Analiza comunismnazism-fascism

Autori:

Facultatea : FABBV , Seria D , Grupa 1518 , Anul I

Cuprins 1 Comunismul
1.1. Aspecte generale 1.2. Concepte de baza 1.3. Contextul aparitiei comunismului 1.4. Comunismul timpuriu 1.5. Comunismul in perioada interbelica 1.6. Extinderea comunismului 1.7. Razboiul rece 1.8. Prabusirea comunismului 1.9. Studiu de caz: Comunismul in Romania

2 Nazismul
2.1 Introducere
2.2 Ideologia economica

2.3 Politica economica 2.4 Politica sociala 2.5 Nazismul si religia 2.6 Ideologia international 2.7 Holocaustul 2.8 Urmari
2.9 Nazismul si fascismul

3 Fascismul
3.1 Cauzele si conditiile aparitiei fascismului 3.2 Leaganul fascismului – Italia
2

3.3 Fascismul in alte tari

Bibliografie

1. Comunismul
1.1 Aspecte generale
Dictaturi de stat odioase, teroriste şi criminale, regimurile comuniste, cu puţine excepţii, au chinuit şi omorât cu perfidie, în spatele unui paravan de ideologie, zămislită chipurile, spre a oferi oamenilor planetei, o viaţă mai bună şi mai echitabilă social. A lipsit deci aproape întotdeauna înregistrarea oficială corectă a crimelor, în contrast cu regimul nazist. Criminalele regimuri comuniste "şi-au şters urmele" deliberat, ferindu-se cu profesionalism de verdictul necruţător al istoriei. Degradarea morala si spirituala in mare parte este un rezultat direct al comunismului. Atacul asupra bisericilor, a normelor morale, a fost dus cu inversunare. Comunismul Ceausist a fost unul dintre cele mai ticaloase forme de comunism. Prieteni, frati, rude se tradau unii pe altii. Pe langa daunele morale, daunele materiale sunt incomensurabile. Emigrarea in masa, familii rupte, destabilizarea situatiei economice si politice internationale se datoreaza in mare parte comunismului. Prejudiciile aduse popoarelor sunt incomensurabile. Profesori, doctori, avocati, etc. au preferat moartea in locul lanturilor comuniste. Mare parte din forta intelectuala a multor popoare, precum si multi oameni fara o pregatire academica, au emigrat pentru a trai o viata in libertate. Istoria consemnează noi mecanisme de ucidere în masă sau reluarea unora deja practicate (înfometări dirijate de tipul celei cunoscute în Ucraina sau în lagărele speciale ale naziştilor preluate şi folosite ulterior şi în mod intensiv de către sovietici), sau generate de incompetenţa economică a sistemului. Între acestea se numără de pildă:
• • • • •

înfometarea la scară naţională a populaţiei din Coreea de Nord; avorturile septice provocate în România în timpul regimului Ceauşescu soldate cu circa 10000 victime; Contaminări endemice cu SIDA, ce nu mai pot fi acoperite de presa de stânga în actuala Zimbabwe; Un număr de victime estimate recent la 60000, notate tot în timpul regimului dictatorial al lui Ceauşescu, generate printr-o asociere de factori socio-economici (înfometare, lipsă de medicamente, frig şi asistenţă medicală deficitară); Catastrofa nucleară de la Cernobîl, datorită mistificării oficiale a numărului real al victimelor ce au decedat imediat sau în următorii 10 ani, permite numai aprecieri cantitative marcate de relativitate. 3

1.2 Concepte de baza "Un spirit bantuieste Europa - spiritul comunismului" ("Manifestul Partidului Comunist", Karl Marx & Friedrich Engels)
Ce este comunismul? Raspunsul la aceasta intrebare poate fi greu de dat, pentru ca, avand in vedere imaginea care ii este oferita de catre mijloacele media am fi tentati sa spunem ca este un regim politic dur, caracterizat de violenta si abuz...cu alte cuvinte, o greseala a omenirii. Intr-adevar, aceasta este forma pe care a luat-o acesta, insa la baza este o incercare de reorganizare a societatii pe principiile centralizarii proprietatii private, a desfiintarii claselor si a egalitatii intre toti cetatenii. Problema in cazul acestei realitati politice specifice secolului XX a fost incapabilitatea adeptilor comunismului de a aduce la viata ideologia dezvoltata de catre Karl Marx. Din punct de vedere istoric, comunismul este un regim politic care propune noi modele de organizare politica si sociala, si a luat nastere din miscarea socialista. Aparitia acestuia a fost favorizata de contextele istoric, politic respectiv social existente in a doua jumatate a secolului XIX, infatisate cu precizie de catre Karl Marx si Friedrich Engels in lucrarea "Manifestul Partidului Comunist". Aflam asadar ca societatea bazata pe capitalism, adica pe relatia dintre burghezi si proletari prezinta o multime de neajunsuri, dupa cum ne spun si cei doi autori: "societeatea burgheza moderna, care s-a ridicat din ruinele feudalismului, nu a eliminat diferentele dintre clase. De fapt, a stabilit noi clase, noi conditii de opresiune, noi forme de lupta in locul celor vechi...". In contrast, proletarul era obligat sa vada cum burghezia se dezvolta si se imbogatea de pe urma muncii sale, dar si datorita industrializarii, imperiilor coloniale si dezvoltarii comertului. Marx spune despre un proletar ca este un simplu "apendice al unei masinarii". Mai mult, aceasta subordonare a avut drept consecinta aparitia exploatarii muncitorilor prin salarii mici si prin faptul ca nu munceau numai pentru a-si asigua propria existenta, ci si pentru bunastarea burghezului. Datorita acestui fapt, au aparut anumite organizatii care militau pentru drepturile clasei muncitoare. Una dintre ele este "Liga Comunista", care avea urmatorul moto: "Oameni ai muncii din toate tarile, unitiva!", indemn ce sugereaza faptul ca unirea tutror proletarilor era factorul determinant in declansarea unei revolutii. In plus "Manifestul Partidului Comunist" stabileste relatia dintre comunisti si proletari: "...scopul imediat al comunistilor este acelasi cu cel al partidelor proletarilor: transformarea proletariatului intr-o clasa, rasturnarea suprematiei burgheze, cucerirea puterii politice de catre proletariat..." Totusi, adeptii inlaturarii capitalismului se imparteau in doua categorii: socialisti utopici si comunisti revolutionari. Primii dintre ei erau increzatori in faptul schimbarea societatii se putea face prin mijloace pasnice (Comte de Saint-Simone, Charles Fourier, Robert Owen)- "Asadar, ei respingeau actiunile revolutionare din cauza violentei si distrugerilor pe care le aduceau. Mai mult, pentru ca revolutia accentua diferentele dintre bogati si saraci, ei au conchis ca metoda politica nu era o solutie pentru imbunatatirea conditiei umanitatii" (Alex Callinicos, "Ideile revolutionare ale lui Karl Marx") - iar urmatorii considerau violenta ca fiind ultima metoda de salvare a clasei muncitoare (Gracchus Babeuf, Auguste Blanqui). Un citat care subliniaza ideea de violenta ca necesitate este urmatorul, extras, de asemenea, din "Manifestul Partidului Comunist": "Să tremure clasele dominante in fata unei revolutii comuniste. Proletarii n-au de pierdut in această revolutie decat lanturile. Ei au o lume de castigat." In continuare, vom vorbi despre trasaturile pe care, teoretic vorbind, trebuia sa le dobandeasca o societate de tip comunist si despre cele i-au fost atribuite in practica. Asadar, in primul rand se urmarea respingerea ideei de proprietate privata, care era considerata sursa diferentelor ce se stabileau intre clase. Astfel, se ajungea la egalitate privind aspectele sociale si economice ale cetateanului. Totusi, in practica, desfiintarea proprietatii private a insemnat abuz, intrucat refuzul populatiei de a renunta la pamant a fost intampinat cu violenta. In al doilea rand, individualitatea trebuia eliminata deoarece toti membrii unui stat comunist erau egali si indeplineau acelasi rol: de a munci pe pamantul care devenise proprietate comuna a 4

cu scopul de a-i descifra şi orienta evoluţia. au transformat statul intr-o dictatura si pe seful statului intr-un dictator care urmarea numai propriile interese in detrimentul celor ale poporului.proprietatea privată. 1.. numită de el dictatură a proletariatului.ar fi trebuit să se producă.ideologia comunistă . acţiune prin care proletariatul va îngropa şi societatea capitalistă. înţeleasă ca dictatură a majorităţii. rolul unui partid revoluţionar. Aşadar. Scrierile din tinereţe ale lui Marx reprezintă fundamentul teoretic al socialismului ştiinţific. care la un moment dat va îmbrăca forma revoluţiei socialiste. în occidentul industrializat şi nu în estul agrar şi precapitalist. În Anglia. o sarcină majoră a statului creat după revoluţia socialistă era socializarea mijloacelor de producţie.Karl Marx şi Vladimir Ilici Lenin. În concepţia lui Marx. Chiar daca astfel se incerca eliminarea exploatarii.in cateva cuvinte. Contribuţia lui Lenin a fost determinată de faptul că Marx n-a oferit răspunsuri unor probleme fundamentale ca: natura revoluţiei sociale. pe baza tezei "verigii slabe" din lanţul internaţional al ţărilor capitaliste şi imperialiste. astfel incat s-au indepartat de ceea ce presupunea ideologia marxista. orferă răspunsurile concrete problemelor revoluţionare. care odată cunoscute puteau deveni temeiuri pentru acţiunea umană sub forma practicii politice. societăţile industriale capitaliste purtau cu ele şi sămânţa propriei lor distrugeri.. inţeleasă ca partid revoluţionar. prin urmare o elită.statului. Teza de la care pleca el era că în istorie există modele generale. aceasta s-a realizat prin forta. partidul marxist. În scrierile sale. mai apoi.. identificabile. Inca o data. reprezentată de antagonismul dintre burghezie şi proletariat. în cele din urmă. imaginea statului şi a societăţii socialiste. În 1917 Lenin ajunsese la concluzia că era posibilă o revoluţie socialistă în Rusia. Acest stat avea să dispară. au permis existenta unui singur partid eliminand cu brutalitate orice neintelegere politica ce intervenea. distincţia clară între socialism şi comunism. militând pentru crearea unui partid apt să provoace revoluţia socialistă. în timp ce Lenin şi. Revoluţia socialistă trebuia să conducă la fundamentarea unui nou tip de putere. Conducatorii comunisti au interzis buna desfasurare a vietii religioase. Karl Marx a dat ideologiei comuniste fundamentul teoretic general. Singura modalitate de a crea această situaţie era desfiinţarea fundamentului diviziunii de clasă . în situaţia în care nu ar mai fi avut să reprime anumite clase. Teza de la care pleca Lenin era că muncitorimea nu putea ajunge la o conştiinţă revoluţionară. Stalin. In al treilea rand. Încă de la începutul secolului XX Lenin se prezenta ca o voce distinctă în cadrul PSDMR. potrivit argumentaţiei economice şi istorice a lui Marx. efectul a fost opus caci proletarii au devenit un fel de "tarani" obligati sa serveasca interesele statului.. 5 .a fost numită marxism-leninism. Statul putea să dispară definitiv numai odată cu apariţia unei societăţi fără clase. teorie prin care el credea că se poate interveni asupra istoriei de pe poziţiile ştiinţei. trebuia să lucreze în numele ei pentru a accelera procesele istorice. Revoluţia comunistă .3 Contextul apariţiei comunismului Ideologia statelor comuniste . nu în Rusia. trecerea lor în proprietatea publică. după numele celor doi "părinţi fondatori" .revoluţia proletară . au preluat controlul asupra mijloacelor de comunicare. desfiintarea claselor era scopul suprem al comunistilor.

din moment ce în 1924 Rusia Sovietică depăşise problema foametei. bolşevicii au avut de înfruntat opoziţia elementelor fidele fostului ţar sprijinite de statele occidentale. constrângerea şi teroarea. cu ajutorul cărora a răsturnat. a luat câteva măsuri de mare importanţă sub forma unor decrete: decretul asupra păcii. de aceea prin "Noul Plan Economic" iniţiat 1921 de Lenin. Noul regim sprijinit de Armata Roşie a instaurat rapid dictatura pe scena politică rusească. puterea bolşevică era în pragul dezastrului. prezidat de Vladimir Ilici Lenin. printr-o propagandă abilă incluzând promisiunea încheierii imediate a păcii. Lenin şi-a declarat angajamentul de a realiza o economie planificată şi o poliţie secretă (CEKA) pentru a face faţă aşa-numiţilor "duşmani ai poporului". De numele lui Stalin se leagă conceptul de socialism într-o singură ţară. ajuns la putere în 1924. finanţele şi transporturile au fost trecute în proprietatea statului sau puse sub controlul nemijlocit al aparatului de stat. decretul privind dreptul popoarelor la autodeterminare. 1. în primul rând din capitala Petersburg. drept care Lenin şi bolşevicii au fost în situaţia. Pe acest fundal a revenit din exil Lenin. sunt istorici care afirmă că cel care a dat ideologiei marxist-leniniste forma deplină a fost Stalin. În scrierile sale. a reuşit să atragă de partea bolşevicilor grupuri active din armată şi flotă. 6 . soluţie care s-a dovedit salvatoare. Se apreciază că în această fază de implementare a socialismului au căzut pradă războiului şi foametei aproape 20 milioane de ruşi. În marile oraşe s-au format consilii ale muncitorilor şi soldaţilor. prin măsuri de teroare ca: suspendarea libertăţii presei şi a activităţii partidelor politice şi înfiinţarea poliţiei politice la 7/20 decembrie 1917. decretul asupra pământului. guvernul provizoriu la 25 octombrie/7 noiembrie 1917 şi au proclamat trecerea puterii în mâinile consiliilor sovietelor de muncitori şi soldaţi. prin care pământurile moşierimii erau trecute în folosinţa ţăranilor. a fost nevoit să ofere soluţii multitudinii de probleme pe care le ridica edificarea socialismului în Rusia. după octombrie 1917. Fără a fi un teoretician. Stalin. pe care l-a elaborat în 1924 şi l-a adoptat ca politică de partid în 1925. Concomitent cu războiul civil. care. regimul bolşevic prin organul executiv central al noii puteri. iar armata a trecut de partea mulţimii. Pentru a atrage masele. iar între puterea reprezentată de guvernul provizoriu care dorea să transforme Rusia într-o republică burghezo-parlamentară şi sovietele conduse de bolşevici se declanşează o aprigă luptă pentru putere. iar asupra celor bogaţi "kulaci" . Consiliul Comisarilor Poporului.4 Comunismul timpuriu În februarie 1917 a izbucnit la Petrograd greva generală condusă de socialişti. Situaţia cea mai dificilă a fost creată în agricultură. Dintr-o asemenea perspectivă. trecând la organizarea Rusiei pe baze comuniste sub forma "comunismului de război". Pe lângă desfiinţarea pluralismului politic. să hotărască singuri modul în care trebuia să fie structurat şi să funcţioneze statul socialist. Ţarul abdică la 15 martie. prin forţa armelor. Astfel industria. Stalin a mai teoretizat în legătură cu industrializarea. numită CEKA (Comisia Extraordinară de Luptă împotriva Contrarevoluţiei şi Sabotajului) pentru a se răfui cu adversarii politici. care proclama ieşirea Rusiei din război. Ţăranii au fost obligaţi să dea "cote".Marx oferise puţine detalii privind tipul de stat care trebuia instaurat după revoluţia socialistă.s-au exercitat presiuni şi abuzuri. numite "soviete". Victorioasă în faţa "albgardiştilor". a fost readusă iniţiativa privată în economie. drept care definim întreaga ideologie cu termenul de stalinism.

Stalin a dat dictaturii proletariatului forma şi conţinutul totalitarismului de stânga. 7 . Kirov. totul trebuia să se subordoneze "genialului cunducător" căci pin el era glorificat proletariatul din întreaga lume.1. controlul total al societăţii şi cultul personalităţii. este cel mai cunoscut. iar în unele ţări . mulţi "foşti tovarăşi de drum" căzuţi în disgraţie. În acelaşi timp. spaţii concentraţionale unde deţinuţilor. le erau încălcate toate drepturile cu scopul obţinerii recunoşterii unor vini imaginare pentru a fi înlăturaţi. Cazul Ucrainei. Procesul de transformare a proprietăţii private în proprietate cooperatistă ("colhoznică") în agricultură a fost săvârşit forţat. de cele mai multe ori fizic. la nivelul întregii ţări. Sub egida lui şi din dispoziţia sa expresă.5 Comunismul în perioada interbelică În ianuarie 1924 Lenin murea. deveniţi simpli adversari politici. rivalul principal al lui Stalin. dar a întărit peste măsură aparatul birocratic şi de represiune internă. adică dictatură absolută în care partidul comunist are rolul conducător. între alţii. dimpotrivă. Ideologia comunistă era cunoscută în zonă încă de la sfârşitul primului războiului mondial.cazul României . peste 8 miliarde de cetăţeni au fost închişi în lagărele şi închisorile de muncă forţată din Siberia. au avut loc numeroase epurări în rândul oamenilor politici. 1. intelectuali şi militari. creând adevărate instrumente ale teroarei şi încălcării drepturilor omului. a fost singurul aplicat până în 1989. teroarea ridicată la rangul de politică de stat. iar la conducerea puterii sovietice venea Stalin. unde Stalin a povocat voit o foamete cumplită în 1932. în care se specifica supemaţia partidului comunist. model de construcţie a socialismului definit prin Constituţia sovietică din 1936. Din păcate stalinismul. caracterizată de greşeli grave. Kamenev. Creşterea economică a fost forţată. între care se detaşează gulagurile. Stalin a făcut greşeli grave nu numai în conducerea proceselor economice. statul sovietic a intrat într-un program masiv de investiţii industriale care. cu preţul unor costuri uriaşe. foamete şi sărăcie în lumea satelor. de numele căruia se leagă noua viziune asupra problematicii construirii socialismului. în urma epurărilor. dezvoltarea industiei grele şi electrificarea. centralizând toate mijloacele productive şi financiare. În 1927 Troţki. Dorinţa lui Stalin de a controla întreaga societate nu cunoaşte limite. căci orientarea planurilor economice spre dezvoltarea precumpănitoare a sectorului industrial a creat o stare cronică de neacoperire a necesităţilor de bunuri de consum ale populaţiei. Între 1936-1938 au pierit. au ridicat URSS-ul în rândul marilor puteri economice ale lumii. Au fost puse în acest fel bazele unui cult al personaităţii la dimensiuni pe care istoria nu le mai cunoscuse.activiştii cu o asemenea orientare fuseseră puşi sub interdicţia legii. iar intelectualii care cochetaseră cu ideologia comunistă în tinereţe şi-au manifestat public dezacordul faţă de aceasta atunci când au descoperit cinismul puterii sovietice. cunoscută sub numele de stalinism.6 Extinderea comunismului Instaurarea regimurilor de dictatură proletară în Europa de est după cel de al doilea război mondial n-a fost rezultatul tradiţiilor de gândire politică din aceste ţări. Tuhacevski. însă nu reuşise să-şi facă adepţi. cel puţin cantitativ. Direcţiile către care a canalizat Stalin efortul construcţiei socialismului prin planurile cincinale au fost: colectivizarea gospodăriilor ţărăneşti. când au murit 6 milioane de oameni. a fost înlăturat din partid pentru ca în 1940 să fie ucis la Mexico City. asupra ţăranilor exercitându-se presiuni care au mers până la execuţii şi deportări în masă în Siberia. voluntarism împins pănă la abuzul de putere. Intensificarea procesului de colectivizare a pământului a generat deseori. Briharin. Ideologia de stânga dominantă era social-democraţia. era dezavuată de opinia publică.

Securitatea în România. având în vedere baza redusă pe care o aveau patidele conuniste la implantarea acestuia (de la 80000 de membri în Cehoslovacia la 1000 de membri în România). indiferent de condiţiile naţionale specifice.exprima hotărârea statului comunist de a reprima orice acţiune potrivnică puterii oficiale. Ofensiva impetuoasă a Armatei Roşii din a doua parte a anului 1944 i-a surprins pe Churchill şi Roosevelt. Nu ar putea fi altfel".G. Propaganda oficială realizată de o reţea numeroasă de propagandişti avea ca obiectiv formarea "omului nou" şi exercita un control strict asupra mass-mediei. centralizată şi în mare parte socializată.7 Războiul rece 8 . Statele comuniste au imitat modelul sovietic. Toate regimurile comuniste în perioada postbelică au impus un control strict al societăţii prin dominaţie ideologică şi represiune politică. căci. ca România sau Germania (zona de ocupaţie sovietică) sau ţări aflate în tabăra învingătorilor. compuse în majoritatea lor de categorii sociale defavorizate ţărani şi muncitori expoataţi . Fiecare îşi impune propriul său sistem social până acolo unde înaintează armata lui.şi în rolul pe care l-a jucat propaganda comunistă. Cauzalitatea profundă se găseşte în ecoul pe care l-a avut mitul egalităţii sociale în mentalul societăţilor sud-est europene. Pentru aşi realiza misiunea.Rapiditatea cu care s-a extins dominaţia Moscovei prin instaurarea regimurilor totalitare de stânga a confirmat faptul că "Stalin avea o strategie pentru aceste state pe care a implementat-o în contextul când zona a fost ocupată de Armata Roşie. Serviciul de poliţie politică.B în. au devenit partide unice şi partide de masă în care erau înregimentate milioane de cetăţeni. adoptând ideologia oficială numită marxism-leninism. să accepte recunoaşterea unei situaţii de fapt . La finele celui de-al doilea război mondial s-au manifestat numeroase deosebiri între marile puteri învingătoare cu privire la viziunea asupra organizării lumii postbelice. Dominaţia ideologică s-a realizat prin rolul conducător al Partidului comunist şi propagandă. URSS. Tări învinse. învăţămăntului şi culturii. Mărturie în acest sens stă declaraţia pe care Stalin o face delegaţiei iugoslave venite la Moscova în aprilie 1945: "Acest război nu este ca acelea din trecut. de raportul efectiv de forţe. astfel aceştia au fost puşi în situaţia. respectiv constituirea de către URSS la frontiera sa apuseană a unei "zone de securitate". de tradiţiile culturale şi politice. ca Polonia şi Cehoslovacia. Teroarea comunistă. Bolşevismul a fost o ideologie impusă în această zonă. respectiv faptul că nu-şi puteau permite o confruntare militară cu Stalin în contextul anului 1945. organizarea şi sistemul politic în acord cu principiul centralismului democratic şi instituind o economie planificată. STASI în RDG. nu explică în totalitate propăşirea sistemului comunist în această zonă. Dominaţia societăţii s-a realizat prin instituţi specializate care să anihileze orice formă de protest. comunismul a ajuns la putere exact până acolo unde a înaintat Armata Roşie. au avut aceeaşi soartă. repezentat de K. Două sunt problemele care suscită interes aparte în legătură cu comunismul în Europa de sud-est: atitudinea marilor puteri occidentale faţă de intenţiile Rusiei de a-şi impune sistemul politic în această zonă şi cum a reuşit un sistem aflat într-un total dezacord cu mentalul şi nivelul de dezvoltare al zonei a rezistat atâta timp. de care se face caz în mod exagerat. prin acordurile de la Yalta. partidele comuniste au cunoscut transformări majore. Atitudinea marilor puteri occidentale nu poate fi explicată decât din perspectiva propriilor interese. Oricine ocupă un teritoriu impune şi propriul său sistem social. 1.

O. S-a creat o linie de demarcaţie care rupea Europa în două regiuni disttincte . a planului Marshall prin care s-a realizat reconstrucţia economiilor occidentale. în 1949. Germania de Est. Washintonul şi Moscova s-au angajat într-o escaladă de măsuri şi contramăsuri care au lărgit până la prăpastie fisura din alianţa acum muribundă. Marea Britanie. Olanda. sovieticii au impus regimuri comuniste în Polonia. Franţa.A. Rusia.O. R. Fără a ţine cont de protestele liderilor occidentali. a îmbrăcat forma războilui rece. Kennan.A. a înfiinţat Organizaţia Tratatului de la Varşovia în 1955. Aria de coflict între cele două superputeris-a extins şi în afara Europei unde ca expresie a amestecului acestora au apărut crizele politico-militare. factorii de dezunire s-au dovedit mai puternici decât cei de unitate. Iugoslavia.). "Războiul rece" început în 1947 ca un confict cu temei ideologic pentru a bara expansiunea comunismului în Europa Răsăriteană. Bulgaria şi Albania. ca răspuns la înfiinţarea N. care a îmbrăcat forma unui conflict militar care a durat trei ani între nord şi sud şi s-a finalizat cu divizarea naţiunii coreene în două state aflate şi azi în război. separate ideologic. cu deosebirile că războiul a durat 12 ani . Crearea N. Intrarea sub influenţa sovietică a Europei de Est a însemnat şi subordonarea armatelor acestor state intereselor Moscovei. Bulgaria. SUA. cu costuri uriaşe pentru toţi. Canada. După această dată lumea a evoluat sub spectrul echilibrului nuclear şi al ameninţării cu bomba atomică. sovieticii au creat şi ei această armă. în 1947. Atribuindu-şi unul altuia intenţii agresive. bloc militar alcătuit din URSS. Ungaria. a iniţiat înfiinţarea în 1949 a Consiliului de Ajutor Economic Reciproc. şi că prin victoria Vietnamului de Nord s-a realizat unificarea Vietnamez. Cehoslovacia.F. Spania în 1982. tot mai neliniştiţi de evoluţia situaţiei din Europa răsăriteană. România. care a împiedicat ţările din răsăritul Europei să folosească sprijinul oferit de americani. "războiul rece" ne apare ca un deznodământ inevitabil al antagonismului aflat la baza marii alianţe. Norvegia. dusă fără menajamente.Din perspectiva sfârşitului său. că de partea Vietnamului de Sud (capitalist) au luptat SUA. SUA au iniţiat în 1947 politica de containment (stăvilire) a expansiunii comunismului în Europa de vest şi în restul lumii. Danemarca.T.O. a fost expresia politică şi militară a doctrinei americane de stăvilire a expansiunii comuniste spre vest.O altă criză similară celei din Coreea a avut loc în Vietnam. Cehoslovacia. Fondatorul acestei politici a fost diplomatul american George F. dar eclipsat o vreme de presiunea interesului comun al îngenucherii Germaniei naziste. în care disputa dintre cele două lumi. Prima criză gravă situată în afara Europei a fost criza coreeană. a fost de fapt o confruntare între cele două superputeri pentru hegemonie în lume. Odată obiectivul atins. Teama că economia ruinată a Europei occidentale va favoriza accensiunea comunismului l-a determinat pe preşedintele Truman să intervină prin lansarea. Democraţia occidentală şi totalitarismul comunist nu au putut găsi nicio modalitate de conlucrare pentru edificarea lumii postbelice. Lor li s-au alăturat Grecia şi Turcia în 1952. Portugalia şi Islanda au înfiinţat Organizaţia Atlanticului de Nord (N. Germania de Est. Aceasta. în aprilie 1949. Polonia. Romănia. în 1955. Ungaria. cea comunistă şi cea capitalistă. Italia. Americanii au decoperit că sovieticii instalează rachete nucleare în 9 .G. Perioada "războiului rece" a fost dominată de o amploare fără precedent a cursei înarmărilor. Albania între anii 1945-1948. Superioritatea militară a SUA (deţineau bomba atomică din 1945) s-a diminuat după ce. separate ideologic şi politic pe care Churchill a numit-o "Cortina de fier". iar cel care a iniţiat-o a fost preşedintele Harry Truman. Luxemburg.A. Cea mai gravă criză politico-militară a fost criza cubaneză din 1962 care a adus cele două superputeri pe punctul de a declansa războiul nuclear.T.. Planul Marshall a marcat ruptura definitivă dintre răsăritul comunist şi apusul capitalist. Belgia.T. Relaţiile interaţionale intraseră într-o altă fază. Cei doi rivali au creat alianţe politice şi militare pentru a-şi promova interesele.

In evoluţia relaţiilor internaţionale postbelice perioadele de tensiune au alternat cu cele de destindere. Problema ritmurilor globale de dezvoltare era dublată de capacitatea tot mai redusă a acestor economii de a satisface nevoile consumatorilor. direcţie în care se însecrie Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa de la Helsinki din 1975. Schematismul modelului lui Marx a lăsat loc pentru numeroase improvizaţii. Eşecul sistemului socialist vine.8 Prăbuşirea comunismului Comunismul s-a dovedit un experiment istoric predestinat prăbuşirii. Un factor important ce trebuie avut în vedere este incapacitatea economiilor comuniste de a se detaşa de de o industrie greoaie. când raporturile dintre est şi vest s-au îmbunătăţit. cum a fost Afganistanul. şi din contradicţia dintre modelul teoretic şi condiţiile concrete de punere în practică: în ţări aflate în faze incipiente ale capitalismului. În anii 80 a apărut criza economică. în 1979. au dus la încălcări grave ale drepturilor omului. la adevărate drame umane. cu un proletariat restrâns şi nematurizat. excepţie făcând China. adică încălcând unul dintre drepturile fundamentale ale oamenilor. în contextele socio-economice amintite. rolul forţelor de opoziţie. ci se îndreptă în direcţia inversă. care. într-un context în care peste tot în lume ponderea industriilor scădea în favoarea serviciilor. însă. iar dezvoltarea cu prioritate a industriei grele . determinând astfel o criză în relaţiile dintre marile puteri. a fost marcată încheierea "războiului rece". S-au făcut eforturi în direcţia limitării armamentului şi asigurării securităţii în Europa. Eşecul economic Economiile comuniste au cunoscut în primele lor etape ritmuri rapide de dezvotare. schimbul în natură.s-a făcut în detrimentul industriilor de consum. URSS au invadat acest stat. După 1990. Limitele destinderii au fost observate în condiţiile apariţiei unor noi zone de conflict.Cuba şi au impus blocada navală . Gorbaciov. unde scăderea nivelului de trai a atins proporţii dramatice. cu deosebire în URSS şi Polonia. Aceste aspecte erau manifestări ale limitelor de esenţă ale economiei comuniste. prin iluzia că ar putea crea o societate mai dreaptă desfiinţând proprietatea privată. cât. Devenise evident că lumea comunistă nu numai că nu reuşeşte să ajungă din urmă economia Occidentulului. competiţia cu Occidentul. Criza a fost depăsită prin retragerea rachetelor sovietice şi angajarea SUA că nu vor inteveni în treburile interne cubaneze. 1. Majoritatea autorilor care s-au pronunţat asupra colapsului puterii comuniste au identificat drept cauze majore ale acestuia eşecul economic. ca urmare a slăbirii Uniunii Sovietice şi dezarmării acesteia în 1991. predominant agrară. însă la sfărşitul anilor 80 intră într-un rapid proces de încetinire. 1. Aceste state au fost aduse în situaţia de a nu mai avea pieţe de desfacere pentu produsele lor în condiţiile în care economia 10 . costisitoare. Modelul teoretic al lui Marx era utopic. Decăderea economică a Rusiei a fost resimţită în toate statele comuniste care erau legate de schimburile cu această ţară prin intermediul CAER. planificarea centralizată a omorât ritmul de dezvoltare. puţin rentabilă. atât prin schematism. Relaţiile economice şi culturale s-au intensificat. mai ales.modelul stalinist al anilor 30 . cu o economie subdezvoltată.

Succesorii lui Hruşciov au hotărât ca URSS să nu mai fie niciodată pusă într-o asemenea situaţie umilitoare. Polonia în 1956 şi 1970. care nu uitase experienţa intervenţiei occidentale din timpul războiului civil. Rolul forţelor de opoziţie Regimurile comuniste au fost contestate încă de la instalare: bolşevicii au fost obligaţi să facă faţă unui război de tre ani cu forţele fidele ţarului. 3. cursa înarmărilor înghiţind mare parte din resursele necesare dezvoltării în ţările comuniste. O altă formă de opoziţie a fost mişcarea de dizidenţă. a iniţiat un program de ample reforme . URSS în 1962. între care se detaşează prin ecou revoltele. dacă nu inverse. Prin ideile şi atitudinea a dat impuls ţărilor est-europene spre îndeplinirea ţelurilor lor. după cum chiar el definea situaţia. După acest eveniment cheltuielile militare au crescut într-un asemenea ritm încât capacitatea militară rusă a devenit sensibil egală cu cea americană. Este de reţinut în legătură cu aceste mişcări sociale de protest rolul nefast pe care l-au jucat armatele sovietice de ocupaţie (excepţie . România în 1977 şi 1987) până la adevărate manifestaţii cu caracter revoluţionar (cum au fost cele din Ungaria în 1956 şi Cehoslovacia în 1968). Opoziţia faţă de regimurile comuniste a îmbrăcat diferite forme. Mihail Sergheievici Gorbaciov Mihail Sergheievici Gorbaciov. Prin scrieri şi acţiuni publice. în unele locuri pănă în 1958. contribuind la discreditarea sistemului şi la naşterea societăţii civile. să îşi fixeze două obiective fundamentale: să asigure securitatea ţării sale prin izolare de Occident (intervenţia germană în perioada interbelică i-a demonstrat că premisa era falsă) şi să ajungă din urmă şi să depăsească Occidentul. "Războiul rece". care care au mers de la greve şi demonstraţii de stradă (RDG. Iugoslavia în 1971 şi 1981. liderii est europeni au urmat exemplul Rusiei. la fel de costisitoare. glasnost în organizarea statală -. Competiţia cu Occidentul Sovieticii au cooperat îndeaproape cu aliaţii occidetali în timpul celui de al dolea război mondial. aceştia au criticat dur practicile comuniste. ci şi pentru întregul popor sovietic. Bulgaria. Anticomunismul declarat al liderilor occidentali l-a determinat pe Stalin. însă odată cu înfrângerea Germaniei au renăscut vechile tensiuni dintre Occidentul capitalist şi URSS-ul comunist. Concluzii 11 . unei rezistenţe armate (lupte de partizani). menit să amelioreze sistemul sovietic aflat în precriză. ajuns Secretar General al Comitetului Central al PCUS în martie 1985. iar în Europa de est regimurile comuniste au fost obligate să facă faţă . formă de protest a intelectualilor de marcă. chiar dacă acest lucru însemna şi răsturnarea comunismului. a adăugat competiţiei dimensiunea militară sub forma unei furibunde curse a înarmărilor. Retragerea sovietică din Cuba a fost văzută ca o umilinţă nu doar pentru conducător.sovietică devenea tot mai puţin solvabilă. Criza petolieră din 1973. cu deosebire criza cubaneză. În acest climat de competiţie militară .România). La cursa de înarmare s-a adăugat competiţia spaţială. a făcut ca procesele pe care le-a declanşat să aibă. efecte minore. Lipsit de viziune şi de fermitate. care în acţiunile de reprimare au uzat inclusiv de tancuri. 2.perestroica în economie. scăderea cererii de produse din partea lumii capitaliste au transformat problemele economice în criză ecomică. Cehoslovacia în 1953. în cel mai bun caz. 4. Din salvatorul sistemului sovietic s-a tranformat în groparul său.

ceea ce a condus la recunoaşterea guvernului dr. Un alt moment pe linia acaparării depline a puterii politice de către comunişti l-a constituit alegerile din 19 noiembrie 1946 care. Petru Groza şi de către cele două puteri aliate. datorită împărţirii sferelor de influenţă între marile puteri. cel totalitar comunist care avea să marcheze dramatic soarta ţării noastre pentru o îndelungată perioadă de timp. la presiunile Moscovei care. cu guvernul dr. condiţii acceptate în cele din urmă. i-a învăţat pe oameni să mintă. care din nefericire nu a devenit efectiv datorită. Trebuie menţionat însă şi faptul că instaurarea acestui guvern a fost însoţită de retragerea administraţiei sovietice din Ardealul de Nord. deschizându-se astfel calea unui nou regim de dictatură.Dificultăţile întâmpinate de statele din estul Europei. pe de-o parte. o legitimitate noii puteri comuniste. să supravieţuiască oricum. Noul parlament unicameral conform legii electorale din acea vreme era alcătuit în proporţie de peste 78% din comunişti şi procomunişti. Instaurarea acestui guvern s-a făcut după cum se ştie. prezenţei trupelor sovietice în ţară. asigurându-se astfel. se poate concluziona că ieşirea din comunism este mult mai dificilă decât ieşirea din orice altă formă de dictatură. având următoarele caracteristici: Regimul totalitar comunist s-a instaurat în România în mod treptat. Comunismul a dus la autoînstrăinare (Marx acuza capitalismul pentru aceasta). prin emisarul său Vâşinschi. iar pe de altă parte. sosit la Bucureşti în mod special pentru acest scop a determinat pe regele Mihai să accepte înlocuirea guvernului Rădescu. în procesul de tranziţie. care au condiţionat recunoaşterea acestui guvern de includerea în componenţa sa a câte un reprezentant din cadrul partidelor Naţional Ţărănesc şi Naţional Liberal şi organizarea de alegeri libere în scopul constituirii noilor organe ale puterii de stat. Regimul totalitar comunist s-a instaurat efectiv în România începând cu anul 1948 şi a durat până în decembrie 1989. 1.9 Comunismul in Romania Actul de la 23 August 1944 a marcat trecerea în România spre un regim democratic. România fiind inclusă în sfera de influenţă sovietică. prin accederea la putere a comuniştilor. Petru Groza format în majoritate din comunişti. Pe baza experienţei acestor state. Petru Groza care va urmări ca principal scop comunizarea României. foste comuniste. Efectele comunismului au fost atât de perverse şi profunde încât pentru regăsirea lumii normale vor mai plăti câteva generaţii.Anglia şi SUA. au fost falsificate în favoarea comuniştilor. 12 . au transformat problematica comunismului în temă predilectă aflată în dezbaterea publică. Dintre acestea menţionăm în mod deosebit instaurarea la 6 martie 1945 a guvernului dr. după cum se cunoaşte. care au recurs la o serie de acte succesive în scopul cuceririi depline a puterii politice. administraţie care s-a instaurat samavolnic imediat după eliberarea acestuia de către armata română puterii aliate .

Ţ. Astfel. dar care se aliaseră cu comuniştii. prin mesajul tronului către parlamentul rezultat din alegeri frauduloase. recurgându-se în acest scop la represiuni sângeroase în toate statele respective. având însă anumite particularităţi care l-au deosebit de acestea în sens pozitiv sau negativ. fiind vorba de Gheorghe Tătărăscu. fiind în felul acesta afectate grav independenţa şi suveranitatea acestora. P. regele Mihai este obligat să abdice. în cele din urmă. toate regimurile comuniste din zona europeană au fost impuse de Uniunea Sovietică.N. În urma acestor epurări. Petru Groza (care deşi nu era comunist. şi P.Deşi rezultatul alegerilor a fost vehement contestat de către opoziţie cu probe concludente. în vara anului 1947. 13 . la 30 decembrie 1947. Astfel. s-a ajuns la un guvern a cărei componenţă era în totalitate comunistă. impunându-se un singur partid declarat ca forţă politică conducătoare. fiind implementate după modelul sovietic.N. proclamându-se Republica Populară Română ce marca succesul deplin al comuniştilor pe calea instaurării unui regim totalitar. În cursul anului 1947 s-au înregistrat ultimele momente spre instaurarea deplină a unui stat totalitar comunist. Această situaţie a întărit poziţiile comuniste în diferite structuri ale puterii şi ca atare. Astfel. În noiembrie 1947 au fost înlăturate din guvern grupările care reprezentau vechile forţe politice. acestea au fost validate. ajungându-se ca pe scena politică a ţării să rămână partidul comunist şi aliaţii acestuia. solicitânduse inclusiv Puterilor Aliate să nu le recunoască. cu acordul Puterilor occidentale şi complicitatea unor forţe interne. reprezentantul unei grupări naţional-ţărăniste. Atât economia cât şi politica acestor ţări era subordonată Uniunii Sovietice. comuniştii au trecut la acţiunea finală de înlăturare a ultimei piedici din calea instaurării unui regim totalitar. liderii acestora condamnaţi la ani grei de închisoare. a fost recunoscut de Puterile Aliate cum şi de alte guverne ale lumii. Aceste regimuri s-au instaurat şi menţinut prin forţă. pregătindu-se în felul acesta terenul pentru un regim totalitar bazat pe un partid unic. prezidat tot de dr.L. Guvernul format în urma acestor alegeri. cu o compoziţie comunistă mărită. În esenţă regimul totalitar comunist din România a fost la fel ca în toate ţările în care s-au instaurat astfel de regimuri. realizându-se în practică formula partid-stat. Ca urmare a acestei situaţii. a făcut jocul acestora). au fost scoase în afara legii. forma de guvernământ continuând să fie însă una monarhică. procesul de comunizare a României s-a accentuat. reprezentantul unei grupări liberale şi de Alexandru Alexandrini. la suprimarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

regimul comunist din România a avut o serie de particularităţi distincte. economia românească a fost practic subordonată celei sovietice care a prădat-o şi a jefuit-o. În cadrul acestei perioade există două etape distincte: prima din 1948-1958. de învăţământ. locul său fiind luat de Nicolae Ceauşescu. Este etapa in care s-a practicat o mare prigoană şi reprimare împotriva elitelor româneşti şi chiar a categoriilor sociale de muncitori. serviciile de informaţii etc. din timpul guvernării lui Nicolae Ceauşescu. Obidienţa faţă de Uniunea Sovietică s-a manifestat nu numai în plan politic. Gheorghiu-Dej. economice. iar toate instituţiile de stat. A doua perioadă a acestui regim este cea dintre 1965 . ci şi economic când prin intermediul sovromurilor (societăţi mixte sovieto-române în care partea sovietică deţinea pachetul majoritar). O politică de reprimare s-a dus chiar şi în rândurile partidului comunist cu scopul înlăturării rivalilor politici. Această stare de lucruri s-a datorat şi faptului că pe teritoriul României exista armata sovietică. În funcţie de aceste perioade şi etape. Printre cei arestaţi. cum şi cea mai accentuată obedienţă faţă de Uniunea Sovietică. de cultură. 14 . iar a treia din 1981 . iar a doua din 1958 până în 1965. an în care Gheorghiu-Dej a încetat din viaţă. sau chiar lichidarea unor persoane fără a fi judecate.Regimul comunist din România. În cadrul acestei perioade se pot distinge trei etape: prima din 1965-1971. armata. a doua din 1971-1982.. întins pe un timp îndelungat de peste patru decenii. condamnări la ani grei de detenţie şi la moarte. comportând o serie de particularităţi. regimul dictatorial comunist din România a avut cel mai represiv caracter. O primă perioadă este cea dintre 1948-1965 din timpul guvernării lui Gh. pe care regimul pretindea că se sprijină. Au avut loc arestări şi deportări masive de ordinul miilor. precum şi ţărani şi muncitori care erau în dezacord cu politica regimului. politice. iar unii dintre ei chiar lichidaţi. a cunoscut mai multe perioade cu anumite etape în cadrul acestora.decembrie 1989. În prima etapă (1948-1958) din perioada guvernării lui Gheorghiu-Dej. au fost o serie de personalităţi politice şi intelectuali de frunte. aveau consilieri sovietici care îşi impuneau politica proprie intereselor sovietice.decembrie 1989. ţărani.

România fiind singura dintre ţările aflate în această situaţie. dar a condamnat vehement această invazie.partidul comunist şi cu o totală subordonare a societăţii civile celei politice. Prin aceste acţiuni cetăţenii ţării au ajuns să depindă de stat. 15 . Procesul de industrializare s-a înfăptuit în mare parte prin acumulări care au lovit în nivelul de trai al populaţiei. continuânduse totodată procesul de dezvoltare economică. materializată prin eliberarea deţinuţilor politici din închisori şi printr-o anumită elasticitate în viaţa spirituală. istoriei etc. având o singură forţă politică politică cu rol conducător .N.U. va fi folosit apoi la promovarea unui cult deşănţat al personalităţii. care a reuşit o astfel de performanţă. în fapt au dus la lichidarea proprietăţii private în marea ei majoritate şi la instituirea proprietăţii de stat sub denumirea de proprietate socialistă. urmărindu-se industrializarea şi electrificarea ţării cu accent pe dezvoltarea industriei grele. Prima etapă din perioada guvernării lui Gheorghiu-Dej se încheie cu retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul ţării noastre. Relaţiile externe în ansamblul lor erau orientate spre Uniunea Sovietică. pe această bază. Presa devenise în totalitatea sa un mijloc docil de slujire a politicii regimului totalitar comunist. deschizându-se ţării noastre posibilitatea de a juca în etapele următoare un rol activ pe arena internaţională. se caracterizează printr-o anumită liberalizare a regimului comunist. literaturii şi artei.A. care au fost ideologizate şi constrânse să slujească politica partidului. În prima etapă a acestei perioade (1965-1971).-lui (organism economic) în 1949 şi membru al Tratatului de la Varşovia (pact militar) în 1955..Tot în această etapă a avut loc şi naţionalizarea principalelor mijloace de producţie şi colectivizarea forţată a agriculturii care. ca un succes primirea României în O. A doua etapă a guvernării lui Gheorghiu-Dej (încheiată prin decesul acestuia survenit în primăvara anului 1965). iar ideologia comunistă a devenit elementul de bază al acestora. Această realitate şi-a găsit expresia mai ales în "Declaraţia din aprilie" din 1964. Momentul culminant al acestei politici l-a constituit poziţia României faţă de invadarea Cehoslovaciei de către trupele Tratatului de la Varşovia în frunte cu cele ale Uniunii Sovietice (1968). în anul 1955. întrerupându-se astfel în bună măsură legăturile tradiţionale ale României cu Occidentul.. Pe plan extern trebuie menţionată. S-a instituit un sistem draconic de cenzură asupra mijloacelor de informare în masă. precum şi a tuturor publicaţiilor. Pe plan extern s-a promovat o politică de independenţă faţă de Uniunea Sovietică şi o reorientare spre occident. din păcate. România fiind iniţiatoarea unor acţiuni politice pe plan extern mult apreciate în epocă. Trebuie menţionat totuşi că în această etapă de regim totalitar. În această etapă s-au realizat bazele regimului totalitar.E.R. În instituţiile de învăţământ şi cultură au fost implementate tiparele sovietice. iar drepturile şi libertăţile individuale au fost afectate dramatic. Pe plan extern s-a continuat politica de independenţă faţă de Uniunea Sovietică şi de deschidere spre Occident. se intră în a doua perioadă de regim totalitar comunist din timpul guvernării lui Nicolae Ceauşescu. România devine membru al C. Prestigiul liderului comunist a crescut atât în ţară cât şi în străinătate. populaţia ţării noastre fiind chemată să opună rezistenţă armată în cazul unei situaţii similare cu cea din Cehoslovacia. păstrându-se însă elementele fundamentale ale regimului totalitar comunist. o ridicare a nivelului de trai a populaţiei. o protecţie socială şi o anumită liberalizare a vieţii spirituale. România a cunoscut o creştere economică pe baza unei rate ridicate a acumulării. ambele organisme fiind dominate de Uniunea Sovietică prin intermediul cărora urmărea să menţină ţările socialiste din Europa în zona sa de influenţă şi în acelaşi timp să contracareze organismele similare ale Occidentului. îndeosebi a celei constructoare de maşini. la care România nu numai că nu a participat. După încetarea din viaţă a lui Gheorghiu-Dej în 1965. aspect care. se continuă procesul de creştere economică şi. ca rezultat al unei politici abile ale acestei guvernări.

implicit o creştere a construcţiilor de locuinţe pentru populaţie şi a unor obiective culturale şi de învăţământ. dar în unele privinţe şi pe plan extern. deşi înregistrau achitarea completă a datoriei externe de circa 14 miliarde de dolari. existând o totală izolare a ţării pe plan extern. au avut urmări negative. arătau o Românie cu o economie sarcofagă. dacă în etapele anterioare politica externă românească era orientată spre occident. ajungându-se la o înrăutăţire a relaţiilor ţării atât cu Uniunea Sovietică cât şi cu Occidentul. Spre sfârşitul acestei etape însă. mai ales. promovându-se în acelaşi timp legături şi cu alte grupuri de ţări. obligată la privaţiuni de tot felul (alimentaţie. la o supercentralizare a economiei. Economia ţării traversează o perioadă de criză manifestată prin încetarea creşterii economice şi. o penurie de bunuri alimentare. îndeosebi pe plan intern. era obligată. Aspectul cel mai grav al acestor stări de lucruri l-a constituit scăderea dramatică a nivelului de trai a populaţiei. la împrumuturi masive de capital de pe piaţa occidentală ce au fost destinate construirii unor obiective industriale gigant. procesul de creştere economică. Pe plan extern. În această etapă a continuat.). S-a continuat protecţia socială din etapa anterioară.A doua etapă a regimului politic dictatorial din timpul guvernării lui Ceauşescu (1971-1982) se caracterizează prin accentuarea conţinutului totalitar al regimului politic. A treia şi ultima etapă a regimului totalitar comunist din timpul guvernării lui Ceauşescu. şi-au făcut apariţia unele semne evidente privind o încetinire a ritmului de dezvoltare economică şi totodată. petrol şi alte materii prime şi materiale. cu o populaţie care se confrunta cu privaţiuni de tot felul şi umilită de cultul absurd al personalităţii. la o ideologizare şi politizare excesivă a vieţii sociale în toate domeniile sale de activitate. prin mecanismul propagandei de partid şi de stat să adreseze permanente osanale cuplului Ceauşescu. România depindea tot mai mult de aceasta datorită nevoilor de import de gaze naturale. pe de o parte la izolarea economică şi politică a României. în anii '80. mai ales sub aspectul eficienţei şi rentabilităţii economice. Starea gravă din economie este accentuată şi de măsurile iniţiate de Ceauşescu de a achita împrumuturile externe ale statului român. căldură etc. când acest regim a fost înlăturat prin revoluţia română. a lipsei de eficienţă şi rentabilitate. medicamente etc. Ceauşescu încercând chiar să pună securitatea României sub umbrelă americană. Tragic şi paradoxal pentru populaţia românească era faptul că. sub aspect economic. se referă la intervalul de timp dintre 1982 şi decembrie 1989. în speţă cu cele din lumea a treia. privarea economiei de mijloace moderne de dezvoltare. Paradoxul acestei situaţii îl constituie faptul că deşi se manifesta încă o anumită independenţă faţă de Uniunea Sovietică. deşi suferea de foame şi de frig. aceasta şi datorită perturbării între timp a relaţiilor ţării noastre cu Occidentul. Anii de sfârşit ai acestei etape (1988-1989). care au dus. Astfel. Toate acestea constituiau semne a unei profunde crize de sistem. materiale şi energie care. mari consumatoare de materii prime. în această etapă s-a continuat politica de orientare spre occident. 16 . în perspectivă. recurgându-se la o supraveghere severă a populaţiei de către organele partidului şi statului. supercentralizată şi mult rămasă în urmă. conducând la declanşarea revoltei populaţiei împotriva regimului totalitar. Este în acelaşi timp etapa în care semnele de contestare a cuplului Ceauşescu devin tot mai evidente. pe baza unei rate înalte de acumulare. revoltă care se va transforma într-o revoluţie soldată cu înlăturarea acestui regim şi trecerea la un regim democratic şi la o economie de piaţă liberă. Drepturile şi libertăţile omului sunt drastic îngrădite. Ceauşescu dă semne de oscilare şi nesiguranţă pe plan extern. Şi sub aspectul politicii externe apar în această etapă schimbări semnificative.

prescurtat pe nemţeşte Nazi.Se poate concluziona că înlăturarea regimului totalitar comunist a fost opera poporului român. Revoluţia din decembrie 1989 a pus capăt celei mai îndelungate şi mai apăsătoare dintre regimurile totalitare din ţara noastră . Nazismul 2. iar la 30 ianuarie 1933 cancelarul (prim-ministrul) Reich-ului german. antisemită şi anticomunistă care au fost aplicate în timpul dictaturii lui Adolf Hitler în Germania între 1933 şi 1945.1 Introducere Nazismul sau naţional-socialismul (german) este o ideologie şi o politică a statului german totalitară. deschizând calea unor profunde transformări economice. În 1921 Hitler a devenit liderul Partidului Muncitoresc German Naţional-Socialist (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei (NSDAP)). 17 . ce au loc în societatea românească. naţionalistă. pe fondul unei conjuncturi externe favorabile legate de procesul de prăbuşire a sistemului comunist din estul Europei.dictatura comunistă -. social-politice şi culturale. rasistă. Cuvântul "nazism" provine de la prescurtarea numelui naţional-socialism (Nationalsozialismus. 2. rostit 'na-ţi).

tiganii si evreii. telurile lui Hitler nu se sfârşeau aici. slavii. ci pierderea puterii lor de rezistenta – caracteristica exclusiva a sangelui raselor pure. Alaturi de programul in 25 de puncte din 1920 lucrarea a reprezentat cadrul de baza al nazismului. intocmai cum animalele se lupta pentru hrana si pentru mentinerea puritatii rasei. În timp ce se afla în închisoarea Landsberg (în 1924). alcatuit fiind din populatiile Europei de Nord. astfel incat cei puternici de sangele celor slabi. El dorea crearea unui „Reich” care sa-i cuprinda pe toti acei membrii ai poporului german ce traiau dincolo de frontierele Germaniei: germanii austrieci. dupa cum ilustreaza urmatorul citat din „Mein Kampf”: „Alterarea sângelui si deteriorarea rasei reprezinta singurele cauze care explica declinul civilizatiilor stravechi. Armistiţiul din 1918 şi Tratatul de la Versailles trebuiau reconsiderate. nu există nici o alternativă realistă la guvernarea dictatorială. Ideile lui Hitler s-au intemeiat pe o concepţie rasistă... Acesta a fost motivul pentru care Hitler ceruse „Lebensraum” („spatiu vital”) pentru Germania. Hitler socotea pe evrei drept „un cancer ce roade trupul Germaniei”. Numai prin cucerirea Poloniei. Visa la Germania Mare. Dar nationalismul lui Hitler cerea ceva mai mult decat simpla restabilire a frontierelor din 1914. Înca din timpul anilor petrecuţi la Viena el considerase democratia parlamentara slaba si ineficienta. Aceasta se opunea traditiilor istorice germane bazate pe militarism si absolutism si. Hitler şi-a dictat prima parte din „Mein Kampf” (Lupta mea). pentru acestia din urma avand sentimente de ura exacerbată. In aceasta lume. rezultat din nevoile poporului. germanii sudeţi. Plugul se va transforma in sabie şi lacrimile razboiului vor deveni pâinea zilnica a generaţiilor urmatoare..” Dreptul la teritoriu devine datorie in cazul in care o mare natiune pare destinată să decadă dacă nu-si extinde posesiunile.” 18 . centrul comunismului mondial. La baza piramidei rasiale Hitler el plaseaza: negrii. Cel din urma element al ideologiei naziste era nationalismul de tip agresiv. Un asemenea obiectiv nu putea fi atins decat printr-o extindere teritoriala de mari proportii. numai atunci se va putea vorbi de dreptul moral. Poporul german nu are dreptul să se angajeze într-o politică colonială până in clipa in care nu şi-a adunat copiii între graniţele aceluiaşi stat. care se raspandise ca urmare a conditiilor specifice din Germania ultimilor ani. fie va dispărea. Atunci când teritoriul Reich-ului va cuprinde pe toti germanii si nu-si va mai putea permite sa ofere acestora conditii decente de trai. niciodata razboiul nu a ruinat natiunile. El sustinea in „Mein Kampf”: „Poporului german trebuie să i se asigure teritoriul necesar existenţei sale pe pământ. ci insăşi Germania-mamă a tuturor celor care au conferit lumii actuala sa formă culturală. incuraja raspandirea unui rau si mai mare: comunismul. comunităţile germane ce traiau de-a lungul coastei baltice – toti urmau sa fie cuprinsi in limitele teritoriale ale noii Germanii. Telul de viitor al politicii noastre externe trebuie sa fie o politica indreptata spre est. care sa prevadă teritoriile considerate necesare poporului german. Germania fie va deveni putere mondială. o boala ce trebuie tratata. Oamenii de acelaşi sânge trebuie sa aparţină unui imperiu (Reich). iar teritoriile pierdute trebuiau retrocedate Germaniei. de a dobandi teritorii străine. mai mult. Initierea „noii ordini” in Europa de est presupunea in acelasi timp atingerea unui obiectiv important: distrugerea Rusiei. Totusi. „Poporul de stapani” („Herrenvolk”) era de "rasă ariană”. El considera ca omenirea este alcatuita pe baza unei ierarhii valorice a raselor si ca viata nu reprezinta nimic altceva decat supravietuirea celor adaptabili. Credea ca „darwinismul social” are nevoie de lupta intre rase.Nazismul a evidenţiat in permanenţă primatul acţiunii asupra gândirii. După părerea lui Hitler.. care a devenit „biblia” naţional-socialismului. Ucrainei si Rusiei putea obtine Germania sursele de materii prime. Iar acest lucru este cu atât mai adevărat atunci când natiunea in cauza nu este o comunitate mica negroidă. oricine nu este de sorginte sanatoasa poate fi considerat pleava”. o supraputere capabila sa rivalizeze cu Imperiul Britanic si cu Statele Unite.

Conducerea economică a statului a fost dată pentru început unui bancher foarte respectat. Între 1933 şi 1936. dar pedepsele foarte aspre (infractorii fiind trimişi în lagăre de concentrare sau împuşcaţi pe loc) au împiedicat apariţia fenomenului. Consumul public a crescut anual cu 18. Guvernul a început să crească masa monetară prin creşterea masivă a deficitului bugetar. iar consumul particular cu 3. Toate aceste reglementări erau hotărâte de comitete 19 .5 %. de asemenea. Se pare că succesul economiei germane a fost unul dintre motivele pentru care societatea a fost de acord cu războiul.3 Politica economica Marca germană a căpătat o mare valoare în timpul celui de-al Treilea Reich. în acest fel prăbuşirea fondurilor a fost amânată până după prăbuşirea Reichului. Industria a rămas în cea mai mare parte nenaţionalizată. Cea mai faimoasă dintre acestea a fost compania MEFO. efectele controlului preţurilor combinat cu o mare creştere a masei monetare ar fi trebuit să ducă la dezvoltarea pieţei negre. Noua politică economică a redus importurile pentru bunurile de larg consum şi s-a concentrat pe producţia de export. reducând presiunea inflaţionistă. creând o acumulare masivă în fonduri de împrumut. cea mai presantă problemă era rata şomajului foarte ridicată. dar nu atât de acută ca în timpul Republicii de la Weimar.2. Hjalmar Schacht.2 Ideologia economica Teoria economică nazistă se baza pe interesele locale imediate. Situaţia a fost rezolvată prin crearea unor companii-fantomă care plăteau pentru bunuri cu obligaţiuni. PNB al Germaniei a crescut cu o rată anuală de 9. guvernul a impus o rată a dobânzii de maxim 4. (peste 40%). Însă. Unele dintre primele măsuri luate a fost desfiinţarea sindicatelor şi impunerea controlului salariilor. Industria a fost însă obligată să folosească strict cote de aprovizionare şi resurse materiale locale.6 %. Aceste manevre financiare complicate au fost folosite pentru ascunderea cheltuielilor militare care încălcau Tratatul de la Versailles. Controlul asupra valutelor străine a fost extins.2 %. Sub conducerea sa a fost schiţată o nouă politică economică pentru ridicarea naţiunii. partidul a avut mare succes. Mare parte din această producţie a fost îndreptată însă către maşina de război. 2. În mod normal.7 %. în timp ce industria luată singură a crescut în medie chiar cu 17. iar obligaţiunile folosite ca monedă au devenit cunoscute drept „chitanţe mefo”. Expansiunea economică a scos Germania din criza economică în care se afla după primul razboi şi a redus drastic şomajul în mai puţin de patru ani. Acestea s-au dovedit soluţii salvatoare în scăderea hotărâtoare a şomajului. Politica economică internă era focalizată pe trei obiective principale: • eliminarea şomajului • eliminarea inflaţiei devastatoare • extinderea producţiei de bunuri de larg consum pentru a îmbunătăţi standardul (nivelul) de viaţă al claselor de mijloc şi jos. Comerţul exterior a fost redus până la aproximativ o treime din nivelul atins în 1929 pe toată durata perioadei naziste. iar interesul pentru afaceri a rămas în continuare motivat de obţinerea profiturilor. odată cu începerea războiului a început să se simtă din nou o presiune economică. Măsurile represive au ţinut. ducând la supraevaluarea mărcii germane. În ceea ce priveşte evoluţia economică. dar încerca să se îmbine şi cu concepţii ideologice economice recunoscute pe plan internaţional. Toate aceste obiective ţinteau spre îmbunăţăţirea situaţiei Republicii de la Weimar şi întărirea partidului. De aceea. volatilitatea scăzută. Deşi s-a promis că aceste obligaţiuni vor putea fi schimbate pe bani reali. Atunci când naziştii au ajuns la putere. în acelaşi timp.5 %.

S-a folosit acest nume deoarece numeroasele geamuri şi vitrine sparte făceau ca străzile să pară acoperite cu cristal. Cei mai mulţi evrei germani angajaţi şi-au pierdut slujbele. Planul cincinal s-a terminat din punct de vedere teoretic în 1940. dar. la 18 octombrie 1936. Actualmente pentru acest act nazist samavolnic se foloseşte denumirea Pogromnacht . peste 400.000 soldaţi până la câteva milioane. 2. Un exemplu notabil a fost în ziua de 31 martie 1937. proprietăţile fiindu-le confiscate de statul nazist. Odată ce a fost pusă pe picioare. locurile lor de muncă fiind luate de şomerii consideraţi corespunzători din punct de vedere etnicrasial („arieni”). după cum spuneau propagandiştii nazişti. În 1942 cheltuielile de război sporite şi moartea lui Todt au dus la trecerea la completa economie de comandă. cât şi în amploare. acţiunea organizată pe plan naţional fiind denumită Kristallnacht (noaptea de cristal). în timp ce la expoziţia oficială.000 de evrei au fost nevoiţi să părăsească Germania până în septembrie 1939. atât în scop. uriaşa organizaţie pe care a creat-o Todt a fost folosită pentru construirea de buncăre. a Nordicului. La 9 noiembrie 1938 naziştii s-au dedat la un pogrom împotriva evreilor. Tehnicile de asasinare în masă experimentate în timpul acestei perioade au fost folosite mai târziu şi în holocaust. Göring şi-a făcut o importantă bază a puterii din prerogativa sa de „conducător al planului cincinal”. Este vorba de programul de eutanasie T-4. Reichstag-ul a anunţat începerea unui plan cincinal pentru a pune economia germană pe o bază necesară producţiei de război. Drept consecinţă a situaţiei create. Însă mulţimile care vizitau aceste expoziţii de „artă decadentă” eclipsau de multe ori pe cei care se duceau la expoziţiile de artă oficială. O altă latură a noii economii germane a reprezentat-o producţia pentru o reînarmare masivă.noaptea pogromului. sub controlul lui Albert Speer. Această măsură animalică a fost luată în cadrul eforturilor de „menţinere a purităţii rasei superioare germane” (Herrenvolk).administrative compuse din funcţionari ai statului şi reprezentanţi ai sectorului privat. din acest moment. când. având ca scop creşterea armatei de la un efectiv de 100. a venit doar un grup mic de persoane lipsite de entuziasm. fiecare comitet administrativ având ca membru şi o bancă care finanţa întreaga organizaţie. Prin legile de la Nürnberg din 1935. peste 200. Băncile care fuseseră naţionalizate în „Republica de la Weimar” au fost retrocedate foştilor proprietari. fiind ridiculizată. Sub conducerea lui Fritz Todt s-a derulat şi un proiect masiv de lucrări publice. Naziştii au iniţiat şi alte programe de exterminare a membrilor „slabi” sau „nepotriviţi” din populaţia germană. Arta abstractă şi arta de avantgardă a fost scoasă din muzee şi expusă în manifestări speciale drept entartete Kunst („Artă degenerată”). Concurenţa era limitată atâta vreme cât marile companii erau organizate în comitetele administrative sus-numite în carteluri. Tot ca urmare a legilor din 1933. Economia germană a trecut mai târziu sub conducerea lui Hermann Göring. S-au făcut naţionalizări selective ale întreprinderilor care refuzau să se supună noilor reglementări. rivalizând cu New Deal-ul. cea mai importantă realizare fiind reţeaua de autostrăzi. adăposturi subterane şi tranşee în toată Europa.000 de persoane 20 . unde erau puse pe simeze 900 de lucrări aprobate personal de Hitler.4 Politica sociala Regimul nazist a fost caracterizat prin controlul politic al fiecărui aspect al societăţii cu scopul atingerii "purităţii rasiale". în timpul desfăşurării căruia au fost ucişi zeci de mii de germani handicapaţi şi bolnavi incurabili. când o mulţime uriaşă a stat la rând să vadă o expoziţie de „artă degenerată” în München. sociale şi culturale a Arianului. evreilor germani li s-a anulat cetăţenia germană şi li s-a interzis să mai ocupe funcţii în instituţiile statului. care a condus efectiv economia şi problemele producţiei.

dar rămâne sub semnul întrebării măsura în care Hitler se considera creştin. spre sfârşitul războiului. Influenţa nu se limita la statele mici. Dar ierarhia superioară a bisericii inclusiv papa Pius al XII-lea a acceptat cu relativă pasivitate această doctrină.atât partidul fascist german cât şi cel italian au început lupta politică. de exemplu) au fost create special pentru a se angaja în războaie în locul guvernelor. dar devenind 21 .considerate ca având defecte genetice. De asemenea. În loc ca statul să ceară companiilor bunuri din producţia industrială şi să aloce materiile prime necesare la producţia lor (ca în sistemul comunist/socialist). Partidul nazist avea o concepţie foarte limitată despre economia internaţională. o gamă care acoperea bolile începând de la cele mintale şi până la alcoolism. Capul acestei conspiraţii era considerat ca fiind un grup de evrei. 2. Se poate spune că partidul nazist era împotriva puterii companiilor multinaţionale în raport cu statul-naţiune. partidul dorea să încorporeze resursele companiilor internaţionale în Reich cu forţa. ocultist sau chiar satanist. mulţi din aceşti preoţi au fost trimişi în lagăre de concentrare. De altfel multe companii transnaţionale din perioada secolelor XVI-XIX (Dutch East India Company. şi nu prin comerţ. ceea ce motiva încă o dată distrugerea acestei etnii în timpul Holocaustului.5 Nazismul si religia Relaţia dintre nazism şi creştinism poate fi descrisă ca fiind complexă şi controversată. Aceste organizaţii ale bancherilor erau binecunoscute în acea vreme şi se ştia că puteau influenţa statele naţionale prin extinderea sau retragerea creditelor. După cum spune şi numele naţional-socialist. Naziştii considerau că religiile care recunoşteau „adevărurile” lor erau „religii adevărate”. Această opinie era comună cu cea a partidelor politice de centru-stânga şi chiar cu grupurile politice anarhiste din partea opusă în spectrul politic. 2. şi încă şi în ziua de astăzi persistă controversele privind prezumtiva complicitate a papei Piux al XII-lea. o structură sindicalistă superficială era prezentă în companii . partidul nazist credea că o conspiraţie internaţională a marilor bancheri a creat criza economică din anii 1930. La fel ca oponenţii politici. Mulţi preoţi catolici s-au opus nazismului din cauza incompatibilităţii lui cu morala creştină. statul plătea pentru aceste bunuri. Unii scriitori creştini îl considerau ateu. au fost supuse sterilizării obligatorii. ci putea privi chiar şi marile puteri europene începând cu secolul XVI. şi nu invers. iar cele care predicau iubirea şi „toleranţa în contradicţie cu faptele” erau „religii false”.6 Ideologia internationala Din punct de vedere internaţional. Aceasta permitea preţului să joace un rol esenţial în ceea ce priveşte informaţia în legătură cu lipsa de bunuri sau necesarul de capital în tehnologie sau munca pentru a produce bunuri. fiind mişcări sindicale ale muncitorilor. precum stătuleţele germane care au precedat crearea naţiunii germane din anii '70 din secolul al XIX-lea. în principal datorită programelor de asistenţă socială. Hitler folosea simbolistica creştină pentru propriile sale scopuri. Cercetări de dată recentă au arătat că naziştii s-au bucurat de sprijinul populaţiei până târziu.

Yehuda Bauer argumentează că: “ Motivaţia de bază [a Holocaustului] era pur ideologică. fără excepţie. a experienţelor medicale pe deţinuţi. Belgia. (în braica: Haşoa). Iugoslavia şi Grecia. înrădăcinată într-o lume existentă numai în imaginaţia nazistă." Uciderea a fost efectuată sistematic în aproape toate teritoriile ocupate de nazişti în ceea ce acum sunt 35 de state europene diferite. îngheţarea lor. tentative de schimbare a culorii ochilor prin injectarea de chimicale în ochii copiilor. Ideea s-a păstrat în timp. plănuit şi executat de regimul naţional-socialist din Germania. Ravensbrück. diverse amputări şi alte operaţii brutale. oamenii puteau evita moartea. în 1939. Aproximativ cinci milioane de evrei au fost ucişi acolo. unde. Niciun genocid de până în ziua de azi nu fusese bazat atât de complet pe mituri. Sachsenhausen şi Natzweiler.7 Holocaustul Holocaust (din greaca ὁλόκαυστον (holókauston): holos. nepragmatică . Sute de mii au murit şi în Olanda. Cel mai celebru dintre aceşti medici a fost dr. unde unei conspiraţii evreieşti internaţionale de a controla lumea i se opunea o misiune “ariană” paralelă. Dachau. Franţa. condus de Adolf Hitler. în timpul celui de-al doilea război mondial .dictaturi (în cazul german. "complet" şi kaustos.Toate persoanele de descendenţă evreiască recentă urmau să fie exterminate în teritoriile controlate de Germania Experimente medicale O altă trăsătură distinctivă a fost efectuarea. Printre experimentele sale se numărau punerea subiecţilor în camere cu presiune. Această opţiune nu a fost disponibilă evreilor din Europa ocupată. Ei i se adresau cu „nenea Mengele“ 22 .care a fost apoi pusă în aplicare prin mijloace foarte raţionale şi pragmatice. "ars"). Buchenwald. Medici germani au efectuat astfel de experimente în lagărele de concentrare de la Auschwitz. 2. ca parte din „soluţia finală a problemei evreieşti”. regim totalitar). anume se doreşte uneori un control al statului pentru eliminarea conflictelor potenţiale din relaţiile dintre patronat şi muncitori.A fost concentrată mai ales în Europa centrală şi de est. din Europa . Oricine avea trei sau patru bunici evrei era sortit exterminării. halucinaţii. pe o ideologie abstractă. programul de exterminare a evreilor. la scară largă. în marea majoritate. Se pare că lui Mengele îi plăcea să lucreze cu copiii romi. În alte genociduri. Protocolul de la Wannsee clarifică faptul că naziştii intenţionau să aplice "soluţia finală a problemei evreieşti" de asemenea în Anglia şi Irlanda. este un termen utilizat în general pentru a descrie uciderea a aproximativ şase milioane de evrei . Le dădea dulciuri şi jucării şi îi ducea personal la camera de gazare. inclusiv trei milioane în Polonia ocupată şi peste un milion în Uniunea Sovietică. care a lucrat la Auschwitz. testarea de medicamente pe ei. convertindu-se la o altă religie sau acceptând o altă formă de asimilare. Josef Mengele. Dominanţa ideologiei şi scara genocidului . se aflau peste şapte milioane de evrei.

A fost folosită şi documentaţia nazistă cu date parţiale privind diversele deportări şi asasinate.au reuşit să facă rost de morfină şi şi-au omorât copiii ca să le curme suferinţa. Ţipau zi şi noapte. Majoritatea cercetărilor confirmă că numărul victimelor s-a situat între cinci şi şase milioane. Alte victime ale holocaustului: -polonezi si slavi. ” —Emmanuel Ringelblum despre romi.îmi amintesc că pe mamă o chema Stella . femeile şi copiii de origine poloneză sau de limbă poloneză. estimează numărul de morţi între 5.86 milioane. Când s-au întors.vor să arunce în ghetou tot ce este caracterizat drept murdar.Una din ambiţiile lui Hitler de la începutul războiului a fost de a obţine spaţiul vital în est.59 si 5.. Cifra cea mai frecventă este cea de şase milioane. ale Profesorului Yisrael Gutman şi Dr. Autoritatea Yad Vashem de Amintire a Eroilor şi Martirilor Holocaustului din Ierusalim. "pentru moment. cifra cel mai des folosită pentru numărul de evrei ucişi a fost cea de şase milioane. Mengele i-a luat. Întro zi.95 milioane (Jacob Leschinsky). el a pregătit. Doar în acest fel putem obţine spaţiul vital de care avem nevoie. Se estimează că centrul de comemorare şi documentare Yad Vashem are în prezent peste patru milioane de nume ale victimelor. Cercetări mai recente. care aveau cam patru ani." -prizonieri de razboi sovietici -rromi .. un demnitar de rang înalt al SS-ului. Vera Alexander a fost o deţinută evreică la Auschwitz şi a avut grijă de peste 50 de perechi de gemeni romi: „ Îmi amintesc în mod deosebit o pereche de gemeni: Guido şi Ina. erau într-o stare groaznică: fuseseră cusuţi unul de altul. prin eliminarea cât mai multor polonezi şi slavi. Apoi părinţii lor . Rănile le erau infectate şi din ele curgea puroi. Centrul de comemorare al Holocaustului.“ Principalele surse pentru aceste statistici sunt comparaţiile dintre recensămintele de dinainte de război şi cele postbelice. bizar.[ 23 . doar în est. Primele estimări plasau numărul la între 5. spate în spate. “ Victimele şi numărul morţilor Evreii După 1945.29 până la 6 milioane. avansată de Adolf Eichmann.1 milioane (Profesorul Raul Hilberg) şi 5. De aceea.("Onkel Mengele"). de speriat şi care trebuia cumva distrus. iar potrivit unui studiu coordonat de cercetătorul german Wolfgang Benz numărul estimativ este de 5. ca nişte gemeni siamezi. comentează: “ Nu este cunoscut numărul exact al evreilor ucişi în Holocaust. formaţiunile mele Cap de mort cu ordine de a ucide fără milă toţi bărbaţii. Robert Rozett în Enciclopedia Holocaustului.

24 ." iar homosexualii erau priviţi ca "poluatori ai sângelui german. doar să dispară." Gestapo a făcut razii în barurile de homosexuali. Aceste prime închisori—de regulă depozite sau subsoluri de clădiri—au fost ulterior consolidate şi transformate în lagăre complete. lagărele au devenit din ce în ce mai mult locuri unde evrei şi prizonieri de război erau fie ucişi. Până în 1942. guvernator nazist al Polonie Lagărele de muncă şi de concentrare (1933-1945) Prin cooperarea autorităţilor locale.5 milioane [necesită citare] 600 000 200 000+[38] 220 000–500 000 80 000–200 000 200 000–250 000 7 000–16 000 2 500–5 000 „ Nu cer nimic de la evrei. Se estimează că germanii au înfiinţat 15.-persoane cu handicap fizic si mental… Punctul nostru de plecare nu este individul: Nu împărtăşim viziunea că trebuie să-i hrănim pe cei flămânzi. a căutat indivizi după carnetele cu adrese ale celor arestaţi.000 de lagăre în ţările ocupate.. fie forţaţi să trăiască o viaţă de sclav.” -homosexuali . multe dintre ele în Polonia.A fost creat Biroul Central al Reichului pentru Combaterea Homosexualităţii şi Avortului. Obiectivele noastre sunt altele: Trebuie să avem un popor sănătos pentru a triumfa în lume. şi a încurajat oamenii să raporteze comportamentul suspect de homosexualitate şi să urmărească comportamentul vecinilor. şase mari lagăre de exterminare au fost înfiinţate în Polonia ocupată de nazişti. a folosit liste de abonaţi ale revistelor pentru homosexuali pentru a găsi pe alţii. administrate central şi aflate în afara oraşelor." Homosexualitatea a fost declarată împotriva "sentimentului popular general. să dăm apă celor însetaţi sau să-i îmbrăcăm pe cei dezbrăcaţi... ” —Hans Frank." Victime Prizonieri de război sovietici Deţinuţi politici Sârbi Polonezi Romi Masoni Persoane cu handicap Prizonieri de război spanioli Martori ai lui Iehova Morţi 2–3 milioane 1–1. malnutriţi şi torturaţi.[După 1939. au înfiinţat lagăre pe post de centre de concentrare în Germania. -masonii si martorii lui Iehova… ‘Paralizia pacifistă generală a instinctului naţional de autoconservare începută de masonerie se transmite mai departe maselor societăţii prin intermediul presei evreieşti.

şi apoi selectaţi pentru exterminare—a fost de asemenea o altă politică de exterminare sistematică. timp în care prizonierii mureau din cauza expunerii prelungite la soare. romi. Cei buni de muncă erau organizaţi în schimburi de 12 până la 14 ore. Exterminarea prin muncă. până când erau în cele din urmă trimişi în lagărele de exterminare sau ucişi. unde au fost ucişi 1. La încarcerare. şi au început să bată în uşi: "Raus. Muzeul Memorial al Holocaustului din SUA spune povestea unui supravieţuitor al masacrelor Einsatzgruppen din Piriatin. Transportul prizonierilor se desfăşura adesea în condiţii îngrozitoare. Mai mult. ” —Abraham Malik. Ghetourile (1940–1945) După invadarea Poloniei. „ Au venit nemţii. Şi un copil era mort … de frică. în care mulţi mureau înainte de a ajunge la destinaţie. deşi aceasta nu a fost gândită ca metodă de exterminare sistematică. apoi mi-am pierdut cunoştinţa.Noile lagăre erau plasate în regiuni cu populaţii mari de evrei. Deodată l-am văzut pe vecinul meu Ruderman cum se ridica de sub pământ … Avea ochii însângeraţi şi ţipa: "Terminaţi-mă!" … O femeie moartă zăcea la picioarele mele. "Mami!" Atât am văzut. în vagoane de marfă. La ora 5:00 p. au dat ordinul. descriindu-şi experienţa în ghetoul din Kaunas. "Umpleţi gropile. naziştii au înfiinţat ghetouri în anii 1941 şi 1942 în care erau obligaţi să trăiască evreii şi unii romi. a doua zi după Paştele evreiesc: “ I-am văzut cum omorau. raus. unele lagăre îşi tatuau prizonierii cu un număr de identificare. Înainte şi după schimb.m.” 25 . mama îşi sufocase propriul copil. am spus mamelor să iasă. Un băiat de cinci ani a ieşit de sub ea şi a început să ţipe disperat. mulţi prizonieri ale lagărelor mureau din cauza condiţiilor dificile sau fiind executaţi fără un motiv anume. se făceau apeluri de prezenţă care puteau dura ore în şir. poliţia. comunişti sau membri ai elitelor poloneze. un mijloc prin care detinuţii lagărelor erau munciţi până mureau—sau adesea munciţi până nu mai puteau să îndeplinească anumite munci. după ce li se permisese să trăiască mai multe zile sau luni. Juden raus. Aşa că mama a urinat în mână şi a dat copiilor să bea ca să tacă … [După ce a plecat poliţia]. raus." … un copil a început să plângă … Alt copil a început să plângă.600 de evrei pe 6 aprilie1942. Ucraina. inclusiv în Germania." Din gropi se auzeau ţipete şi gemete.

acestea au fost acte de rezistenţă. curajul de a obţine hrană şi apă sub ameninţarea morţii. Dacă unul din noi se oprea o clipă." Cuvintele acestea încă le mai aud în urechi. Veneau şi ziua şi noaptea. Împuşcături. Dar am mers înainte fără să ne oprim. oameni cădeau în zăpada murdară. alo. superioritatea de a refuza germanilor satisfacţia de a vedea panica şi disperarea evreilor. brutalizante. cunoscut şi ca Pactul Stalin-Hitler. Întuneric beznă." Marşurile morţii (1944–1945) « Un vânt rece bătea în rafale violente. a trăi mai mult decât torţionarii. Chiar şi a da. demoralizatoare. nu au renunţat la această plăcere. şi ajungeau cu toţii în acelaşi loc. Suntem soldaţi britanici şi am venit să vă eliberăm. Din când în când. şi a luat multe forme. ” —Hadassah Rosensaft. alteori cinci pe zi … Constant. deţinut la Bergen-Belsen Pactul Ribbentrop-Molotov. Cu degetele pe trăgaci. în fiecare tren de deportare. 26 . mărturie despre evenimente a fost. o contribuţie la victorie. Lupta cu puţinele arme ce puteau fi găsite. a supravieţui supliciului. oameni din inima Europei dispăreau. a fost un tratat de neagresiune încheiat între Uniunea Sovietică şi Germania nazistă. fără să ştie ce se întâmplase cu transportul anterior. o explozie în noapte.“ Era un loc numit «rampa» unde veneau trenurile cu evrei. semnat la Moscova. o împuşcătură îl termina pe alt nenorocit jegos. după toate acestea. A muri cu demnitate era o formă de rezistenţă. la 23august 1939de ministrul de externe sovietic Viaceslav Molotov şi ministrul de externe german Joachim von Ribbentrop. acte individuale de sfidare şi protest. în prezenţa lui Stalin. A rezista forţelor răului. Chiar şi pasivitatea era o formă de resistanţă. în fiecare lagăr de muncă. Simpla supravieţuire era o victorie a spiritului uman.” Eliberare Am auzit o voce strigând repetat aceleaşi cuvinte în engleză şi germană: "Alo. Sunteţi liberi. Aveau ordine să tragă în oricine nu putea ţine pasul. a refuza reducerea la nivelul de animale. şi uneori unul pe zi. care a lucrat la Judenrampe în lagărul de la Auschwitz între 18 august 1942 şi 7 iunie 1943. Şi oamenii din această masă … ştiam că în câteva ore … nouăzeci la sută vor fi gazaţi. Lângă mine.” —Rudolf Vrba. în final. voinţa de rezistenţă a fost puternică. chiar şi în lagărele de exterminare. [ Rezistenţa evreiască In fiecare ghetou.

Lituania). la nivelul propagandei. interesul Lituaniei faţă de teritoriul Vilno este recunoscut de ambele părţi. Convorbirile au dus la următorul rezultat: În cazul transformării teritoriale şi politice a teritoriilor aparţinând statelor baltice (Finlanda. cu suferinţe inimaginabile. cât şi a Uniunii Sovietice. cât şi ale Uniunii Sovietice. ameţiţi de băutură. un fel de variantă sovietică a concepţiei de spaţiu vital. cu un tribut de sânge nemaiîntâlnit în istorie. deşi. cât şi Rusia considerându-se victime ale tratatului. Hitler a vrut războiul pentru obţinerea aşa-zisului spaţiu vital („Lebensraum”). deşi anterior încheierii pactului. Problema dacă interesul ambelor părţi face ca menţinerea unui stat polonez independent să fie dorit şi modul în care vor fi trasate frontierele acestui stat poate fi determinată în mod definitiv numai în cursul evenimentelor politice ulterioare. care avuseseră şi înainte de împărţit ceva. URSS şi Germania nazistă se criticaseră reciproc cu vehemenţă.8 Urmari 27 . Stalin l-a vrut şi el pentru declanşarea utopicei revoluţii comuniste mondiale.Ambele ţări agresoare voiau să se asigure. O altă cauză a apropierii dintre cele două regimuri totalitare este însuşi Tratatul de pace de la Versailles. a supremaţiei în Europa şi dincolo de hotarele acestui continent. ambele guverne vor rezolva această problemă pe calea înţelegerii prieteneşti. Referitor la Europa de sud-est. Estonia. Semnarea Pactului şi aplicarea lui a avut grave repercusiuni asupra lumii. 2. Vistula şi San. Între cei doi dictatori – Stalin şi Hitler – a existat o stranie fascinaţie reciprocă. Partea germană îşi declară totalul dezinteres faţă de acest teritoriu.” Cu ocazia semnării tratatului de neagresiune dintre Germania şi URSS. frontiera nordică a Lituaniei va reprezenta frontiera sferelor de interese. Asia şi Africa. prelungind cel de-al Doilea Război Mondial cu Războiul Rece şi cu scindarea Europei în două prin Cortina de fier între anii 1945-1989. Deosebirile ideologice n-au constituit un obstacol în calea apropierii celor două regimuri politice. cu desfiinţarea unor state şi uciderea în masă a unor populaţii nevinovate. semnatarii plenipotenţiari au discutat în cadrul unor convorbiri strict confidenţiale problema delimitării sferelor de interese înn Europa răsăriteană. partea sovietică îşi accentuează interesul pentru Basarabia. şi acum puteau să o ia de la capăt. În întregime. regimurile lor s-au criticat cu înverşunareRegimurile instaurate în Rusia şi în Germania erau. îşi jucau rolurile. s-au repercutat timp îndelungat. că vor avea spatele „acoperit” în procesul de împărţire în două a ceea ce rămasese neocupat şi/sau neîmpărţit din Europa. A început Al Doilea Război Mondial. Letonia. Hitler şi Stalin. În cazul unor transformări teritoriale şi politice ale teritoriilor aparţinând Poloniei. Acest protocol va fi considerat de ambele părţi ca strict secret. îmbrăţişându-se cu tandreţe şi clătinându-se pe picioare. cu distrugeri irecuperabile ale unor valori universale. atât ale Germaniei. sferele de interese. Cruzimea şi cinismul celor doi dictatori. Momentul semnării este descris de istoricul Paul Johnson astfel: “ Măcelarii Europei. cel puţin oficial. în particular. în general. atât pentru Germania. vor fi delimitate aproximativ pe linia râurilor Narev. atât Germania. În orice caz. ei se înfăţişau ca un grup de gangsteri rivali. fiind profesionişti ai aceloraşi afaceri. În legătură cu aceasta. cu pârjolirea unor întinse teritorii din Europa. antidemocratice şi erau ostile şi regimurilor democratice din Occident.

ceea ce au hotărât câţiva politicieni. În urma înfrângerii din Primul Război Mondial. investiţiilor (alocarea de credite). 2. Din păcate. Nazismul chiar preia unele elemente din fascism: dictatura. În Germania exista o dorinţă puternică să se scape de limitările impuse de Tratatul de la Versailles. invadarea Poloniei. Fascismul 28 . Nazismul poate fi considerat ca fiind o subdiviziune a fascismului (toţi naziştii sunt fascişti. boala Parkinson şi mai ales căderea Berlinului l-au dus la sinucidere. care au dus la capitularea necondiţionată a Germaniei Naziste au avut loc în aprilie şi începutul lui mai 1945. statutul internaţional şi uriaşe sume de bani. în 1939. care a propus la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Adesea se susţine că. pentru zeci de milioane de oameni din Albania. cât şi economia de piaţă în ceea ce priveşte preţurile. era că acestea sunt legate de expansionismul Germaniei şi Japoniei. În acele vremuri deja suferise de un atac cerebral .Consecinţele Pactul Molotov-Ribbentrop (sau Ribbentrop-Molotov) au fost practic continuate de pactul Churchill-Roosevelt-Stalin. Hitler s-a ascuns într-unul dintre buncărele blindste create special. vestul urmând a se afla sub influenţa Statelor Unite ale Americii. Polonia. Stalin. în 1945. Lituania. printre aliaţii victorioşi. dacă acest pact nu ar fi existat. Benito Mussolini. împreună cu câţiva oameni de încredere. în ambele sisteme continuau să existe atât puterea marilor companii economice. în final. Hitler a condus Germania de-a lungul unui proces care a fost marcat de: reînarmare. nu era antisemit până să intre in alianţă cu Hitler. Rooseveltşi. Germania pierduse puterea. reocuparea Rheinelandului. dar nu toţi fasciştii sunt nazişti). Republica Democrată Germană (sau RDG). Când Anglia şi SUA au început atacarea Berlinului. între 1945 şi 1989. Bulgaria. Ultimele bătălii de pe teatrul european de război al celei de-a două conflagraţii mondiale. expansiunea urmând să-i readucă măreţia de odinioară. în special în perioada postbelică. cel de la care provine rasismul prezent în nazism. Cauzele celui de-al Doilea Război Mondial mai sunt încă subiect de dezbatere şi de cercetare. Cehoslovacia. cel de-al doilea război ar fi fost terminat mult mai curând sau poate chiar nici nu ar fi avut loc. avea să fie tragedia lor pentru două sau trei generaţii. iniţial Hitler şi Stalin. Letonia. dar un punct de vedere comun. nazismul şi fascismul au multe legături. fondatorul fascismului. dintr-o simplă trăsătură de condei. în 1945. 3. Din punct de vedere economic. apoi Churchill. Dictatorul spaniol Francisco Franco folosea des cuvântul „fascist” pentru a desemna pe cei care se opuneau comunismului. Totuşi. Hitler şi partidul său Naţional Socialist au reuşit să cucerească puterea în stat folosindu-se şi de aceste sentimente populare anti-versaillese. România şi Ungaria. din nou. Printre aceste idei economice se afla controlul complet al guvernului asupra finanţelor. De exemplu. Estonia. Belarus. industriei şi agriculturii. o nouă reîmpărţire a sferelor de influenţă în Europa. iar estul sub influenţa a Uniunii Sovietice. În cele din urmă.9 Nazismul si fascismul Nazismul este de multe ori confundat cu fascismul. unirea cu Austria (Anschluss-ul. încorporarea Cehoslovaciei şi. însă dependenţa de amfetamine. iredentismul teritorial şi bazele teoriei economice.

şi chiar şi campionii capitalismului au considerat bune sistemele de securitate socială şi negocierile cu sindicatele despre mărirea salariilor. într-adevăr. unde finanţarea guvernamentală depindea. La bază. În această privinţă. Fără acestea. ca să nu mai vorbim de eficacitate. toate au făcut acest secol cel mai sângeros. chiar cei mai convinşi de răsturnarea capitalismului au considerat status quoul mai puţin intolerabil în practică decât în teorie. iar standardul de viaţă a majorităţii cetăţenilor este în constantă ascensiune. O situaţie foarte asemănătoare . angajaţi şi muncitorii organizaţi. o reacţie la pericolul şi chiar la realitatea revoluţiei sociale şi a puterii clasei muncitoare în general. politica liberală era vulnerabilă din cauza că forma specifică de guvernământ.refuzul muncitorilor organizaţi de a accepta scăderile din timpul Crizei . se baza pe miracolele economice ale acelor decenii.1 Cauzele si conditiile aparitiei fascismului Secolul XX a fost unul al marilor dezastre. Acolo unde guvernele au ce oferi petiţionarilor pentru a le satisface cerinţele. totuşi au fost foarte bine ţinuţi sub control înainte de 1914.chiar şi celor în minoritate . Ascensiunea dreptei radicale după primul război mondial a fost fără îndoială un răspuns. aceasta este doar o parte din adevăr. în cele din urmă. deşi extremiştii demagogi de dreapta au fost prezenţi în politică într-un număr de ţări europene începând cu sfârşitul secolului al nouăsprezecelea. Lumea a fost dominată de lideri ce stăteau în fruntea unor regimuri totalitare. Ce şanse de stabilitate existau în regiunile care nu puteau supravieţui Marii Crize? Republica de la Weimar a căzut în mare parte din cauză că Marea Criză nu a putut menţine târgul tacit dintre stat. duceau o politică cruntă întru ideea ce o promovau. deoarece. Industria şi guvernul au considerat că nu aveau de ales şi au făcut reduceri economice şi sociale. iar condiţiile din Era Catastrofei rareori i-au garantat viabilitatea. ale căror preţuri s-au prăbuşit brusc şi dramatic. Prima condiţie a fost că trebuia să se bucure de asentimentul şi legitimitatea generale. aşa cum este de asemenea evident din consecinţele politice din Statele Unite (politica de New Deal a lui Roosevelt) şi din Scandinavia (triumful socialdemocraţiei). Criza nu a dus în mod automat la suspendarea sau abolirea democraţiei reprezentative. Însă. Lideri care.a dus la colapsul guvernului parlamentar şi. Democraţia însăşi se bazează pe acest asentiment. democraţia reprezentativă. iar în Marea Britanie doar la o schimbare acută a unui guvern laburist cu un "guvern naţional" (conservator) în cadrul unui sistem parlamentar stabil şi niciodată zdruncinat.3. Numai în America Latină. la Revoluţia din Octombrie şi leninism în special. până la începutul secolului douăzeci. Conflicte militare dar şi ideologice. în cea mai mare parte. care o menţinuseră până atunci pe linia de plutire. de exporturile unui sau a două produse de bază. Dar puţine dintre democraţiile interbelice erau stabile. stabilitatea regimurilor democratice după al doilea război mondial. nu ar fi existat fascismul. masacre.un sentiment că procesul electoral legitimează guvernele pe care le generează. democraţia exista în puţine ţări 29 . iar şomajul în masă a făcut restul. aşa cum a arătat chiar Marea Criză. nu în ultimul rând cea a noii Republici Federale Germania. Compromisul şi consensul tind să prevaleze. cu excepţia faptului că în democraţiile bine stabilite şi procesul în sine al votului normal a tins să confere cetăţenilor . susţinătorii fascismului au. genociduri. La mijlocul anului 1932 naţional-socialiştii şi comuniştii au atras o majoritate dintre voturile nemţilor. Ar trebui să adăugăm că schimbarea politică a avut loc de asemenea în Chile şi Columbia. în special prin lovituri militare. dreptate în afirmaţia că Lenin a dat naştere lui Mussolini şi lui Hitler. la numirea lui Hitler în fruntea guvernului în Germania. Şi invers. a fost rareori un mijloc convingător de conducere a statelor. dar nu îl şi creează. iar partidele angajate pentru republică erau reduse la ceva mai mult de o treime. Criza a produs căderea aproape imediată şi automată a oricăror guverne în funcţie. temperatura politicii democratice rareori se ridică la fierbere. din câte a avut a le trăi omenirea. prin pârghiile imense de care dispuneau. probabil.

Oficial. mai curând. fie altfel decât în situaţia anterioară.sau mai curând administrarea . pentru că nu au prezentat o legitimitate specială pentru locuitorii lor. ale căror guverne erau neutre faţă de numeroasele naţionalităţi peste care guvernau.la cele pentru menţinerea în frâu a pericolelor interne şi externe. A doua condiţie a fost un grad de compatibilitate dintre variatele componente ale "poporului". Căderea celor trei imperii multinaţionale. iar poliţia. puternică şi influentă) acest lucru a fost făcut mai uşor de un consens comun a ceea ce constituia interesul lor colectiv ("interesul naţional"). Oricum.ar putea fi dusă mai departe fără să se ţină seama de capriciile sale. Parlamentele au început să funcţioneze nu atât ca să guverneze. o politică de criză. au fost. comunităţi şi alte colectivităţi cu interese potrivit clasificării respective. alese pe baza unor drepturi cetăţeneşti restrânse. Franţa şi cam atât. cu state într-o proporţie mai multinaţională. închisorile şi forţele armate . 30 . în ciuda faptului că antropologii. care se traduceau în adunări alese ca guverne majoritare şi opoziţii minoritare. ca să nu mai amintim de resursele de patronaj. Intransigenţa ideologică şi de clasă puteau distruge guvernul democratic. consta dintr-un ansamblu de indivizi ale căror voturi se adăugau la majorităţile şi minorităţile aritmetice. Politica statelor din Era Catastrofei era. Adunările suverane. într-o eră de revoluţie şi tensiuni sociale. O majoritate parlamentară era capitală numai acolo unde decizii de conducere majore şi controversate urmau a fi luate sau aprobate. dar societatea burgheză a secolului nouăsprezece a presupus că mulţimea cetăţenilor săi şi-ar căpăta locul nu în sfera guvernării. cel puţin zece dintre statele Europei după primul război mondial erau fie în întregime noi. permanent numiţi public. Aşa cum am văzut. al cărui vot suveran urma să determine guvernul. Statul care s-a limitat la asigurarea legilor de bază pentru afaceri şi pentru societatea civilă. sociologii şi toţi politicienii care desfăşurau o activitate politică recunoşteau acest lucru. Secolul douăzeci a multiplicat ocaziile când a devenit esenţial ca guvernele să conducă. comune începând cu Era Revoluţiei. iar organizarea şi menţinerea unui organism adecvat de susţinători era sarcina majoră a conducătorilor de guverne. sau acolo unde era posibil să se concilieze sau să se înlăture conflictele dintre ele. în statele cu sufragiu restrâns (adică un electorat compus în special din minoritatea bogată. la sfârşitul secolului douăzeci. Austro-Ungaria. în două moduri: prin a nu se aştepta prea mult să guverneze sau chiar să emită legi de la parlamentele lor şi prin a observa că guvernarea . a fost înlocuită de trei state supranaţionale. A treia condiţie a fost ca guvernele democratice să nu aibă prea mult a face cu guvernarea. într-adevăr. cît pentru a controla puterea celor care făceau acest lucru. Rusia şi Turcia. "statul de tip paznic de noapte" al spiritului politic a devenit tot atât de învechit ca şi "paznicii de noapte" care au inspirat metafora. prin adunările alese. mai curând un concept teoretic decât un organism viu real de fiinţe umane. ci în economia care se autoreglează şi în lumea asociaţiilor particulare şi neoficiale (societatea civilă). deveniseră un instrument esenţial pentru guvernarea statelor moderne. Acordurile de pace încheiate în fugă după 1918 au înmulţit ceea ce noi. de când (numai în cele două Americi) guvernul regimurilor parlamentare nu era ales direct. dar pe cale de a se extinde. desigur. fiecare identificat cu una sau cel mult două sau trei dintre comunităţile etnice dintre graniţele respective. Erau mecanisme desemnate ca frâne şi care au acţionat ca motoare. numim virusul fatal al democraţiei. poporul. o funcţie care este încă evidentă în relaţiile dintre Congresul Statelor Unite şi preşedinţia Statelor Unite. lupta de clasă s-a transpus în politică mai degrabă decât pacea între clase. democraţia a fost viabilă.Statelor Unite. Acolo unde votul democratic a trecut frontierele dintre împărţirile populaţiei naţionale. organisme ale unor oficiali independenţi. adică divizarea corpului de cetăţeni exclusiv conform demarcaţiilor etnico-naţionale sau religioase. Şi mai puţine democraţii erau stabile. Teoria oficială a societăţii burgheze liberale nu a recunoscut "poporul" ca un corp de grupuri. Ea a ocolit dificultăţile guvernelor în funcţie.

din moment ce politicienii fiecărei minorităţi se puteau hrăni la cazanul comun al statului. a presei şi a întrunirilor. cît şi pentru un set acceptat de drepturi şi libertăţi cetăţeneşti. era o plantă plăpândă care creştea pe un pământ pietros. democraţia a fost un mecanism pentru formalizarea împărţirilor dintre grupurile ireconciliabile. în special când teoria reprezentării democratice a fost aplicată în cele mai riguroase versiuni ale reprezentării proporţionale*. Oricum. Portugalia) sau a conflictelor naţionale (Polonia. Deseori. La acest proces trebuie să revenim acum. cheltuielile sistemului păreau enorme. In anii '30. Democraţiile din anii '20 s-au destrămat sub tensiunea revoluţiilor şi a contrarevoluţiilor (Ungaria. S-a ocupat de Marea Criză. inclusiv libertatea cuvântului. pe măsură ce valul fascismului a crescut odată cu Marea Criză. Statul şi 31 . Chiar retorica politicii face mai curând reclamă candidaţilor şi partidului ca reprezentanţi ai interesului naţional decât ai îngustului interes de partid. acesta nu era apelul major într-o Europă care îşi pierduse în mare măsură legăturile interne. precum şi valorile intelectuale ale societăţii burgheze din secolul nouăsprezece se aflau în retragere sau declin. iar cele din anii '30. Italia. maghiarii şi ucrainenii. pledând pentru o angajare spre guvernarea constituţională cu şi sub guvernul ales liber şi adunările reprezentanţilor. slovacii. devenit ortodoxie internaţională începând cu anii '80 ai secolului trecut. Aşa a fost puterea Partidului Agrar din unica democraţie veritabilă a Europei de Est şi Centrale. supravieţuitorii din secolul nouăsprezece au fost poate cel mai mult şocaţi de colapsul valorilor şi al instituţiilor civilizaţiei liberale al căror progres secolul lor îl simţise. şi de guvernul hotărât să scape de şomaj cu orice preţ. împărţirile politice pe care Ie implică sistemul sînt văzute de mulţi cetăţeni mai degrabă drept pierderi ale sistemului decât beneficii. Dar. pentru a ne convinge de acest lucru. Chiar şi conflictele naţionale deveniseră mai rezolvabile. este acceptat doar pe jumătate. mai bine zis într-un pericol mondial. În aceste împrejurări este uşor să ne dăm seama că democraţia parlamentară din statele care au urmat vechilor imperii. ci şi instituţiile sociale. care au garantat puterea legii. Fascismul în versiunea germană (naţionalism-socialismul) a beneficiat în aceeaşi măsură de tradiţia intelectuală germană care (spre deosebire de cea austriacă) fusese ostilă teoriilor neoclasice ale liberalismului economic. În vremuri de criză. aşa cum s-a întâmplat în Germania (spre deosebire de Marea Britanie). nu se putea constitui o majoritate parlamentară. chiar şi în cele mai bune împrejurări. Aceste valori au exprimat o neîncredere în dictatură şi în guvernarea absolutistă. Cehoslovacia. democraţia nu s-a prezentat ca o bază stabilă pentru o guvernare democratică de orice fel. rapid şi mult mai cu succes decât oricare altul (recordul fascismului italian a fost mai puţin impresionant). Dintre toate cele întâmplate în Era Catastrofei. nici măcar Cehoslovacia nu mai putea ţine la un loc cehii. rareori a sunat realist şi convingător. în vremuri de criză. la fel ca şi în majoritatea ţărilor din spaţiul mediteranean şi latinoamerican. tentaţia de a căuta în altă parte a fost copleşitoare. a devenit din ce în ce mai limpede că în Era Catastrofei nu numai pacea. Trebuie doar să comparăm atmosfera politică a Germaniei din timpul Republicii de la Weimar şi al Austriei din anii '20 cu cea a Germaniei Federale şi a Austriei de după 1945. Criza mondială a transformat fascismul într-o mişcare mondială.A patra condiţie a fost bogăţia şi prosperitatea. Cel mai puternic argument în favoarea sa. şi anume că aşa rea cum e. Chiar şi în democraţiile stabile.sub tensiunile Marii Crize. iar beneficiile nesigure. În aceste împrejurări. Iugoslavia). trebuie să spunem acest lucru. în orice caz în părţile "avansate" ale lumii. germanii. tot e mai bună decât orice sistem alternativ. Acolo unde. stabilitatea socială şi economia. În perioada interbelică.

operă a unui ziarist socialist renegat. politicienii italieni speraseră că vor obţine compensaţii economice şi teritoriale care să scoată ţara din criză şi să ajute la lichidarea înapoierii economice a sudului ţării. Ignoranţa şi înapoierea acestor mase. în anii '30 în nouă. 32 . au constituit întradevăr o cauză de alarmă. Benito Mussolini. şi în teorie. directorul ziarului "Avanti". un tribut preşedintelui anticlerical Benito Juarez. dar în cei douăzeci de ani de retragere liberală nici un regim care putea fi numit liberal-democrat nu a fost ameninţat dinspre stânga. simboliza antipapalismul pătimaş manifestat de regiunea sa natală Romagna. Totuşi. În 1918-'20 adunările legislative au fost dizolvate sau au devenit ineficiente în două state europene. Totuşi. ceva mai târziu. Enrico Matteoti. angajamentul lor în răsturnarea societăţii burgheze prin revoluţia socială. în anii '20 în şase. fascismul italian în sine nu a exercitat o influenţă internaţională prea mare. cele mai periculoase dintre aceste noi mişcări de masă democratice au fost de fapt. şi în practică. regimurile electorale reprezentative au fost destul de frecvente. antisemitismul. în schimb. la fel de angajate în valorile raţiunii. ştiinţei. pentru care eticheta "fascism" este insuficientă şi nu absolut irelevantă. pe măsură ce devenea o mişcare potenţial mondială. chiar dacă a încercat să inspire şi să finanţeze mişcări similare în alte ţări.prin dezbateri publice -. Din 1918 în Partidul Socialist Italia. Cei douăzeci de ani dintre "Marşul asupra Romei" al lui Mussolini şi culmea succesului Axei în cel de-al doilea război mondial au înregistrat o retragere accelerată şi din ce în ce mai catastrofală a instituţiilor politice liberale. Adolf Hitler însuşi a recunoscut datoria şi respectul său faţă de Mussolini. ale ştiinţei. ci o ameninţare ideologică pentru ideea liberală ca atare. În fruntea partidului a fost promovat Benito Mussolini. aşa cum a dovedit al doilea val al revoluţiei din timpul şi de după cel de-al doilea război mondial. frământările s-au intensificat. care avea strânse legături cu PC (bolşevic). chiar şi atunci când şi Mussolini. La sfârşitul primului război mondial. Iar dreapta reprezenta nu doar o ameninţare la adresa guvernului constituţional şi reprezentativ. Pericolul a venit exclusiv dinspre dreapta. ducând în cele din urma la asasinarea conducătorului acestuia. ale educaţiei. El a arătat o oarecare influenţă în zone cu totul neaşteptate. învăţământului şi libertăţii individuale.2 Leaganul facsismului – Italia Regimul fascist italian (1922-1945) Prima mişcare cu adevărat fascistă a fost cea italiană. Este insuficientă din cauză că nu toate forţele care au răsturnat regimurile liberale au fost fasciste. în anii '30 părea un val cu repercusiuni în viitor. Este relevantă deoarece fascismul. cît şi latenta iraţionalitate umană. şi Italia fascistă îşi demonstraseră în cel de-al doilea război mondial slăbiciunea şi incompetenţa. atât de uşor exploatată de demagogi. iar mai târziu în forma germană a naţional-socialismului. care lipsea totalmente din mişcarea lui până în 1938 şi chiar din istoria Italiei de la unificarea ei. Italia a fost nemulţumită de prevederile Tratatului de pace de la Paris. Oricum. Frica de revoluţia socială şi de rolul comuniştilor în ea era destul de întemeiată. în timp ce ocupaţia germană a distrus puterea constituţională în alte cinci în timpul celui de-al doilea război mondial. al cărui nume mic. care i-a şi dat nume fenomenului. Mussolini a preluat de la Hitler. 3. mai întâi în forma sa originară italiană.societatea trebuie să fie informate despre valorile general-umane . progresului.

Umberti şi Scopa. În contextul politic destul de tulbure al anului 1922. a fost singurul regim italian care a suprimat cu succes mafia siciliana şi camorra napolitană. a avut oarecare realizări. Partidul Socialist Italian s-a destrămat. până în 1938. 33 . a susţinut dezvoltarea economică unitară a ţării şi refacerea căilor de comunicaţii. a folosit în acest scop serviciile miliţiilor fasciste. şi Hitler nu a evitat niciodată să recunoască aceasta. care a continuat procesul de unificare a Italiei început în secolul nouăsprezece. cit şi în alte privinţe . a realizat Concordatul cu Papa (Lateran. din ideologia lui Mussolini a rasismului antisemit. Mussolini a subordonat propriului control instituţiile acestuia. curentul de stânga condus de Antonio Gramsci şi Palmiro Togliati. OVRA-Organizatia voluntară pentru represiunea antifascismului şi a numit membrii ai partidului fascist în funcţiile cele mai importane. Măsurile luate de regimul fascist au fost: 1 2 3 4 5 a incercat să controleze marele capital şi să stavileasca abuzurile şi corupţia. l-a numit pe Mussolini şeful guvernului. tineri. cu excepţia celor care ţineau de liberalismul de stânga. Mussolini 1-a inspirat pe Hitler. fascismul italian a fost şi a rămas multă vreme o anomalie printre mişcările de dreapta radicale în atitudinea sa de tolerare. Pe de altă parte. Mussolini a declanşat "Marşul asupra Romei" antrenând mari mase de oameni: şomeri.de menţionat lipsa totală. fascismul italian. reprezentat de Mussolini. De altfel. 1929). d'Anunzio. 2. instaurandu-se astfel regimul fascist în Italia în absenţa unor alegeri parlamentare. Ajuns în fruntea statului. 3. Mussolini a fundat Partidul Naţional Italian (Fascist) cu o ideologie bazată pe "unitatea de luptă" fascim ("Fascio di combattimento") care-şi propunea renaşterea naţionala şi dezvoltarea economică. şi chiar în anii '30. a luat măsuri împotriva Mafiei. Turati si d'Aragora.În 1919 în PSI existau trei curente: 1. semnificaţia sa istorică constă nu în realizările sale. La 29 octombrie 1922 regeleVittorio Emmanuele al III-lea. curentul naţionalist-socialist. curentul social democrat reprezentat de Serrati. După înfiinţarea Internaţionalei a III-a. formând astfel un guvern mai puternic şi mai centralizat. adversar celui fascist. unii chiar din rândurile social democraţilor şi ale comuniştilor. ci în rolul său ca iniţiator global al noii versiuni triumfătoare a contrarevoluţiei. în octombrie. În 1921 s-a desprins din PSI Partidul Comunist. a susţinut dezvoltarea învăţământului. Fascismul italian beneficia mai curând de o presă loială în anii '20. De exemplu. Totuşi. chiar a unui anumit gust pentru "modernismul" artistic de avangardă. El şi-a dat titlul "Il Duce".

fascist. armata italiana a participat la războiul din Spania (19361939). urmărind să refacă Imperiul Roman). Sub raport organizatoric în economia italiană s-a conturat corporatismul.Prin programele aplicate a fost diminuat şomajul astfel ca în 1927 Italia ieşise din criza postbelică. Propaganda nazistă coordonată de Gabriele d'Anunzio şi Edmondo de Amicis urmărea să reincie în sufletele italienilor mândria de a fi urmaşi ai romanilor. industrial aeronautică.asigurarea resurselor. Politica Italiei s-a apropiat mult de Germania. ceea ce-l va diferenţia de sistemul german. Implicarea Italiei în acţiuni care depăşeau resursele şi posibilităţile sale au dus la căderea regimului fascist în 1943. Datorită programelor economice adoptate. odinioară stăpânii lumii. Mussolini a ordonat invadarea şi ocuparea Abisiniei (1935-1936). navală şi petrochimică. se baza pe unitate naţională şi autarhie economică. toate mişcările fasciste mai mult sau mai puţin importante din afara Italiei au fost 34 . iar la 29 octombrie 1940 a atacat Grecia. În concluzie sistemul italian. asemanatoare breslelor medievale. Din dorinţa de a demonstra Lumii că Itallia devenise o mare putere. Toate aceste măsuri au asigurat regimului fascist popularitate. S-au dezvoltat fabricile de armament. Asa s-a conturat regimul economic autarhic . bazat pe asociatii profesionale. După angrenarea Italiei în acţiuni externe şi mai ales după intrarea ei în război alături de Germania. la 7 aprilie 1939 a invadat Albania. În Italia. fascismul italian a fost mai ponderat ceea ce a facut ca reacţiile democraţiilor burgheze să fie destul de slabe. au prevalat aspectele social economice şi naţionale. a necesarului de producţie şi a desfacerii numai din economia internă. În comparaţie cu nazismul şi totalitarismul de tip bolşevic. De fapt. sprijinul popular s-a redus simţitor. unde s-a manifestat pentru prima oară totalitarismul de dreapta. criza economică din 1929-1930 a afectat mai puţin Italia decât celelalte ţări. Pentru eliminarea totală a şomajului a luat avânt industria constructoare de maşini şi ramurile legate de producţia de război. Mussolini a propus controlul statului asupra economiei cu scopul dezvoltarii uniforme a intregului teritoriu naţional. dominate de marele capital. 3. fascismul nu ar fi devenit o mişcare globală.3 Fascismul in alte tari Fără triumful lui Hitler în Germania la începutul anului 1933.

decât un sentiment general al hegemoniei germane. desigur. oricât ar fi fost de reacţionari. şi nici conducătorii reacţionari nefascişti nu s-ar mai fi deranjat să se declare simpatizanţi ai fascismului.Germania este cazul cel mai elocvent -. Mai mult.Germania nazistă şi-a pierdut rapid interesul pentru asemenea idei. el nu a fost o mişcare tradiţionalistă. Unii dintre aceştia s-au alăturat chiar mişcării de Rezistenţă. cu atât mai mult cu cît acestea veneau în contradicţie cu ideea acelei unice şi indivizibile Volksgemeinscruft. aşa cum au fost teroriştii ustaşi ai lui Ante Pavelic.întemeiate după venirea lor la putere. şi a menţinut-o simbolic în forma teatrului public mitingurile de la Nurcnberg. Ele au atras tot felul de teoreticieni reacţionari în ţările cu intelectualitate conservatoare puternică . aşa cum au fost. dar aceştia erau mai mult decorativi decât părţi componente ale fascismului. chiar mişcările finanţate în întregime de Mussolini. chiar şi în adoptarea lor deliberată a simbolurilor şi numelor revoluţionarilor sociali. Unii hinduşi din casta superioară din India se considerau. anticomunismul. Diferenţa majoră dintre dreapta fascistă şi cea nefascistă a fost că fascismul a existat prin mobilizarea maselor de jos în sus. fără triumful lui Hitler în Germania. şi s-au fascizat ideologic abia în anii '30. care au format unul din principalele organisme de sprijin ale lui Franco în războiul civil din Spania. Câteva dintre acestea. care s-a bucurat de o susţinere şi mai mare. şi în România. ideea fascismului ca mişcare universală. chipurile. "legaţi prin aceeaşi ideologie"). atât de vizibilă în "Partidul naţional-socialist al muncitorilor" cu steagul lui roşu (schimbat) şi instituirea Zilei de întâi Mai drept o sărbătoare oficială în 1933. nefasciste. când o parte dintre ele aşteptau să fie inspirate şi finanţate din Germania. aşa cum a făcut-o în 1940 Salazar. fascismul nu ar fi avut un impact serios în afara Europei. Deşi fascismul s-a specializat în retorica revenirii la trecutul tradiţional şi a primit un mare sprijin din partea claselor care ar fi preferat să nimicească secolul trecut dacă ar fi putut. prin Garda de Fier. anumite caracteristici ale fascismului european au avut un ecou şi peste mări. carliştii din Navarra. superiori faţă de alte rase din părţile lor. au refuzat să continue: erau naţionalişti sau nu erau nimic. în apelul lor către cei care se considerau victime ale societăţii.unii au devenit lideri în ţara lor în era de apartheid de după 1948 35 . Invers. căruia probabil că nici nu i-a păsat de sprijinul filosofului Heidegger. chiar şi atunci când fascismul a venit la putere. au împărtăşit cu el o preferinţă pentru politica violenţei de stradă. în special grupurile reacţionare franceze nefasciste. Iar militanţii buri care au fost pro-germani în timpul celui de-al doilea război mondial . cu alte elemente de dreapta. El a aparţinut în mod esenţial erei politicii democratice şi populare pe care au deplins-o reacţionarii şi pe care campionii stării organice au încercat s-o ocolească. asemeni extremiştilor sinhalezi din Sri Lanka şi "arienilor". Fasciştii au fost revoluţionarii contrarevoluţiei: în retorica lor. adică a Comunităţii Poporului. în chemarea lor pentru o transformare a societăţii. unde dreapta fascistă a câştigat 25 % din voturi la primele alegeri secrete ţinute în Ungaria (1939). Ar fi fost surprinzător dacă Mufti* al Ierusalimului sau alţi arabi care se împotriveau colonizării evreieşti din Palestina (şi britanicii. Nu este uşor să discernem ce altceva au avut în comun diferitele tipuri de fascism după 1933. Fascismul s-a mândrit cu abilitatea sa de a mobiliza masele. fără standardul internaţional al Germaniei ca putere mondială în ascensiune evidentă şi marcată de succes. să zicem. deşi acesta nu avea nici o legătură cu modurile tradiţionale ale coexistenţei islamice cu necredincioşii de toate felurile. aşa cum este statul corporatist . Nu teoria era punctul forte al mişcărilor care aveau lacune serioase la capitolul raţiune. aşa cum am văzut. un fel de aripă de dreapta ca echivalent pentru comunismul internaţional de dreapta tradiţionali. Desigur. sau campaniile lui Gandhi pentru o revenire la idealurile rurale. la început nu a existat în fascismul italian. rasismul. De altfel. fascismul a îmbinat naţionalismul. Fascismul nu poate fi identificat cu o formă specială de organizare de stat. nu au câştigat prea mult teren. care o protejau) n-ar fi găsit antisemitismul lui Hitler pe placul lor. conducătorul portughez (el şi Hitler erau. ca şi Hitler. Mussolini ar fi putut foarte bine să se lipsească de filosoful său de curte. masele adunate în Piazza Venezia privind la gesticulaţia lui Mussolini din balconul său -. Mai mult decât atât. Giovanni Gentile. antiliberalismul etc. Chiar şi atât de importantul element. în special în Ungaria.

conducătorul a ceea ce el dorise să fie Regatul Ungariei. alianţa "firească" era una a tuturor sectoarelor care ţineau de dreapta politică. Autoritariştii sau conservatorii de modă veche . mai degrabă decât Hitler. şi-au adaptat concepţiile lor despre lume. Egalităţii şi Fraternităţii. Toate au fost autoritare şi ostile instituţiilor politice liberale. Acest fapt este aplicabil şi în cazul Japoniei. dar în special printre grupurile teroriste ultranaţionaliste desemnate pentru asasinarea politicienilor insuficient de patrioţi.o oligarhie din vechiul secol al optsprezecelea. Societatea lor a fost una a ierarhiei rigide. generalul Francisco Franco al Spaniei . conduse de autoproclamaţii lideri. Dar nu pe toate. Reacţionarii de modă veche puteau interzice câteva partide. guverna un stat autoritar care rămânea parlamentar. în credinţa lor în virtuţile militare şi în sacrificiul de sine. iar mai târziu mareşalul Pilsudski. fascismul european nu putea fi redus la un feudalism oriental cu o misiune naţională imperială. care nu aveau vreo coloratură politică a priori. regele Alexandru. Armata şi tradiţia prusacă. şi prejudecăţi tradiţionale pentru clasa lor socială. Japonezii erau de neclintit în convingerea lor despre superioritatea rasială şi nevoia de puritate rasială. în acelaşi timp. Dispuneau de aceeaşi capacitate de a combina comportamentul barbar cu o sensibilitate estetică elevată: măiestria torţionarului din lagărul de concentrare în interpretarea lucrărilor lui Schubcrt. supunerea oarbă. a războaielor pierdute sau a imperiilor destrămate. Asemenea "mişcări" de mobilizare în masă pentru scopuri noi. de a deveni popular. cu intenţii revoluţionare. precum şi în armata Kwantung care cucerea. alta decât anticomunismul. sprijinul lor a fost adesea decisiv pentru venirea dreptei la putere. state cu politici de dreapta. şi a respingerii ţoale a Libertăţii. Toate erau împotriva revoluţiei sociale. amiralul Horthy. o reacţie împotriva răsturnării vechii ordini sociale a stat la baza tuturor acestor forţe. Japonia nu era fascistă. care au luptat în aceeaşi tabără în al doilea război mondial.aveau şi ei afinităţi ideologice cu Hitler.nu aveau o agendă ideologică specială. Lăsând la o parte cea mai tradiţională formă de lovitură de stat militară care şi-a instalat dictatorii în America Latină sau caudillos**. în trecut al Serbiei. existau japonezi care recunoşteau aceste afinităţi şi duceau o campanie pentru o identificare mai strânsă cu puterile fasciste europene. dar nu şi democratic . în măsura în care fascismul ar fi putut fi tradus în termeni Zen. Şi. El aparţinea în special unei ere a democraţiei şi a omului obişnuit. japonezii l-ar fi acceptat. Pe scurt. Totuşi. câştigătorul unui război civil al albilor împotriva roşilor în proaspăt independenta Finlanda. mareşalul Mannerheim din Finlanda. Japonezii nu aveau probleme în înţelegerea culegerii de mituri wagneriene despre zeii barbari. Afinităţile dintre ideologiile dominante în scopurile occidentale şi răsăritene ale "Axei" sînt realmente mari. în ciuda similitudinilor cu naţional-socialismul german (afinităţile cu Italia erau mult mai mici). deşi nu aveau nevoie de el. ţara respectivă fiind aliată a Germaniei şi Italiei. supunea şi ţinea în sclavie Manciuria şi China. colonelul. nu aveau nici un sens în Japonia lui Hirohito. dar numai din cauză că în conjunctura interbelică. 36 . Ar fi putut deveni aliaţi cu Germania lui Hitler şi cu mişcările fasciste din propria lor ţară. a devotamentului total al individului faţă de naţiune şi divinul său împărat. în special pe cel comunist. Totul tindea să favorizeze militarii şi să încurajeze poliţia sau alte organizaţii apte să exercite o guvernare prin forţă. din cauză că aceştia erau bastioanele cele mai avansate împotriva subversiunii. devotament şi stoicism. acum al recent unificatei Iugoslavii. într-adevăr. printre diplomaţii acreditaţi la puterile fasciste europene. Fiecare samurai ar fi semnat la motto-ul SS-ului lui Hitler ("Meine Ehre ist Treue" . eliberatorul Poloniei. în parte din cauză că fluturarea stindardului naţional însemna un mijloc de a se legitima şi. Cu toate acestea."Onoarea înseamnă supunere oarbă"). Şi toate tindeau să fie naţionaliste. în parte din cauza resentimentului împotriva statelor străine. într-adevăr. ca rasişti convinşi şi în aceeaşi măsură prin influenţa teologică a curentelor calviniste elitiste de dreapta extremă din Olanda**. forţele care au răsturnat regimurile liberal-democratice au fost de trei tipuri. existau diferenţe. deşi acesta nu mai avea nici rege şi nici flotă.amiralul Horthy. cavalerii neînfricaţi şi natura specific germană cu munţi şi păduri. După răsturnarea în anul 1919 a efemerei republici sovietice din Ungaria. pline de vise voelkisch germane.

într-adevăr. deoarece în al doilea război mondial unii dintre ei au apelat la sprijinul german conform principiului că "duşmanul duşmanului meu este prietenul meu". Acest fapt a produs diverse teorii "corporativiste". în special în timpul celui de-al doilea război mondial. exista o parte a lumii în care ideologia fascismului a pătruns adânc: America. înainte de a fi capturat de ultimul şi trimis în Germania. încât practic se alăturase Brigăzilor Internaţionale pentru a lupta împotriva generalului Franco în războiul civil din Spania. sentimentele germanilor . cel mai longeviv dintre regimurile antiliberale ale dreptei din Europa (1927-74). în termeni americani. Pe de altă parte. o tradiţie de stânga radicală. uneori cu un sprijin substanţial al maselor. care au limitat sau au desfiinţat democraţia electorală.din America au contribuit la izolaţionismul Statelor Unite. în special statul croat al ustaşilor. cămăşile colorate şi armele ridicate în sens de salut către lideri nu ţineau de mobilizările locale de dreapta şi rasiste. a căror poziţie depindea în întregime de sprijinul german. nu atât în postura de apărătoare a ordinii tradiţionale. Cât despre statele şi mişcările care căutau sprijinul Germaniei şi Italiei. a venit din ceea ce a fost. de fapt participarea "organică" a fost invariabil combinată cu regimuri autoritare în mare măsură conduse de birocraţi şi tehnocraţi. ideologia nu era motivaţia lor majoră. într-o mai mică măsură. Antisemitismul a fost cu siguranţă puternic. deşi nu există nici o probă că mulţi dintre aceştia au devenit fascişti. care au înlocuit democraţia liberală prin reprezentarea grupurilor economice şi ocupaţionale. probabil. deşi unele din regimurile naţionaliste minore din Europa. ale italienilor . deşi versiunea sa de dreapta din Statele Unite . Winston Churchill. A distrus democraţia în numele democraţiei şi a 37 . O a doua secţiune a dreptei a produs ceea ce a fost numit "etatismul organic" sau regimuri conservatoare. Faptul a fost uneori interpretat ca o participare "organică" sau chiar ca o democraţie. În America de Nord. "democraţia bazată pe corective corporative". în spatele lor se simţea o nostalgie ideologică pentru un ev mediu sau o societate feudală în care existenţa claselor sau a grupurilor economice a fost recunoscută. Ar fi totuşi absurd să ne gândim la armata republicană irlandeză sau la naţionaliştii indieni cu sediul la Berlin ca la "fascişti". Oricum. dintre care Ku Klux Klan-ul era cel mai cunoscut. iar perspectiva îngrozitoare a luptei de clasă a fost ţinută în şah prin acceptarea voluntară a ierarhiei sociale. când Axa părea foarte aproape de victorie. Pentru Statele Unite în anii '30 este specific că populismul demagogic cel mai de succes şi posibil cel mai periculos al deceniului. deşi unul netipic.şi. aşa cum spunea primministrul ungar. Aşa cum scandinavii şi evreii aduseseră o înclinare către socialism.a datorat. în special în Portugalia condusă de profesorul Oliveira Salazar. cucerirea Louisianei de către Huey Long. Astfel.Desigur. printr-o recunoaştere că fiecare grup social sau "stare" a avut un rol într-o societate organică compusă din toate şi recunoscută ca atare drept o entitate colectivă. mai mult corporatismului de dreapta de inspiraţie catolică europeană. în Austria după distrugerea democraţiei şi invazia lui Hitler (1934-'38) şi. într-o oarecare măsură. însă ameninţarea Germaniei la adresa Marii Britanii 1-a transformat în liderul uniunii antifasciste internaţionale. consideraţiile naţionale ar putea afecta această alianţă. un tory (conservator) de dreapta în această perioadă. contele Bethlen. astfel de reacţionari bătrâni ar fi putut de asemenea să se confrunte cu opoziţia mişcărilor autentice fasciste din propriile lor ţări. imagine ceva mai bună decât situaţia reală. a exprimat o oarecare simpatie pentru Italia lui Mussolini. în Spania lui Franco. liderul republican irlandez Frank Ryan. era atât de antifascist.aşa cum era în predicile radiofonice populare ale părintelui Coughlin în afara oraşului Detroit . Exemplele cele mai elocvente ale unor asemenea state corporatiste existau în unele ţări romanocatolice. Echipamentul miliţiilor. dar nu putea să sprijine republica spaniolă împotriva forţelor generalului Franco. care a participat la asemenea negocieri. oamenii şi mişcările inspirate de Europa nu au fost de mare importanţă în afara comunităţilor speciale de emigranţi ai căror membri au adus cu ei ideologiile vechilor lor patrii. s-au prezentat mai mult ca nazişti decât ca SS-işti. cît apte de a recrea principiile sale pentru a se împotrivi în aceeaşi măsură individualismului liberal şi provocării mişcării muncitoreşti şi socialiste.

Abandonarea de către Franklin D.ele nu aveau nimic de pierdut. după 1914 Statele Unite nu mai păreau. Este. chiar dacă APRA se stabilise doar în ţara sa de origine Peru. adevărat că în unele ţări din America de Sud armatele fuseseră modelate după structura germană sau antrenate de cadre germane sau chiar naziste. Victor Râul Haya de la Torre.eveniment ce a provocat o insurecţie populară imediată în capitală (inclusiv a poliţiei sale) şi proclamarea comunelor revoluţionare în mai multe municipalităţi de provincie ale ţării. cît şi asupra unor regimuri. efectul central al influenţei fasciste în America Latină a fost doar local. Dacă exista vreun model în lume numai bun pentru a fi imitat de către politicienii întreprinzători de pe un continent care întotdeauna se inspira din regiuni culturale. În America Latină influenţa fascismului european urma să fie deschisă şi recunoscută. oricum. guvernele din emisfera vestică au intrat în război de partea Statelor Unite. şi nici o contraforţă diplomatică faţă de spaniolii imperiali sau ex-imperiali. fără îndoială. cel puţin simbolic. au provocat un antiimperialism antiyankey în politica latino-americană. aliatul forţelor locale progresiste.apelat nu la resentimentele unei mici-burghezii sau la instinctele antirevoluţionare de autoapărare ale celor bogaţi. slăbite de Marea Criză. aşa cum se întâmpla în secolul nouăsprezece. Iar duşmanii. În Columbia marele tribun al poporului Jorge Eliezer Gaitân. aşa cum a fost Estado Nuevo (Noul Stat) al lui Getulio Vargas din perioada 1937-'45 din Brazilia. în calitatea lui de preşedinte. (îndelungatul război de gherilă al lui Sandino împotriva ocupaţiei Statelor Unite după 1927 urma să inspire revoluţia "sandinistă" din Nicaragua în anii '80. De fapt. ca să nu mai amintim de ascensiunea industriei de petrol şi celei bananiere. dacă nu ar fi fost asasinat în Bogota la 9 aprilie 1948 . Roosevelt a canonierelor şi a infanteriei marine putea fi văzută nu numai ca "politică de bună vecinătate". plănuia să aibă insurgenţii săi antrenaţi de cadre ale rebelului Sandino din Nicaragua. unul pe care gustul evident al Washingtonului din prima treime a secolului pentru diplomaţia canonierelor şi a infanteriei marine nu a făcut altceva decât să-1 descurajeze. nu se temeau de ceea ce puteau pierde . nu mai păreau la fel de puternice ca înainte. a capturat conducerea partidului liberal şi. cît de deosebite de modelele europene erau activităţile politice şi realizările bărbaţilor care nu aveau scrupule în legătură cu datoria lor intelectuală faţă de Mussolini şi de Hitler. văzut de peste Atlantic. atât de departe de dreapta politică. în aceeaşi măsură asupra unor politicieni concreţi. ci şi (eronat) ca un semn de slăbiciune.) Mai mult. cu siguranţă. În Bolivia soldaţii şi politicienii cu ochii aţintiţi asupra Germaniei s-au pomenit în postura de organizatori ai revoluţiei din 1952. şi chiar au şi început s-o facă. în ciuda temerilor neîntemeiate ale Statelor Unite în legătură cu o ofensivă nazistă dinspre sud. liderii potenţiali ai ţărilor mereu în căutarea unei reţete de modernizare. din moment ce Londra şi Parisul nu mai furnizau prea multă inspiraţie politică. Şi totuşi. în afară de Argentina. America Latină din anii '30 nu era înclinată să se uite în gara Nordului. care a naţionalizat minele de cositor şi le-a dat ţăranilor indieni o reformă agrară radicală. Ceea ce au luat liderii latino-americani de la fascismul european a fost zeificarea pe care a practicat-o acesta asupra liderilor populişti cu dorinţa de acţiune. care a favorizat în mod limpede Axa dar a procedat astfel înainte ca Peron să preia puterea în 1943. Preşedintele Boliviei revoluţionare recunoştea fără ezitare acest lucru într-o conversaţie particulară. istoria de succes a deceniului. Dar. împotriva cărora au mobilizat masele. Văzute din Sud. ale cărei ambiţii erau pan-latino-americane. notoriu antiyankeu. Statele Unite din anii '30. nu erau străini. revoluţia mexicană. Cuceririle imperiale ale Statelor Unite de la Spania în 1898. fondatorul mişcării antiimperialiste APRA (Alianţa populară revoluţionară americană). 38 . iar Washingtonul era exclus din interesele lor. deşi în aceeaşi măsură şi după aceea -. Dar masele pe care voiau ei să le mobilizeze. Nu a fost rasistă nici mişcarea al cărei slogan era: "Fiecărui om un rege". ci la egalitarismul săracilor. fascismul părea. ca şi francezii sau englezii din aceeaşi categorie. Influenţa fascismului la sud de Rio Grande este explicabilă. l-ar fi condus într-o direcţie radicală. ca Jorge Eliezer Gaitân din Columbia (1898-1948) şi Juan Domingo Peron (1895-1974) din Argentina. bogaţi şi mari. vedeau acest model la Berlin şi la Roma.

este o eroare. susţineau ei. când rezistenţa faţă de Axă era condusă de "fronturi naţionale" sau guverne care includeau întregul spectru politic. erau nevoite să-şi păstreze ura lor pentru popoare şi naţiuni de altă religie sau pentru cele atee. şi nu numai din cauză că ambiţiile lui Hitler. deşi statele corporatiste semifasciste. Oricum confuzia obişnuită care identifică fascismul cu naţionalismul trebuie înlăturată în primul rând. conducătorii latino-americani pe care i-au inspirat le-au creat din nou. cu apelurile uzuale la Carol cel Mare. chiar şi în statele care nu au acceptat fascismul? Radicalii occidentali. Regimurile fasciste europene au distrus mişcările muncitoreşti. Germania era considerată ca inima. Goebbels) a fost în mod paradoxal internaţiorialistă. chiar şi în anii '30. Confruntată cu probleme economice irezolvabile şi o clasă muncitoare din ce în ce mai revoluţionară. ameninţau pe unele dintre ele . Pentru că. Situarea naţionalismului local de partea sau împotriva fascismului a depins de situaţia dacă avea mai mult de câştigat decât de pierdut prin înaintarea Axei. socialiştii şi comuniştii care au trăit în această perioadă. Getulio Vargas din Brazilia a făcut aceeaşi descoperire. în asemenea cazuri (Flandra. şi aceste mişcări trebuie văzute ca o parte a declinului şi a decăderii liberalismului în Era Catastrofei. ci "oligarhia" . Astfel polonezii. De ce liberalismul a pierdut teren în perioada interbelică. dacă ascensiunea şi triumful fascismului au fost expresia cea mai dramatică a retragerii liberale. sau a căror soartă depindea de victoria acelor state împotriva propriilor lor guverne. burghezia trebuia acum să se sprijine pe forţă şi constrângere. Olanda. Totuşi. să privim această retragere în mod exclusiv prin prisma fascismului.de exemplu polonezii şi cehii. dar o ipostază mai convenabilă (sprijinită în timpul războiului şi de propaganda Dr. Clasa muncitoare de la oraş. naţionalismul simplu a fost dificil pentru mişcările fasciste locale în ţările cucerite şi ocupate de Germania sau Italia. din punct de vedere istoric nu putem vorbi despre acelaşi fel de mişcare. aşa cum erau Portugalia şi Austria în perioada 1934-'38. Capitalismul. în special în timpul războiul. în special ca parte a SS-ului. iar maşina sa politică s-a bazat pe ceva asemănător unui partid laburist edificat în jurul mişcării sindicale de masă pe care el a protejat-o. Faptul că mişcările fasciste au tins să apeleze la sentimentele naţionale şi la prejudecăţi este evident.clasa conducătoare locală. oricare ar fi implicarea intelectuală. bogaţii. furnizaseră puterea mişcărilor muncitoreşti moderate. Într-un număr de ţări mobilizarea împotriva fascismului urma să genereze un patriotism de stânga. excluzindu-I numai pe fascişti şi pe colaboraţioniştii lor. reformiste. deşi puternic antiruşi şi antisemiţi. căreia el îi oferise protecţie socială în schimbul sprijinului politic. în concluzia acestui capitol trebuie să ne întrebăm cum poate fi explicat acest fapt. Armata a fost cea care 1-a înlăturat în 1945 de la putere şi 1-a determinat să se sinucidă în 1954. nu-şi mai putea permite luxul de a conduce prin intermediul democraţiei parlamentare şi sub libertăţi liberale care. întâmplător. Pe de altă parte. Totuşi. şi într-o mai mică măsură ale lui Mussolini. Unităţile militare negermane care au luptat sub drapelul german în al doilea război mondial. nu au colaborat în mod semnificativ cu Germania nazistă. erau înclinaţi să vadă era crizei globale ca agonia finală a sistemului capitalist. au subliniat în mod obişnuit acest element transnaţional. Peron a găsit această susţinere în clasa muncitoare din Argentina. 39 . ar trebui să fie la fel de evident că nu toate naţionalismele simpatizau cu fascismul.grupuri din afară (chiar dacă elementul de antisemitism din politica peronistă şi nu numai este evident şi puternic). a fost cea care 1-a plâns ca pe părintele poporului. în vreme ce lituanienii şi ucrainenii de vest (ocupaţi de URSS din 1939-41) au făcut-o. sârbi) era mai mare decât antipatia faţă de germani sau italieni. şi dacă ura faţă de comunism sau faţă de grupurile naţionale sau etnice (evrei. Mai mult. centrul şi singura garanţie ale unei viitoare ordini europene. ţările scandinave) ele se puteau identifica cu germanii ca o parte din grupul rasial mai mare al teutonilor. adică pe ceva asemănător fascismului. aflându-se în mare măsură sub inspiraţia catolică. asupra căreia istoricilor din Comunitatea Europeană postbelică nu le place să revină. anticomunismul şi invocarea spiritului lui Carol cel Mare erau doar o fază în dezvoltarea ideii europene.

plătea preţul pentru faptul că era tolerat de regimul Horthy) şi.Şi capitalismul. din moment ce mişcările fasciste aveau greutăţi în a face apel la elementele veritabil tradiţionale din societatea rurală (numai dacă nu erau întărite. după înfrângerea social-democraţiei austriece în 1934. în momentul când guvernele fasciste se stabiliseră legitim. apelul dreptei radicale era cu atât mai puternic cu cît era mai mare ameninţarea adusă procentului de locuri de muncă pentru clasa de mijloc. Aceasta. ar fi fost fericiţi să continue. a marcat o culme a împlinirii personale şi cărora viitoarea lor viaţă civilă le arăta doar şesurile plane ale dezamăgirii. deşi aceasta a revenit în ţara respectivă în 1945 sub exact acelaşi sistem bipartit al catolicilor şi socialiştilor. în Germania. Contrastul dintre tranziţia negociată de dictatura lui Franco şi democraţia pluralistă din anii '70 este dramatic. şi democraţia liberală urmau să facă o revenire triumfală în 1945. Sistemele democratice nu funcţionează dacă nu există un consens de bază în rândul majorităţii cetăţenilor în legătură cu acceptabilitatea statului lor şi a sistemului social sau cel puţin o pregătire de a negocia compromisul. a avut loc o schimbare remarcabilă a dispoziţiei muncitorilor. care au trecut de partea partidului nazist. aşa cum s-a întâmplat în Italia şi Germania. chiar şi pentru simplul motiv că ar fi putut aştepta un sprijin financiar sau politic din partea Italiei. în Slovacia şi în Croaţia. Acolo unde mişcări fasciste sau similare au existat în ţări ai căror conducători erau adepţi ai dreptei de modă veche sau reacţionari . iar după 1933 şi din cea a Germaniei. apelul său către tineretul din clasa de mijloc a fost puternic. redus ca dimensiuni. iar Partidul Social-Democrat. Acest fapt a fost evident în Flandra. şi nici în inima sârbă a noii Iugoslavii. s-au radicalizat chiar şi straturile din clasa de mijloc aşa cum erau funcţionarii publici din categoria de mijloc şi din cea superioară. Vorbind într-un cadru mai larg. România. care a redus valoarea banului la zero. erau recunoscuţi ca aparţinând de dreapta extremă. în cea mai mare parte a Europei aceste condiţii pur şi simplu nu erau prezente între 1918 şi al doilea război mondial. Mai mult. foarte mulţi muncitori socialişti şi comunişti au susţinut noile regimuri. ofiţerimea din clasele de mijloc era reprezentată destul de puternic: cei pentru care Marele Război. Cu toate acestea. ca în Croaţia. şi Marea Criză care a urmat după aceasta. în special către studenţii universităţii continental-europene care. Aceasta nu însemna că mişcările naţionaliste minoritare din statele vechi sau din cele noi nu ar fi putut considera fascismul atrăgător. a căror poziţie păruse sigură şi care. doar dacă (aşa cum s-a întâmplat în Ungaria în 1944) germanii n-au exercitat o presiune asupra lor. cu toate ororile sale. Nu au existat mişcări fasciste importante în noua Polonie şi în partea cehă a Cehoslovaciei. în mod firesc. în circumstanţe mai puţin traumatizante. suflul dublu al Marii Inflaţii. sprijinul Gărzii de Fier din România venea de la ţărănimea săracă. în perioada interbelică. Cât de mult a atins apelul iniţial al fascismului clasa mijlocie. Finlanda. Oricare ar fi fost componenţa cadrelor sale. Treisprezece la sută dintre membrii mişcării fasciste italiene din 1921 (adică înainte de "Marşul asupra Romei") erau studenţi. Prăpastia enormă dintre dreapta ideologică şi stânga moderată a distrus democraţia austriacă în 1930-'34. partidele comuniste abia dacă aveau permisiunea să iasă din ilegalitate. autorităţile respective au avut prea puţine dificultăţi în menţinerea lor sub control. încă nu se ştie exact. ca nişte 40 . este mult determinată de prosperitate. când marea majoritate a viitorilor nazişti încă nu începuseră să manifeste vreun interes faţă de Hitler. chiar şi în Spania lui Franco. de organizaţii precum biserica romano-catolică) şi erau duşmanii recunoscuţi ai ideologiilor şi ai partidelor clasei muncitoare organizate. în schimb. Cu siguranţă. în Germania. Frica de revoluţie era atât de mare încât în cea mai mare parte din Europa de Est şi de Sud-Est. care nu era fascist -. Iar susţinătorii Crucişului de Săgeţi maghiar erau în mare măsură din clasa muncitoare (Partidul Comunist fiind în ilegalitate. Aceasta nu însemna că mişcările fasciste nu puteau dobândi o susţinere de masă veritabilă între sărăcimea muncitoare. componenţa lor majoră urma. Aşa cum vom vedea. să se regăsească în păturile mijlocii ale societăţii. Cataclismul social părea a fi iminent sau se întâmplase deja. între 5 şi 10 % din numărul total al studenţilor erau membri de partid din 1930. în special în provinciile austriece. cît şi o parte din cea mediteraneană. Democraţia spaniolă s-a destrămat sub aceleaşi tensiuni în anii '30.în Ungaria.

pe nesimţite au început să se transforme în fanatici ai unei Europe hitleriste. ameninţarea la adresa ordinii sociale dinspre stânga. nu exista o linie clară de demarcaţie. dar adesea inerte. destul de slaba pe atunci.câteva figuri de la Vichy erau destul de în vârstă pentru a fi făcut acest lucru . a fost acela că. pe de altă parte.. fie şi de scurtă durată. devenit ortodoxie internaţională începând cu anii '80 ai secolului trecut. "Divizia Albastră". demonstrează puterea acestui "efect demonstrativ". Generalul Franco a inclus în frontul său naţional Falanga spaniolă. Faptul că fascismul 1-a convertit pe unul dintre cei mai importanţi politicieni ai naţiunii şi a câştigat sprijinul unuia dintre lorzii de presă majori ai săi este mai semnificativ decât faptul că mişcarea lui sir Oswald Mosley a fost rapid abandonată de către politicieni respectabili şi că ziarul Daily Mail al lordului Rothermere şi-a retras curând sprijinul pentru Uniunea a Fasciştilor. Fascismul le-a conferit în aceeaşi măsură o dinamică şi. dar a trimis o trupă de voluntari. între care nu a făcut deosebiri subtile. Fascismul în versiunea germană (naţionalism-socialismul) a beneficiat în aceeaşi măsură de tradiţia intelectuală germană care (spre deosebire de cea austriacă) fusese ostilă teoriilor neoclasice ale liberalismului economic. exemplul victoriei în lupta cu dezordinea. lui Hitler. pe care el mai târziu a înghiţit-o. din cauză că el reprezenta uniunea întregii drepte împotriva spectrelor anilor 1789 şi 1917. Cei care au votat pentru centrul burghez şi dreapta au dezertat masiv către partidul nazist între 1930 şi 1932. (Nu era oare un argument proverbial în favoarea Italiei fasciste acela că " Mussolini a făcut ca trenurile să circule conform orarului"?) Exact aşa cum dinamismul comuniştilor a exercitat o influenţă asupra stângii dezorientate şi fără cârmă după 1933. Nu mai târziu de anii '60. l-au făcut pe acesta să pară progresist. Unul dintre motivele pentru care după război a fost atât de dificil să se facă distincţie între fasciştii devotaţi şi colaboraţioniştii progermani pe de o parte. din cauza configuraţiei bătăliei politice interbelice. Desigur. pe scena politică a Marii Britanii conservatoare. alianţa "firească" a dreptei din perioada interbelică a mers de la conservatorii tradiţionali. Hitler a fost adus la putere de o coaliţie a dreptei tradiţionale. Forţele tradiţionale ale conservatismului şi contrarevoluţiei erau puternice. şi principalul organism de sprijin al regimului de la Vichy al mareşalului Petain. mai bine zis într-un pericol mondial. Deoarece Marea Britanie era încă universal şi pe bună dreptate considerată ca un model de stabilitate politică şi socială. Majoritatea germanilor apolitici din perioada interbelică priveau cu nostalgie înapoi la imperiul lui Wilhelm. când cea mai mare parte a germanilor occidentali aveau convingerea că perioada cea mai bună din istoria Germaniei este acum. de fapt. să fie nostalgici după împăratul Wilhelm. Bibliografie 41 . asemenea clase mijlocii conservatoare erau suporterii potenţiali sau chiar convertiţi la fascism. pe evrei şi republica . Criza mondială a transformat fascismul într-o mişcare mondială. mai important. contra 32 % care erau convertiţi de ideea de Wirtschaftswunder. care a luptat împotriva comuniştilor atei din Rusia cot la cot cu nemţii. către marginile exterioare ale patologiei fasciste. Mareşalul Petain cu siguranţă că nu a fost fascist şi nici simpatizant nazist. Pe scurt.patrioţi conservatori de modă veche. Conservatorii tradiţionali de obicei simpatizau cu demagogii fascismului şi erau pregătiţi să se alieze cu ei împotriva inamicului major. în special după ce naţional-socialiştii au preluat puterea în Germania. Însă nu aceştia erau constructorii fascismului. A fost destul de norocos ca să nu se alăture oficial. succesele fascismului. prin reacţionarii de stil vechi. 42 % din cei care aveau peste şaizeci de ani încă mai credeau că vremurile dinainte de 1914 erau mai bune decât cele actuale. dar dornici saşi facă datoria faţă de republica în fruntea căreia se afla feldmareşalul Hindenburg şi care se prăbuşea vizibil. Cei ai căror părinţi i-au urât pe Dreyfus. şi de guvernul hotărât să scape de şomaj cu orice preţ. în al doilea război mondial. Chiar faptul că la vremea respectivă fascismul şi-a făcut o intrare proeminentă. Ameninţarea la adresa societăţii liberale şi a tuturor valorilor sale părea să vină exclusiv dinspre dreapta.

2002 Ed. „Lumea trebuie sa stie” • Paul Johnson „O istorie a evreilor” • Marilyn Harran „Cronicile holocaustului” • I.Din istoria relatiilor internationale” • Berenbaum. De la o sfanta familie la alta” Ed.Ciuperca „Europa in deriva. 1986 • Boia Lucian „Mitologia stiintifica a comunismului” Ed. 42 . Robert J. Michael. 2005 • De Waele Jean-Michele „ Partide politice si democratie in Europa centrala si de Est” Humanitas .125ff. Polirom. • Lifton. Londra: Papermac. Iasi . 2003 • Aron Raymond „Marxisme imaginare. The Nazi Doctors" Medical Killing and the Psychology of Genocide.• Raul Hilberg. Bucuresti . Bucuresti . The World Must Know. The United States Holocaust Memorial Museum. pp. Humanitas .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful