You are on page 1of 26

1

ATENŢIA
1. Specificul psihologic al atenţiei Dintre toate formele de manifestare a vieţii psihice, atenţia este, în explicaţiile curente, cel mai frecvent asociată cu performanţa. Chiar dacă reuşita sau eşecul într-o activitate se datorează în realitate bunei sau slabei funcţionări a altor domenii ale psihicului cum sunt procesele senzoriale, memoria, gândirea ori structurile motivaţionale, atenţia este cea la care apelăm în mod curent pentru a ne justifica prestaţia. Ea este scoasă la iveală ca primă dimensiune psihică invocată, ignorând adesea cauzele reale ale unui succes sau insucces. Dincolo de ierarhia implicită conţinută în aserţiunile de mai sus, concepţiile ştiinţifice asupra atenţiei subliniază rolul deosebit de important al acesteia în activitatea umană. Astfel, pentru Theodule Ribot, „atenţia este un monodeism intelectual, asociat cu o adaptare spontană sau artificială a individului”(1924/2000, p.16-17). În opinia lui Alexandru Roşca „atenţia constă în orientarea selectivă şi în concentrarea activităţii psihice asupra unor obiecte sau fenomene, ceea ce are ca efect reflectarea lor mai clară şi mai completă, precum şi creşterea eficienţei activităţii”(1976, p. 375). Inlcuzând şi o dimensiune fiziologică, Vasile Preda (1991, p. 92) defineşte atenţia drept un „proces psihofiziologic care constă în orientarea şi concentrarea selectivă a activităţii psihice asupra unor stimuli sau sarcini, în vederea obţinerii unei percepţii optime, rezolvării adecvate a sarcinilor, a situaţiilor-problemă şi adaptării comportamentului senzorio-motor, cognitiv şi afectiv la mobilitatea condiţiilor externe şi la dinamica motivelor şi scopurilor persoanei”. Mai recent, Mihai Golu adoptă o perspectivă similară: atenţia este un „proces psihofiziologic de orientare, concentrare şi potenţare selectivă a funcţiilor şi activităţilor psihice şi psihocomportamentale modale specifice în raport cu obiectul şi finalitatea lor proprii, asigurându-le atingerea unui nivel optim de eficienţă adaptativă” (2000, p. 437). Dincolo de diversitatea terminologică, majoritatea definiţiilor date atenţiei relevă notele esenţiale ale acesteia, care îi conferă un specific aparte în cadrul sistemului psihic uman: orientarea, selecţia 1

2 şi focalizarea. Reflexul necondiţionat de orientare este unul din primele fenomene prin prisma cărora a fost explicată atenţia. El constă într-un ansamblu de manifestări fiziologice şi comportamentale ce apar atunci când organismul receptează un stimul nou şi semnificativ din punct de vedere motivaţional-adaptativ. Mai concret, este vorba de elemente motrice externe (întoarcerea capului, încordarea privirii, diminuarea mişcărilor etc.), vegetative interne, dublate de modificări ale activităţii cerebrale decelabile în tabloul electroencefalogramei. Reflexul necondiţionat de orientare este specific atenţiei involuntare şi este înnăscut, însă în urma acumulării experienţei de viaţă, anumite situaţii ne pot declanşa reflexe condiţionate de orientare implicate în special în atenţia expectativă voluntară. Selecţia atenţională constă în stabilirea voită sau automată a unor priorităţi. Omul trăieşte într-un mediu hipercomplex; în fiecare moment al vieţii noastre, o adevărată avalanşă de stimuli senzoriali adesea dispuşi aleator şi cu evoluţie imprevizibilă ne bombardează analizatorii. Resursele noastre de prelucrare a informaţiilor ce vin spre noi sunt însă limitate (după unele estimări, în fiecare secundă a vieţii, asupra analizatorilor acţionează un volum de aproximativ 100 000 biţi de informaţie, din care putem prelucra conştient doar între 25 şi 100 biţi – Miclea, 1999). Apare aşadar necesitatea logică şi pragmatică a unei selecţii. Consecutiv, organismul se focalizează asupra elementelor alese, acestea devenind obiectul unor prelucrări laborioase, de detaliu în detrimentul datelor concurente, cărora le va fi blocat accesul în etajele superioare ale psihicului.Selecţia atenţională nu se rezumă doar la „intrările” în sistemul cognitiv. O dată receptate, acestea sunt supuse unor analize complexe, în vederea interpretării semnificaţiei lor, integrării într-o categorie, demers posibil doar prin raportare la baza de cunoştinţe a subiectului (memoria de lungă durată). Nu toate informaţiile dobândite pe parcursul ontogenezei sunt necesare pentru prelucrarea stimulilor recent receptaţi (dealtfel, activarea simultană a tuturor e imposibilă), ci doar o parte: asistăm aşadar la un nou proces de selecţie, tradus prin activarea informaţiilor relevante şi inhibarea celor irelevante. În fine, segregarea continuă şi asupra „ieşirilor” din sistem, unde se impune 2

fiind elemente distincte ale aceluiaşi proces psihofiziologic unitar. focalizarea (concentrarea) presupune un demers vertical în cadrul aceluiaşi item. a focalizării şi selecţiei. o aşteptare pasivă. Dacă selecţia vizează opţiunea între un stimul sau altul din cei disponibili. răspunsurile motrice presupun de asemenea distincţia între elementele relevante şi stimulii distractori. în plan comportamental se obiectivează prin rezistenţa la factori perturbatori. dar stimulii selectaţi sunt procesaţi mai profund. La nivel fiziologic central.3 necesitatea de a selecta din repertoriul general al soluţiilor posibile varianta cea mai potrivită. ea se exprimă prin intensitatea proceselor nervoase implicate în atenţie. Ea nu are un conţinut informaţional 3 . experienţele de transă hipnotică etc. în timp ce concentrarea duce la procesarea mai adâncă a acestora. În plan psihocomportamental ea presupune o contemplare generală a ambianţei. crearea unui focar de excitaţie puternic la nivelul scoarţei cerebrale şi inhibarea consecutivă a ariilor corticale învecinate. Pe fondul acesteia se instalează starea de vigilenţă în care individul realizează o explorare nespecifică a mediului. În cadrul sistemului psihic uman. caracterizată prin absenţa orientării către ceva anume. Din punct de vedere funcţional. Dacă orientarea crează premisa angajării către un câmp de stimuli. stările de meditaţie specifice practicilor orientale ce pot merge până la abolirea senzaţiilor de durere. fiind o expresie a profunzimii analizei acestuia. selecţia asigură extragerea acelor elemente care vor determina un răspuns adecvat. Dovadă stau momentele de cufundare în lectură chiar în condiţiile unor zgomote de fond. atenţia este mecanismul cel mai intim legat de funcţionarea celorlalte procese şi funcţii psihice. Starea de veghe este opusă celei de somn şi se caracterizează printr-o activare difuză a scoarţei cerebrale. specific ei este un anumit grad de tensiune psihică dat de activarea mai puternică a cortexului. o aşteptare pasivă a ceva încă nedefinit. Cele trei dimensiuni ale atenţiei sunt complementare. menit a pregăti o reacţie promptă indiferent de natura sau locaţia eventualilor stimuli. existenţa atenţiei implică existenţa altor două stări psihofiziologice: starea de veghe şi starea de vigilenţă. În cazul atenţiei asistăm la o îngustare a câmpului conştiinţei.

proces implicat în orientare şi selecţie. printr-o mai bună 4 . iar deprinderile mai adecvat selectate şi aplicate. f) funcţia de potenţare. procesul rezolutiv este mai eficient. succesul într-o activitate este dat în mare măsură de prezenţa şi calitatea atenţiei. implicarea atenţiei în activitatea umană este una complexă şi deosebit de importantă. c) funcţia de filtrare-selecţie a datelor cu potenţial motivaţional-adaptativ şi ignorare-blocare a celor irelevante. Dintre funcţiile ce-i revin atenţiei în activitatea umană. g) funcţia de avertizare şi alertare. de regenerare a efortului neuropsihic necesar pe toată durata activităţii. cele mai importante sunt următoarele ( după Golu. e) funcţia de orientare-direcţionare. cum este cazul percepţiei. manifestarea ei este intrinsec dependentă de derularea proceselor cognitive. prudenţei. ce se concretizează în momentele de accentuare a vigilenţei. ea fiind un adevărat „nod-releu” al vieţii psihice” (Preda. interne a fluxului de prelucrări informaţionale. La modul global. percepţia devine mai completă şi mai clară. cărora le dă un maximum de eficienţă: în prezenţa atenţiei. 2. memoria este mai trainică şi mai fidelă.4 propriu. recepţia senzorială este mai acurată şi mai rapidă. 2000): a) funcţia de explorare şi baleiaj a câmpului perceptiv extern. ci dimpotrivă. 1991). ce serveşte la elaborarea montajelor interne adecvate desfăşurării proceselor şi acţiunilor „comandate”. memoriei sau gândirii şi nici o existenţă independentă de acestea. discernământului în situaţii imprevizibile sau critice. În esenţă. d) funcţia de accentuare a contrastelor în vederea unei concentrări mai profunde. finalizată cu activarea selectivă a informaţiilor utile în situaţia dată.b) funcţia de explorare şi scanare a repertoriului memoriei de lungă durată. Nivele ale controlului atenţional: procesări automate şi procesări controlate După cum am arătat în subcapitolul anterior. specifică etapei intermediare. înţelegerea semnificaţiilor mai profundă. putem spune că rolul ei este de a asigura un control mai bun asupra situaţiei în care ne aflăm.

se disting două nivele ale controlului atenţional: procesări automate şi procesări controlate (strategice). maşini de a desfăşura o serie de operaţii fără intervenţia omului în condiţiile în care sunt îndeplinite anumite condiţii specifice (intervenţia umană este desigur necesară pentru construirea. în ce ordine. Aceasta întrucât activitatea de bază nu necesită o focalizare deosebită. termenul “automat” desemnează proprietatea unor aparate. cât de amplă trebuie să fie mişcarea ori lungimea pasului. Iată deci că sarcini diferite sau momente diferite ale aceleiaşi sarcini. căutăm soluţii unei probleme etc. în acele momente. cum este mersul. v a f i n e c e s a r să calculăm exact unde să punem fiecare picior. desfăşurarea simultană a unei alte sarcini conştiente fiind exclusă. ele nefiind supuse erorilor specific umane datorate unor surse cum sunt oboseala. De pildă. cum numeroase elemente nefamiliare şi impredictibile. diferite tipuri de sarcini reclamă diferit participarea atenţiei. un robot ataşat unei linii telefonice va declanşa un mecanism de înregistrare după un anumit interval de timp. fără a fi nevoie ca cineva să stea lângă el şi să apese un buton în acest sens. creierul nostru va căuta să ne ajute să depăşim situaţia dată. fără ca succesiunea paşilor noştri să aibă ceva de suferit.. dificile.5 gestionare a informaţiilor prelucrate. distragerea atenţiei sau plictiseala. Acest control nu este unul omogen. Este foarte cunoscut faptul că în timpul activităţilor simple sau a celor supraînvăţate (deprinderi). programarea unor asemenea dispozitive). întreţinem o conversaţie cu un partener de drum. existând resurse atenţionale suficiente pentru desfăşurarea simultană a altei sarcini. e foarte puţin probabil că vom putea fi atenţi şi la altceva. În funcţie de aceasta. solicită diferite grade de implicare a atenţiei. În timpul unui examen de pildă. nonpsihologică. 5 . În accepţiunea comună. termenul este eminamente un atribut al produselor tehnologice. În această accepţiune. Dacă pe aleea pe care adineaori mergeam l i n işt iţi e x i s tă u n şa nţ s a u o b a l tă p e s t e c a r e v a t r e b u i să t r e c e m . Neimplicarea factorului uman aduce o serie de avantaje în desfăşurarea sarcinilor. La polul opus se situează activităţile complexe. ne putem concentra şi asupra altor aspecte: admirăm peisajul.

apud Kihlstrome. semnificaţia diadei procesări automate versus procesări controlate este circumscrisă în tabelul nr. operând în acelaşi tip de sarcină. iar cele controlate mult mai lente. fiind utilizate într-un context mult mai larg (Power & Dalgleish. Bargh. la întrebarea “Care este opusul procesărilor automate?”. Ohman. însă delimitarea netă a sferei şi conţinutului acestei noţiuni stârneşte încă numeroase controverse între autorii în domeniu. Astfel. răspunsurile sunt dintre cele mai diverse: procesări conştiente (Posner & Snyder. 1. 1998). procesări ce reclamă efort (effortfull processing. 1975.apud Kihlstrom. Astfel. Hasher şi Zacks (1984. 1999. Cu toată această “bogăţie” terminologică. În accepţiunea sa psihologică originală. Hasher & Zacks. Alţi autori menţionează o serie de criterii adiţionale. 1984). 1999) susţin că procesările automate nu sunt afectate de interferenţă.1984. Caracteristici ale prelucrărilor informaţionale automate. 2001).6 Termenul a fost preluat de specialişti în explicarea unor fenomene psihice. procesări raţionale ( Sm i t h & Kirby. cea mai utilizată formulă rămâne cea a prelucrărilor controlate. 1999). procesări controlate (Shiffrin &Schneider. Tabelul nr. 1. putând fi realizate la acelaşi nivel de performanţă chiar în timpul realizării unor sarcini concurente. Mih. 2004). dar poate fi declanşată Necesită resurse atenţionale 6 . iar diferenţele interindividuale ca şi cele de vârstă sunt inexistente. primele sunt însă inflexibile. prelucrările automate sunt mai rapide. 1984) Criteriu Procesări automate Procesări controlate Consum energetic Independente. respectiv controlate (după Schneider. Un punct de convergenţă este faptul că reprezentările informaţionale sunt identice în ambele situaţii. 1984. Dumais şi Shiffrin. nu implică un consum energetic Consum energetic ridicat Intenţionalitate Incompletă Completă Atenţie Nu necesită. în timp ce secundele sunt foarte flexibile.

reflexul de contracţie al irisului necesită un interval de timp sesizabil. dar pot exista la parametri reduşi. foarte clar delimitate la nivel teoretic. efortul consecutiv prelucrărilor automate este inexistent sau puţin. Analizând atent tabelul nr. O 7 .7 Efort resimţit Deloc sau foarte puţin Nivel ridicat Tipul de procesare Paralelă Serială Gradul de conştientizare a informaţiei Puţin sau deloc Ridicat Gradul de retenţie în MLD Puţin sau deloc Masiv Nivel de performanţă Ridicat Scăzut. gradul de conştientizare şi de retenţie în MLD sunt şi acestea absente. deşi prototip al demersurilor automate. Spre exemplu. Acest lucru ne-ar pute în faţa a două dimensiuni extreme. cu excepţia sarcinilor simple Sensibilitate la exersare Îmbunătăţire graduală Puţin sensibile Modificare Dificilă Uşoară Oricât de tentante ar fi însă caracteristicile menţionate. resursele atenţionale nu sunt reclamate. 1. însă greu de susţinut la nivel empiric. intervalul de timp extrem de scurt solicitat de procesările atenţionale precum şi absenţa oricărei interferenţe cu sarcini concurente sunt doar două dintre criteriile contestate (Mih. Mai mult. nici una din caracteristicile enumerate mai sus nu trebuie considerată la modul absolut. 2004). dar pot fi declanşate. observăm că o serie de criterii sunt formulate într-o manieră mai degrabă relativă. Astfel. o parte din ele nu sunt realiste. Astfel.

1994 ). apud Mih. desfăşurându-se în manieră automată. acestea ajung la o oarecare independenţă de controlul conştient. O menţiune importantă în acest sens a fost făcută de Bargh şi Chartrand (1999). Acceptarea acestui continuum este compatibilă cu caracterul relativist al caracteristicilor menţionate mai sus. efortul resimţit. o acţiune bazată pe un mod omogen de operare. pe măsură ce sarcina realizată este mai apropiată de polul prelucrărilor controlate. 2004). orice deprindere presupune repetarea unor operaţii la nivel conştient. putând fi unul mai mic atunci când ne situăm mai aproape de polul din stânga sau mai mare. faptul că subiectul 8 . repetată frecvent. sintagma “mod omogen de operare” desemnează aici o asociere constantă între un anumit input şi un output specific. mai apropiat sau mai îndepărtat de unul dintre poli. de pildă. care disting în cadrul procesărilor automate două forme distincte: o formă implicată în formarea şi funcţionarea deprinderilor şi respectiv o alta implicată în stadiile iniţiale ale percepţiei. cei mai importanţi sunt repetiţia şi invarianţa structurii sarcinii (Mih. realizându-se foarte rapid. Iniţial. putem vorbi de o ierarhie a criteriilor de automatizare. Astfel Jacoby (1991. În acest context este preferabilă formula grad de automatizare a procesărilor informaţionale faţă de dihotomia procesări automate versus controlate. ajunge să treacă de sub tutela procesărilor controlate la un nivel mai scăzut al controlului atenţional. Mai concret. prin exerciţiu însă. Continuând pe aceeaşi idee. 2004) distinge între un sens slab al prelucrărilor automate (absenţa controlului conştient şi a intenţionalităţii) şi respectiv un sens tare al acestora circumscris prin întrunirea cumulativă a tuturor criteriilor menţionate. implicând masiv controlul atenţional şi consumând resurse energetice (procesări controlate). fără efort. orice demers cognitiv situându-se la un anumit nivel al acestui continuum. Altfel spus.8 întrebare firească în aceste condiţii este până unde ţin procesările automate şi de unde încep cele strategice?Un posibil răspuns ni-l oferă conceptualizarea celor două aspecte ca plasându-se la extremele unui continuum al nivelelor controlului atenţional şi nu ca fiind dihotomice (Wells & Matews . Dintre factorii ce concură la realizarea automatizării. automat. în care succesiunea paşilor este aceeaşi.

presupunând parcurgerea mai multor paşi din care noi conştientizăm doar rezultatul final: recunoaşterea obiectului. 1996) susţine că esenţa automatizării este dată de acumularea graduală a unor cunoştinţe despre output-urile specifice diferitelor inputuri (automatizarea procedeelor de calcul aritmetic de pildă. ce nu implică variaţii ale inputului. La sfârşitul anilor ’50. o structură cognitivă relativ unitară. în prezenţa unor elemente impredictibile. O sarcină îndelung exersată.Cel de-al doilea sens al automatizării menţionat de Bargh şi Chartrand se referă la stadiile iniţiale ale procesului perceptiv. sau cele în care invarianţa structurii nu este absolută pot fi încadrate şi acestea la un anumit nivel al automatizării (în sens slab). pentru care subiectul nu are un răspuns elaborat. într-un anumit punct pe axa automat – controlat. apud Sternberg. Ideea este susţinută şi de alte modele asupra automatizării. În acest fel. În cazul ambelor categorii însă. prelucrările informaţionale se pot situa la diferite nivele ale controlului atenţional. Pe de altă parte. cele două perspective nu sunt şi contradictorii. a cărei implementare va reclama resurse cognitive minore.9 reacţionează constant în aceeaşi manieră în situaţii similare. se realizează prin stocarea de răspunsuri specifice anumitor combinaţii de numere). a unei succesiuni de operatori într-unul singur. Hubel şi Wiesel (apud Miclea 1999) au făcut o serie de cercetări asupra mecanismelor neurofiziologice ale percepţiei vizuale pentru care li s-a decernat ulterior Premiul Nobel. în funcţie de numărul de repetiţii ca şi de constanţa sarcinii respective. afectată de interferenţă doar în mică măsură sau deloc. va deveni automată în timp. Logan (1988. pentru Anderson (1983) procesul automatizării constă în integrarea treptată. bazată pe o asociere constantă input – output. prin exerciţiu. procesarea conştientă devenind redundantă (sensul tare al automatizării). Deşi distincte. 9 . sarcina fiind desfăşurată la nivel strategic. Astfel. structurile automatizate nu mai sunt suficiente. Este cunoscut faptul că percepţia are o desfăşurare procesuală. ci mai degrabă explicaţii complementare ale aceleiaşi realităţi la nivele diferite de analiză a sistemului cognitiv: global (Anderson) şi respectiv mai detaliat (Logan). sarcinile neexersate îndeajuns. o parte din resursele atenţionale ale individului devin disponibile. putând fi utilizate într-o sarcină simultană. Pe de altă parte. Astfel.

fante. dacă prin procesări automate înţelegem deprinderi. Activitatea detectorilor de trăsături este extrem de specializată. Primul aspect ţine mai degrabă de memorie. celulele respective au fost numite detectori de trăsături. 1 9 9 9 . 3. în funcţionarea detectorilor de trăsături. procesele implicate în analiza primară a informaţiilor nu necesită un asemenea demers. dar automatizate).10 Ei au descoperit existenţa în cortexul animalelor experimentale a unor celule responsabile de prelucrarea stimulilor vizuali simpli (linii. diferenţele dintre procesările automate şi cele controlate sunt de natură calitativă. Formele atenţiei 10 . Întrucât acestea sunt elemente componente ale oricărei imagini. Funcţionarea lor este automată. Acesta susţine că între cele două aspecte ale automatizării există diferenţe esenţiale de natură calitativă. demers imposibil la nivelul procesărilor perceptive primare. cea de-a doua formă a proceselor automate se desfăşoară preatenţional. Altfel spus în timp ce deprinderile sunt în realitate postatenţionale. prelucrările se desfăşoară nediscriminativ. de pildă. Astfel. unghiuri etc. fără a fi nevoie de o mobilizare voluntară şi conştientă. diferenţele dintre acestea şi procesările controlate sunt de natură cantitativă (aceleaşi mecanisme. fiecare reacţionând doar la prezenţa în câmpul perceptiv a unui anume stimul simplu. cu o anumită orientare sau mişcare specifică. La acest nivel. aspect confirmat şi de posibilitatea replierii la nivel controlat în desfăşurarea unei deprinderi. controlat. în sensul că simpla prezenţă în câmpul perceptiv a unui stimul este suficientă pentru a declanşa modificări ale patternului de activare. mecanismele atenţionale specifice (orientarea. care în timp devin automatizate.). aflat într-o anume locaţie. p entru detalii). în timp ce secundul este implicat în funcţionarea percepţiei. selecţia şi focalizarea) declanşându-se abia în etapele ulterioare ale tratării informaţiei. Distincţia între cele două forme ale proceselor automate este adâncită şi de Logan (1992). În concluzie. în timp ce deprinderile se formează prin repetarea unei sarcini desfăşurate conştient. faţă de toţi stimulii. s t i m u l i d i f e r iţi a n t r e n e a ză c e l u l e d i f e r i t e ( a s e v e d e a M i c l e a . Dacă prin procesări automate înţelegem acel tip de prelucrări implicate.

a) Atenţia involuntară este forma elementară şi naturală a atenţiei. fiind procesaţi în mod prioritar. a depunerii unui efort voluntar în vederea atingerii unui scop stabilit. a firmelor luminoase. fără ca subiectul să-şi propună să f i e a t e n t o r i să d e p u nă u n e f o r t î n a c e s t s e n s . duce la scăderea treptată a interesului faţă de acesta. panourilor stradale etc. voluntară şi postvoluntară. Berlyne (1966. iar la nivel cortical se constată o diminuare a activităţii electrice din zona de proiecţie specifică (pentru 11 .11 Susţinerea atenţională a activităţii este un domeniu complex care îmbracă forme particulare în momente diferite în funcţie de sarcina efectuată dar şi de particularităţile subiectului. contrast. dat fiind caracterul intruziv al spoturilor publicitare. ce apare atunci când ne confruntăm cu stimuli noi. atenţia poate fi involuntară. uneori chiar şocante. insistând astfel mai mult asupra lui. intensitate mare. construirea aparaturilor de bord. Reflexul de orientare dispare în timp. conturarea specială. mişcarea unui stimul pe un fond de elemente fixe atrage urmărirea involuntară a acestuia. asimetrie. debutul unei reclame radio printr-un zgomot/sunet puternic sau dimpotrivă. În funcţie de prezenţa sau absenţa intenţiei de a fi atent. în virtutea fenomenului de habituare (obişnuire). mişcare sau complexitate. numiţi prosexogeni se impun în mod automat în competiţia pentru resurse cognitive. neintenţionată. neregularitate. Acţiunea repetată a unui stimul. atenţia involuntară este explicată prin prisma reflexului necondiţionat de orientare. Dispun de acest tratament preferenţial elementele caracterizate prin noutate. 2000) a demonstrat că anumiţi stimuli. cu apariţie bruscă ori neaşteptată. chiar dacă dispune de caracteristicile enumerate mai sus. D i n p u n c t d e v e d e r e c omportamental. apud Golu. apariţia şi dispariţia bruscă a unui stimul sunt utilizate şi în semnalizarea rutieră. Contrastul cromatic. se recurge astfel la imagini atipice. realizatorii caută mijloace prin care să atragă involuntar atenţia receptorilor. Specificul ei este declanşarea şi susţinerea spontană. printrun moment de linişte totală ne va face să ne focalizăm asupra ei. contrastante cu cele uzuale. Înpsihologia reclamei de exemplu. ambiguitatea unui mesaj determină subiectul să-i descifreze sensul.

Exemplele arată că oamenii ce Stimul Receptor Cortex (model acceptor) 12 . care la rândul său. În măsura în care un semnal specific. chiar dacă apare frecvent. atunci când cortexul nu recunoaşte inputul proaspăt sosit. Mai concret. 1999 . În acest fel. iar cele punctate. reflexul de orientare difuz şi perisabil se transformă în reacţie de investigaţie. 1. prin intermediul sistemului reticulat activator ascendent (SRAA) va suplimenta activarea corticală deja existentă (figura 1). de explorare a mediului (Preda. conexiuni inhibitive) Nu orice repetiţie duce însă la habituare. Modelul lui Sokolov. modelul acceptor desemnează un patern de activare specific unui anumit stimul. Orice informaţie externă o dată receptată de segmentele periferice ale analizatorilor este trimisă spre cortex pe două căi: direct şi respectiv. în baza căruia acesta este recunoscut. are consecinţe importante asupra comportamentului. 1963 (după Miclea. 1991). este purtător al unui mesaj decisiv în funcţie de care acţiunile noastre vor fi orientate într-un fel sau altul (este întărit). creatorii de reclame diversifică expresiile. Pornind de la asemenea observaţii. concep forme alternative de exprimare a aceluiaşi mesaj). el nu va mai bloca circuitul receptor . blocând activarea formaţiunii reticulate.săgeţile continue reprezintă conexiuni excitative.formaţiune reticulată. prin intermediul formaţiunii reticulate.12 preîntâmpinarea acestui fenomen. impunându-se prioritar în câmpul conştiinţei (atenţie involuntară). cortexul inhibă circuitul secundar. Sokolov (1963) explică funcţionarea atenţiei involuntare prin legăturile funcţionale dintre cortex şi formaţiunea reticulată. Invers. stimulul receptat va beneficia de resurse suplimentare de procesare. Esenţa modelului este postularea existenţei la nivelul cortexului a unui aşa numit model acceptor a l s t i m u l i l o r c u c a r e v e n i m î n contact. Mesajul sosit la cortex în zonele de proiecţie specifice este analizat în vederea recunoaşterii. (SRAA) Fig. Dacă la acest nivel există un model acceptor al stimulului receptat.

În plus.să mă concentrez. Modelul lui Sokolov.. Prin natura mecanismelor psihofiziologice de care dispune. Nu ne obişnuim şi nu ignorăm însă sunetul emis de alarma propriei maşini.să urmăresc ce se întâmplă”. ce funcţionează ca o comandă internă în baza unui suport motivaţional adecvat: „trebuie să fiu atent. în timp. în asemenea situaţii. de data aceasta mesajul e unul foarte important (cineva încearcă să o fure) şi vom acţiona în consecinţă. ei se obişnuiesc cu semnalul respectiv.. Rolul atenţiei involuntare în viaţa şi activitatea umană este unul deosebit de important. Ea constă în orientarea selectivă şi concentrarea deliberată asupra unui obiect. intenţionată. deşi formulat pentru modelarea reflexului 13 . Din punct de vedere neurofiziologic. îşi întrerup pentru moment activitatea sau sunt chiar treziţi din somn. uneori chiar plictisitoare. focalizarea involuntară poate fi menţinută timp îndelungat fără ca la nivel subiectiv să apară senzaţia de oboseală. chiar dacă aceasta sună de mai multe ori într-o noapte. Este intrinsec legată de existenţa unei intenţii. sarcini sau activităţi şi în menţinerea acestei focalizări cât timp este necesar pentru finalizarea unei activităţi şi atingerea scopului propus. ea presupune existenţa unui focar de excitaţie intensă la nivelul scoarţei cerebrale. Activităţile importante. atenţia involuntară nu este suficientă.. implică adesea şi părţi neinteresante. chiar dacă dispun de momente interesante. ea este un mecanism de control cognitiv asupra mediului. iar pentru reuşită e nevoie de o mobilizare voluntară. a unui scop conştient formulat şi asumat..13 Formaţiune reticulatălocuiesc în apropierea gărilor sunt deosebit de sensibili la început faţă de zgomotul produs de trecerea unui tren: îşi focalizează atenţia în direcţia respectivă. realizând detecţia şi analiza rapidă a stimulilor relevanţi din punct de vedere adaptativ. avantaj dat de consumul energetic scăzut. ajungând să-l ignore. rutiniere. plăcute. b) Atenţia voluntară este forma superioară şi specific umană a atenţiei. prezentat anterior. întărit prin fenomenul inducţiei pozitive. Un rol deosebit de important în acest proces îl au mecanismele verbale.

care la cel mai mic semnal se poate transforma în impuls/acţiune reală (Ribot. Distingem astfel împreună cu alţi autori (Preda. la acest nivel are loc interpretarea informaţiei prin activarea cunoştinţelor necesare din memoria de lungă durată (în funcţie de unităţile activate. deşi dispune de un model acceptor. veriga intermediară (procesarea internă propriu-zisă) şi ieşire. cortexul. Atenţia intelectivă continuă procesarea stimulului anterior detectat şi selectat din mediu. atenţia expectativă reprezintă un stadiu pregătitor în cursul căruia este evocată imaginea unui eveniment prevăzut sau presupus. Aceasta se manifestă anticipativ. iar pe stadioane. anumite semnale să aibă prioritate în faţa celor concurente (selecţie). În acest caz. în aşteptarea producerii unei schimbări în mediu. atenţia intelectivă şi cea motorie. O formă particulară a atenţiei voluntare este atenţia expectativă. care la rândul ei va activa suplimentar cortexul. Sub aspect motor. în aşteptarea scufundării plutei. este doar o întărire a reprezentării preexistente. Sub aspect intelectual-cognitiv. Atenţia senzorială este specifică intrărilor în sistemul cognitiv şi se manifestă printr-o orientare preferenţialăasupra stimulului. aspect cunoscut sau intuit de subiect în virtutea experienţei sale anterioare (de această dată avem de-a face cu un reflex condiţionat de orientare). evenimentul real. Caracterul prosexogen face ca încă din această etapă. Astfel. 2000) între atenţia senzorială. golul adesea „pluteşte în aer”.14 necondiţionat de orientare. în urma intenţiei conştient formulate şi asumate de procesare a unui anumit stimul cu valoare motivaţională ridicată. aceeaşi situaţie externă poate fi înţeleasă într-un fel sau altul). 1924/2000). va acţiona descendent stimulând formaţiunea reticulată. Sub aspect procesual. Susţinerea energetică astfel obţinută va permite manifestarea plenară a orientării. astfel. atenţia expectativă se asociază cu o stare de tensiune dată de inervaţia pregătitoare a centrilor nervoşi şi a musculaturii aferente. poate fi extins şi pentru explicarea atenţiei voluntare. a locaţiei sale şi a canalului senzorial care l-a receptat. selecţiei şi concentrării voluntare. mobilizarea voluntară se manifestă pe parcursul tuturor etapelor de prelucrare informaţională: intrare. Golu. Ea este profund 14 . pescarul îşi va „pregăti” mişcarea de înţepare a peştelui reacţionând prompt când aceasta se produce. 1991.

în sarcinile de reactualizare a informaţiei din memorie. Acest 15 . cu funcţii distincte. îmbrăcând un anumit specific în diferite momente de manifestare. dar şi în cele mai puţin atractive. plăcute. dar de o importanţă deosebită. putem să facem acest lucru fără un efort deosebit. prezentată în cele ce urmează. c) Atenţia postvoluntară. cele trei aspecte menţionate mai sus sunt surse ale unor diferenţe inter-individuale. Astfel. responsabilă de implementarea şi monitorizarea răspunsului ales.15 implicată în activităţile rezolutive. atenţia postvoluntară poate fi definită ca un ansamblu de structuri operatorii ce funcţionează automat în monitorizarea şi reglarea activităţii. Intrăm deja pe terenul atenţiei motorii. cantitatea de resurse energetice consumată este neglijabilă. cele mai importante premise ale automatizării sunt repetiţia şi invariabilitatea sarcinii (se desfăşoară întotdeauna în acelaşi fel). în acelaşi timp avem şi controlul volanului. un sistem de deprinderi de a fi atent. dar. Prin specificul ei. Neajunsul de mai sus este depăşit însă de atenţia postvoluntară. Aşa cum am arătat. dacă la început. mai mult. Există însă şi un preţ: perioadele de concentrare prelungită atrag după sine o stare de oboseală. ne orientăm pe şosea şi putem asculta ştirile la radio ori angaja într-o conversaţie. Iată deci că atenţia este o activitate eterogenă. Sub raportul caracteristicilor. este necesară şi punerea ei în aplicare. de epuizare psihică. atenţia voluntară susţine activitatea individului atât în momentele interesante. schimbarea vitezelor autoturismului ne solicită intens atenţia voluntară. Desfăşurarea repetată a unei sarcini asumate conştient şi voluntar face în timp ca aceasta să treacă de sub tutela procesărilor controlate sub cea a procesărilor automate. Mai mult. este forma cu cel mai înalt grad de concentrare. Din punct de vedere calitativ. spre deosebire de acesta. fiind necesar să ne concentrăm asupra fiecărei manevre efectuate. într-o primă accepţiune. Aceasta întrucât activităţile menţionate au devenit automate. Astfel. al pedalelor. reglajul postvoluntar se apropie de atenţia voluntară. O dată aleasă varianta de răspuns faţă de situaţia în care ne aflăm. focalizare atenţională. cu exerciţiul. efectuarea lui în conformitate cu exigenţele şi posibilităţile personale. de căutare sau concepere a unei soluţii pentru o problemă.

cum am văzut. Acesta a fost stabilit pe o plajă de valori cuprinsă î n t r e 5 şi 9 e l e m e n t e ( 7 ± 2 ) . involuntară sau postvoluntară. posibilitatea condensării informaţiei în structuri mai 16 . în care reglajul postvoluntar nu mai e suficient. cele mai importante sunt volumul. 1991) menţionează şi o altă formă a atenţiei postvoluntare – atenţia atitudinală. Ea este puternic susţinută de interese cognitive. a celor motivate intrinsec în general se realizează aproape de la sine. obiecte etc. Nici una dintre ele nu este general valabilă. În concluzie. O activitate în ansamblu automatizată implică şi momente mai dificile.) pe care un subiect le poate urmări simultan cu maximă şi relativ egală claritate. Atenţia diferitelor persoane diferă în funcţie de aceste dimensiuni. involuntară şi postvoluntară se alternează şi compensează reciproc. î n u r m a u n o r s t u d i i d e p i o n i e r a t r e a l i z a t e de George Miller încă din 1956. imagini. factori afectivi şi motivaţionali. indiferent de activitatea curentă. fiind suplinit de mobilizarea voluntară. o analiză mai detaliată a atenţiei şi rolului ei în activitatea umană relevă o serie de caracteristici ale acesteia. cum este vizionarea unui film preferat. interesante. în desfăşurarea sarcinilor. atenţia voluntară. formele atenţiei nu sunt izolate şi independente una de cealaltă ci dimpotrivă alcătuiesc o unitate dinamică.4. concentrarea. impredictibile. mobilitatea şi distributivitatea. După. Realizarea unei activităţi plăcute. stabilitatea. Pe lângă accepţiunea descrisă mai sus. ceea ce permite perioade lungi de focalizare fără apariţia senzaţiei de disconfort şi oboseală. Calităţile atenţiei Dincolo de forma de manifestare voluntară. tipul de material utilizat. De aceea. fiecare din cele trei forme ale atenţiei are atât avantaje cât şi limite serioase. atenţie este mai degrabă atrasă (ca şi cea involuntară) declanşată. cuvinte. Dintre calităţile atenţiei. unii autori (Preda. Valoarea exactă diferă în funcţie de experienţa cu acea categorie de stimuli. cifre. a) Volumul atenţiei desemnează numărul de elemente sau unităţi informaţionale (litere. specifică funcţionării deprinderilor. În acest caz.16 fapt permite individului angajarea simultană în mai multe activităţi (distributivitate). iar dezvoltarea lor inegală poate recomanda sau dimpotrivă contraindica un candidat pentru o anumită profesie.

Aceleaşi cifre sunt invocate frecvent atât ca volum al atenţiei cât şi al memoriei de lucru. cifrele sunt percepute mai uşor decât literele. 1999). în funcţie de specificul activităţii desfăşurate (Miclea.17 simple. c) Stabilitatea exprimă persistenţa în timp. volumul atenţiei este mult mai fluctuant. Sub aspect comportamental. gânduri intruzive etc. 17 . intensitatea şi durata stimulării. Averbach şi Sperling (apud Preda. Oricum. Mai mult. cele două aspecte se suprapun doar în condiţii de aşteptare pasivă. Unii autori contestă interpretarea rezultatelor obţinute în urma studiilor tahistoscopice ale lui Miller. iar în raport cu volumul memoriei de lucru. iar sarcina lui Miller vizează mai degrabă memoria decât atenţia. vom putea fi simultan atenţi la mai puţine elemente. 1991) au arătat că atenţia poate avea o capacitate de până la trei ori mai mare decât se crezuse iniţial. Din acest motiv este de aşteptat ca după perioadele de intensă focalizare nivelul concentrării să decline. Momentele de concentrare profundă se manifestă la nivel cortical printr-un focar de excitaţie puternică însoţit de inhibarea consecutivă a ariilor învecinate. imagini ce ne bombardează analizatorii. concentrarea atenţională se exprimă prin gradul de rezistenţă la factorii perturbatori (zgomote de fond. b) Concentrarea este o însuşire eminamente specifică atenţiei şi se referă la adâncimea procesării. performanţele să scadă şi să se instaleze starea de oboseală. nedirecţionată spre ceva anume. menţinerea atenţiei concentrate pentru o anumită durată necesară îndeplinirii cu succes a diferitelor activităţi. prezentarea grupată sau dispersată. principiu valorificat în numeroase probe de evaluare (teste) ale acestei activităţi psihice. Pentru o concentrare adecvată este nevoie de o susţinere afectiv-motivaţională corespunzătoare. silabele cu sens mai uşor decât cele fără sens.). însă numărul literelor cuprinse este mult mai mare. la cât de profund este analizat stimulul selectat. imaginile mai uşor decât cuvintele. cu atât prelucrarea lor este mai superficială şi viceversa. motivaţia subiectului etc. Volumul şi concentrarea sunt două dimensiuni ce corelează negativ: cu cât numărul entităţilor urmărite simultan este mai mare. Astfel. atunci când stimulii sunt cuvinte.

prin trasarea unor sarcini cu duratădin ce în ce mai mare dublate de întăriri adecvate. cât şi pedalele. inerţia atenţiei . intervalul creşte la vârstele mai mari ajungând la maturitate la intervale mai mari de o oră. controlând atât volanul. O importanţă deosebită a fost acordată diferenţelor dintre categoriile de vârstă. ce apare atunci când situaţia o impune.18 Performanţele mari în orice profesie sunt facilitate. Nu trebuie să confundăm însă mobilitatea atenţională. în sensul unei comutări mult prea lente faţă de necesităţile obiective ale activităţii. printre altele şi de stabilitatea atenţiei. iar celelalte sunt subordonate. Majoritatea sarcinilor personale sau profesionale reclamă o asemenea capacitate.una solicită concentrare voluntară. Analiza exemplelor de mai sus relevă condiţiile în care distributivitatea atenţiei se poate manifesta: . tradusă prin oscilaţii repetate între diferite surse de stimuli incontrolabile de subiect. e) Distributivitatea se referă la posibilitatea atenţiei de a susţine simultan două sau mai multe activităţi diferite. conducem autoturismul. dar şi în procesul muncii. Astfel. dacă preşcolarul poate rămâne atent pentru 10-15 minute. trecerea de la focalizarea asupra unui aspect al realităţii la concentrarea asupra altuia. d) Mobilitatea reprezintă schimbarea intenţionată a obiectului atenţiei. 18 .doar una din activităţi este principală. mobilitatea şi echilibrul proceselor nervoase fundamentale (excitaţia şi inhibiţia). semnalizatorul ori comutatorul de viteze. asemenea criterii au fost luate în calcul în stabilirea duratei activităţilor didactice din grădiniţe şi şcoli. . fiziologice cum sunt forţa. Ca şi celelalte însuşiri analizate. focalizarea aleatoare asupra elementelor perturbatoare din mediu fără a putea rămâne concentrat asupra datelor importante. procesul este limitat însă de anumite condiţii naturale. Putem merge pe stradă şi întreţine conversaţie în acelaşi timp. prin alternarea lor cu pauze. cu fluctuaţia atenţiei. stabilitatea constituie obiect al variabilităţii interindividuale. Interesează însă în mod deosebit rapiditatea cu care subiectul este capabil să-şi defocalizeze şi refocalizeze atenţia. proces justificat. contraindicată în numeroase profesii. este o trăsătură negativă. iar celelalte sunt automatizate. Din acest punct de vedere. Stabilitatea şi concentrarea se pot educa şi dezvolta prin exerciţiu.

Aşa cum am arătat. mobilităţii şi echilibrului dintre excitaţie şi inhibiţie. focalizată pe gândurile. calităţile atenţiei diferă semnificativ de la un subiect la altul. în sensul unei dominanţe atenţionale specifică individului. care. care poate fi însă aplicată cu succes în explicarea manifestărilor din oricare alt domeniu de activitate. El este autorul unei teorii asupra naturii atenţiei. manifestare de moment indusă de condiţiile externe şi atenţia ca trăsătură. în această accepţiune.acţiunile desfăşurate simultan sunt integrate şi subordonate într-o activitate unitară mai complexă. în acelaşi timp putând evaluaatenţia şi din punct de vedere al orientării acesteia (atenţie internă. Dar substratul fiziologic al fiecăruia dintre noi e diferit. Diferenţe individuale în manifestarea atenţiei: stilul atenţional Până acum am analizat atenţie pornind dinspre exterior. emoţiile. diferenţa de opinii vizează caracterul simultan sau succesiv al distributivităţii. de la diferitele situaţii ce solicită. experienţele proprii şi respectiv atenţie externă. iar în acest proces. declanşează sau permit forme particulare de manifestare ale acesteia. În esenţă. alţii explică fenomenul pe baza unor comutări foarte rapide ale atenţiei. în virtutea automatismelor. focalizată pe 19 . distributivitatea este văzută ca rezultat al unei mobilităţi foarte rapide. se impune introducerea conceptului de stil atenţional. formulată în contextul psihologiei sportului. modul cel mai frecvent şi natural de manifestare al ei. determinat prioritar de caracteristicile interne. în fiecare moment. propus de Robert Nideffer încă din 1976. Cu privire la acest ultim aspect. Conform modelului. dar nu cu aceleaşi performanţe. 5. la anumite intervale de timp şi asupra activităţilor subordonate. dat de repartizarea inegală a forţei.19 . solicită doar o monitorizare superficială. Cu toţii putem desfăşura un număr infinit de sarcini. atenţia are un rol hotărâtor. Natura exactă a distributivităţii stârneşte încă numeroase controverse printre specialişti. În timp ce unii pledează pentru caracterul autentic al acesteia. atenţia oricărui subiect se situează pe un continuum între larg şi îngust (dimensiune numită lărgime a focalizării şi care este dată de numărul de elemente la care subiectul este atent la un moment dat). Să distingem aşadar între atenţia ca stare.

spune autorul. în unul din cele patru categorii conform celor două axe.20 elemente din mediul înconjurător). Greeleaf şi Jackson. broad internal – larg intern) – descrie abilitatea de a integra şi urmări un număr mare de gânduri. în timpul unei rugăciuni. şi în general este implicată în reactualizarea informaţiilor (fig. 1976). ce se apropie mai mult de patologic: atenţie exagerat – externă şi exagerat – internă (Nideffer. Ø NET (eng. Ø NIT (eng. o întâlnim în realizarea unui calcul matematic. după cum urmează: atenţie larg – externă. broad external – larg extern) – desemnează capacitatea subiectului de a percepe un număr mare de stimuli externi. EXTERN LARG evaluare ÎNGUST analiză INTERN Figura 2 . în vederea unei decizii rapide şi adecvate. atenţie îngust – externă şi respectiv atenţie îngust – internă. Martin. de a evalua în timp util schimbările din mediu . la evitarea distragerii atenţiei. fiecare individ poate fi încadrat. Mai analitic. ori reacţia promptă la iniţiativa unui adversar).Cele patru dimensiuni atenţionale funcţionale şi sarcinile lor cognitive prioritare (adaptat după Werner. Ø BIT (eng. narrow internal – îngust intern)– constă în procesarea adâncă a informaţiilor din mediul intern. atenţie larg – internă. Acestora li se adaugă alte două categorii de stil atenţional extrem. narrow external – îngust extern) – se referă la capacitatea de concentrare profundă asupra unui singur aspect exterior. 1998) 20 reactualizare performanţă . la execuţia unei mişcări conform planului (cum este serviciul la tenis. Dincolo de aceste nuanţări.2). senzaţii. emoţii. aspect esenţial în activităţile de performanţă. cele patru dimensiuni atenţionale funcţionale pot fi descrise astfel: Ø BET (eng.

Astfel. Modelele fiziologice explică funcţionarea atenţiei prin prisma formaţiunilor cerebrale implicate. implicând urmărirea mingii. Altfel spus. precum şi rapiditatea cu care poate realiza acest lucru constituind predictori importanţi ai performanţei în diferite ramuri sportive. mai detaliat. Dincolo de numărul mare. reclamă focalizarea atenţiei asupra unui număr mai mare de itemi. În speţă. eficienţa fiecăruia într-o anumită sarcină va depinde şi de măsura în care stilul său atenţional este unul potrivit sarcinii respective. modelele existente pot fi grupate în câteva categorii distincte în funcţie de unghiul de abordare şi de elementele comune.. 1999) au relevat participarea unor zone cerebrale diferite în faza de pregătire faţă de cea de execuţie a unor sarcini atenţionale: cortexul cingulat anterior respectiv cel posterior ca şi formaţiunea reticulată din creierul mijlociu. al cărei specific a fost prezentat la punctul 3. a mişcărilor şi intenţiilor adversarilor. Roland şi Friberg (1985. teorii neurochimice şi respectiv teorii psihologice. un sport cum este tirul va necesita o concentrare mai îngustă însă profundă.a. pune manifestarea atenţiei pe seama unor 21 . capacitatea sportivului de aşi schimba focalizarea atenţiei. 6. Un alt nivel de analiză. în timp ce jocul de baschet. Cercetări ulterioare au scos în evidenţă faptul că atenţia este un proces distribuit la nivelul mai multor segmente ale sistemului nervos central. însă diferite situaţii solicită stiluri atenţionale diferite ca o condiţie pentru atingerea unor performanţe superioare. Teorii psihologice ale atenţiei Acumularea treptată de informaţii despre la modul de funcţionare a atenţiei precum şi implementarea de noi metode şi tehnici de cercetare au permis formularea a numeroase explicaţii mai mult sau mai puţin plauzibile cu privire la aceasta. etc. Astfel. Rezultă astfel teorii fiziologice. apud Miclea. Întrucât orientarea externă versus internă şi respectiv largă versus îngustă sunt reciproc exclusive (nu ne putem concentra şi asuprastimulilor interni şi asupra celor interni în acelaşi moment). a distanţei până la panou. se subliniază rolul important al dinamicii dintre cortex şi formaţiunea reticulată. utilizând tehnica înregistrării fluxului sangvin local.21 Nideffer (apud Downing 2003) consideră că orice individ posedă un stil atenţional preferat.

Procedura prevede transmiterea simultană a două mesaje verbale diferite la cele două urechi. În cadrul acestora ne vom axa cu precădere asupra teoriilor cognitive. Utilizând procedura descrisă mai sus. a constatat că la urechea unui participant oarecare. interesează măsura în care sunt procesate aceste mesaje. la înţelesul 22 . păstrând sub control factorii implicaţi. la care nu suntem atenţi. Preocupări în domeniu au existat încă din anii ’50. celălalt cerându-i-se să-l ignore. Specific modelelor psihologice este abordarea atenţiei prin raportare la activitate. analizând modul în care oamenii interacţionează în timpul unei petreceri de pildă. locaţia mesajului. angajaţi în alte discuţii (coktail party phenomenon). motivaţie. 2000). el a încercat să reproducă situaţia descrisă în laborator. la celelalte procese şi funcţii psihice în general. oxigenului şi gazului carbonic. Observaţiile curente arată că o parte a acestor „paraziţi informaţionali” sunt totuşi receptaţi de subiect şi prelucraţi la nivel semantic (înţeleşi). alături de sunetele emise de partenerul de conversaţie sosesc multe alte mesaje provenite de la alţi emiţători. de tipul dopaminei. precum şi de acţiunea drogurilor care pot avea atât efecte stimulative (cofeina) cât şi perturbatoare (LSD) asupra atenţiei (Golu. Ulterior. În fine. Cercetările au scos în evidenţă rolul activator al catecolaminelor din sistemul limbic. Pentru aceasta a recurs la sarcina ascultării dihotomice. dar nu aveau acces la semnificaţia semantică. cu un timbru mai înalt ori mai bazal. serotoninei şi norepinefrinei.22 mediatori chimici de la nivelul sistemului nervos central (modele neurochimice). Instructajul dat subiectului este de a fi atent doar la unul din mesaje (pe care să încerce să-l memoreze sau chiar să-l reproducă simultan). există rezultate plauzibile ce arată că funcţionarea SRAA poate fi influenţată de variaţiile glicemiei. În particular. Cherry (1953) a constatat faptul că vis-a-vis de mesajul transmis la urechea ignorată. cu ajutorul unor căşti şi a altor aparaturi specifice. care încearcă să ofere explicaţii pertinente modului şi locului în care are loc selecţia informaţională în ansamblul fluxului de procesare a informaţiilor. precum şi funcţia inhibitoare a monoaminooxidei (MAO). informaţiile subiecţilor erau foarte lacunare: ei puteau să spună celmult dacă vocea din cască era una de bărbat sau de femeie. ce duce la scăderea vigilenţei şi diminuarea atenţiei. Astfel Cherry.

Astfel. care nu vor mai fi supuse la prelucrări laborioase de ordin semantic. Pornind de la aceste date. dar la care nu suntem atenţi. 1999 numărul săgeţilor este un indice al cantităţii stimulilor procesaţi la fiecare nivel) Şi totuşi. filtrul acţionează în sens pozitiv. o parte a mesajelor ignorate ne poate influenţa comportamentul. după Neisser. Întrucât asumpţia de bază a teoriei este că selecţia informaţională intervine în stadiile iniţiale ale prelucrărilor informaţionale. amplificând semnalele relevante. S-a concluzionat astfel. a unor mecanisme psihofiziologice ce realizează segregarea informaţiilor la care suntem atenţi de cele ignorate. rolul filtrelor este de a atenua. Figura 3. totuşi. înainte de dispozitivele de decodare a conţinutului mesajelor. că din mesajele receptate de analizator. elementele periferice. deşi nu putem fi simultan atenţi în mai multe părţi.23 celor transmise. filtrul blochează informaţiile nerelevante. slăbi semnalele ce nu sunt urmărite atent. subiecţii din studiul lui Cherry puteau în mod surprinzător să identifice numele propriu inserat în mesajul ce trebuiau să-l ignore. ea este cunoscută sub denumirea de modelul filtrajului timpuriu. Un asemenea fapt nu putea fi explicat pe baza filtrajului timpuriu. Mai concret. cele spuse mai sus sunt ilustrate în figura 3. însă doar mesajele la care suntem atenţi vor fi analizate mai profund la nivel categorial şi semantic (aşa se explică recunoaşterea vocii de bărbat/femeie). Studii ulterioare realizate în paradigma ascultării dihotomice au relevat de asemenea date incompatibile cu modelul descris. iar în opinia lui Anne Tresiman. Conform acesteia. Pentru Broadbendt. dar nu şi elementele centrale (semnificaţia). toate informaţiile receptate de analizatori sunt prelucrate nesegregaţionist la nivelul caracteristicilor fizice. a fost postulată existenţa unor filtre ce asigură selecţia informaţională specifică atenţiei. o primă explicaţie a funcţionării filtrelor a fost formulată de Broadbendt (1958). putem procesa doar însuşirile de ordin fizic. Modelul filtrajului timpuriu (adaptat după Miclea. experienţa cotidiană arată că. Intuitiv. Natura acestora a fost interpretată diferit. Dealtfel. Norman (1969) a întrerupt mesajele la jumătatea timpului de ascultare şi a constatat că 23 .

Rezultatele au arătat tendinţa de interpretare a cuvântului polisemantic în funcţie de cuvântul de indiciile oferite. Un posibil exemplu este următorul: La urechea dominantă: În rucsacul de drumeţie. către. Relatările subiecţilor conţineau elemente din ambele enunţuri (În rucsacul de drumeţie. De exemplu: „Ionel studiază celula”. ea a pus sandwich-uri. În consecinţă. Datele experimentale arătau clar că şi informaţiile la care nu suntem atenţi pot fi cel puţin parţial procesate semantic.. biscuiţi şi ciocolată. suc. McKay (1973) diversifică procedura experimentală într-o manieră şi mai ingenioasă: la urechea dominantă era prezentat un mesaj ambiguu. Recepţie senzorială Procesare la nivel fizic Filtre Procesare la nivel semanticla urechea ignorată erau transmise elemente fără sens. pieton. dublat la urechea ignorată de „închisoare” sau de „microscop”. 1999).. ce putea fi interpretat în mai multe variante. biscuiţi şi ciocolată). ea a pus sandwich-uri. suc. mesajul ambiguu putea fi interpretat într-un anumit mod. după care continua mesajul început la cealaltă ureche (apud Miclea. raft. În fine..mare. Gray şi Wedderburn (1960) au prezentat subiecţilor mesaje hibride. dar la care nu erau atenţi. acest lucru nu ar fi fost posibil dacă subiecţii nu ar fi avut acces la semnificaţia cuvintelor cheie pe care însă nu s-au focalizat. Norman (1968) formulează o 24 . întotdeauna. lac. La urechea ignorată: . simultan. după cum urmează: la urechea dominantă începea un mesaj cu sens. care continua la un moment dat cu informaţii fără legătură cu cele anterioare. la urechea ignorată subiectul auzea un cuvânt prin prisma căruia. Evident. sincronizat „rupturii de sens”. Experimentele de mai sus arată că modelul lui Broadbendt era cu mult depăşit de realitate..24 ambele mesaje puteau fi relatate într-o măsură mult mai mare decât se crezuse anterior.

în faţa unei contradicţii: dacă realitatea este cea descrisă de Norman. sunt extrase mostre de informaţie din celelalte canale de recepţie.25 nouă explicaţie a selecţiei atenţionale (modelul filtrajului târziu). Un asemenea demers este însă mult prea puţin plauzibil. Renunţând la ideea funcţionării filtrelor după principiul „totul sau nimic”. un alt autor. iar stimulii irelevanţi vor fi analizaţi doar superficial (filtrele acţionează mai timpuriu). Pertinenţa teoriei lui Treisman face ca şi azi să fie invocată în numeroasele cercetări efectuate pe această temă. în funcţie de gradul de solicitare al acestuia din momentul respectiv. activităţile curente. atâta timp cât noi nu ştim apriori când şi unde va apărea ceva relevant? Atenţia se presupune că funcţionează discontinuu astfel încât în momentele redundante ale mesajului principal. atunci n-ar trebui să întâmpinăm nici o dificultate în a discerne între fraze rostite simultan. Deşi la prima vedere pare o simplă medie aritmetică a celorlalte două concepţii extreme. de aceeaşi voce. naturale: selecţia informaţiilor poate avea loc la diferite paliere ale sistemului cognitiv. Treisman. modelul filtrelor atenuante oferă o perspectivă mult mai realistă de interpretare a datelor experimentale contradictorii ca şi a situaţiilor ecologice. propune o teorie în care mecanismele de selecţie au mai degrabă un rol de atenuare a inputurilor. Conform acestuia. o sarcină mai dificilă va necesita o concentrare mai profundă. care sunt analizate prin prisma memoriei de lungă durată 25 . un fel de macaz ce dirijează atenţia spre un canal de recepţie sau altul. O altă ipoteză este existenţa unor comutatori la nivelul atenţiei. solicitând subiectul într-o măsură mai mică. în funcţie de relevanţa datelor interceptate de subiect (Reuchlin. filtrele intervin mai târziu în dinamica procesuală. la aceeaşi ureche. supraînvăţate. informaţia care prezintă un interes direct este luată la cunoştinţă chiar dacă parvine dintr-o sursă aparent neurmărită. Metafora filtrelor nu este unica modalitate de explicare a fenomenului „coktail party”. În acest fel. pe parcursul sau după prelucrarea semantică. familiare subiectului. Dar cum se realizează procesul de comutare. cu aceeaşi intensitate. inclusiv la nivel semantic (filtrele acţionează mai târziu). consumatoare de resurse. Suntem din nou. Astfel. 1999). vor permite procesări mai laborioase ale informaţiei colaterale.

2000). se decide automat comutarea atenţiei.26 (Zlate. 26 . atunci când se conchide că mostrele respective conţin date esenţiale.