You are on page 1of 5

Obiectul si scopul Dreptului International Umanitar

Parearea este unanima in ceea ce priveste aprecierea dreptului international umanitar ca o parte a dreptului international public universal. Dreptul international public cunoscut si sub denumirea de jus gentium reglementeaza coexistent membrilor comunitatii international, in special aceea a statelor. Fiind un rezultat al acordului de vointa al statelor, ca subiecte originare de drept, normele sale fundamentale au forta obligatory pentru toti participantii la raporturi juridice international. Obiectivul sau este de a garanta pacea, de a proteja persoana umana intr-o ordine internationala echitabila si de a incuraja progresul social in libertate. Dreptul international umanitar (adica dreptul aplicabil in situatii de conflict armat, cunoscut in mediile militare si sub titulatura de dreptul razboiului sau dreptul conflictelor armate) este un drept special, elaborate pentru reglementarea unor situatii ce decurg in mod nemijlocit din starea de conflict armat sau de razboi, in terminologia cunoscuta. Dreptul international umanitar se straduieste sa atenueze efectele razboiului, mai intai impunand limitele modului admis de a face razboi, adica alegerii mijloacelor si metodelor intrebuintate pentru ducerea ostilitatilor (operatiunilor militare) si apoi impunand beligerantilor sa ocroteasca sis a protejeze persoanele care nu participa (sau nu mai participa) la ostilitati. Cu studiul conflictelor armate se ocupa in termini generali si Dreptul Internationa Public, iar in detaliu, Dreptul umanitar, dar, spre deosebire de alte stiinte cum ar fi polemologia si irenologia, acestea nu analizeaza cauzele razboiului sub aspectul structurilor, ci sub acela al motivatiilor si al mijloacelor juridice de inlaturare a lui. Dreptul international studiaza disensiunile dintre state si nu echilobrele biologice si economice dintre acestea. Totodata, de problemele pacii si ale razboiului se mai ocupa si economia politica, stiinta si arta militara, istoria etc., fiecare deintre ele privindu-le dintr-un unghi de vedere propriu. Totalitatea normelor juridice referitoare la conflictele armate formeaza, lato sensu, dreptul razboiului sau dreptul umanitar. Razboiul, ca stare conflictuala intre state, este reglementat de norme de drept international si, pe cale de consecinta, dreptul international a fost definit ca fiind chiar un drept al razboiului.

O prima parte a dreptului umanitar este dreptul la razboi ce cuprinde ansamblul normelor ce legitimeaza conflictul armat official. Cu alte cuvinte, prin dreptul la razboi. In inteles subiectiv, intelegem abilitarea facultative a statelor de a-si reglementa relatiile reciproce prin violent armata, ca mijloc de promovare a intereselor nationale. Romanii numeau acest drept ius ad bellum (dreptul la razboi sau dreptul de a declansa un razboi). In legitimarea acestui drept, doctrinele politico-juridice apeleaza la motivari juridice de genul ocrotirea intereselor vitale, autoapararea preventiva, necesitatea etc. Hugo Grotius afirma ca dreptul natural sau dreptul gintilor incuviinteaza ca legitim razboiul drept, caci este norma sa se raspunda la forta prin forta, acest drept fiind statornicit chiar de natura. Montesquieu, in Despre spiritul legilor, afirma ca intre societati, dreptul de legitima aparare implica uncori necesitatea de a ataca un alt popor care, prin dezvoltarea sa de-a lungul unei paci durabile, s-ar constitui intr-o amenitare cu distrugerea si ca atacul este in acel moment singurul mijloc de a preintampina aceasta distrugere. De mentionat ca actualmente, dreptul razboiului in sens subiectiv face o distinctive operational clara intre agresiunea armata (interzisa) si actiuni militare in legitima aparare individuala si colectiva (admise), existand in Dreptul International Public un adevarat drept al pacii (ius contra bellum), care sanctioneaza crimele contra pacii. Din acest motiv, se apreciaza ca dreptul international constituie o evolutie lenta, dar ferma, de la dreptul razboiului adims in primele epoci istorice, pana la dreptul pacii, recunoscut astazi in mod universal1. In inteles obiectiv, strict sensu, dreptul razboiului reprezinta totalitatea normelor juridice care reglementeaza desfasurarea ostilitatilor militare. La romani acest drept se numea ius in bello (dreptul in razboi), adica ansamblul de norme aplicabile in rapporturile dintre partile aflate dj in conflict armat. In aceasta acceptiune, dreotul razboiului a insemnat intotdeauna impuneara de restrictii juridice actiunilor militare, prin intermediul cutumei sau conventiilor si protejarea unor valori importante in caz de conflict armat. Incalcarea lor a constituit si constituie infractiuni grave, care sunt denumite crime de razboi sau crime contra umanitatii.
1

I. Dragoman. Drept International Umanitar, Ed. Fundatiei Andrei Saguna, Constanta. 1999, p. 10.

Expresii echivalente ale conceptului de drept al razboiului, in sens obiectiv, sunt dreptul de la Haga, care stabileste drepturile si obligatiile beligerantilor in conducerea actiunilor militare, precum si dreptul de la Geneva, care cuprinde normele referitoare la protectia victimelor conflictelor armate, a populatiei si bunurilor civile, a organismelor care au grija acestora. Observam ca dreptul de la Haga se completeaza cu cel de la Geneva, astfel incat impreuna formeaza dreptul razboiului traditional, dreptul de la Haga continand si norme umanitare, iar cel de la Geneva reglementand, intr-o anumita masura, comportamentul fortelor armate in actiune. Asadar, Dreptul umanitar apartine Dreptului International Public, avand caracteristicile generale ale acestuia. In concret insa, Dreptul umanitar are urmatoarele trasaturi proprii, rezultate din modul de reglementare a problemelor survenite in situatii de conflict armat: Caracterul dual de drept al violentei si, in acelasi timp, de drept al asistentei umanitare; Actualitatea lui, chiar si dupa interzicerea utilizarii fortei si perpetuarea sa atata timp cat vor exista razboaie; Complexitatea, rezultata din multitudinea reglementarilor, obiectului, destinatarilor, porblemelor de aplicabilitate; Simplitatea, bazata pe imbinarea principiului umanitatii cu cel al necesitatii militare si enumerarea crimelor de razboi; Integralitatea si in acelasi timp ambiguitatea, rezultata din faptul ca reglementeaza violent armata, prin esenta refractara dreptului si in acelasi timp cuprinde un ansamblu de reguli aplicabile in instantele de judecata si in teatre de razboi2. Din pacate, exista si astazi numeroase violari ale normelor de Drept umanitar. Din ce in ce mai multe victim ale razboiului apartin populatiei civile. Statele sunt obligate sa asigure cunoasterea normelor Dreptului umanitar de catre fortele armate, sa popularizeze continutul lor sis a incrimineze incalcarile acestora in legislatia nationala. Scopul Dreptului umanitar, in sens obiectiv, nu este de a interzice razboiul, ci de a-I micsora urmarile distructive, de a imputina suferintele ce le cauzeaza si

I. Dragoman. op. cit. p. 12.

de a elimina pierderile si pagubele inutile, deci de a asigura protectia drepturilor omului in caz de conflict armat. Acest scop, de pastrare a sentimentului omeniei in timpul actinilor ce presupun folosirea violentei armate, se coreleaza, in dreptul conflictelor armate, cu ratiunea de a fi a razboiului si anume cu obiectivele militare ale statelor. Continuarea politicii statelor cu alte mijloace decat cele non-violente nu inseamna niciodata si nu inseamna nici azi distrugerea totala a adversarului, ci numai anihilarea sau slabirea potentialului militar al acestuia, beligerantii neavand dreptul de a folosi forta armatapeste limitele necesare obtinerii victoriei. Ceea ce inseamna ca dreptul razboiului este compatibil si chiar are ca obiect protejarea, in masura impusa de necesitatile militare, a drepturilor omului in timp de conflict armat. Aceasta corelatie intre scopul razboiului si umanism este prezenta chiar si in primele instrumente international din domeniu 3. Astfel, declaratia de la Sankt-Petersburg din 1868 fixeaza urmatoarele repere umanitare in desfasurarea razboiului, considerand ca: Progresele civilizatiei trebuie sa aiba ca efect atenuarea pe cat posibil a calamitatilor razboiului; Singurul scop legitim pe care statele trebuie sa si-l opuna in timpul razboiului este slabirea fortelor militare ale inamicului; Pentru acesta, este suficient sa se scoata in afara luptei cel mai mare numar de oameni; Acest scop ar fi depasit prin folosirea de arme care ar agrava in mod inutil suferintele oamenilor scosi in afara luptei sau ar face moartea lor inevitabila; Folosirea unor asemenea arme ar fi contrara legilor umanitatii. Partile contractante se angajau sa renunte reciproc, in caz de razboi intre ele, la utilizarea de catre trupele lor terestre sau navale a oricarui proiectil cu o greutate mai mica de 400 de grame, care ar fi explozibil sau incarcat cu materii fulminante ori inflamabile. S-a lansat invitatia ca toate statele care n-au participat prin trimiterea de delegati la deliberarile Comisiei militare internationale, reunite la SanktPetersburg, sa adere la prezentul angajament 4.
3
4

I. Dragoman. op. cit. p. 12. Dreptul International Umanitar al conflictelor armate (documente), ARDU, Casa de Editura si Presa Sansa SRL. Bucuresti. 1993, p. 12.

Totodata, s-a precizat ca legile si obiceiurile razboiului nu fac nicio distinctie intre agresor si victima agresiunii. Ele se aplica la fel tuturor beligerantilor. Obiectul dreptului international umanitar sau campul de aplicare ratione materiae al acestuia este protectia drepturilor omului in situatii de conflict armat. In sens larg aceste situatii acopera o paleta extem de diversa de reguli de drept international referitoare la: Declansarea si desfasurarea ostilitatilor armate fie intre state, fie in interiorul unui stat: jus ad bellum; jus contra bellum (dreptul pacii); regulile suveranitatii; neamestecul in treburile interne; dreptul popoarelor de a dispune de ele insele; drepturile omului; terorismul, etc.; Consecintele declansarii ostilitatilor asupra relatiilor juridice dintre beligeranti, dintre persoanele fizice si beligeranti; dreptul tratatelor, dreptul diplomatic si consular; drepturile strainilor; drept international privat etc.; Consecintele deschiderii ostilitatilor asupra relatiilor juridice ale beligerantilor cu tertii, care adauga la regulile de mai sus: dreptul securitatii colective, neinterventia, neutralitatea, dreptul prizelor; Conduita beligerantilor pe timpul ostilitatilor: jus in bello; Consecintele juridice ale incheierii ostilitatilor: jus in bello, reglementarea pasnica a diferendelor, dreptul internatilonal penal, raspunderea internationala a statelor. Daca avem in vedere o alta denumire a dreptului umanitar, si anume aceea de dreptul conflictelor armate (notiunea utilizata de instrumentele internationale mai recente) intelegem ca in fapt, obiectul dreptului umanitar il reprezinta insusi conflictul armat. Aceasta notiune nu este insa definita de dreptul care-l codifica, decat intr-un sens explicativ; oricum ea este mai larga decat conceptul de razboi (lupta armata intre grupuri sociale, mai ales intre state) acoperind si situatiile care tin intrinsec de beligeranta, cum ar fi incidentele de frontiera, raidurile bandelor inarmate, rebeliuni fara controlul teritoriului s.a.. notiunea de conflict armat este deci esentiala pentru precizarea obiectului dreptului international umanitar pentru ca doar atunci cand avem de a face cu un conflict armat vor incepe sa se aplice normele acestuia.