George Hanta

I. L. Caragiale (Operele marilor clasici)

I. Viata si activitatea lui I. L. Caragiale
Ion Luca Caragiale (30 ianuarie 1852 - 1 februarie 1912) s-a născut in comuna Haimanale din judeţul Prahova, ca fiu al lui Luca, unul dintre feciorii lui Ştefan Caragiale, frate mai mare al celebrilor actori Costache şi Iorgu. Debutul literar, viitorul dramaturg şi l-a făcut la 21 de ani(1873), începând să colaboreze la revista umoristică Claponul şi Calendarul claponului, sub pseudonimul Car sau Pelicar. În anii 1876-1877, este corector la ziarul Unirea Democratică, iar prin mai, iunie scoate o publicaţie umoristică Claponul redactată numai de el.

II. Universul operei
Aşa cum relevă T. Vianu, I.L.Caragiale a marcat în teatrul şi în proza românească nivelul de geniu, pe care Eminescu l-a ilustrat în poezie. Este primul mare scriitor obiectiv în opera căruia este reflectată în profunzimea ei viaţa societăţii româneşti, văzută ca o comedie umană şi transpusă într-un autentic document artistic al epocii. Dovedind o acută conştiinţă artistică şi o clară finalitate a artei, scriitorul are un cult al formei şi o paaiune a nuanţării expresiilor, o adaptare a vorbirii personajelor la nivelul lor de cultură. Caragiale s-a ridicat la o certă valoare artistică universală prin generalizare şi sinteză, prin sondarea în profunzime a general-umanului şi prin satira necruţătoare a viciilor şi urâţeniei unei lumi. Ion Luca Caragiale (30 ianuarie 1852 - 1 februarie 1912) s-a născut in comuna Haimanale din judeţul Prahova, ca fiu al lui Luca, unul dintre feciorii lui Ştefan Caragiale, frate mai mare al celebrilor actori Costache şi Iorgu.

III. Comediile
Comedia este specia genului dramatic, în proză sau în versuri, care evocă întâmplări, personaje,moravuri, într-o manieră care stârneşte râsul, având - de regulă - un sfârşit fericit. Comediile lui Caragiale au ca intenţie finală critica moravurilor unei burghezii recente, fără tradiţie şi fără aderenţă reală la civilizaţia modernă. Scriitorul surprinde lipsa de cultură şi imoralitatea acestei lumi alături de marea discrepanţă între esenţa şi aparenţa aspiraţiilor acesteia.

IV. carieristul. a sistemului de relaţii şi a corupţiei.) se îmbină cu moldovenismele (bortă. oleacă.George Hanta Deşi reduse la o singură trăsătură de caracter. dugheană. sunt rezultatul combinaţiei inimitabile a tuturor mijloacelor comice: ironie. Prima comedie a lui Caragiale. Ion Luca Caragiale a publicat două comedii de moravuri (O noapte furtunoasă şi O scrisoare pierdută). Prin varietatea lor. autorul remarca: „Poveţele acestei minunate inteligenţe critice sunt nepreţuite pentru un talent de invenţie lipsit încă de judecată şi măsura exactă a frumosului. la o şedinţă a Junuimii. dar nu iartă trăsăturile care le fac ridicole şi absurde. de cele mai multe ori deformate. o parte importantă a schiţelor se opreşte asupra educaţiei greşite făcute în şcoală şi familie (Domnul Goe. umor. Mici economii). S-a observat. ştrudui). grotesc etc. au ăndeplinit odinioară o mare misiune”. manifestat în special în vorbirea personajelor mai vîrstnice sau lipsite de instucţie. Schitele Primele schiţe au apărut în Ghimpele şi Universul şi au fost reunite în anul 1901 în volumul Momente. dar şi prin investigarea zonelor sociale şi ale vieţii urbane. ele dau imaginea unei lumi cu care autorul era familiarizat din comedii. a fost citită înainte de a fi reprezentată. ). Însa. O noapta furtunoasă. tibişir. şi altul constituit din neologisme. critica se îndreaptă împotriva falsei vieţi de familie. politicianul venal şi corupt. În cele mai multe schiţe. În legătură cu intervenţia lui Titu Maiorescu. staie. . probălui. la o schemă clasică. Criticile lui Maiorescu. sarcasm. unde T. de asemenea. fanfaronul etc.. oricăt ar zice cineva astăzi că sunt gratuite sau prea primitive. pronunţate incorect. Maiorescu i-a făcut câteva recomandări privind temperarea violenţelor de limbaj. Vizită. cevaşilea.. a lipsei de comunicare între soţi şi în special a acceptării şi instituţionalizării adulterului (Om cu noroc. de localizare şi de caracterizare. personajele se impun prin caracterul general al reprezentativităţii lor. impropriu adaptate. că limbajul eroilor lui Caragiale are două staturi lexicale: unul mai vechi. Lanţul slăbiciunilor). acilea. o farsă comică (Conul Leonida faţă cu reacţiunea) şi un vodevil (D-ale carnavalului). Comediile. încadrate într-o categorie tipică (demagogul. Muntenismele (acuşica. profund originale. Scriitorul care pare că îşi iubeşte personajele este îngăduitor faţă de ele. tarabă) şi cu ardelenismele (foale. tărbacă. V. becher. colţun. Limbajul Comentatorii operei lui Caragiale au arătat că limbajul personajelor îndeplineşte funcţiile de datare.

.George Hanta Harul lui Caragiale. Ion Luca Caragiale are conştiinţa valorii cuvântului. De exemplu.un mare constructor în cuvinte''.reprezintă un apărător al limbii române literare.. În concluzie. în timp ce Zoe şi Tipătescu folosesc aceleaşi cuvinte corect. evitîndu-se excesele. a capacităţii şi a limitelor acestuia. Cetăţeanul turmentat şi Pristanda deformează fonetic cuvintele. cum îl caracteriza Alexandru Vlahuţă . pledând ca acesta să fie menţinută pe drumul ei firesc. este de a adecva vorbirea fiecărui personaj condiţiei lui sociale şi caracterului său. unic. Caragiale ..

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful