48. Rezultă că x şi f(x) sunt rădăcinile ecuaţiei cu coeficienţi raţionali: x 2-ax+b=0. ×ç 2 2 ç . (ii). elementul unitate este matricea I2 iar inversa unei matrice nenule ç ç æ a bö ÷ (adică cel puţin unul dintre a şi b este diferit de 0) este ÷ è db a ø . Nu se poate însă ca f∘f=f. este Elementul unitate este 1=1+0⋅ d . Avem f∘f=f sau f∘f=g=1K. Să considerăm un element oarecare x∈K\ℚ şi apoi elementele a=x+f(x)∈K.2 ï 1 è î ì 1ö æ 1 -1 ÷ ï X 2 = f (u 2 ) = ç ç. căci f fiind injectiv ar rezulta f=g=1K.(3) Din (1). Unul din endomorfismele lui K fiind cel identic. 9. deci f∘f=1K. (3) avem : f(b)=f(x)f(f(x))=xf(x)=b ⇒b∈ℚ.

Dacă am avea d ∈ℚ.d ¢ ) = dd ¢ şi din (2) rezultă dd ¢ ∈ℚ. Luând acum un alt 2 Din (4) rezultă că x = x´∈K\ℚ. M(a. dacă q qb a nu este pătratul unui număr raţional (matricele cu b=0 dar a≠0 sunt evident inversabile).50. Aşadar f ( d ) = . 0) iar elementul unitate este matricea M(1. unde matricea X are proprietatea că ÷ 0 1÷ è ø è ø æ1 1 ö æ1 1 ö æ 2 0 ö X2= ç ç1 -1÷ ⋅ ç1 -1÷ = ç 0 2 ÷ =2⋅I2. Deducem egalitatea K=ℚ( d ). adică suma şi produsul a două matrice M(a.1 2 2 (a ± a 2 . Incluziunea reciprocă este imediată căci din x = 1 (a ± q d ) ∈K rezultă că şi 2 d ∈K şi de aici ℚ( d )⊆K. ÷ ç ÷ ç ÷ è ø è ø è ø Pentru a demonstra că K este corp arătăm mai întâi faptul că aceste matrice formează parte stabilă în raport cu adunarea şi înmulţirea matricelor. Dacă a2+b2≠0 atunci determinantul a b = a 2 .d)=(a⋅I2+b⋅X)⋅(c⋅I2+d⋅X)=ac⋅I2+ad⋅X+bc⋅X+bd⋅2I2= =(ac+2bd)⋅I2+(ad+bc)⋅X=M(ac+2bd.b+d). a. Matricea M(a.î. Mai întâi observăm că: ( f ( d )) = f (( d ) ) = f (d ) = d .4b ) .d )(.b)+M(c.51. Atunci: f ( dd ¢ ) = f ( d ) f ( d ¢ ) = ( . imposibil. Cum d şi d´ sunt libere de pătrate. Axiomele corpului se verifică uşor. M(c. ad+bc).qb 2 ¹ 0 .d)=(a⋅I2+b⋅X)+(c⋅I2+d⋅X)=(a+c)⋅I2+(b+d)⋅X=M(a+c. avem x = (a ± q d ) ∈ℚ( d ). 9. 9. 2 Arătăm 2 că d=d´. 0). Observăm că putem scrie M(a.î. K⊆ℚ( d ).b)⋅M(c. de unde f ( d ) = d din (2) ar rezulta f ( d ) = ± d . b). Scriind a -4b=q d cu q∈ℚ şi 2 1 d∈ℤ\{1} liber de pătrate. x´∈ℚ( d ¢ ). există în mod analog un întreg d´∈ℤ\{1} liber de pătrate a. Elementul nul este matricea M(0. b)=a⋅ ç ç æ 1 0ö æ1 1 ö ÷ +b⋅ ç ç1 -1÷ =a⋅I2+b⋅X. d) sunt matrice de aceeaşi formă: M(a. rezultă că d=d´. b) are determinantul 270 .d ¢ .d şi analog f ( d ¢ ) = . Din cele spuse rezultă că există şi este unic un întreg liber de pătrate d≠1.

Se verifică prin calcul că f:K→ℚ( 10 ).î. Să notăm că A2=10⋅I2 şi atunci M(x. ⋅) este è ø corp comutativ. xt+yz)∈K. y)+M(z.2y÷ ø x.10 y 2 . Inversa matricei M(a. t)=M(x+z. Următoarele afirmaţii sunt echivalente: ˆ ˆ ˆ (i) Există a.1 .î. atunci M(x. conform 2 p -1 2 puterea ˆ ˆ ˆ teoremei lui Fermat. y)=x⋅I2+y⋅A. a2+b2= 0 . încât egalitatea precedentă devine 1 = (-1) 271 . b∈ℤp. 0) avem x2-10y2≠0 (căci 10 ∉ℚ) şi atunci æ ö x y ÷ M ( x. y ) = ç ç 2y è 3y ö ÷ ∈K (cu x .53. y ) -1 = M ç 2 ç x . Dacă există x∈ℤp a.52. (iii) p=4k+1. morfism de corpuri.2 ÷ ∈K şi ÷ è ø æ x + 2y M ( x. deci luăm a=x. ⋅) avem. Arătăm echivalenţa afirmaţiilor (ii) şi (iii): ˆ (ii)⇒(iii). x2=.î. y))=x+y 10 este un izomorfism de corpuri. 9.1 (spunem că .1 .. deci este nenulă dacă şi numai dacă este inversabilă. f(M(x.2b .a2-2b2. ˆ (ii) Există x∈ℤp a. . x2=. Demonstrăm mai întâi următoarea Lemă: Fie p≥3 un număr prim. y)≠M(0.1 . ˆ ˆ Înmulţind cu (b-1)2 rezultă (ab-1)2+ 1 = 0 şi notând x=ab-1∈ℤp am ˆ ˆ obţinut deci x2=. Demonstraţia lemei: Arătăm echivalenţa afirmaţiilor (i) şi (ii): ˆ (i)⇒(ii). M(x. x2=. unde a. Deci K este izomorf cu corpul ℚ( 2 ). 9. b) este matricea M ç -b ö ÷. Ridicând la p -1 p -1 ˆ obţinem x p -1 = (-1) 2 . Să presupunem că a2+b2= 0 . Să presupunem că există x∈ℤp a. Dacă æ2 3 ö A=ç ç 2 . t)=M(xz+10yt.b÷ è ø æ a 2 2 è a . x p -1 = 1 .2b 2 ø b ö æa + b ÷ este bijectivă şi Funcţia f: ℚ( 2 )→K. y)⋅M(z. atunci x2+ 1 = 0 . y∈ℚ). a 2 . dar în grupul (ℤp*. a≠ 0 sau b≠ 0 a.10 y 2 ÷ ∈K. +.x 2 .1 este rest pătratic modulo p). y+t). f(a+b 2 )= ç ç b a . Mai mult. de unde concluzia că (K. ˆ b= 1 şi (i) se verifică. ˆ ˆ ˆ (ii)⇒(i). b∈ℤp şi de exemplu ˆ b≠ 0 .î. dacă M(x. k∈ℕ*.

Dacă prin absurd. unde f1 = X p -1 2 ˆ + 1 şi f 2 = X p -1 2 rădăcinile lui f1 şi f2 sunt şi rădăcini ale lui f). adică (iii) din lemă se verifică. dar ÷ è ø ˆ neinversabilă. (iii)⇒(ii). ˆ . Contradicţia obţinută arată că trebuie să avem p≡3(mod4).Dacă numărul întreg p -1 2 ˆ ˆ ˆ ˆ ar fi impar am obţine 1 = -1 . căci det(A)= a2+b2= 0 . deci ˆ ˆ ˆ există a. a2+b2= 0 . 272 . adică =2k şi atunci 2 2 contradicţie cu faptul că p≥3. Trecem la soluţia problemei: Se demonstrează uşor că mulţimea K înzestrată cu operaţiile de adunare şi înmulţire a matricelor este inel unitar (chiar comutativ). Conform teoremei lui Fermat ˆ polinomul f=Xp-1. k ˆ ˆ + 1 = 0 şi dacă notăm x=α ∈ℤp am 2 p -1 ˆ ˆ ˆ obţinut x2+ 1 = 0 adică x2=. Aceasta contrazice faptul că în corpul K toate elementele nenule sunt æ a bö inversabile. b∈ℤp. Fie α ∈ℤp o rădăcină a lui f1 adică a Această egalitate se mai scrie a 2k ˆ ˆ +1 = 0 . Să presupunem că p=4k+1. Atunci are loc şi (i) din lemă.1 ∈ℤp[X] are toate cele p-1 rădăcini în corpul ℤp (chiar în ℤp*). ˆ ˆ÷ è .b a ÷ ∈K. rezultă că A este o matrice nenulă din K.1 . p -1 p -1 este par. Să presupunem mai întâi că inelul K este corp şi să demonstrăm că p≡3(mod4). a≠ 0 sau b≠ 0 a. Luând A= ç ç .1 şi atunci înseamnă că p -1 fiecare dintre polinoamele f1 şi f2 au toate cele rădăcini în ℤp (căci 2 Dar f=f1f2. adică 2 = 0 .î. Cazul p=2 iese din discuţie pentru că matricea A= ç ç ˆ ˆ dar det(A)= 2 = 0 . Deci p=4k+1.1 1ø Considerăm cazul p≥3. Cu aceasta lema este demonstrată. deoarece p este prim rezultă p≡1(mod4). Atunci K este corp dacă şi numai dacă orice matrice nenulă din K are determinantul un element inversabil (adică un element nenul) în corpul ℤp. deci în acest caz K nu este corp. ˆ ˆ æ 1 1ö ÷ este nenulă. p≢3(mod4).

atunci f(a)=g(a)⋅a=0. 9. f(x)= í ì0. deducem f(b)=1. căci elementele lor unitate diferă. iar ÷ è 0 0ø è ø æ a 0ö ÷ este matricea ÷ è 0 0ø æ a -1 0 ö ç ÷ ç 0 0÷ . (1) Dar şi f(a)=1. Faptul că (K. pentru x = 0 ï . elementul unitate este matricea ç ÷ ç 0 0 ÷ . Din faptul că b≠0. +. ceea ce se mai scrie g(a)⋅a=1 sau ba=1. unde am notat g(x)=a1+a2x+…+anx . Cum f(0)=0 rezultă a0=0. să presupunem că p≡3(mod4) şi să arătăm că inelul K este corp. Atunci f(x)=(a1+a2x+…+anxn-1)x=g(x)⋅x. deci p≡1(mod4).b a ÷ ∈K ÷ è ø ˆ ˆ ˆ matrice nenulă. neinversabilă. an∈A a. nu este subinel unitar al inelului M2(ℝ). ï1. dacă le privim în M2(ℝ) nici unul dintre ele nu este inversabil. (i). deşi are element unitate. Aşadar a≠ 0 sau b≠ 0 ˆ dar a2+b2= 0 .î. Punând g(a)=b. ⋅) este corp comutativ de probează imediat. Acest fapt explică de ce toate elementele nenule din K sunt inversabile în K. Atunci are loc şi (iii) æ a bö din lemă. în timp ce. 9. există A= ç ç . există a0. adică g(b)⋅b=1. avem b≠0 (căci dacă am avea g(a)=0. Considerăm funcţia f:A→A. Dacă prin reducere la absurd K nu este corp. Inelul K. ceea ce contrazice presupunerea că p≡3(mod4). φ( ç ç æ a 0ö ÷ )=a. (2) 273 . ceea ce înseamnă că se verifică (i) din lemă. este un izomorfism de corpuri. pentru x ¹ 0 î f(x)=a0+a1x+…+anxn. Fie într-adevăr. Inversabilitatea în inelul K nu este legată de inversabilitatea în inelul M2(ℝ). Vom arăta că orice element nenul din A este inversabil. ÷ è 0 0ø (ii). ceea ce contrazice definiţia funcţiei f).55.54. è ø Aplicaţia φ:K→ℝ. n-1 Deoarece f este funcţie polinomială. ….Reciproc. Elementul nul este matricea ç ç inversa unei matrice nenule ç ç æ 0 0ö æ 1 0ö ÷ . oricare ar fi x∈A. deci grupul U(K) al unităţilor lui K nu este subgrup al grupului U(M2(ℝ)) al unităţilor lui M2(ℝ). adică având det(A)= 0 . a∈A\{0}. a1. Contradicţia obţinută arată că în mod necesar K este corp.

∆. Dar ecuaţia z2=z echivalentă cu z(z-1)=0 are în orice corp K soluţiile z1=0 şi z2=1. oarecare. 3}) sunt elemente idempotente ortogonale nenule. (3) Egalităţile (2) şi (3) arată că elementul a este inversabil în inelul A. inversul său fiind elementul b. 0. Deoarece realţiile (1). f2=(0. y)∈B un element idempotent. f2 sunt ortogonale). 9.Din (1) şi (2) deducem că g(b)=g(b)⋅1=g(b)⋅ba=1⋅a=a şi atunci (1) devine ab=1. 0). 1) şi în B elementele f1=(1. e2 = e2 . 1). (3) e1+e2+e3=(1. Avem: (∆∘f)(z)=∆(f(z))=∆(f(a+b d ))= Dç ç ççb èè =N(a+b d )=N(z). e3 = e3 . f2. 274 . f 22 = f 2 (sunt elemente idempotente). oricare ar fi z∈ℚ( d )*. e3=(0. f12 = f1 . fifj=fjfi=0. 58. oricare ar fi A. 1. e2.57. z2∈ℚ( d )*.56. Rezultă că în B nu există trei elemente idempotente ortogonale. 1)=(0. (i). Deci (A. +. 9. 2 2 2 Aceste elemente satisfac relaţiile: (1) e1 = e1 . oricare ar fi z1. Faptul că f. B∈Kd*. Rezultă că singurele elemente idempotente ale lui B sunt 0. f1. 0. 1. Fie (x. (2). Demonstrăm că ∆∘f=N. ceea ce contrazice existenţa lui φ. pentru i≠j (elementele e1. 0). Fie z=a+b d ∈ℚ( d )*. Se verifică imediat prin calcul direct. 0). (ii). deci K1×K2 nu este corp (având divizori ai lui zero). 0)⋅(0. ⋅) este corp. 1). 1=(1. Pentru ∆ avem ∆(AB)=det(AB)=det(A)⋅det(B)=∆(A)⋅∆(B). 2. unde z este conjugatul pătratic al lui z. nenule. Considerăm în A elementele e1=(1. 9. e3 respectiv f1. 1). f1+f2=(1. Notăm A=K1×K2×K3 şi B=K4×K5. Pentru N avem: N(z)=z⋅ z . 1). (3) sunt algebrice rezultă că φ(ei)∈B (i∈{1. adică putem scrie N ( z1 z 2 ) = ( z1 z 2 )( z1 z 2 ) = z1 z 2 z1 z 2 = ( z1 z1 )( z 2 z 2 ) = N ( z1 ) N ( z 2 ) . 0). Atunci x2=x în K4 şi y2=y în K5. N sunt morfisme de grupuri se probează uşor. Avem de exemplu (1. e2=(0. æ æ a bd ö ö æ a bd ö 2 2 ÷ ÷ = detç ç b a ÷ =a -db = ÷ ÷÷ a øø è ø (2) eiej=ejei=0. Presupunem prin absurd că există un izomorfism de inele φ:A→B.

adică cu Obţinem că Ps sunt mulţimi finite dacă A este finit şi au cardinalul lui A în caz contrar (Aq are cardinalul lui A când A este infinită iar q≥1 este număr natural).I] este reuniunea unei familii de mulţimi numărabile indexate de mulţimea părţilor finite ale lui I care are cardinalul lui I (mulţimea părţilor finite ale unei mulţimi M infinite are cardinalul lui M). s ³0 Deci A[X] este cel mult numărabilă dacă A este mulţime finită şi are cardinalul lui A în caz contrar (o reuniune numărabilă de mulţimi finite este cel mult numărabilă.1. Ps este echipotentă cu mulţimea funcţiilor {0. Fie Ps mulţimea polinoamelor cu coeficienţi în A într-o nedeterminată de grad cel mult s≥0. inelul ℤ[X. de unde rezultă că A[X] este numărabilă când A este mulţime finită. J ] . Deci A[X. 10. Observăm că A[X.. Arătăm simultan (i) şi (ii). Am arătat deci (i) şi (ii) pentru card I=1. Considerăm pe A structura de inel dată de problema 7. Observăm că A[X] nu poate fi finită conţinând {Xn}n≥0. iar o reuniune numărabilă de mulţimi infinite de acelaşi cardinal u are cardinalul u).A] are cardinalul lui A. As+1. Vom analiza întâi cazul când I are un singur element. Deci A[X. Prin (i) A[X.I] are cardinalul lui I (reuniunea unei familii de mulţimi numărabile indexate de o mulţime infinită de cardinal u are cardinalul u). s}→A.J] sunt toate numărabile. Pe de altă parte. În continuare aplicăm inducţia ţinând A[X.Y]=A[X][Y]. Inele de polinoame 10.I]= U Ps . Conform problemei 10.2.§10.1. Dacă A este o mulţime infinită atunci considerăm inelul ℤ[X.. 1. (iii). Fie A o mulţime finită cu n elemente iar u:ℤn→A o bijecţie oarecare.2. ….I]= cont de faptul că J ÌI J finita U A[ X . A[X]=A[X.A] al polinoamelor în nedeterminatele {Xa}a∈A cu coeficienţi întregi. adică există o bijecţie 275 .

. 0<q<p. Cum p|(p-1)!+1 rezultă că şi q|(p-1)!+1.. Se verifică t t uşor că x= x11 . Ù deci p|(p-1)!+1.. Căutăm elementele de ordin 2 din grupul (K*. Fie x un astfel de element. fie q un divizor al lui p.î. Dar q|(p-1)!. p ia i |ord xi. mai observăm că singurul element de ordin 1 este elementul unitate şi în felul acesta produsul elementelor de ordin diferit de 2 este egal cu elementul unitate). fiecare cu inversul său şi astfel produsul lor este egal cu elementul unitate.. (ii). Într-adevăr. xr∈G a.x rr are ordinul d. atunci p este număr prim. ⋅).. Scăzând cele două relaţii obţinem q|1.. deducem că n=d. (i). Este valabilă şi reciproca teoremei lui Wilson: Dacă p≥2 este un număr natural a. Dar polinomul X2-1∈K[X] are în corpul K doar rădăcinile ±1 şi vom avea x=-1. Deci singurul divizor al lui p. Considerăm grupul abelian finit (K*.1 = -1 . Evident d|n. Deci G este ciclic. Considerăm corpul ℤp al claselor de resturi modulo p. ⋅) şi calculăm produsul elementelor sale. p a r descompunerea în factori primi a lui d. ti∈ℕ. Deci unicul element de ordin 2 din grupul (K*. Fie K un corp finit. adică ord xi= p ia i ⋅ti. adică q=1. × p . Fie G un subgrup de ordin n al lui U(A) şi d=cel mai mic multiplu comun al ordinelor elementelor din G. a Fie d= p1 1 .u:ℤ[X. ˆ ˆ ˆ Conform punctului (i) avem 1 × 2 × . Ecuaţia Xd-1=0 are cel mult d rădăcini în corpul de fracţii al lui A. şi în consecinţă p este prim. 276 .3. 10.. mai mic decât p este 1.A]→A.A] induce prin u o structură de inel pe A. Atunci există r elementele x1. de asemenea. ….4. În orice grup abelian finit produsul elementelor grupului este egal cu produsul elementelor de ordin 2 (căci elementele de ordin mai mare ca 2 se pot grupa în perechi. Structura de inel a lui ℤ[X.. adică (p-1)!≡-1(mod p). Observaţie. Conform teoremei lui Wedderburn corpul K este comutativ.î. Atunci x2=1 şi x≠1. ⋅) este –1 şi astfel produsul elementelor acestui grup este egal cu –1. Cum toate elementele lui G constituie rădăcini ale ecuaţiei date. 10. p|(p-1)!+1.

. obţinem că dacă a1. Aşadar un raţionament inductiv ne conduce la concluzia că an...... a. înmulţind ambii membri ai acestei relaţii cu a0 obţinem că anm+1=0. aibj=0 pentru orice indici i. atunci a1X este nilpotent în A[X]... an sunt elemente nilpotente în A... obţinem relaţiile ankbm-k+1=0 (k≥1) şi. interpretând pe a ca polinom de gradul zero. . atunci polinomul f este inversabil în A[X]. …. an sunt nilpotente (în A). a≠0. Acum.. …. iar (an⋅g)⋅f=0.î. Dacă există a∈A.+bmXm∈A[X] inversul său. este nenul.. Reciproc. a1. Din aproape în aproape.. Polinomul f. 277 . aşadar... polinomul a0+a1X este inversabil.. rezultă acum că f-anXn= a0+a1X+. polinomul a0+a1X+a2X2 este inversabil.. Polinomul anXn fiind nilpotent. Conform celor stabilite în problema 6. a2. este evident. Să presupunem că f este divizor al lui zero şi fie g=b0+b1X+.. Atunci an ⋅bm=0. Înmulţind ambii membri ai antepenultimei relaţii cu an obţinem an3bm-2=0.. …. dacă f este nilpotent în A[X] atunci polinomul 1+fX=1+a0X+a1X2+. (iii). anm+1b0=0. a1 sunt nilpotente în A. Printr-un raţionament inductiv putem stabili că an-1⋅g=0.. aşadar... deci an⋅g=0. dacă a0 este inversabil în A.+an-1Xn-1 este inversabil (şi are gradul mai mic decât gradul lui f).. an-2⋅g=0.10. (i). de grad minim. Dacă a2 este nilpotent în A.. Întrucât am presupus că g ¹ 0.. Din fg=1 deducem relaţiile următoare. Să presupunem că polinomul f este inversabil în A[X] şi fie g=b0+b1X+.. a1⋅g=0. astfel că avem bk⋅f=0. a⋅f=0..+bmXm un polinom nenul... j. (ii). având gradul ≥0.. Dacă a1 este nilpotent în A. pentru k=m+1. atunci a2X2 este nilpotent în A[X].. Reciproc. el rămîne inversabil şi ca element al lui A[X]. a0⋅g=0.. rezultă că f este divizor al lui zero. adică an este nilpotent.. de aici rezultă că an⋅g este un polinom de grad mai mic decât gradul lui g.+anXn+1 este inversabil în A[X]. ce leagă coeficienţii celor două polinoame: ì a 0 b0 = 1 ï ïa 0 b1 + a1b0 = 0 ïa 0 b2 + a1b1 + a 2 b0 = 0 ï í ï.5. pentru care f⋅g=0.. Însă a0⋅bk = a1⋅bk =…=an⋅bk=0. De aici. an-1.. în final. a0 este evident inversabil în A.. există un coeficient bk ¹ 0. Din aproape în aproape.... a2... căci elementele nilpotente formează un ideal.. ïa n -1bm + a n bm-1 = 0 ï ïa n b m = 0 î Din ultimele două relaţii (înmulţind ambii membrii ai penultimei relaţii cu an şi folosind ultima) obţinem an2bm-1=0. Deci a0 .36.

deci au câte rădăcini în corpul ℤp. adică (x.6. 2 2 p -1 2 æ ˆ Notând A={α∈ℤ*p | f1(α)= 0 }={ α∈ℤ*p | a ˆ B={α∈ℤ*p | f2(α)= 0 }={ α∈ℤ*p | a elemente. y∈ℤ*p. Fiecare dintre polinoamele f1 şi f2 au ÷ ç ÷ è ø è ø p -1 p -1 gradul . y) este soluţie pentru ecuaţia considerată. deci y∈B.1÷ şi f2= ç X 2 + 1÷ . Prin urmare. pentru orice α∈ℤp\{ 0 }. fiecare având câte Arătăm acum că dacă x. y∈ℤ*p=A∪B. ˆ Aceasta înseamnă că polinomul f=Xp-1. rezultă y∈A. Fie (x. Aşadar o soluţie este ( 0 . y)∈(A×B)∪(B×A). y)∈A×B. Dar putem scrie ˆ f=Xp-1. y p -1 2 ˆ = 1 .1÷ç X ÷ç øè p -1 2 ˆö + 1÷ =f1⋅f2. adică (x. ÷ ø unde f1= ç X ç æ p -1 ˆö ˆö . 0 ). Reciproc. ˆ ˆ Conform teoremei lui Fermat. Dacă am fi presupus x∈B. Într-adevăr. y) cu componente nenule aparţine mulţimii (A×B)∪(B×A). y)∈(A×B)∪(B×A). y p -1 2 ˆ = -1 sau ˆ = -1 . dacă de exemplu x∈A avem x p -1 2 ˆ = 1 şi atunci din ecuaţie rezultă y p -1 2 ˆ = -1 .1 ∈ℤp[X] are toate cele p-1 rădăcini în corpul ℤp. În urma acestor consideraţii rezultă că mulţimea soluţiilor ecuaţiei date ˆ ˆ este {( 0 . dacă (x.1 = ç X ç è æ p -1 2 ö ˆ æ ÷ -1 = ç X ÷ ç ø è 2 p -1 2 ˆ öæ . iar celelalte soluţii (dacă există) vor avea ambele componente nenule. Vom încerca să caracterizăm aceste soluţii. adică (x. unde mulţimile A şi B sunt disjuncte. p -1 2 ˆ = 1 } şi ˆ = -1 } p -1 2 p -1 2 avem ℤ*p=A∪B. y) o soluţie a ecuaţiei date. Dacă x= 0 rezultă şi y= 0 şi ˆ ˆ reciproc. 278 . y)∈B×A. y) este soluţie a ecuaţiei considerate dacă şi numai dacă (x. avem x x p -1 2 p -1 2 ˆ =1. cuplul (x. avem αp-1= 1 . y) este soluţie cu x. 0 )}∪(A×B)∪(B×A).ˆ ˆ 10. orice soluţie (x. deci oricum x p -1 2 +y p -1 2 ˆ = 0 . dacă (x.

…. Considerăm polinomul de interpolare al lui Lagrange: Q= 2 å (ai . i=1. pentru x ¹ 0 .. Aceasta înseamnă că f= Q .. avem α∉Xk... Dar pentru α∈ℝ\X. f ( x) = í ì ï0. deoarece æ p -1ö ÷ +1 = 2 è 2 ø 2 cele trei mulţimi ce apar în reuniunea de mai sus sunt disjuncte două câte două.( X . Să notăm Xk={α∈ℝ | det(Ak+αBk)=0}. ….aii-1 )(ai . în care termenul ce conţine pe αn are coeficientul det(Bk)≠0. deci funcţia f este polinomială. Pentru fiecare k∈ℕ*.aii+11 ). oricare ar fi k∈ℕ*. ï î1. adică Ak+αBk este inversabilă. oricare ar fi k∈ℕ*. deci kÎN * este numărabilă.. Deci acest polinom este nenul (are gradul n) şi în consecinţă mulţimea rădăcinilor sale reale este finită (eventual poate fi mulţimea vidă). ~ 279 .a 2 ).a ). 10. Fie A={a1. (i)⇒(ii)... constatăm că det(Ak+αBk) este un polinom în α.Cardinalul acestei mulţimi este 2 × ç ( p . (ii)⇒(i). k. k=1.8.1)2 + 1 . Demonstrăm mai întâi că A este inel finit.7. 2. pentru x = 0 ~ ~ Conform lui (ii) există un polinom P=a0+a1X+…+anXn∈A[X] cu f= P . scriind matricea Ak+αBk şi dezvoltând conform definiţiei. deci det(Ak+αBk)≠0. Un polinom P∈A[X] de grad n>1 admite în corpul comutativ A cel mult n rădăcini distincte. Fie acum f:A→A o funcţie arbitrară.a )( X .(ai . deci comutativ.a ) ~ Avem Q∈A[X] şi notând Q funcţia polinomială asociată lui Q.a )( X .( X . … Mulţimea X = U X k este o reuniune numărabilă de mulţimi finite. 3.a ). se observă uşor că Q (ai)=f(ai).. Deoarece ℝ nu este numărabilă. 10. ak} un corp finit.a11 )(ai .ann ) × f (ai ) . Presupunem îndeplinite ipotezele de la (ii).(ai . -1 + i =1 k ( X . Să presupunem prin reducere la absurd că A este infinit şi să considerăm funcţia f:A→A. rezultă că mulţimea ℝ\X este infinită.

Deci A este finit. P=aX. prin reducere la absurd. avem 0≠1. (m) rezultă succesiv ˆ ˆ că c1 . ….. a≠0. că există a.. Aşadar polinomul P de grad n≥1 are în A o infinitate de rădăcini (toate elementele nenule din A). ( a + bX )( c0 + c1 X + . atunci b r = p r × c r = 0 şi rezultă ˆ ˆ a r = a r + 0 = a r + bX Ù Ù Ù Ù Ù Ù ( ) r ˆ ˆ ˆ ˆ = (a + bX . + c m X m )= 1 . Deci A este domeniu de integritate.. adică p|b. (2). ceea ce este echivalent cu p∤a şi p∤c0. contradicţie cu (ii). Atunci polinomul P∈A[X]. atunci din (1). Atunci ˆ ˆ ˆ există polinomul c0 + c1 X + . deoarece inelul A Avem n≥1. de unde Ù Ù Ù deducem că pr|b. ceea ce nu este posibil.bX ) r + (bX ) r = M ( a +bX ) . să presupunem că p∤a şi p|b şi să arătăm că polinomul ˆ ˆ a + bX este inversabil în inelul ℤ p r [ X]. (i). b≠0 cu ab=0. admite în A două rădăcini distincte şi anume 0 şi b. deci A este corp finit. având cel puţin două elemente.~ deci P =f ar fi o funcţie constantă. căci dacă n≤0. + c m X m a. ˆ ˆ 10. Dar un domeniu de integritate finit este corp. în mod necesar p|b. c 2 . ˆ ˆ 280 . ˆ ˆ ˆ a c m + b c m-1 = 0 (m) ˆ ˆ b cm = 0 Ù Ù Ù (m+1) Ù ˆ Din (0) deducem că a şi c0 sunt inversabile. ar însemna că P este un polinom constant. care are gradul 1. b∈A. Reciproc. Dacă am presupune că p∤b. Demonstrăm că A este un domeniu de integritate. contradicţie. Prin urmare. Să presupunem mai întâi că f= a + bX este inversabil.. …. c m sunt inversabile şi atunci din (m+1) rezultă b = 0 . ˆ Fie b=pc.î.9. contradicţie cu (ii).. ˆ ˆ Rezultă a c0 = 1 (0) ˆ ˆ ˆ a c1 + b c 0 = 0 (1) ˆ ˆ ˆ a c 2 + b c1 = 0 (2) Ù Ù Ù Ù Ù Ù Ù Ù Ù Ù Ù ……………. Să presupunem.

. p⋅1=0. 10. ˆ ˆ φ( a + bX )=(a.2 X + C n -1 = 0 (am n ţinut seama că din A integru rezultă că şi A[X] este integru şi am simplificat prin X).…. . oricare ar fi f.g∈A[X].g∈A[X]. iar pentru implicaţia ⇒ folosim împărţirea cu rest a lui k prin p şi minimalitatea lui p a. Fie A={a|0≤a≤pr-1.î. oricare ar fi f. 2 n C n º 0(mod p ) . deci avem ( f + g ) n0 = f n0 + g n0 .2) × 1 = 0 . Notând F mulţimea polinoamelor de gradul cel mult 1.Deci ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ (a + bX )[(a -1 ) r g ( X )] = 1 . b) este o bijecţie. 1 2 Ultima egalitate arată că în inelul A avem C n × 1 = 0 . Mai remarcăm că pentru k∈ℤ avem echivalenţa k⋅1=0 ⇔ k≡0(mod p) căci implicaţia ⇐ este evidentă. Arătăm că p este număr prim. Există aşadar numerele întregi k≥2 pentru care k⋅1=0 (de exemplu k= 2 . adică echivalent (f+g)n=fn+gn. inversabile din inelul ℤ p r [X]. p∤a} şi B={b|0≤b≤pr-1. Rezultă atunci egalitatea: card(F)=card(A)⋅card(B)=(pr-pr-1)pr-1=p2(r-1)(p-1). Cum M≠Ø există n0∈M. C n -1 º 0(mod p) . + C n . (căci A este inel integru) contrar minimalităţii lui p. 2 n n g=1 avem (X+1) n=Xn+1. ˆ ˆ a r = ( a + bX ) g ( X ) Ù sau (ii).⊆” Fie n∈M. Luând f=X. Demonstrăm egalitatea de mulţimi cerută prin dublă incluziune. deducem pe baza punctului (i) că aplicaţia φ:F→A×B. ceea ce arată că polinomul f= a + bX este inversabil.î.2 ) şi fie atunci p≥2 minim cu p⋅1=0. dacă p nu ar fi prim am avea p=p1p2 cu 1<p1<p şi 1<p2<p şi din p⋅1=0 ar rezulta (p1⋅1)(p2⋅1)=0 deci p1⋅1=0 sau p2⋅1=0.…. n=pk.. p având semnificaţia de mai înainte (caracteristica inelului A). p|b}. Ù există g∈ℤ p r [X] a.10. adică C 1 X n -2 + C n X n-3 + . adică (2 n0 . C n × 1 = 0 . Evident B are pr-1 elemente iar A are pr-pr-1 elemente. Aceasta arată φn este endomorfism al inelului de polinoame A[X] dacă şi numai dacă că φn(f+g)=φn(f)+φn(g). deci (f+g)n=fn+gn. oricare ar fi f.î.2 × 1 = 0 . 281 .g∈A[X]. g∈A[X]. C n -1 × 1 = 0 şi de aici rezultă că în ℤ avem: C n º 0(mod p ) . oricare ar fi f.. Într-adevăr. n n 1 C n . Luând f=g=1 obţinem (1 + 1) n0 = 1 + 1 . n0 Se ştie atunci (vezi observaţia din final) că există k∈ℤ. k≥1 a. Evident φn(fg)=φn(f)φn(g).

î. Rezultă imediat că pentru orice k∈ℤ. Din 1∈A rezultă n=1 şi atunci ℤ≃ℤ[X] (ℤ este ciclic şi evident ℤ[X] nu este ciclic). p3.⊇” Fie n=pk cu k≥1. Presupunem că inelele A şi ℤ sunt izomorfe şi demonstrăm că inelele A[X] şi ℤ[X] sunt izomorfe. Atunci ψ este un morfism unitar de inele.…. Unicitatea lui p este clară: Dacă am mai avea q>0 număr prim.. contradicţie.⇒”. daca n are cel putin 2 factori primi distincti î 10.. q2.….…} din egalitatea {p. Fie A un astfel de inel. …. deci: n ( f + g)n = f n 1 + Cn f n -1 n g + . k ³ 1 1 2 n (C n .⋅). Se demonstrează că j este izomorfism de inele.+). Deoarece ℤ este domeniu de integritate. Într-adevăr. să presupunem că inelele A[X] şi ℤ[X] sunt izomorfe şi demonstrăm că inelele ℤ şi A sunt izomorfe. deci ψ(1)=1A. ï1. În particular. C n º 0(mod p ) . Am utilizat rezultatul cunoscut (vezi.. (A.…} rezultă evident p=q.11. +. qk. q3. 10. Observaţie. de exemplu.…}={q. C n . C n -1 º 0(mod p) . p2. vom avea că şi A[X] este domeniu de integritate şi de aici rezultă că A este domeniu de integritate. q3. 282 .12. Fie ψ:ℤ[X]→A[X] un izomorfism de inele. definim aplicaţia j :ℤ[X]→A[X] prin j (a0+a1X+…+anXn)=φ(a0)+φ(a1)X+…+φ(an)Xn. + C n -1 fg n -1 + g n = f n + gn. ψ(k)=k⋅1A. p prim. deci să existe un n∈ℕ* a. ceea ce arată că ψ(ℤ)⊆A..qk. . A≃nℤ.. pentru orice polinom a0+a1X+…+anXn ∈ℤ[X].pk... q2. C n -1 ) = í .⇐”. Tot datorită observaţiei din final avem 2 n C 1 º 0(mod p ) . Reciproc.+) trebuie să fie izomorf cu un subgrup nenul al lui (ℤ. dacă φ:ℤ→A este un izomorfism de inele.... A fiind subinel unitar al lui A[X] el trebuie să fie izomorf cu un subinel unitar al lui (ℤ. ceea ce arată că φn este endomorfism al inelului A[X] şi prin urmare n∈M. rezultă că inelul său de polinoame ℤ[X] este domeniu de integritate şi cum A[X]≃ℤ[X]. daca n = p . cu M={q. [15]) următor: k ì ï p.…..

dacă φ:K→A este un izomorfism de inele atunci ψ:K[X]→A[X]. Fie deci ψ(X)= b0+b1X+…+bpXp ∈A[X]. rezultă că ψ(K)⊆A.⇒”. Analog cu demonstraţia problemei 10. în timp ce polinomul scris ultima dată are gradul np>0. Avem atunci α=ψ(ψ-1(α))=ψ(a0+a1X+…+anXn)=ψ(a0)+ψ(a1)ψ(X)+…+ψ(an)ψ(X)n= =ψ(a0)+ψ(a1)(b0+b1X+…+bpXp)+…+ψ(an)(b0+b1X+…+bpXp)n. rezultă ψ(ℤ[X])⊆A.. ceea ce face ca morfismul ψ:ℤ[X]→A[X] să nu fie surjectiv. unde ψ-1 este izomorfismul invers al lui ψ. Fie ψ:K[X]→A[X] un izomorfism de inele. adică izomorfism de inele. Evident ψ1 şi ψ1-1 sunt morfisme de inele şi ψ1∘ψ1-1=1A. p Deci am demonstrat că ψ-1(A)⊆ℤ. se arată şi incluziunea ψ-1(A)⊆K (reducere la absurd). 10. Notăm cu ψ1 respectiv ψ1-1 restricţiile lui ψ şi ψ-1 respectiv la ℤ şi la A. Observăm că ψ(X)∉A. să presupunem că inelele K[X] şi A[X] sunt izomorfe şi să demonstrăm că şi inelele K şi A sunt izomorfe. căci în caz contrar. rezultă că şi A[X] este domeniu de integritate şi de aici rezultă că A este domeniu de integritate. Inelul K[X] fiind domeniu de integritate. Să presupunem că inelele K şi A sunt izomorfe şi să demonstrăm că şi inelele K[X] şi A[X] sunt izomorfe. căci α este un polinom de gradul 0. Într-adevăr. căci coeficientul său dominant este ψ(an) b n ≠0A (ţinem seama că A este domeniu de integritate). ψ1-1:A→ℤ.⇐”. Polinoamele inversabile din inelul K[X] sunt elementele nenule din corpul K. Să presupunem prin absurd că nu există această incluziune.13. unde p>0 şi bp≠0A.Această egalitate este însă o contradicţie. unde n∈ℕ* şi an≠0. ψ(a0+a1X+…+anXn)=φ(a0)+φ(a1)X+…+φ(an)Xn izomorfism de inele. Reciproc. rezultă că avem ψ1:ℤ→A. Din cele demonstrate anterior.12. ψ1-1∘ψ1=1ℤ.. Atunci ψ-1(α)= a0+a1X+…+anXn ∈ℤ[X]. 283 . iar polinoamele inversabile din A[X] sunt elementele inversabile din inelul A. ceea ce înseamnă că ψ1:ℤ→A este morfism inversabil de inele. adică există α∈A cu ψ-1(α)∉ℤ.Demonstrăm acum că ψ-1(A)⊆ℤ. Ţinând seama că izomorfismul ψ duce elementele inversabile din K[X] în elementele inversabile din A[X] şi că ψ(0K)=0A. cum avem ψ(ℤ)⊆A. este un ..

căci ℚ* este mulţime Luând k=ℝ şi K=ℂ avem că (ℝ*. Aceasta înseamnă că inelele A şi K sunt izomorfe. nereală. în ipoteza dată. ele vor fi inversabile. Prin urmare. Dacă atunci f=a0+a1X+…+anX polinom φ(f)=φ(a0)+φ(a1)φ(X)+…+φ(an)φ(X) . deoarece în (ℝ*. ψ1-1:A→K. Avem φ(0)=0 şi să presupunem că n φ(X)=b0+b1X+…+bmXm este un n are de gradul grad m. Deci grupul elementelor inversabile din K[X] este U(K[X])=K*. n≥0. dacă inelele k[X] şi K[X] ar fi izomorfe.15. de ordin mai mare ca 2. ⋅) orice rădăcină a unităţii. este element de ordin finit. avem restricţiile ψ1 şi ψ1-1 ale lui ψ şi ψ-1 respectiv la K şi A: ψ1:K→A. ⋅) ar fi izomorfe. În particular. ambele au dimensiunea c. Luând k=ℚ şi K=ℝ avem (ℚ*. ⋅)≄(ℝ*. ψ1 şi ψ1-1 sunt morfisme de inele şi cum ψ1∘ψ1-1=1A. respectiv ℝ[X] şi ℂ[X] nu sunt izomorfe. deducem că inelele ℚ[X] şi ℝ[X]. Analog U(k[X])=k*. 284 . Dacă inelele k[X] şi K[X] ar fi izomorfe. dacă f este un element nenul al inelului A (element asimilat cu un polinom de gradul 0). ψ1-1∘ψ1=1K. ar rezulta că grupurile (k*. 10. deci sunt spaţii vectoriale izomorfe. Fie φ un automorfism al lui A[X]. cele două inele nu sunt izomorfe. complexă. Inelele ℝ şi ℝ[X] nu pot fi izomorfe pentru că ℝ este corp în timp ce ℝ[X] nu este corp (polinoamele inversabile din inelul ℝ[X] sunt polinoamele constante nenule). ⋅) singurele elemente de ordin finit sunt ±1 în timp ce în (ℂ*. ⋅)≄(ℂ*. contradicţie cu ipoteza. 10. deci φ(f) este un polinom de gradul mn. Deci.14. atunci φ(f) va fi un polinom de gradul 0. deci va fi şi el un element al inelului A. ⋅). rezultă că grupurile abeliene (ℝ. +) sunt izomorfe. numărabilă.Atunci. ⋅). +) şi (ℝ[X]. Evident. În particular. 10. atunci grupurile elementelor inversabile din cele două inele ar fi izomorfe. ⋅) şi (K*. Se arată uşor (prin trecere la grade) că un polinom din inelul K[X] este inversabil dacă şi numai dacă este un polinom de gradul zero.16. Dacă considerăm însă ℚ-spaţiile vectoriale ℝ şi ℝ[X]. conform celor stabilite anterior. adică dacă şi numai dacă aparţine lui K*. Atunci. iar ℝ* nu este numărabilă.

Fie β=min{yk-xk. ψ(a0)+ψ(a1)⋅(b0+b1X)=X. 10. fie u:A[X]→A[X] un automorfism cu u(a)=a. Reciproc. presupunând de exemplu că este punct de maxim. Observăm că automorfismul φ al lui A[X] este perfect determinat de imaginea φ(X) şi de automorfismul ψ al lui A. xk+1-yk|0≤k≤n-1}. xk+1) cu g(zk)=0. 10. deci există un polinom f a. φ(f)=X. oricare ar fi a∈A şi fie inversul acestuia v=u-1. deci există x +a æ x +a ö ∈ℂ\ℝ şi ÷ = 1 . x≠0 ⇔ ç apoi x∈ℂ\ℝ. Aşadar. β)∩ℚ. Această funcţie este un automorfism al inelului A. m⋅grad(f)=1.Deci putem defini o funcţie ψ:A→A. zk∈(xk. În consecinţă. Se poate alege orice α∈(0. g(yk)=P(yk+α)-P(yk)<0. (x+α)5=x5. deoarece φ(a0+a1X+…+anXn)=ψ(a0)+ψ(a1)φ(X)+…+ψ(an)φ(X)n. ceea ce înseamnă că m=1 şi deci φ(X)=b0+b1X cu b1≠0. Pe fiecare interval [xk. avem g(xk)=P(xk+α)-P(xk)>0. Dacă a este inversabil vom considera morfismul ψ:A[X]→A[X] dat prin ψ(f(X))=f(a-1X-a-1b). Morfismul ψ este inversul lui φ. prin ψ(a)=φ(a). Cum yk este unicul punct de extrem al lui P pe intervalul [xk.a. Dacă u=a0+a1X+…+anXn şi v=b0+b1X+…+bmXm din (uv)(X)=X se obţine mn=1. Rezultă că x è x ø 5 285 . Fie f=a0+a1X acel polinom pentru care φ(f)=X. (ii).î. xk+1].m. Din ipoteză φ este surjectiv.d. Aceasta este singura condiţie pe care trebuie să o îndeplinească imaginea φ(X)=b0+b1X. ceea ce înseamnă că b1 este inversabil în A. xk+1] şi pentru orice 0<α<β definim g(X)=P(X+α)-P(X). de unde rezultă că m=n=1. Fie x1<…<xn rădăcinile lui P şi yk∈(xk. Rămâne să precizăm imaginea φ(X). de unde deducem că ψ(a1)b1=1.17. (i).18. ş. xk+1) rădăcinile derivatei.

deci P(X) este divizibil cu X-3. (iii). atunci f(α)=α2m-αm+1. f(b)≠0.Conform cu (i). Înlocuind în egalitatea din enunţ obţinem: X(X-1)(X-2)(X-3)R(X)=(X-3)X(X-1)(X-2)R(X+1).19. Rezultă că P(X)=(X-1)(X-3)Q(X). k∈ℝ. Se procedează analog cu punctul (i) şi se obţine m=6k+2 şi m=6k+4. Deci P=k(X-1)(X-2)(X-3). Pentru x=2. Valorile căutate ale lui m sunt m=6k+1 şi m=6k+5. cu Q(X)∈ℝ[X] şi înlocuind în relaţia dată pe P(X) şi P(X+1) obţinem (X-1)Q(X)=(X-2)Q(X+1). k∈ℕ. astfel că putem alege a=b+f(b). adică f= α X. (ii). (i). Pentru x=3 vom avea 3P(3)=0.22. Dacă m=6k ⇒ f(α)=α12k-α6k+1=1≠0 Dacă m=6k+1 ⇒ f(α)=α2-α+1=0 Dacă m=6k+3 ⇒ f(α)=3≠0 Dacă m=6k+2 ⇒ f(α)=-α2-α+1≠0 Dacă m=6k+4 ⇒ f(α)=α2+α+1≠0 Dacă m=6k+5 ⇒ f(α)=α2-α+1=0. ±1. de unde concluzia că g=0. adică R(0)=R(1)=R(2)=…=R(n)=k. Dacă f(1)=α∈ℝ. se arată imediat că f(k)=kα. pentru orice k∈ℕ. (ii). Avem că f(a)=[f(a)+a]-a divide f(f(a)+a)-f(a). Dacă α este o rădăcină a lui X2-X+1 trebuie ca f(α)=0. Cum α2-α+1=0. deci P(X) este divizibil cu X-1. Fie f(X)=(X-1)m-Xm+1. deci Q(X) este divizibil cu X-2 şi atunci P(X)=(X-1)(X-2)(X-3)R(X) cu R(X)∈ℝ[X]. 10. R este egal cu k. (i). deci R(X)=R(X+1). Rezultă că polinomul de grad n.α X are o infinitate de rădăcini în ℝ. astfel că polinomul g=f. f(b)|f(b+f(b)).î. 10. Alegem b∈ℤ a. k∈ℕ. 10. 286 . Q(2)=0.21. Totul rezultă din (ii).20. Pentru x=0 egalitatea devine –3P(1)=0.10.

atunci şi f(0). Deci c∈ℤ. al polinoamelor d d 287 k1 + k 2 . 2 [ ] .c )n + 2a = [cn(n . Avem f(a)=r(a)=αa+β şi f(b)=r(b)=αb+β.af (b) r= X+ = = a-b a-b b-a ( X . Dacă f(n)∈ℤ.d.m. Conform teoremei împărţirii cu rest avem f(X)=(X-a)(X-b)q(X)+r(X) cu r(X)=αX+β. Dacă f = f (n ) = 1 2 1 n(n . 10. oricare ar fi n∈ℤ.d. . unde m.24.c∈ℚ. al numerelor n şi m.d.26..n) este c.1) + 2(bn + a)] = c 2 2 2 [ ] 1 cX 2 + (2b . g două polinoame.bf (a) . f(1).m. fie f. dacă d este un c.f (a) X + f (b) X + bf (a) . Procedând ca la problema 10.c ) X + 2a 2 [ ] cu a. α.1) + (bn + a) .a ) f (b) . fie f=aX2+bX+c cu a. f(1)=a+b+c. 10. β∈ℝ. Rezolvând sistemul de ecuaţii: ìaa + b = f (a) í îab + b = f (b) obţinem f (a) . b.m. Dar f(0)=c. atunci există două polinoame u şi v a.⇒”.23. Dacă f este un c.m. Atunci a = Notăm k1+k2-2c=m.n). . Atunci orice rădăcină a lui Xd-1este rădăcină a lui f. Atunci f = n.c.î. atunci Cum 2|n(n-1).m.c.m. Invers.m.⇐’’.f (b) af (b) . unde d=(m.f (b) ì ïa = ï a-b .25. c∈ℤ.c. Reciproc. d=uf+vg. se obţine că dacă numerele m n şi sunt ambele impare atunci un c.m.d. a+b+c=k1∈ℤ.f (a) bf (a ) . c∈ℤ. al lui f şi g. oricare ar fi n∈ℤ.10. Atunci: í af (b) . pentru orice n∈ℤ avem f(n)∈ℤ. f(-1)=a-b+c. deci f=Xd-1.( X . 2 2 1 mX 2 + (2n . al polinoamelor Xn-1 şi Xm-1 atunci orice rădăcină a lui f este rădăcină a lui Xd-1.2c k -k şi b = 1 2 .c.af (b) = = X+ b-a b-a b-a . Fie d=(m.bf (a) ïb = ï a-b î f (a) ..m) X + 2c . cn + (2b .b. 10.25. a-b+c=k2∈ℤ.b) f (a) f (b) . f(-1)∈ℤ. k1-k2=2n-m.

Presupunem prin reducere la absurd că polinomul admite rădăcini multiple. k=0. p|b1. n-1. Făcând produsul factorilor de gradul întâi care corespund rădăcinilor fiecărei grupe obţinem polinoamele h1+ih2 şi h1-ih2.a 1 ) k1 . g=c(g)⋅gʹ 10. p|a1. 10.. contradicţie. 10.29. iar dacă cel puţin unul dintre numerele c. Fie α o astfel de rădăcină..( X . al polinoamelor date este 1. Conform f=c(f)⋅fʹ..m.4c1 < 0 . bs2 . p|bs-1 şi p∤bs.27. …. Cum p divide toţi termenii în afara lui akbs (căci p∤ak şi p∤bs) obţinem p∤fg. 3n 3n 288 -1± i 3 2 .. fg=c(f)⋅fʹ⋅c(g)⋅gʹ=c(f)⋅c(g)⋅fʹgʹ.29. k unde α1.…. Cum f(α)-fʹ(α)= n! 10.a p ) p ( X 2 + b1 X + c1 ) l1 . αp∈ℝ şi b12 . şi p|b0. Rădăcinile polinomului X2n+Xn+1 se obţin din x n = deci x = cos 2(3k + 1)p 2(3k + 1)p ± i sin .28. f se poate scrie sub forma f=g2h. i ³0 i + j =n Avem ck+s=a0bk+s+a1bk+s-1+…+akbs+ak+1bs-1+…+ak+sb0.d. iar 2 h=(h1+ih2)(h1-ih2)= h12 + h2 . Scriem fg = å ci X i . adică poate fi pus sub forma: f = a n ( X .( X 2 + bs X + c s ) ls . gʹ∈ℤ[X] şi Atunci problemei c(fʹgʹ)=1. Dar f(0)=1. Atunci cel puţin f(α)=fʹ(α)=0. Se ştie că orice polinom f=a0+a1X+…+anXn de gradul n≥1 cu coeficienţi reali este un produs de polinoame de gradul 1 sau 2 cu coeficienţi reali. c n = å a i b j .c.30.m. p|ak-1 şi p∤ak. 10. Aplicând această teoremă şi ţinând cont de ipoteză. Fie f = å ai X i şi g = å bi X i . Deci c(fg)=c(f)⋅c(g). 1. unde h nu are nici o rădăcină reală.31. Putem scrie c(fʹ)=c(gʹ)=1.4c s < 0 . avem cu fʹ. Vom împărţi rădăcinile complexe ale lui h în două grupe: rădăcinile complexe conjugate fac parte din grupe distincte. an obţinem α=0. Deci f=(gh1)2+(gh2)2. …. contradicţie. un d d 10. i ³0 i ³0 Presupunem prin reducere la absurd că p|a0.date este Xd+ad. ….…. m n sau este par.

X2+ 1 este ireductibil în ℤ3[X]. k=0. ˆ ˆ ˆ Avem f(t)=t4+at+ 1 =at+ 2 şi evident pentru fiecare a≠ 0 polinomul are ˆ ˆ ˆ ˆ rădăcini în ℤ5 (a= 1 . a2-2b≢0(mod 5). q=a2-b. (1) Din a2-2b≢0(mod 5).33. Deci P nu are factori de gradul întâi.2) + . Polinomul nu admite nici rădăcini întregi deoarece P(k)=k5-k+m=M5+m. Cum a5≡a(mod 5) şi a≢0(mod 5) rezultă că a4≡1(mod 5) şi deci din a4+1=b(a2+b) rezultă b(a2+b)≡2(mod 5). 10. Aşadar P este ireductibil în ℤ[X]. k=0.1)[ X 3n ( h0 -1) + X 3n ( h0 . ceea ce contrazice relaţia (1).1 = X 3h0 n . 3n 3n û m Pentru k=0 avem m=3h0n. a= 2 . a(2b-a2)(a2-b)=m. Cum m≢0(mod 5) ⇒ a≢0(mod 5). t= 3 .. 1. = 2hk p . 1. (ℤ5*. Al doilea polinom este reductibil şi în ℤ3[X] şi în ℤ5[X]: ˆ ˆ ˆ Avem X3+X+ 2 =( X+ 1 )(X2-X+ 2 ). el nu admite rădăcini fracţionare. 10.1 = 0 . dar X2+ 1 =(X+ 2 )(X+ 3 ) în ℤ5[X]. sin = 0 . oricare ar fi k∈ℤ şi deci P(k)≠0. ⋅) este grup cu patru elemente. Această condiţie este necesară şi suficientă deoarece: X m . ˆ ˆ ˆ ˆ 10.1 = ( X 3n . t= 4 şi invers). ℤ5 fiind corp. n-1 şi deci cos 3n 3n 3hk n 2m(3k + 1)p . + 1] şi X3n-1=(Xn-1)( X2n+Xn+1). a4+1=b(a2+b).…. n-1. Deci m este multiplu de 3n. adică b(a2+b)≢2(mod 5). oricare ar fi 0 ≠t∈ℤ5. Identificând coeficienţii găsim: p=-a. deci conform ˆ teoremei lui Lagrange obţinem t4=1. c=2ab-a3. 289 .34.32.. a2-b≢0(mod 5) rezultă că (a2-2b)(a2-b)≢0(mod 5) sau a4-3ba2+2b2≡a4+2a2b+2b2≢0(mod 5). de unde m = 3k + 1 3n Este suficient să avem êcos é 2(3k + 1)p 2(3k + 1)p ù + i sin ú .1 = ( X 3n ) h0 . adică …. Cum a4≡1≡-4(mod 5) rezultă –4+2a2b+2b2≢0(mod 5).ë 2m(3k + 1)p 2m(3k + 1)p = 1 . Deoarece coeficientul dominant al polinomului este 1. cum m nu este divizibil prin 5 rezultă că P(k)≠M5. a2-b≢0(mod 5). Presupunem că P=(X3+aX2+bX+c)(X2+pX+q).

(i). 290 n n . y p = x .1) ö =2-(αp-1+ a p-1)=2-2Re(αp-1)=2-2 cosç ÷ rezultă è 3 ø p-1 -1)= æ 2p ( p .. Dar b= b ⇒ u+vα=u+v a ⇒ v(α.p .. Deci f este tot timpul reductibil. 2. oricare ar fi x∈K este morfism de corpuri (deci funcţie injectivă). Cum g(α)g( a )=(αp-1-1)( a æ 2p ( p .ˆ ˆ ˆ ˆ În cazul a= 0 . Dacă p≡2(mod 3) ⇒ a≡3(mod p). f ( x) = x p .1) ö a≡2-2 cosç ÷ (mod p).î.( X .1 ∈ℤp[X]. Obţinem: a=f(α)f( a )=[g(α)+ph(α)][g( a )+ph( a )]=g(α)g( a )+p[g(α)h( a )+g( a )h(α)]+ +p2h(α)h( a )=g(α)g( a )+pb+p2b1 unde b=g(α)h( a )+g( a )h(α) şi b1=h(α)h( a ). X2+X+ 1 este ireductibil în ℤp[X] ⇔ X2+X+ 1 nu are rădăcini în ℤp ⇔ Õ (k 2 + k + 1) k =1 p -1 nu este congruent cu 0(mod p) ⇔ p≡2(mod 3).36. astfel că dacă pentru x∈K există y∈K a. k =1 k =1 p -1 p -1 ˆ ˆ Fie g=Xp-1-1∈ℤ[X].k ) × Õ (a .. Analog b1∈ℤ. f=g+p⋅h. Cum f şi g au aceleaşi rădăcini 1.1) şi g=X p -1 Ù ˆ ˆ ˆ .37. În condiţiile enunţului funcţia f:K→K. 10. Fie a = cosç ÷ + i sinç ÷ .1)( X . unde f=(X-1)(X-2)…(X-p+1)∈ℤ[X].35. f = ( X .. atunci y este unic cu acestă proprietate. 3 è ø Dacă p≡1(mod 3) ⇒a≡0(mod p). v∈ℤ. k =1 è 3 ø è 3 ø Atunci k +k+1=(α-k)( a -k) şi deci a= 2 Õ (a . rezultă b=u+vα cu u. ˆ ˆ (ii)..2). uşor că ~ ˆ ~ ˆ ˆ f (0) = g (0) = 0 . 10. Cum g şi h∈ℤ[X].î. Cum p2+p+1≡1(mod p).a )=0 ⇒v=0 ⇒b=u∈ℤ. avem f(X)=X4+ 1 =(X2+ 2 )(X2+ 3 ). p -1 în ℤp rezultă Ù f = g şi deci există h∈ℤ[X] a.. va fi suficient să determinăm restul p -1 æ 2p ö æ 2p ö împărţirii numărului a = Õ (k 2 + k + 1) la p. Se verifică ~ ˆ ~ ˆ ˆ f (2) = g ( 2) = 0 . ~ˆ ~ˆ ˆ f (1) = g (1) = 0 şi 10.k ) = f (a ) × f (a ) .

1) m(m + 1) M care au rădăcini în K este m + = < m 3 =numărul elementelor 2 2 lui M. (i). Fie n≥4. Fie A mulţimea din enunţ şi m numărul elementelor lui K. q∈ℕ a. Numărul polinoamelor din N 2 care au trei rădăcini în K. Pentru început să arătăm că 2 şi 3 aparţin lui A. Avem echivalenţa f=g ⇔ f şi g au aceleaşi rădăcini. Polinomul h nu are rădăcini în K şi este reductibil în K[X]. În orice corp comutativ de caracteristică diferită de 2 funcţionează formula obişnuită de rezolvare a ecuaţiei de gradul al doilea.10. În total avem m+m(m-1)=m 2 polinoame cu trei rădăcini nedistincte în K. Numărul polinoamelor din N care au trei 3 rădăcini distincte în K este C m = m(m . iar cel al polinoamelor din M care au rădăcini distincte (de 2 forma (X-a)(X-b) cu a≠b) este C m = m(m .1)(m . Fie f∈M şi g∈N. b. iar dacă n este impar ⇒ n=2k+1.1) m(m . 2 Fie N={f=X3+aX2+bX+c | a.1)(m . k≥2 ⇒n=2(k-1)+3).1) .î. rezultă n∉A. Atunci există p. deci n∉A. unde h∈M şi nu are rădăcini în K este m × m(m . Deci numărul polinoamelor din 2 m(m . nu toate distincte se obţine astfel: i) polinoame cu o rădăcină triplă (de forma (X-a)3) în număr de m. Deci numărul polinoamelor 6 din N care au rădăcini în K este m 2 (m . Vom arăta că A={2. Se ştie că orice corp finit este comutativ. b∈K}. Evident 2∈A. c∈K.1) . cu a. Numărul polinoamelor din N care au o rădăcină simplă în K (de forma (X-a)h. de unde în final vom arăta că pentru orice n≥4. b. Mai precis. Fie M={f=X2+aX+b | a. Atunci p≥2). 2 6 3 Deci există polinoame din N care nu au rădăcini în K. c∈K}. n=2p+3q (dacă n este par ⇒ n=2p. dacă considerăm ecuaţia ax2+bx+c=0.2) .1) (conform etapei anterioare).38. iar numărul lor este m(m . 3}.2) 2m 3 + m + m2 + = < m 3 = numărul elementelor din N. polinoame care nu au rădăcini în K. ii) polinoame cu o rădăcină dublă şi una simplă (de forma (X-a) 2(X-b) 2 cu a≠b) în număr de 2 × C m = m( m . a≠0 (K corp 291 vom lua polinomul h=fp⋅gp∈K[X] de grad 2p+3q=n (dacă q=0 luăm h=fp şi .39. Numărul polinoamelor din M care au rădăcini egale (de forma (X-a)2) este m. 10.1) . Rezultă că există polinoame din M care nu au rădăcini în K.

atunci P(X)=(X-x1)(X-x2)…(X-xn) şi (1) se scrie (y+ia-x1)(y+ia-x2)…(y+ia-xn)=-(y-ia-x1)(y-ia-x2)…(y-ia-xn). Ù 4) în ℤ19 are rădăcinile x1=x2= 10 . ˆ 3) în ℤ17 are rădăcinile x1= 4 . |y-zj|>|y.î. x2= 9 . ceea ce contrazice (2). Atunci Q(y)=P(y+ia)+P(y-ia)=0. ˆ 6) în ℤ19 are rădăcinile x1= 1 . ceea ce contrazice de asemenea (2).comutativ cu car(K)≠2). 292 Ù . Dacă x1. ˆ ˆ 2) în ℤ7 are rădăcinile x1= 1 . x2= 6 . este evident că polinomul Q are coeficienţi reali. 10. pentru j=1. ˆ ˆ 2) în ℤ11 are rădăcinile x1= 3 . de unde obţinem relaţia: (2) |y-(x1-ia)|⋅|y-(x2-ia)|⋅…⋅|y-(xn-ia)|=|y-(x1+ia)|⋅|y-(x2+ia)|⋅…⋅|y-(xn+ia)| Din (2) se deduce că numărul y este real. Dacă a=0 atunci Q(X)=2P(X) şi afirmaţia este evidentă. La fel dacă a<0. Atunci dacă a>0. Să presupunem de exemplu că Im(y)>0. obţinem că |y-zj|<|y. x2= 9 .z j |. deci (1) P(y+ia)=-P(y-ia). b2-4ac=u2 şi soluţiile sale sunt: x1. ecuaţia x2-x+5=0 are următoarea comportare în corpurile considerate: ˆ ˆ 1) în ℤ7 are rădăcinile x1= 2 . Analog.40. Dacă Im(y)≠0. Ù (ii). x2= 2 . …. notând zj=xj+ia. x2= 4 . Într-adevăr. x2= 6 . x2= 13 .2 = (-b ± u )(2a ) -1 . xn sunt cele n rădăcini reale ale polinomului P. obţinem Im(y)>0 sau Im(y)<0. ˆ ˆ 3) în ℤ11 are rădăcinile x1= 1 . ˆ ˆ 4) în ℤ13 are rădăcinile x1= 1 . ˆ ˆ 5) în ℤ17 are rădăcinile x1= 1 . Fie acum a≠0 şi y o rădăcină a polinomului Q. ….z j |. n. Folosind aceste consideraţii se obţine că ecuaţia 3x2-4x+1=0 se comportă astfel în corpurile considerate: ˆ ˆ 1) în ℤ5 are rădăcinile x1= 1 . x2= 5 . x2= 14 . această ecuaţie are soluţii în K dacă şi numai dacă există u∈K a.

Cum a0. Fie k1=0K. este comutativ (teorema lui Wedderburn). cum f are n rădăcini în corpul de coeficienţi K. P(1)=a0+a1+…+an=impar.ki ) . Corpul K fiind finit. k3.Deci y nu poate fi o rădăcină complexă cu Im(y)>0. ceea ce este imposibil.43. …. adică k in = k i sau încă k in . Dar ultima egalitate este evident satisfăcută şi pentru k1=0K.41. …. Dacă α-1=-3 ⇒ α=-2 ⇒ í ì a = -4 ì. i =1 n 10. deci α-1∈{-1. k∈ℕ. 3}. kn} avem k in -1 = 1K . an sunt impare rezultă că Presupunem prin reducere la absurd că există p o rădăcină raţională a q lui P(X). 10. 10. se descompune în factori de gradul întâi în inelul K[X] sub forma Xn -X = Õ ( X . Dacă α-1=3 ⇒ α=4 ⇒ í î4b + a = -48 a1+a2+…+an-1=2k+1 (impar). Prin scădere obţinem 3α2+(a-b)(α-1)=0. b∉ℤ. Cum p|an şi q|a0 rezultă că p şi q sunt impare. care are exact n rădăcini în acel corp. Dar se ştie că un polinom de grad n cu coeficienţi într-un corp comutativ. pentru orice i∈{2.k i = 0 . Cum α=1 nu verifică simultan ecuaţiile date avem α≠1 şi deci 3a 2 3 = 3(a + 1) + b-a = ∈ℤ. putem afirma că polinomul f=Xn-X∈K[X] are ca rădăcini pe k1. y nu poate fi o rădăcină complexă cu Im(y)<0 deoarece în acest caz y ar fi o rădăcină complexă cu Im( y )>0. se descompune într-un produs de n factori de gradul întâi peste acel corp. La fel. În acest caz.42. p. Avem relaţiile: α3+2α2+aα+b=0 şi α3-α2+bα+a=0. k2.2 a + b = 0 ⇒ í îb = -8 î. kn. n}.2b + a = 12 4a + b = -96 ì ⇒ a. Fie α∈ℤ rădăcina comună. …. 293 . k2=1K. a. a -1 a -1 Dacă α-1=1 ⇒ α=2 ⇒ í ì2a + b = -16 ⇒ a. b∉ℤ. 1. -3. î2b + a = -4 Dacă α-1=-1 ⇒ α=0 ⇒ a=b=0. q∈ℤ*. În grupul finit multiplicativ K*={k2.î.

Deci P este reductibil în ℤ[X].2 X n +1 + 1 X 2n+ 2 + 1 . a 2 ∉ℚ şi b ∈ℚ.X -2 + X [( 10. a 3 2= b .. b2 a şi 2a 2 - b3 = 0 .2) n -1 X + . (1) Înmulţind (1) cu 3 2 obţinem b3 4 + c3 2 + 2a = 0 . Cum P(3 2 ) = 0 avem a 3 4 + b3 2 + c = 0 .1) 2 = ( X n -1 + X n ..ac)3 2 = 2a 2 . c∈ℚ. Polinomul P se mai scrie: n ) ] n 1 .2)Q unde Q este un polinom cu coeficienţi întregi. pn-kqk-1.. (2) Eliminând pe 3 4 din (1) şi (2) avem (b 2 . Însă a0p +anqn este un număr par.X .1) 2 ( X . contradicţie. + X + 1)( X n +1 + X n + . (3) Dacă b2-ac≠0 atunci obţinem contradicţia Dacă b2-ac=0 atunci 2a2-bc=0.1)( X n + 2 . a.2 + .X . 294 .45.X . 10. …. oricare ar fi k∈{1.X .. Pentru a≠0. n La fel. Avem..44.X .46.1 ö .1) 2 è ø 2 3 3 2= 2a 2 . n-1} sunt numere pare. avem c = contradicţie cu faptul că P(X)=C(X)(X3-2). Fie P∈ℚ[X]. b.X n ÷ -Xn = X P( X ) = ç -Xn = = ç X -1 ÷ ( X . 10. Pentru a=0.1) ( X .2 = ( X n . P = X ..2 = ( X n .æ pö n n-1 n-1 n Pç ÷ = 0 ⇔ a0p +a1p q+…+an-1pq +anq =0 şi deci çq÷ è ø a0pn+anqn+a1(pn-1q-1)+…+an-1(pqn-1-1)=-2k-1. Rezultă că. Deci a=b=c=0 şi deci a = ( X n . P(X)=C(X)(X3-2)+aX2+bX+c.2) X n -1 + X n .ac ∈ℚ. în baza teoremei împărţirii cu rest. Pentru X≠1 avem: 2n +2 æ X n +1 . + X + 1) Identitatea este evident adevărată şi pentru X=1.bc .bc b 2 .X n+2 .X . + n + C n -1 ( X n . (1) devine b3 2 + c = 0 şi deci b=c=0.2) n + C n ( X n .

de grad≤n. P = 2 X 3 + 1 şi P(1) = 0 deci şi în acest caz P este reductibil. ˆ ˆ De exemplu.47. Pentru a obţine un polinom f inversabil. P = 2 X 3 + 2 X + 1 şi P(2) = 0 deci P este reductibil. 10. El poate fi scris b = m × p r .…. Aşadar numărul polinoamelor inversabile de grad mai mic sau egal cu n Ù Ù Ù Ù din inelul ℤ4[X] este 2n+1. 295 . ne arată că ˆ ˆ polinomul 1 + 2 X este inversabil în inelul ℤ4[X]. 1. putem alege pe a 0 printre cele (p-1)pk-1 elemente inversabile din ℤ p k iar pe a1 .48. Cum grad P=3. a n nilpotenţi în ℤ p k . în inelul ℤ p k orice element care nu este inversabil este nilpotent. ˆ ˆ ˆ a∈ℤ3 deci a∈{ 0. 2 }.. Ù Ù Ù Ù Conform Ù problemei 10. Ù Ù un Ù polinom f = a 0 + a1 X + a 2 X 2 + .…. cu 0≤m<p şi 0≤r<k. Egalitatea ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ (1 + 2 X )(1 + 2 X ) = 1 + 4 X + 4 X 2 = 1 . 10. a 2 . iar coeficienţii a1 .5. ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ Pentru a= 0 . ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ Pentru a= 1 .10. a n printre cele pk-1 elemente nilpotente din ℤ p k . iar ˆ ˆ ca elemente nilpotente pe 0 şi pe 2 . + a n X n este inversabil în ℤ p k [X] dacă şi numai dacă are coeficientul a 0 inversabil în ℤ p k . ˆ Orice element care nu este inversabil este de forma b cu b număr întreg ˆ divizibil prin p. Însă în ℤ p k avem φ(pk)=(p-1)pk-1 elemente inversabile. ˆ Se observă că un asemenea element este nilpotent (căci p k = 0 ). în inelul ℤ4 avem ca elemente inversabile pe 1 şi pe 3 . În total avem (p-1)p(k-1)(n+1) posibilităţi de alegere. a 2 .. dacă el nu ar fi ireductibil ar avea obligatoriu o rădăcină. Ù Ù Aşadar.. iar numărul elementelor nilpotente din ℤ p k este deci pk-φ(pk)=pk-1.49.

ˆ ˆ ˆ ˆ 2) P2 (0) = 1. c. 4 ˆ ˆ ˆ ˆ 4) P4 = X .51. Dacă P2 ar fi reductibil în ℤ2[X] el s-ar descompune în produs de două polinoame de gradul doi ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ P2 = ( X 2 + aX + b)( X 2 + cX + d ) . Ù ˆ ˆ 10. Identificând coeficienţii lui f deducem că: 296 . deci P este în acest caz reductibil. ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ Dacă a = 0 atunci P = X 6 + 5 = ( X 3 + 4)( X 3 + 3) este reductibil. 1) P1 este ireductibil în ℤ2[X]. deci P2 nu are rădăcini. b. Conform teoremei lui Fermat.52.1)( X 2 + 1) . ˆ ˆ Dacă a ¹ 0 atunci există a -1 inversul său (ℤ7 fiind corp).1 = ( X + 1)( X . P1 (1) = 1 . adică putem scrie f=(b0+b1X+…+bmXm)(c0+c1X+…+ckXk) cu m. Să presupunem prin reducere la absurd că f este reductibil în ℤ[X]. Analog cu 2) se ˆ ˆ ˆ probează că X 4 + 2 X 3 + X 2 + 2 X + 1 este ireductibil în ℤ3[X]. ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ 3) P3 = X 5 + 1 = ( X + 1)( X 4 + 2 X 3 + X 2 + 2 X + 1) . P(2) = 1 . cu a. pentru că fiind de gradul 3 ar ˆ ˆ ˆ ˆ trebui să aibă cel puţin o rădăcină pentru a fi reductibil.50. rezultă P = 2 X 3 + X + 1 este ireductibil în ℤ3[X] pentru că ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ avem P(0) = 1. dar P1 (0) = 1. pentru orice x ∈ℤ*7. x 6 = 1 . 10. ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ P (a -1 ) = (a -1 ) 6 + a × a -1 + 5 = 1 + 1 + 5 = 0 . P2 (1) = 1 . P(1) = 1. k≥1 şi m+k=n. ï ˆ ïa + c = 0 î imposibil deci P2 este ireductibil în ℤ2[X]. Identificând coeficienţii obţinem: ˆ ìa + c = 1 ï ˆ ïd + b + ac = 0 í ˆ ïad + bc = 0 ï ˆ îbd = 1 ˆ Din ultima relaţie rezultă b = d = 1 şi înlocuind avem ˆ ìa + c = 1 ï ï ˆ íac = 0 . ˆ ˆ pentru a ¹ 0 . Ù Ù Ù Ù Ù 10. d ∈ℤ2. Deci a -1 este rădăcină a lui P.ˆ ˆ ˆ Pentru a= 2 .

. p Deoarece p este prim avem că p C k .55...... absurd. p|ck şi din ultima relaţie din (∗) am deducem că p|an. + C p .(∗) ìa 0 = b0 c 0 ï ïa1 = b0 c1 + b1c 0 ï ïa 2 = b0 c 2 + b1c1 + b2 c 0 í ï....57... + C p -1 = p X 2 p = X p -1 + C 1 X p -2 + C p X p -3 + ... Sub această formă nu putem aplica criteriul lui Eisenstein dar se vede imediat că f este ireductibil dacă polinomul g(X)=f(X+1) este ireductibil. ïa n -1 = bm-1c k + bm c k -1 ï ï a n = bm c k î Cum p|a0 iar p2∤a0 deducem că p|b0 şi p∤c0 sau p|c0 şi p∤b0. 10.. 1£ k £ 2 n -1 n 297 . p|c2....1 2 p g( X ) = = X p -1 + C 1 X p -2 + C p X p -3 + . Analog dacă p|c0 şi p∤b0 am deduce că p|c1..54.. p|b2. absurd. oricare ar fi 1≤k≤p-1 şi deci p conform criteriului lui Eisenstein.53. avem g = X 2 + å C 2n X k + 2 .. 10. Să presupunem de exemplu că p|b0 şi p∤c0 ...56. Vom arăta în schimb că polinomul g=f(X+1)= ( X + 1) 2 + 1 este ireductibil... 10.. Se aplică problema 10.. Dacă ţinem cont de relaţiile (∗) deducem din aproape în aproape că p|b1. Sub această formă nu putem aplica criteriul lui Eisenstein. n k Într-adevăr. pentru numărul prim p=53. …. Se aplică criteriul lui Eisenstein pentru numărul prim p=3 sau p=5. g este un polinom ireductibil în ℤ[X]...53. …. 10.. Se aplică criteriul lui Eisenstein pentru numărul prim p.......2 X + p... p|bm şi din ultima relaţie din (∗) am deducem că p|an.. Cum f ( X ) = X p -1 obţinem că: X -1 ( X + 1) p .. 10.

Deci fracţia simplificare este câtul a două numere naturale în care atât numitorul cât şi numărătorul nu se mai divid cu p.1 = X n n pn + + 1£ k £ p n -1 å C kn X k + 1 + p -1 = p C kn X k + p ..r este egal cu = = . Aceasta arată că f= X 2 + 1 este un polinom ireductibil în ℤ[X].. 10.57..1)) . numărătorul şi ( p n .k Vom dovedi că 2| C 2 n .k + 1) . × (k . Vom proceda ca la problema 10.1) numitorul nu se mai divid cu p.58. avem g ( X ) = ( X + 1) p + p .k ¢ 2 p (2 n.1)( p n .. Cum k<2n. unde 298 . Deci 2| C 2n ..1)( p n . atunci k¢ r k¢ 2pr (2 n .(2 n . Într-adevăr. atunci putem scrie k=psk1.( p n .r)=1 rezultă că în fracţia pn . Deoarece 2n .r ) p n -t .t .1)(2 n . Deoarece p n . putem scrie atunci kʹ=ptr. Deci expresia câtul a două numere impare. k! Fie 1≤kʹ<k. k! Fie 1≤kʹ<k.. Pentru a arăta că f este ireductibil este suficient să dovedim că g=f(X+1) este ireductibil...r)=1. p =X p n 1£ k £ p n -1 å k Vom dovedi că p| C p n .p .(2 n .1) 2n apare cel puţin un k câtul a două numere impare.p .. Cum k<pn.(k .k + 1) . atunci în câtul k factor egal cu 2. Avem că C k n = p p n ( p n .2)..1)(2 n .k ¢ p t ( p n . unde t<n şi (p..2). putem scrie atunci kʹ=2pr.1)) este 1 × 2 × .( p n .r se observă că din condiţia că = = k¢ r pt r (p.(k .. oricare ar fi 1≤k≤2n-1.2). oricare ar fi 1≤k≤pn-1.k¢ k¢ după simplificare. Luând numărul prim p=2 şi aplicând criteriului lui Eisenstein obţinem că polinomul g(X) este ireductibil.2).k ¢ 2 n . k Avem că C 2n = 2 n ( 2 n .r ) 2 n.. după 1 × 2 × . × (k . unde p<n şi r este un număr impar.

H=αP. Demonstrăm prin inducţie după n următoarea Propoziţie: Oricare ar fi x1. oricare ar fi k≤n. …. Deci p n p n-s = .xn∈[0... Apoi. xn+1)]≥0. 0≤ri<m. xn+1)-S2(x1.1) + X ri . oricare ar fi k≤n+1. Deci Q(X)=G(X)⋅P(X)+( X r1 + X r2 + . 299 . oricare ar fi k. xn-1)+xnSn-1(x1.. + X rn = H.s<n şi (p. xn+1)+…+ +(-1) k+1Sk-1(x1. Fie ui=qim+ri. xn+1)+…+(-1)kSk-1(x1. …. unde Ai(X) este un polinom în nedeterminata X. Presupunem că şi să demonstrăm că: (-1) k[Pn(1)-1+S1-S2+…+(-1)kSk-1]≥0 (*) not n (-1)k[Pn+1(1)-1+S1(x1. …. k1)=1. xn-1)).59. x2. 10. Aşadar P|Q ⇔ P| X r1 + X r2 + . X ui = X qi m+ ri = X ri ( X qi m . …. 10. are loc inegalitatea: (-1)k[Pn(1)-1+S1-S2+…+(-1)kSk-1]≥0. (1) unde Pn(x)=(x-x1)…(x-xn) şi Sl(x1. obţinem că X qi m =Ai(X)P(X)+1. Pentru k=n+1 relaţia este imediată din enunţ (s-a folosit relaţia Sk(x1. 1]. ….. xn)=Sk(x1. …. 1≤k≤n.î. …. De aici rezultă că n0=n1=…=nm-1. …. de unde rezultă că: (-1)k[Pn+1(1)-1+S1(x1.. Dar cum H=n0+n1X+…+nm-1Xm-1 are gradul mai mic sau egal cu gradul lui P. …. Înmulţind (*) cu 1-xn+1≥0 rezultă: (-1)k[Pn(1)(1-xn+1)-(1-xn+1)+a1(1-xn+1)-a2(1-xn+1)+…+(-1)kan-1(1-xn+1)]≥0 (-1)k[Pn+1(1)-1+(a1+xn+1)-(a2+a1xn+1)+…+(-1)k(ak-1+ak-2xn+1)-(-1)kak-1xn+1]≥0. ….. + X rn ). xn+1)-S2(x1. rezultă că P|H dacă şi numai dacă există α∈ℝ a. Deci numărul întreg C k n este câtul a două p k k1 numere naturale în care numărătorul se divide cu p (de fapt cu pn-s) şi numitorul k nu se divide cu p. Aceasta arată că f= X p + p . Observăm că Xm-1=(X-1)P(X).60. Aplicând criteriului lui Eisenstein pentru numărul prim p obţinem că polinomul g este ireductibil.xl = al . Cum Xm=(X-1)P(X)+1. ….1 este un polinom ireductibil în ℤ[X]. xn+1)]≥ak-1xn+1. Pentru n=1 inegalitatea este evidentă (aici k=1). xn)= å x1 x 2 . Deci p| C p n .

.. + a n -i +1 z n-1 + ... + a n -i +1 z n-1 -1 j j j j j -i -i -i = z ij-1 (a n -i + 2 z n-1+1 + a n -i + 3 z n-1+ 2 + a n -i + 4 z n-1+ 3 + . n z1 -1 1 z2 2 z2 .. + a n z n-1 ) -1 j j j -1 = v ij ( a1 + a 2 z j -1 + a3 z 2-1 + .. + -1 j j j -1 -1 + a n z n-1 + a1 + a 2 z j -1 + .. za 2 a2 a1 . rezultă că: Dn ( z ) = Õ (a1 + a 2 z k + a 3 z k + . + a n z n-1.61..... + a n z k -1 ) .. .. j =1.. ….. a n -2 = .. z n -1 not 2 .. + a n z n-1 . n z 0 -1 1 z1 2 z1 . Calculând în continuare Dn(z)⋅Vn vom deduce formula (1). iar zk (k∈{0. Avem: 300 ... …..... În rezolvare vom folosi faptul că: a1 za n .. Deducem astfel că: j j Dn ( z ) × V n = Õ (a1 + a 2 z k + a3 z k2 + .. n Avem: å d ik vkj k =1 n -1 = za n -i + 2 + za n -i +3 z j -1 + za n -i + 4 z 2-1 + .... + an z kn-1 ) k =0 unde a1.n .. an. n-1}). a n -1 . + a n -i +1 z n-1 j -1 -1 j +1 + +i -1 = a n -i + 2 z n-1 + a n -i +3 z n-1 + a n -i + 4 z n-12 + . n z 2 -1 .. …. a n .. 1 .. a1 n-1 (1) Dn(z)= za n-1 za n Õ (a1 + a2 z k + a3 z k2 + . za 4 . + za n z ij-2 + a1 z ij-1 + a 2 z ij -1 + . ... n -1 . z n -1 i . a2. j =1........... za3 a3 a2 a1 .. Caz particular z=1.2 + a1 z ij-1 + a 2 z ij -1 + . z∈ℂ. ...... z n -1 = v ij .. să notăm cu Vn determinantul Vandermonde de ordinul n asociat numerelor zk (k∈{0. Intr-adevăr..... + a n z kn-1 ) × Vn k =0 n -1 k =0 n -1 2 n Cum Vn≠0. Avem: 1 z0 2 Vn = z 0 .10... n-1}) sunt rădăcinile de ordinul n ale numărului z... + a n z n-1 ) j j Deci elementele coloanei j din Pn se obţin prin înmulţirea elementelor -1 coloanei j din Vn cu factorul a1 + a 2 z j -1 + a3 z 2-1 + . + a n -i +1 z n-1 ) j j -1 -1 = z ij-1 (a1 + a 2 z j -1 + a3 z 2-1 + . Fie Pn=Dn(z)⋅Vn = p ij p ij = not i ....

. atunci (dacă de exemplu.. cu m≤n. n+1. i =1 n +1 xn +…+am. a n .î.. + (-1) n s n = 0 .( x .. i =1 n +1 xn Dacă s=n. daca grad ( P ) = n î Pentru aceasta.x i +1 ). 2.2 .. 2kp 2kp e k = cos + i sin ..xi -1 )( x .x n +1 ) s × xi .. ï k =1 n +1 P( x ) ì0. absurd.2 = .….x1 ). .. elementele xi. Atunci relaţia din enunţ devine: å q ¢( xkk ) = ía0 .. + a ne kn-1 ) .. să presupunem că numerele s1. s2. cu 0≤s≤n şi avem: xs = å i =1 n +1 ( x . sn sunt pozitive şi să demonstrăm că x1.s1 X n -1 + s 2 X n .1 ï . .. xn≥0.62. (1) q ¢( x i ) Dacă s≤n-1. xi<0. …. …. daca grad ( P ) £ n . n. n sunt soluţii ale ecuaţiei: P ( X ) = X n .63. Atunci.xi .. obţinem: å q ¢(ixi ) = 0 (0≤s≤n-1). n ... identificând coeficientul lui xn în (1). ….. cu notaţia n n Cum implicaţia de la stânga la dreapta este banală.. a3 a3 a2 a1 . k =0 n -1 P(x)=a1+a2x+a3x2+ …+anxn-1 vom obţine că ecuaţiile xn-1=0 şi P(x)=0 au cel puţin o rădăcină comună dacă şi numai dacă P(e1 ) × . 10. 10.. Să considerăm q(x)=(x-x1)(x-x2)…(x-xn+1). 2. n} a. n este impar) deducem că P(xi)<0 ⇔ 0<0.. a1 Dn(1)= a n-1 a n Õ (a1 + a 2e k + a3e k2 + . × P(e n ) = 0 ⇔Dn(1)=0.1 .. 2.. a4 ... …..( x .. Dacă... prin absurd există i∈{1. Fie si = å x1 x 2 . procedând la fel deducem că: Fie P(x)=a0x +a1x putem scrie: m m-1 å q ¢(ixi ) = 1 .. a n . Conform celor stabilite anterior. 2. a2 a2 a1 .. i=1. a n -1 . obţinem contradicţia P(xi)>0 ⇔ 0>0.. Dacă n este par. …. scriem polinomul de interpolare Lagrange pentru polinomul xs..a1 an .. k = 0. k=1. Având în vedere cele de mai sus 301 . i=1. x2. Observăm că q´(xk)=(xk-x1)…(xk-xk-1)(xk-xk+1)…(xk-xn+1).

Să presupunem că există n+1 numere distincte x1. …. 14}. …. j =1 i¹ j întregi. avem că p∤|xi-xj| şi atunci.xa = 0 . î. S p × S q = ( x1p + .å q ¢( xii ) = å q ¢( xi ) × å a k xim-k = å a k ç å q ¢i(xi ) ÷ = ía0 . ….1 .. Cum P(x1). şi aducând la acelaşi numitor obţinem o relaţie de forma: A1 P1 ( x1 ) + .k ö è i =1 ø ì ï0. Rezultă imediat din problema 10.67. ….66. 10. rezultă că S i = í ì ï0. 2. α∈ℕ. daca m = n î 10.. deducem că S7=7. n+1. + x n . 10. rezultă că membrul drept al egalităţii anterioare este divizibil prin p. ï î7. Deoarece s1=s2=…=s6=0 şi s7=1.63. cum p este prim. Folosind formula din enunţul problemei 10. + x np )( x1 + . cu A1. An+1 numere i . 2.. 1. k De asemenea. ç ÷ ï i =1 i =1 k =0 k =0 n +1 P( x ) n +1 1 m m æ n +1 x m. daca m £ n . k∈ℕ. pentru i ¹ 7 m . + An+1 P( x n+1 ) = a 0 × Õ ( xi . Am notat s1=x1+…+xn.65. conform formulelor lui Newton vom avea S1=S2=…=S6=0 şi cum din ecuaţia dată avem: 7 x k +a . …. P(xi) se divide la p pentru orice i=1. m∈ℕ. i =0 20 Sk = k x1 Observaţie. Dar 0<|xi-xj|<p.. şi q q (i). iar q(x)=f(x). j∈{1. P(xn+1) sunt divizibile prin p. p-1} a. pentru i = 7 m În acest caz.x j ) . absurd. + x n ) = å xip + q + å xip x q = S p + q + å xip x q j j i =1 i¹ j i¹ j n 302 . ….64. S7=S14=7 şi Si=0 pentru i∈{1.…. 10.. n+1} şi.. Atunci pentru suma cerută avem: S= i i i å ( x1 + x2 ) 20 = å ç å C 20 x120-i x2i ÷ = å C 20 (å x120-i x2i ) = å C 20 (S 20-i S i .. 7. pentru orice i.64. a0 se divide la p. …. k=1. sn=x1⋅…⋅xn k + .. xn+1∈{0..S 20 ) = ç ÷ æ 20 ö ø 20 20 è i =0 i =0 i =0 = i 7 14 å C 20 S 20-i S i = C 20 S13 S 7 + C 20 S 6 S14 = 0 . 20}\{7. …. considerând P(x)=f(r)(x).

n}. 303 . S5=-3S3+5S2=-75). n}. k∈{1.S r + q × S p + 2S p+ q+r . În particular. 2 (iii). k∈{1. + x n )( x1 + .S 2 p ] . å xip x jp xkp = 6 [(S p ) 3 ..3S 2 p × S p + 2S 3 p ] .. 3 3 + x 2 + x3 =s1S2-s2S1+3s3=8-6s2+3s3. i¹ j Suma din membrul stâng reprezintă un polinom în nedeterminatele x1. S3=-3S1+15=-3s1+15=15. ….69. (S2= s12 -2s2=-6. s3=x1x2x3=5.S p+q × S r ..S p+ q . avem şi cum în acest caz s1=x1+x2+x3=0. s2=x1x2+x1x3+x2x3=3. …. dacă în (i) punem p=q obţinem å i¹ j xip x jp 1 = × [(S p ) 2 .S p+q+ r + S p+ r S q i¹ j i¹ j i ¹ j ¹k i ¹ j ¹k . i. S5=-75. + x n )( x1 + . În particular..2s 2 =4-2s2. …. s2=x1x2+x1x3+x2x3. j. pentru p=q=r avem: i¹ j¹k i..…. S3=15.. 1 å i¹ j xi3 x 2 = S 3 × S 2 .xn simetric şi omogen de gradul p+q.⇒ å xip x qj = S p × S q .S p + q+ r + å xip x qj x kr ⇒ i¹ j¹k å xip x qj x kr = S p × S q × S r . j∈{1. i. n}.S p +q +r + S q+ r S p .S p+ r × S q . + x n ) = å xip+q+ r + å xip+ q x rj + i =1 i¹ j n + å xip+ r x qj + å xiq+r x jp + å xip x qj xkr = S p+ q+ r + S p+q S r . Conform formulelor demonstrate la problema 10. q p q r r S p × S q × S r = ( x1p + . obţinem S2=-6. j. (ii). Notez s1=x1+x2+x3. s3=x1x2x3 şi considerând n n + x 2 + x3 avem: 2 2 2 + x 2 + x3 = s1 .S 5 j 10. Atunci å xi3 x 2j =-90+75=-15. i¹ j Sn = S2 = S3 = n x1 2 x1 3 x1 10.68.67.

s 2 s3 . Avem soluţiile x1=2. 2 1 + i 11 1 . x3 = şi 2 2 cum el este simetric în x1. deci 6 s -5s2s3-8s2+4s3-16=0. Atunci s2=4. De 2 2 asemenea. adică (t-2)(t2+2i)=0. cu sistemul: ì 2 ï s 2 . după eliminarea lui s 2 . Trebuie rezolvat sistemul de ecuaţii: 2 ì6 s 2 . avem: s 2 . şi 2 S5=s1S4-s2S3+s3S2=16-8s2-3s2s3+4s3+6 s 2 -2s2s3= 2 =6 s 2 -5s2s3-8s2+4s3+16 cum 2 2 5 5 5 S 5 = x1 + x2 + x3 =32 rezultă că 6 s -5s2s3-8s2+4s3+16=32. x3= .3 = 1 ± i 11 .5s 2 s 3 . ì x1 + x 2 + x3 = 2 ï Dacă s2=2i atunci s3=4i şi deci í x1 x2 + x1 x3 + x 2 x3 = 2i ï x x x = 4i î 1 2 3 Obţinem ecuaţia t3-2t2+2it-4i=0. x2= 2i . x2= .. x 2 = . t 2.2i şi permutările acestora.2i şi permutările acestora.4)( s 2 + 4) = 0 şi vom avea două cazuri: 1) s2-4=0.8s 2 + 4 s 3 + 4 = 0 í ï8s 2 . x3 obţinem alte cinci soluţii ale sale prin permutările acestei soluţii.2i .4 4 4 S 4 = x1 + x 2 + x3 =s1S3-s2S2+s3S1=16-12s2+6s3-4s2+2 s 2 +2s3=2 s 2 2 2 2 4 4 -16s2+8s3+16. x3= .4 s 2 + 4 s 2 . x1=2.16 = 0 . s3=3 şi prin urmare: ì x1 + x 2 + x 3 = 2 ï í x1 x 2 + x1 x 3 + x 2 x 3 = 4 ïx x x = 3 î 1 2 3 sistem a cărui rezolvare revine la rezolvarea ecuaţiei de gradul trei t3-2t2+4t-3=0 ale cărei rădăcini sunt t1=1. rezultă că 2 s 2 -16s2+8s3+16=8 deci 2 s 2 -8s2+4s3+4=0.8s 2 + 4 s 3 . 2 2) Dacă s 2 + 4 = 0 ⇒ s2=±2i.16 = 0 ï í 2 ïs 2 . x2.8 = 0 î 3 2 din care. şi cum S 4 = x14 + x 2 + x3 =8. care se mai scrie 2 ( s 2 .i 11 Deci o soluţie a sistemului va fi x1=1.4s3 .8s 2 + 4 s 3 + 4 = 0 î 2 echivalent. 304 Dacă s2=-2i atunci s3=-4i adică (t-2)(t2-2i)=0 şi vom avea soluţiile . eliminând pe s3.

cu Q1.70. (1) Polinomul P1(X)-1 de grad mai mic decât n are n rădăcini a1. …. oricare ar fi x∈ℝ. P2<0). Identificând coeficienţii lui Xn din cei doi membrii obţinem 1=-1. …. Vom demonstra că grad P1 = grad P2 = n. 305 Deci grad P1=grad P2=n şi din relaţiile (1) deducem că P1(X)-1= . Deoarece P1(x)>0 şi P2(x)>0 rezultă P1(a1)=P2(a1)=1 ………………. adică –α2=1. grad(Q2)<n=grad(Q). cu α. Făcând x= a1. P2>0 (analog. =α(X-a1)…(X-an) şi P2(X)-1=β(X-a1)…(X-an).10. Deci P1(x)=1. n}. Să zicem P1. an deci este polinomul identic nul. oricare ar fi i cu 1≤i≤n şi grad(Q1+Q2)<n. Din P=P1P2 deducem că P=αβ(X-a1)2…(X-an)2+(α+β)(X-a1)…(X-an)+1. Se observă că Q(ai)=-1. neconstante. β∈ℤ. an avem: P1(a1)⋅P2(a1)=1 ……………… P1(an)⋅P2(an)=1. Presupunem prin reducere la absurd că Q=Q1⋅Q2. absurd!. oricare ar fi x∈ℝ. Q2∈ℤ[X] neconstante şi grad(Q1). …. P1(an)⋅P2(an)=1. contradicţie. În ambele cazuri Q1(ai)+Q2(ai)=0. deci Q este ireductibil. rezultă că P1 şi P2 nu au rădăcini reale şi deci păstrează semn constant pe ℝ. Cum polinomul Q1+Q2 are gradul mai mic decât n şi n rădăcini obţinem că Q1+Q2=0. Demonstrăm că P este ireductibil în ℤ[X]. Putem scrie . absurd!.Q12 ( X ) =(X-a1)(X-a2)…(X-an)-1. Demonstrăm că Q este ireductibil în ℤ[X]. de unde αβ=1 şi α+β=0.. Deoarece P(x)>0. Să presupunem de exemplu că grad P1<grad P2 şi deci grad P1<n iar grad P2 >n. oricare ar fi i cu 1≤i≤n. Presupunem prin absurd că P=P1⋅P2. P2∈ℤ[X]. se va raţiona dacă P1. cu P1. Cum Q(ai)=-1 rezultă că Q1(ai)Q2(ai)=-1 deci Q1(ai)=1 şi Q2(ai)=-1 sau Q1(ai)=-1 şi Q2(ai)=1 pentru un i∈{1. Deci Q1=-Q2.

. + (-2) n S n .73.. avem f=(S1-2X1)…(S1-2Xn)= S1n . La acelaşi rezultat se ajunge şi folosind procedeul descris în teorema fundamentală a polinoamelor simetrice.3.2( X 1 + .0). í ïc = 18 ïd = -27 î ì4 + b = 0 ï. + X n ) S1n ..4 S 2 + 18S1S 2 S 3 . sunt ideale ale lui K[[X]]. Se arată acestea sunt singurele ideale ale sale. atunci fie ord(I)=min{ord(f)|f∈I}.72.27 S 3 . Dacă I≠(0) este un ideal. (3. 306 .S1n + 4S1n-2 S 2 . n∈ℕ.4S13 S 3 .2. Notând X1+X2+…+Xn=S1. X2.2. X1 1 2 1 1 X2 1 X3 0 S1 2 S2 1 S3 0 2 4 1 f 0 0 0 0 -1 -1 0 . 2 3 2 Deci f = S12 S 2 + aS13 S 3 + bS 2 + cS1 S 2 S 3 + dS 3 . 2 10.3 -2 -2 -3 0 -1 -1 -1 -1 Obţinem astfel sistemul de ì a = -4 ïb = -4 ï ... 10.10. Atunci exponenţii termenilor principali ai polinoamelor care vor rămâne după eliminarea succesivă a termenilor principali vor fi (4. X1X2+…+Xn-1Xn=S2. c.b + c + d = 0 î de unde Prin urmare. Termenul principal al polinomului f este X 14 X 2 . b. X3.8S1n-3 S 3 + .1). Determinăm aceşti coeficienţi dând valori numerice nedeterminatelor X1. Se demonstrează că I=(X(ord(I)). + (-2) n S n = = .. Este clar că (0) şi (Xn).1..2). 2 3 2 f=(X1-X2)2(X1-X3)2(X2-X3)2= S12 S 2 . (4. X1X2…Xn=Sn.a . ….108a + 16d = 0 ï1 .0).71.27b + 4d = 0 ï ecuaţii: í ï. (3. unde a. d sunt numere reale.2.1) şi (2.

Deci Z|t0 şi deducem că P=-t0Z∈Z2K[Y.X .2)][1 + 2(.XY-Z) care aplică K[Y.Z] şi t0.Y]⊆(X .3) = 3 X + 2 307 Ù .-” notează clasele modulo 4. 10. t2∈K[X. La fel. f(a0+a1X+…+anXn)=a0 este surjectiv şi Ker(f)=(X).2) + (4 X + 4)(2 X . f(P)=P( d )=0 şi R(X)=aX+b∈ℤ[X] restul împărţirii lui P(X) la X2-d. Fie f:ℤ[X]→ℤ[ d ] morfismul de ℤ-algebre dat prin f(X)= d . clasa modulo (X2+X+ 2 ) a elementului X + ( X 2 .Z]/(X2. 10.76.Z]→K[X.2 ) constituie un element idempotent al inelului ℤ4[X]/(X2+X+ 2 ).Z] şi de deci forma Z K[X. Atunci K≃K[X]/(X) şi K[X]/(X) fiind inel. XY-Z) (surjecţia canonică) atunci avem Ker(g)=Z2K[Y. t1∈K[Y.. În concluzie. ….12X 2 + 8 X 3 ) = .39.Z] (incluziunea canonică) şi K[X. 2 2 Avem Z2=Y2X2-(XY-Z)(YX+Z)∈(X2. …. dacă P este 2 2 X g+(XY-Z)(t0+t1X+t2X ) cu g.Z]/(Z2) izomorf pe Im(g). Deci g induce o injecţie K[Y. 10.. Reciproc.39.Z].X .10. unde .12(.X .Y..2) + [(.77. Aplicăm în continuare prima teoremă de izomorfism.Y.(. dat prin φ(P)=P(a1.Y.X . (X) este ideal maximal. un polinom din XY-Z) K[Y. Fie P∈ℤ[X] a. de unde rezultă g+(XY-Z)t2+t1Y=0 şi t0Y-t1Z=0. ˆ Fie surjecţia canonică f2:ℤ8[X]/(X2+X+ 2 )→ℤ4[X]/(X2+X+ 2 ).2) 2 .X . ˆ 10.75.Z]/(Z2)→K[X. Evident.Y. Obţinem R( d )=0 şi rezultă R≡0. adică Ker(f)=(X2-d).74.2 (egalitatea se obţine înlocuind X2 cu . dacă g este compunerea morfismelor de inele K[Y.Z].X .78.Z]→K[X.X )( 1 + 2 X .Z] atunci avem P=X2(g+(XY-Z)t2+t1Y)+X(t0Y-t1Z)-t0Z. Ker(f)⊇(X2-d). Morfismul de inele f:K[X]→K. Xn]→A. Aplicăm teorema fundamentală de izomorfism pentru inele morfismului de inele φ:A[X1.Y]. Aplicăm problema 8.Z]/(X2.2) . clasa modulo (X2+X+ 2 ) a elementului ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ (. Conform problemei 8.Y. an). XY-Z)∩K[X.î.X . pentru cazul x=clsX mod (X2+X+ 2 ).X .2) 2 ] = ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ ˆ = (.

XY-Z).î. Suficienţa este evidentă. considerăm cazul A=ℤ4[X]/(X2+X. pentru că morfismele de inele unitare transportă elementele inversabile în elemente inversabile. Aʹ=ℚ[Y] şi f definit prin În plus. 10. Y ))=P(0. pentru A=ℚ[X.Z]=(Z ) (vezi problema 10.XY). ˆ ˆ f(P( X . Ù De exemplu. Într-adevăr. Aʹ=ℤ2[X]/(X2-X). unde n∈A este un nilpotent.2 ).Y. Necesitatea nu este în general valabilă. ceea ce implică a1=G(Y)=H(Y)=0. 308 . definit prin ˆ g(cls P(X.79. (iii). De exemplu.ˆ este un element idempotent diferit de 0 şi 1 în inelul ℤ8[X]/(X2+X+ 2 ).). dacă (clsY)⋅(cls(a1X+G(Y)Z+H(Y)))=0.XY-Z)∩ℚ[Y. pentru B=ℚ[X. ˆ ˆ Atunci f( X ) este idempotent deşi X nu este idempotent. observăm că Y este divizor al lui zero în A dar f( Y ) nu este divizor al lui zero. (i).XY-Z) iar XY aparţine lui clsZ). dacă f(a) este inversabil atunci există aʹ∈A a.XY-Z) şi g:B→A. Reciproc este evident.Y]/(X2. Ker(f)=(X) este format din elemente nilpotente.Y).Z]/(X2. aaʹ=1+n. iar clsZ este nilpotent pentru că Z2∈(X2. H(Y)∈ℚ[Y] atunci 2 rezultă cls(-a1Z+G(Y)YZ+YH(Y))=0.Y. f:A→Aʹ fiind morfismul surjectiv indus de morfismul ℤ4→ℤ2. Nici necesitatea nu este adevărată.0) observăm că g(cls Y)= Y este divizor al lui zero dar nu şi clsY. a1∈ℚ şi G(Y). Într-adevăr. Dar 1+n este inversabil (suma dintre un element inversabil şi unul nilpotent este element inversabil) deci şi a este inversabil.Z))=P(X. Deci clsY nu este divizor al lui zero (am utilizat faptul că elementele lui B pot fi scrise sub forma cls(a1X+G(Y)Z+H(Y)). În plus.74.Y. deoarece XZ∈(X2. Ker(g)=(clsZ). Suficienţa nu este adevărată. 2 adică -a1Z+G(Y)YZ+YH(Y)∈(X . (ii). ˆ De exemplu.

309 . 1982. C. 1998. 1986. Dincă: Lecţii de algebră. D. Piciu : Lecţii de algebră. D. Andrei. D. Bucureşti. Dixon : Problems in group theory. 1981. Dan: Probleme de algebra: Inele. (vol. 1988. Bucureşti. C. D. M. Niţă. Craiova. tehnică. A. 8. Universitaria. Bucureşti. Fadeev. Ţena. V.1). G. Mir Publishers Moscow. Craiova. Vraciu : Probleme de teoria grupurilor. 2. Teorie Galois. 13. N. Ion. 1995. Radu. Năstăsescu. Reprografia Universităţii din Bucureşti. 14. Bucureşti. Hamburg: Exercices in Basic Rings Theory. Reprografia Univ. C. Scorpion 7. din Bucureşti. 7. J. M. Universitaria. D. D. C Vraciu: Bazele algebrei. C. Manoil. Blaisdell Publishing Company. Ed. A. N. 1968. Buşneag : Teoria grupurilor. Ed. Bucureşti. Kluwer Academic Press. I.Buşneag. 2000. I. P. Andrei. Sominsky: Problems in Higher algebra. 1967. Reprografia Universităţii din Craiova. 9. 1981. Caragea. C. 5. Ed Academiei. 1999. Module. 11. I. Ion. C. G. Gh. Răianu : Structuri algebrice (probleme rezolvate). Popescu: Probleme de algebra. Becheanu. 12.1994. S. Călugăreanu. 10. Ion. 1991. C. Ed Didactică şi Pedagogică. Universitaria. Niţă. 6. Ed. I. I. Ed. Ed. Craiova.BIBLIOGRAFIE 1. Ed Didactică şi Pedagogică. 4. D. Radu: Algebra. D. Ene : Algebră : Culegere de probleme pentru examenele de admitere şi olimpiade şcolare. 2002. C. Odărăşeanu : Probleme de structuri algebrice. Năstăsescu. 3.

Springer – Verlag. Spircu : Probleme de structuri algebrice. I. M. Bucureşti. Bucureşti. Tomescu (coordonator) : Probleme date la olimpiadele de matematică pentru liceu. Panaitopol. M. Spircu : Structuri algebrice prin probleme. Gazeta Matematică (1980 – 2002). Ştiinţifică. M. Năstăsescu. Dăscălescu. Năstăsescu. Brandiburu. 17. Rădulescu. Rădulescu. S. L. T.15. Cambridge University Press. B. Bucureşti. Gh. Bucureşti. 1966. J.. Bucureşti. Ne face plăcere să amintim aici numele autorilor mai multor probleme cuprinse în această lucrare (împreună cu soluţiile corespunzătoare) : T. C. Panaitopol. 24. M. C. Ed. Buzeţeanu. 1992. D. I. 18. 310 . Savu şi M. Ştiinţifică şi Enciclopedică. Niţă. S. Miheţ. Berceanu. Didactică şi Pedagogică. S. Popovici. I. I. M. 21. 1991. tehnică. Deaconescu. C. M. Ion. C. T. Ed. 23. Ed Albatros. Bucureşti. 1974. M. Allyn and Bacon Inc. D. Ştiinţifică. D. Andrei. I. 16. 1982. L. M. Albu. I. Niţă.1978. Rose : A course în Group Theory. Suzuki : Group Theory. C. 1986. Ed. 20. Ed. Andronache. C. Niţă. Popescu. Joiţa : Exerciţii de algebră. Chiriţă. Ed. Ş. (1950 – 1990). 22. Ţena. J. Cuculescu. Piticari. Vraciu : Elemente de teoria grupurilor finite. Ghergu. Dinulescu. D. 1992. C. J. D. 1980. Rotman : The Theory of Groups ( An introduction ). 19. Drăghicescu: Polinoame şi ecuaţii algebrice.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful