ESEU BIBLIOGRAFIC REVIEW ESSAY

Mistica bizantină în actualitatea editorială europeană – două apariţii de excepţie
Arhid. Prof. Dr. Ioan I. ICĂ jr
Până la mijlocul secolului XX literatura duhovnicească bizantină constituia un teritoriu rezervat unui număr extrem de redus de specialişti, elenişti cu pregătire filologică în măsură să aibă acces la texte rămase în mare parte în manuscrise risipite prin marile biblioteci europene sau athonite, ori în stare să citească textele în greaca bizantină cuprinse în ampla antologie mistică a Filocaliei greceşti, editate de Sfinţii Macarie al Corintului şi Nicodim Aghioritul la Veneţia în 1782 şi reeditată în două volume la Atena în 1893 (o a treia ediţie în cinci volume va apărea tot aici abia în 1957–1963, reluată în 1974–1976 şi de atunci retipărită periodic). Chiar şi publicate însă, scrierile filocalice erau accesibile doar celor iniţiaţi în limba greacă bizantină, aşa că nu putea fi vorba decât de o receptare limitată la monahi erudiţi sau savanţi filologi şi istorici specialişti. Ieşirea din acest circuit închis impunea necesitatea publicării textelor mistice bizantine în traduceri moderne în limbi vorbite şi înţelese de publicul contemporan. Traducerile vechi româneşti ale aproape totalităţii scrierilor filocalice, precum şi a integralei operei simeoniene realizate de dascălii paisieni de la Neamţ la sfârşitul secolului XVIII şi începutul secolului XIX — primele într-o limbă vorbită (cum au demonstrat în 1988 regretatul arhimandrit Ciprian Zaharia şi dr. Dan Zamfirescu) — n-au văzut din păcate lumina tiparului. Prima traducere modernă publicată a Filocaliei a fost cea rusească a Sfântului Teofan Zăvorâtul (18151893) publicată în cinci volume între anii 1877–1889. În Occident interesul pentru Filocalie a fost suscitat de traducerile aproape simultane — 1925 în germană, 1928 în franceză şi 1930 în engleză — ale faimosului roman duhovnicesc al Povestirilor pelerinului rus (publicate în 1881 şi reeditate de Sfântul Teofan Zăvorâtul în 1884). După alte două decenii, în anii imediat următori celui de-al Doilea Război Mondial, apar primele antologii de texte filocalice sau „mici filocalii” de buzunar: engleză în 1951, franceză în 1953 (Petite Philocalie de la priere du coeur extrem de bine întocmită şi prefaţată de Jean Gouillard) şi germană în 1956.
215

prof. când pr. Volumelor IX şi X din 1979 cu Scara Sfântului Ioan Scărarul şi Cuvintele duhovniceşti ale Sfântului Isaac Sirul. unde alături de nume consacrate (ca Tomáš Špidlík sau Kallistos Ware) s-au afirmat cu studii solide şi pertinente şi doi cercetători italieni din generaţiile mai noi: preotul Elia Citterio cu un eseu despre şcoala filocalică paisiană şi cea nicodimiană şi docentul Antonio Riog cu un erudit studiu despre Nichifor Isihastul. În noiembrie 1989 la Colegiul Grec din Roma aveau loc lucrările unui Simpozion internaţional despre Filocalie (ale cărui acte au fost publicate în 1991 de editura Qiqajon a Comunităţii monastice de la Bose). În acelaşi interval Filocalia şi mistica bizantină au devenit şi temă de cercetare ştiinţifică pentru savanţi specialişti (istorici. În 1979. li s-au adăugat în 1990–1991 alte două volume suplimentare cuprinzând Scrisorile avvilor Varsanufie şi Ioan din Gaza şi Asceticonul avvei Isaia. cum au fost de exemplu teologul iezuit Irénée Hausherr (1891–1978). următoarele şase volume reuşind să vadă lumina tiparului la Bucureşti în intervalul 1975–1980. Antonio Rigo devenise în 1987 la Bologna doctor în istorie religioasă cu o remarcabilă monografie despre controversata relaţie dintre monahismul isihast bizantin din veacul XIV şi bogomilism realizată sub 216 . Iar în 2004 la Würzburg se tipăreau cele cinci volume ale traducerii integrale în limba germană. Stăniloae încheiase deja publicarea traducerii româneşti a Filocaliei propriu-zise. începeau să apară simultan alte două traduceri integrale: traducerea engleză realizată de Gerald Palmer. Ioan I. teologul şi istoricul luteran Walter Völker (1896–1988) ori teologul şi episcopul ortodox Kallistos Ware (n. I Născut în 1958 la Treviso. În ultimul sfertului de secol reprezentat de intervalul 1979–2004 Philokalia veneţiană din 1782 apărea astfel în traducere modernă în toate limbile europene de circulaţie. Prof. Philipp Sherrard şi Kallistos Ware publicată în patru volume în 1979–1995 şi traducerea franceză a lui Jacques Touraille publicată iniţial în unsprezece fascicule de abaţia cisterciană Bellefontaine între anii 1979–1991 şi în două volume în 1995. care depăşeau deja conţinutul Filocaliei greceşti. teologi) din generaţiile mai noi. filologi. Aceştia au preluat ştafeta acestui tip de preocupări de la savanţii din generaţiile anterioare. Ică jr În 1946 începuseră să apară până în 1948 la Sibiu primele patru volume ale Filocaliei româneşti moderne lărgite realizate de pr.Arhid. Dr. 1934). Dumitru Stăniloae (1903-1993). Între 1984–1987 se publicau la Atena cele patru volume conţinând traducerea neogreacă. Între 1982–1987 apăreau la Torino cele patru volume ale traducerii integrale italiene realizată de monahiile benedictine Benedetta Artiolo şi Francesca Lovato.

a cura di Antonio Rigo. 1993. Introduzione. Ed Saeculum. adevărată enciclopedie vie a manuscriselor acestei epoci. 85. cea de-a treia „sută”. în contexte. Iubirea de linişte. ISBN 9788806193881. Calist şi Ignatie. Bucureşti. 11–90. 7–33) atrăgea atenţia asupra politropiei ireductibile a isihasmului bizantin târziu şi a necesităţii sesizării corecte. despre desăvârşire.Mistica bizantină în actualitatea editorială europeană – două apariţii de excepţie îndrumarea profesorului Antonio Carile şi a benedictinului Jean Gribomont ( şi publicată în 1989 în seria „Orientalia Venetiana”). 2008. Introducerea (p. Maxim Kavsokalivitul şi Simeon al Tesalonicului. Prefazione di Enzo Bianchi. traduzione e note a cura di Antonio Rigo. Deschisă de cele două „metode” psihofizice – cea atribuită lui Simeon Noul Teolog şi cea a lui Nichifor Isihastul – antologia grupa texte filocalice selectate din Teolipt al Filadelfiei.00€. prin care s-a afirmat drept cel mai precis şi tehnic cunoscător al documentelor şi surselor istoriei religioase a Bizanţului târziu. 1 Eseu bibliografic 217 . 91–97). iar din 2001 la Universitatea Ca’ Foscari din Veneţia. L’esicasmo bizantino tra il XIII e il XIV secolo. Edizioni Qiqajon. Antonio Rigo — profesor de bizantinologie între 1994-2001 la Universitatea Basilicata. ca Testamentele patriarhului Atanasie I şi cel al întemeietorului schitului athonit Prodromos. Comunita di Bose.. CVIII + 804 p. „epistola” pustnicului Ioan (atribuită în majoritatea manuscriselor Sfântului Ioan Gură de Aur) către un egumen care i-a I Padri esicasti. Grigorie Palama. 102–142). 147–157). după cum urmează: o selecţie de 13 imne şi 25 de capitole (cuprinse şi în Philokalia) ale Sfântului Simeon Noul Teolog († 1022) (p. Grigorie Sinaitul. Monumentalul volum de 803 pagini prezentat în condiţii grafice excepţionale. autor a câteva monografii şi zeci de articole savante. L’amore della quiete (ho tes hesychias eros). ori regula către monahi a lui Filotei Kokkinos (toate traduse după manuscrise). 232 p Volumul a apărut şi în româneşte Părinţii isihaşti. dar şi câteva texte inedite mai puţin cunoscute. descoperitor şi editor deja şi în continuare al unei serii întregi de scrieri uitate — a realizat şi publicat în 2008 în prestigioasa colecţie „I Millenni” a importantei edituri Einaudi din Torino cea mai extinsă şi valoroasă culegere de texte ale unor „mistici bizantini”2 existentă până acum. bogat ilustrat cu miniaturi dintr-un minologhion bizantin din secolul XII de la Torino. collana „I Millenni”. Cincisprezece ani după această primă antologie. a capitolelor Cuviosului Nichita Stithatul († cca 1090) (p. Câţiva ani mai târziu Antonio Rigo traducea şi publica la editura Comunităţii de la Bose o antologie comentată de texte isihaste bizantine1. grupează noi traduceri în italiană ale unor scrieri duhovniceşti alcătuite pe parcursul a patru secole — din jurul anului 1000 şi până în jurul anului 1400 — de un număr de 21 de autori bizantini de literatură „de suflet folositoare”. 2002. Torino. „epistola” către monahul Ioan a mitropolitului Simeon al Euhaitei (începutul secolului XI) (p. a diversităţii acestui fenomen de înviorare spirituală ireductibil la orice fel de schematizări. 2 Mistici bizantini. Einaudi Editore. din nefericire o traducere amatoristă şi inutilizabilă.

353–383. 519–531. care sunt retraduse aici de bizantinologul italian în integralitate (p. amplul grupaj filocalic de Grigorie Sinaitul e urmat de câte două scrieri din Philokalia aparţinând isihaştilor mitropolit Teolipt al Filadelfiei († 1322): „despre viaţa ascunsă în Hristos” şi „lămurire parţială” (p. Ică jr cerut o regulă de viaţă monahală (p. Dr. poem imnografic anonim despre treapta a cincea a „Scării” Sfântului Ioan Scărarul (p. „regula ascetică” tot din secolul XI a egumenului Vasile de la Lavra lui Maleinas de pe Muntele Olymp din Bithynia (p. 596–604 şi 609–615. 327–347). cea de-a treia variantă a metodei psihofizice este cea din scrierile Cuviosului Grigorie Sinaitul († 1347) (cuprinse în Philokalia). Ioan I. traduse de prof. autor bizantin din a doua jumătate a veacului XIII (p. cele 75 de capitole despre făptuire. prima variantă a metodei psihofizice a rugăciunii isihaste datată de profesorul italian tot în a doua jumătate a secolului XII (p. 351) scrisă de Thekaras. 275–283). Grigorie Palama: cele „trei capitole despre rugăciune şi curăţia inimii” şi tratatul „către Xeni despre patimi. sunt ultimii mari reprezentanţi ai isihasmului monahal bizantin clasic cuprinşi ca atare şi în Philokalia: este vorba de macedoneanul Calist Angelicude prezent cu 218 . gr. 163–173). text foarte important din secolul XI pentru că include în ea primul manifest bizantin în favoarea rugăciunii lui Iisus.Arhid. urmat de o altă scriere anonimă intitulată „Grădina sufletului” (p. respectiv. Paris. urmată de cea de-a doua ei variantă cuprinsă în la fel de celebra scriere „despre paza inimii” (p. ultimii doi autori antologaţi. Rigo după manuscrise) nu au o legătură directă cu isihasmul. tot din a doua jumătate a veacului XIV. 237–270). un altfel de isihasm laici şi urban este cel reprezentat tot în a doua jumătate a secolului XIV de Sfântul Nicolae Cabasila († cca 1397). faimoasa „metodă a sfintei rugăciuni şi atenţii” atribuită Sfântului Simeon Noul Teolog. 384–398). 555–591). cele două grupaje inedite de scrisori de îndrumare duhovnicească adresate de mitropolitul Iacob al Chalcedonului (1351–1370) maicii Evloghia şi de monahul Isaia Teodorei Anghelina (p. o inedită dublă apologie şi exaltare (sub formă narativă şi de capitole) a superiorităţii „imnelor” asupra rugăciunii (tradusă după Cod. 403–415). 195–231). italian convertit la Ortodoxie şi mărturisitor al ei împotriva unionismului promovat de Mihail VIII Paleologul. „canonul catanictic”. 179–183). din care bizantinologul italian retraduce frumoasa carte a VII-a a „Vieţii în Hristos” (p. 435–513). virtuţi şi roadele răgazului minţii” (p. integralitatea „antologiei gnomice” în 249 de sentinţe (cuprinse şi în Philokalia) ale lui Ilie Ecdicul trăitor şi el tot în veacul XI (p. o alegorie inedită a virtuţilor sufletului descrise drept tot atâtea feluri de arbori ai unei grădini. autor bizantin de la jumătatea veacului XIII (p. 291–319). Prof. 417–428) scrisă între anii 1260–1280 de monahul athonit Nichifor Isihastul. capitolul „despre cele opt contemplări” din scrierea mai amplă (cuprinsă în Philokalia) a lui Petru Damaschin de la mijlocul secolului XII (p. 621–652). contemplare şi preoţie (cuprinse în Philokalia) ale lui Teognost. 532–547) şi.

787–790) încheie într-o notă majoră formidabila antologie de „mistici bizantini” realizată de profesorul Antonio Rigo. a opt sute de pagini atent selectate din literatura duhovnicească bizantină a secolelor XI–XIV. care coincid de altfel cu epocile de înflorire şi de criză din evoluţia milenară a societăţii bizantine. O tendinţă mai evident contemplativă. sunt prefaţate de o amplă şi densă „introducere” generală (p. Primul moment este cel al perioadei „formative” a epocii patristice clasice (secolele IV–VII). Ioan şi Dorotei din Gaza. ireductibil la un singur curent. XI–XCVI). în care profesorul italian reface într-o nouă viziune (pe baza redatării mai precise a doua figuri esenţiale. 657–664) şi de monahii constantinopolitani Ignatie şi Calist Xantopol. fiind de la bun început un fenomen „poliedric”. cele ale sinaiţilor Filotei şi Isihie) tabloul de ansamblu al evoluţiei misticii bizantine. Acestora li s-a adăugat de la jumătatea secolului IX încolo Sfântul Isaac Sirul (secolul VII). aşadar. a cărui primă parte a scrierilor sale ascetice e tradusă acum în greceşte la Lavra Sfântul Sava din Palestina răspândindu-se apoi în lumea bizantină. Secolul IX aduce cu sine trei episoade izolate care prefigurează renaşterea spiritualităţii bizantine care va începe în secolul următor: de la Sfântul Teodor Studitul († 826). mai atentă şi riguroasă ştiinţific. în cele o sută de pagini de excelentă sinteză critică în care istoria spiritualităţii bizantine e prezentată desfăşurându-se într-o suită de momente creatore alternând cu perioade e stagnare şi regres. O a două epocă de înflorire creatoare a spiritualităţii bizantine începe la mijlocul secolului X şi durează două secole până la mijlocul secolului XII (cca 950–1150). p.Mistica bizantină în actualitatea editorială europeană – două apariţii de excepţie un „cuvânt despre petrecerea isihastă” (p. şi sirian (macarian) sunt sintetizate în secolul VII în opera Sfinţilor Maxim Mărturisitorul († 662) şi Ioan Scărarul († 670). care au fiecare în faţă câte o notiţă critică de câte 1–3 pagini. 669–786. Cuvioşii Marcu Ascetul şi Diadoh al Foticeii. Textele. Urmează o perioadă de două secole de tăcere („secole obscure”) care coincid cu aspra luptă de supravieţuire în faţa ofensivei islamului şi criza internă prelungită reprezentată de iconoclasm. şi manifestând o pluralitate de voci şi de tendinţe. capadocian-dionisian. Sfinţii Vasile cel Mare şi Maxim Mărturisitorul. iniţiatorul unei reforme chinoviale a monahismului şi de la Sfântul patriarh Fotie († 893) aflăm care anume era canonul „clasic” al autorilor şi lecturilor duhovniceşti pentru bizantini: Patericul egiptean şi Livada duhovnicească. avvii Varsanufie. hotărâtoare pentru viitorul spiritualităţii bizantine. sinteză în 100 de capitole a vieţii isihaste retradusă în integralitate (p. Cuvioşii Nil (Evagrie) şi Ioan Carpathiul. în care filoanele alexandrin (evagrian). se exprimă în 219 Eseu bibliografic . a căror amplă „metodă sau canon” isihast. Interesul ştiinţific al volumului se concentrează. Meritul volumului nu se epuizează însă în restituirea într-o nouă traducere modernă. alături de două scurte anexe despre efectele rugăciunii inimii traduse după manuscris.

Cu toate acestea. La sfârşitul acestui secol şi până la mijlocul secolului XII (cum arată cazurile lui Teodor de la Vlaherne sau Constantin Chrysomalos condamnaţi în 1095 şi 1140) unele idei şi concepţii simeoniene se radicalizează în forme harismatice exaltate şi unilaterale care treceau de la mistică la misticism sau iniţieri misterice. care aduce cu sine în jurul anului 1000 adevăratul „manifest” al rugăciunii lui Iisus (p. dar şi cel prin care se reimpune în lumea bizantină opera lui Dionisie Areopagitul. Că nu avem de-a face cu o polarizare ireductibilă o arată împletirea acestor moduri în gândirile mistice de tip contemplativ. extrem de influent. o arată cele două cărţi ale lui Petru Damaschin scrise în a doua jumătate a secolului XII 220 . dar în acelaşi timp şi o sinteză teologică şi o actualizare duhovnicească personală a tradiţiei Bisericii. dar şi în „canonul ascetic” al pustnicului Ioan. Eklogai) cu dominantă ascetică şi reticenţă contemplativă (în cazul lui Pavel şi tăcerilor lui se poate deduce o distanţare deliberată de poziţia duhovnicească a Noului Teolog. Reprezentative sunt figurile contemporane ale monahilor Pavel († 1054) de la mănăstirea Maicii Domnului Binefăcătoarea (Evergetis) din Constantinopol sau Nikon († 1100) de pe Muntele Negru de lângă Antiohia. arată că în cadrele tradiţiei studite apăruse deja o nouă sensibilitate mistică particulară care va exploda odată cu Sfântul Simeon Noul Teolog († 1022). Ultimul este autorul primei sinteze mistice bizantine semnificative. părintele duhovnicesc al acestuia din urmă. Sfântul Simeon a fost de fapt un „meteorit pe cerul Bizanţului” şi „o figură puţin reprezentativă” (p. adversarul şi acuzatorul lui Simeon Noul Teolog. originale şi tradiţionale. manifest al unei teologii a experienţei Luminii dumnezeieşti. În ultimă instanţă avem de a face cu două moduri de asimilare a tradiţiei: o fidelitate impersonală şi repetitivă faţă de litera ei şi aplicarea ei practică şi o fidelitate personalizată faţă de o tradiţie interiorizată (p. p. Taktikon. Toţi aceştia sunt autorii unor masive şi impersonale antologii tematice de texte duhovniceşti patristice (Synagoge. Curentul contemplativ coexistă însă cu forme de spiritualitate necontemplativă axate pe stăpânirea patimilor şi realizarea virtuţilor. Prof. Dr. Acum literatura mistică bizantină îşi atinge apogeul într-o operă esenţialmente autobiografică. cât şi interior. cum arată scrisoarea mitropolitului Simeon al Euhaitei şi „învăţătura” moral-ascetică extrem de populară (transmisă în manuscrise mai ales sub numele lui Atanasie cel Mare. XXXII). XXVI). XLII). Ioan Damaschinul sau Anastasie Sinaitul) scrisă de mitropolitul Ştefan al Nicomidiei.Arhid. Ică jr secolul X în scrierile lui Filotei Sinaitul centrate pe trezia interioară. aşa cum arată controversele pe care le-a suscitat şi destinul postum de care a avut parte. Ioan I. XLII). ori patriarhul Ioan V al Antiohiei refugiat în 1098 lângă Constantinopol. „Cuvântul ascetic” al lui Simeon Evlaviosul († 987). formulate în a doua jumătate a veacului XII de Ilie Ecdicul şi Nichita Stithatul. Criza monahismului bizantin în veacul XII este evidentă în încercările Comnenilor şi a ierarhiei epocii de a-l disciplina şi reforma atât instituţional.

De acum înainte cronologiile şi evoluţiile sunt deja mult mai bine cunoscute. LXXII). Dacă Grigorie Sinaitul a fost adevăratul sintetizator şi apostol al isihasmului în lumea ortodoxă. cum sunt 221 Eseu bibliografic . Vocea lui Isihie nu este unica. Serbia şi Rusia. Toată calea duhovnicească pare să se reducă aici la trezie cu redimensionarea ponderii celorlalte practici ascetice şi concentrarea atenţiei pe inimă şi rugăciunea lui Iisus. Cea de-a treia variantă a metodei psihofizice este cuprinsă în scrierile Cuviosului Grigorie Sinaitul († 1347). asemenea lui Meletie Galesiotul. italian convertit la Ortodoxie şi la monahism. erou al rezistenţei împotriva „unirii” de la Lyon din 1274. Interesant însă e faptul că în scrierile sale propriu-zis duhovniceşti tehnicile psihofizice de rugăciune nu sunt nici măcar amintite. situându-se în intervalul 1260-1400. În dispută cu filozoful Varlaam acesta a justificat în „Triadele” sale metoda psihofizică ca practică a rugăciunii în templul trupului şi dublă mişcare de unificare şi întoarcere a omului în sine şi de depăşire de sine prin adâncul inimii în Dumnezeu. Această a doua renaştere începe tot sub semnul Sinaiului. O a treia perioadă de înflorire creatoare în mistica bizantină începe de-abia după mijlocul secolului XIII şi durează până la sfârşitul secolului XIV. Ea este urmată de un secol de declin spiritual şi criză. sau cu aceea a lui Meletie Galesiotul Mărturisitorul († 1286). ea răsunând în acelaşi timp cu aceea a lui Thekaras. LIX). fiind traduse şi difuzate de ucenicii acestuia aproape simultan în Bulgaria. Sfântul Grigorie Palama († 1357) a fost apologetul şi teologul său. Dacă prima începuse în secolul X cu Filotei Sinaitul.Mistica bizantină în actualitatea editorială europeană – două apariţii de excepţie şi care reprezintă sfârşitul acestei a doua perioade de înflorire a literaturii mistice bizantine. Acestea sunt adresate ca îndrumare duhovnicească unor maici — cum tot unor maici se adresează în aceeaşi epocă şi alte figuri ale istoriei religioase a Bizanţului târziu. care vor deveni caracteristice pentru isihasmul bizantin târziu. culminând în devastarea şi ocuparea Constantinopolului în 1204 de cruciaţi şi instaurarea Imperiului latin în capitala Bizanţului. mitropolitul Teolipt al Filadelfiei († 1322). Acelaşi lucru este valabil şi pentru scrierile duhovniceşti (editate abia în 1992) ale celui ce l-a iniţiat pe tânărul Palama în isihasm. care opune rugăciunii inimii o campanie susţinută de exaltare a imnelor şi rugăciunii de laudă. devenit. ele s-au bucurat de o imensă popularitate. unde sunt însă inserate într-un „sistem duhovnicesc” isihast care este o „fericită sinteză a misticii bizantine în ultima ei etapă” (p. De o imensă popularitate se vor bucura însă cele două opuscule-manual de iniţiere în metoda psihofizică a practicării rugăciunii lui Iisus scrise la mijlocul şi în a doua jumătate a veacului XIII: „metoda sfintei rugăciuni şi atenţii” atribuită Sfântului Simeon Noul Teolog şi cuvântul „despre paza inimii” al lui Nichifor Aghioritul. aceasta începe în a doua jumătate a veacului XIII cu cele două sute de capitole despre trezie (nepsis) ale lui Isihiei Sinaitul (p. autor al unui vast poem didactico-duhovnicesc ordonat alfabetic însumând 13820 de versuri.

Spre sfârşitul secolului XIV. În preajma acestei mănăstiri şi-a petrecut ultimii ani de viaţă şi umanistul duhovnicesc laic care a fost Sfântul Nicolae Cabasila († cca 1397). centru creativităţii mistice se mută de la Athos în Constantinopol.Arhid. Prinsă între islam şi unionism. Ică jr mitropolitul Iacob al Chalcedonului şi monahul Isaia (ambii din a doua jumătate a veacului XIV). urmare a expansiunii otomane în Balcani. XC). careşi aşteaptă şi ele editorul. Ioan I. scris în jurul anului 1370. Pe lângă aceştia mai există Teolipt al Filadelfiei. † 1429. lumea bizantină intră într-un proces de contracţie şi repliere defensivă lipsită de suflu creator şi de forţă de sinteză (cum arată opera de rezumator a Sfântului Simeon al Tesalonicului. Fapt valabil şi pentru masivul corpus de scrieri isihaste al lui Calist Angelicudes Catafygiotul din Melenikon (Macedonia). contemplare etc. Cu dispariţia în acelaşi timp a fraţilor Xantopol şi a lui Nicolae Cabasila cea de-a treia perioadă de înflorire a misticii bizantine se încheie (p. Vatic. ea s-a făcut simţită şi în lumea bizantină. Prof. Viaţa spirituală bizantină cunoaşte acum o diversitate de forme. Aşa cum prima renaştere mistică din secolele X–XII nu poate fi redusă la Simeon Noul Teolog. Importanţa publicului feminin în receptarea misticii e o caracteristică generală a Evului Mediu târziu european. sau cea de apologet antilatin a Sfântului Marcu Eugenicul. O nouă epocă începe doar după mijlocul secolului XVIII cu Filocalia Sfinţilor Paisie Velicikovski şi Nicodim Aghioritul şi mişcarea de înviorare duhovnicească generată de acestea şi care s-a prelungit până în plin secol XX în monahis222 .). cărora li se datorează ultima „summă” a isihasmului monahale bizantin clasic centrat pe rugăciunea lui Iisus sub forma unei „metode ori canon” în 100 de capitole. trezie. păstrat încă în unicul manuscris cunoscut la Vatican (Cod. gr. virtuţi şi contemplarea naturală ale lui Matei Gabalas († 1353/1360). mult mai evidentă în Occident. un amplu florilegiu comentat. tot aşa nici cea din secolele XIII–XIV nu poate fi limitată la Grigorie Sinaitul şi Grigorie Palama. Dr. isihasmul cunoscând şi el o pluralitate de voci. extrem de copiat şi cunoscut prin preluarea lui în Philokalia. 736). dar şi vocile mai puţin cunoscute încă ale patriarhului Calist I († 1364) — a cărui centurie inedită despre puritatea inimii a fost descoperită recent de profesorul italian — dar şi regulamentul ascetic al lui Filotei Kokkinos († 1377) şi cele două centurii despre patimi. Mai exact în jurul mănăstirii înfiinţate aici de fraţii Ignatie şi Calist Xantopol (acesta din urmă ajuns în 1397 pentru câteva luni patriarh ecumenic). Ultimele două cărţi (VI–VII) ale „Vieţii în Hristos” sunt manifestul filozofic şi umanist al unei vieţi isihaste laice în lume. † 1445). Aceste caracteristici se menţin şi în lungile secole ale „turcocraţiei” pe fondul intensificării influenţelor occidentale şi al antrenării Ortodoxiei în polemicile confesionale europene care au urmat izbucnirii Reformei protestante. din care lipsesc cu desăvârşire orice referire la monahism şi la noţiunile centrale ale isihasmului monahale (isihie.

Antonio Rigo. 79. 2009. „Grigorie al Nyssei ca mistic” (1955). după cum urmează: „Idealul desăvârşirii la Origen” (1931). „Mistica Sfintelor Taine a lui Nicolae Cabasila” (1977). ISBN 978-3-8258-1526-7.Mistica bizantină în actualitatea editorială europeană – două apariţii de excepţie mul tuturor popoarelor ortodoxe din sudul şi estul Europei. declanşându-se procesul de receptare devoţională şi ştiinţifică. Byzantinische Mystik. Baruzi despre „Sf. care a predat spiritualitate răsăriteană în Mainz din 1946 şi până la moartea sa ca nonagenar. Georg Blum aparţine unei generaţii ulterioare. „Adevăratul gnostic după Clement Alexandrinul” (1952). II În prelungirea aceluiaşi demers se situează un volum similar despre „mistica bizantină” publicat în 2009 în Germania3. Rezultatul preocupărilor şi investigaţiilor sale de o viaţă s-au concretizat în opt monografii capitale publicate pe parcursul unei jumătăţi de secol despre principalii reprezentanţi ai spiritualităţii patristice şi bizantine începând cu Filon Alexandrinul şi terminând cu Nicolae Cabasila. Studii despre noţiunea normativă a apostolicităţii de la Pavel la Irineu” (publicată în 1963 la Göttingen). activând din 1958 şi până în 1994 ca pastor al unei comunităţi de lângă Marburg.Autorul său. O linie de interes ştiinţific deschisă şi ilustrată la modul monumental de profesorul Walther Völker (1896–1988). „Progres şi desăvârşire la Filon Alexandrinul” (1938). Ihre Praxis und Theologie von 7. Berlin – Münster.00€. „Contemplare şi extaz la Dionisie Areopagitul” (1958). a studiat între 1951–1955 teologie evanghelică la Marburg şi Heidelberg. Jahrhundert bis zum Beginn der Turkokratie und ihre Fortdauer in der Zeit (Forum Orthodoxe Theologie 8). Ca după 1925 — cu traducerea Povestirilor pelerinului rus şi revirimentul interesului pentru mistică în Franţa universitară (în 1924 apare teza lui J. „Praxis şi theoria la Simeon Noul Teolog” (1974). Ioan al Crucii şi experienţa religioasă”) şi teologică (din 1932 încep să apară fasciculele faimosului Dictionnaire de spiritualité) — Filocalia şi mistica bizantină să suscite tot mai mult atenţia specialiştilor şi publicului european. 3 Eseu bibliografic 223 . Se specializează în siriacistică. În 1960 a devenit doctor în teologie la Marburg cu o teză despre „Tradiţie şi succesiune.. V + 510 p. LIT Verlag. în a cărei descendenţă de ultimă oră se situează şi monumentala antologie comentată de „mistici bizantini” a profesorului bizantinolog din Veneţia. Născut în 1930 lângă Kassel în nordul landului german Hessen. face parte din generaţia mai veche de specialişti în Răsăritul ortodox cu accent pe spiritualitate apăruţi în sânul protestantismului german. teologul luteran Georg Günther Blum. iar în 1971 îşi susţine tot Marburg abilitarea (docentura) cu o monografie despre întemeietorul Bisericii monofizite siriene: „Rabbula al Georg Günther Blum. „Maxim Mărturisitorul ca dascăl al vieţii duhovniceşti” (1965).

XII + 712 p. Erlangen. Harrassowitz. Această operă. Din 1995 face parte din „Societatea prietenilor misticii creştine”. vederea luminii dumnezeieşti. „In der Wolke des Lichtes”. 256 p 4 224 . cu ocazia împlinirii a 70 de ani. Ioan I. Dr. care să dea atenţie şi rădăcinilor biblice ale misticii. Prof. teologul” (publicată în 1969 la Louvain în seria de monografii a Corpusului Scriitorilor Creştini Orientali). deşi în pensie. În 2001. Din 1965 este membru al „Frăţiei evanghelice Michael” care-şi dedică activitatea recuperării în protestantismul german a spiritualităţii şi practicilor şi preocupărilor duhovniceşti abandonate la Reformă. 4). experienţa nopţii întunecate. Motive mistagogice ale creştinismului răsăritean” (1992) sau „Mistologia lui Ioan cel Singuratic din Apamea” (1992). profesorul onorar Blum „lucrează de mai mulţi ani la o prezentare de ansamblu a misticii creştine în Biserica veche şi în Biserica Răsăriteană. 2009. Gesammelte Aufsätze zur Spiritualität und Mystik des christlichen Ostens (Oikonomia 40). 2001. au văzut lumina tiparului în 2009 sub forma a două impozante volume: unul dedicat misticii creştine orientale şi întâlnirii ei cu mistica islamului (Die Geschichte der Begegnung christlich-orientalischen Mystik mit dem Mystik des Islams. Culegerea noastră adună câteva importante lucrări preliminare în vederea acestei opere” (p. Orientalia Biblica et Christiana 17. iar altul. „Mistica creştinorientală şi sufismul. sau mai exact două părţi ale acestei prezentări de ansamblu a misticii creştin întreprinse de profesorul octogenar acum Georg Blum. Ică jr Edessei [412–435]. Problema fundamentală a contactului şi influenţei lor reciproce” (1983). „Nestorianism şi mistică. „Mistica bizantină” a profesorului Georg Blum se prezintă sub forma unei suite de 16 capitole micromonografice consacrate principalelor figuri şi momente ale spiritualităţii ortodoxe din secolul VII şi până în secolul XIV. mai exact Georg Günther Blum. episcopul. „Confesiunile enstatice ale lui Ioan din Dalyatha” (1995). profesorul Karl-Christian Felmy i-a publicat la Erlangen în seria „Oikonomia” o culegere de 11 studii de spiritualitate şi mistică creştină orientală siriacă intitulată. În 1987 a devenit profesor onorar de patristică şi istoria Bisericilor răsăritene al Universităţii din Marburg. Titlurile studiilor reflectă bine preocupările profesorului Georg Blum: „Unire şi amestec. Evoluţia spiritualităţii creştin-orientale în Biserica siro-orientală” (1982). „În norul luminii”4 şi apărută sub îngrijirea discipolului Karl Pinggera (actualmente urmaşul său la catedra din Marburg).Arhid. Ţine cursuri de rugăciune şi meditaţie contemplativă şi organizează săptămâni de post în fosta mănăstire Kirchberg. Două motive fundamentale ale misticii creştine orientale” (1979). Wiesbaden. În cuvântul-înainte îngrijitorul (Karl Pinggera) menţiona faptul că. recenzat aici. consacrat „practicii şi teologiei” misticii bizantine.). Creştinul. cu o formulă a lui Ioan din Dalyatha. „Experienţă mistică şi teologie în creştinismul răsăritean” (1988). „Pătimire cu Hristos.

159–180) are în centru capitolele isihaste ale lui Isihie Sinaitul (situat cronologic. câştigarea virtuţilor duhovniceşti esenţiale (blândeţe. Iar cel care „a exprimat realizarea practică a acestei mistici ca urcuş în trepte spre Dumnezeu” a fost contemporanul său. Sfântul Ioan Scărarul. discernământ) şi unirea mistică cu Dumnezeu prin liniştire. fără argumente. nepătimire şi iubire. în timp ce în scurt timp Mesopotamia a dezvoltat în vechea Biserică a Orientului aflată sub dominaţie musulmană o mistică siro-orientală de sine stătătoare”. 72) şi mistagogie ascetico-mistică a urcuşului omului spre Dumnezeu prin rupere de lume. „Ambigua şi Thalassiana”. Primul mare reprezentant al unei mistici bizantine este. Fiecare capitol se prezintă sub forma unei expuneri de sinteză ale scrierilor mistice ale acestei perioade cu ample citate şi fragmente din aceste opere. Capitolul al treilea (p. unde se precizează că „de o mistică specific bizantină se poate vorbi abia pentru epoca de după irumperea islamului în lumea creştină în secolul VII şi pentru creştinii care trăiau mai departe sub dominaţie bizantină. pocăinţă. întrucât leagă profundele perspective ale teologiei sale cu propriile sale intuiţii şi experienţe duhovniceşti”. lucrarea deschizându-se cu un foarte scurt „cuvânt despre noţiunea de bizantin” (p. cu câteva excursuri finale. şi care se prezintă drept o suită de expuneri ale vieţii sale agitate şi a principalelor sale scrieri duhovniceşti: „Cuvântul ascetic” („călăuzire în viaţa creştină”). rugăciune. Capitolul cel mai amplu (p. „Epistola către Ioan” („îndumnezeire prin iubire desăvârşită”). ceea ce le conferă aspectul unei extrem de utile antologii de texte comentate într-un mod întotdeauna inteligent şi congenial. amintirea morţii. în secolele VII–VIII) despre trezie (nepsis) şi chemarea/rugăciunea lui Iisus — „cale spre curăţia şi liniştirea inimii”. realizarea virtuţilor ascetice fundamentale (ascultare. 193 sq). 1). În această viziune nu e de mirare că primul sfert al volumului este dedicat de profesorul Blum acestor doi importanţi autori duhovniceşti priviţi ca veritabili părinţi fondatori ai „misticii bizantine”. „Centuriile despre iubire”. Frapează doar absenţa unei introduceri. „Centuriile gnostice” şi „Mystagogia”. plânsul de bucurie făcător). 3–70) intitulat „atotputernicia iubirii dumnezeieşti”. „Comentariul la «Tatăl nostru»” („schiţă de spiritualitate mistică”).Mistica bizantină în actualitatea editorială europeană – două apariţii de excepţie de la Sfântul Maxim Mărturisitorul până la Calist şi Ignatie Xantopol. lupta cu patimile pentru însănătoşirea sufletului şi a trupului. 181–202) tratează succint despre „icoană ca mediu al experienţei mistice” şi „mod de experiere a prezenţei lui Hristos” (p. care „a întrupat şi o mistică nouă trimiţând spre viitor. Sfântul Maxim Mărturisitorul. Sfântul Maxim Mărturisitorul († 662) e discutat într-un prim amplu capitol (p. smerenie. Capitolul al patrulea (p. aşadar. 71–158) este cel consacrat lui „Ioan Sinaitul († 649) — mistagogul urcuşului spre Dumnezeu” şi are forma unei amănunţite prezentări a „Scării” drept „summă a experienţei proprii şi compendiu al tradiţiei vieţii duhovniceşti” (p. Sfântului Teodor Studitul († 829) şi „misticii sale a urmării lui 225 Eseu bibliografic .

şi „lava incandescentă” a teologiei simeoniene a experienţei lui Dumnezeu desfide orice integrare în schemele şi sistemele mistagogice ale tradiţiei anterioare. Capitolul al optulea (p. dar în acelaşi timp incapabile să se constituie într-o tradiţiei mistagogică de sine stătătoare (p. „dascăl al rugăciunii şi al teologiei mistice”. etalând o independenţă şi o personalitate neîncadrabile. Dr. 263). 457–459). 307–324) e dedicat prezentării „deschizătorilor de drum ai modului psihosomatic de rugăciune”. mai ales. Ioan I. 461–484) prezintă în detaliu „canonul isihast” al lui Ignatie şi Calist Xantopol († 1397) ca 226 . În schimb un consistent capitol (p. şi anume — în această ordine — lui Nichifor Isihastul şi cuvântului său „despre trezie şi paza inimii” şi. veritabilă micromonografie mistagogică. discutat în detaliu într-un amplu şi cuprinzător capitol. „Savant. cât un isihasm alternativ nemonahal. 207–264) este dedicat unei detaliate prezentări a Sfântului Simeon „Noul Teolog” († 1022) în sensul de mistic al „experienţei luminii dumnezeieşti” aşa cum îl vede Philokalia şi tradiţia isihastă: în descendenţa nemijlocită a Sfântului Ioan Teologul şi Grigorie Teologul „nu din pricina forţei creatoare a gândirii sale teologice. practicabil şi de laicii trăitori în lume. 262). şi Sfântului Grigorie Palama († 1359) (p. De la Nichita şi Filotei capitolul al nouălea (p. Originalitatea fără comparaţie a acestei experienţe mistice. 431–460). ci ca martor al experienţei sale nemijlocite a lui Dumnezeu. dăruite înaintea lui Evanghelistului şi Părintelui Bisericii” (p. „metodei sfintei rugăciuni şi atenţii” atribuite lui Simeon Noul Teolog (p. Următoarele două capitole sunt dedicate prezentării „clasicilor” misticii isihaste bizantine: Cuviosului Grigorie Sinaitul († 1347) (p. sacramentale şi mistice ale vieţii în Hristos” (p. Ică jr Iisus în comunitatea unei mănăstiri” îi sunt dedicate cele câteva pagini de schiţă rapidă ale capitolului al cincilea (p. Nichita Stithatul († 1090). înainte sau după Simeon) ca „noi accente şi perspective ale spiritualităţii sinaite”. 265–280) îşi elaborează în cele trei „centurii” ale sale un sistem ascetico-mistic propriu atent analizat ca „o nouă schiţă de viaţă duhovnicească în veşmânt vechi”. orientat etic-ascetic şi înrădăcinat sacramental şi liturgic. Capitolul al zecelea (p. al 13-lea. e dedicat lui Nicolae Cabasila († cca 1397) şi „viziunii sale sintetice a dimensiunii ascetice. „Discipolul şi biograful Sfântului Simeon”. 325–354). „teolog şi mistagog al isihasmului”. Un alt capitol consistent. Cabasila nu a schiţat în „Viaţa în Hristos” atât „o alternativă la isihasm” (p. 355–430). comparabilă cu „erupţia unui vulcan”. 313–323). Un alt capitol (p. 203–206). pentru ca nu a existat de fapt o „şcoală” bizantină de spiritualitate simeoniană. 281–290) e dedicat prezentării celor 40 de capitole despre trezie ca luptă duhovnicească ale lui Filotei Sinaitul (plasat cândva în secolele X–XI.Arhid. tema capitolului al şaptelea (p. Prof. 291–306) sare la Teolipt al Filadelfiei († 1322) ca „isihast şi teolog mistic” analizat ca autor al unei „mistagogii” originale analizate pe baza „cuvântului despre lucrarea ascunsă în Hristos” şi extrasele din „lămurirea parţială” reţinute în Philokalia. politician şi scriitor independent”.

Mistica bizantină în actualitatea editorială europeană – două apariţii de excepţie o introducere practică şi metodică în viaţa de isihie şi singurătate a monahilor în toate aspectele ei concrete. viaţă contemplativă şi liturgicsacramentală. pe atât de exigent şi solicitant. de disciplină ascetică. parte integrantă constitutivă a identităţii spirituale europene. Penultimul capitol (p. putând fi folosită ca o iniţiere reală în „practica şi teologia” ei. iar nu doar ca introducere într-un corpus de texte de literatură spirituală. al 16-lea (p. şi în care nevoia unor lucrări care să faciliteze un acces pertinent este o permanentă şi benefică provocare. Apariţia aproape simultană a celor două volume oferă intelectualilor contemporani şansa a două apropieri fecunde şi complementare de fascinantul univers duhovnicesc al misticii şi misticilor bizantine aflate în inima tradiţiei ortodoxe. 497–509). Mistica bizantină a teologului evanghelic Georg Blum oferă în schimb o abordarea mai duhovnicească a acestui fenomen. ultimul capitol. Eseu bibliografic 227 . Teologii nu vor avea şi ei decât de profitat de pe urma parcurgerii acestor două monumentale volume scrise de autori aflaţi între cei mai solizi specialişti ai momentului într-un domeniu pe cât de fascinant. Mai puţin acoperită istoric şi mai puţin precisă în contextualizare decât Misticii bizantini ai istoricului Antonio Rigo. fiind consacrat — în loc de concluzii — unei frumoase analize a „dumnezeieştii Liturghii” ca experienţă mistagogică anticipată a „cultului divin ceresc”. 485–496) schiţează un foarte rapid tablou al „evoluţiei isihasmului în epoca modernă” de la Nicodim Aghioritul la Teoclit Dionisiatul.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful