Cu o singura exceptie(JB SAY) toti ceilalti clasici au fost sustinatorii teoriei obiective a valorii bazata pe munca.

Potrivit acestui principiu munca este deopotriva izvor si masura a valorii. In alti termeni , cu cat un lucru oarecare incorporeaza o cantitate mare de munca, cu atat valoarea lui va fi mai mare. Modul acesta de a privi lucrurile a avut 2 consecinte : una in planul schimbului – una in planul repartitiei - . In ceea ce priveste schimbul, din abordarea clasicilor acesta pare sa aiba un rol de schimb, de obicei menit pentru a transporta bunul de la producator la consumator. Se considera, cu argumente specifice ca din moment ce un bun dobandeste statutul de produs finit si se afla in depozitul fabricii, el are automat o valoare determinata de munca si effort bagate in el, exprimate prin pret. Daca in cazul lui Ricardo sau Mull discursul trimite si spre cerere si spre oferta si spre formarea unui pret/ cantitati de echilibru, in cazul lui Marx o asemenea confruntare cerere oferta nu isi are sens. Dimpotriva in acest ultim caz se pleaca de la premiza ca cererea se va impaca mereu per total si structura cu oferta, intrucat ambele pot fi studiate inainte ca productiei sa I se dea curs. In virtutea unei asemenea filosofii nu exista motive pentru productie nevanduta, intreruperea lantului si a crizei economice. In modul acesta de a privi lucrurile a inspirat si fundamentat politica economica de factura socialist comunista Lucrurile pot fi aranjate pe 2 planuri : La niver micro – clasicii au plecat de la premisa ca munci egale creeaza valori egale. In alti termeni au crezut neintemeiat ca pe muncitor il costa in planul enerciei fizice sau intelectuale consumata in mod egal fiecare ora de munca din cadrul programului sau. Pe cale de consecinta au concluzionat ca si salariul orar trebuie sa fie constant. Modurile clasice de a privi lucrurile au inspirat LIPSA. La nivel macro – s-a plecat de la premisa ca din moment ce valoarea unui bun este un dar si valoarea PIB ului ca suma a valorii tuturilor bunurilor create este la randui un dar. Cu alte cuvinte ceea ce se distribuie si redistribuie la scara ansamblului este un intreg. Impartirea unui intreg determinat nu poate fi supusa decat regulolor unui joc cu suma nula : - daca unul primeste mai mult, automat altul trebuie sa primeasca mai putin. Repartitia intr-un asemenea perimetru nu poate avea decat un caracter conflictual.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful