Uniunea personală dintre Austria şi Ungaria (1867 – 1918) Austro-Ungaria, cunoscută și ca Monarhia Dunăreană (în germană: Donaumonarchie), nu s-a numit

niciodată oficial „Imperiul Austro-Ungar”, ci Kaiserreich und Königreich ÖsterreichUngarn în [germană și Osztrák Birodalom és Magyar Királyság în maghiară, adică "Imperiul austriac și regatul maghiar". Austro-Ungaria a fost un stat dualist alcătuit, pe de o parte, din Cisleithania, adică statele (regate, ducate etc.) din administrarea austriacă, aflate dincolo de râul Leitha, din partea vestică și nordică a statului austro-ungar, și, pe de altă parte, din Transleithania, adică statele aparținând Regatului Ungariei (la care a fost încorporat în 1867 și Marele Principat al Transilvaniei). Statul dualist s-a aflat sub conducerea împăraților dinastiei de Habsburg, care din 1527 adoptaseră și titlul de regi ai Ungariei. Astfel au survenit și denumirile „Imperiul CezaroCrăiesc” sau „Dubla Monarhie” (în germană: Kaiserliche und Königliche Doppelmonarchie Monarhia dualistă imperială și regală). O prescurtare des întâlnită a acestei denumiri este „K.u.K.” sau și „k.u.k.”, referitoare nu numai la monarhie, ci și la statul Austro-Ungaria și epoca respectivă. Conform etichetei monarhice, numele complet al federației era „Regatele și Țările reprezentate în Consiliul Imperial și Țările Sfintei Coroane Ungare a lui Ștefan” (în germană: Die im Reichsrat vertretenen Königreiche und Länder und die Länder der heiligen ungarischen Stephanskrone). Austro-Ungaria a fost întemeiată în urma unui compromis între burghezia maghiară și monarhia habsburgică, cu scopul de a menține vechiul Imperiu Austriac după înfrângerea suferită în Bătălia de la Königgrätz, în războiul din anul 1866 contra Prusiei. Din punct de vedere etnic Austro-Ungaria era un imperiu multinațional, în care națiunile germană și ungară erau politic dominante în jumătățile lor (Cisleithania respectiv Transleithania). Celelalte douăsprezece naționalități erau: bosniacii, cehii, croații, evreii, italienii, polonezii, românii, sârbii, slovacii, slovenii, țiganii și ucrainenii), reprezentând două treimi din populația imperiului. Secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea fiind o epocă de construcție a identităților pe criteriu național, tensiunile existente între cele două națiuni dominante și celelalte națiuni (îndeosebi italiană, română, ucraineană și sârbă) au făcut din Austro-Ungaria un stat șubred și săpat de mișcări iredentiste. În ciuda acestor dificultăți inerente structurii sale, în cei cincizeci și unu de ani de existență ai imperiului (1867-1918) economia acestuia s-a dezvoltat (dar inegal între regiuni), iar infrastructura a fost modernizată. Imperiul s-a dezintegrat însă la sfârșitul Primului Război Mondial, ca urmare a incapacității celor două națiuni dominante, germană și maghiară, de a găsi o soluție la revendicările celorlalte naționalități din cadrul său, astfel încât acestea au preferat să formeze state naționale proprii, sau, în cazul românilor, să întregească deja existentul stat național, România.

1

nordul actualei Italii (Trentinul. care aveau același suveran. Sloveniei și Cehiei. Fiecare parlament. de asemenea. În cadrul dublei monarhii. nordul actualei Sârbii (provincia Voivodina) și nordul Croației și Sloveniei. finanțe și politică externă comună. formal. însă. Fiecare din cele două state dispunea de un Parlament și un guvern propriu. Galiția) beneficiau de o anumită toleranță culturală.000 faṭă de 7. sub suveranitatea Imperiului Otoman. ceea ce a permis. În cadrul Austriei din Imperiul Austro-Ungar. teritoriile vechilor formațiuni feudale (ex: Regatul Boemiei. împreună cu landurile vestice și nordice ale Imperiului Austriac. Crișana. Spre deosebire de partea austriacă. o delegație parlamentară comună a celor două parlamente. teritoriu rămas.00 locuitori nemaghiari.939.665. slovenilor. apărare. Dintre aceṣtia erau maghiari numai 5. fără orașul Rijeka/Fiume). Īn anul 1867. iar politica față de minorități a fost dominată de intenția autorităților de la Budapesta de a maghiariza populațiile nemaghiare care alcătuiau majoritatea procentuală în cadrul Regatului. data inaugurării acestei politici ultranaṭionaliste în partea ungară a Imperiului. Ungaria avea drept de autoguvernare (guvern și parlament propriu și o reprezentare în afacerile imperiului). cei trei miniștri care conduceau ministerele comune. anumiți membri ai familiei imperiale. cel de la Viena și cel de la Budapesta. ducatele Carniola și Carinthia. jumătatea de nord-vest a României cu Maramureșul.Din punct de vedere constituțional. Croația (partea de nord a actualului stat croat. sudul actualei Polonii cu orașul Cracovia. În anul 1878. Din Ungaria făceau parte actualele teritorii ale Ungariei și Slovaciei.000 locuitori. În anul 1868. Bosnia-Herțegovina a fost anexată în anul 1908 și a fost administrată în comun de către cele două părți ale Imperiului. monarhia Austro-Ungară reprezenta o uniune a două state: Austria și Ungaria. Trieste). Exista. avea o delegație parlamentară care aproba cheltuielile Consiliului Ministerial Comun. De asemenea. întro mică măsură. primii miniștri ai Austriei și Ungariei. Din Austria făceau parte teritoriile de azi ale Austriei. de facto. cele două părți ale Monarhiei aveau un guvern comun (Consiliul Ministerial Comun). teritorii din vestul Ucrainei (regiunea Transcarpatia. compus din monarh (Împărat-rege al Imperiului Austro-Ungar). Ungaria era administrată în mod centralizat. vestul Ucrainei cu orașele Lviv și Cernăuți. polonezilor. afirmarea identității naționale a cehilor.579. românilor din Bucovina și croaților din Dalmația. existau trei ministere comune ale celor două părți ale Imperiului: Apărarea. Afacerile Externe și Finanțele. zisă Rutenia Carpatică). La fel. a căpătat o anumită autonomie ungurii și croații formând în partea ungară a imperiului un fel de sub-dualism peste celelalte naționalități. „Dubla Monarhie” a căpătat un drept de administrare a BosnieiHerțegovina. Ungaria număra 13. Transilvania (din 1867) și Banatul. italienilor. Istria și Dalmația (partea de sud a litoralului croat). a rămas condusă tot de către administrația maghiară. 2 .

Zara și insulele Pelagosa)  România (Transilvania. Croațlor și Slovenilor (mai târziu. enciclopedia liberă 3 . precum și părți din Banat.Țări noi rezultate din destrămarea Imperiului:  Austria  Ungaria  Cehoslovacia  partea nordică a Regatului Sârbilor. „Pustet”+Ed. Iugoslavia)  partea sudică a Poloniei Teritorii austro-ungare au fost alipite. II. Editura "Vatra Românească". Ed. Crișana și Maramureș) Împărați Habsburgici ai Austriei și (totodată) Regi ai Ungariei:  1867 – 1916 : Franz Joseph  1916 – 1918 : Carol I Bibliografie:     „Lexikon zur Geschichte und Politik”. Ed. Küstenland.Viena "Ardealul pământ românesc".W. Bucovina. de la Wikipedia. Fiume. (Milton G. ISBN 3-462-00781-5. Vol. Lehrer) „Austro-Ungaria”. „Styria” .Weithmann).Kiepenheuer „Balkan Chronik”. din motive etnice ṣi din punct de vedere istoricodemografic de:  Italia (Tirolul de Sud. (M.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful