You are on page 1of 21

REZUMATUL LUCRĂRII DE DOCTORAT CU TITLUL

ŞCOALA CA AGENT DE SOCIALIZARE (Practici de socializare în şcoala românească)
Doctorand Adriana RÎŞNOVEANU Prin lucrarea „Şcoala ca agent de socializare (Practici de socializare în şcoala românească)” ne-am propus să investigăm rolul pe care spaţiul şcolar îl are în devenirea socială a elevilor şi absolvenţilor săi precum şi practicile pe care acesta le dezvoltă pentru a atinge obiective de natură socială. Având ca bază conceptuală teorii şi modele explicative recunoscute, am dorit să studiem practicile specifice de socializare din şcoala românească, pentru a face recomandări de ordin practic - aplicativ în ceea ce priveşte realizarea cu succes a socializării în şcoală. OMUL este, prin natura lui, o fiinţă socială. Viaţa sa este puternic socializată, culturalizată, impreganată de simboluri, valori, coduri, norme, moduri de „se cade...”, moduri de „nu se cade...”, patternuri atitudinale şi comportamentale. Existenţa omului nu poate fi gândită şi realizată în afara grupurilor sau interacţiunilor sociale. Cazurile celebre ale unor copii găsiţi în izolare, crescuţi fie printre animale, fie departe de societate demonstrează fără îndoială importanţa mediului social, a interacţiunilor sociale pentru transformarea potenţialităţii umane în realitate, pentru modelarea personalităţii umane în scopul funcţionării individului în planul social. Oamenii sunt, în ultimă instanţă, un produs al societăţii în care trăiesc, societate care îi modelează şi îi formează după structurile ei şi, uneori, după criterii ce scapă voinţei şi controlului conştient al acestora. Din prima clipă a existenţei sale copilul este introdus într-o realitate modelată social ce există în mod obiectiv, independent de voinţa şi existenţa nou-născutului. În momentul naşterii, fiinţă umană intră într-un labirint al relaţiilor sociale prin intermediul cărora îşi însuşeşte şi interiorizează valori fundamentale comune, simboluri, reprezentări colective, aşteptări, modele comportamentale, scheme de relaţionale considerate bune în câmpul social al fiinţării sale. Cu toate acestea, socializarea nu este o simplă repetiţie socială, ea nu împiedică schimbarea socială, inovarea, interpretarea personală a realităţii sociale. Socializarea presupune interacţiuni între subiectul socializator şi cel socializat, cu schimbări în ambele planuri (a se vedea cazurile de părinţi cărora proprii copii le-au modificat principii, asumate anterior dobândirii statutului de părinte, în ce priveşte educaţia). Aceste interacţiuni se produc cu interpretarea a ceea ce se învaţă, cu posibilitatea contestării, opunerii, propunerii de alternative sau trasării de tuşe personale în ceea ce priveşte asumarea şi punerea în practică. Astfel că rezultatul obţinut nu este unul multiplicat identic în felul de a fi, de a gândi şi de a acţiona al indivizilor. Subiectivitatea fiecăruia şi contextele particulare în care existăm fiecare dintre noi transformă influenţele externe în produse personalizate, proprii fiecărui individ în parte. Prin urmare, putem vorbi de o imensă varietate individuală pe o axă continuă ce merge de la conformismul absolut la devianţă. În acest fel putem explica dinamismul social şi schimbarea socială. Devenirea socială a omului reprezintă una din temele majore ale ştiinţelor sociale, preocupându-i în egală măsură pe filozofi, psihologi, sociologi, pedagogi, antropologi. Multitudinea de teorii şi, implicit, de ipoteze şi răspunsuri formulate asupra socializării, generează o hartă conceptuală extinsă: individ, societate, educaţie, aculturaţie, enculturaţie, influenţă socială, manipulare, ideologizare, control social, valori, norme, atitudini, patternuri

1

comportamentale, clase sociale, coduri lingvistice, grupuri sociale, conformare, normalizare, obedienţă, adaptare, integrare, transformare, inovare, etichetare, devianţă etc. Lucrarea este structurată pe două mari părţi: o Partea I (cap. 1 – 5) este dedicată demersului teoretic, realizat în mod interdisciplinar. Acesta a fost necesar pentru asigurarea fundamentului teoretic pe baza căruia a fost gândită şi proiectată cercetarea concretă. o Partea a II-a a lucrării (cap. 6 – 7) cuprinde cercetarea practicilor de socializarea specifice liceului precum şi concluziile, implicaţiile şi propunerile de optimizare a practicilor de socializare dezvoltate în spaţiul şcolii româneşti. Astfel, capitolul 1 este dedicat prezentării motivaţiei personale şi profesionale a alegerii temei tezei, precum şi conturării premiselor, ipotezelor şi obiectivelor ce conturează tema şcolii ca agent de socializare. În analiza noastră am pornit de la următoarele premise: 1. Şcoala reprezintă un spaţiu cu mare responsabilitate în realizarea socializării deoarece: 1.1.şcoala face o punte între două etape importante în socializare: socializarea din spaţiul familial (micro-socializarea) şi socializarea din macro-spaţiul social (macrosocializarea); 1.2.şcoala are responsabilitatea atingerii unor finalităţi explicit formulate de către organismele oficiale, în lumina politicilor educaţionale promovate la nivel naţional. Aceste finalităţi vizează toate laturile personalităţii umane, inclusiv devenirea socială a persoanei (socializarea); 1.3.o importanţă deosebită pentru inserţia socială optimă o reprezintă competenţele în plan social, interacţional. Or, şcoala este instituţia care poate să vizeze atât zona academicului, a cunoştinţelor şi competenţelor de nivel intelectual, dar şi zona socialului, a cunoştinţelor şi competenţelor de nivel interacţional, a exersării unor roluri diferite, nuanţate, subsumate statutului de elev, care, în acelaşi timp, reprezintă un viitor adult. 2. Şcoala reprezintă un spaţiu privilegiat al socializării deoarece: 2.1. este un spaţiu al învăţării, al experimentării, al dreptului la încercare şi eroare; 2.2. şcoala îi oferă copilului posibilitatea şi oportunitatea de a se forma într-un grup de covârstnici (egali) cu care are interacţiuni multiple, adeseori desfăşurate fără controlul adulţilor. În clasa de elevi copilul experimentează o societate în miniatură, guvernată după legi sociale general valabile, dar şi după legi proprii, rezultate din interacţiunile membrilor ce ajung împreună la o normativitate considerată acceptabilă şi benefică din perspectiva valorilor grupului; 2.3. în şcoală copilul întâlneşte alţi adulţi decât cei al căror rol socializator a fost activ în perioada preşcolară; 2.4. şcoala reprezintă acum o resursă comunitară, prin urmare ea oferă copiilor posibilităţi de interacţiune socială mult mai largi şi dispune de resurse multiple. Ipotezele verificate prin teza de doctorat sunt următoarele: 1. Dacă documentele de politică şcolară subliniază importanţa realizării unor finalităţi de natură socială, atunci în procesul instructiv – educativ se va realiza un echilibru între planul intelectual şi cel social al formării elevilor. 2. Dacă socializarea este afirmată ca proces explicit în documentele de politică şcolară, atunci practicile de socializare ale şcolii sunt într-o mare măsură explicite, voluntare, sistematice.

2

rolul clasei de elevi. participativă). atunci ei vor iniţia şi activa în spaţiul şcolar. atunci se vor obţine efecte pozitive în planul parametrilor sociali ai organizaţiei şcolare (ataşament faţă de organizaţie. precum şi prin raportare la termenii „aculturaţie”. manageri şcolari şi alte categorii de personal din învăţământ. Dacă în şcoală sunt dezvoltate practici de socializare activate constant şi coerent. în special. cu delimitări şi lămuriri terminologice. Capitolul 2 este dedicat Problematicii socializării. Prin prezenta teză de doctorat ne-am propus să atingem obiectivele: 1. Descrierea etapelor procesului de socializare şi a acţiunii specifice principalilor agenţilor socializatori. 4. o stare finită. predominant voluntară. 9. Elaborarea de recomandări privind activităţi cu rol socializator şi a unor instrumente utile profesorilor pentru realizarea optimă a socializării elevilor lor. profesori) cât şi la nivelul grupurilor şi organizaţiei. nu reprezintă o ţintă finală. elementele esenţiale ce conturează intensiunea conceptului socializare sunt următoarele: a. satisfacţie personală. sistematică. conformistă sau socializare inductivă. indiferent de disciplina de învăţământ predată. orientată către finalităţi determinate. 5. curricular şi extracurricular. Descrierea modului în care profesorii sunt implicaţi în socializarea elevilor lor şi care este maniera specifică de a acţiona (socializare constrângătoare. 10. şi asupra specificului acestui proces în cadrul şcolii. în ansamblu. Aspectul ce merită subliniat. Investigarea câmpul conceptual al problematicii „SOCIALIZĂRII”. practici care să susţină componenta socială a activităţilor specifice. Elaborarea de recomandări privind activităţile de dezvoltare profesională a cadrelor didactice. 4. Socializarea este un proces stadial. 8. Identificarea acelor practici de socializare ce merită a fi reţinute şi multiplicate (bune practici) datorită efectelor pozitive pe care le generează atât la nivelul indivizilor (elevi. „îndoctrinare”. 7. continuu. coeziune socială). 6. coerentă. b. din punctul de vedere al unui pedagog ce-şi pune întrebări şi propune soluţii cu privire la modul în care socializarea în spaţiul şcolii poate deveni într-o mai mare măsură explicită. În cadrul acestui capitol ne-am propus să delimităm conceptual termenul de socializare prin analiza unui evantai larg de definiţii formulate din perspective multiple. cu privire la modul în care rezultatele şi efectele socializării pot fi optimizate. ci o permanentă construire a identităţii individului prin interacţiunea sa cu planul social al existenţei. socializarea îndeplineşte două funcţii complementare: 3 . este abordarea acestui proces din perspectivă formativ – educativă. raportat la cerinţele documentelor de politică şcolară. Identificarea măsurii în care şcoala conştientizează rolul ei socializator şi care este importanţa acordată acestui rol. Analiza specificului şcolii ca instanţă socializatoare: rolul profesorilor. cât şi a socialului (fie că se cheamă clasa de elevi sau societatea în ansamblu). Dacă profesorii au o atitudine favorabilă socializării prin intermediul şcolii. orientate pozitiv spre beneficiul atât al indivizilor (elevilor). „enculturaţie”. 2. În plan social şi individual. rolul curriculum-ului. în general. din punct de vedere teoretic. „manipulare”. Analiza contribuţiilor teoretice semnificative din sociologie şi psihologie cu privire la socializare şi deducerea unor colorare educative importante pentru practica pedagogică din clasă şi şcoală. „educaţie”.3. Importanţa teoretică şi practică a tezei constă în faptul că oferă o imagine comprehensivă şi exhaustivă asupra procesului socializării. rolul mediului şcolar în procesele socializante etc. Astfel.

opţiunea de utilizare a unuia sau altuia dintre cei doi termeni ţine de apartenenţa cercetătorului la domenii diferite de cunoaştere a realităţilor sociale: antropologie. . modelelor comportamentale.). acestea sunt imuabile şi trebuie respectate fără abatere). profesională (statut de medic. norme. uneori mai puţin importante în planul dezvoltării sociale a indivizilor (de exemplu achiziţiile de cultură generală.). statut de bunic) etc. patternuri comportamentale (roluri sociale). social etc. De mare interes din punctul de vedere al temei abordate ni s-a părut realizarea unor diferenţieri conceptuale între socializare şi educaţie. statut de fiu. atât pentru sine cât şi pentru alţii. individul conformist (hipersocializare).educaţia nu se reduce doar la rezultatele socializării. individul deviant – marginalizat (socializare ratată). este încurajată problematizarea. include mai multe subspecii prin care se diferenţiază de accepţiunea educaţiei: . statut de militar. cultivarea gustului estetic etc. normelor.După conţinuturile vehiculate şi după rezultatele exprimate în statusuri şi roluri specifice. liber consimţită şi socializarea instituţională. fizic. în vreme ce socializarea vizează acele conţinuturi şi capacităţi cu relevanţă explicită în interacţiunile sociale. 4 . e. statut de profesor etc. respectiv sociologie.Max Weber face distincţie între socializarea asociativă. statut de soţ. Parcurgând diverse puncte de vedere şi modalităţi de raportare a unui concept la celălalt. Practicile de socializare pot fi grupate în două mari categorii: o Practica socializării pasive (presupune absolutizarea valorilor. instituţiei educaţiei îi este reproşat intelectualismul exagerat. cultivarea competenţelor de studiu independent. prin impunerea puterii legitime a instituţiei. concomitent cu diminuarea laturii sale formative. abilităţi sociale. în plan social. conjugală (statut de soţie.educaţia vizează mai multe laturi ale dezvoltării personalităţii. Conţinutul procesului de socializare este alcătuit din valori. cantonarea ei în zona instruirii exclusive. socializarea poate fi de gen (cum devenim. atitudinilor.o o funcţie reproductiv – integrativă o o funcţie transformativ – creativă. datele factuale. termenul de aculturaţie îl putem definit prin gen proxim şi diferenţă specifică ca fiind socializarea realizată în condiţiile inserţiei totale şi continue a unui grup sau a unui individ în cultura altui grup integrator şi se caracterizează prin fenomenul de împrumut al unor valori şi conduite ce aduc cu sine schimbarea modelelor culturale iniţiale. o Practica socializării active (presupune promovarea de către agentul socializator a unei strategii informaţionale pentru motivarea copilului şi pentru conştientizarea permanentă a comportamentului său. ci ea urmăreşte în plus dezvoltarea optimă a individului în raport cu potenţialităţile sale. confruntarea argumentelor. analizele şi explicaţiile raţionale). . estetic. Socializarea. am ajuns la concluzia că educaţia şi socializarea se diferenţiază prin aceea că: .). mai ales la nivelul celorlalte paliere ale dezvoltării fiinţei umane (moral. . c. individul egocentric (socializare incompletă). femei şi bărbaţi).Berger şi Luckmann împart viaţa omului în două etape mari ale socializării: socializarea primară şi socializarea secundară. Analizând raporturile dintre socializare şi conceptele corelative aculturaţie şi enculturaţie constatăm că: între conceptele enculturaţie (din antropologie) şi socializare (din sociologie) există sinonimie deplină. a informării. atitudini. Rezultatele socializării se concretizează în următoarele tipuri sociale: individul autonom (socializare de succes). native sau dobândite (individul ca scop al educaţiei). la rândul său. Din acest punct de vedere. d.

lipsa modelelor autentice. socializarea poate fi concordantă – discordantă. socializarea poate fi pozitivă – negativă. Pornind de la rezultatele investigaţiilor de teren invocate. Există. să propună măsuri concrete. dezirabil la momentul actual. fiind deficitară la nivelul practicilor. se poate concluziona că cercetările privitoare la procesul socializării în şcoală subliniază într-o mare măsură deficienţele şi dogmatismul procesului de socializare realizat în şcoală. de achiziţii indirect sesizabile. prezintă o imagine extinsă a principalelor opţiuni teoretice în abordarea socializării. În ceea ce priveşte delimitarea conceptuală dintre socializare şi manipulare/îndoctrinare suntem de părere că socializarea şi manipularea/îndoctrinarea nu se află într-o relaţie de sinonimie. fie o socializare ce nu vine în sprijinul elevilor. modele comportamentale. resocializarea se referă la schimbarea vechiului sistem de valori.- Literatura sociologică menţionează de asemenea că după rezultatele ei. în scopul creşterii copiilor lor într-o anumită manieră. iar acolo unde apar astfel de preocupări ele sunt dominate de valori şi norme ce încurajează conformismul. cu acele acţiuni explicite şi specifice întreprinse de părinţi. pasivismul elevilor. Aspectele punctate mai sus ne îndreptăţesc să concluzionăm că procesul socializării nu se identifică în mod absolut şi integral cu procesul educaţional. În cadrul ultimului subcapitol din capitolul 2 ne-am propus să investigăm câmpul cercetărilor actuale din România privind socializarea în spaţiul şcolii. în plan social şi individual. că manipularea şi îndoctrinarea (ca formă particulară de manipulare) reprezintă mecanisme ale influenţei sociale cu efecte socializante deoarece urmăresc asimilarea şi practicarea de către cel manipulat/îndoctrinat a anumitor valori. neintenţionate. sau ale cadrelor didactice. şi o seamă de efecte neconştientizate. Teorii şi paradigme în abordarea socializării. din care am dedus o serie de corolare educative. după poziţionarea individului faţă de valorile şi normele mediului socializator. în scopul dezvoltării personalităţii elevilor. manipularea poate fi integrată în rândul mecanismelor imorale ale socializării. respectiv în patru mari paradigme. atitudini şi comportamente ale individului cu un altul nou. anterior dobândirii unui statut. dezirabile la nivelul manipulatorului/îndoctrinatorului. principii. Faptul că ocoleşte conştiinţele indivizilor şi se bazează pe înşelarea acestora. rezultatelor obţinute. Una dintre principalele noastre contribuţii cu privire la sistematizarea diverselor abordări ale socializării este clasificarea acestora în două categorii de teorii. astfel: 5 . raportul conflictual între profesori şi elevi. în plus faţă de investigaţiile de tip descriptiv. atitudini. Acestea sunt practici condamnabile din punct de vedere etic: pe de o parte datorită faptului că acţiunea în sine şi scopurile sale sunt intenţionat ascunse celui influenţat. socializarea anticipativă se realizează. în acea zonă a socializării ce se situează în afara „educaţiei”. la nivelul interacţiunii profesor – elev care să optimizeze procesul socializării. de dispoziţii formate. preluarea necritică. sau/şi pe de altă parte datorită logicii „câştig – pierdere” aplicată de către sursa manipulatoare celor manipulaţi. valorilor promovate. Din concluziile acestor studii aflăm că şcoala românească este caracterizată în foarte mare măsură de incompetenţă în ceea ce priveşte realizarea unui proces de socializare adecvat realităţilor sociale pentru care îşi pregăteşte absolvenţii. Această analiză amplă ne-a îndreptăţit să considerăm deschisă oportunitatea unor noi investigaţii în problematica socializării. Se desprinde ideea că în planul devenirii sociale a elevilor săi şcoala promovează fie o lipsa totală de preocupare. pe lângă demersurile intenţionate şi rezultatele lor. Capitolul 3. utile interacţiunilor în clasa de elevi sau în spaţiul şcolii. iar actuala teză de doctorat vine. prin contactul cu informaţii specifice.

prin acesta. identifică cu individul. reconstrucţia modelul relaţiilor permanentă a afective mama-copil mentalului implicat în se transformă în grila socializare. social. macrosistemul social şi subiectivitatea lui de construcţia şi de felul în care spre individ). influenţată de dinamica relaţiilor psihoafective. Se centrează pe Se centrează pe Se centrează pe Se centrează pe norme şi acţiune şi mecanismele relaţiile afective care comportament. dezvoltării mentale. care proceselor sociale. tătorului este prezentă. studiază realitatea concretă. Subiectivitatea se Subiectivitatea cerceascunde. Din punct de vedere Din punct de vedere metodologic apar metodologic apar analize de tip analize de tip cantitativ. se dezvoltă treptat.TEORII DE INSPIRAŢIE TEORII DE INSPIRAŢIE SOCIOLOGICĂ PSIHOLOGICĂ Paradigma Paradigma Paradigma Paradigma normativă interpretativă constructivistă psihodinamică (deterministă) (interacţionistă) Abordează problema Abordează individul Abordează modul de Abordează socialului în în societate. în folosesc teorii desfăşurarea constituite deja şi se cercetării. prima vedere. individuală şi socială. cu planul social. Se abordează ceea ce Se abordează ceea ce Se abordează Se abordează se vede din realitatea nu se vede. prin care viitorul adult interacţionează cu lumea. Cercetarea se separă Cercetătorul se de realitatea studiată. cu „ceva”. socializării. influenţează proces cu dublă devenirea socială a dimensiune viitorului adult. dezvoltării afective. statistic. a dezvoltării umane. este ascuns şi scapă la al socializării. Analizele sunt Analizele sunt Analizele sunt legate Analizele sunt legate macrosociologice (se microsociologice (se de stadialitatea de stadialitatea porneşte de la porneşte de la individ dezvoltării cognitive. şi. Se folosesc vizează analiza teorii implicite. 6 . interacţiune. ceea ce mecanismul cognitiv mecanismul afectiv al socială. Din punct de vedere Din punct de vedere epistemologic apar epistemologic teoriile ipoteze explicite. către macrosocial). se apar pe parcurs. modului de adaptare inclusiv în plan la mediul social. în relaţie construire a cogniţiei stadialitatea globalitate. calitativ.

semnificaţii particulare.Cl. Herbert Mead Ruth Benedict Alfred Schutz Margaret Mead Thomas Luckmann Abraham Kardiner Peter Berger Gordon Allport Erving Goffman Talcott Parsons Harold Garfinkel Pierre Bourdieu Aaron Cicourel J. negociere. • În socializare intervine atât exterioritatea indivizilor (contexte ale interacţiunilor. • Din perspectiva dezvoltării ontogenetice. intenţionate ci şi ceea ce se petrece în plan inconştient. prejudecăţi şi stereotipii.TEORII DE INSPIRAŢIE SOCIOLOGICĂ Paradigma Paradigma normativă interpretativă (deterministă) (interacţionistă) Conceptele cheie: Conceptele cheie: structură. dezechilibru. acomodare. situaţie. • Socializarea interacţionează semnificativ cu procesele de maturizare şi dezvoltare ale copilului/tânărului/adultului în plan cognitiv şi afectiv. ordine ordine socială (ca socială (ca un dat.) cât şi interioritatea acestora (interpretări subiective. • Ca şi în educaţie. istoricul devenirii persoanei respective. pattern afectiv. în socializare agenţii socializatori pot adopta stiluri diferite de acţiune: stilul constrângător (paternalist. constrângere. • Importante în socializare sunt nu doar interacţiunile conştientizate. asimilare. diada mama-copil. • Socializarea are atât condiţionări biologice cât şi de mediu socio – cultural. • Piatra unghiulară a socializării este „interacţiunea socială”. tradiţional) sau stilul inductiv (democratic). produs al unei exterioară şi interacţiuni. Reprezentanţi: Reprezentanţi: Émile Durkheim Max Weber Ralf Linton G. Se construieşte lucrează cu permanent). 7 . generalizări. se constrângătoare).). motivaţii personale. continuă prin afirmarea opozitei şi a originalităţii (adolescenţa). raţionament practic. psihologic. semnificaţii atribuite de ceilalţi. valori şi norme generalizate etc. moduri de gândire şi percepere a exteriorităţii etc. autoreflecţia. stadiu şi stadialitate. putem spune că socializarea copilului începe prin constrângere şi conformare. implicit. susţinându-se reciproc. stadiu şi stadialitate Reprezentanţi: Sigmund Freud Erik Erikson Studierea acestor paradigme ne-a prilejuit formularea câtorva concluzii esenţiale pentru înţelegerea acestui proces: • Socializarea are rezultate în planuri multiple: social. sens comun. cultural. cooperare. simboluri. neintenţionat în istoria personală a indivizilor. explicite. se finalizează printr-un echilibru al personalităţii exprimat prin starea de autonomie. echilibru. Passeron Basil Bernstein TEORII DE INSPIRAŢIE PSIHOLOGICĂ Paradigma Paradigma constructivistă psihodinamică Concepte cheie: construcţie. Reprezentanţi: Jean Piaget Lawrence Kholberg Lev Vîgotski Concepte cheie: relaţii afective.

etapa micro-socializării (familia şi grădiniţa – predomină dependenţa copilului de lumea adulţilor). recunoaşterea ordinii şi internalizarea valorilor general-umane reprezintă armătura pe care Eul şi identitatea acestuia sunt construite. atitudinală. etapa mezo-socializării (şcoala – experimentarea autonomiei şi câştigarea unor grade diferite de autonomie faţă de lumea adulţilor).) tratează cu sinele deja format şi cu lumea deja interiorizată şi asumată. în transmiterea obiceiurilor alimentare. grupul de prieteni. creativitate. dobândirea statutului de adult). Mecanismul schimbării sociale este respingerea conformismului. Dintre agenţii socializării spaţiul cel mai mare din acest capitol l-am dedicat rolului familiei. şcoala. arena principală a experienţelor la debutul vieţii. căsătoria. grupul de muncă etc. mass-media. Pornind de la investigarea literaturii de specialitate şi a etapelor propuse de diverşi teoreticieni. În macro-socializare fiecare nou eveniment socializator (admiterea la o facultate. că. Etapele şi agenţii socializării. apariţia unui copil etc.reprezintă un continuu temporal şi presupun o articulare. schimbarea locului de muncă. Micro-socializarea este deosebit de importantă pentru individ deoarece ea pune temelia structurilor de bază ale sinelui şi a concepţiei despre lume. mezosocializarea îmbină idealul cu realul. comportamentală) individuală. etapa macro-socializării (piaţa muncii şi viaţa personală – autonomie deplină. 3. influenţat în cea mai mare parte de către părinţi care acţionează ca modele pentru o conduită acceptabilă şi tot ei decid care comportamente vor fi interzise şi care vor fi permise în ceea ce priveşte conduita copilului lor. într-un spaţiu empatic şi securizat afectiv. angajarea în câmpul muncii. destinul nostru este determinat în mare parte de mediul sociofamilial în care ne naştem şi ne dezvoltăm în primii ani de viaţă. căutarea iscoditoare a semnificaţiilor şi explicaţiilor normelor sociale. deschidere faţă de nou. Pe de o parte. iar macro-socializarea se concentrează pe elemente realiste. schimbarea profesiei. Toate datele confirmă rolul fundamental pe care familia îl are în ceea ce vom deveni şi în modul în care ne vom manifesta în plan social. tradusă prin îndrăzneală. 2. 8 . mezo-socializarea şi macro-socializarea sunt condiţionate de achiziţiile specifice micro-socializării.• • • • Asimilarea unui „dat” social. iar pe de altă parte dimensiunile sociale dobândite prin micro-socializare sunt completate cu elemente noi. În dezvoltarea acestui subiect am invocat studii realizate de cercetători cu privire la rolul familiei în socializarea de clasă. am formulat un alt model al stadialităţii socializării după creşterea gradelor de autonomie pe care copilul şi tânărul le dobândeşte de-a lungul timpului. a deprinderilor sportive sau în organizarea spaţiului ludic al copilului din căminul familial. pe parcursul mezo-socializării şi macro-socializării. biserica. într-un fel. Etapele propuse de noi sunt următoarele: 1. Rezultatul final. deschidere faţă de acţiune. exterior indivizilor. micro-. Primii ani de viaţă şi primii alţi semnificativi oferă o orientare în şi către lume. mezo-. Deşi rolul familiei se diluează de la prima către cea de-a treia etapă. dezvoltă problematica stadialităţii procesului de socializare şi analizează specificitatea acţiunii socializatoare a mai multor agenţi semnificativi: familia. Capitolul 4. integrativ al socializării este personalitatea socială. configuraţie în cadrul căreia motivaţiile interne se îmbină armonios cu cerinţele normative ale mediului social. ea rămâne un agent de socializare foarte important în viaţa indivizilor. Cele trei etape ale socializării. determinând orientarea (axiologică. macro. Socializarea este un proces continuu ce nu se finalizează niciodată. conturând limitele receptivităţii ulterioare a individului. Este unanim acceptată ideea că familia reprezintă prima instanţă socializatoare şi cea mai importantă. Micro-socializarea se petrece în sânul familiei. Dacă micro-socializarea este orientată de elemente ideale.

nu presupune interacţiune). Şcoala. atitudinile şi aşteptările părinţilor faţă de copil. dimensiunilor. prezentarea unor dezbateri. decât dezvoltându-le efectele pozitive. rezultat din forţa limbajului vizual. publică şi periodică. a unor reportaje ilustrative pentru temele diverselor discipline pot creşte substanţial atractivitatea şi puterea formativă a lecţiilor. Grupul de egali este important în socializare deoarece prilejuieşte interacţiuni în plan orizontal în care indivizii împart acelaşi statut. ca agent de socializare. biserica. instituţiile culturale şi politice îl pot avea în socializarea indivizilor. Importanţa acestor grupuri sporeşte considerabil la vârsta preşcolară. Specificul procesului de socializare în şcoală. cât şi faţă de perspectiva părinţilor. În felul acesta oamenii vor putea înţelege cum se pot dezvolta odată cu ele. Prin specificul lor relaţiile cu egalii stimulează dezvoltarea cognitivă şi achiziţionarea competenţelor sociale. Instituţia şcolară ar trebui să încorporeze în mijloacele sale de învăţământ şi în activitatea didactică într-o manieră mai explicită mijloacele audio-video: proiectarea de documentare. în lucrarea noastră am avut în vedere şi următoarele variabile: climatul afectiv. televizorul poate fi o resursă educaţională importantă. în compania sau sub supravegherea adultului. prilejuind ucenicia socială. proiectarea de secvenţe din filme. Prin joc copilul intră în contact cu o mare varietate de roluri din categoria sa de vârstă. Capitolul 6. În cadrul capitolului 4 am analizat succint şi rolul pe care lumea profesiilor. Un alt agent cu rol socializator pe care îl considerăm semnificativ este mass-media. iar în cadrul acestora.Deoarece familia nu reprezintă un univers socializator uniform. abordează pe larg particularităţile pe care socializarea le dobândeşte în spaţiul şcolii şi în ce se materializează 9 . ci prin ceea ce poate demonstra în situaţii de comparare socială. Cu cât comoditatea părinţilor (şi profesorilor) va fi mai mare în ceea ce priveşte organizarea plăcută a timpului liber al propriilor copii (şi elevi) cu atât ei vor fi mai mult „abandonaţi” în faţa televizorului ce va prelua funcţia de educator. Copilul nu mai este o valoare în sine. socializarea individului se realizează succesiv prin antrenarea a numeroşi factori ce condiţionează realizarea potenţialităţilor de creştere şi dezvoltare personală şi asigură constucţia socială a personalităţii. pe măsură ce copilul abandonează treptat jocul pe cont propriu (jocul lângă alţii. omogen. neinteresante pentru lumea adulţilor. stilul educativ practicat de familie. elevul intrând în relaţie cu mai multe persoane adulte care oferă fiecare propria sa perspectivă asupra lumii. subiectul fiind pe larg dezvoltat în capitolul 5 al tezei. bazat pe interacţiune). perspective care pot să difere atât între ele. cât şi un factor considerat nociv prin promovarea numitor valori şi modele comportamentale. Nu se pot reduce efectele negative ale noilor medii. În funcţie de natura şi competenţele lor. desfăşurării în trecut etc. dar şi experimentarea autonomiei individului în interacţiunile între egali. Există cu siguranţă şi un mare potenţial educativ al televizorului. Punctez doar câteva idei ce nu mai sunt reluate ulterior: • în şcoală contactele dintre copil şi adulţi sunt extrem de variate. interacţiuni care încep să structureze personalitatea individului încă de la cele mai fragede vârste. proiectarea de diapozitive. este abordată doar sumar în acest capitol. din accesul în zone imposibil de cunoscut datorită distanţelor. primul plan este ocupat de televiziune prin forţa de impunere a valorilor şi modelelor promovate. diversele instanţe ale socializării au responsabilităţi distincte în formarea şi modelarea sociopsihologică a persoanei umane. • evaluarea performanţei este comparativă. configuraţia familiei. Ideea de bază a acestui subcapitol este aceea că televiziunea reprezintă atât un factor pozitiv în socializare. modelul cultural al familiei. • şcoala oferă oportunitatea interacţiunilor cu covârstnicii. Folosit cu înţelepciune. În concluzie. fără să se piardă pe ei înşişi Este nevoie de „alfabetizare” cu privire la consumul de media dar şi de o mai mare implicare a părinţilor (şi profesorilor) în organizarea activităţilor de timp liber (sau extraşcolare) plăcute copiilor (elevilor) lor. compoziţia familiei. în favoarea jocului social practicat împreună cu covârstnici (jocul cu alţii.

normelor implicite ce se creează în spaţiul interacţional concret al şcolii. Obligativitatea şcolii fără argumente şi dovezi în favoarea necesităţii ei. a normelor ce reglementează relaţiile dintre elevi. nu este un dat impus de un grup de persoane asupra altui grup de persoane. În subcapitolul 5.2. voluntară. în rolul pe care şcoala a trebuit să-l joace înde-a lungul timpului. al clasei. desfăşurată într-un plan invizibil şi neintenţionat (coexistent planului formal). • Şcoala realizează în fapt două procese de socializare. a activităţii civice şi politice. implicit. suprapuse parţial: o O socializare intenţionată.efectiv socializarea în cadrul şcolii. din procedurile didactice recomandate a fi utilizate la clasă. • Şcoala nu este o unitate spaţiu/timp omogenă. o O socializare spontană. o Un scop pe termen lung: integrarea şi adaptarea viitoare a absolventului la mediul social global (planul public şi planul privat al existenţei de adult). a conduitelor acceptabile în raport cu sarcinile şcolare pentru a răspunde cu eficienţă cerinţelor specifice). cu toate constrângerile fizice şi psihologice pe care aceasta le implică. Analiza punctează la final faptul că astăzi şcoala se află într-un moment de criză. în relaţiile interpersonale de zi cu zi ce se petrec între elevi 10 . din conţinuturile transmise în mod sistematic. al consideraţiei reciproce între actori şi al dreptului la eroare cu rol educativ. dintre elevi şi profesori. dar şi din cadrul normativ oficial (legi. accentuând mai ales schimbări în abordarea filosofică a educaţiei şi. în favoarea câştigului personal al fiecărui elev face ca actul educativ să fie perceput ca o agresiune. Capitolul debutează cu o fină analiză a evoluţiei istorice a şcolii ca instituţie. a unor grade din ce în ce mai mari de autonomie în desfăşurarea activităţilor şi luarea deciziilor. • Socializarea în spaţiul şcolii este indisolubil legată de problema cunoaşterii. a formării de priceperi şi deprinderi. şcoala trebuie să creeze şi să promoveze un spaţiu al comunicării. ea nu este ceva de la sine înţeles. o Faptul de a fi constant într-o situaţie de evaluare. oficială ce decurge din finalităţi explicit formulate pentru sistemul de învăţământ. al cooperării. criză pe care o poate depăşi prin echilibrarea raportului de forţe între devenirea intelectuală a elevilor (competenţele academice) şi devenirea socială. regulamente de funcţionare) care prevede drepturi şi îndatoriri ale actorilor implicaţi în educaţie – cultura explicită a şcolii. Educaţia nu va reuşi să pătrundă în minţile şi sufletele elevilor doar pentru că este obligatorie. Pentru a se reabilita. un spaţiu al receptării şi exersării unor roluri diferite de cele din familie. • Şcoala realizează o socializare diferită faţă de alţi agenţi ai socializării datorită a trei aspecte: o Faptul de a trăi permanent într-o colectivitate. în perspectiva socializării continue. ci reprezintă un “univers socializator plural”. formală. am realizat o trecere în revistă a principalelor particularităţi ale rolului socializator al şcolii: • Şcoala este un spaţiu intermediar între familie şi societate. • Socializarea prin intermediul şcolii are în vedere două ţinte complementare: o Un scop pe termen scurt: integrarea şi adaptarea copilului la mediul şcolar aici şi acum (învăţarea „meseriei de elev”. a valorilor şcolii. prin intermediul valorilor. o Faptul de a fi supus mereu puterii adultului. un spaţiu de tranziţie de la viaţa domestică la lumea muncii. a achiziţiei de cunoştinţe. susceptibil de a fi lăudat sau criticat. atitudinilor. prevederi legale.

se experimentează strategii sociale de supravieţuire. ceea ce este o foarte importantă achiziţie socială. Totul se petrece printr-un proces ce debutează înainte de intrarea copilului în şcoală. 1.5. Nicicând socializarea nu se va putea face în situaţii de izolare socială sau doar prin contactul indirect cu experienţele sociale.3. Un alt aspect specific socializării în şcoală este învăţarea „meseriei de elev”. Au un caracter dinamic şi evolutiv. vizibile.2. etapa de practicalitate şi transgresare a normelor – apare după instalarea confortabilă în poziţia de elev şi presupune explorarea limitelor normelor. dar şi modalităţile adecvate pentru a respinge graniţele normelor. Strategiile activate de elev sunt de tatonare şi explorare.1.6. iar nu acţiunea izolată a indivizilor. 2.2. experienţe povestite) şi continuă pe parcursul şcolarităţii. 11 . cu valoare formativă. explicite. ascunse. Se diminuează disconfortul şi începe să se stabilizeze statutul de elev.2. 1. cel mai important în socializarea realizată în şcoală. derulându-se în etape: 1.2.1. interacţiunile profesor – elevi (verticale): 1.2. reprimate de cadrul didactic deoarece se consideră că acestea subminează realizarea obiectivelor educaţiei. se cooperează sau se concurează. nelinişti. iar aria de incertitudine se restrânge. Din acest punct de vedere clasa de elevi reprezintă spaţiul interacţional specific. Comportamentele sunt de conformare şi adaptare. 1. În acest fel. Noile competenţe sociale ale elevului se traduc în decriptarea şi utilizarea pentru nevoi personale de adaptare a sensurilor ascunse ale culturii şcolii şi clasei de elevi. datorită „socializării anticipative” (copilul îi sunt furnizate de o serie de reprezentări sociale. se asigură suport emoţional. Structura lor este asimetrică prin raportarea la putere. reinterpretarea şi chiar încălcarea normelor şcolare. 1. un copil mai mult sau mai puţin rebel descoperă cum şi unde să se revolte. colaborarea în vederea îndeplinirii unor sarcini de învăţare). 1. etapa de explorare – când se ia contact cu necunoscutul univers şcolar. informaţii. interacţiunile elevi – elevi (orizontale): 2. esenţa socializării este interacţiunea socială. se întâmplă ca pe o scenă. Sunt puternic ritualizate. implicite. 2. etapa de conformare – când copilul începe „să înveţe” regulile şi normele vieţii şcolare. Acum pot apărea semne ale inadaptării sau ale dificultăţilor de adaptare. sunt suple şi flexibile. se desfăşoară fără intervenţia aparentă a profesorului. incertitudini atitudinale şi comportamentale.4. În această etapă tânărul actor detectează abaterile de la normele sociale care sunt socialmente acceptabile.1. concept ce vine dinspre teoriile etnometodologice. Sunt publice. provocate şi încurajate de cadrul didactic (munca în echipă a elevilor. Considerăm că dincolo de transmiterea sau impunerea regulilor convieţuirii sociale. 2. În clasă se construiesc şi se negociază norme ale vieţii în comun. „Meseria de elev” se dobândeşte întotdeauna în contextul interacţional al clasei de elevi. în limite acceptabile social. 2.(socializarea între egali) şi între elevi şi cadrele didactice – cultura implicită a şcolii. În această etapă elevul identifică şi receptează secretele „meseriei de elev”. Aici se face aşa numita „ucenicie socială” într-un mediu îmbogăţit de achiziţiile pe care fiecare membru le aduce cu sine din afara şcolii. ce contribuie la realizarea obiectivelor educaţiei. 3. este caracterizată de ambiguităţi. Două categorii interacţiuni caracterizează spaţiul clasei: 1. Se realizează în principal prin intermediul limbajului oral. Se desfăşoară simultan cu interacţiunile orizontale. 2.

a rezultatelor celor mai bune. comunicarea. Modelul evaluării practicate de profesor poate induce autonomia elevilor sau dependenţa acestora faţă de judecata profesorului. • Strategiile didactice: strategiile care presupun lucrul echipă. glumele. prin urmare ele reprezintă valori culturale recunoscute. actorii sunt egali. achiziţiona ansamblul normelor şi a „ştiinţei de a acţiona”. în timpul activităţilor de tip „after school”. interculturalitatea. instituţia „şcoală” nu percepe amploarea şi importanţa socializării care are loc în sânul său. empatia.3. diversitatea.4. necesitatea feed-back-ului. a auto-asumării unui program de studii personalizat. cererea ajutorului. poate induce dorinţa corectitudinii în evaluare sau dezinteresul pentru această valoare.2. cantina. de asemenea importantă pentru socializarea lor în sensul câştigării autonomiei: li se dă posibilitatea alegerii personale. a pregătirii elevului pentru viaţa împreună cu alţii prin cultivarea anumitor valori cum sunt toleranţa. reciprocitatea etc. a realizării de opţiuni. la cantină. cooperare. toaletele. Evaluarea performanţelor în clasa de elevi este un exerciţiu cu profunde valenţe sociale: exersarea aplicării criteriilor pentru fundamentarea judecăţii de valoare. 2. • Există discipline şcolare ale căror finalităţi sunt în mod explicit formulate în sensul susţinerii socializării. şcoala şi-a dezvoltat un sistem complex de a face evaluări. • Conţinuturile de învăţământ din materialele curriculare pot fi şi purtătoarele unor mesaje subliminale. Interacţiunile dintre elevi nu se petrec doar în timpul orelor de studiu. Socializarea nu este doar o acţiune de la adult la copil: egalii pot socializa foarte bine între ei. prin intermediul lor se încalcă o interdicţie. pot şi lăudaţi sau criticaţi în orice moment. Demersul împărtăşit de elevi şi profesori de construcţie a ştiinţei presupune orientarea către metodele constructiviste şi o practică a interacţiunilor educative în clasa de elevi. Jocurile. indispensabile stabilirii legăturilor cu alţii. cabinetul medical. iar adulţii se resocializează în contract cu copiii. 12 . certurile. toate aceste interacţiuni le permit copiilor să-şi construiască identităţi sociale adecvate unor spaţii sociale diferite: sala de sport. practica. în activităţile extracurriculare.5. sala de clasă. implicaţi în socializare: • Conţinuturile selectate în cadrul disciplinelor de învăţământ şi transmise contribuie şi ele la socializarea elevilor din mai multe perspective: • Cunoştinţele selectate în programe şcolare şi manuale elevilor sunt considerate reprezentative din punct de vedere cultural. culoarul. ci şi la sport. 2. Fiind un loc al căutării performanţelor. au caracter privat. fie că sunt elevi.. Din păcate.2. împărţirea sarcinilor au certă valoare socializatoare pentru că generează contexte interacţionale în care se câştigă experienţă.2. Concluzionăm că şcoala oferă posibilitatea copiilor de a cunoaşte. • Evaluarea: una din particularităţile socializării la şcoală este aceea că elevii sunt supuşi permanent evaluării. fie că sunt profesori. disputarea teritoriului. cooperarea. onestitatea şi obiectivitatea judecăţilor de valoare. a unor prejudecăţi ce funcţionează în zona reducţionismelor şi intoleranţei sociale.2. curtea şcolii. cancelaria profesorilor. definindu-şi propriile interese de cunoaştere este. în pauze. recunoaşterea greşelii şi învăţarea din ea. • Un alt aspect ce ţine de managementul conţinuturilor în actul didactic este faptul că nu toate disciplinele sunt obligatorii. În capitolul 5 am analizat şi rolul altor factori specifici şcolii. coordonare. biblioteca. a unor mesaje ideologizante în sensul alimentării unor stereotipii. Procedura prin care elevii pot alege dintr-o plajă de oferte.

festivităţi de ziua numelui şcolii. membru al consiliului profesoral. membru al consiliului elevilor. practici de socializare bazate pe cultivarea „intereselor” comune ale elevilor (practica cercurilor şcolare. c. practica cooperării elevilor din clasele debutante cu elevi deja competenţi social. practica Balului Bobocilor). cluburilor elevilor. practica marcării evenimentelor din timpul anului – Crăciun. practica invocării unor absolvenţi – model ai şcolii respective. organizarea de tabere. practica pauzelor de recreere. festivitatea de absolvire a şcolii. cu notorietate în rândul elevilor actuali. valorilor şi persoanelor dintr-un grup constituit (colectivul clasei de elevi conduse de un cadru didactic. Paşte. elevii cu care ne mândrim. fără argumente. organizarea Zilei Porţilor Deschise. practici de socializare organizaţională (festivitatea de deschidere a anului şcolar. practica alegerilor în clasă şi şcoală. precum şi exemplul cadrului didactic care trebuie să întruchipeze exact valorile şi normele cerute elevilor săi. de impunere a unui cadru normativ arbitrar. practica ritualurilor prezente în sala clasă: apelul elevilor cu identificarea absenţilor. Din păcate aceasta este o practică recomandată învăţătorilor şi profesorilor diriginţi prin Regulamentul şcolar). 13 . b. practici de socializare în activitatea la clasă (practica interacţiunilor profesor – elevi de tip coercitiv/impunere sau de tip inductiv/cooperare. practica competiţiilor şcolare). festivitatea de închidere a anului şcolar. practica elevului de serviciu pe clasă. 3. practica îndeplinirii unor roluri în şcoală – serviciul pe şcoală. elevii care s-au distins prin anumite performanţe la concursuri.Un alt punct forte al prezentului capitol este propunerea unei clasificări a practicilor de socializare din şcoală: 1. fără a câştiga adeziunea elevilor faţă de necesitatea aplicării acestui regulament. verificarea temelor pentru acasă. excursii). festivităţi de Ziua Şcolii. practica sărbătoririi zilelor elevilor. b. practici de condiţionare (practica aducerii la cunoştinţă a regulamentului şcolar – este o practică contrângătoare. aflării unor secrete ale cadrului normativ şcolar şi ale unei adaptări de succes). în scopul unui schimb de experienţă. participarea la consiliul profesorilor. interacţiuni elevi – elevi de tip cooperare sau de tip competiţie. după mecanismul prin care se face socializarea: a. c. 2. respectiv aduce atingere normelor. practici de socializare civică (practica participării la consiliul elevilor. practici imitative şi de identificare (practica exemplului – elevul săptămânii. practica participării la deciziile luate în şcoală. b. practica parteneriatelor şcoală – comunitate). practica organizării colectivului de elevi pe microgrupuri sau utilizarea lucrului individual). după conectarea lor la anumite conţinuturi şi finalităţi: a. membru al comitetului de organizarea a unei activităţi sau participant la activităţi. evaluarea elevilor. practici de socializare în afara activităţii la clasă (practica sarcinilor pentru acasă. practica alocării de recompense şi pedepse: recompensa şi sancţiunea sunt reacţii ale unei persoane sau instanţe la un comportament care susţine. sau comunitatea şcolară). după locul unde se pun în aplicare: a. practica asocierii unui elev competent/bun cu unul mai puţin competent/slab. editarea revistei liceului.

7. o capacitate de a te conduce în manieră proprie ţinând cont de regulile fixate în mediul social. angoasă. Sistemul valoric al şcolii este subminat de alte orientări valorice ale altor medii socializatoare în care copilul este integrat. prin metode şi mijloace cantitative. ci se cucereşte şi se experimentează pas cu pas. în acelaşi timp. În acest demers de „a trăi autonomia” rolul profesorilor este de a le propune elevilor lor o viaţă bogată în posibilităţi. de a fi diferit de ceea ce cred alţii că este bine. A fi autonom înseamnă a avea o libertate interioară.7. calitate pentru viaţa personală. 3. 6. Promovarea unor metode excesiv de tradiţionale. autentic. Autonomia presupune teama de a fi marginalizat. ce funcţionează la intrarea în şcoală. punitive. a ieşi în lumină cu punctele tari dar şi cu cele slabe. 10. profesori şi elevi. Pe de altă parte. de a-i ajuta să-şi preia responsabili propriul proiect de socializare. În acest fel autonomia poate deveni una dintre plus-valorile şcolii. de aceea procesul prin care ea se transformă în planul autonom este cel al socializării. din punctul de vedere al elevilor autonomia nu este confortabilă. Ea nu este doar scopul ultim al socializării în şcoală ci însuşi drumul spre această ţintă. o valoare ce oferă un cadru sănătos pentru viaţa socială şi. 8. simultan. Necunoşterea particularităţilor individuale ale copilului. singular. Capitolul 6 este dedicat în totalitate cercetării practic – aplicative ce a cuprins două etape: o Investigarea calitativă a unor documente de tip curricular pentru a identifica intenţiile concrete de socializare formulate la nivelul liceului. Etichetările pozitive. Autonomia este valoarea care se trăieşte şi se dobândeşte numai în planul interacţiunilor sociale. a concordanţei dintre obiectivele de socializare ale şcolii şi practicile de socializare din cinci licee. a fi autorizat în faţa propriei persoane şi a altora. precum şi rezultatele acestor practici la nivelul actorilor implicaţi. Activarea unor şabloane ale “profesorului bun”. perimate în raport cu schimbările sociale şi cu mediul socio-cultural al vârstei tinere. Slaba cooperarea a profesorilor ce predau la aceeaşi clasă în probleme ce ţin de interacţiunile cu elevii. o Investigarea. Etichetările negative. de a nu fi integrat. 9. ca ideal de socializare al şcolii. se poate realiza doar dacă şcoala oferă posibilitatea trăirii unor experienţe eliberatoare de dependenţele normative iniţiale.Ideea forte a prezentei teze de doctorat este pe larg dezvoltată în subcapitolul 5. Necunoaşterea psihologiei vârstelor. a alege cu riscul erorii. Capitolul 5 se încheie prin prezentarea unei suite de deficienţe sau factori care duc la eşecul socializării în şcoală: 1. incertitudinea justeţii actelor tale. a fi tu ÎNSUŢI într-o comunitate. 2. Accentuarea cadrului impersonal în socializare. 11. subiectul unic. nu este o achiziţie ci o construcţie permanentă. 5. A fi autonom înseamnă a fi TU ÎNSUŢI. A fi autonom înseamnă a te autoasuma. 12. inflexibile. de a trăi îndoiala. scop şi mijloc al socializării. a-şi asuma responsabilităţi şi a da socoteală pentru împliniri şi neîmpliniri. Promovarea unor practici de socializare constrângătoare.: autonomia este. Slaba cooperare între şcoală şi familie. Autonomia. nu este obţinută prin imitarea unor modele ci se trăieşte efectiv în jocul încercărilor şi erorilor de zi cu zi. ci generează teamă. Autonomia nu se achiziţionează ca un produs finit. a găsi mereu justificarea în actele proprii. a te expune. 4. Incapacitatea profesorilor de cunoaşte elevul dincolo de performanţele la propria disciplină. Obiectivele cercetării întreprinse au fost următoarele: 14 .

practici care să susţină componenta socială a activităţilor specifice. I2: Dacă şcoala dezvoltă practici de socializare pe care le activează constant şi coerent. 2. atunci profesorii şi elevii vor considera important rolul şcolii în devenirea socială a elevilor. prin practici specifice de socializare.:În orice şcoală există preocupări pentru abordarea dimensiunii sociale a devenirii personalităţii elevilor şi a grupurilor de elevi. atunci se vor înregistra rezultate pozitive în plan social (coeziune socială.2.:Dacă profesorii conştientizează rolul lor în câmpul socializator al şcolii. atât la nivelul clasei (în procesul didactic . 1. independenţă. cultura dialogului. coeziune socială. climat pozitiv. cooperare. atitudine pozitivă faţă de alţii. respectiv liceului: autonomia operaţionalizată în conceptele iniţiativă şi implicare. 15 . Investigarea practicilor de socializare (implicite/explicite. 2. şi în plan privat – grup de prieteni.:Dacă practicile de socializare intră în concurenţă cu activităţile din planul instruirii formale (ca resursă timp.:Dacă profesorii se consideră responsabili în legătură cu procesul socializării elevilor. 1. la nivelul idealului educaţional românesc. responsabilitate. la nivelul resurselor umane ale şcolii. atunci efectele formative ale celor dintâi vor fi diminuate sau anulate. a dimensiunilor procesului educaţional cu implicaţii în planul socializării elevilor.activităţile curriculare).2. dar şi pentru integrarea cu succes în diferite grupuri sociale (în plan public – grup de muncă/studenţi. comunitate.1. absorbţie pasivă/achiziţie activă) promovate de profesori. dimensiunile sociale pe care şcoala este chemată să le dezvolte absolventului învăţământului obligatoriu. atunci vor percepe practicile de socializare ca o „investiţie” în educaţie şi nu ca o „cheltuială” din instruire. nu sunt de tip dresaj. importanţă).:Dacă socializarea este prefigurată la nivel de finalităţi ale liceului. Descrierea. familie). atunci se vor obţine efecte pozitive în planul parametrilor sociali ai organizaţiei şcolare (ataşament faţă de organizaţie. ne-am atins toate cele patru obiective propuse iniţial: • O1: am identificat. la nivelul profilului absolventului de liceu şi la nivelul programelor şcolare din curriculum liceal. Se subliniază faptul că absolventul liceului va trebui să fie apt pentru opţiuni şi decizii personale în plan profesional (expresie a comportamentului autonom). 2.:Dacă şcoala dezvoltă o paletă de practici de socializare autentice (care pornesc şi de la interesele elevilor.3. ataşament faţă de şcoală. toleranţă. în spaţiul şcolii şi în relaţiile şcolii cu comunitatea.1. curricular şi extracurricular. resursă efort. la nivelul documentelor curriculare studiate şi în Legea Învăţământului. sentimentul valorizării individului). atunci vor genera sau vor susţine în mod conştient practici de socializare ce funcţionează în spaţiul clasei. atunci ei vor iniţia şi activa în spaţiul şcolar. 3. Ipotezele pe care le-am verificat prin cercetarea defăşurată sunt: I1: Dacă profesorii au o atitudine favorabilă socializării prin intermediul şcolii. a efectelor pozitive şi negative pe care le generează practicile de socializare activate în şcoală. depăşind primatul intelectualismului. cultivarea autonomiei).3.activităţi extracurriculare şi extraşcolare). Descrierea percepţiei cadrelor didactice şi elevilor faţă de rolul socializator al şcolii. analiza de conţinut şi ancheta pe bază de chestionar. elevi şi profesori. climat pozitiv) şi individual (sentimentul valorii personale. nu se realizează prin constrângere). Identificarea. încredere în sine.1. cât şi în afara ei (în afara procesului didactic . Ipoteze de lucru: 2. Ipoteze de lucru: 1. 4. pe cele două direcţii de acţiune. Prin cercetarea desfăşurată.

• O4: Practicile de socializare activate de profesori în procesul didactic sunt puternic amendate de mare parte din elevi prin respingerea profesorilor ca model de urmat. profesorii se consideră responsabili în legătură cu procesul socializării elevilor doar în ceea ce priveşte rezultatele pozitive ale acestui proces şi se dezic ca şi responsabilitate de rezultatele negative ce pot fi obţinute în socializarea altor elevi. coeziunea. cele de tip extracurricular sunt receptate ca fiind „ale liceului” (pentru că fac parte dintr-o tradiţie şi sunt gestionate la nivelul liceului. Prin activităţile extracurriculare socializarea se produce ca un • 16 .1. dar nu cred ca pot contribui şi la eşecul lui! În ceea ce priveşte practicile de socializare din clasă ele sunt considerate ca fiind integrate actului didactic. este infirmată de cercetarea noastră în sensul că deşi socializarea este prefigurată la nivelul finalităţilor liceului. Dacă practicile de socializare din clasă sunt receptate ca fiind „ale profesorului” (pentru că el le gestionează). Activităţile extracurriculare reprezintă un evantai de practici de socializare specifice şcolii importante atât prin diversitatea formelor de activitate. planul social nefiind considerat important. În ceea ce priveşte ipotezele formulate de noi în debutul cercetării. Practicile de socializare din afara activităţii la clasă sunt considerate ca reprezentând o adevărată „investiţie în educaţie” ce nu au efecte negative în planul instruirii. în sensul că profesorii nu dezvoltă o reflecţie asupra lor ca mijloace de construcţie socială. Cu alte cuvinte. o 1. aceştia percep în măsură mult mai mică aceste practici şi declară că profesorii promovează mai degrabă conduitele conformiste prin modul în care interacţionează cu elevii în clasă. în ceea ce priveşte comunicarea. raportat la rolul acestei instituţii în devenirea intelectuală a acestora. Elevii cred că şcoala trebuie să-şi asume un rol important doar în devenirea lor intelectuală. ci ca mijloace constitutive ale actului didactic (de exemplu îi dau afară pe elevi sau îi sancţionează pentru a putea preda. rezultatele obţinute ne îndreptăţesc să concluzionăm că: • Ipotezele de lucru derivate din I1: o 1. ataşamentul elevilor faţă de liceu. profesorii cred ca pot contribui la succesul procesului de socializare. Practicile de socializare de tip extracurricular sunt evaluate pozitiv atât de elevi cât şi de profesori din punctul de vedere al beneficiilor în relaţiile sociale din şcoală. Putem spune că se evidenţiază o orientare masivă. • O3: Elevii şi profesorii percep în mod diferit practicile implicite/explicite de socializare pe care profesorii le activează în clasă: în vreme ce profesorii se consideră promotori ai unor practici ce susţin comportamentele autonome ale elevilor. am descris aşteptări ale elevilor cu privire la rolul şcolii în formarea lor.2. profesorii şi elevii percep şi optează pentru un rol predominant al şcolii în devenirea intelectuală a absolvenţilor. atât a cadrelor didactice cât şi a elevilor către perceperea unei şcoli a formării de tip intelectual şi doar într-o măsură nesemnificativă a perceperii rolului social al şcolii în formarea elevilor. cât şi prin amploarea lor socială.elev).O2: am identificat percepţiile cadrelor didactice şi ale elevilor cu privire la rolul şcolii în devenirea socială a absolvenţilor. Pe de altă parte profesorii afirmă că practică o socializare de tip participativ în mult mai mare măsură decât percep elevii acest lucru şi o socializare de tip punitiv în mult mai mică măsură faţă de ceea ce resimt elevii în relaţia cu profesorii lor. atunci ei vor se vor asocia doar rezultatelor pozitive ale acestui proces şi se vor dezice de cele negative”. În acelaşi timp elevii consideră ca fiind firească şi de dorit această orientare a şcolii către obiective de tip intelectual. ca instituţie). fără a se întreba asupra contextului social în sine şi asupra relaţiei profesor . Prin urmare putem formula o ipoteză astfel: „Dacă profesorii se consideră responsabili în legătură cu procesul socializării elevilor.

în clasă. capabilă să genereze conduite autonome. o 2. Deşi ipoteza 1 pare că se confirmă prin faptul că profesorii exprimă o atitudine favorabilă socializării prin intermediul şcolii şi dezvoltă o serie de practici. nu putem afirma că „atunci” profesorii dezvoltă practici de socializare pentru a atinge obiective de tip social în clasă sau în afara ei. ci activează. Pornind de la aceste premise am constatat prin cercetarea noastră că efectele pozitive ale acestor activităţi sunt resimţite atât de profesori cât şi de elevi: îmbunătăţirea comunicării. o 2. Ipotezele de lucru derivate din I2: o 2. în sensul că participarea elevilor la activităţi în afara programului şcolar nu afectează în sens negativ performanţele lor şcolare şi resursele dedicate învăţăturii (timp şi efort). predominant autonomă. iar în afara clasei practici de socializare ca scop în sine. Balul Bobocilor. Majoritatea acestor activităţi sunt comune (decurg din tradiţii ale şcolii româneşti ca instituţie – Deschiderea Anului Şcolar. a Zilei Drapelului) sau din preocupările specifice ale elevilor şi profesorilor. rezultate din profilul liceului (organizarea Zilei Armatei. Închiderea Anului Şcolar. în afara clasei) componenta socială a activităţilor şcolare. Putem spune că ipoteza noastră se poate reformula astfel: „dacă” profesorii sunt implicaţi în multiple interacţiuni sociale cu elevii. ci mai degrabă involuntar şi aleator. o 1. În concluzie profesorii nu conştientizează imensul rol socializator pe care îl au. sau din prevederi legale aflate în vigoare – Consiliul Elevilor). De aceea ele nu promovează constrângerea. în viaţa de zi cu zi. Balul Absolvenţilor. creşterea coeziunii grupului. bazat pe voluntariat şi motivaţie intrinsecă. În fiecare liceu am identificat preocupări sistematice de organizare a unor activităţi de socializare organizaţională. în sensul că acele practici de socializare activate constant şi coerent de către şcoală (adică cele de tip extracurricular) 17 . Elevii şi profesorii nu percep că există „o concurenţă” între activităţile curente la clasă şi activităţile de tip extracurricular. în clasă şi în afara ei. care susţin (în manieră predominant conformistă. cele două variabile nu putem spune că sunt legate printr-o relaţie de determinare reciprocă. departe de evaluări de tip academic şi cu funcţie de ierarhizare. Practicile de socializare dezvoltate de profesori în clasă au mai degrabă rolul de a asigura cadrul optim pentru desfăşurarea activităţilor didactice decât pentru a avea efecte în formarea socială a elevilor. în planul social al devenirii elevilor.3. împreună cu întreaga instituţie şcolară. Or socializarea trebuie percepută ca un amplu proces de învăţare cu efecte importante în planul existenţei concrete a indivizilor. îmbunătăţirea relaţiilor profesori – elevi şi elevi – elevi. atunci dezvoltă o atitudine favorabilă socializării prin intermediul şcolii. ci o participare activă autoasumată şi responsabilă. Ne referim la faptul că „dacă” profesorii au o atitudine favorabilă socializării prin intermediul şcolii (răspuns mai degrabă dezirabil). profesorii sub-conştientizează rolul lor în câmpul socializator al şcolii. dar există şi activităţi specifice. civică şi a intereselor.2. creşterea ataşamentului faţă de şcoală.3. în spaţiul şcolii. decât ca un obiectiv al acestor activităţi. în sensul că acest rol nu este unul la care să se raporteze în mod voluntar şi sistematic. Practicile de socializare de tip extracurricular reunesc elevi şi profesori întrun efort comun. aşa cum am formulat-o noi în I1. Ipoteza I2 se confirmă în urma cercetării noastre.1. în clasă practici de socializare ca suport pentru conformarea la ordinea didactică normativă.• • • efect secundar al intenţiilor educative mai degrabă. în plan formal sau informal.

generează efecte pozitive în planul parametrilor sociali ai organizaţiei şcolare: climat pozitiv. motivaţia socializării ca proces cu pentru şcoală. De aceea nu există nicio reflecţie asupra efectelor de tip socializator al acestor practici (la nivelul elevilor şi grupului). activităţilor de instruire. socializării ca mijloc necesar diriginte/învăţătoare. care scopul activităţilor desfăşurate în clase să fie În şcoala românească. activităţi pe care le considerăm adevărate practici de socializare specifice şcolii datorită constanţei lor (repetitivităţii). argumentele şi dezbaterile de idei. • Profesorii şi elevii sunt masiv implicaţi în activităţi de tip extracurricular. cls. a abordată simultan ca scop şi IX-a) să existe o perioadă (o săptămână de exemplu) în mijloc în formarea indivizilor. în vreme ce profesorii declară că încurajează comunicarea. În capitolul 7 am formulat concluziile rezultate în urma întregului demers ştiinţific desfăşurat pentru elaborarea prezentei teze de doctorat şi am propus o serie de măsuri concrete pe care şcoala românească le poate implementa cu scopul realizării cu succes a socializării elevilor săi: CONCLUZII PROPUNERI 1.. familia lor. • Cadrele didactice percep că şcoala are un rol extrem de important în formarea intelectuală a elevilor. minimalizând şi ei rolul socializator al şcolii. îmbunătăţirea relaţiilor interpersonale. activităţile extracurriculare produc efecte benefice la nivelul participanţilor şi interacţiunilor dintre ei. activităţi de cunoaştere a cadrelor mijloace de evaluare a didactice cu care elevii vor lucra – profesorii se progreselor în achiziţia de tip prezintă. dar şi la nivelul întregii organizaţii şcolare. În concluzie: • Documentele oficiale conturează direcţii clare de acţiune în planul socializării prin intermediul liceului. istoria lor personală. în raport cu obiective de cunoaştere. motivaţia pentru şcoala respectivă scopuri specifice. percepţii şi reprezentări asupra conţinuturi explicite. creşterea ataşamentului. • Profesorii activează în mod implicit în clasă practici de socializare dorind. în fapt. cu în care se află. în clasele de debut de ciclu şcolar (cls. • Elevii percep şi consideră firească implicarea şcolii în acumulările lor de tip intelectual. hobby-uri. alte cadre didactice . constrângător. şi este interese. minimalizând impactul şcolii în devenirea socială a elevilor. comunică modul în care ei cred ca vor social. Socializarea poate fi 1. experienţe anterioare minimalizată abordarea semnificative. atitudini şi comportamente din registrul semantic al CONDUITEI AUTONOME. colabora cu elevii şi cadrele generale ale acestei 18 . • Elevii percep în clasă o predominaţă a practicilor de socializare de tip punitiv. precizând o suită de valori. cu şcolii etc. cls. interese de cunoaştere. oportunităţilor interacţionale pe care le generează.elevii susţinerii laturii sociale a se prezintă pe ei. I. predomină abordarea de cunoaştere a elevilor de către colegi. în SOCIALIZAREA indivizilor: practicile concrete din spaţiul o Activităţi de cunoaştere interpersonală (activităţi şcolii. Datorită acestor caracteristici. Familia şi grupul de prieteni sunt considerate de profesori principalii agenţi de socializare a elevilor. a V-a. să asigure cadrul normativ şi interacţional al activităţilor didactice. ci ele sunt evaluate prin prisma utilităţii lor didactice. interesului intrinsec.

organizarea activităţii zilnice. Manifestarea conduitelor autonome (iniţiativă. în funcţie de treapta de învăţământ pe care se află. o Activităţi pentru închegarea grupului-clasă (activităţi de stabilire a valorilor clasei şi a normativităţii ce decurge din respectarea acestor valori. aflarea regulilor ce funcţionează în diverse spaţii modelate social – laboratoare. să li se dea responsabilităţi şi sprijin pentru realizarea sarcinilor. stabilirea de roluri şi responsabilităţi în clasă). pentru a găsi soluţii de multiplicare a celor bune şi de rezolvare a celor proaste. PROPUNERI colaborări. La nivelul fiecărei şcoli. să existe posibilitatea de a formula iniţiative (proiecte). o Dezbateri pe baza unor cazuri semnificative petrecute în şcoală. întâlniri cu elevi din clase mai mari. Elevul lunii.). toate conducând către câştigarea autonomiei individului aflat în pragul absolvirii şcolii şi schimbării statutului său social. discuţii cu managementul şcolii. stabilirea simbolurilor clasei. Socializarea implică o dialectică a contrariilor: conformare şi inovare. cu implicaţile pe care aceasta le presupune în viaţa actuală şi de adult a fiecărui elev). numai împreună cu elevii. dependenţă şi independenţă. o Stabilirea unei liste de activităţi cu scop socializator pe parcursul unui semestru. biblioteca. cantina. la diverse compartimente. cu beneficii atât pentru elevi cât şi pentru instituţie. responsabilitate) poate deveni un standard calitativ valorizat în interiorul şcolii prin recompense simbolice: Elevul săptămânii. decizie. pornind de la interesele elevilor. dezbateri moderate de diriginte. atât pozitive cât şi negative. să existe formulată o strategie din care să decurgă măsuri concrete (gestionate de diriginţi) prin care elevii să fie implicaţi (prin rotaţie) în organizarea de activităţi atât cu elevii (colegii lor) cât şi cu profesorii. ca mod de gândire. de a le susţine şi a le derula. deja competenţi în planul socializării. opţiune. pentru a-i ajuta să intre la modul real şi ei în meseria de părinte de elev. a fi invitat la masă 19 . îşi prezintă materia mai ales ca mod particular de cunoaştere a realităţii. o Realizarea de activităţi împreună cu părinţii elevilor pentru a-i ajuta pe aceştia să înţeleagă rolul lor în viaţa de elev a propriilor copii. o Activităţi de cunoaştere a spaţiului şcolar şi a altor clase (vizite în şcoală. cabinetul medical etc. pe baza dezbaterilor între elevi şi cadre didactice. secretariat. o Analizarea şi formularea de propuneri de îmbunătăţire a regulamentului intern al unităţii şcolare.CONCLUZII 2.

adică să devină un spaţiu interacţional autentic prin plasarea mobilierului. • fie conştienţi de necesitatea interacţiunilor orizontale. de forţare a devenirii celui în formare nu după propria sa natură şi specificitate. şi cu număr mai mare de elevi către liceu când elevii îşi pot autogestiona în mare arte interacţiunile sociale). formal. Socializarea să se desfăşoare în colective de elevi în care se oferă repere atât pentru identificare cât şi pentru diferenţiere. Lipsa acestui parteneriat transformă relaţia dintre cei doi într-una de impunere. sub aspectul finalităţilor şi a modalităţilor de desfăşurare. a fi. la fel cu toţi ceilalţi. de constrângere. ci după natura şi specificitatea celui care socializează. • admită necesitatea şi importanţa lor ca agenţi ai socializării şi să asigure invariabil consistenţa între vorbele şi faptele proprii. ascuns şi a rolului acestora în formarea elevilor ca indivizi sociali. Ca agenţi ai socializării. diferit de toţi ceilalţi. Este necesară o regândire.CONCLUZII 3. • Ergonomia sălii de clasă (şi chiar a şcolii) să permită socializarea. 4. Elevii pot învăţa unii de la alţii. a activităţilor de perfecţionare a cadrelor didactice. pe de o parte. Socializarea presupune un parteneriat între individul care se socializează şi agentul socializator. a celor două planuri coexistente: vizibil. invizibil. cadrele didactice trebuie să: • conştientizeze complexitatea spaţiului şcolar. a fi. De aceea o socializare de succes implică realizarea ambelor subprocese. 20 . pe de altă parte. prin regulile de mişcare în sala de clasă. 5. elev – elev pe baza consultării unui număr semnificativ statistic de elevi şi profesori are să genereze o revizuire a practicilor socializării pasive (prin impunere) şi trecerea către o predominanţă a practicilor de socializare activă (prin consecinţe logice). Socializarea include atât identificarea cât şi individualizarea (diferenţierea). dar considerăm că sunt importante pentru aceasta două condiţii: • Colectivul de elevi să fie dimensionat astfel încât să se poată produce interacţiuni sociale autentice şi de calitate (colectivul să cuprindă un număr mai mic de elevi în ciclul primar când socializarea este extrem de intensă pe multiple planuri. Studiile de caz ce prezintă situaţii de eşec al socializării le pot releva profesorilor mecanisme fine prin care ei pot interveni cu rezultate bune atât pentru individul aflat în situaţie de eşec social şi şcolar cât şi pentru clasă şi şcoală. dar şi să-i înveţe cum pot optimiza acest proces în cazul fiecărei clase şi al fiecărui individ. Acestea trebuie să conţină teme care să-i conştientizeze pe profesori cu privire la acest proces complex şi la rolul lor în această ecuaţie. Elaborarea unui cod etic al relaţiilor profesor – elev. PROPUNERI cu profesorii etc.

Fără a avea pretenţia că am epuizat repertoriul domeniilor de analiză care ar fi fost interesant de investigat în problematica socializării prin intermediul şcolii. Cadrele didactice trebuie să fie pregătite şi să-şi propună organizarea clasei în grupuri de lucru. a învăţării în grupuri sau perechi. cu stimularea învăţării prin cooperare. comunitate. nu poate avea decât efect pozitiv pentru toţi beneficiarii: elevi. managerii şcolari. şcoală. promovând într-o mai mare măsură interacţiunile sociale şi formarea la elevi a abilităţilor sociale. considerăm că prin concluziile la care am ajuns şi propunerile făcute am contribuit la o cunoaştere aprofundată a practicii socializării elevilor şi la oferirea de soluţii pentru optimizarea acestui proces. A desfăşura activităţi cu rol socializator sau a-ţi proiecta activitatea la clasă. elevii. părinţii că atât pregătirea în plan intelectual cât şi formarea în plan social reprezintă faţete ale aceluiaşi proces: formarea elevilor pentru viitor..• CONCLUZII Experienţele personale ale fiecăruia pot îmbogăţi contextul situaţiei de învăţare. admită parteneriatul cu elevii (contractul social al clasei care rezultă din negocieri profesor – elevi). societate. profesori. 21 . clasa de elevi. PROPUNERI Perspectiva noastră de abordare doreşte să conştientizeze cadrele didactice.