ISTORIA GÂNDIRII ECONOMICE

Perioada cuprinsă întres ecolele XVII-XVIII a fost marcată de importante schimbari în planul gândirii economice. Astfel, la mijlocul secolului al XVIII- lea, fiziocraţii iniţiază teoria unui “capitalism agrar”, inspirat din experienţa englezăşi care nu exista la acea dată în Franţa decât în mod excepţional. Revoluţia industrială din Anglia secolului al VIII-lea va reprezenta însă ocazia şi suportul unor reflexii care acum fundamentale pentru constituirea ştiinţei economice cad isciplină autonomă. Încă dinaintea acestei perioade se înfiinţaseră o serie de manufacturi prosperă, dezvoltând, la rândullor, economia de piaţă.Maşinismul ia amploare şi se substituie muncii manuale. Descoperirile de ordin tehnic – suveicaz burătoare, maşina cu aburi etc. – vor dota industria engleză cu un potenţial uriaş de producţie faţă de cel existent până atunci. Ştiinţele exacte, ştiinţelenaturii cunosc o mare dezvoltare: mecanica, fizica, matematica şi filozofia progresează. Liberalismul este un curent filosofic născut în Europa secolelor al XVII-lea şi al XVIII-lea, care pleacă de la ideea că fiecare fiinţă umană are, prin naştere, drepturi naturale pe care nici o putere nu le poate impiedica şi anume: dreptul la viaţă, la libertateşi la proprietate. Liberalismu leste o doctrină politică şi economică care proclamă principiul libertăţii politice şi economice a indivizilor şi se opune colectivismului, socialismului, etatismului şi, în general, tuturor ideilor politice care pun interesele societăţii, statului sau naţiunii inaintea individului. Individul şi libertăţile sale constituie elementul central al întregii doctrine liberale. Idei precum cele despre ascendenţa interesului individual în faţa celui social, despre proprietatea privată ca suport de bază pentru afirmare apersonalităţi iumane, despre rolul, uneori pozitiv, al imoralismului în economie şi, în sfârşit, despre raţionalitatea comportamentului individului erau cunoscute graţie filosofilor Spinoza, Locke, Mandeville, Montesquieu, Kant, Hume ş.a. Ordinea natural fiziocrată, cu lasissez-faire-ul ca lozincă, intrase de asemenea în spiritul epocii. Expresia de „şcoală clasică” a fost utilizată pentru prima dată de către Karl Marx pentru a-i desemna pe fondatorii ştiinţei economice moderne, grupaţi în două curente de gândire:celenglez, reprezentat de Adam Smith (considerat părintele spiritual al clasicismului), David Ricardo, şi John Stuart Mill; şi celf rancez, reflectat mai ales în operelel ui J. B. Say şi Fr. Bastiat. Ulterior, expresia a fost preluată şi a căpătat deplină consacrare prin J. M. Keynes. Cele trei lucrări majore ale perioadei clasices unt: „Avuţia naţiunilor, o cerecetarea supranaturii şi cauzelor ei” (1776, Adam Smith); „Despre principiile economiei politice” (1817, David Ricardo); „Principii de economie 1

1.Apariţia liberalismului clasic

5 . Smith. Mill din 1850 până în anii 1890 Este vorba. John Stuart Mill).politică” (1848. S. Cu toate acestea ar fi o gravă eroare să vedem în Say doar un sistematizator al ideilor lui Smith. 3 . ca sursă a progresului. se distribuie şi se consumă bogăţiile.A definit producţia ca o „creaţiune de utilitate”. 4 . • Statul minimal şi prorietatea privată. Mill şi-au adus contribuţia la gândirea economic începând din 1776 şi până la sfârşitul secolului al XIX-lea: Smith din 1776 ş ipână la începutu lanilor 1820. al primei revoluţii industriale însoţite de o puternică explozie demografică. • Slujirea interesului individual. întrucât el a fost un economist original care a pus în discuţie probleme care sunt şi astăzi obiect de dispută între economişti.B. Ricardo şi J. • Concurenţa îngrădită.A formulat legea „debuşeelor”. reelaborându-i întreaga doctrină în „Tratat de economie politică" şi „Curs complet de economie politică" prin înlăturarea digresiunilor inutile. De asemenea Say. • Legile. Fondul comun de idei al clasicismului economic reprezintă un tezaur nealterat peste veacuri. Say este cel mai de seamă reprezentant al clasicismului francez. cea mai importantă contribuţie a sa la dezvoltarea economiei politice o . ca bază a armoniei sociale.valorii şi repartiţiei.B. original şi înnoitoare. ca motor al dezvoltării economice. a descătuşării de vechile inerţii şi mentalităţi şi a căutarii de noi răspunsuri la tot mai numeroasele şi dificilelele întrebări pe care le ridică viaţa. Un alt merit al lui Say este că a introdus pentru prima dată în analiza economică problema consumului. ca garanţii a ordinii sociale.A pus bazele teoriei utilităţii. ordinea natural şi virtuţile autoreglatoare ale pieţei. Contribuţiile lui in evoluţia gândirii economice sunt: 1 .Optimismul liberal francez 2. defineşte producţia nu ca o creaţie materială.1 Jean Baptiste Say J. Spre deosebire de Smith. Say a fost cel mai fidel interpret a lui Smith. 2 . Ca principale trăsături ale paradigmei liberalismului clasic pot fi enumerate următoarele: • Liberatea economică şi libera iniţiativă.A elaborat teoria factorilor de producţie. a apariţiei unor noi trebuinţe şi a concurenţei acerbe. Dar. Say consideră că obiectul economiei politice îl reprezintă modul în care se formează. ci ca o creaţie de utilităţi. epoca urbanizării şi organizăriieconomico-sociale pe noi principi şi pe noi temeiuri. ii.A introdus conceptul de „întreprinzător” ca principal „agent al producţiei”. Ricardo din 1820 pânăîn 1850 şi J. Este perioada avântului capilatist deschis spre toate orizonturile. J. asadar de aproape un secol de cugetare economică. S.

nu înseamnă a crea materie. mai degrabă. apoi a încercat să determine valoarea mărfurilor. Practic.În privinţa teoriei valorii. valoarea mărfurilor nu depinde numai de 3 . Say n-a identificat capitalul cu mijloace de producţie. în ciuda caracterului perisabil al bunurilor materiale. ci a văzut în el.Smith considera că numai munca producătoare de mărfuri (materiale.A tratat capitalul ca factor de producţie. astfel Say apreciază că orice activitate utilă este . Capitalul material se consumă şi dispare în procesul productiv.El i-a respins pe fiziocraţi care considerau productive numai muncile creatoare de materie nouă. Întreprinzătorul trebuie să aibă grijă ca valoarea capitalului utilizat să se recontituie fără întrerupere. ci din punct de vedere valoric. nu deosebeşte sfera productivă de cea neproductivă.Susţinea că toţi cei care ˝furnizează o utilitate veritabilă în schimbul salariilor lor˝ sunt productivi. c) Servicii productive ale capitalului.Spre deosebire de el.în proporţia cererii sale pe piaţă˝. Say a preluat ideile lui Smith şi le-a reformulat.ci. 3 . incluzând apărarea. 1 . că Bogăţia naţională este formată din ˝Bogăţia material㨠şi ˝Bogăţia imaterială˝.în acelaşi timp. b) Servicii productive ale pământului.Say considera că întreprinzătorii sunt ¨intermadiarii care asigură serviciile productive necesare pentru a fabrica un produs.Definiţia lui Say pentru producţie este: ˝A produce.pe parcursul întregii istorii a gândirii economice. fără pierdere. o expresie contabilă abstractă.ci se transmite asupra mărfurilor fabricate.ISTORIA GÂNDIRII ECONOMICE reprezintă celebra „lege a debuşeelor".informaţii) este productivă şi identifica sfera productivă cu producţia de mărfuri. A clasificat ˝serviciile productive˝ cumpărate de întreprinzător în trei categorii: a) Servicii productive ale muncii. prin preţurile de vânzare.productivă. Say spune că toate activităţile utile (creatoare de mărfuri si bunuri nemarfare) sunt productive.a crea utilitate˝. După Say. Pentru el .administarea proprietăţilor publice etc. Considera că producţia propriu-zisă nu este nimic altceva decât un schimb. capitalul nu mai este perceput sub forma sa materializată. Se conturează astfel o diferenţă între concepţia lui Smith si a lui Say. 2 . procură capitalul necesar activităţii economice. Forma valorică a capitalului nu dispare.servicii. Altfel spus. A început cu explicarea utilităţii. 4 .Astfel. desemnănd ansamblul valorilor patrimoniale antrenate în acţiuni productive prin acte de voinţă şi reconstituite. prevede cererea probabilă şi evoluţia pieţei. Astfel a reuşit să ofere cea mai cuprinzătoare concepţie .despre bogăţie şi sfera productivă. întreprinzătorul organizează şi controlează producţia şi vânzarea.

cu atât mărfurile pot fi . Orice agent economic se află pe piaţă succesiv în ipostazele de vânzător şi cumpărător. suma vânzărilor se egalizează cu cea a cumpărărilor. Prima operaţiune pe care o fac întreprinzătorii este să înapoieze proprietarilor factorilor de producţie avansurile iniţiale. Say susţine că există două elemente care stau la baza formării valorii: a) Utilitatea. de către ţările participante la schimb. se angajează într-un nou act de vânzare-cumpărare. şi care formează veniturile proprietarilor lor. b) Cheltuielile de producţie. care. prin aprecierea producătorilor-vânzători pe de o parte . 5 . căci se opreşte cererea care costă prea mult. venitul societăţii este egal cu produsul brut rezultat din pământuri. piaţa neoferind deci teren pentru crize şi şomaj ca fenomene de amploare.capitalul). Bogăţia şi venitul total al societăţii sunt create prin contribuţia celor trei factori de producţie.cu cât se produce mai mult şi mai diversificat în fiecare ţară. Prin sporirea producţiei de către agentul economic.Venitul total al societăţii poartă denumirea de venit brut. echilibrul cerere . El afirmă că ˝concurenţa dintre producători tinde fără încetare să reducă valoarea produselor la nivelul costurilor de producţie. la rândul lor. mărfurile îşi servesc unele altora ca debuşee.cantitatea de muncă necesară producerii ei sau de costurile de producţie. într-o economie în care diviziunea muncii este dezvoltată. constituit prin preţul de piaţă al produselor.şi în cazul teoriei repartiţiei. Din teoria debuşeelor. singura posibilitate pe care o are individul de a-şi procura bunurile sau serviciile de care are nevoie este să participe la producţia unor alte produse şi servicii care să constituie echivalentul acestora. din capitaluri şi din industria unei naţiuni. Apreciază că toate veniturile sunt supuse aceloraşi legi. El a vrut să spună prin aceasta că întregul schimb se reduce la un troc şi că banii nu pot juca nici un rol activ.ofertă realizându-se automat. Această teorie a ˝valorii-utilitate˝ va domina gândirea economică mondială în secolul al XIX-lea.Say se inspiră din gândirea lui Adam Smith.munca. Aşadar.Legea debuşeelor: Reprezintă contribuţia cea mai importantă a lui Say la dezvoltarea doctrinei liberale. El spune că valoarea de schimb a mărfurilor se formează pe piaţă. deţinătorii unor mărfuri le vând ca să cumpere altele de la alţi deţinători. Prin urmare. compuse din valoarea tuturor serviciilor productive care au concurat la crearea a celui produs’. operaţiunile de schimb constituindu-se într-un lanţ perpetuu. Această lege stă la baza primelor teorii despre echilibrul economic. care determină cererea bunurilor produse. Ca şi în teoria valorii. În gândirea lui Say salariile.iar pe de altă parte prin cele ale consumatorilor-cumpărători. scria Say.profiturile şi renta reprezintă preţuri ale serviciilor furnizate de muncă. sporesc automat debuşeele şi şansele de realizare a echilibrului dintre cerere şi ofertă.capital şi natură. în diferite proporţii (natura. că toţi participanţii la crearea bogăţiei naţionale au dreptul la porţiuni din acelaşi ˝tort˝. Autorul acestei legi susţinea că. Say şi adepţii săi au desprins următoarele concluzii: 1. „Produsele se schimbă contra produse". care limitează întinderea acestei cereri.

denumirea de legea lui Walras). liberalizarea importurilor şi exporturilor era considerată binefăcătoare pentru fiecare ţară. legea debuşeelor este considerată o formă anticipată a teoriei echilibrului economic.1933). Formula acestei identităţi este: J i =1 piDi = J piSi i =1 (Această identitate a primit mai târziu. întrucât importurile de mărfuri străine îi stimulau pe producătorii autohtoni să dea cât mai multe produse şi cât mai bune pentru a avea ce să schimbe cu străinătatea şi a rezista în lupta de concurenţă. Chiar dacă realitatea economică de mai târziu a arătat că teoria debuşeelor nu este valabilă (exemplu criza din 1929 . 2. 3.ISTORIA GÂNDIRII ECONOMICE mai uşor realizate. iar autorul însuşi aprecia că „teoria debuşeelor va schimba politica lumii". când s-a recurs la matematizarea economiei politice de către Leon Walras. În planul abstract al ideilor totul părea în regulă. 5 .fiecare agent economic şi stat era interesat de bunăstarea şi prosperitatea celorlalţi ca să aibă ce şi cu ce schimba propriile produse. valoarea totală a marfurilor cerute este întotdeauna egală cu valoarea tuturor bunurilor oferite. Say are în vedere numai folosirea monedei de cont. Într-o economie în care există numai monedă de cont. deviza directoare să fie producerea de cât mai multă avuţie sub formă de mărfuri.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful