,,Te iubesc fr s tiu cum sau cnd sau de unde.

Te iubesc pur i simplu, fr complexiti sau mndrie; te iubesc pentru c nu tiu alt cale...,,

Poemul XX n noaptea asta pot scrie cele mai triste rnduri. Pot scrie, de exemplu: "noaptea-i nstelat i stelele tremur albastre n deprtare". Vntul nopii se rsucete n vzduh i cnt. n noaptea asta pot scrie cele mai triste rnduri. Am iubit-o, i, cteodat, i ea m-a iubit. ntr-una din aceste nopi am strns-o n brae. Am srutat-o la nesfrit sub cerul imens. M-a iubit, i, cteodat, i eu am iubit-o. Cum a fi putut s nu-i iubesc ochii ei mari? n noaptea asta pot scrie cele mai triste rnduri. Cum s m gndesc c n-o mai am? S simt c am pierdut-o? Cum s ascult imensa noapte, mai imens fr ea? i rndurile cad n suflet ca roua pe izlaz. Ce mai conteaz c iubirea mea n-o mai poate pstra? Noaptea-i nstelat, i ea nu-i lng mine. Asta-i tot. n deprtare cineva cnt. n deprtare... Cu pierderea ei nu m pot mpca. O caut cu privirea, dorind s-o aduc mai aproape. Inima mea o caut, dar ea nu-i lng mine. N-o mai iubesc, asta-i sigur, dar cum am putut-o iubi... Vocea-mi vrea s fie vntul, s-i gdile auzul.

A altuia. Va fi a altuia. Ca naintea sruturilor mele. Vocea ei, trupul ei de lumin. Ochii ei fr hotare. N-o mai iubesc, asta-i sigur, dar poate nc o iubesc. Iubirea e att de scurt, i-att de lung e uitarea. ntr-una din aceste nopi am strns-o n brae, i sufletul nu mi-e mpcat cu pierderea ei. Chiar de-i ultima zvcnire pentru ea, i acestea ultimele rnduri.

Albin (VIII) Albin, i-ai aruncat zumzetul n sufletul meu, mbtat de miere, i zborul i-l purtai n dulci spirale de fum. Eu sunt cel fr speran, cuvntul fr ecou, i cel care a avut totul, pierznd totul. Ultima legtur, n tine scrie ultima-mi nzuin. n inutul meu searbd tu eti ultima roz. O, tu care eti tcut! Las-i privirea adnc s se nchid. Acolo noaptea se zbate. O, trupul tu dezgolit, o statuie temtoare. Tu ai privirea adnc, n care noaptea lovete. Linitite brae de flori i vemnt de roz Snii ti aduc a melci albi. Un fluture de umbr s-a aplecat n pntecele tu s se odihneasc. O, tu care eti tcut! n mine rsare singurtatea, cuprins de absena ta. Plou. Briza mrii chinuie pescrui rtcitori. Apa pete, descul, pe strzile deja strbtute.

Din acel copac, frunzele se plng ca i cnd ar fi bolnave. Albin, chiar i cnd nu eti aici i arunci zumzetul n sufletul meu. Din nou, exiti n timp, zvelt i tcut. O, tu care eti tcut!

Poemul XIII Am fost plecat s-i conturez graniele trupului cu atingeri de foc. Gura mea te-a cuprins de-a curmeziul: un pianjen ncercnd s se ascund. n tine, n spatele tu, timid, cuprins de sete. Poveti de spus pe malul nserrii, ie, trist i suav femeie, s nu mai fii att de trist. O lebd, un copac, ceva departe i plin de fericire, anotimpul strugurilor, desvritul i fertilul anotimp. Eu sunt cel care te-a iubit n refugiu. Singurtatea s-a ncruciat cu vise i tcere, atrnnd ntre mare i tristee. Tcut, n delir, ntre doi gondolieri n repaus. ntre buze i glas ceva piere, ceva cu aripi de pasre, ceva de chin i uitare, la fel ca nvodul ce nu poate ine apa. Ppua mea, doar cteva picturi mai tremur. Chiar i-aa, ceva cnt n aceste cuvinte curgnde. Ceva cnt, ceva urc spre gura mea hmesit. O, s te pot ncununa cu toate cuvintele de fericire... Cnt, arzi, dispari, ca o clopotni n mainile unui nebun. Trista mea gingie, ce va urma, brusc, dincolo de tine? Cnd am atins cea mai grozav i rece culme inima mea s-a nchis ca o floare de noapte.

IX (mbtat de pini) mbtat de pini i lungi srutri, ca vara conduc cea mai rapid corabie de roze, aplecat spre sfritul zilei nguste, struind n trainica mea frenezie marin. Palid i zdrobit de apa-mi hmesit, plutesc n mirosul acid al climei dezgolite, nc nvemntat n sunete amare i crunte i-ntr-o trist coam a ceei dezolante. Clit de pasiuni, cltoresc pe singurul meu val, al lunii, al soarelui, arznd i rece, pe neateptate, linitit n trectoarea insulelor norocite, albe i dulci ca oldurile calme. n noaptea ud, garderoba mea de srutri tremur ncrcat cu fluxuri electrice de nebunie, cu eroism despicnd visele i nveninnd rozele ce m mpnzesc. n susul apei, din snul valurilor urcnde, trupul tu paralel se pred braelor mele ca un pete prins n eternitate de sufletul meu, viu i agale, n ncordarea dedesubtul cerului.

Poemul VII Aplecndu-m n dup-amieze, mi arunc capcanele triste nspre ochii ti marini. Acolo, n cea mai nalt explozie, singurtatea mea se ntinde i arde, braele ei arat ca braele unui om

aproape de nec. Am trimis semnale roii dincolo de ochii ti abseni, care se unduiesc ca marea n apropierea unui far. Reii numai ntunericul, femeia mea distant, i din privirea ta, uneori, rmul temerii iese la lumin. Aplecndu-m n dup-amieze, mi arunc capcanele triste n valurile care se agit n ochii ti marini. Psrile ciugulesc primele stele care lumineaz ca sufletul meu cnd te iubesc. Noaptea galopeaz pe iapa sa ntunecat, aruncnd o coam albastr peste rm.

Poemul II (Lumina te nvluie) Lumina te nvluie n flacra ei caduc. Bocitoare palid i distrat, stnd n acea direcie contra vechilor elice ale amurgului care se nvrt n jurul tu. Fr cuvinte, prietenul meu, retras n singurtatea acestor ore ale morii i cuprins de pulsaiile focului, urmaul pur al zilei ruinate. O creang de fruct alunec din soare pe vemntul tu. Grozavele rdcini ale nopii se ridic, subit, din sufletul tu, i lucrurile care se ascund n tine se redescoper ca oamenii palizi i melancolici, naterea-i recent, s gseasc hrana. O, magnific i roditor i atrgtor sclav al orbitei care se-nvrte i trece n negru i auriu: rsari, fii cluz i stpnete o creaie att de roditoare n via nct florile ei pier,

i e plin de tristee.

Poemul IV n inima verii dimineaa este cuprins de furtun. Norii trec ca batiste albe de "adio"; vntul cltorind, i flutur n minile sale. Inima infinit a vntului pulsnd deasupra iubirii noastre tandre. Orchestral i divin, rsuntoare printre copaci ca o limb bogat n rzboaie i cntece. Vnt ce nltur frunzele moarte cu o atingere rapid i ndoaie sgeile pulsnde ale psrilor. Vnt ce-o rstoarn pe ea n valul fr de stropi i-n substana fr de povar, i-n flcri aplecate... Din abunden, sruturile ei sparg i afund, asaltate la porile vntului de var.

Poemul V Ca tu s m auzi, cuvintele mele se ngusteaz cteodat precum urmele pescruilor pe plaje. Colier, clopot ameit pentru minile tale gingae ca strugurii. i mi privesc cuvintele din deprtare. Ele gsesc un adpost mai cald n tine dect n mine.

Ca iedera se nal pe vechile-mi dureri. La fel suie ziduri ceoase. Tu eti vinovat pentru o astfel de trud. Ele zboar din brlogul meu ntunecat. Totul se umple de tine, i tu umpli totul. naintea ta, au populat golul pe care tu l-ai cucerit, i mi sunt mai vecine n tristee dect tine. Acum vreau ca ele s spun ce-am vrut eu s-i spun i s te fac s auzi aa cum eu a vrea s m auzi. Vnturile obidei nc le mai mngie, ca ntotdeauna. Cteodat, uraganele viselor le zdrobete. Poi asculta i alte voci n vocea mea ndurerat. Bocetul btrnelor guri, sngele vechilor rugi. Iubete-m, pereche. Nu m abandona. Urmeaz-m. Urmeaz-m, pereche, pe acest val de obidire. i cuvintele mele prind culoare n iubirea ta. Totul se umple de tine, i tu umpli totul. Voi preface cuvintele ntr-un colier infinit pentru mna ta alb, ginga ca strugurii.

Poemul 1 (Trup de femeie) Trup de femeie, coline albe, coapse albe, eti asemenea unei lumi, aternut n supunere. Trupul meu aspru, agrest, sap n tine i face o smn s rsar n adncul pmntului. Am fost singur ca un tunel. Psrile au zburat din mine, i noaptea m-a dobort cu invazia ei copleitoare. S pot supravieui, te-am ptruns ca o arm, ca o sgeat din arcul meu, sau o piatr din arunctura mea. Dar vremea rzbunrii a apus, i te iubesc!

Trup din piele, din muchi, din lapte nsetat i ferm. i cupele snilor ti! i ochii ti plini de absen! i rozele pubisului tu! i vocea ta trist i blajin! Trupul femeii mele, voi continua s dinui prin el. Setea mea, eterna-mi nzuin, calea mea schimbtoare. Ape negre se adun acolo unde setea etern curge, i truda alturi de ea, i durerea fr de rm.

Sonetul XVII Nu te iubesc chiar dac tu ai fi un trandafir srat, sau topaz, sau o sageat de garoafe pe care focul o trimite. Te iubesc cu o certitudine ntunecat cci lucrurile sunt create s fie iubite, n secret, ntre umbr i suflet. Te iubesc ca planta care niciodat nu nflorete care pstreaz n sine lumina florilor ascunse. Mulumesc iubirii tale, solid i cert parfum ce rsare din pmnt i triete n ntuneric, n sufletul meu. Te iubesc fr s tiu cum i cnd, sau poate unde Te iubesc n mod direct, fr s retrogradez, fr complexe sau mndrie; Deci te iubesc pentru c tiu, c aceasta e singura cale: Unde eu nu exist, nici tu, att de aproape, nct mna ta pe pieptul meu este mna mea, att de aproape, nct ochii ti nchii m adorm pe mine.

Poemul III (O, ntindere de pini) O, ntindere de pini, murmur al valurilor ce se sparg, joc lent de lumini, clopot solitar, amurg cznd n ochii ti, ppu, cochilie n care pmntul cnt. n tine cnt rurile i sufletul meu se pierde n ele dup pofta-i inimii, i-oriunde i porunceti. ndreapt-mi calea ctre arcul tu de speran, i-ntr-un moment de frenezie mi voi elibera stolul de sgei. n jurul meu zresc o siluet de cea, i linitea ta rpune clipele-mi de chin; i-acolo unde-mi ancorez sruturile te regseti tu cu braele de stnci, diafane, i setea mea i cere-n tine estuar. O, vocea ta misterioas ce iubete truda i se ntunec n crepuscul rsuntor i muribund! i-astfel am zrit n profunzimea clipelor, pe ntreaga ntindere, pini trudindu-i unduirile n oaptele vntu

Poemul XVIII Aici te iubesc! Vntul se desprinde din pinii ntunecai. Luna strlucete ca fosforul n apa nestatornic. Zilele, de acelai soi, se urmresc unele pe altele. Zapada se dezvluie n forme care danseaz. Un pescru argintiu alunec din vest. Uneori o corabie. Stele nalte, nalte.

O, catargul unei corbii. Singur. Uneori m trezesc devreme i sufletul mi-e ud. n deprtare, marea sun i rsun. Acesta este un port. Aici te iubesc. Aici te iubesc i orizontul te ascunde n zadar. Te iubesc i printre aceste lucruri reci. Uneori, sruturile mele se urc pe acele corabii grele ce strbat marea fr destinaie. M regsesc uitat ca ancorele vechi. Porturile devin triste cnd dup-amiaza acosteaz. Viaa mea obosete, nfometat, fr niciun scop. Iubesc ce nu am. Tu eti att de departe. Dezgustul meu se lupt cu amurgul nbuit. Dar noaptea revine i ncepe s-mi cnte. Luna i rsfrnge visul nentrziat. Cea mai mare stea m privete prin ochii ti. i, cnd te iubesc, pinii i cnt numele n vnt cu frunzele lor ca de coarde.

Tangoul vaduvului O, Necurato, de-acuma ai gasit scrisoarea si-ai plans de furie, mi-ai insultat a mamei amintire, spunandu-i ba catea spurcata, ba mama de borfas, si ai baut de-acuma singura, de una singura, ceaiul din amurg, uitandu-te la pantofii mei cei vechi si goi pe vecie, si nu vei mai putea sa-ti amintesti bolile, visele nocturne si bucatele mele

fara sa ma blestemi cu glas tare, ca si cum as fi inca acolo, plangandu-ma de tropic, de febrele otravite care mi-au facut atata rau si de inspaimantatorii de englezi pe care inca-i mai urasc. Necurato, intr-adevar, ce noapte mare si ce pamant singur! Am ajuns iar la dormitoarele solitare, sa pranzesc in restaurante hrana rece si sa arunc pe podea pantalonii si camasile, in odaia mea nu-s umerase, nici portrete pe pereti. Cata umbra din suflet n-as da ca sa fii iar a mea, si ce amenintatoare mi se par numele lunilor, si vorba iarna ce sunet de toba lugruba are. Ingropat langa cocotier ai sa gasesti mai tarziu cutitul pe care l-am ascuns acolo de teama sa nu ma ucizi, iar acum as vrea sa miros pe neasteptate otelul de bucatarie obisnuit cu greutatea mainii tale si stralucirea piciorului tau: sub umezeala pamantului, printre radacini surde, din limba oamenilor el n-ar sti decat numele tau, iar pamantul batut nu ti-ar pricepe numele alcatuit din impenetrabile substante divine. La fel cum ma chinuie gandul la ziua limpede a picioarelor tale, care zac intarite ca apele solare oprite in loc, la randunica din ochii tai, care traieste dormind si zburand si la cainele de furie pe care il adapostesti in inima, si suspin in aer cenusa si tot ce s-a distrus, lungul, solitarul spatiu care ma inconjoara pe veci.

As da vantul marii nesfarsite pentru rasuflarea ta intretaiata, pe care in noptile lungi, lipsite de uitare, o ascult cum se lipeste de vazduh ca biciul ce crupa unui cal. Si pentru a te auzi urinand in bezna, in fundul casei, ca si cum ai turna miere subtire, frematatoare de argint, obstinata as renunta oricand la corul de umbre pe care il am si la zgomotul de spade fara rost, pe care il aud in suflet, si la porumbita de sange care-mi sta singura in frunte strigand dupa lucruri duse si fapturi disparute, substante ciudat inseparabile si disparute.

Poemul 20 Asta-seara pot sa scriu cele ma triste versuri. Sa scriu, de pilda:"Noaptea e instelata, iar hat, departe, pe cer dardaie astrii albastri". Vantul noptii da roata pe cer si canta. Asta-seara pot sa scri cele mai triste versuri. Eu am iubit-o, si, uneori, chiar si ea m-a iubit. In asemenea nopti am tinut-o in brate, Si-am sarutat-o de atatea ori sub cerul nesfarsit. Ea m-a iubit, si uneori chiar si eu o iubeam. Dar cum sa nu iubesc Ochii mari cu care ma tintuia? Asta-seara pot sa scriu cele mai triste versuri. Sa stiu ca nu mai e mea. Sa simt ca am pierdut-o. S-aud noaptea imensa, si mai imensa fara ea. Si versul sa-mi cada pe suflet ca roua pe iarba. Ce conteaza ca iubirea-mi n-ar putea s-o pastreze?

Noaptea e instelata, iar ea nu-i cu mine. Asta-i tot. Departe, cineva canta. In departare. Sufletul meu nu-i multumit ca a pierdut-o. Ca pentru a mi-o apropia, privirea mea o cauta. Inima mea o cauta, dar ea nu-i cu mine. Chiar in noaptea care face albi aceiasi copaci. Noi, ce-i de-atunci, nu mai suntem aceiasi. N-o mai iubesc, e sigur, dar cat am mai iubit-o. Vocea mea cauta vantul, ca sa-i ajunga in urechi. A altuia. A altuia va fi. Ca inainte, a sarutarilor mele. Vocea ei, trupul ei limpede. Ochii ei infiniti. N-o mai iubesc, e sigur, dar poate-o mai iubesc. Atat de scurta-i iubirea, si-a atat de lunga uitarea. Fiindca in asemenea nopti am tinut-o in brate, Sufletul meu nu-i multumit ca a pirdut-o. Chiar de-ar fi ultima durere pe care mi-o provoaca si acestea ultimele versuri pe care le scriu.

Ramura furata Ne vom strecura noaptea sa furam o ramura inflorita. Vom sari zidul in intunericul unei gradini straine, doua umbre in umbra. Iarna inca nici n-a trecut si marul se arata preschimbat pe neasteptate intr-o cascada de flori mirositoare. Vom patrunde in noapte,

vom ajunge pana la firmamentul ei tremurator si mainile tale mici, si mainile mele vor fura stelele Si in varful picioarelor, in casa noastra, prin noapte si umbra, va patrunde odata cu pasii tai pasul mut al parfumului si, cu picioarele instelate, trupul limpede al primaverii.

Oda frumoasei mele Cu inim pur, cu privire limpede te slvesc frumusee, stvilind sngele meu, pentru ca unduind, s nesc linia, conturul, pentru ca tu s-mi pogori n cntec ca-ntr-un trm de pduri sau de spume: n miresma pmntului sau n muzica mrii. Frumoasa mea nud, la fel sunt picioarele tale-arcuite de-o pal strveche de vnt sau de zvonuri, precum sunt urechile tale scoici mititele ale splendidei mri americane.

La fel snii ti de mplinii, doldora de lumina vieii, sunt ca i pleoapele tale fremttoare, ca de gru, ce acoper sau dezvelesc trmurile-adnci ale ochilor ti. Linia ce desparte spatele tu n pale trmuri, se pierde i reapare n dou jumti, ca de mr, i erpuiete desprindu-i frumuseea n dou coloane de aur aprins, de albastru ginga, pierzndu-se la picioarele tale, ca-n dou boabe de strugure, de unde iari se-aprinde i se nal dublul copac al simetriei tale, foc nflorit, policandru deschis, rod plin, ridicat deasupra legmntului mrii i al pmntului. Din ce substan, cuar, agat sau gru, a fost trupul tu plsmuit i s-a-nlat ca pinea dospind n dogoare, i-a-nvederat coline de-argint vi de catifea, pn ce-a rmas ntiprit

forma ta de femeie puternic! poem ce ai? cand te privesc nu aflu in tine decat doi ochi asemenea tuturor ochilor si o gura pieduta printre miile de buze pe care le-am sarutat, un trup aidoma tuturor trupurilor pe care le-am cunoscut dar care nu mi-au lasat nici o amintire.

Oda saraciei Cand m-am nascut te-ai luat dupa mine si ma priveai, saracie printre sipcile putrede, in iarna profunda. Apoi tot ochii tai erau cei ce ma priveau printre grinzi. Noaptea, stresinile repetau

numele si prenumele tau sau, cateodata, solnita sparta, camasa rupta, ghetele ranjite mi te-aminteau. Stateai acolo, la panda, cu dinti tai viermanosi, cu ochii de mlastina, cu limba ta lesioasa care taie haina si lemnul, oasele, sangele. Stateai acolo, de cand ma nascusem, ma cautai, ma urmareai pe unde mergeam. Cand inchiriai o camaruta la mahala te gaseam sezand pe un scaun; ma asteptai; cand, adolescent, intr-un hotel mohorat, nu intalneam mireasma despuiatului trandafir, ci numai suierul rece al gurii tale. M-ai urmarit, saracie, in cazarmi si spitale, in razboi si pace. Pe cand zaceam, cineva batu la usa. Nu era doctorul. Intra iar saracia. Te-am vazut scotandu-mi

mobila in strada: oamenii o tranteau ca pe niste pietroaie. Tu, cu o dragoste fioaroasa, dintr-un maldar de boarfe, in mijlocul strazii si-al ploii, iti faceai, un tron harbuit si privind spre calici culegeai de pe jos, cea din urma strachina a mea, facandu-ti din ea diadema. Acum, saracie, eu sunt urmaritorul. Necrutatoare ai fost, necrutator sunt si eu. Langa fiecare sarac ma vei gasi cantand; sub fiecare cearsaf de oribil spital vei afla cantecul meu. Te urmaresc, saracie, te pazesc, te impresur, te tintesc, te-nchid, ghearele ti le retez, iti frang, dinti pe care-i mai ai. Sunt pretutindeni: pe ocean cu pescarii, in mina, oamenii cand isi sterg de pe frunte naduseala cea neagra dau de poeziile mele. In fiece zi o-nsotesc pe textilista. Mainile mi s-au albit impartind painea in brutarii. Saracie, pe oriunde umbli, dai de cantecul meu care canta, de viata mea care traieste, de sangele meu care lupta. Voi infrange ofilitele-ti flamuri oriunde le-ai inalta. Alti poeti, odinioara, sfanta ti-au zis, au adorat mantia ta, cu fum s-au hranit si-au disparut Eu te desfid,

cu versuri aspre te lovesc in fata, te imbarc, te izgonesc de la noi. Eu, impreuna cu alti, cu alti, multi alti, te-am surghiuni de pe pamant, intr-o temnita de pe luna, ca de acolo, patrunsa de frig, sa privesti, cu un singur ochi, painea si strugurii ce-or sa acopere pamantul de maine! Poemul VI Mi te amintesc aa cum erai ast toamn. Erai plria cenuie i inima linitit. n ochii ti flcrile apusului purtau o lupt. i frunzele cdeau n blile din sufletul tu. ntinzndu-mi braele ca o plant crtoare, frunzele i mpnzeau vocea, calm i mpcat. Artificii de veneraie n care setea-mi ardea. Zambil dulce i albastr rsucit pe sufletul meu. i simt privirea cltorind, i toamna se ndeprteaz: plrie cenuie, cntec de pasre, inim-cmin ctre care dorurile-mi adnci au migrat i sruturile mele s-au rsturnat, fericite ca jarul. Cer dintr-o corabie. Lot din ntinsuri: amintirea ta se-ncheag n lumin, n fum, n ape linitite! Dincolo de ochii ti, n deprtare, serile ardeau. Frunze uscate de toamn se nvrteau n sufletul tu.

,,Va fi ultima oar cnd ncercm s ne ntlnim n via.

Sunt obosit de singurtate i, dac nu vii, am s ncerc s m nsor cu alta.,,