You are on page 1of 4

Recunoasterea irisului

In ultimii 15 ani, recunoasterea irisului s-a dezvoltat rapid de la prima sa demonstratie si de la prima metoda de dezvoltare in campul biometriei, cu un numar mare de cercetatori activi, atat in mediul academic cat si in industrie. Pana in prezent, aproximativ 50 de milioane de persoane din intreaga lume au fost inscrisi in sisteme de recunoastere a irisului care utilizeaza algoritmii autorului. Alte sisteme au fost elaborate, demonstrate si testate in competitii sponsorizate si sustinute de catre Guvern, obtinandu-se astfel rezultate foarte bune. Fara indoiala, pe viitor va exista un echilibru intre aceste metode si produsele viabile disponibile pentru desfasurarea acestora. Deoarece recunoasterea irisului este proiectata pentru utilizarea în modul de identificare ("unu-la-mai-multi" căutare exhaustiva, cel putin cu algoritmii autorului), astfel încât un utilizator nu este rugat sa solicite sau sa afirme o identitate, spre deosebire de verificarea simpla (un test al unor identitati "unu-la-unu"),unde numarul de comparatii ale irisului facute pană in prezent este uimitor. Metoda de baza in recunoasterea irisului la persoane este folosita in majoritatea aeroporturilor din foarte multe tari. Aplicatiile pe scara larga a tehnologiilor biometrice, cum ar fi recunoasterea irisului, realizeaza inovatii la toate nivelurile, de la senzori la interfete pentru utilizatori, pentru algoritmi si pentru teoria deciziei. In acelasi timp, pentru ca inovatiile sa devina din ce in ce mai motivate, cerintele mediului cu privire la tehnologie cresc. Literatura stiintifica şi ingineria cu privire la recunoasterea irisului creste lunar, cu contributii de la universitate si cateva zeci de laboratoare industriale din intreaga lume. Inca din antichitate, modele de recunoastere a irisului au fost recunoscute in Egiptul antic, la Caldeea în Babilonia si in Grecia Antica, precum si in documente inscriptionate în piatra, artefacte de ceramica pictata si in scrierile lui Hipocrate. Divinatia clinica persista astazi ca "iridologie." Ideea de a folosi irisul ca identificator dinstinctiv uman a fost sugerata in 1885 de catrre medicul francez Alphonse Bertillon, care descrie atat culoarea cat si tipul de model. Oftalmologul

ergonomia. • Iconografia culturala a fost asociata cu ochiul:("Fereastra spre suflet. • Placerea intelectuala de rezolvare a problemelor multi-disciplinare care combină matematica. Recunoasterea irisului incepe cu gasirea unui iris intr-o imagine. În 1987 oftalmologii americani Flom şi Safir au reusit să studieze conceptul de brevet al lui Doggart. • Legislatia din mai multe tari pentru programele nationale. Desi brevetu Flom-Safir a a expirat la nivel mondial larg.semnificatia afectiva de contact vizual şi comunicarea prin intermediul privirii). in ceea ce priveste în special captarea imaginii. la cateva zeci de universitati si locuri de cercetare industriala. • NIST Iris Challenge Evaluation ("la scară largă"). detectarea limitelor superioare şi inferioare ale pleoapelor in cazul . ori inlocuiesc pasapoartele cu elemente biometrice pentru trecere a frontierei.". Entuziasmul pentru tehnologie şi potenţialul său este puternic. • Au fost sustinute numeroase conferinte internationale si au fost scrise carţi pe acest subiect. Tehnologia de cercetare si dezvoltare in recunoasterea irisului se extinde rapid. intocmai cum este nivelul de inovare ca raspuns la provocarile sale incontestabile. neimplementarea cererilor despre orice utilizare a irisului pentru identificarea omului i-au inhibat pe dezvoltatori in incercarea de a crea metodele actuale. biologia. implica acele carţi de identitate cu date biometrice. se bazeaza pe imaginile de la 240 de subiecti.britanic James Doggart a comentat în mod special complexitatea modelelor irisului şi a sugerat că acestea ar putea fi suficient de unice pentru a servi in acelaşi mod ca şi amprentele digitale. teoria deciziei şi aparitia în mod natural a hazardului uman. teoria informatiei. gasim: • Dovezile emergente din teste ne arata că recunoaşterea irisului este asemenea metodelor biometrice cu cea mai buna performanţa in ceea ce priveste acuratetea bazelor de date mari si viteza de căutare. statistica. din baza sa de date de instruire au fost descarcate 42 de grupuri de cercetare. care delimiteaza granitele interioare şi exterioare la pupila. Printre stimulentele care par sa conduca spre aceasta energie creatoare. insa nu aveau nici un algoritm sau metodă specifică pentru a-l face semnificativ din punct de vedere statistic.

plecand de la asumptia ca irisul si pupila impart un centru comun si ca pupila este pe deplin continuta in iris. asfel incat sa nu cedeze la prima detectare. În cazul în care . Mai mult decat atat. realizata prin ceea ce poate fi numit un "stop and stare" . este ocluzia de gene (de obicei.modala. modelarea şi reprezentarea acestor limite poate provoca diferite alternari in modelului irisului din descrierile extrase şi aceste diferente ar putea provoca defectiuni in momentul potrivirii. O solutie simpla in acest caz este crearea unui sistem de pseuso-coordonate polare non-concentrice pentru cartografierea irisului. în afara de reflectii. demonstrand astfel ca aceasta este multi.in care acestea astupa şi detectarea şi excluderea oricarei gene suprapuse sau reflexii ale corneei sau realizate de ochelari. Se poate descoperi usor ca limitele interioare şi exterioare nu sunt de obicei concentrice. de la nivelul pleoapei superioare). Inexactitatea in detectarea. imaginile NIST ale irisului care au fost puse la dispozitie si utilizate pentru instruirea la ICE-1 contineau modele diferite de priviri. de obicei. in termeni de contrast sau de energie si ar putea domina IrisCode cu informatii false in cazul în care nu au fost detectate si excluse din datele codificate. Acestea pot fi cele mai puternice semnale din imaginea irisului. ale caror priviri erau distrase de monitoare adiacente. Una dintre modalitatile în care datele in recunoasterea irisului pot fi corupte. uneori camerele standard dobandesc imagini pentru care ipoteza pe axa nu este valida. Acest lucru nu este la fel de flexibil sau fluid pe cat se crede. O limita a curentului de recunoaşterea irisului cu ajutorul aparatelor foto este ca au nevoie de o imagine de pe axa ochilor. Acestea au de multe ori forme complexe si aleatorii care se combină unele cu altele pentru a forma mase de elemente ce se intersecteaza. probabil din cauza utilizatorilor. zgomotul aparatului de fotografiat si ocluzia pleoapelor. Este natural sa se inceapa prin a compara irisul cu un inel. în care un utilizator trebuie să alinieze axa optica a lui cu axa optică a aparatului foto. Performanta in recunoasterea irisului este semnificativ imbunătăţită prin inlocuirea ambelor ipoteze cu alte metode pentru detectarea şi modelarea acestor granite indiferent de forma lor şi definirea unor coordonate de sistem mai flexibile şi generalizate. De exemplu. Inferenta de gene si excluderea lor din IrisCode pot fi manipulate prin metode de estimare statistica ce depind esential in determinarea distributiei de pixeli ai irisului. Aceste procese colective pot fi numite segmentare.

Recunoasterea Irisului functioneaza prin efectuarea unui test de independenta statistica între cele două Coduri ale irisului. un prag adecvat poate fi calculat şi fara pixeli si astfel nu mai influenteaza IrisCode. pentru a decide daca ele apar din aceiasi irisi sau din irisi diferiti. dar in cazul in care exista o preponderenta mai mare.inseamna ca Iris Code vine din aceiasi irisi. atunci irisii pot fi judecati independent.coada de jos a histogramei pixelilor irisului acceptă o ipoteza de amestecuri multi-modale. Acest test de independenta statistica este echivalent cu aruncarea unei monezi de multe ori (fiecare aruncare reprezentand o comparaţie intre doi biti din cele doua coduri. Mai multe capete). (de ex. .) Daca rezultatul aruncarilor este de 50-50.