Proiect Licenta - Cerecetarea Accidentelor de Circulatie

FACULTATEA __________________

LUCRARE DE LICENŢĂ

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC _____ ____________________

ABSOLVENT: _____________ - 2012 -PITEŞTI-

1

FACULTATEA __________________

TEMA: CERCETĂREA ACCIDENTELOR DE CIRCULAŢIE

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC _____ ____________________

ABSOLVENT: _____________ - 2012 -PITEŞTI-

2

PLANUL LUCRĂRII CAPITOLUL I NOŢIUNI INTRODUCTIVE 1. Generalităţi ………………………………………………… 2. Consideratii referitoare la aspecte juridice ………………….

6 7

CAPITOLUL II CERCETAREA LA FAŢA LOCULUI A.1. Noţiune …......................………………………………..… 2. Aspecte procesual penale ..……………………..........…..… 3. Importanţa si obiectivele ........................................………… 4. Particularităţile cercetarii acccidentelor rutiere ..…………... B. Trăsături .........................................…………………….……. C.1. Sarcinile cercetării la faţa locului ………………………… 2.Sarcinile lucrătorilor care au ajuns primii la faţa locului….......

11 11 13 14 16 17 18

CAPITOLUL III PROBLEME PE CARE TREBUIE SĂ LE LĂMUREASCĂ CERCETAREA LA FAŢA LOCULUI ÎN CAZ DE ACCIDENT RUTIER 1. Locul producerii accidentului şi consecinţele încălcării normelor privind circulatia pe drumurile publice ……………. 25 2. Mecanismul producerii accidentului de circulaţie si cauzele acestuia ……………………………………………………... 26 3. Starea victimei după accident ………………………………… 38 4. Persoanele vinovate şi forma vinovaţiei ………………………. 39 5. Existenţa concursului de infracţiuni şi posibilităţile de extindere a cercetărilor ………………………………………… 39 6. Cauzele, condiţiile şi împrejurările care au determinat, înlesnit sau favorizat săvârşirea infracţiunilor …..……………………. 41

3

CAPITOLUL IV PREGĂTIREA ÎN VEDEREA EFECTUĂRII CERCETĂRII LA FAŢA LOCULUI 1. Măsurile pregătitoare luate până la deplasarea la faţa locului ( la sediul organului judiciar) 1.1. Primirea, consemnarea şi verificarea sesizării ….………….. 1.2. Asigurarea tehnico-materială ………………………………. 1.3. Asigurarea deplasării cu operativitate a echipei la faţa locului 1.4. Asigurarea prezenţei specialiştilor, a apărătorului şi a martorilor asistenţi …………………………………………. 1.5. Plecarea echipei de cercetare ……..………………………… 2. Măsurile pregătitoare luate imediat după sosirea la faţa locului 2.1. Informarea operativă asupra evenimentelor care au avut loc ... 2.2. Verificarea modului cum s-a acţionat până la sosirea echipei de cercetare …………………..……………………………. 2.3. Determinarea modificărilor care au survenit în aspectul iniţial al locului faptei ……………….…………………………… 2.4. Delimitarea corectă a locului de cercetat …………………… 2.5. Organizarea măsurilor de pază a locului faptei …………….. 2.6. Identificarea martorilor oculari, stabilirea persoanelor suspecte 2.7. Stabilirea metodelor concrete de cercetare a locului faptei .… 2.8. Alte măsuri pe care trebuie să le întreprindă echipa de cercetare imediat după sosirea la faţa locului …………………………. CAPITOLUL V MODUL DE EFECTUARE A CERCETĂRII LA FAŢA LOCULUI 1. Efectuarea cercetării propriu-zise la faţa locului …..………….. 2. Etapele cercetării la faţa locului ………………………………. 3. Desfăşurarea cercetării la faţa locului …..…………………….. 4. Verificarea stării tehnice a autovehiculului implicat în accident

46 47 48 48 48 48 49 50 50 50 50 51 51

54 59 64 69

CAPITOLUL VI FIXAREA REZULTATELOR CERCETĂRII LA FAŢA LOCULUI 1. Procesul-verbal de cercetare la faţa locului …………………. 72 2. Schiţa locului faptei …………………………………………… 78 3. Fotografia judiciară operativă ………………………………… 82 4. Alte mijloace de fixare a unor activităţi efectuate cu ocazia cercetării la faţa locului ………………………………………. 87
4

CAPITOLUL VII ALTE ACTIVITĂŢI CARE SE ÎNTREPRIND PENTRU ADMINISTRAREA PROBELOR 1. Planificarea cercetărilor …………………………………….….. 89 2. Dispunerea constatării medico-legale şi a constatărilor tehnico-ştintifice sau expertizelor criminalistice ….………….. 90 3. Ascultarea martorilor …….……………………………………. 92 4. Ascultarea învinuiţilor sau inculpaţilor ………………………... 93 5. Dispunerea expertizei tehnice auto ……………………………. 96 6. Reconstituirea …………………………………………………. 96 CONCLUZII .…..……………………………………… BIBLIOGRAFIE ……………………………………… 99 100

5

CAPITOLUL I NOŢIUNI INTRODUCTIVE 1. GENERALITĂŢI In cadrul activităţilor de transport a persoanelor si mărfurilor traficul rutier are, fără îndoiala, implicaţiile cele mai profunde in viata socială si economică, cunoscând în ultimele decenii o dezvoltare rapidă şi continuă în ce priveşte numărul şi performanţele vehiculelor, respectiv autovehiculelor. Astfel traficul rutier a crescut în intensitate de la an la an, la nivel mondial existând tendinţa de supraaglomerare în special în marile oraşe, unde autoturismul a devenit indispensabil. Cu aceeaşi situaţie se confruntă şi ţara noastră, în ultimii ani înregistrându-se o creştere semnificativă a posesorilor de permise de conducere si a numărului de autovehicule ; din experienţa statelor membre se estimează că odată cu aderarea la Uniunea Europeană parcul auto din România se va “îmbogăţi” în următorii ani cu 10-20% faţă de numărul actual al autovehiculelor, cea mai mare parte dintre acestea provenind din rândul autoturismelor de mâna a doua din statele dezvoltate din vestul Europei. De altfel , performanţele tehnice tot mai înalte ale autovehiculelor constituie un factor de risc pentru siguranţa participanţilor la trafic, în condiţiile unei exploatări improprii a acestora, referindu-ne in special la viteza excesivă, concursurile ilegale, nerespectarea regulilor de circulaţie, nefolosirea echipamentelor de protectie din dotare, etc. Activităţile de modernizare a drumurilor publice si dezvoltarea infrastructurii rutiere contribuie la dinamizarea fenomenului rutier proporţional cu acestea crescând şi riscul producerii accidentelor . Autovehiculul ramâne, conform statisticilor, cel mai nesigur mijloc de transport, numărul victimelor accidentelor rutiere situându-se intre cele mai frecvente cauze ale mortalitaţii din lume, în special în rândul persoanelor de până la 35 de ani. Accidentul este definit ca acel eveniment neaşteptat cauzat de comiterea unei greşeli prin care se întrerupe cursul firesc al lucrurilor şi se produce vătămarea sau uciderea unei persoane, precum şi avarierea sau distrugerea unuia sau mai multor bunuri. In conformitate cu OUG195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, pentru ca un accident sa fie considerat accident de circulaţie trebuie să îndeplinească urmatoarele condiţii : s-a produs pe un drum deschis circulaţiei publice sau îşi are originea într-un asemenea loc ; a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau mai multor persoane ori avarierea a cel puţin unui vehicul, sau alte pagube materiale ;
6

• în funcţie de pierderile materiale si de vieţi omeneşti : 1. duc la consecinţe deosebit de grave. implementarea unor programe de prevenire si reducere a numărului de accidente concomitent cu aplicarea corespunzatoare a unor măsuri concrete. luând în considerare urmările negative asupra vieţii şi integrităţii corporale. Neatenţia. oboseala sau încalcarea in mod conştient a unor reguli de circulaţie de către participanţii la trafic asumându-şi riscuri şi sperând ca prin îndemanare sau performanţe ale autovehiculelor vor evita producerea accidentelor. accidente de circulaţie soldate numai cu pagube materiale • in funcţie de implicaţiile juridice : -accidente ce atrag răspunderea contraventională şi civilă -accidente care atrag răspunderea penală pentru fapte prevăzute ca infracţiuni în Codul Penal sau OUG 195/2002. Pentru a avea o evidentă mai clară şi pentru a putea înţelege mai bine şi a preveni astfel de evenimente acestea au fost clasificate pe diferite categorii . s-a produs ca urmare a încălcării unei reguli de circulaţie.• în eveniment a fost implicat cel puţin un vehicul în mişcare . accidente de circulaţie soldate cu victime -accidente uşoare – persoanele implicate suferă vătămări superficiale -accidente grave-din care a rezultat moartea sau vătămarea uneia sau a mai multor persoane implicate 2. CONSIDERAŢII PRIVIND ASPECTE JURIDICE In condiţiile evoluţiei tot mai rapide a fenomenului rutier. 2. in funcţie de cauze : -accidente produse din vina conducătorilor auto -accidente produse din vina pietonilor -accidente produse din vina bicicliştilor şi căruţaşilor -accidente produse din vina altor participanţi la traffic -accidente produse ca urmare a defecţiunilor tehnice -accidente produse ca urmare a stării carosabilului -accidente produse ca urmare a unor fenomene naturale Creşterea îngrijorătoare a numărului de accidente rutiere si a victimelor în cadrul tuturor categoriilor de participanţi la trafic precum si exigenţele Uniunii Europene în domeniu au impus modificarea legislaţiei rutiere. bunurilor 7 . Un rol important în această activitate îl ocupă poliţistul rutier – conducătorul echipei de cercetare în cazul accidentelor de circulaţie. Date fiind consecinţele deosebite şi frecvenţa accidentelor grave de circulaţie precum şi necesitatea tragerii la răspundere a celor vinovaţi se impune realizarea unei cercetări operative şi complete a locului faptei.

In acest scop. republicat. Prin aceasta se urmareşte desfăşurarea în condiţii depline de siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice a tuturor categoriilor de participanţi la trafic. De-a lungul anilor legislaţia din domeniu a cunoscut două importante acte normative modificate şi completate in repetate rânduri. OUG 63/2006 aduce modificări in privinţa formei si a conţinutului constând in masuri ferme pentru conducătorii auto care încalcă in mod repetat normele de circulaţie pe drumurile publice. în raport cu necesităţile de ordin practic si legislativ. Aceasta stabileşte regulile de circulaţie. nr.328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice. nr. dirijare si control a traficului. cu avizul Inspectoratului General al Poliţiei Române. Dintre aceste măsuri exemplificăm introducerea sistemului de puncte de penalizare care atrage suspendarea exercitării dreptului de a conduce -ca sancţiune contravenţională complementară. fără aprobare.U.Regulamentul pentru aplicarea Decretului nr. De asemenea sunt prevăzute atribuţiile unor instituţii ale autorităţii publice in legătură cu reglementarea si desfăşurarea traficului rutier. impunându-se necesitate unei noi legi care să cuprindă toate reglementările din domeniu. Obligaţia de 8 . Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană se impun noi completări ale OUG 195/2002 care să aducă legislaţia româneasca mai aproape de exigenţele statelor membre în materie de siguranţă rutieră. In 28 decembrie 2002 este emisă O. când circulă pe drumurile publice. atât la nivel central cât şi la nivel local. fiind autoritatea competenta sa avizeze orice activităţi executate de alte instituţii in zona drumurilor publice. Un alt element de noutate îl constituie gruparea sancţiunilor contravenţionale pe clase de la unu ( I ) la cinci ( V ) pentru fiecare clasă fiind prevăzute un număr de puncte-amendă. 85 / 2003 . spre a fi în măsură să dea ajutor victimelor accidentului. reglementează circulaţia pe drumurile publice prin diferite acte normative cu valoare de lege.la cumularea unui număr de 15 puncte de penalizare si examinarea teoretică a conducătorilor auto la încetarea suspendării. odată cu aceasta şi Regulamentul de aplicare aprobat prin H. ori pentru a se păstra urmele pe baza cărora să se stabilească răspunderea ce revine celor care au provocat accidentul.328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice şi pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor în acest sector. autorităţile publice cu atribuţii în domeniu. este de a nu părăsi locul accidentului. . Până în anul 2002 decretul suferă numeroase modificări si completări.materiale şi a mediului înconjurător. obligaţiile participantilor la trafic precum si răspunderea celor care le incalcă in funcţie de gravitatea faptelor săvârşite. 195 / 2002 privind circulaţia pe drumurile publice. O obligaţie importantă a conducătorului auto. . protejarea proprietăţii publice şi private în special din zona drumurilor publice precum şi protejarea mediului înconjurător.Decretul nr. Intre acestea rolul central îl ocupa politia rutiera cu atribuţii in materie de supraveghere. republicat. în ultimele decenii autorităţile publice au facut eforturi pentru a asigura adaptarea si aplicarea corespunzătoare legislaţiei în domeniu.G.G.

precum şi persoanele care folosesc patine sau alte dispozitive cu role. • Nerespectarea regulilor de circulaţie de către pietoni reprezintă una din cele mai importante cauze care generează accidente de circulaţie. 9 . Potrivit legislaţiei rutiere în vigoare sunt assimilate pietonilor şi următoarele categorii de participanţi la trafic: persoanele care împing sau trag un vehicul pentru copii. neatenţia din partea pietonilor şi comportamentul imprudent al conducătorilor auto. a rezultat faptul că acestea se produc. Neatenţia din partea pietonilor reprezintă prima cauză de producere a accidentelor grave. dacă accidentul întruneşte elementele constitutive ale acesteia. reprezintă tot atâtea surse de declanşare a unui accident. FACTORII CARE CONCURĂ LA PRODUCEREA ACCIDENTELOR RUTIERE I. PRINCIPALELE CAUZE ALE ACCIDENTELOR RUTIERE Factorii esenţiali care se asociază în cauzalitatea apariţiei accidentelor de circulaţie sunt următorii: omul. Cercetarea accidentelor de circulaţie va fi efectuată de aceleaşi organe care au sarcina de a strânge probe cu privire la existenţa infracţiunii. depăşirile periculoase. Obligaţia de a rămâne la locul accidentului revine fiecăruia din conducătorii autovehiculelor implicate în evenimentul rutier. Pentru situaţiile limită. persoanele care se deplasează pe lângă bicicletă sau ciclomotor.3.a rămâne la locul accidentului a fost circumscrisă de lege numai la situaţiile grave (s-a produs moartea sau vătămarea corporala a unei persoane. neacordarea de prioritate şi conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice reprezintă cele mai importante forme de manifestare a imprudenţei la conducătorii de autovehicule care au săvârşit accidente de circulaţie. Principalele cauze ale accidentelor rutiere sunt. la identificarea făptuitorului şi la stabilirea răspunderii sale pentru a se constata dacă este sau nu cazul să dispună trimiterea în judecată. când este obligatorie rămânerea la locul accidentului. fiind lipsit de relevanţă faptul că se constată că numai unul din ei este vinovat ori accidentul s-a datorat culpei exclusive a victimei. bolnavi ori infirmi. autovehiculul şi drumul. de regulă. sau neadaptarea vitezei la condiţiile concrete de drum. Excesul de viteză. persoanele cu handicap locomotor care se deplasează cu vehicule de construcţie specială. pe fondul nerespectării de către aceştia a regulilor privind deplasarea pe drumul public şi traversarea acestuia. toate aceste fapte se comit numai cu intenţie (directă sau indirectă). Din dinamica accidentelor rutiere produse ca urmare a neatenţiei din partea pietonilor. potrivit statisticilor. Apariţia unor stări anormale la fiecare dintre ei. dacă accidentul constituie o infracţiune ori s-a produs ca urmare a unei infracţiuni). în parte sau asociate.

2. 1.alte cauze 10 . culpa neposesorilor de permise de conducere. fenomene naturale (furtuni. culpa conducătorilor auto 2. 3. 5. culpa pietonilor sau pasagerilor 6.starea necorespunzătoare a părţii carosabile sau existenţa unor obstacole 11. Starea psiho-fizică şi comportamentul persoanelor implicate în accident. Caracteristicile şi starea drumului public . 3. calamităţi. 5. Condiţiile meteorologice şi de vizibilitate . după cum urmează : 1. culpa bicicliştilor. 4. defecţiuni tehnice la diferite mecanisme şi sisteme din compunerea autovehiculelor 10. culpa persoanelor juridice posesoare de parc auto 7. Intensitatea traficului rutier pe artera de circulaţie unde s-a produs accidentul .Factorii care concură la producerea accidentului de circulaţie pot fi clasificaţi. Starea autovehiculelor angajate în accident . culpa administratorilor de drumuri publice 8. căderi de arbori) 9. 4. culpa conducătorilor de vehicule cu tracţiune animală si a mopedelor.

Bucureşti. precizarea poziţiei şi stării acestora. violurile. debutează printr-un act important denumit cercetarea la faţa locului.CAPITOLUL II NOŢIUNEA. cercetarea la faţa locului constituie un procedeu probatoriu care serveşte la administrarea sau la aflarea unor mijloace de probă. cercetarea la faţa locului se efectuează atunci când este necesar să se facă constatări cu privire la situaţia locului săvârşirii infracţiunii. relevarea. 26.1. “Explicaţii teoretice ale Codului Penal Român”. Academiei Române. obiectele materiale rămase la faţa locului. NOŢIUNEA DE CERCETARE. de ea depind direct aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei inclusiv cu privire la persoana făptuitorului. urmele pe care le-a lăsat făptuitorul. C-tin Aionioţoaie. pag.”6 Funcţia cercetării la faţa locului este de a permite organului de cercetare penală să cunoască mai exact locul unde s-a comis infracţiunea. 129 din Codul de procedură penală. 169 6 C-tin Pletea. “În accepţiunea legii procesuale penale. Investigarea.”5 Acestei activităţi i se atribuie o semnificaţie deosebită. fixarea. “În accepţiunea noastră. 11 . furturile. 5 V. cât şi cu privire la identificarea celui care a săvârşit-o. Ed. 1975. Dongoroz. Cercetarea la faţa locului în “Tratat de tactică criminalistică”. vol. SARCINILE ŞI TRĂSĂTURILE CARACTERISTICE CERCETĂRII LA FAŢA LOCULUI A. să se stabilească poziţia şi starea mijloacelor materiale de probă şi împrejurările în care a fost săvîrşită infracţiunea. respectiv anchetarea cazurilor penale cum sunt: omuciderea. descoperirea. Carpati. pag. V. Berchesan. descoperirea. Cercetarea la faţa locului este o activitate procedurală şi de tactică criminalistică al cărui obiect îl constituie perceperea nemijlocită a locului unde s-a săvârşit infracţiunea. Conform art. ridicarea şi examinarea mijloacelor de probă şi precizarea poziţiei şi stării acestora. Ed. accidentele. ridicarea şi examinarea urmelor şi a mijloacelor materiale de probă. cercetarea la faţa locului reprezintă activitatea procedurală şi de tactică criminalistică al cărei obiect îl constituie perceperea nemijlocită a locului de unde s-a săvârşit infracţiunea. având ca scop stabilirea naturii şi împrejurărilor comiterii faptei. precum şi a datelor necesare identificării făptuitorului. starea şi poziţia acestora în ambianţa săvârşirii faptei. spre a fi în măsură să formuleze o concluzie justă atât cu privire la modul şi la împrejurările comiterii infracţiunii. catastrofele. 1. partea generală. 1992. relevarea. Cercetarea la faţa locului se înscrie printre activităţile ce contribuie în mod substanţial la realizarea scopului procesual penal. să se descopere şi să se fixeze urmele infracţiunii.

apreciază că este necesar să se cunoască nemijlocit locul unde s-a savârşit activitatea materială şi s-au produs consecinţele infracţiunii. art. 12 . afară de cazul când aceasta nu este posibilă. în total sau în parte. iar în cazurile în care participarea procurorului la judecată este obligatorie. prin aplicarea metodelor tactice recomandate de criminalistică. precum şi locul unde se păstrează unele urme ale infracţiunii (urme de picioare. din cabină. material. în scopul obţinerii unei reprezentări fidele asupra „unei infracţiuni”. mai ales instanţa de judecată. ori unde s-a produs rezultatul acestuia”. Cercetarea la faţa locului se impune şi atunci când organele juridiciare. ori în care s-au extins urmările ei. sau a încăperii unde s-a desăvârşit activitatea materială ce caracterizează latura obiectivă a infracţiunii. schimbări ce se materializează sub forma unor urme. Prin noţiunea de „loc al săvârşirii faptei” înţelegem nu numai locul propriu-zis unde a avut loc infracţiunea. modificări de ordin fizic.30. susceptibile de o constatare directă. astfel cum este definită în Codul de procedură penală. Potrivit prevederilor art.1 din Codul de procedură penală. “În cazul unui accident de circulaţie cu urmări mortale.locul impactului autovehicul-pieton ori locul unde călătorul. Cercetarea locului faptei se pregăteşte şi se desfăşoară în conformitate cu normele procesualpenale. cercetarea la faţa locului poate fi dispusă motivat de către organul judiciar (prin rezoluţie de către organul de urmărire penală şi prin încheiere de către instanţa de judecată) ori de câte ori se consideră necesar să se apeleze la acest procedeu probator. alin. atunci cercetarea locului săvârşirii faptei se va face obligatoriu în prezenţa procurorului. de a fi percepute nemijlocit. ci şi locul unde s-au produs consecinţele faptei săvârşite. în înţelesul cel mai general atribuit acestei noţiuni. locul faptei cuprinde: . Cercetarea la faţa locului se impune ori de câte ori săvârşirea infracţiunii duce la producerea unor transformări a mediului ambiant. Instanţa de judecată efectuează în unele cazuri cercetarea locului săvârşirii faptei cu citarea părţilor.4. directă şi completă a locului în care s-a comis fapta penală. Aşadar noţiunea de “faţa locului” nu se identifică întotdeauna cu noţiunea de „locul de săvârşire a infracţiunii”. şi anume că este „locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională. El presupune cunoaşterea imediată. Autorii de specialitate sunt unanimi în a aprecia că acest act iniţial de urmărire penală are o evidentă rezonanţă în ansamblul preocupărilor consacrate soluţionării unei cauze antisociale. alin. însoţitorul a căzut de pe scară.Prin „faţa locului” trebuie să se înţeleagă nu numai o suprafaţă determinată a terenului. remorcă. Organul de urmărire penală efectuează cercetarea locului săvârşirii faptei în prezenţa obligatorie a martorilor asistenţi. urme ale mijlocului de transport etc). precum şi acel loc în care se află obiectele ce constituie produsul infracţiunii (bunurile sustrase) sau obiectele ce au servit ca mijloace de desăvârşire a infracţiunii. ci şi locurile unde s-au descoperit urmele acesteia.129.

Ed. 7 C-tin Pletea. cu excepţia cazurilor expres prevăzute. deoarece de modul în care este pregătită.porţiunea de suprafaţă carosabilă pe care a fost târâtă victima. . Dacă se consideră necesar. nu dă întotdeauna rezultate satisfacătoare.. 207 din Codul de procedură penală. Cercetarea se efectuează în prezenţa martorilor asistenţi. V. Berchesan . la cercetare pot participa şi părţile (o eventuală neparticipare a părţilor încunoştiinţate nefiind de natură să împiedice efectuarea cercetării. cu excepţia cazurilor în care această prezenţă nu este posibilă.”7 Cercetarea locului săvârşirii faptei este o acţiune imediată şi de neînlocuit a urmăririi penale. deşi este posibilă. date în competenţa altor organe de urmărire penală. de regulă după începerea urmăririi penale. desfăşurată şi finalizată depinde soluţionarea cauzei sub toate aspectele. trebuind să se efectueze fără nici o întârziere şi cât mai complet.129 din Codul de procedură penală. 13 . cercetarea la faţa locului este dispusă printr-o rezoluţie motivată a organului de urmărire penală. a stabilirii timpului când a avut loc infracţiunea. 1992. căci repetarea ei. indiferent dacă victima este cetăţean român sau străin. în cazul uciderii din culpă şi a vătămării corporale din culpă. pag. FAZA DE URMĂRIRE PENALĂ În faza de urmărire. Carpaţi. C-tin Aionioţoaie. . art.“Tratat de tactică criminalistică”.traseul parcurs de autovehicul din momentul impactului sau coliziunii până la oprire.locul unde a oprit conducătorul auto pentru a şterge urmele infracţiuni de pe autovehicul. 2. a drumului parcurs de infractor etc. cercetarea la faţa locului poate fi dispusă motivat de către organul judiciar ori de câte ori se consideră necesar să se apeleze la acest procedeu probator. competenţa de cercetare revine organelor de poliţie. UNELE ASPECTE PROCESUAL PENALE Potrivit prevederilor art. Potrivit legii. Organele de cercetare penală ale poliţiei sunt competente şi în cazul accidentelor săvârşite de cetăţenii străini. Cunoaşterea nemijlocită a locului săvârşirii faptei dă posibilitatea unei verificări mai exacte a depoziţiei martorilor oculari. 27. Această activitate constituie punctul de plecare în administrarea probatoriilor şi determina direcţiile în care vor fi desfăşurate ulterior cercetările. Cercetarea la faţa locului constituie o activitate de bază.

Codul de procedură penală). vol. printr-o încheiere. Cu toate acestea. organele de urmărire penală îi pun în vedere că poate fi reprezentat şi îi asigură la cerere. alin. reprezentarea. prin Legea 32/1990. din Codul de procedură penală. dacă nu poate fi adus la cercetare. să stabilească împrejurările în care a fost comis actul penal şi să-l identifice pe autor. potrivit cărora apărătorul ales de învinuit.8 Atragem atenţia asupra modificărilor aduse art. efectuată de instanţă. Faptul că organul de urmărire penală. cercetarea la faţa locului este dispusă de către instanţă. 131. să comunice între ele. întrucât instanţa are posibilitatea să ia contact direct cu anumite aspecte ale locului în care s-a comis infracţiunea şi să cântărească mai exact rezultatele desprinse din cercetările anterioare ale organelor de urmărire penală. prin descoperirea. în cazul în care este reţinut sau arestat. după începerea cercetării judecătoresti.129. fixarea. cât şi criminalistică. ca şi instanţa de judecată. Potrivit art.Stancu – “Criminalistică”. 7. instanţa de judecată efectuează cercetarea la faţa locului cu citarea părţilor şi prezenţa procurorului. 14 . pag. deci şi la cercetarea la faţa locului. ori să plece înainte de terminarea cercetării (art. Codul de procedură penală). Deplasarea organului judiciar la faţa locului este „una dintre cele mai eficace măsuri procedurale”. Bucuresti. atât procesual penală. Rezultatele cercetării la faţa locului sunt consemnate într-un proces-verbal. 3. Cercetarea la faţa locului.129. 172 din Codul de procedură penală. cu alte persoane. II.În ceea ce priveşte pe învinuit sau inculpat. însoţit de fotografii. sau inculpatul. când participarea acestuia la judecată este obligatorie. alin. Actami. 4. semnificaţia este la fel de mare. desene (art. Organele judiciare pot interzice persoanelor care se află sau vin la faţa locului unde se efectuează cercetarea. nu are nici întinderea şi nici adâncimea celei efectuate de către organul de urmărire penală. • FAZA DE JUDECATĂ În faza de judecată. ridicarea şi cercetarea 8 E. au posibilitatea să investigheze direct la locul săvârşirii faptei şi consecinţele infracţiunii. poate participa la efectuarea oricărui act de urmărire penală. 1995. marea majoritate a autorilor fiind de acord că ne aflăm în faţa unui procedeu probator cu adâncă semnificaţie în aflarea adevărului. IMPORTANŢA ŞI OBIECTIVELE CERCETĂRII LA FAŢA LOCULUI Importanţa cercetării la faţa locului Importanţa cercetării la faţa locului este subliniată în literatura de specialitate. Ed. schiţe. ultim.

cu multitudinea de metode şi mijloace folosite în acest scop. în orice mod. Prin „loc al faptei” se înţelege locul unde s-a desfăşurat activitatea ilicită. de modul în care se efectuează întreaga cercetare. este de natură să contribuie efectiv la realizarea scopului procesual penal. atât timp cât. identificarea autorului. în multe situaţii fiind aproape imposibil de repetat. dar de cele mai multe ori. a mijloacelor materiale de probă. Cercetarea la faţa locului se dovedeşte a fi una din cele mai complexe activităţi desfăşurate de organele de urmărire penală. Legea procesuală penală nu precizează înţelesul expresiei „faţa locului”. obiectele folosite sau atinse de către acesta. ca şi fixarea rezultatelor. această definiţie acoperă în totalitate şi înţelesul expresiei „faţa locului”. Importanţa cercetării la faţa locului se explică şi prin aceea că. a celorlalţi participanţi la comiterea faptei penale. rezultatele obţinute cu acest prilej constituie punctul de plecare. întrucât. Importanţa acestei activităţi este dată şi de faptul că rezultatele ei. Ea reprezintă condiţia de bază pentru soluţionarea cu succes a cauzelor penale. Atât practica judiciară. conservă urmele acesteia. Anterior. 15 . referindu-ne la competenţa teritorială a organelor judiciare. că aceasta nu este un simplu act de urmărire penală. cu urmările activităţii ilicite desfăşurate de către făptuitori. şi cu aceleaşi rezultate. Se afirmă. De altfel. precum şi cel în care s-au produs rezultatele acesteia. în marea majoritate a infracţiunilor. nu numai că direcţionează cercetările.criminalistică a urmelor. în aceleaşi condiţii. căutare şi ridicare a urmelor sau a probelor materiale. unde s-au produs consecinţele activităţii ilicite care. ci o activitate de maximă importanţă cu caracter imediat şi de neînlocuit. Opinăm că o atare precizare este inutilă. în raport cu natura faptei săvârşite. acest punct de vedere este însuşit şi de alţi autori. cât şi literatura de specialitate sunt unanime în a aprecia locul unde s-a săvârşit infracţiunea. putându-se obţine probe deosebit de preţioase în cauză. despre cercetarea la faţa locului. condiţionează însăşi finalitatea investigaţiilor efectuate în cauză. Având în vedere prevederile legale şi practica organelor judiciare se poate concluziona că locul săvârşirii infracţiunii diferă de la caz la caz. va depinde într-o mare măsură soluţionarea cazului. locul săvârşirii unei fapte este cel mai bogat în urme sau date referitoare la infracţiune şi la autorul acesteia. constituie sursa celor mai fidele informaţii ce pot fi valorificate în scopul aflării adevărului. legiuitorul a definit noţiunea de „locul săvârşirii infracţiunii”. determină direcţiile în care se vor desfăşura ulterior cercetările. aşa că. Importanţa acestei activităţi rezidă în faptul că organul de urmărire penală percepe nemijlocit împrejurările în care a acţionat făptuitorul. cercetarea la faţa locului reprezintă singura modalitate de obţinere a probelor în prima faza a cercetărilor. ori.

pag. constituind sursa celor mai fidele informaţii ce pot fi valorificate în scopul aflării adevărului. Obiectivele cercetării la faţa locului Se poate deduce că cercetarea la faţa locului are următoarele obiective imediate: descoperirea urmelor şi evidenţierea împrejurărilor apte să conducă la identificarea făptuitorului. desprinderea de către organul de anchetă şi de către magistrat. cercetarea la faţa locului prezintă o importanţă deosebită şi sub aspectul prevenirii şi descoperirii operative a infracţiunilor şi a făptuitorilor. b) Descoperirea. făptuitorii. valoarea acestui mijloc de probă poate fi sintetizată astfel: direcţionează cercetarea. implicit.Cercetarea la faţa locului este activitatea cu care debutează cercetările. împiedicarea acestora de a comite alte fapte antisociale. prin cunoaşterea şi studierea nemijlocită a locului faptei. conservarea urmele infracţiunii. Cercetării accidentelor de circulaţie îi sunt proprii şi câteva particularităţi ce se regăsesc în întreaga metodologie a cercetării evenimentelor rutiere. aspect de natură să evidenţieze principala funcţie a cercetării la faţa locului. fixarea şi ridicarea urmelor formate cu ocazia producerii accidentului. condiţionând de multe ori însăşi finalitatea investigaţiilor efectuate în cauză . de modul în care este efectuat depinzând direct soluţionarea cauzei. pe această bază. Asigurând identificarea urmelor şi a mijloacelor materiale de probă şi. la clarificarea circumstanţelor în care s-a desfăşurat infracţiunea. tragerea la răspundere penală a celor vinovaţi.9 Importanţa cercetării la faţa locului. cit. PARTICULARITĂŢI PRIVIND CERCETAREA LA LOCULUI A ACCIDENTELOR DE TRAFIC RUTIER FAŢA Cercetarea la faţa locului în cazul accidentelor de circulaţie reprezintă unul dintre cele mai importante acte de urmărire penală. Cercetarea la faţa locului a accidentelor de circulaţie este orientată în două direcţii principale: a) Stabilirea împrejurărilor de loc.Stancu – op. 4. împrejurările comiterii ei. la descoperirea corpurilor delicte. sunt extrem de sumare sau inexistente. fază în care datele referitoare la natura faptei. 9 E. cu caracter imediat şi necesar. a concluziilor corecte referitoare la modul de săvârşire a faptei şi la persoana infractorului. stabilirea vinovăţiei făptuitorului şi asigurarea tragerii lui la răspunderea penală. 8-9 16 . asigură identificarea mijloacelor de probă. timp şi mod în care s-a produs accidentul.

ci o activitate de maximă importantă cu caracter imediat. Stancu – op. cercetarea la faţa locului precede în timp toate celalalte activităţi. Stancu – op. 9 E. 9 13 E. în sensul că. organul de cercetare penală are posibilitatea să formuleze primele versiuni referitoare la natura evenimentului. navale. ori de câte ori natura faptei săvârşite impune efectuarea de constatări cu privire la situaţia locului săvârşirii infracţiunii. pag. c) Cercetarea la faţa locului este o activitate obligatorie11 deoarece perceperea nemijlocită a situaţiei de la faţa locului nu poate fi înlocuită prin nici o 10 E. Stancu – op. ceea ce impune să se procedeze la identificarea autovehiculului şi a conducătorului acestuia. 8-9 11 12 E. feroviare. cit. Infracţiuni ca: omor. tâlhărie. Elaborarea versiunilor reprezintă o componentă tactică a cercetării unor evenimente rutiere în care autorul faptei a părăsit locul accidentului.Pe baza datelor obţinute prin cercetarea la locul faptei. TRĂSĂTURILE CERCETĂRII LA FAŢA LOCULUI Cercetarea la faţa locului prezintă o serie de trăsături caracteristice care o diferenţiază şi o particularizează de celelalte activităţi desfăşurate de organele de urmărire penală : a) Cercetarea la faţa locului este o activitate iniţială. fluviale sunt fapte a căror soluţionare este de neconceput fără cercetarea la faţa locului. Cercetarea accidentelor de circulaţie se poate împărţi în două mari categorii: a) Cercetarea accidentelor de circulaţie în care autorul a rămas la locul faptei. Stancu – op. la pierderea sau distrugerea urmelor şi mijloacelor materiale de probă. după ce a dus victima la spital. cit. pag. cu urmări dintre cele mai dăunătoare pentru desfăşurarea ulterioară a cercetărilor în cauză. 9 17 . în care se include şi ascultarea persoanelor implicate în accident şi a martorilor oculari. distrugere. cit. cit. catastrofe aeriene. accidente de circulaţie. stabilirii poziţiei şi stării mijloacelor materiale de probă. ori a împrejurărilor în care a fost săvârşită infracţiunea. pag.10 Cercetarea la faţa locului precede în timp toate celelalte activităţi de administrare a probatoriilor. pag. b) Cercetarea la faţa locului nu este numai un singur act iniţial de urmărire penală. într-o situaţie asemănătoare aflându-se şi cel care s-a reîntors la faţa locului. Urgenţa efectuării cercetării la faţa locului este cerută în primul rând de faptul că orice întârziere duce la modificarea “ambianţei” locului faptei. b) Cercetarea accidentelor în care autorul a părăsit locul accidentului. B. furt. descoperii şi fixării urmelor acesteia.

examinarea impunându-se pentru descoperirea şi în aceste locuri a urmelor şi a mijloacelor materiale de probă. -nu a fost cunoscut întreaga întindere a „locului faptei” şi acesta nu a putut fi corect delimitat. fixarea şi ridicarea urmelor infracţiunii. 1 1 18 . Din cercetarea locului faptei se poate deduce modul în care s-a desfăşurat activitatea infractională. b) Descoperirea. Astfel de situaţii de excepţie pot apărea în următoarele cazuri: -cercetarea iniţială s-a desfăsurat în condiţii atmosferice şi de vizibilitate improprii. SARCINILE CERCETĂRII LA FAŢA LOCULUI Principalele sarcini care revin cercetării la faţa locului sunt următoarele: a) Cunoaşterea şi investigarea directă de către organul de urmărire penală sau de către instanţa de judecată a locului în care a fost săvârşită fapta în vederea stabilirii şi fixării particularităţilor sale. În anumite situaţii şi în mod cu totul excepţional. serveşte la formarea unei imagini exacte asupra cadrului în care s-a comis fapta. În foarte multe situaţii cercetarea la faţa locului este aproape imposibil de repetat în aceleaşi condiţii şi cu aceleaşi rezultate. c) Obţinerea de date cu privire la modul de operare al făptuitorului. cercetarea la faţa locului poate fi repetată.1. la numărul de persoane care au luat parte la comiterea infracţiunii. a persoanelor vătămate ori a învinuiţilor (inculpaţilor). d) Cercetarea la faţa locului este o activitate care. nu se poate repeta. de regulă. la determinarea poziţiei şi distanţei dintre obiectele principale. -nu au fost cunoscute toate porţiunile de teren şi itinerariile ce intră în noţiunea de „loc al faptei”. începând din momentul pătrunderii autorului în câmpul cercetat şi terminând cu retragerea sa.12 Efectuarea necorespunzătoare a acestei activităţi. fiind puţin probabil ca la repetarea ei să se obţină rezultatele scontate. C.altă activitate. însă nu în măsura în care o realizează perceperea nemijlocită a acesteia. efectuarea reconstituirii sau orice altă activitate de urmărire penală pot oferi celui ce instrumentează cauza o imagine mai mult sau mai puţin precisă despre situaţia de la faţa locului. al organului judiciar cu ceea ce este denumită scena sau ambianţa locului. nemijlocit. Odată efectuată cercetarea la faţa locului acesta suferă modificări. să o considere “partea cea mai importantă a instrumentării 13 cauzei penale”. Ascultarea martorilor. minusurile în materializarea rezultatelor obţinute nu pot fi înlăturate. Contactul direct. Faptul că cercetarea la faţa locului este o activitate irepetabilă obligă organele de urmărire penală să acorde cea mai mare atenţie pregătirii şi desfăşurării ei.

şi în ce măsură. -adunarea altor date care se referă la obiectul probaţiunii. cit. -determinarea locurilor de unde se puteau percepe în total sau în parte anumite faze ale săvârşirii infracţiunii.2. activitatea infractorului putea fi percepută de cineva . ori referitoare la diversele împrejurări ale comiterii faptei. Acest prim act major al investigaţiei penale este decisiv pentru aflarea adevărului şi soluţionarea unei cauze. -elaborarea şi verificarea versiunilor cu privire la infracţiunea comisă şi făptuitori. latura obiectivă şi latura subiectivă ale infracţiunii. cum sunt: -ce faptă s-a săvârşit. Privită din punct de vedere criminalistic. 14 E. -căutarea. Un rol important al cercetării directe a locului faptei este acela de a permite eleborarea unor versiuni generale privind fapta penală şi participanţii la săvârşirea acesteia. Sarcinile lucrătorilor care au ajuns primii la faţa locului. Concluzionând asupra sarcinilor cercetării la faţa locului se poate aprecia că acestea sunt următoarele: -examinarea şi fixarea procesuală a ambianţei de la locul săvârşirii infracţiunii. se poate stabili dacă. condiţiilor şi împrejurărilor ce au determinat sau favorizat săvârşirea infracţiunii şi a măsurilor de prevenire ce se impun. prin care să răspundă la întrebări esenţiale pentru aflarea adevărului. -identificarea unor persoane care au tangenţă cu fapta cercetată (făptuitori. -determinarea cauzelor. -luarea măsurilor de limitare a pagubelor şi de prevenire a altor urmări dăunătoare.Stancu . în funcţie de natura infracţiunii săvârşite. martori). victime. ridicarea şi interpretarea urmelor şi mijloacelor materiale de probă.d) Identificarea eventualilor martori. -efectuarea de constatări tehnico-ştinţifice (în baza datelor obţinute în urma desfăşurării ei). întrucât în funcţie de condiţiile concrete ale locului şi momentului săvârşirii faptei. 19 . Sarcinile cercetării la faţa locului sunt. determinarea elementelor constituitive ale infracţiunii (latura obiectivă şi latura subiectivă). Urmele şi celelalte mijloace materiale de probă examinate cu ocazia cercetării la faţa locului ajută la stabilirea unor date importante referitoare la obiectul. relevarea. De soluţionarea sarcinilor menţionate depinde. precum şi fixarea procesuală a acestora . C. obiective ale anchetei. fixarea. -de cine şi de către cine. cercetarea la faţa locului îşi propune să rezolve următoarele sarcini14 : -determinarea drumului parcurs de infractor. în măsură însemnată.op. persoane responsabile civilmente. în fond.

e) asigurarea pazei şi conservarea urmelor şi a mijloacelor de probă existente la faţa locului. ci de neasigurarea menţinerii funcţiilor vitale. În cazuri excepţionale. asistenţi medicali etc. a) Acordarea primului ajutor pentru salvarea vieţii victimelor Atât lucrătorii Ministerului Administraţiei şi Internelor. neutralizarea efectelor şocului pentru circulaţia sângelui. oprirea hemoragiei. care au fost dirijaţi la locul faptei sunt obligaţi să ia unele măsuri urgente. cit. în multe accidente de circulaţie. f) organizarea urmăririi conducătorului angajat în accident care a părăsit locul faptei. c) raportarea evenimentului. b) înlăturarea pericolelor iminente. Este indicat ca cei ajunşi primii la faţa locului să solicite sprijinul persoanelor de specialitate (medici. sunt menite să asigure conservarea locului faptei şi care datorită urgenţei pot fi efectuate şi de alte organe. respiraţia artificială. d) identificarea martorilor oculari. art.).Stancu . h) conservarea aspectului locului faptei. cât şi oricare altă persoană . printre măsurile ce trebuie luate la faţa locului se înscriu: degajarea faringo-traheală. moartea nu este determinată de gravitatea leziunilor. pag. 374 20 . Practica judiciară şi medicală demonstrează faptul că.au obligaţia morală şi legală de a interveni pentru a apăra rănitul de pericolele adiţionale (omorârea prin explozie.op. ofiţeri sau agenţi de poliţie din Ministerul Administraţiei şi Internelor care s-au sesizat despre săvârşirea unei infracţiuni. care provoacă o stare de inconstienţă imediată datorată unei inhibiţii pasagere a activităţii cerebrale. chiar dacă privesc o faptă ce nu intră în competenţa lor (Codul de procedură penală a României. Normele legale în vigoare dau 15 E. Aceste măsuri.sunt obligaţi să intervină pentru luarea următoarelor măsuri: a) acordarea primului ajutor pentru salvarea vieţii victimelor. tratarea fracturilor. arsuri grave etc.Organele de urmărire penală altele decât cele competente să efectueze cercetarea la faţa locului.) aflate în zonă. În cazul accidentelor de circulaţie. precum şi alte organe. 213)15. formaţiunea sau unitatea din care fac parte. dacă sunt în timpul sau în afara programului de lucru .martor al accidentului de circulaţie . i) încunoştiinţarea organului de urmărire penală competent să efectueze cercetarea la faţa locului. În circa 60-70% din accidente victima suferă traumatisme craniene. Se ia măsura transportării victimei la cea mai apropiată unitate sanitară în vederea acordării îngrijirilor medicale calificate. g) descongestionarea arterei de circulaţie şi asigurarea fluenţei traficului rutier. lucrătorii Ministerului Administraţiei şi Internelor -indiferent de specialitatea. carbonizare.

consecinţele survenite. contribuie uneori. acestor persoane li se solicită să rămână pe loc. întinderea aproximativă a pagubelor. după transportarea victimei. Conducătorului auto angajat în accident i se va pune în vedere să se reîntoarcă. interzicerea accesului persoanelor cu foc deschis sau ţigări în apropierea autovehiculului al cărui carburant s-a scurs pe partea carosabilă. Despre activităţile desfăşurate şi modificările intervenite în câmpul infracţiunii. Măsura salvării victimelor se ia. b) Înlăturarea pericolelor iminente În anumite situaţii. a cauzelor acestuia şi. anunţarea organelor competente pentru localizarea şi stingerea incendiilor şi acordarea sprijinului necesar după sosirea acestora la faţa locului. După identificare. la elucidarea mecanismului producerii evenimentului rutier. 21 . marca şi numărul de înmatriculare al autovehiculului. la locul faptei. precum şi despre măsurile pe care le-au întreprins până în acel moment. Într-o asemenea situaţie. c) Raportarea evenimentului Lucrătorii ajunşi primii la locul accidentului sunt obligaţi să raporteze despre evenimentul produs unităţii de poliţie competente. îndeosebi în cazul catrastrofelor rutiere. pe lângă obligaţia de a nota poziţiile victimei şi autovehiculului. În cazul când nu există altă posibilitate. trebuie reţinute următoarele: tipul. chiar cu riscul de a fi distruse anumite urme existente la faţa locului. viaţa unui om neputând intra niciodată în concurs cu alte interese. cum ar fi: îndepărtarea obiectelor inflamabile de sursa de foc. transportarea victimei la unitatea sanitară trebuie făcută chiar cu autovehiculul angajat în accident. lucrătorii ajunşi primii la faţa locului vor raporta ulterior şefului echipei de cercetare. până la sosirea echipei de cercetare. la stabilirea vinovăţiei persoanelor implicate. lucrătorii care au ajuns primii la faţa locului trebuie să ia măsuri pentru înlăturarea pericolelor iminente de explozie sau incendiu. implicit. informând despre natura faptei. având în vedere că declaraţiile persoanelor ce au perceput nemijlocit împrejurările în care s-a produs accidentul. datele de identificare ale conducătorului auto (inclusiv seriile şi numerele permisului de conducere şi certificatului de înmatriculare). oprirea circulaţiei în zonă ori devierea acesteia pe arterele laterale.dreptul lucrătorilor Ministerului Administraţiei şi Internelor să folosească autovehiculele persoanelor fizice sau juridice pentru transportarea la punctele de prim ajutor a victimelor accidentelor de circulaţie. de urgenţă. d) Identificarea martorilor oculari Aceasta este o activitate de cea mai mare importanţa.

una dintre obligaţiile esenţiale. e) Asigurarea pazei şi conservarea urmelor şi a mijloacelor materiale de probă existente la faţa locului. pasagerii din autovehiculul implicat în accident ş. au perceput întradevăr aspecte din împrejurările în care s-a produs accidentul de circulaţie şi de a le nota pentru a fi ascultate în calitate de martori. posturilor sau echipajelor aflate pe traseul pe care se presupune că se deplasează autovehiculul implicat în accident. fără a mai aştepta sosirea echipei de cercetare. fie din partea altor persoane interesate – rudele victimei. fie direct. Sublinirea se impune cu atât mai mult cu cât. existând astfel posibilităţi mai mari de reţinere a infractorului. Pentru lucrătorii care au ajuns primii la faţa locului. Îndepărtarea persoanelor care nu-şi justifică prezenţa în locul respectiv şi interzicerea accesului la locul faptei a celor ce nu au atribuţii pe linia cercetării ori salvării victimelor. care a părăsit locul faptei În situaţia în care conducătorul auto care a produs accidentul de circulaţie a părăsit locul faptei. Pe baza informaţiilor furnizate de martorii oculari trebuie să se stabilească direcţia în care s-a deplasat autovehiculul. în astfel de situaţii sunt identificate foarte multe persoane care îşi atribuie calitatea de “martori“ şi care îşi prezintă “cunoştinţele” cum s-au produs şi mai ales cum s-ar fi putut derula evenimentele. atât pe partea carosabilă. caracteristicile acestuia. este de a stabili care dintre persoanele existente acolo. semnalmentele conducătorului auto. aceşti martori să fie feriţi de eventualele influenţări sau sugestionări venite fie din parte conducătorului auto sau victimei. cei sosiţi primii la faţa locului (după luarea măsurilor ce nu suferă amânare) trebuie să organizeze în mod operativ urmărirea şi prinderea făptuitorului. Aceste date vor fi communicate. să sufere modificări ori să fie distruse datorită acţiunii factorilor externi sau activităţilor voluntare sau neintenţionate ale unor persoane. În scopul protejării urmelor şi a mijloacelor materiale de probă se poate proceda la acoperirea lor (cu saci. se impune cu atât mai mult cu cât zona unde s-a produs accidentul de circulaţie este deschisă unui număr mare de pietoni şi mijloace de transport.a. precum şi urmele de accident ce pot exista pe autovehiculul în cauză. fie prin intermediul organului de poliţie. Sesizarea posturilor de poliţie trebuie să se facă începând cu cele mai depărtate.Se recomandă ca. ţinând cont de urmele rămase la faţa locului. cât şi pe victimă. pe cât posibil. folii de polietilenă etc) sau la împrejmuirea locului unde sunt dispuse. Această măsură este impusă de necesitatea înlăturării posibilităţii ca urmele şi mijloacele materiale de probă. f) Organizarea urmăririi conducătorului auto angajat în accident. rezultate din accident. 22 .

Este necesar să se respecte întocmai prevederile legale în vigoare care statuează că “se interzice intrarea în locul infracţiunii a ofiţerilor şi agenţilor de poliţie precum şi a oricăror altor persoane.16 Pentru a evita distrugerea. dacă nu au sarcini în legatură cu cercetarea la faţa locului sau cu salvarea victimelor”.12. V. funcţie sau calitate. examinarea criminalistică a locului accidentului poate fi făcută fără să se aducă modificări poziţiei autovehiculului sau obiectelor. datorită accidentului. devine imposibilă. iar când acest lucru nu este posibil. primii sosiţi la faţa locului au obligaţia să asigure paza acestuia şi să ia măsuri de protejare a obiectelor şi conservarea urmelor din locul săvârşirii infracţiunii.creată ca urmare a evenimentului rutier produs . Bucureşti. fie să asigure deplasarea autovehiculelor pe un singur sens. Carpaţi. cele aflate în mod întâmplător în locul respectiv. fie pentru a le abandona. La locul infracţiunii pătrund diverse categorii de persoane. 89/1990 privind cercetarea la faţa locului de către unităţile de poliţie art. practica demonstrând că. vol. folii de plastic). Pentru a evita astfel de consecinţe.“Tratat de tactică criminalistică”. De multe ori însă. Instrucţiunile ministrului de interne nr. 23 . pag. 1992. 2. fie mijloacele tehnico-criminalistice din dotare. făcând deplasările sau modificările strict necesare descongestionării arterei şi asigurării fluenţei traficului rutier. dispariţia sau modificarea obiectelor şi urmelor infracţiunii. utilizând în acest scop. Bercheşan . fie pentru a şterge urmele accidentului. 16 C-tin Pletea.nu împietează asupra circulaţiei pe artera respectivă. h) Conservarea aspectului locului faptei prin îndepărtarea curioşilor şi interzicerea pătrunderii în câmpul infracţiunii. g) Descongestionarea arterei de circulaţie şi asigurarea fluenţei traficului rutier Dacă ambianta de la faţa locului . Ministerul de Interne. C-tin Aionioţoaie. existând riscul producerii şi a altor accidente. persoane apropiate victimei. indiferent de grad.Se recomandă efectuarea de verificări pe străzile şi drumurile laterale ori la garajele din apropiere. să marcheze poziţiile iniţiale ale obiectelor şi persoanelor accidentate. Ed. circulaţia este îngreunată sau practic. de multe ori autorii infracţiunilor opresc autovehiculele în aceste locuri. pânze. fie acoperind obiectele purtătoare de urme cu diverse materiale găsite în zonă (hârtii. Pentru a înlătura posibilitatea modificării aspectului iniţial al locului faptei. lucrătorii sosiţi primii la faţa locului trebuie să ia măsuri fie de dirijare a circulaţiei pe drumurile laterale. în momentul săvârşirii infracţiunii. cei ce sosesc primii la faţa locului trebuie să ia măsuri de protejare şi conservare a acestora. acţiunea lor având drept urmare imediată distrugerea sau degradarea urmelor şi mijloacelor materiale de probă. cutii. făptuitorii sau complicii acestora. Modificările aduse aspectului iniţial al locului faptei pot fi generate de însăşi cei sosiţi la faţa locului. 34.

Recomandări practice utile pentru lucrătorul de poliţie care a ajuns primul la faţa locului: sosind la locul faptei. C-tin Aionioţoaie. se va încerca salvarea victimei sau uşurarea suferinţelor acesteia (nu trebuie să se scape din vedere continuarea acţiunilor).“Tratat de tactică criminalistica”. în paralel cu acestea. cel ce a sosit primul la faţa locului sesizează organul de urmărire penală de pe raza teritorială de competenţă unde s-a săvârşit fapta.L. corpuri delicte (ele trebuie să stea în stare nemişcată până la sosirea lucrătorilor de anchetă). “Acela care soseşte primul la locul faptei este obligat să se îngrijească ca nici una din probe să nu fie omisă din neglijenţă sau superficialitate”. Bercheşan . la sosirea echipei de C. umblat sau alte deteriorări posibile (se vor păstra. principalele aspecte ale comiterii acesteia. se va prezenta un raport cât mai complet despre tot ceea ce a avut loc. dacă este posibil. situaţia atmosferică.F. informaţiile privind situaţia şi starea lor. După luarea măsurilor menţionate. să nu se înceapă lucrul cu opinie preconcepută faţă de cele întâmplate (se va observa tot ce cade în orizontul vizual). pe care le va prezenta ulterior.i) Încunoştiinţarea organului de urmărire penală competent să efectueze cercetarea la faţa locului. întinderea locului unde s-a comis infracţiunea şi pe care sunt dispuse urmele. pag. cele omise nu mai pot fi reconstituite (reconstituirea probelor este imposibilă). 1992. însemnările despre starea timpului. iar daca este nevoie se va cere acordarea de ajutor medical. Bucuresti. probele directe). vol 2. se va izola locul pe care poliţistul îl ia sub pază şi se vor folosi mijloacele ce se găsesc la dispoziţie. să se facă tot posibilul pentru reţinerea făptuitorului pe loc (la reţinere se stabilesc imediat indiciile ce se găsesc asupra sa). se va pregăti să acţioneze metodic şi prudent. arme. Cel care a luat primele măsuri la faţa locului este obligat să aştepte sosirea echipei de cercetare şi să aducă la cunoştinţă şefului acesteia măsurile întreprinse până în acel moment şi rezultatele obţinute. Ministerul de Interne. Ed. se va informa organul de poliţie competent. măsurile efectuate. Literatura de specialitate evidenţiaza rolul deosebit pe care îl are cel sosit primul la faţa locului. 34 24 . V. se va întocmi un tabel sistematic al martorilor şi se vor scrie toate informaţiile obţinute de la ei. făcându-se tot posibilul.17 Dacă aceasta s-a întâmplat. Din conţinutul încunoştiinţării trebuie să rezulte date cu privire la natura faptei săvârşite. având de a face cu răniţi. nu se admite distrugerea probelor prin atingere. să nu se atingă cadavrul. Carpaţi. 17 C-tin Pletea.

precum şi cu toate ţările vecine. 25 . cu cele din judeţele învecinate.şi drumurile comunale .N. centre economice.magistrale. Dacă sunt săvârşite în afara drumului public . alte municipii şi oraşe. infracţiuni la regimul protecţiei muncii. precum şi cu obiectivele importante situate în afara localităţilor. dacă este deschisă circulaţiei publice. din oficiu.J. spectatorilor şi martorilor să atragă pe poliţist în discuţii interminabile. aflată în administraţia unui organ de stat.constituie alte infracţiuni . de legătură. ori drumuri de incintă aflate în administrarea unei unităţi publice . LOCUL PRODUCERII ACCIDENTULUI ŞI CONSECINŢELE ÎNCĂLCĂRII NORMELOR PRIVIND CIRCULAŢIA PE DRUMURILE PUBLICE Despre producerea accidentelor de circulaţie. petroliere. . colectare ori de folosinţă locală . adică pe o cale de comunicaţie terestră . pietoni etc.de exemplu. organele de urmărire penală se sesizează prin toate modurile de sesizare cunoscute: plângere.destinate satisfacerii cerinţelor de transport ale economiei naţionale şi ale populaţiei . CAPITOLUL III PROBLEME PE CARE TREBUIE SĂ LE LĂMUREASCĂ CERCETAREA LA FAŢA LOCULUI ÎN CAZ DE ACCIDENT RUTIER 1.amenajată pentru circulaţia vehiculelor. biciclişti.asigurând circulaţia rutieră şi pietonală în interiorul localităţilor. . miniere etc. ponderea deţinând-o denunţurile făcute de participanţii la traficul rutier conducători auto.D.mai puţin căile ferate .amintim: autostrazile drumurile expres drumurile national europene drumurile naţionale . Din categoria drumurilor publice . drumurile judeţene . străzile . . Pentru ca infracţiunile mai sus menţionate să fie considerate rezultat al încălcării normelor privind circulaţia pe drumurile publice.D.C. denunţ. locul faptei trebuie să fie situat pe un astfel de drum.care asigură legăturile dintre Bucureşti şi municipiile reşedinţă de judeţ.drumuri forestiere.nu se va permite reporterilor. turistice sau culturale importante.care asigură legăturile rutiere dintre localităţile judeţului.D.

întâmplătoare fiind numai apariţia lor la un moment dat. Militară. păgubirea patrimoniului public sau privat20. “Accidentul de circulaţie”. 3 20 I.18 Lămurirea locului unde s-a produs accidentul prezintă o importanţă deosebită. Factorii care concură la producerea accidentelor de circulaţie pot fi grupaţi în două mari categorii: factori externi şi factori interni.. astfel: 18 19 A se vedea în acest sens. op. sunt deschise circulaţiei publice şi drumurile ce deservesc în mod obişnuit o anumită unitate sau organizaţie publică. I.starea şi comportamentul participanţilor la traficul rutier.caracterisicile şi starea drumului. după cum fapta a fost săvârşită în forma ei fizică sau în cele două modalităţi agravate. În cazul infracţiunii de vătămare corporală din culpă interesează natura vătămărilor produse de accidentul de circulaţie şi în special gravitatea acestora. precum şi existenţa raportului de cauzalitate între acţiunea sau inacţiunea conducătorului auto şi rezultatul produs. pen. 1977. alin.intensitatea traficului rutier pe artera respectivă. 3. cine poate fi tras la răspundere22. Stanca.. Trb. atât sub aspectul corectei încadrări juridice a faptei săvârşite. 4. pag. cercetarea trebuie să lămurească dacă evenimentul a cauzat uciderea uneia sau a mai multor persoane.21 21 N. 209.. cât şi pentru stabilirea competenţei de cercetare. dec. Stoleru. Bolocan. nr. 18 26 . I.19 Cu privire la urmările nerespectării normelor de circulaţie pe drumurile publice.starea autovehiculelor angajate în accident. 5. vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii uneia ori a mai multor persoane.cit. atât din punct de vedere material. Supr.. cât şi teritorial.cit.acesta fiind sensul cercetării raportului de cauzalitate în domeniu. MECANISMUL PRODUCERII ACCIDENTULUI DE CIRCULAŢIE ŞI CAUZELE ACESTUIA Diferitele analize statistice efectuate pe plan naţional şi internaţional demonstrează că accidentele de circulaţie nu sunt întâmplătoare şi nici imprevizibile sau inevitabile. 290/1981 Codul de procedură penală al României. cât şi determinarea metodicii specifice de cercetare. vătămarea din culpă atrage după sine atât o încadrare juridică corespunzătoare. dacă respectiva unitate sau organizaţie nu consideră necesar să ia măsuri de restricţie .. Nistor. În cele ce urmează vom analiza succint fiecare factor prezentat. de către procuror. 2. cât şi oricare alte vehicule. 2. M. Bolocan. pag. Raportată la gravitatea vătămărilor pricinuite. Stanca. op.iar pe drumurile în cauză circulă atât autovehicule proprii. Dintre aceştia amintim: 1. Ed.21 În literatura de specialitate se arată că prin stabilirea acţiunii care a determinat accidentul se poate determina cine este autorul şi prin urmare.De asemenea.. art. Buc.condiţiile meteorologice şi de vizibilitate. cunoscut fiind faptul că în cazul infracţiunilor contra protecţiei muncii urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu. pag. sect. 22 I.

pag.victimă. pavaj de piatră. existenţa trotuarelor şi a bordurilor de încadrare. 29 N. Astfel.a contribuit sau nu. pag. A. C. oferă posibilitatea stabilirii măsurilor de conduită preventivă pe care trebuie să le ia conducătorul auto. Nistor. Cele mai des întâlnite elemente geometrice ale drumului sunt: aliniamentele. cit. organul de urmărire penală va putea ulterior stabili dacă cel aflat la volan a rulat cu o viteză care să-i permită evitarea producerii accidentului. Referitor la partea carosabilă . lăţimea benzii de circulaţie are efect asupra capacităţii de conducere a autovehiculului. curbele. în pantă sau rampă. ştiut fiind faptul că în astfel de situaţii. 12-13.prin acţiunile sau inacţiunile sale .Caracteristicile şi starea drumului public Pentru aprecierea cât mai exactă a împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie. Aceeaşi importanţa trebuie acordată şi profilului transversal al drumului .1. Lămurind aceste probleme. element esenţial în stabilirea vitezei autovehiculului. cit. dacă s-a conformat indicatoarelor rutiere ce impuneau restricţiile de viteză în zonă ori dacă victima . beton asfaltat.conducător auto . în raport cu suprafaţa ce acoperă calea de rulare se va calcula şi coeficientul de aderenţă al pneurilor.porţiunea centrală a drumului . 1983. numărul de benzi pe sens. În literatura de specialitate24 sunt prezentate o serie de circumstanţe care influenţează fiziologia conducerii şi limitele de adaptabilitate ale conducătorului auto. 137-138 24 27 . Importanţa cunoaşterii acestui aspect derivă din aceea că. lăţimea părţii carosabile şi acostamentele. cât şi alte elemente ce pot demonstra mecanismul producerii accidentului şi cauzele care l-au generat. nisip. precum şi a altor factori perturbatori în relaţia autovehicul . op. a acostamentelor.C. M. op.rambleu ori debleu.D. organele de urmărire penală trebuie să se edifice asupra drumului sau porţiunii de drum unde s-a produs evenimentul rutier. Vlăsceanu.în profil longitudinal şi transversal . viteza pentru atacarea virajelor trebuie mult şi din timp redusă. în colecţia „Biblioteca automobilistului”. pământ. atât înainte cât şi în momentul impactului. în acelaşi sens. Reducerea lăţimii benzii produce un efect psihologic asupra 23 H.R. Blaj. Bucuresti. organele de urmărire penală trebuie să lămurească ce secţiune are drumul în profil longitudinal. Existenţa curbelor. raza de curbură fiind elementul geometric ce influenţează direct asupra stabilităţii şi înscrierii autovehiculului în curbă. în raport cu acestea putându-se aprecia atât comportamentul participanţilor la trafic. De o atenţie deosebită trebuie să se bucure lămurirea problemei privind învelişul drumului. generate de caracteristicile geometrice şi topometrice ale căilor rutiere. a marcajelor transversale şi longitudinale. Stoleru. Elementele caracteristice ce definesc forma unui drum . parţial ori în exclusivitate. pag. Învelişul părţii carosabile prezintă o mare varietate: beton. declivităţile (pantă. “Drum cu prioritate”. rampă). Trebuie urmărită existenţa indicatoarelor rutiere. De aceea.constituie elemente geometrice ale drumului23.trebuie stabilită lăţimea acesteia. la producerea accidentului.

nesemnalizate – determină. op.35-0.conducătorului auto.6 0. Condiţiile meteorologice şi de vizibilitate Vizibilitatea în sectorul de drum pe care s-a produs accidentul de circulaţie este determinată în primul rând de starea şi caracteristicile drumului public. ploaie. În afara acestora.3-0. tufe etc. pag. condiţiile meteorologice nefavorabile .4-0.pe părţile laterale ale drumului. prin suprasolicitarea sistemului nervos. Variaţia coeficientului de aderenţă în diverse condiţii de deplasare a autovehiculelor şi în raport cu diverşi factori ce afectează valoarea acestora a fost stabilită pe cale experimentală.6 0. ceea ce sporeşte probabilitatea producerii derapajului. Formarea unor declivităţi mari în îmbrăcămintea drumului .7-0. cit.6 CAROSABIL UMED 0. M.4 C. iar pe de altă parte afectează capacitatea de conducere. Stoleru. vizibilitatea mai poate fi influenţată şi de condiţiile atmosferice existente în momentul producerii accidentului. la stabilirea vinovăţiei persoanelor implicate. prezenţa vegetaţiei .4-0.6-0.. mai ales în condiţiile circulării cu viteze mari. 45 După N. . La deplasarea pe un astfel de drum valoarea aderenţei la un anumit moment poate să nu fie aceeaşi la toate roţile. materializat în micşorarea capacităţii de conducere cu 15-25 % faţă de situaţia când ar circula pe o bandă cu lăţimea normală. cit.45 0. ninsoare. 61 28 . Aioniţoaie.pe de o parte micşorează vizibilitatea şi fac drumul alunecos. a împrejurărilor care au concurat la producerea accidentului şi. crt. Sub aspectul lămuririi mecanismului producerii accidentului şi deci a vinovăţiei persoanelor implicate. în final. Cele expuse prezintă importanţă în aprecierea corectă a situaţiei de la faţa locului. op.4 0.copaci.8 0.3-0. Tabelul nr. 1 2 3 4 5 25 26 FELUL CĂII DE RULARE Beton sau beton asfaltic nou Asfalt tratat cu criblură Asfalt lustruit Piatră cubică Piatră de râu CAROSABIL USCAT 0. Starea căii rutiere are repercusiuni asupra capacităţii de conducere şi în cazul în care suprafaţa carosabilă este deteriorată.5-0. pag.ceaţă. V.4-0. După cum rezultă din statisticile şi cercetările efectuate.25 2. în acest fel explicându-se pierderea ori părăsirea părţii carosabile.5 0. polei etc. Bercheşan.a. Nistor. producerea unor defecţiuni la sistemele de direcţie sau rulare.1 Valorile coeficientului de aderenţă26 Nr.5-0. circulaţia pe timp de noapte ş.7 0.7 0. factorii meteorologici menţionaţi au înrâurire directă asupra coeficientului de aderenţă.

op. Astfel intersecţiile la acelaşi nivel sunt cele mai frecvente locuri generatoare de accidente de circulaţie.1-0. grad de uzură. pag .15 În afară de natura învelişului drumului şi de condiţiile meteorologice. Acest lucru trebuie avut în vedere atât în stabilirea situaţiei exacte de la faţa locului. reclame şi diverse panouri distrag atenţia conducătorilor auto şi chiar îl orbesc. După opinia aceloraşi autori29. op.27 Circulaţia pe timp de noapte favorizează producerea evenimentelor rutiere datorită faptului că obstacolele aflate pe partea carosabilă sau în imediata apropiere a acesteia . pag.5-0. M. abundenţa de indicatoare. cauza principală fiind frânarea bruscă şi nepăstrarea distanţei dintre autovehiculele care se succed. cit.5-0. Lămurirea acestei probleme este importantă.2 0. adormirea la volan. ş.28 Crescând intensitatea şi viteza de circulaţie apare pericolul coliziunii autovehiculului care circulă pe aceeaşi bandă. rampele şi curbele reduc considerabil vizibilitatea în planul drumului.6 0.35-0. ceea ce influenţează negativ desfăşurarea traficului favorizând producerea accidentelor. acestea fiind generatoare de evenimente rutiere. zile ale săptămânii şi luni ale anului.11-0. atât pentru stabilirea vizibilităţii influenţată de prezenţa pe artera rutieră a altor mijloace de transport cât şi pentru evidenţierea faptului dacă cel aflat la volan a respectat sau nu obligaţiile ce-i reveneau în condiţiile deplasării pe o arteră intens circulată. circulaţia pe aliniamente lungi şi monotone pot provoca oboseală şi uneori. modificându-se în anumite ore din zi. 13 29 . Intensitatea circulaţiei este un indicator de bază în aprecierea fluxului de trafic.a. cercetarea trebuie să lămurească intensitatea fluxului pe segmentul de drum în momentul producerii evenimentului. Stoleru. cit. De asemenea.5 0. 12 Idem pag. valorile coeficientului de aderenţă sunt influenţate şi de construcţia şi starea anvelopelor – elasticitate.12 29 N.par a fi mult mai departe şi mai mari decât în realitate.7 0. 3.4-0.3-0.Intensitatea traficului rutier pe artera respectivă Pentru a avea o imagine cât mai clară a mecanismului şi cauzelor care au generat şi concurat la producerea accidentului. profil. Nistor.pe acostament sau în afara drumului . presiune.4 0. Literatura de specialitate evidenţiază elementele care limitează şi adesea întrerup fluenţa traficului rutier.6 7 8 9 10 Piatră spartă Pământ bătătorit Nisip Zăpadă Polei 0. mai ales în cadrul manevrelor de depăşire pe sectoarele de drum respective. Pantele. cât şi în aprecierea declaraţiilor învinuitului sau inculpatului.6-0. martorilor ori persoanelor vătămate. Ea este neuniformă în timp.45 0.6 0. 27 28 Idem.

starea şi comportamentul persoanelor care au concurat la producerea accidentului. implicit a vinovăţiei. în principal. • crează posibilitatea evidenţierii defecţiunilor tehnice pe care le prezenta autovehiculul în momentul accidentului şi pe această bază stabilirea legăturii de cauzalitate dintre acestea şi rezultatul produs . biciclişti etc. 5. se datorează. ştiut fiind că ulterior se produc anumite modificări. sub toate aspectele. Coliziunile faţă . De reţinut că stabilirea stării tehnice a autovehiculului trebuie făcută imediat după producerea accidentului. de a elucida mecanismul producerii accidentului de circulaţie. cu toate consecinţele negative pe care le antrenează şi cu efect direct în determinarea cauzelor şi mecanismului producerii evenimentului rutier. anterior impactului.a.conducători auto. 193 30 . fie defecţiunilor existente la sistemul de frânare. faţă-spate. • este de natură să conducă la o încadrare juridică corespunzătoare a faptelor săvârşite. laterale. factorii interni care contribuie la producerea evenimentelor rutiere sunt reprezentaţi de materialul uman . op. Starea şi comportamentul participanţilor la traficul rutier Dacă se admite că peste 80% din accidentele de circulaţie se datorează factorului uman30. pag. Lămurirea problemei stării autovehiculului angajat în accident prezintă importanţă din mai multe considerente : • oferă posibilitatea stabilirii exacte a împrejurărilor producerii accidentului. a vitezei de impact. ulterior evaluarea corectă a avariilor. Organelor de urmărire penală le revine sarcina de a lămuri cauzele producerii acestor coliziuni şi. dinamica accidentelor fiind. 30 C. coliziunile dintre autovehicule pot fi de cele mai diverse tipuri: frontale. cât şi asupra persoanelor vinovate de nerespectarea regulilor de circulaţie pe drumurile publice. atât asupra manevrelor efectuate de conducătorul auto. este explicabilă preocuparea organelor de urmărire penală de a lămuri. direcţie. raportată la viteza de circulaţie şi condiţiile de drum. • asigură stabilirea şi. în raport cu acestea.spate produse în special pe şoselele aglomerate din afara localităţilor şi în traficul urban. Starea autovehiculelor angajate în accident În traficul rutier. legată de conduita celui aflat la volan. pietoni. D.4. Blaj. iluminare – semnalizare. a poziţiei relative a autovehiculului ş. De fapt. cit.. • dă o imagine clară. fie nerespectării distanţei corespunzătoare faţă de autovehiculul din faţă. respectiv a pagubelor materiale cauzate prin infracţiune..

producând vătămarea corporală a unui pasager . 45. fapta conducătorului auto de a frâna brusc . care îşi potenţează şansele de accident în condiţiile în care consumă asemenea medicamente. alin. I. ca fiind săvârşită datorită cazului fortuit atunci când acţiunea sau inacţiunea unei persoane a produs un 31 32 Bercheşan. C. Acest lucru se impune mai ales în situaţia actuală când se invocă starea de necesitate ori cazul fortuit. O faptă prevăzută de legea penală se consideră. vol.manevră în urma căreia a intrat în derapaj şi a lovit un alt autovehicul care circula regulamentar. Antoniu. Contrar unor păreri. 1994. la unele persoane. constituie stare de necesitate. pe lângă efectele terapeutice dorite. influenţează negativ capacitatea de conducere. coroborate cu consumul de medicamente ori stimulente se constituie în factori favorizanţi ai producerii accidentelor. . în „Practica judiciară”.cit. organele de urmărire penală trebuie să acorde atenţie deosebită stabilirii măsurilor luate şi manevrelor efectuate de conducătorul auto pentru evitarea accidentului. pag. 111 33 G. Editura Academiei Române. op. alin. În conformitate cu prevederile art. trebuie să stea atât în atenţia medicului în momentul administrării. boala. 106 Idem. 1988. Pen. tremurări. viaţa. Bucureşti. 219 31 . Pen. nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală săvârşită în stare de necesitate. „nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală al cărei rezultat este consecinţa unei împrejurări care nu poate fi prevăzută”.a. hipotensivele. nesiguranţă în mişcare etc. Editura „Carpaţi”.încercând să oprească autovehiculul din care căzuse o persoană şi care era târâtă. integritatea corporală sau sănătatea sa. Consumul de medicamente – sedativele. un rol important asupra limitelor fiziologice şi psihice îl au oboseala.. C. 45. Pen. cofeina nu diminuează oboseala sau influenţa alcoolului ci.. a altuia sau un bun important al său ori al altuia sau un interes obştesc”.Sub aspectul stării participaţilor la trafic.33 Potrivit art. pag. fie prin specificitatea lor. cu piciorul prins de uşă. C. alin.se arată în art. Deci. Diferitele boli. starea de necesitate implică existenţa unui pericol grav care nu ar putea fi înlăturat decât prin săvârşirea unei fapte de natură penală. Este în stare de necesitate . 2.32 Analizând comportamentul participanţilor la trafic. . şi a unor importante modificări de comportament şi reactivitate. cât şi a conducătorului auto. nu este însă în stare de necesitate „persoana care. nu li se dă atenţia cuvenită. în momentul când a săvârşit fapta. produce o stare contrară . aşadar. Pen. antialergicele ş.nelinişte. Producerea de către unele medicamente. îndeosebi a conducătorilor auto. fie prin banalitatea utilizării.„acela care săvârşeşte fapte pentru a salva de la un pericol iminent şi care nu putea fi înlăturat altfel. Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei. 3. Astfel. 1. 47.fiecare cu specificul său. alcoolul şi medicamentele. Tratat de metodică criminalistică. Potrivit art. 45. pag. partea generală. C.31 În atenţia noastră trebuie să stea acele medicamente în a căror compoziţie intră diverse principii active care pot influenţa comportamentul în circulaţie şi cărora. şi-a dat seama că pricinuieşte urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat”.

35 În condiţii de oboseală numărul de accidente este mai crescut la conducătorii amatori decât la profesionişti. St. cit.care nu putea fi sesizată. ca urmare a conducerii autovehiculului timp de mai multe ore. op. ca urmare a unei forţe (sau energii) străine ce n-a putut fi.. Aşadar. deşi cunoştea că acesta este obosit. în caz când asemenea consecinţe au avut loc. a avut loc un accident mortal de circulaţie. pag.rezultat vătămător pe care aceasta nu l-a prevăzut şi nu l-a dorit.. prevăzută. în anumite situaţii. prevăzând şi acceptând în condiţiile date. Stoleru. pag. St. complet militar. Constantinescu.paralizarea centrilor inhibitori. Supr. cit.. datorită uzurii premature. din cauza exploziei unei anvelope datorită fisuri preexistente . M. încetinirea reflexelor. cit. Oboseala are ca efect principal încetinirea manevrelor. 220-221 N. op. prin efectele sale . cit. 54 38 Dr. nesincronizarea mişcărilor ş. să plece într-o nouă cursă pe o distanţă mare. etc. zgomotul uniform al motorului. sect. dec. plecându-se de la premisa existenţei unei corelaţii cauză – efect.. în mod obiectiv. 55 32 . 1023/1980.defect de fabricaţie . între timpul petrecut la volan şi riscul de producere al accidentului. Tabelul nr.. M.a. op. M. 89/1973 37 Dr. 2 34 35 Trib. pen. infracţiunea de abuz în serviciu. coroborată şi accelerată de anumite circumstanţe . dec. nr.. pe lângă împrejurările care au dus la producerea accidentului. în timp ce o persoană conducea autovehiculul cu viteză legală. diminuării atenţiei şi sensibilităţii este cunoscută de multă vreme. pivotul inferior a ieşit din lăcaşul său. Tot astfel.căldura din cabină. op. scăderea atenţiei.a.37 Alcoolul este definit de autorii francezi ca un „minunat lubrifiant al relaţiilor sociale şi aliat perfid pentru conducătorii auto şi pietoni”. Astfel. posibilitatea producerii unui accident cu consecinţe vătămătoare pentru persoanele transportate şi pentru autovehicul constituie. pag. în urma ruperii accidentale a armăturii metalice ce fixează această articulaţie.36 Consumul de alcool. . făcând ca mecanismul de direcţie să se blocheze şi să producă un accident de circulaţie soldat cu moartea unei persoane şi vătămarea gravă a alteia34. Nistor. timp de noapte şi ploaie. Supr. 14 36 Trib. Antoniu.. pag. sect. Conducerea autovehiculului într-o asemenea stare. scăderea atenţiei. Constantinescu. apariţia tulburărilor de echilibru ş. există caz fortuit dacă. stării de oboseală. pen. oboseşte sistemul nervos. starea de oboseală. ea apărând chiar în cazul unor doze mici aducând prejudicii în conducerea automobilului 38. aflat în subordinea sa. reducerea acuităţii vizuale.afectează puternic capacitatea de conducere auto şi se constituie într-o importantă cauză a producerii accidentelor de circulaţie.. În ţările cu reţea rutieră şi condiţii de circulaţie bine puse la punct. se preconizează limitarea numărului de ore/muncă/zi la şoferii profesionişti.. Influenţa alcoolului asupra reflexelor. poate constitui temei pentru extinderea cercetărilor. Toate acestea trebuie să stea în atenţia organelor de urmărire penală întrucât. vezi şi G. practica judiciară a statuat că fapta unui funcţionar de a da o dispoziţie unui conducător auto. nr. monotonia drumului.

alimentaţia. pag. În alte ţări cifrele sunt variabile 39(Austria – 0. pentru extinderea cercetărilor în cauză. St. care sunt direct proporţionale cu vârsta şi sexul. Belgia – 1..1 ‰ 0.5‰. cu dispariţia tuturor reflexelor. dereglarea răspunsurilor la excitanţi optici şi auditivi Tulburări nete de comportament şi de sensibilitatea.0 ‰ SIMPTOME Tulburări de comportament puţin evidente ce trec neobservate Dereglarea reflexelor Tulburări de atenţie şi de vigilenţă. de hiperexcitabilitate. pe fondul consumului de alcool. stare de inconştienţă Intoxicare toxică mortală 1. antrenamentul. pe de o parte.0-7. experienţa şi practica conducerii. Numeroasele statistici efectuate arată că accidentele şi infracţiunile sunt în strânsă legătură cu vârsta. cit.40 39 40 Dr.8‰. Vârsta este o variabilă pe care o regăsim aproape în toate studiile statistice şi experimentale asupra capacităţilor şi comportamentelor omului.2 ‰ 0.0 ‰ 5.5‰) Marea majoritate a accidentelor se produc însă sub valoarea de 0.8‰. 60 C. pag. prezenţa aspectului de „om beat”. Japonia – 0. cit.0 ‰ Se discută despre un prag „legal” al alcoolemiei. întârzierea reflexelor Prelungirea timpului de reacţie privind frânarea şi manevrarea. motorii. are importanţă deosebită. iar pe de altă parte..4‰.Principalele tulburări nervoase în funcţie de cantitatea de alcool din sânge CANTITATEA DE ALCOOL DIN SÂNGE 0. Constantinescu. M. dereglarea reflexelor disocierea atenţiei. op.a. care tentează pe cel de la volan să-şi etaleze măiestria în arta conducerii. În ţara noastră legislaţia prevede răspunderi penale la valori ale alcoolemiei superioare lui 0. Alţi factori favorizanţi ai producerii accidentelor sunt: vârsta. Din punct de vedere al cercetării. adică în cursul acelei stări de prebeţie. Norvegia.0 ‰ 4. la 50% din indivizi Manifestări de beţie evidentă Stare de comă. lipsă de orientare în timp şi spaţiu. dispariţia inhibiţiei.5 ‰ 2. gazele de eşapament ş.6 ‰ 1. 61 33 . fumatul. starea de sănătate. Comportamentul în circulaţie depinde şi de facultăţile senzoriale. Suedia. Gorgoş. care dă iluzia unei stări aparent de bine. starea conducătorului auto şi a victimei în momentul impactului. op. pentru elucidarea mecanismului producerii accidentului şi dovedirii vinovăţiei.

41 Corelarea relaţiilor între vârstă şi comportamentul în circulaţie este motivată de probleme de ordin juridic şi pedagogic. lipsei de apreciere vizuală.. aspectul fiind reliefat şi de cunoaşterea comportamentului anterior al acestuia – dacă a mai fost cercetat pentru fapte similare ori sancţionat pentru încălcarea regulilor prevăzute de Codul rutier etc. neuropsihici. organele de urmărire penală trebuie să lămurească ce activităţi a desfăşurat acesta după producerea accidentului.Majoritatea statisticilor stabilesc că: • pietonii vârstnici (50-70 ani) şi copii până la 10 ani sunt cei mai expuşi la accidente mortale. • accidentele la conducători auto de peste 65 ani se datorează nerespectării priorităţii. ca şi de metode care au ca scop să descopere influenţa diferiţilor factori asupra persoanelor care circulă.pieton. ignoranţei dispoziţiunilor noi cu privire la circulaţie. Deşi răspunzătoare într-o proporţie mică (4% . pasageri. St. însoţitori. iar în condiţii de viteză. dimpotrivă a părăsit locul faptei. etc. hepatici. cit. op. astăzi menţionându-se tot mai frecvent numărul mare de boli responsabile de apariţia unor stări cu repercusiuni directe asupra securităţii rutiere. respectiv dacă a oprit şi a acordat primul ajutor victimei sau a transportat-o la cea mai apropiată unitate sanitară ori. alterând starea psihomotorie a conducătorului. a abandonat autovehiculul implicat în accident ş.locul pe care41 Dr. M. aceasta nu este întrutotul conform cu realitatea. Pentru a-şi forma o imagine completă asupra comportamentului conducătorului auto. Intoxicaţia tabagică acţionează asupra atenţiei şi reflexelor. diabetici. caracterizează profilul moral al făptuitorului. 83 34 . Starea de sănătate psihică şi integritatea organelor de simţ condiţionează în mod direct aptitudinile de conducere. În legătură cu victimele trebuie să se stabilească ce calitate au avut . Toate acestea. biciclişti.a. aprinderii şi scuturării scrumului. ceea ce înseamnă secunde. în afara asigurării unei încadrări juridice corespunzătoare a faptelor. Poate că astfel nu va mai apare surprinzătoare existenţa unor accidente dramatice. serios şi repetat. cum sunt cele cauzate de moartea subită la volan sau apariţia unor tulburări de conştiinţă la unii bolnavi cronici cardiovasculari. precum şi de convingerea conducătorului auto că aceste stări reprezintă o incompatibilitate în conducere şi o cauză permanentă de afectare a propriei securităţi. Constantinescu. pag. ocupanţi ai altor mijloace de transport . Măsura elementară de prevenire este reprezentată de examenul medical obligatoriu. zeci de metri.6%) în producerea accidentului de circulaţie. Fumatul are un rol dublu în producerea accidentelor: prin acţiunea generală asupra organismului şi prin acţiunea directă asupra conducerii. jenând mişcările şi distrăgând atenţia prin gesturi necesare scoaterii ţigării.

Ţinând seama că pe aceste drumuri distanţa de oprire creşte sensibil. În raport cu viteza. cit. posibilitatea de evitare a accidentului este mai mică. Datele de mai sus trebuie coroborate cu viteza de deplasare a autovehiculului. o trecere de pietoni etc. acţiunile întreprinse înainte de accident. din cauza aderenţei scăzute a pneurilor. Tabelul nr. M. construcţia autovehiculului şi felul încărcăturii. Depăşirea limitelor maxime de viteză. manevrele efectuate pentru evitarea impactului. creşte sau descreşte. Nistor. 156 35 . contribuţia fiecărui participant la producerea lui şi posibilitatea reală pe care a avut-o conducătorul auto de a evita impactul.l ocupau. generale sau particulare. în orice împrejurare. În cazul limitelor maxime generale. contribuţia lor la producerea accidentului. Ponderea conflictelor autovehicul . Pornind de la această realitate. pericolul avut în vedere de legiuitor este determinat de factorii care ţin de existenţa aglomerărilor din localităţi. organele de urmărire penală trebuie să elucideze şi următoarele aspecte: • direcţia în care se deplasa victima în momentul în care a fost lovită de autovehicul. să fie în măsură să oprească autovehiculul. ajungând la un punct de pericol (o intersecţie. Stoleru. • distanţa parcursă de la trotuar sau acostament spre axul drumului ori de la ultimul loc de oprire până la locul impactului. 50% din accidente se produc din cauza nerespectării regulilor de circulaţie de către pietoni42. • starea fizico-psihică a victimei.pieton se înregistrează în mediul urban unde. 3 Valorile distanţei de frânare în raport cu viteza de circulaţie N r Elementele 40 distanţei 42 50 60 70 80 90 100 110 120 130 140 150 N. Potrivit statisticilor.). pag. Pe un drum alunecos. op. • viteza de deplasare.. Criteriul principal pentru stabilirea răspunderii în cazul accidentelor în care este incriminată cauzal viteza este cerinţa ca şoferul să fie în stare. Este cunoscut faptul că cu cât viteza de rulare este mai mare. odată cu dezvoltarea oraşelor a crescut spectaculos şi traficul pietonal.. conducătorul auto are obligaţia să micşoreze viteza. creează pericol pentru participanţii la circulaţia publică. să oprească autovehiculul înaintea oricărui obstacol previzibil. se impune reducerea vitezei chiar dacă în punctul de pericol nu se află nici un obstacol în momentul în care se ia această măsură. organele de urmărire penală vor putea aprecia exact împrejurările în care s-a comis accidentul. astfel încât. în zonele urbane. pe lângă calitatea avută în evenimentul rutier. Numai lămurind problemele enunţate. atât timpul cât şi distanţa de oprire.

distanţa parcursă de la observarea obstacolului. duce la erori de apreciere. 1 16. 5 23. 9 23 25 28 29 31 2 3 10. în final. uneori destul de exact. declaraţiile învinuitului sau inculpatului pot contribui. 36 . 6 16. 7 18. 7 64. 5 85. 4 12. deşi aceşti participanţi la traficul rutier sunt. 7 20. 4 43 41 57. victime ale accidentelor de circulaţie. La prima vedere s-ar părea că stabilirea vitezei pietonului. 5 11. Cauza principală a accidentelor la care dau naştere bicicliştii constă în 43 Acest parametru nu este practic influenţat substanţial de tipul de drum. pe lângă faptul că este extrem de dificil de realizat ar putea.4 175. 7 31. în raport cu viteza de deplasare a autovehiculului. depoziţiile martorilor oculari. ţinând cont de toate influenţele obiective şi subiective.cr t de oprire Distanţa parcursă corespunză -toare timpului de percepere a obstacolul ui acţionării pedalei de frână şi intrării în funcţiune a sistemului de frânare Distanţa de frânare activă Distanţa totală de oprire 1 8. la stabilirea vitezei pietonului înainte de accident.a. anterior impactului. 8 19. Viteza de deplasare a pietonului constituie un factor important în lămurirea mecanismului producerii accidentului. rămâne practic aceeaşi. Literatura de specialitate oferă puţine informaţii despre biciclişti. Fără a intra în detalii amintim că studiile de trafic pietonal au scos în evidenţă faptul că viteza de mers pe jos. este de natură să confirme dacă există sau nu posibilitatea evitării impactului.43 Datele furnizate de cercetarea la faţa locului. 7 52 70. 4 76 99 93 118 107 135 123 152 144. 1 26. cu toate consecinţele negative ce decurg din aceasta. 2 35.4 Aşadar.3 10. nu de puţine ori. caracteristicile traficului auto ş.

Călătoria pe scările troleibuzelor şi tramvaielor. dintre toate. Consemnăm. datorită lipsei de semnalizare luminoasă constând în elemente fluorescent reflectorizante pe îmbrăcăminte. Urcarea şi coborârea din autovehicule în timpul mersului se soldează. lumină albă în partea din faţă şi roşie la partea din spate. combătut de lege. 37 . Agăţarea de alte vehicule mai rapide se soldează adesea cu pierderea echilibrului.angajarea defectuoasă pe căile rutiere sau folosirea unui traiect sinuos. Dar. 3. Nu mai vorbim despre obiceiul periculos. dovedeşte o insuficientă educaţie. circulaţia bicicliştilor în timpul nopţii. în mare procent cu traumatisme craniene. câte 2-3 biciclişti. STAREA VICTIMEI DUPĂ ACCIDENT Dacă în cazul uciderii din culpă problema principală este de a stabili legătura de cauzalitate şi accidentul produs. Drept urmare legiuitorul a introdus pentru această categorie de participanţi la trafic o nouă obligaţie. de a merge grupaţi în linie. mai există pericolul lovirii directe de alte autovehicule. atunci când din impact a rezultat vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane. Obligaţiilor ce revin conducătorilor auto ce lucrează pe mijloace de transport în comun trebuie să li se adauge îndatoririle călătorilor de a evita accidentele. Neglijenţa de a semnaliza schimbarea direcţiei de mers şi nerespectarea indicaţiei de a merge cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului se consideră factori principali determinanţi de accidente. De asemenea. prin respectarea absolută a regulilor de circulaţie. fără lumini de poziţie. prin lovirea în ghidon. datorită gravităţii accidentelor provocate. căderea şi lovirea de către autovehicule ce vin din sens opus. obiceiul de a aştepta autobuzul sau tramvaiul în mijlocul drumului rămâne sursa unor accidente colective. Consecinţele cele mai grave sunt reprezentate de traumatismele cranio-cerebrale. pericolul pe care îl mai reprezintă existenţa pe drumurile publice pe care le este interzis accesul a unor vehicule cu tracţiune animală. fracturile membrelor şi rupturile unor organe abdominale. care nu sunt prevăzute cu mijloace de semnalizare a poziţiei şi sunt conduse de cetăţeni care nu cunosc regulile de circulaţie. ca pe timpul nopţii şi când vizibilitatea este redusă să poarte îmbrăcăminte cu elemente fluorescent reflectorizante. Un procent încă consistent este constituit şi de accidentele provocate de mijloacele de transport cu tracţiune animală. fracturi ale membrelor şi rupturi de ficat sau splină. Cele mai frecvente s-au datorat ciocnirii cu alte autovehicule noaptea. rămânând o sursă „fertilă” de accidente. În afară de posibilitatea alunecării sau a pierderii echilibrului la viraje sau denivelări de drum. problema stabilirii stării victimei prezintă importanţa deosebită. continuă să fie cea mai importantă sursă de accidente de mare gravitate. prin proiectarea sau căderea de pe bicicletă.

mai ales în cazul în care cel aflat la volan. organele de urmărire penală trebuie să consemneze. Natura leziunilor produse indică . În cazul victimelor ocupante ale unor mijloace de transport. În sfârşit. PERSOANELE VINOVATE ŞI FORMA DE VINOVĂŢIE 44 Este vorba de leziunile primare ce apar după primul contact şi leziunile secundare generate de contactele ulterioare 38 . În aceeaşi ordine de idei. descoperirea. oglinda retrovizoare interioară etc. viitoarea încadrare juridică .sau complexe . Evident organele de urmărire penală nu se pot substitui medicului legist în aprecierea naturii leziunilor produse. în raport cu leziunile constatate organele de urmărire penală au posibilitatea să prefigureze.şi să ia măsurile ce se impun pentru administrarea probatoriilor. cunoaşterea leziunilor specifice accidentelor rutiere oferă posibilitatea descoperirii aşa-numitelor „împrejurări negative” şi.poziţia ocupată de pasageri în autovehiculul care a produs accidentul. În primul rând aceasta se impune pentru căutarea. relevarea. prilejul evidenţierii urmelor altor infracţiuni disimulate în accidente de circulaţie.vătămarea corporală din culpă în formă simplă sau în formă agravată . în nenumărate situaţii din practica judiciară. comprimare . 4. strivire.a. În ceea ce priveşte pietonul implicat în accident. excoriaţiile. pot produce leziuni ale craniului. toracelui. bazinului ori membrelor. fixarea şi ridicarea urmelor existente pe autovehiculul implicat în accident. aceste poate suferi leziuni simple . poziţia şi mărimea leziunilor existente pe corpul victimei.încadrarea juridică. a mecanismului formării lor etc. stabilirea competenţei. era fie cu alcoolemie peste limita legală.Cu ocazia cercetării la faţa locului. pe cele de consecinţă. Cunoaştere unor noţiuni generale este însă mai mult decât necesară. avânduse în vedere corespondenţa dintre acestea şi urmele de pe corpul victimei. plăgile şi fracturile. aceste date fiind de un real folos în elucidarea tuturor problemelor cauzei . alegerea metodicii adecvate de cercetare ş. parbrizul. numărul. încă din momentul cercetării locului faptei. coloanei vertebrale. în momentul impactului. bordul. Ori. acest aspect se impune cu necesitate.prin lovire.de multe ori . fie leziuni prin contact indirect. care condiţionează cantitatea de energie cinetică ce se dezvoltă în momentul impactului. ci unul din pasageri. În cadrul evenimentelor rutiere pot fi întâlnite fie leziuni produse prin impact direct44. volanul. leziunile traumatice şi aspectele lor morfologice mai importante sunt: echimozele.rezultate din asocierea a două sau mai multe mecanisme lezionale simple. fie fără permis de conducere şi susţine că nu el conducea autovehiculul. Gravitatea leziunilor este determinată de viteza de deplasare a autovehiculului. Din punct de vedere medico-legal. în detaliu.

ţinând cont de toate aspectele cauzei. Metodica cercetării infracţiunilor săvârşite la regimul circulaţiei pe drumurile publice. organele de urmărire penală trebuie să aprecieze dacă este vorba de culpa exclusivă a conducătorului auto. pag. de culpa exclusivă a victimei ori dacă la producerea evenimentului şi a consecinţelor au concurat victima. conducătorul auto şi alte persoane. De remarcat că obligaţia de a rămâne la locul accidentului rămâne fiecăruia dintre conducătorii autovehiculelor implicate în evenimentul rutier. neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu. “Al. de Pol. Uneori. V. cât şi alte categorii de persoane care au concurat într-un fel sau altul. Aioniţioaie. garajelor etc. încredinţarea spre conducere a unui autovehicul unei persoane ştiind că aceasta nu posedă permis de conducere ori că se află sub influenţa unor produse ori substanţe stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora. Bercheşan. reţinându-le aşanumita „culpă comună”. I. Din analiza împrejurărilor în care s-a produs accidentul. uciderea sau vătămarea corporală din culpă se săvârşeşte în concurs cu infracţiunea de părăsire a locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie. Din aceasta ultimă categorie fac parte: persoanele ce aveau obligaţia să verifice starea tehnică a autovehiculelor înainte de plecarea în cursă. conducerea fără permis de conducere sau necorespunzător categoriei din care face parte autovehiculul. EXISTENŢA CONCURSULUI DE INFRACŢIUNI POSIBILITĂŢILE DE EXTINDERE A CERCETĂRILOR ŞI Încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice poate avea drept consecinţă uciderea sau vătămarea din culpă a unor persoane ori distrugerea din culpă. 5.a.Referitor la persoanele vinovate de producerea consecinţelor trebuie să fie avute în vedere atât participanţii la traficul rutier.a. persoanele din conducerea autobazelor. coloanelor auto. Cuza”. uneori producerea urmărilor se poate datora şi altor încălcări ale dispoziţiilor legale: conducerea pe drumuri publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. 1985. în „Curs de criminalistică. fiind lipsit de relevanţa faptul că. 100 39 . De reţinut că. punerea în circulaţie pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare sau neînmatriculat. neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de verificare tehnică a autovehiculelor ş. Anexă”. ori că accidentul s-a datorat culpei exclusive a victimei. Acad. la producerea urmărilor.46 45 Subiecţi activi ai infracţiunii de neglijenţă în serviciu pot fi numai conducătorii auto profesionişti.. întrucât respectarea regulilor de circulaţie reprezintă pentru aceştia o obligaţie de serviciu 46 C. care. cu ştiinţă sau din culpă45 (subiecţi activi ai infracţiunii de neglijenţă în serviciu pot fi numai conducătorii auto profesionişti. întrucât respectarea regulilor de circulaţie reprezintă pentru aceştia o obligaţie de serviciu). deşi cunoşteau starea în care se aflau conducătorii i-au obligat să plece în cursă ş. ulterior se constată că numai unul dintre ei este vinovat.

2628/1981 52 N. 3174/1974 51 Trib. a se vedea în acelaşi sens. 178. alin. 16 % de autobasculante. Supr. provoacă un accident mortal de circulaţie. restul provocându-se din culpa pietonilor. 212/1974 Trib.a.52 47 48 Codul Penal al României. Trib. Supr.. 6. troleibuze.. op. alin. nr. nu şi infracţiunea de neglijenţă în serviciu. cât şi pentru determinarea activităţilor specifice necesare administrării probelor.de nerespectare de către conducătorul auto a dispoziţiilor legale privind circulaţia pe drumurile publice . încadrat în muncă la o unitate. Supr. sect.47 Fapta unui conducător auto. dec. CONDIŢIILE ŞI ÎMPREJURĂRILE CARE AU DETERMINAT. dec.. alin. 249 Cod Penal în concurs ideal cu cea dintâi48. din nepricepere. Supr. Astfel. aceasta îşi pierde individualitatea şi se integrează în conţinutul infracţiunii de ucidere din culpă. CAUZELE.s-a cauzat moartea a două persoane constituie o agravanţă a infracţiunii de ucidere din culpă49.... tramvaie ş. din 5 accidente grave. alin. prevăzută de art.. dar a produs moartea unei persoane.. 2557/1971 49 Codul Penal al României. secţ.50 Încredinţarea autovehiculului pentru a fi condus pe drumurile publice. automacarale. a produs un accident de circulaţie în urma căruia autovehiculul s-a răsturnat fără a suferi avarii. ÎNLESNIT SAU FAVORIZAT SĂVÎRŞIREA INFRACŢIUNILOR Statisticile efectuate în ultimii ani au demonstrat faptul că în medie.178. pag. constituie numai infracţiunea de ucidere din culpă. nr. 178. 9-10 40 . care. Aceleaşi statistici relevă că 35% sunt produse de autoturisme. 178. art. aşa încât într-o asemenea situaţie nu există concurs de infracţiuni. art. 18 % de autocamioane. Trib.autobuze.1 Cod Penal. M. dec. sens.. nr. pen. prevăzută de art. săvârşită în a doua modalitate agravată. întrucât între acţiunea celui ce a încredinţat autovehiculul şi rezultatul produs există un raport de cauzalitate. Împrejurarea că prin aceeaşi faptă . autocisterne ş. 3 s-au datorat culpei conducătorilor auto.51 Stabilirea infracţiunilor săvârşite prezintă importanţa atât din punct de vedere al încadrării juridice. constituie şi infracţiunea de ucidere din culpă. dec. 5 50 Într-o asemenea situaţie se va reţine o singură infracţiune de ucidere din culpă.. în cazul uciderii din culpă cu ocazia conducerii unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.. prev de art. pen. Stoleru. nerespectând dispoziţiile legale referitoare la circulaţia pe drumurile publice. cit. în raport cu particularităţile fiecărei infracţiuni în parte. nr. sect. Nistor. Pen. 3 şi 5. unei persoane ce nu posedă permis de conducere şi care. iar restul revine altor mijloace de transport .În practica organelor judiciare s-au ridicat o seria de probleme legate de existenţa sau inexistenţa concursului de infracţiuni. a se vedea în ac.a. pen. secţ. 3.

112 41 . iluminare-semnalizare. fie din cauza oboselii. modificându-se în anumite ore din zi. ceea ce influenţează negativ desfăşurarea traficului. Bercheşan. declivitatea. Pantele şi rampele precum şi curbele reduc apreciabil vizibilitatea în plan şi în profilul în lung.53 Factorii care concură la producerea accidentelor rutiere se pot grupa în două mari categorii: factori externi şi factori interni. aceste elemente geometrice ale drumului fiind generatoare de evenimente rutiere mai ales în cazul manevrelor de depăşire pe aceste sectoare de 53 V. Printre cauzele generatoare de evenimente grave.. ca factor extern care concură la producerea accidentelor rutiere. condiţiile meteorologice şi de vizibilitate. cum sunt : lăţimea. Dintre sistemele autovehiculului care concură la siguranţa circulaţiei şi necesită o verificare periodică amintim: sistemele de direcţie. favorizând producerea accidentelor.5 m. curbura. de rulare. de frânare. precum şi condiţiile sau împrejurările favorizante. cit. • aprecierea eronată a unor situaţii. Eficacitatea unui sistem rutier. natura şi starea îmbrăcămintei. viteza medie de circulaţie şi numărul de evenimente de circulaţie. indicatoarele. frânare. zile ale săptămânii şi luni ale anului. Importante circumstanţe care influenţează fiziologia conducerii şi limitele de adaptabilitate ale subiectului la condiţiile activităţii de conducător auto sunt create de caracteristicile geometrice şi topometrice ale căilor rutiere. se poate aprecia în funcţie de următorii parametri: intensitatea circulaţiei. de iluminare şi semnalizare. refugiile. O dată cu creşterea intensităţii şi a vitezelor de circulaţie apare pericolul accidentării autovehiculelor care circulă pe aceeaşi bandă datorită frânărilor bruşte şi distanţei insuficiente dintre autovehiculele care se succed. fie din cauza lipsei de experienţă la volan. starea căii rutiere. Intensitatea circulaţiei este un indicator de bază în aprecierea fluxului de trafic şi este neuniformă în timp. medicamente ş. Astfel lăţimea benzii de circulaţie influenţează asupra capacităţii de circulaţie. amintim: • viteza neadecvată la condiţiile de trafic. cauzele care au dus la producerea consecinţelor. op. pag. în special la starea drumului şi la condiţiile meteorologice. • starea necorespunzătoare a unor drumuri şi lipsa ori amplasarea defectuoasă a unor indicatoare rutiere.a.Cercetarea acestor infracţiuni trebuie să stabilească. spaţiile verzi etc. consumului de alcool. Din categoria factorilor externi fac parte: starea tehnică a autovehiculului. • starea tehnică necorespunzătoare a autovehiculelor. datorată neefectuării verificărilor tehnice anuale ori ignorării unor defecţiuni la sistemele de direcţie. Reducerea lăţimii benzii produce un efect psihologic asupra conducătorului auto materializat în micşorarea capacităţii de conducere cu 15-25 % faţă de situaţia când ar circula pe o bandă cu lăţimea de 3. în fiecare caz în parte.

micşorează vizibilitatea şi fac drumul alunecos iar. pe de altă parte influenţează activitatea sistemului nervos central. autocamioane. de reclame şi de diverse panouri distrag substanţial atenţia conducătorului şi chiar îl obosesc. pe de o parte. pierderea stabilităţii transversale se produce începând cu roţile motoare. cit. mai ales în condiţiile unui trafic heterogen (autoturisme. Stoleru. ninsoarea. ploaia. În special autovehiculele ce vin cu farurile aprinse cu faza de drum dau obstacolelor aceste imagini iluzorii. creează pericole pentru siguranţa traficului. biciclişti) . la raze de viraj mai mari sau la unghiuri de înclinare transversală mai mici decât cele determinate prin calcule. cerinţele de securitate a circulaţiei indicând realizarea unui echilibru dinamic al acestor forţe. poleiul. cum sunt ceaţa. Datorită înclinării transversale a şoselelor în curbă. M. circulaţia pe timp de noapte favorizează producerea accidentelor. 54 N. pag. Noaptea. Dacă la virajul în curbe. care este mult mai solicitat.drum. stare ce se reflectă deseori şi asupra capacităţii de conducere. capacitatea de conducere auto şi. aşa după cum circulaţia pe aliniamente lungi şi monotone poate provoca uneori adormirea conducătorului auto. op. 12 42 . ceea ce măreşte probabilitatea apariţiei derapajului. Nistor. S-a constatat că abundenţa de indicatoare. fiind locuri generatoare de evenimente rutiere. Conducătorii auto trebuie să acorde o atenţie mărită şi să aibă un plus de prudenţă îndeosebi în cazul unor depăşiri sau la aprecierea exactă a spaţiului lateral necesar în momentul încrucişării. valorile reacţiunilor normale la roţile din dreapta şi la cele din stânga ale autovehiculelor vor diferi între ele. limita superioară a reacţiunilor transversale (forţe de ghidare laterală a roţii) se micşorează..54 Intersecţiile la acelaşi nivel sunt printre cele mai importante elemente care limitează şi adesea întrerup fluenţa traficului pe un drum. obstacolele ce se află pe partea carosabilă sau în imediata apropiere (pe acostament sau în afara drumului) par să fie mult mai mari decât în realitate. Raza de curbură este elementul geometric care influenţează direct asupra stabilităţii şi înscrierii autovehiculelor în curbă. de asemenea. Starea căii rutiere influenţează. Condiţiile meteorologice defavorabile. determină – mai ales în timpul circulaţiei cu viteze mari – producerea unor defecţiuni la sistemele de direcţie sau de rulare ce duc la pierderea controlului volanului şi. De asemenea. nesemnalizate. implicit. asupra roţilor se exercită forţe de antrenare sau de frânare. este oportun să amintim că aproximativ 35-45% din accidentele mortale produse în oraşe şi 10-15% din cele produse în zonele rurale. La deplasarea autovehiculului pe un drum în stare deteriorată. atunci când nu este corespunzătoare. valoarea aderenţei la un anumit moment poate să nu fie aceeaşi la toate roţile. la intrarea în coliziuni cu alte autovehicule sau părăsirea suprafeţei carosabile. De aceea. au loc la intersecţii. căruţe. în cazul real de deplasare a autovehiculelor în curbe. Totodată. Formarea unor denivelări mari în îmbrăcămintea drumului. tractoare.

Printre acestea sunt de amintit: imobilitatea poziţiei conducătorului. proces accelerat de o serie de circumstanţe. la scăderea atenţiei şi la apariţia unei stări subiective de tensiune nervoasă. nesiguranţă în mişcări şi exagerează otoxia (dificultatea sau imposibilitatea coordonării mişcărilor active). durata reflexelor creşte. 70-90%. Este neindicat fumatul în timpul conducerii. nu trebuie să aibă loc fără consultarea medicului. În general. cum ar fi sedativele. aceşti factori participă la producerea accidentelor în procentul cel mai ridicat. efortul fizic fiind fără dificultate acoperit de resursele energetice ale conducătorului auto. hipotensivele. Totalitatea factorilor perturbatori ai capacităţii de conducere auto constituie. căldura din cabină etc. deoarece aerul poluant din cabină grăbeşte instalarea oboselii. Oboseala duce la încetinirea manevrelor de conducere. o ventilare corespunzătoare a cabinei. totuşi activitatea de conducere desfăşurată cu încordare şi atenţie continuă oboseşte sistemul nervos al subiectului. tremurături. Din acest motiv folosirea medicamentelor de către conducătorii auto. Alcoolul dăunează activităţii nervoase superioare prin paralizarea centrilor inhibitori. Consumul de stimulente şi de medicamente reprezintă. mişcarea de legănare a autovehiculului. zgomotul uniform al motorului. de asemenea. coordonarea mişcărilor devine deficitară. factor favorizant al producerii accidentelor de circulaţie. produce nelinişte.. 43 . conducătorul auto obosit are nevoie de dulciuri şi de odihnă. elemente favorizante ale producerii accidentelor rutiere. consumul de medicamente. care micşorează capacitatea de oxigenare a sistemului circulator. Consumul de alcool. Cu toate că mişcările necesare conducerii auto sunt efectuate cu uşurinţă ca urmare a deprinderilor acumulate. toate având efect deconectant. distanţele şi viteza sunt apreciate cu mari erori. atât înainte cât şi în timpul conducerii automobilului. acţiunea alcoolului continuând cu tulburări de echilibru etc. chiar în cantitate mică. ci. ca de altfel de către toţi bolnavii. De asemenea. luarea unei gustări sau ingerarea de dulciuri etc. atenţia scade. capacitatea de acomodare a ochiului este diminuată. Acţiunea cofeinei nu diminuează oboseala sau influenţa alcoolului.Factorii interni sunt reprezentaţi de materialul uman. este o importantă cauză a producerii accidentelor de circulaţie. la unele persoane. de aceea se recomandă scurte opriri cu părăsirea locului de conducere şi efectuarea unor exerciţii fizice. alcoolul şi medicamentele. Toate aceste circumstanţe produc. Dintre acestea o amprentă hotărâtoare asupra limitelor fiziologice şi psihice ale conducătorului auto îşi pun: oboseala. monotonia unor căi rutiere. nu este un stimulent. În urma consumului de alcool şi potrivit cu cantitatea ingerată. la nesincronizarea mişcărilor. datorită fixării oxidului de carbon pe hemoglobină. deoarece afectează puternic capacitatea de conducere auto. antialergicele sau chiar chinina şi antibioticele influenţează capacitatea de conducere auto. nu înlătură oboseala. Alcoolul. producerea accidentelor de circulaţie fiind nemijlocit legată de capacitatea de conducere a persoanelor aflate la volanul autovehiculelor. de cele mai multe ori somnul. de fapt.

măsuri cunoscute în literatura sau practica de specialitate sub denumirea de acţiuni premergătoare sau pregătitoare. pag.Având în vedere pericolul deosebit pe care-l prezintă infracţiunile săvârşite ca urmare a nerespectării normelor privind circulaţia pe drumuri publice. obligaţiile ce revin tuturor participanţilor la traficul rutier. televiziune – cazurile deosebite şi cauzele care le-au generat. pentru organizarea promptă şi eficientă.55 CAPITOLUL IV PREGĂTIREA ÎN VEDEREA EFECTUĂRII CERCETĂRII LA FAŢA LOCULUI Pregătirea echipei de cercetare a locului faptei Pregătirea cercetării la faţa locului presupune iniţierea unei serii de măsuri specifice de organul judiciar chemat să efectueze cercetarea. suferinţele şi dramele pe care le generează. a cercetării.. organele de urmărire penală pot face propuneri pentru organizarea unor procese cu publicitate lărgită. poduri. op. amplasarea unor indicatoare etc. 112 44 . 55 V. traseele cele mai periculoase şi locurile unde se produc încălcări cu repercusiuni pentru viaţa şi integritatea persoanelor. sub raport tehnico-tactic. cit. Pe baza studierii frecvenţei accidentelor într-o anumită zonă şi a cauzelor care le generează se pot face propuneri pentru construirea şi modernizarea unor drumuri. precum şi pagubele materiale pricinuite este necesară organizarea şi desfăşurarea unei activităţi ştiinţifice. Alteori. Studierea situaţiilor statistice privind accidentele de circulaţie permit formaţiunilor de profil să stabilească orele de patrulare. Tot ca o măsură preventivă. Berchesan. consecinţele ce decurg din nerespectarea normelor de circulaţie pe drumurile publice. radio. organele de urmărire penală au posibilitatea să prezinte prin mijloacele de informare în masă – presă. continue şi perseverente de prevenire.

cât şi tehnic criminalistic. primele măsuri pe care trebuie să le întreprindă organele de urmărire penală sunt: 1. denunţ sau din oficiu). mai întâi. 2. Identificarea. sub raport tactic criminalistic. • dispunerea unor măsuri cu caracter preliminar. întreprinse direct la faţa locului. MĂSURILE PREGĂTITOARE LUATE PÂNĂ LA DEPLASAREA LA FAŢA LOCULUI (LA SEDIUL ORGANULUI JUDICIAR) 1.1. Dispunerea expertizei stării de intoxicare alcoolică. Primirea. respectiv plângere.Pregătirea ca atare a cercetării locului faptei presupune. ca organul de urmărire penală să fie sesizat despre săvârşirea unei fapte penale într-unul din modurile prevăzute de art. 5. fixarea împrejurărilor care se pot modifica sub o formă sau alta. salvarea victimelor. consemnarea şi verificarea sesizării Organele de urmărire penală sunt sesizate despre săvârşirea unei fapte penale prin oricare din modurile de sesizare prevăzute de legea procesual penală (plângere. 3. Aceste măsuri urgente sunt luate când organele de urmărire penală sunt sesizate despre producerea unor accidente de circulaţie cu morţi sau răniţi ori pagube materiale. urmărirea şi prinderea conducătorului auto implicat în accident. informează organul de urmărire penală competent şi obligat să efectueze cercetarea la faţa locului. Examinarea autovehiculului despre care se presupune că a fost angajat în accident. În cazul accidentelor de circulaţie. Pentru efectuarea cercetării la faţa locului este necesar. luarea măsurilor pentru asigurarea fluenţei traficului rutier şi conservarea (asigurarea) autovehiculului angajat în eveniment rutier. două aspecte operative: • pregătirea propriu-zisă a echipei care urmează să se deplaseze la faţa locului. înlăturarea pericolelor.221 Codul de procedură penală. Cercetarea la faţă locului. 1. organul de urmărire penală are datoria să 45 . denunţ sau sesizare din oficiu (când se află pe orice cale de comiterea unei infracţiuni). Ascultarea martorilor oculari şi a persoanelor vătămate. organul de urmărire penală îşi verifică competenţa. La primirea sesizării. în vederea efectuării cercetării. atât din punct de vederea judiciară. Tot la primirea sesizării. 4.

art. organul de urmărire penală are datoria să întreprindă de îndată următoarele: • identificarea persoanei care a făcut plângerea sau denunţul. stabilirea următoarelor aspecte: locul evenimentului. 1 şi art. se impune verificarea lor. date absolut indispensabile pentru organizarea în bune condiţii a cercetării. numărul victimelor. mai ales că sesizarea ei urmează. Cu cât aceste date sunt obţinute mai repede. lovituri şi vătămări cauzatoare de moarte.2. vor fi pregătite: 46 . 213 din Codul de procedură penală obligă la efectuarea actelor de cercetare care nu suferă amânare.verifice sesizarea. unde şi când a fost comisă. În ipoteza sesizărilor telefonice. a fost ori nu descoperit şi reţinut de către organele poliţiei. accidente de circulaţie cu urmări mortale. volumul şi natura pagubelor cauzate. În cazul accidentelor de circulaţie activitatea de cercetare va fi efectuată de către lucrătorii de poliţie de la compartimentul de circulaţie. cercetare care nu reclamă. 224 şi Legea 218/2003. de regulă. Organul judiciar sesizat despre săvârşirea infracţiunii caută să afle din surse sigure. art. • dispunerea măsurilor urgente. însă. pentru prevenirea unor eventuale dezinformări. 1. lit. a şi g). Nu avem în vedere şi cercetarea efectuată de către instanţa de judecată. natura faptei comise. în marea majoritate a cazurilor aceeaşi maximă urgenţă. 15. demne de încredere. cu atât mai repede se poate constitui echipa de cercetare şi deplasarea ei la faţa locului. dacă acestea nu sunt realizate deja. În cadrul verificării se urmăreşte. proporţiile şi urmările activităţii ilicite. actele de cercetare care nu suferă amânare. Odată primită sesizarea. alte căi. organul de urmărire îşi verifică competenţa. La primirea sesizării. ce anume infracţiune. Astfel. Asigurarea tehnico-materială O atenţie deosebită va fi acordată verificării şi pregătirii mijloacelor tehnicoştiinţifice criminalistice care urmează să fie folosite pe parcursul cercetării. Temeiul efectuării acestei activităţi de către lucrătorii de poliţie îl constituie prevederile Codului de procedură penală şi ale Legii de organizare şi funcţionare a Poliţiei Române (Codul de procedură penală. dacă făptuitorul se cunoaşte sau nu. în principal. care se impune mai ales când aceasta s-a făcut telefonic de către persoane necunoscute. Se pot lua prin intermediul organelor locale de poliţie. măsurile necesare pentru identificarea şi reţinerea infractorului. art. chiar şi pe cei care nu au în competenţă specială acest lucru. dar va efectua. dacă sesizarea s-a făcut pe această cale. Cercetarea la faţa locului se va efectua de către echipa de cercetare constituită la nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului pentru evenimente deosebit de grave în cazul cărora activitatea este obligatorie ca: omor. pentru a se evita deplasările inutile.

utilizării unor detectoare pentru metale.3. pentru executarea desenelor şi schiţelor. biologice. surse nucleare. pentru descoperirea stupefiantelor. adecvate împrejurărilor. în eventualitatea folosirii lor. în raport cu natura infracţiunii săvârşite apare necesară folosirea unui anumit aparat. cât şi cu utilaj de laborator pentru constatările tehnico-ştiinţifice imediat necesare. se constituie echipa de cercetare. Dotarea membrilor echipei cu materiale necesare comunicării şi ţinerii legăturii între ei este o măsură care se va lua de către organele de urmărire penală când este nevoie. • truse criminalistice speciale (pentru cercetarea urmelor latente. vor fi verificate. obiective şi materiale fotosensibile. Pentru deplasarea la locul faptei a unui laborator mobil. ştiinţifice. potrivit competenţei. expertul criminalistic. 47 . 1. locul în care a fost comisă şi urmările sale. uneori este nevoie de utilajul complet pentru cercetarea locului săvârşirii faptei. precum şi rezultatul activităţilor ulterioare.4. ofiţerii sau agenţii din cadrul organului de poliţie în al cărui sector de activitate s-a comis infracţiunea. În funcţie de natura faptei. Practica judiciară a demonstrat că atunci când echipa de cercetare penală a ajuns la locul faptei într-un timp scurt (1015 min. cadavre. efectuării de fotografii judiciare color. Pe lângă utilajul tehnic sumar cuprins în trusele de cercetare. fixarea şi ridicarea urmelor. Asigurarea prezenţei specialiştilor. a apărătorului şi a martorilor asistenţi Printre pregătirile întreprinse la sediul organului judiciar competent a efectua cercetarea la faţa locului. Acest laborator mobil va fi dotat cu utilajul necesar pentru căutarea obiectelor îngropate. se mai numără şi asigurarea participării la cercetarea la faţa locului faptei a persoanelor legal interesate. se va apela la serviciile tehnice. Sarcina verificării şi completării mijloacelor tehnico-materiale revine atât şefului echipei. experţi de specialitate în domeniul tehnic sau de altă natură. posibilităţile de distrugere.) şansele de descoperire şi examinare a tuturor urmelor infracţiunii au fost mai mari. exploziilor. unei truse criminalistice. inclusiv dispozitiv de iluminare. când particularităţile faptei impun prezenţa acestora. a incendiilor. de îndată ce acesta a fost sesizat.• trusa criminalistică universală care va trebui să aibă instrumentarul complet pentru executarea măsurilor şi marcajelor. pentru descoperirea. cât şi fiecăruia dintre membrii acesteia. din care fac parte: ofiţerii din compartimentul judiciar şi de cercetări penale. Orice întârziere pune sub semnul întrebării buna desfăşurare a cercetării. Asigurarea deplasării cu operativitate a echipei la faţa locului Deplasarea la faţa locului trebuie să se facă cu maximă urgenţă. dispariţie ori modificare a acestora reducându-se la minim. 1. • trusa foto care va trebui să dispună de aparate. judeţene ale poliţiei. anumite procedee tehnice. În anumite situaţii.

echipa de cercetare trebuie să ia o serie de măsuri urgente. 1. în cel mai scurt timp. Aceştia sunt obligaţi să efectueze actele de cercetare ce nu suferă amânare. 2. se înscriu: 48 . Imediat după sosirea la faţa locului şi înainte de a începe examinarea propriu-zisă. Cod de procedură penală. În felul acesta se evită irosirea de timp. specialiştii incluşi în echipa de cercetare. fie din cadrul formaţiunilor de circulaţie. fixarea şi examinarea celor mai variate urme şi mijloace materiale de probă. MĂSURILE PREGĂTITOARE SOSIREA LA FAŢA LOCULUI LUATE IMEDIAT DUPĂ Măsurile pregătitoare luate la faţa locului au menirea de a completa pe cele de la sediul organului judiciar şi pentru delimitarea activităţilor membrilor echipei de cercetare. se organizează plecarea echipei de cercetare la faţa locului. Este indispensabilă prezenţa. Măsurile sunt luate de poliţiştii care se deplasează la faţa locului înaintea echipei de cercetare formată din organul de urmărire penală competent în cauză şi din specialişti criminalişti. La cercetarea unor infracţiuni săvârşite ca urmare a nerespectării normelor privind circulaţia pe drumurile publice. în raport cu natura activităţii ilicite desfăşurate. Aceste măsuri diferă de la caz la caz. fie tehnicienii auto vor efectua – în paralel cu examinarea criminalistică – verificarea stării tehnice a autovehiculului angajat în accident. în cursul procesului penal o persoană nu poate cumula două calităţi procesuale. se va asigura prezenţa experţilor şi a altor specialişti. Cât priveşte martorii asistenţi.În baza art. datorită aportului pe care îl pot aduce la descoperirea.5. cât şi posibilitatea de a fi folosite în această calitate persoane ce au perceput nemijlocit împrejurările comiterii faptei. chiar dacă privesc o cauză care nu este de competenţa lor şi să ia măsurile ce se dovedesc absolut necesare. urmările acesteia şi natura locului ce urmează a fi cercetat. Plecarea echipei de cercetare Imediat după luarea măsurilor precedente. a specialiştilor în criminalistică la cercetarea celor mai multe infracţiuni. fiind cunoscut faptul că. ridicarea. 112. Natura specialităţii căreia aparţine expertul sau un alt specialist ce urmează a participa la cercetarea la faţa locului e dată de natura împrejurărilor a căror constatare sau examinare reclamă cunoştinţe dintr-un domeniu sau altul de activitate. Printre măsurile ce trebuie luate de urgenţă în organizarea şi desfăşurarea cărora şeful echipei are rol hotărâtor. deoarece şansa succesului acestei activităţi tactice se află în raport invers proporţional cu timpul scurs de la săvârşirea faptei până în momentul valorificării urmelor create în procesul săvârşirii infracţiuni respective. tactica criminalistică recomandă ca aceştia să fie asiguraţi înainte de a ajunge la faţa locului. alături de organul judiciar. 116.

1.2. dacă este în stare să răspundă. Încunoştiinţarea trebuie să cuprindă referiri la natura infracţiunii săvârşite. tuturor li se vor lua impresiunile urmelor de mâini şi de picioare. La locul faptei. Competenţa de efectuare a cercetării la faţa locului poate reveni fie unui alt organ de cercetare al poliţiei. cine o conduce şi se va transmite personalului sanitar să se ţină cont. 2. pentru a le putea diferenţia de urmele infractorului. Victima. Se va nota unde este condusă victima. la principalele aspecte ale comiterii acesteia. martorii oculari şi chiar organele de poliţie sosite primele la locul faptei. va fi întrebată despre semnalmentele infractorului. deoarece pot exista urme ce pot duce la soluţionarea cauzei. Organul judiciar competent a efectua cercetarea la faţa locului va fi încunoştiinţat în cazul în care măsurile de pază şi conservare a urmelor au fost asigurate de un organ de poliţie necompetent în materie. Informaţiile obţinute cu acest prilej trebuie să vizeze stabilirea situaţiei exacte de la faţa locului. va fi transportată la spital. atât pentru concretizarea unor activităţi tactice. Dacă la locul faptei au circulat şi alte persoane până la sosirea organelor de pază precum şi persoanele care au ajutat la transportarea victimelor sau la limitarea efectelor infracţiunii. fie procurorului. primele informaţii în această privinţă sunt deosebit de utile. astfel ca organul judiciar competent cu efectuarea cercetării să aibă posibilitatea să se orienteze asupra mijloacelor tehnico-ştiinţifice necesare şi a specialiştilor ce urmează să fie convocaţi. Informarea operativă asupra evenimentelor care au avut loc Obţinerea de informaţii generale referitoare la faptă şi la alte situaţii utile cercetării. dacă se va socoti că este necesară această măsură. Înainte de ridicarea victimei de pe locul unde a fost găsită se va contura cu creta locul exact ocupat de către victimă. la situaţia victimei. Dacă activitatea infracţională a avut ca 49 . rudele acestora. sau alte lucruri socotite importante în legătură cu cauza respectivă. fixându-se cele descoperite în agenda personală şi prin intermediul înregistrării audio. înainte de a fi transportată la spital.2. să fie păstrate cu grijă hainele victimei. prin discuţii cu fiecare persoană în parte. persoanele ce se aflau în locul respectiv. dacă victima are nevoie de îngrijire medicală i se va acorda imediat sau dacă este cazul. Obţinerea acestor informaţii se va face în mod individual. Pentru organul judiciar. Sursele de informare cu această ocazie sunt victimele infracţiunii. Şi pentru organele de poliţie însărcinate cu paza se va aplica aceeaşi măsură sau chiar şi organelor de urmărire penală. cât şi la elaborarea versiunilor. la întinderea suprafeţei pe care sunt dispuse urmele. indicându-se şi poziţia membrelor dacă acestea sunt îndepărtate de corp. cele care au participat la acţiuni de salvare a victimelor. Verificarea modului cum s-a acţionat până la sosirea echipei de cercetare În primul rând şeful echipei de cercetare va constata modul în care au fost realizate măsurile ce nu suferă amânare.

Delimitarea corectă a locului de cercetat Fixarea locului de cercetat constituie cheia întregii activităţi. Determinarea modificărilor care au survenit în aspectul iniţial al locului faptei Această activitate de verificare are drept scop stabilirea în detaliu a aspectului iniţial al locului faptei. 2. traseul parcurs de autovehicul din momentul impactului sau coliziunii până la oprire şi locul unde a oprit conducătorul auto pentru a şterge urmele infracţiunii. autovehicul. pe lângă constatările proprii. locul faptei cuprinde.autovehicul. Şeful echipei de cercetare va aprecia dacă toate persoanele găsite la locul faptei îşi justifică prezenţa în zonă. pentru a asigura descoperirea tuturor urmelor şi mijloacelor materiale de probă ce au legătură cu cauza. martorii oculari ori de la cei care au sesizat săvârşirea infracţiunii. dacă ele au fost reclamate de cauze obiective (salvarea victimelor. un rol deosebit îl au informaţiile obţinute de la lucrătorii ce au ajuns primii la faţa locului. organul de poliţie însărcinat cu paza locului şi cu luarea primelor măsuri. În cazul accidentelor de circulaţie prin care s-a produs moartea sau vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii uneia sau mai multor persoane. locul. luând măsuri de îndepărtare a curioşilor. Organizarea măsurilor de pază a locului faptei Asigurarea pazei locului faptei are un dublu scop. existente pe autovehicul. autovehicul-obiect fix de pe marginea drumului public.3.rezultat vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii uneia sau mai multor persoane. înlăturarea unor consecinţe grave). La sosirea organelor de urmărire penală. 2. poziţia urmelor şi a mijloacelor materiale de probă. modificările ce au fost făcute. încunoştiinţează despre toate activităţile pe care le-a îndeplinit.5. Se va verifica dacă în raport cu alte consecinţe dăunătoare ale infracţiunii sau luat măsurile necesare pentru înlăturarea pericolelor iminente. 2. Ea vizează înlăturarea posibilităţii producerii unor modificări în aspectul locului unde s-a comis infracţiunea şi în al doilea rând măsura urmăreşte menţinerea ordinii pe toate durata desfăşurării activităţii şi asigurarea protecţiei personale a membrilor echipei. Fixarea limitelor locului de cercetat are drept scop să cuprindă în centrul atenţiei spaţiul. persoanele care le-au efectuat etc. se va stabili dacă s-au acordat îngrijirile medicale corespunzătoare. În delimitarea corectă a locului ce va fi cercetat. după caz: locul impactului autovehicul-pieton. În cadrul măsurilor de pază se vor da următoarele dispoziţii: 50 . încăperea care reprezintă câmpul infracţiunii. porţiunea de suprafaţă carosabilă pe care a fost târâtă victima.4. de la persoana vătămată.

2. I. depoziţiile acestora nu sunt viciate de diverşi factori perturbatori. de Drept. • semnalmentele făptuitorului şi caracteristicile ţinutei sale vestimentare . • conduita făptuitorului (înaintea. în timpul şi după comiterea faptei). Cercetarea poate începe de la centru spre periferie sau invers. 2.• se interzice accesul oricărei persoane la locul faptei înainte de sosirea organului care conduce cercetarea. • alte persoane care cunosc despre săvârşirea infracţiunii şi împrejurările în care au luat la cunoştinţă despre aceasta. prezintă o importanţă cu totul deosebită. Univ. 1986.7. Pentru asigurarea pazei se pot întreprinde diverse activităţi printre care: observarea atentă şi filmarea exterioară a zonei cercetate care au menirea de a sesiza şi fixa comportarea persoanelor din rândul curioşilor. • acţiunile sau inacţiunile victimei. date de cea mai mare utilitate practică şi. Iaşi. 56 Aurel Ciopraga . • condiţiile care au favorizat săvârşirea infracţiunii. • persoanele însărcinate cu paza locului să nu modifice poziţia obiectelor şi să nu distrugă urmele sau alte probe materiale de la locul faptei. totodată.6. Identificarea martorilor oculari. cum ar fi : • locul şi timpul săvârşirii faptei. Stabilirea metodelor concrete de cercetare a locului faptei Tactica criminalistică recomandă ca metoda concretă de cercetare să fie aleasă în raport cu natura faptei şi a locului de cercetat. pag.„Criminalistică. „Ascultarea acestei categorii de persoane se impune înainte de începerea examinărilor propriu-zise.Elemente de tactică”. 43 51 . intenţia unora dintre aceştia de a pătrunde în zona cercetată pentru a distruge urme sau a sustrage obiecte. sau a celor care pot furniza date în legătură cu împrejurările sau cu identitatea infractorului. Cuza. desfăşurându-se prin apropierea treptată de la locul unde s-a consumat episodul principal al faptei sau unde s-a produs rezultatul activităţii ilicite. cu urmările şi dispunerea urmelor şi mijloacelor materiale de probă. protejându-le faţă de condiţiile atmosferice neprielnice şi de aşa numitul val al curioşilor . pentru lămurirea urgentă a lucrurilor. • să se efectueze primele investigaţii în rândul persoanelor adunate la locul săvârşirii faptei în scopul identificării martorilor oculari. identificarea persoanelor ce au perceput nemijlocit împrejurările comiterii faptei sau anumite episoade ale acesteia. stabilirea persoanelor suspecte Dacă identificarea nu s-a făcut până la sosirea echipei de cercetare. • să se asigure păstrarea urmelor infracţiunii atât din locurile închise cât mai ales din locurile „deschise”.”56 Ascultarea martorilor oculari are avantajul că furnizează echipei de cercetare. • principalele aspecte legate de activitatea infracţională. Al. Fac.

dar nu poate fi avută în vedere nici o altă alternativă. cercetarea trebuie extinsă pe direcţia deplasării acestuia ori unde se presupune că sa ascuns. registre. organele de urmărire penală vor sprijini la început grupele de intervenţie. aparate. În situaţia în care conducătorul auto a părăsit locul faptei. în direcţia de unde a venit autovehiculul ce a produs accidentul. Metoda prezintă avantajul că permite o examinare de calitate. 2. ateliere. La un accident de circulaţie se va fixa prin fotografie autovehiculul angajat în evenimentul rutier. • luarea măsurilor pentru înlăturarea altor pericole iminente care să asigure efectuarea cercetării la faţa locului într-un climat de protecţie pentru membrii echipei. Organele judiciare prezente primele 52 . fixarea şi ridicarea urmelor şi mijloacelor de probă. descoperirea. adică folosirea pe parcursul cercetării atât a metodei subiective. descoperirea. cât şi a celei obiective. relevarea. Alte măsuri pe care trebuie să le întreprindă echipa de cercetare imediat după sosirea la faţa locului Printre acestea se înscriu: • organizarea activităţii de culegere de informaţii. evidenţe). reluarea traficului rutier pe trasee deviate sau normale. În cazul catastrofelor rutiere. trecându-se de la una la alta.periferie. Majoritatea acestor activităţi vor crea anumite dificultăţi cercetării la faţa locului prin modificările pe care le produc în mod firesc. relevarea. în raport cu particularităţile cauzei şi diferitele momente ale cercetării. în raport cu datele şi indiciile obţinute pot fi elaborate diferite versiuni care să orienteze activitatea echipei de cercetare şi care să fie verificate cu prilejul examinării locului faptei . Dacă prin aceasta se pot obţine rapid date şi indicii referitoare la făptuitor. Metoda obiectivă. împreună cu autovehiculul implicat în accident. Metoda combinată. aeriene. ea are dezavantajul că nu permite o examinare sistematică şi detaliată a întregului loc al faptei. • asigurarea reluării activităţii în părţile neafectate. incendiilor. cu toate consecinţele negative ce decurg din aceasta. navale. 2. fixarea şi examinarea tuturor urmelor într-o anumită ordine făcând abstracţie de modul şi succesiunea acţiunilor presupuse a fi fost desfăşurate de făptuitor în câmpul infracţiunii. respectiv căutarea.8. care trebuie să se desfăşoare în paralel cu cercetarea la faţa locului. 3. • asigurarea locurilor instalaţiilor şi documentelor ce prezintă importanţă pentru cauză (staţii de comandă şi control. Metoda subiectivă care constă în aceea că echipa de cercetare procedează la căutarea. În literatura de specialitate sunt prezentate următoarele metode de cercetare : 1.În cazul accidentelor de circulaţie practica judiciară recomandă ca cercetarea la faţa locului să urmeze traseul victimă – autovehicul . oferind posibilitatea descoperirii tuturor urmelor ce au legătură cu cauza.

luarea măsurilor de completare a acestora. În funcţie de situaţia concretă. • asigurarea folosirii judicioase a efectivelor şi a cooperării cu alte organe. starea timpului.la faţa locului au datoria de a reţine. a reprezentanţilor unităţii unde s-a săvârşit infracţiunea. • verificarea mijloacelor tehnice din dotarea echipei şi. ferestrelor. de a fixa cât mai multe aspecte care să servească la stabilirea situaţiei iniţiale. organului de urmărire penală îi revine o sarcină dificilă. prezenţa unor mirosuri deosebite. caracterul mirosului (de ţigări. după caz. interpretului etc. ori în raport cu situaţia concretă. în sensul că va fi obligat să reţină o multitudine de împrejurări. • stabilirea modalităţilor de legătură între membrii echipei şi a schimbului de informaţii. Se mai poate adăuga ora indicată de ceasul aflat la locul faptei ori la mâna victimei. Cele mai semnificative aspecte de reţinut sunt: ora exactă a sosirii organului de cercetare penală şi funcţionarea unor obiecte casnice. atunci când situaţia o impune. CAPITOLUL V MODUL DE EFECTUARE A CERCETĂRII LA FAŢA LOCULUI 1. • fixarea tuturor împrejurărilor care se pot modifica sau dispare: poziţia şi starea uşilor. EFECTUAREA CERCETĂRII PROPRIU-ZISE LA FAŢA LOCULUI 53 . unele dintre ele cu caracter trecător. substanţe toxice sau explozive). a apărătorului. poziţia telefonului. starea în care era lumina (aprinsă sau stinsă). gaz. • aducerea la cunoştinţă tuturor membrilor echipei a rezultatelor primelor măsuri întreprinse şi orientarea cercetării la faţa locului în raport cu datele obţinute. perdelelor. mâncare. • asigurarea prezenţei martorilor asistenţi şi.

Regulile tactice ale cercetării la faţa locului sunt : a) Cercetarea la faţa locului se efectuează cu maximă urgenţă Cercetarea la faţa locului trebuie făcută cât mai urgent posibil. Numai în acest mod se creează premiza obţinerii probelor utile cauzei. respectarea unor reguli tactice cu caracter general. încât să se ajungă la scopul propus. 1992. alături de o pregătire atentă şi conştiincioasă. 43 54 . Cercetarea locului săvârşirii faptei face parte din activităţile iniţiale de anchetă pornite imediat ce s-a aflat de săvârşirea unei infracţiuni. a realizării unei concordanţe rapide între versiunile elaborate şi ceea ce s-a petrecut în realitate. C-tin Aioniţoaie. calm. aplicabile în întreaga cercetare. cercetarea la faţa locului solicită intens atenţia celor care o efectuează. scăderea interesului) este necesar ca aceasta să fie distribuită în mod egal pe toată durata executării activităţii. “Tratat de tactică criminalistică”. pag. Nu trebuie omis nici un moment.„Cercetarea la faţa locului este o activitate complexă. eforturi şi chiar sacrificii pentru realizarea scopului pe care îl urmăreşte. Sunt cazuri în care cercetarea locului faptei se face cu o anumită întârziere. relevarea şi fixarea integrală prin folosirea mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice a tuturor aspectelor şi mijloacelor materiale de probă ce pot servi la clarificarea cazului. care solicită exactitate. V. Fără a exclude factorii perturbatori ai atenţiei (mediul ambiental. fie că infracţiunea a rămas un timp nedescoperită. Ministerul de Interne. imediat după ce organul de urmărire penală a fost sesizat despre săvârşirea unei infracţiuni. Indiferent de condiţiile în care se desfăşoară. Ed.”57 Constituindu-se într-o activitate laborioasă. Reuşita cercetării la faţa locului presupune. de durată. Bercheşan. Carpaţi. conducerea şi organizarea eficientă a activităţii echipei de cercetare. fie că nu s-a cunoscut de la început care este întradevăr locul principal al săvârşirii faptei. atât timp cât nu au fost verificate şi confirmate de rezultatul activităţilor întreprinse în cauză. instalarea oboselii. vol. II. Cercetarea la faţa locului trebuie să fie făcută cu maximă urgenţă. Principalele elemente tactice de natură să orienteze activitatea echipei de cercetare la faţa locului sunt următoarele: urgenţa. în efectuarea acestei activităţi nu trebuie să se pornească de la idei preconcepute. prudenţă. caracterul complet şi detaliat al cercetării. faptul că absolut toate versiunile posibile elaborate în cauză nu au nici o valoare. Această cerinţa este obligatorie cel puţin sub două aspecte : 57 C-tin Pletea. de tabloul iniţial unde s-a consumat evenimentul. orice întârziere aducând după sine riscul distrugerii unei părţi din urmele infracţiunii sau schimbarea poziţiei relative a unor obiecte importante pentru cunoaşterea infracţiunii cercetate.

fără a insista asupra amănuntelor care. precum şi intervenţia unor persoane care caută să restabilească ordinea sau să afle ce s-a întâmplat. Cercetările locului faptei efectuate noaptea se continuă şi a doua zi. chiar. pentru a nu se neglija descoperirea vreunei victime. de infracţiunea săvârşită şi totodată continuarea acestei activităţi chiar şi atunci când într-un spaţiu incipient au fost descoperite urme şi mijloace materiale de probă ce ar dovedi în suficientă măsură fapta săvârşită şi vinovăţia făptuitorului. cum sunt condiţiile meteorologice. de aspectul aparent al lucrurilor. Prin prezenţa imediată a organului de urmărire penală la faţa locului se creează posibilitatea identificării unor martori. organul judiciar trebuie să abandoneze orice idee preconcepută.1. chiar dacă s-a dispus de lumină suficientă. deseori acestea reprezentând încercări de simulare sau disimulare a unor fapte penale. există pericolul modificării locului faptei şi al dispariţiei sau degradării urmelor. să se abţină de a da faptei o calificare sau alta călăuzit de prima impresie. Prin scurgerea timpului. nu au legătură cu fapta. în mod evident. În cercetarea unui omor. într-un fel sau altul. operativă. Caracterul complet al cercetării presupune extinderea acestei activităţi asupra acelor limite teritoriale legate. 2. Dacă legătura unui amănunt cu fapta este incertă. întârzierea cercetării poate aduce după sine distrugerea urmelor principale ca: dispariţia petelor de sânge. Obiectivitatea care trebuie să călăuzească activitatea organului judiciar înseamnă limitarea la faptă. Începând cercetarea la faţa locului. Clarificarea împrejurărilor negative. b) Cercetarea la faţa locului se efectuează complet şi detaliat Investigaţiile la faţa locului trebuie efectuate în mod complet şi detaliat. ori împrejurările ca atare. Necesitatea de a se acorda atenţie fiecărui detaliu prin cercetarea minuţioasă a întregului loc al faptei. Urgenţa cercetării la faţa locului este o reflectare a principiului operativităţii aplicat la întregul proces penal. indiferent de versiunea pe care echipa de cercetare este tentată să o atribuie evenimentului cercetat. constatarea tuturor situaţiilor real existente la faţa locului. dar şi la activităţile de cercetare criminalistică. Această cerinţă reclamă din partea organului judiciar obiectivitate şi conştiinciozitate. caracterul perisabil al unor urme. ci şi de acţiunea unor factori neutri. respectiv ale neconcordanţei dintre starea locului faptei şi fapta. va trebui să i se acorde aceeaşi importanţă ca şi celorlalte aspecte ce privesc în mod evident infracţiunea. astfel încât locul faptei să fie cercetat sub toate aspectele. fără a se exclude. determină o reducere a avansului de timp pe care autorul faptei îl are înaintea organului judiciar. este mai mult decât importantă. surprinderea autorului la locul infracţiunii. Asemenea modificări pot fi determinate numai de acţiunea autorului care caută să înlăture urmele faptei sale. a obiectului folosit sau a unor obiecte aparţinând infractorului şi prin care ar fi putut fi identificat. 55 . O cercetare urgentă.

concise din care să rezulte că nu a fost omis nici un amănunt. demne şi riguroase potrivit specificului cercetării. Este descris amănunţit şi cu precizie situaţia locului faptei. iar nu la aspecte inexistente în acel moment. pe baza declaraţiei martorilor. folosindu-se formulări clare. Potrivit prevederilor art. Nu e permisă consemnarea unor stări de fapt inexistente în momentul cercetării. se încheie un proces verbal care constituie principalul mijloc procedural de fixare a celor constatate de către organul judiciar.c) Fixarea integrală şi obiectivă a rezultatelor cercetării Fixarea integrală. chiar dacă martorii oculari indică cu certitudine schimbarea poziţiei unor obiecte. precise. fotografii. Această distincţie nu poate fi făcută decât ulterior. a urmelor descoperite. după examinarea probelor şi stabilirea legăturii acestora cu fapta şi persoana bănuită. mijloace care sunt menite să asigure evidenţa probatorie şi să confere un plus de obiectivitate cercetărilor la faţa locului. a cadavrului etc. Având în vedere că uneori anchetatorul constată în cadrul cercetării o mare diversitate de urme şi mijloace materiale de probă. În cazul unui accident de circulaţie care a avut loc în prezenţa unui număr mare de martori. a obiectelor examinate şi a celor ridicate în vederea cercetării. filmare. a poziţiei şi stării celorlalte mijloace materiale de probă.. complet al cercetării şi.131 din Codul de procedură penală. precizie şi concizie este necesară folosirea unei terminologii conforme cu Dreptul Procesual Penal. etc. Menţiunile cuprinse în procesul verbal vor reflecta caracterul obiectiv. precum şi cu făptuitorul. nici un element util stabilirii adevărului precum şi evitându-se expresiile ambigue sau echivoce de natură să conducă la confuzii sau alte interpretări. după efectuarea de cercetări la faţa locului. învinuitului. d) Cercetarea la faţa locului trebuie efectuată minuţios Cerinţa examinării cât mai detaliate a locului săvârşirii infracţiunii este consecinţa faptului că organul judiciar nu cunoaşte dinainte care este importanţa urmelor şi mijloacelor materiale de probă aflate la locul faptei. se impune ca la faţa locului să opereze totuşi o selecţie. Pe lângă claritate. urmând ca restabilirea situaţiei iniţiale a locului faptei să se realizeze în timpul urmăririi penale. Fixarea rezultatelor cercetării se face prin executarea de schiţe. 56 . Aceste aspecte sunt consemnate separat. Sfera faptelor şi împrejurărilor de fapt ce urmează a fi cercetate se determină în urma precizării raporturilor în care se pot afla urmele şi mijloacele materiale de probă cu infracţiunea săvârşită. unde făptuitorul şi mijlocul de transport au rămas la faţa locului. victimei ca şi prin procedee probatorii de genul reconstituirii. Menţiunile se vor limita strict la constatările făcute direct de organul de urmărire penală în timpul cercetării. obiectivă a tuturor aspectelor care pot servi la clarificarea cazului este o cerinţă importantă în efectuarea unei cercetări la faţa locului de bună calitate.

de către cine şi în ce scop au fost făcute. de natura faptei săvârşite. Organul judiciar trebuie să precizeze limitele teritoriale asupra cărora se va extinde cercetarea. Se vor lua informaţii dacă la locul faptei s-au produs modificări. Dacă locul faptei este un loc deschis înainte de a se porni la cercetarea propriu-zisă se va face înconjurul lui pentru a-i aprecia dimensiunile şi caracteristicile. dar care ulterior pot deveni necesare anchetei. ofiţeri de poliţie din formalităţile de criminalistică şi judiciare precum şi din medicul legist. Exemplu: în ipoteza cercetării la faţa locului a unei omucideri. Începerea cercetării dintr-un loc sau altul depinde de întinderea şi configuraţia terenului. Importanţa acestei reguli este cu atât mai mare cu cât cercetarea urmează a fi efectuată de reprezentanţii mai multor organe judiciare. Atunci când se presupune că urmele şi mijloacele materiale de probă pot fi descoperite numai într-o anumită direcţie. de primele versiuni ce se desprind din cele relatate de martori. constituiţi într-o echipă. Organizarea cercetării locului faptei va parcurge două faze desfăşurându-se de la general la particular de la cercetarea în ansamblu a locului spre cercetarea cât mai detaliată a obiectelor. conducerea echipei revine procurorului. direcţia de efectuare a cercetării. Odată stabilită întinderea locului faptei se va preciza punctul de începere şi sensul. Potrivit prevederilor legii. de picioare sau alte urme irelevante pentru cauză. cercetării i se imprimă un sens liniar (exemplu în cazul unui accident rutier în care şoferul a părăsit locul faptei). e) Cercetarea locului trebuie să se facă în mod organizat după un anumit plan ca diferitele acţiuni să se stânjenească reciproc Organul de urmărire penală îşi va schiţa un început de plan ţinând seama de extinderea locului faptei. • Cercetarea în echipă presupune. echipa de cercetare este alcătuită din procuror. Conducerea unitară este determinată de importanţa pe care o reprezintă cercetarea la faţa locului. precizându-se în ce constau ele. în primul rând o conducere unică. Este preferabil să se fixeze mai multe urme despre care ulterior probabil se va stabili că nu au legătură cu fapta decât să se neglijeze unele detalii a căror legătură cu fapta este incertă în momentul efectuării. propriu al cercetării în 57 .va fi inutil să se cerceteze urmele de mâini. de natura dominantă a urmelor ce pot fi ridicate. f) Cercetarea în echipă Conducerea şi organizarea eficientă a activităţii de cercetare la faţa locului constituie o condiţie esenţială pentru realizarea sarcinilor specifice actului procedural analizat. în special de caracterul particular. de caracterul şi numărul urmelor şi mijloacelor materiale de probă.

Este important ca echipa de cercetare. magistratul şi membrii echipei de cercetare trebuie să dea dovadă de sobrietate. Reprezentanţii presei sau televiziunii pot să asiste la cercetare în aceleaşi condiţii. a altor obiecte ce urmează să fie ridicate şi transportate la laboratoarele de specialitate. organizarea impune desfăşurarea activităţilor de cercetare într-o ordine stabilită. fără a se interveni din afară.echipă. Acestor măsuri trebuie să li se supună inclusiv membrii echipei şi chiar superiorii acestora care. fără a participa efectiv la cercetare. Aceste sarcini se cer rezolvate integral şi cât mai operativ posibil. pe lângă respectarea regulilor tactice criminalistice şi conformarea cu anumite exigenţe. cazul poate fi rezolvat. cum sunt: . Este total contraindicat să se considere de către unul sau altul dintre membri echipei că activitatea sa este mai importantă şi că . care va centraliza toate datele obţinute. prin examinări. decât dacă este absolut necesar şi mai ales oportun. să fie lăsaţi să acţioneze în linişte. fiecare dintre membrii echipei de cercetare va avea de îndeplinit sarcini concrete şi precise. descoperire şi ridicarea urmelor sau a probelor materiale. furnizându-le date care pot face obiectul publicării în faza iniţială a anchetei. 58 . numai prin aportul său. Organizarea eficientă impune şi luarea unor măsuri de ordine la faţa locului. . afirmaţii necorespunzătoare realităţii sau care pur şi simplu.fixarea căilor de acces şi de deplasare a membrilor echipei în perimetrul locului faptei şi în locul în care urmează să fie depozitate mijloacele materiale şi de probă descoperite.fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului. să servească făptuitorilor.orientarea în zona în care se află situat locul faptei.determinarea şi examinarea în ansamblu a locului faptei. fără să influenţeze negativ soluţia investigaţiei ori a trezi anumite ecouri în opinia publică. . cu toate că nu întotdeauna sunt specialişti în domeniu.informarea permanentă a conducătorului cercetării. conducătorul acesteia. În al doilea rând. potrivit atribuţiilor sale în cadrul echipei. Faţă de aceştia. . anume : . În organizarea activităţii şeful echipei de cercetare va trebui să aibă în vedere şi aplicarea altor reguli tactice specifice cercetării ca atare: . • Organizarea activităţii este privită sub dublu aspect Mai întâi. .conlucrarea fără rezerve. . pentru că între activităţile menţionate nu poate fi vorba de o delimitare categorică. ci de o întrepătrundere. Cercetarea presupune. de o anumită fermitate dacă sunt excesiv de curioşi.limitarea numărului de persoane care pătrund în zona cercetată la strictul necesar.căutarea. într-o succesiune firească. pe toate planurile între membrii echipei de cercetare sau investigaţie. vin să dea anumite indicaţii. Succesiunea acestor activităţi trebuie privită numai într-un sens dinamic.

interesează aspectul de ansamblu al locului săvârşirii faptei. În această fază. căile de acces. Această distincţie între cele două faze ale cercetării are un caracter convenţional.1. în unele situaţii. reliefânduse faptul că acestea se pot întrepătrunde în raport cu specificul şi particularităţile locului de cercetat. se face prin raportare la cel puţin două puncte fixe din planul obiectului cercetat. admiţând convenţionalitatea delimitării. când se impune examinarea cadavrului ori a mijlocului de transport ce a provocat moartea unei persoane. acestea datorându-se fie delimitării incorecte a locului de cercetat. în general în spaţiile deschise. concluzionează că. Măsurarea distanţelor dintre obiectele şi urmele infracţiunii. se fotografiază obiectele principale de la locul faptei şi se fac măsurători fotografice tridimensionale. Este posibil ca în a doua fază a cercetării la faţa locului echipa să efectueze unele activităţi specifice primei faze. pag. pentru poziţia exactă a fiecăreia. Această fază priveşte poziţiile relative ale diferitelor urme şi obiecte.2. În această fază se măsoară distanţele dintre diferitele obiecte ale infracţiunii.în faza dinamică se procedează la examinarea detaliată şi în mişcare a fiecărei urme şi mijloc de probă descoperit. faza a două fiind o continuare necesară care permite examinarea multilaterală a mijloacelor materiale de probă şi a urmelor în individualitatea lor şi în contextul oferit de ambianta locului faptei. organul de urmărire penală nu modifică nimic din aspectul iniţial al locului săvârşirii faptei. este posibil ca cercetarea la faţa locului să debuteze cu faza dinamică. se execută fotografiile schiţă. Se vor nota în carnet aspectele 58 E. În perioada iniţială a cercetării la faţa locului aceste două faze sunt distincte şi începe întotdeauna cu faza statică care presupune unele activităţi specifice. 2. pot apare cazuri când unele activităţi din faza statică se execută în faza dinamică şi invers. În raport cu diversitatea şi multitudinea situaţiilor legate de împrejurările comiterii faptei. Stancu – op. În timp ce activitatea criminalistică desfăşurată de faza statică se limitează doar la constatarea stării de fapt a urmelor şi mijloacelor materiale de probă . Unii autori consideră că această împărţire deşi convenţională este de natură să asigure un caracter sistematic cercetării locului săvârşirii infracţiunii. în sensul că nu trebuie privită ca ceva rigid. Alţii. Literatura de specialitate este unanimă în a aprecia caracterul convenţional al distincţiei dintre faza statică şi faza dinamică a cercetării la faţa locului. Faza statică a cercetării la faţa locului58 Prima etapă este numită faza statică a cercetării sau stadiu cercetării generale. ca urmare a unor scăpări ale primei faze.. ETAPELE CERCETĂRII LA FAŢA LOCULUI Pe plan teoretic cercetarea la faţa locului parcurge două faze: statică şi dinamică. între diferitele urme ale acesteia. cit.fără atingerea ori schimbarea poziţiei acestora . 23-24 59 .

ultimul element posibil de stabilit prin măsura dintre două puncte caracteristice care se repetă în urmă. În mai multe cazuri este posibilă individualizarea lor prin elemente specifice de uzură. dintre acesta şi urmele descoperite. O identificare generică se face pe baza măsurării ecartamentului sau lăţimii dintre roţile din spate ale vehiculului. lăţimea bandajului roţii şi diametrul roţii. cu partea ascuţită în direcţia de mers. a stropilor de apă sau noroi aruncaţi în timpul mersului. Alte urme care servesc la determinarea tipului vehiculului pot fi întâlnite pe corpul victimei sau pe obiectul lovit. de starea drumului (uscat. ecartament. obiecte desprinse sau căzute din caroserie. de şenile etc. parbrize. diverse scurgeri de lichide. după gradul de imprimare al acestora. urmele acestora având o formă alungită. determinat de uzura pneurilor. desen antiderapant). Pentru determinarea vitezei de rulare se recurge la mai multe formule matematice. Elementele de identificare prezintă şi forma desenului antiderapant. Măsurarea se poate practica şi pentru roţile din faţă însă aceasta este posibilă cu exactitate numai în ipoteza în care vehiculul a virat. cioburile de sticlă provenite din faruri. inclusiv după cum a fost mişcat materialul cu care este acoperit drumul. Stabilirea tipului de vehicul este posibilă prin determinarea mai multor parametri reflectaţi de urme. Direcţia se mai poate determina şi după forma urmelor de frânare. lămpi de semnalizare. de către bandajul roţii. • stabilirea vitezei de circulaţie. Determinarea direcţiei de deplasare se face pe baza urmelor statice (de adâncime sau de suprafaţă) ale desenului antiderapant. dar şi în raport cu alţi factori. Stabilirea vitezei de circulaţie este posibilă prin măsurarea lungimii urmei de frânare.generale şi observaţiile. 60 . ea fiind direct proporţională cu viteza vehiculului. Acesta probleme sunt: • stabilirea tipului de vehicul. ca şi după forma picăturilor de ulei. În faza statică a cercetării la faţa locului în cazul accidentelor de trafic rutier se procedează la examinarea şi fixarea aspectului de ansamblu a locului accidentului. după unghiul de culcare a vegetaţiei. mai pronunţat în sensul de mers. Se mai pot adăuga urmele de vopsea şi resturile de metal. coeficienţii de eficacitate a frânei şi de aderenţă a roţilor. ca şi prin prezenţa corpurilor străine în nervuri. dintre victimă şi vehicul. Prin examinarea şi întreprinderea urmelor descoperite la locul accidentului este posibil să se rezolve mai multe probleme. măsurare efectuată între centrul celor două urme paralele. bucăţi de lemn. Stabilirea tipului de vehicul este posibilă prin studierea caracteristicilor constructive reflectate în urme (ampatament. • determinarea direcţiei de deplasare. precum şi forma şi poziţia obiectelor şi a urmelor întâlnite în cursul cercetărilor. în care sunt incluse diverse elemente cum sunt: distanţa de frânare. durata întârzierilor fiziologice. la stabilirea poziţiei şi a raportului de distanţă dintre vehicule. Lungimea urmei de frânare depinde şi de gradul de aderenţă a anvelopelor la suprafaţa drumului.

În cadrul cercetărilor se va urmări să se stabilească împrejurările în care a avut loc accidentul de circulaţie: • identificarea maşinilor. etc. de polei) şi de eficienţa frânelor. stâlpi. cele mai valoroase pentru identificare fiind cele de adâncime. • stabilirea timpului când s-a produs accidentul şi care au fost condiţiile atmosferice. acoperit de mâzgă. • avariile produse vehiculelor sau altor obiecte. se va folosi o anumită formulă de calcul bazată pe lungimea urmei de frânare. greutatea şi încărcătura vehiculului etc. borne kilometrice. • stabilirea vitezei vehiculelor după urmele de frânare. învelişului acestuia. În cazul vehiculelor cu tălpi metalice pot fi întâlnite urme statice. în timpul şi după acesta. Tot în cadrul cercetării locului accidentului de circulaţie se vor fotografia vehicule angajate în accident. • starea de funcţionare a vehiculului înainte de accident. vopsea. Lungimea urmei de frânare este determinată de mai mulţi factori cum sunt: viteza de deplasare a autovehiculului. starea de uzură a pneurilor. copaci etc. cioburi de sticlă. • stabilirea persoanelor care au fost martori oculari ai accidentului. precum şi urmele formate din resturi materiale ca. La sistemul de direcţie este controlat jocul volanului şi se stabileşte defecţiunea şi cauza acesteia. 61 . sistemul de frânare şi sistemul de iluminat semnalizare ş. În cadrul cercetării locului accidentului se vor face diferite măsurători: a distanţei dintre locul unde s-au tamponat vehiculele sau a fost lovită victima şi locul unde s-au oprit vehiculele sau până unde a fost proiectată sau târâtă victima. declivitatea acesteia. pete. la sistemul de iluminat se controlează dacă funcţionează cele două faze ale farurilor. existenţa şi funcţionarea semnalizatoarelor electrice.umed.a. felul şi aderenţa şoselei. • stabilirea direcţiei vehiculelor angajate în accident: înainte. Pentru a asigura aprecierea cât mai obiectivă a vitezei unui vehicul înainte de angajarea sa în accident. În cadrul cercetării accidentului de circulaţie se va face şi o verificare tehnică. pete de sânge. • stabilirea locului coliziunilor vehiculelor şi al lovirii victimei. a conducătorilor auto şi a victimelor. • stabilirea caracteristicilor drumului. pentru a se stabili dacă a funcţionat normal: sistemul de direcţie. distanţele până în anumite repere fixe ca: marginile părţii carosabile. şi formula de calculare a lungimii urmei de frânare va trebui să cuprindă toţi aceşti parametrii. cum ar fi staţionarea mai mult într-un loc a vehiculului pe teren moale. la sistemul de frânare se verifică dacă parametri funcţionali sunt în plaja normală de valori. victima şi urmele formate prin reproducerea construcţiei exterioare a roţilor sau a vehiculului.

a localităţii sau judeţului. Registrul diversificat de activităţi presupune examinarea fiecărei urme sau obiect în mod complet. Echipa de cercetare foloseşte mijloacele tehnice. cit. să se îmbogăţească zestrea acestora pentru ca în final să poată susţine cu probe concludente soluţia ce o propune instanţei de judecată. prin metode specifice ci este o continuare inevitabilă a fazei statice printr-un registru tactic de activităţi diversificate. 2. În această etapă se procedează la examinarea amănunţită a corpului victimelor. culorii. sistematic şi atent pentru identificarea tuturor urmelor create de făptuitori. a culorii şi eventual asupra numărului de înmatriculare.Cercetarea accidentelor de circulaţie se poate desfăşura în două variante după cum vehiculele angajate în accident au rămas la locul accidentului sau au părăsit acest loc. în raport cu alte urme. fixând-o topografic şi criminalistic prin măsurători. Stancu – op.. Apare deci ca o necesitate pentru echipa de cercetare de a nu se limita numai la constatările făcute în prima fază. În lipsa martorilor oculari sau în completarea datelor furnizate de către aceştia se vor ridica urmele lăsate de vehicul. O parte din urme se pot 59 E. Faza dinamică este cea mai complexă şi laborioasă etapă a cercetării la faţa locului întrucât presupune participarea tuturor membrilor echipei la efectuarea investigaţiilor şi folosirea integrală a mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice aflate la dispoziţia lor. cioburile de sticlă şi se vor anunţa posturile de poliţie. descrisă sub aspectul naturii. Faza dinamică a cercetării la faţa locului59 Faza dinamică a cercetării la faţă locului începe după epuizarea activităţilor specifice primei faze şi se caracterizează în raport cu aceasta prin examinarea minuţioasă a tuturor obiectelor.2. Cercetarea la faţa locului în faza dinamică constă în examinarea complexă şi multilaterală a fiecărei urme identificate şi marcate în prima fază. mijloacelor materiale de probă aflate în câmpul infracţiuni. dar şi pentru determinarea relaţiilor logice ce există între anumite date. Fiecare urmă va fi fotografiată. 25-26 62 . a fiecărui obiect presupus purtător de urme sau care a servit la săvârşirea infracţiunii. aşchiile de lemn. formei. echipa având posibilitatea mişcării obitelor purtătoare de urme în funcţie de posibilităţile tehnice din dotare. Aceasta nu reprezintă o reluare a cercetării locului faptei. În cazul părăsirii locului accidentului de către un vehicul se vor lua informaţii despre vehicul de la martorii oculari ai accidentului (dacă există) insistându-se asupra tipului de maşină. resturile de vopsea. pentru că după prima fază. fiind permisă atingerea sau schimbarea poziţiilor. fapte care au legătură cu cauza. mirosului şi în raport cu obiectul purtător se stabilesc modalităţile şi tehnicile de ridicare. pag. ambala şi ridica toate urmele existente în locul faptei. cercetarea nu se întrerupe. cadavru sau reperele din ambianţa locului faptei. precum şi priceperile şi deprinderile membrilor săi pentru a releva. atelierele de reparaţii şi garajele în legătură cu tipul de vehicul şi urmele presupuse că s-au format în urma accidentului. a mărcii.

Se iau primele declaraţii martorilor şi victimei. pentru o eventuală reluare a acesteia. potrivit tipului şi naturii acestora. pentru că aici pot rămâne o multitudine de urme. ar trebui să existe la faţa locului. urmele şi locurile unde acestea au fost create. Referitor la modul de ridicare a urmelor sau obiectelor corp detalict. ridicării urmelor infracţiunii. în mod normal. 63 . funcţie de rezultatele cercetării. Trebuie acordată o atenţie deosebită examinării locului unde s-a consumat episodul principal al faptei. dacă mai este la faţa locului. din absenţa unor urme sau obiecte care. de etichetare şi sigilare a cotelor. determinate de neconcordanţa dintre situaţia de fapt şi eventualul presupus că s-ar fi produs. altele cu ajutorul materialelor adezive tip folio. fie într-un laborator unde posibilităţile tehnice sunt mai bune şi permit evidenţierea microurmelor. Este recomandabil ca declaraţiile să fie înregistrate pe bandă audio. a strategiei după care s-a condus autorul în săvârşirea faptei. dacă nu este reuşită. Şi în această fază. încă din această fază. şeful echipei continuă versiunile cu privire la numărul. Examinarea cadavrului oferă multiple posibilităţi de descoperire a urmelor infracţiunii. deci respectându-se regulile tactice ale ascultării specifice fazei de anchetă. cu locul în care s-a săvârşit infracţiunea cu posibilii făptuitori. fără a se influenţa persoanele ascultate întrun anumit mod. organul judiciar evitând însă orice fel de comentarii cu privire la aspectele cunoscute. împrejurările negative. inclusiv persoanele suspecte. fără a se face aprecieri din partea organului judiciar. iar cele aflate pe obiecte ce pot fi transportate. se încearcă să se clarifice aşanumitele împrejurări negative. fixării. în această categorie incluzând şi mijloacele materiale de probă. echipa având căderea să determine ce şi unde să caute. examinarea şi garderoba cadavrului care se face fie la locul faptei. În ipoteza în care la faţa locului s-au făcut şi înregistrări videomagnetice. Declaraţiile vor fi luate separat. se impune respectarea cu stricteţe a regulilor tehnice criminalistice de protejare corespunzătoare a acestora. El continuă elaborarea în plan mintal. este indicat să se verifice calitatea înregistrării. care necesită tehnici de prelucrare în laborator. vor fi ridicate împreună cu suporturile pe care se găsesc. S-a confirmat că cercetarea la faţa locului nu este o inventariere a urmelor şi a obiectelor care se găsesc în ambianţa locului examinat. În faza cercetării dinamice se execută fotografiile de detaliu. în legătură cu victima. Se fac investigaţii pentru obţinerea de date cât mai complete. Cu prilejul cercetării în faza dinamică. instrumentele folosite. căile de acces şi obiectele întâlnite. la ambalarea lor în vederea transportării la laboratoare de specialitate. Această operaţiune o execută medicul legist la faţa locului care descrie tabloul lezional şi obiectele folosite de autori pentru producerea plăgilor. O atenţie deosebită trebuie acordată descoperirii. se definitivează schiţa locului faptei şi se începe redactarea procesului verbal. măsurătorile fotografice bidimensionale.fixa şi ridica prin fotografiere cu etalon la mărime naturală.

Constatarea împrejurărilor negative sugerează posibilitatea simulării cu scopul de a induce în eroare organul judiciar în ceea ce priveşte natura reală a faptei. În final în această fază se va întocmi procesul verbal şi desenul schiţă al planului locului faptei care. de a derula cercetările. condiţiile meteorologice. în alegerea locului de unde va începe examinarea trebuie să se ţină cont de natura şi urmările accidentului. cu metodele stabile pentru cercetare şi ordinea desfăşurării acesteia. abandonând autovehiculul. care constau în lipsa de concordanţă între anumite urme descoperite şi obiectul sau împrejurările ce se presupune că le-au creat. fie în imediata apropiere. împreună cu fotografiile executate în cele două faze. • atât conducătorul auto. interferenţa dintre faza statică şi faza dinamică este vizibilă. În cazul accidentelor soldate cu moartea sau vătămarea integrităţii corporale cercetarea trebuie să aibă ca punct de plecare victima. a fiecărui obiect. chiar dacă nu are nici o legătură cu fapta cercetată. În raport cu situaţia concretă existentă la faţa locului. fie în locul impactului sau coliziunii. de foarte multe ori. cât şi autovehiculul implicat în evenimentul rutier au părăsit locul faptei. 3.Necesitatea clarificării împrejurărilor negative reprezintă un argument în plus pentru examinarea amănunţită a fiecărei porţiuni de teren. activităţile specifice fiecărei faze desfăşurându-se. Numai astfel este posibil să se explice de ce lipsesc unele urme care ar fi trebuit să existe. DESFĂŞURAREA CERCETĂRII LA FAŢA LOCULUI La cercetarea locului faptei în cazul accidentelor de circulaţie. constituie mijloacele de fixare a rezultatelor obţinute în cele două faze. concomitent. în timp ce alte urme nu îşi găsesc o justificare imediată. O altă problemă în cadrul cercetării locului faptei o constituie lămurirea aşa numitelor împrejurări negative. În multe cazuri. • conducătorul auto a părăsit locul accidentului. împrejurările negative relevă intenţia autorilor unor infracţiuni de a masca caracterul faptei lor sau. intensitatea traficului rutier. extinzându-se apoi la autovehiculul implicat şi continuând spre 64 . pur şi simplu. În activitatea organelor judiciare se pot întâlni următoarele situaţii: • conducătorul auto şi autovehiculul angajat în accident au rămas la faţa locului.

urme de sol. Bercheşan. c) urme provenite din desprinderea unor părţi componente ale autovehiculelor ori lăsate de obiectele căzute din acestea. 1994. torace. 60 C-tin Pletea. d) urme lichide provenite de la autovehicule sau din autovehicule. se alege în funcţie de particularităţile locului şi accidentul respectiv. se evidenţiază şi se ridică urmele create şi descoperite la locul faptei. pălărie. hainele şi îmbrăcămintea victimei rămân multiple urme. producând leziuni la cap. ridice şi să se interpreteze urmele lăsate pe partea carosabilă. Dacă aceste urme apar numai înaintea locului de impact. ridicarea şi examinarea acestora oferă posibilitatea stabilirii mecanismului producerii accidentului. Ministerul de Interne. I. urmele pot fi descoperite. pantofi) pot fi dispuse după locul impactului.periferie. V. de sânge.60 Cu ocazia cercetării la faţa locului pot fi descoperite diferite urme. cioburi rezultate din spargerea geamurilor. Lucrurile aparţinând victimei (geantă. textile. hematoame sau revărsări sanguine în cavităţile lovite. Faţă de locul unde s-a produs accidentul şi de mecanismul acestuia. atât înainte de punctul de impact. iar uneori numai după impact. Academia „Alexandru Ioan Cuza”. digito-palmare. e) urme produse prin lovirea sau frecarea dintre diferite părţi ale autovehiculelor implicate în accident sau între autovehicule şi alte obiecte. Carpaţi Craiova. sacoşă. autovehiculul implicat. vol. Descoperirea. fixarea. a) Urme existente pe corpul şi garderoba victimei Pe corpul. În faza dinamică se caută. Urmele mai des întâlnite în accidentele de circulaţie sunt cele lăsate de roţile autovehiculelor. ele se constituie în aşa-numitele „împrejurări negative” ce trebuie clarificate pe parcursul cercetării prin alte metode. Desfăşurarea cercetării. umbrelă.a. pag. Lovirea reprezentând primul contact dintre autovehicul şi victimă se va găsi pe o singură parte a corpului şi se caracterizează prin scurgeri sanguine abundente sub formă de echimoze. atât înainte cât şi după impact. relevarea. cu accent pe examinarea traseului parcurs. pe direcţia de deplasare a autovehiculului ori în apropierea acestuia. pe autovehicul sau pe alte obiecte aflate la faţa locului. de la centru spre periferie sau invers. Un autovehicul în mişcare poate lovi victima. cât şi după acesta. rezultat al accidentului. timpul survenirii morţii ş. Lovirea corpului se asociază cu târârea victimei pe partea carosabilă sau cu izbirea corpului de obiecte învecinate. La locul accidentului pot apare următoarele categorii de urme: a) urme existente pe corpul şi garderoba victimei. abdomen sau membre. b) urme create de pneurile autovehiculelor pe suprafaţa carosabilă. descopere. Pentru a stabili dinamica accidentului este necesar să se caute. f) alte categorii de urme (biologice. fixeze. dacă au fost purtate de partea frontală a autovehiculului. Ed. 27 65 . releve. etc). C-tin Aioniţoaie – “Tratat de metodica criminalistică”.

Leziunile de târâre sau de izbire pot îmbrăca fie forme mai uşoare (echimoze. În cazul în care victima este târâtă pe distanţe mai lungi. O astfel de împrejurare ar putea consta în lipsa sângelui la faţa locului. cadavrul va prezenta leziuni grave de zdrobire şi strivire a ţesuturilor. la derapaje şi demaraje bruşte. aspectului şi amplasărilor. fie forme mai grave. urma de târâre sau ale diferitelor părţi a autovehiculului. imprimării desenului antiderapant al anvelopei. despre acestea făcându-se menţiune în procesul verbal. şi ridicate. hematoame). zăpadă etc. La examinarea victimei trebuie acordată atenţie „împrejurărilor negative”. deşi victima prezintă multiple leziuni. Examinarea urmelor de târâre poate duce. Dacă roţile au trecut peste victimă. ci numai în cazul frânărilor violente. Toate obiectele. precum şi la virajele strânse. pe corpul acesteia se pot găsi leziuni multiple. a locului abandonării sau a celui unde a rămas după târâre. insistându-se pe descrierea formei. numeroase echimoze şi plăgi contuze. cu evidenţierea caracteristicilor individuale. b) Urme create de pneurile autovehiculelor pe suprafaţa carosabilă Aceste urme apar în timpul frânării. Examinarea victimei se continuă cu verificarea amănunţită a îmbrăcămintei pentru descoperirea: urmelor de natură biologică. intensitatea eforturilor de frânare. atât la determinarea poziţiei şi modului în care s-au deplasat victima şi autovehiculul cât şi a locului unde a fost lovită. starea tehnică a frânelor etc. Dacă victima a fost călcată cu una sau mai multe roţi. înscrisurile sau valorile găsite asupra victimei trebuie descrise. dar şi în procesul de rulare când drumul este acoperit cu noroi. complexe: zgârieturi sub formă de benzi pe partea târâtă. locul agăţării cu îmbrăcămintea de părţile proeminente ale autovehiculului. Asemenea urme nu apar. pe suprafeţe tari şi curate. efectuate la viteze mari sau viraje bruşte. După ce s-a fixat prin fotografie poziţia cadavrului faţă de autovehicul şi obiectele înconjurătoare. lovirea este asociată cu proiectarea victimei. 66 . de tipul fracturilor craniene. particule de sol. situaţie ce impune elaborarea versiunii omorului disimulat în accident de circulaţie. direcţia de deplasare a autovehiculului poate fi stabilită după felul în care sunt şifonate. noroi. fragmente de sticlă. Fixarea locului şi modului de repartizare a urmelor pe corpul şi garderoba victimei oferă date cu privire la poziţia acesteia faţă de sensul de mers al autovehiculului care a accidentat-o. aşa încât cadavrul este găsit la distanţe destul de mari de autovehicul. De foarte multe ori. şi furnizează date privitoare la direcţia de deplasare a autovehiculelor. se trece la examinarea detaliată a tuturor leziunilor existente pe corp. vopsea. boţite aşezate cutele hainelor unele peste altele. în timpul rulării. iar leziunile – prin aspectul lor – se vor apropia de cele cauzate de căderile de la înălţime. mărimii.

Urmele de demarare lăsate de pneuri la pornirea de pe loc. dar mai ales. iar autovehiculul nu avea instalaţia de frânare reglată uniform pe toate roţile. pe un drum cu aderenţă scăzută. cele din faţă fiind acoperite total sau parţial de acestea datorită mişcării spre înainte a autovehiculului. În momentul impactului sau frânării violente pe partea carosabilă ori pe lateralele drumului public pot rămâne atât resturi de încărcătură cât şi resturi din garniturile sau racordurile de cauciuc. cu exces de particule de cauciuc pe margine. organele de urmărire penală trebuie să ţină cont şi de alte aspecte. În raport cu situaţia concretă de la faţa locului. frânarea bruscă explică deraparea acestuia.Urmele lăsate de pneuri prin frânare permit să se aprecieze cum s-a acţionat asupra pedalei de frânare (brusc. uzura laterală. În acest caz urmele de derapare trebuie analizate în raport cu urmele de frânare iniţiale. Caracteristicile individuale ale pneurilor pot consta din uzura parţială sau totală a desenului antiderapant. Ele contribuie substanţial la identificarea autovehiculului implicat în accident. intensitatea frânării. ci se repetă de două sau mai multe ori. Uneori. de la un gen de autovehicul la altul. ornamente sau accesorii. pe distanţa parcursă cu roţile blocate. lăţime. din cauza frânării bruşte. la limita inferioară a valorii sale. Acest lucru trebuie reţinut deoarece la calcularea vitezei se va aplica coeficientul de aderenţă. locul producerii impactului. Suprafaţa antiderapantă a roţilor se deosebeşte foarte mult. La faţa locului se găsesc urmele lăsate de suprafeţele de contact ale pneurilor roţilor din spate. viteza de deplasare a autovehiculului ş. cu acceleraţii foarte mari furnizează date privitoare la poziţia iniţială a autovehiculului la pornire. coeficientul de aderenţă atingând valoare minimă. când acesta a părăsit locul faptei şi a făptuitorului. Pe spaţiile de frânare mari. în funcţie de numărul de acţionări ale pedalei de frână până la blocare. roţile autovehiculului se blochează pe toate distanţa de frânare sau pe o porţiune din ea. viteza iniţială de deplasare. determinând patinarea în direcţia de mers. datorită unghiului de blocaj defectuos reglat. Astfel de urme sunt în general scurte. Dacă accidentul s-a produs în curbă. urmele nu au aspectul unor linii duble pe toată lungimea. continuu. circa 1-2 metri. Aceste urme pot furniza date privind direcţia de mers. mai pronunţate pe prima porţiune şi mai estompate către final. ca desen. cu intermitenţă). c) Urme provenite din desprinderea unor părţi componenete ale autovehiculelor ori lăsate de obiecte cauzate din acestea.a. iar dacă acestea nu există ori s-a creat o pauză între ele vor fi apreciate în funcţie de ecartamentul şi ampatamentul autovehiculului pentru a se stabili începutul şi sfârşitul fiecărei urme. Din această cauză pe suprafaţa carosabilă se vor forma urme bine conturate şi clare. d) Urme de lichide provenite de la autovehicule sau din autovehicule 67 .

• urme de sol. vaselină. În situaţia în care coliziunea se produce sub un unghi mic. organele de urmărire penală pot trage concluzii referitoare la direcţia de deplasare a autovehiculului. La faţa locului pot fi descoperite fragmente de sticlă rezultate din spargerea farurilor. pe suprafaţa caroseriei nu apar urme de deformare ci numai de frecare. prin reconstituirea întregului după părţile componente. Valorificate prin constatări tehnico-ştiinţifice sau expertize. • urme de vopsea. dând posibilitatea să se precizeze locul unde s-a oprit autovehiculul după impact şi să se reconstituie parcursul acestuia. Reconstituirea traseului parcurs de autovehicul se poate face numai în baza urmelor de deformare şi de frecare dintre caroserie şi suprafaţa drumului. urme de sol La faţa locului se întâlnesc numeroase urme de natură biologică (sânge.biologice. stropi etc. Urmele de lichide. lanternelor. Urmele de ulei. pot contribui la identificarea autovehiculului implicat în accident.Urme de ulei. Urmele de înfundare sunt produse de obicei de bara de protecţie a autovehiculului. sub formă de scurgeri. ungere sau frânare. la locul accidentului. e) Urme produse prin lovirea sau frecarea dintre diferite părţi ale autovehiculelor implicate în accident sau între autovehicule şi alte obiecte Urmele din această categorie ar putea fi clasificate astfel: • urme provenite de la faruri. inclusiv pe corpul victimei. f) Alte categorii de urme . ţesut organic). geamuri. Examinând cu atenţie aceste urme. Pezenţa acestora la locul faptei determină natura urmelor care trebuie căutate cu ocazia examinării autovehiculului care a produs accidentul ori care se presupune că a fost implicat în evenimentul rutier. pot contribui la identificarea autovehiculului cu care a fost produs accidentul. pete. La coliziunile sub unghiuri mari. se păstrează un timp mai îndelungat pe suprafaţa părţii carosabile. lichidele se pot prezenta şi sub formă de scurgeri. locul producerii impactului. Aceste urme pot fi găsite pe partea carosabilă. urmele de deformare şi frecare oferă date ce permit să se facă aprecieri privind mişcarea autovehiculelor. păr. geamurilor şi parbrizelor. apar fie datorită avariilor produse în momentul coliziunii la instalaţiile de răcire. pe corpul sau îmbrăcămintea victimei. textile. benzină etc. provenite de la instalaţia de ungere. În momentul impactului se produce şi degradarea unor părţi ale autovehiculelor ori a unor obiecte din locul accidentului sau a părţii carosabile. parbrize. rămase pe diferite suporturi. lanterne de poziţie şi semnalizare. Uneori. Aceeaşi valoare de identificare o prezintă şi fragmentele de vopsea desprinse de pe autovehiculele implicate în evenimentul rutier. integritatea instalaţiei de frânare (dacă frânele sunt acţionate hidraulic). digito-palmare. fie ca rezultat al unei defecţiuni anterioare a impactului. în blocurile optice ale autovehiculului. Dacă victima a fost 68 .

Ea vizează stabilirea următoarelor aspecte : • starea tehnică a sistemelor de frânare. • poziţia aculul de kilometraj. de către specialişti din cadrul formaţiunilor de circulaţie ori de către ingineri. fixate şi ridicate urme digitale sau palmare de pe suporturile care păstrează astfel de urme: portiere şi mânerele nichelate ale acestora. profilului exterior (longitudinale. caroseria. 4. simple. ş. În interiorul autovehiculelor trebuie căutate urme biologice. maneta schimbătorului de viteză. Cu ocazia examinării aspectului exterior al autovehiculului trebuie să se insiste pe stabilirea amplasării. roţile din faţă. a manetei schimbătorului de viteze şi a ştergătoarelor de parbriz. cu crestături înguste sau în formă complicată. farurile. dimensiunilor. geamuri. 69 . vulcanizare etc. înscrisuri. VERIFICAREA STĂRII TEHNICE A AUTOVEHICULULUI IMPLICAT ÎN ACCIDENT Această activitate se efectuează. cu proemineneţe dispuse cu pas variabil. de regulă. parbrize. proeminenţelor. De pe infrastructura autovehiculului trebuie recoltate probe de sol. radiatorul. parbrizul şi ştergătoarele de parbriz. culorii precum şi celorlalte caracteristici exterioare ale urmelor de înfundare şi frecare. Când autovehiculul cu care s-a produs accidentul a fost abandonat la locul faptei trebuie să fie căutate. direcţie şi iluminare-semnalizare .a. Prin valorificarea acestor urme se ajunge la identificarea persoanei care s-a aflat la volan în momentul impactului. pentru a fi comparate cu cele descoperite pe partea carosabilă. universal). insistând asupra formelor canalelor.. cu ocazia cercetării la faţa locului. numărul de înmatriculare. relevate.lovită de aripă sau de alte părţi ale autovehiculului (aflat în viteză) este posibil ca în locul impactului să fie descoperite mici fragmente de ţesături pe partea carosabilă (în urma de frânare) sau pe părţile laterale ale autovehiculului. Constatările făcute cu privire la starea tehnică a autovehiculelor vor fi consemnate într-un proces-verbal de cercetare la faţa locului. ridicate din zona unde s-a produs accidentul. părţile din spate şi infrastructura). Vor fi evidenţiate avariile suferite de autovehicul în urma accidentului. capota. cârligele de remorcare. formelor. urmelor de străpungere. • starea sistemului de închidere-deschidere a uşilor . Cu această ocazie trebuie să se verifice pneurile. Având în vedere că forma leziunilor descoperite pe corpul victimei corespunde refiefului exterior al autovehiculului. bord. cu ocazia cercetării la faţa locului se impune examinarea detaliată a tuturor părţilor acestuia (bara de protecţie. înălţimii. ecartamentul şi ampatamentul. tehnicieni auto sau cadre din învăţământul tehnic de specialitate.

frânelor. părţilor inferioare ale motorului. în scopul evidenţierii microurmelor. sparte. efectuată la o dată ulterioară cercetării locului unde s-a produs accidentul de circulaţie. precizându-se culoarea porţiunile chituite. părţile din spate şi infrastructura autovehiculului. cârligele de remorcare. iar cele de adâncime prin mulare. parbrizul şi ştergătoarele de parbriz. corelate cu starea şi caracteristicile drumului public. Prin examinarea urmelor descoperite cu această ocazie şi compararea lor cu cele găsite la locul unde s-a produs accidentul se poate stabili cu certitudine dacă autovehiculul în cauză a fost sau nu implicat în evenimentul rutier. osiilor. Se recomandă ca această activitate să fie desfăşurată de către specialistul criminalist care a participat la cercetarea locului accidentului. de a identifica persoana ce se afla la volan în momentul impactului. Examinarea va fi extinsă asupra ramelor farurilor şi lăcaşurilor lanternelor de poziţie -semnalizare. În astfel de cazuri problema principală este de a stabili autovehiculul cu care a fost produs accidentul şi după rezolvarea acesteia. 70 . în vederea identificării echipamentelor. Analizând şi interpretând urmele descoperite la faţa locului prin activităţi multiple se ajunge la stabilirea unui autovehicul sau grup de autovehicule despre care există suspiciuni că ar avea legătură cu accidentul produs. intensitatea traficului rutier şi celelalte date oferite de examinarea locului faptei vor asigura obiectivitatea concluziilor expertizei tehnice auto. ce se vor dispune ulterior în cauză. Este vorba de o examinare din punct de vedere criminalistic. radiatorul. Trebuie să se urmărească dacă la autovehiculul respectiv au fost înlocuite echipamentele sau accesoriile distruse sau avariate în urma accidentului. În vederea descrierii exacte în procesul-verbal. condiţiile atmosferice şi de vizibilitate. insistând pe evidenţierea eventualelor urme pe părţile proeminente ale caroseriei. de la centrul uneia până la centrul celeilalte. Această activitate începe de la bara de protecţie din faţă continuându-se cu numărul de înmatriculare. caroseria. pieselor rupte. Examinarea autovehiculului trebuie să fie urmată de cercetarea zonelor învecinate locului unde a fost descoperit.Importanţa deosebită pe care o prezintă verificarea stării tehnice a autovehiculului rezidă în aceea că datele obţinute cu acest prilej. înlăturate sau înlocuite. la urmele statice ale roţilor de pe aceeaşi osie se măsoară distanţa între ele în poziţie perpendiculară. Examinarea autovehiculului despre care se presupune că a fost angajat în accident În practica organelor de urmărire penală se întâlnesc frecvent situaţii când autorul faptei a părăsit locul accidentului împreună cu autovehiculul implicat în evenimentul rutier. Urmele create de roţile autovehiculelor pe părţile carosabile sau pe acostamente se fixează prin descriere amănunţită în procesul-verbal. precum şi înălţimea fiecăreia în parte. cutiei de viteză. Dacă autovehiculul în cauză a fost revopsit (parţial sau total) se vor ridica probe din stratul vechi. accesoriilor.

felul drumului pe care s-au format urmele şi dacă drumul a fost uscat sau umed în momentul în care s-au format urmele. a timpului şi a condiţiilor meteorologice. poziţia lor. felul lor de orientare faţă de direcţia drumului. caracteristicile care delimitează tipul maşinii. fotografii sau alte mijloace tehnice. 71 .La urmele dinamice se măsoară lungimea. statice sau dinamice). la fiecare în parte se descrie aspectul general. se indică aspectul urmelor. Dacă vehiculul a părăsit locul faptei se va da în urmărire indicându-se semnalmentele cunoscute. se determină direcţia deplasării autovehiculului şi se apreciază viteza de circulaţie în momentul frânării. descrierea de ansamblu a locului faptei. natura lor (urme de suprafaţă sau de adâncime. Fixarea urmelor şi mijloacelor de probă în procesul-verbal se face în felul următor: indicarea numelui şi calităţii persoanei care face cercetarea la faţa locului. iar dacă se dispune de vehicul se vor ridica modele experimentale sub formă de mulaje. care se vor socoti necesare.

Toate constatările făcute cu ocazia cercetării la faţa locului.. interpretare care va face obiectul unei 61 E. PROCESUL-VERBAL DE CERCETARE LA FAŢA LOCULUI Procesul-verbal de cercetare la faţa locului ca şi cele întocmite cu prilejul desfăşurării altor activităţi (percheziţie. caracterul obiectiv al procesului-verbal. pag. În procesul-verbal nu trebuie consemnate opiniile sau interpretările personale cu privire la faptă. constatările făcute cu ocazia cercetării la faţa locului. 1. Procesul se constituie într-o dovadă procedurală. mijloacele materiale de probă ori diversele împrejurări ale cauzei şi versiunile elaborate cu privire la modalităţile concrete de săvârşire sau legătura lor cu fapta comisă se poate stabili sau nu vreo conexiune logică. prin conţinutul său sunt evidenţiate elementele de fapt ce pot contribui la aflarea adevărului 61. Principalul mijloc de fixare a rezultatului cercetării la faţa locului îl constituie procesul-verbal căruia i se pot anexa fotografii. în măsura în care. să aprecieze la justa valoare probele obţinute şi să le raporteze la ceea ce a perceput nemijlocit cu prilejul examinării locului faptei. confruntări) are un dublu caracter. la urmele create prin activitatea infracţională. 27-29 72 . schiţe. vor trebui descrise amănunţit în cuprinsul procesului verbal respectând întocmai condiţiile de fond şi formă pe care trebuie să le îndeplinească acest principal mijloc de fixare al rezultatelor cercetării la faţa locului săvârşirii infracţiunii. cel puţin în parte. Se impune o interpretare imediată a urmelor descoperite în câmpul infracţional. reconstituire. filme ori înregistrări pe bandă magnetică sau video-magnetică. Stancu. desene. trebuie să fie consemnate în mijloace de probă prevăzute de legea procesual penală. pentru a nu fi subminat.CAPITOLUL VI FIXAREA REZULTATELOR CERCETĂRII LA FAŢA LOCULUI Pentru ca elementele de fapt să poată dobândi valoare de probă. Este obligatorie consemnarea tuturor constatărilor făcute indiferent dacă între urmele. op. la autor. care sunt mijloace secundare şi nu au valoare probantă prin ele însele. de natură a demonstra îndeplinirea dispoziţiilor legale cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului. El se numără printre mijloacele de probă cu semnificaţie majoră în soluţionarea cauzei. Aceasta se face ulterior când cel care face cercetarea are posibilitatea să coreleze toate datele şi indiciile. relevate. toate urmele şi mijloacele materiale descoperite.cit. fixate şi ridicate.

d) Să fie concis. La rândul lor.constatări tehnico-ştiinţifice. În conformitate cu dispoziţiile legii procesual penale. 73 . b) Să fie complet. procesul-verbal trebuie să răspundă atât unor exigenţe de stil. mijloacele materiale de probă trebuie descrise insistându-se pe natura materialului din care sunt confecţionate. la încheierea procesului-verbal trebuie respectate o serie de condiţii de formă şi fond. evitându-se pe cât posibil folosirea unor termeni tehnici de strictă specialitate ori a neologismelor. În cuprinsul procesului-verbal trebuie să se regăsească întro formă concentrată toate constatările făcute cu ocazia cercetării la faţa locului. culoarea. trebuie făcută în mod detaliat. aceştia putând conduce la interpretări eronate. Pentru a ocupa locul pe care i-l conferă legea şi a avea valoare pentru cauză. Procesul-verbal trebuie să fie clar. greutatea. Trebuie evitaţi cu desăvârşire termenii improprii sau cu notă de ambiguitate. Caracterul obiectiv al procesului-verbal de cercetare la faţa locului trebuie să se manifeste în redarea imaginii fidele a locului unde s-a comis infracţiunea. raportată la reperele stabilite în planurile orizontale şi verticale. inclusiv poziţia acestora. oglindind locul unde au fost descoperite urmele şi mijloacele materiale de probă ori obiectele presupuse a avea legătură cu fapta. a altor înregistrări sau lucrări efectuate în timpul cercetării. în sensul de a evidenţia absolut toate constatările făcute. Prezentarea succintă a activităţilor desfăşurate şi a rezultatelor acestora nu trebuie să se facă în detrimentul celorlalte cerinţe enunţate. consemnată separat de specialistul în materie prezent la faţa locului. a mijloacelor materiale de probă ridicate la faţa locului şi persoana căreia i-au fost încredinţate. adică redactat într-un limbaj accesibil. dimensiunile. schiţelor. cu toate consecinţele pe care le generează. Sub aspectul formei. c) Să se caracterizeze prin precizie şi claritate. cât şi unor cerinţe astfel : a) Să reprezinte situaţia generală de la locul săvârşirii faptei. aşa cum a fost ea percepută de echipa de cercetare şi lucrătorii care au ajuns primii la locul faptei. Ultima parte a procesului-verbal va cuprinde o enumerare exactă a urmelor. procesul-verbal de cercetare la faţa locului trebuie să cuprindă următoarele : • persoanele găsite la faţa locului şi cele ce au asigurat paza şi conservarea acestuia până la sosirea echipei de cercetare. aspectul. Descrierea urmelor şi mijloacelor materiale de probă precum şi a altor obiecte examinate şi ridicate. Din cuprinsul procesului-verbal nu trebuie omise menţiunile privind consecinţele sau pagubele produse de faptele infracţionale cercetate. indiferent de natura sau valoarea lor. precum şi a fotografiilor.

crează posibilitatea orientării cercetărilor pe căi greşite şi apariţiei unor erori cu consecinţe deosebit de grave pentru finalitatea judiciară. • alte măsuri luate la faţa locului. • menţiune despre faptul că. În procesul-verbal este interzis să se facă presupuneri. precum şi art 91 din acelaşi cod. I. referitoare la victimă.”62. decât că organul de urmărire penală substituie aceste creaţii constatărilor făcute. nesiguranţa şi ezitarea. nici mai mult nici mai puţin. • fotografiile judiciare efectuate la faţă locului. nu-si manifestă mai bine neîndemânarea. indiferent dacă se poate stabili sau nu vreo legătură logică între urmele. vol. logica raţionamentului. autovehicul implicat în eveniment . 51 74 .. Partea introductivă 62 C-tin Pletea. cadavru. de încheiere. atât cu privire la modul în care s-a efectuat cercetarea la faţa locului. în afara urmelor şi a mijloacelor materiale de probă descrise. dezordinea. procesul-verbal este structurat în trei părţi: introductivă. Ed. Este obligatorie consemnarea tuturor constatărilor făcute. obiecţiile acestuia. a filmului şi sensibilitatea acestuia . • numărul de exemplare în care s-a întocmit procesul-verbal şi destinaţia acestora. mijloacele materiale de probă ori diversele împrejurări de fapt şi versiunile elaborate privitoare la modalităţile comiterii faptei sau la legătura acestora cu infracţiunea sesizată. A insera păreri. • menţiune despre executarea schiţei locului faptei . Modul în care este redactat procesul-verbal este „piatra de încercare pentru judecătorul de instrucţie”. descriptivă şi finală. C-tin Aioniţoaie – “Tratat de tactică criminalistică”. cu indicarea mărcii aparatului de fotografiat. şi iarăşi. a. presupuneri sau concluzii înseamnă. cât şi cu privire la cele consemnate în procesul-verbal . să se emită păreri ori să se tragă concluzii pe marginea celor constatate cu ocazia cercetării la faţa locului. energia metodică şi conştientă a scopului pe care îl urmăreşte. Bercheşan. înscrisuri.• modificările survenite în aspectul iniţial al locului faptei. Carpaţi. În nici o împrejurare el nu-si manifestă mai bine îndemânarea. pag. 1992. Întocmirea procesului-verbal în urma cercetării la faţa locului este prevăzută de art 131 Cod de Procedură Penală. limpezimea vederii. în nici o altă împrejurare. 2. dacă făptuitorul este prezent la faţa locului. valori. cu indicarea persoanelor care le-au facut şi a motivelor ce au determinat schimbările respective. Potrivit acestui articol de lege. V. M. • observaţiile martorilor asistenţi şi. nu au fost ridicate de la faţa locului alte obiecte.

procuratura din care face parte. ridicate de la locul faptei. particularităţi de construcţie. Partea descriptivă se trece : • descrierea detaliată a situaţiei locului faptei. dimensiunile şi amplasarea faţă de punctele cardinale. b. culoare. distanţe dintre obiecte şi urme. particularităţile topografice. dimensiune. căile de acces. c. • observaţiile celor prezenţi la cercetare ca:martori asistenţi. destinaţia lor naturală şi destinaţia lor concretă în care au fost folosite etc. ridicarea şi fixarea urmelor. delimitarea precisă a acestui loc.În partea introductivă se trec : • locul şi data (anul. • numele. • diferite particularităţi ale cercetării care se socotesc că trebuie să fie menţionate. ziua. Obiectele se vor descrie ca formă. în care se încadrează locul faptei. Partea finală În partea finală a procesului-verbal sunt trecute: • obiectele şi urmele descoperite. urmelor şi altor probe materiale descoperite la locul savârşirii faptei. natura urmelor din punctul de vedere al mecanismului de formare şi al perceptibilităţii lor. Se va descrie locul unde obiectele au fost descoperite. prenumele şi adresa persoanelor care au fost martori asistenţi ai cercetării. • temeiul de fapt şi juridic al cercetării. • descrierea amănunţită a obiectelor. • menţionarea împrejurărilor negative întâlnite în cursul cercetărilor şi explicarea acestora. impurităţile descoperite în urmă. prenumele şi calitatea persoanelor care au format echipa de cercetare. insistându-se asupra tablourilor de ansamblu. • numele. procedeele tehnico ştiinţifice folosite pentru descoperirea. • condiţiile atmosferice şi condiţiile de iluminare în care s-a efectuat cercetarea. 75 . prenumele şi calitatea experţilor care au luat parte. experţi etc. în ce scop şi ce metode s-au folosit. prenumele şi calitatea organului de urmărire penală care conduce cercetarea şi unitatea de poliţie. luna) când s-a efectuat cercetarea locului faptei şi s-a încheiat procesul-verbal. • ora la care a început şi s-a terminat cercetarea locului faptei. • numele. dimensiunile lor. • numele.

înaintea sosirii echipei de cercetare. • rezultatul examinării victimei şi măsurile luate pentru acordarea îngrijirilor medicale. În continuare va fi prezentat spre exemplificare un model de proces-verbal. Procesul-verbal va fi semnat pe fiecare pagină şi la sfârşit de toţi cei care au luat parte la efectuarea acestor activităţi. urmele şi mijloacele materiale de probă descoperite pe partea carosabilă şi date obţinute în urma examinării autovehiculului. în cadrul cercetării la faţa locului 76 . • observaţiile martorilor asistenţi şi obiecţiile făptuitorului. • constatările făcute cu prilejul cercetării la faţa locului.• ce s-a fotografiat la locul faptei. în ce scop. autovehiculului şi a altor obiecte. necesare stabilirii alcoolemiei. • menţiuni despre măsurile luate pentru asigurarea autovehiculului angajat în accident şi. • poziţia în care a fost găsită victima şi autovehiculul implicat în accident. cu ce material fotografic. vor mai fi menţionate şi: • amplasarea locului faptei. cine le-a făcut. după caz pentru conducerea făptuitorului în vederea recoltării probelor biologice şi examenul clinic. tipul obiectivului. din ce puncte ale locului faptei s-au executat fotografiile şi în ce condiţii tehnice (marca aparatului. pe lângă menţiunile precizate în cadrul fiecărei parţi a procesuluiverbal. • măsurile luate pentru paza şi conservarea urmelor şi mijloacelor materiale de probă. cu ce iluminare. • modificările survenite în câmpul infracţiunii. folosit în această formă de organele de poliţie. În cazul accidentelor de circulaţie în cuprinsul procesului-verbal de cercetare la faţa locului. la ce plan şi în ce fel. • persoanele care au fost de faţă la efectuarea cercetării şi semnează procesul-verbal. cu aplicarea căror metode fotografice. poziţia iniţială a victimei. • menţiuni despre fotografiile judiciare efectuate şi despre întocmirea schiţei locului faptei. • dacă s-a întocmit schiţa plan. cu ce tip de expunere). cu ce diafragme. în ce scop. • ce măsuri fotografice s-au executat.

.............. film.................................................... luna...... Martori asistenţi ........................................................ am fost sesizaţi.. Pen................. În temeiul sesizării.......................... 77 .................................... efectuându-se la lumina..................... Specialist criminalist .................. La faţa locului s-au efectuat fotografii judiciare (videofilm) cu aparatul ..... din .......................... în....... din ................................................................... ora.............. din............................................................................. în prezenţa martorilor asistenţi : 1........ şi 2.......... de către........... care constau în : Constatări la faţa locului......................................... Martorii asistenţi nu (au) de făcut următoarele obiecţii şi observaţii............................. Pentru care am încheiat prezentul proces-verbal în ..................................... ziua..................................... la faptul că......................... De asemenea s-a executat şi schiţa locului faptei la scara............ Alte obiecte ridicate. ............................................................ ora........................................ locul faptei (nu) a suferit următoarele modificări ................. ne-am deplasat la faţa locului însoţiţi de specialistul criminalist .... urme şi mijloace materiale de probă ridicate................ ........................ din cadrul ..... Organ de cercetare penală ............... potrivit art 129 Cod Pr............. De asemenea s-au luat măsuri de conservare a locului faptei de către.............................................................. şi s-a terminat la ora............. de sensibilitate............... precum şi a cond auto........ în calitate de organ de cercetare penală...................... La data de . pe timp............ La faţa locului...........din ..................... Cercetarea la faţa locului a început la ora.................... exemplare....... constat următoarele : Până la sosirea echipei de cercetare.................... din................... Cond............................. lumina................................. Auto ............................... cu privire .PROCES-VERBAL de cercetare la faţa locului Anul........

....... Liniile de contur... printre care : a) Exactitatea schiţei Executarea corectă a schiţei impune fixarea exactă a dimensiunii obiectelor ce sunt reprezentate... la întocmirea ei trebuie respectate unele reguli.. Astfel dacă schiţa încăperilor poate fi realizată la scara de 1:100 sau 1:50...... în cazul locurilor 78 . 2.................. încrucişarea acestor linii de cotă cu alte linii ori pătrunderea liniilor de cotă exterioare în interiorul desenului. Pentru acurateţea desenului şi redarea cât mai fidelă a imaginii obiectului reprezentat trebuie să se evite. schiţa locului faptei ajută la o înţelegere mai exactă a tabloului real al locului săvârşirii infracţiunii..Organ de cercetare penală ... delimitarea făcându-se ţinând cont de faptul dacă transpunerea în plan respectă sau nu proporţiile reale ale obiectelor sau suprafeţelor reprezentate. pe cât posibil. Prin aceasta se redau în sistem ortogonal. liniile ajutătoare de cotă şi axele nu pot fi folosite ca linii de cotă.. c) Întocmirea la scară a schiţei La întocmire schiţei locului faptei trebuie să se ţină seama şi de întinderea şi complexitatea locului cercetat... Specialist criminalist . Este recomandat ca la alcătuirea unei schiţe să se folosească un singur fel de cotare şi să se utilizeze aceeaşi unitate de măsură.. având menirea de a ilustra constatările din procesul-verbal şi de a întregi celelalte mijloace de fixare a rezultatelor cercetării la faţa locului. SCHIŢA LOCULUI FAPTEI Schiţa locului săvârşirii infracţiunii constituie o modalitate de reprezentare grafică a situaţiei la faţa locului. În funcţie de acestea se va determina scara schiţei. Schiţa locului faptei.. în literatura de specialitate mai este denumită planschiţă sau desen-schiţă.... realizarea unor proiecţii obţinute prin trasarea unei perpendiculare de la fiecare punct de proiectat pe planul de proiecţie .. precum şi a distanţelor şi unghiurilor...... Martori asistenţi ...... Cond. Aceasta deoarece fiecare dimensiune le influenţează pe celelalte... Oricare ar fi modalităţile de reprezentare grafică.....elemente esenţiale din câmpul infracţiunii mărite sau micşorate la scară....... orice abatere afectând redarea exactă a situaţiei.... Auto .. respectiv raportul dintre mărimea obiectelor şi distanţelor în schiţă şi dimensiunile lor reale.... Pentru ca schiţa locului faptei să formeze o imagine completă a situaţiei de la locul săvârşirii infracţiunii. b) Cotarea schiţei Aceasta înseamnă notarea pe schiţă a dimensiunilor obiectelor reprezentate.

acestea vor fi reprezentate. schiţa redă aceeaşi imagine în plan. numele. închis sau formă mixtă. cum ar fi: după poziţia soarelui. Planul-schiţă poate fi ridicat prin desenare simplă sau la scară şi poate reprezenta un loc deschis. În timp ce fotografia prezintă imaginea locului în perspectivă. Dacă pentru anumite obiecte. fie prin semne sau simboluri utilizate în alte domenii de activitate. inclusiv a celui ce a executat schiţa. aceasta trebuie orientată după punctele cardinale.deschise. fie prin semne convenţionale topografice standardizate. f) Reprezentarea prin semne convenţionale criminalistice Claritatea unei schiţe presupune ca reprezentarea în plan o obiectelor aflate la faţa locului să se facă prin anumite semne convenţionale. Schiţa locului faptei nu poate fi (nu trebuie să fie) înlocuită cu fotografia. o schiţă trebuie să cuprindă numai acele elemente ce ilustrează constatările menţionate în procesul-verbal. Desenul prezintă avantajul faţă de fotografie că poate da o privire în plan a întregului loc al faptei. data. Întotdeauna latura din dreapta a schiţei trebuie să fie orientată pe direcţia Nord-Sud. e) Claritatea schiţei Pentru a îndeplini această cerinţă. Schiţa simplă constă din ridicarea în plan a limitelor faptei şi a poziţei ocupate de obiectele principale. după soare şi ceas. absolut necesare întelegerii situaţiei existente în teren. scara schiţei poate fi 1:200. cu menţiunea distanţei reale dintre ele. proporţional cu suprafaţa acestora. g) Individualitatea schiţei Schiţa se individualizează prin menţionarea următoarelor date : titlul. pe când fotografia întotdeauna reprezintă locul faptei privit 79 . scara la care s-a întocmit. organul din care fac parte membrii echipei de cercetare. locul şi cauza în care s-a procedat la cercetarea locului faptei şi întocmirea schiţei. fie cu ajutorul busolei fie a altor metode. prenumele şi calitatea. Pentru a putea reprezenta cât mai complet situaţia de la locul faptei este necesar ca unele porţiuni sau obiecte să fie reprezentate în unul din cele trei planuri astfel : Planul-schiţă ridicat prin desenare este un mijloc de desenare a locului faptei şi a poziţiei diferitelor obiecte descoperite în cadrul acesteia. d) Orientarea schiţei Cu ocazia întocmirii schiţei locului faptei şi a locurilor deschise. 1:500 sau 1:1000. cu explicarea lor prin legendă. elemente sau detalii nu sunt prevăzute semne convenţionale criminalistice. În nici un caz aceasta nu trebuie să cuprindă detalii ce nu au nici o legătură cu fapta. după steaua polară. cu aceeaşi semnificaţie pentru toate organele judiciare. după caz. semnăturile participanţilor la cercetarea la faţa locului. respectiv elementele esenţiale.

modalităţile de efectuare a schiţei pot fi împărţite în două categorii. Pentru reprezentarea persoanelor şi a cadavrelor se folosesc mai multe sisteme. iar poziţia o fixăm prin vizări circulare. Elementul de bază al acestei forme de ridicare este scara folosită. în loc deschis. Acestea sunt : a) Vizarea încrucişată sau metoda punctului de întretăiere. Poziţia corpului. denumite şi puncte de staţie. Pentru fixarea poziţiei unui obiect în plan se recurge la mai multe metode. Punctele sunt indicate la baza 80 . a mâinilor şi a picioarelor este mai importantă uneori decât însuşi locul ocupat de victimă. Din punct de vedere al tehnicii de realizare. Desenul-schiţă executat la scară prezintă dimensiunile locului reduse la o anumită scară. Desenul-schiţă se realizează printr-o simplă desenare a locului faptei. după cum se respectă sau nu proporţiile dintre dimensiunile reale şi reprezentările grafice.75 m. astfel încât constatările cuprinse în procesul-verbal să fie înţelese. executată din două puncte diferite. metode stabilite în funcţie de întinderea şi complexitatea locului faptei. a trunchiului.sub un anumit unghi. Un desen exact al locului faptei nu se poate face decât dacă măsurăm exact toate unghiurile sau distanţele. După ce s-au tras limitele locului faptei şi s-au fixat în plan obiectele fixe. se trece la fixarea în plan a tuturor obiectelor infracţiunii şi caracteristicile topografice ale terenului. Punctele fixe le stabilim prin vizări directe şi încrucişate. Tehnica ridicării la scară diferă după cum planul-schiţă se execută pentru un loc închis. Principalul rol al schiţei locului faptei este acela de a facilita formarea unei imagini cât mai apropiate de realitatea asupra scenei infracţiunii. sau trei paşi 2 metri. Reprezentarea cadavrului şi a victimei rănite interesează nu numai ca loc ocupat în spaţiu ci şi ca raport relativ de poziţia corpului faţă de cap şi mambre. În desenul schiţă a planurilor desfăşurate. adoptată la întocmirea planului. Scara desenului reprezintă raportul dintre dimensiunile şi distanţele reale dintre obiectele de la locul faptei şi dimensiunea convenţională a acestora. iar cele patru planuri verticale o încadrează. cum se mai găsesc pe unele legende greşit întocmite. trebuie să se facă cu mare exactitate. după legende convenţionale topografice. fără să se respecte cu rigurozitate proporţiile dintre dimensiunile reale şi reprezentările grafice. Ridicarea prin desenare a planului-schiţă. dintre care le socotim greşite pe acelea care folosesc doar un contur compact de copil în faşă. Distanţele pentru locuri deschise se măsoară cu ruleta metrică sau în paşi socotind fiecare pas egal cu 0. suprafaţa orizontală cuprinde centrul figurii.

a obiectelor şi urmelor din câmpul infracţiunii. Prin acest procedeu obiectele şi celelalte elemente ale locului faptei sunt reprezentate văzute de sus. 2. Ca procedee de reprezentare a schiţei. în care punctele de dispunere a obiectelor aflate la faţa locului sunt determinate pe baza distanţei faţă de axa de referinţă şi a unor puncte de reper. dupa care se formează o reţea de triunghiuri. respectiv când cercetarea la faţa locului se face în încăperi. vagoane de cale ferată. schiţa excutată în proiecţie verticală. orizontal şi vertical pe suprafaţa orizontală. 4. Schiţa executată în proiecţie verticală. Schiţa executată în proiecţie orizontală. pereţii interiori. faţade. din lateral). fie că este vorba de proiecţie verticală frontală (obiectele sunt redate în plan vertical. Avantajul folosirii acestui procedeu constă în aceea că redă fidel poziţia clădirilor. aeronave.planului. 1. Aceasta constă în reprezentarea grafică succesivă a elementelor de la faţa locului pe mai multe schiţe componente în proiecţie orizontală realizate la aceeaşi scară. În unele cazuri. ce vor indica coordonatele punctelor din teren. schiţa completă a săvârşirii infracţiunii. prin transparenţă. rabatarea planurilor de proiecţie. locul de întretăiere al celor două linii reprezentând punctul în care se află dispus obiectul vizat. schiţa executată în proiecţie orizontală. din ele trăgându-se câte o linie spre obiectivul vizat. Rabatarea planurilor de proiecţie Folosirea acestui procedeu se impune pentru redarea într-un singur plan a imaginii corpurilor tridimensionale şi constă în rotirea planului lateral până ajunge în prelungirea celui vertical. metoda este aplicată mai frecvent în cercetarea accidentelor de circulaţie. pentru întocmirea acesteia la faţa locului pot fi folosite următoarele: 1. astfel încât cele trei planuri apar într-unul singur. Următoarea etapă o constituie rotirea celor două planuri. itinerariul parcurs de făptuitor. schiţa în proiecţie orizontală poate fi relalizată şi în varianta schiţei suprapuse. În criminalistică. folosită în geodezie. 3. precum şi a căilor de acces spre locul faptei. 2. se foloseşte pentru a reda elementele de construcţie. denumită şi desen în plan orizontal este utilizată cel mai frecvent în activitatea organelor de urmărire penală. astfel încât prin suprapunerea lor să se obţină. schiţa în secţiune. unde au fost descoperite urme sau mijloace de probă. 3. Schiţa în secţiune 81 . b) Metoda triangulaţiei. aproximativ echilaterale. 4.

Se execută atunci când este necesară redarea detaliilor aflate în componenţa unor elemente de construcţie ce nu se pot vedea în planuri nesecţionate. Prin acest procedeu se utilizează planuri paralele cu celelalte trei planuri de proiecţie, rezultând atât secţiuni orizontale, cât şi secţiuni transversale şi longitudinale. Pentru a nu scăpa din vedere anumite elemente din teren, atât practica judiciară cât şi literatura de specialitate recomandă folosirea unor tehnici ajutătoare, cum ar fi : • tehnica punctelor extreme; • tehnica caroiajului imaginar; • tehnica axelor principale. Totodată pentru efectuarea măsurătorilor şi transpunerea în schiţă a valorilor rezultate pot fi folosite mai multe procedee : • procedeul punctului de întârziere; • procedeul coordonatelor rectangulare, folosit când locul faptei e situat pe artere de circulaţie; • procedeul triunghiurilor; • procedeul triangulaţiei; • procedeul Wild. Anchetatorul care se deplasează la locul faptei recurge la aceste procedee cunoscute de efectuare a măsurătorilor şi de transpunere a elementelor din teren pe schiţă. 3. FOTOGRAFIA JUDICIARĂ OPERATIVĂ Fotografia judiciară executată la faţa locului se numără printre cele mai importante mijloace de fixare a rezultatelor cercetării. Ea se impune prin multe avantaje pe care le oferă, concretizate în: rapiditatea înregistrării imaginii, fidelitatea, exactitatea şi prezentarea sugestivă a celor mai semnificative momente ale cercetării locului faptei. Pentru a se asigura fixarea imaginii locului faptei este necesar să se efectueze următoarele genuri de fotografii: • fotografia de orientare; • fotografia schiţă; • fotografia obiectelor principale, a cadavrelor, a urmelor; • fotografia de detaliu a micro şi macroreliefului urmelor sau obiectelor izolate. Fotografia fixează mecanic toate detaliile obiectelor fotografiate şi imaginea lor de ansamblu precum şi raporturile reciproce de poziţie.

82

Fotografia judiciară face parte din metodele tehnice ştiinţifice cele mai frecvent folosite în cercetarea criminalistică, atât în activitatea de teren a organelor de urmărire penală cât şi în munca de laborator a cercetătorilor criminalişti. Fotografia judiciară reprezintă totalitatea metodelor fotografice aplicate în cercetările criminalistice în munca de teren a organelor de urmărire penală cât şi în munca de laborator a cecetătorilor criminalişti. Fotografia judiciară operativă care se aplică direct de către organele de urmărire penală, pentru fixarea locului săvârşirii faptei, redarea obiectelor şi a urmelor infracţiunii sau a persoanelor urmărite sau condamnate, se împarte la rândul ei în: fotografia locului faptei, fotografia semnalmentelor, fotografia folosită în reconstituire. Fotografia judiciară de examinare cuprinde mai multe subdiviziuni ca fotografiile de: ilustrare, umbre, reflexe, contrast, comparare, selectare, fotografia sub diferite radiaţii invizibile etc. Fotografia judiciară operativă Fotografia judiciară operativă a locului faptei şi a obiectelor principale serveşte la fixarea tabloului de ansamblu în care se încadrează locul faptei, la fixarea propriu-zisă a locului faptei, la măsurarea acestuia şi la fixarea fotografică o obiectelor purtătoare de urme ale infracţiunii. Fotografia judiciară operativă a locului faptei şi a obiectelor infracţiunii se împarte în : 1. fotografia de orientare; 2. fotografia schiţă; 3. fotografia de detaliu; 4. 5. 6. 7. 8. fotografia obiectelor principale; măsurători fotografice; procedee speciale; fotografia de reconstituire; fotografia semnalmentelor.

1. Fotografia de orientare serveşte la fixarea tabloului de ansamblu în care se încadrează locul săvârşirii faptei, stabilind raporturile de poziţie în care se găseşte aceasta faţă de împrejurimile lui imediate.

Fig. 11 Reprezintă fotografie de orientare a locului faptei prin coliziunea unui autoturism cu un biciclist.

83

Fotografia judiciară operativă va parcurge aceleaşi etape ca însăşi cercetarea locului faptei. În primul rând se va insista asupra încadrării locului faptei, a tabloului de ansamblu din care face parte. În această etapă se va insista asupra drumurilor de acces, asupra vecinătăţilor, asupra distanţelor dintre locul faptei şi diferite puncte frecventate de oameni. Această fotografie trebuie să fie efectuată de la o distanţă suficientă pentru a cuprinde cât mai mult din ansamblul în care locul faptei se situează. Pentru această fotografie este bine să se folosească obiective superangulare, cu câmp larg de deschidere, sau să se execute fotografii cât mai de sus, fie dintr-un copac sau dintro clădire alăturată. Fotografia de orientare redă imaginea locului faptei, în întregul său, împreună cu împrejurimile. Acest gen de fotografie se execută de preferinţă, pentru a reda cât mai complet posibil şi cadrul înconjurător al locului faptei. Dacă fotografia de orientare este executată pe un loc întins (câmp, şosele), în mod obligatoriu pe imagine trebuie să apară anumite puncte de reper fixe, de natură să permită identificarea cu uşurinţă a locului respectiv. Prin fotografia de orientare panoramică liniară, locul faptei este fotografiat succesiv, pe porţiuni mai mari sau mai mici. Fotografia de orientare panoramică circulară, folosită în cazul terenurilor cu dimensiuni mari, se execută aşezând aparatul foto montat pe trepied în centrul terenului. Luarea imaginilor se face din centru spre exterior, rotind aparatul în aşa fel încât imaginea următoare să fixeze şi o porţiune din terenul fotografiat anterior. În final prin alăturarea imaginilor se va obţine o fotografie de ansamblu a întregului loc al faptei. b. Fotografia schiţă are rolul de a fixa în mod fidel locul infracţiunii, excluzând împrejurimile. De asemenea, va reda o parte din locul infracţiunii în care sunt amplasate instrumentele folosite la comiterea faptei, obiectele despre care se presupune că au legătură cu activitatea ilicită. În cazul unei infracţiuni de omor, fotografia schiţă va reda imaginea cadavrului şi a obiectelor din jurul acestuia. Tehnica criminalistică recomandă ca acest gen de fotografie judiciară să se execute de la o distanţă care să permită încadrarea întregului loc al faptei, inclusiv obiectul principal - cadavrul, focarul incendiului, spărtura din zid, în aşa fel încât acestea să fie plasate în centrul fotografiei. Ca moduri de executare a fotografiei schiţă reţinem : • fotografia schiţă de pe poziţii contrare; • fotografia schiţă de pe poziţii încrucişate; • fotografia schiţă unitară; • fotografia schiţă panoramică.

84

În această fotografie se insistă atât asupra aspectului obişnuit al obiectului respectiv. în întregime sau pe sectoare. Fotografia schiţă serveşte la fixarea locului faptei. neridicate până atunci de la faţa locului în care se găseau. Fotografia de detaliu se execută la o scară mai mare decât celelalte fotografii de la locul faptei. • fotografia schiţă pe sectoare. fotografiindu-se independent de locul unde a fost descoperit. fotografia de detaliu se execută în faza dinamică. evitându-se posibilitatea ca obiectele mari să le acopere pe cele mici. când într-o singură imagine fotografică este cuprins în întregime locul faptei.Fixarea pe fotografiile schiţă a rezultatelor faptei comportă anumite particularităţi. în care locul faptei. cât şi asupra modificărilor produse cu ocazia săvârşirii infracţiunii cercetate. fiecare obiect interesează ca o probă materială luată izolat. astfel încât detaliile ce interesează să fie reproduse cât mai fidel. Acest gen de fotografie se referă la micro şi macrorelieful urmelor sau obiectelor izolate. care se execută în faza statică a cercetării la faţa locului (deci fără a le mişca din locul iniţial). Fotografia panoramică se poate executa liniar sau circular. • fotografia schiţă în panoramă se foloseşte în cazurile în care locul faptei are o extindere prea mare. Astfel în cazul încăperilor mici. De data aceasta. pentru a se elimina zonele oarbe. se ridică cu grijă pentru a fi examinate separat şi amănunţit. cu ajutorul căreia locul faptei se fotografiază din mai multe poziţii opuse. c. Spre deosebire de celelalte genuri de fotografii. Aceeaşi atenţie trebuie acordată surselor de iluminare. este fixat pe sectoare la aceeaşi scară şi grad de iluminare. Datorită formelor variate în care se aplică. Locul de unde se execută fotografia trebuie ales cu multă grijă. neputând fi cuprins într-o singură imagine. în caz contrar neputând fi cuprinsă în imagine decât o porţiune foarte mică. particularităţile şi urmele pe care le prezintă obiectul. fotografia schiţă de subdivide în mai multe categorii : • fotografia schiţă unitară. diferitele obiecte. Fotografia de detaliu Odată cu trecerea la faza dinamică a cercetării locului faptei. • fotografia schiţă încrucişată. dimensiunile. ca rezultat al săvârşirii faptei. insistând asupra raporturilor reciproce de poziţie în care se găsesc diferitele obiecte sau urme. pentru a putea fi cuprinsă într-o singură fotografie fără a se pierde detaliile mai importante. 85 . Ea trebuie să redea forma. fotografiile trebuie executate de la cea mai mare înălţime posibilă.

grad de uzură) şi aspecte de ordin criminalistic ce interesează deteriorări. a cadavrelor. a urmelor Acest gen de fotografie se foloseşte pentru fixarea diferitelor obiecte care poartă urme ale infracţiunii. fotografiile vor reda aspectul locului săvârşirii infracţiunii aşa cum a fost găsit în momentul sosirii echipei de cercetare. trebuie evitată redarea în imagini a unor persoane. etc) d) Fotografia obiectelor principale. urma dactiloscopice. instrumentele folosite la efracţie. Fotografierea cadavrelor 86 . • cu ocazia efectuării fotografiilor judiciare operative. Scopul executării acestui gen de fotografii este acela de a fixa poziţia şi forma obiectului.Concluzionând cu privire la această modalitate de fixare a rezultatelor cercetării la faţa locului. • pentru fixare cât mai exactă a locului faptei şi a urmelor descoperite în anumite cazuri (omor. se fotografiază. un loc important îl ocupă cadavrul victimei împreună cu obiectele şi urmele din imediata sa apropiere. ce nu au legătură cu infracţiunea şi care au pătruns în locul faptei ulterior consumării evenimentului. vopsea. • când cercetarea la faţa locului se execută în spaţii închise. accidente de circulaţie cu urmări mortale) este necesară executarea de fotografii color pentru redarea urmelor colorate (pete de sânge. balistice etc. obiecte. după fotografierea obiectului în cauză împreună cu obiectele vecine. sunt produsul activităţii ilicite ori au legătură directă cu producerea evenimentului. inclusiv dispunerea lui. focarul incendiului. mijloace de transport şi urmele acestora. putem desprinde câteva reguli: • dacă locul faptei a suferit modificări faţă de aspectul său iniţial. în raport cu celelalte urme şi mijloace materiale de probă existente la faţa locului. Pentru a se realiza acest lucru. arme de foc. au servit sau au fost destinate să servească la comiterea faptei. mijloace de transport. este interzisă utilizarea surselor de lumină artificială. În cadrul fotografiei obiectelor principale. numai obiectul principal. În rândul obiectelor principale menţionăm: cadavrul. în vederea stabilirii raportului dintre el şi acestea. Acesta va fi fotografiat din părţile laterale pentru a evita deformările în perspectivă ce apar în cazul fotografierii din direcţia capului sau picioarelor. de aproape. număr. Prin acest gen de fotografie judiciară operativă se fixează toate caracteristicile obiectului principal (serie. pete de sânge.

sângele sau bălţile de sânge. • posibilitatea de a surprinde pe peliculă o multitudine de situaţii de fapt. urmele de lovire. În sens restrâns. ALTE MIJLOACE DE FIXARE A UNOR ACTIVITĂŢI EFECTUATE CU OCAZIA CERCETĂRII LA FAŢA LOCULUI 4. filmul şi videofonograma judiciară au devenit aproape indispensabile în cazurile deosebite (de omor. fără o selecţie prealabilă.1. urmele descoperite cu ocazia cercetării la faţa locului. arsurile. Aceste fotografii se execută încă din faza statică a cercetării la faţa locului faptei. dintre care amintim: • surprinderea tuturor activităţilor desfăşurate la faţa locului. După fixarea prin fotografie a aspectului general al cadavrului şi îndeosebi a poziţiei lui faţă de obiectele înconjurătoare se trece la fotografierea. Având în vedere posibilităţile pe care le au de a reda cu fidelitate aspectul locului faptei. în dinamismul lor. sau alte asemenea mijloace. executându-se uneori multe fotografii încrucişate. Folosirea filmului judiciar. etc. După executarea fotografiei plan se trece la fotografierea cadavrului din părţile laterale. aspectul şi particularităţile unor obiecte existente în câmpul infracţiunii. cadavrul constituie obiectul principal al cercetării. incluzând obligatoriu între aceste poziţii şi leziunea principală vizibilă. accidente de circulaţie etc. Cadavrele situate în poziţie şezând vor fi fotografiate din părţi opuse. 4. urme şi mijloace materiale de probă. ca mijloc de fixare a rezultatelor cercetării la faţa locului prezintă multiple avantaje. urmele infracţiunii rămase pe îmbrăcăminte.). a detaliilor ca: leziuni vizibile. maritime şi fluviale. explozii. Ca procedeu special de fotografiere. pentru a fixa în mod exact poziţia acestuia. prin acestea se înţeleg pelicula cinematografică şi banda videomagnetică pe care au fost fixate imagini ale locului faptei şi a urmelor activităţii ilicite. Aceste mijloace de fixare nu se substituie procesului-verbal de cercetare la faţa locului. la o scară mai mare. Folosirea filmului şi a videofonogramei juridice Filmul şi videofonograma juridică reprezintă metode tehnice moderne de fixare a rezultatelor cercetării la faţa locului. când cadavrul nu a fost mişcat din locul în care a fost descoperit. distrugeri săvârşite prin incendii. catastrofe feroviare. 87 .În numeroase cazuri. În fotografiile din părţile laterale trebuie să se evite fotografierea dinspre cap sau dinspre picioare pentru a nu da naştere unor disproporţii supărătoare. cadavrului i se vor executa o fotografiere plan luată de sus. aeriene. oferind un tablou complet sau aproape complet al locului faptei. pe verticală şi mai multe fotografii laterale încrucişate. ci au menirea de a-l ilustra cât mai convingător.

• înregistrarea simultană a imaginii şi sunetului pe aceeaşi bandă. cât şi a sunetelor. iar pe de altă parte este de natură a asigura înregistrarea tuturor constatărilor făcute în faza statică şi dinamică a cercetării. Din punct de vedere al modalităţilor de realizare. anume înregistrarea principală a urmelor şi a detaliilor. prim-plan. • dă posibilitatea înregistrării rapide a unor persoane şi obiecte ce au legătură cu fapta săvârşită. atât în fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului cât şi în fixarea altor acte de urmărire penală. filmul şi videofonograma judiciară prezintă multiple asemănări cu fotografia judiciară operativă. îndeosebi reconstituiri. 4. nemaifiind necesară prelucrarea ei în laborator. a travelling-ului sau transfocări. ce au diferite calităţi procesuale. Sub raport tehnico-tactic criminalistic. • obţinerea imediată a videofonogramei. Folosirea magnetofonului la faţa locului Folosirea magnetofonului cu ocazia cercetării la faţa locului are dublu scop. folosite cu mult succes. O bună parte dintre laboratoarele de criminalistică ale unităţilor Parchetului de pe lângă tribunalele judeţene sunt dotate cu videomagnetofoane. (plan de orientare. percheziţii. Deşi nu constituie mijloc de probă. • imposibilitatea falsificării videofonogramei. inclusiv înregistrări la scară. recunoaşteri de grup. videofonograma judiciară prezintă avantaje atât faţă de filmul judiciar cât şi faţă de alte mijloace de fixare auxiliare ale procesului-verbal. 88 . Alte reguli privesc modul de executare a cadrajului şi panoramărilor. Acestea constau în: • calitatea superioară a videofonogramei faţă de pelicula cinematografică. de realizare a diverselor planuri. plan-detaliu).• oferă un înalt grad de obiectivitate prin înregistrarea concomitentă atât a imaginilor. după pelicula cinematografică pot fi executate fotografii mărite. înregistrările pe bandă magnetică îşi dovedesc utilitatea cu prilejul redactării procesului-verbal de cercetare la faţa locului. schiţă.2. La rândul ei. contribuind la o descriere exactă şi completă a stării de fapt. în toate variantele acesteia. ascultări de martori şi învinuiţi. • atunci când se impune. Pe de o parte el serveşte ca mijloc de fixare a declaraţiilor diverselor persoane implicate în fapta comisă. plan schiţă. fixarea pe bandă videomagnetică sau pe film presupune înregistrări video sau filmări de orientare.

constituie informaţii ce pot căpăta un sens edificator pentru soluţionarea cauzei. 89 . situate pe direcţia de deplasare a autovehiculului. În această ultimă situaţie se impune elaborarea unor versiuni diverse. • autor al faptei ar putea fi o persoană care lucrează la una din unităţile situate pe artera de circulaţie respectivă. Analizând rezultatele obţinute cu prilejul cercetării la faţa locului. de cele mai multe ori. • autor al faptei ar putea fi un conducător auto care domiciliază. ele nu sunt viciate de factorii perturbabili. chiar cu frânturi de cuvinte. la cele privitoare la mecanismul producerii şi la cauza accidentului. de regulă. Înregistrarea redă fidel declaraţia persoanei. mai ales atunci când atât conducătorul auto. dar care corelate cu celelalte materiale. Astfel se pune problema în cazul când făptuitorul a părăsit locul accidentului abandonând autovehiculul şi. fraze izolate sau cuvinte aparent incoerente. CAPITOLUL VII ALTE ACTIVITĂŢI CARE SE ÎNTREPRIND PENTRU ADMINISTRAREA PROBELOR 1. În situaţia în care autorul faptei a rămas la faţa locului. prioritare fiind cele referitoare la autorul infracţiunii şi autovehiculul angajat în accident. organele de urmărire penală elaborează versiuni cu privire la diversele împrejurări ale cauzei. În cazul uciderii din culpă şi vătămării corporale din culpă lămurirea tuturor problemelor şi desfăşurarea activităţilor specifice în vederea administrării probelor nu pot fi asigurate decât printr-o planificare judicioasă. au părăsit locul faptei. lucrează sau se află în tranzit spre localităţile limitrofe. cât şi autovehiculul implicat. Folosirea înregistrărilor pe bandă magnetică se impune mai ales în situaţia în care starea sănătăţii victimei nu permite ascultarea în condiţii normale şi nu este posibilă consemnarea relatărilor acesteia. a interpretării urmelor descoperite şi a celorlalte măsuri întreprinse. a examinării autovehiculului despre care se presupune că a fost angajat în accident. PLANIFICAREA CERCETĂRILOR.Declaraţiile părţilor prezintă avantajul că. Pot fi elaborate versiuni de genul: • autor al faptei ar putea fi un conducător auto care domiciliază ori îşi are reşedinţa în zona producerii accidentului sau riverană acesteia. aria versiunilor este mult mai restrânsă limitându-se.

• data şi ora instalării. • mecanismul de producere a acesteia. • starea şi comportamentul participanţilor la traficul rutier etc. este timpul de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare. • data producerii leziunilor. pierderea unui simţ sau organ ori a funcţiilor acestuia etc. principalele criterii sunt de ordin medical. Planificarea cercetării şi materializarea acesteia într-un document de planificare asigură eşalonarea activităţilor într-o ordine cronologică şi neomiterea niciunui aspect ce are legătură cu cauza. • dacă în urma vătămărilor produse s-a cauzat persoanei o infirmitate permanentă. În aprecierea gravităţii social-juridice a acestei fapte antisociale. • numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare. constatarea medico-legală va lămuri : • natura şi cauza morţii. culpa exclusivă a victimei sau culpă comună. DISPUNEREA CONSTATĂRII MEDICO-LEGALE ŞI A CONSTATĂRILOR TEHNICO-ŞTIINŢIFICE SAU EXPERTIZELOR CRIMINALISTICE Principalul criteriu pentru delimitarea vătămării corporale din culpă. Alte versiuni se referă la: • forma de vinovăţie – culpa exclusivă a conducătorului auto. în raport cu natura urmelor şi mijloacelor materiale de probă descoperite cu ocazia cercetării locului accidentului ori a examinării autovehiculului bănuit că a fost angajat în impact. • natura leziunilor produse şi mecanismul de formare a acestora.• autovehiculul implicat în accident a fost furat din locul de parcare ş.a. mecanismul şi cauzele producerii accidentului. Dacă în urmă accidentului a survenit moartea vreunei persoane. Genurile de constatări tehnico-ştiinţifice sau expertize criminalistice care pot fi dispuse în cazul cercetării acestor infracţiuni diferă de la cauză la cauză. în formă simplă de cea în formă agravată. • împrejurările. 90 . Constatarea medico-legală este chemată să răspundă la următoarele probleme: • existenţa leziunilor pe corpul victimei. 2.

a.rezultatul la care se ajunge şi iminenţa distrugerii urmelor în procesul examinării – la acest gen de constatare tehnico-ştiinţifică trebuie să se apeleze numai în cazuri excepţionale. constatarea tehnico-ştiinţifică a traseului sau expertiză traseologică. • direcţia de deplasare a mijlocului de transport. Din motivele arătate . constatarea tehnico-ştiinţifică a urmelor papilare sau expertiza dactiloscopică. b. sol. respectiv atunci când urmele descoperite la faţa locului sunt improprii expertizei traseologice..Printre constatările tehnico-ştiinţifice sau expertizele mai frecvent întâlnite menţionăm : a. Constatarea tehnico-ştiinţifică a urmelor biologice sau expertiza biocriminalistică 91 . ci doar indicii ce trebuie coroborate cu celelalte probe şi mijloace de probă administrate în cauză. • tipul autovehiculului de la care provin fragmente de sticlă şi pelicule de vopsea descoperite la faţa locului. vopsea. parbriz. • tipul autovehiculului care a creat urma. b. lubrifianţi etc. În cadrul analizelor de laborator urmele examinate se distrug. c. d. Concluziile acestora nu constituie probe certe care să dovedească vinovăţia. au sau nu aceeaşi compoziţie chimică. Constatarea tehnico-ştiinţifică a traseului sau expertiză traseologică Acest gen de constatare sau expertiză poate rezolva următoarele probleme: • care este mecanismul de formare a urmei. c. constatarea tehnico-ştiinţifică chimică sau expertiza chimică. cu urmele de aceeaşi natură descoperite la faţa locului ale autovehiculului despre care se presupune că a fost implicat în accident.Constatarea tehnico-ştiinţifică chimică sau expertiza chimică Prin analizele complexe de laborator se poate stabili compoziţia chimică a urmelor de far. constatarea tehnico-ştiinţifică a urmelor biologice sau expertiza biocriminalistică. • ampatamentul şi ecartamentul autovehiculului. Specialistul trebuie să stabilească dacă urmele menţionate. • dacă urmele au fost sau nu create de autovehiculul pus la dispozitie. ridicate de la faţa locului. ca model de comparat.

. angajaţii autobazelor. • grupa sanguină a sângelui analizat. martorii mai pot fi identificaţi din rândul următoarelor persoane: călători. • dacă sângele este de natură umană sau animală. În afara martorilor oculari. consum de alcool etc. înainte de producerea lui. 3.. specialiştii fiind solicitaţi să răspundă la întrebări de genul: • dacă urmele sunt sau nu de sânge. 92 . grosime. pietoni. direcţia de deplasare. a firelor de păr etc. biciclişti.a. reguli de circulaţie încălcate ş.) Cu ajutorul acestor martori se pot lămuri o serie de probleme cum ar fi: traseul parcurs de făptuitor la data producerii accidentului. forma cuticulei. d. urmele papilare prezintă importanţă în procesul de identificare a făptuitorilor. garajelor sau altor unităţi publice sau private unde lucrează conducătorii auto ori unde au fost reparate autovehiculele. ASCULTAREA MARTORILOR În cercetarea uciderii şi vătămării corporale din culpă săvârşite ca urmare a accidentelor de circulaţie. modul în care conducea autovehiculul. culoarea pigmenţilor din zona corticală. forma şi aspectul canalului medular. conducători de autovehicule neangajate în accident care se deplasau pe aceeaşi arteră de circulaţie şi au observat acţiunile conducătorului auto implicat în accident. aspectul capătului liber. ascultarea martorilor reprezintă activitatea cu o pondere deosebită. Prin examinarea firului de păr se poate caracteriza acest gen de urmă materie din punct de vedere morfologic: culoare. persoane ce pot furniza date în legatură cu starea conducătorilor auto înainte de accident (oboseală.Constatările tehnico-ştiinţifice sau expertizele de acest gen au ca obiect examinarea urmelor de sânge şi histologice descoperite în infrastructura sau pe părţile laterale ale autovehiculului implicat sau bănuit că a fost implicat în accident. constatarea tehnico-ştiinţifică a urmelor papilare sau expertiza dactiloscopică În situaţia în care autovehiculul implicat în accident a fost abandonat la faţa locului sau în alte locuri ori a fost identificat ulterior. lungime. sexul persoanei de la care provine şi stabilirea grupei sanguine.

Cei care fug de la locul faptei conduc cu viteză excesivă. Acesta trebuie să cunoască bine situaţia de la faţa locului. fac depăşiri neregulamentare. Ascultarea învinuiţilor sau inculpaţilor trebuie să se efectueze cât mai urgent posibil. celelalte probatorii administrate. să intervină cu întrebări utile pentru lămurirea problemelor solicitate martorilor. „alibiurile” pe care a încercat să şi le creeze pentru a scăpa de răspunderea penală etc.. a răspunderii pentru producerea acestuia. Afirmaţiile de genul viteză excesivă sau mare ori viteză de bolid sunt în marea majoritate a cazurilor exagerate. este necesar să se ceară martorului să precizeze criteriile pe care le-a avut în vedere la aprecierea vitezei şi distanţelor. conducătorilor altor vehicule întâlnite pe traseu. împrejurările în care făptuitorul a consumat băuturi alcoolice înainte de accident. stabilite pe baza constatărilor făcute cu ocazia cercetării la faţa locului. 4. chiar prezumând buna-credinţă a celui ascultat. ASCULTAREA ÎNVINUIŢILOR SAU INCULPAŢILOR Alături de împrejurările de fapt în care s-a produs accidentul. Aceste persoane sunt în măsură să facă relatări 93 . Ascultarea tuturor martorilor trebuie să se facă de către un singur lucrător. activităţile desfăşurate de autorul faptei în vederea ştergerii urmelor infracţiunii.comportarea făptuitorului după producerea accidentului. Se va cere martorilor să aprecieze viteza de deplasare a autovehiculului în momentele premergătoare accidentului. Aprecierile cu privire la viteză şi distanţe trebuie privite cu foarte mare rezervă. ascultarea învinuiţilor sau inculpaţilor poate contribui decisiv la lămurirea completă a mecanismului şi cauzelor producerii accidentului. modul în care cel în cauză a motivat avariile suferite de autovehiculul pe care îl conducea. starea şi comportamentul victimelor accidentului. În cazul accidentelor cu fugă de la locul faptei. ascultării martorilor. încalcă regulile de circulaţie. pietonilor. organul judiciar ia măsuri de urmărire a autovehiculului chiar în timpul desfăşurării cercetării la faţa locului sau imediat după terminarea ei. distanţa la care a fost proiectată victima etc.. să fie în măsură să aprecieze exactitatea şi sinceritatea relatărilor. Toate acestea atrag atentia organelor de ordine. produc alte accidente. persoanelor vătămate ş.a. succesul fiind condiţionat de probele administrate până în acel moment.

cantitatea.despre caracteristicile maşinii. alimentele consumate). DISPUNEREA EXPERTIZEI TEHNICE AUTO Acest gen de expertiză prezintă o importanţă cu totul aparte. starea fizică în momentul conducerii autovehiculului şi producerii accidentului. ora ingerării. viteza cu care a circulat pe porţiunea respectivă de drum. acţiunile ori inacţiunile ulterioare producerii accidentului. direcţia de circulaţie. în condiţiile date de vizibilitate. activităţile pe care le-a întreprins pentru evitarea accidentului prin manevrarea autovehiculului. motivele care l-au determinat să conducă autovehiculul într-o astfel de stare. planul de ascultare trebuie să vizeze lămurirea următoarelor probleme: împrejurările concrete în care s-a produs accidentul. înainte de impact. sortimentul. persoanele în compania cărora a consumat băuturi alcoolice (locul. 5.a. persoanele care mai cunosc despre fapta săvârşită şi împrejurările în care au luat la cunoştiinţă despre aceasta ş. Categoriile de probleme puse în faţa expertizei tehnice auto pot fi grupate astfel: a) Probleme privind starea tehnică a autovehiculului Expertul tehnic auto este solicitat să elucideze următoarele: data apariţiei defecţiunilor tehnice constatate. motivele care l-au determinat să părăsească locul faptei fără încuviinţarea organelor de poliţie şi să abandoneze autovehiculul implicat în accident. acţiunile ori inacţiunile victimei. cauzele care au generat producerea acestuia. cu ajutorul ei putându-se elucida problemele referitoare la mecanismul producerii accidentului. momentul în care victima s-a angajat în traversare şi când a observat-o. 94 . Indiferent de condiţiile şi împrejurările în care s-a produs accidentul. motivul pentru care nu s-a conformat semnificaţiei indicatoarelor rutiere ce impuneau restricţii de viteză în zonă ori rularea cu o viteză până la limita evitării oricărui pericol. iar probele materiale descoperite pe drumul parcurs ajută chiar la identificarea autovehiculului urmărit. cauzele apariţiei defecţiunilor tehnice.

în situaţia dată.legătura de cauzalitate dintre defecţiunile tehnice constatate şi accident. viteza autovehiculului în momentul impactului. distanţa de rulare liberă. distanţa de proiectare a unor obiecte provenite de la autovehicul şi spaţiul de împrăştiere a fragmentelor rezultate din spargerea parbrizului. distanţa de rulare cu frână de motor. precum şi diagrama tahograf. precum şi la condiţiile meteorologice de vizibilitate. timpul necesar intrării în funcţiune a frânelor. timpul de reacţie necesar pentru perceperea pericolului de accident. viteza autovehiculului înainte de impact şi să-şi prefigureze mintal activităţile pe care le va desfăşura pentru stabilirea mecanismului producerii accidentului. Încă din faza cercetării la faţa locului. cel puţin. energia cinetică consumată pentru deplasarea sau deformarea maselor intrate în coliziune. Probele pe baza cărora se poate determina viteza unui autovehicul sunt: lungimea urmei de frânare. 95 . chiar aproximativ. dacă defecţiunile puteau fi depistate prin simpla exploatare a autovehiculului ori numai prin demontarea pieselor. pentru a fi în măsură să stabilească tematica necesară elucidării tuturor împrejurărilor legate de producerea accidentului şi să pună la dispoziţia expertului toate elementele pentru efectuarea lucrării. cunoştinţe generale în domeniu. trebuie să interpreteze şi să evalueze expertiza la justa ei valoare. După primirea raportului de expertiză. organul de urmărire penală trebuie să aibă. cauzele tehnice care au determinat răsturnarea autovehiculului pe partea carosabilă (cu o anumită înclinare. organul de urmărire penală are posibilitatea să calculeze. posibilitatea prevederii din timp a acestor defecţiuni de către persoanele care răspund de starea tehnică a autovehiculului. mecanismelor sau subansamblelor. Dispunând expertiza tehnică auto. umiditate şi unghi de viraj) şi viteza cu care trebuia să circule pentru a evita deraparea sau răsturnarea. b) Probleme referitoare la împrejurările în care s-a produs accidentul Expertul tehnic auto va fi solicitat să dea răspuns la următoarele: viteza cu care a circulat autovehiculul anterior frânării raportată la caracteristicile şi starea drumului public. în coroborare cu toate celelalte probe administrate.

Pentru stabilirea cu exactitate a avariilor este necesar să se determine gradul de uzură al autovehiculului în momentul producerii accidentului. ş. prin maniera de formulare a întrebărilor. poate să procedeze la reconstituirea. în condiţiile date.c) Probleme legate de comportamentul participanţilor la trafic. expertiza tehnică auto trebuie să lămurească: distanţa la care se afla autovehiculul în momentul în care pietonul sa angajat în traversare. cum ar fi: valoarea de achiziţie. d) Probleme referitoare la evaluarea pagubelor Când pe lângă uciderea sau vătămarea din culpă a uneia sau mai multor persoane. implicaţi în evenimentul rutier. starea tehnică. a. organul de urmărire penală sau instanţa de judecată. expertizei tehnice-auto îi revine sarcina de a evalua şi pagubele pricinuite cu această ocazie. 81 64 Codul de procedură penală al României. valoarea devizului de reparaţii cuprinzând preţul pieselor de schimb şi materialelor. precum şi manopera. parcursul real. 1969. prezentarea comparată”. pag. RECONSTITUIREA Reconstituirea a fost reglementată de legislaţia noastră procesual penală din necesitatea lărgirii posibilităţilor de aflare a adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei şi statuării prin lege a unui procedeu cu caracter probator folosit frecvent în activitatea organelor judiciare. 6. ţinând cont de locul unde s-a produs impactul şi viteza cu care a circulat. dacă găseşte necesar pentru verificarea unor date. La evaluarea unui autovehicul se ţine cont de mai multe elemente. posibilităţile pe care le-a avut conducătorul auto. distanţa de la care conducătorul auto a acţionat asupra frânei de serviciu. Bucureşti. 130 96 . În stabilirea tematicii expertizei tehnice auto. calculat potrivit normelor în vigoare. “Noul cod de procedură penală şi Codul de procedură penală anterior. art.63 Potrivit legii64. s-a produs şi avarierea autovehiculului implicat în accident. Atunci când în accidentul de circulaţie a fost implicat şi un pieton. de a evita accidentul prin manevrarea autovehiculului. organul de urmărire penală trebuie să ţină seama de faptul că expertul nu poate să răspundă decât de stricta specialitate. Dongoroz. la 63 V.. durata de exploatare şi coeficientul de uzură.

integritatea corporală sau sănătatea participanţilor la această activitate. pot. să fie lămurite prin expertiza tehnică auto. 97 . Asemenea reconstituiri oferă posibilitatea verificării declaraţiilor martorilor şi părţii vătămate. Alteori. nu pot fi reproduse fapte şi împrejurări de genul: derapărilor.. pe timp de noapte. percepere. În nici un caz. atunci când se recurge la reconstituire nu se urmăreste verificarea şi precizarea unor aspecte privitoare la mecanismul producerii ori la posibilităţile evitării acestuia în condiţiile date. Rolul şi locul reconstituirii în cazul accidentelor de circulaţie pot fi definite în mod corespunzător numai în condiţiile unei corecte reprezentării a scopului acesteia. ponderea principală o deţin reconstituirile efectuate pentru stabilirea posibilităţilor de observare. viteza autovehiculului înainte şi în timpul impactului ş. atâta vreme cât problemele legate de mecanismul producerii accidentului. Cum accidentele de circulaţie sunt evenimente cu desfăşurare rapidă. locul unde a abandonat autovehiculul ori unde s-a oprit pentru a şterge urmele infracţiunii. extreme. posibilitatea perceperii şi fixării în memorie este mai redus. se poate recurge la reconstituire pentru a evidenţia traseul parcurs de făptuitor după săvârşirea faptei. Avându-se în vedere dispoziţiile legale şi literatura de specialitate. memorare sau reproducere a unui fapt sau fenomen. coliziunii dintre două sau mai multe autovehicule ori catastrofelor rutiere. în întregime ori în parte a modului şi condiţiilor în care a fost săvârşită fapta. şi este indicat. De regulă.faţa locului. polei etc. Trebuie reţinut că este interzis să se efectueze reconstituirea dacă prin reproducerile ce se urmăresc se poate pune în pericol viaţa. Este şi firesc să fie aşa. ceaţă. cât şi practica judiciară admit ca scopul reconstituirii în cercetarea unor astfel de cauze îl reprezintă verificarea şi ilustrarea probelor administrate în cursul cercetării şi mai puţin acela al administrării de noi probe în cauză. circulaţiei cu viteză mare. frânările dure. ci la stabilirea posibilităţii perceperii unor împrejurări legate de evenimentul rutier cercetat.a. reconstituirea poate fi definita ca o activitate de procedură penală şi de tactică criminalistică ce constă în reproducerea artificială a împrejurărilor în care a fost săvârsită infracţiunea sau oricare fapt ce prezintă importanţă în cauză pentru a stabili dacă fapta a avut ori putea să aibă loc în condiţiile date. pe un drum acoperit cu mâzgă. Atât literatura de specialitate. Aşadar. răsturnărilor.

În mod deosebit însă. condiţiile efectuate – numărul şi rezultatele lor. De asemenea. Tehnica criminalistică oferă o serie de mijloace a căror utilizare poate aduce un mare folos cauzei. Procesul-verbal de reconstituire este principalul mijloc de fixare. Este indicat ca întreaga desfăşurare a reconstituirii să fie cât mai fidel fixată. obiectele folosite. din rândul mijloacelor de fixare. având rolul de a ilustra menţiunile din procesul-verbal care se încheie cu această ocazie. atunci când prin activităţile care se desfăşoară în timpul reconstituirii se obţin alte rezultate decât cele prezentate de către aceştia. Pentru realizarea filmării este necesar să se asigure personalul specializat precum şi mijloacele tehnice corespunzătoare. că ambele fapte sunt neadevărate sau dimpotrivă. Rezultatul reconstituirii poate impune elaborarea unor noi versiuni care să fie verificate prin întreprinderea altor activităţi de urmărire penală sau operative. În cuprinsul procesului-verbal o atenţie deosebită trebuie acordată consemnării: scopului reconstituirii. pentru a verifica rezistenţa autovehiculului ori îndemânarea conducătorului auto ş. înregistrate pe bandă magnetică. Trebuie să se ţină seama de limitele pe care le are fotografierea ca mijloc de fixare. făcând parte: procesul-verbal. locul unde s-a desfăşurat. filmul.circulaţiei pe un pod neconsolidat. de vizibilitate. acustice. înregistrarea pe bandă magnetică sau videomagnetică şi schiţa. cu ajutorul reconstituirii se poate stabili că din doua fapte contradictorii. La reconstituire se foloseşte fotografia judiciară operativă de fixare. 98 . Modul de desfăşurare şi rezultatele obţinute trebuie fixate procedural. nu se poate supraaprecia rolul fotografiei în reconstituire. De exemplu. Înregistrările pe bandă magnetică sau videomagnetică urmăresc redarea imaginilor şi explicaţiilor persoanelor ce execută activităţile în cadrul reconstituirii. pe un teren accidentat. filmarea şi videofilmarea sunt tot mai frecvent folosite în cadrul reconstituirii. fotografia nu va putea ilustra vreo menţiune în procesul-verbal atunci când prin reconstituire se urmăreste verificarea audibilităţii ori a posibilităţilor de memorare a unor fapte sau fenomene. una poate fi adevarată iar cealaltă neadevarată. De asemenea desfăşurarea reconstituirii poate fi filmată. este indicat ca pe bandă să fie înregistrate explicaţiile învinuitului. inculpatului. fotografia.a. Fotografierea şi în ultima vreme. Cu toate avantajele pe care le prezintă. condiţiile meteorologice. ori martorilor oculari ale căror declaraţii se verifică. iar discuţiile purtate cu participanţii la această activitate. că ambele fapte sunt adevărate dar în condiţii diferite. El trebuie încheiat cu respectarea prevederilor legale şi a normelor recomandate de criminalistică.

Deci. ridica şi fixa urmele infracţiunii. Prin urmare rămân la ideea că locul săvârşirii faptei este cel mai bogat în urme (probe). cercetarea la faţa locului se înscrie printre activităţile ce contribuie în mod substanţial la realizarea scopului procesului penal. impotanţa sa fiind dată de faptul că rezultatele ei direcţionează cercetările şi condiţionează însăşi finalitatea investigaţiilor. Lucrarea s-a întemeiat pe studiul aprofundat al cercetării la faţa locului în caz de accident rutier.CONCLUZII Lucrarea se bazează pe cercetarea la faţa locului în caz de accident rutier. şi de tactică criminalistică al cărui obiect îl constituie perceperea nemijlocită a locului unde s-a săvârşit infracţiunea. 99 . indiferent de natura infracţiunii. în vederea descoperirii autorului. Cercetarea la faţa locului este una dintre cele mai complexe activităţi desfăşurate de organele de urmărire penală şi se face cu dublu scop – de a cunoaşte nemijlocit ambianta generală a infracţiunii şi pentru a descoperi. iar studierea lui ajută la stabilirea cauzelor şi a condiţiilor producerii accidentului. Cercetarea la faţa locului este o activitate procedurală.

5. Cuza”. Indiferent de natura faptelor. *** Codul de procedură penală – Ed. 218/2003. Rezultatele obţinute cu ocazia cercetării constituie punctul de plecare şi determină direcţiile în care se vor desfăşura ulterior cercetările. 6. Carpaţi. 4. 2003. Fac. A. 1962. 2003.G. I. nr. Acad. Global Lex. 100 . studierea locului. Ciopraga – Criminalistică. de drept.Cercetarea la faţa locului are un caracter imedit şi de neînlocuit. A. I. Global Lex.U.G. Colectiv – Tratat de metodică criminalistică – M. Legea de organizare şi funcţionare a Poliţiei Române nr. 9. 7. Cuza” Iaşi. I. Carpaţi. care vor conduce într-un final la identificarea făptuitorului. a obiectelor şi mijloacelor materiale de probă rămase la faţa locului. Craiova. vol. În cazul accidentelor rutiere. 2. 1992.. Ed. Colectiv – Dicţionar Enciclopedic Român – Academia României. Bucureşti. Bucureşti. “Al. O. 85 / 2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O. vol.G.U. Politică. 8. A. *** Codul penal al României – Ed. Elemente de tactică – Univ. H. locul de plecare pentru aflarea adevărului este întotdeauna locul de săvârşire a faptei. nr. 1986. I. I. este primordială şi obligatorie. Ed. 195 / 2002 privind circulaţia pe drumurile publice. 195 / 2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Colectiv – Tratat de tactică criminalistică – M. Bucureşti. indiferent de gravitatea accidentului. II. nr. Ed. BIBLIOGRAFIE 1. 1994. de Poliţie “Al.. 3. Se permite astfel cunoaşterea urmelor lăsate de făptuitor.

Blaj – Comportamentul la volan – Ed. Medicală. Constantinescu – Accidentele de circulaţie – Ed. 1988. Bucureşti. M. 26. Medicală. Proarcadia. Cora – 20 de ani de expertiză criminalistică – Ed. 15. Bucureşti. R. M. Antoniu – Infracţiuni prevăzute de legi speciale – Ed. 1993. Bucureşti. Ed. C. E. Aioniţoaie ş. I. Ministerul Justiţiei. Medicală. M. 1976. 11. Ed. C. Stancu – Criminalistică – vol. I. 1976. Aioniţoaie ş. M. 1995. Acad. 13. Didactică şi Pedagogică. Suciu – Criminalistică – Ed. Coman. Costin – Răspunderea penală şi civilă pentru încălcarea regulilor de circulaţie pe drumurile publice – Ed. 1995. 24. 1988. I. G. 101 . N. I şi II. 27. H. 16. Militară. 1977. II. Ştiinţifică şi Enciclopedică. Bucureşti. Bucureşti. 19. Athaeum. Vlăsceanu – Drum cu prioritate – în colecţia “Biblioteca automobilistului”. 1/1981. 28. Iaşi. 30. E. II. Bucureşti. Ed. Constantinescu – Tratat practic de criminalistică – vol. 1972. Bucureşti. 22. Cuza”. – Curs de tactică criminalistică. 1983. I. 1982. G. Academiei Române. C. 18. 14. Acad. Stancu – Criminalistică. de Poliţie “Al. Antoniu – Practica judiciară penală – vol. 21. 17. L. D. I. Dr. Anghelescu – Tratat practic de criminalistică – vol. Note de curs – Univ. 20. Bolocan. I. Stancu – Investigarea ştinţifică a infracţiunilor. Stanca – Accidentul de circulaţie – Ed. Sandu – Criminalistică. C. 1976. Gh. C. Mircea – Criminalistică – Ed. A. 23. 1976. 25. Bucureşti. Bucureşti. vol. 1969. partea generală. Curs de criminalistică – partea a II-a şi a III-a. 29. – Curs de criminalistică. II. Univ. C. 1992. E. I. I. Bucureşti. Fac. Bucureşti. Bucureşti. 1970. I. 1995. Lupu. G. Gorgoş – Ce şim şi ce nu ştim despre accidentul de circulaţie – Ed. Actami. Bucureşti. Şt. Balla – Probleme de criminalistică şi criminologie – nr. 1978. I şi II. Dacia. vol. Note de curs – vol. II. D. Cluj-Napoca. vol. Diniţă – Cercetarea la faţa locului a accidentelor de circulaţie – Bucureşti. 12. 1978. A.a. de Poliţie “Al. de Drept. 1993. C. Fundaţia Chemarea..a. I.. A. M.10. Bucureşti. Cuza”. I.

Bucureşti. 35. 38. Bucureşti. 1994. 3/1981.. Nistor. Bucureşti. Stoica – Probleme de criminalistică şi criminologie – nr. 33. Bucureşti. V. Stoleru – Expertiza tehnică a accidentului de circulaţie – Ed. 32. Ed. 34. A. de Poliţie “Al. Ed. Bucureşti. 37. Academiei Române. 1958. Cuza”. 39. Ed.M. Gh. Florea – Îndrumar de cercetare penală – I. I. Academiei Române. 36. N. G. V. 1975. 40. Dongoroz – Explicaţii teoretice ale Codului penal român – vol. N. 1987.. V. Mărginean – Probleme de criminalistică şi criminologie – nr. Bucureşti. III. P. prezentare comparată – Ed. Militară. 31. Medicală. 1994. Partea specială. M. V. Politică. Bercheşan. M. V. Bucureşti. I. Atlas Lex. 3/1981. Ed. Partea generală. Dongoroz – Explicaţii teoretice ale Codului penal român – vol. Dragomir – Probleme de criminalistică şi criminologie – nr. 1975. Dobrinoiu. I. Dumitraşcu – Probele şi mijloacele de probă – Acad. I. M. 3/1981. V. Kernbach – Medicină Judiciară – Ed. 1969. 102 . V. Dongoroz – Noul cod de procedură penală şi Codul de procedură penală anterior.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful