CAPITOLUL 1 INTRODUCERE ÎN ECONOMETRIE

1 2 3
4

DEFINIŢIILE ECONOMETRIEI TERMENUL DE ECONOMETRIE CONTRADICŢIILE CU CARE SE CONFRUNTĂ ECONOMETRIA ORIENTĂRI DIFERITE ALE ECONOMETRIEI

Există mai multe categorii de definiţii: a) definiţia istorică. Frisch în primul număr al revistei „Econometrica”. al statisticii. unificarea lor este aceea care asigură eficienţa. . a) Definiţia istorică a econometriei a fost formulată de R. c) definiţia extinsă. b) definiţia restrictivă.1 Definiţiile econometriei Dezvoltarea rapidă a econometriei a generat formularea mai multor definiţii cu privire la domeniul acestei discipline economice. Econometria este tocmai această unificare”. pentru o înţelegere efectivă a realităţilor cantitative din economia modernă. este o condiţie necesară. al teoriei economice şi al matematicii. dar nu şi suficientă. în ianuarie 1933: „experienţa a arătat că fiecare din următoarele puncte de vedere.

Malinvaud. procesul sau sistemul investigat.R. Ei includ în domeniul econometriei numai cercetările economice care utilizează metodele inducţiei statistice – testarea estimaţiei. posibilitatea aplicării metodelor inducţiei statistice la verificarea ipotezelor teoriei economice. Un studiu econometric presupune: existenţa prealabilă a unei teorii economice privind fenomenul. pe baza căreia se construieşte modelul economic. verificarea ipotezelor statistice – la verificarea relaţiilor cantitative formulate „în” teoria economică cu privire la fenomenele sau procesele economice cercetate. G. construirea modelului econometric şi rezolvarea acestuia. Rottier. susţinătorii ei consideră că prin econometrie se înţelege studierea fenomenelor economice pe baza datelor statistice cu ajutorul modelelor matematice. b) Definiţia restrictivă propusă de „Cowles Commission for Research in Economy” (Chicago. consideră că nu există econometrie dacă investigarea fenomenelor economice nu se face cu ajutorul modelelor aleatoare (stocastice). Susţinătorii acestei definiţii sunt L. Klein. care reprezintă formalizarea ipotezelor teoriei economice cu privire la fenomenul. E. .Conform acestei definiţii. procesul sau sistemul economic cercetat. 1940-1950).

promovată de economiştii din ţările anglo-saxone. a metodelor cercetării operaţionale: teoria optimului. Prin domeniul econometric. o interpretare aleatoare a modelului respectiv. în sensul larg al termenului. definit în mod strict. la care adăugăm metodele cercetării operaţionale. procesului sau sistemului studiat. apărută după 1950. teoria gafelor. adică. teoria stocurilor. se înţelege econometria. incluzând domeniile menţionate atunci când ea este înţeleasă în mod restrictiv. . teoria jocurilor etc. c) Definiţia extinsă a econometriei.Această definiţie restrictivă exclude din domeniul econometriei cercetările economice care nu se fundamentează pe: o teorie economică . ţine seama de puternica dezvoltare.implicită sau explicită privind modelul econometric al fenomenului. teoria deciziilor.

De ce nu? Aceasta este mai ales o problemă de sociologie a culturii care. obligă să fie urmărită tradiţia încetăţenită în ştiinţele sociale. astfel încât orice autor serios trebuie să fie preocupat de clarificarea noţiunilor cu care operează. cititorul a asimilat şi o parte din confuzia semantică creată de-a lungul multor decenii. Nu vom întâlni prea multe lucrări de fizică sau chimie în care autorul să se simtă obligat să-şi justifice preocuparea faţă de cititor prin lungi tirade despre „obiectul şi metoda” sau „sfera şi importanţa” cercetărilor sale. adesea. Dar există cel puţin un motiv. important ca volum. atunci când te adresezi unui cititor cu un anumit nivel de pregătire – şi se presupune că are unul destul de important – pentru simplu motiv că pe parcursul unui studiu. datorită faptului că nimeni nu îi cere aşa ceva. pe lângă numeroase altele: nicăieri confuziile terminologice nu au cauzat atâtea dificultăţi ca în ştiinţele sociale. Desigur. nu constituie obiectul lucrării noastre şi nici nu cunoaştem metoda pentru abordarea sa. oricât de tentantă ar fi. atât de frecventă în ţara noastră. A scrie pur şi simplu „Econometrie” pe copertă şi a intra in medias res este imposibil. în primul rând. aceea de a explica şi motiva domeniul de studiu. evident. nu totdeauna foarte critic deşi. .2 Termenul de econometrie Utilizarea abuzivă a termenului de „econometrie”. uneori chiar în privinţa denumirii lor.

Ar trebui să menţionăm pe întemeietorii acestei societăţi. dispersie etc. negativ: ce nu este şi nu poate fi.Se consideră că adresându-se unui cititor. Pozitiv: ca ceea ce este. dar în cursul activităţii sale. treptat la cristalizarea definiţiei pe care am adoptat-o şi în lucrarea de faţă. cât şi sub unul negativ. pe atunci secretar al secţiei K (economie. d) cunoştinţe de logică şi metodologie ştiinţifică. Cei care au inventat denumirea de „econometrie” au avut în vedere dezvoltarea cercetărilor economice în legătură cu statistica şi matematica. l-a întâlnit pe Charles F.). sociologie şi statistică) a Societăţii Americane pentru Propăşirea ştiinţelor. cel puţin elementare pentru a putea să definim obiectul econometriei şi să formulăm şi o justificare a sa atât sub un aspect pozitiv. Îl menţionăm întâi pe Ragnar Frisch. Roos şi Frisch se hotărăsc să întreprindă acţiunea. un tânăr membru al facultăţii de matematică a Universităţii Princeton. c) unele noţiuni de statistică matematică uzuală (regresie. Nu această societate este cea care a „inventat” însă econometria ca atare. laureat al premiului Nobel pentru economie. Frisch. Ei au fost în acelaşi timp şi întemeietorii Societăţii Econometrice (Econometric Society). a contribuit treptat. b) cel puţin matematica din liceu. Roos. „în acea vreme profesor de economie la vârsta de 34 de ani la Universitatea din Oslo. Prima mişcare a fost să ceară ajutorul lui Irving Fisher . În 1928. de la acesta aşteptăm să aibă: a) cunoştinţe importante de economie politică. de aproape patru decenii.

în casa acestuia. a fost întemeiată Societatea Econometrică (Econometric Society). în aprilie 1928. Şi astfel.şi. pe baza experienţei mai vechi şi pe temeiul noilor cercetări organizate. la 29 decembrie 1930. dar nu au putut înşira mai mult de 80 de nume. Scrisorile s-au bucurat de o primire favorabilă şi au rezultat încă alte aproximativ 80 de propuneri de nume noi. noţiunea s-a cristalizat abia mai târziu. cei trei bărbaţi se întâlnesc la New Haven. Ei au întocmit o listă. dar a promis să coopereze dacă Roos şi Frisch vor găsi 100 de persoane în lume care să se arate interesate să se asocieze la o astfel de societate. Fisher nu a fost prea optimist. . primul pas fiind intrarea în corespondenţă cu cei 80. la Cleveland. Creându-se societatea s-a creat şi termenul. Totuşi s-au hotărât să continue acţiunea.

. Trei contradicţii importante ne vor interesa în context econometric. pot reflecta aspecte de suprafaţă atât de depărtate de esenţa fenomenului cercetat. Contradicţia dintre structural şi fenomenologic Nu totdeauna măsurătorile (observaţiile cantitative.3 Contradicţiile cu care se confruntă econometria Nici una dintre metodele cantitative nu ne va putea satisface în întregime . încât legătura care o stabilim între ele să nu aibă nimic comun cu legătura structurală care stă la originea lor. statistice) se referă la structura reală pe care este construit un obiect economic.realitatea se dezvăluie cercetătorului sub aspecte contradictorii. oricât de exacte şi corecte ar fi observaţiile noastre. şi anume: 1. Datele.

va fi limpede că nu putem şi nu avem voie să renunţăm în orice împrejurare la deducţiile noastre strict teoretice. Prima tratează raţional . De fapt. ipoteze probabilistice asupra legăturii dintre variabilele observate pentru simplu motiv că suntem ignoranţi în privinţa relaţiilor cauzale „complete”. Cum însă măsurătorile noastre. trebuie să recurgem la surogatul probabilistic. probabil. acum. Cunoscând însă deformările la care sunt susceptibile. Modelele noastre deductive vin adesea în contradicţie cu rezultatele cercetării empirice. am desluşi şi sistemul relaţiilor cauzale care acţionează în ele. poate. statistica noastră. La prima vedere s-ar părea că trebuie să cedăm rezultatelor empirice. Trebuie să admitem. în multe cazuri. Contribuţia dintre raţional şi empiric Formularea contribuţiilor de mai sus ne oferă. 3. Contribuţia dintre cauzal şi stocastic Este. nu se referă decât la fenomenal. această ignoranţă dă viaţă econometriei. Dacă am cunoaşte nemijlocit legăturile structurale căutate.2. în bună măsură o rezultantă a primei contradicţii. şi ceva mai multă limpezime în ceea ce priveşte deosebirea dintre economia matematică şi econometrie.

ci numai pur raţionale sau chiar numai intuitiv. împreună cu alte metode cantitative. În acelaşi timp. considerăm cunoaşterea econometrică a fenomenelor economice ca fiind o etapă sau o treaptă în procesul cunoaşterii. Lumea se prezintă în faţa economistului cu totul altfel înainte şi după studiul econometriei (ca şi al oricărei alte metode sau a economiei matematice). Cea din urmă. Econometria ca metodă de cunoaştere are limitele sale. astfel. Acestea nu sunt limite ale cunoaşterii. econometria nu poate fi admisă ca unic principiu de soluţie. Adesea. şi. ea ne oferă tocmai prin aceasta enorm de mult. ci limite ale metodei. ci dimpotrivă creează sau mai precis descoperă contradicţii şi fisuri în cunoaşterea noastră. Dar contradicţiile enunţate nu pot fi rezolvate de o singură metodă cantitativă. Metodele cantitative înseşi. această metodă nu rezolvă. . şi ca atare şi econometria au contradicţiile lor interne nerezolvabile. vom vedea că nu poate exista o soluţie absolută a contradicţiilor de mai sus pe plan strict cantitativ. în multe cazuri. Dar cunoaşterea trebuie să meargă până la aceste limite pentru ca să le depăşească prin alte metode. depăşirea acestor limite nu mai poate fi făcută cu metode cantitative. tratează empiric aspectele fenomenologice şi statistice ale obiectului economic. De aceea.aspectele structurale şi cauzale ale economiei. Chiar dacă.

neglijând pe cele de tip econometric. sub forme deosebite totuşi atât în economia capitalistă. Această orientare s-a întemeiat pe credinţa larg răspândită că. întregul aparat care transformă „factorul” în „rezultat” fiind sub controlul său.4 Orientări diferite ale econometriei Contribuţia dintre aspectul fenomenologic şi structural imanent pe care-l rezolvă ştiinţa prin fiecare descoperire a sa este prezentă. precursoare ale balanţelor interramuri. activitate întreprinzătoare şi inovatoare – care caracterizează o economie modernă industrială dezvoltată. datorită capacităţii statului socialist de a-şi controla aparatul de producţie. cât şi în cea socialistă. începuturile istorice ale economiei socialiste i-au orientat pe economişti mai mult spre diferite cercetări de structură. bazate pe măsurători nemijlocite. Complexitatea acestei contradicţii nu este o funcţie a orânduirii sociale. . nu se pot naşte discrepanţe importante între structural şi fenomenologic. a gradului mare de interdependenţă dintre toate domeniile vieţii economice – producţie. Cu toate acestea. cerere. Statul ştiind cum îşi repartizează factorii de producţie va şti şi ce rezultate vor da. unde s-au făcut în acea vreme însemnate cercetări de analiză de structură a producţiei. mai degrabă. ci. Ne referim la Uniunea Sovietică a anilor 1920.

primele funcţii de producţie. Aici statistica cunoştea. lucrurile erau bineînţeles deosebite.În capitalism. ce-i drept. de exemplu. . reciproc aplicabile. Şi ştim totodată că şi în capitalism se pot produce modele input-output. factorii angajaţi – „munca” şi „investiţiile” – şi avea o evidenţă rezonabil de corectă despre rezultate: venit naţional. produs social etc. Aşa s-au născut. aşa-zicând cu „ochiul liber” şi ştim foarte bine că econometria funcţiilor de producţie ne poate servi şi aici. că cele două moduri de abordare a cercetărilor cantitative au apărut pe terenuri social – istorice diferite. cel puţin parţial. S-a ştiut doar că o legătură în orice caz există şi s-au experimentat modelele acestei legături cu instrumentul statisticii matematice. Dar nu se ştia nimic despre structura mecanismului care transformă „factorii” în „rezultat”. Un lucru este însă sigur. Astăzi. dar sunt. ştim deja că nici economia socialistă nu e atât de „străvezie” încât să-i putem cuprinde structura. mai mult sau mai puţin.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful