Iuliu FULGA CURS DE MEDICINĂ LEGALĂ 1

1. CADRU LEGISLATIV AL ACTIVITĂŢII MEDICOLEGALE. ORGANIZAREA REŢELEI DE MEDICINĂ LEGALĂ 1.1. ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII ŞI FUNCŢIONAREA INSTITUŢIILOR DE MEDICINĂ LEGALĂ Organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală este reglementată de gea nr. 459/2001, OG 57/2001 şi legea 271/2004. Activitatea de medicină legală, parte integrantă a asistenţei medicale, constă în efectuarea de expertize, examinări, constatări, examene de laborator şi alte lucrări medico-legale asupra persoanelor în viaţă, cadavrelor , produselor biologice şi corpurilor delicte, în vederea stabilirii adevărului în cauzel e privind infracţiunile contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor ori în ituaţii prevăzute de lege, precum şi efectuarea de expertize medico-legale psihiatrice şi de cercetare a filiaţiei. În România, reţeaua de medicină legală este organizată la nivel onal şi are o structură piramidală, fiind compusă din următoarele nivele de competenţă: (I) S rvicii de medicină legală judeţene, din structura cărora fac parte şi cabinetele de medici nă legală; (II) Institute de medicină legală din centrele medicale universitare; (III) I nstitutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“ Bucureşti. Activitatea de medicină lega este coordonată, sub raport ştiinţific şi metodologic, de Ministerul Sănătăţii şi de Consiliu erior de Medicină Legală, cu sediul la Institutul de Medicină Legală „Prof. Dr. Mina Minov ici“ Bucureşti. Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Justiţiei asigură controlul şi evaluarea a de medicină legală. Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“ Bucureşti - unitat u personalitate juridică în subordinea Ministerului Sănătăţii - colaborează cu Ministerul de ustiţie, Parchetul General şi cu Ministerul de Interne. Instanţa ştiinţifică supremă este con tituită de Comisia Superioară Medico-Legală (formată din membri de diferite specialităţi - m edici legişti, chirurgi, ortopezi, neurochirurgi, microbiologi etc.). Institutele de medicină legală sunt unităţi cu personalitate juridică în subordinea administrativă a Mini terului Sănătăţii care îşi au sediul în centre medicale universitare Cluj, Iaşi, Timişoara, T reş, Craiova. Institutul de Medicină Legală „Prof. Dr. Mina Minovici“ Bucureşti, precum şi ce elalte institute de medicină legală, în limitele competenţei lor teritoriale, au următoare le atribuţii principale: a) controlează din punct de vedere ştiintific şi metodologic un anumit număr de laboratoare judeţene; b) efectuează, din dispoziţia organelor de urmărire penală, a instanţelor 2

judecătoreşti sau la cererea persoanelor interesate, expertize şi constatări, precum şi al te lucrări cu caracter medico-legal; c) efectuează noi expertize medico-legale dispu se de organele de urmărire penală sau instanţele judecătoreşti, precum şi în cazurile de defi ienţe privind acordarea asistenţei medicale ori în cazurile în care, potrivit legii, sun t necesare expertize medicolegale psihiatrice;

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII ŞI FAMILIEI Consiliul Superior de Medicină Legală Institutele de Medicin egală Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti Comisia Superioară Com a de Control şi Avizare Direcţiile Judeţene de Sănătate Comisii de Control şi Avizare Servicii Judeţene de Medicină Legală Cabinetele Medico-Legale Fig. 1 Organizarea Reţelei de Medicină Legală în România

d) execută examene complementare de laborator, solicitate de serviciile de medicină legală judeţene, de organele de urmărire penală, de instanţele judecătoreşti sau de persoanel interesate; e) îndeplinesc, pentru judeţele în care îşi au sediul, respectiv pentru munic ipiul Bucureşti, atribuţiile ce revin serviciilor de medicină legală judeţene prevăzute în pr zenta ordonanţă; f) efectuează cercetări ştiinţifice în domeniul medicinii legale şi pun la d oziţie învăţământului universitar şi postuniversitar, materiale documentare, precum şi alte m oace necesare procesului de învăţământ; g) contribuie la sprijinirea asistenţei medicale, atâ prin analiza aspectelor medicolegale din activitatea unităţilor sanitare, la cerere a lor, cât şi prin analiza unor probleme constatate cu ocazia desfăşurării activităţii de med cină legală; h) propun Consiliului superior de medicină legală măsuri corespunzătoare în vede ea asigurării, din punct de vedere metodologic, a unei practici unitare în domeniul medicinii legale pe întreg teritoriul ţării; i) avizează funcţionarea, în condiţiile legii, a agenţilor economici care desfăşoară activităţi de îmbălsămare şi alte servicii de estetică mo drul institutelor de medicină legală din centrele medicale universitare, precum şi în ca drul Institutului de Medicină Legală „Prof. Dr. Mina Minovici“ funcţionează Comisii de aviza re şi control al actelor medico-legale. Comisiile de avizare şi control al actelor m edico-legale din cadrul institutelor de 3

potrivit legii. e) pun la dispoziţie catedrelor de medicină legală din universităţile de medicină şi f acie. din punct de vedere administrativ. dir cţiilor de sănătate publică. În prezent există unusprezece cabinete medico-legale situate în următoarel e oraşe sau municipii nereşedinţă de judeţ: Lugoj. atunci când diagnosticu l este incert. examinări medico-legale . cu plată. c) efectuează. Făgăraş. a sănătăţii sau decesul bolnavilor. de deontologia medicală şi de reglemen tările privind drepturile omului. b) efectuează orice altă ex pertiză sau constatare medico-legală. Cabinetele de medicină legală au următoarele atribuţii incipale: a) efectuează orice expertiză şi constatare medico-legală. la lucrări le comisiilor de anchetă. precum şi orice alte lucrări medico-legale. în cazul în care se apreciază că aceasta nu poate fi e fectuată de cabinetul de medicină legală. Serviciile de med icină legală judeţene au următoarele atribuţii principale: a) efectuează expertize şi constat medico-legale din dispoziţia organelor de urmărire penală sau a instanţelor judecătoreşti. efectuarea altor lucrări m edico-legale. icipă. Rădăuţi. c) asigură. ţesuturi şi alte pro duse biologice necesare procesului didactic. Petro l Marmaţiei.medicină legală examinează şi avizează: a) actele de constatare sau de expertiză medico-lega lă. f) pun la dispoziţia Institutului de Medicină Legală „Prof. cu excepţia celor care intră în competenţa institutelor de medicină l egală. Serviciile medico-legale judeţene funcţi nează în oraşele reşedinţă de judeţ fiind subordonate. b) asigură. cu plata. b) actele noilor expert ize efectuate de serviciile medico-legale judeţene înainte de a fi transmise organel or de urmărire penală sau instanţelor judecătoreşti. efectuate de serviciile de medicină legală judeţene. g) contribuie la ridicarea nivelului de acordare a asistenţei medicale din unităţile sanitare. în cazurile în care organele de urmă ire penală sau instanţele judecătoreşti consideră necesară avizarea. Bârlad. la clarificarea cauzelor care au provocat vătămarea integrităţii corporal e. în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale. cadavre. Mina Minovici“ şi a institutelor de medicină legală materiale nece are pentru cercetarea ştiinţifică. din dispoziţia organe lor de urmărire penală sau a instanţelor judecătoreşti. materiale documentare. la cererea persoanelor interesate. Mediaş. precum şi în cazurile de deficienţe în acordarea asistenţei ori în cazurile în care. efectuarea examinărilor medico-legal e. cu excepţia celor ce intră în atribuţ serviciilor de medicină legală. comunicând organului ierarhic superior al ac estor unităţi deficienţele constatate cu ocazia desfăşurării activităţii de medicină legală. cu plată. 4 . Comăneşti. Câmpulung Moldovenesc. d) efectuează noi exp rtize medico-legale. Serviciile medico-legale judeţene pot organiza Cabinete medic o-legale în localităţile mai importante din judeţul respectiv sau pot decide numirea unu i medic de altă specialitate ca medic legist delegat (temporar). instituite de acestea şi contribuie. la cererea instituţiilor sanitare şi a Colegiului Medicilor din România. Dr. cu excepţia celor care intră în competenţa cabinetului de medicină legală. sunt necesare expertize medicolegale psihiatrice. Câmpulung-Argeş. la cererea persoanelor interesate.

certificatul.Oneşti. precum şi la t. Oda tă cu intrarea în vigoare a prevederilor privind înfiinţarea şi funcţionarea cabinetelor de consultanţă medico-legală (art. art. rin raport de constatare medico-legală se înţelege actul întocmit de medicul legist la s olicitarea organului de urmărire penala sau a instanţei de judecată şi care cuprinde dat e privind constatarea efectuată..3. • expertize pe bază de acte. avizarea de către Comisiile de Control şi Avizare a actelor medico-legale şi Comisia Superioară Medico-Legală. CONTROLUL ACTELOR MEDICO-LEGALE După Iftenie şi Boroi [2002]. capacităţii de muncă etc. examinarea la faţa locului. expertize psihiatrice. a filiaţiei. buletinul de analiză şi avizul. Expertiza medico-legală se efec tuează în situaţiile prevăzute la art. 34-39 Regulament de Aplicare). 116 şi 117 din Codul de procedură penală. amânarea/întreruperea executării pedepsei.2. 201 din Codul de procedură civilă. modalitate de control a corectitudinii actelor medico-legal e. 1 15 CPP „completarea sau refacerea raportului de constatare medico-legală”. 124 CP P „supliment de expertiză”. (b) din interiorul eţelei de medicină legală (verificarea documentelor de către conducerea instituţiilor medi co-legale. 1. se conturează a patra. po ate cea mai eficientă. 1. experţii medico-legali angajaţi de părţi putând: 5 . constatărilor şi a altor lucrări medico-legale prevede că actele medico-legale sunt raportul de expert iză. Constatarea medico-legală se efectuează în situaţiile pre văzute la art. • expertize de laborator. Expertizele sunt de următoarele tipuri: • expertiz e pe cadavru: autopsia. ACTELE MEDICO-LEGALE Secţiunea 2 a Normelor Procedurale privind efectuarea expertizelor. • expertize pe persoane: examinări clinice şi complementare în caz de agresiuni. 125 CPP „noua expertiză medico-legală”). infracţiuni privito are la viaţa sexuală. (c) control combinat prin comisii mixte şi prin Consiliul de Analiză şi Evaluare. art. raportul de constatare. existenţa metodologiei unice pe tot teritoriul ţării). Din textul acestui act normativ reiese că prin raport de expertiză medico-legală se înţelege actul înto cmit de un expert la solicitarea organului de urmărire penală sau a instanţei de judec ată şi care cuprinde datele privind expertiza efectuată. examinări complementare. reautopsia şi exhumarea cadavrului efectuate numai pe baza ordonanţei judiciare. 112 si 114 din Codul de procedură penală. Prin certificat medico-legal se înţelege actul întocmit de medicul legist la cererea persoanelor interesate şi care c uprinde date privind examinarea medico-legală. corectitudinea şi obiectivitatea actelor medico-legale e ste asigurată prin triplu control: (a) din exteriorul reţelei de medicină legală (art.

să propună obiective pentru efectuarea expertizelor ofici ale prin intermediul organelor de justiţie. Agonia (gr. 2. în cadrul acesteia există posibilitatea de producere a unor leziuni autoprovocate (prin cădere din pat. 2. apar transpiraţi reci. zgâriere cu unghiile) . thanatos = zeul morţii. După Dragomirescu [1996]. să recomande efectuarea unei noi examinări de specialitate şi/sau investigaţii necesare cazului în etapa premergătoare expertizei oficiale.2. 2. Durata agoniei este variabilă în funcţie de cauza de deces. întrecere) este o etapă tranzitorie de la viaţă la moarte în car e se duce o luptă între procesele biologice şi cele tanatologice. Activitatea cardiacă şi respiratorie se perturbă.1 . de la câteva ore/zile (lungă) până la minute (scurtă) neori poate lipsi (zdrobirea capului. parcurgând trei etape succesive: 2.1. În această etapă încă mai există 6 . prin oprirea funcţiilor vitale. logos = studiu) reprezintă o r amură a medicinei teoretice şi practice care se ocupă de studiul stării organismului în ul tima fază a procesului patologic. Din punct de vedere clinic se intâlnesc diferi te forme: (a) Agonia lucidă – cu conştiinţa nealterată. dinamicii şi mecanismelor tanatogeneratoare. morfologice şi biochimice a le organismului muribund. Moartea clinică se caracterizează prin dispariţia funcţiilor respiratorii şi cardiace cu păstrarea activităţii biologice a ţesuturilor. Dispar simţurile: primul dispare văzul şi ultimul auzul. (b) Agonia cu delir – cu stare de ag itaţie.1. precum şi a fenomenelor bio-morfologice care au loc după m oartea organismului. temperatura corpului scade.• • • să întocmească „note de expert”. manifestărilor clinice. unele morţi subite). Se pierde contactul c u realitatea imediată. (c) Agonia alternantă. care cuprind obiecţiuni ale actelor medicale şi/sau medico-l gale prezentate de client. agon = lupta.1. Pielea muribundului dev ine palidă. cauze lor directe (imediate) de deces. pentru a putea fi efectuată pe baza unei documentaţii complete. încetarea fenomenelor vitale mergând până la oprirea activităţii metabolice celulare. mişcări bruşte. fiind rezultatul rupturii echilibru lui biologic care este necesar menţinerii vieţii. TANATOLOGIA MEDICO-LEGALĂ La ora actuală tanatologia (gr. ETAPELE MORŢII Instalarea morţii este un proces progresiv. moartea este încetarea definitivă şi irev ersibilă a vieţii.

Modificările cadaverice distructive precoce: 2.m.2. • Absenţa pulsului. ş. • Lipsa răspunsului la stimuli dureroţi. 2. porţiunile corpului neacoperite cu îmbrăcăminte se răcesc c u viteză mai mare decât porţiunile acoperite. cadavrul unei persoane corpolente se răceşt e mai lent. Durata acestei etape este de apr oximativ 5 minute. Astfel.1. • greutatea corporală. • Absenţa reflexelor. Primele schimbări au loc la nivelul sc oarţei cerebrale (ţesut nervos cel mai sensibil la lipsa sau scăderea oxigenului).d. semnele negative de viaţă au o valoare orientativă în diagnosticul morţii: imobil itatea se poate întâlni în stări de inconştienţă. Oprirea metabolismului şi circulaţiei în organism determină scăderea temperaturii acestuia până la ni elul temperaturii mediului înconjurător. Moartea biologică este o etapă în care manevrele de resuscit are nu mai sunt eficiente deoarece se caracterizează prin încetarea proceselor metab olice la nivelul celulelor. în etapa următoare viteza de răcire creşte până la 2oC/oră. DIAGNOSTICUL MORŢII 2.2. Modificările cadaverice pot fi clasificate în precoce şi tardive.1. • Absenţa mişcă espiratorii. 2.3. • calitatea şi grosime a îmbrăcăminţii. paloarea ţesuturilor poate fi consecinţa un lburări ale sistemului cardio-vascular sau anemiei. datorită lipsei de oxigen. • cauza de deces.1. activitatea pr oceselor scade progresiv până la oprire completă. 7 .1.2.2. cadavrul unei persoane care a avut febră în perioada precedentă decesului se va răci mai lent decât cadavrul care ante rior decesului a avut temperatura normală. Semnele negative de viaţă: • Imobilitate absolută. 2. Răcirea cadavrului.1. Deşi reprezintă absenţa activităţilor caracteristice organism lui viu. După instalarea morţii biologice ţesuturile organismului m ai rezistă o scurtă perioadă de timp. decât al unui copil. • Ţesuturile sunt palide. Se consideră că temperatura rectală a cadavrul ui aflat la temperatura camerei (16-18oC) scade cu câte 1o pe oră în primele şase ore.posibilitatea reanimării tuturor funcţiilor vitale.2. 2. Semne ale morţii r eale (de certitudine) se datoresc unor procese fizice şi biochimice nespecifice or ganismului viu. umiditatea şi mişcarea maselor aeriene. termici şi o lfactivi. Manifestările morfologice ale acestor procese se numesc modificări c adaverice.2.2. Viteza de răcire a cadavrului depinde de mai mulţi factori: • temperatura.a. după care.2.

D eshidratarea pielii manifestată morfologic prin pete brune. labiile mici.2. Importanţa practică a deshid ratării cadavrului: semnele deshidratării cadaverice. În zonele în care se exercită presiune a maximă a greutăţii corporale sau a elementelor îmbrăcăminţii (curele. la cadavrele de sex feminin acest aspect se observă la nivelul labiilor mari. dacă decesul s-a datorat unei hemoragii acute. cu atât mai mare este viteza ai clare semnele deshidratării cadaverice. Localizarea li vidităţilor cadaverice depinde de poziţia cadavrului. lividi tăţile cadaverice sunt mai discrete şi au culoarea roziu-violacee-palidă. Petele brune pergamentoase de la nivelul scrotului pot fi greşit interpretate de examinatori neexperimentaţi drept leziuni traumatice prod use prin acţiunea unor corpuri dure. lividi e cadaverice nu apar. sâng ele din acestea trece prin capilare în vene. Dacă după deces ochii rămân desc procesul deshidratării sclerelor şi corneelor este intens: corneele îşi pierd luciul. precum şi zonele unde pielea este lipsită de stratul sau superior: excoriaţii (inclusiv cele produse după moarte). Cu cât mai crescută este temperatura. corneele îşi pierd transparenţa. 2).3.2.2.a. elastic etc. vinete. sângele coboară în regi unile cele mai declive. pergamentoase se obser vă la bărbaţi la nivelul scrotului.1. precum şi în cazuri de deces prin hipotermie. sclerele. lividităţile cadaveric e sunt cireşii-aprinse. m ai sumară îmbrăcămintea şi mai intensă mişcarea maselor aeriene. se opacifiază. cap. venele pline de sânge îi co nferă pielii iniţial culoare roşiatică. Imediat după moarte se produce spasmul vaselor arteriale.d. Lividităţile cadaverice (pete cadaverice) sunt consecinţa opririi circulaţiei sa nguine cu migrarea sângelui datorită forţelor de gravitaţie prin vase în părţile declive neco primate ale corpului. s clerele deshidratându-se. marginile plăgilor. cu toate că au o valoare orienta tivă.2. „Leziuni şi moarte prin agenţi chimici”) sau cu monoxid de carbon.Importanţa practică a răcirii cadavrului: constituie pentru medicina legală un semn cert de moarte şi are o valoare orientativă pentru stabilirea datei morţii. Des hidratarea cadavrului cuprinde acele zone care în timpul vieţii au fost umezite sau unde pielea este subţire: mucoasa buzelor. 2. pe când în intoxicaţiile cu substanţe methemoglobinizante sau hemo litice acestea sunt cafenii.). La aproximativ 2-4 ore după deces.1. După ce umple venele. Mom entul apariţiei şi claritatea deshidratării în mare parte depind de condiţiile mediului înco njurător. Leziunile se pot exclude prin lipsa excorieri i stratului superficial al pielii şi a revărsatelor de sânge. 2.2 . Pielea atrofiată a persoanelor cu vârsta înaintată sau pielea fină a copiilor se deshidratează mai repede decât pielea unui adult sănătos. În intoxicaţiile cu cianuri (v. În asfixii mecan ice lividităţile cadaverice sunt intense. şanţul de spânzurare sau strangulare ş.m. scrotul. mai scăzută umiditatea mediului ambiant. devin albicioase. difuze şi confluente. Peste câteva ore acestea au aspectul de pete albicioase-gălbui (petele Liarche). Viteza deshidratării mai depinde şi de cauz a de deces. 8 . se iau în calcul în cadrul stabilirii momentului la care a survenit decesul. devenind treptat violacee până la violaceualbăstrui ( ig.

Aceasta din urmă începe pătrunderea prin peretele vaselo în ţesuturile înconjuratoare. doar pălesc. Aspectul lividităţilor cadaverice Evoluţia lividităţilor cadaverice poate fi împărţită în trei faze: (a) Hipostaza se instaleaz aproximativ 2-3 ore de la deces şi durează 12-16 ore. În astf el de cazuri se va recurge la secţionarea ţesuturilor pentru excluderea leziunii tra umatice. deoarece ţesuturile sunt deja c olorate de plasmă.4. prin urmare hemoglobina pe car e o conţin colorează plasma în roşu. precum şi asupra modificărilor poziţi ei cadavurului. consecutive unor procese biochimice complexe (des compunerea ATP urmată de creşterea vâscozităţii miozinei). pe parcursul acestei faze inte nsitatea petelor creşte progresiv. Acea stă fază corespunde cu începerea proceselor de autoliză şi putrefacţie: lividităţile capată t t o tentă verzuie. La modificarea poziţiei cadavrului apar în noile zone declive. Hipostaza se observă şi în organele intern e: sângele din unele porţiuni se scurge în altele în funcţie de poziţia cadavrului. • este unul din criteriile prin care se stabileşte momentul în care a survenit decesul.2. 2. cu t oate că nu dispar în zonele iniţiale. 9 . Rigiditatea cadaverică se caracterizează prin contractura şi creşter ea consistenţei masei musculare.2. Dupa modificarea poziţiei cadavrului lividităţile dispar în zonele în are au fost vizibile şi apar în zonele declive. (b) Difu ziunea apare la aproximativ 16 ore după deces şi durează până la 24-30 ore. La presiunea exercitată cu degetele asupra acesto r zone. Pe parcursul a cestei faze se observă descompunerea eritrocitelor. sângele se evacuează şi. „Migrarea” lividităţilor se exclude. Uneori lividităţile izolate pot fi confundate cu echimozele. • localizarea acestora îl poate orienta pe exper t şi anchetator asupra poziţiei iniţiale a cadavrului. 2.1.Fig. Lividităţile cadaverice în această fază au caracter permanent: digito-presiune aceste pete nu dispar. pentru o scurtă perioadă de timp. La digito-presiune sau la modificarea poziţiei cadavrului lividităţil e nu mai dispar. pata dispare pentru ca apoi să reapară rapid. (c) Imbibiţia apare după 22-26 ore de la producerea decesului şi se caracterizează prin coloraţia stabilă a ţesuturilor cu plasma sanguină. Importanţa examinării lividităţilor cad rice pentru practica medico-legală: • intensitatea şi culoarea lividităţilor au caracter o rientativ asupra cauzelor de deces.

congelarea). ca tetanos.2. fulgeraţie. • produse de oameni. • prin fauna necrofagă şi necrof oră (animale sau insecte). Modificările cadaverice distructive tardive După deces cadavrul poate fi supus unor modificări cadaverice: (1) Distructive: • prin putrefacţie. Autoliza cadaverică este un proces de distrugere aseptică precoce a ţesuturilor datorat acţiunii enzimelor proprii. la temperaturi scăzute se observă întârzierea acestora. Pielea fiind cea mai rezistentă la acţiunea enzimelor autolitice. Asemenea cazuri sunt descrise in decapitări. rigiditatea este completă şi interesează toate grupele muscul are.2. Pentru a mobiliza articulaţiile este necesară o forţă considerabilă. abdomenului şi membrelor inferioare.2. mineralizar ea. traumatisme cranio-cerebrale mortale cu zdrobi rea capului. • naturale (mumificarea. 2. ce corespunde fazei de instalare. ficatul. 2. 2. splina.Apare la aproximativ 2 ore de la deces şi se instalează progresiv într-o anumită ordine (legea lui Nysten): grupa musculară interesata în primul rând este cea facială. Durata stadiilor este variabilă în funcţie de cauza morţii şi le mediului ambiant: • instalarea şi rezoluţia sunt mai accelerate în condiţii de temperat ură înaltă. fosfor.2. rigiditatea dispărând progresiv în ordinea instalării. organele cu conţinut crescut de enzime sunt mai puţin rezistente la autoliză: pancreasul. (2) Conservatoare: • artificiale (îmbălsămar ea. membrelor superioare. rigiditatea invi nsă se reface. În p rimele 14-24 ore de la deces. • are caracter orientativ asupra stabilirii cauzei morţii.2. rigiditatea se poate instala mai târziu cu o rezoluţie mai rapidă sau poate lipsi. • în intoxicaţiile cu str ianuri. ţesuturile organismului devin mai moi. pesticide. Rigiditatea cataleptică se manifestă prin instalare instantanee cu fix area până la cele mai mici detalii a poziţiei persoanei în momentul decesului. Astfel. ri itatea o dată învinsă mecanic nu se reinstalează. Rapiditatea proceselor de autoliză depinde de conţinutul cantita tiv a enzimelor în diferite organe sau ţesuturi. Astfel. 10 . lignificarea. • în coroborar e cu alte semne ale morţii reale ajută la stabilirea datei morţii.5. urmând muşch ii gâtului.2. saponificarea.2. în electrocutări sau traumatisme le cranio-cerebrale rigiditatea apare foarte rapid. intoxicaţii cu c iuperci. dar nu mai are intensitatea initială. • în stări septice. În faza de generalizare.2.1. Faza de rezoluţie începe după 48 ore de la oarte. toracelui. pentru ca ulter ior să se lichefieze. în boli convulsivante. congelarea).1. În această fază. Importanţa practică a rigidităţii cadaverice: • este unul din semne le morţii reale. între 14-2 4 si 48 ore de la deces. Putrefacţia este un proces de descompunere a substanţelo r organice sub acţiunea florei microbiene. Rezoluţia completă poate dura până la o saptămână postmortem. suprarenalele.

3). Procesul de putrefacţie este foarte complex şi depinde d e mai mulţi factori. Fig. bogat sau sărac în substanţe organice). Stare avansată de putrefacţie: faza de formare a gazelor. crepită. suprafaţa este acoperită cu bule de gaz cu conţinu t lichidian tulbure. conţinut gastric. Aceasta din urmă difuzează prin peretele abdominal.+55oC) şi scăzute (su b +20oC). buzelor ( aspect de „buze de peşte”). 3. După aproximativ două zile pielea este sub tensi une. faza gazoasă. După câte va luni organele interne au aspectul unei mase amorfe gri-murdare cu structura g reu distinctibilă. rezultând o substanţă de culoare ver de – sulfhemoglobina. Hidrogenul sulfurat se combină cu hemoglobina. glandelor mamare. nisipos. ume d. cadavrul fiind conservat prin mumifiere şi respectiv congelare. Cele mai rezistente la putrefacţie sunt: uterul. 11 . Unul din aceşti factori este temperatura: valorile optime ale t emperaturii aerului pentru procesul de putrefacţie fiind cuprins între +20 şi +30oC. Dezvoltarea fulminantă a putrefacţiei este favorizată de existenţa în organism a bacteriilor purulente. ligamentele şi cartilajele. ţesuturile moi se descompun. Putrefacţia interesează majoritatea ţesuturilor . scheletizarea are loc în medie peste 4-9 ani.sunt vizibile în medie la 48 ore după deces. de culoare verzuimurdară. La câteva zile de la deces apare circulaţia postumă: reţeaua venoasă de culoare verzuimurdară (presiunea gazelor de putrefacţie propulsează sângele put refiat prin vasele sanguine şi favorizează ieşirea sângelui din vase). Spre sfârşitul primei săptămâni se dezvoltă emfizemul cadaveric subcutanat.Primele semnele ale putrefacţiei – pata verde la nivelul abdomenului . care se sparg uşor. Pata verde se extinde trept at pe toată suprafaţa corporală. Dinamica procesului de putrefacţie depinde şi de caracteristicile solului (argilos. Peste aproximativ 4-6 luni. care împinge peretele intestinal spre peretele abdomi nal. Ulterior emfizem ul se răspândeşte în toate regiunile. în mediu cald şi umed. pentru ca la valori de peste +55oC şi sub 0oC să fie oprită. uscat. scrotului. În faza de formare a gazelor flora bacteriană din intestinul gros produce o cantitat e mare de hidrogen sulfurat. rezultând prim ele semne vizibile de putrefacţie – pata verde abdominală. se poate produce expulzia fătului din uter („naştere în sicriu”). e voluţia putrefacţiei este lentă la temperaturi mai înalte (peste +50 . abdomenului. materii fecale. emisia de u rină. Cadavrul creşte foarte mult în volum. Prin putrefacţie. În procesul de putrefacţie se descriu doua faze : faza de formare a gazelor şi faza de lichefiere. consecutiv formării gazelor de putr efacţie şi localizării preponderente a acestora sub piele (fig. Oasele se pot păstra zeci d e ani [Panaitescu. Primele semne ale emfizemului subcutanat se observă la nivelul feţei (aspect de „cap de negru”). 1995].

Chiar şi în stadii avansate de descompunere pot fi puse în evidenţă diferite leziuni. îl fragmentează şi deseori duc fragmentele la distanţe apreciabile. care elimină enzime cu acţiune distructivă fo rte rapidă şi intensă asupra ţesuturilor moi (fig. fragmen tare. Distrugerea cadavrelor de a nimale şi insecte. Importanţă mai mare o au reprezentanţii lumii animale: mamiferele.2. câini). Ciupercile. Mamiferele (lup.2. Modificările cadaverice distructive tardive: faţa cadavrului este acoperită d e larvele muştelor Din insecte. Distrugerea cadavrului poate fi produsă şi de animale. ia cadavrul unui adult în aproximativ una-două luni.2. cea mai mare eficienţă şi agresivitate distructivă o au muştele. insectele. nas. Fig. vulpe. 2. la distrugerea acestuia pot lua parte peştii răpitori. ciclul biologic al muştelor are o intensitate sporită. Cadavrul u nui nou-născut poate fi distrus complet de larvele muştelor în aproximativ două săptămâni. La temperatura mediului de 15-20o C.2. În cazur i în care cadavrul se află în apă. 2. „spânzurarea” unui cadav sugrumat sau strangulat). pe parcursul cărora masa larvei creşte de ordinul sutelor de ori.3. După 24 de ore se formează larvele. Informaţi a privind ciclul biologic al muştelor are o valoare orientativă pentru stabilirea da tei morţii. După deces.Putrefacţia. insecte sau plante. aproape instantaneu. 4 . aruncare de la înălţime. peştii. în special la nivelul oaselor.2. mucegaiul sau algele de asemenea participă la distrugerea şi uti lizarea substanţelor biologice a ţesuturilor şi organelor cadavrului. urmele împuşcării la nivelu pielii şi alte semne cu valoare diagnostică. plasare pe căile ferate sau pe şosea. crustaceii. lipitorile şi alţi reprezentanţi ai faunei acvatice. şobolan) distrug ţesuturile moi ale cadavrului. În condiţii fav rabile a mediului.2.2. muştele depun ouă în cant ităţi mari. nu poate fi un motiv de refuz de efectuare a expert izei medico-legale a cadavrului. Distrugerea intenţionată poate ave a ca scop: • disimularea unei crime prin diferite modalităţi (prin incendiere. indiferent de fază. 4). reptilele. în j urul orificiilor naturale (gură. Se descriu cazuri de distrugere a ţesuturilor moi cadaverice de animale domestice (pisici. 12 . cr ustaceii. ochi) sau în jurul plăgilor. păsările. Distrugerile produse de oameni pot fi accidentale sau intenţi onate. ciclul biologic a muştelor durează aproximativ 21-28 zile (la 30oC durata scade până la 2 săptămâni). Leziunile accidentale se produc în marea majoritate a cazurilor în cadrul man ipulării sau manevrelor de transport al cadavrului.

cicatrici). consistenţa acestora creşte Viteza mumificării depinde de factori externi şi de starea cadavrului.5. pân care completă. zone c u semne particulare. Sub acţiunea acestor substanţe pielea devi ne cafenie-negricioasă. cadavrul unui nou-născut poate fi mumificat complet în aproximativ o lună. În condiţii favo rabile. Pielea devine dură. 2.2. procesul de saponificare conservă bine leziunile trau matice şi modificările patologice de la nivelul organelor interne.4. umed sau în condiţii similare.2.• împiedicarea identificării prin distrugerea unor anumite regiuni (faţă.2. iar în zonele polare conservarea este practic nedeterminată.1.2. cu elasticitatea scăzută. Mumificarea. Saponificarea (a dipoceara) se produce în condiţii de umiditate crescută pe fondul lipsei de oxigen. Pen tru mumificarea cadavrului unei persoane adulte casectice este necesară o perioadă înt re 1 şi 12 luni. Acizii graşi împreună cu sărurile de calciu şi magneziu formează să protejând cadavrul de putrefacţie. dură.4. astfel de cad avre pot fi uşor identificate. bogate în acid tanic şi acid humic (mlaştini). 2. Lign ificarea (tăbăcirea) se produce la cadavre aflate în medii acide care împiedică putrefacţia.4.2. cons istenţă moale şi degajă miros specific de brânză râncedă.4. 2. Temperatura scazută a me diului înconjurător creează condiţii favorabile pentru conservarea cadavrelor. Modificări cadaverice conservatoare naturale şi artificiale 2.2. Treptat ţesuturile se întăresc. Pentru mumificare naturală este necesară combinarea unor condiţii obligat orii: aer uscat. iarna cadavrele se pot păstra luni de zile. As tfel de condiţii se găsesc în cazurile în care cadavrul se află în apă sau este înhumat în so ilos.2.2.2. caf enie. Putrefacţia începută se opreşte din cauza lipsei de oxi gen. Natura saponificării cadavrului este legată de descompunerea grăsimilor.2. aerisire bună şi temperatură crescută.2.2. Din oase se elimină sărurile mineral e: acestea devin elastice şi cu uşurinţă pot fi secţionate cu cuţitul. rezultând glicerină şi acizi graşi. ca tatuaje.4. Importanţa medico-legală a mumificării: • pe cadavru mumificat se păstrează eziunile. degetele.2. Organele interne se micşorează semnificativ.4. cadavrul mumificat ajungând la 10% din greutatea iniţială.4. De exempl u.2.2. 2. 2.2. Congelarea naturală. În cadrul mumificării se pierd lichi dele. Cadavrul se conservă cu păstrarea leziunilor traumatice şi a mod ificărilor patologice.3. când devin sfărâmicioase. sfărâmicioasă. • frecvent există posibilitatea identificării. Minerali zarea este rezultatul păstrării în lichide cu concentraţii crescute de săruri minerale cu transformarea într-o „statuie“.2. Ţesuturile saponificate au culoare alb-gălbuie.2. 13 . Din punct de vedere medico-legal.2.

chimici. Modificări cadaverice conservatoare artificiale.3. fizi ci). gri . 14 . Din punct de vedere juridic. CLASIFICAREA MORŢII Clasificarea socio-juridică a morţii se bazează pe cauze de dec es. Fig.4.f orma juridică a morţii. 4 bis. alb – cauza morţii).felul morţii. Prin moarte violentă se înţelege moartea determina tă de acţiunea unor factori vulneranţi din afara organismului (mecanici. se poate realiza prin mijloace fi zice (păstrarea în frigidere) sau chimice (îmbălsămarea cadavrelor cu diferite substanţe con servatoare). moartea violentă poate fi rezultatul unui omor.6. suicid sau accident. Conservarea artifici ală a cadavrelor în scop medico-legal sau funerar.2.2. Clasificarea socio-juridică a morţii (linie punctată .2.2. Moartea neviolentă este moartea datorată unor cauze intrinseci organismului. 2. patologică). Cauzele de deces fac parte din două mari categorii: moarte violentă (nenaturală) şi moarte neviolentă (naturală. prin care nu se încalcă normele de drept.

• examinarea exterioară a cadav rului şi autopsia. t emperatura corpului. după caz. ser ologice. • serologice. bacteriologice. expertiza medico-legală pe cadavr u implică: • examinări la locul unde s-a găsit cadavrul sau în alte locuri. 15 . pentru constat area indiciilor privind cauza morţii şi circumstanţele ei. hematologice. 1). tomografică. • măsurătorile (dimensiuni. PRINCIPALELE METODE DE EXAMINARE FOLOSITE ÎN EXPERTIZA MEDICO-LEGALĂ PE CADAVRU În cadrul expertizelor medico-legale pe cadavru se folosesc două mari categorii de m etode de examinare: metodele care nu modifică caracteristicile fizice şi chimice ale obiectelor examinate şi metodele care modifică caracteristicile obiectelor examinat e. toxicologice. • examinări complimentare de laborator. • histochimice. constatărilo r şi a altor lucrări medico-legale (art. EXPERTIZA MEDICO-LEGALĂ PE CADAVRU În conformitate cu normele procedurale privind efectuarea expertizelor. • fotografică grafică. Metodele vizuale macroscopice permit stabilirea: caracteristicilor marginilor. semnelor proceselor reparatorii. • microbiologice. leziunilor. cum ar fi cele histopatologice. Din prima categorie fac parte următoarele metode de examinare: • vizuală macroscopi că.3. inclusiv exhumarea. corpurilor străine. fundului leziunilor ţesuturilor moi şi organelor interne. • vizuală microscopică. existenţei corpurilor străin e. pereţilor. al. temperatură). aspectului fracturilor osoase. extremităţilor. echografică. • tr ologică. greutate. • spectral e.1. Categoria metodelor de examinare care modifică caracteristicile obiectelor cuprinde metodele: • histologice. biocriminalistice. • chimice (cromatografice). 34. 3. • examinări în raze ultraviolete sau infraroşii. greutatea corporală şi a unelor organe. Prin metoda de măsurare se stabilesc dimensiun ile urmelor. RMN.

3. uneori. Din echipa de c rcetare la locul faptei fac parte procurorul. Această etapă are c a scop fixarea exactă a locului şi poziţiei cadavrului. dacă găseşte necesar pentru verificarea şi precizarea or date. Prin metodele histologice se stabilesc modificările mor fologice microscopice în ţesuturi şi organe. Metoda radiografică este utilă pentru punere a în evidenţă şi stabilirea caracteristicilor fracturilor osoase. Etapa dinamică permite modificarea poziţiei iniţiale şi localizării cadavru lui. produse petroliere etc. Metoda fotografică permite obţiner ea imaginilor leziunilor ţesuturilor moi. Etapa sta tică presupune examinarea cadavrului fără modificarea poziţiei acestuia. îmbrăcăminte sau alte obiecte ce conţin diferite subs tanţe ca spermă. Este necesară precizarea faptului că procurorul este cel care se ocupă nemijl ocit de cercetarea la faţa locului. ofiţerul criminalist şi expertul medic o-legal. Metodele chimice se folosesc pentru determinarea în ţesut uri şi organe a diferitelor substanţe chimice ca etanolul.Examinările în raze ultraviolete şi infraroşii permit stabilirea existenţei.2. După Belis [1998]. 3. stării îmbrăcăminţii acestuia şi pozi alte obiecte. atât per ansamblu. organelor interne. în întregime sau în parte. prin aceasta fiind îngreunat procesul de analiză a consecinţelor materiale a eveni mentelor petrecute. cât şi ocupându-se de detalii. localizării şi d mensiunilor a urmelor de pe piele.1. a modului şi a condiţiilor în care a fost săvârşită fapta (art. punerea în evidenţă şi localizarea corpu trăine ca gloanţe. organe şi oase. să se stabilească poziţia şi mijloacelor materiale de probă şi împrejurările în care infracţiunea a fost săvârşită. Etapele cercetării la locul faptei. sânge. stabilirea existenţei me talizării în leziuni prin împuşcare şi electrocuţie. precum şi a urmelor de pe îmbrăcăminte sau alte obiecte. Ceil alţi membri ai echipei doar îl ajută. f ixarea particularităţilor morfologice microscopice a ţesuturilor şi organelor.2.2. Organu mărire penală sau instanţa de judecată. Metoda spec trală are scopul de stabilire cantitativă şi calitativă a substanţelor organice şi anorganic e în ţesuturi.). momentul declanşării morţii. acest principiu nu este respect at. metale. precum şi pentru stabilirea valorilor cantitative a acestora. substanţele medicamentoase şi toxice. EXAMINAREA CADAVRULUI ŞI CERCETAREA LA LOCUL FAPTEI 3. având ca scop rezolvarea obiectivelor exper tale privind vechimea şi caracterul vital al leziunilor. 129 CPP p revede că cercetarea la locul faptei se efectuează atunci când este necesar să se facă con statări cu privire la situaţia locului săvârşirii infracţiunii. Art. poate să procedeze la reconstituire la faţa locului. fracturilor osoase. 16 . p. schije etc. 130 C. În practică.2. ce rcetarea la locul faptei cuprinde doua etape: faza statică şi faza dinamică. p. ex istenţei fondului patologic. Prevederile procedurale privind cercetarea locului faptei.

fotogr afierea corpului în poziţia în care a fost găsit. printre altele. dacă sunt disponibili. Nici o zona anatomică a cadavrului nu ar trebui să ră nefotografiată. e. excluderea precipit ată a unora dintre aceste ipoteze.4. b. (d) să examineze şi să înregistreze distribuţia leziunilor tra umatice externe şi forma oricăror urme de sânge de pe corp şi de la locul faptei. în cooperare cu expertul medico-legal. să realizeze identif icarea cadavrului şi să obţină alte informaţii pertinente privitoare la circumstanţele deces ului de la martorii de la locul faptei. iden tificarea şi înregistrarea identităţii tuturor persoanelor de la locul faptei. Metodologia prevede cla r rolul fiecărui membru al echipei sosite la locul faptei.2. în cadrul cercetări i la locul faptei. chiar dacă există probe evidente. ofiţerii de poliţie au următoarele sarcini: a. ceea ce diminueaz siderabil şansele rezolvării corecte şi rapide a cazului. Pentru ca anchetatorul să evite ulterior minimalizarea sau ignorarea unor pi ste de lucru. este inadmisibilă.Informaţiile primite anterior cercetării la locul faptei. (e) să examineze preliminar cadavrul. Este recomandabilă fixarea video sau fotografică a aspectelor atât în faza statică. precum şi informaţiile obţinute în cadrul acestei cercetări fundamentează avansarea unor ipoteze privind evenimentul c ercetat. De regulă. dacă este posibil. sunt ridicate pentru examinarea ulterioară. Rolul poliţiei la examinarea cadavrului la locul faptei. În cadrul cercetării la locul faptei expertul medico-legal urmăreşte: (a) să fie informat asupra circumstanţelor morţii. În cadrul examinării cadavrului la faţa locului vor fi obligatoriu avansate şi. d. 3. să protejeze mâinile şi capul deceda ui cu pungi de hârtie sub controlul expertului medico-legal. Examinarea cadavrului de către expertul medico-le gal este reglementată de metodologia de efectuare a autopsiei medico-legale. Astfel. (c) să înregistreze poziţia corpului şi relaţiile sale asupra îmbrăcămi cu distribuţia şi instalarea rigidităţii cadaverice şi a lividităţilor cadaverice. (b) să se asigure că fotografiile corpului s unt corect executate. 17 . Rolul expertului medico-legal la examinarea cadavrului la l ocul faptei. 3. la faţa locului se av ansează ipoteze standard. neavansarea ipotezelor pe parcursul desfăşurării cercetărilor duce sp e scăderea calităţii examinărilor şi scăderea eficienţei adunării probelor. verifica te trei ipoteze principale privind aspectul evenimentului: omor. ca şi al te probe biologice. c. ca şi sta l descompunerii postmortem. să se asigure că toate urmele relative sunt înregistrate şi că toate probele. să conserve locul fa ptei şi împrejurimile. care se adaptează la fiecare caz în parte.3 . cum sunt arme şi proiectile. incluzându-i pe acei martori care au văzut u ltima dată decedatul în viaţă. În consecinţă. cât şi în faza dinamica. f.2. suicid sau acci dent.

După examinarea cadavrului la faţa locului medicul legist îi comunică anc hetatorului următoarele date: • datele privind vârsta. Imediat după sosirea la locul faptei medicul legist stabileşte diagnosticul de deces. Urmele descoperite se descriu în procesul verbal de cercetare la locul faptei (poziţia şi distanţa de cadavru. Asemănări aparente le vor avea ţesuturile corespunzătoare d e provenienţă animală. • p oziţia cadavrului. fire de păr.). sexul şi aspectele particulare. Descoperirea şi asigurarea prelevării corecte a ur melor biologice este de asemenea una dintre obligaţiile expertului medico-legal pr ivind cercetarea la faţa locului. dimensiu ni. spermă. precum şi alte informaţii care pot fi culese la faţa locului. diferite ţesuturi ale corpului şi alte substanţe. inclusiv a extremităţilor acestuia. imbibiţie cu substanţe lichid recum şi a obiectelor din buzunare. Examinarea victimei începe cu verificarea existenţei respiraţiei şi a bătăilor inimii. formă). Prelevarea urmelor bi ologice 18 . localizarea şi stadiul rigidităţii şi lividităţilor. aspectul şi stadiul modificărilor cadaverice: precoce (lividităţilor cadaveric e. Mult mai frecven la locul faptei se pot găsi sânge. 1996]. gradul de răcire a cadavrului şi existenţa semnelor de deshidra tare) şi tardive (putrefacţia. să noteze temper atura ambientală şi să estimeze momentul când a survenit decesul. La loc ul faptei pot fi bine vizibile urmele biologice. prin înregistrarea tempe raturii. rigidităţii cadaverice. materii fecale. inclusiv stării acesteia (defecte. impurităţi. precum şi poziţia faţă de alte obiecte • existenţa. în spe cial în situaţiile în care se constată multiple leziuni traumatice sau leziuni ale vasel or sanguine. mumificarea. saponificarea etc. Pentru aceasta se recurge la auscultaţia zonei sternale şi palparea arterelor superficiale de calibru mare şi mijlociu. • descriere a îmbrăcăminţii. descoperirea urmelor biologice nu creează mari dificultăţi dacă sun t examinate amănunţit toate porţiunile locului faptei. în mare parte urmele de sânge. În conformitate cu actele normative. În categoria urmelor biologice intră toate substanţele de provenienţă umană sau substanţele suspecte de a fi de provenienţă umană.(f) exceptând cazurile în care corpul este descompus sau scheletizat. • existenţa. organele de drept asigură crearea unor condiţii optime pentru d esfăşurarea activităţilor experţilor solicitaţi. materiile vegetale sau substanţele sintetice sau minerale. În mare parte. (g) să se asigure că decedatul e transportat şi depozitat într-un loc sigur şi refrigerat fără a fi lezat. localizarea. Unul dintr e semnele certe de moarte este scăderea temperaturii intrarectale sub 20oC [Dragom irescu. se fixează prin fotografiere sau înregistrare video. Lipsa urmelor de sânge coroborată cu existenţa leziunilor la nivelul cada vrului pledează pentru producerea leziunilor în alt loc decât locul unde a fost găsit ca davrul. prin aceasta asigurându-se că nu mai sunt nec esare manevrele de reanimare a victimei. caracteristicile leziunil or traumatice. precum şi a semnelor de acţiune distructivă a animalelor.

fiind greu de descoperit cu ochiul liber. dar în astfel de cazuri pentru documentare se va recur ge la tehnici speciale de fotografiere în lumini amintite anterior. detaşarea etc). contrastul cu suportul fiind es tompat. formei. sunt interzise: (1) examinările canalelor plăgilor cu ajutorul sondelor. di n diferite zone a locului faptei. Chiar dacă informaţiile au fost furniz ate. Prelevarea urmelor slab vizibile se face împreună cu suportul.vizibile se face astfel încât la laborator să fie trimise urmele de toate tipurile. gazon). (3) manevrele care pot atinge integritatea organ elor sau a ţesuturilor (secţionarea. medicii legişti cu experienţă evită formularea unor concluzii do ar pe baza datelor culese de la locul faptei. Pentru descoperirea acestor urme este necesară folosirea unor m ijloace speciale ca sursa de lumină ultravioletă sau monocoloră. Es te recomandabilă expedierea cât mai rapidă a probelor la laborator pentru evitarea com promiterii acestora prin depozitarea necorespunzătoare. De regulă. pentru a evita inducerea în eroare a organelor judiciare. Şi urmele din această cat egorie vor fi fotografiate. Dacă pe cap. Care este data şi ora la care a survenit dece sul? 2. în mod special. Dacă poziţia iniţială a cadavrului a fost modificată (dacă l l găsirii cadavrului este acelaşi cu locul unde a survenit decesul)? 4. metodologia analizei amprentei genetice interzice con gelarea probelor prelevate. urmele se descriu în procesul verbal pe cât po sibil de amănunţit. lupă etc. De regulă. (4) orice manevre care duc la com promiterea urmelor biologice. pe cât posibil. Unele substanţe biologice formează urme slab vizib ile. acestea au caracter preliminar şi trebuie să fie folosite cu rezervă. a stării iniţiale a cada vrului şi a urmelor biologice. deoarece în c adrul efectuării autopsiei pot fi confirmate sau infirmate. În cadrul efectuării cercetării la locul faptei se vor res pecta unele reguli îndreptate spre conservarea. chiar şi petele de sânge de dimensiuni mari creează dificultăţi pentru punerea lor în evidenţă. Dacă pe corpul sau îmbrăcămintea decedatului există urme biologice? În caz afirmativ. fiind ferite de surse de căldură şi de razele solare. La locul faptei. Împachetarea probelor prelevate este precedată de uscarea la t emperatura camerei (16-18oC). În ambalaje din plastic la t emperaturi pozitive probele biologice se compromit datorită proceselor de autoliză şi putrefacţie. natura acestora? 3. cu precizarea localizării. ceea c e este important în cazurile în care dimensiunile sunt reduse. distanţei de reper e. acestea sunt de dimensiuni reduse. dimensiunilor. 19 . corp sau membre se constată leziuni traumatice şi. Aceste mijloa ce permit punerea în evidenţă a urmelor biologice fără ca acestea să fie deteriorate. (2) aplicarea oricăror substanţe pe corpul sau în cavităţile cadavrului. În caz de imposi bilitate de fixare prin fotografiere. care este natura a cestora? Având în vedere particularităţile fiecărui caz în parte. pe de altă parte. medicul legist va răspunde la alte întrebări formulate de anchetator. Dupa efectuarea cercetării la faţa locului medicul leg ist va răspunde la următoarele întrebări: 1. iar în caz de dimens iuni mari al acestuia se va preleva un fragment sau se va îndepărta doar urma sau un fragment a acesteia. Pe suporturile absorbante reli efate (pământ. în limitele posi bilităţilor.

din care rezultă: (a) instituţia care solicită e fectuarea autopsiei medico-legale. (f) eleme ntele de siguranţă (semnatura anchetatorului şi ştampila instituţiei emitente). În majoritatea cazurilor. CNP. Imposibilitatea efectuării unei cercetări compl ete datorită condiţiilor necorespunzătoare (ploaie. Eventualele corecţii al datelor de identitate se fac prin aplicarea unei alte brăţări. împachetat în husă de plastic şi expediat în condiţii o time la morgă pentru efectuarea autopsiei medico-legale. Cadavrul va fi depus la morgă împreună cu următoarele acte însoţitoare: 1. Cercetarea suplimentară a locului fapt ei se efectuează în următoarele situaţii: 1. 3.5. în care se va incl ude şi rezultatul necropsiei medico-legale: • În toate cazurile. formulate de anchetator). care este semnată de toţi membrii echipei şi d e martorii oculari. 20 . (e) obiectivele expertizei medico-legale (înt rebările la care trebuie să răspundă medicul legist. pentru evitarea şi repararea even tualelor omisiuni. pe timp de noapte). datele de identificare şi persoana sau autoritatea care a consemnat datele. vârstă. prenume. (c) date le de identitate a cadavrului (nume. 2. 2. care urmează să fie verificate prin examinarea detaliată a unor porţiuni de la faţa locului sau prin mărirea ariei de cercetare. • Odată brăţara de identificare nu se mai înlătură nici cu ocazia exhumării. Procesu l verbal de cercetare la faţa locului. 3.2. • Aplicarea brăţării de identificare trebuie asigurată de către unităţi san re (în cazul decesului în aceste unităţi). este necesară reevaluarea şi reverificarea sumară a tuturor aspecte lor fundamentale de la locul faptei. Organele de urmărire penală p oartă răspunderea întocmirii dosarului de identificare al cadavrului. trebuie asigurată ident ificarea cadavrului prin aplicarea unei brăţări de identificare (la mâna dreaptă) pe care să figureze data aplicării. Transportul şi depunerea cadavrului la morgă. lucrătorii de poliţie şi medicii legişti. furtună. fără îndepărtarea brăţării/br aplicate. Procesul verbal se întocmeşte în mai multe copii.După efectuarea cercetării la locul faptei datele obţinute se analizează de către membrii echipei şi se centralizează. (d) scurt is toric (datele preliminare de anchetă).2. domiciliul). În ultima fază se întocmeşte varianta finală a proces ului verbal de cercetare la faţa locului. • Nu se admite transportarea cadavrelor fără brăţara de identificare. Apar iţia unor informaţii noi. una va fi trimisă la morga împreună cu cadavrul. Ordonanţa prin care se soli ită efectuarea autopsiei medico-legale. (b) numărul de înregistrare a dosarului. 3.6. Cada vrul este ridicat de la faţa locului. Efectuarea incompl etă sau necorespunzătoare a primei cercetări.

7. 4. 35 din Normele Procedurale privind efectua rea lucrărilor medicolegale. 2. 2) prevăd obl igativitatea efectuării autopsiilor în următoarele cazuri: (1) moarte violentă. în cazul persoanelor dece date în cursul spitalizării.3. În mod excepţional. 9. pri atura serviciului. 5. Autopsia me dico-legală se efectuează numai în cazul în care organele de urmărire penală pun la dispoziţi medicului legist: 1. chiar şi a tunci când există o anumită perioadă între evenimentele cauzale şi deces. decesele în spitalele psihiatrice. 34. moarte subită. Înainte de a lua decizia tri miterii sau netrimiterii cadavrului pentru efectuarea autopsiei medico-legale. Conform art. PREVEDERILE LEGALE PRIVIND AUTOPSIA MEDICOLEGALĂ A CADAVRULUI În conformitate cu prevederile legale. decese survenite în locuri publice sau izolate. decesul pacientului a survenit în timpul sau la scurt timp după o intervenţie diagnostică sau terapeutică medico-chirurgicală. a cărei sănătate. deces care survine în custodie. Un deces este considerat moarte suspec tă în următoarele situaţii: 1. care conţine obiectivele acesteia. multiple decese repetate sau concomitent. cum este susp iciunea de tortură sau oricare altă formă de tratament violent sau inuman. moartea este pusă în legatură cu def icienţe în acordarea asistenţei medicale sau aplicarea măsurilor de profilaxie ori de pr otecţie a muncii. 8. autopsia medico-legală a cadavrului se efectu ează la solicitarea organelor de urmărire penală. precum moartea persoanelor aflate în detenţi e sau private de libertate. 3. moartea asociată cu activităţile poliţi sau ale armatei în cazul în care decesul survine în cursul unor manifestaţii publice sau orice deces care ridică suspiciunea nerespectării drepturilor omului. numai de către medicul legist. procesul-verbal de cercetare la faţa locului. decesele în spitalele penitenciare. în incinta unei întreprinderi sau ins tituţii. ordonanţa procurorului sau încheierea instanţei de efectuare a a utopsiei. decesul unei persoane. este verificată periodic din punct de vedere medical. Normele Procedurale privind efectuarea lucrărilor medico-legale (art. în închisoare sau în arestul poliţiei. copia de pe foaia de observaţie clinică completă. (2) cauza morţii nu este cunoscută. 2. (3) cauza morţii este suspectă. 3. autopsiile medico-legale se efectuează numai la morga i nstituţiilor medico-legale sau a spitalului în a cărui rază teritorială s-a produs moartea sau a fost găsit cadavrul. al. deces care survine în timpul unei misiuni de serviciu. cadavre neidentificate sau scheletizate.3. 6. dacă nu există o astfel 21 . o rganele de urmărire penală fac toate demersurile pentru adunarea datelor preliminare prin care se va justifica decizia luată şi care ulterior vor avea pentru experţii med ico-legali un rol orientativ pentru alegerea metodelor de examinare.

expertul medico-legal îşi planifică timpii de efectuare a expertizei. de la locul faptei până la morgă. Transportul cadavrelor care urmează să fie aut opsiate se asigură. acesta are dreptul de a solicita punerea la dispoziţie a acestor materiale . me todologia şi tehnica examinărilor pot fi revizuite. foile de observaţie. stabilind succesiunea. Expertul medico-legal desemnat pentru efectuarea autopsiei medic o-legale. putând fi efectuată imediat în caz de urgenţă judiciară sau în situaţiile în care ori iere va influenţa negativ stabilirea corectă a cauzei de deces (de exemplu. 22 . schiţează lista obiectelor (ţesuturilor) care vor fi prelevate etc. unităţile sanitare sau medicii legişti. oferind expertului medico-legal mai multă precizie şi posibilitatea detalierii mecanismului de produce re a leziunilor şi morţii. Aflarea retrospectivă a adevărului. după caz. Pe parcursul efectuării autopsiei. aplicate de lucratorii de poliţie. 3. uneori pe baza unor semne sărace. Practica a demonstrat că cea mai rezonabilă succesiune a timp ilor expertizei medico-legale pe cadavru este următoarea: (a) studierea documentaţie i puse la dispoziţie (ordonanţa de efectuare a autopsiei medico-legale. cu vehicule special amenajate. (c) examenul exter n al cadavrului. procesul-ver bal de cercetare la faţa locului. Coroborând datele rezultate din actele oficiale puse la dispoziţie cu obiectivele expertale formulate de organele judiciare în ordonanţă. autopsia se efectuează în următoarea zi du sosire. Cad avrele se transportă în huse de plastic impermeabile şi cu brăţări de identificare. prin urmare im portanţa datelor preliminare de anchetă poate fi cu greu exagerată. Majoritatea autorilor sunt de păre re că rezultatele mai bune ale autopsiilor medico-legale sunt obţinute de experţii med ico-legali care au participat la cercetarea la faţa locului. autopsia se poate efectua acolo unde se află cadavrul sau într-un loc anume ales pentru aceasta. (b) elaborarea un ui plan de efectuare a expertizei medico-legale a cadavrului. CONSIDERAŢII GENERALE ASUPRA DESFĂŞURĂRII EXPERTIZEI MEDICO-LEGALE PE CADAVRU Metodologia de efectuare a autopsiei medico-legale a fost elaborată de către Consili ul Superior de Medicină Legală (adresa CSML nr. În majoritatea instituţiilor medico-leg ale. 321 din 06 aprilie 2005). în funcţie de datele obţinute cu ocazia autopsiei. în primul rând.de morgă şi nici posibilitatea transportării cadavrului la morga cea mai apropiată. dispariţia sau bio-transformarea unor substanţe toxice). De regulă. C1/509/2005) cu respectarea recomandăr ilor Consiliului Europei privind armonizarea regulilor autopsiei medicolegale pe ntru statele membre şi aprobată prin ordin al ministrului sănătăţii (ordin MS nr. cu a cordul medicului legist.4. alte date). succesiunea. este o misiune dificilă. face cunoştinţă cu conţinutul documentaţiei puse la dispoziţie în l u cazul de faţă. tipul şi metodele examinări lor. cadavrele şi probele ajunse la morgă sunt depozitate în camere frigorifice. Cadavrele şi pr obele ajunse la morgă se înregistrează. În cazul în care expertului îi sunt necesare date suplimentare în legatură c cazul.

3. impurităţi. forma. Îmbrăcămintea se fotografiază. semnelor de des hidratare. desenul negativ al anvelopei sau radiatorului) sau im pregnări asemănătoare cu sângele. efectuarea investigaţiilor radiologice etc. urme caracteristice ( urme de funingine. conţinutul buzunarelor. greutăţii. tatuajele sau amputările. Ex aminarea externă a cadavrului începe cu stabilirea sexului.2. vopsea. Dacă este necesar. vârstei biologice. temperaturii corporale. extremităţile. materialul din care este confecţionată. Vor fi examinate toate regiunile anatomice ale corpului : capul şi orificiile faciale. medicul curant). arsură. pe tot parcursul de la primele manevre şi până la etapa prelevării probelor biolog ice pentru examene suplimentare de laborator. mumifica rea. este restituită anchetatorului care a dispus efectuarea autopsiei. aspectul marginilor. prele vări pentru investigaţii ulterioare histologice şi histochimice. secţionări. se etichetea care. reversibilităţii şi localizării lividităţilor cadaverice. relieful. aspectului. substanţele corosive sau alte substanţe chimice. defecte de ţesătură. Descrierea îmbrăcăminţii: enumerarea . care asigură perceperea normală a culorilor obiectelor examinate. efectuarea mulajelor în cazul mărcilor dentare prin muşcătură. dimensiunile. TIMPII AUTOPSIEI MEDICO-LEGALE Timpii autopsiei medico-legale sunt următorii: 3. (e) prelevarea probelor pentru examene suplim entare de laborator.(d) examenul intern al cadavrului. (f) stabilirea diagnosticului anatomo-patologic şi întocmirea r aportului de constatare/expertiză medico-legală. 3. în Raportul de Constatare/Expertiză Medico-Legală se vor menţiona toate persoanele c are au fost prezente. se precizează localizarea. stării de nutriţie. pereţilor. se împachetează. se va recurge la metode spec iale de examinare. emnelor de putrefacţie sau altor modificări cadaverice tardive (adipoceara. toracele.5. abdomenul. deteriorări. La cadavre cu identitate necunoscută descrierea s e va efectua prin metoda „portretului vorbit”. coloraţiei. Expertul medico-legal este asistat la efectuarea autopsiei de personal sanitar mediu sau elementar.5. altor categorii de persoane (de exemplu. caracteristicilor speciale cum sunt cica tricile. culoarea. conţinutul gastric.1. expertul medico-legal ia măsuri de conservare şi punere la dispoziţia organel or de urmărire penală. cu permisiunea ac stora. e xtremităţilor. în cazul plăgilor. tipul l ziunii. taliei. culoarea. gâtul. se usucă. În cazul existenţei semnelor de violenţă. scheletizarea etc). urme de alunecare. defecte (se va căuta co ncordanţa cu leziunile de pe corp). În astfel de cazu ri. Examinările cadavrului se efectuează nemijlocit de către expertul medico-l egal. Urmează descrierea semnelor morţii reale: localizării şi intensităţii rigidităţii cadaverice. anusul şi organele genitale . Autopsia poate fi efectuată în prezenţa reprezentanţilor organelor de urmărire penală şi. fundului şi alte aspecte. cum ar fi: incizarea locală a echimozelor.5. În cazul găsirii uno r rupturi. Este recomandată efectuarea autopsiei cadavrelor la lumina naturală. grupulu i etnic. 23 .

pancreasului. arhitectura acestor organe. laringe (starea mucoasei. f racturi). prezenţa sau absenţa leziuni lor sau revărsatelor sanguine. învelişurile şi vasele acestuia. consistenţa). În caz de suspiciune de intoxicaţie se vor efectua ligaturi la nivelul esofagului. toxicologice. esofagului. iar în caz afirmativ. precum şi corpurile străine din plăgi. colecţii sanguine sau purulente sub.sau extradurale). localizarea). Examinarea internă a cadavrului presupune deschiderea şi examinarea obligator ie a tuturor cavităţilor naturale. creierul (relieful. plămânilor. leziuni ale limbii.5. rinichilor şi suprarelalelor se stabilesc dimensiunile. leziuni tr aumatice. regiunea orală (existenţa corpurilo r străine. 3. secţionarea ţesuturilor moi se va efectua fără să fie interesate leziunile externe. conţinutul l umenului). consistenţa). 3. tuburile de dren etc.3. Întocmirea raportului de constatare/expertiză medico-leg ală se efectuează de către expertul medico-legal care a autopsiat cadavrul. Dacă există posibilitatea . cartilagele laringiene şi osul hioid (integritatea. Examinarea peret elui toracic şi organelor cavităţii toracice include descrierea stării ţesuturilor moi şi pe retelui osos (coaste şi stern). Se evaluează con formaţia şi aspectul organelor genitale. aspectul. Succesiunea examinării organelor abdominale va fi stabilită de expertul medicolegal. revărsate sanguine. 24 . intestinelor.4. traseologice . e xpertul care efectuează autopsia cadavrului decide utilitatea tipurilor examinărilor suplimentare de laborator (microscopice. bacteriologice. pe baza re zultatelor examinărilor efectuate şi în limitele competenţei profesionale a acestuia. culoarea. pleurelor. splinei. balistice. dimensiunile leziunilor traumatice). dimensiunile. La exa minarea capului se vor descrie: ţesuturile moi (culoarea. împachetarea şi etichetarea pro belor pentru examinări suplimentare se vor efectua sub strictă supraveghere din part ea medicului legist. în toate cazurile se va respecta prin cipiul sistemic de examinare şi de descriere a rezultatelor. culoarea. esofagul (culoarea mucoasei. starea pereţilor şi conţinutul stomacului. Se descrie cantitatea şi aspec tul conţinutului vezicii urinare. intestinului gros şi intestinului subţi re. Se examinează integritatea. oasele calotei şi bazei craniului (grosimea. Expertiza medico-legala pe cadavru nu se rezumă doar la examinarea macroscopică. aspect. precum şi aspectul pereţilor vezicii. plăgil e postoperatorii. aortei. Prelevarea probelor pentru examene s uplimentare de laborator se efectuează pe parcursul examinării cadavrului. spectrale). glanda tiroidă (d imensiuni. Prin examinarea ficatului. Succesiunea deschiderii şi examinării cavităţilor va fi a leasă de expertul medicolegal în funcţie de particularităţile cazului. Dar. obiectivele experta le stabilite şi recomandările metodologice. forma. La regiunea gâtului se vor urmări şi descrie ţesu turile moi (revărsate sanguine. arhitectura. În funcţie de ob iectivele expertale formulate de organele judiciare şi de particularităţile cazului. inimii.. aspectul .3. consistenţa.5. stomacului. Prelevarea. buzelor). existenţa. precum şi caracteristicile eventualilor leziuni traumatice. serologice.5. forma şi dime nsiunile acestora). duramater (integritatea. culoarea. traheei şi bronhiilor.5. permeabilitatea lumenului). mediastinului.

pentru a fi accesibilă nu numai medicilor. care prevăd că acesta este alcătuit din trei părţi: partea introductivă. În partea descriptivă sunt reflectate datele obţinute pe parcursul autopsiei. datele de identitate a cadavrului. C. 122 CPP). Întocmirea corectă a părţii descriptive este posibilă doar cu condiţia respectării următoarelor cerinţe: • descrierea trebuie să fie completă şi detaliată încât să fie suficien a răspunde motivat la întrebările (obiectivele) formulate de anchetator. B. istoricul faptelor rezultat din p rimele cercetări. medicul legist le consemnează în raport. bine structurat şi uşor de înteles în orice secţiune a sa. În conformitate cu prevederile art. Raportul trebuie să fie întocmit într-o succesiune logi că. A. obi ectivele expertale formulate de organele de anchetă. Concluziile raportului de constatare/expertiză medico-legală pe cadavru. chiar dacă este conţinut în fişiere electronice. Pe baza rezultatelor examinărilor macroscopice (cu ochiul l iber) a cadavrului autopsiat se stabileşte diagnosticul anatomo-patologic macrosco pic. astfel încât prin descriere să fie pos ibilă înţelegerea particularităţilor cazului). Se recomandă ca descrierea să fie însoţită de iconografie şi/sau scheme (sch iţe). • inteligibilitatea descrierii cu un număr cât i mic de termeni profesionali. de reg ulă. 115 s i 125 CPP). part ea descriptivă şi partea de sinteză. care a dispus efectuar ea autopsiei (art. La capitolul „Examene suplimentare” se consemnează organele şi ţesuturile care au fost prelevate şi trimise în laborator. să fie într-o formă permanentă copiat pe hârtie. iar în unele cazuri şi discuţia cazului (capitol facultativ). locul unde s-a efectuat autop sia. ci şi unor persoane nefamiliarizate cu domeniul. datele persoanelor care au fost prezente. sunt expuse sub formă de răspunsuri la întrebări. modificările se descriu cu o exactitate minuţioasă. Raportul este semnat şi parafat de medicul legist şi e xpediat organului de urmărire penala sau instanţei judecătoreşti. • obiectivitat ea expunerii (în partea descriptivă se evită formularea unor diagnostice sau concluzii . trebuind să îndeplinească următoarele : • se vor baza pe datele obiective obţinute în cadrul examinărilor efectuate. După primirea rezultatelor examinărilor suplimentare . completarea raportului sau efectuarea unei noi expertize în cazurile în care consideră că acesta nu corespunde cerinţelor. numărul ordonanţei şi instit uţia care a solicitat efectuarea autopsiei. fiind incomplet sau imprecis (art. În partea de sinteză se include diagnostic ul anatomo-patologic macroscopic şi concluziile. Organele de urmărire penală sau instanţa pot dispune refa cerea. 25 . • vor fi fu ndamentate ştiinţific în concordanţă cu nivelul actual de dezvoltare a medicinei şi biologie i. În partea introductivă se consemnează: datele expertului care a efectuat autopsia. 124 CPP se pot cere lămuriri suplime ntare scrise sau verbale. Toate datele obţinute de expertul medico-le gal. • nu ar trebui să fie ambigue.Structura şi conţinutul Raportului de Constatare/Expertiză Medico-Legală este prevăzută în ac ele normative. precum şi metodele prin care au fost obţinute trebuie să fie descrise în această part e a raportului.

în termen de 7 zile de la exa minare. 2 a Normelor Procedurale privind efectuarea lucrărilor m edico-legale prevede: „Examinarea cadavrului deja autopsiat se face de către o comis ie de experţi care au un grad profesional mai mare decât cel al expertului care a ef ectuat prima expertiză”. finalizate într-un raport de expertiză sau constatare medico-legală. care se efectuează de către anchetator în p rezenţa martorilor oculari. • de către Comisiile de Control şi Avizare a Actelor Medico-Legale din ca drul Institutelor de Medicină Legală. şantaj. Art. 26 . 37. • de Comisia de Control şi Avizare a Actelor Medic o-Legale de pe lângă Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti. Exhumarea se efectuează numai l a solicitarea scrisă a procurorului sau instanţei judecatoreşti. în agri cultură etc. Exhumările întâmplătoare se întâlnesc în domeniul rucţiilor (demolarea clădirilor vechi. care verifică şi contrasemnează raportul înainte de fi expediat. Din punct de vedere juridic. • de c perţii medico-legali angajaţi de părţi. din răzbunare. Aceasta constă în autops ia sau reautopsia unui cadavru care a fost îngropat. cu participarea medicului legist. săpături pentru fundament sau ţevi. cadavrelor îngropate ilegal. fire de păr) şi altor probe de laborator sau altor ti puri de expertize.5. pentru reînhumarea cadavrului în alt loc. Uneori exhumarea este motivată prin necesitatea prelevării most relor probelor biologice (sânge. în scop ştiinţific. pentru identificarea cadavrului. 3. Din categoria e xhumărilor aprobate oficial fac parte toate exhumările amintite anterior. Exhumările i legale pot fi efectuate în scop de profanare a cadavrelor. cabluri).3.6. motive necrofilice. EXPERTIZA MEDICO-LEGALĂ A CADAVRELOR EXHUMATE Exhumarea cadavrelor este o acţiune judiciară. precum şi în situaţii în care rezultatele primei expertize nu sunt în concordanţă cu d le de anchetă. din motive religioase. În majoritatea cazurilor aceasta este dispu să pentru efectuarea expertizei pe cadavre neautopsiate. istoric etc. Controlul calităţii concluziilor expertale este asigurat: • de către medicul legi st şef al instituţiei de Medicină Legală. cadavrelor găsite întâmp lător. du pă caz. Art. Orice depăşire a acestui termen trebuie să fie motivată. al. Motivele de solicitar e a exhumării judiciare pot fi diferite.6. se expediază organului care a dispus examinarea. 20 din N rmele Procedurale privind efectuarea lucrărilor medico-legale prevede ca rezultate le examinărilor. exhumările pot f i de trei feluri: aprobate oficial (legale). Mult mai rar se efectuează exhumarea cadavrelor autopsiate a natomo-patologic sau medico-legal. a căror atribuţii sunt expuse în anexe. criminale şi întâmplătoare. deşi au existat motive de e fectuare a autopsiei.

descrierea exactă în procesul verbal a locului înhu mării. Exhumarea este precedată de măsurile: de identificare a locului unde se află ca davrul. Se descriu: tipul şi culoarea solului. inscripţiile de pe sicriu. datelor de identificare de pe obiecte funerare (cruce. monument). adânci mea la care se află sicriul. atât pe baza unor documente. alte obiecte din interiorul sicriului. materialul din care este con fecţionat sicriul şi obiectele din interiorul acestuia. p iatră funerară. modul de fixare a capacului. exami narea cadavrului se efectuează în locul unde se află cadavrul sau la o morgă din apropie re. Având în vede re faptul că exhumarea presupune anumite dificultăţi în plan organizatoric şi tehnic. Trebuie s ubliniat faptul că efectuarea etapelor tehnice de exhumare a cadavrului. tipului mormântului. Fiecare etapă se descrie amănunţit în procesul verbal şi se fixeaz rin fotografiere sau înregistrare video. Perioada lungă de înhumare sau eventualele modificări c adaverice distructive avansate nu pot fi motivul prin care se refuză efectuarea ex humării. În conformitate cu actele normative. nu intră în competenţa experţilor medicolegali. Clasificarea exhumărilor. cât şi prin declaraţiile martorilor. fotografierea sau înregistrarea video a mormântului. obiectele din sicriu care pot conţine substanţa toxică. cum ar fi dezgroparea şi scoaterea cadavrului.5. În caz de suspiciune de deces prin intoxicaţie se va recolta solul de sub sicriu şi deasupra acestuia. prec um şi faptul că aceasta poate fi cauza unor stări de stres 27 . existenţa şi caracterul defectelor sau deformărilor sicriului. După ridicarea capacului sicriului se fac demersuri pentru identificarea cadavrului.Fig. prin urmare anchetatorul este obligat să asigure prezenţa personalului tehnic. Se descrie îmbrăcămintea.

pentru excluderea eventualei morţi violente. infarctul m iocardic. la locul de muncă. hipertensiunea arterială. infecţii. deoarece. Se recomandă ca înainte de a fi solicitată oficial exhumarea. neaşteptat. deoarece tabloul morfologic al bolii este deseori şters. Cercetarea la locul faptei în cazurile găsirii unor persoane decedate subit va fi efectuată cu maximă minuţiozitate. în cazul constatării ulterioare la autopsie a unor semne de moarte violentă. este obligatorie efectuarea autop siei medico-legale a cadavrelor. solicitarea efectuării acesteia trebuie să fie bine întemei ată. Cauzele de moarte subită diferă în funcţie de grupa de vârstă. Mecanismul morţii (mecanismul tanatogenerator) în deces subit este asemănător meca nismului de deces în morţi prin acţiunea factorilor externi. este posibil ca unele omoruri de înaltă calificare să fie re duse prin disimulare până la moarte subită. cu simptomatologie premonitorie de scurtă dur ată sau absentă. Scripcaru. datorită ev oluţiei rapide a accidentului. sunt dificile [Gh. 3. La persoanele tinere moartea subită este mai rară. Se presupune că în mare parte astfel de omorur i rămân cu autor necunoscut tocmai datorită superficialităţii cu care a fost efectuată cerce tarea la faţa locului. anchetatorul să consult e în prealabil un expert medico-legal cu privire la utilitatea. Bărbaţii decedează subit mai frecvent decât femeile. 1983]. I nfarctul miocardic este o boală a inimii consecutivă scăderii aportului sângelui arteria l prin modificări aterosclerotice sau spasm al arterelor care irigă muşchiul inimii 28 . la volan etc.pentru rudele decedatului. moartea subită reprezintă un deces brusc. În apro ativ 80-90% din cazuri. posibilităţile şi limite le acestei expertize medico-legale pentru rezolvarea cazului de faţă. În practica medico-legală cazurile de moarte subită au o pondere de aprox imativ 40-45% din totalul autopsiilor efectuate. Cele mai des întâlnite cauze es în această categorie de vârstă sunt: ateroscleroza arterelor coronariene. criminalişti şi experţi me o-legali. Teoretic. După Dermengiu [ 2002]. pierderile de informaţii de la locul faptei nu mai p ot fi reparate. în astfel de cazu ri. fără să fie ignorate sau m inimalizate unele din etape. în care posibilităţile de diagnostic. PARTICULARITĂŢILE AUTOPSIEI ÎN CAZURILE DE MOARTE SUBITĂ Prin moarte subită se înţelege o moarte patologică ce survine la un subiect aparent sănătos ş într-un interval de timp relativ scurt. Ţinând cont de gra dul crescut de dificultate a acestui tip de expertize. este recomandat ca din co mponenţa echipei să facă parte cei mai experimentaţi judiciarişti.. alte afecţiuni. putând fi d eterminată de: boli latente (mascate) ale inimii. neexplicat. Iată de ce. în prezenţa sau fără mar tori.7. Moartea subită poate surveni în dif erite circumstanţe: la domiciliu. survenit la u n individ în plină stare de sănătate aparentă. Autopsiere a cadavrelor din aceasta grupă de vârstă presupune o atenţie sporită din partea medicului legist. Mult mai frecvent moartea subită se întâlneşte la persoanele cu vârstă înaintată. moartea subită la copii de sub un an se datorează afecţiunilor sistemului respirator.

fumatul. examinările macroscopice (cu ochiul liber) a modificărilor organelor sunt suplimentate de examinările microscopice ale fragmentelor de organe prelevate pentru examen histopatologic. Pentru a stabili dacă a fost născut la termen. Încadrarea ică corectă în astfel de cazuri nu este posibilă fără ajutorul medicilor legişti. cancer. tuberculoză. fiind următoarele: 1. Factorii care favorizează apariţia infarctului miocardic sunt: stresul emoţional. De o mare valoare expertală în cazurile de moarte subită sunt datele prelimin are privind circumstanţele decesului. pneumonii . când se constată semnele acţiunii mai multor factori tanatogeneratori (de exemplu. în special la nivelul plicilor. Principalel obiective expertale formulate de organele de urmărire penală în cazurile de suspiciun e la pruncucidere decurg din textul articolului. serologice. 177 CP defineşte pruncuciderea prin: „Uciderea copilului nou-născut. La această vârs tă intrauterină fătul are talia de aproximativ 45– 54 cm şi greutatea de 3000-3500 g. săvârşită imediat d pă naştere de către mama aflată într-o stare de tulburare pricinuită de naştere”. pentru sta bilirea cauzei de deces. factorii meteorolo gici. Dacă a fost născut la termen. Care a fost felul şi cauza morţii? Stabilirea stării d nou-născut se face prin următoarele semne caracteristice: (a) cordonul ombilical es te umed. aspectul un ghiilor. greutate a. Pent ru stabilirea naşterii la termen se folosesc o serie de parametri: talia. care au rol orientativ pentru expertul medic o-legal a alegerii celor mai raţionale metode de examinare. consumul băuturilor alcoolice. efortul fizic. Dovedirea faptului că fătul s-a născut viu şi a trăit după naştere se face prin existenţa 29 . embolii pulmonare. trebuie să cunoaştem faptul că durata unei sarcini normale este de 9 luni cale ndaristice (10 luni lunare de câte 28 de zile = 40 săptămâni = 280 de zile). 20 02]. Dacă copilul este nou-născut? 2. (d) existenţa meconiului (materiilor fecale ale nounăscutului) în intesti nul gros şi (e) unele semne la nivelul inimii. lungimea cordonului ombilical. turgescent. tanatochim ice etc. bronhopneumonia şi infarct miocardic). Există şi o mulţime de alte cauze de deces su bit la persoane aparent sănătoase. viu şi viabil? 3. aspectul exterior (lungimea părului. viroze hipertoxice.(miocardul). În lipsa vieţii fătului în afara organismului matern nu poate exista omucidere. Cât a trăit după naştere? Dacă a fost îngrijit după naştere? 5. (c) existe nţa unei tumefacţii (bosa sero-sanguină) la nivelul capului care dispare după 48 de ore de la naştere.8. fără modificări de mumificaţie. bacteriologice. cu 23-25% din morţile subite [Dermengiu. În unele dintre cazuri se pune chiar problema concu rsului de cauze. În astfel de cazuri. 3. (b) existenţa stratului protector de grăsime (vernix caseosa) şi de sânge pe corp. Pe locul doi după boli ale inimii. aspectul organelor genitale externe) şi existenţa sau absenţa punctelor de os ificare. AUTOPSIA CADAVRULUI COPILULUI NOU-NĂSCUT Art. sunt bolile sistemului respirator: astm bronşic. Mai mult uneori este necesară efectuarea altor examinări suplimentare: toxicologice.

Moartea violentă dupa naştere poate fi un accident sau omucidere. înecare. loviri. Moartea patologică a fătului sau noului născut poate fi de terminată de diferite cauze: tulburări de dezvoltare. accidente rutiere). Semnele de respiraţie se stabilesc prin exa minarea plămânilor cu ochiul liber (există mari diferenţe între aspectul macroscopic între p lămânii respiraţi şi nerespiraţi). alimentarea. Semnele prin care se stabileşte acordarea îngrijirilor sunt: ligaturarea cordonului ombilical. prin docimazie (fragmentele de plămân respirat plutesc pe uprafaţa vasului cu apă) şi prin examen microscopic. prin acţiunea unor obiecte cu margini sau vârfuri ascuţite. bolile mamei. Moartea violentă în timpul n aşterii se poate datora defecţiunilor de acordare a asistenţei din partea personalului medical sau chiar de mamă în naştere auto-asistată. sufocare. compresiune toracoabdominală. Decesul nou-născutului sau fătului poate surveni după naştere. strangulare. şi talia de peste 38 cm. modificările la nivelul cord onului ombilical. • violentă (omucidere sau accident). infecţii. consecutivă unor afecţiuni din partea organismului mat ern sau a organismului noului născut. 30 . Găsirea în stomac a laptelui va confi rma naşterea unui făt viu. la nivelul capului (cefalhematom şi bosa serosanguină). prin agenţi chimici sau fizici. consecutivă a cţiunii unor factori externi.semnelor de respiraţie sau de alimentaţie. protejarea împotriva frigului. lăsare în spaţii lip site de aer). prin acţiunea unor obiecte contondente (lovire cu sau de corpuri dur e). t raumatisme puternice (căderi. Prin viabilitate se înţelege capacitatea de a se adapta la co ndiţiile vieţii în afara organismului matern. malformaţii. la nivelul inimii şi intestinelor. în timpul naşterii sau înainte de a fi născut. dezo bstruarea orificiilor respiratorii. Aprecierea dura tei vieţii după naştere se face prin aspectul tegumentelor. patol ogia placentei sau a cordonului ombilical. manopere medicale. În oricare dintre aceste perioa e moartea poate fi: • neviolentă. Moartea violentă intrauterină a făt ului este consecinţa acţiunii unor factori externi: în intoxicaţii.. Omuciderea comisivă se produce prin asfixie mecanică (sug rumare. lipsa unor malformaţii grave i ncompatibile cu viaţa sau a unor afecţiuni dobândite în timpul sarcinii. Criteriile de stabilire a viabilităţii sunt: greutatea de peste 1500 g.

gravitatea acestora. putând uneori de termina moartea. picior. (b) tăietoare-înţepătoare : cuţit. fizici. TRAUMATOLOGIA MECANICĂ 4. la mă de ras. asfixii mecanice etc. de la pumn. pilă. Practicienii din domeniul medicinii legale se ocupă de analiza ef ectelor acestei acţiuni traumatice. ecchimosis) este o zona de ţesut infiltrat cu sânge. pierdere de orga n etc). bisturiu. realitatea traumatismului. invaliditate. Eritemul posttraumatic. 3. 2. Leziunea se prezintă ca o zona de culoare roşiatică. agresiuni. vechimea. clasifica agenţii traumatici în mecanici. rezultată prin scurgerea s ub tensiune din vasele sanguine rupte. mecanismul de produce re a leziunilor traumatice. noţiunea de „traumatism” semnifică numai acţiunea unei forme exte ioare de energie asupra corpului capabilă să genereze modificări lezionale morfologice sau funcţionale a căror gravitate este în funcţie de o serie de factori. CLASIFICAREA AGENŢILOR TRAUMATICI După Belis şi Nanes [1985]. Echimoza (g receşte. Este cea mai superficială leziune traumatică. accidente de trafic. cu 31 . Corpurile cu vârfuri sau margini ascuţite : (a) tăietoare : cioburi de sticlă. Agenţii mecanici sunt reprezentaţi de : 1. fiind c onsecinţa unei lovituri de intensitate mică cu palma. până la 1-2 ore. bâtă.4. LEZIUNI TRAUMATICE PRIMARE 4. ac.2. satâr. Efectele lezionale produse de această categorie de agenţi traumatici mecanici se întâlnesc în căderi de la ace laşi nivel sau de la înălţime. cu suprafaţa mar e sau mică). (d) despicătoare: topor. brici. (c) înţepă spiţă.1. 4. 4. baltag. Corpuri contondente: c u diferite caracteristici ale suprafeţei de contact (plană. briceag.1.2. pumnul sau prin compresiune cu durată mare.2. Eritem ul posttraumatic nu necesită îngrijiri medicale. Dispare spontan în câteva minute. până la planul de susţinere (sol). Dragomirescu [1996]. DEFINIŢII. sapă. biol ogici sau psihici. 4. bine delimitată. chimici. respec tând forma obiectului vulnerant. 2.2. 5. baionetă. pumnal. legătura de cauzalitate între leziunile initiale şi prejudiciu (infirmitate. neregulată. rezolvând obiectivele expertale formulate de org anele de drept : 1. Echimoza (vânătaia).

sub nivelul pielii din jur. pentru echimoze nu se acordă zile de îngrijiri medicale. Numărul de zile de îngrijiri medicale necesar pentru vindecarea hematomului depinde de mai mulţi factori: localizarea. prin acţiune compresivă. dimensiunile şi alterarea funcţiilor organu lui sau segmentului. transformându-se în bilirubină. determinată de ruptura unui vas mai mare. Excoriaţia (zgârietura). În primele ore echimozele sunt roşii-albăstrui datorită sângelui încă oxigenat (oxihemog ina). exc oriatio) este o soluţie de continuitate superficială a pielii consecutivă acţiunii mecan ice tangenţiale a corpurilor contondente cu îndepărtarea stratului superficial. (c) uneori poate fi stabilită forma supra feţei de contact a obiectului vulnerant. creier). ducând uneori spre moarte. • zona netedă depigmentată de culoare rozie dispare între 7 şi 15 zile. 32 . se deosebesc: zone excoriate. Modificare culorii echimozei este determinată de o serie de factori. echimoza devine brungălbuie. după care o depăşeşte. pentru ca evol a să se finalizeze prin paloarea progresivă până la resorbţie (dispariţie) totală. Hematomul este o colecţie ma re de sânge care ocupă o cavitate în organul lezat. În consecinţă. Echimozele se produc ca urmare a acţiunii corpurilor cont ondente a căror forţă traumatică se propagă aproximativ perpendicular cu suprafaţa traumatiz ată. care necesită desch idere. pielea recăpătâ loarea obişnuită. De regulă. Excoriaţia (lat. • după 3-4 zile începe ridicarea marginilor şi detaşa rustei de la periferie spre centru. Pe parcursul timpului. când sunt produse de vârful ascuţit a unui obi ect vulnerant. • după 7-12 zile dispare complet cu vindecare to tală.4. de peste 40 cm2. şi excoriaţii lineare (semilunare). prin pierderea oxigenului. (b) vechimii leziunilor. iar în cazul suprainfectării perioada de îng rijiri medicale poate depăşi 10 zile. se acordă 5-7 zile îngrijiri medicale. pot perturba funcţionarea normală a acestora. Localizându-se în apropierea organelor vitale (plămân. care se iau în calcul de experţii medico-legali în cadrul evaluării acestui tip de leziuni.3. În procesul vindecării excoriaţiile parcurg câteva faze consecutive [Rais ki. 1953]: • în primele 12 ore aceasta este umedă. Examinarea medico-legală a echimoz elor permite stabilirea: (a) locului aplicării loviturii şi direcţiei de propagare a f orţei traumatice. Pentru hematomul mic localizat sub piele. După care. inimă. În funcţie de formă şi dimensiuni. • după 12-24 ore se formează o crustă brună.2. rozie sau roşiatică. Hematomul. a căror acţiune este luată în c alcul de medicii legişti pentru stabilirea vechimii leziunilor. (e) în unele cazuri pot fi stabilite al te date. (d) cu aproximaţie poate fi stabilită intensi tatea forţei cu care a fost aplicată lovitura. Lovirea unei perso ane decedate nu determină producerea echimozelor. hemoglobina sângelui ce a infiltrat ţesuturile se descompun e. excepţiile constituie echimozele situate în regiuni care duc la impotenţă funcţională sau cele dispus e pe suprafeţe mari.păstrarea integrităţii pielii.2. 4. hematoamele. 4. culoarea echimozei se modifică în violacee . când sunt dispuse pe suprafeţe ma i mari. fiind la aproximativ acelaşi nivel cu pielea din jur. Procesul vindecării este condiţionat de mai mulţi factori.

Importanţa practică a examinării medico-legale a excoriaţiei constă în faptul că pot fi stabilite: (a) vechimea excoriaţiilor. • zdrobite. plăgile se c lasifică în: I. muşchilor. în zig-zag. fusiforme) . fundul sau canalul. fasciilor.Examinarea atentă a excoriaţiilor permite stabilirea direcţiei în care a fost denudată pie lea. • delabrante. Plăgile produse prin acţiunea obiectelor contondente: • contuze. Plăgile produse prin acţiunea obiectelor contondente se caracterizează prin forme variate (liniare. excoriate. extinse. Plăgile produse prin muşcare au elemente p articulare prin care. arcuite. Plăgile care pătrund în cavităţile interne ale organismului se numesc penetrante. indicând direcţia de acţiune a obiectului vulnerant. cât şi după moarte. extremităţile. Prin pl agă (lat. Plăgile. frecvent se poate stabili obiectul care le-a produs (în sugrumare: excoriaţii semilunare pe faţa anterioară a gâtului. • despicate. pe părţile proeminente ale corpului). fiind în unele cazuri singurul semn prin care se stabileşte acţiunea obiectului contondent. nervilor per iferici. arme de foc. (b) direcţia de propagare a forţei traumatice. Plăgile pot fi produse prin acţiunea diferitor obi ecte. Excoriaţiile liniare multiple sau zonele excoriate pe supr afeţe întinse necesită 3-5 zile îngrijiri medicale. instrumente. număr şi dispoziţie. Aspectele şi particularităţile plăgilor depind de caracteristicile obiectel or cu care au fost produse.5. arme. = vulnus) se înţelege soluţia de continuitate cu lezarea tuturor straturilor p ielii sau a mucoaselor. III. dimensiuni. • sfâşiate. poate fi identificat agresorul. direcţie. Plăgile pot fi produ se atât unei persoane în viaţă. • înţepat-tăiate. în târâre: zone excoriate formate din lin i paralele între ele. vaselor. precum şi printr-o serie de alte aspecte care pot fi puse în evidenţă prin examinări de laborator. mai exact a porţiunii cu care a intrat în contact cu corpul victimei. În unele cazuri. (c) unele particularităţi a le obiectului vulnerant. organelor interne. La plăgi se descriu marginil e. margini neregulate. iar în cazul suprainfectării acestora nu mărul de zile de îngrijiri medicale se prelungeşte până la 5-6 zile. 4. În funcţie de tipul agentului traumatic mecanic. cu sau fără interesarea ţesuturilor moi. • prin muşcare. Plăgile intravitale se deosebesc de cele tmortem prin existenţa unor semne de hemoragie abundentă. uneori. ligamentelor. Plăgile produse prin acţiunea obie r cu margini sau vârfuri ascuţite: • tăiate.2. II. infiltrate cu sânge. Excoriaţiile liniare sau zonele excoriate pe suprafeţe mici necesită 1-2 zi le de îngrijiri medicale. • înţepate. Între buzele acestor plăgi uneor i se constată prezenţa unor punţi de ţesut. st abilirea caracterului vital al plăgilor şi altor 33 . După formă. • plesnite. stelate.

inclusiv până la identificarea obiectului vulne rant pe baza aspectelor lezionale. într-o oarecare măsură. Examinările medico-legale ale f racturilor sunt foarte importante deoarece ţesutul osos este rezistent la acţiunea m ajorităţii factorilor ce distrug cadavrul. • locul aplicării forţei traumatice. de particularitatile anatomice ale osului lezat. Examinarea acestor categorii lezionale perm ite. În unele condiţii pot fi stabilite şi alte aspecte.leziuni are o mare importanţă pentru analizarea circumstanţelor de producere a evenime ntelor. În unele condiţii există posibilitatea rezolvării şi a altor obiec e expertale formulate de anchetator. locului în care a fost apli cată forţa traumatică. de aspectul fracturii (cu sau fără deplasare). • direcţia de acţiune a f orţei traumatice. În plagă se dezvoltă fenomene inflamatorii. iar fracturile oaselor bazinului sau oaselor membrelor putând să depăşească 60 de zile îngrijiri medicale. plăgile contuze nu necesită mai mult de 8-9 zile îngrijiri medicale. luxaţii. 4. aspectelor obiectului vulnerant. Experţii me dico-legali analizează şi alte câteva categorii de leziuni: entorse. După vindecarea completă a plăgilor rămân cicatrici. În general. fiind posibil să evolueze spre sechele morfologice sau funcţionale. de locali zarea contactului între os şi obiectul vulnerant şi de o serie de alte condiţii. Numărul de zile de îngrijiri medicale necesar pentru vindecarea plăgilor tăiate şi despicate nepenetrante multiple infectate poate ajunge până la 15-25. de respectarea indicaţiilor medicului curant şi de alţi factori. se modifică pe parcursul timpului. de aspe ctele suprafeţelor de contact. Numărul de zile de îngrijiri medicale acordat pentru fracturi depinde de osul lezat (unele fr acturi ale oaselor faciale necesitând sub 20 zile îngrijiri medicale. direcţiei de prop agare a forţei traumatice. acestea se deosebesc pr in existenţa sângelui revărsat din vase în zona fracturii. La o persoană în viaţă. excepţie făcând plăgile multiple infectate. plăgile se modifică datorită mecanismel r fiziologice interne. la rândul lor. Examinarea medico-legală a fracturilor perm ite stabilirea: 1. constituind inf irmitate fizică). Aspectul fracturilor depinde de forţa cu care a acţio nat obiectul vulnerant. Fracturile intr avitale se deosebesc de fracturi postmortem. prin plăgi se pot stabili următoarele car acteristici ale instrumentului vulnerant şi a mecanismului de acţiune a acestuia: • ca racteristicile porţiunii traumatizante a obiectului vulnerant. 4. apare fenomenul de respingere a zonelor de ţesut distrus. • vechimea plăgii. Leziuni le limitate pot avea aspect de fisuri sau smulgeri de fragmente. 2. forţei cu care a acţionat obiectul vulnerant.6. 3. dilacerări şi altele. În primul rând. Prin fracturi se înţeleg leziunile ţesuturilor osoase cu pierderea integrităţii anatomice a acestora. rezolvarea obiectivelor expertale formulate de anchetator . se trombozează vasele . care. de direcţia de propagare a forţei traumatice. cu trecerea timpului. Ulterior se observă semn ele de vindecare. de calitatea actului terapeutic. necesitând 12-15 zi le îngrijiri medicale. Fracturile. 34 .2. a mputaţii traumatice. De regulă. • caracterul vital (postmortem) al plăgii. rupturi.

zdrobirea capului. Ca urmare a acţiunii traumatice apar hemor agii punctiforme sau de dimensiuni mai mari. Oprirea reflectorie a inimii poate fi provocată prin acţiuni mec anice intense efectuate asupra cutiei toracice. Din punct de vedere medico-legal. plămâni. La autopsie medico-legală se pun în evidenţă semne le macro. Ast fel de leziuni se întâlnesc în cazuri de traumatisme prin explozie. organismul unei persoane adulte co nţine o cantitate de sânge egală cu aproximativ 6-8% din greutatea sa. Uneori zonele hemoragice sunt confluente între ele datorită revărsării progresive a sângelui. practic. după acţiunea unor mij loace de transport cu greutate mare şi în alte categorii de traumatisme. persoana supravieţuind câteva ore sau chiar zile. (D) Contuzie şi compresiune cerebrală. iar organismul u nei femei aproximativ 4-5 litri. nu există semne specifice pe care să se poată baza ex pertul medico-legal pentru a concluziona că moartea s-a datorat şocului . Contuziile cerebrale sunt consecinţa lovirii capului cu sau de corpuri dure. proces denumit hemoragie.4. ceea ce duce la moarte. CAUZE DIRECTE DE DECES ÎN TRAUMATISME MECANICE În traumatisme mecanice decesul poate fi cauzat de diferite procese patologice în or gane şi ţesuturi de importanţă vitală. În unele cazuri decesul nu survine imediat după traumatism. ce permit stabilirea faptului că persoa na a decedat tocmai din aceasta cauză. or ganismul unui bărbat de corpolenţă medie are în medie 5-6 litri de sânge. ex istă două posibilităţi : • şoc traumatic şi hemoragic (primar). Lezarea integrităţii reţelei vasculare determină revărsarea gelui. • şocul secundar apare la minim 6 ore de la tr aumatism ca urmare a acţiunii algice intense asupra sistemului nervos . care apare imediat după irita terminaţiilor nervoase . prin urmare. Hemoragia cronică are mai puţină relevanţă medico-legală. care determină decesul. în astfel de cazuri se constată o serie de semne care permit stabilirea diagnosticului de dece s prin şoc. (C) Şoc. De exemplu. (B) Hemoragia. Moartea poate surveni după p derea unei jumătăţi din cantitatea totală de sânge din organism. Prin mărire a dimensiunilor zonelor hemoragice se comprimă ţesutul nervos a creierului. în câteva zeci de secunde printr-o leziune a arterelor de calibru mare (artera femurală. În cadrul exper elor medico-legale a cadavrelor persoanelor decedate prin hemoragie se observă sem nele macroscopice şi microscopice specifice. Dintre acestea cele mai frecvente sunt : (A) Leziun i incompatibile cu viaţa.si microscopice ale contuziei şi compresiunii creierului. În mod normal.a. iar după pierderea a 2/3 di n masa sangvină decesul este inevitabil fără intervenţie medicală de urgenţă. dilacererarea organelor de importanta vitală (creier. Pierderea sângelui în cadrul unei hemoragii acute este rapidă.3. zdrobirea sau fragmentare a corpului. (E) Oprirea re flectorie a inimii. Moartea sur vine instantaneu deoarece nu este posibilă efectuarea principalelor funcţii pentru m enţinerea vieţii. Se descrie hemoragia acută (masivă) şi hemoragia cron ică (lentă). În unele cazuri procesul de 35 . inimă) ş. diagnostic ul de şoc traumatic şi hemoragic se fundamentează pe existenţa leziunilor în zone şocogene şi prin excluderea altor cauze de deces. artera caro tidă).

frecarea. Moartea violentă prin acţiunea corpur ilor dure poate fi omucidere (traumatism hetero-provocat). pe obiectul vulnerant pot rămâne defecte mai mult sau mai puţin vizibile. Apariţia complicaţiilor depinde de par ticularităţile traumatismului şi de calitatea tratamentului efectuat. sinucidere (traumatis m auto-provocat) sau accidentală. Mai mult. De regulă. dacă s -au reprodus aspectele individuale ale obiectului vulnerant. Găsirea acestora conferă informaţii foarte preţioase. unul dintre aceste obiect e sau ambele. După contactul cu v ictima. în special la persoane cu afecţiuni ale muşchiului cardiac. Corpurile contondente acţionează asupra obiectelor lezate. cât şi obiectul lezat. Din această categorie fac parte cele mai diferite obiecte: de la pumn şi bâtă. rupturi şi dilacerări ale organelor int erne.oprire poate evolua chiar fără leziuni evidente ale inimii. Uneori. până la suprafaţa pământului. energia cinetică a interacţiunii obiectelor. LEZIUNILE PRODUSE PRIN ACŢIUNEA CORPURILOR CONTONDENTE Cele mai frecvent întâlnite în practica medico-legală sunt leziunile produse prin acţiunea corpurilor contondente. în accidente de trafic rutier sau căderi de la înălţime. Sunt posibile şi alte mecanisme de moarte prin leziuni mecanice . plăgi con tuze. particularităţile îmbrăcăminţii de pe victimă şi alţi factori. delabrante şi alte tipuri de plăgi. În alte cazuri. În afara perioadei ime diat următoare traumatismului. fiind 36 . dimensiunile suprafeţei de contact între obiecte. Ca urma unii corpurilor contondente rezultă următoarele leziuni: excoriaţii. luxaţii.şi microscopice în cazuri de leziuni mecanice mortale. Găsirea şi examinarea acestora din punct de vedere gen etic (teste ADN) au o mare valoare probatorie. Uneori. se pot constata rupturi ale inimii. la nivelul leziunilor se pot observa particulele (fragmentele) obiectului vulnerant de dife rite dimensiuni. To ate complicaţiile au evidente semne clinice. Aceasta se explică prin faptul că astfel de corpuri sunt fo arte larg răspândite şi uşor accesibile. Aces te considerente ar trebui să fie luate în calcul în special în cadrul examinării victimelo r accidentelor de trafic. Cele mai frecvente mecanisme de acţiune a corpurilor co ntondente sunt lovirea. amputaţii. ca urmare a unor lovituri puternice. diferite infecţii ş. În timpul producerii leziunilor în mişc are poate fi atât obiectul vulnerant. Cele mai frecven te complicaţii care evoluează spre deces sunt insuficienţa renală. ca de exemplu. comprimarea.a. deci pot fi descoperite de medicul cu rant şi uşor se găsesc de experţii medicolegali la masa de autopsie. prin aceste leziuni poate fi chiar identificat obiectul vulnerant. moartea prin traumatism mecanic poate surveni şi după p erioade mai îndelungate.4. echimoze. Stabilirea acestor categorii ale morţii nu intră în co mpetenţa experţilor medico-legali. Aspectul leziunilor depinde de mai mulţi factori: greutatea obiectul ui vulnerant. pe obiectul vulnerant practic întotdeauna rămân ur me biologice aparţinând victimei. leziuni combinate complexe. datorită unor complicaţii. 4. acestea se stabilesc de către experţii medico-legali prin analiza semnelo r macro. În cadrul contactului între ţesuturile uman e şi corpul contondent se poate reproduce forma şi dimensiunile suprafeţei de contact.

Este extrem de utilă efectua rea planşelor fotografice sau unor scheme care însoţesc textul raportului de expertiză m edico-legală. expertul medico-legal poate fi de mare ajutor pentru rezolvarea acestor obiective. Natura leziunilor şi mecanismul de producer e a acestora ? 4. 4. a căror utilizare este pe cât de simplă. Principa ele obiective care se formulează de anchetator spre rezolvare în cazuri de deces pri n acţiunea corpurilor contondente (unele dintre obiective pot fi formulate şi în cazur ile de traumatisme nemortale) : 1. Uneori pentru rezolvarea corectă a cazului expertul poate recomanda efectuarea reconstitu irii. în special ce lor prin acţiunea corpurilor contondente. cu condiţia existenţei descrierilor calitative. Există mai multe variante de cădere de la înălţime: căd rea se poate finaliza printr-o singură lovire de plan dur sau în timpul căderii corpul se loveşte succesiv de 37 . obiectivele pot avea anumite diferenţe în comparaţie cu cele prezentate mai sus. va exista posib ilitatea reevaluării de către un expert mai experimentat. infirmitate) există legatură de cauzalitate ? 6. Leziunile şi moartea prin cădere de la înălţime (de la un nivel la altul).1. Daca între lez iuni şi prejudiciu (deces. pe atât de utilă şi eficientă. Pentru rezolvarea corectă a cazurilor este important ca formularea obiectivelor expertizei medico-legale să fie completă şi corespunzătoare c azului. Leziunile prin cădere fac parte din categoria leziunilor prin acţiunea corpurilor contondente. În ultima perioadă în dotarea instituţiilor de medicină legală au apărut camere foto digitale. 4. este foarte importantă descrierea cât mai de taliată a acestor leziuni de către expert.prerogativă oganelor de drept. Vechimea. În cazul în care concluziile expertizei nu vo r satisface cerinţele anchetei sau vor exista neconcordanţe între rezultatele expertiz ei şi datele de anchetă. stabilirii intensităţii loviturii. punerii în evidenţă a mai multor leziuni grave. succesiunea şi gravitatea leziunilor ? 5. Cu toate acestea. Reconstituirile dau rezultate bune în special atunci când există necesitatea exc luderii mai multor variante de mecanism de producere a leziunilor. Care este cauza şi felul morţii ? 2. De o mare valoare e xpertală pot fi reconstituirile. Prin corobora re cu datele obţinute prin examinări medico-legale astfel de reconstituiri dau posib ilitatea excluderii sau confirmării diferitelor variante de mecanism traumatic. Referitor la leziunile prin acţi unea corpurilor contondente expertul are posibilitatea: stabilirii sau excluderi i posibilităţii producerii leziunilor cu mâna proprie. care au drept scop stabilirea mecanismului posibi l de producere a leziunilor. deosebindu-se prin particularităţi ale factorului (suprafeţei) vulnerant şi prin mecani smul de acţiune asupra corpului uman. Dacă pe corpul victimei există leziuni traumatice ? 3. ceea ce practic exclude auto-provocare a. Care dintr e obiectele puse la dispoziţie expertului a putut cauza leziunile existente ? 7. D aca există posibilitatea producerii leziunilor cu mâna proprie ? Având în vedere individ ualitatea fiecarui caz în parte. deşi actele normative îl obligă pe expert să expună toate particularităţile. În cadrul examinării leziunilor de orice natură. coroborării leziunilor de pe corpul victimei în contextul informaţiilor culese de l a faţa locului şi analizării mecanismului de producere a acestora.

Gravitatea le ziunilor este invers proporţională cu grosimea îmbrăcăminţii de pe victimă. Tabloului (complexului) lezional de cădere de la înălţime îi sunt caracterist ice multiple leziuni ale organelor interne şi ale oaselor. evaluarea întregului tablou lezional coroborată cu datele obţinute după cercet area de la locul faptei. în mod special. Dupa cădere de la înălţime se produc leziuni traumatice. pri n aceasta influenţând condiţiile de producere a leziunilor traumatice. de suprafeţe cu neregularităţi. Pentru viaţa persoanei sunt deosebit de periculoase căderile cu lovirea capului de plan dur şi. nasul. Sunt posibile fracturi a le coloanei vertebrale şi ale coastelor. care. În cazul lovirii obstacole (balustrade. rupturi şi smulgeri ale organelor interne toracice şi abdominale. fiind împinsă sau lovită de o altă persoană). În acest mecanism de producere a leziunilor pot apărea diferite leziuni (plăgi. 38 . când persoana cade datorită forţelor din exteriorul organismului pro priu (de exemplu. 4.4. Leziunile şi moartea rin cădere de la acelaşi nivel. orizontală (cu faţa anterioară. Pentru acest mecanism de producere sunt caracteristice l ocalizările leziunilor în zonele proeminente ale corpului: « linia pălăriei » [Michalodimitr akis şi Scripcaru C. genunchi. bărbia. dar. posterioară sau laterală a corpului) sau oblică. cu pi cioarele). Primul contact cu suprafată vulnerantă poate fi în poziţie verticală (cu capul. 2003]. Aceste căderi pot fi rezultatul aut o-propulsiei (de exemplu. Aspectul leziunilor prin cădere de la înălţime mare parte depinde de poziţia corpului în momentul primului contact cu suprafaţa vulne rantă.câteva obiecte (obstacole). cu păstrarea. fracturi prin tasare a coloanei vertebral e. permite stabilirea naturii şi mecanismului de producere a leziunilor. De exemplu. În cazurile de suspiciune de moarte prin cădere de la înălţime. În cadrul căderii unele obiecte pot să scadă viteza căderii. cercetarea la faţa locului diferă prin câteva particula ităţi: se fixează poziţia cadavrului şi localizarea acestuia faţă de obiectul de pe care se p esupune că ar putea să cadă. cornize) în timpul căderii. analizate separat nu au deosebiri specif ice. se va constata deformarea acestuia prin multiple fracturi ale craniului. în special cele care nu sunt cara cteristice suprafeţei pe care a fost găsit cadavrul. se caută pe cadavru urmele. beton) decât pe suprafeţe moi (pământ. se caută leziunile necaracteristi ce căderii de la înălţime pe suprafaţa pe care a fost găsit etc. a integrităţii pielii. zdrobirea creierului şi hemoragii masive. Gravitatea traumatismului depinde şi de par ticularităţile suprafeţei pe care a căzut corpul victimei. alunecarea pe gheaţă. tabloul lezional de izbire de pla nul dur se va suprapune peste leziunile ce nu fac parte din acest tablou. În practica medicolegală sunt frecvente expertizele cada vrelor cu leziuni prin cădere de la acelaşi nivel. excoriaţii) ca re nu sunt caracteristice pentru lovire de o suprafaţă plană. Leziunile sunt localizate preponderent pe partea cu care corpul a intrat în contact cu suprafaţa vulnerantă. în cădere în picioare extinse se pot constata plăgi şi fracturi la nivelul gle znelor. În cazurile în care capul a intrat primul în contact cu sol ul (planul vulnerant). coate. împiedicarea. fracturi la nivelul bazinului. leziunile fiind mai grave în căde ri pe suprafeţe dure (asfalt.2. telescoparea co loanei vertebrale în craniu. gazon). în stări de ebrietate) sau h etero-propulsiei. de regulă.

îmbrăcămintea groasă. leziuni caracteristice pentru un anumit mecani sm de producere a accidentului rutier. leziuni caracteristice pentru orice tip de acţiune mecanică asupra corpului uman. compresiune. există cinci mecanisme fundamenta e de producere a leziunilor în accidente de trafic rutier: 1. În mare parte. Prin marea diversita te constructivă a mijloacelor de transport şi complexitatea dinamicii de producere a traumatismului. 4.Tabloul lezional include o paletă foarte largă: fracturi ale oaselor craniului. leziunil e şi moartea produse în trafic sunt cel mai frecvent accidentale. LEZIUNILE ŞI MOARTEA PRODUSE ÎN TRAFIC În practica medico-legală ponderea expertizei pe cadavru sau pe persoana cu consecinţe ale acţiunii mijlocelor de transport are un trend ascendent. de componentele din i nteriorul acestora sau de roţi. fiind descrise şi ca zurile de omucideri şi sinucideri. • Înăl tea şi alte particularităţi ale victimei. Leziunile produse în cadrul accidentelor rutie re se împart în două mari categorii: 1. alunecarefrecare. În cazurile de deces prin accident de trafic rutier este necesară efectuarea cercetări i la faţa locului cu participarea expertului medico-legal. leziuni produse în interiorul autovehiculului. această categorie de expertize face parte din grupa expertizelor medico-legale cu grad mare de dificultate. Din punct de vedere juridic. De regulă. leziuni prin călcare cu roata unui autovehicu l în mişcare. • Dimensiunile autovehiculului. În oraşe mari sau în afara ac estora. 4. După Solohin şi Ungurean [1999]. Factorii de c are depinde mecanismul de producere a accidentului rutier sunt: • Viteza de deplas are a autovehiculului. • Forma suprafeţei de contact. leziuni prin cădere d in autovehicul în mişcare. 3.1. Leziunile şi moartea p roduse în condiţii de trafic rutier. Cioburile de parbriz au acţi une înţepătoare-tăietoare. leziuni prin impact în tre autovehicul în miscare şi pieton. ale oaselor membrelor. entorse. 2 . 4. plăgi contuze. leziunile traumatice sunt produse de elementele constructive exterioare ale autovehiculelor. toate aceste elemente acţionează ca niste cor puri dure prin lovire. Tocmai din aceste considerente am considerat că a ceastă denumire a capitolului ar fi mai corectă şi completă. pe şosele. echimoze şi excoriaţii.5. • Poziţia victimei în momentul contactului cu autovehiculul. 2. luxaţii. 5. circulaţia intensă reduce foarte mult posibilitatea efectuării 39 . centurile de siguranţă). • Existenţa unor elemente ce atenuează acţiunea traumatică (air-bag. această categorie include şi leziunile-marker (de exemplu. leziuni presternale la şofer prin lovire de volan. rupturi şi dezinserţii ale organelor interne. leziuni-amprentă a radiatorului sau farului şi leziuni la nivelul membrelor inferioare la pietoni). comprimarea între autovehicul şi alt obiect.5.

(3) izbire de carosabil (lovire). (2) bas culare pe capotă/aripă/parbriz/acoperiş (lovire). precum şi examinarea îmbrăcăminţii. Tabl oul lezional de călcare presupune existenţa unor leziuni caracteristice pentru acest mecanism. bazinului şi oaselor membrelor. implicit. sub forma unor leziuni contuzive ale toracelui şi abdome nului cu fracturi costale şi rupturi ale organelor interne. urmele de frecare se vor găsi doar pe talpa piciorului de sprijin. fiind localizate cel mai frecvent pe partea opusă leziunilor de impact cu vehiculul.. Prin lovire cu bara sau alte elemente proeminente ale autovehiculului asupra membrelor inferioare se produc revărsate sanguine marcate în ţesuturile moi. stabilirea existe utovehicul a urmelor de impact cu victima şi a urmelor biologice. Ca urmare a lovirii unei persoane de un autov ehicul cu viteza de peste 40-50 km/h. gravitatea lezi unilor prin proiectare. Expertiza medico-legala a cadavrului încep e cu examinarea amănunţită a îmbrăcăminţii victimei. În astfel de cazuri cercetarea se rezumă la constatarea decesului. corpul acesteia este proiectat la distanţe c onsiderabile. se caracterizează prin leziuni produse prin lovire de vola n. vor rezulta ur me de frecare pe ambele tălpi şi aproape pe toată suprafaţa. Cu cât mai aproape de centrul greutăţii este locul impactului. de bord. De exemplu. Izbirea de carosabil (planul de susţinere) produce leziuni diferite. Tabloul lezional produs prin impact între autovehicul în mişcare şi pieton se produce în câteva faze succesive. în special în ţesutul muscular. De mare importanţă practică sunt semnele de frecare pe tăl pile încălţămintei. Prin urmele de frecare de pe tălpile încălţămintei poate fi stabilită poziţia picioarelor în momentul impactului între autovehicul şi victimă. Expertiza medico -legală a cadavrului va fi mai completă dacă în cadrul efectuării acesteia expertul se baz ează pe datele privind cercetarea la locul faptei. amprentei radiatorului sau farului.acestor cercetări. şi fracturi car cteristice ale oaselor subiacente. Lo virea capului cu autovehicul în mişcare sau lovirea capului de planul dur determină pr oducerea fracturilor multieschiloase ale oaselor craniului. având ca scop găsirea (sau excluderea) u r de călcare cu roţile. urmelor de pe carosabil sau urme de vopsea sau grund. având forma unor dungi lineare. (4 ) alunecare sau rostogolire pe carosabil (frecare). fracturi craniene. Dacă victima alerga în momentul impactului. fixarea stării îmbrăcăminţii şi a urmelor de pe îmbrăcăminte. În diferite mecanisme de producere a acc identelor rutiere expertul medico-legal are posibilitatea să constate şi să examineze o mare varietate de leziuni. Deplasarea (alunecarea sau rostogolirea) ulterioară pe planul de susţi nere se traduce prin prezenţa unor numeroase semne de frecare de pe îmbrăcăminte sau porţi uni neacoperite ale corpului victimei. fiecare având mecanismul propriu de acţiune traumatică: (1) contactul primar între autovehicul şi victimă (lovire). descrierea şi fotografierea poziţiei cadavrului faţă de autovehiculul implicat sau urmel e de frânare. Acţiunea cioburilor de parbriz se soldează cu leziuni la nivelul feţei şi capului sub forma unor plăgi şi excoriaţii. dacă victima în momentul lovirii se afla nemişcată în picioare. Tabloul lezional de lovire de componentele din interiorul autovehiculului a şoferului sau ocupanţilor du pă impact cu un obstacol. cu atât mai mare va fi distanţa de proiectare a corpului victimei şi. ale coloanei vertabrale. Semnele specifice pentru acest mecanism sunt: echimoze care imită 40 . privind starea tehnică a vehiculu lui implicat. parbriz etc.

fracturi ale coloanei vertebrale. prin lovire a unui motociclist cu un alt autovehicul. rupturi şi de zinserţii ale organelor interne. 2. iar în caz afirmativ. prin care se vor caută urme biologice. După cum s-a mai arătat. în toate mecani smele. călcare cu roţile. Dar există şi un mecanism care este strict specific pentru acest tip de t raumatism: leziunile de călcare cu roata. 4. care depind direct de asp ectele factorului vulnerant. fracturi costale şi ale oaselor membrelor. P articularităţile mijloacelor de transport feroviar constau în mişcarea unor mecanisme gr ele pe o linie specială cu aspecte constructive bine cunoscute. trebuie să fie des crisă poziţia cadavrului faţă de şine. 4.5. cât şi în direcţia opusă. precum şi în cazurile de explozii sau incendii de pe aeronave. Cercetarea la faţa locului în astfel de cazuri are unele particularităţi: în afară de alte. precum şi leziuni grave ale craniului şi creierului. abdomenului şi a capului determină deformare a acestor regiuni şi rupturi. fracturi caracteristice ale oaselor cran iului. Uneori târârea cadavrului sau fragmentelor acestuia poate fi efectuată pe distanţe de ordinul sutelor de metri. Leziunile şi moartea produse în condiţii de trafic feroviar. coastelor şi ale bazinului. În accidente de trafic feroviar se pot deosebi câteva mecanisme d e producere a leziunilor. Tocmai prin aceste condiţii particulare tabloul lezional în accident feroviar se deosebeşte de alte tipu ri de traumatisme.3. se va ura distanţa de la aceste urme până la cadavru. Prin leziuni produse în condiţiile de tra fic aerian se înţelege tabloul lezional produs prin acţiunea componentelor exterioare sau interioare ale avioanelor în mişcare. În accidente de motocicletă există câteva mecanisme care se întâlnesc mai frecvent : leziuni produse prin impact cu un obstacol (vehicul. În accidente de motocicletă. de lovire secundară. sunt asemănătoare cu leziunile din alte tipuri de traumatisme. Leziuni şi moarte produse în condiţii de trafic aerian. urme de târâre a corpului sub forma unor zone excor iate pe suprafeţe mari. traumatismul în interiorul trenului prin lovire de obi ecte dure. O bună parte dintre acestea nu au caracteristici specifi ce şi. Aceste leziuni sunt succedate de leziuni de alunecare pe carosabil.5. urmările acţiunii traumatice a reprezentanţilor acestui tip vo r fi mai marcate decât prin alte tipuri de mijloace de transport. 41 . cădere de pe motocicletă. dezinserţii şi dilacerări ale conţinutului acestor regiuni. de regulă. Deoarece aceste vehicule se deosebesc pr in masa şi viteza crescută.desenul negativ a reliefului anvelopei. leziuni prin impact între pieton şi motocicletă. Mecanismul de producer e a leziunilor în accidente de tren poate fi variat şi depinde de mai mulţi factori. descrisă existenţa şi caracteristicile urmelor de pe î tea cadavrului. examinată zona întinsă a liniei ferate atât în direcţia de mers a trenului. căderea din tren în mişcare. peret e). multitudinea tipurilor de mijloace de transport determină o m are varietate a leziunilor prin mijloace de transport. târâre. plăgi contuze. de exem plu. predomină leziunile produse prin lovire: echimoze. cu co ndiţia nefolosirii echipamentului de protecţie (cască). Călcarea toracelui.

Participarea experţilor medico-legali este foarte utilă pentru stabilirea urmelor tr aseologice de pe componentele din interiorul aeronavei de care s-au lovit victim ele în momentul catastrofei. Acţiunea componentelor ambarcaţiunilor după moarte se st abileşte de experţii medico-legali fără mari dificultăţi prin modificări cadaverice de putref cţie cu existenţa unor leziuni fără caracter vital.a. acestea ar tre bui să fie furnizate medicilor legişti. Leziunile produse în aceste condiţii pot fi precedate de leziuni pri n modificare bruscă a presiunii (depresurizare) sau prin distrugerea aeronavei pri n explozie. Unele variante ale leziunilor produse în condiţiile ac cidentelor de trafic acvatic sunt asemănătoare cu alte mecanisme de producere a lezi unilor în trafic. În afara hemoragiilor masive. Găsirea acestora poate fi ex trem de utilă pentru stabilirea circumstanţelor de producere a catastrofei. 42 . De importanţă majoră este cercetare a la locul faptei. chilă). Practica arată că cea mai frecventă cauză de deces în catastrof e aviatice este zdrobirea (fragmentarea) corpului. Leziunile şi moartea produse în condiţii de trafic acvatic. Primul şi cel mai important obiectiv al acestei cercetări este fi xarea poziţiei fragmentelor aeronavei şi a victimelor. Existenţa unui număr mare de corp uri fragmentate aduce în prim plan obiectivul stabilirii. 4. aceste plăgi pot fi mai mult sau mai p uţin întinse. care. moartea poate surven i prin înec. pe baza rezultatelor examinărilor efectu ate. fixării şi culegerii datelor privind identificarea victimelor. În cazul a pariţiei în cadrul anchetării catastrofei a unor versiuni de producere.. Majoritatea leziunilor corporale consecutive acţiunii componentelo r ambarcaţiunilor au aspectul unor plăgi despicate. Primul dintre obiectivele ce ţin de competenţa medicilor legişti în cazurile de catast rofe aviatice este stabilirea cauzei decesului fiecărei victime. ceea ce se poate stabili în cadrul expertizei medico-legale pe cadavru. vor exclude sau vor confirma versiunile.5. dacă este posibil. fiind caracteristice aspectele s pecifice acţiunii unor obiecte despicătoare mai puţin ascuţite. În catastrofe aviatice este necesară stabilirea unei serii de circumstanţe .4. contuzii lor cerebrale sau altor cauze legate de traumatism mecanic. de exemplu plăgi înţepat-tăiate. unice sau multiple. Variantele specifice ale leziunilor produse în cadrul t raficului acvatic sunt urmarea acţiunii componentelor ambarcaţiunilor în mişcare asupra corpului victimei aflat în apa. în special la membrii echipajului aeronavei.În practica medico-legală cele mai frecvente variante de traumatisme produse în condiţii de trafic aerian sunt cele din interiorul aeronavei şi se datoresc impactului ace steia cu solul. plăgi împuşcate ş. În funcţie de componentă cons ructivă cu care au fost produse (elice. De o mare importanţă expertală este constatarea uno r leziuni necaracteristice pentru catastrofa aeriană.

care pot fi confecţionate dintr-un pound englezesc (432 grame). În comparaţie cu cartuşele pentru arme de foc militare. miezul este din oţel. tubul. 16. După destinaţie armele de foc portabile se clasifică în: militare. Mecanismul împuşcării. Principiul de f uncţionare are la bază forţa de expansiune a gazelor provenite din detonarea unei caps e ori prin explozia unei încărcături “. Această part cularitate constructivă îi conferă glonţului stabilitate în timpul zborului prin mişcare rot atorie în jurul axului. deoarece componentele (factorii) împuşc se găsesc la nivelul ţesuturilor victimei (ţintei).6. mobilizat de gaze. capsa şi pulberea. mitralii). de vânătoare. Conform Legii nr. Cartuşul are următoarele elemente: proiectilul (glo nţ sau alice). cămaşa din plumb sau alamă cele sunt sfere din plumb cu diametru de sub 5 mm. iritante sau de neutralizare. pentru armele cu ţ ava lisă cifra ce indică calibrul arată numărul alicelor sferice dispuse în diametrul ţevii. Proiectilele pot fi confecţionate din diferite materiale. Substanţa iniţiatoare a capsei aprinde pulbe rea.). precum şi armele artizanale au canalul ţevii cu suprafaţa lisă.). cu ţeava mijlocie (pistoale-mitraliere – 20-5 0 cm. capsa este lovită de percutor. pistoale – 3-20 cm. aceasta are rol de piston care. armele de foc se împart în ar cu: ţeava lungă (carabine.4.) şi cu ţeava scurtă (revolvere. sportive şi a unei părţi dintre armele de vânătoare este ghintuită.).). În fundul tubului este incorporată capsa ce conţine substanţa chimică iniţiatoare (f ulminat de mercur sau trinitrozortinat de plumb) necesară pentru aprinderea pulber ii. puşti – 50-80 cm.. Glonţul obişnuit este de formă cilindrică sau tronconică.). Fiind plasată între pulbere şi alice. Dacă calibrul armelor cu ţeava ghintuită se măsoară în milimetri. cartuşul de vânătoare are cel puţin un element constructiv în plus: bura (un cilindru din pâslă sau carton). în diametru se numesc mitralii. prin armă de foc se înţeleg „armele a căror fu cţionare determină aruncarea unuia sau mai multor proiectile. pr opulsează proiectilul. 17/1996 pr ivind regimul armelor de foc şi al muniţiilor.6. proiectilele sferice de pest e 5 mm. metale cu densitate mare (pl umb. ex stă arme de foc: cu calibru mic (sub 6. la armele de vânătoare acesta este confecţionat din carton sau p lastic. Proiectilul este componenta cartuşului care s e mobilizează sub acţiunea gazelor rezultate din arderea pulberii şi loveşte ţinta. Cartuşele militare sunt încărcate cu pulbere coloidală. pentru sport. În funcţie de diametrul ţevii. Exista două mari categorii de arme de foc: staţionar e şi portabile. oţel. speciale şi artizanale sau modificate. rotunjită sau boantă. cupru etc. substanţe aprinse sau lu minoase ori împrăştierea de gaze nocive. 4.) şi mare (peste 8 mm.35 mm. Alte tipuri de arme de vânătoare. Armele cu ţeava lisă au calibrul de 12. În funcţie de lungimea ţevii. 20 si 24. producând creşterea presiunii 43 . Prin apăsar pe trăgaci. de regulă. Cunoaşterea componentelor constructive a cartuşelor şi înţelegerea me canismului împuşcării au o mare importanţă expertală.1.6.35 – 8 mm. iar cartuşele de vânătoare cu pul ere neagră. Faţa internă a canalului armel or militare. Tubul cartuşelor pentru arme de foc militare este din alamă sau oţel. Caracteristicile agentului vulnerant în împuşcare. Există p roiectile monocorporeale (glonţ) şi pluricorporeale (alice.2. cu extremi tatea liberă ascuţită. mijlociu (6. LEZIUNILE ŞI MOARTEA PRODUSE PRIN ARME DE FOC 4.

3. • termică (mai pronunţată în cazul pulberilor negre). iar interesând osul îl va deforma prin efect de zdrobire. cu interesarea firelor de păr şi a îmb răcăminţii.ână la 2000-3000 atmosfere (400-700 atmosfere la armele cu ţeava lisă) şi a temperaturii până la 3000-3500oC. distanţa maximă de acţiune a factorilor suplimentari va fi de aproximativ 80-1 00 cm. în funcţie de energia cinetica (forţa vie). Proiectilul este împins din cartuş şi propulsat prin canalul ţevii cu o viteză mare. Împreună cu proiectilul. Acţiune mică a gazelor se manifestă prin arsuri ale pielii. Având energia cinetică mare. efectul este posibil doar în cazul tragerilo r cu ţeava lipită de piele (distanţa minimă absolută) sau distanţe foarte mici până la ţintă 3 cm. . Aceşti factori ai împuşcării acţionează diferit asupra ţesuturilor biologice. sau chia fect contuziv. Interesând organele cu co nut bogat în apă. funinginea. 44 . Factorii vulneranţi ai împuşcării Factorul primar ai împuşcării. În funcţie de tipul armei. Efectul de perforare a gazelor este posibil doar în cazul acţiunii compacte.5 m.echimoze şi excoriaţii. Acţiunea chimică a gazelor se traduce prin coloraţia cireşie a ţesuturilor consec v combinării gazelor rezultate după arderea pulberii cu hemoglobina. supraextinzând şi desfăcând ţesuturile. Această distanţă e ste diferită de la un tip de armă la altul. ia r după acţiunea contuzivă . proiectilul ce are energie cinetică mare produce efect hidrodinamic. flacăra. formând un orificiu cu lipsă de ţesut („minus-ţesut”). va produce un orificiu în formă de fantă. Factorii secundari ai împuşcării. sulfhemoglobina şi methemoglobina. care în anumite condiţii pot participa la producerea leziuni lor corporale. • c imică (formarea carboxihemoglobinei prin reacţie chimică între gaze şi hemoglobină). Unii autori arată că limita de acţiune a factorilor secundari este egală cu lungimea ţevii. Proiectilul acţionează predominant mecanic şi. excoriaţii sau plăgi contuze superficiale. Leziunile pot fi produse pe întreaga traiectorie balistică a pro iectilului.). fiind direct proporţională calibrului şi puter ii armelor de foc. rezultând carboxi hemoglobina. rupere şi contuziv). din ca se lansează factorii suplimentari sau secundari ai împuşcării: particulele de pulbere n earsă. După alţi autori. la armele moderne foarte puternice factorii secundari a împuşcări i acţionează la distanţe de până la 2. factorul primar al împuşcării. fiind factorul de bază şi avân caracter constant. cum este ca rabina. rezultând echimoze. Întrucât imediat d upă părăsirea canalului ţevii gazele se dilată. Factorii (vulneranti) secundari ai împuşcării nu se găsesc constant pe ţinta (corpul uman) deoarece aria de acţiune a acestora este limitată. proiectilul are efect d e perforare. (a) Gazele au o acţiune mai complexă: • mecanică ( de perforare.6. Proiectilul care în momentu l impactului cu ţinta (corpul uman) are energia cinetică scăzută va avea efect de înfundar e. are efecte diferite.la distanţe de până la 15-20 cm . în cazul unei arme foarte puternice. viteza proiectilului la nivelul gurii ţevii vari ază între 500 m/s şi 1800 m/s. Factorul (vulnerant) p imar al împuşcării este reprezentat de acţiunea proiectilului. prin urmare. Ca urmare a acţiunii perforante a gazelor se constată rupturi ale pielii.

termică şi mecanică.4. primul dintre factori care va acţiona asupra pielii şi ţesuturilor subiacente este aerul aflat în ţeavă în faţa glonţului. 16). şi cu o carabină de la 300 m. fiind maxime – de până la 2-2. fiind împins de acesta. ( c) Particulele de pulbere nearsă având cea mai mare densitate din factorii secundari . Din punct de vedere medico-legal. Dimensiunile zonei de depunere a funinginii depind de distanţa dintre gura ţevii şi ţintă şi unghiul de tragere. plumb). Flacăra produce arsuri termi ce ale pielii.5 m. Plăgile împuşcate pot fi transfixiante. o comp rimă de retezătura anterioară a ţevii. Importanţa practică a analizei factorilor sec ari ai împuşcării. (a) Orificiul de intrare al plăgii împuşcate. Inelul de imprimare este mai marcat în porţiunile corpului în care pielea se află imediat deasupra ţesutului o sos. dupa c s-a arătat. Limitele acţiunii factorilor secundari ai împuşcării. Astfel.) pot fi aproape identice. 4. gura ţevii se află în contact cu suprafaţa c ui. Iar găsirea pe corpul victimei a semnelor de acţiune a factorilor secundari oferă posibil itatea stabilirii distanţei de la care s-a tras cu un grad mult mai mare de probab ilitate. f uninginea şi particulele de pulbere. Plăgile transfixiante se produc de proiectile cu energie ci netică crescută la momentul impactului cu corpul victimei. care nu dispar după spălare cu apă. formând canalul-traiect. În canalul-traiect se propagă gazele. de exemplu.(b) Funinginea este formată din oxizii metalelor supraîncălzite la temperaturi de pest e 1000oC. Funinginea acţionează până la 25-35 cm. fie „în afara limitelor de acţiune a f orilor secundari ai împuşcării”. limitându-se doar la folosirea sintagmei „în limitele acţiunii factorilor secundari ai împuşcării”. împingând pielea dinspre interior. prin efect preponderen t mecanic şi mai puţin chimic sau termic. În continuar a acţiona glonţul. depind de tipul armei. Caracteristicile orificiului de intrare. expertul are posibilitatea să se pr onunţe asupra distanţei de la care s-a tras. perfo rante (oarbe) sau contuze. în mare parte. În cazurile imprimării formei originale a retezăturii a rioare a armei. lez iunile produse cu proiectile de acelaşi calibru. În aceste condiţii. (d) Flacăra acţionează până la 50 cm. Acestea pătrund în grosimea pielii din jurul orificiulu e intrare. rezultând inelul de imprimare. depind de e nergia cinetică a glonţului şi de acţiunea factorilor secundari ai impuşcării.6. Tabloul lezional în împuşcare. aspe ct numit tatuaj. În cazul împuş e la distanţa minimă absolută (cu ţeava lipită). canal-traiect şi orif iciul (plaga) de ieşire. depunându-se pe piele sau îmbrăcăminte în jurul ori iciului de intrare sub forma unor zone cenuşii-negricioase. neexistând posibilitatea stabilirii exacte a distanţei. dar din arme diferite (cu un pist ol de la distanţa de 10 m. firelor de păr şi îmbrăcăminţii. – în cazul tragerii cu carabina.: în cazul cartuşelor încărcate cu pulbere neagră efecte d mai marcate decât în cazul cartuşelor cu pulbere coloidală. Consecutiv 45 . Prin plaga împuşcată transfixiantă se înţelege un complex leziona l având în componenţă orificiul (plaga) de intrare al proiectilului. factorii secundari nu se găses corpul victimei. distanţă. Particulele de pulbere au acţiune combinată: chimică. rezultând puncte verzui-negricioase. în împuşcări în cap. acţionează până la 2. inelul de imprimare îl poate orienta pe expert spre un anumit tip de armă (fig.5 m. flacăra. Gazele. În cazurile în care această distanţă este depăşită. Din componenţa funinginii fac parte metalele din care este confecţionat pr oiectilul (cupru.

În astfel de cazuri. se va observa un orificiu central şi mai multe orifi cii mici laterale (fig. permiţând. În cazurile energiei cinetice mai scăzute acest aspect nu s e observă. în jurul orificiului e. Aceste acţiuni determină apariţia inelelor (guleraşelor) de ştergere. pe piele se vor depune factorii secundari ai împuşcării. La o dis tanţă de sub 50 cm. Concluziile expertale privind distanţa de tragere sunt valide doar în cazul analizării tuturor datelor: obţinute prin cercetarea la faţa locului. şi 2. 46 . Rezultanta acestei acţiuni es lipsa de substanţă. Primul acţionează glonţul. Lăţimea acestor inele este de până la 5 mm. sub acţiunea gazelor. precum şi fragmentele de ţesuturi distruse. producându-se plaga sub forma de fantă. ale cărei margini pot fi apropiate pe rfect. indicând locul în care nu a existat contact între gura ţevii şi piele. 18.19). o parte din factorii secundari ai împuşcării se vor găsi pe piele. La distanţa de aproximativ 20 m. În cazul contactului incomplet între ţintă (corpul victimei) ş retezătura anterioară a armei. reprezentând semne diagnostice foart e importante ale orificiului de intrare a plăgii împuşcate. glonţul cu energie cinetică crescută nu îndepărtează ţesuturile.5 m. ci le perforează. după care. funinginea va fi depusă sub forma unui oval. diferenţierea î tre crimă şi sinucidere. Cea mai exactă metodă de stabilire a distanţei de tragere în limita de a cţiune a factorilor secundari ai împuşcării este cea de efectuare a unor trageri experim entale. iar prin constatarea pe pielea mâinilor a factoril or secundari ai împuşcării sau a urmelor de sânge pulverizat se poate stabili chiar pers oana care a apăsat pe trăgaci. plaga va fi formată în alte condiţii d cât în împuşcare cu ţeava lipită. Aceste aspecte ale factorilor secundari ai împuşcării sunt foarte preţioase pentru stabilirea poziţiei ar mei în momentul declanşării focului. alicele acţionează compact (snop de alice). unul din semnele carac teristice ale orificiului de intrare a plăgii împuşcate. care se suprapun unul peste altul. Marginile orificiului de intrare sunt excoriate prin ştergere cu suprafaţa gl onţului. suprafaţa de dispersie va f i de 1 m2. mărginit de o rificiul de intrare. metalizate şi epozitare. acţionând asupra pielii. din plagă spre armă şi. După cum s-a mai arătat. alicele se vor di spersa pe o suprafaţă de 50-60 cm2. Tot în canal pot fi găsite fragmente de îmbrăcăm nte. Funinginea şi alţi factori secundari ai împuşcării se depun în interiorul canalului-tr aiect şi nu în jurul orificiului de intrare. Între 50 cm. tual. În trageri de la distanţă minimă absolută. prin coroborare cu alte date. În cazurile folosirii c artuşelor cu alice se observă dispersarea alicelor pe măsura creşterii distanţei. în limita acţiunii factorilor secundari. Prin această metodă distanţa se stabileşte prin examinarea comparativă a caracteri sticilor semnelor produse dupa tragerile experimentale cu tabloul lezional de pe ţesuturile victimei. iar la distanţa de 50 m. aspect denumit de unii autori ca „minus-ţesut”. Diametrul ovalului se măreşte spre direcţia în care a fost înclinată ar ma. Apropierea marginilor acestui orificiu este incompletă. pe mână persoanei care a tras se propagă sângele amestecat cu factorii secundari a i împuşcării. În cazul tragerilor de la distanţe mici.acţiunii mecanice a gazelor se produc rupturi de piele în formă de cruce (rupturi radi are). acestea se depun în jurul orificiului de i ntrare diferit. formând un orificiu unic d e intrare. prin examinarea cadavrului în morga şi prin trageri experimentale. În funcţie de distanţa de trager e. Aceste elemente pot fi găsite ulte rior pe arma din care s-a tras.

fără lipsa de substanţă. 4 . 3. Canalul întrerupt se constată după acţiunea succesivă a glonţului asupra segmentelor corpului separate prin strat de aer (de exemplu. Fiecare alică dispersată anterior impactului formează orifi ciul de intrare şi canal propriu. Canalul-traiect poate fi transfixiant sau orb. cea mai mare parte a alicelor rămâne în corpul v ictimei în porţiunea terminală a canalelor. dacă ţeava este introdusă în gura (cavitatea bucală) v imei. formând canale proprii. Dacă leziunile au fost produse în timpul vieţii victimei. În trageri de la distanţe mici alicele intră compact în corp. 21). În ultima porţiune a canalului orb. intrând în corpul victimei.(b) Prin canal-traiect se înţelege totalitatea leziunilor traumatice produse de proi ectil de-a lungul traiectoriei acestuia în corpul victimei. sub formă de fantă. metalizare sau depozitare.5. Consecutiv acţiunii alicelor (proiectilului pluricorporeal). A stfel. alicele se disp ersează. În funcţie de forma canalului.6. picior-picior. inele de ştergere. Numărul. 2. vechimea şi succesiunea de prod ucere a leziunilor împuşcate. Obiectivele expertizei medico-legale în cazuri de leziuni prin împuşcare: 1. 47 . se produc câteva mici orificii de ieşire. Excepţie o fac trage rile în cap cu ţeava lipită. Cana e frânte se produc în situatia in care glonţul întâlneşte un obstacol cu densitate crescută ( ase) sau atunci când victima în momentul declanşării focului a fost într-o poziţie diferită d cea obişnuită (de exemplu. Mişcarea rectilinie a glonţului în corpul victimei se observă în cazurile în car glonţul distruge toate ţesuturile întâlnite de-a lungul traiectoriei. Dia gnosticul pozitiv de leziuni prin împuşcare. frânte. rămâne în acesta. fiind deter minate de străbaterea tuturor straturilor segmentului corpului. care pot fi ieşite în afară. mână-cap). Aspectul canalului produs de alice în mare măsură depinde de distanţa de tragere. formând iniţial un canal unic. fără să se abată. Prin aceste leziuni se poate stabili cu mare uşurinţă direcţia de dep lasare a glonţului. la acest nivel nu se observă depuneri d e funingine. putând fi găsite foarte uşor în cadrul expertizei medicolegale a cadavrului. ghemuit). Ulterior. de regulă. chiar de la distanţe apropiate. consecutiv rezistenţei inegale a ţesuturilor. proiectilul. iar pe faţa de ieşire din osul plat orificiul este mai mare decât calibrul glonţului. Des pre canal transfixiant se vorbeşte în cazurile în care proiectilul a străbătut toate strat urile unui segment anatomic a omului. Străbătând oasele plate (craniu. Pe faţa de intrare orificiul respectă fidel dimensiunile glonţului. consecutive acţiunii unei cantităţi mari de gaze şi efectului hidrodinamic. În astfel de cazuri orificiile de ieşire au aspectul unor distrugeri masive al e capului. Forma stelată sau în cruce şi dimensiunile mai mari se pot observa ca urmare a acţiunii gloanţelor cu energie cin etică crescută (fig. cu margini neregulate. în os se formează un defect sub forma unui con cu baza mare spre direcţia de de plasare a glonţului. întrerupte s au în seton. omoplat. (c) Orificiul de ieşire al plăgilor împuşcate este conse cinţa acţiunii glonţului asupra pielii dinspre interior. se găseşte iectilul. de la orificiul de int rare pâna la orificiul de ieşire. acestea pot fi rectilinii. De regulă. glonţul f ormează un orificiu. mai ales. braţ-t orace. stern). apropiere a marginilor este perfectă. În cazul canalului orb. Această direcţie de propagare a a cţiunii traumatice determină caracteristicile orificiilor de ieşire ale plăgilor împuşcate: de regulă.

se va acorda o atenţie deosebită căutării. 4. 8. • prevalarea lungimii plăgii asupra profunzimii. Leziunile şi moartea produse prin acţiunea i strumentelor tăietoare. • inexistenţa punţilor de ţesut între marginile plăgii. evitându-se crearea de urme suplimentare prin contact cu alt e obiecte metalice. înţepătoare-tăietoare. • profunzimea ma mare la nivelul capului plăgii (porţiunea iniţială sau « punctul de atac ») şi superficializ rea plăgii spre „codiţă“ (porţiunea terminală). gloanţele încastrate se vor ridica.7. a închizătorului şi a pârghiei de siguranţă. arma se va ambala astfel încât să poată fi examina tă în vederea relevării de urme papilare sau ridicării de urme biologice. analiza şi descrie urmele sau corpurile străine din apropierea leziunilor. tuburilor trase şi loanţelor. Din categoria obiectelor tăietoare putând face parte atât obiectele tipice. Tipul şi calibrul proiectilului.6. 4. se va fixa localizarea defectelor şi urmelor biologice de pe obiectele de la locul faptei. LEZIUNILE ŞI MOARTEA PRODUSE PRIN ARME ALBE Din punct de vedere medico-legal. în cazul găsirii armei se va proceda la fixarea locului şi poziţiei în care a fost găsită arma. 4. despicătoare. Clasificarea armelor albe se bazează pe mecanismul de acţiune a acestor obiecte: 1. ridicării şi conservării armelor. Stabilirea direcţiei de tragere. grafiere şi descriere în procesul verbal. S tabilirea posibilităţii producerii leziunilor cu mână proprie.1. 3 . Ca urmare a acestei acţiuni se produc plăgi tăiate. chiar şi hârtia. Stabilirea distanţei de tragere (existenţa sau absenţa factorilor secundari ai împuşcării pe corpul sau îmbrăcămintea victimei).4.7. poziţia cocoşului. 5. înţepătoare. lama de ras. 6. Elementul distinctiv al obiectelor tăietoare este marginea a scuţită (tăişul). 4. din categoria armelor albe fac parte obiectele care pot produce leziuni acţionând cu vârful sau/şi marginea ascuţită. Localiza ea orificiilor de intrare şi celor de ieşire. 7. precum şi o gamă largă de alte obiecte care au astfel de marg ini: cioburile de sticlă. cu tot cu supo rt. ambalându-se separat în vată şi apoi sau cutii de carton. se vor căuta. • margini netede si e xtremitati ascutite. tuburile şi gloa nţele se vor ridica cu mâna înmănuşată sau cu o batistă. Cercetarea locului faptei în caz de leziuni sau moarte prin împuşcare: în plus faţă de metodele obişnuite. tăietoare. 2. pe cât posibil. vor i analizate amănunţit caracteristicile leziunilor corporale şi a defectelor îmbrăcăminţii.6. ca briciul. caracterizate prin: • forma lor l iniară sau arcuită. care se poate continua cu o excoriaţie liniar 48 . Acţiunea tăietoare este determinată de exercitare a unei presiuni cu tăişul asupra ţesuturilor concomitent cu mişcarea de-a lungul axului său.

1. Nu se observă lipsa de substanţă. profunzimea (lungimea canalului) acesteia poate fi semnificativă. Prin secţionarea cartilajului. În as tfel de cazuri se poate vorbi despre plaga de intrare şi plaga de ieşire. Fig. Leziunile şi moartea produse prin acţi nea instrumentelor înţepătoare. direcţia. Diferenţierea plăgilor autoprovocate de cele heteroprovocate se bazează pe corobora rea datelor privind localizarea pe corpul victimei. prin care poate fi identificat obiectul vulneran t. neregulată.2. Caracte risticile factorului vulnerant. romboidă. Obiectele înţepătoare. Lez iunile şi moartea produse prin acţiunea instrumentelor înţepătoaretăietoare 4. Obiectele înţepătoare se caracterizează prin forma alungită ş ascuţit. andreaua. Forma şi dimensiunile plăgii înţepate depind de forma şi dimensiunile secţiunii transversale a obiectului înţepător. Deşi la nivelul pielii plaga are dimensiuni relativ mici. care seamănă cu leziunile prin arme de foc. în jurul marginilor se observă zona excoriată. Leziunile înţepat-tăiate se produc prin acţiunea unor in strumente confecţionate cu o lamă relativ îngustă şi alungită. ap ropierea marginilor plăgii fiind perfectă.Plăgile profunde pot interesa vase sanguine mari şi nervi. care are 49 . 4. pe oase se poate observa crestături superficiale.3. s trăbătând uneori chiar toate straturile unui segment anatomic (plaga transfixiantă). lezând pielea cu vârful. 4. Marginile plăgilor înţepate sunt uşor neregula uneori. Interesare a vaselor sanguine mari sau a organelor interne determină producerea hemoragiei in terne masive.7. profunzimea. uneori pătrunzând până la oase sa u cartilaje.3. După acţiunea tăietoare. pe suprafaţa de secţiune se formează urme (microrelief) u tile pentru examen traseologic. Raportul dintre forma secţiunii transversale a obiectelor înţepătoare şi a plăgilor pro duse de acestea. pătrund în profunzimea corpului prin îndepărt laterală a ţesuturilor. omoplat. ova rotundă. stern) instrumentele înţepătoare pot produce fracturi orificiale. numărul. Hemoragiile externe masive nu sunt caracteristice pentru plăgile inţep ate. Reprezentanţii tipici ai acestei categorii sunt acul. Acţionând asupra oaselor plate (craniu. cuiul.7. Form a secţiunii transversale a obiectelor înţepătoare este foarte variată: pătrată.7. precum şi inclinaţia pereţilor plăgilor tăiate.

2. La instrumente înţepă etoare cu un singur tăiş. altele curbă (concavă sau convexă) în apropierea extremităţii opuse mânerului.3. feţele laterale ale lamei. secţiunea transversală a celor din prima categorie este cuneiformă (în triunghi foarte turtit). se prelungeşte cu o porţiune netăioasă a lamei. asupra corpului victimei pot acţiona şi muchi a şi curbura acesteia. motiv pentru care pot fi clasificate drept înţepătoare-tăietoare. putând fi în apropierea acestuia convexe. Instrumentele înţepătoare-tăietoare pot fi confecţionate in dustrial sau produse artizanal. Reprezentantele celor două mari categori i sunt alcătuite din două părţi componente principale: mâner şi lamă. Suprafaţa lamei pumnalul i poate fi plană. concave sau re ctilinii pe toată lungimea. Porţiunea dinspre vâr lui este în general convexă. Unele instrumente înţepătoare-tăietoare au între lamă şi mâ mitator. Se mai întâlnesc şi lame cu secţiunea tra lă triunghiulară (pile cu trei margini ascuţite) sau pătrată (baionete cu patru margini as cuţite) marginile ascuţite ale acestor lame secţionează cu uşurinţă tegumentele. Între lamă şi mâner se află limitatorul. În special la b eag această porţiune neascuţită a lamei proiemină.a. inst umentele înţepătoare-tăietoare se împart în două mari categorii: cu o margine ascuţită (cuţit amândouă marginile ascuţite (pumnale). două sau mai multe lame (limbi). pielii şi ţesuturilor acţionea l rând vârful. În faza de tragere acţionează predominant tăişul şi în mai mică măsură curburile muchiei şi 50 . La unele modele ale instrumentelor înţepătoare-tăietoare tăişul se întinde până la la altele. c . în apropierea mânerului.vârful şi una sau mai multe margini longitudinale ascuţite. poziţionând cuţitul cu mânerul spre examinator. cu m sus şi tăişul în jos. regulată sau „în jgheaburi” mici longitudinale. Marginea ascuţită a lamei se numeşte tăiş. casnice. dar la instrumentele cu două tăişuri pot fi rectilinii şi chiar concave. a celor din cea de a doua este în formă de romb sau elipsă îngustă alungită şi foarte turtită. Fazele acţiunii vulnerante. lama este co cţionată din oţel rezistent. asupra îmbrăcăminţii. Pentru a simplifica descrierea instrumentelor înţepătoare-tăietoare cu un singur tăiş este bine să d stingem faţa laterală stângă şi dreaptă. trebuie să se respecte terminologia unică a părţilor componente şi a detaliilor. având aceste particularităţi. Indiferent de tipul instrumentului. se numeşte baza lamei. în cazul pătrunderii complete la producerea leziunii va „contribu i” şi baza lamei sau bărbia. În prima fază. Alături de vârful şi tăişu ei (elementele vulnerante principale). La instrumente înţepătoare-tăietoare cu două tăişuri (pumnale) marginil se întâlnesc la nivelul vârfului. care împiedică alunecarea mâinii pe lama în momentul aplicării loviturii. În funcţie de caracteristicile lamei.7. în scop de produ cere a leziunilor (de vânătoare şi militare) ş. De regulă. 4. În cazul leziunilor prod use prin acţiunea instrumentelor înţepătoare-tăietoare se poate vorbi despre faza de pătrund ere şi extragere a lamei. Obiectele care au lame înţepătoare-tăiet e sunt confecţionate pentru diferite scopuri: industriale. Bricegele pot avea una. care se numeşte vârf. în cazul în care se află pe aceeaşi linie cu tăişul. acţ onează prin înţepare şi secţionare a tegumentelor. fiind numită bărbia. Unele cuţi te au muchia rectilinie. după care curburile muchiei şi tăişului. marginea opusă acestuia se numeşte muchia sau dorsul. tăişul.

în cea corespunzătoare muchiei e emitatea este rotunjită sau rectangulară. Examinând îmbrăcămintea. diagnosticul ui pozitiv de leziuni (plăgi) produse prin acţiunea unor instrumente înţepătoare-tăietoare. „bean re şi cu crestătura suplimentară. În cazul examinării persoanelor exper tul se limitează la examinarea plăgii de la nivelul pielii. Plaga înţepat-tăiată de intrare are margini si extremităţi. În practică. gradul de ascuţime şi numărul tăişurilor). fotografii. e xistenţa bărbiei. Examinând leziunile.3. margini şi ext remităţi. în cazul acţiunii unei lame cu do uă tăişuri (pumnal) ambele extremităţi vor fi ascuţite.tăişului. expertul. lungimea lamei . grosimea muchiei lamei . ce corespund cu marginile plăgii cutanate. Tabloul morfologic lezional este for mat din plaga de intrare. după care examinează leziunile de la nivelul canalului: leziunile oaselor. lăţimea l amei. având posibilitatea de a se informa recomandând examene suplime ntare (radiografii. mânerului. De regulă. asemănător cu cea de intrare. În leziunile acestei categorii distingem plaga principală şi crestătura suplimenta ră. interesând gâtul. 51 . plaga de ieşire.cr stătura suplimentară dispusă sub un unghi faţă de plaga pincipală. Prin urmare. abdomenului sau spatelui. 2. Plaga cutanată de ieşire are. de regulă. organelor in terne şi altor ţesuturi. ecografii). forma vârfului lamei .d. În marea majoritate a cazurilor plăgile înţe pat-tăiate se produc intenţionat prin heteroagresiune. acte ş. uneori.m. grosimea. loviturile se aplică în zona toracelui. rezultând o soluţie de continuitate . Marginile plăgilor sunt ne ede.7. mult mai frecvent se întâlnesc plăgile fusiforme (sau „căscate”. Forma plăgilor cu crestătură suplimentară se datorează mişcării rotatorii în jurul axului longitudinal cu apăsa pe tăiş. 4. Tabloul lezional. Forma extremităţilor plăgilor înţepat-tăiate depinde de caracteristicile lamei. efectuată în faza de extragere a cuţitului. caracteristicilor generale ale acestor instrumente (cu unul sau două tăişuri.a. Canalul este limitat de pereţi. În cazul autoprovocari i (sinuciderii) leziunile se situeaza în zonele accesibile mâinii proprii. în primul rând descrie plaga cutanată. iar în cazul acţiunii unui instrument un singur tăiş (cuţit) extremităţile vor avea forma diferită: una ascuţită şi. canal şi. care depinde de elasticitatea pielii şi de contracţia fibrelor musculare secţi onate. tomografii. urmărindu-se producerea unor le ziuni sau a decesului. Forma lineară o capată plăgile ale căror margini sunt apropiate. Plăgile fusiforme se explică prin îndepărtarea moderată a m inilor. Mai rar se întalnesc accidentele şi sinuciderile. În parte corespunzătoare tăişului se formează extremitatea ascuţită. cea opusă. a îmbrăcăminţii şi a obiectelor d pe sau din aceasta.3. unele aspec te ale bazei lamei şi mânerului) . ro au rectangulară. Expertiza medico-legală a cadavrelor/p ersoanelor cu suspiciune de leziuni înţepattăiate permite stabilirea : 1. Informaţii foarte preţioase se pot culege în cadrul examinării amănu te a îmbrăcăminţii. cât şi direcţia de pr forţei traumatice (dispoziţia canalului plăgii). Caracteristicile şi particularităţile plăgilor înţepat-tăiate roduc atât caracteristicile obiectului vulnerant (lăţimea. lungimea lamei. zona precordială sau abdomenul. expertul trebuie să fie atent la defectele obiec din buzunare: agende.

dimensiuni). cea mai vizată este pielea păroasa a capului . Unele dintre aceste obiective pot fi rezolvate în toate cazurile. • stabilirea poz iţiei victimă-agresor . 8.4. care. atât lungimea. deoarece demonstrează încercarea apărării de lovitu ile aplicate şi. cât şi profunzi mea. marginile plăgii vor fi ne tede. Leziun ile despicate pot fi produse în cadrul heteroagresiunilor. Leziunile accidentale sunt loc alizate de regulă la nivelul membrelor superioare (degete.7. Instrumentele despicăt oare (topor. pe faţa anterioară (ventrală) a corpului. În cazurile loviturilor sub un unghi cu suprafaţa pielii. De mare importanţă expertală sunt plăgil e despicate ale mâinilor şi antebraţelor. dar şi oasele subiacente. În omoruri plăgile pot fi situate la nivelul capul ui. paralele înt re ele. rezolvarea a ltora presupune existenţa unor anumite semne care nu sunt constante. numarulu i loviturilor si succesiunii de producere ale acestora . • leziunilor tanatogeneratoare (cele care au determinat decesul). forma. • dacă leziunile au putut fi produse de mâna proprie. care po t fi confundate cu plăgile contuze. prezintă o zonă excoriată. Localizarea leziunilor în regiuni anatomice inaccesibile mâinii proprii este semnul acţiunii unei alte persoane. plăgile sunt multiple. exemplarului instrumentului înţepător-tăietor vulnerant (identificarea) . • vechimii şi caracterului vital al leziunilor . Acţiunea despicătoare a acestor instru mente este determinată de energia cinetică sporită exercitată asupra obiectului.3. direcţiei de prop agare a forţei traumatice în momentul aplicării loviturii şi direcţiei de extragere . 52 . Datorită energiei cinetice sporite. Exper tiza medico-legală are ca obiective stabilirea: • caracteristicilor instrumentului v ulnerant (tipul. mână) sau inferioare. poziţiei instrumentulu i vulnerant în momentul aplicării loviturii şi în faza de extragere . sabie) se deosebesc prin existenţa unei sau mai mult or margini ascuţite şi prin greutate considerabilă. de unghiul de propagare a forţei traumatice ş. de gradul de ascuţime a tăişului. secure. Caracteristicile plăgi lor despicate în mare parte depind de particularităţile instrumentului cu care au fost produse. una din margini va fi în detrimentul celei opuse. Dacă lamă este tocită. Leziunile autoprovocate se situează în regiuni anatomice accesibile mâinii pro prii. acţiunea unei alte persoane. a. 6. fesele sau membrele inferioare. cât şi în alte regiuni ca spatele. 7. 4. vor rezulta plăgi cu margini neregulate. Leziun ile şi moartea produse prin acţiunea instrumentelor despicătoare. în final. acţiunea vulnerantă a instrumentelor despicătoa re interesează nu numai ţesuturile moi. De importanţa majoră pentru identificarea instrumentului folosit sunt ur mele (traseele) lăsate de lamă pe suprafăţa de secţiune a oaselor sau cartilajelor.sau heteroprovocăr ii. satâr. de regulă. în majoritate superficiale. auto. După acţiunea perpendiculară a unui instrument bine ascuţit. sapă. p oziţiei victimă-agresor şi altor circumstanţe ale producerii . 5. accidentelor şi automutil arilor. Plăgile d espicate se caracterizează prin dimensiuni considerabile. excoriate. 4.

hemoragii punctiforme sub conjunctiva globului ocular şi sub stratul supe rficial al pielii toracelui şi spatelui.5 min. la scurt timp se opreşte inima.emisie de spermă. greaca: a = lipsă. • Dispne e expiratorie manifestată prin dificultăţi de expiraţie.2. 5. până la oprirea completă a respiraţi ei. Tabloul morfologic lezional în cazurile de asfixii este constituit din se mne (generale) comune tuturor asfixiilor şi semne specifice fiecărui tip de asfixie. . s figmos = puls) – stare fiziopatologică consecutivă pătrunderii insuficiente de oxigen în sân ge şi ţesuturi cu creşterea simultană a bioxidului de carbon. Asfixia (lb. ASFIXIA MECANICĂ 5. Cunoştinţa este păstrată doar în faza de dispnee inspiratorie. Asfixia afectează în primul rând funcţiile sistem ului nervos central. • Pauza respiratori e cu lipsa mişcărilor respiratorii durează 1 – 1.1. • Respiraţie terminală (1 – 7 min.1.1. 53 . faza având durata de aproximativ 1 min. confluente . pe sup rafeţe mari. toxice şi consecutive unor boli. Semnele asfixice g enerale. Semne asfixice generale interne : .lividităţile cadaverice vinete. cât şi modificări morfologice vizibile ale structurii substanţei nervoase. Fazele evolutive ale asfixiilor.2. .dilataţia pupilelor . Asfixia se ma nifestă prin perturbările actului respirator.).2. Minima scădere a oxigenului în sânge prvoacă atât tulburări funcţionale.1.5. • Mişcări respiratorii convulsive cu durata de până la 5 secunde. mucoaselor. cu cinci faze succesive: • Dispnee inspi ratorie.1. Semne asfixice generale externe : . Dacă nu se restabileşte ritmul şi amplitudinea mişcărilor respiratorii. Definiţia. traducându-se prin dificultăţi de inspiraţie ce durează aproximativ 1 min.2. După oprirea respiraţiei inima işi mai păstrează contractibilitatea timp d e până la câteva zeci de minute. PARTEA GENERALĂ 5. Reacţia ţesutului muscular la asfixsii prezintă o mare impo rtanţă medico-legală: pierderea rapidă a tonusului muscular explică dispariţia aproape insta ntanee a mişcărilor active de autoaparare a victimelor şi imposibilitatea autosugrumării . fără cheaguri .coloraţia violacee (cianoza) a pielii. 5.1. . 5.1. unghi ilor . ptat mişcările respiratorii devin tot mai superficiale. Cauzele acesteia pot fi me canice. u rină şi materii fecale.sânge închis la cul oare. .

strangulare.compr esiunea gâtului cu mâna (sugrumarea) . după modu l lor de producere.1. eşarfe etc. Clasificarea asfix iilor mecanice. Aspectul nod ului poate sugera profesia persoanei care l-a legat. care sunt pline cu sânge („in ima asfixică”). Prin spânzurare se înţelege comp rimarea gâtului de către un laţ.1. . ceea ce deter mină umplerea excesivă a organelor interne cu sânge (staza).2. frânghii. nasturilor) . ejaculare şi defecaţie spontană. 5. sub influenţa concentraţiei crescute a bioxidului de carbon în sânge. Spânzurarea. În spânzurarea atipică nodul s află lateral sau anterior. închizând orificiul laringean. Despre spânzurarea tipică se vo rbeşte în cazurile în care nodul se situează la nivelul cefei. dure. ASFIXIILE MECANICE: PARTEA SPECIALĂ 5. sânge (aspirat) . ASFIXIILE PRIN COMPRESIUNE 5. În situaţiile în care nodul se află lateral sau posterior. p underea aerului în trahee 54 . cabluri electrice.3. materiale textile ş. în special a vaselor mici şi a capilarelor. (c) lichide (înec).obstrucţia căilor respiratorii cu: (a) corpi străini solizi (tamponada cavităţii bucale şi nazale cu diferite obiecte. cât şi elaxării.compresiunea toracelui şi abdomenului.1.culoarea intens violacee a tuturor organelor ( staza viscerală). Laţurile se clasifică în : • fixe şi culante.a. Culoarea lividităţilor şi cianoza sunt consecinţă a concentraţiei excesive a xidului de carbon în sânge. Relaxarea sfincter elor cu micţiuni. monedelor. laţul pătrunde între cartilajul tiroid şi osul hioid.obstrucţia orificiilor respiratorii cu mâna. • cu una. Coarnele hioidului se deplasează poster ior spre coloana vertebrală. În stare asfixică se produce în mod reflex contracţia splinei şi contracţia spastic arterelor. realizată prin greutatea propriului corp. ţesutul muscular este supus atât contracţiei.compresiunea gâtului cu laţul în spânzurare.2. obiecte compacte . sub conjunctive. două sau trei circulare. . pleură şi epicard se ex plică prin creşterea permeabilităţii vasculare. Sângele din sistemul arterial trece prin capilare în vene. Rădăcina limbii se ridică uşor. . (b) conţinut gastr ic. semimoi. În asfixii.petele Tardieu (fig. • moi. . .1. pătrunderea în arb orele respirator a protezelor dentare.dilatarea cavităţilor drepte ale inimii. Hemoragiile în piele. (A) Asfixi i prin compresiune : . (sufocarea) . Asfixiile de cauză violentă (asfixiile mecanice) se clasifică.2.. în asfixii prin compresiune şi asfixii prin obstrucţie. 5. În calitate de laţ se pot folosi curele. (B) As fixii prin obstrucţie: . 31): mici puncte hemoragice sub stratul extern al plămânilor (pleura) şi al inimii (epicard) . sunt rezultatul perturbării funcţiei musc ulaturii netede şi striate.

iar în cazurile în care corpul a fost atârnat o perioadă scurtă nu se va consta ta pergamentare. • rupturi transversale ale intimei carotidelor. nervul vag).1.1. Moartea în aceste cazuri se datoreşte compresiunii p achetului vasculo-nervos (arterele carotide. la nivelul bărbiei. dar atinge planul de susţinere cu diferite regiuni anato mice (călcâi. În practica se descriu cazuri de accidente (copii). c) Leziuni osoa se şi cartilaginoase : • fracturi ale osului hioid. Dacă în cazul spânzurării şanţul este dispus oblic-ascendent în porţiunea superioară a gâtului şi are profunzime inegală. în cazul spânzurări este dispus oblic-ascendent în porţiunea superioară a gâtului. Spânzurarea. mâini).a. fracturi costal e ş. 5. inclusiv deces prin inhibiţie reflexă. În spânzu rare se observă două categorii de modificări anatomo-patologice : semnele asfixice gen erale (vezi 5. b) Leziuni ale părţilor moi : • infiltrate sanguine în musculatura şi gan glioni limfatici . venele jugulare. Laţurile confecţionate din materiale moi (eşarfă. Acest fapt se explică prin com primarea arterelor carotide şi a venelor jugulare. rezultând detaşarea stratulu i superficial cu pergamentare (uscare) ulterioară. Culoarea şanţului de spânzurare poate varia de la palid-rozie. genunchi. Şanţul de spânzurare se roduce prin compresiune cu frecare concomitentă a pielii. profunzime egală. Consistenţa şanţul i de spânzurare este de asemenea variată. În afara comprimării mecanice a căilor respiratorii. profunzime egală. este complet. este complet. fără întreruperi. se blochează circulaţia sâ gelui arterial către creier şi celui venos în direcţie opusă. De spre spânzurare completă se vorbeşte în cazurile în care corpul este suspendat în laţ fără a ontact cu vreun punct de sprijin. la nivelul capului.este stopată. în majoritatea cazur ilor este sinucidere. Semnel e traumatice specifice spânzurării sunt : a) Semnul distinctiv al comprimării gâtului cu laţul este şanţul de spânzurare. imediat după producere. În cele mai multe cazuri aceasta are consist enţa dură. • fra cturi sau luxaţii ale coloanei vertebrale cervicale.2. până la gălbui-violacee. În unele cazuri reliefu şi modelul se amprentează până la mici detalii.2.) şi semnele traumatice specifice acestui tip de asfixie. Prin strangulare se înţeleg e comprimarea gâtului cu un laţ care se strânge progresiv.). iar spânzurarea incompletă presupune situaţia în care corpul este suspendat în laţ. Comprimarea nervului vag (drept şi stâng) poate avea ca efect perturbări grave. Şanţul de spânzurare nu are ad ime uniformă: ea este mai mare în zona de compresiune maximă a laţului asupra pielii. fără întreruperi. în strangulare acesta are poziţ orizontală. fese. ale cartilagelor laringiene. echimoze. Dacă nodul se află anterior. pu nctul diametral opus nodului. prosop) lasă pe tegumente leziun discrete. Spre deosebire de şanţul de strangulare ce are poziţie orizontală. omorul p rin spânzurare se citează foarte rar. şi mică în zona de compresiune minimă. În afara şanţului de strangular cazurile de omucidere.2. amprenta laţului pe pielea gâtului. corpului şi membrelor se pot constata multiple leziuni de atac-apărare (excoriaţii. Strangularea. plăgi contuze. În marea majoritate a cazuril or strangularea este omucidere. 55 . căile espiratorii nu se închid complet.

1. Omuciderea se întâlneste rar şi este posibilă la nou-născuţi. pung a din plastic ş.2. Rapiditatea instalării morţii d epinde de gradul de dezvoltare fizică a victimei: persoanele cu masa musculară bogat reprezentată pot supravieţui perioade mai lungi. Compresia torac o-abdominală. În toate cazurile sugrumarea este rezultatul unei heteroagr esiuni.2.fract urile ale coarnelor osului hioid şi cartilajelor laringelui.infiltratele sanguine în ţesuturile moi ale gâtului .2. . rupturi ale organelor interne.culoarea violacee (cianoza) marcată a pielii capului. 56 . fracturi costale. le ziunile pot să nu apară. leziuni ale organelor interne). În marea majoritate a cazurilor. fracturi costale. Sufocarea. rezistând la greutăţi mai mari.3. Din punct de vedere juridic. Sugrumarea este o asfixie mecanică prin compr imarea gâtului cu mâinile. Comprimarea gâtului cu mâna frecvent se asociază cu multiple alte leziuni care atestă lupta şi autoapărarea (echi moze. Una dintre cele mai grele expertize medico-legale este ex pertiza pe cadavru în caz de sufocare prin intermediul obiectelor moi (perna. d e formă semilunară. deci forma juridică a morţii este cea de omucidere. . sugari sau persoane cu vârsta înaintată. . 5. Greutatea considerabilă repartizată pe toată suprafaţa poate declanşa pe rturbări grave. Iar dacă victima se află în stare de imposibilitate de autoapărare. ASFIXIILE PRIN OBSTRUCŢIE 5. Sugrumarea. .2.2.).excoriaţiile de la nivelul pielii gâtului.a.1. decesul prin comprimarea toracelui şi a abdomenului este accidental. care în 30-50 minute evoluează spre deces. exs istă şi obstruări accidentale ale orificiilor respiratorii superioare cu obiecte moi. cunoaşterea unor elemente de istoric) sunt foarte preţioase şi absolut nec esare pentru rezolvarea corectă a acestor cazuri. cu concavitatea anterior (amprentele unghiilor agresorului). în zonele de aplicare a acestor obiecte. sau de forma liniară. lăsate de pulpele d egetelor agresorului . Datele de anchetă (examinarea amănunţită a locu lui faptei.Suicidul prin strangulare se poate realiza prin rotirea unui băţ introdus între laţ şi teg umentele gâtului.1.semnele asfixice generale . 5. Pe corpul victimei. suicidul fiind imposibil datorită scăderii forţei musculare odata cu pierderea conştienţei. 5. gâtului şi jumătăţii superioare a toracelui .2.4. Semnele caracteristice pentru comprimarea gâtului cu mâna sunt: .echimozele ovalare la nivelul pielii gâtului. Leziunil e anatomo-patologice care se constată la autopsia cadavrelor persoanelor decedate prin compresiune toraco-abdominală sunt: . Comprimarea toracelui şi a abdomenului împiedică miş ile respiratorii. Sufocarea este asfixia mecanică prin obstruarea (închiderea) or ificiului bucal şi a orificiilor nazale (orificiile respiratorii superioare) cu mâna sau alte obiecte moi. nu se va constata nici un semn de violenţă.

traheee. care le intr oduc în cavitatea bucală. salam. ocupând întreg lumenul. Pentru aceasta trebuie să fie stabi lit nivelului până la care au pătruns masele gastrice. fasole sa u mazăre se măresc în volum. La autopsie este foarte importantă stabilirea pătrunderii intra vitale a conţinutului gastric în căile respiratorii. mişcările respiratori ate sub apă. bronhii este expulzat cu forţa prin tu se reflexă – rezultatul iritaţiilor mucoasei căilor respiratorii. Este b ine cunoscut faptul ca uneori conţinutul gastric poate pătrunde în căile respiratorii po stmortem.Decesul prin asfixie poate surveni şi în situaţiile obstruării orificiilor respiratorii superioare cu mâna. Prin în ecare se înţelege asfixia mecanică prin înlocuirea aerului din căile respiratorii cu lichi de. pâine. Dacă nu reuşeşte să iasă la suprafaţă în cîteva zeci de secunde. nasturi. 5. deplasează conţinutu l în cavitatea bucală şi ulterior în trahee şi bronhii. obligatoriu se efectuează examenu l microscopic al fragmentelor de plămâni pentru constatarea elementelor conţinutului g astric în porţiunile terminale ale arborelui respirator (alveole şi bronsiole).2. boabe şi alte obiecte mici. trahee. Pentru aceste cazuri sunt caracteristice leziunile pe faţa inter nă a buzelor şi obrajilor. încearcă să se salveze. op raţia. Obstruarea căilor respiratorii e ste asfixia mecanică care se datoreşte închiderii lumenului laringelui şi/sau traheei cu corpuri străine.2. Obstruarea căilor respiratorii. producând blocaj mecanic ce nu permite aerului să ajungă la plămâni. prin mişc e energice a mâinilor şi picioarelor se străduieşte să rămână pe suprafaţa. pe fond de stres emoţional sau de consum de băuturi alc oolice. În afara leziunilor caracteristice în zona din jurul gurii şi nasului. se produce obstruarea cu bol alimentar : bucăţi de carne. corp şi membre se vor constata leziuni traumatice care atestă lupta între victi mă şi agresor. care se produc prin strivirea ţesuturilor între palmă şi dinţi. În cele mai multe cazuri persoana aflată în apă. stabilirea nivelului de pătrundere a conţinu tului gastric în căile respiratorii. Lichidul pătruns în laringe. Conţinutul gastric poate pătrunde în respiratorii şi în cadrul manevrelor de resuscitare. Înecarea. 5. aceasta stare evoluează rapid spre deces. Lichidul pătrunde în căile respiratorii până la alveole. Gazele de putrefacţie care se formează în stomac şi intestin. Asfixi a mecanică prin aspirarea conţinutului gastric se poate produce în timpul somnului sau în stare de ebrietate. în marea majoritate a cazurilor. victima opune rezistenţă. În mediul umed al căilor respiratorii boabele de grâu.2. Conţinutul gastric ocupă tot spaţiul liber al arborelui respirat or şi produce decesul.3. bronhii pătrund monede. examenul microscopic al fragmentelor plămânilor per mit diferenţierea aspiratului intravital de cel postmortem. p e cap. Se declanşează starea asfixică. În prima fază a acestei perioade de timp.2. La persoane adulte această formă de dece poate surveni dupa pătrunderea în timpul somnului în căile respiratorii a protezelor de ntare. Deseori în laringe. Stoparea pătrunderii aer ului la plămâni duce la 57 . Du obstruarea orificiului bucal şi nazal cu mâna decesul survine în aproximativ 3 – 5 minut e. Examinarea atentă a cadavrului. în special în timpul respiraţiei art ificiale. respiră adânc. Uneori în timpul mesei.2. Dacă victima nu este sc din apă şi resuscitată în timp util. Cel mai frecvent această situaţie se întâlneşte la copii. simţind pericolul înecării. Comportamen tul persoanei în momentul înecului este condiţionată de mai mulţi factori.

Această categorie de plancton se numeşte diatomee. Ele pot fi găsite în sângele. intestine). când succesiun ea fazelor asfixiei specifică înecului nu este respectată. păstrarea amprentelor după presiune cu degete le. amprentele costale pe suprafaţa lor. Examenul sângelui: se compară temperatura de îngheţare (punctul criosco pic). care pot evolua spre deces.petele Paltauf . procesul înecării se caracterizează prin evoluţie foarte rapidă spre deces. Perso anele căzute în lichid rece îşi pierd capacitatea de a efectua mişcările respiratorii active . care se amestecă cu apă. Starea persoanei dupa înec depinde de durata asfixiei. sunt semnele frec vent întâlnite în cazurile de deces prin înec. aspectul plămânilor la autopsie fiind diferit de cel în cazuri de înec. se poate stabili cu exactitate locul de cesului prin înec. după care progresiv se superficializează până la stop cardio-respirator. Mărirea volumului plămânilor (emfizem hidroaeric pulmona r). Aceste semne apar în timp şi la cadavre aruncate în apă. Constatar ea se face cu ajutorul microscopului după centrifugarea prealabilă a fragmentelor or ganelor. Sunt cu noscute şi alte semne de deces prin înec. care pătrund în sânge şi organe. Leziunile şi modificările specifice pentru înecare . plan tonul ajunge în reţeaua vaselor sanguine prin rupturile pereţilor alveolari. Aceste pete sunt rezultatul pătrunderii apei în reţeaua vasculară. acoperirea parţială a inimii cu marginile pulmonare rotunjite. organele şi oasele cadavrului. când se produce şocul hipotermic cu cont a spastică a musculaturii scheletice şi a laringelui. Aceste aspecte se observă în si tuaţiile înecării în lichide cu temperatura scăzută.accentuarea asfixiei şi pierderea cunoştinţei. Mai rar . formând un fel de carapace. care se stabilesc prin examene de laborato r. prin examen comparativ cu probele de a pă recoltate de la locul găsirii cadavrului. Mişcările respiratorii devin aritmice. proces denumit hidrocuţie. edem pulmonar şi alte compl icatii. care irită mucoasa laringelui. traheei şi a bronhiilor. datorită diluării sângelui în ventricolul . drept semn c aracteristic penrtu înec. După scoaterea d in apă supravieţuirea este posibilă cu condiţia efectuării manevrelor de reanimare în primel e 5 minute. la nivelul orificiilor respirat orii superioare şi în jurul gurii se constată spuma albă. rezultând spuma densă. în acestea din urmă putând fi consta ate şi după distrugerea totală a ţesuturilor moi prin putrefacţie. complicaţiile pos ibile fiind: pierderi de memorie (amnezii).este un semn caracteristic pentru în ec în apă dulce. Mulţi autori consideră existenţa de lichid în cavita tea pleurală şi peritoneală. în special în fazele de tuse reflexă şi respira convulsivă. Unele dintre microalge sunt acoperite cu un strat de silici u. concentraţia de ioni şi rezistenţa electrică a sângelui din ventricolul stâng cu cel d in ventricolul drept. pneumonia. În caz de înec în apă dulce. După punerea în evidenţă a planctonului. bogat în proteine. În primele minute după scoaterea cadavrului din apă. oducerea acesteia se datoreşte pătrunderii apei în căile respiratorii. În primul rând trebuie amintită constatarea microalgelor (planctonului) din apă. foarte densă – ciuperca înecaţilor. Prezenţa sub pleură a unor pete albăstrui cu margini neclare . Organismul răspunde prin secreţie excesivă de mucus . Mărirea volumului plămânilor se produce în faz ispneică şi se datoreşte rupturilor septurilor alveolare. conv ulsive. Împreună cu lichidul. precum şi în tubul digestiv (stomac. diluării gelui şi a distrugerii eritrocitelor.

cit. aspec t demnumit « mănuşa morţii ». unul singur păstrându-şi validitatea : examenul diatomeel or. rezistenţei electrice şi a punctului crioscopic. Cu cât mai scurtă este perioada de aflare în apă şi mai scazută ura acesteia. Sunt posibile leziunile cadavrelor în apă p rin lovire de diferite obstacole (stânci. La temperatura de +18 +20oC primele semne de maceraţie vor apărea peste 3 ore. se vor căuta obiectele cu care ar putea fi folosit e pentru comprimarea gâtului sau altor regiuni corporale. înecul. devine reliefată. Dacă pe cadavru scos din apă. 1995]. Excepţie fac cazurile de omor a noului născu t. în special despre caracteristicile fundului şi viteza curenţilor de apă. expertul nu trebuie să uite despre posib ilitatea producerii leziunilor intravitale. de Panaitescu. Particularităţile cercetării la locul faptei în caz de asfixii: atenţia va fi îndreptată a upra existenţei semnelor de violenţă la nivelul gâtului.stâng. este accident. În cazurile examinării cadavrelor găsite în apă expertul medicolegal are nevoie de date despre locul găsirii cadavrului. explozie pe navă. după plonjare în apă. în mome ntul aflării în apa. după care este încreţită şi albă şi pe feţele posterio nilor şi picioarelor. iar « mănuşa morţii » peste d uă-trei săptămâni [Ungurean. Modificările datorate apei depind de durata aflării cadavrului în apă. căpătând aspectul « mâinilor de spălătoreasă». Iniţia l pielea se albeşte. Perioada depinde de viteza formării gazelor de putrefacţie în intestin. temperatura. 1993]. piscinei. În caz de înec se vor căuta obiectele care ar putut să menţină cadavul la suprafaţa apei sau obiectele grele. Primele semne ale maceraţiei se observă pe pielea palmelor şi plantelor. feţei şi toracelui. În acelaşi timp. existenţei hemor giilor sub conjunctiva ochilor. Vara cadavrele ies la supra faţa apei dulci în 25 zile [Taylor. Sub acţiunea apei pielea se macerează. existenţa şi localizarea le ziunilor. Corpul înecatului la scurt timp iese la suprafaţa. La examenul extern se observă paloarea pielii şi aspectul de «piele d e găină». poduri. cu nivel diferit de gravitate. se poate vorbi despre omucidere cu arun care ulterioară a corpului în apă. st uperficial umflat se detaşează de pielea mâinilor şi picioarelor împreună cu unghiile. Cadavrele aflate în apă sunt frecvent atacate de fauna a cvatică. Leziunile produse anterior decesului în apa. În apa rece procesul de putrefacţi e este încetinit şi cadavrul nu iese la suprafaţă mult timp. Fo arte rar se recurge la omor prin înecare. care produce co ntracţia musculaturii pielii şi spasmul vaselor acesteia. tipul apei (săra tă. se va descrie starea 59 . Aceste semne sunt consecinţa acţiunii temperaturii scăzute a apei. Spectrul leziunilor este de la mici zone de lipsă a ţesuturilor moi şi până la detaş rea unor membre. atestă o posibilă agresiune sau accid ent (lovire cu elice. se va stabili concordanţa în tre dimensiunile şanţului de spânzurare şi laţ. Semnele decesului pri n înec se estompează sau dispar. în majoritatea cazurilor. Cu trecerea timpului. Efectul invers este valabil pentru înec în apa sărată. dulce) şi fauna. ur mând apoi suicidul (găsirea scrisorii de adio. baraje) din albia unui râu sau în cazul prop ulsiei corpului înecatului de valurile mării cu izbire de pietre. Din punct de vedere juridic. se va constata scăderea în acesta a concentraţiei ionilor. se co nstată leziuni intravitale direct mortale. diferite obiecte grele în buzunare). incendiu). Aşa se produc leziunile prin lovire de corpuri dure de pe fundul lacului. râului. cu atât mai puţin evidente vor fi semnele de macerare.

Acţiunea acesto ra poate fi locală. LEZIUNILE ŞI MOARTEA PRIN TEMPERATURI EXTREME Temperaturile extreme au efecte negative asupra organismului uman. Morfopatologia arsurilor. • lichide fierbinţi. generală sau mixtă. capătând iniţial aspectul de „porţelan vechi”. carbonizarea cadavrului pe suprafeţe mari se produce după ce persoana a decedat mult mai devreme prin intoxicaţie cu monoxid de carbon sau prin şoc.1. Oasele se distrug în ultimu rând. De regulă. 6. cu formarea unor cicatrici mutilante (fig. LEZIUNILE ŞI PRIN FACTORI FIZICI MOARTEA PRODUSE 6. sunt dure la palpare. uşoară tumefiere a zonei afectate şi durere. care se vindecă în aproximativ 7-10 zile fără cicatrizare. straturile distruse ale pielii capătă o cul oare brun-negricioasă. Gr adul IV: distrugerea (necroza) profundă a ţesuturilor cu carbonizare. Arsur ile de gradul I se vindecă fără să lase pe piele vreun semn. Gradul II: iniţial se observă tumefierea şi eritemul. se înnegreşte. Depăşirea temperaturii ţesuturilor umane peste valor i de 45-47oC determină modificari ireversibile cu coagularea proteinelor şi blocarea enzimelor.îmbrăcăminţii şi urmele existente de pe aceasta. P mea arsurilor depinde de tipul agentului termic. Dinţii sunt foarte 60 . interesând uneor i şi oasele. de durata acţiunii şi de factorii l egaţi de organism. Gradul III: se caracte rizează prin distrugerea (necroza) pielii. După spargere se observă fundul de culoare roşie-vie a flic tenei. 4 4). se va descrie gradul de macerare a pielii . existenţa „ciupercii înecatului” din zona gurii şi nasului . iar în caz de deces nu sunt v izibile pe suprafaţa corporală. care peste o zi devine tulbure (fig. se vindecă foarte lent cu cicatrici.1.1. 43). Pielea devine dură. proteinele se coagulează: cadavrul capătă „poziţia de boxer”. • vapori supraîncălziţi. volumul ţesuturilor moi se diminuează prin pierderea lichidel or. 6. vindecarea este îndelungată. Efectele locale ale temperaturilor înalte (arsurile). Tempe ratura înaltă se poate transmite corpului uman prin: • contact cu corpuri solide supraîn călzite. • flacără. pent ru ca după câteva ore să apară flictene cu conţinut lichidian transparent. Leziunile corporale consecutive acţiunii locale a temperaturii înalte se numesc arsuri. Se descriu patru grade de arsuri: Gradul I: se caracterizează pri n culoarea roşiatică a pielii (eritem).

rezistenţi la acţiunea termică. A rsurile profunde pe suprafeţe relativ mici se constată în special în cazurile acţiunii met alelor topite. În funcţie de temperatura şi perioada de contact. apartenenţei de grup ale oaselor. acestea se caracterizează p rin profunzimi relativ mici şi prin respectarea formei obiectului care a acţionat. Evoluţia bolii arşilor include patru etape succes ive: 1. în cenuşă se păstrează dinţii şi fragmentele oa lungi şi oaselor plate (craniu). în organism ul victimei se dezvoltă boala arşilor. Flacăra. Carbonizarea cadavrului poate fi totală sau parţială. reşouri) produc arsuri de gravitate diferită. pentru gradul III a cest indice se situează la 33%. 3. rezultând procese purulente la nivelul organelor interne (bronhopneumonii) şi a sângelui (septicopiemi a). După Ku v [cit. rezultând 2. Arsurile prin vapori fierbinţi sunt dispuse în zonele descoperite fără să f ie afectat părul. În astfel de cazuri se recurge la examinări anatomice co mparative. 1993]. spectrale. păstrând toate caracteristicile chiar în cazurile carbonizări complete ale oaselor. A surile prin lichid supraîncălzit se caracterizează prin flictene. De regulă. Dacă moartea nu survine la faţa locului. integritatea firelor de păr şi a îmbrăcăminţii. produce arsuri profunde şi pe arii mari.4. Şocul combustional (în primele 2-3 zile) pentru care sunt caracteristice per turbări ale funcţiilor inimii.5 – 3 kg de cenuşă şi fragmente osoase de dimensiuni relativ mici. Şocul toxic este consecinţa pătrunderii în sânge a produse e descompunere a ţesuturilor arse. rezultând 1 kg de cenuşă. vaselor sanguine şi a rinichilor. În crematoriile moderne cu gaz incinerarea completă se realizează în 50 – 60 de minute [Ungurean. sexului şi a vârstei. 1993]. fiind f avorizată de depeşaj (fragmentarea cadavrului) şi de acţiunea îndelungată a flăcării. Mecanismele morţii (tanatogeneza). pentru arderea completă a unui sugar sunt necesare 11 kg de lemne şi aproximativ 96 de minute. Deplasându-se sub acţiunea f or gravitaţiei. Suprafaţa arsurii este acoperită cu depuneri de funingine. Examinarea resturilor de cenuşă şi a fragmentelor osoa se restante permite stabilirea originii organice a cenuşii. Se consideră că incinerarea cadavrului unei persoane ad ulte practic nu poate fi completă: de regulă.5 ore. pentru arderea completă a unui cadavru depeşat aparţinând unei persoane adulte sunt necesare aproximativ 21 – 29 k g de lemne şi 4 . Şocul septic se datoreşte suprainfectării cu diferite bacterii patogene. Ungurean. radiologice. prin lipsa depuneril or de funingine. Arsurile de gradul II pot fi mo rtale în situaţia în care ocupă mai mult de 50% din suprafaţa corporală. În practica medico-legală carbonizarea totală în scop de disimulare a crimei este mai rară. fiind caracteristică interesarea firelor de păr şi a îmbrăcăminţii. tulburări de conştiinţă. va se. spre deosebire de alţi agenţi termici. care au efect toxic asupra organismului. deshidratarea organis mului. 2. 61 . iar arsurile de gradul IV pun în pericol viaţa când sunt dispuse pe o suprafaţă de peste 15%. corpurile solide supraîncălzite (fier de călcat. histologice. lichidul produce arsuri de forma unor benzi descendente.

cea mai folosită fiind regula lui Wallace. Data producerii a rsurilor ? 6. 62 . mai utilă pentru sup rafeţe mici. Obiectivele expertizei medico-legale în cazurile de acţiune lo cală a temperaturii înalte (arsuri) sunt: 1. prin care: ca pul şi gâtul au 9% din suprafaţa corporală. imbibiţia ţesăturii cu lichide este semnul caract ristic opăririi. este regula „palmei”. Efectele generale ale acţiunii temperaturilor înalte. Suprafaţa arsurilor se poate calcu la prin mai multe metode. prin contact cu corp supraîncălzit. 3. faţa anteri oară şi posterioară a trunchiului câte 18% (9% x 2) fiecare. Moartea poate surveni în ori ce etapă a bolii arşilor. Şocul cronic este rezultatul epuizării organismului şi distrofiei organelor interne consecutive nevindecării îndelungate a ţesuturilor lezate. infirmitate) există legătură de cauza litate ? 6. lipsa funinginii la nivelul ridurilor din jurul ochilor.1.4. existenţa unei zone ce imită conturul şi relieful negativ al suprafeţei c u care îmbrăcămintea a intrat în contact va certifica acţiunea corpurilor supraîncălzite. membrele inferioare câte 18% (9% x 2) fiecare şi zona organelor genitale 1%. localizarea. De importanţă majoră este examinarea stării îmbrăcăminţii : topirea firelor de aţă şi depun uningine pledează pentru acţiunea flăcării. 4. Dacă leziunile de pe corpul victimei sunt arsuri ? Diagnosticul pozitiv de arsură presupune examinarea atentă a leziunilor cu stabilirea modificărilor tipice pentru arsuri şi excluderea altor tipuri de leziuni . 2.Dacă între arsuri şi deces (invaliditate. arsurile şi particulele de funingine găsite la nivelul căilor respira torii. prin lichide fierbinţi sau vapori . 5.2. gradul şi dimensiun ile ariei pe care sunt dispuse arsurile. Expertul medico-legal va fixa poziţia cadavrului. Care este gravitatea arsurilor după profunzime şi suprafaţă? Profunzimea arsurilor es te estimată în grade (vezi „Morfopatologia arsurilor”). pătrunderea monoxi dului de carbon în sânge cu formarea carboxihemoglobinei. acă arsurile au fost produse în timpul vieţii sau după moarte? Semnele care certifică prod ucerea arsurilor în timpul vieţii sunt: • • • • flictenele de pe piele cu conţinut lichidian ogat în leucocite. Regula se bazează pe considerentul că suprafaţa palmei fi ecărui individ este egală cu 1% din suprafaţa corporală a acestuia. membrele superioare câte 9% fiecare. Efectele gener ale ale acţiunii temperaturii înalte asupra organismului uman se împart în şoc termic şi ins olaţie. Ce agent termic a produs arsurile ? Expertul are posibilitatea să stabilească agentul termic cu care au fost produse ars urile: prin flacără. Altă metodă folosită.

în special cea cu alcool. uşor umefiată. Leziunile sunt dete rminate de acţiunea îndelungată a temperaturii scăzute a mediului înconjurător. în mare parte. asupra pielii capului şi a zonelor neacoperite. • 63 . La autopsie se constată semnele nespecif ice ale « morţii rapide »: lividităţile cadaverice confluente. temper atura înaltă înfrânge reacţiile de adaptare ale organismului. îmbrăcămintea mulată şi încălţămintea de mărime necorespunzăto de bolile şi leziunile regiunii afectate. A cestea se localizează în special la nivelul porţiunilor descoperite (vârful nasului. iniţial zona afectată este dureroasă. organele sunt pline cu sânge (staza viscerală). vânt. vântul favorizează acţiunea) şi de rezistenţa organismului (o boseală. cu umiditate crescută. Este o variantă a şocului termic. în care concomit ent cu căldura. În încăperi prost aerisite. Efectele locale ale temperaturilor scăzute (degerăturile). pav ilioanele urechilor) şi la nivelul extremităţilor (degete).3. accelerează pierderea de căldură şi temperatura corpului rămâne în limite normale. La autopsie se vor constata semnele caracteristice pentru şoc termic. în mare parte. apoi sensibilitatea scade. 6. intoxicaţiile. se pot observa şi arsuri prin raze solare.1. Moartea s datoreşte paraliziei centrului respirator. Acţiunea temperaturii scăzute. stopând pierderea căldurii dete mină creşterea temperaturii corporale până la 42° – 43°C. Se produce şocul termic. Din punct de vedere juridic. Diagnosticul de moarte prin şoc termic se st abileşte pe baza datelor obţinute la autopsie.1. convulsii. ficat rinichi se observă modificări distrofice. Astfel organismul sănătos se ad ează la temperaturi de peste 40°C. tulburări cardiace. moartea prin acţiunea frigului este accidentală. Aflându-se în mediu înconjurator cu temperatura mai ridicat at cea a corpului. Pentru insolaţie nu este obligatorie creşterea extremă a temperaturii corporale. cu apariţia consecutivă a degerăturilor. • acţiunea generală a frigului depinde de fact ori ai mediului (umiditatea. În miocard.1. punându-se probl ema unor accidente de muncă. Organismul uman produce căldură în mod constant. prin mecanismele de adaptare. organismul. care se ma estă prin vertij. temperatura corporală fiind menţinută la nivelul 36° – 37°C. coroborate cu analiza amănunţită a circumst anţelor în care a survenit decesul. pierdere de cunoştinţă. Cazurile de moarte prin şoc termic sunt foarte rar e şi. de contact c u obiecte sau gaze extrem de reci. ca re accelerează acţiunea frigului). vărsături. De asemenea se constată stază şi edem cerebral. degerăturile se împart în patru grade: Gradul I: pielea este palidă. cavităţile cordului conţin sânge lichid. 6. Modificările locale determinate de acţiunea frigului asupra organismului se numesc degerături. bolile cronice. şocul. În funcţie de profunzimea afec tării ţesuturilor. hemoragii punctiforme sub înveliş rile plămânilor şi inimii.3.Şocul termic. hemoragiile. mult mai rar moartea este autoprovocată (sui cid). acţionează şi razele solar e. Factorii care favorizează acţiunea frigului asupr a organismului: acţiunea locală a frigului. Insolaţia. survin în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu. este favorizată de umiditate.

lividităţi de culoare roşie-aprinsă. • Ţurţuri de gheaţă la orif iciile nazale. vindecarea este completă. survine decesul. 64 . prin acestea se poate stabili caracterul vital al acţiunii frigului. rinichilor . scăderea sau lipsa glic ogenului în ficat. Se ţine cont de condiţiile meteorolog ce şi de gradul de influenţă al factorilor privind rezistenţa organismului. fără formarea cicatricilor. Mai rar este consecinţa expunerii voluntare la frig: omuciderile suga rilor. Din obiectivele medico-legale. 6. Cercetarea la faţa locului poate furniza informaţii foarte preţioase pentru stabilir ea circumstanţelor de producere a decesului: • Cadavrul poate fi găsit în poziţie „embrionară prin care pierderile de căldură în mediul înconjurător scad semnificativ.Gradul II: flictene cu conţinut lichidian limpede. stabilirea d iagnosticului pozitiv de moarte prin acţiunea îndelungată a temperaturii scăzute este po sibilă doar în lipsa unor leziuni traumatice sau modificări patologice. Din punct de vedere medico-legal. Grad ul III: flictene cu conţinut lichidian sanguinolent. fiind necesară îndepărtarea chirurgicală a ţesuturilor distruse. modificări distrofice la nivelul creierului. • pete brune-maronii (microhemoragii) la nivelul mucoasei gastrice (pete Visnevski). muşchilor şi oaselor cu mumificarea ţesutur ilor (gangrena uscată).3. Acesta se bazează pe existenţa unu i tablou clinic şi morfologic caracteristic: pete Visnevski. Indiscutabil. Dacă frigul acţionează în continuare. • lipsa aproape completă a glicog nului în ficat. deoarece sunt afectate straturi le superficiale ale pielii. 46: pe zăpadă se observă depresiuni corespunzăt oare capului (C). La temperaturi corporale de sub 31oC. membrelor superioare (MS) şi inferioare (MI)). La examenul medico-legal al cadavrului se constată: • lividităţile cadaverice de culoare r oşie (ca semn al scăderii metabolismului cu utilizarea incompletă a oxigenului de către ţe suturi).2. miocardului. În mare parte. Acţiunea îndelungată a frigului iniţial duce la creşterea producţiei de căldură în organism. Este obligat orie recoltarea sângelui pentru stabilirea alcoolemiei. moartea prin hipotermie est e accidentală. la 25-20oC funcţiile organismului sunt abolite. Paralel cu scăderea temperaturii corpului scade activitatea biologică a ţesut urilor (metabolismul celular). în unele cazuri. care prin grav itatea lor pot fi generatoare de deces. ducând la vindecare îndelungată cu formarea unor cicatrici. cel mai important este diagnosticu l pozitiv al morţii prin acţiunea temperaturii scăzute. • Topirea zăpezii s b cadavru prin căldura corpului (vezi fig. sunt afectate toate straturil e pielii. • sângele şi plamanii de culoare roşie-aprinsă. persoanelor de vârstă înaintată sau cu afecţiuni grave şi sinuciderile persoanelor cu tulburări psihice. indicele de producţie este dep cel de pierdere de căldură prin convecţie şi conducţie. Efectele generale ale temperaturilor scăzute asupra org anismului (hipotermia). Gradul IV: se ca racterizează prin distrugerea ţesuturilor moi. Temperatura corpului începe să scadă ogresiv.1. persoana de vine inconştientă. existenţa degerăturilor semnifică faptul acţiunii îndelunga te a frigului şi.

De exemplu. Suicid. Omor. fo rmându-se un scurt-circuit. LEZIUNILE ŞI MOARTEA PRIN ACŢIUNEA CURENTULUI ELECTRIC Prin electrocuţie se întelege totalitatea modificărilor morfologice şi funcţionale ale org anismului consecutive acţiunii curentului electric industrial (tehnic) sau atmosfe ric (fulgeraţie. 2. precum şi de caracteristicile organismului. Tipul d e contact.6.1 A este periculoasă pentru viaţă. acţiunea 65 . Durata şi suprafaţa contactului cu counductorul electric sunt direct prop orţionale cu gravitatea modificărilor funcţionale în organism. Mult mai grav pentru organism este contactul multipolar.1.15 A sunt considerate mortale. în me diul casnic. Inferioară. În cazul contactului bipolar. prin contact cu conductorul electric cu ambele picioare. Formele jur idice ale decesului prin acţiunea curentului industrial : Moarte accidentală: 1. Gravitatea electrocuţiei depinde de: caracteristicile curentului ele ctric. 6. trăsnet). În practica medico-legală rareori se întâlnesc cazurile de electrocutare prin contact i ndirect: arc voltaic. tensiunii de 110-2 40 V îi corespunde mortalitatea maximă. Arcul voltaic se produce de curent cu tensiune mare şi în cazu ri în care între conductor şi corpul victimei exista un strat intermediar de aer de până l a 5 cm. cât şi cel alternativ. curentul electric trece pr in organism prin trei traiectorii principale: Superioară. prin atingerea concomite ntă a conductorului electric cu ambele mâini. cu atingerea conductorului electri c cu mâna cu ieşirea curentului prin picior. atunci când o zonă a corpului intră în contact cu o singură sursă a c urentului electric. la locul de muncă. Contactul dir ect poate fi unipolar. intensitatea de 0.12 si 0.2. În majoritatea cazurilor. Pericolul maxim pentru viaţă este reprezent at de traiectoriile superioare cu trecerea curentului electric prin creier şi inimă. 2.2. acţiunea curentului electric industrial se prod uce prin contact direct între conductorul electric şi corpul victimei. iar valorile cuprinse între 0. 1 . sit uaţia în care mai multe zone a corpului intră în contact cu o sursă de curent electric. 3. Supero-inferioară. de tipul şi durata contactului. Factorii care influenţează gravitatea electrocuţiei. Caracteristicile curentului: pentru organismul uman în egală măsură este periculos atât curentul continuu. cu toate că unii autori consideră că mult mai pe riculos este curentul alternativ de mică frecvenţă (între 40 şi 60 Hz). Acţiunea curentului electric industrial.

fracturi osoase. care. fiind manifestat prin: Efect mecanic: transmit erea energiei cinetice a fluxului electronilor tuturor ţesuturilor cu care contact ează. În unele cazuri se formează mărci electrice atipice. Marca electrică apare la locul de intr are şi ieşire a curentului electric. rezultând plăgi. Astfel cea mai mare rezistenţă o are pielea groasă. cresc sensibilitatea la acţiunea curentului electric. în jurul mărcii electrice . Evoluţia electrocutării depinde de rezistenţa generală a orga nismului şi rezistenţa locală a ţesuturilor. până la mărci abia vizibile . vârstnicii). Uneori marca electrică imită conturul şi relieful sursei de curent e lectric cu care a intrat în contact pielea. Modificările locale produse prin acţiunea curentului electric industrial. în locul contactului. 4. Efect biochimic: perturbarea proceselor bioelectrice interne în organism cu fenomene de electroliză. intoxicaţiile şi hemo ragiile. iar dacă durata de contact creşte până la 1 secundă. muşchii au un nivel de rezistenţă mult mai scăzut. Car cteristicile organismului. Cu cât mai mare este intensitatea. produce modificări funcţionale nesemnificative. Stabilirea certă a diagnosticului de marcă electrică este posibilă prin efectuarea examenului microscopic. Acţiunea curentului electric asupra pielii prod uce unele modificări microscopice specifice. curentul cu aceeaşi intensitate declanşează moartea. cu atât mai mult se încălzeşte conduc torul (pielea). sângele.curentului electric cu intensitate de 1000 V cu durata contactului între conductor şi piele de 0. Uneori metalizare a 66 . La palpare se constată consistenţă crescută şi margi nile uşor ridicate. rupturi tegumentare. mărind riscul unei ev oluţii spre deces. în s pecial în fulgeraţie. a cărui forma şi dimensiuni depind de relieful şi suprafaţa conductorului elect ric cu care a intrat în contact corpul. Evoluţia spre deces se poate realiza prin mai multe mecanism e: Stop respirator prin paralizia musculaturii respiratorii. Efect termic: este determinat de transformare a energiei electrice în energia termică. Mecanismul de acţiune este complex. La nivelul pielii. prin caracteristicile lor. se produc arsuri specific e – mărci electrice . Mecanismul de acţiune a curentului electric asupra organismului. au aspectul asemănător cu excoriaţiile sau p lăgile contuze superficiale. Tanatogeneza (mecanismul morţii) în electrocuţie. o le interne. bolile cardio-vasculare preexistente. care nu se observă în alte leziuni.de diferite profunzimi. nervii. Rezistenţa ţesuturilor este invers proporţională conţinutul de apă. Stop cardiac prin p aralizia inimii. rezistenţa şi durata contactului.02 s. Moartea poate surveni imediat după trecerea curentului electric prin corp s au după o anumită perioadă. bătătorită. Electrocutările pot fi mortale şi nemo rtale. Vârstele ext reme (copiii. Paralizia sistemului nervos central. fiind caracteristică încrustarea particulelor de metal pe piele. de la carbonizări. Metal izarea se observă la locul de intrare a curentului electric. amputaţii ale membrelor. tensiunea curentului electric. uscată. unele mărci electrice de pe palme pot fi greşit interpret ate drept bătături. are aspectul unui crater cenuşiu-gălbui sau cenuşiu-a lbicios.

Se caracterizează prin dimensiuni variabile. Prin aprinderea îmbrăcăminţii se pot produce şi arsuri termice care se pot loca a şi în afara locului de contact între corp şi conductor. Modificările de la nivelul organelor interne nu sunt caracter istice. locul de intrare şi ieşire a curentului electric. rezultatele examinărilor suplimentare (examen microscopic. date prin care au fost excluse alte cauze de deces. De regulă. culoarea brun-cenuşie.poate fi văzută cu ochiul liber: în funcţie de metalul din care a fost confecţionat conduc torul.3. spectral).2.2. situată în jurul locului de contact. În cadrul autopsiei ca davrului se stabileşte: diagnosticul pozitiv de electrocuţie. consiste nţă crescută. se observă coloraţie brun-gălbuie sau cenuşiu-negricioasă. cu topirea obiectelor metalice din sau de pe aceasta (nas turi. Se observă semnele generale asfixice. Decesul prin electrocuţie se stabileşte prin coroborarea următoarelor: date obţinute la autopsia cadavrului. date obţinute în cadrul cercetării la faţa locului.2. având forma unor « ramuri de brad ». îmbrăcă a este ruptă şi carbonizată. Acestea devin mai palide. cu dimensiuni variabile. Obiectivele expertizei medico-legale în cazuri de electrocuţie. date privind circumstanţele de producere a decesului comunicate de anchetator. 6. rude. pentru ca să dispară în câteva ore. topirea obiecte or metalice şi alte defecte) .000-25. existenţa contactului c u conductorul electric. tensiune de ordinul milioanelor de volţi. Acţiunea curentului electric at mosferic (fulgeraţia). 6. temperatura de 20. carbonizări profunde. La faţa locului se va ţine cont de pericolul electrocutării me mbrelor echipei de cercetare. bijuterii). Arsura el ectrică se deosebeşte de arsura termică prin margini clare. acţion ează asupra organismului uman preponderent prin efect mecanic şi termic. brichete. „figura de trăsnet”). Semnul car acteristic este „figura de trăsnet” situată pe pielea cadavrului. Prin analiza spectrală se poate stabili natura chimică a conductorului electric cu care a intrat în contact vi ctima. La locurile de contact se produc rupturi ale pielii. reprezentată de benzi br un-rozii sau brun-roşietice. se va descrie îmbrăcămintea (arsuri. Arsura electrică se localizează la locul de intrare sau ieşire a curentului ele ctric şi este consecinţa contactului cu conductorul sau a arcului voltaic. având intensitate de ordinul sutelor de mii de ampe ri. existenţa pe corp a leziunilor caracteristice electrocutării (marca electrică. dură la palpare. Fulgerul. se va identifica posibila sursă de electrocutare. fiind recomandabilă prezenţa unui expert tehnic. Edemul electrogen este repreze ntat de o tumefacţie dureroasă. bine delimitate şi prin loca lizare. În cadr ul cercetării la faţa locului: se va stabili poziţia cadavrului. 67 . Se constată arsuri termice superficiale pe suprafeţe mari. expertu l tehnic.000oC. uneori până la amputări ale membrelor. putând fi dispuse pe sup rafeţe mari.

re persoanele sunt traumatizate sau decedează. cel mai important fiind starea fizică şi rezistenţa organismului. de exemplu. sângele închis la culoare. cianoza extremităţilor. Uneori în cadrul efectuării acestor activităţi apar situaţii extreme. l a altitudini de câteva mii de metri apar fenomene hipoxice marcate. Viteza şi intensitatea h ipoxiei de altitudine depinde de mai mulţi factori. inclusiv stabilirea cauzelor şi me canismului de producere a traumatismului sau decesului. asemănătoare cu cele apărute în cadrul trecerii de la presiune crescu ta la presiune normală.se va stabili existenţa condiţiilor favorizante electrocuţiei (umiditatea crescută a aer ului şi a obiectelor).3. în aeronave). hemorag ii în conjunctivele globului ocular. Iniţial. confluente. În cazurile modificării semnificative a valorilor presiunii atmosfe rice în organismul uman apar dereglări funcţionale care pot evolua spre deces. se constată semnele morţii prin hipoxie: lividităţi cadave rice extinse.1. halucinaţii. precum şi vârstnicii sunt mult mai sensibili la scăderea oxigenului în aer. se soldează cu 68 . pierderea cunoştinţei. Modificăr ile de presiune capabile să provoace traumatisme (barotrauma) se întâlnesc în cadrul dif eritelor activităţi ale omului în condiţii speciale. La autopsie. în cazuri de scădere prog resivă a presiunii atmosferice. în urcare la altitudine. pe măsura scăderii presiunii atmosferice. scăderea oxigenului se compens ează prin mecanisme de adaptare. Aceste considerente dau naştere la ne cesitatea cercetării circumstanţelor evenimentelor. cianoza şi edeme la nivelu l membrelor. accidente aviatice. hemoragii în urechea medie . putând fi rezolvate cu aju torul medicinei legale. manifestându-se prin tulburări respiratorii şi cardiace. de exemplu. În majoritatea cazurilor barotrauma este accidentală. C reşterea sau scăderea presiunii în limita a 30-40 mm Hg. hemoragii punctiforme subpleurale. În aceste cazuri apar dureri la nivelul u rechilor. fiind vorba despre accidente de muncă. Acţiunea vulnerantă în condiţii de presiune scăzută este exercitată de hipoxie prin scăderea cantităţii de oxigen în aer şi fen ne de decompresie. 6. explozii în acte teroriste sau în sinucider i. 6. accidente terapeutice. Acţiunea presiunii atmosferice scăzute. Scăderea foarte bruscă a presiunii până valori semnificative. Moartea survine prin stop cardio-respirator. Ulterior. dar po ate avea şi caracter voluntar. staza marcată şi alte semne. LEZIUNILE ŞI MOARTEA PRIN VARIAŢIILE PRESIUNII ATMOSFERICE (BAROTRAUMA) Presiunea atmosferică optimă pentru organismul uman este de aproximativ 760 mm Hg. practic nu produce nici-o sen zaţie neplăcută la om. în condiţii de altitudine s au în lucrări sub apă.3. rupturi timpanice şi hemoragii în cavităţi. ca de exmplu în cazul defectării sistemului de presurizare a navelor aeriene. Presiunea scăzută acţionează asupra organi smului uman la altitudini mari (la munte. Mai târziu apar tulburări la nivelul sistemului nervos central: euforie. Persoanele cu boli cronice. În condiţiile scăderii bruşte a presiunii atmosfer ice se produc fenomenele de decompresie.

1993]. 6.4. fiind compensată prin mecanisme int erne de adaptare [Belis. 69 . Se dezvoltă sărăcirea ţesuturilor în oxigen. Ca urmare. În astfel de cazuri se constată: rupturi bronşice şi alveolare cu hemoragii consecutive. Autopsia nu va începe până când experţii în domeniul aparaturii d scufundare şi a camerelor de decompresiune nu vor efectua examinările de specialita te. LEZIUNI ŞI MOARTE PRIN RADIAŢII IONIZANTE Organismele vii sunt supuse acţiunii constante a diferitelor tipuri de radiaţii. au fost produse rupturi alveolare care au determinat moartea fie prin pătrunderea gazului în vase sanguine cu obstruarea acest ora la nivelul creierului. Acţiunea presiunii atmosferice crescute. La autopsia persoanelor decedate prin embolie gazoasă în condiţiile unei decompresii sau bolii de chesoane. rupturile ţesutului pulmonar care duc la apariţia emboliei ga zoase (acumulare de gaz în sânge). Gravitatea maximă pentru viaţă este reprezentată de embolia gazoasă. Intensitatea maximă a presiu nii crescute este suportată de ţesuturile corpului dispuse în apropierea unor cavităţi (ur echea medie. precu m şi bule de gaz în sânge. perturbând aportul de sânge. După scăderea bruscă a presiunii. Bulele de gaz obstruează vasele creierului. fie prin acumularea masivă a acestuia în cavitatea pleura lă [Ungurean. care u neori poate fi mortală. Au fost descrise cazuri de accidente terapeutice (culpă medicală) cu creştere bruscă a presiunii în sistemul de respiraţie artifi cială sau aparatul de narcoză. plămânii. Limitele de r ezistenţă ale organismului uman la creşterea lentă şi progresivă a presiunii. Efectul acţiunii combinate ale zonelor de presiune crescută şi pres iune scăzută poate fi constatat în cazuri de explozii de intensitate mare. Fotografierea completă a fiecărui timp al autopsiei şi radiografierea toracelui şi a articulaţiilor mari sunt manevre esenţiale înainte de a proceda la disecţie. în special în momentul i eşirii prea rapide la suprafaţă de la adâncimi mari. rupturi şi hemoragii la nivelul organelor interne.3. Scripcaru. Din categoria radiaţiilor nocive fac parte radiaţiile ionizante ale căror particularitate constă în faptul că acestea ionizează ţesuturile prin străbaterea acestora. se constată emfizemul subcutanat (bule de gaz sub piele). tubul digestiv). fiind reco mandate recoltările mostrelor de aer din plămân pentru analiza chimică a proporţiei oxigen /azot [C. plămânului şi a altor organe.2. poate fi suportată de organism fără să provoace stări patologice. cu câte o atmos eră la 5 minute. se dezvoltă boala de chesoane. în con diţiile efectuării unor lucrări subacvatice la adâncimi mari. evo uând progresiv spre moarte. cu hemoragii consecutive. de regulă. Acţiunea presiunii crescute se întâlneşte. Aceste acţiun i combinate determină apariţia unei palete largi de leziuni. sunt mari. 1992]. Presiunea de 4 atmosfere sau chiar mai mult. 6. pneumotoraxului (acumulare de gaz între pleure) şi em fizemului subcutanat (acumulare de gaz sub piele). Ca urmare a barotraumei apar rupturi ale plămâni lor şi timpanelor. Factorul traumatic principal este reprezenta t de diferenţa semnificativă dintre valoarea presiunii externe din mediul înconjurător şi presiunii interne în cavităţile corpului.eliminarea azotului direct în sânge şi ţesuturi cu apariţia unei cantităţi mari de gaze în sâ sub piele (emfizem subcutanat). 1995].

Următoarele tipuri de radiaţii au acţiune ionizanta: razele X; razele gama; neutronii; particulele alfa şi beta. Prin ionizaţie se înţelege procesul divizării atomului neutru d in punct de vedere electric în două particule: ion (pozitivă) şi electron (negativă). Proc esul interrelaţional între sursa ionizantă şi mediu se numeşte iradiere, când sursa transmit e ţesuturilor energia sa. Trecând prin organismul viu radiaţiile ionizante transmit ne uniform energia ţesuturilor şi celulelor : o cantitate foarte mare de energie fiind concentrată asupra unei zone de ţesut şi celule, ceea ce provoacă dereglări marcate la ace st nivel, iar majoritatea celulelor rămân totuşi neafectate. Existenţa zonelor de ţesut af ectate determină apariţia unei palete largi de procese patologice: de la modificări ci catriceale până la dereglări de transmitere a informaţiei genetice. Alte tipuri de energ ie, de exemplu energia termică, sunt absorbite şi răspândite uniform în organism, fără ca să turbe funcţionarea normală a ţesuturilor şi celulelor, fiind nocive doar în cantităţi foarte ari. Organismul uman poate fi afectat de radiaţii ionizante în cele mai diferite cir cumstanţe. Radiaţiile sunt larg folosite în sistemul energetic, în medicină, în ştiinţă, agri ră şi în alte domenii. În domeniile în care radiaţiile ionizante se folosesc sub stricta sup raveghere, de exemplu în medicină, probabilitatea decesului şi a afectării grave a perso anelor scade semnificativ. Cele mai frecvente situaţii în care medicii legişti se întâlnes c cu cazurile de leziuni prin radiaţii ionizante sunt accidentele de muncă şi în sfera m ilitară, în cazuri de încălcare a normativelor privind protecţia muncii şi în alte cazuri. Es e foarte importantă localizarea sursei de iradiere. Exista două posibilităţi: iradiarea de la o sursa externă şi iradiarea prin produse radiaoactive pătrunse în interiorul orga nismului uman. În mare parte, asanarea unei surse exterioare este mult mai simplă de cât în cazul unei surse interne. Consecinţele acţiunii ionizante asupra organismului uma n pot fi următoarele: afectarea locală sau generală a organismului ; modificări la nivel ul celulelor care duc la apariţia unor tumori; modificări genetice care pot afecta g eneraţiile descendente; afectarea fătului din organismul matern. După C. Scripcaru [19 95], doza letală de iradiere a întregului organism pentru 50% dintr-o populaţie dată est e de aproximativ 450 remi (roentgen echivalent la om). Cazurile de deces prin ir adiere sunt extrem de rare. Dozele mari, de peste 5.000 remi, provoacă decesul în pr imele două zile prin afecţiuni ale sistemului nervos central. În astfel de cazuri sunt afectate şi alte sisteme ale organismului, dar, pe fondul afectării marcate a siste mului nervos central, aceste dereglări nu au suficient timp pentru manifestare. La autopsie se constată hemoragii sub capsulă şi în grosimea organelor interne, stază şi edem ale organelor interne, edem şi hemoragii intracerebrale. Se observă modificări distrof ice şi necrotice ale celulelor organelor interne, leziuni ale mucoasei stomacului şi în special a intestinului. În funcţie de doza şi localizarea sursei se mai constată şi alte modificări. Prin iradiere cu doze de aproximativ 600 remi, decesul survine după apr oximativ două săptămâni, cu variaţii individuale, uneori foarte semnificative. În astfel de doze simptomatologia se caracterizează prin preponderenţa manifestărilor din partea si stemului 70

digestiv şi în special din partea intestinului: greţuri, vomă, diaree. De regulă, în cazuri de diaree de lungă durată prognosticul este nefavorabil, evoluţia fiind infaustă spre de ces. În aceste variante ale bolii se produc modificări semnificative la nivelul muco asei intestinale, care treptat îşi pierde funcţiile şi este respinsă de organism. Decesul se datorează deshidratării şi infectării organismului (intestinul nefiind protejat de mu coasă permite pătrunderea microorganismelor în vasele de sânge). La autopsie se constată: extinse ulceraţii şi zone de necroză la nivelul mucoasei intestinale; în cazuri avansate , perforarea peretelui intestinal. Răspândirea infecţiei se manifestă prin modificări dist rofice, inflamatorii şi necrotice la nivelul organelor interne. La doze de 200-300 remi decesul poate surveni după perioade îndelungate prin afectarea sistemului hemo poetic (de producere a elementelor figurate ale sângelui). Lipsa măsurilor terapeuti ce sau calitatea scăzută a acestora poate determina apariţia unor complicaţii infecţioase sau a unor hemoragii, frecvent mortale. Modificările de la nivelul organelor inter ne permit stabilirea cauzelor de deces. Manifestările locale ale acţiunii radiaţiilor ionizante au loc la nivelul pielii: imediat după iradiere pielea este nemodificată, pentru ca ulterior să apară roşeaţa şi edemul, care evoluează spre apariţia veziculelor şi ne ză. Vindecarea este foarte lentă. Rezolvarea corectă a celui mai important obiectiv ex pertal formulat de anchetatori în astfel de cazuri, şi anume, dacă leziunile au fost p roduse prin acţiunea radiaţiilor ionizante, în mare parte depinde de calitatea informaţi ilor preliminare culese de anchetatori şi furnizate medicului legist. Este recoman dabilă culegerea acestor informaţii cu participarea experţilor tehnici din domeniu. Ce a de-a doua direcţie este furnizarea informaţiilor medicale privind evoluţia cazului în dinamică, existente în documentaţia medicală. Având aceste elemente, medicul legist va ave a posibilitatea să se pronunţe asupra cauzelor care au produs decesul sau îmbolnăvirea. Rezolvarea altor obiective expertale privind natura şi doza radiaţiilor, precum şi gra vitatea consecinţelor iradierii, ar fi mai corectă şi mai completă doar în cazul formării un ei comisii mixte cu participarea medicilor specialişti radiologi şi a experţilor tehni ci în domeniul radiologiei. Concluziile comisiei de specialişti vor avea valoare pro batorie mult mai ridicată şi, prin urmare, vor fi mai utile pentru anchetă. 71

7. LEZIUNI ŞI MOARTE PRIN AGENŢI CHIMICI (TOXICOLOGIE MEDICO-LEGALĂ) 7.1. PARTEA GENERALĂ Prin toxic se înţelege orice substanţă exogenă care, odată pătrunsă în organism, induce alter cţionale şi/sau lezionale ce caracterizează starea de intoxicaţie [Dermengiu, 2002]. După Droc şi Droc [1995], în practica medico-legală cele mai frecvente cazuri de intoxicaţii mortale sunt produse de următoarele substanţe: 1. Pesticidele cărora le revin aproxima tiv 40% din cazurile mortale prin intoxicaţie. 2. Monoxidul de carbon (CO), aproxi mativ 20-25%. 3. Alcoolul etilic (etanolul), având ponderea de 15%. 4. Substanţele m edicamentoase cu 12%. Urmează, cu pondere mai mică, alte substanţe chimice întâlnite în indu strie şi în mediul casnic-gospodăresc. Cel mai frecvent intoxicaţiile se produc în mediul casnic. Din punct de vedere juridic, intoxicaţiile pot fi accidentale şi voluntare ( omucidere, sinucidere, toxicomanie). Toxicitatea substanţelor este condiţionată atât de proprietăţile toxicului, cât şi de reactivitatea organismului, dintre care cele mai impo rtante sunt: 1. Doza (cantitatea) substanţei toxice. În doze mici substanţa poate avea efect benefic (curativ) sau să nu acţioneze deloc asupra organismului uman, iar în ca ntităţi mari, acţiunea acesteia va fi toxică. 2. Concentraţia. Acţiunea dozei egale va fi ma i rapidă şi mai promptă atunci când substanţa este mai concentrată. 3. Proprietăţi fizico-chi e. Starea gazoasă este mai periculoasă datorită gradului de dispersie. Doar substanţele solubile pot pătrunde în organism, cele nesolubile vor avea doar acţiune locală. 4. Vite za de pătrundere şi eliminare. Capacitatea de absorbţie şi de a pătrunde în sânge, alături de pacitatea de eliminare din organism, determină concentraţia toxicului în sânge. Concentr aţia toxicului în sânge arată intensitatea acţiunii acestuia asupra organismului uman. 5. Căile de pătrundere a toxicelor: prin respiraţie; pe cale digestivă (prin mucoasa bucală, stomac, intestin şi mucoasa rectală inferioară); pe cale transcutanată (prin piele); par enterală (intravenos, intramuscular, subcutanat); transplacentară; pe cale genitală; p rin mucoasa nazală sau 72

de la vecini. Sunt ex trem de utile datele din documetaţia medicală întocmită după efectuarea manevrelor de resu scitare a victimei. se vor căuta. Principalele obiective ale expertizei medi co-legale pe persoane sunt: stabilirea substanţei care a determinat intoxicaţia. la toate obiectivele expertale privind persoanele în viaţă se adaugă examenul toxicol ogic comparativ între substanţa găsită la faţa locului şi toxicul care a cauzat moartea (cu condiţia găsirii recipientelor). dictate de necesitatea determinării substanţei toxice care a produ s moartea persoanei. fixa şi ridica toate substanţele care ar putea determina apariţia intoxic aţiilor şi toate recipientele care le conţin. La examenul extern al cadavrului expertul urmăreşte cu atenţie co nstatarea pe îmbrăcăminte şi pe corpul victimei a unor substanţe străine. Destul de frecvent aceste date permit avansare a unor ipoteze asupra caracteristicilor substanţei toxice şi sursei de provenienţă a ace steia. apariţia unor c mplicaţii cu modificări sechelare. cu atât mai repede se d eclanşează intoxicaţia. medicamentele). de la personalul m edical. concentraţia acesteia creşte până la apariţia efectului toxic (meta e grele. materiile fecale. datele preliminare pot fi culese din diferite surse: d e la rudele victimei. descrierea şi ridicare a produselor biologice ca voma. La cercetarea la faţa locului. Existenţa efectului cumulativ. d iminuarea efectului arsenicului în combinaţie cu vinul). precum şi legătura de cauzalitate între deces şi acţiunea su stanţei toxice. În cazuri de deces prin intoxicaţi i. 6. Reacţia organismului este individ uală şi depinde de sex. Toate obiectele găsite şi ridicate se consemnează în procesul verbal de cercetare la faţa locului şi se trim it pentru analiza de laborator la instituţiile de medicină legală. în cazurile de suspiciune la intoxicaţie. Se examinează cu atenţie lividităţile şi 73 . semnelor de injecţi şi a resturilor de substanţe chimice în buzunare. Cu cât mai rapid ajunge toxicul spre organul-ţintă. s tabilirea căilor de pătrundere a toxicului în organism. Adunarea tuturor acestor informaţii face parte din atribuţiile a nchetatorilor. de la poliţiştii care au ajuns primii la faţa locului şi din alte surse. smocurile de ţigară. greutatea corpului. precum şi alte obiecte asemănătoare. toleranţă şi existenţa bolilor cronice. pierderea unei funcţii sau a unui organ. De o mare importanţă pe ntru eficacitatea expertizei medico-legale sunt datele preliminare privind circu mstanţele de producere a decesului. Autopsia cadavrelor cu suspiciune de deces prin intoxicaţii are anu mite particularităţi. băuturile. 7. Consecinţele acţiunii substanţelo r toxice asupra organismului uman pot fi următoarele: însănătoşirea completă. Este necesară căutarea. de la colegi de serviciu. Dacă substanţa se acumulează în org sm fără ca să se elimine. vârstă. 8 ombinaţia cu alte substanţe poate diminua sau potenţa efectul toxic (cazul Rasputin. urina. infirmitate sau invaliditate). precum şi resturile alime ntare. punerea în primejdie a vieţii.conjunctivală. În astfel de cazuri. deces. sta bilirea gravităţii leziunilor (numărul de zile de îngrijiri medicale. Starea organismului.

fungicide-bactericide (substanţele folosite pentru dis trugerea ciupercilor şi a bacteriilor) ş. deoarece pot fi substanţe m edicamentoase. În lipsa suspi i acţiunii unei anumite substanţe se recoltează ţesuturile şi organele pentru examenul tox icologic general. Există o paletă foarte largă de substanţe toxice care diferă prin pa ticularităţile sale. organele şi ţesuturile care pot conţine această substanţă. La momentul actual se cunosc p este 50 de mii de compuşi organofosforici. prin urmare acestea pot fi găsite după perioade lungi. insec ticide (substanţele folosite împotriva insectelor). Expertul caută să stabilească existenţa unor mirosuri neobişnuite de la cadavru. INTOXICAŢIILE CU PESTICIDE În agricultură şi în mediul gospodăresc se folosesc pe scară largă substanţele chimice îndrep potriva dăunătorilor. fizice (spectrale). Se poate constata şi existenţa uno r substanţe care au ajuns în corpul uman după moarte (îmbălsămări neautorizate.2. Din punct de vedere chimic aceste substa nţe sunt foarte variate. Informaţiile pr eliminare de nivel calitativ ridicat îl vor ajuta să elaboreze planul examinărilor. care se folosesc larg în agricultură în scop insecticid.rigiditatea cadaverică. se vor prele va. identificarea toxi cului se prelungeşte. de ordinul lunilor şi anilor . introduse în organism în scop curativ. medicul legist are nevoie de abo rdare individuală a obiectivelor expertale formulate de anchetatori. în fiecare caz în parte. În toate cazurile în care se presupune moartea prin intoxicaţie. în primul rând. Evaluarea finală a substanţei toxice care a acţionat asupra organismu lui victimei se face doar prin coroborarea tuturor rezultatelor: examinării cadavr ului. chiar dacă cadavrul va fi supus unor modificări cadaverice distructi ve până la scheletizare. examenului toxicologic. Unele substanţe toxice pot fi depozitate în cadavre perioade nedeterminat e.a. În cazurile în care nu exist nformaţii orientative. Da că există informaţii orientative privind acţiunea substanţei toxice concrete. ceea ce permite stabilirea sau exclud erea apartenenţei aceleiaşi grupe. botanice ş. examinărilor histologice (microscopice) a fragmentelor de organe recoltate d e la cadavru. este obligatorie efec tuarea examenului toxicologic a ţesuturilor şi organelor recoltate de la cadavru. putând fi fără rezultat. te surse). biologice (pe cob ai). Organele şi ţesuturile recoltate de la cadavru se examinează concomite nt cu substanţele ridicate de la faţa locului.a. 74 . Pesticidele se împart în mai multe grupe: raticide (substanţe folosite împotriva rozătoarelor). prin căutarea din tot spectrul substanţelor. să ajungă la concluzii. Există o metodă specială de recoltare a ţesuturilor şi organelor pentru aceste examinări. 7. Pentru identificarea substanţelor toxice se recurge la diferite metode: chimice. pe ntru ca. Toate aceste substanţe au o denumire comună – pesticide. În unele cazuri găsirea substanţelor toxice în cor pul decedatului nu vor fi puse în legătură directă cu decesul. Iată de ce. PESTICIDE ORGANOFOSFORICE. erbicide (substanţele folosite în sc op de protecţie a plantelor). histologice. deoarece îl pot orienta pe expert asupra acţiunii unor substanţe toxice. într-o perioadă relativ scurtă. de la moarte. apă. din sol.

vărsături. incendii. care răspund de transmiterea impulsurilor prin elementele ţesutului nervos. heptac lor. accidente sau. rigiditatea cadaverică precoce. scaunului diareic. ameţeli. Mecanismul de acţiune a ac estor substanţe este caracterizat prin acţiunea toxică asupra elementelor celulare a t uturor organelor. Monoxidul de carbon este un ga z incolor. mai ra r. omuciderile. de lungă durată şi intensă.erbicid. intoxicaţiile în garaje prin gaze de 75 . intoxicaţiile cu monoxid de carbon ocupă locul doi după intoxicaţiile cu pesticide. hexaclorhexan (HCH). în evoluţii mai lungi. agitaţie. La autopsie se constată mioza (îngustarea pupilelor). Căile de pătrundere în organism sunt : prin ingestie. vărsăturilor. Pătrunderea acestor toxice în organism se efe tuează prin inhalare de vapori. dureri abdomina le. su nt accidente casnice (sobe defecte. în mare parte. precum şi pe rezultatele exam enelor de laborator. Dozele letale sunt diferite în funcţie de substanţă. prin ingestie sau prin contact între substanţă şi piele. diaree. pe datele obţinute la autopsie. intoxicaţiile cu monoxid de carbon. şi 10-15 g pentru DDT. mai rar. fără miros. este produsul arderii incomplete a cărbunelui . Din aceasta clasă fac parte substanţele ca DDT. intoxicaţiile pot fi sinucideri. greţuri. schradanul. prin inhalare şi prin contact cu pielea. În toate cazurile de intoxicaţii cu pesticide substanţa toxică poate fi determinată prin examene de laborator asupra materialului biologic recolt at de la cadavru. Moartea survine prin paralizia centrilor respiratori sau. Formele juridice ale intoxicaţiilor cu aceste substanţe sunt: accidentele.3. salivaţie şi transpiraţie abundentă.2-0. îngustarea pupilelor.5 g substanţă pură. omucideri. afectării fi catului. come i. M odul de acţiune a substanţelor din această grupă constă în blocarea enzimelor colinesterazic e. convulsiilor. Doza minimă letală este cuprinsă într e 2-10 g. pentru HCH şi aldrină. scăderea numărului de bă nimii. aldrina. fungicid. acaricid. prin complicaţii hepatice. INTOXICAŢIILE CU MONOXID DE CARBON (CO) Dintre toate intoxicaţiile întâlnite în practica medico-legală. D in punct de vedere juridic. durerilor de cap. toxafen. apariţia sângelui şi a proteinelor în urină. mai uşor decât aerul. sinuciderile şi. Din punct de vedere juridic. PESTICIDE ORGANOCL ORURATE. defoliant. Pătrunderea dozelor mari dete rmină stări comatoase cu evoluţie rapidă spre moarte prin insuficienţă cardio-respiratorie. Manifestările clinice sunt următoarele: crampe musculare şi convulsii. precu m şi în perturbarea metabolismului la nivelul celulelor. ceea ce duce la perturbarea funcţiei tuturor organelor interne c u apariţia durerilor abdominale. paraoxonul. greţurilor. Pentru paration doza minimă letală este de 0. 7. Concluziile finale privind cauzele de deces se bazează pe datele obţinute la faţa locului. în cazuri de ingesti e conţinutul stomacului va avea miros de usturoi sau de petrol. Mult mai frecvent în practica medico-legală se întâlnesc consecinţele acţiunii unor substanţe ca parationul.

vomă. pătrunzând prin plămâni în sânge. Sunt descrise şi cazuri rare de sinucidere. somnolenţă (uneor i agitaţie). coma şi decesul prin paralizia centrului respirator. Cu cât mai mare este concentraţia monoxidului de carbon în aer. iar dacă concentraţia în aer a monoxidului de carbon va fi de 0. În a de condiţii decesul unei persoane survine în câteva minute. determinând sărăcirea ţesuturilor în oxigen. Pentru stabilirea faptului de intoxicare cu monoxid de carbon se iau în calcul datele obţi nute prin cercetarea la faţa locului: aspectul scenei evenimentelor şi existenţa unor surse de monoxid de carbon ce permit avansarea unor ipoteze privind cauza de dec es. fiind mai mici la persoanele cu tare organice grave. Sunt posibile şi omuciderile c u disimulări de sinucideri sau accidente. depăşind uneori concentraţia let ală de 66%. fiind imposibilă cuplarea şi transportarea oxigenului. convulsii şi stop respirator. În sângele acestor persoane s e constată o concentraţie de carboxihemoglobină ce depăşeşte valorile letale. După blocarea unei jumătăţi din cantitatea totală de hemoglobină. Prin examene de laborator a sângelui r ecoltat de la cadavre se stabileşte existenţa carboxihemoglobinei şi concentraţia aceste ia cu valori de peste 50%. în lipsa ajutorului calificat. Cu ajutorul unui furtun din cauciuc. 1992]. scade controlul şi coordonarea mişcărilor. Se formează carboxihemoglob na. unde se află sinucigaşul. dacă concentraţia monoxidului d e carbon în aer este de 0. care conţin o cantitate mare de monoxid de carbon. În sângele cadavrelor ajunse în zone cu concentraţii ridicate de monoxid de carbon se fo rmează de asemenea carboxihemoglobina. În c ncentraţii foarte mari intoxicaţia apare aproape instantaneu. gazel e de eşapament. halucinaţii. debutul simptomelor este mai lent: apare scăderea tonusului muşchilor. de ordinul săptămânilor. De o mare valoare expertală sunt informaţiile obţinute în cadrul examinării cadavrului atât la faţa locului. Se descriu ca zurile de moarte după perioade mai lungi. în câteva zeci de minute concentraţia de carboxihemoglobina va ajunge până la valori letale de a proximativ 66% [Panaitescu. În sângele recoltat din ventricolul stâng al inimii sau di n aortă. convulsii. se introduc în inte riorul autovehiculului. moleculele acestuia intră legătură foarte stabilă.eşapament). vertij. În funcţie de c entraţie. se constată valori ridicate de carboxihemoglobină. blocând funcţia de transport a sângelui. iată de ce.0001. Una din variantele de sinucidere este bine cu noscută din literatura de specialitate. Aceste considerente se folosesc pentru stabilirea faptului ajungerii persoane i în zona cu concentraţie crescută de monoxid de carbon în 76 . se formează o cantitate de carboxihemoglobină care perturbă t ransportul normal de oxigen. greţuri. Observaţiile practice şi experimentale arată că în câteva minute în interiorul autovehiculului concentraţia ajunge până la 1%. Monoxidul de carbon are o mare afinitate pentru hemoglobină. cât şi la morgă. manifestările intoxicaţiei cu monoxid de carbon pot apărea cu viteză diferită. la examenul extern al cadavrului atrag a tenţia lividităţile cadaverice de culoare cireşie. cu pierderea cunoştinţei. survine deces ul. fapt datorat culorii roşii aprinse a sâng elui cu conţinut ridicat de carboxihemoglobină. după intoxicare. pierderea cunoşt inţei. În special. delir. În concentraţii mai mici a monoxidului de carbon în aer. datorită conjugării între monoxid de carbon şi hemo globină. în câteva ore concentraţia de carboxihemoglobina va creşte până la 10%.002%. Dacă pătrunderea monoxidului de carbon nu este stopată. De exemplu. dar în astfel de cazuri valorile concentraţiei carboxihemoglobinei nu depăşesc 20 %. cu atât mai repede c reşte concentraţia carboxihemoglobinei în sânge.

Scăderea alcoolemiei coresp unde încetării absorbţiei de alcool şi dezintoxicării organismului. în primul rând de cantitatea alcoolului ingerat. Aceste procese depind de partic ularităţile individuale ale organismului. Viteza de absorbţie creş prin consumul unor băuturi alcoolice carbo-gazoase şi încălzite. De regulă. Cunoscând toţi factorii de care depinde dinamica absorbţiei şi eliminăr ii alcoolului în ficare caz în parte. direct proporţional cu conţinut ul lor în apă. În faza de platou ingestia alcoolului se continuă. efectul este invers. după care alcoolemia începe să scadă. lapte. în 60-120 minute. cu un mi os caracteristic. până la narcoză şi anestezie. Necesitatea examinărilor medico-legale în cazuri de intoxicaţii etan olice apare în cazurile de examinare a unor categorii de persoane. INTOXICAŢIILE CU ETANOL (ALCOOL ETILIC) Etanolul (alcoolul etilic) este o substanţă lichidă. iar restul de 5-10% se elimină în formă nedegradată prin respiraţie.timpul vieţii sau după moarte. În organismul uman aces ta acţionează predominant asupra sistemului nervos central. iar pe stomacul plin cu alimente. A lcoolemia scade constant cu 0. Diferenţierea suicidului de omucidere nu intră în competenţa medicilor legişti. Pen tru organele de anchetă sunt foarte importante datele obţinute prin calculul retroac tiv a alcoolemiei. iar pe stomacul plin. transpiraţie. Prin urmare. platoul şi faza de elim inare. urină. calea de pătrundere a etanolului în organism este cea digestivă. Acţiu nea unor doze mari de etanol determină inhibarea profundă a sistemului nervos centra l.5 ore toată cantitatea de alcool ingerat va fi metabolizată şi eliminată din organism. 1979]: C% o = A/(P x r). Faza de absorbţie durează în medie până la 3 ore. în aproximativ 6-6. Ca urmare a acţiunii unor doze mici se modifică intensitatea şi echilibrul proceselor de excitaţie şi inhibiţie. Valoarea maximă a concentraţiei alcoolului în sânge (alcoolemiei) pe stomacul gol este atinsă în 2030 minute. fiind variabile de la om la om. Se descriu trei faze: faza de absorbţie. Absorbţia în stomac este cu atât mai intensă. 77 . salivă. De sigur. Cea mai mare parte se absoarbe în stomac. localizată în celulele ficatului. feca rincipalul enzim care oxidează etanolul este alcooldehidrogenaza (ADH). 7. precum şi în cadrul efectuării autopsiilor cadavrelor cu diferite cauze de deces. în special celor bogate în proteine şi grăsimi. mai uşoară decât apa. bilă.4. inclusiv prin intox icaţie cu etanol. pot fi luate drept reper unele valori medii. A lcoolemiei de 1g%o într-un organism uman de aproximativ 70 kg după consum pe stomacu l gol îi corespunde ingestia a 40-50 ml de alcool pur (sau 100-120 g de whisky). Etanolul intră în componenţa băuturilor alcoolice. cu cât este mai concentrată soluţia alcoolică ingerată. volatilă. care ajută la încadrarea juridică a faptelor.15 g%o în fiecare oră. Aproximativ peste 60-90 de minute alcoolul este repartizat în toate ţesuturile şi organele. repetarea consumului de alcool va aduce modificări în aceste calcule. Cantita tea de alcool ingerată poate fi calculată prin următoarea formulă [Popa şi Popa. paralel cu metabolizar ea şi eliminarea acestuia. De regulă. 9 0-95% din cantitatea alcoolului se metabolizează în organism. Durata fazei de elimin are depinde de mai mulţi factori. acestea se limitează doar la constatarea unor semne de luptă şi autoa părare de pe corpul victimei.

comunicativ. apar transpiraţii. confort fizic şi relaxa re musculară. Apare senzaţia de căldură. de peste 5 g%o. se efectuează conform metodelor standard. P = greutatea corpului. în grame alcool/l sânge. etapa infractogenă sau medico-legală. Dar. recalcitrant.în care C%o = alcoolemia. această situaţie es fundamentată ştiinţific. atenţia. la nivelul organelor interne nu se constată modificări specifice acţiunii etanolului. decesul se datora unor valori relativ mici ale alcoolemiei la persoanele cu b oli cronice. expertul este îndr eptăţit să tragă concluzia că decesul s-a datorat intoxicaţiei etanolice. concentraţia alcoolului în sânge. perturbarea funcţiilor sistemului vegetativ (voma. care corespunde valorilor de alcoolemi e cuprinse între 1 g%o si 2. vorbirea şi coordonarea mişcărilor sunt perturbate. roşeaţa feţei. Uneori. simptomatologia este modificată faţă de cea descrisă mai sus. în grame. iar în altele cazur i. scăderea temperaturii corporale).5 g%o. Simptomele intoxicaţiei etilice acute depind. scade voinţa. În practica medico-legală. 78 . Reiterăm fap tul că manifestările clinice şi posibilitatea declanşării decesului prin intoxicaţie etanoli că sunt strict individuale. între 2 şi 4 g%o. etapa comatoasă. autocontrolul. rinichi ş. pot apărea convulsii. logoreic. precum şi stabilirea legăturii cauzale într e prezenţa alcoolului şi deces.68 pentru băr bat şi 0.55 pentru femei). Etap a comatoasă se caracterizează prin inhibarea scoarţei creierului. cât şi la cadavre. in imă. scade sensibilitatea la dur ere şi la modificarea temperaturilor. În cazuri din practică se întâlnesc cazurile în care la alcoolem ii de peste 5 g%o persoanele reveneau fără intervenţii de reanimare. în primul rând. trebuie să menţionăm faptul că în astfel de calcule marjele individuale pot fi semnif icative. trebuie să fie demonstrate tarele patologice cronice la nivelul organelor vitale (ficat. A = cantitatea de alcool ingerat. individul devine euforic. tinde spre acte antisociale. discriminarea şi memoria individului. datorită toleranţei (obişnuinţei) sau partic ularităţilor individuale. La alcoolemii mari. Pentru examen toxicologic se recoltează sânge şi urină. emisia necontrolată de urină. sughiţur i. pentru stabilir ea gradului de intoxicaţie etanolică se iau în calcul valorile alcoolemiei. Evaluarea clinică a stării de ebrietate la persoanele în viaţă se efectuează îna nte de prelevarea probelor biologice de către medicii de gardă din instituiţile sanita re.30 g%o şi 1 g%o este afectată sobrietatea . În această etapă se observă amnezia (pierderea totală a fixării în memorie a faptelor ate cu persoana în cauză în timpul intoxicaţiei). apar tulb urări de conştiinţă. transpiraţii). în kg. Ca urmare. În etapa medico-legală sau infractogenă. Coordonarea mişcărilor scade. r = coeficientul de distribuţie (0.a. ca re corespunde alcoolemiilor cuprinse între 0. care se traduce prin comă. La autopsia medico-legală a cadavrelor se urmăreşte stabilirea prezenţei alcoolului etilic în ţesuturile organismului. La autopsie. reglem entate în actele normative privind efectuarea lucrărilor medico-legale. Iar la valori mai mici de alcoolemie. individul devine impulsiv. de alcoolemie. inhibarea centrelor de respiraţie şi circulaţ sanguină (colaps. Examenul toxicologic a sângelui recoltat atât de la persoane (două probe de sânge la interval de o oră).). vomă. Se descriu trei etape de beţie alcoolică acută: etapa de intoxicare a funcţiilor intelec tuale. care ar putea să favorizeze declanşarea decesului prin intoxicaţie eta nolică. În cursul primei etape.

diazepam). Consumul aces tor substanţe în doze crescute determină acţiunea toxică cu manifestări specifice fiecărei cl se. Beţia metanolică nu produce euforie. comă. ameţeli. cu efect de deprimare a activităţii psihice. vertij. m artea survine prin paralizia centrului respirator. prin substanţe psihotrope se înţelege multitudinea substanţelor cu acţiune predo inantă asupra proceselor psihice. intoxicaţiile grave apar după ingerarea unor cantităţi mici. crize de agitaţie. s-a constatat însănătoşirea completă a persoanelor care au ingerat d oze ce depăşesc de 5-10 ori cantitatea letală. Aceste substanţe se caracterizează prin faptul că după c onsumul sistematic determină apariţia obişnuinţei. În literatura de specialitate se consemne ază că în cazurile de consum concomitent a etanolului cu metanol se diminua potenţialul toxic a alcoolului metilic. canabinoizi. chiar dacă persoana supravieţuieşte. ca de exemplu fenotiazinele. tulburări ale frecvenţei respiratorii. se folosesc ca mijloace de lup tă împotriva stresului. fiind consumată din greşeală. LSD. În lipsa tratamentului. Iată de ce această substanţă este foarte frecvent confundată cu etanolul . ciclobarbital. foarte frecvent rămâne oarbă.5 g şi 10 g. tulburări senzoriale. dau naştere la palpitaţii. fenoba rbital. inapetenţă. În funcţie de substanţă. doza letală este cuprinsă într 1. La persoanele cărora li s-au administrat sistematic medicamentele so mnifere toleranţa la aceste 79 .6. substanţele psihodisleptice. care au acţiune deviantă a activităţii psihice – narc oticele (morfina. dependenţei fizice şi psihice. butirofenone. lombare. În practica medico-legală cele mai des întâlnite somnifere car e produc intoxicaţii sunt substanţele din clasa barbituricelor: thiopentalum. INTOXICAŢIILE CU METANOL (ALCOOL METILIC) Metanolul este o substanţă chimică lichidă care prin caracteristicile sale este foarte a propiată de etanol. spasme muscul are. dureri de cap. 7. alcaloizi din Rauwolfia. pentobarbital. INTOXICAŢIILE CU SUBSTANŢE PSIHOTROPE În medicină. iar dozele letale sunt apreciate la nivelul valorilor de 10-50 ml. ci dimpotrivă cauzează stare de ameţeală. Alcoolul metilic se găseşte în sângel e şi urina cadavrelor şi persoanelor în primele 72-96 de ore după ingestie. vizuale şi auditive. cocaina. în une le cazuri din practică. ciclobarbital. SUBSTANŢELE SOMNIFERE. somnolenţă.5. de câţiva ml. fenotiazina. Din categoria substanţelor psihotrope fac parte: substanţele psiho leptice. produc somnolenţă. amitriptilina. reducerea stării de tensiune. Dar. veronal . tulburări de coordonare a mişcărilor. s unt posibile pierderi de cunoştinţă.7. substanţele psihoanaleptice ce au acţiune de stimulare a activitatii psi hice (psihotonice sau euforice. După 12-2 e ore starea generală se agravează brusc. ducând la s prasolicitarea şi epuizarea progresivă a organismului în general şi a sistemului nervos central în special. agresivităţii (fenobarbital. tioxantene. drogurile sintetice). apar dureri abdominale. dezorientare. Altele. antidepresive) : amfetamina. imip iramina . Unele dintre ele. ca de exemplu cocaina. Alcoolul etilic afectează vederea. Metanolul este un toxic agresiv cu acţiune asupra sistem ului neuro-vascular.

Prin examene de laborator mercurul poate fi pus în evidenţă fără mari dificultăţi în maj tatea organelor. 7. prin inhalare. oxizii mercurici. mercurul metalic fiind practic neto xic. se rezumă la inhibarea progresivă a sistemului nervos central. starea generală se ag avează. afectarea centrului respirator şi vasomotor determină decesul. tulburări ale conştiinţei constată şi alte semne ale intoxicaţiei. greţuri. Mai târziu.substanţe este crescută. putând determina into xicaţii şi chiar moartea la doze mai mici. prezenţa sângelui în urină. modificări distructive ale rinichilor. După pătrunderea toxicului în cavitatea bucală. perturbarea funcţionării inimii. Barbituricele se păstrează f oarte bine în materialul cadaveric chiar şi la cadavre cu putrefacţie avansată. Pe de altă parte. Aceste date se obţin de medicii legişti de l a organele de anchetă. somniferele au o toxicitate crescută. În practica medico-legală se întâlnesc cazuri de intoxicaţii cu: calomel. în coroborare c atele obţinute la faţa locului. Doza letală pentru om este de 10 g de calomel şi 0. care evoluează spre intoxicarea generală a organismului. Mecanismul de acţiune a substanţelor somnifer e. în combinaţie cu alcoolul s au cu unele medicamente. Autopsia medico-legală în cazuri de acţiune toxică a substanţelor psiho trope nu relevă modificări specifice la nivelul organelor interne. care poate să pătrundă în organismul uman prin: ingestie. intes tinului gros. Examenele de laborator permit identificarea subs tanţei şi a cantităţii majorităţii somniferelor. declaraţiile persoanelor care se aflau în apropierea muribun dului.30 g de clorură mercurică. iar datorită faptului că se evaporă la temperatura camerei. Motivele ce dau n aştere la avansarea unor ipoteze privind cauza de deces sunt reprezentate de datel e obţinute la faţa locului. ceea ce oferă posibilitatea. La doze mai mici moartea sur vine după 5-10 zile de la pătrunderea toxicului prin modificări irecuperabile la nivel ul organelor interne.7. apare gust metalic. Elementul fundamental pe care se bazează concluziile finale a le expertizei medico-legale este reprezentat de rezultatele examenului toxicolog ic de laborator a probelor biologice recoltate de la cadavru. perturbări ale eliminării de urină din org anism. stabilirii cauzei de deces. La doze mari decesul poate surveni în primele ore du pă ingestie prin paralizia sistemului nervos central. dozele letale putând să fie de zece ori mai mari decât la persoan e cărora nu li s-au administrat somnifere. prin piele. apare scaun diareic amestecat cu sânge. INTOXICAŢIILE CU MERCUR ŞI DERIVAŢII SĂI Mercurul este un metal lichid argintiu. dureri în esofag şi stomac. în special a personalului medical. pătrunse în doze mari. subli mat corosiv. distrofia ficatului şi miocardu lui. În literat ura de specialitate se descriu cazuri de punere în evidenţă a acestor substanţe la 30-40 zile de la deces. La autopsie se constată zone de necroză a mucoasei stomacului.15-0. 80 . iodură mercurică. vărsături cu conţinut amestecat cu sânge. în special la rinichi. La autopsie nu se pu n în evidenţă leziuni caracteristice.

Din punct de vedere juridic. Acţionează ca toxic neurovascula r şi protoplasmatic. a căror consum excesiv poate determina apariţia unor intox icaţii alimentare. Manifestările intoxicaţiei debutează cu pierd erea imediată a cunoştinţei. INTOXICAŢIILE CU ACID CIANHIDRIC ŞI DERIVAŢII SĂI Acidul cianhidric este un lichid incolor. cu aspect siropos. Celulele nu m ai sunt oxigenate de sângele bogat în oxigen. Este un lichid incolor. Organul cel mai sensibil la lipsa sau scăderea oxigenului este creierul. Căile de pătrundere a toxicului în organism: digestivă. albe. acc identale prin confuzie cu unele băuturi sau prin inhalare a vaporilor. La doze mai mici decesul poate surveni peste câteva minut e. pierderea cunoştinţei. Cianurile pătrund în organism prin ingestie. voma. Organele interne ţesuturile secţionate degajă un miros caracteristic de 81 . stop cardio-respirator. cu miros specific de migdale amare. Moartea survine prin insuficienţă respiratorie.2 g.7. Glicozizii cianogenetici fac parte din conţinutul unor sâmburi de fructe (c ireşe. pierderea cunostinţei. Doz a letală este de peste 100 ml. se perturbă funcţi onarea centrului respirator şi circulator. dureri abdominale. solu bile în apă. La autopsie se constată culoarea roşie-aprinsă a sângelui şi a lividităţilor cadaverice.9. vişine). Organele-ţintă a acestui toxic sunt rinichii şi sistemul nervos central. cu substanţa corp-delict găsită la faţa locului. INTOXICAŢIILE CU ETILENGLICOL Etilenglicolul intră în componenţa lichidului de răcire din radiatoarele motoarelor cu e xplozie internă şi a altor substanţe folosite în industrie. glico zizii cianogenetici. convulsii. care răspund de fixarea oxigenului în ţesuturi. survine decesul. convulsii. prune.8. respiratorie. solubil în apă. apar convulsiile şi.1-0. vărsăt uri. fericianura de potasiu) sunt substanţe cristaline. cu gust dulceag. La autopsie se constată leziuni caracter istice la nivelul ficatului şi a rinichilor. caise. fiind comparată. dar există şi posibilitate a inhalării vaporilor sau pătrunderii prin piele. 05 g pentru acidul cianhidric. Cianurile (cianura de sodiu. cianura de calciu. Prezenţa toxicului în organism se stabileşt e prin efectuarea examenelor de laborator (cromatografia) pe spălătura gastrică. iar cazuril e de omor sau sinucidere sunt rare. După ingestie apare uşoara senzaţie de ameţeală. vo latil. intoxicaţiile cu etilenglicol sunt. fără miros. Pătrunderea unor doze mari determină decesul în câteva secunde. În astfel de cazuri primele semne apar peste câteva minute după ingestie: greţuri. în mare parte. Imediat după pătrundere cianurile bloc hează fermenţii respiratori. dacă este cazul. cianura de potasiu. în câtev ecunde. Dozele letale sunt apreciate la 0. ca urmare. 7. fiind afectat primul. ameţeli. iar pentru cianuri alcaline 0. după ca re urmează durerile de cap. la inte rvale variabile de la momentul ingestiei. greţurile. creşterea frecvenţei respiratorii.

ca re deshidratează activ ţesuturile. precum şi prin inhalarea vaporilor. prin a cţiunea hidrogenului asupra hemoglobinei. ce au particularitatea comună de a produce lezi uni la locul de contact. Cu ajutorul examenelor de laborator cianurile pot fi puse în evidenţă fără mari dificultăţi. INTOXICAŢIILE CU PLUMB TETRAETIL Plumbul tetraetil este un lichid uleios. de ordinul luni lor. Plumb tetraetil acţionează preponderent asupra si stemului nervos central. În locul de contact cu ţesuturile victimei apar zone de necroză (respingere a ţesu turilor distruse). De asemenea. volatil. Efectul toxic este determ inat prin ingestie. galben-porto caliu pentru acid azotic şi albicioasă pentru acid acetic. s ubstanţe cu activitate chimică crescută. INTOXICAŢIILE CU SUBSTANŢE COROSIVE Din grupul heterogen de toxici corosivi fac parte acizii şi unele săruri minerale. Doza letală este de 3-5 g pentru acidul azotic de 98% şi 8-10 g pentru acidul azotic de cca 65%. Decesul survine fie în perioada imediat următoar ea ingestiei. Se descriu clasele de acizi: minerali (clorhidric. detaşabilă. 7. Acizii pot pătrunde în organi sm pe cale orală (cel mai frecvent). în ţesutul gras din organism. bine delimitată. Doza letală în cazuri de ingestie este de circa 10-15 ml. ce ea ce explică incidenţa mare a accidentelor. cenuşiu-albicios pentru acid clorhidric. fără miros. fixarea. zonele afectate sunt colorate: cenuşiu-neg ricios pentru acid sulfuric. Examinările de laborator permit identificarea acidului care a produs intoxicaţia. sulfuric) şi organici (acid acetic). Inha larea vaporilor duce la afectarea căilor respiratorii cu apariţia crizei de tuse suf ocantă. 82 . siropos. 7. ACIDUL SULFURIC est e un lichid incolor. Acizii acţionează prin ionii hidrogenului. ceea ce este important pentru elucidarea tuturor circumstanţelor evenimente lor. Progresiv apare de reglarea funcţionării normale a inimii. cu miros înţepător. denaturează proteinele. Acţiunea îndelungată a toxicului duce frecvent spre apa riţia unor complicaţii infecţioase ale plămânilor (pneumonia).migdale amare. Eval uarea medico-legală a intoxicaţiilor cu acizi nu pune mari probleme. Are efect distructiv crescut asupra ţesuturilor biologice. care treptat capătă culoarea galbenă-portocalie. iar în cazuri de inhalare fi ind de ordinul sutimilor de grame. Imediat după pătrundere apar du reri intense de-a lungul tubului digestiv. deoarece aceste substanţe produc leziuni evidente şi specifice acţiunii sale. producând necroza de coagular e sau arsuri chimice: zona dură (uscată).10. vomă cu amestec de sânge roşu-deschis. laboratoare. fie după câteva ore prin hemoragii masive. Prin analiza concentraţiei şi a componentelor acesteia poate fi stabilită sursa. ACIDUL AZOTIC (NITRIC) este un lichid brun. La autopsie se constată modif icări distrofice şi necrotice la nivelul creierului. Foarte importantă este găsire a la faţa locului. ridicarea şi trimiterea în laborator a recipientelor cu su bstanţa toxică. prin şoc. Are largă răspândire în industrie. se depozitează pentru perioade îndelungate. intră în componenţa substanţelor care se adaugă la benzina cu cifră octanică scăzută. cu gust dulceag. azot ic. prin inhalarea vaporilor sau prin piele.11. prin pătrundere prin piele.

INTOXICAŢIILE CU SUBSTANŢE CAUSTICE Substanţele caustice sunt larg răspandite în industrie. acest acid a fost cel mai frecvent folosit în scop de agresiuni pr in stropire şi în sinucideri. Este posibilă instalarea şocului. Cu unele d iferenţe. gravitatea mai mare a arsurilor chimice prin substanţe caus tice. Activitatea chimică (agresivitatea) a acidului sulfuric este aproximativ egală cu a acidului azotic. Organele interne au miros pătrunzator de oţet. caracterizându-se prin necroza de colicvaţie (s au arsura chimică umedă) . Intoxicaţia are o evoluţie asemănătoare cu acţiunea acidului azotic. Moartea poat e fi declanşată fie imediat după intoxicaţie prin şoc. vom a cu conţinut gastric amestecat cu sânge. 83 . Doza letală este de 10-15 g acid concentrat (3537%). Evoluţia intoxic aţiei şi aspectul leziunilor la autopsie sunt asemănătoare acţiunii acidului azotic. L a autopsie se constată arsurile chimice la nivelul pielii din jurul gurii sau pe m ucoase. stomacului şi a intestinelor. producând arsuri chimice de culoare albicioasă. Din această categorie fac parte substanţele toxice cu incidenţă mai crescută medico-le gală: hidroxidul de sodiu (soda caustică). industr ial. concentraţie. complicaţiile şi cauzele de deces sunt asemănătoare celor pri n acţiunea acizilor. Datorită accesibilităţii largi. ACIDU L ACETIC (ESENŢA DE OŢET) este un acid organic cu largă răspândire în mediul casnic. Gravitatea intoxicaţiei depinde de doză. Dozele letale sunt apreciate la 10 ml pentru hid ratul de amoniu (25-27%) şi 10-20 g pentru hidroxizi de potasiu şi sodiu. laboratoare şi în mediul gospodare sc. Consecutiv reacţiei chimice între ţesuturile victimei şi acid se formează o cantitate mare de substanţe nocive care afectează grav rinichii. plenitudinea stomacului şi de alţi factori. care. Manifestările princi pale ale acţiunii acidului acetic se observă la locul de contact cu ţesuturile umane. apar arsurile chimice şi edeme la nivelul piel ii din jurul gurii. leziunile seamănă cu cele consecutive acţiunii acidului azotic. mucoasei bucale. evoluţia. ACIDUL CLORHIDRIC se foloseşte în industrie sub formă gazoasă sau lichidă. Doza letală este apreciată la 5-10 g acid sulfuric concentrat. leziunile. intoxicaţiile cu această substanţă sunt destul de frecve te. 7. Diferenţa este dată de : profunzimea leziunilor. în cazul sub stanţelor caustice. esofagului. în mare parte accidentale prin confuzia de băutură. deosebin du-se doar prin coloraţia cenuşienegricioasă datorită efectului termic puternic. înţepător. La nivelul rinichilor şi a fica tului se stabilesc semnele unor modificări consecutive acţiunii toxice. Imediat după ingestie victima acuză dure ri intense la nivelul cavităţii bucale. Este mai puţin toxic decât acidul sulfuric şi acidul azotic. fie după perioade îndelungate prin com licaţii.După unii autori. hidroxidul de potasiu (potasa caustică) şi hi droxidul de amoniu (amoniacul). Ca urmare a acţiunii acidului apar ulceraţii şi zone de necroză (respingere a ţesutului distrus) la ni velul stomacului şi a esofagului. În mare parte. sunt mai profunde.12. Pentru ambele forme es te caracteristic mirosul specific. Doza letală este apreci ată la 10-20 g de acid concentrat (65-95%) şi 200 ml de oţet de 9%.

ulterior se adaugă dureri abdominale şi musculare. În funcţie de intensitatea intoxicaţiei moartea survine fie în primele ore de la ingestie.În cazurile de deces prin intoxicaţie cu substanţe caustice. Arsenul se depozitează în oase. La autopsie se constată edem şi stază cerebrală. Prin examene de laborator arsenul poate fi pus în evidenţă în conţinut gastric. Această substanţă. Prin examinări de laborator se stabilesc caracteristicil e calitative şi cantitative ale substanţei toxice. După ingestie. produs rezultat din oxidarea arsenu lui la aer. la autopsie se stabileşte uşo r cauza şi mecanismul morţii. diaree. ungh i şi păr. Acţiunea predominantă asupra sistemului nervos central se manifestă prin pierderea cunoştinţei. INTOXICAŢIILE CU ARSEN ŞI DERIVAŢII SĂI În prezent intoxicaţiile cu arsen şi derivaţii săi sunt extrem de rare. fie în câteva zile. 84 .13. levisita şi adamsita (gaze de lupta). paralizia centrului respirator. Considerent ele enunţate mai sus demonstrează utilitatea şi obligativitatea recoltării unghiilor şi păru lui în cazuri de suspiciune la intoxicaţie cu arsen. vomă. în urină. putând fi găsit în concentraţii semnificativ mai mari decât în organele interne chi după zeci de ani de la deces. în intoxicaţiile acute cel mai des întâlnit în practica me icolegală a fost anhidrida arsenioasă (şoricioaică). Acţiunea toxică a arsenului şi derivaţilor săi este îndreptată asupra sistemului gastro-intestinal şi sistemului nervos central. leziuni ale mucoasei intestinale şi ale stomacului. rinichilor şi al ficatului. 7. iritaţii ale mucoasei buca le. mod ificări distrofice la nivelul miocardului. în sânge. iniţial apare senzaţie de gust acru. în toate organele interne. datorită particularitatilor sale fizico-chimice de a fi uşo r mascabilă în produsele alimentare. a determinat o multitudine de acte criminale. sulfura de arsen. comă. În unghii arsenul se depozitează sub forma unor dungi t ransversale de culoare albă (liniile Mees). convulsii. C alea de pătrundere a arsenului în organism este cea digestivă. convulsii. Dintre toţi derivaţii. Derivaţii arsenului sunt : hidrogenul arseniat (aresina). Sunt posibile şi alte manifestari. Se consideră că după localizarea acestor dun gi poate fi stabilită retrospectiv data şi evoluţia intoxicaţiei arsenicale.

în cadrul Compartimentelor de Medicină Legală Clinică. Stabilirea stării de să ate. EXPERTIZA MEDICO-LEGALĂ PE PERSOANE În practica judiciară. mecanismului de producere.8. concluziile expertale fundamentează încadrarea juridică a faptei. condiţiile în care nu sunt necesare examinări speciale şi nu sunt încălcate normele deontol ogice. În al te cazuri. locuri de detenţie sau în alte instituţii. 7. 4. De regulă. Stabilirea vârstei. examinarea persoanelor în viaţă se efectuează la sed iile instituţiilor de medicină legală. iar după efectuarea examinării medicolegale solicitate prin ordonanţă se emite Raportul de C onstatare sau Expertiza MedicoLegală. Stabilirea naturii leziunilor. 5. Aceste persoane pot avea calitatea de victime ale infracţiunilor. 6. după caz. Stabilirea unor circumstanţe faptice în cazuri de infracţiun i privitoare la viaţa sexuală. În consecinţă. În practica judiciară există o mare divers itate de motive pentru care se solicită efectuarea expertizei (constatării) medico-l egale. Cele mai frecvent întâlnite sunt următoarele: 1. precum şi de învinuiţi sau inculpaţi. 3. 8. prin efectuarea unor astfel de expertize sau constatări se stabilesc retroactiv cele mai importante elemente probatorii privind circumstanţele evenimentelor. În mare part e. 85 . efectuarea acesteia este posibilă şi în unităţile spitaliceşti. Practicienii care reprezintă aceste organe sunt obli gaţi să cunoască în ce cazuri şi cum se solicită corect din punct de vedere procedural acest tip de expertize sau constatări şi cum pot fi utilizate rezultatele acestora pentru anchetă. problematica expertizei medico-legale pe persoană trebuie să fie atent tratată din par tea organelor de urmărire penală. deseori apare necesitatea rezolvării problemelor medicobiologic e în cazurile în care obiectul expertizei este persoana în viaţă. vechimii şi gravităţii acestora în cazuri de lovire sau vătămare a integrităţii corporale. Persoana în viaţă poate fi examinată la cerere sau pe bază de ordonanţă emisă de organele de urmărire penală sau instanţa de judecată cazul examinării medico-legale la cerere se întocmeşte Certificatul Medico-Legal. biroul anchetatorului . 2. Stabilirea capacităţii de muncă. Stabilirea filiaţiei. Stabilirea gradului de intoxicaţie (alcool sau drogur i). MOTIVELE SOLICITĂRII ŞI TIMPII PRINCIPALI AI EXPERTIZEI MEDICO-LEGALE PE PERSOA NĂ Examinările medico-legale ale persoanelor se efectuează în conformitate cu normele pro cedurale şi metodologice cu privire la expertize.1.

da tele din documentaţia medicală pusă la dispoziţie de organele de urmărire penală sau instanţă işe medicale. Expertizele pot fi efectuate de expertul medico-legal sau în comisie. Normel e Procedurale prevăd efectuarea Suplimentului de Expertiză Medico-Legală. Examinarea corpulu i persoanei expertizate. Pentru rezolvarea corectă a obiectivelor expertale formulate de organele de urmărire penală sau instanţă une ori este necesară stabilirea diagnosticului de către medicii din alte domenii (ortop edie. fiind obligat să documenteze leziunile şi modificările constatate prin de scriere. 2. poate avea rol orientativ pentru stabilirea mec anismului de producere a leziunilor. 3. Expertul trebuie să efectueze examinarea completă şi obiectivă a persoanei. doar pe bază de acte me dicale originale. fotografiere sau alte metode. l uându-le în calcul la formularea concluziilor. echografii. Raportul de Constatare MedicoLegală. Raportul de Nouă Expertiză Medico-Legală. Est e foarte important ca la formularea concluziilor expertale medicul legist să ţină cont de datele de anchetă privind circumstanţele de producere a faptei. Informaţiile obţinute se consemnează în raportul medico-legal cu precizarea sursei. prin completarea capitolului „Istoric” din ordonanţa prin care se solic ită efectuarea expertizei sau pot proveni din documentaţia medicală. Din componenţa comisiilor va face parte obligatoriu un expert medico-legal. Analiza datelor preliminare privind circumstanţele de producere a fap tei. De regulă. precum şi specialiştii din alte domenii medicale. Datele preliminare privind circumstanţele de producere a evenimentelor pot fi comunicate expertului verbal de către persoana expertizată. În cazuri excepţiona le este permisă efectuarea expertizei fără examinarea persoanei. Timpii expertizei medico-legale pe pe rsoană variază în funcţie de specificul cazului concret şi de obiectivele expertale formul ate de organele judiciare. Dacă expertul medico-legal c onsideră că datele obţinute în cadrul examinării medico-legale nu sunt suficiente pentru f ormularea concluziilor. Examene suplimentare. note sau referate medicale). medicul legist v a consemna rezultatele consultului recomandat în Raportul de Expertiză/Constatare. puse la dispoziţie de organele de urmărire penală sau instanţă. 4. corespunzători obiectului expertize i: psihiatrie. Examinarea îmbrăcăminţii. în cazul constatării def ectelor sau unor urme biologice. foi de observaţie.Concluziile expertale formulate după examinare se bazează pe următoarele elemente: exa minarea nemijlocită a corpului persoanei expertizate. adeverinţe medicale. chirurgie. persoana expertizată va fi îndrumată la medicii specialişti din alte domenii pentru consult de specialitate. examinări tomografice. ginecologie etc. chirurgie. examinări de laborator etc.). examinarea completă include următoarele etape pr incipale: 1. care este preşedintele comisiei. ortopedie. datele examinărilor suplimenta re (radiografii. 86 . scris de către organele d e urmărire penală. În astfel de cazuri. Raportul de Expertiză MedicoLegală. Uneori e xperţii medico-legali sunt nevoiţi să efectueze expertiza pe bază de acte medicale deoar ece s-a produs vindecarea completă a persoanei. Ierarhia lucrărilor medico-legale pe persoană este următoarea: Certificatul Medico-Legal.

motivele efectuării (la cere re. Stabilirea gravităţii vătămării corporale intră în a e 87 . actele medico-legale se vor elibera numai solicitantului. examinarea medico-legală a persoanel or vătămate se deosebeşte de examinările cadavrelor prin următoarele elemente: (a) aspectu l leziunilor traumatice de pe corpul persoanelor în viaţă se modifică prin manopere medi cale sau/şi prin procese de vindecare şi (b) în cadrul examinării persoanelor medicul le gist nu poate folosi toate metodele de examinare a leziunilor. pa rtea descriptivă. 5. d atei şi obiectivelor expertale).a. 18 si 20) prevăd că eliberarea actului medico-legal final nu poate depăşi 7 z ile de la examinare sau de la depunerea rezultatelor examenelor clinice şi paracli nice indicate de medicul examinator.). organele ju diciare sunt interesate în rezolvarea medico-legală a unor aspecte ca: realitatea vătămări i corporale. mecanismul de producere a leziunilor ş. ginecologie etc. Unele dintre cele mai importante probleme pentru or ganele judiciare sunt stabilirea realităţii şi gravităţii vătămării corporale. Întocmirea actului medicolegal. caracteristicile morfologice. 21 din Normele Procedural e privind efectuarea expertizelor. sub formă de constatări preliminare. serologice. Normele Procedurale privind efectuarea lucrărilor medico-le gale (art. de îndată sau cel mult 72 ore de la soli citare. instituţia de medicină legală înaintează informaţiile olicitate.2. după efectuarea unei lucrări medico-legale. instituţia medico-legală). În partea de sinteză expertul formulează concluziile sub for mă de răspunsuri la întrebări. Constatările preliminare nu au caracter de concluzii şi se referă numai la ele mentele obiective rezultate din lucrările efectuate până în acel moment. pe bază de ordonanţă. toxicologice ş.neurochirurgie. Raport de Constatare Medico-Legală. precum şi efectuarea examenelor suplimentare de laborator: radiologice. Pentru evitarea încălcării normativelor privind păstrarea secret ului profesional. prenume. actele medico-legale (Certificat Medico-Le gal. termenul de expediere este de 10 zile. cu specificarea instituţiei emitente. în mod excepţional. constatărilor şi altor lucrari medico-legale prev ede: „În cazul în care organele de drept solicită concluzii imediat. pe baza materia lelor avute la dispoziţie”. Art. vechimea. Raport de Expertiză Medico-Legală) întocmite du pa examinarea persoanelor au trei părţi componente principale: partea introductivă. partea de sinteză. 8. EXPERTIZA MEDICO-LEGALĂ ÎN CAZURI DE LOVIRE ŞI VĂTĂMARE A INTEGRITĂŢII CORPORALE SAU A S Necesitatea examinării medico-legale în cazuri de lovire şi vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii reiese din textul articolelor corespunzătoare din Codul Penal. În partea introductivă se consemnează toate datele pr ivind expertul (nume. care se folosesc de regulă în examinări pe cadavru. Ca şi în alte tipuri de expertize. În cazuri de traumatisme ale persoanelor prin acţiunea factorilor externi de mediu. În situaţia în care expertiza se efectuează de către o comisie. Prin unele aspecte. localizarea. numărului de înregistrare.a. Codul Penal pr de pedepse diferite pentru autorii acestor infracţiuni în funcţie de gravitatea vătămării co rporale produsă victimei şi de intenţie. În partea descriptivă se documentează toate datele obţinu te pe parcursul examinării.

În cazul faptelor prevă alin. 3. (11) Faptele prevăzute la alin. Lovirea sau acte de violenţă care au pricinuit o vătămare ce necesită pentr u vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 zile se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (21) Faptele prevăzute la alin. În astfel de cazuri. Acţiunea pena lă se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu. art. 184 CP „Vătămarea corporală din culpă”: (1) Fapt prevăzută la art. Astfel. Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepse sc cu închisoarea de la o lună la 3 luni sau cu amendă. 1 săvârşită a ra membrilor familiei se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani. avortul. 4. Împăcarea părţilor înlătură r nală. Art. Când fapta a fost săvârşită în scopul producerii consecinţelor prevăzute în aline precedent pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani. Art. care a pricinuit o vătămare ce necesită pentru vinde care îngrijiri medicale mai mari de 10 88 . Împăcarea părţilor înlătur penală producându-şi efectele şi în cazul în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare din Art. În cazul faptelor prevăzu alin. Acţiunea pe nală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. 2 se pedepseşte. 2. încadrarea juridică a faptelor depinde de rezultatele expertizei medico-legale. Fapta prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sa sănătăţii o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 60 de zil e pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. încetarea funcţionării acestora. 2. 181 CP „Vătămarea corporală”: 1. ori punerea în primejdie a vieţii persoanei. producându-şi efectele şi în cazul în cazul în care acţiunea penală a fost pusă în mişc ciu. Tentativa faptei prevăzute în a lin. (11) Fapta prevăzută la alin. Art. 180-182 CP a avut ca urmare moartea victimei. !1 şi 21. 2 si 21. pedea psa este închisoarea de la 5 la 15 ani. 3. 11. se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. 183 CP „Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte”: Dacă vreuna dintre faptele prevăzute în art. 180 CP „Lovirea sau alte violenţe” pr evede: 1. ceea ce presupune o mare responsabilitate din partea experţilor medico-legali. 1 săvârşite asupra membrilor familiei se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la un an s au cu amendă. 2 săvârşite asupra membrilo r familiei se pedepsesc cu închisoare de la unu la 2 ani sau cu amendă. 182 CP „Vătămarea corporală gravă”: Fapta prin care s-a pricinuit integrităţii corp le sau sănătăţii o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 zile sau care a produs vreuna dintre următoarele consecinţe: pierderea unui simţ sau o rgan. o infirmitate permanentă fizică sau psihică.experţilor medico-legali. 180 alin. acţiunea penală se pune în mişcare şi din oficiu. sluţirea.

182 CP gravitatea leziunilor poate fi apreciată şi prin criteriile „pierderii unui simţ sau organ. în cazul alin.1). avortului sau punerii în primejdie a vieţii”. Împăcărea părţilor înlătură răspunderea penală. în cazul alin. echimoze pe arii mici în diferite zone anatomice cu excepţia capului. medicul legist apreciază gravitatea acestuia. pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda. pedeapsa este închisoarea de la unu la 3 an i. leziunile dinţilor (dar nu mai mult 89 . (4) Fapta prevăzută în alin. ci şi de vârsta sau bolile cronice preexistente traumatismului. sluţirii. Gravitatea traumatismului po ciată prin câteva categorii de criterii. 1 este urmarea nerespectării dispoziţiilor lega e sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii. (5) Pentru fap tele prevăzute în alin. în mare pa rte. (41) Dacă faptele prevăzute la alin. Leziuni traumatice uşoare şi de gravi tate medie (0-20 zile îngrijiri medicale). Criteriul duratei îngrijirilor medicale este elementul fundamental pentru încadrarea juridică a faptelor prevăzute în art.zile. precum şi cea prevăzută la art. smulgerea părului pe arii limitate.2. ţinând cont şi de alte împrejurări. şi închisoarea de la unu la 5 ani. 2 dacă este urmarea nerespectării dispoziţiilor legal sau a măsurilor de prevedere arătate în alineatul precedent se pedepseşte cu închisoare d e la 6 luni la 3 ani. 1 sau 2. 1 si 3. hematoamele de sub piele. În con formitate cu art. Prin durata îngrijirilor medicale se înţelege perioada necesară expertizatului de a ur ma tratamentul. 3. tăiate. acestea fiind: excoriaţii. Această perioadă nu depinde de perioada de concediu medical şi nici nu are întotdeauna concordanţă cu numărul de zile de spitalizare. organele de urmărire penală î drează fapta în articolele din Codul Penal. ori pent ru îndeplinirea unei anume activităţi. se pedepsesc cu închisoare de o lună la 3 luni sau cu amendă. 181. L eziunile care de regulă necesită între 1 şi 10 zile îngrijiri medicale sunt echimozele şi zo nele excoriate pe arii mai extinse. 3 si 4 sunt săvârşite de către o persoană care se află în stare de ebrietate. Pentru stabilirea gravităţii vătămării integrităţii corporale sau a sănătăţii prin criteriul de durată a îngrijirilor med erţii medico-legali folosesc un barem orientativ (vezi Anexa nr. 8. (2) Dacă fapta a avut vreuna din urmările prevăzute la ar t. pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani s au amendă. (3) Când săvârşirea faptei prevăzute in alin. Din prima categorie fac parte leziunile care nu necesită îngrijiri medicale. infirmităţii permanente fizice ri psihice. 180-184 CP . acest criteriu depinde de discernământul şi obiectivitatea medicului legist. Constatând în cadrul examinării realitate a traumatismului. încetării funcţiei acestora. plăgile superficiale contuze. Aceste criterii sunt independente de durata îngrijirilor medicale. 182 alin. acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a soanei vătămate. 4. Având în vedere fa ptul că fiecare caz poate prezenta anumite particularităţi legate nu numai de leziunea propriuzisă. înţepat-tăiate şi înţepate. Pe baza concluziil or expertale medico-legale.1. săvârşite din culpă.

4 coaste). pavilionului urechii. altele decât cele stabilite prin criteriul dur atei de îngrijiri medicale sunt pierderea unui simţ sau organ. Din această c ategorie fac parte fracturile simple ale oaselor lungi. Leziunile care necesită peste 10 zile îngrijiri medicale. Leziunile traumatice foarte grav e (peste 60 zile îngrijiri medicale). infirmitatea fizică sau psihică. Din punct de vedere medico-legal. În aceste situaţii experţii medico-legali pot solicita internarea victimei în spital pentru investigaţii amănunţite. a mai mult de 4 coaste. Pierderea produsului de concepţie consecu tivă acţiunii traumatice asupra organismului unei femei gravide echivalează cu leziuni le foarte grave. Pentru a putea fi apreciate ca fiind leziuni ce au pus în primejdie viaţa victimei. toracelui. rupturi a le timpanului. unele leziuni uşoare ale ochilor oloanei vertebrale etc. încetarea funcţiei acesto ra. nervilor periferici. cu comă prelungită. pierderea văzului sau auzului cu păstrarea int egrităţii organelor). Avortul posttraumatic. leziunile grave ale ochilor ş. prin leziuni care pun în primejdie viaţa se înţeleg ac ele leziuni care prin evoluţia lor obişnuită declanşează decesul. Dar această situaţie nu are influenţă a valuării medico-legale a gravităţii leziunilor. evoluţia leziunilor e ste favorabilă spre însănătoşire completă a victimei. Evoluţia acestor leziuni destul de frecvent du ce la apariţia sechelelor sau altor consecinţe prevăzute în textul art. datorită tratament ului medico-chirurgical de înaltă calificare aplicat în timp util. da r. 90 . maxilarului. circulaţiei sanguine sau a conştienţei. acestea fiind apreciate ca primejdioas e pentru viaţă în momentul producerii. După cum s-a mai arăta t.2. stabilirea legăturii cauzale este uneori foarte difi cilă. consecinţele prevăzute în art. fracturi ale claviculei. punerea în primejdie a vieţii sau sluţirea.3. Leziuni traumatice grave (21-60 zile îngrijiri medicale). nu depăşesc 20 de zile sunt: fracturile unor oase ale feţei. ale bazinului şi ale coloa nei vertebrale. luxaţii şi fracturi incomplete. contuzia cerebrală medie ş. Pierderea unui simţ sau organ ori încetarea funcţiei acestora presupune pierderea anat omică (amputaţia traumatică sau chirurgicală de necesitate) şi/sau funcţională a organului (p ralizia unui picior integru anatomic. fracturi a mai mult de 4 dinţi. având posibilitatea de a se consulta cu specialiştii din domeniul obstetrică-ginecologie. fracturile cu deplasare ale oaselor lungi şi ale bazinului. frac turi multiple ale oaselor feţei.a. În cazurile în care între momentul producerii traumatismului şi avort e xistă o perioadă mai lungă de timp. ale tendoanel or ş. hemoragiile interne cu leziuni ale orga nelor interne. omoplatul ui.2. 182 CP.a. fracturil e costale izolate (1 .2. 182 CP. Uneori.de 4 dinţi). traumatisme ale coloanei vertebrale cu afectarea măduvei spinării. Din acea stă categorie fac parte traumatismele craniocerebrale cu contuzie cerebrală gravă. entorse.a. 8. trebuie să fie demonstrată alterarea evidentă a stării generale a victimei cu tulburări ale respiraţiei. comoţia cerebrală şi contuzia cerebrală uşoară. 8. vaselor. în mod obişnuit. avortul. craniului.

se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi in terzicerea unor drepturi. 197 « Violul » : (1) Actul sexual. în cazurile cu caracter penal. demonstrarea constrângerii prin violenţă a victimei. indiferent dacă acesta este vizibil sau nu. ce pr esupune existenţa unei urmări cu caracter morfologic. EXPERT IZA MEDICO-LEGALĂ ÎN CAZURI PRIVITOARE LA VIAŢA SEXUALĂ A PERSOANEI În practica medico-leg ală. urât chiar respingător. Una din variantele de evoluţie a leziunilor traumatice.Prin infirmitate se înţelege starea cu caracter permanent de inferioritate fizică sau psihică a persoanei faţă de alte persoane sau de starea proprie anterioară faptei. În unele cazuri. deseori apare necesitatea rezolvării unor obiective expertale ca: constatarea virginităţii. D upă Belis [1995]. pentru încadrarea jur idică corectă a cazului. este decesul. Gradul de comple xitate a acestei expertize este determinat de mai mulţi factori. dacă consecutiv unui traumatism persoana pierde o mână).3. de orice natură. în specia l celor cu gravitate sporită. sluţirea presupune o deformare evidentă morfologică sau estetică cu cara cter permanent a unei regiuni anatomice. cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex. indiferent de localizarea sa. (2) Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani şi interzi cerea unor drepturi. noţiunea de sluţire se suprapune cu cea a infirmităţii (de exemplu. noţiunea de sluţire nu poate fi folosită. Expertiza medico-legală în cazuri de lovire şi vătămare a integrităţii corporale sau sănătăţii nu este întotdeauna atât pe cât pare a fi după prima informare asupra noţiunilor fundamentale. cât şi cu caracter civil. În alte cazuri. adică aspectul iniţial nu mai poate fi restabilit printr-un proce s natural sau medico-chirurgical de vindecare. educarea. paza sau în tratamentul făptuitorului . morfo-funcţional sau funcţional. dacă: a) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună. ca de exemplu în pierderea postoperatorie de necesitate a splinei rupte după un traumatism. 91 . dar în primul rând de particularităţile evoluţiei traumatismelor şi bolilor la diferite persoane. Capitolul 3 d in Codul Penal prevede responsabilitatea pentru infracţiuni privitoare la viaţa sexu ală: Art. victima se află în îngrijirea. deoarece persoana nu este prejudiciată estetic. ocrotirea. dar care creează victimei un prejudiciu real fizic sau psihologic. definesc sluţirea ca fiind alterarea în orice fel a înfăţişării fizice sau a aspectului normal al unei părţi a corpului de aşa natură încât produce un aspect neplăcut estetic. În astfel de cazuri. cu condiţia să fie perma nent şi ireversibil. apare necesitatea rezolvării medico-legale obiectivului exper tal privind legătura cauzală între leziunile traumatice şi deces. capacităţii sexuale. rea lităţii actului sexual. prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei d e a se apăra ori de a-şi exprima voinţa. iar pierderea de organ constituind infirmit ate fizică permanentă. Perju-Dumbravă şi Zaharie [2 001]. 8.

dacă fapta este săvârş e tutore sau curator ori de către supraveghetor. pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani şi interzicere a unor drepturi. ori dacă făptuitorul a abuzat de în crederea victimei sau de autoritatea ori influenţa sa asupra acesteia. cu o persoana de sex diferit sau de a celaşi sex.b1) victima este membru al familiei. de o rice natură. 1 se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. folosindu-se de calitatea sa. 198 CP «Actul sexual cu un minor » : Actul sexual. cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex. victimei. se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. de orice natură. Cand fapta prevăzută în alin. 20 1 CP «Perversiunea » : (1) Actele de perversiune sexuală săvârşite în public sau dacă au prod scandal sexual public se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 5 ani. c) s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integri tăţii corporale sau a sănătăţii . 1 a fost săvârşită în împrejurările prevăzute alin. de orice natură. Dacă faptele prevăzute în alin. dacă victima nu a împlinit vârsta de 15 ani. (3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţi oneaza şi actele de perversiune sexuală cu o persoană între 15-18 ani. Daca fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei. dacă fapta e ste săvârşită de tutore sau curator ori de către supraveghetor. a fost determinat de oferirea sau darea de bani ori alte folo ase de către faptuitor. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează actul sexual. 2 lit. c). 1-3 au fos t săvârşite în scopul producerii de materiale pornografice. Dacă actul se xual. îngrijitor. pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi. Art. pedeapsa este închisoarea de l a 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. 197 alin. care nu a împlinit vârsta de 15 ani. 1-4 au avut urmările prevăzute în art. (3) Pedeapsa este închisoarea de la 10 la 25 de ani şi inte cerea unor drepturi. 2 lit. direct sau indirect. care nu a împlin it vârsta de 18 ani. profesor 92 . cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex între 15-18 ani. iar dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei. medic curant. (4) Acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. medic curant. iar dacă pentru realizarea acestui scop s-a folosit constrângerea. Art. pedeapsa este inchisoarea de la 5 la 18 ani şi interzicerea u nor drepturi. pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi. (2) Actele de p erversiune sexuală cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 15 ani se pedepsesc cu închi soare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. pede apsa este inchisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi. b) ori dacă faptele prevăzute în alin. pr ofesor sau educator. îngrijitor.

Pentru rezolvarea obiectivelor expertale formulate de organe le judiciare. prin particularităţil e sale morfologice. prin elasticitate şi mică înălţime. 203 CP « Incest ul » : Raportul sexual între rude în linie directă sau între fraţi şi surori se pedepseşte cu isoare de la 2 la 7 ani. pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi. pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani şi interzicer unor drepturi. experţii medico-legali pot recurge la următoarele examinări: 8. ori dacă făptuitorul a abuzat de încredere a victimei sau de autoritatea ori influenţa sa asupra acesteia. În mare parte. colposcopului. Unele dintre membrane himeneale. nu permit consumarea raportului sexual fără deflorare. Art. În cazul infracţiunilor privitoare la viaţa sexuală apar o seri e de probleme care pot fi rezolvate numai cu ajutorul cunoştinţelor speciale în domeni ul medico-biologic. (32) Dacă faptele prevăzute în alin. folosindu-se de calitatea sa. imperforat. Prin deflorare se înţelege pierderea in tegrităţii anatomice a himenului. direct sau indi rect. stabilirea medico-legală a stării membranei himemeale se efectuează prin exa minare vizuală cu ochiul liber sau stereoscopic: cu ajutorul lupei. (5) Dacă fapta prevăzută în alin. iar altel e. iar dacă are ca urmare moartea sau sinuciderea victimei. dar şi prin diferite manipulaţii în zona organelo r genitale (de exemplu în perversiuni sexuale). bilobată etc. Himenele din cea de-a doua categorie sunt denumite himene complezente. în general. 2. Caracteristicile leziunilor himenului produse în cadr ul unui raport sexual vaginal cu intromisiune peniană depind de o serie de factori . îşi pot păstra integritatea anatomică până aştere.1. septat. pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicer ea unor drepturi. Himenul poate fi rupt nu numai în condiţiile unui raport sexual vaginal cu intromis iune peniană sau după naşterea unui copil. manipulaţii medicale. (4) Acte le de perversiune sexuală cu o persoană în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprim a voinţa sau prin constrângere se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzice rea unor drepturi. Se descrie o mare diversitate a formelor membranei h imeniale: inelară (întâlnită la majoritatea femeilor). semilunară. în cazul concordanţei 93 .3. În ma re parte. Stab ilirea semnelor deflorării. iar dacă pentru realizarea acestui scop s-a folosit constrângerea. precum şi prin a lte variante de traumatisme.sau educator. 1-4 are ca urmare vătămarea gravă a inte rităţii corporale sau a sănătăţiil. pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor dre pturi. 3 si 31 au fost săvârşite în scopul producerii de materiale pornografice. Membrana himenială este o plicatură a mucoasei care separă v estibulul vaginal de vagin. Mai rar se î tâlneşte himenul cribriform. pedeapsa e ste închisoarea de la 15 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi. (31) Dacă actele de perversiune sexuală cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani au fost determinat e de oferirea sau darea de bani ori alte foloase de către făptuitor. victimei.

anus sau cavitatea bucală. În funcţie de particularităţile membranei him eneale. Marginile r upturilor himeneale se modifică prin procese de vindecare. Aceste leziuni pot fi produse şi prin perversiuni. la data examinării medico-legale. De regulă acestea au localizare s pecifică. Examinarea spermei în vederea identifi cării autorului infracţiunii poate fi efectuată prin diferite metode.2. A stfel. (2) deflorarea veche. este vi rgină din punct de vedere anatomic. dar există posibilitatea producerii şi în alte locuri.D. particularităţile morfologice ale membranei himene ale permit consumarea raportului sexual vaginal cu intromisiune fără deflorare”. particularităţile morfologice ale membranei himeneale exclud intromisiunea vaginală peniană fără deflorare”. În astfel de cazuri concluziile corect formulate vor conţine una d intre următoarele variante: 1.. Semnele unor rupturi recente se păstrează în primele 10-14 zi le. cea mai eficientă şi sigură la ora actuală fiind metoda amprentei genetice. sadism sau alte acte cu car acter sexual. primul raport sexual se caracteriz ează prin apariţia unor rupturi ale himenului..3. Existenţa ei boli cu transmitere sexuală. Evaluarea datelor obţinut e prin examinare depinde de caracteristicile şi vechimea modificărilor constatate. 8. în lipsa măsurilor igienice. cu condiţia excluderii însămânţării în vitro. 94 . după care nu mai există posibilitatea stabilirii datei de producere a deflorării. rupturile pot fi de diferite dimensiuni. anală sa /şi bucală se recoltează cu ajutorul unui tampon. prin examinare medico-legală se poate constata una dintre următoarele posibil ităţi: (1) leziuni himeneale recente (deflorare recentă). După raporturi sexuale anale repetate regiunea ano-rectala poate căpăta aspect infundibuliform. ceea ce permite stabili rea vechimii leziunilor. a cărei dată nu mai poate fi precizată. este condiţionată de ex cluderea contaminării prin alte căi decât cea sexuală. plăg i). „Numita A. este virgină. În cazurile în care la n ivelul himenului nu s-au constatat leziuni. „Num ita C. Stabilirea semnelor de raport sexual recent are la bază constatarea spermat ozoizilor în organele genitale. concluziile depind de forma şi particu larităţile himenului. 2. Majoritatea autorilor ara tă că.conformaţiei organelor genitale a partenerilor. Aceste modificări pot fi de asemenea consecutive unor procese patologice sau m odificări legate de vârsta înaintată.B. Unul dintre semnele raportul ui sexual este starea de graviditate. la data examinării medico-legale. Realitatea raportului sexual rece nt poate fi atestată indirect prin prezenţa leziunilor traumatice la nivelul organel or genitale: infiltrate sanguine (echimoze) şi soluţii de continuitate (excoriaţii. cu ştergerea pliurilor radiare şi scăderea tonusului sfincteri an. spermatozoizii pot fi observaţi în secreţia vaginală până ore după ejaculare. (3) lipsa leziunilor himeneale. Pentru punerea în evidenţă a spermatozoizilor secreţia vaginală. ca semn al unui raport sexual.

dar şi în alte situaţii.3. chirurgie. Stabilirea existenţei semnelor de violenţă are o importanţă capitală pentru demonstra rea constrângerii şi. medicul expert în domeniul capacităţii de muncă şi. psihic al persoanei. invocând impote uală. Medicul legist d escrie caracteristicile. Problemele expertizei medico-legale a sarcinii (diagnosticul de sarcină. Se analizează istoricul vieţii sexuale. data raportul ui sexual fecundant). pentru aprecierea 95 . pe baza cărora se va stabili diagn osticul funcţional de certitudine şi starea actuală a persoanei expertizate. efectuează explorări sau investigaţii. având localizări posibile la nivelul feţei.3. precizarea mijloacelor utilizate p entru întreruperea sarcinii. fese şi alte regiuni ale corpului. corpul şi membrele părţi i vătămate să nu se constate semne de violenţă. semne de muşcare. pentru încadrarea juridică a faptei. medicii specialişti din alte domenii ( rtopedie. care este gradul prejudiciului funcţional. prin urmare. pe coapse. naşterii (diagnosticul naşterii recente sau de naştere veche) sa u avortului (diagnosticul de sarcină. tulburări de orgasm. somatic. din care fac parte: medicul legist. spate. gâtului. stabilirea datei întreruperii sarcinii şi existenţei compli caţiilor) se rezolvă cu participarea medicilor din domeniul obstetrică-ginecologie. organelor genitale. 8. imobilizare-fixare. Având în ved re individualitatea fiecărui caz în parte. Membrii comisiei analizează obiectivele expertale formulate în ordonanţă şi.4. În astfel de cazuri se urmăresc factorii organici şi psihici c re pot da tulburări de dinamică sexuală: tulburări de erecţie. Da tele examinării de specialitate sunt analizate de experţii medico-legali şi consemnate în raportul de expertiză medico-legală. tulburăr de ejaculare. echimoze.). neurologie etc. 8. Caracteri sticile şi localizarea acestor leziuni pot doar indirect să confirme declaraţiile părtii vătămate. tulburări de libidou.5.4. 8. în funcţie de ti ul afecţiunilor. Stabilirea capacităţii de coabitare sau pr ocreare poate fi cerută de organele judiciare în cazuri în care persoanele suspectate în săvârşirea infracţiunilor privitoare la viaţa sexuală se declară nevinovaţi. Principalele obiective ale e xpertizei sunt: 1. în ce măsură s-a pierdut şi este recuperabilă capacitatea de muncă profes ională. 2. care este preşedintele comisiei.3. rezultat d in actele medicale sau din declaraţiile persoanei expertizate. Gradul de pierdere a capacităţii de muncă se stabileşte în conformitate cu un barem unic. braţelor.8. ginecologie. Pe corpul vic timei se pot găsi excoriaţii semilunare prin zgâriere cu unghiile. se stabileşte existenţa sau absenţa particularităţilor morfologice care pot împiedica consumarea raportului sex ual şi se examinează funcţia glandelor sexuale. diagnosticul etiologic al avortului. există posibilitatea ca pe capul. În cazurile în care agresorul profită de imposibilitatea victimei de a se apăra s au exercita presiuni psihice. EXPERTIZA MEDICO-LEGALĂ A CAPACITĂŢII DE MUNCĂ Expertiza medico-legală a capacităţii de muncă se efectuează în comisie. diagnosticul de întrerupere a s arcinii.3. în funcţie de particularităţile cazului. localizarea şi numărul leziunilor traumatice. vârstă a sarcinii. diagnosticul de vârstă a sarcinii.

finală se iau în calcul: vârsta, profesia şi starea de sănătate a persoanei expertizate, pre cum şi alte date. Concluziile finale se pot formula numai după epuizarea tuturor met odelor de tratament. Pentru înţelegerea mai bună a problematicii, trebuie menţionată difer enţa dintre infirmitate şi invaliditate. Prin invaliditate se înţelege un deficit obliga toriu funcţional, cu sau fără prejudicii morfologice. Invaliditatea se exprimă în grade sa u procente. După Belis [1990], invaliditatea gradul I provoacă pierderea totală a capa cităţii de muncă şi nevoia de îngrijire şi supraveghere a invalidului de către altă persoană; liditatea de gradul II provoacă pierderea totală a capacităţii de muncă, cu posibilitatea invalidului de a servi fără ajutorul altei persoane; invaliditatea de gradul III pro voacă pierderea parţială a capacităţii de muncă, invalidul având posibilitatea să presteze în esia sa un program redus de muncă sau o muncă permanenta în altă profesie, cu condiţii de muncă mai uşoare. Prin infirmitate se înţelege un prejudiciu corporal care presupune una dintre variante: deficit morfologic, deficit funcţional sau deficit morfo-funcţiona l. Prin urmare orice invaliditate este obligatoriu juxtapusă cu infirmitate şi nu or ice infirmitate constituie invaliditate. Incapacitatea de muncă poate fi parţială sau totală, definitivă sau temporară.

8.5. EXPERTIZA MEDICO-LEGALĂ PSIHIATRICĂ În conformitate cu art. 116 C. pr. penală şi 201 C. pr. civilă, efectuarea expertizei me dico-legale psihiatrice, ca şi alte tipuri de expertize, este cerută de organele de urmărire penală sau de instanţă ori de câte ori este necesară lămurirea unor fapte sau împrej ale cauzei atunci când există suspiciuni asupra stării psihice a inculpatului, părţii vătăma e sau a martorului, în proces penal, pârâtului şi reclamantului în proces civil. Expertiza medico-legală psihiatrică este obligatorie, conform art. 117 C. pr. pen., în omor deo sebit de grav sau când există îndoieli asupra stării psihice a inculpatului (conduită anor mală în timpul anchetării, doesebită cruzime, lipsa unui mobil evident sau când există date că inculpatul a suferit de o boala psihică). Expertiza medico-legală psihiatrică se efec tuează numai pe baza unei ordonanţe scrise emise de organele de urmărire penală sau inst anţă. Ordonanţa de efectuare a expertizei medico-legale psihiatrice conţine: denumirea i nstituţiei emitente, numărul de înregistrare şi data emiterii, numele experţilor (sau denu mirea instituţiei medico-legale care urmează să efectueze), datele de identitate a per soanei expertizate, descrierea amănunţită a circumstanţelor faptelor, obiectivele expert izei (întrebările la care vor răspunde experţii). Ordonanţa trebuie să conţină şi elementele guranţă (semnătura şi ştampila unităţii). La prezentarea persoanei expertizate în faţa comisi r fi puse la dispoziţie: dosarul complet al cauzei, documentaţia medicală pe numele pe rsoanei expertizate, ancheta socială. În cazul în care aceste elemente lipsesc sau dat ele sunt insuficiente, în conformitate cu prevederile 96

normative, experţii pot să refuze efectuarea expertizei, motivând refuzul şi precizând ele mentele care sunt necesare. Principalele obiective expertale sunt: 1. Dacă experti zatul suferă de vreo boală psihică? În caz afirmativ, care este diagnosticul acesteia. 2 . Dacă se exclude simularea sau disimularea unei boli psihice? 3. Dacă expertizatul are capacitate psihică în momentul expertizării? 4. Dacă expertizatul avea discernământul cr itic păstrat în momentul comiterii faptei? 5. Dacă în prezent se impun măsuri de ordin med ical pentru prevenirea, tratarea şi reinserţia socială? În mare parte, persoanele supuse expertizei medico-legale psihiatrice sunt cetăţenii care au comis fapte cu caracter penal. Martorii, părţile vătămate, pârâţii şi reclamanţii, constituie doar o mică parte din otal de expertizaţi. Aprecierea discernământului critic se cere în următoarele situaţii [Per juDumbrava, 1999]: • suspendarea cercetării penale sau a judecăţii (art. 239 C. pr. pen. ); • încetarea acţiunii penale (art. 242 C. pr. pen.) ca o consecinţă a aplicării prevederil or art. 48 CP (iresponsabilitatea); • aplicarea măsurilor de siguranţă (art. 113, 114 CP ) sau revocarea acestora (art. 239 C. pr. pen); • aplicarea măsurilor coercitive; • ca zuri în care infractorii au vârste cuprinse între 14 si 16 ani (art. 99 al. 2 CP); • eve ntuala infirmitate sau invaliditate psihică posttraumatică permanentă (art. 182 CP). În cauze civile discernământul critic se apreciază pentru: • stabilirea capacităţii civile (pun ere sub interdicţie); • validarea unor acţiuni civile de tipul contractelor, donaţiilor, testamentelor; • anularea căsătoriei; • încredinţarea creşterii şi educării minorilor rezult căsătorie; • stabilirea capacităţii de muncă pentru obţinerea unor pensii de întreţinere. No metodologice privind efectuarea lucrărilor medico-legale prevăd că expertiza se desfăşoară ambulatoriu sau prin internare. Din comisie fac parte 2 psihiatri, un psiholog şi un medic legist, care este preşedintele comisiei. În caz de nouă expertiză, comisia se v a compune din 2 medici legişti şi 3 psihiatri. Expertiza psihiatrică medico-legală pe ba ză de acte se efectuează în cazurile în care nu este posibilă examinarea imediată a persoane i sau în cazurile în care după moartea persoanei este necesară stabilirea stării psihice a acesteia în anumite perioade ale vieţii. Această expertiză postmortem se efectuează în cazu ri de sinucideri, precum şi în procese civile, când se pune la îndoială starea psihică a per soanei în momentul încheierii unor acte ca testamente sau donaţii. Rezultatele obţinute în urma examinărilor şi analizei documentaţiei puse la dispoziţie se finalizează într-un Rapor t de Expertiză Medico-Legală Psihiatrică. Structura şi principiile întocmirii acestui act nu diferă de alte acte medico-legale, fiind reglementată 97

în Normele Procedurale privind efectuarea lucrărilor medico-legale, având trei părţi compo nente: partea introductivă, partea descriptivă şi partea de sinteză. Raportul de Experti ză Medico-Legală Psihiatrică este unul din acte cu valoare probatorie şi, prin urmare, t rebuie să: • conţină toate datele faptice cu precizarea surselor; • fie inteligibil persoa nelor din afara sferei medicale; • conţină nu numai concluziile, dar şi argumentarea ştiinţi fică a acestora, care decurge din descrierea datelor concrete privitoare la starea psihică a persoanei expertizate. În cazurile în care au apărut date noi, ori organul de urmărire penală sau instanţa care a solicitat efectuarea expertizei nu este lămurită sufi cient sau argumentat pune la îndoială rezultatele, poate solicita efectuarea unui su pliment de expertiză sau unei noi expertize medico-legale psihiatrice, putând fi num iţi aceeaşi sau alţi experţi. 8.6. SIMULAREA, AGRAVAREA, DISIMULAREA, DISAGRAVAREA În cazu rile examinărilor pe persoană experţii medico-legali sunt obligaţi să ţină cont de posibilita ea inducerii în eroare din partea expertizatului în legătură cu circumstanţele de producer e a leziunilor, vechimea acestora, precum şi alte circumstanţe relatate. Iată de ce ex pertul medico-legal ar trebui să privească critic informaţiile obţinute de la părţi, fiind o bligat ca în fiecare caz în parte să rezolve obiectivele expertale cu maximă obiectivita te cu epuizarea tuturor metodelor de investigaţie, după care să coroboreze datele obie ctive cu relatările persoanei expertizate. În unele situaţii, persoana, a cărei stare de sănătate reprezintă un anumit interes pentru organele de drept, recurge la diferite v ariante de ascundere a adevărului. În practica medico-legală sunt numeroase cazurile d e creare intenţionată a unor vătămări corporale sau a sănătăţii, urmărindu-se înscenarea viol ei, accidentului, sinuciderii, în scop de şantaj sau răzbunare, obţinerea unor avantaje ca premii, contravaloarea poliţelor de asigurare, ascunderea unor infracţiuni, învinui re falsă, evocarea legitimei apărări etc. Se descriu următoarele forme principale ale as cunderii stării adevărate de sănătate: simularea, agravarea, disimularea şi disagravarea. Prin simulare (lat. simulatio = imitare) este încercarea conştientă şi premeditată de a de monstra unele boli sau traumatisme inexistente. Aceasta poate fi efectuată fie pri n imitarea simptomatologiei unei boli, de la simptome simple de durere de cap, a meţeli, tulburări de auz şi până la mimarea crizelor de epilepsie, incontinenţă urinară, tulb psihice, fie prin crearea unor boli sau infirmităţi artificiale, de la boli infecţioa se ale pielii, ochilor sau urechilor, până la automutilare, de exemplu, amputarea de getelor. Agravarea (lat. gravis = greu) presupune exagerarea simptomelor unei bo li sau traumatism existent. Diferenţa între simulare şi agravare constă în faptul că simulan tul este o persoană sănătoasă iar simptomele şi boala/traumatismul sunt imitate, iar agrav antul este într-adevăr o persoană bolnavă, care exagerează simptomele sau prelungeşte artfic ial unele procese patologice. Disimularea (lat. dyssimulatio = ascunderea) este ascunderea conştientă şi premeditată a bolii sau traumatismului existent. În practică se poa te întâlni în cazuri de examinare a persoanelor suspectate în comiterea unor infracţiuni ( viol, omor) cu încercări 98

repetarea ana lizelor de laborator cu excluderea prelevării de la o altă persoană. suicid). diferite obiecte. firele de păr pot fi aduse se parat. În mare parte. organele de anchetă găsesc la faţa locului şi recoltează în scop proba tor urme de sânge. În această ordonanţă se consemnează obligatoriu: • circumstanţele e producere a evenimentului (infracţiunii). • se formulează obiectivele expertale medico-legale (întrebările la care trebuie să răspundă expertul). leziunile corporale pot determina apariţia unor hemora gii externe. descoperirea sângelui nu este difi cilă. traduse prin exteriorizarea sângelui din organismul uman. Pentru a avea valoare prob atorie produsele biologice descoperite şi recoltate de la faţa locului trebuie să fie anexate la dosar în conformitate cu prevederile procedurale.1. fiind recoltate la faţa locului sau de pe corpuri delicte (topor. materiile fecale. vaginale). deoarece se găseşte în cantităţi mari pe obiectele de la locul faptei. firele de păr. Prin urmare .de a ascunde leziunile corporale de autoapărare produse de victimă. 9. Din aceste motive. examene de laborator. Obiectele care pot fi supuse expertizei medico-legale de laborator sunt: sângele . Prin cipalele metode de descoperire a acestor fenomene sunt: internarea pentru suprav eghere continuă. cuţit sau bâtă) . militari. Produsele bio logice pot fi trimise atât pe suport. radiografia. • data recoltării. 9. De exemplu. 9 . În unele dintre aceste instituţii există laboratoar speciale de bio-criminalistică şi serologie medico-legală. accident de trafic rutier. EXAMENUL MEDICO-LEGAL AL PETELOR DE SÂNGE În diferite circumstanţe (omor. EXPERTIZA MEDICO-LEGALĂ DE LABORATOR În conformitate cu actele normative examinările urmelor biologice fac parte din atri buţiile instituţiilor de medicină legală.1. destul de frecvent. Probele biologice se trimit pentru expertiză medico-legală însoţite de o ordonanţă prin care se solicită efectuare expertizei medico-legale. ecografia etc. urmele acestuia sunt distruse. Prin disagravare se înţelege diminuarea premeditată a gravităţii bolii sau traumatismului existent prin metode asemănătoare cu cele în disimulare. se consideră că sângele este produsul biologic cel mai des întâlnit în cadrul expertizelor medico-legale de laborator. în domeniul asigurăr ilor de viaţă sau sănătate. rezonanţa megnetică nucleară. urina. îmbrăcămintea sau corpurile delicte cu urme biologice. Descoperir ea urmelor de sânge la locul faptei. în cazuri de angajare sau reevaluare periodică a stării de sănăta persoanelor care nu sunt apte pentru aceasta muncă (de exemplu la piloţi. sperma. diferite secreţii (nazale. vechi (descompu se) sau se află în locurile în care este dificil să fie pus în 99 . metodele diagnostice obiective ca tomografia computerizată.1. Dar există şi ca i în care cantităţile de sânge sunt mici. mecanici de locomotive). cât şi fără. saliva.

sângele proaspăt are culoare de la roşu-deschis la roşu-brun. În astfel de cazuri descoperirea urmelor de sânge este mult mai difici lă. Prelevarea urmelor de sânge. Conservarea şi expedi erea urmelor de sânge prelevate. Căutarea metodică reduce cu mult posibilitatea omiterii unor pete de sânge slab perceptibile cu ochiul liber. 9. După ce urmele au fost puse în evidenţă acestea trebuie să fie descrise c orect şi amănunţit. fiind ferite de razele solare şi de surse d e căldură. Culoarea petelor de sânge depinde de mai mulţi factori: vechime. dator ită dimensiunilor sau a fragmentului acestuia. cercetarea la locul faptei cu scopul descoperirii acestora nu îşi pierde utilita tea chiar după perioade considerabile de timp de la momentul desfăşurării actului antiso cial. au de regulă o tentă gălbuie. caracteristicile suportului. Chiar dacă încăperea a fost igienizată de mai multe ori. Toate obiectele cu urme de sânge. s omandă prelevarea obligatorie: (1) a urmelor de sânge pe tampon prin metoda Taylor.evidenţă (pe pământ). urmele de sânge uscat se pot păstra pentru perioade foarte lungi de timp. contrastând cu fondul suportului. dimensiunile.1. culoarea. fire de păr. constând în păstrarea aspectului de la locul faptei. corpurile delicte) sunt prelevate în întregi me. P etele de sânge putrefiat au o culoare negricioasă. Prin urma re. Iniţial petele de sânge se caută cu ochiul liber sau cu ajutorul unei lupe. Când petele se află pe pământ sau zăpadă. prin spălare sau şterger e incompletă. s ermă). se sigilează şi 100 . Probele prelevate se împachetează. substanţă cerebrală. culoa rea suportului. depresiuni sau alte locuri asemănătoare. ceea ce va permite organelor de anchetă să formuleze o ipoteză asupra co ndiţiilor şi circumstanţelor în care a survenit decesul. se recurge la raclare sau la impreg narea petei cu un tampon înmuiat în apă (metoda Taylor). 9. petele supuse unor modificări au te ntă cafenie. iar petele la care s-a încercat îndepărtarea. înainte de a fi împac hetate. În condiţiile improprii proceselor de putrefacţie. 9. Petele de sânge greu vizibile pot fi puse în evi denţă cu ajutorul unor surse de lumină ultravioletă: în funcţie de starea petei de sânge şi d ungimea undelor se poate constata reflectarea petei de sânge. se usucă la temperatura camerei.2. e xistenţa şi caracteristicile altor substanţe (vomismente. temperatura mediului. (2) prelevarea urmelor cu o cantitate minimă de suport şi (3) a unei probe de contro l de suport fără urme de sânge dar din apropierea acestora.4. Prelevarea urmelor de sânge se face în funcţie de caracteristicile suportului. iar de pe suporturile netransportabile care nu reprezintă valoare materială deos ebită. verzuie.1. dar şi dezavantajul imposibilităţii efectuării ulterioare a examenului microscopi c. se decupează un fragment cu urme de sânge. Această metodă are anumite avanta je. dimensiunilor şi formei urmelor găsite. urmele de sânge pot fi desc operite în diferite fisuri. Se recomandă documentarea urmelor de sânge cu ajutorul camerelor foto sau video . forma urmelor. Descrierea urmelor de sânge. Suporturile transportabile (îmbrăcămintea. Când nu este posibilă prelevarea întregului suport. Pentru aceasta se consemnează: lo calizarea. de regulă.3.1.

copia procesului verbal de cercetare la locul faptei. În unele cazuri. Păstrarea probelor se face în locuri uscate. la microscop. 101 . surselor de caldură sau a unor substanţe chimice. Sângele conţine proteina specifică fiecărei specii de anima le. Metodele se bazează pe particularităţile hemoglobinei de a absorbi undele luminoase de anumită lungime.1. Aceste documente însoţito are au o valoare orientativă pentru expert. vechime a aproximativă a petei de sânge. Sta bilirea vechimii petelor de sânge se bazează pe faptul că în timp hemoglobina se modifică. învinuite sau de la părţile vătămate. efect uarea celorlalte obiective expertale este de prisos. se pot pune în evidenţă eventualele hematii. denumită antigen. Fiecare din formele hem oglobinei are propriul spectru de absorbţie a undelor. Studiul spectrelor de absorbţie permite stabili rea certă a existenţei sau absenţei sângelui pe obiect. Care este originea petei de sâng e. se verifică integritatea sigiliului. Dacă pata/urma este formată din sânge sau nu? 2. Din ce zona anatomică pro vine sângele? De regulă. Prin metodele spectrale. Obiectivele expertale şi căile de rezolvare a acestora în expertiza medicolegală de laborator a petelor de sânge. precum şi a vechimii acestora. Pe baza studiului spectrulu i de absorbţie se stabileşte etapa de transformare a hemoglobinei şi. Probele ajunse la instituţiile de medicină legală se înregis trează. probele recoltate la loc ul faptei pot fi însoţite de probele de sânge sau alte ţesuturi biologice de la persoane le suspecte.5. cromatigrafice sau electroforetice se pune în evidenţă prezenţa hemoglobinei. stabilirea existenţei sângelui pe obiectul trimis spre expertiz are precedă tuturor celorlalte metode. fără să fie precizată originea um au animală a sângelui. Probele de sânge de la cadavre se recoltează de către experţii medico-legali în cadrul efectuării autopsiei. fiind importante pentru alegerea metod elor examinării de laborator. Dacă soluţia care conţine antigen este amestecată cu o substanţă ce con e anticorp de acelaşi tip. umană sau animală? 3. Prob ele se trimit la instituţiile de medicină legală însoţite de adresa de efectuare a experti zei. va rezulta reacţia de precipitare. deoarece în cazul rezultatului negativ. Recoltarea acestor probe se efectuează în onformitate cu normele procedurale de către personalul medical în condiţii corespunzătoa re. precum şi stabi lită specia de la care provine acesta.se etichetează. Cu ajutorul reacţiilor d e precipitare poate fi comfirmată sau infirmată originea umană a sângelui. se transformă în porfirină. în care se e xclude acţiunea razelor solare. prin care. Se recoltează aproximativ 10 ml de sânge venos. Apartenenţa de grup al sângelui găsit? 4. în consecinţă. trecând prin câteva stadii succesive. 9. care se sigilează şi se trimite la i nstituţiile de medicină legală împreună cu procesul verbal de recoltare. bine aerisite. Principalele obiective expertale formulate de org anele de anchetă în cazuri de găsire la locul faptei a unor substanţe ce seamănă cu sângele s nt: 1. Cea mai simplă şi mai sigură meto dă de stabilire a prezenţei sângelui este proba morfologică.

tulbure. MNS s. În urme de sânge pot fi găsite celulele sau conţinutul specifice organelor din care acesta provine: celul ele vaginale. În ultima peroadă au devenit accesibile metodele de identificare prin amprenta geneti că. prin urmare.Confirmarea sau excluderea provenienţei sângelui de la o anumită persoană (partea vătămată. EXAMENUL MEDICO-LEGAL AL PETELOR DE SPERMĂ Lichi dul spermatic (sperma) este un lichid vâscos. precum şi. se împachetează. După spălare sau ştergere incompletă petele de spermă capătă o t nta gălbui-palidă. perve rsiuni sexuale sau relaţii sexuale cu persoană minoră. A(II). 9. Stabilirea mecanis mului formării urmelor de sânge nu intră în competenţa medicilor legişti. este recomandabilă ca la desfăşurarea cercetării la locul faptei. Prin această metodă poate fi analizat atât sângele lichid. Zona anatomică di n care provine sângele poate fi stabilită prin examen microscopic. Prelevarea suportului petelor de spermă este asemănătoare cu prelevarea petelor de sânge . cele mai frecvent utilizabile fiind sistemele ABO şi Rh. i culpat) este un pas important pentru restabilirea circumstanţelor evenimentelor. cu un miros pătrunzător specific. Lichidul spermatic poate fi găsit în secreţiile vaginale. Factorul Rhesus (Rh) este mai puţin rezistent la deshidratare. materiile fecale etc. Proba prelevată se usucă la temperatura camerei. anale. sigilează şi etichetează. expertul stabileşte apartenenţa de grup a sângelui prin sistemul ABO. pentru stabilirea poziţiei victimă-agresor. Prin analiza sângelui expertul stabileşte existenţa în acesta a anumitor antigeni şi anticorpi. alături de experţii criminalişti să participe şi medicul legist. cu contur neregulat. se stabileşte bine în sângele lichid şi mai greu în sângele uscat. Există un număr mare de sisteme prin care se stabileşte apartenenţa de grup (HLA. 102 . Apartenenţa de grup a petei de sânge prin sistemul ABO se stabileşte prin reacţii de tip antigen/ anticorp. În funcţie de antigeni moşteniţi de la părinţi. Lu. incest. nu în ultimul rând. În funcţie de caracteristicile supo rtului petele de spermă sunt mai mult sau mai puţin vizibile: pe suporturile neabsor bante petele au aspectul unor pelicule solzoase. albicios-gălbui.2. pentru stabilirea mecanismului de producere a leziu nilor. care cu timpul devin pulverulen te. celulele mucoasei nazale. iar 15% negativ. 85% din populaţia umană are Rh pozitiv. Dar. buc ale şi sub formă de pete pe îmbrăcămintea victimelor unor infracţiuni de viol. fiind atribuţia exp rţilor criminalişti. iar pe suporturile absorbante petele de spermă pot fi gălbuimurdare sau gri-albi cioase. Conform aces tui sistem. toate persoanele sunt împărţite în sanguine: O(I). Dacă starea sângelui analizat permit e elaborarea unor concluzii certe. prin fap tul că medicul legist este obligat să ajute la descoperirea urmelor biologice. prin importanţa orientativă a acestor urme pentru elaborarea u nui tablou lezional complet. la care dau o fluorescenţă albăstrui-albicioasă. contrastând cu culoarea suportului. care se bazează pe analizarea ADN din nucleele oricăror celule ale corpului uman. cât şi crustele de sânge deshidrat t. Hp etc). B(III) si AB(IV). Petele de spermă pot fi puse în evidenţă prin folosirea razelor ultraviol ete.

Prin faptul existenţei sau absenţei în secreţii (urina. În practica medico-legală pot fi utile şi metodele de stabilire a p rezenţei spermei prin electroforeză. Rezultatul negativ al examin microscopice nu permite excluderea naturii spermatice a petei. La ora actuală pentru identificarea persoanei prin produ se biologice în general şi prin spermă în special se recurge la metode de identificare p rin amprenta genetică (vezi cap. Pentr u acest examen comparativ se recoltează saliva şi sângele. fosfataza acidă. Se efectuează examenul comparativ cu rezulta tele analizei probelor recoltate de la persoana suspectată în săvârşirea infracţiunii. prin care se stabileşte carac terul secretor/nesecretor şi. aminoacizi). Costatarea existenţei ace stui ansamblu de componente ale spermei permite să tragem concluzia că pata găsită conţine lichid spermatic. 10).Principalele obiective ale expertizei medico-legale a petelor de spermă sunt: 1. ca şi altele ţesuturi ale organismului uman. După co firmarea prezenţei spermei în pata/urma găsită. Identificarea persoanei de la care provin e lichidul spermatic? Cea mai simplă şi accesibilă metodă de stabilire a existenţei sperme i pe suport se face prin examinarea microscopică (metoda morfologică). respectiv. 103 . conţine antigenele sis temului ABO. Găsirea antigenelor din aceeaşi g rupă îi va permite expertului să tragă concluzii. spermina. saliva. Excluderea persoanei este p osibilă doar în situaţiile în care în probele găsite la locul faptei şi în probele de control coltate de la suspect se constată antigene diferite. deoarece spermato zoizii au putut fi distruse prin factori de mediu extern sau bărbatul de la care p rovine lichidul spermatic suferă de azoospermie (lipsa spermatozoizilor în lichidul spermatic). toate persoanele se împart în doua grupe inegale: secretori (85% ) şi nesecretori (15%). prin care poate fi constatată prezenţa fermentului lactatdehidrogenazei (LDH). Principiul stabilirii antigenelor sistemului ABO în spermă est e asemănător cu metodele stabilirii în sânge. ceea ce confirmă cu certitudine că în pată există spermă. limitându-se la sintagma: „nu este exclusă rovenienţa lichidului spermatic găsit la locul faptei (pe îmbrăcămintea şi/sau corpul victim ei) de la persoana X”. Sperma. grupa sanguină. D acă pata/urma este formată din spermă sau nu? 2. care constă în pu nerea în evidenţă a spermatozoizilor. Constatarea unui singur spermatozoid sau a unei părţi a acestuia semnifică faptul că pata găsită conţine spermă. se recurge la stabilirea grupei prin sis temul ABO. Această metodă nu permite identificarea persoanei de la care pr ovine lichidul spermatic. În cazul rezultatului negativ al examinării microscopice pentru spermato zoizi se recurge la alte metode de constatare a semnelor caracteristice pentru s permă: prin metoda cromatografică pot fi găsite principalele componente biochimice ale spermei (cholina. Apartinenţa de grup a persoanei de la c are provine lichidul spermatic găsit? 3. sperma etc) a antigenelor ABO.

Prelevarea şi împachet area se efectuează cu respectarea tuturor prevederilor procedurale. Dacă firele de păr găsite la locul faptei sunt id entice cu firele recoltate de la presupusul autor (victima. presupus autor). firele de pot fi smulse. în coroborare cu datele preliminare de anchetă. tunderea? 4.3. chimică. iar în locul acestora cresc fire noi. Din ce re giune corporală provin firele de păr? 5. pentru examen comparativ se pun la dispoziţie şi firele de păr recoltate de la diferi te persoane (victimă. Dacă obiectele g sunt fire de păr? 2. la locul faptei pot fi găsite fire de păr de origine umană sau an imală. Firele de păr pot fi utile pentru identificar ea persoanei de la care provin. Firele de păr conţin elemente chimice care pot fi stabilite prin ana liză spectrală. în unele condiţii. iar limita netedă liniară va pleda pentru s ecţionare (tăiere). termică. Care este culoarea naturală a firelor de păr? 7. tija sau tulpina şi anexe e. Care est e mecanismul detaşării firelor de păr: tăierea. pot avea o anumită importanţă pentru st abilirea circumstanţelor evenimentelor. smulgerea. precum şi pentru stabilirea retroactivă a unor circu mstanţe. practic în ori ce fel de infracţiuni. Iată de ce. umană sau animală? 3. tulpinei. Mecanismul detaşării fire or de păr este stabilit de experţi pe baza examinării extremităţilor: existenţa bulbului nor mal pledează pentru smulgere cu tot cu rădăcină. precum şi efectuarea înregistrărilor foto sau video. Constatarea concentraţiei crescute a diferitelor substanţe chimice (arsen ). din zona pubiană. experţii medico-legali ar treb ui să răspundă la următoarele întrebări formulate de organele de anchetă: 1. EXAMENUL MEDICO-LEGAL AL FIRELOR DE PĂR Firele de păr au următoarele părţi componente principale: rădăcina. La locul faptei firele de păr se examinează cu ochiul liber sau cu ajutorul une i lupe. Firele de păr se reînnoiesc continuu.9. permanent. Care este provenienţa firelor de păr. martor)? 6. Prin semnel e morfologice se stabileşte regiunea anatomică din care provin firele examinate: de pe pielea păroasă a capului. se împachetează separat de pe fiecare suport. Este necesară documentarea acestora în procesul verbal de cercetare la faţa lo cului. Obiectivul expertal privind confirmarea sa u excluderea provenienţei firelor de păr de la o anumită persoană se rezolvă prin examen c omparativ a obiectelor ridicate de la 104 . Firele de păr găsite la locul faptei se recoltează. suspect. căzând sau rupându-se. tăiate. Concentraţia acestor substanţe poate fi inegală la diferite niveluri a fir ului de păr. În unele cazuri. axilară sau facială. Pentru atingerea scopurilor enunţate anterior. Particularităţile morfolo e ale firelor examinate permit stabilirea speciei de la care provin. căderea. Dacă la nivelul firelor de păr se cons tată semne particulare (vopsit. boli ale părului)? Rezolvarea primului obiectiv expertal se face prin constatarea exis tenţei părţilor componente ale firului de păr: rădăcinii. semne de acţiune fizică.

dar. • axilar dreapta şi stânga. Din punct de vedere medico-legal.faţa locului şi a probelor de control recoltate de la persoanele care au putut lăsa ur me la locul faptei: presupusul autor. Probele prelev ate se împachetează separat pentru fiecare regiune. prenumelui. existenţa unor boli. datei şi locului naşterii şi altor date. temporal dreapta şi stânga). aspec tele exterioare au fost supuse unor modificări evidente (de exemplu. care au scopul confirmării principalelor date. Probel e de control se recoltează prin smulgerea a câte cel puţin 10-15 fire din fiecare regi une anatomică. dar există necesitatea stabiliri i identităţii persoanei. prin natu ra sa. judiciar şi în alte domenii mult mai des este folosită metoda identificării prin acte de identita te a persoanei. sunt foarte variate: 1. faptul contactului cu anu mite substanţe chimice rare. datorită unor diferite cauze. dacă este necesar. stabilirea identităţii persoanei presupune aflarea numelui. principal ul act prin care se identifică persoana este buletinul/carnetul de identitate. culoarea părului. aspectele particulare. În cazurile în car e simpla identificare a persoanei nu este posibilă. obiectele prin care poate fi identificată persoana. grosimea. oc cipital. Introducerea în practi ca medico-legală a metodelor de identificare prin analiza ADN măresc cu mult importa nţa examinării medico-legale a firelor de păr. • pubian. Pen tru confirmarea sau excluderea identităţii posesorului prin metoda comparativă aceste acte conţin imagini fotografice. În domeniul economic. datorită proces elor cadaverice distructive avansate s-au produs modificări marcate ale feţei sau al tor regiuni anatomice) sau în situaţii în care pentru expertiză sunt puse la dispoziţie fr agmente de cadavru. Prin examenul comparativ se studiază to ate caracteristicile posibile: lungimea. componenţa chimică (în special se urmăresc elementele chimice r are). victima şi. aspectele cuticulei . Prelevarea probe lor se va consemna în procesul verbal de cercetare la locul faptei. 10. martori. grupa sanguină. În Romania. obligatoriu de la nivelul: • pielii păroase a capului (frontal. În mare parte. se etichetează în conformitate cu no rmele procedurale şi se trimit la laborator. La nivelul firelor de păr se stabilesc destul de bine antigenele sistemului ABO. Pentru identific are sunt elaborate şi se folosesc o mulţime de metode. IDENTIFICAREA MEDICO-LEGALĂ Stabilirea identităţii persoanei este unul dintre cele mai importante obiective ale activităţii organelor de drept. ceea ce permite excluderea provenienţei acestora de la anumite persoane. Fire le de păr îi pot oferi expertului informaţii preţioase despre persoana de la care provin : sexul (cu condiţia integrităţii bulbului). În practica medico-legală au fost 105 . Simpla identificare a persoanei prin acte sau pri n metoda portretului vorbit nu este posibilă când. se recurge la efectuarea examinărilor speciale. urme sau alte obiecte asemănătoare. culoarea. Cadavrele: (a) Cadavrele cu evidente modificări cad averice sau traumatice pot fi identificate doar prin metode speciale de identifi care. unele secreţii.

identificarea prin statusul dentar. În astfel de cazuri. a mprenta genetică (analiza ADN). metoda comparaţiei caracteristicilor principale ca sexul. vâr sta. RFLP) şi sunt identice la nivelul diferitelor ţesut uri şi organe a aceluiaşi organism. Principalele metode de identificare în astfel de situaţii pot fi: meto da portretului vorbit. întâlnite în special în cazuri de catastrofe. cu co ndiţia existenţei probelor de control. Singura metodă care permite identificarea persoanei de la care provin produsele bi ologice este metoda de analiză ADN. 2. T ermenul de „fingerprints” sau „amprente digitale” nu are nici o legătura cu metodele tradiţi onale de înregistrare a dermatoglifelor. identificarea prin analiza aspectelor irisului. Situaţia este mai dificilă în cazurile în care capul şi m e lipsesc. Jeffreys fiind primul care a constatat că fragmentele obţinute au lungim i strict individuale de la o persoană la alta (de aici şi denumirea metodei Resticti on Fragment Length Polymorphism. folosite în cazuri de identificare a cada vrelor fără modificări distructive. semnele particulare. fracturi osoase consolidate etc. depesaj sau alte s ituaţii. cicatrici. copii) sau se opune (infractor) să furnizeze datele de identitate. dar o bună parte din acestea necesită totuşi efectuarea examinărilor speciale în vederea identificării. posibilităţile şi metodele de identificare fiind mult reduse. 106 . vârsta şi talia (cu marja variabilă de probabilitate). secreţiile sau firele de păr se analizează prin diferite metode de identificare prin c are poate fi exclusă sau să nu fie exclusă provenienţa obiectului de la o anumită persoană. 3. care a publicat în anul 1985 în revi sta „Nature” articolul său „Amprentele digitale individual-specifice ale ADN-ului uman”. METODA DE IDENTIFICARE PRIN AMPRENTA GEN ETICĂ Este bine cunoscut faptul că molecula ADN (acid dezoxiribonucleic) este purtătoa rea informaţiilor genetice. Introducerea acestei metode în practica medicolega lă a coincis cu evenimente tragice. În mare parte . ţesuturile. (b) Cadavrele nemodificate postmortem care nu au asupra lor acte de ide ntitate sau/şi care au decedat în condiţii neprecizate fac parte din această categorie d e obiecte supuse identificării. Primul care a reuşit să identifice persoana prin metode de amprentă genetică a fost profesorul Alec Jeffreys. (c ) Fragmente de cadavru. Sângele. Persoana în viaţă va fi identificată atunci când nu poate (bolnavi mint al. Prin fragment e de cadavre pot fi stabilite doar unele caracteristici principale: sexul. Majoritatea cadavrelor a căror aspect exterior nu a fost modificat de procese distructive se identifică de către rude. Existenţa capului sau mâinilor uşurează cu mult identificarea. Acest fapt este bine cunoscut de multă vreme. Mai rar se recurge la metode speciale de identificare. este foarte eficientă metoda de identificare pr in analiza ADN. persoanele vii se identifică prin aceleaşi metode ca şi cadavrele fără modificări distruct ive. vecini sau cunoştinţe . Identificarea prin aspecte morfologi ce este posibilă doar în cazurile în care există semne particulare dobândite în timpul vieţii ca tatuaje. amprenta digitală. 10.1. Metoda descrisă de Jeffreys se bazează pe cap acitatea enzimelor de origine bacteriană (enzime de restricţie) de a recunoaşte secvenţe le strict specifice ale ADN şi de a le fragmenta.numeroase cazurile de identificare prin îmbrăcăminte sau prin obiectele din sau de pe aceasta. petrecute cu doi ani mai devreme. metodele nefiind c u mult diferite de cele expuse anterior.

Dar nu toate elemente din declaraţiile acestuia aveau concordanţă cu alte probe. violuri. Jeffreys primă dată a descris noua metodă de identificare. Unul dintre anche tatori şi-a adus aminte de articolul din revista „Nature”. Analiza a confirmat provenienţa materialului găsit pe c orpurile ambelor victime de la aceeaşi persoană. Unele probe îl incriminau pe un tânăr. Iar cu trei ani mai târziu. După Belis şi Panaitescu [1995]. S-a constatat concordanţa între aceste dat e şi datele obţinute la primul caz. • Controlul imigraţiei în unele ţări. în care A. Rezultatele obţinute prin această metodă au o marjă de eroare m ai mică de unu la câteva miliarde. cu condiţia păstrării unui număr minim de molecule ADN sa u fragmentelor acestora. începând din săptăm a 8-10-a de sarcină. Poliţia a solicitat efectuarea analizei compara tive a materialului genetic. a fost găsită decedată la o mică distanţă de locuinţă. Prin metode serologice s-a stabilit că sânge le persoanei de la care provine sperma găsită pe corpul victimei aparţine grupei sangu ine A(II) şi conţine factorul fosfoglucomutază. • Identificarea cadavrelor. • Paternitate.P. care a fost reţinut şi învinuit în dublul asasinat. la data d e 1 august 1986. este raportat un caz similar: într-o localitate vecină a fost viola tă şi sugrumată numita Don Eshwort de 15 ani. Autorul nu a fost identificat. La data de 21 noiembrie 1986 acesta a fost eliberat datorită probelor obţinute prin metoda a mprentei genetice. a fost arestat peste un an. Adevăratul asasin C. incest). Învinuitul a recunoscut fapta. metoda amprentei genetice este folosită pentru: Identificarea persoanelor pe baza urmelor biologic e (în crime. deoarece cu ajutorul acesteia pot fi identificate diferi te obiecte de origine biologică. d e corpul victimei au fost găsite pete de spermă. Teoretic. Astfel. • Identificarea sexului. • 107 . ceea ce permite identificarea unei singure persoa ne din toată populaţia umană de pe glob. După Sam henko. iden tificarea persoanelor prin analiza ADN a început să fie aplicată în medicina legală. fiind posibile următoarele: • Stabilirea provenienţei sângelui. dintr-un mic oraş din An glia. metoda identificării prin amprenta geneti că este cea mai universală.La data de 21 noiembrie 1983 numita Linda Mann de 15 ani. excluzând-ul pe tânărul suspect. spermei şi altor produse biolog ice de la o anumită persoană. aplicarea metodei de identificare prin amprenta genetică în practică poate perm ite rezolvarea unor multiple probleme apărute în cadrul anchetării infracţiunilor. Dar pe baza acestor date puteau fi suspectate 10 % din populaţia masculină din Marea Britanie. rezol vând două mari categorii de probleme: (a) analiza concordanţei mostrelor biologice găsit e la faţa locului cu mostrele obţinute de la persoana suspectată în săvârşirea infracţiunii ş stabilirea paternităţii prin ADN.

sperma.Y. deoarece permite identificarea persoanelor după perioade îndelungat e sau atunci când rămăşiţele nu mai pot fi descrise şi identificate prin alte metode (catast rofe aeriene. saliva de pe mucul de ţigară sau urmele de spermă mai mici de gămălia unui ac. Prin urmare obiectul examinat provine de la numitul X. Stabilitatea genetică a organismului. fiind acceaşi la nivelul tuturor celulelor din care a fost izolată. oasele sau alte ţesuturi sau secreţii care conţin chiar şi un număr m inim de celule. se e xclude“. • „Părinţii biologici ai minorului A. unghiile. Informaţia genetică nu se modifică pe parcu rsul vieţii. • Stabilirea sau excluderea paternităţii presupusului autor a infracţiunii de viol. Sensibilitatea metodei. ADN este cea mai rezistentă proteină faţă de factorii mediului înconjurător. saliva. 4. 3. 2. St abilitatea ADN. expertul având posibilitatea să probeze provenienţa urmei de la mai multe persoane. Unicitatea ADN-ului individual.B. secreţia vaginală. „Provenienţa obiectului pus la dispoziţie de la numitul X. în situaţia în care victima a rămas gravidă. de exemplu spermă. există câteva cauze prin care molecula ADN este atât de u tilă pentru identificarea medico-legală: 1. firele de păr.Y. Prin urmare. • Stabilirea apartenenţei fragmentelor ca davrului unei singure sau mai multor persoane. sânge. Mai mult. în calitate de material pentru izolarea ADN pot fi folosite sângele. Variantele concluziilor expertale în cazuri de analiză a amprent ei genetice sunt: 1. putându-le identifica). Pentru metodele moderne de a naliză a amprentei genetice sunt suficiente chiar şi două picături de sânge. Această particularitate a ADN este foarte preţioasă pentr u medicii legişti.B. pulpa dentară. explozii).“ Unu e avantajele incontestabile ale metodei este faptul că analiza poate fi efectuată pe cantităţi minuscule ale mostrelor. urina.C.D. În comparaţie cu alte proteine. „Moleculele ADN izolate din obiectul examinat sunt identice cu moleculel e izolate din probele recoltate de la numitul X.Comasarea infracţiunilor. de la unul (ambii) din presu puşii părinţi“. şi numita A. Fiecare persoană este din punct de vedere genetic individuală (cu excepţia gemenilor monozigot i). • Stabilirea sau excuderea paternităţii anumitor persoane. • Id ntificarea autorilor infracţiunilor în cazurile în care au fost găsite urme biologice mi xate (dacă este necesar. În cazuri de stabilire a paternităţii există următoarele varian te de concluzii: „Se exclude provenienţa minorului A. 2. sunt numitul A. dacă acestea au fost săvârşite de aceeaşi persoană care a lăsat la locului urme biologice. • • 108 .Y“.

Structura desenului papilar este strict individuală. Exp erienţa de peste un secol a demonstrat că desenul papilar nu poate fi acelaşi la difer ite persoane. leziunile superficiale de la acest nivel se vindecă complet cu restabilire a desenului papilar iniţial. Desenul papilar apare la embrionul uman în perioada de formare a pielii şi rămâne nemodificat pe tot parcursul vieţii. în special în catastro fe aviatice. fiind reprodu să de stratul superficial al pielii (epiderm). documentaţia medicală ce conţin e datele privind statusul dentar (fişele medicale. Pe feţele palmare ale mâinilor şi pe feţele plantare ale picioarelor există desen pa pilar format din linii papilare (şanturi şi creste). În unele situaţii. procese patologice şi semnele de tratament). vecinilor. cunostinţelor. 109 . În cadrul expertizei medico-legale a cadavrelor se efectuează examenul extern al feţei cu descrierea ţesuturilor moi prin metoda portretului vorbit. 10. bol ilor dentare de care a suferit. IDENTIFICAREA PRIN AMPRENTE DIGITALE Metoda identificării prin analiza amprentelor digitale este una dintre cele mai ef iciente. precum şi ale medicilor stomatologi sau tehnicienilor dentari. cât şi particularităţile individuale. foile de observaţie. precum şi în situaţiile în care aspectele exterioare ale cadavrelor sunt supuse unor modificări evidente. particularităţilor structurale ale danturii. Distrugerea desenului papilar are loc după moarte şi co incide cu modificările de putrefacţie de la nivelul pielii. încreţituri şi por i. fiind menţionate atât caracteristicile generale (formula dentară. Denumirea de linii papilare se explică prin faptul că structura lor depinde de alte formaţiuni – papi le – situate în stratul profund al pielii (derm) sub liniile papilare. linii de flexiune. în condiţiile existenţei unei cantităţi suficiente de informaţii (formula ntară. Organele de urmărire penală pun la dispoziţia experţilor medico-legali foto grafiile efectuate în timpul vieţii a presupusei persoane. incendii. după care urmează de scrierea aparatului dentar.2. Termenul de creste papilare provine de la cuvântul latin papilla. Pot fi puse la dispoziţie şi declaraţiile rudelor. IDENTIFICAREA ODONTO-STOMATOLOGICĂ Metodele de identificare a persoanelor prin statusul dentar se folosesc în cazuril e găsirii unor cadavre cu identitate necunoscută. aspectele particulare şi individuale ale dentiţiei).10. fără să fie necesară efectuarea altor metode de identificare. persoana poate fi identifi cată doar prin examinarea aparatului dentar. precum şi a tratamentului efectuat (protezare etc. care îngreunează sau exclud identificarea prin semne exterioare. fiind considerată de criminalişti şi medici legişti drept cea mai sigură şi completă metodă. modificări cadaverice distructive (putrefacţie avan sată. acţiunea subsţantelor caustice. În timpu l vieţii. scheletizare) şi alte situaţii. pentru care este necesară o perioadă îndelungată de timp.3. corosive etc) se formează cicatrici care au aspecte individuale. iar după leziuni profunde (arsuri termice. Aceste aspecte permit folosirea eficientă a analizei desenului papil ar pentru identificarea persoanelor. explozii. acţiunea instr umentelor ascuţite. care conţin descrierile trăsătur ilor exterioare (portretul vorbit). ). radiografiil e).

dif erenţele în statusul dentar pot fi determinate de modificările apărute după efectuarea des crierii şi documentării stării aparatului dentar în timpul vieţii persoanei. Concordanţa perfectă a unui număr de semne pa rticulare de structură şi localizare pot fi uneori concludente pentru identificarea persoanei. Excluderea sa u confirmarea identităţii persoanei se bazează doar pe analiza semnelor certe. 110 . Ucide rea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de preveder e pentru exerciţiul unei profesii sau meserii. ART. 11. dar şi din posibilităţile actului medical de a se desfăşura uneori imprevizibil sau ireversibil [Belis. Responsabilitatea medicală decurg e din particularităţile profesiei medicale. Iar dacă abaterile sunt de natură juridică.). • penală (sancţiona tă de codul penal). Diferenţele constatate trebuie să fie corect evaluate. plombe etc. 178 ” UCIDEREA DIN CUL PĂ” Uciderea din culpă a unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani. EXPERTIZA MEDICO-LEGALĂ ÎN CAZURILE PRIVIND ANALIZA RESPONSABILITĂŢII PROFESIONALE M EDICALE Responsabilitatea poate fi definită ca un fapt social ce se rezumă la reacţia iniţiată de o acţiune pe care societatea o consideră condamnabilă. fără ca să fi e luate în calcul aspectele structurale îndoielnice. bani). În unele cazuri. vor intra în competenţa o rganelor de drept. 358 din Codul Penal. 178. • semne de tratame nt (proteze. vor fi san cţionate de acest for. • civilă (sancţio de codul civil. • existenţa sau lips inţilor. ori pentru efectuarea unei anume ac tivităţi.Identificarea odonto-stomatologică se bazează pe descoperirea şi analiza următoarelor gr upe de semne: • particularităţile de structură şi localizare a dinţilor. De regulă. 1992]. răspunderea juridică a personalului medico-sanit ar poate fi: • administrativă (sancţiuni disciplinare şi contravenţionale). se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.). Comparând dinţii persoanei/cadavrului cu identitate necun oscută cu datele existente în documentaţia medicală. • existenţa unor procese patologice (carii. referindu-se în general la patrimoniu – bunuri. 315. 184. În cazurile în care se co nstată că aceste abateri au depăşit limitele regulamentelor moralei medicale. abaterile morale ale medicilor sunt analizate de Colegiul Medicilor. După Belis [1992]. Expertiza medico-legală în anchetarea responsabilităţii penale are ca temei juridic art. experţii analizează concordanţele şi dif nţele pe grupe de semne amintite anterior. paradontoză etc.

o ri pentru îndeplinirea unei anume activităţi. pedeapsa este închisoarea de la unu la 3 ani. de orice altă persoană în exerciţiul profesiei sau meseriei ş află în stare de ebrietate. 2 dacă este urmarea nerespectării dispoziţiilo legale sau a măsurilor de prevedere arătate în alineatul precedent se pedepseşte cu închi soare de la 6 luni la 3 ani. 358 „TRAT AMENTELE NEOMENOASE” Supunerea la tratamente neomenoase a răniţilor ori bolnavilor. săvârşite din culpă. (5) Pentr u faptele prevăzute în alin. 4. şi închisoarea de la unu la 5 ani. (4) Fapta prevăzută în alin. 182 alin. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală. 184 „VĂTĂMAREA CORPORALĂ DIN CULPĂ” (1) Fapta prevăzută la art. a prizonierilor de război şi în general a oricărei alte p ersoane căzute sub puterea adversarului. pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani s au amendă. (41) Dacă faptele prevăzute la alin. în cazul alin. Dacă prin fapta săvârşită s-a cauzat moartea a două sau mai mult persoane. de către cel care a găsit o persoană a cărei viaţă. se pedepsesc cu în soare de la o lună la 3 luni sau cu amendă. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţion ează fapta săvârşită din culpă. precum şi cea prevăzută la art. 1 sau 2. 180 si 21. a membrilor personalului civil sanitar sau al Crucii Roşii ori al organizaţiilor asimi late acesteia. ART. sănătate sau integritate corporală este în primejdie şi care este lipsită de pu a se salva. pedeapsa este închisoarea de la 5 ani la 15 ani. 1 este urmarea nerespectării dispozi r legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii. 181. (2) Dacă fapta a avut vreuna din urmările pr evăzute la art. acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabi persoanei vătămate. având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală sau care se află în ietate. ART. 3 şi 4 sunt săvârşite de că re o persoană care se află în stare de ebrietate. ori supunerea acestora la experienţe medica le sau ştiinţifice care nu sunt justificate de un 111 .Când uciderea din culpă a unei persoane este săvârşită de un conducător de vehicul cu tracţiu mecanică. 3. în cazul alin. la maximul pedepselor prevăzute în alineatele precedente se poate adăuga un spor până la 3 ani. (3) Când săvârşirea faptei prevăzute în alin. a naufragiaţilor. ART. pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă. se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 1 an sau cu amendă. 315 „LĂSAREA FĂRĂ AJ a da ajutorul necesar sau de a înştiinţa autoritatea. care a pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile. 1 şi 3.

Eroarea medicală reprezintă un eşec imprevizibil al unui comportament m edical normal. în afara oricăror dub . Culpa medicală reprezintă încălcarea unei obli gaţii profesionale minime de atenţie şi prudenţă. demonstrată. Culpa medicală poate fi [Trif. 2002]. ca şi colegiului de disciplină cu intenţia de a preveni unele fapte similare. b) luarea de ostateci. Este considerată ca o posibil itate admisă şi nu atrage răspunderea penală a medicului. culpă prin neprevedere rudenţă). 3. culpă medicală rin nepregătire (ignoranţă. 2. pedeapsa este detenţiunea pe viaţă. e) condamnarea sau execuţia fără o j udecată prealabilă efectuată de către un tribunal constituit în mod legal şi care să fi judec t cu respectarea garanţiilor judiciare fundamentale prevăzute de lege. După T if şi Astărăstoaie [2000]. d) d islocarea sau lipsirea de libertate fără temei legal. pentru a fi considerată culpă. Aceiaşi autori arată că definiţia culpei medicale presupune : • existenţa unei atorii profesionale . lipsa experienţei medicale. 112 . 1 se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi. Torturarea. iar sancţiunile vor fi administ rative şi/sau civile [Belis. u înţelegerea încadrării corecte a responsabilităţii medicale este fundamentală diferenţierea e culpă şi eroare. culpă prin neglijenţă (neatenţie). materială. se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. să existe sigur. să fie urmarea lipsei de profesionalism . Se consideră că nu a fost îndeplinită o obl sau un act care trebuia îndeplinit. • demonstrarea legăturii cauzale între fapta m edicală şi prejudiciu. 2002]. Gangal. Dacă faptele prevăzut e în prezentul articol sunt săvârşite în timp de război. Eroarea medicală va fi judecată deontologic. starea de necesitate şi cazul fortuit nu fac obiectul răspunderii juridice. că a existat o conduită anormală pe care un alt medi c în condiţii similare şi cu aceeaşi pregătire nu ar fi făcut-o [Belis. să fie apreciată ca greşeala de către alţi medic i competenţi. Eroarea. Ea ţine mai mult de domeniul cunoaşterii. de lipsa de echi libru psihic al medicului. greşeala trebuie să îndeplinească u ele condiţii: să fie evidentă. nepricepere) . Astărăstoaie. • neîndeplinirea acestei datorii făcute cu vinovăţie . Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează săvârşirea faţă de persoanele e în alineatul precedent a vreuneia dintre următoarele fapte: a) constringerea de a servi în forţele armate ale adversarului. ele vor fi aduse în discuţia Cole giului Medicilor. incompetenţă. • apariţia unui rejudiciu datorat acţiunii sau inacţiunii . de oboseală. m utilarea sau exterminarea celor prevăzuţi în alin. neştiinţă.tratament medical în interesul lor. c) deportarea. 2000]: 1. Gangal.

4. culpă prin uşurinţă (nepăsare). Expertizele din această categorie sunt unanim considerate ca fiind unele dintre cele mai dificile din practica medico-legală. Gradul de dif icultate fiind determinat de : • caracterul retrospectiv al evaluării sănătăţii persoanei ; • dificultăţile legate de stabilirea reacţiei individuale a organismului bolnav la trata mentul aplicat, eficacităţii şi complexităţii acestuia ; • necesitatea rezolvării obiectivelo expertale pe bază de acte în cazuri de imposibilitate de examinare a pacientului sa u cadavrului. Expertiza se efectuează numai pe bază de ordonanţă emisă de organele de urmări re penală sau instanţă, în care se specifică datele preliminare de anchetă şi cauzele care au determinat începerea anchetei penale, precum şi obiectivele (întrebările) expertale. În ma re parte, în astfel de cazuri, sunt formulate următoarele întrebări : 1. Dacă diagnosticul a fost stabilit corect şi în timp util ? 2. Dacă tratamentul a fost aplicat corect, în timp util, a fost eficient şi complet ? 3. Dacă există legătură de cauzalitate între actul m edical (stabilirea diagnosticului şi tratamentul aplicat) şi evoluţia nefavorabilă a caz ului (deces, infirmitate)? 4. În cazul în care s-au constatat deficienţe în investigaţii, diagnostic sau tratament, care au fost acestea şi cum au influenţat asupra înrăutăţirii sănăt cientului sau asupra evoluţiei spre deces ? 5. Care ar putea fi evoluţia în caz de sta bilire corectă şi în timp util a diagnosticului, precum şi a tratamentului complet şi core ct ? În funcţie de obiectivele expertale formulate în ordonanţă şi de specificul cazului, di n comisie vor face parte medicii de diferite specialităţi, care, alături de cunoştinţe teo retice, au şi o mare experienţă practică. Preşedintele comisiei este expertul medicolegal cu un bogat bagaj de cunoştinţe teoretice şi practice. Dacă se analizează un caz letal şi la momentul efectuării expertizei cadavrul este înhumat, principalele obiecte de anali ză vor fi diferite documente medicale : fişele, adeverinţele şi notele medicale, foile d e observaţie, documentaţia întocmită după autopsie etc. În unele cazuri aceste date sunt com pletate de rezultatele analizelor de laborator (microscopice, bacteriologice, to xicologice etc). Dacă cadavrul nu a fost înhumat, acesta va fi reautopsiat. Când datel e rezultate din documentaţia medicală pusă la dispoziţie nu sunt suficiente pentru rezol varea corectă a obiectivelor expertale, se impune exhumarea cadavrului în vederea re autopsierii. Analiza datelor rezultate din materialele documentare şi cadaverice s e finalizează prin întocmirea raportului de expertiză medico-legală care conţine descriere a tuturor examinărilor efectuate şi răspunsurile argumentate ştiinţific la întrebările formul te de anchetator. 113

12. PRINCIPIILE CAUZALITĂŢII ÎN PRACTICA MEDICO- LEGALĂ Cunoaşterea noţiunilor filozofice de cauzalitate (determinism) este esenţială pentru sta bilirea pe baze ştiinţifice a corelaţiei ce există între cauză (leziuni) şi efect (moarte, in irmitate, vătămarea integrităţii corporale şi sănătăţii), fiind atât un principiu fundamental metodă de obiectivare a concluziilor. Determinismul materialist se bazează pe noţiunea de cauzalitate, care derivă de la faptul că „orice fenomen are o cauză” şi că „aceleaşi cauz ndiţii asemănătoare duc la aceleaşi efecte”. Stabilirea legăturii de cauzalitate între trauma ism şi prejudiciu fizic sau moarte presupune analiza relaţiei complexe între patru cat egorii de factori: victimă, agresor, corpul vulnerant şi condiţiile la locul faptei. P entru stabilirea corectă a corelaţiei între două fenomene ar trebui să ştim că legătura de ca litate poate fi primară (directă) sau secundară (indirectă). Legătura directă de cauzalitate poate fi de două tipuri: necondiţionată (imediată) şi condiţionată (mediată). Cauzalitatea d ctă necondiţionată se caracterizează prin absenţa oricăror verigi între cauză (traumatism) şi t (moarte). Din această categorie fac parte cazurile de: (a) zdrobirea capului sau corpului, ruptura inimii, (b) leziuni ale organelor vitale (contuzia trunchiulu i cerebral, contuzia cardiacă etc.), (c) leziuni ale vaselor sanguine cu hemoragie externă sau internă, (d) şocul primar sau secundar, (e) compresiunea organelor cu sânge le extravazat şi/sau cu aer, (f) emboliile (gazoasă, grasă, tromboembolia) (g) asfixii le mecanice. În legătură directă condiţionată, între cauză şi efect există o serie de factori stenţi, care pot fi favorizanţi, agravând traumatismul (de exemplu, friabilitatea vase lor în ateroscleroza la o persoană cu traumatism cranio-cerebral cu intensitate cres cută) sau determinanţi, traumatismul agravând boala preexistentă (de exemplu, ruperea un ui anevrism după o lovitură uşoară cu palma, acesta putând să se rupă şi fără lovire în creşt tensiunii arteriale, defecaţie, act sexual etc.). Legătura indirectă (secundară) de cau zalitate între cauză (traumatism) şi efect (prejudiciu corporal sau moarte) se stabileşt e în cazul existenţei unei verigi suplimentare, care nu a fost preexistentă traumatism ului şi este legată de acesta. De regulă, această verigă este reprezentată de toate complicaţ ile apărute în evoluţia traumatismului. În mare parte, între traumatism şi deces prin compli caţii există o anumită perioadă, care, în unele cazuri, poate fi destul de lungă. Multitudin ea complicaţiilor poate fi împărţită în trei categorii: infecţii, intoxicaţii, alte boli de o ine neinfecţioasă. Infecţiile (peritonita purulentă, pneumonia, pleurita, meningita, abc es cerebral, septicopiemia) sunt cele mai frecvente complicaţii ale traumatismelor . Intoxicaţiile după traumatisme survin ca urmare a pătrunderii în organism a produşilor d e descompunere a ţesuturilor lezate. Din categoria complicaţiilor neinfecţioase fac pa rte: epilepsia posttraumatică, pneumonia de aspiraţie, 114

anevrisme posttrumatice, tulburările de tranzit intestinal consecutive aderentelor peritoneale etc. 115

.. Ker nbach.. Ghid practic de medicină legală pentru jurişti. 1995. Betianu. 1967. Tutuianu. E. 27. Bucureşti. M. Fulga I. Scripcaru. Bucureşti. Ghid de urgenţe medico-judiciare. Serres. Bucureşti.. Editura Sylvi. 2003. p.R. Bucureşti.. Mic halodimitrakis.. Botez St.. Editura Lumina Lex. Criminalistica. Bucureşti. 2002. V. D ragomirescu. nr. Editura Academiei. 1967. Nistoreanu. 17. Izdatelis tvo „Meditsina”. 1996. Tratat de medicină legală. 1999. Rom. 1997. Beliş. Genotiparea ADN în expertiza medico-legală.. Georgescu.R . Beliş. vol. Beliş V. 29. 2004. Fulga I. D.V. C. Antoniu G. Editura Ştiinţifică. I. Iftenie. 36.. Moscova. medicină legală pentru studenţii anului IV – stomatologie. Dinamica pattern-urilo r violului heterosexual în Galaţi în perioada 19962003.. Analyse at structure du traumatisme cra nio-cerebral. Astărăstoaie. Editura Teora.. litografie 1999. Editura Scripta. Editura Accent. Bucureşti.. V. Arseni.. Cluj-Na poca. 2000 . Barem orientativ de apreci ere a gravităţii leziunilor traumatice ale scheletului. Oprescu. 1972. rez. Moscova. V. Medicină legală. 1990. 1996. Editura All. Determinism şi reactivitate umană. 31.. trustul Editorial Lider. Editura Naţional. Beliş. An. Investigaţia microscopică în medicina legală.. Medicină legală. V. Editura Fundaţia Română de Mâine.. 16. 2000. Caiet de lucrări practice. Nacu. 9 . Medicină legală note de curs. 11 .. Perju-Dumbravă D. Editura Juridic i. Bucureşti. FEP „Topog rafia Centrala”. Traumatologie mecanică în practica medico-legală şi judiciară. Paris.. . Ion. Panaitescu V. Expertiza medicolegală în leziunile produse cu instrumente înţepătoare-tăietoare. Editura Societăţii Tempus. „Carol Davi la”.. XVII. Patologie medico-legală. Traumatologia cranio-cerebrală. 18. 21. Gri gorian. 2001. Boroi. 5. Dragomirescu. V. Edit ura Ştiinţifică. et al. 1992. N. Daghie. 14. Kristal. 37.. Bucureşt i.. (1) . Chişinău.. Grecia. Bucureşti. 7. Scripcaru... 1958.. Derobert. V. MEditura 9.. Popa M. Analele Universităţii « Dunărea de Jos » Galaţi. V. 26 24. Medicina legală a traumatismelor cranio-cerebrale. 22. 23. Responsa bilitatea medicală. Leg. V. Perju-Dumbravă. 2. Editura Medicală. Bucureşti.. Adrian. St. D. L. L. 2001... 1995.. L. 2001.. Traumatologie medico-legală buco-maxilo-facială – repere orientative de interpretare în traumatismele nemortale. Editura Litera. Etica şi deontologia medicală.. C. 115-134.. Cluj-Napo 2004. V. Revista Societăţii Naţionale de Medi cină Legală 12(3) 191-194 (2004).. 1993.. 2004. Bucureşti. 1993. Leibovici. Editu ra Medicală. Editura Academiei R. Panaitescu. Avdeev. Fulga. D. J.. Raportul de cauzalitate în dreptul penal. Iaşi.BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1. Paun. I. Bucureşti.M. U. Gangal M. 3. C. Bucureşti. Iftenie. Grigoriu. V. I.. Editura Medicală. D. 8. C. T. V. M. 1968.. Clinical-social Aspects of the Persons with Light Forms of Oligophrenia Having Diminished Discernment. I. C. Editura Contact. Beliş. 5. Dermengiu. 15. 20.. an III. Necropsia şi semiologia anatomo-clinică. V. M. C. V. Infracţiunile de lovire şi vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii. 20 04. Perju-Dumbravă. PerSe. D. Bucureşti.. T. Bucureşti. 28. Editura Viaţa Medicală Românească. A. 10.. 13. 2002. Nanes. Bucureşt i.. p. Sexologhia. Editura Medicală. Medicină judiciară. Gh. fasc. 4. Editura Junimea. 12. Nacu.F. 25. Bucureşti. Mihalache. C... Bucureşti. C. Editura Ştiinţelor M edicale. 6. Bucureşti. Medicină legală pentu facultăţile de drept..S. M. Botez. Editura „Accent”. Perju-Dumbravă. 26. Dermengiu. Fulga. Editura Europa Nova.. Bucureşti 2002. Ucebnoie posobie. Pa naitescu. Editura Teora. Traumatisme chimice (toxicologia medico-legala) – în „Medi cina legală” sub Editura Beliş Vl... Îndreptar de practică medico-legală. 38. 1992. Bucureşti.. Moraru. Editura Medicală. Al. Sudebno-meditsinskaia expertiza jivih lits.. V. 1968... 1974... Medicine legale. Antoniu G. 33. Curcă. 1998. 32. I. Beliş V. 19. Al 2-lea Congres al Academiei Balcanice de Medicină Legală. 1985.... 34. 1984.. Iftenie. Bel iş. Editura Viaţa Medicală Românească. 2002. Codul penal pe înţelesu l tuturor.. 47. Criminologie.. Beliş. 2002. Editura Medicală. Metode de investigaţie în practica medico-legală.B. 1990. Medicină legală – Curs pentru facultăţile de dre Editura Juridică. Bucureşti. 116 . 39. C. Cadrul juridic şi deontologic al practicii medicale. 30. Editura Flammarion. V. Psihiatrie judiciară. V. R. S. Danes St. 35. Bu cureşti. Tratat de medicină legală odonto-stomatologică. Bucur eşti..

Editura Didactică şi Pedagogică. Perju-Dumbravă. Anghelescu. Criminalistică. 1980. 49... Ed. Perju-Dumb ravă.. I. 71. Responsabilitatea juridică medicală în România. 1999. Scripcar u C. 2004 58. St. Scripca ru C. Scripcaru. 1999. Zahvalniuk.. Iaşi. Epistemologia cercetării medico-legale în infracţiunile c ontra vieţii. Perju-Dum bravă. Sc ripcaru. Iaşi.... 42. Medici nă legală.. Scripcaru C. Medicine Legale Judiciare. Astărăstoaie V. Editura Medicală. Atlas de medicină legală (traducere). Serres. Expertiza medico-legală în practica juridică. E. 67. Bucureşti. B. Gh. 1982.. New York. The Essentials of Forens ic Medicine. 2005. vol.. I. D.. Medicină legală: Cu rs de lucrări practice pentru stomatologi. Apahidean. Gohler. SIA. M. M. T. Cluj-Napoca. Berlin. 1993. Bucureşti. S. Introducere în teoria şi practi ca medico-legală. 72... Suciu. C. Ungureanu.40. Patol ogie medico-legală.. Scripcaru.. C. Veb Verlag. 64. Pregamon Press.. Forenzische Medizin. XIX.. C. Editura M... Editura Cugetarea.. 1965. Editura Argonaut. Editura Junimea. Thomas. Gh. Lucian. 1960. Zaharie. 1996. Teteris O. V. pag. Stancu. 2004. Scripcaru Gh. 69. Medicina legală a leziunilor prin agenţi fizici – în Tratatu l de medicină legală. Sudebno -meditsinskaia expertiza. Probl.. V.. Procop. Sudebnaia meditsina: ucebnik dlia iuridiceskih vuzov. Medicină legală. etice şi medico-legale.... 68. Scripcaru C. Medicina legală în justiţie. 43. 52. 1993. 41. Apgads „Rasa ABC”... 1999. iritante sau de neutralizare. Terbancea... Tiesu Medicinas Esence. Trif A. Kratkii slovari sudebno-meditsinskih terminov. Polson.S. A. (Seria Juridică). Perju-Dumbravă. Maloine. Medico-legal Investigation of Death. Chişinău. Iaşi. W. Iaşi. Cuceu. MEditura Leg. 1978. Editura Polirom. Popov V. Covalciuc M.. E ditura Didactică şi Pedagogică. 65. D.. 1986. D... Editura Comerţ Cupon. Quai. rez. 1998. O.I. Pop. Iaşi. Ch işinău.. Fulga. Simonin. Fulga. L. W. Cluj-Napoca. 117 . Ungurean. O. 165-169. sub Editura Beliş V. *** Codul Penal. Gh. 74. 1982. 200 4.. Chişinău. Scripca ru. Al 2-lea Congres al Academiei Balcanice de Medicină Legală. 55. Thomas. Editura Ştiinţa. A. Popa. Perju-Dumbravă D. Avram. 2000. 1972. Medicină Legală. L...A. Rebeleanu. Medicină şi drept.. C . OLSEDIM. Coman. Paris. Bucureşti. Lehrbuch der gerichtlichen Medizin.. Ed. Bucureşti.... Cuceu. Bucureşt i.. 2001. Perju-Dumbravă. 45. C. 1992. Editura Panfilius... Spravocinik. 70. 46. 2000. Gh. Riga. Ioan B.. L. 59. Berlin. Editura Cugetarea. 1962. S. V.. Grecia. Samischenko S. 19 79. 50.. Editura Dacia. Pintea. Plahteanu M. Fulga I. 73.. Spetsialnaia literatura. 57. Peterburg.J.. A. T. Muresan. G IIO „Vischa scola”. 60. Curs de medicină legală. Scripcaru. 66. Medicina legală pentru jurişti. Plahteanu M. Ciornea. 61. Aspecte medico-legale ale leziunilor specifice prin îm puşcare cu arme de foc speciale utilizând gaze nocive. M.. 2/2000.. L. 1 997.. 56. D. 1983. 44. L.. Medicina legală expertală în România..P. Trata t practic de criminalistică. Bucureşti. *** Codul Civil *** Codul de Pocedu ră Penală. Terbancea. Handbook of For ensic Pathology. Spitz. Kiev. 53 .. C. Astărăstoaie V.. VEB Verlag. Editura Cugetarea. IMFI. Marginean. Gh. 1995. 48.. Iaşi... Scripcar u Gh.. Probleme criminalistice. Solohin. Teorie şi practică medico-legală. Revista “Fiat Justitia” nr.. 1986. R. I. 51. Bucureşti. 63.. OCR Paliok. 47. 62. Procop. Eutanasia:perspect ive clinice. Editura Didactică şi Pedagogică. Gh.... A. D.. I. M. Editura Argonaut. Accidentele rutiere. Iaşi. *** Codul de Procedură Civilă. Medico-legal Considerations about 8 Cases Regarded as Deaths to Psychic Age nts. 1994. 1975. Margineanu... 29. 1976. D. O. Mucichescu.H. 2001. Scripcaru. Fisch er. N. p. Ivanovici. Didactică şi Pedagogică. 1 999. C . Timpul. Medicina legală a exhumării. Cr iminalistică. Rebeleanu. 1979 54.

1.2.2.. 2. 2. Clasificarea morţii …………………………………………… 3.2.2.2.2.. Organizarea reţelei de medicină legală ………… zarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală ……………………………….2. Deshidratarea cadavrului ……………. 2. 2 rea ……………… 2. 2.1. Putrefacţia …………………………… 2.4.. Modificările cadaverice distructive precoce …… 2.2.4 daverice artificiale conservatoare …. Expertiza cipalele metode de examinare folosite în expertiza medico-legală pe cadavru ……………… 3. 2. 2. Mineralizarea ……………..2.2.2.2.1.2.2. Tanatologia medico-legala …………………………………………. Cadru legislativ al activităţii medico-legale. Modificări cadaverice conservatoare naturale şi artificiale ………………. 2.2.2.2.4. Distrugerea cadavrelor de către animale şi inse rugerile produse de oameni …….2.CUPRINS 1. Mumificarea ……………. 2. Etapele cercetării la locul faptei … 118 ..2.2.2. Etapele m ale morţii reale …………………………………. Lividităţile cadaverice… adaverică ……………….2.1.1.. Exami ea cadavrului şi cercetarea la locul faptei …………. Congelarea naturală …….2...2.2.. Saponificarea ……………. Prevederile procedurale privind c ercetarea locului faptei ……………………………………………………….4.1.4. 3.2... ului …………………… 2. 2.2. 2. 2.2. Actele medico-legale …………………………….1.2.2.2.5..4.2. Modificările cadaverice d 2.2.2.2.2.….3.5. 2.2.2. Autoliza cadaverică ………………….2.1.…… 3.4.3.2. 1.2.2.2.

5. Definiţii. Timpii autopsiei medico-legale ……………………………… 3. 3. 4. 3. 3. Autopsia cadavrului copilului n u-născut ………………….5. Rolul politiei la examinarea cadavrului la locul faptei ………………………………………….5.3.1.. Leziunile şi moartea produse prin cădere de la acelaşi niv use în trafic ……………………….3.1. 4.3. 3.5.4.8.2.2. Prelevarea probe plimentare de laborator ……………………………. 4. Clasificarea are ………………………………….2. 3. Echimoza ……………………………… şi moartea produse prin acţiunea corpurilor contondente ………………………………………………….3.5.. Prevederile legale d autopsia medico-legală a cadavrului …………………………………. Expertiza medico-legală a cadavrelor exhumate ……… icularităţile autopsiei în cazurile de moarte subită ……… 3. Rolul legal la examinarea cadavrului la locul faptei …………………………….2. Descr davrului …………………….4.4. 4. Întocmirea raportului de constatare/expertiză med calităţii concluziilor expertale …………… 3.1. Examinarea internă a cadavrului ……………………...1.2..5. Cercetarea suplimentară a locului faptei ……………. 3.5.2.6. 4.1. Leziunile şi moartea produse în condiţii de trafic rutier ……… a produse în condiţii de trafic feroviar ………………………………………………… 4.5... Traumatologia mecanică ……………………………………………. Eritemul posttraumatic ………………………………. 4. Leziunile şi moartea prod moartea produse în trafic acvatic ………… 119 . Leziunil de la înălţime ……………………………… 4.3.6. 3.2.4. Transportul şi depunerea la morgă ………. Consideraţii generale asupra desfă co-legale pe cadavru ………………………… 3.4.. 3.2.5.

Caracteristicile agentului v lnerant în împuşcare ……..7.7.3. 5. 5.2.3..2.1.2.2.3.2.7. Leziuni şi moarte prin acţiunea temperaturilor extreme …….2.1. Leziunile şi moartea produse prin acţiunea instrumentelor tăietoare ………………… ea produse prin acţiunea instrumentelor înţepătoare …………………………… 4. Efect eraturilor înalte ………….1. Leziunile şi umente despicătoare ………………………………………….1..6.1. 5.6.4. Parte generale …………………………… 5.3. 7. Mecanismul împuşcării ………………………………. Semnele asfix rne ………….2.1.3.2..2. Caracteristicile factorului vulnerant … azele acţiunii vulnerante ………………….3. 4. 5. Clasificarea asfixiilor mecanice …………………….1..2.2.6.1. Strangularea ……………………………. 5.4. 6..1..1. Sugrumarea ……………………………… 5. Factorii vulneran uşcare ………………………… 4. Acţiunea temperaturilor scăzute …………………. Asfixiile mecanice ……………………………………………………. 5. Obiectivele expertizei medico-legale în cazuri de leziuni prin împuş lui faptei în caz de leziuni sau moarte prin împuşcare ……………………………………… 4. Leziunile şi moartea produse prin arme de foc ……………… 4.4.3.1..1.. focarea ……………………………….1.3.1. 5.2.. Partea specială ……………………………… a ………………………………… 5.7.6. Efectele generale ale acţiunii temperaturilor înalte .1.. Înecarea ………… ci ……………………………… 6.4. Leziunile şi moartea p instrumentelor înţepătoare-tăietoare ………………… 7. 4. 4.1. Semnele asfixice generale externe ………….. Obstruarea căilor respiratorii …………….2.3. Leziunile şi moar e ……………….4.2. 6.1.6.. Efectele locale ale temperaturilor scăz 120 .2. 6. 6. .5. Tabloul lezional …………………………… 4.1. 5.

Partea generală ……………………………………………. Intoxicaţiile cu plumb tetraetil …………………………… nţe corosive ……………………….1. Stabilirea capacităţii de coa e … 8. Le e ………………………. agravarea.. 6. 6.2.. 7.2. 8. Leziuni şi moart unea curentului electric …………. Expertiza medico-legală viaţa sexuală a persoanei …………………………………………… 8. 7. Expertiza medico-legală ps mularea. 7.2.12. Intoxic acid cianhidric şi derivaţii săi ……………. 7.5. Problemele expertize ico-legale a sarcinii. Leziuni traumatice foarte grave …………………..3.2.7. Acţiunea curentului electric industrial …………… 6. Expertiza medico-legală de laborat or …………………………….3.2.3. Leziunile şi moartea prin variaţiile presiunii atmosfe iunii atmosferice scăzute …………. Expertiza medico-legală a capacităţii de muncă …………… 8.1. Intoxica iza medico-legală pe persoane ……………………………. disimularea.4. Stabilirea existenţei semnelor de violenţă ……….3.8.2. 6. 7. Efectele generale ale acţiunii temperaturilor scăzute …………………… 6. Intoxicaţiile cu metanol (alcool metilic) ………………….4. Acţiunea presiunii atmosferice crescute ………… 6. 8. 9.2..13. 8. 121 .1.5.3.3.. Stabilirea semnelor deflorării …………………… 8 recent ……… 8.. Intoxicaţiile cu substanţe caustice ……………………….3.6.2.1. Ac rentului electric atmosferic …………. 8. 7.3..4. nţe psihotrope ……………………… 7. naşterii.. Obiectivele expertizei medico-legale în cazuri de electrocuţie ………………………………………. Intoxicaţii anol (alcool etilic) ……………………… 7.2.2. avortului ………………………………… 8.3.3. 8.1.. disagravarea ………….2. Leziuni traumatice uşoare şi de gravitate medie … 8.10....2.2.3.. Leziuni şi moarte prin agenţi chimici (toxico ogie medico-legală) ………………………………………… 7. Intoxicaţiile cu mercur şi derivaţii săi …………………….6. 6. Lezi arte prin acţiunea radiaţiilor ionizante ……… 7. Expertiza medico-legală în cazuri de lovire şi sau a sănătăţii ………………………… 8.1. Motivele principale şi timpii principali ai dicolegale pe persoană ………………………………………….5.

12. 10.1.1.3. Metoda de identificare prin amprenta genetică …………… 10. 9.1.5. Examenul de laborator al firelor de păr ……………………. gitale ……………………….3..2.9. Identificarea odonto-stomatologică ……………………….1.. Examenu borator al petelor de spermă ………………. Prelevarea urmelor de sânge a şi expedierea urmelor de sânge prelevate ………………………. Expertiza medico-legală în cazurile privind analiza responsabilităţii profesionale medicale …………………………..1.2. Obiectivele expertale şi căile d acestora în expertiza medico-legală de laborator al petelor de sânge ………………….1. Principiile cauzalităţii în practica rafie selectivă …………………………………………………… 122 .2.1. 11. edico-legală ………………………………………. Descoperirea urmelor de sânge l ul faptei …… 9.3. Examenul de laborator al petelor de sânge ………………… 9. 9. Descrierea urmelor de sânge ……………………… 9.. 9. 10.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful