P. 1
6781184 Corneliu Borundel Manual de Medicina Pentru Cadre Medii

6781184 Corneliu Borundel Manual de Medicina Pentru Cadre Medii

|Views: 13|Likes:
Published by Stefania Pasaitan

More info:

Published by: Stefania Pasaitan on Apr 08, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

10/22/2012

pdf

text

original

Corneliu Borundel r MANUAL PENTRU CADRE MEDII Editura ALL ■ MANUAL DE MEDICINA INTERNA PENTRU CADRE MEDII Sub

redacţia CORNELIU BORIÎNDEL doctor în medicină, medic primar ''' ÎN COLABORARE CU: . C. Bogdan, doctor în medicină; P. Ciocâlteu, doctor în medicină,- medic primar; S. Diacicov, medic primar; M. Drăghici, medic primar; M. îonescu, medic primar; Madeleine Măicănescu-Georgescu, doctor în medicină, medic primar; N. Neicu, doctor în medicină, medic primar; Valentina Neicu, medic primar; T.Procopiescu, medic specialist

au ■■âsl ■lill ! : .:' '::-'-

Editura ALL mm W Bucureşti

1994-Editura ALL MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ CORNELIU BORUNDEL ISBN 973-9156-60-6 Toate drepturile asupra prezentei ediţii aparţin Editurii ALL. Nici o parte din acest volum nu poate fi copiată fără permisiunea scrisă a Editurii ALL. Drepturile de distribuţie în străinătate a acestei ediţii aparţin în exclusivitate editurii. Copyright © 1994 by B.I.C. ALL srl. All rights reserved. The distribution of this book outside Romania, without

the written permission of B.I.C. ALL srl, is strictly prohibited. IlILfCr - , :; Editura ALL Bucureşti Calea Victoriei 120 S 312.41.40, 650.44.20 Fax: 312.34.07 Redactor: Coperta: i'i-tl ,U Imnqoia.-.. .VOÎ '* ii Emilia Stere Carmen Fundi Virgil Rădulescu Tehnoredactare computerizată: BIC - ALL srl PRINTED IN ROMÂNIA CUPRINS Introducere (dr. C. Borundel)...................................................................................................25 Rolul şi poziţia cadrelor medii.........................................................................................25 1. Introducere în medicina internă (dr. C. Borundel).........................................................29

Anca Vasile

1.1. Noţiuni generale despre boală...................................................................................29 1.2. Perioadele de evoluţie a bolii....................................................................................30 1.3. Clasificarea bolilor....................................................................................................32 1.4. Noţiuni elementare de istorie amedicinei.................................................................32 1.5. Obiectul medicinei interne........................................................................................34 1.6. Descrierea bolilor......................................................................................................34 1.7. Examenul bolnavului şi foaia de observaţie clinică..................................................39 1.7.1. Redactarea foii de observaţie...................................................................39 1.7.2. Interogatoriul..........................................................................................40 1.7.3. Metode fizice de examinare....................................................................41 1.8. Supravegherea bolnavului în repaus la pat................................................................46 1.9. Diagnosticul şi tratamentul unei febre......................................................................47 1.10. Sindromul septicemie..............................................................................................49 1.10.1. Etiopatogenie.......................................................................................49 1.10.2. Semne clinice comune..........................................................................50 1.11. Noţiuni generale de diagnostic etiologic al infecţiilor............................................50 1.12. Noţiuni de imunologie..................................................,.........................................53 1.12.1. Etiologie...............................................................................................59 1.12.2. Diagnosticul unei alergii......................................................................59 1.12.3. Terapia antialergică..............................................................................60 1.12.4. Terapia imunosupresivă.......................................................................61

1.13. Inflamaţia................................................................................................................61 1.14. Diagnosticul şi tratamentul unei hemoragii interne.................................................63 1.14.1. Etiologie...............................................................................................63 1.14.2. Simptomatologie..................................................................................63 1.14.3. Tratement.............................................................................................63 1.15. Noţiuni de alimentaţie şi dietetică...........................................................................64 1.15.1. Introducere...........................................................................................64 1.15.2. Noţiuni generale de alimentaţie............................................................65 1.15.2.1. Proteinele...........................................................................65 1.15.2.2. Lipidele (grăsunele)...........................................................66 1.15.2.3. Glucidele (hidraţii de carbon)............................................67 1.15.2.4. Apa....................................................................................68 1.15.2.5. Sărurile minerale...............................................................68 ■

1.15.2.6. Vitaminele.........................................................................69 1.15.3. Noţiuni elementare de digestie şi metabolism......................................70 1.15.4. Grupele de alimente.............................................................................73 1.15.4.1. Carnea şi derivatele de carne.............................................74 1.15.4.2. Laptele şi produsele lactate................................................75 1.15.4.3. Ouăle.................................................................................75 1.15.4.4. Grăsimile...........................................................................75 1.15.4.5. Cerealele............................................................................75 1.15.4.6. Legumele...........................................................................76 1.15.4.7. Fructele..............................................................................77 1.15.4.8. Produsele zaharoase...........................................................77 1.15.4.9. Băuturile nealcoolice.........................................................77 1.15.4.10. Condimentele...................................................................77 1.15.5. Noţiuni elementare de gastrotehnic......................................................77 1.15.6. Raţia calorică şi alimentaţia raţională...................................................79 1.15.7. Noţiuni elementare de diete în unele boli.............................................84 1.15.7.1. Dicta hidrică......................................................................84 1.15.7.2. Regimul hipocaloric..........................................................85 1.15.7.3. Regimul hipercaloric.........................................................85 1.15.7.4. Regimul hiperprotidic........................................................85 1.15.7.5. Regimul hipoprotidic.........................................................85 1.15.7.6. Regimul hipolipidic (hipocolesterolemiant)......................85 1.15.7.7. Regimul lactat....................................................................86 1.15.7.8. Regimul vegetarian............................................................86 1.15.7.9. Regimul lacto-ovo-vegetarian...........................................87 1.15.7.10. Regimul de crudităţi........................................................87 1.15.7.11. Cura de fructe..................................................................87 1.15.7.12. Regimul hiposodat...........................................................87 1.15.7.13. Regimul hipersodat..........................................................87 1.15.7.14. Dieta potasică..................................................................88

1.15.7.15. Regimul alcalinizant........................................................88 1.15.7.16. Regimul acidifiant...........................................................88 1.15.8. Regimul din diabetul zaharat................................................................88 1.15.9. Regimul din obezitate...........................................................................92 1.15.10. Regimul din dislipidemii (hiperlipoproteinemii)................................94 1.15.11. Regimul din ulcerul gastro-duodenal.................................................97 1.15.12. Acţiunea alimentelor asupra secreţiei gastrice....................................98 1.15.13. Regimul în bolile ficatului şi căilor biliare.........................................99 1.15.14. Regimul în hipertensiunea arterială..................................................100 1.15.15. Regimul în ateroscleroză..................................................................101 1.15.16. Tabele de compoziţie a produselor alimentare.................................102 1.16. Noţiuni generale de terapeutică.............................................................................114 1.16.1. Tratamentul igieno-dietetic................................................................114 1.16.2. Tratamentul medicamentos................................................................115 1.16.2.1. Reguli generale de administrare a medicamentelor 1.16.2.2. Echivalenţa medicamentelor............................................116 1.16.2.3. Căile de administrare a medicamentelor..........................117 1.16.2.4. Reacţiile adverse ale medicamentelor..............................117 1.16.2.5. Terapia prin şoc..............................................................117 1.16.2.6. Tratamentul durerii..........................................................118 ; 1.16.3. Tratamentul prin agenţi fizici.............................................................119 5 . 1 .17 1.1 8 1 .19 1 .20 1 .21

■ .22 1.16.4. Tratamentul balneoclimateric.............................................................119 Tratamentul tumorilor maligne.............................................................................119 Tehnici curente de practică medicală....................................................................121 Principalii germeni patogeni şi antibioticele şi chimioterapicele care acţionează asupra lor.....................................................................................124 Noţiuni generale de tratament antiinfecţios...........................................................127 1.20.1. Tratamentul principalelor infecţii.......................................................128 Constante biologice, teste şi probe folosite curent în explorările clinice 1.21.1. Explorarea sângelui............................................................................138 1.21.2. Explorarea renală................................................................................139 1.21.3. Explorarea hepatică............................................................................140

1.21.4. Examenul L.C.R.................................................................................141 1.21.5. Explorarea aparatului digestiv............................................................141 Principalele grupe de medicamente folosite în medicina internă..........................141 1.22.1. Antibioticele şi chimioterapicele........................................................141 1.22.1.1. Antibioticele....................................................................141 1.22.1.1.1. Betalactamine (Peniciline şi Cefalosporinc). 143 1.22.1.1.2. Aminoglicozide............................................146 1.22.1.1.3. Macrolidele....................................................147 1.22.1.1.4. Tetraciclinele...............................................: 148 1.22.1.1.5. Cloramfcnicolul............................................148 1.22.1.1.6. Polipeptidele ciclice......................................149 1.22.1.1.7. Alte antibiotice.............................................149 1.22.1.2. Sulfamidclc......................................................................150 1.22.1.3. Nitrofuranii......................................................................152 1.22.1.4. Tubcrculostaticele............................................................152 1.22.1.5. Antimalaricclc..........................:......................................153 1.22.1.5.1. Antimalarice care previn parazitarea hematiilor......................................................154 1.22.1.5.2. Antimalarice care împiedică apariţia bolii, la bolnavii parazitaţi.......................................................154 1.22.1.5.3. Antimalarice care împiedică reparazitarea hematiilor..................................................154 1.22.1.6. Antibiotice şi chimioterapice antiprotozoarc...................154 1.22.1.7. Antiviralcle......................................................................155 1.22.1.8. Antimicoticclc.................................................................155 1.22.1.9. Antilucticelc....................................................................155 1.22.1.10. Principii generale în antibioterapie şi chimioterapie.....156 1.22.2. Substanţe hormonale şi antihormonalc...............................................163 1.22.2.1. Hormonii corticosuprarenali............................................163 1.22.2.2. Hormonii sexuali.............................................................164 1.22.2.3. Preparate tiroidienc şi antitiroidiene................................165 1.22.2.4. Antidiabeticclc.................................................................165 1.22.2.5. Hormonii hipofizari.........................................................166 1.22.2.6. Hormonii paratiroidicni...................................................167 1.22.3. Medicaţia sistemului nervos central...................................................167 1.22.3.1. Excitante..........................................................................167 1.22.3.2. Hipnoticele (somnifere)...................................................168 1.22.3.3. Sedativele........................................................................168 1.22.3.4. Tranchilizantele şi neurolepticele....................................169 1.22.3.5. Antidepresivcle................................................................170 6 ' ■ 1.22.3.6. Antalgicele (medicaţie care combate durerea)................ 170 1.22.3.6.1. Analgeticele euforizantc............................... 170

1.22.3.6.2. Analgeticele, antipireticele, antiinflamatoriile.......................................... 170 1.22.3.7. Deprimantele centrale motorii........................................ 171 1.22.3.7.1. Anticonvulsivantele şi anticpilepticele......... 171 1.22.3.7.2. Antiparkinsonienele.....................................171 1.22.3.7.3. Miorelaxantelc.............................................171 1.22.4. Anestezicele locale............................................................................ 172 1.22.5. Histamina şi antihistaminicele...........................................................172 1.22.6. Medicaţia imunosuprcsivă şi citostatică............................................ 172 1.22.7. Enzimele şi antienzimele...................................................................174 1.22.8. Anorexigenele şi anabolizantele........................................................ 174 1.22.9. Antiaterogenele.................................................................................. 174 1.22.10. Antigutoaselc................................................................................... 175 1.22.11. Antispasticele...................................................................................176 1.22.12. Medicaţia aparatului cardiovascular................................................176 1.22.12.1. Medicaţia tonicardiacă..................................................176 1.22.12.2. Medicaţia antiaritmică.................................................. 178 1.22.12.3. Vasoconstrictoarele.......................................................180 1.22.12.4. Vasodilatatoareie locale................................................ 180 1.22.12.4.1. Vasodilatatoare cu acţiune coronariană...... 180 1.22.12.4.2. Vasodilatatoare cu acţiune periferică sau generală.................................................................... 182 1.22.12.5. Hipertensivele................................................................182 1.22.13. Medicaţia sângelui şi a organelor hematopoietice........................... 185 1.22.13.1. Stimulente ale hematopoiezei.......................................185 1.22.13.2. Stimulente ale leucopoiezei..........................................186 1.22.13.3. Hemostaticele................................................................ 186 1.22.13.4. Anticoagulanteîe........................................................... 186 1.22.14. Stimulente ale secreţiilor digestive.................................................. 187 1.22.14.1. Inhibitori şi inactivatori ai secreţiilor digestive............ 187 1.22.14.2. Vomitivele şi antivomitivele......................................... 189 1.22.14.3. Purgativele....................................................................190 1.22.14.4. Antidiarcicele................................................................ 190 1.22.14.5. Colereticele şi colecistokineticele.................................190 1.22.14.6. Dezinfectantele intestinale............................................ 190 1.22.14.7. Hepatoprotectoarele............................:.;.......................191 1.22.15. Medicaţia aparatului respirator........................................................191 1.22.15.1. Analepticele respiratorii................................................ 191 1.22.15.2. Antitusivele...................................................................191 1.22.15.3. Sccretostimulantele....................................................... 191 1.22.15.4. Secretoliticele................................................................ 192 1.22.15.5. Bronhodilatatoarele.......................................................192 1.22.16. Medicaţia aparatului renal...............................................................193 1.22.16.1. Diureticele..................................................................... 193 1.22.16.1.1. Diureticele majore......................................193 1.22.16.1.2. Diureticele minore......................................194 2. Bolile aparatului respirator (dr. C. Borundel)...............................................................202 2.1. Noţiuni de anatomie...............................................................................................202 2.2. Noţiuni de fiziologie.............................:.................................................................202 2.3. Noţiuni de semiologie............................................................................................204

2.3.1. Simptomc funcţionale..........................................................................204 2.3.2. Simptomc fizice....................................................................................209 2.3.3. Examene complementare......................................................................2! 1 2.3.4. Examenul radiologie............................................................................213 2.3.5. Explorarea funcţiei respiratorii..............................................................214 2.4. Rinitele şi laringitcle...............................................................................................216 2.4.1 Rinitele..................................................................................................216 2.4.2. Laringitelc............................................................................................217 2.4.2.1. Laringita acută...................................................................217 2.4.2.2. Laringita cronică.................................................................217 2.5. Tumorile laringelui.................................................................................................217 2.6. Bronşita...................................................................................................................218 2.6.1. Bronşita acută............................................................!..........................218 2.6.2. Bronşita cronică...................................................................................218 2.7. Dilatatia bronhiilor (bronşiectazia).........................................................................222 2.8. Astmul bronşic........................................................................................................224 2.9. Cancerul bronhopulmonar.......................................................................................227 2.10. Pneumopatiile acute..............................................................................................231 2.10.1. Pneumonia pneumococică..................................................................231 2.10.2. Bronhopneumonia..............................................................................233 2.10.3. Alte pneumonii bacteriene..................................................................235 2.10.4. Pneumopatii atipice............................................................................236 2.11. Abcesul pulmonar.................................................................................................236 2.12. Gangrena pulmonară..........................................................................,..................239 2.13. Chistul hidatic pulmonar.......................................................................................239 2.14. Chisturile aeriene pulmonare................................................................................240 2.15. Emfizcmul pulmonar.............................................................................................241 2.16. Pneumoconiozele......................................................................'............................242 2.16.1. Azbestoza...........................................................................................242 2.16.2. Berilioza.............................................................................................242 2.16.3. Sideroza..............................................................................................242 2.16.4. Antracoza...........................................................................................242 2.16.5. Silicoza...............................................................................................242 2.17. Scleroza pulmonară...............................................................................................243 2.18. Tuberculoza pulmonară.........................................................................................244 2.18.1. Tuberculoza primară..........................................................................246 2.18.1.1. Primoinfecţia tuberculoasă..............................................246 2.18.1.2. Tuberculoza miliară.........................................................248 2.18.1.3. Adcnopatia traheobronşică..............................................249 2.18.2. Tuberculoza secundară.......................................................................249 2.19. Pneumotoraxul......................................................................................................256 2.20. Bolile pleurei.........................................................................................................257 2.20.1. Pleurita (pleurezia uscată)..................................................................257 2.20.2. Pleureziile...........................................................................................258 2.20.2.1. Pleurezia serofibrinoasă...................................................258 2.20.2.2. Pleurezia purulentă...........................................................263 10

2. 2.21. Bolile mediastini.lui..............................................................................................264 2.22. Insuficienţa respiratorie cronică............................................................................264 2.23. Insuficienţa respiratorie acută...............................................................................266 3. Bolile aparatului cardiovascular (dr. C. Borundel).......................................................270 3.1. Noţiuni de anatomie................................................................................................270 3.2. Noţiuni de fiziologic...............................................................................................271 3.3. Noţiuni de semiologie cardiacă...............................................................................273 3.3.1. Simptomc funcţionale..........................................................................273 3.3.2. Semne fizice.........................................................................................276 3.3.3. Explorări funcţionale............................................................................277 3.3.3.1. Probe clinice......................................................................277 3.3.3.2. Probe hemodinamice.........................................................278 3.3.3.3. Electrocardiografia............................................................279 3.3.3.4. Examenul radiologie al inimii...........................................282 3.4. Noţiuni de semiologic a vaselor periferice..............................................................283 3.4.1. Simptome funcţionale..........................................................................283 3.4.2. Examenul obiectiv................................................................................284 3.4.3. Explorări funcţionale............................................................................285 3.5. Rolul asistentei medicale în îngrijirea bolnavilor cu afecţiuni cardiovasculare......285 3.6. Endocarditele..........................................................................................................286 3.6.1. Endocardita bacteriană.........................................................................287 3.6.2. Endocardite nebacterienc.....................................................................289 3.6.2.1. Endocardita reumatismală.................................................289 3.7. Bolile valvularc.......................................................................................................291 3.7.1. Stenoza mitrală.....................................................................................292 3.7.2. Insuficienţa mitrală...............................................................................293 3.7.3. Insuficienţa aortică...............................................................................294 3.7.4. Stenoza aortică.....................................................................................295 3.7.5. Alte cardiopatii valvulare.....................................................................296 3.8. Bolile miocardului..................................................................................................296 3.9. Bolile pericardului..................................................................................................297 3.9.1. Pericardita acută...................................................................................297 3.9.2. Pericardita cronică constrictivă............................................................298 3.9.3. Mediastinopcricardita...........................................................................299 3.9.4. Revărsatele pericardice neinflamatorii.................................................299 3.10. Bolile congenitale ale inimii.................................................................................300 3.10.1. Cardiopatii congenitale necianogenc..................................................300 3.10.2. Cardiopatii congenitale cianogene.....................................................300 3.11. Tulburările ritmului cardiac (aritmiilc)..............'.................................................\301 3.11.1. Tulburări în formarea stimulilor.........................................................301 3.11.1.1. Aritmii sinuzale...............................................................301 3.11.1.2. Aritmii ectopice (extrasinuzale)......................................302 3.11.2. Tuiburări în conducerea stimulilor.....................................................306 3.12. Bolile arterelor coronare - Cardiopatiile ischemice...............................................308 3.12.1. Angina pectorală................................................................................309 3.12.2. Infarctul miocardic.............................................................................312 3.12.3. Sindromul intermediar........................................................................314 3.13. Insuficienţa cardiacă..............................................................................................3 15

3.13.1. Insuficienţa cardiacă stângă................................................................3 17 3.13.1.1. Insuficienţa cardiacă stângă acută....................................317 3.13.1.2. Insuficienţa cardiacă stângă cronică................................317 3.13.2. Insuficienţa cardiacă dreaptă..............................................................318 3.13.2.1. Insuficienţa cardiacă dreaptă acută..................................3 18 3.13.2.2. Insuficienţa cardiacă dreaptă cronică...............................319 3.13.2.3. Cordul pulmonar cronic...................................................319 3.13.3. Insuficienţa cardiacă globală..............................................................320 3.14. Hipertensiunea arterială........................................................................................325 3.15. Hipotensiunca arterială..........................................................................................332 3.15.1. Hipotensiunca arterială esenţială........................................................332 3.15.2. Hipotensiunea arterială simptomatică................................................333 3.15.3. Hipotensiunca ortostatică...................................................................333 3.16. Şocul.....................................................................................................................333 3.17. Sincopa şi leşinul..................................................................................................335 3.18. Moartea subită.......................................................................................................336 3.19. Aterosclcroza.........................................................................................................337 3.20. Anevrismclc arteriale............................................................................................340 3.21. Bolile arterelor periferice......................................................................................342 3.21.1. Boli funcţionale ale arterelor periferice..............................................342 3.21.1.1. Boala Raynaud................................................................342 3.21.1.2. Acrocianoza.....................................................................342 3.21.1.3. Eritromelalgia..................................................................343 3.21.2. Boli organice ale arterelor periferice..................................................343 3.21.2.1. Sindromul de ischemie arterială acută.............................343 3.21.2.2. Sindromul de ischemie arterială cronică..........................344 3.22. Bolile venelor........................................................................................................346 3.22.1. Tromboflebita.....................................................................................346 3.22.2. Varicele..............................................................................................348 4. Bolile aparatului digestiv (dr. C. Borundel, dr. T. Procopiescu)..................................350 > ' 4.1. Noţiuni de anatomie şi fiziologie............................................................................350 4.2. Noţiuni de semiologie.............................................................................................353 4.2.1. Semiologia gurii şi a faringelui............................................................353 4.2.2. Semiologia esofagului..........................................................................353 4.2.3. Semiologia generală a abdomenului.....................................................354 4.2.4. Semiologia stomacului.........................................,...............................356 4.2.5. Semiologia intestinului.........................................................................358 4.3. Bolile cavităţii bucale..............................................................................................360 4.3.1. Stomatitele............................................................................................360 4.3.1.1. Stomatita critematoasă (catarală)........................................361 4.3.1.2. Stomatita ulceroasă............................................................361 4.3.1.3. Stomatita gangrenoasă (noma)..........................................361 4.3.1.4. Stomatita aftoasă...............................................................362 4.4. Bolile esofagului.....................................................................................................362 4.4.1. Spasmul esofagian................................................................................362

4.4.2. Esofagitele............................................................................................363 ■ 4.5

4.4.3. Stenoza esofagului...............................................................................364 4.4.4. Cancerul esofagului..............................................................................364 4.5. Bolile stomacului....................................................................................................365 4.5.1. Gastritele..............................................................................................365 4.5.1.1. Gastritele acute..................................................................366 4.5.1.1.1. Gastrita acută simplă (prin indigestie)............366 4.5.1.1.2. Gastrita acută corozivă....................................367 4.5.1.1.3. Gastrita alergică..............................................368 4.5.1.2. Gastritele cronice...............................................................368 4.5.2. Ulcerul gastroduodenal........................................................................369 4.5.3. Cancerul gastric....................................................................................380 4.5.4. Complicaţiile stomacului operat...........................................................383 4.6. Bolile intestinului....................................................................................................386 4.6.1. Duodcnitelc..........................................................................................386 4.6.2. Emeritele..............................................................................................387 4.6.3. Colopatiile funcţionale (colonul iritabil)..............................................388 4.6.4. Enterocolita acută.................................................................................391 4.6.5. Colitele.................................................................................................392 4.6.6. Rectocolita ulcero - hemoragică...........................................................394 4.6.7. Cancerul colonului şi al rectului...........................................................398 4.6.8. Parazitozele intestinale.........................................................................400 4.6.8.1. Lambliaza..........................................................................400 4.6.8.2. Ascaridioza........................................................................401 4.6.8.3. Oxiuraza............................................................................402 4.6.8.4. Ankilostomiaza..................................................................403 4.6.8.5. Strongiloidoza...................................................................404 4.6.8.6. Trichinoza..........................................................................404 4.6.8.7. Teniazele...........................................................................405 4.6.8.7-1. Taenia solium.................................................406 4.6.8.7.2. Taenia saginata...............................................406 4.6.8.7.3. Botrioccfaloza.................................................406 4.6.8.7.4. Hymcnolepis nana..........................................407 5, Bolile ficatului (dr. C. Borundel, dr. T. Procopiescu)..... .408

=

5.1. Noţiuni de anatomie şi fiziologie............................................................................408 5.1.1. Anatomia ficatului................................................................................408 5.1.2. Structura histologică.............................................................................408 5.1.3. Fiziologia ficatului...............................................................................409 5.2. Noţiuni de semiologie.............................................................................................410 5.3. Sindromul icteric.....................................................................................................415 5.4. Hepatita virală acută................................................................................................419 5.5. Hepatita cronică (dr. C. Borundel)..........................................................................424 5.6. Cirozele hepatice.....................................................................................................430 5.7. Cancerul hepatic......................................................................................................439 5.7.1. Cancerul hepatic primitiv.....................................................................439 5.7.2. Cancerul hepatic secundar....................................................................441 5.8. Echinococoza hepatică (chistul hidatic hepatic)......................................................441 S3 6. Bolile căilor biliare (dr. C. Borandel, dr. T. Procopiescu).............................................443 6.1. Noţiuni de anatomic şi fiziologic............................................................................443 6.2. Noţiuni de semiologie.............................................................................................443 6.3. Litiaza biliară..........................................................................................................446 6.4. Colccistitele acute...................................................................................................451 6.5. Angiocolitcle...........................................................................................................453 6.6. Colccistitele cronice................................................................................................455 6.7. Diskincziile biliare..................................................................................................457 7. Bolile pancreasului (dr. C. Borandel, dr. T. Procopiescu).............................................461 7.1. Noţiuni de anatomic şi fiziologic............................................................................461 7.2. Noţiuni de semiologic.............................................................................................461 7.3. Explorarea funcţională a pancreasului....................................................................462 7.4. Pancreatita acută catarală........................................................................................463 7.5. Pancreatita acută hemoragică..................................................................................463 7.6. Pancreatita cronică..................................................................................................466 7.7. Cancerul pancreasului.............................................................................................469 8. Bolile peritoneului (dr. C. Borandel, dr. T. Procopiescu)..............................................471 8.1. Peritonitelc..............................................................................................................471 8.1.1. Peritonitele acute...................................................................................471 8.1.2. Peritonitele cronice...............................................................................474 8.1.2.1. Peritonita tuberculoasă......................................................474

8.1.2.1.1. Peritonita tuberculoasă acută..........................475 8.1.2.1.2. Peritonita tuberculoasă subacută.....................475 8.1.2.1.3. Peritonita tuberculoasă cronică.......................475 9. Bolile aparatului urinar (dr. C. Borandel).......................................................................477

9.1. Noţiuni de anatomic................................................................................................477 9.2. Noţiuni de fiziologie...............................................................................................477 9.3. Noţiuni de semiologie.............................................................................................478 9.3.1. Anamneză.............................................................................................478 9.3.2. Simptome funcţionale..........................................................................479 9.3.3. Semne fizice.........................................................................................481 9.3.4. Examene complementare......................................................................483 9.3.5. Explorări funcţionale............................................................................484 9.3.6. Explorarea radiologică.........................................................................487 9.3.7. Tehnici de epurare extrarenală.............................................................487 9.4. Sindroame renale.....................................................................................................488 9.4.1. Clasificarea bolilor renale bilaterale.....................................................489 9.5. Glomerulonefritelc..................................................................................................489 9.5.1. Glomerulonefrita în focar.....................................................................489 9.5.2. Glomerulonefrita difuză acută..............................................................490 9.5.3. Glomerulonefrita difuză cronică...........................................................492 9.6. Sindromul nefrotic..................................................................................................494 9.7. Nefropatiile interstiţiale..........................................................................................496 9.7.1. Pielonefritele........................................................................................496 14 9.7.1.1. Pielonefrita acută...............................................................497 9.7.1.2. Peloncfrita cronică.............................................................497 9.8. Nefropatiilc tubulare...............................................................................................499 9.8.1. Ncfropatia tubulară acută (tubuloncfroza acută)..................................499 9.9. Ncfropatiilc vasculare.............................................................................................501 9.10. Insuficienţa renală acută........................................................................................502 9.11. Insuficienţa renală cronică....................................................................................502 9.12. Litiaza renală.........................................................................................................504 10. Bolile sângelui şi ale organelor hematopoietice (dr. C. Borundel)..................... ■

10.1. Noţiuni de fiziologie şi semiologie.......................................................................507 10.1.1. Eritrocitclc (hematii sau globule roşii)...............................................508 10.1.2. Granulocitele......................................................................................509 10.1.3. Limfocitelc şi plasmocitelc.................................................................510 10.1.4. Monocitelc şi macrofagele.................................................................510

10.1.5. Trombocitele......................................................................................511 10.1.6. Hemostaza şi coagularea sângelui......................................................511 10.1.7. Grupele sanguine - Hemoliza.............................................................514 10.2. Patologia critrocitului............................................................................................515 10.2.1. Anemiile.............................................................................................515 10.2.1.1. Anemia posthemoragică acută.........................................516 10.2.1.2. Anemiile hemolitice........................................................517 10.2.1.2.1. Anemii hemolitice cu defect genetic.............517 10.2.1.2.2. Anemii hemolitice cu defecte dobândite.......518 10.2.1.3. Anemii prin tulburări în sinteza hemoglobinei................519 10.2.1.4. Anemii prin tulburări ale sintezei nucleoproteinelor.......520 10.2.1.4.1. Anemia Biermer (pernicioasă)......................521 10.2.1.4.2. Anemiile parabiermeriene.............................522 10.2.1.5. Anemiile aregenerative sau aplasticc...............................522 10.3. Patologia granulocitului........................................................................................523 10.3.1. Poliglobuliilc (policitemiile)..............................................................523 10.3.2. Agranulocitoza...................................................................................523 10.3.3. Metaplazia mieloidă cu mieloscleroză (M.M.M.)..............................524 10.3.4. Trombocitemia hemoragică................................................................524 10.3.5. Leucemia granulocitară cronică (L.G.C.)...................,.......................524 10.3.6. Leucemia acută...................................................................................525 , 10.4. Patologia limfocitului şi plasmocitului.................................................................526 10.4.1. Limfoamele maligne...........................................................................526 10.4.1.1. Boala Hodgkin..,,..............................................................527 10.4.1.2. Leucemia limfatică cronică..............................................528 10.4.1.3. Mielomul multiplu...........................................................528 10.4.1.4. Macroglobulinemia Waldenstrom...................................529 10.4.1.5. Lupusul eritematos diseminat..........................................529 10.5. Patologia monocitclor şi macrofagelor.................................................................529 10.5.1. Histiocitoza X.....................................................................................529 10.5.2. Boala Gaucher....................................................................................530 15 10.5.3. Boala Nicmann-Pick..........................................................................530 10.6. Sindroamelc hemoragice.......................................................................................530 10.6.1. Sindroame hemoragice prin tulburări ale peretelui vascular..............530 10.6.1.1. Purpura alergică (purpura Schdnîcin-Hcnoch sau purpura reumatismală)....................................................................531 10.6.1.2. Purpurele congenitale......................................................531 10.6.1.3. Purpurele vasculare simptomatice...................................531 10.6.2. Sindroame hemoragice prin tulburări trombocitarc............................532 10.6.2.1. Purpurele trombocitopenice.............................................532 10.6.3. Sindroame hemoragice prin tulburarea factorilor de coagulare..........533 10.6.3.1. Hemofilia.........................................................................534 10.6.3.2. Hipoprotrombinemiile.....................................................534 10.6.3.3. Fibrinogenopcnia.............................................................534 10.7. Sindromul fibrinolitic............................................................................................535 10.8. Coagularea intravasculară diseminată...................................................................535

10.9. Splenomcgaliilc.....................................................................................................535 11. Reumatismul (dr. C. Borundel, dr. M.A. Ionescu)........................................................537 11.1. Noţiuni de anatomic şi fiziologic..........................................................................537 11.2. Reumatismul articular acut (R.A.A.) (dr. C. Borundel)........................................538 11.3. Reumatismul secundar infecţios............................................................................541 11.3.1. Reumatismul secundar infecţios de cauze cunoscute.........................541 11.3.1.1. Reumatismul prin boli infecţioasc...................................541 11.3.1.2. Artritele specifice............................................................542 11.3.2. Boli reumatismale infecţioasc de cauză necunoscută (dr. C. Borundel, dr. M.A. Ionescu)...............................................................542 11.3.2.1. Poliartrita reumatoidă (P.R.)............................................542 11.3.2.2. Spondilita anchilozantă (S.A.).........................................549 11.4. Reumatismul cronic degenerativ...........................................................................552 11.4.1. Artroza...............................................................................................552 11.4.2. Coxoza (coxartroza)...........................................................................554 11.4.3. Gonortroza (artroza genunchilor).......................................................555 11.4.4. Artrozele piciorului............................................................................555 11.4.5. Artrozele membrului toracic...............................................................556 11.4.5.1. Artroza umărului.............................................................556 11.4.5.2. Artroza cotului.................................................................556 11.4.5.3. Artroza mâinii..................................................................556 11.4.5.4. Artroza falangelor............................................................556 11.4.5.5. Artroza policclului...........................................................557 11.4.6. Spondilozele.......................................................................................557 11.4.6.1. Spondiloza cervicală........................................................557 11.4.6.2. Spondiloza toracală.........................................................558 11.4.6.3. Spondiloza lombară.........................................................558 11.4.7. Tratament şi recuperare în artroze şi spondiloze................................558 11.5. Reumatismul abarticular.......................................................................................559 - --_ 11.5.1. Reumatismul muscular (mialgii şi miozite)........................................559 16 ÎI. ■ 11.5.2. Tcndinitele.........................................................................................560 11.5.3. Periartritele.........................................................................................560 11.5.4. Algodistrofiile simpatice....................................................................560 11.5.5. Nevralgii şi nevrite.............................................................................561 11.5.5.1. Sciatica vertebrală (S.V.) (dr. C. Borundel)....................561 . Bolile de nutriţie (dr. C. Borundel)..................................................................................565 ■ 12.1. Introducere............................................................................................................565 12.2. Diabetul zaharat....................................................................................................566 12.2.1. Definiţie şi noţiuni generale......................'.........................................566 12.2.2. Etiologic.............................................................................................567 12.2.3. Patogenie şi Fiziopatologie................................................................567 12.2.4. Clasificarea diabetului zaharat...........................................................570 12.2.5. Evoluţie stadială.................................................................................571

...............9..... Complicaţii.....1.................4...................................2.............................................3.........4........588 12........................1.7.......................... Vitamina D (calciferol).. Tratametnul comei diabetice...................4............1....... Tratamentul dietetic.....................7..............................................12.......2.................2.....................2........1......... Diabetul zaharat de tip I (insulinodependent)......15.................2............1.............1............ Vitamina E (tocoferol)......................1....584 12.......1.................6......595 12...............................................1......3..1....................... Hipoglicemiile............ Tratament..6..........1.....................................1..... Denutriţia.......................2............7...7................2......... Avitaminoza (hipovitaminoza) A. Diabetul zaharat de tip II (insuiinoindepcndent)..........................595 12................................2................7..............2....... Forme clinice...................1...1.2............................................600 13.. Etiopatogenie...........603 13...........601 13..........................................................................4.................595 12................................. Avitaminoza B2 (ariboflavinoza).........................A........2......582 12......................1.... Vitamina A (axeroftol).......585 12..........................1. Tratamentul cu insulina.......................3. Carenţă de vitamină K..........................6................580 12................1............2..........10........................ Simptomatologie.....575 12......1.........................................................6...................... Bolile prin carenţe vitaminice (dr......1..........................11.....................1.............................599 13.............................1...........589 12................................. Dr........................578 12..........................1..................... Complicaţii............4.................1................. tiamină)........2...... Complicaţii............... Cura balneoclimatică.................600 13.............14.......................................... Tratament................1...... Borundel.... Carenţa de vitamină D -rahitismul..1....5.597 13......................1.................2.....................595 12.3......602 13.. Forme abarticularc..599 13..................598 13....................................... Carenţă de vitamină E..........................584 12................7..................................................................12.583 12...............4.......594 12...........596 12...... Osteopatia de carenţă..........................601 13......572 12.........582 12........... Guta articulară..................571 12. Simptomatologie.............586 12......................... Vitamina B12 (cobalamina)............581 12....1.................... Hiperuricemii........1..........1......................................................1..............................6......................................1.......................2............... Igiena diabeticului........583 12.....2.. lonescu)......2...5.572 12........602 13...................................... Beri-Beri sau avitaminoza B............ Pană). Vitamina B2 (lactofîavina...........................................8................2...1......................................598 13.. Hiperlipidemiilc (Hiperlipoprotcincmiile)..............................1...................599 13.....2................2................ Diagnostic diferenţial....598 13.......596 12..............571 12......601 13.....7...........5....13..7........................................ C..................................................603 13.............. VitaminaK.......... Definiţie şi etiopatogenie..2.................. M.......... Obezitatea.............4........................................................ Definiţie şi epidemiologie......581 12.3....7.................. Vitaminele...................... Tetania sau spasmofilia...572 12.6.................................2..................................1.............5......2...... Guta (Dr.4. riboflavina).602 13.....7......4............. Vitamina Bt (aneurină.......1..574 12... Rolul efortului fizic în diabetul zaharat...... C....................603 ....................4..........................3.................................................... Tratamentul cu antidiabeticc orale.......

......615 14.........................1... acid acctilsalicilic (aspirină) şi salieiîaţi..............................11.. Intoxicaţia cu antideprin..6............................. fenilbutazonă........1..603 13. Intoxicaţia cu barbiturice...............10.........604 13...610 .................... 14............. Intoxicaţia eu acid azotic.......................... 14....................................8........9......... Intoxicaţia cu alcaioizi....................16..............................................618 .....11................................... Intoxicaţia cu amoniac.....15...... Vitamina M (acidul folie).............. Carenţa de vitamină B12....... teofilină.....604 13........ Intoxicaţia cu acid cianhidric....................14...................................13......17....... Carenţa de vitamină P........................618 ..........................1.616 14.................. 14....1..................19....12......... 14............. Intoxicaţia cu acid sulfuric.. VitaminaPP (acidul nicotinic).........4...........2 5 14................ cianuri........ Intoxicaţia cu acetonă... Intoxicaţia cu aminofenazonă...............................2 8 14....................................... 14.........1...................614 14. Intoxicaţia cu acid saliciiic........607 14..... Intoxicaţia eu antalcool. teobromină.............................. 14... Intoxicaţia cu alcool etilic.608 ...........11........605 13.......9....... Intoxicaţia cu diazepam...... ........13....... bromuri........10............9................. 14..617 ........................ Intoxicaţia cu digitală şi derivaţi ai acesteia. Drăghici)..................617 .............. Intoxicaţia cu arsen şi derivaţii lui.....619 18 • 14........613 14........... Intoxicaţia cu fenacetină.............. Intoxicaţia cubromoval......... Intoxicaţia cu cafeina............-...........1........ Carenţă de vitamină M...............3...............1..................608 .........21..7........ Intoxicaţia cu acid cîorhidric....... M.................. Intoxicaţia cu acid oxalic şi oxalaţi...............................................23.... Avitaminoza C (scorbutul)...........1...605 13.....612 14..................................1...................8.18............2 ..1.................5..........10...22..604 13.......................................... Vitamina C (Acidul ascorbic)...8............................ atropină.............608 14..1...........2 6 14..........................................607 13.........................1.................................................................. 14......................... Intoxicaţia cu alcool metilic........ Vitamina P (rutinul)......618 ...........611 14.....1............20........615 14....2.... 14...609 .610 14..............................606 13.............. Intoxicaţia cu chinină.................................612 14..614 14..........................2 7 14....................1...............................611 14................... ..2 4 14............ Pelagra..... Intoxicaţia cu acid acetic......613 14.....1..................7.615 14..... Intoxicaţiile acute (dr...........

.....................................3.....................................................................1.1............ Introducere.........................................623j 14...C.2..............................................631 15.......................2...2..........................................630 15...........................H..............6301 15...............................................627 Intoxicaţiile acute cu ciuperci........627 Muşcături şi înţepături veninoase....................................................... viespi......................2..............622 Intoxicaţia cu oxid de carbon...630 15............................2....625 Intoxicaţia cu petrol şi derivaţii săi.............D....................6.... Epifiza....62( Intoxicaţia cu mcprobamat..C.................621 1 Intoxicaţia cu napoton......31................................D..................................... Hipofiza.................624 14..............................................................................................................4......T..................... înţepături de albine......T.. opiacee....................... D...625 Intoxicaţia cu romergan ............................ Tiroida.............3 3 14..........631 15.......623 14..31.............. Noţiuni de endocrinologie (dr.................................3 1 14............................2..........................................................................2. Muşcăturile de şerpi......................................... parathion.......... Glandele suprarenale......................1..............5.. D.................6221 Intoxicaţia cu nicotină........ Madeleine Măicănescu-Georgescu)....................................61S I Intoxicaţia cu izoniazidă................................................ Glandele genitale....................................................3 2 14..1........2..............36..............620J Intoxicaţia cu morfină..630 15.........................................3 6 Intoxicaţia cu hidraţi alcalini..................... bondari................................31.......................................................................632 15...........629 15................................622 Intoxicaţia cu pesticide..2......632 15...9 14........................................................................................fcnotiazinclc......... Noţiuni de anatomic şi fiziologie............. Paratiroidcle..................................36............. H......3.....................628 14...................................................................................................... Parathionul (compuşi organo-fosforici)..........626 Intoxicaţia cu stricnina............................2...........................................................H.. Pancreasul........632 ..............................................3 0 14...................................................2...........................................................................7...............................628 14.............................................................. H....................631 15...3 4 14........3 5 14......

....... Insuficienţa hipofizară (sindromul Shechan) (necroza sau infarctul postpartum)............... Craniofaringiomul... Insuficienţa suprarenală cronică benignă.. Alte afecţiuni.633 15...............3..638 15...................................7......653 15...........................4............. Guşa şi cretinismul endemic.....................1............................656 15......632 15....... Sindromul adrcno-genital....................................... Diabetul zaharat..............651 15................................9..........................................9.... Eunuchismul şi eunocoidismul............657 16.5....8............. Precocitatea sexuală...4........... Borundel)...........2........... Bolile tiroidei...........4..........644 15................................5...............................................654 15.....................4..........9........................................... Interscxualitatea.........633 15........645 •■■ 15............650 15...................................................................6...3..................639 15.........................9.5......................................1......... Diabetul insipid...6...............651 15.....6................................................................. Hipertiroidismul şi boala Basedow................... Noţiuni de neurologie (dr...................................................639 15.658 ................4......................................2...............5....633 15........................................... Bolile paratiroidelor........5..... Hiperinsulinismul.......7..................................................658 16.........................................................641 15......3..............6..656 15.............................1.........................................................5........................... Hiperparatiroidismul (boala Rccklinghausen)...........6.... Fcocromocitomul............... Nanismul hipofizar...................................................5.........654 15.....................................3. Macrogcnitosomia precoce (sindromul Pclizzi)...655 15.... Hipoparatiroidismul (tetaniâ paratiroidiană)....................................................... Bolile glandelor suprarenale................................650 15.....1................653 15................................... Noţiuni de anatomie şi fiziologic................5.....6....................15...... Hipcraldostcronismul................ Adenomul cromofob.......................................................3............................................ Sindromul de feminizare................................... Hipotiroidismul şi mixedemul. Gigantismul.........................3............2....9..........................................636 15....................................5....3....3.........3...........8..................642 15.......... Bolile hipofizei................................................2......................................... Sindromul adipozo-genital (sindromul Babinski-Frohlich).....................6.......................................t..............................................................6....................................655 15.............8.................642 15............................. Criptorhidia.......... Metode de investigare în afecţiunile glandelor genitale....2.............................................................654 15.................648 15.. Bolile pancreasului endocrin...........9....639 15...........3........ Bolile epifizei...................................652 15.............................................654 15......................................... Boala Addison.......7....635 15..............637 15............................................ Tiroiditelc................................................634 15..4......656 15...... C......6.............6.........9....7....................639 15.... Cancerul tiroidian......... Bolile gonadclor.....7............5.........642 15.3....1.............................................................. Acromcgalia...........652 15...............................1...................................6.1..............................................................9.................5.............2..5..............1....................645 15...............644 15....... Hipotiroidismul cronic benign.......................................3................. Boala Cushing...................................3.......................7................................. Hipogonadismul....8.................

....... Scleroza în plăci. Echivalenţele epileptice.................................................4................2................................................................................2........... C...............................................2...........3..............4..........682 16................................4..............3............................ Sindromul de neuron motor periferic............. Principalele sindroame neurologice........... Sindroame vasculare cerebrale (dr.3..6 16..................................2...........669 16..2........... Diacicov)..690 16.1..........674 16..........2.....677 16......2.1..4... Coreea acută Sydcnham.......................692 ...........................................687 16... Epilepsia generalizată............684 16.. Comele (dr.......................3..............2...................................681 16..............3........................... Sindromul senzitiv.1..................................................686 16....................688 16.........668 16...............................2... Leziunile nervilor periferici................2..... Sindromul vestibular..680 16..... Neicu................4......... dr........................676 16.....2..6.....2..... Come neurologice........................3................679 16.. Sindroame musculare..... Lezarea rădăcinii anterioare.........2.............16............................3.... Noţiuni de semiologic...........5..2........................... N...........674 16....... Insuficienţa circulatorie acută... Noţiuni de psihiatrie (dr............................ Epilepsia localizată.........2..2........... Come toxice.4..............2.............2.. Hemoragia cerebrală...... S......2...........666 16............... Sifilisul sistemului nervos...............2.676 16............2....7... Lezarea plexurilor (plexite).....3....8..................... Valentina Neicu..................................... dr.......2.... Sindromul de deficit motor..................8..............3...2...........2...............................1...8.........680 16.........690 16..........6............... Examenul nervilor cranieni.........1............5...5........1......671 16..............................................6.......................4..............6...664 16........5...1...........2.....................................1.691 17.....................688 16.............8......3.....5........2........2................1.2.......4.......... Borundel)......685 16....2.. Bolile infecţioaso ale sistemului nervos........2..2..2...... Sindromul ccrcbelos.673 16................690 16................673 16.........685 16..............2............................4...............686 16........ C....................1....2................ Tulburări obiective de sensibilitate..2.2...............1....4...................2....................2.. Lezarea pcricarionului (corpul celular al neuronului motor periferic).2. Insuficienţa circulatorie cronică........................ Come infecţioaso...............3.......... Come metabolice....... Sindromul de hipertensiune intracraniană.........................3... Epilepsia...................2..3..... Sindromul de neuron motor central.686 16............................670 16........ Miclita sifilitică.... Borundel)..........675 16.....................................................4................6..... Tabcsul.685 20 16........689 16....6......

..9.....................2........................ Psihoza maniaco-depresivă...712 17................................... Tulburările psihice în traumatismele cranio-ccrcbralc................... îngrijirea bolnavilor psihici...........................2.....7....701 17....687 ..................... Paralizia generală progresivă...................9.......704 17...15...2................704 17.............................................................................................718 18..........711 17............714 17....... Noţiuni generale........................................6.. Nevrozele.. C...................9..................................... Oligofrcniilc... Parafrcnia........... Alcoolismul...........712 17......................................................................... Psihozele reactive acute (sau "de şoc")..........1...701 17....................................................11......700 17............................................................................14..696 17......................713 17.....688 .............................................701 17............................2... Schizofrenia...........................................................1.......................718 18..............710 17.688 ..........12................................................................................................. Introducere.........................720 .......7......1....... Isteria (nevroza isterică)..............................691 ......699 17.....4................................................ Psihozele toxice.................................. Noţiuni de semiologic...........................689 .....711 17........... Psihopatiile....713 17.......15..........................................................................1....................................................................... Bogdan...................686 .............................................17..................................... Nevroza astenică (neurastenia)............................... Sifilisul cerebral.... Naţiuni de geriatrie (dr.!................686 .....690 ...............................................8..716 Î8................3...........................................1.................................................................686 ...............1.3...3 ■ 17............................3........................................ Psihozele senile.................692 17.......706 17.... Nevroza obsesivo-fobică.........................................................3.................................701 17..................710 17........................ Psihozele reactive prelungite.......................................18................................................................711 17........................714 17...15......... Borundel)........ Tulburările psihice în atoroscleroza cerebrală........15......................1..705 17.................................................................................................... Nevrozele mixte. Psihozele de involuţie.....2.............. Tulburările psihice în tumorile cerebrale...2..............2...............................................14.......... C.................690 ......... Toxicomaniile.......... Psihozele presenile...................................................................................4.....................13.......................................704 17.700 17..................16...688 ...........................696 17......1 6................................5.................................................. Neuroluesul (sifilisul cerebral)....692 17....708 17...10..................... Introducere......................................715 17................... dr................ Tulburările psihice în avitaminoze..............690 . Paranoia..................................15.............7.............14.685 ......... Psihogcniilc.......

.................5..........3... Patologia geriatrică a sângelui..........9.3.......................................3...............3........................... Incontinenţa anală....5....3.............736 18..735 18............................2...........................728 18.... Purpura senilă............... Infarctul miocardic acut la vârstnic...........3.......... Probleme de asistenţă socială................ Escarele.. Arterita cu celule gigante (temporală..2.........1......................................................................................................................735 18.2.............................2...........................731 18.. Parotidita supurată a bătrânului......3.............. îmbătrânirea psihologică...........................8................1..3...... Tulburările de somn..............................736 18..... Horton)......730 18.................3... Patologia urinară geriatrică.......7....2.............720 18........9..............2...............2....2...... Bătrâneţea etapă fiziologică....1...... Patologia ischemică digestivă....5..734 18...... nu boală.......................................1..............2............3.. Osteoporoza de involuţie...........729 18.... Rctenţia de urină............. Sinuciderile...................................721 18........7.................733 18......9................. Prostata ia bătrâni..729 18... Rolul şi poziţia medicului faţă de bolnavul vârstnic..............3...3...... Epitelioame.......3.............. Pruritul senil........2.... Bolile aparatului cardiovascular.734 18..............737 .....723 18.........722 18.........................................5.............3... Refluxul gastro-esofagian.........3...........734 18....725 18..........................................................9..3 Afecţiuni mai frecvente în practica geriatrică.........4.............6...728 18.....3..............2..........................1......4....................721 18................1.6........ Infecţiile urinare...1.3.. Patologia gcrodermatologică.. Deshidratarea...............731 18............6.......3....... Leucemia limfatică cronică......................726 18......................734 18............4........733 18............................725 18.... Fractura extremităţii superioare a femurului...................... Aitc boli digestive..2.....3...18.............1...........................726 18...........3.................7.....6......................................... Incontinenţa urinară....3..........3....3............ Depresiile tardive......2.. Diabetul zaharattardiv................................734 18............3.5..... Alte hernopatii întâlnite la bătrâni........ Aspecte caracteristice de gcropatologic a aparatului locomotor...........3.......5.4.........................2.........1.......... Parapareza (Paraplegia senilă)...................3............................3........4...............................3.....3.................. Hipertensiunea arterială..................2..........7.....3....727 18......3....................3..............2.......................................................3.............................730 18........1.3.......2...3...........................722 18....................722 18.. Accidente vasculare cerebrale ischemice tranzitorii..................725 18..................... Arterioscleroza cerebrală difuză...... Tulburări psihice şi neurologice în îmbătrânire.....3. Anemii....731 18..4.. Aspecte de patologic geriatrică digestivă..3...............3................6..............................2..............733 18..........3.........3...................3.........734 18......3..............1...........7................. Patologia psihoneurologică..3....730 18.3....2........... Demenţele............3.....3.2.........................3...........1....................3.........3.......727 18.......................3....3.........724 18.725 18....730 18..........736 18....2..7.....736 18........ Stările confuzionalc acute... Hipertensiunea ortostatică...2.........4....734 18............8..6.......3.......1.733 18.3.................

.............................................3................................. M.... întrebuinţări...Escara).......... Educaţia sanitară........6.... Ciocâlteu)................................ Boala de iradiere.................4. Nămolurile (pcloidelc)........769 20.......764 20...3.............................................................. Ulcerul de decubit (ulcerul ischemic de presiune ...753 19...4...3.1.............4..........................................................3........754 19............................. Noţiuni de balneo-fizioterapie (dr....3...................1.................764 20..........2.......................... P............................18..............................................................5..................757 20..... Balneoterapia................ Clasificare.............4...................14...... Proprietăţile razelor Rontgen.........................................748 19........................................................................1..............................5.............................................................................................................769 20....................................... Derivaţiilor.......746 19...................... Apele minerale.......................................761 20.............. Proceduri hidroterapice.........................................................755 20...........................3..746 19.......... Aparatul Rontgen............748 19.....13..........................6..............................4...........770 ........... Acţiune fiziologică.......................................................................................2........... Curenţii cu impulsuri...15....................................764 20.. Rontgenterapia..........767 20..................................................................757 20................744 18............. Patologia pensionării.......3......1.............................................................2............................3....................3.......... Căderile................................................2.8.................................................................747 19..............2..............749 19.......2..............758 20................3.. Terapia ocupaţională...... Curenţii de înaltă frecvenţă............739 18...........4......................................................768 20... 18.............................................................768 20...........5..................754 19..............................2...............769 20...................................741 18................................................................................................. lonescu)...........743 18..........................................................................'.........742 18....753 19.................................... Sindromul de imobilizare............11...3............. Crizele de adaptare.................................757 ■ 20....................743 18.764 20....765 20....2.................................................. Termoterapia....................... Razele Rontgen..............................................3...767 20......... Izotopii radioactivi...........3...........2.............................................1..................................1 Structura materiei................2.......1..........................................................741 18........2. Examene radiologicc cu substanţe de contrast.............................. Reabilitarea în geriatrie...................... Curenţii de medie frecvenţă.............740 18..............................................5.........................................770 20.............................................1.5...........A.......... Faradotcrapia......................10................................739 18.......................3......................................5.. Eventuale accidente.............................................................................. Internarea în instituţii specializate......744 Noţiuni de radiologie (dr...3....................2.................738 22 19....... Electrotcrapia...........:.....752 19.....................................................750 19......................... Origine.......1.....5...................2.............5.7...........747 19.... Terapia medicamentoasă în geriatrie...5........3..........................9..4........................12........1 Consideraţii generale............3.... Stările terminale............................ Cauzele morţii în geriatrie.......................... Hidrotcrapia......1..................... Tratamentul accidentelor..... Clasificare...................... Pregătirea bolnavilor....................1............................................................................3.................. Galvanotcrapia.................2.................2..............4...................737 18..............7............................................................ Protecţia muncii...

.......... Razele ultraviolete (UV)........................3........6...785 20.......10................................... Kinczitcrapia.. Clasificarea climatelor......... Razele ultrascurte (US)........8........................782 20..................789 ................. Masajul............................7...........775 20..................... Indicaţii........... Exerciţiile fizice.......772 20..781 20..............................................1.............788 20......6...............................................................................781 20...........................................8...........5..........1...........781 20........ Contraindicaţii.......5....................6...1....................10....................................... Acţiunea locală...4......... Scopul şi importanţa kineziterapici........................................7......8.....1.779 20............................1...................771 20.3...............................785 20........................................................771 20.....5.........772 20................................5..........................................784 20.....2.....................................775 20..............8................ D'Arsonvalizarea.....7......................... Acţiune şi indicaţii...................... Sonotcrapia.........................1.......773 20..................................10........................775 20...................4..................................................................788 Bibliografic selectivă............771 20.....................772 20............ Umiditatea atmosferei.......... Mişcarea aerului.........6.................................................10............... Acţiunea masajului........5.......................2...............1.....5...............2...780 20..........................................................7.....5................777 20.......5..8............. Structura atmosferei.................. Fototcrapia..................3.................4...7..........8.....10.. Aerosolii...............5......... Acţiunea generală............................................................ Razele infraroşii....................6...........................777 20..... Inhalaţiilc................1..23 20.....................4.............. Indicaţii.............. Temperatura acrului............... Exerciţiile fizice şi tehnica lor.............................................................................................6...........................9..............................4................1...............................................2.............783 20.. Climatologia........ Tehnică şi aparatură............................. Manevrele masajului...............................................1...........................2........................770 20....................................................777 20...3............... Inhalaţiilc...................................................10........8.1.......5........................................ Varietăţi....................7...2............... aerosolii şi pneumoterapia..........3.2...............................9................... Factorii telurici.1.............2...............5.........................................4..............................786 20......9.................. Kinczitcrapia în diferite afecţiuni................780 20............................... Presiunea atmosferică............8............3...............786 20.........2............... Microundele (radarul)...778 20.................................................................................9...................................................788 20................779 20....................783 20...................................................777 20.........9........5............................... Proprietăţi.779 20...10..1...........................................................1..................... Indicaţii şi contraindicaţii..............................1....................779 20..............................6.....................................2....7................. fnfrasunctclc (vibroterapia).2.................... Descriere şi acţiune...... Pneumoterapia......................... Compoziţia acrului.8.780 20..................................784 20...1.......2............. Factorii atmosferici...........5..........8.......3.............7.....................773 20...........9..9............... Factorii cosmici...........1....................776 20....... Acţiune şi indicaţii..............................2...........778 20.4.....................785 20.............8................ Ultrasunetele.........1.....................2.........3.....................786 20...... Diatermia........784 20.......................1..776 20..4...1........

.• ■■ •••■ ■■ ■ INTRODUCERE ROLUL Şl POZIŢIA CADRELOR MEDII Dezvoltarea forţelor de producţie în condiţiile revoluţiei tehnico-ştiinţifice contemporane. o orientare mai rapidă la patul bolnavului..... nivelul lor ridicat de cultură generală le permit... cerinţele conducerii şi organizării ştiinţifice a muncii impun în mod obiectiv creşterea continuă a nivelului de pregătire..-*. *l--t.. ..■ . constituie aportul remarcabil al asistentei medicale. asistenta execută" ..... .nu epuizează imensul volum de practici şi acţiuni care constituie îngrijirea bolnavului..'.. ca urmare a pregătirii sale de bază şi tehnico-profesionale.. un orizont mai larg. trebuie să cunoască bine instituţia în care lucrează...'•• • .■ ■ ■ I ■ 3013' bucîaifofctsl>i* " •■■"•■--. educative şi gospodăreşti. are atribuţii: de îngrijire medicală propriu-zisă... la un nivel superior de înţelegere şi interpretare.. "Medicul trece....... însuşirea mai profundă şi mai rapidă a unor cunoştinţe şi practici de specialitate şi mai multă receptivitate faţă de ştiinţă şi faţă de nou.. sub toate raporturile: structură... extinderea automatizării şi complexarea proceselor tehnologice.. policlinica sau circumscripţia medico-sanitară...■•. asistenta rămâne. iar pe de altă parte.. Medicul prescrie..--■« -...... de formare şi informare a tuturor cadrelor... ştiinţa cu conştiinţa. IJ 30-PT nitwwwsteie. Asistenta medicală. Dar nu poate fi constructor al societăţii noastre şi nici beneficiar al efortului colectiv decât ce! care îmbină armonios setea de cunoaştere cu receptivitatea pentru nou şi valenţele morale. Locul său de muncă poate fi spitalul.... igienico-sanitare. situate pe cea mai înaltă treaptă de pregătire a personalului sanitar.. Cadre cu tehnicitate ridicată. în cadru! policlinicii sau al circumscripţiei medicale... Pregătirea de bază a asistentelor medicale. în acest spririt trebuie înţelese rolul şi poziţia cadrelor medii. a cărei sarcină de bază este asigurarea condiţiilor optime de îngrijire a bolnavilor... organizatorice. pentru a-şi duce activitatea în bune condiţii. Este cunoscut faptul că examenul medical ..... acestea au menirea să umple golul dintre examenul medical propriu-zis şi îngrijirea bolnavului. organizare etc. de a executa toate tehnicile .■ WriT VCJHMJCSf B»«!S]rir.. aparatură şi instrumentar de înaltă tehnicitate.. introducerea în practica curentă a unor instalaţii... înţeleasă în toată complexitatea sa. într-un cuvânt.-. asistenta medicală are sarcina de a aplica toate cunoştinţele dobândite în anii de studiu pentru îngrijirea bolnavilor ambulatori.iată de ce îndeplinirea obligaţiilor care-i revin..actul prestat de medic . pe de o parte. Este lesne de înţeles că.

Dacă fiecare bolnav este un mic univers. fiind necesar ca după o noapte albă. abilitatea manuală şi. Conştiinciozitatea ridică valoarea oricărei munci. ignorarea pudorii naturale a bolnavului. să aibă curaj şi tărie. necazurile vieţii sale particulare nu trebuie să-i influenţeze atitudinea.şi actele medicale care se pot efectua ambulatoriu în unitatea sanitară respectivă sau la domiciliul bolnavului. fără familiaritate deplasată şi fără politeţe ostentativă. Această încredere presupune multe responsabilităţi. terapiei intensive. oftai26 mologiei. Atenţia acordată de către asistentă este foarte importantă. trebuie să le ştie bine şi să le recunoască la nevoie. să prezentăm aptitudinile. Având obligaţia de a supraveghea bolnavii şi de a urmări toate complicaţiile şi accidentele afecţiunilor şi tratamentelor aplicate. pentru că de aceasta depinde viaţa bolnavului. săptămâni. asistenta trebuie să nu doarmă. Iată de ce trebuie să aibă temeinice cunoştinţe de patologie şi terapie. devotament faţă de bolnav. electrocardiografie!. Mai presus de toate acestea. Aceasta nu înseamnă. timp de zile şi. Sora are adeseori menirea să acorde bolnavului îngrijirile cele mai intime. Activitatea medicală este continuă. un sector de activitate în care factorul timp nu are importanţă: liniştirea bolnavului. otorinoloringologiei etc. pentru ca timpul de muncă să fie pe deplin folosit. concentrarea. o economie de forţe. Ele asigură toate îngrijirile prescrise. să-şi îndeplinească obligaţiile planificat şi organizat. mulţi sunt veritabile drame. în mâinile celor care îl îngrijesc. Iată de ce asistentei i se cere mai mult decât tehnicitate şi cunoştinţe medicale. la acţiunile profilactice şi de educaţie sanitară. de aceea. de a contribui la acţiunile de depistare a bolilor. să cunoască semnele şi simptomele bolilor. totuşi. Este locul. mai ales. Chiar şi cele mai aparent nesemnificative neîndepliniri de sarcini pot avea consecinţe foarte grave. prelevează produsele biologice şi patologice. uneori. blândeţe. intensă. la supravegherea lui. participă la examinarea bolnavului. asistenta medicală trebuie să fie devotată. Bolnavul care solicită asistenţă medicală îşi încredinţează sănătatea. Aici sunt permanent în serviciul bolnavului . endoscopice. instrumentarul etc. Grijile personale. Dacă asistenta nu are rolul de a recomanda tratamente. conferind totodată bolnavilor cele mai bune condiţii de igienă şi de confort. asigură tratamentul. motiv pentru care nu trebuie să manifeste o pudoare deplasată sau dezgust.de la internarea acestuia şi până la externare. pregătesc bolnavii pentru examinările radiologice. de timp şi de materiale. Aportul său evine mai important dacă-şi însuşeşte cunoştinţele şi tehnicile care sunt de competenţa sa din domeniul transfuziei. vesela. Rezistenţa fizică şi nervoasă şi unele aptitudini pentru profesiune. faţă de suferinţele lui. dar fără ea este de neconceput activitatea asistentei medicale. prin natura atribuţiilor. aparatura. păstrează şi întreţin mobilierul. ea trebuie să posede o serie de calităţi psihologice: tact. naturală. pe scurt. citând în acest sens administrarea cu întârziere a unui medicament. cu permanentă solicitare fizică şi nervoasă. stăpânire. Organizarea raţională a muncii sale asigură un randament mai mare. nerespectarea dozelor prescrise. de a contribui cu toate posibilităţile saîe la vindecarea bolnavilor. dacă ne gândim că patul constituie universul restrâns al bolnavului. contraindicaţiile şi incom-patibilităţile medicamentelor. şi uneori viaţa. multe calităţi. însă. atitudinea trebuie să fie degajată. conştiinciozitate.. în schimb are obligaţia să semnaleze toate modificările apărute în starea bolnavului. Există. obligaţiile şi răspunderile ueni bune asistente medicale. . trăsăturile morale. Acest lucru trebuie înţeles şi trăit. dar nu oricine se poate acomoda uşor. întârzierea la serviciu care pot dăuna bolnavului. Devotamentul trebuie să se manifeste egal faţă de toţi bolnavii. Devotamentul. să-şi păstreze voioşia. neavând nici o importanţă vârsta sau sexul bolnavului. Câteodată. Spitalul rămâne însă locul unde toate valenţele asistentelor medicale pot fi valorificate pe deplin şi unde aportul şi rolul lor sunt de neînlo-cuit. Asistenta medicală trebuie să-şi cunoască bine atribuţiile. în general. la îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei. calmul.

dar să impună linişte. inutil. Nu trebuie să întrerupă îngrijirile acordate bolnavului sub pretextul terminării programului. Aceeaşi atitudine trebuie să aibă asistenta medicală şi în caz de deces al bolnavului. permiţând prezenţa radelor. la care se adaugă. încurajându-i în special pe cei trişti. Dar. Se ştie că pacientul are pe toată durata bolii un moral şi o psihologie deformate. administraţie. pentru a realiza destinderea psihică 27 atât de necesară profesiunii sale. Numai astfel asistenta medicală poate înţelege şi interpreta corect boala. Asistenta trebuie să fie foarte disciplinată. să manifeste fermitate faţă de bolnavi în îndeplinirea prescripţiilor. să-i creeze acestuia sentimentul de securitate. întreaga sa activitate trebuie să urmărească perseverent asigurarea celor mai bune condiţii de confort bolnavului. medici. un caz. Dar asistenta medicală are îndatoriri şi faţă de colegi. să nu încurajeze glumele sau atitudinile nepotrivite. asistenta nu trebuie să uite niciodată că are dreptul şi datoria de a deveni un intelectual. reproşurile. sociale.acela al datoriei -. afirmaţiile care ar putea submina prestigiul colegilor sau al superiorilor fiind evitate cu grijă.O bună asistentă medicală trebuie să aibă un nivel intelectual şi de instruire superior. în respectarea disciplinei de spital. oricât de numeroase ar fi. este nevoie de o permanentă instruire şi cunoaştere a metodelor noi de muncă. uneori. dovedeşte că este străin de profesiunea medicală. Sfera preocupărilor sale trebuie să fie cât mai largă. să scurteze vizitele obositoare. Mai mult. Baza pregătirii teoretice şi practice se dobândeşte în şcoală. dând ascultare dispoziţiilor primite de la superiori. Nu sunt suficiente cunoştinţele teoretice de specialitate. Asistenta trebuie să manifeste solicitudine faţă de toţi bolnavii. Specificul muncii sanitare implică consultarea permanentă a manualelor şi revistelor de specialitate. cercuri ştiinţifice. cursuri de reciclare. sunt binevoitori cooperanţi. au complexe de inferioritate^considerând că nu reprezintă decât un număr. Ea trebuie să aibă. trebuie să se adapteze la o nouă viaţă.interesul bolnavului primând totdeauna. prezenţa activă la referate. la o altă disciplină. să interzică scenele zgomotoase şi aducerea alimentelor sau băuturilor interzise. reflectă ignorarea celor mai elementare norme de viaţă şi de muncă. conferinţe. cum în zilele noastre ştiinţele medicale progresează într-un ritm rapid. în timp ce alţii sunt deprimaţi. dar impunând liniştea şi intervenind cu moderaţie. orice bolnav are un sentiment de reţinere. Asistentei medicale îi revine sarcina să-1 ajute pe bolnav cu tact. Unii bolnavi apreciază îngrijirile. schimbându-şi modul de viaţă. prin aceasta înţelegem comportamentul asistentei medicale faţă de bolnav şi faţă de celelalte categorii de personal sau vizitatori şi. dar. descurajaţi sau grav bolnavi. nu-i cunoaşte psihologia. chiar dăunătoare. fără însuşirea temeinică a tehnicilor îngrijirii bolnavului. şi-a întrerupt munca. în general. bineînţeles. criticile. preocupările de ordin material. înţelegere. Asistenta trebuie să cultive şi spiritul de ordine şi de economie. neliniştiţi de boală. Nu trebuie să cunoască decât un program . comportamentul său etic general. delicateţe. numai astfel poate să-şi câştige prestigiul şi demnitatea. în general. în interesul bolnavului şi pentru bunul mers al instituţiei în care lucrează. de perspective. manifestând intoleranţă faţă de ciudăţeniile. Asistenta trebuie să-şi cunoască şi să-şi îndeplinească şi obligaţiile faţă de vizitatori. Trebuie să-şi păstreze însă totdeauna demnitatea. Trebuie să fie animată de spirit de echipă. alţii se simt depersonalizaţi. Trebuie să fie atentă şi binevoitoare faţă de aceştia. preocupaţi de problemele afective. atenţie. Este separat de familie. ale acestuia. o atitudine colegială. în sfârşit. Atitudinea corectă. anxioşi. Când ne referim la atitudine. uneori nejustificate. Dezinteresul faţă de bunurile instituţiei dovedeşte mai mult decât lipsă de educaţie. pentru aceasta mai are nevoie de cunoştinţe profesionale corespunzătoare. familiale. Pentru bunurile instituţiei trebuie să manifeste . Cine nu înţelege bolnavul. semnele sale şi tehnicile prestate. de o bună pregătire profesională.

întrucât există o legătură între acţiuni . Este dezagreabilă. Folosirea bunurilor insti-uţiei în scopuri personale indică lipsa de corectitudine. Ţinuta asistentelor medicale face parte din condiţiile de confort ale bolnavilor şi nu trebuie să se utie că ea este şi un permanent exemplu pentru bolnav.aceeaşi grijă ca pentru bunurile personale. INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 1. cu alte cuvinte de actele sale răspunde mai întâi faţă de ea însăşi. chiar dacă bolnavul nu a cerut-o. de demnitate şi abdicare de la principiile deontologiei profesionale. Ţinând cont de aceste considerente. care nu trebuie discutat cu nimeni. nu trebuie să permită sau să încurajeze risipa sau abuzul de medicamente. administrarea unui medicament fără prescripţie medicală. familie ori din documentele medicale. înstrăinarea obiectelor personale ale bolnavilor sau ale decedaţilor. asistenta fiind răspunzătoare de actele sale cu un grad de periculozitate socială mai mare. întotdeauna va aduce prejudicii instituţiei medicale şi personalului său. dezordonată. Responsabilitatea reprezintă obligaţia de a răspunde de actele săvârşite în faţa autorităţii competente. o obligaţie. NOTIUN! GENERALE DESPRE BOALĂ ■ . iar igiena sa personală. Asistenta va păstra discreţie asupra stării bolnavului şi a tuturor problemelor legate de aceasta. Aceasta este şi o dovadă de lipsă de respect faţă de bolnav. tot ce ştie. chiar faţă de anturajul său.chiar nedorite şi neprevăzute . materiale diverse etc. cu halatul rupt sau plin de pete. Nici bolnavului nu trebuie să-i dea informaţii în legătură cu boala. 1. In schimb. dacă au consecinţe grave pentru bolnav.1. mai ales cea corporală. Dacă divulgarea secretului profesional poate dăuna uneori bolnavului. asistenta medicală trebuie să poarte totdeauna echipamentul de protecţie (inclusiv boneta) curat. constituie secretul profesional. Tot ceea ce se află despre bolnav sau despre boala sa de la medic. bolnav. o nepoliteţe şi o greşeală. urmărirea unor interese personale în relaţiile cu bolnavii sau cu familiile acestora reflectă acelaşi lucru. trebuie să fie bine întreţinută. Secretul profesional constituie o altă obligaţie fundamentală a asistentei medicale. Dar există şi o responsabilitate penală. menirea sa fiind aceea de a-1 linişti. bine întreţinut. călcat. efectuarea din proprie iniţiativă a unei perfuzii. prezenţa unui cadru medical cu ţinută neglijentă. de la comportamentul etic general. Asfel. Respectarea secretului profesional este o datorie morală. antrenează responsabilitatea penală.şi consecinţele acestora. Responsabilitatea este în primul rând morală. hrană. află sau observă în legătură cu bolnavul trebuie să comunice medicului. şi uneori chiar demoralizantă pentru bolnav.

tendinţă izvorâtă din viaţa socială. Greutăţile pe care le întâmpină cercetătorii în descoperirea cauzelor bolilor şi în elaborare medicamentelor care să distrugă factorii cauzali au dus la o dezvoltare impetuoasă a profilaxiei bolilor. prevenirea bolilor este idealul spre care tinde medicina. de obicei. se intensifică procesele metabolice. a vindeca sau cel puţin a uşura suferinţa a fost dintotdeauna scopul practicilor medicale. Când nu se poate obţine o vindecare completă sau definitivă. se poate reda organismului o parte sau întreaga sa capacitate de muncă pentru un timp mai mult sau mai puţin îndelungat. pe de o parte şi al corelaţiilor dintre . se 30 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ mobilizează sângele din depozite. se ridică nivelul glicemiei. frecvenţa şi amplitudinea mişcărilor respiratorii. familie şi colectivitate. cea individuală -alimentează şi vor mai alimenta încă mult timp medicina curativă. dinamic. Un organism viu poate fi definit ca un sistem complex de organe şi sisteme în echilibra dinamic. Nivelul funcţiilor organismului se modifică în urma reacţiilor de adaptare. la care ia parte întregul organism. Medicina preventivă a marcat o dezvoltare uriaşă. organismul se adaptează la mediul de viaţă. în cursul unui efort fizic cresc frecvenţa bătăilor cardiace. Deci echilibrul biologic dintre organism şi mediu. în sensul că uneori domină funcţia unuia dintre sisteme. febra fiind menifestarea unei stări patologice. dar aceasta nu înseamnă că medicina ar fi neputincioasă. limitând capacitatea de adaptare a organismului la mediu. cu toate realizările obţinute. Febra este deci manifestarea unei boli. este mai uşor să se prevină decât să se vindece boala. Deci. Dacă medicina se ocupă de cunoaşterea. De exemplu. ci în instinctul de conservare al individului şi în tendinţa de ajutor reciproc în cazuri de accidente sau boli. Boala este un proces complex. care apare sub acţiunea unor agenţi neobişnuiţi din mediul de viaţă. Oricum. se numeşte stare de boală. cu consecinţe importante pentru individ. adeseori apărând agravări şi chiar invalidităţi. Toate componentele acestui sistem complex sunt în activitate echilibrată. Istoria arată că medicina îşi are originea nu în speculaţii filozofice sau în anumite cunoştinţe teoretice. la excitanţii obişnuiţi din mediu. drumul parcurs a fost mare. Dar este binecunoscut faptul că. în cursul digestiei predomină activitatea aparatului digestiv. în orice caz. cu limitarea capacităţii de adaptare a organismului la mediu. De aceea. scopul medicinei îl constituie prevenirea şi vindecarea bolilor. acest lucru fiind posibil astăzi. cunoaşterea şi diagnosticul acestora fiind numai etape necesare în drumul care duce la realizarea acestui scop. prin aceste reacţii. Este adevărat că unele boli nu pot fi prevenite. activitatea musculară.Cunoaşterea şi diagnosticul bolilor nu pot constitui un scop în sine.atât în ceea ce priveşte medicina preventivă colectivă. în timp ce în cursul efortului fizic. alteori a altuia. mai ales. apare necesară lămurirea conceptelor de stare de sănătate şi stare de boală. ajungându-se în acest fel la vaccinarea împotriva bolilor infectocontagioase. datorită în special marilor descoperiri făcute de ştiinţele medicale şi biologice din ultimul secol. Şi în cursul febrei apar reacţii asemănătoare cu acelea din efortul fizic. Modificarea acestui echilibru biologic sub influenţa unor factori interni sau externi. se numeşte stare de sănătate. dar. în aceste condiţii devierile de la normal nu sunt patologice. cu posibilitatea manifestării reacţiilor de adaptare ale organismului. uşurează adesea şi consolează totdeauna". medicina are datoria şi poate să aline suferinţele bolnavului. pentru că. cât şi. Coordonarea funcţiilor şi adaptarea organismului la mediu sunt asigurate de sistemul nervos. prevenirea şi tratamentul bolilor. privind în perspectivă se poate spune că este abia la început şi că imperfecţiunile ei . ca rezultat al corelaţiilor care se stabilesc între mediul intern şi extern. în etapa actuală. creşte acidul lactic din sânge. De la vechiul aforism "medicina este o artă care vindecă uneori. tensiunea arterială. nici tratate.

Sfârşitul bolii este a treia perioadă de evoluţie şi se poate manifesta prin vindecare sau prin moarte. devine o reacţie patologică. mai greu de tratat. tulburările iniţiale sunt funcţionale. Convalescenţa nu presupune completa vindecare a bolii. Procesul de vindecare (sanogeneză) se poate realiza prin mai multe mecanisme: eliminarea agentului patogen. cu alte cuvine. cât şi în cea de declin (deci înainte de terminarea clinică a bolii). procesul patologic se poate termina sau poate evolua către a doua fază a bolii . în evoluţia unei boli. dacă acestea depăşesc o anumită intensitate.reacţii patologice. Această perioadă poate lipsi uneori. funcţionalul precedă organicul. perioada de latenţă se numeşte incubaţie. Când leziunea este redusă. în afara reacţiilor de apărare specifice faţă de agenţii de agresiune (anticorpi etc). în cazul vindecării parţiale. . inima contractându-se în gol. Vindecarea se realizează de obicei trecând prin perioada de convalescenţă.stare patologică. . cu persistenţa unor leziuni şi a insuficienţei funcţionale a organului lezat. intrat în inhibiţie de protecţie. care în faze avansate pot deveni ireversibile. care antrenează şi modificări umorale.2. accelerarea ritmului cardiac . iar efectul său . sau parţială. indiferent dacă agentul patogen a acţionat asupra unui teritoriu limitat sau asupra unui anumit organ. care duc la distrugerea celulelor şi a ţesuturilor. PERIOADELE DE EVOLUŢIE A BOLII Perioada de latenţă reprezintă intervalul de timp care se scurge din momentul acţiunii agentului patogen asupra organismului şi până la apariţia modificărilor funcţionale ale organismului.la peste 180 de bătăi/minut. compensarea funcţională. reacţiile patologice apar pe parcursul bolii. Reacţiile de răspuns ale organismului sunt de mai multe feluri: . pe seama reacţiilor de compensare sau adaptare. regenerarea parenchimului sănătos. care constau în modificări metabolice şi morfologice. Vindecarea poate fi totală. fiindcă reduce mult circulaţia coronariană. La sfârşitul perioadei de latenţă. prin intermediul secreţiilor glandelor endocrine (hipofiză. Este important de ştiut care dintre reacţii sunt utile şi care pot deveni nocive. pe de altă parte. deci reversibile. 1. Perioada de stare reprezintă intervalul de timp în care apar tulburări ale funcţiilor organismului. cu intensificarea întregii simptomatologii. din cauza reducerii diastolei.organismul privit ca un tot unitar şi diferitele sale părţi componente. reacţiile fiind generale. dar cu timpul apar leziuni organice (distrucţii tisulare). excitaţia transmisă la centrii nervoşi determinând o reacţie generală. cu revenirea structurii şi funcţiei organului lezat. în bolile infecţioase. ca de exemplu în traumatisme sau arsuri. bolile trebuie diagnosticate şi tratate în faze iniţiale. care urmăresc suplinirea funcţiilor organismului lezat. .reacţie de compensare .reacţii de adaptare. Factorul care strică echilibrul dintre organism şi mediu se numeşte cauză patogenă. INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 31 Pentru a preveni apariţia leziunilor organice. care determină o insuficienţă funcţională a organului.perioada de stare.Recrudescenţa: exacerbarea bolii. ci numai dispariţia majorităţii simptomelor. o parte din ţesutul lezat este înlocuit cu ţesutul cicatriceal. pe o perioadă mai mare de timp. insuficienţa funcţională nu apare în repaus. organismul poate răspunde agresiunilor şi prin reacţii de apărare nespecifice. în care se refac rezervele funcţionale cosumate în cursul bolii. funcţionale. Boala este deci o stare patologică. suprarenală). înlăturarea focarului patologic pe cale chirurgicală etc. restructurarea imunologică. atât în perioada de stare. Aceasta se datoreşte excitării terminaţiilor nervoase prin produsele de metabolism microbian şi din ţesuturile degradate.reacţii de compensare. în evoluţia unor boli mai pot apărea: .

care durează 3-6 săptămâni. Se descriu diferite semne ale morţii: Semne elementare precoce: oprirea bătăilor inimii şi a pulsului. Nu trebuie confundată moartea aparentă (catalepsie.Recăderea (reşuta. o ventuză plasată în regiunea ombilicală provoacă o congestie violacee la omul în viaţă şi nimic la cadavru.. care durează. "vindecătorul" cumula funcţia de medic şi de chirurg. dilatarea pupilelor (midriază). putrefacţia cadaverică. dispariţia sensibilităţii. fiind precedată şi de o stare de agonie. Se ştie că. şi boli cronice. Moartea clinică apare prin încetarea principalelor funcţii vitale (circulaţia şi respiraţia). Semne suplimentare care pot fi căutate de sora medicală: o oglindă aşezată timp de 5 minute înaintea nasului şi a gurii (la adăpost de curenţii de aer) nu se acoperă de aburi. Funcţiile dispar treptat. recidiva): reapariţia simptomatologiei bolii în perioada de convalescenţă. CLASIFICAREA BOLILOR . rigiditatea cadaverică debutează la 6 ore după moarte. Moartea biologică se instalează odată cu moartea celulelor. conturul marginal al degetelor este roz la individul în viaţă şi închis la culoare la cadavru.. NOTIUNS ELEMENTARE DE ISTORIE A MEDICSNEI Din timpuri imemorabile se cunoaşte existenţa unor practici medicale. ani sau chiar toată viaţa. în serviciile de terapie intensivă se constată uneori moartea clinică. orpirea respiraţiei. la începuturile sale. după oprirea circulaţiei şi a respiraţiei. extracţia unui dinte. iar la cadavru nimic.Reinfecţia: o nouă infecţie şi îmbolnăvire. şi este totală în 24 de ore. la muşchii maseteri. Alte semne tardive sunt: relaxarea sfincterelor. boli subacute. pierderea cunoştinţei. lividitatea cadaverică. inimă etc). 32 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ 1. 1. care pot dura luni.3 săptămâni. care durează de la câteva ore la 2 . moartea se instalează lent. dar este limpede că. urmată mai târziu de micşorare (mioză). timp îndelungat. . A doua posibilitate de terminare a bolilor este prin moarte. încă din timpul comunei primitive există mărturturii ale unor acte terapeutice: schelete care prezintă urmele unor fracturi consolidate. Semne mai tardive: răcire cadaverică progresivă. în medicină se vorbeşte despre moarte clinică (uneori reversibilă) şi moarte biologică (moarte reală). la început activitatea cortexului (ultimul care-şi pierde funcţia este analizorul auditiv).2 zile. evacuarea unui abces etc. E greu de precizat dacă acestea reprezentau acte rituale sau practici terapeutice. precum şi cranii cu orificii regulate pe boltă (tre-panaţii). iar corneea se poate transplanta chiar după câteva zile de conservare. după caz. .o fractură. de la câteva ore la 1 . Astfel. ■ ■ ■ •■ In funcţie de durată se deosebesc boli acute. topirea rapidă a grăsimii perioculare. dispariţia tonicităţii globilor oculari.4. . o legătură la baza degetului produce la omul în viaţă o coloraţie violacee şi o tumefacţie. Când este afectat un organ de importanţă vitală (ficat. rinichi. diferite celule şi ţesuturi continuă să trăiască. aşezând mâna înaintea unei surse de lumină. După trei zile rigiditatea se atenuează şi dispare. Celulele scoarţei cerebrale mor după 5-6 minute de la întreruperea circulaţiei în creier. suprimarea reflexului cornean (degetul pus pe cornee nu produce nici o reacţie de apărare). apoi a formaţiunilor subcorticale şi în cele din urmă a centrilor respiratori bulbari. letargie) cu moartea reală. Practica milenară a arătat oamenilor primitivi că unele afecţiuni ale organelor exterioare .3.puteau fi tratate cu ajutorul unor . celulele centrilor subcorticali rezistă până la 20 de minute. apariţia unui văl ceţos pe ochi.

e. şi care nu trebuie divulgate. lecţiile prin viu grai şi tot restul doctrinei copiilor mei. Jur să socotesc ca pe egalul părinţilor mei pe acela care m-a învăţat arta medicinei". Prin probitate şi castitate. dacă doresc să studieze această artă.n. care dealtfel stau în mare măsură şi la baza medicinei moderne. Dacă voi îndeplini până la capăt acest jurământ şi îl voi onora tot timpul. legile circulaţiei. îmi voi menţine curate viaţa şi profesiunea mea. Sunt revelatoare pentru generozitatea. evitând orice stricăciune voluntară sau act de corupere şi. chemat să vindece ochiul bolnav.375 î. în codul lui Hammurabi se vorbeşte despre "omul cu cuţitul de bronz" . oricine mi-ar cere acest lucru. nu voi provoca unei femei avortul niciodată. Redăm mai jos acest preţios îndreptar: "Jur pe Apolo. un drog ucigător şi nici nu voi lua iniţiativa ca să sugerez vreodată aşa ceva. Numeroase alte nume ilustrează progresul medicinei. In orice casă va trebuie să intru. fie ei oameni liberi sau sclavi. pe Asklepios.chirurgul. după puterile şi judecata mea. să îi învăţ fără înţelegere scrisă şi fără plată. Şi nu voi da. copiilor maestrului meu şi tuturor discipolilor care s-au înrolat şi au depus jurământ să slujească legea medicală. vegetală. voi merge acolo numai spre binele bolnavilor.instrumente. varietatea de tratamente. le voi reţine pentru mine. boli frecvente în Mesopotamia. denumit şi "părintele medicinei". şi nu în dezavantajul sau spre răul lor. La începutul erei noastre. cu femei sau bărbaţi. Figura cea mai reprezentativă a acelor timpuri rămâne Hipocrate din Kos (460 . orice raporturi venale. judiciozitatea recomandărilor preceptelor sale. socotind că toate acestea au dreptul la cel mai deplin secret. Celsius face disecţii pe cadavre şi descrie impresionant de exact anatomia umană. printre minerale. să împărtăşesc preceptele generale. iar în secolul al XVII-lea Harvey descrie. să consider pe copiii lui ca pe proprii mei fraţi şi. contribuie remarcabil la dezvoltarea medicinei evului mediu. mă angajez să duc la îndeplinire. medicul. umanitatea şi înţelepciunea acestui mare învăţat şi medic recomandările care alcătuiesc cunoscutul Jurământ al lui Hipocrate. pentru spiritul său de observaţie. să împart cu el bunurile mele şi să îi asigur toate nevoile în caz de lipsă. probabil de cataractă sau conjunctivită granuloasă. Afecţiunile oraganelor interne. cinstit fiind pentru totdeauna de către oameni. descriind multe boli şi indicând tratamente corecte. să îmi fie permis să mă bucur de toate plăcerile vieţii şi ale artei. luând ca martori pe toţi zeii şi zeiţele. privind viaţa semenilor mei.). jurământ depus secole de-a rândul de către medici înainte de a începe practica medicală. după puterea şi judecata mea. să mi se întâmple tocmai contrariul". în secolul al XVI-lea. în această epocă se detaşează cele trei mari centre ale ştiinţei şi practicii medicale din Grecia antică: Kos. cu deosebire. . De asemenea. Voi dispune. în "Canonul medicinei". solicitau utilizarea unor agenţi terapeutici căutaţi în lumea animală. Toate cele ce în decursul său în afara exerciţiului artei mele aş putea vedea sau auzi.1037). Odată cu modificările care au survenit în structura societăţii şi cu evoluţia modului de a gândi şi a acţiona al oamenilor. pe Hygeea şi pe Panacheia şi. iar în jurul anilor 1000 Avicenna (980 . prefaceri adânci influenţează şi medicina. Rodos şi Knidos. şi nu alta. amănunţit. ca regimul dietetic să fie folosit în folosul bolnavilor. dominate îndeosebi de durere. Vesal întemeiază anatomia modernă. acest jurământ şi angajament scris. INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 33 Nu voi face incizie perineală la calculoşi. Dacă îl voi viola şi voi deveni sperjur. Astfel. lăsând această practică profesioniştilor.

Apoi.5. Prima şcoală de învăţământ medical a lua fiinţă la Cluj în 1775. era antiepidemică. Victor Babeş. chirurgia se desprinde de-abia după sfârşitul secolului al XVII-lea dintre ştiinţele medicale delimitându-se ca o disciplină independentă. Primele aşezăminte medicale se numeau "bolniţe" şi erau situate pe lângă mănăstiri. Timjj îndelungat. didactică şi de cercetare. dintr-o artă a câtorva iniţiaţi. George Stoicescu. schimbă complet modul de gândire al medicilor privitor la răspândirea şi vindecarea bolilor. Anibal Teohari. marile descoperiri în domeniul bacteriologiei şi virusologiei ale lui Pasteur. corticoterapia şi tranchilizantele. pe educaţia simţurilor şi dezvoltarea judecăţii. în 1770. Serurile şi vaccinurile. în secolul al XIX-lea. Eminenţi medici şi distinţi pedagogi pot fi citaţi şi în epoca noastră: D. transplanted de ţesuturi şi organe sunt numai câteva din descoperirile ultimului secol care au intrat în practica curentă. fiind recunoscute şi apreciate pe plan mondial. diferite stări. aceste două principale ramuri ale medicinei erau practicate de aceleaşi persoane. reprezentând primul pas către extraordinarele progrese de azi. I. transfuziile. într-o vreme când medicina se baza. făcând operă de adevărat pionierat. iar în 1735. Mecinikov. Spitalul "Pantelimon". Sa deosebesc o patologie medicală sau medicină internă şi o patologie chirurgicala. mai ales. Mult timp într-o poziţie de servitute (fiind practicată de bărbieri). Nanu Muscel. Prin secolul al XV-lea apar şi spitale laice. profilactică. Danielopolu. N. Abia în ultimele secole. ' 34 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Alexandru Marcovici. Haţieganu etc. patologice. Semnalăm apariţia operei lui Ştefan Stâncă: "Mediul social ca factor patologic". care-i schimbă complet caracterul. Cea dintâi legislaţie cu dispoziţii sanitare este cuprinsă în pravilele lui Vasile Lupu şi Matei Basarab (secolul al XVII-lea). Jenner descoperă vaccinarea antivariolică. Dimitrie Ionescu şi alţii au adus un aport remarcabil la dezvoltarea medicinei interne. Marinescu în neurologie. în 1857 este deschisă Facultatea de medicină umană din Bucureşti sub numele de Şcoala de medicină. De numele lui Carol Davila şi Nicolae Kretzulescu se leagă în ţara noastră începuturile învăţământului medical şi ale organizării sanitare moderne. în răspândirea metodelor experimentale de studiu. sunt nume care cinstesc ţara noastră. transformând medicina. Hotărâtoare pentru începuturile organizaţiei sanitare în Principate sunt prevederile sanitare din Regulamentul Organic emis în 1831 de generalul Kiseleff. antitiroidienele de sinteză. în 1710 este înfiinţat la Bucureşti Spitalul "Colţea". Spiridonia din Iaşi este întemeiată în 1745. Paralel cu activităţile de îngrijire a bolnavilor. 1. Lupu. într-o ştiinţă cu caracter de masă. deschizând era vaccinărilor. OBIECTUL MEDICINEI INTERNE Sub influenţa unor agenţi variaţi pot apărea diferite boli. mai târziu fiind inaugurate şi facultăţile din Iaşi şi Cluj. printre care şi asistentele medicale. şi Gh. se diversifică şi se îmbogăţesc dotaţiile şi aparatura. Gh. se dezvoltă reţeaua unităţilor sanitare 1 numărul paturilor. loan Cantacuzino. prin cunoaşterea .După anul 1700 apar în medicină descoperiri deosebite. Lister şi Koch. medicii (vracii) acelor vremi recrutându-se dintre călugări sau preoţi. datorită nenumăratelor oprelişti de ordin religios proprii evului mediu. Drumul parcurs de medicină în ţara noastră îmbracă în general aceleaşi aspecte. Nicolae Kalinderu şi Christea Buicliu repre zintă generaţia de medici şi profesori care au ilustrat medicina internă în secolul al XIX-lea. se introduc în] activitatea curentă noi categorii de personal. anticoagulantele. izotopii. în anatomie patologică şi bacteriologie. sulfamidele şi antibioticele. mai exact la sfârşitul secolului al XVII-lea. pe observaţia clinică la patul bolnavului. în secolul nostru.

uneori cauze predispozante (sedentarismul. folosind dealtfel aceleaşi noţiuni şi principii de bază. pediatrii bolile contagioase. bacterii. în descrierea fiecărei afecţiuni în parte. pe de o parte. e susceptibilă de intervenţia chirurgicală. un rol pato-genic deosebit deţinându-1 agenţii traumatici. -Concepţia patologiei moleculare (Schade) susţine că. forme clinice. ciuperci etc. dar în anumite împrejurări. Definiţia reprezintă enumerarea foarte sumară a celor mai specifice elemente ce caracterizează boala respectivă. patologia chirurgicală se desprinde total de patologia medicală. boala era considerată ca fiind urmarea acţiunii locale a agentului patogen asupra unui organ. devenind discipline independente una faţă de cealaltă. Şi cauzele interne îşi au importanţa lor. După natura şi originea lor. Se poate spune ca medicina internă se ocupă de afecţiunile care nu justifică drept principal tratament mano] pere chirurgicale. rickettsii. Ele sunt. evoluţie. Ca o consecinţă firească a progreselor ştiinţelor medicale s-au desprins. E greu de delimitat astăzi obiectul medicinei interne de cel al chirurgiei. obezitatea. apărând modificările moleculare care explică toate tulburările funcţionale ale organismului bolnav. astfel. reumatologia etc. agenţii etiologici sunt endogeni (interni) sau exogeni (externi). dar mai ales tratamentul.. rezultanta asimilării. patogenie. cele două discipline având numeroase zone de interferenţă. c timpul. în organism se schimbă constanţa umorilor (homeostazia mediului intern).Potrivit concepţiei organo-localiciste. prognostic. Precizarea şi delimitarea acestor termeni sunt necesare. termici.6. de întrepătrundere. Astfel. etiolgoie. numeroase afecţiuni ale aparatelor respirator. Din cele de mai sus rezultă că medicina internă şi chirurgia se ocupă de bolii aceloraşi aparate şi sisteme. digestiv. dar când se însoţeşte de perforaţie devine o boală chirurgical: stenoza mitrală intră tot în sfera patologiei interne. alcoolismul şi frigul favorizează pneumonia). se ţine seama u următoarea schemă: definiţie. sub acţiunea agenţilor patogeni. 1. forma clinici stadiul. Dintre cauzele producătoare de boală. ceea ce le deosebeşte fiind caracterul bolilor. în cursul generaţiilor anterioare. prin precizarea agenţilor patogeni şi a conduitei terapeutice s-a făcui deosebirea între medicina internă şi chirurgie. iar pe de alta.anatomiei. tratament. în funcţ: de stadiul clinic etc. chimici şi unele microorganisme (virusuri. spirili. a acţiunilor factorilor de mediu asupra organismului.. reactivitate şi ereditate. prin leziune se modifică funcţia. mult timp încă chirurgia nu a putut părăsi poziţia sa de subordonare indicaţiile terapeutice fiind date în continuare chirurgului de către internist. dar totdeauna există o cauză principală sau determinantă (de pildă. Cu timpulj sub influenţa progreselor realizate. diagnostic. cardiologia. virusul gripei produce gripa). iar alteori şi cauze favorizante (de pildă. medicina internă rămâne fundamenti medicinei. Cu toate acestea. pentru cultura medicală elementară a oricărui cadru medico-sanitar. ceea ce duce la boală. în decursul timpului. anatomie patologică. protozoare. de fapt. cele externe sunt cele mai importante. Toate aceste discipline îşi păstrează legătura c medicina internă. Indiferent de obiect şi de sfera de cuprindere.). constanţa temperaturii . cardio vascular. fumatul. în ateroscleroză). DESCRIEREA BOLILOR Pentru înlesnirea studiului. din medicina internă numeroase specialităţi: neurologia. Patogenia se ocupă de modul în care agentul patogen produce boala. ale sistemului nervos etc. un ulcer gastroduodenal este o afecţiune de de meniul medicinei interne. Prin constanţa umorilor se înţeleg unele valori invariabil constanţi. sunt integral pasibile de tratamente chirui gicale. pentru că sunt termeni medicali de circulaţie curentă. Etiologia bolilor este foarte variată. în problema patogeniei concepţiile au evoluat: .. simptomatold INTRODUCERE IN MEDICINA INTERNĂ 35 gie. Etiologia este partea din patologie care se ocupă cu studiul cauzelor bolilor. Cauzele interne pot fi ereditare sau dobândite şi sunt studiate sub denumirile de constituţie. în zilele noastre.

organismul nemaiputând să iasă din faza catabolică.(izotermie). curpinzând o primă etapă de şoc. ajungându-se nu numai la epuizarea organismului. -faza de rezistenţă. iar mineralocorticoizii le agravează. disciplină medicală esenţială. ' Teoria bolilor de adaptare. umorală. intoxicaţii. consideră că elementul patogenic comun tuturor bolilor este următorul: agentul patogen acţionează asupra terminaţiilor nervoase din teritoriul unde îşi exercită acţiunea nocivă. duc la involuţia ţesutului limfatic. 36 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ . în practica curentă. concentraţia constantă a diferiţilor ioni (izoionie) Această concepţie a însemnat un progres important în medicină. cu eliberarea în circulaţie de anticorpi.). -Concepţia nervistă. urmată de una de contraşoc. se numesc astfel pentru că fac parte din "clinică" disciplină care cuprinde ansamblul cunoştinţelor dobândite prin observarea directă a bolnavului. fără ajutorul mijloacelor de cercetare (explorări radiologice. Selye a arătat că. cu creşterea rezistenţei faţă de agentul în cauză. Dar scoarţa e excitată şi pe cale umorală. traumatisme. probabil. Anatomia patologică descrie modificările macroscopice şi microscopice apărute la nivelul organului afectat. sindromul de adaptare fiind. constanţa conţinutului de apă (izohidrie). nu poate fi acceptată ca o bază de lucru. în realitate. terminaţii prin care stimulul este transmis scoarţei cerebrale. în cadrul simptomelor clinice. organismul răspunde totdeauna în acelaşi fel agresiunilor (stress-urilor). cu declanşarea secreţiei de adrenalină. prezinăt tulburări ale acestui sindrom. declanşate prin mecanism nervos. H. Prin repetarea acţiunii agentului patogen. biochimice etc). măresc eficienţa contracţiei musculare. Aceasta e calea directă. şi scad reacţia inflamatoare. -Concepţia sindromului de adaptare.parte importantă a patologiei. caracterizată printr-o exagerare a catabolismului. suprarenale). pe care ACTH şi cortizonul le vindecă. . El a numit aceste boli "maladii de adaptare". reprezentând apariţia manifestărilor de apărare împotriva şocului. analizarea şi interpretarea simptomelor se ocupă semiologia . glicogenul hepatic. în afara reacţiilor de apărare specifică faţă de agenţii de agresiune (anticoipi etc. cele clinice. apare posibilitatea condiţionării reacţiilor de răspuns. şi anume prin modificări metabolice şi morfologice. organismul poate răspunde agresiunilor şi prin reacţii de apărare nespecifice. caracterizată prin creşterea rezistenţei organismului faţă de agentul agresor în cauză. Sindromul de adaptare poate fi declanşat de agenţi foarte diferiţi (frig. dar chiar la moarte. Agentul agresor acţionează asupra glandei hipofize pe cale nervoasă şi. se descriu simptome generale funcţionale (subiective) şi fizice (obiective). reflexă. Prima categorie de simptome. presiunea osmotică constantă (izotonie). radiaţii solare. de către produsele de degradare apărute la nivelul leziunii. Selye afirmă că unele organisme supuse acţiunii prelungite a unui agent agresor. Simptomatologia grupează simptomele clinice. Centrii nervoşi acţionează asupra periferiei pe cale endocrină (prin cuplul hipofizosuprarenal) şi pe cale nervoasă directă. în loc să facă sindromul de adaptare normal. Prin intermediul hormonului hipofizar adrenocorticotrop este excitată glanda corticosuprarenală şi se declanşează secreţia de hormoni glucocorticoizi. biologice şi radiologice ale bolii respective.Faza de epuizare se instalează când acţiunea agentului patogen continuă. infecţii. Cu descrierea. deşi seducătoare. prin intermediul secreţiilor endocrine (hipofizare. eforturi musculare) şi evoluează în mai multe etape: -faza de alarmă. Aceştia cresc glicemia. veriga endocrină în reacţiile organismului. Indiferent de agentul agresor.

adinamică. febră. Simptomele sunt fizice sau obiective când sunt descoperite de către medic cu ajutorul anumitor manevre (palpare. Denumirea de simptom se foloseşte numai în cazul bolilor. corect se spune semn de sănătate. fugace şi inconstante. Fiecărei forme clinice îi sunt proprii însă anumite caractere. Evoluţia unei boli este de asemenea foarte importantă. atât la copii. care-i conferă individualitatea. după apariţia metastazelor. centrală. echivalând practic cu . semnul Argyll-Robertson din sifilisul sistemului nervos central. factori asociaţi etc. diagnosticul precoce al unui cancer. a vârfului. în cadrul reumatismului articular acut se descriu forma latentă. Dacă se corelează acest fapt cu existenţa unor particularităţi determinate de teren. urmărirea îndeaproape a evoluţiei permiţând adeseori stabilirea mai exactă a diagnosticului. absenţa vibraţiilor vocale. într-o anumită grupare. în perioada operabilităţii. prin conturarea sindromului.) când sunt resimţite spontan de bolnav. Adeseori sindromul e precedat de prddrom . în infarctul pulmonar sau în tuberculoza pulmonară. diferite simptome (generale. prevenirea complicaţiilor. reumatismul cardiac evolutiv.o totalitate de manifestări subiective şi obiective foarte puţin caracteristice. Se mai utilizează termenul de semn în cazul în care un anumit simptom sau grup de simptome e caracteristic pentru o anumită boală şi suficient pentru a o diagnostica (de exemplu. şi nu simptom de sănătate. şi nu bolile şi că fiecare organism reacţionează într-un fel aparte faţă de aceiaşi factori patologici. raluri crepitante şi uneori suflu tubar) se poate întâlni în pneumonia lobară. acelaşi aspect anatomo-patologic. Formele clinice: în practica medicală nu trebuie să se utie faptul că cei care fac obiectul îngrijirii sunt bolnavii. palpitaţii etc. generale şi comune. spută ruginie. aprecierea prognosticului. Pentru ilustrarea simptomelor biologice. dispnee. aceleaşi simptome de bază şi tratament. flecare om imprimă o pecete particulară bolii. Elaborarea diagnosticului impune nu numai depistarea şi interpretarea simptomelor clinice. semnul Babinski din leziunea căilor piramidale etc). lărgirea spaţiilor intercostale. urmărirea zilnică a acestora făcând posibilă însă stabilirea diagnosticului se ştie ce importanţă are. De exemplu. cel mai frecvent sunt utilizate probele funcţionale. evoluţie. percuţie. simptomele: frison. sindromul de condensare pulmonară (vibraţii vocale exagerate. vârstă. frison. Formele clinice au în general aceeaşi etiologie. dispnee. cefalee. funcţionale şi fizice) pot deveni semnele unei boli. sindromul lichidian pleural (dilatarea unui hemitorace. migrantă. cilindruria. matitate. nefiind caracteristice unei boli anume. Astfel. cea de semn fiind utilizată şi pentru a descrie starea de sănătate.Simptomele sunt generale (febră. Simptomele fizice se mai numesc şi semne. patogenie. atipice etc. destul de numeroase şi specifice pentru fiecare organ. se ajunge de obicei la diagnostic. se poate întâlni în pleurezii. De la simptome şi semne. suflu tubar şi raluri crepitante reprezintă semnele pneumoniei lobare. pierdere ponderală) când nu sunt caracteristice unei boli anume. forme abortive. greaţă. pentru că necesită o anumită tehnică pentru evidenţierea lor. junghi toracic. Există şi grupări de simptome numite sindroame. reumatismul cardiac malign. auscultaţie). Există boli grave care prezintă anumite dificultăţi de diagnostic în fazele iniţiale. matitate şi tăcere auscultatorie). de exemplu. hipertensiunea arterială şi hiperazotemia sunt semenele glomerulonefritei difuze acute.. cu delir. dar şi a celor radiologice şi biologice. febră. reumatismul articular subacut etc. gastrointestinală. hemotorax. inapetenţă. durerea lombară. se spune despre aceste semne că sunt patognomonice. Simptomele poartă denumirea de funcţionale sau subiective (durere. se înţelege existenţa în cadrul unei boli a diferitelor forme clinice. pneumonia lobară prezintă de asemenea numeroase forme clinice. comune unor grupe de boli. edemele. De aceea. particularităţi. diagnosticul tardiv în această boală. Cu alte cuvinte. putând apărea în diverse afecţiuni. albuminuria. De exemplu. forme articulare. cât şi la bătrâni: dublă. De exemplu. hidrotorax. oliguria. în INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 37 cancerul bronşic. astenie..

Când prognosticul e fatal. Precizarea diagnosticului presupune o operaţie care se desfăşoară în două etape: o etapă analitică. Diagnosticul unei insuficienţe aortice nu e mulţumitor dacă nu precizează şi etiologia (reumatică. există şi posibilitatea erorilor de diagnostic.pierderea bolnavului. un diagnostic diferenţial. care presupune următoarele activităţi: a examina. economic. a cunoaşte exact. medical etc. III sau IV). nu numai pentru prescrierea tratamentului ci şi pentru stabilirea prognosticului. facându-se o comparaţie între tipul abstract din tratatul de patologie şi ceea ce prezintă subiectul respectiv. Diagnosticul trebuie să fie precoce. mai mult decât stabilirea diagnosticului unei boli anume. complicaţii tromboembolice etc. şocul cardiogen. când perspectivele vindecării totale sunt mult mai mari decât în stadiul organic. social. care de obicei agravează prognosticul. şi o etapă sintetică. sau hun. în evoluţia infarctului miocardic: ruptura inimii. să precizeze stadiul evolutiv (o insuficienţă cardiacă poate fi de gradele I. în care specificul manifestărilor clinice şi al condiţiilor etiopatogenice realizează o individualitate. Oricât de corecte şi complete ar fi examenul clinic şi raţionamentul. rezervat. în evoluţia ulcerului gastroduodenal apar uneori perigastrită. care sunt ireversibile. Uneori. Prognosticul este diagnosticul de viitor al bolii şi al bolnavului. funcţională. în care acestea sunt interpretate şi sintetizate pe baza unui raţionament. după eliminarea celorlalte simptome asemănătoare. pentru a nu-i produce un traumatism psihic. deci să cuprindă procesul morbid în faza pre-clinică. e foarte important diagnosticul reumatismului articular acut în stadiul în care nu au apărut leziunile cardiace. Acestea se numesc complicaţii. stenoze pilorice etc.pe baza unor caractere specifice comune cazurile clinice pot fi grupate în anumite cadre. Diagnosticul trebuie să fie. complicaţiile etc. tulburări de ritm sau conducere. a reflecta. examene clinice şi de laborator). cronicizărilor. adesea latentă.). II. aceasta fiind o sarcină de căpătâi. De exemplu. anevrismul. etiologic. prognosticul vizează şi capacitatea de muncă a subiectului. luetică. poate preveni . Se deosebesc un prognostic îndepărtat şi unul imediat. hemoragii. a decide şi este indispensabil în orice caz de boală. care poate fi fatal (un cancer cu metastaze evoluează întotdeauna spre deces). El apreciază evoluţia bolii. Complicaţiile: în evoluţia unei boli pot apărea modificări patologice. Formularea diagnosticului presupune că în gândirea medicală există deja gata constituite conceptele bolilor respective. aterosclerotică. care reprezintă concepte generice de boli. A diagnostica presupune tocmai cunoaşterea acestor cadre. Deşi fiecare bolnav îşi face boala lui proprie. când evoluţia bolii nu poate permite o prevedere precisă. Diagnosticul trebuie să fie diferenţial şi pozitiv. perforaţii. recidivelor sau a complicaţiilor. în ultimă analiză. în asemenea cazuri fiind recomandată o atitudine optimistă din partea personalului medical. Orice diagnostic trebuie să fie. în fapt. Dar dacă există erori inevitabile. diagnosticul trebuie să fie patogenic. el înseamnă şi diagnosticul unui bolnav anume. fie prevenirea agravărilor. Aplicarea unor măsuri cu caracter general. Diagnosticul: la baza oricărei practici medicale se află diagnosticul. în care sunt reţinute tulburările prezentate de bolnav (culese prin anamneză. traumatică etc. Uneori. nu pot fi permise cele prin ignoranţă şi mai ales. Profilaxia cuprinde ansamblul măsurilor care urmăresc fie prevenirea bolilor. De exemplu. a deosebi. cele prin neglijenţă. nu e mai puţin adevărat că . 3 8 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Diagnosticul pozitiv înseamnă. el nu va fi comunicat bolnavului. perspectivele bolnavului. ceea ce înseamnă excluderea bolilor cu simptomatologie asemănătoare. concepte de boală şi plasarea cazului individual de boală în unul dintre ele. un obiectiv final al gândirii oricărui medic.

O foaie de observaţie se compune din patru părţi: date generale. Aceasta explică remarcabilele rezultate obţinute în acţiunile de ocrotire a sănătăţii. Punctul de plecare în tratamentul oricărei boli e diagnosticul clinic precis şi complet. INTRODUCERE IN MEDICINA INTERNĂ 39 Tratamentul trebuie individualizat după caz. Multe şi grave greşeli de. Hipertiroidismul poate evolua sub masca unei cardiopatii. deşi nu totdeauna posibil) (penicilina în pneumonie. intervenţia chirurgicală exploratoare este totuşi obligatorie. fără a preciza natura bolii.. a permis eradicarea unor boli (malaria.7. urmărind restabilirea funcţiilor deficiente ale organismului. antimalaricele în paladism). examenele medicale periodice etc. care cuprinde . care. previne adesea apariţia hipertensiunii arteriale esenţiale. generale. La baza activităţii de ocrotire a sănătăţii din ţara noasatră stă orientarea profilactică. repre-* zintă activităţi profilactice. al tulburărilor endocrine (insuficienţe suprarenele. ilustrează concret calitatea asistenţei medicale. Nerecunoaşterea la timp a unei apendicite acute întârzie momentul favorabil al intervenţiei chirurgicale. fost dintotdeauna scopul însuşi al medicinei. de a trata cu antibiotice orice stare febrilă. balneo-climateric. analgetice în dureri etc. EXAMENUL BOLNAVULUI Şl FOAIA DE OBSERVAŢIE CLINICĂ La baza examinării bolnavului stă foaia de observaţie clinică.).şi acestea sunt numai câteva exemple. ea fiind un document de o deosebită valoare din punctele de vedere clinic. Tratamentul trebuie să fie profilactic şi curativ. din nefericire încă răspândită. în general. în orice împrejurare. după modul cum e întocmită. sau a transformat radical evoluţia altora (anemia pernicioasă etc. fiind tratat fără rezultate prin cardiotonice. al ulcerelor digestive. pentru că trebuie să fie tratat bolnavul. Astfel. nu în toate cazurile de abdomen acut se poate preciza natura bolii. Tratamentul corect al unor stări nevrotice generale primitive. diabet steroid).adesea apariţia unor boli. care pot preveni apariţia a numeroase boli profesionale sau de altă natură. Endarterita obliterantă luată drept reumatism sau sciatică poate duce la gangrena. candidomicoze) şi a condus la înmulţirea stărilor alergice. Dar pentru aceasta. conduită terapeutică sunt consecinţa erorilor de diagnostic. Tratamentul curativ este etiologic (cel mai raţional şi important. în funcţie de mijloacele terapeutice întrebuinţate se citează în practica curentă: tratamentul igieno-dietetic (măsuri de igienă şi dietă). cronicizărilor. şi nu boala. Alteori. foaia de observaţie trebuie să fie redactată corect şi complet şi să permită. industriale. abuzul de hormoni corticoizi a crescut numărul stărilor septi-cemice. ştiinţific şi juridic. dar cel mai adesea insuficient. a bolii ulceroase etc. igienizarea condiţiilor de mediu şi de muncă. anamneză. a complicaţiilor etc. atât de bogat în era noastră. Tratamentul a. Asanarea noxelor profesionale. Alte tipuri de profilaxie urmăresc prevenirea agravărilor. Astfel. în situaţii excepţionale se poate acţiona chiar înainte de a avea un diagnostic precis. a decompen-sărilor. Nu trebuie să se utie niciodată că abuzul de medicamente sau întrebuinţarea lor fără discernământ poate provoca prejudicii foarte mari. Tratamentul simptomatic (anti-termice în febră. se urmăreşte prevenirea apariţiei unor afecţiuni secundare prin tratamentul corect al manifestărilor primare. pelagra etc).) e adeseori necesar. Tratarea puseurilor de angină la copii poate preveni apariţia reumatismului articular acut. abuzul de antibiotice a modificat patologia infecţioasă (septicemii cu stafilococ. E cu totul greşită practica. diagnosticul trebuie totdeauna stabilit. 1. stabilirea diagnosticului. funcţional. medicamentos. sau simptomatic. Arsenalul terapeutic. chirurgical. abuzul de anticoagulante a crescut numărul accidentelor hemoragice . creşterea standardului de viaţă. ajungându-se uneori la pierderea bolnavului.

tulburări trofice. sex. cunoaşterea psihologiei bolnavului. profesiune. Foaia de observaţie se termină prin epicriză. în caz de exitus (deces) se menţionează rezultatele necropsiei (examenul anatomopatologic post-mortem. unele la adulţi (hipertensiunea arterială esenţială. dispnee. data spitalizării (anul. care este un rezumat sintetic cuprinzând: date generale privind istoricul şi simptomatologia cazului. Ea nu trebuie să fie la îndemâna bolnavului. obţinute prin metodele de investigaţie clinică. examenul tegumentelor (culoare. REDACTAREA FOÎI DE OBSERVAŢIE Observaţiile trebuie redactate în termeni clari.3 zile (în cele cronice) evoluţia simptomelor iniţiale. hemoptizie etc. boala Basedow). tact şi răbdare.examene de laborator.). Date anamnestice: simptomele majore care au determinat internarea (durere. în ceea ce priveşte etatea. 1. nefiind accesibilă persoanelor străine (pentru păstrarea secretului profesional). Tot pentru menajarea moralului bolnavului. transferat. discernământ clinic.2. în ordine. urogenital. în redactare trebuind să se păstreze o ordine riguroasă: Date generale: nume. evoluţia bolii. ameliorat. digestiv. simpli şi precişi. în foarte bună stare (dacă e posibil. modul de rezolvare a cazului (vindecat. ziua). informaţii referitoare la condiţiile de viaţă şi muncă. diagnosticul. Tratamentul aplicat se notează zilnic.istoricul bolii. efectele terapiei administrate etc. cordul pulmonar cronic). apariţia eventuală a unor simptome noi.datele furnizate de inspecţia generală a bolnavului. .). simptomatologia generală. mai ales când prognosticul e grav sau fatal. al sistemului ganglionar-limfatic. 1. tratamentul şi epicriza. Astfel. . emfizemul pulmonar. glandele endocrine. Pe prima pagină a foii de observaţie se menţionează diagnosticul (de trimitere. edeme etc. luna. fără să înţeleagă. susceptibil de a se nelinişti de ceea ce citeşte. la internare şi la externare). erupţii şi hemoragii cutanate. Evoluţia bolii: se notează zilnic (în bolile acute) şi la 2 . Foaia de observaţie trebuie păstrată cu multă atenţie.examenul pe aparate şi organe (simptome funcţionale şi fizice). INTEROGATORIUL Pentru obţinerea informaţiilor referitoare la datele generale şi la anamneză se foloseşte metoda interogatoriului . în plicuri speciale sau coperţi cartonate). acesta nu trebui să-şi cunoască diagnosticul. Deoarece în acest dialog se face apel la memoria bolnavului. antecedentele personale şi eredocolaterale. simptomele de ordin general. totalitatea datelor şi simptomelor culese cu ajutorul interogatoriului poartă denumirea de anamneză (de la gr. cardiovascular. ordinea folosită este de obicei: aparatele respirator. antecedentele personale şi eredocolaterale. . numărul patului şi al salonului. simptomele funcţionale şi semnele fizice ale diferitelor organe şi aparate. starea prezentă. istoricul bolii. radiologică şi de laborator.7. sistemul nervos.1. Un interogatoriu eficient necesită suficiente cunoştinţe medicale.7. locul naşterii şi domiciliul. 40 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ ■ Starea prezentă: trebuie să cuprindă: . decedat).dialogul între medic şi bolnav. temperatura. anamnesis = amintire). tratamentele aplicate şi rezultatele obţinute. al sistemului osteoarticular. datele furnizate de inspecţia generală a bolnavului. Datele generale pot furniza indicaţii preţioase pentru orientarea diagnostică. macroscopic şi histologic). unele boli apar la o vârstă mai înaintată (ateroscleroza. care cuprinde.

Şi sexul poate avea importanţă. cu benzen etc. Cel mai adesea.se transmite de obicei şi la descendenţi. INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 41 Anamneză. bruceloza). dacă acţionează în timp asupra unui teren receptiv. altele insidios. Unele boli apar mai frecvent la bărbaţi (boala Addison. edeme etc. în cursul unei crize dureroase abdominale. litiaza biliară). De aceea trebuie puse întrebări ajutătoare. Unele boli debutează brusc (pneumonia lobară. La femei sunt importante tulburările din sfera genitală: ciclul catamenial. naşterile.). de exemplu. orar şi durată. tabagismul. . dar ignoră perioada de timp în care avea numai o uşoară dificultate de respiraţie la urcatul unei scări. iar în unele cazuri informaţiile culese constituie baza diagnosticului (angina pectorală. o diaree. de exemplu. cu alte cuvinte informaţiile despre sănătatea şi bolile părinţilor. tuberculoza). încheie interogatoriul. în regiunile cu ape sărace în iod. astmul bronşic. avorturile. hepatomegalie. sediu. guşa endemică. cardiopatiile congenitale. dizenterie. lent (cancerul. luesul. Trebuie precizată existenţa bolilor infecţioase sau a eventualelor intoxicaţii. hipercoles-terolemia. pentru a preciza: . înţelegând prin aceasta trecutul bolnavului de la naştere până la boala actuală. poate orienta diagnosticul. neadaptarea într-un anumit loc de muncă. şi domiciliul pot da unele indicii. sedentarismul sunt factori de risc pentru ateroscleroză. ulcerul gastroduodenal). . prin ea însăşi. iradieri. obezitatea. se caracterizează prin circumstanţele de apariţie şi dispariţie (repaus. . Bronşitele cronice. . icterul hemolitic . iar morarii şi minerii pot face boli datorită pulberilor (pneumo-conioze). copiilor şi rudelor apropiate. istoricul siferinţei relatat de bolnav nu are decât o valoare orientativă. Ocupaţia bolnavului. După cum indică şi denumirea lor.hemofilia.antecedentele personale.. ateroscleroza).apar frecvent la mai multe . genul de viaţă (surmenaj fizic sau intelectual. când s-au descoperit sufluri. Condiţiile de viaţă şi de muncă trebuie de asemenea precizate. aritmii. Astfel.obiceiurile alimentare. bolile infectocontagioase). bolnavii ignoră aproape totdeauna semnificaţia exactă a termenilor medicali: frecvent o dispnee cardiacă e numită astm. deoarece interogatoriul nu trebuie să fie protocolar şi sec. grupul mare al bolilor profesionale este direct legat de profesiune: intoxicaţii cu Pb. veterinarii şi măcelarii pot contracta boli de la animale (chistul hidatic. Unele boli . altele la femei (stenoza mitrală.natura exactă a simptomelor enumerate.altele la copii (reumatismul articular acut. ingestie de alimente şi medicamente).caracterul tulburărilor: o durere. Pe cât posibil trebuie precizate în timp debutul probabil al afecţiunii şi debutul cert fixat de medic (de exemplu. Interesează şi modul de debut. examenele medicale anterioare şi tratamentele deja aplicate.existenţa altor tulburări funcţionale. Antecedentele eredocolaterale. tuberculoza.expresie a unei bune funcţionări a organismului . Reumatismul articular. în acest scop va trebui câştigată încrederea bolnavului. prezenţa unor tulburări urinare poate impune diagnosticul de colică nefretică. De o deosebită importanţă este şi evoluţia bolii. Longevitatea părinţilor şi a strămoşilor . Şi locul de naştere. peri-tonita acută). chiar infecţiile de focar pot explica apariţia unor boli organice ale inimii. griji familiale sau profesionale). încordările psihice datorate unor condiţii de disconfort familial. hipertensiune arterială). Luarea unei anamneze corecte şi conştiincioase reprezintă primul pas pentru diagnosticul oricărei boli. reumatismul apare mai frecvent în regiunile cu climat umed şi rece. Adeseori bolnavul de insuficienţă cardiacă situează debutul afecţiunii sale în perioada când apar simptome avansate de boală (ortopnee. diabetul. strămoşilor. pot explica multe boli (hipertensiunea arerială etc. bunicilor. sciatică. emfizemul şi pneumoconiozele pot fi cauza unui cord pulmonar cronic.). iar o claudicaţie intermitentă (durere în gambă apărută la mers şi datorată îngustării arterelor). dietele urmate.

în anemii şi şoc. bolnavii trebuie. în afecţiuni hepatice. . înainte de începerea examenului. . cu dezvoltarea excesivă a ţesutului celuloadipos subcutanat. bolnavii pot prezenta delir (idei false. un individ cântăreşte atâtea kilograme câţi centimetri are peste un metru. iar zestrea genetică poate fi modificată sub influenţa condiţiilor de mediu. iar musculatura se atrofiază. Inspecţia trebuie efectuată la lumină suficientă şi naturală (la lumina artificială pot fi ignorate coloraţiile: galbenă a ictericilor.Fizionomia. pentru obţinerea informaţiilor necesare precizării stării prezente. poziţia genu-pectorală (ghemuit. intoxicaţii diverse etc. buzele umflate. somnolenţă (stare de indiferenţă. în stări toxice grave (uremie. cântăriţi la internare şi pe parcursul spitalizării sau al tratamentului ambulatoriu. subnutriţi. adică faciesul bolnavului. cu genunchii la piept) în ulcerul gastroduodenal etc. dar nu trebuie să fie străine asistentei medicale. tuberculoză. se folosesc metode de investigaţie clasică (metode fizice): 42 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ inspecţia. La starea de caşexie se ajunge în boli grave prelungite: cancer. emaciaţi sau caşectici. fără substrat real).Starea de nutriţie poate furniza relaţii importante. privirea e vie. Unele atitudini pot sugera diagnosticul. pentru realizarea unui climat de linişte. boala Basedow (hipertiroidism) etc.Atitudinea. sunt practici efectuate de către medic.3. faţa e rotundă. în ordine se examinează: . este necesar să i se asigure o linişte absolută. adică poziţia bolnavului în pat. cianoză (coloraţie albastră-violacee). în hiperti-roidism. Astfel pot apărea: modificări de culoare a. în mod normal. comă (pierdere a conştientei.Constituţia reprezintă totalitatea particularităţilor morfologice şi funcţionale ale organismului. Un principiu fundamental este acela conform căruia un bun auxiliar e numai acela care înţelege bine acţiunile la care participă. determinate de ereditate şi de condiţiile mediului extern. . Nu trebuie să se uite însă că în bolile ereditare se transmite predispoziţia. ateroscleroză pot apărea cu mai multă probabilitate la urmaşii celor care au suferit de aceste boli.Starea de conştientă şi psihicul bolnavului: în unele boli grave infecţioase (febră tifoidă. cu excepţia situaţiilor în care. umflată. . ceroasă. .generaţii. 1. un climat calm. ca dealtfel întregul examen al bolnavului. palidă a anemicilor. tegumentelor: paloare. nu boala. furnizează importante elemente. Inspecţia trebuie să cuprindă întreg corpul. respiraţie).). . METODE FIZICE DE EXAMINARE în cadrul examenului general al bolnavului. prezenţa sa nu e oportună. în boli febrile şi unele intoxicaţii (beladonă). comă diabetică. obligatoriu. hiperstenic.).. astenic. halucinaţii (percepţii vizuale sau auditive fără obiecte). Astfel. bolnavul trebuie pregătit psihic.Examenul tegumentelor oferă numeroase precizări diagnostice. ochii sunt exoftalmici. roşeaţă anormală. răspunzând numai la excitaţii). ortopneea (poziţia şezândă) se întâlneşte în insuficienţa cardiacă. Aici intervine rolul direct al asistentei medicale. ci cel mult să-1 secundeze. dar nu s-a ajuns la un punct de vedere unitar. Pentru a aprecia starea de nutriţie. cianotică a cardiacilor). percuţia şi auscultaţia. cu conservarea funcţiilor vegetative: circulaţie. altele. hipertensiunea arterială. icter (coloraţie gălbuie). chiar dacă aceasta nu e chemată să înlocuiască pe medic. decubitul lateral stâng sau drept (poziţia culcată pe o parte) în bolile pleuropulmonare unilaterale. Aceste metode. Se consideră că. în mixedem (hipo-tiroidism). pneumonie etc. figura exprimă spaimă. Bolnavii pot fi obezi. în insuficienţa cardiacă. Practică. în boli ale aparatului respirator etc. S-au făcut numeroase clasificări ale tipurilor constituţionale.7. care dealtfel trebuie să asiste la examen. insuficienţă hepatică. deşi incompletă. este clasificarea lui Cernoruţki în funcţie de tonusul muscular: normostenic. când ţesutul adipos a dispărut. bolnavul fiind dezbrăcat. palparea.

Prin percuţie se pun în vibraţie diferitele ţesuturi din regiunea percutată. când sunt mai mari şi au forma unor plăci se numesc echimoze.). Examinatorul trebuie să aibă mâinile calde. Prin palpare se pot percepe unele fenomene toracice: vibraţii vocale. decât prin creşterea bolnavului în greutate. când aceasta este discretă. Când este mare. punctiforme se numesc peteşii. din a căror interpretare să reiasă informaţii asupra procesului patologic din regiunea explorată.gangrene profunde care INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 43 apar în regiunile expuse presiunii îndelungate (sacrată. Uneori trebuie purtată o discuţie cu bolnavul. să măsoare urinile din 24 de ore să controleze cum reacţionează edemele la medicamentele administrate. . rujeolă etc.mate (de intensitate redusă): se obţin prin examinarea organelor şi ţesuturilor lipsite de aer (inimă. când bolnavul stă mult în picioare. care constă în lovirea anumitor regiuni ale corpului (de obicei şi abdomenul) cu degetele. pe regiunea lombară şi pe faţa internă a coapselor. fesieră şi a călcâiului). iar când acoperă suprafeţe mari .sonore (muzicale. La început. Când lichidul interstitial creşte mult. apăsat cu degetul. sub formă de circulaţie colaterală (ciroză hepatică. mase musculare). frecături pleurale sau pericardice. care. prin imobilizarea la pat din cauza unor boli grave. Edemul rezltă dintr-o hiperhidratare extracelulară. stomac. păstrează urma acestuia. O deosebită atenţie trebuie acordată ganglionilor limfatici subcutanaţi.). peritoneu). de a-şi verifica spiritul de observaţie. să impună respectarea regimului. palparea prin îmbrăcăminte. sufluri cardiace etc. intense): se obţin prin percuţia organelor cu conţinut aerian (plămâni. aplicând urechea pe regiunea pe care dorim să o examinăm . Tulburările trofice cutanate cele mai cunoscute sunt: gangrenele (mortificări ale pielii şi ale ţesuturilor subiacente) şi escarele . iar când este culcat. Edemul reprezintă o infiltraţie seroasă a pielii şi a ţesutului subcutanat. pentru a obţine sunete. ceea ce conduce la edemul generalizat. pentru ca să nu survină contracţii ale muşchilor bolnavului. pericard. se colectează şi în cavităţile seroase (pleură. o varietate este sunetul timpanic. în condiţii normale. tulburări în circulaţia cutanată. lucioasă şi transparentă. erupţiile purpurice nu dispar la presiune. intestin). Bolnavul trebuie dezbrăcat. Când sunt mici. Sunetele obţinute la percuţie pot fi: . pentru a-i distrage atenţia. ficat. Palparea este o metodă de explorare clinică pe cât de veche. inspecţia oferă asistentei medicale cele mai mari posibilităţi de a-şi valorifica cunoştinţele. apare infiltrarea ţesutului subcutanat. Când devin palpabili. Pielea edemaţiată este întinsă. asemănător cu sunetul pe carc-1 produce o tobă sau un timpan întins. Laennec este cel care a elaborat principiile fundamentale ale acestei metode şi a imaginat stetoscopul. In edemele vechi. Auscultatia este metoda de investigaţie prin care se percep fenomenele acustice produse în interiorul corpului. fiind lipsită de sens. iar depresiunea produsă de apăsarea degetului dispare. Percuţia mai permite şi aprecierea măririi sau diminuării organului sub influenţa unui proces patologic. denumit şi anasarcă. îi considerăm patologici şi vorbim în asemenea cazuri de adenopatie.erupţii cutanate. Rolul ei este să cântărească bolnavul. Percuţia este o metodă de examen fizic. nu sunt palpabili. splină. în diferite sindroame hemoragice. pe atât de valoroasă. care nu se exteriorizează. Auscultatia se poate face direct. Dintre metodele fizice de examinare. hemoragii cutanate (purpure). compresiuni venoase etc. acestea apar la nivelul gambelor şi pe faţa internă a tibiei. Asistenta medicală trebuie să urmărească localizarea edemelor. rinichi. chiar numai prin cămaşă. în febrele eruptive (scarlatina.sufuziuni sau hematoame. pielea se îngroaşă. mai ales când igiena şi îngrijirea lasă de dorit. Ţesutul edemaţiat.

semne fizice. serologice. Recoltarea . heparină. tensiunea arterială. cât şi pentru evoluţia ei -se pot obţine dacă alături de curba termică se notează zilnic: respiraţia. Examenele complementare cuprind examenele radiologice şi biologice. pe care este imprimat un sistem de coordonanţe. lichid. urină.rămâne o garanţie a exactităţii unei analize. iar pe ordonată . indiferent de senzaţiile sale subiective trebuie să i se controleze temperatura. citochi-mice. Temperatura se măsoară cu termometrul maximal în: axilă. Acesta este stetoscopul biauricular. Recoltorul (asistenta medicală sau medicul) trebuie să aplice măsuri stricte de asepsie. în caz de afecţiuni inflamatorii din vecinătatea rectului. chiar din două în două ore. fecale etc. începând cu tegumentele (ale bolnavului şi ale sale) şi teminând cu cel mai neînsemnat obiect al materialului necesar recoltării. temperatura este mai scăzută dimineaţa (T° matinală) şi mai crescută dupăamiaza (T° vesperală). .atât pentru diagnosticul bolii. La omul normal. semne radiologice şi de laborator. Pe abscisă se notează timpul. ACTH). Aceste analize se efectuează din produse biologice (sânge. Unind punctele printr-o linie se obţine curba termică. Stetoscopul este un aparat care amplifică sunetele. rect) este mai ridicată în aproximativ 0.(sau interpunând între torace şi ureche un şervet subţire). hematologice. se marchează cu un punct temperatura cea mai scăzută (minima) şi cu altul cea mai ridicată (maxima) din 24 de ore. Variaţiile temperaturii se notează grafic pe foaia de temperatură. Imaginile radiologice şi datele furnizate de laborator trebuie interpretate. Tehnica recoltării este strâns legată de anumiţi factori de care trebuie să ţină seama atât bolnavul. antibiotice). recoltate prin anumite tehnici. Un ac sterilizat numai pentru un singur bolnav trebuie să fie o lege a recoltării. diferenţa în plus poate fi de 1 . printr-o privire de ansablu se pot aprecia. iar în situaţii speciale de mai multe ori. Radiologia şi laboratorul nu "distribuie" automat diagnostice. mereu la aceeaşi oră. la unele el participând direct şi în calitate de recoltor. cefalorahidian. ţinând termometrul aproximativ 10 minute. Există şi un stetoscop monoauricular. Temperatura axilară normală oscilează între 36 şi 37°. în mod curent temperatura se măsoară de cel puţin două ori pe zi (la orele 8 şi 18). Bolnavul va respecta. pulsul.Când creşte peste 37° vorbin de hipertermie.în care rolul asistentei medicale este foarte important . greutatea corpului (săptămânal). spută. care se aplică pe organ.5 . 44 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Termometria. regimul alimentar şi unele tratamente speciale. ca şi simptomele descrise de bolnav sau semnele culese în cursul examenului fizic. având la una dintre extremităţi o pâlnie sau o membrană subţire. Informaţii deosebit de utile . dozări hormonale. cât şi recoltorul. explorări funcţionale. Oricărui bolnav. sau indirect. Diagnosticul se bazează pe interpretarea a trei grupe de elemente: simptome funcţionale. în felul acestra.gradul temperaturii. gură. în ultimii ani au apărut noi tipuri de analize (enzimatice. diureza. pentru a surprinde eventualele ascensiuni termice care apare numai în anumite ore din zi sau din noapte. în minimum de timp.1° faţă de cea periferică (axilă). citogenetice etc). starea bolnavului şi mersul bolii.). Temperatura centrală (gură. care se introduc în conductele auditive. cu ajutorul stetoscopului.2°. vagin. scaunul. iar la cealaltă. astfel. rect sau vagin. de hipotermie. cu stricteţe. folosit astăzi tot mai rar. care trebuie riguros controlate (cu cortizon. Examenele biologice pot fi: biochimice. două olive montate în tuburi de cauciuc. iar când scade sub 36°. recomandările făcute în privinţa recoltării unor probe.

H. reumatismul articular acut. al salonului. De menţionat că unele azotemii pot fi de origine extrarenală.conservarea la frigider (4°). cu indicaţia "steril". Dozarea ureei sanguine constituie procedeul cel mai simplu de explorare a funcţiei renale. trebuie însă cerute sistematic. lampă de spirt etc). natura produsului. . afecţiuni maligne (cancer.Produsul biologic trebuie să îndeplinească câteva condiţii esenţiale: . . cate trebuie notat pe foaia de temperatură. o leucocitoză cu polinucleoză neutrofilă. INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 45 . de exemplu în cursul unei boli virotice. care permite să se aprecieze: volumul urinilor din 24 de ore. datorită simplităţii şi utilităţilor lor. Examenul radiologie al toracelui (radioscopie sau radiografie) poate revela o suferinţă a .recoltarea din nou a produsului biologic când prima recoltare a fost necorespunzătoare (lipsă de asepsie. o poliglobulie (creşterea numărului de hematii). mai ales) în afara puseurilor acute. . practicat la patul bolnavului de către asistenta medicală sau medic: . evocând o supuraţie. . Examenele complementare pot fi divizate în trei grupe: Primul grup.analizele cerute laboratorului. . având grijă ca ele să nu conţină urme de substanţe străine.vasul să cuprindă cantitatea necesară de produs biologic pentru analiza cerută şi să conţină o singură probă.examenul urinilor. . dacă urina conţine zahăr. Se amestecă apoi urina şi licoarea Fehling. care poate fi brună-închisă la icterici. infarctul miocardic.în timpul transportului.S. şi.produsul recoltat să fie imediat expediat la laborator. mai ales la copii şi tineri. recoltată de la un singur bolnav şi dintr-un singur organ. se formează un precipitat roşucărămiziu.recoltarea să se facă în vase sterilizate prin căldură uscată sau umedă. care persistă după adăugarea câtorva picături de acid acetic. evitându-se astfel suprainfectarea. data recoltării. culoarea urinilor.. când produsul biologic nu poate fi cercetat în aceeaşi zi. o leucocitoză cu mononucleoză sau o infecţie virală. şi elementele anormale: Albumina: se varsă câţiva mililitri de urină într-un tub. Reacţiile serologice pentru sifilis: trebuie precizat că ele pot fi pozitive şi în afara sifilisului. alterare în timpul transportului sau dubiu asupra identităţii persoanei). cantitate insuficientă. tuberculoza pulmonară. este aproape totdeauna accelerată la bolnavii febrili. Viteza de sedimentare a hematiilor (V. hemopatii maligne). dacă urina conţine albumina.) este accelerată în: boli infecţioase acute şi cronice.temperatura rectală (după o jumătate de oră de repaus absolut). roşie în cazul unei hematurii etc. . o hemopatie din seria albă: leucemie.vasul să fie etichetat. Al doilea grup de examene complementare. supuraţii etc.în cazul recoltărilor speciale. la femei este notabil accelerată în timpul perioadei menstruale şi în cursul sarcinii. agranulocitoză. Se utilizează reacţiile Gerhard şi Legal. Se încălzesc separat ambele tuburi până la fierbere. Zahărul: se pun într-un tub 2 ml urină şi în altul 2 ml licoare Fehling. dopurile de vată să fie introduse în vasele sau eprubetele sterile numai sub protecţia flăcării (bec Bunsen. Licoarea Fehling trebuie să rămână albastră. eprubetele să fie supravegheate pentru ca dopurile de vată să nu se ude. care trebuie practicată sistematic. la partea superioară încălzită se formează o zonă tulbure. purtând numele ş'i prenumele bolnavului. Trebuie însă precizat că viteza de sedimentare poate fi normală în unele infecţii cronice (tuberculoză. Hemoleucograma poate revela: o anemie.reacţia cutanată la tuberculină. deşi nu pot fi practicate la patul bolnavului. Corpii cetonici nu se caută decât dacă urina conţine zahăr sau dacă există semne clinice care sugerează acidoza. diagnosticul clinic şi semnătura celui care solicită analiza. . care se încălzeşte până la ebuliţie la partea superioară. oricare ar fi cauza febrei. numărul patului.

SUPRAVEGHEREA BOLNAVULUI IN REPAUS LA PAT . de organul afectat. 1. pentru prevenirea şi tratarea complicaţiilor de decubit. în unele boli se recomandă un repaus strict la pat pe timp îndelungat (infarct miocardic. accidente ca urmare a injecţiilor subcutanate sau intramusculare. bolnavul nu iese din sfera urmăririi medicale. caşectici. obezi sau cu stază pulmonară pronunţată. în aceste boli se recomandă. . Adesea se recomandă şi masaje locale pentru evitarea flebitelor. mai ales la bătrâni cu ateroscleroză cerebrală. prin schimbări de poziţie la 2 . foarte numeroase şi de obicei trebuie solicitate în funcţie de prezumţia diagnosticului. în mod particular trebuie să urmărească: Apariţia de: .complicaţii ale bolii în curs. mai ales la bolnavii cu tulburări sfmcteriene. combaterea unor atitutini care pot antrena retractii musculo-aponevrotice. instituirea unui tratament cu anticoagulante. pentru prevenire. accidente sanguine la chimioterapice. afecţiuni maligne).complicaţii datorate tratamentului: accidente digestive în cazul antibioticoterapiei. în atrii şi în sistemul vascular pulmonar. Dar repausul prelungit la pat poate genera o serie de efecte secundare.complicaţii datorate repausului prelungit la pat.evitarea escarelor.Dispariţia diferitelor semne ale bolii.Aspectul pielii şi al mucoaselor.8. cumulul de tulburări poate să-i transforme în neputincioşi totali. greu de corectat. infecţii de decubit. mai ales în insuficienţa cardiacă congestivă şi îndeosebi în fibrilatia atrială. care pot preciza sau infirma diagnosticul bănuit în prima zi.Aspectul unor regiuni mai expuse complicaţiilor: • supravegherea membrelor pelviene comportă: mobilizarea de mai multe ori pe zi a diferitelor articulaţii (genunchi. • supravegherea maselor fesiere pentru: . fenomene psihomotorii. pentru îndepărtarea urinii. tot poziţia semişezândă combate sau reduce dificultatea de a urina.3 ore. atrofie musculară şi osteoporoză. accidente renale la sulfamide. . i ■ 46 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Al treilea grup de examene sunt cerute după caz. surprinzându-se şi no-tându-se toate modificările care survin. acest examen clinic trebuind să fie repetat zilnic. Odată terminat examenul clinic din ziua internării. schimbarea frecventă a lenjeriei.parenchimului pulmonar sau a organelor din mediastin (inimă. cardită reumatică activă. care trebuie cunoscute pentru a putea fi combătute sau evitate: • procese tromboembolice în venele periferice. . imobilizarea completă la pat trebuie recomandată cu prudenţă şi discernământ. • constipaţie. dacă nu există contraindicaţii. pentru evitarea anchilozelor. coxo-femurală). .noi semne patologice. Din cauza acestor efecte. aortă etc. . unii autori recomandă antibiotice în scop profilactic şi reducerea stazei pulmonare prin poziţie şezândă.). Aceste examene sunt foarte variate. care duce la macerarea pielii. tibio-tarsiană. • infecţii bronhopulmonare la bolnavi bătrâni. ritmuri patologice de înaltă frecvenţă. în cazul oamenilor în vârstă. mai ales la vechii prostatici. când diagnosticul este mai dificil. Rolul asistentei medicale în activitatea de supraveghere a bolnavilor în repaus la pat este deosebit. unele cazuri de insuficienţă cardiacă. . . • retenţie acută de urină.

agitaţia. în funcţie de valurile temperaturii se disting: .Producerea de căldură se realizează pe seama arderii alimentelor energetice. pulsul. Stamicinul este cea mai indicată medicaţie. transpiraţie).fiind cu atât mai importantă. Febra este o reacţie de apărare a organismului. apariţia unui "muguet" (mărgăritărel) este frecventă în utilizarea antibioticelor fungice.9. insomnie..unele boli ale sistemului nervos (encefalite. mai ales de penicilină.insolaţie. delir. Având un contact direct şi continuu cu pacientul. edemele. . creşterea vasodilataţiei cutanate (roşeaţă.Pierderea de căldură se face prin radiere . agitaţie. . prin creşterea arderilor. Creşterea temperaturii peste 37° se numeşte hipertermie sau febră (de la lat.starea subfebrilă (37 . dispneea. sete etc. fervere a fierbe). absenţa ei demonstrând o slabă reactivitate (în cazul pneumoniei la bătrâni). .evitarea leziunilor inflamatorii (chiar flegmoane) la bolnavii cărora li se fac injecţii i. prin creşterea secreţiei hipofizare sau tiroidiene. . trebuie să sesizeze şi să înţeleagă toate modificările care pot apărea în evoluţia bolnavului.hipertiroidie. DIAGNOSTICUL Şl TRATAMENTUL UNEI FEBRE Temperatura normală se menţine în jurul cifrei de 37° (homeotermie) datorită unui echilibra constant între cantitatea de căldură produsă şi cea pierdută de organism. în ceea ce priveşte aspectul general. Supravegherea. care depăşeşte mecanismul termoreglator.deshidratare.hiperpirexia (peste 41°) Febra este un sindrom caracterizat prin hipertermie.39°) -febra ridicată (39-41°) . ■ . . transpiraţie cutanată. în primul rând a lipidelor şi glucidelor şi secundar a protidelor. care depinde în principal de transpiraţie. prin privarea organismului de mecanismul său reglator major (evaporarea).m. diminuarea volumului urinilor. prăjită. Febra se întâlneşte în: .).eforturi musculare. prin exagerarea arderilor. Acest proces se numeşte termoreglare. însoţită de accelerarea ritmului cardiac şi respirator. 48 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ în evoluţia febrei se disting trei perioade: .v. erupţiile.«^ _ INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 47 . dar la nevoie chiar şi de soluţie clorurosodică izotonică pe cale subcutanată sau chiar i. Arderea poate fi crescută prin activitatea musculară voluntară sau involuntară (frison). T.A. 1. îndepărtarea fuliginozităţilor. repetate. vărsăturile etc. este adesea primul semn al unei deshidratări.febra moderată (38 . observarea continuă a bolnavului constituie o datorie de bază a asistentei medicale. • supravegherea cavităţii bucale: limba uscată. tumori). diureza. Pierderea poate fi crescută prin vasodilataţie cutanată. cu cât temperatura cutanată este mai ridicată . O asistentă bună nu trebuie să se rezume la efectuarea corectă a îngrijirilor curente.38°) . Viteza de sedimentare este de obicei accelerată. pierderea apetitului şi prezenţa unor tulburări nervoase (frison. polipnee. stare generală alterată. care combătută nu numai prin administrarea de lichide. cefalee. datorită creşterii temperaturii ambiante. transpiraţie. starea de conştientă. care pot apărea mai ales în cursul bolilor infecţioase.şi prin evaporare.

Transpiraţia este un proces care contribuie la pierderea căldurii şi marchează de obicei sfârşitul accesului febril. intoxicaţii grave. pudrat cu talc etc. va fi încălzită rapid pătura de lână cu care este acoperit. Bolnavul trece de la senzaţia de frig la frisonare intermitentă şi uneori la frison continuu. cu cât creşterea T° este mai rapidă. ajungând la volori normale şi fiind însoţită de transpiraţii mari. modul de instalare a temperaturii putând da indicaţii diagnostice: în pneumonii şi septicemii se urcă brusc. . caracterizată prin perioade de febră continuă. fricţionat cu alcool. când diferenţa dintre temperatura (T°) minimă şi cea maximă (dimineaţa şi seara) nu depăşeşte 1° (de pildă: febra tifoidă. -febra intermitentă. un cancer. dar minima ajunge la normal (în malarie etc. hipertiroidie. -febra neregulată. Bolnavul nu va fi lăsat singur în această perioadă. examenele trebuind să caute nu numai o boală infecţioasă. caracterizată printr-o curbă termică complet nesistematizată. dar este mai gravă. . în timp ce frisonul îl deschide.febra recurentă. curba termică realizând un aspect ondulant (de pildă în bruceloză.). zis şi "solemn" (debutul pneumoniei. poliurie (urini abundente) şi revenirea ritmului cardiac şi respirator la valori normale. coma diabetică. care de asemenea se poate prezenta diferit: în unele boli scade lent. de starea toxiinfecţioasă care determină o vasodilataţie periferică.de stare: în această perioadă febra atinge apogeul. se va aşterne un prosop pe pernă. ridicată timp de 5 zile. vasculară etc. pe semnele clinice şi de laborator. în final.febra remitentă. treptat . limfogranulomatoză). INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 49 Tratamentul febrei. se pun sticle calde sau buiote (fără contact direct cu pielea). crize de malarie etc. fără ca T° minimă (de dimineaţă) să revină la normal (de pildă. . nervoasă.). . Diferitele aspecte ale curbei termice: -febra continuă. lent. O febră prelungită este o preblemă mai grea. neregulată etc. i se va schimba cămaşa periodic cu o cămaşă caldă. o afecţiune endocrină.iniţială sau de invazie. deoarece indică o lipsă de reactivitate. fiind în prealabil şters bine. poate sugera o septicemie şi necesită efectuarea hemoculturii. Bolnavul care transpiră trebuie să fie supravegheat: ferestrele şi uşile vor fi închise. în câteva ore. Apare în hemoragii abundente. Intensitatea transpiraţiei depinde. Diagnosticul unei febre se bazează. fără nici un caracter. Acest mod de scădere a febrei se numeşte criză. La început se va încerca precizarea cauzei. i se vor şterge periodic faţa şi gâtul cu un prosop îmbibat în alcool. progresiv (în prima circumstanţă se însoţeşte de frison). . în primul rând. Se întâlneşte mai rar decât hiperter-mia. tuberculoză etc. fără a omite tuberculoza. expunerea la frig. toate mărusile menţionate fiind de competenţa asistentei medicale. insuficienţa hepatică. Bolnavul care prezintă frison trebuie încălzit: se administrează băuturi calde.). caracterizată prin creşteri şi scăderi treptate ale temperaturii. aspectul curbei termice orientând uneori către etiologie. în supuraţii.. inaniţie. când diferenţa dintre temperatura minimă şi cea maximă depăşeşte 1°. întretăiate de perioade de temperatură normală (de pildă în febra recurentă). Hipotermia este scăderea temperaturii sub 36°. pneumonia) şi rămâne în jurul aceleiaşi cifre pe toată durata bolii. în altele scade brusc. -febra ondulantă. La sfârşitul frisonului se măsoară T° şi se notează pulsul.de declin sau defervescenţă. dar şi o parazitoză.când se vorbeşte de liză (febră tifoidă). Se da-toreşte contracţiilor musculare şi este cu atât mai intens. în febra tifoidă.. Frisonul este o reacţie nervoasă caracterizată prin tremurături neregulate (datorită creşterii bruşte a T°). dacă se repetă. remitentă. poate fi continuă. când diferenţa dintre T° minimă şi cea maximă depăşeşte 1°.

splenice. panariţiu. . 1. temperatura trebuie luată la fiecare trei ore.2. la rândul lor. flegmon amigdalian. manevre intempestive asupra unei stafilococii cutanate. !o't3 site:. cutanate) a coloniilor microbiene. care apare la contactul cu focarul infecţios. . în tratamentul unei febre nu trebuie să se identifice febra cu infecţia. nu trebuie să se prescrie antibiotice înainte de a se preciza dacă este vorba despre o infecţie şi care anume. ETIOPATOGENIE •î' '" Difuziunea germenilor se face cel mai adesea prin intermediul unei tromboflebite.în al doilea rând se va prescrie tratamentul etiologic. .hocjiiu bp:".. 50 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ 1. Aceste două mecanisme conduc la formarea unui cheag în care germenii se multiplică cu uşurinţă. tulburări de conştiinţă: . durează de la câteva minute la câteva ore şi se repetă la intervale mai mult sau mai puţin apropiate. caracterizată prin prezenţa în sânge a germenilor patogeni care provin dintr-un focar septic şi care antrenează noi focare în alte puncte ale organismului. stare generală alterată: . Focarele metastatice infecţioase sunt datorate opririi în unele capilare (pulmonare. Trecerea germenilor în circulaţie se face prin dezagregarea cheagului.intestinal (apendicită. uneori. SEMNE CLINICE COMUNE ii .::-fjho 3" Dintre acestea. remitentă sau pseudopalustră. Difuziunea infecţiei în jurul focarului infecţios iniţial se datorează de regulă unei greşeli terapeutice: întârziere sau insuficienţă a antibioterapiei.starea generală este foarte alterată. sunt caracteristice: Triada simptomatică: frison. Prezenţa permanentă a germenilor în circulaţie se explică prin această descărcare microbiană repetată.10 SINDROMUL SEPTICEMIC Se înţelege prin septicemie o infecţie generală. . Flebita de vecinătate este provocată de doi factori: alterarea peretelui venos prin substanţele de origine microbiană şi staza sanguină. devine punctul de plecare al septicemiei. sub influenţa fermenţilor proteolitici secretaţi de germeni.faringian: amigdalite. pornind de la tromb.1.febra este constantă. Focarul infecţios iniţial poate fi: . nu trebuie să se prescrie corticoterapia.frisoanele sunt constante. absenţa intervenţiei într-o apendicită. antrax. teamă şi stare generală alterată. accentuate. cancer colic). febră. se pot prescrie diverse antitermice. dacă nu există un tratament etiologic activ (unele viroze. Aceste focare pot fi. şi aruncarea fragmentelor de tromb în circulaţie. în sfârşit. punctul de plecare al unor noi descărcări microbiene.cutanat: furuncul. Când această barieră este inundată de germeni.urinar: al cărui punct de plecare este de obicei o litiază urinară sau un adenom de prostată.10. . . în al treilea rând.. impetigo. unele boli de sânge) sau dacă valorile foarte ridicate ale temperaturii (peste 40°) pot perturba grav marile funcţii vitale. fără a avea certitudinea că nu există o contraindicatie. cu astenie marcată şi. 1. se însoţesc de frig.uterin: infecţii secundare manevrelor abortive (cel mai adesea). Tromboza venoasă este o reacţie a organismului care are drept scop izolarea focarului infecţios.10.

nervoase etc. NOŢIUNI GENERALE DE DIAGNOSTIC ETIOLOGIC AL (NFECTIILOR Precizarea diagnosticului unei boli . Reiese deci că cercetarea produselor patologice este o obligaţie elementară. febrei şi frisoanelor şi. Se . Diferenţierea între germenii infectanţi şi contaminanţi după criterii de număr sau patogenitate este iluzorie. Se folosesc trei metode. pH. ori de câte ori este posibil. . INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 51 Câteva noţiuni referitoare la principalele produse patologice. prezenţa germenilor în focarul iniţial sau în focarele metastatice. din mijlocul jetului urinar. însămân-ţări din produsele patologice care provin din regiunile bolnave. urina este un foarte bun mediu de cultură. nu numai calitativ.H. stafilococie cutanată. abces subfrenic etc. examinarea produselor patologice trebuie. concomitent. regională sau locală. şi. dar că în momentul micţiunii poate fi contaminată de floră saprofită din uretra anterioară.examenul sumar de sânge (hemoleucograma. transportul şi prelucrarea produselor trebuie realizate în condiţii de sterilitate. dozarea hemoglobinei. Prelevarea este bine să se facă după 12 ore de dietă şi 4 ore de la ultima micţiune (cel puţin 100 ml). căci adesea nu se manifestă prin nici o tulburare funcţională.examenul sumar de urină (albumină. repetată. sediment şi deseori urocultură cantitativă şi. pentru a putea culege direct urina emisă. chiar dacă urina a fost conservată la 4°. două semne fizice: . . pentru că. V. antibiograma este indispensabilă. . iar până la efectuarea analizei nu trebuie să treacă mai mult de 20 . uneori. delir sau chiar comă. în faţa tabloului precedent trebuie căutate.torpoare.60 de minute de la recoltare.examenul radiologie pulmonar.examenul macroscopic. glucoza. cretininei şi glucozei). Semne de laborator: hemocultura pozitivă reprezintă diagnosticul de certitudine. iar la femeie de germenii din vulvă şi secreţiile vagi-nale. microscopic.focarul infecţios iniţial (infecţie uterină. deseori. identificarea unui agent patogen într-un produs nu înseamnă obligatoriu că acesta este agentul cauzal (atenţie la germenii izolaţi din căile aeriene. Ele pot fi cutanate.11. musculare. cardiace. unde se află o bogată floră saprofită). în precizarea diagnosticului se va acorda o atenţie deosebită semnelor de infecţie generală. recoltarea. eventual. Trebuie ţinut seama şi de unele consideraţii: determinările trebuie făcute cantitativ. cu polinucleoză neutrofilă în toate infecţiile cu germeni piogeni.). rolul asistentei medicale în prelevarea şi interpretarea acestora fiind foarte important.focarele metastatice: acestea trebuie căutate zilnic. Din aceste motive. splenice. 1. Sondele şi urinarele constituie astăzi principalul mijloc de răspândire a infecţiilor intraspitaliceşti. vom executa cele 4 examene de rutină: . în următoarea ordine prioritară: Recoltarea "din zbor". între diagnostic şi tratament există o strânsă relaţie. după caz. hemleucograma arată leu-cocitoză.act care se află la baza practicii medicale . . dozarea în sânge a ureei. tratamentul nu este posibil fără stabilirea diagnosticului corect şi complet al bolii şi fără cunoaşterea agentului patogen. hepatice. neîntârziat. Examenul urinii: modul de prelevare a urinilor este esenţial pentru diagnostic. la rândul lui. densitatea urinară). Prelevarea trebuie să ţină seama de faptul că: urina vezicală este sterilă. citologic. pigmenţii. digestive şi urogenitale. direct în vasul steril cu gura largă. supuraţie profundă latentă: flegmon perinefretic.S. Urina trebuie recoltată întotdeauna în recipiente perfect sterile şi cu deschidere largă.are drept scop instituirea raţională a unui tratament. bacteriologic şi. corpii cetonici. produsele susceptibile de a conţine agentul patogen trebuie corect recoltate şi examinate. subcutanate.

sondajul este proscris la bărbat şi nerecomandat la femeie (unii autori consideră necesară la femeie dubla prelevare .demonstraţie valabilă şi astăzi . piuria se impune. la care trebuie să se recurgă in extremis.). pe lângă examenele clasice (hemoleucogramă. Couvelaire este de părerea că nici un examen de urină nu are valoare la femeie. germenii sunt infectanţi (şi diagnosticul de infecţie urinară poate fi reţinut). Este obligatorie toaleta minuţioasă cu apă şi săpun: la bărbat. cum este Clorhexidin (Hibitane). rar arterial şi excepţional din măduva osoasă. examenul urmând a fi practicat după 24 de ore. infecţia este probabilă. se va introduce în vagin un tampon steril.H. alterate. 52 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Testele rapide de detectare (testul eatalazelor. transplant renal etc. unsă cu un lubrifiant steril. deşi şi prima micţiune poate furniza informaţii. siliconată). Astfel. Examenul sângelui presupune.anticorpi specifici. la femeie. limitată.proba^ Addis-Hamburger superioară numărului de 5 000 de elemente) (după alţi autori peste 2 000) certifică piuria. V. martori ai unei infecţii recente. Ca regulă generală. în ser . Al doilea element al infecţiei urinare este bacterhiria. Kanamicină sulfat. se vor instila obligatoriu în vezică şi uretră câţiva mililitri dintr-o soluţie sterilă de Neomycin 1%. examenul trebuie repetat.recoltează a doua micţiune (pentru eliminarea leucocitelor eventuale din uretră şi prepuţ). Din cele expuse. pentru infecţii micotice. Dacă se practică sondajul vezical. care asigură condiţii ideale. Gentamycin sau un dezinfectant cu acţiune asupra florei gram-negative. în picătura groasă de sânge se poate depista plasmodiul malariei. Prima etapă a examenului bacteriologic al urinilor constă în examinarea şi aprecierea cantitativă vizuală directă la microscop: dacă sunt bacterii numeroase. infecţia este mai puţin probabilă. Se admite totuşi şi existenţa infecţiilor urinare cu bacteriurii sub 10 000 germeni. Numărul mare de leucocite constituie şi unul dintre elementele esenţiale ale diagnosticului de pielonefrită. rezultă obligativitatea prelevării şi conservării sterile. Mediul de cultură cel mai recomandat este geloza. O leucociturie (pe mililitru şi minut . în concentratul leucocitar . al tetrazolului) au valoare numai orientativă. fără examenul concomitent al secreţiilor vaginale. In aceste cazuri. pentru infecţii tuberculoase etc. bacterii sau spirochete. Hemocultura rămâne însă un examen decisiv pentru diagnosticul multor boli infecţi-oase. un număr sub 10 000 indică o contaminare. Bacteriuria cu leucociturie normală este excepţională. urinile sunt normale. dar rămâne o metodă de excepţie (retenţie de urină. cu sau fără germeni. de fapt. pentru afirmarea unei infecţii urinare. Când într-o nefrită cronică numărul leucocitelor/mm depăşeşte pe cel al hematiilor. după recoltarea urinii.că un număr de germeni de peste 100 000/ml (10 ) arată o infecţie urinară. contextul este acela care precizează.prin sondaj şi prin micţiune). se recurge la medii şi tehnici speciale: mediul Sabouraud. mediul Lowenstein-Jensen.celule lupice. Sondajul vezical sau cateterismul uretral. etc. care însă nu au intrat în practica curentă. iar valorile intermediare impun repetarea examenelor. când sângele este bogat infectat (în perioadele tardive . dacă sunt bacterii puţine. germenii sunt contaminanţi. o nefrită ascendentă este posibilă.). dacă se evidenţiază leucocite numeroase. Recoltarea se face la începutul bolii infecţioase. dacă mai mulţi germeni sunt identificaţi. Dacă există o leucociturie semnificativ crescută. sugerând o contaminare. în special asura infecţiilor uretroprostatice. dacă la examenul direct există numai câteva leucocite pe câmp şi puţini germeni. şi altele. Unii autori îl mai recomandă încă la femei (sondă fină. Puncţia suprapubiană. Edwards Kass a demonstrat încă de acum 20 de ani . In cazuri ambigue s-au propus teste de provocare cu Sorbitol şi Prednisolon. exigenţa examenului citologic (Addis) şi a examenului bacteriologic. Acesta se practică în sânge venos. a meatului şi glandului. atraumatică. în anumite cazuri.S. alături de toaleta obişnuită. în grămezi.

iar numărul scăzut . cu sediment bogat în mononucleare arată o meningită virală. reacţia Pandy.C. Recoltarea trebuie făcută pe anticoagulant. mucus. prelevarea se face cu tamponul montat. O atenţie deosebită trebuie acordată celulelor neoplazice.R. bolnavul . deoarece fibrina în exces poate prinde în reţeaua sa celelalte elemente.infecţie cu piogeni. Ca mediu de cultură. INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 53 Exsudatele nazo-faringo-amigdaliene: recoltările se fac steril. co-proculturi). Pentru depistarea stării de purtător de streptococi hemolitici. Examenul trebuie să fie macroscopic. Predominanţa polinuclearelor pledează pentru infecţie bacteriană.R. Produsele recoltate din pleură sau peritoneu vor fi examinate la fel: macroscopic. cultură. microscopic şi de cultură. sediment sau în culturile pe mediul Lowenstein-Jensen confirmă diagnosticul). puncţia se face în poziţia culcat. diagnosticul poate fi sugerat: un număr mare de coci gram-pozitivi în grămezi. hemoragie indică o hemoragie cerebrală. Antibio-grama este obligatorie. L. cu sondă sterilă. Puroiul recoltat din diferite colecţii sau scurgeri va fi examinat la fel. după febră.48 de ore. L. administrarea acestora se întrerupe pe o perioadă de 24 . Nu este recomandată provocarea bacteriemiei prin splenocontracţie. Uneori. frison. microscopic. Dacă totuşi s-au dat antibiotice. în lichidul sinovial se va cerceta prezenţa ragocitelor revelatoare de polinartrită reu-matoidă. deoarece produsul recoltat este contaminat cu flora din gură şi căile respiratorii superioare şi germenii sunt deseori prinşi în masa de mucus şi fibrină. La bolnavii cu meningită. Examenul bilei: lichidul duodenal conţine. sau din scaunul emis spontan.20 de ori mai mare. cu văl de fibrină şi hipoglicorahie este semnificativ pentru meningită tuberculoasă (prezenţa bacililor Koch în văl.R. stafilococi patogeni sau bacili difterici. după ce s-a stabilit că bolnavul nu prezintă semne de hipertensiune intracraniană (tumoare cerebrală). iar în circumstanţe deosebite. efort fizic. Examenul coprologic: recoltarea se face direct din rect. Scaunul trebuie însămânţat imediat. germeni.C. examenul citologic şi cultura. glicorahia şi clorurorahia. după care se recoltează sângele. Se recoltează 10 . limpede meningită tuberculoasă. biliculturi. anginele roşii sunt virale. trebue examinat imediat. prin sondă sau rectoscopie. 3 zile consecutiv.): lichidul se recoltează prin puncţie rahi-diană lombară sau suboccipitală. Examenul sputei este foarte important. Germenului identificat i se cercetează sensibilitatea la antibiotice. celule. bogat în limfocite. indică diagnosticul de enterită stafilococică. pentru a nu se altera conţinutul. ( Examenul lichidului cefalorahidian (L. se cercetează albuminorahia. se foloseşte bulionul simplu sau bulionul glucozat. cu puţine polinucleare. limpede sau opalescent.bacteriene. chiar înaintea culturii. cu limba trasă în afară. citologic.R.pentru infecţie virală. iar cele albe . decât după efectuarea hemoculturii (la fel se procedează şi în uroculturi. L.C. care influenţează examenul. pe lângă bilă. Pentru evitarea acestei situaţii.R. deoarece se degradează.C. Lowenstein şi Youmans (bacilul Koch) etc. dar dificil. suc duodenal şi conţinut gastric.germenii se pot cantona în diferite ţesuturi). Lichidele extrase trebuie prelucrate imediat. parazitologic şi bacteriologic) şi al culturii (coprocultură). iar examenele care se efectuează vor cerceta aspecte citologic. Examenul va studia aspectele macroscopic. înmuiat în ser de bou (înainte de auto-clavare). Fără a constitui o regulă.C. microscopic (morfologic. citobacteriologic. se foloseşte tamponul laringian sau tamponul condus pe un apăsător de limbă până în dreptul laringelui. medii speciale: Sabouraud (micoze).20 ml şi se însămânţează într-un volum de 10 . cel purulent . Recoltarea bilei prin tubaj duodenal se face pe nemâncate. Se efectuează examenul macroscopic. paraziţi. constatat la bolnavi cu diaree trataţi cu antibiotice cu spectru larg. Prelevarea se face strict aseptic. mese etc. Nu se administrează antibiotice sau chimioterapice. L. Când este suspicionată o endocardită se practică 3 hemoculturi în 24 de ore. bacteriologic şi al culturii.

Fenomenele imunologice intervin în acceptarea sau respingerea grefelor. Şi aici se practică examenele prezentate anterior. NOŢIUNI DE IMUNOLOGIE Organismul este în permamenţă solicitat de factori ai mediului extern care. este foarte precisă şi proprie fiecărui organism. deoarece sputa are o floră mixtă şi complexă. interesează toate domeniile medicinei. iar recunoaşterea nonself-u\ui condiţionează reacţiile de apărare imunologică faţă de substanţele străine. După cum antigenele sunt străine sau proprii (alterate. immiinitas-atis = scutire de orice obligaţie. cu rezultate benefice când reacţia antigenanticorp are loc în sânge. simplificat. pe care acesta o recunoaşte că nu-i aparţine. Recunoaşterea self-uhii prin deosebirea de non-self (Burnet. . 1949). fie o reacţie de hipersensibilitate imunologică. procesele alergice sau de autoimunizare. de autoîntreţinere. formarea de anticorpi prin pătrunderea unei substanţe antigenice. Răspunsul prin hipersensibilitate determină fenomene alergice. dar se vor căuta întotdeauna. klebsiellele şi bacilii koch. în bolile acute agentul patogen este găsit uşor. In situaţii deosebite se foloseşte spălătura bronşică prin puncţie traheală sau aspiratul bronşic. de apărare. Patologia imunologică. imunologia este ştiinţa care studiază răspunsul organismului la acţiunea unei substanţe străine. Imunitatea umorală se realizează prin intermediul plasmocitelor (care formează anticorpi). Imunitatea este un fenomen specific. scutire de impozite). iar când se produce dereglarea răspunsului imun. Astfel. * Prin imunitate se înţelege lipsa de receptivitate sau rezistenţa specifică a unui organism faţă de infecţia cu un anumit agent patogen (de la lat. răspunsul imun este benefic. asigurând supravieţuirea speciei. Ultimul tip are importanţă în practica grefelor la gemeni univitelini sau în terapia prin imunodepresoare. iar cea celulară prin intermediul limfocitelor. Acest efect stă la baza vaccinării. de obicei.realizarea unei protecţii faţă de acest agent. prin examen bacteriologic şi cultură. când reacţia de contact alterează celulele. în special cea autoimună. reacţie imunitară. având drept rezultat fie neutralizarea şi eliminarea acestora. în cursul unei bronhoscopii. în esenţă. apar procese de autoimunizare (boli autoimune).realizarea unei boli imunologice. declanşează reacţii împotriva a ceea ce este non-propriu (non-self) pentru celulele acestui aparat. modificate) se vorbeşte despre boli imunologice sau despre boli autoimune.un răspuns imun nul. prin care organismul recunoaşte ceea ce este străin de sine. dar în cele cronice mai dificil. între cele două sisteme nu există graniţă. contactul organismului cu agentul agresor (anti-genul) poate avea trei consecinţe biologice: 54 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ . Răspunsul imun insuficient generează boala infecţioasă. Dacă. Boala imunologică poate fi expresia unei hipersensibilităţi de tip imediat (imunitate umorală) faţă de antigen sau expresia unei hipersensibilităţi de tip întârziat (imunitate celulară). prin fenomen imunologic se înţelege. 1. Printre mecanismele care generează îmbolnăviri sau favorizează cronicizări. răspunsul imun este considerat ca un mecanism de apărare. stafilococii. Toleranţa poate fi naturală (celule proprii sau gemeni univitelini) sau indusă experimental (în viaţa fetală sau la nounăscuţi). intrând în contact cu aparatul său de apărare. Recunoaşterea self-ului stă la baza toleranţei imunologice înnăscute faţă de componenţele proprii. un rol important îl deţine dereglarea răspunsului imun. apărarea antimicrobiană manifestată prin imunitate activă sau pasivă. ca în cazul tuberculozei. Deci. hemofilii. pentru că organismul reacţionează Ia pătrunderea unui . rolul principal deţinându-1 limfocitele mici circulante.12.făcând o expiraţie bruscă şi puternică (fără să tuşească). în spută se pot depista mulţi agenţi patogeni. fenomen denumit toleranţă imunologică. .

sau în mod activ prin formarea de anticorpi în organism.anumit agent patogen sau a unei anumite substanţe străine (antigen). La baza imunităţii stă deci unirea antigenului cu anticorpul. capabile să oprească invazia septică. prin formarea unei substanţe (anticorp) cu acţiune specifică de neutralizare a agentului patogen sau a substanţei străine. lacrimi.şi imunitatea celulară . fie în urma unor stimuli mici şi repetaţi (vaccinuri). într-o primă etapă intră în acţiune mecanismele de apărare preexistente nespecifice (chimice şi celulare) . sunt celule cu memorie imunologică. Limfocitele şi plasmocitele sunt strâns înrudite. Ele generează hipersensibilitate tardivă (ex. Teste pentru imunitatea celulară: . macrofage. Răspunsul imun secundar este mai rapid şi mai intens şi se da-toreşte celulelor cu memorie imunologică (limfocite). prelucrează antigenul (rol în răspunsul imun) şi distruge substanţele străine pătrunse în organism. Aceştia pot lua naştere fie în urma unui stimul unic şi puternic (boala). acidul clorhidric din sucul gastric.prima barieră imunologică -.mediată de limfocite). prin laptele de mamă imună sau prin seroterapie). prin transfer de anticorpi (de pildă. histiocite). INTRODUCERE IN MEDICINA INTERNĂ 55 Sistemul imunologic este format din limfocite. Ele sintetizează anticorpii. secreţii nazale etc. recunosc şi interceptează non-self-\x\. intră în funcţiune mecanismele imunologice specifice (imunitatea umorală .: tuberculoză). blocând substanţele străine la locul producerii sau pătrunderii în organism. -factori celulari: fagocitele polimorfonucleare (neutrofile şi eozinofile) şi fagocitele mononucleare (monocite. salivă. Ultimul tip se poate realiza în mod pasiv. . limfocitul fiind elementul fundamental. De exemplu: omul respiră zilnic peste 15 000 1 aer. Etapele răspunsului imun sunt: . dar uneori pot ele însele să producă noi boli (boli autoimune). asigură imunitatea tumorală şi rezistenţa la unii germeni şi autoalergene. properdina. Se mai numesc şi celule imunocompetente. datorită rolului pe care-1 deţin în imunitate.. Al treilea element al sistemului imunologic este macrofagul. iar plasmo-citul ultima sa fază de specializare funcţională. Rolul decisiv în imunitate îl deţin însă factorii imimologici specifici. Sub influenţa unor factori diferşi. lizozimul (enzimă hidrolizantă) din ser. plasmocite şi macrofage. Plasmocitele constituie suportul imunităţii umorale. Imunitatea poate fi înnăscută (rezistenţa este nespecifică) sau dobândită. pot deveni celule imunoincompetente. prin unirea antigenului cu anticorpul. alexi-na sau complementul. care conţin mai mult de 150 000 de bacterii. în cazul pătrunderii în organism a unor agenţi patogeni (agresiune septică). Când această barieră este depăşită. produc reacţia grefei contra receptorului. care formează anticorpii . opsoninele prezente în ser. Acesta fagocitează eritrocitele lezate imunologic.fragmentarea şi transferul informaţiei antigenice către sistemul imunologic (limfocite şi plasmocite). -factori chimici: secreţiile glandelor sebacee şi sudoripare. Limfocitele şi plasmocitele sunt celule imune (imunocite). Limfocitele alcătuiesc suportul imunităţii celulare. care sunt imunoglobuline (g-globuline). Există şi o rezistenţă nespecifică faţă de germeni realizată de: -factori mecanici: pielea şi mucoasele (structura şi secreţii). Răspunsul imun poate fi primar (la prima pătrundere a antigenului) şi secundar (la pătrunderi ulterioare).mediată de plasmocite.captarea antigenului de către macrofage.

rickettsiene şi virotice.). Nu produc anticorpi. precum şi umori. digestivă. pătrunse în organism sunt capabile să determine -după un oarecare timp de latenţă . Dar cea mai clasică imunopatie difuză este boala lupică. . Antigenele sunt substanţe care. reacţiile posttransfuzionale) de bolile autoimune sau prin autoîntreţinere (boala lupică . aspermiile postvirotice) şi apar boli autoimune.).cercetarea plasmocitelor medulare şi ganglionare. fiind formate numai din determinanţii antigenici. încearcă să le expulzeze (oftalmie simpatică. sunt de fapt rezultatul unirii . .). antigenele trebuie să intre în contact cu sistemul imun pe cale orală. în limbajul curent se foloseşte termenul de alergen pentru antigenele care produc de regulă reacţii generale sau locale zgomotoase şi nefavorabile organismului. Aceasta se datoreşte faptului că sunt substanţe străine de organism (non-self). celule degradate sau modificate etc. decât dacă li se adaugă un suport macromolecular. accidental. sulfamidele.transformarea blastică a limfocitelor (PHA).. fiind sechestrate. Î7 56 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Un asemenea antigen este complet. Haptene pot fi: penicilina.dozarea cantitativă a fracţiunilor de imunoglobuline. luate de la om.antigenele trebuie să fie formate dintr-o moleculă relativ mare şi să prezinte cel puţin doi determinanţi antigenici. Anticorpii reprezintă răspunsul specific al organismului la pătrunderea antigenului. deci autoantigenice (substanţe sechestrate. acidul acetilsalicilic. deci din haptene. Aceste fenomene (neutralizare. de obicei proteic. Aceştia sunt grupări chimice care asigură specificitatea antigenului şi poartă denumirea de haptene. . acesta nu le recunoaşte.apariţia anticorpilor. Antigenele incomplete sunt lipsite de suportul macromolecular. ţesuturi sau celule de diferite specii animale şi chiar unele substanţe vegetale pot constitui antigene pentru om. Şi toxinele microbiene au proprietăţi antigenice. Pentru a produce anticorpi. Antigenele sunt de obicei de natură proteică. precipitare etc. ţesutul limfatic nemai-recunoscând antigenele proprii. Sistemul imunologic deţine "inventarul" antigenic al tuturor ţesuturilor proprii.). sunt constituite de fapt dintr-un amestec de zeci şi sute de substanţe diferite unele antigenice. care. cristalinul şi spermatozoizii) scapă. rectocolita hemoragică etc. . parenterală. Majoritatea acestora. Trebuie deosebite bolile imiinologice (ex: anemia hemolitică prin transfer pasiv de anticorpi sau eritroblastoza fetală. O serie întreagă de produse naturale microbiene. făcând excepţie globulele roşii.reacţia de hipersensibilitate întârziată (ex: reacţia de tuberculină). după fenomenele produse în prezenţa antige-nelor respective. Anticorpii purtau înainte diferite denumiri. cutanată. Se pot însă uni cu anticorpii. altele nu. Teste pentru imunitatea umorală: .poliartrita reumatoidă. aglutinare. lipoproteică şi mai rar polizaharidică.examenul citologic şi histologic al ţesutului limfatic. Şi alte structuri proprii organismului în anumite condiţii pot deveni antigenice. bazele purinice etc. neproducând răspuns imun. Se spunea în trecut că o substanţă care se află în mod normal în organism nu poate fi antigenică pentru acelaşi organism. Şi în leucemia limfatică cronică pot apărea anticorpi (anemia hemolitică autoimună etc. cu care reacţionează specific.titrarea activităţii unor anticorpi. Ca să devină imunogene -adică să determine producerea de anticorpi . Trei antigene (tireoglobulina. respiratorie.electroforeza şi imunoelectroforeza serului. tiroidita Hashimoto. dar numai dacă acesta face parte din altă grupă sanguină. de pildă antigenele bacteriene. vin în contact cu ţesutul limfatic. Dacă. încă din perioada fetală sau primele luni de viaţă. Nu sunt imunogene. ca tireoglobulina sau cristalinul. . pot fi antigenice pentru alt om. pe care-i pot eventual neutraliza.

contracturi ale musculaturii netede. serotonină. care este o reacţie dramatică. Contactul sensibilizam1 se face prin inocularea unor doze mici.timp necesar formării anticorpilor -.noţiunea de anafilaxie (fenomen specific alergiei). iar în altele. Alergia reprezintă ansamblul manifestărilor cunoscute sub denumirea generică de hipersensibilitate. uneori infime. după un anumit cod genetic fixat. Efectele histaminei constau în: .specifice antigen-anticorp. care formează anticorpi. In această reacţie intervine şi sistemul complementului (9 compuşi proteici). şi . mergând chiar până la hipersensibilitate. deci fără o prealabilă sensibilizare. A.noţiunea de idiosincrazie. fapt pentru care se numesc imunoglobuline (Ig). Sinteza Ig s-ar face după teoria selecţiei colonale (Burnet. la o sensibilitate sporită. Printre rezultatele favorabile trebuie citate. în unele situaţii. INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 57 Pierzându-şi uneori capacitatea de a deosebi structurile proprii de cele non-self. Anticorpii sunt g-globuline secretate de imunocite (plasmocite. a organismului. Boala clinică nu apare decât la al doilea şi la următoarele contacte cu antigenul respectiv. brutală. anticorpii pot conduce la o rezistenţă mărită.se instalează o stare de hipersensibilitate ce durează luni sau ani. de hipersensibilitate. Fenomenele de hipersensibilitate se produc în anumite condiţii. de latenţă. aminoacizi etc. în organism există populaţii diferite (clone) de celule. care explică cdhstricţia bronşică. Deci. manifestările alergice pot apărea şi la contactul cu alte alergene. acestea constituind fenomene de alergie. Se deosebesc 5 clase principale de Ig (G. deoarece tulburările apar numai la anumite organisme aflate în contact cu substanţe faţă de care majoritatea indivizilor se comportă normal. M. care atrag polimorfonuclearele. la contactul cu alergenul. Două noţiuni trebuie reţinute: . Potrivit acestei teorii. După sensibilizarea organismului cu un anumit alergen. care desemnează o intoleranţă a organismului faţă de anumite substanţe la primul contact. acţiunea antimicrobiană şi cea antitoxică. biliare etc. ca urmare . cu rezultat al conflictului antigen-anticorp. fiecare având subclase. 1957). este specifică şi se poate realiza în orice proporţii. edemul. D şi E). Ig au proprietăţi de anticoipi. Anticoipii sunt compleţi când se pot uni cu antigenele prin doi poli (bivalenţi) şi incompleţi (blocanţi). Dar reacţia antigen-anticorp poate produce cele mai variate şi mai grave tulburări generale. colicile abdominale. în primul rând. care explică roşeaţa. eliberează substanţe vasoactive. cu eliberarea unor substanţe iritante (histamină. activat de complexele antigen-anticorp. Reacţia antigen-anticorp stă la baza fenomenelor imunologice. când se unesc cu antigenele printr-un singur punct. Manifestările alergice sunt provocate de eliberarea de histamină datorită conflictului antigenanticorp. de antigen (alergen). dar şi polizaharidică.) pentru organism. colapsul.. îndreptată însă împotriva propriilor structuri (boli prin autoagresiune. indiferente sau chiar nocive. limfoplasmocite). numai dacă posedă "zone reactive" (locul în care se fixează determinantele antigenice ale antigenelor). . Efectele biologice ale complexului antigen-anticorp pot fi multiple: favorabile. de regulă de natură proteică. La naştere organismul are clone capabile să sintetizeze anticoipi pentru fiecare antigen. Complementul activat produce corpi activi. activează coagularea şi măresc permeabilitatea vasculară. imediată. boli autoimune). sistemul imunologic poate declanşa o reacţie imunologică normală cantitativ şi calitativ.vasodilataţia capilară. Aceste manifestări ţin de anumite particularităţi individuale. hemoragia. de 8 14 zile . perioadă în care omul nu este bolnav. care asigură rezistenţa şi imunitatea specifică. După un timp de incubaţie.

care constau în frison. tulburările care survin sunt de acelaşi. febră. Se administrează la început 1/4 ml ser. .M amesi biene mal i roşii. apare după introducerea intravenoasă a unui antigen. la persoane sensibilizate.30 de minute de la contactul cu antigenul.2 zile de la contactul cu alergenul. hipertensiune. de urgenţă. dureri şi tumefacţii articulare. dispnee astmatiformă.a creării tonusului alergic. hemoragie şi escară. iar după 3 ore doza totală. 58 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ 56 M/ Un asei molecu imunoj tual ne de obi< Ha An serie î ţesutu antige . diaree.şocul anafilactic: manifestări dramatice. 0.boala serului: tumefacţii ganglionare. apare după infectarea subcutanată a unor antigene. în cadrul reacţiilor tardive se situează reacţiile cutanate de tip eczematos. vărsături. se vorbeşte în aceste cazuri de alergie tisulară.fenomenul Arthus: infiltraţie a ţesutului celular. parte Ş auto. după o oră 1 ml. atunci când apar la 5 . imediate. uneori sincopă şi chiar moarte. apare la 8 . unele alergii infec-ţioase . se manifestă după administrarea unui ser care trebuie să persiste în organism până ce se formează anticoipii pentru a apărea conflictul antigen-anticorp. anticorpii neapărând în sânge. unele alergii medicamentoase. se poate preveni prin desensibilizare după metoda Bersredka. tip cu cele apărute în reacţiile imediate. edeme alergice. subcutanat. sau 1 siste y Ant nelc iezi inc> pe pr de ni u: P . iar formele severe de boală a serului reclamă terapia cu corticoizi.1 ml adrenalină l%o şi antihistaminice de sinteză. colaps.şi în particular alergia la tuberculină. urmată de edem.5 . colapsul necesită perfuzii cu nora-drenalină.12 zile de la infectarea serului şi ar trebuie să fie considerată ca o reacţie întârziată. Accidentele serice de tip anafilactic se tratează administrând. . Reacţiile de hipersensibilitate pot fi: tardive. totuşi. paloare. dintre acestea menţionăm: . la animale de experienţă deja sensibilizate. apărând la 1 .

glomerulonefirită acută şi cronică. . Eliberarea unor substanţe active (histamina. respingerea homogrefei şi unele boli autoimune (tiroidite).Hipersensibilitatea întârziată este produsă fie de un antigen exogen. alb.Anafilaxia este produsă de IgE (regiune) în mucoasa respiratorie şi gastrointestinală (reacţii anafilactice după seroterapie. -krvgj yi sa pudic materializa prin: anemie. penicilină. complexele imune solubile (tipul III) şi hipersensibilitatea întârziată (tipul IV). Prin . .astmul bronşic etc. hipotensiune. bradichinina) produce permeabilitatea vasculară. declanşând formarea de anticorpi . INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 59 Odată conflictul imunologic iniţiat.arui. localizat de obicei la faţă. cu lăcrimare. . cauza primară care a determinat formarea anticorpilor poate trece neobservată. dar nesezonieră şi provocată de alte alergene. hepaite cronice. Fenomenul imun este de tip celular. prurit. şi edemul Quincke (edem întins. fie de un auto-antigen tisular sau organic. alergii pulmonare parenchimatoase. procesul autoimun nu se stinge. circumscris.sau extra-vascular. în multe cazuri. cutanate etc. . leuco-penie autoimună. ruperea unui chist hidatic. se cronicizează. fenomenul Arthus. Persoanele sensibilizate reacţionează printr-o intradermoreacţie pozitivă la antigenul respectiv. Sensibilizarea se face prin contacte mici şi repetate. ci asociată. (orodus Tninrnlii'an. tireotoxicoze. cu evoluţie cronică sau puseuri succesive.Complexele imune solubile antigen-anticorp. Bolile clinice care intră în categoria "atopiei" sunt: . renale. dermatite de contact. Boala se declanşează de obicei spontan. constând în plăci albe sau roşiatice (fugace). cu antigene naturale (vegetale. animale şi chimice). Apare în tuberculoză. trombopenie. serotonina.Citoliza sau citotoxicitatea apare prin acţiunea unor anticorpi asupra unor antigene din structura membranelor celulare sau asupra unor celule pe care s-a fixat un antigen. care apar sezonier.febra de fân: strănuturi repetate. dintre manifestările cutanate mai cunoscute menţionăm: urticaria (erupţie pruriginoasă). alergii locale). cu preponderenţa unuia dintre ele.bronşita alergică: semne de bronşită. cardiovasculare. cu caracter astmatiform. cel mai adesea antigene incomplete. în care terenul şi factorul ereditar joacă un rol hotărâtor. sulfamide). anemie pernicioasă. . hepatice. vascularite alergice.ccc Alergia înglobează mai multe stări de hipersensibilitate. ţesuturi) devin antigene. aceste 4 mecanisme nu apar în stare pură. caracterizat printr-un infiltrat pulmonar care dispare rapid şi prin eozinofilie de peste 10% în sânge.rinita alergică: sinonimă cu precedenta.alergii digestive. Bolile autoimune sau prin autoagresiune apar când structuri proprii organismului (celule.. glomerulonefrite acute. Apariţia autoanticoipilor în diferite procese infecţioase determină ivirea unor simpto-me noi şi o evoluţie deosebită. sanguine. prin contact cu antigenul venit în atingere cu suprafeţele sensibilizate. deci autoantigene. uneori poate fi declanşată şi de agenţi fizici (frig. prin sensibilizarea la polen. care apar intra. citoliza (tipul II). nepruriginos şi fugace). . timp îndelungat. Limfocitele deţin rolul principal. Mecanismele fundamentale ale conflictului imunologic (Gell şi Coombs) sunt: anafilaxia (tipul I). La om. reacţii la droguri (penicilină. în timp ce boala nouă ia aspectul unei afecţiuni "autoîntreţinute" prin autoagresiune. Organismul devine astfel victima propriilor sale celule. Conflictul este autoantigenautoanticorp.. spasmul musculaturii netede. deermină boala serului. . poliartrita reumatoidă. iar bolile provocate poartă denumirea de autoimune. soare) şi chiar de stimuli sau noxe psihice). . boala lupică. care pătrund şi în celule. producând anticorpi tisulari de un anumit tip.în acest caz autoanticorpi. edem. dintre care cea mai cunoscută este infiltratul pulmonar eozinofilic.

Pentru diagnosticul alergiilor alimentare se porneşte fie de la alimentele consumate de bolnav . în legătură cu substanţele sau animalele (pisici. toxine.la alergene inhalante: polen. spre deosebire de reacţiile alergice. până ce apar fenomenele alergice.la alergene alimentare (ouă. . . 112. Cele mai frecvente boli autoimune sunt: boala lupică. Bolile autoimune sunt provocate deci de antigene proprii organismului şi se caracterizează prin: . cu plasmatice. mixedemul primar. . care au un caracter autolimitat. .2. lapte şi derivate. TERAPIA ANTIALERGICĂ . anemia Biermer.). peri şi scuame de animale. apare un nou răspuns autoimun.30 de minute apare o papulă urticariană) sau tardive (după 1 4 zile se iveşte o papulă eritematoasă. sulfamide. sclerodermia. dacă apar acasă (praf de cameră). dacă sunt sezoniere (febra de fân). . . bacteriene şi micotice. diminuarea numărului leucocitelor cu 1 000 ar indica o sensibilizare.la medicamente (peniciline.la mucegaiuri. ETIOLOGIE ■. DIAGNOSTICUL UNEI ALERGII Anamneză este fundamentul diagnosticului. peşte. mai frecvent la femei. Pot apărea reacţii imediate (după 5 .12. depozitare locală a complexelor imune şi complementului.Testele cutanate (cutireactia şi intradermoreactia) sunt utile în decelarea alergenelor de contact. Sunt mai puţin utile în alergiile alimentare. . zmeură etc.1. tireotoxicoza. câini.leziuni histologice caracteristice: acumulare de limfocite şi plasmocite. aminofenazonă etc. Se interoghează bolnavul asupra caracterului tulbuărilor.Indexul leucopenic constă în numărul leucocitelor înainte de ingerarea alergenului bănuit (bolnavul fiind pe nemâncate) şi apoi de mai multe ori în ora care urmează. crustacee.distrugeri celulare cu eliberare de antigene nucleare şi citoplasmatice. adăugându-se la fiecare două zile un nou aliment.punerea în evidenţă a autoanticorpilor. Suferinţa este îndelungată. .predispoziţie genetică: apar în grupuri familiale. fie de la un regim simplu alcătuit din alimente mai puţin alergizante (legume. fragi. poliartrita reumatoidă. etc. la rude apropiate. Suferinţa este îndelungată.). căpşuni. hepatita cronică lupică. ■ Din punct de vedere etiologic se descriu mai multe forme de alergie: . boala Addison etc 1.răspuns favorabil la corticoizi şi imunodepresoare. praf de cameră. . orez).12. inhalate. caracteristică bolilor autoimune.3. microbiene). . apare un nou răspuns autoimun.hiperimunoglobulinemii.) cu care vine în contact etc. 56 Un mo imi tua de sei ţes an an M m ro pi ai sa si An 60 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ 1.infecţioasă (microbi.administrându-se o puternică doză din alergenul bănuit -. derma-tomiozita. virusuri. fulgi de păsări domestice. fără reacţie urticariană). fibroză progresivă. cu remisiuni şi recăderi. .

Sunt utile şi preparatele cortizonice cu acţiune locală (hidrocortizon.de sensibilizarea nespecifică este depăşită astăzi (autohemoterapie. în special în stările de rău astmatic. luminai.reacţiile alergice la medicamente sunt stări morbinde frecvente şi se întâlnesc de obicei după administrare de penicilină. Tacaryl (8 mg).N.U.antihistaminicile de sinteză . acţionează antialergic. Poate fi utilă şi în rinita prin praf de cameră.. Triancimolon (Kenalog 40 mg la 30-45 zile). . Hiposensibilizarea specifică are valoare mare în febra de fân. Se folosesc şi extracte depozit (allpyral). a antigenului. Feniramină (50 mg x 2). Durata de acţiune este de 30-45 zile. dexamethason etc). INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 61 1. prin efectul său antiinflamator şi antihistaminic.. şi 10000 P. scăderea eliberării de histamină şi reducerea formării de (imunoglobulină E) Ig. repetată după 30'. 200 mg în perfuzie. sau de praf de cameră (situaţie în care problema este mai complicată). Periactil. corticoizi în doze mari sub formă de hemisccuccinat de hidrocortizol.U. . vaccin T. Dintre numeroasele preparate existente prezentăm: Benadryl (50 mg doză la adult). aspirare cu aspiratorul.N. Unii autori o preferă hiposensibilizării specifice. Se recomandă uneori părăsirea zonei respective o lună şi jumătate pe an. Clorfenaxamin (50 mg la adult).profilaxia tulburărilor prin evitarea contactului cu alergenul sensibilizant (praf de cameră. Hiposensibilizarea specifică este utilă doar în reacţiile după penicilină iar procedeul comportă riscuri.N.corticoterapia. curăţirea camerei în care locuieşte bolanvul (aerisire cu fereastra deschisă. astmul bronşic. . unele alergii medicamentoase. edemele alergice. După aceeaşi metodă se poate acţiona şi cu estracte de fungi. Dimetanfenergan (25-50 mg). Antihistaminicile de sinteză şi oxigenoterapia sunt discutabile ca valoare. Lomudal). Se administrează Metilprednison acetat "depot" (depomedrol 40-80 mg la 1-3 săptămâni).acţionează în special împotriva efectelor histaminei la nivelul muşchilor netezi şi împotriva permeabilităţii celulare efect al histaminei.tratamentul cu cromoglicat de sodiu. . poate aduce uneori beneficii importante.5 mg.tratamentul şocului anafilactic se face cu medicaţie antişoc: adrenalină 0. Tavegyln (pirolidină).12.U. fiole de 1 ml (4 mg soluţie).4. Neoantergan (25-50 mg). hiposensibilizarea la polenul alergizant. rinita aperiodică. dermatitele medicamentoase. Volon-A 40 şi Diprophos comprimate de betametazonă (Glucocorticoid de sinteză) 0. TERAPIA IMUNOSUPRESIVĂ . .E. intramuscular sau intraarticular. Metoda este utilă şi în astmul bronşic. interesând toată camera inclusiv peretele).antagonişti ai histaminei . urticaria şi edemul angioneurotic precum şi în unele reacţii alergice postmedicamentoase. . Peritol (4 mg). Se folosesc curent trei concentraţii: 100 P.5 mg). polen. Actidil (2. intravenos.A. Acţionează prin producerea de anticorpi blocanţi. piretoterapie prin lapte. Se administrează 6 săptămâni. Piribenzamin (50 mg).în polipoza nazală recidivantă este de obicei oblicagoriu tratamentul chirurgical. Atarax (25 mg). etc). 10 mg de cromoglicat (Intal. curăţire cu o cârpă umede.Terapia antialergică implică: . etc. piramidon etc. în doze progresiv crescânde. 1000 P. boala serului. . peptonoterapie.3 ml soluţie l%o im. Corticoterapia este utilă în toate bolile alergice: Astmul bronşic.. şi polinoză. Prin această metodă se obţin rezultate bune în febra de fân. etc. . se face prin injectarea în doze crescânde de extracte de polen. Se produc astfel anticorpi circulanţi (anticorpi blocanţi) care neutralizează antigenul care pătrunde ulterior în organism.desensibilizarea (hiposensibilizarea) reprezintă unul din tratamentele de bază şi constă în injectarea subcutanată bolnavului. evitând astfel contactul cu anticorpul fixat pe celule.B). gamaglobuline. aspirină. De exemplu. Se obţin rezultate mediocre în astmul bronşic.

serul şi globulina antilimfocitară.drogurile imunosupresive. Endoxanul. lupusul eritematos diseminat.terapia prin anticorpi specifici. 6-tioguanina. scade şi el numărul de limfocite mici. Clorambucil. nu s-a impus cu excepţia miastemiei gravis. vasculare şi limfatice) care iau naştere la locul de pătrundere a unui agent patogen. A mai fost utilizat în dializa extracorporală la bolnavii cu ureie.5-5 mg/kg/corp.Prin terapia imunosupresivă se urmăreşte scăderea capacităţii organismului de a forma anticorpi. scăzând limfocitele şi producţia de autoanticorpi şi de celule specific sensibilizate. se realizează prin: a. deci la diminuarea efectelor lor toxice. 1. poliartrita reumatoidă. Asocierea cu prednison sau ACTH duce la scăderea dozelor ambelor produse. care 1 an bit m< rot pa . ş. unde s-au obţinut rezultate în prevenirea fenomenului de respingere. . dar produc frecvent remisiuni spectaculoase în boli cu componenta autoimună (anemia hemolitică dobândită. în realitate este deci o imunodepresie. în terapia bolilor autoimune se foloseşte şi A. febra fânului. Ciclofosfamida.a). Cel mai utilizat drog este azatioprina (Imuran. colita ulceroasă. Mişloacele cele mai utilizate sunt: . în prezent are indicaţii limitate dar nu poate fi ignorată ca mijloc terapeutic. unde s-au obţinut ameliorări clinice. . Se recomandă cu 24 h.C. în ultimă instanţă se reduce capacitatea de a elabora un răspuns imun umoral sau celular. Din lunga listă a drogurilor anti-neoplazice imunosupresive.drenajul canalului limfatic toracic. colita ulceroasă şi diferite boli alergice: astmul bronşic. artrita reumatoidă. etc. Dar dozele mari. anemiile hemolitice autoimune. deşi pot fi folosite şi în alte boli autoimune. cei mai puternici agenţi imunosupresivi cunoscuţi până în prezent. metabolice. administrarea pasivă de anticorpi pentru prevenirea izoimunizării Rh. sau de a elabora reacţii mediate prin celule sensibilizate. Acţionează asupra limfocitelor mici dar şi asupra macrofagelor.H (Synachten). dermatomiozita. Imurel) în doze de 2.timectomia. hepatita cronică activă. b. în insuficienţa cardiacă ireductibilă şi leucemia limfatică cronică. Aplicarea lor în transplanted de organe constituie principala utilizare. Principala utilizare este în transplantul renal. în ciroza hepatică cu ascită şi hipertensiunea portală. Metrotexat.13. hepatita lupoidă. pot induce efecte secundare. . în concluzie terapia imunosupresivă are două mari inidcaţii: transplantul de organe şi bolile cu mecanism autoimun. înainte de transplantare.radioterapia a fost primul mijloc imunosupresiv utilizat. Succesele obţinute în terapia unor boli autoimune le-au impus în practica clinică în: purpura-trombocitopenică idiopatică.T. . lupusul. . reducând reacţiile imune. următoarele şi-au confirmat utilitatea în clinică: azatioprina.. sindromul nefrotic. poliartrita reumatoidă etc. prin imunoglobulină umană specifică anti-D. Dozele medii (10-60 mg/zi) nu au efect imunosupresiv.splenecthomia este o metodă adjuvantă cu rezultate slabe şi discutabile. glomerulonefritele proliferative. Sunt utile în lupusul eritematos diseminat cu leziuni renale rapid evolutive în sindroame renale rebele la tratament. sarcoidoza. . de exemplu de prednison (60-100 mg şi peste). rinita alergică. purpura-trombocitopenică idiopatică. INFLAMATSA Inflamaţia reprezintă totalitatea fenomenelor şi a reacţiilor (celulare.Corticoterapia îşi exercită efectul imunosupresiv numai în cantitate mare. 6-mercaptopurina.

sub influenţa agentului patogen şi a substanţelor care rezultă din intensificarea proceselor metabolice. iar tumefierea maximă. apărând în acest fel inflamaţia ganglionilor. acum are loc formarea colecţiei purulente. localizarea inflamaţiei cu colectarea puroiului sau extinderea procesului cu generalizare. dintre care cele mai importante sunt pătrunderea în regiunea inflamată a leucocitelor (în special polinuclearele neutrofile) prin diapedeză şi intrarea în funcţiune a mecanismului fagocitozei. în care caz apare puroiul. deşi de cele mai multe ori este salutară. iritarea terminaţiilor nervoase locale prin produsele de catabolism (cataboliţi) şi prin compresiune provoacă durerea. dacă apare la nivelul seroaselor (pleurală. fie din cauza localizării în unele ţesuturi (miocard. germeni microbieni. purulentă. Concomitent. în ipoteza apariţiei puroiului. cu hiperemie (aflux crescut de sânge). căldură (color). u P ccc f u gst 62 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ poate fi un microb. cu modificări inflamatorii minime. fermenţi etc. care. adesea nu se constată eum este şi firesc. alcătuit din resturi celulare. cu apariţia edemului inflamator. în afara acestor manifestări vizibile macroscopice. chiar septicemie. pentru a elimina sau limita acţiunea agentului patogen. uneori poate fi nocivă. încorporând prin fagocitare particulele mari rezultate din activitatea polinuclearelor şi a limfocitelor. fie distrugerea leucocitelor. care explică tumefierea. un agent fizic sau chimic. Deschiderea pe cale chirurgicală a abcesului format este în acest moment foarte importantă. Prin acest fenomen organismul îşi mobilizează forţele de autoapărare lai locul agresiunii. peritoneală). care au rolul de a asana terenul. Rezultatul interacţiunii agent patogen-organism poate consta în: vindecarea. traducându-se printr-o intensă secreţie de mucus. Tetrada clasică -rubor. Acest mecanism este complex. în final putând rezulta fie distrugerea germenilor. restabilind echilibrul de forţe. inflamaţiile se clasifică în acute şi cronice. leucocite. Vindecarea înainte sau după golirea colecţiei purulente se face de la periferia ţesutului inflamator spre centru. dacă apare la nivelul suprafeţelor mucoase. Durerea în acest moment este mai intensă. determinând formarea unui exudat. irigarea abundentă a teritoriului inflamat.au sa sis A: ne re in ri n. fac ca temperatura locală să se apropie de temperatura centrală (38°). germenii microbieni migrează pe cale limfatică. Inflamaţia poate fi: seroasă. tumor. ţesut nervos). In sfârşit.specifică de obicei bolilor chirurgicale. în funcţie de evoluţie. Inflamaţia constituie baza proce sului infecţios. Reacţia infla-matorie este o reacţie de apărare. fie din cauza sediului (abces pulmonar). fiind captaţi şi fagocitaţi la nivelul ganglionilor limfatici care se găsesc pe această cale. . catarală. . legate de formarea ţesutului de granulaţie. în inflamaţie intervin şi monocitele. în bolile interne de natură inflamatorie. tumefiere (tumor) şi durere (dolor). un virus. Semnele locale clasice ale inflamaţiei constau în: roşeaţă (rubor). care explică roşeaţa şi creşte permeabilitatea capilară. ca şi intensificarea arderilor în teritoriul respectiv. Astfel. prin ţesut de granulaţie. dacă este foarte bogată în celule. apare vasodilataţia locală. calor. dolor. denumită adenită regională. apar şi numeroase alte modificări cu caracter de autoapărare.

înceţoşare a vederii.14. . datoria medicului este dublă: el trebuie să obţină prin mijloace medicale sau chirurgicale oprirea imediată a sângerării şi să reconstituie. 1. hemofilii. repaus total. asupra ţesuturilor şi celulelor datorită hipoxiei (lipsei de oxigen). de urgenţă. . aceasta trebuie începută şi continuată cât timp hemoragia nu a fost definitiv oprită şi masa sanguină apreciată după presiunea arterială. hemogramă şi hematocrit . leucemii etc. Extractul de retrohipofiză este util în hemoragii digestive şi hemoptizii.luciditatea scade lent. uneori. aplicate pe regiunea corespunzătoare hemoragiei. SIMPTOMATOLOGIE Aceasta constă în: . vase.). în hemoragii ginecologice. microtransfuzii repetate (40 .1. musculatură) şi răspunsul spectaculos. hemograma.polipnee şi hipotensiune arterială progresivă. gastrita he-moragică. plămâni. în cazul unei hemoragii abundente sau al unor hemoragii repetate. . INTRODUCERE IN MEDICINA INTERNĂ 63 1. pierzându-se un timp preţios. hemostatice (vitamină K). tumorile maligne sau benigne ale stomacului. care poate costa viaţa bolnavului. hernia diafragmatică. . scăderea hematocritului. atingerea concomitentă a mai multor organe (inimă. ETIOLOGIE în etiologia unei hemoragii interne pot fi implicate: ulcerul gastroduodenal. ciroză hepatică cu varice esofagiene. dar în ultimă instanţă nu fac servicii organismului. diagnosticul hemoragiei interne este uneori dificil. la corticoterapie. afecţiuni hemoragipare (trombopenii. agitaţie urmată de apatie şi senzaţie de frig. tromboze splenice sau portale. 1. maleat de ergometină (Ergomet). rinichi. creşterea bilirabinei indirecte şi. în al doilea rând. asupra circulaţiei. unele trăsături clinice (manifestări cutanate şi articulare).sete progresivă. perfuziile de plasmă.facies palid-alb. creşterea vitezei de sedimentare. sclerodermia. cu ameţeli.14. Dacă diagnosticul hemoragiei externe nu prezintă dificultăţi. creşterea azotemiei (în hemoragii digestive). Aceste boli au comune anumite modificări histologice de tip fibrinoid.nu a fost restabilită. Consecinţele hemoragiei se răsfrâng. periarterita nodoasă. . masa sângelui prin perfuzie de sânge. . 1. .slăbiciune apărută brusc. în faţa unei hemoragii. TRATAMENT în primul rând. O formă particulară de inflamaţie se constată în bolile de colagen: poliartrita cronică evolutivă şi bolile reumatismale în general. lupusul eritematos.dar cu importante manifestări clinice.14.anemie. Din punctul de vedere al medicinei interne pentru diagnosticul de inflamaţie sunt mai importante anumite reper-cursiuni clinice: febra. care scad.3. progresiv. în al treilea rând. Nu trebuie să se uite însă că aceste tulburări pot fi absente în unele inflamaţii (afecţiuni virotice) şi că se pot întâlni şi în afecţiuni neinflamatorii (tumori). De aceea. în primul rând asupra masei sanguine şi a globulelor roşii. Perfuzia de sânge rămâne singura terapie logică.palpitaţii. răcire a extremităţilor. DIAGNOSTICUL Şl TRATAMENTUL UNEI HEMORAGII INTERNE Hemoragia reprezintă ieşirea sângelui din vase şi se poate produce prin ruperea pereţilor vasculari sau prin diapedeză (părăsirea vasului fără ruptură). dar trecător. diversele soluţii sau medicamentele vasopresoare pot ridica trecător tensiunea arterială.14.2. pungă cu gheaţă sau comprese reci. tahicardie. uneori ducând la colaps.70 ml).

care prin complicaţiile sale vasculare (infarct miocardic. Faţă de frecvenţa de 0. fructele. Cercetări recente (1981 -Universitatea Purdue . între nivelul hipercolesterolemiei şi fecvenţa afecţiunilor cardiovasculare există de asemenea o relaţie directă.).5% înainte de al doilea război mondial.• . grăsimi şi sărace în vegetale. Dimenisunea problemei creşte dacă se are în vedere că 20% dintre diabetici sunt de tip I. Mai mult de jumătate din cauzele de mortalitate se datoresc bolilor cardiovasculare (în ţara noastră 46%). cu o frecvenţă de 14%.1. apar după consumul exagerat de grăsimi. prin complicaţiile cronice ireversibile scade în medie cu peste zece ani viaţa bolnavilor. La fel de impresionante sunt relaţiile dintre alimentaţie şi cancer. în ţara noastră. Regimurile bogate în hidraţi de carbon. proteine animale. Alături de factorii de risc. Legătura dintre hipercoles-terolemie şi hiperlipoproteinemie este de asemenea cunoscută. Un rol nu mai puţin important şi în creştere rapidă îl deţin dislipidemiile.6% în mediu rular şi de 27. fumatul. Dacă se adaugă exerciţiul fizic. vitamine şi unele săruri minerale favorizează cancerul de stomac. obezitatea. reducerea fumatului. prostată. Pentru fiecare reducere cu 1 % a colestero-lemiei scade riscul bolilor cardiovasculare cu 2% (Gliick). dulciurilor concentrate. Laptele. Obezitatea a crescut de asemenea.SUA) arată că prin consumarea unei căni de tărâţe de ovăz zilnic (regim bogat în fibre) scade cu 20% colesterolul şi respectiv mortalitatea cardiovasculară. înregistrându-se o frecvenţă de 23. (insulino independent) care dacă prezintă o simptomatologie mai puţin zgomotoasă.: 1. (insulino dependent) cu complicaţii grave şi rapide şi că procentul celorlalte 80% din cazuri aparţin diabetului de tip II. Nu se poate ignora însă nici rolul alimentaţiei în geneza aterosclerozei. bolile de nutriţie ca: diabetul zaharat. sedentarismul. zahăr şi reducerea fibrelor şi a unor glucide. stresul şi în strânsă corelaţie cu aceştia contribuie la mortalitatea crescută alimentaţia neraţională şi corolarul acestuia. Cancerul de colon.s * . întâlnit în occident cu o frecvenţă de 20 de ori mai mare ca în ţara noastră se datoreşte regimului sărac în fibre (cereale). vegetalele şi vitamina C. INTRODUCERE Si ţs a a bnrF a ss A n re în ultimele decenii a crescut într-un ritm alarmant frecvenţa bolilor cronice degenerative. de sân. De aici rezultă importanţa problemei alimentaţiei omului normal.15. accidente vasculare cerebrale etc. NOŢIUNI DE ALIMENTAŢIE Şl DIETETICĂ ■■■■ "■ ". astăzi diabetul înregistrează o frecvenţă de 4-8%. au efect protector. sării. Cancerele de colon. alcoolului. ocupă primul loc în mortalitatea generală. Foamea cronică prin subnutriţie şi denutriţie duce anual la moartea a milioane de oameni.5< U 64 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ 1. Mai îngrijorător este faptul că faţă de un diabetic cunoscut există cel puţin 1-2 diabetici ignoraţi. Aceasta justifică şi impune cunoştinţe temeinice despre cauzele şi mecanismul acestora cât şi despre rolul factorilor nutritivi în geneza lor. rezultatele pot fi spectaculoase.7% în cel urban. cu caracter profilactic (preventiv) precum şi alimentaţiei omului bolnav. Regimul hiperaloric. dizlipidemiile şi altele. uter şi ovar.15. Asocierea cu vegetale şi grăsimi polinesaturate măreşte efectul. sedentarismul şi j excesul de grăsimi .

Fără hrană organismul nu se poate menţine.intră în structura hormonilor . substanţe cu rol în apărarea organismului contra microbilor şi toxinelor. C şi beta-carotenul. sex. sunt substanţe alcătuite din atomi de carbon. Lipsindu-le însă calciul nu pot substitui laptele. Dar fiind sărac în fier.intră în constituţia unor enzime sau fermenţi (catalizatori biochimici) . Mineralele şi vitaminele intervin într-o serie de reacţii biochimice în organism. Legumele şi fructele sunt singura grupă de alimente care furnizează vitamina C şi celelalte vitamine. pancreas şi colon. crudităţile inutile iar salata verde un laxativ. hidrogen. în special animale şi de dulciuri. Mulţi păstrează obiceiurile moştenite din bătrâni. cu pâine multă. perpetua. populaţia I în mare cunoaşte foarte puţin. iar consumul de grăsimi. Toate acestea justifică interesul faţă de alimentaţie şi dietetică. sărurile minerale. iar în altele 50% din eficacitatea tratamentului. în alcătuirea regimului se pleacă totdeauna de la nevoile omului normal. azot şi uneori sulf. Mortalitatea prin boli cardiovasculare ocupă astăzi I primul loc în lume (50-54%). Sunt indispensabile vieţii. 1. Există şi o serie de factori ca: predispoziţia ereditară. Acestea sunt: proteinele.15. Glucidele. dezvolta. preparate cu prăjeli. cu mese bogate în carne şi slănină. Consumul peste măsură de dulciuri şi făinoase favorizează şi apariţia diabetului zaharat. îndeplinesc următoarele funcţii: . în plus sunt deosebit de bogate în fier. apa şi vitaminele.saturate cresc frecvenţa cancerului mamar. Mincu). fructe şi legume. a crescut în dauna celor de cereale. cu rol direct în geneza aterosclerozei. de aceea trebuie bine cunoscută valoarea. Desigur că nu toate îmbolnăvirile cu afecţiuni degenerative trebuiesc puse pe seama alimentaţiei. lipide.2. Lipsa lor din alimentaţie nu poate fi compensată prin nici un alt aliment. glucidele. PROTEINELE. cele mai multe persoane I INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 65 întrebate au considerat alimentele de bază ca fiind pâinea. de proteine de cea mai bună calitate şi de vitamine. repartiţia. Componentele de bază ale alimentelor sunt denumite factori nutritivi sau principii nutritive.au rol în repartiţia apei şi a substanţelor dizolvate în ea în diferite sectoare din organism . . cartofii şi carnea. Dieta este în unele boli singurul { remediu. Vitaminele sunt cunoscute şi sub denumirea de biocatalizatori.intră în structura tuturor ţesuturilor şi iau parte la refacerea lor îndeplinind un rol plastic. peştele şi preparatele lor conţin proteine tot atât de valoroase ca şi laptele. 1. NOŢIUNI GENERALE DESPRE ALIMENTAŢIE Alimentaţia reprezintă condiţia esenţială pentru existenţa vieţii.participă la formarea anticorpilor. Unei asemenea alimentaţii îi revine o parte din vină ca astăzi la noi în ţară. pentru refacerea şi reînoirea ţesuturilor uzate. Astăzi se cunoaşte bine compoziţia factorilor nutritivi (glucide.2.1. Cu efect anticancerigen acţionează vitamina E. Consumul de zahăr a crescut în lume în cursul ultimei generaţii de 5-6 ori. cu dulciuri şi făinoase în exces. stare fiziologică şi cu acelaşi tip de muncă. duce la hiperlipidemie deci la creşterea lipidelor şi colesterolului în sânge. Laptele şi brânzeturile reprezintă cea mai bună sursă de calciu bine utilizabil. un regim exclusiv lactat provoacă anemii. proteinele şi lipidele reprezintă materialul furnizor de energie pentru organism şi pietrele de construcţie. de aceeaşi vârstă. . deci combat anemia. Legumele şi fuctele le-au numit răcoritoare. Dar felul de alimentaţie joacă rolul determinant. şi asigură echilibrul acido-bazic al meniului. lipidele. Carnea. rolul şi necesarul pentru fiecare factor nutritiv în parte. Diabetul se dublează la fiecare 10-15 ani. Dar acestea se găsesc răspândite inegal în diversele produse alimentare. accelerând viteza de producere a acestora. Excesul de cafea favorizează cancerul de vezică. este dietetic. săruri minerale şi apă). un milion de hipertensivi. La o anchetă făcută în Franţa. există aproximativ 300 000 diabetici. Şi totuşi. proteine. un milion şi jumătate de hiperlipidemii şi/3 500 000 obezi (I.15. vitamine. însă consumul masiv de grăsimi. constituţia. oxigen. şi altele. manifesta.

Din punct de vedere al originii pot fi animale şi vegetale. (grăsimile). orez etc. linte. Noţiunea de esenţial şi neesenţial se referă la capacitatea de a fi sintetizat sau nu de către organism. Se găsesc în lapte. Proteinele sunt alcătuite din aminoacizi. acid uric etc. tendoanele. Nu menţin echilibrul proteic şi nu asigură creşterea organismelor tinere. Dintre cei 30 aminoacizi cunoscuţi "8 sunt numiţi aminoacizi esenţiali. carne.5 g proteine pe_kg.(presiunea coloidosmotică). Aceasta reprezintă optimul fiziologic care constituie 1 l-13%T3învaloarea calorică a raţiei zilnice. Cele mai importante surse de proteine sunt: Carnea şi derivatele din carne (20-30% proteine). uree. condiţiile de muncă. întrucât organismul îi poate sintetiza din alte substanţe. Conţin toţi aminoacizii esenţiali dar nu în proporţii optime. bob) şi cereale (grâu. Prezenţa aminoacizilor esenţiali în constituţia unor proteine din alimentaţie conferă acestora o anumită valoare biologică (procentul de azot componenta constantă a proteinei). Din această clasă fac parte: gelatina din oase.2. pâinea (10%). lipide) pot fi metabolizate de către organism.în anumite situaţii când lipsesc alte principii cu rol energetic (glucide. Deosebirea o dau acizii graşi care intră în constituţia lor. o jumătate până la două treimi din totalul proteinelor consumate zilnic. Un adult normal are nevoie de 1-1. cartilajele şi zeina din porumb. Valoarea lor biologică este foarte scăzută.15. pentru că nu pot fi sintetizaţi în organism şi trebuiesc aduşi obligatoriu din afară.3 calorii.). Din punct de vedere al valorii biologice. numiţi şi pietrele de construcţie ale organismului. iar la copii. alăptare.1 calorii. Un gram de proteine eliberează 4. laptele (3. perioadă de creştere) sau patologice.proteine de clasa a Ii-a (parţial complete). . . dar pentru creştere sunt necesare cantităţi duble faţă de clasa precedentă. Trebuie bine lămurită această noţiune. proteinele alimentare se pot împărţi în trei categorii: . organismul are nevoie şi de aminoacizi esenţiali şi de aminoacizi neesenţiali. Nevoile de proteine se apreciază atât din punct de vedere al aportului global cantitativ dar şi calitativ.proteine de clasa I (complete). efortul. Menţin echilibrul proteic. leguminoasele uscate (2025%). Variază cu vârsta. pastele făinoase (10-15%) etc. asigură dezvoltarea organismului tânăr şi echilibrul enzirriatic şi hormonal. Aceştia sunt saturaţi în grăsimile animale şi nesaturaţi în cele vegetale. Se găsesc în proteinele din lapte.5%). Un gram de grăsime ars produce 9. Pentru a asigura un raport adecvat al aminoacizilor esenţiali este necesar să se asigure la adult cel puţin o treime din aportul total (după alţi autori jumătate).proteine de clasa a IlI-a (incomplete). Ceilalţi au fost denumiţi neesenţiali. care sunt cele din unele leguminoase uscate (fasole. în acelaşi timp şi în anumite proporţii. ouă. Acestea menţin echilibrul proteic. Pentru sinteza proteinelor proprii. brânzeturi. carne. adolescenţi şi femei în perioada maternităţii. stările fiziologice (graviditate. ouă şi brânzeturi. cc f U g s ti 1.2 LIPIDELE. ouăle (12%). Reprezintă constituentul preponderent al ţesutului adipos din organism (grăsimi depuse sub piele). 66 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ . corp/zi). Din acest proces rezultă CO2. sunt lipsite de unul sau mai mulţi aminoacizi esenţiali. reprezintă o sursă importantă de energie pentru organism. Este cunoscut că grăsimile vegetale care conţin acizi graşi I nesaturaţi (uleiuri de germene de . brânzeturile (13-28%). care au în structura lor aminoacizi esenţiali în proporţii optime. apă.

deci la ateroscleroză. ca acizi graşi nesaturaţi. deoarece într-un volum mic încorporează o mare cantitate de energie. Franţa. Majoritatea au gustul dulce. colesterolul (cu efectul aterogen cunoscut). adolescenţi. Ca şi aminoacizii. la indivizii care depun eforturi şi celor care lucrează la temperaturi joase. seu. Cele mai importante glucide sunt glucoza şi fructoza. favorizează evacuarea intestinului stimulând mişcările intestinului gros (peristaltismul).1 calorii. iar cele vegetale sunt lichide şi se mai numesc uleiuri. untură. seul topit (99-100%). unt.) conţin în schimb acizi graşi saturaţi care duc la depunerea colesterolului în peretele arterelor. lipidele sunt substanţe organice relativ complexe. dizaharide şi polizaharide. Glucidele reprezintă o sursă importantă de energie pentru organism. Dintre cele mai cunoscute menţionăm triglicerinele (grăsimile neutre). galactoza. Asupra acestora vom reveni.2. adăugate la mâncare au un rol antiaterosclerotic scăzând colesterolul din sânge. laptele (4%). hipertensiunea arterială. etc. Principalele funcţii ale lipidelor sunt: energetic (prin ardere. Glucidele mai sunt importante pentru metabolismul lipidelor şi . care au moleculă mică (monozaharide). Consumul crescut de celulozice măreşte peristatismul intestinal. Organismul are nevoie pentru sinteza grăsimilor proprii atât de acizi graşi saturaţi cât şi nesaturaţi. Un gram de glucide furnizează prin ardere 4. Grăsimile animale (carnea grasă. Grăsimile circulă în sânge cuplate cu proteinele în complexe denumite lipoproteine. hiperlipidemiile etc. împiedică concentraţia sărurilor biliare substanţe cu acţiune cancerigenă. uleiurile vegetale (99-100%). ouă. constituite din acizi graşi şi glicerol. acizii graşi pot fi esenţiali (linoleic. Acizii graşi prezenţi în alimente animale (lapte.) consumate j crude. Anglia. untura. în practică se va reduce consumul de untrură sau slănină etc. smântâra (20%). carnea grasă (15-30%). Denumirea de esenţial şi neesenţial se referă numai la capacitatea organismului de a-i sintetiza. ouă) şi conţin acizi palmitic şi stearic. brânzeturile grase (20-30%).3 GLUCIDELE SAU HIDRAŢII DE CARBON sunt substanţe organice formate din carbon. într-6 raţie normală lipidele trebuie să se afle într-o proporţie de l_ valoarea calorică a raţiei zilnice. Eliberarea energiei prin arderea glucidelor se face foarte rapid comparativ cu lipidele. Acest fenomen stă la baza unor boli deosebit de grave ca: infarctul miocardic. Lipidele sunt foarte utile în lupta contra frigului. favorizează cancerul de colon de 20 de ori mai frecvent decât în ţara noastră. slănina (70%). hidrogen şi oxigen.porumb. etc. carne) sunt principalii transportori de vitamine liposolubile (A. zaharoza (zahărul preparat industrial). alune (40-60%) etc. de floarea soarelui. unt. De aceea glucidele mai ales sub formă de glucoza sau zaharoza sunt recomandate la oamenii care prestează eforturi de mare intensitate şi de durată scurtă. Se găsesc sub formă de monozaharide. linolenic şi arahidonic). Grăsimile animale trebuie să reprezinte număr jumătate până la două treimi din totalul lipidelor din alimentaţia zilnică. într-o alimentaţie raţională trebuie păstrat un echilibru între grăsimile de origine animală (saturate. (glucidul din. cu acizi graşi neesenţiali) şi de origine vegetală (nesaturate. Cele mai importante surse alimentare de lipide sunt: untul şi margarina (80-85%).lapte). dar se vor menţine grăsimile din lapte. smântână. fiind indicate la oamenii care lucrează în medii cu temperaturi scăzute. Celuloza deşi nu suferă modificări în organism. cu acizi graşi esenţiali). mai ales la copii. untura (100%). E.15. Necesarul deTîpîde este crescut la copii.. untul. Grăsimile animale sunt solide la temperatura obişnuită. celuloza şi hemicelulozele (din vegetale) şi glicogenul (din muşchi şi ficat). etc. fosfolipidele (care au în componenţă şi fosfor). deci prin metabolizare eliberează energie) şi structural (intră în constituţia tuturor celulelor din organism). accidentele INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 67 vasculare cerebrale ischemice. Consumul scăzut de celulozice în SUA. şi se găsesc în sistemul nervos. de soia. Chimic. D. Germania etc.. şi se găsesc în grăsimi vegetale. combate constipaţia. amidonul (glucidul din legume şi cereale). 1. stări de graviditate. deci care necesită o sursă energetică rapidă (de exemplu sportivii). ouăle. nuci. K). Acizii graşi neesenţiali se găsesc în grăsimile animale (carne grasă.

Pierderea a 10% din apa organismului duce la moartea acestuia. leguminoasele uscate (50-60%).plămâni 300 ml Total 2500 ml Pierderea de apă declanşează reflexul de sete. pâinea (50%). Fără alimentaţie. care pot fi mortale (ex. . produse zaharoase. si ţă Bilanţul hidric al organismului este următorul: Aport (ingesta) Eliminare (excreta) . piele.apa dintre celule şi vasele sanghine şi limfatice (apa extracehilară).apă metabolică 300 ml . Când eliminarea apei nu se poate . produsele zaharoase (60-90%). . consumul exagerat este dăunător putând duce la insta68 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ larea obezităţii. Deşi ocupă ponderea . între aportul şi eliminarea de apă există o strânsă dependenţă şi un perfect echilibru.proteinelor. adică 55-65% din valoarea calorică globală. Cele mai dăunătoare sunt concentratele de glucide (zahăr. .fecale 150 ml Total 2500 ml .piele 750 ml .15. c Este adusă în organism ca atare sau cu alimentele.apă din alimente 100 ml. legumele şi fructele (5-20%) etc.urină 1300 ml . Fructele şi legumele verzi sunt foarte bogate în apă.4. iar cele mai recomandabile sunt cele provenite din cereale fructe şi legume (de tipul amidonului).băuturi 1 200 ml. Tabelul! V â fi n u P c< Ci CI fe u. şi îndeî plineşte roluri importante: j . 1 1. Nevoia de glucide pentru individul normal este evaluată la 4-8 g/kg corp/zi. gemuri. pastele făinoase (70-75%).este solventul tuturor substanţelor minerale.cea mai importantă în alimentaţia omului. Sursele cele mai importante de glucide sunt: zahărul (100%). în organism este repartizată atât în celule (apa intracelulară) cât şi în spaţiul extrai celular . O parte din apă rezultă din metabolizarea principiilor nutritive (proteine. Când pierderile de apă sunt foarte mari. dulceţuri.2. coma diabetică). . etc). glucide şi lipide) şi se numeşte apă de combustie. omul poate rezista şi o lună. APA.menţine constantă temperatura corpului (termoreglare) eliminând prin £ transpiraţie căldura care prisoseşte. Aportul sau ingesta trebuie să fie egal cu eliminarea sau excreta. s . plămâni etc). dar fără apă moartea se produce în câteva 1 zile. dislipidemiilor şi a diabetului zaharat. apar deshidratări grave. De aceea s-a spus pe bună dreptate că "lipidele ard la focul hidranţilor de carbon".dizolvă şi transportă la celule substanţele nutritive şi transportă resturile metabolice la organele de eliminare (rinichi. reprezintă mediul în care se desfăşoară toate reacţiile biologice din organism.

1. . . (ficat. aneurina) se găseşte în alimente de origine vegetală ca: cereale. frişca. gălbenuş de ou. spanac. B2. Lipsa vitaminei D. se găseşte în germene de cereale. Intră în structura hemoglobinei. După solubilitate se împart în vitamine solubile în grăsimi. mergând până la moarte. spanac. etc. duce la apariţia guşii. duce la apariţia cariilor dentare.Potasiul se găseşte în carne. ficat. salată. Lipsa. E. peşte. infecţii şi tulburări de creştere.Vitamina A. leguminoase uscate. se găseşte în ouă. poate duce la grave carenţe vitaminice din grupul celor citate. D. în special după administrarea abuzivă de antibiotice. unt. _ INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 69 între soidu şi potasiu există un strâns echilibru: scăderea sau creşterea unuia sau altuia. K. . acidul folie. . duce la hemoragii prin tulburări de coagulare (vitamina K are rol în coagularea sângelui). Vitaminele sunt preluate din alimente. sunt biocatalizatori. urzici. spanac.Fluorul. varza. brânzeturi. VITAMINELE. creier. . ceapă. ficat. . smântână. varză roşie. ouă. dar şi în unele vegetale ca morcov. numite liposolubile (A.5.Iodul. urzici. . Lipsa. se găseşte în carne. . se găseşte în ficat de peşte.Cuprul. (calciferol). participă la structura celulelor şi intră în constituţia unor enzime. lapte. splină. Se formează şi la nivelul pielii.Vitamina D. salată verde. B12. prune. fructe. . lapte. cereale. ulei de floarea soarelui. rinichi) leguminoase uscate.hidrosolubile (Bj. Se găseşte ca provi-tamină în ficat. apare rahitismul la copil şi ostemalacia la adult. lipsa sa duce la apariţia convulsiilor. se găseşte în ceai. sunt aduse în organism sub formă de clorură de sodiu (sarea de bucătărie). peşte. acidul pantotenic. mazăre verde. precursori care în organism se transformă în forma activă. poate sintetiza unele vitamine ca: Bb B12. ouă. pâine . se găseşte în alimente de origine animală. (retinol sau axeroftol) are o deosebită importanţă anticancerigenă. unele cereale). tulbură mtabolismul fosfocalcic. din provitamina D. roşii. C. viscere. duce la tulburări de vedere.15. muşchi) sau vegetală (spanac. lapte.Sodiul şi clorul. ouă.Magneziul.6. făină de peşte.Vitamin Bl (tiamina. Este principalul ion intracelular spre deosebire de sodiu. SĂRURILE MINERALE. iar lipsa lui în sânge duce la apariţia anemiei feriprive. care este principalul iod extracelular.2.Fierul. lapte. cafea şi ceai. biotina. vitamine şi hormoni. . legume. gălbenuşuri de ou. cereale. cereale decojite. leguminoase uscate. Are rol în reproducere şi funcţionarea ţesutului muscular şi nervos. Flora microbiană intestinală. acidul folie) Distrugerea florei intestinale. 1. lapte. carne. Este indispensabil funcţionării glandei tiroide. . care în cantitate foarte mică îndeplinesc funcţii foarte importante. cu apariţai rahitismului la copil şi a osteoporozei la adulţi. gălbenuş de ou. piersici. unt. pierderile importante ale acestor minerale prin vornismente sau diaree.). lapte.15. Sterilizarea florei intestinale prin utilizarea îndelungată a antibioticelor. etc. roşii. pun în pericol viaţa bolnavului.face în totalitate. urzici. . viscere. se găseşte în viscere (ficat. Lipsa din alimentaţie. pâine neagră sau intermediară.Calciul şi fosforul se găsesc în schelet. sub acţiunea razelor ultraviolete. Are rol în calmarea (sedarea) sistemului nervos central.Vitamina K. inimă. conopida. gălbenuş de ou. ciuperci. . unele legume verzi. dinţi şi sânge şi sunt aduse de unele alimente ca: lapte. gălbenuş de ou. aceasta se reţine în ţesuturi şi apare edemul (rolul important îl deţine sodiul). cartofi. K) şi vitamine solubile în apă.2. Când lipsesc din alimente. Uneori provin din provitamine. usturoi.Vitamina E. frişca. unele fructe. lapte. Are rol în absorbţia calciului şi a fosforului şi în depuerea acestora în schelet. cireşe. caise. se găseşte în alimente de origine animală. fasole boabe. smântână. . produce tulburări grave.

ouă. anemie severă cu tulburări nervoase grave. NOŢIUNI ELEMENTARE DE DIGESTIE Şl METABOLISM Pentru efectuarea funcţiilor vitale. măceşe.15. tărâţe de cereale.Vitamina B12 (ciancobalamina). se găseşte în ficat. Are rol în creştere. Dar principiile nutritive (factorii nutritivi) se găsesc sub forma unor combinaţii complexe. furnicături în membre) uneori lipsa. drojdia de bere). rinichi. Are rol complex în metabolismul celular. spanac. lapte. nuci.3. în stomac bolul alimentar este frământat şi îmbibat cu suc gastric prin mişcările peristaltice ale acestuia. dureri. ciuperci.Vitamina C. . caracterizată prin anemie. (rutina) se găseşte în citrice. inflamaţii. dar şi în ficat şi gălbenuşul de ou. La nivelul intestinului are loc absorbţia principiilor nutritive. drojdie de bere. pe care organismul le foloseşte ca sursă energetică şi plastică. alune. în cazurile de carenţă severă. Digestia începe chiar în cavitatea bucală. struguri. Lipsa. pătrunjel. spanac. . în funcţionarea unor glande endocrine şi a sistemului nervos. Ia parte la sinteza hemoglobinei şi are rol protector faţă de celula hepatică. degradează amidonul în componenţi mai simpli (dextrina şi maltoza). creier. hemoragii gingivale şi în diverse alte organe. caracterizată prin paralizia membrelor inferioare şi tulburări cardiace. Lipsa. care nu pot fi utilizate ca atare. creier) sau vegetale (cereale necordicate. Sucul gastric conţine doi fermenţi importanţi: pepsina . unde se continuă digestia începută în cavitatea bucală. combate anemia şi stimulează apetitul. Lipsa duce la leziuni ale limbii şi buzelor (zăbăluţă). ficat. împiedică apariţia hemoragiilor. . carne. sângerări gingivale. varză. Este deci nevoie de transformări până la elemente simple. împiedică depunere colesterolului. leguminoase uscate. inimă. Intervine în metabolismul glucidelor şi lipidelor cu furnizare de energie. restjurikjiedigerate trec în intestinul gros (colon) unde se definitivează digestia şi absorbţia. ficat. Proteinele sunt principalele substanţe plastice iar glucidele şi grăsimile. duce la apariţia anemiei pernicioase' (Biermer). . Ea interesează aici numai glucidele. vindecarea plăgilor. legume verzi. apar infecţii şi astenie. Scăderea în organism determină tulburări nervoase (insomnie. rinichi. peşte. varză. varză. Prin carenţă alături de alţi factori duce la apariţia pelagrei. duce la o boală gravă numită "beri-beri". Fermentul denumit ptialină sau amilază salivară. organismul are nevoie de energie şi elemente nutritive. care conţine un aminoacid triptofanul care este precursorul vitaminei PP. Are rol în arderea (metabolizarea) glucidelor şi proteinelor şi intervine în funcţionarea normală a sistemului nervos. se găseşte aproape în toate alimentele vegetale. nuci. prin consum de orez decorticat. albuşul de ou. lapte.Vitamina P. drojdie de bere. (acidul ascorbic). Intervine în metabolismul acizilor aminaţi în sinteza hemoglobinei. struguri. . (legume şi fructe) şi în proporţie redusă în cele de origine animală (lapte şi ficat). prin rect (anus) se elimină intermitent alimentele nedigerate (defecaţia). apare boala denumită scorbut. g s ti 1.Vitamina B6 (piridoxina). respiraţia celulelor şi măreşte rezistenţa organismului faţă de infecţii. Acestea îi sunt furnizate de alimente. în organism poate fi sintetizat şi din lapte. rinichi. Digestia. 70 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ .Vitamina B2 (riboflavina) se găseşte în drojdia de bere. Fărâmiţate mecanic prin masticaţie şi îmbibate cu salivă (bolul bucal) sunt propulsate prin esofag în stomac şi intestinul subţire. duce la hemoragii capilare. conopidă. Carenţa contribuie la aterogeneză şi duce la anemii şi infecţii. Intervine în permeabilitatea şi rezistenţa capilarelor. reprezintă prima etapă a transformărilor. în final.neagră.Vitamina PP (niacină sau nicotinamină) se găseşte în alimente animale (ouă. se găseşte în ficat. caise uscate. substanţe energetice. în apărarea contra infecţiilor. lapte. mere.

ficatul. carnea. secretat la nivelul mucoasei gastrice. în forma activă de către o enzimă intestinală. până la stadiul de polipep-tide şi chiar aminoacizi. în sânge se găseşte într-o concentraţie constantă (70-120mg%). Proteinele sunt degradate în intestin sub acţiunea tripsinei. brânza.T. fie depozitate ca substanţe de rezervă. o utilizare crescută a glucozei. Schematic insulina este secretată de celulele beta din insulile Langerhans din pancreas. Emulsionarea constă în transformarea lipidelor în particule foarte fine cu suprafaţă mare.Reglarea hormonală a glicemiei. .H. A.C. Pepsina devine activă numai sub influenţa acidului clorhidric. pâinea. Pepsina transformă proteinele în compuşi mai simpli. lactaza. în compuşi mail ■ INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 71 simpli numiţi dizaharide (maltoză. ceilalţi fiind hiperglicemianţi (hormonul soma-totrop hipofizar. fie pentru repararea ţesuturilor. dacă apare un supliment digestv de glucoza. aminoacizi pentru proteine şi acizi graşi şi glicerol pentru grăsimi. Astfel: laptele. . Aici intervin numeroşi hormoni. hormonii glucocorticosteroizi. proteine şi lipide. lactoză). alimentele astfel degradate trec în duoden. are loc procesul cunoscut sub numele de metabolism. Acesta cuprinde două componente: unul de sinteză (refacerea ţesuturilor din substanţe simple) numit anabolism şi altul de descompunere. reprezintă fracţiunea desprinsă din molecula de glicogen. Glicogenul din ficat nu este o masă anorfă. care transformă pepsi-nogenul inactiv în pepsina activă. Pentru a fi consumată la periferie. Aceştia sunt descompuşi de către unele enzime din sucul intestinal (maltaza. etc) în monozaharide (glucoza şi fructoză) formă sub care pot fi absorbiţi prin mucoasa intestinală. Prin pilor. Glucoza reprezintă principalul furnizor de energie pentru organism. La nivelul intestinului se produce şi descompunere lipidelor. va fi compensată prin accelerarea depolemirizării glicogenului. Labfermentul (presura) acţionează asupra cazeinei (proteină din lapte) pe care o coagulează. în ce priveşte autoreglarea. enterokinaza. Acest fenomen este valabil numai pentru glicogenul hepatic nu şi pentru cel depozitat în muşchi. pancreatic şi biliar.Autoreglare fizico-chimică. Invers. în prealabil lipidele sunt emulsionate de către sărurile biliare secretate de ficat şi depozitate în bilă. Tripsina este transformată din forma inactivă denumită tripsi-nogen. Deci glucoza utilizată de organism. Iată cum glicogenul este în permanenţă sintetizat şi utilizat. ouăle. legumele. Glucidele sunt degradate sub acţiunea amilazei pancreatice. unde se desăvârşeşte digestia sub influenţa celor trei sucuri digestive prezente aici: intestinal. De aici după nevoie. ritmul fiind dictat de intensitatea arderilor din organism. operaţie indispensabilă pentru digestia cazeinei de către pepsina. Aceasta se numeşte glicemie. Variaţiile mari sunt periculoase de aceea acţionează un sistem de reglare foarte eficace pe două căi: . de degradare energetică numit catabolism. în laboratorul central . Astfel se menţine glicemia în limitele fiziologice. Tot la nivelul stomacului continuă digestia amidonului sub acţiunea ptialinei salivare. Pentru a fi încorporate în ţesuturi şi celule şi pentru eliminarea resturilor neutilizabile rezultate din ardere. denumite albumoze şi peptone. se va produce o sinteză crescută de glicogen care va absorbi acest supliment. monozaharide (glucoza şi fructoză) pentru glucide. sunt dirijaţi în diferite sectoare ale organismului. După absorbţia la nivelul peretelui intestinal factorii nutritivi menţionaţi sunt transportaţi pe calea circulaţiei sanghine şi limfatice. produşii metabolismului glucidic. Sintetic glicogenul ia naştere din patru surse: glucoza alimentară. fie pentru producerea de energie. glucoza trebuie să fie în prealabil fixată sub formă de glicogen. să le descompună în glicerina (glicerol) şi acizi graşi. fructele şi grăsimile sunt transformate în compuşi simpli. Dintre aceştia numai insulina are efect hipoglicemiant. tiroidieni şi catecolaminele presoare (adrenalina şi noradrenalina).şi labfermentul. care permit enzimelor denumite lipaze.

în diabetul zaharat. Prin arderea grăsimilor rezultă bioxid de carbon şi o importantă cantitate de energie. aminoacizii nu se depozitează în organism. care se elimină prin urină. Creşterea azotului în sânge. Procesul se numeşte glicogenogeneză. forma activă care participă la interconversiunea metabolismelor. cu produşi intermediari comuni. aşa numite pietre de construcţie pentru sinteza proteinelor proprii organismelor. Aici are loc interconversiunea dintre metabolisme. fie se depun ca grăsimi de rezervă în ţesutul adipos subcutanat sau în jurul unor organe. creşte nivelul în sânge (hipergli-cemie) iar excesul este eliminat prin urină (glicozurie) apărând astfel boala denumită diabet zaharat.Din degradarea proteinelor rezultă aminoacizi cu rol plastic. Astfel cei doi acizi pomeniţi. Acţionează accelerând transportul glucozei prin membranele celulare şi activează unele procese metabolice (sinteza de glicogen. Pentru arderea lor în condiţii normale. Acesta este transformat la nivelul ficatului în uree. . Procesul de eliberare a glucozei din glicogen se numeşte (glicogenoliză). glicogenul este descompus şi echilibrul 72 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNA glicemiei restabilit. nu . Este transportată de sânge. bilanţ sau balanţa azotată). pe calea unor reacţii reversibile. Din degradarea proteinelor rezultă pe lângă bioxid de carbon şi apă şi amoniac. fie intră în constituţia componentelor celulare. Spre deosebire de lipide şi glucide. hiperazotemia apare în boli grave renale sau extrarenale. apă şi bioxid de carbon. care poate fi şi el oxidat mai departe. sau sunt arşi cu eliberare de energie. Celulele folosesc numai atât cât este necesar. Când glicemia tinde să scadă. între cantitatea de azot ingerat şi eliminat există un echilibru (echilibru azotat. Proteintele sunt singurele principii nutritive care conţin azot. De fapt aceşti acizi apar şi fiziologic ca stadii intermediare. De obicei există o predomi-nenţă a proceselor de transformare a proteinelor şi mai ales a lipidelor în glucide (gluco-neogeneză). fixată de unele glonbuline şi este inactivată la nivelul ficatului. cu eliberare de energie. Acesta este un mecanism biochimic adaptativ. prin interconversiunea metabolismelor. acţionează reacţii complexe. cum sunt corpii cetonici (acidul betaoxibutiric şi acidul acetilacetic). restul sunt dezaminaţi. prin care un principiu alimentar poate să se transforme în altul. în diferite reacţii intervine însă şi coenzima A. de lipide etc). este un acid cetonic simplu şi care este degradat în produşi finiţi CO2 şi H2O. S-a văzut că şi lipidele iau parte la ciclul Krebs. rezultă acidul uric care în cazuri patologice produce hiperuricemiile dintre care guta este cea mai cunoscută. glucoza nu mai poate fi arsă în totalitate până la bioxid de carbon şi apă. glucoza nu se mai transformă în glicogen. Pentru arderea lipidelor. Acesta este procesul aerobiotic. se face atât în prezenţa oxigenului (aerobioză) cât şi în absenaţa acestuia (anaerobioză). care dă naştere acetil coenzimei A. în lipsa insulinei. sunt ulterior transportate la ţesuturi şi resintetizate în grăsimile proprii organismului. iar ciclul de desfăşurare este cunoscut sub numele de ciclul Rrebs. diferite enzime. cu eliminare de energie. Ciclul Krebs este cheia de boltă a metabolismului intermediar. La ţesuturi. lipide sau proteine. organismul are nevoie de o anumită cantitate de glucide. Arderea glucozei la nivelul celulelor. în cursul tulburărilor metabolismului glucidelor (diabetul zaharat) apar şi tulburări ale metabolismului lipidic cu formarea de compoşi intermediari toxici pentru organism. în concluzie când glucoza sanghină tinde să crească. . ori de câte ori organismul are nevoie de energie. de proteine. un produs toxic. în caz de aerobioză. în condiţii de anaerobioză. Din rezerve sunt mobilizate. Astfel pot apare sau dispare cantităţi apreciabile de glucide. Din metabolizarea nucleo-proteinelor.în ceea ce priveşte grăsimile absorbite de peretele intestinal sub formă de glicerol şi acizi graşi. produs mai puţin toxic.Stimulul secret este hipeglicemia. La nivelul acestui ciclu se întâlnesc nu numai compuşi din descompunerea glucidelor. este nevoie de energie furnizată de arderea glucozei. surplusul este transformat în glicogen. dar şi cei rezultaţi din degradarea proteinelor şi a lipidelor. intervine în principal acidul piruvic din degradarea zaharurilor care. La acest nivel. degradarea glucidelor duce la un compus numit acid lactic. oxidaţi şi transformaţi în glucoza (neoglucogeneză).

normale pentru organism. coma diabetică. în care proporţia lor variază în limite foarte largi. apărând un produs intermediar. Creşterea concentraţiei plasmatice a colesterolului sau a trigli-ceridelor sau creşterea asociată. rezultă că prin digestie şi metabolism. 1. Sau separat patru forme majore de lipoproteine: . De aceea alimentaţia zilnică trebuie alcătuită prin asocierea mai multor alimente. Acestea sunt alimentele.lipoproteine cu densitatea foarte joasă (V. *** în concluzie la acest capitol. sunt transportaţi sub formă esterificată (triglicerine şi ester de colesterol). GRUPE DE ALIMENTE Hotărâtoare pentru o alimentaţie corectă. Creşterea lor în sânge se numeşte eetonemie iar în urină cetonurie. medicaţie.D.chilomicronii.L). pornind de la bioxid de carbon şi apă nu este posibil. Laptele şi derivatele de lapte 74 MANUAL DE MEDICINA INTERNA I 3. alimentaţie. Aceşti compuşi pot fi preluaţi de organismul uman fie direct prin consum de vegetale.15. Toate aceste tulburări. produşii finiţi sunt bioxidul de carbon şi apa. în ţesutul adipos şi colesterolul liber utilizat de celule în scop structural. fie circulă în sânge sub formă de macromolecule de lipoproteine. Plantele pot sintetiza compuşii organici din apă şi bioxid de carbon cu ajutorul energiei solare. Nu există un aliment care să cuprindă toţi factorii nutritivi în proporţii echilibrate. colesterol şi triglicerine. Carnea şi derivatele de carne 2.D. . O altă consecinţă a dereglării aportului de lipide şi glucide este obezitatea. în care excesul de lipide şi glucide se acumulează în depozite.4.mai pot fi degradaţi până la stadiul de produşi finali (acid acetic. Lipoproteinele sunt complexe de lipide şi proteine. Ouăle . în general lipidele sun dispue fie în ţesuturi (lipide tisulare).L) Rolul major al lipoproteinelor. Procesul invers de formare a factorilor nutritivi. La nivelul ţesuturilor. etc). Astăzi rolul hiperlipoproteinemiilor în geneza aterosclerozei este bine cunoscut. Toţi aceşti produşi se numesc Corpi cetonici.lipoproteine cu densitate înaltă (H. sedentarism. . trigliceridele şi esterii de colesterol sunt hidrolizate rezultând acizi graşi. cât mai ales valoarea nutriţională a dietei în totalitate.lipoproteine cu densitate joasă (L. Principiile nutritive nu se găsesc ca atare în natură. bioxid de carbon şi apă). este transportul lipidelor în sânge.L. factori genetici şi factori câştigaţi (stres. Atât acizii graşi cât şi colesterolul. Nu este atât de importantă valoarea nutritivă a fiecărui aliment în parte. cuplate. fie indirect prin consumul alimentelor animale care sau hrănit cu produse vegetale. o complicaţie foarte gravă în diabetul zaharat. acetona. în care proporţia de lipide variază între 50-80%. * Important la acest capitol este şi metabolismul lipoproteinelor. depozitaţi sub formă de trigliceride.L) şi . ci sub forma unor combinaţii complexe. deci hiperlipoproteinemia. Din punct de vedere nutritiv alimentele se împart în următoarele grupe: 1.D. Acumularea acestor acizi determină apariţia acidozei. sau hiperlipidemia reprezintă o anomalie biochimică în care joacă rol. apar în INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 73 cea mai severă complicaţie a diabetului zaharat. Ele sunt reprezentate de fosfolipide. este coexistenţa tuturor factorilor nutritivi.

Reprezintă o sursă importantă de proteine cu valoare biologică mare. CARNEA ŞI DERIVATELE DE CARNE sunt alimente excelente care. de proteine şi de vitamine. 1. provin de la mamifere. Zahărul şi produsele zaharoase 9. Carnea. Este deci un aliment indispensabil. dar laptele fiind sărac în fier. Legumele şi fructele' sunt singurele grupe de alimente care furnizează vitamine şi săruri minerale în cantitate suficientă. şunca. Cerealele şi derivatele lor 6.1. poate provoca anemii. O alimentaţie unilaterală sau cu predominanţa unor alimente duce. duce la apariţia cancerului de colon. păsări sau peşti. favorizează apariţia aterosclerozei. Astfel consumul crescut de produse animale. . Spre deosebire de acestea. rusesc. Un consum scăzut de cereale. glicogen. Excesul poate duce la hiperuricemii. excesul sau absenţa unora dintre ele pentru o perioadă mai lungă. este de obicei mai ridicată decât carnea propriu zisă. peştele şi preparatele lor. Referitor la viscere menţionăm că întrucât acestea se alterează rapid.4. Totuşi singure. acţionând antianemic. Trebuie evitată însă carnea şi derivatele bogate în lipide. ele sunt bogate în fier. în alimentarea dietetică nu se folosesc decât preparatele de carne cu durată scurtă de păstrare şi în stare foarte proaspătă. lebăr. pâinea şi derivatele de cereale între 24-45%. ouăle 3-4%. Fructele 8. legume şi fructe. mezeluri. De altfel. aşa cum se întâmplă în ţările industrializate. Ele sunt mai sărace în ţesut conjunctiv cartilaje şi apo-nevroze. fiind dăunătoare mai ales pentru organismul în creştere. vânătoresc etc.mezeluri cu durată scurtă de păstrare (circa 4 zile) deci cu grad mare de alterabilitate (crenvurşti. de vară ghiudem). cu sapiditate şi valoare nutritivă crescută au de asemenea o conservabilitate mai mare. Ficatul are un conţinut bogat în proteine. .4. vitamine şi săruri minerale. carnea mamiferelor devine indigestă dacă este păstrată cel puţin 24 ore. nu este suficientă. Laptele este un alimente complet. pastrama. şuncă de Praga) . LAPTELE ŞI PRODUSELE LACTATE. dar şi pentru organismul adult. Laptele şi brânzeturile reprezintă cea mai bună sursă de calciu.15. trebuiesc consumate imediat după sacrificarea animalului. glicogen. . Condimentele Combinaţia între aceste grupe într-o anumită proporţie este strict indicată. grăsimile aproximativ 12-17%. dar lipsindu-le calciul.mezeluri cu durată îndelungată de păstrare (salam de iarnă. Băuturile nealcoolice 10. administrarea lor. seama de toate aspectele menţionate pentru omul sănătos. conţin proteine la fel de valoroase ca şi cele din lapte.mezeluri cu durată medie de conservare (1-3 luni) cum sunt: salamul italian. Toate INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 75 tipurile de preparate de carne. condiţia apariţiei a numeroase boli. în ceea ce priveşte preparatele de carne (produse de carne.2. parizer. alimentele trebuie să fie administrate în următoarele proporţii: carnea şi derivatele sale 4-8% din aportul total caloric al zilei. costiţa. conserve de carne) trebuie să ţinem seama în folosinţa lor de durata de păstrare. zahărul şi derivatele sale 7-8%. Muşchiul ţigănesc. se pot folosi dacă sunt păstrate în condiţii corespunzătoare. un regim lactat prelungit. Valoarea nutritivă şi energetică a diferitelor tipuri de produse de carne. Superioare prin digestibilitate sunt carnea de pasări domestice (găină şi curcan). Astfel există: . Legumele şi leguminoasele uscate 7. laptele şi derivatele cam 10% în funcţie de vârstă şi toleranţă. de lipide. datorită cantităţii mari de acizi graşi polinesaturaţi. săruri minerale şi vitamine. nu oferă un regim echilibrat. 1. mai ales tinere şi de peşte. De aceea în raţia echilibrată ţinând. la dezechilibre nutriţionale.15.4. Viscerele sunt bogate în nucleoproteine. legumele şi fructele 17-18%. Grăsimile 5. la o vârstă din ce în ce mai tânără. unele cu risc vital.

cu valoare biologică ridicată. vitamine. Etapele preparării brânzeturilor sunt: coagularea. etc). principalul său glucid. toată celuloza şi cea mai mare parte din vitamina Bi. osificaţia. Proaspăt se poate consuma chiar şi crud. în funcţie de gradul de extracţie. Făina albă este în general mai săracă în proteine. Târâtele conţin o cantitate redusă de proteine. grăsimi concentrate în gălbenuş. chefirul. Margarinele sunt grăsimi mixte. iaurtul. în dietetică este de nepreţuit. cu acizi graşi esenţiali. care conţine mai puţine proteine. vitamine şi săruri minerale. Glucidele sunt reduse. denumite şi uleiuri (de măsline. Sunt larg folosite în alimentaţia dietetică. OUL este un aliment deosebit de valoros pentru alimentaţie. la care se adaugă lapte. necesar copilului. Reprezintă cam 50% din valoarea calorică a raţiei zilnice. dar care sub formă de fulgi .3. Dintre acestea mai utilizate sunt brânza de vaci sau oaie. grăsimi şi glucide. faţă de numeroasele sale calităţi nutritive. numite tărâţe). Consumul acestora poate duce la creşterea colesterolului în sânge şi la ateroscleroză.3 calorii). convalescenţi. anemici. semialbă. Are deci o valoare nutritivă mai scăzută.echilibrat. Grăsimile sunt şi un vehicul pentru vitaminele liposolubile.5. După gradul de cernere. toate celelalte trebuiesc evitate. enzime. De aici s-a ajuns la denumirea lui de "aliment medicament". grăsimea de porc (untura). Smântână este un derivat de lapte cu conţinut lipidic între 20-30%. caroten şi diverse arome. CEREALELE. Dintre aceste grăsimi menţionăm seul. gălbenuş de ou. germen de porumb. Datorită bogăţiei sale în factori nutritivi cu valoare ridicată este foarte valoros pentru copii. Un inconvenient este cantitatea crescută de colesterol (gălbenuş). făina are diferite grade de puritate (făina albă. sare.4. în acest capitol poate fi cuprins şi margarina. datorită bogăţiei sale în factori nutritivi indispensabili. Grăsimile vegetale. necesarul zilnic de lapte şi derivatele sale de 400 g. are loc procesul de panificaţie.4. GRĂSIMILE. dentiţia etc. săruri minerale şi vitamine). orzul care nu se foloseşte în panificaţie. Unii autori consideră. Cu excepţia untului. acidifiere sau cu ajutorul lactfermentului. Când oul se învecheşte î-şi pierde calităţile nutritive şi poate deveni chiar nociv. dar este mai uşor de digerat. deshidratarea şi maturarea (fermentarea).4. denu-triţi. proteine. care se numeşte popular cheag). Dintre produsele lactate dietetice. din amestecul de grăsimi animale de calitate superioară (unt) şi uleiuri vegetale. sunt larg utilizate.4. având o indicaţie specială pentru muncitorii care prestează activităţi grele la temperaturi scăzute.15. Este de preferat dieta cu ouă fierte moi. au un mare aport energetic (un gram egal 9. dospirea şi coacerea pâinii. Conservele de lapte sunt reprezentate prin laptele condensat şi laptele praf (4-6% apă). conţin acizi graşi polinesaturaţi. telemeaua şi caşcavalul. Conţine în proporţii optime minerale. Conţine proteine de mare valoare biologică. ovăzul care este o cereală furajeră. care presupune prepararea aluatului cu drojdie de bere şi sare.15. untul este produsul lactat din produsul smântânii cu conţinuţi lipidic de 82-85%. Gustul dulce este imprimat de lactoză. variază şi compoziţia chimică a făinii. un aliment necesar. se utilizează laptele bătut. Aceste neajunsuri sunt minore. soia. untul şi grăsimea de pasăre. Dintre celelalte cereale menţionăm secara. intermediară şi neagră). Un volum mic de lipide. 1. glucide. floarea soarelui. 1. Laptele este sărac în fier (predispune la anemii feriprive). lipide aproape deloc. favorizând creşterea. foarte utili în alimentaţia dietetică. eliberează o cantitate mare de energie. 1. (proteine.15. bogat în sodiu (deci contraindicat în bolile în care se indică restricţie sodată) şi sărac în vitaminele C şi B1. Cea mai folosită este 76 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ făina de grâu obţinută prin măcinare şi cernere (separarea de componentele de înveliş ale grăuntelui. Există după cum s-au mai spus grăsimi animale (de obicei solide) cu acizi graşi saturaţi şi fără acizi graşi esenţiali. într-un volum mic conţin cantităţi importante de substanţe nutritive. adolescentului. care îl fac indispensabil în alimentaţia copilului sănătos sau bolnav. brânzeturile sunt derivate de lapte obţinute prin coagularea cazeinei (prin fermentaţie lac-tică. dar mai bogată în amidon decât făina neagră. Pentru a fi transformată în pâine. minerale şi vitamine. obţinute pe cale sintetică.

sfecla. alune. mere. . . Au valoarea alcalinizantă (ca şi legumele). este sărac în sodiu (util în regimurile hiposodate severe. praz. Consumul de legume proaspete. . mazărea).—: . varza. . Cunoaşterea proporţiei de glucide din fructe. ceapă. Pentru prevenire se recomandă: . larg întrebuinţate în alimentaţia omului sănătos şi bolnav. Vasele de fiert din cupru sau zinc. vişine. . este mult utilizat ca fiertură cu lapte în alimentaţia dietetică a copiilor şi convalesşcenţilor. ţelina). ca regimul Kempner). fără aminoacizi esenţiali. mazărea verde. piersici. verdeţurile. ceapă.să se respecte timpul de fierbere.1-5% glucide conţin: salata. sunt alimente de origine vegetală. Reîncălzirea ca şi păstrarea îndelungată duce la pierderi vitaminice. laxativă. vinetele.15-20% conţin: cartofii. fasolea. ca salată de fructe sau ca sucuri (neutralizează aciditatea gastrică). lintea şi mazărea uscată. prune. carotele. . pere bergamotte. sub formă de făină de porumb. în trecut alimentaţie tradiţională în ţara noastră. varză). vitamina C. în timp ce cartofii fierţi în coajă nu-şi pierde aprope deloc vitamina C. LEGUMELE. Deoarece în unele diete. de fructe şi ape minerale. Existenţa unui strat de grăsime deasupra legumelor. în raport cu cele care fierb mai greu (la început) şi terminând cu cele care fierb mai repede. cu celulozice reduse şi azot puţin. Mă-runţirea lor duce la creşterea pierderilor de vitamine. fierţi măruntiţi pierd 90-92% din vitamina C. reduce de asemenea pierderile vita-minice. mineralizantă. caise. săruri minerale. struguri. castraveţii. diuretică. Porumbul. fragi. budinci.5-10% glucide conţin: fasolea verde.de ovăz. colagogă (stimularea funcţiilor hepatice) şi vitaminizantă. deoarece zeină conţinută în porumb este o proteină de calitate inferioară.legumele să fie puse la fiert în apă clocotită. în glucide cu moleculă mică. prazul. în schimb proteinele şi lipidele sunt foarte reduse. salată verde). Conţin o mare proporţie de apă (75-90%) şi mai ales glucide cu multă celuloză. ţelina. spălate şi tăiate cu puţin înainte de a fi puse la fiert. .6.legumele să fie curăţate. Astfel. De aceea se recomandă ca legumele. are un conţinut crescut în amidon (80%). roşiile. După conţinutul în glucide se deosebesc: _ fructe care conţin 5% glucide: pepene verde.fructe care conţin 10% glucide: căpşuni. prune coapte. fierberea să se facă în vase acoperite. este foarte utilă pentru diabetici. . morcovii.fructe care conţin 15% glucide: mere ionatane. INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 77 1. acoperă nevoile de săruri minerale ale organismului.7. hreanul. vermifuge (usturoi. soteuri. bamele. smeură.legumele să nu fie păstrate de la o masă la alta. treptat.4.15. se păstrează mult mai bine decât în supe.fructe care conţin 20% glucide: banane. în celulozice. în general fructele sunt bine digestibile şi pot fi consumate proaspete ca atare. valoarea biologică este scăzută. Pe lângă valoarea nutritivă au şi o mare valoare terapeutică: aperitive (ţelina. diuretice (sparanghel.4. în sfârşit orezul. duce la pierderea a 60-80% din conţinutul vita-minic (în special vitamma C) şi de săruri minerale. Trebuie să se ţină seama că prelucrarea culinară incorectă. vitamine. ca de exemplu în diabet sunt foarte utile. cireşe. i . este necesar să fie cunoscute grupele de legume în raport cu proporţia de glucide conţinute: .15. şi diverse arome. FRUCTELE. Conţinând multă celuloză sunt şi laxative. depurativă (ridichii. grepfuri şi lămâi. Deşi are valoare calorică ridicată. este şi astăzi utilizat la prepararea mămăligii. dovleceii. sunt alimente deosebit de importante datorită bogăţiei lor în apă.în borşuri sau ciorbe. 1. etc. obezi etc. fierberea îndelungată distruge vitaminele. Legumele se pot consum crude ca salate sau fierte ca pireuri. Legumele conţin în cea mai mare parte vitamine şi săruri minerale. să se adauge direct în apa clocotită. . portocale. favorizează distrugerea vitaminelor.

Că-ciulata.care constă în tranşarea cărnii. condimente picante (piper. minerale 4%.5. cardiovasculare. bolilor care se datoresc în bună parte. Gastronomia. levuloză). cele mai cunoscute sunt: apele de la Borsec. Dintre ceaiuri. trebuie să devină mai uşor de digerat şi să aibă un aspect şi un gust plăcut. alimentele nu trebuie să devină iritante sau nocive.prin tehnicile culinare se urmăreşte profilaxia sau vindecarea diferitelor afecţiuni.etapa preliminară . utilizându-se rântaşuri dietetice. renale).15. cuişoare. într-un volum mic. . După acest control urmează. scorţişoară.1. îndepărtarea părţilor necomestibile etc. Bodoc. lipide 22%. conţin. proteine 4%. mărar. Enumerăm câteva obiective ale gastrotehniei: . gust plăcut. reprezintă tocmai această artă a pregătirii alimentelor într-un mod cât mai plăcut. poate avea consecinţe incalculabile. ceaiurile. se obţin prin rafinarea industrială şi conţin multe glucide cu moleculă mică (glucoza. diabetului zaharat şi a altor boli de nutriţie.10. Sucurile de fructe şi de legume (roşii. anason) şi condimente saline (sarea de bucătărie.15. spălarea legumelor şi fructelor. cafea. 1.4. Pregătirea alimentelor a devenit de-a lungul istoriei sale.4.alimentul după preparare. care duc la pierderi importante de vitamine . Olăneşti.metodele culinare nu trebuie să distrugă sau să micşoreze în alimente factorii de nutriţie pe care acestea le conţin. ceapă. acid citric sau sare de lămâie). vanilie. . cacao). tremurături. leuştean. mai ales. 1. Covasna. BĂUTURILE NEALCOOLICE. ienibahar. zaharoză. mai atrăgător. . sucurile de fructe şi de legume. Buziaş. exteriorizate la suprafaţa solului. Sunt utilizate condimente acide (oţet. Se cunosc neajunsurile spălării îndelungate şi tăierii alimentelor în bucăţi mici. cacao). pentru om. 1. în ţara noastră se găsesc numeroase izvoare de ape minerale cu indicaţii terapeutice în diverse afecţiuni (gastrointestinale. este necesară cercetarea stării lor de salubritate. Dintre băuturile stimulante (ceai. Dintre acestea. Nu se va renunţa la rântaşuri. glucide 64%. oferă o valoare calorică ridicată.15. aliacee (usturoi. boia de ardei). NOŢIUNI ELEMENTARE DE GASTROTEHNIE Dintre diferitele vieţuitoare.8. cafea. pătrunjel. Consumul tot mai mare de glucide şi produse zaharoase. siropurile şi băuturile stimulente (ceai. a obezităţii. hepatobiliare.15. muştar. numai omul prepară alimentele în diferite moduri. sunt ingrediente care conferă preparatelor culinare. etapa de preparare a alimentelor . PRODUSELE ZAHAROASE. apele minerale. Apele minerale provin din apele subterane. hrean). înainte de prepararea alimentelor. Se încadrează în acest capitol apa potabilă. etc). insomnie. Alt inconvenient este dezechilibrul tiamino-glucidic (consum crescut de glucide şi redus de vitamina B^ Trebuie amintită şi acţiunea cariogenă a produselor zaharoase. este strâns legat de frecvenţa în creşterea aterosclerozei şi complicaţiilor sale. insistăm asupra efectelor nocive ale excesului de cafea (nervozitate. aromate (chimen. cimbru. unei pregătiri culinare neraţionale (sosuri cu rântaşuri prăjite în grăsime etc). Zahărul este un produs obţinut fie din sfecla de zahăr (în ţara noastră) sau din trestia de zahăr. etc. 78 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Gastrotehnia. virtuţi terapeutice au ceaiurile medicinale. o adevărată artă.prin pregătire culinară.4. CONDIMENTELE. tahicardie. Consumul de alimente alterate. pentru a "le mări sapiditatea şi diegestibilitatea. foi de dafin.9. morcovi. varză albă) sunt de asemenea preparate dietetice. cea mai importantă sursă de sodiu în organism). este ştiinţa care studiază toate trasformările suferite de alimente în cursul preparării lor prin diverse tehnici culinare şi totodată influenţa acestor transformări asupra stării de sănătate a omului. Ciocolata are o valoare calorică şi nutritivă ridicată. dar se va modifica tehnica dăunătoare de preparare.

Bl). E.(legume şi fructe). uni aminoacizi. Prin tratament termic. Legume şi fructe Cartofi 244. salatele. timp cât mai scurt.01 258. . untul. Tratamentul termic reprezintă etapa decisivă în arta culinară. Lapte şi preparate Lapte 130. vitamine şi săruri minerale).92 4-8 III. Ouă Ou de găină integral 86.pregătirea să se facă cu puţin timp înaintea tratamentului termic sau pregătirii culinare. Iată un exemplu de rântaş dietetic: INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 81 Tabelul care urmează.70 Brânză telemea de oaie 126. obezitatea. Pregătirea prin prăjire în grăsime. care scurtează timpul de prelucrare şi micşorează pierderile de substanţe nutritive (vitamine hidrosolubile). ateroscleroza şi complicaţiile sale dar şi la persoanele vârstnice. precum şi evitarea reîncălzirilor repetate.frigerea şi coacerea manopere care nu sunt contraindicate. peşte şi derivate Carne de vacă slabă 109.23 . fie prin introducerea în apă clocotită de la început.reducerea la minimum a îndepărtării părţilor externe ale legumelor şi fructelor. ca ulcerul.96 86. brânzeturile şi uneori ouăle. de aceea dacă nu se poate renunţa la el se poate modifica tehnic. pot fi consumate în stare crudă. Carne. Aceasta din urmă este superioară. se pot pierde factori nutritivi hidrosolubili (glucide cu moleculă mică. Rântaşul este însă foarte răspândit în bugătăria românească prin tradiţie şi obişnuinţă.prăjirea (introducerea în grăsime încinsă) este total contraindicată atât la omul bolnav cât şi la cel sănătos. la temperatură maximă. se recomandă: .53 8. este distrugerea unor factori nutritivi sensibili la temperaturi ridicate. . constau în: . A. Pentru micşorarea acestor pierderi se recomandă fierberea legumelor în vapori de apă sub presiune. fie prin creşterea treptată a temperaturii apei. faţă de numărul global de 2900 calorii din lista de alimente cu procentul indicat de proporţiile alimentaţiei raţionale. . în vase speciale. Un alt efect nedorit. oferă posibilitatea comparării procentului fiecărei grupe de alimente. . Pentru prevenirea s-au micşorarea acestor neajunsuri. reclamă o prelucrare termică. toxici şi se degradează vitaminele. precum şi a oxigenului (vitaminele C. . uleiul.fierberea în apă. colecistitele. Cele mai cunoscute tehnici de gastrotehnie în ceea ce priveşte tratamentul termic. deoarece în acest mod apar compuşi dăunători.87 7-35 II. Pentru reducerea parţială a acestui inconvenient se recomandă fierberea în vase acoperite ermetic.96 2. trebuie evitată în general şi în special în diferite suferinţe digestive. Tabelul II Calorii Calorii Realizat Indicat de total conform alimentaţia listei de raţională alimente % % I.99 3-4 IV.fierberea în vapori supraîncălziţi sau înăbuşirea.83 257. majoritatea alimentelor. .evitarea fragmentării legumelor şi altor alimente în bucăţi prea mici. Dacă fructele.10 8.evitarea spălării îndelugate sau menţinerea alimentelor mult timp în apa de spălare.03 Mezeluri 150.

00 182.00 180.60 0.00 6.25 1.230 21.60 48.39 3.13 0.50 21.38 0.300 866.830 150.960 224.52 7-8 366.00 0.62 12-17 82 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNA •f Denumirea Grame Proteine Lipide alimentului g g Lapte normalizat 200 7.40 18.20 39.00 1.36 1. Pâine şi celelalte derivate din cereale Paste făinoase Făină de grâu Pâine albă VI.84 71.18 0.090 108.01 18.840 180.27 1.35 501. Grăsimi Unt Ulei de floarea soarelui ■ 21.71 4.69 185.30 866.000 86.68 0.27 5.00 7.60 13.25 186.90 26.70 1.30 0.50 0.30 0.34 9.00 Brânză telemea de oaie Parizer-crenvurşti Paste făinoase obişnuite Făină de grâu.67 17.250 186. Produse zaharoase Gem de prune Zahăr VII.700 126.50 7. extracţie 75% Pâine albă Unt 40 50 30 50 350 25 7.00 1 153.04 Glucide g 9.73 25-45 276.00 2.56 6.010 109.34 205.51 24.00 5.Morcovi Albitură Ţelină Ceapă Varză albă Bulion de tomate Mere V.069 178.06 178.35 9.50 20.02 0.68 36.88 Calorii 130.99 9.990 9.28 17-18 108.60 22.25 12.08 0.00 0.62 16.510 Carne de vacă slabă 150 Ulei de floarea20 soarelui Ou de găină integral 50 Cartofi maturi Morcovi Ţelină Ceapă 300 50 10 25 .12 0.620 1.

31 1. ouăle şi laptele sunt importante surse de vitamine şi săruri minerale. lapte.5 mg/zi. Vitamina E.06 X 100 : 2901 = 60.35 X 80. Vitaminele din complexul B se găsesc atât în alimentele de origine vegetală cât şi în unele de origine animală. pentru ca digestia să desfăşoare în condiţii bune şi să nu împiedice odihna de noapte.754. potasiu 3. Astfel Vitamina A 5000 U.2 g. ou. indicate atât în alimentaţia omului sănătos cât şi a celui bolnav.690 185. Câteva exemple mai semnificative. 5-10% la gustarea de la ora 11. (ulei din unele specii de peşte.37 .23 3. O mare parte este adusă cu alimentele.I. Vitamina B2 2-2.Varză albă Bulion de roşii Mere Gem de prune Zahăr 100 30 300 30 50 1. 50-150 mg/zi. Vitamina B 1.28 17. între aportul şi eliminarea apei trebuie să existe un echilibru.00 24.18 - 0. g.010 18. fosfor 1.340 205. Vitamina C. care trebuie administrată în anumite proporţii. 300 ml) rezultă din arderile metabolice ce au loc în organism. în sfârşit alimentaţia zilnică trebuie să conţină şi o anumită cantitate de fibre (celuloză). lipsa de sodiu provoacă oboseală musculară şi depresiune neuropsihică. de vitamina C scorbutul. 4. Vitamina D 400 U. cu rol protector. pătrunjel.84 g.5 mg/zi. de vitamina A boli de ochi. fără a se mai apela la calcule.82 0.06 = 2901.74 X 100 : 2901 = 25.3 4. soteuri de morcovi. iar. lactate. 2-3 mg/pe zi (germene de cereale. Nevoile zilnice ale organismului sunt de 2500-3000 ml/zi. Fructele şi legumele verzi. în general raţia calorică se repartizează astfel: 15-20% la micul dejun. cea de iod măreşte glanda tiroidei (guşă).14 1. ardei). etc.350 71. cât şi prin cele de origine vegetală.5 mg (peşte.1 9. Conţine 50% . fier 18 mg. Drojdia de bere.2. Nevoile zilnice de elemente minerale ale adultului sănătos sunt: clor 6 g. carnea. Nevoia de vitamine este asigurată prin alimentele de origine animală. Vitamina C se obţine prin consumul de fructe şi legume verzi. în ceea ce priveşte numărul de mese pe zi se recomandă 5-6. magneziu 0.94 X 427. necomestibile.00 0 4. deci sunt indispensabile în alimentaţia zilnică.40 50. . lipsa de vitamina D rahitismul.82 X 2901.000 96.08 0.5 mg/zi (legume verzi).I. fluor 1 mg. unt. Prezentăm mai jos câteva alimente cu deosebită acţiune vitalizantă. calciu 0.32 g.61% 752. gălbenuş de ou).93% 1.000 Calorii din proteine Calorii din lipide Calorii din glucide 395. ulei de floarea-soarelui şi pâine intermediară). produse de lipsa acestor substanţe: lipsa de fier provoacă anemia feriprivă. 1. Clorura de sodiu trebuie adăugată zilnic sub formă de sare de bucătărie.74 + 1 754. Masa de seară se va lua cu cel puţin două ore înainte de culcare.1 395 + 725. însuşindu-se posibilitatea de a stabili "din ochi" alimentele şi cantităţile respecive.2 g. Aceste sunt foarte utile în diabet şi pot fi consumate de la vârste fragede până la adânci bătrâneţei. ficat. lactate.44% INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 83 După câteva săptămâni de practică se va putea respecta raţia calorică. Vitamina B6 2 mg/zi. sodiu 4 g. Vitamina PP 15-26 mg/zi. 35-45% la masa de prânz şi restul după amiază şi seara. Vitamina K 0.03 X 100 : 2901 = 13. sulf 1. cealaltă este ingerată ca atare sau sub formă de băuturi şi numai o mică parte (cea.48 41.

Este mai puţin eficace decât drojdia de bere. .7. etc. Se spală şi se umezesc boabele în următoarele câteva zile. Se indică mai ales persoanelor după 60 de ani. Nu se păstrează mai mult de 24 de ore.proteine foarte digestibile. prin tratamentul cu sodă caustică. 60 mg provitamina A. slăbiciuni. 17 vitamine (grupa B în totalitate) şi mult ergosterol (provitamina D).7. soteuri de legume etc. zilnic o jumătate până la o linguriţă de cafea. anemie. iar la adulţi 2-3 linguriţe la mese. Ilustrăm rolul dietei în tratamentul diferitelor boli. minerale. Este indicat. Polenul. Conţin proteine. 240 mg calciu.a. Excesul este demineralizant. lactaţie. prezentând cele mai importante diete. Se consumă ca atare sau sub formă de suc. Este o variantă a dietei hidrice. împiedică îmbătrânirea precoce. în locul apei se preferă infuziile uşoare (mentă. Prelungeşte viaţa şi întârzie seneşcenţa. Nu are însă suficient calciu. . Se prepară punând grăunţe de grâu într-o farfurie şi se acoperă cu apă. multe săruri minerale (fier. sucuri de fructe. Favorizează digestia şi reglează funcţiile intestinale. Vitamina C este redusă. timp în care bolnavul va sta obligatoriu la pat. bulion de legume. 100 g pătrunjel conţine 200 mg vitamina C.bulionul de legume este mai uşor tolerat. protejează flora intestinală atât de utilă organismului. apă de orez. | ■ • -x : 1. tei. muşeţel. Se mănâncă la începutul mesei şi se mestecă bine. conţine vitamina B. carbonat de sodiu sau acid clorhidric. etc) proteine complete care conţin toţi aminoacizii esenţiali etc. . ceaiuri. fractionate şi va dura numai câteva zile. apă cu zeamă de lămâie sau portocale. magneziu. vitamina B şi E.15. boli oculare ş. Se administrează în doze de o linguriţă pe zi la copii şi 1-2 la adulţi şi bătrâni la fiecare masă. Se măreşte doza în caz de oboseală. sarcină. cafea sau ceai cald. dar valoarea nutritivă este nulă. proteine.1 DIETA HIDRICĂ constă în introducerea în organism a unei cantităţi mai mari de apă sau lichide (apă minerală. La copii se administrează 1 -4 linguriţe pe zi după vârstă. Drojdia de bere obişnuită. Se recomandă 10 zile 5-6 linguri de iaurt zilnic şi apoi pauză 5-6 zile. magneziu. la convalescenţi. Se administrează diluat în apă. cum se întâmplă în industrie. etc). Este uşor laxativ. dietele din cele mai importante boli. factori de creştere şi pigmenţi. Este un excelent antiseptic şi se administrează în rahitism. Cantitatea nu va depăşi 2 1 pe zi. o cantitate excepţional de mare de glutation (o proteină sulfurată cu importanţă în oxidoreducere şi în rezistenţă la infecţii) 14 minerale esenţiale. decocturi. enzime. săruri de calciu şi proteine. este un aliment cu totul deosebit. pierde 70% din vitamine. După 24 de ore vara şi 36 iarna.-"■■'. grăsimi. La început vom enumera dietele cu caracter mai general şi în partea a doua. tuberculază. Nu se fierbe pentru că astfel se distrug vitaminele. fructe de măceş). în stări depresive. Este indicată la denutriţi diabetici (previne instalarea polinevritelor) şi la sportivi (favorizează rezistenţa şi asigură eliminarea toxinelor din organism). este un condiment foarte bogat în principii nutritive. o serie de hormoni. 19 mg fier. bulion. Compensează carenţele în factori nutritivi şi contribuie la mai buna utilizare a glucidelor. zaharuri. Germenele de grâu. iaurt.15. NOŢIUNI ELEMENTARE DE DIETĂ ÎN UNELE BOLI Prin dietetică se înţelege tratamentul bolilor prin alimente (dietă). Este o sursă naturală im84 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ portantă de fier. Astfel împiedică putrefacţia intestinală. Are şi un rol protector pentru ficat. oligoelemente.■. bobul se umflă. Datorită acidului lactic şi bacteriilor pe care le conţine. conţine produse fosfatice. Este contraindicat în hipertensiunea arterială. anemie. amestecată în supă. prin acidul lactic conţinut. deoarece conţine mult calciu. anemii. 1. tulburări de creştere. . Redă în câteva zile vigoarea persoanelor deprimate. De aceea se indică consumarea drojdiei de bere cultivată pe cereale. Iaurtul. . şi reface denutriţia. toate vitaminele. se va administra în doze mici. favorizează dezvoltarea copiilor bolnăvicioşi. lapte. Pătrunjelul.

fie sub formă de sucuri naturale.a. laptele şi laptele praf. 1. Se recomandă în: ateroscleroză şi complicaţiile ei. unt. REGIMUL HIPERCALORIC. Se contraindică restricţia salină severă. Regimul hipercaloric este o dietă cu indicaţii precise: toate formele de denutriţie (diaree cronice. sosurile. trei 3 g sare sau 30g zahăr. REGIMUL HIPERPROTIDIC. perioada de creştere sarcină sau lactaţie. se foloseşte în unele boli digestive.7. Nu sunt permise exagerările.7. tuberculoză ş. este un regim cu peste 1. apă rece şi când boabele s-a umflat se adaugă 500 ml apă fiartă şi se fierbe în continuare 20 de minute.7.5 1 suc proaspăt de roşii sau de citrice. 1. combinate cu dulciuri. 1. Toate aceste diete sunt indicate în cazuri speciale: unele boli infecţioase sau toxice INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 85 acute.apa de orez.7.2. Se disting 3° în funcţie de severitatea reducerii proteinelor: -Regimul moderat hipoproteic (60 g proteine zilnic) . lipide. cardiovasculare şi în special în obezitate. în care se consumă cantităţi mari de alimente fără indicaţie. insuficienţa cardiacă şi unele forme severe de hipertensiune arterială. se menţine echilibrul între compoentele raţiei. (proteine. Se mai foloseşte dieta prin zile de lapte. dislipidemii. neoplasme. strugurii. iar mesele vor fi mici şi fractionate. peştele. albuminurii.15. în munci grele.Regimul sever hipoproteic cu 40-50 g proteine zilnic şi . se va ţine cont de preferinţele bolnavului se vor folosi condimente neiritante.4. Acest regim regenerează ţesuturile.. Forma cea mai cunoscută. în caz de toleranţă redusă se amestecă laptele cu ceai sau carbonat de calciu (1 linguriţă la 250 g lapte). tuberculoze). putând duce la complicaţii severe. sau 1200 g fragi (310 calorii) sau 1. glucide). Raţia hipercalorică se va realiza în special pe seama glucidelor şi grăsimilor (făinoase. Sunt interzise însă zahărul. stări febrile prelungite. litiaza biliară. dacă nu sunt contraindicaţii. fructele oleaginoase.5 g proteine/kg corp/zi. litiaza renală. carnea grasă. dulciurile. ouăle. . guta. Se poate menţine la adult această dietă cel mult 5 zile.dieta hidrozaharată este altă variantă. laptele. etc). Este indicat la bătrâni cu azotenie normală. miere. Se adaugă 50 g zahăr la 1 1 apă (20 calorii la litru).15. prunele. este indicată în cazuri de diaree mai ales la copii şi se prepară astfel: 2 linguri de supă de orez boabe. (1 1 lapte egal 6-800 calorii cu proteine de valoare biologică mare). altă variantă. Dieta se poate menţine numai câteva zile. (Cu peste 15% proteine raţia zilnică) se folosesc alimente bogate în proteine cum sunt carnea. Când este cazul va fi şi hipocaloric. undelemn. 1. Nu este acelaşi lucru cu excesul alimentar. Se individualizează suplimentul caloric. pastele făinoase. . prăjiturile.6. REGIMUL HIPOCALORIC.Regimul extrem cu sub 40 g proteine (în jur de 20 g) Regimul hipoproteic este indicat în bolile renale cu retenţie azotată. unele a¥ec-fiuni severe cardiovasculare şi renale. obiezitate. dulceaţă. glicozurii. hipertiroidism. boli cu febră mare. în practică se recomandă 1 kg mere (400 calorii/zi).1. etc). Valoarea nutritivă este a zahărului (120 calorii). nefroza lipoidică.15. anemii. Se filtrează printr-o pânză deasă şi se adaugă după caz. Regimul va fi bogat în glucide şi lipide. mese mici şi repetate.3. Regimurile vor fi variate. în nefroza lipoidică. are o deosebită importanţă şi o largă utilizare. se pun în 500 ml. comportă limitarea proteinelor. sub 2-6 g cloruri de sodiu în 24 de ore. etc.dieta cu suc de fructe aduce multe vitamine . REGIMUL HIPOLIPIDIC (hipocolesterolemiant). Dacă se urmăreşte şi scăderea sodiului se exclud brânza. în denutriţie cu anumite recomandări (alimentaţie variată.5. iar mesele vor fi vii şi frecvente.15.7. constă în zile de fructe sau de legume care se administrează fie ca atare. sarcina. brânza. 1. boli de nutriţie ca guta şi obezitatea. în regimul de 1000-1200 calorii pe zi se pot consuma la discreţie legume cu puţine glucide. tratamentul cortizolic. REGIMUL HIPOPROTIDIC. acidoza diabetică. supuraţii. restabileşte metabolismul normal şi completează peirderile.

dulciuri cu grăsime şi ou. sucuri de fructe şi legume. pepene verde. 86 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ . rasol sau perişo-are dietetice.Dulciuri sub formă de budmci (fără unt sau smântână). iepure slab. Curativ se prescrie în ulcerul gastro duodenal. biban.ouă sub formă de gălbenuş sau în preparate. La omul normal se recomandă 1/3 1 lapte/zi. viţel. numai albuşul fără restricţii (sufleuri. cireşe timpurii. castraveţi. morcov. ouă. preparate fie ca salate. peşte slab (lin. prăjituri cu fructe oleaginoase. hipercolesterolemie. roşii. de peşte gras. spume. ardei. diuretic. orez. 1. mezeluri.7. vinete. arahide. migdale. . supe de legume. cu conţinut redus în glucide şi fără lipide: spanac. sau preparate de carne slabă sau peşte. alcalinizant uşor digerabil şi uşor laxativ (lactoza). seu. Alimente permise: . ciroze indiferent de formă sau stadiu. 11 lapte furnizează 600 calorii. . cartofi. curmale.carne şi derivate: carne slabă de vacă. etc). spume de albuş. sosuri dietetice. . orez cu lapte. şalău. căpşuni. ţelina. ciocolate. la copil sau adolescent şi 1/2-3/4 1 lapte/zi la femei care alăptează sau gravide. creme.făinoase: gris. bezele. preparate de patiserie. De asemenea mere. smochine. preparate numai fierte în apă. de pasăre. porc. Laptele este un aliment complet.legume: fasolea şi mazărea uscată. dar valoarea lor biolo- . Singura sursă de proteine o constituie leguminoasele. paste făinoase preparate cu ouă. oaie. untură. supe conservate. brânză de vaci slabă.condimente aromate Alimente interzise: . iaurt degresat. constipaţii cronice sub formă de iaurt. . margarina.se interzic toate băuturile alcoolice. pireuri sau fierte a-la-grec. afumături. zer. ridichiile. în general laptele se repartizează 250 g la micul dejun şi cantităţi mai reduse la prânz şi cină. ceaiul de mentă. . ceaiuri. Este contraindicat în cazul de intoleranţă.pâinea preparată cu lapte. .făinoase: porumb. lobodă.15. regim hiposodat sever. conserve şi totate viscerele. . portocale. Laptele este cel mai important aliment al nou născutului. unt. .7.carne şi peşte gras (vită. . gelatine. gâscă). neagră sau de secară şi covrigi cu sare. fulgi de ovăz şi mici cantităţi de făină pentru sosuri. dar ocupă un rol important şi în alimentaţia adultului. REGIMUL VEGETARIAN exclude orice aliment de origine animală. . De aceea nu poate fi menţinut timp îndelungat. sau cele groase de carne. frişca. tarte cu fructe.8.pâinea albă. smeură. găină. . fasole verde. obezitate.lactate: lapte smântânit.mixedem. coacăze. sosuri nedietetice.grăsimi numai în unele cazuri (1-2 linguriţe de ulei de floarea-soarelui sau de porumb adăugate la salate). .grăsimi: unt. etc. nuci. brânzeturi grase. . . miei.legume şi fructe verzi.lactate: lapte integral. 1. după unele antibiotice (iaurt) la obezi pentru scurte perioade etc. bezele. lintea. căprioară.ca băuturi: ape minerale. varză. borş cu perişoare dietetice. .15. REGIMUL LACTAT. carenţat sever în proteine. încheţate. integrală. . nefrite acute. .fructe: alune. biscuiţi) şi mai rar 1-2 gălbenuşuir pe săptămână. Se indică de asemenea cantităţi mărite la bătrâni. conopidă. fripte la grătar.supe sub formă de bulion degresat. raţă. smântână.7. este deci un regim dezechilibrat. . maioneză. supele cu rântaş.ouă. guta acută. la cei cu activitate medie 1/2-3/4 l/zi. ştiucă).

tir •'. Este bogat în glucide şi vitamine. REGIMUL CU CREŞTEREA CLORURII DE SODIU (hipersodat).regimul standard. Aportul de Na/zi este de 150 mg.7. Se exclud numai carnea şi peştele. de apă. 1. mezeluri). Nevoile zilnice de cloruri de sodiu sunt de 8-10 g zilnic. obezitate. enterocolita acută.15. Este bogat în vitamine.15. fructe şi zahăr. este o altă variantă a regimului vegetarian cu proprietăţi alcalinizante.15. Raţia proteică este asigurată de lapte. Se indică numai alimente sărace în sare. precum şi celulozice (este anticonstipant).5 g/zi Na. prodce saturaţie rapidă şi nu este tolerat sau recomandabil timp mai îndelungat.regimul hiposodat larg. Este lipsit de vitamine şi săruri minerale. este o variantă a regimului vegetarian. alune. iar potasiul intracelular (raportul Na/K 15/1).7. Este foarte puţin toxic şi conţine multe vitamine şi săruri minerale.7.10.13. Este indicat în afecţiuni cardiovasculare cu edeme. în constipaţie . dar sărac în proteine şi lipide. . boli renale cu pierdere de ~~ 88 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ sare.15. stenoza pilorică. . migdale). REGIMUL HIPOSODAT. Se interzic alimentele sărate (brânzeturi. Se adaugă lapte.regimul hiposodat strict (tip Kempner) pe bază de orez. combătând constipaţia. săruri minerale şi fermenţi (oxidaze).cura de prune sau smochine. 1. dar nu conţine alimente fierte sau coapte. Se adaugă grăsimi vegetale (undelemn. transpiraţii abundente etc. cu diarei profuze (dizenterie. cu efect diuretic şi laxativ. Este de fapt tot un regim lacto-ovovegetarian.. constipaţia cronică. obezitatea. gastrite acute. alimente cu proteine de vaoarea biologică mare. ocluzia intestinală).-. boli renale şi hepatice . Este indicat în gută fiind sărac în purine.5-2 g Na/zi. unele obezităţi şi unele procese inflamatorii. 1. Se introduce în organism treptat NaCl. ouă. nefropatii grave cu hipertensiuni arteriale. . ateroscleroză. De fapt nu există un regim strict desodat ci numai hiposodat. este alcalinizant. monoton. conserve.12. 1. Există trei forme: . Se permite însă pâine şi puţin lapte. Sodiul este principalul ion extracelular.. Aceasta apare în bolile cu vărsături incoercibile (intoxicaţii. REGIMUL LACTO-OVOVEGETARIAN. Conţine 0.. în schimb-este hipocaloric. Se recomandă în diferite boli: . iar grăsimile adăugate permite o variaţie bogată a meniurilor.cura de lămâi (10-20 pe zi) în reumatism . Acest regim se prescrie limitat ca timp şi numai în cazuri cu indicaţie absolută.cura de mere rase în enteritele sugarului sau diareile adultului 1. boli renale cu edeme. Acest regim este indicat în glomerulonefrita acută cu edeme. în care se suprimă orice adaos de sare la prepararea alimentelor sau în timpul mesei. ouă şi brânză. ciroze cu aşcite şi enzeme. Acest regim aduce 1. în boli cardiovasculare. diabetul grav. « '-"• INTRODUCERE IN MEDICINA INTERNĂ 87 gică este scăzută. cu excepţia pâinii şi biscuiţilor. hipertiroidie etc. unii fermenţi. febra tifoidă etc). măsline. REGIMUL DE CRUDITĂŢI. CURA DE FRUCTE. se administrează în cloropenie (boli cu scăderea sodiului în sânge).11. hipertensiunea arterială. nuci. Sunt permise sucurile de legume şi de fructe. guta. se începe . Se dau bolnavului 1000-1500 g legume şi fructe în 5 mese. în care şi pâinea este fără sare şi laptele este desodat.7.9. insuficienţa cardiacă şi sindroamele nefrotice cu edeme. Este mai echilibrat şi poate fi menţinut timp mai îndelungat. hipertensiunea arterială gravă. excită peristaltismul intestinal prin celulozice.15. unt şi ulei. Făinoasele ocupă un loc important în această dietă.7..cura de struguri în gută. arsuri întinse.

produse zaharoase. INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 89 .7. REGIMUL ACIDIFIANT. REGIMUL DIN DIABETUL ZAHARAT Alături de tratamentul medicamentos (insulina şi substanţele orale hipoglicemiante) regimul. smochinele. elaborat şi utilizat de centrul . 1. Unii autori recomandă zile de potasiu cu 500 g caise uscate. mesele se vor repartiza la ore cât mai precise. fructe şi cereale şi chiar din leguminoasele uscate. DIETA POTASICĂ. se va acorda atenţie mare cazurilor cu proteinemie scăzută şi bolilor cardiovasculare. făinoasele. contribuie la scăderea glicemiei şi previn cacerul de colon.8.16. etc. . conţine carne. mazărea. .14. intravenos sau prin clismă. este un regim lactovegetarian din care s-au exclus carnea. ţinându-se seama de vârstă. 1. şi muncă depusă.15.alimente cu glucide (hidraţi de carbon) în cantitate moderată. unt. K. 1. coma diabetică netratată. sindromul postraumatic sau hemolitic şi în boala Addison. lintea. reprezintă condiţia esenţială menţinerii vieţii diabeticului cât mai aproape de normal. Este indicat în stări de acidoză.15. . ouă. deoarece s-a observat că celulozicele din legume. brânzeturi. laptele praf. mezeluri. fasolea albă uscată. peşte. sexul.bolnavul să cunoască bine regimul. infecţii urinare colibacilare. . : ** * Regimurile care vor fi prezentate în continuare sunt regimurile prescrise în cele mai importante boli. stările fiziologice şi munca prestată). REGIMUL ALCALINIZANT.raţia calorică va corespunde necesarului caloric al organismului (în raport cu vârsta. Se urmăreşte periodic K în sânge (potasemia) şi se caută menţinerea la valori constante şi normale ale aportului Na. care trebuie consumate în dozele stabilite de medic şi numai cu cântarul. sex. etc). caisele uscate. litiaza renală fosfaturică.bolnavul trebuie instruit pentru a înţelege că alimentele se împart din punct de vedere al conţinutul glucidic în: . ouă. făinoase. nucile şi migdalele. administrate în 5 prize a 100 g. pâinea albă.se vor exclude din dietă glucidele concentrate ( zahăr.alimente care nu conţin glucide (hidrat de carbon) sau care conţin cantităţi reduse.din alimentaţie nu trebuie să lipsească fibrele.cu 4-5 g per oral. peşte) şi lipidele. cât mai exact. Prezentăm în continuare un regim orientativ pentru diabetici. puţin înmuiate. Ultima masă sub forma unei mici gustări va fi luată la orele 22. prunele. Deci alimente animale fără lapte. untul şi brânzeturile sunt mult reduse. insuficienţe renale cu oligoanurie. conţinutul în glucide pentru fiecare aliment în parte şi să-1 respecte scrupulos. .7. cereale.alimente bogate în glucide şi care sunt interzise . în special cele vegetale nesaturate (uleiuri vegetale). putând fi consumate fără restricţie . litiaza renală urică şi oxalică.15. .15. Grăsimile. Câteva principii: . de 15/1. peştele. smântână.nu trebuie să lipsească din dietă proteinele animale cu mare valoare biologică (lapte. făinoase. 1. ora 17 şi seara). Se administrează în boli însoţite de hipopotasemie. epilepsie.15. (dimineaţă. carne.7. Alimentele bogate în K sunt: drojdia uscată. ora 11. Se administrează în stări de alcaloză (ph alcalin). ciupercile.cantitatea de glucide va fi cât mai apropiată de cea a individului normal. curmalele.pâinea va fi împărţită pe felii şi mese. prânz. se completează subcutanat.

urzici. bame. mustul. zilnic portocale. gutui. mazărea. ridichi. untişor.Băuturi alcoolice: vin alb. . fasole verde. castanele. bananele. legumele uscate: (fasolea. ciuperci. rahatul. îngheţata. varză roşie. margarina . mierea de albine. sfeclă. brânză de vaci 500 ml proaspătă . bruxelles. El va fi adaptat la tipuri şi severitatea diabeticului. căpşuni. ţelină sau paste făinoase în ciorbe . lintea. 90 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ . aharul). fragi. paste făinoase. siropurile. vinete. păpădie. ştevie. praz. cireşe timpurii. dulceţurile. ţelină sau pepene verde (600 g) . morcovi. 300-400 g pe cântar smeură. alune Nu . salată. roşii. bomboanele. biscuiţii. pasăre. ciocolata. coniac ocazional şi cu moderaţie .Fructe proaspete: mere. viţel. untdelemn.Ouă proaspete: foarte moi Obligatoriu . (400 g pentru 100 g pâine) sau mămăligă tare g. prăjiturile. etc.Smântână: (cremă) . ardei graşi.antiabetic şi boli de nutriţie din Bucureşti. vişine. porc. urdă. castraveţi. caise.Peşte: proaspăt sau congelat (sărat. caş. 200-300 g topită .Lapte: iaurt. cântărite 150 g fierte . mocov. miel slab 300 g sau (proas pată sau congelată) şuncă. spanac. Instrucţiuni speciale: Echivalenţe: 100 g pâine = 250 g cartofi = 500 g fructe ■ .Brânzeturi: telemea. prunele. berea. vinul dulce. bobul. cozonacul. afumat) 400 g sau .Cartofi. lăptuci. piersici. orez. pere.Carne: vacă. curmalele. sparanghel. 800-1000 g conopidă. dovleac. . sfeclă. halvaua.Legume: varză. strugurii. ţuică. Nu -Nu se fierb cartofi. cafea neagră cu zaharină -Interzis Se vor evita: făinurile.Nuci. caşcaval. TabelulIII Regimul Diabeticului Felul Alimentar Cantităţi precise Fără cântar .Pâine: g sau mămăligă pripită g. brânza.Grăsimi: unt. măceşe. gris.Ceai.

nene. varză. sunt alimentele care trebui consumate numai cu cântarul: pâinea.cu conţinut sub 5% glucide: legume (castraveţi. spanac. După conţinutul lor în glucide. ridichi. de nautură animală sunt numai laptele şi produsele lactate. rădăcină de pătrunjel. laptele. lobodă. vişine 20 g pâine = 130 g prune 20 g pâine = 80 g nuci Alimentele care se pot consuma fără restricţie. pere 10 g pâine = 170 g portocale 20 g pâine = 190 g pepene 20 g pâine = 195 g fragi (de pâmânt) 20 g pâine = 225 g afine 20 g pâine = 135 g cireşi. lapte = izu g morcovi sau ţeima sau siecia. .un conţinut de 10% glucide au: legume (ceapă. legumele cu conţinut mic în glucide (castraveţi. roşii. este egal cu zahărul conţinut în cantităţile indicate.100 g fructe = 50 g cartofi = 20 g pâine = 250 g. ouăle. ridichi. Important de cunoscut. fructele şi legumele se împart în patru categorii: . grăsimile vegetale şi animale. fasole linte fierte 20 g pâine = 120 g mazăre verde 30 g pâine = 220 g fasole verde 20 g pâine = 140 g mere. bame) şi fructe (pepene galben şi verde. Alimentele bogate în glucide sunt numai cele de origine vegetală. brânza de vaci. salată verde. toate derivatele de cereale. de către diabeticul care nu suferă şi de alte boli sunt: carnea. vinete. iaurtul. Foaie de echivalenţă Conţinutul în zahăr a 20 g pâine. conopidă. se poate lua cantitatea indicată din alimentul corespunzător aşa cum se vede pe lista următoare: 20 g pâine = 15 g făină de grâu 20 g pâine =15 g făină de porumb 20 g pâine = 86 g mămăligă 20 g pâine = 18 g macaroane 20 g pâine = 65 g macaroane fierte 20 g pâine = 250 g lapte 20 g pâine = 350 g lapte acru sau iaurt 20 g pâine = 60 g cartofi 20 g pâine = 20 g mazăre. fasole verde. linte uscată boabe 20 g pâine = 70 g mazăre. ardei graşi. varză roşie etct). făinoasele. deci fâră cântar. urda. conopidă. dovlecei. brânzeturile fermentate. grepuri şi lămâi). fasole. nuci. praz şi ţelină) . din alimentele de mai jos. ciuperci. ciuperci. Deci în loc de 20 g de pâine. Acestea pot fi consumate fără restricţii. varză acră. morcovi. fructele şi legumele cu conţinut mare de glucide. spanac. peştele de toate sorturile.

fragi). 20-25% seara şi 10% la orele 22. Dintre celelalte alimente cu conţinut glucidic menţionăm: . Cu alte cuvinte dacă poate fi echilibrat numai prin dietă sau este nevoie şi de tratament cu sulfamide antidiabetice sau cu insulina. din ochi. pentru vârstă. mere creţeşti sau domneşti. este indicat pentru copilul până la 15-16 ani. prunele.pâinea care conţin 50% glucide. Acestea cresc glicemia rapid. conţinutul glucidic al alimentaţiei. proteine şi lipide. portocalele. piersici. depinde modul de echilibrare al diabetului. fără indicaţia medicului.când se foloseşte insulina semilentă sau lentă. La fel şi grăsimile chiar vegetale. prezentăm tabele cu conţinutul în glucide. vişine). J INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 91 . în ce priveşte raţia calorică. se micşorează pâinea şi făinoasele cât mai mult posibil. păstârnac) şi unele fructe (cireşe de iunie.cu conţinut de 20% glucide dintre legume sunt: usturoiul. morcovul fiert şi cartofii. care conţin cântărite fierte cam.şi fructe (cireşe. Este greu de cunoscut exact. în eventualitatea tratamentului cu insulina. . echivalente din punct de vedere glucidic. căpşuni. 10% la orele 17. 10% la orele 11. gutui. Sunt strict interzise strugurii. 50% glucide. Pentru această categorie sunt necesare trei obiective: controlul aportului caloric periodic. cu oarecare preponderenţă dimineaţa şi la prânz. De aceea raţia calorică trebuie să fie echilibrată. iar împărţirea pâinii pe felii. . 205 glucide (nefierte conţin 70%). curmalele şi bananele. leguminoasele uscate. Slăbirea în greutate. . mure. zmeură. Ultima masă va fi luată cât mai târziu seara şi prima cât mai devreme dimineaţa. iar dintre fructe: strugurii. cartofii. Dacă diabeticul este obez. La sfârşitul capitolului "Noţiuni de alimentaţie şi dietetică". prunele uscate şi perele pergamute. rapiditatea resorbţiei glucidelor. de obicei în două prize (dimineaţa şi seara) sau într-o singură priză (înaintea mesei de dimineaţă sau de prânz). (în trei prize) mesele bogate în glucide vor fi cele când se face insulina. deoarece aceasta depinde şi de cantitatea de proteine şi de lipide ingerate. deoarece prin fierbere şi îmbibate cu apă îşi măresc volumul de 4 ori. Pentru evitarea monotoniei regimului. mere ionatane. Leguminoasele uscate se consumă fierte. . acesta va primi aceeaşi raţie ca şi individul normal. stafidele. se poate recurge la unele înlocuiri. muncă şi starea fiziologică în care se găseşte. al unei largi game de alimente. cântărite fierte. Pot fi folosite numai în stările hipoglicemice. în ceea ce priveşte cantitatea de glucide. există mai multe posibilităţi: . Repartizarea glucidelor pe cele 5 mese. Deci dimineaţa. . dude. mazărea. 20% proteine şi 25-30% lipide în raţia calorică.dacă se administrează insulina românească. fasolea. perele pergamute. să nu lipsească niciodată alimentele bogate în fibre. cireşele.cu conţinut de 15% glucide sunt: legume (mazăre verde boabe.pastele făinoase şi derivatele de cereale. hreanul. se consumă numai cu cântarul: merele de orice fel. nu este permis să fie făcută de bolnav. portocale. lintea. Zahărul şi produsele zaharoase se vor interzice. glucidele se repartizează relativ egal în 5-6 mese pe zi (trei principale şi trei gustări). dacă diabeticul nu este şi obez.laptele dulce sau bătut.mămăliguţa pripită conţie în jur de 12% glucide: Aproximativ lOOg pâine echivalează cu 400g mămăliguţa. conţin în medie 4% glucide. după ce se aruncă apa de fierbere. brânza de vaci. trebuie făcută cât mai exact. 35-40% la prânz. preponderent la cele trei mese principale. sex. Repartiţia glucidelor pe mese este similară adultului normal (15% dimineaţa. Ele trebuie cântărite. în primul caz se repartizează glucidele ca şi la omul noraml. zilnic. Sintetic. iaurtul. Cântarul este necesar până când bolnavul reuşeşte să evalueze singur cât mai corect. Adultul diabetic trebuie să primească 45-50% glucide. coacăze. . Astăzi se preferă diete mai bogate în glucide. prânz şi seara. 1520% proteine şi 30-35% lipide. aport mare de fibre şi mese regulate.

Diferitele variante ale regimului din obezitate au fost prezentate. mai ales cele animale cu valoare biologică mare.M. făinoaselor şi pâinii.prăjirea este contraindicată. -„■• ■ ■ . infarctul de miocard. 1. etc).E cauza a 70-80% din cazurile de diabet la adulţi. Se utilizează fierberea şi coacerea. REGIMUL DIN OBEZITATE . în care regimul realizează aproximativ 1000 calorii. îşi măresc volumul de patru ori. 4. lOOg glucide şi 35g lipide.9.Diminua puterea de muncă Reguli de regim în obezitate 1.Favorizează apariţia artrozelor şi spondilozelor.**■ .în ceea ce priveşte modul de preparare al alimentelor. apoplexii. . de aceea le vom enumera: dieta hidrozaharată. Prin fierbere se îmbibă cu apă.Favorizează apariţia litiazei biliare. 2.pâinea prăjită va fi cântărită înainte de prăjire. 3. în continuare vom prezenta regimul pentru obezitate folosit la centrul de boli metabolice şi de nutriţie din Bucureşti. Respectaţi întocmai cantităţile de alimente indicate. I. trebuie administrate în exces. . Nu abuzaţi de sare. îndulcirea se va face numai cu zaharină sau cu ciclamat de sodiu.Favorizează apariţia aterosclerozei şi accidentelor ei (angina de piept. în schimb proteinele trebuie să fie în cantitate suficientă. hipolipidic şi hipoglucidic. regimul vegetarian.ni . soteuri şi budinci.se preferă consumul alimentelor sub formă de sufleuri.< .F. t. . cu reducerea severă a dulciurilor concentrate. de crudităţi. . . BUCUREŞTI SPITALUL Profesor Doctor N.pastele făinoase în stare crudă conţin mai multe glucide (75-80%).Măreşte riscul de apariţie a cancerului .legumele cu 5% glucide vor fi cât mai mult folosite. deci scade conţinutul glucidic. deoarece prin deshidratare cresc glucidele. . Nu mâncaţi nimic între mesele prescrise.Favorizează apariţia varicelor. .proteinele animale vor fi obligatoriu prezente în dietă . Paulescu CLINICA DE BOLI METABOLICE ŞI DE NUTRIŢIE CENTRUL DIABETIC . iar legumele verzi şi fructele. Nu consumaţi alcool. cu 75g proteine. Este în principiu hipocaloric.Provoacă creşterea tensiunii arteriale. . .OBEZITATE ! OBEZITATEA ■ . lactoovovegetarian şi cura de fructe. regimul hipocaloric. .nu se vor folosi niciodată zahărul şi produsele zaharoase la pregătirea alimentelor. menţionăm următoarele obiective: 92 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ .15. . hipolipidic (hipocolesteronemial). .prepararea sosurilor se va face pe cât posibil fără făină. .

cu brânză de vaci sau carne fiartă slabă (50g). Ora prânzului felul I . prunele. . -unmăr(lOOg) Seara .lOOg carne slabă de vacă. rasol.un măr (1 OOg) *** . dovlecei sau conopidă.în ziua în care carnea se înlocuieşte cu 50g parizer. 75g proteine. felul I. cod. Ora 12 . cele oleaginoase şi dintre cele ce se consumă proaspete: strugurii. ţelină. . REGIMUL ÎN DISLIPIDEMH SAU HIPERLIPOPROTEINENIH Lipoproteinele sunt molecule mari de lipide cuplate cu proteme. lămâie.Folosind toate aceste condimente se poate reduce cu uşurinţă cantittea obişnuită de sare ce se adaugă la mâncare. pasăre fiartă.sosurile se prepară din supă de carne degresată şi se dreg cu o lingură de iaurt. tocată şi fiartă sau friptă. . fript la cuptor. nectar. perele pergamute. toate dulciurile concentrate. Ora 10 . lOOg glucide. Este forma lor circulantă.200g lapte rece sau cald.INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 93 REGIM PENTRU O ZI (cea. salată de roşii. înăbuşită.1 OOg carne slabă friptă sau 150g peşte slat (adică sortul care nu s-a consumat la prânz) felul II.sau 150g brânză de vaci. felul III.Felurile vor fi cât mai variate. cremwuşti sau salam popular. oţet şi chimen. etc) şi cele alcoolice. . spanac. cireşele pietroase. mărar. ci ulei de parafină şi lămâi sau oţet. în acest fel puteţi consuma cantitatea dorită de lichide. pepsi. stavrid.Neputând folosi ridichiile şi andivele. tarhon.supele nu se îngroaşă cu făinoase. friptă. ardei graşi.Se pot folosi 1-2 farfurii de supă sau ciorbă. . praz cu o linguriţă de ulei. excluzând însă băuturile îndulcite (suc. . făinoasele şi depăşiera cantităţilor prescrise de pâine şi cartofi. 1000 calorii. lipoproteine cu densitate joasă (L. pentru ca regimul să poată fi ţinut în timp. .dintre fructe sunt interzise: fructele uscate. lămâie sau oţet. conserve de peşte slab. verdeţuri. şuncă.D. .Cărnii i se dă gust cu cimbru şi puţin usturoi. sau andive. cimbru sau dafin.L).o cafea neagră cu zaharină.Salatele. 94 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ 1.Sunt total interzise: Zahărul.salate de crudităţi din 200g varză albă sau roşie sau ridichi de lună. iar salatelor cu lămâie. salată verde sau castraveţi. . . lichior. . mânzat. . sirop. . Se cunosc 4 forme majore de lipoproteine: chilomicronii.Supele şi ciorbele se asezonează cu verdeţuri de tip pătrunjel. 35g lipide) Dimineaţa . ştiucă. . leuştean. sfeclă şi mazăre verde.sau 150g peşte slab.o chiflă (50g) sau o felie de pâine (50g). felul II. . legumele pentru supe sau ciorbe se vor completa cu lobodă. preparate din aceleaşi legume şi aceleaşi cantităţi ca cele indicate pentru salată.15. ciorbele sau supele şi soteurile nu se prepară din morcov. . .10. .150g cartofi fierţi înăbuşiţi sau 200g soteuri din fasole verde şi 200g dovlecei cu 2 linguriţe de iaurt. nu se adaugă ulei peste salate. conserve de carne slabă preparată ca rasol. şalău (congelat sau proaspăt) fiert.

. lău. 2 Cantitativ poate fi normalipidic în cazul folosirii trigliceridelor cu lamt mediu din punct de vedere dac\a sunt . guliile (care produc meteori Fructe: PERMISE: . pâine de secară. de orice fel. varza acră. fasolea verde. Prezentăm în continuare două regimuri: primul pentru tipul 1 de dislipidemie (Hiperlipemia sensibilă la lipide şi Hiperchilomicronemii). loboda. preparate cu ou.L). căprioară.Ahrens) Regimul de tipul I de dislipemie (Hiperlipemia sensibilă la lipide şi Hiperchilomicronemii) Scopul prescrierii: Caracteristicile dietei: Lapte şi derivate: Carne şi peşte: INTERZISE: Ouă: Pâine: Făinoase PERMISE: INTERZISE: Legume: PERMISE: INTERZISE: . vinetele.Grisul.L. afumţ tarile. coapte. cu rol aterogen foarte periculos.D. piureuri. piureuri) morcovii. pastele făinoase. . . spuffl sufleuri.D.Porumbul.v. varza de Br ţelina. "I în cazul regimului hipocaloric (obezitate) se va limita aportul de glucide. lostriţă. biban.Se preferă cea intermediară sau integrală (200-250 g/ rece. la cile.a. iepure. .Carne slabă de vacă. (se pregătesc fierte în ap| înăbuşite.Cartofii (fierţi. lin. . cuipercile. ridichiile.Se permite albuşul preparat sub diverse forme: fiert. la grătar. al conţinutului în lipide. rasol). orezul. zdrenţe la supă. al doilea pentru tipul IV de dislipidemie (Hipertrigliceridemia endogenă. brânză de vaci slabă. .lipoproteine cu densitate foarte joasă (V. mazărea uscată. (se vor prepara ca sj piureuri. Combaterea lor prin dietă este posibilă. Lipemia indusă prin HC .p. iaurt degresat.NORMO sau HIPOCALORIC (în obezitate) -NORMOPROTIDIC -NORMOGLUCIDIC1) -HIPOLIPIDIC2) . bezele. meiul. mezelurile.Toate (exceptând pe cele interzise) ca sucuri proas late. Lipoproteinele conţin triglicerinele şi colesterol.L) şi lipoproteine cu densitate înaltă (H.Fasolea uscată. lipan. veche de o zi. conservele. peştele gras. Se poate permite 1-2 gî benuşuri pe săptămâna.Lapte degresat. lintea. viscerele. viţel. fierte a la grec). înlocuind carnea în cantitate ec valenţă d.Prevenirea apariţiei complicaţiilor. spanacul. . ş. conopida. constituie apariţia hiperlipopro-teinelor. ardeii. fulgi de ovăz. castraveţii roşiile. . . covrigi cu sare. .BOGAT ÎN VITAMINA A. făina pentru legarea sosuri! . compoturi. în care joacă rol factori genetici şi câştigaţi.Cărnurile grase. peşte slab:. mazărea de.Scăderea lipidelor sanghine. Creşterea lor în sânge.

bezele. şi eventual se va completa parenteral. gelatine cu brânză de vaci slabă. supele de carne grasă.Apele minerale. chimen. ceaiul de mentă. 1-2 linguriţe ca uleiuri vegetale în completarea raţiei de lipide permise (la salate crude).5-6 pe zi (carnea şi legumele vor fi repartizate la cel puţin 2 mese. zmeură.Budinci (fără smântână. arahidele. îngheţatele. . caise. spanac. (Nuga. name. borşul de perişoare. .Băuturile alcoolice sub orice formă. prăjiturile preparate cu grăsime. şofranul etc.tolerate (eventual la copii). dacă bolnavul Ie suportă. grăsime de orice fel.Supele cu rântaş. . . conservele de supe. . şapă. creme de amidon fără ou. cimbru. . sau de peşte gras.Permis în cantitate normală (dacă nu sunt alte contraindicaţii). feuilletage-uri. nucşoară. . scorţişoară. supe limpezi de legume. .din fructe şi legume. curmalele. tarte cu fructe. maionezele.Toate sosurile preparate cu rântaş.Smochinele. piper. nucile. pătrunjel. muştar. toate supele sau ciorbele ce conţin adausuri prăjite. INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 95 INTERZISE: Dulciuri: PERMISE: INTERZISE: Grăsimi: INTERZISE: Băuturi: PERMISE: INTERZISE: Sodiu: Vitamine: Condimente: . se poate utiliza o cantitate mai mare. tarhon.în cazul utilizării trigliceridelor cu lanţ mediu.Toate preparatele cu ou. creson. . iar pâinea se va repartiza . .Max.Numai cele preparate dietetic.Toate grăsimile animale şi cele modificate prin încălzire. la care se poate adăuga puţin orez bine fiert. vanilie. Supe: PERMISE: INTERZISE: Sosuri: PERMISE: INTERZISE: Orar mese: .Bulionul degresat de carne sau peşte slab. alunele. ceapă etc. ceaiurile de fructe şi legume (cele permise) mustul. orez cu lapte degresat. boia. dulciurile. prăjiturile cu nuci. oţet. spumă de gris. mereng. spume de albuş. Marzipan). alune. găl-chig/zi) ilor. . fără grăsime (se pot lega cu puţină făină). afine. leuştean. ciocolata. dafin. Se va asigura aportul de vitamina A din morcovi. . supele creme de legume. . . sau cu fructe.Permise aromatele: mărar. cremele. migdale.

pasăre. fierte. vânat. veche de o zi. înăbuşite.Cele cu 5% glucide: conopida.Permise: laptele sub diverse forme (proaspăt. ştevia.Strugurii. mandarinele. INTERZISE: .la toate mesele).Interzise (eventual se vor da în completarea raţiei de glucide permise. Vor fi permise numai în cantitate limitată.a).te. prăji- . fripte.In cantitate limitată în funcţie de cantitatea totală de glucide: pepenele verde. . .NORMOPROTIDIC . . bârnele.HIPOGLUCIDIC Lapte şi derivate: cantital . andivele. în completarea raţiei de glucide admise). grepfruit-urile. rasol etc). leguminoasele uscate. iaurt. brânzeturi (de vaci. dar limitat). bananele. dulceţurile. Peştele de diverse specii (preparate fierte. Regimul în tipul IV de dislipidemie (hipertrigliceridemia endogenă.Ahrens) . perele per-gamute etc. . fructele permise (spume. cireşele timpurii. 96 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Carne şi peşte: Ouă: Pâine: Făinoase: Legume: PERMISE: . viţel. gelatine. Lipemia indusă prin HC . ş. ardeii graşi. lăptucile. ăptu-i ver-ialate: Scopul prescrierii: piles ism).NORMO sau HIPOCALORIC (în obezitate) . merele. roşiile. dovleceii.scăderea lipidelor sanghine.Cele cu conţinut glucidic ridicat: morcovi. caş. prazul. portocalele. vinetele. îngheţată ş. spanacul. bătut). fasolea verde. ceapa. INTERZISE: .Se va da în cantitate limitată (în funcţie de cantitatea de glucide permise) intermediară. bezele.Caracteristicile dietei . smochinele. în diverse preparate. sau în preparate dietetice. ţelina. cartofi. . .a) preparate fără zahăr (cu zaharină). afinele.Permise carnea de vacă. castraveţii. păpădia. Fructe: PERMISE: -INTERZISE: Dulciuri: PERMISE: . curmalele. prunele.Permise proaspete. .Cele preparate cu ou.Prevenirea apariţiei complicaţiilor. coacăzele. varza de Bruxelles.Toate dulciurile concentrate sub orice formă.NORMOLIPIDIC . lămâile. telemea. . sparanghelul. hreanul etc. sfecla.

sau se adaugă 5 g citrat de sodiu la o cană cu lapte. borş cu perişoare preparate dietei (ca în diabet) etc. Paulescu. 2. fie 1 litru lapte şi 500 gr. Bolnavul stă la pat şi primeşte 200 ml lapte la 2 ore interval. fulgi de ovăz. biscuiţi). se diluează cu ceai sau apă alcalină. tutun. Orar mese: . piper ş. Aceste două regimuri au fost elaborate de clinica de boli de nutriţie şi metabolisn la spitalul Prof. supe mucilaginoase. tarhon. torturile etc. ceaiuri (cu zaharină) sucuri de fructe şi legtt mele permise. dafin. Indicaţii speciale: * Când este necesară reducerea aportului caloric al raţiei. N. . supe de cereale. . de peşte. pătrunjel. supe de legume permise. ceapa. lapte. 3.Bulion de carne.Din alimentele permise INTERZISE: Sodiu: Condimente: PERMISE: INTERZISE: Vitamine: Supe: . .15. gris. . ouă moi. Dacă laptele nu este tolerat.11.Usturoiul.a . . Sosuri: . se adaugă supe de orez cu orezul trecut prin sită. Dr.Se adaugă Vitamina C. cremă proaspătă şi 3040 gr.C. REGIMUL DIN ULCERUL GASTRO-DUODENAL • 1. trecute prin sită.Se consumă fie 2 litri lapte şi 30 gr.Alcoolul sub orice formă. fierte în aburi. zahăr.Normal (dacă nu sunt alte contraindicaţii). frişca. ciorbe i diferite legume permise. fiartă şi tocată. cimbri chimen. Primele 1-7 zile: . . supe de zarzavat. ** în general se preferă glucidele cu moleculă mare (amidon) celor din dulciu concentrate (dar în limita toleranţei la H. perişoare din carne sau peşte. Din săptămâna a doua se adaugă cartofi pireu. 5-6 mese pe zi. în cantitate redusă şi progresiv. zahăr.Regim lactat. se adagă treptat: supe de orez strecurate. 500 .Se combate constipaţia cu o lingură ulei de parafină. Băuturi: PERMISE: Apele minerale. pireuri de legume sau untdelemn. pâine albă uscată. Următoarele 7 zile. iar noaptea la 4 ore (până la 2 litri în 24 ore).Aromatele: mărar. hreanul.Numai cele preparate dietetic (fără făină) şi fără grăsime prăj sau ceapă prăjită. Următoarele 3 săptămâni: La regimul de mai sus. făinoase fierte. se va limita cantitatea lipide. cafea. ecleruri. INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 91 1. leuştean. Nu se permite nimic altceva şi în special: alcool.turile.).(sau fiole) şi fier (Glubifer 3 dr).5-6 pe zi. carne de pasăre. vită. ape minerale. viţel. sau se adaugă o linguriţă cu carbonat de calciu la o cană de lapte. unele prăjituri (pandişpan. . . ţelina. preparate cu lapte şi unt.

ouă în budinci etc.repararea danturii. lapte de pasăre. păstrăv. margarina. înăbuşită la cuptor. chefir. vită tânără. conopidă) cu unt sau undelemn crud. orez. undelemn dietetic (în nici un caz alimente prăjite în unt sau ulei) 98 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ . ochiuri în apă. cu făinoase.alimentul de bază este laptele. în cantitate mică. .5-6 mese pe zi. piper. sardele. vor fi servite în formă de pireu. ardei.principalul factor al tratamentului este dieta.fructe sub forme de compoturi nu prea dulci şi trecute prin sită. . boia. afumături). lin.făinoase din făină fină: fulgi de ovăz.alimente pregătite în grăsime. Indicaţii şi alimente permise: . brânză de vaci. ciorbe grase. făinoase şi puţin unt. Legumele verzi bine fierte. fiert. zeama fiind îngroşată cu gris. slănină. în caz de intoleranţă este diluat cu ceai sau se adaugă carbonat de calciu. prune. trecute prin sită.lapte bătut. fragi. Se pot folosi chiar zarzavaturi nefierte. . fructe bogate în ulei (migdale. preparate din lapte. pâine albă prăjită sau uscată. ceapă prăjită. iaurt. .4. . sosuri. . orez. dovlecei. urdă. somn. cafea.lapte dulce (dacă nu e suportat se diluează cu ceai sau se adaugă o linguriţă de carbonat de calciu sau 5g citrat de sodiu la o cană de lapte). icre. telemea desărată. îngheţată. fidea. ridichi. grătar. ceapă. nisetru.alimente prea fierbinţi sau prea reci. prăjituri de cofetărie. Se vor evita alimentele nedorite de bolnav. biscuiţi.cremă de lapte.alimente prea sărate sau conservate m sare. creme. . ciuperci. calcan. biban).fructe crude.nu se fumează şi nu se consumă lichide sau alcool. piersici. linte). . pasăre fiartă. . mezeluri grase (excepţie şunca presată). brânzeturi fermentate. . . iar alimentele vor fi preparate cât mai simplu . sufleuri. . .dulciuri: marmelade. dulceţuri. maionează. hrean. coapte (caise. > In ulcerul gastroduodenal ca principii se recomandă: . . cartofi prăjiţi. tarte) .ouă tari. gemuri. ape carbogazoase. murături. Zarzavaturile vor fi bine fierte. bob. peşte conservat. fript sau copt în pergament. la care se poate adăuga . ştiucă.ouă fierte moi. untură.alimentele trebuie preparate dietetic.cremă de lapte. gogoşari. smeură) în cantitate redusă. castraveţi. deci sunt strict contraindicate . pireuri sau soteuri. varză.prăjituri de casă (gelatine. . carne conservată (mezeluri. cârnaţi.carne de viţel. . . cu cafea. cafeaua şi tutunul măresc hiperaciditatea.supe de legume: zarzavaturi şi legume tinere fierte (morcovi. la ore fixe. pieru de cartofi.unt proaspăt şi nesărat.condimente (muştar. . conserve nedietetice. cegă). caş. gris.carne de porc grasă sau vânat. mai ales în timpul mesei.legume uscate (fasole. morcovi. lapte acidulat. siropuri concentrate. fulgi de ovăz. . mazăre. . regim de cruţare gastrică .zarzavaturi crude tari: (salată verde. nuci) . în perioada de linişte (nedureroasă): Interzise: alcool. coaptă.alcoolul. ceai tare. masticaţie prelungită . ţelină). Lapte cu ceai. usturoi. tutun. rântaşuri. zeamă de fructe. fructe coapte la cuptor (mere). . bomboane. soteuri. . uneori fructe bine pârguite. sfeclă. alune.peşte gras (morun.peşte slab (şalău.supe de carne. supe mucilaginoase.

gris. REGIMUL ÎN BOLILE FICATULUI Şl CĂILOR BILIARE Alimente permise: . ciocolată. . . orez sau paste făinoase. soteuri. veche sau prăjită . legumele fierte cu unt. rasol simplu sau împănat cu legume. j aceste două afecţiuni sunt formal contraindicate: . cafeaua.ouă: albuş sub formă de omletă în abur sau sufleuri. bogate în celuloză (ceapa. supe pasate de zarzavaturi. mezelurile. Se serveşte cu garnitură din pireuri de legume verzi.băuturi: ceaiuri de plante. fructele dulci. piper. .condimente: ardei iuţi. pireuri. alteori budinci sau sufleuri preparate în baia de apă.dulciurile concentrate: bomboane. smântână. găină. hrean.băuturi: alcoolul. ceai. Carnea se prepară fiartă.condimente: muştar. dulceţuri. în linişte.alte alimente: ouă fierte tari. cazeina. carne sărată sau afumată.condimente: sarea de bucătărie . . supa de ovăz.brânzeturi: brânză de vaci. INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 99 . viţel. . ţelina.15.11. piper. siropuri concentrate. telemea desărată.15. 1. de vacă. . sufleuri. 1. cu gris. cacao grasă.lactate: lapte dulce cu cafea. budinci. scorţişoară. frişca bătută. fără grabă. al: mente prăjite în grăsime încinsă. sucuri de fructe sau legume . vânatul. orez. lapte. . 5-6 pe zi în cantitate moderată. salată de legume crude.grăsimi: unt proaspăt şi undelemn neprăjit adăugate la fiert sau la preparate înăbuşite (50-60 g/zi) . siropuri. sfeclă fiartă. ÂCŢU)N£A ALIMENTELOR ASUPRA SECREŢIEI GASTRICE Diri acest punct de vedere alimentele au fost împărţite în două categorii: excitanţi slabi şi excitanţi puternici.înainte de consumare. carnea fiartă şi răcită. iaurt . orezul şi grisul fiert.carnea grasă. niciodată încins. rasol cu legume. caş slab. . borş cu perişoare (fierte separat). gălbenuş o jumătate pe zi. grăsimile. Toate acestea n| sunt nocive în bolile digestive. boia iute. . conservele nedietetice. carne crudă. castraveţii.supe de zarzavat strecurate sau nestecurate. Excitanţi puternici: . apă. ceai tare. pui. apele minerale clorurosodice. înăbuşită sau sub formă de perişoare fierte în aburi. omletă dietetică.pâine: albă sau intermediară.carne şi peşte: slabă. peşte slab. apa alcalină (fără acid carbonic). undelemn sau puţin unt. cartofi copţi. supele de legume îngroşate cu făină albă. supe de fructe (caise.legumele tari. cafea. muştar. boia. alimente preparate cu grăsime puţină. fasolea. mere). extracte de cai ne.legume şi zarzavaturi: fierte.alte alimente: albuşul de ou moale. şi orice aliment prea sărat sau concentrat în sare. pâinea neagră.băuturi iritante: alcool.mesele se iau la ore fixe. slănina afumată. macaroane. . Sosurile s& prepară cu undelemn crud. hrean. Excitanţii puternici sunt contraindicaţi în gastrita hiperacidă şi ulcerul gastroduodenal. pâinea albă veche. fiert. Excitanţii slabi sunt următorii: 4 . urdă.băuturi". pâinea albă prăjită. mazărea uscată) .13. prăjituri de cofetărie. perişoare sau chiftele fierte. amidonul. apele carbogazoase.alimente prăjite sau preparate cu rântaş sau ceapă prăjită . murături. .

orez. . sucuri de fructe sau de zarzavaturi. . pătrunjel. fiert. caş. . strecurate..pâine: albă sau intermediară.ouă contitate mare.supe: de zarzavat simple sau cu adaus făinos. vânat.se recomandă 5-6 mese pe zi reduse cantitativ. slănină. compoturi. spumă de gris. . pui. crap. tarte. fără sare. miere. cu pătrunjel. Totul se dă crud la salate. găină. marmeladă. nuci. pireuri. vasole verde.fructe: alune.grăsimi crude vegetale. floarea soarelui. coapte.dulciuri: preparate fără bicarbonat şi sare. zahăr. ulei de porumb. varză crudă. vinete. alune. ştiucă.lapte şi brânzeturi: lapte dulce. păstrăv). gelatine de lapte sau fructe. roşii.ouă în cantitate redusă (1-2 pe săptămână). . pateuri. grăsime prăjită . margarina nesărată. varză leguminoase uscate . dulceaţă. veche de o zi sau prăjită. toate fără sare. fript sau copt în pergament (în zilele cu came nu se dă peşte şi invers).untură. toate fierte fără sare. ceapă. aluat cu unt îngheţate. REGIMUL ÎN HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ Alimente permise: . prăjituri cu nuci. cartofi copţi. toate rase mărunt şi administrate ca salate. sfeclă. mazăre verde. sufleuri. .sosuri fără grăsime prăjită. şalău. pireuri. cu fructe sau gelatină de fructe. 100 MÂNU AL DE MEDICINĂ INTERNĂ . prăjite sau gălbenuşuri . dovlecei.băuturi: lapte simplu degresat.făinoase: în cantitate limitată.condimente: sare normal (dacă nu este contraindicată). uscat. fructe cu coajă şi sâmburi. 1. ciorbe preparate cu rântaşuri . cam 50 g/zi. supe de roşii. fulgi de ovăz. fidea. mezeluri.carne grasă de porc. peltea).sosuri cu ceapă prăjită şi rântaş. din aluat fiert. fiartă ca rasol. . cu lapte. zeamă şi coji de lămâie. muştar.băuturi: alcool. morcov. fructe sau marmeladă. usturoi . slabă.15. cu brânză de vaci.condimente: piper. cu zeamă de fructe. usturoi. . salată de fructe cu miere şi frişca. .legume bogate în celuloză grosolană: ridichi. varză murată. toate fără sare. . peşte gras sau sărat sau afumat. conserve de carne.carne în cantitate redusă.supe de carne grasă. gris. iaurt. maioneze. trecute prin sită. viscere. rasol. conserve de peşte. cartofi. . . chifteluţe de zarzavat.dulciuri: prăjituri din aluat uscat (cu brânză de vaci. fără sare. compoturi fără coji şi sâmburi. borş de zarzavat sau cu cartofi. . peltea. sos alb de roşii sau de zarzavat . friptă. lapte bătut. cimbru. urdă nesărată. dulceaţă. migdale. cafea. salată verde.fructe dulci. ardei graşi. gâscă. . şebet. ceaiuri de plante. ţelină. coapte. perişoare fierte în aburi sau apă. . Alimente interzise: .fructe sub orice formă: crude.brânzeturi grase fermentate . raţă. brânză de vaci.făinoase de orice fel . hrean. fără gălbenuş. . oaie. lapte bătut sau iaurt. ape minerale clorurosodice. sau fierte ca soteuri sau budinci de legume. morcovi. cacao. supe de legume. lapte cu cafea. mărar. ceapă. boia iute. seu. iaurt. crude. viţel. foietaje. de 3 ori pe săptămână.legume şi zarzavaturi: crude sau fierte.dulciuri: din aluat dospit. de vită. peşte slab (lin.14. orez.pâine neagră sau făinoase nerafmate . .

Grăsimile trebuie ingerate crude.legume şi zarzavaturi care conţin mult sodiu (ţelină. scrumbiile afumate.sosuri: cu grăsimi prăjite. 1.grăsimi animale în cantitate crescută (unt. repartizată la fiecare masă în cantitatea prescrisă de medic. maioneză. fermentate . conservele. . niciodată prăjiţi.pâine cu sare şi pâine neagră. grătar. cu zeamă de zarzavat (seara în cantitate redusă). . . (fără grăsime prăjită). abia încălzite şi niciodată prăjite. sărate. ceapă. fără stresuri. hrean. cu faină rumenită pe uscat. grăsimi prăjite. în general toate sorturile de carne se consumă sub formă de rasol.. .Se vor evita sosurile de smântână. proaspete sub formă de compoturi sau pireuri. iar dintre vânaturi: iepurele şi căprioara. soia. Se recomandă să fie folosite fără adaos de zahăr. fiind permise 40-60 g uleiuri vegetale (ulei de porumb. ouă tari. leuştean.Carne slabă de vacă. . boia de ardei. . vor fi consumate cu moderaţie. conserve de peşte sau carne.carne grasă.Din abundenţă legume ca: salate proaspete. friptură înăbuşită.condimente: sare mai mult decât este prescris. .15. . muştar. omletă. . . cimbru). sosuri dietetice. murături) BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ „OCTAViAN G( f^TRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 101 : cu bicarbonat cu U] şi gălbenuş de ou. cu ciocolată sau cacao. cum sunt: crapul. tiparul. viscere. fără alcool. fără fumat. ţelină. Se vor evita leguminoasele uscate. Cartofii vor fi administraţi 150-200 g în 24 de ore. smântână.făinoase preparate cu sare şi în cantitate mare. Preparatele de gris. peşte gras sau sărat. fiartă. şuncă foarte slabă.băuturi alcoolice. cafea.Carne de pasăre (găină. pui.Pâinea va fi sub formă integrală cam 200-250 g/24 de ore.mese mici şi fractionate.Fructele pot fi consumate la discreţie. viţel şi eventual oaie. . frişca. şi zarzavaturi. Recomandăm: . fără eforturi. lichide în exces . fulgi de ovăz. .condimente: sos de roşii. deoarece produc meteorism şi comportă riscul de îngrăşare. eventual marmelade. piureuri. floare soarelui). . . REGIMUL ÎN ATEROSCLEROZĂ (pentru detalii se va consulta regimul hipocolesterolemiant) . Alimente interzise: .întotdeauna se va combate obezitatea. la ore regulate.Se va scade aportul de grăsimi. Nu se recomandă afumăturile. sărate etc. marinatele. piper. fierţi. cu zeamă de carne. . parizer. spanac. linte. iar carnea de porc numai slabă şi cât mai rar. vânat. din cauza pericolului de îngrăşare. varză acră. precum şi împănarea cărnii cu slănină.Dintre peşti sunt contraindicate speciile grase. afu-mături. întotdeauna se vor evita torturile şi prăjiturile cu creme.brânzeturi: grase. usturoi.lapte integral. Atenţie la fructele cu conţinut crescut în glucide. heringul.ouă cantitate crescută (mai ales gălbenuşuri). mărar.viaţă ordonată. preparate cu grăsime animală. . Ultima masă cu 2 ore înainte de culcare. Cozonacul şi alte aluaturi vor fi consumate numai ocazional. jumări. Preparatele de carne vor fi folosite cu moderaţie şi numai sub formă de cremvurşti. Cu puţin undelemn se pot face aluaturi foarte gustoase.15. slănină). cu muştar sau maioneză . curcan). paste făinoase. seu. zeamă de lămâie şi sare limitată. toate proaspete. verdeţuri tocate (pătrunjel. brânzeturi sărate şi grase. ardei iute. copţi. când există. mai digerabile şi corespunzătoare scopului. untură. ceai tare. . mazăre. fasole.

5 87.1 8. .Dintre condimente se recomandă: mărar. cacao.0 6.''"■■.5 90.0 7.6 4.0 3. .0 81. iaurt şi chiar lapte dulce.5 3.0 65 50 36 116 113 67 63 59 61 54 0 A 1 - Lapte şi preparate 1 Lapte de vacă integral 2 Lapte de vacă normalizat 3 Lapte smântânit 4 Lapte de bivoliţă 5 6 7 8 9 10 Lapte de oaie Lapte de capră Lapte bătut de vacă Chefir Sana Iaurt din comerţ - . moi sau cleioase.0 3.5 81.0 88.5 1.2 87.16.5 90..6 4. 3-4 pe săptămână preferând albuşul şi evitându-se gălbenuşul.ouăle vor fi consumate în cantitate redusă.0 3.2 4.Se recomandă lapte bătut.8 3. arpagic.Se vor evita ciocolata.0 3.0 4.0 4.Se interzice frişca şi smântână. crt Denumirea alimentului Partea comes tibilă % Necesa Apă Protei Lipide Gluci Calo rul ne de rii pentru % lOOg produs comest ibil.2 3. pă mică piper.5 4. băuturile alcoolic . TABELE DE COMPOZIŢIE A PRODUSELOR ALIMENTARE1 Tabel IV I. în g i *3 4 5 6 7 00! 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 87. LIPIDE. CONŢINUTUL ÎN PROTEINE. tarhon şi în cantitate *m 102 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ 1.0 4.5 5.'■■ .5 3. : njel.0 5.6 2. GLUCIDE (în grame la 100 g de aliment consumabil) Nr.5 88.0 5.5 3.0 3.7 29 2. Pentru acrit se utilizează 9$etuJ f ".15.7 0.Se recomandă sucurile de fructe şi de legume .0 87.5 4.9 5.MXi№! 3h •■ • filmaţi ■■". .

4 56.5 9.0 7.4 16 Telemea de oaie 100 51.1 40. 1.0 12.4 58.0 13. .5 498 218 155 90 369 40.0 0.0 13. ' INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 103 17 Telemea de vacă 100 54.0 _ 27.3 24.62.0 .9 27.8 3.5 6.2 19.3 13.4 20.2 273 18 19 20 21 12 3 45 6 Caşcaval Dobrogea Caşcaval Penteleu Olanda ■ 100 100 100 32 50 28.0 17.0 18.0 1.0 72. : Carie de porc 36 grasă Came de porc 20 slabă Carne de porc 20 100 i 100 100 100 100 100 4.0 64 70 75 27. .4 19 25.0 0.9 40.3 18.4 143 -143 125 * 125 70.0 17.0 58.■ 104 13V 277 142 295 . 2/1979.0 4.2 0.0 u 2..4 36 26.41 15.11 12 13 14 15 Lapte praf Brânză foarte grasă de vacă ! Brânză grasă de vacă Brânză dietetică de vacă Brânză de burduf _ - 100 100 100 100 100 4.4 31.7 4.0 15.0 >: .0 6.3 4.0 305 Tabelele sunt conform celor ap\arute în Buletinul Ministerului S\an\at\a\tii nr.9 24 1.7 V -.0 21.7 1 2 3 1 4 5 Carne şi V preparate 143 73.2 7.0 59.0 15.3 60.0 24.0 16.0 21. 20.0 11.0 -.0 21.0 25.4 1.8.6 25 32.0 11.0 24. .0 20.5 423 283 366 366 508 438 449 449 363 238 36.0 55.5 4.4 52 7 Brânzeturi topite 100 Produse lactate pentru copii Lapte praf Lactosan Lapte praf Glucolact Lapte praf Lacto I Lapte praf Lacto II Lapte praf Cazeolact Brânzeturi topite cu diverse arome pentru copii Carne de vacă 30 slabă Carne de vacă 30 sernigrasă .9 13.3 2.

Rusesc Salamuri crude 1 Sibiu 2 -Salam de vară 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 20 100 45.0 10.1 19.0 54.4 62.0 6.9 78.6 - 391 1 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 24.0 51.6 7 8 9 10 11 12 13 14 104 15 16 17 18 semigrasă Carne de porc grasă Carne de oaie Carne de miel Carne de găină Carne de pui Carne de curcă Carne de gâscă semigrasă Carne de raţă 20 25 30 23 23 12 14 14 125 133 143 137 141 114 116 116 49.0 16.0 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Creier de bovine Ficat de bovine Rinichi de bovine Inimă de bovine 100 100 100 100 100 78.0 58. Italian.0 70.0 19.7 26. Vânătoresc.1 65.0 43.0 - 9. Cabanos Caltaboş alb Dâmbovita Şuncă presată _ - - Muşchi ţigănesc Tabăl Lebervurst Pateu de ficat - .81 260 142 177 179 261 136 100 Carne de iepure 16 118 75.6 21.7 17.0 - .0 17.2 24.6 26.0 18.0 20.4 47.0 18.0 17.0 1.9 31.0 22.0 5. Bicaz Cârnaţi Debreţin Trandafir.0 28.0 127 109 120 107 295 De tip prospături 19 Parizer.0 13.4 75.9 50.7 75.8 24.0 15.3 53.8 58.0 6.5 70.0 10.4 20.0 64.6 55 23 53.7 20.3 22 30.0 16.0 62 18. crenwurşti De tip semiafumat Bucureşti.0 20. Cracauer.0 34.5 21.5 _ 512 519 348 324 374 258 225 294 333 299 349 261 Muntenia.8 18.2 8.1 26.5 60.6 43.0 20.8 19.0 17.5 27.7 19.5 20.0 26.0 18.0 - 3 /y -12.2 62.6 30.0 47.0 4.0 19.0 3.9 19.

4 16.8 10.5 21.6 .0 fasole boabe 18 Carne porc cu 100 72.0 22 21 10.4 19.0 porc în suc propriu 15 Conserve din 100 69.0 9.2 17.4 79.9 330 286 286 100 87 167 4.5 77.3 183 1 14 125 70 65 65 - 4 Stavrid Apă dulce 1 Crap cu sos tomat 75.3 vacă în suc propriu 16 Carne vită cu 100 74.6 10.1 63.9 2 4.0 1 305 223 168 135 158 166 2.0 7.5 14.5 67.6 14.1 - 104 160 83 82 244 299 88 115 237 115 78.8 57.6 fasole 17 Carne porc cu 100 69.6 10.7 17.2 80 ■ 17 45 12 182 111 45 60 12 12 172 250 114 114 286 Scrumbii de Dunăre Peşte marin 1 Calcan 8 9 10 Morun Nisetru 76.7 18.2 mazăre MilIMi H INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ Peşte şi preparate Peşte âe apă dulce 1 Crap Crap de 55 222 77 73 2 eleşteu 55 222 3 45 6 Şalău Ştiucă Somn pană 40 167 13 16.5 16.8 105 18.4 19.3 5.6 Stavrid de Marea 65 Neagră Peşte oceanic Conserve din peşte Oceanic 1 2 3 ' Cod Heringi Macrou 15 1 182 78 70 73 75 19 18.6 20.4 0.Haşeu din carne 100 56.9 16.6 6 6 10.1 0.9 8.0 10 3 6.4 18.4 19 10.0 25.0 6.0 porc 14 Conserve din 100 63.8 25.

Rasolid* şalău L-.-.1 .8 13.7 6.7 75.4 16.0 5.6 0. -".4 10. '■■■ 3.7 3.5 8.5 4.9 8.9 .9 69.0 .5 73.7 11.3 17.7 12.5 77.3 9.2 3.4 2.6 3.6 - 99 113 112 85 170 164 125 106 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ C% nserve de peşte cu adaos de legume Apă dulce 1 Ghiveci de ştiucă 100 82 79 9.2 11. * 100 79.1.6 1.2 14.8 4.1 78.5 14.100 78.7 28.0 3.3 3.5 15.1 3.6 2.3 87.2 70. .4 61.2 53.7 77 87 39.3 16. . Rasol de macrou i cu 100 81.4 3. 81 -:.2 plătică Oceanic Ghiveci de macrou Ghiveci de stavrid 100 .9 10. 100 45.. 74 -.2 3 4 1 2 3 4 Ştiucă în sos tomat Caras în sos tomat Babuşcă în sos tomat Cod în sos tomat Hering în sos tomat Macrou în sos tomat Stavrid în sos tomat - 100 100 100 100 100 100 100 78.3 Conserve de peşte în ulei 1 2 3 Scrumbie de Dunăre File macrou în ulei Heringi în ulei 100 100 100 100 100 .4 3.4 11.93 14.6 15.7 - .2 8.2 5.2 61.3 ■ 2.6 6.5 8.7 2 Ghiveci de 100 10.3 10.9 11.100 81.0 14.0 66.5 12.1 414 259 325 171 180 220 Conserve de peşte tip naşe 1 Haşe de cod 2 3 Haşe de stavrid Haşe <k macrou - V2 : 3 Conserve de peşte tip rasol Rasol d* şt-Ujci ■V.4 88 i .8 1.2 16.7 65.1 20.9 1.5 9. ■ .

5 1.7 0.4 .0 94.5 0.2 0.4 2.8 93.0 1.9 3.9 26.5 62.5 7.2 19.3 1 89.3 95.1 0.2 19.3 82.7 12.5 12 - 280 266 115 192 130 125 246 225 INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ Ouă 1 Ou de găină.6 2.0 51 35 107 14 16 13 7 21.2 0.5 71.5 80 1.5 8 2.4 0.0 25.5 19.0 4.8 15 171 364 57 104 17 39 80 88 19 20 40 35 30 18 33 96 45 72 93.legume Semiconserve de peşte 1 File de sardină în ulei 2 Sardelea tip Lissastavrid 3 Chilcă în sos picant 4 Sardeluţă în sos picant 5 Icre crap 6 7 8 ■ Icre ştiucă Icre negre (Caviar) Icre Manciuria - 100 100 100 100 100 100 100 100 56.3 0.2 0.5 1.2 5.7 76.6 20.5 88.0 69 27.2 0.2 0.6 0. integral 2 Gălbenuş de ou găină 3 Albuş de ou găină 4 Ou de raţă (cea 60 g) Legume proaspete 1 Ardei gras verde 2 3 4 5 6 7 8 Ardei gras roşu Cartofi noi Cartofi maturi Castraveţi Ceapă verde Ceapă uscată Ciuperci 27 27 15 28 6 46 38 9 53 8 20 100 100 100 137 137 100 117 139 100 108 185 162 100 110 212 109 125 72 52 66 42 12 32 0.3 3.9 17.2 2.15 0.5 1.9 89.4 2 71 8.2 8 0.2 0.5 1.2 1.3 52.4 5 91.4 9 10 Conopidă Dovlecei 11 12 13 14 Fasole verde Mazăre verde boabe Morcovi Păstârnac 87.3 0.5 0.3 1.5 0.9 3.7 14 8.3 0.1 90.5 0.2 1.5 69.0 58.3 17.1 3.4 19 2.

9 7.6 53 20 27 54 19 26 22 43 25 33 68 137 33 50 33 91.3 1.9 9 2 5.6 94.5 1.1 4.6 0.8 1.3 0.3 0.2 91.3 0.9 1.5 0.2 1.3 0.9 2.5 0.4 1.1 3.2 0.7 0.1 0.7 16 16 72 67 36 26 - 100 100 100 100 .1 1.1 0.2 0.4 0.7 1.4 0.8 4.6 1.9 61.1 0.8 9.5 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Ţelină rădăcini 39 164 87 1. 95 100 100 94 94 0.1 26 5.5 2 2 10 9 6 3.5 10 22 18 4 5 6 7 8 9 - 100 100 95 94 81 83 90 84 1 1 6.5 1.9 87 1.5 2.5 0.2 10 3.4 Urzici Usturoi Varză albă Varză Bruxelles Varză roşie 37 24 21 100 100 137 131 126 80 7.8 7 5.3 94.8 0.8 0.15 16 17 18 19 20 21 22 23 108 24 25 26 27 28 29 Pătrunjel rădăcini 8 Pătlăgele roşii Pătlăgele vinete Praz Ridichi de lună Ridichi de iarnă Salată verde Sfeclă roşie Spanac 3 24 17 40 28 39 21 21 109 103 131 120 167 139 164 126 126 78 94 8 94 1.2 0.5 2.4 0.3 90.8 84 4 90. .1 2.1 0.9 Legume conserve 1 2 3 Conopidă în apă (conserve sterilizate) Dovlecei de apă (conserve sterilizate) Fasole verde obişnuită (conserve sterilizate) Fasole verde (conserve sterilizate) Fasole verde fină (conserve sterilizate) Mazăre verde boabe (conserve sterilizate) Mazăre fină (conserve sterilizate) Bame în bulion (conserve sterilizate) Ghiveci cu 100 .4 0.9 7.4 0.5 1.5 6.9 3.3 0.

3 0.0 8.0 8.5 Fructe proaspete 1 Banane 2 3 4 5 6 7 8 Caise Căpşuni Cireşe Coacăze Fragi de pădure Grepfruit Gutui .0 2.7 41.4 0.4 13 9 18 10.2 2.1 7.5 1.6 1 0.0 2.6 5.2 11.0 8.5 0.8 61.2 1.0 0.7 1.1 1.0 6.1 Legume deshidratate 1 Cartofi rondele 2 3 Ciuperci Morcovi - 100 100 100 100 100 100 100 10 7.5 1.4 1.7 11.8 Tocană de legume Tomate umplute cu orez Ardei Spanac cu orez - INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 109 18 Bame în ulei 100 84.2 350 313 303 9 15 14 16 38 18 66 57 50 81 54 54 30 65 11.7 92.5 0.6 1 0.8 93 1.0 95.0 1.9 19 20 Bulion de tomate Pastă de tomate 100 100 80 70 3.2 2.0 6.0 Legume murate 1 Castraveţi cu oţet 2 3 4 5 6 Gogoşari întregi în oţet Gogoşari tăiaţi în oţet Salată de varză roşie Salată de sfeclă roşie Varză acră - 32 7 4 10 4 5 30 16 100 100 147 107 104 111 104 105 143 119 88.5 0.0 - 3.4 3.6 3.3 1 1 1 1.0 2.0 8.5 77.2 75 85 90 80 92 87 89 82 1.5 14.8 6.2 9.5 4.5 8.3 0.0 1.8 0.4 1.10 n 12 13 14 15 16 17 bulion Tomate în bulion Vinete în bulion Ghiveci în ulei Vinete în ulei - 100 100 100 100 100 100 100 100 94 95 93 88 82 86 85 1.0 1.5 0.5 1.5 3.9 9.6 92.0 8.7 1.0 6.0 30.0 8.3 13.2 3.5 0.2 0.4 23 15 100 92 73 109 112 94 89 62 85 80.5 1.6 45.0 90.

5 68 74 304 | 316 ■ 55 l 1 239 70 I °'4 300 69.7 21.1 5 36 40 117 67 77 23 ■ 94 0.0 1 2.8 0.0 1.6 1 i 1 0.1 1.5 1.6 0.5 43 ' I 0.1 6.6 2.4 71 58 71 302 306 1 267 306 L — 8 Stafide _----.4 0.0 14.9 10 11 12 13 14 Lămâi Mandarine 35 38 Măceşe Mere Mure Pepeni galbeni 12 8 4 50 154 161 114 109 104 200 89 88 71 84 81 0.4 1 3 1 2.0 0.5 0.2 0. 1.5 110 16 17 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Pepeni verzi 54 205 91 0.1 0.4 0.9 100 100 100 100 1 100 100 L_-----------' 13 24 24 20 26 17 1___ ____ _' 1.0 0.5 Pere Piersici Portocale Prune ■ Zmeură 14 12 30 15 2 116 114 143 117 107 112 83 89 87 79 81 88 —.1 1.0 10 10.1 1.7 0.-------■-------' — Sucuri şi paste de fructe şi legume .~----.9 0.1 0.1____---------------.7 5.2 8.8 4.5 —— —— — --------.2 1 100 -----1 1 20 200 19 1.2 0.9 20 22 Vişine 11 1-------------------------------------------------------------------■----------------------------Fţucte uscate.4 16.5.1 21 18 11 25 79 45 47 89 98 66 _ —— —— 18 .8 15.3 | 0.5 1. 1 •----------:---1 Caise fără sâmburi 2 1 Curmale cu 50 sâmburi 3 j 1 Mere 14 5 6 ! 7 -Smochine I Pere Piersici Prune ou sâmburi 17 ] 1.0 0.3 1.

9 1.0 85 82 82 0.5 19.5 59 65 70 73 4 Compot de mere 100 82 .3 1 I 1 57 56 1 51 83 25 100 100 100 1 j 100 100 1_.-----------100 100 100 Suc de tomate 1____________■ -------------------— Compoturi 1 Compot de caise 2 3 Compot de cireşe Compot de gutui - 1 0.0 17.2 i 79.5 17.0 47 52 53 85 68 64 65 80 303 333 323 Compot de vişine 9 Compot de struguri Leguminoase uscate 1 Fasole boabe 2 3 Linte boabe Mazăre boabe 1 Pâine de grâu albă Produse derivate din cereale 100 42. INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 5 Compot de pere 100 79 6 7 8 Compot de piersici Compot de prune 100 100 100 100 100 Too 100 84 82 82 80 13 12 13 1.7 1.5 ' 93 0.4 0.5 16.5 1 85.0 1 | 20.2 0.3 15.0 7.5 0.09 - 17.9 20.5 - 14.09 1 64.0 15.5 0.4 j 266 14.4 0.3 111 0.13 1 1.5 23 25 21.1 2 1 3 4 5 6 7 i-------------------.7 12.4 52 247 .2 0.6 0.1 15.6 0.02 i 85.9 1 ■ l 87.4 0.5 29.---------------------------------1 Suc natural de mere Suc natural de mere 1 concentrat j 1 Suc de pere 1 1 i Suc de prune Suc de zmeură 1 Suc de struguri | 100 82.1 13.4 72 100 ! 0.

6 .5 44.5 ». chifle cu material Făină de grâu extracţie 75% Idem extracţie 85% Făină de secară Făină de porumb Arpacaş de orz Orez decorticat Gris - 33.9 6.4 8. 1.5 63 35 10 59 0. 67.0 7.2 0.7 100 78 81 83 96 83.2 .7 51.1 72 75.2 8.0 8.2 44.5 obişnuite Paste făinoase cu 100 11.4 . ■ 61.5 1.4 48 84 .1.3 0.2 12. chifle ]simple Cornufi.7 1. 1.3 8.2 8.2 1.0 0.1 584 703 437 177 650 410 320 336 340 394 405 Produse zaharoase 1 Zahăr 2 3 4 5 6 Glucoza Miere de albine Amidon Caramele cu lapte Caramele cu fructe .6 9.4 71 1.4 .1 .2 9.3 75.8 14.7 1.5 9.27 .1 Fulgi de ovăz 100 12 Paste făinoase 100 12.5 74.0 14 14 14 4 8.5 11.6 72.6 2. 4.2 32.4 40.1 87 1.9 10.9 9.4 13.72 '. : 14.5 75.6 10.8 ou Biscuiţi 100 6 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Fructe oleaginoase Arahide 58 238 8 Alune curăţate Măsline negre Măsline verzi Nuci 18 15 15 55 100 117 117 222 100 100 100 100 100 100 6 52 41 5 0.6 79.2 57.8 12 20 12.4 9.4 15.0 234 242 344 256 271 327 ■ 356 349 353 351 348 354 358 374 360 386 425 Cornuri.9 63.5 21 0.1 3.7 17 7.2 6.5 11.2 3 4 5 6 T 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 112 1 2 3 4 5 Pâine de grâu intermediară Pâine de grâu neagră Pâine de secară Pâine graham - 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 43.5 1.1 74 12.1 22 18 3 6 25.

3 1.8 2.4 0.9 5.7 3.Caramele cu malţ 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 Caramele cu miere Caramele cu rom Caramele cu lapte şi malţ Dropsuri Dropsuri lapte (amaro) Drajeun Bomboane fondante Bomboane ciocolată Specialităţi ciocolată SinaiaPeleş Specialităţi ciocolată Menţină Batoane ciocolată cu căpşuni Sirop de vişine Sirop de zmeură - 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 6.5 34 28 0.6 2.4 2.7 6.7 2.09 113 li INTRODUCERE IN MEDICINA INTERNĂ 21 Gem de caise 22 Gem de piersici 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 Gem de prune Gem de zmeură Gem de vişine Gem de căpşuni Gem de gutui Dulceaţă de trandafiri Dulceaţă de caise Dulceaţă de vişine Jeleu afine Jeleu mure Marmeladă amestec Marmeladă .5 14.9 2 9.4 1.8 14.1 2.6 - 82 84 64 81 98.8 67.4 6.1 5 5.5 14.3 3.5 95 99 78.5 16.3 1.1 7 0.3 71.4 0.7 56.9 5.2 8.2 7 6.2 66.5 12.1 33.8 64 70 360 406 323 422 403 417 405 420 574 439 420 420 264 288 10.

65 58 21 0.5 55 33 0.9 40 50 3.2 30 29.77 68 0.5 65 15 0.5 27.7 18.5 62 1.64 58 25 0.34 58 22 0.0 71 1.8 54 20.5 65 42 0.5 43 240 240 240 246 250 239 239 274 536 605 546 Grăsimi 1 Smântână 100 preambalată 2 Smântână vărsată .8 31.8 66 1 6.79 70 34 0.extra 35 Magiun de prune 36 Pastă de măceşe 37 Ciocolată de menaj 38 Ciocolată cu lapte 39 Halva din floareasoarelui 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 ■:' ' ■ fi i î 25 0.62 59 20 60 24.100 3 Unt 100 4 Untură de porc 100 278 290 282 314 269 225 202 232 63.5 0.0 99.6 3.8 68 29.5 6 0.1 3 2 302 297 721 927 .5 74.1.2 6.35 58 18.6 76 0.4 2.88 60 23 0.1 0.5 1.2 2.

unele nefrite etc.2 - 99 100 100 100 100 82. la fel. tratamentul chirurgical. dietetica joacă un rol important şi în profilaxia episoadelor acute. interesează organismul în general şi îmbracă aspecte particulare în funcţie de bolnav. brânza proaspătă de vaci se recomandă în regimul hepatitelor. 1. Dietetica utilizată corect.5 - 114 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ 1. Mijloacele şi căile de tratament sunt multiple. Deoarece boala.cu alte cuvinte. în ultimele decenii s-a introdus o noţiune nouă.tratamentul simptomatic. regimul de crudităţi (fructe. pe lângă valoarea alimentară şi calorică. dar şi restabilirii funcţiilor celoralte organe. limitează întrebuinţarea medicamentelor. Ele se pot reduce la tratamentul igienodietetic. posedă şi calităţile unui medicament indicat în perioada de stare şi de convalescenţă a diferitelor boli (hepatice. intensificând acţiunea celorlalţi agenţi terapeutici. ficatul crud. De exemplu. Dar.). şi nu boala.1. să fie totdeauna individualizat . Dietetica sau alimentaţia curativă se ocupă cu alimentaţia omului bolnav. tratamentul trebuie să se adreseze nu numai organului lezat. legume). prin compoziţia sa. printr-un tratament corect al constipaţiei cu regim bogat în celulozice şi glucide. TRATAMENTUL IGIENO-DIETETIC Tratamentul igieno-dietetic urmăreşte stabilirea regimului alimentar (dieta şi reglementarea activităţii fizice şi intelectuale. colite de fermentaţie. caisele.5 0. Importanţa acestui tratament rezultă şi din faptul că multe boli se pot vindeca numai prin dietă şi repaus (unele enterocolite acute. De exemplu. evitând astfel polipragmazia. altele putându-se menţine în stare de compensare (afecţiuni cardiace. hepatice. tratamentul climateric şi balneoclimateric. . în anemia pernicioasă. tratamentul prin agenţi fizici. NOŢIUNI GENERALE DE TERAPEUTICA Prevenirea şi vindecarea bolilor reprezintă scopul final al medicinii.tratamentul funcţional. anemie. Experienţa clinică arată că alimentaţia curativă este un important factor în tratamentul diferitelor boli. care urmăreşte combaterea (calmarea) simptomelor. aceea de aliment-medicament. care cu timpul produc obişnuinţă. cunoaşterea şi diagnosticul lor fiind numai etape în drumul care conduce la realizarea acestui scop. se evită întrebuinţarea numeroaselor laxative şi purgative.06 0 0. indiferent de localizare. .16. în dieta potasică. renale). oul. trebuie să se trateze bolnavul. Principalele forme de tratament sunt: . a complicaţiilor şi a . care urmăreşte restabilirea funcţiilor deficiente ale organismului.5 0 - 923 930 930 930 930 767 16. care se adresează cauzelor bolilor. astenie. în constipaţia obişnuită. iar în unele boli fiind un factor terapeutic de sine stătător.5 6 7 8 9 10 Untură de gâscă Ulei de floareasoarelui Ulei floareasoareiui + soia Ulei soia Ulei germeni porumb Margarina Marga - 100 100 100 100 100 100 0.16. colecistonie).3 0.tratamentul etiologice.

digestivă (absorbţie. L^ INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 115 Cele două principii se completează. 1. diabet zaharat. parenterală (injecţii. orarul şi repartizarea meselor. boală ulceroasă etc.). permite părăsirea acestuia pentru mici plimbări. caşectici.2. care. apreciind rezultatele favorabile sau depistând tulburările secundare. . urină.16.fenomenele de obişnuinţă. deci necooperarea bolnavului. Se recomandă.Relativ. supravegherea continuă a bolnavilor. durata aplicării. cantitatea şi calitatea lor. fapt pentru care ele trebuie să cunoască: . . Regimul dietetic trebuie întotdeauna individualizat. . constipaţie. imobilizarea membrelor fracturate prin aparate gipsate). determină fenomene toxice. dar sunt administrate de surori. prelungit. . în convalescenţă. de rezistenţă (rezistenţă la antibiotice).Absolut. dar şi psihic. Supradozajul medicamentos sau absenţa eliminării. . Medicamentele sunt eliminate prin scaun. cardita reumatică evolutivă. transpiraţie. . infecţii pulmonare. Se deosebesc mai multe forme de repaus: . urmărind respectarea acestuia. . fără să apară fenomene toxice. deşi obligă pe bolnav să stea la pat în majoritatea timpului. Diferenţierea substanţelor. ale toxicomaniei (morfina. Repausul .decompensărilor (insuficienţă cardiacă. aerul expirat. ritmurile patologice de înaltă frecvenţă. bolnavul trebuie cântărit. uneori. pentru a aprecia succesul sau ineficacitatea metodei.doza letală: care determină moartea bolnavului. cocaina). de decubit etc. colecistitc.doza terapeutică: variază între doza minimă la care apare efectul dorit şi doza maximă. respiratorie (inhalare . Medicamentele sunt destinate uzului extrem şi intern şi se pot introduce pe căile: cutanată (fricţiuni. Rolul asistentei medicale în aplicarea tratamentului igieno-dietetic este foarte important. se poate însoţi de multe inconveniente (tromboflebită). fenomenele de intoleranţă şi de hipersensibilitate (alergia medicamentoasă). salivă. La fiecare medicament se deosebesc: . toaleta zilnică. La stabilirea unui regim trebuie precizate alimentele permise. fapt pentru care se recomandă poziţia semişezândă. pentru a nu provoca repulsie. ea contribuind la toate formele şi fazele acestui tratament. repaus combinat cu mişcare sau efort. clismă).dozele medicamentelor. când se ţin în stare de inactivitate numai anumite părţi ale organismului (de exemplu. adaptat fazei de evoluţie a bolii şi cât mai variat.indicaţiile. foi de regim. emfizematoşi etc. alimentaţie etc.doza maximă: cea mai mare doză suportată de organism. în medicamente şi otrăvuri.). . rahidiană. reacţiile adverse şi incompatibilităţile medicamentelor. mai ales când sunt bătrâni. eliminând orice efort inutil.Parţial. intelectual. unele forme grave de insuficienţă cardiacă. Se recomandă în infarctul miocardic. contraindicaţiile. care are drept scop călirea organismului prin exerciţii fizice sau de altă natură. Periodic. masajul periodic al extremităţilor.urmăreşte cruţarea organismului bolnav.doza toxică: cantitatea de medicament care.calea de administrare şi modul de administrare. aplicându-se în raport cu faza evolutivă a bolii: repaus în fazele acute. hipertensiune arterială.aerosoli). introdusă în organism.). Un alt principiu este cel al terapiei active.al doilea element al tratamentului igieno-dietetic . depinde şi de calea de administrare şi de capacitatea de absorbţie. Medicamentele sunt prescrise de medic. ungere). în afară de doză. perfuzii etc. . Repausul absolut. când bolnavul nu are voie să părăsească patul. TRATAMENTUL MEDICAMENTOS Acesta rămâne cel mai important mijloc terapeutic. Repausul este nu numai fizic. hemoragiile grave. duc la intoxicaţie.

comprimate. apă oxigenată). capsule. poţiuni sau preparate zaharate. constituie aparatul. ulei unguent etc. .1 lingură plină cu pulbere conţine aproximativ . care este de fapt un punct farmaceutic de secţie. . administrare etc. 1. granule. Fac excepţie medicamentele etiologice (antibiotice etc. Stocul de medicamente destinat tratamentelor curente folosite în secţie şi satisfacerii necesităţilor neprevăzute şi de urgenţă. :i J '-•'-. preparate prin infuzie în apă fierbinte. soluţii (clorurate. când au ca solvent apa. .Respectarea căilor. Unele medicamente devin ineficace sau chiar dăunătoare prin asociere.Respectarea întocmai a medicamentului prescris. Există însă şi o incompatibilitate de asociere.5 g sirop 4. care priveşte pe soră: de exemplu.1 ceaşcă de cafea corespunde aproximativ cu . REGULI GENERALE DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR . medicamente magistrale. pentru a obţine efectul terapeutic urmărit.1 linguriţă rasă . medi116 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ camente care au ca solvent alcoolul (tincturi.2. utilizarea antidoturilor).Identificarea prealabilă a medicamentelor şi verificarea calităţilor lor.1 vârf de cuţit rotunjit 15 g ulei 50 g apă 100 g apă 200 g apă 5 gapă 6. 1. siropuri. hidrice.-' . dozajului şi a orarului de administrare.Evitarea incompatibilităţilor. preparate anterior în farmacie (de pildă. Astfel: . alcooluri aromatice).5-2.5 g 1. medicamentele sunt: toxice. casete).1 lingură de supă Există echivalenţe şi pentru pulberi: . asocierea unor medicamente cu antidoturile lor). extractele. pentru respectarea dozelor.1 linguriţă corespunde aproximativ cu .1 g _ I . clorura de calciu şi codeina fosforică. medicamente pe bază de grăsimi (pomadă. morfină cu atropină. realizate în laboratoare specializate.5 .După gradul lor de toxicitate. Se mai disting: medicamente oficinale.Administrarea imediată a medicamentelor (al căror flacon a fost deschis). însoţite de indicaţia referitoare la compoziţie. preparate după prescripţia dată de medic (reţetă). preparate prin evaporare.1.5 gulei 2. . histamine şi antihistaminicele.16. stupefiante şi medicamente obişnuite.2.). -.).Respectarea somnului bolnavilor. ECHIVALENŢA MEDICAMENTELOR Aceasta trebuie cunoscută de asistentă. pastile.Respectarea măsurilor de asepsie. Unele incompatibilităţi sunt căutate (procaina cu adrenalină. glucozate.Anunţarea imediată a greşelilor săvârşite în administrarea medicamentelor. de care trebuie să ţină seama medicul (sulfarriidele şi acidul paraaminobenzoic. lumi-nalul injectabil şi alte substanţe etc. medicamente solide (tablete. pilule. tizane..Luarea medicamentelor în prezenţa asistentei.1 pahar de lichior corespunde aproximativ cu .16.5 g 1. . emulsii. pentru a preveni infecţiile intraspitaliceşti. specialităţi farmaceutice. .5 g ulei 15 g apă 20 g sirop 12. Există incompatibilităţi de prescriere.5 .1 pahar de apă corespunde aproximativ cu Şi capacitatea lingurilor trebuie cunoscută: .2. . Medicamentele se prezintă diferit: pulberi. tinctura de iod). .1 pahar de vin corespunde aproximativ cu .

2.). Reacţiile care pot apărea sunt: generale (hipertermie.16. peptonă.Calea percutană: fricţionare. Agenţii terapeutici folosiţi sunt: . emplastre. se manifestă prin tabloul clinic al şocului. Oxigenul se administrează în edemul pulmonar acut. dacă nu sunt prescrise în doze şi pe o durată suficientă. se dezvoltă mai intens şi devin mai virulente. CĂILE DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR Diferitelor medicamente le sunt proprii. puncţii. Pe cale sublinguală se administrează unii hormoni. 1. se administrează în timpul mesei.proteine microbiene.Calea orală este cea mai comodă. . urătoarele căi de administrare: .4. Medicamentele care trebuie să reziste sucului gastric şi de la care se urmăreşte obţinerea unui efect rapid. aplicate spre a provoca în organism anumite reacţii. unele substanţe antiastmatice (prin inhalare sau pulverizare). antibiotice etc.substanţe organice: lapte de vacă sterilizat. trebuie de asemenea. tot pe cale digestivă. casetele. badijonări. generale: agranulocitoză (Aminofenazonă). pe care se administrează pilulele. supozitoarele şi clismele. bronhodilatatoare. clorură de etil). frison. bronhopneumonie. uneori pot apărea şi accidente grave. drajeurile.5. prin modificarea florei microbiene. REACŢIILE ADVERSE ALE MEDICAMENTELOR Acestea. unele microorganisme care parazitează în mod normal organismul. transfuzii. .). deci înaintea meselor (de exemplu Penicilina V). comprimatele. pentru a putea interveni la timp. în special în cursul tratamentelor cu antibiotice. Dacă nu se iau anumite precauţii. Prin distrugerea florei patogene. diferite forme de insuficienţă respiratorie.16. trebuie ingerate pe stomacul gol. latente). cloroform. Modalităţile de administrare sunt: aspirarea directă din balon. nitroglicerina sub formă de comprimate sau de soluţie. comprese. Astăzi.). hipertensiune) şi de focar (exacerbarea proceselor inflamatorii cronice. soluţiile.20 ml sânge vens şi se reinjectează profund i. autohemoterapia (se prelevează de la bolnav 10 .2. injecţii. pot apărea dezechilibre biologice. Trebuie ţinut seama şi de faptul că numeroase produse (antibiotice.Calea digestivă. intoleranţa medicamentoasă este foarte frecventă.m). bine cunoscute de asistenta medicală. . când sunt foarte puternice. sunt de temut reacţiile alergice. tubajul gastric. sânge şi seruri.malarioterapie. anemii. şocuri anafilactice (seruri. . pneumotoraxul spontan. TERAPIA PRIN ŞOC Acest gen de terapie grupează un număr de metode. .Caleaparenterală: antipiretice. Ultimele două sunt introduse prin rect. se practică diferite tehnici diagnostice sau terapeutice (spălătura gastrică. insuficienţa circulatorie şi în insuficienţa cardiacă. fără a o vindeca complet. nitrofurani etc. fibrinolitice) sub formă de aerosoli (amestec de gaz cu medicamente fin dispersate). cât şi pentru personalul de îngrijire. sensibilitatea locală. unele substanţe (antibiotice. 1. . oxigenul.3. băi medicinale. ionoforeză (cu ajutorul curentului galvanic).2. care. pe care se administrează diferite substanţe narcotice (eter.calea respiratorie. locale (eritem. 118 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ . Sunt cunoscute medicamentele care pot duce la asemenea accidente. Astfel. Medicamentele cu acţiune iritantă asupra mucoasei gastrice. duodenal sau intestinal etc. folosită în special în sifilisul nervos. corticoizi) pot masca semnele unei boli. administrarea intranazală printr-o sondă Nelaton. antialergice. pentru a fi amestecate cu alimente (ex: unele antibiotice şi chi-mioterapice: tetracicline. masca sau cortul de oxigen. chiar la antibiotice. perfuzii. Alteori. pot apărea micoze sau infecţii cu stafilococi rezistenţi la antibiotice. atât pentru bolnav.INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 117 16.

artrite. . perforaţia unui ulcer gastroduodenal sau a veziculei biliare. . tratamentul este uneori inutil şi adeseori periculos. Se mai întrebuinţează şi în hemoragiile gastrointestinale. cu descongestionarea organelor interne.. având aceleaşi indicaţii ca şi căldura umedă: (bolile pulmonare şi pleurale).-:■. . sub formă de comprese umede. . punga cu gheaţă sau compresele reci.). flebite . cefalagii. procese inflamatorii cronice ale organelor abdominale şi pelviene.:••■'■■ . termo-foare etc. utilizat în afecţiuni O. numai după cunoaşterea cauzei. nefretică. Aceşti agenţi pot fi grupaţi în: . termofor electric.saiinynî 1. colecistice. . . . . este contraindicat să se administreze vreun analgezic unui bolnav suspect de apendicită. arterite. calde. colici nefretice şi hepatice..durerea toracică.fracturi.grupul pentacinum (Fortral). băi curative. fricţiunile . şi se întrebuinţează în dureri gastrice şi intestinale. revulsivele medicamentoase . De exemplu.băile şi compresele de muştar).grupul acidului salicilic (salicilatul de sodiu. dureri reumatice. colica hepatică.2. colita ulceroasă. pancreatita acută. Cataplasmele acţionează prin căldură şi umiditate. durerile din pericardite. Aminofenazona (întrebuinţate în nevralgii. scleroza renală. . apendiculare. O regulă elementară în tratamentul durerii o constituie aplicarea acestuia. sarcina extrauterină. meningite..b v-ftnJ. fricţiuni. viscerale etc. calmează durerile datorate infla-maţiei peritoneale. fără a fi cunoscute contraindicaţiile. Principalele boli însoţite de dureri sunt: . care combat durerea prin aplicaţii asupra regiunii dureroase.electroterapie.16. intestinală (urgenţe medicale) .R.revulsivele sunt mijloace de tratament local (aplicaţiile locale de frig şi căldură. reumatismele cronice. oftalmologice. durerile veziculare. dar şi tuşea şi dispneea. Revulsivele influenţează starea şi funcţia organelor prin derivarea sângelui. . Piafen. determinând o puternică vasodilataţie a tegumentelor. cu indicaţie în infarctul miocardic.dureri ale unui membru. hepatitele etc.grupul cocainei. pericardita. Nerespectarea acestui principiu comportă riscul de a masca o urgenţă. O altă regulă este aceea de a nu se prescrie opiacee. pleu-rezia. diabetul zaharat. restabilind unele funcţii deficitare şi combătând durerea. deoarece în lipsa diagnosticului.L.grupul atropinei (atropină.uşoară tumefiere). TRATAMENTUL DURERII Acest tratament reprezintă cel mai convingător exemplu de justificare a tratamentului simptomatic. . embolia pulmonară. urgenţe chirurgicale.dureri abdominale.6. Totuşi. în combaterea durerii se întrebuinţează de obicei: . .opiul şi alcaloizii săi (morfina.i .3. tinctura de beladonă).16. INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 119 1. Tromadolum (Tramal) . pneumotoraxul spontan . ocluzia intestinală.v». discopatia lombară etc. nevrite.:•■. acidul acetilsalicilic.'i i I'1 '• q '■^'■'' ° . papaverina). Indicaţiile acestei terapii sunt: astmul bronşic. calmează nu numai durerea. întrebuinţat mai ales în spasmele şi durerile gastrointestinale.. Dintre acestea. prin intermediul galvanoterapiei (curentul continuu). iar contraindicaţiile: tuberculoza pulmonară.aplicaţii calde şi reci (pungă cu gheaţă)..dureri lombare.. diverse vărsături etc. renale. căldura se aplică local.in»ni:->.boli renale. dar şi în edemul pulmonar acut. TRATAMENTUL PRIN AGENŢI FIZICI • Acesta cuprinde un grup larg de agenţi terapeutici. stomatologice etc. care modifică reactivitatea organismului. unele nefroze. edemul pulmonar acut. faradoterapiei (curentul . împachetări.■'..infarctul miocardic.apendicita. insuficienţa cardiacă. recunoaşterea cauzei durerii are o mare importanţă.

mielom. în leucemia limfatică cronică. neoplasme pulmonare şi hepatice. . Reacţiile adverse sunt rare. vomă şi deprimarea organelor hematopoietice.4. TRATAMENTUL BALNEOCLIMATERIC Acesta întrebuinţează ca agenţi terapeutici apele minerale. permiţând bolnavului să suporte mai bine radiaţiile. Antimetabolitii sunt substanţe care antrenează carenţa unor metaboliti (baze purinice şi pirimidice. greaţa şi vărsăturile rare. fapt pentru care în timpul utilizării lor este necesar controlul periodic prin hemogramă. deprimarea hematopoiezei redusă (provoacă adeseori căderea părului).) pot vindeca anumite cazuri de tumori. din cauza metastazelor. . .Girostanul (Thio-Tepa) poate fi eficace limfopatiile cronice. Mercaptopurina şi derivatul său Imuranul (mai puţin) sunt droguri active în leucemia acută. curenţilor de înaltă frecvenţă. scăderea rezistenţei în infecţii etc. cobaltoterapie. a volumului sau a aderenţelor tumorii. Toxicitatea este relativ mică. Tratamentele paleative. esofagiene. Radiaţiile (radioterapie. . ele putând prelungi viaţa şi ameliora temporar starea bolnavului. ca de exemplu în epitelioamele digestive. ciclophosphamid). Radiaţiile sunt totdeauna periculoase pentru organism. 120 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ . dar nu totdeauna posibilă. ulceraţii digestive. . .16.Clafenul (endoxanul.17.Fluorouracilul poate fi activ în unele tumori gastrice.82 este un preparat înrudit cu Clafenul. cancerul ovarian. dar prezintă un mare grad de toxicitate. ■ 1. toate aceste substanţe dezvoltă rezistenţă.O. Demecolchine şi Vinblastin sulfat sunt alcaloizi a căror administrare dă unele rezultate în limfogranulomatoză.sunt active în leucemia acută. substanţe radioactive etc. unde nu au acţiune favorabilă. este eficace în leucemii acute. în limfosarcom. se recomandă în cancerele de sân şi ovar. Chimioterapia foloseşte o serie de substanţe capabile să împiedice creşterea şi extinderea tumorilor maligne. trombopenie).Colchicine. Dintre chimioterapice.alternativ). chiar vindecare definitivă. în special pentru măduva osoasă. Poate provoca trombopenii grave. epitelioamele limbii şi buzelor. Exereza chirurgicală este singura metodă realmente eficace. a adenopatiilor.Clorambucilul (Cloraminofen. Tratamentul curativ permite în unele cazuri. metastaze etc. intestinale. devenind inactive. Sunt considerate ca o contraindicaţie pentru radiaţii: o anemie sub 3 milioane de elemente. Chimioterapia. dar administrarea lor este însoţită de deprimarea hematopoiezei. Corticoterapia şi perfuziile sanguine sunt uneori utile. dar sunt contraindicate în altele.actinoterapie (terapie prin radiaţii de natură diferită): raze ultraviolete şi infraroşii. roentgenterapie. TRATAMENTUL TUMORILOR MALIGNE Tratamentul poate fi curativ sau paleativ. . chiar în cazuri inoperabile.I. mai ales. acid folie) indispensabili creşterii celulelor neoplazice. ultrasunete.B. în . mamar şi pulmonar. cancerele mamare şi ovariene. cu adenopatii. După un timp. Antimitoticele acţionează asupra celulelor în diviziune. 1. Dintre acestea menţionăm: . hormonoterapia şi antaigicele pot fi utile uneori la începutul bolii. mai ales. . boala Hodgkin. administrat prin injecţii intravenoase. Methotrexatul şi Aminopterina -substanţe antifolice . antimitoticele şi antimetaboliţii sunt cele mai întrebuinţate. în leucemia mieloidă cronică.gimnastică medicală şi masaj. Leukeran) este o substanţă activă. diatermiei cu unde scurte. o leucopenie sub 4 000 şi o trombopenie sub 150 000.Citosulfanul (Myleranul) este util. Provoacă uneori greţuri. mamare etc. nămolurile şi climatul. în mitoză. dar dezvoltă repede rezistentă şi provoacă leucopenie şi trombopenie. Poate determina grave tulburări hematopoietice (aplazie medulară.

stomatite.Vincristinum (oncovin.injectabil) .Bleomicinum injectabil .timpul administrării apar frecvent diaree. Corticoizii acţionează complex şi sunt utili în tumori generalizate.capsule) .Busulphan (Mileran .Cisplatinum injectabil .A cincea zi o fiolă de Ftorafur intravenos.capsule) Prezentăm în continuare o schemă de tratament orientativ (12 serii lunare sau mai mult) în cancerul bronhopulmonar prin: . INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 121 ■ Trei grupuri de hormoni sunt utilizaţi.Chlorotrianisen (Clanisen. .comprimate) .injectabil .Ciclofosfamida (endoxan. cristovin .Tamoxifenum (Tamoneprin .Asparaginase (Leucogen .injectabil) . câte o fiolă de ciclofosfamida în perfuzie sau intravenos. Corticoterapia este indicată şi în leucemiile acute. în cazul unor infecţii supraadăugate.Azathioprinum (Imuran . Alderan.capsule).Metrotexate (Antifolan . .capsule) . Principalele chimioterapice antineoplazice (antimitotice şi antimetaboliti) utilizate în practica curentă sunt: . unde poate reface şi întăriri răspunsul la chimioterapice.Melphalanum (capsule şi infectabil) .Fluororacilum (Efudix . Hormonoterapia este de asemenea utilă în tratamentul tumorilor maligne.A patra zi metrotrexate 4 comprimate sau Antifolan 1 fiolă i.Mercapto-purinum (Purinetol .comprimate şi injectabil) . citonin) capsule şi injectabil.capsule) .capsule) . ameliorând starea generală şi diminuând durerile.compimate şi injectabil) . Androgenii dau rezultate în etastazele osoase ale cancerului de sân.Procarbazinum (Natulan .Dacarbazine (Levofolan.injectabil) . cu atingere severă a stării generale (astenie. anorexie.Daunorubicicinum (Daunoblastin . Injectabil) .Vinblastinum injectabil .Hidroxicarbamidum (hidroxiuree . .Flutamidun .Prima zi vincristină sau vinblastină sau adriblastină câte un flacon intravenos.Citarabinum injectabil .m.Natulan . febră).injectabil) .comprimate .A doua zi şi a treia zi. ciclofosfamid. Estrogenii sunt recomandaţi în cancerul de prostată. leucopenie. slăbire. . . .Epirubicinum (Farmorubicin .Clorambucilum (Leukeran .Tegafurun (Ftorafur .injectabil) .injectabil) . se asociază antibiotice. Tace .

pentru a putea controla dacă scurgerea este continuă şi dacă nu trec şi bule de aer. rapid diagnosticate şi operate. care nu dau obişnuinţă. După introducerea acului în venă. Reacţia Rivalta.exsudatul (origine inflamatorie). pentru a se evita coagularea în ac. Tubul de perfuzie are intercalat un tub de sticlă.5 -Im. pentru a împiedica deplasarea acului. generale sau biologice de infecţie. când liniştirea bolnavului este indispensabilă. gravă.dacă este posibil . . se racordează flaconul de perfuzie la ac printr-un tub de cauciuc. sora va fixa cu benzi de leucoplast pavilionul acului şi porţiunea imediat vecină a tubului de tegumentele bolnavului. datorită asocierii chirurgie-chimioterapie. trebuie luate următoarele măsuri: . se pot spera vindecări durabile. primul agent terapeutic care trebuie folosit neîntârziat . sărac în proteine. care se poate efectua şi la patul bolnavului.18. serofibrinoase (alb-gălbui). hemoragice. imprevizibile. Se pot utiliza toate antalgicele cunoscute . TEHNIC! CURENTE DE PRACTICĂ MEDICALĂ : Tehnicile curente de practică medicală sunt simple şi fără pericol. dacă există semne locale. Viteza de scurgere se asigură ridicând rezervorul la o înălţime de 0. Se va avea grijă ca acul să aibă un calibru suficient.în cancerele inoperabile. Rezultatul tratamentului depinde de localizare şi de stadiul clinic: . permite rapid aprecierea concentraţiei în proteine (fibrină) a unei colecţii lichidiene. asocierea unor metode poate da rezultate (radiaţie. când starea generală este alterată. Perfuzia venoasă. inoperabile sau cu metastaze.de la aminofe-nazonă la Morfină şi derivatele lor. 3-4 ore de exemplu).Cancerul de ovar. . Tratamentul urmăreşte numai uşurarea suferinţei bolnavului. .este exereza chirurgicală.prescrierea coticoterapiei. Reacţia este pozitivă când. în tratamentul tumorilor maligne. . în general. este obligatoriu controlul hemogramei. . . în . cu condiţia să fie cunoscute şi riguros respectate regulile elementare. Opiaceele trebuie prescrise. prin fixarea unei pense pe tub. purulente. chiar cu metastaze.prescrierea antalgicelor la bolnavii cu dureri. 122 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Puncţiile seroaselor.transsudatul (origine mecanică). chimioterapie. răspunde bine la tratamentul cu estrogeni. în cancerele grave.în cancerele digestive şi în cancerele de sân şi uter. După ce s-a verificat că perfuzia lichidului decurge fără obstacol. 1. numai după epuizarea altor antalgice.prescrierea chimioterapiei anticanceroase. dacă hemograma permite.Antalgicele sau analgeticele (medicamente care combat durerea) sunt substanţe indispensabile pentru tratamentul cancerelor. are în multe cazuri o evoluţie favorabilă. După origine se deosebesc: .exploratoare: se puncţionează în vederea unei analize chimice şi bacteriologe (scop diagnostic). mai ales formele dureroase. botat în proteine. .prescrierea antibioterapiei. Chiar în cazul unor tumori inoperabile.Cancerul de prostată. . Diagnosticul şi aprecierea rezultatelor sunt diferite. întrucât radioterapia şi chimioterapia sunt mijloace terapeutice de largă folosire şi cum acestea au o evidentă acţiune toxică medulară. După aspect colecţiile lichidiene apărute în diferite seroase pot fi: seroase. cel puţin o dată pe săptămână. de unde şi necesitatea de a lăsa acul mai multe ore în venă. prognosticul este foarte rezervat. Puncţia unei seroase poate fi: . hormoni). deoarece pot apărea remisiuni spontane. Unele medicamente trebuie administrate în perfuzie venoasă lentă (picătură cu picătură.evacuatoare: se evacuează colecţia lichidiană în scop terapeutic.

prin pătrunderea aerului în cavitatea pleurală. Puncţia poate fi exploratoare sau evacuatoare. care va fi informat asupra importanţei şi lipsei de pericol a acestei manevre. Puncţia pozitivă confirmă prezenţa. de tipul celui utilizat pentru injecţi i. după caz şi numai de către medic. hemoragie. Puncţia evacuatoare nu este necesară decât în unele pericardite tuberculoase. moarte subită pe cale reflexă.10 cm de obicei pe linia axilară posterioară.VIII în plină matitate.200 .lezarea vaselor intercostale: apare sânge în seringă şi o echimoză la locul puncţiei. ultimul pentru examenul chimic. Ascita este o colecţie lichidiană în cavitatea peritoneală.embolie gazoasă şi şoc pleural. purulent). cu toracele descoperit. pentru protecţia pachetului vasculonervos. Bolnavul va fi liniştit. urmată de o tuse uşoară şi spute hemoptoice. vizând coloana vertebrală. ridicată şi dusă peste cap. Nu se evacuează mai mult de 500 ml lichid. Dacă nu se respectă indicaţiile. să prezinte toate materialele necesare. Asistenta medicală trebuie să liniştească şi să pregătească pe bolnav. pot apărea hemoragii prin atingerea vaselor mamare. sedat şi după dezinfectarea pielii cu alcool iodat. deoarece precizează existenţa şi natura lichidului. Puncţia trebuie să fie lentă. Puncţia pericardului. comparabil cu fumul de ţigară. Regiunea şi mâinile celui care execută puncţia.300 ml. strict razant cu marginea superioară a coastei. administrându-i-se un sedativ. care trece pe sub marginea inferioară a acestuia. Puncţia evacuatoare este indispensabilă în colecţiile lichidiene abundente. pentru examene bacteriologice. în fosa iliacă . hemoragie prin rănirea cordului. Tehnica este aceeaşi ca pentru puncţia exploratoare. datorită reactivităţii exagerate a zonelor reflexogene pleurale. Se pătrunde cu acul razant cu marginea superioară a celei de-a 6-a coaste. vor fi bine iodate. ascitic (reacţie pozitivă) de transsudat (reacţie negativă). .urma introducerii unei picături din lichidul de cercetat într-un pahar conic. se pătrunde cu acul montat la seringă. unul conţinând un anticoagulant. Accidentele şi incidentele toracentezei sunt: . Se pot evacua 100 . . pentru examenul citologic. supraveghind pulsul bolnavului. mergând în profunzime 5-6 cm. Reacţia Rivalta permite diferenţierea exsudatului pleural.m. Puncţia poate fi negativă când lichidul este absent sau când acul este nepermeabil. natura lichidului (exsudat sau transsudat). Bolnavul este aşezat în decubit lateral stâng. Puncţia pleurală sau toracenteza se face de obicei în scop diagnostic (exploratoare).lezarea periostului sau al nervului intercostal: apare o durere vie. Lichidul prelevat va fi repartizat în trei tuburi: unul perfect steril. Se puncţionează cu un ac lung de 8 . Se foloseşte o seringă perfect etanşă cu un ac lung. Puncţia exploratoare este necesară în faţa oricărui sindrom pleuretic. De obicei se practică puncţia exploratoare. Se pregăteşte bolnavul. cu mâna de partea care urmează a fi puncţionată. . Bolnavul este aşezat în poziţie şezândă. pericardic. infecţii pleurale. uşor aplecat înainte. aspectul (serofibrinos. care conţine 100 ml apă acidulată cu acid acetic glacial. Se aspiră cu o seringă etanşă. anestezie locală sau chiar morfină. să supravegheze reacţiile bolnavului şi să asigure transportul produsului prelevat. dacă se iau precauţiile necesare. aerat.pneumotorax. Puncţia exploratoare permite să se precizeze aspectul şi natura lichidului. în spaţiul intercostal VI .puncţionarea plămânului. scleros. să-i asigure poziţia adecvată. . Asistenta medicală are acelaşi rol ca şi în tehnica precedentă (puncţia pleurală). perpendicular pe piele. exprimată prin apariţia în seringă a unei mici cantităţi de lichid roş-iatic. Accidentele sunt excepţionale. apare un nor alb. administrându-i înaintea puncţiei un sedativ. Puncţia ascitei. prea scurt (nu ajunge în cavitatea pleurală) sau a pătruns într-un ţesut dur. la 3 cm de marginea stângă a INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 123 sternului. dar şi în scop terapeutic (evacuatoare). Locul de elecţie este spaţiul al V-lea intercostal stâng.

ulceraţie. Cu vaccinostilul se amestecă tuberculină cu serozitatea care apare.). morbul Pott (pericol de difuzare a infecţiei tuberculoase în meninge). Se evacuează cantitatea de lichid dorită. cu 10 diviziuni şi ace de 1 cm. 5 cm mai jos. Se folosesc o seringă de 1 ml etanşă. Dacă în momentul introducerii tuberculinei apare o bulă albă de edem.1 ml în treimea mijlocie a feţei anterioare a antebraţului. adaptate perfect la seringă. Se recoltează suficient lichid de ascită. notându-se în milimetri dimensiunea diametrului. Reacţia se consideră pozitivă dacă la locul inoculării a apărut o infiltraţie cu un diametru de minimum 9 mm. să-1 ajute pe medic în timpul puncţiei. Puncţia poate fi lombară . a unei cantităţi dozate de tuberculină. pentru efectuarea analizelor bacteriologice. puls.stângă. care persistă circa 10 minute. în ţara noastră se utilizează tuberculină purificată "P. care nu regresează sub influenţa tratamentului.A. se practică aproape de umăr o primă scarificare orizontală. într-un ritm de 1 litru la cinci minute. I. se retrage trocarul. hemoragii.65". introducerea unor substanţe analgezice sau anestezice pentru rahianestezice. în mod obişnuit se foloseşte intradermoreacţia. se practică o a doua scarificare. ictere (de obicei accidente ale bolii de fond . cu bizou scurt. între degetele mâinii stângi se întinde pielea regiunii deltoidiene. paralelă cu prima şi lungă tot de 5 cm. examene chimice.sau suboccipitală.ciroza hepatică). fără a se urmări evacuarea ascitei în totalitate.cel mai frecvent . a tensiunii lichidului cefalorahidian. Când operaţia de evacuare este teminată. Reacţia transcutană. uneori apar flictene. necroză). Contraindicaţiile rahicentezei sunt: deformări ale coloanei vertebrale (cifoză. pentru a realiza un tamponament compresiv. cu un alt vaccinostil steril. poziţia bolnavului etc.).). lungă de aproximativ 5 mm. După 72 de ore se citeşte reacţia. să asigure golirea vezicii. pentru a se evita decompresiunea bruscă. să pregătească locul intervenţiei (asepsie. care în răspunsurile intens-pozitive apare sub forma unei infiltraţii întinse (peste 10 mm). Peste aceasta. infectarea lichidului de ascită. terapeutice (evacuarea lichidului cefalorahidian în compresiuni medulare). tumori cerebrale. Puncţia lichidului cefalorahidian sau rahicenteza. dezinfectată în prealabil cu alcool. Aceasta va servi drept martor. Răspunsul pozitiv constă în apariţia unei induraţii papuloase palpabile. poate masca o eventuală reacţie pozitivă. să supravegheze bolnavul după puncţie (facies.D. introducerea unor medicamente (antibiotice. Se foloseşte o pomadă compusă din părţi egale de tuberculină brută şi . Există trei tehnici: cutireacţia. citologice şi chimice. Reacţiile la tuberculină. Eventualele accidente: înţeparea intestinului sau a unui vas din perete. Asistenta medicală are un rol important. intradermoreacţia şi percuti-reacţia. etc. citologice sau introducerea unor substanţe radioopace). Pe faţa externă a aceluiaşi braţ. care se îndepărtează după 24 de ore.C. T. aşezat în decubit lateral stâng. prim timp pentru o encefalografîe gazoasă etc. sulfamide). lordoză etc. se obturează orificiul cu colodiu sau cu un tampon steril bine aplicat şi menţinut cu leucoplast şi se execută un bandaj abdominal strâns. Puncţia evacuatoare este indispensabilă în ascitele foarte abundente. se dezinfectează şi cu un vaccinostil steril . de preferinţă dimineaţa pe nemâncate. ea trebuind să pregătească şi să sedeze bolnavul. colaps. Bolnavul. ca şi aspectul (flictenă. 124 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Intradermoreactia este cea mai utilizată reacţie la tuberculină şi constă în injectarea în grosimea dermului. cu un diametru de aproximativ 5 mm. scurgerea continuă a serozităţii prin orificiul de puncţie. roşie la periferie!.P. Lichidul cefalorahidian se extrage urmărind scopuri: diagnostice (precizarea aspectului. Citirea se face în a 3-a zi (72 de ore). Dacă inocularea este prea profundă. Se aşteaptă şi se acoperă apoi cu o mică compresă sterilă. Cutireacţia. Se injectează strict intradermic 0. inocularea a fost făcută corect. va fi puncţionat cu un ac gros sau cu un trocar în fosa iliacă stângă. se depune pe piele o picătură de tuberculină.

pneumonii. Dacă reacţia este pozitivă. abcese pulmonare (rezistent la antibiotice). Ampicilina. peritonite. bronhopneumonii. otite. Nitrofurantoin. infecţii biliare şi urmare. Colimicin. mai ales asociate. Septrin. determină: angiocolicistite.familia Enterobacteriaceae): bacii gram negativ. amigdalite. angioco-lecistite. care poate înverzi mediul. Ampicilina. Eritromicină. Acid nalidixic. Tetraciclină. Specia denumită gonococ (N. care însă e mobil). Carbeniciline. Gonorrhoeae) produce infecţii uretrale ascendente. mici. Antibiotice active: Colimicin (Colimycine). Eritromicină. Clorhexidin-spray etc. Proteus: bacii gram-negativ. Septrin. meningitidis): gen de bacterii aerobe sau anaerobe. Pasteurella pestis este bacilul pestos.lanolină. 1. meningitidis) determină meningite şi mai rar septicemii. poate produce pneumonii grave. tetracicline. faringite. responsabil de infecţii urinare. saprofit al căilor respiratorii. Acid nalidixic. deseori cu manifestări hepatice (icter). septicemii. Antibiotice active: Gentamycin. Klebsiella pneumoniae (pneumobacilul Friedlănder): bacii gram-negativ. Antibiotice active: Ampicilina. sulfamide. aerob şi anaerob facultativ. Antibiotice active: Penicilină (Proteus mirabilis). pielite. meningite.coci gram-negativi. care produc boli febrile. aerob şi anaerob facultativ. gram-negativ. Sulfatiazol. sulfamide. septicemii. Cloramfenicol. Septrin. bronhopneumonii. abcese cerebrale. hemolitice sau nu . Kahamicină sulfat. gonorrhoeae. Rifampicină (asociată). colecistite. Streptomicină. Ampicilina. Acid nalidixic. Septrin (Biseptol). conjunctivite. infecţii biliare şi urinare. Streptomicină. Polimixin B sulfat. foarte răspândit în natură. Kanamicină sulfat. responsabil de infecţii acute ale căilor respiratorii. sinuzite. Gentamycin. infecţii urinare. Ambele. Sulfatiazol. Tetraciclină. Se recomandă curăţirea repetată a regiunilor infectate cu nitrat de argint. Neisseriile (N. unoeri rebele la tratament. Gentamycin. Cloramfenicol. uşor pruriginoase. sulfamide.19. două zile mai târziu apar numeroase papule roşii. Pneumococul (Diplococcus pneumoniae): coc gram-pozitiv. Antibiotice active: Penicilină. Septrin. endocardite. otite. septicemii. Enterococul (Streptococcus faecalis): coc gram-pozitiv. Kanamicină sulfat. Acid nalidixic. Eritromicină. Tetraciclină. Penicilină. sinuzite. Eritromicină. pneumonie francă lobară. infecINTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 125 ţii puerperale. Polimixin B sulfat. Infecţiile sunt foarte grave şi rezistente. meningite. Antibiotice şi chimioterapice active: Strecpto-micină. meningite şi septicemii. Leptospirozele: germeni spirilari. Gentamycin. uneori septicemii şi meningite. sinuzite. sa-profit în tubul digestiv. Nitrofurantoin. meningite purulente. Polimixin B sulfat. Carbeniciline şi mai puţin Tetraciclină. Determină: amigdalite. N. producând otite. angiocolfecistite. Haemophilus influenzae (bacilul Pfeiffer): bacii mic. renale şi meningiene. otite. Rifampicină. pielonefrite. Din lipsa concurenţei micro-biene (ca şi piocianicul) poate invada unele mucoase şi poate produce: otite. rebele la tratament. imobil (seamănă cu Aerobacter. Antibioticele utile: Ampicilina. Cefalo-ridinâ. Se fricţionează timp de un minut cu această pomadă o suprafaţă cu un diametru de 5 cm. Cloramfenicol. septicemii şi endocardite. suprofit normal al intestinului gros. conjunctivite acute. dar mai ales menin-gococul (N. Antibiotice utile: Gentamycin. colecistite. Penicilinele şi tetraciclinele sunt uneori utile. Piocianic (Pseudomonas aeruginosa): bacii gram-negativ. bronhopneumonii. Kanamicină. meningite. Colymicine. Penicilină G. bronşite cronice. aerob şi anaerob facultativ. Sunt sensibile la peniciline. saprofit intestinal. . sub claviculă. PRINCIPALII GERMENI PATOGENI Şl ANTIBIOTICELE Şl CHIMIOTERAPICELE CARE ACŢIONEAZĂ ASUPRA LOR Colibacilul (Escherichia coli . Când devine patogen. septicemii. Devine patogen la bolnavi trataţi cu antibiotice. Când devine patogen. deseori saprofit al căilor respiratorii. Tetraciclină.

Pristinamicina. bedsonia. sinuzite. intubaţii. boli grave transformându-se în boli benigne. aspectul lor clinic. pleurezii purulente. Cloxacilină. erizipel. perfect sănătoşi. latente. Patologia actuală -pe lângă bolile degenerative. Meticilină. NOŢIUNI GENERALE DE TRATAMENT ANTIINFECŢIOS Prevenirea (profilaxia) şi vindecarea bolilor reprezintă raţiunea practicii medicale. Purtătorii de stafilococ. flegmoane. potenţial patogen sau patogen. boli acute în boli cu evoluţie subacută. inclusiv a unor săli de operaţie şi servicii de terapie intensivă. meningite. unele tratamente (corticotrapia. epurări extrarenale).Stafilococul: coc gram-pozitiv. Lincomicină. Eritromicină. otite. insidios. Rifampicină. în infecţiile cu stafilococ penicilinazo-pozitiv: Oxacilină. foarte rezistent la tratament. care determină: angine. abcese. artrite. (streptococul (3-hemolitic. Kanamicină sulfat. VIII. Penicilină G. limfogranulomatoza veneriană Sensibile la antibiotice cu spectru larg şi la sulfamide ///. Virusuri Determină numeroase boli virale Rezistente la antibiotice şi la chimioterapicele antibacteriene II. supraacut. efectuate uneori abuziv (sondaje. furuncule antracoide. în infecţiile cu Str.20. Eritromicină. meningite. lent. bolnavii se pot infecta cu proprii lor germeni. sinuzite. Eritromicină. cateterisme. Metazoare (Viermi) Neinfluenţate de antibioticele şi de chimioterapicele antibacteriene Necesită chimioterapie specifică (vermifuge) diferenţiată. Principalele microorganisme patogene (Clasificare utilă în practica antibioticoterapiei) (după M. pericardite. trahomul. 1. cu reaprinderi. limfangite. Chlamidii (pararickettsii. abcese şi flegmoane. dar numărul total de infecţii a crescut. influenţate diferenţiat de chimioterapice anti-protozoare. miygawanella) Determină ornitoza. Antibiotice active în infecţiile cu streptococ (3-hemolitic: Penicilina G. Cefaloridină. otite. chiar cronice. introducerea unor noi medicamente în terapeutică.A. viridans: Ampicilina. metrite. când se schimbă receptivitatea lor. Uneori.A. emfizeme. Tot mai frecvent apar infecţii cu stafilococ de spital. utilizarea abuzivă a substanţelor antimicrobiene. bronhopneumonii sau pneumonii cu abcese. Vancomicina. Ampicilina şi Eritromicină. amigdalite. antibioterapia). bronhopneumonii. R. Streptococul: coc gram-pozitiv. Kanamicină sulfat. septicemii. flegmoane perinefretice. adenoflegmoane. creşterea numerică a populaţiei şi suprasolicitările variate. se pot îmbolnăvi sau pot îmbolnăvi pe cei din jur. endocardite. Sunt preponderente infecţiile mascate. hidrosadenite). . scarlatina. S-a schimbat chiar caracterul bolilor. deoarece modificările mediului. adenite. Cefaloridină. Rickettsii Determină rickettsiozele exantematice. Ampicilina. Problema este complexă şi dificilă. primul factor al aceste enunţări. ca şi igiena defectuoasă din unele spitale. febra "Q" şi alte rickettsioze Sensibile la antibiotice cu spectru larg Tabelul V INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 127 Rezistente la antibioticele şi la chimioterapicele antibacteriene. Streptomicină. Acid fusidic. Stafilococul determină: piodermite (furuncule. transfuzii. în atenţia căreia trebuie să stea cu deosebire. flebite. septicemii. Poate fi saprofit. Novobiocin (Nivecin). Astfel frecvenţa unor boli infecţioase specifice a scăzut. osteomielite. Angelescu) /. enterite. reprezintă factori care conduc la apariţia unei noi patologii infecţioase. Antibiotice active în infecţiile cu stafilococ penicilinazo-negativ: Penicilină G. imunosupresivele. Toate stafilocociile pot evolua acut. psittacoza. La aceasta au contribuit unele practici spitaliceşti.

Măsuri de precauţie indispensabile în corticoterapie: tratament antiacid de protecţie gastrică. colibacil. micotice. (Bisturiul este cel mai eficace antibiotic. antalgice. Riscul evoluţiei spontane şi al terapiei instituite. Tratamentul antiinfecţios cu antibiotice sau chimioterapice este recomandabil numai în bolile în care a fost identificat agentul patogen sensibil la acestea. reumatismul articular acut). în infecţiile dentare. Alegerea antibioticului trebuie făcută în funcţie de. în infecţiile latente. a vitaminei BI2 în anemii. metrite. sub o aparentă vindecare. boli imunologice. Corticoterapia este contraindicată în ulcerul gastric şi duodenal. în cele stafilocice este] necesară antibiograma. limfangitele -streptococ Phemolitic. pot vindeca boala. abcesul de prostată .). alături de tratamentul local. Antibioticele sunt uneori inutile.20. furuncule. flegmoane. folosirea raţională a mijloacelor terapeutice. în boli uşoare. infecţii. poate compromite bunele rezultate. Mijloacele terapeutice simptomatice şi patogenice (antitermice. ceea ce presupune precizarea cel puţin a diagnosticului de afecţiune. trebuie cântărit la fiecare caz. deoarece. în insuficienţa renală şi cardiacă. chiar singure. antiinflamatorii minore (nu Fenilbutazonă şi corti-coizi!). expectativa este preferabilă.1. Ampicilina. proteu. repausul. piocianic etc. sedative. empieme). antialer-gice.Str. fără riscurile antibioterapiei. infecţia persistă. Este indicată în insuficienţa suprarenală. pio-1 cianic. antiinflamatorii. pancreatite acute. anticoagulante etc. soldându-se cu accidente: hemoragii.) Aceste manopere trebuie făcute cu respectarea strictă a regulilor de asepsie. Adeseori. Astfel. chiar periculoase. viridans.1 trebuie tratat ca un . expectorante. Oxacilină. stafilococi anaerobi. a unei endocardite lente. antitermic şi antitalergic. au devenit o necesitate. tratament antiinfecţios de protecţie în infecţiile concomitente cunoscute . bacterii anaerobe. Infecţiile genitale (anexite. flegmoane. mascarea semnelor clinice ale unor boli prin efecte. în infecţiile acute bacteriene. în hipertensiunea arterială şi diabet. a antibioticelor în stările febrile. poate asigura vindecarea (în pat. germen (dacă poate fi izolat). infecţii puerperale)! sunt provocate de streptococ. înainte de colectare se recomandă comprese umede.este dominată de o nouă patologie infecţioasă. în infecţiile colectate. în acest sens dăm câteva exemple: administrarea de rutină a asocierii penicilină-streptomicină în pneumopatii. de colagen). evacuarea şi drenarea puroiului sunt obligatorii. se administrează antibiotice active asupra germenilor I de supuraţie şi anaerobi (peniciline. antiinfia-mator. stări hiperalergice (boli cu substrat imunologic. prin autoanticorpi. în infecţiile streptococice penicilina este antibioticul de elecţie. bronhodila-tatoare. enterococ. vasoconstrictoare sau vasodilatatoare. pe care le poate 128 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ reactiva. 1. Asanarea şi drenarea focarelor infecţioase accesibile (abcese. gonococ. dacă cel etiologic nu este posibil. nu pe pat).dar nu faţă de o suprainfecţie -administrarea eventuală de testosteron. Cefaloridină. stafilococ . evaluarea corectă a stării bolnavilor. Trebuie combătută cu orice preţ utilizarea abuzivă a antibioticelor. perforaţii digestive. după cum tratamentul simptomatic este indicat în bolile cu suferinţe subiective. enterococ. ulceraţii. boli hiperergice (serozite tuberculoase. dietă hiposodată. colapsul circulator. antiseptice. clorură de potasiu. tonicardiace. constituie o altă terapeutică indispensabilă. perimetrite. Eritromicină).tumorale şi traumatisme . pelviperitonite. poate întârzia momentul depistării ueni tuberculoze pulmonare. uneori fără alte tratamente. a unei anemii pernicioase.adesea de spital -. parazitare şi virotice. în unele cazuri localizarea infecţiei sugerează germenul: abcesele dentare . proteu. chiar dacă nu se ivesc semnele infecţiei.) îşi păstrează întreaga importanţă. O terapeutică cu două tăişuri este corticoterapia. hemostatice. deoarece există şi alte mijloace terapeutice care. Agentul patogen trebuie izolat din focarul septic . Avortul incomplet. utilizată abuxiv.uneori din sânge (hemocultură) alteori din urină (urocultură).colibacil. TRATAMENTUL PRINCIPALELOR INFECŢII Infecţii locale colectate (abcese. empieme etc. De aceea.

Tratamentul de durată poate fi continuu timp de 1 . cauze alergice. 1 g/zi). a constipaţiei şi cauzelor favorizante (diabet etc). Pentru a nu pierde momentul intervenţiei. Hexamin) sau acid mandelic. se hidratează abundent bolnavul. Nitrofurantoinul . uneori ignorată de bolnavă. Sep-trin. Kanamicină sulfat sau Gentamycin. în formele mai puţin grave: sulfamide [Neoxaz __ INTRODUCERE IN MEDICINA INTERNĂ 129 Sulfizoxazol. Acidul nalidixic (Negram) şi Nitrofurantoina. Cauzele sunt numeroase: excese alimentare. piocianicul . In majoritatea infecţiilor digestive. Strep tomicină. în formele grave se administrează antibiotice majore: Ampicilina. după caz. fiind excluse deci Cloramfemicok Novobiocinul (Nivecin) etc. terapia simptomatică asociată cu antiseptice intestinale: Saprosan. litiaza urinară. cu ecepţia celor specifice. sulfamide. Se prescriu aut biotice care. Carbenicilină. Septrinul. Kanamicina sulfat. urmată de Ampicilina (14 zile. Proteus-ul la Ampicilina. igienă perineală strictă.1 g/zi sau discontinuu (10 . Colimicin. 0. diskinezii. 1. leucocituria peste 5 000 de elemente/mm/min. Cauzele sunt nume roase. Acid nalidixic (Negram). Septrin. debutul fiind prin septicemie. Nitrofurantoin. tulburări secretorii. ca Proteus. în infecţiile cu stafilococ de spital (rezistent) sunt indicate doze mari de Meticilină sau Oxacilină în asociere cu Penicilină. acidifiindu-se urina. la bărbaţi prostatita cronică şi. La un pH acid sunt active penic linele naturale şi semisintetice. mai ales litiaza infectată cvrproteus.) este astăzi una dintre cele mai frecvente. tratarea vul\ vaginiteîor (în cazul femeilor). Gentamycinul. se impune repausul la pat şi se administrează Sulfametin sau Septrin. 0. enterocolite. Totuşi. 1 ambele sexe.2 g/zi) şi în continuare. Eritromicină es activă la pH cu o valoare ce depăşeşte cifra 8. în infecţia urinară acută domină B. Acid nalidixic (Negram)]. De regulă antibioticele nu sunt necesare. sulfamidele.20 de zile pe lună). Sulfametin. Infecţia_uzincim (I.avort septic. antiaerobi.1 g/zi. piocianicul. Geţi mycin. Colistină. după 48 de ore se administrează antibioticul eficace stabilit de antibiogramă. pH-alcalin sporeşte eficacitatea Kanamicinei sulfat şi a Gentamycinei.la Gentamycin. colite. rehidratarea orală sau intravenoasă. în cea cronică. Se prescriu penicilinele şi sulfamidele la alergici. I cazul identificării unor germeni patogeni. în pielonefrita acută se începe tratamentul cu Kanamicina sulfat (6 zile. crescându-şi toxicitatea. în insuficienţa renală antibioticele se pot acumula. enterococul. Ampicilina + Gentamycin. Klebsiella . Klebsiella. 50 . Se recomandă asocierile sinergice: Ampicilina + Kana-micină sulfat. Fiecare germen are o sensibilitate caracteristică. Neoxazol (Sulfizol). faţă de anumite antibiotice. Dacă infecţia persistă. . Cicloserină. se elimină în formă activă prin urină. ( măsuri generale se recomandă: consumarea frecventă şi din abundenţă a lichidei golirea completă a vezicii după fiecare micţiune. antibiograma este obligatorie. Diagnosticul este clink dar mai ales bacteriologic. gastroenterite. sulfamide. dar la femei în principal domină cistita cronică. diaree acută. Se preferă antibiotice netoxice: Oxacilină. acid mandelic.5 . Se ţine seama şi de pH. Simptomatologia este ştej rsă. Intestopan. Infecţii digestive (gastrite acute. Sulfametin. Cefalexină. sunt suficiente regimul alimentar.5 . combinaţii de sulfamide sau Septrin. cu acid mandelic. bacili gram-negativi. streptomicina. Proteus. alternând 1-2 produse şi acidifiind urina cu Metenamin. (proba Addis Hamburger) şi bacteriuria peste 100 000/ml (proba Kass) certificând infecţia urinară. Nitrofurantoin. Mexaform.la Gentamycin sau Colistină. Kanamicină sulfat. antibioticele nu pot înlocui unele chimioterapice: Acid nalidixic (Negram) Nitrofurantoin.100 mg/zi. Septrin. de multe ori.3 luni [Nitrofurantoin. enterococul este sensibil la Ampicilina şi la asociere Penicilină-Streptomicină. rar stafilococul. în puseul acut sever se fac toate examenele.5 . Rifampieină. în stările septice la femei este obligatoriu şi examenul genital. Astfel.U. Este necesară evaluarea insuficienţei renale prin clearanceul la creatinină. dizenterie). Urovalidon. Cefalotină. De aceea. Infecţiile puerperale sunt frecvent provocate de stafilococi rezistenţi la antibiotice.la gravide.

în dizenteria bacilară.intoleranţă alimentară. Eritromicină. deci antibioticele sunt inutile. în faţa unui bolnav care a mâncat în ajun prăjituri cu cremă şi care prezintă colici abdominale. în enteritele stafilococice (comune. regim şi tratament simptomatic. Septrin nu este necesară. în gonocociile acute se aplică unoeri. In anginele virotice nu se recomandă antibiotice. se recomandă regim. abuzul de antibiotice trebuie proscris. Cloxacilină. în câteva minute. Infecţia cărbunoasă (antraxul): tratamentul de elecţie este cel cu Penicilină (1 600 000 . Cloramfenicol. Infecţia gonococică răspunde la tratamentul cu Penicilină. Neomicină. bacteriene. Majoritatea acestora sunt de origine virală. în principal.3 000 000 u. serul anticărbunos este inutil şi depăşit. dar grave). 130 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Nu întotdeauna este posibilă antibiograma. Sala-zopirină). repaus. bacili gram-negativi. infecţii sau toxiinfecţii alimentare (salmonele. sunt utile antisepticele intestinale. Intestopan) sau atingeri locale cu Amfotericină B. în concluzie. 1 g Tetraciclină sau 1 -2 g Rifampicină. în aceste cazuri măsurile importante constau în sterilizarea purtătorilor sănătoşi şi evitarea abuzului de antibiotice. de derivaţi de oxichinoleină (Saprosan.Colistină. scaune lichide abundente. asocierea de Streptomicina sau Neomicină cu Tetraciclină şi o suifamidă. vărsături. se recomandă acelea care concentrează în lumenul intestinal: Streptomicina.5 . Eritromicină. administrarea de Tetraciclină.12 tablete în prima zi şi 8 în următoarele 2-3 zile. decât în situaţii cu totul deosebite. proteu. în formele rebele. Infecţiile micotice (candidozele) apar la bolnavii taraţi şi la cei trataţi cu antibiotice cu spectruTarg şi Beneficiază de spălaturi cu soluţii slabe de bicarbonat. acestea fiind rezervate numai cazurilor total justificate. Actinomicoza beneficiază de intervenţia chirurgicală şi de terapia cu antifungice. în formele clinice grave se aplică metoda triplei asocieri în doze mari: Penicilină. o eventuală infecţie luetică concomitentă. Rifampicină. uneori. verzui. Polimixin B sulfat. Kanamicina sulfat. Meticilină. anaerobii etc. în febra tifoidă sunt eficiente Cloramfenicolul. frecvente. piocianic. La un bolnav cu scaune lichide. Streptomicma sau Tetraciclină. Vioform). Alături de regim şi rehidratate. Kanamicina sulfat.2 g Eritromicină. Metronidazol. de asemenea sunt recomandate antiseptice intestinale (cu acelaşi procent de bune rezultate): Saprosan sau Intestopan . Cloramfenicol 2 g/zi (rezervat numai cazurilor de excepţie). administrarea acestora favorizând selecţionarea unor germeni rezistenţi combaterea suprainfecţiei bacteriene cu Tetraciclină. este necesară administrarea unor antibiotice sau chimioterapice pe perioade scurte: Tetraciclină 2 g . în cele micotice se administrează Nistatin (Stamicin). sulfamide insolubile (Ftalisulfatiazol.i). enterococ etc. coli. Infecţii acute ale căilor respiratorii. care apar după tratamente mai îndelungate în antibiotice (scaune apoase. Septrin. Mexaform în doze pe jumătate. stafi-lococi. streptococi. Tetraciclină. stafilococul. Ampicilina sau Septrinul. Penicilina poate masca. de tip holeriform. Penicilină sau Septrin. pe lângă repaus. reechilibrarea masivă hidroelectrolitică şi secundar. eventual antiseptice intestinale. iar celelîîbei(pultacee). anginele roşii (eritematoase) sunt virotice. A ngineşi_ amigdajil&j? ără a fi obligatoriu. fenomene toxice. tratament simptomatic. Ampicilina. în aceste cazuri raţionamentul clinic este decisiv. Bacteriile incriminate cel mai frecvent sunt: streptococul. cu stare generală bună şi afebril. anaerobi. aplicaţii locale de Stamicin (drajeurile nu pot fi active decât în candidoza intestinală).). putem bănui o salmoneloză sau o stafilococie. chiar dăunătoare. în dizenteria amibiană se administrează derivaţi de chinoleină (Mexaform. colaps uneori) se administrează Oxacilină. în holeră se recomandă. Când sunt necesare antibioticele.3-4 zile. Rifampieină. tratamentul de şoc ultrascurt: bolnavul ingerează în faţa medicului. Meticilină. sau 1. în pulbere fină . pneumococul. Abuzul de antibiotice poate provoca şi enterite cu Candida albicans. Astfel.

coli-bacilul. timp de 10 . evocă un neoplasm. se instituie tratamentul cu Tetraciclină. alături de tratamentul specific.doze maxime de Penicilină. Septrin. adenoviroză pulmonară).12 zile. leucoze) cu suprainfecţie bacteriană sunt obligatorii antibioticele (Penicilină etc. în funţie de antibiograma (este dificilă izolarea germenului din spută). De aceea. se mai recurge la Septrin: 4 comprimate/zi. după caz. Ampicilina. Ampicilina oral 2 . Administrarea prin intermediul sondei.i. Examenul radiologie precizează adeseori etiologia (tuberculoză pulmonară. hemofilul. reumatismul articular acut. mai ales la nivelul aceluiaşi segment. pentru micoplasme -Eritromicină. se administrează Eritromicină.10 zile. Bronşitele cronice se complică în timp cu emfizem pulmonar.30 de zile. timp de 4 . Eritromicină. Eritromicină. Germenii cel mai frecvent întâlniţi sunt colibacilul.4 g timp de 8 . tratament chirurgical şi medical antispastic şi antiin-fecţios. Angina streptococică poate fi punctul de plecare al nefritei în focar. enterococul. De aceea tratamentul infecţiei trebuie corect instituit cu tetracicline. Colecistitele reclamă. proteul. pneumonie pneumococică. Novobiocina. active faţă de majoritatea germenilor.o pneumonie nebacteriană (virotică. la Eritro-micină. Oxacilină. pentru Klebsiella . tratamentul trebuie să ţină seama de germenul căruia i se adresează. iar antibioticele indicate: Ampicilina. Gentamycinul. Bruceloza acută benefeciază de un tratament asociat: Tetraciclină (2-3 g/zi) + Streptomicină (2 g/zi timp de 7 zile. bacililor gramnegativi le sunt destinate Ampicilina.1 000 000 u.Tetraciclină. administrate la 4 . klebsiellele. dar nu Cloramfenicol sau sulfamide).8 zile. Tetraciclină. piocianicul. cu antibiotice şi antibioterapice trebuie evitată.3 g repartizate în 4 prize. Cefaloridină. de asemenea. în celelalte situaţii. la această asociere se poate adăuga eventual şi Septrin (4 g/zi). Tetraciclină. care se menţin un timp în gură. Nu se recomandă tratamentul de rutină cu Streptomicină sau Rifampicină.Pneumonii. stafilococul. Rifampicina. profilaxia infecţiilor strecptococice este obligatorie şi se face tot cu penicilină: Benzatin-penicilină. salmonelele.4 ore. Ampicilina. cum s-a transcris fonetic mai sus). Septrin etc. timp de 4 . streptococul. Pneumoniile repetate. Cloramfenicol. Există şi forme mixte. Streptomicină. deoarece acestea pot masca o infecţie tuberculoasă. timp de 4 . Ampicilina sau Septrin. în angina fuzospirilară se recomandă Penicilina V (tabletele se sug. febră "Q". în cazul stafiloco-cului . Cefaloridină sau Tetraciclină. cu rickettsii sau cu micoplasme).Streptomicină sau Kanamicină sulfat 1 g/zi.30 de zile. Pentru pneumococ şi streptococ se recurge la Penicilină G: 2 6 milioane u. în anginele bolilor de sânge (agranulocitoză.tetracicline sau Cloramfenicol.12 zile). glomerulonefritei acute. în angina streptococică penicilina constituie tratamentul de elecţie (Penicilina G .sau suspensii. Eritromicină. fără a le sfărâma sau zdrobi) sau Penicilina G i.m. examenul sputei permite identificarea unei tuberculoze sau a unui neoplasm. Ampicilina. în cazul febrei "Q" .6 ore. enterococul. Tetraciclină.20 de zile)./zi. se instituie tratamentul cu Penicilină. piocianicul.8 zile. Septrinul. Cefalosporina. în pneumoniile acute în care etiologia nu se poate stabili. Tratamentul pneumoniilor este INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 131 similar. Brm£Jj£_z__Brmjho£neumonii ./zi în doze egale la 3 . Streptomicină. ornitoză. klebsiellele. iar cele interstiţiale . Penicilină sau Septrin. apoi 1 g timp de 10 .8 zile (sunt indicate aceleaşi doze în cazul Tetraciclinei). In angina difterică. Sulfizoxazolul administrate pe o perioadă de 8 . Penicilina. Dacă nu se poate stabili diagnosticul etiologic. se poate începe tratamentul cu tetracicline. timp de 10 . stafilococică. Meticilină. Limitarea la tratamentul pe timp îndelungat. stafilococul de spital. Kanamicină sulfat. administrate timp de 10 . în caz de alergie la Penicilină: 2 . cele cu exsudat . Gentamycin 150 mg/zi. pneumopatia atipică primară. în ornitoză-psitacoză . pneumococul.o pneumonie bacteriană.i. la Sulfametin în cazul depistării unui Haemo-philul (hemofil. cord pulmonar cronic şi astm bronşic. . în bronhopneumonii germenii obişnuiţi sunt: streptococul.. Polimixina.

Reumatismul articular acut . colibacilul. Profilactic. şi 3 . colibacil. provocată de streptococul (3-hemolitic se tratează cu Acid acetilsalicilic sau Aminofenazonă. streptococ sau ^onococ se administrează timp de 5 . Durata: minimum 6 săptămâni. piocianicul. Deoarece boala este gravă şi diagnosticul precizat de obicei tardiv. iar 7?. formele stafilococice răspund la asocierea Penicilină + Oxacilină (sau Meticilină) + Kanamicină sulfat. Vancomicină sau Rifampicina. se poate încerca desensibilizarea prudentă.boală asemănătoare psittacozei. enterococul. Tratamentul profilactic se face cu Moldamin. Endocarditele cu streptococ (3-hemolitic necesită un tratament mai scurt. combaterea şocului şi antibiotice. R. burnetii febra "Q". spirochete. salmonelele. Meticilină (8-16 g/24 de ore). Corticoterapia nu este indicată întotdeauna. Tratamentul este complex: sedative. mai rar. cele cu Str.1 000 mg/24 de ore) Lepra se tratează cu sulfone. hemofilul (Haemophilus). în formele cu pneumococ sau enterococ ./zi) cu 1 . burnetii). R. cu tablou clinic gripal sau pneumonie . cele cu piocianic . Limfogranulomatoza inghinală benignă se tratează cu sulfamide sau cu tetracicline. Deoarece unele tipuri de rickettsii persistă latent în organism (R.3 g/zi. Dată fiind gravitatea bolii. Bacteriile frecvent incriminate sunt: meningococul. Erizipelul răspunde bine la sulfamide şi în special la Penicilină. se poate utiliza vaccinul antigripal sau Adamantina. quintana "febra de 5 zile". fungi. Ampicilina şi. leptospire. stafilococ. Formele cu stafilococ penicilazo-pozitiv sunt mai grave ca cele penicilazo-negative şi beneficiază de Oxacilină (6-8 g/24 de ore). acoperire cu corticoizi. Fuccidină. Rickettsiozele sunt boli provocate de diferite tipuri de rickettsii. mastoiditele şi sinuzitele sunt provocate de streptococ.. mai rar. 3 injecţii i. Gentamycin sau carbenicilină + Kanamicină sulfat. Meningitele sunt boli grave produse de virusuri. cu condiţia să fie instituit precoce şi adaptat la sensibilitatea germenului. se tratează cu Metronidazol (Flagyl) (500 . Se asociază Penicilina (4-8 milioane u. Se tratează cu 2 . Formele cu enterococ sunt mai grave (necesită asocieri de Ampicilina sau Penicilină cu Gentamycin. Lambliaza. pneumococ. în febra recurentă. hemofil. Tratamentul durează 2-4 săptămâni. Cloramfenicol. prowazekii produce tifosul exantematic.i. stafilococul.m. proteul. 132 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Gripa nu beneficiază de antibiotice şi nici de Polidin.v.4 administrări orale/zi). hemofilul răspunde la Ampicilina asociată cu Streptomicină sau Kanamicină sulfat.boală infecto-alergică. Tetraciclină şi. Fanasil. meningitele cu colibacil se tratează cu Ampicilina + Streptomicină (Kanamicină sulfat sau Gentamycin). Otitele. în meningitele cu meningococ. bacilul Koch. Cefalosporina (4-6 g/24 de ore). Formele cu piocianic sunt foarte rezistente la tratament.. nu este superioară celei orale. Endocarditele bacteriene: Tratamentul antibiotic este decisiv. viridans. pe baza examenelor de laborator. la Streptomicină sau Kanamicină sulfat (sunt ototoxice). proteu sau piocianic şi răspund la tratamentul cu Penicilină.se tratează cu Tetraciclină sau Eritromicină.direct în duoden. rehidratare.v. corticoizi şi Penicilină. Kanamicină sulfat sau Streptomicină). pe medii diferite. acestea putând fi chiar dăunătoare.10 zile Penicilină. cele mai cunoscute fiind febra tifoidă . bacterii şi protozoare. Streptomicină sau Kanamicină sulfat. în toate valvulopatiile congenitale sau reumatismele însoţite de stare subfebrilă se vor face 4-6 hemoculturi în primele 24 .Penicilină sau Ampicilina în asociere cu Septrin şi Streptomicină sau Kanamicină sulfat. unul mai prelungit.48 de ore. Ampicilina sau Septrin. Salmonelozele sunt boli cu simptomatologie digestivă. In caz de alergie la peniciline. se administrează Penicilina.2 g Streptomicină (4 prize). se instituie la început un tratament prezumptiv. Calea de administrare este perfuzia i. se recomandă tratamentul profilactic cu Tetraciclină.cu asocierea de Polimixină (Colistin). 1 g Kanamicină sulfat sau 200 g Gentamycin. Septrin. Ornitoza . continuându-se chiar de a doua zi. quintana şi R. continuă sau mixtă (2-3 perfuzii i. streptococul.

enterite. iar în cele penicilazo-pozitive (mai severe) . endocarditele. meningitele. se pot solda cu suprainfecţii cu selectarea unor germeni rezistenţi. timp de 15 . abcesele şi flegmoanele. Bacitracină) şi evitarea abuzului de antibiotice. infecţii pulmonare. Toxoplasmoza .A. sulfamide şi peniciline. Penicilină G. Tratamentul constă în repaus. sinuzitele..A. Stafilocociile reprezintă un grup de boli variate (piodermite. Streptocociile cele mai obişnuite sunt: anginele. Acidul fuccidic. Pentru combaterea lor. provocate de numeroşi germeni: streptococ. reechilibrare.v. în infecţiile cu stafilococ penicilazo-negativ sunt indicate Penicilina G. Tuşea convulsivă . Tabelul VI Alegerea antibioticelor în funcţie de agentul patogen (indicaţii provizorii până Ia obţinerea antibiogramei) (după M. digestivă. în cazurile grave este utilă tripla asociere: Penicilină G + Meticilină (sau Oxacilină) + Kanamicină sulfat. Utilizarea corticoterapiei este contraindicată. sunt necesare sterilizarea purtătorilor sănătoşi (Neomicină. administrat oral (în doze de 500 .se tratează cu Daraprim în asociere cu Sulfametin sau Septrin. septicemiile. dentară. R. Ampicilina sau Eritromicina. abcese. Cloramfenicol şi Eritromicina. scarlatina. Tricomoniaza . traumatică). flegmoane. iar cele cu Str. Scarlatina: tratamentul antimicrobian constă.răspunde la tratamentul cu Metro-nidazol (Flagyl). Cloxacilina. viridans .boală provocată de un protozoar . pleurezii purulente.necesită tratamentul cu tetracicline. Trebuie avut în vedere însă faptul că neoplasmele şi bolile de sistem pot sugera sau se pot complica cu o septicemie. Vancomicina. nefritele. amigdaliană. Rifampicina sau Kanamicină sulfat.afecţiune provocată de Haemophilus pertussis . Eritromicina. regim. septicemii) provocate de diferite tipuri de stafi-lococ.. Ampicilina.20 de zile.A. genitală. enterococ. amigdalite. Cefaloridina. colibacil. Novobiocina. Infecţiile stafilococice tratate timp îndelungat cu antibiotice. în cazul acestor grave infecţii. Sunt necesare hemoculturi şi uroculturi repetate. piocianic.700 mg). sau oral). Infecţiile cu streptococ (3-hemolitic răspund la Penicilină G.200 000 u. Meticilină.) şi eventual. Eritromicina. Eritromicina. metrite. proteu etc. Penicilină. Dacă germenul nu este identificat. otite. iar variola . Septrin). meningite. ca şi în cazul R. în ultimul timp a crescut frecvenţa stafilococilor de spital. endocardite. Septicemiile sunt infecţii generale grave.A.m. otitele. antitoxină tetanică (100 . Streptomicină. Trahomul beneficiază de tratamentul cu tetracicline. Tetanosul reclamă tratamentul cu Diazepam (Valium) 5 mg/kilocorp (i. i.cu Marboran. Vaccina corneanâ se tratează cu idoxuridină. a focarelor septice şi tratamentul antin-fecţios. Ampicilina. stafilococ. Angelescu) Agent patogen Antibiotic de Alternative Antibiogramă elecţie sau de primă alegere . rezistenţi la antibiotice. şi al glome-rulonefritelor. limfangitele.la Ampicilina. Kanamicină sulfat.Oxacilină. bronhopneumoniile.şi febrele tifoparatifice. se instituie un tratament masiv prelungit (15-20 de zile).boala provocată de un protozoar . osteoINTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 133 mielite. în administrarea de penicilină. klebsiele. se au în vedere asanarea porţii de intrare în organism a infecţiei (cutanată. mas-toidite. într-o triplă asociere: Penicilină G (sau Ampicilina) + Meticilină (sau Oxacilină) + Kanamicină sulfat (sau Gentamycin). hidroe-lectrolitică şi antibiotice (Cloramfenicol reprezintă tratamentul de elecţie. Cefaloridina. flebite.

septicemii etc. macrolidă) sunt sensibile la Penicilină V Lincomicină antibioticele (infecţii uşoare) Clindamicină menţionate) Benzatinpenicilină G (profilaxie) Streptococ Penicilină G + Ampicilina + Obligatorie în viridans Kanamicină sulfat Kanamicină endocardită (endocardită (sau sulfat subacută) Streptomicină) Cefalotină * Se va administra unul dintre antibioticele sau chimioterapicele enumerate (monoterapie). infecţii biliare şi Ampicilina + Penicilină + urinare) Gentamycin Streptomicină (endocardite) (sau un aminoglicozid) (endocardite) Pneumococ Penicilină G Ampicilina (pneumonie. 134 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Agent patogen Antibiotic de Alternative elecţie sau de primă alegere Enterococ Ampicilina Etritromicină (infecţii (endocardită biliare şi urinare) Cefalotină subacută. Cloramfenicol + Streptomicină). acestea sunt indicate prin semnul + între dou\a antibiotice (de ex. (sau pentru altă macrolidă) depistarea peniciCefalotînă linorezistenţ-ei (75% (sau altă cefa. când sunt recomandate asocierile. Obligatorie Nu este necesară (toate tulpinile sunt sensibile la Penicilină G) Eritromicină Obligatorie..). Eritromicină meningită purulentă Lincomicină etc. Stafilococ auriu nesecretor de penidlinază Penicilină G (monoterapie în infecţii medii) Penicilină G + Gentamycin (sau Kanamicină sulfat) (infecţii severe) ■ Antibiogramă Coci gram pozitivi Streptococ bhemolitic (grupa A) (scarlatina.Penicilină G Eritromicina Nu este necesară (infecţii medii şi (sau altă (toate tulpinile severe).tulpini "de spital".). losporină) dintre care 5-15% Lincomicină rezistenţi şi la Clindamicină peniciline Pristinamicină semisintetice antiNovobiocină penicilinazice) Kanamicină . angine.

digestiv etc). forme L?) INTRODUCERE IN MEDICINA INTERNĂ 13 5 Agent patogen Antibiotic de Alternative elecţie sau de primă alegere Bacilii gramPenicilină G (+ Eritromicină pozitivi Bacii ser anticârbunos.Stafilococ auriu secretor de penicilină Oxacilină Meticilină Cloxacilină Eritromicină (monoterapie în sulfat Vancomicină Eritromicină Obligatorie (sau altă macrolidă) Coci gramnegativi Meningococ (meningită cerebrospinală epidemică) Gonococ (uretrită Penicilină G gonococică) Cefalotină (sau altă cefalosporină) infecţii medii sau Lincomicină uşoare) Oxacilină Clindamicină + Gentamycin Pristinamicină (infecţii severe) Novobiocină Kanamicină sulfat Vancomicină Penicilina G Ampicilina Utilă. Tetraciclină cărbunos (cărbune în forme grave) cutanat. Antibiogramă Nu este necesară .R.C. în gonoreea cronică (tulpini rezistente la penicilină?. Ampicilina Eritromicină (sau altă macrolidă) Cefalotină Lincomicină Pristinamicină Rifampicină Kanamicină sulfat Tetraciclină Cotrimoxazol (Septrin) Utilă. pentru depisSulfamide tarea rezistenţei la difuzibile în sulfamide L.

pentru sterilizarea purtătorilor.) variabilă) Tetraciclină Ampicilina Cefalexină (sau altă cefalosporină) 136 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ . rezistente la Colistină. Utilă pentru depistarea rezistenţei la Cloramfenicol Cloramfenicol Obligatorie ■ Ampicilina Obligatorie în septicemii şi la purtători Aminoglcozide Obligatorie în şi polipeptide dizenteria cronică orale şi la purtători. spital cu Nitrofurantoin Sulfa-metin sensibilitate etc. Poli.sulfamide mixin B sulfat) Ampicilina Cloramfenicol Cotrimoxazol (Septrin) "Dezinfectante " intestinale (Mexaform) Colibacil a) Cotrimoxazol Sulfamide Obligatorie Infecţii urinare (Septrin) Acid "urinare" (germenii de nalidixic (Neoxazol.) Bacili dizenteriei (dizenteria bacteriană) Ampicilina + Cotrimoxazol (Septrin) Cloramfenicol Cotrimoxazol (Septrin) Tetraciclină Furazolidonă Nu este necesară Utilă în endocardită Obligatorie. (Neomycin. Peste 75% dintre Ka-namicină tulpini sunt sulfat. Bacii Cotrimoxazol tifle (febră tifoidă) (Septrin) Bacili paratifici (paratifoide) Salmonela cholerae suiş (septicemii) Alte salmonele (toxiinfecţii alimentare etc.Bacii difteric (angină difterică) Clostridii anaerobe (gangrena gazoasă. septicemii) Bacii tetanic (tetanos) Penicilină G (+ Eritromicină ser antidifteric) Ampicilina Penicilină G (+ Eritromicină ser antigangrenos) Nu este necesară Nu este necesară Penicilină G (+ Eritromicină ser antitetanic sau Tetraciclină imunoglobuline specifice) Listeria (listeriaza) Ampicilina Penicilină G Tetraciclină Bacili gramCloramfenicol Ampicilina + negativi.

eventual Cefalotină + septicemii etc).) cefalosporină parenterală) KlebsiellaGentamycin Cloramfenicol Colistină + EnterobacterKanamicină sulfat Streptomicină Serratia (infecţii urinare. Cloramfenicol Cotrimoxazol (Septrin) Acid nalidixie Proteus: Gentamycin Cloramfenicol + .vulgaris (infecţii urinare) Pi ne ian ic (infecţii urinare.) Haemophilus Colistină Tetraciclină Cefaloxină (sau altă cefalosporină) Cloramfenicol Ampicilina Obligatorie (germeni de spital) Obligatorie (germeni de spital) Ampicilina Cotrimoxazol (Septrin) Acid nalidixie Polimixin B sulfat Carbenicilină Obligatorie Colistină Nitrofurantoin (germeni de spital) Gentamycin Ampicilina Cefalotină Nu este necesară Eritromicină Tetraciclină Cloramfenicol Cotrimoxazol (Scptrin) Eritromicină Ampicilina Nu este nedesară . (sau altă Solvacilin etc.) Haemophilus influenzae şi H. septicemii etc. meningită etc.Agent patogen h) Infecţii biliare Antibiotic de elecţie sau de primă alegere Ampicilina Alternative Antibiogramă c) Infecţii entcrale Forme orale de: (sugar şi copil Colistină mic) Polimixin B sulfat Neomicină Furazolidon Kanamicină sulfat d) Septicemii Gentamycin + Forme injectabile Cotrimoxazol de: Colistină (Scptrin) Ampicilina Gentamycin + Rolitetraciclină Cefalotină (Rcverin.mirabilis Kanamicină sulfat Streptomicină . (la toate. parainfluenzae (pneumonie.

Tetraciclină vibrioni Spirocheta febrei recurente Spirocheta Penicilină G + Tetraciclină sifilisului bismut (Bismosal) Eritromicină Ampicilina Cotrimoxazol (Septrin) Sulfadiazină (profilaxie) - Nu este necesară Nu este necesară Antibiogramă Nu este necesară Utilă în infecţii grave Utilă în infecţii grave i Deseori utilă (tulpini rezistente la unul sau mai multe tuberculostatice) Nu este necesară Nu este necesară . Melitensis B. abortus suis B.) Micobacterii "Triplu atac": Etionamidă Bacilul Koch Izoniazidă + PAS Streptomicină + Pirazinamidă Etambutol (sau Cicloserină Rifampicină) Kanamicină sulfat Caprcomicină Viomicină Tiocarlid Spirochete.pertussis (tuse convulsivă) Brucelc B. Penicilină G Ampicilina laptospire. abortus bovis (bruceloza) Bacilul morvos (morva) Spiramicină Tetraciclină + Streptomicină + cotrimoxazol (Scptrin) Tetraciclină + Streptomicină Tetraciclină Nu este necesară Bacilul tularemiei Tetraciclină + (tularemia) Streptomicină INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 137 Agent patogen Antibiotic de Alternative elecţie sau de primă alegere Bacilul pestei Tetraciclină + (pesta) Streptomicină Anaerobii (cei mai frecvenţi): Bacteroides Clindamicină Rifampicină fragilis Metronidazol (Eggerthella Cloramfenicol convexus) (septicemii etc) Sphaerophorus Penicilină Tetraciclină necrophorus Lincomicină Colistină (Bacillus fun duli.Clindamicină ! formis) Metronidazol Fusobacterium Cloramfenicol fusiforme (septicemii etc.

5%) .8%) .Leucocite: 4 200 .5 mil./mm3 .: 15 ± 2 g/100 ml F./mm3 F.Hemoglobina B.2 .polmucleare neutrofile nesegmentate: 230/mm (0 . alte rickettsioze) Chlamidii Tetraciclină Cloramfenicol Nu este necesară (ornitoză.4. CONSTANTE BIOLOGICE.8 mil. febră "Q".70%) .400 000/mm3 ■ Cloramfenicol Nu este necesară Furazolidon Aminoglicozid c (orale) Cotrimoxazol (Septrin) Cloramfenicol Nu este necesară .polinucleare bazofile: 40/mm (0 .Limfocite: 2 500/mm3 (20 .8 000/mm din care: 3 .40%) . trahom.: 4. TESTE Şl PROBE FOLOSITE CURENT ÎN EXPLORĂRILE CLINICE 1.: 41 ± 5% .polinucleare eozinofile: 200/mm (1 .1%) .polinucleare neutrofile segmentate: 4 200/mm (45 .Monocite: 300/mm3 (4 .21.Trombocite: 150 .Hematocrit B. Cotrimoxazol psittacoză.Reticulocite: 10-15%o . EXPLORAREA SÂNGELUI: a) Constante hematologice: Elemente figurate: .5. (Septrin) boala NicolasFavre) Micoplasme Eritromicină Tetraciclină Nu este necesară Mycoplasma pneumoniae (agentul Eaton) (pneumonia "atipică primară") -•> * 13 8 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ 1.1.: 46 ± 6% F.Leptospire (leptospiroze) Vibrion holeric clasic şi El Tor (holera asiatică) Ampicilina Tetraciclină Penicilină G Nu este necesară Ricketsii (tifos Tetraciclină excantematic. febră butonoasă.5 . 13 ± 2 g/100 ml i .: 4.3%) .Eritrocite B.21.

) (Lee-White): 10. Timpul plasmatic al hemostazei -Timp de sângerare (T. .5 .Trombograma (vezi "Trombocite") .S.15 mm/2 ore -F.0.10 mm/l oră 7 .H.Fosfatemie = 2-4 mg% . la 0.160y/100ml Substanţe organice: .42 .Constante eritrocitare .S.12' .Fibrinoliza .Volum eritrocitar mediu (VEM): 83 -97(X3 .: 1 .Rezistenţa globular-osmotică Debutul hemolizei.Sodiu (Na+) = 137-152 mEq/1.7.Proteine totale = 75 ± 10 g% .Calciu (Ca2+) = 4. la 0.Raportul A/G = 1.Timp de coagulare (T.) (Westergren): . mEq/1 .Testul cu etanol-gelificare = pozitiv (în primul minut) b) Constante biochimice: .Testul Rumpel-Leede: negativ .Testul de liză spontană a cheagului sanguin: liza nu începe înainte de 24 de ore.46 .111 mEq/1 -Calcemie = 9.5.5 mEq/1 .0.Potasiu (K+) = 3. .B. = 100.17 mm/2 ore .C.Hemoglobina eritrocitară medie (HEM): 25-33ug .Fier B.2-1.12 mg%m uui\§ i i .Ionograma (sânge) .Timp Quick: 12 .38 .14' (100% faţă de martor) .Clor (Cf) = 94 .42% CINa Hemoliza completă.: 2 -13 mm/l oră 12.pH (sânge arterial): 7.Concentraţia eritrocitară medie a Hb (CHEM): 32 .Refracţia cheagului: 48 .): 2'30" .Fibrinogen: 200 .34% CINa Plasmatice-vasculare privind coagularea sângelui: Hemostaza primară .4.8 .Timp de recalcifiere Howell: l'30" -2'30" .5.4' .Valoare globulară (VG): 1 .34 .37 g% .400 mg% INTRODUCERE IN MEDICINA INTERNĂ 139 .Albumine = 40-50 g% .64% .Viteza de sedimentare a hematiilor (V.6 Electro foreza: -Albunimă = 61% .

Urobilinogen = 0-4 mg% .Acid uric = 0.150mEq/l K+ = 40-50mEq/l Ca2+ = 7. .80 g%o .500 1 (valori/24 de ore la adult) .Trigliceride = 1.B.6-1 mg%.0.) Fosfataza acidă = 0.Globuline: ocrglobuline = 5% ± 2% a2-globuline = 7.W. .2. v.18g%o .21.Cilindri = sub 7/min.30 g%o -Ureel5-30g%o .:.Leucocite = sub 5 000/min.W.) Transaminaza oxalacetică (TGO) = 2-20 u.Hematii = sub 1 000/min.Probe Hamburger .Uree = 0.Enzime: Amilaza =8-32 unităţi Wolgemuth (u.Acetonă =10-20 mg% .30% p = 40 ..Creatinină = 2 g%o -Azot total = 10.5 ± 2% y-globuline = 16 ± 2% .Lipide totale = 7±2g% .lOmEq/1 CI" =120-190 mEq/1 ■ _■:.Cloruri = 10 ._ .15 g ClNa%o -Calciu = 0. .04 .Acid uric = 2-6 mg% .. .) Fosfatza alcalină = 2-4 unităţi Bodansky (u.Lipidograma a = 25 ..Urobilină = urme . Transaminaza glutamopiruvică (TGP) = 216 u.10-0.1. EXPLORAREA RENALĂ ■ a) Constante urinare .Reacţie (pH) = 5.400 mg% .6g%o Colesterol total = 1.80 .B. I . .4 140 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ .10 g%o . .1.Creatinină = 0.0.0.200 .Dsensitate =1015-1 025 .Glucoza = 0..6 .Fibrinogen = 200 .4-1 .i.6.6 ± 0.5 ± 2% (3-globuline = 27..4 mg% .Bilirubină totală = 0.6 .2..Amilază =16-64 u. bilirubină directă = 0.fliri ■ .20 mg% .50 g%o .64 unităţi Bodansky (u.Diureză = 1.Examenul microscopic al sedimentului urinar: prezenţa cilindrilor granuloşi are valoare patologică certă.20 . Ionogramă urinară: Na+=120.1. 1.60% Plent = 3-10% .1 .i.66 .

1 000 mg/100 ml .130 ml/min.Globuline = 0-6 mg/100 ml .Elemente figurate (microscopie) = 0 .Teste de floculare: Takata-Ara = negativ -S .Colesterol (vezi "Explorarea sângelui") . Maximal = 60 .21. .L. -" ■ Timol = 4-5 unităţi MacLagan (u.5.6% 1. .Chimismul sucului gastric . .800 ml/min.150 ml/min.4 mg%o .680 unităţi Wroblewski(u. 0..HC1 = 20-40 cm NaOH% .Bilirubină totală directă (vezi "Explorarea sângelui") .peste 100 000 germeni/ml = infecţie urinară b) Probe funcţionale .Electroforeza (vezi "Explorarea sângelui") .R.microscopie pentru citologie şi Giardia Bilicultură = sterilă .10 000 germeni/ml = suprainfecţie .Aciditate totală = 40-60 cm3 NaOH% .3/mm 1.Timp Quick (vezi "Probe de coagulare") .Teste de citoliză TGO (vezi "Explorarea sângelui") TGP (vezi "Explorarea sângelui") .Lacticdehidrogenază (LDH) = 200 . .21.10 000 .Fosfataze alcaline serice (vezi "Explorarea sângelui) INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 141 .L.1 000 .2 500 ml/24 de ore.Clearance-xA PAH (acid paraaminohipuric) .W.Bacteriuria (urocultură cantitativă) .(eliminare provocată): în 15 minute se elimină cel puţin 20% din cantiatea infectată.4.Cloruri = 730 .100 000 germeni/ml = dubios .Urobilinogen în urină —.M.Proteine totale =15-30 mg/100 ml .Proba cu PSP (fenolsulfonftaleină) . . EXPLORAREA APARATULUI DIGESTIV . în 70 minute.Examenul bilei . EXPLORAREA HEPATICĂ .De concentraţie Volhard = 300 .Clearance-xA inulinei = 105 .'5.Clearance-n\ manitolului = 100 . .100 ml/min.21.3.700 ml/24 de ore şi densitate peste 1 025 într-unui din eşantioane . cel puţin 60%) ■ 1. .) .C.Reacţiile Pandy şi Nonne-Apellt = negative .8 u. ": .Proba cu BSP (bromsulfonftaleină) = 0 .) Sulfat Zn = 0 .Clearance-n\ ureei (filtrarea glomerulară + reabsorbtie tubulară): Standard = 40-65 ml/min.-* • .M.Fibrinogen (vezi "Explorarea sângelui") .flux plasmatic renal=500 .Clearance-vX cretininei endogene (filtrarea glomerulară) = 100 . .140 ml/min (când debitul este peste 1 ml şi la o diureză de 1 500 . EXAMENUL L.

macrolide. substanţe cu efect antimicrobian.1. citostatice. cloramfenicol. pneumonii severe).Reacţia Adler (hemoragii oculte) = negativă 1. cu mijloace slabe de apărare. amino«fir1 "* -• 142 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ glicozide.a. când mijloacele de apărare ale organismului sunt depăşite.Celuloză rară .în administrări insuficiente sau suprimate prematur -. Antibioticile bactericide sunt superioare şi sunt indicate în tratamentul de atac al infecţiilor acute (septicemii. rare.microscopie .Fibre musculare. ANTIBIOTICELE Prin antibiotice s-a înţeles iniţial.1. precum şi la bolnavii cărora li se administrează corticoizi. Ele sunt indicate şi în infecţiile prelungite. s-au obţinut pe cale sintetică. în mai multe familii: Betalactamine (peniciline şi cefalosporine). toleranţa.sisomicina . cronice şi ricidivante.Examenul materiilor fecale . Antibioticile au fost grupate. PRINCIPALELE GRUPE DE MEDICAMENTE FOLOSITE ÎN MEDICINA INTERNĂ 1.1. produse de un microorganism şi obţinute prin extracţie naturală. Antibioticele bacteriostatice au dezavantajul . aproape toate atibioticile.Floră iodofilă absentă . prin cure de atac intermitente.. după unele asemănări în ceea ce priveşte acţiunea. că multiplicarea germenilor poate reîncepe.gentamicina . indicaţiile. polipeptide ş. Cele bactericide_ distrug germenii. Deci trebuie adniinstrate ca durată.Examen parazitologic . Se mai foloseşte şi denumirea de substanţe antimicrobiene.amikacina .monomicina framicetina . iar cele bacteriostatice împiedică multiplicarea lor. Astfel termenul de antibiotic şi chimioterapie au devenit sinonime.tobramicina . sau Peniciline semisintetice) Cefalosporine Aminoglicozide .în infecţii uşoare sau medii.streptomicina . digerate .Grăsimi neutre şi acizi graşi absenţi .kanamicina .22. După modul de acţiune se disting antibiotice bactericide şi antibiotice bacteriostatice. Ulterior. V.. Prezentăm în continuare o clasificare a antibioticelor după modul de acţiune: Bactericide Peniciline (G.Amidon amorf absent . ANTIBIOTICELE Şl CHIMIOTERAPICELE 1. formula chimică etc. sau roengenterapie (apărare imunologică deprimată sau inhibată complet). eliminarea lor fiind realizată prin mijloacele de apărare ale organismului. Sunt indicate.netilmicina Colimicina Polimixina Pristinamicina I- . tetracicline.22. putând reapare recidive.22. o perioadă suficient de lungă şi în doze adecvate. precum şi în infecţiile care evoluează pe organisme tarate.

1. inutil sau discutabil.Un diagnostic corect. evitarea tratamentelor prelungite nejus-ţificat şi de rutină. Peniciline. Pentru izolarea şi identificarea germenului este deci necesară antibiograma. 1. durata de administrare. ritmul şi calea de administrare.Cicloserina Rifarnicina Bacteriostatice Tetracicline Cloramfenicol Eritromicină Spiramicina Oleandomicina Lincomicina Acid nalidixic Nitrofurani Sulfamide O altă clasificare a antibioticelor este după spectrul de acţiune. ca de exemplu în imensa majoritate a bolilor virotice. spirochete etc). Eritromicină etc). . . de la pag. cel mai puţin toxic (dacă este posibil bactericid) şi cel mai puţin expus să conducă la apariţia rezistenţei microbiene.Stabilirea dacă antibioticul este indispensabil. bacili gram negativi). bine tolerate.1. care presupune stabilirea dozei optime. nici un antibiotic nu este inofensiv. Este de dorit alegerea unui singur antibiotic. De aceea. Sunt netoxice. folosirea de asociaţii de antibiotice nemotivat. reprezintă una din regulile de bază ale anti-bioterapiei. se absorb . în infecţii severe în special cu germeni mai rar întâlniţi. Pentru prevenirea acesteia. Antibiograma nu este necesară în cazul infecţiilor cu germeni cunoscuţi şi a căror sensibilitate la anumite antibiotice este de asemenea cunoscută (streptococi betahemolitici. Cloranfeniconul etc) şi antibiotice cu spectrul limitat (Penicilina. 133 INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 143 Prezentăm mai jos câteva reguli de bază în terapia c\i antibiotice.Asocierea şi a altor măsuri terapeutice.1.în marea . . enterococi. este necesară indentificarea germenului şi determinarea sensibilităţii acestuia faţă de diferite antibiotice.22. Sunt antibiotice obţinute pe cale naturală sau prin semisinteză şi acţionează în faza de multiplicare activă a germenilor. pneumococi. Din acest punct de vedere. Nu trebuie uitat că. Pentru alegerea antibioticului. Un dezavantaj deosebit al antibioticelor este apariţia rezistenţei microbiene. Cunoaşterea sensibilităţii la antibiotice a germenului responsabil. dozaj optim. .Stabilirea planului terapeutic. Astfel antibioticele nu pot înlocui tratamentul chirurgical când acesta este necesar. sau provizoriu până la obţinerea antibiogramei vezi tabelul VI. Nu orice stare febrilă. cel mai activ. a căror sensibilitate variază după tulpini şi chiar după ani (stafilococi. Este în schimb obligatorie în germeni. Operaţiunea se numeşte Antibiograma. arată o stare infecţioasă. aceasta implică prelevarea tuturor probelor pentru izolarea germenului. Nu toate infecţiile sunt provocate de germeni sensibili la antibiotice. atunci când nu este necesar antibiograma. Betalactamine (Peniciline şi Cefalosporine) I. Este obligatorie însă. . se recomandă prescriere raţională. iar uneori nici nu este necesară. se deosebesc antibiotice cu spectrul larg (Tetraciclină. pe baza antibiogramei. deci justificată. Antibiograma nu este întotdeauna realizabilă în practică.Alegerea antibioticului se face cu rezervele menţionate.

asupra spirochetelor. sau chiar mai mult. acţiunea ei este sinergică cu aceea a streptomicinei şi a altor oligozaharide.i.8 ore. în doze de 200 000 u. Dozele mari se recomandă în boli grave (septicemii.v (perfuzia intermitentă sau continuă în soluţie glucozată 5%). Principala cale de administrare este cea i. Administrarea intrarahidiană este periculoasă. Pentru prevenirea acestora.majoritate .. asupra cocilor gram-negativi şi a treponemelor. în cazul unei asepsii incorecte şi sensibilizarea după aplicarea locală pe tegumente sau mucoase. Acţionează asupra cocilor gram-pozitivi (sptreptococ. meningite. Este instabilă în soluţie apoasă. Penicilina G este sodică sau potasică (administrarea sării de sodiu este de 5 ori mai puţin dureroasă. stafilococ). Colistinei şi Rifampicinei. Rezistenţa se stabileşte treptat şi în timp.boli grave ca endocardite. -. cu streptococ P-hemolitic sau cu pneumococ. Penicilina G potasică în cantitate mare. u. Când apare şocul anafîlactic se administrează de urgenţă: vasopresoare.v. de peniciline semisintetice şi cefalosporine.i. calea de administrare. septicemii etc. (j_ este indicată în infecţii locale. cutanate. administrată pe cale i. Penicilina. Cloramfenicolul. "Penicilinele naturale. infecţii respiratorii. este antagonistă cu aceea a tetraciclinelor. Aminofenazonă. în situaţii deosebite .m. cocilor gram-negativi (meningococ. întârzie mult eliminarea.i. sunt mai puţin active asupra germenilor gramnegativi. Uneori. endocardite. decât a celei de potasiu) şi se prezintă în flacoane de 200 000. medicul este singurul în drept să indice dozele necesare şi calea de administrare). o anamneză corectă privitoare la antecedentele alergice sau la tratamentele anterioare cu peniciline. veneriene. regionale sau generale cu germeni sensibili. sulfamide şi în special cu Probenecid.. septicemii. se pot semnala: abcese. Deseori. pneumonii grave). enterococ. flegmoane şi flebite. fapt ce impune o prudenţă deosebită (dealtfel. gonococ). deoarece activitatea lor scade după un timp. manifestări de tip "boala serului".4 ore. dozele pot fî crescute la 20 . oxigen. în completarea celei i. în special la persoanele cu antecedente alergice sau cu micoze cutanate (şoc anafilactic frecvent mortal. erupţii. Toleranţa este foarte bună. antihistaminice. care se administrează în doze cu 50% mai . bacililor gram-pozitivi (difteric. 1 000 000 şi 5 000 000 u. Soluţiile de penicilină G şi mai ales. Este contraindicată în infecţiile cu germeni rezistenţi şi la bolnavi sensibilizaţi. este obligatorie. dar nu întotdeauna. endocardite. fiind cea i. 400 000. la 3 . dermite de contact. Se concentrează în bilă şi mai ales în urină. Toate au o acţiune bacteriostatică şi bactericidă şi sunt active asupra germenilor gram-pozitivi. Ca accidente. Se elimină foarte rapid prin urină în formă activă. poate produce stop cardiac. Absorbţia se face mai bine pe nemâncate. fapt ce determină ineficienta administrării sale orale. deoarece. Administrarea Penicilinei împreună cu Acid salicilic. alergia poate apare la toate tipurile de penicilină. biliare şi urinare. hemisuccinat de hidrocortizon. înaintea instituirii tratamentului.i. Este germenul de elecţie în toate afecţiunile cu stafilococ neproducător de penicilinază.m. trebuie utilizate în decurs de 2 . leptospi-relor şi asupra actinomicetelor. pneumococ. tetanic. meningite. mult mai mult decât în sânge. La bolnavii cu insuficienţă renală şi la oligurici se elimină greu. Penicilina G (Benzilpenicilina) este inactivată de sucul gastric acid.. ai gangrenei gazoase).40 mii. Este bacteriostatică (opreşte dezvoltarea germenilor) în doze mici şi bactericidă în doze mari. ceea ce face ca soluţiile preparate să fie folosite pe o perioadă de cel mult 24 de ore.la nivelul tubului digestiv (deci se pot administra şi pe cale orală). ^Penicilina V (Fenoximetilpenicilina) este o penicilină care se administrează oral şi are acelaşi spectru de acţiune. cărbunos./zi. Se prezintă sub forma comprimatelor de 200 000 u. osteoarticulare. febră medicamen144 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ toasă).

250 g/capsulă) pentru administrarea orală (2-6 g/zi) şi flacoane (0. Klebsiella.m. profund. Nivelul sanguin eficace se menţine timp de 12 .i. scarlatina. Se recomandă în angine cu streptococ P-hemolitic.m. Pe lângă accidentele produse de Penicilina G. endocardite. Meticilina. Este întrebuinţat în profilaxia reumatismului articular acut. biliare şi generalizate (septicemii. Haemophilus. Pot apărea tulburări digestive.m. Meticilina^este. fenomene alergice. dar nu la acizi (deci nu se administrează pe cale orala). Moldarninul (Benzatinpenicilina) este o penicilmă-depozit cu resorbţie lentă şi acţiune prelungită. la intervale de 4 .8 ore un flacon. erizipel. profund (calea i. abcese sterile şi erupţii. profilaxia şi tratamentul luesului. digestive. cu hemofil (Haemophilus) şi cu bacii tific.4 ore). lent. ca şi Oxaci-lina şi Cefaloridina. la 4 . este strict contraindicată). Se prezintă în flacoane de 1 000 000 u.m. Procainpenicilina aii amestec cu Penicilina G potasică se administrează numai i. Accidentele alergice sunt mai frecvente.6 ore (4-6 g/zi). dar este mai puţin activă. rezistentă la acizii din sucul gastric. este un antibiotic de elecţie în infecţiile cu stafilococi producători de penicilinază (rezistenţi la penicilină: septicemii. Este antibioticul de elecţie în infecţiile cu stafilococ penicilinazo-pozitiv (septicemii. Salmonella. la bolnavi cu valvulopatii sau reumatism articular acut. fie i. penicilină rezistentă la penicilinază. cu spectru larg. în special în profilaxia infecţiilor streptococice.i. Se poate administra deci şi oral şi acţionează şi asupra stafilococilor secretori de penicilinază. câte un flacon de 1 200 000 u. la gravide în primele patru luni de sarcină şi în infecţiile cu germeni rezistenţi.v. Penicilinele semisintetice.i. urinare şi frecvent.4 g/zi. Faţă de cocii grampozitivi este mai puţin activă decât penicilina G. Este un preparat utilizat pe scară redusă. dar şi asupra unor germeni gram-negativi (B.250 g/flacon). endocardite. dar inactivă asupra stafilo-cocilor secretori de penicilinază (ji-lactamază).) Toleranţa este bună.v. dar pot apărea fenomene de sensibilizare.250 g/capsulă) şi de flacoane (0.i Penicilină G procainică şi 100 000 u. Proteus.250 g/flacon) pentru administrarea parenterală (2-6 g/zi). Se administrează i. în doze de 2 . fenomene de atingere renală sau efecte medulotoxice. otomastoidite etc. meningite). Megacilinul (Clemizolpeni-cilina G) este o penicilină-depozit. Bordetella pertussis). Oxacilina este o penicilină semisintetică. Este contraindicată la bolnavii sensibilizaţi. Se prezintă sub formă INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 145 de capsule operculate (0. la 3 .i şi de 1 200 000 u. Trebuie administrată cu prudenţă în bolile hepatice. iar în anumite cazuri de două ori pe săptămână. pneumonii. Este activă asupra germenilor gram-pozitivi.i. Produsul românesc Efitard conţine 300 000 u. . şi se administrează i. Are acelaşi spectru de activitate ca şi Penicilina. Ampicilina este antibio-ticul de elecţie în infecţii cu enterococ. Se administrează la 6 . In general.m. zilnic 1 flacon.24 de ore. febră medicamentoasă. lues şi în profilaxia reumatismului articular acut şi al luesului. Ampicilina (Aminobenzilpenicilina) este o penicilină semi-sintetică. mai pot apărea necroze locale şi abcese sterile. deoarece se adaugă şi cele produse de procaină.v. Ca accidente pot apărea necroze locale.mari decât cele de Penicilină G (300 000 . otomastoidite). Se prezintă sub formă de capsule (0. în perfuzii. coli. profund şi lent.i. rezistentă la acizi şi penicilinază. Penicilină G potasică/flacon. sau i.400 000 u. în bolile grave se creşte doza până la 8 g/zi şi se poate administra i. pneumonii. care conţine şi un antihistaminic (Clemizol). dar acţionează şi asupra germenilor gram-pozitivi producători de penicilinază.. Se absoarbe bine oral şi parenteral şi are toleranţă bună. Se prezintă în flacoane (1 g/flacon) şi se administrează i. urmare. după prescriţia medicului. Se prezintă în flacoane de 600 000 u. Se admiministrează fie oral (pe nemâncate). Se recomandă în infecţiile pulmonare.7 zile. are acelaşi spectru de acţiune şi Penicilina G. Shigella.

Cefradina şi Cefaloglicina.4 g/zi. asupra germenilor gram-negativi (cele mai multe şi faţă de bacilul Koch) şi mai puţin asupra celor gram-pozitivi. la 8 h sau 12 h injecţia. cutanate şi în infecţii generale (septicemii. Spectinomicina este rezervată uretritelor gonococice. deşi acţionează asupra stafilococilor rizistenţi la penicilină şi asupra germenilor gram-negativi. Se prezintă în flacoane de 1 şi 5 g. coli. care nu prezintă rezistenţă la acizi şi penicilinază. Cefaloridina. Cefalexina se administrează oral în doze de 1 . Gentamicina şi noile Aminoglicozide ca Amikacina şi Sisomicina.v. la interval de 4 . Utilizarea clinică este restrânsă. Se utilizează: Cefalotina (Keflin). Se prezintă sub formă de capsule şi flacoane cu 0. Din marele număr de Cefalosporine. Sisomicina şi Amikacina. Cefalosporinele injectabile.1.). pe cale i. . Rareori apar reacţii adverse: tulburări digestive. Cefalexina. Cefradina. deoarece absorbţia din intestin este foarte redusă. endocardite). Dintre acestea numai trei pot fi administrate pe cale orală: Cefalexina. Are aceleaşi indicaţii ca şi Oxacilina. Sisomicina. coli. Cefazolina. Proteus şi B.2. Gentamicina.1. Cefaloglicina. Cefacetrilul. bacii difteric) şi gram-negativi (gonococ. Cefaloridina fiind toxică renală. Moxalactan. majoritatea anaerobilor.m (dureroasă) sau i. Aminosidina. Neomi-cina. bine tolerată. Este uşor nefrotoxică şi. Se administrează 4-5 mg/kg corp în 24 h. Cefalosporinele acţionează şi asupra stafilococilor penicilinorezistenţi faţă de unele entero-bacterii. Are spectru larg. proteu. Se administrează în infecţii urinare acute. fiind activă şi asupra unor germeni gram-negativi (B. Monomicina. Sunt periculoase la renali şi oligurici. Sunt rezistente la penicilinază. într-o proporţie de 90 . Carbenicilina (Pyopen) este o penicilină semisintetică. meningite. Cefalosporinele sunt antibiotice cu structură şi acţiune asemănătoare penicilinelor. Noile aminoglicozide ca: Tobramicina. Oligozaharidele sunt neurotoxice. Tobrami-cina. având marele avantaj de a fi active faţă de piocianic.4 prize.m. Se administrează în doze de 4 .250 g şi se administrează oral (de preferat) şi i. Nu sunt active faţă de piocianic.v. infecţii urinare). Sunt sinergice (aditive) cu penicilinele. Cefazolina realizează nivelurile cele mai înalte în sânge. Acţionează în special. streptococ..Cloxacilina este tot o penicilină semisintetică. Spectinomicina. următoarele şi-au verificat eficacitatea în practică: Cefalotina. Cefoperazona. acţionează numai asupra tubului digestiv. la 6 ore. uneori. Rezistenţa poate apărea dintr-o dată. unde cu 2 g în 24 h la bărbat şi 4 g în 24 h la femeie. unori periculoase. Paramomicina. erupţii. Este contraindicată bolnavilor sensibilizaţi sau cu afecţiuni hepatice sau renale. respiratorii. nu trebuie să depăşească 4 g în 24 h. Cefalotina se administrează numai parenteral (i. pneumococ. dar sensibile la cefalosporază. i.8 şi mai puţin active în mediul acid. enterobacter. Kanamicina. De aceea se recomandă ca doza zilnică să fie divizată în 2 .m. această penicilină este indicată în infecţii cu piocianic sau proteu (septicemii. Soframicina. ori i. Cefapiri-na. Cefoxitin. se obţine vindecarea în 100% din cazuri. Klebsiella).4 g/zi. în doze de 2 . Cefamandol.. în doze de 1 . Aminoglicozide Sunt antibiotice cu puternică acţiune bacteriostatică şi bactericidă. ototoxice. Dintre Cefalosporine. II. Klebsiella.m. rezistentă la acizi şi penicilinază.10-30 g/zi. I 146 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ 1. se administrează în doze de 3-4 g până la 6 g în 24 h. Netilmicina.4 g/zi. sunt mai bine suportate. şi i. B. i.4 mg/kg corp. hemofil. Administrate oral.m. Amikacina. pot apărea anemia hemolitică şi erupţiile alergice..22. mai active la un pH de 7 . gram pozitivi şi gram negativi. Nu se asociază între ele. nefrotoxice. Principalele Aminoglicozide sunt: Streptomicina. pyocyanicus). deoarece îşi însumează efectele toxice.v. Cefaloridina (Ceporin) şi Cefalexina (Ceporex). Parenteral realizează niveluri mari. Au un spectru larg de acţiune: germeni gram-pozitivi (stafilococ. enterococi. Se administrează 2 .6 ore. sunt superioare Gentamicinei.100%.

pe o perioadă de cel mult 10 zile. cocilor şi bacililor gram-pozitivi. endocardite. Se prezintă sub formă de flacoane. Se prezintă sub formă de comprimate (0. Se recomandă în tuberculoză. Str. bruceloză.. Se administrează de obicei pe cale orală. utilizat local în infecţii ale tegumentelor şi mucoaselor.120 mg/zi. pneumonii (cu enterococ.: dizenterie) pentru sterilizarea florei intestinale. Neofilin) nu este un antibiotic de uz curent.m. Macrolide -• Acestea sunt antibiotice bacteriostatice şi uneori bactericide. Este contraindicat în ocluzia intestinală şi leziunile ulcerative ale tubului digestiv. Acţionează asupra cocilor gram-pozitivi (stafilo-coc. Alte produse similare sunt Strepancilul (amestec de sulfat de streptomicina + pantotenat de streptomicina) şi Slrevitalul (streptomicina asociată cu vitamine din grupul B.15 zile.C. care se prezintă sub formOFunguent.Stregţomicina_se administrează oral (cu efect numai local) şi parenteral (i. afecţiuni renale cronice şi tulburări acusticovestibulare. în doz£j de 1 g/zi. Se utilizează şi în profilaxia infecţiilor urinare. infecţii respiratorii.şi neurotoxic (nervul vestibular). cu spectru de activitate asemănător celui al Penicilinei G. Este foarte toxic (oto. Nu se administrează în nefropatii şi la gravide. atingerea toxică a nervului acusticovestibular (perechea a VIII-a de nervi cranieni) şi manifestări alergice (erupţii. Negamicin B este un amestec de sulfat de neomicină + bacitracină. Este folosit în infecţii digestive (de ex.. Acţionează asupra bacililor gram-negativi (coli. metionină şi histidină). Oral. în 2 .m. Acţionează INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 147 asupra germenilor gram-negativi (coli. moderat. în comele hepatice. administrarea se face i.). Se administrează în asociere cu Penicilina în stafilocociile sau endocarditele cu Str.) în cazul celei parenterale sau la personalul care o manipulează. klebsiele) şi asupra bacilului Koch. Kanamicina este nefrotoxică şi ototoxică. motiv pentru care nu se administrează parenteral. salmonele.500 g/comprimat) şi se administrează 2-3 g/zi. pneumococ. septicemii.1. Activitatea maximă este la un pH alcalin. neisseriilor şi hemofililor şi inactive faţă de bacilii gram-negativi şi bacilul Koch (cu excepţia rifamicinelor). pneumococ). timp de 10 . şi anume 50 . enterobacter). Se administreză pe cale i. Se prezintă în fiole de 2 ml.ţi nefrotoxic). gram-negativi (B.m.). salmonele.m. Este contraindică la bolnavii sensibilizaţi. Proteu. Salmonella. dizenteriei. asupra bacililor gram-negativi (coli. după cateterisme sau sondaje vezicale. pestă. asupra cocilor gram-pozitivi şi gram-negativi (enterococ. Shigella. Pyocyaneus şi bacilul Koch). coli) în asociere cu penicilina. hemofil. B.2 g/zi. nu se resoarbe (excepţie fac bătrânii şi bolnavii cu leziuni ulcerative ale tubului digestiv). Rezistenţa apare în trepte . go-nococ). Klebsiella. viridans. active în special asupra stafilococilor.. Este nefro.3. ale S. enterococ). în afecţiuni cu germeni rezistenţi. meningite. infecţii respiratorii şi urinare (obligatoriu se va alcaliniza urina). Este indicată în infecţii generale (septicemii. deoarece nu se resoarbe) şi parenteral (i. Se administrează în infecţii generale cu stafilococ sau cu bacili gram-negativi. Klebsiella).4 prize. intestinale.1.4 prize. în 2 . febră etc. conţinând 1 g sulfat de streptomicina. genitourinare. viridans. conţinând 40 mg/ml sulfat de gentamicină. Acest antibiotic este contraindicat la bolnavii cu nefropatii acute şi cronice şi infecţii cu germeni rezistenţi. endocardite. meningite). ceea ce contraindică tratamentele care se prelungesc peste .N. Are activitatea sinergică cu Penicilina asupra enterococului. Salmonella. NeganucinJNeomycine. în infecţii genitourinare.22. 1 . GentamicinaJGaramycin) este un oligozaharid cu acţiune asupra germenilor gram-pozitivi (stafilococ. coli. asupra baci-lului Koch şi. Reacţiile adverse: pot apărea greţuri şi vărsături în cazul administrării orale. Kaaamicinajs prezintă în flacoane (1 g/flacon) şi se administrează oral (având numai acţiune locală. 1.intermediar între Penicilină şi Streptomicină .

mai ales în boli hepatobiliare. înlesneşte apariţia candidozei mucoaselor. care se administrează oral.şi Eritromicina lactobionat . Administrarea i. în 4 .v. Oxitetraciclina. Asocierea cu tetraciclinele. Hemofili şi mycoplasme.4. Alte preparate sunt: Eritromicina propionil . Toate tetraciclinele pot genera reacţii adverse (fenomene toxice şi alergice). Acestea din urmă sunt tuberculostatice puternice.100 g sau -0. dar asocierea cu peniciline şi cefalosporine este interzisă deoarece sunt antagoniste. Este contraindicată la bolnavii sensibilizaţi şi la cei cu insuficienţă hepatică.200 g. Tetraciclină. Mincociclina. Acţionează asupra cocilor gram-pozitivi şi gram-negativi şi asupra bacililor gram-pozitivi (coli.2 g/zi. difterie. şi Rifampicina cu administrare exclusiv orală). Demetilclortetraciclina. rickettsiilor. klebsiele. fiind necesar conţinutul a 2 . Se administrează în infecţii cu stafilococi rezistenţi la Penicilină (septicemii. leptospirelor.sub formă de comprimate de 0.6 prize. la bolnavii alergici la aceasta. Spectrul de activitate este asemnător celui al Penicilinei G. Mai există o subgrupă cu nucleu chimic complex. dar uneori apar tulburări digestive (greţuri. carenţe. cloramfenicol sau macrolide este indiferentă. Triacetiloleandomicina se prezintă sub formă de capsule de 0. enterocolită acută stafilococică. există cinci indicaţii . pe cale orală. Eritromicina se prezintă sub formă de drajeuri enterosolubile (0. Doxiciclina. lincomicinele şi rifamicinele (Rifamicina. micoplasmelor. infecţii biliare. Pot produce tulburări digestive de iritaţie. administrată oral. Este bine tolerată. biliare. 1.3 flacoane. enterocolite. în doze de 1 . Rezistenţa se produce în trepte succesive scurte. fenomene de dismicrobism. lent. dar şi în infecţii cu germeni sensibili la Penicilină. dacă nu se recurge la asocieri de antibiotice. Fiind numai bacteriostatice. Asocierea Rifampicinei cu Penicilina sau cu Cefalosporina. cu administrarea exclusiv parenterală. Uneori. în difterie. Se administrează în infecţii respiratorii. spirochetelor. Sunt antibiotice cu acţiune aproape exclusiv bacteriostatică. alteori antagonistă. au indicaţii relativ restrânse. Asocierea cu oligozaharide. uneori periculoase. Prezintă pericolul determinării unei rezistenţe încrucişate. vărsături sau diaree). în 4 prize . în doze de 1 . Preparatele vechi sunt nefrotoxice. în general. Spiramicina (Rovamicyna) este asemănătoare cu precedenta. pentru o zi. tulburări gastrointestinale. erupţii elergice). dar mai puţin activă.10-12 zile. fiind însă activă şi asupra unor stafilococi rezistenţi la Penicilină. Toate sunt active asupra gennenilor gram-pozitivi şi gram-negativi (cu excepţia proteului şi piocianicului). asupra germenilor anaerobi.200 g/drajeu). Alteori. polimixinele sau cu nitrofuranii poate fi sinergică. Sunt contraindicate la gravide. Nu este justificată schimbarea unei tetracicline cu altele. stafilococice. în doze de 2 .2 g/zi. Absorbţia digestivă este bună.prezentată în flacoane de 0. la fel Carbomicina. Indicaţiile şi contraindicaţiile sunt aceleaşi pentru toate tetraciclinele. au acţiune sinergică cu Penicilina şi tetraciclinele.v. pentru a-i mări sau schimba acţiunea. Reacţii adverse apar rar (icter colostatic.4 g/zi. dar cu acţiune asemănătoare: sinergistinele.300 g. Metaciclina. mai ales pe nemâncate. Eritromicina se absoarbe rapid după administrarea orală şi se concentrează în ficat şi rinichi mai mult decât în sânge. Administrarea îndelungată poate favoriza apariţia unui sindrom de tip lupic.1.250 g. salmonele. în special 148 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ asupra stafilococului. în 4 prize. osteomielite.1. dar cu acţiune şi asupra altor germeni. sau cu acid nalidixic este antagonistă.22. Rolitetraciclina. cu spectru larg. bed-soniilor. Rezistenţa apare repede. administrat în perfuzie i. dar sunt mai puţin toxice şi alergizante decât celelalte antibiotice. infecţii cutanate). Tetraciclinele Familia Tetraciclinelor cuprinde Tetracicline naturale (de extracţie) şi Tetracicline de sinteză ca: Clortetraciclina (Aureociclina). cărbunos). realizează concentraţii sanguine mari. bacteriostatice şi bactericide.

22. infecţii ale căilor biliare. Pe cale .sub formă de capsule de 0.250 g/capsulă) şi se administrează în doze de 2 . De obicei. infecţii rickettisene acute. dizenteria bacilară şi bruceloza acută.4 g/zi repartizate în 4 .22. sau de Cloramfenicol palmitat (flacoane de 50 ml). lent. în uz clinic sunt numai Polimixana B. Parenteral INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 149 cale de excepţie . Bacitracina este extrem de toxică. Bacitracina. indicat când acest antibiotic este indispensabil (feră tifoidă sau meningite cu germeni gram-negativi). salmonele. Pot apărea un gust metalic. în general toate Polimixinele sunt depăşite terapeutic. piocianic. accidente severe medulare (purpură. Are aceleaşi indicaţii cu cea sus-men-ţionată. la intervale egale. este indicată în infecţii digestive (dizenterie. hemofili). în 4 prize. Ca reacţii adverse se constată greţuri. şi cu tetraciclinele şi macrolidele. limfogranulomatoză benignă). Tirotricina. proteu.2 g/zi. dar se administrează în infecţii severe. ameţeli şi hiperemia feţei. Rezistenţa se instalează lent.v.şi Reverinul . Excepţional se administrează pe cale parenterală (infecţii generale grave). piocianic.1.majore: pneumopatii acute. cu întrebuinţare limitată. trombocitopenie.4 prize. infecţii urinare şi genitale cu germeni sensibili. Deoarece este nefrotoxică şi neurotoxică tratamentul nu trebuie să depăşească o perioadă de 7 .125 g şi 0. 1. Polimixina E sau Colimicina. Tetraciclină se prezintă sub formă de drajeuri (0. vărsături. proteu. De elecţie se administrează pe cale orală sub formă de Cloramfenicol .10 zile . Tiamfenicolul. Cloramfenicolul Este un antibiotic stabil cu acţiune numai bacteriostatică şi spectru larg de acţiune: germeni gram-negativi (salmonele./kilocorp/zi.300 g/flacon). are acţiune asupra germenilor gramnegativi: coli. klebsiele). gram-pozitivi.250 g/drajeu) şi capsule operculate (0. Este activă asupra germenilor gram-negativi (coli.14 zile. Cloramfenicolul este indicat în febră tifoidă. dismicrobisme intestinale. unele rickettisoze acute. Administrarea parenteral (aceleaşi doze). la 8 . în doze de 2 . anemie aplastică. repartizate în 3 . Administrată oral (100 000 u.i.). Polimixina nu se absoarbe pe cale orală. Solvocilin (Pirolidinmetiltetraciclina).drajeuri (0. Sunt antibiotice toxice.5. hemofil. este indicată în infecţii generale.1.125 şi 0.C. Absorbţia digestivă este bună. rickettsii (trahom. la interval de 8 .12 ore. tulburări heptaice sau pancreatice. sau în injecţii intravenoase.250 g/capsulă).250 g/drajeu) şi sub fonnă de capsule operculate (0. destinat în special copiilor. 1.4 g/zi. agranulocitoză). dizenteriei. bruceloza acută. în 3 . unele meningite cu bacili gram-negativi (coli.6 prize. când calea orală nu este accesibilă şi când bolnavii nu cooperează. care se prezintă în flacoane cu conţinut injectabil (0. unele salmoneloze generalizate.R.3-6 fiole de 0.se administrează Cloramfenicolul hemisuccinat (flacoane de 1 g). Colistina (Colimicin) se prezintă sub formă de comprimate în folii de aluminiu (250 000 u. Pătrunde cel mai bine în L. salmonele.6.3 flacoane/zi. dizenteriei.12 ore).250 g/24 de ore. coli. brucele.100 g şi administrată câte o capsulă/zi timp de 7 . boli de sânge. Există rezistenţă încrucişată între toţi derivaţii Cloramfenicolului iar uneori. este un antibiotic asemănător ca structură cu cloramfenicolul.125 şi 0. accidente alergice. Polipeptidele ciclice Acest grup cuprindepolimixinele. enterocolite) sau în pregătirea preoperatorie pentru operaţii pe tubul digestiv. Capreomicina şi Viomicina. se administrează în doze de 2 . colici. tratamente îndelungate. spirochete. în perfuzie i. are acţiune antagonistă penicilinelor. în ornitoză.1.4 prize). candidoze ale mucoaselor (mai rare decât după tetracicline). dizenterie. Doxicilina (Vibramycin .1.i.125 g şi 0. hemofili). dar fără perspective în terapeutică. în doze de 1 . Este contraindicat în infecţii minore.

produce tulburări digestive.22. Rezistenţa se instalează rapid. Au un spectru de acţiune larg: coci gram-pozitivi (streptococ. Există rezistenţă încrucişată între diferitele sulfamide. în cazul infecţiilor urinare. în capsule de 150 mg). Se prezintă sub formă de comprimate de 0. timp îndelungat. acţionează şi asupra anaerobilor gram negativi. icter colostatic. Sinerdol) are spectru mai larg decât precedenta şi acţionează asupra bacteriilor gram pozitive. Prezintă efecte secundare neurotoxice.orală (3-4 comprimate de 250 000 u. gonococ). Ca reacţii adverse. Este foarte util în pneumonii şi tuberculoza pulmonară. 1.i. Rifamicina este una dintre cele mai întrebuinţate antibiotice.v) acţionează asupra bacteriilor gram pozitive fiind foarte active antistafilococice şi asupra bacilililor Koch. Numai Pristinamicina a rămas în uz clinic (2-3 g/zi). la 6 ore) este indicată în infecţii intestinale cu germeni sensibili sau în pregătirea preoperatorie a tubului digestiv. care se manifestă prin inhibiţia acidului paraaminobenzoic şi a acidului folie . Se administrează numai oral (450-900 . Stafilomicina şi Virginamicina. Are acţiune antagonistă netă faţă de Nitrofurantoin. realizând concentraţii mari în parenchimul renal. SULFAMIDELE Sulfamidele sunt chimioterapice cu acţiune bacteriostatică. dizenteriei.1200 mg în 24 h.500 g.Rifamicina (i.1. coci gram-negativi (meningococ. Clindomicina. antibioticul este greu suportat. pot apărea: tulburări gastrointestinale. în epilepsie. Lincomicina.250 g şi se administrează în doze de 2 .4 g/zi repartizate în 4 . Este activ în mediul acid. bacililor gram negativi (Salmonele. . 1.7. cu rezultate în infecţii stafilococice rezistente la penicilină. Alte antibiotice Novobiocinul (Nivecin) este un antibiotic bacteristatic şi în doze mari bactericid. erupţii alergice. Excelente rezultate se obţin în osteomielita stafilococică.Acidul fusidic (Fucidina) are spectrul asemănător Lincomicinei.1. stări de agitaţie. pneumococ). icter cu atingere hepatică şi uneori insuficienţă renală. motiv pentru care.2 g în 24 h). Două Rifamicine sunt mai utilizate: . fiind practic netoxică. Are acţiune electivă în infecţii urinare acute. septicemii) şi în unele infecţii urinare cu proteu. salmonele. boli digestive acute. graviditate.m şi i. Are foarte bună toleranţă.5 .2. la 8 ore.4 g timp de 7-14 zile. în 4 prize. baciii gram-negativi (dizenteriei. Acidul nalidixic (Negram) este un chimioterapie cu acţiune numai bacteriostatică. Proteus. antibiotic cu spectru asemănător electromicinei.m.Rifampicina (Rifadin. 150 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Este contraindicat în insuficienţele renală şi hepatică severe. şi asupra barilului Koch.2 g.Peptolidele cuprind: Pristinamicina (Piostacin). anemii hemolitice. Produce rezistenţă. activ asupra stafilococilor. repartizate în 4 prize.5 prize. Toleranţa digestivă şi . unor tulpini de proteu şi a hemofilului. este un derivat semisintetic al Lincomicinei şi are spectru asemănător. Se pot întâlni efecte secundare ca: stări alergice. accidente hematologice pe cele trei linii. dar nu şi faţă de alte antibiotice. De aceea este scoasă din uz. rezistent la alte antibiotice (peneumonii. Este indicată în infecţii streptoco-cice şi cele cu anaerobi (1. klebsiele). pe toată durata tratamentului se acidifiază urina cu clorura de amoniu (Diurocard). Rezistenţa apare repede. Toleranţa digestivă este bună. Este folosit în infecţiile cu stafilococ. activ asupra bacililor gram-negativi (coli. proteu. Cicloserina (Tebemicina). Piocianic). Dozele sunt de 500 mg şi se administrează i. . tulburări vizuale.22.1. salmonele. apoi de 1 . .factor indispensabil creşterii bacteriilor. acţionează asupra bacililor gram negativi (Bacilul Koch) şi asupra micobacteriilor. erupţii. se administrează în doze de 3 . coli). Se prezintă sub formă de comprimate de 0.

Sunt contraindicate în insuficienţele hepatică sau renală acute. Gantrizin). Este rar utilizat. cu doză de atac. mai rar. Acestea au fost abandonate în numeroase alte ţări. de tip retard: Sulfadimetoxina (Madribon). cu acţiune generală (majoritatea sulfamidelor) şi . se disting: . reacţii adverse şi complicaţii renale mai rare. Sulfametoxazol (Gantanol). Sulfatiazolul. La noi se foloseşte încă Ftalil sulfatiazolul (Talazol). Ca reacţii adverse. în general utilizarea sulfamidelor în practica clinică s-a restrâns foarte mult fiind înlocuite cu antibioticele. se administrează în doză de 6 8 g. Sulfamidele de tip intestinal (Sulfaguanidina). Formosulfatiazolul. meningite. manifestări alergice.Sulfamide de tip intestinal. Neoxazal (Sulfizol.Sulfamide cu eliminare şi acţiune lentă. soluţia fiind puternic alcalină. 0. Doza este de 1 g în prima zi şi 0.Sulfamide cu eliminare foarte lentă (Ultraretard): Fanasil şi Kelfizin.Sulfamide cu eliminare rapidă: Sulfatiazol. când diureza este redusă şi pH-ul urinar acid). respiratorii. tulburări hematologice (hemoliză. Bayrena). . întrebuinţat sub formă de comprimate (0. Absorbţia digestivă este bună. practic nerezorbabile: Formosulfatiazol (1%) Ftalilsul-fatiazol (5%). ca doză de întreţinere. Sulfodiazina şi Sulfomerazina. după administrarea orală şi iritaţii locale după cea i. digestive. leucopenie. Puţin întrebuinţat astăzi. este relativ bună. în cursul tratamentului cu sulfamide se alcalinizează obligatoriu urina cu bicarbonat de sodiu (oral) şi se administrează lichide abundente. gonoree. Salazopirina.5 g tableta. vărsături). se elimină rapid. cu excepţia sulfamidelor neresorbabile (Sulfaguadina. Este indicat în infecţii urinare.Sulfamide cu eliminare mijlocie: Sulfacetamida. sub formă de comprimate (0. în raport cu toleranţa şi natura bolii. şi 2 . în tratamentul infecţiilor urinare se alcalinizează obligatoriu urina (cu bicarbonat de sodiu per os) şi se asigură o bună diureză (cu lichide abundente). Sulfafenazol (Orisul). Sulfaguanidină (10%). meningite. în funcţie de absorbţia pe cale digestivă. este mediocră.Sulfamidele rezorbabile. agranulocitoză. .500 g). Administrarea intrarahidiană este inutilă şi contraindicată. renale (prin precipitare în tubii renali. din cauza solubilităţii în urină. Solfa-moxol (Sulfono). Se prezintă sub formă de comprimate (0. . Sulfacetamida are utilizare limitată. având toxicitate redusă. Doza este de 4 . este o altă asociaţie de sulfamide utilizată cu succes în colita ulceroasă. dar este greu tolerat.6 g/zi este indicat în infecţii digestive cu germeni sensibili. ceea ce permite o concentraţie bactericidă o săptămână. în special în oftalmologie. şi câte un gram în zilele următoare (în două prize la 12 h). Ca reacţii adverse pot apărea: tulburări gastrointestinale (greţuri. Sulfamidele se pot asocia cu antibioticele (Penicilina).5 g în zilele următoare. fiind greu solubil şi nerezorbabil din tubul digestiv. producând greţuri şi vărsături.6 g în prize la 6 h. Se administrează 4-6 g/zi. Sulfizoxazol (Neoxazol.500 g). . bine suportată.8 prize.i. Dulana. Se administrează în doze de 2 g în prima zi. în doze de 4 . După viteza de eliminare se împart în trei categorii: INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 151 . Sunt indicate în infecţii urinare. purpură). blocaj renal.. în cazul sensibilizării la sulfamide. fiole (2 g/fiolă) şi suspensie orală pentru uz pediatric. dar cea i. se întâlnesc fenomene de sensibilizare (erupţii alergice. Ftalilsulfatiazolul.6 g/zi. Gantrisin) este o sulfamidă activă cu eliminarea medie. Există şi asociaţii de sulfamide: Plurisulfan (Trisulfamida). Formosul-fatiazol). Sulfametazină etc. fiind depăşit. Se administrează 2 g/zi. pneumonii.m. în doză de 4 . Foarte activ. repartizate în 6 .v.m. are acţiune şi întrebuinţare similară. Sulfametoxidiazina (Sulfametin. Succinil Sulfatiazol (5%). febră medicamentoasă) şi. eritem nodos.500 g). anemie aplastică.3 g/zi.

este întrebuinţată în meningite şi infecţii respiratorii.500 g). în 4 prize. . Fanasil (Sulformetoxină . Calea de administrarea este orală. NITROFURANII Sunt chimioterapice bacteriostatice şi bactericide. Biseptol. tulburări ale hematopoiezei. fiind iritant. sensibilizarea la sulfamide. septicemii. indicată în tratamentul infecţiilor urinare acute. 1. Viomicina). administrându-se în prima zi 1.v. apărea greţuri. sal-monele. Sulfametinul (Dulana. go-noree. dizenteriei). în formele acute. Nitrofuranii sunt contraindicaţi bolnavilor cu leziuni renale şi persoanelor care prezintă sensibilizare. vărsături). de rezervă (Cicloserina. (fiole de 10 ml).22. care concentrează bine în urină.1 g/săptămână).Salazopyrinul (Salazosulfapyridine) este o sulfamidă recomandată în infecţiile digestive (recto-colită hemoragică şi purulentă. Bactrim. fiind indicată în tratmentul infecţiilor urinare. are un spectru asemănător cu cel al sulfamidelor. în infecţii digestive se utilizează Furazolidon-ul (4 comprimate/zi 100 g/comprimat).22. timp de 12 . Asociată cu antibiotice.I. în cazul prezenţei bacilului Koch. Rifampicina.600 mg (comprimatul are 100 mg). Se prezintă sub formă de comprimate de 0. pulmonare.100 g. cu acţiune redusă şi utilizare limitată. dar şi i. nervoase (polinevrite) şi hematologice (leucopenie. Pirazinamida. se asociază Izoniazida cu Streptomicina 1 g şi Etambutol. pneumococ) şi gramnegativi (coli.7 zile în doze de 300 .500 g. Morfazinamida). ■ 1. apoi. la examenul direct de spută. este necesară acidifierea urinii. dar are şi o acţiune bacteriostatică şi bactericidă. gonococ.4. salmonele. timp de 2 . Ca reacţii adverse pot. timp de 7 . klebsiele. Are acţiune antagonistă Acidului nalidixic (Negram).1. enterococ. stafilococ. colite şi enterite).3 zile. Câdnd bacilul Koch este prezent numai în culturi. dizenteriei.500 g. pe întreaga perioadă a tratamentului. Asociat cu antibiotice.N. în cure prelungite pe mai multe luni.hidrazida acidului izonicotinic) este tuberculostaticul cel mai utilizat. Cotrimoxazol) asociat cu Sulfametoxazol. Spectrul de acţiune: germeni gram-pozitivi şi gram-negativi (coli. de largă utilizare este Nitrofurantoinul. Se administrează de obicei oral (10 mg/kilocorp/zi). pentru întreţinere.3. Etambutolul). Se administrează 2-4 comprimate/zi (la 12 ore). a doua zi 1 g şi. de 4 . pH-ul urinar trebuie să fie acidifiat cu Diurocard. TUBERCULOSTATICELE Sub această denumire sunt cunoscute antibioticele şi chimioterapicele active în tratamentul şi profilaxia tuberculozei. se asociază Izoniazida cu Rifampicina (900 mg/zi). în formele cronice se admmistrează Izoniazida + Streptomicina. erupţii. Se prezintă în comprimate de 0. minore (PAS. Pătrunde . Izoniazida (H. Sulfafenazolul este o sulfamidă-semidepozit. în doze mici. Streptomicina.6 ori/zi ca doză de atac şi jumătate din această doză în tratamentul de întreţinere.5 g. pe o perioadă de 4 . Sub control repetat. şi anume în infecţiile urinare acute. pot fi administraţi timp îndelungat.m sau i. Pentru a le intensifica activitatea. tific. Acţionează asupra germenilor gram-pozitivi (streptococ. se grupează în: majore (Izoniazida. Tiocarlidul. un comprimat. apoi câte 100 mg. Bayrena) este o sulfamidă-semidepozit foarte activă. insuficienţă renală. cu acţiune superioară precedentelor. Este indicat în infecţii urinare. Se folosesc asocierile a câte 2-3 tuberculostatice. Dintre aceştia. Etiona-mida. Trimetoprimul (Septrin. spirochete). în cazul administrării orale. sub control medical. alergice.1 g/zi). însă niciodată intrarahidian. 152 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Alte sulfamide-depozit (eliminare lentă din organism) sunt: Madribon (Sulfadimetoxina . continuându-se apoi cu 1 g. Este contrainicat în graviditate. Se administrează 2 g/zi (4 comprimate de 0.1. pentru întârzierea instalării rezistenţei şi asigurarea unui tratament activ.050 sau 0. trombocitopenie).14 zile. pot apărea tulburări digestive (greţuri. în funcţie de efectul lor terapeutic.14 zile. stafilococ. sub formă de comprimate de 0. este util în tratamentul meningitelor meningococice şi al infecţiilor respiratorii. care se administrează în număr de 2. proteu.

derivat al pirazinamidei.cu structură asemănătoare Izoniazidei.22.1 g/zi.300 g). convulsii. Alte tuberculostatice utilizate mai rar sunt: Pirazinamida .bine în L. Reacţiile adverse apar rar: tulburări digestive. Etambutolul este un tuberculostatic bacteriostatic. psihoze. Ca reacţii adverse se întâlnesc nevrite optice şi periferice. Prin înţepătura ţânţarului pătrund în sânge sporozoiţi care. Spectrul de activitate cuprinde bacilul Koch. Reacţiile adverse care se întâlnesc. mai apar totuşi cazuri izolate.6 g/zi). este indicată în tuberculoza pulmonară şi extrapulmonară acută şi cronică. urmare. Este indicată în toate formele de tuberculoză pulmonară şi extrapulmonară şi contraindicată în psihoze şi insuficienţele hepatică şi renală. chiar comă) sau cronică. în doze de 2 . .150 şi 0. sub formă de drajeuri de 0. Plasmodium falcipanim. Rezistenţa se instalează repede. insomnie sau somnolenţă. activitatea mai slabă. constau în tulburări digestive. este necesară asocierea cu alte tuberculostatice. vărsături. prin examenul sângelui în picătura groasă sau frotiuri colorate cu Giemsa. ANTIMÂLARICELE Sunt substanţe naturale sau sintetice. asupra unor germeni gram-pozitivi şi gram-negativi (comprimate de 0. care provoacă accesul la 48 de ore (febra terţă benignă). psihoze. Plasmodium vivax. PAS (Acidul paraaminosalicilic) este activ.500 g). Rezistenţa apare treptat.1. consipaţie. Etionamida (Nizotin). hepatice. INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 153 Rifampicina (Rifadin) este bacteriostatică şi bactericidă. reacţii adverse relativ frecvente (tulburări digestive. dar uneori pot apărea inapetenţă.5. icter.300 g şi pulbere). Streptomicina se administrează de elecţie.900 g/zi (capsule de 0. cu acţiune în profilaxia şi tratamentul malariei. denumit Plasmodium. prin splenomegalie.500 g. în doze de 1 . Malaria se caracterizează.250 g şi supozitoare de 0. septicemii cu stfilococ şi infecţii biliare. Rezistenţa bacilului Koch la Izoniazida apărând repede. 1. frisoane şi transpiraţii ce apar în accese.tuberculostatic minor.R.500 g. Toleranţa este mediocră.v.5 -1.750 .15 g PAS/zi. Diagnosticul se precizează prin punerea în evidenţă a paraziţilor în hematiile bolnavului. Se transmite prin înţepăturile ţânţarilor anofeli şi. Deşi la noi boala a fost eradicată din 1961. în doze de 0. Toleranţa este bună. erupţii alergice. Este indicată în tratamentul tuberculozei pulmonare şi extrapulmo-nare (acute şi cronice). germeni gram-pozitivi şi gram-negativi. activă asupra bacilului Koch. prin transfuzii de sânge. Se administrează de obicei oral în doze de 0. în focarele cazeoase şi ganglioni. poli-nevrite. leucopenie. este mai utilizată (perfuzie unică .utilă în tratamentul tuberculozei şi al unor infecţii urinare.C. tulburări digestive şi hepatice.250 g). Evoluţia Plasmodium-nlui (hematozoarul palustru) trece prin două faze: asexuată şi sexuată.600 . sub formă de Strepancil. icter. Plasmodium ovale. Calea i. anemie şi leucopenie. administrare orală (comprimate de 0. polinevrite.250 g. cu patru specii: Plasmodium malariae. în doze de 4 . Tiocarlidul indicat în tuberculoza pulmonară cronică (comprimate de 0.5 g/zi. Apar frecvent tulburări digestive.3 g/zi). este bacteriostatică şi bactericidă. se transformă în merozoiţi.2 g/zi. în ficat. clinic. fenomene alergice. în 2 prize. alergice).40 mg/kilocorp/zi (comprimatele conţin 0. care face să apară accesul la 24 de ore (febra cotidiană sau terţă malignă). provocată de un protozoar. prin febră. Evoluţia poate fi acută (convulsii. Se administrează în doză de 25 .500 g. în doze orale de 0. Cicloserina (Ţebemicina) . reacţii alergice. Morfozinamida (Morinamid) . mai rar. Toleranţa este bună. Boala este infecţiosă. urinare şi alergice. în soluţie).. icter. cu toleranţă mai bună (comprimate de 0. care determină apariţia accesului la 72 de ore (febra cuartă).0. dar greu de suportat în dozele terapeutice orale 10-16 g/zi (drajeuri de 0.

5.1. hrănindu-se cu hemoglobina. INTRODUCERE IN MEDICINA INTERNĂ 155 1.sulfamidă cu acţiune ultraprelungită (2 g o dată pe săptămână) . în malaria acută. -1 tabletă/zi (0. 1 comprimat/zi (0.se întrebuinţează în formele rezistente la Clorochin. acusticovestibulare. cianoză). Se administrează 1-2 comprimate.5.250 şi 0. rup hematia şi pătrund din nou în sânge. Antimalaricele care previn parazitarea hematiilor Daraprimul (Pirimetamin).200 g. timp de 14 zile. tulburări de vedere.250 .22. mai puţin toxic decât Chinina.100 g)./comprimat). acţionând sporontocid. tulburări digestive.v. Metronida-zolul (Flagylul) în comprimate de 250 mg şi ovule vaginale (1 g în 24 h. colaps sau hemoliză acută cu insuficienţă renală acută. au intrat în practică. este bine tolerat.10 zile) este foarte util în infecţiile cu Trichomonas.22. Hidroxiclorochinul (Plaquenil). Proguanil). 1.200 g. o dată pe săptămână. Giardia şi Entamoeba (uneori chiar în doză unică de 2 g.2 zile). timp de 6 zile.1. în comprimate de 0. Formele sexuate poartă denumirea de gametociţi. Pladminul (Paludrin.400 g la 6 .22.2. Tetraciclină şi Paranomicina acţionează împotriva amoebelor. urmată de 0.3. Se întrebuinţează Primachinul (Plasmochinul).22. erupţii şi mai rar. Se administrează oral: în prima zi 0. Antimalaricele se grupează în 3 grupe: 154 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ 1.1.6. apoi de 0. menţionăm: Chinina (cu efect rapid asupra schizonţilor.200 g de 5 ori/zi (comprimatul are 0. 1.100 g de 3 ori/zi. sau i. Acrihin) este tot un antipaludic de sinteză. fiind utilizate în continuarea tratamentului cu Clorochin sau alt antimalaric. Dintre nitrofurani. Este bine tolerat. de vedere.1. Este medicamentul de elecţie în malaria acută.5. Produse cu acţiunea similară sunt: Ornidazol (Tiberal) şi Tinidazol (Fasigin) cu dozaj asemănător. Uneori.025 g). Fanasilul . Clorochinul (Neochim. Pamichinul este un antimalaric asemănător.8 ore. la maturitate se transformă în schizonţi. urmată de 0. furazolidona şi nitrofurazona au acţiune trichomonacidă fiind folosite în Trichomoniaza vaginală (Ovule vaginale). schizontocid. Clorochinul şi Hidroxiclorochinul sunt întrebuinţate mult şi în poliartrita reumatoidă. până la doza totală de 2 g.500 g/zi. 7 . Antimalarice care împiedică apariţia bolii. se administrează în doza iniţială de 0. Mepacrinul (Atebrin. fiind utile în amebiaza intestinală. acesta produce reacţii adverse (greţuri. se administrează 1 -2 g/zi timp de 7 zile. 1. Nivaquine) este mai bine tolerat şi mai puţin toxic. vărsături. ANTIVIRALELE Dintre numeroasele antivirale cunoscute. cu 10 zile înaintea intrării în zona impaludată în timpul perioadei de şedere şi încă o lună de la părăsirea acestei zone. curentă numai următoarele: .300 g după 6 ore şi de 0. în prima zi.1. Fenomenele toxice constau în febră. ca doză de atac.100 g). pot apărea tulburări digestive.0. apoi 0.025 g.300 g în următoarele 2 zile (uneori se continuă încă 4 zile).invadează hematia. în malaria acută se administrează 0.1. Antimalarice care împiedică reparazitarea hematiilor Acest grup de antimalarice e destinat eradicării bolii. deşi după tratamente prelungite.600 g (0.7. dar şi gametocid. după care se continuă intermitent. pigmentarea galbenă a pielii. dar fără efect asupra gametociţilor) se prezintă sub formă de drajeuri de 0. timp de 1 . la bolnavii parazitaţi Dintre acestea.m. Nu este indicat în insuficienţa renală sau în cea hepatică.500 g.22. într-o singură priză). sub forma drajeurilor de 0. ANTIBIOTICE ŞI CHIMIOTERAPICE ANTIPROTOZOARE Dintre antibiotice.800 g (doză de atac).400 g la 2 zile. în doze de 0. Se poate administra şi parenteral (i. insomnii.

. Izoprinozina şi Interferonul sunt anteantivirale.m. .15 zile). timp de 10 săptămâni) sau pe cale orală. PRINCIPII GENERALE ÎN ANTIBIOTERAPIE ŞI CHIMIOTERAPIE Antibioticele şi chimioterapicele sunt substanţe obţinute prin extracţie. Se folosesc: Penicilina G. Se administrează oral 0. icter.D. Amfotericin B este un antimicotic activ în micoze viscerale sub formă i.Amantadina (Viregyt).. Compuşii arsenicali utilizaţi în tratamentul luesului sunt derivaţii arsenului penta-valent (Arsafen. pigmentarea cenuşie a mucoasei bucale şi gingivale.1. (fiole de 3 ml). 12 -15 zile pe serie. în injecţii profunde i.sau bactericid . activ în terapia locală a herpesului corean sub formă de instilaţii oculare. de două ori pe săptămână). (dar şi în primele 2 zile de gripă). Griseofulvina are acţiune asupra micozelor pielii capului. sub formă de iodură de potasiu -2-3 g/zi. Este indicat în profilaxia candidozelor din cursul antibioterapiei sau tratamentului cu cortizon sau Imuran şi în candidioze localizate: respiratorii. Stovarsol).m.i.distrugându-le. Odinar (Tiodin) 1 fiolă la 2 zile.m.i. vaginal.i. 1. în 2 . în serii de 15 fiole. cu toxicitate practic nulă. (Stovorsol . nefrite. Unele rezultate se obţin în varicela severă şi în zoster. după mese. Iduviran.i.1. Tetraciclină (2 g/zi) şi Eritromicina (2-3 g/zi) .l/zi. Reacţiile adverse observate: stomatite.1 fiolă la 2 zile.6 g în 24 h.20 de zile./drajeuri) în 3 prize. Este indicată în epidermofiţii.22./zi. 1-2 ovule/zi. . ANTILUETICELE Penicilina acţionează electiv în luesul recent. genitale.ambele în asociere cu Bismosalul. Se administrează: oral -4-6 drajeuri (500 000 u.v. Ca reacţii adverse se întâlnesc: crize nitritoide (vasodilataţie bruscă urmată de vasoconstricţie). în serii de 10 . Se utilizează rar.12 milioane u. Unele rezultate se obţin şi în encefalita herpetică. cu rezultate în profilaxia variolei şi tratamentul vaccinei.v..1. enterite. Cianura de mercur este cel mai vechi antibiotic.5 . nefrite. pentru o serie (800 000 u/zi). .i. Soiodin i.Cytarabina.Ribavirina.125 g). cu acţiune în special asupra Candidei albicans. 6 . Mycostatin). local (mucoasa linguală. semisinteză sau sinteză.22. dar nu şi a Candidei. Uneori pot apărea reacţii Herxheimer (stări febrile la câteva ore de la începutul tratamentului).15 zile). activă faţă de virusurile A. erupţii. reacţia Herxheimer etc.9. 156 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Compuşii iodaţi se folosesc în tratamentul luesului terţiar. 1. care acţionează asupra germenilor patogeni bacteriostatic . grăsoase. cu acţiunea antivirală pe tipul A2 al virusului gripal în doze de 100 200 mg zilnic cu efect preventiv. Intenstitatea acţiunii unui antibiotic depinde de concentraţia . Moldamin (1 200 000 u.N. . stomatite. administraţi pe cale i. în administrare i. timp de 10 . Megacillin (1 000 000 u. bucofaringiană .Vidarabina.Idoxuridina (Idu. în serii mixte de 15 .10. .sub formă de pulbere sau în glicerina boraxată).m.15 fiole. Reacţiile adverse întâlnite constau în: dermite embolii. toleranţă bună (uneori apar greţuri.v.25. câteva zile.Metisazona (Marboran) în doze de 3 . ANTIMICOTICELE Antimicoticele sau antifungicele acţionează asupra unor fungi (ciuperci) care produc micoze cutanate sau viscerale. timp de 12 .4 prize (comprimate de 0. (doza totală fiind de 12 000 000 u.). Se găseşte sub forma fiolelor de 1 ml şi se administrează i. 2 fiole/săptămână. digestive. vărsături sau diaree). în serii de 20 . Bismutul (Bismosal). tricofiţii şi microsporii. Emanil). activă faţă de virusul herpetic şi varicelo-zosterian. iodură de sodiu (Iozinol sau lodazin) 1-3 fiole/zi i.oprind creşterea bacteriilor . Efitard (2 flacoane/zi.3 injecţii/săptămână. 1 fiolă/zi sau la două zile.8. . Cel mai cunoscut este Nystatinul (Stamicin. 1.22.

Acid nalidixic. Nu se administrează nici Cloramfenicol de rutină.la trusa acestora (Lincomicină. Sulfizoxazol). adică timpul care se scurge pentru scăderea nivelului de antibiotic de la o anumită concentrare. contactele anterioare şi maniestările apărute la testele de provocare (cutanate şi serologice). febră medicamentoasă. pentru infecţiile stafilococice . tetraciclinele produc tulburări digestive şi disbacterii.). deoarece astăzi clinica permite diagnosticul de afecţiune şi chiar prezumţii referitoare la germen. Norartrinal etc. Rezistenţa dobândită apare prin mutaţii genetice. Eritromicină. de sensibilitatea acestui germen faţă de antibiotice. pentru măduva osoasă. Izoniazida.m. înainte de a se cunoaşte germenul se face un tratament în doi timpi: se începe . rezistenţa putând fi naturală sau dobândită. Pristinamicină. Pntru infecţii urinare. Pentru stabilirea intervalelor de administrare şi a dozelor de antibiotic. vârsta bolnavului.). Pentru obţinerea rezultatelor terapeutice.6 antibiotice). de reacţiile adverse pe care le determină. Dar aceste teste nu sunt lipsite de riscuri. Cloramfenicol. înţelegând prin aceasta tipul de germeni asupra cărora acţionează. şoc anafilactic). intoleranţei. Testarea la un reprezentant dintr-o familie de antibiotice are valoare şi pentru ceilalţi membri. De aceea. dar nu este comodă. antibioticele se pot acumula în concentraţii mari în organism. se cercetează antibiograma limitată (la 3 . din cauza complicaţiilor sanguine. Reacţiile adverse sunt numeroase. Streptomicina şi Tetraciclină) este suficientă pentru majoritatea infecţiilor. Nu se administrează Streptomicina în toate afecţiunile pulmonare acute.se execută în condiţii standard. Alegerea antibioticului nu se face empiric (impus de bolnav sau de acoperire). Cloramfenicolul. Cu cât timpul de înjumătăţire este mai mic. sau i. se utilizează calea parenterală (i. se impune precauţie şi prezenţa trusei antişoc (hemisuccinat de hidrocortizon. este necesar să se cunoască timpul de înjumătăţire. Trusa mică de uz INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 157 curent (Ampicilina. Rifampicină). nitrofuranii sunt toxice pentru sistemul nervos periferic. Kanamicina sulfat şi Polimixina sunt nefrotice. Cele mai multe antibiotice se elimină pe cale renală. Dar nu este posibilă în cazul tulburărilor digestive. tetraciclinele la 6 ore etc. prin scăderea diurezei. selecţionare de bacterii rezistente sau transmiterea între bacterii a unor factori de rezistenţă. de germenul izolat. Rezistenţa apare foarte repede (întro singură treaptă) la Streptomicină. sulfamidele şi Novobiocinul sunt susceptibile de a produce alergii (erupţii. mai puţin rapid (în trepte puţine) la Eritromicină şi tardiv (în trepte multiple). se recurge la "trusa infecţiilor urmare" (Colistină. Diagnosticul de alergie la un antibiotic se bazează pe terenul alergic.).v. Oxacilină. la Penicilină.minimă inhibitorie (cantitatea cea mai mică de antibiotic. Când există obligaţia instituirii antibioterapiei. Antibiograma globală este contraindicată. deoarece apar mutante rezistente şi se poate masca o tuberculoză pulmonară. Nitrofurantoin. Penicilinele. Kanamicină sulfat. Alegerea antibioticului mai depinde şi de gravitatea cazului.4 ore. se administrează în mai multe prize: Penicilina la 3 . Când calea orală este inaccesibilă. antibioticele trebuie să realizeze niveluri sanguine constante. în insuficienţa renală. Antibiograma . Unii germeni sunt rezistenţi la antibiotice. Fenilbutazonă. Calea intravenoasă în perfuzie este cea mai rapidă şi cea mai eficace. la jumătate. Fiecare antibiotic are un spectru de activitate. capabilă să inhibe dezvoltarea unui germen) şi de concentraţia minimă bactericidă (cantitatea cea mai mică de antibiotic capabilă să distrugă un germen). Alergia la un antibiotic este importantă şi pentru accidentele produse. invers la Doxicilină. Streptomicină şi Kanamicina sulfat ototoxice. Romergan. de aceea în această situaţie dozele vor fi mai mici. cu atât administrările trebuie să fie mai dese (Penicilina). generând erori. De aceea. permiţând menţinerea constantă a unei concentraţii optime.4 . comportând şi riscul de accidente vasculare.studiul sensibilităţii germenului . afecţiunile organice (insuficienţa renală etc. De obicei. inactivării datorită unui pH acid. dar şi pentru faptul că bolnavul nu mai poate beneficia de acel antibiotic. alegerea trebuie să ţină seama de afecţiunea. Novo-biocin. în ceea ce priveşte calea de administrare cea mai comodă este cea orală.

sulfamide sau Ampicilina. Novobiocin. . Şi asocierea de Izoniazidă + Rifampicină se potenţează.şi ototoxic. cu cât un antibiotic este mai utilizat. 158 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Principalele antibiotice şi chimioterapice antibacteriene (după M. în meningite Ampicilina sau Cloramfenicol. Acidul nalidixic este antagonist cu nitrofuranii. Lipsa de eficienţă se datoreşte rezistenţei sau dezvoltării unui alt germen de suprainfecţii (prin dispariţia celui primitiv).48 de ore. Dintre aceştia din urmă. mai puţin toxic şi să nu conducă la rezistenţă rapidă etc. Cloramfenicol. Rifampicină. endocardite. tetracicline. utilizarea antibioticelor a dus la schimbarea caracterului unor boli şi a florei microbiene. spirochete. septicemii). şi în infecţii grave (meningite. este inutil. Biosintetice (naturale) Penicilina Penicilină "acută" Spectru de G cristalină sau Benzilpenicilina G . cu persistenţa germenilor rezistenţi. Este de preferat adminstrarea unui singur antibiotic. cu atât apar mai multe tulpini rezistente. coci sodică şi pota-sică (parcnteral) gram-pozitivi (exceptând stafilococul secretor de penicilinază şi majoritatea tulpinilor de enterococ). penicilinele şi cefalosporinele sunt antagoniste cu tetraciclinele. în infecţii digestive . uneori şi cu cefalosporinelc 1. la apariţia unor tulpini rezistente. coci gramnegativi. de asemenea. Polimixina B sulfat. la schimbarea florei saprofite. diminuarea simptomelor caracteristice bolii şi după constante. sensibilizare încrucişată de grup. Rifampicină. se asociază Penicilina (sau Ampicilina) cu Meticilina (sau Oxacilină) şi cu Kanamicină sulfat (sau gentamycin). utilizarea pe timp scurt numai a unor antibiotice şi introducerea în practică a unor noi antibiotice. Astfel.Tetraciclină sau antiseptice intestinale) şi se continuă. Nu se asociază oligozaharidele (Streptomicina şi celelalte) între ele şi nici cu Polimixina. biologice.activitate: bacili gram-pozitivi. Antibioticul se întrerupe când bolnavul s-a vindecat. este necesar controlul în insuficienţa hepatică. Eficienţa tratamentului se apreciază după starea generală. în cazurile când se obţine un efect sinergie sau când este necesară întârzierea selecţionării mutantelor rezistente. Astfel. nu se asociază nici eritromicină cu Novobiocinul şi Rifampicină. fără prag toxic. Cloramfenicolul. în infecţii urinare . Germenii gram-negativi sunt mai puţin sensibili decât cei gram-pozitivi. De obicei. Rifampicină şi uneori chiar cu eritromicină. De fapt. din cauza efectului teratogen. Angelescu) TabeluVII Antibiotic sau chimioterapie I. Septrin. trebuie combătute abuzul de antibiotice. Din cele prezentate. Acid nalidixic. dispariţia febrei şi a frisoanelor. Asocierile de antibiotice se folosesc în infecţii mixte. deoarece se potenţează efectul nefro. Antibioticul trebuie să fie cel mai activ (eventual bactericid). cu antibioticul adaptat germenului şi sensibilităţii acestuia. stfilococul devine cel mai frecvent şi mai rapid rezistent. fiind hepatotoxice. inactiv sau nociv. sub controlul diu-rezei sau al creatininei.cu antibioticul pentru care există cele mai multe prezumţii clinice (în infecţii respiratorii Ampicilina sau Tetraciclină. De obicei se începe tratamentul cu o doză mare (de atac) şi se continuă cu una de întreţinere. rezultă că antibioticoterapia nu este lipsită de pericole. Antibioticele cu eliminare renală (oligozaharide) vor fi administrate cu prudenţă în insuficienţa renală. după 24 . La gravide se va evita administrarea de tetracicline. efecte teratogene şi alergizarea unei mase din ce în ce mai mari. când se administrează Eritromicină. BETALACTAMINE A. leptospirc. deoarece asocierea se însoţeşte de antagonisme şi incompatibilitate. Pentru evitarea rezistenţei. Peniciline Caracteristici principale Acţiune bactericidă.

m. Asupra germenilor penicilinosensibili. r . bacili tifici şi uncie . parentcral) Cloxacilina (oral. Singurele peniciline neinactivatc de penicilinază.»<" salmonelc. indicatei majoră (aproape exclusivă) în infecţiile severe (sigure sau presupuse) cu sta-. shigele. Semisintetice Aceleaşi caracteristici şi indicaţii ca a) Antiacide (oral) Fcncticilina la Penicilina V Propicilina etc. parentcral) Dicloxacilina (oral. folosită la bolnavii alergici. inideaţii în infecţii benigne. asupra germenilor penicilinosen-sibili au acţiune mai slabă decât Penicilina G. filococi pcnicilinorezistenţi. Indicaţii restrânse în infecţii cu piocianic (doze mari) b) Antipenicilinazice Mcticilina (parentcral) Oxacilina (oral. mai ales streptococicc. cu predispoziţia de a se sensibiliza la peniciline Procainpenicilina G (Efitard) (i.. Pcnicilmă-semidcpozit "antialergică". colibacili.. piocianicul este rezistent.Penicilina V sau Fenoximetilpenicilina (oral. folosită în (i. indicaţii în infecţii strcptococice Benzatinpcnicilina G (Moldamin) Penicilină-depozit. producători de penicilinază. c) Cu spectru larg Ampicilina (oral.) tratamentul şi profilaxia infecţiilor streptococicc (pcnicilinemie de aproximativ 7 zile) 2. Indicaţiile Procainpcnicilinei. activă parenteral) în plus asupra a 50% dintre tulpinile de piocianic. Pe lângă spectrul Penicilinei G este parcnteral) activă constant faţă de: enterococ. arc acţiune inferioară Penicilinei G Concentrare biliară înaltă (antibiotic "biliar") INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 159 Antibiotic sau chimioterapie Caracteristici principale Carbenicilina (Pyopen) (exclusiv Spectru similar Ampici linei.»«"' .-* > ii -' ■ hemofili.m. Unele tulpini de Proteus şi unele klebsicle pot fi sensibile. Inactivă asupra stafilococului excretor de penicilinază. :■. pe stomacul gol) Clemizolpcnicilina G (Megacilin) Penicilină "acută" Acelaşi spectru ca Penicilina G.) Penicilină-scmidcpozit (pcnicilinemie de 12 -24 de ore). paranteral) .

) Triacetilocleandomicina penicilinelor. (oral) . . parenteral) bactericidă Spectru şi indicaţii asemănătoare cu cele ale Eritromicinci Uz restrâns (toxică. în special pe bacteroizii gram-negativi. Keflex) Cefadrina Acţiune bactericidă. Macrolide Afecţiune bacteriostatică Spectru Eritromicina: . klebsiele. în rest. Lincomicine Acţiune bacteriostatică sau slab Lincomicina (oral. Cefazolina este antibiotic "biliar". Rifamicina S. asemănător Ampicilinci. sensibilizare încrucişată cu penicilinele. moderat nefrotoxică). parţial Proteus.bază (oral) . C. parenteral) aceleaşi indicaţii ca şi ale critromicinei. B. Alte Acţiune bacteriostatică sau slab Novobiocina (oral. Indicaţii în infecţii variate cu germeni rezistenţi la antibioticele uzuale (excepţie: piocianic. Uneori. prag toxic scăzut. în plus. Spectru larg.steart asemănător cu cel al Penicilinei G. D.m.) rezervă".B.V. (parenteral) arc uz restrâns în infecţii biliare cu Rifampicina (oral) coci gram-pozitivi. înlocuiesc Penicilina G în glucoheptonat (i. Formele orale se resorb din intestin (acţiune generală). Oleandomicina are activitate inferioară şi este hepatotoxică.. Sinergistine (Peptolidej Acţiune bactericidă Pristinamicina (Pyostacine) Antistafilococicc "de rezervă" Virginamicina etc.etiisuccinat (oral) reprezintă antistafilococicc "de lactobionat (i. Eritromicincle şi sau TAO (oral) Spiramicina (oral) Spiramicina sunt cele mai active.v. enterobacter).) Oleandomicina stările de sensibilizare faţă de grupul (oral. i. administrarea parenterală fiind de excepţie. indicaţii limitate în infecţii cu germeni sensibili (testaţi prin antibiotice) E.V.v. Clindamicina este mai activă decât Lincomicina. active faţă de stafilococul pcnicilinorezistent (nu sunt inactivate de penicilinază).estolat sau propionil sulfat nefiind inactivate de penicilinază. i. Rifamicine Acţiune Bactericidă Rifamicina S. ALTA ANTIBIOTICE CU SPECTRU "DE TIP PENICILINIC"" A. fără prag toxic (excepţie Cefaloridina. penetraţie mai bună osoasă. Cefalosporine a) Parenterale Cefaloridina (Ceporine) Cefalotina (Keflin) Cefapirina (Cefatrexyl) Cefacetrilul Cefadrina Cefazolina (Kefzol) b) Orale Cefalexina (Ceporex.v. parenteral) bacteridică Acelaşi spectru şi Clindamicina (oral. (oral) . Calea orală este cea uzuală. II. Rifampicina este un tuberculostatic major. otică şi sinuzală.

având acţiune "intestinală" puternică asupra enterobacteriaceelor (exceptând salmonelele).v. modul de administrare. Aminoglicozide Acţiune bactericidă (strâns înrudite Neomicina (oral şi local. Pe cale orală nu se resorb. colibacil.şi nefrotoxicitate variabilă. numeroase specii şi tulpini sunt rezistente). piocianic) Oto. Formele parcntcrale. în parentcral) special piocianicului Pe calc orală. uz restrâns (intravenos) în stafilococii severe.m. este scoasă din uz prezent. Kanamycin active asupra baeililor gram-negativi (i. sunt nefrotice şi ototoxice Indicaţii şi infecţii severe cu piocianic. Kanamicina sulfat şi gen-tamycin-ul sunt utile în infecţiile severe cu germeni "de spital" (stafilococ.) Tobramicina (i. Foarte puternic oto toxice).m. Proteus. calea parenterală abandonată) negativi. preparatele chimic cu Streptomicina). i. durata terapiei şi starea funcţiei renale B. Pe cale parenterală.m. inclusiv asupra stafilococului exerctor de penicilinază. şi i. Polipeptide ciclice Acţiune bactericidă (deosebite Polimixina B (oral şi parcntcral) chimic de Streptomicina). nu se resorb.sensibilizantă) Acţiune bactericidă. mai ales polimixina B. ALTE ANTIBIOTICE CU SPECTRU "DE TIP STREPTOMICINIC" A. doza. enterobacter.) Dihidrostreptomicina. toxică 160 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Antibiotic sau chimioterapie Caracteristici principale III OLIGOZAHARIDE Streptomicina sulfat sau pantotenat Acţiune bactericidă Spectru de (i. pentru Polimixina B şi Vancomicină . fiind în prezent Streptomicina. fiind activitate: bacili gram-negativi (în ototoxică.v. Koch rezistente!) IV. klebsiele. având acţiune "intestinală" puternică. Tuberculostatic major (sunt tulpini de b.) (exceptând salmonclelc) şi asupra Paromomicina sau aminosidina cocilor gram-pozitivi şi gram(oral. înlocuind paren terale sunt scoase din uz.. activitate slabă şi inconstantă asupra cocilor grampozitivi şi negativi (inactivă asupra germenilo "de spital"). în raport cu antibioticul. active Colistina sau Colimicina (oral şi asupra baeililor gram-negativi.

Colistina. numeroase specii sau tulpini. Preparate Acţiune bacteriostatică Spectru larg. coci gram-pozitivi şi Aurcomicina (depăşită) gram-negativi. Preparate "acute" parenterale Indicaţii în infecţii severe cu germeni Rolitetraciclina (Rcverin. selective. chlamidii. Klebsiele. datorită reacţiilor adverse multiple şi severe (aplazie medulară! etc. au dezvoltat numeroase tulpini rezistente). Cloramfenicolul Acţiune bacteriostatică Spectru larg Cloramfenicolul (oral) asemănător cu cel al tetraci-clinelor. Preparate-depozit Idem Doxicilina (Vibramycin) B. Cloramfenicolul palmitat (oral) fiind activ. Tetraciclină Clortctraciclina sau micoplasme. de obicei. iar în doze mari este hepatotoxică 3. exceptând Dimctilclortctraciclina Limecilina salmonelele şi piocianicul (în prezent. inactive asupra germenilor "de spital" Absorbţia intestinală este bună (acţiune locală şi generală) Cel mai folosit preparat este Tetraciclină INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 161 Antibiotic sau chimioterapie Caracteristici principale 2. în rest. ANTIBIOTICE "CU SPECTRU LARG" A. Tetracicline 1. în plus asupra salmoneCloramfenicol hemisuccinat de lclor. produc iritaţie endovenoasă. inideaţii restrânse. antibiotic de elecţie în febra sodiu (parcnteral) tifoidă şi în salmoncloze sistemice. Preparate-semidepozit Folosite în tratamentul şi profilaxia Metaciclina (Rondamycin) de durată a puseurilor acute. pentru Colistina V. în Minociclina infecţiile bronhopulmo-narc (bronşitici cronici) 4. Proteus. sau cu colibacil. "acute" orale cuprinzând: rickcttsii. Deşi mai activ decât tetraciclinelc asupra germenilor "de spital". Solvodlin) sensibili. bacili gram-pozitivi şi Oxitctraciclina sau Tcramicina gram-negativi.) VI SULFAMIDE . arc indicaţii restrânse. enterobacter.

sensibilizante. Dulana) Sulformetaxina pielonefritelor acute şi cronice (Fanasil) Sulfafcnazol colibacilare 3. pestă. colibacil.1. mai ales colibacilare Furazolidona Concentrare intestinală înaltă (neresorbabilă). 2. Cu acţiune asupra Tratament de elecţie în lepră micobacteriilor Sulfonc 5. active în Sulfametoxazol Sulfafurazol cura de atac (Neoxazol) sau de (Neoxazol) Sulfametină (Sulfametin. mai ales coli-bacilare. Biseptol) Asociere bactericidă de Trimetoprim ■ şi Sulfa-metoxazol. Indicaţii limitate. cu acţiune puternică în infecţii urinare cu germeni "de spital" (stafilococ. în prezent. terapie de atac şi de întreţinere în infecţii urinare. Cu acţiune intestinală Concentrare intestinală înaltă Ftalisulfatiazol Salazosulfapiridina (neresorbabile). toxoplasmoză etc. în special coli-bacilare Cotrimoxazol (Septrin. sunt relativ toxice.2 Concentrare urinară înaltă. Cu acţiune locală Aplicare locală (plăgi şi arsuri) Homosulfamida (Marianii) VII. VI p. Cu acţiune generală Sulfatiazol Sulfadiaznă Sulfametazină Sulfamerazină Sulfacetamidă etc. ca medicamente de asociere. enterobacter) Util în asociere cu alte antibiotice. Cu acţiune urinară Concentrare urinară înaltă. entero-coc. în unele meningite. bruccloză. multe preparate sunt depăşite şi scoase din uz. în infecţii generalizate cu germeni rezistenţi Sulfamide cu acţiune urinară Nitrofurantoina Vezi mai sus. CHIMIOTERAPICE URINARE Acid Nalidixic (Negram) Activ în infecţii urinare acute sau cronice. terapie de atac şi de întreţinere în infecţii urinare. NITROFURANI Nitrofurantoina Concentrare urinară înaltă. Acţiune bacteriostatică. . indicaţii limitate în (Salazopyrin) infecţii intestinale acute şi cronice (exceptând dizenteria) 4. întreţinere (sulfamide-depozit) a Bayrena. klebsiele. indicaţii în dizenteria bacteriană şi în entero-colite infantile cu enterobacteriacee sensibile. 162 MANUAL DE MEDICINA INTERNA Antibiotic sau chimioterapie Caracteristici principale VIII. Proteus. morvă.

Amfotericina B Administrarea parenterală în micoze sistemice. Administrare parenterală în micoze sistemice.Mandelamina IX. au toxicitate ridicată. ca şi în chimioprofilaxia tuberculozei. cu indicaţii în cure scurte. Griseofulvina Folosită în dermatomicoze.U. reacţii adverse multiple şi severe. Etambutol Streptomicină Rifampicină (Rifadin) Etionamidă (Nizolin) Acid paraaminosalicilic Uz restrâns în tratamentul "de întreţinere" al colibacilozei urinare cronice Folosite în diferite asocieri (de obicei. TUBERCULOSTATICE 1. în Pirazinamida Kanamicina Viomicina cazuri cu bacili Koch multirezistenţi Caprcomicina Tiocarlid la tuberculostaticele majore sau în contraindicaţiile acestora. reacţii adverse multiple şi severe. în tratamentul iniţial.I. X. Majore (în ordinea preferenţială) Izoniazida sau H. Tricomicina Acţiune de contact în candidoza vaginală (ovule). Clotrimazol 5-Fluorocitozină Experiemcntate în micoze sistemice.N. INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 163 Antibiotic sau chimioterapie Caracteristici principale XI. în general. ANTIVIRALE Metisazona în profilaxia variolei şi în tratamentul complicaţiilor postvaccinalc (rezultate slabe) Amantadina şi Rimantadina în profilaxia gripei pandemice (protecţie 50%) Idoxuridina sau I. în special în keratita (rezultate nesigure) . Aplicare locală în keratita herpetică (rezultate slabe) Interferonul în profilaxia complicaţiilor postvaccinale. 2. în candidoza intestinală (drajeuri perorale sau cea vaginală (ovule) Primaricina. "triplu atac") şi variate scheme terapeutice. De rezervă Tuberculostaticele de excepţie ("de Cicloserina (Tebemicin) releu").D. Saramicetină rezultate promiţătoare. ANTIFUNGICE Nistatin Acţiune de contact în stomatita cu Candida albicans (drajeuri de supt). Izoniazida este utilizată şi în cura "de întreţinere" (până la 2 ani). în toate formele de tuberculoză (primele 3-6 luni) .

întârziere a vindecării bolilor şi atrofie corticosuprarenala. . acţiune diabe-togenă (cresc glicemia şi scad toleranţa la glucoza). SUBSTANŢE HORMONALE Ş\ ANTIHORMONALE 1. Indicaţii terapeutice: insuficienţă corticosuprarenala (numai corticoizi. urticarie şi alte boli alergice. hipertensiune arterială severă. provoacă limfopenie. 1. derivaţii de fluor ai prednisolonului sunt foarte activi local şi lipsiţi de efecte secundare în aplicaţii pe piele.2. unele cazuri de boli infecţioase. stimulând secreţia gastrică. astm. unele caz^uri de insufeienţă cardiacă. Supercortizon) doze similare.fiole a 250 mg (Urbason solubile forte).tulburări metabolice: osteoporoză prin catabolism proteic exagerat. .comprimate de 1 şi 5 mg (doze de 6 . infecţii cu streptococi sau stafilococi) prin inhibarea reacţiilor conjunctive şi scăderea anticorpilor: . menţin homeostazia şi cresc rezistenţa organismului la agresiuni. sarcină în primele luni.10 mg/zi).. unele boli psihice. i. din când în când.2. Corticoizii de sinteză au acţiune mult mai puternică şi dau accidente mult mai reduse: Prednison (Deltacortizon) . sindroame nefrotice. Se întrebuinţează şi fiole de hemisuccinat de hidrocortizon (0. comă hepatică. sindrom Cushing.complicaţii infecţioase (tuberculoză. osteoporoză. Alţi corticosteroizi utilizaţi'sunt: Depomedrol.semne de hipercorticism (obeziate.suspensie injectabilă. astenie. stimulează he-matopoieza. Hormonii glucocorticoizi sau analogii lor sintetici.Dexametazonul este un foarte puternic antiinflamator. forme severe de septicemie. .1 mg/zi). nu se mai întrebuinţează.025 g). leucemii. antitoxic. rău astmatic. în doze de 400 . mineralocorticoizii (aldosteronul) şi androgenii. provocând euforie (bună dispoziţie). . fiind utili în colaps.comprimate de 0. lipidic şi asupra echilibrului hidroelectrolitic (retenţie de apă şi sodiu.uneori. se reduce CINa din alimentaţie şi se asociază. şoc. boli de colagen. tulburări de comportament). Dexametazon (Superprednol) . hormoni androgeni (Testosteron) şi medicamente antiacide.1.22.. în cazul corticoterapiei de lungă durată. acnee etc.1 000 mg/24 de ore. poliartrită reumatoidă. comercializat sub formă de fiole de 1 ml (25 mg).Citarabina în viroze veziculoase (rezulate slabe) ■-. sau i. .22. insuficienţă suprarenală acută). deprimă procesul imunologic (împiedicând sinteza anticorpilor şi proliferarea limfatică). cu toleranţă digestivă satisfăcătoare. eliminare crescută de potasiu).).deci au un efect antialergic. c. Prednisolon (Deltahidrocortizon. psihoze. fiind eficace în leucemia acută.hormon fiziologic. Solu-Dacortin H .v. boli tromboembolice. boli de sânge. se administrează C1K (1-2 g/zi) sau sucuri de fructe şi zarzavaturi. Contraindicaţiile corticoterapie: ulcer gastric sau duodenal. perforaţie).75 . 164 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Cei mai importanţi glucocortcoizi sunt: Cortizonul .deme şi agravarea insuficinţei cardiace prin retenţia de Na şi apă şi pierdere de K .5 mg (în doze de 0. . Kenalog (Volon) . au o marcată acţiune antiinflamatorie. HORMONII CORTICOSUPRARENALI Corticosuprarenala secretă trei hormoni: cortizolul (hidrocortizonul).m. şocul infecţios cu germeni gram-negativi. noradrenalină). febră tifoidă cu fenomene toxice. cresc sensibilitatea vasculară la catecolamine (adrenalină.20 mg/zi). . Inhibă reacţiile inflamatorii.accidente digestive (hemoragie.2 ml. boli inflamatorii: reumatism articular acut. nu ACTH). cu acţiune glucocorticoidă. acţiuni importante asupra metabolismului glucidic.sau periarticular în doze de 1 .flacoane injectabile (Urabason cristal). Hidrocortizonul (Cortizolul). stimulează sistemul nervos central. Ca accidente se semnalează: . se administrează intra. hipertensiune arterială.tulburări psihice (agitaţie. cu indicaţii în urgenţe (colaps. protidic. Triamcinolon (4 .. .

fiole de 1 şi 5 mg şi comprimate de 1 mg. Preparate: Testosteron .C. Estrolent +ilole de 1 ml (10 şi 25 mg/fiole).T. Acetoxiprogesterona . efecte anticoncepţionale.H.H. cu administrare de 40-60 mg. i.comprimate de 0.001 g (1 . favorizează dezvoltarea cancerului de prostată. Deşi în foarte multe ţări s-a renunţat la produsele naturale de A.fiole de 5 000 şi 25 000 u. Cu circulaţie curentă este şi produsul retard de betametazon.dar care produce rapid osteoporoză. Se administrază i. retard (în flacoane de 50 u.i) şi A.D. sunt corticoizi cu acţiune locală în afecţiuni dermatologice. cu durată de acţiune 7-10 zile). în criptorhidie. la femeile în vârstă. agravează insuficienţa cardiacă şi hipertensiunea arterială prin retenţie hidrosalină.75 mg/comprimat).comprimate.C. Progestativele determină modificări de secreţie la nivelul endometrului. Efecte secundare: tulburări concepţionale.i.5 mg/zi în boala Addison).Parametazonul are două proprietăţi importante: Combate retenţia de Na şi stimulează apetitul (Haldrone 1 mg/comprimat) sau Metilar (2 mg/comprimat).comprimate de 0. Preparate: Dietilstilbestrol . sau Valisone.H.025 g Alilestrenol (Gestanon) . Sintofolin .Depot 60 mg/fiole) cu durată de acţiune 40-50 zile.6 mg.Depot sau Synacten .005 g (3 comprimate/zi timp de 5 .6 Metilprednisolon (Urbason . In uz curent: Superprednolul (0.Depot. este un derivat mai puţin alergenic.fiole de 5 şi 10 mg (1-2 fiole/zi) i.6 . . (20 . impotenţă şi ginecomastie la bărbaţi. profund.m.i la 7 zile.Fluocinolonul derivă din Triamcinolon (în creme Synalar) şi Fluometazonul (Loca-corten).. . sub formă de Cortrosym . INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 165 Efecte secundare: virilizare la femei şi inhibare a spermatogeneziei la bărbaţi (în doze mari).7 zile. boli digestive acute şi arsuri grave şi Aldosteronul (0.fiole şi comprimate. Preparatul este comercializat în flacoane de 1 . Metiltestosteron -de 0.Triancinolon acetonid (Kenalog. Diprophos fiole de 1 ml.Metilprednisolon acetat (Depot-medrol 40 mg/ml.40 mg/ml) cu durată 30-40 zile. Testolent (fiole de 1 ml).2. inhibă secreţia de gonadotropine hipofizare.m sau în perfuzii.. metroragii la femei în menopauză (în doze mari). Estrogenii provoacă proliferarea miometrului şi a endometrului. Presomen . tulburări digestive. Volon . 1.. Ambosex comprimate.16 Metilprednisolonul.fiole de 1 şi 2 ml. dezvoltă glande ma-mare.5 mg/com-promat) şi Decadronul (0.fiole de 10 şi 25 mg (la 2 zile 1-2 fiole). . Destriol .m.i) iar în forma retard 20 u.100 u.T. combat anumite sângerări uterine şi tulburări de menopauză.. Ginosedol B fiole de 1 şi 5 mg.5 ml. Preparate: Progesteron . la 16-21 zile prezentăm: .010 g (sublingual) comprimate.T.. Dintre corticoizii de sinteză cu acţiune retard. (Prednyliden 6 mg/comprimat). . pulbere). pentru .0. împiedică dezvoltarea cancerului de prostată şi a cancerului de sân inoperabil. 1 mg/ml.3 comprimate/zi). în boala Addison. acţiune anabolizantă şi de retenţie hidrosalină. . Estradiol .) . la noi se foloseşte sub formă de A. determină retenţie hidrosalină.22. din cauza alergiilor grave provocate. . Cei mai importanţi hormoni mineralo-corticoizi sunt Mincortidul (Dezoxicorticos-teron A. 1 mg stimulează glanda suprarenală pentru 48 de ore. Efecte secundare: pot favoriza cancerele genitale şi de sân la femei.2 .i.2.Betametazonul are activitate antiinfiamatorie asemănătoare: Celestone în comprimate de 0. întârzie dezvoltarea cancerului de sân la femeie. i.C. favorizează coborârea testicolelor. Tetracosactidul.m. HORMONII SEXUALI Androgenii dezvoltă tractul genital masculin (medicaţie de substituire). pulbere (în flacoane cu 40 u.comprimate de 0.C. Este utilizat ca produs cu acţiune retard (Depot).

De obicei se administrează insulina de 3 ori/zi. Au acţiuni expectorante şi antiinflamatorii.2. Nume comercial 1. Kombinsulina.G. Există insuline cu acţiune rapidă. Dintre acestea H. Radioiodul (I ) are un puternic efect antitiroidian. uneori. Dintre cele cu acţiune propriuzis prelungită menţionăm: Long Insulina şi Insulina Novolentă. Insulina este un hormon pancreatic secretat de celulele beta din inusuiele Langerhans.005 g (1 .14 h). deprimare a hematopoiezei (granulocitopenie. Redăm mai jos tabelul cu cele mai folosite sulfamide hipoglicemiante. 1 u. iritaţie digestivă catar al căilor respiratorii superioare şi al conjunctivei). icter. Prezintă însă riscul cancerizării şi al hipotiroidismului. trombopenie). Tot cu acţiune rapidă este şi insulina Actropid. Iodurile de potasiu şi de sodiu reduc volumul tiroidei şi atenuează hipertiroidia. erupţii cutanate.i. sunt fie preparatele de insulina. cu 15' îanintea meselor principale. infecţii locale. erupţii cutanate.075 şi 0.comprimate de 20 micrograme. Tiroton (Liotironină) . 4-5 zile pe săptămână). Glibenclamid Maninil Daonil Englucon Benclamid 4. Aceste substanţe atenuează hipertiroidia. uneori grave.combaterea iminenţei de avort) şi Orgametril . Tolbutamid Rastinon Orinase 2. hipertiroidie şi. Antidiabeticele orale. Primele două tipuri fac parte din generaţia a Ia. Antitiroidienele sunt substanţe care inhibă formarea hormonilor tiroidieni: Preparate: Metiltiouracil . PREPARATELE TIROIDIENE ŞI ANTITIROIDIENE Hormonii tiroidieni stimulează metabolismul tisular şi servesc ca medicaţie de substituire în insuficienţa tiroidiană. reacţii alergice şi lipodistrofii.3. sunt folosite în diabetul de tip II. în fiole de 5 ml (200 u. au chiar acţiune guşogenă prin supradozaj. febră.22.21.2.C. Preparate: Tiroida .4. 1.50 g 1 comprimat 0.Insulina. Sunt contraindicaţi în insuficienţa cardiacă şi coronariană. fenomene de intoleranţă.i/ml). Insulina Semilentă M.'uJfm&6arefe»d'duă din generaţia a Ii-a. după caz şi doză. (Insulino Independent). Reacţii adverse: accidente alergice. Carbimazolul -comprimate de 0.i/fiolă şi 40 u. tulburări digestive.3 comprimate/zi). Este indispensabil în diabetul de tip I (insulino-dependent). insuline cu acţiunea lentă şi semilentă. se foloseşte 166 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ insulina obişnuită. Gliciazide Diamicron Predian Prezentare 1 comprimat 0. ordinară.comprimate. ANTIDIABETICELE Antidiabeticele utilizate în clinică. Dintre cele cu acţiune rapidă. Se folosesc sub două forme principale: Sulfamide hipoglicemiante şi biguanidele. şi Rapitard Insulina.drajeuri de 0. Insulinele cu acţiune prelungită pot fi cu activitate medie (10 . După Insulina pot apare accidente: Hipoglicemii ce pot merge până la coma hipoglicemică. 1. Acţiunea lor este slabă asupra tiroidei normale. insulina pentru 2 g glucoza urinară.25 R . Se administrează de obicei subcutanat. fie antidiabeticele orale.005 g (8 comprimate/zi).125 g pulbere de glandă tiroidă (1-3 dra-jeuri. mult mai bine purificată. Clorpropamid 3. inhibând sinteza hormonilor tiroidieni. Reacţii adverse: iodism (cefalee.comprimate de 0. i . febră.

Analeptice moderne (Begrimid-Ahipnon. sunt numeroase.15 mg 1-3 Sulfamidele hipoglicemiante au următoarele efecte secundare: hipoglicemii în special ki bătrâni. Hormonii hipofizari posteriori sunt: hormonul antidiuretic (deficitul provoacă diabetul insipid). cu acţiune vasoconstrictoare şi Ocitocina (Oxiton) . Substanţe psihotone (psihoenergizante) .250 . şi se administrează numai parenteral sau i. hormonii gonado-tropi şi hormonul adrenocorticotrop (ACTH).fiole de 1 ml (1-2 fiole/zi). şi B.750 g 5 .1 tabletă 5 mg 1 tabletă 0.22. Cele cu acţiune directă se numesc psihotrope.15 u. Preparate: Fenformină. . .22.3. Psiholeptice. fiole de 1 g pulbere (prize nazale) . cu acţiune gluco.şi mineralcorticoidă. 1. Uneori.2. hormonul tireotrop (tireostimulina). Acesta se găseşte în flacoane de 50 u. .se administrează în diabetul inispid. Glucophagelul. HORMONUL PARATIROIDIAN 167 Tachystain.'-e INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 1. leucopenie. Biguanidele sunt utile tot în diabetul de tip II. buformină. cu acţiune în oprirea hemoragiei post-partum. Dihidrotahisterol cristalizat în soluţie uleioasă (flacoane de 15 ml) este indicat în tratamentul hipoparatiroidiei. apar acţiuni nedorite (nervozitate).. Pentilen tetrazol. hipotiroidism. cu trei subgrupe: .2.6. .. favorizând oxidarea celulară a glucozei. hipnotice. şi cu prudenţă Buforminul sau Silubinul. sunt hipoglicemiante.080 g Posologie în 24 h wraoo 1-3 comprimate 0. Heptamyl etc). anticonvilsivante barbiturice şi nebarbiturice . Ca preparate sunt utilizate Meguanul.i.neuroleptice şi timoleptice (tranchilizate majore) .tranchilizante minore B. Nicetamida etc).substanţe sedative. vasopresina. iar excesul gigantismul). Cortrosyin depot (Synacten depot) fiole de 1 mg.5.0. Ca mod de acţiune stimulează celulele beta.substanţe ale dispoziţiei (tiboanaleptice din seria Inhibitorilor de monoami-nooxidaze - . tulburări digestive. A. HORMONII HIPOFIZARI Hormonii hipofizei anterioare: hormonul de creştere (deficitul produce nanismul hipofizar. cu efecte nedorite similare corticoizilor. Retrohipofiza. la 6 ore). 2. 1.i. active tot pe cale orală. Unii autori deosebesc două grupe A. Biguanidele.(în doze de 12 . Psihoanaleptice (stimulante psihice): 1. stimulare (excitante) şi destructurare (devierea activităţii psihice normale). Megimid.Analeptice clasice (cafeina şi picotroxina.22. reacţii alergice. Acestea pot modifica activitatea mentală în trei direcţii: sedare (deprimante). MEDICAŢIA SISTEMULUI NERVOS CENTRAL Drogurile cu acţiuni asupra sistemului nervos central.v.

insomnie. 1. I 168 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Centedrinul stimulent a S. HIPNOTICELE (somnifere) Sunt substanţe care favorizează somnul şi-i prelungesc durata. Stimulează inima. Stricina este un stimulent medular.3. Uneori. Piritoxina. ca nervozitate. Este indicat în stări depresive.1. altele. Se găseşte sub formă de fiole de 1 ml şi 5 ml şi soluţie. sau i. Produce obişnuinţă. îndepătează senzaţia de oboseală. crescând presiunea arterială şi stimulând respiraţia. insomnie. Nootro-pil. De asemenea tot cu efect de stimulare rapidă şi intensă a centrului respirator bulbar sunt şi Micorenul şi Picrotoxina. creşte activitatea mintală şi suprimă acţiunea deprimantă a alcoolului. subcutanat. Anapetolul.2. stări confuzionale şi chiar psihoze.C. se găseşte în comprimate de 0. efredina. constipaţie. Poate provoca convulsii. Encephabol. ultimele două fiind şi anorexigene (scad apetitul). etc).I. Fenobarbitalul (Luminai. are un efect asemănător Pentetrazolului. anticonvulsivante. C. produce stare de euforie (bună dispoziţie).fiole de 10 ml . Uneori pot apărea convulsii. palpitaţii (efecte similare apar şi după consumul de cafea şi ceai).22.010 g (1 .este mai activă în condiţii de deprimare respiratoare prin morfină şi barbiturice.10 g . cu acţiune asemănătoare Amfetaminei. Preparatul fenobarbital este prezentat sub formă de comprimate de 1. narcoticelor şi a hipnoticelor. Preludinul (analpetic bulbar). uscăciune a gurii. antagonizând barbituricele. Se administrează s.psihotone de reglare metabolică (Meclofenoxat. vasoconstricţie cerebrală şi creşte moderat diu-reza. Se administrează.8 ore).O) .22.şi altele de durată scurtă (3 ore) .M.3 comprimate). analgetice slabe.. Substanţe cu acţiune similară sunt: Pervitinul. fiole de cafeina natriubezoică (1 ml). narcoticelor. 1.N. Pentetrazolul (Cardiazolul) acţionează asupra centrilor vasomotori şi respiratori bul-bari. Lidepran) .psihotone sintetice cu acţiune simpatico mimetică redusă sau nulă (Centedrin. EXCITANTELE Cafeina este un excitant al sistemului nervos central. un stimulent slab al centrilor vasomotori şi respiratori din bulb şi un stimulent al secreţiei gastrice.A. a neurolepticelor şi a tranchilizantelor. Nicetamida . amfetamina) . unele au acţiune de lungă durată (8-10 ore) . Produce tahicardie. Provoacă adesea obişnuinţă. scade pofta de mâncare şi creşte tensiunea arterială. Este toxică şi produce frecvent convulsii.m.v. în doze mici. Pot apărea şi efecte toxice: nelinişte.003 g (1 .administrat i.amine sintetice simpatico-mimetice (adrenalina. şi anume în comprimate de 0.analeptic bulbar . Benzedrinul (Amfetamina sulfurică) este un excitant al sistemului nervos central. vasodilataţie periferică. barbituricelor. Gardenal) este un sedativ în doze mici.2 şi 4 mg. hipnotic. după prescripţie. stimulând funcţiile psihice şi motorii ale scoarţei. palpitaţii. fiole de 1 ml soluţie de Pentetrazol sau Pentetrazol E (asociat cu efedrina). intoxicaţie acută cu hipnotice. tremurături.3. în doze mai mari. Bemegridul (Ahypnon) . Se administrează numai după prescripţie. tremurături.Ciclobarbitalul. Dintre barbiturice. apar acţiuni nedorite. suprimând senzaţia de oboseală şi acţiunea deprimantă a alcoolului.3 comprimate/zi).Fenoborbitalul. Vitamina B. Se găseşte sub formă de fiole de 1. Amobarbitalul .c. cu acţiune hipnotică de lungă durată (8 ore). vasodialataţie. Toate au acţiuni comune: efect sedativ. Stimulează scoarţa. de durată medie (6 . Cele mai cunoscute sunt barbituricele.

în fiole de 10 ml. Diazepamul (Valium) are proprietăţi asemănătoare (tranchilizant şi anticonvulsivant). Meprobamatul reduce anxietatea. . . Acţiunea apare după câteva zile de tratament. Bromură de calciu. Bromurile (săruri ale acidului bromhidric) deprimă sistemul nervos central.< '. Se găseşte sub formă de comprimate de 0. conţine bromuri şi se administrează câte o linguriţă de granule de 2 . boala serului.rf-. uneori fenomene de intoleranţă (nelinişte..4.3. halucinaţii) sau stări de obişnuinţă. insomnie etc. reduc agitaţia şi liniştesc psihicul.40 g (1 . întăreşte acţiunea barbituricelor şi a alcoolului.şi fiole. sub formă de sirop.3 g/comprimat). constipaţie. Bromovalul sedativ şi hipnotic blând (3-4 ore). Bromura de calciu. Pasinal etc.. SEDATIVELE Sunt substanţe care provoacă o stare de linişte.025 g) este tranchilizant şi slab antipsihotic... •'■■. Hipnogalul (Triclofos). persistenţă îndelugată şi intoxicaţie cronică (deprimări. fenomene de abstinenţă la întrerupere. de calm. Sulfatul de magneziu.Accidente: comă. Reacţii adverse: midriază (dilataţie a pupilei). greaţă.**■. în tratamente prelungite cu doze mari (confuzie. substanţă greu de mânuit terapeutic. Se prezintă sub formă de fiole de 2 ml (0.f -■ '-oi ■>!■•: ■ . provoacă liniştire. administrează i. este utilă în stări de exci. este sedativ şi anticonvulsivant. Ca antidot. Extraveral.3/zi). Se administrează seara 1-2 comprimate (0. înrudit cu clorhidratul.. în doze toxice. scăâderea libidoului..005 g) are acţiuni asemănătoare. se găsesc în următoarele preparate: Bromoval. 1. Dozele toxice provoacă paralizia respiraţiei. Preparate cu acţiune asemănătoare sunt: Dormitalul (Amobarbital) .L.. Alte preparate: Nitrazepam (comprimate şi Noxyron (comprimate). tremurături... vărsături. dar este mai activ.comprimate de 0. Nervocalm. dar potenţează alcoolul şi produce obişnuinţă. Bromhidrat de scopolamina. "**><• joi. intoxicaţie cronică.3 ori/zi. disartrie. u ... sub formă de drajeuri (0. erupţii cutanate etc.•. Scopolamina (Mioscina).3. Toxicitatea este mică.m.B i. delir şi colaps. administrat parenteral.10 g. somnolenţă..?■ . . Uneori apar: oboseală. Ciclobarbitalul (Phanodorm) . somn (6-7 ore). Hidroxizinul (Atarax).3..v. se utilizează clorura de calciu în injecţii i. dar se însoţeşte şi de efecte nedorite: somnlenţă. INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 169 Bromsedinul. calmează anxietatea şi agitaţia. favorizează somnul. Uneori pot apărea greaţă. tulburări afective. erupţii cutanate şi obişnuinţă.. somnolenţă la trezire..010 g/fiolă) şi comprimate de 0. constipaţie.). sub formă de fiole (0. este mai bine suportat. Antiepileptic (combate convusiile şi antispastic slab. TRANCHILIZANTELE ŞI NEUROLEPTICELE Tranchilizantele sunt substanţe care îndepărtează agitaţia... uscăciunea gurii. delir.</J'~:. Toxicitatea este mică.:. tensiunea psihică..■■-. Hidratul de cloral provoacă sedare.20 g. ^--. tetanie. ■•:-:-Î .• taţie psihică.. Napotonul (Librium). Se administrează sub formă de comprimate în epilepsie. . 1. instabilitate. fără efecte secundare.100 g/fiolă de 2 ml şi comprimate de 0. Toate aceste substanţe. tulburările emoţionale. Bromosedin. uneori halucinaţii.. VN.002 g.22.010 şi 0.22.. Valeriana este un sedativ îndoielnic. fiind şi anticonvulsivant. erupţii alergice.-.comprimate de 0. reduce rigiditatea în boala Parkinson şi este un antivomitiv. singure sau în asociere.010 g şi 0.

005 g). Efectele secundare sunt numeroase.drajeuri de 0. 170 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNA 1.3. Dipidolor şi Fentanyl (fiole) sunt analgetice foarte puternice. Analgeticele. Poate provoca midriază. scăderea auzului (zgomote în urechi). 0. Hiposerpilul (Reserpină. Potenţează efectul alcoolului. diminuând reacţiile psihice şi emoţionale care se însoţesc.antipsihotic şi antiematic.005 g şi fiole. derivat sintetic cu acţiune foarte intensă. dar şi antipsihotică. Mellerilul (Tioridazin) . uscarea bronhiilor. Ca efecte toxice pot apărea greţuri. Sineguanul şi Teperinul (comprimate) sunt antidepresive active. Pot apărea: comă (la doze mari). schizofrenie). ANTIDEPRESIVELE Sunt substanţe cu acţiune antipsihotică şi antidepresivă. Mialginul (Petidine. sunt anti-piretice şi antiinflamatorii.6. pot apărea: excitaţie. Se administrează i. Hidromorfona (Dilaudid). tahicardie. vărsături.025 g şi fiole de 0. substanţă sintetică. vărsături.Rudotel . Salicilatul de sodiu. excitaţie.005 g şi fiole de 0. diaree. Plegomazin): tranchilizant.2. derivat semisintetic. deprimă respiraţia. Analgeticeleeuforizante Sunt substanţe care combat durerea. reacţii alergice.3. Toxicitatea este redusă. antiemetic (combate vărsăturile) şi hipote-rmizant. Majeptil . mioză (micşorare a pupilei) şi scade secreţiile digestive şi bronşice. După o administrare prelungită. deprimare a respiraţiei. constipâţie. hipotensiune. durabilă (comprimate de 0.este un anxiolitic bun.sedativ slab. Lyogen . Opiul cu alcaloizii săi: morfina. antipircticele.002 g/fiolă. profund şi oral.002 g. somnolenţă. favorizează somnul. uscăciune a gurii (fiole de 2 ml. Se găseşte sub formă de drajeuri de 0. Se găseşte sub formă de drajeuri (0. Comprimatele conţin 0. intoxicaţie cronică cu stare de obişnuinţă (morfinomanie).030 g şi fiole de 2 ml (50 mg). tahicardie.025 g/fiolă. Multe dintre aceste tulburări se combat prin asocierea Morfinei cu Atropină. în schimb. Morfina este un analgezic puternic (4-6 ore) şi euforizant. ANTALGICELE (medicaţie care combate durerea) 1.025 şi 0. hemoragii şi chiar leziuni hepatice şi renale. Serpasil) -tranchilizant. antipsihotic şi hipotensiv. specifică. 100 mg). Neurolepticele sunt substanţe cu acţiune tranchilizantă. antiemetic şi antipruriginos. este un analgetic şi antipiretic relativ slab şi un antiinflamator şi antireumatic puternic. Se administrează subcutanat 1/2-1 fiolă pe zi (1 ml. hipnoticelor şi analgeticelor.6. Dolantin). antipsihotic (manie.5. Haloperidol (soluţie şi fiole).002 g/fiolă).3. mult mai activ şi cu toxicitate mai redusă (fiole de 1 ml). Stelazina (Arifluoperazină) .3.0025 g şi fiole de 0. potenţează efectul narcoticelor.neuroleptic fenotiazinic (drajeuri de 0.m. Uneori pot apărea: hipotensiune. Sintalgon (Metadon). Clordelazinul (Clorpromazin. care se găseşte sub formă de drajeuri de 0.050 şi 0. are acţiune antitusivă. greaţă. confuzii.22. provoacă constipâţie.001 şi 0. . 1. Uneori.005 g . dermatite etc.tranchilizant activ (comprimate de 10 mg).025 g) şi de fiole de 2 ml. antiinflamatoriile Efectul analgetic este mai redus. Antideprinul (Imipramin) este cel mai puţin toxic. Nozinanul (levomepromazin) are un efect asemănător. Raunervil. icter etc. 1. papaverina (antispastică) şi Codeina (antitusivă). icter. nu se însoţeşte de euforie.6. cu efect analgetic mai redus şi toxicitate mai scăzută.comprimate de 0.22.1. Largactil. Preparatul Hexapon conţine alcaloizii totali.22. Alte neuroleptice sunt Romerganul (Prometazin) . sim-paticolitic (inhibă simpaticul) şi hipotensiv. antihistaminic. apar fenomene de intoxicaţie conică (somnolenţă. al alcoolului. transpiraţii.22.

30 g). după mese.A.9 . vărsături.20 g. Fortral (Pentacinum).4 g/zi. Saldorenul. Codaminul.etc.1200 mg/zi.22.antiepileptice lipsite de efecte sedative şi hipnotice. Diclofenac (capsule şi supozitoare). Antimigrinul. Se găseşte sub formă de drajeuri de 0. 1. Utilizarea este astăzi limitată. Poate produce accidente astrice (ulcere). Are acţiune antipiretică intensă şi analgetică slabă. retenţie hidrosalină cu edeme. Aspirina şi Saliciîamida se administrează sub formă de comprimate de 0.A.7. stări de excitaţie etc. leziuni hepatice şi renale. Tramodolum (Tramal). Aminofenazona). Reacţii adverse: pot apărea hipersecreţie gastrică (ulcere. Antipirina (Fenazona. are acţiune asemănătoare. Pot produce greaţă. nefrite. prezentat sub formă de drajeuri (200 mg) şi administrat în doze de 600 .3.3/zi. Voltaren (drajeuri de 25 mg. Piramidonul (Amidopirina. derivat de pirazol.5 g. în exacerbări. antipiretică şi antiinflamatorie moderată. au o acţiune antiinfiamatorie şi antireumatismală asemănătoare. Acidul metiazinic (Soripal). hemoragii. agranulocitoză. Delagyl (fiole).3/zi. ameţeli. Reacţii adverse: uneori apar intoleranţă. sedativ şi hipnotic.2. în timpul meselor). favorizează infecţiile. antireumatismal cu mai puţine contraindicaţii (tabele de 100 mg) 2 . Au acţiune antiaritmică. Sunt toxice. Fenacetina şi Paracetamolul au acţiune analgetică. ArleJ).10 zile. Morfolep. dar mai slabe. Fenitoina şi Mefenitoina . Ibuprofenul (Brufenul) este un antiinflamator nesteroid. Primidona (Mysolin) este utilă în criza majoră de epilepsie.22. fiole şi supozitoare). Asilide. erupţii cutanate etc. Indocidul (Indometacina) este un foarte puternic antiinflamator. Acţiuni similare au Alindorul (Fenilbutazona + Aminofenazonă).200 g (2 3/zi) şi. Reumaciful. Algocalminul este un derivat de aminofenazona.50 g. erupţii cutanate. Antiparkinsonienele Sunt substanţe care combat atremorul şi rigiditatea din boala Parkinson: Atropină. hepatite.7. Alte anticonvulsivante şi antiepileptice sunt: Diazepamul (Valium). .7. 3/zi. Doza orală este de 0. în doze de 2 . antiepileptic activ. se administrează la adult 6-12 g/zi în 4-6 prize. DEPRIMANTELE CENTRALE MOTORII 1. erupţii alergice.2 g/zi (3-4 comprimate a 0. 1. Fenacemidul. Tegretol (comprimate) şi Suxilep (capsule.250 g. având o intensă acţiune antiinflamatorie şi antireumatismală şi o mai slabă acţiune analgetică şi antipiretică. Trepalul. activ. Creşte eliminarea urinară de uraţi şi este slab antispastică. ci numai de atac. Percluzone (gelule de 0. Mai recent au fost introduse noi antiinflamatorii nesteroide în tratamentul bolilor reumatismale: Fenamati (Ponstyl. şi supozitoare de 250 mg. Ketazon (drajeuri şi fiole). Nifluril. anestezică şi hemostatică local. analgetic şi antipiretic. afectarea hematopoiezei.025 g pe caspsulă). Antidorenul. perforaţie). Se administrează 26 capsule/zi (0. Antinevralgicele.22. INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 171 Fenilbutazona este un alt derivat de pirazol. Piafen.1.halucinaţii). Nu este medicament de "cursă lungă". Etotoina este mai puţin activă şi mai toxică decât Fenitoina. anemii. în timpul meselor). Anticonvulsivantele şi antiepilepticele Fenobarbitalul este anticonvulsivant. cefalee.1.derivat de fenilbutazona. Tanderil . Analgezina) este tot un derivat de aminofenazona. Uneori apar fenomene alergice. Este slab antispastică. Cofedolul.3. în cure de 7 . în R. Poate provoca erupţii alergice. Aspirina (Acidul acetilsalicilic) şi Saliciîamida au o acţiune mai intensă antipiretică şi analgetică. hepatite. Paracetamol. Glucosalilul. Sirenolul. supozitoare de 0.3. Tomanol (fiole şi drajeuri). eficace în poliartrita cronică evolutivă şi spondilită. solubil în apă (comprimate de 0. cu aceleaşi acţiuni. 2 .

Cocaina este un anestezic local. 2. convusliile etc.6. în realitate. Procaina (Novocaina) este anestezică şi vasodilatatoare locală. fiole de 0. 4 şi 8%.1 mg).020 g.22.25 . Antihistaminicele împiedică unele acţiuni ale histaminei.010 g. întârziind procesul de îmbătrânire.22. 1.22. în afara acţiunii miorelaxante expectorant şi antitusiv. > -: Sunt substanţe care combat spasmele musculaturii striate.Drogurile imunosupresive. Xilina (Lidocaina) este unul dintre cele mai bune anestezice locale de două ori mai puternică decât Procaina. antiaritmică şi analgetică. Tavegyl. MEDICAŢIA ÎMUNOSUPRESIVĂ Şl C1TOSTATICĂ Acţionează inhibând sinteza anticorpilor şi formarea limfocitelor. Este eliberată în fenomenele alergice. Sunt active în unele boli alergice: uritcarie. soluţia de 5%.comprimate de 0. Are acţiune trofică tisulară. Se prezintă sub formă de fiole de 1 ml (de 1 şi 0. pentru anestezii de suprafaţă. Este incompatibilă cu sulfamidele şi cu PAS. Este vasodilatatoare.25 -0.001 g. antispastică. colaps.0. 1. ' . produce fenomene alergice (erupţii cutanate. indicată cu precădere în spasmele musculare dureroase. Clofenoxamina. HISTAMINA Şl ANTIHISTAMINICELE Histamina este o substanţă cu funcţii fiziologice importante. Peritol . Nilfan (Cloropyr■amin). 172 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ 1. pentru blocarea nervilor. Clorfenoxamin -comprimate de 0. Feniramin . Concentraţiile mici sunt bine tolerate.Scopolamina. cea de 2%. foloseşte soluţia de 0. alergii medicamentoase etc.? n. indicat în special în stări de hipertonie provocată de boli neurologice şi Clorzoxazona sau Paraflexul (comprimate a 0. Este un alcaloid toxic. potenţarea efectului băuturilor alcoolice şi excitaţie psihică. Prometazina) .025 g şi supozitoare de 0. Anafilin. vasodilatatoare. Trecidul.25 g). poate apărea o intoxicaţie cronică (cocainomanie). cea de 1 .3. Inhibă deci procesele imunologice. L-Dopa . 1. Preparate: Romergan (Phenergan. Mydocalmul (drajeuri a 0. stimulează secreţia gastrică.Dopasan (comprimate) şi Viregyt (capsule).3.). Uneori.50%. Pentru infiltraţii se foloseşte soluţia de 0. Au acţiune sedativă şi hipnotică.01 g şi fiole de 2 ml. drajeuri de 0. în administrare i. producând o serie de tulburări prin vasodilatatie şi hipotensiune.comprimate de 0. în infiltraţii. Combat bronhospasmul şi efectele asupra circulaţiei pe care le are histamina (vasodilatatie şi permeabilitate capilară). Imurel) în doze de . ca urmare a discopatiilor şi altor boli reumatismale. Este obligatorie testarea sensibilităţii.: Mefenezina .tranchilizantă şi analgetică. contractă muşchii netezi (mai ales bronşici).050 g şi sirop 1%.comprimate. în administrare prelungită.drajeuri de 0.30 g. oprirea inimii etc. iar pentru rahia-nestezie.05 g). terapia imunosupresivă este o imunodepresie. Cel mai utilizat drog este Azatioprina (Imural. rinite alergice. Mijloacele cele mai utilizate sunt: .5. iar pentru rahianestezii.4. Romparkinul (Artan).2%.v. soluţia de 8%. puternic antihistaminic . ANESTEZICELE LOCALE Sunt substanţe care suprimă local şi trecător sensibilitatea dureroasă. Reacţii adverse: uneori apar: depi-mare centrală cu somnolenţă. Procaina este prezentată sub formă de fiole de 1. contracturile piramidale.7. doza mortală fiind de 1 g. Miorelaxantele ■.05 g şi 0. boala serului.22.50%. vasoconstrictor şi euforic. bronhospasm) şi fenomene de intoleranţă (convulsii.

.Imuran . Clorambucil. colita ulceroasă).Tioguanina. în ciroza hepatică cu ascită şi hipertensiune portală.Ciclofosfamid . 6 .Metotrexate . în afară de corticoizi în terapia bolilor autoimune se foloseşte şi A.Citarabinum . De INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 173 exemplu în purpura trombocitopenică . care sunt agenţii imunosupresivi cei mai puternici.Mercaptopurina.idiopatică. . poliartrita reumatoidă.Dacarbazine . lupusul eritematos diseminat.Splenectonia este o metodă adjuvantă cu rezultate slabe.rapid evolutive. poliartrita reumatoidă.Melphalanum .Leukeran . Mai este utilizat în dializa extracor-poreală la bolnavii cu uremie. cunoscuţi până în prezent. în insuficienţa cardiacă ireductibilă şi în leucemia limfatică cronică.seruri şi globulină antilimfocitară. produc efecte secundare.Clorambucilum . sindromul nefrotic. dar şi asupra macrofagelor. colita ulceroasă. cu excepţia miasteniei gravis.a.Busulphan .Corticoterapia.Mileran .T. .Radioterapia a fost primul mijloc imunosupresiv utilizat. Principala utilizare este în transplantul renal. dar produc frecvent remisiuni spectaculoase în boli cu componenta auto-imună (anemia hemolitică dobândită.Ciclophosphamidum . Se realizează prin: . duce la scăderea dozelor pentru ambele droguri. pentru prevenirea izoimunizării Rh. Ciclofosfamida (Endoxan). dermato miozita. în concluzie. deci la diminuarea efectelor toxice.C. Scade limfocitele şi diminua producţia de autoanticorpi şi celule spcific sensibilizate. nu au efect imu-nosupresiv.Endoxan . sindroame nefro-tice rebele la tratament. .a.Alkeran . rinita alergică ş.H. Dozele mari de Prednison (60-100 mg şi chiar mai mult). febra fânului. hepatita cronică activă ş. Acţionează asupra limfocitelor mici.Efudix . terapia imunosupresivă are două indicaţii majore: transplantul de organ şi bolile autoimune.Drenajul canalului limfatic toracic. Sunt utile în lupusul eritematos diseminat cu leziuni renale. Dintre drogurile anti-neoplazice imunosupresive următoarele şi-au confirmat utilitatea în clinică: Azatioprina. Se recomandă utilizarea radioterpiei cu 24 h înainte de transplantare.H. în anemii hemolitice autoimune.2. Principalele antineoplazice (citostatice) din practica curentă sunt: . Dozele medii (60 mg/zi).Levofolan . prin imu-noglobulină umană specifică anti D. dar sunt folosite şi în diferite boli autoimune.T. este principala întrebuinţare.administrarea pasivă de anticorpi. Asocierea cu prednison sau A. (Synachten).Antifolan .5 mg/kg/corp.Terapia prin anticorpi specifici. Utilizarea k>r în transplantele de organe. . Metotrexat. le-au impus în practica clinică. Succesele obţinute în terapia unor boli autoimune. . scade de asemenea numărul limfocitelor mici şi reduce reacţiile imune.Azothaioprinum . artrita reumatoidă. ..C. îşi exercită efectul imunosupresor numai dacă este în cantitate mare.Timectomia nu sa impus în practică.Citonim . purpura trombopenică idiopatică. Corticoterapia este foarte utilă şi în astmul bronşic.Fluororacilum . lupusul. în prezent are indicaţii limitate. 6 . . unde s-au obţinut rezultate în prevenirea fenomenului de respingere. sarcoidoza. glomerulonefritele proli-ferative.5 .

v.Bleomicinum . Kalicreina (Pandutin-depot).Natulan . lent. în hemoragii. util în boli arteriale periferice. ENZIMELE Şl ANTIENZIMELE Hialuronidaza (Tilase) permeabilizează ţesutul conjunctiv..Farmorubicin Capsule. administrat i. Uşurează resorbţia exsu-datelor purulente pleurale şi favorizează liza coagulilor intravasculari proaspăt formaţi (fibrinoliză). Antienzimele mai întrebuinţate sunt Acidul epsilonaminocaproic .Cisplatinum . în aerosoli.Ftorafur Mercaptopurinum . a fibrinei şi a coagulilor de sânge. injectabile Comprimate Comprimate. fluidifică secreţiile bronşice şi în doze mari sunt antiinflamatorii.8.Daunoblastin . Administrate i.fiole de 20 ml. fiole de 25 000 -100 000 foarte util în pancreatită acută (inactivează tripsina).Oncovin Cristovin Tegafurum .Natulan Vinablastinum Vincristinum .m.Puritenol Hidroxicarbamidum Hidroxiuree Tamoxifenum .. injectabile Injectabile Injectabile Injectabile Injectabile Injectabile :n Injectabile Injectabile 174 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Asparaginase . 1. creşterea fibrinolizei şi Trasylol.Leucogen Procarbazinum .Clanisen -Tace Injectabile Capsule Injectabile Injectabile Injectabile Capsule Capsule Capsule Comprimate Capsule 1.7.Epirubicinum . este vasodilatatoare cu efect prelungit.Daunorubicinum . iar în aerosoli iritaţie traheobronşică. favorizează absorbţia unor exsudate şi hematoame. ANOREXIGENELE Şl ANABOLIZANTELE . injectabile Comprimate. Streptokinaza şi streptodornaza sunt tot enzime proteolitice.Tamoneprin Flutamidum Chlorotrianisen .enzime proteolitice care produc liza ţesutului necrozat. în fiole de 40 u. injectabile Capsule Injectabile Capsule.22. pot provoca reacţii alergice. Tripsina şi hemotripsina .22.

timp mai îndelungat. purpură).comprimate. Acidul Nicotinic.200 mg de 2 ori pe săptămână. Naposin comprimate. care clarifică serul lipemic prin fragmentarea chilomicronilor şi scăderea trigliceridelor. prvoacă insomnie şi psihoze. în cure de luni şi ani. scade colesterolul şi triglicerinele. Adminismtrat 1.22. Oxifenilbutazona şi Indometacinul dau rezultate superioare.10.22. fiind fără INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 175 efect. Colestiramina (12 . Medicatia Uricozurică scade glicemia prin creşterea eliminării de acid uric. tot o enzimă schimbătoare de anioni are acelaşi mod de acţiune. 5-6 zile. administrat 6 g zilnic. şi scăzând la 3. Silutinul şi entermina acţionează similar.c sau i. Clorteslosteron acetat . Uneori. 1. scade uricemia şi combate accesul de gută. Se prezintă sub formă de capsule. Etofibrat. spre deosebire de trecut. Fenilbutazona. Clofenat) scade concentraţia lipoproteinelor cu densitate mică. S-au obţinut unele rezultate antiaterogene cu heparină s. Substanţele lipotrope (Colină. acţionează asupra accesului de gută.6 x 250 mg până la 3 x 750 mg/zi timp de 6 luni. Preparate: Madiol . inhibă resorbţia intestinală a colesterolului. creşterea greutăţii. două săptămâni până la 6 luni. Astăzi toate aceste medicamente ca şi brufenul sunt utilizate numai ca adjuvante.5 . tulburări hepatice. Principalele medicamente sunt: Heparina. Poate creşte tensiunea arterială şi metabolismul.1 g/zi.fiole. Derivaţii Clofibratului (Benza-fibrat. colici abdominale şi uneori fenomene de idiosincrazie (febră. Se administrează sub formă de coprimate. Stimulează anabolismul proteic. 100 . este o substanţă anticoagulantă. inhibând formarea colesterolului. Anabolizantele sunt substanţe înrudite cu testosteronul. acţionând antimfiamator. In guta cronică este mult mai puţin indicată. Clofibratul (Atromid. Metionină etc). Datorită reacţiilor secundare şi rezultatelor relativ reduse. Depăşite clinic. Deca-Durabolin . în doze pornind de la 4 mg. ANTIATEROGENELE Sunt substanţe care pot corecta dizlipidemia din ateroscleroză.m.fiole. Sulfin . favorizează resorbţia uraţilor depuşi în ţesuturi şi previne uneori litiaza urică. Este superioară precedentelor medicamente.C. Au acţiune androgenică slabă. Scade şi eliminarea de acid uric. Preludinul scade apetitul şi stimulează slab sistemul nervos central. Uneori. Se administrează 10 mg de 2/zi. este o rezină schimbătoare de anioni. accţionând ca antiinflamatorii puternice.Anorexigenele sunt substanţe care micşorează apetitul (pofta de mâncare). Prednisonul (20 . 2 şi apoi la 1 mg.i la 24 h) sunt utile în accesul de gută.T. care fixează în intestinul subţire acizii biliari. Ca efecte secundare uneori apare greaţa. administrat 3 . dau rezultate discutabile. Se administrează 0. scade uricemia.30 g/zi). Anginina (carbamat de piridmol) protejează peretele vascular de infiltraţia lipidică. Hormonii extrogeni şi tiroidieni. Sitosterolul. pot provoca ictere şi fenomene de virilizare. Steranabol.5-2 g/zi. Dintre Uricozurice se folosesc: Probenecidul (Bene-mid). Nu se adminimistrează oral. administrat 3-6 g/zi. Nu se mai foloseşte în practica clinică). Asclerolul (Ateroid) sub formă de drajeuri.H-ul (40 .. este tot o substanţă heparinoidă (extract de mucoasă duodenală). au aceleaşi acţiuni şi rezultate. Poate provoca numeroase accidente: diaree. erupţii cutanate.50 u. 1.flacoane infectabile. ANTIGUTOASELE Cele mai cunoscute antigutoase suntu următoarele: Colchicina. scade colesterolul şi trigliceridele. este puţin folosit astăzi. în cure repetate de 4-8 săptămâni. Nerobolil . Etofilin Clofibrat). Questran 7. Potenţează acţiunea anticoagulantelor cuma-rinice.40 mg în 24 h) şiA.9.

Scobutilul compus fiole. Dintre tonicardiace deosebim: A. dismenoree). Acţionează fie central (Atropină). Are acţiune stimulantă cardiacă şi diuretică moderată. Se administrează s. ANTISPASTICELE Sunt substanţe care scad tonusul musculaturii netede. Papaverina (fiole de 1 ml 0.100 g şi fiole de 10 şi 2 ml/2. tulburări de vedere. Uricostaticele sunt droguri care acţionează cel mai puternic în gută.pirazona (Anturan) şi derivaţii de Benzofurani: Benziodarona. Fobenal (comprimate). administrate i. în comprimate şi fiole de 10 mg. fiole de 1 ml.v. greaţă. administrat i. Est vasodilatator slab (şi coronarodilatator).4%.22. care considera tonicardiace numai substanţele extrase din digitală şi Strophantus. Din acest punct de vedere şi drogurile care scad post-sarcina (rezistenţa vasculară periferică crescută care se opune ejecţiei ventriculului stâng) fac parte din medicaţia tonicardiacă. Benzarona (Amphvix. Reglan este un antispstic şi antiemetic. MEDICATIA APARATULUI CARDIOVASCULAR 1. alcaloid înrudit cu atropină. care inhibă spasmele gastroin-testinale şi. este tot un parasimpaticolitic. tulburările hepatice şi pulpura. lent (pericol de aritmii. este tonicardiac. Ca accidente se citează: diareea. Inhibitorii xantinoxidazei (deci ai sintezei de acid uric). relaxează musculatura gastrointestinală. Reacţii adverse: poate provoca iritaţie digestivă.11.12. Distonocalm (drajeuri).c. relaxând spasmul.v.010 g.25 mg). şi supozitoare. Dintre acestea enumerăm: Acidul orotic. astăzi se consideră că orice drog care îmbunătăţeşte contracţia miocardică şi restabileşte debitul cardiac. 1. Scopolamina.Glucozizii cardiotonici . Se administrează cu lichide abundente sub formă de comprimate. Cu acţiune asemănătoare sunt preparatele: Bergonal (drajeuri). Se prezintă sub formă de fiole de 1 ml (1 mg) care se administrează s. febra. pentru administrarea i. ameţeală..m. inhibă secreţia glandelor exocrine (salivare. Relaxează spasmul bronşic (în astm). Allopurinolul scade uri-cenia şi favorizează resorbţia uraţilor depuşi în ţesuturi.12. gastrice. 1.c. Carena). şi i. Miofilinul (Aminofilin.22. hipotensiune. constipaţie. palpitaţii.v. Lizadon (comprimate şi supozitoare). de asemenea este vasodilatatoare coronariană şi cerebrală.v. cefalee. Umtoxidaza este tot un uricostatic dar are cele mai bune rezultate. Foladon (comprimate. bronşică (astm) biliară. moarte)..22. ale căilor biliare şi ureterelor. palpitaţii. Fracivix) şi Benzbromarona.v. sau i. bronşice) şi împiedică transpiraţia. Atropină este un alcaloid cu acţiune anticolinergică. fie periferic (Papaverina). lentă. inhibă spasmul uterin (în colici uterine.04 g) este un antiseptic la nivelul tubului digestiv şi a aparatului genito-urinar. lent şi supozitoare. retenţie de urină. Scade şi eliminarea urinară de acid uric şi previne uneori litiaza lirică. Se prezintă sub formă de fiole de 1 ml (0. mai redus. şi numai în cazuri de urgenţă i.m. Este antivomitiv (util în răul de mare) şi antiparkinsonian. erupţiile cutanate. ca Allopurinol (Ziloric şi Milurit). Se prezintă sub formă de comprimate de 0. 100 . Toate acestea din urmă sunt droguri vasodilatoatoare. Toxicitatea este mare: uscăciune a gurii.400 mg/zi şi Tiopurinolul. colicile abdomi176 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ nale. Preparate cu acţiune asemănătoare sunt: Scobutilul (Butiloscopolamină) comprimate de 0.1 MEDICATIA TONICARDIACA Spre deosebire de acţiunea clasică. Produce midriază şi tahicardie. ureterală şi vezicală. şi mai rar i. Droguri inotrop pozitive care cresc forţa de contracţie a miocardului: .

Propranolol.10 g (pulbere de foi de digitală).25 mg (Lanicor). Xilină.Digitalina (Digitoxina) soluţie i%o. . iar din Strophantus kombe strofantina. Glucozizii digitalici se obţin fie din Digitalis purpurea şi Digitalis lanata.Formildigoxina (Cristaloxina). Digi-talicele cu acţiune rapidă au indicaţie în insuficienţa ventriculară stângă (Edemul pulmonar acut) şi mai ales în tulburările de ritm atrial paroxistice şi rapide. fie din Strophantus gratus şi Strophantus Kombe. fiole de 2 ml cu 0. în practică este bine să se cunoască un tonic cardiac cu acţiune rapidă şi unul cu acţiune lentă. .Prazosinul (Minipress) Glycozizii Cardiotonici: Denumiţi generic Glieozizi digitalici (deşi sunt şi derivaţi de Strophantus). preparat semisintetic (comprimate de 0. ultimele trei parenteral (i. In practica curentă se folosesc Digoxina. soluţie (50 pic = 1 ml = 0.v. comprimate de 0. Droguri vasodilatatoare ce scad postsarcina. Când apar tulburările toxice.Digitala pulvis. Acylanide) este to o digitoxina (comprimate de 0. dar de scurtă durată. scad frecvenţa cardiacă (acţiune conotrop negativă).5 mg.1 mg şi fiole de 2 ml cu 0.Glucagonul . mai ales oral. Isolanide) sub formă de drajeuri de 0.Nitroglicerina .Aminele simpatomionetice B.v)..Nitroprusiatul de sodiu . Preparatul farmaceutic se numeşte Lanitop. comprimate de 0. se administrează săruri de K. insomnie. cresc excitabilitatea miocardului (acţiune batmotrop pozitivă) şi cresc debitul cardiac. semne nervoase (astenie. după caz. Primele două.Beta-metildigoxina.1 mg.500 mg digoxina). Acetildigitoxina.) şi fiole de 0. etc. Deslanozidul C şi Strofantina. vărsături. 50 picături = 1 mg digitoxina. Fenilhidantoină. are acelaşi efect.Lanatosidul C (Cedilanide.Acetil strofantidina.500 mg) şi fiole de 2 ml (0. Digitoxina. pot apare manifestări cardiace (tulburări de ritm şi de conducere). confuzie şi delir) şi tulburări vizuale (puncte colorate). . Din Digitalis lanata se obţine Digoxina şi Acetildigitoxina. influenţând direct proteinele contractile (acţiune inotrop pozitivă). mai rezorbabilă decât digoxina.25 mg. .Phentolamina . se opreşte tratamentul digitalic şi diuretic. Din Strophantus gratus se extrage strofantina G (Ouabaina). Atropină. echivalentul a 5 picături din soluţie de digitalina 1 %o. în fiole de 1 ml (0. . Procainamidă. anorexie totală).Digoxma. . . .Digitalina comprimate de 0.2 mg şi supozitoare de 0. . Ca reacţii adverse (în special în intoxicaţia digitalică). .6 mg). i. micşorează conducerea intraatrială şi deprimă conducerea atriventriculară (acţiunea dromotrop negativă). (digitoxma) . Dintre .Deslanosidul C (Desacet) . preparat parţial sintetic sub formă de fiole de 1 ml (0.4 mg. cefalee. In practică se utilizează următoarele preparate digitalice: .2 mg.2 mg).Strofantina.Acetil digoxina.Acetildigitoxina (Nidacil. tulburări gastro-intestinale (greaţă. Din Digitalis purpureea se prepară pulberea de foi de digitală şi principalul său glicozid Digitoxina (Digitalina). cresc tonusul muşchiului cardiac (acţiune tonotrop pozitivă). aceştia au următoarele efecte farmacologice: cresc forţa de contracţie a miocardului.Xantinele metilate INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 177 . rău tolerate.25 mg) şi ouabaina cu acelaşi dozaj au acţiune rapidă. soluţie 10% (1 mg = 30 pic.

tonic cardiac. Sunt utile în caz de şoc şi diverse grade de insuficienţă cardiacă. Sabilirea dozei de atac sau de încărcare şi a dozei de întreţinere este problema specialistului. Ele sunt indicate în insuficienţa cardiacă greu reductibilă.v. Efecte asemănătoare are un alfablocant. cu acţiune mai energică. dar este de scurtă durată 20 . Dopamina (Intropin). din hipertensiunea arterială paroxistică şi în cardiopatiile obstructive. Se mai folosesc glucona-tul şi poligalacturonatul de chinidină (Cardioquine). la bătrâni şi după administrare de vagolitice (Atropină). apar frecvent hipopotasemia şi tulburările de ritm şi că la bolnavii digitalizaţi cronic.v. utilizat cu succes şi în tratamentul hipertensiunii arteriale Prasosinul (Minipress.178 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ acestea se folosesc strofantina. tulburări de conducere. la bătrâni. vărsături şi diaree). (Hipopresol. Şi asociaţia cu rezerpina digitalei prezintă riscuri. izoproterenol sau angiotensină. Glucagonul. este cel mai vechi şi cunoscut antiaritmic. se contraindică administrarea de calciu (risc de exitus). Aminele simpatornimeţicg^sau catecolaminele presoare. măreşte contracţia miocardică. în Digitalizarea cronică sunt utilizate tonicardiacele cu acţiune prelungită sau intermediară: Digitalina. gluconatul de chinidină (comprimate la 8 . administrat de 3 x 10 . la fibrilaţii atriale vechi sau cu ■ . MEDICATIA ANTIARITMICA Tulburările de ritm ale inimii sunt foarte frecvente.12 ore oral sau i. secretat de celulele insulelor Langerhans pancreatice. Dintre Xantine.21. în care există vasoconstricţie cu creşterea rezistenţei periferice. de 0. reacţii cardiovasculare (aritmii.12.nea arterială. prin mărirea forţei de contracţie a miocardului. comprimate de 25 mg. în special sunt administrate în insuficienţa cardiacă din infarctul miocardic acut. Cu efect prelungit. Gluconatul. Lanatozidul C şi Acetildigoxina pe cale orală. Tratamentul reacţiilor adverse.v. cresc frecvenţa şi debitul cardiac. Metarami-nolul (Aramina). sunt drogurile care scad postsarcina. Rifampicină şi Colestiramină. Uneori scade frecvenţa cardiacă. Xantinele acţionează numai ca droguri adjuvante. în special pentru digitoxină. tulburări de conducere. Efectul stimulant asupra cordului apare imediat. Din această grapă fac parte: Nitriţii organici (Nitroglicerina şi Izosorbid dinitratul. în practică nu este folosit. Mai trebuie reţinut că în tratamentul cronic cu Digitală şi cu Diuretice saluretice. blocul a-v-complet. fentolamina (Regitine) şi nitroprusiatul de Na. Mai amintim Hidralazina. este teofilina şi derivatul său aminofilina. Nevoi crescute de Digitală apar în hipertiroidism. Se contraindică administrarea chinidinei în cazuri de intoleranţă. Se pot obţine unele rezultate numai. Lactatul şi Clorhidratul de Chinidină. Nevoi scăzute. constă în suprimarea sau diminuarea dozei şi după caz perfuzii cu norepinefrmă.30'. (nerecomandabil). Se foloseşte în mod curent sulfatul de chinidină. scăderea forţei de contracţie şi chiar moarte subită). Chinidina. în scăderea funcţiei renale. pot fi administraţi şi i. Ca reacţii adverse se semnalează în primul rând manifestări gastrointestinale (greţuri. (adrenalina). Dintre catecolamine se utilizează norepirefrina (noradrenalina). 1-3 /zi) şi Minoxidilul (2x1 comprimate de 5 mg).20 mg/zi). Epinefrina.m). comprimate de 2 mg. în blocul a.20 g/oral. malabsorbţie şi interacţiune cu Fenobarbital. De aici şi selecţionarea a numeroase droguri cu acţiune antiaritmică. apar în Hipotiroidism. izoproterenolul (isuprelul) etc. de 3 ori pe zi câte un comprimat). în practica curentă nu se întrebuinţează ca tonicardiace decât glucozizii cardiotonici. preparatul Isoket. blocuri de ramură. sub formă de comprimate. Lanatosidul C şi Digoxina i.2. hipotensiu. 1. Este bine să se cunoască şi riscurile cumulării. Vasodilatatoarele. Digoxina.

040 g şi fiole de 5 ml (0. hipotensiune arterială.300 mg/zi. lent). Asocierea chinidinei cu propanolonul. din infarctul de miocard şi din intoxicaţia cu digitală. Ca reacţii adverse pot apare: hipotensiunea arterială. Visken.20 g la 3 ore. este un derivat fără efecte betablocante. 1 ml = 100 mg. care dispar la suprimarea drogului. Ca reacţii adverse se semnalează: rareori intoleranţă. Se administrează 50 . Lidocaina (Xilina). Isoptin. Doza zilnică este 200 . Reacţiile adverse sunt minime. unori lupusul eritematos. vărsături.5 . Lepressr. din cauza acţiunii anticatecolaminică.100 mg până la dispariţia aritmiei). fibrilaţia atrială. Dimetil propranololul. tahicardii cu bloc a-v sau fără. Cordanum. este un antiaritmic care acţionează ca blocant al calciului. Di-Hydan). diaree şi uneori decompensări cardiace.v. Ca reacţii adverse se semnalează hipotensiunea arterială şi decompensare cardiacă. greaţă. 272) Alte antiaritmice utilizate în practica curentă sunt: Metilidocaina (superioară lidoca-inei). Doza administrată merge de la 0. Este indicată în aritmiile digitalice ventriculare sau supraventriculare. flutter atrial.1 g (2 . extrasistole atriale şi ventri- .010 g şi 0. Verapamilul (Ipoveratril. administrarea concomitentă cu acestea este contraindicată. Calea orală este preferabilă. aritmiile din infarctul miocardic. asocierea cu digoxină dă rezultate foarte bune. S-a dovedit eficace şi în angina atrială.v (doza iniţială 250 mg şi apoi doze de 50 . aritmiile repetitive. Ca reacţii adverse se citează: braticardie. Indicaţii speciale în tahicardia ventriculară (i.v. uneori decompensare cardiacă pe un miocard deteriorat. tahicardii. acţionează prompt. După caz doza este.600 mg în 24 ore. Este indicată în aritmii atriale: extrasistole. Ajmalina (i. artralgii. Doza este de 0.100 mg xilină i. Propanololul (Inderal). fibrilaţia şi flutterul atrial. Este drogul de elecţie în tulburările de ritm ventriculare. în fibrilaţia atrială şi flutter atrial.şi injectabil.4 tablete/24 h). blocul total). Aptine. Este indicată în extrasistole ventriculare şi tahicardii ventriculare. tahicardia paroxistică atrială şi uneori tahicardii sau fibrilaţii ventriculare.05 g i. oral sau i. se administrează fie i.v 20 .v. este mai utilă. Timacor. în tahicardii ventriculare şi supraventriculare.v. erupţii cutanate. 'fie oral 300 . are scurtă durată de acţiune şi este eficace în tulburările de ritm ventriculare. sau în perfuzie). Se prezintă sub formă de comprimate de 0. febră. este un antiaritmic cu proprietăţi similare chinidinei. recentă.400 mg/zi.. în flutter atrial. Este preferabilă calea orală şi contraindicată calea i. Amiodarona (Cordarone) este un antiaritmic mult întrebuinţat. iar contraindicaţiile reduse (convulsii.20 g de 3-5 ori în 24 ore la 0. Blochează efectele catecolaminelor (adrenalină şi noradrenalină).60 şi chiar 120 mg. bronhospasm. extrasistole ventriculare şi unele tahicardii supraventriculare. este un betablocant adrenergic cu rol important în tratamentul aritmiilor.v). Difenilhidantoina (Dilantin. Este comercializată sub denumirea de Pronestyl. Este indicat în tahicardii supraventriculare (chiar paroxistice).v) fibri-laţia ventriculară (i. tahicardia paroxistică atrială şi în aritmii ventriculare: extrasistole.M. Fiind antagonistă sulfamidelor. Corgard. Este recomandată în extrasistonia atrială şi ventriculară. în aritmiile din infarctul miocardic sau aritmiile digitalice. dar cu efecte anti-aritmice mai puternice (U. Disopyramida (Norpace) în drajeuri de 10 mg.o tabletă = 250 mg . antagonist al aldosteronului. sub formă de tablete . uneori tulburări gastrointestinale. Procainanida. Cordilox). Alte beta blocante adrenergice utilizate în clinică sunt: Trasicor. fibrinaţia atrială. Soldactona. în flacoane de 10 ml. administrat în cantitate de 200 . Nu se administrează la bolnavii cu miocardul alterat în insuficienţă cardiacă şi în caz de intoleranţă. profilactic în unele anestezii. flutter atrial. Uneori se asociază cu chinipina. urmată de o perfuzie cu aceeaşi cantitate.INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 179 hipertiroidie şi în infecţii acute. frisoale.

Când aritmia apare prin supradozare digitalică. Hormon medulosuprarenal. Lanatozit C (fiole de 0. extern (defibrilare externă). Pentru . sau în perfuzie) este un mediator chimic simpatic. Astfel în fibrilaţia atrială. Ergotamina are acţiune vasoconstrictoare directă (efect antimigrenos). vărsături. Bromoval 2-3 /zi. se înlătură surmenajul. tot ca antiaritmic.22. sau i. la întreruperea perfuziei. se administrează ca tratament de atac un comprimat zilnic.6 mg în 24 ore.5 mg. după caz. VASOCONSTRICTOARELE Sunt substanţe care contractă vasele. este singura medicaţie vasodilatatoare coronariană cu eficacitate promptă şi reală. în crizele frecvente de tahicardie paroxistică atrială (preventiv şi curativ). lent. bolnavul îşi te*^ INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 181 administrează al doilea şi chiar al treilea comprimat sublingual. cefalee şi insuficienţă coronariană. Relaxează şi bronhiile.4. respectiv 3 picături. se recomandă odihna. 1.v. Ergomet (fiole cu 0.).22. Vasodilatatoare cu acţiune coronariană Nitroglicerina. vărsături. în forme stabile se administrează fie digitala pulvis. Dozele intra-venoase sunt de 1. palpitaţii.m. Este şi hemostatică uterină. Uneori. Adrenalina se foloseşte numai ca vasoconstrictor local. combătând colapsul. Angiotensina este o substanţă vasoconstrictoare intensă (administrată i. se suprimă digitala şi se administrează clorură de potasiu. suprimă criza în 1 . Noradrenalina (Norartrinal. intensă şi de scurtă durată. Nitroglicerina se poate administra şi preventiv. Reacţii adverse: insomnie. un comprimat. Dacă durerea nu dispare nici acum.2 mg) se administrează i. Pasinal. în cauză poate fi un sindrom intermediar sau un infarct de miocard. VASODILATATOARELE LOCALE 1.12. în fibrilaţia şi flutterul atrial cu răspuns ventricular rapid. Atarax 2 .4. tutunul şi alcoolul. Diazepam comprimate de 10 mg 1-3 /zi. se asanează infecţiile de focar şi se administrează tranchilizante: Meprobamat 2-3 /zi. Dacă nu cedează criza după primul comprimat. Reacţii adverse: pot apărea hipotensiune. când bolnavul ştie că urmează să facă un efort.12. 5 zile/săptămână.10 mg. care se pot repeta o jumătate fiolă la 4 ore până la 1. 3-6 g/zi.v. greaţă.180 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ culare.3. acţionează antiaritmic în fibrilaţia atrială.4 mg) sau Digoxid fiole de 0. creşte presiunea arterială. în urgenţe se foloseşte în administrare i. Dormitai etc.c. ea produce vasoconstricţie (în afară de coronare) prin acţiune directă. acţionează în anumite tulburări de ritm. acţionând fie central (analeptice bulbare). dureri anginoase. Este eficace şi în angina pectorală şi în hipertensiunea arterială.5 mg.v. Hidroxizin. * în toate aritmiile.v. Acţiunea durează 30' . în comprimate de 0. tremor. In perfuzie i. Digitala.050 g şi fiole cu soluţie 1 şi 5% s. Digitalizarea în tulburările de ritm poate fi rapidă când se administrează doza de atac în 3 zile s-au lentă când se administrează în 6 zile. produce greaţă. ca şi adrenalina.1. Napoton 1-3. flutter atrial şi tahicardia paroxistică ventriculară.12.2 minute. care deseori constituie o mare urgenţă. s-au soluţie alcoolică 1% (trinitrina). Poate produce hipertensiune marcată. în caz de injectare paravenoasă. Şocul electric. Regimul va fi cel din ateroscleroză.v.60'. 1. administrată sub lingual. fie digoxina. fie periferic. Este indicată în aritmia extrasitolică apărută la bolnavii cu insuficienţă cardiacă.) este vasoconstrictoare şi stimulantă cardiacă mai slabă decât precedentele. Efedrina (comprimate de 0.22. crescând şi presiunea arterială. şi necroză. Levarterenol) în fiole cu soluţie 2%o şi 4%o (i.3 /zi sau sedative: Extraveral 2-3 /zi.

există preparate sub formă de pomadă (Nitrol) întinsă pe o bandă de hârtie impermeabilă. Carbocromena (Inten-sain. (Persantin) cu efect coronarodilatator. reduc consumul de O2 deci scad necesităţile miocardului în O2. care se aplică seara la culcare pe regiunea sternală sau pe antebraţ. drajeuri de 75 sau 150 mg 3/zi sau 1-2 fiole i. reduc consumul de nitroglicerină. lent. Agozol) drajeuri de 0. Indicaţia majoră este angina pectorală în crize de angor şi profilactic şi insuficienţa cardiacă acută după infarct şi insuficienţa cardiacă cronică.. Efectele secundare cele mai frecvente sunt: vosodilataţie cutanată.015 g 3/zi. vertige şi roşeaţă a feţei.2 . Este contraindicată în insuficienţa cardiacă. Amiodarona (Cordarone).025 g şi fiole de 10 mg intramuscular sau intravenos. Asocierea cu derivaţii nitrici cu acţiune prelungită (Pentalong.100 g. Dintre drogurile mai noi: Dipiridamolul. Efectul apare după o oră jumătate şi durează 4-5 ore. Hipotensor şi scăderea contractilităţii miocardului. Derivaţii nitrici cu acţiune prelungită (retard). infarctul miocardic şi blocul a-v. oral 3x1 capsulă de 200 mg în prima săptămână. Isosorbiddinitratul (Isoket. sunt curent folosiţi (Propranolol. Alte droguri coronarodilatatoare. şocul cardiogen. Trasicor. reducând şi presiunea .. Se prezintă în drajeuri de 40 mg şi 80 mg şi fiole de 5 mg.m/zi. bufeuri de căldură. înroşirea feţei. Sunt contraindicate în tulburările de ritm şi conducere bradicardice. produce vasodilataţie cutanată.3 drajeuri de 0. fără a reduce fluxul cororanian. Inhibând pătrunderea calciului în celula miocardică. Setalex etc). Se începe cu 4 x 10 mg/zi şi se ajunge la 60 mg/zi. Blocanţii beta adrenergici. Dintre cele mai folosite droguri prezentăm: Verapamilul care are şi acţiune bazodilatatoare şi scade şi rezistenţa periferică. Corontin. Vasodilatatoare cu acţiune periferică sau generală Tolozalina (Priscol) sub formă de comprimate de 0. astm bronşic şi insuficienţă cardiacă. etc. retiniana şi splanhnică. Isordil. fiind util în hipertensiunea arterială. cefalee. Nifedipinul (Adalat. are de asemenea efect antiaritmic şi vasodilatator (scade rezistenţa periferică şi uşurează munca inimii). Oxiprenololul şi Pindololul. Nitropector). Cordilex) se administrează 3 x 40 . reacţii alergice cutanate. Prenilamina (Segontin.v. Acţionează frenator alfa şi betacatecolaminic. Se prezintă în drajeuri de 10 mg şi se administrează de 3 x 1 după mese. Benziodarona (Amplivix) 3-6 comprimate/zi de 0. Antagonista calciului. Mai utilizaţi sunt Propranololul (Inderal).4. se administrează 2-3 comprimate/zi.prevenirea crizelor. hipotensiune ortostatică.2. sumbstanţă înrudită cu benziodarona este activă şi în angina pectorală. vărsături.3 /zi -şi sub formă retard (tablete de 20 mg). Verapamilul (Isoptin.v. Este 182 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ contraindicat la femeii gravide. reducând travaliul cardiac şi consumul de O2.24 g.22. Corinfar. Pentalong sau Nitropector. Dintre aceştia. Dintre cele clasice amintim miofilina i.12. Tenormin. Stresson. Aceste droguri.80 mg/zi sau o fiolă i. Ca efecte secundare pot apare greţuri. sunt de asemenea utili în tratamentul anginei pectorale şi cardiopatiei ischemice.m. Deşi este bine suportată. Aceste substanţe inhibă acţiunea catecolamidelor şi scad nevoia de O2 a miocardului prin trei acţiuni concomitente: Bradicardizant. cefalee şi ameţeli. Se administrează în perioade limitate. Inhibitorii monoaminooxidazelor -Iproniazid (Marsilid) sunt mai puţin folosiţi. Intercordin). 1. dar se pare şi blocant al calciului. apoi 1-2 capsule/zi. valuri de căldură cefalică. constipaţie. în general efectul apare după 20' şi durează 2-4 ore. antiagregant plachetar. le măreşte efectul. Anginina. uneori pot apare efecte neplăcute: pulsaţii temporale. Maycor) este folosit astăzi pe scară largă sub formă de comprimate de 5 mg sub lingual sau comprimate de 10-30 mg oral . comprimate de 20 mg 1-3 /zi). Ca efecte secundare se semnalează cefalee. Şi papaverina oral sau i. Epilat) tot blocant al calciului. în doze de 3 x 2 . cei mai utilizaţi sunt: Pentaeritrol-tetranitratul (Peritrate.025 g/zi sau 3x1 fiolă/zi. Visken. 1-2 fiole/zi de 0.

2 fiole.22. Nifepidipinul 2.150 g) şi fiole de 2 ml (0. Complaminul (Xantino-nicotinat). Vasculat). Ca efecte secundare apar aritmii.) şi mai rar Carba-colul (vasoperiferic).050 g) administrat i. în fiole de 0. fără relaţie cu terminaţia nervoasă (vasodilatatoare). Cosaldon (drajeuri) acţionează preferenţial vasodilatator în teritoriul vaselor cerebrale şi oculare şi mai puţin periferic. iar în administrare rapidă intravenos: colaps. Se întrebuinţează în arterite periferice. HIPOTENSIVELE Sunt substanţe care scad teniunea arterială.pulmonară. Poate provoca cefalee. erupţii cutanate.5. 1. Diazoxidul. Fentolamina (Regitina) acţionează specific în feocromocitom. Cu acţiune vasodilatatoare se mai întrebuinţează: Kalicreina (fiole. Blocante ale receptorilor beta adrenergici: Propranololul etc.04 g) este vasodilatatoare coronariană. sau s. cerebrală.300 g) şi 10 ml (0. care acţionează şi prin reducerea volumului sanguin. Complaminul. sub formă de fiole de 1 ml (1 . 3. splanhnică şi a extremităţilor.100 mg) şi fiole (1 şi 2 ml) produce vasodilataţie în jumătatea superioară a corpului.c. Inhibitori ai conversiei angiotensinei I în II: Teprotid. uscăciune a gurii. este un vasodilatator lent şi cu acţiune de durată mai lungă. Verapamilul. Spasmocromona (drajeuri) şi oxiflavilul au acţiuni slab vasodilatatoare şi antispastice. VII. comprimate (0. Cu acţiune asupra peretelui vascular. are acţiune similară.H. Ca efecte toxice: greaţă. II. . Cu acţiune asupra receptorilor simpatici. Hipotensor. Blocante ale receptorilor alfa adrenergici: Prasozin. palpitaţii.025 g) şi fiole (0. sub formă de comprimate (0. scăzând tensiunea.m.150 g/ml). Captopril. 3. Hidralazina. sub formă de comprimate (0. blocând transmiterea adrenergică: 1. vărsături.m./zi) şi soluţie 0. ergocristină. Cu acţiune asupra sistemului nervos central: 1.12. Clomdma 2. Antagonişti ai angiotensinei II: Saralazina 2. Sadaminul şi Cosaldonul acţionează asemănător Acidului nicotinic. pulmonară. somnolenţă. în funcţie de locul şi mecanismul de acţiune pot fi clasificate astfel: I. Diureticile. şi Bametanul (Butedrin. aritmii şi chiar moarte. Alfametmdopa 3. Cu acţiune asupra fibrelor nervoase simpatice postganglionare sau terminaţiile nervoase: 1. preponderent în regiunea suprioară a corpului. Rezerpina VI.: 1. dureri anginoase şi creştere a acidităţii gastrice.40 pic.c.P. Minoxidilul. Blocante ale receptorilor alfa şi beta adrenergici: Labetolul (Tenormin) INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 183 III.angiotensină: 1. Efect hipotensiv slab. Fentolamina. Hydergine (Redergin) conţine complexul ergotoxinic în părţi egale (ergocornină. D. Papaverina (fiole de 1 ml 0. Cu acţiune asupra ganglionilor autonomi simpatici: Trimetaphan " V. Nitroprusiatul de sodiu. ergocriptină). Rezerpina şi alfametildopa (care are şi acţiune la nivelul sistemului nervos central) IV. constipaţie. în administrare s.).1% (10 . de 3 ori/zi). Acidul nicotinic (Vit. cu indicaţie în tulburările circulaţiei arteriale periferice şi cerebrale. i. vărsături. i. Sadamin (comprimate şi fiole injectabile). Este un vasodilatator cutanat cerebral şi retinian şi slab hipotensiv.m.25 mg. Ergotoxinul are acţiune similară. Antagonişti ai sistemului renină . P. 2. Cu acţiune asupra volumului sanguin: Diureticele. Guanetidina 2.

Vasodilatatoare în prezentarea Hipotensivelor vom folosi prima clasificare: I. producând vasodilataţie. greţuri. Beta blocanţi adrenergici. Corinphfar) sunt blocante ale calciului. utilizată în tratamentul Feocromocitomului. palpitaţii şi uneori semne de lupus eritematos. trebuiesc asociate cu un diuretic saluretic (Nefrix). Se administrează numai în spital şi cu prudenţă.6 comprimate. anorexie. hipotensiune ortostatică. Uneori apare şi hiperglicemie. Nifedipinul sublin-gual. începând cu un comprimat şi crescând progresiv până la 3 . în cele severe. Este eficace în hipertensiunile moderate. scade rapid tensiunea arterială în edemul pulmonar acut.v. Acţionează tot pe fibrele musculare netede arteriolare. 2 mg şi 5 mg). Nitroprusiatul de sodiu. Se administrează 3-20 mg/zi (comprimate de 0. produce vasodilataţie blocând alfareceptorii. Diazoxidul. Este o medicatie de urgenţă şi este întrebuinţat în encefalopatia hipertensivă. 3. Odată cu apariţia betablo-cantelor. Pot produce bradicardie şi pot scade forţa de contracţie a inimii şi debitului cardiac. Alt alfablocant este Fentolamina (Regitina). Se administrează Hipopresolul (Dihidralazina) în comprimate de 25 mg. substanţă înrudită cu Clorotiazida. vărsături. Preparatele comerciale sunt Nipride şi Nipruss. Doza zilnică este de 10-20 mg şi rar 50 mg (comprimate de 2. trebuie asociat cu un betablocant şi un saluretic. Minoxidilul. 1 mg. Scad de asemenea şi secreţia de renină având şi o acţiune nervoasă centrală. deoarece produce vasodilataţie intensă şi rapidă. Efectul . Se întrebuinţează în hipertensiunea moderată şi în hipertensiunea bolnavilor cu insuficienţă renală. Acţionează asupra celulelor musculare netede arteriorare. Blocanţi alfaadrenergici: Prazosimul (Minipress). Acţionează hipotensiv. 2. în asociaţie cu Hiporsepilul (Rezerpina) se întâlneşte în preparatul Hipazin (Adelfan). utilizat în hipertensiunea arterială parorxistică. sunt din nou întrebuinţate curent prin asociere cu acestea. Diuretice. este un hipotensiv puternic.5 mg. şi se găsesc în fiole de 50 mg. diaree. Sunt utilizate în hipertensiunea arterială uşoară sau moderată. tulburări de tranzit intestinal. Produce vasodilataţie prin scăderea rezistenţei periferice (blochează receptorul pentru calciu). Verapamilul (Isoptin) şi Nifedipinul (Adalat. producând vasodilataţie prin scăderea rezistenţei periferice. erupţii cutanate. Ca preparate comerciale: Hiperstat şi Eudemin în fiole de 20 ml cu 300 mg substanţă.în raport cu factorii patogenici pe care-i influenţează medicamentul antihipertensiv se pot deosebi trei mari grape: 1. Vasodilatatoare 1. care corectează efectul tahicardizant. este utilizat pe scară redusă datorită efectelor sale secundare. Efectele secundare sunt asemănătoare cu ale hidralazinei. Hidralazinele (Hidralazina şi Dihadralazina) au fost mult timp puţin întrebuinţate. Ca efecte secundare pot apare vertije. Scad rapid tensiunea arterială. antiaritmic şi coronarodilatator în angina pectorală. Deoarece reţin sarea şi apa. Relaxează musculatura netedă arteriolară şi scade rezistenţa periferică. Există şi risc de sincopă la prima doză. Simpatoplegice (simpatolitice) 3. 4. trebuie asociat cu diuretice şi betablocante. 184 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ 5. natriuretice (saluretice) 2.5 mg. Ca efecte secundare pot apare: cefalee. Acţiunea apare după 2-3 zile în administrarea orală şi după 3 ore în cea i. Deoarece are aceleaşi efecte negative ca hidralazina. Hidralazinele sunt contraindicate în cardiopatie ischemică. hipersudo-raţie. 5 şi 10 mg). cefalee. cu efect şi hipotensiv dar cu indicaţie majoră în angor şi aritmii. fără a avea însă acţiune diuretică. datorită tahicardiei şi accidentelor cororaniene provocate. în care sunt permise numai în asociere cu betablocantele. astenie. Blocanţi adrenergici 1. II. eclampsie. hipertensiune arterială malignă. 2.

075 g. Trasicor. Efectul apare după 3-6 zile şi este maxim după 3 săptămâni. Nu este contraindicată în hipertensiunea cu insuficienţă renală. Ganglioplegicele. lent şi progresiv. Este contraindicat în insuficienţa cardiacă. Alfa şi betablocante: Labetolul (Trandate). iar injectabil şi în formele severe. Realizează o simpatectomie chimică. se administrează hiposerpil (0. suprimând excitaţiile simpatice şi parasimpatice. iar sub formă injectabilă. ciroză hepatică. congestie oculonazală. diaree. Are şi efect sedativ şi bradicardizant.0. Efectele se aseamănă cu ale alfametildopei. Acţiunile adverse sunt nesemnificative. retenţie de lichide şi uscăciunea gurii) nu este folosită în mod curent. stări depresive. Este indicată numai în hipertensiunea arterială severă. este un simpaticolitic cu acţiune predominant centrală. Guanetidina. fie i. Efectul este hipotensor. brati-cardie. Acţionează asupra sistemului nervos central. Preparatele pot fi neselective: Propranolol (Inderal). Simpatolitice periferice. Ca reacţii adverse pot apare: somnolenţă.m. Scade rezistenţa periferică. în special renală şi nu influenţează debitul cardiac. în urgenţe. Se înceINTRODUCERE IN MEDICINA INTERNĂ 185 pe cu un comprimat de 250 mg şi se creşte progresiv la 3 . Efectul hipotensiv este similar asociaţiei propranolol . o fiolă de 0.hipotensor este moderat.4 comprimate/zi. golind depozitele de catecolamine presoare. administrat i. Tenormine. Reacţiile adverse sunt reduse. 1. uscăciunea gurii. Alfa metildopa (Alomet. şi selective: Lopresor. Este hipontensorul de elecţie în hipertensiunea arterială cu renină crescută şi în hipertensiunea arterială cu angină pectorală şi tulburări de ritm. în stări depresive. Este un derivat al Rauwolfiei şi acţionează atât central. modificări de libidou. Cele mai utilizate în tratamentul hipertensiunii arteriale sunt diureticele tiazidice (Nefrix). Visken. Rămâne tratamentul de elecţie al hipertensiunii paroxistice şi al hipertensiunii severe sau maligne. Alfa metildopa. transpiraţii. V. retenţie de urină. se administrează oral.25 mg) începând cu un comprimat şi ajungând la 2 . cât şi periferic.v. Ca reacţii adverse apar: somnolenţă. dar greu de utilizat în mod obişnuit datorită efectelor lor secundare (hipotensiune ortosatică. 3. Datorită efectelor sale secundare (hipotensiune ortostatică. febră. Scade tensiunea arterială în câteva minute.75 mg (Haemiton) şi se ajunge la 0. Dozele se cresc progresiv de la 0.v. hipertensiunea din nefropatii. anemii hemolitice. Se începe tratamentul cu un comprimat şi se creşte progresiv la 2 ..6 comprimate/zi. Este indicată în hipertensiunea uşoară sau moderată. tulburări digestive (greţurii. stări depresive. în hipertensiunile maligne. Clonidină. tulburări vizuale.O. De obicei. 2. Pot scade tensiunea şi . 3. se administrează parenteral Raunervil cu acţiune după 3-4 ore.600 mg. Scad tensiunea arterială prin micşorarea volumului sanghin. sau i. Pe cale orală. Eraldine. Este contraindicată în accidentele vasculare. etc. Simpatolitice periferice 1..100 mg (Clonidină şi Catapresan) sau 0. Se numesc şi Saludiuretice deoarece elimină mult sodiu şi apă (tot efect hipotensiv). astm bronşic. diabet sever şi ulcerul gastric în evoluţie. IV.450 . etc.4 ori/zi. constipaţie etc). Rezerpina. Are acţiune progresivă şi este bine tolerată. sunt hipotensoare puternice. B. Acţiunea hipotensivă apare după 3-4 zile şi persistă 6-14 zile. ictere. ulcer gastroduodenal şi sindroame neurologice. Este indicat în formele de hipertensiune uşoară sau moderată. Se prezintă în comprimate de 10 mg. blocul A-V. dar scade şi debitul coronarian.P. 2. Diureticele. sedativ şi bradicardizant. Un preparat cu acţiune superioară este Bethanidina (Esbatal). diaree. astenie. cerebrale şi coronariene recente. Se administrează fie oral câte 20 picături de 3 . renal şi cardiac. Este indicată în formele moderate de hipertensiune.hidrazinoftalazină III. acţionează central şi periferic simpaticolitic. diaree). se asociază cu diuretice şi vasodilatatoare.C. Acţionează asupra fibrelor nervoase simpatice postganglionare. Dopegyt). Are o largă utilizare singur sau asociat. Doza este de 60 -240 mg/zi.5 comprimate.

Hidroclortiazida (Nefrix) se administrează 1-2 comprimate/zi (1 comprimat de 25 mg). hiperuricemie. împiedicând acţiunea angiotensinei II. Globulina antihemofilică A şi Factorul VIII concentrat. Fier polimaltozat.££. oral cât şi i. colici.13. Administrarea i. febră. Este folosit numai ca test diagnostic. VI. Brinerdinul). Vitamina B12 (Ciancobalamina) (fiole de 50 şi 1 000 micrograme). Derivate de sânge: sânge integral proaspăt şi plasmă integrală proaspătă (de maximum 6 ore)."A' .JA-. oxid de fier zaharat. angiotensinei II.v. fie din asocierea unui agent hipotensiv cu unul diuretic (Neocris-tepina. Triamterenul (Dytac). STIMULENTE ALE LEUCOPOIEZEI Acestea sunt: Nucleinatul de Na.2/zi are aceleaşi indicaţii. Saralazina. Produc reacţii alergice şi dureri. Dozele administrate sunt de 25 -600 mg.v. greţuri). Extractele hepatice (Neohepar. MEDICATIA SÂNGELUI ŞI A ORGANELOR HEMATOPOIETICE 1. Acidul folie (drajeuri) este activ în anemiile megaloblastice. cu excepţia gastritei atrofice şi a tulburărilor nervoase. Masă trombocitară. este o angiotensină modificată. Se impune prudenţă în bolile canceroase. Feronat (fumarat feros). Efecte toxice nu se citează. unele acţionează asupra stadiului vascular al hemostazei.. şi i. Furosemidul (comprimate de 40 mg) şi Acidul etacrinic (comprimate de 50 mg).: 1. '. dar de obicei sunt asociate cu un drog hipotensiv. diaree. plasmă antihemolitică liofilizată. 2. corectează dificitul vitaminic în anemie biermeriană. diferiţi nucleotizi. boli nervoase etc. hipopotasemie. Rovitrat) acţionează prin conţinutul bogat în vitamina BIT.. poate vindeca leziunile digestive. colorarea scaunelor în negru. drajeuri (3/zi). Spironolactonele. acţionează în hipertensiunea cu renină crescută. 1.22. vărsături. Acidul Tienilic (Diflurex) scade şi acidul uric din sânge fiind indicat în hipertensiunile cu hiperuricemie. Neoanemovit (fier gluconat). fier dextran sau fier maltozat . au acţiune mult mai puternică atât. scăzând rezistenţa periferică şi tensiunea arterială.m. comprimate a 50 mg 1 .î 1. Pot provoca înnegrirea dinţilor.13. împiedicând transformarea angiotensinei I. colici.3.1. injectabil în perfuzie venoasă lentă. STIMULENTE ALE HEMATOPOIEZEI Antianemice sub formă de Tonofer (fier sulfuric) drajeuri (2 .kt. fiole de 5 ml.toate cresc hemoglobina şi sunt active în anemia feriprivă. astenie şi altele.m. altele asupra procesului de coagulare. pentru hipertensiunea renovasculară. 186 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Antianemice sub formă de sulfat feros (tonofer) (drajeuri).13. Acţionează şi în unele hepatite. constipaţie. Fier zaharat. Ca efecte secundare pot apare tulburări digestive (vărsături.singure.6/zi). frison. diaree. administrat i. Glubifer (glutanat feros).2. Toleranţa este bună. flacoane de 1 g.13.I. poate produce greaţă.22. Fibrinogen uman. sirop (2-3 linguriţe/zi).'_•. HEMOSTATICELE Acestea sunt medicamente care corectează tulburările de coagulare şi accidentele hemoragice.22. Captoprilul (Hipotensor). . 1-4 comprimate a 25 mg/zi corectează bie hipopotasemia.v. hiperglicemie. fiole de 2 ml. Ca şi Aldosteronul (Spironolactona). ciroze. colaps şi chiar moarte. Poate provoca reacţii alergice. Antagonista sistemului reninăangiotensină: 1. 1. i.-J. adenina.22. diaree. rezultate fie din asocierea mai multor hipotensive. în practica curentă există şi alte substanţe hipotensive. 5 zile pe săptămână cu supliment de K (fructe şi legume).

Derivaţii Inandiaonici. Gelaspon. Doza de întreţinere este de o jumătate până la 2 tablete/zi. Vit. Warfarina (Cumadina) şi apoi derivaţii Ace-nocumarolului (Sintrom. 1.4. Trombostopul care se întrebuinţează curent. fiole de 5 ml. K. fiole injectabile i. înlocuitori ai masei circulante. lent -combate specific hemoragiile din supradozajul heparinic.hemostatic capilar prin vasoconstricţie. Venostat. a reprezentat un mare pas înainte. Trombină uscată sterilă. ANTICOAGULANTELE Sunt medicamente care diminua sau împiedică coagularea. la cirotici. diaree şi reacţii alergice. Heparina lipocaică.v. în perfuzie venoasă lentă.m. i. Trombostopul (comprimate de 0.14. peliculă sau pulbere .6 ore) inhibă coagularea rapid. perfuzie venoasă. naturală. în perfuzie venoasă. 1. tot antivitamine K. Se administrează pentru expansionarea volumului circulant. în perfuzie venoasă.5% este vascoconstrictoare locală. heparinat de calciu) se administrează subcutanat în prevenirea şi tratamentul accidentelor tromboembolice. Cele mai utilizate preparate sunt: Albumina umană 5% . Poate provoca hemoragii şi steatoză hepatică.002 g) este un derivat de cumarină. administrate strict subcutanat după solubilizare în soluţie fiziologică.. de asemenea polimer al glucozei . este eficace în diferite afecţiuni tromboembolice şi corectează dislipemia din ateroscleroză. hematoamelor. şi Fitomenadionă sau Vii. Acţionează antitrombinic.flacoane de 100 ml. s. i. la 4 .v. Fibrină sub formă de bureţi. echimozelor. ulceraşi. lent.hemostatic local.flacoane de 500 ml. Trombostop). întrebuinţat local. burete gelatinos cu aplicare locală. INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 187 Lasonilul (unguent). Sincumar. administrat în perfuzie venoasă lentă . Primul grup.i. i. In general. dar de scurtă durată (4 ore). Este prudent să nu se instituie un tratament anticoagulant la bolnavi cu accidente vasculare cerebrale. Dycinone (Eyamsilat). Acid epsilonaminocaproic. fiole de 1 mg. sunt înrurdiţi ca structură chimică cu preparatele precedente. A urmat al doilea grup: Ciclocumarolul (Cumopiran).flacoane de 500 ml. Introducerea Dicumarolului în terapeutică. Substanţe medicamentoase: Adrenalina în soluţie 0. Dextran 40 (Rheomacrodex). este utilizată pentru dispersia lipo-proteinelor în ateroscleroză. Adrenostazin.i. în cazurile în care acesta prezintă o scădere importantă. astăzi face parte din această grupă. cu administrare sublinguală. Petentan) cu efecte negative foarte rare. cu acţiune mai rapid instalată (1-2 zile) şi durată de acţiune mai scurtă (48 ore). Prin supradozare poate provoca hemoragii. fiole de 5 şi 10 ml. Coagulen. tratamentul anticogulant se începe cu Heparina şi se continuă cu Antivita-mina K (Trombostop).v. Heparina (fiole de 1 ml 5 000 u.c.flacoane de 450 ml. i. pentru aplicaţii locale.v. în insuficienţe hepatice şi la femei gravide. de sinteză. flacoane. K]. în tratamentul tromboflebitelor superficiale.22. sau i. fiole de 1 ml. Dextran 70 (Macrodex). Protamin sulfat. Dezavantajele sale au fost corectate prin noile preparate introduse.v. Inhibă formarea protrombinei. Manetol. soluţie sterilă de glicerina . sindroamelor varicoase. este un heparinoid de sinteză. Marisang.m.13.Trombină umană. un polimer al glucozei. sau i. STIMULENTE ALE SECREŢIILOR DIGESTIVE .v. lent.22. Calciparina (fiole de 1 ml conţinând 25 000 u. i. Clauden. fiole de 20 ml. Cel mai utilizat este Fenandiona (tablete de 50 mg).m. care inhibă coagularea mai lent decât Heparina şi este activ în diverse boli tromboembolice. sau i. fiole de 1 ml. Se administrează într-o doză iniţială de 250 mg şi 100 mg în dimineaţa următoare. au fost preparatele de etilbiscumacetat (Tromexan.

menţionăm carbonatul de calciu.2 plicuri de 2 .3 .10%. neutralizând HC1. lipază şi amilază (3-6 drajeuri/zi).(2 . hipercalciurie. în soluţie de 5 . Ulcerotrat (bismut subnitric + carbonat de magneziu + bicarbonat de sodiu) (2 comprimate după mese). antiseptic.3 ori/zi. Gastrofibran (1-3 comprimate/zi). Histamina. scăzând secreţia gastrică.10 g/zi).). folosit ca prânz de probă.comprimate de 0. Unele sunt alcalinizante. Substituente ale secreţiilor digestive.5 . Bicarbonatul de sodiu utilizat din nefericire şi stăzi. Probanthina) . antagoniştii receptorilor histaminici etc. extract şi tinctura. Cele mai importante sunt: carbonat de calciu. Alcalinizant este bicarbonatul de sodiu (2-4 g/zi. Gelusil (silicat de magneziu) .050 şi 0.2 g/zi după fiecare masă). pe stomacul gol). înainte sau în timpul meselor).22. carbonat de magneziu şi trisilicat de aluminiu. 1.preparate asemănătoare. Dicarbocalmul (1-4 comprimate/zi. Alte antiacide utilizate sunt: Trisilicalm (comprimate).4 comprimate mestecate. Trifermentul conţine tripsină.1 g de 4 ori/zi). peroxid de magneziu (Peromag comprimate. sărurile de magneziu şi de aluminiu. Adsorbantele şi protectoarele sunt insolubile în apă şi HC1. litiază renală. acţionând ca pansamente gastrice şi protejând mucoasa: caolin sau bolusalba (5 . preparate ce acţionează în ulcerul gastric şi duodenal. Principalele preparate cu acţiune inhibitoare şi inactivatoare a secreţiilor digestive sunt: Antiacidele. Cofeina (nu se administrează bolnavilor cu hipersecreţie gastrică).4 ml) .5 . altele neutralizante şi altele adsorbante şi protectoare. utilizarea pe scară largă a antiacidelor şi pansamentelor gastrice. Acestea sunt substanţe folosite în boli gastrice sau pancreatice însoţite de insuficienţă secretorie digestivă: Acidul clorhidric.în timpul meselor. Ulcomplexul (1 comprimat de 3 ori/zi după mese) conţine hidroxid de aluminiu. Neutralizează timp îndelungat acidul . prin gustul lor amar. Dintre antiacidele puţin absorbabile. 4 . conţine carbonat de calciu. unul dintre cele mai importante antiacide locale. sunt substanţe care inhibă stimulul colinergic al secreţiei. creşterea secundară a HC1. Se împart în două grupe: sistemice (absorbabile) din care face parte bicarbonatul de sodiu şi nesistemice (care nu se absorb). Luizim. Phospalugel (fosfat de aluminiu) 1 . ameliorând evoluţia ulcerului în special duodenal şi grăbind cicatrizarea. hidroxid de aluminiu sau Alucol 0.1 liguriţă de 3 ori/zi după mese). Neopepulsan (Propantelina. dar solubile în HC1. în exces provoacă.Alcoolul etilic. Antiacidele inactivează secreţia gastrică. Substanţele neutralizante sunt insolubile în apă. (riscul rebound) şi datorită efectelor sale secundare (alcaloză siste-mică. Digestal.c). cu efect anstisecretor şi. 188 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Reglan (3 comprimate/zi sau 1 fiolă i. hipercalcemie. 10-20 g/zi (poate provoca constipaţie) oxid de magneziu sau magnesia usta (0. Nutrizim. mai ales. neutralizând aciditatea gastrică. cotazym-forte (1-2 drajeuri în timpul meselor) şi Festalul (1-2 drajeuri de 3 ori/zi) . Clamogastrin (1-2 comprimate de 3 ori/zi înainte de mese) conţine hidroxid de aluminiu şi belladona. anticolinergicele. INHIBITORI ŞI TNACTIVATORI AI SECREŢIILOR DIGESTIVE Parasimpaticoliticele (Anticolinergice). bismut carbonic conţinut în produsul Gastrosedol (2-3 linguriţe/zi).14. Rezultă din cele arătate mai sus. carbonat bazic de magneziu. substanţele amare stimulează. apetitul şi secreţia gastrică (Tinctura amară şi Hecogen). meprobamat şi butilscopolamină. cu efect laxativ (Gastrisan . bismut subnitric (5 g de 3 ori/zi. preparate de Beladonă (pulbere. în asociere cu HC1 se găseşte în preparatul Acidopeps (1-3 comprimate de 3 ori/zi. după mese). este contraindicat datorită riscului de hipersecreţie secundară de HC1. pansamentele gastrice.1. diluat în soluţie de 10% . Se întrebuinţează: Atropină (0.5 mg de 3 ori/zi sau 1 mg seara s.15 g. Pepsina.v. nefrocalcinoză şi azotemie). fiole de 1 ml (1 mg) este folositoare pentru studierea chimismului gastric.6/zi). după mese). Pepulsanul (Ban-thina). Antiacidele sunt substanţe care neutralizează acidul clorhidric. din care fac parte carbonatul de calciu.

Almagel A. un psihotrop (capsule de 50 mg 3x1). Se mai recomandă şi bismut subnitric cu 30' înaintea meselor principale. Se contraindică asociere cu Atropină şi celelalte Anticolinergice. prezintă şi ele dezavantajele semnalate la bicarbonatul de sodiu. aluminocarbonatul etc). de 5 . Anticolinergicele reprezintă alte medicamente majore.De Noll) administrat înainte de mese. dar şi în cel gastric.6 ori/zi după mese o INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 189 linguriţă rasă. sfărâmate în gură după mesele principale şi în caz de dureri. Ranisan). Dicarbocalmul 3x1-2 tablete după mese. Se prezintă sub formă de gelule (Duogastrone -4x1 capsulă înainte de mese 6 săptămâni). Gelusilul conţine hidroxid de aluminiu cu trisilicat de magneziu şi fosfat de calciu. Combate greţurile şi vărsăturile. în practică se foloseşte mult carbonatul de calciu. Galogelul axe. magnezieusta 15 g. Acetazolamida. magnezie-usta 20 g sau Rp alucol 80 g. Principalele preparate comerciale sunt: Ulcerotratul. administrată 3 săptămâni 300 mg/zi.Carbenoxolona. Gastrobent. Este constipant. utilizată în principal în ulcerul gastric. formează o . Prin competiţie cu histamina. hidroxidul de aluminiu coloidal (alucol) şi oxidul de magneziu (magne-zia-usta). inhibitor al anhidrazei carbonice diminua. şi se administrează 1 comprimat înaintea meselor principale şi două la culcare (în total 5 comprimate) 4-6 săptămâni. Scobutilul echivalent al Buscopanului (bromură de butii scopolamină). Au efect de pansament gastric în doză mică (5 g). silicatul. Efecte superioare cimetidinei are ranitidina (Zantic. hidro-xidul şi trisilicatul) sunt de asemenea frecvent folosite ca de altfel şi sărurile de aluminiu (oxid. controlează motilitatea şi fluxul sanghin gastric . Metaclopramidul (Reglan. Gertocalm. (Bromură de Propantelină). Principalele preparate sunt: Cimetidina (Tagamet. Nu este întrebuinţat obişnuit. Pansamentele gastrice. fosfat. Helcamon. Phosphalugelul este fosfat de aluminiu. carbonat. favorizează litiaza renală şi produce hipersecreţie secundară clorhidropeptică. împiediceă secreţia de acid clorhidric.Bismutul coloidal (Bismut subcitric . iar în doze mari (peste 20 g) sunt laxative. Alte preparate sunt: Âlmagel (pulbere în suspensie. sunt substanţe adsorbante şi protectoare ale mucoasei gastrice. echivalent al Antrenylului etc. alucol 40 g. silicat). Cele mai folosite şi apreciate sunt sărurile de Bismud (subni-tratul. echivalentul preparatului Roter. Nu are contraindicaţii şi este util în special în ulcerul duodenal. . Ulcompîexul 3 x 1 tabletă după mese. Antagonista receptorilor histaminici sunt medicamente introduse mai recent în uz curent. . Dintre ele menţionăm Atropină (Lizadonul conţine şi Atropină). ameliorând evacuarea pilorică şi refluxul duodeno gastric. Alcalinele amintite se recomandă şi la culcare. Trisilicalmul (Trisilicat de magneziu) 3x2 tablete după mese. derivaţii de Beladonă (Foladon şi Fobenal). Nu se folosesc la copii sub 12 ani (risc de methemoglobinemie). comprimate de 250 mg. care se administrează de trei ori/zi după mesele principale câte două comprimate. Exemplu de formule magistrale: Rp carbonat de calciu 60 g. Dintre alte medicamente introduse în ultimii ani prezentăm: . Probantinul. Tagametul se prezintă în comprimate de 200 mg. comprimate. Sărurile de magneziu (oxidul. 3 x 2/zi).Prostaglandinele asigură citoprotecţia şi inhibă secreţia gastrică. Calmogastrinul 3x1-2 tablete după mese. carbonatul. Se administrează câte 1-2 comprimate.Sulpirida (Dogmatil). o formulă asemănătoare. Altramet). lipsite de efect tampon. Gaviscon şi Colgast. Se administrează de 3 ori câte un comprimat pe zi. de asemenea secreţia de acid clorhidric (Ederen. Muthesa este un amestec de gel de hidroxid de aluminiu şi hidroxid de magneziu cu un anestezic (2 linguriţe x 4/zi înaintea meselor principale şi la culcare). Primperan) este larg întrebuinţat în tratamentul ulcerului gastro duodenal. hidroxid. administrate cu o jumătate de oră înainte de masă. dar în măsură mai redusă.clorhidric. sunt constipante. înaintea meselor principale.

formarea calculilor. Carbicolul este coleretic de sinteză activ şi bine tolerat (2-3 capsul/zi. bolului fecal: Glicerina.3 pachete (5 g/pachetul) . purgative obişnuite şi purgative drastice.3. după mese şi mai rar fiole injectabile i. Sunt active în hipotonia şi staza veziculară. dimineaţa pe nemâncate. Videx 1-2 comprimate înainte de culcare.3 drajeuri seara). caolinul. Antivomitive (antiemetice): Emetiral. formează la fel ca bismutul coloidal şi carbenoxolona. în timpul meselor). smântână. PURGATIVELE Sunt substanţe care provoacă evacuarea intestinului.5 picături de 4 . hormon secretat de mucoasa . combătând staza.15 .025 g). Colebilul (fiere uscată de bou) . Purgofen.22.2 comprimate (0. este un coleretic slab. derivat de fenotiazină (drajeuri de 0. Rowacholul . constipaţia cronică. Sorbitolul (polialcool vegetal) .5 ori/zi. peptonele.1 . Boldocolinul (extract de Boldo) . oral.(1 comprimat seara). hepatice. Anghirolul (extract de Cynara scolimus) -3x10. sulfatul de magneziu30% intraduodenal.Dizaharidele sulfonate.22.este coleretic. înainte de mese. Purgativele obişnuite măresc conţinutul intestinal: Galcorin (mucilagiu vegetal) . Derivaţi fenolftaleinici: Ciocolax .Substanţele siliconate acţionează în acelaşi mod. Sintalax (derivat fenolftaleinic) -2-3 drajeuri/zi sau 4-6 linguriţe sirop.14. Torecan (drajeuri şi fiole injectabile).250 g) de 3 ori/zi. 1. COLERETICELE ŞI COLECISTOKINETICELE Colereticele sunt substanţe care cresc cantitatea de bilă secretată de ficat: Fiobilinul (acid dehidrocolic) . Cele mai cunoscute sunt: substanţele adsorbante şi protectoare (bismutul subnitric. VOMITIVELE ŞI ANTIVOMITIVELE Vomitivele (emetizante) acţionează prin mecanism central (Apomorfina) sau periferic (Ipeca). lubrifiază conţinutul intestinului şi uşurează evacuarea. antipsihotic.2 linguriţe în 150 ml apă călduţă. Cortelax (antrachinonă) . extract sau tinctură de opiu) care acţionează prin conţinutul în morfină. Fenisan (derivat fenolftaleinic) .3 -6 linguriţe/zi.2 comprimate seara (laxativ minor). antivomitiv. Clordelazin. o barieră de protecţie. Peptocolinul (granule) . tranchilizant. şi Uleiul de parafină (15-30 ml).5. 190 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ 1. diuretic şi laxativ.1 . carbonatul de calciu).1 . (10 ml) . Sulfat de magneziu sau Sulfat de sodiu (purgative saline) . sulfat de aluminiu zaharat.005 g şi supozitoare de 0.peliculă la nivelul ulcerului. potenţează efectul băuturilor alcoolice.v. Reglan.este un coleretic slab. provocând vărsături. combat diareea.1 . După intensitatea acţiunii.3 linguriţe/zi . sucralfat (Ulcogant).22. astringentele (Tanigen şi Tanalbină). derivaţii de opiu (pulbere.2 drajeuri de 3 ori/zi după mese .30 g într-un pahar cu apă. Colecistokinina.14.este un coleretic activ. fixează pepsina şi clorul la acest nivel .este un bun coleretic. laxativ uşor şi diuretic: creşte secreţia biliară.14.3 x 30 de picături/zi.2. se deosebesc în: laxative.20 ml o dată).2 comprimate seara (tulburări renale. Laxativele favorizează progresia.005 şi 0. .4.2 drajeuri seara.(1 . în supozitoare (laxativ blând). Laxarol) . (Lichiorpurgativ. stimulând contracţia căilor biliare şi a veziculei biliare. Purgativele drastice acţionează iritant (drastice): Uleiul de ricin (5 . untdelemnul. colecistitele cronice.22.1 . administrat seara.14. Colecistokineticele sunt substanţe care cresc cantitatea de bilă în intestin. alergice). ANT1DIAREICELE După cum le desemnează şi denumirea. Cele mai active sunt gălbenuşul de ou. ce împiedică pătrunderea acidului clorhidric şi a pepsinei .1 . diminuând motilitatea digestivă. i 1. ■ 1. Carbocif .3 .

Terpinhidratul şi Gaiacolul acţionează slab expectorant. produc somnolenţă sau constipaţie. HEPATOPROTECTOARELE Majoritatea acestor preparate conţin: vitamina B. centrii respirator şi vasomotor bul-bari. 1. crescând frecvenţa şi amplitudinea mişcărilor respiratorii şi frecvenţa ritmului cordului: Nicetamida (5-15 ml/zi. Dionina . 4-8 comprimate/zi.perfuzii venoase. 3-4 linguriţe/zi. 1. Codenalul (codeină) . 122. Uneori.fiole de 5 ml i.m. Tonozitul (Inozitol) care acţionează asupra metabolismului glucidelor şi colesterolului (4-8 comprimate/zi).1. i. 1. hipoxantină.15. Mecoparul forte (3 drajeuri/zi). Mexase conţine în plus şi enzime intestinale (3-6 drajeuri/zi după mese).100 g/drajeu)/zi. i.(1 2 comprimate a 250 g acid orotic/zi). dar dau fenomene de obişnuinţă şi deprimă funcţia respiratorie (indicaţii limitate). Mexaformul (Vioform + Entobex + Antrenyl) este antibacterian. arginină bază) flacoane de 250 ml. . în doze de 4 . Sirogalul (gaiacol sulfanat de potasiu + benzoat de aconit + tinctură de aconit). care conţine un factor lipotrop . în hepatita cronică şi ciroza hepatică.22. Karion (fiole de 1 şi 2 ml.v.3. DEZINFECTANTELE INTESTINALE Sunt derivaţi de oxichinoleină sau oxichinaldină. xantină. cu acţiune similară. antiamibian şi antispastic.22.22.). Argininâ-sorbitol (flacoane de 250 ml).14.20 de picături/zi. nu produc obişnuinţă. Astfel menţionăm: Colisanul. dar mai puţin bine tolerat (nevrite. Metasparul (comprimate).Uleiurile volatile (Eucaliptolul). Rocmaline -desodee (acid malic. micoze şi paraziteze: Saprosanul (oxichinaldină) se administrează 4 INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 191 . conţin benzoat de sodiu. electroliti) .3 . Tusomagul (codeină + benzoat de sodiu) . Cu indicaţii similare sunt: Aminomelul sau Aminofuzinul (aminoacizi. acţionând asupra centrilor bulbari: Pulberea de opiu şi Morfina sunt foarte active. şi drajeuri (2 3 x 3/zi).6 comprimate/zi calmează tuşea.colina. 1. Extractele hepatice.pulbere sau soluţie 0. nefropatii).8 drajeuri (0.Iodura de sodiu. stimulând secreţia glandelor mucoasei respiratorii. .6. aminoacizi. Siropul de pătlagină (3-4 linguri/zi) şi Tusomagul (20 de picături/zi). adenină. sorbitol.este cel mai activ dezinfectant intestinal.22.v.flacoane perfuzabile: Essentiale (3 tablete/zi).m.). Pentatrazol (1 fiolă x 3/zi). vitamine. MEDICAŢIA APARATULUI RESPIRATOR 1. ANTITUSIVELE Sunt substanţe care calmează tuşea. sunt indicate în susţinerea celulei hepatice.15.6 fiole/săptămână. Sunt folosite în diaree şi enterocolite. baze azotate şi acizi nucleici. direct sau reflex. cei mai cunoscuţi sunt: Lactinium . iodura de potasiu şi benzoatul de sodiu stimulează uşor expec-toraţia. ANALEPTICELE RESPIRATORII Sunt substanţe care stimulează. care împiedică multiplicarea germenilor. este mai activ. 192 MÂNU AL DE MEDICINĂ INTERNĂ . Rovitrat . pentru perfuzii venoase lente. Ornicetil (a-cetoglutarat de ornitină) .15. disbacterioze secundare antibioterapiei. Intestopanul. deprimă moderat central respirator. inozitol) .8 comprimate/zi. baze purinice şi pirimidinice.v. bogate în vitamina B.2. sau i.15.0.7.14. . Dintre precursorii acizilor nucleici folosiţi. care se administrează în insuficienţa hepatică acută (perfuzie venoasă). acizi aminaţi. Aspatofortul (fiole injectabile). SECRETOSTIMULANTELE Acestea sunt substanţe care cresc expectoraţia.04 g x 3/zi şi Tusanul (Noscapină) . este cel mai activ colecistokinetic.2 .22. sau i.01 . activ în stenoza hepatică (3-6 linguriţe/zi înaintea meselor). unele infecţii digestive.3 comprimate/zi. Balsamul de Tolu.duodenală. Purinor (acid orotic.

stimulează epurarea mucociliară bronşică şi inhibă degranularea mastocitelor. se adaugă corticoterapia. Aceste preparate deşi au reprezentat un progres. Beta adrenergicele. Terbutalină (2. ameţeli. S-a încercat prepararea tabletelor de Orciprenalina (20 mg).22. stimulanţi cu precădere ai beta 2 receptorilor bronşici. (0.v.a. sub formă de comprimate (3/zi). dar acţiunea este inferioară beta adrenergicelor. excitaţie psihică.15. Efectul este moderat .5. pot apare: tremurături. se întrebuinţează: Terbutalinul (Bricanyl). Se găsesc sub formă de sirop expectorant (3-4 linguriţe/zi) şi de tablete expectorante (2-5 comprimate/zi).4. Sunt folosite mai mult pe cale i.5 mg) provoacă tahicardie.Sărurile de amoniu sunt expectorante şi diuretice. Atroventul (bromură de Ipatropium) recent introdus. nelinişte.0. Cel mai util pare Salbutamolul (Ventolin). sunt numai de interes teoretic în prezent.15. Toate aceste preparate sunt folosite cu precădere sub formă de aerosoli dozaţi. sunt folosite sub formă de Teofilină şi derivaţii săi Teofilin etilen diaminici (Eufilin. de 1 . provoacă tahicardie datorită stimulării beta receptorilor cardiaci. s.m. cu doză totală/zi între 10 .3 . INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 19 3 Metilxantinele. anticolinergicele la care se adaugă alte preparate. nervozitate. miofilin). Sultanol) şi Clenbuterolul (Spiropent). sau soluţie l%o per lingual). Pe lângă efectul bronho dilatator. In accesele de astm bronşic şi stările de rău astmatic. (Aludrin. Ca reacţii adverse după supradozaj. BRONHODILATATOARELE Tratamentul de bază al oricărei forme de astm bronşic şi BPOC. soluţie buvabilă.5 mg). la intervale de 30' .3 ori. Dintre acestea antropina produce bronhodilatare prin inhibarea acetilcolinei. sunt frecvent utilizate. sunt derivaţi ai adrenalinei. care nu acţionează prin bronhodilataţie ci antiinflamator. constă în administrarea de bronhodilatatoare. Principalele grupe sunt: Beta adrenergicele. analeptică respiratorie şi acţiune diuretică. Salbutamol (4 mg).v. relaxează musculatura netedă bronhiolară.este un expectorant activ şi miorelaxant.sirop (3-4 linguriţe/zi) şi comprimate de 0. sau i. Dintre aceştia: Izoprenalina. Beta adrenergicele inhibă eliberarea de histamină. scăzând vâscozitatea şi fluidificând secreţiile traheobronşice: enzime preoteolitice (Alfachimotripsina.. Brofimen). . indiferent de gravitate. Astmopent). tarhicardie. Fenoterolul (Berotec) Salbutamolul (Ventolin. Ca reacţii adverse posibile cităm: greaţă.60'. crşterea tensiunii arteriale) a impus introducerea în practică. Prostaglandinele. se foloseşte ca aerosol dozat. 1. au şi acţiune inotropă şi cronotropă miocardică.c).în aerosoli (2-4 ori/zi 2-3 ml) . Bronhodilatin) şi Orciprenalina (Alupent.6/zi) . 240 mg). tahicardie.5 ml soluţie l%o.10 g 3/zi). La toate acestea medicamente pentru formele greu influenţabile. Anticolinergicele.Trecidul . Efedrina. Sunt inactivate în stomac. a unor derivaţi din generaţia a doua.este contrainidcat la alergici şi în astmul bronşic. SECRETOLITICELE Substanţe care favorizează expectoraţia. Sub formă de spray dozat. îngroşarea secreţiilor bronşice şi predispoziţii la infecţii bronşice. uscăciunea gurii. anxietate. Sub această formă sub dozaj corect (4x2 inhalaţii/zi) sunt practic lipsite de efecte cardiovasculare.050 g şi fiole de 1 ml i. sunt de utilitate mare. nu prezintă efectele secundare ale atropinei. este bine tolerat şi util în bronşite acute şi cronice: Acetilcisteina (Mucosolvin) . (1-3 fiole de 10 ml. Tripsina). Prezenţa unor efecte cardiovasculare (palpitaţii. palpitaţii. Aceste manifestări pot dispare spontan sau prin reducerea dozei.10 g (3 . Administrată i.c. este bronhodilatatoare şi vasoconstrictoare mai slabă (comprimate de 0. Bisolvonul (Brom-hexina. soluţie pentru inhalaţii (2 ml x 3/zi). insomnie. mai nou introduse în practica medicală. Dintre derivaţii din generaţia a treia. ea însăşi folosită încă uneori în accesul de astm bronşic sever şi în marile urgenţe (0. vărsături. creşterea debitului cardiac şi a tensiunii arteriale ş.60 mg. au acţiune antihistaminică. tahicardie. Oral acţionează slab (comprimate de 0.22. 1.

rapid şi de scurtă durată. Poate apare şi hipotensiune.16. Poate fi utilizat şi în doze mai mari (până la 1 . sodiu şi clor.2 g)..1. în 1 .16. Prezintă aceleaşi reacţii adverse. ciroza hepatică cu ascită. hiperglicemie şi hiperuri-cemie. poate duce la pierderea de 6 .48 ore). mărind volumul urinei şi provocând o diureză apoasă. diureza începe după 20 . lent 1-2 ml.Clopamida (Brinaldix). Lomudal) nu are acţiune bronhodilatatoare. Pot apare însă dezechilibre electrolitice: hiponatremie.1.22. hipopotasemie şi mai rar hipocloremie. Bolnavii care nu răspund la doze mici de 40 mg. Deosebim următoarele substanţe cu acţiune diuretică: 1. edemul cerebral). hiponatremie.bronhodilatator şi alfa adrenergic (Fentolamina). Clortalidona (Hygroton). Clorexolona (Flonatril). folosite pentru eliminarea excesului de sare şi apă.2 ori/săptămână). Diuretice majore: Furosemidul şi acidul etacrinic. Diureza începe la o oră după administrarea orală şi se menţine 8-12 ore. Este de regulă eficace. elimină şi CI şi K.v. Elimină urini concentrate în care predomină Na (salureză). Furosemidul (Lasix Furantril) elimină un volum mare de urină. Cromoglicatul disodic (Intal. Diuretice mercuriale: Mercurofilina (Novurit) şi Salyrgan au de asemenea acţiune intens diuretică pentru apă.1. sub formă de comprimate de 0.60'. -Butizida (Ufrix.15' şi se menţine 2-5 ore. şi se menţine 4-6 ore. hiperuricemie. sau sub formă de soluţie pentru aerosoli (acţiunea încep la 15'). reţinute în edeme. Corticoterapia cu acţiune antiinflamatorie şi antialergică. Au durată de acţiune mai lungă (24 .50 g 1 .2 prize.025 g/fiolă. i. hiperglicemie. DIURETICELE Diureticele sunt substanţe care cresc eliminarea de urină (apă şi sare). cu o cantitate crescută de Na. 1. are acţiune şi indicaţii similare. administrat după mese şi sub formă de fiole de 0. este indicată când toate celelalte medicaţii nu mai pot controla accesul de astm bronşic. edemul pulmonar. Acidul etacrinic (Edecrin) deosebit chimic de Furosemid. previne accesul de astm bronşic. Se . Esidrex).6 ore interval. care apare la 2 . K şi CI. In administrarea orală. zilnic.22. la bolnavii rezistenţi la diureticelor tiazidice (saluretice). Este indicat în toate formele de edeme. Are proprietăţi similare. Efectul este rapid. .100 mg. Tiazidicele sunt diuretice cu intensitate moderată şi relativ durabilă. numite din această cauză saluretice. 4 capsule/zi la 4 ..16. cu ajutorul unui "spinhaler". Cele mai cunoscute tiazidice sunt: . de scurtă durată şi uşor controlabil. Altele elimină o urină bogată în sare. Dintre reacţii adverse pot apare: alcaloză hipo194 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNA cloremică.Hidroclorotiazida (Nefrix. Pot provoca hiponatremie şi mai ales hipopotasemie. ca şi precedentul preparat şi se administrează oral în gelule de 1 mg.22. Diuretice tiazidice şi înrudite. (din insuficienţa cardiacă. efectul începe după 3 . hipopotasemie. Dozele utile sunt de 25 .3 ore de la administrare (i. accidente alergice şi tulburări digestive.4 i. o singură doză de 40 mg. Este diureticul cu care se începe tratamentul în cazurile uşoare şi moderate. sunt substanţe diuretice înrudite cu tiazidicele. Eunephron). Acţionează intens. 1 .v.8 litri apă.4/zi. tulburări digestive renale şi cardiovasculare şi tulburări alergice. La bolnavii cu edeme cardiace. în administrarea i. Unele elimină predominent apa. dar acţiunea diuretică este mai puternică. Este folosit curent în această afecţiune. dimineaţa şi seara). Ketotifenul (Zaditen) are tot efect preventiv în astmul bronşic. Administrat înaintea expunerii la alergenul cauzal.. pot răspunde la dozele mai mari. MEDICAŢIA APARATULUI RENAL . în prezent sunt puţin folosite. Mult utilizate în trecut.m. Se administrează ca urgenţă în insuficienţa renală cronică şi acută. de 1 . 1. Se administrează sub formă de capsule cu pulbere.v.

tratamentele anterioare şi rezultatele laboratorului. Se administrează 0.100 g şi în fiole de 2 şi 10 ml i. Dintre acestea se întrebuinţează Aminoxilina (Miofilinul) în comprimate de 0. dar mecanismul de acţiune este diferit.0.20/zi. . în funcţie de cauza retenţiei. Teriam). Este o sulfamidă cu efect diuretic slab (comprimate de 0. Diclorfenamida şi Metazolamida sunt alţi anhibitori ai anhidrazei carbonice. ascita şi edemele. (4 . cilindrurie sau azotemie peste 0.025 g. dar conduita este diferită.atât în timpul decompensării. beneficiază de asemenea de aportul continuu al diureticelor (Nefrix.400 g şi se administrează 8 . Administrarea diureticelor se poate însoţi de numeroase accidente. Ca reacţii adverse pot apare: hiperpotasemie. Ufrix.Diureticele xantice. compensând pierderea de K produsă de acestea. Ca regulă generală. cu excepţia Triamterenului şi a Spirolactonei.Hipertensiunea arterială. hiponatermie. Diuretice minore . Este un diuretic slab. . într-o insuficienţă renală diureticele sunt inutile şi periculoase. . Acţionează ca antagonist competitiv al aldosteronului. Se recomandă să se prescrie şi clorură de amoniu. Aldactona se prezintă sub formă de comprimate de 0.200 g/zi. datorită pericolului de hipokaliemie şi hiperamoniemie. are acţiune asemănătoare spironolactonei. acid etacrinic. . Efectul este dependent de concentraţia aldosteronului.100 . se administrează i. de durată. Se prezintă sub formă de drajeuri de 0. Hiponatremia se întâlneşte mai ales la bolnavii sub tratament diuretic şi regim desodat prelungit. . Prescripţia de diuretice poate fi făcută ori de câte ori există în organism o retenţie de apă şi sodiu. De asemenea. Spironolactona este contraindicată în insuficienţa renală acută şi în hipoerpotasemie.Spironolactona (Aldactona).8/zi). când se asociază cu diuretice. De aici. Tizidicele sunt mai puţin indicate.Acetazolamida (Diamox Ederen) acţionează ca inhibitor al anhidrazei carbonice. în urgenţe. Spirolactonă). cură care se poate repeta.Triamterenul (Dytac.urmare a administrării acestor droguri. Hipokaliemia este cea mai frecventă .Diurocardul (Clorura de amoniu) este un diuretic acidifiant. necesitatea de a se administra sistematic potasiu şi de a-1 doza cu regularitate.2. Diureza produsă creşte. în prezent este utilizată în tratamentul glaucomului şi al unor forme de epilepsie. . iar hipocloremia apare la bolnavii trataţi cu mercuriale. este alt antagonist al aldosteronului. Triamterenul şi Amiloridul) .16.administrează l/zi sau la două zile. tulburări digestive. de exemplu.22.Insuficienţa cardiacă . INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ 195 . 1.Ciroza hepatică ascitogenă: Triameternul.v. furosemid.250 g). Antagonista aldosteronului (Spironolactona.Amiloridul (Moduretic). Obişnuit se întâlnesc: sindroame de deshidratare în administrările prelungite şi pierderi de electroliţi. timp de trei zile consecutiv. cât şi ca tratament de întreţinere (uzual Nefrix). Diureza apare după 2 h de la administrare orală şi se menţine 24 h.Canreona şi Canreonatul de potasiu (Soludactone). ca tiazidice.50 g. diureticele nu trebuie prescrise la întâmplare. dar cruţă K. rezistent la alte diuretice. erupţii cutanate. Se recomandă prudenţă în insuficienţa renală cronică. Practic nu se mai foloseşte.v. somnolenţă etc.Sindroamele nefrotice beneficiază de corticoterapie. Are acţiune diuretică modestă şi creşte eliminarea apei şi sării. . Spirolactonă şi corticoterapia permit să se reducă la mulţi cirotici. ci în funcţie de originea edemelor. în funcţie de forma clinică şi de stadiu. nu trebuie prescrise diuretice la bolnavii cu semne de insuficienţă renală: proteinurie. Indicaţia principală o reprezintă edemele cu hiperaldosteronism secundar. cu efect după 24 -48 de ore. substanţe înrudite cu spironolactona. . Furosemid. Cele patru mari indicaţii ale diureticelor sunt: .1.

Puritenol Hidroxicarbamidum .. 29.Daunoblastin 14. caps inj.Rifadin Rimactan Cicloserinum Izoniazidum Pyrazinamidum Etambutolum Streptomicinum capsule ini.Imuran 8. inj. 28. comprate compr.Ftorafur Mercaptopurinum .. Tiazidicele pot determina tulburări digestive (anorexie. Vincristinum . Spirolactonele pot antrena tulburări hormonale.Sinerdol .Cristovin Tegafurum . 20. .Levofolan . compr. greţuri. erupţii cutanate şi rar. Vinblastinum 196 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Denumire internaţională 18. uneori scaune sanguinolente).Endoxan caps. Nr. caps. colaps. compr. caps. vărsături). inj. Asparaginase . 25. inj. Ciplastinum 11. . pe grupe de afecţiuni. TabeluVIII Principalele medicamente din practica curentă.Hidroxiuree Tamoxirenum . inj.Alkeran 4. inj. 19. accidente sanguine.Efudix 10. Dacarbazine .Tamoneprin Flutamidum Chlorrotrianisen .Tace Tuberculostatice Rifampicinum . 27. caos. Citarabinum 9. Denumirea comună Forma internaţională curent farmaceutică Antineoplazice 1. caps. inj. 26.. leziuni renale. caps..Leukeran 3. inj. Azothioprinum . Fluororacilum . Busulphan . caps. hepatice şi chiar moarte subită. inj. caps. purpure. Clorambucilum . Blcomicinum 12. inj. erupţii cutanate. Ciclophosphamidum . Procarbazinum .Oncovin . diaree. Natulan 13.Natulan 17. 30. inj..Mileran 6. inj.Farmorubicin 15. inj. compr.Diureticele mercuriale mai pot provoca febră. anurie. inj.Antifolan 7. Forma farmaceutică inj. Daunorubicinum . inj. 23. 24. Ciclofosfamid . inj. 22.Citomm 2. Melphalanum 5.Clanisen . Epirubicinum . 21. tulburări digestive (vărsături. Metotrexatc . compr. caps.Lcucogen 16.

31.Zarontin inj. inj. compr.săruri .Prozin Flupentixol .Stazepin . compr. 47.Viregit Antiastmatice 56. Levadopa şi combinaţii . 39. 50.Muscalm Periciazinum .Daonil .Nydocalm . 43.Suxilep . sol. compr. caps.Meguan Glibenclamidum . 53. inj.IMAP Etosuximidum .C.Rivotril compr. fiole compr.Finlepsin . 46.Petilin 52.Berotec . Metforminum .Nakom . 36.Madopar .. Amantadinum . inj. Tolperisonum . Terbutalinum .Tegretol compr.Clordelazin Plegomazin . compr. Insuline cu durată de acţiune lungă Insulina lentă .Bricanyl 59. inj.Prolixin Tioperazinum . compr. compr. compr. 37. compr. 42. Acid valproic . compr.. inj.Synemet 55.Haldol Clorpromazinum . Carbamazepinum . inj.Tegral 51.Bronhodilatin 58.Fluanxol Fluspirilen . 33.. sol. 32.Convulex Depakine . 35.Ventolin 57. 197 Forma farmaceutică Amitriptilina . sirop Compr. fiole Clonazepanum . inj.Teperin compr.Monotard M. 38. .Mintdtab Desmopresinum .Neuleptil caps.Majeptil Haloperidolum . Fenoterolum .C. 34. fiole sol. compr. Salbutamol . 40. 41. Antidiabetice Insuline cu acţiune rapidă . compr.C. 49. 44. 45. spray spray spray spray 54.Maninil Gliclazidc Clorpropamidum Tolbutamidum Glipizidum .. inj. Insuline cu durată de acţiune intermediară Insulina semilentă M. sirop INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ Denumire internaţională 48.. Izoprenalinum .Actrapid M.Adiuretin Neuroleptice Fluphenazinum .Moditen . compr.

mj. înj. Pentaeritril .Penicilina G 72.Cardarone Cardiotonic 64. mj. Digoxinum Coronarodilatator 65. Eritromycinum 70. CfMUgM-3 mjcranpr-. Colistinum . Benzylpenicilinum . 77. Oxacilinum caps.Zaditen 61.Nebcin inj. Isosorbidii dinitras .Izoket Isodinit . compr. Amiodarone .Pentalong Dilcoran .Efîtard 73. 80. inj. Gentamicinum mj.Tetranitras .. Kanamicinum 79. fiole compr. inj. 82. 75. compr.Izomar 66..Colimicin compr.Asmopent Antilepros 62. Ketotifen . Tetraciclinum caps..Maycor . Lapte praf umanizat pentru vârsta 0-1 an Antibiotice " 69.Geopen inj. 74.60.Retarden mj. Carbenicilinum . Ampicilinum compr.Moldamin . fiole Compr. Carbocromenum Lapte 68. 81. Orciprenalinum . pulbere. sirop spray capsule compr.Vibramicin caps. Bebzatin Benzyl penicilinum .. 76. Cloramphenicolum .Nitropector 67. Doxiciclinum . 198 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Denumire internaţională Forma farmaceutică 71. sol. . 78. Tobramicinum ..Clorocid caps. compr. Dapsone Antiaritmic 63. sirop. Benzylpenicilinum procainicum .

Biseptol .Cefatrexil Ceftriaxonum . Tinidazolum . Coleretice 99.Amoxil inj. inj.Fasigin compr.Essenţiale _____________. Sulfametoxazol + Trimetoprim . Antiinflamato r 98.Bactrim .Oracef _________________..Silimarina compr. Chimioterapie 91.Cotrimoxazol .Cefobid ini.. Fosfolipide esenţiale .Salazopirin caps. Salazosulfapiridinum . Metronidazolum ... 97. 86.Ceporex inj. Pefloxacinum .Rocefme inj. Amoxicilinum . Cefoperazonum .Augmentin compr. orală 94. inj. 95. susp.Fiobilin .Fagii compr. 92. Acidum Dihidrocholicum .Esfogran .Tarivid compr.Peflacin compr. Amoxicilinum + Acid Clavulanic . compr. Cefapirinum .. Preparate cu Acizi Biliari .. 93.Hepabionta compr. Hepatoprotector 96. 90. 89. Silibinum .Sumetrolim compr. pulbere I 85. uz intern 84.Colebil eempt 100. susp. Ticarcilinum + Acid Clavulanic 87. Ofloxacinum . Ampicilinum + Sulbactanum ini. Cefalexinum .Berlocid .83.

Dicarbocalm . compr. Thyethylperazmum . compr. Dipiridamolum 116.INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ ] 99 Denumire internaţională Forma farmaceutică ■ 101.Digestal .. Methoclopramidum . 104.. Anticoagulante 114. Preparate cu Oleuri volatile . Fenofibratum . . 102. Cinetidinum .Noi 109.. fiole compr.. Bismut Subcitric .Festal . Butilscopolaminum .Ulcerotrat .Pepdul .Mezim Cotazim .Ulfamid 108.Rowacol caps. compr.Panzcebil ..Almagel pulbere. sol.Cerucal Reglan Antiemetice 112.Nutrizim .Torecan 113. uz intern Inxtamixt Antiulceroase 103. Magnezium Hidroxidum . compr.. compr.. Gelustl .Anghirol Draj..Lipantil Antihipertensive compr.Altramet > 107.Scobutil Buscopan 111. compr.Luizim compr. Amestecuri de enzime digestive Triferment . Agenocumarolum . compr.Colgast 105.Trisilicalm .Gastrobent . uz intern draj. comper.De . Magnezium amestecuri de săruri compr.Gertocalm Ranisan 106. susp. Cinară Scolimus . Papaverini Hidrocloridum 110.Gaviscon . Famotidinum . Ranitidinum .Zantac . fiole draj. supo. sol.Tagamet . fiole.Nicolen Phosfalugel .Trombostop Sintrom 115.

compr. Acidum Naîidixicum . uz intern compr. fiole compr. 122.Dopegit Clonidinum . 135. 124. sol.Cavinton 126.Trental Nicergolinum . uz intern compr. compr. Metildopum . compr. fiole Antagonişti de calciu 120. Metopralolum .Capoten . 136. compr. Talinolum . 123... fiole compr. compr.Rowatinex .Negram . * 200 118.Cistenal Diuretice 139. draj..Cosaldon Pentoxifilinum . compr.. Fluconazolum . Vinpocetinum .Stugeron . Vincaminum . compr. Acid citric. Captoprilum . Propranololum Medicatia aparat genito-urinar 131.Catapresan Forma farmaceuti că compr. Verapamilum .Lasix . compr. compr.Urovalidin Mepartricinum . Ulei volatil ..Lopresol 129.. sol...Isoptin 121. fiole compr.. Vasodilatatori periferici Pentifilinum . compr."Cetal" R 127. Furosemidum .H i 117. inj.Cerebal 125. fiole compr. Nitrofurantoinum Fenazopiridinum Terizidonum .Diflucan 133. fiole compr..Sermion Cinarizinum . compr. Piracetanum Bctablocanţi 128. 119. 137.Fasigin 132. compr.Cordanum 130. compr.Hipotensor ■H MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Denumire internaţională compr.Tricamoil Antiiitiazice 138..Hemiton .Falicard . Tinidazolum .Nevigramon 134.

compr. Mcdazepamum .Aldactone 142.Starnicin Forma farmaceutică compr.Zovirax 148. Grizcofulvinum 162. compr. Trimtpraminum .combinaţii . supoz.Aspirina 160. 154. inj.Globium Antidepresive 144.Percluson Fcnilbutazonum + Aminofenazonum Rhcopirin 155. Vaccinuri . supoz. Dexametazonum 150. draj. compr.Sapilent ■ compr. compr. 153. fiole. Clomipraminum . inj.Sostatin Antibiotice 163.Nizoral . compr.Leviron Antivirale 147. Pentacinum . Acidovirum .fortral 158. Tranchilizante 143. fiole caps. compr. compr.Paracetamol Antifimgice 161.Gychtex Analgezice 157.Anafranil 145. Diclofenacum .. 201 1 INTRODUCERE ÎN MEDICINA INTERNĂ Denumire internaţională 146. Acidum Etacrinicum 141. Derivaţi de Acid salicilic .140. ungv. Antlide . vaginalc 1 . compr. Penicilaminum Antigutoase 156. supoz. 151. compr.Uro-waxom Antiinflamatori 149... draj. caps. Mianscrin .. compr. caps.Voltaren Piroxican . Tramadolum-Tramal 159. fiole. Alopurinolul . caps.Feldcne Ibuprofen .. Spironolactonum .Herphonal . compr.. compr. 152.Bronho-Waxom . compr. supoz.. orale.Rudotel Ansilan . Nistatinum . compr. supoz.Padudcn Clofezonum . compr. compr.. Kctoconazolum .

. între cele două foiţe se află cavitatea pleurala cu presiune uşor negativă (mai mică decât presiunea atmosferică) şi conţinând o cantitate minuna de lichid. Metilpredisolonum . Linestretiolum . Medroxiprogestcronum 169. procesele inflamatorii având adeseori o distribuţie topografică lobară Cobite) sau segmentară (zomte> Plămânul drept are trei lobi. Datorită pleurei. 165. soluţie compr. Alveola elementul fiihcţnal jpi-rator.în trahee. şi viscerală. fiole ' compr. Prednisonum tmm fiole fiole inj. Lobii sunt desparte prm scizun şi sunt alcătuiţi din segmente şi lobuli. fiole compr.capilarele pulmonare .164. în contact intim cu peretele toracic.Urbason 175. ■•' ii * ' '> 2. care provine din arterele pulmonare La nivelul ultimelor ramuri ale arterelor pulmonare . In alveole au loc schimburile respiratorii Sistemul vascular al plămânilor este alcătuit dintr-o reţea nutritiva. . bronhiole şi canale alveolara Fiecare segment sau lob are o independenţă fiziologică şi patologica relativa. bronhu. formata dm arterele bronşice. compr. şi o reţea funcţională. cel stâng doi. soluţie spray compr.au ^ţj^j^ă se. se divid spre periferie astfel: parenchimul pulmonar . Vasopresinum Antiinflamatori 173. mu-lându-se pe scizurile interlobare. Ultimele ramificaţii ale bronhiilor se termma a n -velul acinuîui. Gonadotrofinum Corionicum . 167. Progesteronum 170.diprofos 174.Bioxiteracor Amoidinum ungv.Pregnil 172. BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 2. care este un conglomerat de alveole.în loK segmente (zone^. NOŢIUNI DE ANATOMIE Aparatul respirator este alcătuit din doi plămâni şi din conductele aeriene.Legătura dintre plămâni şi peretele toracic este realizata prm pleura.Ultralan Clobetasoiura Hidrocortizon + Antibiotice . . urmând mişcavil £* af^f^Q^imi Aerul pătrund prin orificiile nasului de trece prin faringe. Reţeaua capilară are o .Endometril Mi 171.. o seroasa dubla. Medicaţie dermatologică Flucortalonum .Ofgametril . ungv. Progestative 168. 166. formaţiuni care. Betametazonum . _ . conductele aeriene .. parietală.1. plămânii sunt intim legaţi de peretele toracic. care acoperă plămânii. este unitatea cea mai mică de parenchim. acin şi alveole. laringe şi trahee care in dreptul vertebrei T4 se bifurcă în cele două bronhii principale Locul unde bronhiile pătrund în plămâni se numeşte hil.

procese patologice). face ca diametrele cutiei toracice să revină la dimensiunile anterioare şi aerul să părăsească plămânii. La nivelul membranei alveolo-capilare. se numeşte minut-volum respirator sau debitul respirator de repaus. Această valoare.8 1. produsul rezidual al catabolismului. Creşterea se realizează prin mărirea amplitudinii.şi ţesuturi. expiraţia e un act pasiv. Pentru fiecare individ. Deci. transversal şi sagital). Cu fiecare inspiraţie obişnuită. Acelaşi volum de aer părăseşte plămânul prin expiraţie.Timpul pulmonar realizează primul moment al schimburilor gazoase.Timpul tisular reprezintă al treilea moment al schimburilor gazoase .-V. Inspiraţia este un act activ. ventilaţia maximă depinde de capacitatea vitală şi de frecvenţa optimă. Această funcţie cuprinde trei timpi: pulmonar. scalenii şi diafragmul).pătrunderea aerului în plămâni . difuziunea şi circulaţia). 3 . datorită contactului intim realizat prin pleură.suprafaţă de 120 .150 m2' permiţând ca prm plămâni sa treacă în fiecare minut 6-71 sânge. datorită intervenţiei muşchilor respiratori (intercostalii. Impulsurile acestei activităţi ritmice pornesc din centrul respirator bulbar. bogat în O2 şi practic aproape lipsit de CO2. Deci. 2. numită ventilaţie maximă. plămânii urmează mişcările cutiei toracice. dar şi influenţa scoarţei cerebrale. care repezintă etape ale respiraţiei pulmonare (ventilaţia. Presiunea intrapulmonară scade sub cea atmosferică şi aerul intră în plămâni.se realizează prin mărirea diametrelor cavităţii toracice (anteroposterior. pătrunde în plămâni un volum de aer de aproximativ 500 ml. Valoarea sa normală este de .individul în repaus muscular şi alimentar şi în echilibru termic . dar mai ales prin sporirea frecvenţei mişcărilor respiratoare. minut-volumul respirator poate creşte de 10 ori. . Acesta e aerul respirator curent. 1) în timpul unui efort muscular intens. şi depinde de doi parametri: de amplitudine şi de frecvenţa mişcărilor respiratorii (M. în cursul inspiraţiei. ^ _ In condiţii de repaus nu funcţionează toate capilarele. care reprezintă deplasarea unor volume de aer. de asemenea forţată. La nivelul ţesuturilor.R. Ventilaţia este o succesiune demişcări alternative de inspiraţie şi expiraţie. este eliminat. nu poate fi lipsit de oxigen mai mult de câteva minute (31) Respiraţia este o funcţie care asigură eliminarea CO2 şi aportul de O2 către celulele organismului. . Realizarea timpului pulmonar presupune mai multe procese. care urmează unei inspiraţii. Inspiraţia . care consumă O2 şi eliberează CO2 . ventilaţia poate creşte până la o anumită limită. sanguin şi tisular. _ BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 203 . în condiţii bazale . Aceasta este rezerva funcţionala a pla-mânului.4 zile Tară apă. Dacă organismul poate rezista mai mult de 30 de zile Tară hrană. In timpul inspiraţiei se aduce până la nivelul alveolei aer atmosferic. expiraţia un act pasiv.respiraţia internă. iar CO2. oxigenul pătrunde în celule. şi ca urmare se destind. iar în timpul expiraţiei se elimină aerul pulmonar. care corespunde unui volum curent de 500 ml şi unor frecvenţe medii de 12 . iar CO2 în sens invers _ . Capacitatea vitală este volumul de aer care poate fi expulzat din plămâni în cursul unei expiraţii forţate.Timpul sanguin realizează transportul gazelor între plămân . O2 trece din aerul alveolar în sânge. = 500x16 = 8 1) (fig. încetarea contracţiei muşchilor respiratori. NOŢIUNI DE FIZIOLOGIE Respiraţia este un fenomen vital. care suferă influenţa CO2 din sânge.volumul de aer care intră şi iese într-un minut din plămân este de 6 . sternocleidomastoidianul. sărac în O2 şi bogat în CO2.2.16 respiraţii/minut. care devin insa active m condiţii de suprasolicitare (efort.organ de aport şi eliminare .

Fig. printr-o inspiraţie forţată (2 000 ml) şi volumul expirator de rezervă (V.de 80 -90 cicluri ventilatorii/min. CRF capacitatea reziduală funcţională. Nu tot aerul inspirator ajunge la alveole. când chiar dacă. care este volumul de aer. volumul inspirator de rezervă (V. aer care se distribuie şi se amestecă cu aerul alveolar. Volume pulmonare VRI -volumul respirator de rezervă.5 1. pleurezii etc. Acesta este spaţiul mort anatomic. la sfârşitul unei expiraţii de repaus.). care face să pătrundă aer atmosferic bogat în O2. dar poate varia în circumstanţe fiziologice şi mai ales patologice. Astfel.I. Volumele de aer care pătrund în plămân.E. Compoziţia aerului alveolar trebuie să aibă însă o valoare aproape constantă. mai rămân în plămân aproximativ 1 500 ml aer. R. în componenţa sa intră: volumul curent (500 ml). 1.spaţiul mort fiziologic. Limita inspiraţiei maxime T i I V. compresiuni etc. Nivel pi ul ins ra tit obişn V. la individul normal. ţ CV. ce poate fi expulzat din plămân. VR . la sfârşitul unei expiraţii forţate. dacă individul face o expiraţie forţată (1 500 ml). aproape 20% fiind hipoventilate (porţiunile centrale şi paravertebrale) . nu se răspândesc uniform.3 . până la o anumită limită.) sau colabarea parenchimului (atelectazie. VRE . uite R. care poartă denumirea de volum rezidual şi care este repartizat în căile aeriene şi în alveole.volum rezidual 204 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Dar ventilaţia creşte şi cu frecvenţa mişcărilor respiratorii. Ele se distribuie neuniform în volumele de aer existente în plămâni şi în funcţie de condiţiile patologice bronhopulmonare.). o parte (circa 30%) rămânând în căile aeriene superioare. în situaţii patologice.).I . ventilaţia scade. bronşită.capacitate vitală. Spaţiul mort încălzeşte şi saturează cu vapori de apă aerul atmosferic şi asigură o compoziţie constantă aerului alveolar. Aceasta este frecvenţa optimă . uite j C.volumul expirator. aceasta realizându-se prin inspiraţie. Pe de altă părete. . distribuţia aerului în plămâni este neuniformă.R. Nivel ir II ul exp aţi ei obişn l V. CV . cum sunt reducerea calibruhii bronşic (astm. E Limita expiraţiei maxime V. adică volumul de aer care mai poate fi inspirat în plămân la sfârşitul unei inspiraţii de repaus. creşte frecvenţa.R.R. ea determină creşterea zonelor de alveole hiperventilate. nu toate alveolele sunt ventilate uniform.

Cu alte cuvinte. caracterizată prin alternanţe de . 2. hemoptizia.3. insuficienţă cardiacă). iar pe de alta că efortul respirator pe care-1 face este insuficient.1. penibilă. se întâlnesc dispneea inspiratorie (edem al glo-tei. b . care să permită trecerea unei cantităţi normale de sânge. Debitul sanguin pulmonar este egal cu debitul circulaţiei generale. care este involuntară. dispneea expira-torie (astmul bronşic şi emfizemul pulmonar) şi dispneea mixtă. BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 205 r\ (a) AA Fig. După timpul respiraţiei care e tulburat.respiraţie Biot După circumstanţele de apariţie se deosebesc: dispneea permanentă (insuficienţă cardiacă avansată.Tulburări ale ritmului respirator a . tuşea. pneumotorax). se deosebesc bradipneea sau dispneea cu ritm rar (procese obstructive ale căilor respiratoare. Această caracteristică. Spre deosebire de respiraţia normală. în unele stări patologice pot apărea tulburări ale ritmului respirator. o amplitudine egală şi un ritm regulat. expectoraţia. voluntară. SIMPTOME FUNCŢIONALE Principalele tulburări funcţionale provocate de o afecţiune pulmonară sunt: dispneea. 2 . este obligatorie şi o circulaţie corespunzătoare. . . NOŢIUNI DE SEMIOLOGIE 2. dispneea de efort (procese pleuropulmonare care scad ventilaţia pulmoanră.respiraţie Kussmaul. corp străin în laringe). deci din alveolă şi din capilare. Se ştie că. Pentru asigurarea respiraţiei pulmonare. circulaţia pulmonară tolerează mari creşteri de debit fără modificări de presiune. durerea toracică.Difuziunea reprezintă schimburile gazoase din membrana alveolo-capilară. cât şi în pneumonia masivă.3. dispneea de decubit (bolnavul nu poate sta culcat. depăşind 40/min. îngreuiază trecerea liberă a gazelor.) (majoritatea bolilor pleuropulmonare şi cardiovasculare). întâlnită în astmul bronşic şi în insuficienţa ventriculului stâng (astmul cardiac şi edemul pulmonar acut). Respiraţia de tip Cheyne-Stokes este o respiraţie periodică.diferenţa dintre presiunile parţiale ale O2 şi CO2 de o parte şi de alta a membranei alveolocapilare. în care dificultatea interesează atât inspiraţia cât şi expiraţia şi care se întâlneşte atât în pleureziile cu lichid mult. fenomene care nu se întâmplă în circulaţia generală. c . sughiţul şi tulburările vocii.(dispnee cu creşterea frecvenţei mişcărilor respiratorii.respiraţie CheyneStokes. întâlnind în acest sens mai multe tipuri de respiraţii (fig. mişcările respiratorii au o frecvenţă constantă. Bolnavul resimte o "sete de aer". dar presiunile şi rezistenţele din arterele pulmonare sunt mult mai mici. respiraţia dispneică este conştientă. esenţială pentru respiraţie. Acest proces depinde de: . Dispneea este dificultatea de a respira. ţine de marea distensibilitate şi capacitate a circulaţiei pulmonare. Datorită acestor proprietăţi. bolnavul dispneic simte pe de o parte necesitatea de a respira. După ritmul respirator. astm bronşic ) şi polipneea sau tahipneea .structura membranei alveolo-capilare şi procesele patologice care îngroaşă membrana. Circulaţia pulmonară. care poate varia în limite mari (20 -200 m2). în stare normală. în timp ce în stări patologice aceste caracteristici se modifică şi apare dispneea.suprafaţa activă a membranei alveolo-capilare. fiind obligat să şadă) şi dispneea paroxistică. 2).

Respiraţia de tip Kussmaul este o respiraţie în patru timpi: inspiraţie-pauză-expiraţie-pauză. laringiană (larin-gite sau . dilataţia bronşică) sau în anumite momente ale zilei. parietale (fracturi şi neoplasme costale. însoţită de stare de colaps. O durere vie. Uneori. tuşea lătrătoare. care are drept rezultat expulzarea violentă a aerului şi în unele cazuri a corpurilor străine din căile respiratorii. pneumonie etc. Tuşea seacă este vătămătoare. pancreatita acută). o fază de compresiune. pneumonii. tuşea surdă. numită repriză. ridicarea violentă a diafragmului şi deschiderea forţată a glotei. Unele caractere particulare ale durerilor pot da indicaţii preţioase. urmată de vărsături alimentare. dispneea este expresia unei afecţiuni a aparatului respirator sau cardiovascular. apare în adenopatii traheobronşice şi tumori mediastinale.polipnee şi apnee.). uremii etc. urmate de o inspiraţie forţată. Se întâlneşte în pleurite. urmată de expectoraţie. Se disting dureri: pleurale (junghiul din pleurezie. poate epuiza cordul drept şi tulbură somnul. Durerea poate sugera deseori diagnosticul. sugerează o fractură costală. în tumori şi accidente vasculare cerebrale.). abdominale iradiate la nivelul toracelui (dureri veziculare. tuşea apare în anumite poziţii care. Apare în coma diabetică. Ca mecanism general. Acest tip de respiraţie se întâlneşte în insuficienţa cardiacă stângă. în care aerul pătrunde în plămâni. ating un apogeu. cancerul sau tuberculoza vertebrală. Durerea în umărul drept poate proveni de la o pleurită diafragmatică sau de la o afecţiune a veziculei biliare. Junghiul toracic este o durere vie.în două tonuri . tuşea poate fi: faringiană (faringite acute şi cronice). dar nu orice durere toracică exprimă o boală a aparatului respirator. survine în afecţiuni laringiene.trădează o paralizie a nervului recurent stâng. Durerea care se amplifică cu mişcările respiratorii. tuşea emetizantă. După etiologie. durerea atroce din pneumotoraxul spontan). după care ciclul reîncepe. este întâlnită în tuşea convulsivă. Există şi alte tipuri de tuse: tuşea cvintoasă. Durerile accentuate prin compresiunea punctului dureros. supuraţii bron-şice sau pulmoanre. pleurezii. poate fi matinală (supuraţii bronhopulmonare cu secreţie abundentă). Astfel. favorizează eliminarea conţinutului unor cavităţi (ca în tuberculoza pulmonară. Acesta este semnul unui proces bronşic sau parenchimatos pulmonar (bronşită acută sau cronică. 206 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNA Tuşea este un act reflex sau voluntar. se întâlneşte în pneumotoraxul spontan şi în embolia pulmonară. deoarece poate răspândi infecţia. fără expectoraţie (pleurite. boli reumatismale etc. gangrena pulmonară). toracice. exagerată de tuse şi de respiraţie profundă. mucozităţile sau corpurile străine. prin închiderea glotei. parenchimatoase pulmonare (junghiul din pneumonie. faza iniţială a bronşitelor acute sau a tuberculozei pulmonare) sau umedă. Mişcările respiratorii sunt profunde şi zgomotoase. herpesul zoster. Respiraţiile cresc progresiv în amplitudine şi frecvenţă. în ateroscleroza cerebrală. voalată. zgomotoasă. Tuşea poate fi: uscată. sunt de obicei parietale. odată cu coloana de aer. Respiraţia de tip Biot se caracterizează prin cicluri de respiraţii întrerupte de perioade <le apnee de 5 până la 20 de secunde. tuşea bitonală . apoi descresc până ce încetează. vesperală sau de seară (în special în tuberculoză). tuşea poate surveni noaptea (de obicei în afecţiuni cardiace). acută şi superficială. atroce. durerea violentă din embolia pulmonară. de aceea trebuie combătută. răguşită. sunt proiectate în afară şi expec-toraţia. care se întâlneşte în afecţiunea denumită tuse convulsivă şi se caracterizează prin mai multe expiraţii puternice şi zgomotoase. congestii pulmonare etc. în practica curentă. Aceste trei faze reprezintă o secusă de tuse. localizată. care imobilizează toracele şi opreşte respiraţia. Este o respiraţie agonică. actul tusei cuprinde o fază inspiratorie. de origine cardiovasculară. Perioada de apnee durează 10 până la 20 de secunde. şi o fază de bruscă expulzie a aerului prin contracţia muşchilor abdominali. In cursul celui de-al treilea timp.

Expectoraţia are o valoare fundamentală din punct de vedere diagnostic. cât şi produsele eliminate (sputa). în gangrena pulmonară. Sugerează o supuraţie bronhopulmonară (dilataţie bronşică. Culoarea poate furniza de asemenea unele indicaţii. materialul patologic cel mai periculos. bronşită). Prin acest termen se înţelege expulzarea brutală a unei BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 207 colecţii purulente situate în parenchimul pulmonar sau în vecinătate. In această ultimă afecţiune. apoi un strat mucos şi. O varietate specială de expectoraţie este vomica. în pneumonie. Aspectul expectoraţiei este uneori foarte revelator. un altul spumos. Se întâlneşte în bronşita acută şi în astmul bronşic. Este contraindicat să se fumeze sau să se ia masa. Trebuie precizate totdeauna cantiatea. aspectul. Sputa mucopurulentă este netransparentă. sputa poate fi perlată. Sputa pseudomem-branoasă conţine multă fibrină sub formă de membrane. tuberculoză pulmonară avansată). Recoltată într-un pahar de sticlă. Astfel. sputa din cancerul bronhopulmonar este roşie-gelatinoasă. să tuşească cu batista la gură etc. trebuie să strângă şi să măsoare . prin deschiderea în căile respiratorii. discuţiile. galbenă-verzuie. să utilizeze tuşea artificială. obişnuind bolnavul să-şi stăpânească tuşea şi recomandându-i să evite fumatul. prin expectoraţie se înţeleg atât actul de expulzie. abces şi gangrena pulmonară. în unele boli (dilataţie bronşică. Expectoraţia este procesul prin care se elimină produsele formate în căile respiratorii. insuficienţă cardiacă. Se întâlneşte în unele bronşite. pleurală (pleurite). deschiderea gurii în inspiraţie. alcătuită exclusiv din puroi. hemoptoică. mai ales dacă este recentă. mediastinală (tumori. evacuată prin bronhie.tumori laringiene). să şteargă cu tampoane de vată montate pe pensă. Se constată în dilataţii bronşice şi abcese pulmonar. aerul uscat sau temperatura prea ridicată. cantitatea creşte. fără dezinfectarea mâinilor care au venit în contact cu scuipătoarea. De asemenea.400 ml/24 de ore. în mod curent. tuberculoză pulmonară cavitară. se dispune în patru straturi: un strat purulent grunjos la bază. De asemenea. Sputa purulentă este cremoasă. pleurezii purulente. sputele adunate pe gură şi dinţii bolnavului. Expectoraţia apare când exsudatul alveolar sau secreţia bronşică creşte. fapt pentru care trebuie luate măsuri de asepsie riguroasă. în infarctul pulmonar. Adeseori femeile şi copiii nu ştiu să expectoreze. Trebuie să liniştească tuşea de iritaţie (laringită. abcese subfrenice. numită aşa din cauza dopurilor mici şi opalescente de muci-nă din care este constituită. Asistenta medicală trebuie să urmărească şi să ştie să interpreteze tuşea. Cantitatea. declanşând tuşea. la suprafaţă. unul seros mai abundent deasupra. Mirosul poate fi fetid în abcesul pulmonar şi în dilataţia bronşică şi putrid. dilataţii bronşice). abces pulmonar. După cum am menţionat. fără îndoială. şi o întâlnim în infecţii ale căilor aeriene (bronşite. Apare în abcese pulmonare. în mod obişnuit nu se elimină după fiecare tuse mai mult de 50 ml. pericardite). dilataţii bronşice. ruginie. culoare şi mirosul. bronşică (bronşite. înghiţind sputa eliminată prin tuse. să înveţe femeile şi copiii să expectoreze şi să lupte împotriva rezistenţei acestora faţă de utilizarea scuipătorilor. Expctoraţia reprezintă.). Sputa seromucopurulentă se deosebeşte de precedenta prin adaosul de sero-zitate. în tuberculoza pulmonală şi unele dilataţii bronhice. expectoraţia are mai multe caractere. trebuie să aşeze bolnavul în poziţia care permite expectoraţia şi. respingător. aderentă şi aerată. la nevoie. cancer bronşic). Rolul asistentei medicale constă în a face educaţia bolnavilor asupra modului cum trebuie să expectoreze şi cum să utilizeaze scuipătorile. negricioasă. de care trebuie să se ţină seama. pulmonară (pneumopatii acute sau cronice). să remarce şi să obişnuiască pe bolnav cu utilizarea poziţiei în care să expectorexe cu mai multă facilitate şi abundenţă. aspiraţia bronşică etc. chist hidatic suprainfectat etc.în eprubete sau pahare gradate - . Sputa mucoasă este vâscoasă. uneori chiar până la 300 .

sângele este în general mai abundent. în aceste cazuri. Cauzele hemoptiziei pot fi multiple. fie roşie sau negricioasă. la un bolnav cunoscut. în celelalte cazuri. ventral. de obicei fără prodroame. în unele cazuri diagnosticul este dificil: în cazul unei tuse reflexe care însoţeşte hematemeză. supuraţii pulmonare. chisturile aeriene. tahicardie. de la nivelul stomacului . Uneori. Hemoptizia poate apărea pe neaşteptate. aderente. cu excepţia epistaxisului. în acelaşi scop se efectuează uneori bolnavului . când provine de la nivelul gingiilor . bronşite alergice.de gingivoragie. dilataţie bronşică etc. transpiraţie. spute hemoptoice. Hematemeză are unele caractere particulare: apare în timpul unui efort de vărsătură. sau în unele forme de tuberculoză cavitară. traumatisme toracice etc. de obicei dimineaţa la trezire şi fără eforturi de tuse. sărat. Celelalte cauze sunt rare. Aceste cauze trebuie eliminate deoarece. care persistă 2-3 zile.de hematemeză. dar de obicei este precedată de prodroame: senzaţie de căldură retrosternală. în timp ce bolnavul face un efort de tuse. în cursul căreia elimină sânge curat. baza toracelui . stenoza mitrală şi infarctul pulmonar. roşu-viu. amestecat în mucus. Dezinfectarea scuipătorilor este o regulă absolută. în primele ore sau zile. când. Eliminarea sângelui este bruscă. dar şase domină prin frecvenţă: tuberculoză pulmonară. urmate de eforturi de tuse. dilataţia bronhiilor. dacă este posibil pe partea leziunii. cancerul bronşic. cu tuberculoză fibroasă. dispnee. micoze şi spirochetoze bronşice. lapte).). hemoptizia este puţin abundentă. Hemoragia de origine bucală (stomatoragia. provocarea tusei artificiale.R.expectoraţia abundentă. sunt rare: sindroame hemoragice. neaerat. sunt necesare examene de specialitate (O. hemoptizia poate apărea: la un bolnav care se ignorează. începe şi se termină de obicei brusc. iar a doua zi melenă (scaun negru. gingivoragia) sau rinofaringiană (epistaxis) ce poate fi luată în discuţie în cazul sputei hemoptoice. cu alimente. aerat spumos.în poziţie şezândă . dar frecventă. şi fractura de coloană. la un bolnav stabilizat. Există trei contraindicaţii speciale: traumatisme craniene. după câteva ore bolnavul nu mai prezintă decât spute hemoptoice. Tratamentul hemoptiziei urmăreşte: repaus absolut la pat. vâscoase. la sfârşitul unor inspiraţii forţate. Eliminarea sângelui se poate repeta peste câteva ore sau în zilele următoare. când sângele se elimină de obicei prin nas. Semnele generale constau în paloare.compresiuni bruşte şi sacadate în baza toracelui. moale şi lucios). Hemoptizia este eliminarea pe gură a unei cantităţi de sânge. eliminarea poartă denumirea de epistaxis. Pentru dezobstruarea căilor aeriene. cu caracter fulgerător. în orele următoare bolnavul are deseori dureri. astm. în poziţie semişezândă. în cancerul bronşic. sputa 208 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ este striată cu sânge sau alcătuită din sânge neaerat. pneumoconioze. care pot fi negricioase. alimentaţie formată exclusiv din lichide reci (compot. fulgerătoare (tuberculoză pulmonară. amestecat cu cheaguri de sânge şi uneori. cantitatea variind între 100 şi 300 ml. limonada. pungă cu gheaţă pe hemitoracele . gust uşor metalic. Celelalte cauze. care precedă imediat tuşea. Se comprimă brusc şi sacadat. în tuberculoza pulmonară. în infarctul pulmonar apare. repaus vocal absolut. deşi numeroase. Când sângele provine de la nivelul rinofaringelui. în timpul unui puseu evolutiv. când apar în spută şi cheaguri de sânge.după o inspiraţie forţată. Se elimină în cantităţi mici. mai închis la culoare. bolnavul elimină o mare cantitate de sânge şi moare prin asfixie. închise la culoare. sub formă de spute hemoptoice. Pot apărea însă şi hemoptizii masive.).L. al unei tuse emetizante însoţite de hemoptizie şi al înghiţirii sângelui în cursul une hemoptizii. De obicei. provenind din căile aeriene inferioare. Forma minimă a hemoptiziei este sputa hemoptoică fie strită cu sânge.bolnavul afându-se în poziţie semişezândă . sirop. tumori being-ne. caz în care se numeşte hemoragia de alarmă. în dilataţia bronhiilor şi în chisturile aeriene apar. Caractere distincte. etc. se foloseşte uneori. sângele este eliminat tot pe gură. traheobronşice. hemă respiratorie însoţită de stare de teamă. Bolnavul prezintă o criză de tuse. gâdilitura laringiană.

în afecţiunile pleurei şi în caz de dispnee intensă. voce bitonală .v. Algocalmin (i. să-i asigure izolarea. semiobscuritatea. Reglan (1-2 fiole i. Dicynone. trombină în aerosoli. Clauden.) sau deformări toracice.torace emfizematos.v. Apomorfină (5 mg s.v.v. să nu recomande alimentaţie şi băuturi timp de 24 de ore. în poziţie semişezândă. Asistenta medicală are rolul să calmeze pe bolnav şi pe cei din anturajul acestuia. toracele cu exagerarea curburii laterale. există trei tipuri respiratorii: tipul costal superior (la femei).). cifo-lor-dotic sau cifoscoliotic.2. (pneumoperitoneu). să inspire lent şi profund. cu ambele diametre mărite. Morfină. Adrenostazin. tumori pulmonare. iritaţii gastrice şi esofagiene şi în sarcină.m. Ca medicaţie: clorura de calciu (10-30 mi soluţie 10%. Plegomazin .presupus bolnav sau pe stern.torace paralitic. provocarea unui reflex de strănut sau de vărsătură. BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 209 peritonite. cu diametrul antero-posterior considerabil mărit. cu prezenţa unei duble deformări. cu sternul proeminent. mici transfuzii repetate de sânge proaspăt (50 . palparea.). în 250 ml ser glucozat 5%) şi după caz. sau i. în unele boli. SIMPTOME FIZICE Examenul fizic al toracelui se execută de medic şi cuprinde: inspecţia. 2. Coagulen sau Manetol (1-4 fiole/zi).alte deformaţii interesează coloana vertebrală şi constau în exagerarea unor curburi fiziologice. Venostat. Inspecţia poate furniza relaţii şi asupra mişcărilor respiratorii. gargară prelungită. Poate fi şi nevrotic.3. costal inferior (la adolescent) şi costo-abdominal sau diafragmatic (la copii şi adulţi). i. Chinidină etc. foarte lent. să-i impună imobilitate absolută şi tăcere. ca de exemplu: . Vitamina C . Se întâlneşte în tumori cerebrale şi meningite. i. Novocaină 1% (10 ml.în leziunile nervului recurent stâng. spălaturi gastrice repetate. Glanduitrin (1 fiolă.v. asemănător sternului de găină. sau i. boltit uniform. să-i cureţe gura de cheaguri şi să-i administreze bucăţi de gheaţă. Amino-fenazonă. cu cele două diametre micşorate.torace rahitic. Tulburările vocii (disfonia) apar sub următoarele forme: voce răguşită stinsă . toracele lordotic cu acelaşi diametru micşorat. edeme ale extremităţii superioare a toracelui cu circulaţie colaterală (tumori mediastinale etc.c). Inspecţia dă informaţii asupra cutiei toracice şi asupra mişcărilor respiratorii. Se tratează prin unele mijloace empirice (aplicarea unei lovituri neaşteptate pe spatele bolnavului.c.. orizonalizarea coastelor şi unghiul epigastric obtuz. K. sângerare sau Pendiomid (hemoptizii persistente din stenoza mitrală). în situaţii speciale heparină (coagulare intravasculară diseminată). Mialgin (i.). alungit şi turtit.). Sughiţul este o contracţie a diafragmului.m.v.v. cu musculatură redusă şi spaţii mtercostale evidente. după testarea sensibilităţii cu 1 ml s.v. poate fi congenital. i. să recomande bolnavului să nu tuşească. cu bombarea gropilor supraclaviculare..în laringita acută sau cronică. Cutia toracică poate prezenta şi modificări la nivelul tegumentelor. Micoren. provocată de iritaţia nervului frenic. voce nazonată . respiraţia devine de tip costal superior. sugerea unei bucăţi de zahăr sau gheaţă. sub formă de erupţii vezicu-lare (herpes zoster(.c). cu stare de şoc. la 4 ore). Nu se administrează ergotină.L00 ml). toracele cifotic. . Vit. deoarece agravează hemoptizia. sau i.foarte eficace (25 .50 mg i. oxigen s. orpirea respiraţiei. percuţia şi auscultaţia. să-1 dezbrace cu blândeţe şi să-1 aşeze în pat. iar în nevralgiile .500 mg i.în astuparea foselor nazale. . tipul respirator se inversează. temperatura moderată (16°). dar şi în unele pleurezii. aerisirea. presiune pe globii oculari) sau medicale: ingestii de bicarbonat de sodiu în apă călduţă. perfuzii venoase de xilină (20 ml 1%. în mod normal.m. lent). în caz de hemoragii mai severe. iar coastele turtite lateral. Apare în scleroze pulmonare întinse la ambii plămâni. .

în spaţiul lărgit al vestibulului alveolar. Acest zgomot este datorat trecerii aerului din bronhiole. abcese pulmonare sau chisturi hidatice cu conţinutul evacuat).mtercostale. în puncte variate şi simetrice. . se deosebesc: . 210 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Percuţia foloseşte lovirea (ciocnirea) pereţilor toracelui. permite să se precizeze amplitudinea respiraţiilor şi să se constate un eventual tiraj supra-sternal (depresiune inspiratorie profundă a scobiturii suprasternare şi supraclaviculare) sau un tiraj substernal (depresiune inspiratorie epigastrică). . Ralurile sunt zgomote patologice care iau naştere în alveole sau bronhii şi se modifică prin respiraţie sau tuse. dar modificat. care sunt interpretate după calitatea lor. Aplicând urechea sau stetoscopul la nivelul peretelui toracic. Se aplică douătrei lovituri egale şi ritmice. voalat.matitatea (scăderea sonorităţii) indică o condensare a parenchimului pulmonar (penumpnie. care dă informaţii mai fine şi mai localizate. pentru a provoca zgomote. şi mediată. Ele rezultă din dispariţaia murmurului vezicular şi înlocuirea lui cu zgomotul laringotraheal. constând în lovirea directă a peretelui toracic. sugerează o condensare a parenchimului pulmonar (pneumopatii. Auscultaţia permite sesizarea şi intepretarea diverselor zgomote. Este un zgomot care se percepe. La individul normal. pe toată aria toracică în inspiraţie şi la începutul expiraţiei. folosind stetoscopul. pot apărea modificări ale murmurului vezicular (sufluri. mâna este ridicată. După caracterele lor. penumotorax) între parenchimul pulmonar şi palma examinatorului. şi mediată (digiodigitală). zgomotul laringo-traheal . Ritmul respirator se notează aşezând palma pe regiunea sternală.care ia naştere prin trecerea aerului din orificiul glotic în trahee . pe fiecare hemitorace. în diferite regiuni. Pot fi uscate sau umede. de sus în jos. Când apar modificări patologice în parenchimul pulmonar.hipersonoritatea sau timpanismul (creşterea sonorităţii) apare în pneumotorax şi în emfizemul pulmonar. raluri şi frecături). Tehnica acestui procedeu. care înlocuiesc zgomotul respirator normal.). acest zgomot se aude. După calitatea sunetului obţinut la percuţie. vibraţiile produse la nivelul laringelui. modificat de unele procese patologice pulmonare sau pleurale.sulful pleuretic este un zgomot ascuţit. cu extremitatea degetelor. este grav. care se produc în cavitatea toracică în cursul respiraţiei. tusei şi al vorbirii. intens. arată interpunerea unei mase de lichid sau de gaze (pleurezii. aplicând palma succesiv. Scăderea sau dispariţia vibraţiilor. grav. constă în lovirea perpendiculară a degetului mijlociu al mâinii drepte. Auscultaţia poate fi imediată. tumori pulmonare) sau colecţie lichidiană în pleură (pleurezii). se deoebesc următoarele varietăţi de sufluri: . aplicând pavilionul urechii pe peretele toracic. Dintre ralurile uscate se deosebesc: . Modificările murmurului vezicular constau în: diminuare sau dispariţie (penumotorax. Suflurile sunt zgomote respiratorii cu caractere particulare. Normal. în stări patologice. depărtat şi este caracteristic în pleurezie. tumori pulmonare etc. sunt transmise sub forma unui freamăt uşor şi rapid.suflul cavitar apare în cazul unor cavităţi deschise în bronhii (tuberculoză pulmonară. cerând bolnavului să repete cifra 33. apare în cazul unei condensări a parenchimului pulmonar (penumonie. pleurezie) şi exagerare (procese patologice care măresc amplitudinea sau frecvenţa mişcărilor respiratorii). Vibraţiile vocale se caută. Percuţia poate fi: imediată.nu se percepe în parenchimul pulmonar. Tot inspecţia. Adultul are 16-18 respiraţii/min. Amplificarea vibraţiilor. . La fiecare inspiraţie.suflul tubar. unele cazuri de tuberculoză pulmonară sau tumori) şi este aspru. apropiat de ureche. de tip costal inferior sau abdominal. la individul normal se aude numai murmurul vezicular. îndoit în unghi. tuberculoză pulmonară. Palparea dă informaţii asupra ritmului respirator şi asupra transmiterii vibraţiilor vocale.

Apar în pneumonie. în . tuberculoză pulmonară. După aspect. şi care vibrează ca nişte coarde. asemănătoare cu zgomotul care se aude când. cu reacţia Rivalta negativă sau un exsudat. la o penumopatie cu germeni piogeni sau la o embolie pulmonară). la sfârşitul inspiraţiei. reacţia este negativă: lichidul este un transsudat. lichid deschis. Pozitivitatea e dovedită. nefroze. fie în scop evacuator.formează în bronhii şi bronhiole şi se întâlnesc în bronşite. când trece aerul. . EXAMENE COMPLEMENTARE Funcţia pleurală (toracenteza) este un examen indispensabil pentru precizarea diagnosticului de pelurezie. aspectului şi naturii lichidului). şi în expiraţie şi se modifică după tuse. lichidul pleural poate fi: . sunt ralurile subcrepitante..3.purulent (tuberculoza pulmonara. Sora medicală deţine un rol important. Se. dacă acesta nu produce nimic. . înaintea recoltării. cele mai frecvent întâlnite. Examenul de labroator al lichidului pleural presupune un examen chimic. tuberculoza pulmonara. Toracenteza se face fie în scop explorator (precizarea existenţei.3. ■ ■■ ■■ -• ■■ 2. cu expectoraţie abundentă. unele pneumonii). când acestea sunt inflamate. mai evidente după tuse. de apariţia unei papule la locul de inoculare. Reacţia Rivalta se practică la patul bolnavului: într-un pahar. ca fumul de ţigară. stări distrofice cu edem). edemul pulmonar etc. în cazuri speciale.Ralurile bronşice. reacţia este pozitivă. pentru a o trimite la laborator. când este de natură inflamatorie (tuberculoză sau reacţie pleurală. .30% eozinofile) şi a hipersensibilităţii cutanate prin reacţia Casoni. la începutul şi la sfârşitul unei pleurezii şi sunt asemănătoare cu zgomotul produs prin frecarea unei bucăţi de piele. Examenul de laborator al sputei. uşor gălbui. cu 200 ml apă distilată şi două picături de acid acetic glacial. care iau naştere între cele două foiţe ale pleurei.sorofibrinos. sărac în albumină. Se aud şi în respiraţie. se lasă să cadă o picătură din lichidul pleural de examinat. Reacţia Casoni se face inoculând intradermic antigen de chist hidatic. şi va avea la dispqziţie vase sterile pentru recoltare. apărând în salve. .Ralurile crepitante care sunt fine. altele sunt asemănătoare cu ţiuitul vântului sau al fluierăturilor (raluri sibilante). de obicei conic. . să-şi spele cavitatea bucală cu muşeţel sau apă călduţă şi să evite amestecul salivei cu sputa.de obicei transsudat (insuficienţă cardiacă. fiind vorba de un exsudat. care şe datoresc secreţiilor mucoase abundente din bronhii. Pentru aceasta va urmări ca bolnavul.apă şi apar băşicuţe care se sparg. penumonică. trebuind să pregătească pe bolnav şi să răspundă de toate operaţiile legate de recoltare şi de transport. Diagnosticul de laborator al chistului hidatic pulmonar constă în depistarea eozino-filiei sanguine (10 . infarcte pulmonare). Dintre ralurile umede. Se aud în pleurite. Unele sunt groase ca nişte sunete de contrabas (raluri ronflante). supuraţii pulmonare.seros. când semnele clinice nu sunt evidente şi pentru a preciza natura lichidului.. lichid serocitrin . reumatismală. . se suflă într-un tub de sticlă plin cu.hemoragie (neoplasme. egale. bolnavul va colecta întreaga. citologic şi bacteriologic.de obicei exsudat (pleurezii de natură tuberculoasă. Lichidul poate fi un transsudat. când este de origine mecanică (cardiac cel mai adesea). . neoplazii). limpede . .. cantitatea de spută eliminată în 24 de ore.• • BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 211 Frecăturile pleurale sunt zgomote patologice. Dacă se produce un nor tulbure. Sunt asemănătoare cu zgomotul pe care-1 auzim când frecăm între degete o şuviţă de păr. bogat în albumină şi cu reacţia Rivalta pozitivă.

examinarea mucoasei. prin puncţie trahe-ală sau aspiratul bronşic. depu-nând o particulă de spută. în astmul bronşic apar multe eozinofile. Pentru însămânţări şi inoculări se va întrebuinţa obligatoriu. eritrocite. de aceea. . sora poate chiar efectua unele examene. fiind greu de obţinut un produs necontaminat de flora din gură. pentru studiul citologic şi bacteriologic. a fibrelor elastice. Examenul microscopic al sputei. cristale Charcot-Leyden (cristale subţiri.care denotă distrugerea de parenchim (abces sau gangrena pulmonară) . Mai multe garanţii dă . în cazul recoltării în plăci Petri. însămânţări pe medii de cultură. direct pe mediul de cultură. în cazuri de chist hidatic -cârlige de echinococ. iar pe de alta recoltarea meterialului pentru biopsie şi a exsu-datului bronşic. iar în cancerul bronşic celule atipice. Bronhoscopia este o metodă cu ajutorul căreia se explorează vizual. Prin acest tub se pot introduce tuburi mai înguste. trebuie transportat imediat la laborator. inoculare la cobai. Este foarte utilă pentru diagnosticarea unor forme de tuberculoză şi mai ales. fără să tuşească. examenul conferă rezultate pozitive în 80% din cazuri.recoltrea prin aspiraţie bronşică. Un examen extrem de preţios în diagnosticul cancerului bronhopulmonar. leucocite. care permite vizualizarea zonelor explorate. rămâne recoltarea sputei cu ocazia unui acces de tuse. Bolnavul va face o expiraţie bruscă şi puternică. în stadii foarte precoce. este bine să se recurgă la "tamponul laringian" sau la un tampon condus pe un apăsător de limbă până la dreptul laringelui. Se poate folosi şi spălătura bronşică. în care poate preciza existenţa unor strâmtorări bronşice. Pentru examenul bacteriologic este indicat să se preleveze steril sputa. direct din bronhia interesată fie cu bronhoscopul.unele cazuri. Totuşi examenul sputei este dificil. Pentru cercetarea fibrelor elastice . a paraziţilor şi a germenilor patogeni. spută proaspăt recoltată. fie cu o sondă sterilă. Pot fi puse în evidenţă epitelii. care poate conţine spută înghiţită.se pune deasupra frotiului o picătură de hidrat de sodiu. Diagnosticul de certitudine în tuberculoza pulmonară fiind dat de prezenţa bacilului Koch. Se utilizează coloraţia Ziehl pe frotiu sau unele metode speciale ca: examene prin concentrare. Uneori. proiectând pe 212 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNA tampon secreţia traheobronşică.pentru celulele atipice . pentru ca produsul să nu se reverse şi să nu împrăştie germenii în jur. este cito-diagnosticul expectoraţiei. Se recoltează şi se examinează expec-toraţiile bolnavului timp de 3 zile consecutiv. a cristalelor. care se indroduce în trahee şi bronhii. iar în cazuri de astm bronşic. Examenul microscopic se poate face: direct pe lamă din materialul proaspăt. sputa trebuie să fie proaspătă. şi se repetă dacă este nevoie. alungite) şi spiralele Curshmann (precipitări de mucină). deci va fi transportată la laborator imediat după recoltare. Cea mai simplă metodă. interiorul conductelor traheobronşice. prevăzut cu un sistem optic. examenul se face după colorare cu albastru de metilen sau soluţie May-Gr_nwald-Giemsa. Metoda permite pe de o parte. ca de exemplu recoltarea lichidului despălăţură gastrică. spre a se cerceta prezenţa bacilului Koch. tuberculoză). bron-şiectazie. în cursul unei bronhoscopii (cancer bronşic pulmonar. cu limba trasă puternic în afară. Se bazează pe exfolierea continuă a celulelor maligne. a cancerului bronhopulmonar. care pătrund până în bronhiile mai mici. De obicei. poate pune în evidenţă existenţa elementelor celulare. a traheii şi a bronhiilor mari. . încă 3 zile la rând. Se adaugă un dispozitiv luminos. Aparatul folosit se numeşte bronhoscop şi este alcătuit dintr-un tub metalic. asistenta va avea grijă ca placa să fie transportată cu capacul deasupra. ulceraţii sau a unor mici formaţiuni tumorale.Pentru examenele obişnuite. acesta se caută în sputa bolnavului sau în produsul recoltat prin bronhoaspiraţie. în care se pot pune în evidenţă. Materialul recoltat.

Micşorarea acestui indice arată. clarificări). Radiografia constă în imprimarea pe un film fotografic a imaginii toraco-pulmonare. vizibile pe radiografie. pentru diferenţierea sindroamelor de condensare pulmonară. prin expectoraţie şi resorbţie. opacităţi micronodulare (gra-nulie tuberculoasă. Metoda permite să se precizeze existenţa şi sediul dilataţiei bronşice. care porneşte de la hiluri şi se micşorează spre periferie.fie prin exces de umbră (opacităţi). la nivelul mameloanelor. biopsia prescalenică. care nu apar pe o radiografie obişnuită. Umbra mediană este dată de cord. el precizând totdeauna topografia. perimetrul toracic măsoară cam 89 cm. opacităţi macronodulare (tuberculoză pulmonară. Imaginea obţinută este precisă. utilă în diagnosticul cancerului bronhopulmonar. pentru depistarea tulburărilor circulaţiei pulmonare. pe care se proiectează claviculele. care se trece circular în jurul toracelui. tuberculoză pulmonară). Diferenţa se numeşte indice respirator (indicele Hirtz). în inspiraţie profundă. prin care se înregistrează pe placă imaginea plămânilor la diferite adâncimi. BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 213 2. hilul drept este mai mare şi mai vizibil decât cel stâng. cu biopsia ganglionară cervicală sau axilară. fie prin exces de tranparenţâ (hipertransparenţă. chisturi hidatice). . evidenţiază toate detaliile. Dar examenul radiologie nu poate lămuri etiologia leziunilor. pneumoconioze). pentru a scădea secreţia bronşică şi cu Morfină. de o metastază canceroasă sau o adenopatie sistemică. congestie pulmonară etc. leziuni care nu au fost depistate.). Se utilizează lipiodolui.bazele (porţiunile situate deasupra diafragmului). . bronhii dilatate. tumori) din hil şi medistin. EXAMENUL RADIOLOGIC Examenul radiologie este indispensabil. coastele şi omoplaţii. Deoarece radioscopiile repetate expun atât pe bolnav cât şi pe medic unor iradieri importante. Principalele examene radiologice sunt: radios-copia. se preferă radiografia. puncţia pulmonară. Tomografia este o metodă radiografică.4. radiografia. uneori. carcinoză miliară. serveşte şi ca element de comparaţie în viitor şi comportă mult mai puţin riscul iradierii.opacităţi de intensitate redusă. vasele mari şi celelalte organe din mediastin. Este contraindicată în bolile acute pulmonare şi în cazul hipersensibilităţii la iod.hilurile (regiunile situate de o parte şi de alta a umbrei mediane). scintigrafia. care pot ocup o zonă. metastaze neoplazice.3.parenchimul pulmonar propri-zis cuprinde câmpurile pulmonare şi este străbătut de un desen arborizat. tomografia şi bronhografia. un . o tulburare a funcţiei respiratorii (emfizem pulmonar. Mai poate preciza şi existenţa unor leziuni (caverne. iar în expiraţie cam 82. opacităţi întinse. utilă pentru diferenţierea unei adenopatii tuberculoase. bolnavul fiind în inspiraţie forţată. Radiografia pulmonară normală scoate în evidenţă o umbră mediană opacă şi două câmpuri clare laterale. . Bronhografia este examenul radiologie prin care se pune în evidenţă aborele bronşic injectat cu un lichid opac la razele Rontgen. Lecturara unui clişeu radiografie se face în condiţii bune numai la negatoscop. fie prin procese mixte. în mişcare.Premedicaţia se face cu Atropină. Opacităţile în funcţie de intensitate. Metoda permite precizarea sediului exact şi a întinderii unor imagini patologice. care permite studierea diferitelor componente ale toracelui în dinamică. Măsurarea perimetrului toracic se face cu ajutorul unui metru de panglică. fără limită precisă (atelectazie.vârfurile (porţiunile situate deasupra claviculelor). Imaginile patologice cuprind modificările transparenţie pulmonare . al stenozelor bronşice. al unor leziuni tuberculoase sau cancere bronşice. opacităţi create în principal de arterele pulmonare. Radioscopia este un examen rapid şi simplu. Alte examene: puncţia ganglionară. din faţă şi din profil. pentru sedarea bolnavului. relevând uneori. care are avantajul de a se elimina mai rapid. Câmpurile pulmonare sunt delimitate în jos de diafragm şi cuprind: . întinderea şi tipul acestora. pot fi: voalări .

214 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ 2.) în stadii latente. pentru că aici procesul se petrece la periferie.să obiectiveze insuficienţa respiratorie pneumogenă. în inspiraţie profundă. sângele cedând o cantitate mai mare de O2 ţesuturilor. în pleurezii puncţionate. cianoza care apare ca urmare a creşterii hemoglobinei reduse în sângele venos. La examenul radioscopic. emfizem pulmonar. poate fi de 30" în expiraţie şi 40" în inspiraţie. poate fi datorată unei isuficienţe respiratorii.Urmărirea ritmului respirator. EXPLORAREA FUNCŢIEI RESPIRATORII •<*<• . Probele funcţionale permit depistarea insuficienţei pulmonare şi a celor mai frecvente boli care o pot provoca (astm bronşic. radiologice. neoplasme. scleroză pulmonară). oprirea respiraţiei (apneea). Apare insuficienţă cardiacă sau în starea de şoc. Metode radiologice. Imaginile mixte (hidro-aerice) se întâlnesc în tuberculoza pulmonară. Hipertransparenţele (diminuarea sau dispariţia desenului pulmonar) pot fi: difuze (emfizem pulmonar. cât şi fiecare mecanism al acesteia. inclusiv limba.Explorarea funcţiei respiratorii a devenit astăzi insipensabilă pentru practica medicală.3.Cianoza sugerează uneori. La individul normal. Identificarea depinde de genul iluminatului (lumina zile de preferat). Micşorarea acestui inidce sugerează o tulburare a funcţiei respiratorii.Amplitudinea respiratorie. când acoperă toată faţa. Accelerarea sa de durată. înainte de apariţia stadiului organic. Metode clinice.când apare la nas. sugerează şi o insuficienţă respiratorie. datorită prezenţei în capilarele sanguine a unei mari cantităţi de hemoglobina (Hb) redusă (peste 5 g%). spirometrice şi chimice. Datorită creşterii mediei de vârstă. astm bronşic) şi în malformaţii cardiace congenitale (comunicaţii interventriculare sau interatriale). să aprecieze şi să semnaleze apariţia cianozei. Reducerea ateste valori.5. caverne tuberculoase. menţinera homeostaziei gazelor respiratorii. Se folosesc metode clinice. fibroze. răspândirii unor practici nocive ca fumatul şi datorită poluării atmosferice. insuficienţa pulmonară devite tot mai frecventă. -■ . Hemoglobina redusă creşte pe seama sângelui arterial în: oxigenarea pulmonară insuficientă (fîbroză pulmonară.-. abcese pulmonare golite etc. . arată o reducere a valorii funcţionale a plămânilor. scleroze pulmonare). buze şi în jurul ochilor şi intensă. . Cianoza care apare în aceste tulburări. tot o tulburare a funcţiei respiratorii şi se traduce printr-o coloraţie violacee a pielii şi a mucoaselor. Cele mai utilizate sunt: . cu afecţiunile inerente vârstelor înaintate (emfi-zem. . se numeşte cianoză centrală. pneumotorax) sau delimitate (dilataţii bronşice.). abcese pulmonare sau chisturi hidatice cu conţinutul parţial evacuat. O durată mai scurtă. bronşită cronică etc. Acestea pot explora atât funcţia globală a plămânului. poartă denumirea de periferică. emfizem pulmonar. pleurezii sau pneumonii masive). Explorarea funcţională decelează perturbarea funcţională în stadiul incipient al bolii. opacităţi liniare.când se evidenţiază la lobii urechilor şi la extremitatea degetelor marcată . .lob sau întreg hemitoracele (atelectazii. Metodele de explorare funcţională trebuie: . Asistenta medicală are obligaţia să urmărească bolnavii. tuberculoză pulmonară. Cianoza poate fi discretă . diafragmul trebuie să coboare cu cel puţin 8-10 cm. Metode de explorare funcţională. Indicele Hirtz (diferenţa dintre perimetrul toracic în inspiraţie şi expiraţie profundă) este la normal de cel puţin 7 cm. sub formă de fascicule sau benzi (scizurite. de temperatura camerei (călduţă) etc.. iniţiale.Timp de apnee.

= 1 500 ml). element deseori însoţitor al insuficienţei respiratorii. confirmă restricţia pulmonară.R. Pe lângă acestea. tumori. la adăpost de aer. pneumonie. când valoarea ei scade sub 1 500 ml.R.R. în special a capacităţii vitale. în compoziţia sa intră V. se apreciază prin numeroase metode cum sunt: spirometria. cel mai frecvet.să" aprecieze atât tipul şi gradul insuficienţei. de cea. pleurezii.E.C.R. Dintre celelalte volume şi capacităţi. Volumele şi capacităţile pulmonare care formează valorile respiratorii sunt: volumul curent (V.R.spirometria şi spirografia .T.R. comunicând cu exteriorul printr-un tub de cauciuc. Ventilaţia este apreciată prin numeroase teste: volumele şi capacităţile pulmonare.obiectivează acidoza respiratorie corelată cu unele forme de insuficienţă.). capacitatea vitală (CV.) şi capacitatea reziduală funcţională (C. Metodele curente . explorat este ventilaţia. = în medie 2 000 ml). BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 215 Valoarea normală a PaC>2 este de 91 mm Hg. emfizem). constând din V. 1 500 ml. mai există volumul rezidual (V. volumul inspirator de rezervă (numit şi aer complementar).C. difoscolioză. pe sânge prelevat din arteră. analize de gaze etc. suma capacităţii vitale şi a volumului rezidual (CP. putându-se citi direct pe el volumul de aer.E. Determinarea pH-ului prin metoda electrometrică. V. astm bronşic. spirografia. Determinarea PaCO2 (presiunea parţială a CO2 în sângele arterializat). care reprezintă cantitatea de aer care rămâne în plămân în cursul respiraţiei normale.utilizează ca aparatură spirometrele şi spirografele. Tipul şi gradul insuficienţei şi mecanismul perturbat. Cilindrul gradat este cufundat într-un cilindru mai mare plin cu apă.extrem de important pentru diagnostic . Spirograful foloseşte acelaşi principiu. a cărui valoare normală este de 40 ± 2 mm Hg. şi V.. = 500 ml). Aerul expirat face ca cilindrul să se ridice deasupra apei. + V.R. volumul expirator de rezervă (V. Dintre mecanismele alterate. inclusiv cauza generatoare.F. şi V.) (suma volumului curent cu V. Aceste constante exprimă limitele între care se desfăşoară procesul ventilator. arată o disfuncţie ventilatorie restrictivă. Capacitatea vitală.E. Scăderea cu 20% a valorii ideale este patologică.I.35 . Scăderea sub 95% a SaHbC>2 şi sub 91 mm Hg a PaO2 exprimă hipoxemie şi obiectivează insuficienţa respiratorie. cu ajutorul unor aparate numite pH-metre: o scădere a pH-ului sub 7. capacitatea inspiratorie (CI. cât şi mecanismul perturbat.5 000 ml). .).I.să uşureze stabilirea unei conduite terapeutice şi să anticipeze un prognostic.R. reducerea lor. la scăderea cu 40% apare dispneea. Obiectivarea insuficienţei respiratorii se face curent prin: Determinarea SaHbO2% (saturaţia hemoglobinei cu O2) sau a PaO2 (presiunea parţială a O2) din sângele arterializat. capacitatea totală (C. timpul de mixică etc. dar permite înregistrarea mişcărilor respiratorii. prin care suflă pacientul. pneumotorax. (V. Creşterea PaCO2 peste 45 mm Hg evidenţiază hipercapnia. variabile din punctul de vedere al construcţiei. toracoplastii) şi în reducerea directă sau indirectă a parenchimului pulmonar (lobectomii. volumul rezidual .T. Valoarea normală a SaHbO2% este > 95% si se realizează prin metoda oximetriei directe. debitele ventilatorii de repaus şi de vârf. Deşi este un test static. Scăderea apare în afecţiuni care micşorează mobilitatea cutiei toracice (anchiloză costo-vertebrală. = 3 000 .). cea mai curent utilizată fiind metoda Astrup. Spirometrul este alcătuit dintr-un cilindru gradat.).R.R. se realizează cu metode variate.limita inferioară a normalului .

test care explorează distribuţia ventilaţiei.R. cauzate de microbi.M.C. fie de o elasticitate pulmonară redusă. Volumul expirator maxim pe secundă (V. localizare ale cărei simptome sunt comune tuturor celorlalte afecţiuni. Timpul de mixică.S.M. valoarea normală peste 70% din CV.R. El este foarte important pentru aprecierea funcţiei respiratorii şi poate creşte fie pe seama amplitudinii mişcărilor respiratorii (V.R) creşterea ventilaţiei de repaos peste 10 1/min arată o disfuncţie respiratorie.E.8 min. poate fi determinată fie de reducerea C. alergii. El rezultă din înmulţirea numărului de respiraţii pe minut cu volumul curent. Dintre localizări. 2. pneumoangiografia etc. cateterism cardiovascular. Aceste teste pot contribui la diagnosticul unor forme şi tipuri de insfucienţă respiratorie şi la elucidarea gradului de alterare a ventilaţiei de repaus. în vederea stabilirii unei conduite terapeutice sau pentru anticiparea unui prognostic.creşte în obstrucţii (stenoză) bronşice. provocată fie de o permeabilitate bronşică alterată. Debitele ventilatorii şi testele de dinamică ventilatorie explorează modalitatea în care sunt utilizate volumele şi capacităţile pulmonare în timp. Există însă o frecvenţă optimă. de . şi 3 min. exprimă o disfunţcie obstructivă.) este una dintre cele mai valoroase probe ale funcţiei pulmonare. fie pe seama frecvenţei. ale căilor respiratorii superioare (nas. RINITELE Şl LARINGITELE Sunt afecţiuni acute sau cronice.S.). (16x500). mai ales când obstacolul interesează bronhiolele. D. Frecvenţa optimă este de 80 90/min. Normal variază între 100 şi 140 1/min.. scinti-gramă pulmonară.M.R. Este crescut şi în emfizemul pulmonar etc.S.M.) reprezintă cantitatea de aer ventilat de plămân într-un minut.valori până la 7 .) reprezintă testul de bază al ventilaţiei şi arată gradul de permeabilitate bronşică şi elasticitatea alveolară. Scăderea sa sub această limită. Valoarea debitului respirator maxim se calculează după formula: V. Astfel: debitul ventilator de rapaos (D.E. la bărbat şi între 80 şi 100 1/min. fie de scăderea V. Astfel: Minut-volumul respirator sau debitul ventilator de repaus (D.V. de obicei virotice (rinovirusuri.V.S. de obicei cu evoluţie benignă.8 1/min. atingând ca în cazul emfizemului sau al bronşitei cronice . în condiţii de respiraţie liniştită. 216 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNA Debitul respirator maxim (D.).. în afecţiuni care duc la inegalitatea ventilaţiei în plămâni.M.) raportat sub forma indicelui Tiffeneau.4.V. Difuziunea si circulaţia pulmonară sunt investigate prin metode de strictă specialitate: capacitate de difuziune. 30 sec.R.) reprezintă volumul maxim de aer care poate fi respirat într-un minut.4. Reducerea D. tumori etc.R. virusuri. 2. laringe. Marchează limita superioară a posibilităţilor ventilatorii şi este în funcţie de frecvenţă şi amplitudine. cea mai obişnuită este la nivelul mucoasei nazale. Volumul expirator maxim pe secundă (V. timpul de mixică depăşeşte limitele normalului. RINITELE Acest grup de afecţiuni include numeroase infecţii. se măsoară cu ajutorul unui gaz străin (He) şi are valoarea normală situată între 1 min. virusuri gipale etc.M. toracografie cu radioizotopi. trahee. bronhii). spastice sau organice. Debitul respirator maxim (D. deci disfuncţiile obstructive. la femeie. explorarea funcţională furnizează suficiente date prin probele farmacodinamice bronhomotorii (dilatatoare şi constrictoare) şi prin alte examene de specialitate cum sunt: bronhospirografia (explorare ventilatorie unilaterală a plămânilor).V. cateterismul cardiovascular. dincolo de care valorile scad.E. pneumoangiografie etc. x 30.E.1. este de 6 . Se raportează la valorile standard. adenovirusuri.M. angiografie.

4.2. LARINGITA ACUTĂ Simptomul principal îl reprezintă răguşeală.). Orice bărbat trecut de 50 de ani. Apare izolată sau asociată cu o rinita. vitamine. umezeala. interzicerea fumatului şi a alcoolului. întâi apoasă apoi purulentă . răguşeală. jenă în gât cu înţepături şi durere transmisă spre ureche şi uneori tuşea. Complicaţii: sinuzite. în special C. asfixie şi disfagie.2. BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 217 Simptome: stare de rău.cu strănuturi şi obstrucţie nazală. Acid acetilsalicilic. se administrează Penicilină în infecţiile bacteriene. Ganglionii cervicali pot fi măriţi şi dureroşi. repaus vocal. 2. antihistaminice. însţite de secreţie.4. 2. uneori dispnee. Antibioticele sunt contraindicate. traheită. cu sau fără febră. dezinfecţie rinofaringiană (Rinofug. care poate merge până la afonie.2. Tratament: repaus. în infecţiile cronice. BRONŞITA ACUTĂ . faringită. Herpesul labial este frecvent. LARINGITA CRONICĂ Poate urma unor puseuri repetate de laringite acute. Mentorin. Alfachimotripsina şi corticoizii pot fi uneori utili. cefalee. interzicerea fumatului. Răguşeală este simptomul principal. lichide suficiente. scarlatina etc.1. TUMORILE LARINGELUI Sunt afecţiuni relativ frecvente. Se instilează câteva picături de Efedrina sau Adrenalină pentru permeabilizarea foselor nazale. Când rinita este provocată de polen se numeşte febră de fân sau coriză spasmodică sezonieră (apărând în special primăvara şi vara). la nevoie corticoterapie.). LARINGITELE Laringita este o inflamaţie acută sau cronică.3 săptămâni. în atmosferă caldă şi umedă. difteria. Simptomul principal este răuşeala. pneumonii. soluţie de colargol 2%. Adeseori rinitele pot însoţi unele boli infecţioase (gripa. virotică sau bacteriană. în special la bărbaţi. inhalări cronice de substanţe iritante. 2-3 comprimate/zi). rujeola. uneori tuse cu expectoraţie redusă. Tratamentul constă în repaus vocal.4. regim echilibrat. hemoptizia şi disfagia completează tabloul clinic. Se combate tuşea cu Codeină. în formele alergice. se face dezinfecţie nazofaringiană. înfun-dare etc. amigdalite. Spălaturile nazale cu ser fiziologic sunt eficace întotdeauna. Un rol favorizant îl au frigul. Sulfatiazol 5%). Prişniţele locale alcoolizate şi vitamina C. antitermice (Aminofenazonă. antihis-taminice de sinteză. BRONŞITA 2. unor procese alergice.6. care prezintă o răguşeală ce durează mai mult de 2 . 2. a mucoasei laringelui. otite. Tratamentul constă în combaterea cauzei: antibiotice. repaus în casă. trebuie suspectat de o tumoare laringiană. pot fi de asemenea utile.unde şi denumirea generică. Tuşea poate fi calmă prin Codeină.1. care deseori se însoţeşte de tuse cu expectoraţie şi senzaţie de uscăciune în gât. 218 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ 2.2.5. 2. iar când este provocată de alte alergene se numeşte rinita alergică sau rinita spasmodică nesezonieră. tulburări nazale (arsură prurit. Tratamentul constă în desensibilizare specifică. Tratamentul radical este numai cel chirurgical. Ulterior apar uscăciune şi jenă la deglutiţie (înghiţire). O formă clinică specială o constituie rinita alergică.6. pulberile. vitamino-terapie (C) etc. apărând de obicei la persoane după 50 de ani. Obstrucţia respiratorie cu dispnee bradipneică şi stridor (respiraţie zgomotoasă).

Simptome: aspectul clinic este de rinobronşită cu evoluţie în trei faze: o fază de coriză sau catar rinofaringian care durează 1-3 zile (uşoară ascensiune termică. care interesează bronhiile mici. traheită. unele defecte genetice etc. Feniramin . vaporii de amoniac. ocupă un loc primordial. m combaterea componentei ajergice (Nilfan. gaze de luptă. Boia dureasă 1-2 săptămâni. Conceptul de BPOC este pe cale de destrămare. Fiecare afecţiune din componenta sa. Simptomatic. fum de tutun etc. stafilococul. Penicilină. umiditatea.O.3 tabelte/zi) şi antibiotice în formele servere şi la bolnavii debilitaţi. Forme clinice: bronşită acută comună (formă descrisă). o fază de cruditate sau uscată. colaps expirator şi disfuncţie ventilatorie obstructivă. BRONŞITA CRONICA Definiţie: un sindrom clinic caracterizat prin tuse. hemofilul şi diferite enterobacterii) sau virală. stafilococi. rinofaringitele cronice şi . Etiopatogenie: Poate fi provocată de factori infecţioşi (virusuri.) . Acid acetilsalicilic sau Aminofenazonă) şi dezinfectante nazofaringiene. uneori febră moderată şi voce răguşită. vaporii iritanţi din industria chimică. dilataţia bronhiilor. Mai contribuie poluanţii aerieni. gripă etc. băuturi calde. permanentă sau intermitentă (cel puţin 3 luni pe an şi minim 2 ani de la apariţie). tabagismul şi alcoolismul sunt esenţiali. Infecţia microbiană (streptococul. Alergia este cea de-a treia componentă etiologică. excesul de tutun. unele droguri contribuind la BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 219 precipitarea evoluţiei spre decompensare. enterococul. ij 2. Haemophilus influenzae).P. umezeală. unde leziunile inflamatorii şi secreţiile produc stenoză. care se manifestă prin dureri şi arsură retrosternală continuă. praful.1 . periferice şi se însoţeşte de dispnee marcată şi de alterare a stării generale.2. interesând de obicei bronhiile mari şi mijlocii şi frecvent traheea (traheobronşită). pneumococi. care durează 2-3 zile. factori alergici. uneori de spital. cu tuse însoţită de expectoraţie mucoasă sau mucopurulentă şi raluri difuze. sinuzale şi rinofaringiene. bronşita difuză (bronşiolită).Bronşita acută este o inflamaţie acută a mucoasei bronşice. Bronşita acută se întâlneşte frecvent în numeroase boli: tuberculoză pulmonară. condiţiile atmosferice nefavorabile (frig. se administrează în faza de cruditate _cjilmante ale tusei (Calmotusin. cancerul bronhopulmonar. Cele mai importante cauze favorizante sunt: frigul. necauzată de o boală sau leziune bronhopulmonară specifică. fumul. Anatomie patologică: edem şi hiperemie a mucosei (culoare roşiatică). împreună cu astmul bronşic şi emfizemul pulmonar. bacterii. eforturile vocale. iar în faza de cocţiune: expectorante (sirop expectorant. Tratamentul: constă în combaterea focarelor septice. Boala este gravă şi frecventă. după caz. antigireţice. streptococi. curenţi de aer). acţionând prin sensibilizare la pneumoalergeni sau alergeni microbieni. Tusan). durere vie retrosternală. însoţită de creşterea secreţiilor bronşice. Apare la populaţia (în special bărbaţi) de peste 40 de ani. spasm. cu tuse uscată. Etiopatogenie: afectează bronhiile mici. Contribuie catarurile infecţioase traheobronşice. gre-fându-se de obicei pe o mucoasă bronşică alterată de iritaţia cronică.C. inhalarea unor substanţe iritante (clor. Codenal. amoniac.6. Dintre factorii iritanţi. cu secreţie mucoasă sau mucopurulentă. analgezice (Acalor. Se administrează de obicei Tetraciclină (1-2 g/zi) şi. afecţiunea este cuprinsă în tabloul de bronhopneu-mopatie cronică obstructivă nespecifică (B. arsură sau înfundare a nasului).cele trei afecţiuni având simptome şi evoluţie comună. bronşită hemoragică. spasmodică. infecţia şi alergia.). Sunt cunoscute trei cauze importante: factorii iritanţi. tablete expectorante. jenă la deglu-tiţie. Tusomag. infuzie de tei sau de specii pectorale). recăpătându-şi individualitatea clinică. primitivă sau secundară. o fază de cocţiune sau productivă.

Simptomul principal este tuşea. Penicilina (prin alergie). este dominată de dispnee (expectoraţia este mai redusă. în ceea ce priveşte bolnavul. inclusiv expunerea la noxe respiratorii. influenţează frecvenţa şi . înainte de instalarea imfizemului. care arată că procesul este difuz. scăderea V. deoarece fumatul joacă un rol atât de important în producerea acestor boli.terenul predispus. tulburări de ventilaţie şi infecţie. emfizemul obstructiv. spasm bronşic şi decompensare cardiorespiratorie. Sensibilitatea particulară a bronşiticilor şi a bolnavilor cu afecţiuni pulmonare cronice la infecţii. disfuncţie ventilatorie obstructivă). cea mai bună măsură de prevenire este propaganda antitabacică. La precipitarea evoluţiei.M. Decompensările pot apărea şi ca urmare a erorilor terapeutice (droguri nocive sau aport excesiv de lichide). bronşita cronică cu afectare a bronhiilor mari care este bine tolerată mult timp (tuşea este violentă. expectoraţia creşte. Auscultaţia decelează raluri ronflante şi sibilante. expectoraţia mucopurulentă şi abundentă. anxietatea. cordul pulmonar cronic. Tratament: In tratamentul bronşitei cronice şi a BPOC-ului ca şi a altor afecţiuni bronhopulmonare. oxi-genoterapia masivă. Prognosticul este rezervat. eventual cianoză. îritr-un stadiu avansat. simpaticomi-meticele (Bronhodilatin. expectorantele pe bază de terpină sau ioduri. transpiraţiile profuze. dispneea creşte progresiv. între care astmul bronşic ocupă un loc deosebit. iar cianoza apare tardiv. starea generală este bună.). recidivantă. fie hipersecreţia mucoasei. agravează boala (astmul drogaţilor). în stadiul de bronhopneumopatie cronică obstructivă. tahicardia. cu intricarea celor trei boli componente (bronşita cronică. hiperemie şi hipersecreţie. bronşita cronică hemoragică. apar emfizemul pulmonar obstructiv. dilataţia bronhiilor. care depimă centrul respirator. progresivă. ralurile subcrepitante prezente). O altă măsură este evitarea atmosferei poluate. cu apariţia complicaţiilor). Simptome: boala este neglijată mult timp. se evidenţiază tabloul clinic de bronhopneumopatie cronică obstructivă. După o perioadă mai mult sau mai puţin lungă. cu Tetraciclină 1 g/zi. Chimioprofilaxia recidivelor bronşitice sezoniere. evoluţia fiind tenace. prin abuz. creşterea T. iar evoluţia este mai rapidă. curativ şi recuperativ. bronşită cronică astmatiformă are sa simptom dominant dispneea paroxistică (prin bronhospasm).S. insuficienţă respiratorie. rezultă staza bronşică. Vaccinarea antigripală este de recomandat dar. Fiecare puseu infecţios accentuează fenomenele obstructive prin hipersecreţie de mucus. tuşea nu mai este eficace. Gravitatea bolii ţine de complicaţiile pe care le provoacă. fenomene accentuate în anotimpul rece. care apare ca o complicaţie. Bolnavul este de obicei afebril. cu edem. Prin toate aceste mecanisme. cercul devenind vicios. Alupent) care. se utilizează diferite metode şi proceduri cu scop preventiv. stenoza. Forme clinice: bronşita cronică purulentă. ulterior permanentă. după efectul salutar iniţial. Primele semne care anunţă insuficienţa respiratorie (hipoxemie şi hipercapnie) sunt: agitaţia. însoţită de expectoraţie de obicei mucopurulentă. afecţiuni cu afectarea 220 MANUAL DE MEDICINA INTERNĂ funcţiei respiratorii. care favorizează retenţia continuă a secreţiilor. Trebuie deosebită de bronşita astmatică.E. în lunile de iarnă. cu deformări. care usucă mucusul protector. sedativele şi tranchilizantele. acesta trebuie convins. în care astmul bronşic precedă bronşita cronică. Explorarea funcţională evidenţiază semne de disfuncţie ventilatorie obstructivă (scăderea debitului ventilator maxim pe minut. precum şi evitarea aglomeraţiei în timpul epidemiei. Ca măsuri preventive. variabilitatea virusurilor o face relativ inoperantă. iar toracele de aspect normal. să întrerupă definitiv şi total fumatul. barbituricele. acţionează şi unele droguri şi unele vagolitice ca belladona. evoluţia nu mai este reversibilă.A. astmul bronşic). Anatomia patologică arată fie atrofia. la început dimineaţa. bronşita cronică cu afectarea bronhiolelor. Cu timpul apare rigiditatea arborelui bronşic. impune evitarea persoanelor cu viroze respiratorii. extins şi la bronhiolele distale (dipnee.

au fost înlocuiţi cu preparate din generaţia a treia datorită reacţiilor adverse provocate. Preparatele vor fi prezentate pe larg la tratamentul asmului bronşic. Astmopent) şi Orciprenalma (Aiupent.5 mg cu doză totală între 10 şi 60 mg). repetate la 2-4 ore. Asocierea Atroventului cu un betaadrenergic (Berotex sau Salbutamol) reprezintă o metodă superioară fiecărui preparat în parte. uneori mai mult. Dezobstruarea bronşică. Sunt necesare 3-4 inhalaţii pe şedinţă. nu este întrebuinţată în mod curent. Terbutalin (2.15 mg BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 221 de inhalaţie. Ampicilina. ceea ce impune folosinţa strict personală şi păstrarea aparatului în stare de sterilitate. Subliniem că preparatele folosite sub formă de aerosoli. sunt următoarele: 1. Apar uneori în caz de supradozaj. unele reacţii adverse în special cardiovasculare. spray şi comprimate. proteus. sunt practic lipsiţi de efecte secundare cardiovasculare. Utilizaţi cu precădere în aerosol dozaţi. supuraţiile bronşice etc). 4. Derivaţii Xantinei. în puseul . în pactică s-a impus preparatul Atrovent (Bromură de ipotropium). Cromoglicatul de sodiu (Intal. Este posibil ca metoda să ducă şi la inhalarea de diferiţi germeni (streptococi. Salbutamolul (Ventolin şi Sultanol) şi Clenbutarolul (Spiropent). Acţionează antiinflamator şi antialergic. dar fără a abuza. Betaadrenergicele inhibă eliberarea de histamine. Lomudal) este întrebuinţat în astmul bronşic. 5. derivaţi din prednisolon: Becoctid sau Sanasthmyl (dipropronionat de Beclomethason). Fenoterolul (Berotec). Rezultate bune se pot obţine cu Biseptol 0. care prin manevre bronholigice urmăreşte înlăturarea obstrucţiei bronşice.durata recidivelor bolilor pulmonare. Anticolinergicele sunt bronhodilatatoare care au cap de serie Atropină. Teofilinei şi în special Aminqfilina. stimulează epurarea mucociliară şi inhibă degranularea masocitelor. Inhaloterapia (aerosoloterapia) s-a dovedit indispensabilă în anumite forme de BPOC şi astm bronşic. este utilizată în insuficienţa respiratorie acută sau cronică. au slabă acţiune pe cale orală şi superioară pe cale intravenoasă sau de aerosoli. S-au mai încercat: Penicilina V. 2. cu rezultate inferioare betaadrenergicelor. Anticolinergicele şi derivaţii Metilxantinei. Prostaglandina. în aerosoli sunt eficace dar numai preparatele insolubile. Beta adrenergicele. (în special tahicardiile). Atât adrenalina cât şi efedrina datorită efectelor secundare pe care le provoacă. Zaditerul (Ketotifen) acţionează tot preventiv. Corticoterapia este mult mai frecvent utilizată pe cale orală. cu acţiune preventivă fiind folosită înaintea expunerii la alergenul cauzal. 2 . care dispar spontan sau prin reducerea dozei. Se folosesc diferite tipuri de aerosolbronhodilatatori (nebulizatori). S-a încercat prepararea şi de tablete de Orciprenalină (20 mg). Alte metode şi droguri folosite în tratamentul afecţiunilor pulmonare cronice (bronşita cronică. Dintre derivaţii din generaţia a doua folosiţi şi astăzi. prezentăm: Izoprenalina (Aludrin.3/zi şi Bextasol (Valerat de Betamethason). care nu prezintă efectele secundare ale atropinei. BPOC. 3. Corticoterapia. de Salbutamol (4 mg). stafilococi. bronhodilatatoare şi blocantă alfaadrenergic (Fentolamina). Ventilaţia mecanică. astm bronşic cu sau fără insuficienţă respiratorie. relaxează musculatura netedă bronhiolară. Asmopent) care deşi au reprezentat un progres în momentul introducerii în practica clinică. Dintre preparatele din generaţia a treia enumerăm: Terbutalinul (Bricanyl). 0. este o metodă. Nu este bronhodilatator. se administrează frecvent şi pe cale orală. Eritromicina. pseudomonas). sunt practic neutilizabile. etc) sunt: Beta 2 adrenergicele. astmul bronşic.5 g seara în lunile de iarnă. Dintre substanţele cele mai folosite în tratamentul bolilor cronice pulmonare (bronşite cronice BPOC. Se foloseşte ca aerosol dozat. sunt derivaţi ai adrenalinei. Cele mai bune rezultate s-au obţinut cu Salbutamolul.

Kineziterapia (cultura fizică terapeutică. este hidratarea bolnavului. de tuberculoză pulmonară. cu ajutorul presei abdominale puse în mişcare conştient şi controlat (cu palma proprie). Hiposensibilizarea este contraindicată în unele cazuri de BPOC. are efecte favorabile datorită numărului redus de alergeni din atmosferă. Hiposensibilizarea specifică (Imunoterapia). enzime proteolitice ca Tripsina.3 comprimate/zi. Se urmăreşte dezvoltarea respiraţiei abdominale sau diaftagmatice. Este indicată când alergenul este bine dovedit şi face parte din alergene imposibil de înlăturat (polenuri. 8. Corticoterapia şi tratamentul antiinfectios sunt necesare şi în cazurile acute şi în puseurile cronice. Speleoterapia acţionează spasmolitic şi expectorant. Terapia ocupafională. Tratamentul durează 7 zile (terapie de atac) şi se continuă 2-3 săptămâni cu Septrin (1 g/zi). practicată în saline. Bolnavul trebuie să execute expiraţii forţate prelungite. din bolile pulmonare cronice supurative. nici Streptomicină. realizează efecte favorabile prin atmosfera locală. pornind de la câteva minute şi mergând până Ia 30 minute. de bron222 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ şiectazii. peri de animale etc). Septrinul (Biseptol) este uneori util (2 comprimate de 12 ore). la bolnavii grav. Se combate tuşea cu Codenal 2 . Hidratarea este recomandabilă la bronşiticii cronici şi în afecţiunile pulmonare cronice în general. Slănic etc) 11. în care bronhiile mici se pot obstrua cu dopuri de secreţii vâscoase. O metodă foarte utilă pentru fluidificarea secreţiilor bronşice. se bazează pe obţinerea unor efecte terapeutice. doze subclinice. 9. 10.acut. care este mai economicoasă decât cea toracică. 1 g/zi. Brofimen. la munte sau la mare.2. iar a doua selecţionează mutante rezistente şi poate masca o tuberculoză. bronşite cronice. aplicat pe abdomen. Bronhopneumonia de suprainfecţie se tratează 10 . cu mijloace speciale. Doxicilină (Vibramicin). cu aerosoli calzi de apă distilată. se practică în toate bolile pulmonare în care acţionează un alergen (în special în astmul bronşic). Drenajul postural. 14. fie în diferite expectorante. în astmul intricat şi în alte cazuri. unii alergeni profesionali ca: făina. praful de cereale. Se pot folosi şi infuzii de plante medicinale. Se umflă abdomenul (cu coborârea diafragmului) în inspiraţie şi se retrage abdomenul (cu urcarea diafragmului) în expiraţie). Normal este ca tratamentul antiinfectios să se bazeze pe izolarea germenului. emfizem şi diferite boli generale grave. 7. prima este alergizantă. Fluidificarea secreţiilor bronşice se obţine şi cu alcaloizi de tipul Bromhexinei. progresiv. astm bronşic cu supuraţie secundară etc. săracă în particule în suspensie. în aerosoli şi mai puţin intramuscular. de 2 . Metoda are importanţă specială. Cura balneară (Govora. 6.5 kg. saturată în vapori de apă. gimnastica respiratorie). supuraţii bronşice secundare. Umidifîerea mucoasei bronşice se realizează în condiţii bune. 13. Speleoterapia. praful de casă. Bolnavii trebuie să consume multe lichide. care au la bază un mecanism autoimun. cu concentraţie mai imare de ioni de calciu. fungi. crescânde din alergenul în cauză. fie prin aerosol cu ser fiziologic. în practică. pentru a preveni uscarea secreţiei bronşice în timpul nopţii. Alături de cele expuse anterior. Are largi întrebuinţări. 12. fie prin hidratarea corectă. îşi păstrează indicaţiile clasice în bronşiectazie. Nu se recomandă nici Penicilină. se utilizează tratamentul de fluidificare a secreţiilor bronşice. Se poate folosi şi metoda inspiraţiei forţate cu un sac de nisip. acţiune de obicei imposibilă. Alfachimo-tripsina. Bisolvon. lodură de potasiu. Se administrează pe cale subcutanată. Tusan 3 comprimate/zi (10 mg comprimatul). în special seara. El trebuie făcut în poziţia care facilitează drenajul secreţiilor. se începe tratamentul antiinfectios cu Tetraciclină (2 g/zi) sau Ampicilina (2-4 g/zi) şi numai în cazuri de necesitate cu Cloramfenicol (2 g/zi). prin exercitarea unor ocupaţii sau profesii cât mai adecvate capacităţii funcţionale şi dorinţei bolnavului. Climatoterapia.

dar se întîlneşte şi la copii. Fluidifiantele şi mucoliticele . ventilaţia asistată. 2. cure balneoclimaterice (Govora). Uneori apare hipocratism digital (deformare a degetelor. Complicaţii: hemoptizii grave. rînite. care devine convexă). eliminând dimineaţa secreţiile adunate în timpul nopţii. abces cerebral. complicaţii infecţioase locale (bronhopneumo-nie. expectoraţia este abundentă (100 . Miofilinul. tuberculoză pulmonară. Bronhiile dilatate apar fie cu aspect fuziform.2 fiole) combate bronhospasmul. Se BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 223 spune că "bolnavul îşi face toaleta bronhiilor". stratificată. amiloidoză). Boala apare de obicei după 40 de ani. Starea generală este bună între puseurile infecţioase. stirriulenţi ai centrului respirator (Micoren). abcese pulmonare. de obicei atrag atenţia asupra boli episoadele infecţioase care apar toamna sau la sfârşitul iernii.300 ml/zi) şi frecventă. 3). abces sau gangrena pulmonară). mai frecvent la partea stângă.zile cu asocierea Penicilină G + Kanamicină sulfat. continuă. b . în cazuri deosebite se recomandă reeducarea respiratorie (kineziterapia). Examenul microscopic. caracterizată prin dilatarea bronhiilor mici şi mijlocii şi infectarea lor perioadică. Bronhodilatin) trebuie administrate cu prudenţă. complicaţii infecţioase locale (bronhopneumo-nie. Bron-hografia este însă indispensabilă diagnosticului. Simpaticomimeticele (Alupent. hemoptiziile frecvente. Febra creşte odată cu expectoraţia. Etiopatogenie: se deosebesc forme congenitale. c . bolnavul fiind afebril (febra însoţeşte stările infecţioase). Formele dobândite apar după procese stenozante bronşice (tumori. întinderea şi forma. în perioada de boală confirmată. Esenţială este depistarea bolii într-un stadiu precoce. Ventolin. Semnele fizice sunt variate şi mai puţin caracteristice: raluri ronflante şi sibilante difuze. debutul este marcat prin hemoptizii.moniliformă. injectat lent (1 . apoi însoţită de expectoraţie mucopurulentă. vaccinul polivalent. numai pe cale venoasă. Tuşea este constantă. caracterizată prin lărgirea ultimei falange şi modificarea unghiei. absenţa fibrelor elastice (semn că parenchimul pulmonar nu este interesat) şi absenţa bacilului Koch. care devine rapid abundentă. arată polinucleare alterate. De obicei apare dimineaţa la trezire sau la schimbarea poziţiei. rare (asociate cu alte malformaţii congenitale) şi forme dobândite. fie ca o dilataţie cilindrică. vaccinarea antimicrobiană. 1111 !y B■ v c \y D Fig.Mucosolvin (Acetilcisteină). Berotec. îndeosebi de la bazele plămânilor. Alfachimio-tripsină. starea generală tot mai alterată. discontinuu. arătând sediul. abces sau gangrena pulmonară). DILATAŢiA BRONHIILOR (BRONŞIECTAZIA) Definiţie: bronşiectazia este o afecţiune cronică.Dilataţii bronşice a . vaccinarea antigripală (indispensabilă iarna). d . chinuitoare.(fig. infecţii ale căilor respiratorii superioare (sinuzite. fie ca un sac (sacciforme). Cu timpul. de obicei matinală. cele mai numeroase. complicaţii infecţioase la distanţă (septicemii. Evoluţia este lungă.formă cilindrică. corpi străini). la început uscată. rareori fetidă.7. în debit scăzut. oxigen umidificat. cord A . 3 . Uneori. Corticoterapia trebuie temporizată şi recomandată numai în cazurile cu componenţă alergică şi cu semne de bron-şiolită. cu sondă nazală. congenitală sau dobândită. episoadele infecţioase devint tot mai frecvente şi mai îndelungate. în special la bărbaţi. Bisolvon.ampulară chistică Radiografia este necaracteristică. Benzonat de sodiu . cronică. caracterizate prin tuse. Simptome: debutul este insidios şi greu de precizat.pot fi utile în formele cu secreţii aderente. Musculatura este distrusă. posibilă numai prin explorări funcţionale şi supraveghere regulată a bolnavului. boli infectocontagioase. Anatomie patologică: afectează bronhiile mici şi mijlocii. Expectoraţia este mucopurulentă.sacciformă. ca rujeola şi tuşea convulsivă).

fără cauză aparentă. cu crize paroxistice de dispnee expiratorie şi raluri sibilan-te. îmbrăcând aspectul de bronşită astmatică. Are substrat alergic.8. 2. Anatomia patologică relevă bronhii terminale obstruate de mucus. la indivizii predispuşi (atopici). în cazul astmului . ultima -labilă. intervenind două elemente: un factor general (terenul atopic) şi un factor local (hipersensibilitatea bronşică). Lobectomia este indicată în bronşiectaziile limitate unilaterale. Cele mai obişnuite alergene sunt: polenul.S.declanşează reacţia alergică (antigen-anticorp). de obicei predispus ereditar. capricioasă. I 224 MANUAL DE MEDICINA INTERNA Tratamentul este identic cu cel prezentat la "Abcesul pulmonar". se mai descriu forme grave. întotdeauna. Aceasta din urmă este precedată. ASTMUL BRONŞIC Definiţie: sindrom clinic caracterizat prin reducerea generalizată. Terenul astmatic (atopic) corespunde tipului alergic de hipersensibilitate imediată. ouă. apărând bronşita astma-tiformă. deci şi al bronhiilor.pulmonar cronic. histamină. cu celule cal-ciforme numeroase şi muşchii netezi hipertrofiaţi. discontinuă. fungii atmosferici. în timp ce în bronşita astmatiformă dispneea paroxistică apare după o îndelungată perioadă de evoluţie a unei bronşite. debutul crizei înainte de 25 de ani sau după 50. perturbări ale volumelor plasmatice şi ale debitului expirator (în special scăderea V.celulă bazofilă bronşică . datorită evoluţiei cronice. Astmul se poate infecta. (Vezi şi tratamentul bronşitei cronice). sunt necesare cel puţin 3 din următoarele 5 criterii: antecedente alergice personale sau familiale.E. induc formarea de anticorpi (imunoglobuline). bronşita cronică se poate complica cu fenomene obstructive şi alergice. care durează toată viaţa (bolnavul se naşte şi moare astmatic). carne) sau medicamentoase (Acidul acetilsalicilic. cu evoluţie îndelungată. determină frecvent modificări emfizematoase. Astfel. ci un sindrom. Pentru afirmarea diagnosticului de astm bronşic. tulburări de distribuţie. Primele două componente sunt fixe. Profilaxia presupune tratamentul corect al afecţiunilor cauzale. Al doilea factor esenţial pentru astm. Alergenele. forma mută se întâlneşte la lobii superiori. în special la nivelul mucoaselor.M. unele alergene alimentare (lapte. părul şi scuamele de animale. Dispneea paroxistică este consecinţa a trei factori. Astmul bronşic. progresivităţii leziunilor şi complicaţiilor.Bronşiectazii chistice bilaterale tenstică. bradikinină) şi apariţia crizei de astm. a calibrului bronhiilor. Astmul. cuplul IgE . de crize astmatice. hemoptizii şi raluri bronşice în lobii inferiori.imunoglobuline E (IgE) denumite şi reagine.). Forme clinice: bronşiectazia uscată este răspunzătoare de multe hemoptizii. 4 . Bronhografia este caracFig. bronşita cronică şi emfizemul pulmonr se intrică şi constituie conceptul larg de bronhopneumopatie cronică obstructivă nespecifică. Penicilina. care induc bronhostenoza: edemul mucoasei bronşice. ca şi bronşita. IgE aderă selectiv de bazofilele din sânge şi ţesuturi. este hipersensibilitatea . La recontactul cu alergenul. dispnee paroxistică expiratorie şi frecvent vespero-nocturnă. stratificată. Aminofenazona. Terenul atopic presupune o reactivitate deosebită la alergene (antigene). Diagnosticul bronşiectaziei se bazează pe tuşea cronică cu expectoratie abundentă. localizate sau difuze. unele produse microbiene). reversibilitatea crizelor sub influenţa corticoizilor sau simpaticomimeticelor. Esenţial este factorul general. terenul atopic (alergic). cu eliberarea de mediatori chimici bronho-constrictori (acetilcolină. ■ Prognosticul este rezervat. Etiopatogenie: astmul bronşic nu este o boală. praful de cameră. variabilă şi reversibilă. hipersereţia şi spasmul.

Diagnosticul diferenţial trebuie să aibă în vedere astmul cardiac (dispnee inspiratorie şi polipneică. Dispneea devine paroxistă. dipneea nevrotică (senzaţia de lipsă de aer nu are corespondent obiectiv). cristale Charcot-Leyden şi spirale Curschman. Cu timpul. nările dilatate. în general tratamentul a fost expus la . dar cel de vindecare este rezervat. şi astmul bronşic intrinsec. diseminate bilateral. care apare la tineri. Alteori. interval liber între crize. criza apare mai ales noaptea. pneumopatii). anamneză şi semne cardiace de insuficienţă cardiacă stângă). astmul cu dispnee paroxistică. în funcţie de severitatea manifestărilor. cu interval liber între crize şi astmul bronşic complicat (impur). se deosebesc asmul cu crize rare şi de intensitate redusă. în toate tipurile însă. Forma pură apare la copii şi are tendinţa să diminueze la pubertate. Cu timpul. insuficienţă respiratorie. cu echivalente alergice. cord pulmonar cronic. rinita alergică. ochii injectaţi. BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 225 Simptome: la început. de obicei brutal. migrena. Tratament: astmul bronşic răspunde la o gamă largă de preparate şi proceduri. echivalenţe alergice. sunt prezente raluri bronşice. în inspiraţie forţată. bradipneică. alteori este anunţată de prodroame (strănut. în care crizele apar pe fondul unor modificări permanente (de obicei bronşita astmatică). cu puţine intervale libere. cianoză. cefalee). colaps vascular. asfixie. cu dispnee şi nelinişte. astmul cu dispnee continuă şi starea de rău astmatic. Forme clinice: se deosebesc astmul bronşic pur. subintrante. coriza spasmodică "febra de fin". cu spută vâscoasă. incapabili la individul normal să provoace criza de astm (boală a betareceptorilor adrenergici. dispneea faringiană (tiraj. albicioasă (perlată). suprainfecţie bronşică. suprimarea bruscă a corticoterapiei. jugulare turgescente. cu teste cutanate şi de provocare pozitive (40% din cazurile de astm bronşic). cornaj). se asociază cu tuse şi expec-toraţie mucopurulentă şi factori infecţioşi (bronşite cronice etc. Starea de rău astmatic se caracterizează prin crize violente. crizele sunt tipice. cu dispnee mai mult sau mai puţin evidentă. Apare după administrarea în exces de simpati-comimetice (Alupent). reflecşi. pradă setei de aer. la percuţie . durând peste 24 . edemul Quinke. rezistente la tratament. dispneea paroxistică). Criza apare de obicei în a doua jumătate a nopţii. apar semnele bronşitei cronice şi ale emfi-zemului. capricioasă.bronşică faţă de doze minime de mediatori chimici. cu început şi sfârşit brusc. urticaria. La sfârşitul crizei. bogată în eozinofile (uneori eozinofilie şi în sânge). Evoluţie şi complicaţii: evoluţia este îndelungată. spontan sau sub influenţa tratamentului. apare tuşea uscată. de obicei ivindu-se în timpul iernii. care apare după 40 de ani. absenţa altor boli pulmonare preexistene. variabilă. Criza se termină în câteva minute sau ore. bronşita astmatiformă (episoade bronşitice care premerg cu ani. prurit al pleoapelor. climaterici. cu capul pe spate şi sprijinit în mâini. sedative. cu expiraţie prelungită şi şuierătoare.). cu intervale libere. toracele este imobil. Prognosticul de viaţă este bun. barbiturice. lăcrimare. pot interveni şi stimuli emoţionali. în timpul crizei. Testele de sensibilizare sunt pozitive. De obicei stă în poziţie şezândă. de obicei fără tuse şi expectoraţie. în prezenţa unor alergene. dilataţii bronşice. La început criza paroxistică este declanşată numai de alergene. emfizem pulmonar. mai târziu. accesele devin frecvente. cu polipnee.48 de ore. se mai descriu astmul bronşic extrinsec (alergic pur). când domină tonusul vagal (bronhoconstrictor). somnolenţă până la comă. prurit şi hipersecreţie. Există şi manifestări echivalente: tuşea spasmodică. care apare la tineri cu antecedente alergice familiale. în special sibilante. testele cutanate şi de provocare. subintrante sau se instalează starea de rău astmatic. în intervalele dintre crize. incapabili să răspundă cu bronhodilataţie pentru a corecta bronhospasmul produs de mediatorii chimici). Trebuie ţinut seama şi de echivalentele alergice. Diagnosticul pozitiv se bazează pe prezenţa a 3 din cele 5 criterii prezentate. chinuitoare (deoarece expulzarea secreţiilor se face cu dificultate).exagerarea sonorităţii. Bolnavul rămâne la pat sau aleargă la fereastră. apar complicaţii: infecţii bronhopulmonare (bronşite cronice. opiacee. eczema.

praf de cameră. Dintre Xantine se foloseşte Teofilina şi derivaţii săi Miofilina şi Aminofilina. Fenoterolul (Berotec). doze subclinice progresiv crescânde. în astmul bronşic intricat se realizează cu Tetraciclină 1 g/zi. Sub formă de spray dozat. Salbutamol şi Terbutalină. 1 mg dimineaţa şi seara.bronşita cronică. Metoda comportă şi anumite riscuri. tahicardie şi creşterea debitului cardiac şi a tensiunii arteriale. fără a abuza. Ca reacţii adverse după supradozaj. aglomeraţiilor în timpul epidemiilor.v sau ca aerosoli. Şi în această afecţiune măsurile preventive sunt foarte importante. în special inhalarea de diferiţi germeni. Asocierea Atroventului cu un betaadrenergic (Berotec sau Ventolin) realizează efecte sinergice superioare. Au slabă acţiune pe cale orală şi mai bună pe cale i. s-au sub formă de soluţie pentru aerosoli. Se practică 2-4 inhalaţii pe şedinţă. fungi. 1 tabletă/zi (5 mg). Acest manifestări dispar spontan prin reducerea dozei. uneori mai mult dar. fiecărui preparat în parte. climatoterapia şi mai ales hiposensibilizarea specifică (Imunoterapia). S-au încercat şi eritromicina. sunt de întrebuinţare curentă. Superprednol. Betaadrenergicele sunt derivaţi ai adrenalinei care din cauza efectelor secundare (ca şi efedrina). Enumerăm în continuare diferite preparate şi metode folosite în tratamentul astmului bronşic.6 ore. în practică s-a impus preparatul Atrovent care nu are efectele secundare ale atropinei. Se folosesc unele preparate retard (antigen şi hidroxid de aluminiu) în injecţii s. Dintre acestea Prostaglandinele prezintă numai un interes teoretic iar Cromoglicatul disodic (Intal. nu mai este utilizată astăzi. gimnastica respiratorie). pot apare tremurători. este indispensabil în anumite forme. cura balneară (în special Govora).c. din alergenul cauzal (polenuri. Zaditenul (Ketotifen) are tot efect preventiv şi este administrat sub formă de gelule. praful de cereale. Preparatul Ventolin (Salbutamol) pare cel mai util. Salbutamolul (Ventolin şi Sultanol) şi Clenbutarolul (Spiropent). cu doză totală pe zi între 10-60 mg. mai rar Penicilină V. unii alergeni profesionali ca: făina. Corticoterapia este tratamentul cel mai eficace. 4 capsule/zi (20 mg/capsulă) la 4 . S-a încercat şi prepararea tabletelor de Orciprenalina. Autovaccinurile pot da rezultate bune. Principalele droguri folosite sunt şi aici betaadrenergicele. Dozajul corect (4x2 inhalaţii/zi) este practic lipsit de efecte adverse cardiovasculare. inclusiv expunerea la noxele respiratorii este o altă măsură. Cu acesta din urmă s-au obţinut rezultate bune în lunile de iarnă. supuraţii bronşice secundare şi în general în cazuri speciale. Se folosesc: Prednison. Astmopent). Din generaţia a doua se folosesc Izoprenalina (Aludrin) şi Orciprenalina (Alupent. la început 3 zile. anticolinergicele şi derivaţii metilxantinei. Speleoterapia (practicată în salin). Se administrează pe cale s.c. cap de serie este atropină. peri de animale). Dintre anticolinergice. Superiori acestora sunt derivaţii din generaţia a treia: Terhutalinul (Bricanyl). astăzi foarte puţin întrebuinţată din cauza tulburărilor provocate. impune de asemenea evitarea virozelor respiratorii şi în primul rând. tot 1 tabletă/zi BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 227 . Lomudal) deşi nu este bronhodilatator se bucură de un mare credit mai ales ca măsură preventivă. Dintre alte metode şi proceduri prezentate pe larg la tratamentul bronşitei cronice enumerăm: hidratarea corectă a bolnavului. cu turboinhalatorul de mână (spinhaler). Se administrează înaintea expuerii la alergenul cauzal. apoi săptămânal şi în final la trei săptămâni (minimum 3 ani). Rezultatele sunt inferioare betaadrener-gicelor. Evitarea atmosferei poluate. terapia ocupaţională. nervozitate. palpitaţii. Chimioprofilaxia recidivelor bronşitice. ceea ce impune folosirea strict personală şi păstrarea în stare de sterilitate a aparatului. oral. Sensibilitatea particulară a bolnavilor la infecţii. Drenajul postural. ventilaţia mecanică şi dezobstruarea bronşică sunt folosite în anumite bronşiectazii. Sunt folosiţi cu precădere în aerosoli dozaţi. Ampicilina şi Biseptolul. Rezultatele sunt inferioare betaadrenergicelor şi anticolinetgicelor. dar datorită riscurilor rămâne o terapie de impas. Prima acţiune vizează combaterea fumatului şi 226 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ propaganda antitabacică. kineziterapia (cultura fizică terapeutică. Tratamenul cu aerosoli (Inhaloterapia).

iar Miofilinul ineficace. Astmul cu dispnee paroxistică: simpaticomimeticele trebuie evitate. calicu. dar nu previne crizele. 2-3 1/24 de ore. cu punct de plecare bronşic. sedative slabe (Bromoval.v. se combat abuzul de simpaticomimetice (induc astmul drogaţilor) şi de medicamente alergizante (Penicilina. desensibilizarea spcifică este obligatorie. Kenalog). Apare predominant la bărbaţi (de 8 . Etiologia nu este 228 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ cunoscută. Miofilinul i.în crizele cu polipnee. Madiol. sub protecţie de alcaline. expectorante şi mucolitice (Bisolvon. Se foloseşte metoda dozelor minime. coticoterapia trebuie rezervată formelor grave. 1-2 fiole/zi. antitusivele nu se administrează decât în cazuri deosebite. Tetraciclină. Tratamentul unor forme particularei Crize rare şi de intensitate redusă: Miofilin i. diuretice (Ederen). antiacide. ACTH (25 .). urmat de perfuzii cu 200 . 2. se mai administrează antibiotice.5 mg).v. Nervocalm). alcool etc. gudronul. sunt proscrise Morfina. vaccinurile şi sedativele minore pot fi utile. CANCERUL BRONHOPULMONAR Definiţie: cancerul bronhopulmonar este o tumoare malignă. traheotomie.100 U. poate combate dispneea. corticoterapia trebuie respinsă ca tratament de cursă lungă. de preferinţă Oxacilina. Astmul cu dispnee continuă: bronhodilatatoarele sunt inutile. dar este necesară când celelalte droguri s-au dovedit ineficace (doza de atac ./24 de ore). ACTH nu este necesar. enzimele proteolitice etc. Berotec. se reîncepe cu doză superioară. în funcţie de situaţie. Bronhodilatin) în pulverizaţii. dacă la 5 mg rezultatul se menţine.. sedative. pericolul de abuz fiind prea mare. oxigen .15 zile). regim desodat). tratamentul continuu se va temporiza. simpaticomimetice (Alupent. a substanţelor iritante bronşice .9. desensibilizarea speicfică dă rezultate îndoielnice. cu tratament de protecţie (K. Cloxa-cilina. procesele inflamatorii cronice pulmonare. este superior. vaccinuri. K. 5 mg/zi .în crize şi suprainfecţie.. fluidifiante. Sinacten-retard (1 mg la 7 . Starea de rău astmatic: hemisuccinat de hidrocortizon în doză iniţială de 25 • 100 mg i. produse retard (Celestone.de întreţinere. Se administrează de la început antibiotice (nu Penicilină). urmărindu-se scoaterea bolnavului din criză. cromoglicatul de sodiu. In tratamentul corticoterapic.20 . Antibiotice (se evită Penicilina. calciu. substanţele radioactive. în bronhiile . Mucosolvin) .după unele statistici boala apărând de 17 ori mai frecvent la cei care fumează peste 20 ţigarete pe zi decât la nefumători -. se indică bronhoaspiraţie. fiind depăşită ca frecvenţă doar de cancerul gastric (20% din totalitatea tumorilor maligne). în tratamentul astmului bronşic. Ca doză de întreţinere 5-10 mg Prednison. dar există unele cauze favorizante: fumatul .400 mg/24 de ore. Anatomie patologică: tumoarea este localizată mai frecvent în plămânul drept. respiraţie asistată.5 mg/tab. în special după 40 de ani. Tratamentul parenteral trebuie să fie cât mai scurt.tratament de atac. în general. se încearcă suprimarea drogului. în prezenţa semnelor de infecţie (după schema de la "Bronşita cronică"). fiind alergizantă). uneori. doza totală trebuie administrată dimineaţa. se vor folosi doze minime (30 mg Prednison/zi) .tutun.30 mg. fiind preferabil tratamentul discontinuu (la 2 sau 3 zile) şi cor-ticoterapia-retard sau în aerosoli. De obicei aceşti bolnavi nu pot trăi fără cortizon.v. de întreţinere . Măsurile profilactice vor fi aplicate întotdeauna: evitarea mediului alergizant. Etiopatogenie: constituie una din cele mai frecvente localizări.). dar poate da accidente alergice. dacă reapare criza. opiaceele. tranchilizantele şi neurolepticele. cromoglicatul de sodiu. în soluţie de glucoza 5%. oxigen şi în cazuri deosebit de grave.(0.10 ori mai des decât la femei). corticoterapia rămâne medicaţia de elecţie putând sista crizele în 24 de ore.

osoase. obstrucţie. compresiunii unor formaţiuni vecine sau metastazelor. Semnele radiologice constau de obicei în: opacitate hilară. evoluţia este în general rapidă. continuă. compresiuni ale organelor din mediastin prin adenopatie. 7. şuierătoare . este cercetarea celulelor neoplazice în spută. care evidenţiază modificările mucoasei bronşice şi leziunea endobronşică (tumoarea sau stenoza) şi care permite aspirarea unor fragmente tumorale sau a secreţiei bronşice.5 ani înainte ca neoplasmul să devină evidenţiabil cu ajutorul metodelor clasice. oboseală. infectării teritoriului pulmonar din jur. abces pulmonar. V. procese pleu-rale (serofibrinoase sau hemoragice). cu 1 . alteori hemoptizii abundente. manifestându-se prin tuse precoce. cu manifestări numai radiologice. sunt în raport cu reacţiile pe care le produce tumoarea la nivelul bronhiei (dilataţie. dureri insuportabile şi semne neurologice. bolnavii sucombând în maximum doi ani de la precizarea acestuia. 6. expectoraţie mucoasă sau mucopurulentă. Se cunoaşte şi un debut tardiv.). 2-3. Fig. inapetenţă.Wheesing).Tumoară pulmonară lob superior stâng (Radiografie faţă şi profil stâng) Evoluţie: diagnosticul se precizează de obicei târziu. cu bombarea fosei superclaviculare. Când diagnosticul s-a stabilit. Fig. B . Există două mari forme: hilară (2/3 din cazuri). când tratamentul este inoperant. imagine de atelectazie lobară sau zonală şi opacitate rotundă în plin parenchim (fig. expec-toraţia. prin recoltarea sputei 3 zile consecutiv (eventual repetare). cât şi cele târzii. multă vreme asimptomatică. pierdere în greutate. infecţie) şi la nivelul parenchimului pulmonar (atelectazie). hemoptizie masivă. hepatice etc.opacitate hilară. dureri toracice.mari şi lobii superiori. acest examen permite diagnosticul în 80 . trebuie să sugereze şi existenţa unui cancer pulmonar.). Unele infecţii pulmonare (pneumonie. de asemenea examenul BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 229 citologic al secreţiei bronşice poate pune în evidenţă existenţa tumorii. durerea toracică) şi apar semne generale (paloare. în perioada de metastazare. bronhopneumonie. cu simptomatologie bogată. 9). uneori cu striuri de sânge.imagine rotundă în plin parenchim Bronhoscopia este examenul fundamental. febră). 5 Imagini radiologice evocând un cancer pulmonar A . este aproape totdeauna accelerată. Complicaţiile sunt numeroase.H. în vederea examenului hisjologic. mărind suferinţele bolnavilor: procese inflamatorii sau supurative (pneumonii. asfixie etc. atât de debut. indiferent de gradul febrei. abces pulmonar) pot domina tabloul clinic şi masca neoplasmul (cancerul). Forme clinice: se cunosc următoarele forme mai importante: .atelectazie. Semnele fizice apar târziu şi se datoresc obstrucţiei bronşice. 5. dilataţie a bronhiilor etc. neurologic (poline-vrite). iar cea de latenţă clinică. dispnee.forma apicală (sindromul Pancoast-Tobias). degete hipocratice). ele precipită evoluţia bolii. pe care o obstinează. Debutul este de obicei insidios. C . Moartea se produce prin caşexie. la un bolnav de obicei bărbat .90% din cazuri. 8. recidivantă sau rebelă la tratament. de tip pneumonie sau cu aspect de abces pulmonar. . interesării pleurei. Debutul poate fi şi( acut. Simptomatologie: simptomele cancerului bronhopulmonar. la început surde. 6 . în special bronşitică (respiraţie dificilă. dar nespecifică şi periferică. orice infecţie pulmonară persistentă. De aceea.peste 40 de ani. Semnele de laborator: unul dintre cele mai importante examene. endocrin (acromegalie). prinderi ale ganglionilor axilari şi supracîaviculari şi metastaze la distanţă (cerebrale. Multă vreme starea generală se menţine bună. rebelă la tratement. Gravitatea rezultă şi din faptul că faza silenţioasă durează 5 -6 ani.S. mai târziu intense şi continue. printr-un tablou de sindrom para-neoplazic: tulburări de tip reumatismal (artralgii. Odată constituită formaţiunea tumorală proemină în bronhie. în perioada de stare se intensifică simptomele funcţionale de debut (tuşea.

tiroidă. supravegherea condiţiilor de lucru în industriile care folosesc substanţe cancerigene. ^ . lobectomii). expectoraţie. ' . Clinic . pseudopneumonică.a cincea zi. uneori miliară.a unor simptome funcţionale nesemnificative prin ele însele (tuse. PNEUMOPATIILE ACUTE Pneumopatiile acute sun afecţiuni inflamatorii pulmonare. tratamentul intens şi precoce al tuturor infecţiilor bronşice. în perfuzie sau i. realizează o imagine radiologică nodulară. .H. supurată. rect. Diagnosticul se precizează prin examen radiologie. la stări febrile neexplicate şi V.a patra zi.).Neoplasm pulmonar drept (Radiografie pulmonară faţă şi tomografie) ■i m}( Diagnosticul se bazează pe apariţia insidioasă . virusuri.). sân. vitamine.m.v.a doua zi şi a treia zi câte o fiolă de Ciclofosfamidă (Endoxan). Majoritatea bolnavilor ajung însă prea târziu la intervenţia chirurgicală.. stomac. metastazantă.prima zi Vincristină sau Vinblastină sau Adriblastină. crescută). provcate de diverşi agenţi patogeni (bacterii. Tratamentul medical este indicat în formele inoprabile din cauza metastazelor. hemoptizii). dominând semnele localizării primitive (prostată. sub controlul hemoleucogramei. bronhoscopie. Metotrexate 4 comprimate. 2. de obicei multiplă. periferică. mediastinală. dispnee. oxigen etc. a complicaţiilor etc. Mialgin). o fiolă de Ftorafur i. sân. 9 . caracterizate din punct de vedere anatomic printr-un exsudat alveolar şi mai rar interstitial.v. Fig. vizând sputa. . survine mai repede decât în cancerul primitiv. cobaltoterapia.v. mai ales mare fumător . Se folosesc: radioterapia. dar rebele la tratament şi persistente. Există deci 4 metode de depistare în stadii precoce: clinică (cu atenţie la pneumoniile care se repetă în acelaşi lob. cu punct de plecare din prostată. 8 . uter. rickettsii etc. biopsie şi examenul microscopic al sputei. antibiotice pentru combaterea infecţiilor şi tratament simptomatic după caz: calmante ale tusei. hemostatice. . rinichi. uter etc. Spre 'deosebire de cancerul primitiv. Aceeaşi semnificaţie trebuie acordată unor pneumonii şi pleurezii rezistente la tratament sau recidivante. Deznodământul fatal.formă hilară (centrală). Tratamentul chirurgical este singurul eficace (penumonectomii.Neoplasm pulmonar secundar cu metastaze bilaterale **--BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 231 . analgetice (Algocalmin.Tumoară pulmonară stângă cu atelectazie 230 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Fig. Gi-rostan). vârstei înaintate. metastazele fiind localizate la periferia plămânilor.10. iar clinic. pleuretică. Prezentăm orientativ o schemă de tratament cu antineoplazice (şi antimitotice) utilizată în tratamentul cancerului bronhopulmonar. acţiuni de depistare precoce radiologică în masă.S. Endoxan. printr-un sindrom de condensare cu debut acut. Antidoren. citostatice (Clafen. colon. a poluării atmosferice. Profilaxia presupune lupta împotriva famatului.la un individ de obicei după 40 de ani. Prognosticul este fatal.cancerul pulmonar scundar este un cancer metastatic. sau Antifolan o fiolă i. Simptomatologia pulmonară este multă vreme mută. endos-copică şi citodiagnostică. radiologică. 1 flacon i.

Anatomia patologică arată o localizare predilectă pentru lobii inferiori şi plămânul drept. congestionată. în perioada de stare. un sindrom de condensare pulmonară (vibraţii vocale exagerate. încă din ziua a doua. Etiopatogenie: boala este provocată de pneu-mococ. Dacă boala se vindecă. . junghiului toracic submamelonar sau posterior. leucocite şi hematii. examenul fizic pune în evidenţă. poate apărea transformarea purulentă. uneori triunghiulară. Limba este albă. diabetul zaharat. cu vârful în hil. iar dacă se agravează. corize. provocată de penumococ.40 de respiraţii/min. 232 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ care se instalează la câteva ore după debut. Tuşea este chinuitoare şi uscată la început. raluri crepitante şi suflu tubar). bronhopneumonia şi alte pneumonii bacteriene. micşorează această rezistenţă. 10). leucocitoză cu polinucleoză şi viteză de sedimentare mult accelerată. După criză. oboseaza fizică sau psihică. aspectul fiind denumit "hepatizaţie cenuşie" (fig. urmat de stadiul aşa-numitei "hepatizaţii roşii". datorită frisonului unic. în zilele premergătoare există adeseori o discretă infecţie rinofaringiană.Pneumonie lob mijlociu drept Boala debutează printr-un stadiu de congestie alveolară. generalizat. cu astenie şi cefalee. uscată şi arsă în formele grave. indicând o opacitate cu topografie lobală sau segmentară. cu inapetenţă şi sete vie. în cavitatea bucală şi în faringe. Examenul radiologie confirmă diagnosticul clinic. vâscoasă şi aderentă. care poate fi găsit frecvent la indivizi sănătoşi. Temperatura se menţine "în platou". 10 . regiunea afectată fiind asemănătoare ficatului. debutează acut şi are evoluţie ciclică. intens.). care cuprind pneumonia pneumococică. 2.10. La bolnavi se găseşte la nivelul plămânului şi în spută. precedată de o agravare a stării generale. Examenul sângelui evidenţiază hiperfibrinemie (6-7 g). umiditatea. putând fi bine precizat de bolnav. în special iarna. urinele sunt rare. care afectează un lob. care au modificat aspectul clinic şi evoluţia. însoţită de transpiraţii abundente. Probabil că unele infecţii virotice ale căilor aeriene. Examenul citobac-teriologic al sputei pune în evidenţă pneumococul. adică roşie. apoi cu expec-toraţie roşieruginie. se instala în câteva ore şi cuprindea o criză termică (temperatura coborând chiar sub 37°). se deosebesc: pneumopatii bacteriene. pneumonii atipice. perioada de stare dura 7-9 zile. mai intens pe partea bolnavă. Simptomatologie: boala apare la individ în plină sănătate. cu delir şi creştere a temperaturii. Criza marca vindecarea bolnavului. urinară (poliurie) şi sanguină (revenire la normal a leucocitozei). durând 1/2 . Criza apare tot în ziua a noua. Cauzele favorizante sunt: frigul. saburală.2 ore. unele boli cronice ca insuficienţa cardiacă. începând din ziua a doua. reduse şi închise la culoare. temperatura revine la 37°. semnele fizice mai durează câteva zile. Boala apare mai frecvent la bărbaţi. datorat interesării pleurei parietale şi ascensiunii febrile bruşte până la 40°.şi etiologic. faţa devine vultuoasă. cu buze uşor cianotice şi vezicule de herpes în jurul buzelor şi uneori al nărilor. dar este numai urinară. laringite etc. ciroza. iar alveolele fiind pline cu un exsudat format din fibrină. fără influenţarea semnelor fizice şi radiologice.1 PNEUMONIA PNEUMOCOCICĂ Definitei: pneumonia pneumococică sau pneumonia francă lobară este o pneumopatie acută. Evoluţie: înaintea descoperirii antibioticelor. sensibilitate la frig. alcoolismul. Se pare că mucoasa căilor aeriene superioare. ca saprofit. De altfel. De la introducerea antibioticelor. după care apărea criza. exsudarul se resoarbe. pneumonia este aproape totdeauna secundară unei gripe. care sunt nebacteriene şi includ pneumopatii virotice şi pneumopatii de altă natură. ar avea o imunitate naturală faţă de pneumococ. Debutul este brutal. Apare dispneea (30 . matitate. în timp ce semnele radiologice pot persista mult timp. sudorală (transpiraţie abundentă).

cu participare pleurală. diagnosticul de tuberculoză pulmonară sau de neoplasm. teren. debilitaţi de boli preexistente. la o temperatură potrivită (20°). în timpul perioadei febrile. abces sau gangrena pulmonară. nefriticii comă uremică. Congestia pleuro-pulmonară este o pneumonie uşoară. O atenţie deosebită se va acorda igienei bucale. uneori. Ampicilina. Congestiile pulmonare sunt sindroame clinice asemănătoare pneumoniei pneumo-cocice şi reprezintă forme clinice. Tratamentul este igieno-dietetic. bogat în vitamine. timp de 8 . în 2 prize. lapte.m.4 g/zi. cu temperatură moderată.8 zile.5 . De aceea. Corticopleuritele prezintă semne discrete de pneumonie şi pleurită. Tratamentul igieno-dietetic: repaus la pat în perioada febrilă şi încă 6-10 zile după defervescenţă. Eritromicină şi Seprtrin (Biseptol). în pneumoniile care se repetă. debilitaţi sau cu boli preexistente. Pneumonia indivizilor taraţi. gargarisme. semnele sunt discrete. prin îndepărtarea reziduurilor. simulând o urgenţă abdominală. oral. regim hidro-zaharat. sindromul de condensare şi imaginea radiologică. trebuie să se caute un neoplasm bronşic sau o supuraţie pulmonară cronică. Progresiv.10 zile) sau Septrin (Biseptol) . care poate apărea fie în cursul evoluţiei bolii (parapneumonică). 2-4 g/zi. care este activă faţă de majoritatea agenţilor patogeni.prin spălare cu apă caldă şi fricţiuni cu alcool metolat. fie după criză (metapneumonică). bine aerisită. Tetraciclină. alcoolicii fac frecvete crize de delirium tremens. continuându-se administrarea încă 72 de ore după . se va asigura hidratarea suficientă a bolnavului. hepatite. în aceste cazuri. i. ungerea mucoaselor cu glicerina boraxată . Penicilina G este antibioticul de elecţie.şi igienei tegumentelor . Când nu există date pentru stabilirea diagnosticului etiologic./zi. cu debut mai puţin brutal decât al pneumoniei. Prognosticul în general este bun.amestec de trimetoprim şi sulfametoxazol (4 comprimate/zi. timp de 6 . se va trece la regimul lacto-făinos-zaharat şi apoi la o alimentaţie mai substanţială. timp de 4 . Tratamentul etiologic se adresează agentului cauzal. care este de fapt o "pneumonie abortivă". Forme clinice. provocată de pneumococ. artrite). etiologic şi simptomatic. Se cunosc mai multe forme: --—^ BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 233 Congestia pulmonară propriu-zisă. Diagnosticul este uşor de pus în formele tipice. diverse (otite. ceai. Pneumonia bătrânului este gravă. febra redusă. diabeticii comă. cele mai întâlnite peumonii acute bacteriene. junghi toracic şi febră mare. Examenul sputei permite. Pneumonia copilului se caracterizează adeseori prin junghi abdominal şi vărsături. oral. Tratamentul trebuie individualizat în funcţie de forma clinică şi sensibilitatea la antibiotice. se poate utiliza şi Ampicilina (oral. flebite). Astfel. sucuri de fructe. se mai numesc şi "pneumonii abortive". Complicaţiile afectează în special bolnavii vârstnici. simptomatologie ştearsă şi sindrom de condensare uneori absent. la 4 . meningite. deoarece nu există tulpini de pneumococ rezistente la Penicilină (1 600 000 . Congestiile pulmonare reprezintă astăzi. în speţă penumococului.i. peritonite. se începe tratamentul cu Tetraciclină (2. este de asemenea gravă. dar est influenţat totuşi de vârstă. complicaţii şi virulenţa germenului. complicaţii cardiovasculare (fibrilaţie atrială. siropuri. când frecvenţa pneumoniei în forma tipică a scăzut mult. în 4 prize. dominând apatia şi inapetenţă. pleurezie purulentă.6 000 000 u. nefrite.Complicaţii: pleurezie serofibrinoasă.8 zile). timp de 4 . într-o cameră luminoasă. ciroticii icter grav. care este sensibil la Penicilină. în care procesul infsamator este redus la primul stadiu (de congestie alveolară). după debutul brutal cu frison. mai ales în acelaşi segment pulmonar. colaps.8 zile). Pneumonia mixtă. este o pneumonie virală suprainfectată bacterian.6 ore. edem pulmonar.

bolnavi. Infecţia este favorizată de frig. separate de plaje de parenchim pulmonar normal.10. delirul şi insomnia se corectează cu barbiturice.defervescenţă. fiind caracterizat prin febră (care creşte progresiv). dar de obicei insidios. Febra se combate numai în caz de hipertermie. Febra se menţine ridicată. ocupând aproape un lob. hemofil. supuraţii cronice. Doxicilină sau Septrin. Tusomag şi Code-nal. în caz de cianoză şi dispnee se administrează oxigen. astenia şi adinamia sunt extreme. diabet zaharat. Junghiul toracic se combate cu antinevralgice. cu insuficienţă cardiacă.şi discordanţa dintre starea generală gravă a bolnavului şi absenţa sau discreţia semnelor fizice. febră mare şi frecvent fenomene de encefalită. deformări toracice. se mai continuă câteva zile). Este polipneică. Apare de obicei la copii. frecventă la bătrâni. uneori ducând la asfixie.care se schimbă de la o zi la alta. care apare de obicei încă din ziua a doua. La vârstnici şi taraţi se administrează cardiotonice sau analeptice cardiorespiratorii. care-i conferă carac234 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ terul specific.8 zile). virusul rujeolei. -2. creştere moderată a temperaturii şi . Evoluţia este variabilă. streptococ etc. Tuşea se însoţeşte de expectoratie mucopurulentă. Bolnavilor alergici la Penicilină. oscilantă. dar neregulată. dar mai îndelungată şi mai gravă decât a pneumoniei. ca în pneumonie. adenovirus. Algocalmin.pneumococ. De cele mai mutle ori. Boala. Etiopatogenia este variată. constând de obicei în raluri bronşice sau suberepitate diseminate în ambii plămâni. De obicei febra cedează uşor la tratamentul etiologic. Sub influenţa tratamentului. scade forţele de apărare ale organismului şi exacerbează flora saprofită. Agitaţia. în perioada de stare. citând ca mai importante: Forma supraacută. denutriţie. astenie şi adinamie pronunţată. iar pulsul este mic şi tahicardie. Antidoren. sunt mai puţin utilizate. uneori apar agitaţie şi delir. Sulfamidele. starea generală se alterează. la bătrâni şi bolnavi taraţi. li se administrează Eritromicină (2-3 g/zi. tuse uscată chinuitoare. boli cronice etc. Simptomatologie: debutul bolii este uneori brutal. dispnee cu caracter polipneic. Apare cianoza feţei şi a extremităţilor. Bronhopneumonia bătrânilor. Leziunile confluează uneori (se unesc). febra scade progresiv. stafilococ.cel mai adesea un virus (gripal. bacilul Friedlănder -. cianoză intensă. Tratamentul simptomatic. indivizi taraţi şi copii şi cu mai multe focare diseminate în ambii plămâni. Anatomia patologică arată leziuni lobulare multiple.2. cu comprese umede alcoolizate. neoplazii diverse etc. agentul patogen fiind reprezentat de germenii saprofiţi ai căilor respiratorii . nefrită cronică. uneori striată de sânge. Cloralhidrat (2-3 g/24 de ore) şi Bromoval. iniţial virotică. răspândite în ambii plămâni. Formele clinice sunt numeroase. umiditate. având în centru o bronhie. Tuşea se combate cu Calmotusin. în cazuri severe se pot asocia două antibiotice sinergice. Tetraciclină. frisoane repetate (adeseori pot lipsi). Nu se administrează Streptomicina. putând dura mai multe săptămâni. al tusei convulsive etc. BRONHOPNEUMONIA Definiţie: bronhopneumonia este o afecţiune pulmonară acută. în cele două câmpuri pulmonare. cu stare generală foarte alterată. un germne iniţial . fiind mai puţin activă şi putând selecţiona mutante rezistente şi masca o tuberculoză. bătrâni. hepatite cronice. dispnee cu asfixie. în 4 prize. care acţionează separat sau asociaţi. cu contururi difuze de dimensiuni reduse. Dispneea este fenomenul dominant.declanşează boala pe care se grefează bacterii de suprainfecţie (pneumococ. Evoluţia duce deseori la moarte. în raport cu resorbţia unui infiltrat şi apariţia altuia .) . alcoolism. Examenul sputei şi al sângelui arată modificări similare cu cele din pneumonie. Două elemente frapează în evoluţia bronhopneumoniei: variabilitatea simptomelor prezentate . cu aspect subacut. deşi active. Examenul radiologie indică umbre multiple. timp de 4 .). streptococ. cronici.

Tratamentul (igienodietetic şi simptomatic) este asemănător aceluia din pneumonie. Solvocilin). streptococ. în 2 prize. bacii Friedlănder. 2.). cu abcese şi empieme. antibiograma este obligatorie. în 2 prize la 6 ore. Se începe tratamentul cu Penicilină (12 . pe cale orală. în cazuri uşoare .. Eritromicină sau mai ales. timp de 7 . Meticilină (4 -12 g i. tratamentul va fi schimbat. 10 .se tratează cu asocierea Carbenicilină (12 g/zi) + Gentamycin (24 mg/zi. variază după agentul patogen. oral timp de 10 . Ampicilina. Pneumonia streptococică este o bronhopneumonie. bacteriile ajung la plămâni adeseori pe cale hematogenă.3. se întâlnesc şi penumonii bacteriene cu sta-fîlococ. Caracteristică este apariţia precoce a unui revărsat . Dacă ameliorarea nu survine în 3 . neprevizibilă.i. este activă şi Streptomicina (1 g/zi.2 g/zi) + Kanamicină sulfat.24 milioane u. la 6 ore). antiinfecţios. frecvent cu apariţia de abcese pulmonare. în toate situaţiile durata tratamentului va fi de cel puţin 7 zile (10 . uneori Septrin. se administrează. secundară unei boli virotice (gripă. De aceea tratamentul se începe cu Penicilină G (1 600 000 . Debutul este insidios. Ampicilina sau Tetraciclină injectabilă (Reverin. semnele fizice discrete. în infecţiile cu Str. Septrin. Ampicilina. prelungită. sau Colistină + Polimixină B. în lipsa acestora se asociază Solvocilin sau Reverin (1. După ce se elimină posibilitatea unei tuberculoze. Alteori. evoluţia este gravă.14 zile.15 zile). Se administrează timp de 10 . febra remitentă. în infecţiile cu Haemophilus.30 de zile). se administrează asocierea Oxacilină (4 g/zi) + Gentamycin (240 mg/zi). în cazurile deosebit de grave se foloseşte tripla asociere: Penicilină G + Meticilină (sau Oxacilină) + Kanamicină sulfat. Aceste pneumonii au câteva caractere comune: sunt secundare. se asociază Streptomicină cu Tetraciclină. în formele severe se prescrie asocierea Penicilină + Kanamicină sulfat (1 g/zi). a unui neoplasm bronşic sau empiem toracic. Tetraciclină. timp de 8 . iar evoluţia gravă. Ampicilina (antibiotic de elecţie). Oxacilină (3-6 g/zi.5 zile. La bătrâni se administrează de la început aceste asocieri: Penicilină G + Kanamicină sulfat (sau streptomicină). Kanamicină BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 235 sulfat (1 g/zi) sau Gentamycin (150 ./zi) sau cu Ampicilina (3 g/zi).4 zile. Se mai poate folosi asocierea Meticilină (6 g/zi) sau Cloxacilină (4 g/zi) + Kanamicină sulfat (1 g/zi) sau Colistină (8 000 000 u.10. în infecţiile cu stafilococ. Boala continuă să fie una dintre cele mai frecvente cauze de deces la persoanele în vârstă. forma pneumopatiei este de obicei de tip bronhopneumonie. Diagnosticul este sugert de debutul mai puţin brusc. erizipel. apărând ca o complicaţie a unei prime boli. se administrează asocierea: Oxacilină + Genamycin. Bronhopneumoniile de supra-infecţie cu piocianic ./24 de ore) şi se continuă după sosirea antibiogramei cu antibioticele la care germenul este sensibil: Penicilină.expectoratie mucopurulentă sau hemoptoică. Rifampicină sau Novobiocină. Dacă nu se obţine rezultate în 4 . Colistină.180 mg/zi). Eritromicină sau Tetraciclină. viridans. Kanamicină sulfat (1 g/zi. pe lângă antibioticele enumerate. Tratamentul etiologic.m. Eritromicină. Cefaloridină. pornind de la alte focare de infecţie. sau Streptomicină (1 g/zi) sau Cloramfenicol (3 g/zi) + Kanamicină sulfat sau Streptomicină (1 g/zi).3 200 000 u. în infecţiile cu bacii Friedlănder. în infecţiile cu penu-mococ şi streptococ (3-hemolitic .14 zile). în practică.formă foarte gravă . rujeolă) sau unei infecţii streptococice (amigdalită./zi. timp de 10 .Eritromicină (3 g/zi) sau Septrin (2 g/zi). Cefaloridină. Cloramfenicol. antibiograma este obligatorie. frecvent nu se poate izola germenul. scarlatina).10 zile. afectarea severă a stării generale şi de semnele fizice reduse.30 de zile). ALTE PNEUMONII BACTERIENE Pe lângă penumopatiile penumococice.Penicilina G.20 de zile Streptomicina (1 g/zi).

cu tuse uscată. febră neregulată cu frisoane şi transpiraţii. în general domină dispneea. papagali). Antibioterapia se recomandă în suprainfecţii bacteriene. agenul Eaton febra "Q" (pneumopatia din febra "Q".). Gravitatea constă şi în posibilitate unei infecţii cu stafilococ de spital. encefalite. în vădit contrast cu tabloul clinic discret. Cea mai caracteristică imagine este umbra hilară. deseori hemoragie. Tratamentul este cel prezentat la "Bronhopneumonie". Diagnosticul se bazează pe debutul insidios. spre baze sau clavicule. febră (3 8 39°). rezistent la majoritate antibioticelor. Tratamentul este cel prezentat la "Bronhopneumonie". Sputele sunt adesea hemoptoice. C. virusul ornitozei (pneumopatia din ornitoză. adenovirusurile (pneumopatiile cu adenovi-rusuri). (Tetraciclină sau Septrin). provocată de Rickettsia burnettii). alcoolici şi bolnavi taraţi. Pneumonia stafilococica este o bronhopneumonie care complică uneori gripa sau ru-jeola. abcese sau pleurezii purulente. Pneumonia gripală răspunde la tratamentul cu chinină. supărătoare şi tenace. uneori cu mononucleoză (adeseori leucocitele prezintă valori normale sau chiar uşor crescute). apariţia frecventă a complicaţiilor supurative (abcese. Pot apărea în evoluţia bolii infecţii metas-tatice. care are tendinţa să se transforme în pleurezie purulentă. Tendinţa la cronicizare. Tratamentul a fost prezentat la "Bronhopneumonie". iar astenia un timp îndelungat. semne fizice discrete şi imagine radiologică particulară. neomogene. a cărei sursă de infecţie este reprezentată de diferite păsări. dar convalescenţa lentă: temperatura coboară la normal în 10 -15 zile. cianoza şi dispneea intense. trecând de la un lob la altul. însoţită de expectoraţie mucoasă şi uneori de vagi dureri toracice. Etiopatogenie: cele mai cunoscute virusuri sunt: virusul gripal (pneumopatia gripală). însoţită mai târziu de expectoraţie mucoasă. leucopenia obişnuită. cefalee frecventă şi astenie. cia-noza. osoase sau septicemiilor cu sta-filococ. Anatomia patologică arată o inflamaţie alveolară. prezentându-se fie ca o pneumonie. Semnele fizice sunt absente sau foarte discrete. Evoluţia este benignă. ■I 236 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ 2. în perioada de stare apar tuşea.pleural. Uneori se observă penumonii migrante. Tratamentul igienodietetic şi simptomatic este similar celui din celelalte pneumopatii. cu febră şi tuse iritativă persistentă. Apare de obicei la bătrâni. Complicaţiile se datoresc virusului (meningite.10. Administrarea . semnele radiologice persistând câteva săptămâni. apare secundar unei stafîlococii cutanate. Pneumonia cu bacili Friedlănder este mai rar întâlnită. porumbei. Acid acetilsalicilic şi Vit. sputele mucopurulente galbene-verzui. facies palid. PNEUMOPATII ATIPICE Definiţie: pneumopatiile atipice sau virotice sunt infiltrate pulmonare inflamatoare.4. Semnele biologice constau în leuco-penie. care se întinde ca un evantai cu margini difuze. găini. febra "Q" etc. viteza de sedimentare uneori crescută). uneori striată cu sânge. fie ca o bronhopneumonie. Semnele radiologice sunt nete. anemii hemolitice) şi suprainfecţii bacteriene. Există forme uşoare. virusul care dă pneumonia atipică virotică primară (virus necunoscut). dar şi forme foarte severe. Simptomatologie: debutul este excepţional brutal. dar în special leziuni interstiţiale. datorite unor virusuri. chinuitoare. reacţii specifice virozelor (gripa. Alteori. empiem plural) şi evoluţia severă conferă bolii un prognostic rezervat. realizând o pneumonie mixtă. astenie şi cefalee pronunţate. bronşiectazie. de obicei insidios.

Urmează o perioadă de 5 . amibian. în urma deschiderii în bronhii. atelectazii etc. Examenul radiologie evidenţiază fie o imagine caracteristică'hiarnacinra TIP r» PQT.40°). emboliile septice. chist aerian. de la un focar septic din vecinătate. uneori cazuri mortale). Tetraciclină sau Septrinul influenţează nu numai suprainfecţia. suflu cavitar) Laboratorul mdică accelerarea vitezei de sedimentare. febra scade şi starea generală se ameliorează. micotic) sau secundară unei alte afecţiuni pulmonare (pneumonie.apărând uneori ca o membrana (membrană piogenă) . Factori favorizanţi sunt frigul oboseala. Urmează perioada a treia de deschidere m bronhii. Germenii pătrund în parenchimul pulmonar pe cale aeriană (prin inhalarea unor produse septice). diabetul etc. Etiopatogenia: agenţii patogeni sunt pneumococul. evacuare denumită vomica:. 238 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ . şi care apare între a 5-a şi a 15-a zi de evoluţie.Abces pulmonar stâng (Radiografie pulmonară Faţă şi profil stânga) Temperatura oscilează în jurul a 37° şi uneori apar hemoptizii. Streptomicina şi Septrinul. în pneumoniile din ornitoză (gravitate variată. Fig. în această perioadă. ABCESUL PULMONAR Definiţie: abcesul pulmonar este o colecţie purulentă. rickettsii)._ o— -•"•vi. în raport cu modul de formare.30 000). Examenul fizic evidenţiază semnele sindromului cavitar (vibraţii vocale exagerate. iar expectoraţia mucopuralentă. streptococul. De obicei. BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 237 dilataţia bronşică. care se evacuează prin căile respiratorii. temperatură neregulată. tuşea este frecventa. 2. cu evacuarea brutală a secreţiei purulente. supuraţia poate Z primitivă (abces cu piogeni. abundentă (10 . furuncule. în micoplasme (agentul Eaton) care adeseori se vindecă spontan _ Eritromicina şi Tetraciclină. sau mai des fracţionată. alcoolismul. cu polinucleoză. In acest răstimp apar totuşi unele elemente care sugerează abcesul pulmonar atingerea severa a stării generale (facies palid. matitate. febră până la 40° junghi toracic. stafilococul. pneu-mobacilul Friedlănder.şi o zonă de reacţie inflamatorie în jur Simptome: debutul este de obicei brutal. flebite. Cauzele cele mai frecvente sunt: stenoza bronşică (de obicei un cancer pulmonar). caracterizat prin frisoane. vomica este precedată de hemoptme sau de spute hemoptoice.Polidinului (Omnadin) este controversată. fie o cavitate fără lichid (fig. 11). suprainfectarea unor afecţiuni preexistente (chist hidatic. când se însoţeşte de asfixie. şi mai rar. unei embolii septice pulmonare. un perete mai mult sau mai puţin îngroşat .tetracilinele şi Cloramfenicolul. insidios. traumatisme toracice etc.). în care există febră (39 . localizată în parenchimul pulmonar. în febra "Q" (deseori se vindecă spontan) . unei supuraţii toracice sau subdiafragmatice. Bărbaţii contractează mai frecvent boala Anatomie patologică: abcesul pulmonar este constituit de obicei din trei structuri" o cavitate care conţine puroi.400 ml/zi) şi dispusă în trei straturi. de obicei unică.11. masivă. după vomică. pe cale limfatică sau hematogenă (însămânţarea plămânilor cu emboli dintrun focar supurat) şi prin continuitate. anemie şi leucocitoză în sânge fibrele elastice în spută.). 11 . sunt eficiente tetracilinele. Uneori. Vomica poate fi unică. diverse infecţii situate la distantă (sinuzite otite infecţii dentare. însoţindu-se de expectoraţie mucopurulentă şi imagine radiologică hidro-aerică. dar şi procesul interstitial (micoplasme.10 zile cu caracter de pneumonie sau bronhopneumonie. Ultima perioadă este de drenare bronşică. _ i i\ .uata n<* u imagine caracteristica j droaenca.I+O+H fz*x M~U:J ar. tuse şi expectoratie mucoasa. rezistentă la antibiotice) leucocitoză mare (20 000 . bronhopneumonie).

se aşează bolnavul timp de 15 . La stabilirea diagnosticului contribuie eozinofilia sanguină. se obţine vindecarea. cu trunchiul înclinat şi capul în jos (fig. sfârşitul apare de obicei după 10 . Vomica poate fi unică sau fracţionată. dar cu limite imprecise. fenomenele generale se agravează. De la caz la caz . fenomene toxice generale. Contaminarea se face fie direct. Chisturile pot fi unice sau multiple. relevând o opacitate rotundă cu contur net delimitat. Uneori pot apărea urticarie. germenii anaerobi în general şi uneori. Anatomie patologică: chistul este alcătuit dintr-o membrană zisă proligeră sau germinativă. Antibioticele pot fi potenţate cu perfuzii de ACTH. prin contact repetat cu câinele. excepţional pe cale respiratorie. junghi toracic. după 7 zile. uneori hemoptiziei fulgerătoare. de tip septic. ci un sistem de cavităţi care comunică între ele. 240 MANUAL DE MEDICINA INTERNA Simptome: chistul hidatic evoluează în trei faze: prima fază. Anatomie patologică: gangrena pulmonară are un caracter extensiv. prin inhalare. fără a se limita la un lob sau la un segment. Dacă tratamentul este precoce şi intens. GANGRENA PULMONARĂ Definiţie: gangrena pulmonară este o supuraţie pulmonară difuză şi întinsă. analeptice cardiovasculare şi întotdeauna. putridă. care este gazda intermediară. proteolitice şi mucolitice. Imaginea radiologică este necaracteristică. Tratamentul gangrenei pulmonare este asemănător cu acela din abcesul pulmonar. prin mâini murdare. Poziţia aleasă este aceea care favorizează mai mult eliminarea secreţiilor. sputa este abundentă. Dacă nu este tratată. dar antibioticele. dispnee. 2. tuse etc. prurit. hemostatice. 2. Debutul este asemănător pneumoniei lobare (febră mare.13. în general nu există o cavitate centrală. adeseori. Prednison sau Superprednol (oral). dar mai brutal. examenul radiologie însă este caracteristic. apar astenie. Etiopatogenie: ouăle parazitului eliminate din intestinele câinelui . iar stare generală este alterată de la început. inapetenţă. de chist închis. tuse iritativă. se caractrizează prin semne clinice de obicei negative. uscată. frison. Tratamentul cirargical se recomandă când cavitatea persistă şi nu survine ameliorarea. denutriţie. dimpotirivă.expetorante. şi dintr-un conţinut reprezentat de un lichid clar. în zilele care urmează. putridă.Iii ă este inactivă ■ BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 239 dacă. pozitivitatea intradermoreacţiei Casoni şi a reacţiei de fixare a . care dă naştere veziculelor-fiice. omogenă. nu vindecă supuraţia. Germenii responsabili sunt diverse varietăţi de streptococ. disp-nee sau hemoptizii. în perioada de supuraţie deschisă. cu alterare severă a stării generale şi expectoraţie fetidă.12. care constituie baza tratamentului. Vomica impune diagnosticul. trebuie administrate în doze mari şi timp îndelungat. puroiul amestecat cu sânge şi ţesut pulmonar necrozat. colaps. care depăşeşte 5%. temperatura se menţine ridicată.). Drenajul postural sau aspiraţia prin bronhoscopie se instituie când expectoraţia este abundentă. iar expectoraţia este fetidă. apare mai întâi fetiditatea respiraţiei. asocieri de fusospirili. cu frisoane repetate. fetiditatea fiind deosebit de intensă. asanarea focarelor septice. 13). .gazda definitivă -infestează omul. Starea generală alterată nu se amendează după deschiderea şi eliminarea supuraţiei.20 de zile. CHISTUL HIDATIC PULMONAR Definiţie: este o boală provocată de localizarea şi dezvoltarea în plămâni a larvei de Taenia echinococus. obişnuit pe cale digestivă. hemoptizii.20 de minute. De mai multe ori pe zi. fie indirect. prin apă sau alimente infestate. Uneori. sediul cel mai frecvent fiind la baza plămânului drept.

Constă în rezecarea unui număr de coaste (3 . Infectarea chistului realizează un sindrom de supuraţie pulmonară.6). îndelungată. care unesc cele două pleure. Metodele utilizate sunt: . în cazul aderenţelor sau bridelor. faza de chist infectai. se procedează la secţionarea acestora cu cauterul. iar la examenul radiologie. care apar în parenchimul pulmonar. uneori şi de hemoptizie. înconjurată de parenchim normal. chisturile aeriene sunt mute. pe cale endosco-pică (tehnica Jacobaeus). Cultura fizică şi terapia ocupaţională (prin muncă) folosesc ca armă terapeutică efortul fizic dozat. dar şi în 3 . poate perfora în bronhii. . fenomene de compresiune (cianoză.14. se caracterizează prin deschiderea într-o bronhie. Metoda se foloseşte mult mai rar decât în trecut. 14 . care pot provoca dispnee şi cianoză. Fig. de mărimi variate. de vomică hidatică. boala trece neobservată.pneumoperitoneu. Profilaxia bolii urmăreşte depistarea în stadii precoce. . de obicei în spaţiul al III-lea . care constă în introducerea unei cantităţi de aer între pleura parietală şi peretele toracic. cu gust sărat. Chistul infectat. 256 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ . dispnee. de obicei congenitale. lob (lobectomie) sau chiar a unui plămân (penumonectomie).Chist hidatic vârf drept 2.metodă de elecţie care constă în rezecarea unui segment (segmentectomie). realizând o tranziţie spre reîncadrarea în muncă şi constituind o modalitate de recuperare a bolnavului (uneori prin recalificare). care constă în introducerea unei cantităţi de aer în cavitatea pleurală. realizează simptomatologia unei su-puraţii pulmonare. Uneori. combaterea energică a episoadelor bronşitice şi asanarea focarelor septice. expectoraţie purulentă. Profilaxia bolii urmăreşte evitarea contactului prea intim cu câinii.folosită când exereza nu este posibilă. imaginea radiologică (fig. Tratamentul este chirurgical.3 luni. . în afara acestor circumstanţe. se tratează ca abcesul pulmonar. împiedicând pătrunderea aerului. Se practică în caz de eşec al tratamentului cu tuberculostatice. se însoţeşte de un acces de tuse. fie cu ocazia unei complicaţii: hemoptizie. hemoptizie etc. mai rar dobândite. crize de urticarie). obţinându-se colabarea cu retracţia definitivă a plămânului. Simptome: în general. de dispnee şi dureri toracice violente. ultima fază. care constă în introducerea unei cantităţi de aer în cavitatea peritoneală.complementului. precum şi spălarea fructelor şi a zarzavaturilor care pot fi infestate prin dejecţiile câinilor. eventual şi membrane. Diagnosticul bolii se bazează pe anamneză (contactul cu animale.pneumotorax artificial. Pot fi depistate fie cu ocazia unui examen radiologie. eozinofilia sanguină şi intradermoreacţia Casoni.pneumotoraxul extrapleural. spălarea sistematică a mâinilor înainte de masă.). care arată o imagine clară. Tratamentul chirurgical se aplică în cazurile nerezolvate prin tratamentul etiologic. prin puncţionare.4 ani). caracterizat prin febră. care stimulează capacitatea de apărare a organismului. în cavitatea pleurală. . a doua fază. prin examene radiofotografice de masă. frecvent apar fenomene anafilactice. CHISTURILE AERIENE PULMONARE Definiţie: chisturile aeriene pulmonare sunt cavităţi unice sau multiple.al IV-lea intercostal. tuse. Se practică în leziunile situate la baza plămânilor şi pentru combaterea unor hemoptizii. Tratamentul medical se adresează complicaţiilor (supuraţie. pneumotorax spontan. tuse) apar când chistul a ajuns de volumul unei portocale (posibil în 2 . vomica poate fi unică sau fracţionată. Tratamentul radical este numai chirurgical.exereza . 14). mai ales câini. Evoluţia este lentă. infectarea a chistului.toracoplastia . care fa-voriează vindecarea leziunilor. . imagine hidro-aerică. prin care se elimină un lichid clar. cu excepţia chisturilor ce cuprind mai mulţi lobi (plămânul polichistic). fin" încercuită.

Când bacilul Koch este prezent numai în culturi.* . Izoniazida (H.0. în 2 prize.. localizat submamelonar şi iradiind în umăr şi abdomen. (fiole de 10 ml). Rezistenţa bacilului Koch la Izoniazida apărând repede.600 g .19. este bacteriostatică şi bactericidă. Toleranţa este bună. Se caracterizează prin junghi atroce. polinevrite. hipersonoritate şi tăcere la auscultaţie.Ultima măsură terapeutică este reîncadrarea în muncă a bolnavilor (reabilitarea).v. Tuberculostaticele folosesc în asocieri (câte 2 . urmat imediat de dispnee progresivă. insuficienţa hepatică sau renală. Se cunosc mai multe forme: pneumotoraxul spontan e forma obişnuită.m. ca reacţii adverse apar rar: tulburări digestive.150 şi 0. constipaţie. fenomene alergice. Este indicată în toate formele de tuberculoză pulmonară şi extrapulmonară. Examenul fizic arată mărirea hemitoracelui respectiv. în formele acute. se asociază Izoniazida cu Rifampicina (900 mg/zi). Tiocarlidul. convulsii. . Este contraindicată în psihoze. pneumotoraxut. •' . Apar rapid semne de şoc sau asfixie. Definiţie: pneumotoraxul este prezenţa aerului în cavitatea pleurală. în doze de 1 . în cazul prezenţei bacilu-lui Koch. psihoze. icter. . . dar şi i. vărsături. Aerul poate pătrunde în pleură fie plecând de la bronhii. tahicardie. în doze a 0.300 g). cu lărgirea spaţiilor in-tercostale. cauzată cel mai frecvent dq tuberculoza pulmonară. cu ocazia unui efort. PNEUMOTORAXUL 1. j Simptomatologie: debutul este de obicei brutal.900 g/zi (capsule de 0. Aceasta începe din momentul internării.. sub forma culturii fizice şi a terapiei ocupa-ţionale. şi se continuă progresiv.2 g/zi.N. vibraţii vocale abolite. Viomicina. Se administrează de obicei oral (10 mg/kilocorp/zi).C. Rezistenţa se instalează repede. pneumoconiaze. chiar dramatic. în unele cazuri se impune recalificare în altă profesie. | traumatic apare în traumatisme toracice sau fracturi costale: pneumotoraxul terapeutic^ constă în introducerea aerului în pleură în scop terapeutic. prin obstacolul intens şi violent impus inimii drepte. Cordul pulmonar acut. chinuitoare. pentru întârzierea instalării rezistenţei şi asigurarea unui tratament activ. intensă^ şi tuse uscată. Spectrul de activitate cuprinde bacilul Koch. BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 255 Etambutol.R. Toleranţa este bună. O formă clinică deosebită este pneumotoraxul sufocant sau cu supapă care apare când perforaţia pleuropulmonară permite intrarea aerului în inspiraţie în pie j ură. Dacă nu se intervine prompt şi energic. tuse violentă sau fără cauză aparentă. lJ VI ' •*. fie de la peretele toracic. minore: acidul paraaminosalicilic (PAS). sau i. însă niciodată intra-rahidian. germeni grampozitivi şi gramnegativi. faţă palidă. tensiune arterială coborâtă. reacţii alergice şi . Rifampicina (Rifadin) este bacteriostatică şi bactericidă. anxietate.050 sau de 0. icter. este com_ plicaţie gravă.I. respiraţie rapidă şi superficială. puls mic. dar uneori pot apărea inape-tenţă. se asociază Izoniazida cu Streptomicina (1 g) şi Etambutolul.hidrazida acidului izonicotinic) este cel mai întrebuinţat tuberculostatic. Etionamida.-/'. Pirazinamida.3). Pătrunde bine în L. apoi cianoj zată.100 g. chisturile aeriene. în formele cazeoase şi în ganglioni. sub forma comprimatelor de 0. trebuie asociată cu alte tuberculostatice. In formele cronice se administrează Izoniazida cu Streptomicina. bolnavu moare prin asfixie. Se administrează de obicei oral. la examenul direct în spută. Streptomicina se administrează de preferat sub formă de Strepancil. fiind iritant. de rezervă: Cicloserina. insomnie sau somnolenţă.. Morfozinamida. emfizem. V / • . dar nu şi ieşirea lui în expiraţie. 2.

leucopenie. Este indicată în tratamentul tuberculozei pulmonare şi extrapul-monare (acute şi cronice), septicemii cu stafilococ şi infecţii biliare. Etambutolul este tuberuclostatic bacteriostatic. Rezistenţa apare treptat. Ca reacţii adverse se întâlnesc: nevrite optice şi periferice, tulburări (digestive şi hepatice. Se administrează în doze de 25 - 40 mg/kilocorp/zi (comprimatele conţin 0,250 g). Acidul paraminosalicilic (PAS) este activ, dar greu de suport în dozele terapeutice orale - 10 16 g/zi (drajeuri de 0,300 g şi pulbere). Calea i.v. este mai utilizată (perfuzie unică - 15 g PAS în soluţie/zi). Toleranţa este mediocră. Apar frecvent tulburări digestive, urinare şi alergice. Etionamida (Nizotin), sub formă de drajeuri de 0,250 g şi supozitoare de 0,500 g, în doze orale de 0,750 - 1 g/zi, este indicată în tuberculoza pulmonară şi extrapulmonară acută şi cronică. Ca reacţii adverse, se întâlnesc tulburări digestive, polinevrite, psihoze, erupţii alergice. Alte tuberculostatice, utilizate mai rar, sunt: Pirazinamida - cu structură asemănătoare izoniazidei, dar cu activitate mai slabă, şi reacţii adverse relativ frecvente (tulburări digestive, hepatice, urinare, alergice); administrare orală şi prezentare sub formă de comprimate de 0,500 g; Morfazinamida (Morinamid) - tuberculostatic minor, derivat al pira-zinamidei, cu toleranţă mai bună (comprimate de 0,500 g administrate în doze de 2 - 3 g/zi); Cicloserina (Tebemicina) - sub formă de comprimate de 0,250 g administrate în doze de 0,5 - 1,5 g/zi, utilă în tratamentul tuberculozei şi al unor infecţii urinare, activă asupra bacilului Koch, unor germeni grampozitivi şi gramnegativi; Tiocarlidul, în doze de 4 - 6 g/zi (comprimate de 0,500 g), este indicat în tuberculoza pulmonară cronică. Colapsoterapia medicală urmăreşte punerea în repaus a plămânului bolnav, prin cola-barea (comprimarea) sa spre hil, suprimând astfel traumatismul respirator şi favorizând srocesul de cicatrizare. Se realizează prin: 254 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ - bacteriologică, constă în examinarea sistematică a sputei colectate în recipiente speciale de la toţi tuşitorii; examenul direct în lumină fluorescentă şi culturi pe mediul L_wensteinJensen. Educaţia sanitară joacă un rol important în combaterea tuberculozei: pe de o parte, se adresează bolnavilor, pentru a respecta măsurile de preîntâmpinare a răspândirii bolii (protecţia cu dosul palmei sau batista în timpul tusei, utilizarea scuipătorii, veselă şi obiecte de toaletă separate etc.) şi recomandările medicului; pe de alta, se adresează întregii populaţii pentru a se feri de contaminare sau a se prezenta de timpuriu la control. Tratament: - Igieno-dietetic rămâne - cu toate rezultatele remarcabile obţinute prin tuber-culostatice absolut indispensabil pentru terapia tuberculozei. Cura de repaus, aerocli-matoterapia, dietoterapia pot fi considerate încă un tratament de bază în tuberculoză. - Repaosul poate fi prescris, fie lăsând bolnavul în mediul său, fie în spital sau sanatoriu. Cura de sanatoriu rămâne totuşi superioară, pentru că suprimă riscul contaminării pentru anturaj şi obigă pe bolnav la o disciplină mai strictă. Spre deosebire de trecut, cura de repaus se face astăzi în cadrul unui regim mai moderat, alternând cu un efort dozat, în funcţie de stadiul bolii şi de starea generală a pacientului. - Aero-climaterapia nu mai deţine rolul din trecut. Cura de altitudine a rămas un element facultativ. Se pare că altitudinea are un efect tonifiant, fizic şi psihic, prin aerul curat, ozonat, de munte şi cadrul de frumuseţe naturală. - Regimul alimentar trebuie să fie variat, bogat în proteine şi vitamine. Trebuie să se evite supraalimentaţia şi regimurile bogate în grăsimi, datorită peircolului apariţiei unor tulburări digestive. Alcoolul şi tutunul trebuie interzise. Un aport de 3 500 - 4 000 cal. este suficient. - Psihoterapia este un alt element al tratamentului general. Muzica, filmele, lectura, convorbirile bolnavului cu medicul sunt principalele mijloace.

Tratamentul simptomatic şi adjuvant ocupă un loc modest în terapia tuberculozei, deorece majoritatea simptomelor cedează rapid la administrarea tuberculostaticelor. Febra se combate cu Aminofenazonă sau Fenilbutazonă. Tuşea seacă, iritativă, se combate cu preparate de codeină (Codenal), eu sedative (Calmotusin) sau cu tinctură de aconit şi beladonă (Tusomag). Tuşea cu expectoraţie nu va fi combătută, dar se uşurează expectoraţia administrând infuzii expectorante (Sirogal, Sirop expectorant, Sirop de pătlagină). Inapetenţa se tratează cu tincturi amare, strinină, preparate de calciu, Madiol etc. Insomnia şi stările de nelinişte se tratează cu Bromoval, Meprobamat, Ciclobarbital sau Clordelazin. Hemoptizia - care este şi simptom şi complicaţie - se combate prin repaus total, calmarea bolnavului şi a familiei, uneori pungă de gheaţă pe piept şi abdomen, hemostatice (injecţii cu calciu clorat 10%, Vit. K), injecţii cu extract de hipofiză posterioară, sedative (Bromoval, Bromosedin, calciu bromat). în situaţii speciale - mici transfuzii repetate (200 - 300 ml), hormoni corticosuprarenali sau pneumotorax. în caz de peneumotorax spontan se calmează durearea cu Codeină sau Morfină, se administrează oxigen şi se evacuează aerul prin aspiraţie continuă. Ca medicaţie adjuvantă, în cazur: speciale se administrează ACTH (în perfuzie) sau Superprednol, sub protecţie tuberculostaticelor şi vitaminoterapie. Tratamentul etiologic, este indispensabil şi se face cu tuberculostatice, care sunt antibiotice şi chimioterapice active în tratamentul şi profilaxia tuberculozei. După efectul loi terapeutic se împart în trei categorii: majore: Izoniazida, Rifampicina, Streptomicina BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 253 nului Koch, că un animal infectat cu bacii Koch este refractar la o nouă infecţie, prezentând o stare de imunitate. Vaccinarea se face cu vaccinul B.C.G., numit astfel după Calmette şi Guerin, care, în 1922 - cultivând pe medii specifice cu bilă, bacili bovini 1 virulenţi, - au obţinut bacili care şi-au pierdut virulenţa, dar şi-au păstrat calităţile antige-' nice, imunizante. Vaccinarea B.C.G. este o metodă care urmăreşte protejarea individului ' împotriva tuberculozei-boală, conferindu-i artificial o infecţie latentă, care-i dă, fără ( riscuri, o stare de rezistenţă asemănătoare primoinfecţiei benigne. Se realizează deci o primoinfecţie tuberculoasă neevolutivă, cu instalarea alergiei la tuberculină. Apare astfel 1 o rezistenţă la reinfecţia cu bacili Koch. i Vaccinarea B.C.G. s-a practicat la început prin metoda perorală, apoi prin cea percu-i tantă (cu ajutorul unui vaccinostil). In prezent se utilizează metoda intradermică - la fel t ca şi testarea tuberculinică -, locul de elecţie fiind regiunea postero-externă şi inferioară a t braţului. Vaccinul actual este liofilizat şi se livrează în fiole care conţin 20 de doze. Pul-t berea care reprezintă vaccinul se diluează cu 2 ml dintr-un solvent special, infectându-se 1 după dizolvare 0,1 ml suspensie intradermic. în ţara noastră, vaccinarea B.C.G. se aplică i sistematic tuturor indivizilor anergici de la 0 la 25 de ani, adică celor ce reacţionează negativ la testarea prealabilă cu tuberculină şi care, prin urmare, nu şi-au constituit prin î infecţie naturală cu bacii Koch o stare de alergie, respectiv de imunitate. Durata imunităţii vaccinale este de 5 - 7 ani, astfel că vaccinarea se repetă din 7 în 7 c ani. Apariţia alergiei posvaccinale la tuberculină, se testează după 6-8 săptămâni. O vac-c cinare eficientă duce la apariţia alergiei în 80 - 90% din cazuri, la scăderea morbidităţii r de patru până la zece ori şi a mortalităţii de şase ori, comparativ cu indivizii nevaccinaţi. a Lupta în focar, care urmăreşte cunoaşterea şi limitarea sau neutralizarea tuturor foca-r relor de contaminare, este un alt obiectiv profilactic important. Prin această acţiune se urmăresc: a - izolarea şi tratarea bolnavilor cu leziuni deschise; r - sterilizarea sputei prin fierbere cu leşie (sodă 2%) timp de 20 - 30 de minute, cu clorură de var 10 - 20% sau cloramină 5%; c - sterilizarea veselei, lenjeriei de pat, de corp, a obiectelor şi a hainelor prin fierbere, K etuvare sau expunere la soare sau la raze ultraviolete;

t - dezinfecţia încăperii prin văruire, spălarea duşumelelor cu petrol, vapori de cloramină 5% etc.; d - în sfârşit, izolarea, vaccinarea B.C.G. şi chimioprofilaxia contacţilor, de la caz la caz. a Chimioprofilaxia, altă acţiune profilactică, constă în administrarea de tuberculostatice e(de obicei H.I.N.) populaţiei cu risc crescut de îmbolnăvire sau reactive: copiilor încă neinfectaţi cu tuberculoză, dat trăind în focare de tuberculoză, în iminenţă de a face in-i:fecţii repetate, copiilor şi adulţilor cu I.D.R. pozitivă, deci în iminenţă de a contracta tu-dberculoza-boală etc. p Depistarea şi tratamentul precoce se adresează tuturor cazurilor de tuberculoză, în zfaze cât mai precoce, adică în stadiul de tuberculoză primară sau în primele faze ale gtuberculozei secundare. Depistarea, poate fi: d - biologică, şi constă în testarea în masă a tuturor copiilor, adolescenţilor şi adulţilor aţineri prin I.D.R. la tuberculiă. Se consideră pozitive reacţiile în care induraţia dermică ddepăşeşte diametrul de 9 mm; - radiofotografică, şi constă în examinarea grupelor de populaţie cu risc crescut la îmbbolnăvire: bolnavii în supraveghere, foştii bolnavi, contacţii, hiperergicii, sechelerii, copiii, adolescenţii şi tinerii, bolnavii cu simptome respiratorii care durează mai mult de o lună; 252 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Fig. 19 - Tuberculoasă pulmonară extinsă bilateral, formă bronhopneumonică Fig. 20 - Tuberculoză pulmonară fibro-cavitară, lob superior stâng Alte forme clinice sunt: tuberculoza bronşică, pneumonia şi bronhopneumonia caze-oasă, tuberculoza miliară. Aspecte particulare ale tuberculozei secundare: tuberculoza pulmonară asociată cu silicoza, constituie silicotuberculoza. în raport cu vârsta, tuberculoza pulmonară are o evoluţie mai severă la sugari şi adolescenţi. La bătrâni, datorită scăderii rezistenţei organismului, se produc reactivări ale vechilor focare, cu tendinţă la cazeificare şi excavare. Bătrânii pot reprezenta o importantă sursă de infecţie, mai ales purtătorii aşa-ziselor bronşite cronice, în realitate tuberculoze evolutive. Sarcina (în primele luni mai ales) şi alăptarea, prin scăderea rezistenţei organismului, favorizează apariţia tuberculozei pulmonare. Evoluţia tuberculozei s-a modificat mult sub influenţa tuberculostaticelor moderne. Incorect tratată, tuberculoza secundară (ftizia) durează timp îndelungat, cu perioade de evolutivitate şi perioade de linişte. Tratamentul corect duce de obicei la o evoluţie favorabilă. Simpotmele generale şi funcţionale dispar în câteva săptămâni. Semnele radiologice se modifică mai târziu, începând să se atenueze după 3-4 luni de tratament. Pentru ca bolnavul să-şi reia viaţa normală, temperatura şi viteza de sedimentare trebuie să devină normale, iar imaginile radiologice să dispară sau în orice caz, să nu persiste imagini de pierdere de substanţă. Se spune că tuberculoza pulmonară este evolutivă când se găseşte bacilul Koch în expectoraţie sau în sucul gastric, ori când imaginile radiologice se modifică (se extind sau regresează). Se spune că tuberculoza este stabilizată, când bolnavul nu prezintă semne clinice de tuberculoză, când leziunile radiologice sunt stabile şi sputele nu conţin bacilul Koch la examene repetete. Complicaţii: pleurezia purulentă pneumotoraxul spontan, hemoptizia, pleurita şi pleu-rezia serofibrinoasă, tuberculoza laringelui, tuberculoză: a intestinală şi tuberculoza urogenitală. Prognosticul depinde de natura şi întinderea leziunilor pulmonare şi de modul în care tratamentul este prescris de medic şi urmat de bolnav. Profilaxia deţine o pondere importantă în combaterea tuberculozei şi urmăreşte următoarele obiective principale: întărirea rezistenţei nespecifice a organismului, prin cultură fizică şi sport şi prin îmbunătăţirea continuă a condiţiilor de mediu. întărirea rezistenţei specifice, se obţine prin vaccinarea antituberculoasă, care urmăreşte creşterea rezistenţei la suprainfecţiile cu bacii Koch. Se ştie, din descrierea fenome-

BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 251 Examenele de laborator: în tuberculozele active, viteza de sedimentare este accelerată, dar o viteză normală nu exclude existenţa unei tuberculoze evolutive. Hemoleuco-grama arată obişnuit hiperleucocitoză, mai rar anemie. Examenul bacteriologic cuprinde cercetarea bacilului Koch în spută, în lichidul de spălătură gastrică şi la nevoie, în secreţia prelevată prin bronhoscopie. Trebuie folosite toate tehnicile pentru desocperirea bacilului Koch, inclusiv cultura sau inocularea la cobai. Se spunea înainte, că nu se poate pune diagnosticul de tuberculoză, înainte de punerea în evidenţă a bacilului Koch. Astăzi se ştie că, sub influenţa tubrculostaticelor, bacilii pot dispărea rapid, chiar înintea vindecării. Când examenul direct este negativ, se vor face neapărat o cultură şi o antibiogramă. Formele clinice se precizează în special cu ajutorul examenului radiologie. Tuberculoza infiltrativă (infiltratul precoce) este forma obişnuită prin care apare tuberculoza adultului. Debutul poate fi inisdios sau acut. Imaginea radiologică caracteristică, este un infiltrat - o opacitate rotund-ovalară -, bine delimitat sau cu marginile estompate. Evoluează spontan spre cazeificare şi excavare. dl P z\ Fig. 18 - Tuberculoză pulmonară cavitară gigantă, lob superior drept (Radiografie pulmonară faţă şi tomografie) Tuberculoza fibrocazeoasă cavitară (fig. 17, fig. 18, fig. 20) constituie forma comună a tuberculozei adultului. Leziunea caracteristică este caverna, care coexistă cu alte tipuri de leziuni: infiltrate, leziuni bronşice, zone de atelectazie, emfizem, dilataţi bronşice, modificări pleurale. Boala evoluează în puseuri evolutive, care alternează cu perioade de re-misiune. Complicaţiile sunt frecvente. Diseminările bronhogene, constituie modul obişnuit de extindere a leziunilor. Tuberculoza fibroasă este caracterizează prin predominanţa elementelor firboase, care variază de la câteva elemente discrete, până la fibrozarea unui plămân întreg (fibrotorax). Boala evoluează lent şi relativ benign. Evoluţia este de lungă durată, formele grave ducând de regulă la cordul pulmonar cronic. 250 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ ponderală, astenie fizică şi psihică precoce şi constantă, amenoree, subfebrilitate trans pn-aţn nocturne, uneori si expectoraţie. Alteori, debutul poate fi acut, bruLealiz'ân^dl ferite aspecte: penumomc, pseudogripal, hemoptoic, pleuretic. cauzând di în perioada de stare, un caracter particular îl prezintă febra, la început discretă, vesperală, iar mai târziu ridicată, depăşind 39° şi destul de bine suportată de bolnav. Tuşea, care la început este uscată şi apare în accese, constituie simptomul fundamental. Uneori se însoţeşte de vărsături. Expectoraţia este redusă, în fazele de remisiune şi abundentă în perioadele active (de obicei mu-copurulentă, verzuie, cu miros fad). în scuipătoare are aspect floconos sau de monede (spută numulară). Uneori este striată cu firişoare de sânge. Durerile toracice pot lispi, dar se întâlnesc în formele pleuretice şi în complicaţiile pleurale Dispneea există destul de des, depinzând de întinderea leziunilor. în pneumotoraxul spontan apare brusc şi este intensă. Hemoptizia este un simptom frecvent. Poate fi: minimală (spute hemoptoice), apărând în faza de debut a bolii (hemoptizii revelatoare) sau în tuberculozele fibroase: mijlocie t bll (până la 1 litru), ţinând câteva 0Când -inute, prin Fig. 16 - Tuberculoză pulmonară stângă cu toracoplastie primele 6 coaste Semnele fizice sunt foarte variate, dar necaracteristice. Se pot întâlni sindroame de condensare, caviare, semne de emfizem sau de bronşită, uneori doar câteva raluri" epÎ tante, alteori numai modificări ale murmurului vezicular Fig. 17 - Tuberculoză pulmonară secundară fibro-cazeoasă extinsă, lob superior bilateral

Examenul radiologie este absolut indispensabil pentru preiezare diagnosticului As- t'f """ infmte - ^ fOTmă dC °PaCltăti r°tUnde Sau ol «tuatede itaţi liniare şi imagini cavitare. opacităţi nodulare, opaBOLILE APARATULUI RESPIRATOR 249 1 ii ar c st da e i i k, d, există şi o granulie care complică îndeosebşte tuberculoza secundară. Se caracterizează prin noduli miliari, egal dispersaţi în ambii plămâni şi în alte organe. Ca factori declanşatori se pot întâlni surmenajul, subalimentaţia, expuneri prelungie la soare, cortico-terapia etc. Debutul este mai rar brusc, de obicie progresiv, cu astenie, inapetenţă, slăbire, febra. în perioada de stare, febra este ridicată (39 - 40°), neregulată, oscilantă, starea generală profund alteraă, însoţită de tuse, astenie intensă, polipnee, cianoză, tahicardie şi transpiraţii. Aspectul radilogic, caracteristic (fig. 14), arată prezenţa a numeroase opacităţi micronodulare, de mărimea babelor de mei, diseminate egal, de la vârf la baze, în ambii plămâni. Există mai multe forme: în forma tifoidă domină tabloul hipertoxic, cu stare tifică şi splenomegalie, similar celui din febra tifoidă; în forma meningitică, mai frecventă la copilul mic, domină semnele de meningită; în forma pulmonară, asfixică, domină dispneea, cianoza şi asfixia. înaintea apariţiei antibioticelor, granulia era totdeauna mortală. Astăzi prognosticul este mai favorabil, dar numeroase cazuri evoluează către o tuberculoză ulcerocazeoasă cronică. Diseminările în alte organe, se produc îndeosebi tot pe cale hematogenă şi cuprind următoarele localizări: - diseminări seroase: pleurezie, pericardită, peritonită; - diseminări osteoarticulare: morbul Pott (tuberculoză a vertebrelor, coxalgie, tumoare albă a genunchiului; - diseminări uro-genitale: tuberculoză renală sau genitală (epididimită, salpingită); - tuberculoză a ganglionilor periferici (în special a celor cervicali şi submandibulari), tuberculoză bronşică, laringiană, intestinală etc. 2.18.1.3. ADENOPATIA TRAHEOBRONŞICĂ Definiţie: reprezintă o formă clinică aparte, care poate apărea şi în absenţa şancrului de inoculare. Când nu apar complicaţii, evoluează tăcut, adesea fiind descoperită radiologie. Cele mai obişnuite complicaţii sunt: caverna ganglionară,/ fistulele gangliobronşice şi compresiunea organelor din jur 2.18.2. TUBERCULOZA SECUNDARĂ Definiţie: tuberculoza secundară sau ftizia este o tuberculoză de suprainfeţeie (fie endogenă prin reactivarea leziunilor primare - fie, mai rar, exogenă prin contaminări noi), care debutează prin leizuni nodulare apicale sau infiltrate precoce. Domină fenomenele de imunitate specifică relativă. Leziunea caracteristică este caverna, a cărei evoluţii este cronică. Diseminările sunt de obicei bronhogene; se însoţeşte de pleurezie, iar prognosticul e rezervat. Etiopatogenie: boala apare de obicei la adult şi debutează frecvent printr-un infiltrat în lobul superior, numit infiltrat precoce. Se datoreşte fie reinfecţiei endogene, prin scăderea rezistenţei organismului în condiţii precare de mediu (surmenaj, subalimentaţie) sau după boli anergizante, care redeschid focarele gangliohare ale complexului primar, fie reinfecţiei

exogene, în care bacilli Koch provin dintr-o suprainfecţie pe cale aeriană. în afara debutului prin infiltrat precoce, tuberculoza secundară mai poate începe cu un complex primar excavat cronicizat cu perforarea unui ganglion într-o bronhie sau cu o diseminare hematogenă în plămâni. Diseminările se fac de obicei pe cale bronhogenă. Simptome: debutul poate fi asimptomatic, boala fiind descoperită cu ocazia unui control radiologie, sau insidios, cu fenomene de impregnare bacilară: inapetenţă, pierdere 248 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Adenopatie Sancru, 'de inoculare Fig. 15 - Primoinfecţia tuberculoasă că bătrânii, purtători ai unor vechi leziuni tuberculoase, evoluând fără zgomot, sunt de obicei surse de contaminare. Forme clinice. Primoinfecţia ocultă (latentă) nu se însoţeşte de semene clinice şi uneori nici radiologice, fiind prezente numai semnele umorale (reacţia la tuberculină). Prognosticul este bun. Primoinfecţia manifestă (fig. 15) prezintă, pe lângă semnele umorale şi semne radiologice (complexul primar) şi manifestări clinice care constau în semne de impregnare bacilară şi semne de bronşită difuză. Evoluţia şi prognosticul sunt benigne, leziunile cicatrizându-se. Primoinfecţia însoţită de manifestări alergice, dintre care cea mai obişnuită este eritemul nodos. Acesta este un infiltrat relativ dur, la început roşiatic, apoi violaceu, dureros spontan şi la presiune, localizat pe faţa anterioară a gambelor, dispărând cam în zece zile. Eritemul nodos poate apărea şi în reumatismul poliarticular acut sau în caz de sensibilizare la sulfamide. Prognosticul este în general bun. Complicaţii: Complicaţii congestive, numite epituberculoze: sunt focare congestive pneumonice, dezvoltate în jurul şancrului de inoculare, apărând în săptămânile sau lunile care urmează primoinfecţiei şi se datoresc manifestărilor hiperergice, în care alergia - prin intensitatea sa devine patologică, depăşind limita unei reacţii de apărare. Tabloul clinic se caracterizează prin febră (38 - 39°), uneori dispnee, stare generală mai alterată. Examenul radiologie evidenţiază opactăţi omogene întinse. Evoluţia este favorabilă, în decurs de câteva săptămâni. Perforaţii gangliobronşice: pot provoca obstrucţii bronşice, iritaţie bronşică (tuse, expectoraţie, hemoptizii), stări febrile, caverne ganglionare etc. Pneumonii sau bronhopneumonii cazeoase: sunt tuberculoze pulmonare acute, adesea mortale, caracterizate prin leziuni pulmonare întinse, la început exsudative, apoi cazeoase. Apar în lunile care urmează primoinfecţiei, în special la copiii mici lispiţi de rezistenţă, dar uneori şi la adulţi cu rezistenţă scăzută. Debutul este precedat de semne de impregnare bacilară. Starea generală este alterată, febra ridicată şi neregulată. Transpiraţiile nocturne, tuşea şi expectoraţia, hemoptizia, dispneea intensă, semnele sindromului de condensare la examenul fizic şi opacităţile intense şi difuze, completează tabloul clinic. Prognosticul este rezervat chiar astăzi, când arsenalul de tuberculostatice este atât de bogat. Caverne primare: apar prin ulcerarea şancrului de inoculare sau a unei forme evolutive. Diseminări hematogene: pot merge de la formele discrete, constituite din însămânţări micronodulare ale vârfurilor plămânilor, până la tabloul dramatic al tuberculozei miliare. Uneori apar însămânţări la distanţă în alte organe. 2.18.1.2. TUBERCULOZA MILIARĂ . Definiţie: Tuberculoza miliară sau granulia este o tuberculoză acută, caracterizată printr-o diseminare pe cale sanguină a bacilului Koch, în plămâni şi aproape în toate organele. Apare mai frecvent în continuarea primoinfecţiei, de obiei la copii şi tineri, dar BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 247

da it \ ft ?r3 terizată anatomic prin şancrul de inoculare, limfagita şi adenopatia hilară satelită, constituind împreună complexul primar, iar din punct de vedere biologic, prin reacţii cutanate la tuberculină pozitive, iar clinic, prin semne de obicei necaracteristice. Perioada de incubaţie - perioada de timp de la pătrundera bacililor Koch în orgnaism şi până la apariţia modificărilor umorale, anatomice şi clinice - variază de la câteva zile la 3-4 luni, în funcţie de masivitatea infecţiei, virulenţa germenilor şi de rezistenţa organismului. Această perioadă se numeşte antealergică şi sfârşitul ei este evidenţiat prin apariţia reacţiei prozitive la tuberculină. Primoinfecţia survine mai frecvent la vârstele mici şi se întâlneşte din ce în ce mai rar, pe măsură ce se avansează în vârstă. Deşi foarte rară, primoinfecţia poate fi localizată şi în afara plămânului: intestinal, cutanat, bucofaringian etc. Anatomie patologică: leziunea primitivă este localizată în parenchimul pulmonar şi se numeşte şancru de inoculare. Este un proces mixt - exsudativ şi productiv (bronho-alveolită cazeoasă). Pe căi limfatice, infecţia se propagă la ganglionii hilari, unde constituie al doilea element al complexului primar: adenopatia satelită. Simptome: primoinfecţia poate fi descoperită, rar, cu ocazia unui simptom funcţional: tuşea, uneori datorită apriţiei aşa-numitului "sindrom de impregnaţie bacilară" (astenie, inapetenţă, pierdere ponderală, amenoree, stare subfebrilă) şi cel mai adesea, prin reacţia cutanată la tuberculină, care trebuie practicată sistematic. Elementele diagnosticului sunt: virajul la tuberculină, aspectul radiologie şi depistarea agentului contaminator. Virajul la tuberculină permite prin el însuşi diagnosticul de primoinfecţie. Reacţia la tuberculină este o metodă de diagnostic, bazată pe riposta cutanată violentă a organismelor hipersensibilizate printr-o infecţie tuberculoasă. Reacţiile negative arată că subiectul (individul testat) nu a fost infectat cu bacilul Koch. Există totuşi câteva excepţii: - în timpul perioadei antealergice - fază care se întinde de la contaminarea bacteriologică până la apariţai reacţiei şi care durează în medie de la 3 săptămâni la 3 - 4 luni -individul, deşi infectat, are o reacţie negativă; - în cursul unor boli (rujeolă, limfogranulomatoză malignă etc.), datorită anergiei (lipsă de reactivitate) trecătoare; - la bolnavii de tuberculoză, fie în cursul tuberculozei miliare, fie în perioada terminală a tuberculozei ulcerocazeoase. Reacţiile pozitive arată că subiectul, a venit în contact cu bacilul Koch, dar ele nu indică dacă este vorba de o tuberculoză-boală sau de o tuberculoză-infecţie. Mai mult, nu precizează momentul contaminării. în favoarea unei primoinfecţii, pledează trei argumente: vârsta subiectului - cu cât acesta este mai tânăr, cu atât există mai multe şanse să fie o primoinfecţie; intensitatea reacţiei - o reacţie flictenulară traduce adesea o infecţie recentă; data virajului la tuberculină (trecerea de la reacţia negativă la reacţia pozitivă); -dacă subiectul a mai avut testări tuberculinice cu rezultate negative în trecutul imediat, se poate situa data primoinfecţiei între ultima reacţie negativă şi primoreactia pozitivă. Semnele radiologice: şancrul de inoculare şi adenopatia satelită. Şancrul de inoculare este situat la periferia plămânului, mai frecvent în dreapta, apărând sub forma unei imagini fără contur net, de dimensiuni variabile. Cicatrizat sau calcifiat, poate persista ca un nodul dens, opac. Adenopatia satelită este mult mai adesea vizibilă şi se prezintă sub forma unor opacifieri ovalare, unice sau multiple, bine delimitate, situate în regiunea bilului. Depistarea agentului contaminator este importantă nu numai pentru diagnostic, dar şi pentru

sterilizarea sursei de infecţie. Când bolnavul cu primoinfecţie este un nou-născut, agentul contaminator este de obicei mama, tatăl, bunicii; când este un şcolar, trebuie investigaţi şi profesorii. In general, ancheta epidemiologică va cuprinde întregul anturaj al bolnavului, o atenţie particulară acordându-se persoanelor vârstnice; experienţa arată 246 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ - vârsta, riscul de a contracta boala fiind mai crescut între 0 şi 3 ani, la pubertate, adolescenţă şi tinereţe (15-30 de ani) şi după 50 de ani; - caracterul contaminării: masivă, prelungită; - scăderea rezistenţei organismului prin subalimentaţie, epuizare fizică sau psihică, teren tarat (diabet, alcoolism), stări fiziologice (sarcină, alăptare); - unele terapeutici, în special corticoterapia; - apărarea naturală slabă; prin lipsa de contact cu tuberculoza de-a lungul generaţiilor. Anatomie patologică: se disting în tuberculoză două tipuri de leziuni: exsudative şi prductive, care pot apărea izolate sau asociate. Leziunile exsudative se caracterizează la început printr-o reacţie inflamatorie banală a alveolelor. Aceste leziuni pot dispărea sau se pot cazeifica. Cazeificarea este o necroză particulară, provocată de bacilul Koch, care transformă ţesuturile într-o substanţă cenu-şiegălbuie, semănând cu brânza, de unde-i vine şi numele. Cazeificarea poate interesa atât leziunile exsudative, cât şi pe acelea productive. Dacă leziunea exsudativă cazeificată intră în contact cu o bronhie, materialul cazeos este eliminat prin expectoraţie, formându-se caverna, care se prezintă ca o lipsă de substanţă, de dimensiuni variabile. Nu totdeauna substanţa cazeoasă se elimină şi apare caverna; uneori se poate fibroza şi calcifia. Leziunea productivă este tuberculul sau folicului tuberculos. Acesta, este alcătuit dintr-o celulă gigantă, cu numeroşi nuclei, având aşezate în straturi la periferie, celule numite epitelioide şi celulele numite limfoide. Macroscopic, leziunile productive se prezintă fie sub forma unor focare mici, constituind granulia miliară, fie sub formă de tuberculi miliari. O formă particulară este tuberculomul - o formaţiune rotundă şi bine delimitată, cu diametrul de 1 - 4 cm, care rezultă din unirea mai multor focare nodulare mici. Formele exsudative sau productive pot dipărea complet. Cel mai adesea se cazeifica, se fibrozează sau se calcifiază. Din această cauză, tuberculoza apare fie sub formă de leziuni fibronodulare, fie sub formă de leziuni fibrocalcifiate sau fibrocavitare. în tuberculoză mai pot apărea şi alte leziuni: adenopatii, emfizem pulmonar, atelec-tazie, îngroşări sau aderenţe pleurale etc. 2.18.1. TUBERCULOZA PRIMARĂ Definiţie: tuberculoza primară este prima etapă în evoluţia tuberculozei. Infecţia este totdeauna exogenă. Alergia la tuberculină e prezentă: leziunea iniţială o constituie complexul primar, iar leziunile caracteristice sunt adenopatia, inflamaţiile perifocale şi leziunile cazeoase extensive. Evoluţia poate fi acută sau subacută. Diseminările se produc pe cale limfatică şi mai ales, hematogenă în plămân, meninge, oase, seroase, aparat urogenital. Pleurezia apare rar. Prognosticul este benign atunci când nu apar complicaţii, involuţia leziunilor fiind datorată în general calcifierilor. Principalele aspecte sub care se prezintă tuberculoza sunt: primoinfecţia tuberculoasă, adenopatia traheobronşică şi tuberculoza miliară. 2.18.1.1. PRIMOINFECŢIA TUBERCULOASĂ Definiţie: primoinfecţia tuberculoasă este ansamblul manifestărilor clinice, umorale şi anatomice ale unui organism, care suferă pentru prima dată contactul cu bacilul tuberculos. Etiopatogenie: bacilul Koch pătrunde aproape totdeauna pe cale aeriană, fapt pentru care leziunile apar în marea majoritate a cazurilor în plămâni. Primoinfecţia este carac-

BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 245 1: ci F zi 8 G ai -^ diagnosticului de tuberculoză. Leziunea iniţială (primoinfecţia) este situată aproape întotdeauna în plămâni, bacilul Koch răspândindu-se de aici în organism prin următoarele căi: calea limfatică; calea hematogenă, în care diseminarea bacilului se face prin deschiderea unui ganglion limfatic sau a altor leziuni într-o venă; calea bronhogenă, când bacilii dintr-o leziune activă sunt transportaţi prin bronhii în alte părţi ale aparatului respirator. Bacilul trebuie căutat în expectoraţie şi în lichidul de spălătură gastrică, în cazul tuberculozei pulmonare; în urine în cazul tuberculozei; în uro-genitale; în lichidul cefalorahidian, în cazul tuberculozei meningiene; în puroiul unui abces, în cazul tuberculozei osteoarticulare sau ganglionare. Examenul bacteriologic se face de obicei direct, cu coloraţia Ziehl-Nielsen, bacilii apărând sub formă de bastonaşe fine, colorate în roşu pe un fond albastru. In situaţii speciale, examenul se face în fie după omogenizare, metodă care permite concentrarea bacililor, fie prin cultură pe medii speciale, cel mai cunoscut fiind mediul Lwenstein, sau inoculând la cobai produse patologice conţinând bacili tuberculoşi. în principiu se începe totdeauna cu examenul direct şi, dacă acesta este negativ, se recurge, după caz la culturi sau inoculare. Bacilul tuberculos este foarte sensibil la lumină solară, mai ales la razele ultraviolete. Este sensibil de asemenea la căldură şi fierbere; în schimb, rezistă la uscăciune şi frig. Antisepticele acţionează diferit. De obicei, pentru dezinfectarea produselor patologice se foloseşte un amestec în părţi egale de sodă caustică 30% şi crezol 30%, din care se prepară o soluţie apoasă 5%. Se mai folosesc formolul 5% şi acidul fenic 5%. Imunitate şi alergie: prezenţa bacilului Koch în organism modifică profund felul de a reacţiona al acestuia. Este binecunoscut fenomenul Koch, după numele celui care 1-a descris, fenomen aflat la baza noţiunii de imunitate. Astfel, inocularea unor bacili Koch la un cobai sănătos, determină local o reacţie minimă; în schimb, bacilii se răspândesc în tot organismul, provocând o adenopatie generalizată, iar animalul moare în câteva săptămâni. Aceeaşi inoculare făcută unui animal deja tuberculos, provoacă o intensă reacţie locală, care poate merge până la ulceraţie, dar care se vindecă. Iată deci că bacilii Koch au conferit animalului bolnav o stare de imunitate, care se opune înmulţirii şi răspândirii lor în organism, dar şi o stare de hipersensibilitate, de care ţin brutalitatea şi masivitatea reacţiilor la noul contact cu bacili Koch. Această stare particulară pe care o prezintă organismul infectat cu bacili Koch poartă numele de alergie. Deci, termenul de alergie, creat de Pirquet în 1907, arată reactivitatea schimbată a organismului infectat faţă de o nouă infecţie cu B.K. Alergia se cercetează în clinică prin reacţia la tuberculină. Tuberculina este o substanţă care se găseşte în culturile de bacii Koch vechi de 3 - 6 săptămâni şi care rezultă, probabil, din distrugerea bacililor. Injectarea tuberculinei nu produce nici o reacţie particulară la omul neinfectat. Alergia tuberculinică se manifestă prin reacţii locale (la locul de inoculare): edem, eritem şi papulă; reacţii focale (procese congestive la nivelul leziunilor tuberculoase); reacţii generale: febră, dispnee. Rezultă din cele de mai sus că alergia din tuberculoză se caracterizează printro stare de hipersensibilitate şi printr-o oarecare imunitate sau rezistenţă a organismului faţă de o reinoculare de bacili. Factori care contribuie la apariţia bolii: deşi marea majoritate a populaţiei, cel puţin în ţările europene, este infectată de tuberculoză, numai aproximativ 1% contractează tuberculoza-

boală. Factorii care contribuie la aceasta, sunt următorii: - terenul, care cuprinde ansamlul caracterelor care fac un organism rezistent sau fragil; 244 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ paus, semne de bronşită cronică sau de emfize, disfuncţii ventilatorii restrictive şi obstructive. Tabloul radiologie este dominat de accentuarea desenului pulmonar şi apariţia opacităţilor nodulare. Evoluţia este lentă, progresivă, apărând importante complicaţii, cele mai grave fiind insuficienţa respiratorie şi cordul pulmonar cronic. Frecvent, scleroza pulmonară se însoţeşte de emfizem, realizând scleremfizemul pulmonar, tulburare în care apar semne ale ambelor boli. O formă clinică specială este sindromul Hamman-Rich - fibroză pulmonară difuză de origine necunoscută, care apare la vârsta de 30 - 40 de ani, cu cianoză, tuse, dispnee şi puseuri febrile cu evoluţie rapidă. Tratamentul este îndeosebi preventiv, urmărind terapia corectă şi energică a bolilor însoţite de scleroză pulmonară. In sclerozele cu etiologie necunoscută se obţin unele ameliorări prin corticoterapie. Indiferent de natura sclerozei, trebuie instituită o terapie simptomatică şi antiinfecţioasă; corticoterapia şi oxigenul pot fi uneori utile. 2.18. TUBERCULOZA PULMONARĂ ■ Definiţie: tuberculoza pulmonară este o boală infecto-contagioasă provocată de ba-cilul Koch, afectând organismul în întregime, interesând cu precădere plămânul şi având de obicei o evoluţie cronică, pe parcursul căreia se deosebesc două etape: tuberculoza primară şi tuberculoza secundară. Etiopatogenie: agentul patogen, bacilul Koch, denumit astfel după numele celui care 1-a descoperit în 1882 (Robert Koch), este un microorganism în formă de bastonaş, cu un înveliş din ceară şi substanţe grase. Se impregnează greu cu coloranţii obişnuiţi, iar odată colorat, se decolorează greu cu alcool sau substanţe acid. Se spune de aceea că bacilul tuberculos este acido- şi alcoolorezistent. Există trei speciii de bacii Koch: uman, denumit şi Mycobacterium tuberculosis, bovin şi aviar, utlimul fiind practic fără importanţă în patologia umană. S-a emis şi ipoteza că bacilul Koch poate exista şi sub formă de virus filtrant. De la omul bolnav, mai rar de la bovideele bolnave, bacilii sunt împrăştiaţi prin spută, puroi, urină, lapte etc. Contaminarea se face: Pe cale aeriană, aproape totdeauna prin bacilul Koch de tip uman. De la bolnavii de tuberculoză şi produsele patologice ale acestora, germenii ajung în organismul indivizilor neinfectaţi (fie direct, prin ploaia de picături bacilifere formată din mii de picături de salivă purtătoare de bacili, inhalate cu uşurinţă odată cu aerul atmosferic, fie indirect, prin particule de praf contaminate în urma depunerii pe jos şi pe obiecte a picăturilor bacilifere, ridicate apoi în aer şi inhalate în acelaşi mod). Pe cale digestivă, mai rar, prin ingerarea unor alimente infectate (lapte, unt), în special în ţările în care tuberculoza bovină este mai frecventă. Căile cutanate, transplacentară etc. sunt excepţionale. Pătrunderea în organism a bacilului Koch determină leziuni anatomice (şancrul de inoculare şi adenopatia satelită), modificări biologice (reacţii la tuberculină pozitive) şi semne clinice inconstante. Ansamblul acestor reacţii este cunoscut sub numele de primo-infecţie. In cele mai multe cazuri, bacilii care pătrund în organism, nu produc nici o tulburare (exceptând pozitivarea reacţiei la tuberculină). Este vorba de tuber cui oza-infecţie. în alte cazuri, bacilii se multiplică, provoacă leziuni, cel mai adesea pulmonare. Aceasta este tuberculoza-boală. Prezenţa bacilului Koch este indispensabilă pentru afirmarea

BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 243 cându-se relativ frecvent cu o tuberculoză pulmonară. Boala se întâlneşte la muncitorii care lucrează în industria minieră (mine metalifere), cariere de cuarţ, gresie, granit sau la prelucrarea acestora, la perforarea tunelurilor, în industria metalurgică (sablajul, şlefuitul cu ajutorul pietrelor naturale), în fabrici de sticlă, ceramică etc. Pentru apariţia bolii sunt necesare o anumită dimensiune şi o concentraţie crescută a pulberilor inhalate, o durată de expunere îndelungată (5 - 25 de ani) şi o anumită susceptibilitate individuală. Se consideră că boala este datorată unui proces imunologic de autoagresiune. Simptome: de obicei, silicoza este descoperită cu ocazia examenelor radiologice practicate la muncitorii expuşi, mai rar ca urmare a tulburărilor funcţionale pe care le provoacă (tuse, dispnee expectoraţie) sau a unei complicaţii acute (hemoptizii sau pneumo-torax spontan). Simptomatologia constă în semne clinice necaracteristice: dispnee de efort, dureri toracice, tuse mult timp uscată, apoi însoţită de expectoraţie, uneori striată cu sânge. Semnele fizice apar târziu şi sunt discrete, nesemnificative. Radiologie, la început se accentuează desenul pulmonar, mai ales la nivelul trilurilor, apoi apar noduli de diferite mărimi, cu margini nete, localizaţi în treimea medie a plămânilor. în fazele târzii se constată imagini nodulare voluminoase, pseudotumorale. Leziunile sunt bilaterale şi simetrice. Evoluţia este lentă şi progresivă. Odată boala apărută, evoluţia continuă, chiar dacă bolnavul este scos din atmosfera contaminată. Cele mai frecvente complicaţii sunt: emfi-zemul pulmonar, bronşita cronică, pneumotoraxul spontan, insuficienţa respiratorie, cordul pulmonar cronic (principala cauză de deces). Tuberculoza pulmonară reprezintă una dintre cele mai grave complicaţii. Forma clinică se numeşte silicotuberculoză şi apare în stadiile avansate ale silicozei. Profilaxia reprezintă baza tratamentului. Ea presupune condiţii de lucru conform stasurilor din Normele republicane de protecţia muncii care prevăd reducerea sau înlocuirea bioxidului de siliciu, prin introducerea unor metode perfecţionate de lucru (perforajul umed, sablajul cu nisip umed, măsuri de izolare, de etanşeizare sau ermetizare a proceselor de producţie). Profilaxia se bazează şi pe examenul obligatoriu la angajare, controale periodice preventive, dispenarizare etc. şi în special, pe îndepărtarea din mediul silicogen a bolnavilor depistaţi în stadii precoce. Tratament cauzal nu există, el se adresează numai complicaţiilor sau simptomelor: corticoterapie, antibiotice, tuberculostatice, tonicardiace etc. 2.17. SCLEROZA PULMONARA _ Definiţie: scleroza pulmonară este o afecţiune primitivă sau secundară localizată sau difuză, datorată unei proliferări exagerate a ţesutului conjunctiv pulmonar, ducând deseori la insuficienţă respiratorie şi uneori, la insuficienţă cardiacă dreaptă (cord pulmonar cronic). Când scleroza cuprinde un plămân întreg, poartă denumirea de fibrotorax. Se deosebesc mai multe feluri de scleroză pulmonară: Scleroză pulmonară localizată care apare după o tuberculoză pulmonară, după supuraţii bronhopulmonare, pneumopatii cronice, bronşite cronice, sifilis pulmonar etc. Scleroza pulmonară difuză, care apare în pneumoconioze, boli de colagen etc. Scleroza consecutivă unor tulburări cardiocirculatorii care apare uneori în urma stazei pulmonare cronice din stenoza mitrală. Simptomele depind, în primul rând, de afecţiunea cauzală, dar există şi unele simptome comune, ca de exemplu dispneea progresivă, la început de efort, mai târziu şi în re242 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ caţiei antispastice bronhodilatatoare (în special în cazurile însoţite de astm bronşic), se trece la corticoterapie. Oxigenul se recomandă cu grijă, mai ales când domină retentia de CO2 (hipercapnie). în unele cazuri se recomandă reeducarea respiratorie, prin presiuni ritmice cu

palmele pe abdomen, respiraţiile profunde, centura abdominală joasă etc. Opiaceele şi sedativele tusei, care favorizează retentia bronşică, nu vor fi prescrise decât în cazuri cu totul speciale. 2.16. PNEUMOCONIOZELE Pneumoconiozele sunt boli pulmonare cronice provocate de inhalarea prelungită a unor pulberi minerale sau organice, caracterizate prin fibroză pulmonară, tulburări funcţionale respiratorii şi afectarea, cu timpul, a inimii drepte (cord pulmonar cronic). 2.16.1. AZBESTOZA Boala se întâlneşte la muncitorii care prelucrează azbestul şi are o evoluţie cronică, dar ireversibilă, chiar după întreruperea contactului cu noxa. Se manifestă clinic, la început, prin tuse şi dispnee de efort. Cu timpul apar insuficienţă respiratorie, cu stări de asfixie şi cianoză, infecţii bronhopulmonare, cord pulmonar cronic, şi, destul de frecvent, cancer bronşic, Diagnosticul se precizează prin anamneză profesională şi examenul radiologie. Tratamentul se adresează complicaţiilor. 2.16.2. BERILIOZA Este o pneumoconioză severă, datorată inhalării compuşilor insolubili de beriliu. Tabloul clinic este asemănător tuturor pneumoconiozelor, examenul radiologie evidenţiind leziuni nodulare şi fibroase. Scoaterea din mediul nociv şi corticoterapia reprezintă baza tratamentului. 2.16.3. SIDEROZA Se datoreşte inhalării unor particule fine de fier şi are o evoluţie benignă. 2.16.4. ANTRACOZA

Este o boală profesională frecventă, provocată de inhalarea prafului de cărbune; are simptome asemănătoare silicozei, dar mai discrete. In cazul expunerilor îndelungate, apar infecţii bronşice şi pulmonare, fibroză difuză, insuficienţă respiratorie şi cord pulmonar cronic. Se complică rar cu tuberculoza şi are în general o evoluţie benignă. 2.16.5. SILICOZA Silicoza este cea mai frecventă şi mai gravă pneumoconioză, datorită inhalării cronice a bioxidului de siliciu. Se caracterizează printr-o fibroză progresivă şi intensă, compli2.15. EMFIZEMUL PULMONAR BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 241 ■ Definiţie: emfizemul pulmonar este o afecţiune caracterizată prin distenia alveolelor, atrofia septurilor alveolare şi creşterea conţinutului aerian pulmonar. Există mai multe forme clinica. Emfizemul bulos este o formă localizată, caracterizată prin evidenţierea unor bule unice sau multiple, care apar în urma unor obstrucţii bronşice, prin ruptura pereţilor alveolari. Emfizemul compensator este tot o formă localizată, care apare în vecinătatea unor leziuni pulmonare (rezecţii de parenchim etc.) Emfizemul senil este o stare de involuţie fiziologică întâlnită la persoane vârstnice. Emfizemul obstructiv, care constituie emfizemul- boală este o dilataţie permanentă a alveolelor, generalizată, difuză şi progresivă, însoţindu-se cu timpul de complicaţii grave şi ireversibile. Aceasta este forma ce va fi descrisă. împreună cu bronşita cronică şi astmul bronşic, emfizemul constituie "bronhopneu-monia cronică obstructivă nespecifică" - concept larg, cele 3 boli având intricări numeroase.

Etiopatogenie: boala apare mai frecvent după 50 de ani, de obicei la bărbaţi, după afecţiuni obstructive bronşice, care realizează obstacole în circulaţia aerului: bronşite cronice, astm bronşic, leziuni tuberculoase cronice, pneumoconioze. Factorul constituţional ar acţiona prin slăbirea congenitală al ţesutului conjuctivo-elastic pulmonar. Factorii menţionaţi cresc conţinutul aerian pulmonar şi duc la pierderea elsticităţii pulmonare, cu ruperea capilarelor pulmonare. Anatomie patologică: plămânii sunt destinşi, alveolele mărite, cu pereţi subţiri, ru-pându-se cu uşurinţă şi formând bule. Adesea există o infecţie bronşică. Cordul drept este mărit. Simptomatologie: debutul este insidios, cu tuse, la început uscată, apoi cu expetoraţie şi dispnee de efort cu caracter expirator. dispneea de repaus apare numai în stadiile avansate. Bronşitele repetate, care în general apar iarna, constituie prima manifestare clinică. Se însoţesc cu timpul, de dispnee şi de respiraţie şuierătoare. în perioada de stare, forţa expiratorie este diminuată. în stadiile severe, bolnavii nu reuşesc să stingă un chibrit aprins la oarecare distanţă (5 cm). Aspectul bolnavului este adeseori caracteristic: faţa palidă, cu cianoză a buzelor şi a pomeţilor, gâtul scurt, jugularele turgescente şi masele musculare cervicale reliefate. La inspecţie se constată că toracele este globulos, în formă de butoi (cu ambele diametre mărite), coastele orizontalizate şi expiraţia mult prelungită. Inspiraţia este scurtă şi expiraţia prelungă, şuierătoare. Explorarea funcţiilor respiratorii, arată o creştere a volumului rezidual, o scădere a debitului respirator maxim prin scădere V.E.M.S., în principal, şi a capacităţii vitale, în secundar (disfuncţie ventilatorie obstructivă). Evoluţia este lentă şi progresivă, apărând numeroase complicaţii: bronşite cronice, dilataţii bronşice, pneumotorax spontan şi în final, insuficienţă respiratorie şi insuficienţă cardiacă dreaptă (cord pulmonar cronic). Diagnosticul se bazează pe debutul insidios, cu dispnee şi episoade bronşitice periodice, pe aspectul toracelui fixat în poziţie inspiratorie şi pe examenul radiologie. Profilaxia urmăreşte tratarea corectă a bronşitelor cronice, a astmului, a tuberculozei, interzicerea fumatului etc. Tratamentul constă în terapia bronşitei cronice de însoţire (expectorante, drenaj postural, enzime litice etc.), combaterea infecţiilor (antibiotice). în caz de eşec al medi' — ._ BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 257 '.■^:*iii|I '".......~ 1

■ 1 II Fig. 21 - Pneumotorax cu nivel de lichid 1/3 inferioară dreaptă Fig. 22 - Pneumotorax stâng cu nivel de lichid Diagnosticul se bazează pe apariţia brutală a dispneei, durerea toracică violentă şi atroce, fenomenele grave de asfixie, abolirea vibraţiilor vocale, hipersonoritate şi tăcere la auscultaţie. Tratamentul constă în calmarea durerii cu Algocalmin, Plegomazin şi, excepţional, Mialgin sau opiacee (Morfină, Dilauden-atropină, Pantopon), calmarea tusei cu Codeină sau Dionină

şi tratamentul şocului când apare (Pentetrazol, Nicetamid, Effortil, Cofeină); repaus la pat şi repaus vocal. Când fenomenele asfixice sunt grave, se recurge la exuflaţie decompresivă. întotdeauna se tratează boala de fond şi complicaţiile. Hidrotoraxul este prezenţa în cavitatea pleurală a unui lichid cu caracter de trans-sudat. Apare în insuficienţa cardiacă, sindromul nefrotic, ciroze, stări caşectice, etc. Hemotoraxul constă în revărsarea unei cantităţi de sânge în cavitatea pleurală, în urma unor traumatisme toracice, a unui anevrism aortic sau sindrom hemoragie. Chilotoraxul este prezenţa limfei în cavitatea pleurală, prin ruperea, obstruarea sau compresiunea marelui canal toracic sau a altui vas limfatic important. 2.20 BOLILE PLEUREI Cele mai cunoscute sunt pleurezia uscată sau pleurita şi pleureziile cu lichid. 2.20.1. PLEURITA (pleurezia uscată) Definiţie: este 0 inflamaţie a seroasei pleurale, fără revărsat lichidian, având ca substrat anatomopatologic depunerea de fibrină pe suprafaţa pleurei. Se întâlneşte în tuberculoza pulmonară, reprezentând fie faza incipientă sau de convalescenţă a unei pleurezii serofibrinoase, fie o manifestare de sine stătătoare. Mai poate apărea în diferite boli pulmonare: pneumonii bacteriene, virotice, abcese pulmonare, bronşieţazii. 258 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNA Simptomatologie: debutul poate fi insidios sau brusc, cu febră, dureri toracice, accentuate de tuse şi respiraţie. Durerea toracică obligă pe bolnav să se culce pe partea afectată, pentru a pune în repaus hemitoracele bolnav. Tuşea este uscată şi dureroasă. Uneori apar transpiraţii şi inapetenţă. Semnul fizic principal este reprezentat de frecătura pleu-rală. Semnele generale aparţin bolii principale. Evoluţia se face fie către vindecare în 2 - 3 săptămâni, fie către o pleurezie sero-fibrinoasă. Tratamentul constă în repaus la pat, analgezice, antipiretice (antinevralgice, Alindor, Algocalmin, Acid acetilsalicilic) şi revulsive aplicate local (termofor, pernă electrică, sinapsime, ventuze). în caz de dureri intense, se pot face infiltraţii cu novocaină sau xilină 1%. 2.20.2. PLEUREZI1LE Pleureziile sunt procese inflamatorii ale pleurilor, caracterizate prin apariţia în cavitatea pleurală a unui lichid cu caracter de exsudat. După natura şi aspectul lichidului se deosebesc: - pleurezia serofibrinoasă (tuberculoză pulmonară etc.); - pleurezia purulentă (tuberculoză pulmonară, pneumopatii diverse); - pleurezia hemoragicâ (infarct pulmonar, cancer sau tuberculoză pulmonară). 2.20.2.1. PLEUREZIA SEROFIBRINOASĂ Definiţie: pleurezia serofibrinoasă este o infiamaţie acută a pleurei, caracterizată prin prezenţa unui exudat în cavitatea pleurală. Etiopatogenie: Tuberculoza pulmonară reprezintă încă cea mai frecventă cauză (50 -55%). Se presupunea în trecut că orice pleurezie serofibrinoasă care nu-şi dovedeşte cauza este de natură tuberculoasă. Se întâlneşte mai frecvent între 16 - 35 de ani. Răspunsul violent al seroesei pleurale la infecţia tuberculoasă se datoreşte, probabil, unui mecanism alergic. Boala este adesea prima manifestare clinică a tuberculozei, apărând în săptămânile sau lunile care urmează primoinfecţiei. Atingerea pleuralăs se produce pe cale hernatogenă şi în special prin contiguitate de la un focar pulmonar sau ganglionar. Un rol favorizant îl au anotimpul (martie - mai), frigul, umiditatea şi bolile care scad rezistenţa organismului. In ultimele decenii, paralel cu regresia tuberculozei pulmonare şi pleurale, a crescut frecvenţa altor cauze: în principal, pleurezia canceroasă (25 - 30%); urmează pleurezia virală acardiacâ (revelatoare ale unui infarct pulmonar ignorat), reumatismală, pleureziile decapitate (decimdare miei pneumopatii

dar uneori are tendinţa de a evolua spre empiem. care este un exudat bogat în albumine cu reacţia Rivalta pozitivă (fig. cu semne de impregnare bacilară. Examenul fizic prezintă semnele sindromului pleuretic: boltire a toracelui afectat.ale îşi pierd luciul şi sunt acoperite de membrane de fibrină. evoluează afebril. fie în convalescenţa pneumoniei (metapneumonică). mult inferioară culturii pe mediul LowensteinJensen (100%). Procesul inflamator se poate vindeca fără sechele. debutul este progresiv. tratată prin antibiotice). cu partea superioară neprecis delimitată. Apar dispnee. pleureziile din colecţiile subdia-fragmatice (cu sediul în dreapta). Pleurita este edernaţiată.3 zile atinge sau depăşeşte 39°.eritematoasă şi acoperită de depozite de fibrină. puncţia biopsie pleurală permite un răspuns rapid. 25) precizează existenţa şi volumul colecţiei lichidiene. în cazurile dificile. Pleurezia neoplazică apare de obicei la un bolnav peste 50 de ani. diminuat sau dispărut. în perioada de stare. se formează exsudatul . iar bacilul Koch are o frecKj 260 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNA venţă relativă (40 . care în 2 .Dacă procesul progresează.Pleurezie închistată dreaptă Forme clinice: Pleurezia serofibrinoasă tuberculoasă este forma cea mai frecventă şi apare la ado-badîară ^^ ^ ^^ ^ ° prim°infec*ie sau de semne de impregnare în ultimele decenii a crescut frecvenţa cazurilor la populaţia de peste 40 de ani Debutul este progesiv. albumină şi celule endoteliale.S. exsudatul apărând ca o opacitate bazală intensă şi omogenă. colagenozele (în special Jupusuî eritematos diseminat). care durează de ta S zile pana la 3 săptămâni.. Pleurezia care însoţeşte sau urmează pneumonia bacteriană apare fie în prima săptămână de evoluţie a procesului pneumonie (pleurezie parapneumonică). tuse uscată obositoare scurta. cu junghi toracic violent iradiind uneori în abdomen sau umăr. 23). b . fig.reacţie negativă. Puncţia exploratoare precizează natura lichidului. se poate resorbi spontan.rleurezie sero-fibrinoasă dreaptă Fig. Exsudatul este redus şi conţine multă fibrină. Anatomie patologică: pleurezia serofibrinoasă este precedată de obicei de o pleurită. însă inocularea lui la cobai poate provoca o infecţie tuberculoasă. cu abolirea vibraţiilor vocale şi a murmurului ve-zicular. sub care se găsesc tuberculi mi-j liari. lichidul . cu mici frisoane repetate şi febra. Exsudatul este bogat în polinucleare. coexistă cu puseul de reumatism poliarticular acut. _ I BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 259 Simptomatologie: debutul este brutal în mai mult de jumătate din cazuri. cirozeloi hepatice.reacţie pozitivă & . Pleurezia reumatismală apare la copil şi adolescent. şi paloare.Reacţia Rivalta a . Alteori este latent.un lichid clar. Fig. conţinând numeroase limfocite. 24.40°) mai rar nere gulata. 23 . dacă bolnavul este tânăr şi pleurezia trenantă. 25 . exagerat de mişcările respiratorii şi calmat de imobihzarea toracelui sau de constituirea lichidului. se instituie tratamentul cu tuberculostatice. "în platou" (39 . constituindu-se simfize pleurale care pot fi parţiale sau totale (fibrotorax). Examenul radiologie (fig. exsudatul consti-tandu-sefără zgomot şi fiind descoperit întâmplător. de culoare galbenă: Foiţele pleur. leucocitoza cu polinucleoză apare din primele zile. iar junghml toracic.bacteriene grave.H. febra este constantă. Bacilul Koch se găseşte excepţional.20%) la examenul direct. secundare pancreatitelor cronice (în stânga). febra crescând progresiv.. Uneori. este constant accelerată. Chiar în cazurile negative. V. Exsudatul este dominat de limfocite. măritate şi suflu pleuretic. Uneori/ foiţele pleurale se unesc. mai ales când bolnavul se aşază în pat.

Examen citologic pozitiv (lichid pleura].Examen bacteriologic pozitiv (bK pozitiv în exsudatul pleural. biopsie pleurală toracoscopică. Izolarea agentului patogen din exsudat şi/sau spută. Pleurezii 1.se reface după evacuare şi prezintă celule neoplazice.vârsta (sub 40 de ani) . Focar ■ neoplazic primar (toracic sau extratoraeie) sau limfom malign.tuberculoză pulmonară activă sau inactivă . .răspuns favorabil la ghimioterapia specifică . spută). primul cu diagnosticul pozitiv al pleureziei serofibrinoase tuberculoasă şi al doilea cu diagnosticul diferenţial al pleureziei serofibrinoase tuberculaose.răspuns negativ la chimioterapia nespecifică . spută).proteinopleurie > 3 g% . Evoluţie cronică (pleurezii de nesecant). Adeseori poate fi hemoragică. BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 261 Tabelul X Diagnosticul diferenţial al pleureziei serofîbrinoase tuberculoase O.contact bacilar intra. biopsie ganglionară periferică.antecedente personale bacilare .Examen histopatologic pozitiv (puncţie-biopsie pleurală. 3. Semne de certitudine .glicopleurie < 0. Bercea 1. Tabelul IX Diagnosticul pozitiv al pleureziei serofibrinoase tuberculoase O. Răspuns terapeutic la . 4.8% b) complementare .intensificarea (sau pozitivarea) IDR la PPD după 4-6 săptămâni de tratament . biopsie bronşică. Bercea Etiologie Caractere diferenţiale Pleurezii 1. Vârsta (peste 40 de ani). biopsie pleurală. Exsudat serocitrin sau (parapneumonice tulbure cu predominanţa granulocitelor neu trofîle în ) formula celulară. Context radioclinic de pneumonie (sau Bacteriene bronhopneumonie) bacteriană. biopsie pleurală chirurgicală.lichid serocitrin cu: .limfocitoză > 80% . 2.sau extradomiciliar . 2. 5. Exsudat serohemoragic. 4. neoplazice 3. etc). Examen histopatologic pozitiv (puncţie biopsie pleurală. Semne de prezumţie a) principale . Prezentăm în continuare două tabele.sechelizare pleurală 2. 6.

3.sau bilateral însoţit de cardiomegalie (radiologie). 5. Sediul stâng al revărsatului 3. articulaţii.sau bilateral. traumatisme etc). Pleurezia cu 1. 3.5 g%. Pleureziile 1. astm bronşic. Altă etiologie improbabilă (diagnostic de eliminare). concludent sau sugestiv. 2. mai frecvent globală. Vârsta (medie sau avansată). 1. deseori bila teral frecvent asociată cu pericardită.5 şi 3. 2. 3. 2. Pleurezii fungice 1. 2. Ascită asociată (preexistentă).5 g% sau între 2. Coexistenţa manifestărilor abdominale ale bolii origine (pancreatopatie cronică sau acută. Prezenţa condiţiilor infarctelor de risc embolie crescut (stază vasculară. Pleurezii virale (virusuri. loca lizare preferenţială în dreapta. 2. 3. Caracter de transsudat (proteinopleurie): sub 2. cancer pancreatică pancreatic).chimioterapia antibacteriană. 4. poliarterită nodoasă. 262 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Pleurezii cirotice 1. micoplasme) Pleurezii cardiace 1. Context epidemic. hemopatii maligne. 3. Exsudat serofibrinos sau serohemoragic. serocitrin sau serohemoragic. de volum eozinofîle mic sau mediu. Pleurezie exudativă acută cu revărsat mic sau mijlociu. Evidenţierea agentului patogen în parazitare şi cu lichidul pleural. Context radioclinic. formulă celulară cu procent ridicat de eozinofîle (10-80%). Seroconversiune la antigenii în cauză. 2. Context protozoare radioclinic şi paraclinic sugestiv (echinococoză. Etiologie neunitară (infiltrate Loeffler ascaridiene. spontan regresiv. Exsudat serohemoragic sau hemoragie cu amilazopleurie crescută. Teste imunologice pozitive (celule lupice în sânge şi exsudatul pleural anticorpi antinucleari etc). Foarte rare. Resorbţie sub tratament diuretic şi cardiotonic. . 4. ipercoa pulmonare gulabilitate sanguină. Exsudat (uneori transsudat) de volum mic uni. rickettsii chlamidii. Pleurezii de 1. rinichi etc). eozinofilie tropicală etc). Insuficienţă cardiacă. 2. fecale etc. Transsudat pleural abundent şi insensibil la evacuare (refacere rapidă). Afectare concomitentă a altor organe (piele. Exsudat de volum mic. Revărsat uni. micoze exo tice etc). Context de ciroză hepatică. Pleurezii lupice 1. 2. Pneumopatie acută de tip viral. 4. spută. 3.

Iată de ce tratamentul trebuie să fie corect. în forma neoplazică. 3. K asigură protecţia. C. Streptomicină.30 mg Prednison şi se scade 1 comprimat la 5 zile. PLEUREZIA PURULENTĂ . examenul radiologie. Se începe cu 25 . Complicaţii: moartea subită (în colecţiile abundente sau în cursul unei puncţii). boala vin-decându-se în patru până la zece săptămâni. simfize pleurale. adenocarcinom etc). Pleurezie exudativă cu evoluţie cronică la bărbaţi de reumatoidă vârstă medie sau înaintată. 2. Prognosticul imediat este în general bun pentru pleurezia tuberculoasă. corticoterapia nu evită simfiza pleurală.Pleurezii în artrita 1. -2. deoarece tuberculoza apare destul de frecvent. folosindu-se efectul antiinflamator al cortizonului şi al derivaţilor săi. Tratamentul etiologic: în pleureziile netuberculoase. Revărsat mic sau mediu. Evoluţia depinde de afecţiunea cauzală. D2. cancer bronşic etc. dar mai ales evacuarea lichidului. Durata tratamentului trebuie să fie de aproximativ 2 ani (la început de atac şi apoi tratament de consolidare). 2. Criteriile după care se apreciază evoluţia bolii sunt: curba termică. la un bolnav tânăr. se va asigura igiena bucală. Kineziterapia. Tratamentul igieno-dietetic cuprinde repausul complet la pat în tot timpul perioadei febrile. complet şi îndelungat. în pleurezia tuberculoasă. în special în formele zgomotoase. Artrită reumatoidă preexistentă diagnosticată clinic şi paraclinic.N. tratamentul constă în administrarea tuberculostaticelor. Antidoren). Gimnastica respiratorie este progresivă (şedinţe scurte şi repetate). pentru a surprinde un eventual focar pulmonar.2. are evoluţia cancerului bronşic pe care îl însoţeşte. cu glicopleurie scăzută la valori extreme şi tendinţă la îngroşare pleurală. Se administrează Prednison sau Superprednol cât timp lichidul este prezent (5-6 săptămâni). la început hidrozaharat şi apoi progresiv îmbunătăţit. a tusei (Codeină) şi a dispneei (oxigen).). în forma tuberculoasă. Tumoare pelvină (fibrom ovarian. evoluţia este favorabilă. regimul alimentar va fi bogat în calorii şi vitamine. Toracenteza este indicată în revărsatele abundente.. pericardită.H. Sindrom Meigs 1. care se instituie imediat după dispariţia exsudatului pleural. tratamentul este al bolii la fond (pneumonie bacteriană sau virotică. Ascită + hidrotorax (transsudat) la femei. Tratamentul patogenic constă în administrarea de corticohormoni. Tratamentul profilactic este reprezentat de toate măsurile profilactice antituberculoase.I. alcalinele şi Vit. Rifampicină. a -— BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 263 Tratamentul simptomatic urmăreşte combaterea durerii cu analgetice (Acid acetil-salicilic. Algocalmin. de preferinţă în a doua zi după instituirea tratamentului etiologic. modificarea V. în special în primii 3 ani după boală.20. de obicei bruscă.S. completează măsurile în 6 luni în primii 2 ani şi apoi anual. Etambutol. Regimul desodat. iar lichidul se resoarbe într-o perioadă mai lungă (uneori până la 90 de zile). calciu) şi gimnastica respiratorie. 3. cu reluarea activităţii normale după cel puţin 6 luni de afebrilitate. prinderea altor seroase (pleurezie de partea opusă. Dispariţie după extirparea tumorii. tuberculoză pulmonară.2. evacuarea făcându-se precoce. este una din marile descoperiri ale pneumologiei din ultimii 15 ani. a unei stări febrile însoţite de dureri toracice şi tuse seacă. Aminofenazonă. a pielii (la bolnavii care transpiră mult). febra durează aproximativ 30 de zile. Camera trebuie să fie încălzită potrivit şi bine aerisită. în general. Diagnosticul pozitiv este sugerat de apariţia. ascită). reumatism poliarticular acut. dar cel îndepărtat este rezervat. în asociere dublă sau triplă: hidrazida acidului izonicotinic (H.). Tratamentul tonic general (Vit. cistadenom.

poate afirma doar prezenţa lichidului.S. în cele netuberculoase. Fig. accelerată. meningite etc. Pleurezia purulentă netuberculoasă. deschiderea într-p bronhie cu apariţia vornicii. Oxacilină (0. bronhopneumonie. Ampicilina (0. 26 . de obicei streptomicină şi Rifampicină sau P.5 g). pentru calmarea durerii şi a tusei. Examenul fizic poate pune în evidenţă un edem al peretelui. Există şi o localizare primitivă a tuberculozei la pleură. în pleureziile netuberculoase se utilizează Penicilină (1 000 000 u. Etiopatogenie: de la introducerea antibioticelor. în cazuri speciale.). spălarea cavităţii cu soluţie clorurosodică izotonică încălzită şi introducerea unei asocieri chimioterapice. esofagul. Din punct de vedere etiologic se întâlnesc: Pleurezia purulentă tuberculoasă. cortico-terapie sau fermenţi proteolitici (streptokinază etc. stafilococul. evacuarea puroiului. în formele tuberculoase. germenii cei mai frecvenţi fiind pneumococul. nervii .Definiţie: pleurezia purulentă sau empiemul este o colecţie purulentă pleurală provocată de germeni piogeni.S. leucocitoză ridicată. traheea şi bronhiile. Tratamentul medical constă în puncţionarea cavităţii pleurale. zenţa unei pneumopatii sau a unei tuberculoze pulmonare. cu punct de plecare de la o infecţie pulmonară (pneumonie. V. costotomie sau pleurotomie. Evoluţia este mult mai bună astăzi.H. El conţine inima şi marile vase toracice.) intrapleural. decât în trecut. ghiul toracic rebel la tratament sau de o pneumonie care nu se vindecă. Boala este sugerată de febra cu caracter de supuraţie. cu transpiraţii şi frisoane. cunoscută sub numele de abces rece pleural..).. după caz. fiind adesea mascat de boala primitivă. la distanţă (abces cerebral.Calcifîcări pleuraie latero-toracice dr 264 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Tratamentul care depinde de natura germenului. BOLILE MEDIASTINULUI Mediastinul este spaţiul cuprins între stern. Aceste complicaţii pot apărea şi. Se adaugă antibiotice pe cale generală: tuberculostatice. streptococul. datorită anţiijioterapiei. Tratamentul simptomatic. artirtă supurată. sensibilitate locală. De obicei >pacitafe omogenă îa-bazâ sau în plin hemitorace. este medical şi chirurgical. anorexie şi astenie. dar şi de precocitatea instituirii. în majoritatea cazurilor secundară tuberculozei pulmonare. astăzi în absenţa unui tratament corect şi energic. prin deschiderea unui focar în pleură.A. eritromicină. Simptomatologie: debutul bolii este variabil.21. sediul şi întinderea. Pa'ncţia exploratoare este absolut indispensabilă pentru. eventual adenopatie axilară. Poate apărea şi ca o complicaţie a pneumotoraxului terapeutic. paloare. mai rar deschiderea la peretele toracic sau complicaţii. Meticilină (1 g). la care şe a-daugă junghiul toracic ce nu cedează şi semne de supuraţie profundă: febră mare remitentă. Tratamentul chirurgical este indicat în cazurile rezistente la tratamentul medical: drenaj chirurgical.5 g) sau Gentamycin (5-15 mg). de jun-. Diagnosticul se bazează pe pre-. empiemul a devenit mult mai puţin frecvent. dar nu şi existenţa pleureziei purulente. 2. precizarea diagnosticului. când frecvent apăreau caşexie. Puroiul conţine numerose polinucleare alterate şi germenul în cauză. coloana vertebrală şi feţele interne ale plămânilor. canalul limfatic. tratamentul tonic general şi gimnastica respiratorie completează măsurile terapeutice medicale. Calea de propagare este limfatică sau directă. Tetraciclină. atingerea severă a stării generale. Examenul radiologie. Penicilină. abces pulmonar).

bronşite cronice). pneumoconioze. în care ventilaţia maximă este micşorată prin scăderea volumului expirator maxim pe secundă. vărsături şi diaree. emfizem sau astm bronşic grav. Examenul radiologie precizează de obicei diagnosticul. tumori timice.22. circulaţie colaterală. alteori prin prezentarea bolnavului pentru un simptom funcţional: dispnee. . paloare. prin disfonie (voce baritonală) şi afonie. cea mai obişnuită formă. a pneumogastricului. adenopatii tuberculoase etc. bradicardie. Se întîlneşte în astm bronşic. . emfizem pulmonar. dispnee şi emfîzem. . Creşterea CO2 apare mai tardiv. toraco-plastii.). în care ventilaţia maximă scade prin amputarea capacităţii vitale. prin tahicardie. dureri. tiroidiene] sau ganglionară (adenopatii metastatice. Simptomele depind de organul comprimat: .disfuncţia restrictivă. apare în fibroze tuberculoase. se deosebesc . Tumoarea poate fi negan-glionară [tumori embrionare. enoftalmie. frenic şi lanţul simpatic.disfuncţia abstructivă. rezecţii pulmonare. astm bronşic. Hipoxemia este constantă.compresiunea esofagiană. disfagie. deoarece CO2 are o mare capacitate de difuzare şi eliminarea sa este tulburată numai când Isjpc»ventilaţia cuprinde majoritatea alveolelor. ganglioni etc. neoplasme pulmonare. modificare a vocii. Modificările patologice pot apărea brusc (insuficienţă respiratorie acută) sau treptat (insuficienţă respiratorie cronică). prin semene de nevralgie intercostală. procese bronşice starozante. insuficienţă respiratorie nu apare în forme pure: de obicei intervin mai multe mecanisme care se intrică. Insuficienţa respiratorie prin tulburarea distribuţiei aerului inspirat: scăderea oxigenului se datorează faptului că o parte dintre alveole sunt hipoventilate. la nivelul feţei. a freni-cului. neurogene (neurinoame). a simpaticului. . a recurentului stâng. Insuficienţă respiratorie prin amestecul sângelui arterial cu cel venos: în mod obişnuit. INSUFICIENŢA RESPIRATORIE CRONICĂ Definiţie: insuficienţa respiratorie sau pulmonară este o gravă tulburare a funcţiilor respiratorii. pleurezii întinse. strâmtoare a deschizăturii palpebrale).compresiunea traheobronşică se manifestă prin tuse uscată.capnie). Insuficienţă respiratorie prin tulburarea difuziunii gazelor prin membrana alveolo-capilară. 2. BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 265 Etiopatogenie: după etapa respiraţiei pulmonare afectate. se deosebesc următoarele fenomene: Insuficienţă respiratorie prin tulburare a ventilaţiei. Apare în tulburări de permeabilitate bronşică şi de elasticitate alveolară (emfizem pulmonar obstructiv. umerilor şi al membrelor toracice.pneumogastric. limfogranulomatoză. fibroame. gâtului. lipoame.disfuncţia mixtă: forma obstructivă şi cea mixtă contribuie mult mai frecvent la instalarea insuficienţei respiratorii. edem "în pelerină". Totalitatea simp-tomelor şi semnele determinate de prezenţa în mediastin a unui proces tumoral sau inflamator poartă numele de sindrom mediastinal.compresiunea nervilor intercostali. pneumotorax. bronhospasm. Diagnosticul etiologic trebuie să precizeze natura bolii. sindrom Claude Bernard-Horner (mioză. caracterizată prin scăderea saturaţiei în O2 a hemoglobinei din sângele arterial (hipoxemie) şi prin creşterea presiunii parţiale a CO2 în sângele arterial (hiper-. După cum hipoventilaţia interesează numai o parte sau toate alveolele. hipercap'nia inconstantă. simfize pleurale. tuse. prin dureri anginoase. Se cunosc trei tipuri: . Tulburările se depistează cel mai adesea cu ocazia unor controale radiologice care descoperă neoformaţia mediastinală. . prin disfagie. Se întâlneşte în fibroze pulmonare. prin sughiţ. Tulburările care apar se numesc disfuncţii ventilatorii şi se caracterizează prin scăderea debitului respirator maxim pe secundă (ventilaţia maximă).comprimarea venei cave superioare realizează triada: cianoză.

care poate apărea prin două mecanisme: . Indiferent de forma clinică. hipertensiune arterială. respiraţie Cheyne-Stockes. apărând hipertensiunea pulmonară. Berotec. caracterizat prin incapacitatea bruscă a plămânilor de a asigura oxigenarea sângelui şi eliminarea bioxidului de carbon. Simptomatologia este dominată de tulburările provocate de scăderea O2 şi creşterea CO2 în sânge. cu reducerea capilarelor pulmonare. Respiraţia asistată. mai frecvent cord pulmonar cronic). în final se ajunge frecvent la cordul pulmonar cronic. Manifestările produse de creşterea CO2 în sânge apar mai rar şi constau în dispnee intensă. ■ ■ 2. fluidifierea secreţiilor (Tripsină. care se grefează pe simptomele bolii de fond. hemiplegie. care duce pe 'cale reflexă la vaso-constricţie pulmonară. anemii. Manifestările produse de scăderea O2: sunt: dispnee cu caracter polipneic sau bran-hipneic. Insuficienţa respiratorie acută este o urgenţă medicală majoră. Drept consecinţă scade oxigenul în sângele arterial. tahicardie. i. comă) sau cardiace (infarct miocardic. şi aspirarea secreţiilor bronşice. creşte CO2 şi apare acidoza. hipersudoratie. ■I i 266 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Tratamentul urmăreşte: combaterea infecţiei bronşice cu antibiotice sau cortico-terapie. obezitate etc. Bisolvon). emfizemul pulmonar. torpoare. mersul este invariabil către exitus. producând o presiune inspiratorie pozitivă. uneori. Uneori. mergând până la comă). intervenţia de reanimare . Kineziterapia (gimnastica respiratorie este utilă). s ' \i* \it Definiţie: insuficienţa respiratorie acută este un sindrom complex. Bronhodilatin. Prognosticul este rezervat. tahicardie la început. Când este generalizată. aplicabilă bolnavilor cu dispnee în repaus şi cianoză se face cu aparate care întreţin automat respiraţia. insuficienţa respiratorie odată apărută. stimularea respiraţiei şi restabilirea permeabilităţii bronşice prin dezobstruare bronşică cu substanţa bronhodiiatatoare (Miofilin. Evoluţia depinde de afecţiunea cauzală. Toate infecţiile acute sau afecţiunile care reduc şi mai mult funcţia respiratorie precipită evoluţia. Alupent.23. cefalee.o insuficienţă parţială şi una globală.mecanism respirator (hipoventilaţie alveolară). se administrează oxigen. când apare şi în repaus este manifestă. Semnele biologice sunt reprezentate de scăderea concentraţiei O2 în sângele arterial. Profilaxia urmăreşte tratamentul corect al bolilor care duc la apariţia insuficienţei respiratorii (bronşita cronică. bradicardie mai târziu. insuficienţa este latentă. aceasta antrenează tulburări organice. contraindicat când domină creşterea CO2 în sânge. fibrozele pulmonare) şi al bolilor care pot decompensa insuficienţa respiratorie (infecţii bronhopulmonare. poliglobulie şi deshidratare prin polipnee. • v -WV.). Când hipoxemia apare numai în eforturi fizice. cianoză şi accidente nervoase (crize convulsive. apar de asemenea acidoză şi creşterea presiunii parţiale a CO2 în sânge. grăbind deznodământul.mecanism circulator. ACTH). tulburări nervoase (agitaţie. Mucosolivin. astmul bronşic. Efedrina. . INSUFICIENTA RESPIRATORIE ACUTĂ n .

scăderea concentraţiei în O2 a sângelui arterial şi acidoză. se instalează encefalopatia respiratorie (agitaţie. dar de extremă urgenţă. tanchilizante. cu apariţia unui puseu acut: infecţiile bronşice. delir. prin regurgitarea în căile aeriene de lichid gastric cu pH acid şi particule alimentare. adresate cauzei (edem pulmonar. şi brădipneică. . Tratamentul insuficienţei respiratorii acute comportă măsuri terapeutice generale (măsuri de reanimare respiratorie).procese laringotraheobronşice şi accidente obstructive ale căilor respiratorii superioare: corpi străini intrabronşici. astmul cardiac şi edemul pulmonar acut.în caz de accidente obstructive laringotraheobronşice asfixie. în procesele pulmonare şi pleurale. fie în decubit .). apărând insuficienţa acută. cianoză. tahicardie. eforturile fizice şi fumatul în exces. Dezobstruarea căilor aeriene: obstruarea căilor aeriene poate apărea la orice nivel (orofaringe. pleurezii masive bilaterale. comă. Când hipercapnia este pronunţată. poliradicu-lonevrite etc. pneumotorax sufocant. bronhii. nelinişte.: Anumiţi factori. pneumonii întinse. de puroi (vomică). intoxicaţii cu barbiturice. . de apă (înec). bronhopneumonie etc. aplicate imediat oricărei insuficienţe respiratorii acute.. difuziunea.respiratorie fiind uneori salvatoare numai în primele minute. bronhiole). circulaţia pulmonară). Dezobstruarea cavităţii bucofaringiene: se aşază bolnavul fie în decubit ventral. distribuţia. Ca fenomen compensator apare tahicardia. mină etc). urmată de stare subcomatoasă). Iată de ce dezobstruarea este primul gest terapeutic. BOLILE APARATULUI RESPIRATOR 267 . în procesele laringotraheobronşice şi în accidentele obstructive ale căilor respiratorii superioare.). etc. Simptomatologia este asemănătoare celei din forma cronicăs de care se deosebeşte prin circumstanţele în care apare şi evoluţia rapidă către asfixie. aflaţi în insuficienţă respiratorie cronică.aer viciat prin scăderea O2 (altitudine) sau excesul de CO2 (aer confinat. Cele mai importante cauze sunt: . invazie de sânge (hemoptizie masivă). edem pulmonar acut. opiacee. constituind cauza cea mai frecventă de asfixie.cianoză. Insuficienţa respiratorie acută apare deseori la bolnavi cu afecţiuni bronhopulmonare cronice obstructive. . trahee. In formele extreme-se poate ajunge la apnee (oprirea respiraţiei) cu asfixie. intervenţiile chirurgicale pe tprace sau abdomen. groază. precipită decompensarea insuficienţei respiratorii cronice. colaps. Etiopatogenie: condiţiile patologice care pot duce la instalarea tulburărilor interesează de obicei fazele respiratorii pulmonare (ventilaţia. confuzie. respiraţie de tip Kssmaul sau Cheyne-Stockes) şi cianoză. bolnavul putând intra brusc în sincopă sau colaps. în funcţie de afecţiunea cauzală sau de accidentul care determină insuficienţa respiratorie. domină anumite semne: . infarct pulmonar. în primele momente vor fi îndepărtate veşmintele care împiedică mişcările toracelui şi ale abdomenului. embolii pulmonare grave. şi măsuri terapeutice speciale.procese pulmonare şi pleurale: stare de rău astmatic. laringe. Două semne sunt constante: dispneea (sub formă de hiperpnee şi mai rar bradipnee.dispnee polipneică. . barbituricelej Meprobamatul etc. care prezintă următoarele semne: . în general domină lipsa de oxigen. indiferent de substrat. edem şi spasm glotic. agitaţie. administrarea unor droguri depresive ale sistemului nervos central (Morfina şi opiaceele. hipotensiune arterială. apoi se practică unele manevre simple. agitaţie. Alte cauze sunt: bronhoalveolita de deglutifie (sindromul Mendelsohn). Simptomatologia depinde de lipsa O2 sau de retenţia GO?. protuzie a globilor oculari (globii proeminenţi). absenţe.în caz de aer viciat prin exces de O2: ameţeli. Supraadăugarea unei infecţii la aceşti bolriavi poate decompensa brusc funcţia plămânului.

realizată prin două mijloace.traheostomie. fără ca mâinile să părăsească solul. cu ajutorul degetelor.poziţie care previne alunecarea posterioară a limbii (accident constant în stările de comă şi cauză frecventă de asfixie) şi ajută la evacuarea secreţiilor. 28 . Dezavantajul acestei metode este legat de perturbarea reflexului de tuse şi de introducerea unui aer neumidifiat. 29 . şi tragerea în sus. Este aproape totdeauna un paliativ pentru depăşirea unei perioade grave.28). (capul bolnavului în hiperextensie şi mandibula trasă înainte). într-un ritm de 10 . sub controlul laringoscopului. Expiraţia este asigurată prin presiunea exercitată cu mâinile aşezate la nivelul omoplaţilor şi înălţimea axilelor. . a traheii şi introducerea unei canule.mijloace cu acţiune externă: respiraţie artificială prin compresiunea toracelui. se îndepărtează corpii străini (secreţii. care contribuie la uscăciunea mucoasei. Bolnavul este aşezat în decubit ventral. prin aspiraţie obişnuită sau prin intubaţie nazofaringiană. Ritmul este de 8 . apoi reaşezând braţele pe sol. practicată când nu se poate deschide gura victimei. Fig.Respiraţie artificială ■ I / \l -\ "gură la gură' . cu capul situat puţin mai jos faţă de trunchi . Metoda cea mai folosită este metoda Nielsen. Dezobstruarea căilor aeriene inferioare se realizează prin provocarea tusei artificiale şi prin medicamente cu acţiune bronhodilatatoare.Respiraţie artificială gură la nas" Oxigenoterapia constă în administrarea O2 în concentraţii mai mari decât cea atmosferică. Inspiraţia este asigurată apucând coatele victimei şi ridicându-le.) din cavitatea bucofaringiană. Sonda nu este menţinută decât câteva ore. Principalul pericol constă în deprimarea respiraţiei la bolnavii cu hipoxemie severă şi retentie mare de CO2. 268 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ .intubaţia traheală.12 mişcări respiratorii/min. se recurge la: . .metoda Silvester Fig. mai ales în situaţiile în care limba a alunecat posterior.mijloace cu acţiune internă: respiraţie "gură-la-gură" (fig.Respiraţie artificială . bolnavul este aşezat dorsal.lateral. şi respiraţie "gură-la-gură" (fig. Pentru aceasta se fixează capul bolnavului în hiperextensie şi i se subluxează anterior mandibula. conţinut gastric. cu braţele îndepărtate şi antebraţele flectate. 29). Apoi se tracţionează şi se fixează limba cu o pensă. pe cale externă. în metoda Silvester (fig. adică deschiderea chirurgicală.. : : ■ Fig. Dacă trebuie să se prelungească această manevră.. Respiraţia artificială se poate face prin: . cheaguri de sânge etc. Cea mai eficace măsură constă în introducerea policelului în gura bolnavului. la mijlocul mandibulei. care constă în introducerea unei sonde traheale între coardele vocale. 27) direct sau prin intermediul unei canule. 27 . în sfârşit. Dezobstruarea laringotraheală este o acţiune mai complicată.12 insuflaţii/min.

corticoizi. Efedrina sau adrenalină în aerosoli. antibiotice.m. (500 mg) . . paturi basculante. antibioterapie cu spectru larg. în perfuzie (200 .). O2 este un tratament periculos. Berotec). lubrifîată cu vaselină şi înlocuită după 6-12 ore cu măşti şi corturi de O2.). Bisolvon). alternativ.500 ml). sau i.. Respiraţia asistată este o metodă modernă. care favorizează inspiraţia când picioarele sunt mai jos şi expiraţia.v.2 fiole). i. Sonda nazală este metoda cea mai adecvată. corticoterapie. în puseurile acute de insuficienţă respiratorie cronică: oxigen (intermitent şi cu prudenţă). bronhoscopie cu extragerea corpilor străini. bronhodilatatoare. umflate şi dezumflate. .300 mg). uneori nici barbiturice. dar nu asigură o concentraţie suficientă a O2.) sau Acid etacrinic (50 mg. se practică sângerarea (300 .. care favoriBOLILE APARATULUI RESPIRATOR 269 zează inspiraţia şi uşurează expiraţia. Nu se prescriu corticoizi decât în caz de astm. Se mai utilizează centuri pneumatice abdominale. substanţe mucolitice şi proteo-litice care lichefiază sau digeră secreţiile bronşice (Mucosolvin. Micoren.v. Ele acţionează fie reducând presiunea atmosferică în jurul toracelui (plămânul de oţel ori cuirasă). de preferinţă încălzită la temperatura corpului.v. antibiotice masiv şi respiraţie asistată. care comportă riscul de oprire a respiraţiei. Tratamentul medicamentos constă în administrarea de bronhodilatatoare. nu se administrează automat oxigen. Se poate administra prin sondă nazală. poziţie şezândă. Alupent. se administrează Lanatosid C (1 .Oxigenul trebuie umidificat prin aerosoli cu apă sau soluţie clorurosodică izotonică. pentru combaterea edemului laringian.v.). perfuzie i.v. Dacă a apărut şi insuficienţa cardiacă dreaptă.. Tratamentul unor forme clinice: în stenozele căilor aeriene superioare se fac traheo-tomie cu intubaţie. i. care pot antrena moartea subită prin deprimarea centrului respirator. se administrează hemi-succinat de hidrocortizon i. în insuficienţa respiratorie nu se prescriu niciodată Morfină. pentru combaterea infecţiilor pulmonare. în aerosoli sau injecţii (Miofilin. opiacee.v. secretolitice. tratamentul trebuie instituit imediat: hemisuccinat de hidrocortizon i.4 mg i. în caz de retenţie de CO2. când capul este mai jos. Ederen Morfină (1-2 fiole. Furosemid (2 fiole. . expectorante. antibiotice cu spectru larg. care utilizează aparate cu presiune pozitivă intermitentă. fie crescând direct presiunea în căile aeriene. în sindromul Mendelsohn. antispumigene (alcool 96°) în inhalaţii sau aerosoli şi stimulante ale centrilor respiratori (Micoren). Bronhodilatin. Lanatosid C (1 fiolă de 0.

Orificiul mitral şi cel aortic constituie sediul de elecţie al cardiopatiilor reumatismale (stenoza mitrală şi insuficienţa aortică). BOLILE APARATULUI CARDIOVASCULAR r . ventriculul stâng. . ) ?. apoi cei doi ventriculi. şi cuprinde: Vena cavă superioară Nodul Keith şi Hack Nodul lui Tawara BOLILE APARATULUI CARDIOVASCULAR Atriul stâng Fasciculul lui His Ramura stângă Ventriculul stâng 271 . care împinge sângele numai spre cei doi plămâni. ■ ' . Miocardul contracţii are o grosime diferită în cei doi ventriculi. ■ j ■ .■. expulzând aceeaşi cantitate de sânge pe care o primesc. Inima dreaptă este alcătuită din atriul şi ventriculul drept. Inima stângă este alcătuită din atriul şi ventriculul stâng.■ >\ 3. în jos şi înainte. fiziologic şi patologic se deosebesc o inimă (cord) stângă şi o inimă dreaptă. i j s 3. sincron. NOŢIUNI DE ANATOMIE ■ Inima este un organ situat în mediastin. separate prin orificiul atrioventricular drept. la dreapta şi înapoi.cu trei valve de aspect semilunar. iar în sistolă îl evacuează în artera aortă prin orificiul aortic. miocardul şi pericardul. . Din punctele de vedere: anatomic. Atriul drept primeşte sângele venos din întreg organismul prin venele cave şi îl împinge în ventriculul drept. 30) este constituit dintr-un muşchi cu aspect embrionar. . Orificiul atrioventricular drept sau orificiul tricuspid este prevăzut cu trei valve. cu rolul de a propulsa sângele în tot organismul. Inima este alcătuită din trei tunici: en-docardul.Endocardul sau tunica internă căptuşeşte interiorul inimii. prevăzut cu trei valve de aspect semilunar (valvula sigmoidă aortică). şi cu baza în sus. Ţesutul specific (fig. Atriul stâng primeşte sânge arterial. separate prin orificiul atrioventricular. prin arterele pulmonare. Pereţii atriilor şi ai ventriculilor se contractă ritmic: mai întâi cele două atrii.ca şi orificiul aortic . -. prevăzut . de unde trece în ventriculul stâng şi de aici . Ventriculul drept primeşte sângele din atriul drept în timpul diastolei şi îl evacuează în timpul sistolei în artera pulmonară. Inima dreaptă este motorul micii circulaţii. Atriile au un perete mult mai subţire decât al ventriculilor. are un perete mult mai gros decât cel drept. care îl închid în timpul sistolei şi îl lasă deschis în timpul diastolei. ajunge în atriul stâng. Orificiul atrioventricular stâng sau mitral este prevăzut cu două valve. Ventriculul stâng primeşte în diastolă sângele care vine din atriul stâng. Astfel. Există deci o mare circulaţie sau circulaţie siste-mică şi o mică circulaţie sau circulaţie pulmonară. Atriul drept primeşte sânge venos din marea circulaţie prin orificiile venei cave superioare şi ale venei cave inferioare. foarte bogat în celule nervoase. de unde. fiind alcătuit din miocardul propriu-zis sau miocardul contracţii şi din ţesutul specific sau excitoconductor.este distribuit în toate ţesuturile şi organele. care închid orificiul în sistolă şi îl deschid în diastolă. iar pliurile sale formează aparatele valvulare. i • . orientat cu vârful la stânga.r . care vine din plămân prin cele patru vene pulmonare.Miocardul sau muşchiul cardiac este tunica mijlocie.prin artera aortă .1. prin orificiul pulmonar.

o seroasă care cuprinde. Revoluţia cardiacă începe cu umplerea atriilor în timpul dias-tolei atriale. deci sistola atrială. care depăşeşte presiunea din artera pulmonară şi aortă. Vascularizatia inimii este realizată prin cele două artere coronare. OA . până la o anumită limită. contracţia ventriculilor sau sistola ventriculară.orificiul mitral. inima stângă haşurată. iar sângele din venele pulmonare. între cele două foi se află cavitatea pericardiacă. care evacuează tot sângele atrial în ventriculi: 272 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Fig. poartă numele de revoluţie cardiacă: (fig.Ţesutul specific (sistemul Keith-Tawara-His) . două foi: una viscerală. coboară în peretele interventricular şi se împarte în două ramuri (dreaptă şi stângă). care durează circa 0. care vine în contact cu organele din vecinătate. sau diaslola generală. datorită presiunii . ' 3. Revoluţia cardiacă durează 0. OM .Pericardul este tunica externă a inimii . După expulzarea sângelui din ventriculi. situat în peretele atriului drept. AP . Venele coronare urmează traiectul arterelor şi se Varsă în sinusul coronar. .nodul sino-atrial Keith-Flack. care ia naştere din nodul Aschoff-Tawara. care se termină prin reţeaua anastomotică Purkinje în miocardul ventricular.sistemul de conducere atrio-ventricular.artera pulmonară. 31). VP . alcătuit din nodul atrio-ventricular Aschoff-Tawara. situat în partea postero-inferioară a septului interatrial. la stânga inima în diastolă.venele pulmonare. Acumularea sângelui în ventriculi duce la creşterea presiunii intraventriculare şi începerea sistolei ventriculare (contracţia ventriculilor). circulaţia sângelui fiind posibilă datorită contracţiilor ei ritmice. aproape de orificiul de vărsare al venei cave superioare. Inefvaţia inimii se face prin firişoare nervoase primite de Ia sistemul simpatic şi parasimpatic. relaxarea (repausul) întregii inimi. AA -artera aortă. în cel stâng. când.4 secunde. când începe contracţia atrială. pereţii acestora se relaxează şi începe diastola ventriculară. endocardită sau pericardită) sau simultan (pancardită).orificiul aortic. ca şi pleura. în timpul sistolei ventriculare. VS .i Atriul drept Vena cavă inferioară Ramura dreaptă Ventriculul drept Fig. se închid valvulele atrioventriculare şi se deschid valvulele sigmoide. care se deschide în atriul drept.ventriculul stâng. Inima este o pompă aspiratoare-respingătoare.1 secunde. care acoperă miocardul. inima dreaptă în alb. datorită presiunii ridicate din ventriculi. sângele vends din venele cave pătrunzând în atriul drept.sau sislola aţrială. care durează 0. şi fasciculul His. la dreapta în sistolă.'31 .2. cele trei tunici pot fi afectate separat (miocardită. Pătrunderea sângelui destinde pereţii relaxaţi ai atriilor. 3 0 .Diastola şi sistola (după Bariety). care dublează 0. şi alta parietală. .8 secunde şi cuprinde contracţia atriilor. NOŢIUNI DE FfZiQLOGSE Revoluţia cardiacă: Trecerea sângelui din atrii în ventriculi şi apoi în arborele vascular împreună cu fenomenele care determină şi însoţesc această deplasare de sânge.3 secunde. In stare patologică.

proprietatea de a răspunde la excitaţie prin contracţie. care este dealtfel o proprietate generală a materiei vii. cerebrale.contractilitatea. . alcătuită din fibre conjunctive şi elastice. sângele este aspirat din atrii de către ventriculi. a inimii.excitabilitatea. Diastola generală. adică relaxarea întregii inimi. altul extracardiac.şi a unui factor periferic . anamneză trebuie să precizeze îndeosebi: . adică posibilitatea de a-şi crea singur stimuli excitatori. Circulaţia în vene are loc ca o consecinţă a circulaţiei sângelui în artere şi capilare.printre tulburările funcţionale recente .existenţa unor crize de reumatism articular acut. ateroscleroză (accidente coronariene. La individul normal au loc 70 . Ea este rezultatul unui factor central . pentru circulaţie. Aşadar. . NOŢIUNI DE SEMIOLOGIE CARDIACĂ La un bolnav care prezintă o afecţiune cardiovasculară. Rezultă că. Frecvenţa bătăilor cardiace (70 .rezistenţa vasculară. alcătuită din celule endoteliale. La începutul diastolei ventriculare. a unei bronşite cronice. care reprezintă de fapt bătăile inimii. Mecanismul intracardiac este datorat ţesutului specific. Contracţiile cardiace sunt sub dependenţa a două mecanisme reglatoare -unul intracardiac.80 de revoluţii cardiace/min. Se ştie că proprietăţile miocardului sunt: . se suprapune pe diastola ventriculară. a unor infecţii de focar. proprietatea de a conduce stimulul. dar durează mai puţin decât aceasta. în copilărie sau adolescenţă. iar parăsimpaticul îl răreşte. Simpaticul (adrenalina. BOLILE APARATULUI CARDIOVASCULAR 273 Fiziologia vaselor: sistemul vascular este alcătuit dintr-un segment arterial.conductibilitatea. unul ve-nos şi un altul limfatic.existenţa dispneei.cauze frecvente de cord pulmonar cronic. Pentru a asigura circulaţia. De aceea. efedrina şi toate substanţele simpatomimetice) accelerează ritmul cardiac. diabet. . La sfârşitul diastolei ventriculare. Automatismul şi conductibilitatea se datoresc ţesutului specific şi explică activitatea ritmică. atriile şi ventriculii prezintă sistole (contracţii) şi diastole (relaxări) succesive. qi o tunică externă. a durerilor precardiace. . Pereţii arterelor sunt mai groşi decât ai venelor şi sunt formaţi dintr-o tunică internă (intimă). ritmul cardiac normal se mai cheamă şi ritm sinuzal. Sângele circulă în vase în virtutea legilor hidrodinamicii. regulată. o tunică medie. Mecanismul extracardiac este datorat sistemului nervos simpatic şi parasimpatic. a unui astm emfizem sau a unei pneumoconioze . din cauza sistolei atriale care începe în ultima perioadă a diastolei ventriculare. Arterele au rolul de a conduce sângele de la inimă spre periferie.existenţa eventuală a unor boli cu răsunet cardiovascular la descendenţi: hipertensiune arterială.forţa de contracţie a cordului . a . presiunea este factorul principal. în special angine.în antecedentele eredecolaterale .în antecedentele personale . deci să funcţioneze ca o pompă cu presiune. arterite). aorta şi vasele mari înmagazinează o parte din energia dezvoltată de cord în sistolă şi o restituie în diastolă. Datorită structurii lor elastice.scăzute din ventriculi. contracţia atrială (sistola atrială) contribuie la vărsarea în ventriculi a restului de sânge din atrii. care emite stimuli cu această frecvenţă. care se efectuează în acelaşi timp în cavităţile drepte şi cele stângi.80/min) este realizată de nodul Keith şi Flack. denumit şi nodul sinuzal.3. formată din fibre musculoelastice dispuse circular. 3. . Acţiunea de pompă a inimii este suficientă pentru a asigura întoarcerea sângelui. în timpul revoluţiei cardiace. se închid valvulele sigmoide şi se deschid cele atrio-ventriculare. pompa cardiacă trebuie să învingă rezistenţa vasculară.automatismul. transformând undele de sânge trimise de cord intermitent într-o curgere continuă. vasculare.

stenoză mitrală. 2 punctat. brusc. purtând denumirea ortopnee sau dispnee de decubit. provocate de compresiunea nervilor rahidieni.Sediul şi iradierea durerii cardiacă în angina pectorală (după Bariety) Fig.cardiacă sau extracardaică (fig. herpes. tuse şi nelinişte. leziuni ale peretelui toracic etc.12") şi polpnee. SIMPTOME FUNCŢIONALE •. nu iradiază. 32.1. apar la persoane nevrotice cu psihic mai labil. Dispneea cardiacă se caracterizează prin respiraţii frecvente (polipnee) şi superficiale. 33 . Insuficienţa cardiacă stângă este provocată de hipertensiune arterială. în cazul insuficienţei cardiace drepte. 32 . Dacă nu se intervine prompt şi energic. în special la femei. fenomene care măresc efortul respirator şi duc la apariţia dispneei. Fig. ateroscleroză coronariană. 3. Dată fiind multitudinea cauzelor care provoacă dureri precordiale. Toate aceste cauze pot fi eliminate relativ uşor. . după cum arată şi denumirea. apare şi în repaus. Dispneea este dificultatea de a respira şi se caracterizează prin sete de aer şi senzaţie de sufocare. localizări .în negru localizări sugestive pentru durerile an-ginoase. Durerile extracardiace pot fi provocate de embolii pulmonare. nevralgii intercostale. Cu timpul. 34 . adică în poziţia culcat. care se accentuează. astm etc. O varietate de dispnee de efort este dispneea vesperală. pneumotorax. pleurezie. Drept consecinţă apare staza în circulaţia pulmonară.durerile radiculare. la câteva ore după culcare.Sediul durerii în nevroza (astenia neurocirculatorie) (după Bariety) în formele severe. 3 . în care scade rezerva cardiacă. dispneea are o origine respiratorie. insuficienţa cardiacă stângă se manifestă sub formă de dispnee de efort. 274 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Dispneea paroxistică sau astmul cardiac este o formă de dispnee care apare în accese şi survine de obicei noaptea. La început.34).cu linii transversale.3. hernie diafragmatică. O formă specială de dispnee este respiraţia periodică Cheyne-Stokes. zoster.durerile din astenia neurocirculatorie nu au substrat organic. spre seară. emfizem.palpitaţiilor. ci din contră se agravează. Fig. caracterizată prin alternanţe de apnee (10 . valvulopatii aortice sau mitrale. leziuni ale coloanei vertebrale sau ale articulaţiilor vecine. Au caracter de arsuri. apărând o expectoraţie spumoasă. 33 . provocată de unele boli pulmonare (bronşită cronică. Lenegre) 1 . iar criza de sufocare nocturnă nu dispare. Durerea precordială este un simptom important. localizări sugestive pentru durerile nevrotice.). nu au legătură cu eforturile şi pot dura ore întregi. cu senzaţia de sufocare. mai exact în decubit. Au un caracter de înţepătură sau arsură. litiază biliară.Localizarea şi iradierea durerilor precordiale (după I. Trebuie să reţină atenţia însă două grupe de dureri care pot genera confuzii: . creşterea rigidităţii pulmonare şi scădere a elasticităţii sale. rozată. astmul cardiac îmbracă aspectul edemului pulmonar acut. sunt bine delimitate de bolnav. pentru fiecare durere trebuie precizată natura sa . în incapacitatea inimii stângi de a evacua întreaga cantitate de sânge primită de la inima dreaptă. Apare de obicei în insuficienţă cardiacă stângă. sfârşitul este fatal. apar brusc în spate şi iradiază în faţă ("în centură"). foarte abundentă. dispneea. sunt localizte precis de bolnav cu degetul în regiunea mamelonară stângă (spre vârful inimii).

în cadrul cardiopatiilor ischemice coronariene se deosebesc: angina pectorală. ceai. are aceleaşi sedii şi iradieri.). datorită leziunilor pulmonare care împiedică hematoza.). hipertiroidismul menopauza). unele tulburări digestive (aerofagii. febra. ameţeli.). tahicardia paroxistică. la cardiaci şi la hipertensivi).). chiar dacă nu au antecedente cardiace. Palpitaţiile neregulate apar în aritmia extrasistolică. cu ambele palme. balo-nare epigastrică etc. infarctul miocardic şi sindroamele intermediare. Cianoza este o coloraţie violacee a tegumentelor şi a mucoaselor. alcool). apare la efort. Efedrina. fie emboliei (stenoză mitrală. După aspectul clinic şi anatomopatologic. iradiază în umărul şi faţa internă a membrului toracic stâng. ateroscleroza cerebrală. Este evidentă la nivelul obrajilor. După cum dispneea este simptomul dominant în insuficienţa cardiacă stângă. Dintre acestea trebuie să reţină atenţia tulburările de ritm (aritmia extrasistolică. anemia. Durerea din infarctul miocardic este mai intensă. Diagnosticul palpitaţiei depinde. nasului. datorită creşterii hemoglobinei reduse în sângele capilar. cafea. trebuie precizată natura lor: dacă apar izolat sau în accese. aritmii cu ritm rapid. O semnificaţie deosebită o au însă palpitaţiile care apar în bolile cardiovasculare.accidentele motorii trecătoare sau definitive (afazii. greţuri. în faţa unei dureri precordiale. vărsături. adeseori noaptea.) se datoresc fie hemoragiei cerebrale (hipertensiuneaarterială). . fapt pentru care la anemici poate lipsi.). Simptome nervoase: cefalee. în special la mers. cauza cea mai frecventă a palpitaţiilor. fibrilaţie atrială etc. în insuficienţa cardiacă globală datorită încetinirii circulaţiei capilare periferice. dar în special în cardiopatiile ischemice coronariene. şi se întâlnesc în pericardite. extracte tiroidiene etc. constipaţie etc. paralizii. supărătoare. tulburări vizuale şi auditive apar în hipertensiunea sau hipotensiunea arterială. primul gest diagnostic îl constituie confirmarea sau infirmarea acestei cauze. are caracter constrictiv. Palpitaţiile sunt bătăi ale inimii resimţite la bolnav ca senzaţii neplăcute. fibrilaţia atrială etc. datorită trecerii sângelui venos în cel arterial.echivoce BOLILE APARATULUI CARDIOVASCULAR 275 Durerile cardiace sunt dureri organice. Intensitatea sa este proporţională cu bogăţia în hemoglobina. Simptome respiratorii: tuşea cardiacă şi hemoptizia. eforturile mari. în general trebuie acordată mai multă atenţie palpitaţiilor la persoane care au depăşit vârsta de 50 de ani. Dat fiind frecvenţa şi gravitatea durerii coronariene. se însoţeşte de anxietate. cianoza este cel mai important simptom al insuficienţei cardiace drepte. fie trombozei (ateroscleroza). dacă sunt regulate sau neregulate. şi palpitaţiilor apărute în cursul unor boli infecţioase (difteria). în cordul pulmonar cronic. atroce. Este prezentă în bolile congenitale ale inimii. Când un bolnav acuză palpitaţii. Durează ore sau chiar zile şi nu cedează la nitroglicerină. hipertensiunea sau hipoten-siunea arterială. durerea este localizată de bolnav retrosternal de obicei neprecis. paraze etc. buzelor şi al degetelor. ţesuturilor. Simptome din partea altor aparate. datorate insuficienţei cardiace. hemiplegii. care permite cedarea unei cantităţi mai mari de O2. anevrismul aortic. 276 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ * . şi în fibrilaţia atrială. Simptome digestive (dureri) în epigastru şi hipocondrul drept. în mod normal. sub forma unor lovituri repetate în regiunea precordială. activitatea inimii nu este percepută. iar în pliglobulie apare şi în condiţii normale. bineînţeles. insuficienţa aortică. stenoza mitrală. de cauza ei. dar apare de obicei în repaus. abuzul de excitante (tutun. Există numeroase cauze extracardiace care pot provoca palpitaţii: stările de excitaţie psihică. unele medicamente (Atropină. în angina pectorală. cu creştera concomitentă a hemoglobinei reduse în sângele capilar. dacă durează puţin sau un timp mai îndelungat.

puţin înăuntrul liniei medico-claviculare. mai scurt şi mai înalt. a degetelor hipocratice (endocardita lentă). tibi-ală posterioară. şocul apexian se deplasează în jos şi spre stânga (în hipertrofia ventriculară stângă) sau numai spre stânga (în hipertrofia ventriculară dreaptă). tulburări de ritm. humerală. radială. pedioasă.3. se aude mai bine la bază. insuficienţa cardiacă.inspecţia generală mai permite remarcarea edemelor în regiunile declive (membre inferioare. ."dansul" arterial (artere hiperpulsatile) indică o insuficienţă aortică sau un hiper-tiroidism. SEMNE FIZICE ■ Examenul obiectiv al unui cardiac utilizează cele patru metode clasice: inspecţia. în insuficienţa cardiacă globală. pal-parea. BOLILE APARATULUI CARDIOVASCULAR 277 Zgomotele supraadăugate sunt suflurile şi zgomotele. în stare patologică. . surd şi prelungit. datorit asocierii unui al treilea zgomot anormal la cele două zgomote normale. o pericardită cu lichid abundent. prin mărirea inimii.2. auscultaţia. datorat închiderii valvulelor atrio-vţntriculare şi contracţiei miocardului. zgomotul al II-lea sau diastolic. Primul zgomot este separat de al doilea prin pauza mică (sistolă). zgomote supraadăugate (sufluri). Uneori.culoarea tegumentelor şi a mucoaselor: paloarea apare în endocardita lentă. După cauzele care le .turgescenţa venelor jugulare la nivelul regiunii cervicale este un semn de insuficienţă cardiacă dreaptă. Percuţia face posibilă aprecierea măririi şi formei inimii. Inspecţia implică inspecţia generală şi inspecţia regiunii precordiale. zgomotul de galop este un ritm în trei timpi. şocul sistolic apexian nu se percepe decât în decubit lateral stâng sau chiar nu este palpabil. regiunea sacrată etc. apoi lateral stâng. percuţia. în sfârşit în picioare.). . bolnavul fiind aşezat pe rând în decubit dorsal.poziţia bolnavului: ortopneea indică o insuficienţă cardiacă stângă. .pericardice.bombarea abdomenului prin ascită sau hepatomegalie de stază este un alt semn de insuficienţă cardiacă dreaptă. care apare în diferite forme de insuficienţă cardiacă. iar poziţia genupectorală. -freamătele (vibraţii provocate de unele sufluri valvulare mai intense şi mai aspre şi care dau o senzaţie tactilă asemănătoare cu aceea percepută aplicând palma pe spatele unei pisici care toarce) şi frecăturile pericardice.şocul apexian care. în unele boli cardiace congenitale. Modificările cele mai caracteristice ale zgomotelor sunt: întărirea primului zgomot la vârf'(stenoza mitrală). iar cianoza. . în stare patologică pot apărea modificări de zgomote. zgomot în trei timpi la vârf (stenoză mitrală. femurală) permite aprecierea elasticităţii şi permeabilităţii arteriale.3. Inspecţia regiunii precordiale poate decela: bolirea regiunii precordiale (prin mărirea accentuată a inimii la copii sau adolescenţi) sau retracţia sa (în simfiza pericardică).). întărirea zgomotului al doilea la aortă (hipertensiunea arterială) sau la pulmonară (stenoză mitrală. cardita reumatică. sediul şocului apexian (al vârfului etc. Inspecţia generală permite să se evidenţieze: . Se aude mai bine la vârf. carotidă. Auscultaţia se face cu urechea liberă sau cu stetoscopul. Este limitat şi punctiform. datorat închiderii valvulelor sigmoide aortice şi pulmonare. normal. La inima normală se percep două zgomote: zgomotul I sau sistolic.palparea arterelor periferice (temporală. Palparea permite să se aprecieze: . . predomină în spaţiul al V-lea intercostal stâng. iar al doilea este separat de primul zgomot al revoluţiei cardiace următoare prin pauza mare sau diastolă.

3. deoarece valorile tensionale înregistrate reflectă presiunea sângelui în artere. \.3. Suflurile cardiace pot fi organice (leziune a aparatului valvular) sau funcţionale (dilatare a cavităţilor inimii sau a arterei aorte ori pulmonare). în practică se foloseşte termenul de tensiune arterială. Auscultaţia inimii permite uneori descoperirea frecăturii pericardiace . Normal. Din acest punct de vedere se deosebesc: .1. se răreşte (bradis-figmie) sau devine neregulat (ritmul şi intensitatea pulsaţiilor sunt inegale).. Ultimele apar frecvent în insuficienţa cardiacă.pulsul săltăreţ şi depresibil. şi se numără de preferinţă timp de un minut."■■ 278 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ . se întâlneşte în insuficienţa aortică şi poartă denumirea de pulsul Corrigan. Egalitatea bătăilor: pulsul poate fi alternant când o pulsaţie slabă alternează cu una puternică. care apare în colapsul vascular. EXPLORĂRI FUNCŢIONALE 3. bolnavul fiind în repaus. care scade în repaus. Pentru acelaşi individ. Duritatea sau presiunea în artere se apreciază prin presiunea care trebuie exercitată asupra arterei pentru a face să dispară unda pulsatilă.rH) 3. Mai corect este termenul de presiune arterială. fizic şi metabolic. Se deosebesc o tensiune arterială maximă sau sistolică care corespunde sistolei ventriculare. . iar pentru minimă 90/95 mm Hg (Comitetul de experţi al O. şi nu tensiunea peretelui arterial. când apar accidental la persoane fără leziuni cardiace. uneori aproape imperceptibil.M. PROBE CLINICE Pulsul este o expansiune ritmică sincronă cu bătăile inimii şi se percepe când se comprimă o arteră pe un plan rezistent.160 mm Hg.determină. cu cât T° este mai ridicată.:-nu tîî 'V ^(rjr-v.tensiunea arterială bazală. când pulsul nu creşte corespunzător cu T°. . Pulsul bigeminat se caracterizează prin două pulsaţii . reprezentată de valorile înregistrate în condiţii obişnuite de examinare. care se palpează de obicei la ambele mâini.'. Diferenţa dintre aceste două valori se numeşte tensiunea diferenţială.semn important pentru diagnosticul pericarditelor. se întâlneşte în extrasistole. Dacă primele sunt mai puţin numeroase. aceasta este o constantă.). iar ritmul regulat. datorită presiunii diastolice joase.3. Valorile normale sunt considerate astăzi pentru maximă 140 . care loveşte degetul cu forţă şi apoi scade brusc. urmată de o pauză mai lungă. Face excepţie febra tifoidă. frecvenţa este de ce 70 de pulsaţii/min. După timpul revoluţiei cardiace în care apar. se spune că pulsul este deficitar. Se studiază succesiv: Frecvenţa şi ritmul. cu trei degete (index.3. insuficienţă aortică). In mod normal. auscultate direct la inimă. Pulsul este dur în hipertensiunea arterială.pulsul mic şi rapid. mediu şi inelar).'—. şi "cardiace". Amplitudinea sau intensitatea măsoară gradul expansiunii arteriale. suflurile pot fi "extracardiaceţ (anorganice). Sub influenţa unor boli. în fibrilaţia atrială se numără pulsaţiile şi apoi bătăile cardiace.. Unii autori deosebesc: . pulsul este cu atât mai rapid.S. ritmul fiind regulat. înregistrată când subiectul investigat se găseşte în repaus psihic. suflurile pot fi sistolice (insfuicienţă mitrală. Obişnuit. Aceasta este o valoare variabilă.una puternică şi alta slabă. Tensiunea arterială este forţa cu care sângele circulant apasă asupra pereţilor arteriali. stenoză aortică) sau diastolice (stenoză mitrală. fiecărui bolnav i se cercetează pulsul radial.r-3.tensiunea ocazională. şi o tensiune minimă sau diastolică. pulsul se accelerează (tahisfigmie). . care corespunde sfârşitului diastolei. ■■ .

dezvelit până la umăr şi aşezat orizontal la înălţimea cordului. apărând în formele maligne de hipertensiune.A. în insuficienţa cardiacă. în colaps scad ambele tensiuni. ultima fiind folosită în practica curentă. Tensiunea diastolică se notează în momentul când zgomotele devin mai asurzite. se sprijină braţul relaxat în aşa fel. apnee. în stare normală. Aparatele se numesc sfigmomanometre. tahicardii peste 170. tuse. poziţie. la câţiva centimetri sub marginea inferioară a manşetei.6 1 de sânge. hipertiroidism.3. este mai mare decât la cele toracice cu 20 . cu braţul relaxat. sarcini. în timp ce debitul cardiac reprezintă cantitatea de sânge expulzată de fiecare ventricul într-un minut. Aceasta nu va fi menţinută umflată prea mult timp. anemii. pentru cea sistolică. pentru cea diastolică.2.70 ml sânge.A. Se utilizează fie metoda palpatorie. trebuie măsurată la humerală. având grijă să nu fie nici prea strânsă. Presiunea venoasă este presiunea exercitată de sângele venos asupra pereţilor venelor. Unii autori notează şi momentul când zgomotele dispar complet. deoarece reflectă presiunea permanentă care acţionează asupra arterelor. în ortostatism. excitaţii psihice. emoţii. aparatul Moritz-Tabora sau un simplu tub gradat. bilateral (pentru a surprinde o eventuală asimetrie tensională). sarcină. Ca nivel de reper . T. insuficenţa aor-tică. La acest nivel trebuie să se găsească vena în care se cercetează presiunea venoasă.30 de minute). şi cu 10-20 mm Hg. greutatea corporală.3. 3.A. Pentru evitarea factorilor care influenţează T. în funcţie de vârstă. mese.în general există variaţii ale T. efort muscular.. încât să se găsească la nivelul atriului . apreciată a fi la unirea celor două treimi posterioare cu BOLILE APARATULUI CARDIOVASCULAR 279 treimea anterioară a diametrului antero-posterior al toracelui. care ridică tensiunea diastolică. T. coarctaţia de aortă. Acesta este debitul sistolic. Corect. în insuficienţa aortică. tensiunea diastolică scade uneori la zero. Se cercetează prin metode directe sau indirecte. Creşterea tensiunii sistolice se întâlneşte în hipertensiunea arterială. PROBE HEMODINAMICE Debitul cardiac: ca o consecinţă a activităţii sale. Valoarea arătată de manometru la apariţia primului zgomot indică tensiunea maximă (sistolică). unele forme de cord pulmonar cronic şi scăzut. Metoda directă foloseşte mano-metrul Claude. la nivelul celui de-al IV-lea spaţiu intercostal sau la 5 cm sub linia sternală anterioară. iar uneori şi la membrele pelviene (indispensabil în unele forme de hipertensiune). Este preferabil ca pacientul să stea culcat. hipertiroidism beri-beri. în metoda ausculatatorie se întrebuinţează aparatul Riva-Rocci sau aparatul Viquez-Leubry. înmulţind frecvenţa cu debitul sistolic se poate obţine debitul cardiac. această cantitate este egală pentru cei doi ventriculi. stenoze valvulare. la două laturi de deget de plica corului. Debitul cardiac este mărit în efort. De aceea. se înregistrează pompând aer în manşetă şi decomprimând progresiv în timp ce se ascultă artera cu stetoscopul. Presiunea diastolică este mai importantă. deoarece provoacă hipertensiune venoasă. hipertensiunea diastolică are un prognostic mai grav. aceasta se ia când bolnavul este în repaus fizic şi psihic (culcat timp de 10 . La membrele pelviene. stări febrile. efectuând mai multe înregistrări şi notânduse cea mai mică valoare. sex. T. Stetoscopul se aplică pe artera humerală. în clinostatism sau în poziţie şezândă. fibrilaţie atrială. inima propulsează cu fiecare sistolă (contracţie) în artera aortă şi pulmonară câte 60 . şoc.A. Manşeta se aplică pe partea internă a braţului. nici prea largă. care este de 5 . respectând întotdeauna aceeaşi oră de înregistrare şi utilizând acelaşi tip de aparat. După un repaus al bolnavului de cel puţin 15 minute.40 mm Hg. blocul total. fie cea oscilatorie sau auscultatorie. pericardite.A.nivel flebostatic -se ia înălţimea atriului drept.

se utilizează Decolin (gust amar). Electrozii sunt piese metalice rotunde. în anemii. pericardita constrictivă. După locul de aplicare a electrozilor faţă de inimă se deosebesc derivaţii directe (endocavitar prin cateterism). care creşte în insuficienţe cardiace drepte.3. ovale sau dreptunghiulare. stâng şi piciorul stâng.3.capilar periferic) = 13". fie raportând nivelul tur-gescenţei jugulare la linia sternală anterioară. pericardite constrictive sau cu lichid abundent. .timpul braţ-braţ (vena braţului . încălzit. hipertiroidism.fie direct pe cord. gluconat de calciu (senzaţie de căldură). cu hârtie carbon etc.timpul braţ-plămăn (vena braţului .drept.capilar pulmonar) . fie reperând o venă turgescentă de pe faţa dorsală a mâinii pacientului culcat şi observând nivelul la care dispare turgescenţa ridicând mâna. Determinarea constă în introducerea unei substanţe străine în sistemul venos periferic şi cronometrarea timpului necesar ca să apară reacţia. Unele aparate dispun şi de osciloscoape . deci indirect. în prezent se întrebuinţează tot mai frecvent aparate care permit înscrierea simultană a mai multor derivaţii electrocardiografice şi chiar a altor grafice (fonocardiograma.). 3. emfizemul pulmonar.. Timpul de circulaţie este timpul necesar sângelui ca să parcurgă un segment al sistemului circulator şi variază invers cu viteza de circulaţie (când creşte primul. Presiunea venoasă se poate aprecia şi clinic. fie pe suprafaţa corpului. care se fixează pe membre sau torace prin benzi de cauciuc şi sunt legaţi de aparat prin conductori electrici. scade a doua). în care electrozii sunt aşezaţi pe membre sau pe regiunea precordială. Pentru studiul fenomenelor electrice ale inimii se aplică electrozii . . febră. înălţimea în centimetri de la planul atriului drept la acest nivel exprimă aproximativ presiunea venoasă. compresiunea venei cave superioare. Alungirea timpului braţ-limbă peste 20" se întâlneşte în insuficienţa cardiacă stângă. Se folosesc fie electrocardiografe cu înscriere indirectă sau fotografică fie. tahicardii paroxistice. fiuoresceină. Se puncţionează vena de la plica cotului cu un ac gros. racordat Ia tubul gradat care conţine soluţie salină citratată. pericardita constrictivă etc.Derivaţiile standard sau bipolare se obţin conectând cei doi poli ai galvanometrului cu doi electrozi situaţi pe regiuni echidistante de inimă: antebraţul drept. Cele trei derivaţii standard sunt: .6". la diferite distanţe de inimă. Alungirea timpului braţ-plămân se întâlneşte în insuficienţa cardiacă dreaptă.25". în mod obişnuit se folosesc următoarele derivaţii: . înălţimea coloanei de lichid reprezintă valoarea presiunii venoase exprimate în centimetri de apă (normal până la 12 cm H2O).sistem care permite urmărirea vizuală a curbei electrocardiografice pe un ecran. cu înscriere directă sau mecanică (cu cerneală. semidirecte 280 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ (esofagiene) şi indirecte.3. în toate cazurile care cresc debitul cardiac. iar scurtarea. Curenţii electrici produşi de inimă sunt de o intensitate foarte slabă şi se transmit la suprafaţa tegumentelor prin ţesuturi. Captarea curenţilor se face cu doi electrozi plasaţi în două puncte diferite ale inimii sau chiar la distanţă de inimă. ELECTROCARDIOGRAFE Este o metodă de investigaţie care se ocupă cu studiul fenomenelor bioelectrice pe care le produce inima în cursul activităţii sale. a căror rezistenţă le reduce şi mai mult voltajul. Pentru a fi înregistrate este necesară amplificarea lor cu aparate foarte sensibile. Echilibrarea tensională se face prin scurgerea în venă a surplusului de lichid.vena braţului opus) = 20 . se injectează în vena braţului eter şi se notează momentul când apare mirosul de eter.). pulsul venos etc. Se cercetează: . bolnavul fiind culcat. stilet.timpul braţ-limbă (vena braţului . iar scurtarea.

în spaţiul al V-lea intercostal. V5 . pe linia medio-claviculară stângă. polul negativ fiind conectat cu un electrod aşezat cât mai departe de inimă şi numit electrod indiferent: .. Aparatul se pune în contact cu sursa de curent.gamba stângă . V3 şi V4 septul interventricular.D2 . V este un simbol care desemnează derivaţiile unipolare ale membrelor.derivaţia unipolară a braţului stâng .derivaţia unipolara a braţului drept .&VR. iar literele R (right = dreapta).Proiecţia inimii pe peretele toracic anterior şi poziţia electrozilor în derivaţiile precordiale Fig. Electrozii sunt fixaţi de torace cu o curea. Sturm) . 35.la jumătatea distanţei dintre V2 şi V4. Temperatura camerei să fie de cea 20°. care-1 priveşte pe medic.extremitatea internă a celui de al IV-lea spaţiu intercostal stâng. Pentru efectuarea electrocardiogramei. iar electrozii puşi în contact cu membrele pe regiuni ne-păroase. Pentru fiecare bolnav se notează numele. prin intermediul unor fâşii de pânză udate cu soluţie salină (clorură de bicarbonat de sodiu). Interpretarea unei electrocardiograme este o problemă dificilă. Vj şi V2 explorează ventriculul drept. Amplitudinea deflexiu-nilor este mai mare decât în derivaţiile membrelor. chinidină).extremitatea internă a celui de al IV-lea spaţiu intercostal drept. v6 . se controlează funcţionarea. L (left — stânga) şi F (foot = picior) reprezintă prescurtările unor cuvinte de origine engleză care arată locul unde se aplică electrodul explorator (fig. dacă a luat medicamente care pot influenţa ECG (digitală. se fixează electrozii şi se procedează la înregistrare. După examen se retrag electrozii şi se curăţă. . pe linia axilară mijlocie.antebraţul stâng .gamba stângă Obişnuit. V2 .în spaţiul al V-lea intercostal.antebraţul stâng . relaxat fizic şi psihic. verde pentru piciorul stâng şi galben pentru braţul stâng).antebraţul drept . iar derivaţiile primesc ca simbol litera V: Vi . . sora medicală trebuie să pregătească bolnavul şi aparatul.Derivaţiile precordiale sunt derivaţii unipolare care înregistrează diferenţele de potenţial din regiunile miocardice situat sub electrodul explorator. Bolnavul se află în decubit dorsal. 1 2 3 4 Fig. 35 .în spaţiul al V-lea intercostal. deoarece electrodul explorator este aşezat mai aproape de inimă.D3 .aVF . V3 . Punctele de explorare sunt în număr de şase.derivaţia unipolară a piciorului stâng BOLILE APARATULUI CARDIOVASCULAR 281 "a" simbolizează conducerea amplificată. notate cu semne sau culori convenţionale (roşu pentru braţul drept. vârsta.Derivaţiile unipolare ale membrelor se obţin conectând polul pozitiv al galvanometrului cu un electrod aşezat pe rând pe fiecare din cele trei membre (electrod explorator). aparatele sunt prevăzute cu trei fire conducătoare.Electrocardiogramă normală (după A.aVL.Dt . 36). pe linia axilară anterioară. V4 . diagnosticul clinic. profesia.antebraţul drept . iar V5 şi V6 ventriculul stâng. Tegumentele vor fi degresate cu alcool. 36 .

QRS şi T. Sfigmografia^constă în înscrierea grafică a pulsului arterial. Unda Tcorespunde retragerii undei de excitaţie din ventriculi. Se mai numeşte şi faza iniţială sau rapidă. uneori chiar şi zgomotele 3 şi 4. Are o formă rotunjită şi obişnuit este pozitivă. edem pulmonar acut. hipertrofiilor ventriculare. aceasta se notează cu QS.0. S".5 mm. prin evidenţierea traiectelor anatomice (sonda fiind radioopacă. Cateterismul inimii este o metodă de explorare a cordului care constă în introducerea unei sondlTradioopace speciale prin sistemul vascular periferic.21". cardiopatiilor ischemice coronariene. cu ajutorul unui microfon aşezat pe diferitele focare de auscultaţie. care dă o reprezentare spaţială a activităţii electrice a inimii. Deflexiunile se numesc P. Electrocardiograma normală prezintă o serie de deflexiuni (unde). Fonocardiograma normală prezintă grupuri de vibraţii care reprezintă zgomotele 1 şi 2. stări febrile etc. există o tulburare de conducere. Se poate înregistra şi pulsul carotidian. tulburărilor de conducere (blocuri de ramură). Durata complexului este de 0.0. iar intervalul T-P reprezintă dias-tola electrică. Metoda permite: . iar intervalele sunt porţiuni de traseu care cuprind unde şi segmente P-Q şi Q-T. Sfâr282 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ i şitul undei T marchează sfârşitul sistolei ventriculare.S. insuficienţă cardiacă. undele pozitive care urmează undei R se notează R\ R". reumatism articular acut. efectuarea unor examene speciale: angiocardiografia. Dar electrocardiograma nu dă indicaţii asupra compensării sau decompensării cordului.Totuşi. în special a celui radial. Contraindicaţii: infarct miocardic recent.10" în derivaţiile membrelor şi de 0. Când complexul ventricular este alcătuit dintr-o singură undă negativă. Flebcvgrafia_ înregistrează pulsaţiile venei jugulare.măsurarea presiunilor intracavitare. recoltări de probe de sânge pentru dozarea O2 şi CO2. Când complexul Q. Durează 0. Unda P reprezintă procesul de activare atrială. este alcătuit din mai multe deflexiuni. tahicardii paroxistice ventriculare. Vectocardiografia este o metodă grafică derivată din ECG. Este rotunjită şi de obicei pozitivă Segmentul ST şi unda T constituie faza terminală a ventriculogramei. Durează 0. asupra etiologiei şi prognosticului cardiopatiilor.precizarea diagnosticului unor boli congenitale. accidente trom- .2. Se înregistrează de obicei simultan cu electrocardiograma. Când se depăşesc aceste valori. Segmentul ST şi unda T reprezintă procesul de repolarizare ventriculară.6 . Complexul QRS reprezintă activarea ventriculară.6 .11" şi are o amplitudine de 1 . este vizibilă radiologie). . Digitală). permiţând uneori chiar localizarea leziunii. febră şi frisoane. iar undele negative care urmează unde R se notează cu S. Complicaţii: tulburări de ritm. Ele^ţr^cardiograma_este o metodă grafică precisă şi simplă care reflectă fidel activitatea miocardului. Intervalul P-Q sau P-R (după cum complexul ventricular începe cu Q sau R) corespunde activării atriale şi timpului de conducere atrio-ventricular. Fonocardiografia este o metodă care înregistrează grafic zgomotele şi suflurile produse de inimă. unele noţiuni elementare trebuie să le posede şi asistenta. E mai scurt în tahicardie şi mai lung în bradicardie. Segmentul 5Teste de obicei izoelectric şi rar denivelat deasupra sau dedesubtul liniei izoelectrice. proba selectivă cu eter şi executarea de electrocardiograme şi fonocardiograme intracavitar.R. Alte metode grafice.08" . intoxicaţiei cu unele droguri (Chinidina. permiţând recoltări de sânge şi înregistrări de presiuni în cavităţile inimii.12" -0. în practică este foarte utilă pentru diagnosticul tulburărilor de ritm. iar prima deflexiune negativă cu Q. Prima deflexiune pozitivă se desemnează cu R. Segmentele sunt porţiuni de traseu cuprinse între unde: PQ şi ST. S'.0. segmente şi intervale.11" în precordiale. endocardită lentă.

Radiografia oferă o imagine obiectivă care permite comparaţia în timp. alcătuită aproape în totalitate de inimă.Radiocardiograma constă în introducerea intravenoasă a unei substanţe radiocative.marginea stângă este alcătuită din trei arcuri. Examenul propriu-zis al cordului interesează umbra mediastinală. Se bazează pe întrebuinţarea unei grile care se deplasează în timpul înregistrării cu o viteză uniformă. folosindu-se în mod obişnuit patru poziţii: frontală sau postero-anterioară (bolnavul fiind aşezat cu faţa la ecran).3.1. EXAMENUL RADIOLOGIC AL INIMII în mod obişnuit se practică: . ajunsă prin circulaţia venoasă la inimă. -pulsaţiile inimii cresc în insuficienţa aortică şi scad în insuficienţa cardiacă avansată. atriul drept. modificare de temperatură sau culoare) traduce o afecţiune vasculară. .___ Cateterismul inimii drepte este cel mai frecvent şi se face prin una din venele de la plica cotului. care nu permite comparaţia în timp. ■ .Kimografia este un examen care permite înregistrarea mişcărilor inimii pe o placă radiografică. dar rămâne un examen subiectiv.. o polinevrită etc. SIMPTOME FUNCŢIONALE Tulburările periferice pot fi datorite unor afecţiuni organice sau unor tulburări arteriale funcţionale. Permite examenul în mişcare. Trebuie reţinut faptul că nu orice tulburare la nivelul membrelor (durere. celjnijlociu (concav) de artera pulmonară şi urechiuşa stângă. sub control radioscopic. în multe cazuri fiind vorba de o boală reumatică. sferică.opacităţile din umbra mediastinală pot fi generate de calcifieri pericardice. Se apreciază: . oblică-anterioară stângă. iar cel inferior (convex).Angiocordiografia este un examen care pune în evidenţă cavităţile inimii şi marile vase cu ajutorul unei substanţe radioopace.4. la stânga. -forma poate fi normală sau de configuraţie aortică (culcată).Teleradiografia este un examen radiografie care se face de la distanţă (2 m de la film). . de ventriculul stâng. cel superior este dat de butonul aortic.mărimea: inima este mărită când marginea dreaptă depăşeşte marginea coloanei cu două laturi de deget. fie cu . mitrală (ridicată). proiectându-se silueta cardiovasculară pe un ecran fluorescent. . .Radioscopia.4. 3. valvulare etc. oblică-anterioară dreapta şi laterală stânga. Astăzi există tendinţa ca primul examen să fie grafic. Cele mai importante manifestări funcţionale sunt: Oboseala la mers (foarte semnificativă şi precoce): cârcei şi mai ales parestezii.. iar cel inferior din atriul drept. .poziţia: o treime din umbra inimii se află la dreapta liniei mediane şi două treimi. globulară etc.boembolice etc. NOŢIUNI DE SEMIOLOGIE A VASELOR PERIFERICE 3. sesizează numeroase amănunte care scapă radioscopiei şi prezintă un grad mai redus de periculozitate pentru medic. examen direct. -L. artera pulmonară. 3. introduse prin cateterism. .4. iar cea stângă depăşeşte linia medio-claviculară. . ventriculul drept. pentru a fixa toate detaliile.3. care. Este utilă la diagnosticul cardiopatiilor congenitale. în practica obişnuită se întrebuinţează examenul radiografie şi radioscopic. neurologică. pătrunzând apoi în vena cavă superioară. _ BOLILE APARATULUI CARDIOVASCULAR 283 . este detectată de un contor Geiger-Muller.marginea dreaptă este alcătuită din două arcuri aproximativ egale: cel superior format din vena cavă superioară.

\. e . denotă o osbtrucţie arterială acută (embolie sau tromboză). ■ . Durerea spontană. . paloarea tegumentelor (spasm sau obstrucţie arterială). gangrena umedă (prin supra-infecţie). interesând ambele mâini..: * "-ti. 37 . Cea mai semnificativă este durerea care apare la efort. d . c . negre-violacee.artera humerală. Edemul apare în tromboflebite sau în insuficienţa venoasă cronică. unghii groase şi deformate). însoţită de paloare şi răceală locală. la tratament. Este datorită unei nevrite ischemice. cu edem şi limfangită. de repaus.artera poplitee. Uneori apar ulceraţii mici. Are caracter de crampă. la început cu paloare şi răceală.caracter de arsură sau amorţeală. sau uscată. Apariţia subită a unei dureri profunde.artera tibială posterioară \ . Aceste modificări indică o suferinţă arterială avansată. cu impotenţă funcţională totală. continuă.»"* Fig. Durerea este simptomul dominant. modificarea tegumentelor şi a fanerelor (piele lucioasă. continuă. se intensifică la căldură şi efort şi nu permite somnul. cu sediul în gambă. exprimă de obicei o tulburare funcţională: boala Raynaud. refractară. indică o tromboză sau embolie gravă. şi calmată prin repaus. Când durerile sunt simetrice. EXAMENUL OBIECTIV Examenul obiectiv furnizează relaţii importante. când ţesuturile periferice sunt necrozate. : \ iaJR< . de obicei interdigitale. în special la mers.artera femurală.Palparea arterelor (după Fattorusso) a .2. 284 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ 3. care precedă apariţia tulburărilor trofice. b . intense. f . excepţional deasupra genunchiului. *. Se numeşte claudicaţie intermitentă şi este datorită aproape totdeauna unei arteriopatii periferice organice. atroce. fie cu caracter de frig sau hiperestezie. prin inspecţie putându-se constata atrofia unui membru (obliterare arterială cronică). Se ivesc de obicei la vârful degetelor sau călcâi. păr rar şi subţire.artera radială. apare mai târziu şi denotă un stadiu tardiv. atrofică.artera pedioasă.4. declanşate de frig. Când sunt masive. apărând în special la femei. este difuză. apoi cu cianoză şi furnicături. uneori eliminându-se spontan.

10". EXPLORĂRI FUNCŢIONALE / Proba mersului într-un ritm de 120 paşi/min.5. cu gamba flecată). La aceiaşi bolnavi efortul de flexie şi de extensie a piciorului ridicat produce rapid paloare. la tibiala posterioară (în jgheabul retromaleolar intern). Absenţa pulsului indică un stadiu avansat de ischemie periferică. se injectează repede în artera branhială pentru membrul toracic. care reclamă o spitalizare îndelungată. Arteriografia este un examen foarte important. Cateterismul cardiac este o tehnică specială care constă în introducerea în circulaţie a unui tub subţire. Pe aceeaşi linie se situează şi frecvenţa accidentelor din bolile cardiovasculare (sincope. Substanţa radiopacă. prin înregistrări grafice.a turgescenţei venelor colabate prin ridicarea membrului. Oscilometria măsoară oscilaţiile arteriale cu oscilograful Pachon. la toate arterele la carotidă (pe marginea anterioară a sternocleidomastoidianului). de regulă un compas iodat. Valori sub 6 indică o tulburare a circulaţiei arteriale. colaps vascular. în femurală pentru membrul pelvian şi în aortă în caz de obstacol sus-situat. explorând numai trunchiul arterial principal. în mod normal. coborârea membrului ridicat sub nivelul patului readuce culoarea normală în 5 . hipertensiune arterială. oboseală şi durere. . stop cardiac).BOLILE APARATULUI CARDIOVASCULAR 285 Palparea (fig. naturii. naturii şi întinderii leziunilor. la femurală (în triunghiul Scarpa. la membrul pelvian. sub arcada crurală). faptul că multe .la coborârea piciorului. infarct miocardic etc. care trebuie cercetat sistematic. în repaus şi efort. indicele oscilometric (valoarea oscilaţiei maxime) este de 6 . în sfârşit. Metoda este limitată. ridicarea unui membru timp de 30" produce o uşoară paloare. utilizează reflectarea ultrasunetelor la nivelul unei zone de contact dintre două medii cu densitate diferită. Ischemia plantară: la normal. bilateral. la humerală (la nivelul marginii interne a bicepsului). deci o supraveghere continuă. Prin palpare se apreciază şi temperatura tegumentelor. numit Cateter. timpul este prelungit în insuficienţa arterială. / 3. la pedioasă (la gâtul piciorului). la poplitee (pe faţa posterioară a genunchiului. Tegumentele sunt reci în insuficienţa arterial?» acută şi cronică şi calde în trom-boflebite. dacă reţinem.3. 37) permite aprecierea pulsului arterial.). Ecourile sunt amplificate. timpul este mult prelungit. Justificarea rolului ei rezidă în caracterul unor boli cardiovasculare (insuficienţă 286 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ cardiacă. pentru localizarea obstacolelor şi defectelor congenitale şi pentru determinarea altor parametrii. ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR CU AFECŢIUNI CARDIOVASCULARE Asistenta medicală deţine o poziţie foarte importantă în îngrijirea acestor categorii de bolnavi. transmise unui Osciloscop şi înregistrate. Valorile se înregistrează la ambele membre inferioare. nu şi circulaţia colaterală. Este indispensabil în explorarea cardiopatiilor congenitale şi a valvuropatiilor dobândite.4. Eritoza declivă: la normal. In insuficienţele arteriale. care dă relaţii asupra sediului. 3. Fonocardiograma este o metodă de explorare.8 u. folosită pentru stabilirea sediului suflurilor cardiace. în obstrucţii arteriale apare rapid o lividitate. Investigaţiile radioizotopice au fost introduse recent în explorarea cardiovasculară. Se face cu dosul mâinii în regiuni simetrice. ca şi a complicaţiilor. La normal are loc în 1-". Ecocardiografta. sau ridicarea pe vârful picioarelor în acelaşi ritm permit aprecierea claudicaţiei intermitente. Timpul de umplere venoasă este revenirea .

discuţiile cu voce tare. nu se încadrează în grupul endocartidelor decât dacă leziunile sunt active. chiar intervenţia în situaţiile în care viaţa bolnavului depinde de cunoştinţele sale. asistenta medicală trebuie să ştie că eforturile mari de defecaţie pot fi fatale într-un infarct miocardic. se poate înţelege mai bine rolul său. Ea trebuie să asigure repausul fizic şi psihic al bolnavului.endocardita trombozantă simplă apare la bolnavii cu afecţiuni caşectizante cronice (cancer. chemările la telefon. uneori hipoazotat poate fi adeseori mai util într-o hipertensiune sau o insuficienţă cardiacă decât multe medicamente.). Dar pentru a-şi îndeplini menirea nu trebuie să se mulţumească să cunoască şi să aplice. bolile valvulare cronice (stenoza mitrală.6. Nu trebuie însă să uite dezavantajele repausului îndelungat la pat. Toaleta zilnică a bolnavilor îi revine de asemenea ei. evolutive. medicaţie etc. insuficienţa aortică). fapt pentru care este necesar să se recomande alegerea poziţiei şezânde sau semişezânde. Asigurarea tranzitului intestinal este capitală pentru aceşti bolnavi. 3. Adeseori. Regimul fără lichide. trebuie să cunoască şi primele îngrijiri care urmează să fie acordate în unele urgenţe cardiovasculare. Ea trebuie să cunoască indicaţiile şi contraindicaţiile unor medicamente (Digitala. Există două principale forme clinice. afectând în principal endocardul valvular. dacă este nevoie. tulburări de ritm. Vizitatorii numeroşi. cardiopatii ischemice. Să cunoască semnele şocului compensat şi măsurile de profilaxie. La fel de important este şi repausul psihic. schimbarea lenjeriei. tuberculoză. Se caracterizează prin manifestări de septicemie. măsurile de reanimare necesare (respiraţia "gură-la-gură" sau "gură-la-nas" etc. hiposodat. care aproape în toate aceste categorii de afecţiuni este indispensabil. evolutive: . urină. / / 3 6 ENDOCARDITELE Endocarditele sunt boli inflamatorii evolutive ale endocardului. pentru a împiedica intrarea în stadiul decompensat. transportul. ca şi neînţelegerile familiale sau profesionale sunt tot atâtea cauze care pot frâna evoluţia favorabilă. edeme.endocardite reumatismale. aceşti bolnavi sunt incapabili să se ocupe singuri de dânşii. edem pulmonar. Iată de ce asistenta medicală este datoare să le asigure şi să urmărească poziţia corectă în pat. T. Chinidina etc. efectuarea zilnică a masajului gambelor şi picioarelor. în bolile cardiovasculare dieta reprezintă adesea un factor esenţial.A. endocarditenebacteriene: . pentru prevenirea trombo-zelor. ci trebuie să cunoască noţiuni teoretice care să-i permită depistarea unui semn precoce. BOLILE APARATULUI CARDIOVASCULAR 287 . ENDOCARDITA BACTERIANĂ Definiţii: proces inflamator endocardic care apare în cadrul unor infecţii generale cu diverşi germeni.boli cardiovasculare reprezintă urgenţe medicale. în sfârşit.1. dietă. etc). chiar perfect. interpretarea acestuia şi. embolii periferice şi leziuni ulcerovegetante ale endocardului valvulat^parietal..). Se cunosc: endocarditele bacteriene: endocardita bacteriană subacută (lentă) endocardita bacte-riană acută (malignă acută). leucemii) şi se caracterizează prin ulceraţii şi vegetaţii ale endocar-dului şi embolii în sistemul marii circulaţii. Nu trebuie să uite că unui bolnav cu insuficienţă cardiacă avansată îi este interzis efortul de toaletă zilnică. consecinţe obişnuite ale endocarditelor reumatismale. Asistenta medicală este obligată să noteze toate datele referitoare la puls. diferitele tehnici de îngrijire a bolnavului. puseuri de hipertensiune. Să cunoască primele îngrijiri care trebuie acordate într-o lipotemie sau sincope.

Când puterea de apărare este scăzută şi germenii sunt foarte virulenţi.endocardita bacteriană acută (endocardita malignă acută) cu evoluţie rapidă. în ultimii ani. apare endocardita lentă.) să pătrundă în sânge şi să se grefeze pe valvula lezată.48 de ore).manifestări cutanate: paliditate de un galben-murdar. nodozităţi mici şi dureroase roşii-violacee care apar în pulpa degetelor (noduli Osler). Patogenie: deşi în scădere.. în apogeul febrei şi după frison (în special seara). avorturi etc. Desprinderea vegetaţiilor duce la ulceraţii şi perforaţii.săptămâni şi chiar luni . Sângele se recoltează pe mai multe tipuri de medii de cultură. uneori. stafilococul alb sau auriu.endocardita bacteriană subacută (endocardita lentă). Se recoltează mai multe hemoculturi (3 . între cele două forme.care persistă un timp îndelungat . paloare. pneumococul etc. sunt friabile. Anatomie patologică: leziunile caracteristice constau în vegetaţii localizate pe val-vulele mitrale sau aortice. bronhoscopii. alcătuite din hematii.8 în primele 24 .. nu se mai poate face astăzi o delimitare netă. mai rar entero-cocul. rinichi. ca extracţii dentare.semne de embolie în arterele membrelor (durere. . apare endocardita malignă acută. cu toate că nici celelalte vârste nu sunt cruţate. peteşii. tulburări de ritm) sau coronariană (crize de angor sau infarct miocardic). similitudini etiologice şi terapeutice. se desprind uşor şi provoacă embolii septice în circulaţia mare (splină. de obicei reumatismale (stenoză mitrală sau insuficienţă aortică). investigaţii genito-urinare (cateterism vezical. când forţele de apărare ale organismului sunt mari şi virulenţa germenilor scăzută apar endocarditele abacteriene. erupţii hemoragice pe membre. Se întâlneşte mai ales între 20 şi 40 de ani. astenie marcată.semne generale toxiinfecţioase: febră neregulată. în producerea bolii joacă un rol important raportul dintre virulenţa germenilor şi puterea de apărare a organismului. pato-genic primitivă. Cu excepţia situaţiilor extreme. . în artera pulmonară (infarct pulmonar) etc. amigdalec-tomii.. hipotensiune arterială şi agravare sau instalarea insuficienţei cardiace.până ce diagnosticul se precizează. cistoscopie). pulmonare etc. anorexie cu pierdere în greutate. cu evoluţie îndelungată. înainte ca bolnavul să fi început tratamentul cu antibiotice. splină moderat mărită şi dureroasă. paloare.semne renale constând în embolii renale (coli violente şi hematurie) sau leziuni de glomerulonefrită (hematurie. creier). Examen de laborator: hemocultură este examenul capital. hipotermie şi dispariţia pulsului). în arterele cerebrale (hemiplegie). gonococul. viridans (aproximativ 75%). Cel mai frecvent agent etiologic este Str. deoarece grefa septică se constituie pe un endocard anterior lezat (val-vulopatie dobândită sau congenitală). deoarece grefa septică se constituie pe un endocard anterior normal. cutanate. astenie. existând numeroase forme de trecere. cu accentuarea deformărilor valvulare. genito-urinare. în perioada de stare se întâlnesc: . MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ . cu frisoane şi transpiraţii. leucocite şi fibrină. . . albuminurie etc. se întâlneşte aproape totdeauna la această categorie de bolnavi. mai rar congenitală. Vegetaţiile conţin microbi. Existenţa unei cardiopatii anterioare. dureri musculare şi articulare. iar când forţele de apărare şi virulenţă sunt în echilibru. amigdaliene. se sistează şi se recoltează hemoculturi .simptome cardiace: semnele leziunii valvulare pe care s-a grefat boala. Apariţia bolii este favorizată de o serie de factori declanşatori.). endocardita lentă este o boală destul de frecventă. semne de atingere miocardică (galop.semne care apar la un vechi valvular. anorexie şi transpiraţii . Semnul revelator este febra . Simptomatologie: debutul este aproape totdeauna insidios şi se caracterizează prin febră neregulată. Dacă acesta a fost instituit. pato-genic secundară. Se cunosc şi forme clinice în care infecţia se grefează pe un cord sănătos. hipocratism digital. care fac ca germenii existenţi în diferite focare de infecţie (dentare.

insuficienţelor cardiace şi recidivelor. Evoluţie: astăzi. Totuşi. în formele cu hemoculturi negative. pulmonar. pe un cord anterior normal (rar lezat). Metastază septică apare în cursul unei septicemii. Forme clinice: endocardită lentă (subacută). tromboze). care are ca agent etiologic Str. intervenţii uro-genitale şi investigaţiile intracavitare) să se facă sub protecţie de antibiotice: Penicilină.3 săptămâni.5 g/zi). Profilaxia este posibilă prin intervenţii chirurgicale. perenteral sau în perfuzie venoasă continuă. Există şi cazuri cu hemocultură constant negativă cu prognostic sever. hemofilul etc. Tratamentul trebuie să fie precoce. Profilaxie: deoarece endocardita lentă se grefează de obicei pe o cardiopatie valvulară sau congenitală. evoluţia este mult mai bună decât în trecut. Tratamentul de probă cu acid acetilsalicilic. leziunile reziduale fiind minime. Antibioterapia este inoperantă în 75% din cazuri. a emboliilor şi a hemoculturii pozitive. salmonele). Diagnosticul pozitiv de endocardită lentă este sugerat de o stare febrilă sau subfebrilă . mai grav la bătrâni. atingerea cordului exteriorizându-se discret(sufluri4amai multe focare variabile). cu leziuni renale severe sau embolii grave. mai rar (1/3) enterococul. (8 . Oxacilină (6 g/zi). Tratamentul etiolgic se bazează pe antibiotice alese după antibiogramă. Cefalotină (8 g/zi).asociată cu paloare.. se practică arterioculturi. mai ales endocardită reumatismală. care se datoreşte tratamentelor îndelungate cu antibiotice şi nerespectării tehnicilor de recoltare a hemoculturii. proteu. Ami-nofenazonă dă rezultate bune şi rapide în diagnosticul diferenţial.afectează sever. Grefa septică are punct de plecare de obicei rinofaringian şi se constituie pe un cord deja lezat. dietă săracă în sare (în insuficienţă cardiacă).1. BOLILE APARATULUI CARDIOVASCULAR 289 Prognosticul este în general rezervat. Colistină .la 24 . care este o realitate clinică şi constă în asocierea endocarditei lente cu o endocardită reumatismală. iar într-o treime bacilii gramnegativi (colibacil. datorită antibioticelor. în acest scop trebuie eliminate afecţiunile febrile intercurente. urinar. Sfârşitul este letal în 1 . Se asociază antibiotice bactericide: Penicilină G.36 de ore de la suprimare. Meticilină (8 g/zi). masiv\şi asociat. piocianic. în 2/3 din cazuri este stafilococul auriu. viridans (2/3 din cazuri) şi. pulmonare (spute hemoptoice) sau renale (hematurie microscopică). uterin. endocardită reumo-septică. Răspunde bine la antibioterapie (90%). Pot apărea recăderi sau accidente tardive embolice (cerebrale sau în membre). starea bolnavului datorită sechelelor renale (nefrita cronică). sufluri organice cardiace microembolii septice cutanate (noduli Osler). după caz. endocardită cu hemocultură negativă afecţiune din ce în ce mai rară. regim hipercaloric. Gentamycină (240 mg/zi). bogat în proteine şi vitamine (C şi A). Eritromicină. Debutul şi evoluţia sunt insidioase. ale valvulelor. în cazul unor hemoculturi negative. Cloxacilină (6 g/zi). Diagnosticul diferenţial se face în special cu febra dintr-o cardiopatie valvulară. Produce ulceraţii mutilante. ireversibile. stafilococul alb. boala . având ca poartă de intrare un focar septic cutanat. endocardită malignă acută. amigdalectomie. poliartritele. în care infecţia este lichidată. netratată.chiar vindecată . în situaţii rare. Tratamentul igieno-dietetic constă în repaus la pat. Tabloul clinic este dominat de starea septică dramatică cu embolii periferice. evoluează letal în săptămâni sau luni. arteriale (hemiplegii. biliar. cu Streptomicină (1-2 g/zi). însoţit de splenomegalie. persistă o insuficienţă cardiacă gravă şi riscul emboliilor. Ampicilina. absenţa splenomegaliei. se recomandă ca asanarea focarelor de infecţie (extracţii dentare. al cărei agent patogen. pentru care pledează vârsta mai tânără. Kanamicină sulfat (1 . în timp.16 milioane u/zi).uneori evidenţiată doar prin termometrizare din 2 în 2 ore . rinofaringian.

coree. constituind pancardita. Dacă nu se obţin rezultate. urinară sau uterină Ampicilina + Gentamycin. când este biliară. urmat fiind de endo-card şi mai rar de pericard. semne umorale . dar cu incidenţă maximă între 5 şi 15 ani.2.A. Diagnosticul bolii se face pe baza criteriilor stabilite de Jones: prezenţa a două semne majore (cardită. fibrozarea valvulelor şi apariţia de stenoze sau insuficienţe valvulare. în care se observă una sau mai multe din următoarele manifestări majore: poliartrită acută mobilă.A. urmate de depuneri succesive de fibrină pe marginea valvelor. R. eritem marginat. coree. reumatism infecţios. în acest mod. (febră reumatică. poliartrită. Se începe cu un tratament de atac timp de 2 . ■. Când diagnosticul de endocardita este incert (reumatic sau bacterian?).A.interval în care se produc anticorpii -pledează pentru rolul alergiei.90%. tratamentul este mixt (reumatismal şi bacterian). se asociază Penicilina G cu Streptomicină sau Kanamicină sulfat pentru enterococ . principala manifestare a reumatismului articular acut (R. este precedat de o angină sau faringita. accelerată. în formele reumo-septice. 3. 1966). Patogenia alergică se explică prin sensibilizarea organismului prin atacul exercitat de streptococii P-hemolitici din grupa A. Simptomatologie: R. Se pare că un rol important îl deţine existenţa unei coincidenţe antigenice între streptococ şi muşchiul cardiac. se asociază chiar 3.3 săptămâni. streptococul (î-hemolitic. în cazul hemocul-turilor negative se începe tratamentul cu Penicilină + Streptomicină. se instituie timp de 7 zile un tratament antireumatic. dar cele severe şi repetate duc la fuziunea comisurilor.Ampicilina cu Gentamycină (Kanamicină sulfat sau Streptomicină): pentru stafilococul auriu 0 Oxacilină (Meticilină sau Cloxacilină) cu Kanamicină sulfat (sau Lincomicină).V.A. în 100%) şi de eficacitatea profilaxiei de lungă durată cu Penicilină. R.M.A. apare leziunea specifică .S. Pentru Str. leucocitoză. eritem. stafilococul alb.6. pneumococ. proteină C- . febră. cu apariţia autoanticorpilor anti-miocard.A). cardita. Miocardul este afectat cel mai frecvent. ENDOCARDITE NEBACTERIENE 3. De obicei se folosesc 2 antibiotice. căruia îi conferă nota de gravitate.granulomul reumatic. Când poarta de intrare este rinofaringiană. Importanţa carditei reumatismale rezultă din faptul că peste 40% din totalul bolilor cronice de inimă sunt de origine reumatică. se defineşte ca fiind o "boală care este o urmare a infecţiei cu streptococi din grupa A. reumatism Bouillaud) apare la orice vârstă.1. noduli subcutanaţi. dar în situaţii grave. noduli subcutanaţi) sau a unuia major şi a două minore (antecedente de R. Rolul streptococului hemoliţic din grupul A este dovedit de angina streptococică ce precedă boala (evidentă clinic în 40% din cazuri şi bacteriologic.H.6.A. La nivelul miocardului. prelungirea intervalului P .A. Bolnavul este expus la recăderi şi aceste recăderi pot agrava leziunea cardiacă" (Comitetul de experţi O.Q pe electrocardiogramă. cicatrice. artralgii. leziunile uşoare se pot vindeca. Intervalul liber dintre angina 290 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ sau faringita iniţială şi puseul acut reumatismal . care reduce mult frecvenţa recidivelor.2. cu patogenie alergică.A. Este o boală poststreptococică. anticorpii produşi de streptococ ar hipersensibiliza inima şi vasele. Leziunile endocardice coexistă frecvent cu cele miocardice şi pericardice. se administrează Penicilină + Kanamicină sulfat.S.. iar înainte de vârsta de 30 de ani . marginat.A.(12 000 000 u/zi). viridans. ENDOCARDITA REUMATISMALĂ Definiţie: endocardita reumatismală este o endocardita nebacteriană. în formele grave din cursul septicemiilor cu germeni neidentificaţi se asociază Penicilina G + Oxacilină + Gentamycin. Anatomie patologică: iniţial apar leziuni conjunctive subendocardiace.. se consideră endocardita ca fiind bacteriană şi se aplică tratamentul adecvat. însoţită de febră. leucocitoză şi prezenţa streptococului hemolitic în exsudatul faringian urmată după 1-3 săptămâni de atacul reumatismal.

după 2-3 săptămâni. Se observă în prezent. reumatismul cardiac evolutiv. Diagnosticul este mai facil la copii şi adolescenţi. extrasistole. la 6 ore).10 zile de la debutul puseului. Toate infecţiile acute strepto-cocice se tratează cu doze bactericide de penicilină. atingerea redusă a inimii. de instalarea unei endocardite lente. se manifestă cu poliartrită. fibrilaţie atrială) şi de conducere (prelungirea intervalului P . Ele traduc suferinţa celor trei tunici ale inimii. ( Diagnosticul este relativ uşor în prezenţa semnelor caracteristice de reumatism articular acut: poliartrită acută. întotdeauna prezentă în cazurile severe. Endocardita reumatismală se exteriorizează prin asurzirea zgomotului I./zi. Suflurile sistolice funcţionale regresează după cedarea febrei. este mai grav decât la adult. Recidivele sunt mai frecvente la copiii mici şi îndeosebi în primii 5 ani de la debut. în contextul cărora apare o atingere cardiacă. Profilaxia R. a cărei frecvenţă este redusă (10%). suflurile caracteristice leziunilor valvulare constituite apar după un anumit interval: suflu sistolic de insuficienţă mitrală.R). insuficienţă cardiacă. diagnosticul este facil. i. în stadiul de valvulopatie cronică. după 1-3 luni. Formele clinice cele mai frecvente sunf' reumatismul cardiac malign (pancardită. Când R. cu stare generală gravă).reactivă -. realizează sindromul miocardic: mărirea inimii. este în mod curent ignorată. întretăiată de numeroase puseuri acute. Prognosticul depinde de starea miocardului.A. tulburări de ritm. decompensare cardiacă.. cele organice se menţin. la copil. Cu fiecare recidivă creşte riscul de prindere a cordului sau de agravare a leziunilor preexistente. de prezenţa streptococului hemolitic în faringe în timpul anginei şi de creşterea titrului ASLO în timpul puseului acut. Evoluţie şi prognostic: la copil predomină localizarea cardiacă. şi forma abarticulară. de atingerea polivalvulară. izolat sau împreună. se recurge la Penicilina V (2 comprimate/zi). cu semnele biologice prezente. în general. afectând endocardul. Pericar-dita. evidenţa unei infecţii streptococice în antecedente -angină + creşterea titrului ASLO sau cultură din exsudat faringian cu streptococ prezent). Leziunile endocardului sunt localizate în special la valvu-lele mitrală (50%) şi aortică (20%). ritm de galop. de hiperleucocitoză. apariţia de sufluri (în ordine: suflu holosistolic la apex.H.S. dar deseori evoluează spre constituirea unei valvulopatii. boala poate să nu fie identificată. mărirea volumului inimii.m. 5 ani de la episodul acut sau până la 20 de ani. Când suntem absolut siguri de cooperarea bolnavului. de importanţa leziunilor valvulare.A. constau în absenţa coreei şi a manifestărilor cutanate. Febra şi poliartrită domină simptomatologia.A. febrilă. Se practică amigdalectomia şi se asanează infecţiile de focar.A. constă în tratamentul continuu cu Penicilină (Moldamin) (benzatinpenicilină) (1 200 000 u. cel diastolic de insuficienţă aortică. Poliartrită este mobilă şi are caracter inflamator. tulburări de ritm (tahicardie. In general. izolat sau împreună (30%) şi rar la celelalte. caracterizată prin absenţa unor nete manifestări articulare. . miocardul şi pericardul. numărul redus al recăderilor.A. Afectarea cordului este mai frecventă la copil şi adolescent. creşterea formelor clinice atipice. iar cel de stenoză mitrală. La adult caracteristicile R.i. Endocardita reumatismală poate evolua spre vindecare completă. cu evoluţie trenantă. cardită fiind diagnosticată ulterior. suflu mezodiastolic apical. în special la adult. frecvenţa formelor monoarticulare. mobilă. ceea ce caracterizează reumatismul articular acut este evoluţia BOLILE APARATULUI CARDIOVASCULAR 291 cronică. iar la adult fenomenele articulare.A. suflu diastolic pe marginea stângă a sternului) şi schimbarea caracterului suflurilor preexistente. înşelătoare.. sub protecţie de Penicilină (1-2 milioane u. leziunea cardiacă apare insidios la 8 . dentare. la 14 zile). după luni şi chiar ani de zile. de creşterea fibrinogenului. continuă şi prognostic sever. Când apar numai semne de cardită sau forme fruste de poliartrită. tahicardie. Semnele majore -ale carditei sunt: sufluri semnificative. frecătură pericardică. Tabloul clinic este completat de creşterea intensă a V. Atingerea miocardului.

292 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ 3. fenomenele compensatoare sunt depăşite.1. edeme). Cât timp debitul ventriculului stâng rămâne normal. scade sub 2 cm .dilataţie şi creştere a presiunii diastolice în atriul stâng . Pentru fiecare valvulopatie trebuie să se precizeze diagnosticul anatomic (stenoză. mai rar sifilisului. fără limitarea activităţilor fizice. Se administrează Prednison (1-1. astm sau edem pulmonar. proces reumatic activ. Când apar staza şi hipertensiunea pulmonară. Pentru o perioadă de timp.) evoluţia (stabilizată. timp de 10 zile) (Ampicilina sau Eritro-micină în caz de rezistenţă) este obligatorie. în majoritatea cazurilor endocarditei reumatismale. congenital etc. Manifestările clinice devin evidente când suprafaţa orificiului mitral. Clasificarea funcţională împarte valvulopatiile în 4 stadii: stadiul I. antiacidele şi clorura de potasiu (2 g/zi) sunt mijloace de protecţie. în cazul carditei severe. traumatismelor sau malformaţiilor congenitale.în atriul stâng şi în circulaţia pulmonară -. subiectiv . dilatarea atriului stâng. raluri de stază. inactivă. Prima consecinţă a strâmptării orificiului mitral constă în scăderea debitului ventriculului stâng. STENOZA MITRALA ■ Definiţie: este o modificare patologică a orificiului mitral. BOLILE VALVULARE Definiţie: bolile valvulare sunt cardiopatii valyjilare cronice. în absenţa carditei. etiologic (reumatismal. Corticoterapia rămâne tratamentul de elecţie. se instituie tratamentul antiinflamator cu acid acetilsalicilic (6 g/zi). produsă de sudarea valvu-lelor cu strâmtarea orificiului.nu apar decât semne fizice. sau insuficienţă). mai ales în cazurile în care coexistă cardita. . debitul cardiac scade şi sângele stagnează deasupra obstacolului .Tratament: repausul absolut la pat este obligatoriu. Etiologie: boala este mai frecventă la femei. grefă septică) şi funcţional. timp de 2 . Anatomia patologică arată sudarea celor două valvule mitrale. prin intervenţia unor mecanisme compensatoare . caracterizate prin defecte ale aparatelor valvulare. când inima dreaptă cedează. Activitatea se reia după 6 săptămâni când nu a apărut cardita. la 6 ore. 3. hipertrofia inimii drepte şi leziuni pulmonare datorite stazei şi hipertensiunii.3 luni. care măsoară 4-6 cm . iar în ultima perioadă. stenoza mitrală este compensată şi nu apar complicaţii. Antibioterapia cu Penicilină G (2 milioane u. stadiul III limitarea importantă a activităţii la eforturi mici şi stadiul IV cu incapacitate pentru orice activitate. Regimul hiposodat. din care cauză se hipertrofiază. apar semnele insuficienţei cardiace drepte.7. Simptomatologia depinde de stadiul clinic.asimptomatic. endocarditei lente.7. cianoză. cauza principală fiind endocardita reumatismală. ortopnee.i.debitul ventriculului stâng se menţine normal. iar durata tratamentului fiind de 8 -12 săptămâni. iar mai târziu se decompensează. dar pericolul agranulocitozei îi restrânge utilizarea. ceea ce impune inimii drepte un efort suplimentar. stadiul II cu reducerea uşoară a activităţii fizice. i.5 mg/kilocorp/zi). hepatomegalie. după 2-3 luni în caz de cardită minimă şi după 3-6 luni (urmate de alte (612 luni de activitate redusă). în primul stadiu . Originea congenitală este excepţională. în acest stadiu sunt prezente simptomele insuficienţei cardiace (dispnee de efort. survin semne pulmonare. împiedicând scurgerea sângelui din atriu în ventriculul stâng în timpul diastolei.m./zi. jugulară turgescentă. Cu timpul. Importanţa lor constă în complicaţiile pe care le determină citând în acest sens în primul rând insuficienţa cardiacă. sub protecţie de antiacide. aterosclerozei. micşorarea ventriculului stâng. doza reducându-se săptămânal din a doua săptămână. Aminofenazona are efecte similare. la primul puseu şi în cazurile severe.

cu repaus. dietă hiposodată şi digitală. Tratamentul este în primul rând profilatic. • este astenic. INSUFICIENTA MITRALA Definiţie: este un defect valvular constând în închiderea incompletă în sistolă a valvu-lelor mitrale.La examenul clinic se constată. infecţia reumatică activă. Tulburările de ritm se tratează cu Digitală sau Chinidină. prin munca suplimentară pe care trebuie să o depună. în stadiul de stenoză compensată se administrează uneori calmante şi se recomandă un regim de cruţare. uşoară cianoză a feţei. puseuri Jaronşitice cu tuse seacă sau cu expectoraţie redusă. urmărind prevenirea recidivelor reumatismale. Bolnavul Fig. Evoluţia este lentă şi progresivă. endocardită lentă. accentuarea primului zgomot la vârf şi a celui de-al doilea la orificiul pulmonar. tratamentul infecţiilor streptococice. apărând semnele insuficienţei cardiace drepte: edeme periferice. sarcinile sunt adesea posibile. hemoptizii mici şi repetate. care traduc staza pulmonară. 38) evidenţiază o inimă de configuraţie mitrală (cord ridicat). Contraindicaţiile comisurotomiei sunt: insuficienţa cardiacă." palpitaţii frecvente şi precoce. dar şi de asocierea cu alte boli valvulare. dispar de obicei tulburările din stadiul precedent. Pot surveni tromboze intracardiace (în special în atriul stâng dilatat) şi embolii în arterele periferice. uneori dureri precordiale şi tulburări de ritm (în special fibrilaţie atrială). renale şi splenice etc.2. iar insuficienţa cardiacă. emboliile. tulburări de ritm. 3. fenomen datorit trecerii sângelui în diastolă prin orificiul mitral micşorat: de asemenea. iar la auscultarea cordului. O altă intervenţie chirurgicală. în primul rând de frecvenţa recidivelor reumatismale şi de starea miocardului. lărgită şi uneori bifidă.7. de insuficienţă cardiacă dreaptă. infarcte pulmonare. dietă hiposodată.__^ BOLILE APARATULUI CARDIOVASCULAR 293 în stadiul al treilea. Evoluţia şi prognosticul depind de apariţia complicaţiilor. uneori ortopnee şi chiar edem pulmonar acut. iar tensiunea arterială scăzută. de gradul stenozei. ceea ce permite refularea sângelui din ventriculul stâng în atriul stâng. Refluxul sistolic produce dilatarea atriului stâng şi. endocardită fentă. Pulsul este mic. Când apare hipertensiunea pulmonară. o uruitură diastolică. datorită debitului cardiac redus. Uneori stenoza rămâne uşoară şi staţionară. EGG arată modificarea undei P. a endocarditei lente şi a insuficienţei cardiace.Stenoză mitrală operată. Este superioară precedentelor şi este indicată în stenoza mitrală şi insuficienţa mitrală şi în caz de restenozare după comisurotomie. cel mijlociu bombat şi semne de mărire a inimii drepte. fără incidente. de modul de viaţă al bolnavului. se recomandă intervenţia chirurgicală (comisurotomie). accidente tromboembolice etc. în aceste cazuri. . hempatomegalie. dispnee de efort. Cord global mărit. staza retrogradă provoacă tulburările descrise la stenoza mitrală. Examenul radiologie (fig. In stadiul de hipertensiune pulmonară apar numeroase semne care atrag atenţia bolnavului asupra suferinţei sale. se face pe cord deschis cu înlocuirea valvelor mitrale cu o proteză Starr-Edwards. cu arcul inferior stâng micşorat. o profilaxie de lungă durată cu penicilină. la palpare. prin evitarea eforturilor. edemul pulmonar şi tulburările de ritm. freamăt catar. 38 . Când ventriculul stâng cedează şi apare insuficienţa ventriculară stângă. ascită. Complicaţiile sunt numeroase şi apar de obicei în stadiul al doilea şi al treilea: recrudescenţă a infecţiei reumatice. dilatarea şi hipertrofierea ventriculului stâng. încât bolnavii pot duce o viaţă aproape normală. emboliile cu anticoagulante. cu timpul. în special hemoptiziile. . cerebrale. insuficienţă cardiacă.

refluxul de sânge. ameţeli ocazionale şi semne de insuficienţă cardiacă. Diagnosticul se face în prezenţa unui suflu sistolic intens la vârfiil inimii. iar complicaţiile tromboembolice. asemănător ţâşnitorii de vapori. 294 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ Evoluţie: formele uşoare sunt asimptomatice. şi care se menţine şi în continuare. apar dispneea de efort sau paroxistică. duce la dilatarea şi hipertrofia acestuia. Ventriculul stâng este mărit (clinic şi radiologie). în care caz se vorbeşte de boala mitrală. prin cedarea ventriculului drept. este caracteristic. Cu timpul boala evoluează. Semnele periferice. semne periferice mai şterse. şi o insuficienţă funcţională (prin dilatarea ventriculului stâng sau a orificiului mitral). la început stângă. INSUFICIENŢA AORTICĂ Definiţie: prin insuficienţă aortică se înţelege închiderea incompletă a valvulelor aor-tice în timpul diastolei.A. de obicei de natură reumatismală. apărut în cursul unui puseu de R. Insuficienţa mitrală pură este foarte rară. boala este datorită aterosclerozei. Se afirmă insuficienţa mitrală şi în prezenţa unui suflu sistolic apical. uneori animat de mişcări ritmice ale capului.Cord cu profil aortic BOLILE APARATULUI CARDIOVASCULAR 295 . Fig. 39) arată o inimă culcată. R.A.al IV-lea sau la focarul aortei. apărând la început o insuficienţă ventriculară stângă cu stază pulmonară şi apoi o insuficienţă cardiacă dreaptă. Suflul diastolic. localizat parasternal stâng în spaţiile al III-lea . Etiopatogenie: endocardita reumatică este cauza cea mai frecventă. descrescendo.3. mai rare decât în stenoza mitrală. tensiune arterială cu maxima normală sau crescută şi minima coborâtă. sincrone cu expansiunile sistolice ale aortei. Mai rar. uneori până la zero. loveşte cu putere peretele toracic. alternanţe de roşeaţă şi paloare la nivelul tegumentelor şi mai ales al unghiilor uşor comprimate (puls arterial sau capilar). propagat spre axila stângă. mult mai rar traumatică sau aterosclerotică. de obicei fiind însoţită de stenoză aortică sau mitrală. aspirativ. asocierea altor valvulopatii (stenoză mitrală). val-vulopatiilor aortice. Vârful inimii este glo-bulos. miocarditei. precordial sau la extremităţi. Examenul radiologie (fig. de obicei la bărbaţi şi este însoţită şi de alte manifestări aterosclerotice (suflu diastolic aspru. Tulburările de ritm sunt mai puţin frecvente. cu refularea sângelui în diastolă din aortă în ventriculul stâng.Etiopatogenie: se disting o insuficienţă mitrală organică. fiind asociată de obicei cu o stenoză mitrală. Prin efortul suplimentar pe care-1 impune ventricolului stâng. Simptome: boala este mult timp bine tolerată. 39 .A. crescută. ulterior dreaptă. Forme clinice: Insuficienţă aortică reumatismală (boala Corrigan) se caracterizează prin vârsta tânără a bolnavilor.7. Bolnavul este palid. 3. Insuficienţa aortică aterosclerotică apare după 50 de ani. resimţind bătăile inimii şi ale arterelor la nivelul gâtului. mai rar. vârful inimii fiind deplasat în jos şi spre stânga. dulce. datorită hipertensiunii arteriale. fin. cele severe evoluează către hipertensiune pulmonară şi insuficienţă cardiacă. este coborât şi deplasat în afară. sunt foarte caracteristice: pulsaţii arteriale evidente la inspecţie ("dans" arterial). bolnavul fiind asimptomatic sau. cu arcul ventricular stâng globulos şi vârful animat de bătăi ample şi viguroase. apărut imediat după zgomotul //. sifilisului sau unui traumatism cardiac. antecedente reumatice. datorite căderii bruşte a tensiunii diastolice şi creşterii tensiunii sistolice. puls radial amplu şi săltăreţ la palpare (puls Corrigan). în special la tineri. însoţit uneori de freamăt şi de micşorarea zgomotului I. Leziunea pură este mai rară. Cu timpul (mai târziu decât în stenoza mitrală).

Formele arteriale (aterosclerotică şi leutică) au un prognostic mai rezervat. în scurt timp.7. în caz de tulburări de ritm se administrează antiaritmice. de coexistenţa altor leziuni valvulare şi de apariţia complicaţiilor. R. Evoluţia şi prognosticul depind de starea miocardului.4. convulsii sau moarte subită. endocardită lentă şi tulburările de ritm întunecă prognosticul. fie în rezecţia valvulei aortice şi înlocuirea ei cu o proteză Starr-Edwards. uneori. Pulsul este slab. La palparea inimii se constată freamăt sistolic la bază. diuretice şi regim hiposodat când apare insuficienţa cardiacă. destul de frecvente. îndeosebi profilactic.sau heterogrefă. evoluţia este ireversibilă şi de obicei fatală. în final cedează şi cordul drept şi apare insuficienţa cardiacă dreaptă.7. în majoritatea cazurilor.5. în timpul sistolei. de frecvenţa puseurilor reumatice. în perioada asimptomatică tratamentul constă în evitarea eforturilor fizice mari. Tratamentul este similar celorlalte cardiopatii vasculare (vezi "Stenoza mitrală").la efort sau numai la schimbarea poziţiei -episoade de ischemie cerebrală. pozitivă. Când stenoza este foarte strânsă. mic şi lent. inima stângă cedează şi apare insuficienţa ventriculară stângă. stenoza aortică este de natură reumatismală. asociată adesea cu o insuficienţă aortică. 296 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ 3. cu ameţeli. Există antecedente de sifilis. care formează un inel rigid. Intervenţia chirurgicală este indicată la bolnavii care nu au depăşit 50 de ani şi constă fie în comisurotomie cu lărgirea orificiului aortic. sincope. endocardită lentă. angină pectorală şi anevrism aortic în formele arteriale (aterosclerotică şi leutică). STENOZA AORTICĂ ■ Definiţie: stenoza aortică constă într-o strâmtare a orificiului aortic. cu timpul. Examenul radiologie arată mărirea ventriculului stâng şi.W. Tratamentul chirurgical este indicat la bolnavii cu insuficienţă ventriculară stângă. ALTE CARDIOPATII VALVULARE Stenoza tricuspidă este o valvulopatie rară. 3. Tratamentul chirurgical constă într-o intervenţie pe cord deschis. fie cu homo. iradiind spre vasele gâtului. Leziunea constă în îngroşarea valvulelor aortice. Aceste tulburări. Sincopele. Simptomele se confundă cu acelea întâlnite în stenoza mitrală. Când apare insuficienţa cardiacă. angina pectorală. Stenoza aortică este o leziune destul de frecventă. manifestări de sifilis nervos. Simptome: timp îndelungat boala rămâne subiectiv asimptomatică. Evoluţia este timp îndelungat bună. apar chiar înainte de instalarea insuficienţei cardiace. anevrism aortic. aproape întotdeauna de natură reumatismală şi asociată cu stenoza mitrală. Complicaţii: insuficienţă cardiacă. profilaxia infecţiilor streptococice (după caz). recidive reumatismale (boala Corrigan). Orificiul stenozat impune ventriculului stâng un efort important. prevenirea Endocarditei bacteriene. care îl face să se hipertrofieze. Se . Digitală.B. posibilitatea morţii subite. angor. calcifieri. mult mai rar aterosclerotică sau congenitală. Edemul pulmonar acut este adesea un semn de insuficienţă ventriculară stângă. apare şi o calcifiere a valvulelor. ca şi manifestările de angină pectorală. sincope. la auscultaţie un suflu sistolic intens şi aspru la orificiul aortic.Insuficienţa aortică leutică se întâlneşte în ultimul timp tot mai rar. Uneori. care devine un obstacol în trecerea sângelui din ventriculul stâng în aortă. Când apar manifestările clinice se recomandă Nitroglicerină în caz de angor. Se înlocuieşte val-vula lezată fie cu o proteză Starr-Edwards. iar tensiunea arterială coborâtă. frecvent angor. debitul cardiac scade şi apar . în general.

BOLILE MIOCARDULUI Definiţie: bolile miocardului sunt afecţiuni inflamatorii şi neinflamatorii ale muşchiului cardiac. Diagnosticul de certitudine este dat de cateterismul cordului. intens. se descrie forma hipertrofică. prevenirea sau tratamentul insuficienţei cardiace şi al tulburărilor de ritm. tulburări de ritm şi de conducere. galop. cronice şi revărsatele pericardice neinflamatorii. dar lipsesc manifestările de dispnee paroxistică. endocrine (tireotoxicoze. BOLILE APARATULUI CARDIOVASCULAR 297 Tratamentul variază în raport cu etiologia.9. se descriu miocar-dopatii secundare care apar în unele carenţe vitaminice (beri-beri). domină tabloul clinic al insuficienţei cardiace şi al afecţiunii cauzale. Făcând abstracţie de miocar-dopatia ischemică (cardiopatia ischemică.8. Suflul sistolic xifoidian. scarlatina. febra tifoidă. De obicei este funcţională şi apare în toate cardiopatiile însoţite de dilatarea inimii drepte.digitalizarea asociată cu corticoterapia. miocardopatiile reunesc numeroase cauze. Insuficienţa cardiacă poate fi stângă.mio-cardopatii.9. mio-cardopatia post-partum). lupusul eritematos. iar cele neinflmatorii . Evoluţia si prognosticul depind de etiologie. domină semnele stenozei mitrale. alergii. în special în cele primitive. în miocardite este frecvent sindromul miocardic: tahicardie.. acută sau cronică. fiind datorită hipertensiunii din mica circulaţie. difterie. Afecţiunile inflamatorii se numesc miocardite. în stenoza subaortică. la focarul pulmonar. în forma organică. de natură reumatismală. 3. fibroza subendocardică. ■. mărirea inimii. O formă clinică specială este miocardita acută primară sau idiopatică. Etiopatogenie: miocarditele apar în R. turges-cenţă jugulară. Prognosticul este rezervat în miocardopatii. Insuficienţa tricuspidă constă în închiderea incompletă a valvulelor tricuspide.A. descrisă de Friedler. insuficienţă cardiacă şi sfârşit letal în câteva săptămâni. tifosul exantematic. mixedem). Tabloul clinic este variabil. ascita voluminoasă care se reface repede) şi semnele radiologice de mărire a inimii drepte impun diagnosticul). tulburări electrolitice (hipopotasemie).1. tulburări de ritm sau conducere. anemii şi disproteinemii. unele simptome fiind legate de suferinţa miocardică altele de afecţiunea cauzală. cu febră. angine. dreaptă sau globală. şi atunci este aproape totdeauna asociată cu o stenoză mitrală. restrictivă (cu aspect de pericardită) sau congestivă (cu mare dilatare ventriculară). Insuficienţa pulmonară este aproape totdeauna funcţională. sunt indicaţi beta-blocanţii adrenergici şi în toate formele. insuficienţa cardiacă. care va fi descrisă separat). Miocarditele se vindecă de obicei. 3. obstructivă (hipertrofia septurilor interventriculare). viroze.suspectează o stenoză tricuspidă în caz de cianoză intensă. pulsaţii hepatice. suflu sistolic funcţional apical. puls alternant. PERICARDITĂ ACUTĂ . tipice stenozei mitrale. Mai rar este organică. diminuarea zgomotului /. BOLILE PERICARDULUI Bolile pericardului cuprind pericarditele acute. uruitură tricuspidă în regiunea xifoidiană. Semnul principal este reprezentat de suflul diastolic de la focarul pulmonar. în forma funcţională. semnele de mare stază venoasă periferică (turgescenţa jugulară. în miocardopatii aspectul clinic este divers. In formele inflamatorii . alteori sunt prezente hipertrofia ventriculară. Stenoza pulmonară este aproape totdeauna congenitală şi se caracterizează prin freamăt sistolic şi suflu sistolic aspru. hepatomegalia. .A. hipertrofia idiopatică. 3. uneori asimpto-matic. Hemodinamic. hemocromatoza şi miocardopatii primitive cu etiologie şi patogenie necunoscute (miocardopatia obstructivă sau stenoza subaortică.

febră cu frisoane. transpiraţie. Punc-ţia pericardică confirmă existenţa lichidului şi permite stabilirea naturii sale (serofibros. asurzirea zgomotelor inimii şi. Evoluţia spre pericardita constrictivă este posibilă. cianoză periferică. durere abdominală. diminuarea zgomotelor inimii. obligând bolnavul să ia anumite poziţii care o ameliorează: poziţia şezând şi aplecat înainte sau poziţia genupectorală. mărirea rapidă a inimii (clinic şi radiologie). Durerea şi dispneea se accentuează. Simptome: pericardita uscată are tablou clinic variabil. Anatomie patologică: forma uscată prezintă depozite de fibrină şi uneori false membrane pe foiţele pericardului. atriul drept şi marile vene sunt comprimate. cu apariţia la început a unui exsudat fibri-nos (pericardită uscată) şi apoi serofibrinos (pericardită cu lichid). hemoragică. tuse. agravată de inspiraţia profundă şi pretând la confuzia cu infarctul miocardic. se însoţeşte de o pleurezie sau de o peritonită. dureros. din mixedem. . mai ales la tineri. mascată de boala de bază. anxietate mare. hipo-tensiune. de urgenţă. greţuri. Tamponada cardiacă impune. Pericardita uscată se poate vindeca sau poate evolua către o pericardită cu lichid. purulent). rareori hemoragie. Al doilea semn caracteristic este frecătura pericardică. purulentă şi chiloasă. cu tablou de insuficienţă cardiacă hipodias-tolică. hemoragie sau purulent. uneori foarte intensă. Lichidul poate fi serofibrinos. persistenţa frecăturii. Când lichidul pericardic devine brusc abundent. Există deci o pericardită uscată şi una exsudativa (cu lichid). hemoragie. semnele fizice devin nete. cu accentuarea dispneei. Pericardita tuberculoasă este secundară de obicei unei tuberculoze pulmonare. pericardita exsudativa (cu lichid) se caractrizează prin diminuarea sau dispariţia durerii precordiale. Etiopatogenie: reumatismul articular acut. presiunea diastolică ventriculară creşte. tuberculoza şi pericardita acută benignă (probabil de nautră virotică sau alergică) sunt cele mai frecvente cauze. După natura lichidului ultima poate fi serofibrinoasă. fiind de obicei serofibrinos. hepa-tomegalie şi creşterea presiunii venoase. Lichidul este abundent. serofibrinos şi uneori hemoragie.Definiţie: inflamaţie acută a pericardului. polipnee şi stări confuzionale. Pericardita acută benignă se caracterizează prin debut brutal. în funcţie de boala de fond şi de cantitatea de lichid. apar semne toxiinfecţioase. Examenul radiologie este un preţios mijloc de precizare a diagnosticului: volumul inimii creşte. Dispare pe măsură ce apare lichidul. cu iradiere spre umărul şi zona supraclaviculară stângă. de obicei la un tânăr. puncţia evacuatoare a pericardului. în forma cu lichid apare un revărsat care depăşeşte rar 1 . şi este asociată de obicei cu o miocardită şi o endocardită. mărire a matităţii cardiace de la o zi la alta. din infarctul miocardic. Primul semn caracteristic este durerea retrosternală. în timp ce volumul sistolic scade şi apare tamponada cardiacă. realizând tabloul clinic numit poliserozită. frecvent trecând neobservată. Creşte staza retrogradă şi apar 298 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ turgescenţa exagerată a venelor jugulare. cianoză). apar disfagie. fiind de obicei asociată unei leziuni endocardice sau miocardice. Apare rar izolată. zgomot independent de sistolă şi distolă. Lichidul lipseşte sau este redus. Forme clinice: Pericardita reumatismală apare în cursul unui reumatism articular acut. Uneori. tahicardie şi semne de compresiune a organelor din jur (disfagie. Exameul fizic aduce importante elemente diagnostice: la percuţie. De la o cantitate de cel puţin 300 ml lichid. pericardita din uremie. pulsaţii exagerate ale venelor gâtului. neoplasme şi diateze hemoragice. astenie. inima ia o formă triunghiulară sau de carafă. superficial şi variabil de la o zi la alta. Endocardită şi miocardită sunt absente. iar la auscultaţie.2 1. uneori. Mai rar se întâlnesc forma purulentă (cu pneumococ sau stafilococ). dispar arcurile şi pulsaţiile. transpiraţii. tahicardie.

cu creşterea presiunii venoase şi micşorarea debitului cardiac. la nevoie drenaj chirurgical. Evoluţia şi prognosticul depind de forma clinică şi afecţiunea de fond. în cazul bacililor gramnegativi. corticoterapia şi salicilatul de sodiu dau rezultate bune.în pericardita purulentă: antibiotice în doze mari. raluri de stază. Anatomie patologică: sacul pericardic prezintă o îngroşare fibroasă sau fibrocalcară. prezenţa fibrilaţiei atriale sau a unor zgomote supraadăugate. din cauza ascitei. cu simfizarea (sudarea) celor două foiţe. nu se pot umple suficient. care se reface repede după evacuare. La copii. inextensibil. ortop-nee. Tuberculoza pare să fie cauza principală.2.A. datorită mobilizării plăcilor calcare. Pulsul este rapid şi mic. . Dispneea este rară. uneori. împiedică organizarea fibroasă a exsudatelor. sau cu Gentamycin (5-15 mg).în pericardita acută benignă. când germenul este stafilococul. insuficienţa cardiacă consecutivă este numită insuficienţă hipodiastolică. se procedează la puncţie evacuatoare. Evoluţie: în absenţa intervenţiei chirurgicale. edem pulmonar acut). în cea dreaptă turgescenţa venelor jugulare.9. predomină semnele stazei pulmonare (dispnee de efort. transformarea fibroasă şi. Laboratorul semnalează. BOLILE APARATULUI CARDIOVASCULAR 299 Semnele cardiace sunt şterse. formele cu lichid abundent. tratament simptomatic: sedarea durerii cu analgetice sau pungă cu gheaţă precordial. cu prognostic fatal.A. pretează la confuzii şi peritonita tuberculoasă.în pericardita reumatismală: tratamenul R.. ventriculii. care strânge inima şi în special cavităţile drepte. calcifierea pericardului. iar cianoza apare în formele avansate. T.Regresează spontan. presiunea venoasă constantă şi precoce crescută.în pericardita tuberculoasă: tuberculostatice. Inima este de dimensiuni normale sau mai mică (în discordanţă cu semnele periferice).A. în caz de lichid abundent. adesea coborâtă. intracardiac. vindecarea spontană.5 g). în acest sens se indică tratamentul parenteral sau local (intrapericardic) cu Penicilină (pentru pneumococ sau streptococ). Prognosticul este sever în tamponada cardiacă. ascita. Tabloul clinic este de tamponada cardiacă. astfel încât este strânsă într-o carapace rigidă şi inextensibilă. PERICARDITA CRONICĂ CONSTRICTIVĂ Definiţie: pericardita cronică constrictivă este o afecţiune cronică. Datorită stazei şi hipertensiunii venoase din teritoriul venei cave inferioare se instalează hepatomegalie. maladia evoluează spre insuficienţă cardiacă. şi edeme discrete ale membrelor pelviene. cu manifestări mai reduse. cu pancardită sau cu insuficienţă cardiacă. Simptome: datorită învelişului fibro-calcar. . hepatomegalia. Etiopatogenia este adeseori necunoscută. Repausul şi dieta completează tratamentul. stângă sau dreaptă. îndeosebi cel drept. evidenţiază calcifierile pericardice. cu Meticilină (1 g) sau Oxacilină (0. . după natura germenului. Electrocardiograma şi cateterismul dau indicaţii suplimentare. Ritmul este tahicardie. hidrocor-tizonul. apariţia unui suflu sistolic la vârf. caracterizată prin simfizare. hipoproteinemie şi alterarea probelor hepatice. turgescenţa jugularelor. Examenul radiologie precizează diagnosticul. în tamponada stângă. în rest. auscultaţia evidenţiază uneori asurzirea zgomotelor cardiace. . Semnele periferice sunt caracteristice. Aspectul este asemănător insuficienţei cardiace drepte sau cirozei hepatice hipertro-fîce. Rezultă o stază sanguină în venele cave. 3. uneori. mult mai rar pericardita purulentă şi cea acută benignă. Apare de obicei la bărbaţi tineri. Datorită mecanismului său de producere (micşorare a umplerii diastolice). Tratamentul este în primul rând etiologic: . adeseori putând fi trecute cu vederea. ascită abundentă.

între omoplaţi. Intervenţia are loc după stingerea procesului evolutiv. Dacă hemoragia apare lent. REVĂRSATELE PERICARDICE NEINFLAMATORII Hidropericardul este prezenţa în cavitatea pericardică a unui revărsat neinflamator. MEDIASTINOPERICARDITA Fig. Hemopericardul este prezenţa unei cantităţi de sânge în cavitatea pericardică şi apare în caz de ruptură a inimii după un infarct miocardic. în caz de hemoragie rapidă şi masivă poate surveni moartea subită. şi prin micşorarea sau absenţa pulsaţiilor arterelor femurale. In etiologia lor intervin factori ereditari şi externi de mediu. 3. Tratamentul este chirurgical.Tratamentul constă în regim hiposodat. rănirea inimii sau a marilor vase în porţiunea intrapericardică.1.9. gripa. peritoneal). Apare în caz de perforaţie traumatică a pericardului sau de stabilire a unei comunicări între pericard şi organele vecine (plămân.10. prin imobilitatea cordului în cavitatea toracică. aproape de locul unde ia naştere artera subclavie stângă. stare lipotomică. dar înainte de a fi apărut leziuni hepatice şi miocardice ireversibile. Diagnosticul este sugerat de mărirea inimii. paracenteze. Cea mai simplă împarte cardiopatiile congenitale în cianogene. tumori pericardice. 40 . Stenoza aortică şi stenoza pulmonară prezintă tablouri clinice asemănătoare formelor . în care domină cianoza. când atriile şi ventriculii sunt separate în două jumătăţi printrun sept. esofag. Boala se manifestă prin hiper-pulsatilitate şi hipertensiune arterială la membrele toracice.10. mixedem. vizibilă radiologie. varicela. Mediastmopericardita sau pericardita cronică adezivă neconstrictivă se caracterizează prin existenţa unor aderenţe între pericard şi organele învecinate din mediastin. glomerulonefrită. Se întâlneşte în insuficienţa cardiacă. La nivelul cordului se aude un suflu sistolic. iiiiiSil ■■ 3. Tratamentul este numai chirugical. diuretice. Prognosticul este în general foarte grav. Cordul poate fi mărit. cu erodarea marginilor inferioare ale coastelor. CARDIOPATII CONGENITALE NECIANOGENE Coarctaţia aortei constă în strâmtarea (stenoza) porţiunii terminale a cârjei aortice.3. medicamentele teratogene şi iradierea mamei. Examenul radiologie precizează diagnosticul. în primele luni de sarcină. iar boala. apar şi alte localizări (pleural. în caz de anasarcă. Survin între a cincea şi a opta săptămână de viaţă embrionară. disp-nee. Cauzele principale sunt tuberculoza şi reumatismul articular acut. Debutul este brutal cu dureri violente. înseosebi rubeola. iar radiologie. 3. deseori nu are o simptomatologie proprie. cianoză.9. apărute în timpul vieţii intrauterine. precordiale. 300 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNA Pneumopericardul este prezenţa unei cantităţi de aer în pericard. Tratamentul se adresează bolii cauzale.sau hemopneumopericard. tabloul clinic este dominat de dureri precordiale. circulaţie colaterală inter-costală. 3.Pericardita calcară operată. Există numeroase clasificări. care depăşeşte 100 ml şi care de obicei este un transsudat ce se instalează insidios. La percuţia cordului se constată timpanism.4. dispnee intensă şi semne de hemoragie internă. dintre care cei mai frecvenţi sunt virozele. eventual tonicardiace. şi necianogene. care se percepe şi pe faţa posterioară a toracelui. stomac). Singurul tratament eficace este cel chirurgical (decorticarea inimii). corectarea hipo-proteinemiei. De obicei se întâlnesc forme asociate: hidropneumo. ruptură a unui anevrism aortic. stări caşectice. BOLILE CONGENITALE ALE INIMII Definiţie: bolile congenitale ale inimii sau cardiopatiile congenitale sunt anomalii ale inimii ori ale marilor vase.

Se manifestă printr-un suflu sistolic intens parasternal stâng în spaţiul al III-lea sau al IV-lea. Diagnosticul tulburărilor de ritm se poate pune uneori clinic. pentru că emite stimulii cu cea mai ridicată frecvenţă. Tabloul clinic este dominat de cianoză generală. Tetralogia Fallot este o car. dar şi celelalte zone ale ţesutului specific pot emite stimuli. Simptomele sunt asemănătoare tetralogiei. manifestările clinice fiind în funcţie de gradul stenozei. la frig şi chiar în repaus. însoţit de freamăt. la plâns. flutter. Tratamentul este chirurgical. fibrilaţie atrială).2.altul intracardiac (ţesutul specific). Tulburările în conducerea stimulilor se numesc blocuri. caracterizată prin stenoză pulmonară. Cianoza apare de la naştere şi progresează cu vârsta. tensiunea arterială divergentă.80/min. care se datoreşte pătrunderii sângelui venos din inima dreaptă în inima stângă.se constată mărirea inimii şi intensificarea circulaţiei pulmonare. TULBURĂRILE RITMULUI CARDIAC (aritmiile) Ritmul cardiac se află sub dependenţa a două sisteme reglatoare: . Se manifestă printr-un suflu continuu sistolic-diastolic cu întărire sistolică. ritmul idioventricular. Defectul septal atrial este persistenţa după naştere a comunicării interatriale. iar fasciculul His. 3. Toate aceste ritmuri cu origine extrasinuzală sunt numite ritmuri ectopice (heterotope). iradiind în toate direcţiile. Radiologia şi cateterismul precizează diagnosticul. Este însoţit de un freamăt sistolic. comunicare interventriculară. iar diagnosticul se bazează pe existenţa unui suflu sistolic slab în cel de al III-lea spaţiu intercostal stâng. iar la examenul radiologie . Tratamentul este chirugical. cu intensitate maximă în spaţiile al II-lea -III-lea intercostale stângi. Persistenţa canalului arterial este o anomalie congenitală constând în persistenţa acestui canal. aorta situată în dreapta şi hipertrofia ventriculară dreaptă. dar mai moderate. Tratamentul este chirurgical. care la făt leagă artera pulmonară cu aorta.10.dobândite. Adeseori.în caz de comunicare largă . Se mai constată hipocratism digital şi suflu sistolic în spaţiul al Ill-lea intercostal stâng. copiii iau spontan poziţia pe vine care le îmbunătăţeşte circulaţia cerebrală. Nodului sinuzal imprimă inimii ritmul său. care emite stimuli cu o frecvenţă de 60 . şi prin semne periferice care sugerează insuficienţă aortică: puls amplu. Pentru a se produce acest fenomen este BOLILE APARATULUI CARDIOVASCULAR 301 iii Defect septal atrial operat.unul extracardiac (sistemul simpatic şi parasimpatic). alteori este necesar un examen . durata medie de viaţă fiind scurtă. Tulburările în formarea stimulilor sunt tahicardiile şi bradicardiile sinuzale şi ritmurile ectopice sau extrasinuzale (extrasistole. Tulburările de ritm se clasifică în tulburări în formarea stimulilor şi tulburări în conducerea stimulului. tahicardii paroxistice. Defectul septal ventricular constă în persistenţa după naştere a unei comunicări interventriculare. Tratamemtul este chirurgical. Bolnavii prezintă dispnee la cele mai mici eforturi.11. Prognosticul este sever. necesar ca presiunile din inima dreaptă să fie mai mari decât acelea din inima stângă şi să existe o comunicare între cavităţile drepte şi stângi. mai evidentă la extremităţi. 3. aproape totdeauna în partea superioară a septului interventricular. N^ dulul atrioventricular produce ritmul numit nodal.«m diopatie congenitală. . accentuată la efort. impulsul sinuzal care activează atri-ile şi ventriculii ia naştere în nodului sinuzal (Keith şi Flak). în mod normal. CARDIOPATII CONGENITALE CIANOGENE Simptomul principal al acestui grup de boli este cianoza. Tratamentul este chirurgical. Boala este de obicei bine suportată. Trilogia Fallot este o anomalie care asociază o stenoză a arterei pulmonare la o comunicare mteratrială şi o hipertrofie ventriculară dreaptă.

Ca tratament simptomatic se folosesc sedative (bromuri. intoxicaţii cu plumb sau digitală. ■_. O atenţie deosebită trebuie să se acorde extrasistolelor ventriculare (E. atleţi bine antrenaţi.electrocardiologic. ameţeli. bromuri). Riscul creşte în cazul E. emoţii. lipotimii. Este fiziologică dacă apare la vârstnici. Apare la efort. alcool).. intoxicaţie digitalică. tulburări digestive sau după abuz de ceai.. sporadice sau pot apărea cu o anumită regularitate: cicluri normale alternând cu extrasistole (bigemi-nism) sau un ciclu normal alternând cu două extrasistole (trigeminism). ARITMII SINUZALE Tahicardia sinuzală este o tulburare de ritm manifestată prin accelerarea ritmului cardiac între 100 şi 160/min. urmată de o pauză mai lungă decât cea obişnuită. Tahicardia sinuzală este în general bine suportată. Prognosticul este mai sever când apar după efort la coronarieni trecuţi de 40 de ani. Extrasistolele sunt cele mai frecvente tulburări de ritm şi pot apărea şi la indivizi sănătoşi. Hiposerpil sau Propranolul. extrasistola se traduce fie prin două zgomote premature (anticipate) pe fondul regulat al bătăilor inimii.11. tutun). barbiturice). unele infarcte miocardice. (barbiturice. ■. înţepături. din cauza riscului de trecere în tahicardie sau fibrilaţie ventriculară (infarct miocardic. tutun. după administrarea unor medicamente (Atropină. Bradicardia sinuzală se caracterizează printr-un ritm regulat.1. De obicei extrasistolele nu sunt percepute de bolnav. anemii. La auscultarea inimii. foarte rar sincope.). cafea. numită pauză compensatoare. febră tifoidă. La palparea pulsului se constată fie o pulsaţie radială de amplitudine mică. cafea. Poate apărea şi în numeroase stări patologice: hipertensiune intracraniană. . insuficienţa cardiacă. ca de altfel în cele mai variate boli cardiace.1. precoce sau "în salve". Chinidină sulfurică (0. mixedem. sedative. . Uneori bolnavii se plâng de palpitaţii sau de o jenă precordială. Uneori. Poate fi provocată şi de compresiunea sinusului carotidian sau a globilor oculari. care depăşesc numărul de 5/min.V.60/min. .. icter. (50 .1.. Nitroglicerină) sau după abuzul de excitante (tutun. insuficienţă cardiacă). Tratamentul constă în suprimarea excitanţilor (alcool. anticipate. eventual Inderal (Propranolol) (20 ..2. Extrasistolele pot fi izolate. Practolol . în cardita reumatică. 3. hemoragii.11. cu o frecvenţă a bătăilor cardiace între 40 . uneori sunt resimţite sub formă de palpitaţii. Acestea se tratează cu Xilină (Lidocaină) i.30 g de 3 -4 ori/24 de ore). . efort. senzaţia de oprire a inimii.v. în stenoza mitrală.. în somn sau în cursul sarcinii.. _ — .. cafea. când apar în salve numeroase la bolnavi cu stenoză mitrală (anunţă instalarea fîbrilaţiei sau a flutterului). şi în infarctul miocardic. frecvenţa fiind regulată şi persistentă. bradicardiile şi hipotensiunea).11. stări de colaps. polifocale. Pot exista extrasistole şi în cardiopatia ischemică.V. insuficienţa cardiacă severă. liniştirea bolnavului. {Contraindicaţii: bronhospasmul. '* 3. blocurile atrio-ventriculare.80 mg/24 de ore). Tratamentul de bază este cel cauzal. De obicei lipsesc manifestările subiective.1..1 000 mg sau oral 250 mg de 4 . ARITMII ECTOPICE (extrasinuzale) Extrasistolele sunt contracţii premature. după emoţii. urmată de o lovitură puternică în piept. 302 MANUAL DE MEDICINA INTERNA în timpul digestiei. Intoxicaţia cu digitală se însoţeşte adeseori de extrasistole.. Se întâlneşte obişnuit în boli febrile.. hipertiroidism. care tulbură succesiunea regulată a contracţiilor inimii.6 ori/24 de ore). TULBURĂRI ÎN FORMAREA STIMULILOR 3. fie printr-unul singur (când este foarte precoce). fie lipsa pulsaţiei radiale când extrasistola este foarte precoce.. După locul de origine a stimulilor care le provoacă se deosebesc extrasistole ventriculare (cele mai frecvente) şi supraventriculare (atriale sau nodale). există ameţeli.

100 . patru sau cinci) ajung să contracte ventriculii.v.sau Miiller. Hidroxizin (1-2 fiole). apărând de obicei în caz de stenoză mitrală. Localizarea ventriculară apare excepţional la indivizi normali. Flutterul atrial este foarte bine tolerat.P.v.P. manevra Valsalva . dureri cu caracter anginos sau chiar colaps. De obicei. oboseală.20 sec.) şi regulat. Fenitoin (în formele induse de digitală). în T. dar şi în cardiopatii ischemice..4 mg). Rareori se transmit toţi stimulii atriali ventriculilor. De obicei. adeseori bolnavii ignorându-şi suferinţa.2 ore. hipertensiune arterială. se începe cu sedative (Fenobar-bital 1/2 fiolă i. Procainamidă.m.2 . Tahicardia paroxistică supraventriculară este forma clinică cea mai frecventă şi poate apărea deseori pe un cord normal (emoţii. repetate în 1 . timp de 10 .5 mg) sau Lanatosid-C.220 de bătăi/min.)..90 mg/zi). Diazepam şi manevre de stimulare vagală (compresiune sau masajul sinusului carotidian. ingestie de apă călduţă). Chinidină sulfurică 0. trei. eu repetarea compresiunii sinuzale].V. lent. Boala debutează brusc.4 mg.1 500 mg total: oral.2 . . se administrează în următoarea succesiune: digitalice injectabile [Digoxin (0. bolnavul simte palpitaţii violente. Diagnosticul se bazează pe existenţa unei tahicardii regulate. In timpul accesului.(Eraldin) (5 mg de 2 .. asociată cu bloc atrio-ventricular. Propranolol sau Chinidină. în T.v.v. dar niciodată simultan. cu repetare. înghiţirea unui aliment solid. în aceleaşi doze.. alternativ. ritmul ventricular poate fi de 150 . provocarea de vărsături prin excitarea mecanică a peretelui posterior al faringelui cu o linguriţă. Precizarea se face prin . cardita reumatică. cardiopatie ischemică.75 sau chiar 60 de bătăi/min. are greţuri sau vărsături. stenoza mitrală. repausul sau exerciţiile fizice. până la doza totală de 1. Procainamidă i. digitala şi CIK sunt contraindicate. numai o parte din stimuli (unul din doi. Cea mai eficace metodă este şocul electric.1.v. diferenţierea făcându-se cu ajutorul electrocardiogramei. De obicei este vorba de boli miocardice grave: infarct miocardic. de 2 ori/24 de ore). Durează minute. în caz de insucces (rareori). (15 mg) sau oral (30 .expiraţie forţată cu glota închisă .m.500 . stimulare electrică (în cazurile refractare). ventriculară (prognostic sever întotdeauna). Cedilanid (0.2. Procainamidă (i. cardiopatie ischemică gravă. Uneori apar ameţeli.4 g/24 de ore doză totală). hiper-tiroidism. Procainamidă. compresiunea globilor oculari. se suprimă Digitala şi diureticele şi se administrează CIK. 1 g la 6 ore sau i. Ritmul cardiac este rapid (150 . cu început şi sfârşit brusc. Tratamentul tahicardiei paroxistice atriale (T.300/min. betablocante (Propranolol).P. i. uneori după eforturi sau emoţii. tireotoxicoză. Se întâlneşte rar la indivizi sănătoşi. în E. din intoxicaţia digitalică se sistează administrarea Digitalei şi adiureticelor şi se administrează CIK.. ore sau chiar zile. frecvenţa este de 150 de contracţii/min. abuz de cafea.v. mai rar lipotimii. Xilină i. indusă de Digitală.).4 ori/24 de ore). deseori fără vreo cauză evidentă. Xilină i. Simptomele sunt comune. De la caz la caz Chinidină sau betablocante (Propranolol.A.v. se poate instala insuficienţa cardiacă. Când criza durează mult. Se administrează Xilină i. iar manevrele vagale ineficace. Dispare tot brusc. Există forme paroxistice şi forme continue.A. la sfârşitul crizei existând frecvent poliurie. cu policele de o singură parte. regulat şi foarte rapid (250 . hipertensiune arterială severă. După locul de formare a stimulilor ectopici se deosebesc tahicardia paroxistică ventriculară şi supra-ventriculară (atrială sau nodală). BOLILE APARATULUI CARDIOVASCULAR 303 Fenitoină (100 mg de 4 ori/24 de ore). Eraldin). care 3 04 MANUAL DE MEDICINĂ INTERNA nu variază cu poziţia. intoxicaţie digitalică. 100 mg/min. tutun). i. datorită unui obstacol (bloc) funcţional la nivelul nodului atrioventricular. Flutterul atrial este un ritm patologic atrial. tulburări digestive. Practolol. Propranolol. Fenitoină.30 g la 3 ore (1. Tahicardia paroxistică este o accelerare paroxistică a bătăilor cardiace. Din această cauză. în care caz pericolul de sincopă este iminent.

Numărul pulsaţiilor radiale este aproape totdeauna inferior numărului contracţiilor cardiace. Prognosticul depinde de boala cauzală.A. rapide şi necoordonate.v. este dificil de luat. Tratamentul urmăreşte fie convertirea în ritm sinuzal prin şoc electric. boala se mai numeşte şi aritmie completă. se administrează Procainamidă. In cursul fibrilaţiei. Fibrilaţia ventriculară este o gravă tulburare de ritm. Apare în boli cardiace grave (cardiopatie ischemică.400 mg). 0. T. Tratamentul de elecţie . Din cauza acestei totale neregularităţi. uneori cu Chinidină.4 mg). în continuare prezentăm principalele droguri. în absenţă. Adrenalină 0. conduce de obicei la insuficienţă cardiacă. 'cu o frecvenţă de 70 80/min. se administrează intravenos Xilină. repetat la 2 . Tratamentul trebuie instituit de urgenţă. Fibrilaţia atrială este o tulburare de ritm cu o frecvenţă ventriculară de obicei rapidă.200 mg). caracterizată prin contracţii ventriculare ineficiente. convulsii şi incontinenţă după 40 de secunde.6 mg). Lactatul şi Clorhidratul de Chinidină pot fi administrate şi i.. atriile sunt lipsite de contracţii propriu-zise. (precedat de 2 . infarct miocardic). în absenţa tratamentului medical. sincopă. Tratamentul de elecţie este şocul electric. Se mai întrebuinţează şi gluconatul şi poligalacturonatul de chinidină (Cardioquine). neregulată şi variabilă. singură sau asociată cu un betablocant. cardiopatie ischemică. Se foloseşte în mod curent sulfatul de chinidină sub formă de comprimate de 0. Există şi forme bradicardice. Fibrilaţia atrială cu ritm ventricular de peste 100/min. sau blocul A-V complet. în F. care au aspectul clinic al tahicardiei paroxistice. cu tablou clinic dominat de slăbiciune mare. Propranolol (2 .). la nevoie "gură-la-gură" (vezi fig. moarte subită. ameţeli. Desigur că nu toţi stimulii pot ajunge la ventriculi. Fibrilaţia permanentă este mai obişnuită şi se caracterizează prin pulsaţii radiale şi bătăi cardiace neregulate ca intensitate şi frecvenţă. este cel mai vechi şi cunoscut antiaritmic.). Ca reacţii adverse se semnalează în primul rând manifestări gastrointestinale (greţuri. Cofeină sau Atropină.600/min. sincopă după 20 sec. masaj cardiac extern. Apare în diferite boli ale inimii. Propranolol sau Tosilat de bretiliu.20 g oral. tensiunea sistolică variind de la o sistolă la alta. Diferitelor tulburări de ritm le sunt indicate numeroase droguri cu acţiune antiarit-mică. eventual respiraţie asistată prin intubaţie traheală. Gluconatul. vărsături şi . etc. Procainamidă. cu ritm ventricular foarte rar se opreşte Digitala şi se administrează. Procainamidă (200 . Dacă aceasta nu este posibil.4 mg. se manifestă prin slăbiciune extremă. fenomen numit deficit al pulsului.5 ml 1% (sau i.1. după caz. reacţiile lor adverse şi indicaţiile.electrocardiografie. Lanatosid-C. Constă în şocuri electrice. Xilină (150 . obligatoriu în primele 4 minute de la instalare.3 ore până la doza totală de 1. ameţeli.2 . se administrează Digitala injectabilă (vezi T. combinat cu respiraţie artificială. intoxicaţia cu Digitală. intracardiac. prin blocarea nodului atrioventricular cu Digitală injectabilă (Digoxin. 1. betablocante. Diagnosticul exact se poate face numai prin ECG.. convulsii.m. cu excepţia formelor paroxistice. Chinidină. în absenţa defibrilatorului se administrează. Xilină. sfârşitul este letal.şocul electric . Cu efect prelungit este BOLILE APARATULUI CARDIOVASCULAR 305 gluconatul de chinidină care se prezintă în comprimate şi se administrează fie oral la 8 -12 ore fie i. 20).3 lovituri cu pumnul în regiunea precordială). Chinidina. Flutterul ventricular este o tulburare paroxistică de ritm cu frecvenţa medie de 180 -250/min.70 de bătăi/min.trebuie aplicat imediat.v. anestezice.P. apare în infarctul miocardic.A. intervenţii pe cord etc. se poate transforma în fibri-laţie atrială. De obicei nu apar simptome funcţionale. Există forme paroxistice cu frecvenţă cardiacă mare. Clinic. obişnuit în caz de stenoză mitrală. centrul ectopic emiţând stimuli cu o frecvenţă de 400 .A. fie rărirea ritmului ventricular la 60 . Chinidină. hipertiroidism. Uneori. incontinenţă. Pentru prevenirea recurenţelor de fibrilaţie ventriculară.

v. Se contraindică administrarea Chinidinei în cazuri de intoleranţă. antagonist al aldosteronului. 200 .100 mg i. Soldactona. Alte betablocante folosite în clinică sunt: Trasicor. în general Chinidina este administrată pe cale orală fiind contraindicată calea i. Cordarona (Amiodaronă) este utilizată în ultimul timp în diferite tulburări de ritm. acţionează prompt. cu insuficienţă cardiacă sau în caz de intoleranţă. vărsături.20 g la 3 ore. Tratamentul constă în suprimarea sau diminuarea dozei şi după caz administrare de perfuzii cu noreprinefrină. Este drogul de elecţie. Visken. Disopyramida (Norpace) în drajeuri de 10 mg. Este indicat în aritmii atriale (extrasistole. Este indicată în extrasistole ventriculare şi tahicardii ventriculare. blocul de ramură. greaţă.v 20 . blocând efectele catecolaminelor. 7.4 tablete/24 ore). este un Betablocant adrenergic. blocul A-V complet. Doza este de 0. şi apoi doze de 50 .. 3.05 g. în flutterul atrial asocierea cu Digoxina dă rezultate superioare. 6.v. 010 g şi 0. scăderea forţei de contracţie şi chiar moarte subită). Calea orală este preferabilă. . Aptine. Contraindicaţiile sunt reduse (convulsii şi blocul total). Dimetilpropanololul este un derivat fără efecte betablocante dar cu efecte antiarit-mice superioare (U. Propanololul (Inderal). fibrilaţia ventriculară (i. Doza este după caz.60 şi chiar 120 mg.300 mg/zi Ajmalina (i. Ca reacţii adverse pot să apară hipotensiunea arterială şi decompensarea cardiacă. hipotensiune arterială. Doza zilnică este de . aritmiile repetitive şi profilactic în unele anestezii. ca blocant al calciului şi ca vasodilatator coronarian şi general. tulburări de conducere. sau în perfuzie). febră. urmată de o perfuzie cu aceeaşi cantitate. aritmiile din infarctul de miocard. Corgard. bronhospasm. Lopressor. în fibrilaţia atrială şi flutterul atrial. Timacor. care se prezintă sub formă de tablete (1 tabletă = 250 mg) şi injectabile (flacoane de 10 ml. fibrilaţie atrială.400 mg/zi). oral. Fiind antagonistă sulfamidelor. aritmiile din infarctul miocardic sua digitalice. fie oral (300 . administrarea concomitentă este contraindicată. 4. frisoane. (doza iniţială 250 mg. cu rol important în tratamentul aritmiilor. extrasistolia ventriculară şi unele tahicardii supraventriculare. Nu se administrează la bolnavii cu miocardul alterat. Uneori se asociază cu Chinidina. este eficace în tulburările de ritm ventriculare. Lidocaina (Xilina). Alte Antiaritmice folosite în practica medicală sunt: Metillicodaina (superioară Lidocainei). Di-Hydan). Poate provoca reacţii adverse: hipotensiune. Flutter atrial.040 g şi fiole de 5 ml cu 0. Este util în tahicardii ventriculare sau supraventriculare. la bătrâni.1 g (2 . Se prezintă sub formă de comprimate de 0.5 .100 mg până la dispariţia aritmiei).v.v. reacţii cardiovasculare (aritmii. tulburări de conducere. Este indicată în aritmiile digitalice ventriculare sau supraventriculare. Este comercializat în subdenumirea de Pronestyl. diaree şi decompensare cardiacă. iar reacţiile adverse sunt minime. mai frecvent tulburări gastrointestinale. S-a dovedit eficace şi în angina pectorală.272). cu bloc A-V sau fără. uneori tahicardii sau fibrilaţii ventriculare. flutter atrial. lent). 2. Indicaţiile procaina-midei sunt: tahicardia ventriculară când se recomandă administrarea i. Se administrează 50 .diaree). Difenilhidantoina (Dilantin. noradrenalină). fibrilaţia atrială recentă.v..v. Se administrează 0. Tahicardia paroxistică atrială. în tulburările de ritm ventriculare. administrat i. 1 ml = 100 mg). se administrează fie i.v. din infarctul de miocard şi din intoxicaţia cu digitală. izoproterenol sau angiotensină. are scurtă durată de acţiune. (adrenalină. tahicardia paroxistică atrială). sau i. 3