You are on page 1of 4

Recunoasterea irisului

In ultimii 15 ani, recunoasterea irisului s-a dezvoltat rapid de la prima sa demonstratie si de la prima metoda de dezvoltare in campul biometriei, cu un numar mare de cercetatori activi, atat in mediul academic cat si in industrie. Pana in prezent, aproximativ 50 de milioane de persoane din intreaga lume au fost inscrisi in sisteme de recunoastere a irisului care utilizeaza algoritmii autorului. Alte sisteme au fost elaborate, demonstrate si testate in competitii sponsorizate si sustinute de catre Guvern, obtinandu-se astfel rezultate foarte bune. Fara indoiala, pe viitor va exista un echilibru intre aceste metode si produsele viabile disponibile pentru desfasurarea acestora. Deoarece recunoasterea irisului este proiectata pentru utilizarea n modul de identificare ("unu-la-mai-multi" cutare exhaustiva, cel putin cu algoritmii autorului), astfel nct un utilizator nu este rugat sa solicite sau sa afirme o identitate, spre deosebire de verificarea simpla (un test al unor identitati "unu-la-unu"),unde numarul de comparatii ale irisului facute pan in prezent este uimitor. Metoda de baza in recunoasterea irisului la persoane este folosita in majoritatea aeroporturilor din foarte multe tari. Aplicatiile pe scara larga a tehnologiilor biometrice, cum ar fi recunoasterea irisului, realizeaza inovatii la toate nivelurile, de la senzori la interfete pentru utilizatori, pentru algoritmi si pentru teoria deciziei. In acelasi timp, pentru ca inovatiile sa devina din ce in ce mai motivate, cerintele mediului cu privire la tehnologie cresc. Literatura stiintifica i ingineria cu privire la recunoasterea irisului creste lunar, cu contributii de la universitate si cateva zeci de laboratoare industriale din intreaga lume. Inca din antichitate, modele de recunoastere a irisului au fost recunoscute in Egiptul antic, la Caldeea n Babilonia si in Grecia Antica, precum si in documente inscriptionate n piatra, artefacte de ceramica pictata si in scrierile lui Hipocrate. Divinatia clinica persista astazi ca "iridologie." Ideea de a folosi irisul ca identificator dinstinctiv uman a fost sugerata in 1885 de catrre medicul francez Alphonse Bertillon, care descrie atat culoarea cat si tipul de model. Oftalmologul

britanic James Doggart a comentat n mod special complexitatea modelelor irisului i a sugerat c acestea ar putea fi suficient de unice pentru a servi in acelai mod ca i amprentele digitale. n 1987 oftalmologii americani Flom i Safir au reusit s studieze conceptul de brevet al lui Doggart, insa nu aveau nici un algoritm sau metod specific pentru a-l face semnificativ din punct de vedere statistic. Desi brevetu Flom-Safir a a expirat la nivel mondial larg, neimplementarea cererilor despre orice utilizare a irisului pentru identificarea omului i-au inhibat pe dezvoltatori in incercarea de a crea metodele actuale. Tehnologia de cercetare si dezvoltare in recunoasterea irisului se extinde rapid, la cateva zeci de universitati si locuri de cercetare industriala. Entuziasmul pentru tehnologie i potenialul su este puternic, intocmai cum este nivelul de inovare ca raspuns la provocarile sale incontestabile, in ceea ce priveste n special captarea imaginii. Printre stimulentele care par sa conduca spre aceasta energie creatoare, gasim: Dovezile emergente din teste ne arata c recunoaterea irisului este asemenea metodelor biometrice cu cea mai buna performana in ceea ce priveste acuratetea bazelor de date mari si viteza de cutare. Legislatia din mai multe tari pentru programele nationale, implica acele cari de identitate cu date biometrice, ori inlocuiesc pasapoartele cu elemente biometrice pentru trecere a frontierei. NIST Iris Challenge Evaluation ("la scar larg"), se bazeaza pe imaginile de la 240 de subiecti; din baza sa de date de instruire au fost descarcate 42 de grupuri de cercetare. Au fost sustinute numeroase conferinte internationale si au fost scrise cari pe acest subiect. Iconografia culturala a fost asociata cu ochiul:("Fereastra spre suflet;"- semnificatia afectiva de contact vizual i comunicarea prin intermediul privirii). Placerea intelectuala de rezolvare a problemelor multi-disciplinare care combin matematica, teoria informatiei, statistica, biologia, ergonomia, teoria deciziei i aparitia n mod natural a hazardului uman. Recunoasterea irisului incepe cu gasirea unui iris intr-o imagine, care delimiteaza granitele interioare i exterioare la pupila, detectarea limitelor superioare i inferioare ale pleoapelor in cazul

in care acestea astupa i detectarea i excluderea oricarei gene suprapuse sau reflexii ale corneei sau realizate de ochelari. Aceste procese colective pot fi numite segmentare. Inexactitatea in detectarea, modelarea i reprezentarea acestor limite poate provoca diferite alternari in modelului irisului din descrierile extrase i aceste diferente ar putea provoca defectiuni in momentul potrivirii. Este natural sa se inceapa prin a compara irisul cu un inel. Se poate descoperi usor ca limitele interioare i exterioare nu sunt de obicei concentrice. O solutie simpla in acest caz este crearea unui sistem de pseuso-coordonate polare non-concentrice pentru cartografierea irisului, plecand de la asumptia ca irisul si pupila impart un centru comun si ca pupila este pe deplin continuta in iris. Performanta in recunoasterea irisului este semnificativ imbuntit prin inlocuirea ambelor ipoteze cu alte metode pentru detectarea i modelarea acestor granite indiferent de forma lor i definirea unor coordonate de sistem mai flexibile i generalizate. O limita a curentului de recunoaterea irisului cu ajutorul aparatelor foto este ca au nevoie de o imagine de pe axa ochilor, de obicei, realizata prin ceea ce poate fi numit un "stop and stare" , n care un utilizator trebuie s alinieze axa optica a lui cu axa optic a aparatului foto. Acest lucru nu este la fel de flexibil sau fluid pe cat se crede. Mai mult decat atat, uneori camerele standard dobandesc imagini pentru care ipoteza pe axa nu este valida. De exemplu, imaginile NIST ale irisului care au fost puse la dispozitie si utilizate pentru instruirea la ICE-1 contineau modele diferite de priviri, probabil din cauza utilizatorilor, ale caror priviri erau distrase de monitoare adiacente. Una dintre modalitatile n care datele in recunoasterea irisului pot fi corupte, n afara de reflectii, zgomotul aparatului de fotografiat si ocluzia pleoapelor, este ocluzia de gene (de obicei, de la nivelul pleoapei superioare). Acestea au de multe ori forme complexe si aleatorii care se combin unele cu altele pentru a forma mase de elemente ce se intersecteaza, asfel incat sa nu cedeze la prima detectare. Acestea pot fi cele mai puternice semnale din imaginea irisului, in termeni de contrast sau de energie si ar putea domina IrisCode cu informatii false in cazul n care nu au fost detectate si excluse din datele codificate. Inferenta de gene si excluderea lor din IrisCode pot fi manipulate prin metode de estimare statistica ce depind esential in determinarea distributiei de pixeli ai irisului, demonstrand astfel ca aceasta este multi- modala. n cazul n care

coada de jos a histogramei pixelilor irisului accept o ipoteza de amestecuri multi-modale, un prag adecvat poate fi calculat i fara pixeli si astfel nu mai influenteaza IrisCode. Recunoasterea Irisului functioneaza prin efectuarea unui test de independenta statistica ntre cele dou Coduri ale irisului, pentru a decide daca ele apar din aceiasi irisi sau din irisi diferiti. Acest test de independenta statistica este echivalent cu aruncarea unei monezi de multe ori (fiecare aruncare reprezentand o comparaie intre doi biti din cele doua coduri.) Daca rezultatul aruncarilor este de 50-50, atunci irisii pot fi judecati independent, dar in cazul in care exista o preponderenta mai mare, (de ex. Mai multe capete),inseamna ca Iris Code vine din aceiasi irisi.

You might also like