JUDETUL PRAHOVA MONUMENTE REPREZENTATITVE

Motto:
„Puneţi copiii în faţa monumentelor în care este încorporată istoria... şi în felul acesta istoria poporului nostru nu va mai fi o materie de învăţat pe de rost astăzi şi de uitat mâine, ci un element de putere şi de iniţiativă în sufletul fiecăruia dintre ei.” NICOLAE IORGA Situarea judeţului Prahova pe harta ţării explică, în mare parte, bogăţia şi frumuseţea acestui ţinut, a vestigiilor ce perpetuează trecutul istoric al locuitorilor săi. Dispus între judeţele Buzău – la est, Braşov – la nord, Dâmboviţa – la vest, Ialomiţa şi sectorul agricol Ilfov la sud, judeţul Prahova acoperă, în cea mai mare parte, bazinul hidrografic al râului de la care îşi trage numele, având o suprafaţă de 4716 kmp, reprezentând 2% din suprafaţa întregii ţări; multitudinea vestigiilor, care vorbesc cu elocvenţă despre poporul nostru se datorează interesului sporit al prahovenilor de a pune în valoare dovezile de cultură materială şi spirituală create de înaintaşi; alături de specialişti, care au ca preocupare, prin natura profesiei, protecţia şi valorificarea monumentelor, toţi cetăţenii ar trebui să manifeste o permanentă grijă pentru păstrarea şi conservarea acestor monumente, a căror menire este să perpetueze şi să facă cunoscută istoria acestui popor; Prahova este un adevărat tezaur de valori istorice şi arhitecturale, pus în valoare, din păcate, doar parţial. În iunie 1990, Comisia Naţională a Ansamblurilor, Monumentelor de Arhitectură şi Siturilor Istorice, Filiala Muntenia a aprobat pentru judeţul Prahova 935 obiective din care 721 monumente de arhitectură, 117 situri arheologice, 86 monumente şi ansambluri de artă plastică şi 11 clădiri memoriale; o selecţie riguroasă, ne-a impus prezentarea a 15 monumente; am fost călăuziţi de criteriul cronologic, urmărind evoluţia în timp a tuturor categoriilor de monumente, marcate prin elemente de arhitectură, de consonaţă culturală specifică epocii şi reprezentative pentru meleagurile Prahovei. Rezervaţia arheologică Târgşoru Vechi Comuna Târgşoru Vechi Rezervaţia arheologică de la Târgşoru Vechi, situată la cca. 10 km. vest-sud-vest de Ploieşti, se plasează, prin importanţa monumentelor de pe cuprinsul său, alături de binecunoscutele rezervaţii arheologice de la Histria, Sarmisegetusa Regia, Sarmisegetusa Ulpia Traiana, Păcuiul lui Soare etc., iar pentru Muntenia este singurul obiectiv din această categorie; importanţa şi unicitatea monumentelor de la Târgşoru Vechi a fost semnalată la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea de Gheorghe Tocilescu şi Alexandru Zagoritz, fiind apoi confirmată de studiile lui C.C.Giurescu (1924) şi Nicolae Iorga (1939). Cercetările arheologice întreprinse aici, din anul 1956, de un colectiv de arheologi condus de prof. Gheorghe Diaconu, au dovedit că zona Târgşorului, cu precădere teritoriul acoperit de rezervaţie, a început să fie locuită din paleoliticul superior şi neolitic (culturile Cris, Boian, Gumelniţa); aşezări sau necropole au fost semnalate din epoca bronzului (culturile Glina, Monteoru, Tei), prima şi a doua epocă a fierului (civilizaţia traco-geto-dacică şi dacică clasică), epoca romană (un castru cu thermele sale), secolul II-III p.Ch. (o aşezare a dacilor liberi); s-a descoperit o mare necropolă birituală din secolul III-IV p.Ch. (din care au fost cercetate până în prezent circa 470 de complexe funerare), aşezări daco-romane (secolul V-VII p.Ch.) şi vechi româneşti (secolele VII-IX p.Ch.), pe ambele maluri ale pârâului Leota, care străbate rezervaţia. Târgul medieval şi reşedinţa domnească, vestigii cu cea mai mare întindere şi consistenţă, sunt semnalate în documente la începutul secolului al XV-lea, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân (Novum Forum – Târgul Nou, 6 august 1413); arheologic este dovedit că existau încă din secolul al XIV-lea; din târgul medieval şi reşedinţa domnească, în afara zidului de incintă şi a locuinţelor de

1

la Brăneşti (Bud 6) unde nivelul culturii Ipoteşti-Cândeşti este cercetat aproape în întregime. cât şi instrumentarul necesar cercetării.Ch.Matei Basarab nr. iar după 1850 dispare şi mănăstirea.5). terasele râului Budureasca cuprind 31 de situri arheologice. Ch.Ch. la românii vechi. reparaţii. umane. una dintre primele amenajări de acest tip din ţară. dezvoltarea înfloritoare este atestată de bogăţia descoperirilor de aici: unelte agricole şi meşteşugăreşti. o bibliotecă de lucru. Rezervaţia arheologică Budureasca Comuna Vadu Săpat Este una din vetrele reprezentative de viaţă multimilenară din judeţul Prahova. romane târzii şi bizantine. etapizat. optimizări pentru a rămâne etalon al organizării de şantier arheologic în judeţul Prahova şi în ţară. în anul 1959. cea mai densă grupare umană străveche în Dacia. este situată în partea de răsărit a municipiului Ploieşti.9). cum arată atelierele de făurari din secolele II/I î. Puţul lui Burdu (Bud. de-a lungul epocii bronzului tracic şi a cizilizaţiei fierului la geto-daci.târgoveţ.. înfiinţată în anul 1998. Toate aceste monumente sunt reprezentative pentru repertoriul de modele specific arhitecturii medievale din Muntenia. Cercetările arheologice sistematice au fost iniţiate aici de către arheologul Victor Teodorescu. vizibile deasupra solului. arătând un dezvoltat nivel de viaţă economico-socială şi culturală din vechi timpuri. obiecte casnice. necesar statistic. şi îndeosebi cuptoarele de redus minereul de fier. istoric determinate. 2 . definind zona respectivă ca o veritabilă Rezervaţie Arheologică. Expoziţia permanentă „Arheositurile din Valea Budureasca” deschisă în anul 2001 la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova ilustrează relaţia cronologic-evolutivă dintre om şi ambientul geo-ecologic. la 30 km est-nord-est de municipiul Ploieşti şi la 13 km nord-vest de Mizil. Apostoli Petru şi Pavel” Ploieşti. V-VII d. meşteşug specializat care s-a dezvoltat treptat. Antonie Vodă înfiinţează o mănăstire în jurul bisericii domneşti de pe incintă.VI/VII d. .VII d. În prezent această importantă concentrare de monumente istorice şi arheologice aparţine şi este administrată de Mănăstirea Turnu. este astfel documentată prin cercetările de la Puţul Tătarului (Bud. tipare pentru podoabe şi numeroase accesorii vestimentare. Domnul Moldovei. decodificând modelele comportamentale. a continuat an de an. suportă an de an îmbunătăţiri. din minereul de fier. stabilitatea activă multimilenară şi unitatea culturală a comunităţilor umane care au populat-o. ceramică locală şi de import. 4). un loc excelent ca adăpost de intemperii şi năvăliri. exploatat-o şi umanizat-o. este cel mai vechi monument ecleziastic. Activitatea de cercetare arheologică sistematică. monede dacice.Ch. dispărând cu totul în secolul al XIX-lea. ruinele edificiilor religioase. La Onceşti (Bud. în amintirea victoriei de pe râul Teleajen din anul 1637 asupra oştirii lui Vasile Lupu. încă din secolele VI-V î. Sediul Rezervaţiei arheologice Budureasca care adăposteşte laboratorul de prelucrare primară a materialului arheologic colectat. construit în întregime din zid de pe raza oraşului. în sec. cu hramul „Sf. lemne şi piatră. până în epoca formării poporului român: de la dacii liberi şi dacoromani. ridicată de Vlad Ţepeş. s-au păstrat. depozitul de material ceramic şi osteologic.Ch. probabil pe locul alteia mai vechi. evoluţia habitatului în zonă. republicane romane. lăcaşul de cult a fost ctitorit în anul 1639 de către Matei Basarab. Apostoli Petru şi Pavel”. se extrăgea şi se prelucra fierul. târgul domnesc de la Târgşor a decăzut odată cu ridicarea Ploieştilor. str. propriu popoarelor sedentare. conform unei strategii menite să asigure continuitatea restituirii monografice şi a valorificării ştiinţifico-expoziţionale pe epoci şi culturi. datând din secolele IV . După 1670. şi valorifică expoziţional principalele descoperiri arheologice făcute în cei aproape 50 de ani de cercetare sistematică a Văii Budureasca. 63 Biserica Domnească. un eşantion paleodemografic reprezentativ şi ilustrativ pentru continuitatea. ctitorii ale breslelor de meşteşugari: biserica din timpul lui Vladislav II (1447-1456). biserica Roşie (1579) şi biserica ctitorită pe incinta domnească de Antonie Vodă (1669-1671). s-au descoperit urme de locuire din paleoliticul mijlociu şi neoliticul timpuriu pretracic. Zona bogată a oferit condiţii bune de viaţă: apă – şi azi Puţul Tătarului este renumit în zonă – pământ pentru cultură şi păşunat. Biserica Domnească „Sf. biserica Albă (1535-1540). Mica vale Budureasca se află în zona primelor dealuri subcarpatice.

lângă paraclis. fiind necesară construirea unei biserici mai mari şi a unor chilii suplimentare. Biserica Mare a fost construită din piatră şi cărămidă între anii 1842-1846. întreaga biserică a fost restaurată în anul 1998. ceea ce se numeşte astăzi „curtea nouă”. pictura în ulei a fost executată pe fond de aur mozaicat. care funcţionează şi astăzi şi care a fost primul muzeu religios românesc. prima ediţie a Bibliei tradusă şi tipărită în limba română la Bucureşti. precum şi pictura originală.familia Cantacuzino. Pictura din pridvor şi naos este cea originală. ploieştean la origine. în general bisericile ortodoxe sunt formate din: pronaos. a fost în anul 1742 zugrăvită cu cheltuiala lui Avram Braşoveanu şi Jupâniţei Ilinca. ajungând cu această ocazie la Muntele Sinai. cunoscut om politic. numită şi „Catedrala Carpaţilor”.. zidit odată cu biserica. declarată monument de arhitectură. un frumos paraclis. acest stil. monumentul a fost restaurat sub îndrumarea arhitectului Neculce din partea Direcţiei Monumentelor istorice: s-au consolidat zidurile cu beton armat şi s-au refăcut acoperişul. care. La sărbătorirea a 200 de ani de la fondarea mănăstirii s-a amenajat un muzeu religios. cu finanţarea unor enoriaşi ai Ploieştiului. specifică mănăstirilor şi reşedinţelor episcopale sau mitropolitane. după anii 1900. Impresionat de ceea ce a văzut. să construiască o mănăstire cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”care să poarte numele Muntelui Sinai. etc. mănăstirea a fost construită să adăpostească doisprezece călugări. Fiind prima construcţie în această zonă. creează fiorul religios al catacombelor primelor secole ale creştinismului. precum şi o superbă colecţie de icoane. reprezentând la dreapta pe Moise cu Tablele Legii şi în partea stângă pe fratele lui. iar în anii 1794 şi 1879 a fost repictată. unde se desfăşoară slujbe zilnice. astăzi dispărută. Biserica este construită în stil brâncovenesc. Fondatorul Mănăstirii Sinaia este Spătarul Mihail Cantacuzino. muzeul mănăstirii prezintă obiecte de cult. dar cu timpul numărul acestora a crescut. peste care a fost clopotniţa. Tot în curtea vechii mănăstiri. în stil neobizantin.Planul bisericii este dreptunghiular. şi renovată complet. Biserica Mare a Mănăstirii Sinaia a fost prima biserică şi mănăstire ortodoxă electrificată din România. Stanca. la mijlocul portalului se găseşte stema familiei fondatoare . având o singură absidă spre răsărit. între anii 1893-1903. pridvorul. deosebit de important este portalul bisericii care este sculptat. Aaron. iar stilul brâncovenesc adaugă acestora pridvorul. Prin grija Regelui Carol I. în anul 1978. care a avut un rol foarte important în unirea ţărilor române. naosul era acoperit cu o turlă octogonală din lemn. paraclisul este o capelă. tencuielile interioare şi exterioare. Mănăstirea Sinaia are. are drept caracteristici coloanele sculptate în piatră şi ornate cu motive florale si vegetale: floare de crin. în anul 1787 a fost reparată de Constantin Brăileanu. în 1688. Aşezată în incinta nouă şi închinată Sfintei Treimi. arhitectura sa joasă. împreună cu mama sa. de asemenea. de pictorul danez Aage Exner. Noile construcţii. au fost realizate între anii 1842-1846. înnegrită de trecerea timpului. pictorul preferat al Cantacuzinilor. s-a hotarât ca la întoarcerea în Ţara Românească. au fost martorii marilor lucrări de restaurare ce se desfăşoară aici. şi cu sora sa. ea reprezintă şi certificatul de naştere al oraşului Sinaia. prin străduinţa călugărilor care locuiau aici. arhitectură caracteristică Ţării Româneşti. Cei ce au vizitat recent mănăstirea. La început. Mănăstirea Sinaia Sinaia Mănăstirea Sinaia. prin grija domnitorului Şerban Cantacuzino. după planul arhitectului George Mandrea. mai târziu. oraş care se va dezvolta. de influenţă barocă. cu toiagul înfrunzit. este alcătuit din câte două arcade laterale cu stâlpi octogonali şi din alte două în faţada principală. datează din secolul al XVII-lea şi reprezintă identitatea istorică a orasului.. se găseşte cavoul lui Take Ionescu. deteriorată de mai multe ori. Elena. fiind bolnav s-a vindecat la Mănăstirea Sinaia şi a lăsat prin testament dorinţa de a fi îngropat în acest loc. sub îndrumarea preotului paroh Ionică Pârlea. realizată de Pârvu Mutu Zugravul. frunza de stejar. naos şi altar. 3 . care datează din aceeaşi perioadă – 1695. ctitoria. vulturul bicefal ce ţine în gheare semnele imperiale ale puterii: sceptrul şi crucea. ea a fost parţial reconstruită. face un pelerinaj la Locurile Sfinte. fiind prima construcţie pe acest teritoriu.

atât în faţă. narghilele. clădirea are două nivele: dedesubt. atât ca plan şi structură interioară. înconjurat de piese realizate prin intarsie cu sidef. se remarcă talerele din argint gravate şi datate. cât şi în spate. a fost folosită drept cancelarie (administraţie) a salinei. unsprezece stâlpi eleganţi din stejar. probabil. conferindu-i o alură distinsă. locuinţa. str. Democraţiei nr. bucătăria de iarnă păstrează un bogat inventar de obiecte de uz casnic-gospodăresc. a decoraţiei interioare. prin folosirea unor soluţii şi tehnici constructive tradiţionale. aspecte semnificative din istoria exploatării şi prelucrării sării. prof. căldăruşe. de ceardacuri cu parmalâc şi stâlpi din lemn de stejar. ciopliţi în stil popular. sub numele de „Casa Hagi Prodan”. piesa de rezistenţă o constituie „Icoana de la Ierusalim”. împodobesc cerdacul. probabil în jurul anului 1785. str. pivniţa durată din piatră de râu. de către un strămoş al familiei Dobrescu. organizează în clădire. cu frumoase motive florale şi avimorfe. asemănătoare cu aceea a lui Hagi Prodan.al XIX-lea. În anul 2005 s-a deschis aici Muzeul „Casă de târgoveţ din secolele al XVIII-lea . după restaurarea survenită în urma cutremurului din anul 1977. de o frumuseţe deosebită este tavanul din sufragerie decorat cu o rozetă amplă conţinând motive vegetale: viţă-de-vie şi struguri. la sfârşitul secolului al XVIII-lea. cât şi ca mod de decorare a faţadelor. prevăzuţi cu capiteluri. 2 Monument de arhitectură laică. realizată în jurul anilor 1825 1830. cu o cameră lungă. un târgoveţ bogat. aici va funcţiona după primul război mondial „Muzeul Prahovei”. devine hagiu. ulei pe pânză. spre sfârşitul secolului al XIX-lea. ibrice de cafea.al XIX-lea”. care. clădirea cunoscută de toţi ploieştenii sub numele de „Casa Hagi Prodan”. ciubuce şi măsuţe cu intarsii de sidef.Casa „Hagi Prodan” Ploieşti. este opera unor talentaţi meşteri locali. a fost construită la finele secolului al XVIII-lea. în această clădire. iar deasupra patru camere de diferite dimensiuni cu o sală la mijloc şi cu un cerdac pe 4 . după anul 1950. ea a aparţinut unui negustor căldărar. aspect remarcat de Nicolae Iorga. Valoarea sa arhitectonică rezultă din stilul construcţiei (popular românesc. alături de ţesături vechi româneşti. Kutuzov nr. oferind casei un plus de autenticitate. În primele decenii ale secolului al XX-lea. vase de ars mirodenii. definitoriu pentru zona Slănicului. decoraţia de stuc. înaltă. reprezintă modelul vechilor case româneşti prahovene. bogat sculptat şi prin plafonul din lemn sculptat în motiv stelat. cu prispă şi foişor. acesta iniţiază şi finalizează un proiect de renovare a ei sub directa îndrumare a renumitului arhitect ploieştean. policromă la origine. valorificând un patrimoniu de excepţie. Ca stil arhitectonic ea se înscrie în tipul de casă ţărănească din zona colinară. a prispei. Casa „Dobrescu” Ploieşti. folosite în epocă. Toma Socolescu. o cămară şi o pivniţă mai adâncită. foarte spaţioasă. expoziţia permanentă îşi propune să prezinte interiorul unei case de negustor înstărit din secolele al XVIII-lea . icoană de hagiu datată 5 iunie 1819. mărginite. Casa Dobrescu a fost construită. prin proporţiile şi amplitudinea foişorului. principala piesă de mobilier din dormitor este patul.2003 expoziţia permanentă „Nichita Stănescu”. care după pelerinajul la Ierusalim. între anii 1880-1890. sacnasiul prezintă obiecte de artă veche orientală: chilimuri. Expoziţia permanentă prezintă importanţa acestui mineral vital pentru viaţă şi activităţile omului. având un parter scund. ce au fost lucrate în ateliere vieneze: tingiri. inclusiv unele specii rare de plante halofile. clădirea se afla în ruină. casă veche românească. stil caracteristic târgurilor prahovene de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. 1 Vechi monument de arhitectură. deasupra odăile. un interior de epocă al unei case din secolul al XVIII-lea care va deveni ulterior o secţie a Muzeului de Istorie şi Arheologie Prahova. adăposteşte astăzi Muzeul Sării. Ivan Prodan. Nicolae Simache. conform uzuanţelor epocii. forma planului casei este aproape pătrată. Casa Cămărăşiei Slănic Monument de arhitectură ridicat în preajma anului 1800. sufrageria se remarcă printr-un mobilier sobru. casa constituie o bijuterie de arhitectură veche românească. cu foişor). a funcţionat în perioada 1985 . Recent restaurată la parametri originari. precum şi particularităţile mediului natural din zonă. sinii de alamă.

Ornamentul cel mai bogat. constituind prilej de sărbătoare pentru întregul oraş. prin strădania profesorului Nicolae Simache. iar partea ornamentală se compune din cornişe ce marchează trecerea între cele două niveluri ale clădirii. tablouri şi piese vestimentare relevante pentru evoluţia poştei româneşti. care adăposteşte şi scara. modernă şi contemporană. a studiilor şi cercetărilor întreprinse de specialiştii din diversele domenii (arheologie. Restaurată la începutul deceniului şapte al secolului al XX-lea. Toma Caragiu nr.T. prima lucrare de artă monumentală ce reprezenta simbolul cutezanţei ploieştenilor pentru asigurarea libertăţii alegerilor din martie 1869. istorie medie. începuturile oraşului Ploieşti. cum era numit în epocă – s-a construit întrun loc central cumpărat din banii Primăriei şi ai cetăţenilor urbei. Ultima reparaţie de mare amploare (1990-1995). Piatra de temelie (1865). cu prilejul Anului Caragiale. Petru şi Pavel” Ploieşti. de unde s-a adus. a fost aşezată pe un frumos soclu doric. 6. încadrează inscripţia: „SCIINTELE BASA VERITATII”. Aici a funcţionat. Edificiul prezintă o faţadă impunătoare în stil neoclasic. Petru şi Pavel” care. precum şi a activităţii sale publicistice. prin valorificarea colecţiilor de patrimoniu proprii. Înaltă de 3. personalităţilor (Ilie Oană. în timpul primariatului lui C. au fost aplicate ornamente din bronz inscripţionate: „Cetăţenilor Ploeşteni. numismatică şi medalistică etc. reprezentative pentru istoria locală. str. Liceul Pedagogic nr. şi-a mutat sediul într-o clădire monumentală pe Bulevard. clădirea adăposteşte Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova. . fiecare intervenţie fiind marcată de grija pentru conservarea monumentului. Statuia a fost executată şi turnată în bronz la Paris. la Ploieşti. arhitectul oraşului. iar în mâna stângă un pergament cu inscripţia: “CONSTITUŢIUNEA ŞI LEGEA ELECTORALĂ”. Liceul Industrial de Fete. Ideea care a coordonat reorganizarea tematică a Expoziţiei permanente a secţiei de istorie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova. Şcoala Elementară nr. până în prezent din tematica generală a muzeului. apoi inaugurarea localului (1866) s-au făcut în cadrul unei ceremonii deosebite. dovezi ale prezenţei scriitorului la Ploieşti. apărătorii libertăţilor publice. etapele care ilustraeză descoperirile arheologice din judeţul Prahova. Piaţa 1 Decembrie 1918 La 21 iunie 1881. Statuia Libertăţii Ploieşti. Şcoala Medie nr. Muzeul „Ion Luca Caragiale”. cu rigurozitate personalitatea arhitecturală a monumentului. în anul 1876. Gimnaziul de băieţi „Sf. din arcadele ferestrelor înscrise în triunghiuri şi din frontoanele de deasupra faţadei principale. aşezat deasupra balconului şi intrării. statuia o reprezintă pe zeiţa Minerva care ţine în mâna dreaptă o lance. iar meşterul Ioniţă Anghel a primit sarcina lucrării. Pe cele patru faţade ale soclului. înalt de 4 m. O impresionantă colecţie de timbre şi cărţi poştale este etalată în sala „Filatelie şi cartofilie” alături de documente. aspecte ale vieţii culturale prahovene antebelice. în funcţie de mijloacele materiale avute la dispoziţie. Arhitectul Alexandru Orăscu a întocmit planurile clădirii. reorganizat în anul 2002. cerdacului.toată faţa dinspre miazăzi. în anul 1898. Socolescu. ansamblul fiind împrejmuit cu grilaj de fier de către Toma N. Din anul 1970. în clădirea vechiului gimnaziu au funcţionat: Şcoala Comercială. realizat în marmură de Proviţa (judeţul Prahova). cabinetele de numismatică şi medalistică. Şcoala Normală de Băieţi „Mihai Viteazul”. a fost aceea a individualizării sale în contextul instituţiilor de profil din ţară. evenimentele de la mijlocul secolului al XIX-lea (1848)şi ecoul lor în Prahova. 2. 5 . clădirea a fost de mai multe ori restaurată. imobilul adăposteşte. ultimele două săli ale circuitului de vizitare sunt alocate „Istoriei sportului prahovean.5 m. În decursul timpului. panourile balustradei precum şi plafoanele tuturor încăperilor. Gimnaziul devenit Liceul „Sf. 21.). 10 Clădire importantă pentru ploieşteni. expoziţia permanentă prezintă fotografii şi documente originale de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Podoaba caracteristică a casei o constituie decoraţia din stucatură. piatra fundamentală fiind pusă la 1 septembrie 1879. din 1962. era inaugurată. au fost realizate. a respectat. În aripa sudică. vreme de peste 30 de ani.Grigorescu. Leonard Doroftei) şi cluburilor sportive prahovene. care împodobeşte timpanele arcadelor.„Liceul Vechi”.

dar şi reşedinţă oficială. Muzeul deţine pictură europeană. Principele Carol reuşeşte să achiziţioneze domeniul Piatra Arsă de lângă Sinaia. Lângă castel s-au adăugat. destinat prinţului moştenitor Ferdinand şi. Decoraţiunile interioare. artă decorativă (faianţă şi porţelan din secolul al XVIII-lea. este astăzi o prestigioasă instituţie de cultură a muzeografiei româneşti. „Anul 1869. Din anul 1948. numit Pelişor. „Monument ridicat prin subscripţiune naţională”. de însuşi regele Carol. 4. Casa „Ghiţă Ionescu” 1885 Ploieşti. ferestrele şi balcoanele de la casele din giuru-i înţesate de doamne şi chiar coperişurile acoperite de bărbaţi. piatră. unic în România datorită bogăţiei şi diversităţii patrimoniului. au fost realizate de specialişti germani iar picturile de celebrul artist vienez Gustav Klimt. camera turcească. Castelul se înscrie. sala de consiliu. Arhitecţii angajaţi pentru acest proiect au fost coordonaţi.România recunoscătoare”. amenajat ca o cabană de vânătoare. Foişorul. statuia a fost evacuată la Păuleşti. ce va fi complet finalizat în 1914. pe care. fântâni sculptate în piatră. În anul 1872. argintărie engleză şi rusă din secolele al XVIII-lea – al XIX-lea). martie 26”. se va pune piatra de temelie a unui complex de clădiri. Casa „Ghiţă Ionescu”. oraşul Ploeşti înfăţişa o privelişte neobişnuită: pretutindeni veselie. Muzeul Naţional Peleş. camerele armurilor. însă se pot identifica şi renascentismul italian îmbinat cu gotic. o impresionantă colecţie de arme europene şi orientale din secolele al XV-lea – al XIX-lea (cca. castelul de lângă Sinaia a fost construit cu scopul de a statornici noua dinastie în conştiinţa poporului român. în stil neorenascentist. camera franceză. se remarcă în mod deosebit ca şi monument de arhitectură ce datează din anul 1885. mobilier. s-a definitivat reşedinţa regilor României care şi-a păstrat statutul şi simbolistica până în anul 1947 şi s-a înscris printre cele mai importante monumente europene de la cumpăna veacurilor XIX şi XX. camera florentină. sala de concerte şi apartamentul imperial. tapiserii. cărămidă şi marmură şi avea 160 de camere. Reşedinţa regală va fi inaugurată în 1883. bancher. din punct de vedere arhitectural şi al decoraţiunilor interioare. în faţa Palatului Administrativ. Stilul predominant este cel al Renaşterii germane. covoare orientale. Edificiul a fost construit de omul politic Ghiţă Ionescu. într-o zonă centrală. baroc şi rococo de inspiraţie franceză. Încă din timpul domniei regelui Carol I. dar şi pentru a conferi tânărului stat român un prestigiu şi o poziţie demnă în Europa. preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova în anii 1895-1896. porţile castelului erau deschise publicului vizitator de pretutindeni în anumite intervale de timp. pretutindeni mişcare şi poporaţiune de toate clasele. în prezent Muzeul Judeţean de Artă „Ion Ionescu Quintus”. un castel mai mic. începând cu anul 1875. Castelul a fost construit din lemn. vitralii. Astfel. Arhitecţii au utilizat din abundenţă decoraţiunile din lemn. 6 . apoi. Johannes Schulz şi Karel Liman. cu tact şi competenţă. când sistematizarea centrului civic al oraşului a impus-o. primar al oraşului. Iată cum descria ziarul „Românul” ziua inaugurării: „Duminică 21 iunie. Bulevardul Independenţei nr. Pe la 9 ore piaţa era plină. Ulterior. 1 Pe Bulevardul Independenţei. ordine şi decoraţii. o construcţie cu 42 de camere. vase ornamentale din marmură de Carrara. Complexul Peleş Sinaia Reşedinţă a familiei regale a României. între 1896-1914. Este înconjurat de şapte terase decorate de statuile realizate de sculptorul italian Romanelli. atât pe exterior cât şi pe interior şi acest lucru a oferit clădirii un aspect cu totul special. în prezenţa oficialităţilor de stat şi a numeroşi invitaţi străini.” În timpul celui de-al doilea război mondial. aici funcţionează Muzeul Naţional Peleş. în stil elveţian. „Anul 1881”. în vestminte de sărbătoare se îndrepta spre Piaţa Unirii. În interior se remarcă: sala de recepţie. De construcţie s-a ocupat Wilhelm von Dorderer. a fost mutată pe actualul amplasament. sticlărie franceză. printre reşedinţele familiilor de suverani germani din perioada 1860-1900. Proprietate privată a suveranului.000 de piese).

cu acest prilej. Ghiţă Ionescu apelează la marele arhitect I. Crucea Eroilor a fost inaugurată pe 14 septembrie 1928. zdruncinat deja printr-o luptă crâncenă s-a aruncat cu îndrăzneală în foc şi a luat seara târziu reduta de la Griviţa zmulgând vrăjmaşului steagul său . începând de la primitivii picturii româneşti şi până la arta contemporană reprezentată prin toate tehnicile de exprimare plastică. al cărui patrimoniu cuprinde lucrări de valoare ce aparţin pictorilor de la începutul secolului al XVIII-lea. în Piaţa Gării de sud. într-o concepţie amplă. la firma Innocente Pirovano. aţi ridicat acest frumos monument care este nu numai o podoabă pentru oraşul vostru. ca şi elemente din alte stiluri. An după an. Piaţa Gării de Sud Ploieştenii şi-au dorit un monument grandios care să eternizeze memoria evenimentelor din anii 1877-1878 şi contribuţia lor la cucerirea independenţei de stat a României. Negrescu din Bucureşti. există.Dornic să-şi facă o locuinţă pe măsura averii şi poziţiei sale. militari. înlăturând orice monotonie. În anul 1890. precum şi un numeros public participă la un ceremonial cu o mare încărcătură emoţională. din trei benzi cu relief diferit. un obelisc de granit înalt de 11 m. Conduşi de acest sentiment. care a elogiat.. pentru ca în anul 1954 să fie restaurat şi totodată mutat în parcul din apropierea Gării de Sud. apoi. primul rond de pe Bulevard. Arhitectul a folosit cu multă pricepere resursele stilului neoclasic. ca acelea de sub şi de deasupra ferestrelor etajului.” În timpul celui de-al doilea război mondial. ritmează vastele faţade. când Batalionul al 2-lea de Vânători. precum şi bazoreliefuri cu scene de luptă. aceste cornişe paralele. mai mulţi cetăţeni ploieşteni s-au constituit într-un grup de iniţiativă în scopul ridicării unei „columne” pe unul din „rondourile” Bulevardului. în atelierul lui Munaretti. o adevărată pagină de istorie naţională. cu anexele lor. iar cea de arhitectură la Milano. bine marcate. la 9 Mai. Crucea de pe Caraiman Buşteni Aflat la o altitudine de 2291m. monumentul a fost avariat şi evacuat la Păuleşti. fie largi. în sfârşit. cea de deasupra etajului. cât despre Ploieşti. contribuţia decisivă a Vânătorilor prahoveni la dobândirea independenţei: „Neuitată a fost ziua de 30 august. ornamentaţie care. chiar dacă nu este de o deosebită originalitate. jocul de linii de pe faţade. 7 . monumentul a fost inaugurat pe amplasamentul său iniţial. însă. câteva aplice pentru port-drapele şi felinare şi. monumentul a fost realizat în Italia: partea de sculptură la Veneţia. spre a-i proiecta o reşedinţă mare. Realizarea monumentului a fost încredinţată sculptorului George Vasilescu. marele grilaj. Crucea-monument a fost construită între 1926-1928. Mai întâi. la diverse înălţimi. concentrată mai ales deasupra uşilor. Monumentul combină. Două însuşiri sporesc frumuseţea şi aerul de palat al acestei clădiri. deasupra şi dedesubtul ferestrelor. mai este o mărturie că răsplata va fi pentru aceeia ce se jertfesc pentru patrie. o prestigioasă instituţie de cultură ce îşi are sediul aici din anul 1968. ca şi în jurul marelui ochi rotund de sub acoperiş. triumfală. prin grija Societăţii „Cultul Eroilor”. în acea zi cu triplă semnificaţie istorică. în sfârşit. iteriorul era pe măsura exteriorului şi poate fi admirat şi astăzi de către toţi cei care trec pragul Muzeului de Artă. parter. ea dispune de o bogată ornamentaţie în stuc. este de bun gust şi se armonizează cu ansamblul. mai ales. în prezenţa Regelui Carol I. câteva cornişe care înconjoară clădirea. Monumentul Vânătorilor Ploieşti. cu statuile a patru vânători. având în vârf un vultur cu aripile desfăcute şi cu un stindard în cioc. etaj şi mansardă sub acoperişul înalt. ea constituie un unicat care se armonizează perfect cu peisajul acestei zone verzi din centrul oraşului. prin jertfa lor. fie. În anul 1980 a fost aşezat pe locul actual. existent şi astăzi. pentru a omagia jertfele ostaşilor români din această zonă a ţării în timpul primului război mondial şi împlinirea unui deceniu de la Marea Unire. La 12 octombrie 1897. o asemenea clădire nu ar fi putut trece neobservată. aducând un plus de sobrietate şi de bun gust. oficialităţi. care-i desparte curtea de Bulevard. în anul 1893. Chiar pentru o metropolă. Ploieştiul este întâiul oraş care a recunoscut că un trecut glorios trebuie să fie amintit generaţiilor prezente şi viitoare prin un semn vădit. eveniment ce nu ar fi avut loc astăzi dacă nu ar fi existat acei bravi oşteni prahoveni care să fi înscris. la aspectul exteriorului contribuie şi feroneria. fie înguste şi simple. şi a durat până în anul 1897. în amintirea soldaţilor prahoveni din Batalionul 2 Vânători. una foarte amplă. întretăindu-se cu perpendicularele muchiilor. ca acelea care despart demisolul de parter şi parterul de etaj. chiar de Înălţarea Sfintei Cruci. cu demisol.. la iniţiativa Reginei Maria şi a Regelui Ferdinand.

Astfel. iar secţiunea principală 2 m. Moldova şi Transilvania. clopotniţa a fost ridicată în memoria ostaşilor prahoveni care au căzut pe câmpul de luptă între anii 1916-1918 pentru înfăptuirea României Mari.. Clopotniţa Bisericii „Sf. comandantul Diviziei a XIII-a. având o înălţime totală de 7 m. a fost pus un pergament cu semnăturile a 84 de cavaleri ai Ordinului „Mihai Viteazul”. prima biserică. personaje feminine simbolizând cele trei provincii româneşti: Ţara Românească. pare-se din lemn. cu două niveluri. fiecare. iar fundaţia o adâncime de 4m. împodobite cu ornamente fin sculptate şi cu câteva elemente de feronerie. este înfrumuseţată de alternanţa. Georgescu. la baza acesteia. Voievodul Mihai Viteazul.. fiind alcătuită dintr-un bloc compact de beton armat. cea de astăzi. erou în primul război mondial. a fost amplasată pe un soclu din beton armat. a fost de acord ca monumentul să fie încorporat catedralei oraşului. instalaţia electrică a fost refăcută prin grija Primăriei oraşului Buşteni şi. autorităţilor civile şi militare. Unicitatea Crucii de pe Caraiman este dată atât de altitudinea amplasării cât şi de dimensiuni. astăzi. 1 Monumentul. placat cu piatră. pe orizontală. a fost turnată fundaţia. aşezată în anul 1971. într-un perimetru de mare plasticitate arhitectonică şi de importanţă economico-culturală. în 1840-1841. când au început lucrările de construcţie ale clopotniţei. începând din luna decembrie a anului 2002. traversată de ferestre lungi şi înguste. propunea ca vitejia prahoveană să fie reprezentată „printr-un monument Bisericesc care să vorbească mai mult sufletului românesc decât orice altă coloană de marmură sau statuie din bronz”. Socolescu. şi în memoria cetăţenilor prahoveni care au avut de suferit în timpul ocupaţiei germane din 1917. În cadrul întrunirii s-a hotărât ca monumentul să aibă forma unei clopotniţe. situat în centrul oraşului. atât prin semnificaţiile sale sacre şi istorice cât şi prin monumentalitate. a treia etapă începe în aprilie 1923. Clopotniţa-monument are o înălţime de 55 m. constituie punctul de interes al zonei. cu hramul „Sf. În luna mai a anului 1991. condus de colonelul Malamuceanu. Faţada monumentului. Piatra de fundaţie a fost pusă la 18 noiembrie 1923. din care pornesc două turnuri laterale mici. ele fiind amplasate pe postamenţii din piatră prevăzuţi în proiectul arhitectului Toma T. moment în care. este înălţată după 30 de ani. iniţiatorul construirii monumentului. aflat într-una din încăperile situate în postamentul Crucii. a fost ridicată pe acest loc. ca şi reprezentanţilor bisericii.. generalul Ioan Popescu. Piaţa Eroilor nr. în prezenţa Principelui Carol. să formeze un întreg în corpul principal al bisericii şi să-i servească drept faţadă. măreţul monument ecvestru închinat memoriei şi înfăptuirilor ctitorului oraşului Ploieşti. la întrunirea din 26 aprilie 1922. În interior se remarcă pardoseala din mozaic policromat şi cele două colonete cu baza şi capitelurile decorate cu motive asemănătoare faţadei. inaugurarea monumentului având loc la 10 mai 1939. iar catedrala să poarte în veci numele de „Catedrala Eroilor”. Intrarea în Catedrala Eroilor este străjuită. îl ocupă. a doua biserică. braţele câte 7 m. a pietrei cu cărămida aparentă. de statuile Sf. Arhitectul Toma T. istoria acestei clădiri s-a succedat în trei etape: în 1810-1811. 8 . Crucea propriu-zisă are o înălţime de 28 m. Insuficienţa fondurilor i-a determinat pe iniţiatorii proiectului să realizeze doar statuia Voievodului. Ioan Botezătorul”.Monumetul a fost construit din traverse metalice îmbinate prin nituire. a oficialităţilor locale şi a conducerii Societăţii Cultural-Istorice „Mihai Viteazul”. Decizia ridicării acesteia a aparţinut reprezentanţilor cetăţenilor ploieşteni. producea energia necesară iluminatului celor 120 de becuri dispuse pe Cruce. stabilind o proporţie reprezentativă între valorile trecutului şi cele ale prezentului. După cum rezultă din pisania explicativă. lucrări realizate cu ajutorul soldaţilor Regimentului 32 Mircea. CRUCEA EROILOR luminează Valea Prahovei. în fiecare seară. iar celelalte trei. Apostoli Petru şi Pavel. căruia i s-a încredinţat documentaţia. iniţial un generator electric. Monument istoric şi de arhitectură de o importanţă deosebită. înconjurat de alte nouă statui. Socolescu. dintre care şase reprezentând pe unii dintre căpitanii săi. Statuia lui Mihai Viteazul Ploieşti. de Societatea Drumuri şi Poduri a Căilor Ferate Ploieşti-Prahova. Ioan Botezătorul” Ploieşti. Piaţa Mihai Viteazul Un loc aparte în inimile şi conştiinţa ploieştenilor. realizate în anul 1942 de sculptorul Sp. de la 1 Decembrie 1997. Regretatul sculptor Nicolae Kruch a imaginat iniţial un grup statuar înfăţisându-l pe voievod călare.

care a avut un aport propriu substanţial. în vederea înfăptuirii primei uniri. îl înfăţişează pe Voievod călare. DIRECTOR ADJUNCT prof. peste 15 m.. greutatea întregii compoziţii sculpturale din bronz – 16 t. Este cea mai impunătoare operă de artă monumentală pe care o are Ploieştiul: înălţimea. este locul unde în fiecare an se organizează ample manifestări dedicate aniversării Zilei Naţionale a României. Din punct de vedere conceptual este opera sculptorului Nicolae Kruch.Statuia. Monumentul a fost construit cu sprijinul municipalităţii. simbolizând plecarea sa de la Curtea Domnească din Ploieşti spre Transilvania şi Moldova. Eugen Stănescu 9 .20 m. inclusiv soclul. turnarea în bronz şi toate operaţiunile privind montarea propriu-zisă pe soclu. orientat către nord. prin contribuţia voluntară a numeroşi cetăţeni ca şi prin sponsorizarea unor societăţi comerciale. care au urmărit realizarea tehnică. Astăzi. înălţimea statuii reprezentând pe domnitor – 7... lungimea soclului – 24 m. ca un omagiu adus întâiului unificator de ţară. apreciată ca una dintre lucrările de artă reprezentative ale ţării. Definitivarea lucrării a fost preluată de sculptorii Ştefan Macovei şi Justin Bratu. decedat înainte de finalizarea monumentului. la iniţiativa Societăţii CulturalIstorice „Mihai Viteazul”. purtând în mână însemnele victoriei.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful