You are on page 1of 3

Arma secretă

de Dino Buzzati
AL TREILEA MARE RĂZBOI, de care lumea s-a temut atât, a durat exact cât au prevăzut specialiştii din armată: mai puţin de douăzeci şi patru de ore. Desfăşurarea conflictului, însă, a dezminţit toate prezicerile. Printre altele, starea lucrurilor a rămas aceeaşi ca mai înainte de război. Când a apărut neînţelegerea pentru Ţinutul Whipping, din Antarctica, în disputa dintre America şi Rusia, aceasta părea să fie unul din motivele neînsemnate ale polemicii. Ţinutul Whipping, o întindere de pământ, rămasă aproape neexplorată, de pe masivele muntoase pline de piscuri, tăinuia, probabil, vreo comoară ascunsă, numai de Marile Servicii Secrete ştiută. Pe neaşteptate, s-ar spune şi spre spaima popoarelor, duelul războiului rece fu contaminat de un ton sinistru şi ameninţător. Şi o parte şi cealaltă au ţinut discursuri pe cât de vagi pe atât de periculoase. Se vorbea cu o insistenţă plină de nevinovăţie despre noile arme secrete, definite „inimaginabile, incredibile, fantastice" ce aveau, în câteva ore, să constrângă duşmanul să se predea cu totul. În vreme ce ecourile acestor mesaje teribile mai dăinuiau în sufletul oamenilor, a venit fulgerător ultimatumul Moscovei, termen patruzeci şi opt de ore, pentru retragerea avanposturilor americane din ţinutul Whipping. Ordinul era atât de dur şi de precis încât nu mai lăsa loc speranţei. Washigton-ul, aşa cum bănuiau cu toţii, n-a ripostat. Toate statele Confederaţiei au primit, însă, ordin să pregătească dispozitivul pentru starea de asediu. Şi, în acel moment, au revenit o teamă teribilă, pe care oamenii nu o mai încercaseră de multă vreme, şi simţământul unei pierderi iminente a tot ceea ce însemnase viaţă până atunci. Lucrurile plictisitoare şi nefericite ale existenţei de fiecare zi, trezitul dimineaţa în pat, prima ţigară, tramvaiul, vitrina luminată, efortul în fabrică sau la birou, scurta plimbare, mofturile copilului, cinematograful de cartier, pantofiorii noi, loteria, sâmbăta seară, au devenit, dintr-o dată - deşi încă ele mai existau - simbolul fericirii omeneşti, pentru că ei au înţeles că peste puţin aveau să le piardă pentru totdeauna Şi fiecare om de pe Pământ, depăşind orice limită a decenţei, s-a gândit nespus de mult cum să născocească o cale de ieşire pentru el şi pentru cei dragi lui. Dar întreaga lume, de prea mulţi ani, spusese şi jurase că un alt război nu va mai fi cu putinţă tocmai pentru că avea să distrugă Pământul. Nimeni nu şi-a mai dat osteneala să facă adăposturi, să urmărească ordonanţele autorităţilor referitoare la pregătirea lor, a depozitelor de hrană şi altele asemenea, totul rămase pe hârtie. Cu atât mai mare a fost buimăceala oamenilor rămaşi să-şi poarte singuri de grijă în faţa unei apocalipse iminente. Din fericire - dacă se poate vorbi despre fericire - groaznica aşteptare fu scurtă. Ultimatumul ruşilor n-ajunsese la scadenţă şi mulţi se agăţau cu disperare de slăbiciunea argumentelor, dorindu-şi cu orice preţ să supravieţuiască, când un comunicat radiodifuzat, repetat fără încetare de toate staţiile, îngheţă sufletul oamenilor. Se ordona alarmă de gradul trei (maximă) pe întreg teritoriul Statelor Unite: rachete aducătoare de ruine şi hecatombe fuseseră lansate de Uniunea Sovietică în număr nedeterminat şi care, în aproximativ două ore, aveau să cadă asupra Confederaţiei. în realitate, numărul lor nu era nedeterminat pentru că staţiile de interceptare, răspândite în zona Antarctică, au semnalat, de la distanţă de mii de kilometri, apropierea proiectilelor şi au înregistrat intensitatea afluxului. Primul val, ca să-1 numim aşa, era format din nu mai puţin de treizeci de mii de rachete intercontinentale. Imediat, de la Centrul Superior Operativ, s-a dat comanda şi precise impulsuri electrice s-au propagat spre posturile de lansare americane şi de aici cu mare vuiet s-au înălţat spre cer zeci şi

toate micile şi marile iluzii ale vieţii. Trepidaţia. Toţi cei prezenţi le urmară exemplul. Unii începură chiar să tuşească. Mai apoi împletitura aceea din mii de firişoare deveni tot mai densă până se transformă într-o pânză compactă în spatele căreia se ascundeau stelele. e incredibil. Nouraşi albicioşi se răspândiră. doar erau şi ei oameni din carne şi . îşi smulse. cu toate acestea şi în ele se prelinse adierea albicioasă. dar.de ruine şi hecatombe. se supuse. în întunericul adânc al nopţii. nu aveau senzaţi de usturime şi nu încercau nici o stare de rău. iubirea.aşa părea atunci . — De dictatura proletariatului. Cu fiecare explozie. se lăsa uşor peste lume. Le sunase ceasul. Ceea ce nu se întâmplă. pe drum. afectuoasele întâlniri. poate pentru ultima oară. trecerea împăcată a anilor. Un urlet nesfârşit se înălţă de pe pământ. — Dar ce se aude în stradă? se interesă preşedintele. Alţii. îl informă unul dintre secretari. Se desprindea şi se pierdea în spaţiu. a fost un moment măreţ. într-adevăr. oamenii adăpostiţi de ascunzătorile cele mai sigure. spuse preşedintele. însă. o explozie sfâşie înaltul. Peste foarte puţin. cu convingere. — Mulţimea. Adăpostul era burduşit de fum. se zăreau desprinzându-se fâşii vaporoase.cum era de presupus . a fost trimisă la Moscova cererea de armistiţiu? — Bineînţeles. Pentru cei care erau la curent cu lansarea. urmară o a doua. trei mii. aşa într-o doară. înlemniţi de groază. Dispărură. trei sute. pătrunzând în case. Oamenii închipuiau tot felul de manifestări cumplite când aveau să atingă pământul. aşteptarea morţii. Preşedintele Statelor Unite. spre a-1 convinge să facă acelaşi lucru. se potoliră. Accesele de tuse. farmecul familiei. aşezat lângă el. Unii o simţeau cum le alunecă pe obraz asemeni unei mângâieri. subsoluri şi adăposturi prin cele mai nevăzute interstiţii. în genunchi. am spus Dumnezeu. Asta e. spuse preşedintele Statelor Unite. Şi omenirea trecu printr-un moment de uşurare deoarece cu toţii se aşteptau la descătuşarea deflagraţiei nucleare. preciză.zeci de rachete la fel de aducătoare . cântul. Nu simţeau nimic neobişnuit. preşedintele. îl asigurară ei pe preşedinte. nu văd altă soluţie. trăgându-şi o palmă peste frunte. — Ei.. spuse şi el: — Ce imbecili am fost! — Ce imbecili. Sunt pe puţin vreo sută de mii. nevenindu-le să creadă că n-au murit. ce imbecili. Secretarul de Stat. Pardon. se rugau. adăugă Secretarul de Stat. însă. în tăcere. Dumnezeu să-i binecuvânteze. îi ţinură şi ceilalţi funcţionari isonul. în reverberaţia luminii. înţelepciunea. — Băieţi. foarte sus. urmărite de cozile neliniştite şi funeste de foc. cu o întârziere de vreo trei sferturi de oră. ceea ce nu reuşescc să înţeleg este cum de ne-a trebuit atâta timp ca să pricepem de ce avem nevoie? — Într-adevăr. n-o să mai existe nimic. la valuri de bombardamente. la o anihilare imediată. primăvara. orgoliul omenesc: fuzelajele dezlănţuite luau cu sine . Nu se sufocau. Să fi calculat greşit ruşii? Să-şi fi pierdut gazul. Nu. bine. deşi cam îndărătnic. şi o ceaţă pufoasă se aşeză pretutindeni. strânse cu putere umărul secretarului său de Stat. netulburat de explozii. Aveau cu toţii măşti antigaz. Mai apoi au văzut cum covorul fumuriu. Salută revoluţia socialistă. În cer. bineînţeles c-a fost trimisă. Se uitau unii la alţii. trăirea momentului fatal.. la o combustiune fulgerătoare. Privirile se întorceau înspăimântate spre ceas. groaza. dar nu murise nimeni. poate peste o clipă. simţeau cum pătrund adierile alburii ce treceau cu uşurinţă peste orice fel de obstacol. ţesând un păienjeniş răsucindu-se şi formând o imensă boltă filigranată. visurile de îmbogăţire şi glorie. Dar în Rusia ce se întâmpla? Cam acelaşi lucru. Apropo. masca de pe faţă. liniştea căminelor. puterea sa diabolică? Şi în adăpostul superblindat de la Casa Albă se furişase norişorul cel alb. Dar nu mai era timp pentru toate astea. cu un gest bărbătesc. Secretarul de Stat.

Spune-mi domnule. iar americanii inoculau democraţia în capul sovieticilor. străfulgerări albe de norişori. nici alţii. ceaţă coborâtă pe pământ. Îl atenţionă apoi şi pe preşedintele Consiliului de Miniştri aşezat lângă el.sânge. adresându-se ministrului de externe ce nu-şi scosese încă masca de pe faţă. Astfel eşuă arma secretă. la primele încercări de apropiere. dar să se şi verifice. carnaj. Mai pe urmă. spuse. Au exultat şi unii şi ceilalţi la sosirea cererii de armistiţiu. Neştiind ce pun la cale. distrugeri. agitaţie colectivă. Şi totul a mers strună. Credeau într-o victorie totală. pe naiba. întrega populaţie a Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice s-a convertit la libertatea capitalistă. Cum am putut să îndurăm atâta vreme comunismul ăsta idiot? Apropo. nici unii. fără nici o împuşcătură. şeful atotputernic. sper c-aţi expediat cererea de armistiţiu simpaticilor ălora de americani? — Desigur. o simplă substanţă eterată ce punea instantaneu stăpânire pe minţile omeneşti. în mai puţin de o oră. — Tovarăş.s-a convertit la comunism. încărcat de ideologie căreia mintea omenească nu i se putea opune. războiul rece izbucni din nou. întreaga populaţie a Statelor Unite . Fără bombe atomice. . În adăpostul de la Kremlin. îşi scoase masca plină de gaz. Sovieticii inoculau marxismul în capul americanilor. nu-i aşa? Un singur lucru nu pricep.excepţie făcând câteva insuliţe unde gazul n-a pătruns . spuse el. în cer aceleaşi explozii. secretarul general al partidului. nedumerirea că mai erau încă în viaţă. nu mai puţin decât americanii. oamenii de ştiinţă voind să cerceteze. folosind aşa numitul „gaz suaziv". tovarăşe secretar al partidului. Inversate rolurile. au găsit de cuviinţă să câştige războiul. dar şi de-o parte şi de cealaltă. era şi timpul. Fulgerător. — Bine. parlamentarii au înlemnit.