Tema: Psihologia vârstelor - ramură din sistemul ştiinţelor psihologice

Plan: 1. Definirea psihologiei vârstelor. 2. Obiectul, sarcinile, ramurile şi metodele de investigaţie ale psihologiei vârstelor. 3. Rolul eredităţii şi mediului în dezvoltarea personalităţii umane. 4. Legităţile şi dinamica dezvoltării psihice şi formării personalităţii în ontogeneză. Obiective de referinţă: Studentul va fi capabil:
-

să definească psihologia vârstelor ca ştiinţă; să identifice obiectul de studiu şi sarcinile psihologiei vârstelor; să deducă ramurile psihologiei vârstelor în sistemul ştiinţelor; să determine specificul metodelor psihologiei vârstelor; să aprecieze rolul eredităţii şi importanţa factorilor externi în conturarea să analizeze forţele motrice şi mecanismul dezvoltării psihice.

trăsăturilor de personalitate;
-

Psihologia este ştiinţa care se ocupă cu descrierea şi explicarea fenomenelor şi însuşirilor verificabile ale psihicului ale psihicului. Psihicul este însuşirea materiei nervoase ce constă în reflectarea în mod activ a realităţii înconjurătoare. Putem evidenţia următoarele însuşiri ale psihicului: procese psihice cognitive: gândirea, memoria, limbajul, imaginaţia. procese psihice senzoriale: senzaţia, percepţia, reprezentările. procese reglatorii: activitatea umană, motivaţia, voinţa, atenţia, afectivitatea, deprinderile. însuşiri ale personalităţii: temperamentul, caracterul, aptitudinile, creativitatea.

1. Definirea psihologiei vârstelor.

de capacitatea şi competenţa psihologică a acestuia de a-şi analiza atât posibilităţile. - diferenţială surprinde specificul diverselor stadii şi multiplele variaţii din cadrul aceleiaşi etape). acoperind o plajă extinsă de referinţe: de la psihologia educaţiei până la psihoterapie. În acest context. întrucât a putea înţelege şi explica în profunzime o situaţie. funcţională (dezvăluie semnificaţiile adaptative ale diverselor dimensiuni ale sistemului psihic). un comportament. cu tot ceea ce este comun şi semnificativ pe toată durata vieţi. şi astfel psihologia va deveni o ştiinţă indispensabilă şi permanent utilizată. maturizare şi schimbare a vieţii psihice a omului de-a lungul întregii sale existenţe. Psihologia vârstelor este pe de o parte o arie ştiinţifică relativ nouă. la fel ca informatica sau robotica. Psihologia vârstelor este acea ramură care studiază condiţiile şi legile de apariţie. pe care mulţi autori o califică drept societate informatizată. Psihologia vârstelor are ca obiect studiul schimbărilor psihologice care au loc începând de la naştere. Psihologia vârstelor realizează o triplă viziune asupra vieţii psihice: - genetică (premisele apariţiei şi dezvoltării funcţiilor. prospectiv psihologia îşi consolidează locul în cadrul ştiinţelor despre om. Studiul fiinţei umane încă din momentul concepţiei şi mai intensiv de la naştere şi până la moarte. dar şi cu relevarea etapelor distincte ale evoluţiei umane conferă psihologiei vârstrelor un statut solid şi central în cadrul disciplinelor psihologice. evolutiv. iar pe de altă parte. se constituie ca un spaţiu de suport pentru alte domenii. structurilor psihice). adaptarea la ea. având ca trăsătură dominantă progresul considerabil în toate domeniile. Obiectul. până în perioada bătrâneţei. În viitor. ramurile şi metodele de investigaţie ale psihologiei vârstelor. evoluţie. o atitudine înseamnă să cunoşti mai întâi începuturile. la desăvârşirea forţelor lui mentale şi fizice. 2. amplificându-şi aportul la dezvoltarea lui. de la care se aşteaptă încă multe răspunsuri. psihologia trebuie să contribuie mai mult la perfecţionarea omului. psihologia vârstelor va avea un loc distinct. sarcinile. constituirea ei fiind posibilă printre altele datorită acumulărilor de . proceselor. stăpânirea ei vor fi cu necesitate susţinute de propria cunoaştere. în condiţiile interacţiunii omului cu o realitate cu totul nouă şi complexă. În contextul unei viitoare societăţi. cât şi situaţiile cu care se confruntă.Prin caracterul său dinamic.

- descoperirea de noi fapte şi elaborarea unor concepte corespunzătoare şi chiar a noi teorii. descoperirea legilor dezvoltării psihice contribuie la elaborarea sistemului coerent al acestora. dar cu ajutorul şi prin evoluţia unor variabile care exprimă unele caracteristici de personalitate şi de conduită umană şi prin cunoaşterea interpretărilor acestora putem trasa o . psihologia vârstelor oferind un tablou diferenţial al dezvoltării psihice normale. . dar fără să fie o psihologie generală. psihologia perioadei adulte etc. oferind astfel argumente genetice pentru conceptele şi teoriile psihologice. psihologia preşcolarului sau mai puţin dezvoltate psihologia teneretului. necesar altor ramuri.cunoştinţe în psihologia generală şi în unele ramuri ce vizau studiul omului în anumite perioade de vârstă. Dintre aceste ramuri enumerăm: psihologia copilului (studiază perioada copilăriei cu caracteristicile ce ţin de condiţia activităţii psihice): mai restrânse pentru o pătrundere mai amplă în această sferă au apărut psihologia copilului sugar. căci activitatea psihică pe care o studiază aceasta este raportată la condiţia umană de o anumită factură şi structură bio. dezvăluirea interacţiunilor şi interinfluienţelor între diverse planuri ale psihicului uman confirmă viziunea structurală şi sistemică asupra vieţii în toate momentele devenirii ei. psihologia antepreşcolarului. Sarcinile teoretico-metodologice ale psihologiei vârstelor: descifrarea mecanismelor evoluţiei proceselor şi funcţiilor psihice. Psihologia vârstelor se foloseşte de datele cuprinse în psihologia generală şi cea a copilului ca şi ale celorlalte ramuri ale psihologiei cărora le furnizează la rândul ei cunoştinţe pertinente despre dezvoltarea şi evoluţia psihică a omului de la naştere până la stadiul terminal. relevarea ceea ce este caracteristic fiecărui ciclu şi stadiu de dezvoltare. Conţinutul şi sfera psihologiei vârstelor depăşeşte cu mult pe cel al psihologiei copilului prin faptul că realizează o cuprindere pentru toate vârstele umane trasând stadii şi substadii în cadrul acestora.psihică. - datele recente de care dispune psihologia vârstelor cu privire la începuturile vieţii psihice (premisele prenatale ale acestora) permit aprofundarea înţelegerii relaţiei dintre ereditar şi dobândit în devenirea fiinţei umane. cu specific şi comun între ele. Activitatea psihică nu poate fi studiată în mod nemijlocit deoarece conţinutul şi forma ei de manifestare este foarte complexă încât numai concretizarea ei într-o anumită situaţie dată poate fi supusă decelării. precum şi înlăturarea altora care nu mai corespund etc.

în sensul că lipsa lor ar face imposibilă sau ar compromite dezvoltarea psihică. de muncă. În urma acestor demersuri apar modele ale unor funcţii sau procese psihice (al imaginaţiei. al handicapului. Rolul eredităţii şi mediului în dezvoltarea personalităţii umane. etc).metoda transversală (surprinde caracteristicile psihice într-un stadiu anumit de vârstă). conformaţia feţei. aşa cum se prezintă. Variabilele pot fi directe. . Pentru a cerceta diverse aspecte ale activităţii psihice prin metodele de mai sus specialistul adaptează la vârsta subiecţilor şi la condiţiile concrete de activitate metode ca: observaţia. al dotatului. al supradotatului. Ereditatea biologică: sunt transmise următoarele însuşiri: - o anumită structură corporală cu diversitatea de organe interne. Viaţa psihică. ce depind direct de caracteristicile personalităţii şi independente ce sunt constituite din reacţiile psihice provocate. fiinţă conştientă. 3.dimensiune umană de ansamblu. Aceste modele sunt raportate unele la altele prin utilizarea modalităţilor de investigare din care se desprind . .metodica genetico-longitudinală ( urmăreşte dezvoltarea psihica a subiectului pe o perioadă mai lungă de timp). definită ca proprietate a organismelor vii de a transmite urmaşilor caracteristicile pe care le-a dobândit de-a lungul filogenezei. Personalitatea este un produs social. trei sunt consideraţi fundamentali. este rezultatul unui lung proces de dezvoltare care este multideterminat şi multicondiţionat. dar şi agent al propriei transformări. de creaţie. subiect al cunoaşterii şi transformării realităţii. testul. de învăţare. al afectivităţii. fiind în acelaşi timp suport al înrâuririlor externe. ce alege un drum în viaţă sau altul. cu funcţiile lor specifice. al inteligenţei.metodica mixtă genetico-longitudinală-transversală (surprinde evoluţia activităţii psihice în diferite stadii. al gândirii. . al anormalului. iar lanţurile de corelaţii care se stabilesc între ele înlesnesc analiza şi apoi sintetizarea datelor în vederea constituirii de tipologii specifice unui stadiu de vârstă şi chiar a condiţiei umane în general. Primul dintre aceştea este ereditatea. un centru de acţiune. . analiza produselor activităţii. culoarea ochilor şi părului. al limbajului) sau ale unor categorii umane (al normalului. particularităţi staturale şi ponderale. Între factorii şi condiţiile care intervin. anamneza etc. experimentul. la om. . Aceste variabile pot fi provocate experimental sau pot fi surprinse în diferite tipuri de activitate umană :de joc.

socioafective. Al doilea factor al dezvoltării psihice este mediul. dar nu şi suficient pentru dezvoltarea psihică umană.caracteristici ale compoziţiei chimice a sângelui. socioprofesionale. ce vizează condiţiile materiale de existenţă. definit adesea ca totalitatea influienţelor naturale şi sociale. Ereditatea este considerat un factor necesar. ale famililor celebre. Ereditatea psihologică: . Şi nu în ultimul rând educaţia care poate fi definită drept ansamblul de acţiuni şi activităţi care integrează subiectul ca factor activ şi care se desfăşoară sistemic. fizice şi spirituale. special calificaţi. . Influienţele exercitate de mediu pot fi: cele ale mediului natural. organizat. unitar. uzând de metode. Educaţia îşi va atinge scopurile numai în măsura în care: va găsi căi de activare a structurilor motivaţionale deja existente. socioeconomice.particularităţile părinţilor şi copiilor. ale sistemului hormonal. trăieşte şi se dezvoltă” fiinţa umană pentru întreaga sa viaţă. . va dezvolta alte structuri motivaţionale cu o bază din ce în ce mai înaltă. voluntare şi involuntare care constituie „cadrul în care se naşte. directe şi indirecte. particularităţi ale metabolismului. organizate şi neorganizate. procedee şi mijloace adecvate şi fiind condusă de factori competenţi. constând în frecvenţa şi natura contactelor cu cei din jur etc. va organiza astfel activitatea de învăţare încât să transforme obiectivele formative de educaţie în ţeluri proprii subiectului. având un conţinut cu necesitate definit de societate. particularităţile funcţionale şi structurale ale sistemului nervos şi ale analizatorilor. reprezentate de statutele şi rolurilor profesionale. specificul dezvoltării dintre gemeni crescuţi în medii diferite etc. . socioculturale.

Prezenţa unui mediu social favorabil. Prezenţa unui cod genetic sănătos.- va solicita cunoştinţele şi modalităţile de operare deja dobândite ca operatori pentru noi achiziţii. 4. Formarea personalităţii este un proces în cadrul căruia la copil apar noi calităţi în structura personalităţii (formarea trăsăturilor morale). caracterul neuniform al dezvoltării psihice. 5. prosper. multideterminat şi totodată îndelungat. Satisfecerea trebuinţelor vitale. multicondiţionat. Dezvoltarea psihică are mai multe legităţi: caracterul stadial al dezvoltării psihice. Prezenţa unui sistem nervos sănătos. Toate cele relevate mai sus arată că procesul dezvoltării psihice umane este deosebit de complex. - va asigura avansul acţiunilor mintale şi practice. 6. Legităţile şi dinamica dezvoltării psihice şi formării personalităţii în ontogeneză. caracterul ireversibil al dezvoltării psihice. Asimilarea experienţei social-istorice. Satisfacerea trebuinţelor psihologice. Condiţiile dezvoltării şi formării personalităţii: 1. plasticitatea şi posibilitatea compensării dezvoltării psihice. integritatea dezvoltării psihice. 2. Dezvoltarea psihică este un proces continuu în cadrul căruia are loc trecerea de la acumulările cantitative în psihicul copilului în modificări calitative (dezvoltarea proceselor cognitive). . individualizarea dezvoltării psihice. 3. 4. cerinţele mereu crescânde ale mediului social şi posibilităţile copilului de a satisfece aceste cerinţe. Forţa motrice a dezvoltării şi formării personalităţii este contradicţia dintre: trebiunţele copilului şi posibilităţile lui de a-şi satisface aceste trebiunţe (vreau şi pot).

sub forma de acţiuni. Acestă neoformaţiune conduce tot procesul dezvoltării şi caracterizează personalitatea copilului. intelectuale. relaţiile cu mediul se construiesc pe plan psihologic în mod dinamic. Când are loc această schimbare. Ca de exemplu: A. Teza principală constă în aceea că. de aceea copiii de diferite vârste se deosebesc esenţial unul de altul.Reperele psihodinamice se exprimă în conduite. în adolescenţă. ce constă în faptul că permit descrierea probabilistă şi prospectivă a dezvoltării umane şi a reacţiilor ei mai semnificative. Acele funcţii care constituie liniile centrale într-o anumită perioadă devin secundare într-o altă perioadă şi invers. întâi concrete apoi. Vîgotski determină liniile generale care caracterizează structura internă a procesului de dezvoltare. folosesc la sesizarea momentelor de schimbare din ciclurile vieţii şi o latură teoretică. Acele funcţii care sunt legate nemijlocit de neoformaţiune se numesc linii centrale de dezvoltare în perioada dată. Gesell este de părerea că dezvoltarea psihică este animată de o forţă pe care a considerat-o mai puternică decât forţa energiei atomice. Ele au o latură instrumentală. Procesul adaptării are două laturi intercalate. dezvoltarea în fiecare etapă de vârstă este ceva integru ce are anumită structură. Această schimbare a funcţiilor are loc. În rezultat în dezvoltarea fiecărei trepte aparte putem evidenţia o neoformaţiune (o formaţiune nouă) centrală. senzoriale. forţă înnăscută şi direcţionată datorită cerinţelor şi condiţiilor mediului de cultură care o utilizează. prin faptul că se schimbă importanţa acestor funcţii în structura integră a dezvoltării. operaţii. J. acomodarea şi asimilarea. Fiecare vârstă are o structură specifică irepetabilă. aparţinând diferitor şcoli şi curente. pe care a considerat-o drept ecran de referinţă esenţial şi vârste de dezvoltare ca expresie a condensării motorii . În jurul acestei neoformaţiuni se grupează toate celelalte funcţii. Personalitatea copilului se schimbă ca ceva integru şi legile acestei schimbări determină schimbarea fiecărei părţi aparte. A ţinut seama de vârsta cronologică. Piaget consideră că structura. apoi regimul de pregnanţă se inversează. copilul trece de la o vârstă la alta. L. caracteristici şi trăsături psihice în decursul întregii vieţi. Contribuţii mai importante în problemele reperelor dinamice ale dezvoltării personalităţii au adus specialiştii în psihologia copilului. La fiecare etapă de vârstă dezvoltarea are loc în aşa mod că se schimbă nu doar unele laturi ale structurii ei ci se restructurează personalitatea în ansamblu. REFERINŢE BIBLIOGRAFICE: . de exprimare verbală şi de sociabilitate. grupări de operaţii. laturi ale personalităţii. se schimbă raportul lor faţă de neoformaţiunea centrală. celelalte funcţii sunt denumite ca linii secundare. A diferenţiat componentele maturizării ca fiind mai importante ca cele de achiziţie în perioadele timpurii. formal-logice.

„Psihologia dezvoltării umane”. Polirom. Oradea.. Verza Emil „Psihologia copilului”. „Psihologia vârstelor”. Leontiev A. „Evoluţia psihologică a copilului”. 6. 1997 Muntean Ana. 13. Bucureşti. . E. R.1993 3. Editura Didacticä şi Pedagogicä. 7. Didactică şi Pedagogică. 12. Bonchiş Elena „Copilul şi copilăria”. Muntean Ana.1992 Zlate Mielu „ Psihologia vârstelor”. 15. Polirom. 1953 Muhina V. Chişinău . Ed. Verza Emil. Bucureşti. „Psihologia vârstelor şi pedagogică”. ”Stadiile dezvoltärii”. „ Studii despre psihologia copilului”. 4. Moscova. Editura Didacticä şi Pedagogicä. N. Bucureşti. 2006 Piaget J. Timuşoara. Augusta. Bucureşti. 2009 Golu Pantelimon. 1975 Creţu Tinca. 1999 Wallon H. ”Psihologia copilului si pedagogie experimentalä”. 1998 Claparede. „Pregătirea psihologică a copilului pentru şcoală”. 5. 14. Polirom. Bucureşti. 1997 Vlas Valentina. 2009 Golu Florinda.1990 8. 1992 Leontiev I. Zlate Mielu. Bucuresti. „Psihologia vârstelor”. ”Despre abordarea istoricä a psihicului urnan”.1. 1990 Şchiopu Ursula. „ Judecata morală la copil”. Chişinău..D.A. Bucureşti.. 2. 11.1995 10. „Psihologia copilului”. 9.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful