You are on page 1of 16

Capitolul 3 Principiile transmisiilor cu impulsuri modulate în cod. Multiplexare şi demultiplexare.

Acces multiplu
Transmisiile digitale au avantaje majore faţă de cele analogice. Pentru transmisie digitală, semnalele analogice sunt transformate, codate, în semnale digitale printr-un ansamblu de prelucrări numit modularea impulsurilor în cod (MIC, PCM – Pulse Code Modulation). Modularea impulsurilor în cod se bazează pe eşantionarea semnalor.

3.1. Eşantionarea semnalelor analogice
Multiplexarea în timp este posibilă deoarece un semnal poate fi eşantionat şi apoi refăcut din eşantioanele sale. Prima problemă constă în determinarea condiţiilor în care semnalul eşantionat reproduce semnalul util, astfel ca la recepţie să se poată reface semnalul original; aceastea sunt stabilite prin teorema eşantionării. Conform teoremei eşantionării (Shanon - Kotelnikov): dacă transformata Fourier G(ω) a semnalului analogic g(t) este zero pentru orice frecvenţă mai mare decât o valoare dată fm = ωm/2π (|G(ω > ωm)| = 0) şi se cunosc valorile semnalului în toate momentele tn = nTS (n întreg), atunci semnalul variabil în timp g(t) este cunoscut pentru orice valoare a lui t cu condiţia ca: fS = 1/TS ≥ fN = 2fm (frecvenţa fN = 2fm se numeşte frecvenţă Nyquist) (3.1) Cu alte cuvinte, din semnalul eşantionat se poate extrage semnalul util dacă frecvenţa de eşantionare este mai mare sau egală cu dublul frecvenţei maxime din spectrul semnalului analogic. Aşadar, numai semnalele cu spectru limitat pot fi refăcute din semnalul eşantionat. De exemplu, un semnal analogic cu spectrul limitat la 4kHz, trebuie eşantionat cu fS ≥ 8kHz. Conform teoremei eşantionării, dacă condiţia (3.1) este satisfăcută, atunci: prima componentă (fundamentala) din spectrul semnalului eşantionat este chiar semnalul analogic iniţial. Aceasta înseamnă că pentru refacerea semnalului util este suficientă utilizarea unui filtru trece-jos (FTJ), la intrarea căruia se aplică semnalul eşantionat iar la ieşire se obţine semnal analogic proporţional cu cel iniţial.
semnal analogic [g(t)] tren impulsuri [iS(t)] TS 1 semnal eşantionat timp -ωm 0 ωm spectru semnal eşantionat GS(ω) ω spectru semnal util G(ω)

timp Fig. 3.1. Eşantionare prin modularea în amplitudine a unui tren de impulsuri

-2ωS

-ωS

0 2ωm

ωS

2ωS ω

Fig. 3.2. Spectrul semnalului eşantionat

Afirmaţiile de mai sus pot fi dovedite nu prea riguros dar intuitiv, precum urmează.
Eşantionarea poate fi privită ca modularea în amplitudine de către semnalul util g(t) cu spectru limiat la ωm = 2πfm, a unui tren de impulsuri iS(t) periodic cu frecvenţă fS şi amplitudine unitară ca în fig. 3.1.

47

• Termenii din sumă sunt sinusoide cu frecvenţele nfS. cu (3. In acest caz. în timp ce pentru refacere ideală se impune ca spectrul să fie finit deci semnalul să fie cu durată infinită şi observat pe toată această durată. MIC este de fapt o formă de conversie analog digitală. deci: ∞ ∞ ⎛ ⎞ g S ( t ) = g( t ) ⋅ i S ( t ) = g ( t ) ⋅ ⎜ a0 + ∑ an cos nω S t ⎟ g S ( t ) = a0 ⋅ g( t ) + ∑ an ⋅ g ( t ) ⋅ cos nω S t ) n =1 n=1 ⎝ ⎠ • Primul termen a0·g(t). In prezent. Aşadar. se folosesc din ce în ce mai mult şi procedee de MIC diferenţiale (MICD. nu este îndeplinită adică fs < 2·fm. Consecinţa este apariţia erorilor de trunchiere: spectrul semnalului refăcut este limitat. Impulsurile modulate în cod (IMC) sunt materializate sub forma unei succesiuni de impulsuri ideal dreptunghiulare. care include eşantionarea. finit. refacerea semnalelor nu este afectată. fiecărui eşantion prelevat din semnalul analogic îi corespunde un cuvânt binar cu număr fixat de biţi. Deşi în principiu pentru multiplexare în timp se pot utiliza impulsuri modulate în amplitudine. Dacă cuvintele binare sunt cu M biţi.1). are loc o suprapunere a spectrelor. O componentă spectrală a semnalului original So(f1). modulaţia Delta (MD). In cazul ideal. cu frecvenţa de tăiere mai mică decât fs/2. componentele spectrale cu frecvenţă peste viteza de eşantionare apar în semnalul refăcut cu frecvenţe false. obţinut prin filtrare. Apariţia erorii de aliasing se poate explica folosind fig. MD adaptivă (MDA). încă cel mai folosit. In transmisiile radio. Alt tip de erori apare când frecvenţa de eşantionare nu este destul de mare. Eşantionarea este o modulare în amplitudine a impulsurilor – MIA (PAM – Pulse Amplitude Modulation). In telecomunicaţii. 3. grupate în cuvinte cu număr fixat de impulsuri şi transmise în serie.Semnalul iS(t) fiind periodic admite serie Fourier. modulate în amplitudine de către semnalul util. nu pot fi înlăturate prin nici un mijloc şi distorsionează semnalul refăcut. cu avantaje majore. semnalul poate fi refăcut din eşantioane. a erorilor de alias constă în limitarea spectrului semnalului înainte de eşantionare. Semnalele reale sunt întotdeauna limitate în timp. 3.2. In situaţiile reale apar erori. deci având spectrele în jurul frecvenţelor nωS – fig. din zona de suprapunere. 3. 48 . Se observă că: (a) prima componentă din spectrul semnalului eşantionat este proporţională cu spectrul semnalului util şi (b) spectrele nu se suprapun dacă este îndeplinită condiţia (3. O primă măsură de reducere. Componentele alias fiind în banda semnalului. trunchiat. al cărui spectru poate să fie mult diferit de al semnalului original. Filtrul de intrare. dacă nu de eliminare. cu aceste impusuri se moduleză digital o purtătoare de RF. In procedeul clasic. ceea ce permite determinarea vitezei de eşantionare potrivite şi refacerea semnalelor cu erori satisfăcător de mici. printre care: MICD clasică. este proporţional cu semnalul util şi are acelaşi spectrul ca şi g(t). întotdeauna semnalele sunt cu spectru limitat sau sunt formate astfel prin filtrare. Există mai multe variante de MICD. Principiul modularii impulsurilor în cod Modularea impulsurilor în cod este o formă de codare a semnalelor analogice în numere (cuvinte) binare.1). apare în banda 0 – fm cu frecvenţa fs – f1 reprezentând semnal alias Sa(fs – f1) (o componentă spectrală).3. la o valoare care să satisfacă relaţia (3. furnizând un semnal de impulsuri modulate în amplitudine (IMA).2.1) realizată. Considerând că relaţia (3. se numeşte adesea filtru antialiasing. MICD adaptivă (MICDA). în prezent se folosesc numai impulsuri modulate în cod. numărul de nivele reprezentabile este 2M. FTJ sau FTB. DPCM) în care se codează numai diferenţa dintre nivelul unui eşantion şi al eşantionului precedent. cuantizarea şi codarea numerică a semnalului original. cel puţin pe durata observaţiei şi ca urmare au spectrul infinit.1). aceste componente se numesc alias şi apare eroarea de aliasing. In situaţiile reale eşantioanele nu pot avea “durată zero” − sunt impulsuri dreptunghiulare dacă durata este destul de redusă faţă de perioada de eşantionare.

3400Hz) reeşantionare (fS) s. DAC – Digital to Analog Conversion). 49 . 2. Semnalul de impulsuri modulate în cod este procesat şi transmis serial pe canal sub formă de impulsuri.3. Filtrarea semnalului analogic. La recepţie. în trepte Decodare (CNA) IMCR Fig. pentru limitarea spectrului şi reducerea erorilor de aliasing. cu FTJ sau FTB. banda se limitează prin filtrare la 300 – 3400Hz. Ca urmare. ADC – Analog to Digital Conversion).. ansamblul celor două echipamente. semnal analogic Filtru (300 – 3400Hz) impulsuri de eşantionare (fS) IMA eşantionare Cuantizare codare numerică (CAN) IMCE PROCESARE SEMNAL TRANSMISIE / RECEPŢIE s. Eşantionarea se execută cu fS = 8kHz. In continuare se vor aborda numai unele probleme legate direct de tehnica transmisiilor cu multiplexare în timp. descrise pe larg în literatură. Cuantizarea semnalului eşantionat urmată de codare. pentru refacerea semnalului analogic se efectuează următoarele operaţii: 1. CAD. banda necesară etc. în cuvinte de câte 8 biţi. de fapt o conversie numeric analogă (CNA. analogic refăcut Filtru (FTJ. valori standardizate. transmisiile se realizează cu 64kbiţi/s. 2. 3. Cuantizarea şi codarea reprezintă de fapt o conversie analog numerică (CAN. pentru obţinerea semnalului digital. Filtrarea. în urma căreia se obţine un semnal în trepte. Decodarea semnalului de IMC.Obţinerea impulsurilor modulate în cod presupune parcurgerea următoarelor etape: 1. iar cuantizarea se realizează cu 8biţi. De regulă se execută reeşantionarea semnalului în trepte. 3. Semnalul IMC binar este de fapt un semnal de date şi se transmite cu tehnicile trasmisiunilor de date. Codor – decodor (CODEC) MIC Semnalul la ieşirea din codor este de forma semnalului vehiculat în circuitele digitale ale codorului. frecvent realizate sub formă de circuit integrat. deci este un semnal binar unipolar NRZ (Non Return to Zero). codarea le linie. Echipamentul cu care se realizează MIC se numeşte codor iar cel care realizează refacerea semnalului analogic din IMC se numeşte decodor. a cărui schemă bloc apare în fig. In cazul semnalului telefonic. cum sunt: sincronizarea. Eşantionarea semnalului pentru obţinerea semnalului de IMA. pentru refacerea semnalului analogic. după extragerea semnalului digital. de regulă cu FTJ. Acelaşi tip de semnal se aplică şi la intrarea decodorului de IMC. se numeşte CODEC (codor – decodor) MIC. pentru eliminarea efectului de memorare de ordin zero (zero-order-hold effect) care determină distorsionarea spectrului (nivele constante au durată cel puţin TS = 1/fS).3. 3. 3.

Presupunând pentru toate canalele aceeaşi viteză de eşantionare fS = 1/TS şi aceeaşi durată a impulsurilor τi.4. multiplexarea în timp se face numai cu impulsuri modulate în cod. la limită. Principiul multiplexării în timp reiese din fig. Structura sistemelor de transmisie cu IMC Inainte de introducere pe canal. depinde de frecvenţa de eşantionare şi de durata impulsurilor. semnalele de date (IMC). ceea ce este destul de puţin. de nivelul de protecţie necesar. deoarece TS este impus de semnalul util. Principiul multiplexării în timp O aplicaţie interesantă a eşantionării constă în multiplexarea (cu divizare) în timp – TDM (Time Division Multiplexing – TDM) a semnalelor.m. 2) codări pentru detecţia şi corectarea erorilor.d.3. deformări şi modificări de nivel la trecerea prin circuite selective etc. undă optică). rezultă Nmax ≈ TS/2τi. In prezent. deci se multiplexează semnale digitale.a. adică modulate în amplitudine. sunt prelucrate. cu numeroase dezavantaje. 5) codarea de linie şi / sau modularea digitală a purtătoarei (AF. operaţie care nu se execută întotdeauna (de obicei se face pentru transmisiile TV digitale). se utilizează impulsuri cu nivele variabile. In general.5): 1) codări pentru eliminarea redundaţelor (compresie digitală). RF. Acest procedeu este foarte rar utilizat în telecomunicaţii. g1S(t) KT g2S(t) g1S(t) recepţionat transmisie recepţie KR g2S(t) recepţionat comandă KT comandă KR Fig. In procedeul de multiplexare în timp descris mai sus. 3) multiplexarea în timp. 50 . Numărul canalelor (semnalelor) care se pot multiplexa N. 3. 3.4. la transmiţător se execută (fig.4: în intervalele dintre eşantioanele unui semnal se introduc eşantioanele altuia ş. 3. La receptor. susceptibilitate la perturbaţii. 3. In realitate. Singura soluţie pentru creşterea numărului de canale este reducerea duratei impulsurilor τi. pentru semnal vocal cu fm = 3400Hz eşantionat cu fS = 8000Hz şi TS = 125µs. Principiul multiplexării şi demultiplexării în timp Pentru demultiplexare corectă este necesară sincronizarea comutatoarelor de la transmiţător (KT) şi de la receptor (KR). pentru τi = 1µs rezultă Nmax ≈ 62 canale. printre care: dificultăţi de stocare. se execută operaţiile inverse: 1 Multiplexarea se face după codarea de corecţie a erorilor deoarece acesta se face diferit în funcţie de natura informaţiei. presupunând durata pauzei egală cu a impulsurilor. între două impulsuri trebuie asigurat un interval de timp (pauză) de acelaşi ordin de mărime cu durata impulsurilor. De exemplu. 4) întreţeserea biţilor (scrambling) pentru reducerea efectelor rafalelor de zgomot (nu se execută întotdeauna) şi / sau eliminarea şirurilor lungi de „0” şi „1”. în cursul căreia se execută şi organizarea (gruparea) biţilor în cadre şi se introduc impulsuri de sincronizare-cadre şi de semnalizare1.3. dacă impulsurile se succed fără intervale: Nmax = TS/τi.

Chiar dacă zgomotul este mare şi apar biţi eronaţi.. 3) demultiplexarea. Este de menţionat că practic în toate sistemele mari pentru transmisiuni de date (IMC) se utilizează multiplexarea în timp. De atunci. 5) decodarea IMC şi obţinerea semnalului analogic. Schema bloc a unui sistem de transmisie cu impulsuri modulate în cod Primul sistem electric de telecomunicaţie a fost telegraful – un sistem digital. timp de aproape un secol telecomunicaţiile au fost esenţial analogice – semnalele vehiculate. La transmisiile pe distanţe foarte mari este necesară regenerarea semnalului şi separarea de zgomotul aditiv de pe canal. După inventarea telefonului (A. numai interfeţele cu utilizatorii diferă. dacă un tip de semnal digital (de date.1) demodularea şi/sau decodarea de linie concomitent cu recuperarea informaţiei de timp. date. dar este perfect posibilă în cazul celor digitale. G. Transmisiile de date au faţă de cele analogice. permit multiplexarea în timp cu uşurinţă. prin natura lor discrete. regenerarea fără erori este încă posibilă folosind coduri corectoare de erori. In cazul transmisiilor la distanţe mari. în care simbolurile literare şi numerice se transmit în codul Morse. 3. în mai multe sensuri: 51 . se poate utiliza o codare adecvată pentru acel tip de semnal. TRANSMIŢĂTOR semnal analogic CODOR IMC compresie digitală codare detecţie corecţie erori MUX scrambling codare de linie CANAL REPETOR CANAL REPETOR CANAL RECEPTOR decodare de linie descrambling DEMUX decodare (decompresie) DECODOR IMC semnal analogic Fig. 2. pe canal se introduc regeneratoare repetoare de semnal. Bell şi Edison) prin 1875. indiferent de sursă (voce. adică refacerea semnalelor (tactelor) de sincronizare de cadre şi de bit.5. de exemplu) impune o rată de erori mai mică decât alte tipuri (vocal. video. După 1960 au apărut sistemele telefonice digitale. echipamentele putând fi utilizate fără modificări. câteva avantaje esenţiale: 1. Mai mult. . decompresia (care este tot o decodare). Acestea realizează operaţiile de recepţie până la decompresia digitală. în principal vocale şi video..) folosind aceleaşi echipamente de comutaţie şi căi de transmisie. Semnalele digitale. care utilizează modulaţia impulsurilor în cod. 2) de-întreţeserea (descrambring). Aceasă operaţie este dificilă şi uneori imposibilă pentru semnale analogice. fiind transmise în formă analogică. în prezent având o pondere importantă şi în continuă creştere în ansamblul sistemelelor de telecomunicaţii. sistemele digitale s-au dezvoltat şi diversificat continuu. ceea ce începe să devină esenţial în condiţiile accentuării poluării electromagnetice datorate activităţii umane. 3. 4) decodarea cu detecţia şi corecţia erorilor. obţinând un semnal binar practic fără erori (depinde de performanţele codului corector) cu care se reiau operaţiile de la transmisie şi semnalul este reintrodus în canal „curăţat” de zgomot. de exemplu). Sistemele digitale sunt mult mai flexibile decât cele analogice. în funcţie de semnalul analogic. această posibilitate fiind unul dintre avantajele majore ale comunicaţiilor digitale. Transmisiile cu IMC pot asigura un raport semnal zgomot superior celui realizabil în sistemele analogice.

Singurul dezavantaj major al transmisiilor cu IMC este că necesită o bandă de frecvenţe mult mai largă decât a semnalului analogic corespunzător. In cazul sistemelor care vehiculează cantităţi mari de informaţie. propoziţii. Multiplexarea şi demultiplexarea în timp se bazează pe eşantionarea semnalelor şi refacerea semnalelor originale din eşantioane. Sincronizarea în sistemele de transmisie cu IMC Vehicularea informaţiilor sub formă discretă impune gruparea informaţiei elementare adică a biţilor. Introducerea mai multor semnale de la surse diferite. fiecare nivel reprezintă una din cele 4 valori posibile pentru un grup de 2 biţi. există multe sisteme analogice în funcţie care trebuie mai întâi amortizate înainte de a fi înlocuite cu cele digitale. iar costurile raportate la cantitatea de informaţie vehiculată sunt deja mai mici decât în cazul sistemelor analogice. In continuare vor fi tratate pe scurt numai acele aspecte care au o legătură directă cu tehnicile de multiplexare în timp: sincronizarea şi banda de frecvenţe. într-o ordine ierarhică. 3. In cazul impulsurilor binare fiecare nivel reprezintă 1 bit. caracterele sunt separate spaţial iar grupurile de caractere (cuvinte. pe acelaşi canal pentru a fi transmise. se poate schimba alocarea resurselor la diverşi utilizatori. de date. fraze. Tipurile fundamentale de multiplexare şi demultiplexare sunt: în timp şi în frecvenţă. cu caracteristici diferite. Echipamentele utilizate în transmisiile cu IMC sunt realizate cu circuite integrate digitale relativ ieftine. Un cuvânt este un grup de biţi cu o semnificaţie de un tip precizat şi poate avea 1. 3. menţinând o încărcare destul de constantă a căilor. sunt separaţi în timp. La nivele superioare. . se numeşte multiplexare. N biţi. aşa cum caracterele în cărţi sunt grupate în cuvinte. numere.. nivele). Pe de altă parte. numere. Intr-o carte. se pot vehicula variate semnale.. biţii respectiv impulsurile prin care sunt materializaţi2. paragrafe etc. cuvintele sunt grupate în secvenţe cu diverse denumiri: cadru. semnificaţii frecvente ale cuvintelor sunt: nivelul unui eşantion de semnal analogic. Multiplexarea şi demultiplexarea în frecvenţă se bazează pe psibilitatea separării prin filtrare a semnalelor care ocupă diferite benzi de frecvenţă. Operaţia inversă. preambul etc. începutul unui cadru (secvenţă lungă de biţi) etc. virgule etc. In cazul transmisiilor de date. poate fi binar (2 nivele) sau multinivel (3. . al serviciilor şi al calităţii semnalelor poate fi total – ceea ce impune o ierarhizare uşor realizabilă..(1) în funcţie de necesităţi. Semnalul fizic purtător de informaţie binară – impulsul de date.5.)sunt separate cu ajutorul unor semne speciale – spaţii libere. ceea ce justifică răspândirea sistemelor digitale. puncte. . semnalul recepţionat este distorsionat. 4. In transmisia datelor există o multitudine de probleme. grupul elementar de biţi este cuvântul. corupt şi momentele în care semnalul recepţionat este interpretat (eşantionat) trebuie să fie astfel ca: • eroarea de interpretare să fie minimă. ca în fig. tendinţa de a le înlocui pe cele analogice. In cazul impulsurilor cu 4 nivele.6. In plus. (3) controlul echipamentelor. (2) adăugând sau modificând interfeţele cu utilizatorii. pe nivele de semnificaţie.. aceste costuri scad în continuare. rafală. 2. 4. In cazul transmisiilor discrete. de extragere şi separare a semnalelor la receptor se numeşte demultiplexare. 2 52 . avantajele menţionate sunt mult mai importante decât dezavantajele. de regulă momentul optim este la „mijlocul” impulsului (unde diagrama în ochi are deschidere maximă)..

Formarea semnalului sincro-bit la recepţie (achiziţia sincronizării de bit) durează multe perioade de bit şi toată informaţia anterioară este pierdută. uneori biţii din acest cuvânt sunt repartizaţi în mai multe cadre. Eşantionarea semnalului la recepţie Ansamblul de operaţii prin care la recepţie se obţine şirul de impulsuri cu perioada de bit şi cu fază corectă faţă de a semnalului recepţionat se numeşte sincronizare de bit. 3. Prin transmiterea unui semnal sincro-bit pe canal separat. 53 . Prin extragerea semnalului sincro-bit din semnalul recepţionat. • a. necesar pentru a separa impulsurile dintr-un interval de timp de impulsurile din intervalele adiacente. cuvintele dintr-o transmisie digitală au semnificaţii şi în funcţie de poziţia ocupată în şirul de cuvinte transmise. Pe de altă parte. Rezultă că este necesară informaţia de „început de cadru”. de ceas) cu perioada egală cu durata unui impuls (bit. • semnalul de sincronizare de purtătoare. cadrele fiind întotdeauna organizate cu număr determinat de biţi (impulsuri). Justificarea faptului că sincronizarea de bit nu este suficientă pentru realizarea sincronizării de cadre este lăsată ca problemă pentru cititor. în care este necesară demodularea coerentă. Acest procedeu este de departe cel mai utilizat în transmisiile la distanţe mari. necesar numai în transmisiile cu modulaţie de purtătoare. In principiu. sincronizarea de cadre se realizează inserând un cuvânt cu proprietăţi speciale la începutul cadrului. Sincronizarea de bit presupune disponibilitatea la recepţie a unui semnal sub formă de impulsuri periodice (semnal de tact. necesar pentru a separa grupurile de impulsuri (biţi). Sfârşitul unui cadru se poate determina prin numărarea tactelor. aspect care nu va fi tratat. +V 0 -V 0 1 0 1 1 0 0 1 1 0 1 0 0 1 0 1 timp EMISIE tact semnal TB date tact semnal refăcute refăcut din canal +VR 0 -VR TBR impuls cu zgomot momentele de eşantionare pragurile de discriminare RECEPŢIE 0 1 0 1 1 0 0 1 1 0 1 0 0 1 0 1 Fig. Rezultă că sincronizarea de bit nu este suficientă pentru interpretarea mesajelor. Există două procedee de realizare a sincronizării de bit: 1. Problema se rezolvă prin gruparea cuvintelor în formaţii mai mari. Sistemele de transmisiuni de date necesită în general trei semnale de sincronizare: semnalul de sincronizare de bit. procedeu puţin folosit nefiind economic.6. • semnalul de sincronizare de cadre. de obicei numite cadre iar semnificaţia cuvintelor este determinată de poziţia în cadru. simbol) de date şi aflat într-o relaţie de fază corectă şi stabilă cu faza impulsurilor. care se obţine printr-un ansamblu de operaţii numit sincronizare de cadru sau de grup. 2.• momentele de citire să fie separate prin durata impulsului – perioada de bit TBR = TB.

. E adevărat însă că în acest caz. Tehnica de sincronizare se adoptă în funcţie de codul de linie utilizat. b. care conţin aproximativ acelaşi număr de 1 şi 0. se intră în regimul de calare. Operaţia asigură alternanţa biţilor 1 şi 0 şi se execută pe şiruri lungi de date. se execută numai corelaţia datelor recepţionate cu secvenţa sincro cunoscută. Ca urmare. Ideea este ca biţii iniţial în succesiune. o secvenţă de date specifică. menţinerea sincronizării este posibilă numai dacă în semnal lipsesc şirurile lungi de semnale cu acelaşi nivel. In cazul secvenţelor distribuite. la aceeaşi viteză de transmisie. scrambling). de lucru. de obicei în transmisiile seriale între calculatoare şi cu perifericele. 2. 2. pe un număr mare de cadr). care declanşează generatorul de tacte cu frecvenţă de bit cunoscută. în cazul secvenţelor concentrate. pe canale se vehiculează semnale în coduri de linie în al căror spectru nu se află linii (impulsuri δ). Pragul de decizie se stabileşte printr-un compromis între probabilitatea falsei sincronizări şi durata căutării (durata creşte cu cât probabilitatea admisă este mai mică). sistemul cercetează următorul cadru. Indiferent de procedeul folosit. în care nu pot apare mai mult de 2 impulsuri consecutive cu acelaşi nivel.. De regulă. sincronismul (relaţia de fază corectă dintre impulsurile de tact şi de date). banda necesară se dublează.. se consideră sincronizarea pierdută şi se reia căutarea. Pe durata a 7 – 8 impulsuri. se menţine. Sincronizarea de cadru are ca scop stabilirea momentului de început al unui cadru. Dacă pragul nu este depăşit într-un număr specificat de cadre. durata căutării este minimum M cadre. din diverse motive. Dacă pragul de decizie este depăşit. un cuvânt conţine puţini (1 – 3) biţi eronaţi şi se poate realiza corecţia prin cod. . biţi la începutul sau la sfârşitul fiecărui cadru. Pragul de decizie poate fi diferit de cel din timpul căutării. • In regim de căutare. Prin întreţeserea biţilor (interleaving. Problema se rezolvă în două moduri: 1. Sincronizatorul de cadre funcţionează în trei regimuri: de căutare. Sincronizarea de grup se realizează prin transmiterea unui cuvânt distinct. acest cuvânt se numeşte prefix.. Această întreţesere nu trebuie confundată cu întreţeserea pentru protecţie la erori3. 3 54 . Intreţeserea antiperturbativă a biţilor se realizează pentru reducerea efectelor zgomotului în rafale. efectuând în continuare core–laţia date – secvenţă sincro. secvenţă (cuvânt) sincro – cadre etc. • In regim de verificare. grup de biţi.De fapt. In continuare se execută corelaţia date – sec–venţă sincro şi se compară cu pragul de decizie. • Regimul de calare este cel normal. Procedeul este utilizabil numai dacă impulsurile recepţionate nu sunt prea deformate şi se foloseşte la transmisii pe distanţe mici (metri . semnalul IMC trebuie să includă cât mai multe tranziţii de nivel. în caz contrar se reia căutarea. (câte 1. Sincronizarea de cadru este realizabilă numai după obţinerea sincronizării de bit. Prin folosirea unui cod cu fază scindată (cum este codul Manchester). operaţie care este de fapt o codare se execută după multiplexare. zeci de metri). sincronizarea se poate obţine de la primul cadru. Cu alte cuvinte. La recepţie biţii sunt plasaţi în succesiunea necesară – biţii dintr-un grup eronat sunt plasaţi în cuvinte diferite. Există însă multe tehnici de extragere a semnalului de tact din semnalul (în cod de linie) recepţionat. în condiţii optime. de obicei stabilit la un nivel mai redus decât în căutare şi verificare. de verificare şi de calare. Biţii care formează cuvântul sincro cadre poate fi plasat: (a) în întregime la începutul fiecărui cadru sau (b) distribuit în mai multe cadre succesive. mai există un procedeu şi anume utilizarea unor impulsuri START – STOP la începutul şi sfârşitul fiecărui cuvânt binar de 7 – 8 biţi. uneori căutarea şi verificarea sunt incluse într-un singur regim – de achiziţie. să fie deplasaţi pe axa timpului (la intervale mai mari decât durata probabilă a rafalelor perturbatoare).

separând benzile laterale potrivite şi sumând semnalele BLU obţinute.9. Extragerea semnalului util se face prin demodulare coerentă şi filtrare. Principiul multiplexării în banda 300 – 3400Hz. Pentru fiecare semnal telefonic se alocă un canal în care se introduce semnalul BLU corespunzător. Aceasta înseamnă de fapt modularea purtătoarei cu mai multe semnale.. se translează banda laterală la frecvenţa necesară − fig. 16kHz. apropiate.5. 3.) se alocă mai multe canale (benzi mai largi)..7. se face prin filtrare. 3. Schemă bloc şi densităţile spectrale ale semnalelor Spectrele semnalelor utile se translează în canale adiacente prin modulare MA-BLU. f01. uΩ(t) ME1 u1(t) u1(t) ME2 u2(t) uBLU(t) FTB1 FTB2 cos(ω1t) SΩ(ω) 0 cos(ω2t) ω Ωmin Ωmax S1(ω) –Ωmax S1– (ω–ω1) –Ωmin 2Ωmin S1+ (ω–ω1) – ω1 SBLU – (ω–ω1–ω2) 0 S2(ω) ω1 ω SBLU + (ω–ω1–ω2) 2(ω1 + Ωmin) – ω2 0 ω2 ω Fig.3. de frecvenţă 4kHz.6. = 8. De fapt. 3. Prin mai multe modulări şi filtrări succesive. este necesar ca benzile ocupate de semnale în semnalul complex (multiplex) să fie cât mai mici. prin heterodinare şi filtrare.. 12. Când se transmit semnale cu spectru mai larg (de date. Separarea semnalelor la receptor – demultiple– xarea. este o demodulare. Pentru utilizarea eficientă a frecvenţelor disponibile. 10kHz 1MHz fpurtătoare f în sistemele telefonice pentru transmiterea mai multor semnale 0 vocale pe acelaşi canal.9 s-au utilizat benzile laterale superioare iar frecvenţele de translaţie sunt: f01. Semnalul modulat cu cel mai îngust spectru posibil este cel modulat în amplitudine cu bandă laterală unică (MA-BLU). In sistemul din fig. 6. Formarea semnalului MA-BLU prin metoda filtrării. 55 . Semnalul MA-BLU se obţine separând prin filtrare una din benzile laterale (BL-I sau BL-S) din semnalul MA-BLD cu purtătoare suprimată obţinut în modulatoare echilibrate. f01. 3. de regulă efectuând produsul dintre semnalul BLU şi purtătoarea refăcută – fig. 0 Fm FM f 0 Fm FM f 0 Fm FM f Multiplexarea în frecvenţă s-a folosit şi încă se foloseşte. se alocă o bandă puţin mai mare. Se va observa că la recepţie se procedează mai întâi la filtrarea benzilor şi apoi la demodulare coerentă. evident. Pentru transmisia semnalului vocal.7. muzical. formând o bandă în jurul sau în apropierea unei purtătoare unice – fig. filtrele nefiind perfecte. se pot folosi şi alte frecvenţe. Principiile multiplexării şi demultiplexării în frecvenţă Multiplexarea în frecvenţă constă în translarea spectrelor semnalelor în benzi de frecvenţă separate. O bandă de 4kHz în domeniul de frecvenţe în care se face transmisia se numeşte canal. 3. cu Fig.8.

Responder) se înţelege unitatea de recepţie – emisie dintr-un echipament de telecomunicaţii (acesta include şi alte componente – unităţi de alimentare.7.).canal 1 Su-1 ME1 FTB-1 f01 SUMATOR (Σ) DC1 A FTB-R1 f0r1 FTJ-1 DC2 canal 1 Sur-1 canal 2 Su-2 ME2 FTB-2 f02 FTB-R2 f0r2 FTJ-2 DC3 canal 2 Sur-2 canal 3 Su-3 ME1 FTB-3 f03 semnale utile canal 1 canal 2 canal 3 semnale după FTB-1. 5 FDMA = Frequency Division Multiple Access. această tehnică permiţând exploatarea eficientă a capacităţii sateliţilor de a acoperi arii foarte mari. In prezent se folosesc 3 tehnici de acces multiplu: prin divizare în frecvenţă (FDMA). CDMA = Code Division Multiple Access 4 56 . influenţând proiectarea şi realizarea sistemelor. • adaptabilitatea la varietatea de semnale vehiculate. optimizarea tuturor aspectelor nu este posibilă –este necesar un compromis. − despre care se va discuta în continuare. Schema bloc a unui sistem de telecomunicaţii cu multiplexare în frecvenţă cu 3 canale şi translările spectrelor (ME – modulator echilibrat. Prin transponder (Transmitter . • puterea disponibilă pe satelit. control. 3 FTB-R3 f0r3 FTJ-3 canal 3 Sur-3 semnal multiplex 0 4 8 12 16 20 kHz Fig. TDMA = Time Division Multiple Access. este o problemă esenţială. flexibilitatea acestora şi costurile. Accesul multiplu în sistemele de comunicaţii prin sateliţi. transpondere se află pe sateliţi dar şi în unele sisteme de tip radioreleu. Acces multiplu Prin acces multiplu se înţelege abilitatea unui mare număr de staţii să se conecteze simultan cu acelaşi transponder4. • costurile. 2. • spectrul disponibil. prin divizare în timp (TDMA) şi prin divizare în cod (CDMA)5. Problema care trebuie rezolvată este: cum se poate realiza conectarea unui grup de staţii de sol cu componenţă variabilă la acelaşi satelit astfel încât să se optimizeze: • capacitatea de comunicaţie a satelitului şi capacităţile de interconectare. răcire etc. • flexibilitatea. • posibilităţile utilizatorilor de a se adapta la sistem Evident.9. DC – detector coerent) 3. 3.

toţi utilizatorii folosesc aceeaşi bandă de frecvenţe (aceeaşi purtătoare) dar fiecare transmite un interval de timp determinat – fig. are loc o împăţire (divizare) între utilizatori. deoarece acces la cerere în FDMA înseamnă că staţiile transmit numai când există trafic. O staţie recepţionează toate semnalele. Dacă proporţie din resursa divizată alocată fiecărui utilizator este fixă. frecvenţă Utilizator: a 1 1 2 3 frecvenţă B 1 1 1 1 Banda totală 2 3 b T Fig. la fel procedează şi celelate staţii. în timp (b) şi în cod (c) Timp total (T) timp c timp Toate cele trei tehnici de bază se folosesc în diverse variante.In tehnica de acces multiplu cu divizare în frecvenţă – fig. sistemul este numit cu acces la cerere. 57 . Dacă resursa se alocă utilizatorilor în funcţie de necesităţi. In schimb. Se observă că în sistemul cu acces la cerere. De asemnea.b. este destul de mic). Procedeul utilizează tehnologia relativ simplă şi ieftină a separării semnalelor analogice prin filtrare şi asigură o bună calitate a semnalului. sistemul FDMA a fost copiat după sistemul terestru de multiplexare în frecvenţă. utilizatorii îşi împart acelaşi interval de frecvenţe şi acelaşi timp. după care realizează un salt pe altă purtătore. distincţia între FDMA şi TDMA nu mai este foarte clară. 3. a resurselor de comunicaţie: bandă de frecvenţe. O staţie transmite într-o bandă (Bc) din jurul unei purtătoare fk un timp determinat (Tc = ti+1 – ti). adică procentul mediu de timp în care există semnal util pe purtătoare.10. le decodează şi reface numai semnalul care îi este destinat. Tehnica este foarte folosită în comunicaţiile cu modulaţie analogică. în care semnalele sunt permanent prezente.10. In tehnica de acces multiplu cu diviaze în cod. mai multe staţii transmit simultan semnale codate ortogonal cu spectru împrăştiat (spread spectrum) care ocupă aceeaşi bandă de frecvenţe – fig. Frecvenţele purtătoare şi benzile alocate fiecărei staţii de sol formează planul de frecvenţe al satelitului. sistemul este numit cu acces fix sau cu acces pre-asignat. se cheltuie energie şi când semnal util lipseşte (factorul de umplere. utilizat în radiorelee. In tehnica de acces multiplu cu divizare în timp. 3. De fapt.10. 3.1 Accesul multiplu cu divizare de frecvenţă (FDMA) Iniţial. în jurul unei frecvenţe purtătoare eventual mai multe. în CDMA. Frecvenţele fk se modifică. dar fiecare în propria bandă de frecvenţe (propria purtătoare). după secvenţe pseudoaleatoare specifice fiecărui utilizator. 3. fiecărui utilizator (staţie terestră) fiindui alocată o bandă. timp de transmisie sau ambele.a. In toate cele trei procedee.7. toţi utilizatorii acce– sează satelitul în acelaşi timp.c.10. nu utilizează eficient puterea disponibilă la transpondere deoarece accesul fiind fix. Sistemele FDMA tipice sunt cu pre-asignare. uneori se alocă mai multe purtătoare (benzi) aceluiaşi utilizator cu capacitate foarte mare. Natura intermitentă a procedeului îl face foarte potrivit pentru transmisiile cu modulaţie digitală. este lipsit de flexibilitate în privinţa exploatării capacităţilor de acoperire şi interconectare a sistemelor cu sateliţi. Acces multiplu cu divizare în frecvenţă (a). 3.

. ca urmare. In cazul SCPC/FDMA (un singur canal pe purtătoare). In altă variantă. se folosesc multe purtătoare. pentru semnale analogice se foloseşte MF. Evident. semnalul din fiecare canal modulează propria purtătoare. restul fiind utilizat în alte scopuri. In sistemul MCPC benzile ocupate în jurul diferitelor purtătoare au lărgimi diferite. şi în acest caz există benzi de separare între benzile ocupate şi interferenţe între canale adiacente. Procedeul este numit “cu un singur canal pe purtătoare” (SCPC – Single Channel Per Carrier) iar spectrul apare în fig. se foloseşte în sisteme cu multiplexare în frecvenţă (FDM) în care purtătoarele modulate în frecvenţă (FM) se alocă câte una sau câteva fiecărei staţii de sol. tehnica este numită TDM/PSK/FDMA. fiecare modulată de semnalul de pe un canal. emisia este blocată. purtătoarea este modulată cu semnal multiplex: . o purtătoare de IF este modulată cu semnal de bază obţinut prin multiple–xarea semnalelor din mai multe canale.2. b – SCPC/FDMA In cazul MCPC (mai multe canale pe purtătoare). neutilizate.11. 3. în pauzele de semnal.3. a (canale multiple pe purtătoare − MCPC) b (un singur canal pe purtătoare −SCPC) Fig. 3. Intre benzi există zone de separare. frecvenţele purtătoarelor de emisie şi recepţie sunt diferite. Frecvenţele purtătoare şi benzile alocate fiecărei staţii de sol formează planul de frecvenţe al satelitului.în cazul transmisiei semnalelor de date. 3.FDMA se foloseşte în mai multe variante.a. spre toate staţiile de sol. acest sistem este cel mai utilizat. Spectre în sistemul FDMA: a – MCPC/FDMA. transmisia pe o purtătoare fiind activată de prezenţa semnalului vocal. în care numai o parte din banda transponderului este folosită pentru TDMA. acestea sunt multiplexate în timp (TDM – TimeDivision Multiplexing) iar semnalul multiplex modulează digital (de obicei PSK) purtătoarea. multe asemenea staţii au un mare număr de receptoare şi demultiplexoare. Mai multe staţii de sol transmit semnale spre satelit în secvenţe limitate în timp. tehnica este numită FDM/FM/FDMA.b. . Procedeul este numit cu canale multiple pe purtătoare (MCPC – Multiple Channels Per Carrier) iar ocuparea spectrului diponibil pentru transponder apare calitativ în fig. Adesea sistemul SCPC/FDMA pentru transmisii vocale funcţionează “în rafale”.7. mai rar BLU iar pentru semnale digitale se foloseşte PSK.) semnalele sunt multiplexate în frecvenţă (FDM – Frequency-Division Multiplexing) iar semnalul multiplex modulează în frecvenţă (FM) purtătoarea de IF. Fiecare staţie lucrând în sistemul FDM/FM/FDMA trebuie să poată recepţiona cel puţin o purtătoare de la fiecare din staţiile din reţea. Satelitul transmite secvenţele în succesiune. de exemplu pentru FDMA. Principiul TDMA rezultă din fig.în cazul transmisiei semnalelor anlogice (vocal. deoarece apare numai între canale alăturate simultan active. . chiar şi aşa.12.11.. Accesul multiplu cu divizare în timp (TDMA) In sistemele TDMA clasice. tot există interferenţe între canalele din benzi adiacente. 58 . Accesul multiplu cu divizare de frecvenţă cu pre-asignare. In acest fel se economiseşte putere (cam 4dB pe întregul sistem) iar intermodulaţia este mai redusă. pentru toate canalele se foloseşte o singură purtătoare cu o bandă alocată care ocupă toată banda disponobilă la transponder. sistemul este numit FDM/FM/FDMA. In prezent se folosesc şi alte sisteme. reprezentând un important procent din banda totală (până la 10%). 3. evident.11. In sistemul FDMA original.

13. biţi/secv. 3. care emite un semnal bază de timp către între–gul sistem. In rafalele de trafic. sincro cadru control control canal telex serviciu canal canal vocal date 16 16 64 64 CIC 16 nr. video. Pentru controlul intervalelor dintre secvenţe. fax etc. interfeţele realizează diverse funcţii. Fiecare cadru începe cu una sau două rafale de referinţă (reference burst). în final este inserată o secvenţă pentru controlul întârzierilor introduse prin propagarea pe canal. de exemplu). Rafală de trafic (R trafic) purtătoare şi secvenţă sincro bit control control canal telex serviciu canal canal vocal date preambul CIC Date de trafic Fig. Prima secvenţă din preambul este destinată sincronizării de bit. Toate rafalele includ o sevenţă de început numită preambul (preamble). 3. de exemplu). secvenţele emise de această staţie sunt de referinţă pentru toate staţiile. după care urmează rafale de trafic (traffic burst) provenite de la diverse staţii de sol.12. sincro grup 48 secv. Se va observa că rafalele provin de la diverse staţii terestre şi de asemenea. Structura cadrelor şi rafalelor în sisteme TDMA Un terminal TDMA dintr-o staţie terestră asigură comunicaţia între echipamentul de RF şi sistemul de intrare – ieşire semnale utile (telefonic. se realizează eşantionarea. destinată sincronizării de grup (secvenţă Barker. Pentru fiecare tip de semnal este prevăzută o interfaţă specifică. In fiecare cadru se transmit secvenţe separate în timp – grupe. o secvenţă cu informaţii pentru analiza erorilor şi secvenţe pentru controlul traficului de date (semnale vocale şi semnale de date). Din acest moment se poate trece la recunoaşterea datelor transmise. Rafalele de referinţă conţin numai acest preambul. au ca destinaţii diverse staţii. necesară sincronizării şi pentru pregătirea receptorului. O structură tipică de cadru apare în fig. toate rafalele sunt separate prin intervale de timp de siguranţă (guard time).Sincronizarea se realizează stabilind o staţie de sol de referinţă. In funcţie de semnal.13. Principiul accesului multiplu cu divizare în timp (TDMA) Se reaminteşte că în sistemele TDMA se transmit numai semnale de date. preambulul este urmat de datele de trafic. 59 . de obicei). start cadru “k” sfârşit cadru “k” start cadru “k+1” Cadru TDMA TF RR2 R trafic R trafic timp de gardă (48 biţi) RR1 RR1 RR2 timp (CIC – control întârziere pe canal) Rafală de referinţă (RR) purtătoare şi secvenţă sincro bit 352 secv. In cazul semnalelor analogice (vocale. ` ST satelit ST către toate staţiile ST Fig. 3. Sunt incluse: o secvenţă telex pentru schimb de informaţii de serviciu. date. transmisiile sunt organizate în cadre (frames). Semnalele utile sunt vocale. Următoarea secvenţă constă într-un cuvânt (secvenţă) de 48 biţi cu bune proprietăţi de corelaţie. rafale (burst) cu conţinut diferit. Următoarele secvenţe conţin informaţii de control şi necesare serviciului.

B debitează spre multiplexor şi invers. Urmează un codor diferenţial. stabilirea lungimii subrafalelor. de la care se atacă modulatorul PSK cu 4 nivele pe o purtătoare de frecvenţă intermediară (tipic 70MHz). Schema bloc generală a unui terminal TDMA Una dintre cele mai importante probleme în TDMA este sincronizarea de bit care trebuie realizată de toţi utilizatorii din reţea. se face în două faze: achiziţia fazei la intrarea în sistem şi apoi urmărirea fazei în timpul în care staţia recepţionează rafalele. respectiv memorarea şi retransmiterea în tactul cerut de utilizator – la recepţie. In continuare. staţia recepţionează propriile rafale retransmise de satelit pentru alte staţii. deoarece o staţie recepţionează toate cadrele. O nouă staţie intrată în sistemul TDMA trebuie să se sincronizeze cu tactul sistemului. datele sunt mai întâi introduse într-un sistem de procesare a datelor (DSP) pentru compresie. sunt monitorizate de un controler TDMA accesibil de la consola operatorului sau/şi de la un sistem de control de la distanţă (remote control).pong purtătore FI 70MHz Multiplexor Scrambler Codor diferenţial Modulator PSK Date tact Demultiplexor Descrambler purtătore FI 70MHz Decodor diferenţial Demodulator PSK Fax tact Video tact Semnalizări Controler TDMA Consolă operator Detecţie erori Refacere tact recepţie (Rx CLK) Fig. In cazul semnalelor de date se asigură memorarea şi citirea în tactul potrivit sistemului TDMA – la emisie. După demultiplexare. Sincronizarea. Când o staţie intră în sistem.pong DSP decompresie. atât cele care îi sunt destinate cât şi pe cele destinate altor staţii. Toate operaţiile din sistem – multiplexările şi demultiplexările. 60 . lucrând în sistem “ping-pong”: când A se încarcă cu date de la DSP. Mai întâi staţia emite rafale de referinţă.codarea (sisteme cu MIC) şi eventual multiplexarea în timp a canalelor – la emisie şi demultiplexarea şi refacerea semnalului analogic la recepţie. pe care îl foloseşte pentru stabilirea unei referinţe locale. pentru a elimina şirurile lungi de 0 sau 1 care determină componente cu nivel mare în spectrul semnalului modulat. comunicaţia începe cu perioada de achiziţie a fazei. interfaţă ping . Generator tact Interfaţa Echipament TDMA comun emisie (Tx CLK) utilizatori Codor vocal tact DSP compresie. Staţia îşi caută rafalele. la ieşirea acestuia se află 2 registre buffer A şi B. Transponderul de pe satelit este sincronizat pe tactul staţiei de referinţă (baza de timp). plasând rafalele staţiei undeva în cadre. la o staţie de sol. 5. Urmărirea fazei este simplificată cât timp se foloseşte acelaşi transponder urmărit cu acelaşi fascicul. care asigură furnizarea dalelor la interfeţele dedicate.6. secvenţele din preambul sunt extrase şi prelucrate în controlerul sistemului iar celelalte secvenţe se introduc în sistemul de procesare pentru decompresie. Apoi. La recepţie. Pentru emisie. care nu conţine altceva.. introducerea rafalelor din preambul etc. Un circuit scrambler aleatorizează biţii. mai întâi se demodulează semnalul PSK de pe purtătoarea de frecvenţă intermediară şi se decodează. Satelitul retransmite rafalele cu tactul de referinţă folosit de sistem. Aici există două registre buffer lucrând în sistem “ping-pong” ca şi la emisie. interfaţă ping . In terminalul propriu-zis se vehiculează (intră şi ies) semnale numai sub formă de date (şiruri de biţi). care furnizează subrafale (subgrupe) de biţi. subrafalele de la diverse interfeţe sau de la diferite module din interfeţele dedicate. plasată oriunde în cadrele sale. datele se introduc în circuitul descambler pentru de-aleatorizare. multiplexorul furnizează un şir continuu de date formând rafalele din fiecare cadru. Astfel se stabileşte o buclă de reacţie: staţie – satelit – staţie. sunt multiplexate în timp şi se adaugă secvenţele preambul.

centre INTERNET.7. acelaşi cod este folosit şi pentru “împrăştierea” semnalului destinat staţiei respective. 3. semnalele în sistem TDMA VIDEO TDMA SCPC (voce) sunt transmise într-o sub-bandă a transponderului – 30MHz 2. Evident. SCPC/TDMA. Această tehnică se foloseşte în aplicaţii care nu necesită debite mari de date. în configuraţie de transponder multiservicii Banda alocată pentru TDMA de bandă în– gustă este redusă – 2 – 5MHz şi ca urmare debitele de date nu pot fi prea mari (1. acoperind o bandă cu cel puţin un ordin de mărime mai mare dacât aceea normal necesară transmisiei semnalului din banda de bază. asigurând 150Mb/s în 72MHz bandă.544 – 6.).5 acestea sunt numite sisteme TDMA de bandă îngustă. uzuale sunt: cu secvenţă de pseudo-zgomot directă (PN – pseudo-noise) – care se va discuta mai jos. Sistemele TDMA tipice. Rezultatul net este o îmbunătăţire a performanţelor cu raportul benzilor ocupată de semnalul împrăştiat şi al semnalului transmis normal (fără împrăştiere). prezintă interes deosebit. până ce eroarea dintre poziţia prevăzută şi aceea determinată este destul de mică. acestea servesc la achiziţie rapidă.312Mb/s). satelitul trimite informaţii referitoare la poziţia sa şi modificările în poziţie. Fig. Tehnica spread spectrum este foarte sigură şi iniţial s-a folosit în comunicaţiile militare. foarte asemănător cu zgomotul Gaussian alb aditiv. Deoarece spectrul radio sub 3GHz este aproape saturat. dar sunt foarte diverse. In prezent există şi sisteme PSK cu 8 nivele. contribuie la formarea unui zgomot “de bază”. cu atât achiziţia fazei este mai rapidă. 61 . care în acest caz sunt specializate pe anumite servicii (reţele locale. In unele cazuri.. cu salt de frecvenţă (FH – frequency hopping). Pentru detecţia semnalului dorit în prezenţa tuturor interferenţelor. Un avantaj major constă în costul redus al echipamentelor din staţiile de sol. Procedeul poate fi folosit pentru acces multiplu alocând fiecărui utilizator o unică secvenţă (cod) pseudo-aleatoare de identificare (în locul unei purtătoare în FDMA sau al unui interval de timp în cadru. semnalul recepţionat este corelat cu secvenţa pseudo-aleatoare cunoscută. Plasarea TDMA de bandă îngustă video. transmisii de imagini etc. De aici mai departe se trece la faza de urmărire. într-un sistem FDMA. Accesul multiplu cu divizare în cod (CDMA) Tehnica spred spectrum este un procedeu de modulare prin care semnalul în banda de bază este codat într-un semnal modulat a cărui bandă este “împrăştiată”. în TDMA).14.14 se arată alocarea resurselor de frecvenţă pentru un transponder care asigură mai Banda transponderului multe servicii: MCPC/TDMA. Toţi utilizatorii. de asemnea sistemele sunt foarte flexibile.. In fig. cu salt în timp (TM – time hopping) şi chirp (ciripit). cu semnalele emise în bandă largă.. cu cât întârzierile de propagare (datorate mişcării satelitului) sunt mai precis predeterminate. 3. staţia îşi ajustează faza tactului în funcţie de estimări ale întârzierilor de propagare. Pentru aceasta. se va limita discuţia la aplicarea tehnicii spread spectrum pentru asigurarea accesului multiplu. orice tehnică capabilă să realizeze comunicaţii sigure în prezenţa interferenţelor puternice. In continuare. teleconferinţe.3. staţia emiţând rafale de trafic (cu preambule de sincronizare).încercând să determine poziţiile lor în cadre – care în general nu coincid cu cele prevăzute. . 3. Imprăştierea spectrului se poate face prin mai multe tehnici. în timp real. In unele cazuri. care folosesc întreaga bandă a transponderului şi PSK cu 4 nivele asigură debite de date de 60Mb/s (36MHz bandă) sau 120Mb/s (72MHz bandă).

impulsurile astfel obţinute sunt apoi sumate rezultând biţii de date.16.15) IF BPSK DEMOD. La emisie – fig. la ieşirile căruia se procedează la defazare prin sumare modulo-2 cu secvenţa pseudo-aleatoare utilizată la emisie. aceasta este secvenţa de pseudo-zgomot. Acesta conţine o linie (registru) de întârziere serie – paralel. 5.15 şi 3. N = 7) şi se poate spune că este cu spectru împrăştiat.16. pseudo aleatoare -1 -1 -1 -1 -1 -1 -1 t Secvenţă pseudo-aleatoare Ts Ieşire sum.8. acestea ar necesita o bandă Bb ≈ Rb .15. biţii de date se obţin cu un filtru adaptat. La receptor – fig. 1 1 1 1 1 1 1 1 modulo-2 t -1 -1 -1 -1 -1 -1 Secv. 3. dacă ar fi transmise direct cu modulaţie BPSK6. Se observă că fiecare impuls de date este transformat în N impulsuri. RF Purtătoare MIXER Defazor (+ = 0. Schema bloc simplificată a unui receptor CDMA cu secvenţă de pseudo zgomot (aceeaşi ca în fig. Toţi biţii din şirul de date sunt modulaţi cu aceeaşi secvenţă. PA (cu tact refăcut) DATE Sumator 6 BPSK – Biphase PSK 62 .16 şirul de impulsuri provenite din împrăştiere este refăcut după demodulare BPSK. PA de 7 biţi Fig. rezultând un şir de impulsuri – fig. Sumator modulo-2 Modulator BPSK Purtătoare RF Date 1 -1 Tb 2Tb t Sursa de date 1 1 1 1 1 1 1 Secv.15.16. 3. Principiul generării semnalelor spred spectrum cu secvenţă de pseudo zgomot: schemă bloc şi un exemplu.Principiile sistemelor CDMA (spread spectrum) cu secvenţă pseudo-aleatoare reies din fig. Datele (biţii) sunt sumate modulo-2 (modulate) cu o impulsurile secvenţei pseudoaleatoare. 3. existând o tranziţie pe durata bitului. în BPSK fiecare bit este divizat în două impulsuri (chips). furnizează impulsuri (chips) cu o viteză NRb mult mai mare decât Rb. deci semnalul la ieşirea modulatorului BPSK va ocupa banda B SS ≈ NBb (în fig. BPSK FILTRU ADAPTAT Registru de deplasare b1 b2 b3 b4 b5 b6 b7 – – + – + + + BPSK Secv. – = π) DATE Fig. cu care se execută modulaţia BPSK. 3. Apoi. O sursă de secvenţă pseudo-aleatoare. datele (biţii) sunt furnizate cu o viteză Rb (bit/s) de o sursă digitală şi. 3. 3. Toate aceste operaţii pot fi realizate chiar dacă în RF raportul semnal-zgomot este considerabil mai mic decât 1. unică pentru fiecare emiţător. 3.