Primul om Omul primitiv, comportamentul sau si muncile sale cotidiene au devenit, pentru noi, tinta unor constante cercetari

. În prezent, sunt dezvaluite mereu noi informatii, pe masura ce speculam, descoperim si stabilim noi elemente în arii de studiu precum antropologia, arheologia, geografia, zoologia si, desigur, paleontologia. Nenumarate tomuri de studii si rapoarte asupra originii si evolutiei omului umplu muzeele, bibliotecile si revistele noastre - uneori cu teorii controversate -, toate pentru ca munca de aducere la lumina a trecutului nostru ramâne esentiala pentru întelegerea modului în care traim astazi. Paleontologii traseaza începuturile noastre pâna la hominizi. Aceasta faptura, un animal care intra în acceasi familie cu homo sapiens, are un singur descendent supravietuitor: omul modern. Nu întru totul maimuta, aceasta ruda preistorica a noastra s-a distins de maimute prin trasaturi cum ar fi: un creier mai mare, un strat de smalt dentar mai gros si canini mai mici. Chiar si asa, primii oameni erau mici de statura si aveau creierul cam cât o treime din creierul omului de astazi. Cel mai important lucru, însa, era ca putea merge pe doua picioare. Mersul biped îl deosebea pe om de alte primate; si cum membrele sale arboreale (membrele superioare lungi, folosite la cataratul în copaci) erau eliberate de sarcina de a-l ajuta sa se deplaseze din punctul A în punctul B, el putea astfel sa le foloseasca pentru o multime de alte functii. Radacinile Descoperirea radacinilor din care ne tragem constituie, de fapt, un proces de eliminare geografica. Date fiind clima si relieful erelor timpurii, cele mai multe zone ale lumii au fost eliminate din pozitia de potential loc de nastere a omului. De exemplu, în America de Nord, Centrala si de Sud nu s-a înregistrat prezenta primatelor timpurii - care reprezentau proiectul dezvoltarii umane. În acelasi timp, temperaturile de la Polul Nord si pâna în Europa erau prea scazute pentru a favoriza dezvoltarea biologiei primatelor, astfel ca aparitia lor în aceste regiuni devine o problema foarte discutabila. Regiunile cu paduri tropicale dese au fost de asemenea scoase din calcul ca potentiale puncte de început ale omenirii, întrucât multe dintre aceste regiuni abia au fost cucerite recent. Toate acestea ne conduc spre Africa. Aici, în peisajul îmbietor, de o biodiversitate luxurianta, al acestui continent masiv, au evoluat stramosii nostri. Africa a fost locul de nastere al omenirii, un cocon care a furnizat omului primitiv aproape o treime din tot spatiul locuibil de pe Pamânt. Se întindea la est, vest, nord si sud de Ecuator, formând cea mai mare masa de pamânt de pe planeta, cu diversele sale variatii de clima toate pe acelasi vast teritoriu central. Si, cel mai important lucru, Africa a fost patria primatelor, care ulterior au evoluat si au devenit maimute antropoide. Acest fapt s-a combinat cu o paleta bogata si diversificata de elemente ecologice, geografice, de flora si fauna, care, laolalta, au facut ca Africa sa devina mediul optim pentru cresterea si adaptarea noastra. Adaptarea Evolutia hominizilor poate fi rezumata într-un cuvânt: adaptare. Hominizilor li se recunoaste capacitatea de a se adapta diferitelor tipuri de situatii si clima. Si tocmai aceasta capacitate este ceea ce, în opinia oamenilor de stiinta, l-a facut pe omul primitiv sa treaca peste dificultatile ridicate de conditiile de viata din Africa, diverse si adesea foarte solicitante. De la prezenta lui Homo ergaster în Africa, prezenta ce poate fi datata în urma cu aproximativ 1,9 milioane de ani, pâna la paleo-indienii care traiau în America de Nord acum 11 000 de ani, hominizii au prosperat si au populat Pamântul. --- Cu aproximativ 1,9 milioane de ani în urma, un descendent al genului Homo a aparut în Africa. Homo ergaster, un “Homo erectus” african primitiv, a precedat prezenta populatiilor Homo erectus, care au aparut mai târziu în Asia. Pâna acum aproximativ 1,6 milioane de ani, Homo ergaster avansase, dezvoltându-si propria tehnologie de unelte, numita industria

uneltelor de piatra de tip acheulean - constând în majoritate din unelte de taiat, de dimensiuni mari, precum topoare si satâre. Astazi, multi oameni de stiinta considera ca Homo ergaster este stramosul probabil al populatiilor hominide de mai târziu. Desi multi considera ca aceasta evolutie a dus la raspândirea rasei umane în afara teritoriului Africii, acum exista dovezi care indica faptul ca migratia timpurie a precedat chiar si industria uneltelor. --- Existenta în grup Oamenii moderni, ale caror schelete sunt identice cu ale noastre, au aparut pentru prima data în Europa acum aproximativ 40 000 de ani, ajunsi aici din Orientul Mijlociu si Africa de Nord. Aceste exemplare sunt cunoscute sub numele de Cro-Magnon. Ei au lasat în urma lor povesti detaliate referitoare la modul lor de viata. Arta lor înfatiseaza figuri umane care poarta haine tesute, precum si ritualuri funerare în care corpurile mortilor erau acoperite cu margele de fildes. Foarte asemanatoare cu craniile oamenilor din ziua de astazi, craniile lor indica adesea prezenta unui nas plat, similar cu cel al asiaticilor, ceea ce înseamna ca fizionomia lor era asemanatoare cu cea a populatiei mongole de astazi. Alte descoperiri arhelogice din epoca Cro-Magnon sugereaza ca aceasta populatie avea anumite preocupari artistice si ca folosea limbajul pentru a comunica, asa cum îl folosim noi astazi. Oamenii de stiinta apreciaza ca, deja cu aproximativ 30 000 de ani în urma, acesti oameni plecasera din Orientul Mijlociu si stabilisera deja rute comerciale. Aceste descoperiri ne ofera detalii asupra modului lor de viata: haine tesute, ace si instrumente de tesut, figurine sculptate, bijuterii - toate acestea demonstreaza ca duceau o viata complexa. O analiza a danturii lui Cro-Magnon arata ca aceasta populatie avea un regim alimentar variat, de la carne la produse vegetale, incluzând diverse animale, de la caprioare la cai, de la vulpi la iepuri. Armele lor arata ca vânau cu sulite cu vârf din corn de cerb, reuseau sa ucida rapid animale mari si aveau plase pentru prinderea iepurilor sau pentru pescuit. Dovezile gasite în taberele lor ne arata ca erau semi-nomazi si ca urmau migratia animalelor, în functie de anotimpuri. Lupta pentru supravietuire Pe masura ce datele evolutiei noastre ies la iveala, detaliile dezvoltarii noastre si ale luptei zilnice pentru supravietuire sunt lasate deoparte. Altfel nici nu se poate. Rezumarea acestui proces a facut ca primele încercari ale omului de a lupta împotriva fortelor naturii si a mediului înconjurator sa para suprasimplificate, când, de fapt, lucrurile stau exact invers. De fapt, supravietuirea nu era deloc usoara. Omul primitiv trebuia sa se lupte cu elementele aflate în perpetua schimbare, cu caruselul climei, cu bolile, cu animalele de câteva ori mai mari decât sine si, desigur, sa faca fata competitiei altor oameni în privinta teritoriului si hranei. Desi, în secolul al XVII-lea, filosoful Thomas Hobbes a propagat ideea ca omul primitiv era un salbatic, pe jumatate fiara, care locuia în caverne si ducea o viata solitara, meschina si scurta, aceasta viziune nu corespunde realitatii. De fapt, în Europa de Nord, vânatorii din Epoca de Piatra erau mestesugari priceputi si vânatori eficienti, care duceau o viata bogata si complexa, mult mai asemanatoare vietii omului modern decât si-ar fi imaginat Hobbes. Mai uimitor este ca imaginea femeilor din Epoca de Piatra e si ea eronata. Desi sunt caracterizate ca niste victime care puteau fi lovite cu bâta în cap si târâte oriunde de oamenii cavernelor, dovezile arheologice arata ca ele jucau un rol complex, egal cu al barbatilor în viata de zi cu zi a societatii. Unele chiar se bucurau de un statut aparte în cadrul comunitatii. Zorii vietii omului Nu am fost cu totii perfecti începând cu prima zi a vietii noastre. Cercetarile dezvaluie dovezi tulburatoare privitoare la trecutul nostru. Cu aproximativ 125.000 de ani în urma, în zorii omenirii, primii oameni si-au facut adaposturi în pesterile de pe coasta Tsitsikamma, în sudul extrem al Africii, aproape de fluviul Klasies. Aici, primii Homo sapiens au trait în stilul omului - vânau si adunau plante pentru a se hrani.

Depasind stilul animalic în care îsi cautau hrana stramosii nostri hominizi - Homo erectus si Homo ergaster- omul învatase sa vâneze si se hranea cu crustacee, antilope, morse, pinguini si diferite plante. Ba chiar era mândru sa pregateasca diferite mâncaruri în vatra sa, prelucrând alimentele cu ajutorul focului. Pesterile nu erau locuinte permanente: oamenii locuiau acolo doar câteva saptamâni, înainte de a se muta în urmatorul lor adapost - dovada solida a mostenirii noastre nomade, un comportament absolut în regula, spre deosebire de altele. Cercetatorii au descoperit elemente fragmentare ale unui comportament ritual: canibalismul. În mai multe straturi ale culturii din zona fluviului Klasies s-au descoperit fragmente fosilizate de cranii si alte oase umane care erau înnegrite de foc si aveau urme de taieturi. Fusesera, evident, aruncate împreuna cu alte resturi menajere, cu coji si oase ramase de la mese. Aceste oase apartineau fara îndoiala omului modern, pe vremea când nu se cunosteau alti oameni moderni. Din fericire, cu aproximativ 70 000 de ani în urma, aceleasi pesteri au ajuns sa fie locuite de oamenii din perioada târzie, care aveau o tehnologie a uneltelor mai dezvoltata. Pentru unelte, ei îsi extrageau materia prima din mine aflate la aproximativ 20 de kilometri departare. La acea data se pare ca deja nu mai existau dovezi cum ca oamenii ar mai fi consumat carne de om. Fara îndoiala, o întorsatura fericita în evolutia noastra. Omul si uneltele sale Daca haina face pe om în vremurile moderne, atunci uneltele erau cele care îi defineau pe stramosii nostri. Cercetarea continutului primei truse de unelte este edificatoare pentru a afla cum traiau acestia. De exemplu, simplul fapt ca inventasera unelte îi facea sa fie superiori altor specii. Însusi faptul ca puteau crea un instrument de taiat dintr-o piatra de râu, pur si simplu îndepartând straturile de suprafata de la un capat pentru a obtine o muchie zgrunturoasa, îi deosebea de maimute si alte primate. Si, de atunci, uneltele lui au evoluat - o data cu el. Uneltele Olduvai: Uneltele Olduvai sunt primele; sunt unelte din piatra folosite de hominizi în defileul Olduvai, în Africa de Est. Aceasta este cea mai veche colectie de unelte de piatra recunoscuta oficial din întreaga lume, si se considera ca ar fi început din perioada Paleoliticului Inferior. Include elemente precum topoare de despicat, razuitoare, pietre de ciocan sferice, satâre si sape. Pietrele de satâr sunt printre cele mai obisnuite scule de piatra descoperite în locatiile arheologice ale Epocii de Piatra din Africa. Se considera ca au fost confectionate de Homo habilis, acum aproape 1,9 milioane de ani. Unele erau utilizate pentru a bate, sfarâma sau sparge, iar alte pietre, cioplite, erau folosite pentru a taia si a razui. Uneltele de tip Acheulean: Industria de unelte Acheulean dateaza de acum aproximativ 1,5 milioane de ani, din Africa central-estica, si e asociata cu Homo ergaster si cu Homo erectus vestic. Ele întruchipeaza inovatiile-cheie: unei pietre i se da o forma standard, apoi piatra e tesita la ambele capete pentru a rezulta o lama cu tais dublu, simetric. Aceste unelte erau, de obicei, confectionate din cuartit, lava, sist silicios sau silex, iar existenta lor indica primele abilitati ale unor mestesugari. Confectionarea lor necesita putere si pricepere, presupunând tehnici de design care s-au mentinut timp de mai bine de un milion de ani. Uneltele mai mari sunt considerate a fi avut rol ceremonial sau monetar, pe când altele par concepute pentru a ucide animale sau a macina graunte. Metodele de tip Acheulean au rezistat în Europa de acum 500 000 pâna acum 200 000 de ani, raspândindu-se chiar pâna în Orientul Apropiat si India. Uneltele Musterian: Uneltele Musterian dateaza de acum aproximativ 200 000 de ani, existând pâna acum aproximativ 40 000 de ani. Aceasta cultura s-a dezvoltat în Europa, Orientul Apropiat si Africa, aproximativ la fel ca în cazul uneltelor de tip Acheulean. Aceste unelte sunt cel mai strâns asociate cu Homo Neanderthalensis în Europa, dar, în alte parti, ele au fost folosite atât de neanderthalieni cât si de primii Homo Sapiens. Tehnicile de

confectionare a acestor unelte erau complexe si se executau în mai multe etape. Diferentele între unelte proveneau de la variatiunile de procedeu folosite în fiecare etapa; iar designul permitea ca ele sa fie în permanenta remodelate si reascutite, pentru a rezista mai mult. Formele specializate ale instrumentelor de taiat includeau margini zimtate sau zgrunturoase, precum si vârfuri care par sa fi fost folosite pentru sulita sau lance. Uneltele erau combinate cu alte componente (mânere sau cozi de sulita, de exemplu), puteau fi folosite în mai multe scopuri (pentru tabacit, pentru a da forma uneltelor din lemn, pentru vânatul animalelor mari). Toate acestea au permis omului sa fabrice alte obiecte, din alte materiale. Industria Paleoliticului Superior: Dominante de acum 40 000 pâna acum 12 000 de ani, astfel de unelte provin, independent, din Asia si din Africa. Ele includ un numar mare de forme, materiale si tehnici complexe, fiind realizate în stiluri distincte. În aceasta perioada apar acele de cusut si cârligele pentru pescuit. Stilurile erau adaptate dupa regiune si variau în functie de culturile de fabricare a uneltelor, depinzând de scopul în care erau folosite - de la vânat la confectionarea altor obiecte. Colectiile de instrumente din Paleoliticul Superior, care au devenit din ce în ce mai sofisticate, demonstreaza o tot mai mare rafinare a articolelor de îmbracaminte, adaposturilor, uneltelor, obiectelor de podoaba, practicilor medicale si rituale ale oamenilor primitivi. Prezenta lor indica activitatile manufacturiere ale omului. Ca urmare a acestora, societatea a evoluat catre o diviziune a muncii si a surplusului de produse: au început sa apara ierarhii sociale, diferente între saraci si bogati - fara îndoiala, tipare care exista si în ziua de astazi. În acest timp, perioada Aurignaciana - o traditie extinsa a uneltelor de piatra, care a durat de acum 40 000 pâna acum 28 000 de ani - s-a dezvoltat printre populatiile Cro-Magnon si Neanderthal din Europa si Africa. De acum 32 00 pâna acum 30 000 de ani s-a dezvoltat mai limitata perioada Châtelperron; o varianta a Aurignacianului, asociata cu triburile neanderthaliene europene aflate în declin. Uneltele caracteristice acestei perioade erau confectionate în principal din bucati subtiri si ascutite de silex. Disparitia neanderthalienilor a marcat începutul perioadei Gravettian (de acum 28 000 pâna acum 22 000 de ani). În aceasta perioada s-au dezvoltat lamele dublate si terminatiile osoase tesite, iar margelele de fildes au aparut în chip de ornamente funerare, alaturi de figurinele rituale de tip "Venus". Perioada Solutren (de acum 22 000 pâna acum 19 000 de ani) a fost scurta, dar a adaugat elemente de eleganta în design-ul uneltelor. Acestea erau confectionate prin încalzirea si racirea brusca a silexului, urmata de spargerea controlata a materialului. Perioada Magdaleniana (de acum 18 000 pâna acum 12 000 de ani), a înregistrat folosirea pe scara larga a unor pietre prelucrate foarte mici, ca vârfuri pentru sageti si sulite, vârfuri de harpon cu mai multe cârlige si sulite facute din lemn, os sau coarne de cerb. Au aparut unelte noi, nu numai functionale, dar si conceptuale, a caror prezenta avea sa determine, în curând, evolutia limbajului primar. La vremea aceea nu era de glumit cu pradatoarele. Acestea includeau creaturi ciudate precum pasari de marimea leilor, cai uriasi si balene cu picioare. Lemurii mamut si castorii mamut erau, de asemenea, aparitii obisnuite. Zoologii si expertii în animale considera ca disparitia lor a fost provocata de trei motive: vânatoarea (oamenii le-au exterminat), boala (moartea lor a fost cauzata de boala) sau înghetul (moartea prin înghet). Dar, pe vremea când înca mai colindau pamântul, aceste specii erau uimitoare si înspaimântatoare. Megatherium: Aceasta creatura asemanatoare unui urs, care a trait de acum 1,9 milioane de ani pâna acum 8 000 de ani, cântarea mai mult decât un autobuz supraetajat, avea par latos, pielea la fel de dura ca otelul si gheare de marimea unor pumnale (ceea ce o obliga sa paseasca pe partea laterala a piciorului). Urmele lasate de acest animal arata ca mergea în

special pe picioarele din spate si ca zona sa de raspândire includea America de Nord si de Sud. Alte dovezi arata ca ar fi avut aproape 7 m lungime si ca ar fi mâncat în special plante, rareori carne. Din fericire pentru noi, cea mai apropiata ruda a sa care a supravietuit pâna astazi e pasnicul lenes. Doedicurus: Doedicurus era un glyptodont, ruda cu tatu-ul, lenesul si furnicarul. A trait de acum 2 milioane de ani pâna acum 15 000 de ani. De marimea unei masini mici (aproximativ 1,5 m înaltime si 4 m lungime), cu carapace si coada tepoasa, din os, el pastea pe câmpiile din America de Sud, folosindu-si coada ca pe o arma de temut, pentru a-si doborî adversarii. Era ierbivor. Hyaenodon: Aceste animale erau pradatoare din grupul creodontilor, care îsi gasisera adapost în Asia si America de Nord. Craniile lor arata ca aveau maxilare incredibil de puternice. Dantura masculilor poarta semne care sugereaza ca ar fi scrâsnit, asa cum, în ziua de azi, animalele moderne se folosesc de sunetul scrâsnitului de dinti pentru a-si intimida adversarii. Ele au trait acum 41 de milioane, pâna acum 25 de milioane de ani, si masurau aproape 1,5 m pâna la umar si 3 m lungime, cu coada cu tot. Aceste creaturi periculoase erau carnivore, ajutate de maxilarele foarte puternice. În prezent nu mai au rude în viata, iar specia lor a disparut complet. Leul marsupial: Timp de mai bine de un milion de ani, pâna acum aproximativ 40 000 de ani, o felina cu marsupiu era animalul de prada dominant în Australia. Având 1,5 m în lungime si peste 80 kg în greutate, leul marsupial avea cam de doua ori greutatea unui leopard modern si era la fel de fioros, patrulând padurile si hatisurile continentului. Incisivii mari si carnasierii ascutiti îi ofereau leului marsupial un set de instrumente perfecte pentru a-si sfâsia prada. Aceasta nu putea scapa nici macar urcându-se în copaci, pentru ca aceasta specie de leu avea o gheara lunga la degetul mare, cu ajutorul careia se putea catara foarte usor. Moa: O pasare gigantica, nezburatoare, numita moa, a trait în padurile din Noua Zeelanda timp de mai bine de doua milioane de ani, pâna în vremurile istoriei moderne. Dar, o data ce oamenii au ajuns în Noua Zeelanda, zilele acestei pasari de 3 m înaltime si 250 kg erau numarate. Cele unsprezece specii diferite de moa nu erau amenintate de nici un animal de prada si probabil au trait o viata lunga si îndestulata, hranindu-se cu vegetatia de pe insula. Cresteau si se reproduceau încet. Acum aproximativ 700 de ani, polinezienii au navigat catre acest pamânt neexplorat. Examinarea taberelor arata ca moa a devenit imediat o parte esentiala a regimului alimentar al polinezienilor. La un secol dupa sosirea oamenilor, întreaga populatie de moa - peste 150 000 de pasari - disparuse. Nu încape discutie ca acest urias animal preistoric a disparut din cauza omului. Castorul urias: Cu 2,5 m lungime si peste 200 kg greutate, acest castor gigantic, cu dintii ascutiti, trebuie sa fi dominat tinuturile mlastinoase nord-americane timp de câteva mii de ani, pâna ce, acum 10 000 de ani, a disparut brusc. La fel ca ruda sa din prezent, castorul urias era ierbivor, folosindu-si dintii ascutiti pentru a taia vegetatia dura. Dar, desi castorul urias îsi petrecea multa vreme în apa, el nu îsi construia baraje. (Castorii moderni folosesc aceste baraje pentru a adânci apa în jurul vizuinelor lor, în chip de protectie contra animalelor de prada; în cea mai mare parte a existentei sale, cel putin, castorul urias nu si-ar fi pus aceasta problema.) Dovezile existentei castorului urias apar din Florida pâna în nordul Canadei. Lemurul urias: Insula Madagascar, în largul Africii, a adapostit cândva o specie de lemur de talia unei gorile. Acest lemur a fost numit pe buna dreptate "urias", caci se pare ca avea aproximativ 200 kg. Capul si gâtul, de forma alungita, faceau ca botul animalului sa ajunga cu usurinta la crengile înalte, caci hrana sa era alcatuita din frunze. Membrele superioare si inferioare mari, cu degete lungi, faceau ca acest lemur sa fie un catarator perfect, dar neadaptat vietii la sol. De fapt, acest ierbivor era o prezenta greoaie în paduri. A supravietuit pâna acum aproximativ 2 000 de ani.

Lenesul urias: Cu o lungime de aproape 7 m si o greutate de 4 000 kg, lenesul urias, de dimensiunile unui elefant, traia în America de Sud si în partile sudice ale Americii de Nord. Lenesii uriasi, care erau ierbivori, stateau pe picioarele din spate, miscându-si coada uriasa pentru a-si mentine echilibrul, si se întindeau astfel spre copaci. Trageau în jos crengile cu ghearele lor de peste 15 cm, încolaceau frunzele si le smulgeau cu limba. Au supravietuit aproximativ doua milioane de ani, înainte de a disparea acum aproximativ 11 000 de ani. Mamutul cu blana: Masurând peste 3 m înaltime si 5 000 kg în greutate, mamutul cu blana, cu colti lungi de fildes, trebuie sa fi reprezentat o priveliste impresionanta în decursul existentei sale în Europa de Nord, Siberia si America de Nord. Se hranea zilnic cu 200 de kilograme de vegetatie din zona de tundra si putea trai 60 de ani. Mamutii traiau si calatoreau în grupuri, preferând pasunile racoroase si uscate si tundra deschisa. Aceste animale masive puteau, de asemenea, sa se deplaseze prin apa, întrucât erau niste înotatori excelenti. Au disparut acum aproximativ 10 000 de ani. Andrewsarchus: Un carnivor asemanator lupului, dar de dimensiunile unui rinocer, andrewsarchus este, de fapt, o ruda a animalelor cu copite din ziua de azi si o ruda îndepartata a balenei primitive, Basilosaurus, care traia în Asia de Est. Fosilele sale sunt gasite de obicei în apropierea apelor si doar ca specimene singure. Asadar, se pare ca aceste animale erau solitare, cautându-si mâncarea printre resturile aduse de curenti pe malurile apelor. Andrewsarchus a colindat pamântul acum 60 milioane de ani, pâna în urma cu 32 de milioane de ani, si avea aproximativ 2 m înaltime si aproape 5 m lungime, cu un craniu de aproximativ 80 de cm lungime. A fost denumit "bestia lui Andrews" (dupa paleontologul Roy Chapman Andrews, modelul lui Indiana Jones), si cele mai apropiate rude ale sale înca în viata sunt balenele si animalele copitate. Basilosaurus: Cu un craniu de lungimea unei canapele si o lungime totala a corpului echivalenta cu cea a trei elefanti, aceasta balena primitiva se afla în partea de sus a lantului trofic subacvatic, domnind în America de Nord si Africa de Nord. Pentru a-si mentine incredibila greutate - echivalenta cu cea a doua tancuri - Basilosaurus era o adevarata masina de mâncat, care înghitea rechini întregi. De asemenea, fosilele ne indica legatura sa cu animalele de uscat: o pereche de picioruse micute la spate. A trait acum 40 - 36 milioane de ani în urma, avea cam 20 m lungime si era carnivora, mâncând pesti, rechini, moluste si cetacee. Astazi, cea mai apropiata ruda a sa în viata este balena. Gastornis: Un descendent de succes si feroce al dinozaurilor, Gastornis era unul dintre cele mai mari animale de pe Terra în acel moment: o pasare carnivora de înaltimea unui om adult. Desi acest aspect a fost oarecum controversat, ultimele cercetari sugereaza ca Gastornis îsi folosea ciocul urias pentru a-si ucide prada, prinzând animalul în el ca sa-l imobilizeze, apoi, prin miscari bruste de scuturare, îi fractura coloana vertebrala. A trait acum 56 - 41 milioane de ani, avea în medie 2 m si se considera ca era carnivor si fie vâna, fie se hranea cu resturi. Leptictidium: Aceste ciudate animale care se deplasau în salturi si care par o încrucisare între un soarece de câmp si o pisica mare, fac parte dintr-un grup care a supravietuit disparitiei marilor specii de la sfârsitul erei cretacice. Ele însele au disparut în urma cu aproximativ 40 de milioane de ani, o data ce au început sa dispara padurile tropicale luxuriante. Au trait acum 50 - 40 de milioane de ani în Europa, aveau în medie o lungime de aproape 90 de cm, cu tot cu coada, si erau carnivore, devorând sopârle mici, mamifere mici si nevertebrate. Toate speciile cu care se înrudeau au disparut. Megalocer: Adesea denumit, în mod eronat, "elan irlandez", acest animal - raspândit în Europa - este, de fapt, un cerb. Odinioara se credea ca specia ar fi disparut din cauza coarnelor sale imense; ideea era ca acestea i-ar fi crescut atât de mari, încât animalul fie nu mai putea sa ridice capul, fie ramânea blocat între copaci. Acum, însa, se considera ca Megalocerele au fost victimele unor schimbari bruste de clima. Au trait de acum 400 000 pâna acum 9 500 de ani, masura 2 m pâna la umar si era ierbivor, raspândit în Europa, Africa de Nord si Asia.

Propaleotherium: Aceste mici animale de padure, de dimensiunile unei pisici, sunt printre primii cai cunoscuti în Europa. Aveau patru degete la picioarele din fata si trei la picioarele din spate, si mergeau pe pernite, asemeni câinilor, acum 49 - 43 de milioane de ani. Cele doua specii ale sale masurau fie 30-35 cm, fie 55-60 cm pâna la umar, erau ierbivore si se hraneau cu frunze si fructe cazute din copaci. În prezent, caii sunt cele mai apropiate animale înrudite cu aceasta specie.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful