# Cuprins

CUPRINS........................................................................................................................................................1
INTRODUCERE............................................................................................................................................2
CE ŞANSE AM SĂ DEVIN UN BUN PROGRAMATOR ?....................................................................3
LEGILE SUCCESULUI DURABIL (GHIDUL STUDENTULUI ÎNDĂRĂTNIC).............................6
PROBLEME DE JUDECATĂ.....................................................................................................................8
PROBLEME DE PERSPICACITATE......................................................................................................................8
PROBLEME CU CHIBRITURI............................................................................................................................9
PROBLEME DE LOGICĂ ŞI JUDECATĂ.............................................................................................................10
PROBLEME DE LOGICĂ ŞI JUDECATĂ CU "TENTĂ INFORMATICĂ"........................................................................12
NOŢIUNI FUNDAMENTALE DE PROGRAMARE.............................................................................15
1.CELE TREI ETAPE ALE REZOLVĂRII UNEI PROBLEME CU AJUTORUL CALCULATORULUI.........................................15
2.CUM SE STABILEŞTE CORECTITUDINEA ŞI EFICIENŢA SOLUŢIONĂRII ?...............................................................15
3. NOŢIUNILE FUNDAMENTALE ALE PROGRAMĂRII: ALGORITM, LIMBAJE DE DESCRIERE A ALGORITMILOR, PROGRAM,
LIMBAJE DE PROGRAMARE...........................................................................................................................16
3.1. Algoritmul...............................................................................................................................16
3.2. Descrierea algoritmilor..........................................................................................................17
3.3 Programul..................................................................................................................................18
4. SECRETUL ÎNVĂŢĂRII RAPIDE A PROGRAMĂRII............................................................................................19
NOŢIUNI PRIMARE DE PROGRAMARE ÎN PASCAL ŞI C............................................................20
EXEMPLE DE PROBLEME REZOLVATE.............................................................................................................21
METODA PRACTICĂ DE ÎNVĂŢARE CE GARANTEAZĂ REZULTATE IMEDIATE.............26
PROBLEME SELECŢIONATE - ENUNŢURI.......................................................................................26
PROBLEME PROPUSE SPRE REZOLVARE (PROBLEME DE ANTRENAMENT)...............................................................26
PROBLEME DE EXAMEN..............................................................................................................................28
PROBLEME DIFICILE...................................................................................................................................30
PROBLEME NESOLUŢIONATE ÎNCĂ.................................................................................................................32
PROBLEME INSOLVABILE ALGORITMIC...........................................................................................................35
NOŢIUNI APROFUNDATE DE PROGRAMARE................................................................................37
METODE ŞI STRATEGII DE PROIECTARE A ALGORITMILOR (ALIAS TEHNICI DE PROGRAMARE)...................................37
BACKTRACKING. .....................................................................................................................................39
GREEDY..................................................................................................................................................42
PROGRAMAREA DINAMICĂ. ........................................................................................................................42
BRANCH & BOUND..................................................................................................................................43
RECURSIVITATEA......................................................................................................................................44
PROBLEME REZOLVATE ŞI EXERCIŢII DE PROGRAMARE.....................................................49
PROBLEME ELEMENTARE. EXERCIŢII DE PROGRAMARE.....................................................................................49
PROBLEME CE NECESITĂ BACK-TRACKING.....................................................................................................66
PROBLEME CU SOLUŢIE SURPRINZĂTOARE......................................................................................................70
ELEMENTE DE PROGRAMARE A PC - URILOR.................................................................................................75
CURIOZITĂŢI ŞI TRUCURI DE PROGRAMARE....................................................................................................91
CONFRUNTARE DE OPINII: INFORMATICĂ VERSUS MATEMATICĂ....................................93
BIBLIOGRAFIE, ADRESE ŞI LOCAŢII DE INTERES PE INTERNET..........................................95
Introducere
Există multe culegeri de probleme de informatică ce permit învăţarea şi perfecţionarea în
programare. Prin această culegere am încercat nu doar să sporim această mulţime cu încă una ci să
oferim un punct de vedere nou, original şi incitant. Originalitatea nu este dată de enunţurile
problemelor sau de rezolvările oferite, ci de ideile şi sfaturile cu caracter mobilizator pe care le oferim,
precum şi de faptul că am introdus cîteva capitole cu conţinut mai puţin obişnuit într-o culegere de
probleme de programare.
Ni s-a părut mai important ca în aceste vremuri, caracterizate prin cuvintele "mă simt într-o
permanentă criză de timp", să oferim cît mai mult din experienţa noastră directă, atît cea de
programator cît şi cea de profesor de programare. Deşi nu credem că există metode perfecte de predare
sau de învăţare a programării, totuşi sperăm că prin asimilarea informaţiilor originale oferite eficienţa
procesului de învăţare a programării în limbajele C şi Pascal va creşte. Este important ca informaţiile
suplimentare să fie asimilate gradat şi numai în limita "suportabilităţii" fiecăruia. De aceea, în paginile
ce urmează veţi găsi şi o serie de informaţii şi sfaturi ce sintetizează experienţa didactică acumulată ca
profesor de informatică şi urmîndu-le vă asigurăm că veţi obţine succesul în programare.
În primele capitole a fost pus un accent important pe motivarea iniţială a celor ce doresc să
înveţe programare. În capitolul "Ce şanse am să devin un bun programator" sînt chiar prezentate cu
sinceritate înzestrările necesare unui bun programator.
Tot astfel se explică motivul introducerii unui capitol ce conţine probleme de judecată.
Rezolvarea acestora pot fi considerate nu doar ca un excelent antrenament al minţii ci şi ca o bună
ocazie de a aprinde pasiunea pentru informatică şi de a întări motivaţia programatorilor începători.
Asta nu înseamnă că această culegere nu le este utilă şi celor care au dobîndit deja suficiente
cunoştinţe de programare. Am introdus în ea cîteva capitole ce conţin informaţii mai puţin cunoscute.
Unul cuprinde o listă de probleme deosebite, unele foarte dificile, altele cărora nu li se cunoaşte încă o
soluţie şi altele pentru care există demonstraţie riguroasă că nu pot fi rezolvate cu ajutorul
calculatorului. Alt capitol cuprinde exemple de programare a PC-urilor: lucrul cu tastatura, mouse-ul,
accesul direct la memoria ecran, etc. Iar unele capitole ca Noţiuni aprofundate de programare,
Probleme cu soluţie surprinzătoare sau Curiozităţi şi trucuri de programare le sînt în întregime
destinate celor care au depăşit stadiul de începător. Probabil că aceste informaţii constituie o provocare
destul de substanţială chiar şi pentru cei avansaţi în ale programării.
În concluzie, scopul acestei culegeri nu este doar de a contribui la formarea şi specializarea
programatorilor sau pentru aprofundarea tehnicilor de programare, cît mai ales de a le oferi o bază, o
motivaţie şi o iniţiere celor care doresc să facă primii paşi în domeniul programării. Iar acelor
împătimiţi ai programării care se simt deja plictisiţi, sătui sau plafonaţi le promitem că parcurgînd
această culegere vor aprofunda cunoştinţele pe care şi le-au însuşit deja şi, dacă vor avea curajul de "a
se lua de piept" cu unele din problemele nesoluţionate încă, li se va reaprinde cu siguranţă focul
pasiunii pentru programare.
Începătorilor le urăm Bun venit în programare şi tuturor Mult succes !
2
Ce şanse am să devin un bun programator ?
Această întrebare apare deseori în discuţiile sincere dintre profesori şi studenţii lor descurajaţi
de întîrzierea apariţiei unor rezultate care să certifice buna lor calitate ca programatori. Vom încerca în
rîndurile ce urmează să răspundem cît mai clar la această întrebare oferind, în plus, o perspectivă
prospătată asupra acestui subiect, prin luarea în considerare a unei serii de factori mai puţin utilizaţi în
procesul didactic contemporan.
Mai întîi să vedem ce s-ar putea înţelege prin sigtagma “bun programator”, insisitînd în
continuare doar pe aprofundarea adjectivului bun, fără a mai defini sau detalia ce se înţelege printr-un
programator. Vom cita cuvintele recente ale lui Timoty Budd ( profesor la Oregon State University )
care dă următoarea definiţie: “Un bun programator trebuie să fie înzestrat cu tehnică, experienţă,
capacitate de abstractizare, logică, inteligenţă, creativitate şi talent”. Întru-totul de acord cu această
definiţie vom trece în cele ce urmează la explicitarea fiecărei calităţi.
Înainte vom deduce următoarea consecinţă imediată - deosebit de importantă - ce rezultă din
definiţia de mai sus: cele şapte calităţi trebuie să fie prezente toate pentru a se obţine calificativul de
bun programator. Deci, prin lipsa sau prin prezenţa “atrofiată” a uneia , sau a mai multe din
“ingredientele reţetei” de mai sus, acest calificativ nu mai poate fi atins.
1. Tehnica – este desigur o calitate ce poate fi, şi este, dobîndită doar prin aplicarea asiduă (conform
proverbului: “exerciţiul îl face pe maestru”) în activitatea concretă de programare a tehnicilor de
programare învăţate şi asimilate de către programator în timpul formării sale profesionale. Nu este
exclusă aici posibilitatea obţinerii tehnicii de programare înafara unui cadru specializat (într-o
facultate de profil ), ci chiar există posibilitatea obţinerii ei prin studiu individual şi formaţie
proprie (autodidact ).
2. Experienţa – este perechea geamănă a calităţii de mai înainte, fără însă a se exclude una pe
cealaltă. Nu vom mai repeta cum şi în ce condiţii poate fi ea obţinută ci vom deduce următoarea
consecinţa imediată : nici un programator începător nu poate fi numit bun programator întrucît el
nu a avut cînd (adică timpul necesar ) să dobîndească ambele calităţi. Este binecunoscut faptul că
o rubrică importantă ce se cere completată la angajare sau la schimbarea locului de muncă este
experienţa de programare în ani. Se consideră în general că experienţa apare abia după minimum
doi ani de programare. Acest fapt nu trebuie privit ca o descurajare pentru cei mai tineri
programatori ci mai degrabă ca pe un motiv de ambiţionare şi ca o invitaţie la rapidă
autoperfecţionare.
3. Abstractizarea – este o trăsătură a intelectului uman şi constituie un dat al oricărui om normal, dar
din păcate(!) este o însuşire prea puţin dezvoltată şi prea puţin folosită de oamenii obişnuiţi. Ea
constă din capacitatea de a extrage din context, de a vedea dincolo de suprafaţa imediată şi de a
putea sesiza structura – scheletul ce susţine întreaga reţea de detalii ale unei probleme generale.
Pentru a fi un bun programator acestă calitate trebuie să fie net amplificată faţă de “normal”
întrucît stă la baza oricărui proces de analiză şi modelare a problemelor, cît şi la baza procesului de
proiectare a soluţiilor generale. Absenţa sau mai exact atrofierea acestei capacităţi se constată
practic la studenţi prin incapacitatea de a înţelege sau de a asimila explicaţii, demonstraţii sau
modele abstracte ( simplu spus, o acută şi permanentă “lipsă de chef” atunci cînd sînt atinse
anumite subiecte ce nu mai au contact direct cu realitatea concretă, imediată – adică subiecte
abstracte ). Metoda pentru a recăpăta sau a amplifica această capacitate este de a face cît mai des
uz de ea, adică de a o exersa mereu (conform zicalei “funcţia creează organul”) într-un domeniu
particular, susţinut de o motivaţie personală puternică. Altfel spus, capacitatea noastră de
abstractizare se va amplifica dacă vom încerca găsirea de soluţii la problemele dintr-unul din
domeniile noastre preferate, pentru că rezolvarea acestora va fi automotivată, făcută “cu chef” şi
va prezenta o doză sporită de atractivitate.
4. Logica – este o altă calitate intrinsecă a oricărui intelect sănătos. Ea este absolut necesară atît
pentru a putea folosi mecanismele mentale de deducţie şi inducţie logică, cît şi pentru a putea
înţelege uşor, dar în acelaşi timp corect, cursul – firul roşu al unei demonstraţii sau al unui
raţionament întins pe mai multe pagini. Asemenea tuturor calităţilor intrinseci existente în stare
potenţială, antrenarea şi amplificarea acesteia se face prin exerciţiu repetat, prin folosirea ei în mod
curent.Din păcate, doar prin rezolvarea de integrame nu se ajunge la amplificarea logicii…
5. Inteligenţa – este una din cele mai de preţ calităţi intrinseci ale intelectului uman. În cîteva cuvinte,
fără a avea pretenţia de a da prin acestea o definiţie, prin inteligenţă înţelegem capacitatea de a face
(de a stabili) conexiuni sau legături noi şi folositoare (din latinescul inter-legere) între idei,
3
cunoştinţe sau informaţii “aparent fără legătură”. Faţă de logică, pe care o considerăm ca fiind o
calitate bazală, inteligenţa este o calitate ce se “întinde pe verticala” intelectului şi are în plus
trăsătura de a fi mult mai dinamică şi mai mobilă (chiar fulgerător de rapidă) în acţiune. Pentru
cultivarea, amplificarea şi cizelarea acestei calităţi este nevoie de “punerea ei la lucru” cît mai des
şi pe durate tot mai mari de timp. Insatisfacţia obţinerii unor rezultate rapide sau chiar imediate
este un obstacol ce poate fi depăşit relativ uşor prin antrenarea inteligenţei pe un “teren” cunoscut
şi accesibil, adică în domeniul preferat de interes. În acest fel există siguranţa de a fi susţinut de
atracţia sporită pentru acel domeniu particular ceea ce va conduce prin efort perseverent (dar
susţinut de această dată cu pasiune !) la apariţia rezultatelor aşteptate şi, implicit, a satisfacţiei.
6. Creativitatea – este o calitate intrinsecă nu numai intelectului uman ci însăşi vieţii în general. Ea
constă, în ultimă instanţă, în capacitatea de a face (de a produce) ceva cu adevărat nou şi original.
De aceea am putea afirma că toate organismele vii, prin capacitatea lor de a se opune entropiei,
creează mereu ordine din dezordine aducînd în acest fel ceva nou, neaşteptat. Ceea ce se aşteaptă
însă de la un bun programator nu este doar acest tip de creativitate (gen: adaptare inconştientă şi
instinctivă) ci o creativitate conştientă, responsabilă, reflectată în adaptarea soluţiilor existente sau
chiar inventarea altora noi. În acest sens trebuie să menţionăm că există o legătură strînsă, dovedită
şi verificată în practică (chiar dacă pare oarecum inexplicabil la prima vedere), între creativitate –
inteligenţă fluidă – curiozitate – sublimarea impulsurilor erotice - umor şi poftă de viaţă.
Cultivarea şi amplificarea controlată a oricărora dintre aceste patru trăsături va conduce în mod
automat la amplificarea şi dinamizarea creativităţii intelectuale.
7. Talentul – este singura calitate ce nu poate fi cultivată şi amplificată. În accepţiunea sa obişnuită,
prin talent se înţelege o sumă de înzestrări native sau o predispoziţie personală pentru un anumit
domeniu. Existenţa talentului este percepută de cel în cauză ca uşurinţă – abilitate - dexteritate de
a învăţa, asimila şi aplica toate cunoştinţele domeniului respectiv, abilitate ce este simţită de cel
"talentat" ca un fel de “ceva în plus” în comparaţie cu capacităţile celor din jur. Din păcate, în
accepţiunea comună se crede că talentul este calitatea suficientă care permite oricui atingerea cu
siguranţă a calificativului bun programator, concepţie este infirmată de orice programator cu
experienţă. Asta nu înseamnă că lipsa talentului în programare este permisă pentru atingerea
acestui nivel, însă efortul, tenacitatea şi răbdarea existente în “cantităţi” mult sporite într-o
asemenea situaţie de ne-înzestrare cu talent vor permite o apropiere sigură de acest calificativ. Din
păcate, lipsa talentului va apărea la început sub forma unei insatisfacţii interioare şi ca o impresie
acută că lipsesc rezultatele. Reamintim că însăşi cuvîntul facultate are la origine sensul de
capacitate, potenţialitate, înzestrare. Deci, normal ar fi ca alegerea unui student pentru frecventarea
cursurilor unei Facultăţi să fi fost făcută ţinînd cont de aptitudinile şi abilităţile celui în cauză,
descoperite în prelabil, adică să se dovedească talentat pentru domeniul ales. Acest lucru este cu
atît mai important în cazul optării pentru învăţarea programării, cunoscută fiind ca o specializare
complexă şi solicitantă.
Reluînd în sinteză ideile prezentate, putem spune că:
• Pentru a fi un bun programator trebuie să fie prezente următorele şapte calităţi într-o
formă activă, dinamică: tehnică, experienţă, capacitate de abstractizare, logică, inteligenţă,
creativitate şi talent.
• Dintre toate cele şapte calităţi necesare programării de înaltă calitate, numai una –
talentul - nu este inerentă unui intelect sănătos. De altfel, prezenţa talentului nu este absolut
necesară pentru a deveni programator, dar în timp ce absenţa lui îngreunează apropierea de
calificativul bun programator, prezenţa lui şi amplificarea celorlalte calităţi este o garanţie a
succesului, ce va fi cu siguranţă obţinut, însă nu fără efort, răbdare şi perseverenţă !
• Toate celelalte şase calităţi excluzînd talentul, prezente fiind într-o formă potenţială,
trebuiesc doar cultivate şi amplificate. Am prezentat mai sus în detaliu modul de amplificare a
fiecăreia.
• “Cheia secretă“ ce conduce cu siguranţă la declanşarea procesului de dinamizare şi
amplificare a fiecăreia din cele şase calităţi inerente este de a avea mereu o motivaţie puternică
(de a învăţa “cu chef” sau “cu tragere de inimă” !). Acest fapt este posibil dacă se ţine cont de
necesitatea adaptării efortului la domeniul preferat al celui în cauză. La modul concret, este
necesar ca toate aplicaţiile, problemele, exerciţiile, întrebările, curiozităţile, inovaţiile,
descoperirile, “săpăturile”, etc., să fie făcute sau să fie alese, la început, din domeniul preferat
(hobby-ul), chiar dacă acesta nu are la prima vedere legătură cu programarea. Scopul ce se
atinge cu siguranţă în acest mod în această primă fază este acela de a pune “la lucru”
inteligenţa, creativitatea, logica, etc., ceea ce va conduce cu siguranţă la trezirea şi
amplificarea rapidă a acestor calităţi. Acest fapt va permite apoi trecerea la o a doua fază în
4
care, pe baza acumulărilor calitative obţinute, se poate trece la programarea propriu-zise
“înarmat cu forţe proaspete”.
Încheiem răspunzînd într-o singură frază întrebării din titlu Ce şanse am să devin un bun
programator ? :
dacă mă simt înzestrat cu talent pentru programare (adică nu mă simt inconfortabil la acest
subiect) atunci, mobilizîndu-mi voinţa (motivaţia) şi amplificîndu-mi capacitatea de abstractizare,
logica, inteligenţa şi creativitatea (ce există în mine într-o formă potenţială), prin practică de
programare voi acumula în timp tehnica şi experienţa necesare pentru a deveni cu siguranţă un
bun programator , însă nu fără efort, răbdare şi perseverenţă.
5
Legile succesului durabil (Ghidul studentului îndărătnic)
Cunoaşte-ţi Regulile de aur ale studentului şmecher ? Dacă nu, le puteţi fi afla “la o bere”, de la
şmecher la şmecher. Noi le vom numi "Anti-legile succesului durabil" şi vi le prezentăm în continuare
doar pentru a putea observa cum fiecare din aceste "legi" este o răsturnare (pervertire) a adevăratelor
legi ale succesului.
1. Cel mai important este să termini facultatea şi să te vezi cu diploma în mînă. Ce contează cum ?
Cine mai ştie dup-aia… ?
2. De ce să-nveţi …? Şi aşa majoritatea materiilor sînt tembele şi n-o să-ţi folosească niciodată în
viaţă. …materiile tembele trebuie să fie predate numai pentru ca să cîştige şi profii’ o pîine.
3. Pune-te bine cu profesorii pînă treci examenul. Stai cu ei la o ţigară în pauză. Lasă-i pe ei să
vorbească. Tu prefă-te că eşti interesat…
4. Ai trecut examenul ? Da ? Atunci… restul nu mai contează.
5. Nu contează dacă ai învăţat, ce ştii sau cît ştii. Important este să ai baftă la examen, să ai mînă
bună sau să mergi "bine pregătit"… La puţini profi’ nu se poate copia !
6. Sînt examene la care, se ştie bine, toată lumea copiază. Trebuie să fi nebun să-nveţi la ele !
7. Notele bune sînt numai pentru piloşi şi tocilari.
Acestor studenţi le sînt însă complet necunoscute Legile succesului durabil. Ele ar putea fi intuite
doar de acei puţini care s-au format şi s-au educat în spiritul ideilor ce urmează să le explicăm în
continuare. Aceste legi ne învaţă că bazele succesului durabil se pun încă din timpul şcolii şi mai ales
din timpul facultăţii. Şi ne mai învaţă că succesul astfel "start-at" este destinat să dureze o viaţă
întreagă.
1. Cel mai important în facultate este să-ţi faci o carte de vizită, nu-i suficient să “vînezi” doar
diploma. Dacă vei fi apreciat şi vei ajunge să fii considerat capabil sau chiar bun de cadrele
didactice "cu greutate", vei ajunge să fi cunoscut şi bine cotat după absolvire şi-ţi vei găsi un loc
bun de muncă. Întotdeauna a fost şi va fi nevoie de oameni capabili "pe piaţa muncii", nu de
licenţiaţi "piloşi", “tolomaci” sau “papagali”.
2. Cel mai important lucru în şcoală este că înveţi cum să înveţi. Cînd vrei să te recreezi rezolvînd
integrame nu prea contează ce din ce domeniu ţi le-ai ales. Important pentru tine nu este cum, ci
faptul că te destinzi. Tot astfel, în facultate important este nu neapărat ce înveţi, ci că înveţi! Multe
cunoştinţe le vei uita în primii ani după absolvire, mai ales cele pe care ţi le-ai însuşit într-o stare
de sforţare şi încrîncenare, fără plăcere. Cel mai important este să înveţi de plăcere căci numai
aşa vei învăţa cum să înveţi. Iar aceasta nu se mai poate uita! Şi nu vei mai uita nicicînd că ai
resursele şi puterea să treci prin forţe proprii examenele cele mai grele.
3. Succesul în viaţă se bazează pe relaţii umane echilibrate. (Acest fapt era cunoscut şi pe vremea
regimului partidului comunist român P.C.R. însă datorită imoralităţii generalizate a societăţii el a
fost aplicat pe invers: astfel, a apela de P.C.R. însemna atunci să apelezi la Pile, Cunoştinţe şi
Relaţii.) Deci, cel mai important lucru în şcoală este să înveţi arta de a stabilii relaţii umane
prietenoase şi de încredere reciprocă. Ceea ce va conta cel mai mult, peste ani, este că ai stabilit
în timpul şcolii multe prietenii durabile şi de încredere care te vor “îmbogăţii” astfel pentru toată
viaţa. În plus, nu uita: şi profesorii sînt oameni. Au şi ei nevoie de prieteni.
4. Colegii sînt martori şi devin cei mai exigenţi judecători ai trăsăturilor tale de caracter. Examenul,
indiferent de materie sau disciplină, cu emoţiile şi peripeţiile lui este în sine o lecţie completă. Nu
contează atît dacă l-ai luat sau dacă l-ai picat, ci contează cum! Contează ce fel de om eşti în astfel
de situaţii, cînd tocmai îţi construieşti “cartea de vizită sau blazonul”. Nu uita că nu te afli doar în
faţa profesorilor ci eşti tot timpul înconjurat de colegii care te judecă, chiar dacă ţi-e nu-ţi spun.
Pentru că aşa cum te comporţi acum în examen, aşa te vei comporta toată viaţa.
5. Examenele grele sînt cele care îţi pot forma un caracter puternic. Ceea ce este important în
examen, ca şi în situaţiile de viaţă, este încrederea în reuşită şi stăpînirea de sine chiar dacă n-ai
învăţat toată materia. Dacă ai învăţat destul ca să te simţi stăpîn pe tine atunci ai trecut
examenul ! Chiar acesta a fost rostul lui, ce dacă ţi-a dat notă mică! Crezi că, după ce vei trece
examenul, peste zece ani îţi vei mai aminti cu ce notă ?
6. Cei cu un caracter slab şi vicios se vor da la un moment dat în vileag. Cei care copiază nu-şi dau
seama că ei îşi “infectează” caracterul. Şi nici cît de grave sînt consecinţele infectării cu
“microbul” cîştigului imediat obţinut prin furt. Oare se vor mai putea debarasa vreodată de acest
viciu tentant ? Dar de cunoscutele "efecte secundare": sentimentul de nesiguranţă fără o fiţuică în
buzunar, atracţia irezistibilă pentru “aruncarea privirii” împrejur, părerea de rău că “Ce prost sînt,
6
puteam să copiez tot !”, etc. cînd vor mai scăpa ? Cei care se obişnuiesc să copieze, atît cît vor
trăi, vor fi jumătate om-jumătate fiţuică. Ca în vechile bancuri cu miliţieni…
7. Oricine este acum apt să înveţe şi să-şi însuşească pentru întreaga sa viaţă Legea efortului. Pe
profesori îi impresionează cel mai tare efortul depus şi-l vor aprecia cu note maxime. Ei supra-
notează pe cei “care vor, sînt bine intenţionaţi, dar încă nu pot”. Profesorii cunosc adevărul
exprimat în Legea omului de geniu (legea lui Einstein): “Geniul este compus 99% din transpiraţie
şi 1% din inspiraţie”. Profesorii adevăraţi se străduiesc să noteze mai ales calitatea umană şi
profesională a studentului. Reţineţi: dacă studentul a fost prietenos, activ şi deschis în timpul
anului şcolar şi a depus un efort constant pentru a se perfecţiona, fapt ce nu a scăpat ochiului atent
al profesorului, examenul devine în final pentru el o formalitate…
Multe vorbe şi păreri pot fi auzite pe această temă în familie, în pauze la şcoală sau la barul
preferat. Cît sînt ele de adevărate ? S-ar putea da oare o definiţie precisă pentru succesul în viaţă ?
Noi nu cunoaştem o astfel de definiţie, ştim doar că există o multitudine de păreri şi opinii, unele
profund contradictorii. Este însă de bun simţ să credem că se poate numi “de succes” acea viaţă care
este plină de satisfacţii, bucurii şi visuri împlinite. Acea viaţă care să-şi merite din plin exclamaţia:
“Asta da, viaţă !” ?
Regula de aur a succesului durabil este: Învaţă să-ţi construieşti singur viaţa. Şi apoi, dacă ai
învăţat, apucă-te fără întîrziere să-ţi “faci” viaţa fericită.
Studenţia, prin entuziasmul, optimismul şi idealismul ei, este o perioadă optimă pentru a învăţa
cum să-ţi faci o viaţă de succes ! Atenţie, mulţi şi-au dat seama prea tîrziu că studenţia a fost pentru ei
în multe privinţe ultimul tren…
7
Probleme de judecată
Oferim în cele ce urmează o selecţie de probleme ce nu necesită cunoştinţe de matematică
avansate (doar nivelul gimnazial) dar care pun la încercare capacitatea de judecată, inspiraţia şi
creativitatea gîndirii. Rezolvarea acestor probleme constituie un bun antrenament pentru creşterea
capacităţii de gîndire creativă precum şi a fluidităţii gîndirii. Credem că nu degeaba aceste două
trăsături sînt considerate cele mai importante semne ale tinereţii minţii.
Problemele, selectate din multiple surse, nu au putut fi grupate în ordinea dificultăţii mai ales
datorită diversităţii şi varietăţii lor. Ele au fost doar separate în cîteva categorii a căror nume vrea să
sugereze un anumit mod de gîndire pe care l-am folosit şi noi în rezolvarea lor. Cele cu un grad mai
mare de dificultate au fost marcate cu un semn (sau mai multe semne) de exclamare.
Criteriul principal pe baza căruia s-a făcut această selecţie a fost următorul: fiecare problemă
cere în rezolvarea ei un minimum de inventivitate şi creativitate. Majoritatea problemelor te pun
"faţă în faţă cu imposibilul", aşa că rezolvarea fiecărei probleme necesită depăşirea unor "limitări ale
gîndirii" plus un minimum de originalitate în gîndire. Tocmai de aceea, pentru rezolvarea lor este
nevoie de efort, putere de concentrare şi perseverenţă. Zis într-un singur cuvînt: este necesar şi un strop
de pasiune.
Considerăm că eforturile consecvente ale celor care vor rezolva aceste probleme vor fi din plin
răsplătite prin plăcerea "minţii biruitoare" şi prin amplificarea calităţilor următoare: capacitate sporită
de efort intelectual, putere de concentrare mărită şi prospeţime în gîndire.
Vă dorim mult succes !
Probleme de perspicacitate
1. Ştiind că o sticlă cu dop costă 1500 lei şi că o sticlă fără dop costă 1000 lei, cît costă un dop ?
2. Ştiind că un ou costă 1000 lei plus o jumătate de ou, cît costă un ou ?
3. Ce număr lipseşte alături de
ultima figură:
3 4 2 ?
4. Lui Popescu nici prin gînd nu-i trecea să folosească toate mijloacele pe care le avea la îndemînă ca
să lupte împotriva adversarilor tendinţei contra neintroducerii mişcării anti-fumat. Care este poziţia
lui Popescu: este pentru sau contra fumatului ?
5. Împărţirea "imposibilă". Să se împartă numărul 12 în două părţi astfel încît fiecare parte să fie 7.
6. 9 puncte. Să se secţioneze toate cele 9 mici discuri cu o linie frîntă neîntreruptă (fără a ridica
creionul de pe hîrtie) compusă din 4 segmente. (!) Dar din trei segmente, este posibil ?
7. Trei cutii. În trei cutii identice sînt închise trei perechi de fructe: fie o pereche de mere, fie o
pereche de pere, fie o pereche formată dintr-un măr şi o pară. Pe cele trei cutii sînt lipite trei
etichete: "două mere", "două pere" şi, respectiv, "un măr şi o pară". Ştiind că nici una din etichete
nu corespunde cu conţinutul cuitei închise pe care se află, să se afle care este numărul minim de
extrageri a cîte un fruct pentru a se stabili conţinutul fiecărei cutii.
8. În ce direcţie merge autobuzul din desenul alăturat ?
8
9. (!) Întrerupătoarele. Pe peretele alăturat uşei încuiate de la intrarea unei încăperi, se află trei
întrerupătoare ce corespund cu cele trei becuri de pe plafonul încăperii în care nu putem intra.
Acţionînd oricare din întrerupătoare, dunga de lumină care apare pe sub uşă ne asigură că niciunul
din cele trei becuri nu este ars. Cum putem afla, fără a pătrunde în încăpere, care întrerupător
corespunde cu care bec ?
10. (!!) Cine mută ultimul cîştigă. Doi jucători dispun de o masă de joc de formă circulară sau pătrată
şi de un număr mare de monezi identice. Ei mută plasînd pe masa de joc în spaţiul neocupat, fără
suprapunere, cîte o monedă alternativ pînă cînd unul dintre jucători, care pierde în acest caz, nu
mai poate plasa nicăieri o monedă. Să se arate că primul jucător are o strategie sigură de cîştig.
11. (!!!) Iepurele şi robotul-vînător. Într-o incintă închisă (un gen de arenă) se află un iepuraş şi un
robot-vînător înzestrat cu cleşti, mijloc de deplasare, calculator de proces şi “ochi” electronici.
Ştiind că viteza de deplasare a robotului-vînător este constantă şi de zeci de ori mai mare decît a
iepuraşului, ce şanse mai are iepuraşul de a scăpa ?
12. Cîntarul defect. Avînd la dispoziţie un cîntar gradat defect care greşeşte constant cu aceeaşi
valoare (cantitate necunoscută de grame), putem să cîntărim ceva determinîndu-i corect greutatea ?
13. Jocul dubleţilor (inventat de Carroll Lewis). Ştiind că trecerea de la un cuvînt cu sens la altul cu
sens este permisă doar prin modificarea unei singure litere odată (de exemplu: UNU ¬ UNI ¬
ANI ¬ ARI ¬ GRI ¬ GOI ¬ DOI ) se cere: Dovediţi că IARBA este VERDE şi că MAIMUŢA a
condus la OMENIRE, faceţi din UNU DOI, schimbaţi ROZ-ul în ALB, puneţi ROUGE pe OBRAZ şi
faceţi să fie VARA FRIG.
14. Împăturirea celor 8 pătrate. Împăturiţi iniţial în opt o foaie dreptunghiulară după care desfaceţi-o
şi însemnaţi fiecare din cele opt zone dreptunghiulare obţinute (marcate de pliurile de îndoire) cu o
cifră de la 1 la 8. Puteţi împături foaia astfel obţinută reducînd-o de opt ori (la un singur
dreptunghi sau pătrat) astfel încît trecînd cu un ac prin cele opt pliuri suprapuse acesta să le
perforeze exact în ordinea 1, 2, 3, …, 8 ? Încercaţi aceste două configuraţii:
1 8 7 4
2 3 6 5
1 8 2 7
4 5 3 6
15. Problemă pentru cei puternici. Încercaţi să împăturiţi de 8 ori, pur şi simplu, o coală de hîrtie (de
fiecare dată linia de îndoire este "în cruce" peste cea dinainte). Este posibil ? (!)Determinaţi ce
dimensiuni ar trebui să aibă foaia la început pentru a putea fi împăturită de 8 ori.
16. Este posibil ca un cal să treacă prin toate cele 64 de pătrăţele ale unei table de şah, începînd dintr-
un colţ şi terminînd în colţul diagonal opus ?
17. Într-un atelier există 10 lădiţe ce conţin fiecare piese cu greutatea de 100 grame, cu excepţia uneia
din lădiţe ce conţine piese avînd grutatea de 90 grame. Puteţi preciza care este lădiţa cu pricina,
folosind un cîntar doar pentru o singură dată ?
Probleme cu chibrituri
1. (!) Eliminînd un singur băţ de chibrit ceea ce rămîne în faţa ochilor este un elipsoid!
9
2. (!) 9 beţe. Să se aşeze 9 beţe de chibrit astfel încît ele să se întîlnescă la vîrf tot cîte trei în şase
vîrfuri distincte.
3. De la 4 la 3. În figura ce conţine 4 pătrate, mutînd 4 beţe să se obţină o figură ce conţine doar 3
pătrate.
4. 6 = 2 ? Mutînd doar un singur băţ de chibrit să se restabilească egalitatea:
5. Problema ariilor întregi. Puteţi aşeza 12 chibrituri astfel încît ele să formeze contururile unor
poligoane ce au aria întreagă egală cu 5, (!!) 4, 3, 2, (!!!) 1 ? Se subînţelege că un chibrit poate fi
asimilat cu un segment de lungime 1 şi că nu există nici o dificultate de a forma "din ochi"
unghiuri drepte.
Probleme de logică şi judecată
1. Substituirea literelor. Subtituiţi literele cu cifre astfel încît următoarele adunări să fie corecte:
GERALD + DONALD = ROBERT ; FORTY + TEN + TEN = SIXTY ; BALON + OVAL =
RUGBY.
2. Test de angajare la Microsoft. Patru excursionişti ajung pe malul unui rîu pe care doresc să-l
traverseze. Întrucît s-a înoptat şi ei dispun doar de o singură lanternă, ei pot să treacă rîul cel mult
cîte doi laolaltă. Ştiind că, datorită diferenţelor de vîrstă şi datorită oboselii, ei ar avea individual
nevoie pentru a traversa rîul de 1, 2, 8 şi 10 minute, se cere să se decidă dacă este posibilă
traversarea rîului în aceste conditţii în doar 17 minute ?
3. (!) Imposibilă. Să se taie toate cele 16 segmente ale figurii următoare cu o singură linie curbă
continuă şi care nu se intersectează cu ea însăşi.
4. (!) Problema "ochilor albaştri". Sîntem martorii următorului dialog între două persoane X şi Y.
<< X: Eu am trei copii. Produsul vîrstei lor este 36 iar suma vîrstei lor este egală cu numărul de
etaje al blocului din vecini de mine. Îl ştii, nu-i aşa ? Y: Desigur. Dar numai din cît mi-ai spsus nu
pot să deduc care este vîrsta copiilor tăi. X: Bine, atunci află că cel mare are ochi albaştrii.>>
Puteţi afla care este vîrsta celor trei copii ?
5. Problema călugărului budhist. Într-o dimineaţă, exact la răsăritul soarelui, un călugăr budhist
porneşte de la templul de la baza muntelui pentru a ajunge la templul din vîrful muntelui exact la
apusul soarelui, unde el se roagă toată noaptea. A doua zi el porneşte din vîrf pe aceeşi cărare, tot
la răsăritul soarelui, pentru a ajunge la templul de la baza muntelui exact la apusul soarelui. Să se
arate că a existat un loc pe traseu în care călugărul s-a aflat în ambele zile exact la aceaşi oră.
6. Vinul în apă şi apa în vin. Dintr-o sticlă ce conţine un litru de apă este luat un pahar (un decilitru)
ce este turnat pest un litru de vin. Vinul cu apa se amestecă bine după care se ia cu acelaşi pahar o
10
cantitate egală de "vin cu apă" ce se toarnă înapoi peste apa din sticlă. Avem acum mai multă apă
în vin decît vin în apă, sau invers ?
7. (!!!!) Cuiele în echilibru. Avem la dispoziţie 7 cuie normale, cu capul obişnuit. Înfigem unul
vertical în podea (sau într-o placă de lemn). Se cere să se aşeze cele 6 cuie rămase în echilibru
stabil pe capul cuiului vertical, fără ca niciunul din cele şase cuie să atingă podeaua.
8. (!!) Ţigările tangente. Este posibil să aşezăm pe masă şase ţigări astfel încît fiecare să se atingă cu
fiecare (oricare două să fie tangente) ? (!!!) Dar şapte ţigări ?
9. (!) Problema celor 12 înţelepţi (în variantă modernă). Managerul unei mari companii doreşte să
pună la încercare inteligenţa şi puterea de judecată a celor 12 membrii ai consiliului său de
conducere. Luînd 12 cărţi de joc, unele de pică şi altele de caro, el le aşează cîte una pe fruntea
fiecărui consilier astfel încît fiecare să poată vedea cărţile de pe frunţile celorlalţi dar nu şi pe a sa.
Managerul le cere celor care consideră că au pe frunte o carte de caro (diamond) să facă un pas în
faţă, altfel ei nu vor mai putea face parte din consiliu. După ce îşi repetă cererea de şapte ori, timp
în care niciunul din cei 12 consilieri nu face nici o mişcare (ci doar se privesc unii pe alţii), toţi
consilierii care au într-adevăr pe frunte o carte de caro ies deodată în faţă. Puteţi deduce cîţi au ieşit
şi cum şi-au dat ei seama ce carte este aşezată pe fruntea lor ?
10. Păianjenul şi musca. Pe peretele lateral al unei hale cu dimensiunile de 40 x 12 x12 metri, pe linia
mediană a peretelui lateral şi exact la 1 metru de tavan, se află un păianjen. Pe peretele lateral
opus, tot pe linia mediană şi exact la 1 metru de podea, se află o muscă amorţită. Care este distanţa
cea mai scurtă pe care păianjenul o are de parcurs de-a lungul pereţilor pentru a se înfrupta din
muscă ?
11. Rifi şi Ruf. Cei doi iubiţi Rifi şi Ruf, din nordica ţară Ufu-Rufu, locuiesc în sate diferite aflate la
distanţa de 20 km unul de altul. În fiecare dimineaţă ei pornesc exact deodată (la răsărit) unul spre
celălalt spre a se întîlni şi a se săruta confrom obiceiului nordic: nas în nas. Într-o dimineaţă o
muscă rătăcită porneşte exact la răsăritul soarelui de pe nasul lui Rifi direct spre nasul lui Ruf, care
o alungă trimiţînd-o din nou spre nasul lui Rifi, ş.a.m.d. ..., pînă cînd ea sfîrşeşte tragic în
momentul "sărutului" celor doi. Ştiind că Rifi se deplasează cu 4 km/oră, Ruf cu 6 km/oră iar
musca zboară cu 10 km/oră, se cere să se afle ce distanţă a parcurs musca în zbor de la răsărit şi
pînă în momentul tragicului ei sfîrşit.
12. O anti-problemă de şah. În următoarea configuraţie a pieselor pe o tablă de şah se cere să nu daţi
mat dintr-o mutare ! (Albul atacă de jos în sus. Legenda: P-pion, N-nebun, R-rege, T-turn, C-cal.
Alăturat fiecărei piese este scrisă culoarea sa, alb-a sau negru-n.)
N
Na
R
Ra
T
Ta
T
Tn
N
Na
T
Ta
N
Nn
P
Pn
P
Pn
P
Pa
R
Rn
P
Pa
P
Pn
P
Pa
P
Pn
P
Pa
P
Pa
P
Pa
C
Ca
C
Ca
13. Bronx contra Brooklyn. Un tînăr, ce locuieşte în Manhattan în imediata apropiere a unei staţii de
metrou, are două prietene, una în Brooklyn şi cealaltă în Bronx. Pentru a o vizita pe cea din
Brooklyn el ia metroul ce merge spre partea de jos a oraşului, în timp ce, pentru a o vizita pe cea
11
din Bronx, el ia din acelaşi loc metroul care merge în direcţie opusă. Metrourile spre Brooklyn şi
spre Bronx intră în staţie cu aceeşi frecvenţă: din 10 în 10 minute fiecare. Dar, deşi el coboară în
staţia de metrou în fiecare sîmbătă la întîmplare şi ia primul metrou care vine (nedorind să
"favorizeze" pe nici una din prietenele sale), el a constatat că, în medie, el merge în Brooklyn de 9
ori din 10. Puteţi găsi o explicaţie logică a fenomenul ?
14. (!!) Problema celor 12 bile. În faţa noastră se află 12 bile identice ca formă, vopsite la fel, dar una
este cu siguranţă falsă, ea fiind fie mai grea, fie mai uşoară, fiind făcută dintr-un alt material.
Avem la dispoziţie o balanţă şi se cere să determinăm doar prin 3 cîntăriri care din cele 12 bile este
falsă precizînd şi cum este ea: mai grea sau mai uşoară. (!!!) Mai mult, puteţi determina care este
numărul maxim de bile din care prin 4 cîntăriri cu balanţa se poate afla exact bila falsă şi cum este
ea ?
15. (!) Problema celor 2 perechi de mănuşi. Aflat într-o situaţie ce implică intervenţia de urgenţă, un
medic chirurg constată că are la dispoziţie doar 2 perechi de mănuşi sterile deşi el trebuie să
intervină rapid şi să opereze succesiv 3 bolnavi. Este posibil ca cele trei operaţii de urgenţă să se
desfăşoare în condiţii de protecţie normale cu numai cele 2 perechi de mănuşi ? (Sîngele fiecăruia
din cei 3 pacienţi, precum şi mîna doctorului nu trebuie să conducă la un contact infecţios.)
16. (!!) Problema frînghiei prea scurte. O persoană ce are asupra ei doar un briceag şi o frînghie
lungă de 30 metri se află pe marginea unei stînci, privind în jos la peretele vertical de 40 metri aflat
sub ea. Frînghia poate fi legată doar în vîrf sau la jumătatea peretelui (la o înălţime de 20 metri de
sol) unde se află o mică platformă de sprijin. Cum este posibil ca persoana aflată în această situaţie
să ajungă teafără jos coborînd numai pe frînghie, fără a fi nevoită să sară deloc punîndu-se astfel în
pericol ?
17. Problema lumînărilor neomogene. Avem la dispoziţie chibrite şi două lumînări care pot arde
exact 60 minute fiecare însă, ele fiind neomogene, nu vor arde cu o viteză constantă. Cum putem
măsura precis o durată de 45 minute ?
18. (!!) O jumătate de litru. Avem în faţa noastră un vas cilindric cu capacitatea de 1 litru, plin ochi
cu apă. Se cere să măsurăm cu ajutorul lui ½ litru de apă, fără a ne ajuta de nimic altceva decît de
mîinile noastre.
19. (!) Să vezi şi să nu crezi. Priviţi următoarele două figuri: prin reaşezarea decupajelor interioare ale
primeia se obţine din nou aceeaşi figură dar avînd un pătrăţel lipsă ! Cum explicaţi "minunea" ?
Probleme de logică şi judecată cu "tentă informatică"
1. (!!!) Decriptarea scrierii încifrate. Se dau următoarele numere împreună cu denumirile lor cifrate:
5 nabivogedu
6 nagevogedu
30 nabivodunanabivobiduvogedu
60 nabivonagevogedunagevogenanabivobiduvogedu
12
13
Care este regula de încifrare? Ce numere reprezintă următoarele coduri cifrate:
nagevonagevogedunanabivobiduvogedu;
nanabivogeduvogedu;
nanagevobiduvogedu?
Încifraţi numerele 256 şi 1024 prin acestă metodă.
2. (!!!) Altfel de codificare binară a numerelor. Descoperiţi metoda de codificare binară a
numerelor folosită în continuare:
1 1 20 101010
2 10 25 1000101
3 11 30 1010001
5 110 40 10001001
10 1110 50 10100100
15 10010 60 100001000
Puteţi spune ce numere sînt codificate prin 100, 101, 1000, 1111, 10000 şi 11111 ? Puteţi
codifica numerele 70, 80, 90, 100, 120, 150 şi 1000 ?
3. (!!!) Problema dialogului perplex. Există două numere m şi n din intervalul [2..99] şi două
persoane P şi S astfel încît persoana P ştie produsul lor, iar S ştie suma lor. Ştiind că între P şi S a
avut loc următorul dialog:
"Nu ştiu numerele" spune P.
"Ştiam ca nu ştii" răspunde S, "nici eu nu ştiu."
"Acuma ştiu !" zice P strălucind de bucurie.
"Acum ştiu şi eu…" şopteşte satisfăcut S.
să se determine toate perechile de numere m şi n ce "satisfac" acest dialog (sînt soluţii ale problemei).
4. (!!!!) Împăturirea celor 8 pătrate. Împăturiţi iniţial în opt o foaie dreptunghiulară după care
desfaceţi-o şi însemnaţi fiecare pătrăţel obţinut cu o cifră de la 1 la 8. Proiectaţi un algoritm şi
realizaţi un program care, primind configuraţia (numerotarea) celor 8 pătrăţele, să poată decide
dacă se poate împături foaia astfel obţinută reducînd-o de opt ori (la un singur pătrat) astfel încît
trecînd cu un ac prin cele opt foi suprapuse acesta să le perforeze exact în ordinea 1, 2, 3, …, 8.
5. (!!!!) Problema fetelor de la pension. Problema a apărut pe vremea cînd fetele învăţau la pension
fără ca prin prezenţa lor băieţii să le tulbure educaţia. Pedagoaga fetelor unui pension de 15 fete a
hotarît ca în fiecare dupa-amiază, la ora de plimbare, fetele să se plimbe în cinci grupuri de cîte
trei. Se cere să se stabilească o programare a plimbărilor pe durata unei săptămîni (şapte zile) astfel
încît fiecare fată să ajungă să se plimbe numai o singură dată cu oricare din celelalte paisprezece
(oricare două fete să nu se plimbe de două ori împreună în decursul unei săptămîni).
14
Noţiuni fundamentale de programare
Programarea este disciplina informatică ce are ca scop realizarea de programe care să
constituie soluţiile oferite cu ajutorul calculatorului unor probleme concrete. Programatorii sînt acele
persoane capabile să implementeze într-un limbaj de programare metoda sau algoritmul propus ca
soluţie respectivei probleme, ce se pretează a fi soluţionată cu ajutorul calculatorului. După nivelul de
implicare în efortul de rezolvare a problemelor specialiştii în programare pot fi împărţiţi în diverse
categorii: analişti, analişti-programatori, ingineri-programatori, simpli programatori, etc. Cu toţii au
însă în comun faptul că fiecare trebuie să cunoască cît mai bine programare şi să fie capabil, nu doar să
citească, ci chiar să scrie “codul sursă”, adică programul propriu-zis. Din acest punct de vedere
cunoştinţele de programare sînt considerate “ABC-ul” informaticii şi sînt indispensabile oricărui
profesionist în domeniu.
1.Cele trei etape ale rezolvării unei probleme cu ajutorul calculatorului
În rezolvarea sa cu ajutorul calculatorului orice problemă trece prin trei etape obligatorii:
Analiza problemei, Proiectarea algoritmului de soluţionare şi Implementarea algoritmului într-un
program pe calculator. În ultima etapă, sub acelaşi nume, au fost incluse în plus două subetape
cunoscute sub numele de Testarea şi Întreţinerea programului. Aceste subetape nu lipsesc din “ciclul
de viaţă” a oricărui produs-program ce “se respectă” dar , pentru simplificare, în continuare ne vom
referi doar la primele trei mari etape.
Dacă etapa implementării algoritmului într-un program executabil este o etapă exclusiv
practică, realizată “în faţa calculatorului”, celelalte două etape au un pronunţat caracter teoretic. În
consecinţă, primele două etape sînt caracterizate de un anumit grad de abstractizare. Din punct de
vedere practic însă, şi în ultimă instanţă, criteriul decisiv ce conferă succesul rezolvării problemei este
dat de calitatea implementării propriuzise. Mai exact, succesul soluţionării este dat de performanţele
programului: utilitate, viteză de execuţie, fiabilitate, posibilităţi de dezvoltare ulterioare, lizibilitate, etc.
Cu toate acestea este imatură şi neprofesională “strategia” programatorilor începători care, neglijînd
primele două etape, sar direct la a treia fugind de analiză şi de componenta abstractă a efortului de
soluţionare. Ei se justifică cu toţii prin expresii puerile de genul: “Eu nu vreau să mai pierd vremea cu
“teoria”, am să fac programul cum ştiu eu. Cîtă vreme nu va face altcineva altul mai bun decît al meu,
nu am de ce să-mi mai bat capul !”.
2.Cum se stabileşte corectitudinea şi eficienţa soluţionării ?
Este adevărat că ultima etapă în rezolvarea unei probleme – implementarea – este decisivă şi
doveditoare, dar primele două etape au o importanţă capitală. Ele sînt singurele ce pot oferi răspunsuri
corecte la următoarele întrebări dificile: Avem certitudinea că soluţia găsită este corectă ? Avem
certitudinea că problema este complet rezolvată ? Cît de eficientă este soluţia găsită ? Cît de departe
este soluţia aleasă de o soluţie optimă ?
Să menţionăm în plus că literatura informatică de specialitate conţine un număr impresionant
de probleme “capcană” pentru începători, şi nu numai pentru ei. Ele provin majoritatea din realitatea
imediată dar pentru fiecare dintre ele nu se cunosc soluţii eficiente. De exemplu, este dovedit teoretic
că problema, “aparent banală” pentru un calculator, a proiectării Orarului optim într-o instituţie de
învăţămînt (şcoală, liceu, facultate) este o problemă intratabilă la ora actuală (toate programele care s-
au realizat pînă acum nu oferă decît soluţii aproximative fără a putea spune cît de aproape sau de
departe este soluţia optimă de orar).
Cîţi dintre programatorii începători n-ar fi surprinşi să afle că problema “atît de simplă” (ca
enunţ), a cărei soluţionare tocmai au abandonat-o, este de fapt o problemă dovedită teoretic ca fiind
intratabilă sau chiar insolvabilă algoritmic ? Partea proastă a lucrurilor este că, aşa cum ciupercile
otrăvite nu pot fi cu uşurinţă deosebite de cele comestibile, tot astfel problemele netratabile pot fi cu
uşurinţă confundate cu nişte probleme uşoare la o privire rapidă şi lipsită de experienţă.
Dacă ar fi să sintetizăm în cîte un cuvînt efortul asupra căruia se concentrează fiecare din cele
trei etape – analiza, proiectarea şi implementarea– cele trei cuvinte ar fi: corectitudine, eficienţă şi
impecabilitate. Etapa de analiză este singura care permite dovedirea cu argumente riguroase a
15
corectitudinii soluţiei, iar etapa de proiectare este singura care poate oferi argumente precise în favoarea
eficienţei soluţiei propuse.
În general problemele concrete din informatică au în forma lor iniţială sau în enunţ o
caracteristică pragmatică, fiind foarte ancorate în realitatea imediată. Totuşi ele conţin în formularea lor
iniţială un grad mare de eterogenitate, diversitate şi lipsă de rigoare. Fiecare dintre aceste “defecte” este
un obstacol major pentru demonstrarea corectitudinii soluţiei. Rolul esenţial al etapei de analiză este
acela de a transfera problema “de pe nisipurile mişcătoare” ale realităţii imediate de unde ea provine
într-un plan abstract, adică de a o modela. Acest “univers paralel abstract” este dotat cu mai multă
rigoare şi disciplină internă, avînd legi precise, şi poate oferi instrumentele logice şi formale necesare
pentru demonstrarea riguroasă a corectitudinii soluţiei problemei. Planul abstract în care sînt
“transportate” toate problemele de informatică este planul sau universul obiectelor matematice iar
corespondentul problemei în acest plan va fi modelul matematic abstract asociat problemei.
Demonstrarea corectitudinii proprietăţilor ce leagă obiectele universului matematic a fost şi este sarcina
matematicienilor. Celui ce analizează problema din punct de vedere informatic îi revine sarcina (nu
tocmai uşoară) de a dovedi printr-o demonstraţie constructivă că există o corespondenţă precisă (o
bijecţie !) între părţile componente ale problemei reale, “dezasamblată” în timpul analizei, şi părţile
componente ale modelului abstract asociat. Odată descoperită, formulată precis şi dovedită, această
“perfectă oglindire” a problemei reale în planul obiectelor matematice oferă certitudinea că toate
proprietăţile şi legăturile ce există între subansamblele modelului abstract se vor regăsii precis (prin
reflectare) între părţile interne ale problemei reale, şi invers. Atunci, soluţiei abstracte descoperite cu
ajutorul modelului matematic abstract îi va corespunde o soluţie reală concretizată printr-un algoritm ce
poate fi implementat într-un program executabil.
Aceasta este calea generală de rezolvare a problemelor şi oricine poate verifica acest fapt. De
exemplu, ca şi exerciţiu, încercaţi să demonstraţi corectitudinea (adică să se aducă argumente precise,
clare şi convingătoare în favoarea corectitudinii) metodei de extragere a radicalului învăţată încă din
şcoala primară (cu grupare cifrelor numărului în grupuri cîte două, etc…) sau a algoritmului lui Euclid
de determinare a celui mai mare divizor comun a două numere prin împărţiri întregi repetate. Desigur
nu pot fi acceptate argumente copilăreşti de forma: “Algoritmul este corect pentru că aşa l-am învăţat!”
sau “Este corect pentru că aşa face toată lumea !” din moment ce nu se oferă o argumentaţie
matematică riguroasă.
Ideea centrală a etapei a doua – proiectarea unui algoritm de soluţionare eficient poate fi
formulată astfel: din studiul proprietăţilor şi limitelor modelului matematic abstract asociat problemei
se deduc limitele inferioare ale complexităţii minimale (“efortului minimal obligatoriu”) inerente
oricărui algoritm ce va soluţiona problema în cauză. Complexitatea internă a modelului abstract şi
complexitatea soluţiei abstracte se va reflecta imediat asupra complexităţii reale a algoritmului, adică
asupra eficienţei de soluţionare a problemei. Acest fapt permite prognosticarea încă din această fază –
faza de proiectare a algoritmului de soluţionare – a eficienţei practice, măsurabilă ca durată de execuţie,
a programului.
3. Noţiunile fundamentale ale programării: algoritm, limbaje de descriere a algoritmilor,
program, limbaje de programare
3.1. Algoritmul
Se ştie că la baza oricărui program stă un algoritm (care, uneori, este numit metodă de
rezolvare). Noţiunea de algoritm este o noţiune fundamentală în informatică şi înţelegerea ei, alături de
înţelegerea modului de funcţionare a unui calculator, permite înţelegerea noţiunii de program
executabil. Vom oferi în continuare o definiţie unanim acceptată pentru noţiunea de algoritm:
Definiţie. Prin algoritm se înţelege o mulţime finită de operaţii (instrucţiuni) elementare care
executate într-o ordine bine stabilită (determinată), pornind de la un set de date de intrare dintr-un
domeniu de valori posibile (valide), produce în timp finit un set de date de ieşire (rezultate).
Cele trei caracteristici esenţiale ale unui algoritm sînt:
16
1. Determinismul – dat de faptul că ordinea de execuţie a instrucţiunilor algoritmului este bine
precizată (strict determinată).
Acest fapt dă una din calităţile de bază a calculatorului: “el” va face întotdeauna ceea ce i s-a cerut
(prin program) să facă, “el” nu va avea iniţiative sau opţiuni proprii, “el” nu-şi permite să
greşească nici măcar odată, “el” nu se va plictisi ci va duce programul la acelaşi sfîrşit indiferent
de cîte ori i se va cere să repete acest lucru. Nu aceeaşi situaţie se întîmplă cu fiinţele umane
(Errare humanum est). Oamenii pot avea în situaţii determinate un comportament non-
deterministic (surprinzător). Acesta este motivul pentru care numeroşi utilizatori de calculatoare
(de exemplu contabilii), datorită fenomenului de personificare a calculatorului (confundarea
acţiunilor şi dialogului “simulat” de programul ce rulează pe calculator cu reacţiile unei
personalităţi vii), nu recunosc perfectul determinism ce stă la baza executării oricărui program pe
calculator. Exprimîndu-se prin propoziţii de felul: “De trei ori i-am dat să facă calculele şi de
fiecare dată mi-a scos aceleaşi valori aiurea!” ei îşi trădează propria viziune personificatoare
asupra unui fenomen determinist.
2. Universalitatea – dată de faptul că, privind algoritmul ca pe o metodă automată (mecanică) de
rezolvare, această metodă are un caracter general-universal. Algoritmul nu oferă o soluţie
punctuală, pentru un singur set de date de intrare, ci oferă soluţie pentru o mulţime foarte largă (de
cele mai multe ori infinită) de date de intrare valide. Aceasta este trăsătura de bază care explică
deosebita utilitate a calculatoarelor şi datorită acestei trăsături sîntem siguri că investiţia financiară
făcută prin cumpărarea unui calculator şi a produsului-soft necesar va putea fi cu siguranţă
amortizată. Cheltuiala se face o singură dată în timp ce programul pe calculator va putea fi
executat rapid şi economicos de un număr oricît de mare de ori, pe date diferite !
De exemplu, metoda (algoritmul) de rezolvare învăţată la liceu a ecuaţiilor de gradul doi:
ax
2
+bx+c=0, se aplică cu succes pentru o mulţime infinită de date de intrare: (a,b,c)∈ℜ\{0}xℜxℜ.
3. Finitudinea – pentru fiecare intrare validă orice algoritm trebuie să conducă în timp finit (după un
număr finit de paşi) la un rezultat. Această caracteristică este analogă proprietăţii de convergenţă a
unor metode din matematică: trebuie să avem garanţia, dinainte de a aplica metoda (algoritmul),
că metoda se termină cu succes (ea converge către soluţie).
Să observăm şi diferenţa: în timp ce metoda matematică este corectă chiar dacă ea converge către
soluţie doar la infinit (!), un algoritm trebuie să întoarcă rezultatul după un număr finit de paşi. Să
observăm deasemenea că, acolo unde matematica nu oferă dovada, algoritmul nu va fi capabil să o
ofere nici el. De exemplu, nu este greu de scris un algoritm care să verifice corectitudinea
Conjecturii lui Goldbach: “Orice număr par se scrie ca sumă de două numere prime”, dar, deşi
programul rezultat poate fi lăsat să ruleze pînă la valori extrem de mari, fără să apară nici un
contra-exemplu, totuşi conjectura nu poate fi astfel infirmată (dar nici afirmată!).
3.2. Descrierea algoritmilor
Două dintre metodele clasice de descriere a algoritmilor sînt denumite Schemele logice şi Pseudo-
Codul. Ambele metode de descriere conţin doar patru operaţii (instrucţiuni) elementare care au fiecare
un corespondent atît schemă logică cît şi în pseudo-cod.
În cele ce urmează vom înşira doar varianta oferită de pseudo-cod întrucît folosirea schemelor
logice s-a redus drastic în ultimii ani. Schemele logice mai pot fi întîlnite sub numele de diagrame de
proces în anumite cărţi de specialitate inginereşti. Avantajul descrierii algoritmilor prin scheme logice
este dat de libertatea totală de înlănţuire a operaţiilor (practic, săgeata care descrie ordinea de execuţie,
pleacă de la o operaţie şi poate fi trasată înspre orice altă operaţie). Este demonstrat matematic riguros
că descrierea prin pseudo-cod, deşi pare mult mai restrictivă (operaţiile nu pot fi înlănţuite oricum, ci
trebuie executate în ordinea citirii: de sus în jos şi de la stînga la dreapta), este totuşi perfect
echivalentă. Deci, este dovedit că plusul de ordine, rigoare şi simplitate pe care îl oferă descrierea prin
pseudo-cod nu îngrădeşte prin nimic libertatea programării. Totuşi, programele scrise în limbajele de
asamblare, care sînt mult mai compacte şi au dimensiunile mult reduse, nu ar putea fi descrise altfel
decît prin scheme logice.
1. Atribuirea – var:=expresie;
2. Intrare/Ieşire – Citeşte var1, var2, var3, …;
Scrie var1, var2, var3, …; sau Scrie expresia1, expresia2, expresia3,…;
17
3. Condiţionala - Dacă <condiţie_logică> atunci instrucţiune1 [altfel instrucţiune2];
4. Ciclurile – Există (din motive de uşurinţă a descrierii algoritmilor) trei tipuri de instrucţiuni de
ciclare. Ele sînt echivalente între ele, oricare variantă de descriere putînd fi folosită în locul
celorlalte două, cu modificări sau adăugiri minimale:
Repetă instrucţiune1, instrucţiune2, … pînă cînd <condiţie_logică>;
Cît timp <condiţie_logică> execută instrucţiune;
Pentru var_contor:=val_iniţială pînă la val_finală execută instrucţiune;
În cazul ciclurilor, grupul instrucţiunilor ce se repetă se numeşte corpul ciclului iar condiţia
logică care (asemenea semaforului de circulaţie) permite sau nu reluarea execuţiei ciclului este
denumită condiţia de ciclare sau condiţia de scurt-circuitare (după caz). Observăm că ciclul de tipul
Repetă are condiţia de repetare la sfîrşit ceea ce are ca şi consecinţă faptul că corpul ciclului se execută
cel puţin odată, în mod obligatoriu, înainte de verificarea condiţiei logice. Nu acelaşi lucru se întîmplă
în cazul ciclului de tipul Cît timp, cînd este posibil ca instrucţiunea compusă din corpul ciclului să nu
poată fi executată nici măcar odată. În plus, să mai observăm că ciclul de tipul Pentru … pînă la conţine
(în mod ascuns) o instrucţiune de incrementare a variabilei contor.
În limba engleză, cea pe care se bazează toate limbajele actuale de programare acestor
instrucţiuni, exprimate în limba română, le corespund respectiv: 2. Read, Write; 3. If-Then-Else; 4.
Repeat-Until, Do-While, For. Să observăm că, mai ales pentru un vorbitor de limbă engleză, programele
scrise într-un limbaj de programare ce cuprinde aceste instrucţiuni este foarte uşor de citit şi de înţeles,
el fiind foarte apropiat de scrierea naturală. Limbajele de programare care sînt relativ apropiate de
limbajele naturale sînt denumite limbaje de nivel înalt (high-level), de exemplu limbajul Pascal, spre
deosebire de limbajele de programare mai apropiate de codurile numerice ale instrucţiunilor
microprocesorului. Acestea din urmă se numesc limbaje de nivel scăzut (low-level), de exemplu
limbajul de asamblare. Limbajul de programare C are un statut mai special el putînd fi privit, datorită
structurii sale, ca făcînd parte din ambele categorii.
Peste tot unde în pseudo-cod apare cuvîntul instrucţiune el poate fi înlocuit cu oricare din cele
patru instrucţiuni elementare. Această substituire poartă numele de imbricare (de la englezescul brick-
cărămidă). Prin instrucţiune se va înţelege atunci, fie o singură instrucţiune simplă (una din cele patru),
fie o instrucţiune compusă. Instrucţiunea compusă este formată dintr-un grup de instrucţiuni delimitate
şi grupate în mod precis (între acolade { } în C sau între begin şi end în Pascal).
Spre deosebire de pseudo-cod care permite doar structurile noi formate prin imbricarea
repetată a celor patru instrucţiuni (cărămizi) în modul precizat, schemele logice permit structurarea în
orice succesiune a celor patru instrucţiuni elementare, ordinea lor de execuţie fiind dată de sensul
săgeţilor. Repetăm că deşi, aparent, pseudo-codul limitează libertatea de descriere doar la structurile
prezentate, o teoremă fundamentală pentru programare afirmă că puterea de descriere a pseudo-
limbajului este aceeaşi cu cea a schemelor logice.
Forma de programare care se bazează doar pe cele patru structuri se numeşte programare
structurată (spre deosebire de programarea nestructurată bazată pe descrierea prin scheme logice).
Teorema de echivalenţă a puterii de descriere prin pseudo-cod cu puterea de descriere prin schemă
logică afirmă că programarea structurată (aparent limitată de cele patru structuri) este echivalentă cu
programarea nestructurată (liberă de structuri impuse). Evident, prin ordinea, lizibilitatea şi fiabilitatea
oferită de cele patru structuri elementare (şi asta fără a îngrădi libertatea de exprimare) programarea
structurată este net avantajoasă. În fapt, limbajele de programare nestructurată (Fortran, Basic) au fost
de mult scoase din uz, ele (limbajele de asamblare) sînt necesare a fi folosite în continuare doar în
programarea de sistem şi în programarea industrială (în automatizări).
3.3 Programul
Prin program se înţelege un şir de instrucţiuni-maşină care sînt rezultatul compilării
algoritmului proiectat spre rezolvarea problemei dorite ce a fost descris într-un limbaj de programare
(ca şi cod sursă).
Etapele realizării unui program sînt:
18
× Editarea codului sursă, etapă ce se realizează cu ajutorul unui program editor de texte rezultatul
fiind un fişier Pascal sau C, cu extensia .pas sau .c (.cpp)
× Compilarea, etapa de traducere din limbajul de programare Pascal sau C în limbajul intern al
micro-procesorului, şi este realizată cu ajutorul programului compilator Pascal sau C şi are ca
rezultat un fişier obiect, cu extensia .obj (în limbajul C) sau .exe (în limbajul Pascal)
× Link-editarea, etapă la care se adaugă modului obiect rezultat la compilare diferite module
conţinînd subprograme şi rutine de bibliotecă, rezultînd un fişier executabil (această etapă este
comasată în Turbo Pascal sau Borland Pascal cu etapa de compilare), cu extensia .exe
× Execuţia (Run), etapa de lansare în execuţie propriu-zisă a programului obţinut, lansare realizată de
interpretorul de comenzi al sistemului de operare (command.com pentru sistemele DOS+Windows)
Observăm că aceste patru (sau trei, pentru Turbo Pascal) etape sînt complet independente în timp
unele de altele şi necesită utilizarea a patru programe ajutătoare: Editor de texte, Compilator Pascal sau
C, Link-editor şi Interpretorul de comenzi al S.O. În cazul mediilor de programare integrate (Turbo sau
Borland) comandarea acestor patru programe ajutătoare precum şi depanarea erorilor de execuţie este
mult facilitată.
Deasemenea, merită subliniat faptul că în timp ce fişierul text Pascal sau C, ce conţine codul sursă,
poate fi transportat pe orice maşină (calculator) indiferent de micro-procesorul acesteia urmînd a fi
compilat "la faţa locului", în cazul fişierului obiect acesta nu mai poate fi folosit decît pe maşina
(calculatorul) pentru care a fost creat (datorită instrucţiunilor specifice micro-procesorului din care este
compus). Deci, pe calculatoare diferite (avînd micro-procesoare diferite) vom avea nevoie de
compilatoare Pascal sau C diferite.
În plus, să remarcăm faptul că fişierele obiect rezultate în urma compilării pot fi link-editate (cu
grijă !) împreună chiar dacă provin din limbaje de programare diferite. Astfel, un program rezultat (un
fişier .exe sau .com) poate fi compus din module obiect care provin din surse diferite (fişiere Pascal, C,
asamblare, etc.).
4. Secretul învăţării rapide a programării
Există posibilitatea învăţării rapide a programării ?
Desigur. Experienţa predării şi învăţării programării ne-a dovedit că există metode diferite de
învăţare a programării, mai rapide sau mai lente, mai temeinice sau mai superficiale. Din moment ce se
doreşte învăţarea rapidă a programării înseamnă că, pentru cel ce doreşte aceasta, problemele ce îşi
aşteaptă rezolvarea cu ajutorul calculatorului sînt importante sau stringente. Am putea chiar presupune
că soluţionarea lor rapidă este un deziderat mai important decît învăţarea programării. Tocmai de aceea,
fiind conştienţi de acest fapt, vom prezenta în continuare una din cele mai rapide metode de învăţare a
programării.
Să observăm mai întîi că pentru învăţarea unei limbi străine este necesară comunicarea şi
vorbirea intensă a acelei limbi. Cu toţii am putut constata că dacă există o motivaţie sau nevoie
puternică de a comunica în acea limbă, cel puţin pentru o perioadă de timp, procesul de învăţare a ei
este foarte rapid. De exemplu, dacă ne aflăm într-o ţară străină sau dacă dorim apropierea de o persoană
străină (mai ales dacă este atrăgătoare şi de sex opus…) categoric vom constata că am învăţat mult mai
iute limba respectivă. Şi aceasta datorită faptului că efortul de învăţare a fost mascat în spatele efortului
(intens motivat!) de a comunica şi de a ne face cunoscute intenţiile şi gîndurile.
La fel, pentru învăţarea rapidă şi cu uşurinţă a programării efortul trebuie îndreptat, nu spre
“silabisirea” limbajului de programare, ci spre rezolvarea de probleme şi spre scrierea directă a
programelor de soluţionare a acestora. Concentrîndu-ne asupra problemelor ce le soluţionăm nici nu
vom observa cînd şi în ce fel am învăţat să scriem programe. La urma urmei, programarea este doar un
instrument, doar o unealtă “de scris”, şi nu un scop în sine. Dacă vrei iute să înveţi să scrii, contează
cum sau în ce mînă ţii stiloul ?…
Nu trebuie deloc neglijat şi un al doilea "factor secret". Aşa cum “meseria nu se învaţă, ci se
fură“, tot astfel programarea se poate învăţa mult mai uşor apelînd la ajutorul unui profesor sau a unui
specialist. Acesta, prin experienţa şi cunoştinţele sale de specialitate ne poate ajuta să păşim alături de
el “pe cărări bătătorite” şi într-un ritm susţinut.
În concluzie, într-o descriere plastică şi metaforică, metoda secretă cea mai rapidă de
“ascensiune” în programare este metoda “privirii concentrate spre vîrf, cu ghidul alături şi pe cărări
bătătorite”.
19
Noţiuni primare de programare în Pascal şi C
În spiritul celor spuse mai sus, vom introduce acum "într-un ritm alert", prin exemple
concrete, noţiunile elementare de programare în limbajele Pascal şi C (în paralel). Vom pleca de la
prezentarea structurii generale a unui program iar apoi vom trece la prezentarea celor patru structuri-
instrucţiuni elementare conţinute în psedo-limbajul de descriere a algoritmilor. Vom avea în plus grijă
de a precede descrierea fiecărei structuri elementare de liniile de declarare a tipului variabilelor
implicate. Peste tot vor apare linii de comentariu (ignorate de compilator). În limbajul Pascal
comentariile sînt cuprinse între acolade {comentariu}, pe cînd în C ele sînt cuprinde între construcţia de
tipul /* comentariu*/ sau apar la sfîrşitul liniei precedate de două slash-uri //comentariu.
Structura unui program
Program Nume_de_Program; {această linie poate să
lipsească}
{ Zona de declaraţii constante, variabile, proceduri
şi funcţii }
BEGIN
{ Corpul programului format din instrucţiuni
terminate cu punct-vigulă ; Corpul programului
poate fi privit ca o instrucţiune compusă }
END.
(Orice se va scrie după punct va fi ignorat de către
compilator)
// linii de incluziuni de fişiere header
// declaraţii de variabile şi funcţii externe (globale)
void main(void){
// declaraţii de variabile locale
// corpul programului format din instrucţiuni
terminate cu punct-vigulă ;
}
Exemplu :
Program Un_Simplu_Test;
Const e=2.68;
Var x:real;
BEGIN
x:=1./2+e*(1+e);
Writeln(‘Rezultatul este:’,x);
END.
Exemplu :
#include <stdio.h>
int e=2.68;
float x;
void main(void){
x=1./2+e*(1+e);
printf(“Rezultatul este %f:”,x);
}
Atribuirea : var:=expresie;
Var i,j:integer;perimetrul:real;
…………..
j:=2000 div 15; { împărţire întreagă obligatorie }
i:=i+(j-1)*Sqr(2*j+1); { Sqr (Square) – funcţia de
ridicare la pătrat }
perimetrul:=2*PI*i; { PI – constantă reală
implicită }
#include <math.h> // declară constanta M_PI
int i,j; float perimetrul;
…………..
j=2000 / 15; // împărţire întreagă implicită !!
i+=(j-1)* (2*j+1)*(2*j+1); // în C avem operatorul
// de adunare + înainte de egal = ; funcţia putere în
// C este pow(x,y)
perimetrul=2*M_PI*i;
Intrare/Ieşire :
Citeşte var1, var2, var3, …;
Scrie var1, var2, var3, …;
Sau
Scrie expresia1, expresia2, expresia3,…;
Var i,j:integer;perimetrul:real;
…………..
Readln(i,j); { citirea variabilelor i şi j }
Perimetrul:=2*PI*i;
Writeln(‘Raza=’,i:4,’ Perimetrul=’,perimetrul:6:2,’
Aria=’, PI*Sqr(i):6:2);
{ perimetrul si aria fiind valori reale, se afiseaza cu
descriptorul de format de afisare :6:2 – pe 6 poziţii
de ecran cu rotunjit la 2 zecimale }
#include <math.h> // declară constanta M_PI
int i,j; float perimetrul;
…………..
scanf(“%i %i”,&i,&j); // “%i %i” este descriptorul
de format de citire, & este operatorul de adresare
perimetrul=2*M_PI *i;
printf(“Raza=%4i Perimetrul= %6.2f Aria=
%6.2f”,i,perimetrul,M_PI*i*i); // %6.2f –
descriptorul de format de afisare a unei valori
reale(flotante) pe 6 poziţii rotunjit la 2 zecimale
20
Condiţionala :
Dacă <condiţie_logică> atunci instrucţiune1 [altfel instrucţiune2];
Var i,j,suma:integer;
…………..
If i <= 2*j+1 then suma:=suma+i
else suma:=suma+j;
int i,j,suma;
…………..
if (i<=2*j+1) suma+=i
else suma+=j;
Ciclul de tipul Repeat-Until:
Repetă instrucţiune1, instrucţiune2, … pînă cînd <condiţie_logică>;
Var i,j,suma:integer;
…………..
suma:=0;i:=1;
Repeat
suma:=suma+i; i:=i+1;
Until i>100;
int i,j,suma;
…………..
suma=0;i=1;
do
suma+=i;
while (i++<100);
Ciclul de tipul Do-While:
Cît timp <condiţie_logică> execută instrucţiune;
Var i,j,suma:integer;
…………..
suma:=0;i:=1;
While i<=100 do begin
suma:=suma+i; i:=i+1;
End;
int i,j,suma;
…………..
suma=0;i=1;
while (i++<100)
suma+=i;
Ciclul de tipul For (cu contor):
Pentru var_contor:=val_iniţială pînă la val_finală execută instrucţiune;
Var i,j,suma:integer;
…………..
suma:=0;
For i:=1 to 100 do
Suma:=suma+i;
int i,j, suma;
…………..
for(suma=0,i=1;i<=100;i++)
suma+=i;
Exemple de probleme rezolvate
Prezentăm în continuare, spre iniţiere, cîteva exemple de probleme rezolvate. Vom oferi
programul rezultat atît în limbajul de programare Pascal cît şi în limbajul C. Deasemenea, fiecare
program va fi precedat de o scurtă descriere a modului de elaborare a soluţiei.
1. Se citesc a,b,c coeficienţii reali a unei ecuaţii de gradul II. Să se afişeze soluţile ecuaţiei.
Descrierea algoritmului:
- ecuaţia de gradul II este de forma ax
2
+bx+c=0
-presupunînd că a ≠ 0 calculăm determinantul ecuatiei delta=b*b-4*a*c
- dacă delta >= 0 atunci ecuaţia are soluţiile reale x1,2=(-b±√ delta)/(2*a)
- dacă delta < 0 atunci ecuaţia are soluţiile complexe z1=(-b/(2*a), √(-delta)/(2*a)), z1=(-b/(2*a), -√(-
delta)/(2*a))
Program Ecuatie_grad_2; { varianta Pascal }
Var a,b,c,delta:real;
BEGIN
delta:=b*b-4*a*c;
If delta>=0 then
Begin
Writeln('x1=',(-b-sqrt(delta))/(2*a):6:2);
Writeln('x2=',(-b+sqrt(delta))/(2*a):6:2);
21
End
else Begin
Writeln('z1=(',-b/(2*a):6:2, ‘,’ , -sqrt(-delta))/(2*a):6:2, ‘)’);
Writeln('z2=(', -b/(2*a):6:2, ‘,’ , sqrt(-delta))/(2*a):6:2, ‘)’);
End
END.
// versiunea C
#include <stdio.h>
#include <math.h>
float a,b,c; // coeficientii ecuatiei de gradul II
float delta;
void main(){
printf("Introd.coefic.ecuatiei a b c:");scanf("%f %f %f",&a,&b,&c);
delta=b*b-4*a*c;
if (delta>=0) {
printf("Sol.reale: x1=%6.2f, x2=%6.2f",(-b+sqrt(delta))/2./a,(-b-sqrt(delta))/2./a);
} else {
printf("Sol.complexe: x1=(%6.2f,%6.2f), x2=(%6.2f,%6.2f)",-b/2./a,sqrt(-delta)/2./a,-b/2/a,-sqrt(-
delta)/2./a);
}
}
2. Să se determine dacă trei numere a,b,c reale pot reprezenta laturile unui triunghi. Dacă da, să se
caculeze perimetrul şi aria sa.

Descrierea algoritmului:
- condiţia necesară pentru ca trei numere să poată fi lungimile laturilor unui triunghi este ca cele trei
numere să fie pozitive (condiţie implicită) şi suma a oricăror două dintre ele să fie mai mare decît cel
de-al treilea număr
- după condiţia este îndeplinită vom calcula perimetrul şi aria triunghiului folosind formula lui Heron
s=sqrt(p(p-a)(p-b)(p-c)) unde p=(a+b+c)/2.
Program Laturile_Unui_Triunghi; { Pascal }
Var a,b,c,s,p:real;
function laturi_ok:boolean;
begin
laturi_ok:= (a>0) and (b>0) and (c>0) and (a+b>c) and (a+c>b) and (b+c>a) ;
end;
BEGIN
IF laturi_ok then
begin
p:=(a+b+c)/2;
s:=sqrt(p*(p-a)*(p-b)*(p-c));
writeln('Aria=',s:5:2);
writeln(‘Perimetrul=’,2*p:5:2);
end
else writeln('Nu formeaza triunghi');
END.
// versiunea C
22
#include <stdio.h>
#include <math.h>
float a,b,c,s,p;
int validare_laturi(float a,float b,float c){
return( (a>0)&&(b>0)&&(c>0)&&(a+b>c)&&(b+c>a)&&(a+c>b));
}
void main(void){
printf(“Introd.laturile a b c:”);scanf(“%f %f %f”,&a,&b,&c);
if (validare_laturi(a,b,c)){
p=(a+b+c)/2;s=sqrt(p*(p-a)*(p-b)*(p-c));
printf(“Aria=%6.2f, Perimetrul=%6.2f”,s,2*p);
}
}
3. Se citeşte n întreg. Să se determine suma primelor n numere naturale.
Descrierea algoritmului:
- vom oferi varianta în care suma primelor n numere naturale va fi calculata cu una dintre instructiunile
repetitive cunoscute(for,while ,repeat) fără a apela la formula matematică cunoscută S(n)=n*(n+1)/2
Program Suma_n; { Pascal }
Var n,s,i:word;
BEGIN
s:=0;
For i:=1 to n do s:=s+i;
Writeln(‘s=’,s);
END.
// versiunea C
#include <stdio.h>
int n,s;
void main(void){
printf(“Introd. n:”); scanf(“%i”,&n);
for(;n>0;n--)s+=n;
printf(“S(n)=%i”,s);
}
4. Se citeşte valoarea întreagă p. Să se determine daca p este număr prim.

Descrierea algoritmului:
- un număr p este prim dacă nu are nici un divizor înafară de 1 şi p cu ajutorul unei variabile contor d
vom parcurge toate valorile intervalului [2.. √p]; acest interval este suficient pentru depistarea unui
divizor, căci: d1 | p ⇒p = d1*d2 (unde d1 < d2) ⇒d1 ≤ √ d1*d2 = √p iar d2 ≥ √ d1*d2 = √p
Program Nr_prim; { Pascal }
Var p,i:word;
prim:boolean;
BEGIN
prim:=true;
23
for i:=2 to trunc(sqrt(p)) do
if n mod i=0 then prim:=false;
prim:=true;
if prim then
write(p,' este nr prim')
else
write(p,' nu e nr prim');
END.
// versiunea C (optimizată !)
#include <stdio.h>
#include <math.h>
int p,i,prim;
void main(void){
printf(“Introd. p:”); scanf(“%i”,&p);
for(i=3, prim=p % 2; (i<=sqrt(p))&&(prim); i+=2)
prim=p % i;
printf(“%i %s nr.prim”, p, (prim ? ”este”: ”nu este”));
}
5. Se citeşte o propoziţie (şir de caractere) terminată cu punct. Să se determine cîte vocale şi cîte
consoane conţine propoziţia.
Program Vocale;
Var sir:string[80];
Vocale,Consoane,i:integer;
BEGIN
Write(‘Introd.propozitia terminata cu punct:’);Realn(sir);
i:=1;Vocale:=0;Consoane:=0;
While sir[i]<>’.’ do begin
If Upcase(sir[i]) in [‘A’,’E’,’I’,’O’,’U’] then Inc(Vocale)
else If Upcase(sir[i]) in [‘A’..’Z’] then Inc(Consoane);
Inc(i);
end;
Writeln(‘Vocale:’,Vocale,’ Consoane:’, Consoane,’ Alte caractere:’,i-Vocale-Consoane);
END.
// versiunea C
#include <stdio.h>
#include <ctype.h>
int i,vocale=0,consoane=0;
char c,sir[80];
void main(void){
printf("Introd.propozitia terminata cu punct:");gets(sir);
for(i=0;sir[i]!='.';i++)
switch (toupper(sir[i])){
case 'A':
case 'E':
case 'I':
case 'O':
case 'U': vocale++; break;
default: if (isalpha(sir[i])) consoane++;
}
24
printf("Vocale:%i, Consoane:%i, Alte car.:%i", vocale, consoane, i-vocale-consoane);
}
25
Metoda practică de învăţare ce garantează rezultate imediate
Dacă cele spuse mai sus cu privire la secretul învăţării rapide a programării, acum nu ne mai
rămîne decît să începem să aplicăm practic ideile prezentate. Pentru aceasta, avem la dispoziţie
următoarea metodă care garantează cu siguranţă rezultate. Iat-o, pe paşi:
1. se citeşte şi se înţelege cît mai bine exemplul de problemă rezolvată (se poate începe chiar cu
primul exemplu de mai sus)
2. se acoperă (se ascunde) soluţia şi se încearcă reproducerea ei din memorie (reinventarea soluţiei)
pe calculator
3. numai în cazuri excepţionale se poate apela (se poate trage cu ochiul) la soluţie
Oricare dintre noi poate recunoaşte aici metoda pe care o aplică copiii din primele clase primare:
metoda trasului cu ochiul la rezultatul aflat la spatele manualului sau al culegerii de probleme. Din
moment ce metoda este verificată şi garantată (am folosit-o şi noi cîndva), de ce ne-ar fi ruşine s-o
aplicăm acum din nou ?
Iată în continuare o listă de probleme de "antrenament" care au majoritea rezolvarea într-unul
din capitolele următoare. Este numai bine pentru a începe să aplicăm metoda oferită chiar acum !
Probleme selecţionate - Enunţuri
Probleme propuse spre rezolvare (probleme de antrenament)
1. Se citesc a, b, c trei variabile reale.
× Să se afişeze maximul şi minimul celor trei numere.
× Să se afişeze cele trei numere în ordine crescătoare.
× Să se determine dacă cele trei numere pot reprezenta laturile unui triunghi. Dacă da, să se
determine dacă triunghiul respectiv este isoscel, echilateral sau oarecare.
× Să se determine dacă cele trei numere pot reprezenta laturile unui triunghi. Dacă da, să se
determine mărimile unghiurilor sale şi dacă este ascuţit-unghic sau obtuz-unghic.
× Să se afişeze media aritmetică, geometrică şi hiperbolică a celor trei valori.
2. Se citeşte n o valoare întreagă pozitivă.
× Să se determine dacă n este divizibil cu 3 dar nu este divizibil cu 11.
× Să se determine dacă n este pătrat sau cub perfect.
× Să se afişeze primele n pătrate perfecte.
× Să se determine numărul cuburilor perfecte mai mici decît n.
× Să se găsească primul număr prim mai mare decît n.
× Să se afişeze primele n numere prime: 2, 3, 5, 7,…, pn.
× Să se determine toate numerele de 4 cifre divizibile cu n.
× Să se determine suma cifrelor lui n.
× Să se afişeze răsturnatul lui n. (Ex: n=1993 => n_răsturnat =3991).
× Să se afişeze următorul triunghi de numere:
1
1 2
1 2 3
……..
1 2 3 … n
3. Se citesc m, n două variabile întregi pozitive.
× Să se determine toate pătratele perfecte cuprinse între m şi n, inclusiv.
× Să se determine toate numerele prime cuprinse între m şi n.
× Să se determine toate numerele de 4 cifre care se divid atît cu n cît şi cu m.
26
× Să se determine c.m.m.d.c. al celor două numere folosind algoritmul lui Euclid.
4. Să se calculeze u20 , u30 , u50 ai şirului cu formula recursivă un=1/12un-1+1/2un-2 pentru n>=2 şi u0=1,
u1=1/2.
5. Se citeşte n gradul unui polinom şi şirul an, an-1, … , a1, a0 coeficienţilor unui polinom P.
× Se citeşte x, să se determine P(x).
× Se citesc x şi y, să se determine dacă polinomul P schimbă de semn de la x la y.
× Se citeşte a, să se determine restul împărţirii lui P la x-a.
6. Se citesc m, n gradele a două polinoame P şi Q, şi coeficienţii acestora. Să se determine polinomul
produs R=PxQ.
7. Se citeşte o propoziţie (şir de caractere) terminată cu punct.
× Să se determine cîte vocale şi cîte consoane conţine propoziţia.
× Să se afişeze propoziţia în ordine inversă şi cu literele inversate (mari cu mici).
× Să se afişeze fiecare cuvînt din propoziţie pe cîte o linie separată.
× Să se afişeze propoziţia rezultată prin inserarea în spatele fiecărei vocale ‘v’ a şirului “pv”
(“vorbirea găinească”).
8. Se citeşte m, n dimensiunea unei matrici A=(ai,j)mxn de valori reale.
× Se citesc l, c. Să se afişeze matricea obţinută prin eliminarea liniei l şi a coloanei c.
× Se citeşte n întreg pozitiv, să se afişeze matricea obţinută prin permutarea circulară a liniilor
matricii cu n poziţii.
× Să se determine suma elementelor pe fiecare linie şi coloană.
× Să se determine numărul elementelor pozitive şi negative din matrice.
× Să se determine linia şi coloana în care se află valoarea maximă din matrice.
× Să se determine linia care are suma elementelor maximă.
9. Se citesc m, n, p şi apoi se citesc două matrici A=(ai,j)mxn şi B=(bj,k)nxp.Să se determine matricea
produs C=AxB.
10. Se citeşte un fişier ce conţine mai multe linii de text.
× Să se afişeze linia care are lungime minimă.
× Să se afişeze liniile care conţin un anumit cuvînt citit în prealabil.
× Să se creeze un fişier care are acelaşi conţinut dar în ordine inversă.
27
Probleme de examen
1. Se citeşte x o valoarea reală. Să se determine radical(x) cu 5 zecimale exacte pe baza şirului
convergent xn=1/2 (xn-1+x / xn-1) cu x0>0 arbitrar ales.
2. Se citeşte x o valoarea reală şi k un număr natural. Să se determine radical de ordinul k din x cu 5
zecimale exacte pe baza şirului convergent xn=1/k ( (k-1) xn-1+x / xn-1
k-1
) cu x0>0 arbitrar ales.
3. Să se determine c.m.m.m.c. a două numere m, n citite.
4. Se citeşte n, să se determine toate perechile (x, y) care au cmmmc(x,y)=n.
5. Se citesc a, b, c întregi pozitive, să se determine toate perechile întregi (x, y) care conduc la
egalitatea c=ax+by.
6. Se citeşte n o valoare întreagă pozitivă. Să se determine toate descompunerile în diferenţă de
pătrate a lui n.
7. Să se determine toate tripletele (i, j, k) de numere naturale ce verifică relaţia i
2
+j
2
+k
2
=n unde n se
citeşte.
8. Se citeşte n, să se afişeze toate numerele pitagoreice mai mici sau egale cu n.
9. Se citeşte n, să se determine toate numerele perfecte mai mici decît n. (Un număr este perfect dacă
este egal cu suma divizorilor săi, ex. 6=1+2+3.)
10. Se citeşte n, să se afişeze toate numerele de n cifre, formate numai cu cifrele 1 şi 2 şi care se divid
cu 2
n
.
11. Se citeşte n, să se afişeze toate numerele de n cifre care adunate cu răsturnatul lor dau un pătrat
perfect.
12. Se citeşte n întreg pozitiv, să se afişeze n transcris în baza 2.
13. Se citeşte n întreg pozitiv scris în baza 2, să se afişeze n transcris în baza 10.
14. Se citeşte n întreg pozitiv, să se afişeze n în transcripţia romană. (Ex: 1993=MCMXCIII , unde
M=1000, D=500, C=100, L=50, X=10, V=5, I=1.)
15. Se citeşte n, să se afişeze descompunerea acestuia în factori primi.
16. Se citesc m, n numărătorul şi numitorul unei fracţii. Să se simplifice această fracţie.
17. Se citeşte n, să se afişeze toate posibilităţile de scriere a lui n ca sumă de numere consecutive.
18. Se citeşte n şi k, să se afişeze n ca sumă de k numere distincte.
19. Se citeşte n, să se determine o alegere a semnelor + şi – astfel încît să avem relaţia 1± 2± …
± (n+1) ± n=0, dacă ea este posibilă.
20. Se citeşte n şi şirul de valori reale x1, x2, … , x n-1, xn ordonat crescător. Să se determine distanţa
maximă între două elemente consecutive din şir.
21. Se citeşte n gradul unui polinom şi şirul xn, xn-1, … , x1 soluţiilor reale a unui polinom P. Să se
determine şirul an, an-1, … , a1, a0 coeficienţilor polinomului P.
22. Se citesc două şiruri de valori reale x1, x2, … , x n-1, xn şi y1, y2, … , y m-1, ym ordonate crescător. Să
se afişeze şirul z1, z2, … , z n+m-1, zn+m rezultat prin interclasarea celor două şiruri.
23. Un şir de fracţii ireductibile din intervalul [0,1] cu numitorul mai mic sau egal cu n se numeşte şir
Farey de ordinul n. De exemplu, şirul Farey de ordinul 5 (ordonat crescător) este: 0/1, 1/5, ¼, 1/3,
2/5, ½, 3/5, 2/3, ¾, 4/5, 1/1. Să se determine şirul Farey de ordinul n, cu n citit.
24. Se citeşte n şi S o permutare a mulţimii {1, 2, …, n}. Să se determine numărul de inversiuni şi
signatura permutării S.
25. Se citeşte n şi S o permutare a mulţimii {1, 2, …, n}. Să se determine cel mai mic număr k pentru
care S
k
={1, 2, …, n}.
26. Fie M={1, 3, 4, …} mulţimea numerelor obţinute pe baza regulii R1, şi a regulii R2 aplicate de un
număr finit de ori: R1) 1∈M R2) Dacă x∈M atunci y=2x+1 şi z=3x+1 aparţin lui M. Se citeşte n,
să se determine dacă n aparţine mulţimii M fără a genera toate elementele acesteia mai mici decît
n.
27. Se citeşte n, k şi o matrice A=(ai,j) nxn pătratică. Să se determine A
k
.
28. Se citeşte n şi o matrice A=(ai,j) nxn pătratică. Să se determine d determinantul matricii A.
29. Se citeşte n şi cele n perechi (xi, yi) de coordonate a n puncte Pi în plan. Să se determine care dintre
cele n puncte poate fi centrul unui cerc acoperitor de rază minimă.
30. Să se determine, cu 5 zecimale exacte, rădăcina ecuaţiei x
3
+x+1=0 care există şi este unică în
intervalul [-1,1].
31. Se citeşte n şi şirul de valori reale x1, x2, … , x n-1, xn. Să se determine poziţia de început şi
lungimea celui mai mare subşir de numere pozitive.
32. Se citeşte n, să se afişeze binomul lui Newton: (x+y)
n
.
28
33. Se citeşte n, să se afişeze binomul lui Newton generalizat: (x1+x2+…+xp)
n
=Σn!/(n1!n2!…np!)
x1
n
1x2
n
2…xp
n
p pentru n1+n2+…+np=n şi ni>0, i=1,p.
34. Se citeşte n, să se determine descompunerea lui n ca sumă de numere Fibonacci distincte. (Fn=Fn-
1+Fn-2 pentru n>1 şi F1=1, F0=0).
35. Avem la dispoziţie următoarele trei operaţii care se pot efectua asupra unui număr n: O1) i se
adaugă la sfîrşit cifra 4; O2) i se adaugă la sfîrşit cifra 0; O3) dacă n este par se împarte la 2. Să se
afişeze şirul operaţiilor care se aplică succesiv, pornind de la 4, pentru a obţine un n care se citeşte.
36. Fie funcţia lui Ackermann definită astfel: A(i,n)=n+1 pentru i=0; A(i,n)=A(i-1,1) pentru i>0 şi
n=0; A(i,n)=A(i-1,A(i,n-1)) pentru i>0 şi n>0. Care este cea mai mare valoare k pentru care se
poate calcula A(k,k) ?
37. Să se determine suma tuturor numerelor formate numai din cifre impare distincte.
38. Scrieţi o funcţie recursivă pentru a determina c.m.m.d.c. a două numere m şi n.
39. Scrieţi o funcţie recursivă pentru a calcula a
n
pe baza relaţiei a
n
=(a
k
)
2
pentru n=2k, şi a
n
=a(a
k
)
2
pentru n=2k+1.
40. Scrieţi o funcţie recursivă pentru a determina prezenţa unui număr x într-un şir de valori reale x1,
x2, … , x n-1, xn ordonate crescător folosind algoritmul căutării binare.
41. Scrieţi o funcţie recursivă pentru a determina o aşezare a 8 turnuri pe o tablă de şah astfel încît să
nu se atace între ele. (Tabla de şah va fi reprezentată printr-o matrice pătratică de 8x8).
42. Să se determine peste cîţi ani data de azi va cădea în aceeaşi zi a săptămînii.
43. Avem la dispoziţie un fişier ce conţine numele, prenumele şi media tuturor studenţilor din grupă.
× Să se afişeze studentul cu cea mai mare medie.
× Să se afişeze toţi studenţii bursieri.
× Să se afişeze studentul care are media cea mai apropiată de media aritmetică a
mediilor pe grupă.
× Să se afişeze toţi studenţii din prima jumătate a alfabetului.
× Să se afişeze toţi studenţii în ordine inversă decît cea din fişier.
× Să se creeze un fişier catalog care să conţină aceleaşi informaţii în ordinea alfabetică
a numelui.
44. Avem la dispoziţie două fişiere ce conţin numele, prenumele şi media tuturor studenţilor din cele
două grupe ale anului în ordinea descrescătoare a mediilor.
× Să se afişeze toţi studenţii din ambele grupe care au media mai mare decît media
anului.
× Să se creeze prin interclasare un fişier totalizator care conţine toţi studenţii anului în
ordinea descrescătoare a mediilor.
29
Probleme dificile
După cum se poate bănui, informatica conţine şi ea, la fel ca matematica, o mulţime de
probleme foarte dificile care îşi aşteaptă încă rezolvarea. Asemănarea cu matematica ne interesează mai
ales în privinţa unui aspect "capcană" asupra căruia dorim să atragem atenţia aici.
Enunţurile problemelor dificile sau foarte dificile de informatică este, în 99% din cazuri, foarte
simplu şi poate fi citit şi înţeles de orice student. Acest fapt consituie o capcană sigură pentru cei
ignoranţi. Dacă în matematică lucrurile nu stau aşa, asta se datorează numai faptului că studiul
matematicii are vechime şi problemele, împreună cu dificultăţile lor, sînt ceva mai bine cunoscute. În
informatică nu avem însă aceeaşi situaţie. Ba chiar se întîmplă că probleme foarte dificile sînt
amestecate în culegerile de probleme de informatică printre probleme uşoare, mai ales datorită lipsei de
cultură de specialitate a autorilor.
Acest capitol îşi propune să pună în gardă în privinţa dificultăţii problemelor oferind o mică
iniţiere în acest domeniu (mai multe se pot afla studiind Complexitatea algoritmilor şi dificultatea
problemelor). Deasemeni el îşi propune să umple lacuna ce mai există încă la ora actuală în cultura de
specialitate.
Dificultatea problemelor de programare a căror enunţuri urmează este considerată maximă de
teoreticienii informaticii (ele se numesc probleme NP-complete). Nu vă lăsaţi păcăliţi de faptul că le-aţi
întîlnit în unele culegeri de programare. Ele sînt depăşite în dificultate doar de problemele insolvabile
algoritmic ! Dar în ce constă dificultatea lor ?
Spre deosebire de matematică, dificultatea problemelor de informatică nu este dată de faptul
că nu se cunoaşte un algoritm de rezolvare a lor, ci datorită faptului că nu se cunoaşte un algoritm
eficient (!) de rezolvare a lor. Existenţa unei metode de proiectare a algoritmilor atît de general valabilă,
cum este metoda back-tracking, face ca prea puţine probleme cu care ne putem întîlni să nu aibă o
soluţie. Dar, întrucît în cazul metodei back-tracking, căutarea soluţiei se face într-un mod exhaustiv (se
caută "peste tot", pentru ca să fim siguri că nu lăsăm nici o posibilitate neexplorată), durata căutării are
o creştere exponenţial-proporţională cu dimesiunea datelor de intrare. De exemplu, timpul de căutare
care depinde de valoarea de intrare n poate avea o expresie de forma T(n)=c⋅ 2
n
secunde, unde c este un
factor de proporţionalitate ce poate varia, să zicem, de la c=12.5 cînd algoritmul este executat pe un
calculator sau c=62.8 cînd el este rulat pe un calculator de cinci ori mai performant. Dar, indiferent de
calculator, pentru n=100 avem 2
100
=(2
10
)
10
≈ (10
3
)
10
=10
30
, deci timpul măsurat în secunde are ordinul de
mărime mai mare de 30. Cea mai largă estimare pentru vîrsta Universului nostru nu depăşeşte 20 mild.
ani ceea ce transformat în secunde conduce la un ordin de mărime mai mic de 20. Deci, chiar şi pentru
valori mici ale lui n (de ordinul sutelor) am avea de aşteptat pentru găsirea soluţiei de 10 miliarde de ori
mai mult decît a trecut de la Big Bang încoace ! Pot fi în această situaţie considerate astfel de programe
ca rezolvări rezonabile, doar pentru că ele găsesc soluţia în cazurile în care n=2, 3, 4, …, 10 ?
Exemplele următoare sînt doar cîteva, uşor de întîlnit "din greşeală", dintr-o listă cunoscută ce
conţine la ora actuală peste şase sute de astfel de probleme. Pentru fiecare din aceste probleme nu li se
cunosc alte soluţii decît inutilii algoritmi de gen back-tracking. În listă apare des noţiunea de graf, aşa
că o vom introduce în continuare cît mai simplu cu putinţă: printr-un graf se înţelege o mulţime de
vîrfuri şi o mulţime de muchii care unesc unele vîrfuri între ele. Orice hartă (schematizată) rutieră,
feroviară sau de trafic aerian reprezintă desenul unui graf.
1. Problema partiţionării sumei. Fie C un întreg pozitiv şi d1, d2, …, dn o mulţime de n valori întregi
pozitive. Se cere să se găsească o partiţionare a mulţimii d1, d2, …, dn astfel încît suma elementelor
partiţiei să fie exact C.
2. Problema rucsacului. Avem un rucsac de capacitate întreagă pozitivă C şi n obiecte cu
dimensiunile d1, d2, …, dn şi avînd asociate profiturile p1, p2, …, pn (în caz că ajung în rucsac). Se
cere să se determine profitul maxim ce se poate obţine prin încărcarea rucsacului (fără ai depăşi
capacitatea).
3. Problema colorării grafului. Să se determine numărul minim de culori (numărul cromatic)
necesar pentru colorarea unui graf astfel încît oricare două vîrfuri unite printr-o muchie (adiacente)
să aibă culori diferite.
4. Problema împachetării. Presupunînd că dispunem de un număr suficient de mare de cutii fiecare
avînd capacitatea 1 şi n obiecte cu dimensiunile d1, d2, …, dn, cu 0<di<1, se cere să se determine
numărul optim (cel mai mic) de cutii necesar pentru împachetarea tutror celor n obiecte.
5. Problema comisului voiajor. (varianta simplificată) Dîndu-se un graf (o hartă), se cere să se
găsească un circuit (un şir de muchii înlănţuite) care trece prin fiecare vîrf o singură dată.
30
Majoritatea acestor probleme apar ca probleme centrale la care se reduc în ultimă instanţă
problemele concrete ale unor domenii capitale ale economiei şi industriei, cum sînt de exemplu
planificarea investiţiile, planificarea împrumuturilor şi eşalonarea plăţii dobînzilor, alocarea şi
distribuirea resurselor primare (mai ales financiare), etc. Pentru nici una din aceste probleme strategice
nu se cunoaşte un algoritm optim de rezolvare, ci doar soluţii aproximative. Dacă s-ar cunoaşte
algoritmii de soluţionare optimă atunci majoritatea sectoarelor şi proceselor macro- şi micro-economice
ar putea fi conduse în timp real şi optim (!!) cu calculatorul, fără a mai fi necesară prezenţa umană.
Un exemplu cert de domeniu care s-a dezvoltat extraordinar şi în care rolul soft-ului a fost
esenţial este chiar domeniul construcţiei de calculatoare, mai ales domeniul proiectării şi asamblării de
micro-procesoare. Dacă aţi văzut că schema electronică internă de funcţionare a unui microprocesor din
familia Pentium, dacă ar fi desenată clasic, ar ocupa o planşă de dimensiuni 5x5 metri (!), nu mai aveţi
cum să vă îndoiţi de faptul că numai un soft de proiectare şi cablare performant mai poate controla şi
stăpîni super-complexitatea rezultată. Puţină lume ştie însă că astfel de programe de proiectare
performante au putut să apară numai datorită faptului că problema ce stă în spatele funcţionării lor,
problema desenării grafurilor planare, nu se află pe lista de mai sus a problemelor foarte dificile ale
informaticii !
31
Probleme nesoluţionate încă
Aşa cum s-a putut constata în capitolul anterior, există multe probleme în informatică pentru
care încă nu se cunosc soluţii eficiente. În continuare vom oferi o listă de probleme nesoluţionate încă.
De fapt, ele apar mai ales în matematică, fiind cunoscute sub numele de conjecturi, şi au toate ca
specific un fapt care este de mare interes pentru programatori. Incertitudinea asupra lor ar putea fi
definitiv înlăturată nu numai prin demonstraţie matematică ci şi cu ajutorul formidabilei puteri de
calcul a computerelor. Astfel, fiecare din aceste conjecturi numerice ar putea fi infirmată (concluzia ar
fi atunci că conjectura este falsă) dacă i s-ar găsi un contraexemplu. Este necesar doar să se găsească un
set de numere pentru care propoziţia respectivă să fie falsă. Ori, acest efort nu este la îndemîna niciunui
matematician dar este posibil pentru un programator înzestrat şi pasionat. El nu are decît să scrie un
program eficient şi să pună calculatorul să caute un contra-exemplu.
Atragem atenţia asupra unui aspect important. Fiecare problemă conţine aceeaşi capcană ca şi
în problemele capitolului anterior: algoritmii de căutare a contra-exemplelor pot fi concepuţi rapid,
relativ simpli şi cu efort de programare redus (de exemplu, prin trei-patru cicluri for imbricate sau
printr-o soluţie gen back-tracking) dar ei vor deveni în scurt timp total ineficienţi şi vor conduce la
programe mari consumatoare de timp. De aceea, vă sugerăm să trataţi cu multă atenţie problemele din
acest capitol. După părerea noastră, abordarea acestui tip de probleme cere din partea programatorului
un anumit grad de măiestrie !
Rezolvînd numai una dintre ele veţi fi recompensaţi pe măsură: riscaţi să deveniţi celebri !
1. Conjectura lui Catalan. Singurele puteri naturale succesive sînt 8=2
3
şi 9=3
2
.
Observaţie: într-o exprimare matematică riguroasă, singura soluţie în numere naturale m, n, p, q a
ecuaţiei n
m
+1=p
q
este n=2, m=3, p=3 şi q=2.
Comentariu: avem şirul numerelor naturale 1, 2, 3, 4, 5,…; încercuind toate puterile de gradul 2: 1, 4, 9,
16, 25,… apoi toate cele de gradul 3: 1, 8, 27, 64, 125, … apoi cele de grad 4, 5, … vom constata că
singurele două numere încercuite alăturate sînt 8 şi 9 ! Adică puterile obţinute, cu cît sînt mai mari, cu
atît au tendinţa să se "împrăştie" şi să se "distanţeze" unele de altele tot mai tare. În mod misterios, ele
nu-şi suportă vecinătatea unele cu altele !
2. Conjectura cutiei raţionale. Nu se cunoaşte existenţa unei cutii paralelipipedice avînd lungimile
celor trei laturi, ale celor trei diagonale ale feţelor şi a diagonalei principale întregi.
Observaţie: într-o exprimare matematic riguroasă, nu se cunoaşte să existe trei întregi a, b, c astfel încît
a
2
+b
2
, b
2
+c
2
, c
2
+a
2
şi a
2
+b
2
+c
2
să fie toate patru pătrate perfecte.
Comentariu: în multe subdomenii ale construcţiilor ,de exemplu să ne gîndim la stîlpii de înaltă
tensiune ridicaţi pe vîrfuri înalte de munte şi asamblaţi în întregime "la faţa locului" numai din bare
îmbinate cu şuruburi (fără sudură), este de mare interes ca dintr-un număr cît mai mic de subansamble
simple (un fel de "cărămizi") să se asambleze obiecte mari cu cît mai multe configuraţii. Evident,
dimensiunile obiectelor rezultate vor avea mărimea ca o combinaţie întreagă ale dimensiunilor
subansamblelor iniţiale. După cum rezultă însă din conjectură, se pare că este imposibil să se
construiască scheletul întărit (pe diagonale) al unei cutii paralelipipedice din bare de lungimi tipizate.
Cel puţin una din diagonale necesită ajustarea lungimii unei bare !
3. Problema umplerii pătratului unitate. Întrebare: este posibil ca mulţimea dreptunghiurilor de
forma 1/k x 1/(k+1), pentru fiecare k întreg pozitiv, să umple în întregime şi fără suprapuneri
pătratul unitate, de latură 1x1 ?
Observaţie: este evident că suma infinită a ariilor dreptunghiurilor este egală cu aria pătratului unitate.
Avem Σk>01/(k(k+1))=Σk>0(1/k-1/(k+1))=1.
Comentariu: aparent, descoperirea dezvoltărilor în serie pare să fi plecat de la unele evidente propietăţi
geometrice, uşor de sesizat chiar din desene simple în care valorilor numerice li se asociază segmente
de lungimi corespunzătoare. Iată însă o surpriză în această situaţie: suma seriei numerice este evidentă
analitic însă reprezentarea geometrică a "fenomenului" este "imposibilă" !
4. Conjectura fracţiilor egiptene (atribuită lui Erdös şi Graham). Orice fracţie de forma 4/n se
descompune ca sumă de trei fracţii egiptene (de forma 1/x).
32
Observaţie: într-o exprimare matematic riguroasă, pentru orice n natural există trei valori naturale, nu
neapărat distincte, x, y, şi z astfel încît 4/n=1/x+1/y+1/z.
Comentariu: este încă un mister motivul pentru care egiptenii preferau descompunerea facţiilor numai
ca sumă de fracţii egiptene. Descoperiseră ei această descompunere minimală a fracţiilor de forma 4/n ?
Dar mai ales, ce procese fizice reale erau astfel mai bine modelate ? Înclinăm să credem că există o
legătură între fenomenele fizice ondulatorii, transformata Fourier şi fracţiile egiptene !
5. Problema punctului raţional. Există un punct în plan care să se afle la o distanţă raţională de
fiecare din cele patru vîrfuri ale pătratului unitate ?
Observaţie: dacă considerăm un pătrat unitate avînd vîrfurile de coordonate (0,0), (1,0), (0,1) şi (1,1)
atunci se cere găsirea unui punct (x,y) astfel încît x
2
+y
2
, (x-1)
2
+y
2
, x
2
+(y-1)
2
şi (x-1)
2
+(y-1)
2
să fie toate
patru pătrate perfecte. Atenţie, x şi y nu este obligatoriu să fie întregi ! Acest fapt ridică foarte serioase
probleme la proiectarea unui algoritm de căutare a unui astfel de punct (x,y).
Comentariu: la fel ca şi în cazul cutiei raţionale, se pare că există limitări serioase şi neaşteptate în
încercarea de optimizare a numărului de subansamble necesare pentru construierea scheletelor sau
cadrelor de susţinere. Se pare că cele două dimensiuni pe care geometria plană se bazează conduce la o
complexitate inerentă neaşteptat de mare !
6. Problema sumei de puteri. Care este suma seriei de inverse de puteri 1/1+1/2
3
+1/3
3
+1/4
3
+1/5
3
+
… ?
Observaţie: se cere să se spună către ce valoare converge seria Σk>01/k
3
sau Σk>0k
-3
. Se ştie că în cazul în
care în locul puterii a 3-ia (cu minus) punem puterea a 2-a (cu minus) seria converge la π
2
/6, în cazul
în care în locul puterii a 3-ia punem puterea a 4-a seria converge la π
4
/90.
Comentariu: deşi pare a fi o problemă de analiză matematică pură deoarece ni se cere să găsim expresia
sintetică şi nu cea numerică aproximativă a sumei seriei, există însă uluitoare descoperiri asemănătoare
ale unor formule de analiză numerică sau chiar dezvoltări în serie (cea mai celebră fiind cea a lui
cifrelor hexazecimale ale lui π) făcute cu ajutorul calculatorului prin calcul simbolic ! Mai multe
amănunte găsiţi la adresa corespunzătoare de Internet pe care am trecut-o în ultimul capitol.
7. Problema ecuaţiei diofantice de gradul 5. Există a, b, c, and d întregi pozitivi astfel încît
a
5
+b
5
=c
5
+d
5
?
Observaţie: Se cunoaşte că în cazul în care puterea este 3 avem soluţia: 1
3
+12
3
=9
3
+10
3
iar în cazul în
care puterea este 4 avem soluţia: 133
4
+134
4
=59
4
+158
4
.
Comentariu: căutarea unor algoritmi generali de rezolvare a ecuaţiilor diofantice a condus la importante
descoperiri în matematică dar şi în informatică. De exemplu, celebrul matematician Pierre Fermat,
“stîrnit” fiind de problemele conţinute în lucrarea Arithmetika a matematicianului antic Diofant din
Alexandria (de unde şi numele ecuaţiilor diofantice), a descoperit în 1637 faimoasa sa teoremă: Ecuaţia
diofantică x
n
+y
n
=z
n
nu admite soluţie pentru n>2. Dar tot în aceeaşi perioadă a descoperit şi faptul că
cea mai mică soluţie a ecuaţiei diofantice x
2
- 109*y
2
= 1 este perechea x=158 070 671 986 249 şi y= 15
140 424 455 100. Dumneavoastră încercaţi doar să verificaţi această soluţie fără ajutorul calculatorului
şi vă veţi putea da seama de performanţele pe care le-a realizat Fermat ! În informatică este acum
cunoscut şi demonstrat că este imposibil să se construiască un algoritm general pentru rezolvarea
ecuaţiilor diofantice !
8. Problema celor 13 oraşe. Puteţi localiza 13 oraşe pe o planetă sferică astfel încît distanţa minimă
dintre oricare două dintre ele să fie cît mai mare cu putinţă ?
Observaţie: de fapt nu se cunoaşte cît de mult poate fi mărită distanţa
minimală ce se obţine dintre cele 78 de distanţe (date de cele 78=C
2
13 de
împerecheri posibile de oraşe).
Comentariu: dacă s-ar cere localizarea a doar 12 puncte pe sferă, nu este
greu de arătat că aşezarea care îndeplineşte condiţia cerută este în vîrfurile
unui icosaedru (vezi figura alăturată). În acest caz, distanţa minimă
maximizată este egală cu latura icosaedrului. Este greu de crezut că în cazul
descoperirii aşezării a 13 puncte pe sferă se poate porni tocmai de la
icosaedru ! Evident că în rezolvarea aplicativ-practică a acestui tip de probleme nesoluţionate
33
geometric pînă în prezent rolul programatorului poate fi capital. La ora actuală pentru astfel de situaţii
se oferă soluţii aproximative. Acestea constau din algoritmi care încearcă să aproximeze cît mai exact
soluţia optimă într-un timp rezonabil de scurt. Evident că în aceste condiţii algoritmii de căutare
exhaustivă (gen back-tracking) sînt cu totul excluşi !
9. Conjectura lui Collatz. Se pleacă de la un n întreg pozitiv. Dacă n este par se împarte la doi; dacă
n este impar se înmulţeşte cu trei şi i se adună unu. Repetînd în mod corespunzător doar aceşti doi
paşi se va ajunge întotdeauna la 1 indiferent de la ce valoare n se porneşte ?
Observaţie: de exemplu, pornind de la n=6 obţinem în 8 paşi şirul valorilor: 6, 3, 10, 5, 16, 8, 4, 2, 1.
Comentariu: valoarea finală 1 este ca o "gaură neagră" care absoarbe în final şirul obţinut. "Raza" de-a
lungul căreia are loc "căderea" în gaura neagră 1 este dată mereu de şirul puterilor lui 2: 2, 4, 8, 16, 32,
64, … cu ultima valoare de forma 3k+1, adică 4, 16, 64, 256, …. Se pare că valorile obţinute prin cele
două operaţii nu pot "să nu dea" nicicum peste acest şir care le va face apoi să "cadă în gaura neagră" 1!
10. Problema înscrierii pătratului. Dîndu-se o curbă simplă închisă în plan, vom putea întotdeauna
găsi patru puncte pe curbă care pot să constituie vîrfurile unui pătrat ?

Observaţie: în cazul curbelor închise regulate (ce au axe de simetrie: cerc, elipsă, ovoid) nu este greu de
arătat prin construire efectivă că există un pătrat ce se "sprijină" pe curbă. Pare însă de nedovedit
acelaşi fapt în cazul unor curbe închise foarte neregulate ! Găsirea celor patru puncte, într-o astfel de
situaţie, este de neimaginat fără ajutorul calculatorului !
Comentariu: o consecinţă surprinzătoare a acestei conjecturi este faptul că pe orice curbă de nivel
(curbă din teren care uneşte punctele aflate toate la aceaşi altitudine) am putea găsi patru puncte de
sprijin pentru o platformă pătrată (un fel de masă) perfect orizontală, de mărime corespunzătoare. Acest
fapt ar putea să explice ampla răspîndire a meselor cu patru picioare (!?) în detrimentul celor cu trei:
dacă îi cauţi poziţia, cu siguranţă o vei găsi şi o vei putea aşeza pe toate cele patru picioare, astfel masa
cu patru picioare va oferi o perfectă stabilitate şi va sta perfect orizontală, pe cînd cea cu trei picioare
deşi stă acolo unde o pui din prima (chiar şi înclinată) nu oferă aceeaşi stabilitate.
În speranţa că am reuşit să vă stîrnim interesul pentru astfel de probleme nesoluţionate încă şi
care sînt grupate pe Internet în liste cuprinzînd zeci de astfel de exemple (vezi adresa oferită în ultimul
capitol), încheiem acest capitol cu următoarea constatare: descoperirile deosebite din matematica
actuală au efecte rapide şi importante nu numai în matematică ci şi în informatică. Să oferim doar un
singur exemplu de mare interes actual: algoritmii de încriptare/decriptare cu cheie publică, atît de
folosiţi în comunicaţia pe Internet, se bazează în întregime pe proprietăţile matematice ale divizibilităţii
numerelor prime.
Ceea ce este interesant şi chiar senzaţional este faptul că în informatică nevoia de programe
performante a condus la implementarea unor algoritmi care se bazează pe cele mai noi descoperiri din
matematică, chiar dacă acestea sînt încă în stadiul de conjecturi! De exemplu, pentru acelaşi domeniu al
criptării cu cheie publică există deja algoritmi de primalitate senzaţional de performanţi care se bazează
pe Ipoteza (conjectura) lui Riemman. (Mai multe amănunte puteţi găsi la adresele de Internet pe care le
oferim în ultimul capitol.)
Este acest fapt legitim ? Ce încredere putem avea în astfel de programe ? După părerea noastră
putem acorda o totală încredere acestor algoritmi dar numai în limitele "orizontului" atins de
programele de verificare a conjecturii folosite. Dacă programul de verificare a verificat conjectura
numerică pe intervalul 1- 10
30
atunci orizontul ei de valabilitate este 10
30
. Domeniile numerice pe care
le pot acoperi calculatoarele actuale sînt oricum foarte mari şi implicit oferă o precizie suficientă pentru
cele mai multe calcule cu valori extrase din realitatea fizică.
34
Probleme insolvabile algoritmic
Am introdus acest capitol special din două motive. Primul motiv, pentru a trezi interesul şi
pasiunea pentru informatică celor care pot acum să vadă cît de deosebite sînt descoperirile şi rezultatele
din acest domeniu. Al doilea motiv, pentru ai pune în gardă pe cei care, în entuziasmul lor exagerat, îşi
închipuie că pot programa calculatorul să facă orice treabă sau să rezolve orice problemă. Aşa cum am
văzut şi în capitolul ce tratează despre problemele dificile ale informaticii, enunţurile problemelor
foarte dificile sau chiar insolvabile sînt foarte simple şi pot uşor constitui o capcană pentru
necunoscători.
În continuare vom oferi spre edificare doar cîteva exemple, urmînd ca prin studiul
Complexităţii algoritmilor şi a dificultăţii problemelor să se aprofundeze acest domeniu fascinant dar
atît de uşor de confundat (poţi să dai de aceste probleme chiar şi din greşeală !?) şi care este păcat să fie
tratat într-un mod superficial.
1. Problema Stopului. Nu există un algoritm universal valabil prin care să se poată decide dacă
execuţia oricărui algoritm se opreşte vreodată sau nu.
Comentariu: acesta este cel dintîi şi cel mai celebru exemplu de problemă insolvabilă. Demonstraţia
riguroasă a acestui fapt a fost dată pentru prima dată în 1936 de inventatorul calculatorului actual
matematicianul englez Alan Mathison Turing. Odată existînd această demonstraţie, multe din
următoarele probleme insolvabile algoritmic s-au redus la aceasta. Implicaţiile practice, teoretice şi
filozofice ale problemei Stopului sînt foarte importante atît pentru informatică cît şi pentru matematică.
Astfel, două consecinţe strategice ale problemei Stopului sînt: 1. nu poate exista un calculator oricît de
puternic cu ajutorul căruia să se poată decide asupra comportamentului viitor al oricărui alt calculator
de pe glob; 2. nu poate să existe în matematică o metodă generală de demonstrare inductivă-logică a
propoziţiilor matematice (se închide în acest fel o mai veche căutare a matematicienilor şi logicienilor
cunoscută sub numele de Entscheidungs Problem sau Problema deciziei).
2. Problema ecuaţiilor diofantice. Nu există o metodă generală (un algoritm) de aflare a soluţiilor
întregi ale unui sistem de ecuaţii diofantice.
Comentariu: sistemele de ecuaţii diofantice sînt sistemele de ecuaţii algebrice de mai multe variabile cu
coeficienţi întregi şi cărora li se caută soluţii întregi. De exemplu, a fost nevoie de ajutorul
calculatorului pentru a se descoperi cea mai mică soluţie a ecuaţiei diofantice p
4
+q
4
+r
4
=s
4
şi care este
cvadrupletul p=95600, q=217519, r=414560, s=422461 (infirmîndu-se în acest fel "conjectura" lui
Leonard Euler care în 1796 a presupus că această ecuaţie diofantică nu are soluţii întregi). Această
problemă ce cere o metodă generală de rezolvare a ecuaţiilor diofantice este cunoscută sub denumirea
de Problema a 10-a a lui Hilbert.
3. Problema acoperirii planului (Problema pavajului sau Problema croirii). Fiind dată o mulţime
de forme poligonale, nu există o metodă generală (un algoritm) care să decidă dacă cu aceste
forme este posibilă acoperirea completă a planului (fără suprapuneri şi goluri).
Comentariu: în practică este mult mai importantă problema croirii care cere să se decupeze fără
pierderi un set cît mai mare de forme date (croiuri) dintr-o bucată iniţială de material oricît de mare.
Este deasemenea demonstrat că problema rămîne insolvabilă algoritmic chiar şi atunci cînd formele
poligonale sînt reduse la poliomine (un fel de "mozaicuri") care se formează doar pe o reţea
rectangulară caroiată. Iată cîteva exemple de mulţimi formate dintr-o singură poliomină şi, alăturat,
răspunsul la întrebarea dacă cu ele se poate acoperi planul sau nu:
DA NU DA
4. Problema şirurilor lui Post. Se dau două mulţimi egale de şiruri finite de simboluri ce sînt
împerecheate astfel: un şir dintr-o mulţime cu şirul corespunzător din a doua mulţime. Nu există
35
un algoritm general prin care să se decidă dacă există o ordine de concatenare a şirurilor (simultan
din cele două mulţimi) astfel încît cele două şiruri lungi pereche rezultate să fie identice.
Comentariu: de exemplu, fie A={ 101, 010, 00 } şi B={ 010, 10, 001 } cele două mulţimi de şiruri de
simboluri (pentru uşurinţă au fost alese simbolurile binare 1 şi 0). Perechile corespunzătoare de şiruri
sînt 1.(101,010), 2.(010,10) şi 3.(00,001). Observăm că şirurile pereche pot avea lungimi diferite (ca în
perechile 2 şi 3). În continuare, pentru a vedea cum se procedează, cele două şiruri pereche rezultante
prin concatenare le vom scrie unul deasupra celuilalt sesizînd cum avansează procesul de egalizare a
lor. Punctele sînt intercalate doar pentru a evidenţia perechile, ele nu contribuie la egalitate, iar
comentariile ne aparţin:
00. Concatenarea poate începe doar cu 00.101. Obligatoriu urmează perechea 1-a
001. perechea a 3-a,00 de "sus" ⊂ 001 de "jos" 001.010. singura care începe cu 1 "sus".
00.101.00. Dacă am continua cu perechea 00.101.010 … nu s-ar obţine rezultatul final
001.010.001. a 3-a … 001.010.10 oferit de perechea 2-a !
5. Problema cuvintelor "egale". Se dă un anumit număr de "egalităţi" între cuvinte. Bazîndu-ne pe
aceste "egalităţi" se pot obţine unele noi substituind apariţiile cuvintelor dintr-o parte a egalului cu
cele din cealaltă parte. Nu există un algoritm general de a decide dacă un cuvînt oarecare A poate
fi "egal" cu un altul B.
Comentariu: de exemplu, fie următoarele cinci egalităţi (citiţi-le în limba engleză) EAT=AT, ATE=A,
LATER=LOW, PAN=PILLOW şi CARP=ME. Este CATERPILLAR egal cu MAN ? Iată şirul
egalităţilor iterate care ne poate oferi răspunsul: CATERPILLAR = CARPILLAR =CARPILL ATE R
=CARPIL LOW = CAR P AN= MEAN= ME AT EN= MAT E N= MAN.
Dar de la CARPET putem ajunge la MEAT ? Întrucît se vede că numărul total de A-uri plus W-uri şi
M-uri nu se poate modifica prin nici o substituţie şi întrucît CARPET are un A (adică numărul asociat
este 1) iar MEAT are un A şi un M (deci 2), rezultă că această egalitate nu este permisă.
Mai mult, se ştie că există liste particulare de cuvinte pentru care nu poate exista un algoritm ce decide
dacă două cuvinte sînt egale sau nu. Iată o astfel de listă de şapte egalităţi: AH=HA, OH=HO, AT=TA,
OT=TO, TAI=IT, HOI=IH şi THAT=ITHT.

Numărul problemelor cunoscute ca fiind insolvabile algoritmic este destul de mare. Cele mai
multe probleme provin din matematică, subdomeniul matematicii care studiază aceste probleme se
numeşte Matematica nerecursivă. De aceea ele pot fi întîlnite mai ales sub numele de probleme
nedecidabile sau probleme nerecursive, în enunţul lor cuvîntul algoritm fiind înlocuit mai ales cu
cuvintele metodă generală.
Studierea acestui domeniu a creat condiţii pentru apariţia de noi direcţii de cercetare prin care
se încearcă explicarea raţionamentelor matematice ba chiar se încearcă descoperirea limitelor raţiunii
umane în general. Unii oameni de ştiinţă contemporani, cum este celebrul matematician-fizician englez
Roger Penrose, depun eforturi mari pentru a oferi o demonstraţie matematică riguroasă pentru ipoteza
că, în cele din urmă şi în esenţă, raţionamentele umane nu sînt algoritmice, nici măcar cele matematice.
După părera lui Penrose mintea umană nu poate fi asimilată cu un calculator ci este mai mult decît atît
şi nu vor putea exista vreodată calculatoare sau roboţi mai inteligenţi decît oamenii! În ultimul capitol
oferim titlurile cărţilor recent apărute ce tratează despre acest fascinant subiect .
36
Noţiuni aprofundate de programare
Metode şi strategii de proiectare a algoritmilor (alias tehnici de
programare)
În rezolvarea sa cu ajutorul calculatorului orice problemă trece prin trei etape obligatorii:
Analiza problemei, Proiectarea algoritmului de soluţionare şi Implementarea algoritmului într-un
program pe calculator. În ultima etapă, sub acelaşi nume, au fost incluse în plus două subetape
cunoscute sub numele de Testarea şi Întreţinerea programului. Aceste subetape nu lipsesc din “ciclul
de viaţă” a oricărui produs-program ce “se respectă” dar , pentru simplificare, în continuare ne vom
referi doar la cele trei mari etape..
Dacă etapa implementării algoritmului într-un program executabil este o etapă exclusiv
practică, realizată “în faţa calculatorului”, celelalte două etape au un caracter teoretic pronunţat. În
consecinţă, primele două etape sînt caracterizate de un anumit grad de abstractizare. Din punct de
vedere practic şi în ultimă instanţă criteriul decisiv ce conferă succesul rezolvării problemei este dat de
calitatea implementării propriuzise. Mai precis, succesul soluţionării este dat de performanţele
programului: utilitate, viteză, fiabilitate, manevrabilitate, lizibilitate, etc. Este imatură şi neprofesională
“strategia” programatorilor începători care neglijînd primele două etape sar direct la a treia, fugind de
analiză şi de componenta abstractă a efortului de soluţionare. Ei oferă cu toţii aceeaşi justificare: “Eu
nu vreau să mai pierd vremea cu …, am să fac programul cum ştiu eu. Pînă cînd nu o să facă cineva
altul mai bun decît al meu, pînă atunci…nu am cu cine sta de vorbă !”.
Este adevărat că ultima etapă în rezolvarea unei probleme – implementarea – este într-adevăr
decisivă şi doveditoare, dar primele două etape au o importanţă capitală. Ele sînt singurele ce pot oferi
răspunsuri la următoarele întrebări dificile: Avem certitudinea că soluţia găsită este corectă ? Avem
certitudinea că problema este complet rezolvată ? Cît de eficientă este soluţia găsită ? Cît de departe
este soluţia aleasă de o soluţie optimă ?
Să menţionăm în plus că literatura de specialitate conţine un număr impresionant de probleme
“capcană” pentru începători şi nu numai. Ele sînt toate inspirate din realitatea imediată dar pentru
fiecare dintre ele nu se cunosc soluţii eficiente în toată literatura de profil. Există printre ele chiar unele
probleme extrem de dificile pentru care s-a demonstrat riguros că nu admit soluţie cu ajutorul
calculatorului. (Mai precis, s-a demonstrat că ele nu admit soluţie prin metode algoritmice, în spiritul
tezei Turing-Church). Cîţi dintre programatorii începători n-ar fi surprinşi să afle că problema “atît de
simplă” (ca enunţ) a cărei soluţionare tocmai au abandonat-o este de fapt o problemă dovedită ca fiind
intratabilă sau chiar insolvabilă algoritmic ? Partea proastă a lucrurilor este că, aşa cum ciupercile
otrăvite nu pot fi cu uşurinţă deosebite de cele comestibile, tot astfel problemele netratabile pot fi cu
uşurinţă confundate cu nişte probleme uşoare la o privire rapidă şi lipsită de experienţă.
Să înţelegem mai întîi care este “cheia” ce conduce la răspunsuri pentru întrebările de mai sus
iar apoi vom trece la prezentarea metodelor clasice de proiectare a soluţiilor. Aceste metode de
proiectare a algoritmilor-soluţie sînt cunoscute în literatura de specialitate sub numele de tehnici de
programare şi sînt considerate metode sau instrumente soft eficiente şi cu arie largă de acţiune.
Dacă ar fi să sintetizăm în cîte un cuvînt efortul asupra căruia se concentrează fiecare din
primele două etape – analiza şi proiectarea – acestea ar fi: corectitudine şi eficienţă. Etapa de analiză
este singura care permite dovedirea cu argumente riguroase a corectitudinii soluţiei, iar etapa de
proiectare este singura care poate oferi argumente precise în favoarea eficienţei soluţiei propuse.
În general problemele de informatică au în forma lor iniţială sau în enunţ o caracteristică
pragmatică. Ele sînt foarte ancorate în realitatea imediată şi aceasta le conferă o anumită asemănare.
Totuşi ele au în forma iniţială un grad mare de eterogenitate, diversitate şi lipsă de rigoare. Fiecare
dintre aceste atribute “negative” este un obstacol major pentru demonstrarea corectitudinii soluţiei.
Rolul esenţial al etapei de analiză este deci acela de a transfera problema “de pe nisipurile mişcătoare”
ale realităţii imediate de unde ea provine într-un plan abstract, adică de a o modela. Acest “univers
paralel” este dotat cu mai multă rigoare şi disciplină internă, avînd legi precise, şi poate oferi
instrumentele logice şi formale necesare pentru demonstrarea riguroasă a corectitudinii soluţiei
problemei.
Planul abstract în care sînt “transportate” toate problemele este planul sau universul obiectelor
matematice. Acest univers al matematicii este unanim acceptat (de ce ?!) iar corespondentul problemei
în acest plan va fi modelul matematic abstract asociat problemei. Demonstrarea corectitudinii
proprietăţilor ce leagă obiectele universului matematic a fost şi este sarcina matematicienilor. Celui ce
analizează problema din punct de vedere informatic îi revine sarcina (nu tocmai uşoară) de a dovedi
printr-o demonstraţie constructivă că există o corespondenţă precisă (bijectivă) între părţile
37
componente ale problemei reale, “dezasamblată” în timpul analizei, şi părţile componente ale
modelului abstract asociat. Odată descoperită, formulată precis şi dovedită, această “perfectă oglindire”
a problemei reale în planul obiectelor matematice oferă certitudinea că toate proprietăţile şi legăturile
ce există între subansamblele modelului abstract se vor regăsii precis (prin reflectare) între părţile
interne ale problemei reale, şi invers. Atunci, soluţiei abstracte descoperită cu ajutorul modelului
matematic abstract îi va corespunde o soluţie reală concretizată printr-un algoritm ce poate fi
implementat într-un program executabil.
Aceasta este calea generală de rezolvare a problemelor şi orice poate verifica. Ca şi exerciţiu,
să se demonstreze corectitudinea (să se aducă argumente precise, clare şi convingătoare în favoarea
corectitudinii) metodei de extragere a radicalului învăţată încă din şcoala primară sau a algoritmului lui
Euclid de determinare a celui mai mare divizor comun a două numere prin împărţiri întregi repetate.
Argumentele elevilor de forma: “Este corect pentru că aşa ne-a învăţat doamna profesoară!” sau “Este
corect pentru că aşa face toată lumea !” sînt “normale” atît timp cît nu li se oferă o argumentaţie
matematică riguroasă.
Ideea centrală a etapei a doua – proiectarea uni algoritm de soluţionare eficient poate fi
formulată astfel: din studiul proprietăţilor şi limitelor modelului matematic abstract asociat problemei
se deduc limitele inferioare ale complexităţii minimale (“efortului minimal obligatoriu”) inerente
oricărui algoritm ce va soluţiona problema în cauză. Complexitatea internă a modelului abstract şi
complexitatea soluţiei abstracte se va reflecta imediat asupra complexităţii reale a algoritmului, adică
asupra eficienţei, de soluţionare a problemei. Acest fapt permite prognosticarea încă din această fază –
faza de proiectare a algoritmului de soluţionare – a eficienţei practice, măsurabilă ca durată de execuţie,
a programului.
Această corespondenţă exactă între complexitatea modelului abstract şi complexitatea
algoritmului de soluţionare oferă cheia unor demonstraţii riguroase a imposibilităţii existenţei soluţiei
prin metode algoritmice pentru o listă întreagă de probleme (cum ar fi de exemplu Problema a 10-a a
lui Hilbert, formulată încă din 1900).
Detailînd cele prezentate deja, vom construi în continuare cadrul teoretic general pentru
înţelegerea strategiilor de proiectare a algoritmilor.
Creşterea impresionantă a puterii de calcul a calculatoarelor i-a “obligat” pe informaticienii
ultimilor treizeci de ani să nu se mai eschiveze de la abordarea problemelor dificile cu caracter
algoritmic din diverse domenii care au intrat în atenţia matematicienilor încă de la începutul acestui
secol. De altfel, astfel de probleme cu soluţii algoritmice nu constituiau neapărat o noutate pentru
matematicienii începutului de secolul. Încă de pe vremea lui Newton matematicienii şi-au pus, de
exemplu, problema descoperirii unor metode precise (adică algoritmi!) de determinare în paşi de
aproximare succesivă a soluţiei unei ecuaţii ce nu poate fi rezolvată prin radicali. Dar “boom-ul”
dezvoltării tehnicii de calcul din a doua jumătate a secolului a creat posibilitatea abordării unor
probleme cheie pentru anumite domenii strategice (de exemplu, controlul şi dirijarea sateliţilor pe
orbită, probleme de planificare sau optimizare în economie, etc.) care se reduc în fapt la soluţionarea
eficientă a unor probleme de optimizare matematică prin metode iterative (algoritmi).
Spre deosebire de aceste probleme a căror succes în soluţionare a fost total şi cu consecinţele
ce se văd, există însă o serie de probleme dificile inspirate din realitate care se cer imperios rezolvate
eficient cu ajutorul calculatorului.
Principală caracteristică a acestora este că, datorită generalităţii lor sau datorită dificultăţii
“ascunse”, în literatura de specialitate nu există metode iterative eficiente de rezolvare a lor şi nu se ştie
dacă ele admit astfel de soluţii. Singurul fapt ce poate fi stabilit dinainte în cazul soluţionării unor astfel
de probleme este “spaţiul” în care soluţia trebuie căutată. Ceea ce trebuie atunci construită este o
strategie corectă şi cît mai generală de căutare a soluţiei (soluţiilor) în acel spaţiu de căutare a soluţiilor.
Exemplu concret: există o clasă întreagă de probleme ce cer implicit să se genereze toate
obiectele unei mulţimi (cum ar fi problema generării tuturor permutărilor unei mulţimi cu n elemente).
În acest caz este cunoscută dinainte proprietatea ce trebuie să o îndeplinească fiecare soluţie ca să fie
un obiect al spaţiului de căutare a soluţiilor. Efortul de soluţionare va fi redus atunci la aflarea, căutarea
sau generarea pe baza proprietăţii respective a tuturor obiectelor posibile, fără însă a lăsa vreunul pe
dinafară.
Modelul matematic abstract cel mai general care permite modelarea acestui tip de probleme
este graful. Un graf este un obiect matematic riguros care, simplificat, poate fi privit ca fiind o
diagramă formată din noduri unite prin săgeţi (muchii). De exemplu, orice hartă feroviară sau rutieră
poate fi privită ca un graf cu mulţimea nodurilor formată din localităţi iar mulţimea muchiilor formată
din rutele de transport directe dintre localităţile respective. Graful permite descrierea legăturilor şi a
relaţiilor ce există între diferite obiecte abstracte reprezentate prin noduri. Experienţa arată că acest
model matematic abstract este cel mai general şi cel mai potrivit pentru descrierea unui spaţiu de
38
căutare a soluţiilor unei probleme. În cazul spaţiului de căutare, nodurile sînt soluţiile posibile
(ipotetice). Două noduri în graf vor fi unite prin săgeţi (muchii) dacă cele două soluţii posibile au în
comun o aceeaşi proprietate. Muchiile grafului sînt “punţile” ce vor permite algoritmului trecerea de la
un nod la altul, de la o soluţie ipotetică la alta, în timpul procesului de căutare a soluţiei (sau a tuturor
soluţiilor). Rezultă că strategiile cele mai generale de căutare a soluţiei (soluţiilor) pe modelul abstract
asociat problemei sînt reductibile la metodele generale de traversare a unui graf.
Ordinea de traversare a grafului determină precis arborele de traversare a grafului. Acest
arbore este de fapt un subgraf particular al grafului iniţial, avînd acelaşi număr de noduri şi ca rădăcină
vîrful iniţial de pornire. Cele două metode clasice de traversare a unui graf (căutare într-un graf) poartă
în literatura de specialitate numele: BreathFirstSearch (BFS) şi DepthFirstSearch (DFS), respectiv
Traversarea în lăţime (sau traversarea pe nivele) şi Traversarea în adîncime (traversarea “labirintică”) a
grafului. Ambele metode stau la baza celei mai cunoscute strategii de proiectare a algoritmilor
(impropriu denumită tehnică de programare): BackTracking respectiv căutare (traversare) în spaţiul de
căutare a soluţiilor (a grafului) cu revenire pe “urma” lăsată.
Iată un exemplu de graf (7 noduri şi 10 arce-săgeţi) şi ordinea sa de traversare prin cele două
metode:
4 4 4
2 2 2

1 5 7 1 5 7 1 5 7

3 3 3
6 6 6
Ordinea de parcurgere a celor 7 vîrfuri ale grafului, ţinînd cont şi de sensul dat de săgeţi, este
în cazul DFS (în adîncime): 1,2,4,5,6,3,7 aşa cum se vede din arborele parcurgerii în adîncime. Din
fiecare nod se continuă cu nodul (nevizitat încă) dat de prima alegere posibilă: de exemplu, din 4 se
continuă cu 5 (ales în favoarea lui 7). Se poate observa cum din nodul 3, nemaiexistînd continuare, are
loc o revenire pe “pista lăsată” pînă în nodul 6 de unde se continuă parcurgerea în adîncime cu prima
alegere posibilă. În cazul BFS (în lăţime) ordinea de traversare este: 1,2,3,4,5,7,6 aşa cum se poate
vedea în arborele parcurgerii în lăţime. În această situaţie, dintr-un nod sînt vizitaţi toţi vecinii
(nevizitaţi încă), iar apoi se face repetă acelaşi lucru pentru fiecare nod vecin, în ordinea vizitării. Se
observă cum nodul 7 este vizitat înaintea nodului 6, fiind vecin cu nodul 4. (De fapt, aceasta se explică
prin faptul că distanţa de la 1 la 7 este mai mică cu o unitate decît distanţa de la 1 la 6.) Putem spune că
în cazul traversării în lăţime ordinea de traversare este dată de depărtarea nodurilor faţă de nodul de
start.
Iată cum arată procedura generală DepthFirstSearch (DFS) de traversare a unui graf descrisă
în pseudo-cod în varianta recursivă:
Procedura DFS(v:nod);
Vizitează v;
Marchează v; // v devine un nod vizitat //
Cît timp (există w nemarcat nod adiacent lui v) execută DFS(w);
Să nu uităm că această procedură poate fi privită ca “scheletul” pe care se construieşte orice
procedură backtracking recursivă.
BackTracking.
Pentru a preciza mai exact în ce constă această metodă, vom relua pe un exemplu concret cele
spuse deja. Avem următoarea problemă: se cere generarea tuturor permutărilor unei mulţimi de n
elemente ce nu conţin elementul x (dat dinainte) pe primele două poziţii. Conform celor afirmate, este
suficient să “construim” modelul abstract - graful - (mai precis arborele) tuturor permutărilor celor n
elemente. Apoi, printr-o parcurgere exhaustivă a nodurilor sale, prin una din metodele BFS sau DFS, să
păstrăm numai acele noduri ce verifică în momentul “vizitării” condiţia impusă (lipsa lui x de pe
primele două poziţii).
Observăm că această metodă necesită folosirea în scopul memorării dinamice a drumului
parcurs (în timpul căutării soluţiei) a mecanismului de stivă, fapt sugerat chiar de numele ei: tracking,
adică înregistrarea pistei parcurse. Acest mecanism de stivă, care permite atît memorarea pistei cît şi
39
revenirea – back-tracking-ul, este unul din mecanismele de bază ce este folosit pe scară largă în
procedurile de gestiune dinamică a datelor în memorie. În plus, există unele cazuri particulare de
probleme în care soluţia căutată se obţine în final prin “vărsarea” întregului conţinut al stivei şi nu doar
prin “nodul” ultim vizitat, aflat în vîrful stivei.
Exemplul cel mai potrivit de problemă ce necesită o strategie de rezolvare backtracking este
Problema Labirintului: se cere să se indice, pentru o configuraţie labirintică dată, traseul ce conduce
către ieşirea din labirint. Iată un exemplu sugestiv:
9 8 7 6
10 1
C
5
11 2 3 4
12 13 14
15+
Observaţi cum, după 15 paşi, este necesară o revenire (backtracking) pînă la căsuţa 6, de unde
se continuă pe o altă pistă. “Pista falsă” a fost memorată în stivă, element cu element, iar revenirea se
va realiza prin eliminarea din stivă tot element cu element. Cînd în vîrful stivei reapare căsuţa cu
numărul 6, stiva începe din nou să crească memorînd elementele noului drum. În final stiva conţine în
întregime soluţia: drumul corect către ieşirea din labirint.
6 7
1
5 8
2 3 4 9
1
0
În consecinţă, indiferent de forma particulară ce o poate lua sau de modul în care este “citită”
în final soluţia, esenţialul constă în faptul că backtracking-ul este o metodă de programare ce conţine
obligatoriu gestiune de stivă. Lipsa instrucţiunilor, explicite sau “transparente”, de gestionare a stivei
într-un program (de exemplu, lipsa apelului recursiv), este un indiciu sigur de recunoaştere a faptului că
acel algoritm nu foloseşte metoda sau strategia de rezolvare BackTracking.
Tot o metodă back-tracking este şi metoda de programare cunoscută sub numele programare
recursivă. Ea este mai utilizată decît metoda clasică BackTracking, fiind mai economicoasă din punctul
de vedere al minimizării efortului de programare. Această metodă se reduce la construirea, în mod
transparent pentru programator, a arborelui apelurilor recursive, traversarea acestuia prin apelarea
recursivă (repetată) şi efectuarea acţiunilor corespunzătoare în momentul “vizitării” fiecărui nod al
arborelui. Apelarea recursivă constituie “motorul vehiculului” de traversare şi are doar rolul de a
permite traversarea arborelui. Gestionarea stivei apelurilor recursive şi revenirea - back-tracking-ul
rămîne în sarcina mediului de programare folosit şi se efectuează într-un mod mascat pentru
programator. Din acest punct de vedere, programatorului îi revine sarcina scrierii corecte a
instrucţiunii de apel recursiv şi a instrucţiunii ce “scurt-circuitează” bucla infinită a apelurilor recursive.
Singurele instrucţiuni care “fac treabă”, în sensul rezolvării propriuzise a problemei respective, sînt
cele cuprinse în corpul procedurii.
De exemplu, iată cum arată în limbajul de programare Pascal procedura generală de generare a
permutărilor în varianta recursivă şi arborele de generare a permutărilor mulţimii {1,2,3} (n=3), pe
nivele:
Procedure Permut(k:byte;s:string); { k – nivelul în arbore, s - şirul}
Var i:byte;tmp:char;
Begin
If k=n then begin { scurt-circuitarea recursivităţii}
For i:=1 to n do Write(s[i]); { prin afişarea permutării }
Write(';'); { urmată de un punct-virgulă }
end else
For i:=k to n do begin { singurele instrucţiuni “ce fac treabă” }
tmp:=s[i];s[i]:=s[k];s[k]:=tmp; { sînt for-ul şi cele trei atribuiri }
Permut(k+1,s); { apelul recursiv ce permite parcugerea }
end; { arbor. de generare a celor n! permutări}
End;
Nivelele arborelui (răsturnat pe orizontală)
--------------------------------------------
40
0 1 2 3
--------------------------------------------
2 ---- 3 Fiecare nivel al arborelui corespunde unei poziţii în şirul
permutărilor. Astfel, pe prima
1 <
3 ---- 2 poziţie (nivelul 1) pot fi oricare din cele trei elemente: 1, 2, 3. Pe
poziţia următoare pot
/
1 ---- 3 fi oricare din celelalte două elemente rămase: 2, 3; 1, 3; 1, 2. Pe al treilea nivel şi
ultimul
Start --2 <
3 ---- 1 vor fi numai elementele rămase (cîte unul). Generarea permutărilor
constă în construirea
\
1 ---- 2 şi parcurgerea arborelui permutărilor: odată ajunşi cu parcurgerea
la un capăt din dreapta
3 <
2 ---- 1 vom afişa de fiecare dată “drumul” de la “rădăcină” la “frunza”
terminală.
Observăm că arborele permutărilor este identic cu arborele apelurilor recursive şi că controlul
şi gestiunea stivei se face automat, transparent faţă de programator. Instrucţiunilor de control (din
background) le revine sarcina de a păstra şi de a memora, de la un apel recursiv la altul, string-ul s ce
conţine permutările. Deşi această procedură recursiv de generare a permutărilor pare o variantă de
procedură simplă din punctul de vedere al programatorului, în realitate, ea conţine într-un mod ascuns
efortul de gestionare a stivei: încărcarea-descărcarea stringului s şi a întregului k. Acest efort este
preluat în întregime de instrucţiunile incluse automat de mediul de programare pentru realizarea
recursivităţii.
Avantajul metodei back-tracking este faptul că efortul programatorului se reduce la doar trei
sarcini:
1. “construirea” grafului particular de căutare a soluţiilor
2. adaptarea corespunzătoare a uneia din metodele generale de traversare-vizitare a grafului în situaţia
respectivă (de exemplu, prin apel recursiv)
3. adăugarea instrucţiunilor “ce fac treabă” care, fiind apelate în mod repetat în timpul vizitării
nodurilor (grafului soluţiilor posibile), rezolvă gradat problema, găsind sau construind soluţia.
Acţiunea de revenire ce dă numele metodei, backtracking - revenire pe “pista lăsată”, este
inclusă şi este efectuată de subalgoritmul de traversare a grafului soluţiilor posibile. Acest subalgoritm
are un caracter general şi face parte din “zestrea” oricărui programator. În cazul particular în care graful
soluţiilor este arbore, atunci se poate aplica întotdeauna cu succes metoda programării recursive care
conduce la un cod-program redus şi compact.
Prezentăm din nou procedura generală DepthFirstSearch (DFS) de traversare a unui graf în
varianta recursivă (ce “construieşte” de fapt arborele de traversare a grafului avînd ca rădăcină nodul de
pornire) pentru a pune în evidenţă cele spuse.
Procedura DFS(v:nod);
Vizitează v; { aici vor fi acele instrucţiuni “care fac treabă” }
Marchează v; // v devine un nod vizitat // { poate să lipsească în anumite implementări }
Cît timp (există w nemarcat nod adiacent lui v)
execută DFS(w); { apelul recursiv este “motorul vehiculului” }
{ ce permite parcurgerea grafului şi gestiunea stivei de revenire }
Există situaţii în care, la unele probleme, putem întîlni soluţii tip-backtracking fără însă a se
putea sesiza la prima vedere prezenţa grafului de căutare asociat şi acţiunea de traversare a acestuia, ci
doar prezenţa stivei. O privire mai atentă însă va conduce obligatoriu la descoperirea arborelui de
căutare pe graful soluţiilor, chiar dacă el există doar într-o formă mascată. Acest fapt este inevitabil şi
constituie esenţa metodei – căutare (generare) cu revenire pe pista lăsată.
Back-tracking-ul, metodă generală şi cu o largă aplicabilitate, fiind reductibilă în ultimă
instanţă la traversarea spaţiului -grafului de căutare- a soluţiilor, are marele avantaj că determină cu
certitudine toate soluţiile posibile, cu condiţia ca graful asociat de căutare a soluţiilor să fie corect. Dar
41
ea are marele dezavantaj că necesită un timp de execuţie direct proporţional cu numărul nodurilor
grafului de căutare asociat (sau numărul cazurilor posibile). În cele mai multe cazuri acest număr este
exponenţial (e
n
) sau chiar mai mare, factorial (n!), unde n este dimensiunea vectorului datelor de
intrare. Acest fapt conduce la o durată de execuţie de mărime astronomică făcînd într-un astfel de caz
algoritmul complet inutilizabil, chiar dacă el este corect teoretic. (De exemplu, dacă soluţionarea
problemei ar necesita generarea tuturor celor 100! permutări (n=100), timpul de execuţie al
algoritmului depăşeşte orice imaginaţie.) În astfel de situaţii, în care dimensiunea spaţiului de căutare-
generare a soluţiilor are o astfel de dependenţă în funcţie de n (fiind o funcţie de ordin mai mare decît
funcţia polinomială), este absolut necesară îmbunătăţirea acestei metode sau înlocuirea ei. Nu este însă
necesară (şi de multe ori nici nu este posibilă!) abandonarea modelului abstract asociat - graful
soluţiilor posibile, cu calităţile şi proprietăţile sale certe - ci este necesară doar obţinerea unei durate de
execuţie de un ordin de mărime inferior printr-o altă strategie de parcurgere a spaţiului de căutare.
Greedy.
În strategia backtracking căutarea soluţiei, adică vizitarea secvenţială a nodurilor grafului
soluţiilor cu revenire pe urma lăsată, se face oarecum “orbeşte” sau rigid, după o regulă simplă care să
poată fi rapid aplicată în momentul “părăsirii” unui nod vizitat. În cazul metodei (strategiei) greedy
apare suplimentar ideea de a efectua în acel moment o alegere. Dintre toate nodurile următoare posibile
de a fi vizitate sau dintre toţi paşii următori posibili, se alege acel nod sau pas care asigură un
maximum de “cîştig”, de unde şi numele metodei: greedy = lacom. Evident că în acest fel poate să
scadă viteza de vizitare a nodurilor – adică a soluţiilor ipotetice sau a soluţiilor parţiale – prin
adăugarea duratei de execuţie a subalgoritmului de alegere a următorului nod după fiecare vizitare a
unui nod. Există însă numeroşi algoritmi de tip greedy veritabili care nu conţin subalgoritmi de alegere.
Asta nu înseamnă că au renunţat la alegerea greedy ci, datorită “scurtăturii” descoperite în timpul etapei
de analiză a problemei, acei algoritmi efectuează la fiecare pas o alegere fără efort şi în mod optim a
pasului (nodului) următor. Această alegere, dedusă în etapa de analiză, conduce la maximum de
“profit” pentru fiecare pas şi scurtează la maximum drumul către soluţia căutată.
Aparent această metodă de căutare a soluţiei este cea mai eficientă, din moment ce la fiecare
pas se trece dintr-un optim (parţial) într-altul. Totuşi, ea nu poate fi aplicată în general ci doar în cazul
în care există certitudinea alegerii optime la fiecare pas, certitudine rezultată în urma etapei anterioare
de analiză a problemei. Ori, dezavantajul este că, la majoritatea problemelor dificile, etapa de analiză
nu poate oferi o astfel de “pistă optimă“ către soluţie. Un alt dezavantaj al acestei strategii este că nu
poate să conducă către toate soluţiile posibile ci doar către soluţia optimă (din punct de vedere a
alegerii efectuate în timpul căutării soluţiei), dar poate oferi toate soluţiile optime echivalente.
Programarea dinamică.
Este o metodă sau strategie ce îşi propune să elimine dezavantajele metodei recursive care, în
ultimă instanţă, am văzut că se reduce la parcurgerea în adîncime a arborelui apelurilor recursive (adică
backtracking). Această metodă se apropie ca idee strategică de metoda Greedy, avînd însă unele
particularităţi.
Pentru a o înţelege este necesară evidenţierea dezavantajului major al recursivităţii. El constă din
creşterea exagerată şi nerentabilă a efortului de execuţie prin repetarea ineficientă a unor paşi.
Urmărind arborele apelurilor recursive se observă repetarea inutilă a unor cazuri rezolvate anterior,
calculate deja înainte pe altă ramură a arborelui. Metodă eminamente iterativă, programarea dinamică
elimină acest dezavantaj prin “răsturnarea” procedeului de obţinere a soluţiei şi implicit a arborelui
apelurilor recursive. Printr-o abordare bottom-up (de la bază spre vîrf) ea reuşeşte să elimine operaţiile
repetate inutil în cazul abordării top-down (de la vîrf spre bază).
Cu toţii am învăţat că, dacă vrem să calculăm “cu mîna” o combinare sau un tabel al
combinărilor, în loc să calculăm de fiecare dată combinări de n luate cîte k pe baza definiţiei recursive:
C(n,k)=C(n-1,k-1)+C(n-1,k) cînd n,k>0, sau, C(n,k)=1 cînd k=0 sau n=k, este mult mai eficient să
construim Triunghiul lui Pascal, pornind de la aceeaşi definiţie a combinărilor.
C(4,2)
C(3,1) + C(3,2)
C(2,0) + C(2,1) C(2,1) + C(2,2)
1 C(1,0) + C(1,1) C(1,0) + C(1,1) 1
1 1 1 1
42
1
1 1
1 2 1
1 3 3 1
1 4 6 4 1
…………..
Observaţi cum în arborele apelurilor recursive apar apeluri în mod repetat pentru calculul
aceleaşi combinări. Acest efort repetat este evitat prin calcularea triunghiului lui Pascal în care fiecare
combinare va fi calculată o singură dată.
În mod asemănător, aceeaşi diferenţă de abordare va exista între doi algoritmi de soluţionare a
aceleaşi probleme, unul recursiv – backtracking - şi altul iterativ - proiectat prin metoda programării
dinamice.
Dezavantajele acestei metode provin din faptul că, pentru a ţine minte paşii gata calculaţi şi a
evita repetarea calculării lor (în termeni de grafuri, pentru a evita calcularea repetată a unor noduri pe
ramuri diferite ale arborelui apelurilor recursive), este nevoie de punerea la dispoziţie a extra-spaţiului
de memorare necesar şi de un efort suplimentar dat de gestiunea de memorie suplimentară.
Branch & Bound.
Este strategia cea mai sofisticată de proiectare a algoritmilor. Ea a apărut datorită existenţei
problemelor pentru care soluţia de tip backtracking poate necesita un timp astronomic de rulare a
programului. În rezolvarea acestor probleme apare o asemenea penurie de informaţii încît modelul
abstract asociat problemei - graful de căutare a soluţiilor – nu poate fi precizat în avans, din etapa de
analiză. Singura soluţie care rămîne este includerea unui subalgoritm suplimentar ce permite
construirea acestui graf pe parcurs, din aproape în aproape. Apariţia acelui subalgoritm suplimentar dă
numele metodei: branch&bound.
Este posibilă compararea algoritmului branch&bound cu un robot ce învaţă să se deplaseze
singur şi eficient printr-un labirint. Acel robot va fi obligat să-şi construiască în paralel cu căutarea
ieşirii o hartă (un graf !) a labirintului pe care va aplica apoi , pas cu pas, metode eficiente de obţinere a
drumului cel mai scurt.
La strategia de căutare a soluţiei în spaţiul (graful) de căutare - backtracking, fiecare pas urma
automat unul după altul pe baza unei reguli încorporate, în timp ce la strategia greedy alegerea pasului
următor era făcută pe baza celei mai bune alegeri. În cazul acestei strategii – branch&bound, pentru
pasul următor algoritmul nu mai este capabil să facă vreo alegere pentru că este obligat mai întîi să-şi
determine singur nodurile vecine ce pot fi vizitate. Numele metodei, branch=ramifică şi
bound=delimitează, provine de la cele două acţiuni ce ţin locul acţiunii de alegere de la strategia
Greedy. Prima acţiune este construirea sau determinarea prin ramificare a drumurilor de continuare, iar
a doua este eliminarea continuărilor (ramurilor) ineficiente sau eronate. Prin eliminarea unor ramuri,
porţiuni întregi ale spaţiului de căutare a soluţiei rămînînd astfel dintr-o dată delimitate şi “izolate”.
Această strategie de delimitare din mers a anumitor “regiuni” ale spaţiului de căutare a soluţiilor este
cea care permite reducerea ordinului de mărime a acestui spaţiu. Soluţia aceasta este eficientă doar dacă
cîştigul oferit prin reducerea spaţiului de căutare (scăzînd efortul suplimentar depus pentru
determinarea şi eliminarea din mers a continuărilor ineficiente) este substanţial.
Soluţiile de tip backtracking, avînd la bază un schelet atît de general (algoritmul de traversare
a grafului de căutare a soluţiilor) sînt relativ simplu de adaptat în rezolvarea unor probleme. Poate
acesta este motivul care a condus pe unii programatori lipsiţi de experienţă la convingerea falsă că
“Orice este posibil de rezolvat prin backtracking”.
La ora actuală, lista problemelor pentru care nu se cunosc decît soluţii exponenţiale, total
nerezonabile ca durată de execuţie a programului de soluţionare, cuprinde cîteva sute de probleme, una
mai celebră ca cealaltă. Reamintim doar de “banala” (dar agasanta) Problemă a Orarului unei instituţii
de învăţămînt care nu admite o soluţie backtracking datorită duratei astronomice de aşteptare a soluţiei.
Datorită totalei lor ineficienţe în execuţie, soluţiile backtracking obţinute după o analiză şi o
proiectare “la prima mînă” (brute-force approach, în limba engleză) ajung să fie reanalizate din nou cu
mai multă atenţie. Se constată atunci că modelul abstract asociat problemei, fie este prea sărac în
informaţii pentru determinarea grafului de căutare a soluţiilor, fie conduce la un graf de căutare avînd
dimensiunea nerezonabilă (exponenţială sau factorială, faţă de dimensiunea n a vectorului de intrare).
Singura soluţie care rămîne în această situaţie la dispoziţie este ca aceste soluţii să fie reproiectate prin
metoda branch&bound.
43
Un exemplu uşor de înţeles de “problemă branch&bound“ îl oferă Problema Generală a
Labirintului. Spre deosebire de Problema Labirintului prezentată anterior (care admitea o soluţie de tip
backtracking), în varianta extinsă a acestei probleme, numărul direcţiilor posibile de urmat la fiecare
pas poate fi oricît de mare, iar obstacolele pot avea orice formă şi dimensiune. În acest caz, singura
posibilitate este construirea “din mers” a spaţiului de căutare a soluţiei. Astfel, pentru determinarea
unui drum de ieşire din labirint sau a drumului cel mai scurt (dacă este posibilă determinarea acestuia
în timp rezonabil!) este obligatorie adoptarea strategiei branch&bound.
Oferim în continuare o situaţie concretă, ilustrată. Sesizaţi că obstacolele, avînd forme şi
dimensiuni diferite, nu pot fi ocolite decît pe un traseu “razant” sau pe un traseu ce urmează contorul
exterior al acestora. Acest fapt complică mult problema şi impune luarea unor decizii “la faţa locului”,
în momentul întîlnirii şi ocolirii fiecărui obstacol, ceea ce impune o strategie de rezolvare de tip
branch&bound – ramifică şi delimitează:
O
Þ ¤
& 4
Deşi această strategie poate să crească uneori surprinzător de mult eficienţa algoritmilor de
soluţionare (din nerezonabili ca timp de execuţie ei pot ajunge rezonabili, datorită reducerii dimensiunii
exponenţiale a spaţiului de căutare a soluţiei), aplicarea ei este posibilă doar printr-un efort suplimentar
în etapa de analiză şi în cea de proiectare a algoritmului. Dezavantajul major al acestei metode constă
deci în efortul major depus în etapa de analiză a problemei (analiză care însă se va face o singură dată
şi bine!) şi efortul suplimentar depus în etapa proiectării algoritmului de soluţionare.
Din experienţa practică este cunoscut faptul că, pentru a analiza o problemă dificilă un analist
poate avea nevoie de săptămîni sau chiar luni de zile de analiză, în timp ce algoritmul de soluţionare
proiectat va dura, ca timp de execuţie, doar cîteva zeci de minute. Dacă programul obţinut nu este
necesar a fi rulat decît o dată, aceasta este prea puţin pentru “a se amortiza” costul mare al analizei şi
proiectării sale. În acea situaţie, soluţia branch&bound este nerentabilă şi, probabil că ar fi mai ieftină
strategia backtracking de soluţionare, chiar şi cu riscul de a obţine o execuţie (singura de altfel) a
programului cu durata de o săptămînă (ceea ce poate să însemne totuşi economie de timp).
Recursivitatea
Aşa cum am amintit deja, această metodă de programare poate fi privită ca formă particulară
de exprimare a metodei Back-Tracking. Cu toate acestea, cei ce cunosc istoria informaticii şi originile
programării ştiu că această metodă are totuşi un caracter special. Aceste lucruri dorim să le evidenţiem
în continuare.
Încă înainte de apariţia primului calculator şi, deci implicit a oricărei tehnici de programare,
unii matematicieni erau profund preocupaţi de noţiunea de calculabilitate. Această noţiune îi putea
ajuta în efortul lor deosebit de a fundamenta noţiunea elementară de algoritm sau metodă automată de
calcul. În paralel, cele mai valoroase rezultate le-au obţinut latino-americanul Alonso Church şi
englezul Alan Turing. În timp ce Turing a introdus pentru algoritm modelul matematic abstract
cunoscut sub numele de Maşina Turing (care stă la bazele modelului actual de calculator), Church a
fundamentat noţiunea de metodă de calcul sau calculabilitatea pe funcţiile recursive. Astfel, teza lui
Church afirma că orice funcţie definită pe domeniul numerelor naturale este calculabilă dacă şi numai
dacă ea este recursivă. Deşi aparatul teoretic folosit de Church era în întregime matematic (se baza
numai pe funcţii numerice naturale), lui nu i-a fost greu să demonstreze că orice algoritm nenumeric se
reduce la funcţii recursive şi la mulţimi recursive de numere naturale (pe baza unor codificări riguros
alese).
Acest din urmă rezultat este cel care ne interesează pe noi şi noi îl vom reformula fără ai
afecta valabilitatea: orice algoritm poate fi rescris printr-un algoritm recursiv (limbajul de programare
Lisp se bazează în întregime pe acest fapt). Chiar dacă nu constituie o demonstraţie riguroasă,
următoarea echivalenţă practică (descrisă în pseudo-cod) este deosebit de convingătoare: orice
instrucţiune de ciclare este echivalentă cu un apel recursiv de subprogram sau funcţie.
44
Varianta iterativă-cu ciclu Varianta cu apel recursiv
contor:=val_init;
Repetă
Corp_ciclu;
Incrementează(contor);
Pînă cînd contor=val_finală;
Funcţie_Recursivă(contor){
Dacă contor<val_finală atunci
Corp_ciclu;
Funcţie_Recursivă(contor+1);
}
……………
Funcţie_Recursivă(val_init); // apelul iniţial al
funcţiei
Observăm că în cazul variantei recursive condiţia de scurt-circuitare a recursivităţii este
echivalenta condiţiei de scurt-circuitare a ciclului. Gestiunea contorului se face în acest caz în back-
ground, prin mecanismul de stivă sistem.
Putem astfel concluziona: toţi algoritmii iterativi pot fi înlocuiţi prin algoritmi recursivi.
Avantajul celor recursivi este dat de scăderea dimensiunilor programelor şi de creşterea lizibilităţii.
Avantajul celor iterativi este viteza mărită de execuţie prin gestionarea locală a parametrilor de ciclare
(eliminîndu-se astfel toate instrucţiunile push şi pop pentru gestionarea stivei).
Spre edificare, vă oferim în continuare cîteva probleme clasice (simple) rezolvate în C prin
metoda recursivă. În capitolul cu probleme ce necesită back-tracking veţi găsi şi alte soluţii recursive
(în C) ale unor probleme ceva mai dificile; astfel se vor putea sesiza mai bine avantajele acestei metode
"naturale" de programare. (Întrucît am considerat acest capitol ca fiind destul de "tehnic", prezentăm în
continuare doar variantele de program în limbajul C, ce este considerat mai "tehnic" decît limbajul
Pascal.)
1. Să se copieze un şir de caractere într-altul.
#include <stdio.h>
char *sir1="primul",*sir2="al doilea";
void strcopy(char *sursa,char *dest){
if ((*dest++=*sursa++)==NULL) return;
else strcopy(sursa,dest);
}
void main(void){
printf("\nInainte, sirul sursa:%s, sirul destinatie:%s",sir1,sir2);
strcopy(sir1,sir2);
printf("\nSi dupa, sirul sursa:%s, sirul destinatie:%s",sir1,sir2);
}
2. Să se afişeze primele n pătrate perfecte.
#include <stdio.h>
#include <math.h>
int n;
void patrat(int m){
if(m>n)return;
else {
printf("%i:%i ",m,m*m);
patrat(m+1);
}
}
void main(void){
printf("n=");scanf("%i",&n);
patrat(1);
}
45
3.Algoritmul lui Euclid.
#include <stdio.h>
int cmmdc(int m,int n){
if (n==0) return(m);
else cmmdc(n,m%n);
}
void main(void){
int m,n;
printf("m,n=");scanf("%i,%i",&m,&n);
printf("cmmdc(%i,%i)=%i",m,n,cmmdc(m,n));
}
4. Se citeşte n, să se găsească primul număr prim mai mare decît n. (Se presupune cunoscută
demonstraţia faptului că există p-prim mai mare decît oricare n. Sîntem astfel siguri că algoritmul se
opreşte! )
#include <stdio.h>
#include <math.h>
int n;
int are_divizor(int p,int d){
if(d>sqrt(p))return 0;
else if(p%d==0) return 1;
else are_divizor(p,d+1);
}
void prim(int p){
if(!are_divizor(p,2)){
printf("\n%i",p);
return;
}
else prim(p+1);
}
void main(){
printf("n=");scanf("%i",&n);
prim(n+1);
}
5. Să se afişeze primele n numere prime.
#include <stdio.h>
#include <math.h>
int n;
int are_divizor(int p,int d){
if(d>sqrt(p))return 0;
else if(p%d==0) return 1;
else are_divizor(p,d+1);
}
void prim(int p,int i){
if(i>n)return;
if(!are_divizor(p,2)){
printf("%i,",p);
prim(p+1,i+1);
46
}
else prim(p+1,i);
}
void main(){
printf("n=");scanf("%i",&n);
prim(2,1);
}
6. Se citeşte n gradul unui polinom P şi a[0],a[1],...,a[n] coeficienţii reali ai acestuia. Se citeşte o
valoare reală x, să se calculeze P(x).
#include <stdio.h>
int n;
float a[20],x;
float P(int i){
if(i==1)return a[0];
else return P(i-1)*x+a[i-1];
}
void citeste_coef(int i){
if(i>n)return;
else {printf("%i:",i);scanf("%f",&a[i]);citeste_coef(i+1);}
}
void main(){
printf("n=");scanf("%i",&n);
citeste_coef(0);
printf("x=");scanf("%f",&x);
printf("P(%f)=%f",x,P(n+1));
}
7. Se citesc m şi n gradele a două polinoame P şi Q, şi a[0],a[1],...,a[m] respectiv b[0],b[1],...,b[n]
coeficienţii reali ai acestora. Să se afişeze coeficienţii c[0],c[1],...,c[m+n] ai polinomului produs
R=PxQ.
#include <stdio.h>
int m,n;
float a[20],b[20],c[40];
float suma_prod(int i,int j){
if(j==i)return a[i]*b[0];
else return a[i-j]*b[j]+suma_prod(i,j+1);
}
void calc_coef(int i){
if(i>m+n)return;
else c[i]=suma_prod(i,0);
}
void citeste_coef(float a[],int i){
if(i>n)return;
else {printf("%i:",i);scanf("%f",&a[i]);citeste_coef(a,i+1);}
}
void afis_coef(float a[],int i){
if(i>n)return;
else {printf("%f ",a[i]);afis_coef(a,i+1);}
}
void main(){
printf("Introd.coef.polinomului P:");
citeste_coef(a,0);
47
printf("Introd.coef.polinomului Q:");
citeste_coef(b,0);
calc_coef(0);
afis_coef(c,0);
}
8. Se citeşte n, o valoarea întreagă pozitivă, să se determine suma cifrelor lui n.
#include <stdio.h>
int n;
int suma(int n){
if(n<10)return n;
else return n%10+suma(n/10);
}
void main(){
printf("n=");scanf("%i",&n);
printf("suma cifrelor=%i",suma(n));
}
48
Probleme rezolvate şi exerciţii de programare
Vom începe prin a face o observaţie importantă: există totdeauna un pericol în oferirea "pe
tavă" a soluţiilor la probleme. În următoarele subcapitolele nu am fost deloc "zgîrciţi" şi se pot găsi
destule probleme rezolvate atît în Pascal cît şi în C, deşi pentru unele veţi putea găsi rezolvarea doar
într-unul din limbaje. Pericolul constă în faptul că, începătorilor leneşi, lipsiţi de voinţă şi înclinaţi către
a copia mereu, li se oferă posibilitatea să nu-şi mai "bată" capul cu rezolvarea problemelor acum cînd
au totul "de-a gata". Desigur, cei care ies în pierdere sînt tot ei. Ne-am asumat acest risc gîndindu-ne nu
atît la cei leneşi cît mai ales la programatorii începători bine-intenţionaţi cărora aceste probleme, cu
rezolvările lor tipice, le poate fi de un real folos. Putem spune că urmat astfel exemplul autorilor
mediilor de programare Turbo Pascal şi Turbo C (sau Borland) care prin help-urile lor generoase au
contribuit decisiv la formarea multor generaţii de programatori.
Vă avertizăm că, în practica concretă de programare, programatorul (care nu este şi analist)
primeşte de la cel care a analizat înainte problema doar indicaţii de programare. Rareori analistul pune
la dispoziţia programatorului şi o descriere în pseudocod a algoritmilor ce trebuiesc implementaţi.
Deci, nici un programator începător nu trebuie să-şi facă iluzia că "generozitatea" din acest capitol o va
mai întîlni vreodată în practica concretă de programare sau că va avea vreodată la dispoziţie surse
"abundente" de inspiraţie. Este cert că în practică lipsa "inspiraţiei" va trebui compensată prin
"transpiraţie".
Probleme elementare. Exerciţii de programare
Oferim în continuare o mulţime de probleme de programare "clasice" rezolvate într-un mod
didactic. Am adăugat înaintea celor două versiuni de soluţionare în cele două limbaje de programare,
Pascal şi C, cîteva rînduri ce cuprind elementele de bază ale analizei probleme.
Ne-am străduit să aşezăm problemele în ordinea dificultăţii lor, de la cele elementare spre cele
mai dificile. De aceea este recomandat ca ele să fie parcurse în această ordine.
Atragem atenţia începătorilor: una din trăsăturile specifice ale programării este că o problemă
admite mai multe rezolvări corecte. Deşi pot fi diferite în unele detalii, fiind echivalente prin rezultatele
pe care le oferă, noi le vom numi variante. Aşa că, ceea ce se oferă în continuare este doar o variantă de
rezolvare pentru fiecare problemă, ea fiind pasibilă de îmbunătăţiri, atît pentru versiunea Pascal cît şi
pentru versiunea C. Se zice că o variantă de program (algoritm) este mai eficientă decît alta dacă
cantitatea de resurse-calculator folosită este mai redusă: memorie-calculator (necesarul de spaţiu) mai
puţină şi timp-calculator (necesarul de timp sau durata de execuţie) mai mic.
Este cunoscut că în învăţarea unei limbi străine ajută mult exersarea traducerilor dintr-o limbă
într-alta. Evident, pentru realizarea retroversiunii (termenul de specialitate folosit) este necesară
cunoaşterea temeinică a uneia din cele două limbaje. La fel, în cazul programării, învăţarea celui de-al
doilea limbaj de programare este mult uşurată de faptul că am asimilat deja primul limbaj de
programare. În finalul capitolului vor apare, pentru exerciţiu, mai multe probleme avînd varianta de
rezolvare doar într-unul din limbaje, Pascal sau C, şi vă propunem să scrieţi programul corespondent în
celălalt limbaj. Astfel, cei care au învăţat deja Pascal vor putea astfel să înveţe C-ul foarte rapid , şi
reciproc.
Să se afişeze soluţiile reale ale ecuaţiei de gradul al doilea.
Analiza problemei - elaborarea algoritmului:
Fie ecuatia de gradul II ax
2
+bx+c=0
-daca toti coeficientii ecuatiei sunt egali cu 0 atunci avem o ecuatie
nedeterminata care are o infinitate de solutii (S=R).
-daca a,b=0 ,iar c<>0 atunci avem o ecuatie care nu are solutii.
-daca a=0 ,b,c <>0 atunci ecuatia se reduce la o ecuatie de gradul I care
are o singura solutie x=-c/b.
-daca a,b,c <>0 atunci trebuie calculat discriminantul (delta) ecuatiei d=b*b-4*a*c
-daca d>=0 atunci ecuatia are solutii reale x1,2=(-b+-sqrt(d))/(2*a)
-daca d<0 atunci ecuatia nu are solutii reale.
program ecuatie;
49
var a,b,c,d:real;
BEGIN
if a=0 then
if b=0 then
if c=0 then
writeln('Ecuatie nedeterminata, S=R')
else writeln('Ecuatia nu are solutii.')
else writeln('Ecuatie de gradul I cu solutia x=',-c/b:6:2)
else
begin
d:=b*b-4*a*c;
if d>=0 then
begin
writeln('x1=',(-b-sqrt(d))/(2*a):6:2);
writeln('x2=',(-b+sqrt(d))/(2*a):6:2);
end
else writeln('Ecuatia nu are solutii reale.');
end;
END.
#include <stdio.h>
#include <math.h>
float a,b,c; // coeficientii ecuatiei de gradul II
float delta;
void main(){
printf("Introd.coefic.ecuatiei a b c:");scanf("%f %f %f",&a,&b,&c);
delta=b*b-4*a*c;
if (delta>=0) {
printf("Sol.reale: x1=%6.2f, x2=%6.2f",(-b+sqrt(delta))/2./a,(-b-sqrt(delta))/2./a);
} else {
printf("Sol.complexe: x1=(%6.2f,%6.2f), x2=(%6.2f,%6.2f)",-b/2./a,sqrt(-delta)/2./a,-b/2/a,-
1./2./a*sqrt(-delta));
}
}
Să se determine dacă trei numere reale pot reprezenta laturile unui triunghi. Dacă da, să se
calculeze perimetrul si aria sa.

Analiza problemei – elaborarea algoritmului :
-trebuie sa vedem cînd trei numere pot fi lungimile laturilor unui triunghi: cele trei numere trebuie sa
fie pozitive si suma a oricare doua dintre ele sa fie mai mare decat a treia latura.
-algoritmul poate fi implementat folosind o functie care sa verifice daca cele trei numere indeplinesc
conditiile enumerate mai sus.
-dupa verificarea celor trei numere calculam perimetrul si aria triunghiului folosind formula lui Heron
s=sqrt(p(p-a)(p-b)(p-c)), unde semiperimetrul este p=(a+b+c)/2.
program arie;
var a,b,c:integer;
s,p:real;
function laturi_ok:boolean;
begin
laturi_ok:= (a>0) and (b>0) and (c>0) and (a+b>c) and (a+c>b) and (b+c>a) ;
50
end;
BEGIN
P:=(a+b+c)/2;
IF laturi_ok then
begin s:=sqrt(p*(p-a)*(p-b)*(p-c));
writeln('s=',s:5:2);
writeln(‘p=’,p*2:5:2);
end
else writeln('laturi negative sau prea mari');
END.
// solutia in limbajul C
#include <stdio.h>
#include <math.h>
float a,b,c;
float s,p;
int laturi_ok(void){
return (a>0)&&(b>0)&&(c>0)&&(a+b>c)&&(a+c>b)&&(b+c>a) ;
}
void main(void){
printf("introduceti laturile a b c:");scanf("%f %f %f",&a,&b,&c);
p=(a+b+c)/2;
if (laturi_ok()){
s=pow(p*(p-a)*(p-b)*(p-c), 0.5);
printf("s=%6.2f p=%6.2f",s,p);
}
else printf("laturi negative sau prea mari");
}
Să se afişeze media aritmetică, geometrică şi hiperbolică a trei valori reale.
Analiza problemei - elaborarea algoritmului:
-trebuie aplicate formulele pentru calculul celor trei medii si trebuie analizate cazurile :
×cand nu putem calcula media geometrica a trei numere(cand produsul lor este negativ,deci cand
avem unul sau trei numere negative)
×cand nu putem calcula media hiberbolica a numerelor(cand unul dintre numere este egal cu 0 si nu
poate fi facuta impartirea cu 0).
- in TurboPascal exista o functie pentru calculul radicalului de ordinul 2 (sqrt),dar pentru calculul
radicalului de ordinul n nu este implementata o functie de aceea pentru calculul radicalului de ordinul n
folosim functia exponentiala ( exp ) pentru a calcula o puterea a lui: a
n =
exp(n*ln(a)), iar pentru a
calcula radical de ordinul n din a: a
1/n
=exp(1/n*ln(a)) .
program medii;
var a,b,c,ma,mg,mh:real;
BEGIN
writeln('ma=',(a+b+c)/3:6:2);
if (a=0) or (b=0) or (c=0) then writeln('mg=0')
51
else
if a*b*c>0 then writeln('mg=',exp(1/3*ln(a*b*c)):6:2)
else writeln('Nu putem calcula media geometrica ,nr negative .');
if (a=0) or (b=0) or (c=0) then writeln('Nu putem calcula media hiperbolica')
else writeln('mh=',3/(1/a+1/b+1/c):6:2);
END.
// solutia in limbajul C
#include <stdio.h>
#include <math.h>
float a,b,c,ma,mg,mh;
void main(void){
printf("a=");scanf("%f",&a);
printf("b=");scanf("%f",&b);
printf("c=");scanf("%f",&c);
printf("ma=%6.3f",(a+b+c)/3.);
if (a==0 || b==0 || c==0){
printf("mg=0");
printf("Nu putem calcula media hiperbolica");
} else {
if (a*b*c>0) then writeln("mg=%6.3f",pow(a*b*c,1./3.));
else printf("Nu putem calcula media geometrica ,nr negative .");
printf("mh=%6.3f",3./(1/a+1/b+1/c));
}
}
Să se determine suma primelor n numere naturale.
Analiza problemei – elaborarea algoritmului:
-suma primelor n numere naturale poate fi calculata, fără a folosi formula cunoscută, cu una dintre
instructiunile repetitive cunoscute(for,while ,repeat)
-indiferent de instructiunea repetitiva folosita trebuie initializata suma cu 0 (s=0)
-folosim un contor i (1,n) care la fiecare pas se incrementeaza cu 1 si se aduna la s
-ciclul se incheie cand valoarea lui i>n
-daca folosim instructiunea for, numarul pasilor este cunoscut, valoarea initiala a contorului fiind 1,
iar cea finala fiind n.
program suma;
var s,i:word;
BEGIN
s:=0;
for i:=1 to n do s:=s+i;
writeln(‘s=’,s);
END.
// solutia in limbajul C
#include <stdio.h>
unsigned s,i;
void main(void){
printf("Introduceti n=");scanf("%u",&n);
52
for(s=0,i=1;i<=n;i++) s+=i;
printf("s=%u",s);
}
Să se determine dacă n este pătrat sau cub perfect.
Analiza problemei – elaborarea algoritmului:
-pentru a verifica daca un numar este patrat perfect calculam radacina patrata a numarului
-daca numarul este patrat perfect radacina lui este un numar intreg altfel este un numar cu zecimale
-verificam daca patratul partii intregii a radacinii numarului este egal cu numarul dat ,daca da numarul
este patrat perfect altfel numarul nu este patrat perfect
-la fel procedam pentru a verifica daca un numar este cub perfect .
program patrat_si_cub_perfect;
var n:longint;
BEGIN
if n=trunc(sqrt(n))*trunc(sqrt(n)) then
writeln(n,' este patrat perfect')
else
writeln(n,' nu este patrat perfect');
if n=trunc(exp(1/3*ln(n)))*trunc(exp(1/3*ln(n)))*trunc(exp(1/3*ln(n))) then
writeln(n,' este cub perfect')
else
writeln(n,' nu este cub perfect');
END.
// solutia in limbajul C
#include <stdio.h>
#include <math.h>
unsigned long n,m;
void main(void){
printf("n=");scanf("%lu",&n);
m=pow(n,0.5);if(n==m*m) printf("n este patrat perfect.");
m=pow(n,1./3.);if(n==m*m*m) printf("n este cub perfect.");
}
Să se determine toate numerele de 4 cifre divizibile cu n .
Analiza problemei - elaborarea algoritmului:
-observam ca daca abordam solutia la "prima mînă" numarul paşilor în cadrul ciclului for este de 8999,
pentru ca valoarea de intrare in ciclul for este 1000 iar valoarea de iesire este 9999.
-re-analizînd problema putem stabili un numar foarte mic de pasi care este egal cu numarul de numere
formate din patru cifre divizibile cu n .
program nr_divizibile;
var n,i:word;
BEGIN
53
{for i:=1000 to 9999 do
if (i mod n=0) then write(i,' ');
writeln;}
if 1000 mod n =0 then
for i:=(1000 div n) to 9999 div n do
write(i*n,',')
else
for i:=(1000 div n)+1 to 9999 div n do
write(i*n,',');
END.
// solutia in limbajul C
#include <stdio.h>
unsigned n,i;
void main(void){
printf("n=");scanf("%u",&n);
if (1000 % n ==0)
for(i=1000 /n;i<=9999 / n;i++) pritnf("%4u,",i*n);
else
for(i=1000 / n+1;i<= 9999 / n;i++) printf("4u,",i*n);
}
Să se determine suma cifrelor lui n.

Analiza problemei - elaborarea algoritmului:

-suma cifrelor numarului citit se obtine adunînd de fiecare data ultima cifra ce este restul impartirii
lui n la 10 (n mod 10) iar ceea ce ramine eliminind ultima cifra este dat de impartirea lui n la 10 (n div
10).
program suma_cifre;
var n,s:word;
BEGIN
s:=0;
while n<> 0 do
begin
s:=s+n mod 10;
n:=n div 10;
end;
writeln('s=',s);
END.
// solutia in limbajul C
#include <stdio.h>
unsigned n,s;
void main(void){
54
printf("n=");scanf("%u",&n);
s=0;
while (n!=0) {
s+=n % 10;
n/=10;
}
printf("s=%u",s);
}
Să se afişeze următorul triunghi de numere:

1
1 2
1 2 3
......
1 2 3 ..n
program triunghi;
var i,j,n:word;
BEGIN
for i:=1 to n do
begin
for j:=1 to i do
write(j,' ');
writeln;
end;
END.
// solutia in limbajul C
#include <stdio.h>
int n,i,j;
void main(void){
printf("n=");scanf("%u",&n);
for(i=1;i<=n;i++) {
for(j=1;j<=i;j++)
printf("%i ",j);
putchar('\n');
}
}
Se citeşte o valoare reală. Să se determine radical din x cu 5 zecimale exacte pe baza şirului
convergent xn=1/2(xn-1+x/xn-1), cu x0>0 arbitrar ales.
Analiza problemei – elaborarea algoritmului:
Pentru rezolvarea problemei folosim sirul convergent dat (metoda lui Newton) care consta in etapele:
-pornind cu x0=1 se genereaza recursiv urmatorul sir de numere reale
xn=1/2(xn-1+x/xn-1)
-cand diferenta intre xn si xn-1 este foarte mica(mai mica decat o limita data)procesul de generare a lui xn
inceteaza
-la sfarsit xn reprezinta radacina patrata a lui x.
var x,xn,xn_1:real;
55
BEGIN
xn:=1;
repeat
xn_1:=xn;
xn:=0.5*(xn_1+x/xn_1);
until abs(xn-xn_1)<1e-5;
END.
// solutia in limbajul C
#include <stdio.h>
#include <math.h>
float x,xn,xn_1;
void main(void){
printf("Introduceti valoarea:");scanf("%f",&x);
xn=1;
do{
xn_1=xn;
xn=0.5*(xn_1+x/xn_1);
} while abs(xn-xn_1)<1e-5;
printf('radical obtinut =%7.5f, comparativ cu %7.5",x,pow(x,0.5));
}
Se citeşte n, să se determine toate numerele perfecte mai mici decît n. Un număr este perfect dacă
este egal cu suma divizorilor săi (de ex. 6=1+2+3).
Analiza problemei – elaborarea algoritmului:
-pentru a verifica daca un numar este patrat perfect trebuie sa –i determinam divizorii si sa verificam
daca suma acestora este egala cu n
- se observa ca ultimul divizor nu trebuie luat in calcul pentru ca este egal cu n
-pentru a afisa toate numerele perfecte < n folosim un ciclu while in care il decrementam pe n si
verificam daca noul n este un numar perfect ,daca da il afisam
program nr_perfecte;
var n,d,i:word;
BEGIN
while n>1 do
begin
dec(n);
d:=0;
for i:=1 to n-1 do
if n mod i=0 then d:=d+i;
if n=d then writeln(n);
end;
END.
// o varianta C
#include <conio.h>
#include <stdio.h>
56
main()
{
long int i,n,j,sum,k;
clrscr();
printf("n=");
scanf("%ld",&n);
k=0;
i=0;
do
{
k=k+1;
do
{
sum=1;
i=i+1;
for(j=2;j<=i/2;j++)
if (i%j==0)
sum=sum+j;
}
while(sum!=i);
printf("%ld ",i);
}
while(k<n);
}
Se citeşte n un număr întreg pozitiv, să se afişeze n transcris în baza 2.
Analiza problemei - elaborarea algoritmului:
- folosim algoritmul cunoscut :
cît timp n <>0 executa
- imparte n la 2
- in urma impartirii n retine catul si restul
- numarul in baza doi se obtine scriind resturile in ordinea inversa in care le-am obtinut
- pentru a retine aceste resturi care trebuie tiparite in ordine inversa am folosit un sir (n2inv) in care
am retinut resturile pe care dupa aceea l-am afisat in ordine inversa.
program transf_in_baza_2;
var n,n2,i,j:word;
n2inv:array[1..20] of word;
BEGIN
i:=1;
while n>0 do
begin
n2:=n mod 2;
n2inv[i]:=n2;
n:=n div 2;
i:=i+1;
end;
for j:=i-1 downto 1 do
write(n2inv[j]);
END.
// o varianta C putin diferita
57
#include <stdio.h>
typedef unsigned char pointer[4];
void afiseaza(pointer px,int dim,char* format){
int i,j;
for(j=dim-1;j>=0;j--){
for(i=8;i>=0;i--) printf("%c",px[j] & (1<<i) ? '1':'0');
putchar('.');
}
}
float y;
long x;
void main(void){
printf("\nIntrod. intregul x si realul y:");scanf("%d %f",&x,&y);
printf("\nx= ");
afiseaza(&x,sizeof(x),"%d");
printf("\ny= ");
afiseaza(&y,sizeof(y),"%f");
}
Se citeşte n şi şirul de valori reale x1,x2,..,xn ordonate crescător. Să se determine distanţa maximă
între două elemente consecutive din şir.
Analiza problemei - elaborarea algoritmului :
- este o problema maxim
- distanta dintre primele valori consecutive din sir se noteaza cu max
- dupa care facem o comparatie cu urmatoarele distante dintre valori
- in momentul in care se intalneste o valoare mai mare decat max atunci aceasta valoare va deveni
noul max
- algoritmul se opreste in momentul in care se face comparatia dintre max si distanta dintre ultimele
doua valori ale sirului.
program dist_elem;
var n,i:word;
max:real;
x:array[1..50] of real;
BEGIN
for i:=1 to n do
begin
write('x[',i,']=');
end;
max:=x[2]-x[1];
for i:=2 to n-1 do
if x[i+1]-x[i]>max then max:=x[i+1]-x[i];
writeln('max=',max:6:2);
END.
Se citeşte n gradul unui polinom şi şirul coeficienţilor an, .. , a0. Se citeşte x, să se determine P(x).
program polinom;
var n,i :integer;
p,x:real;
a:array[0..20] of integer;
58
BEGIN
for i:=0 to n do
begin
write('a[',i,']=');
end;
{p:=a[0];
for i:=1 to n do
p:=p+a[i]*exp(i*ln(x));
writeln('P(',x,')=',p:6:2);}
p:=0;
for i:=n downto 0 do
p:=p*x+a[i];
writeln('P(',x,')=',p:6:2);
END.
Se citeşte o propoziţie (şir de caractere) terminată cu punct. Să se determine cîte vocale şi consoane
conţine propoziţia.
Analiza programului - elaborarea algoritmului:
- citim propozitia caracter cu caracter pana la intalnirea caracterului '.'
- folosim instructiunea case (selectie multipla) care daca la intalnirea unei vocale din sir
incrementeaza nr de vocale ,iar la intalnirea unei consoane incrementeaza nr de consoane.
program nr_consoane_si_vocale;
var c:char;
i,nv,nc:word;
sir:string[25];
BEGIN
i:=1; nv:=0; nc:=0;
repeat
case sir[i] of
'a','e','i','o','u': nv:=nv+1;
'b','c','d','f','g','h','j','k','l','m','n','p','r','s','t','x','y','w' :
nc:=nc+1;
end;
i:=i+1;
until sir[i]='.';
writeln('Nr de vocale=',nv);
writeln('Nr de consoane=',nc);
END.
// varianta C
#include <stdio.h>
#include <ctype.h>
int i,vocale=0,consoane=0;
char c,sir[80];
void main(void){
59
printf("Introd.propozitia terminata cu punct:");gets(sir);
for(i=0;sir[i]!='.';i++)
switch (toupper(sir[i])){
case 'A':
case 'E':
case 'I':
case 'O':
case 'U': vocale++; break;
default: if (isalpha(sir[i])) consoane++;
}
printf("Vocale:%i, Consoane:%i, Alte car.:%i", vocale, consoane, i-vocale-consoane);
}
Se citeşte m,n dimensiunea unei matrici A=(a[i,j])mxn de valori reale. Să se determine suma
elementelor pe fiecare linie şi coloană.
program matrice3;
var m,n,i,j:word;
a:array[1..50,1..50] of real;
sl,sc:array[1..50] of real;
BEGIN
for i:=1 to m do
begin
for j:=1 to n do
begin
write('a[',i,',',j,']=');
end;
writeln;
end;
for i:=1 to m do sl[i]:=0;
for j:=1 to n do sc[j]:=0;
for i:=1 to m do
begin
for j:=1 to n do
sl[i]:=sl[i]+a[i,j];
writeln('suma elementelor de pe linia ',i,'=',sl[i]:6:2);
end;
for j:=1 to n do
begin
for i:=1 to m do
sc[j]:=sc[j]+a[i,j];
writeln('suma elementelor de pe coloana ',j,'=',sc[j]:6:2);
end;
END.
// varianta C
#include <stdio.h>
unsigned m,n,i,j;
float a[50][50];
60
float sl[50],sc[50];
void main(void){
printf("Introduceti nr de linii m=");scanf("%u",&m);
pritnf("Introduceti nr de coloane n=");scanf("%u",&n);
for (i=0;i<m;i++){
for (j=0;j<n;j++){
printf("a[%u,%u]=",i,j);
scanf("%f",&a[i][j]);
}
putchar('\n');
};
for (i=0;i<m;i++) sl[i]=0;
for (j=0;j<n;j++) sc[j]=0;
for (i=0;i<m;i++) {
for (j=0;j<n;j++)
sl[i]+=a[i][j];
printf("suma elementelor de pe linia %u =%f",i,sl[i]);
}
for (j=0;j<n;j++) {
for (i=0;i<m;i++)
sc[j]+=a[i][j];
pritnf("suma elementelor de pe coloana %u=%f",j,sc[j]);
}
}
Se citeşte n şi k, şi o matrice A=a[i,j]nxn pătratică. Să se determine A
k
.
Analiza problemei - elaborarea algoritmului:
-algoritmul consta de fapt in calcularea elementelor matricii produs
-elementul c[i,j] =suma(k=1..n) a[i,k]*b[i,k] .
-A
k
=A*A*..*A
-matricea fiind patratica atunci cand k=2 termenii b[i,k]=a[i,k],iar cand k>2 termenii b[i,k] pastreaza
elementele produsului anterior A*A, folosim pentru aceasta atribuire procedura aribuire.
program matrice1;
type matrice= array[1..3,1..3] of real;
var a,b,p: matrice;
n,i,j,k,l:word;
procedure atribuire(a:matrice);
begin
for i:=1 to n do
for j:=1 to n do
b[i,j]:=a[i,j];
end;
procedure inmultire ;
begin
for i:=1 to n do
for j:=1 to n do
p[i,j]:=0;
for i:=1 to n do
for j:=1 to n do
for l:=1 to n do
p[i,j]:=p[i,j]+a[i,l]*b[l,j];
end;
BEGIN
61
for i:=1 to n do
begin
for j:=1 to n do
begin
write('a[',i,',',j,']=');
end;
writeln;
end;
if k=1 then
for i:=1 to n do
for j:=1 to n do
p[i,j]:=a[i,j]
else
if k=2 then
begin
atribuire(a);
inmultire;
end
else
begin
atribuire(a);
inmultire;
k:=k-1;
while k>1 do
begin
atribuire(p);
inmultire;
k:=k-1;
end;
end ;
for i:=1 to n do
begin
for j:=1 to n do
write('p[',i,',',j,']=',p[i,j]:6:2,' ');
end;
END.
Iată un program Pascal care gestionează cu ajutorul unui fişier un catalog de note şi persoane.
Type Persoana=Record Nume:String[20];Nota:Array[1..4]of integer; End;
Var f:File of Persoana;
Perstemp:Persoana;
Procedure Creare;
Begin
Writeln('Introd.');
Assign(f,'Test.jo');
Rewrite(f);
Repeat
With PersTemp do begin
If Nume='' then break;
62
end;
Write(f,PersTemp);
Until False;
Close(f);
End;
Procedure Citire;
Begin
Writeln('Introd.');
Assign(f,'Test.jo');
Reset(f);
Repeat
With PersTemp do begin
Writeln('Numele:',Nume);
Writeln('Notele:',Nota[1],Nota[2],Nota[3],Nota[4]);
end;
Until Eof(f);
Close(f);
End;
BEGIN
Creare;
Citire;
END.
Iată trei programe care exemplifică modul de lucru cu fişiere în limbajul C.
// Copierea unui fisier text sursa intr-un fisier destinatie
#include <stdio.h>
void main(void)
{
FILE *in, *out;
char numfin[20],numfout[20];
long contor=0;
printf("Nume fisier sursa:");gets(numfin);
printf("Nume fis.destinatie:");gets(numfout);
if ((in = fopen(numfin, "rt"))== NULL){
fprintf(stderr, "Eroare: %s fisier inexistent.\n",numfin);
return;
}
out = fopen(numfout, "wt");
while (!feof(in)){
fputc(fgetc(in), out);contor++;
}
fclose(in);fclose(out);
printf("Lungimea fis.destinatie este de %ld octeti.",contor);
}
// Copierea unui fisier text sursa intr-un fisier destinatie
// cu substituirea unor cuvinte date prin linia de comanda
#include <stdio.h>
void main(int argc,char *argv[])
{
FILE *in, *out;
char numfin[20],numfout[20],c;
63
unsigned i=0,contor=0;
printf("Nume fisier sursa:");gets(numfin);
printf("Nume fis.destinatie:");gets(numfout);
if ((in = fopen(numfin, "rt"))== NULL){
fprintf(stderr, "Eroare: %s fisier inexistent.\n",numfin);
return;
}
out = fopen(numfout, "wt");
while (!feof(in)){
if((c=fgetc(in))==argv[1][i]){
if(argv[1][++i]==0) // s-a detectat sfirsitul sirului de caractere
fputs(argv[2],out),i=0; // se scrie sirul de caractere inlocuitor
}
else fputc(c, out);contor++;
}
fclose(in);fclose(out);
printf("Lungimea fis.destinatie este de %d octeti.",contor);
}
// prelucrarea unul fisier C ce contine o agenda telefonica
#include <stdio.h>
#include <ctype.h>
#include <conio.h>
struct articol
{
} inreg;
FILE *fagenda,*ftemp;
char mod[3]="wb";
void creare(void){
char temp;
puts("\nCrearea agendei:");
do{
printf("\nNume:");gets(inreg.nume);
printf("Tel:");gets(inreg.tel);
fwrite(&inreg, sizeof(inreg), 1, fagenda); /* write struct inreg to file */
printf("Continuati[D/N]?");temp=getch();
}
while(toupper(temp)!='N'); // ciclu infinit ? NU!
fclose(fagenda); /* close file */
}
void listare(void){
int contor=0;
puts("\nListarea agendei:");
mod[0]='r';
if ((fagenda= fopen("agenda.jo", mod)) == NULL) /* open file agenda */
fprintf(stderr, "Cannot open output file.\n");
while(fread(&inreg, sizeof(inreg), 1, fagenda)!=0) /* write struct inreg to file */
fclose(fagenda); /* close file */
}
void main(void)
64
{
if ((fagenda= fopen("agenda.jo", mod)) == NULL) /* open file agenda */
fprintf(stderr, "Cannot open output file.\n");
creare();
listare();
}
65
Probleme ce necesită back-tracking
Am explicat pe larg această metodă de programare într-un capitol separat. În acest capitol vom
oferi doar cîteva exemple de probleme rezolvate. Majoritatea dintre ele sînt de maximă dificultate şi nu
li se cunoaşte o altfel de rezolvare decît prin această metodă. Din fericire, această metodă de proiectare
a soluţiei are un caracter foarte general şi "funcţionează" în fiecare caz. Din nefericire, în practică,
atunci cînd dimensiunea datelor de intrare este consistentă (avînd valori cel puţin de ordinul sutelor)
programul rezultat devine, prin durata astronomică de execuţie, total inutilizabil.
Atragem atenţia că doar simpla lecturare a acestor exemple de probleme de back-tracking
rezolvate nu permite nicidecum însuşirea acestei metode de proiectare a soluţiilor. Este necesară mai
întîi implicarea şi participare personală, a celui ce-şi propune să înveţe această metodă, încercînd direct
soluţionarea lor şi abia apoi comparînd soluţia rezultată cu cea propusă de noi.
Problema clasică de programare care necesită back-tracking (revenirea pe urma lăsată) este
problema ieşirii din labirint.
- iată o soluţie simplă care iniţializează labirintul în mod static, ca o matrice de caractere
#include <stdio.h>
#include <stdlib.h>
#include <conio.h>
#define XMAX 6
#define YMAX 6
char a[XMAX+1][YMAX+1]={
"*******",
"* * *",
"* * * *",
"* * ****",
"** * *",
"* * ",
"********"
};
int x0=1,y0=2;
void print(void){
int i,j;
for(i=0;i<=XMAX;i++){
for(j=0;j<=YMAX;j++)putchar(a[i][j]);
putchar('\n');
}
getchar();clrscr();
}
void escape(int x,int y){
if(x==XMAX || y==YMAX){ puts("Succes!");exit(1);}
a[x][y]='*';print();
if(a[x][y+1]==' '){puts("la dreapta");escape(x,y+1);}
if(a[x+1][y]==' '){puts("in jos ");escape(x+1,y);}
if(a[x][y-1]==' '){puts("la stinga ");escape(x,y-1);}
if(a[x-1][y]==' '){puts("in sus ");escape(x-1,y);}
return;
}
void main(void){
escape(x0,y0);
puts("Traped!");
66
}
Să se genereze toate şirurile de lungime n formate numai din caracterele a, b şi c a.î. să nu existe
două subşiruri identice alăturate.
- de exemplu, dacă n=3 putem avea şiruri de forma abc, cab, bcb, etc. dar nu şi şiruri de forma aab;
pentru n=4 nu putem genera şiruri de forma abab, baac, etc.
#include <stdio.h>
#include <stdlib.h>
#include <string.h>
#define byte unsigned char
char car[4]=" abc";
unsigned int n,contor;
int Valid(char *s,char c,byte k){ // functia de validare a sirului generat
byte i,j,ok,Val=1; // prin concatenarea unui singur caracter
for(i=k-1;i>=(k+1)/2;i--)
if (s[i]==c){
ok=1;
for(j=1;j<=k-i-1;j++)
if (s[i-j]!=s[k-j]){ok=0;break;}
if (ok) { Val=0;break;}
}
return Val;
}
void ConcatSir(char *s,byte k){ // functia ce implementeaza back-tracking-ul
byte i; // in varianta recursiva
if(k<=n){
for(i=1;i<=3;i++)
if (Valid(s,car[i],k)) {
s[k]=car[i];s[k+1]='\0';
ConcatSir(s,k+1);
}
} else { contor++;printf("%4i:%s",contor,s);}
}
void main(void){
printf("n:");scanf("%i",&n);
contor=0;
ConcatSir(" ",1);
exit;
}
Să se afişeze toate descompunerile unei sume s într-un număr minim de monezi ale unui sistem
monetar de n valori.
- de exemplu, în cazul unui sistem monetar de forma 10, 5, 3, 1 putem descompune suma 18 în diverse
moduri dar soluţia minimală necesită doar 3 monezi: 18=1 x 10+1 x 5+1 x 3 ; descompunerea minimală
poate să nu fie unică ; sistemul monetar trebuie să fie astfel ales încît să permită descompunerea
oricărei sume începînd de la o valoare minimală în sus (orice sistem monetar conţine de obicei moneda
unitară 1)
#include <stdio.h>
67
int m[10],a[10],a_final[10],s,n,nrmin=32000,kmin;
void descompune(int s,int k,int contor){
register int i;
if(s==0)
if(contor<nrmin){
nrmin=contor;kmin=k-1;
for(i=1;i<=k;i++)a_final[i]=a[i];
for(i=k+1;i<=n;i++)a_final[i]=0;
return;
}
else return;
if(k>n) return;
if(k==n){
a[k]=s/m[k];descompune(s-a[k]*m[k],k+1,contor+a[k]);
}
else for(i=s/m[k];i>=0;i--){
a[k]=i;descompune(s-i*m[k],k+1,contor+i);
}
}
void main(void){
int i;
printf("Introd.nr.de valori n a sistemului monetar:");scanf("%i",&n);
printf("Introd.in ordine descresc.cele %i valori monetare:",n);
for(i=1;i<=n;i++)scanf("%i",&m[i]);
printf("Introd.suma s:");scanf("%i",&s);
descompune(s,1,0);
if(nrmin>0) for(i=1;i<=kmin;i++)printf("%i * %i,",a_final[i],m[i]);
else puts("Nu se poate descompune !");
}
Să se afişeze toate descompunerile unui număr s ca sumă de n elemente.
- de exemplu, pentru s=13 şi n=3 avem următoarele 14 descompuneri 13= 1+1+11= 1+2+10=
1+3+9=…= 1+6+6= 2+2+9= 2+3+8= 2+4+7= 2+5+6= 3+3+7= 3+4+6= 3+5+5= 4+4+5
- deşi este cu totul altă problemă decît cea dinainte, putem observa asemănarea dintre cele două soluţii
(ambele sînt date în varianta recursivă)
#include <stdio.h>
int a[10],s,n,contor=0;
void descompune(int s,int k){
register int i;
if(k==1){ a[n]=s;printf("%3i:",++contor);
for(i=1;i<=n;i++)printf("%i ",a[i]);
puts("");return;
}
else for(i=1;i<s;i++){ a[n+1-k]=i;descompune(s-i,k-1);}
}
void main(void){
printf("Introd.suma s si in cit se descompune n:");scanf("%i %i",&s,&n);
descompune(s,n);
getchar();
}
68
Să se afişeze toate descompunerile unui număr s ca sumă de n elemente distincte.
- aceasta este o variantă a problemei dinainte; puteţi sesizaţi unde apare diferenţa în rezolvare ?
#include <stdio.h>
int a[10],s,n,contor=0;
void descompune(int s,int k){
register int i;
if(k==0){ printf("%3i:",++contor);
for(i=1;i<=n;i++)printf("%4i",a[i]);
puts("");return;
}
else for(i=a[n-k]+1;i<s;i++){ a[n+1-k]=i;descompune(s-i,k-1);}
}
void main(void){
printf("Introd.suma s si in cit se descompune n:");scanf("%i %i",&s,&n);
a[0]=0;
descompune(s,n);
if(contor==0)puts("Nu se poate descompune !");
getchar();
}
69
Probleme cu soluţie surprinzătoare
În rezolvarea fiecăreia din problemele următoare este foarte uşor de căzut în capcana
soluţionării de genul "la prima mînă" sau brute-force-approach în limba engleză (abordare în forţă
brută). Este cea mai des întîlnită capcană pentru programatorii lipsiţi de subtilitate, experienţă sau
cultură de specialitate. Este şi aceasta o rezolvare, desigur, dar lipsa ei de eficienţă şi de eleganţă este
evidentă. Tocmai de aceea, considerăm foarte utilă prezentarea cîtorva exemple elocvente, împreună cu
soluţiile lor. Unele dintre probleme au fost selecţionate dintre problemele date la concursurile şi
Prin acest capitol nu urmărim doar însuşirea unor cunoştinţe practice de programare ci, mai
ales, aprofundarea capacităţii de analiză şi proiectare a soluţiilor. Aceasta presupune un salt calitativ în
învăţarea programării şi de aceea acest capitol devine cu adevărat util numai pentru acei programatori
inteligenţi şi dornici de auto-perfecţionare. Sau pentru cei care se pregătesc pentru participarea la
Soluţiile oferite de noi sînt, pentru fiecare problemă, eficiente şi "elegante". Acest fapt se
datorează accentului pus pe aprofundarea şi îmbunătăţirea primei analize a problemei.
Putem atunci spune, că motto-ul acestui capitol este: "Nu te mulţumi niciodată cu soluţia la
prima mînă !".
Să se afişeze numărul cuburilor perfecte mai mici decît n.
Analiza problemei - elaborarea algoritmului:
Capcana problemei constă în tentativa de a parcurge printr-un ciclu for toate numerele de la 1 la n şi de
a contoriza cele care sînt cuburi perfecte.
La o a nouă privire, mai atentă, observăm că partea întreagă a radicalului de ordinul 3 din n ne oferă
acel număr care ridicat la a 3-a este cel mai apropiat cub de n. Deci, partea întreagp a radicalului de
ordinul 3 din n este egală chiar cu numărul cuburilor mai mici decît n.
(Este suficient să calculăm radical de ordinul 3 din n pentru a afla cîte cuburi mai mici decît n există.)
program cuburi_perfecte;
var n,i,nr_cub:word;
BEGIN
nr_cub:=trunc(exp(1/3*ln(n)));
writeln('numarul cuburilor perfecte < ',n,' este = ', nr_cub);
END.
Se citesc m, n numărătorul şi numitorul unei fracţii. Să se simplifice această fracţie.
Analiza problemei - elaborarea algoritmului:
Capcana constă în a efectua simplificarea pas cu pas, căutînd pe rînd fiecare divizor comun al
numărătorului şi numitorului. În plus, ar trebui să avem grijă că, pentru unii divizori comuni, este
nevoie de o simplificare repetată. Deci, două cicluri imbricate !
-pentru a obţine o fracţie ireductibilă este suficient să o simplificăm o singură dată cu cmmdc al
numitorului şi al numărătorului,eliminîndu-se astfel simplificările succesive
-vom folosi subalgoritmul (Euclid) care calculează cmmdc al numărătorului şi al numitorului.
program simplificare;
var m,n:word;
function cmmdc(m,n:word):word;
begin
while m<>n do
if m>n then m:=m-n
70
else n:=n-m;
cmmdc:=m;
end;
BEGIN
if n=0 then writeln('Fractie inexistenta.')
else
if m=0 then writeln(m,'/',n,'=',0)
else
writeln(m,'/',n,' = ',m div cmmdc(m,n),'/',n div cmmdc(m,n));
END.
Se citesc a, b, c întregi. Să se determine toate perechile întregi (x,y) soluţii ale ecuaţiei ax+by=c.
Analiza problemei – elaborarea algoritmului;
Problema a fost dată la olimpiada şcolară de informatică. Ea pare la prima vedere imposibilă. Există
ecuaţii, de exemplu: 3x+2y=1 care are o infinitate de soluţii …, (1,-1), (3,-4), (5,-7), (7,-10),… Cum ar
putea fi afişată atunci pe ecran o mulţime infinită de perechi ? Soluţia este de a afişa această mulţime
printr-o descriere sintetică a ei (afişînd formula care poate genera toate perechile ce o compun).
1. daca c=1 atunci exista (x0,y0) a.î. ax0+by0=1 doar daca [a,b]=1 ; restul solutiilor (x,y) au forma
x=x0+kb , y=y0-ka, cu k intreg.
2. daca c>1 atunci exista solutiile (x0,y0) doar daca [a,b]|c; restul solutiilor se construiesc la fel;
prin [a,b] se inţelege cmmdc(a,b)
Programul trebuie doar să determine x0 şi y0.
Program ax_plus_by_egal_c;
Var a,b,c,x0,y0,y:integer;
BEGIN
x0:=0;
For y:=0 to a do
If abs(c-b*y) mod a=0 then begin
y0:=y;x0:=(c-b*y) div a;break;
end;
If x0<>0 then Writeln('Sol. (x,y) ale ec. ',a,'x+',b,'y=',c,' sint (',x0,'+k*',b,',',y0,'-k*',a,')')
else Writeln('Nu exista solutii pentru ecuatia ',a,'x+',b,'y=',c);
END.
/*Varianta C de solutionare:
1. daca c=1 atunci exista (x0,y0) a.i. ax0+by0=1 doar daca cmmdc[a,b]=1 ;
restul solutiilor (x,y) au forma x=x0+kb y=y0-ka, cu k intreg.
2. daca c>1 atunci exista solutiile (x0,y0) doar daca cmmdc[a,b] | c;
restul solutiilor se construiesc la fel.
3. exista posibilitatea ca, pornind de la perechi (x0,y0) distincte, sa se
obtina solutii noi diferite (multimi infinite de perechi distincte).
4. toate solutiile (multimi infinite de perechi) pleaca de la o pereche
(x0,y0) aflata in dreptunghiul (-b,-a)x(b,a).
Un bun exemplu este ecuatia 18x+42y=6.*/
#include <stdio.h>
#include <math.h>
int a,b,c,x0=0,y0=0,y,k;
void main(void){
71
printf("a,b,c:");scanf("%i %i %i",&a,&b,&c);
printf("Ecuatia %ix+%iy=%i are sol.de forma:",a,b,c);
for(y=0;y<=a;y++)
if(abs(c-b*y) % a==0){
y0=y;x0=(c-b*y) / a;
if(x0!=0){
printf("\n %i*k%+i, -(%i*k-%i), de ex. ",b,x0,a,y0);
for(k=-2;k<=2;k++)printf("(%i,%i) ",x0+k*b,y0-k*a);
}
}
if(!x0 && !y0 && c)printf("Nu exista solutii pentru ecuatia %ix+%iy=%i",a,b,c);
}
Se citeşte n o valoare întreagă pozitivă. Să se determine toate descompunerile în diferenţă de
pătrate ale lui n.
Analiza problemei – elaborarea algoritmului:
Arătăm în continuare cum se poate evita soluţia "banală"-capcană ce-ar consta în două cicluri for
imbricate. Soluţia următoare efectuează doar radical din n paşi, faţă de n
2
paşi ai soluţiei "la prima
mînă".
-pentru a determina toate descompunerile in diferenta de patrate ale lui n pornim de la formula a
2
-
b
2
=(a+b)(a-b)=n
-observam ca produsul termenilor a+b si a-b este produsul a doi dintre divizorii lui n,unul din termeni
este divizor (d) a lui n celalalt este tot divizor a lui n si il aflam impartindu-l pe n la d (n div x)
-notam cu x primul divizor a lui n (x=d) si cu y=n div x si obtinem relatiile
a+b=x deci un sistem de doua ecuatii cu doua necunoscute ,pe care il rezolvam
a-b=y prin metoda reducerii ,si avem 2a=x+y => a=(x+y )/2 , b=(y-x)/2,
-pentru ca (x+y)/2 sa fie o solutie a ecuatiei a
2
-b
2
=(a+b)(a-b)=n trebuie ca x+y sa fie un numar par si
y-x sa fie un numar par
-daca aceasta conditie este indeplinita afisam solutia care indeplineste conditia ceruta.
Program descompunere_patrate;
var n,d,a,b,x,y:integer;
BEGIN
for d:=1 to trunc(sqrt(n)) do
if n mod d =0 then
begin
x:=d;
y:=n div x;
if (x+y) mod 2 =0 then
begin
a:=(x+y) div 2;
b:=(y-x) div 2;
writeln(n,'=',a*a,'-',b*b);
end;
end;
END.
Se citeşte n şi x1, x2, …, xn rădăcinile întregi ale unui polinom de gradul n. Se cere să se determine
pe baza relaţiilor lui Viete coeficienţii an, an-1, …, a1, a0.
Analiza problemei – elaborarea algoritmului;
Cea mai des întîlnită rezolvare este cea de tip back-tracking, aparent mai uşoară, dar în fapt
extrem de ineficientă pentru n nu mare ci doar măricel ! Următoarea soluţie de tip iterativ este o mică
"bijuterie" de program iterativ şi de aceea vă lăsăm plăcerea de a-l înţelege singuri.
72
#include <stdio.h>
void main(void){
int a[100],x[100],n,i,k;
printf("n=");scanf("%d",&n);
for(i=0;i<n;i++){
printf("x[%d]=",i);scanf("%d",&x[i]);a[i]=0;
}
a[0]=1;a[n]=0;
for(k=1;k<=n;k++){
for(i=k;i>0;i--)
a[i]=a[i-1]-a[i]*x[k-1];
a[0]*=-x[k-1];
}
for(i=n;i>=0;i--) printf("a[%d]=%d ",i,a[i]);
}
Se citeşte n. Să se afişeze toate numerele de n cifre, formate numai cu cifrele 1 şi 2, divizibile cu 2
n
.
Analiza problemei – elaborarea algoritmului:
Problema a fost dată la olimpiada şcolară de informatică. Abordarea "în forţă" a acestei probleme nu
duce la nici un rezultat:
- daca s-ar alege varianta de rezolvare "la prima mina" ar trebui verificate toate cele 2
n
posibilitati,
n
numere de n cifre ce se pot forma numai cu cifrele 1 si 2 (cite 2 posibilitati
pentru fiecare pozitie). In acest caz, programul avind o complexitate exponentiala, ar dura un
timp exponential, pt. n=50 ar dura cît vîrsta sistemului nostru solar !
pt.n=1 avem unica solutie numarul 2;
pt. n=2 avem deasemenea unica solutie 12; observam ca 2-ul este "folosit"
pt. n=3 avem deasemenea unica solutie 112; observam ca 12 este din nou "folosit"
In general, se deduce ca numerele de n cifre, ce trebuie sa se divida cu 2
n
, se divid cu 2
n-1
; ele se pot
scrie sub forma c*10
(n-1)
+M=c*2
n-1
*5
n-1
+M= Multiplu(2
n-1
)+M; inseamna ca M (cele n-1 cifre ramase)
trebuie sa se divida cu 2
n-1
; inseamna ca M este unul din numerele gasite ca solutie la pasul n-1.
Daca exista o singura solutie M pt.cazul n-1 (M se divide cu 2
n-1
) acest nr.se poate scrie M=2
(n-1)
*par
sau 2
(n-1)
*impar, rezulta ca M mod 2
n
=0 sau M mod 2
n
=2
(n-1)
. Deci,in cazul a n cifre din cele doua
posibilitati (1M sau 2M) se va alege astfel unica solutie:
daca M mod 2
n
=0 atunci solutia este 2M=2*10
(n-1)
+M=Multiplu(2
n
)
daca M mod 2
n
=2
(n-1)
atunci solutia este 1M=10
(n-1)
+M=2(
n-1)
*5
(n1)
+M=Multiplu(2
n
)!
Solutia propusa este una iterativa şi face maximum n paşi !
Program 1_2_si_2_la_n;
Var
nr,zece_la_n:longint;
n,i:byte;
BEGIN
Writeln('Se citeste n. Sa se afiseze toate numerele de n cifre,');
Writeln('formate numai cu cifrele 1 si 2, si divizibile cu 2^n.');
nr:=2;zece_la_n:=1;
For i:=2 to n do begin
zece_la_n:=10*zece_la_n;
If nr mod (1 shl i)=0 then nr:=2*zece_la_n+nr
else nr:=zece_la_n+nr;
end;
Writeln('Solutia este:',nr);
END.
73
Se citeşte n. Să se determine o alegere a semnelor + şi - astfel încît să avem relaţia ± 1± 2± ...± n=0.
Analiza problemei – elaborarea algoritmului:
Problema a fost dată la olimpiada şcolară de informatică. Daca se incearca o abordare "in forta" si "la
prima mina" vor trebui verificate 2
n
posibilitati de asezare a semnelor + si -. Adica se obtine un
algoritm exponential, total ineficient. Soluţia "elegantă" ce rezultă printr-o analiză mai aprofundată:
-mai intai se va imparti suma in doua parti: cea cu plus si cea cu minus.
Privindu-se atent se observa ca se pot deosebi trei cazuri:
1. cind avem intre cele n numere un numar impar de numere impare (de ex.n=3,5,6...) caz in care
numerele impare nu pot fi repartizate in cele doua parti (plus si minus) decit astfel: un nr.par de numere
impare intr-o parte si un nr.impar de nr impare in cealalta; implica ca cele doua parti au paritati diferite,
deci suma lor nu poate fi 0 !
Acest caz apare cind n=4k+1, 4k+2.
2. cind n=4k atunci numerele de la 1 la n pot fi grupate cite patru astfel:
1-2-3+4, ..., (4i+1)-(4i+2)-(4i+3)+(4i+4), ... si vor avea suma 0 pe fiecare grupa de patru !
3. altfel, n=4k+3, putem grupa numerele asemanator ca la cazul dinainte cu exceptia primei grupe: -1-
2+3, 4-5-6+7, ..., (4i)-(4i+1)-(4i+2)+(4i+3),...reazultind din nou suma 0 pe fiecare grupa !
Program Plus_Minus;
Var
n,i,c:byte;
BEGIN
Writeln('Se citeste n. Sa se determine o alegere a semnelor + si - ');
Writeln('astfel incit sa avem relatia ± 1± 2± ...± n=0.');
c:=n mod 4;
case c of
1,2: Writeln('Nu exista solutie.');
0: For i:=1 to n div 4 do
write('+',4*(i-1)+1,'-',4*(i-1)+2,'-',4*(i-1)+3,'+',4*(i-1)+4);
3:begin
Write('-1-2+3');
For i:=1 to n div 4 do
write('+',4*i,'-',4*i+1,'-',4*i+2,'+',4*i+3);
end;
end;
END.
74
Elemente de programare a PC - urilor
Oferim în continuare cîteva exemple de programe, unele în Pascal, altele în C, pentru a
permite celor pasionaţi să-şi însuşească cunoştinţele minimale de programare a PC-urilor: lucrul cu
tastatura, accesul direct la memorie, lucrul în modul grafic, etc. Pentru cei ce doresc să aprofundeze
acest subiect sau doresc cît mai multe detalii le recomandăm, pe lîngă citirea atentă a help-ului Turbo
Pascal-ului sau a Turbo C-ului, folosirea utilitarului TechHelp specializat în descrierea programării
PC-urilor.
Ideea care ar defini cel mai bine acest tip de cunoştinţe de programare este conţinută în
cunoscuta expresie : "Secrete mici, efecte mari !".
// Un simplu program muzical
#include <stdio.h>
#include <dos.h>
#include <conio.h>
main(){ /* Do do# Re re# Mi Fa fa# sOl sol# La la# Si */
int octava[]={65 , 69 , 73 , 78 , 82 , 87 , 92 , 98 , 104 , 110 , 116 , 123};
int i,j,nr_octava,i_nota,timp=500;
float masura,durata,durata_masura;
char *linia="42\$2R2R4M4F2O2L1R2R2S2S4L4O2O2"; //\$4D2D4\$3S4L2";
do{
masura=(float)(linia[0]-'0')/(linia[1]-'0');durata_masura=0;
for(i=2;linia[i]!='\0';i++){
if (i%2==0){
switch(linia[i]){
case '\$' : {nr_octava=1;for(j=linia[++i]-'0';j>0;j--)nr_octava*=2;}
break;
case 'D' : i_nota=0;break;
case 'd' : i_nota=1;break;
case 'R' : i_nota=2;break;
case 'r' : i_nota=3;break;
case 'M' : i_nota=4;break;
case 'F' : i_nota=5;break;
case 'f' : i_nota=6;break;
case 'O' : i_nota=7;break;
case 'o' : i_nota=8;break;
case 'L' : i_nota=9;break;
case 'l' : i_nota=10;break;
case 'S' : i_nota=11;break;
}
} else {
if (linia[i]=='6') durata=1/16; else durata=1/(float)(linia[i]-'0');
durata_masura+=durata;
if (durata_masura>masura) { nosound();durata_masura=0;}
sound(nr_octava*octava[i_nota]);
delay(durata*timp);
} /* else */
} /* for */
} /* do */
while (!kbhit());
nosound();
}
Program Citite_Taste;
uses crt;
75
var c:char;
shift:byte absolute \$40:\$17; { adresa octetului de stare a tastaturii }
begin
repeat
if (shift and \$3>0) then
write(' shift ',c,':',Ord(c))
else write(' ',c,':',Ord(c));
until c=#27;
end.
// Program C pt. afisarea Tabelului codurilor ASCII;
#include <stdio.h>
void main(){
unsigned short c;
for(c=0;c<=255;c++)
switch(c){
case 7 : printf("b%3uł",c);break; // beep
case 8 : printf("B%3uł",c);break; // back space
case 9 : printf("T%3uł",c);break; // tab
case 10 : printf("L%3uł",c);break; // line feed
case 13 : printf("R%3uł",c);break; // return
case 27 : printf("E%3uł",c);break; // escape
default : printf("%c%3uł",c,c); // caractere afisabile
};
}
Program Tenis;
{ Joc demonstrativ al posibilitatilor de folosire a accesului direct
la memoria ecran. Paletele sint actionate de tastele 'A' si 'W', respectiv
'sageata sus' si 'sageata jos'. }
Uses Crt;
Const viteza=1500;
Type Ecran=Record
car:char;
atrib:byte;
End;
Var
scr:array[1..25,1..80] of Ecran absolute \$b800:\$0; { Adresa de memoriei ecran in mod text }
x,y,x0,y0:byte;
i,d,s:integer;
u:real;
ok:boolean;
tasta:char;
yP1:array[1..5]of byte;
yP2:array[1..5]of byte;
uP:array[1..5]of real;
Procedure Paleta1(tip:char);
Begin {generare paleta 1}
for i:=1 to 5 do
scr[yP1[i],76].car:=tip;
end;
Procedure Paleta2(tip:char);
Begin {generare paleta 2}
for i:=1 to 5 do
76
scr[yP2[i],5].car:=tip;
End;
Procedure Mutapaleta1;
Begin
Paleta1(' ');
if (tasta=#80) and (yP1[i]<24) then {miscarea paletei 1}
for i:=1 to 5 do Inc(yP1[i]);
if (tasta=#72) and (yP1[i]>6) then
for i:=1 to 5 do Dec(yP1[i]);
End;
Procedure Mutapaleta2;
Begin
Paleta2(' '); {miscarea paletei 2}
if (tasta=#122) and (yP2[i]<24) then
for i:=1 to 5 do Inc(yP2[i]);
if (tasta=#119) and (yP2[i]>6) then
for i:=1 to 5 do Dec(yP2[i]);
End;
procedure cantec; {genereaza cantecul final}
begin sound(400);delay(800);
sound(500);delay(800);
sound(600);delay(800);
sound(650);delay(800);
sound(600);delay(800);
sound(700);delay(800);
sound(650);delay(1000);
end;
Clrscr;
d:=0;s:=0;
{ writeln('________ ________ _______ ______ ________ ');
write(char(179),' ',char(179),' ',char(179),' ');
writeln(char(179),' ',char(179));
clrscr;
For x:=1 to 80 do begin
scr[1,x].car :=#219;
scr[25,x].car:=#219;
end;
For y:=2 to 9 do begin {poarta}
scr[y,1].car :=#219;
scr[y,80].car:=#219;
end;
For y:=17 to 24 do begin
scr[y,1].car :=#219;
scr[y,80].car:=#219;
end;
x0:=40;
y0:=13;
u:=20*PI/180; {initializare miscare minge}
x:=x0;
y:=y0;
for i:=1 to 5 do begin
yP1[i]:=10+i;
yP2[i]:=10+i;
uP[i]:=(i/3*PI-PI)/15; {unghiul de dispersie a paletei}
end;
tasta:=' ';
repeat {miscare minge}
if ((u>=0) and (u<PI/2) or (u > 3*PI/2) and (u<2*PI)) then inc(x)
77
else dec(x);
y:=y0+Trunc(Abs(x-x0) * Sin(u)/Cos(u));
if scr[y,x].car<>' ' then begin
if (y=1)or(y=25) then begin {ciocniri}
u:=2*PI-u;x0:=x;
if y=1 then y0:=2 else y0:=24;
end; {-de pereti}
if (x=1)or(x=80) then begin
u:=PI+u;if u>2*Pi then u:=u-2*PI;
y0:=y;
if x=1 then x0:=2 else x0:=79;
end;
if x=76 then begin {-de palete}
for i:=1 to 5 do
if y=yP1[i] then begin
sound(1000);
u:=PI+u+uP[i];
if u>2*Pi then u:=u-2*PI;
x0:=x;y0:=y;
end;
nosound;
end;
if x=5 then begin {-de palete}
for i:=1 to 5 do
if y=yP2[i] then begin
sound(600);
u:=PI+u+uP[i];
if u>2*Pi then u:=u-2*PI;
x0:=x;y0:=y;
end;
nosound;
end;
end
else if not (((x=1)or(x=80)) and((y<17)and(y>8))) then
begin {gol}
scr[y,x].car:='0';
i:=1;
ok:=false;
repeat
ok:=keypressed;
inc(i);
until (i=viteza)or ok;
if ok then begin
if tasta = #0 then tasta:=readkey;
mutapaleta1;
mutapaleta2;
end;
Paleta1(#219);
Paleta2(#219);
scr[y,x].car:=' ';
scr[y,x].car:=' ';
end
else begin
sound(800);
if (x>=80)and(y>9)and(y<17) then d:=d+1;
if (x<=1)and(y>9)and(y<17) then s:=s+1;
textcolor(2);
textbackground(7);
gotoxy(39,2);
78
write('SCOR');
gotoxy(38,3);
write(' ',d,' : ',s);
if (d=5)or(s=5) then begin
gotoxy(35,10);
write(' G A M E O V E R ');
cantec; nosound;
halt;
end;
delay(1500);
paleta1(' ');
paleta2(' ');
x0:=40;
y0:=13;
u:=20*PI/180; {reinitializare miscare minge}
x:=x0;
y:=y0;
for i:=1 to 5 do begin
yP1[i]:=10+i;
yP2[i]:=10+i;
uP[i]:=(i/3*PI-PI)/5;
end;
tasta:=' ';
nosound;
end;
until tasta=#27;
End.
Program Biliard; { demonstrativ pentru folosirea modului grafic }
uses Graph,Crt;
Const nr_obiecte=10;
raza=25;
pasx=3;pasy=2;
viteza=10; { de la 0 la 10 }
var
grDriver,grMode,ErrCode: Integer;
i,xMax,yMax,xtmp,ytmp:word;
x,y:Array[1..nr_obiecte] of word;
sensx,sensy:Array[1..nr_obiecte] of shortint;
Procedure Deseneaza(x,y,color:word);
Const bucati=12;
Var x1,y1,unghi,Xasp,Yasp:word;
Begin
SetWriteMode(XORPut);SetColor(color);
GetAspectRatio(Xasp, Yasp);
unghi:=0;
x1:=x+Trunc(raza*cos(unghi*2*PI/bucati));
y1:=y+Trunc(raza*sin(unghi*2*PI/bucati)*Xasp/Yasp);
For unghi:=1 to bucati do begin
xtmp:=x+Trunc(raza*cos(unghi*2*PI/bucati));
ytmp:=y+Trunc(raza*sin(unghi*2*PI/bucati)*Xasp/Yasp);
Line(x1,y1,xtmp,ytmp);Line(x,y,x1,y1);
x1:=xtmp;y1:=ytmp;
end;
End;
begin
grDriver := Detect;
79
InitGraph(grDriver, grMode,'');
ErrCode := GraphResult;
if ErrCode = grOk then
begin { Do graphics }
xMax:=GetMaxX;yMax:=GetMaxY;
Rectangle(0,0,xMax,yMax);
Randomize;
For i:=1 to nr_obiecte do begin
x[i]:=raza+Random(xMax-2*raza);y[i]:=raza+Random(yMax-2*raza);
sensx[i]:=-1+(i mod 2)*2;sensy[i]:=-sensx[i];
Deseneaza(x[i],y[i],i);
end;
Repeat
For i:=1 to nr_obiecte do begin
Deseneaza(x[i],y[i],i);
xtmp:=x[i]+pasx*sensx[i];ytmp:=y[i]+pasy*sensy[i];
If (xtmp>raza) and (xtmp<xMax-raza) then x[i]:=xtmp
else sensx[i]:=-sensx[i];
If (ytmp>raza) and (ytmp<yMax-raza) then y[i]:=ytmp
else sensy[i]:=-sensy[i];
Deseneaza(x[i],y[i],i);
Delay(100-10*viteza);
end;
Until KeyPressed;
CloseGraph;
end
else
Writeln('Graphics error:', GraphErrorMsg(ErrCode));
end.
// Program C de umplere a ecranului text prin acces direct la memoria ecran
#include <dos.h>
#include <conio.h>
struct scrcar{
unsigned char car,atrib;
} far *ecran;
int lin,col;
int culoare=BLUE,fundal=LIGHTGRAY;
void main(void){
ecran=(struct scrcar far *)MK_FP(0xb800,0);
for(lin=0;lin<25;lin++)
for(col=0;col<80;col++) {
ecran[lin*80+col].car='*';
ecran[lin*80+col].atrib=fundal*16+culoare;
}
getch();
}
Program Acces_direct_ecran_grafic320_200;
{ Fiecare jumatate de ecran se genereaza din cealalta jumatate
pe baza proprietatilor automatelor celulare – asemanator ca in jocul Life }
Uses crt;
Const maxl=200-1;
80
maxc=320-1;
mijl=maxc div 2;
Type Matrice=array[0..maxl,0..maxc] of byte;
var
scr:Matrice absolute \$A000:0; { adresa memoriei ecran in modul grafic 320x200 }
i,j,k,l,c,x:integer;
ok:char;
BEGIN
asm {initializeaza in mod grafic 320x200x250 NU in 640x400x256}
mov ah,0
mov al,13h
int 10h;
end;
randomize;x:=random(maxc);
for k:=1 to 2 do
for i:=0 to maxl do
for j:=0 to mijl do
scr[i,j+k*mijl]:=random(maxc) ;
k:=0;
repeat
repeat
for i:=0 to maxl do
for j:=0 to mijl do begin
l:=i;c:=j+k*mijl;
if (scr[(l-1)mod maxl,c]<scr[l,c])and
(scr[l,(c-1)mod mijl]<scr[l,c]) then
scr[i,j+((k+1)mod 2)*mijl]:=(scr[(l-1)mod maxl,c]+scr[l,(c-1)mod mijl]+ x)div 3-1
else if (scr[l,(c+1)mod mijl]>scr[l,c])and
(scr[(l+1)mod maxl,c]>scr[l,c]) then
scr[i,j+((k+1)mod 2)*mijl]:=(scr[(l+1)mod maxl,c]+scr[l,(c+1)mod mijl]+ x) div 3+1
else scr[i,j+((k+1)mod 2)*mijl]:=scr[l,c]+1;
end;
k:=(k+1) mod 2;
until keypressed;
until ok=#27;
asm {inchide modul grafic}
mov ax,0
int 10h
end;
END.
Program Mouse; { Gestionarea mouse-ului prin apelul intreruperii de sistem \$33 }
uses Crt,Graph,Dos;
var
grDriver,grMode,ErrCode : Integer;
mfunc,buton,mx,my,xf,yf,x,y:word;
xi,yi:integer;
s1,s2,s3:string[5];
P : pointer;
Size : Word;
{ Intr \$33, nr.fctiei dorite in AX:
00 mouse reset
01 cuplare cursor mouse (vizibil)
02 decuplare cursor mouse(ascuns)
03 determ.unei apasari pe tasta si semnalare pozitie
81
04 pozitionarea cursorului de mouse
05 inform.suplim.despre apasarea tastelor
06 inreg.tastelor de mouse eliberate
07 stabilire domeniu orizontal(minim si maxim)
08 - || - - || -vertical - || - - || -
09 selectare cursor grafic
10 selectare cursor text
13/14 emulare creion optic conectat/deconectat
15 stabilire sensibilitate mouse
29 fixarea paginii ecran in care mouse-ul e vizibil
30 afisarea - || - - || - - || - - || -
procedure MouseReg;
var reg:registers;
begin
reg.ax:=mfunc;reg.bx:=buton;reg.cx:=mx;reg.dx:=my;
intr(\$33,reg);
mfunc:=reg.ax;buton:=reg.bx;mx:=reg.cx;my:=reg.dx;
end;
}
procedure MouseAsm;ASSEMBLER;
ASM
MOV AX,mfunc
MOV BX,buton
MOV CX,mx
MOV DX,my
INT \$33
MOV mfunc,AX
MOV buton,BX
MOV mx,CX
MOV my,DX
end;
Begin
grDriver := Detect;
InitGraph(grDriver,grMode,'');
ErrCode := GraphResult;
if ErrCode = grOk then
begin
if mem[memW[0:\$cc+2]:memW[0:\$cc]]=\$cf then
begin
outtext('Mouse-ul nu este instalat!');
end;
mfunc:=0;mouseasm; {initializare}
mfunc:=1;mouseasm; {vizibil}
mfunc:=3;
mouseasm;xi:=mx;yi:=my;
setactivepage(1);
rectangle(xi,yi,mx,my);
Size := ImageSize(xi,yi,mx,my);
GetMem(P, Size); { Get memory from heap }
GetImage(xi,yi,mx,my,P^);
putimage(xi,yi,P^,XORput);
setactivepage(0);
PutImage(100, 100, P^, ORPut);
repeat
mouseasm;
xi:=mx;yi:=my;
while buton=1 do
82
begin
PutImage(100, 100, P^,XORPut);
mouseasm;
setactivepage(1);
rectangle(xi,yi,mx,my);
Size := ImageSize(xi,yi,mx,my);
GetMem(P, Size); { Get memory from heap }
GetImage(xi,yi,mx,my,P^);
putimage(xi,yi,P^,XORput);
setactivepage(0);
PutImage(100, 100, P^, ORPut);
end;
until keypressed;
mfunc:=2;mouseasm; { decuplare mouse }
CloseGraph;
end
else
WriteLn('Graphics error:',GraphErrorMsg(ErrCode));
end.
// Program C de generare a efectului grafic-plasma-prin utilizarea unor functii ale modului grafic
#include <graphics.h>
#include <stdlib.h>
#include <stdio.h>
#include <conio.h>
#include <math.h>
#include <dos.h>
int MX,MY;
int p1,p2,p3,p4,r1,r2,r3,r4;
void plasma(int x1,int x2,int y1,int y2){
if(x2-x1<2) return;
p1=getpixel(x1,y1);
p2=getpixel(x2,y1);
p3=getpixel(x2,y2);
p4=getpixel(x1,y2);
r1=random(4);
r2=random(4);
r3=random(4);
r4=random(4);
if (getpixel(x1+(x2-x1)/2,y1)==0) putpixel(x1+(x2-x1)/2,y1,(p1+p2)/2+r1);
if (getpixel(x2,y1+(y2-y1)/2)==0) putpixel(x2,y1+(y2-y1)/2,(p2+p3)/2+r2);
if (getpixel(x1+(x2-x1)/2,y2)==0) putpixel(x1+(x2-x1)/2,y2,(p3+p4)/2+r3);
if (getpixel(x1,y1+(y2-y1)/2)==0) putpixel(x1,y1+(y2-y1)/2,(p4+p1)/2+r4);
putpixel(x1+(x2-x1)/2,y1+(y2-y1)/2,(p1+p2+p3+p4)/4+random(2));
plasma(x1,x1+(x2-x1)/2,y1,y1+(y2-y1)/2);
plasma(x1+(x2-x1)/2,x2,y1,y1+(y2-y1)/2);
plasma(x1,x1+(x2-x1)/2,y1+(y2-y1)/2,y2);
plasma(x1+(x2-x1)/2,x2,y1+(y2-y1)/2,y2);
}
int gdriver = VGA, gmode = VGAHI, errorcode,i;
double red=20,green=30,blue=40;
struct palettetype pal;
void main(void){
/* select a driver and mode that supports the use */
83
/* of the setrgbpalette function. */
/* initialize graphics and local variables */
initgraph(&gdriver, &gmode, "");
/* read result of initialization */
errorcode = graphresult();
if (errorcode != grOk) /* an error occurred */
{
printf("Graphics error: %s\n", grapherrormsg(errorcode));
printf("Press any key to halt:");
getch();
exit(1); /* terminate with an error code */
}
/* grab a copy of the palette */
getpalette(&pal);
for (i=0; i<pal.size; i++)
setrgbpalette(pal.colors[i], red+i, green+i, blue+i);
randomize();
MX=getmaxx();MY=getmaxy();
putpixel(0,0,MAXCOLORS/2);
putpixel(0,MY,MAXCOLORS/2);
putpixel(MX,0,MAXCOLORS/2);
putpixel(MX,MY,MAXCOLORS/2);
plasma(0,MX,0,MY);
// rotate palette
while(!kbhit()){
for(i=0;i<pal.size;i++)
setrgbpalette(pal.colors[i],(int) red+i, (int) green+i, (int) blue+i);
red+=0.5; green+=1; blue+=1.5;
}
closegraph();
}
Program Sarpe;
{ Program de joc demonstrativ: "Sarpele" culegator de numere. El este dirijat
cu ajutorul sagetilor, viteza sa de miscare poate fi modificata corespunzator
in orice moment folosind tastele de la 1 la 9. }
Uses Crt;
Const
sc=#219;
lungmax=95;
maxnext=10;
xlimit=[1,80];
ylimit=[1,25];
Var
sx,sy:array[1..95] of byte;
c:char;
i,primul,ultimul,next,tdelay,idelay:integer;
xnext,ynext:byte;
Begin
clrscr;
randomize;
for i:=1 to 79 do begin gotoxy(i,1);write(sc);gotoxy(i,25);write(sc);end;
for i:=1 to 24 do begin gotoxy(1,i);write(sc);gotoxy(80,i);write(sc);end;
84
primul:=2;ultimul:=1;
for i:=primul downto ultimul do begin sx[i]:=40;sy[i]:=13;end;
next:=0;idelay:=100;
for i:=primul downto ultimul do begin
gotoxy(sx[i],sy[i]);write(sc);
end;
while next<maxnext do
begin
xnext:=2+random(78);ynext:=2+random(23);
inc(next);gotoxy(xnext,ynext);write(next);
repeat
if keypressed then begin
end
else tdelay:=tdelay*97 div 100;
case c of
'1'..'9':
idelay:=100+100 div (ord(c)-ord('1')+1);
#75: { stinga }
begin
gotoxy(sx[ultimul],sy[ultimul]);write(' ');
if primul=lungmax then begin
sx[1]:=sx[primul]-1;sy[1]:=sy[primul];
primul:=1
end
else begin
inc(primul);
sx[primul]:=sx[primul-1]-1;sy[primul]:=sy[primul-1];
end;
if ultimul=lungmax then ultimul:=1
else inc(ultimul);
end;
#77: { dreapta }
begin
gotoxy(sx[ultimul],sy[ultimul]);write(' ');
if primul=lungmax then begin
sx[1]:=sx[primul]+1;sy[1]:=sy[primul];
primul:=1
end
else begin
inc(primul);
sx[primul]:=sx[primul-1]+1;sy[primul]:=sy[primul-1];
end;
if ultimul=lungmax then ultimul:=1
else inc(ultimul);
end;
#72: { sus }
begin
gotoxy(sx[ultimul],sy[ultimul]);write(' ');
if primul=lungmax then begin
sx[1]:=sx[primul];sy[1]:=sy[primul]-1;
primul:=1
end
else begin
inc(primul);
sx[primul]:=sx[primul-1];sy[primul]:=sy[primul-1]-1;
end;
if ultimul=lungmax then ultimul:=1
85
else inc(ultimul);
end;
#80: { jos }
begin
gotoxy(sx[ultimul],sy[ultimul]);write(' ');
if primul=lungmax then begin
sx[1]:=sx[primul];sy[1]:=sy[primul]+1;
primul:=1
end
else begin
inc(primul);
sx[primul]:=sx[primul-1];sy[primul]:=sy[primul-1]+1;
end;
if ultimul=lungmax then ultimul:=1
else inc(ultimul);
end;
end;
if primul > ultimul then
for i:=primul downto ultimul do begin
gotoxy(sx[i],sy[i]);write(sc);
if (sx[primul]=sx[i]) and (sy[primul]=sy[i]) and (i<>primul) then
c:=#27;
end
else
begin
for i:=ultimul to lungmax do begin
gotoxy(sx[i],sy[i]);write(sc);
if (sx[primul]=sx[i]) and (sy[primul]=sy[i]) and (i<>primul) then
c:=#27;
end;
for i:=1 to primul do begin
gotoxy(sx[i],sy[i]);write(sc);
if (sx[primul]=sx[i]) and (sy[primul]=sy[i]) and (i<>primul) then
c:=#27;
end;
end;
if (sx[primul] in xlimit)or(sy[primul] in ylimit) then c:=#27;
delay(tdelay);
until (c=#27) or ((sx[primul]=xnext)and(sy[primul]=ynext));
sound(next*30);
if c=#27 then next:=maxnext
else
if ultimul-next <= 0 then begin
for i:=lungmax+ultimul-next to lungmax do begin
sx[i]:=sx[ultimul];sy[i]:=sy[ultimul];
end;
for i:=1 to ultimul do begin
sx[i]:=sx[ultimul];sy[i]:=sy[ultimul];
end;
ultimul:=lungmax+ultimul-next;
end
else begin
for i:=ultimul-next to ultimul do begin
sx[i]:=sx[ultimul];sy[i]:=sy[ultimul];
end;
ultimul:=ultimul-next;
end;
delay(tdelay);
nosound;
end; { next < maxnext}
86
End.
Program Scan_Taste;
{ Program ce demonstreaza posibilitatea de acces la codurile de scanare
ale tastaturii. Este indicat sa fie lansat in mod DOS si nu de sub Windows. }
Uses Crt,Dos;
Var
tasta:byte;
KbdIntVec:procedure;
{\$F+}
Procedure KeyClick; interrupt;
begin
Port[\$20]:=\$20; { resetarea portului de acces al tastaturii }
end;
Begin
GetIntVec(\$9,@KbdIntVec); { modificarea intreruperii de tastatura }
SetIntVec(\$9,Addr(KeyClick)); { cu o procedura proprie "inofensiva" }
tasta:=0;
repeat
repeat until tasta<>Port[\$60];
tasta:=Port[\$60];
gotoxy(20,2);write(tasta:3);
until tasta=129;
SetIntVec(\$9,@KbdIntVec);
End.
Program Taste_muzicale_V2;
{ Program demonstrativ de folosire muzicala a tastaturii pe post de "orga".
Pentru o mai buna intelegere este utila consultarea programului scantast.pas }
Uses Crt,Dos;
Const
Nota_Do:array[1..4] of integer=(33,66,132,264);
Raport:array[1..10]of real=(24/24,27/24,30/24,32/24,36/24,40/24,45/24,
48/24,51/24,54/24);
Nota:array[1..10]of string[3]=('Do','Re','Mi','Fa','Sol','La','Si',
'Do','Re','Mi');
CodT:array[1..4]of byte=(44,30,16,2);
Type Pixel=Record
atrib:byte;
car:char;
end;
Var
tasta:byte;i:integer;
KbdIntVec:procedure;
ecran:array[1..25,1..80]of Pixel absolute \$b800:0000;
{\$F+}
Procedure KeyClick; interrupt;
begin
Port[\$20]:=\$20;
end;
Begin
ClrScr;
GetIntVec(\$9,@KbdIntVec);
tasta:=0;
repeat
87
repeat until tasta<>Port[\$60];
tasta:=Port[\$60];
if (tasta>=CodT[1])and(tasta<CodT[1]+10) then
begin
gotoxy(5*(tasta+1-CodT[1]),24);write(Nota[tasta+1-CodT[1]]);
sound( Trunc( Raport[ tasta+1-CodT[1] ] * Nota_Do[1] ) )
end
else
if (tasta>=CodT[2])and(tasta<CodT[2]+10) then
begin
gotoxy(5*(tasta+1-CodT[2]),22);write(Nota[tasta+1-CodT[2]]);
sound( Trunc( Raport[ tasta+1-CodT[2] ] * Nota_Do[2] ) )
end
else
if (tasta>=CodT[3])and(tasta<CodT[3]+10) then
begin
gotoxy(5*(tasta+1-CodT[3]),20);write(Nota[tasta+1-CodT[3]]);
sound( Trunc( Raport[ tasta+1-CodT[3] ] * Nota_Do[3] ) )
end
else
if (tasta>=CodT[4])and(tasta<CodT[4]+10) then
begin
gotoxy(5*(tasta+1-CodT[4]),18);write(Nota[tasta+1-CodT[4]]);
sound( Trunc( Raport[ tasta+1-CodT[4] ] * Nota_Do[4] ) )
end
else nosound;
until tasta=129;
SetIntVec(\$9,@KbdIntVec);
End.
Program Testare_VESA;
{ Program de testare a posibilitatilor de lucru a placii grafice in
standardul VESA. }
uses dos;
type tmoduri=array[1..256] of word;
var imod,vseg,x,y:word; cbank,c:longint; rg:registers;
ntbanks:longint; opt:char;
vesabuf:record sign:longint; vers:word; oem:pchar;
capab:longint; list:^tmoduri;
reserv:array[1..512] of byte end;
vesamod:record attr:word; wina,winb:byte;
gran,winsiz,sega,segb:word; pagfun:pointer;
bytes,width,height:word;
charw,charh,planes,bits,nbanks,model,sbank,
nrimpg,reservb,rms,rfp,gms,gfs,bms,bfs:byte;
reserv:array[1..512] of byte end;
function hexa(v:word):string;
const s:string[16]='0123456789abcdef';
function hexb(b:byte):string;
begin
hexb:=s[b div 16+1]+s[b mod 16+1];
end;
begin
hexa:=hexb(hi(v))+hexb(lo(v));
end;
88
procedure setbank(b:longint);
begin
vseg:=\$a000;
if b<>cbank then with rg,vesamod do begin
cbank:=b; ax:=\$4f05; bx:=0;
dx:=b*64 div gran; intr(16,rg);
end;
end;
procedure putpixel(x,y:word; cul:longint);
var l:longint; m,z:word;
begin
with rg,vesamod do case bits of
4: begin
l:=longint(bytes)*y+x div 8;
port[\$3ce]:=3; port[\$3cf]:=0;
port[\$3ce]:=5; port[\$3cf]:=2;
port[\$3ce]:=8; port[\$3cf]:=128 shr (x and 7);
setbank(l shr 16);
z:=mem[vseg:word(l)]; mem[vseg:word(l)]:=cul;
end;
8: begin
l:=longint(bytes)*y+x; setbank(l shr 16);
mem[vseg:word(l)]:=cul;
end;
15,16: begin
l:=longint(bytes)*y+x*2; setbank(l shr 16);
memw[vseg:word(l)]:=cul;
end;
24: begin
l:=longint(bytes)*y+x*3;
z:=word(l); m:=l shr 16; setbank(m);
if z<\$fffe then move(cul,mem[vseg:z],3)
else begin
mem[vseg:z]:=lo(cul);
if z=\$ffff then setbank(m+1);
mem[vseg:z+1]:=lo(cul shr 8);
if z=\$fffe then setbank(m+1);
mem[vseg:z+2]:=cul shr 16;
end;
end;
end;
end;
begin
with rg, vesabuf, vesamod do begin
ax:=\$4f00; es:=seg(vesabuf); di:=ofs(vesabuf);
sign:=\$41534556; intr(16,rg);
if al<>\$4f then begin
writeln('Standardul VESA nu e implementat');
exit end;
imod:=1;
while list^[imod]<>\$ffff do begin
ax:=3; intr(16,rg); ax:=\$4f01; cx:=list^[imod];
es:=seg(vesamod); di:=ofs(vesamod);
intr(16,rg);
if attr and 16<>0 then begin
writeln(oem,' VESA Versiune ',hi(vers),'.',lo(vers));
writeln(hexa(list^[imod]),
' Rezolutie: ',width,' x ',height,
89
' Culori: ',longint(1) shl bits);
end else opt:='N';
if upcase(opt)='D' then begin
ax:=\$4f02; bx:=list^[imod];
intr(16,rg); cbank:=-1;
ntbanks:=longint(bytes)*height div gran div 1024;
for x:=0 to ntbanks do begin
setbank(x); mem[\$a000:\$ffff]:=0;
fillchar(mem[\$a000:0],\$ffff,0);
end;
case bits of
4,8: c:=15;
15: c:=32767;
16: c:=65535;
24: c:=longint(1) shl 24-1;
end;
for x:=0 to width-1 do begin
putpixel(x,0,c); putpixel(x,height-1,c);
end;
for y:=0 to height-1 do begin
putpixel(0,y,c); putpixel(width-1,y,c);
end;
for x:=0 to 191 do for y:=0 to 191 do begin
case bits of
4: c:=(y div 48)*4+x div 48;
8: c:=(y div 12)*4+x div 12;
15,16: c:=(y div 6)*(1 shl rfp)+x div 6;
24: c:=longint(x)*65536+y;
end;
putpixel(x+4,y+4,c);
end;
end;
inc(imod);
end;
ax:=3; intr(16,rg);
end;
end.
90
Curiozităţi şi trucuri de programare
Pentru o cît mai completă prezentare a programării în C nu puteam evita prezentarea unor
curiozităţi şi ale unor trucuri de programare C. Acelaşi lucru este valabil şi pentru limbajul Pascal dar
este acesta este oarecum "ieşit din modă". Numărul foarte mare de astfel de "invenţii" a condus la
organizarea încă din 1984 a unui concurs internaţional de programare numit foarte sugestiv The
International Obfuscated C Code Contest – IOCCC adică Concursul internaţional de programare
ofuscată C (încîlcită şi confuză). Participanţii la acest concurs oferă în fiecare an adevărate perle de
programare C ce dovedesc, pe lîngă serioase cunoştinţe de C, aptitudinile extraordinare şi fiabilitatea
compilatorului C. Multe din capodoperele acestui concurs au fost apoi înscripţionate pe tricouri sau
pungi, spre deliciul fanilor programării C.
Această pasiune are totuşi şi o latură serioasă ce poate fi sesizată în programarea sub
platformele (sistemele de operare) gen Unix. În aceste sisteme toate programele circulă nu numai sub
forma de cod executabil ci şi în sursa originală C. Ascunderea unor informaţii despre programarea
sistem de ochii celor "periculos" de curioşi este astfel dificilă. Dar iată că acest tip de programare
"ofuscată" face acest lucru posibil ! Numai cei foarte pasionaţi îşi "prind urechile" în descifrarea unor
astfel de programe intenţionat încîlcite. Altfel spus, secretul unor astfel de programe se ascunde chiar în
rebusul din faţa ochilor cititorului.
Recomandăm acest capitol în special fanilor programării C şi celor foarte pasionaţi.
// Un simplu "Hello world!" dar care arata o surprinzatoare interpretare a compilatorului C
#include <stdio.h>
char a[]="Hello world!";
int i;
void main(void){
for(i=0;a[i]!='\0';i++)
putchar(i[a]); // !! a[i] <=> *(a+i) <=> *(i+a) <=> i[a] !!
}
// Iata unde conduce folosirea tipului de date float:
// c este foarte diferit de w ?!
// Putem spune ca acesta este un bug al C-ului ?
#include <stdio.h>
float a=12345679.,b=12345678.,
c=a*a-b*b,
u=a*a,v=b*b,w=u-v;
void main(){
printf("a=%f,b=%f\nc=%f,w=%f\n",a,b,c,w);
}
// Iata si varianta "corecta" in care nu se produce nici o trunchiere:
#include <stdio.h>
long double a=12345679.,b=12345678.,
c=a*a-b*b,
u=a*a,v=b*b,w=u-v;
void main(){
printf("a=%Lf,b=%Lf\nc=%Lf,w=%Lf\n",a,b,c,w);
}
91
// Acest program este capabil sa-si duplice identic la "iesire" codul sursa C fara a efectua nici o
// citire de nicaieri. Are deci caracteristica unui virus, se auto-replica !
#include <stdio.h>
char *s[]={
"#include <stdio.h>",
"char *s[]={",
"void main(void){",
"int i;char *ps;",
"puts(s[0]);puts(s[1]);",
"for(i=0;i<10;i++)",
" {putchar(34);for(ps=s[i];*ps;ps++)putchar(*ps);",
" putchar(34);putchar(',');putchar(10);}",
"putchar(34);for(ps=s[10];*ps;ps++)putchar(*ps);putchar(34);putchar(10);",
"putchar('}');putchar(';');putchar(10);",
"for(i=2;i<11;i++)puts(s[i]);putchar('}');"
};
void main(void){
int i;char *ps;
puts(s[0]);puts(s[1]);
for(i=0;i<10;i++)
{putchar(34);for(ps=s[i];*ps;ps++)putchar(*ps);
putchar(34);putchar(',');putchar(10);}
putchar(34);for(ps=s[10];*ps;ps++)putchar(*ps);putchar(34);putchar(10);
putchar('}');putchar(';');putchar(10);
for(i=2;i<11;i++)puts(s[i]);putchar('}');
}
// Program C surpriza (ales dintre cele de la IOCCC)
// Ce face acest program intr-o singura linie ?
j,i/i);}
// Alt program C surpriza (ales dintre cele de la IOCCC)
// Ce face acest program intr-o singura linie ?
main(v,c)char**c;{for(v[c++]="Hello, world!\n)";(!!c)[*c]&&(v--||--c&&execlp(*c,*c,c[!!c]+!!c,!
c));**c=!c)write(!!*c,*c,!!**c);}
// Puteti "decripta" acest program C de trei linii ? Executia lui arata clar ce face, intrebarea este //
insa cum face ?!
#define P(X)j=write(1,X,1)
#define C 39
int M[5000]={2},*u=M,N[5000],R=22,a[4],l[]={0,-1,C-1,-1},m[]={1,-C,-1,C},*b=N,
*d=N,c,e,f,g,i,j,k,s;main(){for(M[i=C*R-1]=24;f|d>=b;){c=M[g=i];i=e;for(s=f=0;
s<4;s++)if((k=m[s]+g)>=0&&k<C*R&&l[s]!=k%C&&(!M[k]||!j&&c>=16!=M[k]>=16))a[f++
]=s;if(f){f=M[e=m[s=a[rand()/(1+2147483647/f)]]+g];j=j<f?f:j;f+=c&-16*!j;M[g]=
c|1<<s;M[*d++=e]=f|1<<(s+2)%4;}else e=d>b++?b[-1]:e;}P(" ");for(s=C;--s;P("_")
)P(" ");for(;P("\n"),R--;P("|"))for(e=C;e--;P("_ "+(*u++/8)%2))P("| "+(*u/4)%2
);}
92
Confruntare de opinii: Informatică versus Matematică
Deşi poate părea neobişnuit pentru o culegere de probleme, am ţinut totuşi să introducem acest
capitol pentru "a-i pune în gardă" pe începătorii într-ale informaticii de capcana confruntărilor sterile,
pro informatică sau contra matematicii.
E bine ca ei să afle că deşi informatica este studiată ca ştiinţă de sine stătătoare ea este totuşi
oficial considerată şi clasificată ca o sub-disciplină a matematicii. Desigur, acest fapt zgîndăre orgoliul
unor "informaticieni pur-sînge" care, neînţelegînd că aceste clasificări sînt pur formale, intră deseori în
confruntări aprinse de opinii cu matematicienii conservatori pe tema apartenenţei teoriilor informatice
la matematică. Aceste sterile discuţii în contradictoriu nu pot fi însă auzite în mediile cu adevărat
ştiinţifice, acolo unde se întîlnesc cei mai pasionaţi şi mai profunzi cercetători ai ambelor discipline.
Putem rezuma opiniile contradictorii, pe care le-am auzit şi noi deseori, sub forma
următoarelor două întrebări care formulează în două moduri distincte aceeaşi dilemă:
1. Se bazează informatica în întregime pe matematică sau ea are o existenţă separată ?
2. Se poate "face" informatică fără să cunoşti matematică foarte bine ?
Înainte de a oferi răspuns, vom lămuri mai întîi o altă confuzie ceea ce ne va permite să
răspundem mai uşor la cele două întrebări: care este diferenţa dintre informatică şi ştiinţa
calculatoarelor (computer science) ?
Se ştie că există în facultăţile de la noi din ţară două (chiar trei) secţii cu profil informatic:
secţia de informatică la facultatea de ştiinţe, secţia de calculatoare la facultatea de inginerie şi, mai nou,
secţia de prelucrare electronică a informaţiei economice (informatică economică) la facultatea de ştiinţe
economice. Sînt aceste secţii esenţial diferite ?
Să vedem o opinie cu "greutate". Iată cuvintele academicianului Nicolae Teodorescu despre
informatică (am pus în evidenţă prin litere îngroşate cuvintele ce ni s-au părut esenţiale): “Calculatorul
electronic are însă ca merit esenţial stimularea unui mod de gîndire care aştepta de veacuri un mijloc
tehnic prodigios pentru a da minţii omeneşti putinţa hotărîtoare de a-l introduce în strategiile
investigative de avangardă. Acesta este modul de gîndire algoritmică care permite sortarea, analiza şi
prelucrarea unui număr mare de posibilităţi, precum şi alegerea celei sau celor mai potrivite care
conduc la rezultatul sau rezultatele urmărite, în studiul unor procese complexe care trebuie să fie
simplificate sau abandonate din lipsă de mijloace de cercetare. Pentru promovarea acestei gîndiri,
calculatorul electronic nu era însă suficient el însuşi, ci avea nevoie de o serie de discipline ştiinţifice
avînd ca bază gîndirea algoritmică. Astfel, în puţinii ani de la introducerea calculatorului electronic s-
au format discipline constituind o nouă ramură a ştiinţei cu caractere mixte teoretice şi tehnice, numită
la un moment informatică termen care a înlocuit pe cel iniţial de ştiinţă a calculului sau ştiinţă a
calculatoarelor (computer science) , care avea un înţeles mai precis, dar în acelaşi timp mai restrîns.”
Vedem că, dintre cei toţi termenii de specialitate ce se folosesc, cea mai largă accepţiune o are
termenul de informatică. Ceilalţi termeni, cum sînt ştiinţa calculatoarelor şi informatică economică, nu
fac decît să nuanţeze şi să particularizeze înţelesul iniţial mai general. Ştiinţa calculatoarelor abordează
informatica de pe poziţii inginereşti, ea primind un aport subtanţial de la alte discipline inginereşti ca
electronica, ştiinţa prelucrării semnalelor electrice sau ştiinţa telecomunicaţiilor. Informatica economică
utilizează noţiuni cu caracter strict economic sau din domeniul ştiinţelor sociale. Putem deduce că toate
aceste nuanţări şi specializări au apărut din necesitate, datorită impactului deosebit pe care utilizarea pe
scară largă a calculatoarelor îl are asupra sectoarelor societăţii.
Dacă însă vom grupa disciplinele cu caracter informatic care se predau simultan la fiecare din
aceste secţii diferite vom obţine lista disciplinelor de bază ale informaticii: Bazele informaticii,
Programare, Structuri de date şi algoritmi, Sisteme de operare, Baze de date. Alte discipline, cum sînt
Arhitectura calculatoarelor, Reţele de calculatoare, Ingineria programării, Inteligenţa artificială,
Programarea orientată obiect, etc., sînt considerate a fi discipline de specialitate în domeniu. De altfel,
datorită acestor diferenţieri şi specializări între secţii, absolvenţii secţiilor respective se vor numi
programatori, ingineri de sistem sau economişti-informaticieni. Să recunoaştem că s-ar ajunge la o
adevărată "babilonie" dacă nu numai matematicienii ci şi inginerii sau economiştii şi-ar disputa cu
informaticienii "puri" întîietatea în domeniile informatice ce le revin !
Rămîne să răspundem la întrebarea iniţială (formulată în două variante): în ce măsură se poate
face informatică fără matematică ? Privind lucrurile la fel de pragmatic ca şi mai sus, dacă privim
informatica ca pe o meserie (cu sub-specializările ei) iar matematica tot ca pe o meserie, este evident că
nu este necesar să cunoşti două meserii pentru a o profesa bine pe una dintre ele. Deci, poţi fi un bun
programator, inginer de sistem sau economist-informatician fără să ai cunoştinţe serioase de
matematică. Trebuie însă să spunem, spre dezamăgirea celor "leneşi", că este exclus să fi lipsit de
cunoştinţe de matematică pentru că atunci nu ai avea cum să-ţi însuşeşti cunoştinţele minimale pe care
le oferă disciplinele de bază ale informaticii înşirate mai sus. Aceste discipline de bază fac apel la
93
modele şi metode matematice considerate deja clasice şi care sînt privite ca şi cultură matematică
indispensabilă oricărui specialist în domeniu. Cum s-a ajuns la acest fapt, cum de găseşti matematică în
economie şi în inginerie, dar nu şi invers ?
Este marele atu al matematicii: capacitatea de extragere a esenţialului şi capacitatea de
abstractizare (adică, capacitatea de modelare matematică). De altfel, este cunoscut faptul că
cunoştinţele matematice esenţiale, indiferent de forma în care ele sînt formalizate sau simbolizate, sînt
aceleaşi pentru orice civilizaţie terestră. Sau extraterestră ! Se ştie că mesajele de pe sondele spaţiale
americane, ce au părăsit deja sistemul nostru solar, destinate unor posibile civilizaţii extraterestre sînt
"scrise" în limbaj matematic. Să nu ne mai mirăm atunci că "fără matematică nu se poate !".
Ca să nu creadă cineva că facem pledoarie pentru matematică, aici într-o lucrare de
informatică, vă facem cunoscut că, din contră, în cartea sa Vîrsta de aur a matematicii, care prezintă în
11 capitole cele mai mari realizări ale matematicii din ultimii 50 de ani, profesorul şi cercetătorul Keith
Devlin de la universităţile Stanford şi Pittsburgh a introdus un capitol cu titlul Eficienţa algoritmilor şi
în alte cinci capitole arată rolul important pe care l-a avut folosirea calculatorului în creşterea eficienţei
şi validării cercetării pur matematice. Adică, şase din unsprezece capitole cer pentru a fi înţelese bine
nu numai cunoştinţe de matematcă ci şi de informatică. Iar unul din cele cinci capitole, Problema celor
patru culori, accentuează rolul esenţial (indispensabil) al programării în demonstrarea cu ajutorul
calculatorului a uneia din cele mai celebre probleme de matematică. Această demonstraţie a creat o
"breşă" serioasă în gîndirea matematicienilor care au fost nevoiţi să ia foarte în serios "concurenţa" pe
care calculatorul (bine "dirijat" de programatori) a început să le-o facă. Iată chiar cuvintele profesorului
de matematică Keith Devlin scrise în încheierea capitolului respectiv (ce explică modul în care s-a
făcut demonstraţia cu calculatorul): "Matematica nu va mai fi niciodată aceeaşi." !
Încheiem cu convingerea că, cei care au parcurs cu interes această culegere, inclusiv acest
capitol, nu vor mai putea fi tentaţi de controverse "uşoare" informatică versus matematică. Credem că s-
a putut vedea cum, cei care "sînt deasupra" acestor discuţii sterile, au sesizat cu înţelepciune că
matematica - "mama informaticii" - se îmbogăţeşte acum din plin prin intermediul informaticii,
"punîndu-le astfel pe picior de egalitate" cele două discipline.
Noi le urăm tuturor celor studioşi să-şi concentreze toată energia pasiunii lor pentru învăţarea
şi stăpînirea cu măiestrie a "artei programării". Ea poate fi considerată ca fiind prima treaptă importantă
spre orizontul către care tinde ştiinţa informaticii.
94
Bibliografie, adrese şi locaţii de interes pe Internet
Internetul e foarte mare, stufos şi, de multe ori, labirintic. Tocmai de aceea, ne-am gîndit să
venim în ajutorul celor foarte pasionaţi de informatică şi de matematica aplicată în informatică. Oferim
în continuare doar cîteva adrese pe care şi noi le-am utilizat cu succes. Fiecare din aceste site-uri
conţine la rîndul lui liste de adrese şi legături (links) către alte site-uri cu subiecte asemănătoare. Iată,
aveţi la dispoziţie "un capăt al ghemului" !
× www-groups.dcs.st-and.ac.uk/~history/ - conţine multe pagini interesante despre istoria
descoperirilor în matematică, utile celor care doresc să afle cum se face cu adevărat descoperiri în
matematică şi cum s-a ajuns la necesitatea apariţiei calculatoarelor
× www.mathpages.com/KsBrown/ - conţine o colecţie impresionantă de informaţii, idei şi
descoperiri de ultimă oră din matematică şi informatică
× www.mathsoft.com/asolve/ - conţine o listă substanţială de probleme de matematică (şi nu
numai) care îşi aşteaptă încă rezolvarea, multe dintre ele putînd fi abordate cu ajutorul
calculatorului
× www.ee.Surrey.ac.uk/Personal/R.Knott/Fibonacci/fib.html - este o "portiţă" de intrare în domeniul
fascinant al numerelor lui Fibonacci, cu multiple corelaţii matematice şi informatice
× mans.cee.hw.ac.uk/ctl.html Computer Teaching and Learning Resources - numele site-ului spune
totul
× www.k12tlc.net/Penrose/ K-12 Teaching & Learning Center - noi am ales pagina care prezintă
biografia lui Sir Roger Penrose, dar aveţi încă multe altele la dispoziţie
× www.ioccc.org The International Obfuscated C Code Contest (IOCCC) – Concursul internaţional
de programare C ofuscată (încîlcită şi intenţionat confuză)
Suplimentar, tot pentru cei foarte pasionaţi de matematică, informatică, de legătura dintre ele
şi nu numai, oferim o selecţie minimală de cărţi şi articole care au constituit, direct sau indirect, o sursă
de inspiraţie în scrierea acestei culegeri:
× Turbo Pascal 6.0. Ghid de utilizare, Microinformatica, Cluj-Napoca, 1992
× Bălănescu T. …, Limbajul Turbo Pascal, Editura tehnică, Bucureşti, 1992
× Grigore Albeanu, Programarea în Pascal şi Turbo Pascal. Culegere de probleme, Editura tehnică,
Bucureşti, 1994
× Tudor Sorin, Tehnici de programare, Editura L&S Infomat, Bucureşti, 1998
× Manual de programare C, (după Kernigham şi Ritchie) Microinformatica, Cluj-Napoca, 1986
× Muşlea I., Programarea în C, Microinformatica, Cluj-Napoca, 1992
× Roger Penrose, Mintea noastră…cea de toate zilele, (titlul original: Emperor's mind), Editura
tehnică, Bucureşti, 2001
× Roger Penrose, Incertitudinile raţiunii. Umbrele minţii, (titlul original: Shadows of the mind),
Editura tehnică, Bucureşti, 2000
× Keith Devlin, Vîrsta de aur a matematicii, (titlul original: Matemathics: The New Golden Age),
Editura Thetha, Bucureşti, 2000
× Solomon Marcus, Gîndirea algoritmică, Editura tehnică, Bucureşti, 1982
× L. Livovschi, H. Georgescu, Bazele informaticii, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1981
95

Introducere
Există multe culegeri de probleme de informatică ce permit învăţarea şi perfecţionarea în programare. Prin această culegere am încercat nu doar să sporim această mulţime cu încă una ci să oferim un punct de vedere nou, original şi incitant. Originalitatea nu este dată de enunţurile problemelor sau de rezolvările oferite, ci de ideile şi sfaturile cu caracter mobilizator pe care le oferim, precum şi de faptul că am introdus cîteva capitole cu conţinut mai puţin obişnuit într-o culegere de probleme de programare. Ni s-a părut mai important ca în aceste vremuri, caracterizate prin cuvintele "mă simt într-o permanentă criză de timp", să oferim cît mai mult din experienţa noastră directă, atît cea de programator cît şi cea de profesor de programare. Deşi nu credem că există metode perfecte de predare sau de învăţare a programării, totuşi sperăm că prin asimilarea informaţiilor originale oferite eficienţa procesului de învăţare a programării în limbajele C şi Pascal va creşte. Este important ca informaţiile suplimentare să fie asimilate gradat şi numai în limita "suportabilităţii" fiecăruia. De aceea, în paginile ce urmează veţi găsi şi o serie de informaţii şi sfaturi ce sintetizează experienţa didactică acumulată ca profesor de informatică şi urmîndu-le vă asigurăm că veţi obţine succesul în programare. În primele capitole a fost pus un accent important pe motivarea iniţială a celor ce doresc să înveţe programare. În capitolul "Ce şanse am să devin un bun programator" sînt chiar prezentate cu sinceritate înzestrările necesare unui bun programator. Tot astfel se explică motivul introducerii unui capitol ce conţine probleme de judecată. Rezolvarea acestora pot fi considerate nu doar ca un excelent antrenament al minţii ci şi ca o bună ocazie de a aprinde pasiunea pentru informatică şi de a întări motivaţia programatorilor începători. Asta nu înseamnă că această culegere nu le este utilă şi celor care au dobîndit deja suficiente cunoştinţe de programare. Am introdus în ea cîteva capitole ce conţin informaţii mai puţin cunoscute. Unul cuprinde o listă de probleme deosebite, unele foarte dificile, altele cărora nu li se cunoaşte încă o soluţie şi altele pentru care există demonstraţie riguroasă că nu pot fi rezolvate cu ajutorul calculatorului. Alt capitol cuprinde exemple de programare a PC-urilor: lucrul cu tastatura, mouse-ul, accesul direct la memoria ecran, etc. Iar unele capitole ca Noţiuni aprofundate de programare, Probleme cu soluţie surprinzătoare sau Curiozităţi şi trucuri de programare le sînt în întregime destinate celor care au depăşit stadiul de începător. Probabil că aceste informaţii constituie o provocare destul de substanţială chiar şi pentru cei avansaţi în ale programării. În concluzie, scopul acestei culegeri nu este doar de a contribui la formarea şi specializarea programatorilor sau pentru aprofundarea tehnicilor de programare, cît mai ales de a le oferi o bază, o motivaţie şi o iniţiere celor care doresc să facă primii paşi în domeniul programării. Iar acelor împătimiţi ai programării care se simt deja plictisiţi, sătui sau plafonaţi le promitem că parcurgînd această culegere vor aprofunda cunoştinţele pe care şi le-au însuşit deja şi, dacă vor avea curajul de "a se lua de piept" cu unele din problemele nesoluţionate încă, li se va reaprinde cu siguranţă focul pasiunii pentru programare. Începătorilor le urăm Bun venit în programare şi tuturor Mult succes !

2

Ce şanse am să devin un bun programator ?
Această întrebare apare deseori în discuţiile sincere dintre profesori şi studenţii lor descurajaţi de întîrzierea apariţiei unor rezultate care să certifice buna lor calitate ca programatori. Vom încerca în rîndurile ce urmează să răspundem cît mai clar la această întrebare oferind, în plus, o perspectivă prospătată asupra acestui subiect, prin luarea în considerare a unei serii de factori mai puţin utilizaţi în procesul didactic contemporan. Mai întîi să vedem ce s-ar putea înţelege prin sigtagma “bun programator”, insisitînd în continuare doar pe aprofundarea adjectivului bun, fără a mai defini sau detalia ce se înţelege printr-un programator. Vom cita cuvintele recente ale lui Timoty Budd ( profesor la Oregon State University ) care dă următoarea definiţie: “Un bun programator trebuie să fie înzestrat cu tehnică, experienţă, capacitate de abstractizare, logică, inteligenţă, creativitate şi talent”. Întru-totul de acord cu această definiţie vom trece în cele ce urmează la explicitarea fiecărei calităţi. Înainte vom deduce următoarea consecinţă imediată - deosebit de importantă - ce rezultă din definiţia de mai sus: cele şapte calităţi trebuie să fie prezente toate pentru a se obţine calificativul de bun programator. Deci, prin lipsa sau prin prezenţa “atrofiată” a uneia , sau a mai multe din “ingredientele reţetei” de mai sus, acest calificativ nu mai poate fi atins. 1. Tehnica – este desigur o calitate ce poate fi, şi este, dobîndită doar prin aplicarea asiduă (conform proverbului: “exerciţiul îl face pe maestru”) în activitatea concretă de programare a tehnicilor de programare învăţate şi asimilate de către programator în timpul formării sale profesionale. Nu este exclusă aici posibilitatea obţinerii tehnicii de programare înafara unui cadru specializat (într-o facultate de profil ), ci chiar există posibilitatea obţinerii ei prin studiu individual şi formaţie proprie (autodidact ). Experienţa – este perechea geamănă a calităţii de mai înainte, fără însă a se exclude una pe cealaltă. Nu vom mai repeta cum şi în ce condiţii poate fi ea obţinută ci vom deduce următoarea consecinţa imediată : nici un programator începător nu poate fi numit bun programator întrucît el nu a avut cînd (adică timpul necesar ) să dobîndească ambele calităţi. Este binecunoscut faptul că o rubrică importantă ce se cere completată la angajare sau la schimbarea locului de muncă este experienţa de programare în ani. Se consideră în general că experienţa apare abia după minimum doi ani de programare. Acest fapt nu trebuie privit ca o descurajare pentru cei mai tineri programatori ci mai degrabă ca pe un motiv de ambiţionare şi ca o invitaţie la rapidă autoperfecţionare. Abstractizarea – este o trăsătură a intelectului uman şi constituie un dat al oricărui om normal, dar din păcate(!) este o însuşire prea puţin dezvoltată şi prea puţin folosită de oamenii obişnuiţi. Ea constă din capacitatea de a extrage din context, de a vedea dincolo de suprafaţa imediată şi de a putea sesiza structura – scheletul ce susţine întreaga reţea de detalii ale unei probleme generale. Pentru a fi un bun programator acestă calitate trebuie să fie net amplificată faţă de “normal” întrucît stă la baza oricărui proces de analiză şi modelare a problemelor, cît şi la baza procesului de proiectare a soluţiilor generale. Absenţa sau mai exact atrofierea acestei capacităţi se constată practic la studenţi prin incapacitatea de a înţelege sau de a asimila explicaţii, demonstraţii sau modele abstracte ( simplu spus, o acută şi permanentă “lipsă de chef” atunci cînd sînt atinse anumite subiecte ce nu mai au contact direct cu realitatea concretă, imediată – adică subiecte abstracte ). Metoda pentru a recăpăta sau a amplifica această capacitate este de a face cît mai des uz de ea, adică de a o exersa mereu (conform zicalei “funcţia creează organul”) într-un domeniu particular, susţinut de o motivaţie personală puternică. Altfel spus, capacitatea noastră de abstractizare se va amplifica dacă vom încerca găsirea de soluţii la problemele dintr-unul din domeniile noastre preferate, pentru că rezolvarea acestora va fi automotivată, făcută “cu chef” şi va prezenta o doză sporită de atractivitate. Logica – este o altă calitate intrinsecă a oricărui intelect sănătos. Ea este absolut necesară atît pentru a putea folosi mecanismele mentale de deducţie şi inducţie logică, cît şi pentru a putea înţelege uşor, dar în acelaşi timp corect, cursul – firul roşu al unei demonstraţii sau al unui raţionament întins pe mai multe pagini. Asemenea tuturor calităţilor intrinseci existente în stare potenţială, antrenarea şi amplificarea acesteia se face prin exerciţiu repetat, prin folosirea ei în mod curent.Din păcate, doar prin rezolvarea de integrame nu se ajunge la amplificarea logicii… Inteligenţa – este una din cele mai de preţ calităţi intrinseci ale intelectului uman. În cîteva cuvinte, fără a avea pretenţia de a da prin acestea o definiţie, prin inteligenţă înţelegem capacitatea de a face (de a stabili) conexiuni sau legături noi şi folositoare (din latinescul inter-legere) între idei,

2.

3.

4.

5.

3

nu este inerentă unui intelect sănătos. Din păcate. răbdare şi perseverenţă ! • Toate celelalte şase calităţi excluzînd talentul. De aceea am putea afirma că toate organismele vii. descoperite în prelabil. etc. normal ar fi ca alegerea unui student pentru frecventarea cursurilor unei Facultăţi să fi fost făcută ţinînd cont de aptitudinile şi abilităţile celui în cauză. implicit. potenţialitate. prezenţa lui şi amplificarea celorlalte calităţi este o garanţie a succesului.. Reluînd în sinteză ideile prezentate. înzestrare. În acest fel există siguranţa de a fi susţinut de atracţia sporită pentru acel domeniu particular ceea ce va conduce prin efort perseverent (dar susţinut de această dată cu pasiune !) la apariţia rezultatelor aşteptate şi. etc. adică în domeniul preferat de interes. a satisfacţiei. întrebările.6. putem spune că: • Pentru a fi un bun programator trebuie să fie prezente următorele şapte calităţi într-o formă activă. abilitate ce este simţită de cel "talentat" ca un fel de “ceva în plus” în comparaţie cu capacităţile celor din jur. inteligenţa este o calitate ce se “întinde pe verticala” intelectului şi are în plus trăsătura de a fi mult mai dinamică şi mai mobilă (chiar fulgerător de rapidă) în acţiune. însă nu fără efort. logică.. creativitate şi talent. prezente fiind într-o formă potenţială. De altfel. adică să se dovedească talentat pentru domeniul ales. dar în timp ce absenţa lui îngreunează apropierea de calificativul bun programator. Insatisfacţia obţinerii unor rezultate rapide sau chiar imediate este un obstacol ce poate fi depăşit relativ uşor prin antrenarea inteligenţei pe un “teren” cunoscut şi accesibil. • “Cheia secretă“ ce conduce cu siguranţă la declanşarea procesului de dinamizare şi amplificare a fiecăreia din cele şase calităţi inerente este de a avea mereu o motivaţie puternică (de a învăţa “cu chef” sau “cu tragere de inimă” !). în capacitatea de a face (de a produce) ceva cu adevărat nou şi original. din domeniul preferat (hobby-ul). neaşteptat. descoperirile. inovaţiile. între creativitate – inteligenţă fluidă – curiozitate – sublimarea impulsurilor erotice . În acest sens trebuie să menţionăm că există o legătură strînsă. curiozităţile. asimila şi aplica toate cunoştinţele domeniului respectiv. experienţă. “săpăturile”. Reamintim că însăşi cuvîntul facultate are la origine sensul de capacitate. tenacitatea şi răbdarea existente în “cantităţi” mult sporite într-o asemenea situaţie de ne-înzestrare cu talent vor permite o apropiere sigură de acest calificativ. prin capacitatea lor de a se opune entropiei. prezenţa talentului nu este absolut necesară pentru a deveni programator. amplificarea şi cizelarea acestei calităţi este nevoie de “punerea ei la lucru” cît mai des şi pe durate tot mai mari de timp. să fie făcute sau să fie alese.umor şi poftă de viaţă. problemele. Creativitatea – este o calitate intrinsecă nu numai intelectului uman ci însăşi vieţii în general. logica. pe care o considerăm ca fiind o calitate bazală. în accepţiunea comună se crede că talentul este calitatea suficientă care permite oricui atingerea cu siguranţă a calificativului bun programator. prin talent se înţelege o sumă de înzestrări native sau o predispoziţie personală pentru un anumit domeniu. exerciţiile. chiar dacă acesta nu are la prima vedere legătură cu programarea. Acest fapt este posibil dacă se ţine cont de necesitatea adaptării efortului la domeniul preferat al celui în cauză. Asta nu înseamnă că lipsa talentului în programare este permisă pentru atingerea acestui nivel. Deci. lipsa talentului va apărea la început sub forma unei insatisfacţii interioare şi ca o impresie acută că lipsesc rezultatele. Scopul ce se atinge cu siguranţă în acest mod în această primă fază este acela de a pune “la lucru” inteligenţa. 7. cunoscută fiind ca o specializare complexă şi solicitantă. capacitate de abstractizare. Existenţa talentului este percepută de cel în cauză ca uşurinţă – abilitate . concepţie este infirmată de orice programator cu experienţă.dexteritate de a învăţa. Pentru cultivarea. cunoştinţe sau informaţii “aparent fără legătură”. Am prezentat mai sus în detaliu modul de amplificare a fiecăreia. Ceea ce se aşteaptă însă de la un bun programator nu este doar acest tip de creativitate (gen: adaptare inconştientă şi instinctivă) ci o creativitate conştientă. ce va fi cu siguranţă obţinut. este necesar ca toate aplicaţiile. • Dintre toate cele şapte calităţi necesare programării de înaltă calitate. creativitatea. dinamică: tehnică. numai una – talentul . Talentul – este singura calitate ce nu poate fi cultivată şi amplificată. La modul concret. ceea ce va conduce cu siguranţă la trezirea şi amplificarea rapidă a acestor calităţi. reflectată în adaptarea soluţiilor existente sau chiar inventarea altora noi. trebuiesc doar cultivate şi amplificate. Acest fapt va permite apoi trecerea la o a doua fază în 4 . Din păcate. inteligenţă. Faţă de logică. însă efortul. Cultivarea şi amplificarea controlată a oricărora dintre aceste patru trăsături va conduce în mod automat la amplificarea şi dinamizarea creativităţii intelectuale. creează mereu ordine din dezordine aducînd în acest fel ceva nou. la început. Acest lucru este cu atît mai important în cazul optării pentru învăţarea programării. responsabilă. în ultimă instanţă. dovedită şi verificată în practică (chiar dacă pare oarecum inexplicabil la prima vedere). În accepţiunea sa obişnuită. Ea constă.

Încheiem răspunzînd într-o singură frază întrebării din titlu Ce şanse am să devin un bun programator ? : dacă mă simt înzestrat cu talent pentru programare (adică nu mă simt inconfortabil la acest subiect) atunci. 5 . se poate trece la programarea propriu-zise “înarmat cu forţe proaspete”. însă nu fără efort. logica. prin practică de programare voi acumula în timp tehnica şi experienţa necesare pentru a deveni cu siguranţă un bun programator . inteligenţa şi creativitatea (ce există în mine într-o formă potenţială). mobilizîndu-mi voinţa (motivaţia) şi amplificîndu-mi capacitatea de abstractizare.care. pe baza acumulărilor calitative obţinute. răbdare şi perseverenţă.

nu de licenţiaţi "piloşi".) Deci. părerea de rău că “Ce prost sînt. fără plăcere.R. însemna atunci să apelezi la Pile. 1. Tot astfel. Cei care copiază nu-şi dau seama că ei îşi “infectează” caracterul. de la şmecher la şmecher. Cel mai important lucru în şcoală este că înveţi cum să înveţi. 4. 7. În plus. în facultate important este nu neapărat ce înveţi. 2. Cel mai important este să termini facultatea şi să te vezi cu diploma în mînă. …materiile tembele trebuie să fie predate numai pentru ca să cîştige şi profii’ o pîine. 5. 3. Ceea ce este important în examen. Nu contează atît dacă l-ai luat sau dacă l-ai picat. “tolomaci” sau “papagali”. Colegii sînt martori şi devin cei mai exigenţi judecători ai trăsăturilor tale de caracter. 6 2. Şi ne mai învaţă că succesul astfel "start-at" este destinat să dureze o viaţă întreagă. Examenele grele sînt cele care îţi pot forma un caracter puternic. Cel mai important este să înveţi de plăcere căci numai aşa vei învăţa cum să înveţi. Trebuie să fi nebun să-nveţi la ele ! Notele bune sînt numai pentru piloşi şi tocilari.Legile succesului durabil (Ghidul studentului îndărătnic) Cunoaşte-ţi Regulile de aur ale studentului şmecher ? Dacă nu. . peste ani. Au şi ei nevoie de prieteni.C. Tu prefă-te că eşti interesat… Ai trecut examenul ? Da ? Atunci… restul nu mai contează. 6. după ce vei trece examenul. cînd tocmai îţi construieşti “cartea de vizită sau blazonul”. atracţia irezistibilă pentru “aruncarea privirii” împrejur. Nu contează dacă ai învăţat. Dacă ai învăţat destul ca să te simţi stăpîn pe tine atunci ai trecut examenul ! Chiar acesta a fost rostul lui. mai ales cele pe care ţi le-ai însuşit într-o stare de sforţare şi încrîncenare. Lasă-i pe ei să vorbească. chiar dacă ţi-e nu-ţi spun. Important este să ai baftă la examen. Ce contează cum ? Cine mai ştie dup-aia… ? De ce să-nveţi …? Şi aşa majoritatea materiilor sînt tembele şi n-o să-ţi folosească niciodată în viaţă. Dacă vei fi apreciat şi vei ajunge să fii considerat capabil sau chiar bun de cadrele didactice "cu greutate". ci că înveţi! Multe cunoştinţe le vei uita în primii ani după absolvire. nu uita: şi profesorii sînt oameni. se ştie bine. 6. a apela de P. ce ştii sau cît ştii. să ai mînă bună sau să mergi "bine pregătit"… La puţini profi’ nu se poate copia ! Sînt examene la care. le puteţi fi afla “la o bere”. Important pentru tine nu este cum. ce dacă ţi-a dat notă mică! Crezi că. Ceea ce va conta cel mai mult. Aceste legi ne învaţă că bazele succesului durabil se pun încă din timpul şcolii şi mai ales din timpul facultăţii. Întotdeauna a fost şi va fi nevoie de oameni capabili "pe piaţa muncii". ca şi în situaţiile de viaţă. indiferent de materie sau disciplină. Cunoştinţe şi Relaţii. peste zece ani îţi vei mai aminti cu ce notă ? Cei cu un caracter slab şi vicios se vor da la un moment dat în vileag. Noi le vom numi "Anti-legile succesului durabil" şi vi le prezentăm în continuare doar pentru a putea observa cum fiecare din aceste "legi" este o răsturnare (pervertire) a adevăratelor legi ale succesului. Iar aceasta nu se mai poate uita! Şi nu vei mai uita nicicînd că ai resursele şi puterea să treci prin forţe proprii examenele cele mai grele. Stai cu ei la o ţigară în pauză. Pentru că aşa cum te comporţi acum în examen.C. 4. Acestor studenţi le sînt însă complet necunoscute Legile succesului durabil. ci faptul că te destinzi. nu-i suficient să “vînezi” doar diploma. ci contează cum! Contează ce fel de om eşti în astfel de situaţii. cu emoţiile şi peripeţiile lui este în sine o lecţie completă. Nu uita că nu te afli doar în faţa profesorilor ci eşti tot timpul înconjurat de colegii care te judecă.R. Ele ar putea fi intuite doar de acei puţini care s-au format şi s-au educat în spiritul ideilor ce urmează să le explicăm în continuare. cel mai important lucru în şcoală este să înveţi arta de a stabilii relaţii umane prietenoase şi de încredere reciprocă. Şi nici cît de grave sînt consecinţele infectării cu “microbul” cîştigului imediat obţinut prin furt. vei ajunge să fi cunoscut şi bine cotat după absolvire şi-ţi vei găsi un loc bun de muncă. (Acest fapt era cunoscut şi pe vremea regimului partidului comunist român P. este încrederea în reuşită şi stăpînirea de sine chiar dacă n-ai învăţat toată materia. Succesul în viaţă se bazează pe relaţii umane echilibrate. Pune-te bine cu profesorii pînă treci examenul. toată lumea copiază. 5. 3. Cel mai important în facultate este să-ţi faci o carte de vizită. Cînd vrei să te recreezi rezolvînd integrame nu prea contează ce din ce domeniu ţi le-ai ales. însă datorită imoralităţii generalizate a societăţii el a fost aplicat pe invers: astfel. Examenul. 1. Oare se vor mai putea debarasa vreodată de acest viciu tentant ? Dar de cunoscutele "efecte secundare": sentimentul de nesiguranţă fără o fiţuică în buzunar. este că ai stabilit în timpul şcolii multe prietenii durabile şi de încredere care te vor “îmbogăţii” astfel pentru toată viaţa. aşa te vei comporta toată viaţa.

etc. este o perioadă optimă pentru a învăţa cum să-ţi faci o viaţă de succes ! Atenţie. unele profund contradictorii. mulţi şi-au dat seama prea tîrziu că studenţia a fost pentru ei în multe privinţe ultimul tren… 7 . bucurii şi visuri împlinite. cînd vor mai scăpa ? Cei care se obişnuiesc să copieze. Pe profesori îi impresionează cel mai tare efortul depus şi-l vor aprecia cu note maxime. vor fi jumătate om-jumătate fiţuică. Ei supranotează pe cei “care vor. Este însă de bun simţ să credem că se poate numi “de succes” acea viaţă care este plină de satisfacţii. Reţineţi: dacă studentul a fost prietenos. Ca în vechile bancuri cu miliţieni… Oricine este acum apt să înveţe şi să-şi însuşească pentru întreaga sa viaţă Legea efortului. ştim doar că există o multitudine de păreri şi opinii. Studenţia. examenul devine în final pentru el o formalitate… Multe vorbe şi păreri pot fi auzite pe această temă în familie. puteam să copiez tot !”. viaţă !” ? Regula de aur a succesului durabil este: Învaţă să-ţi construieşti singur viaţa. apucă-te fără întîrziere să-ţi “faci” viaţa fericită. Şi apoi. atît cît vor trăi. optimismul şi idealismul ei. în pauze la şcoală sau la barul preferat. prin entuziasmul. Profesorii cunosc adevărul exprimat în Legea omului de geniu (legea lui Einstein): “Geniul este compus 99% din transpiraţie şi 1% din inspiraţie”.7. sînt bine intenţionaţi. activ şi deschis în timpul anului şcolar şi a depus un efort constant pentru a se perfecţiona. Acea viaţă care să-şi merite din plin exclamaţia: “Asta da. Cît sînt ele de adevărate ? S-ar putea da oare o definiţie precisă pentru succesul în viaţă ? Noi nu cunoaştem o astfel de definiţie. fapt ce nu a scăpat ochiului atent al profesorului. dacă ai învăţat. dar încă nu pot”. Profesorii adevăraţi se străduiesc să noteze mai ales calitatea umană şi profesională a studentului.

este posibil ? 5. 7. respectiv. Tocmai de aceea. fie o pereche de pere. Zis într-un singur cuvînt: este necesar şi un strop de pasiune. Ele au fost doar separate în cîteva categorii a căror nume vrea să sugereze un anumit mod de gîndire pe care l-am folosit şi noi în rezolvarea lor. să se afle care este numărul minim de extrageri a cîte un fruct pentru a se stabili conţinutul fiecărei cutii. Vă dorim mult succes ! Probleme de perspicacitate 1. Problemele. inspiraţia şi creativitatea gîndirii. 9 puncte. Trei cutii. 8 . Ştiind că o sticlă cu dop costă 1500 lei şi că o sticlă fără dop costă 1000 lei. Care este poziţia lui Popescu: este pentru sau contra fumatului ? Împărţirea "imposibilă". fie o pereche formată dintr-un măr şi o pară. Considerăm că eforturile consecvente ale celor care vor rezolva aceste probleme vor fi din plin răsplătite prin plăcerea "minţii biruitoare" şi prin amplificarea calităţilor următoare: capacitate sporită de efort intelectual. În trei cutii identice sînt închise trei perechi de fructe: fie o pereche de mere. cît costă un dop ? Ştiind că un ou costă 1000 lei plus o jumătate de ou. 3. putere de concentrare şi perseverenţă. pentru rezolvarea lor este nevoie de efort. Să se secţioneze toate cele 9 mici discuri cu o linie frîntă neîntreruptă (fără a ridica creionul de pe hîrtie) compusă din 4 segmente. cît costă un ou ? Ce număr lipseşte alături de ultima figură: 3 4. aşa că rezolvarea fiecărei probleme necesită depăşirea unor "limitări ale gîndirii" plus un minimum de originalitate în gîndire. Majoritatea problemelor te pun "faţă în faţă cu imposibilul". Credem că nu degeaba aceste două trăsături sînt considerate cele mai importante semne ale tinereţii minţii. "un măr şi o pară". selectate din multiple surse. nu au putut fi grupate în ordinea dificultăţii mai ales datorită diversităţii şi varietăţii lor. Cele cu un grad mai mare de dificultate au fost marcate cu un semn (sau mai multe semne) de exclamare. Rezolvarea acestor probleme constituie un bun antrenament pentru creşterea capacităţii de gîndire creativă precum şi a fluidităţii gîndirii. Pe cele trei cutii sînt lipite trei etichete: "două mere". În ce direcţie merge autobuzul din desenul alăturat ? 8.Probleme de judecată Oferim în cele ce urmează o selecţie de probleme ce nu necesită cunoştinţe de matematică avansate (doar nivelul gimnazial) dar care pun la încercare capacitatea de judecată. Ştiind că nici una din etichete nu corespunde cu conţinutul cuitei închise pe care se află. Să se împartă numărul 12 în două părţi astfel încît fiecare parte să fie 7. "două pere" şi. 6. 2. 4 2 ? Lui Popescu nici prin gînd nu-i trecea să folosească toate mijloacele pe care le avea la îndemînă ca să lupte împotriva adversarilor tendinţei contra neintroducerii mişcării anti-fumat. (!) Dar din trei segmente. putere de concentrare mărită şi prospeţime în gîndire. Criteriul principal pe baza căruia s-a făcut această selecţie a fost următorul: fiecare problemă cere în rezolvarea ei un minimum de inventivitate şi creativitate.

(!) Eliminînd un singur băţ de chibrit ceea ce rămîne în faţa ochilor este un elipsoid! 9 .9. calculator de proces şi “ochi” electronici. fără suprapunere. ce şanse mai are iepuraşul de a scăpa ? 12. care pierde în acest caz. o coală de hîrtie (de fiecare dată linia de îndoire este "în cruce" peste cea dinainte). se află trei întrerupătoare ce corespund cu cele trei becuri de pe plafonul încăperii în care nu putem intra. 16. Avînd la dispoziţie un cîntar gradat defect care greşeşte constant cu aceeaşi valoare (cantitate necunoscută de grame). puneţi ROUGE pe OBRAZ şi faceţi să fie VARA FRIG. nu mai poate plasa nicăieri o monedă. mijloc de deplasare. Împăturiţi iniţial în opt o foaie dreptunghiulară după care desfaceţi-o şi însemnaţi fiecare din cele opt zone dreptunghiulare obţinute (marcate de pliurile de îndoire) cu o cifră de la 1 la 8. (!!) Cine mută ultimul cîştigă. 8 ? Încercaţi aceste două configuraţii: 1 2 1 4 8 3 8 5 7 6 2 3 4 5 7 6 15. Într-un atelier există 10 lădiţe ce conţin fiecare piese cu greutatea de 100 grame. faceţi din UNU DOI. Acţionînd oricare din întrerupătoare. Este posibil ? (!)Determinaţi ce dimensiuni ar trebui să aibă foaia la început pentru a putea fi împăturită de 8 ori. schimbaţi ROZ-ul în ALB. Pe peretele alăturat uşei încuiate de la intrarea unei încăperi. fără a pătrunde în încăpere. folosind un cîntar doar pentru o singură dată ? Probleme cu chibrituri 1. începînd dintrun colţ şi terminînd în colţul diagonal opus ? 17. 2. …. pur şi simplu. Încercaţi să împăturiţi de 8 ori. (!) Întrerupătoarele. cîte o monedă alternativ pînă cînd unul dintre jucători. Cum putem afla. Ei mută plasînd pe masa de joc în spaţiul neocupat. putem să cîntărim ceva determinîndu-i corect greutatea ? 13. 14. Într-o incintă închisă (un gen de arenă) se află un iepuraş şi un robot-vînător înzestrat cu cleşti. 11. Puteţi preciza care este lădiţa cu pricina. cu excepţia uneia din lădiţe ce conţine piese avînd grutatea de 90 grame. 3. care întrerupător corespunde cu care bec ? 10. Doi jucători dispun de o masă de joc de formă circulară sau pătrată şi de un număr mare de monezi identice. (!!!) Iepurele şi robotul-vînător. dunga de lumină care apare pe sub uşă ne asigură că niciunul din cele trei becuri nu este ars. Ştiind că trecerea de la un cuvînt cu sens la altul cu sens este permisă doar prin modificarea unei singure litere odată (de exemplu: UNU  UNI  ANI  ARI  GRI  GOI  DOI ) se cere: Dovediţi că IARBA este VERDE şi că MAIMUŢA a condus la OMENIRE. Cîntarul defect. Jocul dubleţilor (inventat de Carroll Lewis). Problemă pentru cei puternici. Să se arate că primul jucător are o strategie sigură de cîştig. Puteţi împături foaia astfel obţinută reducînd-o de opt ori (la un singur dreptunghi sau pătrat) astfel încît trecînd cu un ac prin cele opt pliuri suprapuse acesta să le perforeze exact în ordinea 1. Ştiind că viteza de deplasare a robotului-vînător este constantă şi de zeci de ori mai mare decît a iepuraşului. Este posibil ca un cal să treacă prin toate cele 64 de pătrăţele ale unei table de şah. Împăturirea celor 8 pătrate.

nu-i aşa ? Y: Desigur. BALON + OVAL = RUGBY. Sîntem martorii următorului dialog între două persoane X şi Y. Întrucît s-a înoptat şi ei dispun doar de o singură lanternă. Patru excursionişti ajung pe malul unui rîu pe care doresc să-l traverseze. 6. Probleme de logică şi judecată 1. Să se arate că a existat un loc pe traseu în care călugărul s-a aflat în ambele zile exact la aceaşi oră. 2. Vinul în apă şi apa în vin. tot la răsăritul soarelui. Substituirea literelor. FORTY + TEN + TEN = SIXTY . 4. Dintr-o sticlă ce conţine un litru de apă este luat un pahar (un decilitru) ce este turnat pest un litru de vin. 4. (!) 9 beţe. exact la răsăritul soarelui. Test de angajare la Microsoft. 8 şi 10 minute.>> Puteţi afla care este vîrsta celor trei copii ? Problema călugărului budhist. << X: Eu am trei copii. Să se taie toate cele 16 segmente ale figurii următoare cu o singură linie curbă continuă şi care nu se intersectează cu ea însăşi. atunci află că cel mare are ochi albaştrii. A doua zi el porneşte din vîrf pe aceeşi cărare. Subtituiţi literele cu cifre astfel încît următoarele adunări să fie corecte: GERALD + DONALD = ROBERT .2. 3. Ştiind că. datorită diferenţelor de vîrstă şi datorită oboselii. Îl ştii. Problema ariilor întregi. un călugăr budhist porneşte de la templul de la baza muntelui pentru a ajunge la templul din vîrful muntelui exact la apusul soarelui. Într-o dimineaţă. Vinul cu apa se amestecă bine după care se ia cu acelaşi pahar o 5. Dar numai din cît mi-ai spsus nu pot să deduc care este vîrsta copiilor tăi. Produsul vîrstei lor este 36 iar suma vîrstei lor este egală cu numărul de etaje al blocului din vecini de mine. ei pot să treacă rîul cel mult cîte doi laolaltă. 10 . (!!) 4. 3. (!) Problema "ochilor albaştri". Să se aşeze 9 beţe de chibrit astfel încît ele să se întîlnescă la vîrf tot cîte trei în şase vîrfuri distincte. 6 = 2 ? Mutînd doar un singur băţ de chibrit să se restabilească egalitatea: 5. Puteţi aşeza 12 chibrituri astfel încît ele să formeze contururile unor poligoane ce au aria întreagă egală cu 5. 2. X: Bine. mutînd 4 beţe să se obţină o figură ce conţine doar 3 pătrate. În figura ce conţine 4 pătrate. ei ar avea individual nevoie pentru a traversa rîul de 1. 3. De la 4 la 3. pentru a ajunge la templul de la baza muntelui exact la apusul soarelui. (!!!) 1 ? Se subînţelege că un chibrit poate fi asimilat cu un segment de lungime 1 şi că nu există nici o dificultate de a forma "din ochi" unghiuri drepte. unde el se roagă toată noaptea. se cere să se decidă dacă este posibilă traversarea rîului în aceste conditţii în doar 17 minute ? (!) Imposibilă. 2.

una în Brooklyn şi cealaltă în Bronx.) N Na T Tn T Ta N Nn P Pa P Pn P Pa C Ca Ca Pa C Pa P Pa Rn P Pn P Pn R Pa P P Pn P P Na Ra R Ta N T 13.d.m. 9.. Ruf cu 6 km/oră iar musca zboară cu 10 km/oră. Pentru a o vizita pe cea din Brooklyn el ia metroul ce merge spre partea de jos a oraşului. Se cere să se aşeze cele 6 cuie rămase în echilibru stabil pe capul cuiului vertical. (!!) Ţigările tangente. sau invers ? 7. Pe peretele lateral opus. locuiesc în sate diferite aflate la distanţa de 20 km unul de altul. N-nebun. tot pe linia mediană şi exact la 1 metru de podea. pe linia mediană a peretelui lateral şi exact la 1 metru de tavan. Luînd 12 cărţi de joc.a. Păianjenul şi musca.cantitate egală de "vin cu apă" ce se toarnă înapoi peste apa din sticlă. care o alungă trimiţînd-o din nou spre nasul lui Rifi. Un tînăr. Puteţi deduce cîţi au ieşit şi cum şi-au dat ei seama ce carte este aşezată pe fruntea lor ? 8. O anti-problemă de şah. în timp ce. Legenda: P-pion. R-rege. Înfigem unul vertical în podea (sau într-o placă de lemn). toţi consilierii care au într-adevăr pe frunte o carte de caro ies deodată în faţă. Rifi şi Ruf. Cei doi iubiţi Rifi şi Ruf. Bronx contra Brooklyn. fără ca niciunul din cele şase cuie să atingă podeaua. cu capul obişnuit. După ce îşi repetă cererea de şapte ori. ş. Care este distanţa cea mai scurtă pe care păianjenul o are de parcurs de-a lungul pereţilor pentru a se înfrupta din muscă ? 11. 10. are două prietene. Este posibil să aşezăm pe masă şase ţigări astfel încît fiecare să se atingă cu fiecare (oricare două să fie tangente) ? (!!!) Dar şapte ţigări ? (!) Problema celor 12 înţelepţi (în variantă modernă).. se află o muscă amorţită. Alăturat fiecărei piese este scrisă culoarea sa. T-turn. (!!!!) Cuiele în echilibru. Avem acum mai multă apă în vin decît vin în apă. Pe peretele lateral al unei hale cu dimensiunile de 40 x 12 x12 metri. C-cal. . pentru a o vizita pe cea 11 . Managerul le cere celor care consideră că au pe frunte o carte de caro (diamond) să facă un pas în faţă.. ce locuieşte în Manhattan în imediata apropiere a unei staţii de metrou. din nordica ţară Ufu-Rufu. În fiecare dimineaţă ei pornesc exact deodată (la răsărit) unul spre celălalt spre a se întîlni şi a se săruta confrom obiceiului nordic: nas în nas. Ştiind că Rifi se deplasează cu 4 km/oră. se află un păianjen. Într-o dimineaţă o muscă rătăcită porneşte exact la răsăritul soarelui de pe nasul lui Rifi direct spre nasul lui Ruf. pînă cînd ea sfîrşeşte tragic în momentul "sărutului" celor doi. timp în care niciunul din cei 12 consilieri nu face nici o mişcare (ci doar se privesc unii pe alţii). unele de pică şi altele de caro. el le aşează cîte una pe fruntea fiecărui consilier astfel încît fiecare să poată vedea cărţile de pe frunţile celorlalţi dar nu şi pe a sa. În următoarea configuraţie a pieselor pe o tablă de şah se cere să nu daţi mat dintr-o mutare ! (Albul atacă de jos în sus. alb-a sau negru-n. Managerul unei mari companii doreşte să pună la încercare inteligenţa şi puterea de judecată a celor 12 membrii ai consiliului său de conducere. se cere să se afle ce distanţă a parcurs musca în zbor de la răsărit şi pînă în momentul tragicului ei sfîrşit. altfel ei nu vor mai putea face parte din consiliu. 12. Avem la dispoziţie 7 cuie normale.

(!!!) Decriptarea scrierii încifrate. Avem în faţa noastră un vas cilindric cu capacitatea de 1 litru. Se dau următoarele numere împreună cu denumirile lor cifrate: 5 nabivogedu 6 nagevogedu 10 nabivobinaduvogedu 15 nabivonagevogedunaduvogedu 20 nabivogenagevogenaduvogedu 25 nabivonabivobinagevogedunagevogenaduvogedu 30 nabivodunanabivobiduvogedu 50 nabivonabivonabivogedunagevogenaduvogedunanabivobiduvogedu 60 nabivonagevogedunagevogenanabivobiduvogedu 90 nabivonaduvogedunagevodunanabivobiduvogedu 12 . privind în jos la peretele vertical de 40 metri aflat sub ea. Cum putem măsura precis o durată de 45 minute ? (!!) O jumătate de litru. Probleme de logică şi judecată cu "tentă informatică" 1. Aflat într-o situaţie ce implică intervenţia de urgenţă. puteţi determina care este numărul maxim de bile din care prin 4 cîntăriri cu balanţa se poate afla exact bila falsă şi cum este ea ? (!) Problema celor 2 perechi de mănuşi. Cum este posibil ca persoana aflată în această situaţie să ajungă teafără jos coborînd numai pe frînghie. precum şi mîna doctorului nu trebuie să conducă la un contact infecţios. fără a ne ajuta de nimic altceva decît de mîinile noastre. Se cere să măsurăm cu ajutorul lui ½ litru de apă. dar una este cu siguranţă falsă. el merge în Brooklyn de 9 ori din 10. în medie. Dar. ea fiind fie mai grea. plin ochi cu apă. el ia din acelaşi loc metroul care merge în direcţie opusă. Puteţi găsi o explicaţie logică a fenomenul ? 14. (!!) Problema celor 12 bile. În faţa noastră se află 12 bile identice ca formă. Metrourile spre Brooklyn şi spre Bronx intră în staţie cu aceeşi frecvenţă: din 10 în 10 minute fiecare. Priviţi următoarele două figuri: prin reaşezarea decupajelor interioare ale primeia se obţine din nou aceeaşi figură dar avînd un pătrăţel lipsă ! Cum explicaţi "minunea" ? 15. nu vor arde cu o viteză constantă. ele fiind neomogene.din Bronx. O persoană ce are asupra ei doar un briceag şi o frînghie lungă de 30 metri se află pe marginea unei stînci.) (!!) Problema frînghiei prea scurte. fără a fi nevoită să sară deloc punîndu-se astfel în pericol ? Problema lumînărilor neomogene. Avem la dispoziţie o balanţă şi se cere să determinăm doar prin 3 cîntăriri care din cele 12 bile este falsă precizînd şi cum este ea: mai grea sau mai uşoară. 18. (!!!) Mai mult. fie mai uşoară. 16. vopsite la fel. deşi el coboară în staţia de metrou în fiecare sîmbătă la întîmplare şi ia primul metrou care vine (nedorind să "favorizeze" pe nici una din prietenele sale). fiind făcută dintr-un alt material. Avem la dispoziţie chibrite şi două lumînări care pot arde exact 60 minute fiecare însă. Frînghia poate fi legată doar în vîrf sau la jumătatea peretelui (la o înălţime de 20 metri de sol) unde se află o mică platformă de sprijin. 19. Este posibil ca cele trei operaţii de urgenţă să se desfăşoare în condiţii de protecţie normale cu numai cele 2 perechi de mănuşi ? (Sîngele fiecăruia din cei 3 pacienţi. el a constatat că. un medic chirurg constată că are la dispoziţie doar 2 perechi de mănuşi sterile deşi el trebuie să intervină rapid şi să opereze succesiv 3 bolnavi. 17. (!) Să vezi şi să nu crezi.

3. 10000 şi 11111 ? Puteţi 1 20 10 25 11 30 110 40 1110 50 10010 60 Puteţi spune ce numere sînt codificate prin 100. 101. (!!!!) Împăturirea celor 8 pătrate. Pedagoaga fetelor unui pension de 15 fete a hotarît ca în fiecare dupa-amiază. 4. (!!!) Problema dialogului perplex. 150 şi 1000 ? 3.. 120. Descoperiţi metoda de codificare binară a numerelor folosită în continuare: 1 2 3 5 10 15 101010 1000101 1010001 10001001 10100100 100001000 1000. (!!!!) Problema fetelor de la pension. 8. codifica numerele 70.Care este regula de încifrare? Ce numere reprezintă următoarele coduri cifrate: nagevonagevogedunanabivobiduvogedu. nabivonabivonaduvogedunagevonagevogedunanabivobiduvogedu. Există două numere m şi n din intervalul [2. să se determine toate perechile de numere m şi n ce "satisfac" acest dialog (sînt soluţii ale problemei). Se cere să se stabilească o programare a plimbărilor pe durata unei săptămîni (şapte zile) astfel încît fiecare fată să ajungă să se plimbe numai o singură dată cu oricare din celelalte paisprezece (oricare două fete să nu se plimbe de două ori împreună în decursul unei săptămîni). "nici eu nu ştiu. nanagevobiduvogedu? Încifraţi numerele 256 şi 1024 prin acestă metodă. 80. să poată decide dacă se poate împături foaia astfel obţinută reducînd-o de opt ori (la un singur pătrat) astfel încît trecînd cu un ac prin cele opt foi suprapuse acesta să le perforeze exact în ordinea 1. 100. iar S ştie suma lor. 1111. "Ştiam ca nu ştii" răspunde S. 2. Ştiind că între P şi S a avut loc următorul dialog: "Nu ştiu numerele" spune P. nagevonaduvogedunanabivobiduvogedu." "Acuma ştiu !" zice P strălucind de bucurie. 2. …. la ora de plimbare. Proiectaţi un algoritm şi realizaţi un program care. (!!!) Altfel de codificare binară a numerelor. "Acum ştiu şi eu…" şopteşte satisfăcut S. 5. primind configuraţia (numerotarea) celor 8 pătrăţele. nanabivogeduvogedu. fetele să se plimbe în cinci grupuri de cîte trei. Împăturiţi iniţial în opt o foaie dreptunghiulară după care desfaceţi-o şi însemnaţi fiecare pătrăţel obţinut cu o cifră de la 1 la 8. Problema a apărut pe vremea cînd fetele învăţau la pension fără ca prin prezenţa lor băieţii să le tulbure educaţia. naduvogenanabivobiduvogedu.99] şi două persoane P şi S astfel încît persoana P ştie produsul lor. 14 . 90.

Etapa de analiză este singura care permite dovedirea cu argumente riguroase a 15 . etc. Cu toţii au însă în comun faptul că fiecare trebuie să cunoască cît mai bine programare şi să fie capabil. fiabilitate. ce se pretează a fi soluţionată cu ajutorul calculatorului. sub acelaşi nume. realizată “în faţa calculatorului”. analişti-programatori.Noţiuni fundamentale de programare Programarea este disciplina informatică ce are ca scop realizarea de programe care să constituie soluţiile oferite cu ajutorul calculatorului unor probleme concrete. primele două etape sînt caracterizate de un anumit grad de abstractizare. a proiectării Orarului optim într-o instituţie de învăţămînt (şcoală. Cîţi dintre programatorii începători n-ar fi surprinşi să afle că problema “atît de simplă” (ca enunţ). în continuare ne vom referi doar la primele trei mari etape. 2. Dacă ar fi să sintetizăm în cîte un cuvînt efortul asupra căruia se concentrează fiecare din cele trei etape – analiza.Cum se stabileşte corectitudinea şi eficienţa soluţionării ? Este adevărat că ultima etapă în rezolvarea unei probleme – implementarea – este decisivă şi doveditoare. adică programul propriu-zis. este dovedit teoretic că problema. facultate) este o problemă intratabilă la ora actuală (toate programele care sau realizat pînă acum nu oferă decît soluţii aproximative fără a putea spune cît de aproape sau de departe este soluţia optimă de orar). 1. lizibilitate. succesul soluţionării este dat de performanţele programului: utilitate. “aparent banală” pentru un calculator. tot astfel problemele netratabile pot fi cu uşurinţă confundate cu nişte probleme uşoare la o privire rapidă şi lipsită de experienţă. Din punct de vedere practic însă. nu doar să citească. posibilităţi de dezvoltare ulterioare. ingineri-programatori. Dacă etapa implementării algoritmului într-un program executabil este o etapă exclusiv practică. viteză de execuţie. De exemplu. Din acest punct de vedere cunoştinţele de programare sînt considerate “ABC-ul” informaticii şi sînt indispensabile oricărui profesionist în domeniu. pentru simplificare. şi în ultimă instanţă. celelalte două etape au un pronunţat caracter teoretic. În consecinţă. nu am de ce să-mi mai bat capul !”. Proiectarea algoritmului de soluţionare şi Implementarea algoritmului într-un program pe calculator. Ele sînt singurele ce pot oferi răspunsuri corecte la următoarele întrebări dificile: Avem certitudinea că soluţia găsită este corectă ? Avem certitudinea că problema este complet rezolvată ? Cît de eficientă este soluţia găsită ? Cît de departe este soluţia aleasă de o soluţie optimă ? Să menţionăm în plus că literatura informatică de specialitate conţine un număr impresionant de probleme “capcană” pentru începători. Cu toate acestea este imatură şi neprofesională “strategia” programatorilor începători care. sar direct la a treia fugind de analiză şi de componenta abstractă a efortului de soluţionare. proiectarea şi implementarea– cele trei cuvinte ar fi: corectitudine. Aceste subetape nu lipsesc din “ciclul de viaţă” a oricărui produs-program ce “se respectă” dar . Ele provin majoritatea din realitatea imediată dar pentru fiecare dintre ele nu se cunosc soluţii eficiente. simpli programatori. dar primele două etape au o importanţă capitală. au fost incluse în plus două subetape cunoscute sub numele de Testarea şi Întreţinerea programului.Cele trei etape ale rezolvării unei probleme cu ajutorul calculatorului În rezolvarea sa cu ajutorul calculatorului orice problemă trece prin trei etape obligatorii: Analiza problemei. şi nu numai pentru ei. criteriul decisiv ce conferă succesul rezolvării problemei este dat de calitatea implementării propriuzise. etc. Mai exact. Ei se justifică cu toţii prin expresii puerile de genul: “Eu nu vreau să mai pierd vremea cu “teoria”. Cîtă vreme nu va face altcineva altul mai bun decît al meu. În ultima etapă. ci chiar să scrie “codul sursă”. eficienţă şi impecabilitate. am să fac programul cum ştiu eu. liceu. este de fapt o problemă dovedită teoretic ca fiind intratabilă sau chiar insolvabilă algoritmic ? Partea proastă a lucrurilor este că. aşa cum ciupercile otrăvite nu pot fi cu uşurinţă deosebite de cele comestibile. neglijînd primele două etape. a cărei soluţionare tocmai au abandonat-o. Programatorii sînt acele persoane capabile să implementeze într-un limbaj de programare metoda sau algoritmul propus ca soluţie respectivei probleme. După nivelul de implicare în efortul de rezolvare a problemelor specialiştii în programare pot fi împărţiţi în diverse categorii: analişti.

Aceasta este calea generală de rezolvare a problemelor şi oricine poate verifica acest fapt. a programului. măsurabilă ca durată de execuţie. Rolul esenţial al etapei de analiză este acela de a transfera problema “de pe nisipurile mişcătoare” ale realităţii imediate de unde ea provine într-un plan abstract. pornind de la un set de date de intrare dintr-un domeniu de valori posibile (valide). clare şi convingătoare în favoarea corectitudinii) metodei de extragere a radicalului învăţată încă din şcoala primară (cu grupare cifrelor numărului în grupuri cîte două. Planul abstract în care sînt “transportate” toate problemele de informatică este planul sau universul obiectelor matematice iar corespondentul problemei în acest plan va fi modelul matematic abstract asociat problemei. soluţiei abstracte descoperite cu ajutorul modelului matematic abstract îi va corespunde o soluţie reală concretizată printr-un algoritm ce poate fi implementat într-un program executabil. ca şi exerciţiu. Demonstrarea corectitudinii proprietăţilor ce leagă obiectele universului matematic a fost şi este sarcina matematicienilor. De exemplu. adică asupra eficienţei de soluţionare a problemei. alături de înţelegerea modului de funcţionare a unui calculator. Acest fapt permite prognosticarea încă din această fază – faza de proiectare a algoritmului de soluţionare – a eficienţei practice. Cele trei caracteristici esenţiale ale unui algoritm sînt: 16 . limbaje de descriere a algoritmilor. permite înţelegerea noţiunii de program executabil. Vom oferi în continuare o definiţie unanim acceptată pentru noţiunea de algoritm: Definiţie. Celui ce analizează problema din punct de vedere informatic îi revine sarcina (nu tocmai uşoară) de a dovedi printr-o demonstraţie constructivă că există o corespondenţă precisă (o bijecţie !) între părţile componente ale problemei reale. etc…) sau a algoritmului lui Euclid de determinare a celui mai mare divizor comun a două numere prin împărţiri întregi repetate. încercaţi să demonstraţi corectitudinea (adică să se aducă argumente precise. uneori. program. această “perfectă oglindire” a problemei reale în planul obiectelor matematice oferă certitudinea că toate proprietăţile şi legăturile ce există între subansamblele modelului abstract se vor regăsii precis (prin reflectare) între părţile interne ale problemei reale. şi invers.1. avînd legi precise. produce în timp finit un set de date de ieşire (rezultate). Fiecare dintre aceste “defecte” este un obstacol major pentru demonstrarea corectitudinii soluţiei. iar etapa de proiectare este singura care poate oferi argumente precise în favoarea eficienţei soluţiei propuse. şi poate oferi instrumentele logice şi formale necesare pentru demonstrarea riguroasă a corectitudinii soluţiei problemei. Algoritmul Se ştie că la baza oricărui program stă un algoritm (care. şi părţile componente ale modelului abstract asociat. este numit metodă de rezolvare). Complexitatea internă a modelului abstract şi complexitatea soluţiei abstracte se va reflecta imediat asupra complexităţii reale a algoritmului. limbaje de programare 3. Atunci. Ideea centrală a etapei a doua – proiectarea unui algoritm de soluţionare eficient poate fi formulată astfel: din studiul proprietăţilor şi limitelor modelului matematic abstract asociat problemei se deduc limitele inferioare ale complexităţii minimale (“efortului minimal obligatoriu”) inerente oricărui algoritm ce va soluţiona problema în cauză. Totuşi ele conţin în formularea lor iniţială un grad mare de eterogenitate. diversitate şi lipsă de rigoare. “dezasamblată” în timpul analizei. În general problemele concrete din informatică au în forma lor iniţială sau în enunţ o caracteristică pragmatică. 3. Odată descoperită. Desigur nu pot fi acceptate argumente copilăreşti de forma: “Algoritmul este corect pentru că aşa l-am învăţat!” sau “Este corect pentru că aşa face toată lumea !” din moment ce nu se oferă o argumentaţie matematică riguroasă.corectitudinii soluţiei. formulată precis şi dovedită. Prin algoritm se înţelege o mulţime finită de operaţii (instrucţiuni) elementare care executate într-o ordine bine stabilită (determinată). Noţiunile fundamentale ale programării: algoritm. Noţiunea de algoritm este o noţiune fundamentală în informatică şi înţelegerea ei. Acest “univers paralel abstract” este dotat cu mai multă rigoare şi disciplină internă. adică de a o modela. fiind foarte ancorate în realitatea imediată.

pentru un singur set de date de intrare. Scrie var1. privind algoritmul ca pe o metodă automată (mecanică) de rezolvare. Finitudinea – pentru fiecare intrare validă orice algoritm trebuie să conducă în timp finit (după un număr finit de paşi) la un rezultat. datorită fenomenului de personificare a calculatorului (confundarea acţiunilor şi dialogului “simulat” de programul ce rulează pe calculator cu reacţiile unei personalităţi vii). Universalitatea – dată de faptul că. programele scrise în limbajele de asamblare. totuşi conjectura nu poate fi astfel infirmată (dar nici afirmată!). Aceasta este trăsătura de bază care explică deosebita utilitate a calculatoarelor şi datorită acestei trăsături sîntem siguri că investiţia financiară făcută prin cumpărarea unui calculator şi a produsului-soft necesar va putea fi cu siguranţă amortizată. Descrierea algoritmilor Două dintre metodele clasice de descriere a algoritmilor sînt denumite Schemele logice şi PseudoCodul. var3. “el” nu se va plictisi ci va duce programul la acelaşi sfîrşit indiferent de cîte ori i se va cere să repete acest lucru. De exemplu. Determinismul – dat de faptul că ordinea de execuţie a instrucţiunilor algoritmului este bine precizată (strict determinată). …. Citeşte var1. metoda (algoritmul) de rezolvare învăţată la liceu a ecuaţiilor de gradul doi: ax2+bx+c=0. Este demonstrat matematic riguros că descrierea prin pseudo-cod. var3. deşi programul rezultat poate fi lăsat să ruleze pînă la valori extrem de mari. nu ar putea fi descrise altfel decît prin scheme logice. acolo unde matematica nu oferă dovada. Acest fapt dă una din calităţile de bază a calculatorului: “el” va face întotdeauna ceea ce i s-a cerut (prin program) să facă. Algoritmul nu oferă o soluţie punctuală. …. rigoare şi simplitate pe care îl oferă descrierea prin pseudo-cod nu îngrădeşte prin nimic libertatea programării. 1. sau Scrie expresia1. Schemele logice mai pot fi întîlnite sub numele de diagrame de proces în anumite cărţi de specialitate inginereşti. 17 . Acesta este motivul pentru care numeroşi utilizatori de calculatoare (de exemplu contabilii). Să observăm deasemenea că. dinainte de a aplica metoda (algoritmul). Ambele metode de descriere conţin doar patru operaţii (instrucţiuni) elementare care au fiecare un corespondent atît schemă logică cît şi în pseudo-cod.…. 2. se aplică cu succes pentru o mulţime infinită de date de intrare: (a. fără să apară nici un contra-exemplu. deşi pare mult mai restrictivă (operaţiile nu pot fi înlănţuite oricum. 3. săgeata care descrie ordinea de execuţie. pe date diferite ! De exemplu.c)∈ℜ\{0}xℜxℜ.b. Oamenii pot avea în situaţii determinate un comportament nondeterministic (surprinzător). este totuşi perfect echivalentă. Totuşi. dar. “el” nu va avea iniţiative sau opţiuni proprii. pleacă de la o operaţie şi poate fi trasată înspre orice altă operaţie). var2.1. că metoda se termină cu succes (ea converge către soluţie). Exprimîndu-se prin propoziţii de felul: “De trei ori i-am dat să facă calculele şi de fiecare dată mi-a scos aceleaşi valori aiurea!” ei îşi trădează propria viziune personificatoare asupra unui fenomen determinist. Atribuirea – Intrare/Ieşire – var:=expresie. nu este greu de scris un algoritm care să verifice corectitudinea Conjecturii lui Goldbach: “Orice număr par se scrie ca sumă de două numere prime”. var2. expresia2. ci trebuie executate în ordinea citirii: de sus în jos şi de la stînga la dreapta). “el” nu-şi permite să greşească nici măcar odată. Deci. algoritmul nu va fi capabil să o ofere nici el. care sînt mult mai compacte şi au dimensiunile mult reduse. un algoritm trebuie să întoarcă rezultatul după un număr finit de paşi. această metodă are un caracter general-universal. nu recunosc perfectul determinism ce stă la baza executării oricărui program pe calculator. Cheltuiala se face o singură dată în timp ce programul pe calculator va putea fi executat rapid şi economicos de un număr oricît de mare de ori.2. Această caracteristică este analogă proprietăţii de convergenţă a unor metode din matematică: trebuie să avem garanţia. Să observăm şi diferenţa: în timp ce metoda matematică este corectă chiar dacă ea converge către soluţie doar la infinit (!). Nu aceeaşi situaţie se întîmplă cu fiinţele umane (Errare humanum est). În cele ce urmează vom înşira doar varianta oferită de pseudo-cod întrucît folosirea schemelor logice s-a redus drastic în ultimii ani. 3. 2. este dovedit că plusul de ordine. ci oferă soluţie pentru o mulţime foarte largă (de cele mai multe ori infinită) de date de intrare valide. Avantajul descrierii algoritmilor prin scheme logice este dat de libertatea totală de înlănţuire a operaţiilor (practic. expresia3.

Instrucţiunea compusă este formată dintr-un grup de instrucţiuni delimitate şi grupate în mod precis (între acolade { } în C sau între begin şi end în Pascal). Basic) au fost de mult scoase din uz. Această substituire poartă numele de imbricare (de la englezescul brickcărămidă). instrucţiune2. cea pe care se bazează toate limbajele actuale de programare acestor instrucţiuni. Limbajul de programare C are un statut mai special el putînd fi privit. Teorema de echivalenţă a puterii de descriere prin pseudo-cod cu puterea de descriere prin schemă logică afirmă că programarea structurată (aparent limitată de cele patru structuri) este echivalentă cu programarea nestructurată (liberă de structuri impuse). el fiind foarte apropiat de scrierea naturală. grupul instrucţiunilor ce se repetă se numeşte corpul ciclului iar condiţia logică care (asemenea semaforului de circulaţie) permite sau nu reluarea execuţiei ciclului este denumită condiţia de ciclare sau condiţia de scurt-circuitare (după caz). Cît timp <condiţie_logică> execută instrucţiune. Ele sînt echivalente între ele. datorită structurii sale. de exemplu limbajul de asamblare. În plus. de exemplu limbajul Pascal. pseudo-codul limitează libertatea de descriere doar la structurile prezentate. În cazul ciclurilor. 3. o teoremă fundamentală pentru programare afirmă că puterea de descriere a pseudolimbajului este aceeaşi cu cea a schemelor logice. Peste tot unde în pseudo-cod apare cuvîntul instrucţiune el poate fi înlocuit cu oricare din cele patru instrucţiuni elementare. să mai observăm că ciclul de tipul Pentru … pînă la conţine (în mod ascuns) o instrucţiune de incrementare a variabilei contor. Condiţionala - Dacă <condiţie_logică> atunci instrucţiune1 [altfel instrucţiune2]. Spre deosebire de pseudo-cod care permite doar structurile noi formate prin imbricarea repetată a celor patru instrucţiuni (cărămizi) în modul precizat. înainte de verificarea condiţiei logice. Etapele realizării unui program sînt: 18 . ca făcînd parte din ambele categorii.3 Programul Prin program se înţelege un şir de instrucţiuni-maşină care sînt rezultatul compilării algoritmului proiectat spre rezolvarea problemei dorite ce a fost descris într-un limbaj de programare (ca şi cod sursă). Forma de programare care se bazează doar pe cele patru structuri se numeşte programare structurată (spre deosebire de programarea nestructurată bazată pe descrierea prin scheme logice). lizibilitatea şi fiabilitatea oferită de cele patru structuri elementare (şi asta fără a îngrădi libertatea de exprimare) programarea structurată este net avantajoasă. schemele logice permit structurarea în orice succesiune a celor patru instrucţiuni elementare. Repeat-Until. fie o singură instrucţiune simplă (una din cele patru). Read. prin ordinea. Evident. limbajele de programare nestructurată (Fortran. ele (limbajele de asamblare) sînt necesare a fi folosite în continuare doar în programarea de sistem şi în programarea industrială (în automatizări). le corespund respectiv: 2. Nu acelaşi lucru se întîmplă în cazul ciclului de tipul Cît timp. 4. Acestea din urmă se numesc limbaje de nivel scăzut (low-level). 3. în mod obligatoriu. mai ales pentru un vorbitor de limbă engleză. Ciclurile – Există (din motive de uşurinţă a descrierii algoritmilor) trei tipuri de instrucţiuni de ciclare. 4. Pentru var_contor:=val_iniţială pînă la val_finală execută instrucţiune. spre deosebire de limbajele de programare mai apropiate de codurile numerice ale instrucţiunilor microprocesorului. Observăm că ciclul de tipul Repetă are condiţia de repetare la sfîrşit ceea ce are ca şi consecinţă faptul că corpul ciclului se execută cel puţin odată. oricare variantă de descriere putînd fi folosită în locul celorlalte două. … pînă cînd <condiţie_logică>. aparent. ordinea lor de execuţie fiind dată de sensul săgeţilor. Repetăm că deşi. cînd este posibil ca instrucţiunea compusă din corpul ciclului să nu poată fi executată nici măcar odată. programele scrise într-un limbaj de programare ce cuprinde aceste instrucţiuni este foarte uşor de citit şi de înţeles. fie o instrucţiune compusă. Prin instrucţiune se va înţelege atunci. If-Then-Else. În limba engleză. Să observăm că. Do-While. Write. For. cu modificări sau adăugiri minimale: Repetă instrucţiune1. Limbajele de programare care sînt relativ apropiate de limbajele naturale sînt denumite limbaje de nivel înalt (high-level). exprimate în limba română.3. În fapt.

c (.com pentru sistemele DOS+Windows) Observăm că aceste patru (sau trei. Secretul învăţării rapide a programării Există posibilitatea învăţării rapide a programării ? Desigur. De exemplu. pentru cel ce doreşte aceasta. Tocmai de aceea. problemele ce îşi aşteaptă rezolvarea cu ajutorul calculatorului sînt importante sau stringente. cu extensia . lansare realizată de interpretorul de comenzi al sistemului de operare (command. mai temeinice sau mai superficiale. Şi aceasta datorită faptului că efortul de învăţare a fost mascat în spatele efortului (intens motivat!) de a comunica şi de a ne face cunoscute intenţiile şi gîndurile. pentru Turbo Pascal) etape sînt complet independente în timp unele de altele şi necesită utilizarea a patru programe ajutătoare: Editor de texte. etapa de traducere din limbajul de programare Pascal sau C în limbajul intern al micro-procesorului.exe  Execuţia (Run). etapa de lansare în execuţie propriu-zisă a programului obţinut. doar o unealtă “de scris”. etc. Compilator Pascal sau C. în cazul fişierului obiect acesta nu mai poate fi folosit decît pe maşina (calculatorul) pentru care a fost creat (datorită instrucţiunilor specifice micro-procesorului din care este compus).pas sau . 19 . În cazul mediilor de programare integrate (Turbo sau Borland) comandarea acestor patru programe ajutătoare precum şi depanarea erorilor de execuţie este mult facilitată. merită subliniat faptul că în timp ce fişierul text Pascal sau C. Experienţa predării şi învăţării programării ne-a dovedit că există metode diferite de învăţare a programării. Am putea chiar presupune că soluţionarea lor rapidă este un deziderat mai important decît învăţarea programării. C. procesul de învăţare a ei este foarte rapid.).exe (în limbajul Pascal)  Link-editarea. ce conţine codul sursă. rezultînd un fişier executabil (această etapă este comasată în Turbo Pascal sau Borland Pascal cu etapa de compilare). Acesta. etapă ce se realizează cu ajutorul unui program editor de texte rezultatul fiind un fişier Pascal sau C.  4. asamblare. etapă la care se adaugă modului obiect rezultat la compilare diferite module conţinînd subprograme şi rutine de bibliotecă. dacă ne aflăm într-o ţară străină sau dacă dorim apropierea de o persoană străină (mai ales dacă este atrăgătoare şi de sex opus…) categoric vom constata că am învăţat mult mai iute limba respectivă. Deasemenea. tot astfel programarea se poate învăţa mult mai uşor apelînd la ajutorul unui profesor sau a unui specialist. Aşa cum “meseria nu se învaţă.exe sau .O. Din moment ce se doreşte învăţarea rapidă a programării înseamnă că. Cu toţii am putut constata că dacă există o motivaţie sau nevoie puternică de a comunica în acea limbă. nu spre “silabisirea” limbajului de programare. La fel. prin experienţa şi cunoştinţele sale de specialitate ne poate ajuta să păşim alături de el “pe cărări bătătorite” şi într-un ritm susţinut. ci spre rezolvarea de probleme şi spre scrierea directă a programelor de soluţionare a acestora. cel puţin pentru o perioadă de timp. În plus. metoda secretă cea mai rapidă de “ascensiune” în programare este metoda “privirii concentrate spre vîrf. poate fi transportat pe orice maşină (calculator) indiferent de micro-procesorul acesteia urmînd a fi compilat "la faţa locului". mai rapide sau mai lente. În concluzie. Dacă vrei iute să înveţi să scrii. ci se fură“. pentru învăţarea rapidă şi cu uşurinţă a programării efortul trebuie îndreptat. într-o descriere plastică şi metaforică. Astfel. La urma urmei. Concentrîndu-ne asupra problemelor ce le soluţionăm nici nu vom observa cînd şi în ce fel am învăţat să scriem programe.com) poate fi compus din module obiect care provin din surse diferite (fişiere Pascal. Link-editor şi Interpretorul de comenzi al S. cu extensia . cu extensia . şi este realizată cu ajutorul programului compilator Pascal sau C şi are ca rezultat un fişier obiect. contează cum sau în ce mînă ţii stiloul ?… Nu trebuie deloc neglijat şi un al doilea "factor secret". Să observăm mai întîi că pentru învăţarea unei limbi străine este necesară comunicarea şi vorbirea intensă a acelei limbi. vom prezenta în continuare una din cele mai rapide metode de învăţare a programării.obj (în limbajul C) sau . pe calculatoare diferite (avînd micro-procesoare diferite) vom avea nevoie de compilatoare Pascal sau C diferite.cpp)  Compilarea. programarea este doar un instrument.Editarea codului sursă. un program rezultat (un fişier . Deci. cu ghidul alături şi pe cărări bătătorite”. fiind conştienţi de acest fapt. să remarcăm faptul că fişierele obiect rezultate în urma compilării pot fi link-editate (cu grijă !) împreună chiar dacă provin din limbaje de programare diferite. şi nu un scop în sine.

(Orice se va scrie după punct va fi ignorat de către } compilator) Exemplu : Program Un_Simplu_Test. #include <math./2+e*(1+e). printf(“Raza=%4i Perimetrul= %6.68. Aria=’. Vom pleca de la prezentarea structurii generale a unui program iar apoi vom trece la prezentarea celor patru structuriinstrucţiuni elementare conţinute în psedo-limbajul de descriere a algoritmilor. { PI – constantă reală // C este pow(x.&j). { Sqr (Square) – funcţia de i+=(j-1)* (2*j+1)*(2*j+1). de format de citire. noţiunile elementare de programare în limbajele Pascal şi C (în paralel).2f – descriptorul de format de afisare :6:2 – pe 6 poziţii descriptorul de format de afisare a unei valori de ecran cu rotunjit la 2 zecimale } reale(flotante) pe 6 poziţii rotunjit la 2 zecimale 20 . Peste tot vor apare linii de comentariu (ignorate de compilator). se afiseaza cu %6. } Atribuirea : var:=expresie.M_PI*i*i). expresia2. & este operatorul de adresare Writeln(‘Raza=’. var3. pe cînd în C ele sînt cuprinde între construcţia de tipul /* comentariu*/ sau apar la sfîrşitul liniei precedate de două slash-uri //comentariu.perimetrul:real. variabile. {această linie poate să // linii de incluziuni de fişiere header lipsească} { Zona de declaraţii constante.j:integer. // “%i %i” este descriptorul Perimetrul:=2*PI*i. // %6. În limbajul Pascal comentariile sînt cuprinse între acolade {comentariu}.j).j:integer. float perimetrul.’ Perimetrul=’.j. Exemplu : #include <stdio.j. ….. PI*Sqr(i):6:2).Noţiuni primare de programare în Pascal şi C În spiritul celor spuse mai sus.&i. vom introduce acum "într-un ritm alert". Writeln(‘Rezultatul este:’.perimetrul.x). Var x:real.y) implicită } perimetrul=2*M_PI*i.. Const e=2. { împărţire întreagă obligatorie } j=2000 / 15.2f Aria= { perimetrul si aria fiind valori reale. var2.…. expresia3. BEGIN x:=1. Corpul programului poate fi privit ca o instrucţiune compusă } // corpul programului format din instrucţiuni END. Vom avea în plus grijă de a precede descrierea fiecărei structuri elementare de liniile de declarare a tipului variabilelor implicate.h> // declară constanta M_PI Var i. j:=2000 div 15. // în C avem operatorul ridicare la pătrat } // de adunare + înainte de egal = .i:4.x). funcţia putere în perimetrul:=2*PI*i.h> // declară constanta M_PI Var i. Structura unui program Program Nume_de_Program.’ perimetrul=2*M_PI *i. var3.i.perimetrul:real. …. proceduri // declaraţii de variabile şi funcţii externe (globale) şi funcţii } BEGIN void main(void){ { Corpul programului format din instrucţiuni // declaraţii de variabile locale terminate cu punct-vigulă . // împărţire întreagă implicită !! i:=i+(j-1)*Sqr(2*j+1). …………../2+e*(1+e).68. …………. …………. #include <math.h> int e=2. END. Scrie var1.. float perimetrul. Readln(i. void main(void){ x=1. Sau Scrie expresia1.perimetrul:6:2. Intrare/Ieşire : Citeşte var1.2f”. int i. printf(“Rezultatul este %f:”. terminate cu punct-vigulă . prin exemple concrete. float x. …………. var2. { citirea variabilelor i şi j } scanf(“%i %i”. int i.

instrucţiune2.2=(-b±√ delta)/(2*a) .suma.i++) For i:=1 to 100 do suma+=i.(-b+sqrt(delta))/(2*a):6:2).c coeficienţii reali a unei ecuaţii de gradul II. ………….j. Exemple de probleme rezolvate Prezentăm în continuare. ………….i<=100. suma=0.ecuaţia de gradul II este de forma ax2+bx+c=0 -presupunînd că a ≠ 0 calculăm determinantul ecuatiei delta=b*b-4*a*c . Writeln('x2='.j. Ciclul de tipul Do-While: Cît timp <condiţie_logică> execută instrucţiune. Descrierea algoritmului: .j.b.suma:integer.i=1. spre iniţiere. If delta>=0 then Begin Writeln('x1='. -√(delta)/(2*a)) Program Ecuatie_grad_2. Var i. Suma:=suma+i..j. int i.. ………….Readln(a..j.dacă delta < 0 atunci ecuaţia are soluţiile complexe z1=(-b/(2*a). { varianta Pascal } Var a.Condiţionala : Dacă <condiţie_logică> atunci instrucţiune1 [altfel instrucţiune2].delta:real. Var i. suma+=i..j. delta:=b*b-4*a*c.suma:integer. suma+=i.. cîteva exemple de probleme rezolvate. fiecare program va fi precedat de o scurtă descriere a modului de elaborare a soluţiei.i:=1. Until i>100.b. ………….j. i:=i+1. for(suma=0. suma:=0. else suma+=j. suma:=0. int i.c.. Var i. Var i.b. i:=i+1. If i <= 2*j+1 then suma:=suma+i if (i<=2*j+1) suma+=i else suma:=suma+j.dacă delta >= 0 atunci ecuaţia are soluţiile reale x1. Se citesc a. suma:=0. Ciclul de tipul For (cu contor): Pentru var_contor:=val_iniţială pînă la val_finală execută instrucţiune. Repeat do suma:=suma+i.suma:integer. √(-delta)/(2*a)). BEGIN Write('Introd. Deasemenea. Vom oferi programul rezultat atît în limbajul de programare Pascal cît şi în limbajul C. z1=(-b/(2*a). ………….suma.suma:integer. while (i++<100). While i<=100 do begin while (i++<100) suma:=suma+i.c). Ciclul de tipul Repeat-Until: Repetă instrucţiune1.suma.. suma=0. 21 .(-b-sqrt(delta))/(2*a):6:2). …………. int i. 1. a. suma.i:=1. ………….. Să se afişeze soluţile ecuaţiei.i=1.i=1. … pînă cînd <condiţie_logică>. ………….c:'). int i. End.j.b.

2f. begin laturi_ok:= (a>0) and (b>0) and (c>0) and (a+b>c) and (a+c>b) and (b+c>a) .reale: x1=%6. } } 2.’ . void main(){ printf("Introd.End else Begin Writeln('z1=('.b.-b/(2*a):6:2. Descrierea algoritmului: .c reale pot reprezenta laturile unui triunghi.’ . END. Dacă da. END. -sqrt(-delta))/(2*a):6:2./a. ‘. { Pascal } Var a.p:real.(-b+sqrt(delta))/2.b.2f)". End Readln.sqrt(-delta)/2. readln.(-b-sqrt(delta))/2. ‘)’). delta=b*b-4*a*c. writeln(‘Perimetrul=’. function laturi_ok:boolean./a).c.-sqrt(delta)/2.după condiţia este îndeplinită vom calcula perimetrul şi aria triunghiului folosind formula lui Heron s=sqrt(p(p-a)(p-b)(p-c)) unde p=(a+b+c)/2.%6.&c).s:5:2). ‘. // coeficientii ecuatiei de gradul II float delta.b. x2=(%6.2f. } else { printf("Sol. BEGIN write('introduceti laturile').h> #include <math.readln(a. Writeln('z2=('.c). if (delta>=0) { printf("Sol. IF laturi_ok then begin p:=(a+b+c)/2.h> float a.complexe: x1=(%6.2*p:5:2). Program Laturile_Unui_Triunghi.2f.condiţia necesară pentru ca trei numere să poată fi lungimile laturilor unui triunghi este ca cele trei numere să fie pozitive (condiţie implicită) şi suma a oricăror două dintre ele să fie mai mare decît cel de-al treilea număr ./a. end.2f".b. // versiunea C #include <stdio.c.ecuatiei a b c:").&a.-b/2. să se caculeze perimetrul şi aria sa.-b/2/a. s:=sqrt(p*(p-a)*(p-b)*(p-c)).&b.%6. ‘)’). -b/(2*a):6:2.s. x2=%6. sqrt(-delta))/(2*a):6:2. writeln('Aria='. end else writeln('Nu formeaza triunghi').coefic. Să se determine dacă trei numere a./a. // versiunea C 22 ./a).scanf("%f %f %f".2f).

&b. BEGIN Writeln(‘Introduceti limita n=’).&c).2f”.p. căci: d1 | p ⇒ p = d1*d2 (unde d1 < d2) ⇒ d1 ≤ √ d1*d2 = √p iar d2 ≥ √ d1*d2 = √p Program Nr_prim.&n).while .n--)s+=n.laturile a b c:”).Readln(n).i:word. Readln. for(.n>0.i:word..s.2*p). Să se determine daca p este număr prim. void main(void){ printf(“Introd. Descrierea algoritmului: .s. END. 23 .2f.h> int n.s. acest interval este suficient pentru depistarea unui divizor.un număr p este prim dacă nu are nici un divizor înafară de 1 şi p cu ajutorul unei variabile contor d vom parcurge toate valorile intervalului [2. √p]. prim:=true. if (validare_laturi(a. prim:boolean. For i:=1 to n do s:=s+i.h> float a.float b.float c){ return( (a>0)&&(b>0)&&(c>0)&&(a+b>c)&&(b+c>a)&&(a+c>b)). } } 3. Writeln(‘s=’. } 4. Se citeşte valoarea întreagă p.readln(p).s=sqrt(p*(p-a)*(p-b)*(p-c)).b. Se citeşte n întreg. scanf(“%i”. { Pascal } Var n.vom oferi varianta în care suma primelor n numere naturale va fi calculata cu una dintre instructiunile repetitive cunoscute(for.&a.s. printf(“Aria=%6.h> #include <math. s:=0. // versiunea C #include <stdio. { Pascal } Var p.scanf(“%f %f %f”.c. n:”).repeat) fără a apela la formula matematică cunoscută S(n)=n*(n+1)/2 Program Suma_n. int validare_laturi(float a. Perimetrul=%6.c)){ p=(a+b+c)/2. } void main(void){ printf(“Introd. Să se determine suma primelor n numere naturale. BEGIN write('p=').#include <stdio.s). printf(“S(n)=%i”.b. Descrierea algoritmului: .s).

i:integer.sir[80]. default: if (isalpha(sir[i])) consoane++.h> #include <math. END.Vocale. void main(void){ printf(“Introd. // versiunea C #include <stdio.consoane=0. } 5.sir[i]!='. break.’ Consoane:’. p.prim. } 24 .h> int i.gets(sir).’E’. printf(“%i %s nr. prim=p % 2.Vocale:=0.propozitia terminata cu punct:’). prim:=true.i-Vocale-Consoane).’I’. Writeln(‘Vocale:’.for i:=2 to trunc(sqrt(p)) do if n mod i=0 then prim:=false. i+=2) prim=p % i.’ do begin If Upcase(sir[i]) in [‘A’.'. Inc(i).' este nr prim') else write(p.&p). Consoane.h> int p. scanf(“%i”. Var sir:string[80]..vocale=0.h> #include <ctype. While sir[i]<>’.Consoane. END.i.’Z’] then Inc(Consoane). char c.’ Alte caractere:’.Realn(sir). // versiunea C (optimizată !) #include <stdio.prim”. end. for(i=3. i:=1. Program Vocale.Consoane:=0. Vocale.’O’. (i<=sqrt(p))&&(prim). void main(void){ printf("Introd. BEGIN Write(‘Introd. for(i=0. p:”). Să se determine cîte vocale şi cîte consoane conţine propoziţia. (prim ? ”este”: ”nu este”)). Se citeşte o propoziţie (şir de caractere) terminată cu punct.i++) switch (toupper(sir[i])){ case 'A': case 'E': case 'I': case 'O': case 'U': vocale++.' nu e nr prim'). if prim then write(p.propozitia terminata cu punct:").’U’] then Inc(Vocale) else If Upcase(sir[i]) in [‘A’.

vocale. Consoane:%i.printf("Vocale:%i. Alte car. consoane.:%i". i-vocale-consoane). } 25 .

Metoda practică de învăţare ce garantează rezultate imediate
Dacă cele spuse mai sus cu privire la secretul învăţării rapide a programării, acum nu ne mai rămîne decît să începem să aplicăm practic ideile prezentate. Pentru aceasta, avem la dispoziţie următoarea metodă care garantează cu siguranţă rezultate. Iat-o, pe paşi: 1. 2. 3. se citeşte şi se înţelege cît mai bine exemplul de problemă rezolvată (se poate începe chiar cu primul exemplu de mai sus) se acoperă (se ascunde) soluţia şi se încearcă reproducerea ei din memorie (reinventarea soluţiei) pe calculator numai în cazuri excepţionale se poate apela (se poate trage cu ochiul) la soluţie

Oricare dintre noi poate recunoaşte aici metoda pe care o aplică copiii din primele clase primare: metoda trasului cu ochiul la rezultatul aflat la spatele manualului sau al culegerii de probleme. Din moment ce metoda este verificată şi garantată (am folosit-o şi noi cîndva), de ce ne-ar fi ruşine s-o aplicăm acum din nou ? Iată în continuare o listă de probleme de "antrenament" care au majoritea rezolvarea într-unul din capitolele următoare. Este numai bine pentru a începe să aplicăm metoda oferită chiar acum !

Probleme selecţionate - Enunţuri Probleme propuse spre rezolvare (probleme de antrenament)
1.      2.           Se citesc a, b, c trei variabile reale. Să se afişeze maximul şi minimul celor trei numere. Să se afişeze cele trei numere în ordine crescătoare. Să se determine dacă cele trei numere pot reprezenta laturile unui triunghi. Dacă da, să se determine dacă triunghiul respectiv este isoscel, echilateral sau oarecare. Să se determine dacă cele trei numere pot reprezenta laturile unui triunghi. Dacă da, să se determine mărimile unghiurilor sale şi dacă este ascuţit-unghic sau obtuz-unghic. Să se afişeze media aritmetică, geometrică şi hiperbolică a celor trei valori. Se citeşte n o valoare întreagă pozitivă. Să se determine dacă n este divizibil cu 3 dar nu este divizibil cu 11. Să se determine dacă n este pătrat sau cub perfect. Să se afişeze primele n pătrate perfecte. Să se determine numărul cuburilor perfecte mai mici decît n. Să se găsească primul număr prim mai mare decît n. Să se afişeze primele n numere prime: 2, 3, 5, 7,…, pn. Să se determine toate numerele de 4 cifre divizibile cu n. Să se determine suma cifrelor lui n. Să se afişeze răsturnatul lui n. (Ex: n=1993 => n_răsturnat =3991). Să se afişeze următorul triunghi de numere: 1 12 123 …….. 123…n Se citesc m, n două variabile întregi pozitive.  Să se determine toate pătratele perfecte cuprinse între m şi n, inclusiv.  Să se determine toate numerele prime cuprinse între m şi n.  Să se determine toate numerele de 4 cifre care se divid atît cu n cît şi cu m.

3.

26

 4. 5.

Să se determine c.m.m.d.c. al celor două numere folosind algoritmul lui Euclid.

Să se calculeze u20 , u30 , u50 ai şirului cu formula recursivă un=1/12un-1+1/2un-2 pentru n>=2 şi u0=1, u1=1/2. Se citeşte n gradul unui polinom şi şirul an, an-1, … , a1, a0 coeficienţilor unui polinom P.  Se citeşte x, să se determine P(x).  Se citesc x şi y, să se determine dacă polinomul P schimbă de semn de la x la y.  Se citeşte a, să se determine restul împărţirii lui P la x-a. Se citesc m, n gradele a două polinoame P şi Q, şi coeficienţii acestora. Să se determine polinomul produs R=PxQ. Se citeşte o propoziţie (şir de caractere) terminată cu punct. Să se determine cîte vocale şi cîte consoane conţine propoziţia. Să se afişeze propoziţia în ordine inversă şi cu literele inversate (mari cu mici). Să se afişeze fiecare cuvînt din propoziţie pe cîte o linie separată. Să se afişeze propoziţia rezultată prin inserarea în spatele fiecărei vocale ‘v’ a şirului “pv” (“vorbirea găinească”). Se citeşte m, n dimensiunea unei matrici A=(ai,j)mxn de valori reale. Se citesc l, c. Să se afişeze matricea obţinută prin eliminarea liniei l şi a coloanei c. Se citeşte n întreg pozitiv, să se afişeze matricea obţinută prin permutarea circulară a liniilor matricii cu n poziţii. Să se determine suma elementelor pe fiecare linie şi coloană. Să se determine numărul elementelor pozitive şi negative din matrice. Să se determine linia şi coloana în care se află valoarea maximă din matrice. Să se determine linia care are suma elementelor maximă. Se citesc m, n, p şi apoi se citesc două matrici A=(ai,j)mxn şi B=(bj,k)nxp.Să se determine matricea produs C=AxB. Se citeşte un fişier ce conţine mai multe linii de text. Să se afişeze linia care are lungime minimă. Să se afişeze liniile care conţin un anumit cuvînt citit în prealabil. Să se creeze un fişier care are acelaşi conţinut dar în ordine inversă.

6. 7.     8.       9. 10.   

27

Probleme de examen
1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16. 17. 18. 19. 20. 21. 22. 23. 24. 25. 26. Se citeşte x o valoarea reală. Să se determine radical(x) cu 5 zecimale exacte pe baza şirului convergent xn=1/2 (xn-1+x / xn-1) cu x0>0 arbitrar ales. Se citeşte x o valoarea reală şi k un număr natural. Să se determine radical de ordinul k din x cu 5 zecimale exacte pe baza şirului convergent xn=1/k ( (k-1) xn-1+x / xn-1k-1) cu x0>0 arbitrar ales. Să se determine c.m.m.m.c. a două numere m, n citite. Se citeşte n, să se determine toate perechile (x, y) care au cmmmc(x,y)=n. Se citesc a, b, c întregi pozitive, să se determine toate perechile întregi (x, y) care conduc la egalitatea c=ax+by. Se citeşte n o valoare întreagă pozitivă. Să se determine toate descompunerile în diferenţă de pătrate a lui n. Să se determine toate tripletele (i, j, k) de numere naturale ce verifică relaţia i2+j2+k2=n unde n se citeşte. Se citeşte n, să se afişeze toate numerele pitagoreice mai mici sau egale cu n. Se citeşte n, să se determine toate numerele perfecte mai mici decît n. (Un număr este perfect dacă este egal cu suma divizorilor săi, ex. 6=1+2+3.) Se citeşte n, să se afişeze toate numerele de n cifre, formate numai cu cifrele 1 şi 2 şi care se divid cu 2n. Se citeşte n, să se afişeze toate numerele de n cifre care adunate cu răsturnatul lor dau un pătrat perfect. Se citeşte n întreg pozitiv, să se afişeze n transcris în baza 2. Se citeşte n întreg pozitiv scris în baza 2, să se afişeze n transcris în baza 10. Se citeşte n întreg pozitiv, să se afişeze n în transcripţia romană. (Ex: 1993=MCMXCIII , unde M=1000, D=500, C=100, L=50, X=10, V=5, I=1.) Se citeşte n, să se afişeze descompunerea acestuia în factori primi. Se citesc m, n numărătorul şi numitorul unei fracţii. Să se simplifice această fracţie. Se citeşte n, să se afişeze toate posibilităţile de scriere a lui n ca sumă de numere consecutive. Se citeşte n şi k, să se afişeze n ca sumă de k numere distincte. Se citeşte n, să se determine o alegere a semnelor + şi – astfel încît să avem relaţia 1± 2± … ± (n+1) ± n=0, dacă ea este posibilă. Se citeşte n şi şirul de valori reale x1, x2, … , x n-1, xn ordonat crescător. Să se determine distanţa maximă între două elemente consecutive din şir. Se citeşte n gradul unui polinom şi şirul xn, xn-1, … , x1 soluţiilor reale a unui polinom P. Să se determine şirul an, an-1, … , a1, a0 coeficienţilor polinomului P. Se citesc două şiruri de valori reale x1, x2, … , x n-1, xn şi y1, y2, … , y m-1, ym ordonate crescător. Să se afişeze şirul z1, z2, … , z n+m-1, zn+m rezultat prin interclasarea celor două şiruri. Un şir de fracţii ireductibile din intervalul [0,1] cu numitorul mai mic sau egal cu n se numeşte şir Farey de ordinul n. De exemplu, şirul Farey de ordinul 5 (ordonat crescător) este: 0/1, 1/5, ¼, 1/3, 2/5, ½, 3/5, 2/3, ¾, 4/5, 1/1. Să se determine şirul Farey de ordinul n, cu n citit. Se citeşte n şi S o permutare a mulţimii {1, 2, …, n}. Să se determine numărul de inversiuni şi signatura permutării S. Se citeşte n şi S o permutare a mulţimii {1, 2, …, n}. Să se determine cel mai mic număr k pentru care Sk={1, 2, …, n}. Fie M={1, 3, 4, …} mulţimea numerelor obţinute pe baza regulii R1, şi a regulii R2 aplicate de un număr finit de ori: R1) 1∈M R2) Dacă x∈M atunci y=2x+1 şi z=3x+1 aparţin lui M. Se citeşte n, să se determine dacă n aparţine mulţimii M fără a genera toate elementele acesteia mai mici decît n. Se citeşte n, k şi o matrice A=(ai,j) nxn pătratică. Să se determine Ak. Se citeşte n şi o matrice A=(ai,j) nxn pătratică. Să se determine d determinantul matricii A. Se citeşte n şi cele n perechi (xi, yi) de coordonate a n puncte Pi în plan. Să se determine care dintre cele n puncte poate fi centrul unui cerc acoperitor de rază minimă. Să se determine, cu 5 zecimale exacte, rădăcina ecuaţiei x3+x+1=0 care există şi este unică în intervalul [-1,1]. Se citeşte n şi şirul de valori reale x1, x2, … , x n-1, xn. Să se determine poziţia de început şi lungimea celui mai mare subşir de numere pozitive. Se citeşte n, să se afişeze binomul lui Newton: (x+y)n.

27. 28. 29. 30. 31. 32.

28

x n-1.A(i. (Tabla de şah va fi reprezentată printr-o matrice pătratică de 8x8). Se citeşte n.m. x2.1) pentru i>0 şi n=0. (Fn=Fn1+Fn-2 pentru n>1 şi F1=1. xn ordonate crescător folosind algoritmul căutării binare. O2) i se adaugă la sfîrşit cifra 0. prenumele şi media tuturor studenţilor din grupă.  Să se afişeze toţi studenţii bursieri.  Să se afişeze toţi studenţii din prima jumătate a alfabetului.n)=n+1 pentru i=0.  Să se afişeze studentul cu cea mai mare medie. 40.d. prenumele şi media tuturor studenţilor din cele două grupe ale anului în ordinea descrescătoare a mediilor. a două numere m şi n. 35.33. pentru a obţine un n care se citeşte. 29 .c. F0=0). şi an=a(ak)2 pentru n=2k+1.  Să se creeze prin interclasare un fişier totalizator care conţine toţi studenţii anului în ordinea descrescătoare a mediilor.p. … . Scrieţi o funcţie recursivă pentru a determina c. Avem la dispoziţie două fişiere ce conţin numele. 34. Scrieţi o funcţie recursivă pentru a calcula an pe baza relaţiei an=(ak)2 pentru n=2k. Să se determine peste cîţi ani data de azi va cădea în aceeaşi zi a săptămînii.m. O3) dacă n este par se împarte la 2. Scrieţi o funcţie recursivă pentru a determina prezenţa unui număr x într-un şir de valori reale x 1. Se citeşte n. Scrieţi o funcţie recursivă pentru a determina o aşezare a 8 turnuri pe o tablă de şah astfel încît să nu se atace între ele. 44. Avem la dispoziţie următoarele trei operaţii care se pot efectua asupra unui număr n: O1) i se adaugă la sfîrşit cifra 4. 36. 41.  Să se afişeze studentul care are media cea mai apropiată de media aritmetică a mediilor pe grupă.n-1)) pentru i>0 şi n>0. Să se afişeze şirul operaţiilor care se aplică succesiv.k) ? 37. să se afişeze binomul lui Newton generalizat: (x 1+x2+…+xp)n=Σn!/(n1!n2!…np!) x1n1x2n2…xpnp pentru n1+n2+…+np=n şi ni>0. 39.  Să se afişeze toţi studenţii din ambele grupe care au media mai mare decît media anului. Să se determine suma tuturor numerelor formate numai din cifre impare distincte. Fie funcţia lui Ackermann definită astfel: A(i.n)=A(i-1. i=1. A(i. A(i.  Să se afişeze toţi studenţii în ordine inversă decît cea din fişier.n)=A(i-1. Care este cea mai mare valoare k pentru care se poate calcula A(k. 42. Avem la dispoziţie un fişier ce conţine numele. 38. pornind de la 4. să se determine descompunerea lui n ca sumă de numere Fibonacci distincte.  Să se creeze un fişier catalog care să conţină aceleaşi informaţii în ordinea alfabetică a numelui. 43.

Existenţa unei metode de proiectare a algoritmilor atît de general valabilă. Dificultatea problemelor de programare a căror enunţuri urmează este considerată maximă de teoreticienii informaticii (ele se numesc probleme NP-complete). asta se datorează numai faptului că studiul matematicii are vechime şi problemele. chiar şi pentru valori mici ale lui n (de ordinul sutelor) am avea de aşteptat pentru găsirea soluţiei de 10 miliarde de ori mai mult decît a trecut de la Big Bang încoace ! Pot fi în această situaţie considerate astfel de programe ca rezolvări rezonabile. unde c este un factor de proporţionalitate ce poate varia. Cea mai largă estimare pentru vîrsta Universului nostru nu depăşeşte 20 mild. Dar. …. se cere să se găsească un circuit (un şir de muchii înlănţuite) care trece prin fiecare vîrf o singură dată. o mulţime de probleme foarte dificile care îşi aşteaptă încă rezolvarea. cum este metoda back-tracking. 3. d2. 10 ? Exemplele următoare sînt doar cîteva. căutarea soluţiei se face într-un mod exhaustiv (se caută "peste tot". să zicem. 4. p2. pentru n=100 avem 2100=(210)10≈ (103)10=1030. Asemănarea cu matematica ne interesează mai ales în privinţa unui aspect "capcană" asupra căruia dorim să atragem atenţia aici. …. ani ceea ce transformat în secunde conduce la un ordin de mărime mai mic de 20. indiferent de calculator. (varianta simplificată) Dîndu-se un graf (o hartă). Problema rucsacului. dificultatea problemelor de informatică nu este dată de faptul că nu se cunoaşte un algoritm de rezolvare a lor. dintr-o listă cunoscută ce conţine la ora actuală peste şase sute de astfel de probleme. de la c=12.Probleme dificile După cum se poate bănui. durata căutării are o creştere exponenţial-proporţională cu dimesiunea datelor de intrare. …. Nu vă lăsaţi păcăliţi de faptul că le-aţi întîlnit în unele culegeri de programare. aşa că o vom introduce în continuare cît mai simplu cu putinţă: printr-un graf se înţelege o mulţime de vîrfuri şi o mulţime de muchii care unesc unele vîrfuri între ele. …. informatica conţine şi ea. în 99% din cazuri. Deci. Ele sînt depăşite în dificultate doar de problemele insolvabile algoritmic ! Dar în ce constă dificultatea lor ? Spre deosebire de matematică. Problema partiţionării sumei.5 cînd algoritmul este executat pe un calculator sau c=62. dn astfel încît suma elementelor partiţiei să fie exact C. Orice hartă (schematizată) rutieră. Problema împachetării. dn o mulţime de n valori întregi pozitive. dn. doar pentru că ele găsesc soluţia în cazurile în care n=2. În informatică nu avem însă aceeaşi situaţie. 2. 5. pn (în caz că ajung în rucsac). la fel ca matematica.8 cînd el este rulat pe un calculator de cinci ori mai performant. Deasemeni el îşi propune să umple lacuna ce mai există încă la ora actuală în cultura de specialitate. deci timpul măsurat în secunde are ordinul de mărime mai mare de 30. Avem un rucsac de capacitate întreagă pozitivă C şi n obiecte cu dimensiunile d1. dn şi avînd asociate profiturile p1. Problema colorării grafului. Fie C un întreg pozitiv şi d1. feroviară sau de trafic aerian reprezintă desenul unui graf. În listă apare des noţiunea de graf. 4. d2. Presupunînd că dispunem de un număr suficient de mare de cutii fiecare avînd capacitatea 1 şi n obiecte cu dimensiunile d1. se cere să se determine numărul optim (cel mai mic) de cutii necesar pentru împachetarea tutror celor n obiecte. Să se determine numărul minim de culori (numărul cromatic) necesar pentru colorarea unui graf astfel încît oricare două vîrfuri unite printr-o muchie (adiacente) să aibă culori diferite. uşor de întîlnit "din greşeală". împreună cu dificultăţile lor. Enunţurile problemelor dificile sau foarte dificile de informatică este. …. Dar. De exemplu. Acest capitol îşi propune să pună în gardă în privinţa dificultăţii problemelor oferind o mică iniţiere în acest domeniu (mai multe se pot afla studiind Complexitatea algoritmilor şi dificultatea problemelor). cu 0<di<1. Dacă în matematică lucrurile nu stau aşa. foarte simplu şi poate fi citit şi înţeles de orice student. Acest fapt consituie o capcană sigură pentru cei ignoranţi. timpul de căutare care depinde de valoarea de intrare n poate avea o expresie de forma T(n)=c⋅ 2n secunde. 1. 3. face ca prea puţine probleme cu care ne putem întîlni să nu aibă o soluţie. 30 . întrucît în cazul metodei back-tracking. Pentru fiecare din aceste probleme nu li se cunosc alte soluţii decît inutilii algoritmi de gen back-tracking. Se cere să se găsească o partiţionare a mulţimii d1. sînt ceva mai bine cunoscute. d2. Se cere să se determine profitul maxim ce se poate obţine prin încărcarea rucsacului (fără ai depăşi capacitatea). mai ales datorită lipsei de cultură de specialitate a autorilor. d2. Problema comisului voiajor. pentru ca să fim siguri că nu lăsăm nici o posibilitate neexplorată). ci datorită faptului că nu se cunoaşte un algoritm eficient (!) de rezolvare a lor. Ba chiar se întîmplă că probleme foarte dificile sînt amestecate în culegerile de probleme de informatică printre probleme uşoare. ….

etc. ar ocupa o planşă de dimensiuni 5x5 metri (!). fără a mai fi necesară prezenţa umană. Dacă aţi văzut că schema electronică internă de funcţionare a unui microprocesor din familia Pentium. planificarea împrumuturilor şi eşalonarea plăţii dobînzilor. alocarea şi distribuirea resurselor primare (mai ales financiare). Dacă s-ar cunoaşte algoritmii de soluţionare optimă atunci majoritatea sectoarelor şi proceselor macro. ci doar soluţii aproximative. Pentru nici una din aceste probleme strategice nu se cunoaşte un algoritm optim de rezolvare. dacă ar fi desenată clasic.Majoritatea acestor probleme apar ca probleme centrale la care se reduc în ultimă instanţă problemele concrete ale unor domenii capitale ale economiei şi industriei. Puţină lume ştie însă că astfel de programe de proiectare performante au putut să apară numai datorită faptului că problema ce stă în spatele funcţionării lor. cum sînt de exemplu planificarea investiţiile. nu se află pe lista de mai sus a problemelor foarte dificile ale informaticii ! 31 . Un exemplu cert de domeniu care s-a dezvoltat extraordinar şi în care rolul soft-ului a fost esenţial este chiar domeniul construcţiei de calculatoare. problema desenării grafurilor planare. nu mai aveţi cum să vă îndoiţi de faptul că numai un soft de proiectare şi cablare performant mai poate controla şi stăpîni super-complexitatea rezultată.şi micro-economice ar putea fi conduse în timp real şi optim (!!) cu calculatorul. mai ales domeniul proiectării şi asamblării de micro-procesoare.

Atragem atenţia asupra unui aspect important. 32 . ele apar mai ales în matematică. După cum rezultă însă din conjectură. ale celor trei diagonale ale feţelor şi a diagonalei principale întregi. De aceea. Evident. uşor de sesizat chiar din desene simple în care valorilor numerice li se asociază segmente de lungimi corespunzătoare. 9. m=3. există multe probleme în informatică pentru care încă nu se cunosc soluţii eficiente. să umple în întregime şi fără suprapuneri pătratul unitate. Conjectura cutiei raţionale. şi au toate ca specific un fapt care este de mare interes pentru programatori. 4. 4. b2+c2 . 64. q a ecuaţiei nm+1=pq este n=2. ele nu-şi suportă vecinătatea unele cu altele ! 2. De fapt. b. Orice fracţie de forma 4/n se descompune ca sumă de trei fracţii egiptene (de forma 1/x).… apoi toate cele de gradul 3: 1. fiind cunoscute sub numele de conjecturi. Astfel. singura soluţie în numere naturale m. descoperirea dezvoltărilor în serie pare să fi plecat de la unele evidente propietăţi geometrice. Conjectura lui Catalan. Întrebare: este posibil ca mulţimea dreptunghiurilor de forma 1/k x 1/(k+1). După părerea noastră. 125.…. În continuare vom oferi o listă de probleme nesoluţionate încă. Fiecare problemă conţine aceeaşi capcană ca şi în problemele capitolului anterior: algoritmii de căutare a contra-exemplelor pot fi concepuţi rapid. 16. abordarea acestui tip de probleme cere din partea programatorului un anumit grad de măiestrie ! Rezolvînd numai una dintre ele veţi fi recompensaţi pe măsură: riscaţi să deveniţi celebri ! 1. de latură 1x1 ? Observaţie: este evident că suma infinită a ariilor dreptunghiurilor este egală cu aria pătratului unitate. 5. … apoi cele de grad 4. Observaţie: într-o exprimare matematic riguroasă. 3. nu se cunoaşte să existe trei întregi a. este de mare interes ca dintr-un număr cît mai mic de subansamble simple (un fel de "cărămizi") să se asambleze obiecte mari cu cît mai multe configuraţii. Conjectura fracţiilor egiptene (atribuită lui Erdös şi Graham). dimensiunile obiectelor rezultate vor avea mărimea ca o combinaţie întreagă ale dimensiunilor subansamblelor iniţiale. p. prin trei-patru cicluri for imbricate sau printr-o soluţie gen back-tracking) dar ei vor deveni în scurt timp total ineficienţi şi vor conduce la programe mari consumatoare de timp. 5. fiecare din aceste conjecturi numerice ar putea fi infirmată (concluzia ar fi atunci că conjectura este falsă) dacă i s-ar găsi un contraexemplu. Incertitudinea asupra lor ar putea fi definitiv înlăturată nu numai prin demonstraţie matematică ci şi cu ajutorul formidabilei puteri de calcul a computerelor. cu atît au tendinţa să se "împrăştie" şi să se "distanţeze" unele de altele tot mai tare. 8. pentru fiecare k întreg pozitiv. cu cît sînt mai mari. Avem Σk>01/(k(k+1))=Σk>0(1/k-1/(k+1))=1. Cel puţin una din diagonale necesită ajustarea lungimii unei bare ! 3. … vom constata că singurele două numere încercuite alăturate sînt 8 şi 9 ! Adică puterile obţinute. vă sugerăm să trataţi cu multă atenţie problemele din acest capitol. încercuind toate puterile de gradul 2: 1. acest efort nu este la îndemîna niciunui matematician dar este posibil pentru un programator înzestrat şi pasionat.Probleme nesoluţionate încă Aşa cum s-a putut constata în capitolul anterior. 2. Comentariu: în multe subdomenii ale construcţiilor . El nu are decît să scrie un program eficient şi să pună calculatorul să caute un contra-exemplu. p=3 şi q=2. Iată însă o surpriză în această situaţie: suma seriei numerice este evidentă analitic însă reprezentarea geometrică a "fenomenului" este "imposibilă" ! 4. 25. Comentariu: aparent. se pare că este imposibil să se construiască scheletul întărit (pe diagonale) al unei cutii paralelipipedice din bare de lungimi tipizate. Observaţie: într-o exprimare matematică riguroasă. Singurele puteri naturale succesive sînt 8=23 şi 9=32. Ori. Nu se cunoaşte existenţa unei cutii paralelipipedice avînd lungimile celor trei laturi. Este necesar doar să se găsească un set de numere pentru care propoziţia respectivă să fie falsă. Comentariu: avem şirul numerelor naturale 1. 27. c astfel încît a2+b2. relativ simpli şi cu efort de programare redus (de exemplu. c2+a2 şi a2+b2+c2 să fie toate patru pătrate perfecte. În mod misterios. Problema umplerii pătratului unitate. n.de exemplu să ne gîndim la stîlpii de înaltă tensiune ridicaţi pe vîrfuri înalte de munte şi asamblaţi în întregime "la faţa locului" numai din bare îmbinate cu şuruburi (fără sudură).

În acest caz. şi z astfel încît 4/n=1/x+1/y+1/z. Puteţi localiza 13 oraşe pe o planetă sferică astfel încît distanţa minimă dintre oricare două dintre ele să fie cît mai mare cu putinţă ? Observaţie: de fapt nu se cunoaşte cît de mult poate fi mărită distanţa minimală ce se obţine dintre cele 78 de distanţe (date de cele 78=C 213 de împerecheri posibile de oraşe). nu neapărat distincte. “stîrnit” fiind de problemele conţinute în lucrarea Arithmetika a matematicianului antic Diofant din Alexandria (de unde şi numele ecuaţiilor diofantice). x şi y nu este obligatoriu să fie întregi ! Acest fapt ridică foarte serioase probleme la proiectarea unui algoritm de căutare a unui astfel de punct (x. Problema punctului raţional. Comentariu: la fel ca şi în cazul cutiei raţionale. Dar tot în aceeaşi perioadă a descoperit şi faptul că cea mai mică soluţie a ecuaţiei diofantice x2 . Comentariu: este încă un mister motivul pentru care egiptenii preferau descompunerea facţiilor numai ca sumă de fracţii egiptene. Descoperiseră ei această descompunere minimală a fracţiilor de forma 4/n ? Dar mai ales. y.109*y2 = 1 este perechea x=158 070 671 986 249 şi y= 15 140 424 455 100.Observaţie: într-o exprimare matematic riguroasă. Comentariu: dacă s-ar cere localizarea a doar 12 puncte pe sferă. Problema celor 13 oraşe. Se pare că cele două dimensiuni pe care geometria plană se bazează conduce la o complexitate inerentă neaşteptat de mare ! 6. x. Problema sumei de puteri. Atenţie. Se ştie că în cazul în care în locul puterii a 3-ia (cu minus) punem puterea a 2-a (cu minus) seria converge la π 2/6. and d întregi pozitivi astfel încît a5+b5=c5+d5 ? Observaţie: Se cunoaşte că în cazul în care puterea este 3 avem soluţia: 1 3+123=93+103 iar în cazul în care puterea este 4 avem soluţia: 1334+1344=594+1584 . transformata Fourier şi fracţiile egiptene ! 5. Comentariu: deşi pare a fi o problemă de analiză matematică pură deoarece ni se cere să găsim expresia sintetică şi nu cea numerică aproximativă a sumei seriei. Există a.1) atunci se cere găsirea unui punct (x. Problema ecuaţiei diofantice de gradul 5. (1. (x-1)2+y2. pentru orice n natural există trei valori naturale. Care este suma seriei de inverse de puteri 1/1+1/23+1/33+1/43+1/53+ …? Observaţie: se cere să se spună către ce valoare converge seria Σk>01/k3 sau Σk>0k-3.y).1) şi (1. în cazul în care în locul puterii a 3-ia punem puterea a 4-a seria converge la π 4/90. 7. (0. De exemplu. nu este greu de arătat că aşezarea care îndeplineşte condiţia cerută este în vîrfurile unui icosaedru (vezi figura alăturată). se pare că există limitări serioase şi neaşteptate în încercarea de optimizare a numărului de subansamble necesare pentru construierea scheletelor sau cadrelor de susţinere. x2+(y-1)2 şi (x-1)2+(y-1)2 să fie toate patru pătrate perfecte. a descoperit în 1637 faimoasa sa teoremă: Ecuaţia diofantică xn+yn=zn nu admite soluţie pentru n>2. Este greu de crezut că în cazul descoperirii aşezării a 13 puncte pe sferă se poate porni tocmai de la icosaedru ! Evident că în rezolvarea aplicativ-practică a acestui tip de probleme nesoluţionate 33 . distanţa minimă maximizată este egală cu latura icosaedrului. Dumneavoastră încercaţi doar să verificaţi această soluţie fără ajutorul calculatorului şi vă veţi putea da seama de performanţele pe care le-a realizat Fermat ! În informatică este acum cunoscut şi demonstrat că este imposibil să se construiască un algoritm general pentru rezolvarea ecuaţiilor diofantice ! 8.0). celebrul matematician Pierre Fermat. Există un punct în plan care să se afle la o distanţă raţională de fiecare din cele patru vîrfuri ale pătratului unitate ? Observaţie: dacă considerăm un pătrat unitate avînd vîrfurile de coordonate (0. b.y) astfel încît x2+y2. ce procese fizice reale erau astfel mai bine modelate ? Înclinăm să credem că există o legătură între fenomenele fizice ondulatorii. Comentariu: căutarea unor algoritmi generali de rezolvare a ecuaţiilor diofantice a condus la importante descoperiri în matematică dar şi în informatică.0). c. există însă uluitoare descoperiri asemănătoare ale unor formule de analiză numerică sau chiar dezvoltări în serie (cea mai celebră fiind cea a lui cifrelor hexazecimale ale lui π) făcute cu ajutorul calculatorului prin calcul simbolic ! Mai multe amănunte găsiţi la adresa corespunzătoare de Internet pe care am trecut-o în ultimul capitol.

10. Comentariu: valoarea finală 1 este ca o "gaură neagră" care absoarbe în final şirul obţinut. 64. se bazează în întregime pe proprietăţile matematice ale divizibilităţii numerelor prime. 16.geometric pînă în prezent rolul programatorului poate fi capital. 32. este de neimaginat fără ajutorul calculatorului ! Comentariu: o consecinţă surprinzătoare a acestei conjecturi este faptul că pe orice curbă de nivel (curbă din teren care uneşte punctele aflate toate la aceaşi altitudine) am putea găsi patru puncte de sprijin pentru o platformă pătrată (un fel de masă) perfect orizontală. astfel masa cu patru picioare va oferi o perfectă stabilitate şi va sta perfect orizontală. Acest fapt ar putea să explice ampla răspîndire a meselor cu patru picioare (!?) în detrimentul celor cu trei: dacă îi cauţi poziţia. vom putea întotdeauna găsi patru puncte pe curbă care pot să constituie vîrfurile unui pătrat ? Observaţie: în cazul curbelor închise regulate (ce au axe de simetrie: cerc. adică 4. pe cînd cea cu trei picioare deşi stă acolo unde o pui din prima (chiar şi înclinată) nu oferă aceeaşi stabilitate. 3. 16. ovoid) nu este greu de arătat prin construire efectivă că există un pătrat ce se "sprijină" pe curbă. Dîndu-se o curbă simplă închisă în plan.1030 atunci orizontul ei de valabilitate este 1030. într-o astfel de situaţie. (Mai multe amănunte puteţi găsi la adresele de Internet pe care le oferim în ultimul capitol.) Este acest fapt legitim ? Ce încredere putem avea în astfel de programe ? După părerea noastră putem acorda o totală încredere acestor algoritmi dar numai în limitele "orizontului" atins de programele de verificare a conjecturii folosite. dacă n este impar se înmulţeşte cu trei şi i se adună unu. 2. Se pleacă de la un n întreg pozitiv. atît de folosiţi în comunicaţia pe Internet. 34 . La ora actuală pentru astfel de situaţii se oferă soluţii aproximative. "Raza" de-a lungul căreia are loc "căderea" în gaura neagră 1 este dată mereu de şirul puterilor lui 2: 2. 16. … cu ultima valoare de forma 3k+1. 64. Problema înscrierii pătratului. 256. de mărime corespunzătoare. În speranţa că am reuşit să vă stîrnim interesul pentru astfel de probleme nesoluţionate încă şi care sînt grupate pe Internet în liste cuprinzînd zeci de astfel de exemple (vezi adresa oferită în ultimul capitol). Să oferim doar un singur exemplu de mare interes actual: algoritmii de încriptare/decriptare cu cheie publică. Dacă n este par se împarte la doi. Pare însă de nedovedit acelaşi fapt în cazul unor curbe închise foarte neregulate ! Găsirea celor patru puncte. 8. Conjectura lui Collatz. Repetînd în mod corespunzător doar aceşti doi paşi se va ajunge întotdeauna la 1 indiferent de la ce valoare n se porneşte ? Observaţie: de exemplu. Dacă programul de verificare a verificat conjectura numerică pe intervalul 1. 1. Acestea constau din algoritmi care încearcă să aproximeze cît mai exact soluţia optimă într-un timp rezonabil de scurt. încheiem acest capitol cu următoarea constatare: descoperirile deosebite din matematica actuală au efecte rapide şi importante nu numai în matematică ci şi în informatică. pornind de la n=6 obţinem în 8 paşi şirul valorilor: 6. 4. Se pare că valorile obţinute prin cele două operaţii nu pot "să nu dea" nicicum peste acest şir care le va face apoi să "cadă în gaura neagră" 1! 10. 4. 5. cu siguranţă o vei găsi şi o vei putea aşeza pe toate cele patru picioare. Evident că în aceste condiţii algoritmii de căutare exhaustivă (gen back-tracking) sînt cu totul excluşi ! 9. Ceea ce este interesant şi chiar senzaţional este faptul că în informatică nevoia de programe performante a condus la implementarea unor algoritmi care se bazează pe cele mai noi descoperiri din matematică. Domeniile numerice pe care le pot acoperi calculatoarele actuale sînt oricum foarte mari şi implicit oferă o precizie suficientă pentru cele mai multe calcule cu valori extrase din realitatea fizică. chiar dacă acestea sînt încă în stadiul de conjecturi! De exemplu. pentru acelaşi domeniu al criptării cu cheie publică există deja algoritmi de primalitate senzaţional de performanţi care se bazează pe Ipoteza (conjectura) lui Riemman. elipsă. …. 8.

Nu există 35 . s=422461 (infirmîndu-se în acest fel "conjectura" lui Leonard Euler care în 1796 a presupus că această ecuaţie diofantică nu are soluţii întregi). pentru a trezi interesul şi pasiunea pentru informatică celor care pot acum să vadă cît de deosebite sînt descoperirile şi rezultatele din acest domeniu. 2. două consecinţe strategice ale problemei Stopului sînt: 1. Problema ecuaţiilor diofantice. Al doilea motiv. Nu există un algoritm universal valabil prin care să se poată decide dacă execuţia oricărui algoritm se opreşte vreodată sau nu. a fost nevoie de ajutorul calculatorului pentru a se descoperi cea mai mică soluţie a ecuaţiei diofantice p4+q4+r4=s4 şi care este cvadrupletul p=95600. Astfel. Demonstraţia riguroasă a acestui fapt a fost dată pentru prima dată în 1936 de inventatorul calculatorului actual matematicianul englez Alan Mathison Turing. Implicaţiile practice. în entuziasmul lor exagerat. Primul motiv. Este deasemenea demonstrat că problema rămîne insolvabilă algoritmic chiar şi atunci cînd formele poligonale sînt reduse la poliomine (un fel de "mozaicuri") care se formează doar pe o reţea rectangulară caroiată. În continuare vom oferi spre edificare doar cîteva exemple. 2. alăturat. urmînd ca prin studiul Complexităţii algoritmilor şi a dificultăţii problemelor să se aprofundeze acest domeniu fascinant dar atît de uşor de confundat (poţi să dai de aceste probleme chiar şi din greşeală !?) şi care este păcat să fie tratat într-un mod superficial. multe din următoarele probleme insolvabile algoritmic s-au redus la aceasta. q=217519. Aşa cum am văzut şi în capitolul ce tratează despre problemele dificile ale informaticii. 1. nu poate să existe în matematică o metodă generală de demonstrare inductivă-logică a propoziţiilor matematice (se închide în acest fel o mai veche căutare a matematicienilor şi logicienilor cunoscută sub numele de Entscheidungs Problem sau Problema deciziei). Iată cîteva exemple de mulţimi formate dintr-o singură poliomină şi. Problema şirurilor lui Post. Problema acoperirii planului (Problema pavajului sau Problema croirii). îşi închipuie că pot programa calculatorul să facă orice treabă sau să rezolve orice problemă. Această problemă ce cere o metodă generală de rezolvare a ecuaţiilor diofantice este cunoscută sub denumirea de Problema a 10-a a lui Hilbert. 3. Fiind dată o mulţime de forme poligonale. Nu există o metodă generală (un algoritm) de aflare a soluţiilor întregi ale unui sistem de ecuaţii diofantice. răspunsul la întrebarea dacă cu ele se poate acoperi planul sau nu: DA NU DA 4. enunţurile problemelor foarte dificile sau chiar insolvabile sînt foarte simple şi pot uşor constitui o capcană pentru necunoscători. nu poate exista un calculator oricît de puternic cu ajutorul căruia să se poată decide asupra comportamentului viitor al oricărui alt calculator de pe glob. Problema Stopului. Se dau două mulţimi egale de şiruri finite de simboluri ce sînt împerecheate astfel: un şir dintr-o mulţime cu şirul corespunzător din a doua mulţime. Comentariu: sistemele de ecuaţii diofantice sînt sistemele de ecuaţii algebrice de mai multe variabile cu coeficienţi întregi şi cărora li se caută soluţii întregi. Comentariu: în practică este mult mai importantă problema croirii care cere să se decupeze fără pierderi un set cît mai mare de forme date (croiuri) dintr-o bucată iniţială de material oricît de mare. Comentariu: acesta este cel dintîi şi cel mai celebru exemplu de problemă insolvabilă.Probleme insolvabile algoritmic Am introdus acest capitol special din două motive. De exemplu. r=414560. nu există o metodă generală (un algoritm) care să decidă dacă cu aceste forme este posibilă acoperirea completă a planului (fără suprapuneri şi goluri). teoretice şi filozofice ale problemei Stopului sînt foarte importante atît pentru informatică cît şi pentru matematică. Odată existînd această demonstraţie. pentru ai pune în gardă pe cei care.

Observăm că şirurile pereche pot avea lungimi diferite (ca în perechile 2 şi 3). Unii oameni de ştiinţă contemporani. OH=HO. fie următoarele cinci egalităţi (citiţi-le în limba engleză) EAT=AT. Concatenarea poate începe doar cu 001. fie A={ 101.(010. 010.101.(101. iar comentariile ne aparţin: 00. Punctele sînt intercalate doar pentru a evidenţia perechile.00. HOI=IH şi THAT=ITHT.001). Comentariu: de exemplu. 10. pentru a vedea cum se procedează. OT=TO. 00 } şi B={ 010.10 Obligatoriu urmează perechea 1-a singura care începe cu 1 "sus". subdomeniul matematicii care studiază aceste probleme se numeşte Matematica nerecursivă. se ştie că există liste particulare de cuvinte pentru care nu poate exista un algoritm ce decide dacă două cuvinte sînt egale sau nu. nici măcar cele matematice.010 001. ele nu contribuie la egalitate. AT=TA.(00. 001. 36 . în cele din urmă şi în esenţă. în enunţul lor cuvîntul algoritm fiind înlocuit mai ales cu cuvintele metodă generală. Iată o astfel de listă de şapte egalităţi: AH=HA. De aceea ele pot fi întîlnite mai ales sub numele de probleme nedecidabile sau probleme nerecursive. Mai mult.un algoritm general prin care să se decidă dacă există o ordine de concatenare a şirurilor (simultan din cele două mulţimi) astfel încît cele două şiruri lungi pereche rezultate să fie identice.010. Comentariu: de exemplu.001. Nu există un algoritm general de a decide dacă un cuvînt oarecare A poate fi "egal" cu un altul B. cum este celebrul matematician-fizician englez Roger Penrose.010. raţionamentele umane nu sînt algoritmice. 001 } cele două mulţimi de şiruri de simboluri (pentru uşurinţă au fost alese simbolurile binare 1 şi 0). rezultă că această egalitate nu este permisă. cele două şiruri pereche rezultante prin concatenare le vom scrie unul deasupra celuilalt sesizînd cum avansează procesul de egalizare a lor. a 3-a … 5.010). LATER=LOW.101. Studierea acestui domeniu a creat condiţii pentru apariţia de noi direcţii de cercetare prin care se încearcă explicarea raţionamentelor matematice ba chiar se încearcă descoperirea limitelor raţiunii umane în general. depun eforturi mari pentru a oferi o demonstraţie matematică riguroasă pentru ipoteza că. PAN=PILLOW şi CARP=ME. Dar de la CARPET putem ajunge la MEAT ? Întrucît se vede că numărul total de A-uri plus W-uri şi M-uri nu se poate modifica prin nici o substituţie şi întrucît CARPET are un A (adică numărul asociat este 1) iar MEAT are un A şi un M (deci 2). Numărul problemelor cunoscute ca fiind insolvabile algoritmic este destul de mare. 00. În continuare.101.010. După părera lui Penrose mintea umană nu poate fi asimilată cu un calculator ci este mai mult decît atît şi nu vor putea exista vreodată calculatoare sau roboţi mai inteligenţi decît oamenii! În ultimul capitol oferim titlurile cărţilor recent apărute ce tratează despre acest fascinant subiect . Este CATERPILLAR egal cu MAN ? Iată şirul egalităţilor iterate care ne poate oferi răspunsul: CATERPILLAR = CARPILLAR =CARPILLATER =CARPILLOW= CARPAN= MEAN= MEATEN= MATEN= MAN.00 de "sus" ⊂ 001 de "jos" 00. Bazîndu-ne pe aceste "egalităţi" se pot obţine unele noi substituind apariţiile cuvintelor dintr-o parte a egalului cu cele din cealaltă parte. ATE=A. perechea a 3-a. TAI=IT. Dacă am continua cu perechea 001. 2. 00. Cele mai multe probleme provin din matematică. … nu s-ar obţine rezultatul final oferit de perechea 2-a ! Problema cuvintelor "egale". Perechile corespunzătoare de şiruri sînt 1. Se dă un anumit număr de "egalităţi" între cuvinte.10) şi 3.

Din punct de vedere practic şi în ultimă instanţă criteriul decisiv ce conferă succesul rezolvării problemei este dat de calitatea implementării propriuzise. Aceste subetape nu lipsesc din “ciclul de viaţă” a oricărui produs-program ce “se respectă” dar . Celui ce analizează problema din punct de vedere informatic îi revine sarcina (nu tocmai uşoară) de a dovedi printr-o demonstraţie constructivă că există o corespondenţă precisă (bijectivă) între părţile 37 . Etapa de analiză este singura care permite dovedirea cu argumente riguroase a corectitudinii soluţiei. dar primele două etape au o importanţă capitală. Ele sînt toate inspirate din realitatea imediată dar pentru fiecare dintre ele nu se cunosc soluţii eficiente în toată literatura de profil. Dacă etapa implementării algoritmului într-un program executabil este o etapă exclusiv practică. Ele sînt singurele ce pot oferi răspunsuri la următoarele întrebări dificile: Avem certitudinea că soluţia găsită este corectă ? Avem certitudinea că problema este complet rezolvată ? Cît de eficientă este soluţia găsită ? Cît de departe este soluţia aleasă de o soluţie optimă ? Să menţionăm în plus că literatura de specialitate conţine un număr impresionant de probleme “capcană” pentru începători şi nu numai. succesul soluţionării este dat de performanţele programului: utilitate. s-a demonstrat că ele nu admit soluţie prin metode algoritmice. fugind de analiză şi de componenta abstractă a efortului de soluţionare. etc. lizibilitate. Proiectarea algoritmului de soluţionare şi Implementarea algoritmului într-un program pe calculator. pentru simplificare.Noţiuni aprofundate de programare Metode şi strategii de proiectare a algoritmilor (alias tehnici de programare) În rezolvarea sa cu ajutorul calculatorului orice problemă trece prin trei etape obligatorii: Analiza problemei. în continuare ne vom referi doar la cele trei mari etape. avînd legi precise. Este imatură şi neprofesională “strategia” programatorilor începători care neglijînd primele două etape sar direct la a treia. Ele sînt foarte ancorate în realitatea imediată şi aceasta le conferă o anumită asemănare. sub acelaşi nume.. au fost incluse în plus două subetape cunoscute sub numele de Testarea şi Întreţinerea programului. celelalte două etape au un caracter teoretic pronunţat. În general problemele de informatică au în forma lor iniţială sau în enunţ o caracteristică pragmatică. fiabilitate. Dacă ar fi să sintetizăm în cîte un cuvînt efortul asupra căruia se concentrează fiecare din primele două etape – analiza şi proiectarea – acestea ar fi: corectitudine şi eficienţă. În consecinţă. adică de a o modela. Să înţelegem mai întîi care este “cheia” ce conduce la răspunsuri pentru întrebările de mai sus iar apoi vom trece la prezentarea metodelor clasice de proiectare a soluţiilor. Există printre ele chiar unele probleme extrem de dificile pentru care s-a demonstrat riguros că nu admit soluţie cu ajutorul calculatorului. am să fac programul cum ştiu eu. realizată “în faţa calculatorului”. diversitate şi lipsă de rigoare. şi poate oferi instrumentele logice şi formale necesare pentru demonstrarea riguroasă a corectitudinii soluţiei problemei. Aceste metode de proiectare a algoritmilor-soluţie sînt cunoscute în literatura de specialitate sub numele de tehnici de programare şi sînt considerate metode sau instrumente soft eficiente şi cu arie largă de acţiune. aşa cum ciupercile otrăvite nu pot fi cu uşurinţă deosebite de cele comestibile. Planul abstract în care sînt “transportate” toate problemele este planul sau universul obiectelor matematice. Ei oferă cu toţii aceeaşi justificare: “Eu nu vreau să mai pierd vremea cu …. Pînă cînd nu o să facă cineva altul mai bun decît al meu. Este adevărat că ultima etapă în rezolvarea unei probleme – implementarea – este într-adevăr decisivă şi doveditoare. Cîţi dintre programatorii începători n-ar fi surprinşi să afle că problema “atît de simplă” (ca enunţ) a cărei soluţionare tocmai au abandonat-o este de fapt o problemă dovedită ca fiind intratabilă sau chiar insolvabilă algoritmic ? Partea proastă a lucrurilor este că. manevrabilitate. viteză. primele două etape sînt caracterizate de un anumit grad de abstractizare. tot astfel problemele netratabile pot fi cu uşurinţă confundate cu nişte probleme uşoare la o privire rapidă şi lipsită de experienţă. Acest univers al matematicii este unanim acceptat (de ce ?!) iar corespondentul problemei în acest plan va fi modelul matematic abstract asociat problemei. Fiecare dintre aceste atribute “negative” este un obstacol major pentru demonstrarea corectitudinii soluţiei. Acest “univers paralel” este dotat cu mai multă rigoare şi disciplină internă. iar etapa de proiectare este singura care poate oferi argumente precise în favoarea eficienţei soluţiei propuse. (Mai precis. În ultima etapă. Totuşi ele au în forma iniţială un grad mare de eterogenitate. în spiritul tezei Turing-Church). Demonstrarea corectitudinii proprietăţilor ce leagă obiectele universului matematic a fost şi este sarcina matematicienilor. pînă atunci…nu am cu cine sta de vorbă !”. Mai precis. Rolul esenţial al etapei de analiză este deci acela de a transfera problema “de pe nisipurile mişcătoare” ale realităţii imediate de unde ea provine într-un plan abstract.

de soluţionare a problemei. măsurabilă ca durată de execuţie. orice hartă feroviară sau rutieră poate fi privită ca un graf cu mulţimea nodurilor formată din localităţi iar mulţimea muchiilor formată din rutele de transport directe dintre localităţile respective. această “perfectă oglindire” a problemei reale în planul obiectelor matematice oferă certitudinea că toate proprietăţile şi legăturile ce există între subansamblele modelului abstract se vor regăsii precis (prin reflectare) între părţile interne ale problemei reale. clare şi convingătoare în favoarea corectitudinii) metodei de extragere a radicalului învăţată încă din şcoala primară sau a algoritmului lui Euclid de determinare a celui mai mare divizor comun a două numere prin împărţiri întregi repetate. De exemplu. în literatura de specialitate nu există metode iterative eficiente de rezolvare a lor şi nu se ştie dacă ele admit astfel de soluţii. datorită generalităţii lor sau datorită dificultăţii “ascunse”. “dezasamblată” în timpul analizei. Creşterea impresionantă a puterii de calcul a calculatoarelor i-a “obligat” pe informaticienii ultimilor treizeci de ani să nu se mai eschiveze de la abordarea problemelor dificile cu caracter algoritmic din diverse domenii care au intrat în atenţia matematicienilor încă de la începutul acestui secol. vom construi în continuare cadrul teoretic general pentru înţelegerea strategiilor de proiectare a algoritmilor. Această corespondenţă exactă între complexitatea modelului abstract şi complexitatea algoritmului de soluţionare oferă cheia unor demonstraţii riguroase a imposibilităţii existenţei soluţiei prin metode algoritmice pentru o listă întreagă de probleme (cum ar fi de exemplu Problema a 10-a a lui Hilbert. etc. poate fi privit ca fiind o diagramă formată din noduri unite prin săgeţi (muchii). a programului. adică asupra eficienţei. Atunci. De altfel. Detailînd cele prezentate deja. probleme de planificare sau optimizare în economie. Efortul de soluţionare va fi redus atunci la aflarea. Argumentele elevilor de forma: “Este corect pentru că aşa ne-a învăţat doamna profesoară!” sau “Este corect pentru că aşa face toată lumea !” sînt “normale” atît timp cît nu li se oferă o argumentaţie matematică riguroasă. fără însă a lăsa vreunul pe dinafară. controlul şi dirijarea sateliţilor pe orbită. simplificat. Principală caracteristică a acestora este că. formulată încă din 1900). Acest fapt permite prognosticarea încă din această fază – faza de proiectare a algoritmului de soluţionare – a eficienţei practice. Odată descoperită. căutarea sau generarea pe baza proprietăţii respective a tuturor obiectelor posibile. Un graf este un obiect matematic riguros care. Ideea centrală a etapei a doua – proiectarea uni algoritm de soluţionare eficient poate fi formulată astfel: din studiul proprietăţilor şi limitelor modelului matematic abstract asociat problemei se deduc limitele inferioare ale complexităţii minimale (“efortului minimal obligatoriu”) inerente oricărui algoritm ce va soluţiona problema în cauză. să se demonstreze corectitudinea (să se aducă argumente precise. Spre deosebire de aceste probleme a căror succes în soluţionare a fost total şi cu consecinţele ce se văd. problema descoperirii unor metode precise (adică algoritmi!) de determinare în paşi de aproximare succesivă a soluţiei unei ecuaţii ce nu poate fi rezolvată prin radicali. formulată precis şi dovedită.) care se reduc în fapt la soluţionarea eficientă a unor probleme de optimizare matematică prin metode iterative (algoritmi). Ca şi exerciţiu. Exemplu concret: există o clasă întreagă de probleme ce cer implicit să se genereze toate obiectele unei mulţimi (cum ar fi problema generării tuturor permutărilor unei mulţimi cu n elemente). există însă o serie de probleme dificile inspirate din realitate care se cer imperios rezolvate eficient cu ajutorul calculatorului. soluţiei abstracte descoperită cu ajutorul modelului matematic abstract îi va corespunde o soluţie reală concretizată printr-un algoritm ce poate fi implementat într-un program executabil. de exemplu. În acest caz este cunoscută dinainte proprietatea ce trebuie să o îndeplinească fiecare soluţie ca să fie un obiect al spaţiului de căutare a soluţiilor. Încă de pe vremea lui Newton matematicienii şi-au pus. Ceea ce trebuie atunci construită este o strategie corectă şi cît mai generală de căutare a soluţiei (soluţiilor) în acel spaţiu de căutare a soluţiilor. Complexitatea internă a modelului abstract şi complexitatea soluţiei abstracte se va reflecta imediat asupra complexităţii reale a algoritmului. Dar “boom-ul” dezvoltării tehnicii de calcul din a doua jumătate a secolului a creat posibilitatea abordării unor probleme cheie pentru anumite domenii strategice (de exemplu.componente ale problemei reale. Graful permite descrierea legăturilor şi a relaţiilor ce există între diferite obiecte abstracte reprezentate prin noduri. şi părţile componente ale modelului abstract asociat. Singurul fapt ce poate fi stabilit dinainte în cazul soluţionării unor astfel de probleme este “spaţiul” în care soluţia trebuie căutată. astfel de probleme cu soluţii algoritmice nu constituiau neapărat o noutate pentru matematicienii începutului de secolul. Aceasta este calea generală de rezolvare a problemelor şi orice poate verifica. Experienţa arată că acest model matematic abstract este cel mai general şi cel mai potrivit pentru descrierea unui spaţiu de 38 . Modelul matematic abstract cel mai general care permite modelarea acestui tip de probleme este graful. şi invers.

Două noduri în graf vor fi unite prin săgeţi (muchii) dacă cele două soluţii posibile au în comun o aceeaşi proprietate.căutare a soluţiilor unei probleme. este în cazul DFS (în adîncime): 1.) Putem spune că în cazul traversării în lăţime ordinea de traversare este dată de depărtarea nodurilor faţă de nodul de start. iar apoi se face repetă acelaşi lucru pentru fiecare nod vecin. nodurile sînt soluţiile posibile (ipotetice). (De fapt. Din fiecare nod se continuă cu nodul (nevizitat încă) dat de prima alegere posibilă: de exemplu. dintr-un nod sînt vizitaţi toţi vecinii (nevizitaţi încă). în timpul procesului de căutare a soluţiei (sau a tuturor soluţiilor). Să nu uităm că această procedură poate fi privită ca “scheletul” pe care se construieşte orice procedură backtracking recursivă. Iată cum arată procedura generală DepthFirstSearch (DFS) de traversare a unui graf descrisă în pseudo-cod în varianta recursivă: Procedura DFS(v:nod).4. // v devine un nod vizitat // Cît timp (există w nemarcat nod adiacent lui v) execută DFS(w).2. Observăm că această metodă necesită folosirea în scopul memorării dinamice a drumului parcurs (în timpul căutării soluţiei) a mecanismului de stivă. este suficient să “construim” modelul abstract .5.6. care permite atît memorarea pistei cît şi 39 . Muchiile grafului sînt “punţile” ce vor permite algoritmului trecerea de la un nod la altul.7. respectiv Traversarea în lăţime (sau traversarea pe nivele) şi Traversarea în adîncime (traversarea “labirintică”) a grafului.6 aşa cum se poate vedea în arborele parcurgerii în lăţime.7 aşa cum se vede din arborele parcurgerii în adîncime. fapt sugerat chiar de numele ei: tracking. printr-o parcurgere exhaustivă a nodurilor sale. Iată un exemplu de graf (7 noduri şi 10 arce-săgeţi) şi ordinea sa de traversare prin cele două metode: 4 2 1 3 6 5 7 1 3 6 2 5 7 1 3 6 4 2 5 7 4 Ordinea de parcurgere a celor 7 vîrfuri ale grafului.5. vom relua pe un exemplu concret cele spuse deja. Avem următoarea problemă: se cere generarea tuturor permutărilor unei mulţimi de n elemente ce nu conţin elementul x (dat dinainte) pe primele două poziţii. are loc o revenire pe “pista lăsată” pînă în nodul 6 de unde se continuă parcurgerea în adîncime cu prima alegere posibilă. În cazul BFS (în lăţime) ordinea de traversare este: 1. Acest arbore este de fapt un subgraf particular al grafului iniţial. aceasta se explică prin faptul că distanţa de la 1 la 7 este mai mică cu o unitate decît distanţa de la 1 la 6. Rezultă că strategiile cele mai generale de căutare a soluţiei (soluţiilor) pe modelul abstract asociat problemei sînt reductibile la metodele generale de traversare a unui graf.3. nemaiexistînd continuare. În această situaţie.(mai precis arborele) tuturor permutărilor celor n elemente. adică înregistrarea pistei parcurse. Conform celor afirmate. Se observă cum nodul 7 este vizitat înaintea nodului 6. din 4 se continuă cu 5 (ales în favoarea lui 7). avînd acelaşi număr de noduri şi ca rădăcină vîrful iniţial de pornire. Marchează v. Ambele metode stau la baza celei mai cunoscute strategii de proiectare a algoritmilor (impropriu denumită tehnică de programare): BackTracking respectiv căutare (traversare) în spaţiul de căutare a soluţiilor (a grafului) cu revenire pe “urma” lăsată. Se poate observa cum din nodul 3. Vizitează v. Ordinea de traversare a grafului determină precis arborele de traversare a grafului.2. BackTracking. Cele două metode clasice de traversare a unui graf (căutare într-un graf) poartă în literatura de specialitate numele: BreathFirstSearch (BFS) şi DepthFirstSearch (DFS).graful . prin una din metodele BFS sau DFS. în ordinea vizitării. În cazul spaţiului de căutare. să păstrăm numai acele noduri ce verifică în momentul “vizitării” condiţia impusă (lipsa lui x de pe primele două poziţii).4. Acest mecanism de stivă. de la o soluţie ipotetică la alta. fiind vecin cu nodul 4.3. Apoi. Pentru a preciza mai exact în ce constă această metodă. ţinînd cont şi de sensul dat de săgeţi.

Singurele instrucţiuni care “fac treabă”. de unde se continuă pe o altă pistă.').tmp:char.s[i]:=s[k]. element cu element. stiva începe din nou să crească memorînd elementele noului drum. Cînd în vîrful stivei reapare căsuţa cu numărul 6. este unul din mecanismele de bază ce este folosit pe scară largă în procedurile de gestiune dinamică a datelor în memorie. în mod transparent pentru programator. explicite sau “transparente”. Această metodă se reduce la construirea. Tot o metodă back-tracking este şi metoda de programare cunoscută sub numele programare recursivă. sînt cele cuprinse în corpul procedurii. în sensul rezolvării propriuzise a problemei respective. end. Iată un exemplu sugestiv: 9 10 11 12 8 1 2 13 7  3 14 6 5 4 15 Observaţi cum. Gestionarea stivei apelurilor recursive şi revenirea . Write('. există unele cazuri particulare de probleme în care soluţia căutată se obţine în final prin “vărsarea” întregului conţinut al stivei şi nu doar prin “nodul” ultim vizitat. Ea este mai utilizată decît metoda clasică BackTracking. Lipsa instrucţiunilor. de gestionare a stivei într-un program (de exemplu. În final stiva conţine în întregime soluţia: drumul corect către ieşirea din labirint. aflat în vîrful stivei. În plus. pe nivele: Procedure Permut(k:byte.3} (n=3). Permut(k+1. programatorului îi revine sarcina scrierii corecte a instrucţiunii de apel recursiv şi a instrucţiunii ce “scurt-circuitează” bucla infinită a apelurilor recursive. iată cum arată în limbajul de programare Pascal procedura generală de generare a permutărilor în varianta recursivă şi arborele de generare a permutărilor mulţimii {1. De exemplu. Apelarea recursivă constituie “motorul vehiculului” de traversare şi are doar rolul de a permite traversarea arborelui.2. end else For i:=k to n do begin tmp:=s[i]. traseul ce conduce către ieşirea din labirint.şirul} { scurt-circuitarea recursivităţii} { prin afişarea permutării } { urmată de un punct-virgulă } { { { { singurele instrucţiuni “ce fac treabă” } sînt for-ul şi cele trei atribuiri } apelul recursiv ce permite parcugerea } arbor. esenţialul constă în faptul că backtracking-ul este o metodă de programare ce conţine obligatoriu gestiune de stivă. este necesară o revenire (backtracking) pînă la căsuţa 6. iar revenirea se va realiza prin eliminarea din stivă tot element cu element. traversarea acestuia prin apelarea recursivă (repetată) şi efectuarea acţiunilor corespunzătoare în momentul “vizitării” fiecărui nod al arborelui. { k – nivelul în arbore. Var i:byte. este un indiciu sigur de recunoaştere a faptului că acel algoritm nu foloseşte metoda sau strategia de rezolvare BackTracking. lipsa apelului recursiv). de generare a celor n! permutări} 7 8 9 1 0 Nivelele arborelui (răsturnat pe orizontală) -------------------------------------------- 40 . “Pista falsă” a fost memorată în stivă. Din acest punct de vedere.revenirea – back-tracking-ul. Begin If k=n then begin For i:=1 to n do Write(s[i]).back-tracking-ul rămîne în sarcina mediului de programare folosit şi se efectuează într-un mod mascat pentru programator. după 15 paşi. a arborelui apelurilor recursive. indiferent de forma particulară ce o poate lua sau de modul în care este “citită” în final soluţia.s:string).s[k]:=tmp. pentru o configuraţie labirintică dată. End.s). s . Exemplul cel mai potrivit de problemă ce necesită o strategie de rezolvare backtracking este Problema Labirintului: se cere să se indice. 1 2  3 6 5 4 În consecinţă. fiind mai economicoasă din punctul de vedere al minimizării efortului de programare.

Vizitează v. putem întîlni soluţii tip-backtracking fără însă a se putea sesiza la prima vedere prezenţa grafului de căutare asociat şi acţiunea de traversare a acestuia. fiind reductibilă în ultimă instanţă la traversarea spaţiului -grafului de căutare. Back-tracking-ul. Acest subalgoritm are un caracter general şi face parte din “zestrea” oricărui programator. O privire mai atentă însă va conduce obligatoriu la descoperirea arborelui de căutare pe graful soluţiilor.2 şi parcurgerea arborelui permutărilor: odată ajunşi cu parcurgerea la un capăt din dreapta 3 < 2 ---. { aici vor fi acele instrucţiuni “care fac treabă” } Marchează v. transparent faţă de programator. cu condiţia ca graful asociat de căutare a soluţiilor să fie corect. { apelul recursiv este “motorul vehiculului” } { ce permite parcurgerea grafului şi gestiunea stivei de revenire } Există situaţii în care. string-ul s ce conţine permutările. adaptarea corespunzătoare a uneia din metodele generale de traversare-vizitare a grafului în situaţia respectivă (de exemplu. Dar 41 . fiind apelate în mod repetat în timpul vizitării nodurilor (grafului soluţiilor posibile).a soluţiilor. Procedura DFS(v:nod). adăugarea instrucţiunilor “ce fac treabă” care. Deşi această procedură recursiv de generare a permutărilor pare o variantă de procedură simplă din punctul de vedere al programatorului. Acest fapt este inevitabil şi constituie esenţa metodei – căutare (generare) cu revenire pe pista lăsată.1 vom afişa de fiecare dată “drumul” de la “rădăcină” la “frunza” terminală. Avantajul metodei back-tracking este faptul că efortul programatorului se reduce la doar trei sarcini: 1. // v devine un nod vizitat // { poate să lipsească în anumite implementări } Cît timp (există w nemarcat nod adiacent lui v) execută DFS(w). Prezentăm din nou procedura generală DepthFirstSearch (DFS) de traversare a unui graf în varianta recursivă (ce “construieşte” de fapt arborele de traversare a grafului avînd ca rădăcină nodul de pornire) pentru a pune în evidenţă cele spuse.0 1 2 3 -------------------------------------------2 ---. 3. Observăm că arborele permutărilor este identic cu arborele apelurilor recursive şi că controlul şi gestiunea stivei se face automat. “construirea” grafului particular de căutare a soluţiilor 2. găsind sau construind soluţia. metodă generală şi cu o largă aplicabilitate. 3.revenire pe “pista lăsată”. pe prima 1 < 3 ---. ea conţine într-un mod ascuns efortul de gestionare a stivei: încărcarea-descărcarea stringului s şi a întregului k. Pe poziţia următoare pot / 1 ---. Astfel. backtracking . Acest efort este preluat în întregime de instrucţiunile incluse automat de mediul de programare pentru realizarea recursivităţii. este inclusă şi este efectuată de subalgoritmul de traversare a grafului soluţiilor posibile. atunci se poate aplica întotdeauna cu succes metoda programării recursive care conduce la un cod-program redus şi compact. rezolvă gradat problema. 1. 2. 1.2 poziţie (nivelul 1) pot fi oricare din cele trei elemente: 1. de la un apel recursiv la altul. Instrucţiunilor de control (din background) le revine sarcina de a păstra şi de a memora. chiar dacă el există doar într-o formă mascată.3 Fiecare nivel al arborelui corespunde unei poziţii în şirul permutărilor. Generarea permutărilor constă în construirea \ 1 ---. ci doar prezenţa stivei. în realitate. 3.3 fi oricare din celelalte două elemente rămase: 2. prin apel recursiv) 3. la unele probleme.1 vor fi numai elementele rămase (cîte unul). are marele avantaj că determină cu certitudine toate soluţiile posibile. 2. Pe al treilea nivel şi ultimul Start --2 < 3 ---. În cazul particular în care graful soluţiilor este arbore. Acţiunea de revenire ce dă numele metodei.

avînd însă unele particularităţi.ea are marele dezavantaj că necesită un timp de execuţie direct proporţional cu numărul nodurilor grafului de căutare asociat (sau numărul cazurilor posibile). Această alegere.) În astfel de situaţii. din moment ce la fiecare pas se trece dintr-un optim (parţial) într-altul. În cele mai multe cazuri acest număr este exponenţial (en) sau chiar mai mare. timpul de execuţie al algoritmului depăşeşte orice imaginaţie.1) + C(3. Dintre toate nodurile următoare posibile de a fi vizitate sau dintre toţi paşii următori posibili. ea nu poate fi aplicată în general ci doar în cazul în care există certitudinea alegerii optime la fiecare pas. Este o metodă sau strategie ce îşi propune să elimine dezavantajele metodei recursive care. dar poate oferi toate soluţiile optime echivalente. factorial (n!). Această metodă se apropie ca idee strategică de metoda Greedy. chiar dacă el este corect teoretic. la majoritatea problemelor dificile. programarea dinamică elimină acest dezavantaj prin “răsturnarea” procedeului de obţinere a soluţiei şi implicit a arborelui apelurilor recursive. este mult mai eficient să construim Triunghiul lui Pascal. Acest fapt conduce la o durată de execuţie de mărime astronomică făcînd într-un astfel de caz algoritmul complet inutilizabil.1) + C(2.1) 1 1 1 1 1 42 . Totuşi. conduce la maximum de “profit” pentru fiecare pas şi scurtează la maximum drumul către soluţia căutată. adică vizitarea secvenţială a nodurilor grafului soluţiilor cu revenire pe urma lăsată.graful soluţiilor posibile. acei algoritmi efectuează la fiecare pas o alegere fără efort şi în mod optim a pasului (nodului) următor. În strategia backtracking căutarea soluţiei. Greedy. sau. se face oarecum “orbeşte” sau rigid. dacă soluţionarea problemei ar necesita generarea tuturor celor 100! permutări (n=100). etapa de analiză nu poate oferi o astfel de “pistă optimă“ către soluţie. C(n. Printr-o abordare bottom-up (de la bază spre vîrf) ea reuşeşte să elimine operaţiile repetate inutil în cazul abordării top-down (de la vîrf spre bază). după o regulă simplă care să poată fi rapid aplicată în momentul “părăsirii” unui nod vizitat.k)=C(n-1. Aparent această metodă de căutare a soluţiei este cea mai eficientă. dezavantajul este că. dacă vrem să calculăm “cu mîna” o combinare sau un tabel al combinărilor. dedusă în etapa de analiză. Metodă eminamente iterativă. El constă din creşterea exagerată şi nerentabilă a efortului de execuţie prin repetarea ineficientă a unor paşi. de unde şi numele metodei: greedy = lacom. pornind de la aceeaşi definiţie a combinărilor . Nu este însă necesară (şi de multe ori nici nu este posibilă!) abandonarea modelului abstract asociat .2) C(3.k)=1 cînd k=0 sau n=k.2) C(2.0) + C(2.0) + C(1. Asta nu înseamnă că au renunţat la alegerea greedy ci. în loc să calculăm de fiecare dată combinări de n luate cîte k pe baza definiţiei recursive: C(n.1) C(2.k-1)+C(n-1.k) cînd n. Programarea dinamică. Pentru a o înţelege este necesară evidenţierea dezavantajului major al recursivităţii. este absolut necesară îmbunătăţirea acestei metode sau înlocuirea ei. Evident că în acest fel poate să scadă viteza de vizitare a nodurilor – adică a soluţiilor ipotetice sau a soluţiilor parţiale – prin adăugarea duratei de execuţie a subalgoritmului de alegere a următorului nod după fiecare vizitare a unui nod. Urmărind arborele apelurilor recursive se observă repetarea inutilă a unor cazuri rezolvate anterior. C(4.k>0. se alege acel nod sau pas care asigură un maximum de “cîştig”. unde n este dimensiunea vectorului datelor de intrare.ci este necesară doar obţinerea unei durate de execuţie de un ordin de mărime inferior printr-o altă strategie de parcurgere a spaţiului de căutare.2) 1 C(1. am văzut că se reduce la parcurgerea în adîncime a arborelui apelurilor recursive (adică backtracking). certitudine rezultată în urma etapei anterioare de analiză a problemei. Un alt dezavantaj al acestei strategii este că nu poate să conducă către toate soluţiile posibile ci doar către soluţia optimă (din punct de vedere a alegerii efectuate în timpul căutării soluţiei).0) + C(1. datorită “scurtăturii” descoperite în timpul etapei de analiză a problemei. Există însă numeroşi algoritmi de tip greedy veritabili care nu conţin subalgoritmi de alegere. (De exemplu. Cu toţii am învăţat că. în care dimensiunea spaţiului de căutaregenerare a soluţiilor are o astfel de dependenţă în funcţie de n (fiind o funcţie de ordin mai mare decît funcţia polinomială). cu calităţile şi proprietăţile sale certe . Ori. calculate deja înainte pe altă ramură a arborelui.1) C(1. În cazul metodei (strategiei) greedy apare suplimentar ideea de a efectua în acel moment o alegere. în ultimă instanţă.

branch=ramifică şi bound=delimitează.1 11 121 1331 14641 …………. Numele metodei. pentru a ţine minte paşii gata calculaţi şi a evita repetarea calculării lor (în termeni de grafuri. porţiuni întregi ale spaţiului de căutare a soluţiei rămînînd astfel dintr-o dată delimitate şi “izolate”. soluţiile backtracking obţinute după o analiză şi o proiectare “la prima mînă” (brute-force approach. pentru pasul următor algoritmul nu mai este capabil să facă vreo alegere pentru că este obligat mai întîi să-şi determine singur nodurile vecine ce pot fi vizitate. În cazul acestei strategii – branch&bound.graful de căutare a soluţiilor – nu poate fi precizat în avans. Branch & Bound. Este strategia cea mai sofisticată de proiectare a algoritmilor. Acel robot va fi obligat să-şi construiască în paralel cu căutarea ieşirii o hartă (un graf !) a labirintului pe care va aplica apoi . Reamintim doar de “banala” (dar agasanta) Problemă a Orarului unei instituţii de învăţămînt care nu admite o soluţie backtracking datorită duratei astronomice de aşteptare a soluţiei. fie conduce la un graf de căutare avînd dimensiunea nerezonabilă (exponenţială sau factorială.backtracking. Această strategie de delimitare din mers a anumitor “regiuni” ale spaţiului de căutare a soluţiilor este cea care permite reducerea ordinului de mărime a acestui spaţiu. Singura soluţie care rămîne este includerea unui subalgoritm suplimentar ce permite construirea acestui graf pe parcurs. Prin eliminarea unor ramuri. Observaţi cum în arborele apelurilor recursive apar apeluri în mod repetat pentru calculul aceleaşi combinări. La ora actuală. fiecare pas urma automat unul după altul pe baza unei reguli încorporate. lista problemelor pentru care nu se cunosc decît soluţii exponenţiale. din etapa de analiză. provine de la cele două acţiuni ce ţin locul acţiunii de alegere de la strategia Greedy. faţă de dimensiunea n a vectorului de intrare). 43 . Ea a apărut datorită existenţei problemelor pentru care soluţia de tip backtracking poate necesita un timp astronomic de rulare a programului. În rezolvarea acestor probleme apare o asemenea penurie de informaţii încît modelul abstract asociat problemei . în timp ce la strategia greedy alegerea pasului următor era făcută pe baza celei mai bune alegeri. pentru a evita calcularea repetată a unor noduri pe ramuri diferite ale arborelui apelurilor recursive). Prima acţiune este construirea sau determinarea prin ramificare a drumurilor de continuare. una mai celebră ca cealaltă. Singura soluţie care rămîne în această situaţie la dispoziţie este ca aceste soluţii să fie reproiectate prin metoda branch&bound. În mod asemănător. unul recursiv – backtracking .. Datorită totalei lor ineficienţe în execuţie. pas cu pas.şi altul iterativ . aceeaşi diferenţă de abordare va exista între doi algoritmi de soluţionare a aceleaşi probleme.proiectat prin metoda programării dinamice. cuprinde cîteva sute de probleme. avînd la bază un schelet atît de general (algoritmul de traversare a grafului de căutare a soluţiilor) sînt relativ simplu de adaptat în rezolvarea unor probleme. este nevoie de punerea la dispoziţie a extra-spaţiului de memorare necesar şi de un efort suplimentar dat de gestiunea de memorie suplimentară. Acest efort repetat este evitat prin calcularea triunghiului lui Pascal în care fiecare combinare va fi calculată o singură dată. Poate acesta este motivul care a condus pe unii programatori lipsiţi de experienţă la convingerea falsă că “Orice este posibil de rezolvat prin backtracking”. total nerezonabile ca durată de execuţie a programului de soluţionare. în limba engleză) ajung să fie reanalizate din nou cu mai multă atenţie. metode eficiente de obţinere a drumului cel mai scurt. iar a doua este eliminarea continuărilor (ramurilor) ineficiente sau eronate. Soluţia aceasta este eficientă doar dacă cîştigul oferit prin reducerea spaţiului de căutare (scăzînd efortul suplimentar depus pentru determinarea şi eliminarea din mers a continuărilor ineficiente) este substanţial. Apariţia acelui subalgoritm suplimentar dă numele metodei: branch&bound. Dezavantajele acestei metode provin din faptul că. din aproape în aproape. Se constată atunci că modelul abstract asociat problemei. Soluţiile de tip backtracking. fie este prea sărac în informaţii pentru determinarea grafului de căutare a soluţiilor. La strategia de căutare a soluţiei în spaţiul (graful) de căutare . Este posibilă compararea algoritmului branch&bound cu un robot ce învaţă să se deplaseze singur şi eficient printr-un labirint.

Din experienţa practică este cunoscut faptul că. datorită reducerii dimensiunii exponenţiale a spaţiului de căutare a soluţiei). Spre deosebire de Problema Labirintului prezentată anterior (care admitea o soluţie de tip backtracking).Un exemplu uşor de înţeles de “problemă branch&bound“ îl oferă Problema Generală a Labirintului. doar cîteva zeci de minute. Dezavantajul major al acestei metode constă deci în efortul major depus în etapa de analiză a problemei (analiză care însă se va face o singură dată şi bine!) şi efortul suplimentar depus în etapa proiectării algoritmului de soluţionare. Acest fapt complică mult problema şi impune luarea unor decizii “la faţa locului”. Aceste lucruri dorim să le evidenţiem în continuare. în timp ce algoritmul de soluţionare proiectat va dura. avînd forme şi dimensiuni diferite. teza lui Church afirma că orice funcţie definită pe domeniul numerelor naturale este calculabilă dacă şi numai dacă ea este recursivă. Deşi aparatul teoretic folosit de Church era în întregime matematic (se baza numai pe funcţii numerice naturale). În paralel. Acest din urmă rezultat este cel care ne interesează pe noi şi noi îl vom reformula fără ai afecta valabilitatea: orice algoritm poate fi rescris printr-un algoritm recursiv (limbajul de programare Lisp se bazează în întregime pe acest fapt). 44 . iar obstacolele pot avea orice formă şi dimensiune. această metodă de programare poate fi privită ca formă particulară de exprimare a metodei Back-Tracking. singura posibilitate este construirea “din mers” a spaţiului de căutare a soluţiei. Oferim în continuare o situaţie concretă. ca timp de execuţie. Cu toate acestea. lui nu i-a fost greu să demonstreze că orice algoritm nenumeric se reduce la funcţii recursive şi la mulţimi recursive de numere naturale (pe baza unor codificări riguros alese). ilustrată. Chiar dacă nu constituie o demonstraţie riguroasă. în momentul întîlnirii şi ocolirii fiecărui obstacol. chiar şi cu riscul de a obţine o execuţie (singura de altfel) a programului cu durata de o săptămînă (ceea ce poate să însemne totuşi economie de timp). În acea situaţie. unii matematicieni erau profund preocupaţi de noţiunea de calculabilitate. Church a fundamentat noţiunea de metodă de calcul sau calculabilitatea pe funcţiile recursive. următoarea echivalenţă practică (descrisă în pseudo-cod) este deosebit de convingătoare: orice instrucţiune de ciclare este echivalentă cu un apel recursiv de subprogram sau funcţie. aceasta este prea puţin pentru “a se amortiza” costul mare al analizei şi proiectării sale. nu pot fi ocolite decît pe un traseu “razant” sau pe un traseu ce urmează contorul exterior al acestora. deci implicit a oricărei tehnici de programare. probabil că ar fi mai ieftină strategia backtracking de soluţionare. În acest caz. pentru a analiza o problemă dificilă un analist poate avea nevoie de săptămîni sau chiar luni de zile de analiză. numărul direcţiilor posibile de urmat la fiecare pas poate fi oricît de mare. în varianta extinsă a acestei probleme. Astfel. Sesizaţi că obstacolele. soluţia branch&bound este nerentabilă şi. Încă înainte de apariţia primului calculator şi. Astfel. pentru determinarea unui drum de ieşire din labirint sau a drumului cel mai scurt (dacă este posibilă determinarea acestuia în timp rezonabil!) este obligatorie adoptarea strategiei branch&bound. aplicarea ei este posibilă doar printr-un efort suplimentar în etapa de analiză şi în cea de proiectare a algoritmului. Recursivitatea Aşa cum am amintit deja. Această noţiune îi putea ajuta în efortul lor deosebit de a fundamenta noţiunea elementară de algoritm sau metodă automată de calcul. cei ce cunosc istoria informaticii şi originile programării ştiu că această metodă are totuşi un caracter special. În timp ce Turing a introdus pentru algoritm modelul matematic abstract cunoscut sub numele de Maşina Turing (care stă la bazele modelului actual de calculator). ceea ce impune o strategie de rezolvare de tip branch&bound – ramifică şi delimitează:      &  Deşi această strategie poate să crească uneori surprinzător de mult eficienţa algoritmilor de soluţionare (din nerezonabili ca timp de execuţie ei pot ajunge rezonabili. cele mai valoroase rezultate le-au obţinut latino-americanul Alonso Church şi englezul Alan Turing. Dacă programul obţinut nu este necesar a fi rulat decît o dată.

Varianta iterativă-cu ciclu contor:=val_init; Repetă Corp_ciclu; Incrementează(contor); Pînă cînd contor=val_finală;

Varianta cu apel recursiv Funcţie_Recursivă(contor){ Dacă contor<val_finală atunci Corp_ciclu; Funcţie_Recursivă(contor+1); } …………… Funcţie_Recursivă(val_init); // apelul iniţial al funcţiei

Observăm că în cazul variantei recursive condiţia de scurt-circuitare a recursivităţii este echivalenta condiţiei de scurt-circuitare a ciclului. Gestiunea contorului se face în acest caz în background, prin mecanismul de stivă sistem. Putem astfel concluziona: toţi algoritmii iterativi pot fi înlocuiţi prin algoritmi recursivi. Avantajul celor recursivi este dat de scăderea dimensiunilor programelor şi de creşterea lizibilităţii. Avantajul celor iterativi este viteza mărită de execuţie prin gestionarea locală a parametrilor de ciclare (eliminîndu-se astfel toate instrucţiunile push şi pop pentru gestionarea stivei). Spre edificare, vă oferim în continuare cîteva probleme clasice (simple) rezolvate în C prin metoda recursivă. În capitolul cu probleme ce necesită back-tracking veţi găsi şi alte soluţii recursive (în C) ale unor probleme ceva mai dificile; astfel se vor putea sesiza mai bine avantajele acestei metode "naturale" de programare. (Întrucît am considerat acest capitol ca fiind destul de "tehnic", prezentăm în continuare doar variantele de program în limbajul C, ce este considerat mai "tehnic" decît limbajul Pascal.) 1. Să se copieze un şir de caractere într-altul. #include <stdio.h> char *sir1="primul",*sir2="al doilea"; void strcopy(char *sursa,char *dest){ if ((*dest++=*sursa++)==NULL) return; else strcopy(sursa,dest); } void main(void){ printf("\nInainte, sirul sursa:%s, sirul destinatie:%s",sir1,sir2); strcopy(sir1,sir2); printf("\nSi dupa, sirul sursa:%s, sirul destinatie:%s",sir1,sir2); } 2. Să se afişeze primele n pătrate perfecte. #include <stdio.h> #include <math.h> int n; void patrat(int m){ if(m>n)return; else { printf("%i:%i ",m,m*m); patrat(m+1); } } void main(void){ printf("n=");scanf("%i",&n); patrat(1); }

45

3.Algoritmul lui Euclid. #include <stdio.h> int cmmdc(int m,int n){ if (n==0) return(m); else cmmdc(n,m%n); } void main(void){ int m,n; printf("m,n=");scanf("%i,%i",&m,&n); printf("cmmdc(%i,%i)=%i",m,n,cmmdc(m,n)); } 4. Se citeşte n, să se găsească primul număr prim mai mare decît n. (Se presupune cunoscută demonstraţia faptului că există p-prim mai mare decît oricare n. Sîntem astfel siguri că algoritmul se opreşte! ) #include <stdio.h> #include <math.h> int n; int are_divizor(int p,int d){ if(d>sqrt(p))return 0; else if(p%d==0) return 1; else are_divizor(p,d+1); } void prim(int p){ if(!are_divizor(p,2)){ printf("\n%i",p); return; } else prim(p+1); } void main(){ printf("n=");scanf("%i",&n); prim(n+1); } 5. Să se afişeze primele n numere prime. #include <stdio.h> #include <math.h> int n; int are_divizor(int p,int d){ if(d>sqrt(p))return 0; else if(p%d==0) return 1; else are_divizor(p,d+1); } void prim(int p,int i){ if(i>n)return; if(!are_divizor(p,2)){ printf("%i,",p); prim(p+1,i+1);

46

} else prim(p+1,i); } void main(){ printf("n=");scanf("%i",&n); prim(2,1); } 6. Se citeşte n gradul unui polinom P şi a[0],a[1],...,a[n] coeficienţii reali ai acestuia. Se citeşte o valoare reală x, să se calculeze P(x). #include <stdio.h> int n; float a[20],x; float P(int i){ if(i==1)return a[0]; else return P(i-1)*x+a[i-1]; } void citeste_coef(int i){ if(i>n)return; else {printf("%i:",i);scanf("%f",&a[i]);citeste_coef(i+1);} } void main(){ printf("n=");scanf("%i",&n); citeste_coef(0); printf("x=");scanf("%f",&x); printf("P(%f)=%f",x,P(n+1)); } 7. Se citesc m şi n gradele a două polinoame P şi Q, şi a[0],a[1],...,a[m] respectiv b[0],b[1],...,b[n] coeficienţii reali ai acestora. Să se afişeze coeficienţii c[0],c[1],...,c[m+n] ai polinomului produs R=PxQ. #include <stdio.h> int m,n; float a[20],b[20],c[40]; float suma_prod(int i,int j){ if(j==i)return a[i]*b[0]; else return a[i-j]*b[j]+suma_prod(i,j+1); } void calc_coef(int i){ if(i>m+n)return; else c[i]=suma_prod(i,0); } void citeste_coef(float a[],int i){ if(i>n)return; else {printf("%i:",i);scanf("%f",&a[i]);citeste_coef(a,i+1);} } void afis_coef(float a[],int i){ if(i>n)return; else {printf("%f ",a[i]);afis_coef(a,i+1);} } void main(){ printf("m(gradul polinomului P)=");scanf("%i",&m); printf("Introd.coef.polinomului P:"); citeste_coef(a,0);

47

scanf("%i". int suma(int n){ if(n<10)return n.coef. #include <stdio. citeste_coef(b.polinomului Q:").suma(n)).h> int n. printf("suma cifrelor=%i". o valoarea întreagă pozitivă. afis_coef(c. } 8.&n). printf("Introd. } void main(){ printf("n="). Se citeşte n.&n).0).0). să se determine suma cifrelor lui n. else return n%10+suma(n/10). } 48 .printf("n(gradul polinomului Q)="). calc_coef(0).scanf("%i".

nici un programator începător nu trebuie să-şi facă iluzia că "generozitatea" din acest capitol o va mai întîlni vreodată în practica concretă de programare sau că va avea vreodată la dispoziţie surse "abundente" de inspiraţie. noi le vom numi variante. Deci. Aşa că. Analiza problemei . În finalul capitolului vor apare. 49 . Este cert că în practică lipsa "inspiraţiei" va trebui compensată prin "transpiraţie".elaborarea algoritmului: Fie ecuatia de gradul II ax2+bx+c=0 -daca toti coeficientii ecuatiei sunt egali cu 0 atunci avem o ecuatie nedeterminata care are o infinitate de solutii (S=R). Pascal şi C. În următoarele subcapitolele nu am fost deloc "zgîrciţi" şi se pot găsi destule probleme rezolvate atît în Pascal cît şi în C. pentru realizarea retroversiunii (termenul de specialitate folosit) este necesară cunoaşterea temeinică a uneia din cele două limbaje. Putem spune că urmat astfel exemplul autorilor mediilor de programare Turbo Pascal şi Turbo C (sau Borland) care prin help-urile lor generoase au contribuit decisiv la formarea multor generaţii de programatori. Rareori analistul pune la dispoziţia programatorului şi o descriere în pseudocod a algoritmilor ce trebuiesc implementaţi. Deşi pot fi diferite în unele detalii. cei care ies în pierdere sînt tot ei. De aceea este recomandat ca ele să fie parcurse în această ordine. Pascal sau C.Probleme rezolvate şi exerciţii de programare Vom începe prin a face o observaţie importantă: există totdeauna un pericol în oferirea "pe tavă" a soluţiilor la probleme. atît pentru versiunea Pascal cît şi pentru versiunea C. cei care au învăţat deja Pascal vor putea astfel să înveţe C-ul foarte rapid . Este cunoscut că în învăţarea unei limbi străine ajută mult exersarea traducerilor dintr-o limbă într-alta. Exerciţii de programare Oferim în continuare o mulţime de probleme de programare "clasice" rezolvate într-un mod didactic.c <>0 atunci trebuie calculat discriminantul (delta) ecuatiei d=b*b-4*a*c -daca d>=0 atunci ecuatia are solutii reale x1. Vă avertizăm că. -daca a. Probleme elementare. fiind echivalente prin rezultatele pe care le oferă. le poate fi de un real folos. -daca a. Astfel.2=(-b+-sqrt(d))/(2*a) -daca d<0 atunci ecuatia nu are solutii reale. programatorul (care nu este şi analist) primeşte de la cel care a analizat înainte problema doar indicaţii de programare. program ecuatie. ceea ce se oferă în continuare este doar o variantă de rezolvare pentru fiecare problemă. cu rezolvările lor tipice. începătorilor leneşi. Ne-am asumat acest risc gîndindu-ne nu atît la cei leneşi cît mai ales la programatorii începători bine-intenţionaţi cărora aceste probleme. La fel. şi reciproc. li se oferă posibilitatea să nu-şi mai "bată" capul cu rezolvarea problemelor acum cînd au totul "de-a gata". deşi pentru unele veţi putea găsi rezolvarea doar într-unul din limbaje. în practica concretă de programare. Se zice că o variantă de program (algoritm) este mai eficientă decît alta dacă cantitatea de resurse-calculator folosită este mai redusă: memorie-calculator (necesarul de spaţiu) mai puţină şi timp-calculator (necesarul de timp sau durata de execuţie) mai mic. cîteva rînduri ce cuprind elementele de bază ale analizei probleme. Am adăugat înaintea celor două versiuni de soluţionare în cele două limbaje de programare. în cazul programării.b. mai multe probleme avînd varianta de rezolvare doar într-unul din limbaje. şi vă propunem să scrieţi programul corespondent în celălalt limbaj. învăţarea celui de-al doilea limbaj de programare este mult uşurată de faptul că am asimilat deja primul limbaj de programare.iar c<>0 atunci avem o ecuatie care nu are solutii. Atragem atenţia începătorilor: una din trăsăturile specifice ale programării este că o problemă admite mai multe rezolvări corecte. Ne-am străduit să aşezăm problemele în ordinea dificultăţii lor. Pericolul constă în faptul că. pentru exerciţiu. ea fiind pasibilă de îmbunătăţiri.b. lipsiţi de voinţă şi înclinaţi către a copia mereu. -daca a=0 .c <>0 atunci ecuatia se reduce la o ecuatie de gradul I care are o singura solutie x=-c/b.b=0 . de la cele elementare spre cele mai dificile. Să se afişeze soluţiile reale ale ecuaţiei de gradul al doilea. Evident. Desigur.

b. var a.-c/b:6:2) else begin d:=b*b-4*a*c. write('c=')./2.(-b-sqrt(d))/(2*a):6:2)./a. -algoritmul poate fi implementat folosind o functie care sa verifice daca cele trei numere indeplinesc conditiile enumerate mai sus.2f./a.b.2f"./a). readln. if a=0 then if b=0 then if c=0 then writeln('Ecuatie nedeterminata. Dacă da.&a. if d>=0 then begin writeln('x1='. if (delta>=0) { printf("Sol. unde semiperimetrul este p=(a+b+c)/2.2f).var a.h> float a.-b/2/a. s.') else writeln('Ecuatie de gradul I cu solutia x='.readln(c).(-b+sqrt(delta))/2. end else writeln('Ecuatia nu are solutii reale. delta=b*b-4*a*c.(-b+sqrt(d))/(2*a):6:2).readln(b). writeln('x2='. } else { printf("Sol. function laturi_ok:boolean.&c). program arie.coefic.readln(a).p:real. Analiza problemei – elaborarea algoritmului : -trebuie sa vedem cînd trei numere pot fi lungimile laturilor unui triunghi: cele trei numere trebuie sa fie pozitive si suma a oricare doua dintre ele sa fie mai mare decat a treia latura.&b.c:integer.b.sqrt(-delta)/2.%6. x2=%6. end.reale: x1=%6.2f./a. 50 . -dupa verificarea celor trei numere calculam perimetrul si aria triunghiului folosind formula lui Heron s=sqrt(p(p-a)(p-b)(p-c)).c.c.2f.h> #include <math./a*sqrt(-delta)).ecuatiei a b c:").').complexe: x1=(%6. BEGIN write('a='). S=R') else writeln('Ecuatia nu are solutii.d:real.1. } } Să se determine dacă trei numere reale pot reprezenta laturile unui triunghi.(-b-sqrt(delta))/2.-b/2. END. write('b='). #include <stdio. begin laturi_ok:= (a>0) and (b>0) and (c>0) and (a+b>c) and (a+c>b) and (b+c>a) .2f)". să se calculeze perimetrul si aria sa. // coeficientii ecuatiei de gradul II float delta.%6. void main(){ printf("Introd.scanf("%f %f %f". x2=(%6.

c. if (laturi_ok()){ s=pow(p*(p-a)*(p-b)*(p-c). geometrică şi hiperbolică a trei valori reale.mh:real.dar pentru calculul radicalului de ordinul n nu este implementata o functie de aceea pentru calculul radicalului de ordinul n folosim functia exponentiala ( exp ) pentru a calcula o puterea a lui: a n =exp(n*ln(a)).c). Analiza problemei . int laturi_ok(void){ return (a>0)&&(b>0)&&(c>0)&&(a+b>c)&&(a+c>b)&&(b+c>a) .h> float a. writeln(‘p=’. program medii.5). IF laturi_ok then begin s:=sqrt(p*(p-a)*(p-b)*(p-c)).h> #include <math. printf("s=%6. write('b='). if (a=0) or (b=0) or (c=0) then writeln('mg=0') 51 . 0. BEGIN write('a='). . BEGIN write('introduceti laturile').readln(a. float s.c.readln(c). p=(a+b+c)/2. var a.b.p).ma.b.in TurboPascal exista o functie pentru calculul radicalului de ordinul 2 (sqrt).&a. end else writeln('laturi negative sau prea mari').mg. iar pentru a calcula radical de ordinul n din a: a1/n=exp(1/n*ln(a)) . } Să se afişeze media aritmetică.p. writeln('ma='.(a+b+c)/3:6:2).end. readln.&b. P:=(a+b+c)/2.2f p=%6.&c).s.b. writeln('s='. } else printf("laturi negative sau prea mari"). // solutia in limbajul C #include <stdio.p*2:5:2). } void main(void){ printf("introduceti laturile a b c:").deci cand avem unul sau trei numere negative) cand nu putem calcula media hiberbolica a numerelor(cand unul dintre numere este egal cu 0 si nu poate fi facuta impartirea cu 0).readln(a). END.2f".scanf("%f %f %f". write('c=').s:5:2).readln(b).elaborarea algoritmului: -trebuie aplicate formulele pentru calculul celor trei medii si trebuie analizate cazurile : cand nu putem calcula media geometrica a trei numere(cand produsul lor este negativ.

readln."). void main(void){ printf("a=").h> float a.exp(1/3*ln(a*b*c)):6:2) else writeln('Nu putem calcula media geometrica .scanf("%f". printf("mh=%6.while .1. valoarea initiala a contorului fiind 1. cu una dintre instructiunile repetitive cunoscute(for. if (a=0) or (b=0) or (c=0) then writeln('Nu putem calcula media hiperbolica') else writeln('mh='. for i:=1 to n do s:=s+i.scanf("%f".s).n) care la fiecare pas se incrementeaza cu 1 si se aduna la s -ciclul se incheie cand valoarea lui i>n -daca folosim instructiunea for.readln(n).3/(1/a+1/b+1/c):6:2).3./3. printf("c="). fără a folosi formula cunoscută.mg.i.&b).&a). numarul pasilor este cunoscut. void main(void){ printf("Introduceti n="). else printf("Nu putem calcula media geometrica .3f".i:word.scanf("%u".&c). 52 .nr negative . END.b.ma.)./(1/a+1/b+1/c)). if (a==0 || b==0 || c==0){ printf("mg=0"). // solutia in limbajul C #include <stdio. readln.repeat) -indiferent de instructiunea repetitiva folosita trebuie initializata suma cu 0 (s=0) -folosim un contor i (1. iar cea finala fiind n. program suma. var s. BEGIN writeln(‘Introduceti limita n=’).else if a*b*c>0 then writeln('mg='. printf("ma=%6.h> unsigned s. s:=0.').pow(a*b*c.nr negative .scanf("%f".h> #include <math. writeln(‘s=’.3f".(a+b+c)/3. Analiza problemei – elaborarea algoritmului: -suma primelor n numere naturale poate fi calculata. printf("Nu putem calcula media hiperbolica"). } else { if (a*b*c>0) then writeln("mg=%6. // solutia in limbajul C #include <stdio. } } Să se determine suma primelor n numere naturale. printf("b=").3f".&n).mh. END.c.)).

).' nu este patrat perfect'). program patrat_si_cub_perfect. var n:longint. Analiza problemei – elaborarea algoritmului: -pentru a verifica daca un numar este patrat perfect calculam radacina patrata a numarului -daca numarul este patrat perfect radacina lui este un numar intreg altfel este un numar cu zecimale -verificam daca patratul partii intregii a radacinii numarului este egal cu numarul dat .for(s=0."). printf("s=%u".s).m. END.readln(n).i++) s+=i. if n=trunc(exp(1/3*ln(n)))*trunc(exp(1/3*ln(n)))*trunc(exp(1/3*ln(n))) then writeln(n. pentru ca valoarea de intrare in ciclul for este 1000 iar valoarea de iesire este 9999.5). Analiza problemei . readln.daca da numarul este patrat perfect altfel numarul nu este patrat perfect -la fel procedam pentru a verifica daca un numar este cub perfect .' este patrat perfect') else writeln(n.if(n==m*m*m) printf("n este cub perfect.' nu este cub perfect').0.h> #include <math. } Să se determine dacă n este pătrat sau cub perfect. m=pow(n.&n).1. if n=trunc(sqrt(n))*trunc(sqrt(n)) then writeln(n. } Să se determine toate numerele de 4 cifre divizibile cu n . void main(void){ printf("n=").if(n==m*m) printf("n este patrat perfect.elaborarea algoritmului: -observam ca daca abordam solutia la "prima mînă" numarul paşilor în cadrul ciclului for este de 8999.i=1. BEGIN 53 . m=pow(n.").' este cub perfect') else writeln(n.h> unsigned long n. var n. // solutia in limbajul C #include <stdio.scanf("%lu".i<=n.i:word./3. -re-analizînd problema putem stabili un numar foarte mic de pasi care este egal cu numarul de numere formate din patru cifre divizibile cu n . program nr_divizibile. BEGIN write('n=').

h> unsigned n.i<= 9999 / n. END. // solutia in limbajul C #include <stdio. if (1000 % n ==0) for(i=1000 /n. readln.').s.i++) pritnf("%4u.s:word. writeln('s='. s:=0.i.".') else for i:=(1000 div n)+1 to 9999 div n do write(i*n. end. END. Analiza problemei . var n.'.' '). readln.s).i++) printf("4u.elaborarea algoritmului: -suma cifrelor numarului citit se obtine adunînd de fiecare data ultima cifra ce este restul impartirii lui n la 10 (n mod 10) iar ceea ce ramine eliminind ultima cifra este dat de impartirea lui n la 10 (n div 10).h> unsigned n. program suma_cifre.i*n).'. void main(void){ 54 . writeln. while n<> 0 do begin s:=s+n mod 10. BEGIN write('n=').i*n). void main(void){ printf("n=").write('n='). // solutia in limbajul C #include <stdio.i<=9999 / n. {for i:=1000 to 9999 do if (i mod n=0) then write(i.readln(n).&n). } Să se determine suma cifrelor lui n. n:=n div 10.readln(n).scanf("%u". else for(i=1000 / n+1.} if 1000 mod n =0 then for i:=(1000 div n) to 9999 div n do write(i*n.".

n:word. Analiza problemei – elaborarea algoritmului: Pentru rezolvarea problemei folosim sirul convergent dat (metoda lui Newton) care consta in etapele: -pornind cu x0=1 se genereaza recursiv urmatorul sir de numere reale xn=1/2(xn-1+x/xn-1) -cand diferenta intre xn si xn-1 este foarte mica(mai mica decat o limita data)procesul de generare a lui xn inceteaza -la sfarsit xn reprezinta radacina patrata a lui x. } Să se afişeze următorul triunghi de numere: 1 12 123 .j.j<=i.printf("n=").. end. } } Se citeşte o valoare reală.i. 1 2 3 .j++) printf("%i "..&n).xn. // solutia in limbajul C #include <stdio.. putchar('\n').n program triunghi.s). 55 . n/=10.readln(n). s=0.' '). cu x0>0 arbitrar ales.h> int n. END. } printf("s=%u". while (n!=0) { s+=n % 10. writeln. readln.&n).xn_1:real.i++) { for(j=1.j.scanf("%u". var x.. var i.scanf("%u".j).. Să se determine radical din x cu 5 zecimale exacte pe baza şirului convergent xn=1/2(xn-1+x/xn-1).i<=n. void main(void){ printf("n="). BEGIN write('n='). for i:=1 to n do begin for j:=1 to i do write(j. for(i=1..

repeat xn_1:=xn. END.5)).h> #include <math.h> float x.5". } while abs(xn-xn_1)<1e-5.xn.se observa ca ultimul divizor nu trebuie luat in calcul pentru ca este egal cu n -pentru a afisa toate numerele perfecte < n folosim un ciclu while in care il decrementam pe n si verificam daca noul n este un numar perfect . for i:=1 to n-1 do if n mod i=0 then d:=d+i. if n=d then writeln(n).&x).xn_1.BEGIN write('Introduceti valoarea:').sqrt(x):10:5).x.0.h> #include <stdio. xn=1.5f. } Se citeşte n. printf('radical obtinut =%7. writeln('radical din '. xn=0. do{ xn_1=xn. xn:=1. while n>1 do begin dec(n). BEGIN write('n=').xn:6:2.'='.scanf("%f". Analiza problemei – elaborarea algoritmului: -pentru a verifica daca un numar este patrat perfect trebuie sa –i determinam divizorii si sa verificam daca suma acestora este egala cu n .daca da il afisam program nr_perfecte.d.readln(n). d:=0.pow(x. să se determine toate numerele perfecte mai mici decît n. readln.readln(x). void main(void){ printf("Introduceti valoarea:"). END. end.5*(xn_1+x/xn_1). // o varianta C #include <conio. Un număr este perfect dacă este egal cu suma divizorilor săi (de ex. var n.5*(xn_1+x/xn_1).h> 56 . 6=1+2+3). comparativ cu %7. xn:=0. readln.i:word. // solutia in limbajul C #include <stdio. until abs(xn-xn_1)<1e-5.

pentru a retine aceste resturi care trebuie tiparite in ordine inversa am folosit un sir (n2inv) in care am retinut resturile pe care dupa aceea l-am afisat in ordine inversa. i:=i+1. n2inv[i]:=n2. } while(k<n). printf("n="). var n.main() { long int i.numarul in baza doi se obtine scriind resturile in ordinea inversa in care le-am obtinut .j.elaborarea algoritmului: .sum.readln(n). i=i+1. do { sum=1. for(j=2. end.n. i=0. readln. } Se citeşte n un număr întreg pozitiv. BEGIN write('n=').20] of word.in urma impartirii n retine catul si restul . Analiza problemei .j:word.&n).imparte n la 2 .j++) if (i%j==0) sum=sum+j. for j:=i-1 downto 1 do write(n2inv[j]). // o varianta C putin diferita 57 . n:=n div 2. while n>0 do begin n2:=n mod 2.k. printf("%ld ". să se afişeze n transcris în baza 2. k=0. i:=1.i). scanf("%ld". clrscr(). do { k=k+1.folosim algoritmul cunoscut : cît timp n <>0 executa . program transf_in_baza_2.n2.j<=i/2.. n2inv:array[1. } while(sum!=i). END.i.

i :integer.xn ordonate crescător.20] of integer...i--) printf("%c".sizeof(x)."%f"). să se determine P(x).&x. printf("\nx= "). a0. Să se determine distanţa maximă între două elemente consecutive din şir. afiseaza(&x. Se citeşte n gradul unui polinom şi şirul coeficienţilor an. for i:=2 to n-1 do if x[i+1]-x[i]>max then max:=x[i+1]-x[i].este o problema maxim .distanta dintre primele valori consecutive din sir se noteaza cu max . . program dist_elem. BEGIN write('n='). long x. } Se citeşte n şi şirul de valori reale x1.int dim. afiseaza(&y..j--){ for(i=8.elaborarea algoritmului : . void main(void){ printf("\nIntrod.readln(n).j>=0.max:6:2). Se citeşte x.px[j] & (1<<i) ? '1':'0').x:real. void afiseaza(pointer px.#include <stdio. for i:=1 to n do begin write('x['. p.scanf("%d %f". } float y.x2.i.'). putchar('. intregul x si realul y:").*px). 58 . readln. var n."%d"). max:real..in momentul in care se intalneste o valoare mai mare decat max atunci aceasta valoare va deveni noul max . printf("\ny= "). program polinom.printf(format. a:array[0. . var n.dupa care facem o comparatie cu urmatoarele distante dintre valori .h> typedef unsigned char pointer[4]. end. Analiza problemei . readln(x[i]).algoritmul se opreste in momentul in care se face comparatia dintre max si distanta dintre ultimele doua valori ale sirului. } printf(" adica "). END. writeln('max='..j.&y). for(j=dim-1.. max:=x[2]-x[1].i:word.sizeof(y).char* format){ int i.i>=0.50] of real. x:array[1.']=').

's'.'w' : nc:=nc+1.h> int i. char c. 'b'. i:=1. end.'d'.' . for i:=0 to n do begin write('a['.nc).'n'.'k'. END.nv).i. void main(void){ 59 . writeln('P('.'i'.readln(sir).'e'.')='.'u': nv:=nv+1.} p:=0.p:6:2). {p:=a[0].readln(n).x. end.'h'.elaborarea algoritmului: .consoane=0. writeln('Nr de vocale='.h> #include <ctype.iar la intalnirea unei consoane incrementeaza nr de consoane.readln(x). readln. BEGIN write('Introduceti propozitia:').BEGIN write('n=').'.citim propozitia caracter cu caracter pana la intalnirea caracterului '. program nr_consoane_si_vocale.'x'.'y'.p:6:2).'r'. writeln('Nr de consoane='.'m'. until sir[i]='. // varianta C #include <stdio. readln.'o'. for i:=n downto 0 do p:=p*x+a[i].'j'.'c'.'t'.nc:word. nc:=0. for i:=1 to n do p:=p+a[i]*exp(i*ln(x)).nv.')='. i:=i+1. nv:=0.'f'.vocale=0. END. repeat case sir[i] of 'a'. var c:char.'p'.folosim instructiunea case (selectie multipla) care daca la intalnirea unei vocale din sir incrementeaza nr de vocale . sir:string[25]. writeln('P('. readln(a[i]).']=').x. Analiza programului . Să se determine cîte vocale şi consoane conţine propoziţia.sir[80]. write('x=').'l'. i. Se citeşte o propoziţie (şir de caractere) terminată cu punct.'g'.

end. a:array[1.n..1.:%i". program matrice3. writeln('suma elementelor de pe linia '. writeln. Consoane:%i. end.50] of real. i-vocale-consoane). for j:=1 to n do begin for i:=1 to m do sc[j]:=sc[j]+a[i. sl.'='. for(i=0. Alte car.i. for i:=1 to m do begin for j:=1 to n do begin write('a['. 60 .sc:array[1. end. end. float a[50][50]. break. for j:=1 to n do sc[j]:=0. BEGIN write('Introduceti nr de linii m=').'. readln.j.h> unsigned m.readln(m).i++) switch (toupper(sir[i])){ case 'A': case 'E': case 'I': case 'O': case 'U': vocale++..sl[i]:6:2).n. consoane.propozitia terminata cu punct:").'.j].sc[j]:6:2).gets(sir).j.j:word. for i:=1 to m do begin for j:=1 to n do sl[i]:=sl[i]+a[i.j]).i. } printf("Vocale:%i. } Se citeşte m.printf("Introd.n dimensiunea unei matrici A=(a[i.'='.i. write('Introduceti nr de coloane n=').50.j])mxn de valori reale. END. var m.sir[i]!='. default: if (isalpha(sir[i])) consoane++. // varianta C #include <stdio.50] of real.']='). vocale.i.j.'. read(a[i.j]..readln(n). writeln('suma elementelor de pe coloana '. Să se determine suma elementelor pe fiecare linie şi coloană. for i:=1 to m do sl[i]:=0.

for (i=0. var a.j]:=p[i. void main(void){ printf("Introduceti nr de linii m="). for (i=0.i<m.j). end.scanf("%u". şi o matrice A=a[i. folosim pentru aceasta atribuire procedura aribuire.elaborarea algoritmului: -algoritmul consta de fapt in calcularea elementelor matricii produs -elementul c[i.float sl[50].1.j].j++){ printf("a[%u. BEGIN 61 ..j]+a[i.j<n. end.&m). -Ak=A*A*..l]*b[l.i<m.. procedure inmultire . program matrice1.sc[50]. for (j=0.i. pritnf("Introduceti nr de coloane n=").i++) sc[j]+=a[i][j].i.l:word. begin for i:=1 to n do for j:=1 to n do b[i.j].j++) sl[i]+=a[i][j].j. for (i=0.k.b.j<n. begin for i:=1 to n do for j:=1 to n do p[i.i<m.i++){ for (j=0.j]:=a[i.j] =suma(k=1. procedure atribuire(a:matrice).k].%u]=".p: matrice.j++) sc[j]=0.k] . } for (j=0. } } Se citeşte n şi k.i<m.3] of real.k]=a[i. } putchar('\n').i++) sl[i]=0. n.n) a[i. printf("suma elementelor de pe linia %u =%f".*A -matricea fiind patratica atunci cand k=2 termenii b[i.sc[j]).&n).j]nxn pătratică.j++) { for (i=0.j<n.k] pastreaza elementele produsului anterior A*A.j]:=0. }. Analiza problemei .&a[i][j]).scanf("%u".j<n.i++) { for (j=0.i.3. for i:=1 to n do for j:=1 to n do for l:=1 to n do p[i..j.k]*b[i. scanf("%f". pritnf("suma elementelor de pe coloana %u=%f".iar cand k>2 termenii b[i. Să se determine Ak.sl[i]). type matrice= array[1.

k='). k:=k-1.4]of integer. for i:=1 to n do begin for j:=1 to n do write('p['.j]:=a[i. end.' '). writeln. end .'. end. end else begin atribuire(a). for i:=1 to n do begin for j:=1 to n do begin write('a['. write('Introduceti dimensiunea matricii n=').'. inmultire.j]). inmultire. if k=1 then for i:=1 to n do for j:=1 to n do p[i.']='.. End. END.j.Readln(Nume).jo'). Type Persoana=Record Nume:String[20]. readln(a[i. Perstemp:Persoana. end.']=').write('Introduceti puterea lui A .p[i. Procedure Creare. readln.j]:6:2. k:=k-1. Rewrite(f).').j. If Nume='' then break. 62 .'. end. Assign(f.'. Begin Writeln('Introd.i.readln(k). Iată un program Pascal care gestionează cu ajutorul unui fişier un catalog de note şi persoane. while k>1 do begin atribuire(p). readln. inmultire.readln(n). Var f:File of Persoana.'Test.j] else if k=2 then begin atribuire(a).i.Nota:Array[1. Repeat With PersTemp do begin Write('Numele:').

Citire.Write('Notele:'). END.h> void main(int argc. if ((in = fopen(numfin. "wt"). char numfin[20]. // Copierea unui fisier text sursa intr-un fisier destinatie #include <stdio. Until Eof(f). 63 .char *argv[]) { FILE *in. Until False. *out.".Nota[2]. Procedure Citire.fclose(out). printf("Nume fis. Write(f. *out.Nota[1]. out).Nota[2].gets(numfout).Nota[4]). } out = fopen(numfout. return. With PersTemp do begin Writeln('Numele:'. long contor=0. BEGIN Creare.Nota[3]. Reset(f).PersTemp). Iată trei programe care exemplifică modul de lucru cu fişiere în limbajul C. end. Repeat Read(f. Close(f). end. "rt"))== NULL){ fprintf(stderr. printf("Lungimea fis.\n". End.destinatie este de %ld octeti. } // Copierea unui fisier text sursa intr-un fisier destinatie // cu substituirea unor cuvinte date prin linia de comanda #include <stdio.c.numfout[20]. char numfin[20].h> void main(void) { FILE *in. Assign(f.contor). "Eroare: %s fisier inexistent.destinatie:"). End.').numfin). Begin Writeln('Introd. while (!feof(in)){ fputc(fgetc(in). } fclose(in).Nume). Writeln('Notele:'. printf("Nume fisier sursa:").Readln(Nota[1].Nota[4]).numfout[20].'Test.Nota[3]. Close(f).gets(numfin).contor++.jo').PersTemp).

mod)) == NULL) /* open file agenda */ fprintf(stderr.destinatie:"). } out = fopen(numfout. %s.\n". FILE *fagenda.nume). } while(toupper(temp)!='N').gets(numfin). } fclose(in). 1.h> #include <conio.unsigned i=0. return. printf("Adresa:"). fclose(fagenda). if ((in = fopen(numfin.jo". /* close file */ } void listare(void){ int contor=0. "Eroare: %s fisier inexistent. out).temp=getch().inreg. while (!feof(in)){ if((c=fgetc(in))==argv[1][i]){ if(argv[1][++i]==0) // s-a detectat sfirsitul sirului de caractere fputs(argv[2]. fagenda)!=0) /* write struct inreg to file */ printf("%d: %s. mod[0]='r'.tel[7]. } // prelucrarea unul fisier C ce contine o agenda telefonica #include <stdio. "wt").adresa[10]. printf("Lungimea fis.*ftemp. %s\n".inreg.h> #include <ctype. puts("\nCrearea agendei:"). puts("\nListarea agendei:"). fwrite(&inreg. sizeof(inreg). } inreg.adresa. fagenda).contor++.tel).contor).gets(inreg. // ciclu infinit ? NU! fclose(fagenda).out).numfin).inreg. 1. "Cannot open output file.\n"). "rt"))== NULL){ fprintf(stderr. if ((fagenda= fopen("agenda.contor=0. char mod[3]="wb".gets(inreg. do{ printf("\nNume:"). /* write struct inreg to file */ printf("Continuati[D/N]?").tel). sizeof(inreg).fclose(out). void creare(void){ char temp. while(fread(&inreg. printf("Nume fisier sursa:").h> struct articol { char nume[10].nume. /* close file */ } void main(void) 64 . printf("Nume fis.". // se scrie sirul de caractere inlocuitor } else fputc(c.gets(numfout).adresa).gets(inreg.i=0.++contor. printf("Tel:").destinatie este de %d octeti.

jo". "Cannot open output file. } 65 . creare(). mod)) == NULL) /* open file agenda */ fprintf(stderr.\n").{ if ((fagenda= fopen("agenda. listare().

atunci cînd dimensiunea datelor de intrare este consistentă (avînd valori cel puţin de ordinul sutelor) programul rezultat devine.y0). } void main(void){ escape(x0.escape(x+1. . if(a[x][y+1]==' '){puts("la dreapta"). void print(void){ int i. } void escape(int x.j. Problema clasică de programare care necesită back-tracking (revenirea pe urma lăsată) este problema ieşirii din labirint. Din fericire.clrscr().} a[x][y]='*'.} if(a[x+1][y]==' '){puts("in jos "). Majoritatea dintre ele sînt de maximă dificultate şi nu li se cunoaşte o altfel de rezolvare decît prin această metodă.i++){ for(j=0.h> #define XMAX 6 #define YMAX 6 char a[XMAX+1][YMAX+1]={ "*******". 66 . int x0=1. această metodă de proiectare a soluţiei are un caracter foarte general şi "funcţionează" în fiecare caz.y). putchar('\n').iată o soluţie simplă care iniţializează labirintul în mod static.print(). "* * * *". Atragem atenţia că doar simpla lecturare a acestor exemple de probleme de back-tracking rezolvate nu permite nicidecum însuşirea acestei metode de proiectare a soluţiilor. } getchar().h> #include <stdlib.} if(a[x-1][y]==' '){puts("in sus "). a celui ce-şi propune să înveţe această metodă. prin durata astronomică de execuţie.h> #include <conio.y-1). Din nefericire. în practică. puts("Traped!").y0=2. total inutilizabil. În acest capitol vom oferi doar cîteva exemple de probleme rezolvate.Probleme ce necesită back-tracking Am explicat pe larg această metodă de programare într-un capitol separat. for(i=0. "* * ****".escape(x. "********" }. "* * *". Este necesară mai întîi implicarea şi participare personală. "** * *".j++)putchar(a[i][j]).j<=YMAX.} return.escape(x.} if(a[x][y-1]==' '){puts("la stinga ").y+1). încercînd direct soluţionarea lor şi abia apoi comparînd soluţia rezultată cu cea propusă de noi.escape(x-1.int y){ if(x==XMAX || y==YMAX){ puts("Succes!"). ca o matrice de caractere #include <stdio.exit(1). "* * ".i<=XMAX.y).

char c. // in varianta recursiva if(k<=n){ for(i=1.1).h> #include <stdlib.s). dar nu şi şiruri de forma aab.&n). ConcatSir(" ". ConcatSir(s. 5. } } else { contor++.i--) if (s[i]==c){ ok=1. descompunerea minimală poate să nu fie unică .} } return Val. cab.} } void main(void){ printf("n:").h> #include <string.i++) if (Valid(s.k)) { s[k]=car[i].j. // prin concatenarea unui singur caracter for(i=k-1.i>=(k+1)/2.break.byte k){ // functia de validare a sirului generat byte i.scanf("%i". int Valid(char *s.Val=1.î. .contor.j++) if (s[i-j]!=s[k-j]){ok=0. contor=0.h> 67 .car[i].s[k+1]='\0'. să nu existe două subşiruri identice alăturate. . dacă n=3 putem avea şiruri de forma abc.} Să se genereze toate şirurile de lungime n formate numai din caracterele a. bcb.ok. 3. pentru n=4 nu putem genera şiruri de forma abab. 1 putem descompune suma 18 în diverse moduri dar soluţia minimală necesită doar 3 monezi: 18=1 x 10+1 x 5+1 x 3 .byte k){ // functia ce implementeaza back-tracking-ul byte i. unsigned int n.de exemplu. etc.printf("%4i:%s".break.j<=k-i-1. exit. } Să se afişeze toate descompunerile unei sume s într-un număr minim de monezi ale unui sistem monetar de n valori.contor. etc. } void ConcatSir(char *s. for(j=1.h> #define byte unsigned char char car[4]=" abc". b şi c a. #include <stdio. sistemul monetar trebuie să fie astfel ales încît să permită descompunerea oricărei sume începînd de la o valoare minimală în sus (orice sistem monetar conţine de obicei moneda unitară 1) #include <stdio.k+1).de exemplu. în cazul unui sistem monetar de forma 10. baac.i<=3.} if (ok) { Val=0.

i<=kmin. printf("Introd. for(i=1.n). printf("Introd.n.suma s:").contor=0.contor+i).scanf("%i %i".a_final[i]. } } void main(void){ int i. getchar().a_final[10].descompune(s-i*m[k]. printf("Introd.k+1.} } void main(void){ printf("Introd. if(nrmin>0) for(i=1.int m[10]. for(i=1.i++)scanf("%i".scanf("%i".k+1.".int contor){ register int i.k-1).nr. if(k==1){ a[n]=s. .i>=0.1.i++){ a[n+1-k]=i. } Să se afişeze toate descompunerile unui număr s ca sumă de n elemente.s.&s).scanf("%i". puts("").i++)a_final[i]=0.cele %i valori monetare:".in ordine descresc.descompune(s-a[k]*m[k]. if(k>n) return.i<=n.s.i<s.i++)printf("%i * %i.h> int a[10]. putem observa asemănarea dintre cele două soluţii (ambele sînt date în varianta recursivă) #include <stdio. } 68 . for(i=1. void descompune(int s. for(i=k+1. descompune(s. } else for(i=1.m[i]).&s.nrmin=32000.n. descompune(s.i--){ a[k]=i.&n).&n). else puts("Nu se poate descompune !").deşi este cu totul altă problemă decît cea dinainte. return.kmin=k-1. } else return.de valori n a sistemului monetar:"). pentru s=13 şi n=3 avem următoarele 14 descompuneri 13= 1+1+11= 1+2+10= 1+3+9=…= 1+6+6= 2+2+9= 2+3+8= 2+4+7= 2+5+6= 3+3+7= 3+4+6= 3+5+5= 4+4+5 .contor+a[k]).int k.i++)printf("%i ". if(s==0) if(contor<nrmin){ nrmin=contor.de exemplu. } else for(i=s/m[k].i++)a_final[i]=a[i].int k){ register int i. if(k==n){ a[k]=s/m[k].printf("%3i:".descompune(s-i.a[10].i<=n. void descompune(int s.0).i<=n.n).&m[i]).a[i]).++contor).suma s si in cit se descompune n:").kmin.i<=k.return.

a[i]). a[0]=0.&s.i++)printf("%4i". descompune(s.n). if(k==0){ printf("%3i:".contor=0.descompune(s-i.scanf("%i %i".s.} } void main(void){ printf("Introd.int k){ register int i.&n). } else for(i=a[n-k]+1.suma s si in cit se descompune n:"). if(contor==0)puts("Nu se poate descompune !").Să se afişeze toate descompunerile unui număr s ca sumă de n elemente distincte. getchar().k-1).return. } 69 .n.aceasta este o variantă a problemei dinainte.i<s. .i++){ a[n+1-k]=i.i<=n.h> int a[10]. for(i=1. puteţi sesizaţi unde apare diferenţa în rezolvare ? #include <stdio.++contor). puts(""). void descompune(int s.

Să se simplifice această fracţie.n:word. Tocmai de aceea. căutînd pe rînd fiecare divizor comun al numărătorului şi numitorului. END. nr_cub). mai atentă. Este cea mai des întîlnită capcană pentru programatorii lipsiţi de subtilitate.) program cuburi_perfecte. Analiza problemei . că motto-ul acestui capitol este: "Nu te mulţumi niciodată cu soluţia la prima mînă !".i. BEGIN write('n='). experienţă sau cultură de specialitate. Prin acest capitol nu urmărim doar însuşirea unor cunoştinţe practice de programare ci. Acest fapt se datorează accentului pus pe aprofundarea şi îmbunătăţirea primei analize a problemei.elaborarea algoritmului: Capcana problemei constă în tentativa de a parcurge printr-un ciclu for toate numerele de la 1 la n şi de a contoriza cele care sînt cuburi perfecte. Putem atunci spune. program simplificare. două cicluri imbricate ! -pentru a obţine o fracţie ireductibilă este suficient să o simplificăm o singură dată cu cmmdc al numitorului şi al numărătorului. eficiente şi "elegante".Probleme cu soluţie surprinzătoare În rezolvarea fiecăreia din problemele următoare este foarte uşor de căzut în capcana soluţionării de genul "la prima mînă" sau brute-force-approach în limba engleză (abordare în forţă brută). var m. pentru fiecare problemă. Sau pentru cei care se pregătesc pentru participarea la concursurile şi olimpiadele de informatică. împreună cu soluţiile lor.readln(n). pentru unii divizori comuni. desigur. aprofundarea capacităţii de analiză şi proiectare a soluţiilor.elaborarea algoritmului: Capcana constă în a efectua simplificarea pas cu pas.eliminîndu-se astfel simplificările succesive -vom folosi subalgoritmul (Euclid) care calculează cmmdc al numărătorului şi al numitorului. mai ales. n numărătorul şi numitorul unei fracţii. Deci. (Este suficient să calculăm radical de ordinul 3 din n pentru a afla cîte cuburi mai mici decît n există. este nevoie de o simplificare repetată. begin while m<>n do if m>n then m:=m-n 70 . nr_cub:=trunc(exp(1/3*ln(n))). La o a nouă privire. Deci. Se citesc m. dar lipsa ei de eficienţă şi de eleganţă este evidentă. readln. partea întreagp a radicalului de ordinul 3 din n este egală chiar cu numărul cuburilor mai mici decît n. ar trebui să avem grijă că. Soluţiile oferite de noi sînt. Să se afişeze numărul cuburilor perfecte mai mici decît n. În plus.' este = '. considerăm foarte utilă prezentarea cîtorva exemple elocvente.nr_cub:word. var n. function cmmdc(m.n. writeln('numarul cuburilor perfecte < '. Aceasta presupune un salt calitativ în învăţarea programării şi de aceea acest capitol devine cu adevărat util numai pentru acei programatori inteligenţi şi dornici de auto-perfecţionare. Analiza problemei .n:word):word. observăm că partea întreagă a radicalului de ordinul 3 din n ne oferă acel număr care ridicat la a 3-a este cel mai apropiat cub de n. Este şi aceasta o rezolvare. Unele dintre probleme au fost selecţionate dintre problemele date la concursurile şi olimpiadele şcolare de programare .

-10).y0=0.b.n. BEGIN write('numaratorul fractiei m= '). end. daca c=1 atunci exista (x0. toate solutiile (multimi infinite de perechi) pleaca de la o pereche (x0.'y='.b.a.a).a.b) Programul trebuie doar să determine x0 şi y0. pornind de la perechi (x0.b]=1 . If x0<>0 then Writeln('Sol.î. (x.c. (5.y0) a.c). prin [a.'x+'.x0:=(c-b*y) div a. end.n).c=').'/'. cmmdc:=m. Să se determine toate perechile întregi (x.c.'+k*'. 3. Problema a fost dată la olimpiada şcolară de informatică. readln.x0=0.b. daca c>1 atunci exista solutiile (x0.0) else writeln(m.y0. BEGIN Write('a.'='. if n=0 then writeln('Fractie inexistenta. /*Varianta C de solutionare: 1.b]|c.c. daca c>1 atunci exista solutiile (x0.b.y0) aflata in dreptunghiul (-b.y0) doar daca cmmdc[a. restul solutiilor se construiesc la fel. exista posibilitatea ca. 2.y) soluţii ale ecuaţiei ax+by=c.' = '. 1.'/'.Readln(a. (1. END.readln(m). For y:=0 to a do If abs(c-b*y) mod a=0 then begin y0:=y.'. END. ax0+by0=1 doar daca [a. restul solutiilor se construiesc la fel.else n:=n-m.'y='.k.-4). '. 2. Analiza problemei – elaborarea algoritmului.' sint ('.')') else Writeln('Nu exista solutii pentru ecuatia '. cu k intreg.-7).n div cmmdc(m.b] se inţelege cmmdc(a. Se citesc a.h> #include <math.b.y) au forma x=x0+kb .b]=1 .') else if m=0 then writeln(m.y) au forma x=x0+kb y=y0-ka. b.n)). daca c=1 atunci exista (x0. void main(void){ 71 .b. Program ax_plus_by_egal_c.y0. Există ecuaţii. (3.i.break.y:integer.b.x0.y0) doar daca [a.y.y0) distincte.y) ale ec.x0.-1). Un bun exemplu este ecuatia 18x+42y=6. 4.c).readln(n). write('numitorul fractiei n= ').n. x0:=0.-a)x(b.'x+'. sa se obtina solutii noi diferite (multimi infinite de perechi distincte).… Cum ar putea fi afişată atunci pe ecran o mulţime infinită de perechi ? Soluţia este de a afişa această mulţime printr-o descriere sintetică a ei (afişînd formula care poate genera toate perechile ce o compun). Ea pare la prima vedere imposibilă.a.'/'. restul solutiilor (x.*/ #include <stdio.h> int a. ax0+by0=1 doar daca cmmdc[a. y=y0-ka. c întregi.'. Var a.y0) a. cu k intreg. (7.m div cmmdc(m. de exemplu: 3x+2y=1 care are o infinitate de soluţii ….'-k*'.b] | c. restul solutiilor (x.

} } if(!x0 && !y0 && c)printf("Nu exista solutii pentru ecuatia %ix+%iy=%i".printf("a.x0+k*b.readln(n). Să se determine toate descompunerile în diferenţă de pătrate ale lui n. ".si avem 2a=x+y => a=(x+y )/2 . writeln(n. a0.b. } Se citeşte n o valoare întreagă pozitivă.y:integer.de forma:".a.b*b). END. an-1.k++)printf("(%i. ….y0-k*a).d. x2. Se cere să se determine pe baza relaţiilor lui Viete coeficienţii an. -pentru a determina toate descompunerile in diferenta de patrate ale lui n pornim de la formula a2b2=(a+b)(a-b)=n -observam ca produsul termenilor a+b si a-b este produsul a doi dintre divizorii lui n.'='. dar în fapt extrem de ineficientă pentru n nu mare ci doar măricel ! Următoarea soluţie de tip iterativ este o mică "bijuterie" de program iterativ şi de aceea vă lăsăm plăcerea de a-l înţelege singuri. b:=(y-x) div 2.a. -(%i*k-%i). -pentru ca (x+y)/2 sa fie o solutie a ecuatiei a 2-b2=(a+b)(a-b)=n trebuie ca x+y sa fie un numar par si y-x sa fie un numar par -daca aceasta conditie este indeplinita afisam solutia care indeplineste conditia ceruta.&b. xn rădăcinile întregi ale unui polinom de gradul n.%i) ".b.x0=(c-b*y) / a.b.k<=2. if(x0!=0){ printf("\n %i*k%+i. end. a1. de ex.c:").a*a. printf("Ecuatia %ix+%iy=%i are sol. Analiza problemei – elaborarea algoritmului.c). for(k=-2.&a. b=(y-x)/2.a.scanf("%i %i %i".x0. y:=n div x.y<=a.c). Program descompunere_patrate. var n.y++) if(abs(c-b*y) % a==0){ y0=y.b. Se citeşte n şi x1.b. aparent mai uşoară.unul din termeni este divizor (d) a lui n celalalt este tot divizor a lui n si il aflam impartindu-l pe n la d (n div x) -notam cu x primul divizor a lui n (x=d) si cu y=n div x si obtinem relatiile a+b=x deci un sistem de doua ecuatii cu doua necunoscute .pe care il rezolvam a-b=y prin metoda reducerii . …. end.x. Cea mai des întîlnită rezolvare este cea de tip back-tracking.y0). BEGIN write('n='). readln. faţă de n2 paşi ai soluţiei "la prima mînă".'-'. for d:=1 to trunc(sqrt(n)) do if n mod d =0 then begin x:=d. for(y=0. Soluţia următoare efectuează doar radical din n paşi. if (x+y) mod 2 =0 then begin a:=(x+y) div 2.&c). 72 . Analiza problemei – elaborarea algoritmului: Arătăm în continuare cum se poate evita soluţia "banală"-capcană ce-ar consta în două cicluri for imbricate.a.

rezulta ca M mod 2n=0 sau M mod 2n=2(n-1).i--) a[i]=a[i-1]-a[i]*x[k-1].i. } Se citeşte n. inseamna ca M (cele n-1 cifre ramase) trebuie sa se divida cu 2n-1.Readln(n).cazul n-1 (M se divide cu 2n-1) acest nr. pt. formate numai cu cifrele 1 şi 2. If nr mod (1 shl i)=0 then nr:=2*zece_la_n+nr else nr:=zece_la_n+nr. end. n=3 avem deasemenea unica solutie 112. ele se pot scrie sub forma c*10(n-1)+M=c*2n-1*5n-1+M= Multiplu(2n-1)+M.scanf("%d". Sa se afiseze toate numerele de n cifre. for(k=1.10):'). pt.i). n=50 ar dura cît vîrsta sistemului nostru solar ! pt. nr:=2.nr).&n). ce trebuie sa se divida cu 2n . Var nr. Abordarea "în forţă" a acestei probleme nu duce la nici un rezultat: . observam ca 12 este din nou "folosit" In general.i>=0.zece_la_n:=1.h> void main(void){ int a[100]. observam ca 2-ul este "folosit" pt.k++){ for(i=k. si divizibile cu 2^n.n.').'). Writeln('formate numai cu cifrele 1 si 2.&x[i]). } for(i=n. se deduce ca numerele de n cifre. Deci. In acest caz.daca s-ar alege varianta de rezolvare "la prima mina" ar trebui verificate toate cele 2n posibilitati. END.i--) printf("a[%d]=%d ".i++){ printf("x[%d]=".i>0.zece_la_n:longint.a[n]=0. Daca exista o singura solutie M pt.k.n=1 avem unica solutie numarul 2. Writeln('Solutia este:'.scanf("%d". BEGIN Writeln('Se citeste n. ar dura un timp exponential. Write('Introduceti n (max.i.a[i]). printf("n="). n. programul avind o complexitate exponentiala. 73 . n=2 avem deasemenea unica solutie 12. for(i=0.k<=n. divizibile cu 2n.se poate scrie M=2(n-1)*par sau 2(n-1)*impar.in cazul a n cifre din cele doua posibilitati (1M sau 2M) se va alege astfel unica solutie: daca M mod 2n=0 atunci solutia este 2M=2*10(n-1)+M=Multiplu(2n) daca M mod 2n=2(n-1) atunci solutia este 1M=10(n-1)+M=2(n-1)*5(n1)+M=Multiplu(2n)! Solutia propusa este una iterativa şi face maximum n paşi ! Program 1_2_si_2_la_n.a[i]=0. se divid cu 2n-1.x[100]. a[0]*=-x[k-1]. printf("Radacinile:\n").#include <stdio. } a[0]=1.i:byte. Analiza problemei – elaborarea algoritmului: Problema a fost dată la olimpiada şcolară de informatică. adica toate cele 2n numere de n cifre ce se pot forma numai cu cifrele 1 si 2 (cite 2 posibilitati pentru fiecare pozitie). For i:=2 to n do begin zece_la_n:=10*zece_la_n.i<n. readln. Să se afişeze toate numerele de n cifre. inseamna ca M este unul din numerele gasite ca solutie la pasul n-1.

Write('n:'). (4i+1)-(4i+2)-(4i+3)+(4i+4)..4*i+2. Daca se incearca o abordare "in forta" si "la prima mina" vor trebui verificate 2n posibilitati de asezare a semnelor + si -. 4-5-6+7. Sa se determine o alegere a semnelor + si .par de numere impare intr-o parte si un nr. Să se determine o alegere a semnelor + şi .'-'.4*(i-1)+1. cind n=4k atunci numerele de la 1 la n pot fi grupate cite patru astfel: 1-2-3+4. BEGIN Writeln('Se citeste n.. si vor avea suma 0 pe fiecare grupa de patru ! 3.. cind avem intre cele n numere un numar impar de numere impare (de ex. 4k+2.. Var n. case c of 1.2: Writeln('Nu exista solutie. deci suma lor nu poate fi 0 ! Acest caz apare cind n=4k+1. 3:begin Write('-1-2+3'). n=4k+3. end. Analiza problemei – elaborarea algoritmului: Problema a fost dată la olimpiada şcolară de informatică. total ineficient.'+'.6.'-'.± n=0.4*i+3)... Privindu-se atent se observa ca se pot deosebi trei cazuri: 1.) caz in care numerele impare nu pot fi repartizate in cele doua parti (plus si minus) decit astfel: un nr.'+'. (4i)-(4i+1)-(4i+2)+(4i+3).5.4*(i-1)+4).').'). .Readln(n).reazultind din nou suma 0 pe fiecare grupa ! Program Plus_Minus..i.').± n=0. 0: For i:=1 to n div 4 do write('+'.c:byte... Readln..n=3. end.Se citeşte n.4*(i-1)+2.. Writeln('astfel incit sa avem relatia ± 1± 2± . c:=n mod 4. END. 74 ..'-'.. For i:=1 to n div 4 do write('+'. Adica se obtine un algoritm exponential.4*i+1.. Soluţia "elegantă" ce rezultă printr-o analiză mai aprofundată: -mai intai se va imparti suma in doua parti: cea cu plus si cea cu minus.4*i. putem grupa numerele asemanator ca la cazul dinainte cu exceptia primei grupe: -12+3. .'-'. 2.astfel încît să avem relaţia ± 1± 2± .impar de nr impare in cealalta....4*(i-1)+3. altfel. implica ca cele doua parti au paritati diferite. .

Ideea care ar defini cel mai bine acest tip de cunoştinţe de programare este conţinută în cunoscuta expresie : "Secrete mici. durata_masura+=durata. if (durata_masura>masura) { nosound(). do{ masura=(float)(linia[0]-'0')/(linia[1]-'0'). efecte mari !". 69 . etc.durata. nosound(). uses crt.urilor Oferim în continuare cîteva exemple de programe. case 'l' : i_nota=10. case 'S' : i_nota=11.h> #include <conio. case 'd' : i_nota=1. 75 .break.j>0.h> main(){ /* Do do# Re re# Mi Fa fa# sOl sol# La la# Si */ int octava[]={65 .break.Elemente de programare a PC . altele în C. 116 . case 'M' : i_nota=4. 123}. pe lîngă citirea atentă a help-ului Turbo Pascal-ului sau a Turbo C-ului.} sound(nr_octava*octava[i_nota]). accesul direct la memorie.h> #include <dos.timp=500. //\$4D2D4\$3S4L2".break. 92 . 87 .j.} break.durata_masura=0.break. 110 . 82 . case 'f' : i_nota=6.break.durata_masura=0. delay(durata*timp).break. 98 .break.break. Pentru cei ce doresc să aprofundeze acest subiect sau doresc cît mai multe detalii le recomandăm. float masura. } Program Citite_Taste. case 'r' : i_nota=3.nr_octava.j--)nr_octava*=2. // Un simplu program muzical #include <stdio. } } else { if (linia[i]=='6') durata=1/16.break. unele în Pascal. lucrul în modul grafic. else durata=1/(float)(linia[i]-'0'). case 'R' : i_nota=2.for(j=linia[++i]-'0'. 104 .break.i++){ if (i%2==0){ switch(linia[i]){ case '\$' : {nr_octava=1. case 'D' : i_nota=0. case 'L' : i_nota=9. int i. case 'O' : i_nota=7. 78 .durata_masura. case 'F' : i_nota=5. char *linia="42\$2R2R4M4F2O2L1R2R2S2S4L4O2O2". } /* else */ } /* for */ } /* do */ while (!kbhit()). case 'o' : i_nota=8.break.i_nota.break. for(i=2.linia[i]!='\0'. 73 . pentru a permite celor pasionaţi să-şi însuşească cunoştinţele minimale de programare a PC-urilor: lucrul cu tastatura. folosirea utilitarului TechHelp specializat în descrierea programării PC-urilor.

. // return case 27 : printf("E%3uł".5]of real.c.c).c<=255. Begin {generare paleta 2} for i:=1 to 5 do 76 . // escape default : printf("%c%3uł".break.5]of byte.break..c++) switch(c){ case 7 : printf("b%3uł". i. { Adresa de memoriei ecran in mod text } x.c). yP1:array[1. until c=#27. Procedure Paleta1(tip:char).80] of Ecran absolute \$b800:\$0.s:integer.car:=tip. Begin {generare paleta 1} for i:=1 to 5 do scr[yP1[i]. Paletele sint actionate de tastele 'A' si 'W'.var c:char.h> void main(){ unsigned short c.break. } Program Tenis.c).c).Ord(c)).76]. afisarea Tabelului codurilor ASCII.5]of byte.break.c).break. // beep case 8 : printf("B%3uł".. Type Ecran=Record car:char. // back space case 9 : printf("T%3uł". // caractere afisabile }. end. end. shift:byte absolute \$40:\$17. u:real. // Program C pt. Var scr:array[1. Const viteza=1500. } Uses Crt.d. #include <stdio. yP2:array[1.break. for(c=0. { adresa octetului de stare a tastaturii } begin repeat c:=readkey.c). if (shift and \$3>0) then write(' shift '. ok:boolean.':'..1.y0:byte.c.x0.y. atrib:byte. { Joc demonstrativ al posibilitatilor de folosire a accesului direct la memoria ecran. // line feed case 13 : printf("R%3uł".Ord(c)) else write(' '. End.. tasta:char. // tab case 10 : printf("L%3uł". respectiv 'sageata sus' si 'sageata jos'.25. uP:array[1.c).c. Procedure Paleta2(tip:char).':'.

Begin Paleta1(' ').} clrscr. y:=y0.s:=0. if (tasta=#72) and (yP1[i]>6) then for i:=1 to 5 do Dec(yP1[i]).car:=#219. {genereaza cantecul final} begin sound(400). Begin Paleta2(' '). u:=20*PI/180.' '. Procedure Mutapaleta2. sound(650). Begin {program principal-generare cadru} Clrscr.car :=#219. {initializare miscare minge} x:=x0. if (tasta=#119) and (yP2[i]>6) then for i:=1 to 5 do Dec(yP2[i]). For y:=17 to 24 do begin scr[y. For y:=2 to 9 do begin {poarta} scr[y. sound(600). {unghiul de dispersie a paletei} end. if (tasta=#80) and (yP1[i]<24) then {miscarea paletei 1} for i:=1 to 5 do Inc(yP1[i]). sound(600). d:=0. procedure cantec. readln.char(179).' '. scr[y. {miscarea paletei 2} if (tasta=#122) and (yP2[i]<24) then for i:=1 to 5 do Inc(yP2[i]). For x:=1 to 80 do begin scr[1. sound(500).x].1].delay(1000). tasta:=' '.x].delay(800). end. repeat {miscare minge} if ((u>=0) and (u<PI/2) or (u > 3*PI/2) and (u<2*PI)) then inc(x) 77 . sound(650).1]. yP2[i]:=10+i. end. End. End. sound(700).car:=#219. write(char(179). uP[i]:=(i/3*PI-PI)/15.' ').80].delay(800). for i:=1 to 5 do begin yP1[i]:=10+i.' '.delay(800).car :=#219.char(179)).car:=#219.5]. Procedure Mutapaleta1. writeln(char(179). { writeln('________ ________ _______ ______ ________ '). end.delay(800). End.delay(800). scr[25. scr[y. x0:=40.car :=#219.delay(800). y0:=13. end.scr[yP2[i].car:=tip.80].char(179).

x]. end. if x=1 then x0:=2 else x0:=79. ok:=false. end. u:=PI+u+uP[i]. scr[y. end.x]. if tasta = #0 then tasta:=readkey. if (x>=80)and(y>9)and(y<17) then d:=d+1. if ok then begin tasta:=readkey.car<>' ' then begin if (y=1)or(y=25) then begin {ciocniri} u:=2*PI-u. nosound. end else begin sound(800). inc(i).y0:=y.x]. textcolor(2). mutapaleta1. if x=76 then begin {-de palete} for i:=1 to 5 do if y=yP1[i] then begin sound(1000).car:=' '.2). nosound. scr[y. end. Paleta2(#219). 78 .car:='0'. if (x<=1)and(y>9)and(y<17) then s:=s+1. repeat ok:=keypressed. u:=PI+u+uP[i]. x0:=x. end. y:=y0+Trunc(Abs(x-x0) * Sin(u)/Cos(u)). if u>2*Pi then u:=u-2*PI. i:=1. end else if not (((x=1)or(x=80)) and((y<17)and(y>8))) then begin {gol} scr[y.else dec(x).if u>2*Pi then u:=u-2*PI. {-de pereti} if (x=1)or(x=80) then begin u:=PI+u. end. end.x0:=x. mutapaleta2. x0:=x. gotoxy(39. textbackground(7). until (i=viteza)or ok.y0:=y. if scr[y. y0:=y. if u>2*Pi then u:=u-2*PI. if x=5 then begin {-de palete} for i:=1 to 5 do if y=yP2[i] then begin sound(600).x].car:=' '. Paleta1(#219). if y=1 then y0:=2 else y0:=24.

xMax.Yasp:word. Var x1. Const bucati=12. {reinitializare miscare minge} x:=x0.y. y1:=y+Trunc(raza*sin(unghi*2*PI/bucati)*Xasp/Yasp). i. paleta1(' '). write(' G A M E O V E R '). Yasp). uP[i]:=(i/3*PI-PI)/5. cantec. write(' '.3).y1:=ytmp.10).Line(x.y.. x1:=xtmp. delay(1500). begin grDriver := Detect. pasx=3. halt.xtmp.ytmp).Xasp. x. y:=y0.nr_obiecte] of shortint. ytmp:=y+Trunc(raza*sin(unghi*2*PI/bucati)*Xasp/Yasp).x1. raza=25. { demonstrativ pentru folosirea modului grafic } uses Graph.y1. for i:=1 to 5 do begin yP1[i]:=10+i. Procedure Deseneaza(x. viteza=10. end. paleta2(' '). u:=20*PI/180. 79 . end.xtmp.ytmp:word. end. until tasta=#27.Crt.. Line(x1.grMode. tasta:=' '. For unghi:=1 to bucati do begin xtmp:=x+Trunc(raza*cos(unghi*2*PI/bucati)). sensx.y1). GetAspectRatio(Xasp. End. Const nr_obiecte=10.s). gotoxy(38. end. if (d=5)or(s=5) then begin gotoxy(35. nosound. yP2[i]:=10+i. x1:=x+Trunc(raza*cos(unghi*2*PI/bucati)).color:word). End.unghi.y1. Program Biliard.' : '.sensy:Array[1.nr_obiecte] of word. Begin SetWriteMode(XORPut). x0:=40.SetColor(color).y:Array[1. unghi:=0. nosound.d.pasy=2. { de la 0 la 10 } var grDriver. y0:=13.yMax.ErrCode: Integer.write('SCOR').

GraphErrorMsg(ErrCode)).y[i]:=raza+Random(yMax-2*raza).InitGraph(grDriver. Const maxl=200-1. void main(void){ ecran=(struct scrcar far *)MK_FP(0xb800. Delay(100-10*viteza).xMax. For i:=1 to nr_obiecte do begin x[i]:=raza+Random(xMax-2*raza). } getch(). ErrCode := GraphResult.lin<25.atrib. Until KeyPressed. int culoare=BLUE.sensy[i]:=-sensx[i]. xtmp:=x[i]+pasx*sensx[i]. // Program C de umplere a ecranului text prin acces direct la memoria ecran #include <dos. If (xtmp>raza) and (xtmp<xMax-raza) then x[i]:=xtmp else sensx[i]:=-sensx[i].col++) { ecran[lin*80+col].ytmp:=y[i]+pasy*sensy[i].col.h> struct scrcar{ unsigned char car. Readln. sensx[i]:=-1+(i mod 2)*2.i). ecran[lin*80+col].y[i].atrib=fundal*16+culoare. end. { Fiecare jumatate de ecran se genereaza din cealalta jumatate pe baza proprietatilor automatelor celulare – asemanator ca in jocul Life } Uses crt. end else Writeln('Graphics error:'. } Program Acces_direct_ecran_grafic320_200.yMax).i).car='*'. Deseneaza(x[i]. end.fundal=LIGHTGRAY.col<80. If (ytmp>raza) and (ytmp<yMax-raza) then y[i]:=ytmp else sensy[i]:=-sensy[i]. 80 .y[i]. CloseGraph. Randomize.0. } far *ecran.yMax:=GetMaxY. end. for(lin=0.0). Rectangle(0. int lin. if ErrCode = grOk then begin { Do graphics } xMax:=GetMaxX.''). grMode.lin++) for(col=0.h> #include <conio.i). Repeat For i:=1 to nr_obiecte do begin Deseneaza(x[i].y[i]. Deseneaza(x[i].

mx. until ok=#27. randomize.maxc] of byte.0 int 10h end.c:=j+k*mijl.} asm {inchide modul grafic} mov ax.0 mov al.yi:integer.c]+scr[l.c]>scr[l.s3:string[5].xf. END.(c-1)mod mijl]+ x)div 3-1 else if (scr[l.l.c]<scr[l. repeat repeat for i:=0 to maxl do for j:=0 to mijl do begin l:=i.0. nr.k.Graph. Program Mouse.Dos.x.j. until keypressed.y:word.maxc=320-1.buton.c]) then scr[i. end. if (scr[(l-1)mod maxl. ok:char. k:=0. mfunc.unei apasari pe tasta si semnalare pozitie 81 . if ok<>#27 then ok:=readkey.x:=random(maxc).c])and (scr[l.x:integer. s1. Type Matrice=array[0.13h int 10h. Size : Word. var scr:Matrice absolute \$A000:0.my..j+((k+1)mod 2)*mijl]:=scr[l.ErrCode : Integer. for k:=1 to 2 do for i:=0 to maxl do for j:=0 to mijl do scr[i.(c+1)mod mijl]>scr[l. P : pointer. end.c]+1.s2. BEGIN asm {initializeaza in mod grafic 320x200x250 NU in 640x400x256} mov ah.j+((k+1)mod 2)*mijl]:=(scr[(l-1)mod maxl. { Gestionarea mouse-ului prin apelul intreruperii de sistem \$33 } uses Crt.c]+scr[l.c]) then scr[i.maxl.c])and (scr[(l+1)mod maxl. var grDriver.c. xi.fctiei dorite in AX: 00 mouse reset 01 cuplare cursor mouse (vizibil) 02 decuplare cursor mouse(ascuns) 03 determ..x:=random(maxc).(c-1)mod mijl]<scr[l. {readln.j+((k+1)mod 2)*mijl]:=(scr[(l+1)mod maxl.(c+1)mod mijl]+ x) div 3+1 else scr[i. { adresa memoriei ecran in modul grafic 320x200 } i. k:=(k+1) mod 2. ok:=readkey.yf. { Intr \$33.grMode. mijl=maxc div 2.j+k*mijl]:=random(maxc) .

'').buton:=reg.mfunc MOV BX.CX MOV my.|| .|| 09 selectare cursor grafic 10 selectare cursor text 13/14 emulare creion optic conectat/deconectat 15 stabilire sensibilitate mouse 29 fixarea paginii ecran in care mouse-ul e vizibil 30 afisarea .mouseasm. setactivepage(1). PutImage(100. {initializare} mfunc:=1.. readln.ax:=mfunc. ORPut).reg..my).|| -vertical .my:=reg. begin reg. { Get memory from heap } GetImage(xi. setactivepage(0).yi. mfunc:=reg.halt. while buton=1 do 82 .my). repeat mouseasm.yi. xi:=mx. GetMem(P. rectangle(xi.ax.cx.|| procedure MouseReg. {vizibil} mfunc:=3. ASM MOV AX.my.grMode.cx:=mx. putimage(xi.bx:=buton.mx.tastelor de mouse eliberate 07 stabilire domeniu orizontal(minim si maxim) 08 ..dx:=my.reg)..suplim.buton MOV CX.my INT \$33 MOV mfunc.mx:=reg.dx.XORput).reg. } procedure MouseAsm.ASSEMBLER.reg..xi:=mx. Size := ImageSize(xi. Size). ErrCode := GraphResult. 100.despre apasarea tastelor 06 inreg.DX end.yi. end.|| .yi:=my.closegraph. if ErrCode = grOk then begin if mem[memW[0:\$cc+2]:memW[0:\$cc]]=\$cf then begin outtext('Mouse-ul nu este instalat!').bx. intr(\$33. var reg:registers. mfunc:=0.04 pozitionarea cursorului de mouse 05 inform.yi:=my.BX MOV mx.|| .yi.P^.mx. Begin grDriver := Detect.|| .mouseasm.AX MOV buton. P^.mx.|| . end. mouseasm. InitGraph(grDriver.P^).mx MOV DX.

mfunc:=2.x2.(p3+p4)/2+r3).y1+(y2-y1)/2).h> #include <dos.y1. void main(void){ /* select a driver and mode that supports the use */ 83 .(p1+p2)/2+r1).XORput).h> #include <math.(p1+p2+p3+p4)/4+random(2)). r1=random(4).r3.y1+(y2-y1)/2.y2.y1. plasma(x1+(x2-x1)/2.h> #include <stdio.mx.int y1.y1+(y2-y1)/2). P^. p2=getpixel(x2.y2).yi.yi.begin PutImage(100.y1. // Program C de generare a efectului grafic-plasma-prin utilizarea unor functii ale modului grafic #include <graphics.yi. errorcode.y2).p2. int p1.y2)==0) putpixel(x1+(x2-x1)/2. r4=random(4).h> #include <conio. double red=20. plasma(x1+(x2-x1)/2. 100. gmode = VGAHI.y1+(y2-y1)/2. Size := ImageSize(xi.(p4+p1)/2+r4). { decuplare mouse } CloseGraph.y1).(p2+p3)/2+r2).y2).P^). until keypressed. Size).y1+(y2-y1)/2)==0) putpixel(x1. end.y2).int x2. PutImage(100.r4. GetMem(P. p4=getpixel(x1. r3=random(4). putimage(xi. P^. rectangle(xi.mouseasm.x2. r2=random(4).i.x1+(x2-x1)/2. mouseasm.GraphErrorMsg(ErrCode)).my). if (getpixel(x2. if (getpixel(x1+(x2-x1)/2.green=30.mx. setactivepage(0). 100.r2. if (getpixel(x1. struct palettetype pal.y1+(y2-y1)/2. setactivepage(1).my).my.int y2){ if(x2-x1<2) return. void plasma(int x1.p4. p3=getpixel(x2. ORPut).p3.XORPut).h> #include <stdlib. if (getpixel(x1+(x2-x1)/2.MY.blue=40. plasma(x1. } int gdriver = VGA.r1. putpixel(x1+(x2-x1)/2. end else WriteLn('Graphics error:'. end.mx.y1)==0) putpixel(x1+(x2-x1)/2.x1+(x2-x1)/2. plasma(x1.P^.y1+(y2-y1)/2)==0) putpixel(x2.yi. { Get memory from heap } GetImage(xi.y1+(y2-y1)/2. p1=getpixel(x1.y1).h> int MX.y1+(y2-y1)/2.

xnext.MY=getmaxy(). exit(1). randomize.i).1).MY. i++) setrgbpalette(pal.MY.25). // rotate palette while(!kbhit()){ for(i=0.(int) red+i. ylimit=[1.colors[i].tdelay.write(sc).end.MAXCOLORS/2). viteza sa de miscare poate fi modificata corespunzator in orice moment folosind tastele de la 1 la 9. randomize(). putpixel(0.gotoxy(i.gotoxy(80.i<pal. maxnext=10. MX=getmaxx().ultimul.25].MAXCOLORS/2). for (i=0. i. for i:=1 to 24 do begin gotoxy(1.size.5. /* read result of initialization */ errorcode = graphresult(). grapherrormsg(errorcode)). putpixel(MX. i<pal.idelay:integer. Const sc=#219. putpixel(0. red+i. Var sx. (int) blue+i). c:char.i++) setrgbpalette(pal.i). */ /* initialize graphics and local variables */ initgraph(&gdriver. if (errorcode != grOk) /* an error occurred */ { printf("Graphics error: %s\n". /* terminate with an error code */ } /* grab a copy of the palette */ getpalette(&pal).0. blue+=1. Begin clrscr.0.ynext:byte. putpixel(MX. plasma(0. printf("Press any key to halt:").MY). } Program Sarpe.colors[i].80]./* of the setrgbpalette function.size.write(sc). { Program de joc demonstrativ: "Sarpele" culegator de numere. xlimit=[1. El este dirijat cu ajutorul sagetilor. lungmax=95. 84 . green+i.5. for i:=1 to 79 do begin gotoxy(i. ""). red+=0. blue+i). (int) green+i.MX. getch().MAXCOLORS/2).next.write(sc).sy:array[1.. green+=1.MAXCOLORS/2).0.primul. } closegraph(). } Uses Crt.95] of byte. &gmode.write(sc).end.

inc(next).sy[primul]:=sy[primul-1].ultimul:=1. primul:=1 end else begin inc(primul). next:=0. repeat if keypressed then begin c:=readkey. sx[primul]:=sx[primul-1]. end else tdelay:=tdelay*97 div 100. if ultimul=lungmax then ultimul:=1 else inc(ultimul). case c of '1'.ynext:=2+random(23).write(' ').tdelay:=idelay.sy[ultimul]). if ultimul=lungmax then ultimul:=1 else inc(ultimul).sy[ultimul]).gotoxy(xnext.sy[1]:=sy[primul]-1. if primul=lungmax then begin sx[1]:=sx[primul]+1.write(sc). while next<maxnext do begin xnext:=2+random(78).sy[primul]:=sy[primul-1]. if primul=lungmax then begin sx[1]:=sx[primul]-1. #75: { stinga } begin gotoxy(sx[ultimul].end. primul:=1 end else begin inc(primul).idelay:=100. sx[primul]:=sx[primul-1]-1.write(' ').write(' '). end.sy[1]:=sy[primul].sy[i]). c:=readkey.primul:=2. primul:=1 end else begin inc(primul). if primul=lungmax then begin sx[1]:=sx[primul]. end. end. for i:=primul downto ultimul do begin gotoxy(sx[i]. end. #77: { dreapta } begin gotoxy(sx[ultimul].sy[ultimul]). end.'9': idelay:=100+100 div (ord(c)-ord('1')+1).sy[i]:=13. if c=#0 then c:=readkey.ynext). end. for i:=primul downto ultimul do begin sx[i]:=40.sy[primul]:=sy[primul-1]-1. sx[primul]:=sx[primul-1]+1. #72: { sus } begin gotoxy(sx[ultimul]..sy[1]:=sy[primul]. if ultimul=lungmax then ultimul:=1 85 .write(next).

else inc(ultimul). ultimul:=lungmax+ultimul-next.sy[ultimul]). end.write(sc).sy[i]:=sy[ultimul]. if primul=lungmax then begin sx[1]:=sx[primul].sy[i]:=sy[ultimul].sy[i]:=sy[ultimul]. ultimul:=ultimul-next. end. end. end. end else begin for i:=ultimul-next to ultimul do begin sx[i]:=sx[ultimul].sy[i]). end. if (sx[primul]=sx[i]) and (sy[primul]=sy[i]) and (i<>primul) then c:=#27.sy[i]). delay(tdelay). delay(tdelay). end. end else begin for i:=ultimul to lungmax do begin gotoxy(sx[i]. primul:=1 end else begin inc(primul). end. for i:=1 to primul do begin gotoxy(sx[i].write(sc). if ultimul=lungmax then ultimul:=1 else inc(ultimul). sx[primul]:=sx[primul-1].write(' '). if c=#27 then next:=maxnext else if ultimul-next <= 0 then begin for i:=lungmax+ultimul-next to lungmax do begin sx[i]:=sx[ultimul]. end. nosound.sy[i]). if primul > ultimul then for i:=primul downto ultimul do begin gotoxy(sx[i]. end.sy[primul]:=sy[primul-1]+1. if (sx[primul]=sx[i]) and (sy[primul]=sy[i]) and (i<>primul) then c:=#27. end.sy[1]:=sy[primul]+1. for i:=1 to ultimul do begin sx[i]:=sx[ultimul]. { next < maxnext} 86 . until (c=#27) or ((sx[primul]=xnext)and(sy[primul]=ynext)). sound(next*30). if (sx[primul] in xlimit)or(sy[primul] in ylimit) then c:=#27.write(sc). #80: { jos } begin gotoxy(sx[ultimul]. end. if (sx[primul]=sx[i]) and (sy[primul]=sy[i]) and (i<>primul) then c:=#27. end.

begin Port[\$20]:=\$20. Begin ClrScr. interrupt.'Re'.27/24.40/24.2).. car:char.264). tasta:=Port[\$60].i:integer.'Si'.End.10]of string[3]=('Do'.'Mi'... Const Nota_Do:array[1. repeat 87 . tasta:=0.write(tasta:3). { Program ce demonstreaza posibilitatea de acces la codurile de scanare ale tastaturii.@KbdIntVec).'Re'.32/24.30/24. {\$F+} Procedure KeyClick. 48/24. Nota:array[1. Type Pixel=Record atrib:byte.4]of byte=(44.1. { Program demonstrativ de folosire muzicala a tastaturii pe post de "orga".Addr(KeyClick)).30. ecran:array[1.66.@KbdIntVec). {\$F+} Procedure KeyClick. { resetarea portului de acces al tastaturii } end. interrupt. Pentru o mai buna intelegere este utila consultarea programului scantast. Program Taste_muzicale_V2.25.51/24.2).80]of Pixel absolute \$b800:0000.. KbdIntVec:procedure. } Uses Crt.Dos.pas } Uses Crt. SetIntVec(\$9. GetIntVec(\$9. Raport:array[1. CodT:array[1.@KbdIntVec).54/24). end.'Sol'. until tasta=129. begin Port[\$20]:=\$20.4] of integer=(33. Program Scan_Taste. Begin GetIntVec(\$9. Este indicat sa fie lansat in mod DOS si nu de sub Windows. repeat repeat until tasta<>Port[\$60]. 'Do'. Var tasta:byte. End.36/24.132.'La'. SetIntVec(\$9.16. { cu o procedura proprie "inofensiva" } tasta:=0.45/24.'Mi'). Var tasta:byte.. KbdIntVec:procedure. end. { modificarea intreruperii de tastatura } SetIntVec(\$9. gotoxy(20.'Fa'.Dos.10]of real=(24/24..Addr(KeyClick)).

model.repeat until tasta<>Port[\$60]. sound( Trunc( Raport[ tasta+1-CodT[2] ] * Nota_Do[2] ) ) end else if (tasta>=CodT[3])and(tasta<CodT[3]+10) then begin gotoxy(5*(tasta+1-CodT[3]). if (tasta>=CodT[1])and(tasta<CodT[1]+10) then begin gotoxy(5*(tasta+1-CodT[1]). end.write(Nota[tasta+1-CodT[3]]).c:longint. } uses dos. SetIntVec(\$9.sbank.rms. Program Testare_VESA.20). sound( Trunc( Raport[ tasta+1-CodT[4] ] * Nota_Do[4] ) ) end else nosound. begin hexa:=hexb(hi(v))+hexb(lo(v)). tasta:=Port[\$60]. bytes..@KbdIntVec).rfp. gran.charh. begin hexb:=s[b div 16+1]+s[b mod 16+1].x. oem:pchar. list:^tmoduri.planes.height:word. capab:longint.y:word.segb:word.gfs. ntbanks:longint.width. rg:registers. End. nrimpg.write(Nota[tasta+1-CodT[4]]).bms. reserv:array[1. sound( Trunc( Raport[ tasta+1-CodT[1] ] * Nota_Do[1] ) ) end else if (tasta>=CodT[2])and(tasta<CodT[2]+10) then begin gotoxy(5*(tasta+1-CodT[2]).512] of byte end. reserv:array[1.winb:byte. until tasta=129.22).24).. function hexb(b:byte):string.bfs:byte.bits. function hexa(v:word):string.512] of byte end. charw. opt:char. vers:word.nbanks.vseg. const s:string[16]='0123456789abcdef'. sound( Trunc( Raport[ tasta+1-CodT[3] ] * Nota_Do[3] ) ) end else if (tasta>=CodT[4])and(tasta<CodT[4]+10) then begin gotoxy(5*(tasta+1-CodT[4]).gms.write(Nota[tasta+1-CodT[1]]). 88 .256] of word..write(Nota[tasta+1-CodT[2]]). type tmoduri=array[1.sega. vesamod:record attr:word. { Program de testare a posibilitatilor de lucru a placii grafice in standardul VESA.winsiz. pagfun:pointer.18). var imod. vesabuf:record sign:longint.reservb. cbank. end. wina.

if b<>cbank then with rg. while list^[imod]<>\$ffff do begin ax:=3. mem[vseg:word(l)]:=cul. procedure putpixel(x. ' Rezolutie: '. ax:=\$4f01. if z<\$fffe then move(cul.16: begin l:=longint(bytes)*y+x*2. z:=word(l).y:word. mem[vseg:word(l)]:=cul.' VESA Versiune '. exit end.height. port[\$3cf]:=2. cx:=list^[imod].lo(vers)). if z=\$fffe then setbank(m+1).'. vesamod do begin ax:=\$4f00.hi(vers). m. writeln(hexa(list^[imod]).rg). ax:=\$4f05. setbank(l shr 16).mem[vseg:z]. mem[vseg:z+1]:=lo(cul shr 8). intr(16. es:=seg(vesabuf). vesabuf. begin vseg:=\$a000. end. bx:=0.'. setbank(l shr 16). z:=mem[vseg:word(l)]. 8: begin l:=longint(bytes)*y+x. var l:longint. di:=ofs(vesabuf). mem[vseg:z+2]:=cul shr 16. if al<>\$4f then begin writeln('Standardul VESA nu e implementat'). port[\$3ce]:=5.vesamod do begin cbank:=b.procedure setbank(b:longint).width. setbank(m). 24: begin l:=longint(bytes)*y+x*3. end. 89 . dx:=b*64 div gran. intr(16. port[\$3cf]:=0. intr(16. end. end.3) else begin mem[vseg:z]:=lo(cul). port[\$3ce]:=3. port[\$3ce]:=8. 15. begin with rg. es:=seg(vesamod). end. imod:=1. port[\$3cf]:=128 shr (x and 7).' x '. end. begin with rg.vesamod do case bits of 4: begin l:=longint(bytes)*y+x div 8. di:=ofs(vesamod). intr(16. end. sign:=\$41534556. end.rg).z:word.rg). m:=l shr 16. if attr and 16<>0 then begin writeln(oem. if z=\$ffff then setbank(m+1). end.rg). cul:longint). setbank(l shr 16). memw[vseg:word(l)]:=cul.

end. case bits of 4.longint(1) shl bits). end. 24: c:=longint(x)*65536+y. 15: c:=32767. end.c). bx:=list^[imod]. intr(16. if upcase(opt)='D' then begin ax:=\$4f02.c). write('Doriti testare (D/N)? ').rg). intr(16.height-1. end. end.16: c:=(y div 6)*(1 shl rfp)+x div 6. for x:=0 to 191 do for y:=0 to 191 do begin case bits of 4: c:=(y div 48)*4+x div 48. end. end else opt:='N'. for y:=0 to height-1 do begin putpixel(0.0).rg). inc(imod). for x:=0 to ntbanks do begin setbank(x). 90 . readln(opt). end. ax:=3.c). end.\$ffff.' Culori: '. 8: c:=(y div 12)*4+x div 12.c). cbank:=-1.y. ntbanks:=longint(bytes)*height div gran div 1024. 16: c:=65535.c). 24: c:=longint(1) shl 24-1. end.8: c:=15. mem[\$a000:\$ffff]:=0. putpixel(width-1. fillchar(mem[\$a000:0]. end. 15. readln. for x:=0 to width-1 do begin putpixel(x.0. putpixel(x+4.y.y+4. putpixel(x.

w=u-v.c. Multe din capodoperele acestui concurs au fost apoi înscripţionate pe tricouri sau pungi. } 91 . În aceste sisteme toate programele circulă nu numai sub forma de cod executabil ci şi în sursa originală C. Recomandăm acest capitol în special fanilor programării C şi celor foarte pasionaţi. void main(){ printf("a=%f.w=%Lf\n". c=a*a-b*b..a[i]!='\0'. Această pasiune are totuşi şi o latură serioasă ce poate fi sesizată în programarea sub platformele (sistemele de operare) gen Unix.h> char a[]="Hello world!". void main(){ printf("a=%Lf.. c=a*a-b*b.b=12345678.w). } // Iata si varianta "corecta" in care nu se produce nici o trunchiere: #include <stdio. aptitudinile extraordinare şi fiabilitatea compilatorului C.c. Numărul foarte mare de astfel de "invenţii" a condus la organizarea încă din 1984 a unui concurs internaţional de programare numit foarte sugestiv The International Obfuscated C Code Contest – IOCCC adică Concursul internaţional de programare ofuscată C (încîlcită şi confuză).b=%Lf\nc=%Lf...w=u-v. u=a*a. Participanţii la acest concurs oferă în fiecare an adevărate perle de programare C ce dovedesc.b.w). spre deliciul fanilor programării C. Acelaşi lucru este valabil şi pentru limbajul Pascal dar este acesta este oarecum "ieşit din modă".v=b*b.b=12345678.i++) putchar(i[a]). // Un simplu "Hello world!" dar care arata o surprinzatoare interpretare a compilatorului C #include <stdio. pe lîngă serioase cunoştinţe de C.a.b=%f\nc=%f.a. Dar iată că acest tip de programare "ofuscată" face acest lucru posibil ! Numai cei foarte pasionaţi îşi "prind urechile" în descifrarea unor astfel de programe intenţionat încîlcite.v=b*b.w=%f\n". Altfel spus.h> float a=12345679.h> long double a=12345679. // !! a[i] <=> *(a+i) <=> *(i+a) <=> i[a] !! } // Iata unde conduce folosirea tipului de date float: // c este foarte diferit de w ?! // Putem spune ca acesta este un bug al C-ului ? #include <stdio. int i. secretul unor astfel de programe se ascunde chiar în rebusul din faţa ochilor cititorului. u=a*a.Curiozităţi şi trucuri de programare Pentru o cît mai completă prezentare a programării în C nu puteam evita prezentarea unor curiozităţi şi ale unor trucuri de programare C. void main(void){ for(i=0.b. Ascunderea unor informaţii despre programarea sistem de ochii celor "periculos" de curioşi este astfel dificilă.

i<11.i++)".h> char *s[]={ "#include <stdio.for(ps=s[10].**c=!c)write(!!*c." }.for(ps=s[i].".putchar('.!!**c).} // Puteti "decripta" acest program C de trei linii ? Executia lui arata clar ce face.putchar(10).s.i+++"hello.for(s=f=0.".i=e.i<10.putchar(34).k.h>".".char *ps.putchar(10).j.f|d>=b. " {putchar(34).e.e--. se auto-replica ! #include <stdio.main(){for(.read('-'-'-'.main(){for(M[i=C*R-1]=24.').i++) {putchar(34). "for(i=2. "int i.puts(s[1]). for(i=2.".i/i).i.c.s++)if((k=m[s]+g)>=0&&k<C*R&&l[s]!=k%C&&(!M[k]||!j&&c>=16!=M[k]>=16))a[f++ ]=s.X. " putchar(34).} // Alt program C surpriza (ales dintre cele de la IOCCC) // Ce face acest program intr-o singura linie ? main(v.*ps.for(s=C.for(. *d=N.P("\n").M[*d++=e]=f|1<<(s+2)%4.-1.puts(s[1]).i.putchar('.P("|"))for(e=C.i<10.i--j.l[]={0.".j=j<f?f:j. world!\n".}P(" ").C-1. Are deci caracteristica unui virus.*c.ps++)putchar(*ps). intrebarea este // insa cum face ?! #define P(X)j=write(1.putchar(10).for(ps=s[10].').putchar('}').putchar(10). "void main(void){". "putchar('}').p){write(j/p+p.i++)puts(s[i]).}"].} putchar(34).g.{for(v[c++]="Hello.for(ps=s[i].*ps. void main(void){ int i.f.){c=M[g=i]. putchar('}').C}.putchar('}').c[!!c]+!!c.*ps.'/'/'/')).P("_ "+(*u++/8)%2))P("| "+(*u/4)%2 ).++i){--i.M[g]= c|1<<s.if(f){f=M[e=m[s=a[rand()/(1+2147483647/f)]]+g].*u=M. "char *s[]={".putchar(10).-1}.*ps. "for(i=0.i<11.i["]<i.').i++)puts(s[i]).ps++)putchar(*ps). world!\n)".m[]={1. s<4.// Acest program este capabil sa-si duplice identic la "iesire" codul sursa C fara a efectua nici o // citire de nicaieri.ps++)putchar(*ps).}else e=d>b++?b[-1]:e.putchar(10).--s. putchar(34).putchar('.P("_") )P(" ").} 92 .putchar('.c)char**c. puts(s[0]).R=22.ps++)putchar(*ps).-C.! c)).char *ps.}".*b=N.N[5000].-1.putchar(34). "puts(s[0]). "putchar(34).R--.(!!c)[*c]&&(v--||--c&&execlp(*c.1) #define C 39 int M[5000]={2}.}read(j.a[4]. } // Program C surpriza (ales dintre cele de la IOCCC) // Ce face acest program intr-o singura linie ? int i. for(i=0.f+=c&-16*!j.').*c.

Programare. Se poate "face" informatică fără să cunoşti matematică foarte bine ? Înainte de a oferi răspuns. etc. acest fapt zgîndăre orgoliul unor "informaticieni pur-sînge" care. Alte discipline. cea mai largă accepţiune o are termenul de informatică. Astfel. secţia de calculatoare la facultatea de inginerie şi. ea primind un aport subtanţial de la alte discipline inginereşti ca electronica. dar în acelaşi timp mai restrîns. sub forma următoarelor două întrebări care formulează în două moduri distincte aceeaşi dilemă: 1. care avea un înţeles mai precis. secţia de prelucrare electronică a informaţiei economice (informatică economică) la facultatea de ştiinţe economice. cum sînt Arhitectura calculatoarelor. inginer de sistem sau economist-informatician fără să ai cunoştinţe serioase de matematică. Informatica economică utilizează noţiuni cu caracter strict economic sau din domeniul ştiinţelor sociale. Pentru promovarea acestei gîndiri. Sisteme de operare. spre dezamăgirea celor "leneşi". absolvenţii secţiilor respective se vor numi programatori. pe care le-am auzit şi noi deseori. nu fac decît să nuanţeze şi să particularizeze înţelesul iniţial mai general. este evident că nu este necesar să cunoşti două meserii pentru a o profesa bine pe una dintre ele. Dacă însă vom grupa disciplinele cu caracter informatic care se predau simultan la fiecare din aceste secţii diferite vom obţine lista disciplinelor de bază ale informaticii: Bazele informaticii. în studiul unor procese complexe care trebuie să fie simplificate sau abandonate din lipsă de mijloace de cercetare. Iată cuvintele academicianului Nicolae Teodorescu despre informatică (am pus în evidenţă prin litere îngroşate cuvintele ce ni s-au părut esenţiale): “Calculatorul electronic are însă ca merit esenţial stimularea unui mod de gîndire care aştepta de veacuri un mijloc tehnic prodigios pentru a da minţii omeneşti putinţa hotărîtoare de a-l introduce în strategiile investigative de avangardă.. Structuri de date şi algoritmi. vom lămuri mai întîi o altă confuzie ceea ce ne va permite să răspundem mai uşor la cele două întrebări: care este diferenţa dintre informatică şi ştiinţa calculatoarelor (computer science) ? Se ştie că există în facultăţile de la noi din ţară două (chiar trei) secţii cu profil informatic: secţia de informatică la facultatea de ştiinţe.” Vedem că. am ţinut totuşi să introducem acest capitol pentru "a-i pune în gardă" pe începătorii într-ale informaticii de capcana confruntărilor sterile. că este exclus să fi lipsit de cunoştinţe de matematică pentru că atunci nu ai avea cum să-ţi însuşeşti cunoştinţele minimale pe care le oferă disciplinele de bază ale informaticii înşirate mai sus. Aceste sterile discuţii în contradictoriu nu pot fi însă auzite în mediile cu adevărat ştiinţifice. mai nou. Baze de date. ingineri de sistem sau economişti-informaticieni. numită la un moment informatică termen care a înlocuit pe cel iniţial de ştiinţă a calculului sau ştiinţă a calculatoarelor (computer science) . Să recunoaştem că s-ar ajunge la o adevărată "babilonie" dacă nu numai matematicienii ci şi inginerii sau economiştii şi-ar disputa cu informaticienii "puri" întîietatea în domeniile informatice ce le revin ! Rămîne să răspundem la întrebarea iniţială (formulată în două variante): în ce măsură se poate face informatică fără matematică ? Privind lucrurile la fel de pragmatic ca şi mai sus. datorită acestor diferenţieri şi specializări între secţii. dintre cei toţi termenii de specialitate ce se folosesc. Reţele de calculatoare. Desigur. precum şi alegerea celei sau celor mai potrivite care conduc la rezultatul sau rezultatele urmărite. acolo unde se întîlnesc cei mai pasionaţi şi mai profunzi cercetători ai ambelor discipline. sînt considerate a fi discipline de specialitate în domeniu. Acesta este modul de gîndire algoritmică care permite sortarea. Programarea orientată obiect. datorită impactului deosebit pe care utilizarea pe scară largă a calculatoarelor îl are asupra sectoarelor societăţii. Ştiinţa calculatoarelor abordează informatica de pe poziţii inginereşti. dacă privim informatica ca pe o meserie (cu sub-specializările ei) iar matematica tot ca pe o meserie. Ingineria programării. Se bazează informatica în întregime pe matematică sau ea are o existenţă separată ? 2.Confruntare de opinii: Informatică versus Matematică Deşi poate părea neobişnuit pentru o culegere de probleme. Trebuie însă să spunem. pro informatică sau contra matematicii. analiza şi prelucrarea unui număr mare de posibilităţi. cum sînt ştiinţa calculatoarelor şi informatică economică. ştiinţa prelucrării semnalelor electrice sau ştiinţa telecomunicaţiilor. neînţelegînd că aceste clasificări sînt pur formale. Deci. poţi fi un bun programator. De altfel. Inteligenţa artificială. Sînt aceste secţii esenţial diferite ? Să vedem o opinie cu "greutate". Ceilalţi termeni. în puţinii ani de la introducerea calculatorului electronic sau format discipline constituind o nouă ramură a ştiinţei cu caractere mixte teoretice şi tehnice. Putem deduce că toate aceste nuanţări şi specializări au apărut din necesitate. Putem rezuma opiniile contradictorii. ci avea nevoie de o serie de discipline ştiinţifice avînd ca bază gîndirea algoritmică. E bine ca ei să afle că deşi informatica este studiată ca ştiinţă de sine stătătoare ea este totuşi oficial considerată şi clasificată ca o sub-disciplină a matematicii. Aceste discipline de bază fac apel la 93 . intră deseori în confruntări aprinse de opinii cu matematicienii conservatori pe tema apartenenţei teoriilor informatice la matematică. calculatorul electronic nu era însă suficient el însuşi.

indiferent de forma în care ele sînt formalizate sau simbolizate. Să nu ne mai mirăm atunci că "fără matematică nu se poate !". Noi le urăm tuturor celor studioşi să-şi concentreze toată energia pasiunii lor pentru învăţarea şi stăpînirea cu măiestrie a "artei programării".modele şi metode matematice considerate deja clasice şi care sînt privite ca şi cultură matematică indispensabilă oricărui specialist în domeniu. 94 . Ea poate fi considerată ca fiind prima treaptă importantă spre orizontul către care tinde ştiinţa informaticii. Sau extraterestră ! Se ştie că mesajele de pe sondele spaţiale americane. Iată chiar cuvintele profesorului de matematică Keith Devlin scrise în încheierea capitolului respectiv (ce explică modul în care s-a făcut demonstraţia cu calculatorul): "Matematica nu va mai fi niciodată aceeaşi. Iar unul din cele cinci capitole. De altfel. Adică. aici într-o lucrare de informatică. cum de găseşti matematică în economie şi în inginerie. cei care au parcurs cu interes această culegere. dar nu şi invers ? Este marele atu al matematicii: capacitatea de extragere a esenţialului şi capacitatea de abstractizare (adică. sînt aceleaşi pentru orice civilizaţie terestră. "punîndu-le astfel pe picior de egalitate" cele două discipline. vă facem cunoscut că. capacitatea de modelare matematică). Această demonstraţie a creat o "breşă" serioasă în gîndirea matematicienilor care au fost nevoiţi să ia foarte în serios "concurenţa" pe care calculatorul (bine "dirijat" de programatori) a început să le-o facă. profesorul şi cercetătorul Keith Devlin de la universităţile Stanford şi Pittsburgh a introdus un capitol cu titlul Eficienţa algoritmilor şi în alte cinci capitole arată rolul important pe care l-a avut folosirea calculatorului în creşterea eficienţei şi validării cercetării pur matematice. Credem că sa putut vedea cum. şase din unsprezece capitole cer pentru a fi înţelese bine nu numai cunoştinţe de matematcă ci şi de informatică. nu vor mai putea fi tentaţi de controverse "uşoare" informatică versus matematică. Cum s-a ajuns la acest fapt. destinate unor posibile civilizaţii extraterestre sînt "scrise" în limbaj matematic."mama informaticii" . în cartea sa Vîrsta de aur a matematicii. cei care "sînt deasupra" acestor discuţii sterile. este cunoscut faptul că cunoştinţele matematice esenţiale.se îmbogăţeşte acum din plin prin intermediul informaticii. au sesizat cu înţelepciune că matematica ." ! Încheiem cu convingerea că. Ca să nu creadă cineva că facem pledoarie pentru matematică. Problema celor patru culori. inclusiv acest capitol. din contră. care prezintă în 11 capitole cele mai mari realizări ale matematicii din ultimii 50 de ani. accentuează rolul esenţial (indispensabil) al programării în demonstrarea cu ajutorul calculatorului a uneia din cele mai celebre probleme de matematică. ce au părăsit deja sistemul nostru solar.

ac. Editura tehnică. Vîrsta de aur a matematicii. adrese şi locaţii de interes pe Internet Internetul e foarte mare. ne-am gîndit să venim în ajutorul celor foarte pasionaţi de informatică şi de matematica aplicată în informatică. o sursă de inspiraţie în scrierea acestei culegeri:            Turbo Pascal 6. …. (titlul original: Emperor's mind). Incertitudinile raţiunii.html .net/Penrose/ K-12 Teaching & Learning Center .org The International Obfuscated C Code Contest (IOCCC) – Concursul internaţional de programare C ofuscată (încîlcită şi intenţionat confuză)       Suplimentar.0.ac. 1981 95 . Editura L&S Infomat. Cluj-Napoca. Editura tehnică. Editura Thetha. de multe ori. H. Microinformatica. aveţi la dispoziţie "un capăt al ghemului" !  www-groups. Editura tehnică. Microinformatica. dar aveţi încă multe altele la dispoziţie www. oferim o selecţie minimală de cărţi şi articole care au constituit. Cluj-Napoca. Umbrele minţii.numele site-ului spune totul www. Culegere de probleme.Bibliografie. 1992 Bălănescu T. de legătura dintre ele şi nu numai. cu multiple corelaţii matematice şi informatice mans. Limbajul Turbo Pascal. Bucureşti. multe dintre ele putînd fi abordate cu ajutorul calculatorului www.conţine o listă substanţială de probleme de matematică (şi nu numai) care îşi aşteaptă încă rezolvarea.Surrey.st-and. Oferim în continuare doar cîteva adrese pe care şi noi le-am utilizat cu succes. Georgescu. Livovschi. direct sau indirect.mathsoft. Cluj-Napoca. idei şi descoperiri de ultimă oră din matematică şi informatică www. Bucureşti. Bucureşti. (titlul original: Matemathics: The New Golden Age). 1982 L. Editura tehnică.com/KsBrown/ . Bucureşti. informatică. Bucureşti.uk/ctl. Programarea în C.conţine multe pagini interesante despre istoria descoperirilor în matematică. Bucureşti.ee.hw.ac..k12tlc.mathpages. 2000 Keith Devlin. Bucureşti. Editura tehnică.dcs. 2001 Roger Penrose. 1992 Roger Penrose.uk/Personal/R. Iată. 2000 Solomon Marcus. Mintea noastră…cea de toate zilele. 1994 Tudor Sorin. Bucureşti.noi am ales pagina care prezintă biografia lui Sir Roger Penrose. 1992 Grigore Albeanu. Fiecare din aceste site-uri conţine la rîndul lui liste de adrese şi legături (links) către alte site-uri cu subiecte asemănătoare. 1998 Manual de programare C.uk/~history/ . tot pentru cei foarte pasionaţi de matematică. 1986 Muşlea I. Ghid de utilizare. utile celor care doresc să afle cum se face cu adevărat descoperiri în matematică şi cum s-a ajuns la necesitatea apariţiei calculatoarelor www. Editura didactică şi pedagogică. Tehnici de programare. Bazele informaticii.ioccc. (titlul original: Shadows of the mind). (după Kernigham şi Ritchie) Microinformatica.com/asolve/ .conţine o colecţie impresionantă de informaţii.cee. stufos şi. Programarea în Pascal şi Turbo Pascal.html Computer Teaching and Learning Resources .Knott/Fibonacci/fib. Gîndirea algoritmică. labirintic.este o "portiţă" de intrare în domeniul fascinant al numerelor lui Fibonacci. Tocmai de aceea.