You are on page 1of 3

Nu există un fenomen mai înălţător în toată istoria milenară a Basarabiei decât actul revenirii, în anul 1918, a mult pătimitei

jumătăţi estice a moşiei Muşatinilor la străvechea matcă românească, după anexarea ei tâlhărească de către Rusia ţaristă în anul 1812. Acest eveniment constituie, totodată, şi una din cele mai frumoase pagini din istoria românilor, prin contribuţia pe care a avut-o la definitivarea unităţii naţionale româneşti la sfârşitul Primului Război Mondial. Problema Unirii a fost studiată,oglindită în lucrările mai multor istorici.Ea a fost împărtăşită şi de masele populare. Chiar şi marii proprietari au pledat pentru Unire, deoarece ei se temeau că bolşevicii le vor confista pământurile.Reacţionând la pretenţiile nejustificate ale Ucrainei, Sfatul Ţării a adoptat, la 16 martie 1918, o declaraţie de protest ce urma să fie înmânată de către o delegaţie de la Chişinău guvernului ucrainean,căruia i se cerea recunoaşterea independenţei Basarabiei şi era atenţionat asupra faptului că: “Teritoriul Republicii Moldoveneşti în hotarele fostei gubernii a Basarabiei este indivizibil şi nici o parte a Republicii Moldoveneşti nu poate fi ruptă în folosul altui stat”. Toate aceste condiţii au grăbit unirea Basarabiei cu România. De la sfârşitul lunii februarie şi până la şedinţa din 27 martie a Sfatului Ţării, au avut loc mai multe acţiuni care cereau Unirea. Au fost cereri ale intelectualilor, Moldovenesc, ale unor deputaţi din Blocul Moldovenesc al Sfatului Ţării, dar cele mai importante au fost rezoluţiile din 3 şi 13 martie ale adunărilor comune ale zemstvelor şi ale marilor proprietari din judeţele Bălţi şi Soroca. Anume aceste rezoluţii au fost considerate ca cele mai convingătoare cereri de unire. La pregătirea Unirii au participat deputaţii Blocului Moldovenesc, printre care Ion Inculeţ, Daniel Ciugureanu, Pan Halippa, Pan Erhan, Anton Crihan, Ştefan Holban ş.a. Dintre deputaţii Sfatului Ţării care au votat Unirea, în anul 1940, când a fost ocupată Basarabia de către Uniunea Sovietică, peste 20 dintre aceştia au fost prinşi, torturaţi, judecaţi, trimişi în diferite regiuni îndepărtate ale Rusiei şi apoi împuşcaţi. Un rol indiscutabil în realizarea Unirii l-au jucat Alexandru Marghiloman, prim-ministrul României, unităţile Armatei Române, care au creat condiţiile necesare pentru realizarea acestui act. Lucrul cel mai sigur este faptul că la 24 martie 1918, Stere vine la Chişinău unde va desfăşura o intensă activitate de ale proprietarilor de pământ, ale Partidului Naţional-

convingere a deputaţilor din Sfatul Ţării să voteze unirea. La 26 martie, soseşte şi Alexandru Marghiloman, cu o suită numeroasă de oameni politici, militari, diplomaţi şi jurnalişti. O dată de neuitat: 27 martie 1918 A doua zi, pe 27 martie / 9 aprilie, în Sfatul Ţării a avut loc o şedinţă furtunoasă, unde după lungi dezbateri în contradictoriu şi după opoziţia îndârjită a minoritarilor, şi chiar a unor moldoveni, Stere, vorbind cu multă însufleţire în româneşte şi ruseşte, reuşi să înfrângă rezistenţa celora care nu erau convinşi să voteze Unirea. Pentru cei indecişi, hotărâtoare fuseseră aceste cuvinte sincere ale lui Stere: „Eu vă rog să vă gândiţi în faţa cărei dileme trebuie să stea Statul Român dacă Sfatul Ţării ar respinge ideea Unirii”. Rezultatul votului fusese mult mai bun decât se aştepta. Marghiloman va menţiona, mai târziu, în amintirile sale: „Aşteptăm cu înfrigurare. Pe la 7, colonelul Condeescu vine să ne anunţe că putem merge la Sfat, căci se începuse despuierea votului [...]. Când urcam scările, în mijlocul unei emoţii de nedescris, ni se anunţă că prin 86 de voturi, contra 3, plus 36 de abţineri, Unirea a fost votată. Vreau să felicit pe Stere: o criză de lacrimi îl aruncă în braţele mele. Cazacu plânge. Generalii se îmbrăţişează cu deputaţii. Hîrjeu, cu ochii umezi, îmi spune că nu va uita niciodată că i-am permis să trăiască alături de mine această oră de neuitat. Toţi sânt aşa de mişcaţi, încât nu pot vorbi. Eu însumi, amintindu-mi tot ce m-a făcut să îndur, nu pot să descleşt dinţii”. Felul cum s-au desfăşurat lucrările Sfatului Ţării la 27 martie şi mai ales declaraţia parlamentului basarabean asupra acestei chestiuni arată că unirea Basarabiei fusese pregătită cu foarte mare atenţie şi cu un perfect simţ politic. Meritul este întâi de toate al celor trei mari oameni politici: Stere, Marghiloman şi Inculeţ; probabil că nu e cu putinţă a se stabili care din ei a contribuit mai mult la realizarea acestei frumoase opere politice şi naţionale: cel dintâi a iniţiat şi a dat conturul operei, iar ceilalţi au făcut-o înţeleasă şi acceptabilă atât pentru reprezentanţii Puterilor Aliate, cât şi, mai ales, pentru majoritatea membrilor Sfatului Ţării. Valoarea declaraţiei de unire, ca document politic, constă în faptul că ea îmbina foarte reuşit două idei, oarecum divergente: una că unirea Basarabiei cu România era definitivă şi irevocabilă, şi a doua că unirea era condiţionată de

deoarece ei nu crezuseră niciodată că această provincie românească ar fi fost în stare să se desprindă din lumea slavă în care fusese încorporată fără ştirea şi fără voia ei cu mai mult de o sută de ani în urmă şi să revină la matca străbună. Nistru. chestiunea basarabeană a devenit din nou de importanţă internaţională”. în hotarele ei dintre Prut. Deşi aliaţii aprobaseră în principiu ideea unirii Basarabiei cu România. pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor. ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul Moldovei. în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam. cât şi în Occident. atât în Basarabia şi în Rusia. Pentru prima idee s-a găsit următoarea formulă. întocmit de ministerul de externe britanic la puţină vreme după adoptarea Declaraţiei de Unire a Sfatului Ţării. Actul politic de la 27 martie a surprins foarte multă lume. Sfatuî Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia). . Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria.faptul că Basarabia îşi păstra autonomia în cadrul Regatului Român. Întrun studiu special asupra acestui fenomen. se spunea: „Pentru întâia dată în patruzeci de ani. foarte bine gândită şi redactată cu multă grijă: “În numele poporului Basarabiei. totuşi realizarea ei i-a surprins. de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mamă-sa România”.