You are on page 1of 25

§ 1. Instituţionalizarea politică: esenţă, criterii, tipuri În domeniul ştiinţelor sociale (sociologie, politologie, ştiinţe juridice etc.

) termenul “instituţionalizare” dispune de semnificaţii şi definiţii destul de numeroase. Moment ce presupune că nu putem neglija existenţa unui vast inventar al acestora. O astfel de polivalenţă semantică subliniază, de rând cu necesitatea unor definiţii cât mai precise, importanţa citirii şi interpretării cuvintelor, reieşind din contextul argumentativ şi discursiv în care acestea sunt utilizate, capacitatea de trecere de la o semnificaţie la alta echivalând cu o gimnastică mintală necesară şi utilă. Ştiinţa politică recurge şi ea la noţiunea de “instituţionalizare”, elaborând conceptul de “instituţionalizare politică”. Acesta fiind utilizat în diverse ipostaze, dar în special cu referinţă la partidele politice. Polivalenţa semantică a termenului pus în discuţie implică formularea tezei, în corespundere cu care - orice tentativă de delimitare conceptuală definitivă presupune numeroase controverse, depăşirea cărora necesită un efort mintal destul de ridicat. Din start am dori să atenţionăm asupra faptului că pe parcursul lucrării de faţă termenul de “instituţionalizare” este utilizat cu sensul de proces. El manifestând o calitate dinamică în raport cu “instituţia”, care este acceptat în calitate de fenomen. Demarând de la teza enunţată, considerăm că în termeni simpli instituţionalizarea ar presupune procesul de “naştere, devenire” a instituţiei. Din considerentul respectiv, suntem de părere că un prim pas în demersul nostru euristic îl constituie conceptualizarea cuvântului “instituţie”. Este cert faptul că a încerca să prezinţi istoria completă a conceptului de instituţie riscă să se transforme într-o întreprindere inutilă, din care cauză o să ne axăm asupra unor definiţii mai explicite, în opinia noastră, aparţinând unor nume notorii ale ştiinţelor sociale moderne şi contemporane. Un prim demers ţine de definiţiile ce vin din partea sociologiei, acestea fiind cele mai vechi, dar şi cele mai generale, avându-se în vedere identitatea nu atât a instituţiilor politice cât a celor sociale. Astfel, E.Durkheim utilizează pentru definirea fenomenului vizat un concept înrudit: faptul social [apud: 87, p.29-30]. Autorul consideră că “Faptele sociale sunt structuri sociale, valori şi norme culturale exterioare individului şi coercitive în raport cu acţiunea şi percepţia umană… Ele se constituie ca realităţi sociale, obiective şi independente de conştiinţele individuale”. Autorul a reuşit printre primii destul de reuşit să elucideze trăsăturile definitorii ale instituţiei sociale. Avem în vedere: caracterul de structură, impersonalitatea, caracter de coerciţie în raport cu individul… Meritul lui E.Durkheim mai constă şi în faptul, că acesta din start a atenţionat că faptele sociale pot fi nu doar materiale (statul, partidele, biserica…), ci pot fi şi non-materiale – moralitatea, reprezentările şi conştiinţa colectivă etc. Tradiţia sociologică în studiul instituţiilor sociale este continuată de opera lui A.Giddens, ce specifică că “Instituţiile sunt prin definiţie elementele cele mai stabile ale vieţii sociale, conferind “soliditate” sistemelor sociale în timp şi spaţiu” [apud: 100, p.70]. Problematica instituţională s-a aflat în permanenţă în vizorul lui R.Scott, care a scris probabil una dintre cele mai cuprinzătoare lucrări privind analizele şi abordările instituţionale în diferitele domenii de cercetare a ştiinţelor sociale [vezi: 100]. Autorul propune o definiţie omnibus a instituţiilor sociale, care să fie valabilă pentru toate tipurile de teorii instituţionale actuale. Astfel, “instituţiile se compun din structuri şi activităţi cognitive, normative şi de reglementare ce conferă stabilitate şi semnificaţie comportamentului social. Instituţiile sunt transportate de diferiţi purtători – culturi, structuri sau rutine – şi operează la niveluri multiple de jurisdicţie”[100, p.26-29]. Încercând o generalizare a viziunii sociologice privind conceptul de instituţie, accentuăm că instituţiile sociale sunt nişte structuri atât materiale, cât şi non-materiale, care se reproduc prin rutină. Viziuni mai restrictive care s-ar referi la calitatea politică a instituţiilor întâlnim în studiile juridice, în special, în cele de drept constituţional. Juriştii tind să reducă conceptul de instituţie socială la sisteme de raporturi reglementate juridic. “Analiza juridică consideră instituţiile ca structuri fundamentale care permit identificarea regimului politic şi permit departajarea între simpla voinţă a actorilor sociali şi interesele de natură politică” [82, p.34]. În conformitate cu acest punct de vedere, “instituţiile politice desemnează în mod obişnuit organele statului ce exercită funcţii

legate de exerciţiul suveranităţii (elaborarea legilor, punerea lor în practică şi inducerea ordinii publice)” [82, p.35]. Această abordare, fiind una extrem de restrictivă a determinat şi unele completări. Astfel o altă optică presupune definirea instituţiilor politice în baza proceselor electorale. “Instituţiile politice ar fi deci cele ce rezultă direct din competiţia electorală”[82, p.36]. Concluzia ce se cere a fi remarcată este că viziunea juridistă asupra problemei este una restrictivă, plasând accentul pe caracterul de organizaţie a instituţiei. În cadrul ştiinţei politice are loc o colaborare între viziunile juridică şi sociologică privind natura şi esenţa instituţiilor politice. În baza acestora putem distinge două curente : sociologic şi instituţional-juridic. Abordarea sociologică vizează întâi de tot ordonarea relaţiilor sociale. Ea presupune analiza “performanţei instituţionale” (termen împrumutat din opera lui R.Putnam [vezi: 88]) prin prisma categoriilor socialului, a satisfacerii intereselor şi necesităţilor indivizilor, ce aparţin unui spaţiu comun şi doresc să-şi ordoneze activitatea. Tradiţia sociologică se originează în lucrările lui M.Weber, care este considerat a fi iniţiator al analizelor sociologice asupra organizaţiei. Opera sa îmbrăţişează o arie problematică deosebit de diversificată, în parte sintetizată în monumentala sa lucrare “Wirtschaft und Gesellschaft” (Economie şi societate) apărută postum în 1922 [43, p.33], care analiza instituţia “prin prisma asocierii indivizilor în grupuri în funcţie de reglementări structurate pe baza unor criterii bine determinate de acţiunile caracteristice unei zone clar delimitate. Instituţiile sunt privite în acest caz în primul rând ca reglatori ai raporturilor sociale şi abia apoi ca modele organizaţionale” [82 p.34]. Principiul reglator contribuie la organizarea activităţilor membrilor unei comunităţi după un model organizaţional definit în funcţie de problemele sau nevoile fundamentale. Conceptul de instituţionalizare presupune astfel procesele şi acţiunile ce urmăresc să organizeze în mod stabil modelele sociale. Din această perspectivă instituţiile se caracterizează prin adaptibilitate, complexitate şi autonomie, dar şi prin coerenţă cu valorile şi aşteptările guvernanţilor. Din aceeaşi perspectivă, M.Duverger concepe instituţia “ca un organism social, cu un caracter mai mult sau mai puţin stabil, care comportă o serie de trăsături reciproce mai mult sau mai puţin durabile” [60, p.242]. Tradiţia juridistă în politologie este reprezentată de paradigma instituţionalistă. Acest mod de abordare practicat presupune că “esenţialul, dacă nu în totalitate, analiza politică se reduce la cercetarea structurii şi a modelului de funcţionare a instituţiilor şi în primul rând a “instituţiei instituţiilor” (M.Hauriou) adică a statului”[60, p.242]. M.Hauriou, creatorul şcolii instituţionaliste, considera instituţiile drept fundament al societăţii şi a dreptului. “Gândirea instituţionalistă consideră că la baza anumitor forme de organizare sau moduri de viaţă se află instituţiile a căror specificitate – caracterul permanent – exprimă o necesitate socială” [82, p.33]. Astfel instituţiile operaţionalizează valori, principii sau orientări relevante la nivel comunitar ce iau forme de organizare permanentă şi stabilă. Paradigma instituţionalistă atrage atenţia asupra funcţionalităţii instituţiilor, asupra relaţiilor acestora cu mediul social. O viziune diferită au adoptat-o neoinstituţionaliştii. În conformitate cu paradigma neoinstituţionalistă contează nu interacţiunea dintre instituţii, ci procesele ce se desfăşoară în interiorul acestora. Aici putem face o paralelă cu abordările sistemului politic din perspectiva lui D.Easton, care accepta calitatea instituţiilor de “cutii negre” în favoare interesului pentru interacţiunile dintre aceste cutii cu mediul social global; şi viziunea lui G.Almond, care era interesat de structura, componentele şi interacţiunile din interiorul sistemului politic. Pe parcursul studiului procesul de instituţionalizare va fi desfăşurat prin prisma ambelor paradigme, în vederea unor analize mai reuşite. Pericolul ce apare din momentul în care acordăm prioritate acestui instrument metodologic este unul suficient de mare, şi anume cel de juridizare a politicului. Din care cauză urmează să ţinem cont atât de priorităţile, cât şi inconvenienţile acestuia. În virtutea pluralismului de accepţiuni menţionat mai sus, deducem, cu pretenţii de generalizare, o definiţie “extinsă” a noţiunii de instituţie. Astfel fenomenul de instituţie se caracterizează prin [vezi: 127]: - permanenţă. Instituţia reprezintă acel model de relaţii care în permanenţă se reproduce în diferite situaţii şi contexte sociale; - impersonalitate. Relaţiile din cadrul instituţiei nu se află în dependenţă

Integrarea normativă devine un imperativ funcţional în sistemul parsonsian. Autorul face loc mai degrabă marginal instituţiilor.Ideologia – valoarea dedusă trebuie să corespundă concepţiilor dominante asupra naturii şi societăţii. Instituţia este în stare să se preteze schimbărilor şi cerinţelor mediului înconjurător. Instituţiile sociale sunt pentru el patternuri normative ce definesc adecvarea. . în final. de rând cu cel de instituţie. Legătura dintre procesul de instituţionalizare şi . Instituţia dispune de posibilitatea şi potenţa de a opune rezistenţă factorilor din exterior orientaţi spre distrugerea acestuia. . apare în mod explicit pentru prima dată în opera lui T.Jurisdicţia – instituţionalizarea presupune. p. Se observă influenţa juridistă. p.46]. mai mult sau mai puţin de-la-sine-înţeleasă. care-i creează autonomia şi individualitatea. . Conceptul de instituţionalizare ocupă un loc central în sistemul social al lui T. Tradiţia sociologică este continuată în opera lui P. semnificaţia unui act poate fi definită drept o parte. Activitatea. sunt integrate într-un cadru instituţional. p. instituţionalizarea unei valori parcurge patru etape distincte.directă de personalitatea agenţilor sociali participanţi la acestea. “Instituţionalizarea este procesul prin care fiecare actor individual transmite ceea ce este social definit ca fiind real şi. Autorii concep instituţionalizarea prin prisma relaţiei “individ-societate”. legitimitatea sau dezirabilitatea acţiunilor sociale într-o anumită societate.140]. în raport cu patru elemente constitutive: .caracter de sistem. Conceptul de instituţionalizare. Mai puţin această amprentă este sesizabilă în dicţionarele de specialitate (politologie): “conceptul de instituţionalizare vizează procesele şi acţiunile care tind să organizeze structurile sociale conform unui model stabil” [24. .Parsons.Luckmann care specifică că “instituţionalizarea – obiectivarea realităţii sociale” [apud: 140]. În acest sens. vivacitatea instituţiei este asigurată de participanţi în mod raţional prin adaptarea de hotărâri şi decizii.Parsons.durabilitate. a conferi un caracter instituţional. În calitate de parte a socialului. Există o anumită ierarhie. posibilitatea controlului concret asupra acţiunii actorului social. fiecare instituţie se cristalizează în jurul unei anumite funcţii sociale. . Dacă până la moment a fost vorba despre “instituţie” ca fenomen imanent organizării umane actuale. realizată prin intermediul structurilor internalizate ale personalităţii” [87. În accepţiunea lui Parsons. în acelaşi timp. Fiecare instituţie este inclusă în sistemul relaţiilor sociale ca o parte a acestuia.Berger şi Th. patternuri ce guvernează acţiunea în vederea realizării unor scopuri imediate în termenii conformităţii lor cu sistemul de valori comune ale comunităţii. . Dicţionarul enciclopedic al limbii române prevede următorul sens pentru verbul “a instituţionaliza”: “a face să dobândească. oficial” [23.Freud.caracter autonom.442]. consideră T. procesul este acceptat drept o reducere a libertăţilor umane în cadrul directivelor instituţionale. Studiul de mai departe va arăta în ce măsură pluralismul de abordări a conceptului de “instituţie” influenţează identificarea conceptuală a “instituţionalizării”. Ordinea socială nu este posibilă decât prin integrară instituţională. Nu există instituţii lipsite de funcţii. Chiar şi acţiunile economice.30].Interesele – trebuie să existe o necesitate pentru această valoare. p.Specificarea – ce presupune o unitate a viziunii privind definirea şi extensia valorii acţionale.flexibilitate. accesibilitatea mecanismelor de control. în orice moment al procesului. în cele ce urmează ne vom axa pe subiectul “naşterii” acesteia – procesul de instituţionalizare. Instituţionalizarea implică procesul prin care obligaţiile şi procesele sociale ajung să capete un statut de lege în gândirea şi acţiunea socială. . Evoluţia termenului a determinat intrarea acestuia în dicţionare generale şi de specialitate. similar celui de socializare dezvoltat de S. a acestei realităţi” [87. . “Instituţionalizarea – rutinizarea comportamentelor în conformitate cu un set de valori şi norme particulare – se realizează printr-un proces de internalizare. . integrându-le sistemului social ca mediu general al acţiunii sociale. Instituţia dispune de interacţiuni interne.Parsons.caracter raţional.funcţionalitate.

p. Gradul înalt de autonomie este specific regimurilor democratice. De exemplu poate fi cazul partidelor ce se luptă pentru eliberarea naţională. p. cel redus – autoritare şi dictatoriale” [142. atât timp cât o procedură este îndeplinită în mare parte doar de cei care au înfăptuit-o prima dată. Referitor la adaptibilitate sau flexibilitate ne este prezentată ipoteza că cu cât o organizaţie sau o procedură este mai adaptabilă. Instituţionalizarea politică este o condiţie de bază a stabilităţii politice. cu atât este mai instituţionalizată şi viceversa – cu cât este mai rigidă şi mai puţin adaptabilă. a structurilor politice la cerinţele mediului înconjurător. autonomia şi coerenţa organizaţiilor şi procedurilor sale.9]. cu atât este mai probabil să supraveţuiască timpurile viitoare [44. ce se exprimă prin schimbarea funcţiilor. În privinţa autonomiei este specificat că este vorba despre “o noţiune ce caracterizează gradul de dezvoltare. abordări privind soluţionarea sarcinilor” [142. în ce bază şi în temeiul căror indici să fie stabilite verificările empirice apte să estimeze cota de instituţionalizare a organizaţiilor şi procedurilor.133]. după modelul hârtiei de turnesol. complexitatea. Atât timp cât la cârma unei organizaţii se situează generaţiile ce au fondat-o. şi elaborarea de noi modalităţi. Ea depinde de gradul de autonomie a structurilor politice. cu atât mai scăzut este nivelul ei de instituţionalizare. Autorul sugerează nişte ecuaţii care apar drept indicaţii interesante în privinţa modului cum.fenomenul stabilităţii sesizăm şi în alte definiţii: “Instituţionalizarea politică – procesul de formare. În primul rând este vorba de cel cronologic: cu cât o organizaţie sau o procedură este mai longevivă. Cu cât o organizaţie este mai veche. De obicei o organizaţie este creată să îndeplinească o funcţie particulară. sau se împacă cu dispariţia latentă. din care cauză pe parcurs este specificat că “…Nivelul de instituţionalizare al oricărui sistem politic poate fi definit de adaptibilitatea. adaptare şi integrare. cu atât ea este mai instituţionalizată. decât pe coerciţie” [109.Huntington susţine că “cu cât .21]. stare care îşi găseşte expresia într-un înalt grad de interacţiune politică mutuală. gradul de instituţionalizare politică. întemeiată mai mult pe consimţământ. coerenţă-dezbinare. autonomia şi coerenţa sa” [44. precum şi a modalităţilor de control a respectării acestora. Autorul ne propune patru criterii în conformitate cu care putem testa. adaptibilitatea poate fi evaluată în dependenţă de funcţiile pe care le exercită o organizaţie sau o procedură anumită. p. În fine. Un prim demers ţine de definirea noţiunii de instituţionalizare. p. de procesul de adaptare şi integrare a acestora” [142. cu atât gradul de adaptibilitate este mai ridicat. Acestea se confruntă cu o criză majoră din momentul în care ele îşi ating scopul şi trebuie să se adapteze la o funcţie diferită – acea de guvernare a ţării. Cea ce ţine de următorul criteriu – complexitatea. p. complexitatea. Când această funcţie nu mai este necesară organizaţia este pusă în faţa unei dileme: sau găseşte o nouă funcţie. nivelul de instituţionalizare al oricărei organizaţii sau proceduri particulare poate fi măsurat de adaptibilitatea.20].Huntington [44. p. p. complexitate-simplitate. S. Definiţia prezentată aspiră la un înalt grad de generalitate. Criteriile de instituţionalizare ne sunt prezentate în pereche cu contrariile acestora: adaptibilitate-rigiditate. Autorii exprimă ideea că gradul de instituţionalizare politică este direct proporţional elementelor menţionate: autonomie. adoptarea unor noi sarcini şi scopuri. autonomie-subordonare.20]. Adaptabilitatea este o caracteristică organizaţională dobândită. Adaptarea politică este percepută drept “acomodarea sistemului politic. La fel. care în opinia autorului este “procesul prin care organizaţiile şi procedurile acumulează valori şi stabilitate” [44. cu atât nivelul de instituţionalizare este mai înalt. Ceea ce ţine de integrarea politică. consolidare şi recunoaştere de către actorii politici principali a normelor. A doua măsură a adaptabilităţii este cea ce ţine de succesiunea generaţiilor. diferenţiere şi independenţă relativă a instituţiilor politice. atunci aceasta este o “stare de coeziune care există într-o comunitate politică.98].20-30. p.Huntington ne propune trei moduri de măsurare a adaptabilităţii. atunci S. procedurilor valorilor şi etaloanelor comportamentului politic. Cu cât organizaţia depăşeşte mai lejer şi mai des problema succesiunii unor lideri aparţinând unei generaţii cu alţii ce reprezintă o altă generaţie. Nivelul de adaptibilitate depinzând extrem de mult de provocările impuse organizaţiilor şi procedurilor de epoca sa. Un studiu profund al procesului de instituţionalizare politică o găsim la S. Cu cât provocările sunt mai numeroase şi epoca este mai grandioasă. adaptibilitatea ei este pusă sub semnul întrebării.11]. 350-361].

perindarea la putere a concurenţilor politici. p. considerăm că analiza realizată este una de referinţă pentru studiul problematicii respective [31. J. O altă măsură asupra căreia autorul insistă în continuare este autonomia – “gradul în care organizaţiile şi procedurile politice există independent de alte grupări sociale şi sisteme de comportament” [44.27]. şi organizaţiile politice . Printre aspectele primordiale ale interconexiunilor formate aşi specifica instituţionalizarea.27]. cu sens de stabilizare. . N. Relaţia dintre aceste două procese fiind una de suprapunere. pentru teza expusă. de asemenea. Unei organizaţii politice instrument al unui grup social – familie.durabilitatea. Dacă subunităţile sunt multifuncţionale. de studiile semnate de S. clan. “Cu cât o organizaţie este mai unită şi mai coerentă. care poate fi aplicată sistemelor politice în curs de modernizare. ce se întâlneşte şi se manifestă în raport cu numeroase realităţi social-politice. chiar din acest motiv. în primul rând.28]. reprezentanţi ai huntelor militare ce demarează o lovitură de stat. Conceptul de coerenţă este strâns lipit de cel de consens. fie ele democratice ori nedemocratice. Printre indicatorii în baza cărora putem vorbi despre instituţionalizarea regimului democratic sunt nominalizaţi: .Huntington. p.Diamandouros şi H. autonomia implică relaţiile dintre forţele sociale. o ultimă variabilă propusă de S. cu atât mai mare este abilitatea organizaţiei de a asigura şi menţine loialitatea membrilor săi. capacităţile de coordonare a liderilor. accentuând că din punct de vedere istoric societăţile pricepute în arta războiului erau experte şi în politică.victoria asupra unor anumite grupuri de răsculaţi. În vederea sporirii gradului de coerenţă într-o anumită organizaţie sunt deosebit de importante aşa aspecte ca disciplina. cu atât ea este mai puţin instituţionalizată” [44. p. pe de altă parte. p. În continuare autorul specifică faptul că “…La nivelul ei cel mai concret.106-107].Lijphart.Gunther.stabilitatea regimului vizavi de restructurarea radicală a sistemului de partide. a sistemelor politice în schimbare.Puhle [apud: 144. dar. Este vorba.lipsa unui partid puternic sau a unei mişcări sociale antisistem.-J. Însă. cu atât ea este mai instituţionalizată.234-246]. schimbările în funcţiile întregului sunt uşor reflectate de schimbările legate de puterile şi rolul subunităţilor. stabilitatea şi forţa sprijinului opiniei publice pe parcursul crizelor economice de durată. În fine. Ei consideră că termenul dat poate fi egalat conceptual cu cel de consolidare. subunităţile însele sunt mai puţin instituţionalizate decât întregul din care fac parte. atât pe orizontală cât şi pe verticală. Diferenţierea subunităţilor într-o organizaţie poate să urmeze ori nu liniile funcţionale. pe de o parte. În acest sens autorul face o paralelă între arta războiului şi arta politică. cu cât dezbinarea organizaţiei este mai mare. Instituţionalizarea politică reprezintă un proces multidimensional. clasă – îi lipseşte autonomia şi instituţionalizarea” [44.Huntington la conceptualizarea procesului de instituţionalizare politică.Huntigton este coerenţa. . .Linz. Instituţionalizarea politică în sensul autonomiei. În esenţă acestea reprezintă o veritabilă teorie a stabilităţii. intelectualilor ori a burgheziei – este mai puţin autonom decât unul care exprimă interesele câtorva grupuri sociale.succesiunea. Un alt grup de cercetători ce teoretizează procesul de instituţionalizare politică este format din A. . În pofida anumitor obiecţii prezentate de unii politologi. Drept exemplu. p.25]. . despre care am vorbit anterior. Dacă este funcţională în caracteristici. poate servi un partid politic ce reprezintă interesele în termeni exclusivişti a unui singur grup din societate – fie al muncitorilor. Acesta este în linii mar aportul adus de S. susţine autorul. p. spiritul şi morala. Cu cât este mai mare numărul şi varietatea de subunităţi. cât şi în ceea ce se referă la procedurile de soluţionare a disputelor ce apar în interiorul organizaţiei. R. înseamnă dezvoltarea organizaţiilor şi procedurilor politice care nu reprezintă doar expresiile intereselor unor grupuri sociale particulare.organizaţia este mai complicată. ele pot determina o flexibilitate mai redusă a organizaţiei ca întreg. Complexitatea ţine de pluralismul de subunităţi organizaţionale. O organizaţie cu un înalt grad de coerenţă presupune acceptarea consensului atât în ceea ce ţine de acţiunile funcţionale. Autorii utilizează conceptul cu referinţă la instituţionalizarea “tranziţiei democratice”. ele au o mai mare putere funcţională. cu atât este mai instituţionalizată” [44.

Unde. şi de ordine civilă. în mod univoc. sprijinite de electorat [144. în calitate de instituţii ale sistemului politic. Autorul specifică multitudinea de aspecte al procesului de instituţionalizare a partidelor politice. XVIII .începutul sec.Levcik şi S. ce-i permite să-şi structureze un propriu aparat categorial. decât în dreptul constituţional.Iudin utilizează în studiul său în calitate de protagonişti principali termenii: instituţionalizare politică. cât şi a celor juridice. În fine. care se identifică cu instaurarea şi menţinerea păcii. Optica respectivă presupune recunoaşterea şi integrarea constituţională a partidelor în sistemul politic [84. Spre deosebire de acesta. Sintagma “instituţionalizarea partidelor politice” aparţine aparatului categorial al ştiinţelor politice şi juridice. p. recunoaşterea legitimităţii acestora). Prin putere politică având în vedere forţa şi autoritatea instituţionalizată. Un alt punct de vedere asupra procesului. asupra instrumentelor instituţionale. este propusă de D. un tip de instituţionalizare politică aparte este cea cu referinţă la comportamentul partidelor. Prin legalitate subînţelegând aspectul pur juridic de reglementare a mecanismelor de realizare a puterii politice. în ştiinţa politică obiect de studiu este însuşi partidul. Dar cu semnificaţii diferite. Conceptul de instituţionalizare este des utilizat şi în corelaţie cu puterea politică [vezi: 105]. asupra modalităţilor politice.Iudin [vezi: 148].158-160]. Chiar dacă poate lipsi concordanţa dintre diverse sinteze politologice.Meny. prin reglementarea juridică a relaţiilor ce se stabilesc pe parcursul proceselor de parcursul procedurilor de formare. detectat de cercetător. şi instituţionalizare juridică – proces ce a . din punct de vedere istoric. O arhitectură teoretico-metodologică a multitudinii de abordări conceptuale. şi instituţionalizare juridică – procesul de transformare a partidelor în instituţii de drept. O viziune aparte. cu caracter politic. I. care semnifică procesul de formare şi devenire a partidelor în calitate de instituţii sociale. destul de originală. dar în special cu referinţă la forţa şi stabilitatea partidelor politice. “ştiinţa juridică. Procesul de instituţionalizare a puterii politice cuprinde cel puţin două variabile: legitimitatea şi legalitatea. p. Din punct de vedere sociologic. instituţionalizarea se referă la transformarea organizaţiilor mai mult sau mai puţin structurate în veritabile partide în vederea cuceririi şi exercitării puterii publice. cercetătorul distinge.Zaslavski.Shmitter califică instituţionalizarea drept un compromis ce urmează să se stabilească vizavi de anumite reguli de joc la care participă politicienii şi alegătorii. o conjuncţie a elementelor “obiective” (devenirea partidelor în calitate de instituţii). reieşind din caracterul interdisciplinar al acestuia. asupra subiectului pus în discuţie o are Iu. şi “subiective”(acceptarea socială a partidelor. reieşind din contrarietatea abordărilor. p. Vorbind de legitimitate avem în vedere în primul rând gradul de participare politică. necesare pentru configurarea şi realizarea obiectivului de securitate. Autorul adoptă o poziţie teoretico-metodologică distinctă şi deosebită. atât internă cât şi externă. în calitate de instituţie a sistemului politic şi subiect al procesului politic” [vezi: 129].Meny. unde termenii cunoscuţi capătă o semnificaţie puţin deosebită de cea tradiţională. care limitează conţinutul fenomenului exclusiv la aspectul juridist. care în studiile sale a încercat o reflectare multilaterală şi profundă a procesului de instituţionalizare politică [59. Autorii propun o tratare a procesului. presupune o combinare. Devine necesar ca să se ajungă la un numitor comun în ceea ce priveşte instituţiile politice cu care să fie de acord elita politică şi care să fie susţinute. apropiată de cea a lui Y.65-72]. de devenire a acestora în calitate de componente a mecanismului de stat” [vezi: 129]. organizare şi funcţionare a partidelor politice. Acest tip de instituţionalizare. demarând de la constatarea faptului că termenul “instituţionalizare a partidelor” aparţine aparatului categorial atât a ştiinţelor politice. defineşte instituţionalizarea partidelor drept un proces de reglementare juridică. Dincolo de controversele teoretice. În corespundere cu punctul de viziunea conceptuală adoptată. Este un concept ce a prins teren în vocabularul ştiinţific modern fiind utilizat în diverse ipostaze. La acest capitol merită accentuat travaliul depus de Y.În această ordine de idei Ph. şi a ordinii civile. instituţionalizarea politică – un proces propriu perioade de intrare a partidelor în viaţa socială (ce s-a desfăşurat în Europa Occidentală şi America de Nord în perioada ce a cuprins sfârşitul sec. este cel juridic. instituţionalizarea puterii politice reprezintă justificarea monopolului forţei cu referire la un interes general. XX).234-246]. în optica lui Y. Iar în politologie “termenul de instituţionalizare conţine un cu totul alt sens. asupra tipurilor de echilibru social.Meny.

pe de o parte. durabilitate. acumulează valori şi stabilitate. “instituţionalizarea tranziţiei democratice” etc. important este ca autorii cu bună ştiinţă să-l utilizeze. în termeni stricţi. integritatea. valori şi norme culturale ce se constituie în urma rutinizării şi comportă următoarele trăsături definitorii: permanenţă. Problema este că de multe ori conceptul este folosit fără a cunoaşte sigur conţinutul acestuia. Pluralismul de viziuni şi algoritmi teoretico-metodologici utilizaţi în analiza instituţionalizării partidelor s-a aflat în vizorul a numeroşi politologi şi jurişti. În baza celor expuse subliniem că multitudinea de abordări şi viziuni asupra definirii procesului de instituţionalizare a partidelor pot fi grupate în două optici distincte: Abordarea politologică Această viziune este una de sorginte sociologică şi din acest punct de vedere procesul de instituţionalizare a partidelor politice se referă. Viziunea sociologică. “instituţionalizarea puterii politice”. raţionalitate şi caracter de sistem. Procesul de dezvoltare şi consolidare partidelor a fost analizat din momentul primelor demersuri ştiinţifice ce aveau în calitate de obiect de studiu partidele politice. Deducem că în acest sens prin instituţionalizare juridică se realizează o constatare de jure a stării de facto deja existente. la gradul de permanentizare şi stabilitate a organizaţiilor social-politice în calitate de instituţii ale sistemului politic. Indiferent de contextul în care termenul instituţionalizare este implicat. în opinia autorului în perioada interbelică (sec. istorici şi sociologi preocupaţi de studiul organizaţiilor social-politice. XX). procedurile şi comportamentele politice se permanentizează. Însă despre o utilizare a cuvântului “instituţionalizare”. Pentru a trage concluziile necesare la finele paragrafului de faţă vom parcurge calea logică “de la simplu la compus” şi vom demara prin constatarea faptului că instituţionalizarea este procesul de “naştere” a instituţiilor. iar pe de altă parte. De cele mai dese ori cuvântul instituţionalizare este utilizat în cadrul unor astfel de sintagme ca “instituţionalizarea partidelor politice”.demarat. fiind cu mult lărgit spectrul activităţii lor şi influenţei asupra proceselor politice ce se desfăşoară în societate. fiind acceptate şi recunoscute în calitate de structuri de-la-sine-înţelese a realităţii social-politice. autonomia şi coerenţa. complexitatea. se are în vedere gradul de acceptare de către populaţie (electorat) a rolului şi statutului acestora. În acest sens unul din obiectivele studiului de faţă este de a defini termenul de instituţionalizare politică ce se prezintă drept procesul prin intermediul căruia organizaţiile. Transferat în domeniul politic termenul de instituţionalizare este caracterizat de aşa variabile ca adaptibilitatea. Multidimensionalitatea abordărilor teoretice a instituţionalizării partidelor politice Procesul de instituţionalizare a partidelor politice a constituit subiectul unor discuţii ştiinţifice în special pe parcursul celei de a doua jumătăţi ai secolului al XX-lea. implică o delimitare a “organizaţiei” de “instituţie”. cea din urmă fiind o treaptă superioară în dezvoltarea partidelor. § 2. În condiţiile în care instituţiile sunt nişte structuri sociale. care s-ar referi la un obiect de studiu particularizat al dezvoltării . Aceasta din cauza că la acel moment partidele s-au transformat într-un element important al sistemelor politice democratice. impersonalitate.

instituţionalizarea. Ele reprezintă. şi în mod aparte de anii 19901992: când în Parlament existau zeci de partide şi în majoritatea cazurilor liderii nu reprezentau pe nimeni alţii decât persoana proprie [vezi: 11]. p. . În cazul Republicii Moldova ar fi vorba de perioada ce a demarat prin alegerile din 1994. Aceasta. Liderii politici sunt motivaţi să facă aceste apeluri şi să creeze astfel de legături organizaţionale numai atunci când respectivele acţiuni sunt necesare pentru realizarea scopurilor propuse. Întrun sistem de partide instituţionalizate sunt rare cazurile când un lider politic trece de la un partid la altul. În cazul nostru partidele trebuie să subordoneze sindicatele. dar fără să dezvoltat altele noi. În plan calitativ este vorba de trecerea de la interes personal la interes de grup.LaPalombara. M. Facţionalismul este etapa caracterizată printr-o participare şi instituţionalizare politică puţin palpabilă. Această situaţie nu a fost una străină nici sistemului politic moldovenesc în formare. Autorul dezvoltă conceptul de instituţionalizare prin prisma corelaţiei dintre partide şi stabilitatea politică. dar cu părere de rău persistă şi la moment [vezi: 71]. în marea majoritate. când se sparge cercul mic al facţiunilor ce au monopolizat viaţa politică. În fine. De altfel. Aceste facţiuni se pot autodenumi partide. J. iar mişcarea grupurilor şi claselor sociale de la un partid la altul este de obicei un proces istoric şi de lungă durată.complexitatea şi profunzimea organizaţională a partidelor.Huntington. În opinia cercetătorului forţa instituţională a unui partid se află la discreţia următoarelor variabile: .Wiener sau G. cea de a patra etapă în dezvoltarea unui partid într-o societate în schimbare este. Grupările politice noi apărute. Autorul insistă asupra rolului jucat de acest proces.Duvereger. pe parcursul capitolului de faţă nu ne vom opri în mod expres la cazul operelor fundamentale semnate de M. R. au un caracter efemer.Huntington.gradul în care activiştii de partid şi liderii acestuia se identifică cu partidul şi gradul în care ei folosesc partidul pur şi simplu ca mijloc de realizare a scopurilor personale.Weber. În plan cantitativ polarizarea presupune lărgirea participării politice. Un partid puternic face apel la masele largi ale populaţiei şi. Au loc polarizări. polarizarea. p. în opinia lui S. Accentul este plasat pe cazul societăţilor în schimbare. M. Polarizarea semnifică un moment crucial în evoluţia sistemului politic. Facţiunile sunt direcţionate mai curând să manevreze legislativul decât să-şi desfăşoare activitatea electorală pe teren. în primul rând. dar le lipsesc organizarea şi sprijinul social care constituie esenţa unui partid. extinderea şi instituţionalizarea [44.Ostrogorski. de regulă. Indivizii şi grupurile distrug modelele tradiţionale de comportament politic. Extinderea reprezintă etapa pe parcursul căreia are loc “mersul partidelor în popor”. La acest capitol ar fi vorba despre legăturile dintre partid şi sindicate. La rândul lui un partid este puternic în măsura în care a instituţionalizat sprijinul de masă” [44.instituţiei de partid. din cauza că scopul propus spre realizare este de a sistematiza informaţia descriptivă şi analitică cu privire la termenul de “instituţionalizare”. el a avut tendinţa să-şi piardă propria identitate.capacitatea partidului de a supraveţui dispariţia fondatorului sau liderului carismatic ce-l aduce la putere. M. Este vorba de legislativul din 1990-1994. pentru a supraveţui. printr-o organizare eficientă. sciziuni. din perspectiva stabilităţii politice. . . în contextul dominat de rivalităţi şi afiliaţii personale. suntem în drept să vorbim abia în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Ele sunt nişte organizaţii mai mult parlamentare decât electorale.Sartori. Punctul acesta de vedere îl găsim dezvoltat într-un mod destul de aprofundat la S. proiecţiile unor ambiţii particulare.Michels. În opinia cercetătorului evoluţia partidului se desfăşoară de obicei în patru etape: facţiunea. Dar în măsura în care partidul s-a identificat cu expresia organizată a unei singure forţe sociale. ce este lipsă în lucrările aparţinând autorilor nominalizaţi. de exemplu.350-360].350]. Lărgirea participării şi organizarea participării în partide este deci produsul unei intense lupte politice. uneşte aceste mase în jurul lui. “Stabilitatea unui sistem politic modernizator depinde de forţa partidelor sale. asocieri. apariţia a noi forţe sociale pe arena politică.

Problematica discutată s-a aflat şi în vizorul unor astfel de notorietăţi în domeniu ca S. partidele nu se pot menţine decât recurgând la o organizare riguroasă.. a partidelor. autorul propune trei parametri pentru identificarea gradului de instituţionalizare a partidelor: . nu se mai pretează la noua situaţie” [22. A. M. asupra procesului de instituţionalizare a partidelor.Duverger. în cazul în care ponderea fuzionărilor este mai mare decât cea a sciziunilor. În continuare autorii deduc faptul că în rezultatul instituţionalizării “principalii actori politici acordă legitimitate procesului electoral şi partidelor”.Un studiu la fel de profund privind gradul de instituţionalizare a partidelor politice a fost realizat de K. p. Partidul poate fi considerat instituţionalizat doar atunci când a reuşit să i-a parte la cel puţin trei scrutine electorale consecutive [apud: 134]. De altfel autorii concep legitimitatea mai mult cu sens de legalitate.Mainwaring şi T.Mackie sunt de părere că indicatorul principal al instituţionalizării este cel electoral. . în care structurile sunt definite prin finalităţile şi nevoile proprii. considerate a fi decisive. R. ele câştigă un statut şi o valoare proprie independentă.Janda [apud: 59. Se are în vedere depăşirea temporală a fondatorului de către partid. suntem martorii instituţionalizării partidelor.vârsta.Scully. puterea partidelor este R.Janda rezultă că gradul de instituţionalizare depinde în primul rând de vârsta partidului. ţine de vârsta şi dezvoltarea statului şi a celorlalte instituţii din sistemul politic în care activează.Pasquino etc [120. informale cu un grup restrâns de alegători.Lone şi S. Pe măsură ce se lărgeşte electoratul.procesul de organizare internă a partidelor.legitimizarea partidelor. . Se are în vedere stabilirea de relaţii ierarhice.Dahl.. fenomen dezvoltat în mod aparte în opera unor astfel de titani ai ştiinţei politice ca M. aranjamentele tradiţionale. J.Rose şi T. transformarea legăturilor pe orizontală. În contrast – partidele franceze sunt considerate a fi mai puţin instituţionalizate.depersonalizarea. de asemenea structura şi organizarea.Ersson vorbesc despre un astfel de criteriu ca tendinţa de fuzionare şi coalizare a partidelor. “Concurenţa şi aria de cuprindere induc schimbări chiar şi în ceea ce priveşte sistemul de partide. Autorul indică rolul jucat de concurenţa politică.Levcic şi S. până ce procedura de succesiune nu va fi legitimă în viziunea membrilor nu se va putea vorbi despre o instituţionalizare veritabilă. .funcţionalismul partidelor. În acest sens nu este deloc surprinzător că două din cele mai instituţionalizate partide sunt considerate a fi Partidul Democrat american (1828) şi Partidul Conservator britanic (1832). fie şi nu în mod expres..E. cuprinzând 50 de ţări şi 158 de partide reprezentative pentru diferite orientări din lumea întreagă. În general. Din studiile semnate de K. Partidul devine autonom faţă de mişcările sau organizaţiile care iniţial le-au creat pentru scopuri instrumentale” [vezi: 112]. în genere. Până ce partidul nu va depăşi criza înlocuirii fondatorului. determinată de introducerea votului universal. G. În cercetarea întreprinsă. Partidele nu trebuie să fie nişte structuri ad-hoc. apariţia relaţiilor de dependenţă verticală etc.Parisi. cât şi la metodele sale. după formarea acestuia. Partidele îşi schimbă. Aceştia specifică faptul că instituţionalizarea partidelor este prezentă în cazul în care “organizaţiile de partid nu sunt subordonate intereselor liderilor ambiţioşi. D. p.difirenţa organizaţională. p. În termeni generali “legitimitatea” ar presupune gradul de încredere. selecţia candidaţilor pentru alegeri…).Zaslavschi consideră că procesul de instituţionalizare a partidului se realizează pe parcursul unei perioade destul de îndelungate. Pe lângă aceşti trei parametri “obiectivi” ai instituţionalizării partidelor se adaugă şi un element suplimentar: legitimitatea. .. de acceptare de către opinia publică ori electorat..Weber. care pe de altă parte. Autorii prin sintagma dată presupun cristalizarea direcţiilor principale în activitatea acestui tip de organizare politică.48].65-68]. Un şir de autori atrag atenţia asupra unor anumite criterii. Ne referim atât la mijloacele sale (recrutarea militanţilor. .154-159]. este necesar ca ele să dispună de trăsături organizatorice specifice. O altă notorietate în domeniu care a analizat. şi se exprimă prin [vezi: 129]: .

Rusnac. în ce măsură ele dispun de alegători regulaţi şi strict determinaţi.Kopecky.legătura dintre grupurile sociale şi partidele politice. În urma studiului comparativ realizat G. . autorul atrage atenţia asupra unor astfel de caractere . ce s-ar exprima prin: modificări ale legilor electorale. În acest sens se prezintă destul de reuşit studiul semnat de S. Un alt cercetător care a insistat asupra rolului jucat de procesul analizat în lucrarea dată este V.Moşneaga. .stabilitatea partidelor şi a instituţiilor electorale. ce ţine de gradul de reglementare juridică.Toka [vezi: 112]. . Fenomen ce presupune gradul de loialitate faţă de partid.Moşneaga.Rusnac. Gh.vârsta partidelor. Studiile şi cercetările întreprinse de V.contextul juridico-constituţional. În studiile sale consacrate atât obiectului logic cât şi obiectului real. în mare parte în colaborare cu Gh.Ciurea. În acest sens merită remarcată cercetarea întreprinsă de G. Gradul înalt al volatilităţii este determinat de trecerea masivă a voturilor de la un partid la altul.Scully. care în afară de nume nu au nimic comun cu predecesorii [vezi: 112]. .Toka deduce următorii indicatori ai performanţei şi dezvoltării partidelor politice: . Autorul încearcă să identifice acei piloni care ar asigura instituţionalizarea unui sistem de partide în plină afirmare. Autorul încearcă să evalueze gradul de instituţionalizare a partidelor politice din Republica Moldova din perspectiva mai multor aspecte: . Ele vor juca un rol decisiv în guvernarea regimurilor democratice noi în care înfruntarea electorală democratică. Facem referinţă la stabilitatea variabilă a instituţiilor electorale.Cujbă. scindări şi fuziuni între partidele mature şi emergenţa unor partide noi.structurarea programatică. atunci în cele ce urmează ne vom axa pe analizele societăţilor din Europa Centrală şi de Est.Cujbă şi C. Aceasta se referă şi la aşa zisele “partide istorice”. în mare parte. din care face parte şi Republica Moldova. Autorii subliniază că la începutul anilor '90 partidele înfiinţate înainte de 1950 deţineau între 56% şi 98% din votul alegătorilor din statele din America de Sud. Autorul consemnează că “… noile partide din ţările estului european şi-au asumat treptat o poziţie centrală printre instituţiile în curs de constituire. În cele ce urmează o să trecem în revistă munca depusă de cercetătorii din Republica Moldova care s-au preocupat de “performanţa instituţională” a partidelor politice. .din perspectiva prestaţiei electorale a partidelor. Unul din motivele pentru care loialităţile de partid în Europa Centrală şi de Est este că majoritatea partidelor din această zonă există de puţină vreme. Dacă structurarea ideologică a sistemului de partide este slabă. V. vizavi de problematica partizană excelează printr-un caracter profund şi atotcuprinzător [vezi: 134].identificarea politică a partidelor.prin prisma fenomenului de legitimitate a formaţiunilor social-politice. Cel mai mare obstacol în construcţia unor sisteme de partid stabile îl constituie instabilitatea sprijinului pentru partide şi a identităţilor de partid.contextul istoric şi socio-cultural. O viziune pozitivă asupra procesului de dezvoltare a partidelor din Europa de Est emană şi din studiile semnate de P. Aşi specifica studiile efectuate de V. ataşamentul partizan rezonabil de puternic. . Se are în vedere în ce măsură partidele sunt ancorate în structurile sociale.Mainwaring şi T. vizând atât conceptul de partid cât şi partidul politic ca instituţie. axându-se pe atitudinea populaţiei faţă de partide. Element ce semnifică gradul în care competiţia electorală este structurată prin diferenţe clare de program. este foarte probabil ca alegătorii să nu ştie ce consecinţe va avea votul lor. Dacă până acum a fost vorba.. ca şi funcţionarea guvernelor şi parlamentelor este de neconceput fără ele.volatilitatea electorală. . despre studii cu caracter fundamental şi general. Determinarea poziţiei doctrinare ocupate de partid în sistemul de partide prezent. care se pretează cazului unor sisteme postsocialiste. Rezultatele optimiste în plan constituţional sunt de negândit fără înţelegerea dintre partidele politice” [vezi: 51].

p. .116]: 1. reglementarea formelor de participare în procesul electoral etc.Triepel a continuat opera savantului austriac.o bază doctrinară explicită şi coerentă. luptelor. în sensul tehnicizării şi “politizării” criteriilor de selecţie şi promovare. Acesta fiind considerat şi părintele tratării juridiste a procesului de instituţionalizare a partidelor politice. 4. Această “eră” . Metodologic acest tip de abordare se originează în metoda instituţionalistă (atât clasică.stabilitatea partidelor şi a instituţiilor electorale. cât şi extensionalitatea. p.o identificare cât mai realistă şi mai exactă a grupurilor şi segmentelor de interese pe care le agregă şi le exprimă. a unui sprijin stabil şi permanent.capacitatea partidului de a supraveţui dispariţia fondatorului. Juristul a elaborat o tipologie a fazelor procesului de dezvoltare a partidelor. . . În această perioadă regimurile liberal-burgheze permiteau. Etapa ciocnirilor. înrădăcinarea acestora în societate. Este vorba de sfârşitul secolului al XVIII . . XVIII. prestaţia instituţională a partidelor politice s-a aflat şi în vizorul lui C.să existe o stabilitate a regulilor şi concurenţei interpartinice. Per ansamblu. demult stabilite. Constituţionalistul german H. .o replasare a centrului de greutate de la persoane la structuri.identificarea şi poziţionarea doctrinară sigură şi explicită. La această fază partidele definitiv se transformă în mediatori între stat şi societate civilă.necesare unui partid puternic în cazul pluripartidismului moldovenesc [vezi: 17]: . O următoare fază ţine de recunoaşterea şi legalizarea partidelor.Kelsen [apud: 122. ne relatează printre primii juristul austriac H. . Se referă la perioada existenţei statelor feudale de până în sec.existenţa unui electorat.partidele urmează să joace rolul de actori principali în determinarea accesului la putere. în baza principiului “laissez-faire”. . atât în ceea ce priveşte intensionalitatea.Ciurea [vezi: 10].complexitatea şi profunzimea organizaţională.partidele trebuie să fie bine înrădăcinate în societate. În fine. Definirea legislativă a fenomenului partidist presupune valorificarea unor astfel de direcţii ca locul şi rolul partidelor în societate. ceea ce ar echivala cu “depersonalizarea partidelor”. . specificul procedurii de constituire şi înregistrare. Despre necesitatea unei reglementări “juridico-constituţionale” a partidelor politice. din multitudinea de criterii prezentate putem desemna următoarele ca fiind definitorii pentru vivacitatea. Cetăţenii nu trebuie să întâmpine dificultăţi în identificarea exactă a intereselor pe care le reprezintă partidele. Ignorarea partidelor. potenţa şi continuitatea partidelor politice: . a recunoaşterii de jure a unei stări de facto.legitimitatea partidelor.114]. În termeni temporali este vorba de jumătatea secolului al XX-lea. Este faza înăbuşirii a orice fel de iniţiative aparţinând partidelor politice din partea statului. .sfârşitul secolului al XIX. . componentele acestuia ar trebui să se conformeze următoarelor condiţii: . iar însuşi procesul de instituţionalizare este privit ca un lanţ de modificări consecutive în mecanismul de reglementare juridică a partidelor politice. . Autorul consideră că pentru ca un sistem de partide democratic să fie instituţionalizat. . prin prisma relaţiei acestora cu statul [122. dar nu acordau nici o atenţie partidelor. 3. care nu se supun unor lideri ambiţioşi.o grilă de selecţie a personalului. A patra etapă este numită “era incorporării constituţionale”. cât şi neoclasică). Abordarea juridică Viziunea juridică asupra problemei plasează accentul pe problematica reglementării normative a activităţii partidelor politice.vârsta partidului. 2. încercând un studiu a problematicii din perspectiva etatistă.autonomia organizaţiilor de partid.

p. ci “o reglementare .Danilenko. el axânduse pe ultimele două etape din cele patru menţionate. dintre care o să încercăm să le prezentăm pe cele mai consistente. Ideea de reglementare legală a partidelor apare în sânul şcolii germane de drept. Instituţionalizarea cuprinde ultimele două etape. Au fost expuse o multitudine de definiţii. sporadic totuşi. Problemele reglementate fiind: condiţiile de formare şi înregistrare. ce servesc drept bază juridică pentru o lege organică ulterioară. M.Mişin. Dincolo de aceste aspecte de luptă ideologică. Este vorba în această ordine de idei de aşa specialişti în domeniu ca: B.Marcenko. apărute în baza proceselor privind soluţionarea litigiilor ce ţin de activitatea partidelor politice. 4. Autorii ce în lucrările lor au realizat un studiu a instituţionalizării politice în calitate de proces pur juridic. Iu. prin acte normative care se referă la anumite aspecte ale funcţionării “diferitor instituţii şi proceduri politico-juridice”. În opinia cercetătorilor sovietici în domeniu partidele burgheze prin definiţie nu puteau fi reprezentative [vezi: 130]. funcţiile principale. V.Danilenko. s-a făcut observabilă în anii ’60’70” [124.Starodubski susţine că “instituţionalizarea partidelor – recunoaşterea directă a calităţii de instituţie distinctă din partea legii” [145. altfel spus încercând o etapizare a însuşi procesului de instituţionalizare juridică a partidelor [124. acestea desemnând aceleaşi relaţii obiectuale.. “Intrarea partidelor în Constituţii” este o etapă cronologică următoare. A. p. Subliniem ideea că obiectul instituţionalizării juridice nu este instituţia partidului. consfinţind necesitatea unui control al partidelor din partea statului. A. Utilizarea hotărârilor şi precedentelor judecătoreşti.Faruşkin etc.Iudin. de unde deducem ideea că procesul de instituţionalizare a partidelor politice (în accepţiunea juridică) este un fenomen specific în exclusivitate secolului precedent. control ce ar putea permite un anumit grad de stabilitate politică în societate. Din punctul acesta de vedere este pus semnul egalităţii între sintagmele “instituţionalizarea partidelor politice” şi “instituţionalizarea juridică partidelor politice”. Ulterior însă subiectul de investigaţie respectiv. a fost dezvoltat în mare parte de juriştii constituţionalişti din Uniunea Sovietică. 3. Această teză fiind susţinută şi de constituţionalistul sovietic V. preocupaţi de problema partidelor burgheze din start în virtutea unor considerente ideologice nu puteau concepe un altfel de sens al instituţionalizării. Reglementarea activităţii partidelor politice.85-95]. în perioada interbelică. 2.Levin.Matveev. Aceste moment fiind principal în delimitarea accepţiunii juridiste de cea politologică.Evdokimov. I. R. B.24]. şi în mod aparte a dreptului constituţional [vezi: 129]. iar o redactare tehnico-juridică.demarează. o să încercăm să definim procesul pus în discuţie. Savantul rus este de părere că “procesul de instituţionalizare a partidelor a început după cel de al doilea război mondial. Sau poate fi exemplul regulamentelor de funcţionare a parlamentelor etc. dar se accentuează în a doua jumătate a secolului al XX-lea. M. care permite în ultima instanţă utilizarea de-la-sine-înţeles a termenului de “instituţionalizare”. Ceea ce am dori însă ca noi să subliniem este faptul că cercetătorii şi oamenii de ştiinţă sovietici. şi implicit de un anume grad de legitimitate. Mai departe autorul specifică faptul că instituţionalizarea reprezintă nu o simplă menţionare a acestora în legislaţie. ci procedura de reglementare normativă. V. care vizează comportamentul partidelor în perioada alegerilor. p. sunt de părere că este vorba despre un obiect de studiu al ştiinţelor juridice.Danilenko continue tematica istorică privind procesul de reglementare juridică a partidelor politice.95]: 1. elaborarea unor acte normative (cu statut de lege organică) care prevăd în mod expres condiţia juridică a partidelor politice. Nu putea fi acceptat ca partidele “burgheze antipopulare” să se bucure de exemplu de suportul populaţiei. Fenomenul dat poate fi explicat prin mai multe argumente şi poate constitui un subiect de discuţie pentru un studiu aparte. în opinia autorului. activitatea financiară etc. V.Avtonomov. Este cazul Codurilor electorale.Starodubski. În Legile fundamentale sunt stipulate de regulă prevederi generale. În cele ce urmează. meritul constituţionaliştilor sovietici în elucidarea aspectelor juridice ale instituţionalizării partidelor politice este incontestabil.

În opinia lui V. . Este interesant că autorul recunoaşte că reglementarea juridică a partidelor este în primul rând o problemă politică. Instituţionalizarea ar presupune. p. Prin instituţionalizare partidele îşi obţin o proprie individualitate în cadrul juridic al societăţii. Un alt autor care a dezvoltat aceeaşi linie de subiect este Iu. cu drepturi şi obligaţii specifice. finanţării ilicite a campaniilor electorale.Definirea fenomenului de partid. Printre direcţiile principale ale mecanismului de reglementare juridică sunt specificate [124. însă acesta nu poartă un caracter spontan. Pe de o parte este vorba de specificarea rolului major jucat de acesta în sistemul politic.Danilenko instituţionalizarea este determinată de creşterea rolului partidelor în viaţa politică. În unele ţări (Marea Britanie. Condiţiile de înregistrare.Fortificarea instituţiei partidului politic. reprezintă reglementarea proceselor de constituire şi activitate a acestora în calitatea de instituţii de drept distincte [126.Iudin.expresă a ordinii de formare şi organizare a partidelor. p. procesul de constituire a partidelor politice în diferite ţări are specificul său. prin intermediul căreia are loc organizarea şi direcţionarea activităţii partidelor. .89]: . În aceeaşi linie de idei se înscrie demersul semnat de V. în special dezvoltate fiind aspectele restrictive.Evdokimov. organizare şi funcţionare a partidelor politice.Reglementarea problemelor ce ţin de finanţarea partidelor. procedura de creare a unui cadru juridic specific partidelor ce le-ar delimita de alte formaţiuni sociale. în opinia juristului.85]. de exemplu) înregistrarea partidelor e o procedură destul de simplificată şi deseori are un caracter formal. specificând că “în ştiinţa sovietică instituţionalizarea partidelor politice reprezintă procesul de reglementare juridică a acestora” [vezi: 147]. Practica juridică internaţională consfinţeşte existenţa a trei surse principale de finanţare a partidelor: internă. Austriei) [35. Şi în această ordine de idei el analizează şi subliniază aşa direcţii ca: procedura de formare.42]. sunt soluţionate probleme ce ţin de organizarea internă. ci este reglementat în temei de diferite institute statale. subliniem că în multe state pentru înregistrarea partidelor se cere un număr minimal (1-5 persoane) de membri (este cazul Olandei. Juristul sovietic subliniază că instituţionalizarea juridică a partidelor reprezintă “crearea unei baze juridice dezvoltate pentru activitatea acestora. Autorul continuă prin a preciza că instituţionalizarea nu se reduce doar la recunoaşterea rolului politic al partidelor. finanţarea etc. Un alt cercetător preocupat de problematica dată este V. precum şi datele despre liderii partidului. intensificarea interacţiunii cu instituţiile de stat. p. Din cele relatate mai sus deducem ideea că autorul pune semnul egalităţii între “instituţionalizarea partidelor” şi “reglementarea juridică a partidelor politice”.24].Starodubski.110-113]. .Danilenko. ce ţine de voinţa clasei dominante. Meritul savantului este cel de a recunoaşte pluralismul de accepţiuni a sintagmei puse în discuţie. Germaniei. determinarea coordonatelor sale conceptuale. p. în relaţiile cu statul. în particular acordarea acestora a unor drepturi. în opinia lui B. Pentru ca o organizaţie să obţină statut de partid e suficient ca organelor competente să fie depuse programul. Pe de altă parte este vorba despre o consolidare instituţională internă prin fixarea normativă a exigenţelor şi imperativelor de natură organizaţională. Instituţionalizarea partidelor politice. statutul. p.” [124. din surse private şi finanţarea din partea statului[vezi: 149]. care în lucrările sale atenţionează că “instituţionalizarea reprezintă o manifestare a încercărilor de control şi dirijare din partea statului a structurilor sociale din societate” [vezi: 147]. sau mai bine fiind spus gradul lor de dificultate diferă de la stat la stat.Stabilizarea sistemului de partid existent prin fixarea condiţiilor de înregistrare şi activitate a partidelor. Necesitatea intstituţionalizării intervine din momentul în care apare necesitatea de a reduce practicile negative de utilizare cu rea credinţă a banilor partidelor. de care nu dispun alte formaţiuni sociale” [145. De rând cu aceste exemple. dar şi defineşte bazele organizării şi funcţionării acestora. . Altfel fiind spus.

p.1996. În mare parte fiind de acord cu criticile aduse . Chiar şi în cele mai recente Constituţii (Oman . Zambia.292-316]. Nu există nici legi organice consacrate exclusiv condiţiei juridice a partidelor politice. pluralismul fiind din start interzis (în trecut Zair. Etiopia) nu existau de jure astfel de restricţii. Despre “condiţiile de trai” a partidelor în legile fundamentale a diferitor state ale lumii ne vorbeşte constituţionalistul rus V. merită subliniat faptul că aceste regimuri sunt efemere. De altfel. Marii Britanii. În Constituţiile statelor de orientare capitalistă era legiferată existenţa unui singur partid. A patra categorie de Constituţii o constituie cele aparţinând regimurilor fundamentaliste islamice. după lovitura de stat din 1964. dar. În Constituţiile SUA. precum şi în cele aparţinând majorităţii fostelor republici socialiste şi sovietice (inclusiv Republica Moldova) există prevederi ce se refera în mod exclusiv la condiţia juridică a organizaţiilor social-politice. în unele ţări cu regim politic de tip dictatorial (atât totalitar.. A treia modalitate de abordare a problemei întâlnim în statele cu regim politic totalitar. “Partidele în activitatea lor nu trebuie să concrească cu statul. 4. unde se permitea existenţa a două partide – unul conducător şi altul de opoziţie. Angola etc.Offerle care specifică că “partidul devine un model redus al statului. p. Faza superioară a instituţionalizării se consumă prin constatarea faptului că “…partidele au pătruns în Constituţie” [76. Gabon). În legile fundamentale ale acestor ţări sunt interzise orice fel de manifestări de partizanat politic. În regimurile totalitare de stânga (în trecut Algeria. Arabia Saudită . Rolul important jucat de Constituţii în reglementarea activităţii partidelor politice i-a determinat pe unii cercetători să delimiteze statutul legilor fundamentale de celelalte acte normative cu referinţă la condiţia juridică a partidelor. după care în Legile fundamentale aparţinând unor colonii (Benin. Despre un atare pericol ne relatează şi M. În acest sens este distinctă poziţia savantului polonez A. de organe centrale: executiv (biroul politic permanent).93]. Franţei (1958). În statele aparţinând sistemului de drept anglo-saxon până în prezent partidele sunt acceptate în calitate de “domeniu privat” al cetăţenilor. era specificat rolul conducător al partidului comunist din statul dat. în schimb. în dependenţă de gradul de reprezentare a partidelor politice în acestea: 1. O situaţie diferită întâlnim în statele aparţinând sistemului de drept romano-german. Dar poziţia teoretico-metodologică enunţată a fost una vehement criticată în special în cercetările semnate de Iu. Portugaliei (1976). Autorul distinge cinci tipuri de Constituţii.Ordonarea relaţiilor cu instituţiile statului. Ca şi acesta el dispune de propria Constituţie (statut). specificăm: Brazilia. 5.Danilenko vorbeşte despre necesitatea unei delimitări stricte a funcţiilor exercitate de partide şi de stat.Evdokimov. Pe când instituţionalizarea este privită drept acceptarea juridică a partidelor politice în calitate de instituţii politice. legislativ (consiliu. Constituţia nu specifica că alte partide nu pot activa. congres…).).8]. În această ordine de idei merită subliniat faptul că V. p.1992) nu sunt menţionate partidele politice. În cazul dat partidele nu vor fi în stare să-şi păstreze statutul de mijlocitori între societatea civilă şi instituţia statală. Termenul nou introdus ar urma să semnifice “recunoaşterea constituţională a existenţei partidelor politice şi definirea generală a rolului acestora în societate şi în stat” [vezi: 147]. p. ele nu trebuie în nici într-un caz să se transforme într-o instituţie a statului” [124. În fine. care lansează termenul de constituţionalizare diferit de cel de instituţionalizare [apud: 126. În calitate de exemplu ale unor astfel de regimuri. [80. indiferent de orientarea ideologică împărtăşită: atât de stânga cât şi de dreapta.42]. Partidele sunt calificate drept un factor destabilizator în calea unităţii comunităţii islamice.Patrzalek. În Constituţiile Germaniei Federale (1949). Benin.Cirkin [vezi: 146]. Canadei (în cazul ultimilor două putem vorbi de legi considerate constituţionale) până în prezent nu există stipulaţii despre partide. 2.Iudin şi V. 3. de propriul spaţiu politic etc. cât şi autoritar) prin Constituţie este reglementat chiar numărul exact de partide care ar fi necesar societăţii respective.

Moşneaga. în general. cel mai pe larg este reglementată juridic activitatea partidelor în acele state.Saca şi V.110-111]. Din care cauză suntem conştienţi de faptul că configuraţia şi individualitatea sistemului de partide moldovenesc sunt direct conectate la realităţile social-politice transformaţionale. politici. viceversa. pe cât de variată.Ghelman etc. reieşind din considerentele că aceste probleme trebuie puse pe seama fiecărui cetăţean.Moşneaga şi Gh. În sens juridic. Spaţiul postsocialist a intrat în vizorul unor astfel de autori ca: M.Linz… [95. pe lângă caracterul aprofundat. Savanţii nominalizaţi au înscris în dimensiunile tranzitorii realităţile partidiste autohtone. În această ordine de idei se înscriu şi teoriile tranzitologiei politice. p. Altfel fiind spus. Portugalia. instituţionalizarea partidelor politice este un proces ce presupune crearea şi asigurarea unui cadru legal democratic. Aceeaşi idee o găsim şi în opera târzie a lui Iu.21]. p. care argumentează teza că în statele post-socialiste instituţionalizarea juridică a partidelor politice reprezintă una din garanţiile principale în calea restaurării trecutului totalitar [vezi: 148].10]. este şi viziunea optimistă privitor la perspectivele instituţionalizării juridice în cazul Republicii Moldova. instituţionalizarea este redusă la tratarea constituţională a partidelor.68-72]. utilizate în studiul instituţionalizării partidelor politice. subliniem că procesul deseori este analizat necondiţionat în relaţie cu experienţa de partid acumulată în democraţiile dezvoltate. Un studiu fundamental privind evoluţia istorică a procesului de reglementare juridică. fără a se atenţiona suficient asupra specificului naţional. [95.acestui punct de vedere. RFG).Rusnac [vezi: 68]. precum şi implicaţiile acestuia asupra calităţii partidelor politice găsim la V. B. În ce priveşte ştiinţa politică naţională.Iudin. S.Fruntaşu este de părere că “instituţionalizarea partidelor politice nu e altceva decât reglementarea de către stat a procesului de constituire şi activitate în calitate de institut juridic special” [35.constituţionalizare” Y.Rustow. am considera că separarea constituţionalizării. care până nu demult au avut un sistem de guvernare autoritar (Spania. p. a elaborării unor . Caracterul divers şi complex al problematicii sociale a tranziţiei este însoţit de o abordare ştiinţifică a ei. mai puţin axându-se pe cazul Republicii Moldova. pentru cazul Republicii Moldova este necesar de a ţine cont şi de implicaţiile tranzitologice.Molcianov. M. dar nici într-un caz în calitate de ceva distinct şi deosebit. pe atât de contradictorie. Autorul concepe instituţionalizarea drept recunoaşterea şi integrarea constituţională a partidelor. p.Kapustin. Multidimensionalitatea tranziţiei a dat naştere diferitor poziţii în definirea lor. “Nu în zădar. G. social-economici şi de altă natură. împărtăşite de D. p. Elveţia şi altele) normele de drept ating doar numai unele aspecte ale activităţii partidelor. atunci de o atenţie deosebită se bucură studiile semnate de V. Autorul a ţinut să elucideze în mod aparte cazul sistemelor politice liberal-democratice stabile.Meny adoptă o poziţie aparte [59. Belgia. 34 De instituţionalizare.Fruntaşu. În continuare cercetătorul dezvoltă ideea despre faptul că gradul de instituţionalizare a partidelor poate fi influenţat de diverşi factori: istorici. Revenind la problema instituţionalizării partidelor politice în Republica Moldova. culturali. în interiorul căruia partidele ar putea nestingherit să-şi exercite funcţiile imanente existenţei lor.Shmitter. Constituţionalizarea poate fi acceptată drept o fază superioară a procesului de instituţionalizare.Boari. fiind o responsabilitate civică a lui” [35. În mare parte la acest capitol se înscrie şi cazul Republicii Moldova.110]. A. O încercare de definire găsim şi în operele cercetătorilor din Republica Moldova. Multitudinea de procese şi fenomene politice. în ţările cu un sistem democratic stabil (Marea Britanie. s-a preocupat şi P. Vizavi de relaţia “instituţionalizare . ca modalitate aparte de reglementare juridică nu ni se pare firească.Huntington. Pe lângă aceste două modalităţi de abordare tradiţionale. Ceea ce deosebeşte aceste studii.Przeworski. Olanda. ce se desfăşoară în societatea moldovenească nu pot fi explicate totalmente fără a lua în consideraţie implicaţiile de natură tranzitorie. Ph. ci dimpotrivă – forţată chiar. Insistăm asupra necesităţii unui asemenea punct de vedere din cauza că Republica Moldova se înscrie în categoria societăţilor de tip tranzitoriu. P. V. în sensul juridic al procesului.

Ungariei sau României. Acest aspect explică în mare măsură caracterul de durată a transformaţiei partidiste. Dacă în cazul statelor postsocialiste.disconcordanţă manifestă între diferite tipuri de schimbări (politice.caracterul paradoxal al subiecţilor transformaţiei sociale inclusiv partidiste. etape. structurale (statale/civile).subordonarea transformărilor sociale. implică mai multe variabile decât transformaţia propriu-zisă” [vezi: 94]. culturale) fapt ce atribuie conceptului de transformaţie instabilitate. de tipul Republicii Cehia. Pentru desemnarea situaţiei analizate ştiinţa politică contemporană utilizează un aparat categorial divers. Aceasta se referă în special la faptul că majoritatea subiecţilor sunt de formaţie veche. . susţine că “formula noţională “tranziţietransformaţie” reflectă raporturile dintre general şi particular din cadrul unuia şi aceluiaşi proces de schimbare structurală. Aspectele juridice ale procesului vizează gradul de reglementare juridică a partidelor. fără o acomodare a lor conform rigorilor locale. inclusiv partidiste politicii standardului dublu. care practic au început de la zero edificarea pluripartidismului.Moşneaga.mecanisme reale de îmbinare raţională a începutului pluripartidist moldovenesc cu cel occidental. eterogen al schimbărilor. Se are în vedere prezenţa dacalajului între declaraţii şi fapte. Republica Moldova face parte din categoria statelor postsovietice. Tranziţia ca noţiune este mai largă mai complexă. Fapt ce permite o elucidare mai fundamentală a procesului pus în discuţie. dar pretind schimbări şi reforme inovaţionale. Fiind acceptate ca sui-generis în condiţiile sociale ale ţărilor de tipul Republicii Moldova. Fapt ce face problematic de a identifica semnificaţiile componentelor ei conceptuale: valorice (democratice/totalitare). sociale. savantul fiind de părere că conceptele se deosebesc în special prin raţionamente teleologice.Saca. mentalitate şi comportament. Viziunea sociologică ţine să elucideze în ce măsură partidul reuşeşte să se cramponeze în sistemul politic al societăţii. . Autorul consideră mai potrivit conceptul de tranformaţie. procesul de instituţionalizare este analizat. Aceste caracteristici ne vor permite să evaluăm şi mai reuşit gradul de instituţionalizare a partidelor politice din Republica Moldova. spaţiale (centralism/descentralism)…. Ideea este că nu trebuie să ne conducem în mod absolut de studiile şi cercetările efectuate de reprezentanţii şcolii politice din Vest. . din două puncte de vedere: politico-juridic şi politicosociologic. Printre acestea am cita [vezi: 94]: . în condiţiile copierii oarbe a exemplelor occidentale pot apărea “pericolele vesternizării şi globalizării” care ţin în special de transferarea mecanică a experienţei vest-europene în spaţiul estic [vezi: 94]. În literatura ştiinţifică dedicată acestui subiect. dominat de două concepte: “tranziţie” şi “transformaţie”. Aceste . economice. suntem pe deplin motivaţi să susţinem existenţa unei anumite tradiţii în consolidarea sistemelor de partide democratice. stadii prin care trec organizaţiile social-politice înregistrate. conform legislaţiei în vigoare. V.instabilitatea transformaţiei sociale. . Pornind de la aceste postulate savanţii moldoveni au reuşit să delimiteze un şir de trăsături particulare sistemelor politice postsovietice aflate în tranziţie (din care face parte şi Republica Moldova). aceste realizări nu pot duce decât la instabilitate şi criză politică. reieşindu-se din ambiguitatea traiectoriei dezvoltării sociale. pe parcursul procesului de transformare în veritabile instituţii politice. În finalul paragrafului subliniem că instituţionalizarea partidelor politice reprezintă un proces de natură politică ce vizează succesiunea de stări. O părere puţin diferită găsim la V. în special. “Termenul “tranziţie” în cea mai mare parte răspunde la întrebarea “unde ne îndreptăm?”.Saca. la perturbaţii funcţionale şi structurale [vezi: 128]. finanţare şi participare la procesul electoral. În opinia lui V. ce se preocupă în mod aparte de problema dată în Republica Moldova.caracterul complex. în timp ce termenul “transformaţie” în cea mai mare parte plasează accentul pe răspunsul la întrebarea “ce modificăm?””[vezi: 132]. ca urmare a incapacităţii actorilor tranziţionali de a se încadra în acţiuni colective coordonate. accentul fiind plasat pe procedura de înregistrare. atunci în cazul societăţilor postsovietice acesta este în mare parte lipsă [vezi: 123].

în ştiinţa politică contemporană termenul de “instituţionalizare” şi-a câştigat dreptul la existenţă independentă. desemnând o realitate politică distinctă. la nivel de metodă şi de aparat categorial utilizat. este necesar ca acesta să fie instituţionalizat. orice modificare legislativă. presupune realizarea unui studiu ştiinţific mai argumentat. de exemplu. fiind un proces situat la interferenţa mai multor disciplini. subliniem că instituţionalizarea partidelor politice este un proces foarte important pentru dezvoltarea şi funcţionalitatea formaţiunilor social-politice. De asemenea. repetăm. Până la urmă. Vorbind despre studiul juridic şi sociologic al procesului de instituţionalizare. Pe de asupra ambele abordări ţin de una şi aceeaşi finalitate – dezvoltarea şi consolidarea partidelor politice. ţine de domeniul nominalizat. Încercând o generalizare a informaţiei prezentate pe parcursul capitolului. nu trebuie să uităm de caracterul politic al acestora. Toate însă presupun o singură finalitate: înrădăcinarea partidelor în viaţa societăţii. în cazul dat. în 37 special. realitatea politică desemnată de acesta este prezentă din momentul activităţii primelor formaţiuni social-politice moderne. făcând referinţă la aspectele juridice şi sociologice ale instituţionalizării. fiindcă utilizarea lor paralelă. suntem pe deplin motivaţi să vorbim despre “aspecte politico-juridice” şi “politico-sociologice”. formarea sau înregistrarea partidelor încă nu semnifică şi existenţa veritabilă a acestora. Ceea ce presupune legitimarea relaţiilor atât cu electoratul. Din care cauză şi instituţionalizarea partidelor. Respectiv. Instituţionalizarea partidelor.două modalităţi de tratare a calităţii partidelor politice nu trebuiesc privite în mod separat. Aceste viziuni. se manifestă. ce se referă la partide are la bază o raţiune de ordin politic. cu toate că sintagma “instituţionalizarea partidelor” este apropiată de expresii de tipul “dezvoltarea partidelor” şi “consolidarea partidelor”. Apariţia. Pornim de la constatarea faptului că partidele politice reprezintă prin definiţie obiectul de studiu al ştiinţei politice. presupune o multitudine de definiţii şi tratări. în vederea unor investigaţii mai reuşite. Când vorbim despre aspectele juridice şi sociologice ale instituţionalizării nu avem în vedere caracterul pur al acestora şi lipsa oricăror implicaţii de ordin politic şi/sau politologic. CAPITOLUL II: Specificul instituţionalizării partidelor politice în Republica Moldova . cât şi cu instituţiile statului. Interdisciplinarismul. În pofida faptului că cuvântul “instituţionalizare” este unul relativ recent. vor fi utilizate în corespundere cu dimensiunile tranzitorii ale societăţii moldoveneşti. implicit. Pentru ca partidul nu doar să existe ci şi să funcţioneze.

care va marca încă mult timp viaţa politică moldovenească. bipartidismul parlamentar cedează în faţa pluralismului excesiv. mişcarea Gagauz-Halkî şi asociaţia bulgarilor „Vozrojdenie”. Despre o etapă următoare în geneza pluripartidismului în Moldova post-sovietică putem vorbi cu referinţă la activitatea primului Parlament din istoria recentă a Republicii Moldova (19901994). vectorul de dezvoltare a societăţii. Toate structurile nominalizate nu prezentau. Prin modernizare cetăţenii din spaţiul postsovietic au primit posibilitatea singuri de a hotărî componenţa clasei politice şi. pentru pluripartidismul autohton.” [vezi: 17]. Formaţiunile social-politice de alternativă au apărut în Moldova doar în rezultatul evenimentelor de la finele anilor ’80 ai sec. Dacă în Parlament. În termeni weberieni modernizarea se referă la trecerea de la feudalism la capitalism. ce în comparaţie cu generalul dispune de un şir de particularităţi. de partid de creaţie internă este Partidul Democrat Agrar (PDAM). După modificările constituţionale din mai 1990. însă. Totuşi „geneza partidelor politice în Moldova şi în ţările din Occident nu trebuie considerată ca iremediabil izolate. Prăbuşirea statului sovietic şi implicit a puterii Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS) a permis „dezgheţul politic” în republicile unionale.. ulterior. Astfel. Majoritatea partidelor înregistrate în baza legii din 17 septembrie 1991 sunt de creaţie parlamentară (interioară) [vezi: 159].Geneza sistemului pluripartidist moldovenesc actual: esenţa şi specificul procesului Este cunoscut faptul că procesul de constituire a partidelor politice în Republica Moldova este un caz particular. În cazul spaţiului postsovietic modernizarea politică poată fi tratată cu sensul de democratizare. doar din momentul în care el poate fi considerat . 380 deputaţi). Modernul politic implică dreptul cetăţeanului de a decide singur soarta politică a societăţii. Dar pentru acea perioadă (1987-1990) încă nu poate fi vorba despre un pluripartidism real. lipsa unei experienţe în ceea ce priveşte independenţa statală. calea a fost deschisă şi altor organizaţii politice [vezi: 155]. de la monarhie la republică. a fost posibilă doar în rezultatul acordului dat de autorităţile centrale. Facem referinţă la procesul de restructurare şi apariţie a Fronturilor Populare şi a Interfronturilor pe întreg cuprinsul Uniunii Sovietice. trecutul comunist totalitar şi autoritar. Printre acestea am menţiona: lipsa unei tradiţii pluraliste la nivel ideatic şi organizaţional. din punct de vedere juridic. Aceasta din cauza că practic toţi liderii politici ai momentului se bucurau de reprezentare parlamentară (să nu uităm că la acel moment în Parlament activau cca. merită o atenţie aparte şi cea de a treia teorie – privind modernizarea politică. Acesta a apărut în baza fracţiunii parlamentare „Viaţa satului”. teoria situaţional istorică şi teoria instituţională. Aspecte politico-sociologice ale procesului de instituţionalizare Despre un partid veritabil putem vorbi. Interfrontul. În acest context putem utiliza deja teoria instituţională [vezi: 11]. respectiv. În fine. În primii de existenţă a pluralismului politic în Republica Moldova activitatea politică a partidelor se purta exclusiv în mediul parlamentar. existau doar două fracţiuni puternice – PCM şi FPM. Pe când în vremurile anterioare el era pus în faţa faptului împlinit – înlocuirea unui conducător prin altul în baza principiului ereditar. Reieşind din teza prezentată. iniţial. Din punct de vedere legal la alegerile din februarie-martie 1990 a participat o singură formaţiune politică . al XX-lea. Atenţionăm în primul rând asupra rolului jucat de crizele şi perturbaţiile social-politice (vezi teoria situaţional-istorică). suntem de părere că pentru cazul partidelor politice din Republica Moldova putem utiliza cu succes teoriile general acceptate de ştiinţa politologică privind geneza partidelor (despre care s-a vorbit în debutul paragrafului): teoria modernizării politice. Exemplu clasic. Apariţia în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM) a unor astfel de formaţiuni ca Frontul Popular din Moldova (FPM). Ulterior procesul demarat nu a mai fost posibil de stopat. către anul 1991.PCM. Mai degrabă am observa că ea se situează pe un continuum unitare.. instituţia parlamentară a jucat un rol decisiv în formarea pluripartidismului. Majoritatea partidelor de dreapta şi centriste au „ieşit” din FPM. Cele de stânga s-au dezvoltat în baza PCM şi a Interfrontului. § 2.. o alternativă Partidului Comunist din Moldova (PCM). Este cunoscut faptul că aceste organizaţii au fost gândite şi realizate de structurile KGBului [vezi: 134].. Pentru cazul nostru modernizarea s-a suprapus democratizării postcomuniste.

Din start accentuăm că reieşind din specificul transformaţional al societăţii noastre trebuie să acceptăm termenul de instituţionalizare în sens relativ sau limitat. Conceptul de instituţionalizare în sens politico-sociologic presupune reflectarea gradului în care partidul reuşeşte să devină o instituţie politică veritabilă. în corelaţie cu statul. 18. 9. 5. de atâtea ori este mai probabil să-şi continue existenţa întro anumită perioadă de timp viitoare. 15. Partidul Republican din Moldova (PRM). Doar un sistem de partide instituţionalizate poate conferi legitimitate sistemului şi regimului politic existent. cu un istoric recent marcat de specificul tranzitoriu al societăţii moldoveneşti [vezi: 97]. Pentru ca partidele în particular şi sistemul în general să dea dovadă de un grad înalt al performanţei instituţionale este necesar de o anumită extindere temporală.instituţionalizat. Partidul Socialist din Moldova (PSM). în special. 7. 14. 2. În calitate de obiect de studiu se prezintă cele 21 de formaţiuni social-politice înregistrate la moment în Republica Moldova (la data de 29. Partidul Ţărănesc Creştin Democrat din Moldova (PŢCDM). 3. 13. Partidul Democrat din Moldova (PDM). în cazul Republicii Moldova suntem martorii unui sistem de partide în devenire.11.2004)*. Partidului Agrar din Moldova (PAM) (fostul Partid Democrat-Agrar din Moldova). Partidul Social-Liberal (PSL). 16. Partidul Social-Democrat din Moldova (PSDM). *din lista prezentată de Ministerul Justiţiei autorul a exclus Partidul Democrat-Popular din Moldova ce s-a încadrat în AMN şi se află în proces de lichidare din 27. 8. Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM). este cel cronologic – vechimea partidelor. În termeni simpli un partid instituţionalizat este o organizaţie social-politică ce reuşeşte să-şi legitimeze dreptul la activitate şi exercitare a funcţiilor imanente existenţei sale.2003. relaţiile intra-partidiste.09. pe de o parte. Revenind la cazul Republicii Moldova. şi nu din clipa în care acesta fost înregistrat. 10. Partidul “Alianţa «Moldova Noastră»” (PAMN). În sens proxim această sintagmă prevede că de câte ori o organizaţie este mai veche. 11. Mişcarea social-politică Republicană “Ravnopravie” (MSPR “Ravnopravie”). Dacă în cazul instituţionalizării politico-juridice. 6. Partidul Dreptăţii Social-Economice din Moldova (PDSEM). Mişcarea Profesioniştilor “Speranţa-Надежда” (MP “Speranţa-Надежда”). Noul Partid Naţional Moldovenesc (NPNM). Partidul Ecologist “Alianţa Verde” din Moldova (PEMAVE). 12. . 4. şi pe de alta – între partide şi mediul social-global. capabilă de a realiza funcţia sa principală: cucerirea şi exercitarea puterii. Gradul de instituţionalizare sociologică a partidelor a fost diagnosticat de diferiţi autori în mod diferit (a se vedea Capitolul I). Uniunea Centristă din Moldova (UCM). Partidul Reformei (PR). Or. Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM). reieşind din sinteza informaţiei prezentate de autori consacraţi în domeniu. În studiul de faţă vom încerca să prezentăm un instrumentar de măsurare a performanţei instituţionale şi a forţei partidelor. partidele sunt analizate. 19. pornim de la ideea că în cazul sistemului de partide vizat nu putem utiliza parametrii de instituţionalizare în termeni absoluţi. în sens politicosociologic. Partidul Naţional Român (PNR). 21. atunci în cazul instituţionalizării din perspectiva sociologică ne apar în prim-plan. 17. Acestea sunt [vezi: 55]: 1. 20. Mişcarea social-politică “Forţa Nouă” (MSP “Forţa Nouă”). Partidul Popular Creştin-Democrat (PPCD). Un prim criteriu sau parametru a instituţionalizării partidelor. Uniunea Muncii (UM).

din punctul de vedere vizat. . Partidul Agrar din Moldova (PAM). programul partidului nou format diferă complet de prevederile programatice ale Alianţei Social-Democrate. Per ansamblu. în opinia autorilor. Analiza conţinutului acestui aspect (extensiunea cronologică. Partidul Naţional Român.Reieşind din caracterul juvenil al sistemului politic moldovenesc actual. nu putem vorbi despre o “dezinstituţionalizare” şi. dacă e şi să acceptăm o anumită continuitate. creştin-democraţii poate fi calificat fără drept de replică succesor legitim al FPM. În rest. programul Frontului Popular s-a permanentizat în mare parte şi a supraveţuit. prin fuzionarea PFD cu PSL. atunci doar din punct de vedere politic şi nicidecum juridic. XX) şi de Partidul Forţelor Democratice (PFD). În documentele oficiale ale partidului (a se vedea de ex. De altfel. a subiectului pus în discuţie. Partidului Agrar din Moldova (PAM). ar putea fi luată data constituirii ASDM. cu excepţia dreptului de reprezentare parlamentară. Programul PCRM cu modificările din 11 decembrie 2004) nu este specificată legătura de drept cu Partidul Comunist din Moldova (perioada sovietică) [vezi: 206]. Al doilea moment ce implică o incursiune în istorie ţine de cazul Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM). PFD-ul s-a plasat pe poziţii revizioniste vizavi de prevederile programatice frontiste. aducem următoarele argumente.Dacă în anii 1997-1998 procesul de formare a noilor partide cunoaşte un veritabil apogeu. Dar această opinie nu are sorţi de izbândă din momentul în care se constată că PMAN-ul nu a moştenit nimic de la ASDM. anumite semne de întrebare pot fi ridicate şi în cazul PAMN. atunci în perioada imediat premergătoare asistăm la o scădere substanţială a .cele mai instituţionalizate. Şi cel mai roditor în acest sens este anul 1997 (12 formaţiuni social-politice înregistrate). Astfel. ci anul 1989 – fondarea Frontului Popular din Moldova (FPM). Partidul Ecologist “Alianţa Verde” (PEMAVE). Partidul Social-Democrat din Moldova (PSDM). Revenind la măsurarea gradului de instituţionalizare deducem că: . Partidul Social-Democrat din Moldova (PSDM). statutul. iar cele mai noi sunt . vechimea poate fi acceptată atât în sensul de extensiune cronologică – aspectul cantitativ. sau vechimea propriu-zisă) este realizată în baza Anexei 1. Alianţa “Moldova Noastră” este o formaţiune nouă. Aceasta din cauza că fuziunea s-a produs în baza juridică a Alianţei Social-Democrate din Moldova (ASDM). Până la urmă totul va depinde de voinţa politică a liderilor. În concluzie. Referitor la data constituirii anumitor formaţiuni politice au existat un şir de discuţii. Aceasta fiind practic unica sursă motivaţională ce ar justifica paternitatea ASDM. Din tabelul prezentat observăm că cele mai vechi partide din Republica Moldova sunt Partidul Popular Creştin Democrat (PPCD). . Este vorba în primul rând de cazul creştin-democraţilor. Partidul Socialist din Moldova (PSM). Întrebarea ce apare ţine de elucidarea elementelor de continuitatediscontinuitate în relaţia comuniştilor actuali cu cei din perioada sovietică. Dreptul la succesiunea FPM era revendicat în anii ’90 (sec. În fine. deducem cel puţin două aspecte ale parametrului cronologic. Fapt ce va permite o elucidare mai profundă.O a doua concluzie ce merită subliniată – majoritatea partidelor s-au format în ajunul alegerilor. cât şi în sens de participare şi performanţă electorală – aspect calitativ. în special. formaţiune politică care a monopolizat dreptul la succesiune vizavi de Mişcarea Democratică din Moldova (1988-1989) şi Frontul Popular din Moldova (19891992). care încearcă să-şi găsească plasamentul în sistemul de partide actual. sunt: Partidul Popular CreştinDemocrat. În vederea justificării cifrelor prezentate în tabel. când s-a constituit Frontul Popular Creştin Democrat (FPCD). o “reinstituţionalizare” a organizaţiei social-politice comuniste moldoveneşti. De altfel. Din care cauză drept moment de fondare nu poate fi considerat anul 1992.Partidul SocialLiberal (PSL) şi Partidul “Alianţa «Moldova Noastră»” (PAMN). Este cazul PPCD. Pretenţiile erau argumentate prin prezenţa unui număr impunător de conducători ai vechiului Front în elita de partid pefedistă. în virtutea mesajului creştin-democrat. respectiv. Pe când doctrina. PCRM şi PAMN. Partidul Reformei (PR) şi Partidul Comuniştilor din Republica Moldova. Respectiv drept an de fondare a PAMN.

PDSEM. PPCD şi PDM. este prezent pericolul ca partidul să-şi piardă identitatea copiind-o pe cea a liderului. ceea ce nu permite o diagnosticare eficientă. MSP “Forţa Nouă”. PDM. ci încearcă să se încadreze în arhitectura existentă deja. În al doilea rând. Un al doilea criteriu clasic de stabilire a stabilirii gradului de instituţionalizare este cel al depersonalizării. Poate fi cazul UCM. nu este unul suficient de relevant. . UM şi UCM. PSRM. La acest capitol avem în vedere faptul că de multe ori personalitatea liderului “înghite” personalitatea partidului în calitate de organizaţie. PRM. Aşa zisele partide. NPNM. cu atât ea . atât timp cât o procedură este înfăptuită de cei care au îndeplinit-o prima dată. PNR. crearea căruia a fost o comandă politică. iar în 2003 – iarăşi un singur partid). PDSEM. Referitor la primul aspect al problemei accentuăm că atât timp cât organizaţia îi mai are pe primii lideri. NPNM.numărului de partide înregistrate (2001 – un partid. PEMAVE. PŢCDM. nu reprezintă nici pe de parte un parametru relevant pentru cazul Republicii Moldova.Partide cu “şanse incerte de instituţionalizare”: PSDM. Să ne aducem aminte de axioma lui S. . deşi el poate împrumuta sau păstra anumite trăsături ale acestora. 2002 – 0. Este cert faptul că vechimea partidelor. N. MSPR “Ravnopravie” şi PAM.partidele există de puţin timp. într-o anumită măsură – PSM. PŢCDM şi UCM. PR. PR.Partide cu “speranţă mare de instituţionalizare”: PCRM. UM şi PSL.Muşuc (PSDM). reieşind din datele înserate în schemă deducem următoarele categorii de partide (PSL şi PAMN nu cad sub incidenţa analizei): .Huntington: “cu cât o organizaţie este mai complicată. PAM. Ideea este că procesul de formare. Cazul Republicii Moldova este prezentat în Anexa 3. . În măsura în care partidul se identifică în mod accentuat cu persoana liderului. PRM. Partide ce au depăşit criza fondatorului: PPCD. care nu reuşesc să instaleze un anumit sistem organizaţional sunt obligate să dispară. Partidele care sunt conduse de un singur lider din momentul fondării sunt: PSM. a noilor formaţiuni social-politice se stopează. Aceasta loveşte mult în forţa instituţională a organizaţiei. Partidele ce apar în ultima perioadă de timp sunt rezultatul fuzionării organizaţiilor social-politice existente deja. Conceptualizarea în extensiune a fenomenului dat presupune elucidarea a cel puţin două aspecte: capacitatea de a supraveţui dispariţia fondatorului şi replasarea centrului de greutate. Cu cât organizaţia depăşeşte mai des problema succesiunii paşnice şi înlocuirea unui grup de lideri cu altul.Alexei (PDSEM).de multe ori liderii de partid nu sunt şi fondatorii acestuia. Un al treilea criteriu selectat şi sintetizat pentru cazul Republicii Moldova ar fi cel ce ţine de complexitatea şi profunzimea organizaţională. Un alt argument forte ce vine în sprijinul tezelor de mai sus este faptul că persoanele din lumea business-ului. cu atât ea este mai instituţionalizată. în sens cronologic. Aici ar fi cazul de amintit situaţia lui I. fiind un criteriu fundamental pentru democraţiile stabile de durată. deseori nejustificată. dar îşi doresc şi politic. MP “Speranţa-Nadejda”. ce dispun de capital financiar. Demarând de la conceptul de funcţionalitate a partidelor ajungem la ideea că partidul politic este diferit de simplele organizaţii obşteşti. Din care cauză este necesar la acest capitol să analizăm şi aspectul calitativ al problemei puse în discuţie – performanţa electorală reuşită pe durata activităţii partidului. nu-şi creează partide noi. din cel puţin două cauze: . În cazul Republicii Moldova acest aspect al problemei. PSDM. de la persoană la instituţie. MSPR “Ravnopravie”. PSRM. Se are în vedere faptul cât de bine este organizat partidul în calitate de instrument de mobilizare a suportului politic.Partide cu “şanse minime de instituţionalizare”: PEMAVE. MSP “Forţa Nouă”. Din care cauză încercăm să punem în dezbatere cea de a doua accepţiune a fenomenului “depersonalizare” – primatul instituţionalului asupra personalului. PNR.Andronic (PŢCDM) şi N. în ceea ce priveşte forţa partidului. forţa ei instituţională trezeşte încă îndoială. MP “SperanţaNadejda”. la fel. PCRM.

în mod real suntem martorii naţionalism filorus pronunţat.Klimenko sprijinul electoral este realizat de reprezentanţii minorităţilor naţionale de pe teritoriul Republicii Moldova care se consider marginalizaţi. În cadrul studiului nostru despre stabilitatea electoratului vom vorbi. Dacă formarea unui sistem de partide înseamnă întâi de toate dezvoltarea unui tipar stabil de interacţiuni între partidele politice concurente. Volatilitatea ridicată explică situaţia în care voturile trec de la un partid la altul. Ne permitem să nu fim de acord cu această teză. În cazul Partidului Democrat. În cazul Republicii Moldova gradul de volatilitate este unul suficient de ridicat.este mai instituţionalizată” [44. PCRM. când aşa formaţiuni politice semnificative pentru anii 1998-2001 ca Partidul Renaşterii şi Concilierii din Moldova (PRCM). până la alegerile din 2001. Volatilitatea la nivel agregat sau netă reprezintă jumătate din suma valorii absolute a diferenţelor dintre proporţia voturilor fiecărui partid în două alegeri consecutive. În pofida internaţionalismului promovat programatic. Pentru studiul nostru vom utiliza calcularea volatilităţii agregate – reprezentată prin procentul de voturi ce trec de la un partid la altul între două alegeri consecutive. Încercând o generalizare a datelor empirice deţinute. La moment. . În cazul formaţiunii politice conduse de V. În special dacă este vorba de primii ani ai pluripartidismului moldovenesc. Valoarea dată este una suficient de ridicată. Partidul Forţelor Democratice (PFD) şi Partidul Democrat (la acel moment – Mişcarea pentru o Moldovă Democrată şi Prosperă) nu au reuşit să depăşească barajul de 6%. electoratul comuniştilor se identifică în primul rând princriterii socialeconomici şi nu etnici. Acesta fiind constituit în mare parte din pături social vulnerabile (pensionari. PNR. Cu cât este mai mare numărul şi varietatea de subunităţi. PAM. dar nu chiar catastrofală. şi prestaţia cărora cade sub incidenţa studiului privind stabilitatea sprijinului electoral): . se încerca de a fundamenta ideea despre faptul că este un partid al minorităţilor (ruşi.partide cu electorat rigid: de ex. Faptul că elita partidului migrează în continuare în căutarea propriei poziţii în spaţiul . care prevede în ce măsură partidul dispune de un electorat stabil. ucraineni. şi între aceste partide şi alegători.partide cu electorat flotant (incert): PD. Detectarea componenţei calitative al suportului electoral reprezintă obiectul unui studiufundamental care nu se încadrează în arhitectura tezei de faţă. atunci unul din marile obstacole în instituţionalizarea sistemelor de partide îl constituie instabilitatea sprijinului pentru partide şi a identităţilor de partid. volens-nolens ne ciocnim cu fenomenul de “loialitatea de partid”. Anexa 4 ilustrează că în Republica Moldova între 1998 şi 2001 valoarea volatilităţii totale a fost de 20. Pentru a da un răspuns cât mai profund şi mai fundamentat vom pune în discuţie trei aspecte ale acestui parametru: volatilitatea electorală. în primul rând). stabilitatea instituţiilor şi reprezentativitatea la scară naţională a sprijinului din partea maselor. pe de o parte.25]. pe de alta.). PSDM. specificăm existenţa a următoarelor grupuri de partide. în special în perioada de recesiune economică. reieşind din indicatorii electorali de la ultimele două scrutine. PPCD. În primul rând. Dar rezultatele obţinute la maratonul electoral din 2001 au demonstrat caracterul eronat al acestor opinii. . În mare parte situaţia dată s-a repetat şi la alegerile din februarie 2001. Vorbind despre volatilitatea sistemului de partide. ţinând cont de factorii cantitativi. p. Ceea ce presupune în ultima instanţă un grad scăzut al instituţionalizării. în mare parte. În cazul comuniştilor. Formaţiunile majoritare din legislativul 19941998: Partidul Democrat-Agrar din Moldova (actualul PAM) şi “Unitatea Socialistă” nu au reuşit să treacă pragul electoral în cadrul alegerilor parlamentare din martie 1998. În absenţa unor ataşamente partizane rezonabil de puternice în rândul electoratului suportul electoral pentru un partid se poate modifica drastic. Este foarte relevant faptul dat dacă comparăm componenţa parlamentară 1994 şi 1998. MSPR “Ravnopravie”. De aici şi acele 40% acumulate în 1998. urmează să analizăm fenomenul volatilităţii electorale. s-ar putea crea impresia unui electorat stabil. cu atât este mai mare abilitatea organizaţiei de a asigura şi menţine abilitatea membrilor săi. găgăuzi etc.9%. din punctul de vedere al volatilităţii electorale (sunt luate în consideraţie formaţiunile socialpolitice ce au participat la mai multe electorale. Volatilitatea se referă la gradul în care un partid dispune de electorat stabil [vezi: 112].partide cu electorat stabil: de ex.

În consecinţă la 25 august este semnat Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti “Cu privire la modul provizoriu de înregistrare a asociaţilor obşteşti ale cetăţenilor în RSS Moldovenească”. a partidelor politice moldoveneşti. Procesul de constituire şi optimizare a cadrului juridic preocupat de reglementarea sistemului pluripartidist din Republica Moldova a cuprins mai multe etape succesive. Primii paşi spre democraţie şi spre un stat de drept au fost: Declaraţia de suveranitate şi de independenţă. suntem mai degrabă martorii unei stabilităţi în ceea ce priveşte tendinţa de descreştere a numărului de alegători. Existenţa unor “pete albe” în geografia suportului electoral al partidelor ne indică asupra unor carenţe de ordin organizatoric şi funcţional în raport cu mobilizarea suportului politic. fenomen irelevant în cazul sistemului moldovenesc de partide. Dimensiunea politico-juridică al instituţionalizării partidelor politice Procesul de instituţionalizare juridică a fost şi continuă să rămână unul destul de consistent în cazul Republicii Moldova. şi bogată în evenimente. a impus luarea de atitudine din partea Partidului Comunist al Moldovei (PCM). A doua etapă în termeni temporali se exprimă prin perioada 1991-1994. Acest document în premieră legifera pluralismul socio-politic în societatea moldovenească. PPCD.politic moldovenesc (de la stânga la dreapta şi viceversa) ne indică că ei însuşi nu văd o poziţie sigură a partidului. Demararea procesului de restructurare de către conducerea comunistă de la Moscova a determinat apariţia unui şir de formaţiuni “obşteşti” pe tot cuprinsul Uniunii Sovietice. Cu cât partidul este mai “naţional”. Gradul de volatilitate electorală se află în relaţii direct dependente cu cel de al doilea aspect a parametrului analizat (complexitatea şi profunzimea organizaţională) şi anume – stabilitatea instituţională. electoratul a votat în cadrul ultimilor alegeri nu atât pentru organizaţie cât pentru liderul de atunci al partidului – O. cu cât se bucură de o mai puternică acoperire teritorială cu atât el este mai instituţionalizat. 2003 (alegeri locale) şi 2005 (alegeri naţionale). dar nu este indicat caracterul politic al acestora. unde activitatea formaţiunilor sociale. Imediat după ce a demarat dezasamblarea vechiului sistem politic şi asamblarea unuia nou – democratic. În această etapă sunt adoptate primele acte normative fundamentale şi definitorii pentru statutul legal al organizaţiilor social-politice din arealul geografic vizat. dintre care 127 erau sociale. Aceasta în mare parte din cauza trecutului totalitar comunis. PDM şi PAMN. Este etapa când demarează instituţionalizarea juridică. s-a trecut la construcţia unui sistem de imunitate juridic care nu ar permite revenirea la trecutul ideologic monist. precum şi punerea în aplicare a Legii cu privire la . Volatilitatea ridicată a sistemului de partide este determinată în mare parte de instabilitatea instituţională a sistemului analizat: scindări şi fuziuni între partide mature şi emergenţa unor partide noi. adoptarea Legii cu privire la cetăţenie. în mare parte anticomuniste. Cel de al treilea aspect al criteriului organizatoric este reprezentativitatea sprijinului electoral. Iar în ce-I priveşte pe agrarieni. O primă etapă este cea cuprinsă între anii 1989-1991. Referitor la formaţiunile sociale noi apărute se specifică că în ele au pătruns “numeroase elemente de spirit extremiste şi naţionaliste”. de exemplu. Acesta este şi cazul Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RSSM). În cazul PSDM. Criteriul de care vom ţine cont se referă la procentul de voturi acumulat de candidaţii electorali în unităţile administrativ-teritoriale de gradul doi. Formaţiunile obşteşti aveau totuşi dreptul să înainteze candidaţi la alegeri. iar 17 social-politice. Pentru alegerile parlamentare din 2001 prin unităţi administrativ-teritoriale de gradul doi avem în vedere judeţele… § 3. pentru a nu atenta la statutul monist al partidului conducător. Candidaţii electorali ce cad sub incidenţa studiului sunt: PCRM.Nantoi. Creşterea numerică a asociaţilor “obşteşti” precum şi sporirea influenţei asupra maselor populare din partea acestora au impus organele de conducere ale RSSM să creeze o bază legislativă corespunzătoare noilor realităţi social-politice. Un indiciu în demersul euristic întreprins ar fi datele cu privire la repartizarea geografică a membrilor de partid. fiindcă de a prezenta candidaţi pentru alegeri aveau dreptul şi colectivele de muncă de la uzine. Faptul dat însă nu ne permite de a le susţine calitatea de instituţii politice. În total au fost înregistrate 144 de asociaţii obşteşti ale cetăţenilor. aceasta fiind cea mai de scurtă durată dar şi cea mai vertiginoasă. Vom analiza procesele electorale din anii 2001 (alegeri naţionale). recunoscându-se că organizaţiile de partid nu sunt pregătite să facă faţă evenimentelor. Din tabelul prezentat se observă cu certitudine tendinţa în dinamica sciziuni/fuziuni. Pe parcursul Decretului sunt specificate de numeroase ori “asociaţiile obşteşti”. propriu-zisă. Aici este de vorba de complexitatea ramificaţiilor organizatorico-structurale a partidului în raport cu dimensiunea geografică a sprijinului electoral.

rolul partidelor de a influenţa manifest activitatea coaliţiei guvernamentale. suspendare şi încetare a activităţii (art.1). Impactul instituţionalizării partidelor asupra sistemului politic Instituţionalizarea nu poate fi tratată. în general.15. 29. Legislaţia autohtonă se înscrie în practica juridică internaţională. Instituţionalizarea partidelor politice intrând într-o nouă fază calitativă. în special ceea ce ţine de procedura de înregistrare.Stabilizarea sistemului de partid existent prin fixarea condiţiilor de înregistrare şi activitate a partidelor (art. § 1.partide şi alte organizaţii socialpolitice. 18. organizarea de festivaluri etc. Legea privind partidele şi alte organizaţii social-politice din 17 septembrie 1991 (cu modificările ulterioare) este legea cu caracter organic ce prevede în mod expres condiţia juridică. 8.4. 7. Încă o consecinţă ce se cere subliniată la capitolul relaţii dintre partide este tendinţa de coalizare şi fuzionare a acestora. şi a celui de partide – în particular. adică posedă potenţial de guvernare. Actul normativ enunţat prevede dezvoltarea şi elucidarea următoarelor probleme şi direcţii de o importanţă vitală pentru o activitate eficientă şi eficace a partidelor politice moldoveneşti: . Se are în vedere în mod special departajarea organizaţiilor cu caracter politic de cele apolitice (art. care consfinţeşte existenţa a trei surse principale de finanţare a partidelor: internă. Trecem în faza superioară a instituţionalizării juridice. . şi a celor moldoveneşti. în termeni exclusivişti.Definirea fenomenului de partid. 19). Până la urmă partidele instituţionalizate sunt nişte factori decisivi în procesul de consolidare şi optimizare a sistemului social-politic. este stabilitatea guvernamentală. O primă consecinţă ce atrage atenţia este îmbunătăţirea climatului relaţional dintre partidele componente ale sistemului politic moldovenesc. Analizând prestaţia formaţiunilor social-politice din Republica Moldova la capitolul relaţii interpartinice nu putem să trecem cu vederea criteriile de relevanţă funcţională elaborate de G. drept un scop în sine. . Această etapă demarează prin validarea primelor alegeri parlamentare desfăşurate pe baza pluripartidistă în 1994. Specificul reglementării juridice moldoveneşti este că statul poate finanţa partidele doar în perioada electorală.Fortificarea instituţiei partidului politic. voturile în cea mai mare parte a lor seconcentrează în “activul” partidelor cu cele mai mari şanse de a deveni parlamentare. are loc “constituţionalizarea” acestora. a partidelor politice din Republica Moldova. Un alt efect important al instituţionalizării partidelor politice. 16). în lege sunt stipulate activităţile concrete în urma cărora partidul poate obţine profit (activitate editorială. În condiţiile existenţei unui prag electoral. determinarea coordonatelor sale conceptuale. Cinci partide).). Ea a marcat începutul unei noi etape în evoluţia bazei legislative a pluripartidismului moldovenesc. Legea partidelor a fost adoptată la 17 septembrie 1991 [159]. şi în mod implicit gradul de instituţionalizare.rolul partidelor politice în formarea coaliţiilor de guvernare. 22). Etapa a treia (1994 – zilele noastre) de evoluţie a cadrului juridic se caracterizează prin tendinţa de optimizare a bazei legislative a pluripartidismului. Sintagma dată presupune explicarea situaţiei când majoritatea voturilor alegătorilor se îndreaptă spre anumite formaţiuni social-politice (la moment este vorba de cca. 30).5. .Sartori: . Ne referim la faptul că o trăsătură a formaţiunii politice instituţionalizate este potenţialul de aşi permanentiza actul guvernării. .Reglementarea problemelor ce ţin de finanţarea partidelor. adică posedă potenţial de intimidare. . Un alt efect al instituţionalizării ce nu poate fi trecut cu vederea este eficientizarea sau “coagularea” votului. 15. Ne referim în mod aparte la consolidarea organizaţional internă prin fixarea normativă a exigenţelor şi imperativelor de natură organizatorică (art. De asemenea. în general. în particular. din surse private şi finanţarea din partea statului (art. 12.Ordonarea relaţiilor cu instituţiile statului. .

pluralism polarizat şi atomizare) şi 2 necompetitive (sistem cu partid unic şi sistem cu partid hegemon). pluralism moderat. Autorul propune 5 tipuri de sisteme de partide competitive (sistem cu partid predominant. Din care cauză în analiza implicaţiilor instituţionalizării partidelor politice asupra arhitecturii sistemului de partide moldovenesc vom porni de la tipologia realizată de G.Un următor efect destul de important al instituţionalizării partidelor organizaţiilor socialpolitice din Republica Moldova este depăşirea fazelor atomizării şi a pluralismului extrem în cazul sistemului de partide moldovenesc. .Sartori. bipartidism.