DICȚIONARUL

PLANTELR DE LEAC

Plantele medicinale au secrete şi compuşi pe care poate, noi, oamenii, nu le vom dezvălui niciodată în toată complexitatea lor. Medicamentele sunt făcute de mâna omului, în timp ce plantele au harul divin. O diferenţă care spune totul şi încă ceva în plus: că nu existăm şi că nu vom exista decât prin natură.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Dicţionarul plantelor de leac. - Ed. a 2-a, rev. – București: Editura Călin, 2008 Bibliogr. ISBN 978-973-7661-08-1 81'374.2:633.81+633.88=135.1

© Editura Călin Editura Călin este marcă înregistrată

Dicţionar realizat de Eugen Mihăescu și colaboratorii Concepţie grafică – Mihnea Truşcă Tehnoredactare – Călin Mihăescu Editor – S.C. 5 M Exim SRL – Editura Călin București, sector 6, Drumul Taberei nr. 120 www.edituracalin.ro | e-mail: edituracalin@gmail.com

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC plante medicinale de uz curent plante medicinale renumite plante medicinale rare plante medicinale exotice alimente medicinale Editura Călin .

. Chili/Arborele de chili....... Lingureaua......... Hibiscus... Agrișul. Cucuta de apă.............. Ciumăfaia. Cătina albă..... Frasinul.......... Arahidele......... Gălbăjoara. Dentiţa... Cimbrul de cultură.......... Brădișorul...... Iarba șarpelui.. Cornul secarei.................... Buretele de stejar....... 20 D . Calomfirul. Măcrișul iepurelui.......................... Mango....... Broccoli.......... Asmăţuiul.......... Dafinul......... Genţianele (Ghinţura galbenă................... Coca.............. Anasonul. Busuiocul.... Meiul...... Ananasul... Cuișoarele/Arborele de cuișoare..... Leușteanul....... Fucusul/Alga fucus... Arnica......... Lemnul Domnului. Liliacul................................ Drobușorul...... Bozul........ Crușânul..... Fragul.... Iarba mare.... Ghimpele....... Ghinţura pătată.... Dumbravnicul.................. F....................... 53 H ....... Buruiana de trânji. Căldărușa............ Fumăriţa. Caisul...... Degeţelul lânos......... Laptele câinelui. Gălbenelele...... Ghizdeiul.............. Iedera.............. 12 C ...... Mazărea.............. 74 ........................ Cânepa.. Angelica....... Ghiocelul........... Dovleacul.... Iarba neagră................ Drojdia de bere.. Ginsengul.......................... Isopul..... Ceapa................ Floareasoarelui...................... Coada calului......... 48 Eucaliptul............................... 67 M ........ 41 E ..... Linariţa.. Limba boului................... Camforul/ Arborele de camfor... Feriga........ Brânca. Lăcrimioara.......... Lichenul de stejar.................. Ciuboţica cucului.. Mate........ Armurariul............... Limba broaștei....... Lumânărica...... Izmușoara de câmp......... Bujorul de munte.......... Brâncuţa............... Captalanul..... Ceaiul....................... 67 Jneapănul....................... Lemnul câinesc.............. Călinul. Cimișirul..... Izma broaștei.. Ienupărul. Colăceii babei................... Mătrăguna. Foaia grasă..... Macul de câmp......... Aloea...... Degetărelele............. Cicoarea... Cafeaua/Arborele de cafea.... Cerenţelul............ Ciumăreaua........ Ipcărigea...................... Mangoldul.. Leurda...... Iarba broaștelor.. Castravetele......... Coada zmeului...................... Drobiţa............. L .... Fagul....... Curcuma/Curry.. Ginko biloba.... Hreanul..... Mesteacănul... Feniculul.. Lintea.................. Dracila... I ............ Alunul........... Ghimberul........ Măslinul...................... Cartoful....... Drobul....... Coacăzul negru.. Cătușnica............. Creţușca..... Gălbinelele.... Lemnul dulce... Fluierătoarea..... Cornul..................... Arinul negru... Lichenul câinilor.. Cireșul și Vișinul. Cola...... Bradul.... Mandarinul.............. Bătrânișul..... Ghinţura violetă).. Gutuiul... 5 Cuprins B . Cornaciul... Coada racului........ Bănuţii. Floarea paștelui..... Lămâiul. Iarba roșie.. 48 G ............. Feciorica.... Brusturele. Coriandrul. Macul de grădină...... Iarba de șoaldină............ Cacao/Arborele de cacao....... Merișorul. Brândușa de toamnă...... 59 Hameiul......................... Coroniștea... Anghinarea. Izma bună (Menta).. Cimbrișorul......... Mătăciunea....................................... Albăstrelele......... Bobornicul... 61 J . Inul... Limba mielului... 4 A .... Degetarul galben..... Chinina/Arborele de chinină.............. Fasolea............. Curmalul................... Cucuta...... Ardeiul iute........ Iarba lui Cristofor............. Feriguţa.. Crinul de pădure................ Lăsniciorul................... Cocotierul............ Grâul...... Curpenul de pădure.. Măcrișul... Ghinţura albastră. Maghiranul... Creţișorul. Bamele...................... Cuvânt înainte ..... Levănţica......... Mărgelușele.. Angelica de pădure............ Bobul. Iarba grasă....... Mărarul.......... Dudul................ Dediţelul..... Castanul... Mărul.......Afinul..... Amăreala........... Grape-fruitul/Grepfrutul.. Hrișcă...... Bananierul...................................... Dalacul...... Chimenul.... Brebenelul.......... Măceșul... Coada șoricelului...... Mărul lupului.................. Măselariţa..............

. Salvia.. Scaiul dracului. Păștiţa..................... Turiţa mare...Mielăreaua...... Ovăzul................ Explicarea unor termeni mai puţin cunoscuţi ................... Saschiul....... Nalba neagră......... 158 . Virnanţul................. Scorţișoara/Arborele de scorţișoară/Scorţișorul..... Sânzienele...................... Scumpia.... Plopul negru. Năsturelul. Sfecla roșie.. Ștevia.................. Troscotul de baltă.... Scara Domnului. Spanacul......... Tămâiţa.......... Papaia.. Murul... Mojdreanul....... Smochinul.. Sănișoara.............. Vindeceaua.......... Plesnitoarea....... Volbura........... Nufărul galben. Prunul..... Vanilia.......... Părul.............. 95 P .. Yucca U ..... Sulfina............................................. Trandafirul...... Pecetea lui Solomon............................ Roua cerului.... Viţa de vie.. Patisonul............... Muștarul negru............. Prazul.............. Ungurașul....... Popâlnicul iepuresc....... Stejarul............ Nemţișorul de câmp................. Piretrul....... Piperul negru.... Scânteiuţa.......... Sovârvul. 99 R ...... Pătlăgica vânăta........................... Pufuliţa....... Sclipeţii.......... Răchita roșie..... Răchitanul............. Rodul pământului............ Sorbestreaua.......... Ricinul. Vineriţa... Schinduful... 112 S .... Portocalul......... 90 O .... 144 Ţelina.... Untul vacii... Muștarul alb. Mușeţelul roman. Zorelele........ Năutul..... Ochiul lupului............................... Talpa mâţei..... Nucul............. Tătăneasa.... Salcâmul japonez...... Mierea ursului.. N ........... Teiul............. Vătămătoarea.... Urzica........................ Păducelul....... Negrilica........... Obligeana...................... Troscotul.......................... Omagul..... Mușeţelul................................. Osul iepurelui. Rogozul............. T .. Vulturica........ Morcovul sălbatic................ 155 Z .... Talpa gâștei.......... Trifoiștea de baltă.. Salba moale.............. Piperul de baltă............... Ventrilica.................. Porumbarul..... Reventul........... Păstârnacul..... Traista ciobanului........... Podbalul. Ruscuţa de primăvară............ Zmeurul. Vâscul.......... Roiba...... Nufărul alb.......... Săpunariţa...... Toporașii......... Năpraznicul.. Turta......... Salcâmul....................... Orezul.. 118 Ş . Scaiul ghimpos. Sparanghelul. 157 Bibliografie selectivă ............ Spânzul.......... Oreșniţa............ Mirtul.................. Scorușul de munte... Susanul..... Ridichea.......... Odoleanul/Valeriana....... Strugurii ursului...... Migdalul..................... Piciorul lupului............................. Orzul............ Rozmarinul.......... 149 Y ..... Urechelniţa. Morcovul de grădină.. Siminocul... Pătlăgica roșie......... Piersicul.......... Viţelarul................ Pepenele galben. Pinul............................... Pochivnicul......... Păpădia..... Mutulica. Varza creaţă. Slăbănogul..... Pepenele verde.... Mutătoarea...................... Trei fraţi pătaţi........................ Tarhonul......... Tuia/Arborele-vieţii........ Pătrunjelul........ Pelinul......... Păpălăul.............. Untișorul.. Soia... 155 Zămoșiţa.. Ţintaura. 145 V .......... Socul......... Tulichina.............. Trifoiul roșu........... Răculeţul....... Scaiul măgăresc.... Rostopasca... Secara......... Pătlagina........ Mușchiul de munte........................ Scaiul vânăt........ Nalba mare.. Schinelul.. Stirigoaia...................... Sporiciul...... 137 Ţ ..... Stuful.. Moșmonul...... Rodiul/Rodia...................................... Salata verde.... Usturoiul... Urzica moartă............... Pirul.. Vinariţa.................. Roiniţa................. Ulmul..... Nu-mă-uita.... Silurul....... Splinuţa..... Verigariul. Porumbul...................... Napul.......... 135 Șofranul..... Sunătoarea.....

Reîntoarcerea oamenilor spre tratamentele medicinale. desigur. și anume că aceștia au străbătut-o bizuindu-se și pe puterea mică-mare a plantelor tămăduitoare. Medicamentele sunt făcute de mâna omului.să-i zicem. moft sau tradiţionalism cu orice preţ. cu natura. noi. că medicamentul tratează repede și eficient și că planta medicinală nu poate fi decât un adjuvant sau o terapie de întreţinere. răsfăţ.pe care este atât de necesar s-o înţelegem și pe care trebuie s-o cercetăm. există o lume pe care trebuie. Cu încredere și la modul practic. Plantele medicinale au secrete și compuși pe care poate. Se spune. Care temei nu poate fi altul decât sănătatea. în timp ce plantele au harul divin. să ne-o apropiem. Desigur. deschizându-ne o ușă spre miracolele de lângă noi. Vorbim aici despre lumea vegetală . beneficiile vor fi nepreţuite. deși istoria oamenilor ne arată. nicidecum. oamenii. . lumea animală. modă. așa cum deja încercăm să regăsim. altceva. ci o necesitate și un incontestabil temei.Cuvânt înainte Plantele medicinale sunt monumente și minuni ale naturii. neobosiţi și adesea pasionaţi. iar prezentul dicţionar încearcă să ne ajute în acest demers. lumea faunei. O diferenţă care spune totul și încă ceva în plus: că nu existăm și că nu vom exista decât prin natură. vital . parcă. pe leacurile izvorâte generos din încă prea puţin pătrunsele lor taine. nu le vom dezvălui niciodată în toată complexitatea lor. desigur. Între hotarele mierii și ale laptelui. între adânc de mare și vârf de munte. spre practicile și terapiile naturiste nu e. deplină și strălucitoare. întru binele și echilibrul nostru. în pace și în armonie.

Întrebuinţări. De altfel. prin tufărișuri și păduri. afinul este cunoscut ca un însoţitor benefic în tratamentele privind diabetul. mirtilină. au formă lobată. tot pe bază de alcool și afine se prepară lichiorul de afine. Florile. Afinul este un arbust bogat ramificat. Fructele. inclusiv miere. Preparatele din această plantă au efecte pozitive și în enterocolite. gustul fiind dulce-acrișor. de mici dimensiuni. Taninul se găsește nu numai în frunze. S-au observat efecte pozitive și în utilizarea afinului sub formă de unguent. înălţimea sa fiind de numai 50 cm. dar mai ales în frunzele de afin: tanin. afinele sunt plăcute la gust. și pot fi consumate ca orice fruct. dezvoltându-se în mai-iunie. afine de munte. Afecţiunea în care afinul are o mare importantă medicinală este. iar frunzele. vitamina C. afecţiuni reumatice. agrișele . Frunzele de afin se remarcă printr-o importantă acţiune bacteriostatică și sunt considerate a fi principalul agent terapeutic din structura acestei plante. tulburări ale circulaţiei sângelui. sau ceva mai deschis – spre grena. Acrișoare. alcool și alţi ingredienţi. în micoze. În tratamente naturiste. iar din fructe se prepară decoct sau se macerează. Face parte din familia ericaceelor. până spre golurile alpine. Afinul crește pe munte. neomirtilină. Culoarea lor poate fi verzuie. diuretic. acizi. Specialiștii afirmă că tratamentul cu ceaiuri de afin contribuie la creșterea acuităţii vizuale. de culoare verzuie sau roșcată. Prezentare. Din fructele de afin. În condiţiile vieţii moderne. stomatite. Fructele sunt de culoare neagră. Cei inventivi prepară chiar și vin de afine. Pentru tratamente se utilizează mai ales frunzele. cu zahăr. valoare medicinală au și rădăcinile de afin. antihemoragic. zaharuri. Afinul este. Reduse ca dimensiune. coronarită. gălbuie sau chiar roșiatică. sechele de infarct. cu o nuanţă de albăstrui-metalizat. Produsul principal pentru tratament este ceaiul. Fructele conţin pectine. De asemenea. dezinfectant intern. în permanenţă. Recoltarea agrișelor se face pe tot parcursul verii. apar la baza frunzelor în lunile aprilie și mai. cât și fructele de afin au acţiune astringentă și contribuie la reducerea zahărului din sânge (diabet). agrișele au formă ovoidală sau chiar sferică.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC A 5 Afinul Denumirea știinţifică: Vaccinium myrtillus. au fost identificate cel puţin 10 reţete alimentare pe bază de fructe de afin. De asemenea. Aparţine familiei saxifragaceelor. Agrișul crește în zona montană și subalpină. cuprinsă între 60 și 150 cm. Din frunze se face infuzie. fiind considerate un aliment ecologic. Mai nou. sunt comestibile. provitamina A. și un activ agent antidiareic. la maturitate. totodată. gută. desigur. ci și în fructe. Denumiri populare: pomușoare. ramurile sale având. ceaiul de frunze. Datorită mirtilinei și neomirtilinei. valoarea economică a afinelor crește. Agrișul Denumire știinţifică: Ribes uva-crispa sau Ribes grossularia. afinul poate fi considerat o sursă excepţională de insulina – insulina vegetală. diabetul. Agrișul este un arbust cu o înălţime. Atât frunzele. afine. dar nu sunt de neglijat nici fructele. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și fructele. Denumire populară: pomușoare. culoarea verde. Se prezintă ca un arbust scund. faringite. folosit – la nevoie – și în combinaţie cu alte plante medicinale. Substanţe active importante care se găsesc în fructele. Prezentare. păroase. de la circa 800 de metri în sus. dar și pentru consum în gospodărie. trebuie reţinută și influenţa afinului în sporirea acuităţii vizuale. iar florile au culoarea roz-palid. Frunzele sunt oval-alungite. mai ales pe timp de noapte. coacăze. Ramurile sale sunt spinoase. Alt preparat obţinut din afin este tinctura. Apare și sub formă cultivată. din care se prepară un decoct. cunoscute sub numele de agrișe. mai ales când lumina este redusă sau chiar noaptea. În ceea ce privește utilizarea fructului de afin în bucătărie. se prepară o băutură alcoolică de casă – afinata.

vermifuge. O aplicaţie cu albăstrele poate readuce și pofta de mâncare. foarte bogat în vitamine și săruri minerale. acizi – mai ales acidul citric. fiind bogate în săruri minerale și vitamine. aloea se remarcă. păroasă. lemnificată. Sucul se poate utiliza. Albăstrelele sunt plante erbacee din familia compozitelor. până la 1 kg de agrișe pe zi. fiind socotite „fructul vacanţelor de vară” petrecute la munte (agrișele sunt un excelent tonic-aperitiv. sunt recomandate în alimentaţia copiilor. pelargonină. sodiu. cianină. În vârful tulpinii se dezvoltă capitule cu flori în nuanţe de albastru-violet. Este utilizată și în afecţiuni precum congestiile cerebrale sau migrenele. Aloea este o plantă exotică decorativă ce aparţine familiei liliaceelor. dar poate fi utilizată și planta întreagă. și nu numai. floarea grâului. Albăstrelele Denumirea știinţifică: Centaurea cyanus. de asemenea. se face cură de agrișe. Florile. fosfor. Datorită condiţiilor climatice. a afecţiunilor renale sau ale vezicii urinare. Întrebuinţări. de la albăstrele se recoltează inflorescenţa (sau chiar numai petalele). ce se pot închide seara și deschide dimineaţa. în combinaţie cu alte plante medicinale. dar în cantităţi mai mici. roze și chiar albe – mai exact spus niște măciulii care sunt asemenea unei explozii de petale. din care se extrage sucul de aloe. . Substanţe active importante: doi compuși specifici – barbaioină și emodină. tulpina albăstrelelor este păioasă. B1. Întrebuinţări. Prezentare. Prezentare. Importanţă pentru practica medicinală au frunzele. ramificată. însă. în inflamaţii ale pleoapelor. diuretic. în gută. Acţionează. Celelalte efecte în plan terapeutic se obţin. Au efecte. Agrișele au și o mare valoare medicinală. floarea paiului. Agrișele sunt recomandate. și împotriva diareii. în principal. vineţea. agrișele sunt utilizate datorită calităţilor lor laxative și depurative. în afecţiunile cardiace. lanurile de grâu și secară. Ca plantă medicinală. Totodată. pectine. C și P. dar și acidul malic sau tartric. La maturitate. În practica medicinală curentă. Preferă locurile uscate și însorite. Aloea Denumire știinţifică: Aloe vulgaris. granule. și în suferinţele reumatice. Pentru aplicaţii medicinale se prepară: pulbere. cu bune rezultate. Agrișele sunt fructe mult căutat de naturiști. Are frunze foarte groase. Preparatele din albăstrele se folosesc și ca diuretic. dar mai ales ca un bun purgativ. Denumiri populare: măturică. În mod obișnuit. stomahice. Substanţe active importante: centaurina. taluzurile drumurilor. tanin. Acest suc se găsește și în alte părţi ale plantei. totodată. precum și un diuretic natural și eficient. astringent. consistente. Datorită conţinutului lor. În practica naturistă. Albăstrelele smălţuiesc fâneţele. Aloea prezintă interes pentru femei. Potrivit specialiștilor. dispuse în formă de spic. în industria alimentară. adică în conjunctivite. În mod obișnuit. potasiu. Întrebuinţări. având acţiune pozitivă în caz de insuficienţă menstruală. cu succes. și în stare proaspătă. tătăișă vânătă. ajungându-se să se consume. Albăstrelele se folosesc. aloea nu se va utiliza decât sub îndrumarea specialistului. în tratamente privind iritaţiile oculare. cu încredere. în România se găsește numai cultivată. pilule laxative. calciu. Substanţe active importante: vitaminele A. albăstrelele sunt utilizate în tratamentele legate de inflamaţiile ochilor. de 50 – 60 cm. purpurii.6 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC fiind prelucrate. și în curele de slăbire. sunt un bun regulator al activităţii digestive și hepatice. prin efectele sale tonifiante. sunt galbene sau roșii. sau se potenţează. cărnoase. Aloea provine din zona mediteraneană. înalte de până la un metru – înălţimea lor fiind. produsul terapeutic pe bază de albăstrele acţionează pe trei direcţii: calmant. Datorită toxicităţii sale mari (poate fi mortală!). chiar și atunci când condiţiile de viaţă sunt dificile. în mod obișnuit. în curele de dezintoxicare. B2. dar și un bun digestiv). iarba frigurilor. Înfloresc din iunie și până în septembrie. a reumatismului.

sub formă de decoct. o combinaţie (o aglutinare) de fructe produse de mai multe flori alăturate. Amăreala Denumirea știinţifică: Polygala amara.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 7 Alunul Denumirea știinţifică: Corylus avellana. În cazul amărelii. Prezentare. Din părţile cu valoare medicinală ale alunului se prepară infuzie. Fructul de ananas. datorită acestei compoziţii de excepţie. o inflorescenţă sub formă de spic. Modesta plantă cunoscută sub numele de amăreală aparţine de familia poligalaceelor. frecvent în zona dealurilor. în vârf. Surprinzător pentru cei din regiunile mai reci ale planetei. Înflorește la sfârșitul primăverii și aproape toată vara. Consumul alunelor este foarte important nu numai în terapii. fluidifiantă și expectorantă. de ulm. Cu proprietăţi astringente. Ananasul Denumire știinţifică: Ananas sativus. după cum îi spune și numele. Preparatele de amăreală au o puternică acţiune tonifiantă. Prezentare. gustul ei fiind. iar partea aeriană a acestei plante se prezintă sub formă de tufă. glicozide. Denumire populară: șopârliţă. mai nou. În tratamentele cu amăreală se recomandă a se folosi. Aria de răspândire – de la câmpie până la munte. Alunul este un arbust din familia betulaceelor. mai nou și sub formă de extract. bronșita. În cantităţi mari. Amăreala crește prin fâneţe. de stejar. în timp ce extractul de frunze și coji sau de ramuri tinere este considerat eficient în periflebite. Pentru practica gastronomică naturistă au fost puse la punct peste 20 de reţete pe bază de alune. . ananasul este o erbacee. Amăreala este o erbacee de mici dimensiuni – maximum 20 cm – cu flori ce pot fi albe. alunele sunt asimilate repede și aproape în totalitate de organism. Uneori se folosesc doar florile. Substanţe active importante: azotaţi. totodată. calciu. Marele navigator Cristofor Columb a văzut ananași în Guadelupa. adică alunele. tuberculoza pulmonară. în 1493. amăreala făcând parte din terapiile privind pneumonia. vitaminele A și B. și un bandaj gastric. Poate crește până la cinci metri înălţime. Fructele. Alunele de pădure sunt. pe terenuri înţelenite. Prezentare. ci și în menţinerea unei stări generale bune. precum și ca fortifiant. Ananasul este o plantă tropicală originară din America. întotdeauna. provocând o secreţie bronșică masivă care e. puternic amar. fiind foarte hrănitoare. Alunele sunt considerate un leac foarte bun împotriva anemiei hemolitice. determinând o mai bună funcţionare a aparatului respirator. așa cum îl știm noi de la piaţă este. valoare medicinală are toată planta. pe marginea drumurilor. potasiu. materii grase. decoct și suc. a sistemului nervos. Poate fi întâlnit și pe pajiști. Polygala vulgaris. alcoolul specific numit poligalită. de obicei. florile de alun (mâţișorii) pot fi utilizate în prepararea ceaiurilor sudorifice. a stomacului. Principalul domeniu de aplicaţie rămâne. albastre. Are frunze lungi și o tulpină scurtă ce poartă. Rizomul este scurt. tusea convulsivă. iar frunzele. deoarece poate irita tractul digestiv. probabil datorită concentraţiei mai mari de substanţe active. au un peţiol de unu-doi centimetri. însă. Florile sunt sub formă de mâţișori. magneziu. cupru. în amestec cu arborii de bază sau la margine. seamănă întrucâtva cu ghinda sau chiar cu jirul și se grupează câte două – patru la un loc. Întrebuinţări. ci și frunzele și. Importanţi în terapie sunt și mâţișorii de alun. violete. sub formă de tufișuri. în martie. Ca plantă medicinală. aparţinând familiei bromeliaceelor. Fructul este o capsulă. Este o plantă perenă. fier. alunul se remarcă și prin puterea sa depurativă (de curăţire a organismului). cel mai adesea albastre. Valoare terapeutică au nu numai alunele. Crește prin pădurile de fag. Amăreala este recunoscută ca un agent activ în afecţiunile pulmonare. sistemul respirator. În mod obișnuit. În practica medicinală se utilizează. aproape ovale. de fapt. coaja sau ramurile arbuștilor tineri. puternic nutritive și cu valoare energetică mare. Întrebuinţări. fosfor. Alunul înflorește devreme. preparatele de amăreală provoacă purgaţie și contribuie la buna desfășurare a menstruaţiei. Substanţe active importante: poligalina – aceasta fiind substanţa care dă gustul amar apoi saponine.

Potrivit specialiștilor. anasonul poate fi folosit sub formă de infuzie în combaterea colicilor la sugari (circa 30 de boabe la jumătate de litru de apă).5 metri. Din acest motiv. anasonul stimulează pofta de mâncare. vin tonic. Preparatul principal pentru terapii medicinale este infuzia. Din aceste părţi se prepară infuzie. deci este de dimensiuni reduse. substanţe grase. adică imediat ce a fost stors din fruct.8 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Anansul este inclus în rândul plantelor medicinale datorită calităţilor fructului său. anasonul este un bun stabilizator și regulator al pancreasului. Face parte din familia umbeliferelor. praf de rădăcină. dar rădăcina și seminţele au cea mai mare valoare medicinală. destul de mult. acid cinamic. precum și în cele de combatere a celulitei. Frunzele sunt puţine și rare. tinctură. ulcerului duodenal. Florile. dar mai ales anticancerigene. Specialiștii naturiști apreciază că în cazul anasonului sunt utile nu numai seminţele. La nivelul tractului digestiv. acestea sunt în cantităţi foarte reduse. sucul de ananas putând chiar înlocui sucul gastric. dar în concentraţii mai reduse. stimulează lactaţia la femeile care alăptează. La recoltare se culeg seminţele (fructele). pectine. Specialiștii fac o precizare privind utilizarea aceste infuzii: se folosește doar câteva ore deoarece devine toxică. Anasonul Denumirea știinţifică: Pimpinella anisum. Folositoare în aplicaţii medicinale este planta în întregul ei. anasonul se remarcă în primul rând prin faptul că revigorează activitatea pancreasului. . Denumire populară: angelină. tot complexul de vitamine B. conţinând o enzimă ce blochează creșterea nivelului de insulină din sânge și transformarea zaharidelor în glucide. aniș. Dacă este bine preparat și păstrat. penate. Este o plantă cultivată de om. gastritelor. Întrebuinţări. Angelica Denumire știinţifică: Angelica archangelica. Seminţele de anason sunt bogate în vitamine. și substanţe grase – în proporţie de 18-20%. calmează bronșitele și poate fi utilizat chiar și în combaterea viermilor intestinali. ci și frunzele. ananasul este recomandat la desert. fructul de ananas este foarte util în asigurarea unei bune funcţionări a tractului gastro-intestinal. Datorită bromelinei. aparţinând familiei umbeliferelor. precum și în calciu și fosfor. reglează activitatea intestinală. reglează secreţiile pancreatice și intestinale. din care se extrage un suc foarte plăcut. și în industria băuturilor. Ca plantă medicinală. Specialiștii recomandă utilizarea ananasului în terapiile pentru combaterea celulitei. sucul de ananas revigorează activitatea digestivă și face poftă de mâncare. chimion dulce. Denumiri populare: chimen dulce. anison. Pentru eficienţă terapeutică se recomandă consumarea sucului de ananas în stare proaspătă. În terapii externe. Prin prelucrare. precum și în bucătărie. Anasonul este o plantă anuală aromatică. pentru aroma sa plăcută și pentru corectarea gustului. Angelica este o plantă erbacee aromatică. De asemenea. La maturitate poate avea înălţimi cuprinse între 50 cm și 1. buciniș. bădean. Prezentare. având și proprietăţi antispastice și carminative. vitamina C. sucul de ananas își dovedește eficienţa în tratarea unor răni sau arsuri. enterocolitelor. din seminţele de anason se obţin următoarele produse semnificative: uleiuri eterice – în proporţie de 2-3%. dar și în vitamina A. iarba îngerilor. Întrebuinţări. Are înălţimea de 40 – 70 cm. Prezentare. Substanţe active importante: fructele de ananas conţin bromelină. Frunzele acestei plante sunt mari. Acești compuși se găsesc și în alte părţi ale plantei. iar în ceea ce privește mineralele și vitaminele. bromelina este cel mai preţios compus. bulbul și rădăcinile. Cercetările știinţifice au pus în evidenţă faptul că sucul proaspăt de ananas are și efecte antiinflamatoare. au formă de umbelă. iar florile alb-verzui. Anasonul este folosit. Mulţi specialiști includ curele de ananas în programele de slăbit. Totodată. sucul de ananas este și un bun pansament gastric. În compoziţia ananasului nu se întâlnesc grăsimi. mici și albe. s-a descoperit că și tulpina de ananas are virtuţi medicinale. Din punct de vedere medicinal. polizaharide. nici anasonul și nici extractele din această plantă nu se vor utiliza în cazul ulcerelor gastrice. Utilizat în terapia unor boli importante. Mai nou. Substanţe active importante: ulei volatil.

tratamentele cu extractele din această plantă trezind organismul la o nouă viaţă. angelicină. Anghinarea este o plantă perenă. Anghinarea se folosește în gastronomie. rahitism. și în medicina veterinară. fosfor. ostol. de obicei. rizomii (împreună cu rădăcinile). Anghinarea provine din zona Mării Mediterane. slăbiciunea fizică și chiar scorbutul. fiind consideraţi legume. prin tradiţie. Denumiri populare: angelină. brândușă de toamnă. Substanţe active importante: cinarină. rășini. Angelica (Angelica archangelica) este o plantă ocrotită de lege. Poate atinge doi metri înălţime și are. Două domenii sunt de mare importanţă în ceea ce privește utilizarea medicinală a acestei plante: apără de boli contagioase și este un antidot străvechi împotriva otrăvirilor cu beladonă (mătrăgună). fier. C. Pentru terapii se recoltează în primul rând florile. ca antispasmodic. angelica de pădure este considerată un revitalizant puternic. afecţiuni respiratorii. . iarba îngerilor. Mediul de viaţă al acestei plante se află în zone ceva mai umede. lipide. cu precădere. adică infuzie. sudorific. lipsă de poftă de mâncare. Angelica de pădure Denumire știinţifică: Angelica sylvestris. specialiștii recomandă utilizarea unui preparat de angelică de pădure sub formă de infuzie. vin tonic. Pentru terapii medicinale se folosesc. Rizomii și rădăcinile de angelică de pădure au o acţiune stomahică notabilă. multe ramificaţii. prin iulie și august. În general. Întrebuinţări. Substanţe active importante: ulei esenţial. se spunea cândva. vitaminele A. medicinale și nu numai. cucută. fiind cunoscut. spinoase-sticloasealbicioase. Substanţe active importante: terpene. Datorită calităţilor sale. Întrebuinţări. în partea a doua a verii. În acest caz. Întrebuinţări. Anghinarea Denumirea știinţifică: Cynara scolymus. cremă. Receptaculii florali și solzii cărnoși ai inflorescenţei sunt folosiţi în bucătărie. Anghinarea ajută la buna funcţionare a bilei și a ficatului. mangan. Afecţiuni în care se pot utiliza preparatele de angelică: tuberculoză. cumarine. Prezentare. în preajma apelor curgătoare. în păduri. Eficientă în tratamente este și tinctura de anghinare. au formă penat-sectată. fiind ușor digerabilă și având reale proprietăţi dietetice (este antitoxică. starea de oboseală generală. grupate câte două sau trei. Aparţine familiei umbeliferelor. Angelica de pădure este o erbacee de mari dimensiuni – poate atinge doi metri. de asemenea. polifenoli. pulbere de rădăcină. Angelica de pădure este recomandată. florile fiind roze sau roșiatice. Aparţine familiei compozitelor. Preparatele obţinute din angelică de pădure sunt indicate. lipsa de poftă de viaţă. anghelică – aceleași ca și pentru Angelica archangelica. rădăcina ei fiind numită Rădăcina Sfântului Spirit. Preparatele care se obţin sunt aceleași ca și la Angelica archangelica. Se poate utiliza și planta întreagă. în lunci. pe fâneţe. carminativ. tulburări menstruale. imperatorină. revigorând această activitate. gros. elimină surplusul de colesterol). de asemenea. Cândva. expectorant. în terapii. B. Cu preparate de angelică se combat starea de sfârșeală. Rizomul este puternic. mai ales atunci când aceasta apare în contextul unor afecţiuni pe fond nervos. Angelica de pădure este o plantă care înflorește târziu. tinctură. colorate în roșu-violaceu. Există fel de fel de legende și chiar adevăruri despre această plantă care. Frunzele. zarzavaturi. Prezentare. Preparatul principal care se obţine din anghinare este infuzia. Florile sunt mari. îi reîntoarce pe om din drumul său spre moarte și-l readuce pe calea cea luminoasă a vieţii. Angelica de pădure se întrebuinţează. dar și limbul frunzelor. această specie de anghinare este cultivată. ca remediu în bolile de rinichi. încă din vechime. flavone. reglând activitatea tractului gastro-intestinal. Preparatul de angelică este un bun tonic digestiv. la gătit. zaharuri. în anorexie (lipsă de poftă de mâncare). angelica era socotită plantă-minune.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 9 cremă. diuretic. asemănătoare cu niște capitule. Naturiștii recomandă ca anghinarea să fie consumată crudă. cu frunze mari. oxidaze. reumatism. dar poate fi întâlnită și ca plantă ornamentală. dar și seminţele.

ardeiul iute este. are tulpină ramificată. Substanţe active importante: vitamina C în cantitate foarte mare. ardeiul înflorește din iunie și până în septembrie. Naturiștii recomandă consumarea arahidelor în stare crudă. Denumire populară: alune americane. Înălţimea acestei plante nu trece de 35 cm. roșie. protide (de asemenea în cantitate mare – până la 30%). rădăcină cărnoasă și aromată. frunze spinoase. ardeiul iute a ajuns să fie preţuit. Remarcabilă e tinctura de ardei iute deoarece poate vindeca de etilism cronic (câte 10 – 30 de picături de tinctură puse într-un ceai amar. Este considerată ca fiind plantă leguminoasă. ateroscleroza. Dacă e folosit în cantităţi moderate. Dă rezultate bune în tratamente privind nefritele. de-a lungul timpului. Florile ardeiului iute. Florile sunt recomandate în tratamentul insuficienţei hepatice. fiind și un bun detoxifiant. în culturile mari. enzime. dar merită luate în seamă. la tonifierea. alune de pământ. numeroase săruri minerale. precum și vitaminele A. consumul de arahide impulsionează activitatea ficatului și a bilei. Fructele. compușii de anghinare fiind incluși în structura multor medicamente. energetice și medicinale rămânând intacte. dar efectele purgative sunt însemnate. Uleiul de arahide este remarcat ca un agent activ de reducere a colesterolului. din fructul de ardei se prepară pulbere. infecţiile intestinale. ardeiul iute regularizează digestia. Arahidele sunt deosebit de hrănitoare. anghinarea este o plantă medicinală des utilizată. hemoroizii. Arahidele sunt un aliment utilizat frecvent și cu bune rezultate în situaţii de surmenaj intelectual. Folosit drept condiment. Anghinarea din flora spontană (Scolymus hispanicus) ajunge până la un metru înălţime. B2. mici și numeroase. F. Proprietăţile lor medicinale nu sunt foarte importante. Ardeiul iute este o plantă anuală din familia solanaceelor. surmenajul. Substanţe active importante: grăsimi (în cantitate mare. dar care încă ascunde destul de multe secrete. Înflorește din iunie până în septembrie. în oboseală fizică accentuată. de exemplu. flori galbene. hepatitele cronice. uneori. are acţiune antimicrobiană. B1. cirozele hepatice. Întrebuinţări. originară din America de Sud. Ardeiul iute poate fi folositor și în dureri reumatice. și ca plantă medicinală. la revigorarea corzilor vocale. deși se formează în partea aeriană a plantei. mai puţin cunoscut ca plantă medicinală. B1. Prezentare. binecunoscute tuturor din bucătărie și din farfuria cu mâncare. Forma pentru tratament – ceaiul. mărește pofta de mâncare. Are o talie redusă și o serie de particularităţi care. celor mai mulţi dintre noi. galbene sau roșii. Pe lângă valoarea sa alimentară indiscutabilă. O plantă familiară. deci. contribuind astfel la profilaxia unor maladii cardiovasculare. Ardeiul iute Denumire știinţifică: Capsicum annuum. Fructele. Acţionând asupra organelor care se ocupă de chimia organismului. deoarece numai sub această formă calităţile lor nutritive. Arahida este o erbacee anuală. aproape 50% din conţinutul alunei). Aparţine familiei papilionaceelor. Conţine o substanţă care-i dă iuţeala. ardeiul poate fi folosit chiar și ca plantă de ornament. de asemenea. Arahidele Denumire știinţifică: Arachis hypogaea. fructul ardeiului iute are și o valoare medicinală semnificativă. Utilizat în alimentaţia curentă. enteritele. contribuţia compușilor din arahide la combaterea îmbătrânirii ţesuturilor. tinctură și chiar decoct. De altfel. uimesc. reglează activitatea rinichilor. Prezentare. sunt verzi. în afecţiuni musculare – revigorând mușchii supuși efortului. În mod obișnuit. Florile au culoarea galbenă. Pentru uz medicinal. care se ia în loc de alcool). . tanin. A fost evidenţiată. anghinarea este o materie primă importantă pentru industria farmaceutică. În anumite condiţii. Se spune că gargara cu decoct de ardei iute ajută la întărirea. în facilitarea tranzitului intestinal. se coc în pământ. numită capsicaină. precum și în tratamentul eczemelor cronice. ardeiul iute creează disconfort. Sunt cunoscute și ca un factor de calmare și reechilibrare a activităţii rinichiului. Au și efecte diuretice. Consumat în cantităţi mai mari. vitaminele A. sunt grupate și au culoarea albă. Întrebuinţări. anghina pectorală. De pildă.10 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC reduce glicemia. B2. galbenă sau violetă.

armurariul face parte din familia asteraceelor. și nu numai. frumos colorată în purpuriu. aparţinând familiei betulaceelor. în intoxicaţii chimice. ficat. afirmă că extractele de seminţe de armurariu acţionează benefic asupra rinichiului. silimarinul are proprietăţi antitoxice. de virtuţile sale medicinale. Prezentare. Substanţe active importante: în frunze. aproape rotunde. Florile au forma unor mâţișori. Din mijlocul acestei rozete se ridică o tijă ce poate atinge o înălţime de 1. paraliziilor. Ca multe alte plante din zona mediteraneană. tincturi. preferând zonele aproape aride. Această rozetă poate ajunge chiar și până la un metru în diametru. ca mijloc de apărare. Arinul negru Denumirea știinţifică: Alnus glutinosa. Arinul negru crește pe terenuri umede. În tinereţe. Armurariul este preţuit datorită efectelor sale în tratarea bolilor de ficat. Prezentare. Unii specialiști (J. să echilibreze activitatea ficatului. dar împodobită și cu spini. Denumiri populare: arginţică. Altă substanţă activă medicinal este cnicina. în păduri cu arboret amestecat. preparatele pe bază de armurariu sunt indicate și în hipotensiune. devenind cu timpul brună-negricioasă și crăpată. în zăvoaie. Arinul negru este un arbore puternic. specialista C. se găsește o substanţă specifică. De reţinut: ardeiul iute poate vindeca de etilism și tot ardeiul iute e cel care poate da o nouă viaţă coardelor vocale. Poate ajunge până la 28 de metri înălţime. seminţele de armurariu sunt un bun tonic cardiac. Ed. fiind asemănătoare cu florile nucului sau ale mesteacănului. Se mai folosesc și frunzele. Agentul medicinal cu proprietăţi remarcabile este. revigorând sistemul circulator. Preparatele din frunzele acestui arbore pot impulsiona activitatea glandelor mamare. la nivelul solului. în intoxicaţii cu metale grele sau cu alte substanţe dăunătoare organismului. Este o plantă iubitoare de mult soare. silimarinul fiind capabil să regleze. Duchamel (lucrarea „Cartea verde a femeii”. de pildă). armurariul are frunzele mari. în general. Preparatele din frunze sunt recomandate în suferinţe de tipul hemoroizilor. Armurariul este o plantă bienală întâlnită. Armurariul Denumire știinţifică: Silybum marianum sau Carduus marianus. Întrebuinţări. Valnet. varicelor. scai argintat. Z 2000). Interesul pentru această plantă este determinat. scoarţa acestui copac este cenușie. „seminţele (de armurariu) protejează celulele hepatice împotriva acţiunii diverselor substanţe chimice nocive și pot ajuta la regenerarea celulelor hepatice afectate”. În primul an de viaţă al plantei. greţurilor. Cu seminţele de armurariu se pot face cure de ceaiuri sau de tincturi.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 11 Ardeiul iute este. Compresele cu frunze de arin negru sunt indicate și în tratarea abceselor. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele verzi și scoarţa. rinichi. De asemenea.5 metri și care poartă pe ea floarea. Denumire populară: anin. inclusiv alcoolul. cu ţepi. Este bine cunoscut faptul că extractele de armurariu combat urmările alcoolismului. antiinflamator și antiseptic și se folosește și în bolile de plămâni. suprarenalelor și a circulaţiei periferice. deși în timpurile de demult se folosea în hrana cotidiană a oamenilor. ca expectorant. fiind folosit în caz de toxiinfecţii alimentare. în intoxicaţiile cu medicamente. frunzele se dispun sub forma unei rozete. Originar din zona mediteraneană. remarcânduse efectele de echilibrare a organismului pornind de la organele vitale (inimă. însă. În acest context. în primul rând. . sunt lipicioase. Substanţă activă importantă: taninul. în acest sens. Pentru nevoi medicinale se culeg seminţele. decoct și cataplasme. numită silimarin. de asemenea. Din frunze se prepară o tinctură. De asemenea. reumatismelor. sistem circulator). Întrebuinţări. iar din seminţe se fac făinuri. infuzia de frunze de arin negru poate fi utilizată cu bune rezultate împotriva febrei și a inflamaţiilor gâtului. Cercetările au dovedit că seminţele de armurariu combat și efectele radiaţiilor. Frunzele. extracte. sub formă cultivată. Potrivit unor observaţii și studii recente. lată ce scrie. silimarinul. din care se prepară pulbere.

Florile sunt albe. Prezentare. ci echimoze. prin luminișuri. Denumiri populare: carul pădurarilor. pășuni. ulei eteric. Arnica este o erbacee și aparţine familiei compozitelor. Plantă perenă. Poate fi socotită și ca un sedativ natural. hematoame. deoarece poate fi toxică dacă nu e folosită în cunoștinţă de cauză. În flora spontană. Acţionează și ca un bun antiseptic respirator. reumatism. precum și în tratarea laringitei acute. Întrebuinţări. Este cultivat pentru mirosul său. fiind folosit în bucătărie. arnica este „doctorul” oricărui traumatism – echimoze. contribuind. cum ar fi dermatozele. locuri virane. asmăţuiul crește în pădurile umbroase și umede. înălţime 15-70 cm. Asmăţuiul are efecte pozitive și în gută. Prezentare. în mod curent arnica nu se utilizează intern. De altfel. cu efecte importante asupra centrilor nervoși. B Bamele Denumire știinţifică: Hibiscus esculentus. substanţe azotoase. Substanţe active importante: vitaminele C. hașmaciucă. laringită. În mod frecvent. litiază renală (pietre la rinichi). Specialiști recunoscuţi în tratamente cu plante medicinale susţin că putem găsi principii medicinale nu numai la flori. ci numai extern. Din asmăţui se prepară diferite ceaiuri. contuzii. asmăţuiul produce o relaxare generală a organismului. Tulpina este ramificată. În varianta din flora spontană (Anthriscus silvestris) are o înălţime cuprinsă între 30 și 210 cm. tinctură și unguent. Ca plantă medicinală este cunoscută din timpuri străvechi. asmăţuiul este considerat în primul rând o „verdeaţă” condimentară. Florile. B1. asmăţuiul este folosit pentru stimularea digestiei. de obicei. Prezentare. Este o plantă medicinală cu virtuţi antiseptice. Arnica seamănă cu alte plante de pe pajiște. carul zânelor. Florile de arnică au în conţinutul lor alcooli triterpenici. ci și la frunze și rădăcini. Bama este o plantă anuală. săruri minerale. PP. iar frunzele au formă triunghiulară și sunt de mari dimensiuni. Înflorește în partea a doua a verii. Cu extracte de asmăţui se tratează și unele afecţiuni ale pielii. va fi puternic. dar poate fi depistată ușor dacă se ia o petală și se strivește puţin – mirosul specific. contuzii). hidropizie. Specialiștii naturiști recomandă precauţie în utilizarea acestei plante. la detoxifierea acestuia. Fructele au culoare neagră. Crește în zona montană și subalpină. Ca plantă medicinală. Substanţe active importante. Infuzia din flori de arnică este folosită pentru oblojirea rănilor (dar nu răni deschise.12 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Arnica Denumirea știinţifică: Arnica montana. Denumiri populare: hasmaţuchi. chiar asistenţă din partea medicului. Din acest motiv. Asmăţuiul Denumire știinţifică: Anthriscus cerefolium. dar este utilă chiar și planta în întregul ei. Întrebuinţări. frunzele și lăstarii. originară din India. Pentru uz medicinal se recoltează. Compusul specific este arnicina. fiind utilizat și în proceduri cosmetice. scorbut. Din arnică se prepară infuzie. colină și coloranţi carotinoizi. luxaţii și chiar rupturi musculare. B2. Cercetări recente indică faptul că asmăţuiul are și calităţi ce-l fac util în prevenirea cancerului. iulie și august. pe marginea râurilor sau în pajiștile cu umezeală. Datorită calităţilor sale medicinale. Înflorește în lunile iunie. podbal de munte. În practica terapeutică se folosesc florile (petalele). Asmăţuiul este o erbacee din familia umbeliferelor. de culoare galben-portocalie. decoct. formează capitule. cicatrizante și decongestive recunoscute. de arnică. uneori gălbui. pajiști. Aparţine familiei . mai ales în cele privind îngrijirea feţii. asmaţuchi.

reglând activitatea din tractul gastro-intestinal. până la un metru lungime. adunate în capitule. florile și. banana nu este un aliment complet deoarece conţine puţine substanţe grase și azotate. Cu toate acestea. Banana este recomandată copiilor. potrivit dr. fiind considerate foarte nutritive. Substanţe active importante: bananele conţin protide. Musa sapietus. poate ajunge până la opt metri înălţime. Din planta de bază. După ce a rodit. În practica medicinală se fac și comprese cu tinctură sau cu decoct de frunze și flori. Această plantă erbacee. fiind afrodiziace. Florile. în general. Pentru nevoi medicinale se poate utiliza planta în întregime. ca și din celelalte părţi. Frunzele sunt dispuse într-o frumoasă rozetă. Sucul de flori de bananier îmbunătăţește situaţia persoanelor suferinde de dismenoree sau menoragii. Se spune despre banană că este tot atât de hrănitoare cât și carnea. precum și bolnavilor cu deranjamente și infecţii gastro-intestinale. În mod curent se folosesc lăstarii. se pare. Se știe doar că are în compoziţia sa o esenţă. totuși. înfiinţându-se astfel noi culturi de bananieri. pot consuma flori fierte de bananier). antiscorbutice. diuretice. vitaminele A. lipide și nu mai puţin de 67 de glucide. ajunge până la maximum 15 cm în perioada de maturitate. se prepară extracte. Atât păstăile. decocturi. dr. laolaltă cu alte ierburi și buruieni. Se cultivă pentru păstăile sale tinere. laxative. Frunzele din vârful tulpinii sunt cu adevărat uriașe – pot avea și trei metri lungime. Bananele sunt grupate sub forma unui ciorchine cu circa 200 de fructe. sunt mici și rotunde. Bamele sunt consumate datorită conţinutului lor bogat în substanţe întotdeauna necesare organismului. la rându-i. fructele atât de cunoscute și de apreciate de toată lumea. Tot cu cenușă de bananier se tratează și crizele de ulcer. tincturi. fiind albe sau roșiatice. cât și seminţele sunt folosite în alimentaţia oamenilor. Tulpina. Și. Cu excepţia celor bolnavi de diabet (care. laringite. ierboasă. de altfel. Întrebuinţări. Prezentare. Cu toate că sunt atât de hrănitoare și de accesibile. C și PP. Prezentare: Bananierul este o plantă anuală ce crește în zonele tropicale. având o greutate de 30 – 40 kg. bineînţeles. fiind prezentă. Aceste fructe tropicale conţin și săruri minerale. și mai ales în întărirea sistemului osos. cât și în tratarea unor maladii ale sistemului nervos (isteria. se obţine suc. este agentul medicinal . Extractele de plantă se folosesc în afecţiuni cum ar fi diareea și dizenteria. dar și pentru seminţe. mai ales pe fâneţe – de la câmpie și până la munte. Bananele au calităţi importante. fiind utilă în procesul de creștere.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 13 malvaceelor. Cenușa obţinută prin arderea plantei este folosită pentru calmarea durerilor de burtă. bronșite. Acești lăstari sunt luaţi și plantaţi. remarcându-se prin colorit. epilepsia). beta-caroten. O inflorescenţă de bananier ajunge. Ovidiu Bojor. În scopuri medicinale se folosesc florile și frunzele. planta moare. Ovidiu Bojor afirmă că bananele trebuie. Substanţe active importante. înmulţirea fiind făcută prin lăstarii de la rădăcină. hidraţi de carbon. C și E. săruri minerale. mucilagii. Face parte din familia compozitelor. Consumul de bame face bine suferinzilor de traheite. părăluţe. rădăcinile. cu toate acestea. B. În păstăile de bamă se găsesc proteine. această plantă este cultivată și pentru decor. Bananierul Denumirea știinţifică: Musa paradisiaca. Substanţe active importante – compușii acestei plante sunt puţin cercetaţi. păroase. Bănuţii Denumire știinţifică: Bellis perennis. care. Bananierul are flori femele și flori masculine. Seminţele sunt apreciate pentru conţinutul deosebit de bogat în proteine și grăsimi. se extrage un ulei. dar și pentru unele efecte medicinale demne de luat în seamă. Face parte din familia musaceelor. Întrebuinţări. vitaminele A. B. infuzii. enzime. ce are și ea valenţe medicinale. Denumiri populare: bănuţei. Preparatele din rădăcinile bananierului au acţiune tonică și antiscorbutică. Prin arderea întregii plante se obţine o cenușă. Cu sucul de rădăcină se tratează blocajele urinare. Datorită florilor sale. banana poate fi consumată de oricine și mai ales de către cei care depun efort fizic și intelectual susţinut. Se prepară infuzie. consumate „cu discernământ”. bananele au o mulţime de aplicaţii medicinale. bananele fiind produse de florile femele. totuși. cunoscută sub numele de bănuţi sau părăluţe.

totodată. de asemenea. sucul din bobornic având. bătrânișul combate paraziţii intestinali și reduce inflamaţiile care apar în sistemul urinar. Întrebuinţări. dar și pe terenuri părăginite. traumatisme. rășini. a apelor curgătoare. Uleiul volatil de bobornic are efecte calmante și expectorante. furunculoze. pentru purificarea sanguină. un revitalizant important. Potrivit medicinii populare. uleiurile esenţiale obţinute din această plantă au un rol deosebit în afecţiuni ale sângelui. Au. Ion Gherman. dr. în tratamentul pistruilor. Sunt cunoscute și efectele diuretice ale acestei plante. frunze. bobornicul e folosit în bolile de astm. însemnate proprietăţi depurative. Fructul de bobornic este o capsulă. albastru-deschis. fructele. Este indicat. august și septembrie. albastru. ulceraţiilor scorbutice. contribuind la eliminarea acidului uric. de asemenea. încă din vechime. laringită. iar tulpina ramificată. Potrivit marelui specialist Jean Valnet. Cercetări recente asupra virtuţilor acestei plante arată că este antiscorbutică și că poate fi utilizată cu bune rezultate în durerile de mijloc și de spate. Înflorește în lunile iulie. Înflorește în mai și iunie. precum și tocătura. pârloage. precum și în scrofuloză. gută.14 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC principal. bobornicul este mai puţin cunoscut. iar pentru uz extern în cicatrizarea rănilor. Face parte din marea familie a compozitelor. pe lângă izvoare. tuberculoză și boli ale ficatului. astm. tanin. Pentru aplicaţii medicinale se culeg florile. Potrivit specialiștilor. Crește. Sunt. deși se găsește lesne în flora României. Notabilă rămâne contribuţia sa în procesul de dezvoltare și întărire a leucocitelor. Bătrânișul Denumire știinţifică: Erigeron canadensis. determinând dezvoltarea globulelor albe. o importanţă deosebită având florile. pecingenilor. cât și intern. Tot compresele și cataplasmele cu bobornic se utilizează și împotriva hemoroizilor. Prezentare. Întrebuinţări. Totodată. Ca plantă medicinală. reumatism. expus și nu prea consistent. Invazia acestei plante în Europa a început încă din secolul al XVII-lea. Potrivit prof. Ceaiurile de bătrâniș sunt adevărate pansamente intestinale. acum este prezentă în toată Europa. Babornicul este socotit. Bătrânișul este o plantă anuală. Întrebuinţări. în caz de hemoragii. Iubește umezeala și de aceea va fi găsit în preajma lacurilor. . florile fiind albastre. în liziere. Frunzele bătrânișului sunt lanceolate. Totuși. flori) pot fi folosite. de altfel. târâtor. Originară din America. pe marginile drumurilor. Utilizare – atât extern. Bobornicul Denumirea știinţifică: Veronica beccabunga. Preparatele de bănuţi sunt un tonic pentru întregul organism. cum ar fi alb-gălbui. Substanţe active importante: un ulei volatil și glucozide. de la câmpie până sub munte. Din buruiana numită bătrâniș se prepară infuzie și extract fluid. tulpinile. tonifiante. Se spune că extractul de frunze proaspete este un vechi remediu pentru curăţirea sângelui. ca orice buruiană nedorită. lista afecţiunilor în care această plantă are efecte benefice este mult mai lungă: dermatoze. semănând. Apare și în variantă cultivată. Bobornicul este o erbacee perenă. la refacerea tractului gastro-intestinal. Bobornicul dezvoltă un rizom lung. liliachiu. Un fapt deosebit de interesant – extrasul din bobornic. Substanţe active importante: o grupă de uleiuri esenţiale cu miros de chimen. ceaiul preparat din „bănuţi este recomandat copiilor slabi sau care nu se dezvoltă”. febra). proprietăţi expectorante și febrifuge (reduc frisoanele. tulpinile aeriene având între 10 și 60 cm. Preparatele obţinute din bătrâniș au. sub formă de comprese și cataplasme. cu cele de urzică moartă. fiind și un diuretic rapid. întrucâtva. drept leacul natural de purificare a sângelui și chiar a ficatului. dar se administrează și sub formă de suc proaspăt. Prezentare. florile având culori diverse. erbacee. amestecul din această plantă (tulpini. contribuind. în culturi. în reumatisme și gută. efecte diuretice. insuficienţă hepatică și renală. mai ales ca plantă ornamentală. în primul rând. aparţinând familiei scrofulariaceelor. Pentru uz medicinal se recoltează planta întreagă. pentru uz intern preparatele din bănuţi se folosesc în cazul migrenelor.

substanţe amare. De asemenea. Pentru uz medicinal se culeg florile. Întrebuinţări. Seminţele au de două sau trei ori dimensiunea unui bob de fasole. Bobul este o erbacee anuală. fructul fiind sub formă unor păstăi mari. cât și în bolile de prostată. Prezentare. având. coaja rădăcinilor. vitamine. frunzele. C. hidropizia. goală pe dinăuntru și foarte suculentă în perioada de maximă vegetaţie. Este un arbore foarte cunoscut și de aceea nu are nevoie de o prezentare extinsă. iar din fructe și coajă se poate obţine un decoct. se pare. nu cad în anotimpul rece. Bozul este o erbacee din familia caprifoliaceelor. . Pentru nevoi medicinale se recoltează frunzele. cât mai mult bob. Denumire populară: bozie. trebuie să amintim faptul că în Antichitate grecii aveau o sărbătoare dedicată acestei plante-minune. celuloza 7.20 metri. dar se utilizează și coaja și rășina. Crește. Se folosește cu precădere în afecţiuni precum colici renale. drept jertfă. bradul înflorește în lunile maiiunie.5%). cu coajă groasă. Bozul înflorește în lunile de vară. în colonii. poate fi întâlnită numai în culturi. fiind înrudită cu socul. Bradul Denumirea știinţifică: Abies alba. Frunzele bobului sunt penat-compuse și arată foarte frumos. Substanţe active importante: taninuri. nefritele. originară din Asia. B. Arbore de mari dimensiuni. Florile sunt albe. boabele coapte. calităţi de agent revulsiv. edemele. Substanţe active importante: săruri minerale (pe bază de calciu. depurativ. de altfel din ce în ce mai rare chiar și în gospodăriile ţărănești de tradiţie. bineînţeles.5%). Ca efecte medicinale ale bobului putem menţiona: diuretic. Mii de ani a fost un element deosebit de important în hrana oamenilor. Deoarece preparatele de boz pot fi toxice (mai ales cele obţinute din fructe). Florile bobului sunt albe. Întrebuinţări. În mod discret. formând adevărate păduri în locuri umede. Prezentare. prin pârloage. magneziu. dar și medicinală a bobului. cistite. Bozul Denumire știinţifică: Sambucus ebulus. bozul este recomandat pentru tratamente în caz de contuzii. Pentru tratamente medicinale se folosește uleiul volatil de brad. pe pășuni. păstăile tinere. constipaţia. boabele verzi. sedativ. La maturitate poate ajunge până la doi metri înălţime. Putem da aici exemplul lui Pitagora. fier. Bozul are neașteptat de multe calităţi din punct de vedere medicinal: calmează tușea. Are frunze mari. această plantă se va utiliza numai sub îndrumarea unui specialist. Tulpina poate ajunge la o înălţime de 1. chiar violete. sunt ovale și ușor turtite și sunt excelente ca preparate alimentare. Prezentare. Florile de boz se folosesc în terapii împotriva bolilor infecţioase și a bolilor căilor respiratorii.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 15 Bobul Denumire știinţifică: Vicia faba. bobul este recomandat și în afecţiuni reumatismale. acid malic. roz. Bobul este un aliment foarte hrănitor. fiind un membru important al familiei leguminoaselor. florile. hidraţi de carbon (50% – din care zahărul 10%. substanţe grase (1. acid tartric. grupate în inflorescenţe. bradul poate ajunge până la o înălţime de 50 metri. Din flori se prepară infuzie. Bradul face parte din familia pinaceelor. fiind muchiată. cu toată încrederea. Denumire populară: fasole mare. natriu. protide. după cum se știe. vase mari cu bob gătit în diverse moduri. în locuri părăsite. cojile păstăilor și. pe terenuri virane. În acea zi se ofereau zeilor. cu miros neplăcut. esenţe parfumate. Această plantă. fructele. Principalul preparat medicinal este infuzia. Mult mai multe utilizări au fructele. glucide. În mod surprinzător. Pentru a ne da seama de importanţa alimentară. zaharuri. Fructele se prezintă sub forma unor bobiţe de culoare neagră. purgativ. tonic. În bob se găsesc proteine (în proporţie de 25%). Frunzele au formă de ace și. vitaminele A. potasiu). favorizează transpiraţia. frunzele și coaja cu care se tratează cistitele. care își îndemna elevii să consume. este diuretic. Bobul înflorește în lunile iunie și iulie. la marginea pădurilor. adesea.

fiind bune și siropul sau mierea. cu condiţia ca acesta să fie proaspăt. Înălţimea sa poate ajunge până la 70 cm. Unii specialiști în medicină naturistă opinează că se poate folosi chiar și planta în întregime. Sporii au culoarea galben-deschis. rareori molidul. Brâncuţa este o plantă erbacee aparţinătoare familiei crucifereior. Crește în pădurile din regiunile montane și submontane. cu margini ușor galben-albăstrii sau albe. culoarea fiind verzuie. Notă: efecte terapeutice identice se obţin și cu scoarţa. deocamdată mai puţin cunoscută și utilizată. Denumire populară: pedicuţa. Astfel. poate fi și acuma. Brădișorul Denumire știinţifică: Licopodium clavatum. de la deal până la munte. dermatite. în primul rând. nu ne convin medicamentele moderne. Întrebuinţări. rășina și uleiul volatil recoltate de la molid sau de la bradul roșu (Picea abies). altfel spus un lob cu un relief pronunţat. în tratarea unor afecţiuni dermatologice. anotină). cumva. hepatitele. Pulberea astfel obţinută se folosește în tratarea eritemului sugarilor. Brâncuţa este o plantă medicinală tradiţională. Brânca poate atinge o lungime de 40 cm. în intertrigo. în nevralgii. Întrebuinţări. lemnele căzute. părţile tinere ale plantei. Uleiul volatil extras din brad are efecte pozitive asupra sistemului nervos. din care se prepară o pulbere. Întrebuinţări. Din sporii de brădișor se face un preparat necesar. Unii specialiști în medicină naturistă sunt de părere că preparatele de brădișor (pedicuţă) sunt benefice și în tratamente împotriva tabagismului și alcoolismului. Substanţe active importante: substanţe specifice (clavatină. În uz intern. precum și laringitele și faringitele. Medicina populară a introdus. Întrebuinţări. pietrele. Pentru medicaţie se culeg frunzele. săruri minerale. culcată pe pământ. cu o tulpină lungă de până la un metru. dar se poate folosi și sucul de brâncuţă. practica de sute sau poate mii de ani a dovedit că preparatele din lichenul de brâncă combat bolile respiratorii.16 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: uleiurile volatile. moșii și strămoșii noștri trebuiau să se trateze cumva. Prezentare. Prezentare. Substanţa sau substanţele active pe care le conţine brânca produc efecte pozitive și în cazul bolilor de plămâni. uneori cu accente spre brun sau chiar verde. . Cel mai cunoscut preparat din brâncuţă este sub formă de infuzie. Brădișorul sau pedicuţa este o ferigă. Uleiul de brad poate fi utilizat și ca expectorant. Brâncuţa Denumirea știinţifică: Sisymbrium officinale. dând rezultate în procedeele terapeutice asupra astmului bronșic și a tusei. firește. Copacii-gazdă sunt îndeosebi fagul și arţarul. Brânca este un lichen care poate fi întâlnit cu ușurinţă și în ţara noastră. Plantă perenă. cunoscută și sub numele de sulf vegetal. această plantă modestă în rândul celor cu efecte curative. Confruntându-se cu răcelile. Unul dintre aceste remedii a fost brâncuţa și. Are tulpină păroasă și flori galbene. pălămidă. în afecţiunile articulaţiilor (reumatism). Prezentare. barba ursului. Pentru terapii medicinale se culeg sporii. fiind un antiinflamator eficient. dacă. din timpuri străvechi. Activitatea de producere a sporilor începe în iulie și se termină în septembrie. vârfurile cu tot florile de pe ele. se utilizează un preparat obţinut din întreaga plantă. Brânca Denumirea știinţifică: Lobularia pulmonaria. Cu brâncuţa se tratează coardele vocale bolnave sau obosite. Utilă în practica medicinală este și tinctura de brâncuţă. precum și în arsuri. Pentru ca sucul de brâncuţă să aibă un gust cât de cât acceptabil se va dizolva în el lapte. Acest lichen se prezintă ca un lob vălurit. această ferigă face parte din familia licopodinaceelor. un ciudat amestec de culori ce dă mister acestei ciudate plante. răni deschise – mai ales la copii. Prin urmare. din care se ridică frunzele. flavone. pentru afecţiuni cum ar fi litiazele. Substanţă activă importantă: esenţa alilică.

cu ouă. De asemenea. Prezentare. Broccoli Denumire știinţifică: Brassica oleracea. Ca plantă medicinală. violete. în prezent se fac cercetări privind efectele colchicinei în boli grele. multicolor și frumos mirositor. acoperind solul pădurilor de la deal și câmpie cu un strat vegetal viu. Rizomul este dezvoltat și. deci o plantă periculoasă. o regiune din zona estică a Mării Negre. Are o dezvoltare deosebită și îndelungată. preparatele de brebenel sunt folosite în afecţiuni cardiace. dar și gătită cu carne. cu brânză. cum ar fi cancerul. Florile. Tulpina este suculentă și rareori trece de 20 cm înălţime. Prezentare. brândușa de toamnă aparţine familiei iridaceelor. Substanţe active importante: trei compuși specifici – coridalină. recunoscute din ce în ce mai mult. Preparatele de brebenel au acţiune asupra sistemului nervos. brebenelul este încă puţin cunoscut în ţara noastră. Bulbocapnina este o substanţă toxică. Cercetări mai noi asupra brândușei de toamnă au dus la sinteza unui alt compus. Pentru trebuinţe medicinale se recoltează rizomii. Ea a preparat o poţiune malefică și a lăsat să cadă o picătură pe pământ. precum un chiorchine. au structură asemănătoare și relativ aceiași compuși chimici activi. Se spune că în Colchida. cu sfârșit letal. făcând unele reglaje în buna funcţionare a acestuia. Acest alcaloid se găsește mai ales în fructul brândușei de toamnă și are virtuţi medicinale de excepţie. var. Întrebuinţări. coricavină și bulbocapnină. roz. În acest sens. Broccoli este o legumă foarte fragedă și hrănitoare. Brebenelul Denumire știinţifică: Corydalis cava. Din acea picătură a răsărit brândușa de toamnă! Să notăm și faptul că în Evul Mediu brândușa de toamnă se folosea ca insecticid. de mărimea unei nuci. Colchicina acţionează deosebit de eficient în gută. Prezentare. am putea spune că broccoli este o conopidă cu inflorescenţa mai rară. cu înălţime până la 13 cm. Brebenelul face parte din familia papaveraceelor. gol pe dinăuntru. . din care se obţin preparate cu aplicaţii deosebite. Substanţa activă importantă este colchicina. purpurii. Preparatele din brândușă de toamnă sunt cunoscute și ca un bun antinevralgic. Are și calităţi medicinale. ajungând la înflorire abia toamna târziu. gălbui. în tratarea unor afecţiuni ale sângelui. adică sunt erbacee perene. fiind considerat remediul clasic în stoparea rapidă a atacurilor acestei afecţiuni. mai ales pentru reducerea tensiunii arteriale. cel mai important și mai cunoscut fiind tinctura. Aceste preparate au influenţă pozitivă și asupra funcţionării tractului gastrointestinal. există riscul unor grave intoxicaţii. deși compușii săi activi arată că merită toată atenţia. Din tulpini și flori se poate obţine un suc. Denumiri populare: brebenea. galbenă sau violetă. dar și ca un diuretic eficient. Întrebuinţări. se pare. Această inflorescenţă poate fi verde. cu paste. Există și o legendă în legătură cu numele acestei plante periculoase. Prin urmare. sunt melifere. Altfel. Broccoli se deosebește de conopidă prin partea comestibilă care nu este atât de aglomerată. brândușa de toamnă fiind considerată o plantă toxică. Se consumă în salate (există foarte multe reţete. democolcina – mai puţin toxic decât colchicina – întrebuinţat cu succes. Denumire populară: conopida broccoli. în culori albe. o renumită vrăjitoare. Fructul. Erbacee micuţă cu flori liliachii. ci mai rară. este otrăvitor. breabăn. De precizat că orice tratament cu brândușă de toamnă se face numai și numai sub control medical. trăia Medeea. Brebenelul este o plantă care înflorește primăvara. botrytis. Acest preparat va fi folosit cu maximă precauţie și nu va fi lăsat sub nici o formă la îndemâna copiilor. bine puse la punct). neexistând deosebiri în ceea ce privește conţinutul și consistenţa. Pentru uz medicinal se recoltează seminţele și bulbul. în locuri umede.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 17 Brândușa de toamnă Denumire știinţifică: Colchicum autumnale. Sub numele de brebenel sunt cunoscute mai multe specii de plante cu trăsături comune. de cele mai multe ori. Brândușa de toamnă crește în zonele de deal.

cât și prin înălţime – până la 1. plăcut și eficient depurativ gastro-intestinal. fiind o plantă cu o tulpină mult ramificată. Reduce glicemia și se manifestă ca un veritabil agent antimicrobian. Substanţe active importante: ulei eteric. Cercetări mai noi au dus la obţinerea uleiului din seminţe de brusture. tanin. Bujorul de munte înflorește pe toată durata verii. inulină (în cantitate mare). Substanţe active importante: conţinut mare de vitamina C. O astfel de igienizare este binevenită primăvara. glucide. numit uneori și smârdar. Brusturele este o plantă maiestuoasă. consistente. Este de dorit ca aceste rădăcini să se folosească proaspete deoarece. Se spune despre preparatele medicinale de bujor de munte că au proprietăţi afrodiziace. Alte substanţe: vitamine din clasa B. groase. în combaterea hemoragiilor. . dar și în tratamente dermatologice importante. Se prepară infuzie.18 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC cu orez. Leguma numită broccoli este cunoscută și ca un ușor. lipan. cum ar fi tratamentul furunculozei. sunt dispuse altern. Întrebuinţări. în amestec cu alte plante. brusturele combătând. brusturele poate fi utilizat cu succes ca decoct. De fapt nu este vorba despre o singură plantă. și astenia de primăvară. Rădăcina este. puternică. precum și un compus antibiotic despre care se spune că este tot atât de eficient cât și penicilina. florile. captalan. de la câmpie până la munte. de culoare roșie. în prevenirea cancerului pe tractul gastro-intestinal. Cea mai importantă substanţă specifică din rădăcina brusturelui este lactona. lucioase. Brusturele Denumirea știinţifică: Arctium lappa. celuloză. în suferinţe ale splinei și ale ficatului. Brusturele se remarcă prin frunzele mari. preparatele pe bază de bujor de munte pot fi toxice. totodată. Frunzele. precum și în afecţiuni respiratorii. Poate fi întâlnit pretutindeni în arealul românesc. Preparatele din brusture sunt recunoscute și ca un bun tonic pentru păr. betacaroten. de asemenea. pentru o igienizare cu totul originală și mai ales sănătoasă. decoct. deci. de un verde adesea întunecat. Face parte din familia ericaceelor. Substanţe active importante. Fructul este o capsulă. își pierd o parte din proprietăţi. Florile. inflorescenţa devine scaiete. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. Când se usucă. Este. cu un ciclu de viaţă de doi ani. Dicţionarele spun despre cuvântul brusture că este autohton. Rădăcina de brusture este un medicament natural cu efecte benefice în cazul bolilor de splină și ficat. în osteoporoză. Bujorul de munte Denumire știinţifică: Rhododendron kotsschyi. săruri minerale. ramurile tinere cu tot cu flori. prin uscare. Este. Florile sunt aproape roșii sau violete și sunt dispuse în inflorescenţe sferice înconjurate de ţepi. rareori roz sau albă. este un subarbust a cărui înălţime abia ajunge la 50 cm. Preparatele din broccoli sunt recomandate în avitaminoze. ulei volatil. ci despre un grup de plante din același gen – Lappa. Prezentare. Brusturele este cunoscut și pentru utilizarea sa. foarte dezvoltată. Recent s-au descoperit doi compuși – sulforafan și indol-carbinol – care atestă broccoli ca o legumă utilă în profilaxia cancerului de stomac și de sân. un bun depurativ. În cantităţi mari. eczemelor și furunculozei. au un miros plăcut. vitamina K. Bujorul de munte. și ca un excelent agent de curăţire a tenului. care se numesc brusturi și fac parte din familia compozitelor. late. intern sau extern. putând fi folosite. care se recoltează primăvara devreme sau toamna târziu. Brusturele este eficient și în tratarea acneei. anemii. deranjamente digestive. Acest ulei poate fi utilizat în proceduri cosmetice. săruri de potasiu. extract. Prezentare. consistente și de mici dimensiuni. stimulând creșterea părului. Virtuţi medicinale au rădăcinile plantei aflată în al doilea an de vegetaţie. Întrebuinţări. cu succes. Întrebuinţări. de asemenea. se poate prepara un ceai cu acţiune de curăţire internă și intensă a organismului.3 metri. Tot la capitolul cosmetică menţionăm: cu preparatele de brusture se tratează tenurile grase. Din brusture. de asemenea. Prin urmare. cunoscut faptul că au efecte pozitive în boli de ficat. Denumiri populare: ciulin. taninuri.

iunie și iulie. fiind folosit. sub formă de pulbere sau frunze proaspete. În medicina populară românească. În acest caz se face gargară cu decoct concentrat de busuioc. Denumiri populare: vasilisc. În natură. Face parte din familia orhideelor. Se zice că la nașterea Domnului. Întrebuinţări. rădăcinile sunt cărnoase. De asemenea. nevralgii. aparţinătoare de familia labiatelor. Buruiana de trânji Denumire știinţifică: Neottia nidus-avis. nu întâmplător. brună și miros a miere de pădure. punându-se două linguri de decoct la 100 ml apă. Busuiocul de grădină ajunge până la 50 – 60 cm înălţime. Naturiștii îl recomandă în tulburări gastrointestinale. Busuiocul este un bun stimulent general. buruiana de trânji crește pe solul bogat în putregaiuri al pădurilor. despre două genuri de ciuperci – Fomes și Phellinus – care cresc în pădure. Plantă foarte cunoscută. Denumire populară: iască. . fiind un hemostatic destul de puternic. stomahic. Prezentare. aduce liniște în gospodărie. bosioc. lipsa poftei de mâncare. în grindă trona busuiocul pe toată durata iernii. Alte preparate semnificative: siropul și esenţa. bronșite. Substanţe active importante: oestragol și linalol. fiind considerat plantă sfântă. deci. busuiocul se cultivă. Interesantă este și utilizarea infuziei de busuioc în afecţiuni pe fond nervos. altfel greu de vindecat. Chiar migrenele. Întrebuinţări. Există credinţa potrivit căreia. Există și busuioc sălbatic (Prunella vulgaris). buretele de stejar a fost folosit. Mai există încă o afecţiune care se tratează cu busuioc – neplăcutele afte. mătăcină. florile fiind albe sau roz. răceală. Trăind pe copaci. busuiocul se folosește pentru calmarea durerilor în urma înţepăturilor de viespi și albine. Busuiocul Denumire știinţifică: Ocimum basilicum. colici și balonări intestinale. în inflamaţii ale căilor respiratorii și ca diuretic. la prepararea diferitelor mâncăruri. carminativ. Denumire populară: trânji. Datorită modului său de hrănire. Dar iată lista afecţiunilor tratate cu busuioc: gripă. Buretele de stejar crește sub forma unei copite de cal sau a unei etajere.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 19 Buretele de stejar Denumirea știinţifică: Boletus igniarius. pe tulpinile copacilor bătrâni. buruiana dragostei. persistent. Un loc aparte are busuiocul în credinţele și tradiţiile poporului român. Este posibil să aibă și proprietăţi antimicrobiene. busuiocul este utilizat. Prezentare. fiind. Înflorește în iulie-august. În bucătărie. Datorită aromei sale plăcute și persistente. Întrebuinţări. și în industria cosmetică. pe vremuri. tot cu busuioc se tratează și. Florile au culoare închisă. încâlcite. pace între cei aflaţi sub același acoperiș. din ce în ce mai mult. pus la icoană sau în grinda casei. dezvoltate. vomă. o orhidee de pădure. se utilizează ca pansament. Se usucă foarte bine și miroase plăcut. Este vorba. Preparatul principal pentru uz medicinal este infuzia. în timp. buretele de stejar produce. busuiocul are locul său. buruiana de trânji este cunoscută ca un important remediu în tratarea hemoroizilor. în lipsă de altceva. borjolică. mai ales pe stejari și fagi. floarea bisericii. de fapt. antispastic. Prezentare. putregaiul alb al lemnului. Fructul este o capsulă. planta lui Hristos. Aceste ciuperci sunt folosite ca materie primă pentru prepararea a ceea ce noi numim iască. dar acesta nu are prea mare importanţă ca plantă medicinală. de fapt. fiind antibacterian. pentru oprirea sângerărilor și tratarea rănilor. Planta înflorește în lunile mai. Fiind o plantă saprofită. În medicina populară. antifungic. mai ales al pădurilor de foioase. Buruiana de trânji este o plantă perenă. în juru-i a răsărit busuioc și de aceea preoţii își fac agheasma cu busuioc și stropesc cu agheasmă folosind un pămătuf de busuioc. multă vreme. Valoare medicinală are partea aeriană a busuiocului și se recoltează când apar florile. în reglarea lactaţiei la femeile care alăptează. Buruiana de trânji nu are clorofilă. saprofită (adică se hrănește cu resturi de plante aflate în descompunere). bazilic. în casele de la ţară. fiind cunoscut ca busuioc de grădină.

Utilizarea arborelui de cacao ca plantă medicinală este foarte veche. La fel ca băutura de cafea. ci și asupra sistemelor cardiovascular. adică untul de cacao. ce conţin până la 30 de seminţe. De pildă. apoi cafeina și teina. Prezentare. datorită numărului mare de compuși pe care îl conţin seminţele acestui arbore. conţin săruri minerale. acţionând nu numai asupra sistemului nervos.20 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Busuiocul este prezent în multe alte împrejurări ale vieţii românilor. mireasa care se duce la cununie trebuie să ia. cunoscută fiind povestea cu acel păstor care observase un comportament ciudat la caprele sale după ce acestea mâncau. adică boabele de cacao. cu poftă. cu suprafaţă aproape lucioasă. enzime. ci și. care au o compoziţie chimică complexă și sunt foarte hrănitoare. Substanţe active importante: în primul rând teobromina și teofilina – care sunt substanţe specifice arborelui de cacao. Pentru noroc. în Arabia i s-au descoperit calităţile. obţinându-se pudra de cacao. cu nervuri puternice. Cafeaua / Arborele de cafea Denumire știinţifică: Coffea arabica. respirator și digestiv. consumarea cu moderaţie a preparatelor de cacao. mult mai complexe și mai diverse. pentru suflet. băutura de cacao creează o stare de confort fizic și psihic. Nu trebuie uitat renumitul ulei gras. În realitate. totuși. la eliminarea clorurilor. arborele de cacao și. Prezentare. De altfel. efectele medicinale ale preparatelor de cacao sunt. deoarece în cantităţi mari pot provoca ameţeli sau chiar dureri de cap. frecarea mâinilor și a tâmplelor cu busuioc era o procedură curentă. seminţele unui arbust ce se va dovedi a fi celebrul „producător” al cafelei. Arborele de cacao are o înălţime maximă de 15 metri. inclusiv sub formă de alimente. preparatul de cacao acţionează asupra sistemului nervos central și mai ales asupra scoarţei cerebrale. adică arborele de cafea. un fir de busuioc din grinda casei. Se recomandă. zilnic. Fructele sunt niște bace de mari dimensiuni (15-20 cm lungime). Deși se consideră că peninsula Arabiei este patria sa de origine. Frunzele arborelui de cafea sunt alungite. impulsionând activităţile fizice și intelectuale. În schimb. busuiocul este considerat nu numai un leac pentru trup. fiind cărnoase și consistente. În cazul arborelui de cacao. Întrebuinţări. Arborele de cacao este unul dintre cei mai frumoși și mai pitorești copaci. în mod obișnuit ajungând la circa 10 metri. fiind o primă formă de tratament în aproape orice afecţiune. în special. dar se cultivă în prezent în toate zonele tropicale. Arborele de cafea este un arbust cu o înălţime maximă de 12 metri. boabele de cacao. euforizante și chiar afrodiziace. deopotrivă. În vechiul sat românesc. pentru copii frumoși și sănătoși. preparatele de cacao au rol detoxifiant și depurativ. Coffea excelsa. C Cacao / Arborele de cacao Denumire știinţifică: Theobroma cacao. de exemplu. Aceștia preparau din boabele de cacao un aliment al zeilor. Desigur. Florile apar la subsuoara frunzelor și . Face parte din familia rubiaceelor. însă. arborele de cacao figura la loc de cinste în practicile medicinale ale aztecilor. sau chiar frunzele. Potrivit unor cercetări de dată recentă. valoare medicinală au boabele. Asemenea cafelei. care în mod obișnuit se macină. de fapt arborele de cafea provine din Abisinia. Aparţine familiei malvaceelor și își are originea în America Centrală (Mexic). neapărat. cu virtuţi tonifiante. Pe lângă aceste substanţe. contribuind. aminoacizi. Pot avea efecte medicinale și preparatele din tecile cărnoase. fiind socotit o plantă miraculoasă. Florile și fructele îl împodobesc începând de la baza tulpinii și până pe ramurile îndepărtate ale bogatei sale coroane. în care s-au aflat boabele. pentru spor și bine în viaţă. Coffea robusta. a lichidului seros din spaţiul intracelular și din cavitatea abdominală.

brom. Rezultatele bune obţinute prin consumul cafelei pot fi. Interesant e fructul. astringente și diuretice. Cafeaua este. Se spune că nu numai simpla vedere a acestui arbore înflorit are efecte benefice asupra sufletului omului. Pom fructifer. de exemplu. În cazul arborelui de cafea. magneziu). Se consumă și sub formă de suc. compot sau fructe uscate. puse sub semnul întrebării dacă acest consum este repetat și în cantitate mare. Caisul Denumire știinţifică: Armeniaca vulgaris. chiar mai bine decât dacă nu ar bea. însă. roșie și. mai ales. în fiecare dimineaţă și ori de câte ori este nevoie. apoi cafeonă. în fiecare asemenea „cireașă” „fsdfsd” a arborelui de cafea se găsesc două boabe tainice. foarte sensibili. la buna condiţie fizică și psihică a tuturor celor care apelează la ea. în cele din urmă. Caisa are o valoare energetică semnificativă. întârzierilor de creștere. mai exact spus extractul apos al seminţelor arborelui de cafea. Caisul este. fiind aclimatizat. Caisul înflorește primăvara. bolnav de hidropizie). în schimb e foarte posibil ca acest aliment-medicament să elimine pericolul îmbolnăvirilor de cancer de intestin gros. și chiar coaja. fosfor. Din boabe se extrage cafeina. provocându-le insomnii și agitaţie. copiilor le este interzis consumul cafelei. Un consum mare de cafea – mai mult de trei cești pe zi – poate crea dependenţă sau chiar probleme de sănătate. copiii fiind. Componentă a vieţii moderne. vitamina A. valoare medicinală au. Cât despre efectele cancerigene ale cafelei.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 21 au culoarea albă. de foarte multă vreme. sunt deja bune pentru consum în iunie-iulie. acest fruct parcurge trei stadii de culoare – verde. Frunzele sunt de formă ovală. Combate astenia și are o anume influenţă benefică chiar și în cazul bolilor infecţioase. care are forma unei cireșe. Originar din China. Astfel. Cafeaua. caisul s-a răspândit în toată lumea. cunoscute fiind măștile și loţiunile de ten pe bază de caise. fiind hrănitoare și lesne digerabilă. în cantităţi însemnate. asteniilor. nimic nu e dovedit. totodată. cu încredere și speranţă. Este un arbore de înălţime mai degrabă redusă – circa 10 metri. în timp ce alţii beau cafea și dorm foarte bine. boabele. prin efectele sale psihoenergizante. Prezentare. . Caisele tonifică întregul organism și mai ales activitatea gastro-intestinală. Caisele se consumă crude și sunt utilizate în curele de fructe. de strai de sărbătoare. cu marginile fin crestate. miraculoase. Totuși. că dilată căile respiratorii. S-a constat și faptul că îmbunătăţește circulaţia sângelui. insomniilor și chiar în stări depresive. un arbore comun în spaţiul românesc. ci și mireasma florilor sale. Specialiștii sunt de părere că există o anumită sensibilitate la cafea și în funcţie de vârstă. Se pare că acţionează și în sensul creșterii imunităţii organismului. Efectele cafelei depind și de fiecare individ în parte (Balzac bea circa 50 de cafele pe zi. violetă. Efectele în plan medicinal nu sunt foarte importante. Asupra unora cafeaua are efecte majore. Cafeaua este și un bun diuretic. aromate și apetisante. Substanţe active importante: foarte cunoscutul alcaloid numit cafeină. totodată. cobalt. a lucrat foarte mult și cu succes. În dezvoltarea sa. că fluidizează mucoasele de pe căile respiratorii și că echilibrează compoziţia sucului gastric. cei care suferă de insomnie sau de hipertensiune arterială vor trebui să-și limiteze drastic consumul de cafea. deci. și în Europa de sud-est. rahitismului. în primul rând al scoarţei cerebrale. dar a murit relativ tânăr. se pare că au virtuţi medicinale și frunzele. este un tonic puternic al sistemului nervos central. Întrebuinţări. tanin. în primul rând. dar s-a observat că un consum zilnic de caise are efecte în cazul anemiilor. Din acest motiv. încă un motiv pentru a avea încredere în valenţele medicinale ale viitoarelor fructe. potasiu. face parte din familia rozaceelor. Fructele. C și. fier. Efectul tonic al caiselor se manifestă și asupra epidermei. B2. levuloză și glucoză și. fiind. care este un adevărat medicament. Prunus armeniaca. fluor. cafeaua contribuie în mod cert. Substanţe active importante: săruri minerale și oligoelemente (calciu. Florile caisului sunt mult căutate de albine – iată. Modul de preparare al boabelor de cafea este cel bine știut de sute de ani – decoct și infuzie. aspectul său fiind foarte frumos. de multă vreme. vitamine – B1. Întrebuinţări. un adevărat accelerator al inimii.

preparatele de captalan au efecte antispastice. prin lunile august și septembrie. Captalanul este o erbacee perenă din familia compozitelor. late. Crysanthemum vulgare. extractele de camfor repun întreg organismul în mișcare prin faptul că activează fluidele și stimulează centrii nervoși vasomotori și respiratori. Ele au. prin tradiţie. fiind iubitor de apă. calmante. expectorante. cataplasme. că preparatele de calomfir contribuie activ la asigurarea echilibrului psihic și nervos al femeilor aflate în suferinţe specifice. Are un rizom puternic. Ceaiul de captalan se folosește în calmarea crampelor neuro-musculare. Arborele de camfor este un copac din pădurea ecuatorială. Crysanthemum balsamita. pentru decor. oboseală accentuată. Rizomii se culeg toamna. prin martie-aprilie. Camforul are efect relaxant pentru căile respiratorii și pentru sistemul nervos. prin zone mlăștinoase. în captalan au fost evidenţiate două substanţe. Această influenţă revitalizantă provoacă poftă de mâncare. asemănător rizomilor care trăiesc în locuri umede. calmează reumatismele și alte dureri din organism. Această plantă se cultivă. Cu o înălţime la maturitate de până la 40 cm. Întrebuinţări. substanţe amare. frunzele și florile. reumatisme și gută. este puternic. analgezice. Potrivit unor observaţii mai vechi. Calomfirul este o plantă ce va fi utilizată cu precauţie. Captalanul poate fi găsit pe malul lacurilor. antiseptice. de tensiune nervoasă. Se prepară infuzie. în relaxarea și regularizarea activităţii căilor respiratorii. Frunzele au formă ovală și sunt ușor crestate. trebuie menţionat și faptul că preparatele din calomfir pot provoca avortul.22 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Calomfirul Denumire știinţifică: Tanacetum vulgare. cu totul deosebite ca efect terapeutic: petazina și inulina (un polizaharid). Camforul / Arborele de camfor Denumire știinţifică: Cinnamorium camphora. se încearcă . de culoarea galbenă. consistente. Totodată. Prezentare. Prezentare. contorsionat. Denumire populară: vetriceaua. gripa. captalanul are frunze mari. Sub formă de infuzie. ulei eteric. borneol. ușor cărnoase. spasmele stomacale. Unii specialiști recomandă preparatele de calomfir în afecţiuni renale și digestive. însă. aparţinătoare de familia compozitelor. Captalanul Denumire știinţifică: Petasites hybridus. Preparatele de calomfir sunt eficiente. Prezentare. și alte proprietăţi. liniștește activitatea din stomac și din intestinul subţire. oboseala complexă. gros. Pentru aplicaţii în medicina naturistă se recoltează rizomii. Tanacetum parthenium. Preparatele pe bază de calomfir sunt cunoscute ca vermifuge. Este interzisă utilizarea calomfirului în timpul sarcinii. Pentru nevoi medicinale se recoltează partea aeriană și seminţele. Practic. în bolile de inimă – fiind un bun vasodilatator – și. Tulpina aeriană este dreaptă și poate ajunge până la 1. de isterie. Legat de această ultimă recomandare. deoarece prin supradozare poate avea efecte toxice. aceste preparate au efecte și în dureri de stomac. Substanţe active importante. Până în prezent. la sfârșitul perioadei de vegetaţie. se știe. pulbere. tanozoide. menstruaţie insuficientă (reglează hemoragia menstruală). Cu decoct preparat din arbore de camfor se tratează gingivitele. flavone.5 metri înălţime. se dezvoltă târziu. fiind antispasmodice. Pentru terapii se utilizează tulpina și frunzele. Înflorește înainte de înfrunzire. mai nou. tonice. Extractul care se obţine – aflat în folosinţă sub numele de ulei camforat – este un produs vestit. în stimularea digestiei și în reechilibrarea ficatului. adesea. combătând stările de spirit confuze. Substanţe active importante: două substanţe specifice – tanacetonă și tanacetină. Florile. mixturi. migrenele. de asemenea. cu dezvoltare perenă. adică tulpina subpământeană. Calomfirul este o plantă erbacee. fiind acoperită cu perișori foarte fini. Întrebuinţări. Substanţe active importante: camfor. tincturi. vasodilatatoare. al râurilor. Întrebuinţări. Rizomul. extracte.

Fructul castanului este o capsulă cărnoasă. dar și pentru terapii. Cel mai important preparat de castan este decoctul. farmacistul francez Parmentier introduce cartoful în alimentaţia oamenilor. fraxină. potasiu). cartoful este foarte ușor digerabil. Cel mai sănătos mod de preparare a cartofului este coacerea sau fierberea în coajă. Adus și aclimatizat în Europa. În alimentaţie. Batata și napul porcesc sunt recomandate cu insistenţă în hrana celor care suferă de afecţiuni cardiovasculare. Tulpina aeriană este muchiată și suculentă. Denumiri populare: baraboi. culoare ce apare. cataplasme. oferind. Pentru uz medicinal se prepară suc. artrite. Și chiar și tuberculii sunt toxici dacă au culoarea verde. Înalt până la 30 de metri. după ce tuberculul de cartof a stat timp îndelungat la soare. În afară de tuberculi. barabulă. mangan. practic. cartoful a devenit foarte repede hrană de bază pentru popoare întregi. esculozidă. fosfor. coaja verde cu ghimpi plesnește și apar seminţele. se utilizează tuberculul. Cândva. castan sălbatic. castanele. . iniţiaţii considerau cartoful ca un leac pentru creșterea longevităţii. protide. Atenţie – captalanul se va administra numai sub îndrumarea specialistului. pentru uz medicinal se recoltează scoarţa de pe ramurile ceva mai tinere (de circa trei-cinci ani). precum și topinamburul sau napul porcesc (Helianthus tuberosus) au proprietăţi asemănătoare cu ale cartofului. Datorită calităţilor sale nutritive. de obicei. Substanţe active importante: în scoarţă – esculină. B2. B6). Cartoful – o plantă erbacee anuală din familia solanaceelor – provine din America. cea mai mare fiind foliola mijlocie. deoarece petazina poate avea efecte nedorite asupra sistemului nervos. adică ceea ce în mod obișnuit numim castane. Castanul este un arbore puternic și maiestuos. Cert este faptul că virtuţile medicinale ale cartofului sunt atestate de multă vreme. Castanul face parte din familia hipocastanaceelor. vitaminele din grupul B (B1. cupru. Mai mult decât atât. Aceste foliole sunt dispuse după mărime. pe vremea când se cultiva mai mult ca plantă decorativă. Cartofii dulci. Denumire populară: castan porcesc. fiecare grupare de frunze având mai multe foliole. Prezentare. cartoful a fost folosit. magneziu. florile – ca și frunzele – contribuind la frumuseţea acestui arbore. În pământ. dischinezii biliare. Întrebuinţări. verde. Cartoful Denumire știinţifică: Solanum tuberosum. săruri minerale diverse (pe bază de calciu. a medicului. În cazul castanului. precum și extracte necesare în industria farmaceutică. Castanul Denumire știinţifică: Aesculus hippocastanum. disfuncţii intestinale. decoct. vitaminele A și C. precum și iritaţiile interne și ulcerele gastrice și duodenale. Castanul înflorește în mai și iunie. cartofi în coajă fierţi pe jumătate.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 23 utilizarea sa în tratamentul bolilor canceroase (s-au făcut deja cercetări ale căror rezultate s-au dovedit încurajatoare). frunzele și florile. prin procedee specifice. diverse preparate cu semnificativă valoare medicinală. Florile cartofului sunt albe sau violete. Din toate acestea se obţin. acid malic. lipide. Decoctul de cartofi fierţi în coajă are proprietăţi alcalinizante și remineralizante. făină de cartofi. hepatite. castanul se remarcă și prin valoarea sa ornamentală. În momentul coacerii. Napul porcesc este denumit de naturiști cartoful diabeticilor. Prezentare. Frunzele castanului au un peţiol lung de 10 – 20 cm. obezitate (cartofii nu îngrașă!). ca hrană pentru animale. o hrănire completă. Preparatele din cartofi combat aciditatea gastrică. fier. Substanţe active importante: amidon. cartofi copţi sau fierţi în coajă. Naturiștii recomandă consumul de cartofi celor care suferă de diabet. acid folic. cunoscuţi și sub numele de batate (Ipomoea batatas). Își are originea în peninsula Balcanică. mult mai mare decât o nucă. cartoful are o tulpină care se îngroașă sub formă de tuberculi și rădăcini. Toate acestea arată importanţa de excepţie a cartofului pentru alimentaţie. celelalte părţi ale cartofului sunt toxice. cu ghimpi. litiaze biliare. acid citric. o vreme. terci de cartofi cruzi. În secolul al XVIII-lea.

lipide.000 de ani și chiar mai mult. fosfor. În vârful tulpinii și al ramurilor se găsesc florile mari. antiinflamatoare. . că preparatele de castan sunt și un bun tonic venos. De asemenea. Fructul acestei plante. cât și extern. Printre afecţiunile care se tratează cu extracte de castan se numără varicele. de asemenea. sunt indicate și în hrana copiilor. întrucâtva. Prezentare. Datorită calităţilor lor. Este un arbore ce crește numai în anumite zone din ţara noastră – în Maramureș și în nordul Olteniei. are și o serie de proprietăţi medicinale. Castravetele are proprietăţi depurative recunoscute. săruri de calciu. Castanul dulce este un simbol al longevităţii – poate trăi până la 1. fier. este indicat în gută. totodată. Frunzele sunt mari. umflarea ficatului. Căldărușa este o erbacee perenă. mai ales în combaterea formării calculilor. circulaţia sângelui. Fierţi. azotaţi. Castanul dulce (Castanea sativa) face parte din familia fagaceelor. contribuie chiar și la stabilizarea funcţionării inimii și a aparatului circulator. Preparatele de castan au acţiune astringentă. mucilagii. Tulpina este ramificată. fiind energizante și remineralizante. Substanţe active importante: vitaminele A. pentru terapii preparându-se un decoct. Castanele dulci constituie un aliment recomandat celor bolnavi de inimă și de rinichi. potasiu. în inflamaţii diverse ale pielii. săruri minerale. Prezentare. în combaterea ridurilor. castanul porcesc (sau sălbatic) este important mai ales pentru terapiile medicinale privind afecţiunile vasculare – de la varice până la hemoroizi și ulcere varicoase. castan întâlnit în culturi. înălţimea maximă a acesteia fiind de 80 cm. flebitele. castraveţii bandajează și vindecă iritaţiile intestinale și spasmele abdominale. Castravetele și preparatele pe bază de castravete au importante utilizări în cosmetică.24 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC cumarină. dar cu vârful ascuţit. Ca depurativ. atât de obișnuită. Este deja arhicunoscut faptul că preparatele din castravete sunt utilizate în remedierea unor afecţiuni dermatologice. quercitină. Întrebuinţări. acoperită cu peri aspri. ulcerele varicoase. S-a constatat. în mod pozitiv. Este o erbacee anuală ce se dezvoltă sub forma unei tulpini târâtoare-agăţătoare. Denumire populară: clopoţei mari. B și C. caroten. Prin urmare. ale cărui fructe sunt comestibile. de detoxifiere. Fructele castanului dulce. prin fluidizarea fluxului sanguin. totodată. de pildă în cazul tenurilor afectate de alte preparate cosmetice sau de poluare și stres. de altfel. tulburările de menopauză. flavonoide. Castravetele aparţine familiei cucurbitaceelor. precum și o compoziţie chimică foarte bogată – vitamine. influenţând. Forma cea mai indicată pentru aplicaţii medicinale este sucul de castravete. fiind utilizat atât intern. Rămânând în acest registru cosmetic. cu o stea. este bine de știut și faptul că preparatele și extractele de castravete contribuie la fortificarea părului și a unghiilor. sub formă de clopot. castravetele. un foarte bun desert consumat nu numai pentru savoarea sa. varicocelul. Întrebuinţări. alb sau violet. hemoroizii. roz. în frunze – astragalină. sunt comestibile. vrejurile și cârceii de castravete au. Seminţele. ca agent de curăţire. proprietăţi medicinale. ci și pentru a îmbunătăţi digestia. ușor cordiforme. celor slăbiţi. glucide. un tonic și un reechilibrant digestiv. Interesante pentru viaţa modernă sunt preparatele din scoarţă. Castravetele Denumire știinţifică: Cucumis sativus. filochinonă. convalescenţilor. Din castanele dulci se face vestitul pireu de castane. Florile sunt galbene și se aseamănă. având valoare calorică mare (100 g castane dulci au 220 calorii). acestea având efecte pozitive în cazul afecţiunilor dermatologice. colorate în albastru. sulf. În asemenea tratamente este recomandat – ca adjuvant însă și castanul dulce. în castane – saponine (în primul rând escină). rareori simplă. în pecingini. util în bucătărie. siliciu. Este bine de știut și faptul că această plantă legumicolă. Căldărușa Denumirea știinţifică: Aquilegia vulgaris. castanele dulci sunt recomandate anemicilor. fiind. Castravetele acţionează și ca diuretic – în afecţiuni renale. vasoconstrictoare.

Preparatele de căldărușă au efecte în afecţiuni precum icterul. Naturiștii îl consideră un tonifiant general. Frunzele au mai mulţi lobi. mai nou. Substanţe active importante: un alcaloid încă puţin cercetat. Florile sunt grupate. Important pentru farmacia naturistă este fructul cătinii albe. dar despre care se știe că este toxic. Alte substanţe: acid folic. Fructele fermentate pot fi și distilate. în bucătărie. Pentru uz medicinal se recoltează cozile frunzelor și seminţele. Uneori. înflorește în martie-aprilie. Fructele. tufișul de nisip. acizi. astringente și mai ales sedative. se spune. Având proprietăţi sedative. reumatism. Călinul este un arbust ce crește în flora spontană. utilizarea ei făcându-se cu precauţie. ci și hrănește. . Înflorește la sfârșitul primăverii și la începutul verii. deci. Preparatele obţinute din coaja călinului sunt diuretice. În general. cătină cenușie. Poate fi întâlnită în flora spontană. disfuncţii ce apar în timpul sarcinii și alăptării. precum și în descântece. căldărușa este și cultivată. Pentru uz medicinal se recoltează coaja. Substanţe active importante: o substanţă specifică importantă – viburnina. Se poate. remarcându-se vitaminele B1. tufărișuri. fiind o frumoasă plantă ornamentală. iar fructul are o pronunţată tentă de portocaliu. maximum cinci. rareori ajungând până la cinci metri. Fructul de cătină albă este folosit pentru tratament în avitaminoză. se poate prepara un vin de cătină. Cătina este un arbust spinos. salicilină.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 25 Căldărușa înflorește în prima parte a verii. Substanţe active importante. Fructul de cătină este considerat un adevărat flacon cu vitamine. Specialiștii recomandă aceste preparate pentru tratarea menstruaţiilor dureroase. tufărișuri. Devine și mai puternic vitaminizant atunci când se combină cu măceșele și se face un ceai care se poate bea zilnic. prin fâneţe. au culoarea roșie și sunt pline de suc. preparatele din cătină sunt mai excitante decât cafeaua naturală și de aceea cătina albă poate fi folosită în locul cafelei. în Tratat de hrană vie). în zone mai pietroase și apropiate de ape. liziere. dispuse în ciorchini. cât și în diverse boli de piele. având culoarea albă. tanin. Cătina albă Denumirea știinţifică: Hippophae rhamnoides. dar poate fi și cultivat. extract fluid. nefiind comestibile. cât și a disfuncţiilor pe fond nervos. Denumire populară: bulgăre de zăpadă. Călinul crește prin păduri. Fructul de cătină este socotit o polivitamină naturală. extractele de călin calmează crampele musculare și contribuie la destinderea întregului organism în condiţii de emoţie puternică sau stres. Florile sunt mici și galbene. Se cunosc două varietăţi – cătina albă și cătina roșie. mate pe spate. Se prepară sub formă de tinctură. îndeosebi în zonele de sub munte și chiar la munte. PP. Face parte din familia caprifoliaceelor. uleiuri. obţinându-se o băutură ale cărei efecte sunt încă puţin studiate. precum și lichior. cătina albă se folosește. poieni. liziere. Elena Niţă Ibrian. utilizarea sa frecventă fiind ca plantă ornamentală. Călinul Denumire știinţifică: Viburnum opulus. decoct. spune despre cătină că nu doar tratează. Flori care. Prezentare. Aparţine familiei ranunculaceelor. rășini. C. cunoscute sub numele de bulgăre de zăpadă (boule de neige). Denumiri populare: cătină. De asemenea. ca plantă ornamentală. Atenţie. Întrebuinţări. acid nicotinic. Arbustul de cătină albă are frunze alungite. Întrebuinţări. urticarie și deranjamente intestinale. erau folosite cândva ca protectoare împotriva deochiului. este prezent sub forma unor tufișuri ornamentale. Potrivit acestora (de ex. aria de răspândire fiind întreaga suprafaţă a ţării. Cătina albă crește în flora spontană. Prezentare. cătină de râu. Acest ceai poate fi considerat aliment. datorită florilor sale cu o conformaţie curioasă. Se poate prepara o dulceaţă foarte fină. Întrebuinţări. inozitol. această plantă este puţin folosită în terapii medicinale. cenușii-argintii – strălucitoare pe faţă. căldărușa este o plantă otrăvitoare. B2. De altfel. aparţinător familiei eleagnaceelor. Călinul are o înălţime medie de doi – trei metri. În parcuri.

originar din China. Infuzia de ceai are proprietăţi tonice. Ceaiul Denumire știinţifică: Thea sinensis (chinensis). de culoare galben-verzuie. Frunzele ceaiului chinezesc sunt consistente. diuretice. Prezentare. Preparatul care se obţine este o infuzie – binecunoscutul ceai. sirop și vin medicinal. influenţă relaxantă asupra organelor interne și a mușchilor în general. în aproape toate zonele tropicale și subtropicale. oarecum asemănătoare. Cânepa cultivată este o plantă anuală. plăcut. cu frunzele de stejar sau de urzică. au frunzele ceaiului. La maturitate. emfizem. Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile înflorite ale plantelor femele. au formă ovală și sunt ușor crestate. cafeină. reprezentativ fiind ceaiul chinezesc. Cânepa Denumire știinţifică: Cannabis sativa. Valoare alimentară. de o banală plantă medicinală. P și B2. Ceaiul face parte din familia theaceelor. Deși cunoscută ca un excitant. sunt împărţite în foliole lanceolate. Întrebuinţări. cătușnica este prelucrată sub formă de infuzie. ceaiul se prepară – potrivit naturiștilor – într-un ceainic de pământ. în ulcere gastrice. sunt grupate în inflorescenţe asemănătoare cu un spic. Răspândește un miros specific. excitante.26 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Cătușnica Denumirea știinţifică: Nepeta cataria. iar florile sunt albe sau în nuanţe spre roșu. vasodilatatoare. totodată. de asemenea. Întrebuinţări. fiind o plantă aromatică. Se obţin extracte și se prepară tincturi. Denumire populară: ceai chinezesc. Utilizate în exces. Florile ceaiului. Preparatele medicinale din cânepă au efecte sedative și de aceea sunt utilizate în terapii din domeniile neurologic și psihiatric. uneori chiar mai mult. dar și medicinală. în nevralgii și în boli psihice. În mod ciudat. dar și tonice. revitalizante. bronșită cronică. cătușnica are proprietăţi calmante. Potrivit cercetărilor. originară din India. un antispastic și un regulator al activităţii gastro-intestinale. pentru tratamente prezintă interes partea aeriană a plantei. Florile. Pentru terapii. Ceaiul este un arbust de maximum doi metri înălţime. deosebit de expresive. Ceaiul este și un bun antioxidant. fiind folosită în vechime pentru revigorarea vieţii de cuplu. Desigur. canabidiol. vitaminele C. Se folosește și pentru combaterea tusei. mari. Datorită acestor proprietăţi. Rolul de excitant al aceste plante este cunoscut de multă vreme în medicina populară. tetrahidrocanabinol. Cercetările au dovedit că preparatele pe bază de cânepă au și efecte anticonvulsive și chiar bactericide – pot acţiona ca un antibiotic. poate fi întâlnit în mari culturi. dense. Substanţe active importante: teofilină. Din seminţele de cânepă se extrage un ulei. preparatele din cânepă pot crea dependenţă și pot avea urmări grave asupra sănătăţii. Prezentare. înaltă de aproape un metru. Pentru medicaţie. tulpina de cânepă este total lemnificată. Pentru a nu-i fi afectate calităţile. Cânepa înflorește în lunile iulie și august. Se remarcă prin tulpina sa dreaptă. Preparatele din cânepă au. ca formă și desen al nervurilor. Se pare că unul dintre . În prezent. sunt mari și au culoarea albă. preparatele din cânepă sunt folosite în afecţiuni gastrice grave (cancere). Substanţe active importante: canabinol. Cătușnica este. mai ales flavonele și catehinele. excitante – o adevărată contradicţie rezolvată. tanin. Prezentare. netedă. întrebuinţările medicinale ale cânepii nu se opresc aici. Poate atinge înălţimea de un metru. existând plante de cânepă femele și plante de cânepă masculine. Cercetări recente arată că unii dintre compușii cei mai importanţi ai ceaiului sunt polifenolii. asemănătoare cu o mică rolă de rulment. În acest caz. mai ales a tusei convulsive și a tusei tabagice. cătușnica are darul de a calma chiar și chinuitoarele dureri de dinţi sau de măsele. cu marginea crestată. acţiune medicinală semnificativă are tetrahidrocanabinolul. Cătușnica este o plantă erbacee meliferă din familia labiatelor. frunzele de cătușnică vor fi mestecate precum guma. în afecţiuni ale căilor respiratorii – astm. Cânepa aparţine familiei canabinaceelor. iată. Fructul este o nuculă brun-cenușie. precum și acţiune analgezică. Frunzele. smălţuit. săruri minerale. Întrebuinţări.

Proprietăţile sale diuretice accentuate îl fac foarte util și în curele de slăbire. Întrebuinţări. contribuind. minerale esenţiale. în prezent. celulita. zaharuri. Pentru uz medicinal se recoltează tulpina aflată în plin proces de vegetaţie. vitaminele A. menstre cu dureri. astfel. amidon. De asemenea. precum și disulfură de alil și propil. acţiunea bactericidă fiind puternică. printre altele. Este o plantă bienală. Prezentare. puternică. După cum se știe. Se prepară sub formă de decoct. ceapa se cultivă. în acest caz fiind respins de . Se spune despre ceapă că este o garanţie a longevităţii. reducând riscul de cancer. grăsimi. precum și în structurile musculare ale organismului. Astfel. în boli ale rinichilor. în mod decisiv. tanin. călţunul doamnei. B2 și C. la eliminarea apei din ţesuturi. radicalii liberi acţionează ca agenţi cancerigeni. hemostatice. al scoarţei cerebrale. Ceapa are efecte benefice și în ciroza hepatică. tinctură. insuficienţă hepatică. pulbere. binecunoscutul bulb pe care-l folosim în bucătărie. epuizare fizică și nervoasă). cerenţelul este folosit pentru tratamente în enterite infecţioase. albe-gălbui. scutind organismul de o serie întreagă de eforturi și disfuncţionalităţi. Consumarea ceaiului chinezesc (sau rusesc). dar mai ales rădăcina. Vestit pentru calităţile sale medicinale este și ceaiul de Java sau ortosifonul (Orthosiphon stamineus). Substanţe active importante. un ceai verde ai cărui compuși sunt total diferiţi de ai ceaiului „clasic”. obezitate. în tratarea leziunilor bucale. Se spune că un consum zilnic de ceapă (nici o masă fără ceapă!) preîntâmpină apariţia cancerului. Substanţe active importante. apăsător. Originară din Asia. colesterolul. o enzimă. Ceapa conţine enzime. cu miros specific. B1. el putând produce iritaţii gastro-intestinale. pe taluzuri. Cerenţelul poate fi întâlnit la marginea pădurilor. polifenolii din ceai distrug radicalii liberi din organism. la fel de diferite fiind și afecţiunile în care este benefic (acesta fiind recomandat în reumatism. Este cunoscută ca fiind un foarte bun tonic. gingivite sângerânde. motivând. Întrebuinţări. prin tradiţie. ceaiul este indicat și în bolile respiratorii sau în suferinţe ale rinichiului. Este un bun dezinfectant și un calmant intestinal activ. dispuse grupat. Are flori galbene. Fructul este o capsulă. Cerenţelul este o plantă zveltă. Decoctul de tulpină. Nu trebuie uitat nici faptul că preparatul de ceai contribuie și la o digestie ușoară. pe maidanele unde cresc bălării. Numeroși specialiști echivalează efectele ceaiului cu cele ale cafelei. Ceapa Denumire știinţifică: Allium cepa. ceapa este recomandată în boli pulmonare și în prevenirea accidentelor vasculare (este un anticoagulant activ). zaharuri. Ceapa înflorește în lunile iulie și august.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 27 cele mai interesante efecte ale ceaiului ţine de capacitatea sa de a reduce colesterolul și. în care se găsesc seminţele de culoare neagră. Decoctul de cerenţel se ia cu precauţie. De asemenea. abcese dentare. Are și efecte analgezice. plăgi. plasate în partea de sus a plantei. face parte din familia liliaceelor. prezentându-se ca niște mici capitule. Ceapa – una dintre cele mai cunoscute plante din casa și de pe lângă casa omului. nu se va lua niciodată o doză prea mare. Florile de ceapă sunt mici. aparţinând familiei rozaceelor. infuzie. cu proprietăţi antiinfecţioase. Rădăcina de cerenţel conţine o substanţă numită eugenol. în toată lumea. dar mai ales cel de rădăcină de cerenţel are proprietăţi excitante și astringente. Diuretic puternic – calitate importantă și de luat în seamă de către cei care n-au voie să consume sare – prin consum de ceapă se elimină sarea din organism. Datorită teofilinei. efectele de dependenţă ce pot apărea în condiţiile unui consum mare și îndelungat de ceai chinezesc sau rusesc. litiaze renale. determină o mai bună activitate la nivelul sistemului nervos central. amigdalite. la gătit. ulei volatil. floarea mândrei. De remarcat faptul că și acest ceai reduce colesterolul. și riscul de boli cardiovasculare. macerat. în pleurezii. cuișoriţă. gumirezină. pe marginea drumurilor. Cerenţelul Denumire știinţifică: Geum urbanum. Denumiri populare: ridichioară. semnificativă. oboseală. Fructele sunt niște achene. deci. grăsimile rele. Ceaiul de Java sau ortosifonul este utilizat. antiseptice. Ca plantă medicinală. Uleiul de cerenţel degajă un plăcut parfum de garoafă. ale vezicii și căilor urinare. Prezentare. cu o tulpină dreaptă și un bulb.

Substanţe active importante: chinină. Aparţine familiei rubiaceelor. fiind totodată și un agent cu acţiune carminativă (calmant al durerilor abdominale și reducerea deranjamentelor și a presiunii din abdomen). chincomidină. Chimenul este utilizat în trei domenii: bucătărie – în calitate de condiment. Prezentare. extract. fiind utilizată în combaterea unei afecţiuni grave – frigurile (paludismul. detoxifiante. Denumiri populare: secărică. malaria). Florile. cașete. În flora spontană. Prezentare. în industria băuturilor – datorită aromelor și compușilor săi. pulbere. rachiului de fructe sau în producerea apei de gură. Întrebuinţări. Preparatele de Chili dau rezultate pozitive și în tratarea infecţiilor urinare. Chimenul este considerat a fi „direct răspunzător” de liniștea. mixturi. Valoarea terapeutică este dată de seminţele chimenului. Din aceste seminţe se prepară decoct. Chinina / Arborele de chinină Denumire știinţifică: Cinchona officinalis. tinctură. tincturi. blocajele secreţiilor bronhice. Preparatele de cerenţel au contraindicaţii în cazul afecţiunilor cronice și renale. produs care nu numai că îndepărtează mirosurile neplăcute. Cândva. arborele de chinină se găsește și în plantaţii. Substanţe active importante. aria sa de cultură fiind extinsă și în alte zone cu climat ecuatorial. de tihna abdomenului omenesc. Întrebuinţări. pur și simplu. Arborele de Chili este bogat în ulei esenţial. tulpina sau rădăcina de cerenţel erau folosite pentru a da aromă vinului. extracte fluide. Din seminţele de chimen se poate prepara și o apă de gură. sedative. Chimenul are și o intensă acţiune diuretică. dar se găsește și în flora spontană. Chili / Arborele de Chili Denumire știinţifică: Prunus boldus. dar are și efecte majore în ceea ce privește menţinerea igienei bucale. din care se prepară infuzie. a cistitelor. chinidină. în medicina naturistă – ca stimulent al secreţiilor gastrice. Seminţele de chimen sunt foarte bogate în ulei eteric (circa 3%). decoct. Chimenul este o plantă cultivată. bronșitele. Se prepară pulbere. Arborele de chinină crește în pădurea ecuatorială. cum ar fi ciclurile întârziate sau amenoreea. Chimenul Denumirea știinţifică: Carum carvi. Întrebuinţări. chinconină. macerat. Chimenul este indicat și în demersurile pentru creșterea poftei de mâncare. Sunt recomandate în boli de ficat și bilă. Chinina a fost și este un leac deosebit de important. fiind întâlnit în marile masive vegetale din America de Sud. de culoare albă. bactericide. pipărus. sunt dispuse sub formă de umbelă. săruri minerale. chimenul poate fi întâlnit. cataplasme. enterocolitele. chimenul contribuie și la ușurarea unor suferinţe și dificultăţi ginecologice. Utilizarea chininei . În prezent. Arborele de Chili este o plantă exotică. revigorante. Tot cu ceaiurile de chimen se stimulează și lactaţia la femeile care alăptează. în fâneţele de sub munte și în cele montane. berii. având rol de reechilibrare în ceea ce privește funcţionarea acestor organe. Preparatele din frunzele arborelui de Chili au proprietăţi depurative. Este o erbacee și face parte din familia umbeliferelor. infuzie. Cu preparatele din seminţe de chimen se tratează colicii gastrici. Substanţe active importante: doi compuși specifici – boldină și boldoglucină. Înălţimea acestei plante – până la un metru. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. extractul de cerenţel sau. De asemenea. infuzie. obţinerea ei fiind relativ simplă: arborii sunt doborâţi și apoi se cojesc. Prezentare. chimion. aparţinând de familia monimiaceelor. tanin. de obicei. Partea care conţine chinină este scoarţa.28 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC organism. pilule.

afecţiuni cardiace. digestie leneșă. dar și compuși amari. Pentru utilizări în scopuri medicinale. septembrie. Deci. Întrebuinţări. Cicoarea se întâlnește atât în cultură. adevărate colonii ce răspândesc. Cimbrișorul este întrebuinţat și de apicultori. în aplicaţii dermatologice (furunculoze. Înflorește în lunile iulie. rădăcina este folosită pentru producerea surogatului de cafea numit cicoare. speranţe diabeticilor. Prezentare. acestea fiind încă un argument în ceea ce privește succesul gastronomic al andivei. Este o plantă perenă. cimbrul sălbatic. andivele nu sunt altceva decât muguri și frunze ce provin de la cicoarea de grădină. Ramurile au flori în partea superioară. Prezentare: Cimbrișorul este o plantă perenă. membră a familiei labiatelor. dar și în partea aeriană. Cicoarea de grădină (Cichorium endivia) este o plantă bienală de la care se consumă frunzele. Cimbrișorul Denumirea știinţifică: Thymus vulgaris. având o acţiune antiinflamatoare intensă. cicoarea se întâlnește în fâneţe.20 metri. Totuși. Tonic general bun. august. Alte varietăţi ale arborelui de chinină: Cinchona calisaya și Cinchona succirubra. diabetul. Întrebuinţări. iar rădăcinile toamna. înălţimea acestor ramuri fiind de circa șapte centimetri. Printre cele mai importante preparate medicinale obţinute din cicoare se numără decoctul. astenii. mult mai largă. în rădăcina de cicoare. mireasma sa persistentă fiind un calmant. inulină (un polizaharid). Planta are un pronunţat rizom târâtor. dischinezia biliară. În mod curent. Părţile aeriene din plantă se recoltează în mai-iunie. produce diureză. Cimbrișorul este un antiseptic redutabil. în alte locuri necultivate și în care cresc fel de fel de ierburi. infecţii urinare. Combate oboseala și mărește capacitatea de muncă. Florile sunt de culoare albastră. purifică sângele). pentru aromatizarea unor mâncăruri. Pe lângă acești compuși. acnee). o aromă unică și agreabilă. fapt ce dă o nouă dimensiune utilizării acestei plante în medicina naturistă și. Cicoarea conţine un ulei volatil. desigur. În flora spontană. contribuie la fluidizarea circuitului gastric. Din păcate. aromat. se recoltează partea aeriană a plantei și se usucă. cât și în flora spontană. Este recomandată și în anemii. este un bun agent laxativ și depurativ (curăţă organismul de toxine. Din cimbrișor se prepară o infuzie. andivă. sub soarele verii. pentru a asigura împreună o primenire a aerului în timpul iernii. constipaţia cronică. Cimbrișorul înflorește din iunie și până în septembrie. Prin mușuroire. Chinina are efecte benefice. decoctul de cicoare revigorează activitatea ficatului și a rinichiului. andiva – considerată un produs alimentar de înaltă clasă – nu are calităţile terapeutice ale suratei sale sălbatice. de pe care se ridică ramuri. și faptul că andivele sunt indicate de naturiști în alimentaţia copiilor. pe marginea drumurilor. inclusiv rădăcina. De notat. Cicoarea Denumirea știinţifică: Cichorium intybus. cimbrișorul însoţea busuiocul în grinda casei. în acest caz. obţinându-se andivele. Frunzele cimbrișorului au miros plăcut. frunzele de la baza tulpinii se îngroașă și-și pierd clorofila. dar și ca infuzie. infecţiile grave. Pentru aplicaţii în medicina naturistă se folosește toată planta. Ca plantă medicinală. convalescenţe. în afecţiuni precum tuberculoza. Crește în flora spontană – pe pajiști.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 29 în terapii este. cu tulpină ramificată și rădăcină groasă. Poate atinge o înălţime de 1. litiaze. însă. atunci când planta ajunge la sfârșitul perioadei de vegetaţie. cimbrișorul de pajiște. andivie. cunoscute de foarte multă vreme. efectele nu sunt de neglijat. Se folosește și în bucătărie. Altfel spus. Substanţe active importante. colină. cicoarea se folosește în tratamente privind hepatita cronică. cimbrișorul de fâneaţă. fiind o reprezentantă a familiei compozitelor. Denumiri populare: floricică. sub formă de tufe. în activitatea lor de îngrijire . Folosit la mâncăruri. Denumire populară: cimbrișorul de câmp. fiind un bun vitaminizant și remineralizant. în anemii. chinina contribuind la intensificarea activităţii digestive. pe pășuni. la reducerea febrei. la combaterea infecţiilor și a paraziţilor. se găsește fosfor. Cercetări mai noi menţionează descoperirea de insulină în rădăcina de cicoare. o contribuţie importantă având-o fosforul. tanin. Cândva. pietre la rinichi și la vezică. înlesnește respiraţia și are acţiune tonică asupra întregului organism. regularizează digestia.

Prin tradiţie. precum și un expectorant deosebit de activ. rășină. Cimbrul de cultură este o erbacee anuală. mai fragedă și cu flori. Prezentare. Prunus cerasus (Vișinul). Rolul cel mai important al acestei plante medicinale. care este un alcaloid. Substanţe active importante: derivaţi flavonici. în afecţiuni cum ar fi: sciatica. Tot dr. medicul. Alexander Reinhardt. dacă veţi întâlni în pădure un asemenea arbust. Cireșul poate ajunge până la 12 metri înălţime. tratamentul se va întrerupe. Are efecte în astmul bronșic. care se adaugă la un litru de apă. timol. Cimișirul Denumire știinţifică: Buxus sempervirens. adică nu sunt întotdeauna verzi. a anorexiei. faptul acesta a fost dovedit în laborator. Dacă apar semne de toxicitate chiar și cazul în care se beau doar trei cești de ceai de cimișir. dischinezii biliare. Denumiri populare: lămâioară. lămâiţă. Cireșul și Vișinul Denumiri știinţifice: Cerasus avium (Cireșul). Substanţe active importante: vitamine (vitamina C. Cimișirul este folosit. inflorescenţa fiind oarecum asemănătoare cu un spic. dezvoltarea celulelor canceroase poate fi oprită. culoarea lor fiind. Prezentare. Este una dintre cele mai longevive plante. Atât cireșul. DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Cimbrul de cultură Denumirea știinţifică: Satureja hortensis. Întrebuinţări. la administrarea unui asemenea tratament se va consulta. se pun 80 g). Din acestea se prepară infuzie. în prealabil. Florile sale sunt foarte mici. cimișirul este folosit ca remediu în afecţiunile bilei. Reinhardt propune și o reţetă: decoctul necesar tratamentului cu cimișir se face din 30 de g rădăcină sau 50 g frunze uscate (dacă frunzele sunt verzi. Valenţe terapeutice au rădăcinile. Întrebuinţări. mai ales în cele aflate în zone calcaroase. însă. uneori. decoct sau tinctură. Ceaiul pe bază de cimișir este recomandat pentru combaterea asteniei de primăvară. Deci. cimișirul este un arbust întâlnit în păduri. Datorită buxeninei. în primul rând). înaltă de 10 – 15 cm. fără a se depăși doza – tratamentul putând deveni toxic. Cimișirul face parte din familia celastraceelor. tanin și mai ales săruri de potasiu. iarba cucului. Nu prea înalt (maximum șapte metri). cu succes. în combaterea anemiilor de primăvară. dar și în tratamentul împotriva viermilor intestinali. Cimbrul de cultură este un agent antiseptic și antispastic (cu efecte notabile în reglarea activităţii stomacale și intestinale). doar partea superioară a plantei. trebuie să știţi că el nu vestește toamna. Decoctul de codiţe de vișin sau de cireș (sau în amestec) este . excepţional rol am putea spune. Potrivit dr. cineol. Substanţe active importante: ulei eteric. în timp ce vișinul rar trece de 10 metri. și ca arbust decorativ. din care se prepară un decoct. roșie sau portocalie.30 a albinelor. Combate febra și acţionează și ca sedativ. Este folositor și în terapii privind ficatul. Se utilizează cu succes și în tonifierea părului. coaja și frunzele. Poate trăi până la 600 de ani. compuși amari. uneori. Asemenea cimbrișorului. Mai este folosit. Chiar și frunzele acestui venerabil sunt deosebite. în nuanţe roz sau violet. Crește în tufe. Contribuie la revigorarea coardelor vocale. fiind reluat peste un anumit timp cu doze mai mici. Se beau trei cești de ceai în fiecare zi. Prezentare. precum și în menţinerea igienei bucale. Pentru terapii obișnuite se recoltează toată planta. carvacrol. enterocolite. ci că așa îi este felul. reumatismul. este în blocarea cancerului. Întrebuinţări. În scopul obţinerii de preparate foarte puternice se culege. tuse. crește bine în locurile cu lumină puternică. cât și vișinul – pomi fructiferi binecunoscuţi – fac parte din aceeași familie de plante – rozaceele. tanin și mai ales o substanţă rară – buxenina. Pentru uz medicinal se recoltează codiţele de vișine și de cireșe. În orice caz.

vișinul turcesc sau mahalebul face și el parte din familia rozaceelor. din care se prepară prafuri. Cele mai cunoscute și mai utilizate preparate din ciuboţica cucului sunt infuzia și decoctul. este indicat și în afecţiuni cum ar fi diareea. De asemenea. ţâţa oii. Fructul este o capsulă ovoidală. prin iulie-august. efecte asupra nervilor. Prezentare. infuzie. potasiu. tulpină cu o înălţime de maximum 20 cm. Ciuboţica cucului are. fluidizând mucoasele de pe căile respiratorii. calciu. Ciumăfaia Denumire știinţifică: Datura stramonium. Aparţine familiei solanaceelor. Rădăcina giumăfaiei este foarte dezvoltată (între 30 și 50 centimetri lungime și între doi și cinci centimetri grosime). albe. vitamina C. Ciuboţica cucului este întrebuinţată și în alimentaţia naturistă. pe fâneţe. Totodată. diferite extracte. însă. Este vorba. Cu pulberea de ciumăfaie se pot face și inhalaţii. cu o înălţime la maturitate de până la doi metri. ci și pentru menţinerea unei stări generale bune. la marginea platformelor de gunoi. Datorită importanţei sale medicinale. se fac comprese și poţiuni expectorante. cistita. rădăcini albe. Efecte medicinale. care sunt moi. florile și seminţele. dar plăcut. au formă de pâlnie. anglicea. Denumiri populare: ţâţa vacii. cu un rizom viguros. Ciuboţica cucului crește în zonele de stepă. au și fructele ca atare. ţigări antiastmatice. îngroșate și bogate în vitamina C. Ambele fac parte din familia primulaceelor. desigur nu de amploarea celor pe care le au codiţele. florile de ciuboţica cucului se pun în camera de dormit. Părţile cu importanţă medicinală sunt frunzele. Sub formă de decoct. Din părţile medicinale ale acestei plante se prepară decoct. totodată. Acest ceai este recomandat pentru reglarea activităţii intestinale. Ciumăfaia este o plantă foarte toxică și de aceea se impune mare atenţie în . peste care se toarnă miere sau un sirop. preparatul din ciuboţica cucului este eficient în tratarea afecţiunilor pulmonare. tonic. inclusiv prin relaxarea și fluidizarea compușilor din aparatul respirator. Substanţe active importante: saponozidele. Valoare are nu numai lemnul său. Întrebuinţări. un diuretic activ. siropuri. fiind. Ciumăfaia este o erbacee anuală. în luminișuri. întreaga plantă de ciumăfaie are un miros specific. asemănătoare cu fructul castanului sălbatic. Pentru terapii se recoltează florile și rizomii. comprese. Preparatele din ciuboţica cucului sunt utilizate și în afecţiuni ale rinichiului și ale stomacului (mai ales în cazul contracţiilor acestuia pe fond nervos). Înrudit cu vișinul comun. reduce febra și ajută la eliminarea toxinelor. cel mai cunoscut și tentant produs fiind salata de flori de ciuboţica cucului. Ceaiul de codiţe de vișin și de cireș poate fi consumat. despre două plante perene. în jur de 25 – 30 cm lungime și 20 – 25 cm lăţime. mai ales prin locurile părăsite. de asemenea. cu bune efecte în sistemul digestiv. iar în vârful fiecărei ramuri apare o floare. bolăndariţă. iar florile.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 31 bun pentru tratamente în bolile de rinichi. care sunt folosite drept condiment (au o aromă puternică. ciumăfaia poate fi întâlnită și în cultură separată. enzime. Ciuboţica cucului Denumire știinţifică: Primula veris (= officinalis). pentru a favoriza un somn profund și odihnitor. Primăvara. dispuse sub formă de umbelă și au un miros abia perceptibil. pielita. neplăcut. Florile sunt galbene. Tulpina se ramifică. Frunzele sunt de mari dimensiuni. Ciumăfaia înflorește în partea a doua a verii. la deal și munte. Ciuboţica cucului înflorește în aprilie și mai. pielonefrita. Denumire populară: laur. în zonele unde au fost construcţii. nu numai pentru a ameliora o afecţiune sau alta. pe pajiști. este un bun expectorant. Ciumăfaia crește în flora spontană. pe maidane. Primula elatior. cu ţepi moi. precum și sâmburii de vișine și cireșe. deosebită). ci și frunzele. ceaiul de ciuboţica cucului poate produce iritaţii ale tubului digestiv și chiar vomă. tincturi. Au valoare medicinală și frunzele. varianta cultivată fiind ceva mai dezvoltată decât cea din flora spontană. Cu ciuboţica cucului se combate și tusea uscată. de fapt. cu tot cu rădăcini. Prezentare. Atenţie! Folosit în cantităţi mari.

cât și sub formă de culturi. din care se prepară infuzie. Compusul numit scopolamină este eficient în combaterea răului de mare. Pentru uz medicinal se culeg nu numai fructele. În mod obișnuit. ciumăreaua poate fi întâlnită mai ales în zone cu umezeală. Coacăzul roșu. Alte afecţiuni în care este indicată ciumăreaua: epilepsie. Ciumăreaua Denumire știinţifică: Galega officinalis. cum ar fi reumatismul. și atât de neplăcut mirositoare. Întrebuinţări. Ciumăreaua poate fi folosită și ca plantă furajeră. în caz de lipsă de minerale sau lipsă de poftă de mâncare. atropina. tinctură. Tulpina este dreaptă și puternic ramificată. guta. apoi potasiu. extrasele de ciumăfaie sunt folosite și în chirurgie și oftalmologie. Tulpinile îi sunt ramificate. nu prea pretenţios din punct de vedere al climei. toxică pentru oi. Acţionează cu succes și în calmarea spasmelor. extract fluid. poate fi folosită și în zootehnie. acidul pipecolinic. la rându-le. cât și în zonele mai joase. emulsină. în constipaţie. tufărișuri. care se găsește în seminţele de ciumărea. Pentru alimentaţia curentă sau pentru bucătărie se recoltează fructele. ciumăreaua are două calităţi deosebite: este galactagogă (stimulează secreţia laptelui la femeile care alăptează) și are. fiind. are o înălţime de până la doi metri. Ciumăreaua este o plantă medicinală importantă. fapt ce face ca această plantă atât de toxică. care sunt dispuse în ciorchini. solului și precipitaţiilor. să fie foarte căutată. iar fructele – niște boabe negre cu puncte galbene – se culeg în a doua parte a verii. magneziu. Inflorescenţa grupează între cinci și 10 flori verzi-gălbui la exterior și roșiatice în profunzime. Acest arbust. întâlnită atât în flora spontană. Datorită efectelor galactagoge (de sporire de cantităţii de lapte). în părţile joase ale terenurilor virane.32 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC utilizarea ei. atropina și scopolamina sunt substanţe foarte importante pentru industria farmaceutică. dar și decoct. Coacăzul negru este folosit în tratarea unor boli cronice. apoi guanidina. calciu. livezilor. Dintre fructele de pădure. scopolamina. Denumire populară: scrântitoare. Fructele acestui arbust sunt gălbui și au. au culoare liliachie. o mare valoare alimentară și terapeutică. importante efecte hipoglicemiante (antidiabetică). În flora spontană. viermi intestinali. Ciumăreaua înflorește pe toată perioada verii. luteolina. Florile. coacăzele negre sunt printre cele mai apreciate. Întrebuinţări. crește atât la munte. Din punct de vedere medicinal. Coacăzul negru Denumirea știinţifică: Ribes nigrum. stările de agitaţie. Substanţe active importante: vitamina C – în cantitate foarte mare. Prezentare. sunt indicate în inflamaţii digestive și urinare. în liziere. fiind mai apropiat ca valoare terapeutică de coacăzele . poţiuni. astmul pe fond nervos. dar și în tratamente menite să revigoreze întregul organism în caz de oboseală mare. aparţinând familiei saxifragaceelor. extracte care se administrează sub formă de picături. Arbustul de coacăz negru. Preparatele pe bază de ciumăfaie pot fi utilizate ca agenţi sedativi pentru sistemul nervos central. Printre afecţiunile tratate cu preparate de ciumăfaie se numără boala Parkinson. pășunilor. Fructul de coacăz roșu are aproape aceleași proprietăţi ca și coacăzele aurii sau negre. Întrebuinţări. afecţiunile ficatului. dispuse în raceme. Denumire populară: pomușor. Aparţine familiei leguminoaselor. Ciumăreaua este o erbacee perenă. totuși. Coacăzul auriu. Substanţe active importante: alcaloidul specific numit galegină. nevralgiile. iar la maturitate se lemnifică. Fructul acestei plante este o păstaie. Substanţe active importante: hiosciamina. chiar și în frunze. în șanţuri și în vegetaţia de pe marginea apelor. De asemenea. pectină. Pentru uz medicinal se recoltează planta în întregul ei. ci și frunzele. Se prepară infuzie. Prezentare. Coacăzul negru înflorește în aprilie-mai. totodată. de epuizare nervoasă. Compusul cu rol hipoglicemiant este galegina. Printre altele. Hiosciamina. artrita. ciumăreaua crește sub forma unor tufe cu înălţimea de circa un metru.

Decoctul preparat din coada racului nu se ia pe nemâncate și nu este indicat pentru cei suferinzi de afecţiuni cronice renale și hepatice. ulcer gastric. antiseptic. substanţe amare. în mod obișnuit. Marele specialist Jean Valnet susţine că pentru terapiile cu preparate din această plantă sunt mai indicate frunzele și florile. Primăvara. Planta aceasta prezintă o alcătuire deosebită: are două tipuri de tulpini. spasmolitic. Coada șoricelului înflorește în lunile iunie-iulie. Înălţimea – până la 70 cm. Întrebuinţări. Sub acest nume sunt cuprinse mai multe specii de erbacee perene medicinale. Decoctul (ceaiul) de coada calului se bea în caz de anemii. hemostatic. Denumiri populare. totodată. de asemenea. Sunt recunoscute. enterocolite. argintică. tulpinile acestei plante au culoarea roșu spre brun și seamănă cu o coadă de cal. antisudorifice și hemostatice. ea putând fi confundată cu alte trei specii. bronhodilatatoare. Preparatele din coada calului au efecte antiseptice și contribuie la reducerea acidităţii gastrice. pulberi medicinale. anemie. roz sau chiar roșiatic. putându-se utiliza și în cazul unor afecţiuni cardiace. tincturi. diaree. care sunt toxice. . una fertilă. care asimilează și are culoarea verde. trebuie reţinut faptul că specia medicinală. antiinflamator. de culoare albă. cozile frunzelor și rădăcinile. Au valoare medicinală. dar mai ales cozile frunzelor. florile de coada șoricelului pot fi colorate și în gălbui. Plantă erbacee – din familia rozaceelor – cu flori mari. în formă de ace. Preparatele medicinale din coada calului sunt. hipermenoree. deocamdată necunoscuţi. pajiști.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC aurii. Prezentare. deci cea care ne interesează. coada mânzului. Prezentare. Denumiri populare: iarba oilor. Prezentare. bronșite. Această plantă are nu mai puţin de șapte denumiri populare. Cunoscătorii recomandă atenţie în recoltarea acestei plante. la marginea pădurilor. dismenoree. ulceraţii cutanate – fiind astringent. Coada șoricelului Denumire știinţifică: Achillea millefolium. Substanţe active importante: ulei eteric. Coada calului este o ferigă ce aparţine familiei equisetaceelor. Din coada calului se prepară decocturi. pe fâneţe umede. Valoroase pentru aplicaţii medicinale sunt tulpinile verzi (sterile). Decoctul de coada racului are efecte pozitive într-o gamă foarte largă de afecţiuni – artrite. Uneori. Coada șoricelului este foarte frecventă în flora spontană din România. putând fi culeasă de pe fâneţe. bioxid de siliciu. precum și pentru întărirea unghiilor. reumatism. dintre care menţionăm: brădișor. florile fiind. florile fiind dispuse într-o inflorescenţă micuţă. antispastic. zolotnic. galbene. Coada racului Denumirea știinţifică: Potentilla anserina. de pe marginea drumurilor. barba ursului. Extractul de coada racului conţine și alţi compuși. pe marginea apelor. Mulţimea denumirilor demonstrează că este foarte cunoscută și că oamenii o caută și o utilizează. abia mai târziu apar frunzele verzi. speciile de coada șoricelului au frunze păroase. Unii specialiști recomandă utilizarea preparatelor din feriga numită coada calului chiar și în prevenirea cariilor. flavone. pe marginea drumurilor. analgezic. proprietăţile lor diuretice și remineralizante. care apare în lunile aprilie și mai și care produce sporii – și alta sterilă. În orice caz. este feriga ale cărei ramificaţii sunt pline la interior. un agent important în tratarea afecţiunilor renale și a infecţiilor urinare. Denumiri populare: iarba gâștii. Substanţe active importante: săruri de potasiu. Coada calului crește mai ales în zona de deal. leucoree. Întrebuinţări. gută. ulei eteric. Făcând parte din familia compozitelor. inflamaţii gingivale. 33 Coada calului Denumirea știinţifică: Equisetum arvense. terenuri virane. părul porcului. tanin. sorocină. potrivit tradiţiei românești. brădăţel.

puternice. Chiar și o simplă citire a listei compușilor acestei plante ne dă o idee despre importanţa ei în terapii. azulenă. Este folosită. au formă ovală. sirop. tinctură. în calmarea cefaleelor. unguente. dar și prin frunzele mari. desigur în cantităţi adecvate. în dureri de cap. această plantă era folosită ca antivenin. consistente. fiind un agent distructiv pentru organele vitale. Tulpina – dezvoltată și foarte ramificată. reumatism. acid acetic. Prezentare. Cercetări mai noi arată că această plantă este utilă și în reglarea tensiunii arteriale. . a plăgilor supurânde. Specialiștii recomandă tratamentul cu coada șoricelului îndeosebi în cazul gastritelor. hemostatică. decoct. vezicaţiilor. Coada zmeului se remarcă prin rizomul foarte dezvoltat. preparatele din coada șoricelului contribuie la tratarea abceselor dentare. Înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. Cocaina. ecgonină. atunci când acestea sunt complet înflorite. mușcăturilor de viespi sau albine. Coada șoricelului este stomahică. Coada șoricelului conţine mai multe uleiuri volatile. Coada zmeului este o plantă puţin studiată. Coada zmeului face parte din familia araceelor. acid valerianic. antiinflamatoare. Fără drept de apel. Coada zmeului poate fi folosită pentru combaterea urzicăturilor. cu aplicaţii interne și externe. Substanţe active importante. Coca este un arbust exotic de mici dimensiuni – maximum trei metri înălţime. Cândva. una dintre cele mai complexe plante în ceea ce privește compoziţia (cel puţin 12 constituenţi descoperiţi până în prezent). Cocaina este un produs nociv. Coada zmeului Denumire știinţifică: Calla palustris. în echilibrarea stării generale. dar se bănuiește că ar conţine alcaloizi. principalul extract din frunzele de coca. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul. convulvină. Întrebuinţări. a ulcerului varicos și a arsurilor. al altor deranjamente stomacale și intestinale. fructele fiind niște bobiţe roșii. mai ales în plan nervos. peţiolate. bronhodilatatoare. rareori trecând de 35 cm. Prezentare. cocaina este considerată un drog periculos. antispasmodică. alcool etilic. Preparatele din coada șoricelului au efecte pozitive însemnate și în cazul în care se combină cu preparate din alte plante medicinale. De obicei. gută. antiseptică. Preparatele din coada șoricelului conţin foarte multe substanţe active. În aplicaţii medicale externe. înlătură senzaţia de oboseală. poate. Coca Denumire știinţifică: Erythroxylon coca. fiind ascuţite la vârf. De remarcat faptul că preparatele din coada șoricelului sunt un antiseptic tot atât de bun cât și mușeţelul. Dimensiunile acestei plante sunt reduse.34 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pentru aplicaţii medicinale pe bază de coada șoricelului se recoltează inflorescenţele. suc. Din coada șoricelului se prepară o întreagă gamă de produse medicinale: infuzie. achileină. în cazul mușcăturilor de șarpe. Creează dependenţă. Coada zmeului este o plantă iubitoare de mare umezeală și de aceea poate fi întâlnită în mlaștini și în ape stătătoare sau lin curgătoare. Tulpina este târâtoare. coada șoricelului se utilizează sub formă de infuzie. Aceste frunze au valoare economică și medicinală. enterocolitelor. Întrebuinţări. În prezent. Întrebuinţări. a hemoroizilor. consumatorii de cocaină se ruinează fizic și psihic. iritaţiilor pielii. cicatrizantă. supozitoare. lucioase. Preparatele din coada șoricelului contribuie semnificativ la reactivarea funcţiei hepatice. coada șoricelului fiind. Frunzele. Ca plantă medicinală nu are o importanţă deosebită. care are gust acru și este toxic. utilizarea ei intrând sub incidenţa legii. Substanţe active importante: cocaină. Substanţe active importante. alcool metilic și chiar substanţe cu efect antibiotic. precum și senzaţia de foame. acid formic.

totodată. din seminţele din nucile de cola se prepară. Cola face poftă de mâncare și ușurează suferinţele în gripă. în mod obișnuit. Colăceii babei Denumire știinţifică: Malva silvestris. teofilină. roșu spre violaceu. ca orice fruct. Importante sunt însă și efectele pur medicinale ale preparatelor de cola. De unde și convingerea potrivit căreia nucile. un arbore simbol pentru zonele tropicale din Africa. cărnoasă. Cola este un arbore exotic ce poate ajunge până la 15 metri înălţime. Cocotierul este un arbore a cărui înălţime poate ajunge până la 25 de metri. Cea mai importantă calitate a preparatelor pe bază de cola – acestea sunt un tonic al sistemului nervos central și creează. Fructele acestui arbore sunt niște nuci de culoare albă sau roșie. palmitic. cunoscute sub numele de nuci de cola. iar nucile sau frunzele se pot mesteca. oleic. Frunzele au formă de rinichi și cuprind mai mulţi lobi. Asia. pulbere. Seminţele mai pot fi sfărâmate și apoi consumate. pe zonele drumurilor. tinctură. Denumiri populare: nalbă sălbatică. ceai antigripal și antitusiv. cardiac și muscular. seminţele. Florile sunt mari și au o culoare plăcută. Pentru combaterea unor anumite afecţiuni se prepară cataplasme sau un extract fluid. Asemenea cafelei. Malva rotundifolia. Prezentare. acizi (lauric. De menţionat faptul că substanţele precum cafeina. Poate crește până la 1. Crește în zonele tropicale și aparţine familiei sterculiaceelor. Din colăceii babei se prepară. glicerină. Planta numită colăceii babei este bienală sau perenă și face parte din familia malvaceelor.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 35 Cocotierul Denumire știinţifică: Cocos nucifera. frunzele și preparatele de cola constituie un element important în sporirea apetitului sexual. are culoare albă și este consistentă. teobromină. ci și valoare medicinală. Ca semn distinctiv. în afecţiuni pulmonare. Fructul său este nuca de cocos. Cocotierul este. pe lângă drumuri. proteină. înflorește toată vara și o bună bucată de toamnă. uleiuri. cola ar fi și un afrodiziac garantat. caproic). asemenea cafelei. Preparatele de cola sunt un bun tonic nervos. teobromină și teofilină apar și în cafea sau ceai. decoct. Aceste nuci. are un smoc de frunze uriașe în vârf. în boli de inimă. Nuca de cocos nu are numai valoare alimentară obișnuită. așa cum fac indigenii. Substanţe active importante: glucoză. precum și o bună funcţionare la nivel de asimilaţie și eliminare. ce poate fi consumat fără pericol chiar și în caz de hipercolesterolemie (nivelul crescut al colesterolului în sânge). maximum șapte. Nutriţioniștii scot în evidenţă caracterul foarte asimilabil al untului de cocos. destul de comună în flora din România. Potrivit tradiţiei. America. care prin rafinare și dezodorizare devine unt de cocoș. Întrebuinţări. din iunie și până în octombrie. Întrebuinţări. tanin. Multe dintre aceste substanţe se găsesc în uleiul de nucă de cocos. garduri. Din nucile de cola se prepară chiar și un vin. mai ales în timpul maximei înfloriri. o stare generală de bine. Planta. Poate fi și cultivată. Astfel. Cola verticillata. Prezentare. nalbă de pădure. în căderi fizice și mai ales psihice. asigurând organismului echilibru digestiv. Au. fosfor. Preparatele de cola sunt recomandate în astenii. Substanţe active importante: cafeină. Cola nitida. de trei – cinci metri lungime fiecare. și proprietăţi laxative și depurative. precum și substanţa specifică numită colatină. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile. chiar prin pășuni sau în culturile de cartofi și de sfeclă mai puţin îngrijite. sunt astăzi baza unei mari industrii – industria răcoritoarelor. fructoză. consumate dintotdeauna de către băștinași pentru efectul lor stimulant. Această nalbă se . Rădăcina acestei plante este puternică. tulpinile fiind păroase. vârfurile cu flori și frunzele.25 metri înălţime. Cola Denumire știinţifică: Cola acuminata. În flora spontană poate fi găsită în locuri bătătorite. fiind una dintre multele specii de nalbă. Uneori se recoltează și planta întreagă. extract fluid. butiric. în mod curent. colină. fără îndoială. infuzie. au și proprietăţi diuretice. care conţine laptele de cocos. Laptele de cocos și untul de cocos sunt produse foarte nutritive. Prezentare. Australia. umblate. un compus sub formă solidă în partea dinspre coajă și sub formă lichidă în interior.

fiind aplicat în tratarea lipsei de poftă de mâncare. de formă romboidală. Cornaciul este o plantă de apă. Cornaciul Denumire știinţifică: Trapa natans. afecţiuni urinare. Substanţe active importante: substanţele specifice numite malvină și malvidină. Prezentare. O analiză asupra conţinutul seminţelor de cornaci a dat următoarele rezultate: 52% amidon. Celelalte frunze. dispepsii digestive. gripă. Coriandrul este cunoscut și ca un bun tonic al sistemului nervos. Denumiri populare: piper alb. precum și mucilagii. bronșită. Prezentare. iazuri. fiind foarte hrănitoare. în tufărișuri și chiar și în parcuri. Întrebuinţări. ca arbust de ornament. Valoare medicinală au frunzele. eczeme. 3% zaharuri. aproape lemnoasă și flori sub formă de umbelă. . Virtuţi medicinale are și sucul proaspăt. locuri mlăștinoase cu lumină multă. asemănătoare cu cea a unui adevărat arbore. rareori în aprilie. taninuri. în unele ţări. enterocolite. 7. roșii. Coriandrul face parte din familia umbeliferelor. afte. Preparatele din colăceii babei au proprietăţi emoliente. substanţe minerale. Sunt cunoscute ceaiurile pectorale. care pot fi utilizate în terapii sau în bucătărie și industrie. Având acţiune vermifugă. Coriandrul Denumire știinţifică: Coriandrum sativum. O bună parte din frunze. pectine.5% grăsimi. fiind folosite în cazul mușcăturilor de șerpi sau păianjeni. Se consumă crude. calmante. Pentru nevoi medicinale se prepară o infuzie. acid citric și malic. vaginite. multe și de un galben foarte plăcut. Cornaciul înflorește în lunile iulie și august. Pentru preparate medicinale se recoltează fructele. fierte și chiar se macină. aspre. Substanţe active importante: uleiuri eterice. de la nivelul apei și de deasupra apei. fructele de cornaci pot acţiona ca un adevărat antivenin.36 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC folosește și în salate (frunzele proaspete). pentru fructele gustoase. 15% proteine. plantă de cultură. Florile au o conformaţie specifică. cu tulpini foarte lungi. tanin. Seminţele de cornaci sunt comestibile. Se cultivă pentru seminţe. Are o tulpină puternică. Lista de afecţiuni în care această plantă medicinală are efecte pozitive este destul de cuprinzătoare: faringită. Întrebuinţări. precum și pentru faptul că la venirea primăverii este printre cei dintâi arbori care înflorește. Utilizate în terapii de urgenţă. cornaciul a devenit. plus un complex de vitamine. pucioasă. dermatoze. Coriandrul este o plantă anuală care se cultivă. Denumire populară: castanul de apă. astm. amidon. mai ales în tratarea înţepăturilor de albină sau viespe. expectorante. colite. stomatite. Coriandrul este un foarte bun stimulator al activităţii stomacului și intestinelor (carminativ). Poate fi întâlnit în bălţi. obţinându-se o făină din care se face pâine. uneori. cât și extern. niște coarne. De asemenea. tumori. Substanţe active importante: vitamina C. dar și în calmarea durerilor intestinale. balonări abdominale. Florile de corn apar în martie. Frunzele sunt ovale. Întrebuinţări. laxative. Face parte din familia cornaceelor și este cunoscut pentru lemnul său foarte tare. sunt dispuse în formă de rozetă. un amestec de glucoză și levuloză. Aplicaţiile medicinale sunt atât de uz intern. coaja și fructele (coarnele). diuretice. cu întrebuinţări în vopsitoria textilă. Poate ajunge până la înălţimea de un metru. colorate în alb sau roz. dar și câteva preparate expectorante. Cornul Denumire știinţifică: Cornus mas. se folosește în combaterea viermilor intestinali. conţinând o încăpere plină cu aer. Prezentare. care sunt tari și au niște prelungiri. Cornul crește în păduri. statura sa fiind. Cornul este un arbust cu o înălţime cuprinsă între patru și opt metri. ce pot ajunge până la patru metri. fiind mici. Substanţe active importante. se află sub apă. Deoarece seminţele sunt bogate în elemente nutritive. pot fi folosite în tratamente antirabice (împotriva turbării) și antidiareice.

Totodată. Întrebuinţări. fiind utilizat în numeroase terapii medicinale. Proprietăţile medicinale ale acestei plante sunt încă puţin studiate. Frunzele sunt compuse. care sunt folosite în alimentaţie. Cornul secarei apare în culturi aflate în preajma pădurilor. În terapii. Prezentare. preparatele din corn și fructele de corn sunt utilizate în combaterea febrei. Efecte pozitive ale cornului secarei s-au înregistrat și în unele afecţiuni canceroase. băuturi răcoritoare sau alcoolice.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 37 Întrebuinţări. extractele de cornul secarei intră în compoziţia multor medicamente (DH-Ergotoxin. ergotamină. bronhiilor. Prezentare. ca orice plantă cu o asemenea structură chimică. mai ales cele obţinute din frunze. Distonocalm și altele). tahicardii. cu o nuanţă de violet. Denumire populară: pintenul secarei. În condiţii prielnice ajunge la o înălţime de 1. dovedindu-se și un bun sedativ. Cornul secarei este o ciupercă ce se dezvoltă în ovarul diferitelor graminee și. din acest motiv. se formează culturi de secară infestate intenţionat cu această ciupercă. Face parte din familia leguminoaselor. și în hipertiroidii. Substanţe active importante: o glucozidă numită coronilină – specifică acestei plante. marmelade. pe spic apar niște diformităţi tari. fiind iubitoare de soluri și locuri calcaroase. Coroniștea este o erbacee perenă ce crește sub formă de tufă. uterului. jeleuri. mai exact spus asupra arterelor. Cornul secarei este o bogată surse de alcaloizi și. Se știe doar că decoctul făcut din tulpinile coroniștei poate fi extrem de toxic.30 metri. tulburări circulatorii. cornul secarei se utilizează în totalitate. mai ales. precum și în zone cu umiditate peste medie. preparatele pe bază de coroniște. stomacului. Preparatele din corn de secară acţionează asupra organelor și ţesuturilor interne. Din fructele de corn se fac. sub formă de infuzie. Coroniștea este considerată o plantă toxică. margini de păduri. sunt drepte. Coroniștea Denumire știinţifică: Coronilla varia. aglomerate. dar și în industria farmaceutică. Această dezvoltare a ciupercii provoacă o boală a spicului. impotenţă sexuală. poieni. după cum îi spune și numele. frigiditate. În prezent. siropuri. manevrarea acestei plante se va face. amine. niște săculeţi alungiţi numiţi scleroţi. colină. Intoxicaţiile cu cornul secarei duc la o afecţiune gravă care se numește ergotism. Florile au culoarea roz sau roz-alburiu. întotdeauna. Se folosesc. Substanţe active importante: ergotoxină. de culoare brun-negricioasă sau violaceu-negricioasă. iar tulpinile. Prin urmare. migrene. Efecte asemănătoare au și fructele. prin fâneţe. Pentru uz medicinal se pot recolta florile. în tufe. distonii neuro-vegetative. Întrebuinţări. Crește în flora spontană de la munte. . având și proprietăţi depurative. tanin. pe spicele (florile) de secară. datorită nevoilor farmaceutice mari. Cofedoi. Și. acţionând ca o otravă mortală. având acţiune antidiareică. Cornul secarei Denumire știinţifică: Claviceps purpurea. preparându-se sub formă de pulbere și extracte. Preparatele de cornul secarei au utilizări importante în ginecologie și obstetrică. tufărișuri. cu succes. în lunile iulie și august. Au fost inventariate nu mai puţin de 22 de afecţiuni în care preparatele de cornul secarei au influenţe benefice. dar și planta întreagă. cu mare atenţie. histamină. Roiul principal al acestor preparate este acela de vasoconstrictor. acetilcolină. Cornul secarei este toxic. compuși azotaţi. De aceea. Coroniștea înflorește în a doua parte a verii. Coroniștea este și un bun laxativ. ulei gras. Infuzia de frunze și coajă de corn reglează tractul gastro-intestinal și revigorează activitatea acestuia. contribuie la ameliorarea suferinţelor cardiace. hipertensiune arterială. în mod tradiţional. ergometrină. așa cum s-a spus. alcamine.

Fructul acestei plante este o capsulă ovoidală. În Evul Mediu. lacuri. înguste. roșii sau violete și sunt pătate cu un roșu aprins. Crinul de pădure are proprietăţi diuretice. Substanţe active importante. florile fiind mici. frunzele. uneori având nuanţe spre galben. sunt dispuse grupat. în pădurile de foioase. extract fluid.50 metri. alungite. indispensabile – ziceau ei – pentru fabricarea pietrei filosofale. mlaștini. precum și durerile generate de calculii renali și biliari. sulf. pe frunze. Preparatele din creţușcă au efecte pozitive și în tratamentul scrofulozei. Creţișoara crește în zonele montane și în regiunile de sub munte. tonică. creţișoara Denumire știinţifică: Alchemilla vulgaris. La bază. Este răspândită mai ales în zona montană și submontană. Crinul de pădure crește în locuri umbroase și relativ umede. tinctură. Prezentare. aplicându-se direct pe zona afectată. Frunzele. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile și bulbul. Crinul de pădure înflorește în lunile mai și iunie. calciu. Mierea obţinută de la florile acestei plante are calităţi terapeutice de excepţie. Întrebuinţări. diuretică și antihidropică. albe. ajungând până la 1. glucozide. de aceea. pentru vindecarea înţepăturilor de insecte și a abceselor. Întrebuinţări. câte cinci – șase. fier. . Crinul de pădure este o plantă rară și preţioasă și. cremă sedativă. Crinul de pădure este o plantă perenă din familia liliaceelor. adică rizomul. vanilină. cu o tulpină erectă și o înălţime de până la 1. de culoare galben-verzui. Substanţe active importante: taninuri. Înflorește din primăvară și până în toamnă. Tulpina subpământeană. tulpinile aeriene fiind răsfirate. sau se prelucrează pentru a se obţine decoct. în terenuri puternic frământate.38 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Creţișorul. Importante din punct de vedere terapeutic sunt și cozile frunzelor de creţișoară. crescând în zonele umede. Se remarcă prin rizomi puternici și frunze palmat-lobate. Planta preferă sol calcaros. este aproape pietroasă. Pentru practici medicinale se recoltează florile. pe pajiști. Planta (florile și rizomii) se utilizează de mult timp în medicina populară pentru tratarea diareilor. deoarece dimineaţa avea. Creţișoara este o plantă erbacee perenă. Creţușca este o erbacee perenă. a sângerărilor. rizomii. Prezentare. niște picături roz pe care aceștia le numeau Apa Cerească. emoliente. Importanţă medicinală au florile și rizomii. revulsive. Infuzia de creţușcă este astringentă. Preparatele pe bază de flori contribuie la calmarea durerilor provocate de reumatismul articular. pe grohotișuri. Se dezvoltă destul de mult. aparţinând familiei rozaceelor. Este întrebuinţat și în tratamente privind reglarea ciclului menstrual și a întregii activităţi a sistemului genital feminin. dar și cozile frunzelor. iazuri. mulţi dintre compușii ei fiind încă necunoscuţi în momentul de faţă. Creţușca Denumire știinţifică: Filipendula ulmaria. Florile și rizomii se pot utiliza și în stare proaspătă. Cel mai întrebuinţat preparat este infuzia. infuzia de creţușcă este utilizată în producerea de bere și vin. Creţișoara este o plantă bogată în taninuri și substanţe amare. utilizarea sa în tratamente naturiste nu este nicidecum indicată. a calculilor renali. acid salicilic. Întrebuinţări. În unele ţări. spre mijlocul tulpinii. Cozile acestor frunze constituie materie primă și pentru industria farmaceutică. Florile sunt roz. această plantă se bucura de mare atenţie din partea alchimiștilor. de obicei. Face parte din familia rozaceelor și crește până la 40 cm înălţime. Creţușca înflorește în lunile iulie și august. Crinul de pădure Denumire știinţifică: Lilium margaton. din familia rozaceelor. planta are un bulb ovoidal.20 metri înălţime. Prezentare. fiind utilizate în producerea unor medicamente sau de compuși ai unor medicamente. din care se prepară infuzie. din care se fac cataplasme sau infuzie. Infuzia de flori de creţușcă reduce febra. Creţușca este o plantă meliferă bine cunoscută de apicultori. dându-le acestor băuturi un parfum special. florile fiind. al gutei și al mușcăturilor de șarpe. heliotropină. în fâneţe.

preparatul stimulează secreţia biliară a ficatului și contribuie la fortificarea fibrelor colagene din piele și a ţesuturilor din arterele bolnave. Denumire populară: dudău. Cucuta de apă Denumire știinţifică: Cicuta virosa. și chiar în interiorul acestor habitate. întreaga plantă răspândește un miros neplăcut. mici. Tratamentele cu preparate de cucută se fac numai sub supravegherea specialistului.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 39 Crușânul Denumire știinţifică: Rhamnus frangula. Decoctul de coajă de crușân are proprietăţi laxative (sau purgative) evidente.5 metri. de unde și denumirea populară de dudău. Din lemnul de crușân se poate produce un cărbune considerat foarte bun pentru fabricarea prafului de pușcă. spinul cerbului. spasme esofagiene. în gunoiști. cucuta poate – în doze mariparaliza mușchii și poate opri respiraţia. Poate ajunge până la înălţimea de 2. în liziere – în locuri umede și cu sol bogat. Cucuta de apă este o erbacee perenă înaltă (ajunge până la doi metri). pasachină. poate ajunge la înălţimea de trei metri. dar nu proaspătă. Datorită substanţelor pe care le conţine. biliare. Denumiri populare: lemn câinesc. Florile acestui arbust sunt alb-verzui. este iubitoare de apă și de aceea crește în preajma apelor și mlaștinilor. tufa prafului de pușcă. iar florile sunt albe-gălbui. florile fiind albe. Întrebuinţări. extract. Pentru terapii se folosește coaja. Fructele au culoarea roșie. Cucuta înflorește în a doua jumătate a verii. uterine). ameţeli. După cum îi spune și numele. Substanţe active importante: ulei esenţial și doi alcaloizi specifici – cicutina și conhidrina. crestate. Cucuta aparţine familiei umbeliferelor. Prezentare. De asemenea. Cucuta este una dintre cele mai vestite plante otrăvitoare. cataplasme. pe marginea drumurilor și a pădurilor. Prezentare. atunci când a fost condamnat la moarte. singura diferenţă fiind că este goală pe dinăuntru. în tensiuni musculare. ci după un an. Prezentare. antispamodice. Preparatele de cucută au efecte sedative. sau pun mâna pe lujeri. a trebuit să bea cupa amară cu zeamă de cucută. astm. tinctură din frunze sau din seminţe. Cei care umblă printre plantele de cucută. Este un melifer recunoscut. planta fiind foarte toxică. în diverse spasme (tuse convulsivă. de blocare a mușchilor). Cucuta Denumire știinţifică: Conium maculatum. dar în timp se înnegresc. Tot cu decoctul de crușân se pot combate viermii intestinali. Preparatul medicina! care se obţine este un decoct. analgezice. unguent. Crușânul este un arbust din familia ramnaceelor. aproape cât cea o porumbului. Aparţine familiei umbeliferelor. Frunzele sunt mari. Frunzele sunt mari. timp în care pierde din toxicitate. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și seminţele de cucută. Studii făcute la nivel european susţin că această cucută este planta cea mai toxică dintre toate . Substanţe active importante: compușii antrachinonici. penat-sectate. Tratamentele de cucută sunt indicate în catatonii (în cazuri de înţepenire. Crește în locuri părăsite. cu atât mai periculoasă cu cât frunzele și ramurile tinere au miros de ţelină și pătrunjel și se pot confunda cu aceste zarzavaturi. Cucuta de apă este o plantă extrem de toxică. salbă moale. adunate în inflorescenţe. Cucuta este o plantă cu o serie de întrebuinţări și în industria medicamentelor. Dacă are condiţii cât de cât favorabile. Tulpina acestei plante este puternică și groasă. trebuie să se aștepte la dureri de cap. Planta de cucută se dezvoltă foarte mult. intestinale. Însuși filosoful Socrate. paţachină. Cucuta de apă înflorește în lunile iulie și august. iar rizomul său poate fi confundat cu napul sau păstârnacul. anafrodiziace (diminuează impulsurile sexuale). folosite în tratamente sub formă de pulbere de seminţe. precum și în unele forme de cancer (în combinaţie cu alte plante medicinale). Întrebuinţări. flori sau frunze de cucută verde.

Cuișoarele au proprietăţi antiseptice. stomahice. Pentru utilizare în bucătărie. care este un ulei volatil. bactericide. Pentru nevoi medicinale se întrebuinţează rizomul. . muștarul. Întrebuinţări. contribuie la dizolvarea pietrelor de la bilă. combate infecţiile urinare. de la nivel central și până la ultima celulă nervoasă. Curry este un condiment în care compusul cel mai activ este extractul din planta numită curcumă. farnesol. Această plantă este originară din insulele Indoneziei și din India. cuișoarele se asortează nu numai cu alimentele. pentru combaterea durerilor de cap. Substanţe active importante: cicutoxina (aflată mai ales în rizom). potolește insistenţa și persistenţa reumatismelor. Forma cea mai frecventă sub care se întâlnește curcuma la noi este condimentul numit curry. în combaterea durerilor și inflamaţiilor reumatice. Condimentul este folosit ca atare sau în diverse preparate alimentare. epilepsie. Întrebuinţări. curcuma asigură o bună funcţionare a tractului digestiv. acetat de eugenol. camfor. cicutina. de altfel greu de introdus în terapii și de controlat. mai nou. al sistemului nervos. Prezentare. Cicutoxina este un stimulent atât de puternic încât produce un adevărat cutremur în tot sistemul nervos. plăgilor. Substanţe active importante: eugenol. Deshidrataţi. Denumire populară: caraboi. cum ar fi. Pot fi utilizate pentru provocarea poftei de mâncare. pulbere. precum și ulei aromatic. varietăţi de curcumă se cultivă și în zona mediteraneană. Marele herbolog Jean Valnet spune că această plantă atât de otrăvitoare se va folosi „în general în homeopatie. arsurilor. cuișoarele au o aromă cu totul deosebită. De asemenea. Cuișoarele au din ce în ce mai mare importanţă și în aromoterapie. Curcuma / Curry Denumire știinţifică: Curcuma xantorrhiza. ca tonic în caz de oboseală. după caz. fiind recomandate în profilaxia tumorilor. în anumite sindroame vasculare cerebrale. Întrebuinţări. fiind și lesne de confundat.40 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC umbeliferele. în reglarea activităţii tractului gastro-intestinal. în gingivite și stomatite. al sângelui. realizându-se astfel un tonic general de excepţie în sezonul rece. rezine. În practica obișnuită. Pentru tratamente se prepară un extract apos. din care se prepară infuzie. preparatele pe bază de cuișoare pot provoca neplăceri la nivelul plămânilor. Cuișoarele / Arborele de cuișoare Denumire știinţifică: Syzygium aromaticum. dar și pentru întrebuinţări medicinale se recoltează mugurii florali. Prezentare. ci și cu vinul fiert. Consumate în cantitate mare. Uleiul de cuișoare este folosit. sudorifice. se prelucrează. ci mai ales datorită faptului că trebuie luate măsuri pentru a ne feri de ea. Preparatele pe bază de curcumă au proprietăţi tonice. în tratarea rănilor. Important este compusul numit eugenol. dându-le un gust bun. Pentru a potenţa efectele acestui ceai. Substanţe active importante: două substanţe specifice – curcumina și ciclocurcumina. Administrarea unor preparate pe bază de cucută de apă se va face numai sub îndrumarea medicului. impulsionează activitatea bilei. depurative. vanilină. având înfăţișarea unui arbust. Cunoașterea acestei plante se impune nu numai datorită efectelor medicinale. În prezent. ulei esenţial. dar efecte medicinale se pot obţine și prin condimentarea diverselor alimente. acești muguri au forma unor cuișoare. se combină cu alte plante aromatice. tonice. extract. care se usucă și. Ceaiul de cuișoare este eficient în tratarea guturaiului și a gripei. de pildă. Curry conţine circa 15% extract de curcumă. După cum se știe. iar în uz extern contra durerilor reumatismale sub formă de cataplasme”. Arborele de cuișoare este o plantă ce crește în zonele calde. folosindu-se cuișoarele ca atare. Specialiștii sunt de părere că aceste preparate au efecte anticancerigene.

în dureri intercostale. creează o stare de confort general – fizic și psihic. o plantă magică. Întreaga plantă. plăcut. ceai. Uscate și prelucrate. Ceva mai puternică. Preparatele din curpen de pădure sunt eficiente și în tratarea tusei. Este golaș până în vârf. Întrebuinţări. Prezentare. realizând chiar și un vin de curmale. Curmalul este un palmier. Se evidenţiază printr-un rizom puternic. zaharuri (în cantitate mare). Curpenul de pădure Denumire știinţifică: Clematis vitalba. Poate atinge înălţimea de 25 de metri. Substanţe active importante: săruri minerale (mai ales fier și magneziu). Curmalele au proprietăţi relaxante. de culoare alb-gălbuie. cu alte băuturi. D și cele din complexul B. Prezentare. care se usucă. fiind reprezentativ pentru această grupare de plante. șiau pus la treabă fantezia și în acest caz. Motiv . fiind considerat o plantă nobilă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 41 Curmalul Denumire știinţifică: Phoenix dactylifera. Dafinul este planta gloriei. al speranţei. dafinul a făcut istorie în Antichitate. Din frunzele verzi se poate prepara un suc. de la cele subtropicale și până la cele ecuatoriale. Curmalele sunt produse de palmierii femele. Sunt cunoscute și ca favorizante ale expectoraţiei. iar fructul este o achenă. în flora din lunci. revitalizantă. în care se înmoaie și devin delicioase. Florile sunt albe. Curpenul de pădure înflorește din iunie până în septembrie. emană un miros specific. De aici și importanţa curmalelor în menţinerea sănătăţii oamenilor. curmalele sunt măcinate. Fructul este o boabă alungită. Este o plantă perenă și face parte din familia ranunculaceelor. sportivilor. prin vegetaţia mare. Tulpina are scoarţa arămie. pentru a fi preparate sub formă de infuzie. după ce sunt consumate. crește și mai ales rodește în zonele calde. Întrebuinţări. rezultând o făină din care se face pâine. Cunoscut și sub numele de laur. frunzele au o culoare verde închis. Sucul din frunzele verzi ale curpenului de pădure este recomandat în bolile reumatismale și în sciatică. cu lungimi între șase și 10 metri. dar mai ales frunzele. Evident. fiind originar din oazele Egiptului și ale Peninsulei Arabice. unde are un mănunchi de frunze de doi-trei metri lungime fiecare. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele și florile. Aceste fructe exotice reglează funcţionarea sistemului respirator și au acţiune antiinfecţioasă. dar și în reglarea sistemului respirator. tufărișuri. protide. antianemică. cerată. cumarină. D Dafinul Denumire știinţifică: Laurus nobilis. infuzia de curpen se folosește în tratamentul paraliziilor. având efecte în bolile de piept. Pe faţă. simbol al iubirii. fiind niște fructe foarte hrănitoare. Este un arbore de mică înălţime – maximum 10 metri – ce-și are originile în zona Mediteranei. Florile dafinului sunt mici. Curmalele se consumă în primul rând ca atare. Frunzele dafinului au formă ovală. stimulându-i creșterea. Palmierul care face curmale este socotit un arbore legendar. Curmalele sunt recomandate copiilor. cu multe crăpături. a învingătorilor. junghiuri sau chiar în dureri din zona capului. Folosită cu șampon. Aparţine familiei lauraceelor. sunt consistente și lucioase. care. Face parte din familia aracaceelor. apoi în combinaţie cu lapte. făcând parte dintre alimentele care. această infuzie contribuie la întărirea părului. al supravieţuirii. vitaminele A. Crește în zona de deal și de câmpie. neobosiţi. a g lorioșilor. Curpenul de pădure este o liană lemnoasă. margini ondulate. gravidelor. Prezentare. Denumire populară: laur. Din curmale se prepară și o infuzie. convalescenţilor. adică în păduri.

mult căutat de reumatici deoarece are proprietatea de a le alina durerile. Se mai pot utiliza. eczeme uscate. și în afecţiuni ceva mai banale. terenuri virane. în calmarea spasmelor gastrointestinale. dar puţin consistentă. oiţe albe. sisinei. Așa cum îi spune și numele. Dafinul. Întrebuinţări. cum ar fi calmarea locală a durerilor sau tratarea abceselor. Dafinul face bine pe întreg traiectul gastro-intestinal. în medicina tradiţională se prepara un decoct. foarte frumoasă. contribuind chiar și la declanșarea ciclului menstrual. a gripei. Dediţelul crește prin fâneţe. Prezentare. însă. însă. printre care și menstruaţiile dureroase. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită ranunculozidă (protoanemononină). Substanţe active importante: substanţele specifice numite paristifină și paridină. Dediţelul are o singură floare. asigurând echilibru la acest nivel. Atât din frunzele de dafin. dafinul este și un diuretic activ. Poate fi utilizată și în nevralgii. Dediţelul Denumire știinţifică: Pulsatilla pratensis. Dafinul este. numai că amploarea e mai redusă. Dalacul Denumire știinţifică: Paris quadrifolia. Pentru utilizare medicinală se recoltează planta întreagă. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și fructele. Tulpina subterană – rizomul – este masivă. Principalul preparat care se obţine este tinctura. dată fiind cantitatea mică de frunze. enzime. Întrebuinţări. acid citric.42 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC pentru care frunzele de dafin poposesc. fiind folosit și în combaterea bronșitele cronice. asparagină. din tradiţia populară. dalacul este o plantă pe care o pot utiliza doar specialiștii. de la câmpie și până la munte. o bacă neagră-albăstruie de mărimea unui bob de mazăre. tulpina aeriană fiindu-i. dafinul are. Atenţie. revigorează activitatea stomacală și intestinală. Are un rizom târâtor. în general în locuri însorite și puţin umblate. sub formă de infuzie sau decoct. Denumiri populare: floarea vântului. Dalacul crește prin pădurile cu umiditate. cercetătorii. ale noastre. un condiment recunoscut de bucătăria universală (obișnuitele frunze de dafin). în schimb. Din dediţel. Este o plantă erbacee. precum și în sistemele respirator. dreaptă. micoze cutanate. de culoare violetă. Ca și în cazul altor plante otrăvitoare. puse în mâncare în primul rând pentru aromele lor și nu cu scopuri medicinale. folosit pentru băi. nu numai pe capul celor atinși de aripa gloriei. unguent. Uleiul de dafin este întrebuinţat și în industria farmaceutică. există reţineri mari în utilizarea acestei plante. Se știe. dafinul are asemenea efecte și atunci când este folosit drept condiment. ale tuturor. Pentru tratamente în cazul infecţiilor cu dalac se folosesc preparate din frunze. Dediţelul este o plantă toxică. muscular și chiar nervos. decoct. . ci și în oalele de gătit. planta aceasta poate fi utilizată în combaterea unei boli cumplite. Mai mult decât atât. vânturele. Întrebuinţări. durerilor de piept. insomniilor. pârloage. infecţiilor buco-faringiene. și o serie de proprietăţi medicinale semnificative. pe o arie largă. în prezent. se obţine un ulei – uleiul de dafin – numit și unt de dafin. numită dalac (antrax). de multă vreme. precum și în alte afecţiuni genitale. sinuzitelor. precum și saponine. pecingeni și chiar tuse spasmodică. mai ales în cazul durerilor uterine. aparţinând de familia liliaceelor. cât și din fructe. Desigur. Tinctura de dediţel este indicată în calmarea durerilor spastice. Tulpina aeriană este de mici dimensiuni – până la 20 cm înălţime. iarba vântului. din care se prepară infuzie. Floarea de dalac are o culoare galben-verzuie. Dediţelul este o plantă erbacee din familia ranunculaceelor. taninuri. Pentru nevoi medicinale se recoltează fructul dalacului. ce apare prin lunile martie și aprilie. adormiţele. Substanţe active importante: uleiul eteric și derivatele acestuia. Dalacul înflorește în lunile mai și iunie. Dalacul este o plantă toxică. Datorită faptului că este atât de toxică. inclusiv rizomul. că preparatele din dalac sunt eficiente împotriva bolilor infecţioase. Frunzele de la bază sunt palmate. Prezentare. și în cazul dediţelului se va apela la sfatul medicului. saponine. precum și frunzele. Dincolo de această calitate. având câte o singură floare pe fiecare plantă.

uneori roșu-închis. Plantă perenă. degeţelul lânos apare și ca plantă cultivată. Atunci când nu există recomandarea medicului se vor folosi plante medicinale alternative. florile se constituie într-un spic alungit. acest preparat este folosit în primul rând ca purgativ. administrarea ei în terapii se va face numai sub supravegherea medicului. tulpina aeriană fiindu-i. Înflorește în lunile mai și iunie. în lunile iulie și august. conţin un glicozid toxic. Întrebuinţări. frunzele. Face parte din familia scrofulariaceelor. De fapt. curăţând. Planta aceasta frumoasă crește în zonele muntoase. în general în zonele cu vegetaţie aglomerată și sol hrănitor. La maturitate. Întrebuinţări. dar importanţa ei pentru revigorarea inimii și a sângelui este notabilă. și din virtuţile medicinale. digoxină. În România. Degetarul galben este o plantă cu acţiune cardiotonică. dar în anumite condiţii poate fi perenă. Degeţelul lânos înflorește pe tot timpul verii. tinctură.20 metri înălţime. gălbuiînchis. neodigoxină. degetarul galben are un rizom nu prea dezvoltat. la marginea pădurii. foarte bine tractul digestiv. dar. a specialistului care cunoaște dozajul necesar. Fructul este o capsulă. macerat. care nu au contraindicaţii sau nu este nevoie. la ora actuală. Degeţelul lânos este o plantă toxică. Degeţelul lânos Denumire știinţifică: Digitalis lanata. florile având formă de clopot. Cel mai important preparat este. otrăvitoare. de atâtea măsuri de precauţie. degetarul galben conţine o serie întreagă de glicozide – digiţonină. Denumire populară: potirașe. Preparatul pe bază de degetărele este utilizat pentru restabilirea echilibrului stomacal și intestinal. digitalină. în luminișuri. Pentru uz medicinal se folosesc. Degetarul galben crește în păduri.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 43 orice utilizare din proprie iniţiativă fiind foarte periculoasă. sunt utilizate pentru producerea de medicamente necesare în bolile cardiace. în pietrișuri și grohotișuri. recoltate atunci când planta este în perioada maximă a dezvoltării sale. Din aceste motive. Datorită solicitărilor industriei farmaceutice. În medicina tradiţională. Florile au o culoare galbenpal sau un roșu-pal. Degetărelele sunt o erbacee perenă din familia primulaceelor. Prezentare. cu marginile puţin crestate. digitofilină au efecte asupra funcţionării inimii și modifică circulaţia sângelui. în mod obișnuit. Frunzele sunt lungi (pot avea până la 20 cm lungime). Mai nou. se fabrică și câteva tipuri de pilule. soluţie de digitalină. diginatină. Fructul este o capsulă ovoidă. adică la înflorire. Dispuse în vârful ramurilor. Denumire populară: degetăriţă. Substanţe active importante: lanatozidă. digitonina. luminișuri de pădure. Înflorește vara. din păcate. Digitalina. Substanţe active importante. prin uscare planta își pierde cea mai mare parte din otravă. tulpina degeţelului poate ajunge până la 1. Dat fiind caracterul otrăvitor al acestei plante. păroasă. totodată. Degetarul galben este o plantă riscantă. Face parte din familia scrofulariaceelor și este o plantă toxică. digoxină – preparat care se obţine numai . la marginea pădurilor. în utilizarea lor. Din degeţel lânos se pot obţine următoarele preparate: infuzie. Degeţelul lânos crește prin tufărișuri. se găsește în Carpaţii Orientali. Prezentare. Planta cu acest nume are o înălţime de până la 25 cm. de obicei. Degetarul galben Denumire știinţifică: Digitalis grandiflora. Degetarul galben este o erbacee a cărei înălţime ajunge la un metru. de unde și numele de degeţel lânos. Degetărelele Denumire știinţifică: Soldanella montana. Plantele din această familie. îndeobște bienală. puternică. Degeţelul lânos este o plantă erbacee. pulbere. Potrivit cunoscătorilor în domeniu. a scrofulariaceelor. Partea superioară a plantei este. în luminișuri. digitofilină. în schimb. Prezentare. ramificându-se mult spre vârf. degeţelul de câmp. în general descoperite.

spre deosebire de dovleacul comun care are coaja galbenă atunci când este copt. ușor reniforme. Dovleacul turcesc se recunoaște ușor. fiind utilizate mai ales în insuficienţă cardiacă. enzime. pești. la prepararea unor produse de patiserie sau de alte mâncăruri delicioase. Prezentare.. Întrebuinţări. Întrebuinţări. mai ales cea a dovleacului turcesc – intrat de mult timp în alimentaţia oamenilor – are certe proprietăţi diuretice. Pulpa de dovleac conţine săruri minerale. cele mai însemnate dintre acestea fiind cele ce ţin de circulaţia arterială și de funcţionarea (contracţia) inimii. un fel de ţepi care pot produce chiar mici iritaţii persoanelor sensibile. vitamina A. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează frunzele. Pentru nevoi medicinale. a râurilor și lacurilor. rădăcini dezvoltate. Pulpa de dovleac. pentru a prepara un decoct. Are o tulpină lungă de cinci-șase metri. florile și fructele. laxative. Dentiţa este recomandată și în scrofuloză și urticarii. dar și externe. Florile sunt. . lecitină. cu frunze din trei foliole. „probabil că milioane de vieţi s-ar pierde anual”. Denumire populară: bostan. Dovleacul Denumire știinţifică: Cucurbita pepo. Seminţele au calităţi vermifuge. cultivat special pentru a fi folosit în hrana oamenilor. Aparţine familiei compozitelor și poate ajunge până la 1. Dovleacul este folosit în hrana animalelor. laxative și chiar sedative.5 metri înălţime. Frunzele sunt mari. neexistând încă soluţii pentru prepararea pe cale sintetică. Dovleacul este o plantă anuală erbacee. Cercetările au dovedit că preparatele și extractele din degeţel au efecte benefice nu numai în caz de insuficienţă cardiacă (insuficienţă cardiacă cronică). laxative. păroase. Dentiţa se va utiliza sub îndrumarea specialistului. compușii chimici utili fiind aproximativ aceiași. Degeţelul roșu (Digitalis purpurea) are proprietăţi terapeutice asemănătoare cu ale degeţelului lânos. Florile sunt sub formă de capitule și au culoare galbenă. Datorită compușilor săi. care se poate găti pur și simplu sau din care se poate obţine un suc. Substanţe active importante. Întrebuinţări. diuretice. antiinfecţioase. Fructele sale au conformaţia de achenă și pot fi periculoase pentru. Dentiţa Denumire știinţifică: Bidens tripartita. Seminţele sunt bogate în uleiuri (circa 33%). Aceste preparate acţionează puternic asupra organismului și de aceea vor fi utilizate. sedative. numit bostan. În general. în una dintre scrierile sale de specialitate. rezultate pozitive dând și în terapii privind cazuri de hidropizie și edeme. Dentiţa poate vieţui și ca parazit în câmpurile de cartofi și porumb. fitosterine. enzime. Aflate în interiorul dovleacului. fiind ceea ce se numește o buruiană rea. Ovidiu Bojor sublinia. calmând durerile și cicatrizând. având și calităţi diuretice. În tratamentele de uz intern are influenţă pozitivă în cazul multor afecţiuni. Crește în locuri umede sau care au posibilitatea de a deveni umede: pe marginea bălţilor. Dentiţa poate fi utilizată în afecţiuni interne. aparţinând familiei cucurbitaceelor. Tot pentru terapii medicinale se folosește și pulpa dovleacului turcesc (Cucurbita maxima). hidraţi de carbon. cu precauţie și numai sub îndrumarea medicului. galbene și încărcate de polen. putând să le provoace chiar și moartea. seminţele de dovleac se consumă ca atare sau se folosesc. având coaja gri. a medicului. Preparatele din dentiţă sunt un sedativ recunoscut. este de mari dimensiuni – uneori trece de 30 cm lungime – având formă sferică sau ovală. zdrobite. Fructul. tulpină ramificată. Prezentare. în terapii medicinale. dar au și virtuţi medicinale. degeţelul lânos este o plantă realmente vitală pentru cardiaci. Preparatele din frunze de degeţel lânos au o foarte importantă acţiune cardiotonică.. protide. oamenii consumând de la el doar seminţele. sub formă de vrej. întreaga plantă este dotată cu peri ceva mai tari. Dentiţa înflorește din iunie și până în septembrie. că fără plante ca degeţelul roșu și degeţelul lânos. sudorifice.44 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC din degeţel lânos. seminţele au nu numai o mare valoare nutritivă. cu un diametru de circa 15 cm la maturitate. forma principală pentru terapie fiind infuzia. Marele farmacist dr. pentru decocturi se folosesc seminţele de dovleac turcesc. aproape întotdeauna. putând fi utilizată și ca agent în tratarea rănilor. Deritiţa este o plantă anuală.

cu gust acru. Proprietăţi asemănătoare are și dovlecelul (Cucurbita pepo. Este un arbust de dimensiuni foarte reduse: 30 – 60 cm. mare specialist naturist. chiar dacă este distrusă. Prezentare. Majoritatea specialiștilor sunt de acord asupra faptului că preparatele pe bază de dracilă acţionează benefic în cazul afecţiunilor hepato-biliare. lemn galben. acid malic și vitamina C în fructe. Frunzele sunt lanceolate. fiind bune pentru dulceaţă și pentru preparate de patiserie. rădăcinile și florile din care se prepară infuzie. fructul acestuia având o formă alungită. . la marginea pădurilor. Întrebuinţări. comestibilă. icter. Drobiţa Denumire știinţifică: Genista tinctoria. coaja. parazitozele intestinale. Aceste rădăcină o ajută să se regenereze. fiind un bun laxativ și un diuretic eficient. Întrebuinţări. Prezentare. sirop. scorbut. Bolile în care dovleacul se dovedește benefic sunt: insuficienţa renală. fiind indicate și în tratamentul colicilor biliare. În prezent. Dracila este un agent de regularizare a activităţii gastrointestinale. Denumire populară: dracină. gută. Infuzia de flori de drobiţă contribuie la normalizarea activităţii stomacului și a intestinelor. Extractele de dracilă sporesc de două-trei ori secreţia bilei.5-2 kg) se fierbe cu lapte. Dracila înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. Fructele sunt folosite și în alimentaţie. cu preparate de drobiţă se tratează afecţiuni ale ficatului și splinei. care se poate îndulci și aromatiza. Din ramurile tinere se poate obţine. Dracila este prezentă mai ales în zonele deluroase. oblonga). insomniile. deci. de un galben intens la interior și galben-maro la nivelul coajei. stimulînd secreţiile gastrice. grupate în niște ciorchini de circa șase centimetri lungime.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 45 Cea mai importantă afecţiune în care se aplică terapii medicinale cu seminţe de dovleac este adenomul de prostată. diabetul. Denumire populară: gălbenuţa. chiar unele afecţiuni cardiace. extracte. fiind un agent activ în eliminarea toxinelor din organism. Face parte din familia berberidaceelor. Tulpina este rămuroasă și bine înarmată cu spini cafenii sau galbeni. gard viu. hemoroizi. varice. prezente în scoarţă și rădăcini. Preparatele din frunze de dracilă măresc contracţiile uterine. reumatism. iar florile galben-aurii. astringent. prin tufărișuri. Fructul său este o bobiţă alungită. este adenomul de prostată (prostatita cronică). Face parte din familia leguminoaselor. Dovleacul are rolul de a ușura. Astfel. dintre care cea mai importantă. Dracila dezvoltă niște rădăcini foarte puternice. despre cure de dovleac. se amestecă și se face un terci gros. prin fierbere. Pentru uz medicinal se recoltează fructele. Dracila Denumire știinţifică: Berberis vulgaris. Dracila este un arbust foarte spinos. Pavei Chirilă. de a alina și de a ameliora o serie de suferinţe. Alte utilizări în terapii medicinale: în cazuri de hepatită. frunzele. Drobul Denumire știinţifică: Sarothamnus scoparius. pulpa de dovleac turcesc (1. Este cultivată și ca arbust ornamental sau în loc de gard. retenţiile hidrice. relatează despre necesitatea unor adevărate „zile de dovleac”. fără să se adauge sare. datorită spinilor neiertători. Dovlecelul se consumă atunci când încă nu a ajuns la maturitate și. drăgină. utilizat la vopsitul textilelor. Acest terci este foarte util pentru cei care suferă de retenţii hidrice. jeleuri) ar acţiona în mod preventiv împotriva unor cancere. este tot mai acreditată ideea potrivit căreia un consum moderat și cvasi-permanent de preparate de dracilă (dulceţuri. Substanţe active importante: două substanţe specifice numite barberina și oxiacantina. Florile. Preferă locurile însorite. coaja lui este încă verde și fragedă. Înflorește în lunile iunie și iulie. fructul fiind o păstaie. Frunzele sunt alterne. enterita. cu o înălţime de până la trei metri. tincturi. var. au culoarea galbenă. infecţiile urinare. Drobiţa are capacităţi depurative. Florile și crenguţele cu flori de drobiţă au valoare medicinală. precum și hipotiroidia. pe câmp în zonele accidentate. și în care seminţele de dovleac și-au dovedit realmente eficienţa. sporind și calitatea produselor biliare. Un colectiv condus de dr. De asemenea. un colorant galben.

Astfel. în mod obișnuit. din ele obţinându-se. facilitând procesul de cicatrizare. Drojdia de bere este o ciupercă microscopică unicelulară. extracte. deosebit de bine conturate. decocturi. mătură verde. Această proprietate este dată de principalul produs conţinut de planta de drob – sparteina. potasiu. drobușorul crește. Drojdia de bere Denumire știinţifică: Saccharomyces cerevisiae. poate ajunge ușor până la înălţimea de un metru. Frunzele sunt trifoliate și au dimensiuni reduse. Drobul. saprofită. dar și D. ce face parte din familia cruciferelor. Fiind o plantă sălbatică. prin fermentare. de culoare neagră. Aparţine familiei saccharomitaceelor. Aceste levuri. Pentru uz medicinal se culeg florile și ramurile tinere. Drobul sau mătura verde este considerată planta cu adrenalină. Alte afecţiuni în care se utilizează în mod frecvent preparatele sau extractele de drob: pleurezia. reumatismul. deosebit de expresive. iar pe aceste ramificaţii se găsesc nodozităţi. pe larg. Drobul este folosit. carotinoide. frunzele de la bază sunt peţiolate. Florile. Preparatele de drob sunt eficiente. Drobușorul Denumirea știinţifică: Isatis tinctoria. contribuind la reechilibrarea și revigorarea organismului. în funcţie de poziţia lor pe tulpină. iar cele superioare devin sesile (adică fără peţiol). Pentru practici medicinale se recoltează și se usucă florile. Florile au culoarea galbenă. pneumonia. însă. este o plantă foarte frumoasă și de aceea este mult cultivată în scop decorativ. cu drojdia folosită la fabricarea berii. precum și aritmiile cardiace. de pildă). Prezentare. chiar dacă sunt mai vechi. Preparatele din drob sau pe bază de drob nu vor fi utilizate de diabetici. drobul are o rădăcină foarte ramificată. Culoarea frunzelor este albastru-brumat. oxitiramina – substanţă foarte importantă. Aparţine familiei leguminoaselor și este. Această plantă. epinina. vitamine (mai ales vitaminele din grupa B. Cele mai bune rezultate în aplicaţii terapeutice se obţin. rămâne verde tot timpul anului. în ușurarea și grăbirea nașterilor. Drojdia de bere este foarte bogată în vitaminele din grupa . scoparină (aceasta se găsește în flori). infuzie. diuretic. magneziu. și în industria farmaceutică. Drobușorul înflorește din mai și până la sfârșitul verii. însă. de asemenea. săruri minerale. de doi metri. de fapt. Drojdia este de două feluri: cea folosită la panificaţie – care se prezintă sub forma unor levuri (drojdii) active mai ales între 15 și 20 grade Celsius – și drojdia folosită la fabricarea berii. un arbust. Are frunze de dimensiuni și forme diferite. Cu sparteină se tratează și tahicardiile. Prezentare. Datorită unor substanţe din compoziţia sa (sparteina. cunoscută și sub numele de adrenalină vegetală (folosită în cazuri de hipotensiune). antiveninos. Drobușorul este un bun remediu împotriva icterului. pe stâncării. conţin elemente nutritive de excepţie. Infuzia de drobușor are efecte pozitive și asupra rănilor. anemia. drobul este o plantă otrăvitoare. având acţiune tonică asupra uterului. pe marginea drumurilor sau a căilor ferate.46 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Denumire populară: măturice. hemoragiile uterine. vasoconstrictor. H și E). Preparatele obţinute din drob sunt considerate a fi un foarte activ tonic cardiac. Fructul este o păstaie turtită. Reduce scorbutul. cunoscut și sub numele de măturice. pe pajiști. Tulpina. și mai ales vârfurile cu boboci pe ele. tirarnina. Substanţe active importante: sparteina – care este alcaloidul principal. putând apărea reacţii adverse. peptide (aminoacizi). un frumos pigment albastru. Ca orice leguminoasă. și ea foarte ramificată. bronhopneumonia. protide cu aminoacizi. săruri minerale. Din acestei părţi valoroase ale drobului se prepară tincturi. Alte proprietăţi ale drobului – antitoxic. Prezentare. cresc la subsuoara frunzelor și au o culoare galben-aurie. Înălţimea acestui copăcel nu trece. Se înmulţește prin înmugurire. guta. resuscitând structura nervoasă a inimii. din care se face. mai mult sau mai puţin dezvoltate. care se prezintă sub forma unor levuri (drojdii) active îndeosebi la 5 – 6 grade Celsius. fosfor. infuzie. gluten. laolaltă cu alte plante sălbatice. reviogorând. Întrebuinţări. Substanţe active importante: zaharuri. Întrebuinţări. perenă sau anuală. bun pentru vopsitorie textilă.

pe lângă faptul că se lucrează bine. Se folosește în tratamentul diabetului zaharat (ca adjuvant). Prezentare. din care se prepară o infuzie. antimicrobiene. sub formă de picături. Lemnul – bun pentru construcţie – este căutat și de producătorii de băuturi alcoolice deoarece. diabet. . Întrebuinţări. Dudul Denumire știinţifică: Morus alba / Morus nigra. Pentru terapii.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 47 B. planta de dumbravnic are un miros foarte plăcut. valoare medicinală au frunzele (nu contează dacă sunt de la dudul alb sau dudul negru). drojdia de bere este indicată în oboseală fizică și psihică. ficat grav bolnav. Se cunosc două specii de dud: cel ale cărui fructe sunt albe (Morus alba) și cel ale cărui fructe sunt negre la exterior și roșietice la interior (Morus nigra). Dumbravnicul este o plantă de pădure ce poate ajunge până la 80 cm înălţime. reconstitutive. de asemenea. Din acest motiv. antidiabetice. Se folosește și ca diuretic. în consecinţă. de cumarină. dar pot fi și roz sau albe. Mai nou. Denumiri populare: agud. Drojdia de bere are proprietăţi antianemice. este scurt. beta-caroten. Florile au culoare purpurie. Deși drojdia de bere e considerată o adevărată minune pentru sănătate. fiind indicat în reducerea suferinţelor provocate de cefalee și chiar de paralizie. Dudul face parte din familia moraceelor. Datorită acestor proprietăţi. la armonizarea tuturor sistemelor din organismul uman. dumbravnicul are un rizom care. precum și pentru refacerea florei intestinale. Drojdia de bere contribuie la reechilibrarea activităţii acestor glande și. Atât tulpina. dar și în calmarea durerilor de amigdalite. Dumbravnicul este o plantă meliferă. fiind antiscorbutică și tonifiantă. remineralizante. cât și frunzele sunt păroase (frunzele sunt păroase pe faţa inferioară). Substanţe active importante: glucozide. Uscată. tanin. cu o înălţime de până la 15 metri. Întrebuinţări. Unul dintre cele mai importante domenii în care drojdia de bere are efecte pozitive este cel al glandelor endocrine. Foarte mulţi specialiști atrag atenţia asupra rolului drojdiei de bere în combaterea unor agenţi patogeni intestinali și. Dumbravnicul are efecte asupra nervilor. Prezentare. adenină. fiind una dintre plantele importante de la care albinele culeg excelenta miere de pădure – un adevărat medicament. Din frunzele dudului se mai poate obţine încă un produs medicinal – extractul fluid. infuzia de frunze de dud se folosește și în afecţiuni pulmonare sau astenii. calmante. în acest caz. și chiar și frunzele – mult mai puţin însă. în tratarea herniei. dar ramificat. specialiștii consideră că în consumul și aplicaţiile terapeutice cu aceasta e nevoie să se facă și pauze. remarcându-se și efecte sale antiseptice. Ca multe alte plante de pădure. din acest motiv. existând indicii potrivit cărora ar provoca sterilitate. dar și pentru rezolvarea deranjamentelor stomacale și intestinale – este antidiareică și este recomandată și în ulcer gastric și duodenal. Are frunze mari. Întrebuinţări. dumbravnicul poate înmiresma camera de dormit. în aprilie și mai. Dudul este un arbore puternic. Dumbravnicul înflorește primăvara. valoroase cu adevărat sunt florile. depurative. fiind utilizate în hrănirea viermilor de mătase. lobate. aceasta este folosită în afecţiuni intestinale rebele. dar și datorită efectelor sale medicinale. În cazul dudului. în agitaţie și iritabilitate. Dumbravnicul Denumire știinţifică: Mellitis melissophyllum. utilizat în aplicaţii curente. Infuzia de frunze de dud este astringentă și alcalinizantă. are și calităţi aromatizante și de pigmentare. Naturiștii o recomandă și pentru tratarea aftelor și a stomatitelor. Este recomandat. carbonat de calciu. frăgar. dar și în intoxicaţii alimentare. adică de fân proaspăt. Drojdia de bere este și un bun fortifiant al nervilor.

Coaja și gudronul de fag au valoare terapeutică. în speciai cele de pe ramurile care vor purta flori. fasolea se dovedește a fi nu numai un aliment important. Întrebuinţări. Prezentare. adesea. cumarină. Fagul înflorește în luna mai. terpene. desigur. verzui. glucoză (5 – 7%). ci chiar de vindecare. Prezentare. în fluidizarea și eliminarea secreţiilor bronșice. După cum se știe. Fructul său este o achenă și este cunoscut sub numele de jir. Fasolea este o plantă anuală din familia leguminoaselor. ci și un adevărat medicament. distilat. în jur de patru metri pe an. Pentru nevoi medicinale se recoltează frunzele eucaliptului. antiseptice. Florile sunt albe. continuând să crească în grosime. astmului și sinuzitei. cu încredere. oprindu-se din creștere abia pe la 80 de ani. piperitonă. Eucalyptus amygdalina. precum și în boli ale căilor urinare. Din frunzele eucaliptului se extrage ulei. Întrebuinţări.E 48 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Eucaliptul Denumire știinţifică: Eucalyptus globulus. Gudronul de fag dă rezultate în tratarea dermatitelor. Eucaliptul acţionează cu bune rezultate și în diabet. care poate fi prelucrat. atingând 150 de metri și peste 150 de metri. Preparatele din eucalipt sunt recomandate ca adjuvante în tratamentele împotriva tusei convulsive și a tusei iritante. Sunt recomandate. preparatele de eucalipt sunt utilizate. și în afecţiunile reumatismale. cu succes. Eucaliptul face parte din familia mirtaceelor. lesne de remarcat în pădure. Ajunge la înălţimi uriașe. a răcelii. Are o scoarţă netedă. Eucaliptul este un arbore gigant care crește în regiunile tropicale și subtropicale. Face parte din familia fagaceelor. cataplasme. cărnoase. F Fagul Fasolea Denumire știinţifică: Phaseolus vulgaris. Cel mai important compus este. tanin. fagul este un arbore foarte înalt (până la 35 de metri) și foarte puternic. zaharoză (circa 4%). efectul său fiind. Toate speciile de eucalipt cresc foarte repede. Fructul de fasole se prezintă sub forma unei păstăi care conţine seminţele – atât de familiarele boabe de fasole. Bobul de fasole conţine substanţe proteice (până la 25%). fiind antipiretică și antitermică. fiind adevăratul copac zgârie-nori. . tinctură. Având proprietăţi antiinfecţioase. sunt cei mai înalţi arbori din lume. Foarte cunoscută și foarte răspândită. și mai ales în cazul eczemelor vechi. un adevărat monument al naturii. cenușiu-albicioasă. Eucaliptul australian și cel californian. Frunzele sale sunt consistente. preparatele de eucalipt pot fi toxice. nu numai de ameliorare. Tot din frunze. decoct. precum și în boli ale căilor respiratorii. Infuzia de coajă de fag este folosită în combaterea febrei. pudră. Și nici atunci nu se opresc definitiv din creștere. dar și din scoarţă. Denumire știinţifică: Fagus sylvatica. iar florile sunt mici și au culoare galben-verzuie. Prezentare. În cantităţi mari. Tot pentru uz medicinal se recoltează și se prelucrează și scoarţa de eucalipt. roșii sau roz. în tratamentele aplicate diverselor plăgi. se prepară infuzie. de pildă. uleiul de eucalipt. Substanţe active importante: ulei de eucalipt.

Se utilizează și planta proaspătă din care. Pentru aplicaţii terapeutice. din care se prepară infuzie. Prezentare. Întrebuinţări. Feniculul Denumire știinţifică: Foeniculum vulgare. Întrebuinţări. astm bronșic. Infuzia de fenicul este indicată în laringite. antispastice. Afecţiunile care se tratează cu feciorică sunt legate de rinichi și de aparatul urinar – nefrite. Frunzele sunt penate. Substanţe active importante: saponine. fiind solzos și acoperit de resturi mai vechi ale plantei. Pentru nevoi medicinale se recoltează vârfurile înflorite. Această plantă se găsește în flora spontană din apropierea apelor curgătoare. dar și substanţe amare. Prezentare. preferând solul umed și nisipos. anuală sau bienală. cât și extern. amigdalite. Este o plantă de cultură. tuse seacă. colici urinare. cistite. Florile sunt mici. Herniaria hirsuta. cumarină. Feriga Denumire știinţifică: Dryopteris filix-mas sau Polypodiumfilix-mas sau Aspidium filix-mas. se înmulţește prin spori). Se folosește chiar și în tratarea infecţiilor oculare. păroasă. dereglări ale stomacului. Preparatele din seminţe de fenicul au efecte antiseptice. parte a familiei polipodiaceelor. . tirozidă. carminative. Curăţă organismul de toxine și mai ales igienizează rinichii. rareori se folosesc ca atare. Decoctul de teci de fasole are efecte pozitive verificate în tratarea afecţiunilor rinichilor și a căilor urinare. ci și medicinală. Frunzele de feciorică au formă eliptică sau chiar lanceolată. sedative. Tulpina este târâtoare și lipsită de peri (există și o altă specie. cu o lungime maximă de circa 30 cm. Denumiri populare: chimen dulce. Prezentare. Decoctul de teci de fasole este un bun diuretic și are eficienţă în diabetul zaharat (reduce cantitatea de zahăr din sânge). în special tecile de la soiurile care au păstaia albă. ale tractului digestiv. Preparatul principal folosit în aplicaţii medicinale este infuzia. Rizomul are poziţie orizontală și este de mari dimensiuni. substanţe minerale. Aparţine familiei cariofilaceelor. peţiolul având 20 – 30 cm lungime. Întrebuinţări. Această ferigă comună este o plantă criptogamă (plantă lipsită de flori. Din aceste teci se prepară un decoct nu prea plăcut la gust. prin presare. perenă. Seminţele de fenicul au nu numai valoare alimentară sau industrială. triptofan. diuretice. dar ies și mugurii din care cresc frunzele tipice de ferigă. contribuind. Cunoscătorii recomandă decoctul sau ceaiul de teci de fasole și în aplicaţii împotriva eczemelor. din teci rezultă un ceai folosit în mod eficient împotriva reumatismului (se toarnă în cada de baie). Se utilizează atât intern. cu segmente înguste. faringite. importantă pentru seminţele sale care sunt bogate în ulei eteric (între 3 și 7%). zaharuri. Feciorica Denumire știinţifică: Herniaria glabra. din seminţele de fenicul se face infuzie. Preparatele realizate pe baza acestei plante se folosesc pentru tratarea afecţiunilor urologice. iarba șarpelui. anason dulce. Tecile conţin aminoacizi. cu aproximativ aceleași proprietăţi medicinale). galbene. precum și o substanţă specifică numită herniarină. Frunzele au o lungime medie de un metru. infecţii urinare. ulei esenţial. Specialiștii susţin că se pot obţine rezultate notabile și în aplicaţiile terapeutice împotriva hidropiziei. Florile au o culoare galben-verzuie și apar în partea a doua verii și în septembrie. Aparţine familiei umbeliferelor și poate atinge înălţimea de doi metri. uneori chiar perenă. erupţiilor cutanate. Denumiri populare: ferega. Feciorica este o plantă medicinală erbacee. vitamina C. anason nemţesc. Substanţe active importante. printre altele. se obţine un suc. expectorante. În combinaţie cu alte plante. lipide. acneei și chiar a TBC-ului pulmonar. Din rizom cresc rădăcinile. la eliminarea clorului și a ureei din organism. Denumire populară: săpunaș. Substanţe active importante: ulei eteric.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 49 Pentru tratamente se folosesc tecile de la păstăi.

Prezentare. Întrebuinţări. curăţindu-se doar părţile putrezite. tufărișuri. Feriguţa Denumire știinţifică: Polypodium vulgare. flori albe sau roz-liliachiu pal. Pentru terapii se folosește toată planta. rizomul trebuind să fie întotdeauna proaspăt recoltat. pe partea inferioară a frunzelor. filicina. Denumiri populare: răsărită. Este originară din America de Nord. În compoziţia sa se găsește un alcaloid toxic numit anemonină. manitol. Orice tratament cu această plantă toxică se face sub supravegherea medicului. Între timp a devenit una dintre cele mai cunoscute plante oleaginoase. Tulpina de floarea-soarelui este cilindrică. pe locurile cu dureri reumatismale să se aplice frunze proaspete de ferigă. blocajele intestinale.50 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC În perioada iulie – septembrie se formează sporangii. De altfel. ori de câte ori există ocazia. În stare proaspătă. reumatismului și gutei. Se prepară extracte. Feriga este răspândită mai ales în pădurile din zonele montane și submontane. dischineziile biliare. planta este încă puţin cercetată. aparţinând familiei compozitelor. Substanţe active importante: aspidinol. Sporii de formează în lunile august și septembrie. Denumire populară: păștișor. guta. tanin. Atenţie. Preparatele de ferigă sunt utile în combaterea viermilor intestinali. preparatele obţinute din această ferigă sunt toxice. Întrebuinţări. dar se pare că este una dintre cele 30 de plante al căror conţinut poate cauza moartea unui om. Denumire populară: iarba dulce. În medicina populară. zaharuri. Are un rizom târâtor. Mai pot fi eficiente și în combaterea bolilor căilor urinare. Floarea-soarelui Denumire știinţifică: Helianthus annus. Specialiștii recomandă ca. Floarea paștelui este o plantă perenă modestă ca dimensiuni. Prezentare. păroasă. Feriguţa este folosită în tratamente naturiste privind icterul cataral. Împotriva reumatismului se fac aplicaţii externe și băi. precum și pentru calmarea durerilor locale. Florile sunt albe sau roz-violete. albaspidina. Floarea paștelui Denumire știinţifică: Anemone nemorosa. putând ajunge la înălţimea de 25 cm. mai ales în combaterea teniei. în locuri umbroase și umede. Floarea-soarelui este o plantă erbacee. Pentru nevoi medicinale se recoltează rizomii. Prezentare. dar cu precădere rizomul și florile. fiind introdusă în Europa în secolul al XVI-lea. în luminișuri. fiind prinse direct de rizom. adânc sectate. În legătură cu tratamentele împotriva gutei – se pare că efectele preparatelor din această ferigă sunt salutare – se poate ajunge chiar la vindecare. o substanţă amară încă puţin cercetată. adică penat-sectată. saponină. intrând în compoziţia multor medicamente. Crește prin păduri. umplută cu o măduvă . dar poate să apară și în pădurile din regiunile mai joase. Substanţe active importante: tanin. a s pecialistului. Rizomul este dezvoltat – cât un creion – și are gust dulce. în anumite cazuri. zaharuri. feriguţa se folosea pentru tratarea bolnavilor de apoplexie. Feriguţa crește din abundenţă în zonele montane și submontane. Planta este utilizată în medicaţiile naturiste împotriva paraliziei. Important din punct de vedere terapeutic este rizomul. Are acţiune sedativă. în combaterea gutei. Înflorește în toate cele trei luni de primăvară. Feriguţa este o plantă perenă cu o lungime de maximum 30 cm. amidon. sora soarelui. Alte preparate: decoctul și pulberea de ferigă. se utilizează și frunzele. cu tot cu vegetalele mai vechi de pe ei. planta este toxică. acid flavoaspidic. ușor muchiată. a arsurilor. frunze bracteriforme. dar. Frunzele au forma binecunoscută a frunzelor de ferigă. Extrasul de feriguţa este folosit în mod curent în industria farmaceutică. anuală. relaxantă. în vegetaţii sălbatice amestecate. Întrebuinţări.

oval-cordate. numai că efectele acestora au fost puse. din care se prepară un extract fluid. se toarnă în ureche pentru calmarea durerilor acute ale acesteia. făcând parte din grupa plantelor carnivore. Frunzele sunt mari. în afecţiuni pulmonare. cvercetină. cărnoase. În România. mai ales în privinţa proprietăţilor medicinale. rădăcină consistentă. ci și alte părţi ale acestei plante. adică a insectelor. Din această rozetă se înalţă florile. în turbării și mlaștini. enzime. Uleiul de floarea-soarelui se folosește și extern. cu o înălţime de până la patru metri. trebuie să menţionăm aici și curele de ulei. utilizată în combaterea febrei. nu de puţine ori. în tratarea locală a reumatismelor. mai ales pe pajiști. în tratarea vezicii biliare leneșe. frunze alterne. Este o erbacee pitică. carotenoide. în tufărișuri și în vegetaţie amestecată. mai ales la femei. care au un peduncul lung. ușor încălzit. Petalele de floarea-soarelui sunt preparate sub formă de tinctură. În medicina tradiţională. acizi. eczemelor. Desigur. Înflorește în mai-iunie. albastră-violacee. păroase. este un produs cu valoare medicinală neîndoielnică. extractul de foaie grasă intră și în compoziţia unei importante mixturi. având o înălţime maximă de 15 cm. necesari consumării materiilor organice. Efecte medicinale asemănătoare au. Fluierătoarea. Seminţele de floarea-soarelui sunt recomandate și pentru combaterea sterilităţii. Tulpinile îi sunt foarte scurte. mucilagii. Această plantă ciudată crește în zonele montane și submontane. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. Foaia grasă Denumire știinţifică: Pinguicula vulgari. glucide. gliceride. Foaia grasă se aseamănă mult cu roua cerului. extras din seminţele care conţin între 28 și 48% substanţe grase. Substanţe active importante: petalele de flori conţin glucozidă. eficientă în multe și grele afecţiuni. Fluierătoarea Denumire știinţifică: Tamus communis. rășină. lată și o medicaţie. Aparţine familiei lentibuiariaceelor. Prezentare. în hipertensiune. și preparatele din frunze și tulpini tinere. Fluierătoarea crește la marginea pădurilor. Specialiștii naturiști sunt de părere că nu numai uleiul de seminţe de floarea-soarelui ar avea proprietăţi tămăduitoare. Substanţe active importante: taninuri. a frigurilor și a bolilor de splină. Planta numită foaie grasă se deosebește mult de alte plante. grase. De asemenea. De altfel. Este vorba despre frunzele și tulpinile fragede. galbene. în stări febrile. Împreună cu alte extracte. Foaia grasă înflorește de la sfârșitul primăverii și până în iulie. dermitelor. uleiul de floarea-soarelui contribuie la buna funcţionare a tractului gastro-intestinal. în poieni. Fluierătoarea este și un bun revigorant. cel mai căutat compus fiind lecitina. Prezentare. Frunzele sunt mari. Pentru preparate medicinale se culeg lăstarii tineri și rădăcinile. vitamina E. pe cale de a înflori. seminţele de floarea-soarelui au în compoziţia lor lecitină. fiind un bandaj și un stimulator. flori galben-verzui și fructe de culoare roșie este o plantă perenă. dar și în acela al rănilor de sub piele. protide. iar fructul său este bacă (o boabă). a arsurilor. .DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 51 buretoasă. floarea-soarelui se cultivă pe suprafeţe mari. însă. cu totul tradiţională – uleiul de floarea-soarelui. în locuri umede. În ceea ce privește uleiul de floarea-soarelui. consistente. Întrebuinţări. Extractele de floarea-soarelui se folosesc și în industria farmaceutică. Întrebuinţări. acizi. alterne. sunt cunoscute de multă vreme efectele benefice ale acestuia în arterioscleroze. iar frunzele formează o rozetă. fiind încă puţin cercetat din acest punct de vedere. florile fiind galbene. o alcătuire vegetală impunătoare. fiind foarte hrănitoare. preparatele de fluierătoare erau folosite în tratamentul reumatismului și al gutei. Inflorescenţa este un capitul cu un diametru de circa 25 cm. precum și despre petalele mari. de pe marginea capitulului. rădăcinile și lăstarii sunt părţile comestibile ale acestei plante. adică în vindecarea contuziilor și a echimozelor. Cercetări mai noi arată că aceste flori au efecte în tratarea afecţiunilor căilor respiratorii. dar se pare că au efecte și în cazul bărbaţilor. betaină. practic la nivelul solului. Au și o funcţie digestivă – secretă o substanţă digestivă și alţi compuși mucilaginoși și dizolvanţi. în liziere. fitosteroli. la margini de pădure. Uleiul de floarea-soarelui. la îndoială. Florile au o culoare puternică.

52 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Întrebuinţări. Preparatele de foaie grasă au proprietăţi antibiotice, antitusive, sedative, antipiretice. Administrarea acestor preparate echilibrează funcţionarea organismului și crează o stare de confort, relaxând mușchii, sistemul nervos, reducând stările de stres. Extractele de foaie grasă sunt folosite și pentru calmarea crampelor. Acţionează, de asemenea, asupra căilor respiratorii, mărindu-le funcţionalitatea. În medicina populară se știe, de foarte multă vreme, că foaia grasă este eficientă și în cazurile de tuse convulsivă, precum și în astm.

Fragul
Denumire știinţifică: Fragaria vesca. Denumiri populare: fragi de pădure, frăguţă. Prezentare. Fragul de pădure este o plantă perenă ce aparţine de familia rozaceelor. Prezintă un rizom și stoloni. Înălţimea fragului este redusă, maximum 20 cm. Frunzele îi sunt, întotdeauna, trifoliate. Fragul înflorește în lunile mai și iunie. Florile sunt mici, albe, plăcut mirositoare. Fructele, comestibile, sunt conice, și au, de obicei, culoarea roșie. Fragul crește prin fâneţe, pe pajiști, prin poieni, la marginea pădurilor, în tufărișuri, fiind răspândit din zonele joase și până în zonele montane. Proprietăţi medicinale au frunzele și rădăcinile. Preparatele care se obţin din frunzele și rădăcinile fragului sunt: decoctul – cel mai des folosit, infuzia și cataplasmele. Substanţe active importante: vitamina C, fenol, tanin, precum și o substanţă specifică – fragarina (o esenţă parfumată, cu miros de lămâie). Întrebuinţări. Cu preparatele de frag de pădure se tratează următoarele suferinţe: enterita acută, diareea, diabetul zaharat, guta. Contribuie, totodată, la eliminarea acidului uric. Preparatele de frunze de frag sunt astringente și dezinfectante – fiind utilizate în tratarea a diferite inflamaţii. Preparatele de frunze și rădăcini de frag pot provoca urticarie persoanelor alergice și de aceea se cere precauţie în utilizarea lor.

Frasinul
Denumire știinţifică: Fraxinus excelsior. Prezentare. Arbore impresionant, frasinul poate crește până la 40 de metri. Face parte din familia oleaceelor. Are coroana rară, cu frunze penat-compuse și cu ramuri noduroase. Coaja este gri-argintie. Înflorește în aprilie sau chiar la începutul lunii mai, cu puţin înainte de a înfrunzi. Florile sunt lipsite de corolă. Fructul este alungit și are o aripă, acest gen de fruct numindu-se samară. Frunzele reprezintă partea valoroasă din punct de vedere medicinal. Pe lângă frunze, se mai folosesc în scopuri medicinale seminţele și scoarţa frasinului. Preparatele care se obţin sunt infuzia – cel mai des folosită, extractul apos, siropul, compresele. Substanţe active importante: frunzele conţin zaharuri, manitol, esenţe aromatice, acid malic. Întrebuinţări. Preparatele din frunze de frasin au efecte laxative și diuretice, fiind, totodată, cicatrizante (în cazul rănilor și abceselor), precum și bune antiinflamatoare la nivel intestinal. Infuzia de frunze de frasin se folosește mult și în tratarea deranjamentelor stomacale și intestinale, a ulcerului gastric și duodenal, a plăgilor greu vindecabile, a hemoroizilor, arsurilor, eczemelor, dar și în tratarea unor afecţiuni ginecologice. Cunoscătorii afirmă că efectele febrifuge (de reducere a febrei) de către infuzia din coajă de frasin sunt comparabile cu cele ale chininei.

Fucusul / Alga fucus
Denumire știinţifică: Fucus vesiculosus sau Ascophyllum nodosum. Denumiri populare: alge brune, iarbă de mare, varech. Prezentare. Devenite de ceva vreme o adevărată modă în alimentaţia oamenilor, algele sunt într-adevăr folositoare organismului uman. Alga fucus este recoltată din mare și de pe plaje, după reflux. Talul acestei alge poate ajunge până la 0,5 metri lungime, fiind prevăzut cu niște vezicule datorită cărora alga poate pluti pe apă. Alga fucus se dezvoltă în mările din nordul Europei, în zona de nord a Oceanului Atlantic, în regiunea Canalului Mânecii.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 53 Pentru uz medicinal se prelucrează talul. Substanţe active importante: un compus specific numit fucoidină. Alga fucus se remarcă prin cantitatea însemnată de oligoelemente (iod, cupru, seleniu, fier, mangan, crom și chiar aur), vitamine (vitamina C și vitaminele din grupul B) și acid folie. Proteinele din fucus, aflate în cantitate mare, sunt asimilabile în totalitate. Cercetătorii atrag atenţia asupra faptului că lipidele lipsesc, în general, din această algă. Întrebuinţări. Terapiile cu alga fucus au succes în curele de slăbire, asigurând o reducere a obezităţii fără ca organismul să se dezechilibreze funcţional sau să se epuizeze fizic și psihic. Studiile specialiștilor au dovedit că această algă poate stimula funcţionarea glandei tiroide. Datorită proprietăţilor dietetice și abundenţei de compuși, această algă este folosită și în alimentaţia curentă.

Fumăriţa
Denumire știinţifică: Fumaria officinalis. Prezentare. Fumăriţa este o mică plantă erbacee, din familia papaveraceelor. Frunzele sunt bipenate, iar florile, de dimensiuni reduse, au culoarea roșie sau albă. Fructele sunt globuloase. Atât planta, cât și fructele, au un gust pronunţat amar. Pentru aplicaţii medicinale se folosește întreaga plantă, recomandată fiind, însă, partea aeriană. Întrebuinţări. Infuzia de fumăriţă – care este amară – se comportă ca un adevărat factor de echilibru în funcţionarea bilei, menţinând în permanenţă funcţionarea acesteia la parametri corecţi. Fumăriţa mai este recomandată și în boli ale ficatului, ale rinichiului și ale aparatului urinar, în hipertensiune, arteroscleroză. Tonică și depurativă, infuzia de fumăriţă este indicată pentru aplicaţii și la finele iernii, când organismul are nevoie de revigorare și de curăţire a toxinelor. Poate fi utilizată, de asemenea, și în curele de slăbire sau de eliminare a compușilor grași din sânge. Se spune despre fumăriţă că are capacitatea de a încetini procesele de uzură, de îmbătrânire a organismului omenesc. Utilizarea preparatelor din această plantă se va face sub îndrumarea specialistului, a medicului, printre altele și datorită faptului că tratamentul trebuie să fie supravegheat (pot apărea afecte nedorite) și nu trebuie să depășească două săptămâni.

G

Gălbăjoara

Denumire știinţifică: Lysimachia nummularis. Denumire populară: dreţe. Prezentare. Este o plantă perenă, cu o tulpină subţire, aproape târâtoare, având o lungime maximă de 60 cm. Frunzele sunt aproximativ rotunde, ușor lucioase, cărnoase. Înflorește în mai, iunie și iulie. Florile sunt galbene, iar fructul este o capsulă. Gălbăjoara crește în zonele de deal și câmpie, în locuri umede. Pentru utilizări medicinale se culeg florile și se face infuzie. Întrebuinţări. Tratamentele cu gălbăjoară se dovedesc eficiente în durerile agresive, cum ar fi cele de dinţi, precum și în tratarea erizipelului. Gălbăjoara este recomandată și în aplicaţiile medicinale privind creșterea părului și întărirea rădăcinii părului.

Gălbenelele
Denumire știinţifică: Calendula officinalis. Denumiri populare: rujuliţă, călinică, filimică, ochi galben. Prezentare. Gălbenelele sunt plante anuale ce pot fi cultivate pretutindeni în România, fără să apară probleme de climă sau de sol. Aceste plante sunt, totuși, iubitoare de lumină. Fac parte din familia compozitelor. Tulpina este puternic ramificată,

54 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC iar frunzele sunt alterne, ușor alungite. În capătul ramurilor se află inflorescenţele sub formă de capitule, cu flori galbene sau chiar portocalii. Inflorescenţele, și mai ales petalele, au importanţă medicinală, fiind foarte căutate și de industria cosmetică. Pentru uz medicinal se prepară infuzie, decoct, tinctură, extract moale, comprese, unguent. De asemenea, se aplică, mai ales pe negi și bătături, planta proaspătă, ușor zdrobită. Substanţe active importante: ulei eteric, caroten, gume, rezine, substanţe amare, acid malic, vitamina C, saponine, precum și un compus specific – calendulina. Întrebuinţări. În terapii medicinale, gălbenelele se utilizează sub formă de infuzie, pentru uz intern în primul rând – ţinta fiind ulcerul și gastritele. Efectele infuziei de gălbenele asupra organismului sunt numeroase: sedativ, sudorific, antiinflamator gastro-intestinal, cicatrizant, factor de influenţă în buna circulaţie a sângelui – mai ales la nivel periferic. Infuzia de gălbenele stimulează secreţia gastrică. Această infuzie de gălbenele este și un bun agent de provocare a menstrelor. Gălbenelele sunt eficiente și în tratamente asupra gastritei hiperacide, ulcerului gastroduodenal, dischineziilor biliare. Pentru uz extern, gălbenelele sunt recomandate, sub formă de băi și cataplasme, în tricomonoză vaginală, eczeme, răni, chiar și în degerături sau arsuri.

Gălbinelele
Denumire știinţifică: Lysimachia vulgaris. Denumire populară: iarba ciorilor. Prezentare. Este o plantă perenă, cu o tulpină puternică și ramificată ce poate atinge o înălţime de până la 1,50 metri. Frunzele, grupate câte trei-patru, sunt lanceolate, cu margini netede și peţiol scurt. La rândul lor, și florile sunt grupate, fiind plasate în vârful ramurilor. Sunt colorate în galben și roșu, chiar roșu închis la interior. Florile apar în lunile iulie și august. Fructul este o capsulă. Gălbineaua crește în flora spontană, în mari colonii, în locuri umede, mai ales în zonele joase, pe marginea lacurilor, bălţilor, mlaștinilor, stufărișurilor. Întrebuinţări. Infuzia de gălbinele are efecte hemostatice, antidiareice, antidiuretice. Fiind antitermică, antipiretică, infuzia de gălbinele contribuie la reducerea febrei. Este folosită și în tratarea abceselor. Gălbinelele se folosesc, de asemenea, în tratamente împotriva febrei tifoide și a malariei. Din tulpină se poate obţine o tinctură galbenă, iar din rădăcină o tinctură maro. Puse pe cărbuni încinși sau pe o suprafaţă încinsă, aceste tincturi degajă un fum ce va alunga și chiar va distruge muștele.

GENŢIANELE
Ghinţura galbenă Ghinţura pătată
Denumire știinţifică: Gentiana lutea; Gentiana punctata. Denumiri populare: fierea pământului, inţură, ghimbere de munte, ţintură. Aceste denumiri sunt atribuite ghinţurei galbene. Ghinţura galbenă și ghinţura pătată, precum și ghinţura albastră și cea violetă, sunt plante cunoscute și sub numele de genţiane. Prezentare. Ghinţura galbenă (Gentiana lutea) este o plantă perenă, cu o înălţime maximă de până la un metru. Rizomul este consistent, fiind continuat de o tulpină aeriană fistuloasă. Florile au un caliciu albicios, corola lor fiind galbenă. Sunt plasate la subsuoara frunzelor, înflorirea având loc pe tot parcursul verii. Ghinţura galbenă face parte din familia genţianaceelor și crește în regiunile alpine. Are calităţi medicinale însemnate, dar nu poate fi recoltată, culesul și distrugerea ghinţurei galbene fiind interzise. Ghinţura galbenă este o plantă ocrotită prin lege. Ghinţura pătată (Gentiana punctata) este o plantă micuţă, de maximum 60 de centimetri înălţime, cu o durată de viaţă perenă. Rizomul este scurt, tulpina aeriană fiind, însă, ceva mai dezvoltată. Florile, de culoare galbenă, au răspândite pe ele numeroase puncte roșii, grena sau maro. Ghinţura pătată înflorește din iunie și până în septembrie. Fructul său este o capsulă. Această plantă crește în zonele muntoase. În practica medicinală se folosește sub formă de infuzie. Infuzia de ghinţură pătată este un tonic activ și persistent, revigorând și remineralizând organismul. Din acest motiv se folosește cu bune rezultate în timpul convalescenţelor, în perioade de

Florile au formă de clopot. în locuri umede (păduri. împotriva transpiraţiei. precum și împotriva alergiilor. maluri de ape). Ghimberul acţionează și împotriva stărilor de vomă. gentianina. în tufărișuri. din care se extrag uleiuri aromate. Întrebuinţări. de viaţă. Ghimberul este o erbacee tropicală. Tot cu infuzia de ghinţură pătată se poate interveni pentru buna funcţionare a bilei. deranjamentelor stomacale sau intestinale. fenoli. Malaezia. puternică.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 55 epuizare. adesea. potenţează activitatea ficatului și a bilei. ulei volatij. Este răspândită în zonele de câmpie și deal. Tulpina. acid genţiotanic.. în primul rând. Pentru terapii se folosesc. Înflorește târziu. Are frunze multe. de mișcare de rotaţie. albastru-verzuie spre violaceu. ca antidot în caz de rău de mare. Aceste preparate sunt recomandate. în poieni. Ghinţura albastră Ghinţura violetă Prezentare. pe fâneţe. tanin. Ghimpele este o plantă ce poate atinge înălţimea de un metru. în august și septembrie. reduc febra. ajungând doar până la 60 cm înălţime. În practica medicinală se folosește întreaga parte aeriană a plantei. Ghinţura violetă înflorește din iunie până în septembrie. Se spune despre ghimber că are și proprietăţi afrodiziace. fiind de culoare albastru-verzuie. cu precădere . Este mai scundă decât lumânărica pământului (Gentiana asclepiadea). contribuind la reglarea activităţii stomacale și intestinale. Alte proprietăţi ale ghimberului: antitoxic. în tratarea gastritelor hipoacide. gentisima. de-a lungul drumurilor. Substanţe active importante: genţiopicrina. compuși uleioși. pentru revenirea poftei de mâncare și. Florile. Prezentare. Ghinţura albastră poate fi găsită pe o arie foarte largă. este ramificată. înflorescenţele și tulpina – în general partea aeriană a plantei. Se utilizează și în bolile de stomac. precum și în zona subalpină. precum și pentru combaterea viermilor intestinali. solitare sau grupate câte două sau trei. Întrebuinţări. la subsuoara frunzelor. hipotensiv. de asemenea. Ghinţura albastră (Gentiana asclepiadea) se mai numește și Lumânărica pământului. combat viermii intestinali. de culoare albastră spre violet sau spre bleu-ciel. provoacă diureză și contribuie la detoxifierea sistemului circulator.. antitusiv. Ghimberul este recomandat pentru provocarea poftei de mâncare. de la câmpie până în zona alpină. Ghinţura albastră este cunoscută ca fiind remediul natural al gastritei acide. Ghimpele Denumire știinţifică: Xanthium spinosum. Ghinţura violetă (Gentiana cruciata) se mai numește și Ochinaceea. În terapii se utilizează rădăcinile și rizomii. de asemenea. Nepal. cu bleu spre interior. stimulative. la rându-i. Preparatele de genţiană albastră acţionează asupra secreţiilor salivare și gastrice. acţionând – prin grupul de compuși numiţi gingeroli – asupra sistemului nervos. pentru combaterea răului de altitudine. Prezentare. Denumire populară: ghimbir. Această plantă crește pe locuri virane. de circa doi-trei centimetri lungime. în general în tulburări digestive și în reglarea activităţii stomacului. greţuriior. Poate fi găsită pe pajiști. Ghimberul este folosit. Este întrebuinţat. prezentă în Orient. pe tuluzul căilor ferate. Ghimberul Denumire știinţifică: Zingiber officinale. Chiar și tulpina împrumută ceva din culoarea florilor și este. Substanţe active importante: compuși specifici numiţi gingeroli. gingiber. ascuţite. Bangladesh. în locuri umblate. de mașină. Fiecare frunză are la subsuoara sa câte un ghimpe galben. tonifiante. au formă de clopot și sunt plasate în partea superioară a plantei. Întrebuinţări. în India. preferând pământul tare. Preparatele de ghinţură violetă sunt un remediu recunoscut pentru tratarea rănilor. chiar bătătorit. Este o plantă înaltă de circa un metru. amarogentina. Această plantă are un rizom puternic. mai importante fiind rădăcinile. în anorexie. Consumat zilnic. cu o tulpină groasă și cu un rizom de asemenea puternic.

56 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC frunzele. fiind dispuse în formă de evantai. Spre deosebire de ghimpele comun. menţionăm că ghimpele pădureţ este un subarbust. În mod tradiţional. excitaţiei cerebrale. Întrebuinţări. un spin. Puţini știu că ghiocelul. Denumiri populare: patru-bani. în păduri. ghimpele pădureţ crește în locuri puţin umblate. în formă de stea. acid cianhidric. Înflorește în mustul zăpezii. de asemenea. Au. Ghizdeiul Denumire știinţifică: Lotus corniculatus. groase și cărnoase. învelit într-o materie vegetală cărnoasă. Altă specie de ghimpe este cel pădureţ (Ruscus aculeatus). luminișuri. Au valoare terapeutică atât bulbul. Pentru uz medicinal se recoltează florile. Sămânţa de ginkgo biloba este un fel de sâmbure pietros. ale cărui virtuţi medicinale sunt. Aparţine familiei gincoaceelor. Are flori verzui. cumarină. Tulpina este subţire. prin păduri. în litiaze renale (cură ce durează toată viaţa). prea puţin erectă – mai degrabă târâtoare pe sol. și apar din mai și până la începutul toamnei. Ginkgo biloba sau caisa argintie este un arbore originar din estul Chinei. și fructe bace. . în zone unde omul ajunge mai rar. sirop. în vârf. de mici dimensiuni. este nu numai o plantă de pus în cea mai mică și mai delicată vază din casă. Ginkgo biloba Denumire știinţifică: Ginkgo biloba. isteriilor. pășuni. agitaţiei nervoase. în cistopielită. două frunze lineare și o floare albă. Ginkgo biloba este un arbore puternic și înalt – poate atinge înălţimea de 40 de metri. Ghizdeiul crește prin fâneţe. pajiști. parcuri. deci de peste 200 milioane de ani. florile și părţile tinere. sau în reducerea sechelelor rămase în urma poliomielitei. Efectele și întrebuinţările ghizdeiului – una dintre plantele care formează fânul – sunt asemănătoare cu ale plantei cunoscute sub numele de floarea patimilor sau ceasornicul (Passiflora incarnata). insomniilor. condimente) și nici lactate fermentate. Frunzele sunt bilobate. recoltarea lui fiind interzisă. caisa argintie. Ghiocelul Denumire știinţifică: Galanthus nivalis. imunostimulatoare și chiar hipnotice. pe pajiști. niște bobiţe roșii. păstrându-și neschimbate caracteristicile încă din timpurile preistorice ale erei terţiare. sedative. Ghiocelul este o plantă perenă formată dintr-un bulb. în februarie și martie. Substanţe active importante: pectină. Prezentare. reduse și care este ocrotit de lege. contribuţii pozitive în combaterea angoaselor. ci și un remediu medicinal. Sunt recomandate și în tratarea miasteniei (oboseala mușchilor). Poate fi întâlnit de la câmpie și până în zona alpină. pe terenuri virane. fructe acre. arborele templier japonez. mereu verde. Aparţine familiei amarilidaceelor. Ghimpele face parte din categoria plantelor medicinale importante. fiind considerat copac sacru. în afecţiuni de prostată (inflamaţii și adenom). extracte. din familia leguminoaselor. totuși. dezinfectante. stărilor depresive. cum ar fi cardiopatiile. vestitorul primăverii. uneori galbene cu dungi roșietice. cicatrizante. Frunzele sunt trifoliate. Întrebuinţări. Ramurile au. Florile de ghizdei sunt galbene. Preparatele pe bază de ghiocel acţionează benefic în afecţiuni grele. precum și în unele afecţiuni cardiovasculare sau în afecţiuni pe fond nervos ale sistemului digestiv. Pentru a nu se face confuzii. pe taluzurile drumurilor. stărilor de stres. cu efecte notabile. Cercetătorii au descoperit faptul că acest arbore este o fosilă vie. alcaloizi. Fructele sunt niște păstăi. Preparatele din ghizdei au efecte antispastice. preparatele din ghimpe erau folosite în tratamentul bolilor de prostată. Prezentare. Specialiștii recomandă ca în timpul curelor cu ghimpe să nu se consume alimente iritante (alcool. Întrebuinţări. Ghizdeiul este o erbacee perenă. din care se prepară infuzie. Prezentare. Face parte din familia liliaceelor. uneori mai devreme. sedative. Are efecte antiinflamatoare. suculentă. Cu decoctul de ghimpe se fac cure de tratament foarte lungi. cât și florile și frunzele.

bilobol. ginkgol. se găsesc în cantitate însemnată și mai ales într-o mare varietate. o plantă ocrotită de lege. În general. iar rădăcina este bună de recoltat tot după cel puţin patru ani. fiind indicate în afecţiuni de mare dificultate. de asemenea. La modul general. Inflamaţiile. Din rădăcina de ginseng se prepară o tinctură și se produc. De pildă. cuprinzând nordul Chinei și chiar zone din Siberia. antifungic. Multă vreme. înscriindu-se printre plantele originare din Orientul îndepărtat ale căror evoluţii sunt mai puţin obișnuite. spasmele musculare. tiamină. Rusia. de un înalt nivel calitativ. Substanţe active importante: ginsenozide. însă. fiind identificaţi circa 30 de derivaţi. mai ales în fructe și frunze. proprietăţile medicinale ale ginsengului sunt excepţionale. cu bune rezultate. Se găsește în flora spontană. sedativ. Substanţe specifice acestui arbore – acid ginkgolic. trebuie să provină de la o plantă cu o vârstă de cel puţin 10 ani. Vietnam. Pentru ginsengul cultivat nu e nevoie. Specific Peninsulei Coreene. la ora actuală. saponine. trombozele. Întrebuinţări. fiind necesară doar o perioadă de dezvoltare cuprinsă între patru și șase ani. acid ginkgolinic. planta are o dezvoltare specifică. importante efecte în ceea ce privește circulaţia periferică și micro circulaţia sângelui. și în diabet. dar și o adevărată armă împotriva uzurii cerebrale și a îmbătrânirii în general. Concluzionând: ginkgo biloba este considerat un leac redutabil în afecţiunile microcirculaţiei arteriale și capilare. cum ar fi accidentele vasculare cerebrale. Plantă miraculoasă în sensul cel mai credibil al cuvântului. Canada. precum și un compus asemănător hormonilor sexuali. Ginkgo biloba este o plantă de referinţă în medicina tradiţională chineză și japoneză. În practica medicinală se folosește îndeosebi rădăcina de ginseng cultivat. contracţiile și tensiunea din organism pot fi. potrivit unor cunoscători. ginsengul a fost considerat un remediu eficient în tratarea tuturor bolilor. celebre pe plan mondial. comprimate. terpene. ginsengul sălbatic fiind. precum și frunzele. Preparatele din frunzele de ginkgo biloba au. Chiar cuvântul „ginseng” înseamnă. vasodilatator. În general. Pentru aplicaţii medicinale se utilizează învelișul sâmburelui. ginseng coreean. Preparatele obţinute din frunzele și fructul arborelui ginkgo biloba intră în compoziţia a cel puţin 25 de produse medicamentoase. antiinflamator. Prezentare. pe cale industrială. o rădăcină de ginseng sălbatic.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 57 Ginkgo biloba crește în flora spontană din China și Japonia. riboflavină. înveliș care nu miroase prea plăcut. cât și sub formă cultivată. Întrebuinţări. Există informaţii potrivit cărora cu extractele de ginkgo biloba se poate stăpâni evoluţia celulei canceroase. arborele de ginkgo biloba a fost adus în Europa. În secolul ai XVIII-lea. esenţă. Cu ginkgo biloba se acţionează. acizi organici. varicele. cât și o infuzie. Denumiri populare: ginseng asiatic. arborele ginkgo biloba este încă puţin studiat în ceea ce privește substanţele active și benefice pe care le conţine. arbore-minune ginkgo biloba are o serie întreagă de calităţi medicinale: este expectorant. opinie care încă mai stăruie și în zilele noastre. Se folosește și rădăcina de ginseng ca atare. ginsengul are. Frunzele ginsengului sunt lung-peţiolate. potenţialul său terapeutic fiind greu de egalat de oricare altă plantă medicinală. Deși trezește un interes atât de mare. Pentru aplicaţii și tratamente se recoltează rădăcina. antibiotic. Substanţe active importante: flavonoli. antispasmodic. Ginsengul Denumire știinţifică: Panax ginseng. Oricum. vermifug. unde se cultivă ca plantă de ornament. Specialiștii subliniază faptul că aceste preparate sunt recomandate mai ales în profilaxia accidentelor vasculare. Ginsengul este o plantă perenă. ginsengul este cultivat intens nu numai în China și Coreea. o arie de vegetaţie ceva mai întinsă. SUA. vitamine. lată și un fapt surprinzător – rădăcina de ginseng are un contur asemănător cu cel al fiinţei omenești. glucozaţi. Ginsenozidele – substanţe specifice ginsengului. uscată și curăţată. „esenţă umană”. Din părţile cu valoare medicinală ale arborelui ginkgo biloba se prepară mai multe extracte. ginsengul . totuși. combătute cu extract din frunze de ginkgo biloba. pinitol. de un interval de timp atât de mare. Aparţine familiei araliaceelor. ginsengul ajunge la înflorire după câţiva ani – cel puţin patru -. Rădăcina de ginseng poate ajunge la un metru lungime și o grosime cuprinsă între cinci și 10 cm. ci și în Japonia. în special. Fiind foarte căutat.

Pe lista de virtuţilor medicinale ale ginsengului se află și cele privind calităţile sale de afrodiziac (acţionează asupra glandelor corticosuprarenale). protide. Cercetările efectuate pe baze știinţifice au demonstrat că extractele obţinute din această plantă contribuie. probând și calităţi anticancerigene. Pentru alimentaţie. putând provoca hipoglicemie. Inflorescenţa grâului este binecunoscutul spic. în schimb are o cantitate mare de vitamina C și de săruri minerale (mai ales de potasiu). astenii. are o semnificaţie mai mult decât importantă pentru cei aflaţi în suferinţă. Provine din Asia. ci și pericarpul. la sporirea imunităţii organismului. dar și pentru uz medicinal se folosesc boabele de grâu. Valoare medicinală are nu numai pulpa de grepfrut. nervozitate. Grape-fruitul / Grepfrutul Denumire știinţifică: Citrus grandis. deși nu este un panaceu. Un alt aspect care a determinat creșterea interesului oamenilor pentru această plantă ţine de aserţiunea potrivit căreia ginsengul ar combate fenomenele de îmbătrânire. afecţiuni pulmonare. Totuși. rădăcina de grâu coboară foarte adânc în pământ. Această plantă crește în flora spontană din Siberia. chiar și până la un metru. Sub denumirea de ginseng este cunoscută și planta numită Eleutherococcus senticosus. pentru industrie. Mai nou. Citrus paradisii. efectele posibil negative. stimulând activitatea factorilor de imunitate. numeroase legende. Ginsengul este un medicament natural aproape complet. Valoarea alimentară și medicinală a acestui fruct este la nivelul lămâilor. Tot în scopuri medicinale se prepară și siropul de grâu verde. Cât despre contraindicaţii. se impune atenţie în utilizarea lui. terciul de uruială. sativum). goală pe dinăuntru. trebuie menţionat. pentru locuitorii zonelor temperate. Unii cercetători afirmă că ginsengul ar fi și un bun agent împotriva cancerului. tărâţele. de aceea. Datorită acestor calităţi. Este un arbore de dimensiuni aproape similare cu acelea ale unui arbust. copiilor care au lipsă de poftă de mâncare. facilitează circulaţia sângelui și însănătoșește sângele. În mod obișnuit. ginsengul a generat de-a lungul istoriei sale. Frunzele sunt lanceolate. decoctul. fortifică sistemul nervos central și periferic și. Prezentare și Întrebuinţări. Dincolo de acestea. grâul face parte din familia gramineelor. insuficienţă biliară. fiind în prezent cultivat și în zona Mediteranei. cu o singură deosebire – grapefrutul fiind și un excelent tonic amar. folosit îndeobște ca detoxifiant. mai ales. dar și în dislipidemii. Ca preparate medicinale menţionăm: pâinea neagră. ulei esenţial. Grâul este una dintre cele mai vechi plante cultivate de om. în limbajul botaniștilor denumit cariopsă. iar fructul este bobul de grâu. Erbacee anuală. într-o manieră semnificativă. tărâţele și germenii sunt . grâul fiert. cu atât mai mult cu cât nu creează dependenţă. dozele prea mari pot crea unele neajunsuri și. ginsengul este considerat și un eficient antireumatic. nu are contraindicaţii importante sau numeroase și nu-și cumulează. Grepfrutul este. că nu se recomandă celor suferinzi de hipertensiune arterială. fiind identificată sub numele curent de ginseng siberian sau shigako. de peste 1500 de ani. atonie gastrică. hidraţi de carbon. în timp.58 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC contribuie la sporirea randamentului fizic și mental. întărește memoria. reducând glicemia. aparţinând aceleiași famiiii din care fac parte lămâiul și portocalul – familia rutaceelor. acizi organici. Și mai este ceva foarte important – pulpa de grepfrut conţine foarte puţine calorii. Tulpina este dreaptă. cu noduri la anumite distanţe. fiind ceva mai înalt decât lămâiul. acţionează pentru întărirea și însănătoșirea aparatului cardiovascular. a fost dovedit faptul că ginsengul poate fi un remediu util în cazurile de diabet. celulele nervoase. o plantă exotică. iritabilitate. precum și de tonic al organelor interne. totuși. grâul încolţit. Prezentare. dezvoltă imunitatea organismului. Potrivit unei străvechi tradiţii. în primul rând. Se spune despre ginsengul siberian că reduce efectele iradierilor și ale citostaticelor și că frânează evoluţia SIDA. cercetătorii susţin că ginsengul. Grâul Denumire știinţifică: Triticum aestivum (vulgare. Desigur. Acest fruct este recomandat.

cardiace. protide. în tufărișuri. Practic. stomatite. de asimilaţie. Florile gutuiului sunt roz-albicioase și apar prin luna mai. în amigdalite. fiind utilizată inclusiv în tratarea hemoragiilor uterine. Tulpina se ramifică în partea superioară. dar se prepară și sub forma unui decoct. Florile au o frumoasă și ciudată culoare galbenverzuie. în hidratarea și curăţirea pielii. în bronșite. gutuile contribuie în mod decisiv la îmbunătăţirea activităţii din tractul gastro-intestinal și mai ales la relansarea activităţii ficatului. Substanţe active importante: săruri minerale. uneori prezentându-se ca un arbust. PP. tulburări vegetative. grâul este considerat a fi un adevărat remediu universal. B. au culoare galbenă și sunt acoperite cu puf. Grâul este recomandat celor aflaţi în convalescenţă. În acest context. tanin. aparţinătoare familiei moraceelor. pulpa fructului are proprietăţi antidiareice și antihemoragice. Preparatele de gutui (din flori. hameiul seamănă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 59 printre cele mai eficiente preparate din grâu. fermenţi. Frunzele gutuiului sunt groase și au o c uloare verdeînchis. în faringite. fiind prezent și în mitologia greacă. Ca dezvoltare în spaţiu. Germenii de grâu au efecte pozitive în oboseală fizică și nervoasă. notabile fiind efectele benefice în caz de insuficienţă hepatică. Hameiul crește în flora spontană. De asemenea. acizi organici. Seminţele de gutui acţionează în calmarea tusei. scoarţa ei având culoarea gri-închis. sleirea acestuia. C și PP. Denumiri populare: măiugă. întrucâtva. amigdalină. în revigorarea corzilor vocale. Prezentare. De exemplu. Fructele. ierboasă. preparate sub formă de infuzie. un foarte mare număr de microelemente și vitamine. printre acestea numărându-se hipovitaminozele. microelemente. cu viţa de vie. circulatorii. B2. consumate în mod curent. de mari dimensiuni. protide. Pentru utilizarea pe scară largă în industria berii. fructele și seminţele gutuiului. vitaminele A. căţărătoare. naturiștii consideră grâul ca fiind un element vital. guturai. uneori până la 15%. au rol însemnat în reglarea și reechilibrarea activităţii intestinale. Din seminţe și frunze se prepară infuzie. Întrebuinţări. gutuiul este un arbore de mici dimensiuni. De altfel. vitaminele A. acestora adăugându-li-se fulgii de grâu. dizenteria. Vitaminele A și B se găsesc în cantităţi semnificative. producându-se chiar și unele ameliorări. pectine. Pom fructifer. consumul de grâu asigurând organismului unui om tot ce-i trebuie pentru o fiinţă. endocrine. pulpa fructului. reumatism. gluten. diareea. Este unul dintre cei mai vechi pomi fructiferi. Gutuiul face parte din familia rozaceelor și este originar din Asia și insula Creta. în căderi fiziologice. E. mămlugă. Lista afecţiunilor în care grâul are efecte benefice este deosebit de lungă. În general. glucide. Gutuiul Denumire știinţifică: Cydonia oblonga. marile tulburări de sănătate din organism sunt mai ușor de suportat. în păduri tinere. seminţe) sunt utile în neașteptat de multe aplicaţii medicinale. Pentru terapii medicinale se utilizează florile. fiind întâlnit în lunci. Acești germeni conţin săruri minerale. adică binecunoscutele gutui. enzime. sunt sâmburoase. tofolean. afecţiuni ale pielii. grâul este recomandat în toate afecţiunile care au ca urmări slăbirea severă a organismului. H Hameiul Denumire știinţifică: Humulus lupulus. himel. Din punct de vedere al efectelor sale medicinale. Fructele se consumă ca atare. Prezentare. Frunzele de gutui. ulei. frunze. hameiul este cultivat pe mari . în crize de creștere. stările febrile. gută. epuizarea. Chiar și protidele se găsesc în grâu într-o proporţie însemnată. Prezentare. B1. datorită grâului. frunzele. germenii de grâu sunt un adevărat miracol nutritiv și medicinal. Hameiul este o plantă perenă. substanţe mucilaginoase. Substanţe active importante: amidon.

Ceaiurile din flori de hibiscus sunt diuretice. Prezentare. și hibiscusul. hibiscusul este menţionat primul. fiind cultivate mai ales ca plante ornamentale. hreanul poate fi întâlnit frecvent în flora spontană. Hameiul reglează secreţia gastripă și activitatea intestinală în general. insomnie. speciile de hibiscus sunt cunoscute și la noi. Valoroase din punct de vedere economic și medicinal sunt inflorescenţele femele. De obicei. Întrebuinţări. în deranjamente digestive. preparatele de hamei sau pe bază de hamei sunt recunoscute ca niște sedative ușoare. Substanţe active importante: lupulină. alb pe dinăuntru. antituberculos și antispastic. . plăcute. Aceste ceaiuri sunt indicate. Hreanul se folosește sub formă rasă. utilizată în procesul de fabricare a berii. acizi. Una dintre acestea este Hibiscus trionum. sub formă de flori. dar și în cazuri de acnee și ten gras. tartric. Se prepară infuzie (în mod frecvent). Substanţe active importante: câteva substanţe specifice – acidul hibiscic. Hibiscusul este o plantă medicinală din ce în ce mai prezentă pe piaţa produselor naturiste din România. dar și un aliment cât se poate hrănitor. Acest rizom este partea valoroasă a plantei. tonice. hibiscitrină. utilizate de naturiști mai ales în meniurile lor cu hrană vie. diminuează excitabilitatea sistemului nervos. un ulei. Amestecate cu măceșele bogate în vitamina C. rareori și părţile tinere ale plantei. de circa 50 – 60 cm. realizându-se o serie întreagă de băuturi. De altfel. precum și cu alte fructe de pădure. Hreanul este o plantă legumicolă din familia cruciferelor. Hameiul este recunoscut și ca un remediu pentru reducerea excitabilităţii sexuale (anafrodiziac). săruri minerale. Întrebuinţări. Substanţe active importante: peroxidaza. Rizomul de hrean este cilindric. reduce durerile menstruale. de suprasolicitare. bacteriostatic. Infuzia de hamei se folosește atât în tratamente interne. totodată. Din florile acestui hibiscus se obţin infuzii și decocturi cu proprietăţi răcoritoare și reconfortante. Inflorescenţele (conurile). proprietăţile lor fiind însă diferite de ale florilor de Hibiscus sabdariffa. dar și sub formă de suc sau chiar salate. În general. trichomonoză. Din combinaţia hameiului cu alte plante medicinale rezultă un foarte bun ceai sedativ. malic. ci și medicinal. ascorbic. plantă din flora spontană de la noi. oxalic). de asemenea. speciei Hibiscus sabdariffa. atunci când este prezentată compoziţia ceaiului. reconfortante. aparţine. tinctură. ulei esenţial. fluidizează circulaţia sângelui. Se recoltează în lunile septembrie-octombrie. provenită din zona Orientului și a Asiei. dar și primăvara. sporește pofta de mâncare. substanţe minerale. având în compoziţia lor. Pot ţine locul cafelei de dimineaţă. ceaiurile fortifiante. De ce atâta importanţă acordată acestei plante? Ce este hibiscusul? Hibiscusul este un arbore tropical. eficiente. sunt utilizate și în aplicaţiile medicinale. gros. cataplasme. substanţe estrogene. având. dar apare și sub formă cultivată. vitalizante.60 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC suprafeţe și îngrijit după metode știinţifice. parte a familiei malvaceelor. în mod obișnuit. fiind un produs medicinal antiseptic. hibiscină. Plantă perenă. hibiscusul utilizat în mod curent. Cu infuzie de hamei se fac aplicaţii în nevroze. ceai cu care se ameliorează sau chiar se înlătură o serie de tulburări psihice. cum ar fi cele generate de stres. extract. Importanţă medicinală au și frunzele. Există și alte specii de hibiscus. Se spune că efectele stimulatoare ale acestei specii de hibiscus sunt tot atât de mari cât și cele ale cafelei. anorexie. humolină. precum și mai mulţi acizi (citric. Acţionează și în crizele de gută și reumatism. și o benefică acţiune de combatere a hipertensiunii arteriale și a stresului. ceaiurile din flori de hibiscus constituie nu numai un produs medicinal benefic pentru întreg organismul. laxative. cât și externe. nu numai din punct de vedere gastronomic. care conţin o substanţă aromatică numită lupulină. precum și în stări de oboseală fizică și psihică prelungită. Hreanul Denumire știinţifică: Cochlearia armoracia sau Armoracia rusticana. În preparate și combinaţii medicinale. tanin. cunoscută sub numele popular de zămoșiţă. dar și decoct. Prezentare. foarte lung. Hibiscus Denumire știinţifică: Hibiscus sabdariffa. alături de măceșe și alte fructe. vitamina C.

Pentru necesităţi medicinale se culege partea cu flori a plantei. de mobilizare a organismului. florile fiind dispuse sub formă de umbelă. Preparatele de hrișcă au calităţi vasodilatatoare. asemănătoare cu cea a orezului. arginină. care cad pe fundul apei și din care primăvara răsar noi plante. Bobul de hrișcă este bogat nu numai în amidon. fiind indicate în suferinţe legate de proasta circulaţie a sângelui. Fagopyrum esculentum. litiaza urinară. Frunzele sunt aproape rotunde și au peţiolul lung. Preparatele utilizate în aceste afecţiuni au la bază rutozida. Substanţe active importante: din punct de vedere farmaceutic. cistină. guta. Hrișca Denumire știinţifică: Fagopyrum sagittatum. atât în plan medicinal. deoarece conţine peroxidază – un agent foarte activ în distrugerea radicalilor liberi din organism. Iarba broaștelor este o plantă de apă. în tratamente externe aplicate varicelor și hemoroizilor. în zonele nordice. întâlnită mai ales sub formă cultivată. precum și în alte afecţiuni ale sistemului respirator. Un mare specialist. Are dimensiuni reduse. cei despre care se spune că ar provoca tumorile canceroase. administrat celor care au lipsă de calciu în organism. Hrișca înflorește o perioadă foarte lungă de timp. Seminţele de hrișcă au o culoare negricioasă. hrișca rezistând unor condiţii climatice mai dificile. leucoreea. fiind muchiată. I Iarba broaștelor Denumirea știinţifică: Hydrocharis morsus ranae. . Se spune că boabele de hrișcă. fagopirină. cât și economic. în aplicaţii interne pentru reducerea varicelor și a hemoroizilor. recomandă hreanul ca un mijloc de prevenire a cancerului. Specialiștii recomandă hreanul și în bronșite. în hemoragii interne (inclusiv cele de la nivel renal). Hreanul este diuretic și expectorant. compus care are rolul de a fortifica sistemul vascular și care este folosit și în industria farmaceutică. au. Denumire populară: grâu negru. în primul rând. contribuind la revigorarea organismului. cel mai important compus este rutina (rutozida). Se cultivă. fiind un factor de antrenare. Hreanul este un excelent condiment. roșii sau albe. Prezentare. Cantitatea de calciu este mai mare decât cea din bobul de grâu. dr. Hrișca este și o plantă meliferă de mare valoare. seminţele de hrișcă. pe bază de hrișcă se prepară laptele de hrișcă. decorticate. dar și în ape care curg foarte încet. Iarba broaștelor înflorește toată vara. Bineînţeles. Făina de hrișcă are și o mare valoare energetică. De exemplu. la maturitate. utilitate deosebită. Iarba broaștelor crește în ape stătătoare. Pentru a înflori. Frunzele sunt triunghiulare sau sagitat-cordate. antiseptice. cu stoloni dezvoltaţi. plutitoare. Înmulţirea se face prin mugurii bogaţi în amidon. acţiunea sa de tonifiere fiind de lungă durată. Întrebuinţări. lizină. mai ales la nivel periferic. ci și în calciu. Alexander Reinhard. Hrișca este o erbacee anuală. precum și în menţinerea unei bune funcţionări a tractului gastro-intestinal. au o valoare nutritivă însemnată. până la înălţimea de 60 cm. în mlaștini. Întrebuinţări. Tulpina de hrișcă poate ajunge. reumatismul. chiar revulsive. din iulie și până la sfârșitul lui august sau chiar începutul lui septembrie.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 61 uleiuri volatile. săruri minerale. Alţi compuși identificaţi în hrișcă sunt: histidină. Face parte din familia poligonaceelor și este originară din Asia. Făina de hrișcă este considerată un aliment foarte consistent. Florile sunt roz. cum ar fi cele pulmonare. fiind foarte bogate în amidon. cu succes. Hreanul are influenţe binefăcătoare în afecţiuni precum astmul. Prezentare. cel puţin 50 de zile. Este indicat mai ales în perioada rece a anului. Se evidenţiază ca un preparat medicinal benefic și în afecţiuni cardiace. planta are nevoie de mult soare.

Denumire populară: cohoșul negru. iarba lui Cristofor este cultivată și ca plantă decorativă. Se prepară infuzie sau decoct. flavone. de mici dimensiuni. Cu preparatele de iarbă grasă se obţin rezultate pozitive și în tratarea gingivitelor. primăvara sau toamna. în locuri părăsite. Iarba lui Cristofor este și un agent de fortificare a organelor de reproducere femeiești. bronșite. Preparatele realizate din iarba lui Cristofor au proprietăţi tranchilizante. ca vegetaţie în acvarii. Iarba mare Denumire știinţifică: Inula helenium. probleme cardiace).50 metri. Denumiri populare: omag. Este o plantă perenă din familia compozitelor. Preparatele principale care se obţin sunt infuzia și decoctul. agent relaxant pentru piele și ţesuturi. dar și asupra tractului digestiv. Se știe că preparatele din iarba lui Cristofor contribuie la rezolvarea unor probleme dificile legate de menstruaţie. Iarba lui Cristofor este o plantă perenă. spasme pe tractul gastro-intestinal. precum și seminţele. spasme musculare. în mod obișnuit. fiind administrată ca tonic. Iarba lui Cristofor este folosită și de femeile aflate la menopauză. nu numai în perioada fertilă a vieţii lor. Are. tuse cronică. ci și după aceea. Tulpina este ramificată încă de la nivelul solului. Au efecte de echilibrare în ceea ce privește funcţionarea sistemelor circulator și respirator. Prezentare. iarba lui Cristofor este o plantă utilizată de multă vreme de femei. la restabilirea femeii în perioada lăuziei. Întrebuinţări. Frunzele. fiind folosită ca materie primă la producerea unui emolient cu calităţi foarte bune. însă. folosite cu mare atenţie. De pildă. sunt plasate mai ales spre vârful ramurilor. Întrebuinţări. mai ales cele de pe ramurile tinere. florile de iarbă grasă sunt active timp de circa cinci luni pe an. De culoare galbenă. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. Acţionează benefic asupra aparatului respirator. vitamina C și vitaminele din grupa B. preparatele din această plantă pot provoca avortul. precum și un principiu asemănător hormonilor estrogeni.62 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Întrebuinţări. vermifugă. mucilagii. astm. Substanţe active importante: cimicifugină. floare de piatră. cicatrizantă. pline de suc. Crește în păduri sau la marginea pădurilor și aparţine familiei ranunculaceelor. Iarba lui Cristofor Denumire știinţifică: Cimicifuga racemosa. tanin. ochiul boului. Poate atinge înălţimea de un metru și. antiinflamatoare. contribuie la declanșarea menstrelor întârziate. despre care se afirmă că ar conţine hormoni estrogeni. smântânică. cefalee. Dincolo de aceste întrebuinţări medicinale obișnuite. având o înălţime de până la 1. Iarba lui Cristofor este indicată în nevralgii. Este folosită și în combaterea inflamaţiilor apărute la nivelul căilor urinare. din iunie și până în octombrie. Prezentare. pe marginea drumurilor. alcaloizi. Substanţe active importante: săruri minerale. laxative. să flexibilizeze și să recondiţioneze și cele mai aspre ţesuturi. și virtuţi medicinale. Prezentare. deoarece pot crea neplăceri (tulburări în sistemul nervos. În cantităţi mari. Iarba grasă Denumire știinţifică: Portulaca oieracea. însă. deci când planta nu e în perioada de vegetaţie. Importantă în tratamentele asupra bolilor femeiești este în primul rând rădăcina acestei plante – Radix Christiphoriana. Florile sunt sub formă de capitule și au . Actaea racemosa. Denumiri populare: troscot gras. hipertensiune. Frunzele și tulpina sunt consistente. mai indicate fiind extractele. Iarba broaștelor se folosește. datorită aspectului său general. Iarba grasă are importante proprietăţi medicinale: diuretică. cu această plantă se atenuează durerile ovariene și spasmele uterului în perioada premergătoare menstruaţiei și în timpul menstruaţiei. Tulpina este păroasă. la ușurarea nașterilor. capabil să înmoaie. Această plantă aparţine familiei portulacaceelor și este considerată o buruiană oarecare ce crește prin culturi. cărnoase. Pentru preparate medicinale se recoltează rizomii. dar mai ales datorită florilor. Iarba lui Cristofor este o plantă toxică. narcotice. Totodată. Actaea spicata.

în zone mlăștinoase. fiind antiseptice. putând ajunge până la o înălţime de un metru. antihelmintice (acţionează împotriva viermilor intestinali). Iarba șarpelui Denumire știinţifică: Echium vulgare. Iarba șarpelui este o erbacee deosebită. preparatele de iarbă neagră curăţă rinichiul și căile urinare. Datorită acestei înălţimi reduse. Pentru folosinţă în terapii medicinale se recoltează vârfurile tinere. magneziu. oxiuraza. Denumiri populare: ardeiaș. care astfel au șansa unei recondiţionări pe cale naturală. ulei esenţial.20 metri înălţime. precum și arbutosidă – un compus specific. . Pot influenţa desfășurarea ciclului menstrual și pot opri hemoragiile. ci un arbust ce aparţine familiei ericaceelor. antispastice. persicarină. poligonon. pecingine. Se mai prepară cataplasme. extract fiuid. din iunie și până în septembrie. camfor. persoanele cărora le transpiră abundent picioarele. Frunzele sunt lanceolate. acid cafeic. Iarba mare este considerată o componentă esenţială a ceaiului antibronșic. în manieră naturistă. Crește pe soluri părăsite. în primul rând prin culoarea ei care este gri-deschis. Frunzele îi sunt lanceolate. Prezentare. Substanţe active importante: uleiuri volatile. blocaje și atonii musculare. în nevralgii și inflamaţii ale vezicii urinare. pielonefrite. în mod obișnuit. Iarba roșie înflorește din iunie și până în septembrie. ulei. Substanţe active importante: hiperină. Crește pretutindeni unde e loc pentru vegetaţie sălbatică. dificile. Preparatele de iarbă roșie au acţiune cicatrizantă și antiinflamatoare. depurative. bronșitele. iarba neagră nu este nicidecum o iarbă. inulină. cât și externe. extract fluid. Din punct de vedere terapeutic prezintă interes rizomul și rădăcinile. Iarba neagră este o plantă importantă și în tratamentele privind afecţiunile rinichilor și ale căilor urinare. acid fumărie. fiind o iarbă meliferă. Are un ciclu de viaţă anual și face parte din familia poligonaceelor. nu depășește. De asemenea. săruri de potasiu. Substanţe active importante: acid galic. Pentru terapii medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. Iarba roșie Denumire știinţifică: Polygonum persicaria. ericinol. Dimensiunile acestei plante sunt demne de luat în seamă – poate atinge 1. Cu infuzia preparată din această plantă se pot trata. alantol. heienină. roșie sau albă. Face parte din familia boraginaceelor. Iarba roșie este o plantă iubitoare de umezeală. Caluna vulgaris. pe terenuri considerate grele și pe care nu multe alte plante vegetează. Principalul preparat care se obţine este decoctul. Din rizom se face un decoct cu care se tratează dischineziiie biliare cu hipotonie. Surprinzător.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 63 culoarea galbenă. Iarba neagră Denumire știinţifică: Erica cinerea. prin șanţuri. Întrebuinţări. paralizii. cu tot cu frunze și flori. din care se face o infuzie. aceste preparate sunt recomandate în cazul ulceraţiilor cronice. Preparatele de iarbă mare se folosesc atât în aplicaţii interne. Preparatele de iarbă neagră sunt indicate în gută. Iarba șarpelui înflorește timp de aproape patru luni pe an. Tulpina. Întrebuinţări. guta. iarba neagră face parte din categoria arbuștilor foarte scunzi. astringente. ramnazină. unguent. iar florile au forma unor spice cilindrice. tinctură. Practic. Este vorba despre terenuri silicoase și acide. Întrebuinţări. înălţimea de un metru. amestec de tinctură și apă pentru inhalaţii. Stimulează apetitul și digestia. noduroasă. Prezentare. calciu. iar florile au culoare albastră. iarbă amară. Preparatele de iarbă mare sunt diuretice. ericolină. Potenţează activitatea vezicii biliare și favorizează menstruaţia. de la terenurile părăsite din sate și până în pârloage sau pe marginea drumurilor. Are tulpină simplă sau ramificată. bronșice și expectorante. Crește în locuri umede. Se prepară următoarele produse medicinale: decoct. reumatisme. principii amare. Este o plantă cu tulpini lemnoase. mixtură. Prezentare.

din care se prepară cataplasme. în zone de tufărișuri. zaharuri. stomahice. Micuţa plantă numită iarbă de șoaldină este. Preparatele din iarbă de șoaldină au importante virtuţi medicinale. Tulpinile îi sunt lipsite de perișori și se ramifică spre vârf. Poate fi întâlnit. Iedera este cultivată ca plantă decorativă. Potrivit unor cercetări ceva mai noi. Ienupărul Denumire știinţifică: Juniperus communis. iar florile. tusea convulsivă. a unor boli de piele (de exemplu. de mici dimensiuni. litiaza biliară. cu tot cu flori și frunze. preparatele de iarbă de șoaldină pot fi toxice. taninuri. fiind antiepileptice. prin locuri uscate și mai puţin frecventate de animale sau de oameni. și chiar a bătăturilor. în preajma pădurilor. Substanţe active importante: ulei volatil (0. Au efecte și sunt uneori utilizate în reglarea activităţii de la nivelul de stomacului și al intestinului subţire. Planta sau bucăţi de plantă se aplică în terapii externe și sub formă proaspătă. alcaloizi. a rănilor greu vindecabile. jneap. Substanţe active importante: săruri minerale (mai ales săruri de potasiu și calciu). tinctură. grupat sau izolat. Face parte din familia cupresaceelor. jireapăn. Face parte din familia crasulaceelor. „Arta medicinală” a ajuns atât de departe încât frunzele de iederă se și murează. zaharuri. Acest fruct prezintă importanţă din punct de vedere medicinal. decoct. au o culoare galben-verzuie. o tufănică întâlnită prin fâneţe. lucioase. Această plantă poate contribui. Fructul de ienupăr conţine multe alte substanţe. Iarba de șoaldină înflorește în prima jumătate a verii. Substanţe active importante: flavone. antisudorifice. bătăturilor. abcesele). Iarba de șoaldină Denumire știinţifică: Sedum acre. săruri de potasiu și calciu. ulcerele cutanate. reumatismul.64 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile tinere. rotunde. Întrebuinţări. ienuperină. Substanţe active importante: iederina. groase. cu tulpină foarte lungă. din care se prepară infuzie. În medicina tradiţională se foloseau împotriva epilepsiei și a mușcăturilor de șarpe. antiscorbutice. prin efectele sale medicinale. a ulceraţiilor gurii. fructul fiind o pseudo-bacă (un con sferic) brumat-albăstruie. a stărilor febrile. . în păduri. iedera este recomandată în tratarea unor afecţiuni care preocupă omul modern – printre acestea aflându-se și celulita. antidiareice. Denumiri populare: iarba ciutei. Preparatele de iederă au eficienţă în tratamente privind afecţiuni ale căilor respiratorii. mucilagii. Prezentare. precum și în hipertensiune. Preparatele de iederă sunt utilizate și în tratarea plăgilor. Se prepară o infuzie. acizi organici. Prezentare. de lumină. consistente și au gust acru. Frunzele sunt verzi. antiulceroase și chiar anticanceroase. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. Este o plantă iubitoare de soare. arsurilor. guta. Prezentare. infuzia de iarbă de șoaldină este indicată în tratamentul sclerozei și al hipertensiunii. Iedera Denumire știinţifică: Hedera helix. frunzele fiind ascuţite. turtei. Specifice acestei plante sunt sematina (care este un alcaloid) și rutina (o glicozidă). De asemenea.2 – 2%). infuzii. Înflorește în aprilie-mai. direct pe zona afectată. Întrebuinţări. unguente și cataplasme. Face parte din familia araliaceelor. rezine. Preparatele pe bază de iarba șarpelui sunt depurative. Ienupărul este un arbust care crește în flora spontană de deal și munte. dar și micozele. iarba tutunului. În cantitate mare. decoct. Frunzele sunt aproape ovale. pistruii. de fapt. la combaterea scorbutului. A fost observat și faptul că preparatele de iederă au influenţă benefică și în circulaţia sângelui. Valoare medicinală au frunzele. peţiolate. Denumiri populare: cetenă. verzișoară. Poate fi utilă în cancerul de piele și în remisiunea unei boli grave – epilepsia. Întrebuinţări. asemănătoare cu acele bradului. Iedera este un arbust agăţător. brădișor. în turbării. Este un arbust ramificat. fiind bune pentru tratamentul bătăturilor.

Substanţe active importante: saponine. Denumiri populare: gipsăriţă. precum și în alte industrii – la fabricarea detergenţilor. laxativ. la prelucrarea pieilor. adesea. Printre afecţiunile sensibile la tratamentele cu ipcărigea sunt anemiile. ciuin alb. Prezentare. Inul este folosit în cazul constipaţiilor. coroana miresei. Preparatele de ipcărigea sunt folosite. conţin o ciano-glucozidă. Florile au culoarea albă sau roșietică. ulei volatil. ca expectorant. mucilagii și. Ipcărigea este întrebuinţată și în industria alimentară. Aparţine de familia labiatelor. planta formând tufe mari cu înălţimea de circa un metru. Se prepară infuzie și decoct. căile renale. cilindrice. analgezice și bronho-dilatatoare. Aparţine familiei cariofilaceelor. Ipcărigea Denumire știinţifică: Gypsophila paniculata. contribuind la recâștigarea poftei de mâncare. Pentru a beneficia de cunoscutele efecte laxative ale inului se vor îngurgita seminţe întregi. iar frunzele sunt mici. lucioase. Substanţe active importante: grăsimi. caz în care se ajunge la hematurie.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 65 unele încă neidentificate. dese. Aparţine familiei linaceelor Poate atinge o înălţime de circa un metru. albastre. Fructul este o capsulă ce conţine de la una până la 10 seminţe mici. glicozide. gipsogenina. Ipcărigea sau gipsăriţă este o erbacee perenă. abceselor și furunculelor. Întrebuinţări. Tulpinile inului sunt drepte. mai ales . Seminţele de in sunt valoroase nu numai pentru industrie. florile fiind. heterozide. Întrebuinţări. În primul rând seminţele. de culoare maro. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcinile și mai ales rizomii. infecţiile căilor respiratorii. acid galacturonic. unele boli ale pielii – cum ar fi ulceraţiile și eczemele provocate de microbi. în timp ce pentru a trata inflamaţiile intestinale se vor lua seminţe macerate. De asemenea. antiseptic. Seminţele de in au calităţi de agent purgativ. precum și pentru a trata inflamaţiile tubului digestiv. Este o plantă anuală. Ipcărigea crește în flora spontană. Preparatele medicinale de ienupăr se vor lua numai după recomandările specialistului. a gutei. uleiul în cantitate foarte mare (până la 40%). Ienupărul conţine un ulei utilizat în industria farmaceutică. În combinaţie cu alte plante medicinale. uneori. În terapia medicinală se folosesc seminţele ca atare. Frunzele sunt lanceolate. pot fi roșii sau chiar albe. emolient. Ca plantă medicinală are calităţi diuretice. la prepararea halvalei. Prezentare. carminative. a cistitelor. Fructul este o capsulă ce conţine seminţe brun-negricioase. mai ales. ipcărigea înflorind din iunie și până în septembrie. a bronșitelor acute și cronice. seminţele macerate și decoctul. este indicat în anorexie. Rareori. dar și restul plantei. Supradozarea poate duce la situaţii neplăcute. însă. Este eficient în tratarea unor afecţiuni mai grele. ipcărigea apare și în forme cultivate. reumatismului. Isopul este folosit și ca plantă ornamentală. alungite. De asemenea. în fabricarea unor produse cosmetice. grosimea acestuia ajungând chiar și la opt centimetri. Inul Denumire știinţifică: Linum usitatissimum. ipcărigea are și proprietăţi depurative. protide. Întrebuinţări. de exemplu. Frunzele de isop sunt alungite și aromate. de obicei. cu obârșii exotice. Prezentare. Isopul este un mic arbust. Ienupărul este utilizat în tratarea deranjamentelor stomacale și intestinale. seminţele de in pot fi utilizate și sub formă de cataplasme. Dezvoltă un rizom foarte puternic. cultivată. ci și pentru practicile medicinal-naturiste. Această multitudine de compuși îl fac foarte util pentru terapiile medicinale. Inul înflorește în iulie-august. cum ar fi edemele (umflăturile) renale și cirotice. iritând. gastro-duodenitele. sedativ. turtite. Florile au culoare albastră. Isopul Denumirea știinţifică: Hyssopus officinalis. Tulpinile sunt mult ramificate. rareori albe. uneori alături de multele ierburi medicinale întâlnite pe marginea drumurilor. săruri minerale.

Întrebuinţări. precum și alţi compuși specifici. fiind o plantă meliferă. ajungând până la 30 – 40 cm înălţime. Valoare medicinală au frunzele (uneori și florile). Infuzia realizată din această izmă este recomandată în tahicardie. se cultivă. are stoloni și rizom. Acestea conţin valorosul ulei eteric numit mentol. ficatul (contribuie la menţinerea ficatului în stare de bună funcţionare). Notabile sunt și efectele carminative. expectorantă. Substanţe active importante: ulei eteric. malurile râurilor. din acest motiv. a cosmeticelor. Izma broaștei înflorește din iulie și până în octombrie. bronșita. ci și în industria farmaceutică. chiar mlăștinoase. heterozidă. compuși triterpenici. Uleiul volatil are acţiune bacteriostatică. Sub formă de infuzie (ceai). de relaxare. inclusiv la nivelul capilarelor. Denumire populară: izma de baltă. alungite și au un miros specific. are aceleași utilizări ca și izma bună. Este utilizată și ca aromatic. au culoare roz. Substanţe active importante: mentol liber. cu frunzele dinţate și creţe. hipotensiv. Izmușoara de câmp Denumirea știinţifică: Acinus arvensis. sudorifice. antispasmodic. totodată. Izma broaștei poate fi întâlnită în locuri umede. . compuși sterolici. fiind și un bun regulator al digestiei. Practic. substanţe minerale. Frunzele sunt opuse. Izma bună este o plantă cu importanţă economică și. în combaterea colicilor abdominali. punând. Este perenă și se remarcă printr-o tulpină în patru muchii. fiind un bun vasodilatator. Izma bună înflorește din iunie și până în septembrie. Unii compuși ai izmei sunt astringenţi. Această specie de izmă. mintă de grădină. Întrebuinţări. Florile. totodată. Tulpina. Frunzele au peţiol și sunt sub formă de elipsă. Izma este considerată a fi unul dintre cele mai eficiente (și la îndemâna tuturor) remedii pentru durerile gastro-intestinale și indigestii. sudorific. fiind un carminativ eficient. Prezentare. astmul. au o puternică acţiune antiseptică (mai ales asupra sistemului gastro-intestinal) și analgezică. însă. bălţi. aducându-l la normal. foarte plăcut. Prezentare. Izma bună (Menta) Denumirea știinţifică: Metha piperita. Totodată. izma reface climatul gastro-intestinal. deseori ramificată. antispastice. aparţinătoare familiei labiatelor. alungând urmările stresului de peste zi sau de peste săptămână.20 metri înălţime. Din punct de vedere medicinal. diuretice. mentă. Izma broaștei Denumirea știinţifică: Mentha aquatica. mentonă. cea mai mare valoare o au frunzele de izmă. colină. infuzia de isop determină o mai bună circulaţie a sângelui. Preparatele de izmă pot fi utilizate și extern. Denumiri populare: izmă de leac. Băile cu infuzie de izmă acţionează. este verde. are o culoare roșietic-violetă.66 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC că răspândește și un miros plăcut. hipertensiunea arterială. compuși antibiotici. hipericină. dispuse în spic în vârful ramurilor. și asupra reumatismului și a urticariei. în patru muchii. florile fiind roșii-violete. antidiareice. Întrebuinţări. acetat și valeriană de metil. Prezentare. uneori. recomandate fiind băile cu infuzie. precum și în reglarea funcţionării sistemului gastrointestinal. lacuri de pădure. izma contribuie și la revigorarea sistemului nervos. Izma creaţă are o mare căutare nu numai ca plantă medicinală. O altă specie de izmă cultivată este izma creaţă (Mentha crispa). antiemetice. Pentru aplicaţii medicinale se folosește toată planta. Aceste băi contribuie foarte mult la crearea unei stări de calm. mintă. în cea alimentară. Este o plantă erbacee perenă. Poate ajunge până la 1. Mentolul și mentona. Isopul se manifestă ca un agent sedativ. Izma broaștei este o plantă de mari dimensiuni. Este o izmă de talie mai mică. sângele în mișcare. Izma este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale. expectorant. de regularizare a activităţii bilei și de combaterea a colicilor hepatici. Preparatele pe bază de isop sunt recomandate și în tratamente privind traheita.

În general. Substanţe active importante: ulei eteric. Denumiri populare: laptele cucului. În formă de ace. Întrebuinţări. această plantă nu se administrează în terapii privind afecţiunile interne. La rupere. înflorește intens. În general. Face parte din familia euforbiaceelor. Face parte din familia pinaceelor. Fiind conifer. Întrebuinţări. Pentru uz medicinal se pot folosi mugurii și. cu o înălţime maximă de 4o cm. revigorând întreaga activitate din cavitatea toracică și din abdomen. frunzele sunt dese și lungi de trei-șase centimetri. Denumire populară: jep. Extern. latex. Laptele câinelui înflorește din aprilie și până în iulie. Are un rizom puternic. Prezentare. Preparată sub formă de decoct.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 67 Crește în tufe și face ramificaţii chiar de !a nivelul solului. pecinginea. tulpina fiind rotundă și subţire. această plantă este neramificată. J Jneapănul Denumire știinţifică: Pinus mugo. ascendente. Euphorbia seguieriana. vârfurile acestora fiind. tulpina secretă un suc lăptos. Florile. Jneapănul este un arbust conifer ce poate fi întâlnit în zona subalpină. însă. L Laptele câinelui Denumire știinţifică: Euphorbia cyparissias. Prin tradiţie. precum și ca diuretic. alior. Izmușoara de câmp face parte din colorata floră spontană a fâneţelor. Înălţimea maximă – trei metri. . rășină. ulei volatil. cu miros specific. atunci când este înflorită. această plantă dă rezultate pozitive în tratarea fenomenelor de calviţie (oprește căderea părului și fortifică rădăcina părului). Acest suc pătează pielea. aflându-se plasate în teci micuţe. două câte două. mai rar. se folosește și pentru tratarea unor dureri cauzate de suferinţele unor nervi. Jneapănul înflorește în mai-iunie. din mai și până în august. în mod direct. pistruii. fiind iubitoare de soare și preferând solul uscat. Laptele câinelui este o plantă de fâneaţă și pășune. roz sau chiar albă. laptele câinelui este folosit pentru tratarea unor afecţiuni ale pielii. În practica medicinală s-a constatat că acţionează și ca tonifiant. conurile tinere. Prezentare. petele de pe piele (mai ales cele de pe faţă). au culori de la albastru-liliachiu până la roz-violet. a marginilor de cale ferată și de șosea. tulpinile jneapănului sunt târâtoare. și seminţele. dar mai ales în regiunile alpine. acest arbust are conuri. Datorită toxicităţii sale. local. Pentru aplicaţiile externe. Jneapănul are acţiune antiinflamatoare. dispuse solitar sau grupat. aflate la subsuoara frunzelor. locale. Euphorbia stepposa. lipide. a terenurilor virane. cum ar fi negii. Se prepară decoct. Substanţe active importante: două substanţe specifice – acid euforbic și euforbină. Întrebuinţări. se folosește. Izmușoara de câmp este o plantă anuală. Euphorbia helioscopica. Frunzele îi sunt în formă de romb sau de elipsă. dar și proteine. Are acţiune calmantă și antireumatică. iar din rășină se produce terebentină. Laptele câinelui este o plantă toxică. Pentru uz medicinal se recoltează planta întreagă. Uleiul de jneapăn este utilizat în industriile farmaceutică și cosmetică. fiind un agent de igienizare a căilor respiratorii și a rinichiului. cum ar fi nervul sciatic. laptele secretat de plantă.

fiind toxice dacă sunt utilizate în cantitate mare. Lăcrimioara crește în flora spontană. otitelor. Totodată. sunt peţiolate și au formă de elipsă mult alungită. lăcrimioara se utilizează de foarte multă vreme în tratarea unor afecţiuni ale inimii (insuficienţă cardiacă. India. alcooli. Pentru terapii medicinale se prepară extract. acizi diverși. Fructul este o bacă. angină pectorală. florile și frunzele. groase și lucioase. saponină. Întrebuinţări. Denumiri populare: alămâi. pe pajiști. mai ales. Patria lui de origine este. o boală gravă care făcea ravagii în trecut. în apoplexie și chiar epilepsie. mai puţin în iulie. în funcţionarea aparatului circulator. citrol. aritmie. Această frumoasă plantă înflorește în lunile mai și iunie. Are și proprietăţi diuretice și antiseptice. lămâia fiind un adevărat bactericid. de asemenea. asistolie. împotriva bolilor infecţioase. uneori roze sau gălbui. vitamină pe care unii o socotesc un medicament bun pentru toate afecţiunile. pectine. acizi (în miezul de lămâie). extracte. în tufărișuri. chiar decisivă. palpitaţii). însă. litiaze. Florile sunt albe. lămâia este antiseptică. perenă. antimigrenoasă. Rizomul. Naturiștii consideră lămâia ca fiind importantă. Prezentare. tinctură. Substanţe active importante: glucozide toxice – convalotoxină. lipide. În tutungerie. Întrebuinţări. Face parte din familia solanaceelor. convalotoxol. dar apare și în culturi. afecţiunile hepatice și cele biliare. Substanţele active obţinute din lăcrimioară au o acţiune asemănătoare cu aceea a digitalinei. Lăsniciorul Denumire știinţifică: Solanum dulcamara. precum și în cea a parfumurilor. diabet. flebite. Lăcrimioara este un cardiotonic cunoscut. Nici bolile care apar la nivel celular nu scapă de efectele preparatelor din lămâie. florile de lăcrimioare uscate sunt folosite pentru parfumarea tutunului de prizat. având o mireasmă inegalabilă. Citrus medica. în zonele de deal și câmpie. Lăcrimioara este o plantă erbacee. gutei. cicatrizantă. flavonoide (în coaja de lămâie). în curele de slăbit. Prezentare. Face parte din familia liliaceelor. în prezent cultivându-se în aproape toate zonele calde ale planetei. B2. vitaminele B1. Prezentare. Cu lămâie se pot vindeca și infecţiile digestive și respiratorii. infuzie. glucide. Lămâiul este cunoscut ca un arbore mediteranean. tulpina și florile sunt folosite în aplicaţii medicinale și în industria farmaceutică. sinuzitelor. sucul de lămâie este recomandat și pentru tratarea amigdalitelor. astringentă. Acidul citric. . Substanţe active importante: ulei volatil. sucuri. Lăsniciorul este un semiarbust ce poate avea o înălţime de până la trei metri. în varice. fiind plantată pentru decor și utilizări în terapii medicinale. protide.68 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Lăcrimioara Denumire știinţifică: Convallaria majalis. convalozidă. Frunzele. hemoragiilor nazale. esenţe parfumate și carbonat de calciu. rinitelor. majalină. binecunoscuta lămâie. Din punct de vedere medicinal. Consumul de lămâie înseamnă și o pavăză împotriva oricărei infecţii și. Rizomul său este foarte puternic. reglează și impulsionează metabolismul celular. adesea. adesea având o culoare verde-închis. Cu lămâie se tratează. infuzie. sub formă de clopoţei. Înălţimea maximă la care poate ajunge este 20 cm. Și tot lămâia este. câte două-trei la fiecare plantă. săruri minerale. ulei volatil. Lămâia este simbolul reușitei în combaterea scorbutului. poate ceva mai mic – cu frunze oval-alungite. În stare proaspătă. Lămâia este cunoscută și ca remineralizantă. aftelor. Pentru aplicaţii medicinale se culeg fructele. reumatismelor. pulbere. Denumire populară: mărgăritar. Florile sunt albe. identificată cu vitamina C. antitermică. Rizomul de lăcrimioară este alungit. lămâia are un șir întreg de utilizări. în păduri. Ca plantă medicinală. limonină. Lămâiul se prezintă ca un arbore de mici dimensiuni – cât prunul. Face parte din familia rutaceelor. important în structura pulpei de lămâie. PP și mai ales C. Lămâile au un rol benefic și în bolile cardiovasculare. din care se prepară decoct. Lămâiul Denumire știinţifică: Citrus limonum.

Sunt indicate. Preparatele din Lemnul Domnului combat viermii intestinali. aflată în fructe. sunt grupate în inflorescenţe. decoct și tinctură. Întrebuinţări. flavone. tulichioară. niște bobiţe roșii (bace). Substanţe active importante: siringină. Florile. cireș de pădure. mai ales în zonele cu tufărișuri. scoarţa. Lăsniciorul înflorește în lunile de vară. Cu decoctul de frunze de lemn câinesc se tratează blocajele gastro-intestinale. se prepară decoct. În activităţile casnice sau industriale. Preparatele de lemn câinesc sunt utile. de a reduce durerile și crizele de reumatism. Mirosul acestor flori este respingător. Lemnul Domnului are proprietăţi tonice. dar și în păduri sau pe locurile unde a fost pădure. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și ramurile tinere. pentru ca – sub influenţa salivei – să devină dulce. iar frunzele. și în combaterea bolilor de piept. mici. dar și o loţiune cu un puternic efect dezinfectant. antialgică. Lemnul Domnului este cunoscut mai ales pentru influenţele sale benefice în bolile . uneori. de a igieniza sistemul circulator. la început. dar și hemoroizii. Substanţe active importante: uleiuri aromatice. au formă de elipsă. stomatitele. și un bun antiscorbutic. Face parte din familia oleaceelor. De asemenea. cumarină. în calmarea durerilor în cazul menstruaţiilor dureroase. frunzele. mălin negru. Coaja acestei plante este. vitamina C și o substanţă specifică. Preparatele din tulpinile de lăsnicior au capacitatea de a curăţa sângele. astringentă. în digestie leneșă. cu o ramificaţie foarte puternică. Florile de Lemnul Domnului sunt galbene. totodată. Scoarţa de lemn câinesc are. iar tulpina.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 69 lemnos. cununiţă. numită ligulină. fiind benefică în afecţiuni ale gurii (paradontopatiile. Din acestea se prepară infuzie. Lemnul câinesc poate fi întâlnit și sub formă cultivată. în lunile iunie și iulie. principii amare. este considerat ca fiind subarbust). lemnul câinesc este folosit drept colorant. pentru uz medicinal. Lemnul Domnului are miros de lămâie și de aceea se mai numește și lămâiţă. Lemnul câinesc este un arbust ce poate ajunge până la înălţimea de cinci metri. frunzele. sunt crestate. fiind de găsit în flora spontană. chiar celulita și bolile reumatismale. antiinflamatoare. Prezentare. Fructele. Este un arbust de dimensiuni reduse – ajunge la maximum un metru înălţime (de fapt. eucaliptol. când este gustată. Acest arbust face parte din familia compozitelor. Lăsniciorul crește în locurile umede. Lemnul Domnului are efecte pozitive și în alte afecţiuni. zaharuri. glucozide. Aceleași rezultate se obţin și prin administrarea preparatelor de flori. Pentru aplicaţii pe piele se folosesc și frunzele verzi. Lemnul câinesc Denumire știinţifică: Ligustrum vulgare. poate deveni târâtoare. Fructele de lemn câinesc au o culoare neagră-albăstruie. din fructele sale fabricându-se chiar și cerneală. de la agitaţie nervoasă și dureri de cap. de asemenea. în ulceraţii ale pielii. zdrobite. la rându-i. are un gust amărui. dar și în unele afecţiuni cutanate (eczemele). Planta se mai numește și „dulce-amar” deoarece. acizi. a epilepsiei. pelin domnesc. Înflorește la începutul verii. în cicatrizarea rănilor. Întrebuinţări. În practica medicinală se folosesc tulpinile. cicatrizante. până la intoxicaţii cu mercur. Prezentare. lăsniciorul este recomandat în tratarea gutei. Frunzele. Substanţe active importante: solanină. importante virtuţi medicinale. din care se prepară infuzie. Preparatele obţinute din lemn câinesc au acţiune cicatrizantă. digestive. fiind o plantă otrăvitoare. Întrebuinţări. florile fiind de culoare albă. Lemnul Domnului Denumire știinţifică: Artemisia abrotanum. Din acestea. de culoare violetă. Denumiri populare: lemnuș. în vindecarea rănilor vechi. tusea pe fond nervos și astmul. acid dulcamaric. sunt otrăvitoare. de la câmpie până la munte. Cea mai mare valoare medicinală o au frunzele. solanidină. Denumiri populare: lemn câinesc. aftele. Este o plantă lemnoasă. tuse și chiar unele tumori. cataplasme. De precizat faptul că tratamentul cu lăsnicior se face numai sub îndrumarea specialistului. de o mare varietate. lemnul lui Dumnezeu. precum și o substanţă specifică numită abrotină. de a combate bronșitele. fructele. Pentru scopuri medicinale se recoltează florile. extract apos. peţiolate. de exemplu). tanin. agăţătoare.

Prezentare. dar crește și în flora spontană. iarbă tare. Frunzele sunt dispuse perechi în jurul tulpinii. Tratamentele cu lemn dulce nu sunt recomandate hipertensivilor. folosirea în exces a preparatelor de lemn dulce nu se recomandă nimănui – pot provoca hipertensiune. firuţă.70 stomacului. Leușteanul Denumire știinţifică: Levisticum officinale. rizomul. acid glicirhizinic. ale ficatului.50 metri. Lemnul dulce este o plantă cultivată de om. Leușteanul este o plantă perenă cultivată. Leurda înflorește în aprilie și mai. de asemenea. faringita. Leurda are virtuţi antiscorbutice. antiinflamatoare. rareori și în iunie. sedative. fiind un bun bandaj pentru întreg traiectul gastro-intestinal. Atenţie. însă. uneori chiar mai mult. Lemnul dulce crește sub forma unei tufe. Leurda poate înlocui usturoiul și poate fi conservată. în reglarea activităţii rinichiului. fiind crestate și consistente. Întrebuinţări. amidon dulce (circa 30%). Fructele au o conformaţie de spin și au pe ele perișori. glicirizină. Acţionează. Virtuţi medicinale are întreaga plantă. expectorante. o poţiune. recoltarea părţilor medicinale ale plantei se face în al treilea an de dezvoltare. Efecte benefice ale preparatelor de lemn dulce s-au înregistrat și în cazul inflamaţiilor gastrice (combat gastrita hiperacidă). calculii renali și biliari. Înălţimea maximă pe care o poate atinge – 1. În mod obișnuit. iar florile. Sunt prinse de plantă prin peţiol și au un miros foarte puternic. Substanţe active importante: zaharuri. asemănători căţeilor de usturoi. dar și sub formă de macerat. Prezentare. importante fiind. considerată a fi forma cea mai eficientă. decoct. specific. Tulpina este însoţită de două frunze. bilei și căilor urinare. Din punct de vedere medicinal. traheita. Preparatele de lemn dulce au efecte estrogene – stimulând funcţiile organelor sexuale. dismenoreea. În aplicaţii medicinale. Întrebuinţări. și asupra inflamaţiilor articulaţiilor. ulei rășinos (15%). mixtură sau pulbere. În pământ. preparatele de lemn dulce acţionează în afecţiuni precum ulcerul gastric. Aparţine familiei umbeliferelor. artrita. după încheierea perioadei de vegetaţie. Pentru uz medicinal se culeg și se utilizează rădăcinile secundare și rizomii laterali. În general. importante sunt frunzele – din care se prepară o infuzie. DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Lemnul dulce Denumire știinţifică: Glycyrrhiza glabra. Leușteanul are un rizom gros și o tulpină aeriană dreaptă și ramificată. acid glabric. Prezentare. Leușteanul înflorește pe tot parcursul verii și poate crește până la un metru. Subarbust. frunzele și . putem spune că lemnul dulce este un remediu însemnat în suferinţele de ulcer gastric. precum și în activarea și reactivarea activităţii intestinale. tonificatoare. Denumire populară: usturoiţă. manitol. Fructul este o capsulă. lemnul dulce se folosește mai ales sub formă infuzie. Pentru asemenea suferinţe a fost pus la punct un preparat special de lemn dulce. cu o înălţime de până la 1. bronșita. diuretice. Denumire populară: iarbă dulce. dar care în anumite condiţii se poate sălbătici. fluidifiante (în cazul secreţiilor bronșice). Crește în toate zonele României. diuretice. rădăcină dulce. uneori au formă rombică. Face parte din familia liliaceelor. Este foarte apreciat în bucătărie. au dimensiuni reduse. format din solzi groși.50 metri. vitamine din grupa B. Preparatele de lemn dulce sunt laxative. Este și un agent eficient de curăţire a organismului. lemnul dulce face parte din familia leguminoaselor. fiind o plantă perenă. Florile se adună într-o inflorescenţă sub formă de umbelă. leurda are un bulb ovoidal. a tractului gastro-intestinal și nu numai. Leurda Denumirea știinţifică: Allium ursinum. ce cuprinde între cinci și 20 de flori de un alb strălucitor. Este recomandată în avitaminoze. Concluzionând. Frunzele au formă de elipsă. în locuri adăpostite și pustii. depurative. de culoare albastru-violet. Leurda este o plantă erbacee cu miros și gust de usturoi. în gastrite.

dar și cu calităţi antimicrobiene. Lichenul de stejar Denumire știinţifică: Everina prunasteri. printre altele. Leușteanul este recomandat de specialiști ca diuretic. numită de specialiști nervaţiune. înălţimea acestei plante ajungând până la 70 cm. linalol. metionina fiind un agent cu acţiune directă asupra funcţiei hepatice. pe căzături forestiere. Tratamentul cu talul acestui lichen are o mare valoare antibiotică. Substanţe active importante: ulei volatil. care au o nuanţă verde-cenușie-albăstruie. Lichenul câinilor crește în preajma drumurilor forestiere. aninului. vitamine. Levănţica este utilizată intens în industria cosmetică. Acest lichen poate fi întâlnit nu numai pe scoarţa stejarului. spichinel. Frunzele sunt mărunte și înguste. În vârful ramurilor se află florile. poate inhiba. dezvoltă numeroși lobi. Prezentare. Are culoare cenușie sau cenușie-verzuie. de hiperexcitabilitate. Metionina conţine. în timp ce pe partea inferioară poate fi observată o reţea. Substanţe active importante: uleiuri eterice. regulator al tractului intestinal. Denumiri populare: levand. terpinol (compusul cel mai important). expectorant. geraniol. sedativ. Lichenul de stejar are proprietăţi medicinale de excepţie – poate bloca.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 71 seminţele. Substanţă activă importantă: metionina – un aminoacid cu funcţie determinantă în desfășurarea proceselor vitale din organismul omenesc. Levănţica are tulpinile ramificate. sau sub formă de tincturi sau pulbere. utilizat în industria cosmetică. Levănţica Denumire știinţifică: Lavandula angustifolia. teiului și chiar pe scoarţa pomilor fructiferi. acest lichen nu are virtuţi în neutralizarea virusului turbării. carminativ. Mai mult decât atât. prezentându-se sub formă de tufe. leușteanul se poate utiliza sub formă proaspătă. carminative. Pentru uz medicinal se culege talul. cicatrizante. Contrar celor știute din medicina tradiţională. o băutură eficientă în relaxarea sistemului nervos. în tulburări stomacale și abdominale. de neliniște. dar și uscat. Din lichenul de stejar se extrage un ulei volatil. Întrebuinţări. mesteacănului. cunoscut și sub numele de lichenul câinilor. levănţica este și o binecunoscută plantă medicinală. În scopuri medicinale. Interesant de observat – infuzia de levănţică stimulează secreţia celulei hepatice. edemele cardiace. durerile menstruale. cum ar fi colicile abdominale la copii. Talul acestui lichen. pe marginea pădurilor și a luminișurilor. în domeniul aplicaţiilor terapeutice utilizându-se mai ales florile. ci și pe cea a fagului. Lichenul de stejar este un tal care se prinde de arborele gazdă cu un disc adeziv. Faţa superioară a lichenului este acoperită cu o pâslă fină. constipaţiile. Lobii sunt ca niște benzi înguste. Seamănă cu o tufă mai mică. Peltigera canina este un lichen. . precum și în reumatism și stări de agitaţie. Dă rezultate bune în boli de inimă pe fond nervos. putregaiuri. Se folosește în tratarea unor afecţiuni curente. este flexibil și are o lungime maximă de 10 cm. în cefalee și migrene. plăcut mirositoare. Prezentare. Lichenul câinilor Denumire știinţifică: Peltigera canina. Acest lichen este folosit în tratarea afecţiunilor ficatului. Întrebuinţări. în afecţiuni renale. pentru infuzii. bronșitele. Aparţine familiei labiatelor. acetat de linaloj. Întrebuinţare. edemele renale. traheitele. devenind tradiţională pentru această industrie. acizi organici. sulf. pe lemne. Întrebuinţări. precum și pe stânci sau pietre. în insomnii. Prezentare. cumarină. două boli grave: difteria și tuberculoza. cu o lungime de circa 20 cm la maturitate. levănţică de grădină. săruri minerale. antispasmodice. Lichenul are culoarea verde-gri pe timp umed și brună pe vreme uscată. Infuzia de flori de levănţică este diuretică și dezinfectantă. Din florile de levănţică se face infuzie. Levănţică este o plantă cultivată. depinde de anotimp. care au o culoare foarte bine conturată în peisaj – albastru-violet.

acizi. Preparatele din limba boului acţionează asupra stării generale a organismului. precum și frunzele. liliacul este util și în cazuri de febră mare. în luna mai. Frunzele. Liliacul are și proprietăţi medicinale. . Prezentare. cu o formă de elipsă. iar tulpina exterioară este ramificată. calciu. Limba mielului Denumire știinţifică: Borrago officinalis. întreaga plantă. Tot în medicina tradiţională. decoct (din frunze). Frunzele sunt ovale și au peţiol. Liliacul înflorește în luna mai. de formă eliptică. Este un arbust a cărui înălţime poate ajunge până la șapte metri. combinaţii de ceaiuri. Denumire populară: limbariţa. ușor îngroșate. se recoltează frunzele. au un gust deosebit. cât și pentru restabilirea bunei funcţionări ficatului. Are o tulpină ramificată care. Limba broaștei înflorește din mai până în septembrie. atunci când se înţărcau copiii. Pentru practici medicinale se recoltează planta în întregul ei. fiind recomandată în cazuri de oboseală fizică și nervoasă. Pentru uz medicinal se recoltează. Limba boului Denumire știinţifică: Anchusa officinalis. mucilagii. au un peţiolul lung. Liliacul face parte din familia oleaceelor. Face parte din familia boraginaceelor. ceva între măcriș și ștevie. în sălbăticie. chiar și în meandrele râurilor. Limba mielului este o e rbacee din familia boraginaceelor. Frunzele. în tulburări ale funcţionării inimii. Limba broaștei este o plantă de apă. cenușie. în afecţiuni pulmonare. În peisaj. utilizându-se atât pentru calmarea durerilor hepatice. Prezentare. Frunzele sunt păroase.72 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Liliacul Denumire știinţifică: Syringa vulgaris. este suculentă. Întrebuinţări. Întrebuinţare. în retenţii urinare. Preparatele din limba boului au și importante proprietăţi depurative. decoct (din frunze). Preparatele de limba broaștei sunt folosite și în homeopatie. Denumire populară: miruţă. Florile sunt plasate în vârful ramurilor. Din aceste părţi ale plantei se prepară infuzie (mai ales din flori). Limba broaștei Denumire știinţifică: Alisma plantago aquatica. mai ales prin urină. dar mai ales ramurile tinere cu flori. au culoare albă sau roz. în prima perioadă de vegetaţie a plantei. Întrebuinţări. dezvoltată. peţiolate. au importanţă rizomii și rădăcinile. dar mai ales cultivat ca arbust ornamental. calmante. Substanţe active importante: săruri minerale pe bază de magneziu. cu o înălţime de până la 70 cm. antiseptice. alantoină. cu preparatele din rădăcini de limba broaștei se tratau cazurile de turbare. Se prepară: infuzie (mai ales din flori). substanţe minerale. Reduce febra și contribuie la curăţarea organismului. erbacee. de la liliachiu la alb. Florile sunt grupate în panicule și au culori diferite. Dezvoltă un rizom gros. în reumatisme și răceli mari. Crește în tufișuri. Florile. Limba boului înflorește în lunile mai și iunie. iar florile au culoarea albastră. rareori fiind de culoare roz. Din punct de vedere medicinal. Tulpina. În medicina tradiţională era folosită pentru blocarea secreţiei laptelui matern. în ameţeli și dureri de cap. Limba broaștei este o plantă medicinală cu efecte antiinflamatoare. și pot fi folosite la salată. perenă. se ramifică în partea superioară. Substanţe active importante: compuși specifici identificaţi sub numele de consolidină. Prezentare. În acest scop. când apa devine stătătoare. în cazuri de febră. extracte. înălţimea sa maximă fiind de 80 cm. Limba boului este o erbacee din flora spontană comună. Este eficientă în afecţiuni precum hidropizia și nefritele. Infuzia de liliac poate fi inclusă în tratamentul împotriva colicilor hepatici. de mici dimensiuni. la eliminarea multor substanţe toxice. din care se prepară infuzie sau comprese. precum și extracte apoase sau fluide. această plantă iese în evidenţă prin culoarea ei ciudată. De asemenea. Această plantă banală crește în locuri umede sau cu apă stătută. Prezentare. contribuind la detoxifierea organismului.

Cu infuzia de lingurea se tratează inflamaţiile bronșice și edemul pulmonar. Prezentare. vitamina C. se recomandă utilizarea plantei. Poate ajunge la o înălţime de maximum 50 cm. remineralizante. furuncule). Infuzia de lingurea servește și la tratamente în boli cronice de ficat sau de rinichi. Lintea este o plantă aflată la loc de cinste în preocupările și practicilor naturiștilor. ale naturiștilor. decoct. ficatului. infuzie. Face parte din familia cruciferelor. Fructul este o păstaie cu boabe galben-maro. prin terenuri înţelenite. iod. Linariţa este recomandată în tratarea pietrelor vezicale. sunt grupate sub formă de ciorchini. ci și medicinală. limba mielului făcând din vin. Într-o oarecare măsură. Linariţa Denumire știinţifică: Linaria vulgaris. Preparatele de linariţă au proprietăţi antiinflamatoare. la marginea pășunilor și a pădurilor. remarcată atât datorită florilor sale galbene. fosfor. sirop. stare generală proastă. Pentru terapii medicinale se folosește partea aeriană a plantei. laxative. limba mielului are efecte medicinale semnificative dacă este consumată crudă. De asemenea. bolile de plămâni sau ale căilor respiratorii. cochlearină. fortifiant. sub formă zdrobită și macerată. Lingureaua Denumire știinţifică: Cochlearia officinalis. apoi flavonoide. rășini. alcaloizi. este fragedă. Crește de-a lungul drumurilor. Lingureaua este o plantă medicinală de mici dimensiuni. Potrivit unor observaţii mai noi ale specialiștilor. hemoroizilor. De altfel. remineralizant. săruri minerale. fosfor în cantitate mare. ale amatorilor de hrană naturală și sănătoasă. sub formă de salată sau inclusă în salate. Se prepară suc. Linariţa înflorește începând din partea a doua a verii și până toamna târziu. Are frunze compuse și flori albe-albăstrui. Întrebuinţări. Lintea Denumire știinţifică: Lens culinaris. acizi organici. căilor ferate. Preparatele din lingurea stimulează activitatea rinichiului. în locuri părăsite. rinichilor. Preparatele pe bază de linariţă sunt eficiente și în tratamentele de echilibrare a activităţii gastro-intestinale. Se consumă . a ficatului. dar mai ales vârfurile cu flori. de culoare albă. inișor. deci. Lingureaua este un antiscorbutic foarte puternic. Întrebuinţări. Valoare medicinală au frunzele – care se culeg în luna mai. bumbăcăriţă. lintea este una dintre cele mai vechi plante cultivate. pot fi utilizate în aplicaţii medicinale și preparatele pe bază de flori. antiinflamator – fiind recomandată în tratarea bolilor de plămâni. Limba mielului se utilizează în medicina tradiţională sub formă de infuzie. Prezentare. Întrebuinţări. Este o erbacee și face parte din familia leguminoaselor. precum și în afecţiuni hepato-biliare și ale căilor urinare. se poate utiliza întreaga parte aeriană. Boabele de linte au nu numai valoare alimentară. Dacă planta e în prima perioadă de vegetaţie și. Prezentare. afecţiunilor cutanate (acnee. Tratamentul cu această plantă se aplică în avitaminoze. potasiu. Contribuie și la curăţirea generală a organismului. un medicament și un aliment. Substanţe active importante: o substanţă specifică – linarita.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 73 potasiu. fiind foarte hrănitoare. Frunzele pot fi consumate și sub formă de salată sau de suc (situaţie în care se pot folosi toate părţile fragede ale plantei). Are frunzele crestate. Substanţe active importante: calciu. cu adevărat. anemii. sodiu. din care se prepară infuzie. De-a lungul timpului s-a constatat că aceste preparate au un rol deosebit în fortificarea pereţilor arterelor. Linariţa este o erbacee din flora spontană. Aparţine familiei scrofulariaceelor. fiind recomandă și în afecţiuni cum ar fi scorbutul. iar florile. extract. cât și numărului foarte mare de frunze în formă lanceolată. Limba mielului este un puternic revitalizant. precum și la stimularea activităţii plămânilor. la îmbunătăţirea vinului. Denumiri populare: bumbac de câmp.

Lumânărica înflorește din iunie și până în septembrie. mucilagii. Macul de câmp este o plantă anuală ce crește în flora spontană. alterne. loţiuni. lumânărica se folosește pentru tratarea abceselor și a hemoroizilor. ce privește frunzele de lumânărică. Preparatele pe bază de lumânărică se utilizează în aplicaţii medicinale interne și externe. și în industria farmaceutică. Întrebuinţări. ce pot ajunge chiar și până la 10 cm în diametru. cele de la nivelul solului fiind dispuse în formă de rozetă. Denumiri populare: coada boului. Pentru uz medicinal. ușor albicioase. de la macul de câmp se recoltează (în iunie-iulie) petalele de flori. fâneţele. Ovidiu Bojor. de altfel. cataplasme. decoct. Lumânărica este un bun remediu și pentru laringite și bronșite acute. culturile de cereale. Prezentare. În scopuri medicinale se recoltează florile și porţiunile tinere cu flori și boboci. ulei volatil. amidon. B2 și C. lanceolate. terenurile abandonate. Fiind un aliment energetic. cu succes. Lumânărica Denumirea știinţifică: Verbascum phlomoides. Florile au petalele foarte mari. de culoare galbenă. Potrivit unei vechi practici de medicină populară. taluzurile șoselelor și ale căilor ferate. pigmenţi și două substanţe specifice – rhoeadină și reagenină. Frunzele sale sunt mari. roz. M Macul de câmp Denumirea știinţifică: Papaver rhoeas. lipean. Macul de câmp înflorește din primăvară și până în toamnă. lintea este recomandată celor care se refac după boală. tanin. macul cucului. Seminţele de lumânărică sunt toxice și trebuie manevrate cu grijă. Cataplasmele preparate din făină de linte grăbesc vindecarea rănilor și a abceselor. proteine în proporţie de 24%. pârloagele. uneori chiar o singură zi. Extern. În terapiile naturiste se utilizează. Denumiri populare: mac iepuresc. bază a multor reţete foarte nutritive. coada lupului. Substanţe active importante: alcaloizi. Fructul este o capsulă ovoidă. diminuează crampele și au efecte antiinflamatoare. Din lumânărică se prepară infuzie. Culoarea florii de mac de câmp poate fi roșie. Substanţe active importante: saponină. săruri minerale. consumul de linte sporește laptele la femeile care alăptează. Macul de câmp aparţine familiei papaveraceelor. deși este un adevărat izvor de energie (394 kcal la 100 g linte). dar sunt reînnoite mereu. Verbascurn thapsiforme. florile fiind mari. pline cu seminţe de culoare neagră. mucilagii. Fructele sunt niște capsule. Aparţine familiei scrofulariaceelor. uneori și frunzele (pentru cataplasme). decorând pajiștile. preparatele de lumânărică sunt folosite în calmarea tusei iritante. Lintea este un aliment aproape ieșit din obișnuinţele bucătăriei moderne. sodiu (în cantitate însemnată). Aceste preparate facilitează expectoraţia. violetă. din acestea se prepară cataplasme emoliente. celor care depun un efort mare. Potrivit farm. iar frunzele – groase și cărnoase – au formă ovalalungită. a tusei convulsive. Intern. Tulpinile sunt păroase. folosite. în care se găsesc seminţele. albă. celuloză. Înălţimea macului de câmp poate ajunge până la un metru.74 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC fierte sau se macină. În ceea. Prezentare. Substanţe active importante: hidraţi de carbon. mai ales intelectual. lintea germinată. zaharuri (în cantitate semnificativă). vitaminele A. Lumânărica este o plantă erbacee a cărei înălţime poate ajunge la doi metri. mangan. utilizate în aplicaţii terapeutice de lungă durată. . lintea are mai multe proteine chiar și decât carnea. astenicilor. Aceste flori de lumânărică durează foarte puţin. B1. dr. Întrebuinţări.

Ceaiul de petale de mac de câmp este un bun agent antibronșic și antitusiv. Macul de grădină se deosebește de macul de câmp prin faptul este mult mai robust. la ameliorarea unor afecţiuni pulmonare. în limite normale. Acești compuși se găsesc în latex (opiu). Datorită numărului mare de substanţe toxice. Întrebuinţări. latexul. principala componentă a opiului. Macul de grădină este cultivat pentru utilizare în alimentaţie. Macul de grădină Denumire știinţifică: Papaverum somniferum. codeină. de două sau trei ori mai mare decât o nucă. totodată. Din macul de grădină se obţin următoarele preparate medicinale: decoct din coji de capsule. uretrale. angine pectorale și în gripă. Ceaiul din petale de mac de câmp este indicat în bronșită acută. În mac se mai găsesc acidul lactic. dintre care cel mai important este morfina. Petalele de mac fac parte din reţeta celebrului ceai din patru flori. Tot cu mac se tratează diareile puternice. nechibzuit. Prezentare. mai ales sub formă de decoct. acţionând asupra centrului nervos care dirijează respiraţia. Macul de grădină este o plantă anuală ce face parte. roșu. mac. Frunzele sunt groase și au forme neregulate. macul de grădină este considerat o plantă periculoasă. Cu preparat de mac se tratează și inflamaţiile pleoapelor. ca și macul de câmp.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 75 Întrebuinţări. mai ales. așa cum s-a spus. Specialiștii recomandă multă precauţie în administrarea infuziei de flori de mac și a macului în general. Folosite fără măsură. pudră de opium. Codeina. a spasmelor. Morfina anulează. opiul e un amestec de circa 25 de alcaloizi. de asemenea. tinctură de opium. urmările pentru sănătate fiind foarte grave. narcotină. Mandarinul Denumire știinţifică: Citrus nobilis. stomacaie. mai puţin cunoscute. deoarece pot apărea complicaţii grave. morfină. administrarea infuziei și a altor tratamente se va face numai sub controlul specialistului. Florile macului de grădină sunt colorate în alb. siropuri. se obţine o altă substanţă – poate tot atât de importantă cât și opiul – morfina. considerat a avea calităţi de excepţie. e important să nu se utilizeze în terapii alte specii de mac. la combaterea ipohondriei. La rândul său. dar și din cojile uscate de mac de grădină. Compușii obţinuţi din mac sunt indicaţi în calmarea oricărei dureri din organismul omenesc. acidul acetic. utilizat în bolile de piept. tebaină. Fructul este o capsulă. Macul contribuie. dizenteria și chiar holera. deși iniţial produc o stare de agitaţie. Preparatele de mac de grădină. Seminţele de mac de grădină conţin un ulei. roz. preparatele pe bază de mac – opiul și morfina – creează dependenţă. Substanţe active importante: papaverină. a stărilor de melancolie. de pildă. Are o rădăcină puternică și lungă de circa 25 cm și groasă de un centimetru. readucând. la reducerea stărilor de anxietate. De fapt. precum și ale vezicii. Preparatele medicinale obţinute din mac reglementează volumul secreţiilor din organism. . Infuzia de petale de mac este revigorantă și acţionează eficient împotriva contracţiilor. Tulpina este consistentă și poate ajunge până la 1. utilizarea preparatelor pe bază de mac urmând a se face cu precauţie. morfină. laudanină. De asemenea. Întreaga plantă conţine un suc lăptos. papaverina reduce spasmele musculare și de aceea este folosită în combaterea colicilor intestinale. uneori fiind ramificată în partea superioară. senzaţia de durere din sistemul nervos central. în farmacie. din familiei papaveraceelor. zaharuri. se întrebuinţează împotriva tusei. având rol de calmare a durerilor. Denumiri populare: macul alb. heroină. procesul digestiv. Valoare medicinală au seminţele de mac. Din acest motiv. practic. violet. Acest latex conţine opiul – substanţă folosită intens în medicină.5 metri înălţime. frunzele și. un latex. laringită acută. se utilizează și în spălări vaginale și în gargare. Din opiu. precum și ca plantă ornamentală. un produs obţinut din pereţii capsulei înainte de uscarea acesteia. Morfina este. colecistului și uterului.

hemoroizi. dizenterie. fiind. În mod obișnuit. mandarinul are și proprietăţi sedative. Peţiolul poate ajunge și la 30 cm lungime și cinci – opt centimetri lăţime. Importanţă medicinală au frunzele de mate. de asemenea. cu tot cu frunze. Denumiri populare: ceai de Paraguay. antiseptice. Frunzele și scoarţa de mango au proprietăţi astringente. cu frunze ovale. vitamine. Peţiolul se fierbe și are cam aceleași întrebuinţări. În alimentaţie. arbustul de mate nu trece de trei metri înălţime. consistent. prin urmare. Întrebuinţări. Face parte din familia rutaceelor și este rudă apropiată cu portocalul. Substanţe active importante: vitamina C. În fapt. yerba mate. dar și în Vietnam. vitamina C. care sunt consistente. e posibil ca preparatele de mangold să aibă și efecte antitumorale. frunzele de mangold pot înlocui spanacul. utilizarea sa depinzând și de fantezia culinară a consumatorului. Mate este un arbust din familia ilicaceelor. taninuri. Valoare medicinală au și frunzele. frunzele se remarcă prin conţinutul în vitamina C. în multe privinţe. originar din America de Sud. Mango Denumire știinţifică: Mangifera indica. fructele crude. Este plăcut la gust. Mandarinul este un arbust cu flori albe. glucide. În fruct se găsesc foarte multe săruri minerale. Mangoldul Denumire știinţifică: Beta vulgaris. fraged. zaharuri. Face parte din familia anacardiaceelor. dar și medicinală. glicozide. obţinută din frunze și scoarţă. potasiu. Frunzele mangoldului sunt folosite la salate. iar seminţele decorticate acţionează ca antimicrobian. Aceleași cu ale portocalului. fosfor. supe. seminţele. lipide. Întrebuinţări. Fructele crude sunt antiscorbutice. diuretice. Laos. Afecţiuni în care preparatele pe bază de mango au efecte pozitive: stomatită. Spre deosebire de portocal. boli ale pielii . calciu. fosfor. Mate Denumire știinţifică: Ilex paraguaiensis. Prezentare. culoarea fiind gălbuie. Aparţine familiei chenopodiaceelor. fosfor. calciu. cu sparanghelul și conopida. ceaiul iezuiţilor. laxative. cu peţiol puternic. ceai brazilian. acesta semănând. înalt de trei-patru metri. Mangoldul este o plantă legumicolă bienală. Din acestea se prepară infuzie. cărnoase. Întrebuinţări. A fost adaptat cu succes în zona mediteraneană. Principalul preparat este infuzia. sodiu. mangoldul este o varietate de sfeclă. cicla. Poate atinge înălţimea de șase metri. celuloză. Preparatul principal este un . Mango este un arbore care se cultivă în subcontinentul indian. proprietăţi antiinfecţioase și contribuie la mai buna circulaţie a sângelui. aproape cărnoase. Florile sale sunt albicioase.76 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Prezentare. hemostatice. inflamaţii uterine și gastro-intestinale. consistente. calciu – în cantităţi cu adevărat semnificative). acizi și mai ales brom. substanţe proteice. Are. pericarpul și pulpa fructului. var. un anafrodiziac ușor. iar fructele au forma unor bobiţe roșii. ondulate. cărnos. protide. acid galic. foarte multe săruri minerale (potasiu. precum și vârfurile tinere. suculent. Frunzele acestei plante sunt dezvoltate. Mai nou. Dacă peţiolul este bogat în potasiu. Peţiolul este recomandat celor care au nevoie de sodiu și potasiu. Pentru uz medicinal. florile. decoct și suc. inclusiv budinci și plăcinte. Denumiri populare: sfecla pentru frunze. roză sau albă. scoarţa. paradontoză. Prezentare. Mangoldul – această varietate de sfeclă – facilitează digestia. Substanţe active importante: ulei volatil. originar din China. săruri minerale. Substanţe active importante: acizi organici. Prezentare. Frunzele de mangold sunt un aliment excelent pentru cei care au lipsă de potasiu. cultivată pentru frunze și pentru peţiolul acestora. datorită bromului. având proprietăţi alimentare și medicinale asemănătoare. hemoragii. Malaiezia. mâncăruri naturiste. Fructele de mango au o mare valoare alimentară. de la mandarin se recoltează frunzele.

energetic și ușor digerabil. Măceșul înflorește în lunile mai și iunie. Ca vitalitate. în cazuri de anemii. antiinflamatoare. în revigorarea circulaţiei periferice a sângelui. taninuri. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită mateină. vasodilatatoare. mazărea a fost considerată o plantă cu calităţi medicinale neînsemnate. edemele. însă. lucrurile s-au schimbat. Nu trebuie uitat faptul că mate este un puternic stimulent nervos. a calculozei renale. Fructele de măceș se culeg în perioada în care devin portocalii. Floarea de măceș se aseamănă foarte mult cu cea a trandafirului. și mai ales C). Substanţe active importante: vitamine (B1. fosfor. Poate fi eficient în curele de slăbire. Mazărea galbenă este considerată un aliment care dă forţă și energie. În ceea ce privește caracterul său energizant. mai ales pentru ficat. Cercetările au dovedit că mazărea nu este un simplu aliment. ca și în vechime. Măceșul Denumire știinţifică: Rosa canina. Frunzele măceșului sunt aproape rotunde. cacadâr. Măceșul face parte din familia rozaceelor. Stimulează activitatea ficatului și a b ilei. Diferenţa constă în faptul că floarea de măceș are doar un singur rând de petale. obezitatea. lecitină. răsură. agitaţie. Este un preparat tonic și revitalizant pentru convalescenţi. diuretică. Mazărea Denumire știinţifică: Pisum sativum. teobromină. Denumiri populare: trandafir sălbatic. Multă vreme. Acest produs are acţiune tonică. originară din Asia Centrală. care se găsește în special în mazărea verde. . având. măceșul este are o rezistenţă de excepţie faţă de agresiunea agenţilor externi. de obicei. fiind ușor de recunoscut. Întrebuinţări. de obicei galbene la maturitate. Forma principală sub care se utilizează fructele de măceș în terapiile medicinale este decoctul. pectine. totodată. roz. mate devine toxic în doze mari. vanilină. ci și un agent de maximă importanţă în reactivarea măduvei spinării. vitamine. ci și în furajarea animalelor.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 77 produs cunoscut sub numele de Ceaiul de Paraguay. rug sălbatic. lemnoase și pline de ghimpi. în dilatarea arterelor. dar foarte rezistent. Deși nu are efectele nocive ale cafelei sau ale ceaiului chinezesc. acid citric. în primul rând. Mazărea are o mare valoare energetică – 354 kcal la 100 g de boabe. microelemente. de doi-trei metri. dar poate provoca și insomnie. zaharuri. Fructul este o păstaie plină cu boabe rotunde. o înălţime nu prea mare. un aliment foarte hrănitor. lipide. hidraţi de carbon. precum și împotriva viermilor intestinali. Face parte din familia leguminoaselor. fier. în dureri de cap. palpitaţii. Această proprietate este dată de un principiu numit hemaglutină. Prezentare. potasiu. fiind folosită nu numai în hrana oamenilor. cafeină (2 – 4%). Mazărea este. Fructul măceșului este un receptacul de culoare roșie. Mate sau ceaiul de Paraguay are influenţă benefică asupra stării generale de spirit. Crește intens. P. B2. Prezentare. dar și în oboseală fizică și nervoasă. Măceșul crește de la câmpie până la munte. rareori roșii sau albe. Întrebuinţări. lactonă. combătând celulita. Este utilizat. ulei gras volatil. Contribuie la tratarea avitaminozelor. Florile au culori diferite fiind. antihelmintică. enterocolitelor. mazărea putând fi considerată și ca o plantă de leac. Este un arbust puternic împământat. Florile sunt alb-albastre sau alb-roșcate. e adevărat foarte nutritiv. zimţate. ce conţine seminţele. și poate ajunge până la doi metri lungime. este cultivată foarte mult. cu peţiol subţire. în locuri expuse soarelui. Se prezintă sub formă unor tufe ale căror ramuri sunt groase. acizi. acid malic. Au o valoare medicinală foarte mare și se consumă ca atare sau sub forma unor preparate. Între timp. Tradiţia spune că frunzele de mate pot fi utilizate și ca afrodiziac. specialiștii nu confirmă întrutotul această calitate. Mazărea este o erbacee anuală. Are cârcei cu care se prinde de suporţi. Cele mai frecvente preparate medicinale de măceș sunt infuzia și decoctul. când are condiţii. Pentru uz medicinal se recoltează fructele și petalele de flori. fiind cunoscut și pentru influenţa sa pozitivă asupra activităţii stomacale și intestinale. Acum. Întrebuinţări. Substanţe active importante: proteine (în cantitate foarte mare – 22%).

antiseptice. Fiecare boabă de măceș este un adevărat depozit de vitamine și. măcrișul are acţiune diuretică. carminative. Din punct de vedere medicinal. mădiran. cu un gust acru pronunţat. măceșul se dovedește nu numai eficient. Există și o specie cultivată (Rumex acetosa). înaltă de maximum 60 cm. măcrișul caprei este o plantă perenă de mici dimensiuni (până la 15 cm înălţime). Plantă de cultură. Măcrișul caprei este o plantă cu un anume grad de toxicitate și. în avitaminoze. dar și plăcut la consum atunci când fructele. Frunzele. având. măghiranul a fost aclimatizat și în ţara noastră. Are frunzele mici. calmează spasmele . au culoare albă sau roșie. Prezentare. Substanţe active importante: o mare cantitate de oxalat de calciu (toată planta este atât de acră la gust încât cu ea se poate înăcri ciorba). precum și în curele de primăvară pentru fortificarea organismului. în deranjamente intestinale. foarte mici și ele. Este o plantă perenă ce crește în flora spontană. deci și în ţara noastră. Poate ajunge până la un metru înălţime. Florile. se recomandă a fi utilizată. laxativă. Denumire populară: măcrișul mărunt. Substanţe active importante: cantităţi mari din vitaminele A și C. au culoarea verde închis și sunt în mare parte lanceolate. Măcrișul înflorește în lunile mai și iunie. Denumiri populare: măcrișul caprei. Măcrișul iepurelui Denumire știinţifică: Oxalis acetosella. decoctul poate fi utilizat și ca băutură răcoritoare. uneori roșii. La maturitate. diminuează colicile stomacale. Tratamentul cu acest ceai are efecte diuretice. totuși. mageran. Întrebuinţări. curăţate de seminţe și peri. ulei volatil. Întrebuinţări. în gută. maioran. Se prezintă ca o tufă de mici dimensiuni. Ca vermifug (antihelmintic). sedative. Frunzele. Preparatele obţinute din măcrișul iepurelui se folosesc drept antidot în intoxicaţiile cu arseniu și mercur. Reglează activitatea din tractul gastro-intestinal. Florile sunt mici și verzui. antiscorbutică. Din fructele de măceș se prepară și un vin medicinal. Mirosul de maghiran este foarte plăcut. Pentru aplicaţii medicinale se culeg frunzele fragede. acoperite cu perișori. Întrebuinţări. de formă ovală. Din măghiran se face infuzie. depurativă. importantă este partea aeriană a măghiranului. Măcrișul caprei este recomandat și în bolile de ficat (potenţează activitatea ficatului). Denumiri populare: mărgăran. deal și zona subalpină. mai ales atunci când este vorba despre cantităţi mari de preparat. Crud sau sub formă de infuzie. Măcrișul caprei înflorește în lunile mai și iunie. sunt asemănătoare celor de trifoi și au gust acrișor. Naturiștii apreciază foarte mult măcrișul. De origine mediteraneană. Măcrișul crește prin fâneţele. cu precauţie. motiv.78 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pus la rece. De altfel. Măcrișul Denumire știinţifică: Rumex acetosella. având culoarea verde. din acest. sporește aciditatea. fructele de măceș sunt folosite la prepararea prăjiturilor. pajiștile și poienile din zonele de câmpie. Tulpina de măcriș este dreaptă. se amestecă cu miere. preparând din el salate și suc. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. Aparţinând familiei oxalidaceelor. Prezentare. cu o dungă roșie. Este utilizat și în hipocalcemie. Prezentare. Măghiranul reglează activitatea gastrointestinală. din acest motiv. dimensiuni mai reduse. liliachii sau albastre. De asemenea. Această plantă crește în pădurile din toată emisfera nordică. măcrișul este folosit și în bucătărie. măceșul este planta medicinală cea mai potrivită în avitaminoze. însă. din care se fac salate sau cataplasme cu frunze opărite Substanţe active importante: oxalat de potasiu. Florile sunt mici și albe. Are un rizom dezvoltat și ramificat. această tulpină se lemnifică. Maghiranul Denumire știinţifică: Majorana hortensis. în reumatismul cronic degenerativ. Aceste preparate sunt depurative și ușor laxative. maghiranul face parte din familia labiatelor.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 79 intestinale, reduce stările de încordare și stres, alungă insomniile și stările de anxietate. Se utilizează și pentru a mări pofta de mâncare sau în caz de afecţiuni renale. Măghiranul are și utilizări medicinale externe, în tratarea reumatismului și a sciaticii. Foiţa medicinală a măghiranului este dovedită, cu prisosinţă, în tratarea dispepsiilor (deranjamentelor) stomacale.

Mărarul
Denumire știinţifică: Anethum graveolens Prezentare. Mărarul, plantă cultivată, dar întâlnită și în flora spontană, face parte din familia umbeliferelor. Este o plantă anuală. Tulpina poate avea o înălţime de până la 1,20 metri. Este ramificată, iar florile, aflate în vârful ramurilor, sunt adunate sub formă de umbelă. Au culoare galbenă. Mărarul înflorește în iulie și august. Frunzele – partea principală cu efecte medicinale – sunt mici, ramificate, ascuţite. Mirosul acestor frunze este caracteristic și deosebit de puternic. Din punct de vedere medicinal sunt utile nu numai frunzele, ci și seminţele. Din frunze sau din seminţe se prepară infuzie și apă distilată de mărar. Substanţe active importante: esenţă, carvonă. Întrebuinţări. Mărarul are calităţi ce revitalizează întregul organism, de la respiraţie și funcţionarea sistemului digestiv, până la circulaţia sângelui. Efectul său în organism este asemănător cu acela al aerisirii generale făcute într-o locuinţă. Pe acest fond, mărarul determină și o relaxare a organismului, fiind cunoscut și ca somnifer. Mărarul face parte din alimentaţia sănătoasă, naturistă, fiind un participant la salate și la alte mâncăruri bazate pe crudităţi.

Mărgelușele
Denumire știinţifică: Lithospermum officinale. Denumire populară: mei păsăresc. Prezentare. Planta aceasta, cunoscută sub numele de mărgelușe, este o erbacee perenă. Aparţine familiei boraginaceelor. Are o rădăcină puternică și groasă. Tulpina – care poate ajunge până la maximum un metru înălţime – este ramificată și acoperită de peri. Frunzele sunt lanceolate. Mărgelușa înflorește în mai și iunie, florile fiind albgălbui. Poate fi întâlnită în flora spontană, în cele mai diverse locuri, în general mai puţin umblate, prin tufărișuri, în liziere, pe marginea apelor, a drumurilor. Pentru uz medicinal se recoltează planta întreagă și seminţele. Se prepară infuzie, iar pentru aplicaţii contraceptive se pregătește un macerat. Substanţe active importante: acid litospermic, conină. Întrebuinţări. Preparatele din mărgelușe acţionează împotriva febrei, a deranjamentelor stomacale, în litiaze, reumatism, gută. Au și proprietăţi diuretice. Importanţa lor constă, însă, în faptul că inhibă activitatea hormonilor hipofizei, provocând, la femei, sterilitate temporară.

Mărul
Denumire știinţifică: Malus domestica. Prezentare. Binecunoscutul măr face parte din marea familie a rozaceelor. Arborele ajunge până la 10 metri înălţime și este cultivat intens și într-o mare varietate de soiuri – peste 10.000. Fructul, mărul – are proprietăţi nutritive și medicinale deosebite, fiind deosebit de agreat de europeni și nu numai. Datorită efectelor sale, mărul a devenit simbolul sănătăţii, spunându-se, și nu fără temei, că în casa în care se mănâncă mere zilnic, doctorul nu intră niciodată. Mărul acţionează ca un medicament cu proprietăţi complexe, fiind – datorită enzimelor, vitaminelor și sărurilor minerale pe care le conţine – depurativ, laxativ, antireumatismal, reglator al activităţii gastro-intestinale, mineralizant, tonic pentru mușchi și nervi, antiseptic intern, relaxant hepatic. De obicei, mărul se consumă ca atare, precum și în diverse mâncăruri, mai ales în produse de patiserie. Foarte cunoscute, eficiente și plăcute sunt curele de mere proaspete. Din merele uscate se prepară decoct, iar din merele proaspete siropuri, sucuri. Celebru este oţetul de mere și miere. Substanţe active importante: vitaminele A, B, C, PP și, desigur, vitamina C, acizi organici, zaharuri, protide, taninuri, lignine, pectină. Cea mai mare cantitate de

80 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC vitamina C se găsește în coaja mărului. Merele au o mare valoare calorică – 128 calorii la 100 g mere. Întrebuinţări. Sunt peste 20 de afecţiuni în tratarea cărora mărul este un adjuvant preţios. Cea mai importantă contribuţie a mărului – tonifică din punct de vedere muscular și nervos. Mărul este utilizat cu succes în căderile organismului ca urmare a unor afecţiuni sau, pur și simplu, în caz de oboseală fizică și intelectuală, anemie, demineralizare. La fel de important este mărul și în cazul în care organismul este supus la eforturi semnificative, cum ar fi sarcina, performanţa sportivă, maratonul intelectual. Mărul este un bun bandaj pentru tractul gastro-intestinal. Utilizat și în obezitate, mărul este eficient sub formă de cure de mere verzi. Mărul are efecte dintre cele mai importante în afecţiunile cardiovasculare, fiind un agent de reducere a colesterolului, influenţând, de asemenea, în bine, tensiunea, evoluţia edemelor cardio-renale, a arterosclerozei. În acest sens, dr. farm. Ovidiu Bojor amintește de cura lui Kempner, prin care se reduce sever colesterolul din sânge, mai ales în faza de atac ce poate dura de la o lună la trei luni, fază în care se consumă doar 200 – 300 g orez fiert pe zi și mere la discreţie. În această cură, alimentele celelalte – legumele, carnea, peștele, cartofii și pâinea în cantitate puţină – se introduc treptat, după cel puţin o lună în care s-a consumat doar orez fiert și mere. Mărul este folosit și în cosmetică, mai ales sub formă de suc, dar efectele sunt însemnate și dacă este consumat ca atare, fiind hrănitor pentru piele și apărând-o de agresivitatea mediului. Mărul sălbatic sau mărul pădureţ (Malus sylvestris) este mai înalt decât mărul cultivat, fructele sale fiind mici și astringente. Valoarea medicinală a acestor fructe este semnificativă, dar în mod obișnuit nu sunt utilizate, preferându-se folosirea mărului pădureţ doar ca portaltoi pentru mărul cultivat.

Mărul lupului
Denumire știinţifică: Aristolochia clematitis. Denumire populară: cucurbeţică. Prezentare. Mărul lupului este o erbacee perenă. Nu prea înaltă (maximum 70 cm), planta numită mărul lupului are frunze aproape ovale, flori galbene și fructe sub formă de pară. Înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. Crește prin locuri părăsite, prin pârloage, pe marginea drumurilor. Mărul lupului aparţine familiei aristolochiaceelor. Pentru uz medicinal se folosește partea aeriană, mai exact spus frunzele și vârfurile tinere. Uneori se întrebuinţează și rădăcina, sau chiar seminţele. Se prepară infuzie, decoct, tinctură, unguent. Mărul lupului este o plantă toxică. Substanţe active importante: substanţe specifice cum ar fi acizii aristolochici, aristolactama, aristolochina, apoi tanin, ulei volatil, alantoină, principii amare, flavone, acid citric. Întrebuinţări. Preparatele din mărul lupului sunt antireumatice, antigutoase, calmante, diuretice, antiinflamatoare, cicatrizante. Aceste preparate au o acţiune foarte puternică asupra organismului, acidul aristolochic provocând, potrivit prof. univ. dr. Gabriel Racz, intoxicaţie la nivelul capilarelor. Datorită toxicităţii sale, mărul lupului se folosește în mod deosebit în tratamente externe, pentru vindecarea rănilor vechi, răni infectate, ulcere ale pielii. Războinicii de altădată aveau mereu grijă să poarte cu ei preparate de mărul lupului, cel mai adesea sub formă de unguent. Se pare că mărul lupului are în compoziţia sa și un principiu antibiotic. Folosirea preparatelor de mărul lupului în afecţiuni interne se va face cu mare atenţie, deoarece există pericolul intoxicării grave. Potrivit unor cercetări mai noi, preparatele de mărul lupului acţionează și asupra dezvoltării și evoluţiei celulelor, fiind utilizate în tratamentele cu citostatice și cu hidrocortizon. Se susţine chiar că băile cu preparate apoase din mărul lupului au efecte asupra cancerului din zona rectului. Mărul lupului este o plantă medicinală foarte veche. Datorită multitudinii compușilor săi, unii foarte activi, mărul lupului trezește interesul multor herbaliști și specialiști în tratamente naturiste.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC

81

Măselariţa
Denumire știinţifică: Hyoscyamus niger. Denumire populară: nebunariţă, măselar. Prezentare. Măselariţa face parte din familia solanaceelor și este o plantă otrăvitoare. La maturitate, măselariţa măsoară între 20 cm și un metru înălţime. Tulpina este dreaptă și puternică, iar frunzele sunt alterne. Florile au culoarea galbenă, fiind străbătute de niște nervuri violete. Măselariţa înflorește toată vară și chiar o bună parte din toamnă – până prin octombrie. Din punct de vedere medicinal, valoroase sunt frunzele, ramurile tinere și seminţele, din care se prepară infuzie, tinctură, extract hidroalcoolic, sirop, pilule. Florile conţin atropină – un alcaloid utilizat ca antispastic, dar și în oftalmologie pentru mărirea diametrului pupilei. Substanţe active importante: hiosciamina, uleiuri, colină, atropină. Întrebuinţări. Preparatele de măselariţă au puternice efecte sedative, hipnotice, antinevralgice, antispasmodice. Se utilizează în stări de agitaţie – în cazul bolilor de nervi, în spasme (gastrice, esofagiene, veziculare, intestinale), în anxietate, gută, reumatism, nevralgii faciale, ulcere stomacale, tremuratul mâinilor, dureri de urechi. Măselariţa este o plantă de mare utilitate și pentru industria farmaceutică. Atenţie, tratamentele cu extracte de măselariţă se fac numai sub îndrumarea specialistului, măselariţa fiind foarte toxică.

Măslinul
Denumire știinţifică: Olea europea. Prezentare. Măslinul este un arbore puternic și longeviv. Poate trăi peste 1.000 de ani. Plantaţii de acum 500 de ani sunt pe rod, astăzi, în tot bazinul mediteranean. Măslinul aparţine familiei oleaceelor. Patria măslinului este, potrivit unor cercetători, Asia Mică (Turcia de azi). Măslinul poate atinge 20 de metri înălţime, având un trunchi gros, puternic, maroniu-alburiu. Frunzele sunt lanceolate, fiind de un verde lucios pe faţă și verde argintiu pe partea inferioară. Măslinul nu-și pierde frunzele la venirea sezonului rece. Florile lui sunt mici și albe. Măslina cea neagră, așa cum o știm noi, are această culoare și consistenţă după o perioadă de maturare în saramură, în perioada de vegetaţie având o culoare apropiată de cea a frunzelor. Pentru nevoi medicinale se recoltează frunzele și scoarţa de măslin, dar valoare medicinală incontestabilă are măslina. Din frunze și scoarţă se prepară o tinctură și mai multe extracte. Cel mai important extract este însă uleiul, obţinut din măsline. Substanţe active importante. Frunzele conţin: săruri minerale, tanin, acizi organici, acizi grași, alcooli, ulei esenţial, saponine. Măslinele au în conţinutul lor protide, săruri minerale, vitaminele A, B1, B2, C și E, celuloză și, mai ales, ulei. Măslinele au o valoare calorică mare – 224 kcal la 100 g măsline și 900 kcal la 100 g ulei. Întrebuinţări. Frunzele măslinului produc dilatarea reţelei circulatorii periferice, provoacă diureză, reduc febra, reglează activitatea ficatului, au efecte pozitive în reducerea glicemiei și a colesterolului, în curele de slăbire. Preparatele din frunze sunt indicate și în hipertensiune, arterioscleroză, litiază urinară, angină pectorală, diabet, abcese cutanate. Indicaţii și efecte asemănătoare au și măslinele. Uleiul de măsline este indicat în bolile ficatului, inclusiv pentru eliminarea calculilor biliari. Se folosește și ca pansament gastric și intestinal, fiind și ușor laxativ. Este celebră practica prin care, în fiecare dimineaţă, se bea câte o lingură de ulei de măsline. Uleiul de măsline este folosit și pentru tratarea arsurilor, amestecat cu albuș de ou. Se utilizează cu bune rezultate și în combaterea ulcerelor gastroduodenale, a blocajelor bilei, a intoxicaţiilor cu diverse otrăvuri, în paradontoze, în calmarea durerilor. Dincolo de toate aceste utilizări, uleiul de măsline – la fel ca și măslina din care provine – este deosebit de nutritiv și de gustos.

Mătăciunea
Denumire știinţifică: Dracocephalum moldavica. Denumire populară: mătăcină. Prezentare. Mătăciunea este o erbacee aromatică, originară din Siberia. Are frunze lanceolate, florile fiind albastre sau albe. Aceste flori sunt bogate în nectar și, de aceea, mătăciunea este o foarte bună plantă meliferă. Aparţine familiei labiatelor. În mod obișnuit, mătăciunea este cultivată ca plantă ornamentală.

în zone cu arbuști. Prezentare. Substanţe active importante: ulei volatil. rareori ovală și sunt mici. Din frunze se prepară apa de melisă. Mătrăguna poate fi întâlnită și sub formă cultivată. Frunzele lui nu depind de schimbarea anotimpurilor. precum și în oftalmologie. late. perenă. în cantitate mare.5 metri înălţime. astăzi fiind cultivat mai mult pentru furaj. din care se fac mai multe preparate. smârdar. de asemenea. Florile sunt brune. Boabele au formă rotundă. Datorită valorii sale nutritive. Cu preparatele de mătăciune s-au obţinut rezultate pozitive și în tratarea spasmelor mușchilor netezi și chiar ale organelor interne. Toate extractele din această plantă acţionează în mod radical asupra sistemului nervos. a extractelor sau a oricărui preparat pe bază de mătrăgună poate fi mortală fără îndrumarea medicului. lipide. Face parte din familia rozaceelor. Mătrăguna este o plantă medicinală importantă. care sunt puternic toxici. Contribuie. Mătrăguna înflorește în lunile iulie și august. Fructele. Fructele sunt modeste. Mătrăguna Denumire știinţifică: Atropa belladona. Alimentele pe bază de mei sunt recomandate și femeilor gravide. alcaloizi. boala lui Parkinson. Merișorul este un arbust de mici dimensiuni (până ia 30 cm înălţime). doamna codrului. negre. Substanţe active importante: atropină. Merișorul crește în zona montană și este melifer. foarte otrăvitori. Prezentare. beladonină – care sunt niște alcaloizi. Aparţine familiei solanaceelor. în tufărișuri. meiul este recomandat astenicilor și celor aflaţi în convalescenţă. în totalitatea ei. în principal. antiasmatică. acid cafeic. înaltă de 1. niște bobiţe sferice. la buna funcţionare a bilei și echilibrează activitatea ficatului. Rădăcinile sunt ramificate și bine ancorate în sol. Mătrăguna este o erbacee puternică. ulcerul gastric și duodenal. aspre pe partea inferioară. potolind durerile abdominale. aminoacizi. astmul bronșic.82 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pentru nevoi medicinale se recoltează părţile aeriene ale plantei. Preparatele de mătăciune se manifestă și ca agent antiseptic. având acţiune antispastică. Utilizarea mătrăgunei. Ajunge până la 1. Preparatul principal este infuzia. De fapt. iar în interior sunt gălbui. meiul a făcut parte din hrana oamenilor. doamnă mare. beladonă. mătrăguna nu se va utiliza decât așa cum se prescrie și se administrează orice medicament periculos. Boabele de mei au și valoare medicinală. Este un bun agent de susţinere și refacere în caz de oboseală intelectuală. Mătrăguna crește în flora spontană de pe tot cuprinsul ţării – la marginea pădurilor. De aceea. înflorite. Întrebuinţări. fiind verzi în permanenţă. Denumiri populare: cireașa lupului. scopolamină.5 metri. Merișorul înflorește în mai și iunie. Prezentare. pentru reglarea activităţii în tractul gastro-intestinal. Substanţe active importante: cantităţi semnificative de fosfor și magneziu. Aparţinând familiei gramineelor meiul este o plantă erbacee cultivată. Partea aeriană a mătrăgunei este o tufă impresionantă. Se folosește în tratamente privind buna funcţionare a căilor biliare și urinare. această plantă conţine. Meiul Denumire știinţifică: Millium effusum. ci și în industria farmaceutică. Letaria italica. mucilagii. tanin. uneori roz-roșietică. substanţe amare. vasodilatantă. Are frunze liniare. sub formă de bacă de culoare roșie. . Mult timp. Întrebuinţări. Florile sale au culoare albă. violete. mai ales vârfurile tinere. Preparatele de mătăciune acţionează. în luminișuri. vitamjna A. Merișorul Denumire știinţifică: Vacciniurn vitis-idaea. preparatele și extractele din această plantă fiind întrebuinţate nu numai în terapii tradiţionale sau în medicină. Pentru nevoi medicinale se folosesc frunzele. roșcate. precum și celor suferinzi de inimă. Panicum miliaceum. sunt comestibile. Întrebuinţări. acid salicilic. protide. Denumiri populare: afin roșu. adică în condiţii de maximă securitate. Este utilizată și în tratarea bolilor cardio-vasculare.

Gudronul. seva. pornind de la câmpie și ajungând până în zona subalpină. mixtură și un extract. Mielăreaua este un arbust originar din Asia. și flori mici. Mesteacănul intră și în compoziţia unor ceaiuri medicinale complexe. tanin. Ceaiul de merișor este recunoscut pentru acţiunea sa diuretică. extract fluid. coaja și. vitamina C. în cazul mesteacănului. cum ar fi guta și reumatismul. curăţind mai ales sistemul circulator și chiar sângele. Substanţe active importante: saponine. este un remediu în bolile de piele. . mesteacănul formează păduri uriașe. ducând la înnoirea organismului. tinctură. Aria de utilizări medicinale a mesteacănului este foarte largă. Pentru nevoi terapeutice se recoltează fructele. Are frunze digitate. sub formă de decoct. infuzia de frunze de mesteacăn se folosește în tratarea reumatismului articular. Prezentare. sirop diuretic. ulei esenţial. Are și acţiune antiinflamatoare și antidiareică. Florile de mesteacăn au formă de amenţi (mâţișori asemănători cu cei de nuc). fiind un diuretic puternic. esenţe parfumate. Întrebuinţări. taninuri. sunt romboidale sau triunghiulare. a n efritei cronice și a gutei. Mielăreaua Denumire știinţifică: Vitex agnus-castus. Una dintre cele mai eficiente utilizări ale infuziei de frunze de mesteacăn este în tratarea hipercolesterolemiei. folosită ca decoct) ajută ca depurativ. Ceva mai nou. cu miros plăcut. decoct. Denumiri populare: măstacăn. flavone. Substanţe active importante: doi compuși specifici – vitexina și vitexinina. Prezentare. vitamina C. Coaja sa este albă. mai ales al rinichiului și al căilor urinare. Familia de care aparţine – betulacee. Frunzele. ceaiul de merișor este important deoarece poate sfărâma (dizolva) calculii renali. acidul betulalbinic. malic și benzoic. Preparatele de mielărea cu virtuţi deosebite pot fi obţinute. mugurii. Totodată. în eliminarea pietrelor de la rinichi. În Rusia. cu infuzia de frunze de mesteacăn se intervine și în rezolvarea uneia dintre problemele oamenilor din timpurile moderne – tratamentul și îngrijirea părului. însă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 83 cel mai important fiind infuzia. În afecţiunile renale. numai de către specialiști. foliolele fiind lanceolate. acest arbore crește pe o arie cuprinzătoare. în dizolvarea calculilor renali. De remarcat și acţiunea benefică a infuziei de mesteacăn în bolile de inimă. violete. precum și în industria cosmetică. lucioase și subţiri. din care se prepară infuzie. Se prepară infuzie. Poate ajunge până la înălţimea de patru metri. acid citric. Merișorul este unul dintre „doctorii” rinichilor și ai căilor urinare. cu valoare forestieră. adică un astfel de preparat elimină colesterolul. se manifestă și ca un bun dezinfectant. cunoscătorii susţin că tratamentul cu mesteacăn (în acest caz e vorba despre coaja de mesteacăn. a acidului uric și ureei. ornamentală și medicinală. Denumiri populare: scai de tufă mare. betulalbina. lemnul lui Avram. Importanţă medicinală au. mai ales. Mugurii de mesteacăn – care se culeg în februarie – sunt recomandaţi. care se recoltează primăvara. mastacin. Întrebuinţări. frunzele tinere. utilă în aplicaţii medicinale este seva de mesteacăn. Cu ceaiul de merișor se poate interveni și în alte afecţiuni. De asemenea. În România. în România fiind cultivat doar ca plantă decorativă. De asemenea. vin tonic și febrifug. Mesteacănul înflorește în lunile aprilie și mai. Mesteacănul Denumirea știinţifică: Betula verrucosa. a edemelor cardiace sau renale. Belarus și Finlanda. săruri minerale. obţinut prin distilarea scoarţei de mesteacăn și a lemnului de mesteacăn. Compușii specifici sunt betulina. Seva de mesteacăn este indicată în tratamentul artrozelor. preparatele de mesteacăn sunt folosite și în aplicaţii cosmetice. loţiuni și comprese. Substanţe active importante: hidrochinonă. Decoctul de muguri se folosește și în tratamentul reumatismului și al gutei. Totodată. în tratarea hipertensiunii arteriale. Mesteacănul este un arbore înalt (poate atinge și 30 de metri). netedă și se poate desprinde sub formă de fâșii circulare. De altfel. substanţe antibiotice și săruri minerale (cele mai bogate în aceste substanţe sunt frunzele).

plămânărică. potasiu. acizi organici. dar poate fi întâlnit și la noi. devin albastre. fermenţi. mielăreaua a fost utilizată multă vreme ca mirodenie în mănăstiri. Mielăreaua are capacitatea de a regla nivelul hormonilor feminini din sânge. Migdalul Denumire știinţifică: Prunus amygdalus. Acești sâmburi sunt utilizaţi în cofetărie și patiserie. vermifuge. Aceasta se culege în momentul când planta este înflorită în totalitate sau aproape în totalitate. este recomandată folosirea plantei sub formă de decoct. săruri minerale. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. Aparţine familiei rozaceelor. cât și în afecţiuni renale. Preparatele din frunze. migdalele calmează deranjamentele stomacale și readuc digestia la parametri normali. Prezentare. Oltenia. vitamine (mai ales A și B). Tulpina este dreaptă și suculentă. plantei de mierea ursului i se mai spune și plămânărică. precum și cele obţinute din sâmburii de migdal. cu tot cu fructele sale. hidraţi de carbon. încât vechii evrei considerau acest arbore. de aceea. de asemenea. Întrebuinţări. Pentru terapii medicinale se folosesc nu numai sâmburii de migdal. migdalele dulci. în care se găsește sâmburele de migdal. Uneori. amigdalină. cicatrizant. Banat. saponine. Acest preparat are efect depurativ. dereglarea hormonală poate duce la un șir întreg de disfuncţii.84 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Întrebuinţări. ulcer gastric și duodenal. din care se prepară infuzie și decoct. Acţionează și asupra căilor respiratorii. simptoame. reumatism. și nu neapărat cu scop de sporire a apetitului sexual). febrifuge. Substanţe active importante aflate în seminţele de migdal: protide. . emulșină. însă. Denumire populară: cuscrișor. în mod obișnuit se renunţă la celelalte părţi ale plantei și se păstrează doar frunzele. în culturi din Dobrogea. acid oleic. analgetic. ci și frunzele. emoliente. care nu pot fi consumate de oameni. vitamina C. în cazul în care apar stări proaste și suferinţe înaintea menstruaţiei sau în timpul menopauzei. cu succes. mielăreaua se folosește. fructele de mielărea au efecte afrodiziace pentru femei și anafrodiziace pentru bărbaţi. mielăreaua a fost și este utilizată de femei. Amygdalus communis. normalizând și stimulând și activitatea glandei pituitare. Din acest motiv. Întrebuinţări. calciu. preparatele din această plantă contribuind la buna condiţie fizică și psihică a femeii (nu neapărat din punct de vedere sexual. Bune pentru consum uman sunt. Migdalul este un arbore mediteranean. Aceste preparate. flori sau coji de migdal se folosesc în insuficienţe hepatice și în caz de tuse. în luminișuri. calmante. Nu prea înalt – maximum opt metri – migdalul are frunze lanceolate și flori roz sau albe. Potrivit specialiștilor. inclusiv în plan psihic. pentru liniștirea călugărilor. florile. Mierea ursului este o erbacee perenă. afecţiuni. au proprietăţi diuretice. bucuria de a trăi. fiind revigorant și remineralizant. Mierea ursului Denumire știinţifică: Pulmonaria officinalis. pe marginea drumurilor. Mielăreaua are efecte medicinale surprinzătoare. Altfel. iar în ultima fază de dezvoltare. a bronșitelor. magneziu. Florile sunt roșii. Mielăreaua reglează ciclurile menstruale. Migdalele și seminţele lor sunt atât de folositoare pentru om. cojile. Acesta este indicat și în anemii. Frunzele au diferite dimensiuni și au pe ele perișori și picăţele albe. Fructe foarte nutritive. alantoină. practic aduce la normal tabloul femeii aflate în suferinţă. pe fâneţe și pajiști. Din acest motiv. laringitelor și chiar a unor boli de plămâni. așa cum precizează Catherine Duchamel în lucrarea sa „Cartea intimă a femeii”. ca pe un dar al lui Dumnezeu. Cele mai active din punct de vedere medicinal sunt frunzele și. Planta crește în flora spontană – la marginea pădurilor. Pentru aplicaţii cu mierea ursului se folosește infuzia. Cea mai semnificativă valoare terapeutică o au migdalele amare. în cosmetică și în farmacie. din familia boranginaceelor. antidiareic. redându-i. reface echilibrele hormonale. fiind utilizat în tratarea astmului. În general. chiar tuse convulsivă. fiind folosit cu succes în tratamentele de detoxificare. De exemplu. Este. Prezentare. după polenizare. Substanţe active importante: acid salicic. Fructul este o drupă.

Face parte din familia umbeliferelor. fiind folosit cu bune rezultate în afecţiuni ale căilor respiratorii. de culoare albă. Florile sunt mici și au culoare albă. Pastele de dinţi cu ierburi și plante medicinale și aromatice. tanin. extracte. Importanţă în terapii are și uleiul de mirt. La începuturi. Valoare medicinală are sucul. Pentru uz medicinal se folosesc seminţele. Prezentare. dar și ca laxativ. iar florile. soluţii uleioase. acid cafeic. soluţii pe bază de alcool. în inflamaţii interne. Se prezintă sub forma unui arbust a cărui înălţime maximă este de cinci metri. sâmburii de migdale ar avea și efecte anticancerigene. printre care și mirtul. Fructul de mirt este o nucă. Întrebuinţări. migdala este tonică. în bolile căilor respiratorii. fiind cultivat de foarte multă vreme. cu o rădăcină foarte puternică. frunzele uscate și rădăcina. întâlnită adesea ca plantă ornamentală. prin tradiţie. sunt grupate. Din . rășină. Substanţe active importante: mirtol. Mojdreanul este un arbore din familia oleaceelor. așa cum și roșia a fost folosită. parazitoze intestinale. prezentă zilnic în viaţa fiecăruia dintre noi. hemoroizi. Mirtul are frunze alungite. de asemenea. loţiuni și comprese. Crește în sudul României. o glicozidă cu proprietăţi diuretice ce stimulează eliminarea acidului uric. încă din Antichitate. Mojdreanul Denumire știinţifică: Fraxinus ornus. Prezentare. Potrivit unor cercetări de ultimă oră. nici florile. Întrebuinţări. Se atribuie calităţi medicinale și frunzelor de mojdrean. Morcovul de grădină Denumire știinţifică: Daucus carota sativa. frumos mirositoare. Frunzele sunt penat-sectate. care se obţine conform aceluiași procedeu prin care se recoltează latexul din arborii de cauciuc – se crestează scoarţa copacilor tineri. Substanţe active importante: manită. pentru terapii medicinale. rezină. Denumiri populare: frasin de munte. utilizate în gută. cineol. Își are originile în zona mediteraneană și face parte din familia mirtaceelor. proprietăţi antiseptice. și nici coaja. dovedindu-se un purgativ ușor de administrat și de suportat. Mojdreanul înflorește în lunile aprilie și mai. remineralizantă. Valoroase din punct de vedere medicinal sunt frunzele mirtului.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 85 Sâmburii de migdal acţionează și împotriva arsurilor gastrice. utilizat. revitalizantă. se pot utiliza toate părţile acestei plante. Mirtul Denumire știinţifică: Myrtus communis. Mirtul are. ale căilor urinare și renale. Mirtul este din ce în ce mai des întâlnit în preparatele cosmetice și în cele de întreţinere a gurii. Morcovul de grădină este o plantă bienală. Sucul de mojdrean este folosit pentru combaterea constipaţiilor. albe și mirositoare. astringente. frasin negru. chiar și la copii. au devenit deja obișnuinţă. formează niște panicule. Foarte hrănitoare. groase. Sucul astfel obţinut are valoare de medicament. după întâlnirea sa cu europenii. cărnoase. afecţiuni dermatologice. Morcovul de grădină este o plantă legumicolă foarte cunoscută. fiind folosiţi cu bune rezultate și în bolile de piept. având dimensiuni relativ reduse – poate ajunge la 10 metri înălţime. dar și în hemoragii interne. Se prepară – infuzie. eucaliptol. fiind o specie caracteristică pentru sudul Europei. tinctură. Unii specialiști sunt de părere că și scoarţa acestui copac ar avea valori medicinale datorită fraxinei. Unii herbaliști consideră însă că. se usucă în condiţii naturale. hemostatice. în agitaţie nervoasă și musculară sau ca adjuvant în tuberculoză și în diabet. pentru terapii medicinale nu se recoltează nici frunzele. polizaharide. iar florile. Prezentare. cumarină. Remarcabile sunt calităţile tonice și balsamice ale mirtului. Frunzele mojdreanului sunt compuse. Mirtul este o plantă aromatică. ca plantă ornamentală. morcovul a fost utilizat ca plantă medicinală. și chiar în unele afecţiuni cardiovasculare. Surprinzător. saponozide. fiind cunoscut sub numele de mannă. în migrene. Pentru a fi conservat. reumatism.

lesne și plăcut de consumat. depurativ și laxativ. seminţele de morcov conţin ulei volatil. antianemic. prevenind chiar și îmbătrânirea prematură. uneori florile și frunzele. Moșmonul Denumire știinţifică: Mespilus germanica. Denumiri populare: morcovul câmpului. Tulpina – cu o înălţime de până la 80 cm – este rezistentă. Morcovul sălbatic înflorește din iunie și până în septembrie. Este cunoscută importanţa morcovului pentru întărirea vederii. la apărarea organismului în faţa agenţilor externi. Morcovul sălbatic Denumirea știinţifică: Daucus carota. Morcovul sălbatic este un important revitalizant în caz de oboseală. analgezice. de subalimentaţie. ulcerele. Morcovul sălbatic sub formă crudă. ajuns în Europa în mod . având efecte de reechilibrare a sistemului digestiv. hidraţi de carbon.86 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC rădăcină se extrage suc. precum și efectele pozitive în diabet. litiaza renală. hemoragiile gastro-intestinale. Decoctul din rădăcina acestui morcov este recomandat în tratamentul infecţiilor intestinale. Mai rar folosite. Morcovul poate contribui. remarcânduse prin rădăcina sa pivotantă. ramificată și acoperită de perișori. mai ales dacă este consumat crud. Cu preparatele pe bază de morcov s-au obţinut rezultate bune și în tratarea cancerului de sân. Substanţe active importante: vitaminele A. bactericide. Are cinci calităţi care-l fac de-a dreptul preţios: cicatrizant gastric. Acest morcov crește în toate zonele ţării noastre. Dar aceste proprietăţi nu sunt nicidecum singurele. vermifuge. morcovul acţionează pentru vindecarea rănilor. Are. totodată. De altfel. săruri minerale. degerăturilor. în icter. vitamina C. pentru mărirea acuităţii vizuale și. pectine. este un aliment de referinţă în alimentaţia naturistă. Sub formă de cataplasme se folosește în vindecarea arsurilor și în combaterea unor boli de piele. B și C. Principalul produs obţinut din morcovul de grădină este sucul de morcov. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina și seminţele. de orice fel. Pectinele din morcov sălbatic contribuie la reglarea digestiei. frunzele se mărunţesc sau chiar se macină. Frunzele au un contur triunghiular sau ovoid. ușor de preparat. combătând gastritele. morcovul ras poate fi tot atât de bun și de eficient ca și sucul. suc sau infuzie este utilizat în afecţiuni precum reumatismul. Substanţe active importante: vitamina A și provitamina A (în cantitate foarte mare. eczemelor. Bronșitele cronice și astmul pot fi combătute și prin consumul susţinut de morcov. a hemoglobinei. iar uleiurile volatile combat viermii intestinali. a petelor de pe piele. efecte vitaminizate și remineralizante. arsurilor. în mod semnificativ. pentru însănătoșirea ochiului. Ramificaţiile apar în partea superioară a tulpinii. preparatele din morcov fiind și bactericide. Moșmonul este un arbust originar din Persia. Influenţe cu adevărat majore are morcovul asupra aparatului digestiv. Morcovul ajută și la dezvoltarea globulelor roșii. dextroză. iar din seminţe se prepară infuzie sau decoct. această specie de morcov are o dezvoltare perenă. a ulceraţiilor. fortificând organismul în lupta cu infecţiile. de convalescenţă. Întrebuinţări. hemostatice. Infuzia de seminţe de morcov sălbatic este utilă în tratarea afecţiunilor căilor urinare și. Inflorescenţa este sub formă de umbelă. Are acţiune și în reducerea glicemiei. Cât despre utilizările sale externe. Prezentare. diuretic. vitamine din grupul B. aici cunoscută sub numele de caroten). de culoare galbenă. Denumire populară: moșmoană. uleiuri volatile. se manifestă ca un factor de stimulare a digestiei. în general. levuloză. Întrebuinţări. De mult timp este cunoscută și capacitatea morcovului de a limita efectele icterului. artrita. morcovul. Au fost puse în evidenţă și capacităţile de vasodilatator ale morcovului. Morcovul este și un detoxifiant activ. suculentă. cât și formarea ridurilor. stimulatoare hepatice și renale. rușinea fetei. în hepatite. Uneori. Prezentare. Morcovul sălbatic este o plantă cu dezvoltare anuală. Face parte din familia umbeliferelor. de asemenea. pectine. Pentru terapii cu morcov.

Din acest motiv. fiind utilizat în zonele nordice ale planetei ca hrană pentru oameni și animale. cenușiu-brun. Înălţimea maximă pe care o poate atinge moșmonul este de cinci metri. Infuzia de mușchi de munte este indicată în afecţiuni ale pancreasului. pe stânci. de formă aproape sferică. Moșmonul crește în flora spontană. analeptice (acţionează asupra centrilor nervoși respiratorii și circulatori). Se întâlnește în flora spontană. gastro-enterită). fiind în același timp diuretice și revitalizante. În zona de prindere. Mușchiul de munte este un lichen al cărui tal seamănă cu o tufă de mici dimensiuni. în afecţiuni ale rinichilor (litiaze). Mușchiul de munte Denumire știinţifică: Cetraria islandica. dar pentru terapii se prepară și macerate. mur sălbatic. Astfel. cu preparatele de moșmon se pot trata chiar și diareile și enteritele rebele. ulei volatil. Întrebuinţări. mure. Murul și murele au efecte în deranjamentele gastro-intestinale (diaree. de culoare neagră. Pe lângă aceste efecte. care sunt nu numai hrănitoare. Aparţine familiei rozaceelor. infuzii. salicilat de metil. dar și valorii medicinale. prin rariști și luminișuri de pădure. Importante la acest arbore (sau arbust) sunt fructele. Proprietăţi medicinale însemnate au și fructele (murele). dar se și cultivă pentru fructele sale comestibile. legate de perioada din an în care se află. Uneori se prepară și infuzie. substanţa specifică – lichenina – fiind un polizaharid. . Frunzele acestui arbust sunt mari și au formă eliptică. în anorexie (lipsă de poftă de mâncare). pectine. subţire și spinoasă. oxalic). antibiotice. afecţiuni pulmonare. succinic. Preparat medicinal: se recoltează toată planta și se mărunţește. zaharuri – mai ales în fructe și în frunze. Este un arbust cu tulpină lungă. mușchiul poate fi brun. mușchi creţ. Faţa inferioară este mai deschisă la culoare. zaharuri. Datorită fructelor sale. colită. ci și utile în tratarea bolilor de piept. Florile sunt albe sau roz. Preparatele de moșmon au acţiune astringentă pronunţată. Întrebuinţări. moșmonul se și cultivă. Murul Denumire știinţifică: Rubus fructicosus. Prezentare. deranjamentele stomacale și intestinale majore. agăţătoare. dinspre zona mediteraneană. Din acest mușchi se obţine chiar și zahăr. tanin. proteine. Pentru uz medicinal se culeg frunzele. de remarcat sunt și cele antidiareice și bactericide. verde-brun. verdecenușiu sau chiar brun spre negru. Lobii sunt mari și au cili. Florile au o frumoasă culoare albă. Aceste fructe sunt comestibile. preparatele de moșmon sunt folosite în facilitarea digestiei. mucoasa intestinală. emoliente și calmante (pentru aparatul respirator și cel digestiv). Preparatul din acest mușchi are proprietăţi tonice. acizi (malic. Se spune că ar avea valoare medicinală și rădăcinile. de culoare brun-roșcată. acid cetraric. Denumiri populare: rug de mure. uneori cu pete albicioase. Frunzele sunt palmat-compuse. Se prepară decoct și extract fluid. săruri minerale. tanin. în boli de piept. făcânduse gargară. dar și mugurii. Aceste boli de piept se combat și cu infuzia din frunze de mur. leucoree. Murul aparţine familiei rozaceelor. dar de cele mai multe ori târâtoare. în gingivite. Întrebuinţări. Denumiri populare: mușchiul de piatră. Pentru uz medicinal se recoltează fructele. pulberi. Preparatele de mur și murele au efecte astringente remarcabile. În mod curent. Faţa superioară a talului este lucioasă și are culori diferite. Prezentare. Substanţe active importante: vitamina C. Substanţe active importante: lichenina. refăcându-se. Mușchiul de munte este considerat un aliment. Murul înflorește toată vara. în același timp. Acest mușchi crește în zonele subalpine și alpine. din care se face infuzie. precum și de locul în care se dezvoltă planta.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 87 treptat. celuloză. mușchiul are o culoare roșietică. Din mure se fac și siropuri. acizi. Fructele se consumă ca atare. frunzele și seminţele. în boli articulare (reumatisme). Substanţe active importante: vitaminele B și C.

specific. Totuși. Mușeţelul roman Denumire știinţifică: Anthemis nobilis. în gripă. antiparazitare. de rinichi. dezinfectant și anestezic. enterite. în amigdalite. cele mai la îndemână dintre acestea fiind băile în infuzie de mușeţel. sedative. ajungând până la 50 cm înălţime. sudorifice. balonărilor. Aceste flori. Mușeţelul roman are efecte și în combaterea viermilor intestinali. Totodată. hemoroizi. colite. arsuri. Sunt utilizate în tratamente gastrice și intestinale (spasme. amigdalitelor. cu o tulpină ramificată și flori galben-aurii. rinichiului și bilei. rezine și multe alte substanţe cu efecte dintre cele mai benefice asupra organismului omenesc. emoliente. Mușeţelul roman crește sub formă de tufe. farmaceutică. cumarină. acestui mușeţel i se acordă o importanţă redusă în practicile naturiste de la noi. Întreaga plantă prezintă un miros plăcut. mușeţelul are șase calităţi principale. Deși este realmente valoros. antiseptic. antispastice. precum și ale ficatului. romaniţă mare. ulceraţii. În mod curent. camazulenă. Chamaemelum nobile. uneori. cataplasme. apar în lunile iunie și iulie. în gingivite și alte afecţiuni buco-dentare. de asemenea. care asigură sănătate și curăţenie pielii. eczeme. Întrebuinţări. Florile sale sunt mult mai mari decât cele ale mușeţelului obișnuit. Prezentare. substanţe amare. mușeţelul a devenit plantă de cultură. bacteriostatic. Pentru terapii medicinale se recoltează inflorescenţele și seminţele. fiind numit. Fructul este o achenă. în mod obișnuit. afte. Este antispastic. carminative. Întrebuinţări. în flora spontană de pe tot cuprinsul României. matricină. Foarte numeroase sunt aplicaţiile mușeţelului în tratamente cosmetice. Substanţe active importante: ulei esenţial. deci în afecţiuni ale stomacului sau intestinelor. dar sub formă cultivată ajunge și până la 80 cm. pruritului vulvar.88 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Mușeţelul Denumire știinţifică: Matricaria chamommilla. antimicrobiene. Nu trebuie uitate băile cu mușeţel. Din flori uscate se face renumita infuzie de mușeţel. dismenoreei. antiinflamator. infuzia de mușeţel dă rezultate bune în tratamentul diareei. stărilor gripale. mușeţel prost. bolilor de ficat. Datorită calităţilor sale medicinale a devenit plantă de cultură. Tot pentru uz extern se mai folosesc tinctura și uleiul de mușeţel. laringitelor. doctore!” Substanţe active importante: ulei volatil. . dar cu precădere în gastrite. mușeţelul rezolvă în mod decisiv crampele stomacale. cicatrizante. enterocolite. Mușeţelul se remarcă și prin faptul că detoxifică ficatul și stimulează activitatea acestuia. ci „Bună ziua. Denumiri populare: romaniţă. asemănătoare cu acelea ale mușeţelului comun. Poate crește până la înălţimea de 40 cm. enterocolite). regenerând-o și tonifiind-o. capitulele având până la trei centimetri în diametru. Denumiri populare: romaniţoi. stomatitelor. flavone. pentru uz intern. Prezentare. Infuzia de mușeţel este utilizată în multe afecţiuni. inflamaţiilor hemoroidale. răni vechi. fiind. astmului bronșic la copii. răcelilor. Mușeţelul aparţine familiei compozitelor. preparatele pe bază de mușeţel au și calităţi de tonic capilar. Pentru terapii medicinale se recoltează florile. Mușeţelul este o plantă anuală. acizi (printre care și acidul clorogenic). Uleiul esenţial are o mare importanţă – nu numai medicinală. Mușeţelul se folosește mai ales sub formă de infuzie. romaniţă nobilă. cu petale albe. stres și urmările acestuia în plan nervos și vegetativ. abceselor dentare. Face parte din familia compozitelor. analgezice. colicilor. Mușeţelul roman este o erbacee originară din zona mediteraneană. decoct. morună. care se usucă. dermatozelor inflamatorii. colină. a varicelor și hemoroizilor. inflamaţiilor vaginale. Mușeţelul înflorește pe toată durata verii. ci și în cosmetică. Preparatele de mușeţel roman au proprietăţi antiinfecţioase. afecţiuni cutanate. Ca plantă medicinală. azulenă. extracte. Se prepară infuzie. azulene. În combinaţie cu menta. dată fiind importanţa sa pentru industria alimentară și farmaceutică. Crește. dar se folosește și extern (aplicaţii locale) în stomatite. conjunctivitei. care este atât de eficientă încât există părerea potrivit căreia acestei plante ar trebui să i se spună nu mușeţel.

bronșitele. mirozină. Astfel. gripele. în lungime de trei-patru metri. blocate sau cu funcţionare lentă. de asemenea. a unui aflux de sânge. Tulpinile.5 metri. mutătoare cu poame negre. Alt mod de utilizare a m uștarului negru în scopuri medicinale – băile cu făină. inflamaţiile articulare. unde poate ajunge la înălţimea de un metru. Se întâlnește în culturi. câteva substanţe specifice: sinalbina. Muștarul negru Denumire știinţifică: Brassica nigra. seminţele de muștar se iau cu puţină apă sau cu puţin lapte. Denumiri populare: hardal. muștar de câmp. care pot fi băi locale sau generale. cura se reia. Seminţele sunt alb-gălbui și au întrebuinţări în industria alimentară (condiment). se ajunge până la o lingură pe seară. florile sale fiind galbene. iar seminţele. din familia cruciferelor. cel mult două. mirozina. se fac tratamente reușite în dureri reumatice sau în cazul unor organe interne afectate de suferinţă. Mutătoarea Denumire știinţifică: Bryonia alba. numai în caz de nevoie. Aplicată pe piele. Muștarul alb conţine. ulei gras (seminţele de muștar negru conţin circa 30% ulei gras). Prezentare. Reglează activitatea stomacală și intestinală și potolește arsurile din tractul gastro-intestinal. pe o durată de 7 – 8 zile. prin alte vegetaţii sau amenajări lemnoase de mică înălţime. muștarul fiind un remediu din medicina tradiţională. făina de muștar potenţează activitatea dintr-un organ intern sau dintr-o zonă a corpului. în funcţie de necesităţi. în afecţiuni ale pancreasului și face poftă de mâncare. Rădăcina este pivotantă. Are și calităţi calmante. se înghit seminţe întregi. Muștarul negru este recunoscut ca un adevărat medicament în tratarea inflamaţiilor articulare. Face parte din familia cucurbitaceelor. și în aplicaţii medicinale. rapiţă albă. utilizat de către cei care suferă de constipaţie și de tulburări digestive. se ameliorează sau se tratează răcelile. Acţionează. aplicaţia este întreruptă printr-o pauză de o săptămână. Substanţe active importante. Muștarul negru este o plantă anuală. Pentru a putea fi înghiţite. înainte de culcare. printre altele. cu succes. Se cultivă. determinând aducerea. mutătoarea cu poame roșii se mai numește și cireașa câinelui. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează rădăcinile. Florile de mutătoare. Poate fi întâlnită în flora spontană – prin tufișuri. muștar sălbatic. sunt brun-roșietice sau cafenii. înainte sau după perioada . Denumiri populare: muștar de grădină. Prezentare. Mirozinatul de potasiu este compasul care dă muștarului calitatea de a fi revulsiv. a reumatismului. se agaţă cu ajutorul cârceilor. Prezentare. culoarea lor fiind albă sau galben-verzuie. Mutătoarea este o plantă perenă. foarte vitală. mirozinat de potasiu. Cu muștar negru se realizează decongestii pulmonare. Băile generale sunt deosebite – produc o răvășire benefică a întregului organism. după care. rapiţă de grădină. Mutătoarea înflorește din iunie și până în august. Apoi. Denumiri populare: mutătoare cu poame roșii. Se începe cu o linguriţă de seminţe și. Muștarul negru are o calitate rară – este revulsiv. Muștarul alb este un laxativ bine cunoscut. Frunzele sunt palmat-lobate. Preparatul sub care se utilizează este cataplasma. Înălţimea la maturitate a acestei plante este de maxim 1. mai poate fi întâlnită și sub numele de împărăteasă. rotunde. Bryonia dioica. mascule și femele. Pentru uz medicinal se recoltează seminţele și păstăile. Muștarul alb are tulpinile ramificate. Tulpina muștarului negru este cilindrică și are perișori. cicatrizante. Muștarul alb este o erbacee anuală ce aparţine de familia cruciferelor. sunt dispuse în formă de ciorchine. În aplicaţii medicinale. la locul afectat. Florile sunt galbene. Substanţe active importante: sinigrină. Întrebuinţări.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 89 Muștarul alb Denumire știinţifică: Sinapis alba. Întrebuinţări. În legătură cu principala utilizare medicinală – combaterea constipaţiei – reţeta e simplă: seara. Seminţele de muștar alb sunt folosite. antimicrobiene. seminţele de muștar negru se folosesc sub formă de făină. agăţătoare. mirozinatul de potasiu.

preparatele din această plantă sunt indicate în hipertensiune. Nalba mare este o plantă perenă. Substanţe active importante: substanţe specifice. mai ales. În aplicaţii externe se folosește rădăcina dată prin răzătoare. dar se și cultivă ca plantă decorativă și pentru nevoi medicinale. gutei. Întrebuinţări. în ulcere ale pielii. cum ar fi paraliziile. gros și consistent și. Tulpina de mutulică este dreaptă. dispepsii. Aceste flori apar primăvara. În orice caz. Substanţe active importante: atropină. dacă în medicina tradiţională e. în lunile aprilie și mai. Prezentare. sub supravegherea specialistului. uneori și fructele (care sunt partea cea mai otrăvitoare a acestei plante). mixturi. rezine. acţionând în manieră radicală. tanin. Aceste preparate au și calităţi emetice (provoacă greţuri. mai ales la nivelul rinichiului și al ficatului. ulcerelor cutanate. N Nalba mare Denumirea știinţifică: Althaea officinalis. Se găsește în flora spontană. bogat în alcaloizi. erbacee. apoi o enzimă. fiind un posibil remediu în bolile canceroase. fiind mult prea toxică. în varice ulcerate. produse farmaceutice. contuziilor. producând disfuncţii. Unii specialiști consideră că mutulica nici nu ar trebui să fie utilizată în terapii medicinale. violacee sau roșcată. mutătoarea acţionează împotriva micozelor cutanate. Pentru uz intern. cataplasme. rășini. pe locurile unde au fost păduri. în general. rădăcinile și chiar frunzele. compuși minerali. Mutătoarea este o plantă toxică. Mutătoarea are proprietăţi purgative puternice. Frunzele au formă oval-alungită. cunoscută și sub numele de untul pământului. Mutulica Denumire știinţifică: Scopolia carniolica. iar florile sunt de culoare galben-verzuie. prea periculos pentru a folosi această plantă. Efecte notabile are și în bolile reumatismale. coma și chiar moartea. în terapiile interne. Folosirea preparatelor pe bază de mutulică se va face cu mare atenţie. Mutătoarea este întrebuinţată. uneori. Mai nou.5 metri. vărsături). pulbere. scopolamină. tuse convulsivă. un produs obţinut prin păstrarea rădăcinii acestei plante în alcool. Un tratament asemănător se poate face și cu maceratul de mutătoare. pneumonie. Mutulica este o plantă toxică. Nalba mare înflorește . Denumiri populare: rujă. nalbă bună. răceli. Întrebuinţări. extracte. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul. unde este prelucrată pentru a se extrage atropina și scopolamina. Din acest motiv. iar tulpina ajunge până la o înălţime de 1. Extractele obţinute din mutulică au aceleași utilizări cu ale celor obţinute din mătrăgună (Atropa belladona). dizenterie. în păduri. putându-se ajunge la stări grave. parazitoze intestinale. În aplicaţii externe. Uleiurile volatile și alcaloizii dau acestei plante o valoare medicinală semnificativă. Mutulica este o erbacee de talie medie. brionidina. ramificându-se în partea superioară. Și tulpina și frunzele sunt păroase. cum ar fi brionina. tincturi. din care se prepară decoct. Rădăcina este rotundă și cenușie. Planta crește în flora spontană. Face parte din familia malvaceelor. înălţimea ei ajungând până la 60 – 80 cm. cefaleelor. în tratamente homeopatice. congestii. în general în locuri umbroase și umede. importanţa ei pentru industria farmaceutică este însemnată. în tufărișuri.90 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC de vegetaţie. reumatismelor. Planta se remarcă prin rizomul său orizontal. Prezentare. Aparţine familiei solanaceelor. se afirmă că preparatele de mutătoare ar avea și efecte imunostimulante. Preparatele din mutulică au efecte pozitive în tratarea astmului pulmonar. Denumire populară: mătrăgună mică. preparatele pe bază de mutătoare se vor utiliza cu maximă grijă și numai sub supravegherea specialistului.

Sunt demne de luat în seamă și efectele detoxifiante ale nalbei negre. Nalba neagră este o plantă ornamentală. alb-roză. netedă. Brassica campestris. inflorescenţa având un diametru cuprins între șase și 10 cm. Decoctul din frunze și flori de nalbă mare este recomandat. Întrebuinţări. păroasă. Florile sunt. Seminţele conţin un ulei comestibil. diuretice. dar se și macerează. de asemenea. acizi uronici. până la înălţimea de trei metri. valoroase fiind. decoct. tocmai din acest motiv. Napul este o plantă erbacee bienală. efecte dintre cele mai favorabile în tratarea bronșitelor. glucide.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 91 în perioada iulie-septembrie. laxative. PP. napobrassica. Poate ajunge până la înălţimea de un metru. recondiţionarea tenului uscat). de mari dimensiuni. Cea mai importantă parte de plantei este rădăcina. Au. mucilagii. au influenţă antiinflamatoare asupra aparatului respirator. Culoarea acestor flori se întinde pe un spectru larg. Nalba neagră Denumire știinţifică: Althaea rosea. săruri minerale. aparţinând de familia cruciferelor. uneori albă. sau al unor infecţii la nivelul pielii. lanceolate. Din rădăcină se fac infuzii. dar se prepară și cataplasme. Pentru nevoi medicinale se folosește nu numai rădăcina. iar din flori și frunze se fac cataplasme. taninuri. lipide. se folosesc și cataplasme de frunze și flori de nalbă. Florile apar la subsuoara frunzelor din partea de sus a plantei și au culoarea. din iunie și până în octombrie. un preparat special cu virtuţi medicinale certe. fiind dreaptă. antiinflamatoare. în tratamentele pentru combaterea tenului uscat și a ridurilor. digestia celorlalte alimente. Cea mai bogată în substanţe active este rădăcina. Naiba neagră înflorește o lungă perioadă de timp. precum și infecţiile renale – în general infecţiile. Întrebuinţări. a durerilor de piept. Din acest motiv. Întrebuinţări. precum și în atenuarea sau chiar rezolvarea unor suferinţe digestive. de formă aproape sferică. dar și pentru gargară (în afecţiuni ale taringelui) sau pentru spălaturi vaginale. Substanţe active importante: vitaminele C. Preparatele pe bază de nalbă mare impulsionează activitatea plămânilor. la maturitate. mucilagii. iar din frunze se prepară infuzie sau decoct. Napul Denumire știinţifică: Brassica napus var. Denumire populară: curechi chinezesc. iar florile au culoare galbenă. de asemenea. În cazul unor afecţiuni dermatologice. B1. fiind una dintre cele mai mari specii de nalbă. de asemenea. În utilizări interne se tratează infecţiile căilor respiratorii (bronșite și laringite acute). var. B2. Denumire populară: nalba de grădină. coloranţii săi neavând efecte toxice. pe marginea apelor curgătoare. Aparţine familiei malvaceelor. Ea conţine. Cel mai adesea se prepară o infuzie sau un decoct. proteine. pectine. este atât de valoroasă din punct de vedere medicinal. pigmenţi antocianici. frunzele și seminţele. Napul este digerat foarte bine. Frunzele și florile conţin taninuri. infuzie. Infuzia de rădăcină se utilizează intern și extern. nalba neagră este folosită și în industria alimentară. nigra. Are efecte medicinale asupra aparatului respirator. flavonoide. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina. în afecţiuni ale rinichilor. Un produs important obţinut din nalbă neagră este și oţetul aromatic. Uneori este utilizată și sămânţa de nalbă neagră. Frunzele sunt ascuţite. Nalba mare crește pe terenuri nisipoase. întâlnită în mod obișnuit prin grădini. Substanţe active importante. betaină. zaharuri. cinci luni pe an. dar și florile și frunzele. sărăturoase. printre altele: asparagină. neramificată. Prezentare. în primul rând. determină expectoraţia. reglând activitatea rinichiului și pe cea din tractului gastro-intestinal. Nalba mare conţine numeroase substanţe și. mai ales. asupra rinichilor și a tractului gastro-intestinal. Prezentare. totodată. Tulpina ajunge. celuloză. favorizând. Substanţe active importante: mirtilină. Pentru uz medicinal se recoltează petalele florilor și chiar inflorescenţa cu totul. Sucul de nap și cataplasmele de nap se folosesc . Extern se folosește ca emolient (refacerea. Din rădăcina de nap se extrage un suc. Preparatele din nalbă neagră au proprietăţi descongestionante. de la roșu purpuriu la negru-violet. Este un aliment dietetic recunoscut. de obicei.

Datorită calităţilor sale regeneratoare. și a altor tipuri de cancer. Napul era și este încă folosit în tratarea durerilor de dinţi. seminţele de năut sunt folosite în tratarea afecţiunilor renale și hepatice. din care se face ceai. Frunzele sunt formate din mai multe perechi de foliole – maximum șase. mai ales în combinaţie cu alte plante medicinale. Întrebuinţări. precum și în cazul răcelilor. boabele de năut provoacă diureză. fiind utilizat în prevenirea cancerului uterin și. Tulpina este dreaptă și păroasă. poate fi considerat un adevărat flacon cu vitamine și săruri esenţiale. Prezentare. amidon. Seminţele de năut au nu numai importanţă alimentară. Potrivit unor specialiști. Frunzele sunt alterne. are și proprietăţi anticancerigene. PP). Năpraznicul este revitalizant. de epuizare. Datorită importanţei sale. . până la 60 cm înălţime. oxid de fier. năsturelul este un regularizator al proceselor metabolice. Năsturelul este un diuretic foarte activ. Crește în flora spontană și face parte din familia geraniaceelor. săruri minerale. crudă. totodată. curăţându-l de toxine și. plus una terminală. B2. în afecţiuni ale căilor respiratorii și pulmonare. se pare. năutul este utilizat ca înlocuitor al cafelei. dar și în tratamente împotriva tusei convulsive. Năpraznicul contribuie la tratarea diabetului. Consumate. din care se prepară un suc sau se face salată. amestecat cu miere. Denumire populară: cardamă. lipide. stomahice. remineralizant. Tulpina năutului poate ajunge. Un pahar de suc de năsturel. depurativă. rareori albă. este indicat în astenii. anemii. Năutul face parte din familia leguminoaselor. În mod obișnuit. de aceea. Prezentare. Năsturelul poate fi utilizat în fortificarea organismului aflat în momente dificile – datorită unor afecţiuni – sau în cazuri de anemie. Năsturelul se consumă mai ales în luna mai. Datorită acestor calităţi.92 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC în afecţiuni ale pielii (furunculoze. Năsturelul este o erbacee din familia cruciferelor. degerături). Năpraznicul Denumire știinţifică: Geranium robertianum. iar frunzele sunt palmate și au peţiolul lung. s-a trecut și la cultivarea acestei plante. acestea conţinând una sau două seminţe. vermifuge. Năpraznicul este o erbacee de mici dimensiuni (poate ajunge până la 40 cm înălţime). când planta este fragedă în întregul ei. Pentru terapii se folosește întreaga plantă. în perioada de maximă vegetaţie. Năutul Denumire știinţifică: Cicer arietinum. Substanţe active importante: săruri minerale. vitaminele B și C. fortifiantă. Unii compuși nu sunt încă determinaţi. în nevralgii. Are virtuţi energizante. C. zaharuri. dar uneori pot fi și roz sau chiar roșii. un bun antiseptic al căilor urinare. în astenii. Contribuie la reechilibrarea organismului. napul este recomandat în alimentaţia convalescenţilor și a anemicilor. cât și în tratarea unor afecţiuni ale gingiilor sau ale rădăcinii dinţilor. tanin (în cantitate mare). antiinflamator. Planta are un miros specific. Florile năutului au culoare liliachie. Năsturelul Denumire știinţifică: Nasturtium officinale. Substanţe active importante: un complex de vitamine (A. Substanţe active importante: vitamina C. Năsturelul crește în apele curgătoare. Prezentare. în cure de primăvară. arsuri. antitoxic. În mod curent. Florile sunt de culoare roz-roșietică. iar florile mici și adunate într-o inflorescenţă de culoare albă. remarcându-se prin tulpina sa târâtoare. ramificată. printre care cea de iod. săruri minerale. Are asupra organismului acţiune tonică. Întrebuinţări. arsenic. fiind. Originară din Asia. Întrebuinţări. ci și medicinală. această erbacee este cunoscută mai ales datorită boabelor sale. Medicina tradiţională folosește partea aeriană a acestei plante. Fructele au formă de păstăi.

învelișul verde al nucilor și amenţii (mâţișorii) au valoare medicinală și. prin semănături. Aceste seminţe sunt folosite drept condiment. Fructul este o capsulă. Substanţe active importante: alcaloizi (decozină. de fapt.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 93 Negrilica Denumire știinţifică: Nigella sativa. flavone. Florile. coji și mâţișori: taninuri. Naturiștii consideră că și nuca are valoare medicinală. mai ales în locuri însorite. Prezentare. și frunzele fragede sau cojile de nucă. fiind o plantă întâlnită adesea ca buruiană. tanin. Frunzele nucului. Aparţine de familia ranunculaceelor. iar florile se prezintă sub formă de amenţi (mâţișori). un ulei eteric. de culoare violet-albăstruie. poţiune. fiind aromate și având și un gust iute. Totuși. Observaţii recente au relevat și faptul că preparatele din seminţe de negrilică (uleiurile îndeosebi) sunt eficiente și în afecţiuni pulmonare. plină cu seminţe negre. Nemţișorul de câmp Denumire știinţifică: Delphinium consolida sau Consolida regalis. însă. Scoarţa nucului este netedă. bine conturate. proaspete. Din părţile medicinale ale nucului se prepară infuzie. Nucul înflorește în luna mai. melantină. Tot în scopuri medicinale. iar frunzele. Negrilica este o erbacee anuală. uneori verzi spre albăstrui. Alcaloizii din nemţișorul de câmp au capacitatea de a diminua tensiunea arterială. Tulpina poate ajunge până la maximum 50 cm înălţime. Nemţișorul de câmp crește în flora spontană. negrilica fiind cunoscută și ca plantă meliferă. prin urmare. Nucul este un arbore cultivat. Prezentare. . tanin. vin tonic. Preparatele din frunze sau coji de nuc au efecte dezinfectante. în pădurile de foioase. cunoscută ca plantă decorativă. vârfurile tinere cu tot cu flori. Nucul este un arbore impunător. uneori se recoltează și părţile aeriene. Nemţișorul de câmp este o erbacee anuală. vitamina C. au formă penat-crestată. Totuși. Întrebuinţări. se știe că seminţele acestei plante au o acţiune diuretică intensă. prin urmare. au valoare medicinală. care se prelucrează. Aparţine familiei juglandaceelor. Seminţele de negrilică au în conţinutul lor circa 1% ulei. saponozidă. roz sau albă. Aparţine familiei ranunculaceelor. și ritmul inimii. cât și în culturi. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită nigelonă. substanţe amare. Înălţimea ei la maturitate este de circa 40 cm. Întrebuinţări. fiind ramificată. Substanţe active importante conţinute de frunze. decoct. Aceste flori. Potrivit tradiţiei. Întrebuinţări. Fructele sunt o drupă sferică (binecunoscutele nuci). Frunzele sunt și ele dispuse într-un fel de ramificaţie și se asemănă cu niște ace de pin. reducând. îndeosebi la prepararea brânzeturilor. cu o plăcută culoare cenușiu-argintie. delfinină. Prezentare. Negrușca (Nigella arvensis) este folosită în tratarea tusei. Frunzele sunt penat-compuse. conţine damasceină – o substanţă cu efecte în hipertensiune. mult mai dezvoltate. Unii specialiști consideră că negrilica nu este o plantă medicinală. Pentru nevoi medicinale se culeg seminţele. preparatele din florile acestei plante ar avea și proprietăţi de combatere a sterilităţii. fiind folosită doar în alimentaţie. Negrilica crește atât în flora spontană. licoctonină). mai ales în cele cu caracter spasmodic. se recoltează. dar poate fi întâlnit și în amestec. apar pe tot parcursul verii. în terapii medicinale. de dimensiuni mici spre medii. Nucul Denumire știinţifică: Juglans reggia. Florile acestei plante sunt albe. acizi. Negrilica este și un bun regulator al activităţii gastro-intestinale. Perioada de înflorire durează din mai până în august. cele mai importante din punct de vedere medicinal sunt frunzele. care au un pinten (de unde și denumirea latinească Delphinium). substanţe minerale și o substanţă specifică – hidrojuglona. delzonină. Tulpina este acoperită cu perișori. înălţimea sa ajungând frecvent până la 30 de metri. Se utilizează. Alte specii de negrilică: Chica voinicului (Nigella damascena). care este. Denumiri populare: cernușcă. ulei volatil. chimen negru. cataplasme. Denumire populară: iarbă de făcut copii.

Prezentare. în lacurile și ochiurile de apă din parcuri și grădini. În legătură cu unele proprietăţi medicinale misterioase ale rizomului de nufăr galben. din cozile de frunze de nufăr alb se face o infuzie. de către comercianţii necinstiţi. Încă un fapt interesant: din florile de nufăr galben se pot face dulceţuri și șerbeturi . De asemenea. Preparatele de nuc au efecte benefice și în funcţionarea ficatului. afecţiuni oculare. Frunzele au un peţiol de asemenea lung – până la suprafaţa apei. precum și efecte ușor hipotensive și antialergice. Nufărul alb înflorește toată vara și la începutul toamnei. transpiraţia nocturnă a bolnavilor de TBC. Infuzia de nufăr galben acţionează eficient în reglarea activităţii intestinale. drept rădăcină a acestei plante. folosiţi sub formă de cataplasme. la tratarea unor boli de piele. Contribuie. având un rizom foarte gros (circa 10 cm grosime) și foarte lung (circa trei metri lungime). adesea fiind vândut. Utilizări medicinale au rizomii. hiperexcitabilitate sexuală (anafrodiziac utilizat împotriva priapismului și nimfomaniei). perenă. din frunze de nuc. tanin. Infuzia de nufăr alb are proprietăţi sedative deosebite. Aparţine familiei nimfaceelor. Nufărul galben Denumire știinţifică: Nuphar lutea. De pildă. acizi. Compusul specific este nufarina. Substanţe active importante: amidon. Tradiţia spune că nufărul alb are și capacitatea de a alunga spiritele rele. ulceraţii. extract fluid. De altfel. scrofuloză. Nufărul alb Denumire știinţifică: Nymphaea alba. hipoglicemiante (micșorează cantitatea de glucoza din sânge). Florile sunt mari. leucoree. Aceste preparate sunt. Nufărul alb este o plantă acvatică. Când timpul este frumos. dar și medicinală. nufarină. de asemenea. rahitism. Prezentare. folosită de sute de ani în tratarea isteriilor și a cazurilor de nimfomanie. antimicrobiene și cicatrizante. săruri minerale. eczeme. se face un vin medicinal cu proprietăţi tonice generale de excepţie. Afecţiunile în care se utilizează produsele medicinale pe bază de nuc: a) aplicaţii interne – infecţii sau edeme renale. Substanţe active importante. extract apos. diaree. Întrebuinţări. Întrebuinţări. enterite acute. cercetările au dovedit că acestea sunt. această plantă fiind folosită. eficientă în vindecarea rănilor. Se remarcă prin efectele sale astringente. b) aplicaţii externe – furunculoză. Produsele pe bază de nuc se folosesc și în cosmetică. Are un rizom gros. unde plutesc. Rizomul de nufăr alb este foarte bogat în amidon – circa 40 la sută din greutatea sa. de asemenea. tenuri grase. pentru întreţinerea tenului (tenuri grase) și pentru revigorarea părului. Nufărul galben este o plantă bine reprezentată. antiinflamatoare. pilule anafrodiziace (potolesc pulsiunile sexuale). fiind antidiareic. în vechime. Prin urmare. Din acest motiv. ce poate fi întâlnită în Delta Dunării și în apele conexe. galbene și apar în perioada verii. care se pune la uscat și din care. rizomul se usucă și se macină. diabet zaharat. Frunzele pornesc din acest rizom și ajung la suprafaţa apei printr-un peţiol lung. Nufărul galben crește în apele lin curgătoare și în apele stătătoare mai puţin frecventate de oameni și animale mari. Florile au între 10 și 14 petale și sunt albe.94 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC astringente. Aparţine familiei nimfaceelor. florile de nufăr se deschid dimineaţa și se închid după-amiaza. Din frunze de nuc se poate prepara și o alifie. sau chiar elimină. Nufărul alb poate fi și cultivat. Nufărul alb are importanţă economică. din iunie și până în august. dar și în alte ape stătătoare. rizomul de nufăr galben se poate confunda cu rădăcina de ginseng. fiind utilizată în insomnii. preparatele de frunze și coji de nuc îmbunătăţesc funcţionarea tractului gastrointestinal. ca talisman în călătoriile lungi. la nevoie. ca plantă decorativă. se face o infuzie. un agent antidiareic și se utilizează și ca antiseptic intestinal. plasat în mâlul de pe fundul apei. De la frunza de nufăr alb se folosește mai ales coada. anxietate. Calităţi medicinale au rizomii și frunzele. sub formă de cataplasme. prin macerare și în amestec cu vin roșu. în lacuri de pădure sau în canale cu apă stătătoare. pur și simplu. dar și florile – din care se face infuzie. povești. Făina de rizom este folosită. având utilizări în industria pielăriei. Preparatele care se obţin sunt: infuzie. la curăţirea sângelui și la îmbunătăţirea circulaţiei sanguine și reduc.

în diverse afecţiuni epidemice. obligeana protejând împotriva bolilor infecţioase. Mestecarea rizomului proaspăt de obligeană este o practică indicată. Infuzia de nu-mă-uita este puternic antiinflamatoare și se folosește la tratamente în zone sensibile. după îmbăiere. Frunzele sunt foarte alungite. amidon în cantitate mare. dar și în Arabia. se fac spălături contra inflamaţiei urechii sau se folosește ca loţiune pentru ochi. uneori roz sau albe. ape curgătoare. fiind un preparat antispastic. Întrebuinţări. de culoare albă sau roz în interior. Tulpina poate ajunge până la 1. chiar liniare. Substanţe active importante: potasiu (în cantitate mare). Substanţe active importante: ulei volatil. Se remarcă prin marea sa putere aromatică. ca plantă ornamentală. calmuz. pe lângă faptul că sunt foarte bune. întreg organismul. pentru a căpăta. în mlaștini. Se întâlnește și sub formă cultivată. datorită proprietăţilor ei antiseptice. Această plantă erbacee. Această infuzie stimulează secreţiile gastro-intestinale. pulbere. Obligeana este o plantă iubitoare de umezeală. la parfumuri. balonări abdominale. glucozidă amară. rizomul de obligeană este folosit și în fabricarea pastei de dinţi. femeile romane puneau decoctul de obligeana în apa băii. lipsă de poftă de mâncare. De asemenea. dextrină. în locuri joase care pot aduna și păstra umezeala. Denumire populară: miozotis. Planta de nu-mă-uita are certe virtuţi medicinale. vitamina C. De exemplu. Dezvoltă un rizom spongios și. Obligeana este o plantă de cultură. Despre binefacerile medicinale ale rizomului de obligeana se știe încă din Antichitate. în forme eliptice sau lanceolate. pe lângă lacuri. 95 Nu-mă-uita Denumirea știinţifică: Myosotis scorpioides. De exemplu. consistent. folosiţi ca aromatic în industria cosmeticelor. fiind utilizat nu numai în India. iar florile au o culoare galben-verzuie. Pentru terapii se recoltează partea aeriană a plantei. Prezentare. tonifiind și revigorând. dar poate fi întâlnită și în sălbăticie. Planta de nu-mă-uita este o erbacee perenă și face parte din familia boraginaceelor. de altfel.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC care. analgezic. ochii păsăruicii. acorelină. rizomii sunt folosiţi în terapii medicinale. având și proprietăţi calmante și relaxante. spetează tărcată. decoct. lichior medicinal. dar și în cea alimentară. precum și în Grecia și Roma antică. ipostază în care este cunoscută mai ales sub numele de miozotis. Prezentare. Înflorește din mai și până în iulie. . Ochiul lupului Denumire știinţifică: Plantago psyllium. Infuzia de obligeană are un rol important și în fortificarea nervilor. cu un miros specific foarte puternic.5 metri înălţime. Din acest motiv. Înălţimea obișnuită a acestei plante este în jur de 30 cm. carminativ. Cea mai valoroasă parte a acestei plante sunt rizomii. stomahic. călin. au și proprietăţi medicinale. scrofuloza infantilă. tulburări neuro-vegetative cu anxietate. fiind adusă în Europa în 1574. Planta de nu-mă-uita crește în flora spontană – în zonele umede. prin mlaștini. Întrebuinţări. calamină. dar și în alimentaţie. Principala formă sub care se utilizează obligeana în practicile medicinale este infuzia de rizom. tinctură. totuși. un plus de frumuseţe și de prospeţime. perenă. Din rizomi se obţin următoarele preparate medicinale: infuzie. a apei de gură. provine din India. O Obligeana Denumirea știinţifică: Acorus calamus. Denumiri populare: spetează pestriţă. Are frunze păroase. florile fiind mai ales albastre. Afecţiuni în care este recomandată obligeana: colici abdominale.

Din odolean (valeriană) se prepară infuzie. Preparatele pe bază de omag sunt atât de active încât au puterea să pună în funcţiune. pot înlocui tratamentele cu in. Odoleanul (Valeriana) Denumire știinţifică: Valeriana officinalis. doi alcaloizi (colina și valeriana). Substanţe active importante: alcaloizi din gama aconitinei.96 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Prezentare. Infuzia de obligeană reglează totodată mecanismele secreţiilor gastrice. Rădăcina este fusiformă. galactoză. cu o înălţime maximă de 30 cm. Importante sunt și efectele descongestionante. ulei volatil. În scopuri medicinale. acizi izovalerianici. în calmarea spasmelor și a stărilor de vomă. Prezentare. laringitele. au valoare medicinală însemnată. Denumiri populare: valeriană. sciatica. prin tradiţie. Are flori mici. Seminţele de ochiul lupului sunt cunoscute pentru puternicul lor efect laxativ și. inflamaţiile congestive acute. Sub formă de cataplasme. formiat de bornil. Pentru preparate medicinale se poate utiliza și planta întreagă. guta. glucozide. intestinale. din acest motiv. În condiţii de utilizare nesupravegheată. galbene sau violacee. Prezentare. renale. preparatele de odolean pot crea dependenţă. eficient și repede. extract moale. seminţele de ochiul lupului sunt indicate în tratarea arsurilor și a rănilor ulcerate. în stări de agitaţie. precum și dereglări fiziologice și de comportament. fiind iubitoare de munte. Planta se poate găsi în flora spontană. pilule. preparându-se tinctură. iar un istoric antic numea această plantă arsenic . Aparţine familiei ranunculaceelor. extract și un sirop contra tusei. din omag se utilizează rizomii și frunzele. Face parte din familia plantaginaceelor. Tulpina este scurtă și se ramifică la nivelul inflorescenţei. efectele lor în probleme de menţinere a sănătăţii fiind cunoscute de foarte multă vreme. tulpina ramificată. iar florile formează un spic de culoare maro-închis. întregul organism. Omagul este o plantă decorativă de mare efect. Printre afecţiunile în care omagul dă rezultate se numără: tusea convulsivă. dar este și cultivată. dar și de umezeală. Crește și în flora spontană. Întrebuinţări. culoarea acestora fiind roz sau albă. nevralgiile. Atât de toxică încât vechii luptători își muiau vârfurile săgeţilor în extract de omag. de bilă. analgezice. al inimii. Omagul este o plantă foarte toxică. Rădăcinile. grupate în inflorescenţe. iarba pisicii. dar și ca antispasmodic. omagul fiind cunoscut ca plantă medicinală încă din Antichitate. Odoleanul este o plantă erbacee din familia valerianaceelor. În zona României apare doar sub formă cultivată. valerianat de metil. Din rizomii și rădăcinile de odolean se prepară și o tinctură. în insomnii. fiind crestate și ascuţite. Tratamentele făcute cu ochiul lupului la nivelul pielii sunt ușor de suportat și au efecte pozitive în termen relativ scurt. Omagul Denumire știinţifică: Aconitum napellus. rizom înlocuit în fiecare an cu unul sau doi rizomi noi. Este o plantă cu un rizom mare. Substanţe active importante: valerianat de bornil. cu acţiune medicinală mult mai puternică decât cea a infuziei. acest ceai este important în combaterea nevrozei cardiace și a palpitaţiilor. Întrebuinţări. Își are originea în perimetrul Mediteranei. sedative ale omagului. bogat în substanţe nutritive. Întrebuinţări. anginele. Acizii valerianici sunt elementul esenţial în acţiunea. Ochiul lupului este o erbacee micuţă. diminuând aceste secreţii. Frunzele sunt liniare. Omagul înflorește în partea a doua a verii și în septembrie. Frunzele au între cinci și șapte limburi. reumatismul. dar. Ceaiul de obligeană se folosește. și în special rizomii de odolean. Preparatele de omag au calităţi medicinale însemnate. bronhice. în mod obișnuit. precum și transpiraţii intense. macerat. determinând secreţii mărite de salivă. în efectele acestei plante asupra organismului – ca sedativ al sistemului nervos central și al celui local. arabinoză. Partea medicinală cea mai importantă a plantei de ochiul lupului o constituie seminţele. pulbere de rădăcină. acid galacturonic. gușa porumbelului. florile fiind albastre. Substanţe active importante: xiloză. Ochiul lupului înflorește în lunile mai și iunie. Folosirea în scopuri medicinale a acestei plante se va face sub îndrumarea medicului. afecţiunile ochilor cauzate de frig.

la rându-i. orezul și preparatele medicinale din orez favorizează procesele de creștere și de fortificare a organismului. . Tulpina. Tulpina plantei de orez este dreaptă. orezul are și o serie de proprietăţi medicinale. În vârful frunzelor se găsesc cârceii. Aparţine de familia gramineelor. orz de toamnă. Valoare medicinală și alimentară au rizomii. în prezent crescând în flora spontană. ceva mai mic însă decât spicul grâului. a surogatului de cafea. fiind recomandate copiilor și convalescenţilor. îngroșări tuberculiforme. Florile au o culoare roșu intens. se va face numai sub îndrumarea medicului. Florile apar în iulie și august. orezul este considerat a fi un veritabil agent anticanceros. putând duce foarte repede la moarte. rădăcină și bulbi de oreșniţă se extrage un ulei care este comestibil. este agăţătoare și are o lungime de maximum un metru. Inflorescenţa care se dezvoltă are formă de spic. Are frunze aspre. precum și în unele afecţiuni dermatologice. aparţinătoare de familia leguminoaselor. De asemenea. caroten. numărul de internoduri fiind între cinci și șapte. obţinându-se un interesant înlocuitor de cafea cu proprietăţi medicinale. consumat și de oameni. orezul este un aliment de bază pentru aproape jumătate din populaţia lumii. în tratarea deranjamentelor gastro-intestinale. cilindrică. PP). Omagul atacă sistemul nervos central. de la câmpie și până la munte. fără perișori. fiind în formă de ciorchine. adică maximum 1.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 97 vegetal. Cercetări mai noi arată că orezul și preparatele medicinale din orez reduc hipertensiunea. Oreșniţa Denumire știinţifică: Lathyrus tuberosus. tanin. Din aceste motiv. Din punct de vedere medicinal. sunt plăcut mirositoare și se dezvoltă pe toată perioada verii. cu muchii. Întrebuinţări. orzul este folosit la fabricarea berii. Înălţimea maximă a orezului din cultură este de 1. Prezentare. iar rizomul este dezvoltat și prezintă. Deshidrataţi. mare iubitoare de umezeală. Astfel. Orzul Denumire știinţifică: Hordeum sativum. orzul este cultivat ca plantă furajeră și industrială. această tulpină se ramifică. Frunzele orezului sunt lungi. Fructul de oreșniţă este o păstaie. Prezentare. Orzul este o plantă anuală. Substanţe active importante: vitamine (B1. Orzul înflorește în lunile iunieiulie. cu peri pe ele. noduroasă – mai ales spre bază. Denumiri populare: orz de primăvară. Este originară din Orient. Arpacașul este un produs obţinut și din orz. Inflorescenţa este foarte dezvoltată – poate ajunge chiar și la 30 cm lungime. protide. erbacee. Unele dintre aceste îngroșări sunt mari cât alunele. însă. orezul este eficient. liniare. decoct cu tot cu orez. În mod obișnuit. 12 săruri minerale. Din rizom. glucide. Substanţe active importante: mucilagii. Rădăcina oreșniţei este îngroșată. După cum se știe. combat asteniile. Oreșniţa este o plantă perenă. Orezul este o graminee anuală. Tot din orz se prepară și malţul. B6. Din acest motiv. Întrebuinţări. sporind și îmbunătăţind calitativ întreaga activitatea de la nivelul rinichilor și a căilor renale. redându-i echilibrul. a alcoolului. favorizează creșterea. rizomii și bulbii de oreșniţă se pot măcina. Ajunge la aceleași dimensiuni ca și grâul. Fiind un aliment foarte hrănitor. Orezul Denumire știinţifică: Oryza sativa. B2. La o anumită înălţime de la sol.30 metri. Preparatele de oreșniţă au efecte însemnate asupra funcţionării sistemului digestiv. de extracte sau preparate de omag. mucilagii de orez. orezul potenţează activitatea rinichiului. au fost utilizate multă vreme împotriva dizenteriei și a deranjamentelor intestinale grave. Prezentare. fiind melifere. lipide. Pentru aplicaţii medicinale se prepară apă de orez. orice manipulare sau utilizare de omag. prin tradiţie. Prin compoziţia deosebit de complexă și de echilibrată. orez fiert. tuberculii și chiar rădăcinile. A. Anumite calităţi ale sale îl fac să fie.5 metri înălţime. În medicina chinezească. Fructul de orez este o cariopsă.

astenii nervoase. onocerina. cu efect în tratamentul calculilor biliari. utilizarea sa fiind lesnicioasă și fără efecte toxice. totodată. a inflamaţiilor gâtului. chiar diabet. nervos. În mod obișnuit. cât și extern. acid citric. Pentru uz medicinal. răcoritoare. care se recoltează atunci când planta este verde și mustoasă. florile și codiţele frunzelor de osul iepurelui se face un ceai diuretic. de culoare trandafirie. Denumiri populare: cașul iepurelui. Osul iepurelui este un subarbust cu tulpină puternică. maitină. tonice (hepatic. Malţul conţine enzime și vitamine. Ovăzul este o plantă erbacee anuală. protide. Acest ceai este și un bun expectorant. lingoare. în enterite. persoanelor cuprinse de o oboseală generală sau chiar aflate în stare de epuizare. sălăștioară. Înflorirea are loc din iunie și până în septembrie. Ovăzul este una dintre cele mai interesante graminee. orzul este important în tratarea unei serii întregi de afecţiuni. Denumiri populare: ovăz alb. în mod frecvent. Principalele preparate medicinale care se pot obţine sunt infuzia și decoctul. reumatismul. aftelor bucale. Prezentare. foarte nutritive. Perioada de înflorire a ovăzului este iunie – august. bătrânilor. scorbut. lipide. iar extern pentru tratarea unor infecţii subcutanate și cutanate. vitaminele A. Cu extractele de rădăcină de osul iepurelui se pot trata și afecţiuni precum congestia ficatului. diarei. Datorită acestor calităţi. apar în vârful ramurilor. de ţap. din . cardiac). Decoctul din această plantă este un bun diuretic. Adesea înfrăţește sau se ramifică începând chiar de la bază. ovăzul a intrat în ultimele decenii și în alimentaţia oamenilor. terciuri. pornind chiar și de la aspectul său deosebit de plăcut. înaltă uneori peste 1. în reumatism. Partea aeriană a acestei plante – mai ales ramurile – are spini. Medicina populară utiliza orzul și în tratarea tusei. vasoconstrictoare și. este recomandat copiilor. Frunzele sunt trifoliene. totodată. Prezentare. Osul iepurelui Denumire știinţifică: Ononis spinosa. valoare medicinală au și pleava și tulpinile. florile și codiţele frunzelor. Substanţe active mai importante: onopsina – o substanţă specifică. preparatele din orz sunt indicate în bolile respiratorii. și ca un antiseptic al căilor urinare. Din tulpini verzi și frunze verzi de ovăz se prepară decoct și supă de ovăz. Din rădăcinile. tanin. în afecţiuni ale splinei. acţionând. Inflorescenţa ovăzului este un ciorchine format din mai multe spiculeţe cu flori. Aparţine familiei papilionaceelor. amigdalitelor. ulei gras. Acest decoct dă rezultate și în detoxifierea organismului. administrându-se atât intern. Cunoscut de multă vrerne ca un energizant de excepţie pentru cai. Rădăcinile de osul iepurelui sunt folosite în industria farmaceutică. Preparatele din orz sunt laxative. amidon. prin locuri virane. Se mai pot prepara: un extract apos. Se prepară decoct. netedă. și nu întâmplător. Întrebuinţări. de aceea. Substanţe active importante: un alcaloid specific numit dordeină. digestive. malţ. remineralizante. Din punct de vedere medicinal. Potrivit medicinii populare. Ovăzul Denumire știinţifică: Avena sativa.50 metri. celuloză. Pentru preparate medicinale se folosesc. Și nu degeaba. orzul nu poate fi decât favorabil unei evoluţii sănătoase și. o băutură diuretică și sedativă. ce poate ajunge la 50 cm înălţime. Întrebuinţări. Dacă este folosit în alimentaţia curentă. în cistite și calculoză renală. Intern se folosește îndeosebi pentru tratarea unor afecţiuni gastro-intestinale. ramificată. stări febrile. glucozide. în edeme renale. o poţiune diuretică. B și C. dar mai ales rădăcinile. precum și în tratarea abceselor. icterul. care au un aspect păios. gută. pe terenuri accidentate și uscate. săruri minerale. Tulpina este dreaptă. boabele de ovăz. la prepararea unor medicamente. Din orz se fac și fulgi. Se mai folosește și partea aeriană a ovăzului. zob. în special pentru restabilirea climatului optim de funcţionare a stomacului și intestinelor. cașete. omonina. Osul-iepurelui are un miros greu. Crește pe taluzul drumurilor. Florile.98 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Valoare medicinală au boabele de orz. de la această plantă se recoltează rădăcinile. făină.

Fulgii sunt forma principală sub care oamenii consumă ovăzul. fără nici o restricţie. tinctură și. pernele cu pleavă și paie de ovăz. Pentru a se obţine efecte maxime asupra organismului. Datorită compoziţiei sale excepţionale. enzime. hipertensiune. cunoscut sub numele de papaină. astenii. chiar în boli grele. specialiștii recomandă consumarea ovăzului doar în perioada de iarnă. împletiturile din paie de ovăz. Papaina este cunoscută pentru eficienţa ei în tratarea bolilor digestive. saponine. Substanţă activă importantă: o enzimă numită papaină. Există reţete celebre pe bază de ovăz. hepatice. efectele preparatelor de ovăz se simt imediat în funcţionarea întregului sistem endocrin. vitaminele B1. ușor digerabili. pancreasului. Întrebuinţări. Decoctul de ovăz are proprietăţi revitalizante pronunţate. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită avenină. Cu tinctură de ovăz se combat insomniile. făină. fiind utilizat sub formă de lapte de ovăz. Fructele. Lesne de consumat. Se mai numește și arborele de pepene. stimulându-l și aducându-l la parametri normali. ovăzul hrănește. Deocamdată. . însă. coaja. ovăzul este folosit și în practicile medicinale privind sterilitatea și impotenţa. De menţionat un fapt semnificativ: toată gama de preparate obţinute din ovăz au o calitate de excepţie – aduc liniște și echilibru celui care le consumă. lipsă de poftă de mâncare. totodată. fiind. B2. Este și cazul mâncării numite porridge. se pot produce ameliorări în cazul multor afecţiuni. protide. preparat des întâlnit în Insulele Britanice și în Scandinavia. grișul și arpacașul. carotan. fulgii de ovăz pot face parte din alimentaţia tuturor. consumaţi îndeosebi la micul dejun. Întrebuinţări. Din acest motiv. hernia de disc. săruri de calciu. un grup de șapte substanţe minerale. în gastrite și gastroenterite. se știe că papaina are efecte pozitive în terapii asupra tractului gastro-intestinal. de pildă. amidon. în zona în care arborele începe să se ramifice. cum ar fi cele renale. Crește în America Centrală și în insulele din mările sudului. De altfel.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 99 ovăz se prepară decoct. respiratorii (bronșite. Prezentare. Fulgii de ovăz sunt indicaţi și pentru cei care suferă de diabet zaharat sau de hiperlipidemie. P Papaia Denumire știinţifică: Carica papaya. hidraţi de carbon și chiar un principiu hormonal de tipul foliculinei. lecitină. Infuzia din boabe de ovăz este utilizată. firește. PP. Același efect îl au și saltelele umplute cu paie de ovăz. obţinută în același mod în care se recoltează latexul de la arborele de cauciuc. macerat. astm). Specialiștii sunt de părere că se pot obţine rezultate importante și în alte afecţiuni. punând convalescenţii pe picioare. A. chinuitoare. cu bune rezultate. Pentru nevoi medicinale se recoltează latexul acestei plante. un bun pansament pentru stomac. Ovăzul este considerat un bun depurativ pentru piele. Fibrele vegetale conţinute de ovăz contribuie la reducerea colesterolului și la reglarea activităţii inimii. în anemii. frunzele. rădăcina. umplută cu paie și pleavă de ovăz. cum ar fi. Papaia este o plantă din pădurea ecuatorială. Alte forme comestibile sub care se prezintă ovăzul sunt făina. Valoare medicinală au și seminţele. de mari dimensiuni. Pornind de aici s-a ajuns la concluzia că papaina poate fi un medicament excepţional. fosfor. digestive. Cu acești fulgi. are darul să alunge insomnia. ulei. D. fructele. glucide. întreţine și tonifică pielea. Practica a demonstrat că o saltea. cresc în partea superioară a tulpinii. Aparţine familiei caricaceelor. Preparatele de ovăz sunt cunoscute și ca un agent natural și eficace în buna funcţionare a tiroidei. fulgii de ovăz.

pe terenuri frământate. acest compus contribuind la întărirea inimii și lărgirea căilor coronariene. ulei volatil. Cel mai cunoscut păducel este cel denumit știinţific Craetegus monogyna. Tulpina. glucozide. Întrebuinţări. Fructele de patison. Păducelul crește în zone ceva mai deschise și libere. Întrebuinţări. în schimb. leonurină. atât în plan central. Unele specii. Sub denumirea de păducel sunt identificate câteva specii de arbuști foarte asemănători. ciorbe. Crataegus oxyacantha. trimetilamină. vârfurile cu frunze și flori. zinc. Florile de păducel pot fi combinate cu alte plante medicinale. Totodată. în suferinţele cardiovasculare. Păpădia Denumire știinţifică: Taraxacum officinale. adică pe la marginea pădurilor. Denumiri populare: gherghinar. pe câmpuri. combate obezitatea. Păducelul Denumire știinţifică: Crataegus monogyna. colină. mărăcine. tahicardiei. Cercetările sunt. Culegătorii de plante medicinale recoltează de la arbustul de păducel florile. în cantitate redusă. aproximativ același. singuratic sau în grupuri mari ce pot forma spinării. ghimpos. vin medicinal. calciu. Acidul triterpenic din păducel este benefic. Din păducel se fac infuzie și tinctură. În mod obișnuit. o valoare alimentară mult mai mare decât dovlecelul. Păpădia înflorește din aprilie și până în octombrie. Păpădia este o erbacee perenă. pe dealuri. Fructele au culoarea roșie. steroli. var. Fructul de patison conţine oligoelemente. au chiar înfăţișare de arbori. Pulpa fructului de patison este mai puţin cărnoasă decât cea a dovlecelului. acizi (clorogenic. formează la bază o rozetă de frunze. Face parte din familia compozitelor și poate atinge înălţimea de 15 – 20 cm. mărăcine alb. patissoniana. așa cum se întâmplă în cazul castravetelui și al dovlecelului. Legumă mai puţin cunoscută. uneori. care este foarte scurtă. dimensiunile variind între trei și 12 cm. chifteluţe. păpălungă. însă. cu frunze mici și flori albe. cafeic). Acidul triterpenic are o mare importanţă medicinală. la tratarea bolilor de inimă pe fond nervos. Rizomul păpădiei este vertical. mai ales datorită faptului că este deosebit de util în multe reţete dietetice. tulburărilor neuro-vegetative și insomniilor. Crataegus laevigata. În literatura de specialitate există peste 30 de reţete pe bază de patison. mai ales pentru ornament. a hipertensiunii și hipotensiunii arteriale. grupate într-o inflorescenţă colorată în galben auriu. reduce tulburările de pubertate sau de menopauză. patisonul face parte din familia cucurbitaceelor. Întreaga plantă conţine un suc lăptos. Este foarte posibil ca proprietăţile medicinale ale patisonului să fie probate nu numai de fruct. potasiu. În mod frecvent. supe. amidon. dar și mixturi. Varietăţile cu flori roz pot fi întâlnite și sub formă cultivată. Substanţe active importante: proteine. de culoare albă sau gălbuie. deocamdată. Păducelul este un arbust rămuros. gustul fiind. însă. Enzimele pe care le conţine patisonul optimizează activitatea gastro-intestinală. gușa găinii. cât și la nivel periferic. de exemplu cu odolean și talpa gâștei. celuloză. Prezentare.100 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Patisonul Denumire știinţifică: Cucurbita pepo. păducelul poate ajunge la trei-patru metri înălţime. De asemenea. coaja ramurilor tinere. floarea turcului. în primul rând. în aplicaţii medicinale este utilizată infuzia. Se spune despre patison că are. păducelul previne producerea accidentelor cerebrale. acid triterpenic. fructele și. în perdele vegetale de protecţie. Denumiri populare: lăptucă. . Substanţe active importante: derivaţi flavonici. magneziu. ci și de seminţe. fiind asemănător cu dovlecelul. Florile. extract fluid. săruri minerale și celuloză. Înflorește primăvara. Prezentare. glucidele fiind. rezultând un ceai medicinal valoros. la începuturi. aparţinând familiei rozaceelor. au un parfum dulce. sunt un fel de mini-discuri. toate fiind bine suportate de organism. vitamina C. cu înălţimea de până la opt metri. în aprilie-mai. păducelul regularizează circulaţia sângelui. printre care se numără cele de salate. Prezentare. Valoare medicinală are fructul. mălai moale.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 101 Păpădia crește pretutindeni în România – pe pajiști, pe fâneţe, pe terenurile necultivate, pe maidane, pe marginea drumurilor, fiind o plantă meliferă. Valoare medicinală au rădăcinile și frunzele de păpădie, din care se prepară, în primul rând, infuzie și decoct. În practica medicinală curentă, păpădia se utilizează și sub alte forme. Substanţe active importante: taraxacină și taraxosterină – compuși specifici, pectină, glucide, vitaminele A, B, C și D, inulină, rezine, fitosteroil, acizi. Rădăcina este foarte bogată în latex, substanţă care conţine, desigur, cauciuc. Întrebuinţări. Păpădia este una dintre cele mai la îndemână și mai cunoscute plante medicinale. Bogăţia de compuși activi – inclusiv agenţi bactericizi – din frunze, și mai ales din rădăcină, face din ea un leac pentru multe afecţiuni. Infuzia și decoctul de păpădie reduc aciditatea din stomac, sporesc diureza, tonifiază și detoxifică întreg organismul, potenţează activitatea ficatului și a vezicii biliare (stimulând secreţiile acestor două organe, precum și secreţiile intestinale, stomacale, salivare), contribuie la refacerea și menţinerea echilibrului endocrin. Preparatele de păpădie ajută la eliminarea colesterolului din organism, dar se utilizează chiar și în constipaţii, afecţiuni renale, eczeme, gută, diabet, lipsă de poftă de mâncare, ateroscleroză, varice, reumatism. Interesantă este folosirea păpădiei în tratamente împotriva obezităţii, mai ales în combinaţie cu alte plante medicinale. Păpădia se utilizează și ca aliment – din frunzele acestei micuţe plante se face salată. A început chiar să se și cultive din acest motiv. Florile și capitulele pot fi, la rându-le, prelucrate, pentru a se produce un vin medicinal. Din rădăcinile de păpădie se poate obţine și un înlocuitor de cafea. Păpădia se folosește și ca materie primă în industria farmaceutică. Naturiștii recomandă cura de păpădie, în fiecare primăvară – când planta e fragedă – pe durata a cinci – șase săptămâni.

Păpălăul
Denumire știinţifică: Physalis alkenkengil Prezentare. Păpălăul – o plantă mai puţin cunoscută, este o erbacee perenă ce face parte din familia solanaceelor. Tulpina subpământeană este un rizom, iar tulpina aeriană este uneori simplă, alteori ramificată. La maturitate, această tulpină are între 25 și 60 cm înălţime. Frunzele, de formă ovală, sunt păroase ca și tulpina. Florile sunt alb-gălbui, iar fructul este o bacă roșie-portocalie, de dimensiunile unei cireșe. Florile apar pe tot parcursul verii. Fructele sunt singura parte netoxică a păpălăului. Întâlnită cu ușurinţă în flora spontană din ţara noastră, păpălăul crește pe terenuri în paragină, în lizierele pădurilor, pe lângă tufișuri, în terenuri accidentate. Fructele de păpălău au valoare medicinală certă. De asemenea, frunzele și tulpinile au o oarecare semnificaţie în practica medicinală. Principalul preparat medicinal obţinut din păpălău este decoctul, dar se fac și poţiuni, siropuri, extracte și chiar un vin medicinal. Păpălăul este o plantă toxică, otrăvitoare. Substanţe active importante: vitamina C (păpălăul este o plantă foarte bogată în vitamina C), tanin, ulei, fizalină. Întrebuinţări. Preparatele din fructe de păpălău diminuează durerile de rinichi și vezică, acţionând atât ca antiinflamatoare și bactericide, cât și ca sedative. Aceste preparate determină eliminarea nisipului din zona rinichilor și a vezicii urinare, fiind un diuretic activ. Păpălăul are efect benefic și asupra activităţii ficatului, revigorând activitatea acestuia. Administrarea preparatelor de păpălău se va face sub îndrumarea specialistului.

Părul
Denumire știinţifică: Pyrus communis; Pyrus domestica. Prezentare. Părul cultivat își are originea în Asia, fiind obţinut prin îmbunătăţirea soiurilor de păr sălbatic. Face parte din familia rozaceelor. Înălţimea părului nu trece decât rareori de 10 metri. Coroana este, de obicei, în formă piramidală. Frunzele sunt ovale, iar florile, grupate, au culoare albă, foarte rar roz. Fructele, atât de familiarele pere, de mare efect vizual, au calităţi medicinale relativ modeste în raport cu merele. Părul este o plantă iubitoare de lumină. Sub formă sălbatică se găsește în păduri, mai ales în zone însorite. Cultivat, părul se dezvoltă într-o mare varietate de soiuri, câteva fiind celebre (Bergamote, de pildă).

102 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Valoare medicinală au nu numai perele, ci și coaja arborelui, frunzele foarte tinere și florile. Se prepară infuzie și decoct (din frunze, flori sau coajă), perele fiind consumate ca atare sau prelucrate. Substanţe active importante: o substanţă specifică – arbutina, hidraţi de carbon, protide, celuloză, pectine, săruri minerale, vitamine. Întrebuinţări. Preparatele din frunze, flori și coajă de păr determină eliminarea acidului uric, fiind și un depurativ general. Au, de asemenea, efecte pozitive în afecţiunile urinare, în prostate, în tratarea unor afecţiuni și ulcere ale pielii. Preparatele din frunze, flori și coajă de păr au și proprietăţi diuretice, antiseptice, cicatrizante, sedative, fiind recomandate și în bolile de rinichi, ale căilor urinare, în general ale aparatului urogenital, precum și în gută și reumatism. Perele sunt importante prin conţinutul lor complex, fiind recomandat a se consuma în perioada de iarnă. Sunt hrănitoare și au acţiune diuretică, laxativă, răcoritoare, iar la nivelul tractului gastro-intestinal acţionează ca un depurativ.

Păstârnacul
Denumire știinţifică: Pastinaca sativa hortensis. Prezentare. Păstârnacul este o erbacee cu dezvoltare bienală. Originar din Orient, păstârnacul aparţine familiei umbeliferelor. Cu o tulpină puternică, ramificată, păstârnacul este una dintre cele mai puternice și mai înalte plante din grădina de legume – poate atinge și 1,50 metri înălţime. Frunzele sunt mari și bine conturate. Inflorescenţa este bogată și are culoare galbenă. Păstârnacul înflorește în a doua parte de verii, în lunile iulie și august. Crește în flora spontană, dar se și cultivă, fiind foarte răspândit. Întreaga plantă are un miros specific. Importanţă medicinală au rădăcinile păstârnacului, dar și frunzele. Se prepară un decoct. Păstârnacul își păstrează proprietăţile terapeutice chiar și atunci când este prezent în diverse mâncăruri. Substanţe active importante: săruri minerale (în special potasiu), ulei volatil, vitaminele A, B1, B2, C. Păstârnacul este considerat o plantă foarte nutritivă, importantă și datorită efectelor sale medicinale. Întrebuinţări. Preparatele pe bază de păstârnac au proprietăţi diuretice, tonifiante, depurative, antireumatismale. Majoritatea specialiștilor consemnează importanţa păstârnacului în reechilibrarea activităţii menstruale, agenţi determinanţi, în acest caz, fiind mai ales componentele din uleiul volatil. Păstârnacul combate lenea vezicii biliare, febra, infecţiile, inapetenţa. Are rol profilactic în bolile vasculare, fiind și un stimulator al activităţii glandelor endocrine.

Păștiţa
Denumire știinţifică: Anemone ranunculoides. Denumire populară: păscuţă. Prezentare. Păștiţa este o plantă erbacee perenă, de mici dimensiuni, cu o înălţime maximă de 25 cm. Face parte din familia ranunculaceelor. Are un rizom pronunţat, de culoare brună. Frunzele de păștiţa au forme diferite. Florile apar pe tot parcursul primăverii, din martie și până în mai. În număr de una sau două la fiecare plantă, florile au culoare galben-aurie și sunt elementul care deosebește păștiţa de floarea paștilor (Anemone nemorosa). Păștiţa crește în toate regiunile României – prin păduri, liziere, tufărișuri, pe marginea drumurilor – preferând locuri umbroase. Întrebuinţări. Infuzia de păștiţă are efecte sedative și chiar soporifice (somnifer, provoacă somnul). Din aceste motive, administrarea ei se va face cu mare precauţie și numai sub îndrumarea specialistului.

Pătlagina
Denumire știinţifică: Plantago lanceolata. Denumiri populare: limba oii, limba broaștei. Prezentare. Pătlagina face parte din categoria plantelor medicinale renumite. Crescând de la câmpie și până în zona de munte, pătlagina este accesibilă tuturor și de folos tuturor. Aparţine familiei plantaginaceelor. Pătlagina poate fi întâlnită chiar și pe terenuri bătătorite, uscate, tari, fiind o plantă foarte rezistentă. Altfel, este o erbacee de dimensiuni reduse, frunzele sale ajungând până la 20 cm lungime. Aceste frunze formează, imediat deasupra solului, o rozetă. Din mijlocul acestei rozete cresc tulpini

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 103 fragile, suculente, care au în vârf floarea în formă de spic. Pătlagina înflorește din mai și până în septembrie. Datorită utilizărilor sale, poate fi întâlnită uneori și ca plantă de cultură. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele, din care se prepară infuzie, dar și macerat, poţiuni, extracte moi sau fluide, pansamente, unguente. Virtuţi medicinale au și rădăcinile, seminţele și, de asemenea, restul plantei. Substanţe active importante: pectine, carotene, pentazone, săruri alcaline, tanin, planteoză. Unele substanţe aflate în compoziţia pătlaginei sunt bactericide și antiinflamatoare. Întrebuinţări. În practica medicinală, pătlagina se folosește în tratarea unor afecţiuni interne, dar se aplică și extern. Prin tradiţie, pătlagina a fost și este folosită ca expectorant (cunoscutul sirop de pătlagină), precum și pentru cicatrizarea rănilor, deoarece are proprietăţi emoliente și bactericide. Alte calităţi ale pătlaginei – hemostatică, antidiareică, hipotensivă. De asemenea, pătlagina contribuie la scăderea colesterolului din sânge. Afecţiuni în care se fac tratamente cu pătlagină: bronșite cronice, astm bronșic, diaree, ulcer gastroduodenal, laringite, traheite, conjunctivite, ulcer varicos, ulceraţii cutanate, tuse. Preparatele de pătlagină se dovedesc utile și în hipertensiunea arterială. În aplicaţiile externe se fac nu numai băi și spălături cu patlagină, ci se aplică și cataplasme. Sucul de pătlagină este folosit la producerea bomboanelor contra tusei. Alte specii de pătlagină: Plantago major și Plantago media. Efectele lor medicinale sunt asemănătoare cu ale speciei descrise mai sus, Plantago lanceolata. Pătlagina este nu numai un renumit expectorant, ci și un depurativ cu o arie de acţiune foarte mare – purifică organe vitale precum plămânii și stomacul, dar – ce e și mai important – purifică și sângele.

Pătlăgica roșie
Denumire știinţifică: Lycopersicum esculentum. Denumiri populare: roșie, tomată. Prezentare. Pătlăgica roșie face parte din familia solanaceelor, fiind originară din America de Sud. Este o plantă puternică, înaltă uneori de peste un metru, cu frunze penate, asimetrice și flori galbene. Fructul este binecunoscuta roșie. Aceasta are o valoare medicinală dovedită, incașii – primii cultivatori de roșii – folosind-o în terapiile lor secrete. În diete și terapii, pătlăgica roșie este ușor și eficient de utilizat, mai ales sub formă de suc. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită licopină, sodiu, potasiu, calciu, fosfor, fier, magneziu, zinc, cupru, iod, vitaminele A, C, E și K, hidraţi de carbon, protide, acizi organici – citric, malic, pectic. Întrebuinţări. Studiile făcute de specialiști au dovedit că pătlăgica roșie are un rol important în profilaxia bolilor cardiovasculare și chiar în ameliorarea acestora. Pătlăgelele roșii sunt utilizate și în curele de slăbire, în diete împotriva dislipidemiilor, în inapetenţă, avitaminoze, stări congestive, hipervâscozitate sanguină, gută, reumatism, afecţiuni ale tractului gastro-intestinal. Mai nou, s-a descoperit că licopina are și acţiune anticancerigenă, fiind un puternic antioxidant și inhibitor al radicalilor liberi, cei care provoacă boala canceroasă. Roșia este reconfortantă și remineralizantă. Fiind un aliment ușor, nu solicită intens sistemul digestiv și nici celelalte sisteme ale organismului. Totuși, specialiștii recomandă ca terapiile cu pătlăgele roșii să nu depășească o lună. Preparatele din pătlăgele roșii sunt folosite și în tratamente dermatologice și aplicaţii cosmetice. De exemplu, acneea se poate combate și prin aplicarea de felii de pătlăgele roșii pe faţă.

Pătlăgica vânătă
Denumire știinţifică: Solanum meiongena. Denumire populară: vânătă. Prezentare. Pătlăgica vânătă, pe scurt vânăta, este originară din subcontinentul indian și aparţine de familia solanaceelor. Vânăta are o înfăţișare viguroasă, caracteristică plantelor din zonele calde. Dezvoltarea acestei plante este anuală.

în terapii împotriva furunculozei.20 metri înălţime. Fiind revulsiv. în locuri cu vegetaţie bogată. dar un lucru este cât se poate de cert – sunt toxici. un depurativ eficient și la îndemână. Frunzele sunt mari și cărnoase. utilizate în tratarea unor afecţiuni dermatologice. Reglează activitatea ficatului. ulei esenţial. în păduri. brumată. purgativ. Pelinul Denumire știinţifică: Artemisia absinthium. Dacă nu este îndeajuns de coaptă. Întrebuinţări. sodiu. Are o rădăcina pivotantă. mai ales pentru florile ei. Vinetele sunt un agent de ardere a grăsimilor. Pătrunjelul. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul. Frunzele sunt penat-sectate. Este indicat în astenie. Înălţimea maximă la care poate ajunge – 50 cm. antiinflamator. antibacterian. Vânăta înflorește pe toată perioada verii. Vânăta revigorează organismul. celulita. acizi. în tufărișuri. a panariţiului. Pecetea lui Solomon Denumire știinţifică: Polygonatum odoratum. pătlăgica vânătă are o importanţă deosebită în tratamente privind obezitatea. poate fi folosit în tratarea reumatismului și a unor afecţiuni interne. recomandate în dislipidemii. Consumul de vinete poate duce la o ameliorare în suferinţe precum bolile cardiovasculare. precum și în germenii de cartofi. fiind. aparţine familiei umbeliferelor. protide. umede. preparatele aplicându-se peste zona cu probleme. Înflorește în lunile mai și iunie.104 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Tulpina ei crește până la 1. lungă până la 30 cm. e adevărat. lipide. Inflorescenţa este o umbelă. Valoare medicinală au fructul și frunzele. reduse. mai ales că este vorba despre un aliment accesibil și plăcut la consum. se recoltează frunzele și rădăcina. Cu bucăţi de rizom se pot înmuia bătăturile de la picioare. ulei volatil. ca și pentru alimentaţie. glucide. tulburări de nutriţie. anxietate. având influenţă benefică și în funcţionarea tractului gastro-intestinal și a căilor respiratorii. cunoscută sub numele de vânătă. vitaminele C. Compușii acestei plante au fost puţin studiaţi. de asemenea. iar florile au culoare violet. Plantă cultivată. fier. în boli ale articulaţiilor. Substanţe active importante: vitaminele A. în disfuncţii ale rinichilor și ale ficatului. Denumiri populare: pelinaș. Substanţe active importante: potasiu (în cantitate mare). substanţă care se găsește și în cartofii lăsaţi la lumină (aceștia capătă culoarea verde). Această importantă proprietate este potenţată și de faptul că vânăta îmbunătăţește activitatea ficatului și mărește secreţia bilei. excitante. Fructul este o bobiţă de culoare neagră. o plantă bienală aromatică. vânăta conţine o substanţă toxică numită solanină. A. prin urmare. peţiolate. B1. Pătrunjelul are efecte hipotensive. peliniţă. iar din frunze se prepară cataplasme. Fructul este acea bacă foarte mare și consistentă. Pecetea lui Solomon este o plantă cu un rizom dezvoltat și o tulpină aeriană puternică. asemenea mărarului. Pecetea lui Solomon poate fi utilizată și în tratamentul împotriva unei boli grave – antraxul. consistentă. calciu. Prezentare. inclusiv cea digestivă. uneori îngroșată. reumatism. Fructele se gătesc. colesterolul. cu muchii. pătrunjelul. C (pătrunjelul este foarte bogat în vitamina C). Substanţe active importante: glucozide. Pentru uz medicinal. se poate sălbătici. dar uneori este cultivată. cupru. fiind un detoxifiant activ. Se folosesc și seminţele. iod. gută. iarba fecioarelor. Efecte notabile are pătrunjelul și asupra purităţii sângelui. fiind un stimulent al multor funcţii importante. Pecetea lui Solomon crește în locuri adăpostite. săruri minerale. diabetul. infecţii. B. cărnoase și onctuoase. putând fi apoi îndepărtate fără durere. Polygonatum multiflorum. fosfor. Extrasul obţinut din această plantă este sedativ. Întrebuinţări. Prezentare. Pecetea lui Solomon este o plantă perenă ce crește în flora spontană. Potrivit herbalistei Elenei Niţă Ibrian. culoarea lor fiind alb-verzuie. Pătlăgica vânătă are o serie de proprietăţi medicinale. B2. fibroasă. . Florile au aspect de tub. Pătrunjelul înflorește pe întreg parcursul verii celui de-al doilea an de vegetaţie. mangan. Întrebuinţări. dar nu de neglijat. revigorante. sulf. Se folosește. Pătrunjelul Denumire știinţifică: Petroselinum hortense.

Pepenele galben Denumire știinţifică: Cucumis melo. Din punct de vedere medicinal este utilă toată planta. lipide. a rinichiului și ficatului. răni rebele). B1. dar și extractele de seminţe. Datorită compoziţiei sale ușoare. cantalup. Făcând parte din familia cucurbitaceelor. reumatism. acizi organici. tanin. De asemenea. În privinţa utilizării curelor de pelin. flavone. dar mai ales părţile tinere. C. Unii specialiști consideră că doar seminţele au. Întrebuinţări. oligoelemente. în general. pecingini. este cunoscut ca diuretic. Întrebuinţări. Întreaga plantă are un miros puternic. spălături. vin. în seminţe – saponine. este un bun agent revitalizant. În mod curent. zaharuri. frunzele. infuzia de pelin făcând curăţenie generală – distruge inclusiv viermii intestinali. în nici o împrejurare. hemoroizi. Provine din zonele tropicale ale Asiei. Un miros și mai puternic au frunzele care. Frunzele au formă palmată. cu flori pe ele. se folosesc și în aplicaţii externe – în cosmetică. oarecum asemănător cu al dovleacului. Acţiunea sa pe căile gastro-intestinale este complexă. ceai. Din pelin se obţin foarte multe preparate cu efecte medicinale: infuzie. se freacă între palme – pentru a se crea o senzaţie reconfortantă. săruri minerale. specialiștii avizează: acestea nu vor dura mai mult de șapte-opt zile. pepenele galben are o tulpină târâtoare. fiind o erbacee anuală. specific. protide. Florile sunt gălbui și apar în partea superioară a tulpinii sau a ramurilor. Pulpa fructului. În cazul pepenelui galben. Substanţe active importante: în pulpă – protide. uneori albicios. deși valoarea sa nutritivă nu este mare. adesea. cașete. oxiurază. contribuind la mărirea secreţiilor gastrice și la reluarea activităţii gastro-intestinale. Nu trebuie uitat nici rolul pelinului în tratarea diabetului. cum ar fi cele de gută. Pepenele verde face parte din familia cucurbitaceelor. proprietăţi medicinale. Pentru ceaiuri se folosesc. Cei cu infecţii acute intestinale și gravidele nu au voie să folosească. constipaţii. B2 și C. Poate ajunge la peste un metru înălţime. cenuși.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 105 Prezentare. anemie. Mai nou. Denumire populară: zemos. de uz intern. Pepenele verde Denumire știinţifică: Citrullus lanatum. gastrite hipoacide. rășini. bilă leneșă. a căilor renale și urinare. cu origine exotică. harbuz. Consumul de pepene galben duce la ameliorări și în alte afecţiuni. proaspete fiind. iar florile sunt mici și au culoarea galbenă. sunt puternic crestate. Frunzele. Pepenele galben este o plantă erbacee anuală. se spune despre pelin că ar avea efecte anticancerigene. pulbere. Întrebuinţări. acoperită cu peri. Prezentare. săruri minerale. Denumiri populare: lubeniţă. arsuri. Pelinul este un stimulent digestiv garantat. Pelinul este o plantă perenă ce crește în flora spontană. Prezentare. băi în cazul unor plăgi. dar au și întrebuinţări externe – pentru tamponări. ulei volatil. de exemplu – dar și pentru tratarea unor afecţiuni ale pielii (inflamaţii. deoarece pot apărea efecte nedorite în plan digestiv și nervos. cu adevărat. vitaminele A. laxativ și tonic al sistemului nervos. palmate. această plantă având și calităţi depurative. Este laxativ și diuretic și reglează foarte bine activitatea tractului gastro-intestinal. anorexie. gastric și intestinal. Preparatele de pelin sunt. celuloză. ulei de pelin. pepenele galben este recomandat și diabeticilor. Infuzia de pelin este indicată și în tratamentul ficatului și al bilei. Pepenele galben și preparatele de pepene galben combat infecţiile intestinale. Valoare medicinală au fructele și seminţele. în starea generală a organismului. Tulpina sa este târâtoare și poate ajunge la șase-șapte metri lungime. Substanţe active importante: vitaminele A. pelinul este întrebuinţat în afecţiuni precum edeme renale. Substanţe active importante: absintonă. Fructul. răni ulcerând. Frunzele sunt de un cenușiu-mătuit. Pelinul – utilizat de foarte multă vreme ca un tonic amar. bostan galben. tinctură. valoare medicinală au fructul și seminţele. Își are originea în Africa de Sud. sirop. B. preparate pe bază de pelin. lichior de pelin. Pepenele galben este indicat în curele de fructe de sezon. și au peri mici. răni cu dificultăţi de vindecare. Pepenele galben este un nutrient de sezon. Miezul de pepene verde are influenţă benefică în funcţionarea . este deosebit de plăcut la consum. fiind cunoscut și prin efectele sale medicinale.

de circa șapte centimetri lungime. Numele îi vine însă de la Persia. la o activitate normală. Preparatele obţinute din planta numită piciorul lupului pot contribui la buna activitate a t ractului gastro-intestinal. decât cele de prun. Acele de pin conţin pinosolvină. Coaja este roșie-alburie-cărămizie și se exfoliază. Valoare medicinală au. familiei pinaceelor (abietaceelor). cataplasme. Pinus sylvestris. Frunzele au formă de ace. Aceste preparate se folosesc și în tratamente privind afecţiuni ale căilor respiratorii. Totodată. din care se prepară infuzie. în tufărișuri și păduri tinere. Au efecte pozitive în afecţiunile rinichiului. Prunus persica. Sâmburii de piersică. dilatând și tonifiind aceste traiecte. un compus care are proprietăţi bactericide și tuberculostatice. amigdalină. Piciorul lupului înflorește în lunile iulie și august. ulei volatil. firește. ţara unde romanii l-au întâlnit și de unde l-au și adus în Europa. al contuziilor și arsurilor. micuţe. în afecţiuni ale articulaţiilor. au o culoare roșu-carmin. Piersicul este originar din China. Piciorul lupului este o plantă perenă. a vezicii urinare. Pinul este un conifer de mari dimensiuni. Frunzele au un peţiol micuţ și sunt ascuţite. în flori. Florile. Întrebuinţări. frunze și sâmburi – ulei volatil. Substanţe active importante: în fructe – săruri minerale. asigurând. ajungând numai până la maximum șapte-opt metri înălţime. fapt ce contribuie la o mai bună funcţionare a căilor urinare. unele asemănări. Înălţimea sa maximă este de 50 metri (Pinus sylvestris). o curăţire a organismului. fiind printre puţinele fructe care asigură un confort gastric perfect. Întrebuinţări. Are un riz om scurt. extract. Aparţine familiei rozaceelor. dar ceva mai mari. Piersicul Denumire știinţifică: Piersica vulgaris. Preparatele din frunze și flori de piersic au acţiune sedativă și antispastică. Este un diuretic rapid. efecte având și în caz de tuse. Decoctul de frunze este purgativ. depurative. Sub formă de cataplasme. Conurile. Întrebuinţări. totuși. ocrotiţi de un înveliș lemnos foarte dur. Pinul crește în zonele alpine și sub alpine. pepenele verde este o binefacere pentru suferinzii de rinichi. preparatele din frunze de piersic sunt utilizate și în tratamentul unor cancere ale pielii. această infuzie calmează inflamaţiile pulmonare și ale . enzime. cu sâmburii de migdale. Piciorul lupului mai este cunoscut și ca plantă medicinală utilizată împotriva hipertiroidiei. curăţindu-l și aducându-l. al convalescenţilor. dar și fructul și sâmburii. Aparţine. printr-o cură susţinută. Pinul Denumire știinţifică: Pinus montana. dar au. Pentru uz medicinal se recoltează mugurii de pin. florile fiind albe cu puncte roșii. Pinul înflorește în lunile mai și iunie. În general. Piciorul lupului crește în locuri joase și umede. fiind utilizate cu bune rezultate și în combaterea viermilor intestinali (oxiurii). Frunzele piersicului au formă eliptică. în blocaje stomacale și intestinale. se pare. laxative. au culoare cafenie. Substanţă activă importantă: uleiul volatil. al anemicilor. sirop. din punct de vedere terapeutic. Prezentare.20 metri. Piersicile sunt recomandate în consumul copiilor. și prin provocarea și mărirea secreţiilor gastrice. În aplicaţii medicinale. florile și frunzele. Fructele piersicului (piersicile) sunt foarte bine suportate de stomac. Infuzia din muguri de pin este indicată în tratarea bronșitelor și a reumatismului. acizi organici. Prin diureza foarte puternică pe care o provoacă. cât și pentru cei pletorici sau obezi. Este un arbore de mici dimensiuni. rămân încă puţin cercetaţi. în mlaștini.106 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC ficatului și a rinichiului. totodată. în primul rând. cel mai utilizat preparat este infuzia. diuretice. Prezentare. pepenele verde ameliorează suferinţele de gută și reumatism. decoct. hidraţi de carbon. Piciorul lupului Denumire știinţifică: Lycopus europaeus. tulpina fiindu-i muchiată și bogat ramificată. fiind reprezentativ pentru această familie. decoct. pe marginea apelor. ce poate atinge 1. Se prepară infuzie. Sunt hrănitoare. bine dezvoltată. Prezentare. Are o frumoasă coroană piramidală. Mugurii sunt bogaţi și în vitamina C. vitamine.

ramnazină. Piretrul înflorește mai ales la sfârșitul primăverii și începutul verii. gripă. Infuzia de muguri de pin are și acţiune antispastică. relaxant. printre care se află oleorezina. piperul este. Florile sunt mici și albe. se întinde pe pământ. asemenea rugilor de mure. Substanţe active importante: câteva substanţe specifice – piperină. Prezentare. În pământ. fiind utilizată în producerea insecticidelor. de asemenea. În reţetele și aplicaţiile din medicina chineză. . Prezentare. este o plantă perenă din familia compozitelor. după ce acestora li s-a îndepărtat coaja (pericarpul). piperul intră în compoziţia preparatelor afrodiziace. fiind ramificată. având efecte medicinale indiscutabile. dar poate avea flori și mai târziu. depurativ. Întrebuinţări. infuzia de ace de pin acţionează în tuberculoză. Piperul este tonic. Este folosit. circulaţie periferică redusă. La rândul său. cavicină. febră. dispuse în ciorchine. uleiul gras. Substanţe active importante: hiperină. Preparatele obţinute din piper de baltă au acţiune hemostatică și emenagogă (influenţează desfășurarea ciclului menstrual). are o înălţime medie pentru o erbacee – circa 40 cm. tulpina de piper de baltă prezintă noduri. Aparţine familiei piperaceelor și crește în zonele tropicale. Se și cultivă. cu succes. Frunzele sunt ascuţite. Prezentare. Tulpina piperului este lungă și subţire. Întrebuinţări. ușor cărnoase. dar și în tuse. hipertensiune arterială. dar necoapte și uscate. având calităţi antiinflamatoare și descongestionând aria pulmonară. proteinele. stimulative mai ales pentru bărbaţi. Piperul este o plantă puternic aromată. Ceva mai greu de produs este piperul alb. Uleiul esenţial conţine poligonon. Este. Spre toamnă. august. o liană perenă. ca plantă medicinală. Atunci când este în plină vegetaţie. Deși medicina chineză tradiţională îl folosește de mii de ani. fiind întâlnit. Condiment aproape indispensabil. hemoroizi. originară din Croaţia. culoarea ei devine roșie. de unde și numele de piper. Pentru întrebuinţări medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. și în Orientul Mijlociu. Diuretică. fiind albe la exterior și galbene la interior. ca plantă. Florile se prezintă sub forma unor capitule. Pentru uz medicinal se recoltează florile și vârfurile tinere cu flori și frunze. Dacă nu are de ce să se prindă. persicarină. Pyrethrum cinerariaefolium. foarte cunoscut datorită flacoanelor cu spray pentru combaterea insectelor. în tratamentele afecţiunilor reumatismale. Piretrul Denumire știinţifică: Chrysanthemum cinerariaefolium. antiseptic. un bun dezinfectant al căilor urinare. ulei volatil. Piperul negru Denumire știinţifică: Piper nigrum. ulei esenţial. Piperul de baltă este o erbacee anuală. Piperul de baltă înflorește în lunile iulie.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 107 căilor respiratorii. Este o specie iubitoare de umezeală. de culoare argintie spre verzui. fiind un bun dezinfectant pentru tractul respirator. piperamide. Tulpina. Mugurii de pin se folosesc și la producerea de bomboane medicinale. piretrul are un rizom scurt și gros. de culoare neagră la maturitate. Se întrebuinţează. Este o plantă iubitoare de uscăciune și lumină. infuzia de pin are influenţă favorabilă în funcţionarea rinichiului. Piperul negru contribuie și la îmbunătăţirea circulaţiei periferice. Face parte din familia poligonaceelor și poate ajunge până la înălţimea de un metru. Crește în flora spontană. Piperul de haltă Denumire știinţifică: Polygonum hydropiper. în culturi. iar florile se grupează sub formă de spic. Piretrul. Piperul negru este obţinut din fructele ajunse la maturitate. iar fructele au forma unor boabe. care se obţine din fructe coapte. de asemenea. fiind indicate în hemoragii (inclusiv hemoragii digestive). planta are un gust piperat. piperul este încă puţin utilizat. Din loc în loc. Piperul conţine multe alte substanţe cu impact puternic asupra organismului. Denumire populară: dintele dracului. septembrie. în Europa. ca stimulator al imunităţii. în locuri umede.

va da noi tulpini sau chiar plante separate. cărnoase. pe litoralul Mării Negre. Florile sunt galben-verzui. zaharuri. Denumire populară: plop plutaș. în stomacul animalelor. fiind recomandate diabeticilor. ceaiuri și chiar infuzie. aspre. păroase și. amidon. Rizomii de pir sunt recoltaţi și pentru utilizări în industria farmaceutică sau în cea alimentară. de la specia de plop negru se recoltează . Întrebuinţări. grâul mâţii. aruncând seminţele la distanţă relativ mare. din care se extrage sucul. evoluţii remineralizante. dar rămâne culcată pe sol în toată perioada de vegetaţie. infuzia a fost cel mai utilizat preparat. iar frunzele. o nouă plantă. ce se formează în perioada rece. În combinaţie cu alte plante medicinale. Foarte rezistent este și rizomul care. la rându-le. Plopul negru Denumire știinţifică: Populus nigra. Tulpina este consistentă. este. Atunci când ajung la maturitate. sunt ovale și ușor lanceolate. Preparatele din rizomii de pir au acţiune diuretică.50 metri și poate fi socotită nemuritoare. răgălie. Cu extractele din această plantă se tratează o boală grea. Preparatele pe bază de piretru sunt folosite în combaterea viermilor intestinali. până la un metru. aceste fructe plesnesc. detoxifiantă. acid salicilic. este o plantă foarte puternică. săruri de potasiu. febrifugă. o valoroasă plantă medicinală. implacabil. antimicrobiană. Prezentare. vitaminele A și B. plopul tremurător (Populus tremula) și plopul negru (Populus nigra). foarte mici. mai nou punându-se accentul pe decoct. răceli. Pentru farmacia verde se recoltează rizomii. datorită rădăcinilor sale. pirul contribuie la realizarea unor importante ceaiuri medicinale. iar ramurile sunt apropiate de tulpină. Pirul acţionează într-o serie întreagă de afecţiuni: reumatism. cinerine. dacă este tăiat. Florile sunt galben-verzui. Plesnitoarea este o plantă mai puţin prezentă în flora spontană din ţara noastră. Întrebuinţări. Fructele acestei plante au formă de elipsă și sunt. Plesnitoarea este o erbacee anuală. de un verde închis. din rizomi de pir se fac siropuri. Din acești rizomi. de asemenea. fiind de găsit doar în sudul Dobrogei. boli de rinichi. un înlocuitor de cafea. bronșite. cuvântul vine de la grecestul elater = care împinge) Întrebuinţări. Ceaiurile de pir sunt laxative. Poate ajunge până la 1. esteri. din rădăcinile sale va răsări. În flora din România se întâlnesc trei feluri de plopi: plopul alb (Populus alba). Această boală se manifestă prin acumulare nefirească de lichid (apă) în cavităţile naturale ale organismului sau în unele organe. plesnitoarea înflorind toată vara. Coaja este cenușie-argintie. mai ales la nivelul sistemului osos. o buruiană foarte dăunătoare pentru culturi. saponine. Denumiri populare: chir. naturiștii prepară decoct. Florile au formă de amenţi (mâţișori). bere. Ori de câte ori partea aeriană a pirului este distrusă. Pirul este căutat și în medicina tradiţională veterinară – elimină calculii. Tulpina sa este dreaptă și puternică. gută. Pirul. precum și a râiei și păduchilor laţi. Plesnitoarea Denumire știinţifică: Ecballium elaterium. Pirul Denumire știinţifică: Agropyron repens. Prezentare. Substanţe active importante: ulei volatil. Prin urmare. în schimb. Face parte din familia cucurbitaceelor. Multă vreme. grupate în spice. numită hidropizie. cu peţiol lung. De pildă. de asemenea. Prezentare. Frunzele au formă triunghiulară și sunt dinţate. Pentru terapii se utilizează fructele verzi. Plopul înflorește în lunile martie și aprilie. în industria alimentară. Denumire populară: castravete sălbatic. Pirul. consistente. aparţinător familiei gramineelor.108 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: piretrine. Plopul aparţine familiei salicaceelor și este unul dintre cei mai înalţi arbori din România. Substanţe active importante: elaterina (substanţa care face fructul să explodeze și să arunce seminţele. extract. acesta din urmă având și calităţi medicinale. gume. În urma tratamentului cu pir se remarcă. la fel ca tulpina. Frunzele pirului sunt liniare. păroase.

De asemenea. Frunzele sunt mari. și au formă de rinichi. în număr de două. cenușoară. în șanţuri. a bolilor de rinichi și arsurilor. Produce strănut. în special pentru curăţirea și întreţinerea tenurilor grase.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 109 partea care are valoare medicinală. Preparatele de plop negru sunt cicatrizante. frunzele și rizomul. expectorant (puternic). macerat. traheita. Podbalul înflorește toată primăvara. asarona. pulbere de rizomi. De reţinut. expectorante. de mici dimensiuni. Rizomul și frunzele sunt partea din planta de pochivnic care prezintă interes din punct de vedere medicinal. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile. Efectul terapeutic al pochivnicului este puternic. a astmului. în bolile respiratorii. inflamaţii ale căilor respiratorii. un bun antireumatic și un dezinfectant al căilor urinare. Podbalul este o plantă micuţă (o erbacee din familia compozitelor). florile având culoarea galbenă. pe soluri bogate în calcar. Întrebuinţări. în surpături. rizomul se macină și se obţine o pulbere. tanin. macerat. frunzele uscate de podbal servesc la fabricarea ţigărilor antiastmatice. în primul rând. Are acţiune antiseptică asupra aparatului respirator și reduce spasmele în bronșită. Podbalul este utilizat în terapii deoarece este emolient și fluidizant. tusea și chiar emfizemul pulmonar fac parte dintre afecţiunile care se tratează și cu podbal. Denumiri populare: popâlnic. decoct. înălţimea ei la maturitate fiind între cinci și 15 cm. nevralgii. flebita. Plopul este. deci. mult înaintea frunzelor. suc sau ceai realizate în combinaţie cu alte plante medicinale. dar și la o anume reglare a tonusului nervos. pe malul râurilor. diuretice. Rizomul acestei plante este târâtor. steroli. substanţe albuminoide și bactericide. erupţiile cutanate. Întrebuinţări. Amestecate cu tutun. tulburările digestive ușoare. sirop expectorant. antiseptic și antispastic. Substanţe active importante: inulină. limba vecinului. faptul că podbalul este eficient. Prezentare. acute sau cronice. Se folosește și în caz de sciatică. sub formă de băi și împachetări. Laringita. din care se prepară o infuzie. Se mai tratează cu podbal și răgușeala. Denumiri populare: brusturel. preparatele obţinute din pochivnic vor fi manevrate cu atenţie. piperul lupului. silicoza. Cu pochivnic se intervine și în alte afecţiuni pulmonare. Mugurii de plop revitalizează organismul și contribuie la buna desfășurare a p roceselor digestive. unguent. Substanţe active importante: uleiul eteric. Se folosește în tratarea bronșitelor cronice. Podbalul se folosește și în tratamente cosmetice. Pochivnicul este vomitiv. antiseptice. Se remarcă prin rizomul puternic și foarte lung – circa un metru. taninuri. din familia aristolochiaceelor. se obţin sirop. asarita. dextrină. Substanţe active importante: glucozizi. Cu preparatele de plop negru se obţin rezultate în tratarea bronșitelor acute. purgativ și expectorant. compusul specific fiind tusilagina. crisina. Din aceste părţi ale plantei de podbal se obţin următoarele preparate: infuzie. Podbulul Denumire știinţifică: Tussilago farfara. contribuind astfel la curăţarea și aerisirea căilor respiratorii. numeroase săruri minerale. necesară preparării unei infuzii. dischinezia biliară. de aceea. sirop. suc de plantă. În vârful tulpinii se află floarea. extract moale. Pochivnicul este o erbacee perenă. planta fiind unul dintre vestitorii primăverii. în tuse convulsivă. Această plantă iubește umezeala și de aceea va putea fi găsită în adâncituri de teren. Se obţin și alte preparate: tinctură. Alte preparate obţinute din pochivnic: praf de strănutat (în combinaţie cu pulberi de la alte plante medicinale). iar tulpina aeriană – dreaptă și scurtă. relaxând și igienizând zona pulmonară. antiinflamatoare. urmând a fi folosite numai sub îndrumarea specialiștilor. salicina. adică mugurii. de culoare grena. Primele flori de podbal apar foarte devreme. Pochivnicul Denumire știinţifică: Asarum europaeum. ulei volatil. Asarona este o substanţă toxică și. Prezentare. totodată. Întrebuinţări. În anumite condiţii. Pochivnicul crește în locuri umede. a hemoroizilor. .

Fructele sunt cunoscute și ca detoxifiant în boli ca uremia. boli de rinichi. flori și coaja fructului se prepară infuzie. sunt bune de cules toamna. soluţii apoase. în afecţiuni ale vezicii urinare. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. fiind folosite. alături de lămâi. preferând terenurile calcaroase. Substanţe active importante: anemonină. ușor cerate. pe fâneţe. Preparatele pe bază de frunze. Portocalul este o plantă de climă blândă. În tradiţia populară. Crește în flora spontană din zonele mai înalte. scorombar. cu petale mari. frunzele și coaja de porumbar au valoare medicinală. în mod obișnuit. Fructele. obezitate. Tulpina este foarte ramificată. Întrebuinţări. cu precădere. cărnoase. în formă de elipsă. florile. prin poiene. Portocalul face parte din familia rutaceelor. iar pulpa fructului se consumă ca atare. chiar montane. sedative. în culoare albastru-brumat. pe terenuri accidentate. Din frunze. spasme. cât și din fructe se prepară infuzie și decoct. Întrebuinţări. care înflorește primăvara de timpuriu. Prezentare. Porumbarul Denumire știinţifică: Prunus spinosa. Din punct de vedere al virtuţilor medicinale. diuretice și antidiareice. fiind ceva mai mici. stomatite. Porumbarul crește la marginea pădurilor. A fost aclimatizat în Europa în primele secole de după anul 1000. artrita. Preparatele pe bază de portocal dau rezultate pozitive în afecţiuni cardiace. Este un arbore originar din Orientul îndepărtat. corcodel.110 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Popâlnicul iepuresc Denumire știinţifică: Hepatica nobilis. gingivite. la prepararea unui ceai cu totul deosebit. deranjamente stomacale. Substanţe active importante: în portocale – hidraţi de carbon. în tufărișuri. febră. săruri minerale. proteine. vitamine (mai ales vitamina C). în frunze – hesperidă. această plantă poate fi toxică. Florile sunt albe și seamănă cu cele de prun. Este un arbore cu înălţime redusă. cu succes. Florile au culoare albă și miros foarte plăcut. stări de agitaţie ușoară. în flori și coaja portocalelor – uleiuri volatile. fiind. Fructele de porumbar au întrebuinţare și în bucătărie – se folosesc pentru . Prezentare. vitamina C (în cantitate mare). Frunzele. pulpa fructului și coaja acestuia. întărește capilarele și ușurează circulaţia periferică. Popâlnicul iepuresc este o plantă micuţă. poţiuni. Frunzele portocalului sunt mici. Întrebuinţări. taninuri. flori și coajă de portocală sunt indicate. Prezentare. depurative. acizi organici. Denumire populară: trei răi. Face parte din familia ranunculaceelor. Preparatele medicinale obţinute din porumbar sunt depurative. Florile. acizi organici. zaharuri. în afecţiuni pe fond nervos. având efecte calmante și relaxante recunoscute de multă vreme. având. împărţite în trei lobi. popâlnicul iepuresc este puţin studiat. Aparţine familiei rozaceelor. Porumbarul este un arbust de doi-trei metri înălţime. Este o plantă cu aspect foarte plăcut. acoperită de perișori. florile fiind albastre. încă înainte de a înfrunzi. săruri minerale. Frunzele sale. de unde și numele de hepatica. Substanţe active importante: în flori – glucozidă diuretică. Atât din flori. în fructe – zaharuri. uneori mai mult. se folosește pentru extragerea sucului sau chiar se gătește. Datorită compușilor săi. Pulpa de portocală are și proprietăţi antihemoragice. săruri minerale. laxative. în jur de patru-șase metri. reprezentativ pentru zona mediteraneană. Preparatele pe bază de flori acţionează în tusea convulsivă și în hipertensiunea arterială. Popâlnicul iepuresc înflorește în martie și aprilie. Din coajă și frunze se obţine un decoct. mici. fructele. Fructele sunt un bun tonifiant pentru stomac și au influenţe benefice în dischinezii biliare. Denumiri populare: spin. rotunde. popâlnicul iepuresc este cunoscut ca având efecte pozitive în bolile de ficat. Portocalul Denumire știinţifică: Citrus aurantium. guta. au marginea ușor crestată. rămân verzi și în anotimpul rece. camferină. Consumul de portocale sporește rezistenţa faţă de bolile infecţioase.

oligoelemente. celuloză. Din punct de vedere medicinal. Întrebuinţări. tuse. vitaminele B1. Prazul este o plantă bienală. tulburări digestive și chiar insuficienţă cardiacă. calmant. Înflorește în lunile iunie. saponine. Prazului i s-au descoperit și proprietăţi antihemoragice. Prazul Denumire știinţifică: Allium porrum. ulei volatil. dischinezie biliară. Mierea de prun este un adevărat medicament. Aceste terminaţii lungi. cardiace. gută. acizi. Prezentare. decoct. iulie sau chiar august. Originea prazului este în zona Mediteranei. acţionând și în afecţiunile reumatice. mătasea de porumb are o serie întreagă de calităţi – este diuretică. Substanţe active importante: proteine. metrite. pur și simplu. În pământ. B2. diuretic. hemostatică. aceste flori lungi nu sunt altceva decât mătasea de porumb. Denumire populară: perj. Face parte din familia rozaceelor. dar și a acelora care suferă de anemie sau de funcţionare defectuoasă a sistemului digestiv. Porumbul este una dintre cele mai cunoscute plante. mucilagii. Prazul este o plantă legumicolă ce aparţine de familia liliaceelor. Întrebuinţări. este floarea masculină. care are niște terminaţii lungi. păpușoi. fragedă. Afecţiunile în care se poate utiliza infuzia de mătase de porumb: boli hepatice. asemenea mărului. faringită. Frunzele sunt eliptice. vitaminele C. Frunzele sunt lungilanceolate. un adevărat fruct minune. Pentru terapii. ramificată. Floarea femelă este știuletele. săruri minerale. cât și pentru uz medicinal se folosește toată planta. formată din frunze răsucite. suculentă. Influenţează în bine activitatea rinichiului și a căilor urinare. bătături. ca aliment. apar în aprilie. Porumbul Denumire știinţifică: Zea mays. cistită. zaharuri. din mătasea de porumb se prepară o infuzie. manită. prazul are și virtuţi cosmetice. mătasea de porumb are și un puternic efect colagog. vitamina C. adică face bila mai activă. pulmonare. Aparent atât de neînsemnată. Prunul își are originile în Caucaz și în Persia. Prezentare. de asemenea. calculoză renală. săruri de potasiu și calciu. Florile sunt unisexuate și au formă de inflorescenţe. De asemenea. având și . Prazul este laxativ. În gospodăria ţărănească tradiţională se prepara din fructele de porumbar un fel vin și chiar se obţinea. înălţimea sa fiind de maximum 10 metri. cu marginile fin crestate. substanţe grase. mai harnică. Pentru uz medicinal se prepară sirop. E și K. decongestiv. sudorifică. remarcându-se prin tulpina sa groasă. Valoare sa medicinală este pusă în evidenţă chiar și atunci când este folosit. fiind căutate de albine. Mâncarea de praz este recomandată în dieta obezilor. Pentru consum alimentar. Mătasea este partea medicinală cea mai valoroasă a porumbului. Aplicaţii medicinale cu praz se fac și în caz de hemoroizi. Prunul Denumire știinţifică: Prunus domestica. Florile. Prezentare. Poate atinge o înălţime de 2. caroten. Floarea din vârful porumbului. sedativă. macerat.50 metri. bioxid de siliciu. Mai mult decât atât. Denumiri populare: cucuruz. și ca un bun pansament digestiv. Infuzia din mătase de porumb este un stimulent și pentru activitatea ficatului. Prunul este un arbore foarte cunoscut și foarte preţuit. expectorant. albe sau alb-verzui. prazul are un bulb. Tradiţia culinară bazată și pe consumul de praz este foarte veche în zona Mării Mediterane și în regiunile din apropierea acesteia. Substanţe active importante. pruna fiind. tulburări de menstruaţie. o băutură alcoolică. înaltă până la 40 – 50 cm. fiind folosit pentru curăţirea și îngrijirea tenului. antiseptic. abcese. Principalul domeniu de tratament cu mătasea de porumb – afecţiunile renale și cele ale aparatului urinar. reumatism. mătasea de porumb conţine surprinzător de multe substanţe: ulei volatil. metroragii. PP. prin fermentare și distilare.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 111 prepararea de compoturi și dulceaţă. Preparatele medicinale pe bază de praz sunt utile în combaterea afecţiunilor respiratorii. Preparatele pe bază de praz pot fi folosite.

acid salicilic (salicilină). având efecte depurative atât pentru ficat. acizi organici. precum și florile (mâţișorii). Substanţe active importante: hidraţi de carbon. cum ar fi ciroza și hepatita cronică. Prezentare. Prunele au capacitatea de a reechilibra activitatea digestivă. au culori diverse. a cărui înălţime poate ajunge până la patru metri. Pentru uz medicinal se recoltează coaja. cu mici crestături pe margine. microelemente (potasiul în cantitate însemnată). facilitând procesele digestive și acţiunea enzimelor. coaja. obezitatea. decoct. Pentru nevoi medicinale se recoltează și se prelucrează partea aeriană a plantei. Întrebuinţări. fiind recomandate în boli grele. miezul sâmburelui. unde există mari livezi. petalele având circa doi cm lungime. mari. numai frunzele. reconfortante pentru întregul organism. Valoare medicinală au fructele (pulpa de prună). Prezentare. Uscate. reumatismul. a rinichiului. pectine. infuzie. Întrebuinţări. frunzele. mucilagii. au formă eliptică și o lungime de circa 10-12 cm. suc. specialiștii recomandă cure de prune. Este ușor de identificat după culoarea galben spre roșu sau chiar roșie a ramurilor tinere. mai ales de pe ramurile tinere. R Răchita roșie Denumire știinţifică: Salix purpurea. Pufuliţa păroasă înflorește în lunile iunie și iulie. celor care au imunitatea slăbită. Pufuliţa este o erbacee din familia onagraceelor. dar și uscate. preparatele din pufuliţă au puteri medicinale de excepţie. . tanin. petalele florilor. laxative. Răchita roșie este un arbore pitic. Face parte din familia salicaceelor. caroten. celuloză. Din frunze și coajă se prepară decoct. sunt. Efecte medicinale asemănătoare au și preparatele realizate din planta numită zburătoare (Epilobium angustifolium). Preparatele medicinale. Denumire populară: pufuliţa păroasă. fructul fiind o capsulă. în lunci și zăvoaie. precum și în gastrite. Fructele. astenicilor. sau chiar o tufă mai dezvoltată. roșioară. decongestive. zaharuri și hidraţi de carbon. Prunul este un arbore foarte răspândit în România. macerate. care se recoltează tot în perioada de maximă vegetaţie. totodată. Frunzele acestei plante sunt mari. Sunt recomandate a fi consumate proaspete. mai ales în zonele de deal și submontane. uneori. prunele conţin. Răchita roșie crește în locuri umede. glucozide. Pufuliţa Denumire știinţifică: Epilobium hirsutum. pentru utilităţi meșteșugărești (împletituri). pe malul apelor curgătoare. extracte. aurii. Răchita roșie se găsește în flora spontană. Potrivit unor specialiști. cât și pentru rinichi. Această plantă este iubitoare de umezeală și de aceea va fi întâlnită pe marginea apelor. S-au obţinut rezultate favorabile și în afecţiunile prostatei. prin pădurile de deal și câmpie. în preajma apelor. Substanţe active importante: ulei volatil. a splinei. vitamine. însă. dar și pe locuri pietroase. având. Prunele sunt tonice pentru sistemul nervos. de asemenea. ateroscleroza.112 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC un gust cu totul deosebit. în cantitate mare. Valoare medicinală au și frunzele. Florile au forma unor amenţi (mâţișori) mici. Frunzele sunt lanceolate. iar din celelalte se poate obţine infuzie. Se prepară decoct. Pentru afecţiuni cum ar fi hipertensiunea. adică banalele prune. Denumire populară: răchită. care se dezvoltă în perioada martie-aprilie. Crește și în flora spontană. de culoare roșie. Substanţe active importante: flavone. dar se și poate cultiva. în perioada de la mijlocul primăverii. macerat. Florile. anemicilor. remarcându-se printr-o dezvoltare impresionantă – poate ajunge până la doi metri înălţime. pulbere din scoarţă. convalescenţilor. și proprietăţi diuretice. mucilagii. macerat. dar și mâncărurile pe bază de prune contribuie și la buna funcţionare a ficatului. deci când planta este plină de sevă.

cicatrizantă. un extract. reventul apare numai sub formă cultivată. lemnușcă. și se află la subsuoara frunzelor. fiind întâlnit în flora spontană din nordul Chinei. Reventul este o legumă mai puţin cunoscută. frunzele tinere și rizomii de răchitan se utilizează ca zarzavaturi. pe marginea apelor. Aparţine familiei poligonaceelor. în schimb. stările depresive. în asemenea caz. răchita roșie este un antireumatic foarte eficient. Datorită compușilor din coaja ei. Din acest rizom și din rădăcini se prepară decoct. ca erbacee. deja adoptate și de naturiști. Denumire populară: rubarbă. sunt utile și în ameliorarea unor boli de plămâni. celebră fiind. În general. perenă. întâlnită în flora spontană din zonele subalpine și alpine. gripele. un vin medicinal. Acest tratament va fi cu mult mai eficient dacă răchita roșie se va combina cu alte plante medicinale antireumatice. Florile au culori roșu-violet sau roz. ulcere. Prezentare. Își are originea în Asia. Preparatele din răchitan au calităţi antiseptice. un glicozid cu acţiune antireumatică și antifebrilă. Substanţe active importante: acizi. fiind o meliferă cunoscută.50 metri. Răculeţul se folosește. prin urmare. Prezentare. necesar inclusiv în reglarea activităţii gastro-intestinale. Aceste preparate sunt eficiente și în caz de dizenterie. Înălţimea sa. În România. Întrebuinţări. uneori fiind aproape albe. Rizomul este gros și bine dezvoltat. Răculeţul Denumire știinţifică: Polygonum bistorta. Aparţinând familiei litraceelor. asigurând o primenire a organismului. Cât despre calităţile antitermice ale acestei plante. Aceste două specii se găsesc. pentru proprietăţile sale medicinale. Pentru nevoi medicinale se folosește toată planta. decoct. inclusiv rizomul. antidiareică. precum și în septembrie. antifermentative și pot fi considerate un adevărat antibiotic. Florile sunt albroșietice și sunt dispuse în partea terminală a plantei. rabarbură. derivaţi flavonici. Are un rizom lemnificat. colină. care se recoltează în luna mai. Este o erbacee perenă ce aparţine de familia poligonaceelor. ulceraţiile pielii. băile cu decoct de coajă de răchită roșie. de cele mai multe ori grupate. pentru salate. Reventul Denumire știinţifică: Rheum officinale. Preparatele medicinale de răchită roșie se folosesc în afecţiuni precum reumatismul. vârfurile tinere. hemoragiile hemoroidale. astringentă. să menţionăm faptul că multă vreme a fost utilizată ca principal mijloc de reducere a temperaturii și a tulburărilor generate de febră. hemoragii gastro-intestinale. Preparatele din răculeţ au calităţi diuretice deosebite. cicatrizante. ca depurativ general. Planta este mult căutată de albine. într-o inflorescenţă sub formă de spic. De asemenea. efectele medicinale ale plantei ţin de sectorul curăţenie internă și detoxificare a organismului. Acest fapt a fost și este posibil datorită salicilinei din coaja de răchită roșie. făină. Trăiește circa 10 ani și este . Răchitanul înflorește pe toată perioada verii. în terenuri accidentate cu umezeală multă. Prezentare. răchitanul este o specie de erbacee perenă. nevralgiile. guta. Răchitanul Denumire știinţifică: Lythrum salicarial Denumiri populare: floarea zânei. în locurile unde crește și răchita roșie. fiind socotită ca un fel de chinină. hemostatice. extract.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 113 Întrebuinţări. Răculeţul este o erbacee târâtoare. frunze opuse – în cea mai mare parte lanceolate. analgezică. Substanţe active importante: ulei volatil. Rheum palmatum. amidon și foarte mult tanin. din care se prepară infuzie. o formă de terapie plăcută și eficientă fiind. virozele. tulpină puternică. rănile greu vindecabile. glucozide. de obicei. În anumite zone ale României. iar tulpina poate ajunge până la un metru lungime. este impresionantă – peste 2. Întrebuinţări. muchiată. în mlaștini. insomniile. revitalizându-l și echilibrându-l. Răchita roșie este hemostatică. febra. Efecte medicinale asemănătoare cu ale răchitei roșii au încă două specii de salcie: salcia sau răchita albă (Salix alba) și salcia fragedă (Salix fragilis). Partea medicinală a plantei este rizomul. Crește în locuri umede.

proteine. De altfel. astm bronșic. Reventul conţine vitaminele B1. anuală. Seminţele de ricin conţin și ricină – o toxină vegetală foarte periculoasă. ulei volatil. Rădăcinile și rizomii reventului au un gust foarte amar. conţine seminţe bogate în ulei. Substanţe active importante: foarte mult potasiu. . Întrebuinţări. Florile de ricin sunt de diferite culori – verzi. precum și o substanţă specifică numită reină.50 metri înălţime. în luna iunie. Întrebuinţări. vitamine. B2 și C. Ricinul Denumire știinţifică: Ricinus communis. indigestia. de asemenea. Specialiștii consideră ca fiind foarte importantă prezenţa acidului lactic. Ridichea este una dintre cele mai vechi plante cultivate. dar care se dă și prin răzătoare. Ridichea Denumire știinţifică: Raphanus sativus (ridichea roșie). și în alimentaţia din zilele noastre. Folosită. reumatisme. putând fi recoltată din primăvară și până în toamnă. lipsa de poftă de viaţă. Reventul are un rizom bogat. sub formă de capsulă cu ghimpi. Substanţe active importante. ridichea revine în atenţie și ca plantă medicinală. hidraţi de carbon. frunzele – când sunt tinere și mici. sucurile de ridiche pot fi ușor de consumat. acizi organici. utilizat în aplicaţii locale. microelemente. Reventul este folosit și în alte afecţiuni. în Antichitate fiind considerată o adevărată delicatesă la masă. despre ridichea neagră. Are o rădăcină pivotantă. dischinezie. formează un panicul și au culoarea purpurie. crizofaneină. rinichilor. proteine. alungită sau sferică. Pentru utilizări medicinale se recoltează rădăcinile și rizomii. vitaminele A. care aglutinează globulele din sânge. dizenteria. roșie sau albă. Procentul de ulei din seminţele de ricin este foarte mare – până la 50 – 53 la sută. fiscion. lipsa poftei de mâncare. pentru a fi consumată imediat sau pentru a se prepara un bandaj. iar florile apar grupate. Originar din Af rica. Substanţe active importante: cantităţi semnificative de zahăr. violete. aceștia fiind principalul agent laxativ. microelemente. reocrisină). Ricinul este o plantă erbacee. dezvoltate. Întrebuinţări. lactic. cu o înălţime de până la doi metri. tocoferol. în mod curent. tuse. la buna funcţionare a ficatului. Frunzele sunt palmatlobate. oxalic. Prezentare. Pentru a se obţine preparate medicinale de bună calitate. B2. dar și cu multă precauţie. Întreaga plantă este uriașă – ajunge la 2.114 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC avantajoasă pentru utilizare în bucătărie. rizomii vor fi curăţaţi de coajă. peţiolul fiind lung și puternic. valoare ornamentală și medicinală. Combinate cu miere. Ridichea este o erbacee bienală. Prezentare. tusea. cu peţiolul lung. Este vorba. cele bazale având chiar și un metru lungime. dar și un remediu în multe afecţiuni. din care se prepară suc. acid malic. din care se prepară o pulbere. precum și o ramificaţie de rădăcini consistente. roșii. mai ales. Ricinul are. Denumire populară: căpușă. Raphanus niger (ridichea neagră). iar florile. puternică. În rădăcină se găsesc compuși antrachinonici (acid crizofanic. sirop. Face parte din familia euforbiaceelor. tanin. care apar la începutul verii. vitamina C. Uleiul (untul) de ricin este un purgativ foarte eficient. printre care hidropizia. Fructul. goală pe dinăuntru. Frunzele de ridiche sunt fragede și crestate. citric. ulei volatil. Tulpina este cilindrică. cum ar fi impotenţa. Rădăcina de revent este cunoscută ca un bun agent laxativ și purgativ. fiind recomandate suferinzilor de litiază biliară sau renală. paraziţii intestinali. emodină. Ridichea acţionează asupra organelor interne și din exterior. Aparţine de familia cruciferelor și este caracterizată printr-o rădăcină îngroșată. Pentru consum alimentar se utilizează peţiolul frunzelor și. stomacul leneș. Fructul de revent este o nuculă. fiind un adevărat agent revulsiv. Tradiţia medicinii populare situează rizomii de revent printre cele mai importante remedii utilizate în bolile de rinichi și de stomac. ricinul a fost aclimatizat și se cultivă și în România. rafanol. bilei. Frunzele de revent au dimensiuni impunătoare. Unii specialiști nu recomandă frunzele de revent pentru consum alimentar. gută. în mod obișnuit. colecist. neagră. Pentru nevoi medicinale se folosește uleiul (sau untul) de ricin. Rizomii și rădăcinile se recoltează îndeosebi de la plantele care au trecut de șase ani. valoarea sa ca plantă oleaginoasă face ca ricinul să fie plantă cultivată. foarte rar. B1. Preparatele de ridiche contribuie.

Fructul său este original ca structură. de asemenea. Consumate ca aliment. Preparatele din coaja de pe rădăcini pot contribui și la reducerea febrei. cele hepatică. minerale. principalele lor zone de influenţă benefică fiind. Rodul pământului crește prin păduri. . Preparatele pe bază de rodul pământului sunt utilizate în tratarea hemoroizilor. s-a dovedit că rodiile sunt și un agreabil tonic cardiac. bobocii florali. groase. Aceste aplicaţii simple pot duce la descongestionarea organelor interne și la îmbunătăţirea funcţionării lor. Decoctul de coajă de rădăcină va fi folosit cu precauţie – poate produce intoxicaţii. infuzie. în număr mare. rodiul este un arbust din familia punicaceelor.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 115 Astfel. pentru preparate medicinale. Contribuie la revigorarea organismului. însă. tăiate felii sau rase. Fructele de rodul pământului sunt niște boabe roșii. lipsa de poftă de viaţă. acid citric. Carex arenaria. ridichile îmbunătăţesc și activitatea din stomac și din tractul digestiv. Își are originea în Persia și Mesopotamia. Pentru nevoi medicinale se folosește rădăcina (tuberculul). Menţiune aparte pentru ridichea sălbatică (Raphanus raphanistrum). Substanţe active importante: o substanţă specifică numită aroină. a blocajelor intestinale. Prezentare. Rodul pământului este o erbacee perenă. celor bolnavi de pneumonie li se recomandă să pună bandaje de ridichi în dreptul plămânilor. Prezentare. fructele. Inflorescenţa este un spic alb-gălbui care se dezvoltă în lunile aprilie. Rodiile sunt recomandate pentru consumul curent. pectine. acizi. puternic clorofilate. Florile. fiind indicate în astenii. dizenterie. seminţele. și fructul bine maturizat. prin culturile de grâu. Sunt. au culoarea roșie. în zone umbroase și umede. mai și iunie. iar celor care au dureri de ficat să aplice ridichi. Seminţele se pisează. folosită ca revulsiv în reumatisme – se spune că scoate cu succes durerea din oase și încheieturi. lucioase. Denumire populară: calendarul codrului. rodiul este o plantă ornamentală foarte apreciată. Ridichile roșii și albe au aceleași proprietăţi medicinale cu ale ridichii negre. înălţimea sa obișnuită fiind de trei-cinci metri. Rodiul / Rodia Denumire știinţifică: Punica granatum. Proprietăţi medicinale au scoarţa de pe rădăcini. Substanţe active importante: în rădăcină – peletierină. care se recoltează primăvara foarte devreme. epuizare. Datorită conţinutului de aroină și conicină. la oprirea hemoragiilor. rodul pământului este o plantă otrăvitoare. Întrebuinţări. Paraziţii intestinali pot fi neutralizaţi și cu bobocii florali ai rodiului. Scoarţa de pe rădăcini – principala parte cu valoare medicinală – este preparată și administrată pentru combaterea teniazei și a dizenteriei. Această plantă are în sol un tubercul bine dezvoltat. precum și într-o serie întreagă de afecţiuni dermatologice. tanin. Se prepară pulbere. în unele boli respiratorii (astmul pulmonar). diaree. celuloză. muciiagii. de formă cilindrică. Ridichea sălbatică este o buruiană care crește. Rogozul Denumire știinţifică: Carex riparia. adesea. decoct. fiind deosebit de frumoase. biliară și renală. în fructe – vitamina C (în cantitate mare). Frunzele sunt mari. glucozide. se numește rodie și mai este cunoscut și sub numele de granată. Arum orientale. cu acţiune directă asupra dureroaselor pietre din ficat și din rinichi. Din acest motiv. la cicatrizarea rănilor. amidon. bune diuretice și au proprietăţi antialergice. iar fructele se consumă ca atare. Bine mărunţiţi sau maceraţi. Întrebuinţări. Unii specialiști recomandă. dar mai puţin pronunţate. cu peţiolul lung. Rodiul este spinos și are frunze lucioase. Ușor de găsit în zona mediteraneană. rareori de formă ovoidală. lanceolate. tanin. conicină. cum ar fi ulcerele cutanate. De altfel. fiind un reechilibrant stomacal și intestinal și o sursă bună de vitamina C. unele greu de remediat. Rodul pământului Denumire știinţifică: Arum maculatum. bobocii florali au efecte pozitive și în tricomonază. în dreptul ficatului. substanţe grase.

antiemetică. aparţinând familiei labiatelor. Intern. garanţa. dar și extern (uz extern – sub formă de cataplasme și băi). rahitism. Mireasma acestei plante este foarte plăcută – roiniţa răspândește o aromă de lămâie. sedativă. Roiniţa este o plantă erbacee perenă. Aparţine familiei rubiaceelor. busuiocul stupului. Mulţi naturiști consideră rogozul o plantă fără prea mare importanţă medicinală. ci și în sensul reechilibrării și bunei funcţionări a întregului rinichi. o plantă din familia ciperaceelor. este lemnificat. iar tulpina. sub formă de fiertură (decoct). preparatele din această plantă sunt un depurativ destul de puternic. roiște. antispastică. Frunzele sunt lanceolat-eliptice. Preparatele de roibă sunt folosite și în bolile articulaţiilor. pentru ca mai apoi să devină albă sau ușor liliachie. de culoare brun-gălbuie. Crește pretutindeni în flora spontană din România. reumatisme. are patru muchii. pe marginea terenurilor cultivate. rogozul are proprietăţi depurative. ajungând până la 80 cm înălţime. Prezentare. Substanţe active importante: câteva glucozide – galiozină. valoroase sunt frunzele. în pământuri înţelenite. camfor. alizarină. include rogozul în categoria plantelor medicinale. Utilizarea lor timp îndelungat. principii amare. antidiareică. în boli ale articulaţiilor. suc. Uleiul volatil extras din frunzele de roiniţă se folosește în industria medicamentelor. boli ale pielii. au fost identificate chiar și proprietăţi anticancerigene ale preparatelor obţinute din această plantă. Cărţile de herbalistică descriu nu mai puţin de opt specii de rogoz. este o erbacee iubitoare de umezeală. Roiba Denumire știinţifică: Rubia tinctorum. tinctură. în zonele de câmpie și deal. Se administrează intern. poate duce la grave probleme de sănătate. Preparatele pe bază de roibă acţionează nu numai asupra calculilor renali. și rizomul. Caracteristic pentru toate aceste plante este faptul că au tulpina muchiată. anemie. În acest sens. preferând locurile uscate și adăpostite. Întrebuinţări. care are culoare roșie. ca de altfel întreaga parte superioară a tulpinii. Pentru nevoi medicinale se recoltează rădăcina. Din punct de vedere medicinal. care poate ajunge la maximum un metru înălţime. pe taluzurile drumurilor. tanin. tanin. a organelor și căilor aferente rinichiului și ficatului. Jean Valnet amintește de un tratament în cazul unui cancer de limbă. Roiba este o plantă erbacee întâlnită în flora spontană. coleretică. se vopseau textilele. Întrebuinţări. Din acestea se prepară infuzie. mai ales a lucidinei. roiniţa are nu mai puţin de 10 proprietăţi. citroneol. În general. spasme și colici pe traiectul gastro- . uneori numai florile. extracte. Din această plantă se obţine o pregnantă culoare roșie cu care. lucidină. Datorită compușilor săi foarte activi. fiind util. Rogozul. diuretice și sudorifice. marele specialist francez Jean Valnet. Fructul de roibă este o bacă brun-roșcată. vârfurile tinere cu frunze și flori. Florile formează o inflorescenţă. Potrivit lui Valnet. Această plantă crește pe pârloage. și mai ales fără supraveghere. Din punct de vedere medicinal. pe pajiști. în luminișuri. Denumiri populare: iarba roiului. Roiniţa Denumire știinţifică: Melissa officinalis. din care se prepară infuzie. pe fâneţe și poieni. altădată. uneori neagră. roiba intensifică activitatea bilei. stomahică. Este bacteriostatică. purpurină. antiseptică și cicatrizantă. culoarea lor schimbându-se pe măsură ce floarea evoluează – la început este gălbuie. Totuși. Rizomul. Rizomul său este mediu dezvoltat. Prezentare. Roiba este cunoscută ca un agent pentru dizolvarea anumitor categorii de calculi renali. carminativă. preparatele din frunze de roiniţă sunt indicate în colite cronice.116 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Prezentare. Denumiri populare: iarba de vopsea. fiind cunoscută ca o plantă meliferă. pe marginea drumurilor. decoct. Substanţe active importante: ulei volatil. mărunte. Mai mult decât atât. Rogozul este o plantă înaltă – peste un metru – cu florile grupate în spic terminal. citrol. Frunzele au formă ovală și sunt păroase. Totodată. preparatele de roibă se vor administra numai sub supravegherea specialistului. a medicului. Roiniţa înflorește toată vara. au culoarea galben-palid și apar în lunile iunie și iulie. lipsă de poftă de mâncare. ce duce la curăţirea și dezintoxicarea rinichiului. Tulpina are muchii și se ramifică. pulbere. Florile.

mixturi. proptopină. preparatul de rostopască fiind hrănitor și antiseptic. dischinezii biliare. Roua cerului este cunoscută și ca planta oratorilor. efecte antitumorale. obţinute din roua cerului: infuzia și tinctura. taninuri. între două și opt pe fiecare plantă. Prezentare.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 117 intestinal. Roiniţa este o plantă foarte căutată de albine. de asemenea. pe care le prinde cu ajutorul perilor de pe frunze și le digeră cu ajutorul fermenţilor produși de acești peri. au peri lungi. prin grădini mai puţin îngrijite. antitusive. Roua cerului Denumire știinţifică: Drosera rotundifolia. în liziere. Rostopasca preferă locurile umbroase și umede. sunt adunate într-o inflorescenţă sub formă de umbelă. Administrarea preparatelor de rostopască se face intern și extern. Darwin. combat ameţelile. mai ales pentru prepararea medicamentelor necesare în tratamentul tusei convulsive. diaree. acru și otrăvitor – crește sub forma unei tufe bogate. enzime. Unii dintre ei. Rostopasca Denumire știinţifică: Chelidonium majus. Substanţele pe care le conţine au efecte antispastice. pierderile scurte de conștiinţă. Poate fi întâlnită în flora spontană – pe marginea drumurilor. cheleritrină. îmbunătăţesc activitatea stomacului. Sunt rotunde. Preparatele de roiniţă stimulează secreţia celulei hepatice. Întrebuinţări. suc. Comportamentul carnivor al acestei plante a fost studiat cândva chiar și de Ch. Roua cerului înflorește toată vara. tulburări neurovegetative. puternice. albe. s-a constatat că plantei îi plac albușurile de ou. carnea crudă și friptă. palmate. putem constata că este vorba. Planta aceasta – ușor de identificat deoarece atunci când este ruptă elimină un lichid galben. Extractul de roua cerului calmează și destinde mușchii. extracte. se spune. Frunzele apar la nivelul solului și au un peţiol lung. rostopasca se folosește în afecţiuni cardiace (insuficienţă cardiacă. combate guturaiul și provoacă o bună diureză. Tot din rostopască se mai prepară tincturi. Această plantă este folosită și în industria farmaceutică. și asupra sistemului nervos. amidonul și grăsimile vegetale. au o culoare ciudată – verde bătând spre albăstrui. vomă. având niște flori mici. Roua cerului este una dintre cele mai interesante plante din România. Rostopasca se folosește și în unele cazuri de cancer. având capacitatea de a combate răgușeala și de a reface coardele vocale. printre altele. Rostopasca este o erbacee perenă. Din punct de vedere medicinal. iar frunzele. diminuează stările de agitaţie și neliniște. în păduri. și despre câţiva alcaloizi de mare importanţă în terapiile medicinale. hemochelidonină. culoarea lor fiind galben-aurie. lipsă de poftă de mâncare. Întrebuinţări. Roua cerului este o plantă erbacee perenă. Are influenţă. Intern. latex. precum și în afecţiuni ale bilei și ficatului. reduce glicemia. sparteină. antibiotice. dar refuză zahărul. din familia papaveraceelor. cu ajutorul cărora vânează și consumă prada. au culoare roșietică și peri glandulari. mezelurile. se folosesc în combaterea unei afecţiuni teribile – tuberculoza pielii. Aparţine familiei droseraceelor. în tratarea tusei spastice. redusă ca dimensiuni (circa 20 cm înălţime). o infuzie. Florile. având. blocajele digestive. compuși săi fiind toxici. printre care și chelidonina. . de exemplu. Pentru uz medicinal se recoltează toată planta. sunt toxici. De asemenea. Specialiștii recomandă utilizarea acestei plante cu atenţie. Substanţe active importante: chinonă. Locul unde se dezvoltă această plantă este ciudat – zonele cu turbării. amplifică secreţia biliară. Prezentare. Extern. Preparatele cele mai cunoscute. de exemplu. brânza. Această plantă este consumatoare de insecte. Astfel. Tulpinile. Substanţe active importante: chelidonina. Denumire populară: negelariţă. facilitează digestia. împiedică dezvoltarea bacteriilor. Citind această listă. Preparatul principal este un ceai. migrenele. mai ales prin faptul că este carnivoră. anghină pectorală). laptele. Roua cerului este utilizată ca plantă medicinală de multă vreme. acizi. mierea obţinută fiind un adevărat medicament natural. valoroasă este întreaga plantă. Chinona.

foarte cunoscută pentru frunzele sale utilizate în diverse salate. lăptucă. rareori albă. ciroză hepatică). În România. cineol. în nevralgii sau în hemiplegii. Întrebuinţări. Florile sunt solitare. oboseală îndelungată. S Salata verde Denumire știinţifică: Lactuca sativa. laxative. Rozmarinul înflorește în lunile aprilie. ale articulaţiilor. Pentru întrebuinţări medicinale se recoltează frunzele și tulpinile tinere de rozmarin. boli cardiovasculare. iar frunzele sunt sesile. caroten. B2. în tulburările neuro-vegetative. Ruscuţa înflorește în lunile aprilie și mai. dischinezie biliară. Frunzele se consumă ca atare sau se prepară sub formă de suc. hidraţi de carbon. boli ale ficatului (hepatită acută. Frunzele rozmarinului. întâlnit în flora spontană din zona mediteraneană. Potasiul. terenuri frământate. Rozmarinul este un subarbust din familia labiatelor. Și tot de atunci este cunoscută și ca plantă medicinală. în proporţie de 12%). galben-aurii. hipotensive. Rădăcinile au o conformaţie fibroasă. Salata verde este o erbacee legumicolă. calciul. Preparatele medicinale obţinute din ruscuţă sunt diuretice. Prezentare. Valoare medicinală au florile. doi metri. de formă aciculară. fâneţe. Preparatele pe bază de rozmarin sunt indicate și în amnezie. Face parte din familia compozitelor și este cultivată încă din Antichitate. Substanţe active importante: ulei esenţial (în frunze. Uleiul de rozmarin este un calmant recomandat în durerile reumatismale. fiind folosit în anemii. dureri de inimă. Înălţimea acestei frumoase plante poate atinge. tanin. cu o înălţime de maximum 40 cm. pieloase. în mod benefic. cataplasme. Preparatele și extractele de rozmarin sunt utilizate și în industria parfumurilor. cel mult. astm. rămân mereu verzi. Prezentare. calciu. lucioase. fier. Ruscuţa de primăvară este o mică plantă perenă. Preparatele de ruscuţă de primăvară sunt folosite atât de cei suferinzi de insuficienţă cardiacă. toate având proprietăţi medicinale asemănătoare. Prezentare. Cu decoct din frunze de rozmarin se poate combate mătreaţa. Există mai multe specii de salată verde. ruscuţa de primăvară este folosită împotriva bolilor de ficat și de plămân. astenie. rozmarinul este cultivat ca arbust ornamental sau ca plantă medicinală. depurative. frigiditate. lactucină. De asemenea. sedative. camfor. locuri lăsate în paragină. Este tonifiant și revitalizant. loţiuni. acestea din urmă cu tot cu frunze și flori. Substanţe active importante: adonidina – un compus specific. Uleiul de rozmarin are și proprietăţi antiseptice. penat-sectate. apoi potasiu. B1. tulburări de funcţionare a creierului. C și E. mai și iunie. cât și de cei suferinzi de insuficienţă renală. rozmarinul fiind o plantă aromatică. acid rozmarinic. impotenţă. Planta poate fi culeasă de pe pășuni. cetone. Acţionează. vitaminele A. Întrebuinţări. Substanţe active importante: câteva substanţe specifice – lactuarină. Ruscuţa de primăvară este o plantă otrăvitoare și de aceea trebuie manevrată și utilizată cu atenţie. fosfor. Din seminţe se prepară infuzie și decoct. hipotensiune. Ruscuţa de primăvară Denumire știinţifică: Adonis vernalis. Pentru aplicaţii medicinale se folosesc frunzele și seminţele de salată verde. violacee sau chiar roșie.118 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Rozmarinul Denumire știinţifică: Rosmarinus officinalis. glucozide. în tahicardie și extrasistole pe fond nervos. acid lactucic. fosforul și vitaminele A și C se găsesc în cantităţi . din care se prepară infuzie și tinctură. Face parte din familia ranunculaceelor. Denumiri populare: marole. decoct. Florile au culoarea albastră.

. anafrodiziacă. Preparatele de salbă moale mai sunt cunoscute și pentru proprietăţile lor purgative și vomitive. în principal. infuzie și decoct. Prezentare. Salata verde contribuie la măcinarea calculilor renali și hepatici. un galben-pal spre verzui. Arbustul de salbă moale are întrebuinţări și în domeniul artistic – din lemnul său se prepară un foarte bun cărbune pentru desen. plus o grupare de heterozoide. proprietăţile calmante și antispastice. preparatele din salată verde acţionează în vindecarea unor infecţii majore ale pielii. Salcâmul înflorește în lunile mai și iunie. Fructele sunt niște păstăi de maximum 10 cm lungime. în păduri de salcâm sau ca arbori singuratici. Florile au o culoare amestecată. acum mai bine de 2000 de ani. Este indicată și în insuficienţă cardiacă. Salba moale este un arbust destul de înalt (ajunge până la șase metri înălţime). Specialiștii recomandă salata verde și în diabet. salcâm alb. sub formă de cataplasme de frunze. vonicer. Denumire populară: lemnul câinelui. având și rolul de a reduce inflamaţiile din aceste importante organe. Salba moale înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. de verde cu galben. de bronșită și astm. florile fiind alb-verzui sau roz deschis. intensificându-i activitatea. consumul acestei plante reducând glicemia. Substanţe active importante: doi compuși specifici – robinina și acaciina. Evonymus latifolius. migrene. preparatele de salbă moale au proprietăţi dezinfectante și cicatrizante. în mod obișnuit. lemn alb. Face parte din familia celastraceelor. fiind. Frunzele sunt ușor cărnoase. durerile reumatismale. iar frunzele – lanceolate sau eliptice. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. Întrebuinţări. ciclurile menstruale dezordonate. Salba moale Denumire știinţifică: Evonymus europeea. Substanţe active importante: două substanţe specifice – evatrozida și evatromonozida. atât de cunoscut la noi. deci. este un arbore exotic. locuri în care a fost pădure. pământuri părăsite. mici și au formă de elipsă. tufărișuri. Datorită compușilor săi deosebit de activi. florile. salata verde reduce hiperexcitabilitatea sexuală. salba moale este o plantă care poate să facă bine inimii și sistemului vascular. Scoarţa salcâmului este puternic crestată. salata verde este recomandată celor care suferă de oboseală nervoasă. În mod curent. În aplicaţii de uz extern. Părinţii medicinii și farmaciei îi cunoșteau. Salata este unul dintre cele mai vechi sedative cunoscute. de insomnie. Din flori și scoarţă de salcâm se prepară. Întrebuinţări. Salcâmul Denumire știinţifică: Robinia pseudacacia. Preparatele de flori de salcâm sunt un antitusiv eficient. Se folosește și în tratarea vezicii biliare. Ramurile tinere ale arbustului de salbă moale sunt muchiate. Fructul este o capsulă. Denumiri populare: brebene. Salata verde este nu numai calmantă. uneori și la munte. originar din America. uneori și mai mult. Este cultivat sau poate fi întâlnit în flora spontană – în păduri amestecate.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 119 semnificative. Partea cu cele mai puternice efecte medicinale este scoarţa. preparatele de salbă moale fiind un tonic al inimii și al sistemului circulator. Crește. Scoarţa este folosită în prepararea unei infuzii necesare în diminuarea hiperacidităţii gastrointestinale și a u lcerului. mai puţin la munte. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile. Are efecte benefice și în afecţiuni precum guta. Salcâmul crește în zonele de câmpie și deal. ci și diuretică. afecţiuni ale tractului respirator. apoi uleiul volatil și glucozidele flavonice. scoarţa. Infuzia de salcâm este recomandată în gastrite hiperacide. De asemenea. răspândit în spaţiul românesc prin păduri. sunt plăcute la gust și au o mare valoare meliferă. Salcâmul. acacie. grupate sub forma unui ciorchine. decoctul de seminţe de salată s-a dovedit a fi deosebit de eficient în aplicaţiile privind astmul și bronșitele. dar pentru unele tratamente se recoltează și scoarţa. Florile au miros frumos. arsuri gastrice. La rândul său. insomnii. Prezentare. mai ales în hipertensiune. În uz extern. Face parte din familia leguminoaselor și poate atinge înălţimea de 30 de metri. ulcer gastroduodenal. în zonele de câmpie și deal. Întrebuinţări.

sunt grupate. stomatitele. alcaloizi. Arbustul de Salvia officinalis are tulpina semilemnoasă și o înălţime cuprinsă între 30 și 100 cm. Este un copac puternic. în dezvoltarea sa. Denumire populară: merișor. hemoroizii. jaleș bun. Salcâmul japonez. Salvia se folosește și în aplicaţii medicinale externe. Se mai prepară. mai deschise la culoare pe această parte. Preparatele din florile și bobocii de salcâm japonez sunt remedii pentru o serie întreagă de afecţiuni cardiovasculare. Bobocii florali ai acestui salcâm conţin circa 20% rutozide – un compus deosebit de important în tratarea afecţiunilor circulatorii. gastritele hipoacide. Chirilă: infuzie timp de 10 minute. cineol. mucilagii. Sub numele de salvie se întâlnesc mai multe specii. Prezentare. în cazul salcâmului japonez. diabetul. compuși estrogeni. sedativă. Salvia este cultivată nu numai ca plantă medicinală. Pentru terapii medicinale se recoltează frunzele. cea numită Salvia officinalis. în perioada de maximă vegetaţie. soforă. Preparatul principal care se obţine din salvie este infuzia. în tratarea insomniilor. hipoglicemiantă. mai ales în salate sau în amestec cu miere de albine. mai multe varietăţi. Florile. pectine. aparţinând familiei . făcându-se spălături locale sau aplicându-se comprese și loţiuni. brebenoc. Preparatele din frunze de salvie au nu mai puţin de 13 efecte în plan medicinal. Saschiul Denumire știinţifică: Vinca minor. Frunzele au formă ovală. Fructul salcâmului japonez este o păstaie mare. iar florile sunt de culori diferite – albastru. fiind păroase pe partea inferioară și. este cultivat ca arbore ornamental – puţină lume cunoscându-i proprietăţile sale medicinale. Substanţe active importante: glicozide flavonice. în funcţie de necesităţi. Denumiri populare: salbie. transpiraţiile exagerate. Saschiul este o plantă erbacee perenă. atonia stomacului. Se bea ceaiul. infuzie pentru băi. șerlai. decoct. fiind o plantă ce răspândește un miros plăcut. Pavel Chirilă recomandă salvia în tratamente privind menopauza. un foarte preţuit arbust din familia labiatelor. tulburările de ciclu menstrual. Întrebuinţări. Frunzele sale. antiinflamatoare. alb. Substanţe active importante. au florile. Potrivit unor cunoscători ai medicinii tradiţionale din Orientul îndepărtat. tonic venos. expectorantă. rutozide. valoare medicinală având. gingivitele. printre altele. ce poate ajunge la 30 de metri înălţime. Tratamentele externe cu preparate medicinale din salvie vizează răni vechi. de două-trei ori pe zi. după mese. carminativă. camfor. borneol. are o talie mică și cunoaște. Salcâmul japonez Denumire știinţifică: Sophora japonica. terpene. Pentru gargară se prepară o infuzie concentrată. sunt ceva mai mari decât ale salcâmului obișnuit. Dr. penat-compuse. adică se pun 15 g de plantă la o cană de apă. glaucomul. rosături ale pielii. Valoarea terapeutică a salviei este dată și de numeroșii săi compuși: ulei volatil. culese cu puţin timp înainte de a înflori. după ce s-au pus 1 – 2 linguriţe de plantă la o cană de apă. salvia fiind. unele afecţiuni ale ficatului. Denumiri populare: salcâm boieresc. de culoare albă cu reflexe verzui. Întrebuinţări. ci și ca arbust ornamental. Prezentare. Salvia. aftele. un arbore din f amilia papilionaceelor.120 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Efecte medicinale (de exemplu. însă. ulei eteric. Prezentare. Bogăţia de compuși face din salcâmul japonez un leac deosebit de util pentru tratamente privind îmbunătăţirea circulaţiei periferice. antibacteriană. febrifugă. iritaţii. Salvia Denumire știinţifică: Salvia officinalis. totodată. Modul de administrare propus de dr. loţiuni. tulburările de circulaţie la nivelul articulaţiilor. Valoare medicinală. hipertensiunea arterială. galben sau violet. ceai medicinal – acesta în asociere cu alte plante medicinale. comprese. dischinezia biliară. abcesele dentare. dar nu numai) au și florile consumate proaspete. salcâmul japonez este utilizat și pentru combaterea cancerului.

această plantă era considerată ca având proprietăţi magice. saschiul este folosit și în industria farmaceutică. cu preparatele de săpunariţă se tratează rănile. glucide. uneori sunt albe. Preparatele de saschiu se utilizează. Valoare medicinală au și seminţele de sănișoara. calmante. Saschiul crește în flora spontană – în păduri. precum și în cele legate de circulaţia sângelui. de pildă). din care se pot prepara următoarele: decoct. acizi. de culoare alb-roșietică. Săpunariţa se folosește și împotriva tusei. cum ar fi eczemele. Frunzele. în boli de ficat. herpesul. Preparatele din sănișoară au proprietăţi antialgice. săpunel. sunt dispuse în rozetă. Sănișoara este o e rbacee de numai 30 – 40 cm. Întrebuinţări. cu tot cu frunze tinere și flori. glucide. Frunzele. sau chiar vârful. sudorifică. Este relaxant. Din aceasta se poate prepara un suc medicinal. Este recomandată în afecţiuni ale căilor respiratorii (bronșite). Tulpina principală a saschiului se dezvoltă pe sol și poate ajunge la un metru lungime. hidraţi de carbon. în astm. Substanţe active importante: o substanţă specifică – vincamina. substanţe albuminoide. la marginea pădurilor. . Întrebuinţări. inflamaţii ale gingiilor. saponine. extracte. în tufărișuri. mici. impetigo. Denumiri populare: văcăriţă. tulpinile și frunzele conţin foarte multe substanţe active. infuzie. vasoregulator. Marii specialiști în plante medicinale (Jean Valnet. Florile sunt colorate în albastru. recomandă utilizarea întregii plante. flavone. vermifugă. Sănișoara se remarcă printr-o tulpina aeriană dreaptă și destul de rezistentă. iubitoare de umezeală și umbră. Apar în mai. ulei volatil. pecinginii. Substanţe active importante: saponine (în cantitate mare). care se mărunţește. enterite. Întrebuinţări. extract fluid. Substanţe active importante: florile. decoct. bronșite. Florile. viermi intestinali. contribuind la descongestionarea ţesuturilor. cicatrizantă. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina. Săpunariţa – o erbacee perenă din familia cariofilaceelor – are o înălţime de până la 70 cm. comprese. Prezentare. vincosidă. dureri de gât. edemele. săruri minerale. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. iar partea fragedă a plantei (vârful cu frunze și flori) se strivește și se aplică sub formă de cataplasme pe unele afecţiuni dermatologice. dischinezii biliare. săruri minerale. cicatrizante. Sunt recomandate în dischinezii biliare. lipide. tonic al circulaţiei coronariene și periferice. precum și rădăcinile. Saschiul înflorește în lunile martie și aprilie. pe liziere. expectorantă. Aparţine familiei umbeliferelor. Extern. cu precădere. Datorită. întâlnită prin pădurile de la munte. Din ea se desprind tulpinile secundare. vasodilatator. compusului numit vincamină. printre care săruri minerale. rareori albă. Și tot din acele timpuri. saschiul este cunoscut ca un remediu de nădejde în caz de cefaleele sau de ameţeli. Saschiul are și importanţă medicinală – mai ales frunzele. violet sau roșu spre roz. rășini. lucioase. rareori. dotate cu un peţiol lung. în primul rând. antiinflamatoare. în afecţiuni cardiace. în special partea dinspre vârf. Seminţele conţin ulei și acizi organici. se macerează sau se folosește la decoct. În timpurile vechi. pe care se dezvoltă florile. alte deranjamente stomacale și intestinale. Pentru tratarea oxiuriazei se fac băi și clisme. frunzele în formă de elipsă și florile de culoare roz. în Occident.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 121 apocinaceelor. afecţiunile dermatologice. iunie și iulie. Se prepară infuzie. Sănișoara Denumire știinţifică: Sanicula europaea. dar și restul plantei. reduce tonusul arterial. berbecei. Prezentare. Planta este deosebit de frumoasă și se cultivă pentru decor. Saschiul are proprietăţi sedative și antispastice. un vin medicinal și. Rădăcina de săpunariţă are acţiune diuretică. se grupează într-un fel de capitul. oxiuriaza. Săpunariţa Denumire știinţifică: Saponaria officinalis. acizi organici. odogaci. depurativ. fiind folosit în tratamente împotriva arterosclerozei și hipertensiunii – este vasodilatator. au formă de elipsă. favorizează oxigenarea creierului. dizenterie. diaree. pectină.

tanin. Întrebuinţări. în funcţie de climă. Potrivit francezului Jean Valnet. pe terenuri părăsite. Se prezintă ca o tufă sferică. sunt dispuse grupat. unul dintre marii specialiști ai tratamentelor naturiste. cu inflorescenţe bogate. Au frunze lungi și înguste. dese. având un aspect impresionant. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina. că sânziana galbenă (Galium verum) este un agent activ de curăţare a rinichilor. în prezent fiind pe cale de dispariţie. Calităţile medicinale ale sânzienelor sunt încă puţin puse în evidenţă. Substanţe active importante: ulei volatil. Are dezvoltare bienală sau perenă. Tulpina are patru muchii și este subţire. Unii specialiști în domeniu afirmă că sânzienele pot fi utilizate în tratarea celor bolnavi de epilepsie sau de gută. Aparţine familiei umbeliferelor. Este. Întrebuinţări. bienală. Frunzele au forme diferite și sunt crestate. Preparatul de rădăcină de scaiul dracului este diuretic și depurativ. plantă mult mai lesne de găsit în flora din ţara noastră. saponină. precum și afecţiuni pulmonare. cu tulpină dreaptă. Din acest motiv a și fost distrusă de turiștii aflaţi la mare. Florile. Prezentare. în partea superioară se ramifică. Pentru uz medicinal se recoltează florile și. Această specie de scaiul dracului are proprietăţi medicinale relativ asemănătoare cu cele ale rostogolului (Eryngium campestre). Substanţe active importante: ulei esenţial. Sânzienele fac parte din familia rubiaceelor. în fâneţe și poieni. întâlnit mai rar. între 30 și 100 cm. Se știe. au culoare albăstruie și formează o inflorescenţă asemănătoare cu un capitul. Specialiștii recomandă precauţie în utilizarea acestei plante. importante calităţi medicinale. sirop diuretic. remarcate prin florile lor galben-aurii. înălţimea tufei de scai ghimpos poate ajunge până la 60 cm. înălţimea plantei fiind cuprinsă. fiind folosite la salate. ghimpe. săruri minerale. se obţine o mixtură. Scaiul ghimpos face parte din familia compozitelor și este o plantă puternică. este o plantă ce crește la malul mărilor. extract fluid. În unele ţări. Prezentare. Sânzienele Denumire știinţifică: Galium verum. cumarină. Florile de scaiul dracului apar în lunile iulie și august. Frunzele sunt spinoase și . sunt micuţe. aparent la întâmplare. din care se prepară decoct. Recomandările privind utilizarea medicinală a acestei plante vizează afecţiuni ale inimii și ale reţelei aferente acesteia. a căilor urinare și a ficatului. Scaiul dracului este o plantă frumoasă. frunzele. Sânziana albă (Galium album) are. de mai mică amploare însă. iar la maturitate se lemnifică. la înflorire. precum și la sporirea laptelui în cazul femeilor care alăptează. Sânzienele cresc pe marginea drumurilor. Crește sub forma unor tufe cu peri aspri. Acest scai. rădăcina și frunzele tinere intră în hrana naturiștilor. și cu miros foarte plăcut. continuă până în septembrie. Și sânziana albă este folosită în epilepsie. scaiete. în panicule. De asemenea. în primul rând. glucide. sânziene. Prezentare. sânzienele contribuie la diminuarea spasmelor. un calmant asemănător cu teiul. Sânzienele înfloresc la solstiţiul de vară și au un rol aparte în tradiţiile și spiritualitatea poporului român. Rădăcina are miros de morcov. Scaiul ghimpos Denumire știinţifică: Centaurea calcitrapa. de exemplu. Denumire populară: mături. fiind prezent și pe nisipul Mării Negre. Denumire populară: drăgaică. fiind toxică. a cărei înălţime nu trece de 30 – 40 cm. Scaiul dracului Denumire știinţifică: Eryngium maritimum. Procesul de înflorire. infuzia de sânziană albă n-ar trebui să lipsească în nici o zi din dieta persoanelor nervoase. de asemenea.122 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Rădăcina de săpunariţă are importante utilizări industriale: la fabricarea săpunurilor sau pentru spălarea stofelor și a mătăsurilor – din săpunariţă obţinându-se o leșie foarte eficientă. În asociere cu alte plante medicinale. de mici dimensiuni. Preparatul principal este infuzia. mai rar. precum și în diabet. Sânzienele sunt plante erbacee.

Frunzele sunt mici și dinţate. Denumiri populare: spinul vântului. Întrebuinţări medicinale asemănătoare are și scaiul galben (Centaurea solstitialis). maidanele. Întreaga plantă este împodobită cu spini galbeni și lungi. tulpină înaltă până la 1. Scaiul măgăresc înflorește târziu. adesea. marginile drumurilor. de aceea. Prezentare. Se prepară un extract. Curăţă organismul și.50 metri. cel mai frecvent preparat fiind infuzia. Scaiul vânăt are acţiune benefică în cazul afecţiunilor căilor respiratorii. se găsesc spini. Scara Domnului este o plantă iubitoare de umezeală. Scaiul măgăresc este o erbacee puternică. Crește în locuri . de jur. Preparatele din scai ghimpos sunt tonice.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 123 adânc crestate. Aparţine familiei compozitelor. în locuri uscate sau aflate în paragină. în locuri sălbatice. înaltă. suc și vin medicinal. cumarină. flori sub formă de panicul. Decoctul de scai vânăt fluidizează secreţia bronșică și. Întrebuinţări. tractul gastro-intestinal. Se folosesc și în acţiunea de dizolvare a pietrelor de la rinichi sau în calmarea acceselor de tuse convulsivă. fiind identificată printr-un rizom gros. Sunt folosite în răceli. lungi. Scaiul vânăt poate ajunge până la înălţimea de 60 cm. pe marginea drumurilor. Pentru uz medicinal se folosește toată planta. infuzie. lanceolate. iar florile. revitalizante. însă. Preparatele din scai măgăresc au proprietatea de a favoriza refacerea ţesuturilor și. ulei eteric. umblate – cum ar fi izlazurile. Scaiul ghimpos crește pe pășuni. perenă. Scaiul vânăt este folosit și în realizarea unor ceaiuri compuse din mai multe plante. alcaloizi. Pe marginea florii. pe terenuri necultivate. Acest scai este și mai bine dotat cu spini. cu precădere frunzele și florile. Denumire populară: scăricica. împodobite cu spini. În practica medicinală se prelucrează toată planta. cu frunze mari. Pentru preparate medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. au culoare violacee. Planta înflorește pe tot parcursul verii și la începutul toamnei. frunzele și florile. este recomandat în bronșite și în tuse convulsivă. ceaiuri ale căror efecte medicinale sunt. De altfel. Din scai ghimpos se prepară infuzie. fiind un expectorant puternic și un calmant local. pe pajiști. decoct. Scaiul măgăresc Denumire știinţifică: Onopordon acanthium. Întrebuinţări. spre sfârșitul verii. Scaiul vânăt este o plantă erbacee. frunze alterne. florile având culoarea roșie-roză. Scara Domnului este o erbacee perenă. fiind ușor de recunoscut după florile galbene. mai ales în locuri bătătorite. Florile apar pe tot parcursul verii. aceștia fiind ascuţiţi. Florile sunt roșii sau violet-roșietice. Scaiul galben înflorește din iunie și până în octombrie. Prezentare.împrejur. precum și în ulcere gastroduodenale. Preparatele de scai măgăresc se vor utiliza cu atenţie. scai albastru. Fructele scaiului ghimpos au formă de achenă. de culoare galbenă. des întâlnită în flora spontană. Scara Domnului Denumire știinţifică: Polemonium caeruleum. Tulpina este groasă și foarte rezistentă la rupere. Denumire populară: ghimpe mare. Substanţe active importante: saponinele. înconjurate de spini. Substanţe active importante: flavone. Această plantă poate fi întâlnită în locuri uscate și însorite. Tulpina este dreaptă. diuretice. împărţite în lobi. din acest motiv. Poate fi întâlnit în aceleași locuri în care crește și scaiul ghimpos. sunt utilizate în vindecarea unor răni dificile. mai ales sub formă de decoct. Culoarea florilor de scara Domnului este albastră. recomandate fiind. Culoarea tulpinii și a frunzelor este albicioasă. Prezentare. toate ramificaţiile tulpinii scaiului galben sunt pline de spini. tanin. dispuse în capitule. pe marginea drumurilor. iar în partea superioară se ramifică sub formă sferică. decoct. Tufa de scai ghimpos înflorește toată vara și chiar și în septembrie. Întrebuinţări. remarcabile. în primul rând pentru reducerea febrei. Face parte din familia umbeliferelor. Scaiul vânăt Denumire știinţifică: Eryngium planum. mai ales. uneori albă.

și un sedativ eficient și suportabil. ca buruiană. Scânteiuţa se utilizează și în vindecarea unor afecţiuni dermatologice (răni care nu se închid. în perioada ei de maximă vegetaţie. având o concentraţie de nu mai puţin de 25% din acest compus De asemenea. numai rareori fiind erecte. pulbere. celor care n-au poftă de mâncare. Substanţe active importante: saponine. poţiuni. fiind. dar se și cultivă pentru nutreţ sau chiar pentru întrebuinţări în bucătărie. Preparatele pe bază de schinduf dau rezultate și în tratarea impotenţei și a frigidităţii. Pentru prelucrare în scopuri medicinale se recoltează rizomii și rădăcinile. astenii nervoase. glucide. flavone. Aceste preparate dau rezultate bune în bronșite cronice. Seminţele de schinduf sunt foarte bogate în proteine. schinduful se utilizează în tratarea unor afecţiuni dermatologice. celor care scad în greutate. eczeme). rănile ulcerate. pecingine. în cazul senzaţiei de corp străin în ochi). Denumire populară: sfindoc. Scânteiuţa Denumire știinţifică: Anagallis arvensis. de multă vreme. Florile de scânteiuţă sunt roșii sau albastre. Fructul de schinduf este o păstaie cu boabe brun-gălbui. Face parte din familia primulaceelor. seamănă întrucâtva cu șofranul de cultură. Frunzele sunt alterne.124 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC umbroase. Schinelul. infecţii ale căilor urinare. Tulpina – ramificată. Prezentare. Se prepară decoct. Prin prelucrare se obţin extracte. fiind un agent de resuscitare a celor mai importante funcţii ale acestuia. Scânteiuţa este o plantă ușor de recunoscut și prin faptul că tulpina și ramurile sale sunt la nivelul solului. Sub formă de cataplasme sau de bandaje. depresii. sunt bogate în ulei gras și lecitină. mai ales în vegetaţia mică montană. extracte. astenicilor. cum ar fi plăgile. iarbă amară. Aparţine familiei polemoniaceelor. cilindrică. răni ulcerate. hemoroizi. adică puţin înainte de înflorire. tanin. Schinduful este una dintre cele mai vechi plante medicinale. trifoliate. ci și veterinare. Întrebuinţări. rahiticilor. diabeticilor. trigonelină. cataplasme. Schinelul Denumire știinţifică: Cnicus benedictus. Substanţe active importante: saponine. Unii specialiști sunt de părere că au efecte notabile și în ateroscleroză și chiar în candidoze. unele alergii. Pentru nevoi medicinale se recoltează toată planta. Schinduful revitalizează întregul organism. Schinduful Denumire știinţifică: Trigonella foenum graecum. preparatele pe bază de scânteiuţă se vor folosi cu precauţie. Poate fi întâlnit. prin semănături. Schinduful are un miros specific. cataplasme. Florile au culoare ușor gălbuie sau liliachie și apar în lunile iunie și iulie. cu tot cu flori. Este recomandat anemicilor. tincturi. atunci când acestea au îngălbenit. Face parte din familia leguminoaselor. . Sunt recomandate în afecţiuni ale căilor respiratorii. care se recoltează cu tot cu păstăi. este puţin cunoscut omului obișnuit. furunculozele. poate ajunge la maximum 75 cm înălţime. Întrebuinţări. Datorită compușilor săi deosebit de toxici. Extractele de scara Domnului sunt expectorante puternice. fiind utilizat. Întrebuinţări. puternic. Prezentare. Pentru obţinerea de preparate medicinale se prelucrează seminţele. totodată. Schinduful este o plantă erbacee anuală. macerate. colină. o plantă din familia compozitelor. dezvoltându-se pe tot parcursul verii și la începutul toamnei – planta aceasta având o lungă perioadă de înflorire. originară din zona Mării Mediterane. enzime. săruri minerale. tonoide. Scânteiuţa este mai degrabă o buruiană decât o plantă de fâneaţă. epilepsie. Preparatele obţinute din scânteiuţă sunt puternic depurative. Substanţe active importante: saponine. pulbere. În orice caz. în caz de suferinţe biliare (litiază). Pentru uz medicinal se recoltează și se prelucrează vârfurile tinere. Prezentare. precum și în afecţiuni oftalmologice (de pildă. dar și expectorante și sedative. Denumiri populare: șofran sălbatic. nu numai în tratamente umane.

Cinnamomum cassia. vin tonic. Substanţe active importante: benedictina și cnicina – substanţe specifice. gros de circa doi centimetri. Prezentare. Acţiunea sa asupra acestor afecţiuni este potenţată și de faptul că preparatele pe bază de schinel au și calităţi antiinflamatoare. schinelul este recomandat în tratamentul degerăturilor. Frunzele au formă lanceolată. edeme. de culoare galbenă. sclipeţii au o floare foarte frumoasă. stimulând secreţiile gastrice (inclusiv aciditatea gastrică). Scorţișoara are efecte relaxante. Cinnamomum zeylanicum. Valoare medicinală au rizomii de sclipeţi. fiind utilizat în tratarea stărilor febrile însoţite de erupţii cutanate. rezine. bactericide și ușor sedative. în mod obișnuit. mai ales în deranjamente intestinale (dizenterie. Prezentare. antiparazitare. cu o înălţime redusă (maximum 50 cm). pilule. Aceasta nu este altceva decât coaja care se recoltează de pe ramurile tinere ale arborelui de scorţișoară. enterocolită. fiind indicată celor suferinzi cu pancreasul. preparatele din schinel (infuzia) reglează activitatea gastro-intestinală. și un bun afrodiziac. Scorţișoara face bine și pancreasului. Prin uscare intensă. Substanţe active importante: taninuri în proporţie de 15 – 20%. Bihorului. Întrebuinţări. această coajă devine ceea ce cunoaștem noi sub numele de scorţișoară. potrivit unor practici medicinale străvechi. Pentru nevoi medicinale se prepară infuzie sau decoct. taninuri. guturai rebel. extract. Din acest motiv. pentru . pentru calmarea spasmelor stomacale și intestinale. hidropizie. precum și în Carpaţii Meridionali. Scorţișorul este un arbust exotic. atunci când este recoltată. ulei volatil. reduc febra. pulbere. în regiunile subalpine. Sclipeţii sunt o erbacee perenă. Această coajă are. Preparatele medicinale obţinute din schinel sunt tonice și recondiţionează ţesuturile pe care sunt aplicate. mucilagii. nefrite. Rizomul este cilindric. diaree). cicatrizante. Substanţe active importante: ulei eteric. sucuri sau vin. Din acest rizom bogat cresc tulpinile aeriene. Crește în flora spontană – pe dealuri. extracte. Denumire popuiară: scrântitoare.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 125 din care. glucide. Schinelul este recomandat și în reumatism. mai ales decoct – simplu sau în combinaţie cu alte ceaiuri. au acţiune astringentă și tonică. Frunzele scorţișorului au formă ovală și sunt consistente. este scorţișoara. tonice. În uz intern. precum și pofta de mâncare. care se recoltează primăvara devreme sau toamna. schinelul are și calităţi de agent febrifug. grupate. fiind dinţate. Scorţișoara / Arborele de scorţișoară / Scorţișorul Denumire știinţifică: Cinnamomum ceylanicum. Din acești rizomi de culoare brun-închis se prepară decocturi. Florile de scorţișor au un miros plăcut. Aceste preparate sunt recomandate și în stomatite. uniform cerate. care se obţine de la acest arbust. Uleiul esenţial de scorţișoară se folosește pentru a face poftă de mâncare. Fiind o plantă care aparţine familiei rozaceelor. dar și medicinal. un gust acru-dulceag. întâlnit în flora din Indochina și Australia. Alte preparate medicinale realizate pe bază de schinel: decoct. incontinenţă urinară. după ce planta își încetează perioada de vegetaţie. dar și prin Munţii Maramureșului. antimicrobiene. precum și în hemoragii (afecţiuni ginecologice). pectine. Sebeșului. astm. Această plantă înflorește din mai și până la sfârșitul verii. arsurilor. Totodată. gingivite. tanin. Sclipeţii Denumire știinţifică: Potentilla erecta. arsuri. Întrebuinţări. tormentol. Face parte din familia lauraceelor. aperitive. săruri minerale. Preparatele obţinute din sclipeţi au proprietăţi cicatrizante și hemostatice. tinctură. siropuri. foarte persistent. mirosul fiind înţepător și aromat. Este folosită pentru ameliorarea unor afecţiuni ale aparatului genital feminin. se face infuzie. rezine. Preparatele din sclipeţi sunt lesne de utilizat. consistent. răceală. fiind considerată. Produsul de interes economic. ulceraţiilor. Întrebuinţări. puternice.

Prezentare. la rându-i. fructul de scoruș este indicat ca adjuvant în tratamentele diabeticilor. circa 69%. Întrebuinţări. Se spune că secara are avea. dar nu în zonele de mare înălţime. Secara Denumire știinţifică: Secale cereale. sorbină. arterioscleroza. taninuri. cu frunze imparipenate. uneori. Tulpina și ramurile au o interesantă. Consumul de pâine de secară este recomandat și celor care fac munci de birou sau alte munci sedentare. culoare galbenă. Din boabele de secară se face făină și. Crește în flora spontană – prin pădurile de munte. miricetină. Substanţe active importante – vitamina C în cantitate mare. hipertensiunea. lipide. amidon. Florile au culoare albă. acid specific. este lăsată să ajungă la maturitate. Naturiștii consideră secara un aliment energetic. Scorușul este o plantă meliferă. reechilibrant. fiind și un bun depurativ – dacă este consumată mai mult timp. Scumpia Denumire știinţifică: Cotinus coggygria. Scumpia crește în zonele de deal și la munte. cunoscute sub numele de scorușe. Întrebuinţări. Sub formă de ceai (decoct). însă. Atunci când. reprezentând până la 13%. alte boli de inimă cu evoluţie dificilă și imprevizibilă. din mai multe spiculeţe comprimate. format. surprinzătoare. fiind indicate în stomatite. este folosită adesea ca furaj verde pentru hrănirea animalelor. incontinenţă urinară. Scorușul de munte Denumire știinţifică: Sorbus aucuparia. proteine. Pentru nevoi medicinale se recoltează coaja. Preparatele pe bază de scumpie au proprietăţi antiseptice și astringente. Denumire populară: oţetar. proteinele ocupă un loc important în compoziţia bobului de secară. precum și în combaterea hemoroizilor și a varicelor. cultivată în regiunile cu climă mai aspră și terenuri sărace. Pâinea de secară este principala formă sub care oamenii consumă această cereală. înălţimea sa fiind de maximum 10 metri. Sucul din frunze și lăstari are un miros specific. Se folosește și ca agent pentru poftă de mâncare. Unii specialiști recomandă utilizarea scumpiei și în afecţiuni digestive (la nivelul stomacului și al intestinelor). Scorușul de munte este un arbore ce aparţine familiei rozaceelor.126 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC ușurarea digestiei. celuloză. sorbit. în jur de cinci metri. fiind dreaptă. Florile sunt mici și au culoare gălbuie sau verzuie. și foarte hrănitoare. Substanţe active importante: gumirezină. Prezentare. cum ar fi cele de ficat. au peţiolul lung și sunt de formă ovală. gingivite. Substanţe active importante: săruri minerale. Rhus cotinus. cu o înălţime destul de redusă. în asociere cu alte produse. Scumpia înflorește în luna mai. Aceste aplicaţii terapeutice demonstrează că scorţișoara este și un calmant întotdeauna binefăcător. ceva mai rotunjite la vârf. Această graminee. Hidraţii de carbon se găsesc în cantitate foarte mare în boabele de secară. Denumire populară: scoruș păsăresc. Întrebuinţări. Consumul de pâine de secară poate preveni afecţiuni grele. prin iulie-august. un rol benefic în combaterea unei boli foarte grave – scleroza în plăci. Secara activează circulaţia sângelui. totodată. contribuind la aducerea organismului în parametrii lui funcţionali. Fructul de scoruș are un rol important în dinamizarea și regularizarea activităţii gastro-intestinale. Prezentare. Frunzele – plasate altern. frunzele și lăstarii tineri. Secara înflorește târziu. glucide. în boli reumatice. infecţii ale căilor urinare. remineralizant. care sunt. Tulpina secarei poate ajunge chiar și la doi metri înălţime. În ceea ce privește folosirea secarei în industria alimentară. Coroana este bogată. formând adevărate tufărișuri. cunoscătorii . iar fructele. Alături de hidraţi. Scumpia este un arbust din familia anacardiaceelor. Inflorescenţa este sub formă de spic. de mărimea unui bob de mazăre. Pentru nevoi medicinale se recomandă boabele. Valoare medicinală au fructele. în anemii. Secara este o erbacee anuală și face parte din familia gramineelor. sunt acrișoare și au culoare roșie. boabele sunt utilizate în consumul oamenilor și în industrie. un decoct. de morcov. cu frunze linear-lanceolate.

Din rădăcina și frunzele de sfeclă roșie se mai prepară. whisky-ul adevărat. Sfecla roșie este o plantă bienală. iar florile. Siminocul face parte din familia compozitelor. uneori mai mult. dar și în afecţiuni ginecologice. Întrebuinţări. Sfecla roșie este recunoscută și ca un depurativ activ. Aparţine de familia chenopodiaceelor și se remarcă printr-o rădăcină foarte dezvoltată. aparţinând familiei scrofulariaceelor. Prezentare. afecţiuni oftalmologice (blefarite. Siminocul înflorește din iunie și până în septembrie. decoctul sau tinctura de silur au proprietăţi astringente. fiind preparată în cele mai diverse moduri. Întrebuinţări. asparagină. fiind recomandată celor care se simt slăbiţi fizic și psihic. faringite. dar și în alimentaţia curentă. Determinând formarea de enzime. Deosebit de apreciate sunt curele cu suc de sfeclă roșie. facilitând digestia și toate celelalte procese legate de aceasta. care au și scop profilactic. sfecla roșie este benefică pentru activitatea din tractul gastro-intestinal. Prezentare. albe – se grupează în niște inflorescenţe sub formă de spic. Siminocul Denumire știinţifică: Helichrysum arenarium. hidraţi de carbon. Decoctul de frunze sau din rădăcină și frunze de sfeclă roșie are aplicaţii terapeutice externe – în afecţiuni dermatologice. sfecla dezvoltă o tulpină puternică. Este o plantă perenă. Are și proprietăţi diuretice. Dezvoltă o rădăcina puternică. și asupra calculilor renali. sfecla roșie este indicată în consumul celor care au probleme cu tensiunea arterială (hipertensiune). fosfor). remineralizant. vitaminele A. Sucul de sfeclă se poate combina și cu alte sucuri. sfecla roșie își pierde din calităţi. revigorant. precum și în salate. tare.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC menţionează faptul că din secară se face și whisky. dar și celor care au probleme circulatorii. Aceste cure. În al doilea an. situate în vârful plantei. cum ar fi cele de morcovi sau de castraveţi. pentru întărire și revitalizare. În primul an de vegetaţie. B2. Tăiată. Pentru uz medicinal se recoltează planta în întregimea ei. protide. de culoare alb-verzuie. 127 Sfecla roșie Denumire știinţifică: Beta rubra. Denumire populară: floare de paie. Prezentare. Silurul Denumire știinţifică: Euphrasia officinalis. De altfel. liliachii. decoct și cataplasme. ramificată în partea superioară. Foarte folosit în terapii. planta își păstrează forma și . Afecţiuni în care preparatele de silur pot avea influenţe pozitive: laringite. Pusă la foc. Substanţe active importante: săruri minerale (calciu. Pe această tulpină apar florile. este sucul de sfeclă roșie. convalescenţilor. culoarea ei fiind verde-cenușie. afte. pentru uz medicinal. C și PP. acid glutamic. colină. stomatite. înseamnă consumarea unui pahar de suc de circa 100 ml. partea aeriană a sfeclei roșii se prezintă sub formă de frunze lung peţiolate. Frunzele silurului sunt mărunte și dinţate. cesiu). cu o înălţime maximă de 30 cm. florile sale. timp de o lună. rășină aromatică. Infuzia. de culori diferite – violacee. Toţi specialiștii naturiști sunt de acord că diabeticii trebuie să evite consumul de sfeclă roșie. Pentru uz medicinal se prepară și se consumă rădăcina. Unii specialiști în probleme naturiste consideră sfecla roșie ca fiind un agent demn de luat în seamă în profilaxia și combaterea tumorilor. sedative. sfecla roșie este un aliment nutritiv și energizant. Datorită conţinutului său complex. Silurul este o micuţă erbacee. totodată. chiar lemnoasă. aproape lemnoasă. antiinflamatoare. siminic. acţionând. bine cunoscută în orice bucătărie. potasiu. în fiecare dimineaţă. tanin. conjunctivite). anemicilor. În cantităţi însemnate se găsește potasiul. sodiu. B1. acesta păstrând intacte toate calităţile plantei. betacianină. reconfortant. antimicrobiene. Sfecla roșie se folosește în bucătărie. microelemente rare (rubidiu. Substanţe active importante: aneubină – un compus specific. Planta este acoperită de perișori. de culoare galbenă. fier. Cercetări mai noi au evidenţiat faptul că sucul de sfeclă roșie are proprietăţi antigripale și antiinfecţioase. prezentându-se sub forma unor mici capitule.

Smochinul este un arbust mediteranean foarte apreciat pentru fructele sale. Se pot folosi și pentru combaterea viermilor intestinali. decoct. pentru aplicaţii medicinale se folosesc smochinele bine coapte. ele au și alte efecte terapeutice. laringite. Frunzele smochinului. Există și aplicaţii medicinale în care nu se folosesc fructele. preparatele din această plantă sunt utilizate ca laxativ și diuretic. Siminocul crește în locuri uscate și luminoase. smochinele sunt consumate și cu scopul de a asigura o mai bună circulaţiei a sângelui. Printre cei mai importanţi compuși din smochină – o enzimă asemănătoare cu sucul pancreatic. anemicilor. în afecţiuni ale tractului digestiv. fiind indicată celor care fac efort fizic și psihic. Acest receptacul se va transforma în smochină. stomatitelor. Pentru cure. Siminocul este folosit în proceduri medicinale diverse. amigdalitelor. Substanţe active importante: săruri minerale. Tot pentru reglarea circulaţiei sângelui se folosesc și frunzele de smochin. puternică. Întrebuinţări. îndeosebi în zonele cu influenţă mediteraneană. Deoarece au și proprietăţi cicatrizante și dezinfectante. un pinten – ceea ce face ca planta să fie ușor de recunoscut atunci când este înflorită. preferând umbra și umezeala. cu o formă palmat-lobată. din care se face infuzie. flavone. macerat. C și PP. fiind eficiente în combaterea calculilor biliari și renali. B1. Florile au și un element de originalitate. mai ales atunci când aceste părţi tinere au flori pe ele. sunt mari. Prezentare. Se știe că smochinele pot fi utilizate și pentru combaterea unor afecţiuni dermatologice – de pildă. Crește în flora spontană de la munte și din zona subalpină. iar florile au culoarea galben-aurie. Sunt. arsurile și negii – a gingivitelor. B2. Slăbănogul înflorește în lunile iulie și august. reconstitutivă. ale articulaţiilor și ale proceselor metabolice. vitaminele A. copiilor. în afecţiuni ale rinichiului și ale aparatului urinar. Smochina are o valoare calorică ridicată – 250 calorii la 100 g fructe uscate. Înălţimea maximă a smochinului oscilează în jurul a cinci metri. deosebit de puternice. taninuri. Slăbănogul Denumire știinţifică: Impatiens noli-tangere. ale ficatului și ale bilei. în reumatism. proteine. convalescenţilor. Smochinul Denumire știinţifică: Ficus carica. .20 metri înălţime. mineralizantă. glucide (între 15 și 18%). prevenindu-se astfel un accident vascular. care se consumă ca atare sau sub formă de sirop. celor cu un consum mare de energie. bolile vezicii biliare. în flora spontană – în zonele de câmpie și deal. cu precădere. Smochinele au proprietatea de a relaxa și de a deschide căile respiratorii (sunt utile în bronșite. Mai nou. Întrebuinţări. fiind punctate cu roșu. Întrebuinţări. indicate în optimizarea traficului digestiv. totodată. Există chiar și o smochină medicinală. Apare și în flora din România. preparatele din planta numită slăbănog sunt folosite și în ameliorarea unor afecţiuni ginecologice. de asemenea. Preparatele pe bază de siminoc (infuzie. pentru hrănire curentă. Prezentare. Prin tradiţie. fiori ce formează o inflorescenţă adăpostită într-un receptacul floral. Tulpina este dreaptă.128 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC culoarea timp îndelungat – de aici și denumirea de flori de paie. cum ar fi cele de pe căile urinare. Smochinele sunt cunoscute. și ca antibactericid și antiinflamator. Pentru uz medicinal se folosesc florile și părţile tinere ale plantei. reumatismul. reconfortantă. aparţinând de familia balsaminaceelor. Cu preparatele de siminoc se tratează colecistitele cronice. Substanţe active importante: rezine. Smochinul are florile femele și flori mascule grupate. fiind și un bun pansament pentru pereţii stomacali și intestinali. Este o plantă înaltă – ajunge la maturitate până la 1. reducând chiar și unele inflamaţii interne. Pentru terapii se recoltează părţile aeriene. traheite). Frunzele au formă ovală. Slăbănogul este o erbacee anuală. Smochina este tonică. consistentă. însă. culoarea ei fiind un albastru spre violet. plăcut. Face parte din familia moraceelor. ci frunzele și latexul de smochin. Totuși. decoct) au o evidentă acţiune depurativă și diuretică. cărnoase și cu un miros specific. guta.

ceai diuretic. acid linolenic. răcelilor. reumatismul. sub formă de tufă. Înflorește în lunile iunie și iulie. Infuzia de flori de soc se utilizează. printre care: infuzia de flori. Prezentare. aflată în cantitate mare în interiorul tulpinilor. fiind – alături de orez – una dintre cele mai hrănitoare plante. Soia acţionează ca un mineralizant foarte important și frânează sau chiar împiedică. dar și în industrie. gen care cuprinde o serie întreagă de arbori și arbuști. D și E. Infuzia din fructele. fructele. fructe. procentul de proteine din soia fiind. o dietă. potasiu. care conţine boabe. lecitină. decoctul de scoarţă. Fiind un aliment complet. Întrebuinţări. iboz. Soia Denumire știinţifică: Glycine hispida. în soia s-au descoperit niște substanţe asemănătoare hormonilor feminini. Socul face parte din reţetele de ceaiuri necesare tratamentului adjuvant în pneumonie. efectele pot fi asemănătoare cu acelea ale medicamentelor atunci când se stabilește și se respectă un program alimentar riguros. procesele de îmbătrânire. un bun agent de curăţire a tractului gastrointestinal și a celui urinar. Florile sunt mici și au culoare albă sau violetă. soia are un important rol profilactic în multe afecţiuni sau grupe de afecţiuni. Fructul este o păstaie. bolilor de rinichi. mucilagii. enzime. Planta se remarcă prin măduva albă. vitaminele A. antiseptică. Denumiri populare: coramnic. natriu. Pentru uz medicinal se prepară lapte de soia. într-o anumită măsură. săruri minerale – calciu. Infuzia de soc (flori. Cu infuzia din fructe. Soja hispida. sucul de boabe. acid linoleic. zaharuri. numite izoflavone. de pildă. totodată. Substanţe active importante: sambunigrină – substanţă specifică. bronșitei și provoacă sudoraţia. asigurând o funcţionare normală sistemelor esenţiale ale organismului. cu oboseala profundă pe fond nervos. ușurând procesele . în ulei – acizi grași nesaturaţi. B2. Combate scleroza și colesterolul. amine. în tratamentele de combatere a obezităţii. sau care au afecţiuni vasculare. Soia își are originile în China și Japonia. Fructele au culoarea neagră sau roșie. cu mult mai mare decât în cazul cărnii (soia – maximum 39%. Au valoare medicinală florile. rutozide. li se recomandă să consume în mod permanent produse pe bază de soia. Acest aliment este indicat și celor care au probleme cu guta. Întrebuinţări. aminoacizi esenţiali. în tufărișuri. acizi grași saturaţi. cu precădere. lipide (12 – 25%). C. în luminișuri și poieni. Din soc se prepară foarte multe produse medicinale. scoarţa și rădăcinile. în afecţiunile cardiovasculare. vinul de soc. de asemenea. Soia are frunzele paripenat-compuse. nici soia și nici preparatele de soia nu acţionează ca un medicament în sensul adevărat al cuvântului. carnea – maximum 20%). rădăcini) este sudorifică. totuși. de un verde intens pe faţa expusă la soare. B1. Soia are efecte benefice și în ceea ce privește funcţionarea tractului digestiv. Toţi acești compuși demonstrează că soia este. unul sau mai multe principii de hrănire. cu frunze imparipenat-compuse și flori alb-gălbui sau chiar albe. făină de soia.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 129 Socul Denumire știinţifică: Sambucus nigra. o minune a naturii. Celor suferinzi cu ficatul. Florile de soc (sub formă de infuzie) acţionează împotriva reumatismului. gripei. moi. dispuse în inflorescenţe. Prezentare. diuretică. magneziu. Socul crește în păduri. Substanţe active importante: în boabe – protide (34 – 39%). fosfor. Recent. Socul este un arbust înalt de patru-cinci metri. Și. fiind o erbacee anuală. Asemenea altor alimente cu o compoziţie deosebită. tanin. galactogogă (determină secreţia laptelui la femeile care alăptează). în detrimentul părţii lemnoase. Aparţinând familiei caprifoliaceelor. însă. acid oleic. Aceste boabe. iar în uz extern pentru combaterea unor afecţiuni precum abcesele și furunculele. au și proprietăţi medicinale. soc negru. fiind. glucide (10 – 15%). scoarţa și rădăcinile de soc provoacă diureză și o stare de relaxare generală. scoarţă. ulei volatil. rezine. scoarţă și rădăcini de soc se fac și băi locale sau se pun cataplasme. accidentată. în zone cu vegetaţie amestecată. Aparţine familiei leguminoaselor. antiinflamatoare. socul face parte din genul Sambucus. Socul are o importanţă medicinală deosebită. a constipaţiei. folosite în alimentaţia curentă. fier. Scoarţa socului este crăpată. germeni de soia. într-adevăr.

Substanţe active importante: ulei volatil. uneori fiind și de culoare albă. pudră. frunzele formează o rozetă. extracte. gastritele hipoacide. infuzie. Plantă de fâneaţă. având . este un bun expectorant. așa cum sunt așezate frunzele de salcâm. Sovârvul Denumire știinţifică: Origanum vulgare. astmul bronșic. precum și prin tufărișuri. timol. gingivitele. contribuie la echilibrarea organismului femeilor aflate la menopauză. bună dispoziţie. Sorbestreaua înflorește pe tot parcursul verii. iar în zona externă regenerează podoaba capilară. Substanţe active importante: ulei esenţial. crește în flora spontană de la marginea pădurilor. cataplasme. Prezentare. Pudra de sorbestrea este eficace în sângerările nazale. Sovârvul. dizenteriile. diareile copiilor. pe fâneţe. Sorbestreaua este o erbacee perenă. pe marginea drumurilor și a căilor ferate. în tratamente externe se folosește infuzie concentrată. Întrebuinţări. nu trece de 60 cm. trifoiște. Tulpina aeriană este dreaptă și se ramifică în partea superioară. digestia defectuoasă. dau încă o notă bună acestei plante deoarece. cât și extern. bronhodilatator și antispatic. Acest preparat are rol sedativ. Unele cercetări mai noi făcute asupra preparatelor de soia au evidenţiat faptul că acestea ar avea efecte în prevenirea și combaterea cancerului mamar. Culoarea florilor este mov spre roșu purpuriu. plantă aromatică și meliferă. bună dispoziţie.130 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC digestive și de asimilare. Are un rizom gros. Prin urmare. saponină și. printre care și marele herbarist Jean Valnet. Înflorirea se desfășoară pe tot parcursul verii. sorbestreaua este căutată de naturiști. De obicei. Face parte din familia labiatelor. antiinflamatoare. la maturitate. digestive. adică acei compuși asemănători hormonilor feminini. cerbăreaua. diuretice. în timp ce pe restul plantei acestea sunt dispuse pe un peţiol lung. oprește sângerările bucale. mai ales. Planta aceasta și-a câștigat de multă vreme locul ei în bucătărie și are și o valoare medicinală deja recunoscută. făcându-se băi locale sau aplicându-se cataplasme – în caz de răni. Gargara cu infuzie de sorbestrea combate inflamaţiile dentare. Tulpina sovârvului este dreaptă și păroasă. circulaţie proastă. Denumiri populare: busuioc de pădure. fiind frecventă în fâneţele de pe munte și de sub munte. răcoritoare”. Denumire populară: cerbărea. mai ales în locuri umede. Sovârvariţa este o erbacee bienală. Din punct de vedere medicinal. Fructul ei este o nuculă. tinctură. cicatrizante. Aceștia o întrebuinţează în salatele de crudităţi. dureri de articulaţii. o substanţă specifică numită sanguisorbină. Destul de puţin cercetată. Sorbestreaua se utilizează în terapii privind enteritele. îi conferă acestuia „calităţi de stimulare. Infuzia de sovârv dezinfectează și curăţă căile respiratorii și căile digestive. Izoflavonele. precum și infecţiile urinare. poftă de viaţă. stări psihice contradictorii. sub formă de capitule. eczeme. Preparatele din sorbestrea au proprietăţi sudorifice. Sovârvul este o erbacee perenă a cărei înălţime. această plantă are – după părerea unor specialiști – și proprietăţi relaxante. Sorbestreaua Denumire știinţifică: Sanguisorba officinalis. În vârfurile ramurilor apar florile. Tot ca plantă medicinală poate fi considerată și sovârvariţa (Inula britannica). precum și la combaterea efectelor menopauzei – osteoporoză. celui care o consumă. aparţinând familiei rozaceelor. Consumarea produselor pe bază de soia duce și la un mai bun reglaj în ceea ce privește ciclurile menstruale. Acestea au culoare rozalie spre roșu. pe pajiști. Infuzia de sovârv se administrează atât intern. tusea convulsivă. taninuri. Întrebuinţări. Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile tinere cu tot cu flori. Crește mai ales în zonele montane. Prezentare. tanin. dar contribuie și la combaterea cârceilor musculari. colitele. se valorifică planta în întregul ei. Se prepară: decoct. La baza tulpinii. pusă în vin (frunzele și tulpinile). nevralgii. La maturitate poate ajunge până la înălţimea de un metru. bufeuri. cu niște ramificaţii în partea superioară ce poartă pe ele florile. Cunoscătorii. Cu această infuzie se pot trata bronșitele. cu o înălţime cuprinsă între 20 și 60 cm. adică ar conferi. carvacrol.

dar și în flora spontană – prin luminișuri de păduri. de culoare verde. tusea. celuloză. toate proprietăţile lui păstrându-se numai în stare crudă. I se atribuie spanacului și rolul de activator al secreţiilor pancreatice și. Este recomandat și în gută. Spanacul este una dintre plantele cele mai bogate în săruri minerale. hrănitoare. sirop și tinctură. Datorită faptului că este depurativ (curăţă organismul de toxine). fosfor. ci și seminţele. sunt cărnoase și au culoarea verde închis. formă de săgeată și ovat-alungită. pe care apar mugurii din care cresc lăstari. spanacul contribuie la fortificarea vaselor de sânge. protide. avitaminoza. dar și medicinală – au peţiolul lung. Sparanghelul este o plantă legumicolă perenă. fier. caroten. Din acest rizom cresc și rădăcinile. fiind recomandat diabeticilor. potasiu). de agent anticancerigen. Întrebuinţări. mai ales cei obţinuţi prin creștere la întuneric.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC florile sub forma unor capitule florale de culoare galben aurie. B2. în afecţiuni ale articulaţiilor. Preparatele de spanac sunt recomandate celor care se refac după o boală grea. care se pot transforma în enzime binefăcătoare. Preparatele din frunze de spanac acţionează realmente ca un produs medicinal. anemia. Frunzele se consumă sub formă de preparate alimentare. tufărișuri. Naturiștii nu recomandă fierberea frunzelor de spanac. convalescenţilor. celor cu afecţiuni cardiovasculare pe fond nervos. vitaminele B1. Substanţe active importante: vitaminele A. protide. având un puternic rol profilactic împotriva multor afecţiuni. Printre acestea se numără: hipertensiunea arterială. sparanghelul face reglaje importante în cadrul proceselor metabolice. hidraţi de carbon. . preparându-se decoct. Sparanghelul se consumă ca atare. uneori bienală. Sparanghelul are proprietăţi depurative. Frunzele de spanac se folosesc în bucătărie. sodiu. celor care suferă de astenie fizică și intelectuală. Recoltarea acestor lăstari se face în fiecare primăvară. 131 Spanacul Denumire știinţifică: Spinacea oleracea. filiforme. un diuretic moderat. Studii recente arată că spanacul este recomandat gravidelor. sparanghelul are efecte pozitive în funcţionarea rinichiului și a căilor urinare. B9. precum și în stări de oboseală și epuizare. Pentru preparate alimentare din sparanghel se culeg lăstarii. Potrivit acelorași studii. Frunzele spanacului – partea comestibilă. fosfor. acid folie. iar din seminţe se obţine o infuzie sau un decoct. Întâlnit sub formă cultivată. Substanţe active importante: microelemente (fier. au funcţie de asimilare. B2 și C. cărnoase. pentru consum curent. în reumatisme. dar necesar. Sparanghelul Denumire știinţifică: Asparagus officinalis. În mod obișnuit. Pentru preparate medicinale se recoltează nu numai frunzele. B6. Are o rădăcină fusiformă și o tulpina dreaptă. lipide. Are și efecte calmante și hipoglicemiante. Întrebuinţări. Spanacul este considerat un bun remediu în stări anemice. precum și în afecţiuni respiratorii. spanacul se folosește intens în curele de primăvară. mucilagii. scorbutul. potasiu. sulf. luteină. C. calciu. calciu. Datorită caracterului său depurativ și diuretic. Prezentare. laxativ și depurativ. acneea. magneziu. Prezentare. E și K. PP. contribuind la buna dezvoltare a fătului. dar și sub formă de salate și preparate alimentare dietetice. Trăiește între 10 și 20 de ani. care sunt dezvoltate. mangan. cât și rădăcinile și rizomii. Frunzele au forma unor solzi lucioși. Ramurile sparanghelului. Seminţele de spanac sunt utile în combaterea constipaţiei. Sparanghelul are compuși numeroși. este o plantă anuală. spanacul provine din Orient și face parte din familia chenopodiaceelor. care nu prea trece de 30 cm înălţime. Sparanghelul are un rizom puternic. Datorită enzimelor pe care le conţine. Erbacee legumicolă. mai mult decât atât. spanacul este. rahitismul. a i nimii și a ochilor. de salate sau de suc. fâneţe – sparanghelul face parte din familia liliaceelor. asigurând o detoxifiere continuă a organismului. suc. de asemenea. Pentru nevoi medicinale se folosesc atât lăstarii. Este. începând cu anul trei de vegetaţie. Spanacul. consistente. glucide. totodată. B1. precum și o substanţă specifică numită spinacină. întâlnit în culturi. contribuind la profilaxia sau ameliorarea unor afecţiuni.

Substanţe active importante: două substanţe specifice – verbalina și verbenozida. reumatismelor. pe terenuri înţelenite. iar pentru întrebuinţări veterinare se recoltează rădăcina. Rizomul este gros. Au și influenţă calmantă. Sporiciul înflorește cinci luni pe an. Întrebuinţări. saponine. Întrebuinţări. gută. cistită. la marginea poienelor și a pădurilor. fiind o plantă erbacee. Aparţine familiei verbenaceelor. sporiciul este un puternic stimulator general. decoct. Se poate recolta și planta întreagă. având o înălţime de circa un metru. Prezentare. Datorită acestor compuși foarte activi. tincturi. Face parte din familia compozitelor și poate ajunge până la un metru înălţime. ulei eteric. tinctură. Rizomul de spânz este căutat. Splinuţa este o erbacee perenă. Sporiciul este o erbacee mare. necultivate. hidropizie. pilule. Florile. Florile. Tulpina este dreaptă și păroasă. pe pârloage. iar frunzele au forme diferite. de mici dimensiuni. invertină. Spânzul face parte din familia ranunculaceelor. astmă). Splinuţa este o plantă meliferă. toxică. Este o plantă medicinală comună. din iunie și până în octombrie. în flora spontană – în zonele mai libere din păduri. pe marginea drumurilor de ţară. eczeme. Splinuţa Denumire știinţifică: Solidago virga aurea. Denumire populară: spânţ. Sporiciul Denumire știinţifică: Verbena officinalis. respiratorii (bronșită. Tulpina. Preparatele de splinuţă se folosesc în afecţiuni precum infecţiile căilor urinare. în funcţie de poziţia lor pe tulpina plantei. chiar sedativă. extras. Frunzele sunt palmate. diaree. ramificat. Substanţe active importante: acid salicilic. asteniei. modelată de patru muchii. substanţe amare. în tufărișuri. cu tulpina dreaptă. au culoare roșie sau violetă. apoi taninuri. făină. uneori albă. Pentru uz medicinal se folosește partea aeriană a plantei. puternic. Substanţe active importante: alcaloizi. cu forme diferite. Întrebuinţări. tanin. este dreaptă și apare înainte de ivirea frunzelor. nevralgiilor. nefrită. depurative. Pentru uz medicinal uman se folosește rizomul. spânzul se folosește ca un tonic ai inimii și al sistemului circulator. . răspândită în zone părăsite. Prezentare. splinuţa se mai numește și varga de aur. uneori verzuie. Prezentare. Preparatele de splinuţă sunt eficiente și în colibaciloză. antiseptice. Preparatele din sporici sunt recomandate în afecţiuni digestive (dispepsii). litiază. Preparate medicinale din spânz: extracte. hepatita cronică. Se spune că sporiciul ar avea acţiune benefică și în ceea ce privește întărirea rădăcinii firului de păr. De altfel. enterocolite. opuse. sporiciul se va folosi numai sub asistenţă de specialitate. În cazul splinuţei. cele mai multe fiind ovale. Spânzul și preparatul de spânz se vor folosi cu atenţie. resuscitând întregul organism. sub îndrumarea specialistului. valoare medicinală au vârfurile înflorite. grupate în spic.132 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Spânzul Denumire știinţifică: Helleborus purpurascens. Decoctul și alte preparate medicinale pe bază de splinuţă sunt antitoxice. iar florile au culoare roșietică. în primul rând. sunt galbene. revulsină. Spânzul înflorește în martie și aprilie. de tip florifer. Din acest motiv. din care se prepară infuzie. În aplicaţii medicinale. Frunzele sunt peţiolate. dispuse în ciorchine. de industria farmaceutică – alcaloizii pe care acesta îi conţine fiind folosiţi în producerea unor medicamente pentru bolile de inimă. astringente. fiind utilizate în terapii împotriva insomniilor. perenă. hepatice și renale (colici). Crește în zonele de deal și munte.

Prezentare. suferinţe renale.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 133 Stejarul Denumire știinţifică: Quercus robur. tanin. dar și extern – sub formă de gargară. Are o înălţime ce trece de 1. decoct. Stirigoaia este o erbacee perenă. antibacteriene. cvercitaninul. Scoarţa este colorată diferit. Întrebuinţări.5 metri. pulbere. hemoroizi. Efectul hipotensiv al unora dintre acești compuși este deosebit de puternic.5 metri. antidiareice. Frunzele sunt cărnoase. fiind dispuse în racem. Se prepară: tincturi. Pentru aplicaţii medicinale se utilizează rizomii și rădăcinile. Prezentare. dar și în deranjamente intestinale. sub formă prăjită și măcinată. în funcţie de vârsta arborelui – de la gri până la brun spre negru. Strugurii ursului Denumire știinţifică: Arctostaphylos uva-ursi. comestibilă. unguent. Sunt recomandate în multe afecţiuni ale căilor urinare. Arbustul de strugurii ursului este declarat monument al naturii. din care se face decoct. băi. Se prepară pulbere. Substanţe active importante: protoveratrină. Preparatele de strugurii ursului sunt antiseptice. dezvoltate. Întrebuinţări. Din acest motiv. Denumire populară: caminei. spasme. Impresionantul arbore are o coroană largă. vitamine. Fructul este o bobiţă roșie. Alte preparate medicinale realizate pe bază de stejar: infuzie. deranjamente stomacale. extract. cicatrizante. antitoxice. Stejarul este un arbore înalt – poate ajunge la 50 de metri înălţime – și foarte puternic. Stirigoaia nu se va folosi fără îndrumarea specialiștilor. precum și o substanţă specifică numită arbutină. toţi specialiștii naturiști recomandă folosirea merișorului . prin lunile iulie și august. distrugerea lui fiind interzisă. cu o tulpină ramificată a cărei lungime poate ajunge până la 2. cum ar fi guta și zona Zoster. Stejarul înflorește în luna mai. verină. Întrebuinţări. enterocolite. arsuri. răni greu vindecabile). Fructul este binecunoscuta ghindă. de circa opt centimetri. Importantă din punct de vedere medicinal este coaja stejarului. Veratrum nigrum. cu vegetaţie de pământ înţelenit. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele și ramurile tinere. adică în ciorchine. Denumire populară: tufan. tinctură. pseudojervină. cu frunze alterne. Face parte din familia fagaceelor. Florile au culoare roz sau albă. pulbere. acizi. puternice. extracte. sunt grupate în formă de ciorchine și sunt plasate în vârful ramurilor. infuzie. Decoctul de stejar se utilizează în regim intern (în enterite. În pământ are un rizom. taninuri. fiind întâlnită în zonele de munte și de deal – prin pajiști umbrite și alte locuri umede. Aceste flori apar în partea a doua a verii. sedative. având rolul de a neutraliza sau măcar de a reduce durerile. Această plantă are efecte și în afecţiuni cardiace (hipertensiune. Nu cad iarna. Arbustus uva-ursi. Planta numită strugurii ursului este un arbust târâtor. Preparatele din stirigoaie se folosesc în boli grave. Acest surogat de cafea are un rol important în reechilibrarea sistemului digestiv. Frunzele de la nivelul solului sunt dispuse în rozetă. rubiverină. lobate. germerină. rubijervină. Tulpina aeriană a plantei de stirigoaie este cilindrică și acoperită cu perișori scurţi. antihemoragice. fiind o otravă deosebit de puternică. Substanţe active importante: flavone. palpitaţii). Stirigoaia este o plantă foarte toxică. gingivite. oxalatul de calciu. Florile au culoare alb-verzuie (Veratrum album) sau roșu-închis (Veratrum nigrum). cu rădăcini puternice. În practica medicinală se întrebuinţează uneori și ghinda. articulare. Prezentare. bogată. din marea familie vegetală a liliaceelor. deranjamente stomacale și intestinale). sinaină. cerat-pieloase. astringente. degerături. Florile sunt sub forma unor amenţi (mâţișori). arbustul rămânând verde tot timpul anului. Stirigoaia Denumire știinţifică: Veratrum album. Efecte medicinale asemănătoare are și coaja de gorun (Quercus petraea). consistente. hemostatice. Substanţe active importante: diverși acizi. diaree. spălături locale (în faringite. pentru prepararea unei „cafele”. Decoctul și celelalte preparate obţinute din coajă de stejar sunt astringente. un arbore ceva mai scund decât stejarul (maximum 40 de metri înălţime).

deseori. Denumire populară: pojarniţă. în tratamente privind bronșitele. Aceste preparate sunt recomandate și în tratarea reumatismelor. Contribuie la regenerarea celulei hepatice și la optimizarea importantelor procese chimice care au loc în ficat. Infuzia de sulfină este folosită. fiind un hipotensiv binecunoscut. Întrebuinţări. Sulfina Denumire știinţifică: Melilotus officinalis. gargară. Fiind un bun dezinfectant. sulfina se folosește și în cazuri de gingivită. hipotensive. fibroase. Sulfina este o plantă meliferă. pe marginea râurilor. astmul bronșic. sulfina poate fi un aditiv aromatic pentru brânzeturi și cașcaval. în bălţi. Un alt domeniu important în care acţionează. glucoză. Substanţe active importante: melilotizida – un compus specific. Este folositoare și în afecţiunile renale. Stuful Denumire știinţifică: Phragmites communis. cunoscut și sub numele de trestie de baltă. a gutei. ci și o plantă cu proprietăţi magice. Denumiri populare: sulcină. Au efecte pozitive și în unele afecţiuni dermatologice. care se găsește în cantitate mare în codiţele frunzelor de sulfină. Datorită acestui fapt. fiind dezinfectante și antiinflamatoare. au un miros plăcut. Stuful. se administrează și în hepatita cronică. este recomandată. de culoare galbenă. sub formă de infuzie. Pentru terapii se recoltează rădăcina. Frunzele sunt lungi. cataplasme. De exemplu. Prezentare. având tulpina dreaptă. Este o plantă dezvoltată. preparatul de sulfină este cel al bolilor cardio-vasculare. cu efecte benefice. Sulfina este o plantă erbacee bienală. terminată cu o inflorescenţă sub formă de panicul.134 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC (Vaccinium vitis-idaea). pe terenuri accidentate. Prezentare. cel mai cunoscut loc cu stufărișuri este Delta Dunării. tanin. Sunătoarea Denumire știinţifică: Hypericum perforatum. Stuful crește în spaţii inundate. Preparatul de sulfină este recomandat și în hiperexcitabilitate masculină. Prezentare. care miroase deosebit – a fân proaspăt. Preparatul de sulfină are proprietăţi sedative. antiseptice și antiinflamatoare. cicatrizant și antiinflamator. afecţiunile oculare. mai ales atunci când aceste afecţiuni au cauze interne. Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile – când sunt înflorite. cu margini tăioase. Frunzele sunt trifoliate. pe pajiști. surcină. cumarină. colirinfuzie. a febrei. colici intestinali. iar florile. aspre. azotaţi. Preparatul principal obţinut din sulfină – infuzia. având o tulpină puternică și ramificaţii largi. De asemenea. pe marginea drumurilor. hidrolat. expectorante. Substanţe active importante: zaharuri. ulei volatil. Poate ajunge la 1. un buchet de sulfină uscată poate acţiona ca un eficient dezodorizant pentru o întreagă încăpere. În România. în lacuri și în preajma lacurilor. este o graminee cu o înălţime impresionantă. cu tot cu flori. Întrebuinţări. din care se prepară decoct și extract. insomnii. plăgi. aparţinătoare de familia leguminoaselor. Se mai prepară tinctură. Sulfina are și alte utilizări interesante. spălături bucale. Crește în locuri însorite și uscate – în fâneţe. Vorbe din vechime spun despre sunătoare că nu este numai o simplă plantă medicinală.5 metri înălţime. ca diuretic și dezinfectant. abcese dentare. Compusul de excepţie este cumarina. prin tufărișuri. care are efecte medicinale asemănătoare. Însăși denumirea ei – sanatoria . pentru decontractarea mușchilor. Florile au culoare violetă sau gălbuie. Naturiștii folosesc părţile tinere ale plantei pentru salate. lanceolate. Preparatele de stuf curăţă căile urinare și vezica urinară. în primul rând în hipertensiune arterială. Sulfina este recomandată pentru tulburări de circulaţie a sângelui. uneori și mai mult. Sulfina se poate folosi și sub formă de băi medicinale. Cumarina.

Întrebuinţări. sedativ. Tulpina șofranului este consistentă. având rol în stimularea celulei hepatice. hipericina. iar florile. Din seminţele de susan se obţine un ulei foarte bun. revigorant și remineralizant. În medicina populară se știe că sunătoarea (pojarniţa) este bună în tratamente privind astmul. Pentru terapii medicinale se recoltează toată planta. inflamaţii bucale. enterite. totodată. din care se face infuzie. în hepatite cronice. uleiul volatil. pe terenuri cu tufărișuri. Sunătoarea face parte din familia hipericaceelor. cum ar fi neuroparaliziile. vitaminele B. hiperina. Tulpina de susan poate ajunge la 1. în dischinezii biliare și colecistite. Aceste uleiuri de sunătoare sunt considerate foarte eficiente în terapiile medicinale. pe pârloage. Intern – sunătoarea este un bandaj bun. F. coleretic. sunătoarea se folosește și în tratamente asupra tenului. fiind galbene cu puncte negre. Este o erbacee perenă de mici dimensiuni. Substanţe active importante. indigestiile. de 20 – 30 cm. din care se prepară un decoct. fitosterine. Acestea se folosesc în diverse preparate alimentare. cicatrizant. Frunzele sunt lungi. micuţe. fiind un regenerator și un fortifiant al acestuia. cele mai multe fiind ovale. Seminţele de susan alină în suferinţe precum hemoroizii. Calităţile medicinale ale susanului sunt cunoscute încă din Antichitate. Face parte din familia pedaliaceelor. în deranjamente ale ciclului menstrual. dar și un reechilibrant. cu virtuţi medicinale. Sunătoarea înflorește din iunie și până în septembrie. Sunătoarea crește în flora spontană – în locuri uscate. violet-deschis. Întrebuinţări. sunt dantelate. în ulcere. răni. în infecţii urinare. și asimilaţia. Șofranul face parte din familia iridaceelor și provine din Asia. esteri. numeroase. Susanul Denumire știinţifică: Sesamum indicum. Frunzele. Infuzia de pojarniţă acţionează ca antiseptic. Frunzele. antiinflamator hepatic și intestinal. fiind foarte hrănitoare. printre care acidul valerianic. dezvoltându-se ca o plantă perenă ce poate ajunge chiar și la un metru înălţime. Prezentare. galactoza. până la 65%. însă. pentru întărirea firului de păr și a rădăcinii de păr. Extern. Contribuind la o bună digestie. precum și în hepatitele evolutive. Au fost identificaţi peste 15 compuși. Sunătoarea este o adevărată farmacie. antidiareic. sciatica. florile. dimensiunea ei obișnuită fiind. Substanţe active importante: în seminţe – proteine. în ulei – două substanţe specifice (sezamol și sezamolin). liniare.5 metri înălţime. seminţele de susan facilitează. gastrite. fiind păroasă. Sunătoarea are efecte pozitive în bolile de ficat. acesta fiind benefic în bolile respiratorii. Pentru terapii se folosesc și frunzele de susan. alcooli. ulei în cantitate mare. . antibiotic. Tulpina este lemnificată sau se lemnifică destul de repede în procesul de vegetaţie. substanţe grase. E. D. au forme diferite. niște linii roșietice. deranjamentele stomacale și intestinale. Susanul are flori galbene. ușor lemnificată și se ramifică în partea superioară.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 135 – care vine din latină. Cu preparat de sunătoare se tratează și podoaba capilară. rutina. Susanul este o erbacee anuală care-și are originea în regiunile tropicale. Pentru alimentaţie și pentru terapii se recoltează seminţele. Crește și în zona mediteraneană. Alte preparate medicinale: ceaiul pentru bronșite și uleiurile de sunătoare. Ș Șofranul Denumire știinţifică: Crocus sativus. pe marginea apelor și a drumurilor. prezintă niște striaţii. constipaţiile. pe terenuri virane. viermii intestinali. în afecţiuni intestinale ca diareea și dizenteria. rănile. care acoperă planta de sus și până jos. Se afirmă despre seminţele de susan că ar avea efecte și în boli grele. tensiunea. cu sunătoare se fac aplicaţii terapeutice în cazuri de arsuri. Prezentare. colina. înseamnă vindecătoarea. Mai nou. saponinele.

potrivit gustului și imaginaţiei fiecăruia. preparatele pe bază de șofran au rol însemnat în reglarea menstruaţiei. în astm și spasme bronhice. este o erbacee perenă foarte frecventă în flora spontană din România. Substanţe active importante: două substanţe specifice – picrocrocina și crocina. macriș de grădină. Prin influenţa sa asupra organismului. în același timp. Preparatele obţinute din șofran se utilizează atât pentru afecţiuni interne. folosite în industrie. Ștevia se consumă ca atare. tulpina de ștevie este ramificată. fiind alcalinizantă. în lunile de primăvară. cât și pentru sistemul nervos central. săruri minerale. șofranul este considerat un agent al stării de bine. Șofranul este un tonic recomandat atât pentru tractul gastrointestinal. Din florile șofranului se prepară infuzie. Ștevia este recomandată și în restabilirea echilibrelor gastrice. înaltă până la doi metri. Se spune despre șofran că acţionează și împotriva anumitor cancere. Preparatele din rădăcină – aceasta fiind partea cu adevărat medicinală a șteviei – au eficienţă în tratarea unor boli de piele (cum ar fi pecinginea. de aceea. atunci când perioada de vegetaţie a încetat. Ștevia. naturistă. puternică. Tinctura de șofran este un produs vestit. o plantă ce aparţine de familia poligonaceelor. Consumul de ștevie este indicat. sunt folosite ca laxativ. Ideea este preluată din străvechea și experimentata medicină populară din Extremul Orient. De asemenea. Șofranul se folosește și pentru condimentarea mâncărurilor. cât și externe. Șofranul are aplicaţii și în stomatologie. calităţi ce echilibrează funcţiile și activitatea întregului organism. cataplasme. acid oxalic (oxalaţi). precum și seminţele. Capacitatea șteviei de a combate scorbutul trebuie luată în seamă și în ziua de azi. Ștevia Denumire știinţifică: Rumex patientia. în salate. Florile sunt grupate. însoţite de dureri lombare. Valoare medicinală au. reumatism. insuficienţă hepatică. cu precădere. Preparatele din ștevie. în forma lor naturală. dar și în programele de alimentaţie sănătoasă. au proprietăţi depurative. diuretice.136 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Șofranul este o plantă de cultură. Calităţi medicinale are și șofrănașul (Carthamus tinctorius). fiind un colorant natural foarte sănătos. sub formă de decoct. Preparatele din seminţe. puteri medicinale (în întărirea imunităţii organismului. atunci când se dezvoltă doar frunzele bazale. se recomandă șofranul în frecţiile gingivale. Femeile cu experienţă consideră șofranul drept un remediu de încredere într-o afecţiune chinuitoare. de asemenea. de reechilibrare a organismului. Întrebuinţări. Este indicat și în tuse violentă prelungită. ștevia contribuie și la accelerarea proceselor de mineralizare. De remarcat faptul că preparatele de șofran sunt. De altfel. prin tradiţie. Pentru nevoi alimentare se culeg frunzele tinere. șofranul „topește” mâncărurile grele din stomac. pulbere și tinctură. purtând pe ele un cerc roșu-palid sau roșu-vișiniu. În partea superioară. acid tartric. el poate însoţi pasta de dinţi în întreţinerea și tratarea gingiilor și a rădăcinilor dinţilor. icter. Prezentare. ștevia curăţă organismul de toxinele adunate în decursul iernii și. decoct. o erbacee din familia compozitelor. De pildă. Prin proprietăţile sale depurative. Valoare medicinală au florile. Tulpina este dreaptă. cu atât mai mult cu cât are virtuţi medicinale de excepţie. dar și sub forma unor preparate culinare. mai exact spus stilele și stigmatele florilor de șofran (stilele și stigmatele sunt părţi ale pistilului). bubele dulci). este folosită cu succes în curele de primăvară. din care se extrage o substanţă galbenă ce conţine uleiuri eterice cu miros specific. chiar al bunei dispoziţii. Substanţe active importante: în cantitate semnificativă vitamina C. infecţii ale pielii. ușurând digestia. tonice și sedative. Printre altele. ca . Seminţele șofrănelului sunt însă mult mai importante prin faptul că au în conţinutul lor circa 35 – 40% substanţe uleioase. tonice. pentru detoxifierea organismului. precum și pentru a colora unele produse alimentare. Întrebuinţări. de exemplu). tipic feminină – menstrele dureroase. purtând pe ea frunze mari. cândva fiind considerată și un antiscorbutic important. rădăcinile. mai ales. care se recoltează toamna. cu peţiolul consistent. Denumiri populare: dragomir. verzui. precum și în calmarea unor dureri și corectarea unor anomalii din cavitatea bucală. pentru revigorarea gingiilor. dispuse în capitule. nefiartă. Această plantă are florile roșii. Are acţiune și asupra spasmelor. Pentru aplicaţii strict medicinale se prepară infuzie. Astfel. epuizare fizică și nervoasă. primăvara. gută. flori care dezvoltă.

Tot ca purgativ este folosită și ștevia stânelor sau măcrișul cailor (Rumex alpinus). au culoare roz sau roșie violacee. Potrivit unor medici specializaţi în probleme naturiste. temperându-i funcţionarea oscilatorie. ajungând până la maximum 30 cm înălţime. Talpa gâștei este o plantă meliferă. înaltă de circa un metru. în tulburări neuro-vegetative. de asemenea. un bun factor stabilizator al activităţii stomacale și intestinale. Influenţează. crestate. preparatele pe bază de ștevie pot crea mari probleme dacă sunt luate în cantitate mare. Ștevia rămâne cunoscută și preţuită pentru faptul că este o mâncare de primăvară. Ștevia stânelor are o tulpină subpământeană de forma unui rizom. talpa gâștei este una dintre plantele medicinale de cea mai mare importanţă în tratamentul unor afecţiuni greu de stăpânit – bolile de inimă pe fond nervos. reechilibrându-l. glucozide (cu efect cardiotonic). Talpa mâţei este o erbacee cu dimensiuni reduse. cu precădere vârfurile înflorite. fiind de culoare albicioasă. siminic. nu fac decât să amplifice plăcerea de a consuma. În aceste cazuri. Întrebuinţări. Prezentare. mai ales în cazul preparatelor obţinute din rădăcini și seminţe. prin tufărișuri și foste exploatări forestiere. Substanţe active importante: ulei volatil. puternică. Talpa gâștei este un sedativ ce acţionează și asupra fiecărui organ în parte. pentru nevoi medicinale prelucrându-se acest rizom și rădăcinile sale. Preparatele din talpa gâștei au influenţă directă asupra sistemului nervos central. pe marginea drumurilor. tinctură și pulbere de frunze și flori. Efectele sale medicinale. somnișor. leonurina – un compus specific. Crește în flora spontană de la câmpie și deal. talpa gâștei este indicată în stări depresive. laba lupului. fluctuantă. din care se prepară infuzie. în reglarea presiunii sângelui. celor cu stomac sensibil. floarea patului. la începutul primăverii. celor cu pietre la ficat sau la rinichi. reumaticilor și bolnavilor cu suferinţe articulare. mai puternice sau mai puţin puternice. Potrivit medicinii tradiţionale. de excitaţie nervoasă. în tulburări de menopauză. Această ștevie a stânelor are și un rol notabil în declanșarea peristaltismului intestinal. Denumiri populare: sunătoare de munte.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 137 purgativ. Talpa gâștei este o erbacee perenă. dar și pentru băi și spălături locale. pe maidane înţelenite. care apar din mai și . E). pe locurile unde au poposit turmele de oi sau pe locul stânelor. Aparţine familiei compozitelor și dezvoltă un rizom și stoloni. cu tot cu ramuri și flori. și activitatea inimii. Preparatele din această plantă se folosesc și în aplicaţii externe. Talpa mâţei Denumire știinţifică: Antennaria dioica. Prin compușii ei diverși și deosebit de activi. în hipertensiune. o specie de ștevie care crește mai ales în zonele montane. infuzia de talpa gâștei se utilizează la comprese. această mâncare nouă. C. Florile. parpian. Talpa gâștei este. Pentru utilizări medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. dispuse la subsuoara frunzelor. Frunzele sunt lungi. reducându-i starea de încordare. cu efecte importante în combaterea toxinelor și resuscitarea organismului după perioada iernii. Ștevia și rădăcina de ștevie sunt contraindicate celor suferinzi de afecţiuni pulmonare și ale căilor respiratorii. Denumiri populare: cătușniţă. alcaloizi. Se spune despre talpa gâștei că poate avea efecte de trei ori mai puternice decât ale valerianei. Prezentare. talpa lupului. fiind cicatrizante și antiinflamatoare. Florile. prin liziere. totodată. T Talpa gâștei Denumire știinţifică: Leonurus cardiaca. vitamine (A. peţiolate. tanin. Tulpina este puţin ramificată.

barba tatei. din care se . izolimonen. iar tulpina. fiind un stimulent activ în funcţionarea acestor organe și sisteme fiziologice. Substanţe active importante: taninuri. remarcânduse prin mirosul ei specific. Denumiri populare: tătăneaţă. Florile au culoarea roșie spre violaceu. biliare. Tătăneasa crește în locuri mai izolate. Valoarea medicinală a acestei plante este dată de rădăcinile sale. crescând mai ales în zonele muntoase. Prezentare. de culoare verzuie. perenă. substanţe amare. ci și în rădăcini. Florile. Cel mai important compus este ascaridolul. Pentru uz medicinal se culeg vârfurile plantei. Este originar din Asia. Pentru uz medicinal se recoltează florile și vârfurile tinere cu flori. Preparatele din talpa mâţei se folosesc și în tratarea unor afecţiuni dermatologice. Tămâiţa Denumire știinţifică: Chenopodium ambrosioides. de exemplu. precum și seminţele. gastro-intestinale. din familia compozitelor. Principala întrebuinţare a uleiului de chenopodiu – combaterea viermilor intestinali (ascaridioză). cimol. pectină. erbacee. aparţinând familiei boraginaceelor. stimulează digestia. afecţiunile articulare. fiind un condiment mult apreciat. aciditatea gastrică redusă. galbenă sau brună. Frunzele sunt înguste și lungi (până la 10 cm lungime). Tămâiţa înflorește timp de cinci luni pe an. fac poftă de mâncare. ramificată. în pădurile rare sau în rariști de pădure. adaptată condiţiilor grele de vegetaţie. Frunzele sunt mari și alungite. Tarhonul are efecte benefice în cazul afecţiunilor pulmonare. precum și în cele ale ficatului și bilei.138 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC până în iulie. totodată. Frunzele și tulpinile de tarhon sunt folosite în bucătărie. cumarină. Acest ulei se află nu numai în tulpini. Prezentare. Denumire populară: lămâiţa. au culoarea alb-verzuie. ulei volatil (ascaridol). celuloză. Frunzele de tâmâiţă sunt verzi-gălbui. Tâmâiţa se cultivă ca plantă ornamentală. Substanţe active importante: săruri minerale. reumatismale. în terapii împotriva ulceraţiilor pielii. Are o tulpină lemnoasă. Florile. denumirea ei iniţială fiind ceai de Mexic. Întrebuinţări. Tătăneasa este o plantă erbacee dezvoltată. ulei eteric. la marginea pădurilor. rezine. au peţiolul scurt și sunt dinţate. rezultate pozitive dând. Tulpina este rămuroasă și acoperită cu peri. pe terenuri argiloase. acetaldehidă. vitaminele B1 și C. înaltă până la 80 cm în perioada de maximă vegetaţie. Preparatele de tarhon combat infecţiile. numit și ulei de chenopodiu. sunt expectorante. fibroase. Talpa mâţei este o plantă prezentă în pășuni și fâneţe. ulei volatil. De fapt. apar la subsuoara frunzelor. Uleiul eteric conţine estragol. din care se fac ceaiuri și decocturi. Întrebuinţări. Pentru utilizări în terapii se recoltează vârfurile cu flori. limonen. plăcut. renale. suprafaţa lor fiind aspră. iarbă întăritoare. dispuse în capitule. ascuţite la vârf.5 metri. Tarhonul Denumire știinţifică: Artemisia dracunculus. flavone. Aparţine familiei chenopodiaceelor. este puternic ramificată. Preparatele din talpa mâţei au efecte în afecţiuni pulmonare și respiratorii. frunze și flori. Substanţe active importante: flavone. Preparatele de tâmâiţă sunt recomandate și în aplicaţii terapeutice privind hemoroizii. Tămâiţa este o erbacee anuală. înaltă până la 1. tarhonul având perioada de înflorirea din iulie și până spre sfârșitul toamnei. Cel mai cunoscut preparat este ceaiul pectoral. Acest ulei este toxic. planta fiind iubitoare de apă și. substanţe azotoase. Rădăcinile de tămâiţă sunt dezvoltate. sunt diuretice. practic întreaga plantă fiind uleioasă și aromată. Întrebuinţări. au culoare roz sau albă. fiind considerat un aromatizant. originară din America Centrală. Tarhonul este o plantă aromatică. întreaga plantă este apărată de o reţea puternică de peri. Prezentare. din iunie și până în octombrie. Tătăneasa Denumire știinţifică: Symphytum officinalis. hepatice.

infuzia de tei este necesară în cazuri de gripă. acesta fiind principala formă sub care planta se folosește în terapii. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită violină. ceea ce are ca efect și curăţirea sângelui și. expectorante. stări de ipohondrie. fiind ușor și omogen. pulbere. Valoare medicinală au. reducerea toxicităţii din organism. pretutindeni în zonele de câmpie și de deal. diaree. precum și minunata infuzie mixtă din flori de tei și flori de portocal. dureri musculare. inflamaţii ale tractului intestinal și ale căilor . calmant general. decoctul de tătăneasă este utilizat în tratamente privind plăgi. cicatrizante. Pentru uz extern. Coroana teiului este bogată și plină de ramuri. ulceraţii ale pielii. oboseală accentuată a creierului. Extractele de toporași sunt cunoscute ca un bun expectorant. sudorific. teiul este folosit pentru refacerea întregului organism (băi în infuzie de tei). Tătăneasa se folosește și în combinaţie cu alte plante medicinale. Substanţe active importante: ulei esenţial. emolient. Preparatul din flori de tei este hipnotic. însă. cataplasme. inflamaţii ale articulaţiilor. Frunzele au conturul inimii și sunt peţiolate. un compus specific numit tilirozidă. amidon. Teiul Denumire știinţifică: Tilia tomentosa. sunt melifere și plăcut mirositoare. Florile. dureri de rinichi. Denumiri populare: teiul argintiu. decoct. siropuri. bronșite. cât și extern. insomnii. antiinflamatoare. Tătăneasa este indicată în ulcer gastric. Se prepară infuzie. cataplasme. Se folosește atât intern. Pentru aplicaţii terapeutice interne. Tot din flori de tei se prepară și decoctul. Substanţe active importante: glucide. culoare violetă. sirop. tincturi. gută. Toporașii Denumire știinţifică: Viola odorata. pajiști. enterite. tufărișuri. extract. și frunzele și florile. alte afecţiuni respiratorii. suc. precum și în luxaţii sau chiar fracturi. poţiuni. în grădini. blocaje stomacale și intestinale. steroli. stări de nervozitate. unguent. tuberculoză. dar și pentru tratarea amigdalitelor și a afecţiunilor bucale (se face gargară). Uleiul esenţial se găsește nu numai în rizom și rădăcini. în parcuri. mierea de tei fiind un aliment excepţional. tuse convulsivă. rezine. macerat. teiul alb. Toporașii cresc prin rariștile și poienile pădurilor de foioase. reumatisme. Întrebuinţări. cataplasme. hemostatice. colină. antitermic. Extern. taninuri. stoloni și frunze reniforme cu peţiolul lung. tuse. Pentru uz medicinal se recoltează florile. Florile de toporași apar în lunile martie și aprilie. arterioscleroză. rareori albă. ulei esenţial. acetilcolină. răceală. hidrolat. arsuri. Această plantă are un rizom scurt și destui de subţire. roză sau albastră. Pentru nevoi medicinale se recoltează rizomii. Alte preparate din tătăneasă: tinctură. Sub denumire de toporași identificăm o mică și sensibilă plantă de primăvară ce aparţine familiei violaceelor. teiul văratic. tulburări digestive pe fond nervos. hemoragii interne. saponine. oxidază. Denumiri populare: tămâioară. extract fluid. de a pune sângele în mișcare. ci și în fiori și chiar în frunze. Întrebuinţări. atât de cunoscut tuturor acelora care beau ceai de tei. Prezentare. ca arbore de ornament pe aliniamentul străzilor și șoselelor.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 139 prepară un decoct. bronșite. Teiul alb este un arbore înalt – poate atinge și înălţimea de 30 de metri. Decoctul de tătăneasă are proprietăţi emoliente. Bolile de stomac constituie domeniul în care tătăneasa se utilizează în mod curent și cu bune rezultate. dizenterie. prin urmare. tanin. viorea. zahăr. Aparţine familiei tiliaceelor. Alte preparate din flori de tei – mixtură. diuretic. alb-gălbui. ulei volatil. din care vor rezulta ceaiuri. zaharuri. împreună cu rădăcinile. vitamina C. antiinflamator. Întrebuinţări. macerate. Lemnul său are culoare alb-roșietică. Infuzia de tei are și proprietatea de a fluidiza sângele. din care se dezvoltă rădăcini. Teiul crește în păduri. cu efecte în combaterea tusei și a bronșitelor. și miros foarte plăcut. zambilă de grădină. din care face infuzie. fâneţe. alantoină. Prezentare. astringente. antispasmodic. sirop. acizi. Florile au o codiţă lungă. cancer gastric. unguente cicatrizante. Sunt utilizate și în caz de constipaţie.

140 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC urinare, gripe. Preparatele din toporași sunt și bune cicatrizante și antiinflamatoare și, de asemenea, vomitive, purgative, sudorifice.

Traista ciobanului
Denumire știinţifică: Capsella bursa pastoris. Denumiri populare: buruiană de friguri, coada pisicii. Prezentare. Traista ciobanului este o plantă erbacee din familia cruciferelor. Este anuală sau bienală, cu tulpină dezvoltată și rădăcini puternice. Frunzele au forme diferite, cele de la nivelul solului fiind dispuse în rozetă. Înălţimea plantei trece de 60 cm, uneori ajungând chiar și la un metru. Florile sunt adunate într-o inflorescenţă. Traista ciobanului are o foarte lungă perioadă de înflorire – din martie și până în noiembrie. Florile au culoare albă și sunt de mici dimensiuni. Traista ciobanului crește pretutindeni în România, de la câmpie și până sub munte, alături de alte plate medicinale și ierburi, pe pajiști, fâneţe, pârloage, terenuri părăsite, pe marginea drumurilor. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei, din care se prepară infuzie, decoct, tinctură, macerat. Substanţe active importante: săruri de potasiu, acid malic, citric, acetic, glucozide, amine, bursină (un alcaloid). Întrebuinţări. Preparatul de traista ciobanului are proprietăţi hemostatice, hipotensive, analgezice, astringente. Are capacitatea de a sfărâma calculii urinari și de a echilibra ciclul menstrual. Cu traista ciobanului se tratează (sau se ameliorează, după caz) hipertensiunea arterială, hemoragiile uterine, anghina pectorală, sângerările nazale, arterioscleroza, unele dereglări ale activităţii gastro-intestinale. Preparatele de traista ciobanului sunt recunoscute mai ales pentru proprietăţile lor uterotonice și hemostatice.

Trandafirul
Denumire știinţifică: Rosa centifolia. Denumiri populare: trandafir de grădină, roză. Numele curent al acestui trandafir este trandafirul de dulceaţă. Prezentare. Trandafirul este o plantă perenă și se prezintă sub formă de arbust. Face parte din familia rozaceelor, fiind una dintre cele mai răspândite și mai cunoscute plante. În prezent, în lume se cultivă peste 20.000 de soiuri de trandafir. Partea medicinală a trandafirului sunt petalele, din care se prepară infuzie și sirop. Substanţe active importante: ulei volatil, tanin, derivaţi flavonici, nerol, citronelol, zaharuri, ceară, acid galic. Întrebuinţări. Preparatul din petale de trandafir are efecte antiinflamatoare și antiseptice, astringente, antipiretice, laxative. Specialiștii recomandă infuzia de trandafir pentru tratamente privind diareea cronică, iritaţiile oculare, revigorarea și întreţinerea pielii. Petalele de trandafir sunt folosite și în combinaţie cu alte plante medicinale sau alimente, rezultând leacuri cu efecte importante. Unui dintre acestea este mierea de trandafir. O altă specie de trandafir cu virtuţi medicinale este trandafirul de lună (Rosa damascena). Efectele sale în plan medicinal sunt asemănătoare cu acelea ale trandafirului de dulceaţă.

Trei fraţi pătaţi
Denumire știinţifică: Viola tricolor; Viola arvensis. Denumiri populare: panseluţă sălbatică, tâmâioară, cârligei. Prezentare. Trei fraţi pătaţi este numele obișnuit al panseluţei sălbatice. Această plantă, aparţinând de familia violaceelor, poate fi anuală sau perenă. Înălţimea sa poate ajunge, la maturitate, la maximum 25 cm. Frunzele au formă de elipsă. Petalele florilor de trei fraţi pătaţi sunt de mari dimensiuni, rotunjite și frumos colorate, putând fi monocrome (galbene, albe sau violete) sau într-un amestec de trei culori, de unde și numele de trei fraţi pătaţi. Planta de trei fraţi pătaţi înflorește pe parcursul întregii perioade de vegetaţie. Crește în flora spontană – pe marginea drumurilor, pe pante însorite, pe pârloage, pe terenuri înţelenite, pe pajiști. Datorită virtuţilor sale medicinale, trei fraţi pătaţi a devenit plantă cultivată încă din secolul al XVI-lea. Pentru uz medicinal se culeg părţile aeriene ale plantei, din care

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 141 se prepară o infuzie. Împreună cu alte plante medicinale, panseluţa sălbatică intră în reţeta unui ceai celebru în practica medicinală – ceaiul celor cinci flori. Substanţe active importante: saponine, ulei volatil, vitamine (A și C), tanin, flavone. Potrivit unor cercetări de dată recentă, acest substanţe se găsesc mai ales în codiţele frunzelor. Întrebuinţări. Preparatul de trei fraţi pătaţi este diuretic, depurativ, fluidizant, emolient, tonic, descongestionant, antialergic. Afecţiunile în care se utilizează infuzia de trei fraţi pătaţi sunt: tusea convulsivă, unele boli ale plămânilor și ale căilor respiratorii, reumatismul, unele boli de rinichi, urticariile, constipaţia, dermatozele, flebitele, hemoroizii, spasmele pe fond nervos. Planta de trei fraţi pătaţi se folosește și în cura de primăvară, pentru detoxificarea și revigorarea organismului. Sucul ei este recomandat în bolile vezicii urinare. Printre specialiști există părerea că tinctura de trei fraţi pătaţi este mult mai eficientă decât infuzia și sucul. În cantităţi mari, preparatele de trei fraţi pătaţi pot crea o stare de vomă.

Trifoiștea de baltă
Denumire știinţifică: Menyanthes trifoliata. Denumire populară: trifoiște. Prezentare. Trifoiștea de baltă este o erbacee perenă din familia genţianaceelor. Iubește umezeala și de aceea poate fi întâlnită mai ales în mlaștini, în turbării, în locuri semiinundate. Rizomul acestei plante este dezvoltat, fiind gros, lung și ramificat. Planta este însă de mici dimensiuni, rareori trecând de 30 cm. Frunzele sunt alcătuite din trei foliole și au peţiolul lung. Florile au culoare roz și apar în lunile aprilie, mai și iunie. În unele ţări, această plantă este ocrotită. Pentru uz medicinal se folosește planta întreagă, din care se poate face infuzie. De asemenea, din trifoiște de baltă se pot prepara și tincturi, pulbere și mixturi. Substanţe active importante: trei substanţe specifice – meniantină, meniantol, meliatină, apoi iod, săruri de magneziu și fier. Întrebuinţări. Utilizarea medicinală a acestei plante este foarte veche. Trifoiștea de baltă este cunoscută pentru efectele sale în două domenii – hepatic și gastrointestinal. Infuzia de trifoiște de baltă revigorează activitatea ficatului și a bilei și reechilibrează activitatea gastro-intestinală. Alte proprietăţi, nu lipsite de importanţă – preparatul de trifoiște de baltă este febrifug, antiscorbutic, tonic și depurativ. Afecţiuni în care se poate folosi, în mod obișnuit, trifoiștea de baltă: migrene, anemie, lipsă de poftă de mâncare, rahitism, scorbut, reumatism, pecingine, menstre dereglate, febră. Infuzia amară făcută din frunze uscate de trifoiște de baltă are capacitatea de a remineraliza și revitaliza organismul, de a stimula procesele benefice din sânge, de a curăţa sistemul circulator.

Trifoiul roșu
Denumire știinţifică: Trifolium pratense. Prezentare. Trifoiul roșu este o erbacee perenă, cu o tulpină ce poate atinge până la un metru înălţime, fiind muchiată și doar puţin ramificată. Crește sub formă de tufe. Trifoiul roșu face parte din familia leguminoaselor. Este o plantă furajeră suculentă și hrănitoare pentru animale și, din acest motiv, se cultivă. Firește, frunzele acestei plante au forma binecunoscută a frunzei de trifoi, adică sunt trifoliate. Florile au culoarea roșie, violacee sau albăstruie, fiind grupate în capitule ovale. Trifoiul înflorește timp îndelungat, din mai și până în octombrie. Crește nu numai în culturi, ci și în stare sălbatică – prin pajiști, fâneţe, poieni de pădure. Pentru uz medicinal se recoltează capitulele florale, fără codiţă. Se prepară infuzie, tinctură, decoct. Substanţe active importante: mucilagii, saponozide, ulei esenţial, flavone. Întrebuinţări. Preparatele din flori de trifoi roșu sunt recomandate în deranjamente stomacale și intestinale, fiind sedative și laxative și, totodată, un regulator al traficului gastro-intestinal. Aceste preparate mai sunt indicate în afecţiuni ale prostatei, afecţiuni ale căilor respiratorii, osteoporoză, boli de rinichi, spondiloză. Descoperiri recente arată că preparatele de trifoi roșu sunt și un agent de stimulare a imunităţii organismului. Trifoiul roșu are, deci, proprietăţi sedative, antiseptice, antiinflamatoare, diuretice, mineralizante. Trifoiul alb (Trifolium repens) este, de asemenea, o leguminoasă perenă, cu

142 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC lăstarii mai puţin puternici și ceva mai mici decât cei ai trifoiului roșu, cu flori albe, având aceleași utilizări – deci ca plantă furajeră și ca plantă medicinală. Alte specii de trifoi: trifoiul de munte (Trifolium montanum), trifoiașul (Trifolium campestre). Și aceste specii au proprietăţi medicinale asemănătoare cu ale trifoiului roșu, precum și cu ale trifoiului alb.

Troscotul
Denumire știinţifică. Poligonum aviculare. Denumiri populare: iarba găinilor, moţul curcanului. Prezentare. Troscotul este o erbacee de mici dimensiuni (15-20 cm), anuală, cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ. Aparţine familiei poligonaceelor. Este o plantă rezistentă, mult căutată de păsările de curte, atât atunci când este tânără – pentru suculenţă și ca supliment digestiv – cât și atunci când ajunge la maturitate – pentru seminţe. Frunzele de troscot sunt mici, cărnoase și fragede. Florile, verzi-gălbui, au marginea petalelor tivită cu alb sau cu roșu. Troscotul crește pe terenuri bătătorite, în locuri domestice, pe marginea drumurilor, pe terenuri virane, în pârloage, la marginea pajiștilor. De la troscot se recoltează, pentru uz medicinal, părţile aeriene, din care se prepară infuzie, tinctură, extracte, poţiuni. Alţi specialiști în tratamente naturiste recomandă, în primul rând, rădăcina troscotului, care este puternică și ramificată. Substanţe active importante: ulei esenţial (mai ales în rădăcină), tanin, siliciu, rezine, o substanţă specifică – avicularozida. Întrebuinţări. Preparatele din troscot sunt folosite adesea de către cei suferinzi, fiind hipotensive, astringente, hemostatice, antidiabetice. De asemenea, aceste preparate reglează activitatea intestinală și funcţionarea rinichiului și a vezicii urinare. Infuzia de troscot (cel mai cunoscut și cel mai la îndemână preparat din troscot) este folosită ca adjuvant în tratamentul tuberculozei pulmonare, în oprirea sângerărilor, fiind nu numai astringentă, ci și cicatrizantă, precum și în hipertensiune, reumatism, gută, afecţiuni renale. Infuzia de troscot este administrată și ca tonic general. Pentru uz extern se fac băi sau se folosesc cataplasme, tinctură sau mixturi.

Troscotul de baltă
Denumire știinţifică: Polygonum amphibium. Denumire populară: pomul broaștelor. Prezentare. Troscotul de baltă este o plantă perenă destul de impunătoare – poate ajunge până la un metru înălţime – cu tulpină roșietică, noduroasă, oarecum asemănătoare cu tulpina porumbului. Are și un rizom puternic. Rădăcina de troscot de baltă se fixează puternic pe fundul apei. Frunzele sunt peţiolate, alungite, netede, cărnoase, culoarea lor fiind de un verde închis. Aceste frunze pot forma un adevărat covor la suprafaţa apei. Pe faţa fiecăreia dintre ele se află o pată, care seamănă cu un V. Troscotul de baltă înflorește din iunie și până în august. Florile, de culoare roz, sunt adunate într-o inflorescenţă bogată. Troscotul de baltă crește în ape stătătoare, în iazuri, în mlaștini cu ochiuri de apă, în ape lin curgătoare. Este întâlnit și în locuri uscate, lacuri secate, bălţi sezoniere. Poate cunoaște o dezvoltare rapidă, planta înmulţindu-se, în mod surprinzător, nu numai prin seminţe sau rizomi, ci și prin fragmente de tulpină. Rizomul este partea din plantă cu cea mai mare valoare medicinală. Se prepară sub formă de decoct sau infuzie. Substanţe active importante: taninuri, vitamina C, substanţe diuretice. Întrebuinţări. Troscotul de baltă se folosește în tratamentul avitaminozelor, anemiilor, lipsei de poftă de mâncare. Este diuretic, hemostatic, cicatrizant, antiinflamator și poate contribui la reechilibrarea activităţii gastrice și intestinale. Troscotul de baltă este indicat și în uz extern, de exemplu pentru tratarea plăgilor ulcerate sau în afecţiunile hemoroidale.

Tuia / Arborele-vieţii
Denumire știinţifică: Thuja orientalis; Thuja occidentalis. Prezentare. Tuia este un arbore înalt – poate ajunge chiar și la 40 de metri – fiind cultivat și în România, ca plantă ornamentală. Frunzele și tulpinile sale răspândesc o aromă deosebită, plăcută, tonică. Frunzele, mici și solzoase, cu o gropiţă îngustă și alungită pe partea inferioară, rămân în permanenţă verzi, remarcându-se nu numai

tinctură. dezvoltată. Este o erbacee perenă și face parte din familia rozaceelor. bine cunoscut ca plantă otrăvitoare. este întâlnit în pădurile din zonele montane și submontane. în combaterea parazitozelor intestinale. buruiană de friguri. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită tuionă. vizând afecţiuni precum angine. în terapii împotriva suferinţelor reumatismale. Frunzele sunt mari și dinţate. Tulichina este un subarbust din familia thimeleaceelor. mult ramificată. Întrebuinţări. adică cu puţin timp înainte de a înflori. cu preparatele de tulichină se frânează procesul de îmbătrânire a pielii și se tratează diferite afecţiuni dermatologice. tanin. Întrebuinţări. Prezentare. Prezentare. rășini. afte.5 metri înălţime. fiind deosebit de expresive. ulei eteric. a sciaticii. de asemenea. cataplasme). La maturitate această plantă poate avea o înălţime cuprinsă între 30 cm și un metru. Pentru nevoi medicinale se recoltează coaja și fructele. Denumire populară: piperul lupului. Fructele sunt niște bobiţe roșii. Are o rădăcină puternică. Puternica otravă numită mezerină se găsește în coajă. semn că . a durerilor pricinuite de curenţii de aer reci. Marele specialist. Medicina tradiţională utiliza preparatele de turiţă mare și în afecţiuni oftalmologice (cum ar fi albeaţa) sau împotriva mușcăturilor de șerpi.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 143 prin aromă. Totodată. în tufărișuri și chiar în păduri. pe pajiști. dr. Substanţe active importante: ulei volatil. Cărţile moderne de plante și tratamente medicinale nu mai fac referiri la asemenea aplicaţii și afecţiuni. Turiţa mare înflorește o perioadă foarte lungă. de culoare galben-aurie. Fiind foarte toxice. reglând activitatea gastro-intestinală și reechilibrând sucurile gastrice. Rezultate pozitive se obţin. Pentru uz medicinal se culeg frunzele. Această plantă crește laolaltă cu multe alte plante din flora spontană – pe marginea drumurilor. Infuzia de turiţă mare se folosește și în tulburări gastro-intestinale (mai ales în caz de diaree). Tradiţia chineză consideră tuia ca având proprietăţi antitumorale. acizi. Preparatele de turiţă mare se folosesc și în terapii externe (sub formă de gargară. tinctură. Preparatul cel mai des folosit în terapii cu tulichină este tinctura. se adună într-o inflorescenţă. farm. Substanţe active importante: o substanţă foarte otrăvitoare numită mezerină. dafnină. ci și prin forma și culoarea lor. decoct. în luminișuri de pădure. Preparatele de tulichină sunt indicate și în tratamente împotriva nevralgiilor. Turiţa mare Denumire știinţifică: Agrimonia eupatoria. gumă. Un lucru foarte important e bine de știut despre această plantă medicinală – dezintegrează calculii biliari. de asemenea. contuzii. Alte preparate medicinale obţinute din turiţa mare: decoct. Denumiri populare: cornăţel. iar tulpina are formă de nuia. stimulează contracţiile vezicii biliare. Este indicată. din mai și până în septembrie sau chiar octombrie. răni felurite. Întrebuinţări. cumarină. Florile au culoare trandafirie sau albă. siliciu. Florile. Extractele de tulichină sunt folosite la fabricarea unor medicamente. stomatite. Tulichina Denumire știinţifică: Daphne mezereum. recomandă tuia – sub formă de decoct – în dismenorei (fenomene foarte neplăcute care preced sau însoţesc menstruaţia) și metroragii (hemoragii uterine în afara ciclului). Coaja va fi culeasă atunci când planta se află în plinătatea dezvoltării ei. în tulburări de ciclu menstrual. Rizomul este de mici dimensiuni. Acest subarbust. din care se prepară infuzie. spălături. De pildă. care au formă lanceolată. vin medicinal. Pentru preparate medicinale se recoltează toată planta (cu precădere frunzele și florile). fitosterină. Preparatele din tuia sunt recomandate în tratarea negilor. În vârful lăstarilor se află frunzele. efectele fiind dintre cele mai interesante. toxice. Tulpina. în lipsă de poftă de mâncare. vitamina K. Se remarcă prin faptul că este foarte păroasă. preparatele de tulichină nu se administrează decât extern. poate ajunge la 1. taninuri. flavone. care se prepară în mod obișnuit sub formă de infuzie. Ovidiu Bojor.

utile sunt toate părţile ţelinei (inclusiv seminţele). din ţelină se prepară infuzie.144 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC rezultatele n-au fost întotdeauna mulţumitoare. fiind colorate într-un verde-închis. Perioada optimă de recoltare este primăvara sau toamna. având acţiune relaxantă asupra . Turta este o plantă erbacee perenă. febră. blocaje musculare. Preparatele din turtă sunt ușor de utilizat. boli renale și ale căilor urinare. salate. Rădăcinile și rizomul acestei plante sunt consistent aromatizate. de culoare argintie. Binecunoscuta ţelină este o plantă erbacee bienală. Substanţe active importante: vitaminele A. antibacteriene. Denumire populară: ciurul zânelor. au formă ovală. Datorită calităţilor sale. fiind crestate puternic și. dar și interne. degerături. Ţelina este interesantă și pentru diabetici deoarece conţine o substanţă asemănătoare insulinei. anhidridă sedanomică și sedanolidă (compuși specifici ţelinei). colici abdominale. Plantele medicinală renumită. expectorant. acid glutamic. suc de frunze. Prezentare. Turta crește în pășunile din zonele înalte. colină. O mărire a dozei va crea probleme în funcţionarea bilei și a rinichilor. carlinina. B și C. ulceraţii ale pielii. de a stimula sucurile gastrice. ţelina este. Este recomandată în tratamente externe. cu coadă foarte lungă. laxative. o plantă miraculoasă. În unele ţări se găsește și în culturi. săruri minerale. febre. în procesul de preparare a unor ceaiuri cu efect medicinal sporit. tirazină. Frunzele. carminativ. răni și ale afecţiuni ale pielii datorate agresiunii factorilor externi. ţelina poate fi utilizată ca adjuvant. mai ales. în disfuncţionalităţi ale bilei. nervozitate. consistent. Se caracterizează printr-un rizom bine dezvoltat. antiinflamatoare. Pentru uz medicinal. extracte. uneori denivelat. Preparatele obţinute din rizomul și rădăcinile de turtă au proprietăţi diuretice. Turta Denumire știinţifică: Carlina acaulis. penate. o plantă cultivată. decoct și cataplasme. aparţinând de familia umbeliferelor. fiind eficiente în afecţiuni gastro-intestinale. Ţelina acţionează în organism ca un bun agent digestiv. parazitoze intestinale. Prin urmare. hidropizie. sirop. Mai nou. ţelina este utilizată și ca un aliment antistres. și o tulpină foarte scurtă. Ţelina are un rizom gros. „dotate” cu spini. sudorifice. Au și proprietatea de a face poftă de mâncare. diuretic. Florile de ţelină sunt albe. Extractele din turtă au întrebuinţări și în industria farmaceutică. Florile au culoarea albă și formează un capitul. specific. Din punct de vedere medicinal. edeme. substanţe amare. totodată. inulină. intrând în compoziţia unor medicamente. sănătos. boli ale ficatului și. în litiază renală. antiasmatic. de doi-trei centimetri grosime. tanin. dezvoltânduse în perioada iulie-septembrie. în prezent. Denumiri populare: puterea bărbatului. aproape rotund. tuse. sau ca mijloc direct de tratament. rizomul fiind folosit și în alimentaţie. când planta nu se află în perioada de vegetaţie. Se prepară infuzie. lista afecţiunilor în care ţelina este utilă fiind foarte lungă. De asemenea. Substanţe active importante: ulei volatil. tincturi. inclusiv dureri mari. Înălţimea maximă la care poate ajunge ţelina se situează în jurul a 80 cm. ţelina intră în combinaţie cu alte plante medicinale. ţelina de baltă. albuminurie. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul și rădăcinile. Ţ Ţelina Denumire știinţifică: Apium graveolens. rezine. bronșite cronice. de obicei la munte. Specialiștii atrag atenţia asupra faptului că tratamentul cu preparate medicinale obţinute din turiţă mare se va face numai cu doza prescrisă. săruri minerale. Întrebuinţări. Frunzele sunt mari. decoct. Întreaga plantă are un miros puternic. cel puţin în Occident. Întrebuinţări. demineralizare. astm. Prezentare. turta este considerată. Ţelina are virtuţi medicinale indiscutabile. din familia compozitelor.

la loc de cinste sunt seminţele de ţelină. Întrebuinţări. ţintaura fiind una dintre cele mai vechi și mai cunoscute plante medicinale. critocentaurina. fapt ce permite tratarea unor afecţiuni la care se ajunge mai greu. Preparatul principal care se obţine este infuzia. în ceea ce privește mobilizarea bărbatului la o viaţă sexuală activă. aspre și cu multe nervuri. pot fi prescrise și urmate adevărate cure de tratament cu ţintaură. . din practică. apoi săruri minerale. se cunoaște că infuzia de coajă de ulm este astringentă. Planta are un gust amar accentuat. rezistent la schimbări de temperatură și la secetă. Ulmus campestris. Florile au o nuanţă verde-roșietică și se dezvoltă în mănunchiuri. Ulmul crește în pădurile de deal și de câmpie. Întrebuinţări. Se știe despre ţintaură că este un depurativ major. acid oleanolic. Substanţe active importante: în primul rând substanţele specifice – critaurina. U Ulmul Denumire știinţifică: Ulmus minor. Ţintaura este. dar și în parcuri sau chiar singuratic. Pentru uz medicinal. cu tulpina acoperită de o coajă închisă la culoare. Prezentare. floare de friguri. Elena Niţă Ibrian. când organismul are nevoie de detoxifiere și de revigorare. înainte de a înfrunzi. centaură. un fortifiant general. de la ulm se recoltează scoarţa. ramificat în partea superioară. critricina. depurativă. au formă de elipsă. De asemenea. la acest capitol al bunei și dreptei utilizări a ţelinei în gospodărie există chiar și o divergenţă de convingeri. Prezentare. În ceea ce privește rolul ţelinei în înlăturarea impotenţei. anuală. Substanţe active importante: se știe puţin despre compoziţia cojii de ulm. ţintaura este utilizată primăvara. Ţintaura Denumire știinţifică: Centaurium umbellatum. Desigur. de unde și numele de fierea pământului. Aici. caz în care se fac adevărate cure de ţelină (cu frunze de ţelină și cozile acestor frunze). în mod continuu. Din acest motiv. sudorifică. în Orientul îndepărtat opiniile se schimbă. având darul de a reînnoi organismul omenesc. infuzia de ţintaură hărnicește bila. Ulmul înflorește primăvara. Face parte din familia genţianaceelor și are o înălţime maximă de 50 cm. Este puternic. un autor foarte cunoscut. Ulmul este un arbore ce poate ajunge la 30 de metri înălţime. Este foarte indicată și în reumatism. De remarcat faptul că preparatul din coajă de ulm are o proprietate ceva mai rară – este revulsiv. Ca un adevărat detoxifiant. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. De asemenea. cum ar fi reumatismul sau sciatica. așa cum se întâmplă cu mulţi alţi arbori din pădure. În acest scop. din iunie și până în septembrie. un agent medicinal care face curăţenie generală în organism.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 145 sistemului nervos. dar. Înflorește îndelung. Ţintaura sau centaura este o micuţă plantă erbacee. critrosterina. consumată după reţetele de hrană vie”. ce crește alături de alte plante în flora spontană. fără îndoială. cu zeama din coajă de ulm se intervine într-o altă boală grea – hidropizia (umplerea cu lichid. ţintaura este un bun antitermic și are efecte și în procesul de reglare a stomacului și a digestiei în general. Dacă în Europa se consideră că partea rădăcinoasă a ţelinei are efecte afrodiziace. diuretică. Ţelina este și un tonic de excepţie. din care se face un decoct. iar fructele sunt aripate. tonică. precizează: „Ţelina este cel mai eficient tratament al vigorii sexuale. pe câmp deschis. fiind recomandată în tratarea dischineziilor biliare cu hipotonie. în cartea sa „Plantele – aliment și medicament”. Fructul este o capsulă plină cu seminţe. Denumiri populare: fierea pământului. fiecare ramificaţie având în vârf inflorescenţa cu flori roșii (uneori albe). Aparţine familiei amentaceelor. Tulpina este dreaptă și se ramifică în partea superioară. Frunzele.

Untișorul Denumire știinţifică: Ranunculus ficaria. la marginea pădurilor. Substanţe active importante: doi compuși specifici – acid ficaric și ficarină. supozitoare antihemoroidale. fiind antitoxic. ungurașul este indicat pentru spălarea și bandajarea rănilor și ulceraţiilor pielii. antiseptic. grupate sub formă de ciorchine la vârful tulpinii. de la câmpie până la munte. gutuiţă. Untul vacii Denumire știinţifică: Orchis morio. în avitaminoze. colină. a potecilor și a cărărilor. Valoare medicinală are. Este acoperită cu peri foarte mulţi și foarte dezvoltaţi. extracte. din care se face. Totodată. hemoroizi. dar și o infuzie pentru băi. Untișorul este o mică erbacee perenă. Fructele au formă de nuculă. La subsuoara acestor frunze se găsesc niște bulbi care seamănă cu boabele de grâu. doi tuberculi. roz. Face parte din familia orhideelor. Ungurașul Denumire populară: Marrubium vulgare. La maturitate poate avea o înălţime cuprinsă între 30 și 80 cm. Florile. Ungurașul este o erbacee perenă. au formă de inimă și se consumă ca salată. Potrivit specialiștilor. Florile sunt albe. Face parte din familia ranunculaceelor. iarbă flocoasă. în primul rând. ungurașul făcând bila mai activă. Untișorul are virtuţi analgezice. Ungurașul înflorește începând din iunie și până în septembrie. grâușor. acid galic precum și o substanţă specifică – marubia.146 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC a cavităţilor interne ale organismului). Denumire populară: sălăţică. hidropizie. au peţiolul lung și multe nervuri. Ungurașul. În uz extern. Preparatele de unguraș sunt emoliente. liliachiu sau alb. și în corectarea ritmului cardiac. această plantă medicinală dă rezultate bune în tratamentul hemoroizilor. apar primăvara. Denumire populară: bălţătură. precum și ale bilei. mai ales pe tulpină și pe frunze. Se pot obţine următoarele preparate: unguent antihemoroidal. Pentru uz intern se recomandă în tratarea afecţiunilor căilor respiratorii. de a r evitaliza organismul. dar și pentru uz intern. miros neplăcut și gustul amar-taninos. pentru uz extern. cu o înălţime maximă de 30 cm. de asemenea. Este o plantă meliferă. Extractul din această plantă este valoros pentru terapii medicinale externe – afecţiuni ale pielii. În sol formează. își merită pe deplin numele. Ungurașul are și proprietatea de a readuce pofta de mâncare. . Frunzele. aparţinând de familia labiatelor. Domenii principale de terapie – reumatism. aritmii cardiace. infuzie. este indicat în bolile de piele. o tinctură. preparatul din coajă de ulm este și un bun dezinfectant. în lunile aprilie și mai. Tot din această plantă se prepară o tinctură și chiar și un vin medicinal. ulceraţii. astringente. Prezentare. galbene și strălucitoare. diuretic. stomahice. saponină. expectorante. Valoare medicinală are toată planta. pe lângă rădăcini. Întrebuinţări. Frunzele acestei plante sunt lanceolate. Ungurașul crește pe o arie largă. de aceea. rezine. au culori diferite – purpuriu întunecat. Prezentare. pe soluri înţelenite – de la câmpie și până la munte. Denumire populară: poroinic. sciatică. iar florile. o plantă cunoscută și sub numele de iarbă flocoasă. mai ales în caz de scorbut. cicatrizant și astringent și. Se folosește. Partea aeriană a plantei are valoare medicinală relativă. afecţiuni ale căilor respiratorii. descongestionante. pe marginea drumurilor de ţară. rădăcina acestei plante. Substanţe active importante: ulei esenţial. pe marginea izlazurilor. revitalizante. de asemenea. în flora spontană – pe marginea șoselelor și a căilor ferate. Prezentare. Untișorul poate fi găsit în tufărișuri. Untul vacii este o erbacee perenă a cărei înălţime nu trece decât arareori de 40 cm. Frunzele sunt aproape rotunde. de a interveni în anemii. groase și lucioase. fiind indicat. păroase și grupate. Contribuie la reducerea febrei. răni. Întrebuinţări. în liziere. cu adevărat. antispastice. tanin. Domenii principale de terapie: afecţiuni biliare.

prin ruine. revigorând părţi ale organismului sau membre care au suferit lovituri dure sau alte acţiuni violente (se pun cataplasme cu urechelniţă pe locul afectat). Prezentare. De exemplu. acid malic. o înmoaie și. mucilagii. aplicată pe o bătătură. valoarea medicinală. Din acest motiv. zaharuri. pistruilor și bătăturilor. dar și decoct. suc proaspăt. pentru combaterea diareii și a altor deranjamente stomacale și intestinale grave. Compoziţia acestei plante este încă puţin cunoscută. Se spune că o frunză de urechelniţă. dar se mai prepară și suc. în locuri părăsite joase și umede. însă. urzica are valoare alimentară. Întrebuinţări. aplicată pe mâini. a arsurilor. de asemenea.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 147 Plantă de pajiște. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și rădăcinile. bătătura poate fi îndepărtată. de fâneaţă. Urechelniţa este o plantă erbacee perenă. Se spune despre această plantă că ar avea și calităţi magice. urechelniţa era considerată. Preparatul de urechelniţă este antifebril. mai ales în ţări unde cultura cartofului nu este posibilă. prin gardurile dintre gospodării. diuretic. Denumire populară: ţâţa mielului. Partea medicinală cea mai importantă din această plantă o reprezintă frunzele. amestecată cu alte ingrediente. cândva. caldium. Substanţe active importante: săruri astringente. În medicina populară din Occident. pentru întărire. în medicina populară. tulpina de urzică este fibroasă. a căror atingere provoacă bășicarea pielii și mâncărimi. astfel. frunzele acestei plante au formă ovală și vârful ascuţit. Carol cel Mare a dat chiar și un decret pentru cultivarea acestei plante. urzică creaţă. În vârful plantei se află florile. cărnoase – sunt dispuse ca într-o rozetă. sirop. în locuri părăsite. Salepul este obţinut prin măcinarea tuberculilor de untul vacii deshidrataţi. Pentru uz medicinal se recoltează tuberculii. dar mai ales având efecte decisive în eliminarea bătăturilor. împotriva durerilor de dinţi. protide. făina rezultată fiind fiartă cu lapte sau apă. dă invulnerabilitate. Se spune că ar avea și proprietăţi revulsive. Substanţe active importante: amidon. Întrebuinţări. de culoare roșie sau roz. glucoză. Este un depurativ și un adevărat catalizator al proceselor metabolice. se afirmă că. datorită valorii sale. fiind. Atunci când este foarte tânără și plină de sucuri. Mai importantă decât valoare alimentară a urzicii (deloc de neglijat) este. uneori este și cultivată. de teren înţelenit și de luminiș de pădure. tuberculii de untul vacii sunt folosiţi și în alimentaţie. Urechelniţa este utilizată. Tulpina și frunzele sunt acoperite cu perișori urticanţi. Din aceste părţi ale urzicii se prepară infuzie. Poate ajunge și până la un metru înălţime. în lunile aprilie și mai. bune uneori și pentru salată. Urechelniţa poate fi întâlnită în flora spontană dar. un produs care se administrează copiilor cu probleme de dezvoltare și convalescenţilor. Urechelniţa din flora spontană este o plantă mai greu de găsit – crește în locuri speciale. Prezentare. vermifugă și febrifugă. loţiune tonică. pentru fortificare. Urechelniţa este o plantă recomandată pentru îmbunătăţirea stării generale a organismului. meliferă. și se fac și cataplasme. Urzica Denumire știinţifică: Urtica dioica. Amidonul și celelalte substanţe active din tuberculi favorizează și echilibrează digestia și întreaga activitate din tractul gastro-intestinal. Din aceste frunze se face infuzie. Urzica poate fi întâlnită pe terenuri virane mai puţin expuse la soare. la marginea pădurilor. este indicat și untul vacii. ar rezulta o mixtură miraculoasă și secretă care. Denumiri populare: urzică de pădure. Urechelniţa Denumire știinţifică: Sempervivum tectorum. Din tuberculii de untul vacii se prepară salepul. în combaterea inflamaţiilor urechii. piure de urzici. În general. untul vacii înflorește primăvara. Se spune despre planta de urechelniţă că seamănă. un medicament cu utilizări generale și influenţe benefice în orice afecţiune. Frunzele de la nivelul solului – mari. Urzica este o erbacee perenă din familia urticaceelor. pe stâncării. De altfel. La maturitate. antiseptic. verzișoară. cu anghinarea. pe locuri de case dezafectate și stâni dezafectate. uneori adăugându-se miere. . Aparţine familiei crasulaceelor. atunci când este în prima ei perioadă de vegetaţie.

Tulpina și frunzele sunt păroase. Preparatele de urzică se aplică în dizenterie. Din punct de vedere al compoziţiei chimice. supuraţii. pe taluzuri. având o dispunere interesantă. ulei volatil. În scopuri medicinale. din care se prepară infuzie și decoct. Întrebuinţări. Urzica moartă este o erbacee perenă. Astfel. ușor sedativ. urzica rămâne încă un teren necunoscut – multe alte substanţe din compoziţia acesteia nu au fost încă identificate și studiate. precum și pe cea din tractul gastro-intestinal. răni greu vindecabile. atât bulbul. fapt rar întâlnit printre plantele medicinale. Înălţimea acestei plante. dar și hrănitoare. lecitină. una dintre cele mai complete plante medicinale. antitusive. abcese. În tabloul afecţiunilor în care urzica are aplicaţii terapeutice sunt cuprinse nu mai puţin de 20 de denumiri. usturoiul este o plantă cultivată. ulcere. depurativ. Alte afecţiuni în care urzica are un rol benefic notabil: diabetul. eczeme rebele. varice. obezitate. Prezentare. de forma unei sfere turtite. litiază renală. expectorante. diuretic. diabet zaharat. Are un rizom și chiar stoloni subpământeni. gută. inflamarea căilor respiratorii. practic. cât și frunzele. reumatism. hemoragii uterine. Cu suc de frunze proaspete de urzică se poate face o detoxifiere majoră a organismului. psoriazis. hipoglicemiante. urzica impulsionează activitatea ficatului. ulei gras. cicatrizante. se utilizează bulbul (căpăţâna) și frunzele tinere. deranjamentele stomacale și intestinale. hemoroizi. poate ajunge până la un metru. Are proprietăţi diuretice. Substanţe active importante: săruri de potasiu. expectorant. în etapa de maximă dezvoltare. Adus din Asia Centrală. revitalizante. acetilcolină. Preparatul de urzică moartă este astringent. seboree. astringente. din familia labiatelor. din bulbi mai mici (căţei). format. la margine pădurilor. Perișorii urzicanţi conţin histamină. în revigorarea podoabei capilare. C. avitaminoze. în tufărișuri. hemostatice.148 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: un grup de vitamine (B12. O descoperire importantă este cea privind rolul urzicii în stimularea creșterii părului. B2. antidiareice. hemoragii interne. florile fiind albe sau ușor gălbui. depurative. Urzica este considerată o plantă medicinală excepţională. mai și iunie. mucilagii. Urzica este. înălţimea ei ajungând până la 70 cm. Urzica moartă crește în flora spontană și este ușor de identificat. Usturoiul este o plantă bienală din familia liliaceelor. în bronșite. cât și în industria farmaceutică – pentru producerea de medicamente. mătreaţă. În pământ se dezvoltă un bulb complex (căpăţână). emoliente. Urzica moartă înflorește în lunile aprilie. sugel alb. Pentru uz medicinal. vasoconstrictor. în curele împotriva insomniei. declorurante. se vor consuma . menstruaţii dureroase (spălături vaginale). dar și o substanţă ce determină contracţia mușchilor netezi. Se spune că urzicăturile ar fi provocate de amestecul de acetilcolină și histamină. Se folosește în curele de tratament împotriva hipertrofierii prostatei. Usturoiul Denumire știinţifică: Allium sativum. desfăcându-se. saponine. într-un fel de mini-coroană. Denumire populară: ai. la rându-i. cistită. cât și pentru uz alimentar. E. detoxifiante. antiseptice. siliciu. afecţiunile hepatice și biliare. De asemenea. pe lângă ziduri și garduri vechi. până pe la jumătatea plantei. antiinflamator. Poate fi întâlnită în locuri umbroase sau relativ umbroase – pe marginea drumurilor. provitamina A. acid galic și acid formic. Urzica este un element hrănitor de un mare ajutor în refacerea organismului. Denumire populară: urzică albă. tanin glucozide. ulcer varicos. Prezentare. K). acid galic. Urzica moartă este utilizată atât în tratamente medicinale. mai apoi. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. Întrebuinţări. tonice. tulburări digestive. emolient. plăgi supurante. bronșite. precum și în cura depurativă și revitalizantă de primăvară. vitaminizante. Urzica moartă Denumire știinţifică: Lamium album. Frunzele de usturoi sunt mult alungite și turtite. frunzele sunt adunate întrun mănunchi învelit în teci. ulei esenţial.

Varza creaţă face parte din familia cruciferelor. până la două-trei căpăţâni pe zi. Vanilia pompona. Se prezintă ca un arbust agăţător. stimulând-o. cu efecte antibiotice – alicina și garlicina. fiind una dintre speciile de varză mai puţin cunoscute.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 149 întotdeauna în stare crudă. cât și în tratamentele făcute de diabetici. Întrebuinţări. sabauda. Prezentare. acţionează împotriva paraziţilor intestinali. Substanţe active importante: săruri minerale. Numărul afecţiunilor în care usturoiul previne sau tratează este de-a dreptul impresionant. de colon. Întrebuinţări. care se fixează de arborii din pădurea tropicală. Despre usturoi se spune că are și virtuţi magice. PP. specialiștii recomandă consumarea usturoiului. fortifiant. Se spune despre usturoi că este o farmacie în miniatură. numită și varză nemţească. stimulative și afrodiziace. îmbunătăţind funcţionarea acestora. V Vanilia Denumire știinţifică: Vanilia planifolia. Contribuind la scăderea tensiunii arteriale. previne unele forme de cancer (cancerul de stomac. originară din America Centrală. numai dacă fructul este supus fermentaţiei. În aceste condiţii. puternic șifonate. descongestionează ficatul și îi potenţează activitatea. Denumire populară: varza nemţească. și varza creaţă există următoarele deosebiri: varza creaţă are frunzele mult încreţite. inulină. B. stimulează circulaţia sanguină. dar care pot îmbunătăţi alimentaţia și sănătatea. rădăcina „vrejului” de vanilie se atrofiază. Calităţile medicinale ale usturoiului: bactericid. Prezentare. planta ajungând. Fructul este o capsulă alungită. și un dezinfectant activ. . în care se află vanilina. usturoiul este și un agent foarte activ împotriva arteriosclerozei. Varza creaţă Denumire știinţifică: Brassica oleracea. Această vanilină va ajunge. Aproape că nu există afecţiune a corpului omenesc în care usturoiul să nu aibă un cât de mic rol benefic. să se hrănească în mod parazit. culoarea acestor frunze fiind galben-verzuie sau chiar albăstruie. intensifică activitatea bilei. C). întotdeauna crud. echilibrează activitatea bilei. dimensiunile verzii creţe sunt cu mult mai reduse decât ale verzii de căpăţână. microelemente. Între varza albă. zilnic. Și mai este ceva foarte important: virtuţile medicinale ale verzii creţe. fiind. Substanţe active importante: vanilozidă. iar gustul frunzelor de varză creaţă este ceva mai dulce. Tonifică activitatea gastro-intestinală. Pentru preparate medicinale se folosesc fructele. de piele). impulsionează activitatea rinichilor și a căilor urinare. tocmai pentru a fi în ordine cu sănătatea și a avea un tonus bun. fiind o liană din familia orhideelor. De asemenea. de căpăţână. însă. Are tulpini lungi până la 100 de metri. Din acest motiv. având capacitatea de a alunga duhurile rele. la mirosul și calităţile pe care le cunosc consumatorii. un complex de vitamine (A. cicatrizant gastro-intestinal. piperonal. Cercetătorii susţin că usturoiul este eficace atât în combaterea bolilor infecţioase. lemnoase. sub forma unei păstăi. sunt mult mai evidente decât în cazul verzii de căpăţână. anticoagulant. var. totodată. Vanilia este o plantă tropicală. două substanţe specifice. Vanilia este cunoscută și ca depurativ pentru căile respiratorii. antidiabetic. Usturoiul este considerat foarte eficient în prevenirea și combaterea infecţiilor pulmonare. căpăţânile de varză creaţă sunt mai afânate. combate hipertensiunea. Trebuie reţinut și faptul că usturoiul intervine și în regularizarea activităţii gastro-intestinale. în cele din urmă. Vanilia are efecte tonice. Doza poate fi de la doi-trei căţei de usturoi pe zi. Florile vaniliei au culoare albă.

efecte depurative și dezinfectante pe tractul gastro-intestinal. vâscul este o plantă medicinală recunoscută de multă vreme. lesne de găsit prin pășuni. realizat din suc proaspăt de varză creaţă. Preparatele de vătămătoare au proprietăţi antiseptice. ulcerul gastric. Foarte utile sunt curele cu suc de varză creaţă. Substanţe active importante: proteine. glucide. uneori ramificată. calităţi antianemice. varza de căpăţână sau varza albă are acţiune antidiareică și antiparazitară. reglând tranzitul în intestinul gros. B1. PP. Face parte din familia leguminoaselor. Prezentare. laxative. Specialiștii au identificat. băut de două-trei ori sau chiar de patru ori pe zi. calităţi medicinale. fiind și laxativă. Vătămătoarea este indicată și pentru poftă de mâncare. tanin. florile fiind unisexuate – mascule și femele. iar modul de vieţuire semiparazit. C. Există și o informaţie istorică ce încă își așteaptă confirmarea: se spune că puternicele și victorioasele legiuni romane aveau ca hrană de bază nu carnea. Prezentare. potasiu. cu zeamă de varză de căpăţână murată. cu unele accente sau calităţi specifice. Vătămătoarea înflorește în lunile mai. În general. . fierul și vitamina C se găsesc în cantităţi însemnate. K. gastrită. amestecat. Nelipsit din decorul sărbătorilor de iarnă. specialiștii recomandă sucul de varză creaţă. cicatrizante. sau în combinaţie cu alte plante și legume care au. astringente. câte un pahar. vătămătoarea combate constipaţia. sedative. Fructul său este o păstaie. Varza roșie are. Vătămătoarea este o erbacee perenă de mici dimensiuni. dar și în preparate culinare. Ca laxativ. ci și în diabet. sucul de varză creaţă este utilizat nu numai în afecţiuni stomacale și intestinale. din care se prepară infuzie și decoct. precum și pentru combaterea stărilor de greaţă și a indigestiilor. Pentru uz medicinal se recoltează florile. foarte răspândită. Pentru răceli și afecţiuni ale căilor respiratorii este eficient și sucul de varză de căpăţână (varză albă). B2. În unele ţări europene se consideră că vătămătoarea apără de deochi. de unde și numele de vătămătoare. colita. De pildă. rezine. fier. F. ci varza. sedative. Substanţe active importante: saponine. eliptice. alb-gălbuie sau roșcat-gălbuie – sunt grupate într-o inflorescenţă în formă de capitul. Frunzele sunt mici. Vâscul înflorește în martie-aprilie. varza. la rându-i.150 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Varza creaţă se folosește mult în salate. înainte de a mânca. arterioscleroza. preparatele din acest tip de varză sunt un hipoglicemiant mult mai puternic decât preparatele din celelalte varietăţi de varză. pentru vindecarea rănilor. la toate speciile de varză. antialgice. Pentru aplicaţii medicinale se prepară sucul de varză creaţă. penat-sectate. ulcer). înainte de mese. de trei ori pe zi. a echimozelor. prin tradiţie. Frunzele sunt mari. Celelalte varietăţi de varză au aproximativ aceleași proprietăţi medicinale ca și varza creaţă. Cât despre varza de Bruxelles. aceiași specialiști recomandă un preparat. furnizează și în ziua de azi noi surprize în privinţa capacităţii sale de a contribui la sănătatea oamenilor. în părţi egale. iar la noi că lecuiește de frică. a umflăturilor. a eczemelor. Tulpina vâscului este ramificată puternic. benefice în afecţiuni precum gastrita. folosit în formă necombinată. Tulpina este dreaptă. fâneţe. În cazul afecţiunilor stomacale și intestinale (colită. calciul. Sunt utilizate. Pentru constipaţii și sângerări intestinale. Vătămătoarea Denumire știinţifică: Anthyllis vulneraria. Dezvoltarea sa este perenă. Potasiul. Face parte din familia lorantaceelor. iunie și iulie. Vâscul Denumire știinţifică: Viscum album. răcelile. iar florile – de culoare galbenă. vitaminele A. rămânând verzi tot timpul anului. consistente. calciu. Întrebuinţări. mucilagii. afecţiuni ale căilor respiratorii. indiferent de specie. sodiu. amidon. și ele. Deși recunoscută din vechime și pentru proprietăţile sale terapeutice. Observaţii făcute asupra celor care consumă varză arată că acești oameni au o viaţă mai lungă. Varza de Bruxelles este un produs recomandat în alimentaţia diabeticilor. zone necultivate – de la câmpie și până la munte. Întrebuinţări.

Preparatul principal sub care se utilizează vâscul este maceratul. în alte suferinţe cardiace. Vâscul cu proprietăţi medicinale (a se deosebi de vâscul de stejar (Loranthus europaeus) care nu are asemenea calităţi) crește pe frasin. Verigariul Denumire știinţifică: Rhamnus cathartica. grupate sub formă de ciorchine. face parte din familia scrofulariaceelor. afecţiuni renale determinate de hipertensiune. substanţe minerale. isterie. în afecţiuni ale ficatului și ale bilei. Se prepară infuzie. prostată. hipertensiune arterială. în timp ce vâscul de stejar și le pierde în anotimpul rece. menopauză și simptomele acesteia. precum și vâscotoxina. Pentru a nu se face confuzii. aminoacizi liberi. acţionând benefic și în cazul bolilor de plămâni. sirop sau decoct. la marginea pădurilor și în tufărișuri. fructul fiind o bobiţă neagră. acidul viscic și viscina – care sunt compuși specifici. convulsii. dar poate ajunge și până la o înălţime de șase metri. verigariul sau spinul cerbului crește sub formă de arbust în pădurile de fag. saponozide. în boli ale articulaţiilor și în dureri de oase (reumatisme). planta fiind toxică. măr. dar și în tahicardie. Vâscul se remarcă prin faptul că produce dilataţie la nivel coronarian. bronșită). Fructul acestei plante este o capsulă. Prezentare. pulbere. vâscul medicinal fiind mai ușor de identificat deoarece își păstrează frunzele iarna. suc. Acești compuși specifici au acţiune anticancerigenă. Denumire populară: stratorică. Frunzele au formă de elipsă. precum și prin tufărișuri. Ventrilica Denumire știinţifică: Veronica officinalis. Ventrilica poate fi întâlnită în zona dealurilor. glicozide. ulei volatil. Preparatele pe bază de ventrilică sunt recomandate în combaterea pietrelor la rinichi sau la bilă. Pentru uz medicinal se utilizează frunzele și ramurile tinere. Cea mai mare cantitate de vâscotoxină este în fructe. dar și în alte păduri de foioase. dar se aplică – cu atenţie maximă – și sub formă de infuzie. întotdeauna. Este indicat în arterioscleroză. Întrebuinţări. cireș. Denumire populară: spinul cerbului. păr. extract. decoct. culcată. tuse convulsivă. prun. care sunt foarte toxice și nu se utilizează în nici un preparat medicinal. Vâscul este căutat de către cei cu suferinţe cardiace. vâscul contribuie la înviorarea circulaţiei sângelui în artere. antispasmotic.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 151 Fructul este o bobiţă de culoare albă sau gălbuie. fiind vasodilatator. Culoarea acestor flori este albastră. trandafir. dar și în zonele alpine – prin păduri. albă sau albtrandafirie. inozitol. Prezentare. Ramurile verticale poartă pe ele florile. Aparţinând familiei ramnaceelor. în afecţiuni ale căilor respiratorii (astm. acetilcolină. substanţe amare. precum și în afecţiuni dermatologice. Florile de verigariu sunt mici și au culoarea galben-verzuie. flavone. cum ar fi cele celulare (cazul tumorilor. Se consideră că vâscul cel mai bun este cel recoltat de pe măr și păr. Vâscul este un medicament al inimii și al sistemului acesteia. dar cu lăstari verticali. . Substanţe active importante: taninuri. vâscul se recoltează în perioada de iarnă. al cancerelor) sau endocrine (cazul menopauzei și efectelor acesteia). cu niște dungi de nuanţă închisă. chiar și a celor canceroase. acid aleanolic. Întrebuinţări. mesteacăn. cu un spin. O menţiune aparte se poate face cu privire la rolul vâscului în combaterea și frânarea dezvoltării tumorilor. dar și periferică. Cu vâsc se tratează și sughiţurile. poţiuni. Crengile care cresc pe parcursul unei perioade de vegetaţie sunt terminate. zaharuri. epilepsie. brad. Substanţe active importante: saponine. o erbacee cu tulpină păroasă. De asemenea. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează rădăcinile. Se prepară sirop. verigariul are circa trei metri înălţime. dar și al reglării proceselor intime din organism. extract. Ventrilica. macerat. în spasme abdominale și deranjamente stomacale și intestinale. Tratamentul cu vâsc se va face numai sub supravegherea specialistului. În mod obișnuit. hipotensiv. astm. rizomul și vârfurile cu flori. Pentru uz medicinal se recoltează fructele. Florile de ventrilică apar în lunile iunie și iulie. decoct.

apar din mai și până în august și sunt dispuse grupat. Plăcut este și mirosul florilor. preparatele din vindecea contribuie la combaterea unor afecţiuni precum astmul bronșic. Denumire populară: vineţică. Recoltarea se face în luna iunie. Din acest motiv. deranjamentele stomacale sau intestinale (inclusiv diareea). mucilagii. diuretice. hidrolat. Vineriţa Denumire știinţifică: Ajuga reptans. uleiuri. pentru alungarea insectelor și parfumarea lenjeriei. Pentru nevoi medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. În perioada de maximă vegetaţie. cu umezeală puţină – pe pajiști. melancolie. Vinariţa este cunoscută ca un eficient somnifer și. îmbunătăţind starea de spirit. Prezentare. de exemplu. de asemenea. taninuri. în gospodăria tradiţională. Frunzele au un peţiol pronunţat. dar mai ales vârfurile tinere. Vindeceaua Denumire știinţifică: Stachys officinalis. are proprietăţi aromatice. litiază urinară. Florile sunt mici. isterie. Vindeceaua. între șase și nouă bucăţi. plantă al cărei nume înseamnă „a vindeca”. vinariţa iese în evidenţă prin calităţile sale de somnifer.152 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: rezine. din acest motiv. scarlatină. din loc în loc. taninuri. vinariţa a fost folosită. ușor muchiată. mucilagii. În mod curent. un rol însemnat în terapiile privind restabilirea ritmului cardiac. ulei volatil. cu flori pe ele. Vinariţa crește la umbra pădurilor. rujeolă. Prezentare. Pentru uz medicinal se folosește planta în întregul ei. datorită aromelor sale. din care se prepară infuzie și decoct. în industria vinurilor și a lichiorurilor. Vindeceaua este o erbacee din familia labiatelor. Forma principală sub care se prezintă preparatul de vinariţă este infuzia. în formă de spic. Frunzele au formă oval-lanceolată și sunt grupate pe tulpină. Vindeceaua este o plantă meliferă. glicozide. perenă. fiind ușor de întâlnit în fâneţe. Florile. Substanţe active importante: betaină. de culoare purpurie. Vineriţa este o plantă de munte. Adevărata măsură a acestor mirosuri plăcute iese în evidenţă atunci când planta este uscată. faringitele. afectând mai ales ficatul. tulpina – uneori ramificată în partea superioară – ajunge până la un metru înălţime și este acoperită cu peri. preparatele de vindecea pot fi toxice. glucozide. În cantităţi mari. Ca plantă medicinală. Vinariţa Denumire știinţifică: Asperula odorata. cu multă lumină. forma lor fiind eliptică sau lanceolată. acţiunea lor este intensă. Acţionează și asupra sistemului nervos. pe dealuri. sedative. Frunzele. fiind un agent de curăţire și revigorare a sistemului gastro-intestinal. pe . Substanţe active importante: cumarina. Preparatele pe bază de vinariţă au. flavone. fiind eficiente și în dizolvarea și sfărâmarea calculilor renali. multă vreme. în icter. în tufărișuri. vinariţa este utilizată și în stări de neurastenie. Preparatele de verigariu au proprietăţi laxative și purgative. Crește în locuri cu mult soare. Cercetări mai noi au evidenţiat la produsele pe bază de verigariu și proprietăţi anticancerigene și imunostimulatoare. pe locul fostelor exploatări forestiere și mai ales acolo unde este sau a fost și fagul. vermifuge. aparţinând de familia rubiaceelor. Datorită acestui fapt. Întrebuinţări. Vinariţa se administrează și în indigestii. Mirosul acestei plante este foarte plăcut. compuși amari. Alte preparate: vin medicinal. Datorită calităţilor sale tranchilizante. Întrebuinţări. au culoarea albă și cresc în partea superioară a plantei. a fost multă vreme utilizată pentru a aduce liniștea și odihna copiilor și a bătrânilor. precum și în hidropizie. litiazele renale. Vinariţa este o erbacee de mici dimensiuni (circa 30 cm înălţime). substanţe amare. tonice. Are un rizom scurt și rădăcini numeroase. Stachys germanica. Apar în lunile mai și iunie. Prezentare. depurative. degajă un miros de cumarină (o substanţă cristalină cu miros de fân cosit). sunt indicate în constipaţie. Tulpina este dreaptă. Ca purgativ. Vinariţa mai este folosită. cât și prin efectele sale în privinţa calculilor renali. Întrebuinţări.

de asemenea. Prezentare. Aceste ramuri se mai numesc și lujeri. bufeurile. Frunzele viţei de vie au formă de inimă. vermifuge. cataplasme. virnanţul va fi utilizat numai sub îndrumarea specialistului. Virnanţul este o erbacee cu dezvoltare medie. Preparatele de vineriţăsunt cicatrizante. ulceraţii stomacale și intestinale. rădăcini numeroase și stoloni dezvoltaţi. fiind o plantă periculoasă. cât și periferic. melancolia. planta are o înălţime de 50 cm. dispuse în struguri. dermatologice. proprietăţi medicinale excepţionale – vinul însuși fiind considerat. fiind. Viţa de vie înflorește primăvara. o culoare galben-verzuie. vertijul. grosime și multe noduri. pielea omului se poate irita. Viţa de vie Denumire știinţifică: Vitis vinifera. antialgice. În mod obișnuit. fiind cultivat. Florile. ginecologice. ulei esenţial. hemoroizi. adică butucul viţei de vie. tinctură. agăţătoare. decoct. până la 20 de metri. Chiar și la o simplă atingere a plantei. Viţa de vie este unul dintre cei cunoscuţi arbuști. Prezentare. Face parte din familia vitaceelor și se remarcă prin lungimea impresionantă a ramurilor sale. alcaloizi. Întrebuinţări. de multă vreme. heterozide. Mirosul său – specific. antiinflamatoare. Face parte din familia labiatelor. Florile. de formă ovală. cu tot cu flori. prin grădini. Flebita este o afecţiune în care preparatele din frunze de viţă de vie sunt . Reglează ciclurile menstruale. lemnificate și flexibile. ponderează variaţiile de rit m cardiac. de obicei. Întrebuinţări. cele de la bază fiind dispuse în rozetă. a sângerărilor și rănilor gingivale. Tulpina. a înţepăturilor de insecte sau a mușcăturilor de animale veninoase. potrivit ultimelor descoperiri. totuși. ca plantă ornamentală. Virnanţul Denumire știinţifică: Ruta graveolens. inositol. rezine. Valoare medicinală au frunzele viţei de vie. Pentru uz medicinal se culeg frunzele. dextroză. epilepsia. palpitaţiile. Fructele nu sunt altceva decât binecunoscutele bobiţe (bace). se pare. Este o erbacee cu un rizom scurt. de culoare galben-verzuie. Au. Tulpina este lemnificată și are numeroase ramificaţii. vitamina C. avortive. Substanţe active importante: zaharoză. Una dintre cele mai active substanţe este uleiul de virnanţ. uneori roșie sau albă. Înălţimea vineriţei este redusă – maximum 40 cm. aliment și medicament. Substanţe active importante: ulei volatil. cumarină. glucozide. Denumire populară: rută. ulceraţii și răni ale pielii. ceaiuri medicinale în amestec cu alte plante. Fructul este o capsulă. aceste preparate au proprietăţi astringente și diuretice. dar poate fi utilizată și planta în întregul ei. din care se prepară mai multe feluri de infuzie. Virnanţul este cunoscut și ca plantă aromatică. Preparatele de virnanţ sunt recomandate și în reumatisme. Substanţe active importante: o substanţă specifică – rutină. Frunzele. antimicrobiene. pulbere. persistent – nu este prea plăcut. săruri minerale. deși și aceștia au. Întrebuinţări. frunzele și vârfurile tinere. Deoarece are o serie întreagă de contraindicaţii. efecte pozitive și în tratamentele împotriva viermilor intestinali. hemoragii uterine. sunt crestate. Totodată. au culoare albastră. aparţinând familiei rutaceelor. antispasmodice. se remarcă prin consistenţă. Florile au. Preparatele din frunzele viţei de vie sunt un agent de regularizare și reechilibrare a circulaţiei sanguine – atât la nivel central. care apar în lunile mai și iunie. Virnanţul are proprietăţi sudorifice. Virnanţul este o plantă otrăvitoare. strugurii. sunt grupate în vârful ramurilor. Pentru utilizări medicinale se culeg florile. astringente. extract. Se prepară infuzie. Virnanţul se întâlnește mai rar în flora spontană. printre cele mai vechi plante cultivate de om. rareori fiind lobate. Ramurile sunt relativ subţiri. tuberculoză. combate isteria. ramurile cu flori. Partea strict medicinală a viţei de vie nu sunt. Viţa de vie are o rădăcină foarte puternică. sedative. Se prepară infuzie. dar poate ajunge și până la un metru. deranjamente intestinale.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 153 pajiști sau la marginea pădurilor. inflorescenţele fiind sub formă de racem. Se știe despre preparatele obţinute pe bază de vineriţă că au efecte pozitive în astm. Vineriţa este recomandată pentru terapii în cazul unor afecţiuni precum cele pulmonare. decoct. decoct. tanin. târâtoare.

poala Maicii Domnului. Face parte din familia convolvulaceelor. des întâlnită în zona de câmpie și deal – pe terenuri agricole. preparatul de volbură este recomandat în constipaţii și dischinezii biliare. în amestec cu miere. Este o plantă erbacee. Crește sub forma unei tufe gălbui (circa 50 cm înălţime). se fac ceaiuri medicinale care creează un veritabil confort psihic. substanţe amare. Pentru aplicaţii terapeutice se recoltează florile. ulei volatil. Din florile de viţelar. de aceea. cu o tulpină lungă de un metru și chiar mai mult. extract. Substanţele volatile și amare din preparatele de viţelar au efecte benefice în ceea ce privește circulaţia sângelui și funcţionarea inimii. în general. la mai buna oxigenare și hrănire a sângelui. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. umbeliferonă. Acţiunea de curăţire a tractului gastro-intestinal și. pe marginea drumurilor. Florile. frunzele de viţă de vie sunt. cu flori în formă de spiculeţe. Volbura înflorește toată vara și aproape toată toamna. Florile apar în lunile mai și iunie. Prezentare. sau sub formă de tinctură. Din rădăcina și tulpina de volbură se fac ceaiuri laxative. este însemnată și. Întrebuinţări. Vulturica este răspândită în zonele mai înalte. Hieracium transsilvanicum. poala rândunicii. De asemenea. Volbura este o plantă târâtoare-agăţătoare. tinctură. Substanţe active importante: glucozide. Întrebuinţări. preparatele din frunze de viţă de vie se folosesc și în tratamentele împotriva hemoroizilor și a varicelor. Vulturica Denumire știinţifică: Hieracium pilosella. Prezentare. în poieni și luminișuri de pădure. poţiune. antrenând benefic chiar și bila. Denumire populară: părangină. au culoare galben-aurie și apar în perioada mai – august. lipsită de frunze sau cu frunze mici. Băile cu infuzie sau decoct de viţelar aduc pacea fizică și psihică celor profund obosiţi sau care au trecut prin momente grele. Viţelarul – plantă mai puţin cunoscută chiar și în cercurile naturiștilor – este o erbacee perenă din familia gramineelor. Substanţe active importante: doi compuși specifici – convolvulina și jalapina. Substanţe active importante: cumarină. Jalapina – un glucozid – se manifestă ca agent laxativ. În medicina populară. în locuri cu lumină multă. săruri minerale. Volbura Denumire știinţifică: Convolvulus arvensis. cât și în tulburări de menopauză. Preparatele pe bază de volbură au o mare putere de purgaţie. iarba fânului. Interes medicinal prezintă toată planta. în activitatea sa de secreţie și eliminare. deci. . cicatrizante. combinate cu alte flori. acizi. prin pârloage. accentul fiind pus mai ales pe tratarea urmărilor acestei boli. este păroasă și poate ajunge la 30 cm înălţime. Crește pe pajiști. Denumiri populare: rochiţa rândunelei. vitamina C. Florile sunt albe sau roz și au formă de pâlnie (o pâlnie de gramofon în miniatură). Parfumul de cumarină contribuie și la intensificarea și reglarea respiraţiei și. Viţelarul Denumire știinţifică: Anthoxanthum odoratum. din flori de viţelar se obţine un parfum de mare efect. Întrebuinţări. Prezentare. Folosite adesea în alimentaţia curentă. Preparatele de vulturică au proprietăţi diuretice. care se administrează mărunţită.154 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC recomandate de multă vreme. Tulpina aeriană. perenă. adormiţea. din care pornesc rădăcinile și stolonii. prin urmare. precum și taninuri. recomandânduse a fi utilizată în stare proaspătă. Dezvoltă un rizom. Viţelarul este o plantă aromatică – miroase plăcut și persistent a cumarină. pe dealuri și munţi. a zonei abdominale. adică a fân. florile de viţelar sunt un remediu pentru bolile de ficat și de splină. Prin distilare. Se prepară infuzie. pe terenuri înţelenite. Vulturica – o erbacee perenă – este o specie din familia compozitelor. Infuzia și decoctul de viţelar au efecte calmante asupra organismului. și agenţi cu efecte medicinale dintre cele mai favorabile. grupate. din care se prepară infuzie și decoct.

Herbalistul Jean Valnet menţionează faptul. afecţiuni ale ficatului și rinichilor. așezate ca un pendul. o buruiană. Preparatele de yucca sunt detoxifiante. care se dezvoltă din iunie și până în septembrie. Hibiscus ternatus. Preparatele pe bază de zămoșiţă au proprietăţi depurative. sub formă de buchet. Această plantă care este. Y Yucca Denumire știinţifică: Yucca schidigera. Zmeurul Denumire știinţifică: Rubus idaeus. Fructul este o capsulă. apare îndeosebi în culturile legumicole. ramificată de la bază. Sunt indicate în ulcere. laxative. . săruri minerale. extract. Denumire populară: macul ciorii. boală infecţioasă gravă. Yucca – un arbust din familia liliaceelor (agavaceele) – crește în America Centrală. antiinfecţioase și antiinflamatoare. de fapt. în afecţiuni reumatice. cicatrizante. Se prepară infuzie. diuretice. decoct.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 155 depurative. Z Zămoșiţa Denumire știinţifică: Hibiscus trionum. Întrebuinţări. frunzele fiind situate în vârful ramurilor. vitamine. Prezentare. Florile. au culoarea galben-deschis și mijlocul purpuriu. Cercetări mai noi au evidenţiat faptul că yucca reduce colesterolul. dar și în pârloage sau pe terenuri înţelenite. antiinflamatoare. Yucca este o plantă verde în permanenţă. Cel mai cunoscut preparat – ceaiul de zămoșiţă – este recomandat în boli ale rinichiului și ale căilor urinare (mai ales pentru combaterea depunerilor. imunostimulatoare. ramnoză. Prezentare. aminoacizi. fiind acoperită cu perișori tari. arabinoză. au formă lobată sau penată. Pentru uz medicinal se folosește partea aeriană a plantei. păroase și peţiolate. reumatisme. febră. abcese. potrivit căruia vulturica ar conţine principii antibiotice și ar contribui la scăderea colesterolului. dezinfectante. caracterizată prin febră intensă și deformarea splinei. ajunge până la 80 cm înălţime. deosebit de important. Pentru uz medicinal se recoltează părţile aeriene ale plantei. principiile antibiotice din vulturică sunt un remediu în boala numită bruceloză. Inflorescenţa de yucca are forma unui racem foarte dezvoltat. Sunt recomandate în deranjamente stomacale și intestinale. scăderea capacităţii de apărare a organismului. epuizare fizică și psihică. Frunzele. sporește pofta de mâncare. Întrebuinţări. pietrelor). săruri minerale. Numele îi vine de la poziţia florilor. Tulpinile au înălţime redusă. Zămoșiţa este o erbacee din familia maivaceelor. enterocolite. Potrivit aceluiași specialist. edeme. Observaţii mai noi arată că preparatele de vulturică au influenţe benefice și asupra unor afecţiuni cardiace. Substanţe active importante: flavone. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită yuccagenol. Unii specialiști recomandă zămoșiţa și în tratarea ulcerelor și a iritaţiilor stomacale și intestinale. Tulpina. înlesnește asimilaţia. cistite.

astringente. dată fiind. Prezentare. Fac parte din familia convolvulaceelor și au. Valoare medicinală au. Frunzele au formă de inimă și sunt de un verde închis. Substanţe active importante: rășină. chiar și de doi metri. fragarină. săruri minerale. Substanţe active importante: tanin. poate avea o lungime de trei metri. laxative. Potrivit specialiștilor. diareea. în unele blocaje ale sângelui în organism (inclusiv menstre blocate). desigur. Preparatele obţinute din zmeur au efecte diuretice. și în formă cultivată. Întrebuinţări. de obicei. Se folosește în terapii ce vizează anumite afecţiuni din categoria hidropiziilor. Fructele au culoare roșie. vitamina C. Acest arbust poate fi întâlnit. fiind gustoase și aromate.156 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Denumire populară: mălină. importanţa sa economică. Importanţa lor. tinctură și o rășină. acizi. Denumire populară: bună dimineaţa. faringita. Face parte din familia rozaceelor. Zmeurul este un arbust ghimpos ce crește sub forma unui tufan a cărui înălţime poate trece. Tulpina. frunzele. mai ales albastru și mov-roșcat. în deranjamente intestinale. Datorită acestor proprietăţi. Zorelele Denumire știinţifică: Ipomaea purpurea. pe o arie geografică întinsă – de la câmpie și până în zona subalpină. în formă de pâlnie. Zorelele sunt specii de plante ornamentale agăţătoare. Întrebuinţări. în primul rând. este dată de rădăcină – din care se prepară pulbere. nu se va folosi preparat de zorele în cazul unor inflamaţii intestinale și nici în caz de sarcină sau alăptare. vermifug. În ceea ce privește calitatea fructelor. făcându-și loc. Compușii zorelelor sunt încă puţin cercetaţi. în congestii cerebrale. fructele zmeurului. flavone. Florile au culoare albă și se adună în inflorescenţe bogate. Zmeurul este un arbust de pădure. Ipomaea purga. dar. protecţie în faţa substanţelor foarte active. uneori. din punct de vedere medicinal. Aceste plante își au obârșia în zona Americii Centrale. totodată. o dezvoltare anuală. din care se prepară infuzie sau decoct. laxativ și chiar purgativ. reechilibrând activitatea intestinală și asigurându-i. Zmeurul înflorește din luna mai și până în luna august. convolvulină. precum și în combaterea menstruaţiilor dureroase. Ceaiul de zmeur este și un bun dezinfectant. Florile. rinichilor. depurative. printre marii arbori. zmeurul este recomandat în tratamente ale căilor respiratorii. Frunzele sunt aproape albe (argint ii) pe faţa inferioară și verde-deschis pe faţa superioară. au culori diferite. preparatul din frunze de zmeur are efecte pozitive și în tratamentul prostatei. Printre afecţiunile în care preparatele din zmeur dau rezultate se numără gastrita hiperacidă. Ramurile zmeurului sunt subţiri și pline de ghim pi. se pare că fructele zmeurului din flora spontană au calităţi mai pronunţate și sunt cu mult mai aromate. Potrivit unor observaţii mai noi. Preparatul de zorele este descongestionant. ale tractului digestiv. însă. Prezentare. . subţire. mai ales.

Citostatic .DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 157 Explicarea unor termeni mai puţin cunoscuţi Afrodiziac (afrodisiac) . Eritem . conţinutului acestora.situaţie în care rinichii nu pot elimina ureea și alte toxine. Congestie . Antiemetic .inflamaţie a căilor biliare.tulburări de digestie. Antihelmintic . Dispepsie .inflamarea vezicii biliare.acţionează împotriva unor forme de alergie. Carminativ . Albuminurie .acţionează împotriva spasmelor mușchilor striaţi sau netezi. ajută la cicatrizare. Revulsiv .stopează sau combate hemoragiile. Stomahic . Sudorific .substanţă sau preparat care stimulează inima.favorizează secreţia laptelui la femeile care alăptează. combate dezvoltarea microbilor patogeni. Estrogeni .împotriva tumorilor. reglează bătăile inimii. Dismenoree . Angiocolită .aflux anormal de sânge într-o zonă a corpului sau într-un organ. în sânge și produc o intoxicare a organismului.dureri menstruale. .boală în care albumina (o proteină) ajunge în urină. Depurativ (sau detoxifiant) .ucide microbii.afecţiune caracterizată prin lipsa poftei de mâncare.substanţă sau preparat care stimulează funcţiile sexuale.somnifer. În limbaj Avitaminoză .roșeaţă a pielii.împiedică formarea de secreţii. Antihemoragic . al altor boli asemănătoare). Hemostatic .sânge în urină.reglează menstruaţia. blochează dezvoltarea tumorilor. Bactericid . Enterită . apărută ca urmare a unor boli.inflamare acută sau cronică a intestinului subţire. Anorexie .oprește dezvoltarea microbilor. Emenagog .stimulează secreţia biliară a ficatului. Anafrodiziac (anafrodisiac) . Secretolitic . determinată de o congestie ușoară.substanţă sau preparat care diminuează funcţiile sexuale.calmează durerile abdominale și facilitează eliminarea gazelor. întărește mușchiul inimii și Cardiotoxic . Diaforetic .fortifică venele. echilibrează secreţiile. Antimitotic . Edem .retenţie de apă în ţesuturi. substanţe care ajung Uterotonic . Cistită .care răspândește o aromă.oprește hemoragia. Hematurie . Galactogog .fără vitamine.care stimulează activitatea bilei și a căilor biliare și provoacă eliminarea Colecistită . Venotonic . peste normal. popular .provoacă transpiraţie.aduce un aflux de sânge în locul sau în organul pe care este aplicat.comprimă ţesuturile.tulbură activitatea inimii.hormoni feminizanţi. Antispastic . Antihistamic . Astringent .fortifică uterul. Cardiotonic . Soporific .favorizează secreţiile gastrice. Bacteriostatic . Uremie . Enterocolită .oprește sau împiedică înmulţirea celulelor (de obicei în cazul cancerului sau Colagog . toxice din organism.cu acţiune împotriva microbilor.inflamaţie a vezicii urinare. Antiseptic .inflamare acută sau cronică a întregului tract intestinal.hemoragii digestive.elimină substanţele dăunătoare.provoacă transpiraţia.substanţă care face gura pungă. Coleretic . accelerând astfel digestia. Aromatic . Melene .acţionează împotriva viermilor intestinali.acţionează împotriva greţurilor sau stărilor de vomă.

A. partea a treia. București. Bojor Ovidiu & colaborator – Pledoarie pentru viată lungă. Alexandriu-Peiulcscu Maria și Popescu Horia – Plantele medicinale în terapia modernă. Editura Ceres. . București. Editura Academiei. x x x Faune et flore d' Europe. Geddes & Grosset. Editura Fiat Lux. Moruzi Constanţa. Gunter Ernest – Hrana vie. tratamentul bolilor cu plante. 1985. aliment și medicament. Gherman Ion – Medicină alternativă tradiţională. lași. 18. Pamfilie Tudor – Boli și leacuri la oameni. Editura Academiei. Editura Miracol. București.. București. 21. Maica Sofronia – Tainele leacurilor mănăstirești. 1985. 17. 1999. Plinius – Naturalis Historia – Enciclopedia cunoștinţelor din Antichitate. Editura Polirom. R. 2001. lași. București. Editura Academiei. Editura Garamond. 15. Coiciu Evdochia. ed. Todor I. București. Niţă Ibrian Elena – Tratat de hrană vie. Pârvu Constantin. 1978 2. și colectiv – Tratat de fiziopatologie. 1968. Stroe Laurenţiu – Călăuză în lumea plantelor și animalelor. Editura știinţifică și enciclopedică. Axei Springer. București 9. București. Ciofit Ruxandra. 2003. Duchamel Catherine – Cartea verde a femeii. Vasilca-Mozăceni Adrian – Ghidul plantelor medicinale. ediţia a lll-a. 1998. 1975 x x x Dicţionarul explicativ al limbii române. vite și păsări. Editura Medicală. 19. Niţă Ibrian Elena – Plantele. 2000 6. Toma Ion – Atlas botanic. după datinile și credinţele poporului român. București. Godeanu Stoica. București. 1974. supliment (DEX – S).158 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1. 16. Editura Academiei. București. Editura Ceres. 1988. 1987. a ll-a. 1999. Racz Gabriel – Plantele medicinale și aromatice. 11. Librairie Grund. 2003. Paris x x x Mic dicţionar enciclopedic. Editura Ceres. Editura Vestala. București. București. Bereșiu Ileana. – Mic atlas de plante. 2000 13. 20. Chirilă Pavel și colectiv – Medicină naturistă – Mic tratat terapeutic. 1993. 1986 x x x Dicţionarul explicativ al limbii române. Bojor Ovidiu. 1985 8. București. Editura Saeculum I. Editura Didactică și pedagogică. 1962. București. Popovici Lucia. 2000 7. București. București. Popescu Octavian – Fitoterapie tradiţională și modernă. 12.. Saragea M. 2002 3. Editura Miracol. 10. Editura Z 2000. ghid practic. UK. București. Editura Fiat Lux. Editura Venus. 2000 5. Editura Didactică și Pedagogică. o speranţă pentru fiecare. Valnet Jean – Fitoterapia. București. Editura Polirom. București. Frumușelu Laurenţiu – Preparate culinare din legume mai puţin folosite. 14. Kirkpatrick Betty – Home remedies.O. ediţia a lll-a. 2003 4.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful