Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi Caracterizarea personajului

Alexandru Lăpuşneanul, de Costache Negruzzi, este prima nuvelă istorică din literatura română. Publicată în perioada paşoptistă, în primul număr al Daciei literare (1840), nuvela aparţine prozei romantice, fiind inspirată din istoria naţională, potrivit recomandării lui Mihail Kogălniceanu din Introducţie, manifestul literar al romantismului românesc. Nuvela istorică are ca temă evocarea artistică a celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanul (15641569). Lupta pentru impunerea autorităţii domneşti şi consecinţele deţinerii puterii de un domnitor crud se raportează la realităţile social-politice din Moldova secolului al XVI-lea. Acţiunea nuvelei este pusă pe seama unor personaje ale căror caractere se dezvăluie în evoluţia gradată a conflictului, în funcţie de rolul lor în acţiune, ele sunt puternic individualizate, construite cu minuţiozitate (biografia, mediul, relaţiile motivate psihologic) sau portretizate succint. In desfăşurarea narativă, Alexandru Lăpuşneanul este principalul element constitutiv, celelalte personaje gravitând în jurul personalităţii sale. Imaginea personalităţii domnitorului Alexandru Lăpuşneanul este conturată în Letopiseţul Ţării Moldovei de Grigore Ureche, cronică din care, Negruzzi preia scene, fapte şi replici (de exemplu: mottoul capitolului I şi al IV-lea), dar se distanţează de realitatea istorică prin apelul la ficţiune şi prin viziunea romantică asupra istoriei, influenţată de ideologia paşoptistă. Astfel, pornind de la persoane reale/ personalităţi istorice, scriitorul creează personaje literare, reprezentând anumite tipuri umane, cu destine şi profiluri psihologice care susţin coerenţa narativă. De pildă, ca persoane, vornicul Moţoc, postelnicul Veveriţă şi spătarul Spancioc fugiseră la Liov, în Polonia, şi nu mai trăiau în a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanul; ca personaje, ele sunt prezente pentru a ilustra tipuri umane (boierul trădător şi linguşitor, boierii „cu iubire de moşie"). Personajele sunt realizate potrivit esteticii romantice: personaje excepţionale (au calităţi şi defecte ieşite din comun) in situaţii excepţionale, antiteza ca procedeu de construcţie, liniaritatea psihologică, replicile memorabile „Liniaritate psihologică se vede în construcţia personajelor [...]. Gesturile şi cuvintele personajelor au menirea de a fi memorate.” (Nicolae Manolescu) Alexandru Lăpuşneanul este personajul principal din nuvelă, personaj romantic, excepţional, care acţionează în situaţii excepţionale (de exemplu: scena uciderii boierilor, a pedepsirii iui Moţoc, a morţii domnitorului otrăvit). Intruchipează tipul domnitorului tiran şi crud, perfect integrat în mentalitatea epocii, care guvernează absolutist într-o societate dominată de anarhie feudală. El este construit din contraste şi are o psihologie complexă, calităţi şi defecte puternice, fiind „un damnat" romantic. Autorul îi marchează destinul prin cele patru replici memorabile, plasate în fruntea capitolelor şi având rol de motto. Destinul său este acela de a impune autoritatea domnească prin orice mijloace. Afirmaţia „Eu nu sunt călugăr, sunt domn!" reflectă faptul că nu abdică de la propriul destin nici în faţa limitelor omeneşti (boala, moartea), pierderea statutului de domnitor impunând suprimarea sa fizică. Crud, hotărât, viclean, disimulat, inteligent, bun cunoscător al psihologiei umane, abil politic, personajul este puternic individualizat şi memorabil - „Echilibrul între convenţia romantică şi realitatea individului, aceasta e minunea creaţiei lui Negruzzi" (G. Călinescu). Hotărârea de a avea puterea domnească este implacabilă şi formulată de la începutul nuvelei, în răspunsul dat soliei boierilor: „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu, răspunse Lăpuşneanul, a cărui ochi scăntieră ca un fulger, şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi şi voi merge ori cu voia, ori fără voia voastră. Să mă i ntorc? Mai degrabă-şi va întoarce Dunărea cursul îndărăpt." Hotărârea este pusă în practică prin guvernarea cu ajutorul terorii, prin lichidarea posibilelor opoziţii, culminând cu uciderea celor 47 de boieri la ospăţ şi încheinduse prin revenirea asupra hotărârii de a se călugări. Voinţei neabătute i se asociază alte trăsături. Abilitatea în ceea ce priveşte relaţiile umane, diplomaţia, cunoaşterea psihologiei umane sunt calităţi ale conducătorului, dar folosite pentru consolidarea puterii absolute devin mijloace perfide. Face promisiuni liniştitoare pentru ceilalţi, dar care ascund un plan de răzbunare. Promisiunea pe care i-o face lui Moţoc - „îţi făgăduiesc că sabia mea nu se va mânji în sângele tău; te voi cruţa, căci îmi eşti trebuitor, ca să mă mai uşurezi de blăstemurile norodului" - îl linişteşte pe boierul intrigant care se crede util domnitorului, intrându-i din nou „în favor". Planul de răzbunare al lui Lăpuşneanul este însă crud. Moţoc sfârşeşte sfâşiat de mulţime: „Du-te de mori pentru binele moşiei dumitale, cum ziceai însuţi când îmi spuneai că nu mă vrea, nici mă iubeşte ţara. Sunt bucuros că-ţi răsplăteşte ţara pentru slujba ce mi-ai făcut, vânzându-ni oastea lui Anton Sechele, şi mai pe urmă lăsându-mă şi trecând în partea Tomşii." Sacrificându-1 pe

) şi dacă voi nu mă iubiţi. disimularea lui." redă aluziv „dorinţa de răzbunare" a celui căzut. „răspunse Lăpuşneanul cu sânge rece. Nu o respectă nici pentru originea ei nobilă (descendentă a lui Ştefan cel Mare). prin rugămintea ei. sunt mărci ale subiectivităţii: „nenorocitul domn". se răzbună pentru trădarea acestuia în prima domnie şi potoleşte (manipulează) mulţimea revoltată. Forţa excepţională a personajului domină relaţiile cu celelalte personaje. pe care îl oferă gloatei ca ţap ispăşitor. apoi se posomorăşte. dar îndată stăpânindu-se se plecă. dar se stăpâneşte şi îi promite „un leac de frică".boier.„vodă". Mai întâi îi sărută mâna." De asemenea înregistrează gesturile şi mimica personajului prin notaţii scurte asemenea indicaţiilor scenice şi având pretenţia obiectivitătii: „Spun că în minutul acela el era foarte galben la faţă şi că racla sfântului ar fi tresărit". vestimentaţie). şi rădicând pe Ruxanda de jos.. ameninţă chiar să-şi ucidă propriul fiu. ea se sparie. reuşind să manipuleze masele sau persoanele (boierii). Gesturile. ordonă soldaţilor uciderea boierilor.. are impresia că doamna vrea să se amestece în conducerea ţării: „Muiere nesocotită! strigă Lăpuşneanul sărind drept în picioare. de a cărei putere este conştient: „Proşti. pe Moţoc îl dă mulţimii. prin otrăvire) este singura cale de a-1 opri şi o plată pentru cruzimea sa. evidenţiază ipocrizia lui în relaţia soţsoţie. în care vede un uzurpator al puterii. autocaracterizarea) şi indirect (prin fapte." Disimulat. ducându-şi mâna la jungher. relaţii cu alte personaje. de fapt o cursă. la integrarea frazelor biblice în discurs („Bate-voi păstorul. pune în aplicaţie câte un plan.a devenit o emblemă a pesonajului care se autodefineşte prin voinţa de neînfrânt. comportament. de vestimentaţia şi de coroana domnească. atitudine. Se bucură cu cruzime de spaima doamnei care leşinase la vederea piramidei de capete: „Femeia tot femeie. limbaj. Este caracterizat direct (de către narator. Abil. Stăpânirea de sine. Răspunsul dat boierilor . Diversitatea atitudinilor adoptate de Lăpuşneanul faţă de doamna Ruxanda reflectă ipocrizia. Are o inteligenţă diabolică. apoi alcătuieşte el însuşi piramida din capete. şi nu o iartă nici pe Ruxanda pentru îndrăzneala de a-i fi cerut să oprească uciderile. în inversiune. unde funcţionează ca un proverb (pentru că exprimă un adevăr universal). Râde în timpul masacrului. sângele rece sunt dovedite în momentul pedepsirii lui Moţoc. . îi atrage pe boieri la curte spre ai ucide. Orgoliul este exprimat în prima replică rostită: „Am auzit de bântuirile ţării şi am venit s-o mântui". Inteligenţa/ abilitatea politică a personajului este concentrată în celebrul răspuns „Proşti. Propriul sfârşit va sta sub semnul cruzimii şi al răzbunării celorlalţi: „învaţă a muri. dar mulţi". era îmbrăcat cu toată pompa domnească"). Inteligent. regizează invitaţia la ospăţul de împăcare. tu care ştiai numai a omorî".. pre mulţi am să popesc şi eu. se răzămă pe junghiul din cingătoarea sa. dacă ar fi aflat în el cât de puţină simţire omenească". distrugerea cetăţilor şi reducerea numărului oştilor moldovene. disimulat. dar persuasiv. se răzbună pe boieri. Crud. „Leacul de frică" promis cu umor negru doamnei Ruxanda. Autocaracterizarea evidenţiază trăsături morale: „n-aş fi un nătărău de frunte. ori fără voia voastră" . de citate biblice presărate într-un discurs mincinos. în scena discuţiei cu doamna Ruxanda. reflectă sadismul celui care ştiuse să-şi stăpânească impulsul violent în momentul când. Prin înlănţuirea gradată a scenelor din capitolul al treilea. zise Lăpuşneanul zâmbind. „tiranul"." Prin utilizarea substantivelor. eu vă iubesc pre voi şi voi merge ori cu voia. de alte personaje. Cruzimea sfârşitului ales pentru fiecare personaj depinde de „gravitatea" vinii: pe boieri îi măcelăreşte. Replicile personajului sunt memorabile. şi în mâna lui. dar în cazul lui Lăpuşneanul are manifestări care aparţin excepţionalului: asistă râzând la măcelul boierilor. „domnul". în mod direct. pe Moţoc. care a trecut în limbajul comun.„Dacă voi nu mă vreţi. „sângele cel pângărit al unui tiran ca tine" (Spancioc). In capitolul următor.. „bolnavul" -. Caracterizarea realizată de alte personaje este succintă: „Crud şi cumplit este omul acesta" (mitropolitul Teofan). avea cabaniţa turcească. prin deprindere. în loc să se bucure. atitudini. de la alegerea locului şi a momentului (liturghia de la mitropolie). nici pentru că îi este soţie sau mamă a copiilor săi. Pentru a se răzbuna. dar epitetele de caracterizare. doamnei îi dă „un leac de frică". se foloseşte de momentul slujbei religioase. născoceşte schingiuiri „ca să nu uite dorul lui cel tiranic de a vedea suferiri omeneşti". dar mulţi!". Ameninţarea „De mă voi scula. mimica şi cuvintele rostite de Lăpuşneanul în capitolul al II-lea. portretul fizic al domnitorului prin descrierea vestimentaţiei specifice epocii: „Purta coroana Paleologilor. pentru a-şi pune în aplicare planurile. reacţionează impulsiv la rugămintea ei. şi se vor împrăştia oile") şi până la detaliile propriei vestimentaţii („în ziua aceea. se dezvăluie magistral complexitatea portretului moral al tiranului care pune în aplicare un plan diabolic. când m-aş încrede în tine?" Caracterizarea indirectă se realizează prin faptele care evidenţiază în manieră romantică cruzimea personajului şi dorinţa lui de a distruge influenţa boierilor: uciderea şi schingiuirea lor." Insistenţele boierilor şi ameninţarea din final că îi va ucide fiul o determină pe doamna Ruxanda să îl otrăvească. piramida din capetele boierilor. se precizează ipostazele personajului „rotund" . eu vă vreau(. pe care o arată cu satisfacţie doamnei. Iar doamna „ar fi voit să-l iubească. Relaţia cu doamna Ruxanda este construită pe antiteza romantică angelic .. Se căsătorise cu ea „ca să atragă inimile norodului în care via încă pomenirea lui Rareş".demonic. Uciderea lui (cumplită. gesturi. „această deşănţată cuvântare". Cruzimea este o însuşire obişnuită în Evul Mediu dominat de luptele pentru putere. Naratorul realizează. două dintre ele figurând ca motto al capitolului I şi al IV-lea.. şi peste dulama poloneză de catifea stacoşie. Pe Moţoc îl dă cu sânge rece mulţimii revoltate şi spune că face un act de dreptate.

spre deosebire de celelalte personaje individuale din nuvelă. „construite în jurul unei singure idei sau calităţi" (cf. Alexandru Lăpuşneanul. spectaculosul acţiunilor. E. Monumentalitatea personajului. indiferent de mijloace.” (George Calinescu) . personaje „plate". M. Călinescu: „Lăpuşneanul apare omenesc ca orice om viu şi întreg şi impresia ultimă a cititorului e mai puţin a unui portret romantic cât a unei puternice creaţii pe deasupra oricărui stil de şcoală.Având „capacitatea de a ne surprinde. „Desenul uimitor" al personajului. Lăpuşneanul este un personaj „rotund". într-un mod convingător". machiavelic. excepţionalitatea romantică. un personaj memorabil. puternica sa individualitate îndreptăţesc afirmaţia criticului G. titanismul. concizia replicilor fac din personajul principal al nuvelei în al cărei titlu figurează numele său. forţa sa de a-şi duce planurile la bun sfârşit. Forster).

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful