Semn si semnificaţii în arhitectura postmodernă

A. sau dintr-o perspectivă sociologică de David Harvey8 sau David Lyon9 etc. discursul asupra obiectelor şi discursul-obiect”)6. Gianni Vattimo (“nihilismul” lui Nietzsche şi Heidegger. şi deconstrucţie.). Oferta lui ca plajă de investigaţie semantica este extrem de generoasă. chiar dacă acesta refuză eticheta de postmodern ca şi pe cea de poststructuralist)5. fenomenul contemporan prezintă un grad de complexitate care depăşeşte o simplă denumire. propus ca “moment pozitiv” în postistorie. arhitectură. Jean Baudrillard (hiper-realismul “simulacrului” televizat”. artă. nedeterminarea şi neîncrederea profundă a tuturor discursurilor universale sau <totalizatoare> (pentru a utiliza termenul preferat) reprezintă piatra de hotar a gândirii postmoderne. cum este aceea de “postmodern”. Gilles Delleuze (diferenţele)4. Editorii revistei arhitecturale PRECIS 6 (1987. poate fi lămuritor pentru investigarea productiei arhitecturale contemporane. când începe administrarea ei în formă academică . „fragmentarea. Noţiunea contura o nouă direcţie "anti-modernistă" atât în literatură cât şi în istorie. chiar la paradigma moderna. aşa s-a întâmplat până la sfârşitul anilor '60. Oricum s-ar numi. Cel puţin. însoţind dezvoltarea societăţii de consum. literatură şi cultură. Redescoperirea pragmatismului în filosofie (spre exemplu Rorty.corelaţiilor polimorfice în locul cazualităţii simple sau complexe. fără a avea însă capacitatea de a caracteriza detaliile profunde ori nuanţele istorice. Filosofic vorbind.Postmodernismul este termenul de referinţă aplicat unei vaste game de evoluţii în domeniile de teorie critică. depăşesc sau sunt o reacţie la modernism sau. specificul acceptat (chiar dacă nu unanim) al unui spirit revendicat de la precursori ca Nietzsche şi Heidegger1 sau Georg Simmel2 şi dezvoltat teoretic de gânditori ca Jean-François Lyotard (condiţia cunoaşterii “în societăţile cele mai dezvoltate”)3. mai mult. la începutul anilor ‟60 (sec XX) de către ‚miscarile‟ Beat si Pop şi anunţată poate chiar la începutul secolului de mişcarea Dada. Diversele expresii ale postmodernismului provin din . Cosideratii teoretice. este slăbită prin procesul de fragmentare. la nivelul potentialului semic si semantic.I. 7-24)10 prezintă postmodernismul ca o reacţie legitimă la “monotonia“ viziunii universale a modernismului asupra lumii. Deşi era promisă.M. La baza postmodernismului stau reacţiile unor arhitecţi faţă de Congresul internaţional de arhitectură modernă (C. în cele 95 de paragrafe ale Cartei de la Atena (1943) dar şi în iniţiativa unor critici şi jurnalişti care au catalogat aceste reacţii. postmodernismul se ocupă de modul în care autoritatea unor entităţi ideale (numite metanaraţiuni de catre Jean-François Lyotard). Origini Postmodernismul este un concept care a apărut în Statele Unite ale Americii la începutul anilor '40... noile descoperiri în domeniul matematicii ce evidenţiaza . consumerism. Derrida (deconstrucţia textelor. ca life-style. Dincolo de definiţiile literare sau filosofice. noua atitudine se împlineşte (ca spirit social „conştient”asumat) la sfârşitul anilor „70 şi începutul anilor ‟80. 1979) schimbarea centrului de greutate al ideilor referitoare la filosofia ştiinţei avansate de Kuhn (1962) şi Feyerabend (1975). După cum scrie David Harvey. “gândirea slabă”)7 etc. filozofie. sublinierea de către Foucault a discontinuităţii şi a diferenţelor istorice şi privilegierea de către acestea a .

. toate existând simultan într-un model de puzzle care seamană cu un Babel al limbajelor şi exprimărilor simbolice. important in ceea ce priveste definirea paradigmei contemporane. ceea ce a atras o reacţie foarte puternică a producţiilor estetice şi culturale care sunt . încrederea în asocierea dintre judecăţile ştiinţifice şi cele morale s-a prabuşit. dupa parerea noastra.Experienţa spaţiului şi timpului s-a modificat. Spre deosebire de text. orice semnificant vizual are două direcţii de adresare diferite.. în termenii lui Umberto Eco. Daca ar trebui sa concluzionam. în sensul “nu mă intereseaza daca este bine ci trebuie sa-mi placa”. toate acestea indică o schimbare profundă şi larg raspândită în <structura sentimentelor>”11.13 Reacţie la manifestările moderne după unii sau reflex modern târziu după alţii. una structurală şi una relaţională. ca tot acest potential semantic este vehiculat la nivelul unei puternice infrastructuri vizuale comunicaţionale pe care şi-o construise epoca14 contând pe puterea de persuasiune pe care o oferă limbajul scopic. dar cu siguranţă având o “faţă” puternic estetizată.) caracteristicile unei astfel de atitudini ar putea fi rezumate. După părerea lui Harvey. cu două s-coduri diferite. In alti termeni.în mod special influenţate de experienţa schimbătoare a spaţiului şi timpului datorită faptului că ele presupun construcţia de reprezentări şi artefacte spaţiale din fluxul experienţei umane. care face posibila pe de o parte echivalenţa axiologica intre high culture şi low culture iar pe de alta parte duce la imbogaţirea câmpului semantic manifest. in acest fel: 1) alternativa ca o expresie democratica a manifestarii individualitatii. la nivel scopic. geometria fractală) renaşterea preocupării pentru validitatea şi demnitatea . Adică. estetica a triumfat asupra eticii ca punct central al preocuparilor sociale şi intelectuale. Harvey scrie: .indeterminarea (teoria catastrofei şi a haosului. postmodernitatea oferă o producţie de “obiecte”care acopera o plaja de semnificatii extrem de mare. este vorba despre lipsa unui consens estetic operational. 2) un pronuntat accent estetic hedonist in defavoarea unuia etic. imaginile domină naraţiunile”. politică şi antropologie. Ele sunt întotdeuna mediatoare între Fiinţă şi Devenire”. între real şi virtual. disponibilitatea pentru celalalt. adică cu o miză semiotică foarte importantă. datorită crizelor supraacumulării care încep la sfârşitul anilor ‟60. Caracteristic societatii contemporane este si faptul. chiar reductiv .. Perspectiva semiotică Limbajul vizual are o anume specificitate. fiecare cu elementele şi codurile proprii16. în sensul verosimilului. .12 Aceste transformări au dus în fapt la estetizarea societăţii. dincolo de intentiile reclamate la nivelul unui program sau altul (cum sunt reânodarea legaturii cu traditia. 4) o relaţie elastică . acceptarea diversităţii în defavoare consensului si a progresului liniar etc. determinată de tehnologia digitală. în cadrul infrastructurii vizuale pomenite. adica promovarea subiectivitatii estetice in defavoarea obiectivarii esteticii pe fundamente etice consensuale. la nivel semic. informaţia este vehiculată pe două canale diferite. dimensiunile spaţiului şi timpului au fost supuse presiunii continue a circulaţiei şi acumulării capitalului.celuilalt” în etică. 3)folosirea esteticii ca retorică persuasivă.

Trebuie precizat că tot relaţionale sunt şi semnificaţiile rezultate în urma raporturilor dintre elementele structurale. Astfel. de exemplu. Spre deosebire de canalul structural unde semnificaţiile nu pot pot fi modificate sau convenţionalizate arbitrar. ar putea fi cel al unui anumit secret. cu o strategie foarte particulară. o operă arhitecturală se manifestă semantic mai ales relaţional datorită faptului că semnificaţiile sunt rezultatul raportului dintre elementele folosite iar standardele profesionale ale arhitecturii presupun rigoare în găsirea unui raport optim. numit structural pentru că este imanent omului. Ne aflăm întotdeauna în domeniul invenţiei. propune la exterior o puternică expresie vizuală fundamentată pe oferta semantică structurală a liniei modulate. despre semnificaţiile vizuale “tactile” ale unei suprafaţe rugoase sau netede.Pe scurt. Adică. “Problema este de a putea articula fiecare proiect la un concept sau la o idee prealabilă. dacă ne descurcăm cât de cât. formele şi culorile se manifestă semantic la fel pentru toţi oamenii. Al doilea canal (sau direcţie de adresare) este unul care poate fi numit relaţional pentru faptul că vehicularea semnificaţiilor are loc la nivelul relaţiilor ce se stabilesc între elementele semnificantului. diagonalele. limitele umane şi forţa naturii (biserica a fost costruită după cutremurul de la Kobe din 1995). sau nu. semnificaţii fundamentate pe relaţiile dintre: materialul ales (hârtia) şi ideea de material de construcţie folosit de obicei. în domeniul riscului. De exemplu Takatori Catholic Church a lui Shigeru Ban propune. Cu toate acestea nu putem nega felul în care. canalul relaţional este deschis oricărei intenţii hermeneutice şi satisface cum nu se poate mai bine paradigma postmodernă. Avem aici în vedere atât elementele corporale cât şi pe cele conceptuale. lucruri pe care nu le stăpânim. este cel scopic şi corespunde unei adresări retinale unde informaţia este vehiculată conform unor coduri de receptare care au origini naturale în însuşi aparatul scopic uman şi unde verticalele. din punct de vedere relaţional. conceptul tradiţional de structură acceptat consensual şi conceptul personal de structură invizibilă etc. despre moliciunea volumelor curbe şi duritatea celor rectangulare etc. Şi ar putea. lucruri care sunt de ordinul fatalului. un astfel de câmp semantic este operaţionalizat la nivelul receptorului mai mult în forma unor stări şi senzaţii decât in forme comprehensive. constrită in 1995 a fost demontată şi dusă în Taiwan în 2005). o construcţie cum este The Savill Building realizată de Glen Howells Architects . Trebuie găsit un dozaj între ceea ce contolăm şi ceea ce provocăm. orizontalele. despre dinamica orizontalelor. funcţioneză simbolic verticalitatea catedralelor gotice cum nu putem nega nici imposibilitatea unui control semantic total. Acest loc pe care nu-l cunoaştem. la nivel conceptual este posibilă orice fel de relaţionare. unul dintre aceste canale. pornind de aici. . În acest caz vorbim despre semnificaţia inălţării in cazul verticalei. despre greutatea formelor sau volumelor mari situate în partea de sus a câmpului vizual. inclusiv între concept şi elementele structurale. dincolo de posibile atribuiri simbolice convenţionale. Jean Nouvel afirma. despre greutatea roşului sau plutirea culorilor reci. care sunt de ordinul voluntar necontrolatului. asumat conceptual cum este cazul lui Nouvel. În acest sens. în domeniul noncunoaşterii. ideea de contrucţie solidă şi construcţie mobilă (biserica . În acest sens. care va pune în sinergie – sau uneori în contradicţie – percepţii care vor înoda între ele o relaţie şi care vor defini un loc pe care nu-l cunoaştem. dacă la nivel retinal relaţiile se pot stabili doar intre cele corporale.”17 În general. să vehiculeze lucruri. în Irlanda. instituţia religioasă creştină ca tradiţie occidentală şi tradiţia construcţiilor japoneze . cu privire la arhitectura ca limită. caz în care este vorba de semnificaţii atribuite greşit (în limbaj semiotic zgomot).

câmpul semantic de tip puzzle despre care vorbeam mai sus. Nici zgârie-norii. În spiritul postmodernităţii la această reconstrucţie participă din plin receptorul. Semiotic vorbind.Nu "forma urmeaza funcţiunii" cum credea Sullivan. nici locuirea colectiva nu au fost negate de postmodernism. Arhitectura postmoderna şi contemporană Dincolo de analizele teoretice ale discursului. sau despre „deconstructivistul” Peter Eisenman adept al unuia dintre sensurile importante ale arhitecturii contemporane care este deconstrucţia. De fapt. avem de a face cu un trend . formele sunt adoptate pentru ele însele. se operaţionalizează in cadrul unui semnificant vizual. critic sau nu. ci "funcţiunea urmeaza formei" decretează postmoderniştii. la nivel formal. Spaţiile funcţionale şi formalizate ale mişcării moderniste sunt înlocuite de estetici diverse. în cadrul mai general al arhitecturii contemporane. conform unui Cod ( un fel de supracod) care conferă acestora sensul lor de funcţionare. stilurile se ciocnesc. atât cele structurale cât şi cele relaţionale. Despre coduri S-codurile. postmodernismul isi găseste în mod firesc implinirea şi în arhitectură. la fel ca şi s-codurile relaţionale. Astfel. spaţiul şi elementele sale devin discernabile şi utilizabile în mai multe chipuri deodată. programate la nivelul unui curent general. ci supuse unui proces de upgrading and embellishement. Acest Cod este de fapt cel care determină ocurenţa unui câmp semantic unitar care operează o selecţie in potenţialul propriu de semnificare al elementelor în vederea constituirii unui sens unitar coerent. Codul este rezultatul ordonării elementelor făcute de către arhitect şi este în general asumat. cum este cazul Renaşterii. In aceeaşi direcţie se poate vorbi. distrugerea continuităţii. La nivel discursiv. Ceea ce întradevăr se constitue ca schimbare evidentă faţă de practica profesională modernă este o victorie a formei asupra funcţionalului. care aplică propriile coduri. la nivelul fenomenului. Ca trend arhitectural contemporan. o investigaţie semiotică nu poate avea rezultate clarificatoare cu privire la sensuri şi semnificaţii precise. aceasta din urma operaţionalizând. manipularea volumelor şi structurilor exterioare ale cladirii. despre Michael Graves care “picturalizează”. din perspectiva în care textul se reconstruieşte permanent prin generarea de noi coduri ce se fundamentează pe o nouă selecţie. după Robert Venturi. . după acelaşi Robert Venturi arhitectura postmodernă are cel puţin două zone de adresare şi anume cea a cunoscătorilor şi cea a publicului larg. motivele vilelor lui Corbusier. ci poate fi doar direcţionată către un sens sau altul. nerespectarea geometriei euclidiene. În cazul arhitecturii.Fiind înscrisă în natura umană adresarea structurală nu poate fi împiedicată să se manifeste. deconstructivismul are o relaţie destul de confuză cu postmodernenismul. cu priorităţile estetico-simbolice imanente ei. arhitecturii moderne etc. arhitectura adevarată evocă mai multe niveluri de sens şi combinaţii de atenţie. După părerea lui Augustin Ioan în arhitectură nu au existat schimbări severe de paradigmă în ceea ce priveste tipul de edificii propuse de modernitate. deconstrucţia înseamnă satisfacerea unui cod (asumat teoretic în mod clar ca fiind postmodern) ce propune ca normă. la nivelul unui program. iar dacă atitudinea postmodernă cere ca el să orienteze semnificaţiile înapoi către oferta simbolică iniţială şi către o „anarhie” a sensurilor atunci ne indreptăm spre o discursivizare a vizualului în termenii deconstrucţiei lui Derrida. Critica funcţionalismului şi raţionalismului modern le apropie în timp ce intenţia postmodrenă de resuscitare a tradiţiei sau apetitul acesteia pentru ornament le despart. şi apar noi modalităţi de vizualizare a stilurilor familiare şi a spaţiului arhisuficient. specific. 18 In acest context semantic complicat.

dintr-o perspectivă socială cu sens democratic. al simplităţii unei producţii infantile incluzând aici şi relaţia cu beneficiarul. dar încerc să creez un spaţiu care nu este lizibil. a irealului. Nici măcar teoretic nu se poate face o distincţie clară între postmodern şi contemporan. 2003-2005 etc. 2003-2004 . Vanna Venturi House : Structural. o deschidere. capacităţile de decodificare simbolică ale unui număr cât mai mare de indivizi. este spaţiu virtual de iluzie. Milan. Acelaşi sens ludic se păstrează şi în cazul ferestrelor care sunt folosite. postmodernismul este de fapt mai mult o atitudine. de exemplu pe o operă lui Charles Jencks. Detaşarea de funcţional pe care o permite arhitectura peisageră. semnificaţiile structurale sunt semnificaţiile dinamice ale unor volume plasate în spaţiu pe o traiectorie spiralată. este întemeiat pe strategii precise. face posibilă accesarea lejeră a unei alte zone de semnificaţii căutate şi folosite de ahitectura contemporană şi anume cea a iluziei. în afara celor câteva precizări generale enunţate mai sus. semnificaţiile se încadrează în ceea ce teoria formei numeşte semn dominant şi anume volume constituite din unghiuri deschise care determină retinal o expresie de simplitate pozitivă. un spaţiu care ar fi prelungirea mentală a ceea ce se vede. se găsesc în acelaşi câmp semantic. şi o parte din zona modernă. după cum spuneam mai sus. şi anume o atitudine contemporană. Dividing Cells. Maggie Center. Atât Jencks cât şi Venturi sunt doi teoreticieni activişti postmoderni Garden of Cosmic Speculation : În cazul lui Jencks. care suportă bine discursivizarea simbolică. în mod paradoxal. În acest sens opera lui Jencks este mai aproape de land art decât de arhitectură peisageră. Casa arată ca un desen al unui copil. Dincolo de strigătele belicoase. iar pe de altă parte datorită faptului ca are un corpus artistic unitar. Astfel şi celelalte opere ale sale. (1989-2000) şi pe una a lui Robert Venturi Vanna Venturi House (1961-1964). la . Gallery of Modern Art. Analiza poate fi operată mai ales la nivel individual în ciuda termenilor vehiculaţi de societatea contemporană cum sunt alteritatea. nu pot fi gasite sensuri şi semnificaţii acoperitoare. Spirals of Time. care este mama autorului. atât cross-overul practicat în postmodernitate cât şi intenţia revivalistă de revigorare a tradiţiei abandonate fac să existe o producţie actuală care. alcătuit din direcţiile de adresare şi coduri la nivelul interfeţei expresive a unui semnificant arhitectural contemporan. Inverness. În cazul lui Jencks câmpul semantic este coerent pe de o parte datorită mediului de expresie (arhitectură peisageră). 2002-2008 . Expresia relaţională se înscrie în general în acelaşi context simbolic. Acest spaţiu de seducţie. dinamică fundamentată pe codul structural al “naşterii” liniei ca punct în mişcare. mai mult decât o clădire. Relaţional. Astfel. Într-o astfel de plajă simbolică. însuşi termenul de postmodern fiind des contestat de-a lungul timpului. cel mult pentru un grup care asumă teoretic şi practic acelaşi program cod. În acelaşi sens. globalizarea etc. France. cum este Garden of Cosmic Speculation. Edinburgh. sensurile se îndreaptă cu claritate către zona teoretică postmodernă a formei adică către teoria fractalilor.contemporan general favorabil unui pluralism semantic şi semic ce trebuie să acopere şi să satisfacă. iar rezultatele pot fi relevante pentru un autor sau pentru o clădire. şi pe strategii care sunt adesea ele însele nişte deturnări”. putem aplica sumarul nostru instrumentar semiotic. cum sunt Landform Ueda. care este de fapt sensul principal al clădirii. acesează un câmp semantic foarte generos şi eclectic care include. Water-War Garden. Parco Portello. 1999-2002. a haosului. a virtualului despre care Jean Nouvel afirma: “Nu mă consider un prestidigitator. a spiralei ca semn al creşterii etc. decât un curent cu norme şi forme clare. Altfel spus expresia lor semică este mai aproape de o dinamică a liniei decât a formei.

cum sunt cea ecologică. unde semnificaţiile structurale gravitează în jurul unei dinamici a volumelor care ar putea satisface din plin pe de o parte năzuinţele artistilor plastici futurişti iar pe de altă parte. Această centralitate a şemineului este percepută şi la exterior. apă sau animal marin fantastic . alternativa. Putem face acelaşi tip de analiză şi pe o operă deconstructivistă cum este cazul muzeului Guggenheim din Bilbao. în sensul în care ocurenţa câmpului semantic este determinată. . este. sub umbrela subiectiv-acoperitoare a instituţiei interpretării. sau apropierea de arhitectura vernaculară etc. dincolo de codul deconstructivist. după anii ‟60 inclusiv în cadrul ştiinţelor exacte cum sunt fizica si matematica). 2) faptul că. Ele nu sunt legate decât la nivel teoretic printr-un program care susţine diversitatea. unul se îndreaptă spre zona unei chei formale a universului ( Jencks). al arhitectului Frank Gerhy. sau de la relaţiile între spaţiul tradiţional al unui muzeu şi propunerea lui Gehry până la mediatizările cu referinţe biografice. perceptibilă în zona ludicului infantil (Venturi). după cum spune Christopher Mead. cu relevanţă pentru arhitectura postmodernă. pe faţadă. funcţionează ca un cod de lectură cu acent justificator ce asigură orice manifestare semantică. Cele trei exemple arată practic trei câmpuri semantice diferite. plaja de semnificaţii se poate întinde de la legătura dintre materialele folosite la finisajele exterioare. Relaţional. al treilea spre dinamismul stihic al unei societăţi care a suferit o distorsionare a timpului şi spatiului pe care o propune ca alternativă la măsura armonioasă (Gehry). a felului în care îşi face schiţele. Cladirea reuşeşte să evoce. dacă rezumăm ceea ce poate fi considerat semn manifest la nivelul semnificantului. într-o mecanică de semnificare cvasi fenomenologică. Concluzii Altfel spus. inima casei. În mare. la senzaţia de ireal. de fapt. am putea formula astfel: 1) eliberarea formei de sub dominaţia unui determinism cauzal în relaţia cu funcţiunea.nivelul faţadei. gregaritatea etc. cu ideea de navă. relaţie susţinută şi de conceperea tradiţională a spaţiului interior în jurul şemineului care. ca axă verticală a volumului triunghiular. cum sunt placile de titan. La fel se întâmplă şi în cazul edificiilor ce aparţin celorlalte direcţii din arhitectura contemporană. atât la nivelul condiţionărilor cât şi dintr-o perspectivă axiologică unde forma capătă importanţă (fapt susţinut de altfel. lipsa unui sens coerent la nivelul fenomenului este suplinită la nivelul discursului teoetic despre fenomen care. contradicţia. într-un sens aproape vernacular. în acest fel. altul spre simplitatea deschiderii. pe post de ornament ce strică simetria. în aceeaşi masura de instanţa lectorului ca şi a autorului. programul teoretic post-structuralist al deconstrucţiei. rezultată în urma raportului cu ideea tradiţională de construcţie. relaţia caldă dintr-o familie.

Editura Echinox. Sens şi semnificaţie în arta contemporană Ed. Editura DU Style. Editura Du Style. Condiţia postmodernităţii. Matei Călinescu. 2) o altă direcţie relaţională. Introducere la David Lyon. Artes. ibidem idem. Timişoara. Cluj-Napoca. linie. Bucureşti. Condiţia postmodernă. Bucureşti. Deschideri filosofice. 8 David Harvey.Toader Saulea.44-45. Editura Babel.10 http://www. 100. p. op. pp. Manfred Frank. 6 7 Ştefan Stănciugelu. Gunter Figal. pp. 1998. pp. p. 5 idem. Ciprian Mihali descrie în Cuvânt înainte: Despre foloasele şi neajunsurile postmodernului.Paidea. şi nota 6 (subsol). 2005. 2003. la Jean-Francios Lyotard. Gunter Figal. 2003. Iaşi . Raport asupra cunoaşterii. 1996. 4 Aurel Codoban.tc. p. Postmodernismul.35. culoare. 102.8-9. Cluj.cit. Gianni Vattimo. Cluj. 1995. tr. 1) o direcţie structurală. pe care l-am numit vocabular E1. Ideea Design &Print Editură. şi în sens general întregul volum. pp. Ideea Design &Print Editură. Amarcord. numită aşa pentru că vehiculează informaţia conform unor coduri imanente autorului.331 idem. Cluj. Raport asupra cunoaşterii.94 10 11 12 13 14 16 Mihai Taraşi. Amarcord Timişoara. Ed. 3 Jean-Francios Lyotard.11. p. 2002. p. Condiţia postmodernă. Jean Nouvel.41-44.332 Aurel Codoban Manfred Frank. Obiectele singulare Arhitectură şi filosofie. Ideea Design &Print Editură. Semnificaţia hermeneuticii pentru filosofie. cu un vocabular compus din punct. p.ro/?aid=1 . la Jean-Francios Lyotard. Cuvânt înainte: Despre foloasele şi neajunsurile postmodernului. numită astfel datorită faptului că semnificaţiile vehiculate pe această direcţie (sau canal) se datorează unor relaţii care se stabilesc între elementele semnificantului. op.cit.108. Claude Karnoouh. De asemenea.13-30 (şi întregul volum). Cluj.6 (nota2 subsol) această carte ca fiind: “lucrare de referinţă pentru ecoul american al <postmodernismului>…” 9 David Lyon. sau Ciprian Mihali. 2003. 2003. David Harvey. pp.15. Postmodernitatea. ş. Vocabularul propriu acestui canal de transmitere a informaţiei este compus din totalitatea reprezentărilor posibile în vizual iar în lucrarea de faţă poartă numele E2. Condiţia postmodernă. 1995. Diferenţă şi repetiţie.. formă. Comunicaţional vorbind. Matei Călinescu. Claude Karnoouh. p . Bucureşti. De asemenea Gilles Delleuze. aceste relaţii corespund altor coduri decît celor structurale. imaginii şi receptorului. Ed. p. Postmodernitatea. 2006. Condiţia postmodernităţii. Dincolo de interpretare. p. p. Jean Baudrillard.1 David Lyon. Editura Dacia.15-17. 17 18 Jean Baudrillard. 2 idem. Ed. Raport asupra cunoaşterii. Editura Pontica. 2002. p. Sistemul obiectelor.a. 1998. Bucureşti.

Sistemul obiectelor. Iaşi . Ed. 2005 Mihai Taraşi. Postmodernitatea. Dincolo de interpretare. Semnificaţia hermeneuticii pentru filosofie. Amarcord Timişoara. Editura Babel. Bucureşti. Raport asupra cunoaşterii. Deschideri filosofice. Cluj-Napoca. Amarcord.wikipedia. Gunter Figal. Postmodernitatea. Diferenţă şi repetiţie. Ed. Ed. Claude Karnoouh.com The Phaidon atlas of 21st Century Architecture. Condiţia postmodernităţii.Toader Saulea. Postmodernismul. Bucuresti.Paidea. Jean Nouvel.Bibliografie: David Lyon. Timişoara. 2003 Jean Baudrillard. Cluj. Manfred Frank. 2006 www. 1998 Jean-Francios Lyotard. 2008 David Harvey. Ed. Sens şi semnificaţie în arta contemporană Ed. Condiţia postmodernă. Editura Echinox. 1995 Gilles Delleuze. Condiţia postmodernă. la Jean-Francios Lyotard. Introducere la David Lyon. Jean Baudrillard. Ideea Design &Print Editură. Cluj. Editura DU Style. Bucureşti. Condiţia postmodernităţii. 2002 . Raport asupra cunoaşterii. 2003 Aurel Codoban. 1998. Matei Călinescu. 2002 Ciprian Mihali descrie în Cuvânt înainte: Despre foloasele şi neajunsurile postmodernului. Editura Dacia. Ideea Design &Print Editură. Artes. Gianni Vattimo. 1996 Ştefan Stănciugelu. Obiectele singulare Arhitectură şi filosofie. Bucureşti. Editura Pontica. Editura Du Style. 1995. Bucureşti. Cluj. tr. 2003 David Harvey. Phaidon Press Limited.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful