UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI, CLUJNAPOCA Centrul de Formare Continuă şi Învăţământ la Distanţă Facultatea de Educatie Fizică si Sport Specializarea: Educatie

fizică, fitness si agrement în turism Disciplina: Psihomotricitate

SUPORT DE CURS
ANUL I Semestrul 1

Cluj – Napoca 2009
1

I. Informaţii generale despre lucrarea practică şi curs Titlul disciplinei: Psihomotricitate Codul: YMC 0002; disciplină obligatorie, 1 ore curs / săptămână; 2 ore Seminar / săptămână Numărul de credite: 6 Locul de desfăşurare: Sala polivalentă – Facultate II. Informaţii despre titularul de curs, lucrare practică sau laborator Nume, titlu ştiinţific: Emilia Florina Grosu , Prof..univ.dr. Informaţii de contact: - adresa de e-mail: e_f_grosu@yahoo.it telefon: 0264/ 420989 sau 0744622193 0re de audienţă:    Luni-orele : 14-15 Marţi - orele: 14 -15 Miercuri - orele: 12-14

III. Descrierea disciplinei:  Obiectivele cursului şi disciplinei: Însuşirea noţiunilor teoretice privind psihomotricitatea: concept, definiţie, componente, cât şi stadiile de dezvoltare psihomotorie. De asemenea noţiuni referitoare la tehnicile de educare şi reeducare psihomotorie şi testele şi măsurătorile capacităţilor psihomotrice.  Conţinutul Cursului: • Cunoaşterea şi definirea psihomotricităţii. • Cunoaşterea funcţiei motrice : actul motric voluntar şi mişcările automate. • Cunoaşterea etapelor din dezvoltarea psihomotorie. • Cunoaşterea componentelor psihomotricităţii: schema corporală; contrastele – componente ale psihomotricităţii; criteriile temporale; coordonarea ritmică, dinamică, globală şi echilibru; structuri – componente ale psihomotricităţii; relaxarea musculară şi precizia controlului. • Însuşirea temelor motrice de bază:- conştientizarea corpului şi a părţilor lui;  - conştientizarea greutăţii cu accent pe activităţile corpului;  - conştientizarea spaţiului cu accent pe suprafeţe, nivele, direcţii, extinderi şi traiectorii  - conştientizarea relaţiilor cu ceilalţi, cu accent pe munca în perechi şi în grup mic.  - conştientizarea timpului (cu accent pe acţiunile şi activităţile corpului)  - conştientizarea ritmului cu accent pe crearea, repetarea şi perfecţionarea structurilor ritmice din secvenţele de mişcare.  - conştientizarea relaţiilor (cu accent pe acţiunile şi activităţile corpului)  - conştientizarea fluxului şi continuităţii cu accent pe selecţie ţi rafinamentul mişcărilor în secvenţe. 2

• Cunoaşterea educării şi reeducării psihomotorie prin diferite tehnici. • Însuşirea testelor pentru nivelul de dezvoltare a psihomotricităţii. •  Obiectivele lucrărilor practice (seminar): Însuşirea principalelor mijloace de exerciţii prin care se poate conştientiza şi dezvolta psihomotricitatea.  Conţinutul lucrărilor parctice (seminar): • Exerciţii pentru definirea actul motric voluntar şi recunoaşterea mişcărilor automate. • Exerciţii pentru definirea şi recunoaşterea schemei corporale. • Mostre de experinţe de învăţare prin diferite exerciţii pentru: - recunoaşterea contrastele – componente ale psihomotricităţii; - criteriile temporale; - coordonarea ritmică, dinamică, globală şi echilibru; - structuri – componente ale psihomotricităţii; - relaxarea musculară şi precizia controlului. • Realizarea de structuri de exerciţii pentru conştientizarea corpului şi a părţilor lui. • Realizarea de structuri de exerciţii pentru conştientizarea greutăţii cu accent pe activităţile corpului • Realizarea de structuri de exerciţii pentru conştientizarea spaţiului cu accent pe suprafeţe, nivele, direcţii, extinderi şi traiectorii. • Realizarea de structuri de exerciţii pentru conştientizarea relaţiilor cu ceilalţi, cu accent pe emunca în perechi şi în grup mic. • Realizarea de structuri de exerciţii pentru conştientizarea timpului (cu accent pe acţiunile şi activităţile corpului). • Realizarea de structuri de exerciţii pentru conştientizarea ritmului cu accent pe crearea, repetarea şi perfecţionarea structurilor ritmice din secvenţele de mişcare. • Realizarea de structuri de exerciţii pentru conştientizarea relaţiilor (cu accent pe acţiunile şi activităţile corpului) • Realizarea de structuri de exerciţii pentru conştientizarea fluxului şi continuităţii cu accent pe selecţie ţi rafinamentul mişcărilor în secvenţe.  Competenţele dobândite prin absolvirea disciplinei: • Cunoaşterea de exerciţii specifice în vederea formării şi dezvoltării aptitudinilor psihomotrice (orientare spaţio – temporale, dezvoltarea ritmului, tempoului,coordonarea dinamică, globală, intersegmentară, formarea schemei corporale, formarea stereotipului dinamic a diferitelor elemente tehnice, formarea reprezentărilor ideomotorii ale elementelor tehnice în diferite sporturi).  Metode utilizate în predare: Prelegeri şi cursuri interactive.  Metode utilizate în cadrul lucrărilor practice ( seminar) 1. Metode de instruire: • Metode verbale: descrierea, explicaţia, conversaţia, discuţia colectivă.

3

• Metode intuitive: demonstraţia (nemijlocită), prin planşe, kinograme, prin mijloace moderne(video, filme, înregistrarea propriilor mişcări şi analiza lor ). • Metode acţionale: - practică: exersare pentru dezvoltarea calităţilor motrice şi pentru învăţarea deprinderilor motrice - mentală: exersare pentru însuşirea deprinderilor motrice - problematizarea 2. Metode pentru corectarea greşelilor de execuţie: • Intervenţia verbală • Intervenţia prin gesturi • Intervenţia nemijlocită (ajutor prin conducerea corpului sau segmentelor executantului în direcţiile, planurile şi poziţiile cerute) • Intervenţia indirectă Bibliografie obligatorie
AJURIAGUERRA, J., AUZIAS,M., COUMES, F., şi colectivul(1980)- Scrisul copilului, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. 2. BORGOGNO , ELLETA(1985)-Psihomotricita e terapia psihomotoria , in Tratatto di neurologia riabilitativa, M.M.Formica ,Marrapese Editore , Roma; 3. DEBESSE, M., (1981) – Etapele educaţiei, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. 4. EPURAN,M ; HOLDEVICI,I ; TONIŢA,F ;(2001) – Psihologia sportului de performanţă. Teorie şi practică ; Editura FEST , Bucureşti ; 5. FORMICA, M., N., (1985) e colab.- Trattato di neurologia reabilitativa , Marrapese Editore Roma. 6. HORGHIDAN , V.(1997) – Metode de psihodiagnostic, Editura Didactică şi pedagogică R.A., Bucureşti; 7. LABAN , R.,(1968) – Modern Educational Dance , 2nd ed . , Revised by L. Ullman, New York, Frederick A. Praeger, Publishers; 8. LONGSDON BETTE JEAN(1992) – Educational Gymnastics ;Human Kinetics Publishers, Champaign , Illinois; 9. MARTENS,RAINER (1987) – Coaches Gide to Sport Psychology , Champaign , Illinois , Human Kinetics; 10. MORISON , R.(1956) – Educational Gymnastics ,Civerpool, I.M. Marsh College of Physical Education ; 11. PIAGET,J.(1979) – Construirea realului la copii, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. 12. WALLON ,H., (1975) –Evoluţia psihologică a copilului , Ed. Didactică şi Pedagogică , Bucureşti. 13. ZAZZO,R.(1970) – Evoluţia copilului de la doi la şase ani În : Debesse Maurire (trad.) Psihologia copilului . De la naştere la adolescenţă, Bucureşti , Editura Didactică şi pedagogică ;
1.

Materiale folosite în cadrul procesului educaţional specific disciplinei: calculator; - aparatură audio-video Toate aceste materiale sunt asigurate de facultate. VII Modul de evaluare: Examen 1. Activitatea pe parcursul semestrului condiţionează prezentarea la examen şi reprezintă 40% din nota finală: • prezenţa la lucrările practice 4

• nota de la examenul practic final • două referate 2. Notarea răspunsurilor la examen (60% din nota finală). Examenul se susţine în sesiunea de examene în scris ( 5 subiecte). Pentru promovare este obligatoriu ca studenţii să răspundă de minin nota 5 la fiecare subiect. Bibliografia opţională 1. BRIGGS ,M. , (1975) – Movement Education, Boston, Plays. Incs; 2. BLUMA, S., SHEARER.M., FROHMAN, A., HILLARD, J., (1987)- Portage Project,
CES.A , 12, Wiscosin, S 3901, USA. 3. BRUININKS, R., (1978)-Bruininks-Oseretsky test of motor profiency( Examiner’s Manual) , Minessota , American Guidance Service. 4. CAMERON , W. and PLEASANCE , P (1971)- Education in Movement – Gimnastics . Revised Oxford, Basil Blackwell. 5. DE MEUR A., STAES,L.(1988) Psychomotricite, Education et Reeducation , Ed. DeBoeck , Bruxelles. 6. DEPARTAMENT of EDUCATION and SCIENCE – Movement Physical, Education in the Primary Years. London. Her Magesty’s Stationery Office. 7. EPURAN, M.(1976)- Psihologia educaţiei fizice, Ed. Sport-Turism , Bucureşti. FREUD, S., (1980)- Introducere în psihanaliză.Prelegeri de psihanaliză. Psihopedagogia vieţii cotidiene . Ed. Didactică şi Pedagogică Bucureşti

5

simţul ritmului şi al aprecierii duratelor scurte. Dezvoltarea capacităţii de lucru a organismului şi de adaptare la sarcina de mişcare (stăpânirea corpului.CURS 1 Definirea psihomotricităţii Din mulţimea aspectelor şi manifestărilor psihice ale elevilor în activităţile de educaţie fizică şi sport. cât şi execuţia adecvată a actului de răspuns. În lucrarea sa. M. tracţiune etc. firesc ca întregul efect al procesului instructiv educativ să depindă într-o oarecare măsură şi de structura personalităţii în care aptitudinile psihomotrice deţin un loc important. 6 . rezistenţa. Dezvoltarea chinesteziei (percepţia complexă a mişcării). îndemânarea. săritură. Pe de altă parte. Este deci. supleţea. coordonarea membrelor – homolaterală sau heterolaterală. cât şi ca funcţie complexă de reglare a comportamentului individual. stăpânirea mediului). Însemnătatea educaţiei psihomotrice este dată de prezenţa acesteia ca unul din principalele obiective specifice ale educaţiei fizice. studiul comportamentului motor este foarte important deoarece în activităţile corporale predomină latura motrică. aruncare. Putem spune că ea include participarea diferitelor procese şi funcţii psihice care asigură atât recepţia informaţiilor. subliniind faptul că studierea lor în mod analitic nu reuşeşte să ne ofere sinteza capacităţii coordinative a unui subiect. Dezvoltarea priceperilor şi deprinderilor motrice (mers. ca: viteza. “parcursurile” compuse din sarcini din cele mai diferite nu pot fi atât de bine structurate şi standardizate pentru a furniza cifre (scoruri) obiective şi valide. Epuran formulează obiectivul educaţiei fizice şi sportului arătând că: dezvoltarea psihomotorie cuprinde: a) b) c) d) Dezvoltarea capacităţilor motrice. Psihomotricitatea apare astfel. împingere. atât ca aptitudine. alergare. căţărare. Reacţiile motrice sunt răspunsuri elaborate la anumite stimulări.). Componentele psihomotricităţii: sensibilitatea chinestezică. Psihologia educaţiei fizice. forţa. Reamintim principalele componente ale psihomotricităţii. simţul echilibrului.

cum sunt: respiraţia. 5. Modul de gândire psihomotric poate fi sintetizat astfel: a) Mişcările sunt strâns legate de spirit şi implică personalitatea în totalitate. b) Psihicul este strâns legat de mişcările care condiţionează dezvoltarea. dezvoltarea intelectuală şi afectivă sunt intim legate. Într-o primă fază. în acelaşi timp. digestia. neuropsihologie şi psihanaliză. Acest tablou al psihomotricităţii poate fi completat şi cu opinia lui R. care a influenţat negativ şi putem spune că încă influenţează asupra înţelesului de fiinţă umană. despre care unele lucrări de psihologie tratează mai pe larg1. care susţine că studiul psihomotricităţii parcurge patru mari etape. Psihologia educaţiei fizice. După A. “Psihomotricitate”. neuro-psihologic. Albu (1999). aceste funcţii pot fi studiate şi în termen de motricitate. lateralitatea. Meur. Psihomotricitatea. Nu numai. cât şi în pedagogie. 7 . Zazzo (1970). încercarea de depăşire a contradicţiei corp-spirit. constatăm cum atenţia. concentraţia 1 Recomandăm consultarea cap. Bucureşti. din lucrarea M. dar înseamnă. Nu vom face aici o descriere a acestor componenete. funcţia motrică. De Meur (1988). ar trebui să propună o continuă comparaţie între nivelele de structură a personalităţii şi ale etapelor tipurilor de comportament între diversele modele şi etape culturale. aprecierea oportunităţii acţiunilor în diferite momente de timp. C. bio-chimic-fiziologic. Limitându-ne la cel de-al treilea aspect. D. a-i multiplica relaţiile eficiente cu lucrurile şi relaţiile armonioase cu un alt individ. a-i ameliora echilibrul fizic şi mintal. îl citează pe A. Tentativa de recuperare a omului în sens global a polarizat interesul asupra psihomotricităţii atât în psihologie. a-i da gradat stăpânire pe corpul său. circulaţia. cercetările au fost axate pe problema dezvoltării motorie. 1976. deci sub aspect mecanic-anatomic. Medicina psihosomatică într-un anumit sens a concretizat această cotitură în concepţia filosofică a ştiinţelor umane. schema corporală. precizia şi stabilitatea mişcărilor. la copil. în lucrarea sa de referinţă. Editura Sport-Turism.- coordonarea ochi – mână sau picior. care consideră că: educând motricitatea înseamnă a-l pregăti pe copil pentru sarcini profesionale. Epuran. agilitatea. coordonarea generală. dar şi factorii mentali interacţionează cu funcţiile vitale.

N. W. Revised by L. Bucureşti. . Illinois. AJURIAGUERRA.(1997) – Metode de psihodiagnostic. DE MEUR A. (1981) – Etapele educaţiei. Didactică şi Pedagogică. EPURAN. Bucureşti. 26. F. Bucureşti. (1985) e colab.. Marsh College of Physical Education. Education et Reeducation. RAINER (1987) – Coaches Gide to Sport Psychology.Teorie şi practică.. Editura FEST.. HORGHIDAN.I. (2001) – Psihologia sportului de 15. Incs. Bucureşti. M. CAMERON. DEPARTAMENT of EDUCATION and SCIENCE – Movement Physical. obţinut cu antrenament şi deci.. 2nd ed. M. luarea la cunoştinţă a acestui tip de emotivitate şi a mecanismelor sale este un mijloc de a determina într-o anumită măsură impulsurile emotive. BRIGGS. Roma.mentală sau angajamentul în mişcare pot produce o hiperventilaţie. 28. M..M. Praeger.. 16. 20. MORISON. Frederick A. LABAN. 18.. Human Kinetics Publishers.. Viceversa. şi colectivul (1980). (1968) – Modern Educational Dance. 25. and PLEASANCE. New York. 27. stările emotive pot determina o hipo sau hiperventilaţia cu o tahicardie consecventă. 17. Bruxelles.Formica.(1988) Psychomotricite. Marrapese Editore Roma. Champaign.. V. M. (1956) – Educational Gymnastics.L. Boston.1.. Revised Oxford. (1979) – Construirea realului la copii.Education in Movement – Gimnastics. psihomotricitatea poate fi definită conform schemei următoare. TONIŢA.A. Her Magesty’s Stationery Office. HOLDEVICI. J. Plays. Didactică şi Pedagogică. BORGOGNO. in Tratatto di neurologia riabilitativa. R. STAES. DEBESSE.Trattato di neurologia reabilitativa. Liverpool. 24..M. Basil Blackwell. J. FORMICA. 21.Scrisul copilului. 8 23. DeBoeck. MARTENS. BIBLIOGRAFIE 14. Human Kinetics. performanţă. Marrapese Editore. Ed. I. un control respirator adecvat economic. LONGSDON BETTE JEAN (1992) – Educational Gymnastics. Didactică şi Pedagogică. (1975) – Movement Education. După Martin. nr. Education in the Primary Years. 19. Ullman. Publishers.M. Ed. London. 22. Illinois. AUZIAS. COUMES. ELLETA(1985)-Psihomotricita e terapia psihomotoria.. Bucureşti. Ed. P (1971). Champaign.F. PIAGET. R.M. Ed. Editura Didactică şi pedagogică R.

3 Etape din dezvoltarea psihomotorie Dezvoltarea psihomotorie se poate. transferabile. dinamică. în coordonarea oculo-manuală). Bucureşti. într-o coordonare majoră. şi/sau Consolidarea schemelor intenţionate (învăţate) pot constitui motorii şi posturale de bază. (1970) – Evoluţia copilului de la doi la şase ani În: Debesse Maurire (trad. WALLON. calitatea sunt de – Experienţele cazuale a şi capacităţii perceptive. ale de de încărcătura motorie caracterizat de alegeri congruente şi oportune de obiective. rezuma într-o mai completă şi mai rafinată conştiinţă sau cunoaşterea propriului corp. ZAZZO. într-o capacitate de inhibiţie tonico-motorie şi într-un control respirator. calitatea.) 30.. emotive şi sociale. Maturizarea Maturizarea biologică sistemelor aparatelor Tipul şi maturizării predispuşi Condiţie totală Învăţarea Dezvoltarea Modificări relativ de lungă durată de Dispărută. a moduri şi organizări ale didacticii. este determinat de Tipul. coordonate. în stabilirea unei dominări sigure. în achiziţionarea orientării. calitatea specializare şi şi cantitatea experienţelor şi de motorii: motivaţiile individului. cantitatea. H. diferenţiere a acţiuni determinate de: tip. Didactică şi Pedagogică. Maturizarea psihologică şi funcţiilor cognitive. conţinuturi. metode. R. factori favorabili sau nefavorabili combinaţia lor. Ed. Editura Didactică şi pedagogică. disponibilitatea variabilă a aspectelor inhiba maturizare. Ultimul este determinant în ceea ce priveşte câteva Cadru motoriu aspecte maturizare. Construirea dezvoltării talentului şi potenţialului abilităţii motorii cuprinse sau posedat de subiect. preliminară învăţării. într-o adaptare socială tot mai majoră şi vastă. diverse progresele dezvoltării pot solicita sau 9 .29. generală şi segmentară (şi în particular. Psihologia copilului. Bucureşti. (1975) – Evoluţia psihologică a copilului. organizării spaţiale şi structurării spaţio – temporale corecte. CURS 2 . deci. patrimoniul genetic. condiţionate. De la naştere la adolescenţă.

să se folosească de corpul său doar în sens finalistic şi puţin comunicativ. preciziei. o perfectă Schema. copilul se mişcă tot mai mult intenţionat şi.Franco Mauro (1994). în momentul în care mişcarea e interiorizată şi devine o activitate inteligentă. sub impulsul educaţiei.Dezvoltarea motorie de la 1 la 7 ani . Variabilele controlului postural şi tonic: Aferentaţii extero şi proprioceptive: variaţii. Variaţii ale amplitudinii articulare (sensibilitate chinestezică) Studiul sinergiei de acţiune (sinergie = acţiunea simultană. deci. Pe planul motilităţii (motricităţii) putem distinge o primă perioadă a motilităţii spontane sau vârsta graţiei (3 – 5 ani). în forme tot mai rigide şi convenţionale. în care. dar cea mai grea constrângere educativă deja învăţată. Aşadar. a mai multor organe sau a mai multor agenţi) Complexitatea mişcării    nr mişcări simple planuri de acţiune nr segmente implicate Tonusul de acţiune al muşchilor implicaţi Referinţe la memoria de lungă durată LD şi scurtă durată SD. reduceri şi eliminări. aşa cum lunga constrângere spaţio-temporală tratată în şcoală şi în casă este cea mai puţin perceptibilă. o a treia perioadă a organizării activităţii voluntare (7 – 12 ani): se caracterizează prin rafinamentul armonizării dintre forţa şi corectitudinea mişcării. economiei şi rapidităţii gestului. fig 7. Comportamente posturale   bust membre superioare membre inferioare  - Viteza de execuţie Experienţe. îndreptată în acelaşi sens.A. o a doua a motilităţii organizate (5 – 7 ani). progrese 10 . Învaţă să oprească gestul ca şi sentimentele. graţia face loc forţei.

În fine. pe planul dezvoltării comportamentului social. O dată cu avansarea în vârstă. la 57 ani ai vârstei mentale ajung acelaşi punctaj. în acest caz) în IM: QI 11 . Tot de la 7 – 12 ani începe fenomenul părţilor neformate şi labile. instabile şi fugare. agresivitatea la vârsta de 2 – 4 ani ţine să fie o caracteristică destul de stabilă şi deşi independentă. de la 7 – 14 ani însă rămân inferiori la QI. care servesc satisfacerii nevoilor de expansiune. prietenii intimi ai copilului sunt probabil “cunoştinţele sale sociale cele mai importante”. probele motorii (în special acelea ale dezvoltării controlului postural şi de coordonare vizomotorie) şi probele structurării spaţio-temporale. Pfanner. caracterizat de egocentrism. la vârsta şcolară. o netă subdiviziune dintre o primă perioadă în care copilul exercită capacitatea sa de reprezentare prin funcţiile simbolice. legea heterocromiei (a timpului diferit în imaginare. Prieteniile preşcolare sunt cazuale. evident mediaţi de limbaj. O a doua perioadă în care copilul aplică capacitatea sa de interiorizare. dacă “imitaţia” devenită reflexivă construieşte polul acomodativ al dezvoltării reprezentării. La nivelul practicilor imitative este. citat de Elleta Borgogno (1985) a demonstrat că IM (mental immaginary. începe socializarea sa. realitatea vine proiectată şi deformată după propriul plac. acţiunea asupra realităţii circumstante şi contează punctul său de vedere egocentric. Separarea acestor două perioade este confirmată de faptul că intelectualizarea mişcării se corelează dezvoltării mentale doar până la 7 ani. întârzierea este mai presus de toate evidenţa în probele de coordonare oculo-manuală şi de elaborare perceptive în spaţiu. se desprinde de celelalte aspecte umane ale inteligenţei. de primă frecvenţă şi intensă este chiar antagonismul dintre colegi. de compensare şi de lichidare a situaţiilor neplăcute. Zazzo (1960) a exprimat. în jocurile imitative şi imaginative. afundânduse cu o anumită siguranţă într-un univers de acum înainte obiectiv. părţi care se structurează de la 10 – 16 ani. deci. ca urmare. În primul stadiu. dar gândul jumătate logic şi activitatea care ţine de joc le permit să se mişte liber şi original în lumea adulţilor. în stadiul inteligenţei concrete (de la 7 – 12 ani). C. Chiar şi pe planul dezvoltării intelectuale şi afective. sincretism. în timp ce.B. copiii adoptă tot mai mult comportamentele prevalente în cultura actuală. acelaşi gând. animism.imaginarea mentală). pentru a nu nota diferenţe ale diferitelor vârste. Printre altele. perioadele practicilor imitative vin subdivizate: în stadiul inteligenţei intuitive (de la 2 – 7 ani). probele reprezentării corpului. jocul din aceasta este polul asimilativ. finalitatea este conservată pentru tot acest stadiu caracterelor ireversibile.

S. A. M. A. (1976) . Roma. SHEARER.). Roma. M.I. Ed. CES. (1970) . (1976) . 13.A. 6.in Trattato di neurologia riabilitativa.B. Paris. Wisconsin. (1978) coordonare. Les Edition Sociales francaises. R.Prelegeri de psihanaliză. Ed. CH.Originea speciilor. BLUMA.Principi e metodologia della educazione e della rieducazione psicomotoria. HIRTZ. (1978) . Edition. punctaj inferior al QI.. 12. M.. 11. în testele perceptive motorii.. Formica. DURAND. Marrapese Editore. M.Aptitudes et performance motrice. Ed. (1985) . P.Metode de psihodiagnostic.Introducere în psihanaliză. Bucureşti.. (1957) .. 12. in Tratatto di neurologia reabilitativa. FAMOSE. Bucureşti. M. Theorie Testul de motricitate sportivă în diagnosticarea calităţilor de 10. Sport-Turism.M. Ed. Bucureşti. Formica. Ed. FREUD. e colab. USA.. Barrapese Editore.. LAPIERRE. LUDU. A.. (1969) .Portage Project. J. Roma. Didactică şi Pedagogică Bucureşti 8. FROHMAN.I.. Didactică şi Pedagogică R. Academiei. Consiliul Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport.Psihologia educaţiei fizice. 2.inferior normei.Îndemânarea şi metodica de învăţare. Didactică şi Pedagogică. J. BORGOGNO. 14. M. Bailliere. 9. Paris. În: Studii asupra gândirii în psihologia sovietică(trad. (1988) . BRUININKS. (1997) .L’Education par le mouvement – Psychoantique a l’age scolaire. Revue EPS. S 3901. Bucureşti 12 .. GALPERIN.M. (1980) . 5. Paris. DARWIN..Trattato di neurologia riabilitativa.La reeducation physique. P.M.. Ed. J. FORMICA. American Guidance Service. (1987) .. P. Ed.Bruininks-Oseretsky test of motor profiency(Examiner’s Manual). (1985) . 4. S.me edit. 1988.. JEAN (1968) . LE BOULCH. 7. valorii normale în testele de motricitate pură. Minessota. ELLETA (1985) . V. 3.Psicomotricita e terapia psicomotoria. LE BOULCH. Bucureşti EPURAN.. HORGHIDAN. HILLARD. Psihopedagogia vieţii cotidiene. BIBLIOGRAFIE 1. Marrapese Editore. 3. vol. J. V.Psihologia gândirii şi teoria formării în etape a acţiunilor mentale.

adică posibilitatea combinării acţiunii mai multor segmente corporale. U. Ed. g) Ideomotricitatea ca sinteză dinamică a schemei corporale şi a coordonărilor perceptiv-motrice cu sarcina motrică. Coordonarea plurisegmentară. Ed. posibilitatea de a selecta răspunsul dorit. Desclee de Brouwer. MAURO.. PAUL (1977) . Fleishman (citat de Epuran. Paris. capacitatea de a executa mişcări adecvate. J. VOLKER. MAILLET. E.Psihologia inteligenţei. 17. 16. e) Coordonarea perceptiv-motrice (percepţia spaţiului. elementele componente ale psihomotricităţii sunt: a) Schema corporală. dă următoarele dimensiuni ale domeniului a) b) c) d) Precizia controlului. Italia.Il corso di Ginnastica Educativa. CURSUL 4 Componentele psihomotricităţii în Sportul de 20. 18.F. 19. performanţă.F. c) Lateralitatea. JEAN (1965) .Introducere în psihodiagnostic. (1974) . POPESCU – N. ŞCHIOPU. Epuran (1976). ( 1996 ) Und Proces der Korpenkultur. Alegerea răspunsului.. Se observă co-prezenţa elementelor analitice cu cele sintetice.E. (1997) .15.V. 1994-1995. Paris.S. P. PIAGET. 1976). Berlin 35. b) Coordonarea dinamică segmentară şi generală. Lombardia. istoric şi definiţii se pot observa în Schema 16.J. Albatros. După M. Bucureşti. FRANCO (1994) . Sfera psihomotricităţii este foarte largă şi are un conţinut deosebit de bogat şi variat. Editura Ştiinţifică Bucureşti. H. Milano.La psychiatria de l’enfant et de l’adolescent expliquee avec parents. ritmului şi a mişcărilor proprii). PIAGET. Timp de reacţie simplu şi rapid. psihomotricitate. Centrul de multiplicare al Universităţii din Bucureşti. (1970) . f) Rapiditatea mişcărilor. punând în acţiune grupe musculare importante.Dicţionar de psihologie. I. d) Coordonarea statică – echilibrul.La prise de conscience.. 13 psihomotricităţii: Evoluţia noţiunii de . J. A.

Vayer au realizat cea mai schematică structură a funcţiei motrice. Simţul spaţiului. Conduitele motrice de bază sunt mai mult sau mai puţin instinctive şi cuprind: a) Coordonare oculo-motorie. 3. b) Conduite neuromotorii. Schema corporală: istorie şi definiţie Fine ‘800: Bonnier 1905: Head 1911: Schilder 1935: Ajuriaguerra ’50: Primele experienţe cu hemiplegici. Vezi schema 16 –după Franco Mauro. Ei disting trei tipuri de activitate la copii: a) Conduite motrice de bază. c) Conduite şi structuri perceptiv-motrice. e) Lateralitatea. “Tapping”. 1993. Capacitatea de apreciere a vitezei de mişcare a unui obiect. Structurile şi conduitele perceptiv-motrice sunt legate de inteligenţă şi cuprind: d) Schema corporală.e) f) g) h) i) j) Viteza mişcării. 1. Capacitatea de realizare a unei ajustări particulare oculo-manuale prin ochire. Trăirea perceptivă a psihismului (imagine tridimensională). L. Aceste multiple clasificări ale complexului motric vor să evidenţieze că noţiunea nu este încă bine clarificată şi clasificată. Schema posturală şi a suprafeţei. Proces psihologic de elaborare a datelor 14 . f) Orientarea tempo-spaţială. 2. Stabilitatea braţului şi a mâinii în timpul unui exerciţiu. posibilitatea manipulării obiectelor foarte mici. Conduitele neuromotrice sunt strâns legate de maturizarea sistemului nervos şi includ: proprioceptivitatea şi tonusul muscular. c) Coordonare dinamică generală. b) Echilibru static şi dinamic. mai ales a braţelor. Dexteritatea manuală. Picq şi P. adică posibilitatea execuţiei rapide şi exacte a mişcărilor din încheietura mâinii.

Imobilitate alertă. Acouturier. Betteleim. să vadă. specific gimnasticii. se bazează crearea unei atmosfere în care copiii sunt încurajaţi să încerce. . alunecare. cu accent pe felul în care se poate mişca. Lombardia. educaţie infantilă. acestui scop i se adaugă dezvoltarea controlului şi a responsabilităţii pentru mişcările făcute de corp. rostogolire. Relaţie şi expresie a personalităţii. Merlan-Ponty. Mucchielli. care au fost identificate ca fundamentale pentru repertoriul de mişcări al gimnasticii. Neurologică → Neuropsihiatrică Psihopedagogică → Psihofiziologică Neuropsihofiziologică → → Mauro Franco 1993 – ISEF. să descopere. rostogolire. Concept psihocinetic. Klein etc. Wallon ’50: Fisher şi Cleveland ’58: Vayer’68: Le Boulch ’70: Structura ce se “construieşte” în raport cu activitatea. conştientizarea corpului şi a părţilor lui. Nu întâmplător. 15 zbor. acţiuni tip step. la fel precum conştientizarea corpului şi a părţilor lui componente. step.senzoriale. Zazzo. Aspecte educative. Acest factor include dezvoltarea unei varietăţi de acte motrice (balansare. Milano TEMA 1 Conştientizarea corpului şi a părţilor lui Prima temă gimnastică. M. Dezvoltarea temei 1 Conţinutul fundamental Mişcare locomotoare (transfer de greutate): balans. schemă corporală ca “centru de comportamente perceptive” ale Alţi colaboratori: Evoluţie ştiinţifică: învăţării motorii şi relaţiilor afective. să inventeze. să înceapă să producă un vocabular al mişcării. să înveţe şi în general. fandări).

abdomen. balansul. Anumite forme de mişcare locomotoare sunt executate cu părţi ale corpului. Ceea ce face mai complexă această problemă este faptul că diferiţi muşchi sunt responsabili faţă de mişcarea diferitelor părţi ale corpului pentru a executa diferite lucruri în momente diferite. dar alte părţi ale corpului. Nemişcarea alertă angajează mişcări într-o stare de tensiune controlată şi dacă atenţionezi copilul în acest sens. ei trebuie să producă tensiune musculară. De ex. trebuie accentuat permanent în predare: tensiunea musculară. întotdeauna în contact cu podeaua. Apoi. De la început. trunchi. forţa şi energia întrucât copilul singur trebuie să înveţe să producă. Dezvoltarea temei 2 Conţinut fundamental 16 Aceşti muşchi trebuie să fie implicaţi în succesiune. îşi mută conţinutul spre cum se mişcă corpul. pentru a se deplasa. Eficienţa mişcării depinde de abilitatea de a produce. Controlul acestui aspect de efort este în strânsă concordanţă cu acumularea de fineţe. în special când aceste părţi ale corpului sunt folosite în combinaţii variate. stepul etc. Altele care poartă corpul în aer sunt aşezate sub umbrela largă. genunchi şi umeri pot fi utilizate ca puncte de desprindere pentru zbor în anumite condiţii. cu tensiunea adecvată pentru ca mişcarea să fie eficientă. selecteze şi regleze tensiunea musculară. folosită pentru a menţine o poziţie clară şi stabilă la oprire. precum mâini. Acest factor pare să prezinte o mare dificultate pentru comentatorii sistemului Laban.- Părţile corpului: braţe.. La o vârstă fragedă. apare un sentiment al efortului kinestezic în tensiunea musculară. ei trebuie să dezvolte o conştientizare a tensiunii musculare. ca element sau factor de mişcare este de redus până la fin sau puternic până la uşor. Majoritatea mişcărilor care implică zborul sunt obţinute prin desprinderea picioarelor ca în sărituri. numită zbor. selecta şi regla forţa şi energia rezultând din varierea cantităţii de tensiune musculară. cu titlul de mai sus. Spectrul greutăţii. Aici se studiază factorul de efort al greutăţii. de a analiza mişcarea până când este prezentă drept forţă. Locomoţia (transferul de greutate). agilitate şi versatilitate în mişcare. picioare. energie şi tensiune musculară. . spate. rostogolirea. elevii învaţă voluntar în primele lecţii de educaţie fizică să se acomodeze cu acest factor atunci când profesorul le cere să se deplaseze şi să se oprească. forţa şi energia. TEMA GIMNASTICĂ 2 Conştientizarea greutăţii cu accent pe activităţile corpului A doua temă gimnastică. Mişcarea produsă prin transferarea greutăţii de la o parte ca corpului la alta sau înapoi la aceeaşi parte în timpul mersului se numeşte mişcare locomotoare.

Relaţii – părţile corpului una faţă de alta şi faţă de aparate. frecvent opriţi-vă pentru un moment. în propriul vostru spaţiu faceţi ca mişcarea să fie cât de puternică posibil. Selectaţi un mod de deplasare (fie profesorul poate face selectarea. “tare” şi “solid” la chestiunea legată. luaţi o poziţie fermă şi clară în aer. Apropiaţi-vă şi căţăraţi-vă pe bancă. Obiectivele capitolului – copii ar trebui să fie doritori să: 17 . repaus . Aparatură – selecţie de aparate mici şi mari. Deplasaţi-vă în orice mod. încordaţi şi relaxaţi muşchii. fie într-o poziţie în picioare nemişcat. mergând peste ea. ca factor al mişcării. atingând-o uşor cu mâinile sau cu picioarele. demonstrând un repaus alert cu muşchii încordaţi şi gata să continue mişcarea. Mostre de experienţe de învăţare • • • În poziţia în care vă aflaţi. Analiză Întrucât responsabilitatea de producere a tensiunii este personală. Suprafaţă – aceeaşi ca pentru majoritatea activităţii gimnastice. încercaţi să simţiţi diferitele cantităţi de tensiune din muşchii voştri. fie printr-o aterizare elastică. Conţinut – corp – zbor. De exemplu. nu trebuie confundată cu obişnuita interpretare a greutăţii ca măsurătoare pentru volumul corpului.spaţiu – nivele . apoi cât de fină posibilă. puternic – uşor.efort – greutate. Folosiţi cuvintele şi expresiile lor în predare. dur – fin. nici nu trebuie confundată cu transferul de greutate sau cu purtătorul de greutate. • • Luaţi o poziţie pe care o puteţi ţine şi lăsaţi-vă părţile libere ale corpului să se răsucească în diferite direcţii. Model de ghid de planificare Obiectiv major – a contrasta duritatea cu delicateţea (uşurinţa). Adecvat pentru – orice grup care este pregătit pentru tema 5. mai întâi o răsucire puternică. controlându-vă aterizarea.Greutatea. copiii au replicat folosind cuvinteprecum “puternic”. copiii ar trebui să-şi exprime sentimentele în legătură cu tensiunea musculară în mod verbal. apoi uşoară. fie elevul). cu accent pe zbor şi pe relaţiile părţilor corpului faţă de aparate.

M. Roma.BLUMA. deplasaţi-vă în modalităţi nespecifice. Idei pentru proiectarea experienţelor de învăţare 1. Minessota. (1985) . Contractaţi tensiunea musculară: 3. 2. 6. M.. in Tratatto di neurologia reabilitativa. 3.. Paris.M. (1957) . 2. 18 .BRUININKS. M. faceţi o mişcare puternică. (1976) . R. SHEARER. acţiuni de tip step.Psihologia educaţiei fizice. Wisconsin. DURAND.Originea speciilor. deplasaţi-vă uşor spre. Deplasaţi-vă şi opriţi-vă pe moment pentru pauză nemişcată şi alertă: BIBLIOGRAFIE 1. variaţi părţile corpului care ating aparatele. P.Aptitudes et performance motrice. 4. J. legănare. deplasare pe diferite părţi ale corpului. American Guidance Service...EPURAN. USA. Aparate mari şi mici răspândite prin sală: coborând. Sport-Turism. J. sub aparate mici. CES. apoi una uşoară. 1988. (1978) . Ed. variaţi nivelele. 12. rostogolire. deplasare în picioare... pe lângă.BORGOGNO.FAMOSE.Portage Project. Edition. pe. HILLARD. Ed.. conştientizeze mai mult şi să-şi sporească abilitatea în selectarea şi varierea aspectului de efort al mişcării. A. peste.. peste.Bruininks-Oseretsky test of motor profiency(Examiner’s Manual). Bucureşti 5. cu pauze.. Bucureşti. M.A. M. 7. urcând şi lucraţi pentru înălţime. CH. (1987) . ELLETA (1985) Psicomotricita e terapia psicomotoria.1. arătând contrastul în tensiune. (1988) . două mişcări diferite. FROHMAN. Academiei. contrastând cantitatea de tensiune.M.FORMICA.. Revue EPS.DARWIN. S. Roma.. în afară şi departe de aparate. S 3901.Trattato di neurologia riabilitativa. Marrapese Editore. Barrapese Editore. Formica. e colab.

importante generale şi polivalente sunt: A. Structura spaţială. Lapierre şi B. memorizată şi poate achiziţiona (printr-un proces de concordanţă de opoziţie cu alte percepţii de aceeaşi ordine) o valoare generală. Situaţie. de progresivitate şi de regresivitate iau naştere din analiza care descoperă între contrastele extreme şi valorile intermediare. direcţii. 4. primeşte de la aceasta o multitudine de senzaţii provenite de la obiecte şi de la indivizii care îl înconjoară şi de la sine însuşi doar o parte din aceste senzaţii ajung la pragul conştiinţei şi devin percepţii. este posibilă doar pentru similitudine. 2. 3. extinderi şi traiectorii Această a treia temă se concentrează pe folosirea spaţiului şi pe dezvoltarea unei conştientizări a locului unde corpul se află în spaţiu în timpul mişcării. Pe măsură ce se dezvoltă facilitatea de 19 . oricât de simplă ar fi. Dacă procesul de descoperire se face pentru opoziţie. Între noţiunile de contrast. în schimb. Direcţie. B. care nu corespunde doar la o nevoie dată. Orientarea spaţială şi componentele sale: 1. C. 6. ci poate fi analizată. O situaţie devine educativă doar când interesul copilului este polarizat spre o percepţie precisă. o percepţie este spontan privilegiată atunci când se află în opoziţie cu o percepţie de aceeaşi ordine şi de sens contrar care o succed sau o preced. noţiunile de variabilitate. Pe de altă parte. Noţiunea de intensitate. 5. nivele. Orientare. Viteză. legată de forţa stimulilor primiţi. Noţiuni relaţionale cu sine şi cu ceilalţi. cele mai TEMA GIMNASTICĂ 3 Conştientizarea spaţiului cu accent pe suprafeţe. După diferiţi autori. Acouturier consideră că orice individ care trăieşte o situaţie. generalizarea. organizată.CURS 5 Contrastele – componente ale psihomotricităţii Structura spaţială şi contrastele A. Mărime. Anumite percepţii trebuie să fie privilegiate sau izolate de copil spontan sau la cererea educatorului.

chiar dacă obiectivul este pe spaţiu. Relaţiile în activitatea în pereche şi în grupurile mici Toată activitatea inclusă în această temă poate fi realizată în relaţie cu un partener sau un grup. copilul trebuie să fie responsabil şi să înţeleagă unde se află corpul său în spaţiu. jos. în general. unele dintre idei se pot studia de la început în grupuri de trei sau patru elevi. TEMA GIMNASTICĂ 4 Conştientizarea relaţiilor cu ceilalţi. ocolit. Dezvoltarea temei 3 Conţinutul fundamental Zone: general. Zone: spaţiu general. personal. 20 . Dezvoltarea temei patru Conţinutul fundamental Relaţia în pereche şi grupuri mici. drept. De aceea. aproape. De asemenea a avea pe altcineva care să te asiste la mişcare permite un nou conţinut de mişcare adăugat la cel existent. Copiii învaţă că abilitatea de mişcare pe care au achiziţionat-o individual poate să fie chiar mai plină de satisfacţie şi mai captivantă când este pusă în practică împreună cu altcineva. contra echilibru. a imita. mare. a urmări. mic. ideile de mişcare care derivă din tema şapte ar trebui introdusă în munca în pereche înainte de a fi considerate potrivite pentru grupurile mici. mediu. cu accent pe munca în pereche şi în grup mic Obiectivul celei de a patra teme este evident încă din titlu. Astfel. înapoi. copilul îşi extinde dibăcia în realizarea unei mişări efective şi eficiente. Activităţile corpului: contra tensiune. Niveluri: înalt. Traiectorii: sol. sus. Direcţii: înainte. Totuşi când există legături sociale puternice sau motive înrudite sau când sunt numere impare de copii într-o clasă.a varia şi controla folosirea spaţiului. Extensii: departe. Această activitate cu o altă persoană stimulează adesea efortul ce nu a fost folosit din plin când s-a muncit individual. în lateral. Gimnastica educativă ( educaţia fizică) părăseşte tărâmul activităţii individuale şi dă elevilor ocazia de a lucra cu ceilalţi. aer. a se potrivi a se reflecta. Întrucât activitatea în grup necesită raporturi cu mai multe persoane ea este mai complexă. scăzut.

MILTON. VASILESCU I. (1982) . Ed. (1976) . Ed. 5. Champaign.. Human Kinetics Publishers.La reeducation phzsique. PIERRE (1972) mentale.La reeducation physique..Psihoterapie. Vigot. KRAMAR M.B.. Traducere S.. LOGSDON. MIHAI(1976) . A. NICOLE.. 3.Psihologia sportului. GUERBER.. vol. Doin. Ceres. CH. Bucureşti.E. J. KOENING. STAES L. Paris. De l’ecole…arix associations.V.Notre activite. (1982) – Sport Competition Anciety test. LOUIS et VAYER. Bucureşti. E. Colin.. 12.. De Boeck. GUILLARME. 7. EPURAN. Paris. 10. volI. 9. P. Editions Revue EPS..The Structure and Measurement of Physical Fitness.Education et reeducation psychomotrice. Bailliere. 19. Human Kinetics Publishers. R. J. Didactică şi Pedagogică.P.Educational Gymnastics.S. Bailliere.Optimizarea comportamentului performanţial al gimnastelor prin tehnicile antrenamentului mental.. Ed. Sport-Turism.N. Washington. Ed.. (1986) .1. Ed. MARTENS. (1964) . EPURAN M.B. Bucureşti. ANNICK (1990) . (1930) . Ed. Paris. 15.. (1993) . Bruxelles. LAPIERRE. (1995) – Biologia şi sportul.Principes de psychologie applique.. Edit.Danse. 21 . 6. Arad. Tratament fară medicamente. BETTE. Prentice-Hall.. 8.S. 20. JEAN(1992) . CHATEAU J.F. (1964) . (1972) -Copilul şi jocul. WEINECK J. A. Education psycomotrice et arrieration Teza de doctorat. Illinois.Biologia sportului.. I. vol I-II. R. I-II. FLEISHMAN. 2. Paris. BARCHARD(1965) Methods and Materials for Secondary School. CERAY. Bucureşti. Ed. (1997) . (1988) .Psychomotricite. (1992) . 14. Ed.. CONSTANCE.. Sport-Turism.. BUCHER. WALLON H.Psihologia educaţiei fizice. Inc.D. 11. WALSH. SermapMatier. HOLDEVICI IRINA. Ed. J. J. DE MEUR A. Paris. Moslez co. (1986) . 4. The C. 16. LAPIERRE A.N.. Phzsical Education. FLORINA (1999) . 18. A. 13. PICQ.. Fundaţia “Vasile Goldiş”. 17. GROSU EMILIA. Education et reeducation. WEINECK J.Psihologia culturii fizice şi a sportulrilor. Bucureşti. CHAPPUIS. MAUCOUVERT. Paris.. A.. 365-366. Traducere după Biologie du Sport.. Saint Louis. Champaign.. CLAUDINE.

trecând prin semnale unice. mişcare repetitivă izolată privind o parte a corpului (deget. bătăi de palme. Curs 6 Criterii temporale I. fără o informaţie intermediară pertinentă.21. dicţionarele uzuale sunt satisfăcătoare. balansări ale corpului. Ritm şi structură 5. să ne centrăm pe ritmurile motoare şi mai larg pe ceea ce numim “motricitate temporală” propunând o nouă clasificare: “Care sunt diferitele categorii de mişcări pe care le putem întâlni dacă luăm în considerare derularea lor temporală?”. ZAMORA ELENA. STRUCTURI REPETITIVE 22 . Ed. CLASA A. Distingem 6 grupe de mişcări numite “clase” (A. şi mai general. în acelaşi timp. Dar ce spun ele? 2. Exemplu: pas sărit. ZAMORA D. E şi F). oscilaţii de braţe. CE ESTE RITMUL? Interesul pe care îl suscită ritmul sfârşeşte mai devreme sau mai târziu prin a se împiedica de un obstacol: definirea sa.C. CLASA B. B. Se poate spune că este vorba aici de un exemplu de interdisciplinaritate în sensul că în interiorul unui domeniu (aici activităţile fizice şi sportive) se încearcă să se opereze regrupări în jurul câtorva invariabile de referinţă (aici ritmul în sens larg). MARILENA KORY MERCEA. bazin. MIŞCĂRI PERIODICE Este vorba despre orice mişcare ce prezintă o dominantă pulsatilă. pentru un cuvânt aşa de des utilizat ca şi ritm. Casa Cărţii de Ştiinţă. de la frecvenţele înalte la cicluri cosmice. D. (1996) – Elementele practice de fiziologie generală şi de fiziologie a efortului sportiv. termenul de “clasă” indicând faptul că este vorba de o familie de activităţi ce pot fi analizate după criterii ritmice obişnuite. Ritm şi percepţie 4. De asemenea. caracterizată în principal de o succesiune regulată de accentuări periodice. musculaturii. În general. Ritm şi muzică Clasificarea ritmurilor motorii Am propus deja o încercare de clasificare generală a fenomenelor temporale. C. maxilar). Ritm şi periodicitate 3. că este util în acest capitol consacrat în mod deosebit mişcării. care cuprind tot ceea ce putem privi în durată. Credem. e preferabil să îl înfrunţi imediat înainte de al măsura şi de a încerca să îl depăşeşti. picior.

dans pe gheaţă. TEMA GIMNASTICĂ 5 Conştientizarea ritmului cu accent pe crearea.Este vorba despre orice mişcare organizată în aşa fel încât să se repete identic în mod periodic şi prezentând în structura sa internă diferenţe calitative în durată şi în intensitate (informaţii intermediare pertinente). Exemplu: mers şchiop. Scopul ei de bază este de a dezvolta un sentiment al ritmului care poate exista în mişcarea gimnastică. volei. patinaj artistic. Când accentul este pe ritm conţinutul include timpul. greutatea şi fluxul precum şi alt conţinut specific pe care profesorul sau elevul îl selectează. slalom la schi. Exemple: dans clasic sau jazz. astfel spus prezentând forme motrice care nu se repetă în forme identice. Flux 23 . Structurile ritmice pot fi percepute în special în seriile scurte de mişcări care se repetă. STRUCTURI APERIODICE Este vorba despre orice exerciţiu realizat fără să fie posibil de determinat într-un mode semnificativ un element repetitiv în motricitatea subiectului. pas cadenţat. gimnastică. nataţie sportivă. baschet). Exemple: sport colectiv (rugby. improvizarea unui dans fără muzică. scrimă. cursă de garduri. judo. Timpul ritmului a fost iniţiat atunci când copiii executau o serie de mişcări sau îşi concentrau eforturile asupra dezvoltării secvenţelor de mişcare sau repetau anumite mişcări. STRUCTURI NEREPETITIVE Este vorba despre mişcări realizate pe un tempo constant (perceput sau nu în mod explicit). repetarea şi perfecţionarea structurilor ritmice din secvenţele de mişcare A cincea temă cu titlul menţionat mai sus recentrează atenţia asupra totalităţii mişcării. Dezvoltarea temei 5 Conţinut fundamental Timp: ritm Greutate. căţăratul pe frânghie. escaladarea unui perete. dar care fondează inteligibilitatea temporală pe baza unor date periodice situate dedesubt. expresie corporală. CLASA D. INFRARITMURILE Sunt toate mişcările prea scurte pentru a fi calificate ca ritmice (mai puţin de trei secunde caracteristice): infraritmurile sunt structuri temporale scurte fără periodicitate percepută. în această temă subiectul major este ritmul în mişcarea gimnastică. CLASA E. lupte. Oricum. GRS. etc. CLASA C.

W. Ed. A. 5.GUILLARME.. 3. (1989) .. 24 . WALSH. Bailliere. Editions Revue EPS. Didactică şi Pedagogică. Ed.CHAPPUIS.) Practica medicinii sportive. 7. 12. (1979) . NICOLE. accentul se pune pe a combina timpul cu activităţile variate ale corpului şi acţiunile corpului. Bucureşti.. 4.GUERBER.KRAMAR M.Psihologia sportului..S. Sport-Turism. MIHAI(1976) . Ed. CLAUDINE. În timp ce întreg conţinutul e acoperit de primele două teme poate fi revăzut. Paris. Bucureşti.. 9.F.. 11. Ed. (1981) .N.Psihologia culturii fizice şi a sportulrilor.. Arad.N. De asemenea. Sport-Turism. Ed. Bucureşti.TEMA GIMNASTICĂ 6 Conştientizarea timpului (cu accent pe acţiunile şi activităţile corpului) A şasea temă gimnastică. MAUCOUVERT. nu deoarece conţinutul s-a centrat pe acţiunile corpului. Bucureşti. 6. ANNICK (1990) . cu titlul de mai sus. concentrează activitatea pe cum se mişcă corpul. cu atenţie specifică pe factorul TIMP. J. De l’ecole…arix associations. au putut exista elemente direcţionate spre controlul vitezei. din nou..B.GROSU EMILIA. (1976) . I. Acţiunile corpului se poate să fi fost experimentate superficial precum au fost examinate extensiile în tema 3. Human Kinetics Publishers.S.Education et reeducation psychomotrice. Sermap-Matier. J. Ed. Scopul principal al acestei teme este de a îmbunătăţii eficienţa mişcărilor prin crearea de experienţe care implică producerea şi reglementarea vitezei. Ele au apărut întrucât copiii foloseau întregul volum al spaţiului personal. Teza de doctorat.Asistenţa psihologică în antrenamentul sportiv. (1982) . Champaign.Structura şi dezvoltarea personalităţii. Medicală. obiectivul conţinutului nu era factorul timp ci cel de securitate. volI.EPURAN M. (1997) .ENACHESCU C...La reeducation phzsique. Illinois.EPURAN. CERAY. BIBLIOGRAFIE 1. JEAN(1992) . FLORINA (1999) . 10.Danse.LOGSDON. Ed. Ed. 2.Psihologia educaţiei fizice.Igiena mentală şi recuperarea bolnavilor psihici.Optimizarea comportamentului performanţial al gimnastelor prin tehnicile antrenamentului mental. Inc. J. ALLPORT G. Bucureşti.Educational Gymnastics. (1986) .E. Fundaţia “Vasile Goldiş”. Medicală.. A.Notre activite.. În: Drăgan Ioan (coord. 8.LAPIERRE. într-o primă etapă a predării. (1964) . BETTE.EPURAN M. Paris..

este vorba de numeroasele repetiţii în cursul ciclurilor de muncă.MARTENS. Human Kinetics Publishers. (1982) – Sport Competition Anciety test. de fapt. Regăsim aici. Cluj-Napoca. 16. (2000) . între gândire şi producţie.. Cum se prezintă exerciţiile de coordinare ritmică? Găsim situaţii în funcţie de virtuozitate şi altele în funcţie de suprapunere. Casa Cărţii de Ştiinţă. care constă în creşterea autorităţii artistului.Suntem capabili de a integra (percepe. “agilitatea”. concepe…) mai mult ritmurile decât să le judecăm. între potenţial şi efectiv. “dexteritatea” etc.MAROLICARU MARIANA. (1996) – Elementele practice de fiziologie generală şi de fiziologie a efortului sportiv. a acestui decalaj între imaginar sau real. Vigot. a ritmului şi în faţa acestui paradox adesea descris de un corp generator de ritm şi reducător de ritm.WALLON H.ZAMORA ELENA. Paris. Coordonarea ritmică Pentru început dorim să vă prezentăm succint secvenţele temporale în dezvoltarea coordonativă a unui copil de la 16 ani (schema 21).C.. Champaign. Traducere după Biologie du Sport. 14. 15. Colin. MARILENA KORY MERCEA. Curs 7 Coordonare ritmică. (1992) . R.WEINECK J. creator şi frână… scopul acestui capitol pedagogic este de a contribui la reducerea la elevi sau la participanţi în sens larg. Paris..Principes de psychologie applique.. 17. globală şi echilibru 1.Biologia sportului. Risoprint. În exerciţiile de “tapping” de exemplu. Ed. Ed. 3.13. ZAMORA D. (1930) . în aşa fel încât creativitatea sa potenţială poate să devină creaţie efectivă. dinamică.Metodologia cercetării activităţii corporale. Echilibrul: caracteristici şi particularităţi psihomotorii Schema 18 . Vizualizarea ritmică priveşte toate exerciţiile unde intră în joc “viteza”. EPURAN M. Ne găsim încă o dată în faţa realităţii corporale. unul dintre demersurile care definesc tehnica în creaţia artistică.Echilibrul Sistem multimodal Aparatul optic Aparatul kinestetic Aparatul vestibular 25 .

.Notre activite. PERRON.. Education et reeducation.AJURIAGUERRA. E. 9. Bruxelles. Ed. M. CH. Bucureşti.. M.Structura şi dezvoltarea personalităţii. BARCHARD(1965) Methods and Materials for Secondary School.V. A. FLORINA (1999) .DE MEUR A. 6.BUCHER.. Washington. CONSTANCE..S. Phzsical Education. e colaboratori (1985) . Roma.. Didactică şi Pedagogică. A. ALLPORT G.FORMICA..Aparatul tactil Aparatul acustic Caracteristica fundamentală: acţiune secundară Adaptabilitate: pe cale reflexă Reglare: subcortical Discriminanţii: . Teza de doctorat. Sport-Turism. AVZIAS. Minesota...Optimizarea comportamentului performanţial al gimnastelor prin tehnicile antrenamentului mental. M. Paris.. KOENING.E.W. Didactică şi Pedagogică.Psihologia sportului. A.Bruininsk-Oseretky testb of motor profiency. Ed. Marrapese Editore. (1976) . De Boeck. 5. Bucureşti. Prentice-Hall.Trattato di neurologia riabilitativa.. (1980) . American Guidance Service. V. STAES L. J. The C. STAMBAK. 11. Ed. 4..GROSU EMILIA.CHAPPUIS. Didactică şi Pedagogică. (1964) . 26 . DENNER.FLEISHMAN.. M. A. Saint Louis.The Structure and Measurement of Physical Fitness. Ed.F. 3.Bucureşti.BRUININSK R. F.CHATEAU J.pertinenţă (caracterul a aceea ce este pertinent) . Bucureşti. 10. Moslez co.N..N..reglarea tonusului “Vârsta de aur”: F = 7-10 ani M = 10-12 ani Bibliografie 1.. COUMES.. (1978) . I. (1964) . (1988) . 7.. LAVONDES.. 2. Ed.. (1972) -Copilul şi jocul... MILTON.EPURAN M. R.Scrisul copilului.S. 8. A.Psychomotricite.rapiditatea răspunsului . (1981) .

Education et reeducation psychomotrice.Biologia sportului. Human Kinetics Publishers. Traducere după Biologie du Sport..Danse. NICOLE. Edit.Elleta Borgogno – (1985). CERAY. R. WALSH. MAUCOUVERT... BETTE. Colin. ZAMORA D. Ed. Paris. Apropierea spontană II. J.12.D. vol.La reeducation physique. Ed.. (1995) – Biologia şi sportul. Casa Cărţii de Ştiinţă. 21. ANNICK (1990) . (1986) . Ed. JEAN(1992) . Apropierea analitică Însuşite cele trei axe perpendiculare ale corpului este posibil să îl facem pe copil să înţeleagă axele intermediare care trec prin centru. Paris.C.KRAMAR M.Educational Gymnastics. Arad. PIERRE (1972) mentale..WEINECK J. 14.MARTENS.Principes de psychologie applique. 18. (1982) – Sport Competition Anciety test.LOGSDON. (1997) . Illinois.PICQ. Paris. Bucureşti... introducând pentru exemplificare asocieri ca: 27 . 22. SermapMatier. 365-366. 13.componente ale psihomotricităţii Pentru a ne însuşi noţiunea de structură trebuie să o avem aproape pe cea de succesiune fie temporală fie spaţio-temporală. Bailliere.B. Fundaţia “Vasile Goldiş”. I-II. (1982) . 20. I. CLAUDINE. Champaign.LAPIERRE A. ZAMORA ELENA.. Editions Revue EPS.. De l’ecole…arix associations. (1992) . Education psycomotrice et arrieration Curs 8 Structuri . Doin.P. 16. J. Paris.Psihologia culturii fizice şi a sportulrilor.. 15. 19.GUILLARME. Vigot. LOUIS et VAYER.GUERBER. dacă acum într-o succesiune se creează raporturi de grupare sau de similitudine şi formează o structură. J.WEINECK J. Inc. Traducere S. 17. Champaign.. MARILENA KORY MERCEA. (1996) – Elementele practice de fiziologie generală şi de fiziologie a efortului sportiv. Human Kinetics Publishers. Ed.WALLON H. (1930) . vol I-II.

Oricum. exerciţii de simetrie şi de asimetrie. Structuri plastice şi structuri de proiecţie TEMA GIMNASTICĂ 7 – conştientizarea relaţiilor (cu accent pe formele corpului şi acţiunile corpului) A şaptea temă gimnastică. idea de relaţionare a fost iniţiată doar în scop de securitate şi interval şi s-a ocupat doar cu forme elementare de mişcare şi evitarea altora. de mărime. aplicabile în orientarea grafică. Apropierea raţională Importanţa este raţionalizarea structurii operante prin studiul analitic a diferitelor elemente de variaţie şi de raporturile lor în interiorul structurii. plasează atenţia deplină asupra relaţiilor care există în cadrul mişcărilor. la dreapta. Elemente de variaţie: a. citirea orelor.înainte. şi alte exerciţii de verbalizare şi grafică. Contrastele între elementele simple de natură identică: de intensitate. Asocieri de variaţii multiple concomitente VI. care se pot înţelege prin exerciţii de disociere motorie. durate pline. Spaţiu – extensie . etc. ieşire din echilibru. Ghid de planificare mostră. Structuri şi limbaj VII. Prima expunere a relaţiilor a survenit în activitatea dezvoltată din prima temă.efort .relaţii – părţile corpului una faţă de alta şi faţă de aparat . 28 . Contraste în natura elementelor succesive IV. În acest mod se ajunge la descoperirea raporturilor de reciprocitate şi la alte dinamici de rotire şi de orientare. Transpuneri şi generalizări V. Aceasta se poate referi la corpul însuşi sau la obiecte raportate la acesta. b. obiectiv major – relaţia părţilor corpului cu accent pe echilibru şi ieşire din echilibru. locomoţie. de direcţie şi de viteză. III. Toate aceste exerciţii sunt aplicabile în plan orizontal şi vertical în trei planuri ale spaţiului foarte dificile. cu titlul menţionat mai sus. Conţinut – corp – părţile corpului. Contraste în durate sau în distanţe: intervale (cu durată variată). echilibru.adecvat pentru – acei care au muncit anterior pe această temă sau cei care au măiestrie în a se balansa în diferite moduri Aparatură – selecţie de aparate mari incluzând covoare şi covoare individuale dacă sunt disponibile.

Suprafaţă: aceeaşi ca pentru altă activitate avansată în gimnastică. care favorizează uneori oprirea sau regresul în învăţarea unui act motric. De a mări abilitatea şi de a controla fluxul mişcării 2.efort – flux: continuu. Aparatură – alegere liberă a aparatelor la clasele pregătite pentru această activitate. 3. BIBLIOGRAFIE 29 . Această temă are o triplă intenţie: 1. Conţinut: . rezultând alte tipuri de dificultăţi. Ghid de planificare model Obiectiv major: cizelarea secvenţelor gimnastice cu accent pe modalităţile de a înlănţui mişcările. De a scoate în relief importanţa selecţiei şi rafinamentul ca element de cheie în dezvoltarea măiestriei.6. Acestea pot interfera cu cauza. spaţiu: elevi şi / sau profesorul pot selecta din temele precedente pentru a personifica experimentele. TEMA GIMNASTICĂ 8 Conştientizarea fluxului şi continuităţii cu accent pe selecţie şi rafinamentul mişcărilor în secvenţe A opta temă cu titlul de mai sus se concentrează asupra îmbunătăţirii tuturor răspunsurilor de mişcare – mişcările în sine şi modul în care se unesc.spaţiu – direct. cu întreruperi . Relaxarea musculară şi precizia controlului Precizia controlului reprezintă capacitatea de a executa mişcări adecvate punând în acţiune grupele musculare corespunzătoare. .corp. în învăţare şi versatilitate în mişcarea gimnastică. De a obţine o mai mare continuitate în mişcare. Se cere educatorului mai multă prudenţă în progresia exerciţiilor de relaxare. dată de importanţa acestui tip de experinţă şi de diversele aspecte şi semnificaţii. Aceasta favorizează rafinamentul gestului suprimând tensiunile musculare superflue şi uşurează elaborarea imaginii corporale. indirect Adecvat pentru: copiii care execută activitate avansată pe tema secvenţelor de mişcare.3.

Col.. (1978) .KRAMAR M.1. 4. PERRON. e colaboratori (1985) ...Danse. J.GUERBER.. (1986) . Curs 9 Educarea şi reeducarea psihomotorie I 30 . 5. Ed. J.Optimizarea comportamentului performanţial al gimnastelor prin tehnicile antrenamentului mental.Education et reeducation psychomotrice. Ed. DENNER.LOGSDON. În: Drăgan Ioan (coord. Human Kinetics Publishers. A. A.W. 2..Psihoterapie. De l’ecole…arix associations.. Inc.GUILLARME. (1982) . Illinois. Paris. Ed.Scrisul copilului. Psyche.. 6.Bruininsk-Oseretky testb of motor profiency. American Guidance Service. AVZIAS. F. Editions Revue EPS. Tratament fară medicamente. Didactică şi Pedagogică. Ed.. V.Asistenţa psihologică în antrenamentul sportiv. WALSH. 8.Structura şi dezvoltarea personalităţii.BRUININSK R.AJURIAGUERRA. NICOLE. 9. 12. Teza de doctorat. Sermap-Matier. Ed. (1997) . Didactică şi Pedagogică. VASILESCU I..N.E.Educational Gymnastics.FORMICA.F. PAUL(1970) . Marrapese Editore. M.... Ed. STAMBAK. Ed. (1989) ..Trattato di neurologia riabilitativa.Psihologia culturii fizice şi a sportulrilor. A.. Bucureşti. Bucureşti. 11.. (1981) . 3. Roma. Minesota. Champaign.La reeducation phzsique. MAUCOUVERT..LAPIERRE. A. volI.EPURAN M.. (1980) . J. P. LAVONDES.. 13. J.) Practica medicinii sportive.HOLDEVICI IRINA.ALLPORT G. Bailliere. Bucureşti. Didactică şi Pedagogică. ANNICK (1990) . Ştiinţifică. CLAUDINE. Ed. Bucureşti.Psihologia experimentală (trad). Fundaţia “Vasile Goldiş”. 10.HORGHIDAN VALENTINA.. M. Ceres. Bucureşti. 7..GROSU EMILIA. Bucureşti.. (1993) . 14.S. COUMES. Arad. M.FRAISSE. Ed. CERAY. FLORINA (1999) . M.. Bucureşti. BETTE. Medicală. (1995) .B. JEAN(1992) .Teste de psihanaliză.

aceasta este prin propriul corp. b) Etapa a II-a sau etapa de cunoaştere. sunet. copilul învaţă să-şi controleze acţiunile corpului. se realizează pe etape succesive. vizuale şi auditive. “construirea de obiecte permanente. ale posibilităţilor de deplasare. primul exemplu din pasaj de la un egocentrism primitiv la elaborarea unui nivel exterior” Piaget ( 1965). a) Prima etapă sau etapa de explorare care pune în contact copilul cu: propriul corp. 31 . Pentru Vayer cele trei noţiuni fundamentale se definesc astfel: a) b) Noţiune de schemă corporală: organizarea senzaţiilor relative ale propriului corp Noţiunea de obiect: mulţumită mişcărilor propriului corp. copilul să se apropie de lumea obiectelor şi de cea a operaţiilor logice. timp. 2. c) Etapa a III-a sau etapa de reprezentare. copilul îşi însuşeşte noţiunile de culoare. pentru ca. Educarea schemei corporale. spaţiu. 3.Tehnica educativă şi reeducativă pshihomotorie. manifestate prin atitudini şi posturi ci în anii următori şi prin utilizarea limbajului care permite un schimb rapid fie cu lumea adulţilor fie cu lumea altor copii. Copilul comunică cu lumea altora fie că se adaptează fie că se integrează progresiv. cu alţii. a coordonării mişcărilor. formă. relaţia subiectului cu diferite obiecte şi “cu alţii”) care condiţionează dezvoltarea copilului şi-l integrează în lume constituie pentru autor şi cele trei capitole principale de acţiune educativă: 1. Educarea în raport cu lumea obiectelor (ca o realizare între Eul corporal şi obiecte). prin modificările tonusului (hiper-hipo) corespunzătoare stadiilor emotive Wallon (1975). c) Noţiunea de “alţii”: se formează. este capabil de a împlini acte îm ceea ce priveşte “ realizarea unei intenţii” sau să-şi “reprezinte mental o acţiune”. suprafaţă. după Vayer. copilul nu doar controlează dar şi pune în relaţie acţiunile sale. Mulţumită manipulării. citat de Borgogno Elleta ( 1985 ). prin dialogul “tonic” cu mama şi prin activitatea motorie şi senzorio-motorie. număr. primitiv. senzaţiilor chinestezice. cu obiectele. copilul efectuează în relaţie cu cele primite din lumea externă. Oricare din cele trei puncte în care se articulează educaţia psihomotorie după Vayer. aceasta îl duce la achiziţionarea primelor elemente ale cunoaşterii şi ale reprezentării mentale. după nivelul de maturizare al copilului. Educarea în raport cu alţii (întotdeauna prin Eul corporal). citat de Borgogno Elleta ( 1985) După cele trei noţiuni fundamentale (noţiunea de schemă corporală. Relaţia cu alţii nu se realizează doar prin diferite situaţii tonice.

prin localizarea senzaţiilor. III. Dialogul adult–copil: este adultul care execută asupra copilului mobilizarea reconstituind dialogul mama-copil. Educarea schemei corporale sau construirea Eului corporal de la 0 . echilibrul corpului şi controlul de sine (controlul respirator). de limbaj. de a simţi şi de a preciza efectele relaxării în diferite părţi ale corpului. De la 0-5 ani I. Pentru fiecare din aceste situaţii de exerciţiu sau aspecte ale educării schemei corporale regăsim cele trei etape văzute anterior: explorare. de la utilizarea contrastelor. etc. II. A treia etapă: reprezentarea. Prima etapă: explorarea. Independenţa corporală: copilul se mişcă singur şi este legat de adult doar de intermediar. Dialogul copil-copil: este copilul care execută mobilizarea asupra unui alt copil sau stadiul oglinzilor. A treia etapă: reprezentare sau coordonare. simetria corporală şi echilibrul tonico-psihic. III. A. senzaţia de cădere.5 ani şi vârsta şcolară. cunoaşterea diverselor părţi ale corpului şi limitelor lor.Se poate realiza prin: patru situaţii prin principale de exerciţiu: dialogul tonic. Descoperirea de sine: porneşte de la cunoaşterea relaxării. A doua etapă: cunoaşterea. A doua etapă: cunoaşterea. cunoaştere şi reprezentare. II. presiunea corpului pe sol. I.Dialogul tonic Acesta constă în motricitatea asociată a activitaţii tonice. Prima etapă: explorarea. greutatea segmentelor corporale. accentuarea sprijinirilor la sol. Controlul de sine: copilul este capabil de relaxare totală sau segmentară. B. Jocul corporal 32 . 1. prin situaţii de relaxare şi mobilizare segmentară. Cunoaşterea de sine: porneşte de la doza de cunoaştere a noţiunilor de greutate şi de contact cu solul. trebuie exploatată la maximum relaxarea muşchilor şi interiorizarea senzaţiilor pentru a descoperi noţiuni mai delicate. efortul minim pentru realizarea unui gest. Vârsta şcolară. jocul corporal.Educarea psihomotorie este ca atare aţintită asupra educării schemei corporale şi asupra raporturilor acesteia cu lumea externă prin mişcarea în diferitele sale expresii (mişcarea proprie sau manipulări ale obiectelor de la 0-5 ani şi vârsta şcolară).

într-un mod tot mai precis. III. Acţiune individuală: copilul trebuie să găsească singur în sine însuşi mijloacele pentru realizarea echilibrului sau cu materiale care îi sunt deja familiare. atent la toate senzaţiile extero-proprioceptive posibile. cu poziţia de drepţi. obişnuirea cu înălţimea. copilul în această etapă realizează imagini prin propriul 33 . controlat. II. I. II. A treia etapă: corp. III. A treia etapă: controlul echilibrului corporal: Situaţiile se fac mai complexe. în ceea ce priveşte o investiţie optimală a atenţiei. Prima etapă: explorarea. C. aici intervine educarea metodică a situaţiilor proprioceptive. De la 0-5 ani I. pentru că permite printr-o ventilare normală. Prima etapă: familiarizarea. De la 0-5 ani I. II. bază pentru orice activitate diferenţiată. A doua etapă: cunoaşterea. Prima etapă: imitarea sau familiarizarea: copilul imită ceea ce face educatorul. A treia etapă: controlul expiraţiilor nazale sau controlul expiraţiilor în particular. Expresia corporală: regula se face mai precisă. ca mijloc de reconstituire a etapelor de dezvoltare de la târâre la stând (drepţi). reprezentarea. III. De la jocul funcţional la jocul de realizare: deplasări care constituie pentru copil plăcerea de a se mişca în afara oricăror reguli. Jocul de reguli: regula derivă din imagine. În acelaşi timp serveşte la descoperirea jocului toracic şi al diafragmei la diferitele aspecte ale respiraţiei şi ajunge la capacitatea de apnee şi la controlul respiraţiei în diverse posturi. A doua etapă: încrederea. de aceea faza iniţială este cea respiratorie. echilibrarea excitaţiilor centrilor nervoşi. diferenţiat. D.De la 0-5 ani Copilul îşi foloseşte propriul corp pe parcursul jocului. situaţiile mai complexe. Reuşita în această fază nu este un sfârşit dar se vorbeşte despre familiarizarea copilului cu dificultăţile în a menţine echilibrul şi trebuie ajutat des. A doua etapă: controlul expiraţiilor pe gură sau conştientizarea respiraţiei prin concretizare. Educarea respiraţiei Controlul respiraţiei este un aspect al controlului de sine.Echilibrul corpului Se propune controlul şi educarea diverselor senzaţii ce contribuie la echilibru (postural şi dinamic).

descoperirea unei Noţiunea polarizează studiul prin situaţii propuse de învăţător sau de copii. Educarea în raport cu lumea obiectelor Se orientează prin cinci “situaţii de exerciţiu” principale: organizare perceptivă ( culori şi sunete). plecând de la percepţie la baza conştiinţei. diferenţele seriate. dar sunt scoase din trăirea concretă. Pentru practicitate se pot distinge 5 faze principale ale educării psihomotorii: • • • Se pleacă de la o situaţie trăită în comun. elaborate. Acoutourier (1986) Noţiunile primitive descoperite prin trăire motorie. organizarea relaţiilor în timp. organizarea spaţiului grafic. fundamentale.care se află în câmpul inconştientului. Toate acestea au fost definite primitive pentru că nu pot fi deduse din noţiuni mai simple. Educarea psihomotorie este dificil de definit. Lapierre şi B. noţiuni date şi a diferitelor sale aspecte afective. noţiunea de situaţie. se vor înfrunta în continuare.3). Acestea sunt văzute pe două planuri corelate între ele: Planul raţional . pe lângă aceasta. dacă dorim să indicăm o “cale” pedagogică. cunoaşterea obiectelor (manipulare şi construire). tensiune-lipsă de tensiune şi apoi puternic-slab. noţiunea de viteză. educatorul generează prin situaţia trăită. mare-mic. 3. asocierea contrastelor. dar exprimată în manieră diferită de În mod succesiv. Etapele acestei faze. logice. spaţio-temporale. intern-extern). structurile şi ritmurile (vezi cap. constituie valorile semantice. noţiunea de mărire. pentru că sunt utilizate în toate achiziţiile ulterioare. către participanţii care îşi implică corpul în senzaţiile globale. noţiunea de direcţie. Se disting în: noţiunea de intensitate.Educaţia în raport cu alţii Curs 10 Educarea şi reeducarea psihomotorie II Tehnica educativă şi reeducativă psihomotorie după A.care se situează în domeniul conştientului şi se organizează într-un modul spaţiu-timp. noţiunea de orientare. noţiunea de relaţie. mişcareimobilitate. Planul afectiv . urmărind evoluţia naturală a copilului. care se desfăşoară în funcţie de vârstă sunt: 34 . construirea spaţiului. unica recomandată de către autori este cea în care la început vor fi înfruntate noţiunile cale mai primitive şi mai încărcate de afectivitate adică “contrastele” (gălăgie-linişte.2. sunt numite.

este o pedagogie totdeauna adaptată la personalitatea şi nivelul copilului. . O situaţie. însuşirea semnificaţiei noţiunii. în aceşti copii trebuie să fie văzută educaţia ca educaţie primară şi nu ca reeducare. la dans. să trăiască. pentru că doar faptul de a apropia copilul la o noţiune. . dar trebuie să evite să formuleze judecăţi asupra rezultatelor obţinute. implică o limitare a libertăţii. . grafismul raţional de tip matematic care duce la topologie şi geometrie.gest (valoare simbolică mai mult şi mai puţin elaborată ) care conduce la expresia corporală. constrângând copilul într-un domeniu ulterior.limbaj care conduce ritmul descoperind studiul vocalelor.. care va fi în mod gradat redusă de educatori. Pentru a face toate acestea. poate fi folosită pe plan şcolar şi orientată spre o acţiune precisă. care conduce la expresia plastică şi la arta abstractă. colegul. • În sfârşit. în copil există întotdeauna o tulburare mai profundă. Acest nou tip de reeducare. apoi de a-l înţelege pe altul şi în sfârşit de a fi în relaţie cu altul (care poate fi din când în când profesorul. care trezeşte sau lasă să se trezească în copil dorinţa de exprimare pentru altul. la expresia logică sau gramaticală (nivel abstract şi codificat). muzical. la mimică. activitatea nu se poate desfăşura într-un timp fix. intelectualizarea sau faza terminală trebuie să fie întotdeauna precedată de activitatea motorie spontană care are ca scop: 35 . Aşadar. care nu trebuie doar să aibă primul trăirea. În educaţia psihomotorie. trebuie să fie posibilă multă libertate de mişcare şi multă libertate materială..situaţia obiectelor între ele. care implică pe lângă copil şi mediul familial şi pedagogic. o noţiune. o relaţie trăită poate fi din când în când exprimată prin: . motor şi verbal). în ceea ce priveşte copilul văzut în globalitatea sa şi nu doar în deficit particular. Pentru autori nu există diferenţă între această educaţie preşcolară şi şcolară normală şi reeducarea copiilor deficitari. O reeducare prea specifică riscă să agraveze. grupul). • Se trece apoi la studiul deferitelor posibilităţi de exprimare (grafic. Toate acestea nu înseamnă anarhie. devine şi psihoterapie.situaţia trăită la nivelul grupului. la expresia scrisă.sunet: care conduce la expresia muzicală. pe de altă parte se stimulează şi se lasă un spaţiu amplu creativităţii autoreglatoare.situaţia Eului în raport cu obiectul.grafic: grafic simbolic. . care utilizează semnul grafic (volum şi linie) sau culoare (pată). independent de aparenta tulburare. ceea ce vrea să facă. Motivaţia este determinată de nevoia de comunicare. .situaţia obiectului în raport cu corpul.

DUMUTRU (1992).de a pune copilul într-o “situaţie de creativitate” eliberându-l de constrângere educativă. Ed. 71-77. DURKIN. 10.). Editura didactică şi pedagogică.. JEAN. 6. m 116. a unui ritm. Ştiinţifică. Tehnică.Psihologia comunitaţii. Paris. PARLEBAS. 9.M. IM. în mod spontan dezvoltându-se spre complexitate. ANN (2000) – Psihologia dezvoltării. pag. JAM (1972). New York and London. J. (1972) – Dimensiuni interdisciplinare ale psihologiei. BIBLIOGRAFIE 1. Bucureşti. BRUNER. Cohman (eds). (1991) Play (2nd edn). Bucureşti. C. RENE. Et Sport. Ed. A. Bucureşti.B. London: Fontana / Open Books. Ed. Formica. (1986) – La reeducation phisiyque. Marapese editore. ELETTA – Psicomotricita e terapia psicomotoria. 7. Ed. J. GARVEY. a unei structuri. Bucureşti BORGOGNO. Cambridge. INHELDEK (f. Didactică şi Pedagogică. Editions “Revue Education Phisique et Sport”. Bryant and A. Ph.. LEWIN. col. Bucureşti. Revista de educaţie specială. McGrow Hill book Co. Bucureşti. (1970). teorie şi practică. DARBEL. in Tratatto di neurologia riabilitativa..E. 14. 3. BIRCH. (1998). în P. K. ORFORD.. 8. .a. . KURT (1936) – Principles of Topological Psychology. 4. 12.. S. MEADOWS. Edit. PIAGET. 36 .) – Psihologia copilului (trad.de a descoperi prin aceste situaţii născute liber din imaginaţia copilului. Roma. Paris. nr. . JEAN.Bailliere.M. Ed. J.. S. LAPIERRE. (1995) – Cognitive Development. (1995) – Development Social Psychology: From Infancy to Old Age. 5. acelea care pot servi ca punct de plecare pentru studiul unei noţiuni.Valoarea integrativă a activităţii de educaţie fizică pentru elevii din învăţământul special.de a permite evoluţia progresivă a situaţiilor de adaptare motorie. Mass: Blackwell. 11. Psyche. Development Psychology (Harlow: Longman) MOŢET. 13. M. vol I..Appreciation du niveaux moteur des enfantes des 5 a 11 ans. Oscar Print.de a permite prin mişcare exprimarea liberă a pulsaţiilor şi motivaţiilor şi a motivaţiilor inconştiente.1. 2. PIERRE (1976) – Activite phisique et education motrice..Procesul educaţiei intelectuale. Paris PIAGET.

Paris. Didactică şi Pedagogică. H.. URSULA (1966). Paris. 17.L’evolution psychologique de l’enfant. An Aplication to Physical Education Skills. nr. SINGER. Bucureşti WALLON. ŞCHIOPU. Bucureşti. 18. L. URSULA (1967). VAYER. Ed. 19. Didactică şi Pedagogică. R. 37 . Bucureşti. URSULA (coord. S.Psihologia copilului. ŞCHIOPU. ediţia a-II-a. Activitatea de joc a copiilor conţine multe mişcări repetitive care sunt făcute din simpla plăcere de a-şi demonstra măiestria deprinderilor implicate.Une conception globale de l’education psychomotrice. VIGOTOSKY. London. deprinderea de joc corespunde stadiului senzori-motor al dezvoltării (aproximativ de la naştere până la 2 ani). Curs 11 Activităţile de joc Unele teorii ale jocului Încă de la sfârşitul secolui al XIX s-au elaborat numeroase teorii ale naturii şi scopurilor activităţii de joc.15. ŞCHIOPU. (1968). Ed. El a formulat trei stadii principale ale activităţii de joc investigând legătura dintre evoluţia jocului şi dezvoltarea gândirii: 1. (1974). (1967). 16.. McMillam. P. 21. Atcan. Se pune accentul asupra exersării şi controlului mişcării şi asupra explorării obiectelor prin observare şi atingere. Ed Ştiinţifică.85.Opere psihologice elese.) (1970)-Probleme psihologice ale jocului şi distracţilor. Piaget susţine că jocul este o expresie a procesului de asimilare în care copilul încearcă să înţeleagă lumea din jur şi să o schimbe pentru a corespunde propriei înţelegeri şi experienţe. New York. Ed... 20.Dezvoltarea operativităţii gândirii de la 7 la 11 ani. Bucureşti. Didactică şi Pedagogică... N. (1972). În: Education Physique et Sport.Motor Learning and Human Performance.

cuburi. În timpul procesului terapeutic. Deci. copilul este încurajat să se joace cu obiecte: păpuşi. “Prin şedinţele de joc se identifică semnul emergenţei conţinutului refulat şi se pune capăt anxietăţilor copilului “ – Ann Birch (2000). referindu-se la teoria psihodinamică a dezvoltării a lui Freud vede în joc un mijloc de eliberare a emoţiilor îngrădite. un fotoliu poate deveni un autoturism. în “Psihologia dezvoltării din primul an de viaţă până în perioada adultă ”(2000).pentru protecţie sau sfătuire. o coală de hârtie devine o rochiţă elegantă. Formula de bază este aceea că actrivitatea de joc a copilului reprezintă reflecţia psihicului său inconştient. Procesele de gândire ale copilului devin mai logice. dar fără a controla situaţia de joc. -copiii mai mici se joacă mai mult când sunt în perechi decât atunci când sunt singuri sau în grupuri mai mari. Prezenţa unui adult în preajma lor . -jocul mai puţin elaborat cum ar fi jocurile informale.îmbunătăţeşte calitatea jocului. un neofridian afirmă că jocul este forma infantilă a abilităţii umane de a face faţă experienţei prin crearea situaţiilor model şi de a domina realitatea prin experimentare şi planificare Abordarea psihodinamică a jocului se caracterizează prin utilizarea terapiei de joc la tratarea copiilor “perturbaţi “. Ann Birch. 38 . Formula de bază este aceea că actrivitatea de joc a copilului reprezintă reflecţia psihicului său inconştient. copilul este încurajat să se joace cu obiecte: păpuşi. într-o situaţie generatoare de securitate. jocul poate fi considerat ca un mecanism de apărare împotriva problemelor şi ca modalitate de control al comportamentului. iar jocul implică utilizarea regulilor şi procedeelor. Copiii folosesc jocul pentru a explora şi controla propriile sentimente despre viaţă.2. jocul cu reguli caracterizează stadiile operaţionale (de la aproximativ 7 ani). cuburi. 3. “Prin şedinţele de joc se identifică semnul emergenţei conţinutului refulat şi se pune capăt anxietăţilor copilului “ – Ann Birch (2000). Copilul angajează fantezia şi produce realul în joc şi se bucură când foloseşte un obiect pentru a simboliza pe un altul – astfel. într-o situaţie generatoare de securitate. Erikson (1963). În timpul procesului terapeutic. jocul simbolic coincide cu stadiul preoperaţional (aproximativ de la 2 la 7 ani). serveşte funcţiile contactului social şi eliberează tensiunea. exteriorizându-şi teama şi anxietate într-o situaţie sigură. Abordarea psihodinamică a jocului se caracterizează prin utilizarea terapiei de joc la tratarea copiilor “perturbaţi “. improvizate şi “de-a căluţul ”.

LEWIN. New York and London.BIRCH. A.LAPIERRE.. ANN (2000) – Psihologia dezvoltării. 7. Ed. S.Este oare jocul ales cel mai indicat ? . ELETTA – Psicomotricita e terapia psicomotoria. (1995) – Cognitive Development.B. M. (1995) – Development Social Psychology: From Infancy to Old Age. KURT (1936) – Principles of Topological Psychology.Corespunde vârstei copiilor ? . 8. în P. Mass: Blackwell.MEADOWS. 3.BORGOGNO. S. Cambridge.E. Cohman (eds). Edit. Bucureşti 2. Ştiinţifică.Bailliere. col.S-au evaluat corect calităţile motrice ? . (1991) Play (2nd edn). K. J. copiii au prezentat niveluri mai complexe de joc.DURKIN.Este adecvat colectivului de copii ? .Meadows (1986). Roma.. Jocul corect trebuie ales în aşa fel încât să răspundă mai multor întrebări: . Psyche. Development Psychology (Harlow: Longman) Procesul educaţiei intelectuale. 6.. Tehnică.M. referitor la diferenţele de evaluare a “calităţii” jocului arăta că cercetătorii sunt de acord în două domenii importante: -cea mai mare parte a jocurilor erau inferioare pretenţiilor copiilor şi nu puneau problema inventivităţii. J. Ed. (1970)Bucureşti. lucrurile sunt extrem de simple: se explică regulile şi se dă semnalul de începere. London: Fontana / Open Books. C.BRUNER. 39 . totul decurgând apoi de la sine. Paris. in Tratatto di neurologia riabilitativa. Marapese editore. McGrow Hill book Co. 5. -când învăţătorii s-au implicat mai mult şi copiii au folosit diferite materiale care au făcut uşoară definirea şi îndeplinirea scopului ( de exemplu în activităţi artistice). Bryant and A. vol I. 4. O asemenea desfăşurare o au numai jocurile simple.GARVEY.. (1986) – La reeducation phisiyque.M.S-au împărţit corect rolurile ? BIBLIOGRAFIE 1. Formica. Modul de organizare şi desfăşurare a jocurilor Aparent.

. (1972). L. Bucureşti 22.SINGER. Didactică şi Pedagogică.ORFORD. Bucureşti.MOŢET. IM. (1972) – Dimensiuni interdisciplinare ale psihologiei.85.1. (1974). Bucureşti. pag.Opere psihologice elese.VAYER. Didactică şi Pedagogică. 347-349. nr. New York. ediţia a-II-a. Paris. Paris.) – Psihologia copilului (trad.Psihologia comunitaţii. Centrul de Cercetări pentru Problemele Sportului 15. URSULA (1967).9. 17. Oscar Print. McMillam.370. N. În: Education Physique et Sport.. Bucureşti. CURS 12 Teste pentru măsurarea nivelului de dezvoltarea psihomotricităţii 40 . Centrul de Cercetări pentru Problemele Sportului 14.ŞCHIOPU.) (1970)-Probleme psihologice ale jocului şi distracţilor.VIGOTOSKY. Ed. (1967).PSIHOLOGIA SPORTULUI (1994) – Sportul de performanţă. (1968).PIAGET. nr. 19. 71-77.ŞCHIOPU. Ed. Ed.PSIHOLOGIA SPORTULUI (1995) – Sportul de performanţă. Ed. Didactică şi Pedagogică. R.PIAGET. Bucureşti.L’evolution psychologique de l’enfant.. PIERRE (1976) – Activite phisique et education motrice..Motor Learning and Human Performance. P. An Aplication to Physical Education Skills.. 12. Bucureşti. nr. Editions “Revue Education Phisique et Sport”. JAM (1972). Editura didactică şi pedagogică. 9.. DARBEL. (1998). Et Sport. 13.a. Revista de educaţie specială. URSULA (1966)..ŞCHIOPU.PARLEBAS. H. Paris 11.Psihologia copilului. J. Ed. London. 10. 16.Appreciation du niveaux moteur des enfantes des 5 a 11 ans. 20. Paris. Ed. teorie şi practică. m 116. INHELDEK (f. nr. Ed Ştiinţifică.). Atcan.WALLON. 21. DUMUTRU (1992). Didactică şi Pedagogică. Ph.Valoarea integrativă a activităţii de educaţie fizică pentru elevii din învăţământul special. JEAN. JEAN. Bucureşti. URSULA (coord.Dezvoltarea operativităţii gândirii de la 7 la 11 ani. Bucureşti. S. 18.RENE. Bucureşti.. Bucureşti..Une conception globale de l’education psychomotrice.

Cunoscând coeficientul de încredere al unui test putem aprecia dacă diferenţele individuale obţinute sunt determinate de diferenţele reale dintre subiecţi. a particularităţilor de manifestare sau a gradului dezvoltării lui.standardizarea stimulilor prezenţi pentru a provoca reacţiile ce vor fi înregistrate cât mai exact şi mai complet. Testarea ca metodă de evaluare a capacităţilor psihomotrice Nevoia de măsurare s-a extins foarte mult în sport în scopul pătrunderii în esenţa problemelor acestui fenomen social. Standardizarea se referă la: . Ca instrumente de măsură.standardizarea modului de cotare a reacţiilor. Sportul.stabilitatea rezultatelor în cazul în care aceiaşi subiecţi sunt măsuraţi de persoane diferite. Măsurarea este o noţiune care desemnează atribuirea de numere unor fapte sau date continue sau discontinue. 41 . Examinarea valorii diagnostice a testelor sau testarea testelor depinde de finalitate. validitate şi sensibilitate. sunt în căutarea unei metrii. Etalonarea – constă în faptul că rezultatele individuale sunt măsurate prin raportarea lor la cele obţinute de o populaţie cât mai reprezentativă atât din punct de vedere numeric cât şi din punct de vedere al compoziţiei.standardizarea instrucţiei date în legătură cu sarcina ce trebuie executată. testele au fost elaborate şi dezvoltate de psihologia aplicată începând cu sfârşitul secolului XIX. Metoda testelor s-a impus după constituirea psihologiei experimentale şi a avut ca obiectiv principal determinarea diferenţelor individuale. Testul reprezintă un instrument cu ajutorul căruia se poate contura diagnosticul motric sau motrico-diagnoza şi diagnosticul psihic sau psiho-diadnoza.standardizara şi etalonarea. . care nu se opreşte aici ci continuă cu evaluarea acestor date. Fidelitatea unui test ne indică în ce măsură rezultatele obţinute cu ajutorul lui sunt demne de încredere. Testul constă dintr-o probă. instrument de o mare valoare practică şi teoretică.stabilitatea în timp a rezultatelor obţinute cu ajutorul lui. . deci şi gimnastica. mai frecvent dintr-o serie de probe construite în scopul stabilirii prezenţei sau absenţei unui aspect. Principalele aspecte sub care un test trebuie să fie fidel sunt: .1. . Condiţiile ca o probă să fie test sunt: .

validarea empirică –e utilizată atunci când testul a fost alcătuit în scopul unei selecţii. Măsurări în domeniul cognitiv şi afectiv În sistemele de educaţie fizică şi sport evoluate sunt luate în consideraţie – alături de obiectivele psihomotrice – şi obiectivele de ordin cognitiv şi afectiv. Thomas. convingerea în însemnătatea lor ). pe care îi găsim reprezentaţi în tabelul de mai jos. dorinţa de a le respecta. . rezumându-ne la unele exemplificări care subliniază însemnătatea problemei. 42 . de judecată – toate raportate la obiectivele stabilite pentru diferitele activităţi de educaţie fizică sau sport. Măsurarea în domeniul afectiv urmăreşte atitudinile sau capacităţile de: a) receptare a valorilor (conştientizare. atenţie). care este confirmat şi acceptat şi de R. satisfacţia respectării regulilor.Eclache.generalizare prin utilizarea valorilor etice sportive în viaţa de toate zilele. prin validitatea unui test se înţelege faptul că el măsoară în mod adecvat trăsătura propusă. b) înţelegerii. c). J. .validarea de concurenţă – se referă la faptul că cel care alcătuieşte un test trebuie să se asigure că toate aspectele majore care constituie conţinutul trăsăturii măsurate sunt surprinse în diferite probe şi apar într-o dozare corectă. atât în privinţa operaţionalizării lor cât şi în privinţa evaluării. Nu intrăm în detalii. dorinţă de a le accepta..Keller (1995). J. 3. e) capacităţii de sinteză. dorinţa de a fi corect. c) posibilităţilor de aplicare a cunoştinţelor. d). Procedeele de validare sunt: .răspuns (comportament) – respectarea regulilor. Măsurarea în domeniul cognitiv urmăreşte obiectivizarea nivelului: a) cunoştinţelor.Domeniul perceptiv – motor (psihomotor) În studierea primului domeniu.validarea predictivă – urmăreşte în ce măsură subiecţii care au avut o bună reuşită în cadrul testului vor avea o reuşită asemănătoare şi în activitatea reală.valorizare (acceptarea valorilor etice din sport. În sensul cel mai larg. Fleishman distinge 11 factori. d) capacităţii de analiză.caracterul adecvat al tuturor probelor care constituie testul în ansamblu – omogenitatea probelor. b).P. f) capacităţii de evaluare. 2.

C.DURKIN. vizuală. În sinteză. la analiza lui din punct de vedere operaţional.capacitatea de orientare spaţială şi temporală. .precizia.Studiul capacităţilor psihomotorii Îndemânarea a fost şi este considerată şi astăzi de teoria educaţiei fizice drept una dintre capacităţile motrice de bază.BRUNER.GARVEY. . Tehnică. (1991) Play (2nd edn).capacitatea de învăţare motrică. . . 43 Procesul educaţiei intelectuale. Ştiinţifică.lateralitatea.capacitatea de diferenţiere a mişcărilor. 3. . in Tratatto di neurologia riabilitativa.capacitatea de reacţie. BIBLIOGRAFIE 1. S. Formica. Bucureşti 2. . Psyche.capacitatea de analiză chinestezică. . Aşa s– a ajuns că de aproape douăzeci de ani se foloseşte – la început paralel cu termenul îndemânare şi mai apoi aproape exclusiv – termenul de capacitate coordinativă. . . Cambridge. Edit. K.ambidextrie. considerăm că putem numi cu titlu generic psihomotricitate. col.BORGOGNO. J.capacitatea de analiză statico-dinamică.ritm. . . 4.capacitatea de combinare a mişcărilor. Capacităţile coordinative se definesc prin aceleaşi componenete cu ale noţiunii de psihomotricitate. London: Fontana / Open Books. .echilibrul static şi dinamic. existenţa în sistemul integrator a următoarelor capacităţi: . Ed. Unele dificultăţi de ordin terminologic şi semantic au condus la reconsiderarea termenului “ îndemânare”.M. .BIRCH. (1995) – Development Social Psychology: From Infancy to Old Age.. Mass: Blackwell. .capacitatea de adaptare şi readaptare motrică. ANN (2000) – Psihologia dezvoltării. M. ELETTA – Psicomotricita e terapia psicomotoria. .capacitatea de dirijare şi control.capacitatea de coordonare generală şi de coordonare între segmentele corpului. Marapese editore. (1970)Bucureşti.. Roma. acustică. 5.

B.ŞCHIOPU.Psihologia comunitaţii. nr..MOŢET. (1995) – Cognitive Development. Revista de educaţie specială.M. Ed... PIERRE (1976) – Activite phisique et education motrice. Editura didactică şi pedagogică. H. URSULA (coord. 13. L. 12.WALLON. London. JAM (1972). A. (1974).RENE. N. Oscar Print. nr.Une conception globale de l’education psychomotrice. Ph. INHELDEK (f..Psihologia copilului. Bucureşti. KURT (1936) – Principles of Topological Psychology. 9. Ed. DUMUTRU (1992).ORFORD. Cohman (eds). Didactică şi Pedagogică.VAYER. Centrul de Cercetări pentru Problemele Sportului 15. JEAN. Et Sport. New York and London. Didactică şi Pedagogică.L’evolution psychologique de l’enfant.. DARBEL. 10. Editions “Revue Education Phisique et Sport”. McGrow Hill book Co. Bucureşti. Bucureşti. An Aplication to Physical Education Skills. URSULA (1967).6. Bucureşti 22.PSIHOLOGIA SPORTULUI (1995) – Sportul de performanţă.VIGOTOSKY. 16. Ed. Didactică şi Pedagogică. Bryant and A. Paris 11. Bucureşti.Dezvoltarea operativităţii gândirii de la 7 la 11 ani. 71-77. Bucureşti. IM.Bailliere. 21.. 347-349. R. Ed.E. J. Paris. Ed.ŞCHIOPU. McMillam..Opere psihologice elese.LAPIERRE. 8.PIAGET. 20.Valoarea integrativă a activităţii de educaţie fizică pentru elevii din învăţământul special.LEWIN. Paris.85. nr. în P. P. Ed. Bucureşti. (1972). 18. (1986) – La reeducation phisiyque. vol I. Ed. ediţia a-II-a.. (1972) – Dimensiuni interdisciplinare ale psihologiei. J. 44 . Centrul de Cercetări pentru Problemele Sportului 14.Appreciation du niveaux moteur des enfantes des 5 a 11 ans.PARLEBAS.1.MEADOWS.. (1967).Motor Learning and Human Performance. Ed Ştiinţifică. 19. Bucureşti.SINGER. 17. (1998). JEAN. (1968). În: Education Physique et Sport.a. Bucureşti..) – Psihologia copilului (trad.). Atcan.370.PSIHOLOGIA SPORTULUI (1994) – Sportul de performanţă. Paris. Development Psychology (Harlow: Longman) 9. S.. Paris.PIAGET. m 116. teorie şi practică. Didactică şi Pedagogică. URSULA (1966).) (1970)-Probleme psihologice ale jocului şi distracţilor. nr. 7.ŞCHIOPU. New York. Bucureşti. pag. S.

mai rapid. dar este simplificat şi transformat în interpretare. rostogolire înainte. ocolirea celui de-al doilea fanion 180 de grade. Executarea simultană a mişcărilor de braţe. de trunchi şi de picioare în diferite planuri şi direcţii De exemplu. Testul “MYL” de coordonare în educaţie fizică şi sport . Testul de coordonare generală Matorin Testul Matorin măsoară coordonarea generală şi echilibrul şi constă dintr-o săritură cu întoarcere în jurul axei longitudinale a corpului (spre stânga sau spre dreapta). are acelaşi instrumentar şi tehnică de investigaţie ca şi testul Myra Y Lopez. 6. ocolirea unui fanion 360 de grade. Etalonându-l. ocolirea fanionului 360 de grade şi sosirea la locul de unde a plecat. 4. alergare în sprijin îndoit.. precizia mişcării mâinilor şi degetelor.1. Coordonarea membrelor superioare (test Bruininks-Oseretsky). din stând: 1.Firea E. Teste şi exerciţii ce pot fi folosite sub formă de teste în scopul verificării capacităţii de coordonare 7. Testul de coordonare generală Denisiuk Constă din: alergare 5m. la cea de motricitate. 7. de la semnificaţia predominant psihiologică. citat de Horghidan V. prin care sunt puse în evidenţă coordonarea mişcărilor braţelor.Curs 13 Baterie de teste pentru aprecierea nivelului de dezvoltare a capacităţii de coordonare 1. 5. Gagea A. Coordonarea segmentară (test Bruininks-Oseretsky) 3. Traseul dus-întors măsoară 30 m şi se cronometrează. cu accesibilitate mai largă a diverselor categorii de utilizatori şi prin aceea de a adapta semnificaţia testului la domeniul educaţiei fizice şi sportului. 45 .pas înainte cu piciorul drept. alergare. rostogolire înainte. Motivăm simplificarea şi trasformarea prin intenţia noastră de a mări practicitatea testului: mai simplu.. ( 1990 ) Acest test. cu ridicarea braţului stâng lateral. Matorin a echivalat performanţa de peste 360 de grade cu calificativul “foarte bine”. Coordonarea senzori-motorie (proba de apreciere a distanţei) Valentina Horghidan ( 1997) 2. denumit de noi Myl. prin completarea informaţiilor despre coordonarea motrică. alergare. Salteaua este dispusă la mijlocul distanţei dintre cele două fanioane. ( 1997) Testul este format din 9 itemi. ca şi unele aspecte ale coordonării vizual motorii.

. înapoi. Stând: 1. Exerciţiul se execută în continuare începând cu piciorul stâng şi braţul drept. . după care executanţii îl efectuează după numărătoare. Exerciţiile prezentate în continuare pot fi folosite sub formă de teste în scopul verificării capacităţii de coordonare. cu ridicarea braţului drept lateral. Exerciţiul folosit pentru testare nu trebuie să fie cunoscut în prealabil de către executanţi.8. împreună cu antrenorul. 4. . 2. Trecerea de la o mişcare la alta.5 – pentru trecerea fără greşală. după care se admite o execuţie de probă. 7. fără pregătire prealabilă. cu rotarea braţelor prin înainte sus şi revenire în poziţia de plecare. 3. dar cu modificarea ritmului execuţiei (oprire între execuţii). Antrenorul demonstrează exerciţiul o dată.2.săritură pe ambele picioare.pas înainte cu piciorul drept.5 puncte – comiterea unei greşeli (lipseşte coordonarea dintre mişcarea braţelor şi cea a picioarelor sau se omite una din mişcări). .8.2. Profesorul demonstrează o singură dată pe părţi. Testul se consideră trecut numai în cazul în care nu au fost comise mai mult de două erori.10 puncte – reproducerea exerciţiului fără greşeli. .5 puncte – pentru comiterea a trei greşeli.10 puncte – pentru trecerea de la primul exerciţiu la celălalt fără greşală şi cu menţinerea ritmului de execuţie. cu comiterea a două greşeli. .săritură cu apropierea picioarelor cu ridicarea braţelor lateral. • Stând: 46 .5 puncte – pentru trecerea de la primul exerciţiu la celălalt.9 puncte – pentru trecerea de la primul exerciţiu la al doilea cu comiterea unei greşeli. Aprecierea execuţiilor se face potrivit următorului punctaj: . Se repetă de 4 ori.9 puncte – pentru comiterea a două greşeli. acordând: .săritură în depărtat cu ducerea braţelor lateral.apropierea piciorului drept de cel stâng. Ei îl vor executa înaintea testării o singură dată.9. cu rotarea braţelor prin jos. apoi se trece la executarea testului pentru notă.9.

4 – revenire în poziţia iniţială. aceasta se face numai cu mâna dreaptă. Datele care au cea mai mare importanţă în aprecierea abilităţii motrice sunt: 47 . 4 – revenire în poziţia iniţială. Instrucţiuni date subiectului: “trebuie să deplasaţi cele 10 monede pe labirintul metalic.Sensibilitatea kinestezică Evaluarea abilităţii motrice şi a preciziei mişcării. 3 – ducerea piciorului drept înapoi cu vârful sprijinit pe şi îndoirea piciorului stâng odată cu balansarea braţului drept înainte şi a celui stâng înapoi. Acelaşi exerciţiu începând cu piciorul stâng. • Stând depărtat cu braţele lateral: 1 – întoarcere spre stânga cu îndoirea piciorului stâng. cronometru. Evaluarea abilităţii motrice ( Testul Pieron) Material: dextrimetru Pieron (aparatul este format dintr-o tijă metalică de forma unui labirint. iar mâna stângă va ajuta la fixarea suportului. Suma acestor înregistrări dă timpul total. ale cărui margini sunt fixate într-un suport de fier.1 – ridicarea piciorului drept întins înapoi odată cu ducerea braţului drept înainte şi a celui stâng înapoi. măsurători kinestezice Vom prezenta în continuare câteva teste pentru evaluarea abilităţii motrice şi a preciziei mişcării: 1.” Procedeul de examinare: se urmăreşte cu atenţie ca subiectul să lucreze cu o singură mână. Notă pentru înregistrare şi calcul: se cronometrează timpul pentru fiecare încercare. 2 – balansarea piciorului drept înainte cu întinderea stângului. Se dă drumul la cronometru la comanda “începeţi!”. 2 – ducerea piciorului drept înainte cu schimbarea poziţiei braţelor. 3 – ducerea piciorului drept înapoi cu rotarea braţelor prin înainte-jos. La o extremitate a tijei sunt insirate 10 monede metalice). odată cu balansarea braţului stâng înainte şi a celui drept înapoi. de la extremitatea dreaptă la cea stângă. cu ducerea braţului drept înainte şi a celui stâng înapoi. Acelaşi exerciţiu se repetă în partea opusă. 8.

cu deschiderea unghiului către subiect. Subiectul execută de 10 ori mişcarea pentru fiecare din aceste trei poziţii ale aparatului. în aşa fel încât orice contact al stiletului cu peretele ungiului. care schematic pot fi descrise astfel: rigle gradate. închide circuitul şi declanşează soneria. pe care subiectul examinat efectuează o mişcare de amplitudine oarecare. • valoarea celei mai bune înregistrări (cel mai scurt timp. stiletul şi soneria sunt legate în serie.• unei monede). simţul muscular.pentru evaluarea preciziei mişcării Material: tremometru. exprimă progresul făcut de subiect prin exersare. şi perpendicular pe planul corpului. încercând a o reproduce apoi. Sensibilitatea kinestezică. de picioare şi de trunchi se apreciază pe fondul unui ecran. Un exemplu putem da citându-l pe prof. Căutaţi să nu atingeţi deloc marginea metalică. aprecierea aptitudinii mişcărilor – atât pentru braţe cât şi pentru picioare – se măsoară cu chinezimetre. Teste pentru verificarea preciziei mişcărilor în spaţiu Precizia mişcărilor de braţe. Orice atingere declanşează soneria semnalizând greşeala. vertical şi paralel cu planul planul corpului. cu ochii închişi. Aparatul este compus dintr-un unghi metalic cu marginea gradată. un stilet. Pentru fiecare poziţie se obţine o serie de 10 înregistrări. cu deschiderea unghiului în sus. 3. corespunzător deplasării variaţia. Abilitatea este direct proporţională cu valoarea variaţiei şi invers proporţională cu timpul celei mai bune înregistrări. Observaţii: compararea mediilor aritmetice corespunzătoare celor 3 serii de înregistrări furnizează date interesante asupra preciziei mişcărilor realizate în diferite direcţii în spaţiu. cu deschiderea unghiului spre dreapta. 2. o sonerie de control şi un suport. Epuran care în Metodologia cercetării ( 1992 ) arată că se poate face şi Aprecierea mărimii şi greutăţii mingilor – “simţul mingii” Cratty. fără a mai dispune de reperele cursorilor. Test Tremometru . Procedeul de examinare: examinarea se face cu unghiul orientat în diferite poziţii (în număr de 3): orizontal şi paralel cu planul corpului. a cărei formulă de calcul este: Xmax-Xmin. Creasta metalică. pe linia bisectoare. Notă pentru înregistrare şi calcul: se înregistrează pentru fiecare mişcare locul unde a atins marginea unghiului. pornind de la bază către vârf. Instrucţiunile date subiectului: trebuie să deplasaţi stiletul în interiorul unghiului metalic. prevăzute cu cursori. 48 . Se calculează media aritmetică pentru fiecare serie.

mai ales în ceea ce se referă la însuşirea deprinderilor motrice şi specifice de performanţă. Sunt folosite în deosebi stabilometru şi testele de urcare a scăriţei libere. echilibrul este deosebit de specific faţă de sarcină. vreo relaţie între echilibrul static şi cel dinamic. Curs 14 Teste de echilibru Măsurători de echilibru Abilitatea de echilibru depinde de senzaţiile chinestezice. Adesea urcarea scăriţei este înregistrată electronic. înapoi sau lateral de-a lungul bârnei. Stabilometrul constă dintr-o platformă pe care subiectul încearcă să stea în picioare fără ca extremităţile să se încline şi să atingă podeaua. Stabilometrul este. • Mişcări de braţe. subiectul înecarcă să se urce cât de departe posibil înainte ca scara să cadă. la un unghi de 450. Spre exemplu. citaţi de Thomas ( 1990) au folosit o astfel de platformă. Nu există virtual. pe fondul ecranului. în funcţie de vârsta şi nivelul de abilităţi al subiecţilor. înregistrat electronic astfel încât timpul este oprit şi eroarea este înregistrată ori de câte ori extremităţile ating podeaua. lateral la un unghi de 450.5 m. de regulă. 900. 900. 49 . Înălţimea. 1050. executate la un unghi de 450. Dintre diferitele tipuri de echilibru. 650. dat de momentul când subiectul cade de pe bârnă. de percepţia vizuală şi de mecanismele canalelor semicirculare. Sarcinile de echilibru au fost deosebit de studiate. în timp ce echilibrul dinamic reprezintă capacitatea de a menţine echilibrul pe timpul mişcării. Punctajul este de regulă. Echilibrul static se referă la capacitatea de a menţine o poziţie staţionară. I se poate cere subiectului să se deplaseze înainte. Ca şi în cazul altor deprinderii. Fiecare mişcare a bazei activează întrerupătoare electrice care produc un semnal semnal înregistrat pe bandă magnetică. bârnă) au fost frecvent folosite pentru studiile şi cercetările de deprinderi motrice perceptuale asupra unor subiecţi retardaţi şi cu leziuni ale creierului. La sarcina de urcare a scăriţei libere. se poate înregistra un scor anume atunci când scăriţa se înclină cu un anumit număr de grade de la poziţia verticală. şi Mişcări executate cu un picior întins înainte. două categorii majore sunt cea statică şi cea dinamică. A fost proiectat şi un aparat de echilibru pe platformă pentru a măsura ajustările de postură la echilibru. Testele de echilibru (la bancă. Nu există vreun motiv de alarmare deoarece scăriţa nu are o înălţime mare: de exemplu 1. lăţimea şi configuraţia bârnei pot varia deosebit de mult.• mai mare. Layne şi Abraham(1987). 1250.

” Procedeul de examinare: se marchează pe sol o linie de 2. Evaluarea echilibrului 1. Se aşează subiectul cu piciorul preferat pe această linie. a greşelilor comise de subiect în prima încercare. tablou ţintă pentru aplicat pe perete. Când prima încercare a fost întreruptă.Teste de echilibru sunt rareori la bateriile de teste o condiţie motorie. Se începe cronometrarea imediat ce poziţia indicată a fost realizată.Testul de echilibru Bruininks-Oseretsky Citat de V. Staţi aşa până vă spun eu să vă opriţi. la o distanţă de aproximativ 3 m de aceştia. 2. Măsurarea echilibrului dinamic (testul Bass) 50 . săritura în lateral şi mai multe sarcini poziţionale cum ar fi statul în ghemuit şi statul pe cap. cu precizarea prealabilă. acesta cuprinde opt ITEMI: Itemul 1: (stând pe piciorul preferat) Material: cronometru. astfel încât atinge solul. de către examinator. • îşi deplasează piciorul de suport din loc (este admisă numai o uşoară balansare). Testele simple de teren folosite uneori în şcoli sunt poziţia de săritură în apă. astfel se demonstrtează. În timpul probei. Observaţii: este necesară examinarea subiectului în echipament sportiv. bandă adezivă sau cretă. Puneţi mâinile pe şolduri şi priviţi ţinta din perete. jaloanele Bass. Instructajul făcut subiectului: ”plasaţi piciorul drept/stâng pe această linie (examinatorul arată linia) şi ridicaţi celălalt picior. cu celălalt picior îndoit (un unghi de aproximativ 90 grade) şi cu mâinile pe şold. de “ barză”. se procedează la a doua încercare. Un alt tip de sarcini de echilibru cuprinde menţinerea în echilibru a unor obiecte în mână şi pe cap. Încercarea nu se validează şi se întrerupe dacă subiectul: • lasă în jos piciorul ridicat. • dă drumul sub un unghi de 45 grade după avertizare. Nota pentru înregistrare: se trece în foaia de înregistrare timpul cît subiectul a menţinut poziţia corectă. Horghidan ( 1997). se admite o singură avertizare pentru menţinerea poziţiei corecte.4 m perpendicular faţă de unul din pereţii sălii de examinare. Se plasează pe perete o ţintă la nivelul ochilor subiectului. După 10 secunde se opreşte cronometrul şi este dată comanda de încetare.

sau un total de 100 puncte pentru traseul complet.. şi cu înregistrarea scorului (punctelor) pentru fiecare marcă. Un subiect poate obţine maximum de 10 puncte pentru fiecare marcă. O performanţă bună constă din acoperirea fiecărei mărci cu pingeaua fără atingerea duşumelei cu călcâiul sau altă parte a corpului şi din menţinerea poziţiei statice timp de 5 secunde. 11 mărci de 2.). după ce a aterizat corect. cu acoperirea fiecărei mărci. Fiecare din cele 5 sec de încercare de menţinere a echilibrului va fi munărată cu voce tare. (din Kirkendall & col. Subiectul are voie să se reechilibreze.. Subiectul va continua alternarea picioarelor sărind şi menţinând timp de 5 secunde poziţia statică. Se acordă 5 puncte pentru fiecare aterizare şi acoperire corectă a mărcii şi se adaugă câte un punct pentru fiecare secundă de menţinere a echilibrului static. încercând să menţină echilibrul pentru 5 sec. până ce termină traseul. de mai jos: 10 76 Cm 9 8 76 Cm 7 5 6 152 Cm 3 4 76 Cm 2 1 START 76 Cm 51 MARCA = 2. cu un punct acordat fiecărei sec. Materiale: un cronometru sau ceas cu secundar. Vârful tălpii (pingeaua) trebuie să acopere complet marca.54 cm x 2cm (pot fi confecţionate din hârtie gumată sau leucoplast) şi o bandă metrică.5 x 2 Cm . încât aceasta să nu se vadă. citat din Epuran (1992) – vezi fig.Subiectul stă cu piciorul drept pe punctul (marca) de plecare şi apoi sare pe prima marcă cu piciorul stâng şi încearcă să menţină poziţia statică timp de 5 secunde.

Notarea: Se notează separat. Are o stabilitate mai mare gimnastul care merge direct spre ţintă. 3. Cu cât devierea este mai mare de la linie cu atât indicele de stabilitate vestibulară este mai slab. Consemne: I se cere subiectului să se menţină în echilibru pe şină pe care picior doreşte. Are dreptul la o probă cu ochii deschişi. Este nevoie de un cronometru. sau atinge solul. subiectul dă semnalul de plecare. dar cu ochii închişi. I se spune că nota reprezintă exact timpul dintre clipa în care se dă semnal de pornire şi cea în care el atinge solul cu oricare parte a corpului sau când îşi ridică o mână de pe şold. Mai întâi îşi pune mâinile pe şolduri. la fiecare încercare numărul de secunde în care subiectul s-a menţinut în echilibru. Teste de echilibru pentru pregătirea specială a aparatului vestibular • Testul de stabilitate vestibulară: după un număr dat de rotări repetate în scaunul Barani subiectul trebuie să meargă spre o ţintă în linie dreaptă. groasă de 4. apoi se adună secundele. se repetă procedura. Dacă subiectul reuşeşte să se menţină timp de 20 sec. Bucata de lemn este fixată pe o scândură de bază. spre a obţine un total final. Instalaţia necesară efectuări testului: Şina de echilibru este o bucată de lemn.3. apoi urcă pe şină.9. Subiectul trebuie să închidă ochii în momentul în care dă semnalul de plecare şi să execute de două ori testul. Dacă deschide ochii sau îşi desprinde una dintre mâini de pe şolduri. lată de 2 cm şi lungă de 60 cm. Este momentul în care examinatorul declanşează cronometru. Executantul nu are voie să-şi desprindă mâinile de pe şolduri şi nici să atingă solul cu vreo parte a trupului său. să fie paralalel cu axul longitudinal al şinei. proba se întrerupe şi se notează timpul.Test de echilibru 1. pentru această probă. în echilibru. după cum se vede în figura 6. După o primă încercare. 4. astfel încât axul longitudinal al piciorului. După ce şia găsit echilibrul şi vrea să înceapă proba. i se spune să se oprească şi se notează 20 sec. 2.5 cm. În absenţa scaunului Barani testul se poate desfăşura 52 .

degetul mare al cărei mâini se află deasupra. durata erorilor – sunt raportate la media grupului şi analizaţi în cosecinţă. în execuţia subiectului.astfel: se execută 5 întoarceri succesive în acelaşi sens. în cele mai multe cazuri parametrii înregistraţi – timp de lucru. după un stagiu nu prea îndelungat. Închideţi mai întâi ochii şi executaţi mişcarea cu ochii închişi”. 1. 5. Teste pentru măsurarea ambidextriei Lateralitatea şi nivelul ambidextriei: Se apreciază. Devierile se înregistrează în cm. Antrenorii şi profesorii care-şi propun astfel de studii ajung. V. Caracteristicile lateralităţii în investigaţiile psihomotrice vor fi evidenţiate prin predominarea funcţională a părţii drepte sau stângi la nivelul membrelor superioare (lateralitatea manuală) şi a membrelor inferioare (lateralitate podală). Pretestarea caracteristicilor lateralităţii manuale şi podale ( ambidextriei) Numeroase teste psihomotrice solicită execuţii cu mâna sau cu piciorul preferat. Din această succintă enumerare rezultă atât complexitatea psihomotricităţii. făcându-se profiluri individuale în raport cu media grupului. de deplasare în linie dreaptă spre o ţintă. cu mâna stângă şi cu mâna dreaptă. vârstele şi specialităţile sportive fiind deosebit de numeroase). deci a capacităţilor coordinative. în laborator prin probe de sortare şi montaj de piese. să stabilească baremuri de evaluare sau chiar criterii subiective de apreciere destul de exactă a nivelului dezvoltării psihomotricităţii sportivilor şi elevilor lor. Procedeul de examinare: examinatorul se aşează în faţa subiectului. număr de erori. cât şi dificultăţile aprecierii ei. Multe din probele amintite nu sunt etalonate (de altfel ar fi şi foarte dificil. Lateralitatea manuală Pretest 1: (împreunarea degetelor) Instrucţiunile date subiectului: “vă rog să împreunaţi degetele de la ambele mâini. iar în teren prin executarea de acte motrice selectate special pentru folosirea mâinii sau piciorului sau şi a mâini şi piciorului homolateral sau heterolateral. Horghidan ( 1997). 53 . Înaintea aplicării lor se impune o prestare a caracteristicilor lateralităţii manuale sau podale. O variantă mai dificilă este realizarea sarcinii date simultan cu suprimarea analizatorului vizual. după care subiectul trebuie să îndeplinească aceeaşi sarcină motrică. prin probe simple uşor de executat în timp scurt. demonstrează cu rapiditate mişcarea şi observă.

Nota pentru înregistrare: în fişa de înregistrare se notează: predominarea laterală manuală dreapta (când mâna activă este cea dreaptă) sau stânga (mâna stângă este cea activă). să aplaudaţi. pentru a putea compara execuţiile. cu mâna dreaptă) sau predominare laterală manuală stânga (dacă execuţia se face cu mâna stângă). Vă rog ca atingerea palmelor să o faceţi de sus în jos. In timp ce aplaudaţi veţi ţine ochii închişi“. el priveşte mâna activă care acţionează de sus în jos şi mâna pasivă care acţionează de jos în sus. Nota pentru înregistrare: în fişa de înregistrare se notează: predominarea laterală manuală dreapta (dacă execuţia se face numai. Lateralitatea podală Pretest 1 Material: minge de tenis. nu din lateral. Procedeul de examinare: se demonstrează subiectului aruncarea de deasupra capului. Acum aruncaţi-o din nou”. Instrucţiuni de examinare: “vă rog să loviţi această minge cu piciorul trimiţând-o către mine. 2. Pretest 2: (bate din palme printr-o mişcare de sus în jos) Instrucţiunile date subiectului: “ vă rog să-mi arătaţi cum obişnuiţi să bateţi din palme. Acum loviţi mingea din nou !” 54 . sau mai bine. Dacă există nesiguranţă în alegerea mâinii se cere subiectului să execute succesiv cu ambele mâini. în fişa de înregistrare se consemnează: ambidextru. Instrucţinile date subiectului: “aruncaţi această minge către mine (se demonstrează). Observaţii: în cazul execuţiilor egal realizate cu ambele mâini.Nota pentru înregistrare: în fişa de înregistrare se notează: predominare laterală manuală dreaptă (când degetul mare al mâini drepte se află deasupra) sau predominare laterală stângă (când deasupra este situat degetul mare al mâinii stângi). Procedeul de examinare: examinatorul dă subiectului instrucţiunile fără să demonstreze. Pretest 3: (aruncă de sus o minge cu mâna preferată) Material: minge de tenis.

Astfel. Instrumentele de măsură a duratelor şi succesiunii mişcărilor au fost construite şi adaptate pentru a răspunde necesităţilor practicii. Simţul ritmului Simţul ritmului se apeciază după aptitudinea de a reproduce secvenţe şi structuri ritmice date experimental. Succesiunea în timp a unor mişcări sau elemente ale mişcărilor se exprimă în tempo şi ritm. cu aceeaşi eficienţă). Măsurarea lor se face prin tehnicile cronometrice. Nota pentru înregistrare: în fişa de înregistrare se notează predominarea podală dreapta (când mingea este lovită succesiv sau mai eficient cu piciorul drept) sau predominare podală stângă (când mingea este lovită cu piciorul stâng) şi mixtă (când mingea este lovită alternativ cu piciorul stâng şi drept. Ritmul reprezintă structura temporală a unor mişcări care se repetă şi prezintă accente şi anumite raporturi între părţile care alcătuiesc această structură. frecvenţa de lovire a sacului de antrenament a boxerilor. În afară de dispozitivul de înregistrare a timpului. ale latenţei reacţiei la start etc. a unei curse de viteză. ale unei alergări de viteză sau de rezistenţă. Capacitatea de apreciere a ritmului şi a intervalelor de timp 1. cercetătorul este interesat să găsească modalităţi de declanşare şi oprire cât mai sigure şi mai precise în funcţionare. Reproducerea se cere să fie făcută imediat sau la un interval mai mare de timp. Valorile timpilor de desfăşurare a mişcărilor şi a acţiunilor sunt foatre diferite. Durata coborârii cu schiurile. cu precizia miimii de secundă. Se acordă subiectului mai multe încercări. durata unui atac în handbal sau baschet se poate măsura cu precizia secundelor. cu precizie până la zecimi de secundă. echidistant faţă de vârfurile picioarelor subiectului. perioada latentă la un stimul. Măsurarea duratelor-tehnicile cronometrice (Epuran 1996) Durata şi succesiunea constituie dimensiunile temporale ale mişcărilor. ale unei execuţii în gimnastică sau patinaj. 2. 55 . la zeci de minute.Procedeul de examinare: se plasează o minge de tenis pe sol. de la câteva sutimi de secundă. În activităţile de educaţie fizică şi sport se va măsura durata lecţiilor sau a părţilor de lecţie. fie sub formă sonoră. Tempoul este măsura frecvenţei (de exemplu: frecvenţa de vâslire. 6. sau dacă suntem mai exigenţi. după cerinţele studiului şi natura mişcărilor sau acţiunilor. observând piciorul folosit în lovirea mingii. frecvenţa paşilor sau a săriturilor pe loc). fie sub forma unor mişcări corporale de o anumită complexitate. Pe de altă parte şi precizia măsurătorilor este diferită. sau durata unei faze dintr-o execuţie tehnică se măsoară cu precizia sutimilor de secundă.

Addison – Wesley publishing company. pg. • “căzător” sau “spidograful”lui Abalakov. Bucureşti. FIREA ELENA (1975) – Metodă coplexă şi practică pentru studiul modificărilor tranyitorii ale reactivităţii organismului elevilor care parctică educaţia fizică şi sportul. pg. Edition Universitaires. BONNIE (1970) – Ohio State University.R. manuale. sau transformarea mărimilor de pe film în durate ale execuţiilor.S. PIERRE JOSEPH & colab.. 3.P. de la cele mai simple. tempo sau ritm..3.F. MICHEL(1972) ./C. Teste pentru verificarea capacităţii de apreciere a intervalelor de timp (pentru perceperea duratei mişcărilor) 8. Rev. MONIQUE et DUMONT (mouvement ) et peusee.P. ERGOSIM (1996) – Ansamblu de concepte sau aparate de pregătire – Ştiinţa sportului nr.Bucureşti. (Rationale and teaching units ). Paris. De HILLERIN. Paris.S. dispozitive şi instalaţii de traducere a unor mărimi de altă natură în mărimi temporale. P.8. sau instalaţiile de transcriere a succesiunii unor sunete în indicatori de durată.nr.U.Le corps.R. 5 C. MATHILDE (1970) – Expresion corporelle 56 ..43 6.C. 7.000 secunde.Teste pentru aprecierea capacităţii de putere şi a gradului de încordare musculară BIBLIOGRAFIE 1. ca de exemplu. BERNARD. la cele electronice cu posibilitate de măsurare până la 1/10. 4. (1997) – Utilizarea unei metode de evaluare a echilibrului în testarea sportivilor juniori din centrele olimpice. Basic movement education for children. 59 7. De HILLERIN. BERTRAND. DEMETER.S. 2. A:. 5.EFS. Libraire Vrin.Teste pentru măsurarea capacităţii de viteză 9.. PIERRE JOSEPH & colab.S. care înregistrează timpul cu precizie de 1/5-1/100 secunde.3 C. BEAUDOT ALAIN (1980) – La creativite a l’ecole. CHERP – GILLION. 1980./ C.C. Ştiinţa sportului nr.S. GAGEA. Instrumentele de măsură şi înregistrare a duratei • cronometrele. 1975.S. cel mai simplu instrument de măsură a timpului de reacţie-bastonul. A:. • • cronografele -dispozitive de inscriere grafică a duratelor.

trad. MYRA. P. JACQUES – DALCROSE EMILE (1965) – Le rythme. MANNO. deuxieme degre. LABAN.... trad. Lausanne 15. SDP 371-374 – Bazele teoretice ale antrenamentului sportiv. Mac Donald and Evans 18. ed. pg. MANNO. C. (1988) – L’aptitude physique et sa determination. 33. ECLACHE J. 1995..C. nr.. Medicine du Sport. Edit. JEAN PIERRE (1998) – Memento de l’educateur sportif. Cartea Şcolii..S. Londres. 3e edition 16. GUIDETT. 371-374. În: SCJ nr. Surola dello sport.. WALSH. Z. Biol. 1998. 27-46 20. MAUCOWVERT.. sept. 1997 21. MARTENS. CLAUDINE.D. RAINER (1998) – Intensive participation in children’s sports. LABAN. LERAY... Bucureşti. 53-58.Bases psysiologiques de l’aptitude physique. LAURA.14.P. Franţa 12. În: Les bases de l’entraînement sportif.Publications. S. P. Formation commune ed. “Renne E. nr. Paris “Revue E. KENDALL.C. Italia. 11. & colaboratorii (2000) – Teoria educaţiei fizice şi sportului. R. 1975. Bull. 1998. 10.PETERSON-McKENDALL. RENATO (1992) – Actul motor în sport şi aptitudinile coordinative. NICOLE GUERBER. Paris.S.P. DIETRICH & NICOLAUS JURGEN (1997) – Capacităţile peformanţei sportive la copii şi simplificaţiile pentru antrenamentul copiilor. 74 13. LOPEZ ( 1989) – Test psihologic. (1979) . revue bibliographyque. 22. Ass. pg. PULEJO.. Mac Donald and Evans. Paris. CREARY (1988) – Les muscles.I) – “Învăţarea”.1. Bucureşti 1996.S. pg.Aptitudinile motrice.8. First published 1948 17. Deutscher Sportbund.1995.111-112 (2-3) Perspective psihologice. Il. 9. 5.C. bilan et etude functionnelle.. A.. ANNICK. Soups.“ Leistungs sport”.P. Human Kinetics Publishers Champaign.1996 pg. FAMOSE. la musique et l’ education.1993. (1992) .. ECLACHE J.S”. RUDOLPH (1971) – The Mastery of Movement. în S. CONCETTA (1995) – Evaluarea controlului echlibrului static în gimnastica artistică şi înot.trim. E. 53(2). RUDOLPH (1948) – Modern Educational Dance.135 19. F.INSEP.J. Paris.33-52..1992.P.P. GUILLAUME (1979) – La psychologie de la forme./ 110 (1. Maloine. MARTIN. DRAGNEA.C.”. Paris. Foetisch Freres editeurs. Flammarion 14. 57 . În: Les bases de l’entrainement sportif. Third edition revised by Lisa Ullman.

REDFERN BETTY (1982) – Concepts in Modern Educational Dance.. THOMAS. Strucură şi evaluare) Paris ed. ed.pg. În: Research. Trad. Bucureşti 1996.. Paris. (1974) – Human movement potential. PERRIER JEAN – LOUIS (1975) – La forme et le sens. THOMAS. 1989. RENE JAM (1972) . Il.. ODILE (1991) – De la tete aux pieds 29. 2.61 31. WEINECK. 30. C. 25. Munster. nr. EDGAR (1995) – Manual pentru antrenamentul muscular. deuxieme edition.. Structure Bucureşti Germania. J. LULU. (1990) – Determinarea relaţiilor dintre facilitation. Dance Books. martie 1998. Bucureşti. nr. JERRY. Biologie du sport. În SCJ “BIOLOGIA SPORTULUI. UNGER. Premiere edition. Meyer. Ph. JERRY. NELSON.. London. New York. Human Kinetics Publishers. K.C. J. ECLACHE. PARTHENIU. NEACŞU.Leistimgsport. Edition universitaires.. Et Sport.ISBN – 2-7114-1088-9 34. ROBINSON. nr. variabile. Vigot. 1973.. 1988 28. JACK. its idiokinetic TH0MAS. Mediations.P. Dodd-Mead Co. Denoel Gouthier.C. Standard corelativ integrat de criterii metabolice – endocrine şi funcţionale nervoase şi musculare. 24.R. Chiron.J.P. 1994 35. P. ISBN 3-89124-241-7 et evaluation (Aptitudinile motrice. Vigot. C. pg. GAGEA A. 1975.S. R. E. 27. R.116/1972. SWEIGARD.S.12. SDP 386-389. WEINECK J.. 32. JEFLEA. Franţa. Rev. A. 1992. 58 . (1989) – Les aptitudes motrices. trad. Ed. (1992) – Scurte descrieri ale caracteristicilor psihofizice ale fiecărei etape de dezvoltare şi consecinţe pentru practica sportivă.. SDP 375-377 – Elemente de metodologie a cercetării. 1982 (First Published 1973) 26. KELLER.C. GENOVEVA. 1988) – L’enfant et la danse. methods in physical activity. & KOSTERMEYER.23.. compatibile cu activitatea sportivă de înaltă performanţă. 33.S. JAQUELINE (1975. GUIDO (1994) . (1990) – Măsurători ale coordonării. ed. Champaign.Appreciation du niveau moteur des enfantes de 5 a11 ans.” C.C. EFS. ed Philippka – Berlag KONRAD Honing..180. ROUQULET.P.

59 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful