You are on page 1of 42

Analiza comunismnazism-fascism

Autori:

Facultatea : FABBV , Seria D , Grupa 1518 , Anul I

Cuprins 1 Comunismul
1.1. Aspecte generale 1.2. Concepte de baza 1.3. Contextul aparitiei comunismului 1.4. Comunismul timpuriu 1.5. Comunismul in perioada interbelica 1.6. Extinderea comunismului 1.7. Razboiul rece 1.8. Prabusirea comunismului 1.9. Studiu de caz: Comunismul in Romania

2 Nazismul
2.1 Introducere
2.2 Ideologia economica

2.3 Politica economica 2.4 Politica sociala 2.5 Nazismul si religia 2.6 Ideologia international 2.7 Holocaustul 2.8 Urmari
2.9 Nazismul si fascismul

3 Fascismul
3.1 Cauzele si conditiile aparitiei fascismului 3.2 Leaganul fascismului – Italia
2

3.3 Fascismul in alte tari

Bibliografie

1. Comunismul
1.1 Aspecte generale
Dictaturi de stat odioase, teroriste şi criminale, regimurile comuniste, cu puţine excepţii, au chinuit şi omorât cu perfidie, în spatele unui paravan de ideologie, zămislită chipurile, spre a oferi oamenilor planetei, o viaţă mai bună şi mai echitabilă social. A lipsit deci aproape întotdeauna înregistrarea oficială corectă a crimelor, în contrast cu regimul nazist. Criminalele regimuri comuniste "şi-au şters urmele" deliberat, ferindu-se cu profesionalism de verdictul necruţător al istoriei. Degradarea morala si spirituala in mare parte este un rezultat direct al comunismului. Atacul asupra bisericilor, a normelor morale, a fost dus cu inversunare. Comunismul Ceausist a fost unul dintre cele mai ticaloase forme de comunism. Prieteni, frati, rude se tradau unii pe altii. Pe langa daunele morale, daunele materiale sunt incomensurabile. Emigrarea in masa, familii rupte, destabilizarea situatiei economice si politice internationale se datoreaza in mare parte comunismului. Prejudiciile aduse popoarelor sunt incomensurabile. Profesori, doctori, avocati, etc. au preferat moartea in locul lanturilor comuniste. Mare parte din forta intelectuala a multor popoare, precum si multi oameni fara o pregatire academica, au emigrat pentru a trai o viata in libertate. Istoria consemnează noi mecanisme de ucidere în masă sau reluarea unora deja practicate (înfometări dirijate de tipul celei cunoscute în Ucraina sau în lagărele speciale ale naziştilor preluate şi folosite ulterior şi în mod intensiv de către sovietici), sau generate de incompetenţa economică a sistemului. Între acestea se numără de pildă:
• • • • •

înfometarea la scară naţională a populaţiei din Coreea de Nord; avorturile septice provocate în România în timpul regimului Ceauşescu soldate cu circa 10000 victime; Contaminări endemice cu SIDA, ce nu mai pot fi acoperite de presa de stânga în actuala Zimbabwe; Un număr de victime estimate recent la 60000, notate tot în timpul regimului dictatorial al lui Ceauşescu, generate printr-o asociere de factori socio-economici (înfometare, lipsă de medicamente, frig şi asistenţă medicală deficitară); Catastrofa nucleară de la Cernobîl, datorită mistificării oficiale a numărului real al victimelor ce au decedat imediat sau în următorii 10 ani, permite numai aprecieri cantitative marcate de relativitate. 3

1.2 Concepte de baza "Un spirit bantuieste Europa - spiritul comunismului" ("Manifestul Partidului Comunist", Karl Marx & Friedrich Engels)
Ce este comunismul? Raspunsul la aceasta intrebare poate fi greu de dat, pentru ca, avand in vedere imaginea care ii este oferita de catre mijloacele media am fi tentati sa spunem ca este un regim politic dur, caracterizat de violenta si abuz...cu alte cuvinte, o greseala a omenirii. Intr-adevar, aceasta este forma pe care a luat-o acesta, insa la baza este o incercare de reorganizare a societatii pe principiile centralizarii proprietatii private, a desfiintarii claselor si a egalitatii intre toti cetatenii. Problema in cazul acestei realitati politice specifice secolului XX a fost incapabilitatea adeptilor comunismului de a aduce la viata ideologia dezvoltata de catre Karl Marx. Din punct de vedere istoric, comunismul este un regim politic care propune noi modele de organizare politica si sociala, si a luat nastere din miscarea socialista. Aparitia acestuia a fost favorizata de contextele istoric, politic respectiv social existente in a doua jumatate a secolului XIX, infatisate cu precizie de catre Karl Marx si Friedrich Engels in lucrarea "Manifestul Partidului Comunist". Aflam asadar ca societatea bazata pe capitalism, adica pe relatia dintre burghezi si proletari prezinta o multime de neajunsuri, dupa cum ne spun si cei doi autori: "societeatea burgheza moderna, care s-a ridicat din ruinele feudalismului, nu a eliminat diferentele dintre clase. De fapt, a stabilit noi clase, noi conditii de opresiune, noi forme de lupta in locul celor vechi...". In contrast, proletarul era obligat sa vada cum burghezia se dezvolta si se imbogatea de pe urma muncii sale, dar si datorita industrializarii, imperiilor coloniale si dezvoltarii comertului. Marx spune despre un proletar ca este un simplu "apendice al unei masinarii". Mai mult, aceasta subordonare a avut drept consecinta aparitia exploatarii muncitorilor prin salarii mici si prin faptul ca nu munceau numai pentru a-si asigua propria existenta, ci si pentru bunastarea burghezului. Datorita acestui fapt, au aparut anumite organizatii care militau pentru drepturile clasei muncitoare. Una dintre ele este "Liga Comunista", care avea urmatorul moto: "Oameni ai muncii din toate tarile, unitiva!", indemn ce sugereaza faptul ca unirea tutror proletarilor era factorul determinant in declansarea unei revolutii. In plus "Manifestul Partidului Comunist" stabileste relatia dintre comunisti si proletari: "...scopul imediat al comunistilor este acelasi cu cel al partidelor proletarilor: transformarea proletariatului intr-o clasa, rasturnarea suprematiei burgheze, cucerirea puterii politice de catre proletariat..." Totusi, adeptii inlaturarii capitalismului se imparteau in doua categorii: socialisti utopici si comunisti revolutionari. Primii dintre ei erau increzatori in faptul schimbarea societatii se putea face prin mijloace pasnice (Comte de Saint-Simone, Charles Fourier, Robert Owen)- "Asadar, ei respingeau actiunile revolutionare din cauza violentei si distrugerilor pe care le aduceau. Mai mult, pentru ca revolutia accentua diferentele dintre bogati si saraci, ei au conchis ca metoda politica nu era o solutie pentru imbunatatirea conditiei umanitatii" (Alex Callinicos, "Ideile revolutionare ale lui Karl Marx") - iar urmatorii considerau violenta ca fiind ultima metoda de salvare a clasei muncitoare (Gracchus Babeuf, Auguste Blanqui). Un citat care subliniaza ideea de violenta ca necesitate este urmatorul, extras, de asemenea, din "Manifestul Partidului Comunist": "Să tremure clasele dominante in fata unei revolutii comuniste. Proletarii n-au de pierdut in această revolutie decat lanturile. Ei au o lume de castigat." In continuare, vom vorbi despre trasaturile pe care, teoretic vorbind, trebuia sa le dobandeasca o societate de tip comunist si despre cele i-au fost atribuite in practica. Asadar, in primul rand se urmarea respingerea ideei de proprietate privata, care era considerata sursa diferentelor ce se stabileau intre clase. Astfel, se ajungea la egalitate privind aspectele sociale si economice ale cetateanului. Totusi, in practica, desfiintarea proprietatii private a insemnat abuz, intrucat refuzul populatiei de a renunta la pamant a fost intampinat cu violenta. In al doilea rand, individualitatea trebuia eliminata deoarece toti membrii unui stat comunist erau egali si indeplineau acelasi rol: de a munci pe pamantul care devenise proprietate comuna a 4

orferă răspunsurile concrete problemelor revoluţionare. rolul unui partid revoluţionar. în situaţia în care nu ar mai fi avut să reprime anumite clase. teorie prin care el credea că se poate interveni asupra istoriei de pe poziţiile ştiinţei. Revoluţia comunistă . societăţile industriale capitaliste purtau cu ele şi sămânţa propriei lor distrugeri. o sarcină majoră a statului creat după revoluţia socialistă era socializarea mijloacelor de producţie. În concepţia lui Marx.proprietatea privată. aceasta s-a realizat prin forta.ar fi trebuit să se producă. Acest stat avea să dispară. Scrierile din tinereţe ale lui Marx reprezintă fundamentul teoretic al socialismului ştiinţific. potrivit argumentaţiei economice şi istorice a lui Marx. în occidentul industrializat şi nu în estul agrar şi precapitalist. numită de el dictatură a proletariatului. Aşadar. partidul marxist. au permis existenta unui singur partid eliminand cu brutalitate orice neintelegere politica ce intervenea. 5 . după numele celor doi "părinţi fondatori" . Teza de la care pleca el era că în istorie există modele generale. Statul putea să dispară definitiv numai odată cu apariţia unei societăţi fără clase. Karl Marx a dat ideologiei comuniste fundamentul teoretic general. pe baza tezei "verigii slabe" din lanţul internaţional al ţărilor capitaliste şi imperialiste. nu în Rusia. desfiintarea claselor era scopul suprem al comunistilor. militând pentru crearea unui partid apt să provoace revoluţia socialistă.ideologia comunistă . Conducatorii comunisti au interzis buna desfasurare a vietii religioase.. astfel incat s-au indepartat de ceea ce presupunea ideologia marxista. efectul a fost opus caci proletarii au devenit un fel de "tarani" obligati sa serveasca interesele statului. Contribuţia lui Lenin a fost determinată de faptul că Marx n-a oferit răspunsuri unor probleme fundamentale ca: natura revoluţiei sociale. prin urmare o elită. Singura modalitate de a crea această situaţie era desfiinţarea fundamentului diviziunii de clasă ..in cateva cuvinte. imaginea statului şi a societăţii socialiste. trecerea lor în proprietatea publică. acţiune prin care proletariatul va îngropa şi societatea capitalistă. Stalin. identificabile. distincţia clară între socialism şi comunism. În scrierile sale.statului. trebuia să lucreze în numele ei pentru a accelera procesele istorice.Karl Marx şi Vladimir Ilici Lenin. reprezentată de antagonismul dintre burghezie şi proletariat. în cele din urmă. Încă de la începutul secolului XX Lenin se prezenta ca o voce distinctă în cadrul PSDMR.revoluţia proletară . au transformat statul intr-o dictatura si pe seful statului intr-un dictator care urmarea numai propriile interese in detrimentul celor ale poporului. inţeleasă ca partid revoluţionar. în timp ce Lenin şi. În Anglia. Inca o data. mai apoi.. au preluat controlul asupra mijloacelor de comunicare.3 Contextul apariţiei comunismului Ideologia statelor comuniste . Revoluţia socialistă trebuia să conducă la fundamentarea unui nou tip de putere. In al treilea rand.a fost numită marxism-leninism. care odată cunoscute puteau deveni temeiuri pentru acţiunea umană sub forma practicii politice.. 1. cu scopul de a-i descifra şi orienta evoluţia. înţeleasă ca dictatură a majorităţii. Chiar daca astfel se incerca eliminarea exploatarii. În 1917 Lenin ajunsese la concluzia că era posibilă o revoluţie socialistă în Rusia. Teza de la care pleca Lenin era că muncitorimea nu putea ajunge la o conştiinţă revoluţionară. care la un moment dat va îmbrăca forma revoluţiei socialiste.

ajuns la putere în 1924. Ţăranii au fost obligaţi să dea "cote". Ţarul abdică la 15 martie. a fost readusă iniţiativa privată în economie. Pe lângă desfiinţarea pluralismului politic. Situaţia cea mai dificilă a fost creată în agricultură. a fost nevoit să ofere soluţii multitudinii de probleme pe care le ridica edificarea socialismului în Rusia. constrângerea şi teroarea. să hotărască singuri modul în care trebuia să fie structurat şi să funcţioneze statul socialist. În scrierile sale. prezidat de Vladimir Ilici Lenin. bolşevicii au avut de înfruntat opoziţia elementelor fidele fostului ţar sprijinite de statele occidentale. 1. cu ajutorul cărora a răsturnat. decretul privind dreptul popoarelor la autodeterminare. În marile oraşe s-au format consilii ale muncitorilor şi soldaţilor. prin măsuri de teroare ca: suspendarea libertăţii presei şi a activităţii partidelor politice şi înfiinţarea poliţiei politice la 7/20 decembrie 1917. a luat câteva măsuri de mare importanţă sub forma unor decrete: decretul asupra păcii. iar asupra celor bogaţi "kulaci" . Stalin. Victorioasă în faţa "albgardiştilor". Se apreciază că în această fază de implementare a socialismului au căzut pradă războiului şi foametei aproape 20 milioane de ruşi. regimul bolşevic prin organul executiv central al noii puteri. Pentru a atrage masele. care. Astfel industria. în primul rând din capitala Petersburg. Pe acest fundal a revenit din exil Lenin.Marx oferise puţine detalii privind tipul de stat care trebuia instaurat după revoluţia socialistă. puterea bolşevică era în pragul dezastrului. sunt istorici care afirmă că cel care a dat ideologiei marxist-leniniste forma deplină a fost Stalin. iar armata a trecut de partea mulţimii. Lenin şi-a declarat angajamentul de a realiza o economie planificată şi o poliţie secretă (CEKA) pentru a face faţă aşa-numiţilor "duşmani ai poporului". iar între puterea reprezentată de guvernul provizoriu care dorea să transforme Rusia într-o republică burghezo-parlamentară şi sovietele conduse de bolşevici se declanşează o aprigă luptă pentru putere.s-au exercitat presiuni şi abuzuri. Fără a fi un teoretician. numite "soviete". prin care pământurile moşierimii erau trecute în folosinţa ţăranilor. a reuşit să atragă de partea bolşevicilor grupuri active din armată şi flotă. de aceea prin "Noul Plan Economic" iniţiat 1921 de Lenin. 6 . soluţie care s-a dovedit salvatoare. Consiliul Comisarilor Poporului. trecând la organizarea Rusiei pe baze comuniste sub forma "comunismului de război". Dintr-o asemenea perspectivă. numită CEKA (Comisia Extraordinară de Luptă împotriva Contrarevoluţiei şi Sabotajului) pentru a se răfui cu adversarii politici. finanţele şi transporturile au fost trecute în proprietatea statului sau puse sub controlul nemijlocit al aparatului de stat. care proclama ieşirea Rusiei din război. pe care l-a elaborat în 1924 şi l-a adoptat ca politică de partid în 1925. după octombrie 1917. guvernul provizoriu la 25 octombrie/7 noiembrie 1917 şi au proclamat trecerea puterii în mâinile consiliilor sovietelor de muncitori şi soldaţi. din moment ce în 1924 Rusia Sovietică depăşise problema foametei. Concomitent cu războiul civil.4 Comunismul timpuriu În februarie 1917 a izbucnit la Petrograd greva generală condusă de socialişti. drept care Lenin şi bolşevicii au fost în situaţia. Noul regim sprijinit de Armata Roşie a instaurat rapid dictatura pe scena politică rusească. decretul asupra pământului. printr-o propagandă abilă incluzând promisiunea încheierii imediate a păcii. De numele lui Stalin se leagă conceptul de socialism într-o singură ţară. prin forţa armelor. drept care definim întreaga ideologie cu termenul de stalinism. Stalin a mai teoretizat în legătură cu industrializarea.

iar la conducerea puterii sovietice venea Stalin. Kirov. Din păcate stalinismul. căci orientarea planurilor economice spre dezvoltarea precumpănitoare a sectorului industrial a creat o stare cronică de neacoperire a necesităţilor de bunuri de consum ale populaţiei. era dezavuată de opinia publică. adică dictatură absolută în care partidul comunist are rolul conducător. de cele mai multe ori fizic. Cazul Ucrainei. Stalin a făcut greşeli grave nu numai în conducerea proceselor economice. au ridicat URSS-ul în rândul marilor puteri economice ale lumii. Intensificarea procesului de colectivizare a pământului a generat deseori. Direcţiile către care a canalizat Stalin efortul construcţiei socialismului prin planurile cincinale au fost: colectivizarea gospodăriilor ţărăneşti. Kamenev. iar intelectualii care cochetaseră cu ideologia comunistă în tinereţe şi-au manifestat public dezacordul faţă de aceasta atunci când au descoperit cinismul puterii sovietice. au avut loc numeroase epurări în rândul oamenilor politici. la nivelul întregii ţări. asupra ţăranilor exercitându-se presiuni care au mers până la execuţii şi deportări în masă în Siberia. peste 8 miliarde de cetăţeni au fost închişi în lagărele şi închisorile de muncă forţată din Siberia. este cel mai cunoscut. Briharin. Au fost puse în acest fel bazele unui cult al personaităţii la dimensiuni pe care istoria nu le mai cunoscuse. voluntarism împins pănă la abuzul de putere. dimpotrivă. a fost singurul aplicat până în 1989. În 1927 Troţki. Ideologia de stânga dominantă era social-democraţia. cunoscută sub numele de stalinism. creând adevărate instrumente ale teroarei şi încălcării drepturilor omului. însă nu reuşise să-şi facă adepţi. caracterizată de greşeli grave. când au murit 6 milioane de oameni. centralizând toate mijloacele productive şi financiare. mulţi "foşti tovarăşi de drum" căzuţi în disgraţie. deveniţi simpli adversari politici.activiştii cu o asemenea orientare fuseseră puşi sub interdicţia legii. iar în unele ţări . Creşterea economică a fost forţată.cazul României . între alţii. cu preţul unor costuri uriaşe. Sub egida lui şi din dispoziţia sa expresă. totul trebuia să se subordoneze "genialului cunducător" căci pin el era glorificat proletariatul din întreaga lume. teroarea ridicată la rangul de politică de stat. rivalul principal al lui Stalin.6 Extinderea comunismului Instaurarea regimurilor de dictatură proletară în Europa de est după cel de al doilea război mondial n-a fost rezultatul tradiţiilor de gândire politică din aceste ţări. a fost înlăturat din partid pentru ca în 1940 să fie ucis la Mexico City. între care se detaşează gulagurile. Stalin a dat dictaturii proletariatului forma şi conţinutul totalitarismului de stânga. de numele căruia se leagă noua viziune asupra problematicii construirii socialismului.5 Comunismul în perioada interbelică În ianuarie 1924 Lenin murea. controlul total al societăţii şi cultul personalităţii. 1. 7 . foamete şi sărăcie în lumea satelor. le erau încălcate toate drepturile cu scopul obţinerii recunoşterii unor vini imaginare pentru a fi înlăturaţi. statul sovietic a intrat într-un program masiv de investiţii industriale care. cel puţin cantitativ. dezvoltarea industiei grele şi electrificarea. în care se specifica supemaţia partidului comunist. Tuhacevski. Dorinţa lui Stalin de a controla întreaga societate nu cunoaşte limite.1. Ideologia comunistă era cunoscută în zonă încă de la sfârşitul primului războiului mondial. spaţii concentraţionale unde deţinuţilor. Între 1936-1938 au pierit. În acelaşi timp. dar a întărit peste măsură aparatul birocratic şi de represiune internă. Procesul de transformare a proprietăţii private în proprietate cooperatistă ("colhoznică") în agricultură a fost săvârşit forţat. unde Stalin a povocat voit o foamete cumplită în 1932. în urma epurărilor. model de construcţie a socialismului definit prin Constituţia sovietică din 1936. intelectuali şi militari.

prin acordurile de la Yalta. Dominaţia societăţii s-a realizat prin instituţi specializate care să anihileze orice formă de protest. Mărturie în acest sens stă declaraţia pe care Stalin o face delegaţiei iugoslave venite la Moscova în aprilie 1945: "Acest război nu este ca acelea din trecut. Bolşevismul a fost o ideologie impusă în această zonă. căci. Securitatea în România. au avut aceeaşi soartă. La finele celui de-al doilea război mondial s-au manifestat numeroase deosebiri între marile puteri învingătoare cu privire la viziunea asupra organizării lumii postbelice. Tări învinse. Ofensiva impetuoasă a Armatei Roşii din a doua parte a anului 1944 i-a surprins pe Churchill şi Roosevelt. Serviciul de poliţie politică. STASI în RDG. Statele comuniste au imitat modelul sovietic. având în vedere baza redusă pe care o aveau patidele conuniste la implantarea acestuia (de la 80000 de membri în Cehoslovacia la 1000 de membri în România). respectiv faptul că nu-şi puteau permite o confruntare militară cu Stalin în contextul anului 1945. Fiecare îşi impune propriul său sistem social până acolo unde înaintează armata lui. de raportul efectiv de forţe. Oricine ocupă un teritoriu impune şi propriul său sistem social. repezentat de K. adoptând ideologia oficială numită marxism-leninism. Două sunt problemele care suscită interes aparte în legătură cu comunismul în Europa de sud-est: atitudinea marilor puteri occidentale faţă de intenţiile Rusiei de a-şi impune sistemul politic în această zonă şi cum a reuşit un sistem aflat într-un total dezacord cu mentalul şi nivelul de dezvoltare al zonei a rezistat atâta timp. ca România sau Germania (zona de ocupaţie sovietică) sau ţări aflate în tabăra învingătorilor. ca Polonia şi Cehoslovacia. Nu ar putea fi altfel". partidele comuniste au cunoscut transformări majore. astfel aceştia au fost puşi în situaţia. Cauzalitatea profundă se găseşte în ecoul pe care l-a avut mitul egalităţii sociale în mentalul societăţilor sud-est europene. comunismul a ajuns la putere exact până acolo unde a înaintat Armata Roşie.şi în rolul pe care l-a jucat propaganda comunistă.B în. Toate regimurile comuniste în perioada postbelică au impus un control strict al societăţii prin dominaţie ideologică şi represiune politică.7 Războiul rece 8 . Pentru aşi realiza misiunea. Teroarea comunistă. respectiv constituirea de către URSS la frontiera sa apuseană a unei "zone de securitate". de care se face caz în mod exagerat. Atitudinea marilor puteri occidentale nu poate fi explicată decât din perspectiva propriilor interese. de tradiţiile culturale şi politice. învăţămăntului şi culturii.G. centralizată şi în mare parte socializată. 1. Propaganda oficială realizată de o reţea numeroasă de propagandişti avea ca obiectiv formarea "omului nou" şi exercita un control strict asupra mass-mediei.Rapiditatea cu care s-a extins dominaţia Moscovei prin instaurarea regimurilor totalitare de stânga a confirmat faptul că "Stalin avea o strategie pentru aceste state pe care a implementat-o în contextul când zona a fost ocupată de Armata Roşie. nu explică în totalitate propăşirea sistemului comunist în această zonă. organizarea şi sistemul politic în acord cu principiul centralismului democratic şi instituind o economie planificată. să accepte recunoaşterea unei situaţii de fapt .exprima hotărârea statului comunist de a reprima orice acţiune potrivnică puterii oficiale. au devenit partide unice şi partide de masă în care erau înregimentate milioane de cetăţeni. Dominaţia ideologică s-a realizat prin rolul conducător al Partidului comunist şi propagandă. URSS. compuse în majoritatea lor de categorii sociale defavorizate ţărani şi muncitori expoataţi . indiferent de condiţiile naţionale specifice.

separate ideologic. Polonia. care a îmbrăcat forma unui conflict militar care a durat trei ani între nord şi sud şi s-a finalizat cu divizarea naţiunii coreene în două state aflate şi azi în război. Democraţia occidentală şi totalitarismul comunist nu au putut găsi nicio modalitate de conlucrare pentru edificarea lumii postbelice. Aceasta. Portugalia şi Islanda au înfiinţat Organizaţia Atlanticului de Nord (N.O. Superioritatea militară a SUA (deţineau bomba atomică din 1945) s-a diminuat după ce. SUA. că de partea Vietnamului de Sud (capitalist) au luptat SUA. Washintonul şi Moscova s-au angajat într-o escaladă de măsuri şi contramăsuri care au lărgit până la prăpastie fisura din alianţa acum muribundă. Perioada "războiului rece" a fost dominată de o amploare fără precedent a cursei înarmărilor. Intrarea sub influenţa sovietică a Europei de Est a însemnat şi subordonarea armatelor acestor state intereselor Moscovei. cu costuri uriaşe pentru toţi. Norvegia. Cea mai gravă criză politico-militară a fost criza cubaneză din 1962 care a adus cele două superputeri pe punctul de a declansa războiul nuclear. Prima criză gravă situată în afara Europei a fost criza coreeană. sovieticii au impus regimuri comuniste în Polonia. Lor li s-au alăturat Grecia şi Turcia în 1952. Odată obiectivul atins. Cehoslovacia. ca răspuns la înfiinţarea N. cea comunistă şi cea capitalistă.T. Romănia. a fost de fapt o confruntare între cele două superputeri pentru hegemonie în lume. Fără a ţine cont de protestele liderilor occidentali. Kennan. a îmbrăcat forma războilui rece.F. Planul Marshall a marcat ruptura definitivă dintre răsăritul comunist şi apusul capitalist. tot mai neliniştiţi de evoluţia situaţiei din Europa răsăriteană. Spania în 1982. a înfiinţat Organizaţia Tratatului de la Varşovia în 1955. Marea Britanie. care a împiedicat ţările din răsăritul Europei să folosească sprijinul oferit de americani. Belgia. iar cel care a iniţiat-o a fost preşedintele Harry Truman. Danemarca.A. SUA au iniţiat în 1947 politica de containment (stăvilire) a expansiunii comunismului în Europa de vest şi în restul lumii. Ungaria. Rusia.O. Franţa. Cehoslovacia.T. Albania între anii 1945-1948. sovieticii au creat şi ei această armă. După această dată lumea a evoluat sub spectrul echilibrului nuclear şi al ameninţării cu bomba atomică. Canada. Americanii au decoperit că sovieticii instalează rachete nucleare în 9 .A.O altă criză similară celei din Coreea a avut loc în Vietnam. Ungaria. în 1949. în 1947. bloc militar alcătuit din URSS.A. "războiul rece" ne apare ca un deznodământ inevitabil al antagonismului aflat la baza marii alianţe. Atribuindu-şi unul altuia intenţii agresive. Teama că economia ruinată a Europei occidentale va favoriza accensiunea comunismului l-a determinat pe preşedintele Truman să intervină prin lansarea. Olanda. a iniţiat înfiinţarea în 1949 a Consiliului de Ajutor Economic Reciproc. şi că prin victoria Vietnamului de Nord s-a realizat unificarea Vietnamez. a fost expresia politică şi militară a doctrinei americane de stăvilire a expansiunii comuniste spre vest. Italia. separate ideologic şi politic pe care Churchill a numit-o "Cortina de fier". dar eclipsat o vreme de presiunea interesului comun al îngenucherii Germaniei naziste. dusă fără menajamente. Germania de Est. Relaţiile interaţionale intraseră într-o altă fază. Cei doi rivali au creat alianţe politice şi militare pentru a-şi promova interesele. în aprilie 1949..O. R. Crearea N. S-a creat o linie de demarcaţie care rupea Europa în două regiuni disttincte . "Războiul rece" început în 1947 ca un confict cu temei ideologic pentru a bara expansiunea comunismului în Europa Răsăriteană. în 1955. cu deosebirile că războiul a durat 12 ani . Aria de coflict între cele două superputeris-a extins şi în afara Europei unde ca expresie a amestecului acestora au apărut crizele politico-militare. Bulgaria. factorii de dezunire s-au dovedit mai puternici decât cei de unitate.Din perspectiva sfârşitului său. România. Fondatorul acestei politici a fost diplomatul american George F.). în care disputa dintre cele două lumi. a planului Marshall prin care s-a realizat reconstrucţia economiilor occidentale. Luxemburg.T. Bulgaria şi Albania.G. Iugoslavia. Germania de Est.

După 1990. Devenise evident că lumea comunistă nu numai că nu reuşeşte să ajungă din urmă economia Occidentulului. când raporturile dintre est şi vest s-au îmbunătăţit. iar dezvoltarea cu prioritate a industriei grele . unde scăderea nivelului de trai a atins proporţii dramatice. Aceste state au fost aduse în situaţia de a nu mai avea pieţe de desfacere pentu produsele lor în condiţiile în care economia 10 . costisitoare. Criza a fost depăsită prin retragerea rachetelor sovietice şi angajarea SUA că nu vor inteveni în treburile interne cubaneze. ci se îndreptă în direcţia inversă. Schematismul modelului lui Marx a lăsat loc pentru numeroase improvizaţii. într-un context în care peste tot în lume ponderea industriilor scădea în favoarea serviciilor. În anii 80 a apărut criza economică. însă. prin iluzia că ar putea crea o societate mai dreaptă desfiinţând proprietatea privată. cu deosebire în URSS şi Polonia. excepţie făcând China. care. 1. S-au făcut eforturi în direcţia limitării armamentului şi asigurării securităţii în Europa. Majoritatea autorilor care s-au pronunţat asupra colapsului puterii comuniste au identificat drept cauze majore ale acestuia eşecul economic. Modelul teoretic al lui Marx era utopic. predominant agrară. determinând astfel o criză în relaţiile dintre marile puteri. şi din contradicţia dintre modelul teoretic şi condiţiile concrete de punere în practică: în ţări aflate în faze incipiente ale capitalismului. cu o economie subdezvoltată. Decăderea economică a Rusiei a fost resimţită în toate statele comuniste care erau legate de schimburile cu această ţară prin intermediul CAER. Un factor important ce trebuie avut în vedere este incapacitatea economiilor comuniste de a se detaşa de de o industrie greoaie. la adevărate drame umane. 1. Limitele destinderii au fost observate în condiţiile apariţiei unor noi zone de conflict. atât prin schematism. URSS au invadat acest stat. In evoluţia relaţiilor internaţionale postbelice perioadele de tensiune au alternat cu cele de destindere. în 1979. adică încălcând unul dintre drepturile fundamentale ale oamenilor.Cuba şi au impus blocada navală . cu un proletariat restrâns şi nematurizat. direcţie în care se însecrie Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa de la Helsinki din 1975.s-a făcut în detrimentul industriilor de consum. mai ales. a fost marcată încheierea "războiului rece". puţin rentabilă. cum a fost Afganistanul. competiţia cu Occidentul. au dus la încălcări grave ale drepturilor omului. Eşecul economic Economiile comuniste au cunoscut în primele lor etape ritmuri rapide de dezvotare. în contextele socio-economice amintite. rolul forţelor de opoziţie.8 Prăbuşirea comunismului Comunismul s-a dovedit un experiment istoric predestinat prăbuşirii. Aceste aspecte erau manifestări ale limitelor de esenţă ale economiei comuniste. Problema ritmurilor globale de dezvoltare era dublată de capacitatea tot mai redusă a acestor economii de a satisface nevoile consumatorilor. planificarea centralizată a omorât ritmul de dezvoltare. Relaţiile economice şi culturale s-au intensificat. Gorbaciov. schimbul în natură. Eşecul sistemului socialist vine. cât. ca urmare a slăbirii Uniunii Sovietice şi dezarmării acesteia în 1991. însă la sfărşitul anilor 80 intră într-un rapid proces de încetinire.modelul stalinist al anilor 30 .

România în 1977 şi 1987) până la adevărate manifestaţii cu caracter revoluţionar (cum au fost cele din Ungaria în 1956 şi Cehoslovacia în 1968). Mihail Sergheievici Gorbaciov Mihail Sergheievici Gorbaciov. aceştia au criticat dur practicile comuniste. Prin ideile şi atitudinea a dat impuls ţărilor est-europene spre îndeplinirea ţelurilor lor. cu deosebire criza cubaneză. 2. chiar dacă acest lucru însemna şi răsturnarea comunismului. care nu uitase experienţa intervenţiei occidentale din timpul războiului civil. contribuind la discreditarea sistemului şi la naşterea societăţii civile. în cel mai bun caz. Retragerea sovietică din Cuba a fost văzută ca o umilinţă nu doar pentru conducător. 4. cursa înarmărilor înghiţind mare parte din resursele necesare dezvoltării în ţările comuniste. Din salvatorul sistemului sovietic s-a tranformat în groparul său. iar în Europa de est regimurile comuniste au fost obligate să facă faţă . Polonia în 1956 şi 1970. 3. Cehoslovacia în 1953. Opoziţia faţă de regimurile comuniste a îmbrăcat diferite forme. menit să amelioreze sistemul sovietic aflat în precriză. să îşi fixeze două obiective fundamentale: să asigure securitatea ţării sale prin izolare de Occident (intervenţia germană în perioada interbelică i-a demonstrat că premisa era falsă) şi să ajungă din urmă şi să depăsească Occidentul. Prin scrieri şi acţiuni publice. dacă nu inverse. Rolul forţelor de opoziţie Regimurile comuniste au fost contestate încă de la instalare: bolşevicii au fost obligaţi să facă faţă unui război de tre ani cu forţele fidele ţarului.sovietică devenea tot mai puţin solvabilă. Bulgaria. însă odată cu înfrângerea Germaniei au renăscut vechile tensiuni dintre Occidentul capitalist şi URSS-ul comunist. în unele locuri pănă în 1958. după cum chiar el definea situaţia.perestroica în economie. "Războiul rece". efecte minore. Criza petolieră din 1973. între care se detaşează prin ecou revoltele. a făcut ca procesele pe care le-a declanşat să aibă. În acest climat de competiţie militară . ci şi pentru întregul popor sovietic. Anticomunismul declarat al liderilor occidentali l-a determinat pe Stalin. Concluzii 11 . La cursa de înarmare s-a adăugat competiţia spaţială. glasnost în organizarea statală -. O altă formă de opoziţie a fost mişcarea de dizidenţă. unei rezistenţe armate (lupte de partizani). ajuns Secretar General al Comitetului Central al PCUS în martie 1985. liderii est europeni au urmat exemplul Rusiei. a iniţiat un program de ample reforme . care în acţiunile de reprimare au uzat inclusiv de tancuri. formă de protest a intelectualilor de marcă. a adăugat competiţiei dimensiunea militară sub forma unei furibunde curse a înarmărilor. Iugoslavia în 1971 şi 1981. Este de reţinut în legătură cu aceste mişcări sociale de protest rolul nefast pe care l-au jucat armatele sovietice de ocupaţie (excepţie . Competiţia cu Occidentul Sovieticii au cooperat îndeaproape cu aliaţii occidetali în timpul celui de al dolea război mondial.România). care care au mers de la greve şi demonstraţii de stradă (RDG. scăderea cererii de produse din partea lumii capitaliste au transformat problemele economice în criză ecomică. După acest eveniment cheltuielile militare au crescut într-un asemenea ritm încât capacitatea militară rusă a devenit sensibil egală cu cea americană. Lipsit de viziune şi de fermitate. URSS în 1962. Succesorii lui Hruşciov au hotărât ca URSS să nu mai fie niciodată pusă într-o asemenea situaţie umilitoare. la fel de costisitoare.

foste comuniste. prezenţei trupelor sovietice în ţară. ceea ce a condus la recunoaşterea guvernului dr. să supravieţuiască oricum. sosit la Bucureşti în mod special pentru acest scop a determinat pe regele Mihai să accepte înlocuirea guvernului Rădescu.9 Comunismul in Romania Actul de la 23 August 1944 a marcat trecerea în România spre un regim democratic. Noul parlament unicameral conform legii electorale din acea vreme era alcătuit în proporţie de peste 78% din comunişti şi procomunişti.Anglia şi SUA. care au condiţionat recunoaşterea acestui guvern de includerea în componenţa sa a câte un reprezentant din cadrul partidelor Naţional Ţărănesc şi Naţional Liberal şi organizarea de alegeri libere în scopul constituirii noilor organe ale puterii de stat. o legitimitate noii puteri comuniste. Regimul totalitar comunist s-a instaurat efectiv în România începând cu anul 1948 şi a durat până în decembrie 1989. având următoarele caracteristici: Regimul totalitar comunist s-a instaurat în România în mod treptat. au fost falsificate în favoarea comuniştilor. Pe baza experienţei acestor state. deschizându-se astfel calea unui nou regim de dictatură. se poate concluziona că ieşirea din comunism este mult mai dificilă decât ieşirea din orice altă formă de dictatură. prin accederea la putere a comuniştilor. Petru Groza care va urmări ca principal scop comunizarea României. iar pe de altă parte. datorită împărţirii sferelor de influenţă între marile puteri. asigurându-se astfel. Un alt moment pe linia acaparării depline a puterii politice de către comunişti l-a constituit alegerile din 19 noiembrie 1946 care. i-a învăţat pe oameni să mintă. Dintre acestea menţionăm în mod deosebit instaurarea la 6 martie 1945 a guvernului dr. cel totalitar comunist care avea să marcheze dramatic soarta ţării noastre pentru o îndelungată perioadă de timp. au transformat problematica comunismului în temă predilectă aflată în dezbaterea publică. după cum se cunoaşte. Efectele comunismului au fost atât de perverse şi profunde încât pentru regăsirea lumii normale vor mai plăti câteva generaţii. care din nefericire nu a devenit efectiv datorită. Trebuie menţionat însă şi faptul că instaurarea acestui guvern a fost însoţită de retragerea administraţiei sovietice din Ardealul de Nord. pe de-o parte. administraţie care s-a instaurat samavolnic imediat după eliberarea acestuia de către armata română puterii aliate . care au recurs la o serie de acte succesive în scopul cuceririi depline a puterii politice. în procesul de tranziţie. Instaurarea acestui guvern s-a făcut după cum se ştie. condiţii acceptate în cele din urmă. Comunismul a dus la autoînstrăinare (Marx acuza capitalismul pentru aceasta). cu guvernul dr.Dificultăţile întâmpinate de statele din estul Europei. Petru Groza şi de către cele două puteri aliate. la presiunile Moscovei care. prin emisarul său Vâşinschi. România fiind inclusă în sfera de influenţă sovietică. Petru Groza format în majoritate din comunişti. 12 . 1.

a făcut jocul acestora). Aceste regimuri s-au instaurat şi menţinut prin forţă. reprezentantul unei grupări naţional-ţărăniste. au fost scoase în afara legii.N. În urma acestor epurări. liderii acestora condamnaţi la ani grei de închisoare. procesul de comunizare a României s-a accentuat. Atât economia cât şi politica acestor ţări era subordonată Uniunii Sovietice. acestea au fost validate. Astfel.Ţ. comuniştii au trecut la acţiunea finală de înlăturare a ultimei piedici din calea instaurării unui regim totalitar. Guvernul format în urma acestor alegeri. cu o compoziţie comunistă mărită. P. recurgându-se în acest scop la represiuni sângeroase în toate statele respective. Această situaţie a întărit poziţiile comuniste în diferite structuri ale puterii şi ca atare. Astfel. cu acordul Puterilor occidentale şi complicitatea unor forţe interne. ajungându-se ca pe scena politică a ţării să rămână partidul comunist şi aliaţii acestuia. şi P. solicitânduse inclusiv Puterilor Aliate să nu le recunoască. realizându-se în practică formula partid-stat. având însă anumite particularităţi care l-au deosebit de acestea în sens pozitiv sau negativ. fiind vorba de Gheorghe Tătărăscu. a fost recunoscut de Puterile Aliate cum şi de alte guverne ale lumii. pregătindu-se în felul acesta terenul pentru un regim totalitar bazat pe un partid unic. În esenţă regimul totalitar comunist din România a fost la fel ca în toate ţările în care s-au instaurat astfel de regimuri. prin mesajul tronului către parlamentul rezultat din alegeri frauduloase. toate regimurile comuniste din zona europeană au fost impuse de Uniunea Sovietică. 13 . s-a ajuns la un guvern a cărei componenţă era în totalitate comunistă. În cursul anului 1947 s-au înregistrat ultimele momente spre instaurarea deplină a unui stat totalitar comunist. Astfel. fiind în felul acesta afectate grav independenţa şi suveranitatea acestora. în vara anului 1947. Petru Groza (care deşi nu era comunist. proclamându-se Republica Populară Română ce marca succesul deplin al comuniştilor pe calea instaurării unui regim totalitar. în cele din urmă. impunându-se un singur partid declarat ca forţă politică conducătoare.Deşi rezultatul alegerilor a fost vehement contestat de către opoziţie cu probe concludente. În noiembrie 1947 au fost înlăturate din guvern grupările care reprezentau vechile forţe politice. regele Mihai este obligat să abdice. la 30 decembrie 1947. reprezentantul unei grupări liberale şi de Alexandru Alexandrini. prezidat tot de dr. Ca urmare a acestei situaţii. dar care se aliaseră cu comuniştii. forma de guvernământ continuând să fie însă una monarhică.L.N. la suprimarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. fiind implementate după modelul sovietic.

iar a doua din 1958 până în 1965.. an în care Gheorghiu-Dej a încetat din viaţă. O primă perioadă este cea dintre 1948-1965 din timpul guvernării lui Gh. iar unii dintre ei chiar lichidaţi. Printre cei arestaţi. au fost o serie de personalităţi politice şi intelectuali de frunte. politice. În funcţie de aceste perioade şi etape. serviciile de informaţii etc. de învăţământ.decembrie 1989. locul său fiind luat de Nicolae Ceauşescu. condamnări la ani grei de detenţie şi la moarte. aveau consilieri sovietici care îşi impuneau politica proprie intereselor sovietice. precum şi ţărani şi muncitori care erau în dezacord cu politica regimului. iar a treia din 1981 . ci şi economic când prin intermediul sovromurilor (societăţi mixte sovieto-române în care partea sovietică deţinea pachetul majoritar). regimul comunist din România a avut o serie de particularităţi distincte. Această stare de lucruri s-a datorat şi faptului că pe teritoriul României exista armata sovietică. 14 .decembrie 1989. sau chiar lichidarea unor persoane fără a fi judecate. Gheorghiu-Dej. a cunoscut mai multe perioade cu anumite etape în cadrul acestora. Obidienţa faţă de Uniunea Sovietică s-a manifestat nu numai în plan politic. cum şi cea mai accentuată obedienţă faţă de Uniunea Sovietică. În cadrul acestei perioade se pot distinge trei etape: prima din 1965-1971. regimul dictatorial comunist din România a avut cel mai represiv caracter. din timpul guvernării lui Nicolae Ceauşescu. iar toate instituţiile de stat. ţărani. Au avut loc arestări şi deportări masive de ordinul miilor. pe care regimul pretindea că se sprijină. a doua din 1971-1982. armata. comportând o serie de particularităţi. A doua perioadă a acestui regim este cea dintre 1965 . Este etapa in care s-a practicat o mare prigoană şi reprimare împotriva elitelor româneşti şi chiar a categoriilor sociale de muncitori. economia românească a fost practic subordonată celei sovietice care a prădat-o şi a jefuit-o. În prima etapă (1948-1958) din perioada guvernării lui Gheorghiu-Dej.Regimul comunist din România. economice. întins pe un timp îndelungat de peste patru decenii. În cadrul acestei perioade există două etape distincte: prima din 1948-1958. O politică de reprimare s-a dus chiar şi în rândurile partidului comunist cu scopul înlăturării rivalilor politici. de cultură.

care au fost ideologizate şi constrânse să slujească politica partidului. S-a instituit un sistem draconic de cenzură asupra mijloacelor de informare în masă. iar ideologia comunistă a devenit elementul de bază al acestora. Această realitate şi-a găsit expresia mai ales în "Declaraţia din aprilie" din 1964. va fi folosit apoi la promovarea unui cult deşănţat al personalităţii. dar a condamnat vehement această invazie. întrerupându-se astfel în bună măsură legăturile tradiţionale ale României cu Occidentul. în fapt au dus la lichidarea proprietăţii private în marea ei majoritate şi la instituirea proprietăţii de stat sub denumirea de proprietate socialistă. deschizându-se ţării noastre posibilitatea de a juca în etapele următoare un rol activ pe arena internaţională. 15 . se caracterizează printr-o anumită liberalizare a regimului comunist. România fiind iniţiatoarea unor acţiuni politice pe plan extern mult apreciate în epocă. păstrându-se însă elementele fundamentale ale regimului totalitar comunist. iar drepturile şi libertăţile individuale au fost afectate dramatic. Prestigiul liderului comunist a crescut atât în ţară cât şi în străinătate. îndeosebi a celei constructoare de maşini. literaturii şi artei. Momentul culminant al acestei politici l-a constituit poziţia României faţă de invadarea Cehoslovaciei de către trupele Tratatului de la Varşovia în frunte cu cele ale Uniunii Sovietice (1968). Relaţiile externe în ansamblul lor erau orientate spre Uniunea Sovietică.U. Prima etapă din perioada guvernării lui Gheorghiu-Dej se încheie cu retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul ţării noastre. Pe plan extern s-a promovat o politică de independenţă faţă de Uniunea Sovietică şi o reorientare spre occident. o protecţie socială şi o anumită liberalizare a vieţii spirituale. Presa devenise în totalitatea sa un mijloc docil de slujire a politicii regimului totalitar comunist. aspect care. În această etapă s-au realizat bazele regimului totalitar.A. istoriei etc. România a cunoscut o creştere economică pe baza unei rate ridicate a acumulării. o ridicare a nivelului de trai a populaţiei. care a reuşit o astfel de performanţă.. având o singură forţă politică politică cu rol conducător . România devine membru al C. ca rezultat al unei politici abile ale acestei guvernări. în anul 1955. urmărindu-se industrializarea şi electrificarea ţării cu accent pe dezvoltarea industriei grele. Procesul de industrializare s-a înfăptuit în mare parte prin acumulări care au lovit în nivelul de trai al populaţiei. precum şi a tuturor publicaţiilor. În instituţiile de învăţământ şi cultură au fost implementate tiparele sovietice. se intră în a doua perioadă de regim totalitar comunist din timpul guvernării lui Nicolae Ceauşescu.. ambele organisme fiind dominate de Uniunea Sovietică prin intermediul cărora urmărea să menţină ţările socialiste din Europa în zona sa de influenţă şi în acelaşi timp să contracareze organismele similare ale Occidentului.E. continuânduse totodată procesul de dezvoltare economică. pe această bază.Tot în această etapă a avut loc şi naţionalizarea principalelor mijloace de producţie şi colectivizarea forţată a agriculturii care. Prin aceste acţiuni cetăţenii ţării au ajuns să depindă de stat.N. Trebuie menţionat totuşi că în această etapă de regim totalitar.partidul comunist şi cu o totală subordonare a societăţii civile celei politice. se continuă procesul de creştere economică şi.-lui (organism economic) în 1949 şi membru al Tratatului de la Varşovia (pact militar) în 1955. populaţia ţării noastre fiind chemată să opună rezistenţă armată în cazul unei situaţii similare cu cea din Cehoslovacia. A doua etapă a guvernării lui Gheorghiu-Dej (încheiată prin decesul acestuia survenit în primăvara anului 1965). După încetarea din viaţă a lui Gheorghiu-Dej în 1965. la care România nu numai că nu a participat. materializată prin eliberarea deţinuţilor politici din închisori şi printr-o anumită elasticitate în viaţa spirituală.R. ca un succes primirea României în O. Pe plan extern s-a continuat politica de independenţă faţă de Uniunea Sovietică şi de deschidere spre Occident. din păcate. România fiind singura dintre ţările aflate în această situaţie. Pe plan extern trebuie menţionată. În prima etapă a acestei perioade (1965-1971).

recurgându-se la o supraveghere severă a populaţiei de către organele partidului şi statului. în această etapă s-a continuat politica de orientare spre occident. Economia ţării traversează o perioadă de criză manifestată prin încetarea creşterii economice şi. Astfel. când acest regim a fost înlăturat prin revoluţia română. prin mecanismul propagandei de partid şi de stat să adreseze permanente osanale cuplului Ceauşescu. mari consumatoare de materii prime. în perspectivă. revoltă care se va transforma într-o revoluţie soldată cu înlăturarea acestui regim şi trecerea la un regim democratic şi la o economie de piaţă liberă. la o supercentralizare a economiei. Anii de sfârşit ai acestei etape (1988-1989). supercentralizată şi mult rămasă în urmă. mai ales. În această etapă a continuat. Pe plan extern. îndeosebi pe plan intern. medicamente etc. implicit o creştere a construcţiilor de locuinţe pentru populaţie şi a unor obiective culturale şi de învăţământ. S-a continuat protecţia socială din etapa anterioară. au avut urmări negative. promovându-se în acelaşi timp legături şi cu alte grupuri de ţări. Toate acestea constituiau semne a unei profunde crize de sistem. petrol şi alte materii prime şi materiale. Drepturile şi libertăţile omului sunt drastic îngrădite. Şi sub aspectul politicii externe apar în această etapă schimbări semnificative. dacă în etapele anterioare politica externă românească era orientată spre occident. obligată la privaţiuni de tot felul (alimentaţie. arătau o Românie cu o economie sarcofagă. România depindea tot mai mult de aceasta datorită nevoilor de import de gaze naturale. la împrumuturi masive de capital de pe piaţa occidentală ce au fost destinate construirii unor obiective industriale gigant. existând o totală izolare a ţării pe plan extern. Ceauşescu încercând chiar să pună securitatea României sub umbrelă americană. Spre sfârşitul acestei etape însă. pe de o parte la izolarea economică şi politică a României.A doua etapă a regimului politic dictatorial din timpul guvernării lui Ceauşescu (1971-1982) se caracterizează prin accentuarea conţinutului totalitar al regimului politic. Starea gravă din economie este accentuată şi de măsurile iniţiate de Ceauşescu de a achita împrumuturile externe ale statului român. mai ales sub aspectul eficienţei şi rentabilităţii economice. Aspectul cel mai grav al acestor stări de lucruri l-a constituit scăderea dramatică a nivelului de trai a populaţiei. Ceauşescu dă semne de oscilare şi nesiguranţă pe plan extern. căldură etc. A treia şi ultima etapă a regimului totalitar comunist din timpul guvernării lui Ceauşescu. deşi înregistrau achitarea completă a datoriei externe de circa 14 miliarde de dolari. conducând la declanşarea revoltei populaţiei împotriva regimului totalitar. Este în acelaşi timp etapa în care semnele de contestare a cuplului Ceauşescu devin tot mai evidente. Paradoxul acestei situaţii îl constituie faptul că deşi se manifesta încă o anumită independenţă faţă de Uniunea Sovietică. pe baza unei rate înalte de acumulare. sub aspect economic. în anii '80. Tragic şi paradoxal pentru populaţia românească era faptul că. cu o populaţie care se confrunta cu privaţiuni de tot felul şi umilită de cultul absurd al personalităţii. o penurie de bunuri alimentare. care au dus. şi-au făcut apariţia unele semne evidente privind o încetinire a ritmului de dezvoltare economică şi totodată. se referă la intervalul de timp dintre 1982 şi decembrie 1989. era obligată. privarea economiei de mijloace moderne de dezvoltare. deşi suferea de foame şi de frig. aceasta şi datorită perturbării între timp a relaţiilor ţării noastre cu Occidentul. dar în unele privinţe şi pe plan extern. materiale şi energie care. a lipsei de eficienţă şi rentabilitate.). 16 . la o ideologizare şi politizare excesivă a vieţii sociale în toate domeniile sale de activitate. în speţă cu cele din lumea a treia. procesul de creştere economică. ajungându-se la o înrăutăţire a relaţiilor ţării atât cu Uniunea Sovietică cât şi cu Occidentul.

dictatura comunistă -. 17 . Cuvântul "nazism" provine de la prescurtarea numelui naţional-socialism (Nationalsozialismus. rasistă. Revoluţia din decembrie 1989 a pus capăt celei mai îndelungate şi mai apăsătoare dintre regimurile totalitare din ţara noastră . ce au loc în societatea românească. deschizând calea unor profunde transformări economice.1 Introducere Nazismul sau naţional-socialismul (german) este o ideologie şi o politică a statului german totalitară. social-politice şi culturale. pe fondul unei conjuncturi externe favorabile legate de procesul de prăbuşire a sistemului comunist din estul Europei. naţionalistă.Se poate concluziona că înlăturarea regimului totalitar comunist a fost opera poporului român. rostit 'na-ţi). antisemită şi anticomunistă care au fost aplicate în timpul dictaturii lui Adolf Hitler în Germania între 1933 şi 1945. 2. În 1921 Hitler a devenit liderul Partidului Muncitoresc German Naţional-Socialist (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei (NSDAP)). iar la 30 ianuarie 1933 cancelarul (prim-ministrul) Reich-ului german. prescurtat pe nemţeşte Nazi. Nazismul 2.

care se raspandise ca urmare a conditiilor specifice din Germania ultimilor ani.Nazismul a evidenţiat in permanenţă primatul acţiunii asupra gândirii. Atunci când teritoriul Reich-ului va cuprinde pe toti germanii si nu-si va mai putea permite sa ofere acestora conditii decente de trai. comunităţile germane ce traiau de-a lungul coastei baltice – toti urmau sa fie cuprinsi in limitele teritoriale ale noii Germanii. Alaturi de programul in 25 de puncte din 1920 lucrarea a reprezentat cadrul de baza al nazismului.” Dreptul la teritoriu devine datorie in cazul in care o mare natiune pare destinată să decadă dacă nu-si extinde posesiunile. care sa prevadă teritoriile considerate necesare poporului german. tiganii si evreii. După părerea lui Hitler. Iar acest lucru este cu atât mai adevărat atunci când natiunea in cauza nu este o comunitate mica negroidă. Hitler şi-a dictat prima parte din „Mein Kampf” (Lupta mea). „Poporul de stapani” („Herrenvolk”) era de "rasă ariană”. slavii. Credea ca „darwinismul social” are nevoie de lupta intre rase. El considera ca omenirea este alcatuita pe baza unei ierarhii valorice a raselor si ca viata nu reprezinta nimic altceva decat supravietuirea celor adaptabili. Ideile lui Hitler s-au intemeiat pe o concepţie rasistă. oricine nu este de sorginte sanatoasa poate fi considerat pleava”.” 18 .. rezultat din nevoile poporului. Acesta a fost motivul pentru care Hitler ceruse „Lebensraum” („spatiu vital”) pentru Germania. Germania fie va deveni putere mondială. El dorea crearea unui „Reich” care sa-i cuprinda pe toti acei membrii ai poporului german ce traiau dincolo de frontierele Germaniei: germanii austrieci. de a dobandi teritorii străine. Dar nationalismul lui Hitler cerea ceva mai mult decat simpla restabilire a frontierelor din 1914.. Armistiţiul din 1918 şi Tratatul de la Versailles trebuiau reconsiderate. nu există nici o alternativă realistă la guvernarea dictatorială. Initierea „noii ordini” in Europa de est presupunea in acelasi timp atingerea unui obiectiv important: distrugerea Rusiei. o supraputere capabila sa rivalizeze cu Imperiul Britanic si cu Statele Unite. pentru acestia din urma avand sentimente de ura exacerbată. Înca din timpul anilor petrecuţi la Viena el considerase democratia parlamentara slaba si ineficienta. Telul de viitor al politicii noastre externe trebuie sa fie o politica indreptata spre est. niciodata razboiul nu a ruinat natiunile.. fie va dispărea. o boala ce trebuie tratata. intocmai cum animalele se lupta pentru hrana si pentru mentinerea puritatii rasei. Cel din urma element al ideologiei naziste era nationalismul de tip agresiv. dupa cum ilustreaza urmatorul citat din „Mein Kampf”: „Alterarea sângelui si deteriorarea rasei reprezinta singurele cauze care explica declinul civilizatiilor stravechi. Un asemenea obiectiv nu putea fi atins decat printr-o extindere teritoriala de mari proportii. El sustinea in „Mein Kampf”: „Poporului german trebuie să i se asigure teritoriul necesar existenţei sale pe pământ. astfel incat cei puternici de sangele celor slabi. Totusi. In aceasta lume. Ucrainei si Rusiei putea obtine Germania sursele de materii prime. ci insăşi Germania-mamă a tuturor celor care au conferit lumii actuala sa formă culturală. Plugul se va transforma in sabie şi lacrimile razboiului vor deveni pâinea zilnica a generaţiilor urmatoare. mai mult. Visa la Germania Mare. Poporul german nu are dreptul să se angajeze într-o politică colonială până in clipa in care nu şi-a adunat copiii între graniţele aceluiaşi stat. ci pierderea puterii lor de rezistenta – caracteristica exclusiva a sangelui raselor pure. telurile lui Hitler nu se sfârşeau aici. În timp ce se afla în închisoarea Landsberg (în 1924). La baza piramidei rasiale Hitler el plaseaza: negrii. care a devenit „biblia” naţional-socialismului. numai atunci se va putea vorbi de dreptul moral. centrul comunismului mondial. germanii sudeţi. alcatuit fiind din populatiile Europei de Nord. incuraja raspandirea unui rau si mai mare: comunismul. Numai prin cucerirea Poloniei. Hitler socotea pe evrei drept „un cancer ce roade trupul Germaniei”.. iar teritoriile pierdute trebuiau retrocedate Germaniei. Oamenii de acelaşi sânge trebuie sa aparţină unui imperiu (Reich). Aceasta se opunea traditiilor istorice germane bazate pe militarism si absolutism si.

partidul a avut mare succes. Toate aceste reglementări erau hotărâte de comitete 19 . Măsurile represive au ţinut. Acestea s-au dovedit soluţii salvatoare în scăderea hotărâtoare a şomajului. în timp ce industria luată singură a crescut în medie chiar cu 17. dar încerca să se îmbine şi cu concepţii ideologice economice recunoscute pe plan internaţional.7 %. în acelaşi timp. Comerţul exterior a fost redus până la aproximativ o treime din nivelul atins în 1929 pe toată durata perioadei naziste. iar consumul particular cu 3. Conducerea economică a statului a fost dată pentru început unui bancher foarte respectat. Hjalmar Schacht. Deşi s-a promis că aceste obligaţiuni vor putea fi schimbate pe bani reali. (peste 40%). efectele controlului preţurilor combinat cu o mare creştere a masei monetare ar fi trebuit să ducă la dezvoltarea pieţei negre. Cea mai faimoasă dintre acestea a fost compania MEFO. Mare parte din această producţie a fost îndreptată însă către maşina de război. iar obligaţiunile folosite ca monedă au devenit cunoscute drept „chitanţe mefo”. odată cu începerea războiului a început să se simtă din nou o presiune economică. ducând la supraevaluarea mărcii germane. Controlul asupra valutelor străine a fost extins. Aceste manevre financiare complicate au fost folosite pentru ascunderea cheltuielilor militare care încălcau Tratatul de la Versailles. reducând presiunea inflaţionistă. Unele dintre primele măsuri luate a fost desfiinţarea sindicatelor şi impunerea controlului salariilor. creând o acumulare masivă în fonduri de împrumut.2 %. Atunci când naziştii au ajuns la putere. De aceea. dar pedepsele foarte aspre (infractorii fiind trimişi în lagăre de concentrare sau împuşcaţi pe loc) au împiedicat apariţia fenomenului. Consumul public a crescut anual cu 18. Însă. Politica economică internă era focalizată pe trei obiective principale: • eliminarea şomajului • eliminarea inflaţiei devastatoare • extinderea producţiei de bunuri de larg consum pentru a îmbunătăţi standardul (nivelul) de viaţă al claselor de mijloc şi jos. 2.2 Ideologia economica Teoria economică nazistă se baza pe interesele locale imediate. în acest fel prăbuşirea fondurilor a fost amânată până după prăbuşirea Reichului. Sub conducerea sa a fost schiţată o nouă politică economică pentru ridicarea naţiunii. guvernul a impus o rată a dobânzii de maxim 4.2. În ceea ce priveşte evoluţia economică. de asemenea. Se pare că succesul economiei germane a fost unul dintre motivele pentru care societatea a fost de acord cu războiul. Industria a fost însă obligată să folosească strict cote de aprovizionare şi resurse materiale locale. iar interesul pentru afaceri a rămas în continuare motivat de obţinerea profiturilor. Situaţia a fost rezolvată prin crearea unor companii-fantomă care plăteau pentru bunuri cu obligaţiuni. Expansiunea economică a scos Germania din criza economică în care se afla după primul razboi şi a redus drastic şomajul în mai puţin de patru ani.6 %.5 %. PNB al Germaniei a crescut cu o rată anuală de 9.5 %. În mod normal.3 Politica economica Marca germană a căpătat o mare valoare în timpul celui de-al Treilea Reich. Între 1933 şi 1936. dar nu atât de acută ca în timpul Republicii de la Weimar. Toate aceste obiective ţinteau spre îmbunăţăţirea situaţiei Republicii de la Weimar şi întărirea partidului. Noua politică economică a redus importurile pentru bunurile de larg consum şi s-a concentrat pe producţia de export. volatilitatea scăzută. cea mai presantă problemă era rata şomajului foarte ridicată. Guvernul a început să crească masa monetară prin creşterea masivă a deficitului bugetar. Industria a rămas în cea mai mare parte nenaţionalizată.

în timp ce la expoziţia oficială. când. S-a folosit acest nume deoarece numeroasele geamuri şi vitrine sparte făceau ca străzile să pară acoperite cu cristal. Băncile care fuseseră naţionalizate în „Republica de la Weimar” au fost retrocedate foştilor proprietari. cea mai importantă realizare fiind reţeaua de autostrăzi. În 1942 cheltuielile de război sporite şi moartea lui Todt au dus la trecerea la completa economie de comandă. după cum spuneau propagandiştii nazişti.4 Politica sociala Regimul nazist a fost caracterizat prin controlul politic al fiecărui aspect al societăţii cu scopul atingerii "purităţii rasiale". uriaşa organizaţie pe care a creat-o Todt a fost folosită pentru construirea de buncăre. Această măsură animalică a fost luată în cadrul eforturilor de „menţinere a purităţii rasei superioare germane” (Herrenvolk). sociale şi culturale a Arianului. Economia germană a trecut mai târziu sub conducerea lui Hermann Göring. din acest moment. acţiunea organizată pe plan naţional fiind denumită Kristallnacht (noaptea de cristal). atât în scop. proprietăţile fiindu-le confiscate de statul nazist.administrative compuse din funcţionari ai statului şi reprezentanţi ai sectorului privat. peste 200. a Nordicului.noaptea pogromului. Göring şi-a făcut o importantă bază a puterii din prerogativa sa de „conducător al planului cincinal”. când o mulţime uriaşă a stat la rând să vadă o expoziţie de „artă degenerată” în München. având ca scop creşterea armatei de la un efectiv de 100. unde erau puse pe simeze 900 de lucrări aprobate personal de Hitler. 2. la 18 octombrie 1936. cât şi în amploare. Tot ca urmare a legilor din 1933.000 soldaţi până la câteva milioane. Sub conducerea lui Fritz Todt s-a derulat şi un proiect masiv de lucrări publice. locurile lor de muncă fiind luate de şomerii consideraţi corespunzători din punct de vedere etnicrasial („arieni”). sub controlul lui Albert Speer. La 9 noiembrie 1938 naziştii s-au dedat la un pogrom împotriva evreilor.000 de evrei au fost nevoiţi să părăsească Germania până în septembrie 1939. peste 400. dar. adăposturi subterane şi tranşee în toată Europa. O altă latură a noii economii germane a reprezentat-o producţia pentru o reînarmare masivă. fiecare comitet administrativ având ca membru şi o bancă care finanţa întreaga organizaţie. a venit doar un grup mic de persoane lipsite de entuziasm. Arta abstractă şi arta de avantgardă a fost scoasă din muzee şi expusă în manifestări speciale drept entartete Kunst („Artă degenerată”). evreilor germani li s-a anulat cetăţenia germană şi li s-a interzis să mai ocupe funcţii în instituţiile statului. Reichstag-ul a anunţat începerea unui plan cincinal pentru a pune economia germană pe o bază necesară producţiei de război. în timpul desfăşurării căruia au fost ucişi zeci de mii de germani handicapaţi şi bolnavi incurabili. Naziştii au iniţiat şi alte programe de exterminare a membrilor „slabi” sau „nepotriviţi” din populaţia germană.000 de persoane 20 . Un exemplu notabil a fost în ziua de 31 martie 1937. Drept consecinţă a situaţiei create. Planul cincinal s-a terminat din punct de vedere teoretic în 1940. S-au făcut naţionalizări selective ale întreprinderilor care refuzau să se supună noilor reglementări. Concurenţa era limitată atâta vreme cât marile companii erau organizate în comitetele administrative sus-numite în carteluri. Tehnicile de asasinare în masă experimentate în timpul acestei perioade au fost folosite mai târziu şi în holocaust. Cei mai mulţi evrei germani angajaţi şi-au pierdut slujbele. fiind ridiculizată. care a condus efectiv economia şi problemele producţiei. Odată ce a fost pusă pe picioare. Actualmente pentru acest act nazist samavolnic se foloseşte denumirea Pogromnacht . Însă mulţimile care vizitau aceste expoziţii de „artă decadentă” eclipsau de multe ori pe cei care se duceau la expoziţiile de artă oficială. rivalizând cu New Deal-ul. Prin legile de la Nürnberg din 1935. Este vorba de programul de eutanasie T-4.

considerate ca având defecte genetice. Partidul nazist avea o concepţie foarte limitată despre economia internaţională. o gamă care acoperea bolile începând de la cele mintale şi până la alcoolism. Hitler folosea simbolistica creştină pentru propriile sale scopuri. 2. mulţi din aceşti preoţi au fost trimişi în lagăre de concentrare. spre sfârşitul războiului. partidul nazist credea că o conspiraţie internaţională a marilor bancheri a creat criza economică din anii 1930. Dar ierarhia superioară a bisericii inclusiv papa Pius al XII-lea a acceptat cu relativă pasivitate această doctrină. În loc ca statul să ceară companiilor bunuri din producţia industrială şi să aloce materiile prime necesare la producţia lor (ca în sistemul comunist/socialist). fiind mişcări sindicale ale muncitorilor. 2. Unii scriitori creştini îl considerau ateu. ceea ce motiva încă o dată distrugerea acestei etnii în timpul Holocaustului. Mulţi preoţi catolici s-au opus nazismului din cauza incompatibilităţii lui cu morala creştină. De asemenea. iar cele care predicau iubirea şi „toleranţa în contradicţie cu faptele” erau „religii false”. De altfel multe companii transnaţionale din perioada secolelor XVI-XIX (Dutch East India Company. ci putea privi chiar şi marile puteri europene începând cu secolul XVI. dar devenind 21 . Această opinie era comună cu cea a partidelor politice de centru-stânga şi chiar cu grupurile politice anarhiste din partea opusă în spectrul politic.5 Nazismul si religia Relaţia dintre nazism şi creştinism poate fi descrisă ca fiind complexă şi controversată. După cum spune şi numele naţional-socialist. statul plătea pentru aceste bunuri. precum stătuleţele germane care au precedat crearea naţiunii germane din anii '70 din secolul al XIX-lea. de exemplu) au fost create special pentru a se angaja în războaie în locul guvernelor. partidul dorea să încorporeze resursele companiilor internaţionale în Reich cu forţa. şi încă şi în ziua de astăzi persistă controversele privind prezumtiva complicitate a papei Piux al XII-lea. La fel ca oponenţii politici. şi nu invers. Aceste organizaţii ale bancherilor erau binecunoscute în acea vreme şi se ştia că puteau influenţa statele naţionale prin extinderea sau retragerea creditelor. Cercetări de dată recentă au arătat că naziştii s-au bucurat de sprijinul populaţiei până târziu. Capul acestei conspiraţii era considerat ca fiind un grup de evrei. Naziştii considerau că religiile care recunoşteau „adevărurile” lor erau „religii adevărate”. dar rămâne sub semnul întrebării măsura în care Hitler se considera creştin. Influenţa nu se limita la statele mici. ocultist sau chiar satanist. în principal datorită programelor de asistenţă socială. au fost supuse sterilizării obligatorii. o structură sindicalistă superficială era prezentă în companii .6 Ideologia internationala Din punct de vedere internaţional. Se poate spune că partidul nazist era împotriva puterii companiilor multinaţionale în raport cu statul-naţiune.atât partidul fascist german cât şi cel italian au început lupta politică. Aceasta permitea preţului să joace un rol esenţial în ceea ce priveşte informaţia în legătură cu lipsa de bunuri sau necesarul de capital în tehnologie sau munca pentru a produce bunuri. şi nu prin comerţ.

Niciun genocid de până în ziua de azi nu fusese bazat atât de complet pe mituri. înrădăcinată într-o lume existentă numai în imaginaţia nazistă. Iugoslavia şi Grecia. Se pare că lui Mengele îi plăcea să lucreze cu copiii romi. halucinaţii. din Europa . tentative de schimbare a culorii ochilor prin injectarea de chimicale în ochii copiilor. fără excepţie. 2. Protocolul de la Wannsee clarifică faptul că naziştii intenţionau să aplice "soluţia finală a problemei evreieşti" de asemenea în Anglia şi Irlanda. Medici germani au efectuat astfel de experimente în lagărele de concentrare de la Auschwitz. Yehuda Bauer argumentează că: “ Motivaţia de bază [a Holocaustului] era pur ideologică. Belgia. Cel mai celebru dintre aceşti medici a fost dr. convertindu-se la o altă religie sau acceptând o altă formă de asimilare. în marea majoritate. Buchenwald. În alte genociduri." Uciderea a fost efectuată sistematic în aproape toate teritoriile ocupate de nazişti în ceea ce acum sunt 35 de state europene diferite. care a lucrat la Auschwitz. a experienţelor medicale pe deţinuţi. îngheţarea lor. "ars"). ca parte din „soluţia finală a problemei evreieşti”. Le dădea dulciuri şi jucării şi îi ducea personal la camera de gazare. Franţa. Sachsenhausen şi Natzweiler. Ideea s-a păstrat în timp. Această opţiune nu a fost disponibilă evreilor din Europa ocupată. oamenii puteau evita moartea. (în braica: Haşoa). la scară largă.care a fost apoi pusă în aplicare prin mijloace foarte raţionale şi pragmatice. Ei i se adresau cu „nenea Mengele“ 22 .dictaturi (în cazul german. Oricine avea trei sau patru bunici evrei era sortit exterminării. regim totalitar).Toate persoanele de descendenţă evreiască recentă urmau să fie exterminate în teritoriile controlate de Germania Experimente medicale O altă trăsătură distinctivă a fost efectuarea. programul de exterminare a evreilor. Printre experimentele sale se numărau punerea subiecţilor în camere cu presiune.A fost concentrată mai ales în Europa centrală şi de est. în timpul celui de-al doilea război mondial . în 1939. unde. Dachau. Josef Mengele. unde unei conspiraţii evreieşti internaţionale de a controla lumea i se opunea o misiune “ariană” paralelă. Aproximativ cinci milioane de evrei au fost ucişi acolo. "complet" şi kaustos. nepragmatică . se aflau peste şapte milioane de evrei. Dominanţa ideologiei şi scara genocidului . testarea de medicamente pe ei. plănuit şi executat de regimul naţional-socialist din Germania. Sute de mii au murit şi în Olanda. este un termen utilizat în general pentru a descrie uciderea a aproximativ şase milioane de evrei .7 Holocaustul Holocaust (din greaca ὁλόκαυστον (holókauston): holos. inclusiv trei milioane în Polonia ocupată şi peste un milion în Uniunea Sovietică. diverse amputări şi alte operaţii brutale. condus de Adolf Hitler. anume se doreşte uneori un control al statului pentru eliminarea conflictelor potenţiale din relaţiile dintre patronat şi muncitori. pe o ideologie abstractă. Ravensbrück.

femeile şi copiii de origine poloneză sau de limbă poloneză.95 milioane (Jacob Leschinsky). Majoritatea cercetărilor confirmă că numărul victimelor s-a situat între cinci şi şase milioane.îmi amintesc că pe mamă o chema Stella . de speriat şi care trebuia cumva distrus.("Onkel Mengele"). Mengele i-a luat." -prizonieri de razboi sovietici -rromi . Vera Alexander a fost o deţinută evreică la Auschwitz şi a avut grijă de peste 50 de perechi de gemeni romi: „ Îmi amintesc în mod deosebit o pereche de gemeni: Guido şi Ina. Întro zi. ale Profesorului Yisrael Gutman şi Dr. comentează: “ Nu este cunoscut numărul exact al evreilor ucişi în Holocaust. Autoritatea Yad Vashem de Amintire a Eroilor şi Martirilor Holocaustului din Ierusalim. un demnitar de rang înalt al SS-ului. spate în spate. ” —Emmanuel Ringelblum despre romi. formaţiunile mele Cap de mort cu ordine de a ucide fără milă toţi bărbaţii. Doar în acest fel putem obţine spaţiul vital de care avem nevoie. “ Victimele şi numărul morţilor Evreii După 1945. bizar. cifra cel mai des folosită pentru numărul de evrei ucişi a fost cea de şase milioane.. Alte victime ale holocaustului: -polonezi si slavi. Cifra cea mai frecventă este cea de şase milioane. prin eliminarea cât mai multor polonezi şi slavi.“ Principalele surse pentru aceste statistici sunt comparaţiile dintre recensămintele de dinainte de război şi cele postbelice. Apoi părinţii lor .29 până la 6 milioane. "pentru moment.vor să arunce în ghetou tot ce este caracterizat drept murdar.. Se estimează că centrul de comemorare şi documentare Yad Vashem are în prezent peste patru milioane de nume ale victimelor. Centrul de comemorare al Holocaustului. A fost folosită şi documentaţia nazistă cu date parţiale privind diversele deportări şi asasinate. avansată de Adolf Eichmann. Robert Rozett în Enciclopedia Holocaustului. Rănile le erau infectate şi din ele curgea puroi.1 milioane (Profesorul Raul Hilberg) şi 5. ca nişte gemeni siamezi.59 si 5.Una din ambiţiile lui Hitler de la începutul războiului a fost de a obţine spaţiul vital în est. Cercetări mai recente.au reuşit să facă rost de morfină şi şi-au omorât copiii ca să le curme suferinţa. Ţipau zi şi noapte. el a pregătit. iar potrivit unui studiu coordonat de cercetătorul german Wolfgang Benz numărul estimativ este de 5. care aveau cam patru ani. De aceea. doar în est. Când s-au întors.86 milioane. Primele estimări plasau numărul la între 5. estimează numărul de morţi între 5.[ 23 . erau într-o stare groaznică: fuseseră cusuţi unul de altul.

A fost creat Biroul Central al Reichului pentru Combaterea Homosexualităţii şi Avortului. şase mari lagăre de exterminare au fost înfiinţate în Polonia ocupată de nazişti. guvernator nazist al Polonie Lagărele de muncă şi de concentrare (1933-1945) Prin cooperarea autorităţilor locale. au înfiinţat lagăre pe post de centre de concentrare în Germania. să dăm apă celor însetaţi sau să-i îmbrăcăm pe cei dezbrăcaţi. administrate central şi aflate în afara oraşelor. Până în 1942." iar homosexualii erau priviţi ca "poluatori ai sângelui german. Se estimează că germanii au înfiinţat 15. fie forţaţi să trăiască o viaţă de sclav. Obiectivele noastre sunt altele: Trebuie să avem un popor sănătos pentru a triumfa în lume.5 milioane [necesită citare] 600 000 200 000+[38] 220 000–500 000 80 000–200 000 200 000–250 000 7 000–16 000 2 500–5 000 „ Nu cer nimic de la evrei.[După 1939. şi a încurajat oamenii să raporteze comportamentul suspect de homosexualitate şi să urmărească comportamentul vecinilor." Victime Prizonieri de război sovietici Deţinuţi politici Sârbi Polonezi Romi Masoni Persoane cu handicap Prizonieri de război spanioli Martori ai lui Iehova Morţi 2–3 milioane 1–1.” -homosexuali . doar să dispară." Homosexualitatea a fost declarată împotriva "sentimentului popular general. multe dintre ele în Polonia. lagărele au devenit din ce în ce mai mult locuri unde evrei şi prizonieri de război erau fie ucişi." Gestapo a făcut razii în barurile de homosexuali. -masonii si martorii lui Iehova… ‘Paralizia pacifistă generală a instinctului naţional de autoconservare începută de masonerie se transmite mai departe maselor societăţii prin intermediul presei evreieşti... a căutat indivizi după carnetele cu adrese ale celor arestaţi..000 de lagăre în ţările ocupate.-persoane cu handicap fizic si mental… Punctul nostru de plecare nu este individul: Nu împărtăşim viziunea că trebuie să-i hrănim pe cei flămânzi. a folosit liste de abonaţi ale revistelor pentru homosexuali pentru a găsi pe alţii. ” —Hans Frank. 24 . malnutriţi şi torturaţi. Aceste prime închisori—de regulă depozite sau subsoluri de clădiri—au fost ulterior consolidate şi transformate în lagăre complete.

600 de evrei pe 6 aprilie1942. "Umpleţi gropile. "Mami!" Atât am văzut. Exterminarea prin muncă. mulţi prizonieri ale lagărelor mureau din cauza condiţiilor dificile sau fiind executaţi fără un motiv anume. raus. Ghetourile (1940–1945) După invadarea Poloniei." … un copil a început să plângă … Alt copil a început să plângă. Transportul prizonierilor se desfăşura adesea în condiţii îngrozitoare." Din gropi se auzeau ţipete şi gemete.” 25 . Şi un copil era mort … de frică. Un băiat de cinci ani a ieşit de sub ea şi a început să ţipe disperat. romi. unele lagăre îşi tatuau prizonierii cu un număr de identificare. poliţia. Cei buni de muncă erau organizaţi în schimburi de 12 până la 14 ore. a doua zi după Paştele evreiesc: “ I-am văzut cum omorau. mama îşi sufocase propriul copil. comunişti sau membri ai elitelor poloneze. inclusiv în Germania. se făceau apeluri de prezenţă care puteau dura ore în şir. ” —Abraham Malik. şi apoi selectaţi pentru exterminare—a fost de asemenea o altă politică de exterminare sistematică. naziştii au înfiinţat ghetouri în anii 1941 şi 1942 în care erau obligaţi să trăiască evreii şi unii romi. La încarcerare. Deodată l-am văzut pe vecinul meu Ruderman cum se ridica de sub pământ … Avea ochii însângeraţi şi ţipa: "Terminaţi-mă!" … O femeie moartă zăcea la picioarele mele. La ora 5:00 p. în care mulţi mureau înainte de a ajunge la destinaţie. unde au fost ucişi 1.Noile lagăre erau plasate în regiuni cu populaţii mari de evrei.m. „ Au venit nemţii. deşi aceasta nu a fost gândită ca metodă de exterminare sistematică. au dat ordinul. Ucraina. Înainte şi după schimb. Mai mult. Muzeul Memorial al Holocaustului din SUA spune povestea unui supravieţuitor al masacrelor Einsatzgruppen din Piriatin. timp în care prizonierii mureau din cauza expunerii prelungite la soare. după ce li se permisese să trăiască mai multe zile sau luni. descriindu-şi experienţa în ghetoul din Kaunas. un mijloc prin care detinuţii lagărelor erau munciţi până mureau—sau adesea munciţi până nu mai puteau să îndeplinească anumite munci. Juden raus. raus. în vagoane de marfă. până când erau în cele din urmă trimişi în lagărele de exterminare sau ucişi. apoi mi-am pierdut cunoştinţa. Aşa că mama a urinat în mână şi a dat copiilor să bea ca să tacă … [După ce a plecat poliţia]. am spus mamelor să iasă. şi au început să bată în uşi: "Raus.

Dacă unul din noi se oprea o clipă. fără să ştie ce se întâmplase cu transportul anterior. A rezista forţelor răului. oameni din inima Europei dispăreau. şi ajungeau cu toţii în acelaşi loc. acte individuale de sfidare şi protest. Dar am mers înainte fără să ne oprim. oameni cădeau în zăpada murdară. în fiecare lagăr de muncă. a trăi mai mult decât torţionarii. după toate acestea. Lupta cu puţinele arme ce puteau fi găsite. Chiar şi a da. alo. şi a luat multe forme. Sunteţi liberi. care a lucrat la Judenrampe în lagărul de la Auschwitz între 18 august 1942 şi 7 iunie 1943. Întuneric beznă. 26 . Cu degetele pe trăgaci. Din când în când. chiar şi în lagărele de exterminare. superioritatea de a refuza germanilor satisfacţia de a vedea panica şi disperarea evreilor.” Eliberare Am auzit o voce strigând repetat aceleaşi cuvinte în engleză şi germană: "Alo. Chiar şi pasivitatea era o formă de resistanţă. Împuşcături.“ Era un loc numit «rampa» unde veneau trenurile cu evrei. Suntem soldaţi britanici şi am venit să vă eliberăm. [ Rezistenţa evreiască In fiecare ghetou. în fiecare tren de deportare. ” —Hadassah Rosensaft. Simpla supravieţuire era o victorie a spiritului uman. nu au renunţat la această plăcere. A muri cu demnitate era o formă de rezistenţă. demoralizatoare. a refuza reducerea la nivelul de animale. cunoscut şi ca Pactul Stalin-Hitler. semnat la Moscova. a supravieţui supliciului." Marşurile morţii (1944–1945) « Un vânt rece bătea în rafale violente. la 23august 1939de ministrul de externe sovietic Viaceslav Molotov şi ministrul de externe german Joachim von Ribbentrop. a fost un tratat de neagresiune încheiat între Uniunea Sovietică şi Germania nazistă. Aveau ordine să tragă în oricine nu putea ţine pasul. în final." Cuvintele acestea încă le mai aud în urechi. curajul de a obţine hrană şi apă sub ameninţarea morţii. alteori cinci pe zi … Constant. Veneau şi ziua şi noaptea. în prezenţa lui Stalin. Şi oamenii din această masă … ştiam că în câteva ore … nouăzeci la sută vor fi gazaţi. mărturie despre evenimente a fost. acestea au fost acte de rezistenţă. voinţa de rezistenţă a fost puternică.” —Rudolf Vrba. o contribuţie la victorie. Lângă mine. brutalizante. o explozie în noapte. o împuşcătură îl termina pe alt nenorocit jegos. deţinut la Bergen-Belsen Pactul Ribbentrop-Molotov. şi uneori unul pe zi.

” Cu ocazia semnării tratatului de neagresiune dintre Germania şi URSS. sferele de interese. Convorbirile au dus la următorul rezultat: În cazul transformării teritoriale şi politice a teritoriilor aparţinând statelor baltice (Finlanda. cât şi Rusia considerându-se victime ale tratatului. deşi anterior încheierii pactului. Deosebirile ideologice n-au constituit un obstacol în calea apropierii celor două regimuri politice. Lituania). deşi. Între cei doi dictatori – Stalin şi Hitler – a existat o stranie fascinaţie reciprocă. în particular.Ambele ţări agresoare voiau să se asigure. care avuseseră şi înainte de împărţit ceva. s-au repercutat timp îndelungat. Semnarea Pactului şi aplicarea lui a avut grave repercusiuni asupra lumii. Stalin l-a vrut şi el pentru declanşarea utopicei revoluţii comuniste mondiale. un fel de variantă sovietică a concepţiei de spaţiu vital. şi acum puteau să o ia de la capăt. atât ale Germaniei. cu distrugeri irecuperabile ale unor valori universale. fiind profesionişti ai aceloraşi afaceri. că vor avea spatele „acoperit” în procesul de împărţire în două a ceea ce rămasese neocupat şi/sau neîmpărţit din Europa. ambele guverne vor rezolva această problemă pe calea înţelegerii prieteneşti. regimurile lor s-au criticat cu înverşunareRegimurile instaurate în Rusia şi în Germania erau. semnatarii plenipotenţiari au discutat în cadrul unor convorbiri strict confidenţiale problema delimitării sferelor de interese înn Europa răsăriteană. A început Al Doilea Război Mondial. URSS şi Germania nazistă se criticaseră reciproc cu vehemenţă. Hitler a vrut războiul pentru obţinerea aşa-zisului spaţiu vital („Lebensraum”). interesul Lituaniei faţă de teritoriul Vilno este recunoscut de ambele părţi. vor fi delimitate aproximativ pe linia râurilor Narev. partea sovietică îşi accentuează interesul pentru Basarabia. ameţiţi de băutură. atât pentru Germania. Referitor la Europa de sud-est. cu desfiinţarea unor state şi uciderea în masă a unor populaţii nevinovate. Momentul semnării este descris de istoricul Paul Johnson astfel: “ Măcelarii Europei. cu un tribut de sânge nemaiîntâlnit în istorie. Partea germană îşi declară totalul dezinteres faţă de acest teritoriu. Estonia. cât şi a Uniunii Sovietice. Hitler şi Stalin. cu pârjolirea unor întinse teritorii din Europa. Cruzimea şi cinismul celor doi dictatori. a supremaţiei în Europa şi dincolo de hotarele acestui continent. la nivelul propagandei. În întregime. cât şi ale Uniunii Sovietice. Acest protocol va fi considerat de ambele părţi ca strict secret. O altă cauză a apropierii dintre cele două regimuri totalitare este însuşi Tratatul de pace de la Versailles. frontiera nordică a Lituaniei va reprezenta frontiera sferelor de interese. atât Germania. Letonia. Asia şi Africa. Vistula şi San. În orice caz. În cazul unor transformări teritoriale şi politice ale teritoriilor aparţinând Poloniei. în general. În legătură cu aceasta. 2.8 Urmari 27 . cu suferinţe inimaginabile. îmbrăţişându-se cu tandreţe şi clătinându-se pe picioare. ei se înfăţişau ca un grup de gangsteri rivali. prelungind cel de-al Doilea Război Mondial cu Războiul Rece şi cu scindarea Europei în două prin Cortina de fier între anii 1945-1989. cel puţin oficial. antidemocratice şi erau ostile şi regimurilor democratice din Occident. îşi jucau rolurile. Problema dacă interesul ambelor părţi face ca menţinerea unui stat polonez independent să fie dorit şi modul în care vor fi trasate frontierele acestui stat poate fi determinată în mod definitiv numai în cursul evenimentelor politice ulterioare.

Lituania. Ultimele bătălii de pe teatrul european de război al celei de-a două conflagraţii mondiale. Când Anglia şi SUA au început atacarea Berlinului. 2. apoi Churchill. Polonia. Nazismul poate fi considerat ca fiind o subdiviziune a fascismului (toţi naziştii sunt fascişti. iredentismul teritorial şi bazele teoriei economice. în 1939. Cauzele celui de-al Doilea Război Mondial mai sunt încă subiect de dezbatere şi de cercetare. expansiunea urmând să-i readucă măreţia de odinioară. ceea ce au hotărât câţiva politicieni. Printre aceste idei economice se afla controlul complet al guvernului asupra finanţelor. În urma înfrângerii din Primul Război Mondial. Fascismul 28 . invadarea Poloniei. statutul internaţional şi uriaşe sume de bani. În acele vremuri deja suferise de un atac cerebral . care a propus la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Dictatorul spaniol Francisco Franco folosea des cuvântul „fascist” pentru a desemna pe cei care se opuneau comunismului. Belarus. pentru zeci de milioane de oameni din Albania. în special în perioada postbelică. în ambele sisteme continuau să existe atât puterea marilor companii economice. boala Parkinson şi mai ales căderea Berlinului l-au dus la sinucidere. era că acestea sunt legate de expansionismul Germaniei şi Japoniei. Letonia. Germania pierduse puterea. iniţial Hitler şi Stalin. nu era antisemit până să intre in alianţă cu Hitler. împreună cu câţiva oameni de încredere. între 1945 şi 1989. Cehoslovacia. dar un punct de vedere comun. Hitler a condus Germania de-a lungul unui proces care a fost marcat de: reînarmare.9 Nazismul si fascismul Nazismul este de multe ori confundat cu fascismul. Din păcate. în final. Nazismul chiar preia unele elemente din fascism: dictatura. în 1945. Din punct de vedere economic. fondatorul fascismului. În Germania exista o dorinţă puternică să se scape de limitările impuse de Tratatul de la Versailles. unirea cu Austria (Anschluss-ul. dar nu toţi fasciştii sunt nazişti). vestul urmând a se afla sub influenţa Statelor Unite ale Americii. Totuşi. Stalin. încorporarea Cehoslovaciei şi. nazismul şi fascismul au multe legături. 3. Adesea se susţine că. însă dependenţa de amfetamine. dacă acest pact nu ar fi existat. din nou. care au dus la capitularea necondiţionată a Germaniei Naziste au avut loc în aprilie şi începutul lui mai 1945. iar estul sub influenţa a Uniunii Sovietice. avea să fie tragedia lor pentru două sau trei generaţii. Republica Democrată Germană (sau RDG). Hitler şi partidul său Naţional Socialist au reuşit să cucerească puterea în stat folosindu-se şi de aceste sentimente populare anti-versaillese.Consecinţele Pactul Molotov-Ribbentrop (sau Ribbentrop-Molotov) au fost practic continuate de pactul Churchill-Roosevelt-Stalin. cel de la care provine rasismul prezent în nazism. reocuparea Rheinelandului. Bulgaria. cât şi economia de piaţă în ceea ce priveşte preţurile. industriei şi agriculturii. Rooseveltşi. investiţiilor (alocarea de credite). dintr-o simplă trăsătură de condei. Estonia. printre aliaţii victorioşi. în 1945. În cele din urmă. Hitler s-a ascuns într-unul dintre buncărele blindste create special. o nouă reîmpărţire a sferelor de influenţă în Europa. De exemplu. România şi Ungaria. cel de-al doilea război ar fi fost terminat mult mai curând sau poate chiar nici nu ar fi avut loc. Benito Mussolini.

Acolo unde guvernele au ce oferi petiţionarilor pentru a le satisface cerinţele. cu excepţia faptului că în democraţiile bine stabilite şi procesul în sine al votului normal a tins să confere cetăţenilor . La bază. Şi invers. În această privinţă. Industria şi guvernul au considerat că nu aveau de ales şi au făcut reduceri economice şi sociale. se baza pe miracolele economice ale acelor decenii. duceau o politică cruntă întru ideea ce o promovau. aceasta este doar o parte din adevăr. masacre. o reacţie la pericolul şi chiar la realitatea revoluţiei sociale şi a puterii clasei muncitoare în general. dar nu îl şi creează. a fost rareori un mijloc convingător de conducere a statelor. toate au făcut acest secol cel mai sângeros. stabilitatea regimurilor democratice după al doilea război mondial. până la începutul secolului douăzeci. Însă. şi chiar şi campionii capitalismului au considerat bune sistemele de securitate socială şi negocierile cu sindicatele despre mărirea salariilor. Criza a produs căderea aproape imediată şi automată a oricăror guverne în funcţie. democraţia reprezentativă. dreptate în afirmaţia că Lenin a dat naştere lui Mussolini şi lui Hitler. Dar puţine dintre democraţiile interbelice erau stabile. Numai în America Latină. probabil.3. Democraţia însăşi se bazează pe acest asentiment. chiar cei mai convinşi de răsturnarea capitalismului au considerat status quoul mai puţin intolerabil în practică decât în teorie. Ascensiunea dreptei radicale după primul război mondial a fost fără îndoială un răspuns.1 Cauzele si conditiile aparitiei fascismului Secolul XX a fost unul al marilor dezastre. ca să nu mai vorbim de eficacitate. temperatura politicii democratice rareori se ridică la fierbere. Conflicte militare dar şi ideologice. deoarece. O situaţie foarte asemănătoare . iar condiţiile din Era Catastrofei rareori i-au garantat viabilitatea. totuşi au fost foarte bine ţinuţi sub control înainte de 1914. Criza nu a dus în mod automat la suspendarea sau abolirea democraţiei reprezentative. Compromisul şi consensul tind să prevaleze. susţinătorii fascismului au. Lumea a fost dominată de lideri ce stăteau în fruntea unor regimuri totalitare. aşa cum este de asemenea evident din consecinţele politice din Statele Unite (politica de New Deal a lui Roosevelt) şi din Scandinavia (triumful socialdemocraţiei). iar şomajul în masă a făcut restul. Lideri care. din câte a avut a le trăi omenirea. în cea mai mare parte. la Revoluţia din Octombrie şi leninism în special. ale căror preţuri s-au prăbuşit brusc şi dramatic. într-adevăr. La mijlocul anului 1932 naţional-socialiştii şi comuniştii au atras o majoritate dintre voturile nemţilor.refuzul muncitorilor organizaţi de a accepta scăderile din timpul Crizei . în cele din urmă. iar în Marea Britanie doar la o schimbare acută a unui guvern laburist cu un "guvern naţional" (conservator) în cadrul unui sistem parlamentar stabil şi niciodată zdruncinat. Prima condiţie a fost că trebuia să se bucure de asentimentul şi legitimitatea generale. prin pârghiile imense de care dispuneau. care o menţinuseră până atunci pe linia de plutire. deşi extremiştii demagogi de dreapta au fost prezenţi în politică într-un număr de ţări europene începând cu sfârşitul secolului al nouăsprezecelea. Ar trebui să adăugăm că schimbarea politică a avut loc de asemenea în Chile şi Columbia. angajaţi şi muncitorii organizaţi. nu ar fi existat fascismul. în special prin lovituri militare.un sentiment că procesul electoral legitimează guvernele pe care le generează. Ce şanse de stabilitate existau în regiunile care nu puteau supravieţui Marii Crize? Republica de la Weimar a căzut în mare parte din cauză că Marea Criză nu a putut menţine târgul tacit dintre stat. democraţia exista în puţine ţări 29 . unde finanţarea guvernamentală depindea.a dus la colapsul guvernului parlamentar şi. iar partidele angajate pentru republică erau reduse la ceva mai mult de o treime. de exporturile unui sau a două produse de bază. genociduri. iar standardul de viaţă a majorităţii cetăţenilor este în constantă ascensiune. nu în ultimul rând cea a noii Republici Federale Germania. Fără acestea. aşa cum a arătat chiar Marea Criză. politica liberală era vulnerabilă din cauza că forma specifică de guvernământ.chiar şi celor în minoritate . la numirea lui Hitler în fruntea guvernului în Germania.

ale căror guverne erau neutre faţă de numeroasele naţionalităţi peste care guvernau. Acolo unde votul democratic a trecut frontierele dintre împărţirile populaţiei naţionale. Oricum. care se traduceau în adunări alese ca guverne majoritare şi opoziţii minoritare. Adunările suverane. adică divizarea corpului de cetăţeni exclusiv conform demarcaţiilor etnico-naţionale sau religioase. pentru că nu au prezentat o legitimitate specială pentru locuitorii lor. numim virusul fatal al democraţiei. Politica statelor din Era Catastrofei era. Secolul douăzeci a multiplicat ocaziile când a devenit esenţial ca guvernele să conducă. Ea a ocolit dificultăţile guvernelor în funcţie. Acordurile de pace încheiate în fugă după 1918 au înmulţit ceea ce noi. Rusia şi Turcia. o funcţie care este încă evidentă în relaţiile dintre Congresul Statelor Unite şi preşedinţia Statelor Unite. iar poliţia. în statele cu sufragiu restrâns (adică un electorat compus în special din minoritatea bogată. "statul de tip paznic de noapte" al spiritului politic a devenit tot atât de învechit ca şi "paznicii de noapte" care au inspirat metafora. mai curând un concept teoretic decât un organism viu real de fiinţe umane. în două moduri: prin a nu se aştepta prea mult să guverneze sau chiar să emită legi de la parlamentele lor şi prin a observa că guvernarea . o politică de criză. Intransigenţa ideologică şi de clasă puteau distruge guvernul democratic. Aşa cum am văzut. deveniseră un instrument esenţial pentru guvernarea statelor moderne. O majoritate parlamentară era capitală numai acolo unde decizii de conducere majore şi controversate urmau a fi luate sau aprobate. poporul. organisme ale unor oficiali independenţi. Parlamentele au început să funcţioneze nu atât ca să guverneze. A doua condiţie a fost un grad de compatibilitate dintre variatele componente ale "poporului". dar pe cale de a se extinde. în ciuda faptului că antropologii. permanent numiţi public. într-adevăr. al cărui vot suveran urma să determine guvernul. închisorile şi forţele armate . 30 . puternică şi influentă) acest lucru a fost făcut mai uşor de un consens comun a ceea ce constituia interesul lor colectiv ("interesul naţional"). lupta de clasă s-a transpus în politică mai degrabă decât pacea între clase.Statelor Unite. sociologii şi toţi politicienii care desfăşurau o activitate politică recunoşteau acest lucru.sau mai curând administrarea . ca să nu mai amintim de resursele de patronaj. au fost. Erau mecanisme desemnate ca frâne şi care au acţionat ca motoare. A treia condiţie a fost ca guvernele democratice să nu aibă prea mult a face cu guvernarea. Statul care s-a limitat la asigurarea legilor de bază pentru afaceri şi pentru societatea civilă. de când (numai în cele două Americi) guvernul regimurilor parlamentare nu era ales direct. desigur.la cele pentru menţinerea în frâu a pericolelor interne şi externe. comune începând cu Era Revoluţiei.ar putea fi dusă mai departe fără să se ţină seama de capriciile sale. comunităţi şi alte colectivităţi cu interese potrivit clasificării respective. cel puţin zece dintre statele Europei după primul război mondial erau fie în întregime noi. fiecare identificat cu una sau cel mult două sau trei dintre comunităţile etnice dintre graniţele respective. Teoria oficială a societăţii burgheze liberale nu a recunoscut "poporul" ca un corp de grupuri. Oficial. sau acolo unde era posibil să se concilieze sau să se înlăture conflictele dintre ele. cu state într-o proporţie mai multinaţională. cît pentru a controla puterea celor care făceau acest lucru. consta dintr-un ansamblu de indivizi ale căror voturi se adăugau la majorităţile şi minorităţile aritmetice. ci în economia care se autoreglează şi în lumea asociaţiilor particulare şi neoficiale (societatea civilă). Şi mai puţine democraţii erau stabile. democraţia a fost viabilă. dar societatea burgheză a secolului nouăsprezece a presupus că mulţimea cetăţenilor săi şi-ar căpăta locul nu în sfera guvernării. prin adunările alese. la sfârşitul secolului douăzeci. Căderea celor trei imperii multinaţionale. într-o eră de revoluţie şi tensiuni sociale. iar organizarea şi menţinerea unui organism adecvat de susţinători era sarcina majoră a conducătorilor de guverne. fie altfel decât în situaţia anterioară. mai curând. a fost înlocuită de trei state supranaţionale. Franţa şi cam atât. alese pe baza unor drepturi cetăţeneşti restrânse. Austro-Ungaria.

tentaţia de a căuta în altă parte a fost copleşitoare. în special când teoria reprezentării democratice a fost aplicată în cele mai riguroase versiuni ale reprezentării proporţionale*. nici măcar Cehoslovacia nu mai putea ţine la un loc cehii. Oricum. împărţirile politice pe care Ie implică sistemul sînt văzute de mulţi cetăţeni mai degrabă drept pierderi ale sistemului decât beneficii. a devenit din ce în ce mai limpede că în Era Catastrofei nu numai pacea. acesta nu era apelul major într-o Europă care îşi pierduse în mare măsură legăturile interne. Criza mondială a transformat fascismul într-o mişcare mondială. Chiar şi conflictele naţionale deveniseră mai rezolvabile. inclusiv libertatea cuvântului. Trebuie doar să comparăm atmosfera politică a Germaniei din timpul Republicii de la Weimar şi al Austriei din anii '20 cu cea a Germaniei Federale şi a Austriei de după 1945. nu se putea constitui o majoritate parlamentară. era o plantă plăpândă care creştea pe un pământ pietros. Deseori. chiar şi în cele mai bune împrejurări. rareori a sunat realist şi convingător. şi anume că aşa rea cum e. supravieţuitorii din secolul nouăsprezece au fost poate cel mai mult şocaţi de colapsul valorilor şi al instituţiilor civilizaţiei liberale al căror progres secolul lor îl simţise. ci şi instituţiile sociale. precum şi valorile intelectuale ale societăţii burgheze din secolul nouăsprezece se aflau în retragere sau declin. trebuie să spunem acest lucru. tot e mai bună decât orice sistem alternativ. Dintre toate cele întâmplate în Era Catastrofei. În aceste împrejurări este uşor să ne dăm seama că democraţia parlamentară din statele care au urmat vechilor imperii. Cel mai puternic argument în favoarea sa. În perioada interbelică. mai bine zis într-un pericol mondial. maghiarii şi ucrainenii.sub tensiunile Marii Crize. S-a ocupat de Marea Criză. germanii. In anii '30. Acolo unde. Chiar retorica politicii face mai curând reclamă candidaţilor şi partidului ca reprezentanţi ai interesului naţional decât ai îngustului interes de partid. care au garantat puterea legii. cheltuielile sistemului păreau enorme. a presei şi a întrunirilor.A patra condiţie a fost bogăţia şi prosperitatea. iar beneficiile nesigure. în orice caz în părţile "avansate" ale lumii. din moment ce politicienii fiecărei minorităţi se puteau hrăni la cazanul comun al statului. devenit ortodoxie internaţională începând cu anii '80 ai secolului trecut. la fel ca şi în majoritatea ţărilor din spaţiul mediteranean şi latinoamerican. În vremuri de criză. iar cele din anii '30. Dar. stabilitatea socială şi economia. Portugalia) sau a conflictelor naţionale (Polonia. La acest proces trebuie să revenim acum. este acceptat doar pe jumătate. Aşa a fost puterea Partidului Agrar din unica democraţie veritabilă a Europei de Est şi Centrale. democraţia nu s-a prezentat ca o bază stabilă pentru o guvernare democratică de orice fel. rapid şi mult mai cu succes decât oricare altul (recordul fascismului italian a fost mai puţin impresionant). Cehoslovacia. în vremuri de criză. aşa cum s-a întâmplat în Germania (spre deosebire de Marea Britanie). cît şi pentru un set acceptat de drepturi şi libertăţi cetăţeneşti. slovacii. pe măsură ce valul fascismului a crescut odată cu Marea Criză. Chiar şi în democraţiile stabile. Fascismul în versiunea germană (naţionalism-socialismul) a beneficiat în aceeaşi măsură de tradiţia intelectuală germană care (spre deosebire de cea austriacă) fusese ostilă teoriilor neoclasice ale liberalismului economic. Democraţiile din anii '20 s-au destrămat sub tensiunea revoluţiilor şi a contrarevoluţiilor (Ungaria. Iugoslavia). pentru a ne convinge de acest lucru. democraţia a fost un mecanism pentru formalizarea împărţirilor dintre grupurile ireconciliabile. Italia. pledând pentru o angajare spre guvernarea constituţională cu şi sub guvernul ales liber şi adunările reprezentanţilor. Statul şi 31 . În aceste împrejurări. şi de guvernul hotărât să scape de şomaj cu orice preţ. Aceste valori au exprimat o neîncredere în dictatură şi în guvernarea absolutistă.

pentru care eticheta "fascism" este insuficientă şi nu absolut irelevantă. Oricum. ale educaţiei. Enrico Matteoti. la fel de angajate în valorile raţiunii. Este insuficientă din cauză că nu toate forţele care au răsturnat regimurile liberale au fost fasciste. pe măsură ce devenea o mişcare potenţial mondială. iar mai târziu în forma germană a naţional-socialismului. ale ştiinţei. şi Italia fascistă îşi demonstraseră în cel de-al doilea război mondial slăbiciunea şi incompetenţa. În fruntea partidului a fost promovat Benito Mussolini. 3. Totuşi. antisemitismul. şi în teorie. ştiinţei. angajamentul lor în răsturnarea societăţii burgheze prin revoluţia socială. ceva mai târziu. cît şi latenta iraţionalitate umană. în schimb. Mussolini a preluat de la Hitler. Cei douăzeci de ani dintre "Marşul asupra Romei" al lui Mussolini şi culmea succesului Axei în cel de-al doilea război mondial au înregistrat o retragere accelerată şi din ce în ce mai catastrofală a instituţiilor politice liberale. simboliza antipapalismul pătimaş manifestat de regiunea sa natală Romagna. care lipsea totalmente din mişcarea lui până în 1938 şi chiar din istoria Italiei de la unificarea ei. Ignoranţa şi înapoierea acestor mase. cele mai periculoase dintre aceste noi mişcări de masă democratice au fost de fapt. Pericolul a venit exclusiv dinspre dreapta. progresului. Benito Mussolini.societatea trebuie să fie informate despre valorile general-umane .2 Leaganul facsismului – Italia Regimul fascist italian (1922-1945) Prima mişcare cu adevărat fascistă a fost cea italiană. Din 1918 în Partidul Socialist Italia. Iar dreapta reprezenta nu doar o ameninţare la adresa guvernului constituţional şi reprezentativ. Frica de revoluţia socială şi de rolul comuniştilor în ea era destul de întemeiată. care i-a şi dat nume fenomenului. care avea strânse legături cu PC (bolşevic). Adolf Hitler însuşi a recunoscut datoria şi respectul său faţă de Mussolini. directorul ziarului "Avanti". Este relevantă deoarece fascismul. un tribut preşedintelui anticlerical Benito Juarez. aşa cum a dovedit al doilea val al revoluţiei din timpul şi de după cel de-al doilea război mondial. al cărui nume mic. atât de uşor exploatată de demagogi. El a arătat o oarecare influenţă în zone cu totul neaşteptate. Totuşi. ducând în cele din urma la asasinarea conducătorului acestuia. în anii '30 în nouă. ci o ameninţare ideologică pentru ideea liberală ca atare. şi în practică. operă a unui ziarist socialist renegat. La sfârşitul primului război mondial. învăţământului şi libertăţii individuale. au constituit întradevăr o cauză de alarmă. frământările s-au intensificat. 32 . politicienii italieni speraseră că vor obţine compensaţii economice şi teritoriale care să scoată ţara din criză şi să ajute la lichidarea înapoierii economice a sudului ţării. chiar şi atunci când şi Mussolini.prin dezbateri publice -. chiar dacă a încercat să inspire şi să finanţeze mişcări similare în alte ţări. în timp ce ocupaţia germană a distrus puterea constituţională în alte cinci în timpul celui de-al doilea război mondial. În 1918-'20 adunările legislative au fost dizolvate sau au devenit ineficiente în două state europene. în anii '30 părea un val cu repercusiuni în viitor. fascismul italian în sine nu a exercitat o influenţă internaţională prea mare. regimurile electorale reprezentative au fost destul de frecvente. în anii '20 în şase. mai întâi în forma sa originară italiană. dar în cei douăzeci de ani de retragere liberală nici un regim care putea fi numit liberal-democrat nu a fost ameninţat dinspre stânga. Italia a fost nemulţumită de prevederile Tratatului de pace de la Paris.

a fost singurul regim italian care a suprimat cu succes mafia siciliana şi camorra napolitană. curentul naţionalist-socialist. Umberti şi Scopa. 2. cu excepţia celor care ţineau de liberalismul de stânga. Turati si d'Aragora. Pe de altă parte. în octombrie. La 29 octombrie 1922 regeleVittorio Emmanuele al III-lea.de menţionat lipsa totală. a folosit în acest scop serviciile miliţiilor fasciste.În 1919 în PSI existau trei curente: 1. a realizat Concordatul cu Papa (Lateran. 33 . fascismul italian. După înfiinţarea Internaţionalei a III-a. unii chiar din rândurile social democraţilor şi ale comuniştilor. În 1921 s-a desprins din PSI Partidul Comunist. 3. Mussolini a subordonat propriului control instituţiile acestuia. În contextul politic destul de tulbure al anului 1922. semnificaţia sa istorică constă nu în realizările sale. El şi-a dat titlul "Il Duce". cit şi în alte privinţe . a susţinut dezvoltarea învăţământului. adversar celui fascist. a susţinut dezvoltarea economică unitară a ţării şi refacerea căilor de comunicaţii. şi Hitler nu a evitat niciodată să recunoască aceasta. chiar a unui anumit gust pentru "modernismul" artistic de avangardă. ci în rolul său ca iniţiator global al noii versiuni triumfătoare a contrarevoluţiei. formând astfel un guvern mai puternic şi mai centralizat. Mussolini a fundat Partidul Naţional Italian (Fascist) cu o ideologie bazată pe "unitatea de luptă" fascim ("Fascio di combattimento") care-şi propunea renaşterea naţionala şi dezvoltarea economică. Fascismul italian beneficia mai curând de o presă loială în anii '20. până în 1938. Partidul Socialist Italian s-a destrămat. a luat măsuri împotriva Mafiei. care a continuat procesul de unificare a Italiei început în secolul nouăsprezece. Totuşi. şi chiar în anii '30. OVRA-Organizatia voluntară pentru represiunea antifascismului şi a numit membrii ai partidului fascist în funcţiile cele mai importane. d'Anunzio. Măsurile luate de regimul fascist au fost: 1 2 3 4 5 a incercat să controleze marele capital şi să stavileasca abuzurile şi corupţia. De altfel. curentul social democrat reprezentat de Serrati. l-a numit pe Mussolini şeful guvernului. a avut oarecare realizări. instaurandu-se astfel regimul fascist în Italia în absenţa unor alegeri parlamentare. curentul de stânga condus de Antonio Gramsci şi Palmiro Togliati. Mussolini a declanşat "Marşul asupra Romei" antrenând mari mase de oameni: şomeri. 1929). De exemplu. reprezentat de Mussolini. tineri. Ajuns în fruntea statului. din ideologia lui Mussolini a rasismului antisemit. Mussolini 1-a inspirat pe Hitler. fascismul italian a fost şi a rămas multă vreme o anomalie printre mişcările de dreapta radicale în atitudinea sa de tolerare.

au prevalat aspectele social economice şi naţionale. Sub raport organizatoric în economia italiană s-a conturat corporatismul. asemanatoare breslelor medievale. dominate de marele capital. Mussolini a ordonat invadarea şi ocuparea Abisiniei (1935-1936). Implicarea Italiei în acţiuni care depăşeau resursele şi posibilităţile sale au dus la căderea regimului fascist în 1943. Propaganda nazistă coordonată de Gabriele d'Anunzio şi Edmondo de Amicis urmărea să reincie în sufletele italienilor mândria de a fi urmaşi ai romanilor. se baza pe unitate naţională şi autarhie economică. bazat pe asociatii profesionale. Asa s-a conturat regimul economic autarhic .Prin programele aplicate a fost diminuat şomajul astfel ca în 1927 Italia ieşise din criza postbelică. fascismul italian a fost mai ponderat ceea ce a facut ca reacţiile democraţiilor burgheze să fie destul de slabe. Pentru eliminarea totală a şomajului a luat avânt industria constructoare de maşini şi ramurile legate de producţia de război. Politica Italiei s-a apropiat mult de Germania. În comparaţie cu nazismul şi totalitarismul de tip bolşevic. navală şi petrochimică. fascismul nu ar fi devenit o mişcare globală. urmărind să refacă Imperiul Roman). criza economică din 1929-1930 a afectat mai puţin Italia decât celelalte ţări. În concluzie sistemul italian. odinioară stăpânii lumii.3 Fascismul in alte tari Fără triumful lui Hitler în Germania la începutul anului 1933. armata italiana a participat la războiul din Spania (19361939). Mussolini a propus controlul statului asupra economiei cu scopul dezvoltarii uniforme a intregului teritoriu naţional. ceea ce-l va diferenţia de sistemul german. sprijinul popular s-a redus simţitor. a necesarului de producţie şi a desfacerii numai din economia internă. Toate aceste măsuri au asigurat regimului fascist popularitate. industrial aeronautică. unde s-a manifestat pentru prima oară totalitarismul de dreapta. la 7 aprilie 1939 a invadat Albania. S-au dezvoltat fabricile de armament.asigurarea resurselor. 3. toate mişcările fasciste mai mult sau mai puţin importante din afara Italiei au fost 34 . În Italia. fascist. După angrenarea Italiei în acţiuni externe şi mai ales după intrarea ei în război alături de Germania. iar la 29 octombrie 1940 a atacat Grecia. Din dorinţa de a demonstra Lumii că Itallia devenise o mare putere. Datorită programelor economice adoptate. De fapt.

aşa cum este statul corporatist . Câteva dintre acestea. anumite caracteristici ale fascismului european au avut un ecou şi peste mări. căruia probabil că nici nu i-a păsat de sprijinul filosofului Heidegger. şi a menţinut-o simbolic în forma teatrului public mitingurile de la Nurcnberg. prin Garda de Fier. Ele au atras tot felul de teoreticieni reacţionari în ţările cu intelectualitate conservatoare puternică . au împărtăşit cu el o preferinţă pentru politica violenţei de stradă. Fasciştii au fost revoluţionarii contrarevoluţiei: în retorica lor. fără triumful lui Hitler în Germania. chiar şi atunci când fascismul a venit la putere. chipurile. fascismul nu ar fi avut un impact serios în afara Europei. Giovanni Gentile. desigur. sau campaniile lui Gandhi pentru o revenire la idealurile rurale. oricât ar fi fost de reacţionari. decât un sentiment general al hegemoniei germane. nu au câştigat prea mult teren. ideea fascismului ca mişcare universală. atât de vizibilă în "Partidul naţional-socialist al muncitorilor" cu steagul lui roşu (schimbat) şi instituirea Zilei de întâi Mai drept o sărbătoare oficială în 1933. în apelul lor către cei care se considerau victime ale societăţii.unii au devenit lideri în ţara lor în era de apartheid de după 1948 35 . cu alte elemente de dreapta. să zicem. care s-a bucurat de o susţinere şi mai mare. în special în Ungaria. deşi acesta nu avea nici o legătură cu modurile tradiţionale ale coexistenţei islamice cu necredincioşii de toate felurile. nefasciste. în chemarea lor pentru o transformare a societăţii. De altfel. care au format unul din principalele organisme de sprijin ale lui Franco în războiul civil din Spania. Nu teoria era punctul forte al mişcărilor care aveau lacune serioase la capitolul raţiune. "legaţi prin aceeaşi ideologie"). Ar fi fost surprinzător dacă Mufti* al Ierusalimului sau alţi arabi care se împotriveau colonizării evreieşti din Palestina (şi britanicii. Unii hinduşi din casta superioară din India se considerau. anticomunismul. chiar şi în adoptarea lor deliberată a simbolurilor şi numelor revoluţionarilor sociali. Fascismul s-a mândrit cu abilitatea sa de a mobiliza masele. Desigur. Fascismul nu poate fi identificat cu o formă specială de organizare de stat. Diferenţa majoră dintre dreapta fascistă şi cea nefascistă a fost că fascismul a existat prin mobilizarea maselor de jos în sus. masele adunate în Piazza Venezia privind la gesticulaţia lui Mussolini din balconul său -. care o protejau) n-ar fi găsit antisemitismul lui Hitler pe placul lor. Mussolini ar fi putut foarte bine să se lipsească de filosoful său de curte. când o parte dintre ele aşteptau să fie inspirate şi finanţate din Germania. unde dreapta fascistă a câştigat 25 % din voturi la primele alegeri secrete ţinute în Ungaria (1939). un fel de aripă de dreapta ca echivalent pentru comunismul internaţional de dreapta tradiţionali. asemeni extremiştilor sinhalezi din Sri Lanka şi "arienilor". adică a Comunităţii Poporului. fără standardul internaţional al Germaniei ca putere mondială în ascensiune evidentă şi marcată de succes.întemeiate după venirea lor la putere. şi nici conducătorii reacţionari nefascişti nu s-ar mai fi deranjat să se declare simpatizanţi ai fascismului. chiar mişcările finanţate în întregime de Mussolini. carliştii din Navarra. au refuzat să continue: erau naţionalişti sau nu erau nimic. în special grupurile reacţionare franceze nefasciste. el nu a fost o mişcare tradiţionalistă. aşa cum am văzut. dar aceştia erau mai mult decorativi decât părţi componente ale fascismului. cu atât mai mult cu cît acestea veneau în contradicţie cu ideea acelei unice şi indivizibile Volksgemeinscruft.Germania nazistă şi-a pierdut rapid interesul pentru asemenea idei. aşa cum a făcut-o în 1940 Salazar. fascismul a îmbinat naţionalismul. Chiar şi atât de importantul element. ca şi Hitler. şi s-au fascizat ideologic abia în anii '30. Invers. aşa cum au fost teroriştii ustaşi ai lui Ante Pavelic. superiori faţă de alte rase din părţile lor. antiliberalismul etc. şi în România. Unii dintre aceştia s-au alăturat chiar mişcării de Rezistenţă. Mai mult. El a aparţinut în mod esenţial erei politicii democratice şi populare pe care au deplins-o reacţionarii şi pe care campionii stării organice au încercat s-o ocolească. Iar militanţii buri care au fost pro-germani în timpul celui de-al doilea război mondial . rasismul. Nu este uşor să discernem ce altceva au avut în comun diferitele tipuri de fascism după 1933. Deşi fascismul s-a specializat în retorica revenirii la trecutul tradiţional şi a primit un mare sprijin din partea claselor care ar fi preferat să nimicească secolul trecut dacă ar fi putut. aşa cum au fost.Germania este cazul cel mai elocvent -. Mai mult decât atât. conducătorul portughez (el şi Hitler erau. la început nu a existat în fascismul italian.

Japonezii erau de neclintit în convingerea lor despre superioritatea rasială şi nevoia de puritate rasială. şi-au adaptat concepţiile lor despre lume. generalul Francisco Franco al Spaniei . şi a respingerii ţoale a Libertăţii.o oligarhie din vechiul secol al optsprezecelea. supunea şi ţinea în sclavie Manciuria şi China. colonelul. japonezii l-ar fi acceptat.aveau şi ei afinităţi ideologice cu Hitler. în parte din cauză că fluturarea stindardului naţional însemna un mijloc de a se legitima şi. în ciuda similitudinilor cu naţional-socialismul german (afinităţile cu Italia erau mult mai mici). Şi. în parte din cauza resentimentului împotriva statelor străine. Totul tindea să favorizeze militarii şi să încurajeze poliţia sau alte organizaţii apte să exercite o guvernare prin forţă."Onoarea înseamnă supunere oarbă"). într-adevăr. state cu politici de dreapta. Reacţionarii de modă veche puteau interzice câteva partide. o reacţie împotriva răsturnării vechii ordini sociale a stat la baza tuturor acestor forţe. 36 . deşi acesta nu mai avea nici rege şi nici flotă. Toate erau împotriva revoluţiei sociale. forţele care au răsturnat regimurile liberal-democratice au fost de trei tipuri. Fiecare samurai ar fi semnat la motto-ul SS-ului lui Hitler ("Meine Ehre ist Treue" . Japonia nu era fascistă. Pe scurt. deşi nu aveau nevoie de el. regele Alexandru. dar nu şi democratic . şi prejudecăţi tradiţionale pentru clasa lor socială. devotament şi stoicism. guverna un stat autoritar care rămânea parlamentar. care nu aveau vreo coloratură politică a priori. din cauză că aceştia erau bastioanele cele mai avansate împotriva subversiunii. Şi toate tindeau să fie naţionaliste. Toate au fost autoritare şi ostile instituţiilor politice liberale. Lăsând la o parte cea mai tradiţională formă de lovitură de stat militară care şi-a instalat dictatorii în America Latină sau caudillos**. dar numai din cauză că în conjunctura interbelică. cavalerii neînfricaţi şi natura specific germană cu munţi şi păduri. Armata şi tradiţia prusacă. existau diferenţe. După răsturnarea în anul 1919 a efemerei republici sovietice din Ungaria. într-adevăr. Ar fi putut deveni aliaţi cu Germania lui Hitler şi cu mişcările fasciste din propria lor ţară. Autoritariştii sau conservatorii de modă veche . Japonezii nu aveau probleme în înţelegerea culegerii de mituri wagneriene despre zeii barbari. cu intenţii revoluţionare. a războaielor pierdute sau a imperiilor destrămate. eliberatorul Poloniei.nu aveau o agendă ideologică specială. alianţa "firească" era una a tuturor sectoarelor care ţineau de dreapta politică. conducătorul a ceea ce el dorise să fie Regatul Ungariei. Societatea lor a fost una a ierarhiei rigide. El aparţinea în special unei ere a democraţiei şi a omului obişnuit. în trecut al Serbiei. Egalităţii şi Fraternităţii. pline de vise voelkisch germane. Cu toate acestea. Asemenea "mişcări" de mobilizare în masă pentru scopuri noi. Acest fapt este aplicabil şi în cazul Japoniei. conduse de autoproclamaţii lideri. nu aveau nici un sens în Japonia lui Hirohito. în credinţa lor în virtuţile militare şi în sacrificiul de sine. fascismul european nu putea fi redus la un feudalism oriental cu o misiune naţională imperială. alta decât anticomunismul. amiralul Horthy. acum al recent unificatei Iugoslavii. Dar nu pe toate. iar mai târziu mareşalul Pilsudski. în acelaşi timp. mareşalul Mannerheim din Finlanda. printre diplomaţii acreditaţi la puterile fasciste europene. Afinităţile dintre ideologiile dominante în scopurile occidentale şi răsăritene ale "Axei" sînt realmente mari. Dispuneau de aceeaşi capacitate de a combina comportamentul barbar cu o sensibilitate estetică elevată: măiestria torţionarului din lagărul de concentrare în interpretarea lucrărilor lui Schubcrt. sprijinul lor a fost adesea decisiv pentru venirea dreptei la putere. supunerea oarbă. în măsura în care fascismul ar fi putut fi tradus în termeni Zen. de a deveni popular. în special pe cel comunist. care au luptat în aceeaşi tabără în al doilea război mondial. mai degrabă decât Hitler. Totuşi. ţara respectivă fiind aliată a Germaniei şi Italiei. existau japonezi care recunoşteau aceste afinităţi şi duceau o campanie pentru o identificare mai strânsă cu puterile fasciste europene. câştigătorul unui război civil al albilor împotriva roşilor în proaspăt independenta Finlanda. ca rasişti convinşi şi în aceeaşi măsură prin influenţa teologică a curentelor calviniste elitiste de dreapta extremă din Olanda**. precum şi în armata Kwantung care cucerea.amiralul Horthy. a devotamentului total al individului faţă de naţiune şi divinul său împărat. dar în special printre grupurile teroriste ultranaţionaliste desemnate pentru asasinarea politicienilor insuficient de patrioţi.

care au înlocuit democraţia liberală prin reprezentarea grupurilor economice şi ocupaţionale. Astfel. Pe de altă parte. deşi nu există nici o probă că mulţi dintre aceştia au devenit fascişti. Cât despre statele şi mişcările care căutau sprijinul Germaniei şi Italiei. Acest fapt a produs diverse teorii "corporativiste". dintre care Ku Klux Klan-ul era cel mai cunoscut. însă ameninţarea Germaniei la adresa Marii Britanii 1-a transformat în liderul uniunii antifasciste internaţionale. mai mult corporatismului de dreapta de inspiraţie catolică europeană. "democraţia bazată pe corective corporative". de fapt participarea "organică" a fost invariabil combinată cu regimuri autoritare în mare măsură conduse de birocraţi şi tehnocraţi. deoarece în al doilea război mondial unii dintre ei au apelat la sprijinul german conform principiului că "duşmanul duşmanului meu este prietenul meu". deşi unul netipic. consideraţiile naţionale ar putea afecta această alianţă. liderul republican irlandez Frank Ryan. aşa cum spunea primministrul ungar. Aşa cum scandinavii şi evreii aduseseră o înclinare către socialism. Faptul a fost uneori interpretat ca o participare "organică" sau chiar ca o democraţie. a căror poziţie depindea în întregime de sprijinul german. contele Bethlen. Oricum. A distrus democraţia în numele democraţiei şi a 37 . în Austria după distrugerea democraţiei şi invazia lui Hitler (1934-'38) şi. într-adevăr. imagine ceva mai bună decât situaţia reală. deşi unele din regimurile naţionaliste minore din Europa. cel mai longeviv dintre regimurile antiliberale ale dreptei din Europa (1927-74). încât practic se alăturase Brigăzilor Internaţionale pentru a lupta împotriva generalului Franco în războiul civil din Spania. un tory (conservator) de dreapta în această perioadă.din America au contribuit la izolaţionismul Statelor Unite. Ar fi totuşi absurd să ne gândim la armata republicană irlandeză sau la naţionaliştii indieni cu sediul la Berlin ca la "fascişti". nu atât în postura de apărătoare a ordinii tradiţionale. probabil. ideologia nu era motivaţia lor majoră. dar nu putea să sprijine republica spaniolă împotriva forţelor generalului Franco. o tradiţie de stânga radicală. care a participat la asemenea negocieri. în spatele lor se simţea o nostalgie ideologică pentru un ev mediu sau o societate feudală în care existenţa claselor sau a grupurilor economice a fost recunoscută. în termeni americani. În America de Nord. printr-o recunoaştere că fiecare grup social sau "stare" a avut un rol într-o societate organică compusă din toate şi recunoscută ca atare drept o entitate colectivă. uneori cu un sprijin substanţial al maselor. exista o parte a lumii în care ideologia fascismului a pătruns adânc: America. Antisemitismul a fost cu siguranţă puternic. cît apte de a recrea principiile sale pentru a se împotrivi în aceeaşi măsură individualismului liberal şi provocării mişcării muncitoreşti şi socialiste. în special în timpul celui de-al doilea război mondial. cămăşile colorate şi armele ridicate în sens de salut către lideri nu ţineau de mobilizările locale de dreapta şi rasiste. era atât de antifascist. ale italienilor . cucerirea Louisianei de către Huey Long. care au limitat sau au desfiinţat democraţia electorală.a datorat. sentimentele germanilor . iar perspectiva îngrozitoare a luptei de clasă a fost ţinută în şah prin acceptarea voluntară a ierarhiei sociale. astfel de reacţionari bătrâni ar fi putut de asemenea să se confrunte cu opoziţia mişcărilor autentice fasciste din propriile lor ţări. în Spania lui Franco. într-o mai mică măsură.Desigur. Winston Churchill.aşa cum era în predicile radiofonice populare ale părintelui Coughlin în afara oraşului Detroit . într-o oarecare măsură. s-au prezentat mai mult ca nazişti decât ca SS-işti. Echipamentul miliţiilor. Exemplele cele mai elocvente ale unor asemenea state corporatiste existau în unele ţări romanocatolice. a venit din ceea ce a fost.şi. O a doua secţiune a dreptei a produs ceea ce a fost numit "etatismul organic" sau regimuri conservatoare. înainte de a fi capturat de ultimul şi trimis în Germania. Pentru Statele Unite în anii '30 este specific că populismul demagogic cel mai de succes şi posibil cel mai periculos al deceniului. în special statul croat al ustaşilor. când Axa părea foarte aproape de victorie. deşi versiunea sa de dreapta din Statele Unite . în special în Portugalia condusă de profesorul Oliveira Salazar. a exprimat o oarecare simpatie pentru Italia lui Mussolini. oamenii şi mişcările inspirate de Europa nu au fost de mare importanţă în afara comunităţilor speciale de emigranţi ai căror membri au adus cu ei ideologiile vechilor lor patrii.

revoluţia mexicană. unul pe care gustul evident al Washingtonului din prima treime a secolului pentru diplomaţia canonierelor şi a infanteriei marine nu a făcut altceva decât să-1 descurajeze. Cuceririle imperiale ale Statelor Unite de la Spania în 1898. guvernele din emisfera vestică au intrat în război de partea Statelor Unite. vedeau acest model la Berlin şi la Roma. în ciuda temerilor neîntemeiate ale Statelor Unite în legătură cu o ofensivă nazistă dinspre sud. nu se temeau de ceea ce puteau pierde . Şi totuşi. au provocat un antiimperialism antiyankey în politica latino-americană. aliatul forţelor locale progresiste. nu mai păreau la fel de puternice ca înainte. aşa cum a fost Estado Nuevo (Noul Stat) al lui Getulio Vargas din perioada 1937-'45 din Brazilia. cu siguranţă. Văzute din Sud. Roosevelt a canonierelor şi a infanteriei marine putea fi văzută nu numai ca "politică de bună vecinătate". aşa cum se întâmpla în secolul nouăsprezece. văzut de peste Atlantic. plănuia să aibă insurgenţii săi antrenaţi de cadre ale rebelului Sandino din Nicaragua. fără îndoială. În Bolivia soldaţii şi politicienii cu ochii aţintiţi asupra Germaniei s-au pomenit în postura de organizatori ai revoluţiei din 1952.apelat nu la resentimentele unei mici-burghezii sau la instinctele antirevoluţionare de autoapărare ale celor bogaţi. în aceeaşi măsură asupra unor politicieni concreţi. Influenţa fascismului la sud de Rio Grande este explicabilă. chiar dacă APRA se stabilise doar în ţara sa de origine Peru. în afară de Argentina.eveniment ce a provocat o insurecţie populară imediată în capitală (inclusiv a poliţiei sale) şi proclamarea comunelor revoluţionare în mai multe municipalităţi de provincie ale ţării. liderii potenţiali ai ţărilor mereu în căutarea unei reţete de modernizare. împotriva cărora au mobilizat masele. după 1914 Statele Unite nu mai păreau. care a naţionalizat minele de cositor şi le-a dat ţăranilor indieni o reformă agrară radicală. ca şi francezii sau englezii din aceeaşi categorie. bogaţi şi mari. efectul central al influenţei fasciste în America Latină a fost doar local. Dar masele pe care voiau ei să le mobilizeze. ca Jorge Eliezer Gaitân din Columbia (1898-1948) şi Juan Domingo Peron (1895-1974) din Argentina. fondatorul mişcării antiimperialiste APRA (Alianţa populară revoluţionară americană). care a favorizat în mod limpede Axa dar a procedat astfel înainte ca Peron să preia puterea în 1943. nu erau străini. slăbite de Marea Criză. 38 . Preşedintele Boliviei revoluţionare recunoştea fără ezitare acest lucru într-o conversaţie particulară.) Mai mult. ci şi (eronat) ca un semn de slăbiciune. din moment ce Londra şi Parisul nu mai furnizau prea multă inspiraţie politică. dacă nu ar fi fost asasinat în Bogota la 9 aprilie 1948 . deşi în aceeaşi măsură şi după aceea -. În Columbia marele tribun al poporului Jorge Eliezer Gaitân. În America Latină influenţa fascismului european urma să fie deschisă şi recunoscută. l-ar fi condus într-o direcţie radicală. oricum. cît şi asupra unor regimuri. atât de departe de dreapta politică. Abandonarea de către Franklin D. cît de deosebite de modelele europene erau activităţile politice şi realizările bărbaţilor care nu aveau scrupule în legătură cu datoria lor intelectuală faţă de Mussolini şi de Hitler.ele nu aveau nimic de pierdut. Dar. ale cărei ambiţii erau pan-latino-americane. De fapt. Este. (îndelungatul război de gherilă al lui Sandino împotriva ocupaţiei Statelor Unite după 1927 urma să inspire revoluţia "sandinistă" din Nicaragua în anii '80. fascismul părea. în calitatea lui de preşedinte. ci la egalitarismul săracilor. iar Washingtonul era exclus din interesele lor. şi nici o contraforţă diplomatică faţă de spaniolii imperiali sau ex-imperiali. notoriu antiyankeu. Ceea ce au luat liderii latino-americani de la fascismul european a fost zeificarea pe care a practicat-o acesta asupra liderilor populişti cu dorinţa de acţiune. Dacă exista vreun model în lume numai bun pentru a fi imitat de către politicienii întreprinzători de pe un continent care întotdeauna se inspira din regiuni culturale. Victor Râul Haya de la Torre. istoria de succes a deceniului. Iar duşmanii. Nu a fost rasistă nici mişcarea al cărei slogan era: "Fiecărui om un rege". adevărat că în unele ţări din America de Sud armatele fuseseră modelate după structura germană sau antrenate de cadre germane sau chiar naziste. şi chiar au şi început s-o facă. a capturat conducerea partidului liberal şi. ca să nu mai amintim de ascensiunea industriei de petrol şi celei bananiere. Statele Unite din anii '30. cel puţin simbolic. America Latină din anii '30 nu era înclinată să se uite în gara Nordului.

în concluzia acestui capitol trebuie să ne întrebăm cum poate fi explicat acest fapt. sau a căror soartă depindea de victoria acelor state împotriva propriilor lor guverne. întâmplător. aflându-se în mare măsură sub inspiraţia catolică. a fost cea care 1-a plâns ca pe părintele poporului. Clasa muncitoare de la oraş. oricare ar fi implicarea intelectuală. Germania era considerată ca inima. în vreme ce lituanienii şi ucrainenii de vest (ocupaţi de URSS din 1939-41) au făcut-o. Getulio Vargas din Brazilia a făcut aceeaşi descoperire. adică pe ceva asemănător fascismului. Pe de altă parte. ţările scandinave) ele se puteau identifica cu germanii ca o parte din grupul rasial mai mare al teutonilor. Regimurile fasciste europene au distrus mişcările muncitoreşti. ameninţau pe unele dintre ele . Capitalismul. când rezistenţa faţă de Axă era condusă de "fronturi naţionale" sau guverne care includeau întregul spectru politic. Oricum confuzia obişnuită care identifică fascismul cu naţionalismul trebuie înlăturată în primul rând. burghezia trebuia acum să se sprijine pe forţă şi constrângere. Totuşi. Olanda. reformiste. au subliniat în mod obişnuit acest element transnaţional. De ce liberalismul a pierdut teren în perioada interbelică. anticomunismul şi invocarea spiritului lui Carol cel Mare erau doar o fază în dezvoltarea ideii europene. susţineau ei. şi aceste mişcări trebuie văzute ca o parte a declinului şi a decăderii liberalismului în Era Catastrofei. Goebbels) a fost în mod paradoxal internaţiorialistă.clasa conducătoare locală. este o eroare. excluzindu-I numai pe fascişti şi pe colaboraţioniştii lor. deşi puternic antiruşi şi antisemiţi. Faptul că mişcările fasciste au tins să apeleze la sentimentele naţionale şi la prejudecăţi este evident. să privim această retragere în mod exclusiv prin prisma fascismului. Situarea naţionalismului local de partea sau împotriva fascismului a depins de situaţia dacă avea mai mult de câştigat decât de pierdut prin înaintarea Axei. ar trebui să fie la fel de evident că nu toate naţionalismele simpatizau cu fascismul. şi într-o mai mică măsură ale lui Mussolini. cu apelurile uzuale la Carol cel Mare. Totuşi. Într-un număr de ţări mobilizarea împotriva fascismului urma să genereze un patriotism de stânga. naţionalismul simplu a fost dificil pentru mişcările fasciste locale în ţările cucerite şi ocupate de Germania sau Italia. furnizaseră puterea mişcărilor muncitoreşti moderate. aşa cum erau Portugalia şi Austria în perioada 1934-'38.de exemplu polonezii şi cehii. Unităţile militare negermane care au luptat sub drapelul german în al doilea război mondial. socialiştii şi comuniştii care au trăit în această perioadă. erau nevoite să-şi păstreze ura lor pentru popoare şi naţiuni de altă religie sau pentru cele atee. în special în timpul războiul. Pentru că. în asemenea cazuri (Flandra. deşi statele corporatiste semifasciste. sârbi) era mai mare decât antipatia faţă de germani sau italieni. erau înclinaţi să vadă era crizei globale ca agonia finală a sistemului capitalist. în special ca parte a SS-ului. conducătorii latino-americani pe care i-au inspirat le-au creat din nou. Armata a fost cea care 1-a înlăturat în 1945 de la putere şi 1-a determinat să se sinucidă în 1954. Confruntată cu probleme economice irezolvabile şi o clasă muncitoare din ce în ce mai revoluţionară. iar maşina sa politică s-a bazat pe ceva asemănător unui partid laburist edificat în jurul mişcării sindicale de masă pe care el a protejat-o. dar o ipostază mai convenabilă (sprijinită în timpul războiului şi de propaganda Dr. nu au colaborat în mod semnificativ cu Germania nazistă. dacă ascensiunea şi triumful fascismului au fost expresia cea mai dramatică a retragerii liberale. din punct de vedere istoric nu putem vorbi despre acelaşi fel de mişcare. şi dacă ura faţă de comunism sau faţă de grupurile naţionale sau etnice (evrei. bogaţii. nu-şi mai putea permite luxul de a conduce prin intermediul democraţiei parlamentare şi sub libertăţi liberale care. Mai mult. căreia el îi oferise protecţie socială în schimbul sprijinului politic. chiar şi în statele care nu au acceptat fascismul? Radicalii occidentali. şi nu numai din cauză că ambiţiile lui Hitler. ci "oligarhia" . Astfel polonezii. Peron a găsit această susţinere în clasa muncitoare din Argentina.grupuri din afară (chiar dacă elementul de antisemitism din politica peronistă şi nu numai este evident şi puternic). 39 . centrul şi singura garanţie ale unei viitoare ordini europene. chiar şi în anii '30. asupra căreia istoricilor din Comunitatea Europeană postbelică nu le place să revină.

în special către studenţii universităţii continental-europene care. din moment ce mişcările fasciste aveau greutăţi în a face apel la elementele veritabil tradiţionale din societatea rurală (numai dacă nu erau întărite. sprijinul Gărzii de Fier din România venea de la ţărănimea săracă. când marea majoritate a viitorilor nazişti încă nu începuseră să manifeste vreun interes faţă de Hitler. deşi aceasta a revenit în ţara respectivă în 1945 sub exact acelaşi sistem bipartit al catolicilor şi socialiştilor. aşa cum s-a întâmplat în Italia şi Germania. iar Partidul Social-Democrat. cu toate ororile sale. ca în Croaţia. Acolo unde mişcări fasciste sau similare au existat în ţări ai căror conducători erau adepţi ai dreptei de modă veche sau reacţionari . care au trecut de partea partidului nazist. Aceasta nu însemna că mişcările naţionaliste minoritare din statele vechi sau din cele noi nu ar fi putut considera fascismul atrăgător. Treisprezece la sută dintre membrii mişcării fasciste italiene din 1921 (adică înainte de "Marşul asupra Romei") erau studenţi. suflul dublu al Marii Inflaţii. apelul dreptei radicale era cu atât mai puternic cu cît era mai mare ameninţarea adusă procentului de locuri de muncă pentru clasa de mijloc. partidele comuniste abia dacă aveau permisiunea să iasă din ilegalitate. Sistemele democratice nu funcţionează dacă nu există un consens de bază în rândul majorităţii cetăţenilor în legătură cu acceptabilitatea statului lor şi a sistemului social sau cel puţin o pregătire de a negocia compromisul. în schimb. ar fi fost fericiţi să continue. Cu toate acestea. Contrastul dintre tranziţia negociată de dictatura lui Franco şi democraţia pluralistă din anii '70 este dramatic. încă nu se ştie exact. Mai mult. Finlanda.în Ungaria. Aceasta. şi democraţia liberală urmau să facă o revenire triumfală în 1945. ofiţerimea din clasele de mijloc era reprezentată destul de puternic: cei pentru care Marele Război. componenţa lor majoră urma. în Germania. plătea preţul pentru faptul că era tolerat de regimul Horthy) şi. care nu era fascist -. Iar susţinătorii Crucişului de Săgeţi maghiar erau în mare măsură din clasa muncitoare (Partidul Comunist fiind în ilegalitate. în Slovacia şi în Croaţia. Frica de revoluţie era atât de mare încât în cea mai mare parte din Europa de Est şi de Sud-Est. care a redus valoarea banului la zero. a marcat o culme a împlinirii personale şi cărora viitoarea lor viaţă civilă le arăta doar şesurile plane ale dezamăgirii. de organizaţii precum biserica romano-catolică) şi erau duşmanii recunoscuţi ai ideologiilor şi ai partidelor clasei muncitoare organizate. autorităţile respective au avut prea puţine dificultăţi în menţinerea lor sub control. Aceasta nu însemna că mişcările fasciste nu puteau dobândi o susţinere de masă veritabilă între sărăcimea muncitoare. România. şi Marea Criză care a urmat după aceasta. chiar şi pentru simplul motiv că ar fi putut aştepta un sprijin financiar sau politic din partea Italiei. ca nişte 40 . Nu au existat mişcări fasciste importante în noua Polonie şi în partea cehă a Cehoslovaciei. în Germania. cît şi o parte din cea mediteraneană. erau recunoscuţi ca aparţinând de dreapta extremă. Democraţia spaniolă s-a destrămat sub aceleaşi tensiuni în anii '30. apelul său către tineretul din clasa de mijloc a fost puternic.Şi capitalismul. şi nici în inima sârbă a noii Iugoslavii. în momentul când guvernele fasciste se stabiliseră legitim. Cataclismul social părea a fi iminent sau se întâmplase deja. în circumstanţe mai puţin traumatizante. a căror poziţie păruse sigură şi care. Prăpastia enormă dintre dreapta ideologică şi stânga moderată a distrus democraţia austriacă în 1930-'34. Acest fapt a fost evident în Flandra. doar dacă (aşa cum s-a întâmplat în Ungaria în 1944) germanii n-au exercitat o presiune asupra lor. foarte mulţi muncitori socialişti şi comunişti au susţinut noile regimuri. în perioada interbelică. s-au radicalizat chiar şi straturile din clasa de mijloc aşa cum erau funcţionarii publici din categoria de mijloc şi din cea superioară. iar după 1933 şi din cea a Germaniei. după înfrângerea social-democraţiei austriece în 1934. să se regăsească în păturile mijlocii ale societăţii. Vorbind într-un cadru mai larg. în cea mai mare parte a Europei aceste condiţii pur şi simplu nu erau prezente între 1918 şi al doilea război mondial. Cât de mult a atins apelul iniţial al fascismului clasa mijlocie. în mod firesc. între 5 şi 10 % din numărul total al studenţilor erau membri de partid din 1930. Oricare ar fi fost componenţa cadrelor sale. Aşa cum vom vedea. a avut loc o schimbare remarcabilă a dispoziţiei muncitorilor. chiar şi în Spania lui Franco. redus ca dimensiuni. Cu siguranţă. în special în provinciile austriece. este mult determinată de prosperitate.

Faptul că fascismul 1-a convertit pe unul dintre cei mai importanţi politicieni ai naţiunii şi a câştigat sprijinul unuia dintre lorzii de presă majori ai săi este mai semnificativ decât faptul că mişcarea lui sir Oswald Mosley a fost rapid abandonată de către politicieni respectabili şi că ziarul Daily Mail al lordului Rothermere şi-a retras curând sprijinul pentru Uniunea a Fasciştilor.patrioţi conservatori de modă veche. în al doilea război mondial. a fost acela că. către marginile exterioare ale patologiei fasciste. l-au făcut pe acesta să pară progresist. destul de slaba pe atunci. Cei care au votat pentru centrul burghez şi dreapta au dezertat masiv către partidul nazist între 1930 şi 1932. Desigur. Cei ai căror părinţi i-au urât pe Dreyfus.. Majoritatea germanilor apolitici din perioada interbelică priveau cu nostalgie înapoi la imperiul lui Wilhelm. Criza mondială a transformat fascismul într-o mişcare mondială. nu exista o linie clară de demarcaţie. devenit ortodoxie internaţională începând cu anii '80 ai secolului trecut. demonstrează puterea acestui "efect demonstrativ". prin reacţionarii de stil vechi. dar adesea inerte.pe nesimţite au început să se transforme în fanatici ai unei Europe hitleriste. când cea mai mare parte a germanilor occidentali aveau convingerea că perioada cea mai bună din istoria Germaniei este acum. dar dornici saşi facă datoria faţă de republica în fruntea căreia se afla feldmareşalul Hindenburg şi care se prăbuşea vizibil. Conservatorii tradiţionali de obicei simpatizau cu demagogii fascismului şi erau pregătiţi să se alieze cu ei împotriva inamicului major. şi de guvernul hotărât să scape de şomaj cu orice preţ. Însă nu aceştia erau constructorii fascismului. (Nu era oare un argument proverbial în favoarea Italiei fasciste acela că " Mussolini a făcut ca trenurile să circule conform orarului"?) Exact aşa cum dinamismul comuniştilor a exercitat o influenţă asupra stângii dezorientate şi fără cârmă după 1933. asemenea clase mijlocii conservatoare erau suporterii potenţiali sau chiar convertiţi la fascism. în special după ce naţional-socialiştii au preluat puterea în Germania. Fascismul le-a conferit în aceeaşi măsură o dinamică şi. Pe scurt. Unul dintre motivele pentru care după război a fost atât de dificil să se facă distincţie între fasciştii devotaţi şi colaboraţioniştii progermani pe de o parte. lui Hitler. alianţa "firească" a dreptei din perioada interbelică a mers de la conservatorii tradiţionali. şi principalul organism de sprijin al regimului de la Vichy al mareşalului Petain. care a luptat împotriva comuniştilor atei din Rusia cot la cot cu nemţii. între care nu a făcut deosebiri subtile. Bibliografie 41 . mai important.câteva figuri de la Vichy erau destul de în vârstă pentru a fi făcut acest lucru . 42 % din cei care aveau peste şaizeci de ani încă mai credeau că vremurile dinainte de 1914 erau mai bune decât cele actuale. "Divizia Albastră". pe evrei şi republica . Forţele tradiţionale ale conservatismului şi contrarevoluţiei erau puternice. Fascismul în versiunea germană (naţionalism-socialismul) a beneficiat în aceeaşi măsură de tradiţia intelectuală germană care (spre deosebire de cea austriacă) fusese ostilă teoriilor neoclasice ale liberalismului economic. din cauza configuraţiei bătăliei politice interbelice. Nu mai târziu de anii '60. A fost destul de norocos ca să nu se alăture oficial. ameninţarea la adresa ordinii sociale dinspre stânga. contra 32 % care erau convertiţi de ideea de Wirtschaftswunder. fie şi de scurtă durată. Hitler a fost adus la putere de o coaliţie a dreptei tradiţionale. Generalul Franco a inclus în frontul său naţional Falanga spaniolă. dar a trimis o trupă de voluntari. Deoarece Marea Britanie era încă universal şi pe bună dreptate considerată ca un model de stabilitate politică şi socială. Chiar faptul că la vremea respectivă fascismul şi-a făcut o intrare proeminentă. de fapt. Mareşalul Petain cu siguranţă că nu a fost fascist şi nici simpatizant nazist. pe care el mai târziu a înghiţit-o. mai bine zis într-un pericol mondial. din cauză că el reprezenta uniunea întregii drepte împotriva spectrelor anilor 1789 şi 1917. pe scena politică a Marii Britanii conservatoare. Ameninţarea la adresa societăţii liberale şi a tuturor valorilor sale părea să vină exclusiv dinspre dreapta. să fie nostalgici după împăratul Wilhelm. exemplul victoriei în lupta cu dezordinea. succesele fascismului. pe de altă parte.

2005 • De Waele Jean-Michele „ Partide politice si democratie in Europa centrala si de Est” Humanitas . Humanitas . De la o sfanta familie la alta” Ed.Din istoria relatiilor internationale” • Berenbaum. The Nazi Doctors" Medical Killing and the Psychology of Genocide. pp.125ff. „Lumea trebuie sa stie” • Paul Johnson „O istorie a evreilor” • Marilyn Harran „Cronicile holocaustului” • I. Bucuresti . Robert J.• Raul Hilberg. 2003 • Aron Raymond „Marxisme imaginare. Bucuresti . Michael. Londra: Papermac. Iasi . The World Must Know.Ciuperca „Europa in deriva. The United States Holocaust Memorial Museum. 42 . • Lifton. Polirom. 1986 • Boia Lucian „Mitologia stiintifica a comunismului” Ed. 2002 Ed.