INVITAŢII MISTERIOASE Dimineaţă însorită de primăvară. Camera e scăldată în lumină. Pe masa d otul e pregătit.

Ce-i mai trebuie unui scriitor pentru a se apuca de lucru? Se aud e clopoţelul de jos, de la poarta grădinii. A sosit poşta de dimineaţă. „Ce fericit eşti", gâ am eu, lăsând deoparte tocul. „Soţia ta are grijă de toate, scumpa ta soţie, «Sufleţelul» tău ijă să nu-ţi lipsească nimic. Ea pune în ordine scrisorile, ilustratele şi tipăriturile, atun i când tu nu mai ai timp să faci toate astea, şi ţi le aduce pe acelea care sunt, într-ade văr, importante pentru tine." Aşa o alint eu, spunându-i „Sufleţel". Numele acesta de alin t mă duce cu gândul la poveştile din Munţii Saxoniei*, şi văd cu ochii minţii „sătucul" şi „c locuieşte „Sufleţel", împreună cu mama ei. Personajul astfel alintat mi-a devenit din ce în ce mai drag, pe măsură ce scriam. Este lesne de înţeles că am ajuns să-mi alint soţia, spunân i „Sufleţel". Parterul casei este „domeniul" soţiei, în timp ce la etaj sunt camerele mele . La parter ea are grijă de toate, ca un adevărat înger păzitor care veghează asupra întregi i case. Ea se ocupă de cititorii care vin să mă vadă şi răspunde tuturor acelora care-mi scr iu şi cărora nu am timp să le răspund eu însumi la scrisori. Trebuie să ştiţi că ea îmi citeş scrisorile care îmi sunt adresate şi are obiceiul de a le pune deoparte pe cele mai interesante. Aşa s-a întâmplat şi în ziua aceea. După ce am parcurs împreună toată coresponde fost puse deoparte o scrisoare sosită din America şi o revistă de antropologie sosită d in Austria. Pe coperta revistei era un titlu haşurat cu creionul, astfel încât să iasă în ev idenţă: „Dispariţia indienilor americani şi permanenta limitare a teritoriilor acestora, înt reprinsă de către albi şi chinezi". Pentru că aveam un pic de timp, am

rugat-o pe „Sufleţel" să-mi citească articolul, şi ea a dat curs rugăminţii mele. Autorul art colului cu pricina era un cunoscut profesor universitar. Articolul era scris cu multă căldură, şi tot ceea ce spunea autorul despre rasa „roşie" era foarte adevărat şi inter nt. Aş fi dorit să-i strâng mâna. Profesorul făcea, cu toate acestea, o greşeală pe care o fă u mulţi, deşi faptul în sine mi se părea ciudat Pentru el, indienii din Statele Unite şi i ndienii care populează atât America de Nord, cât şi America de Sud erau unul şi acelaşi lucr u. Pentru el, dispariţia datinilor şi obiceiurilor acestei rase era echivalentă cu dis pariţia ei fizică. Şi în cadrul unei rase există diferenţe. Nordul nu poate fi sinonim cu Su dul. In fiecare regiune se dezvoltă populaţii şi culturi diferite. Oricum, nu se poate spune despre o rasă că ea a dispărut, chiar dacă, pentru o anumită perioadă de timp, reprez entanţii ei nu se pot manifesta. Dacă o rasă sau o populaţie poartă în sine puterea de a se trezi la viaţă, este suficient un singur glas pentru ca rasa sau poporul acela să reînvi e şi să existe cu adevărat, alături de celelalte rase şi popoare ale lumii. In cele din ur mă, trebuie să spun — şi asta este părerea mea — că fiecare rasă trebuie să aibă un respect d pentru cel mai bun şi cel mai nobil dintre reprezentanţii săi. Scrisoarea din America fusese expediată de undeva, din „Vestul Sălbatic", dar pe plicul scrisorii, încă nedesfăcut , nu se putea citi localitatea, deoarece ambele feţe erau acoperite de ştampile şi de denumiri ale diverselor oraşe. Numai adresa destinatarului se mai putea descifra, şi aceasta deoarece era foarte concisă. Este cunoscut faptul că indienii sunt zgârciţi la vorbă. Această trăsătură de caracter era vizibilă şi în modul în care fusese scrisă adresa, c n numai trei cuvinte: May

Radebeul, Germania. Am deschis plicul şi am scos din el o bucată de hârtie care fusese tăiată cu un cuţit mare, probabil, cu un cuţit Bowie, pentru ca apoi să fie împăturită. Pe b ta de hârtie erau scrise câteva rânduri în limba engleză. Conţinutul acestora, pe care îl voi traduce pentru cititor, era aşternut cu creionul pe hârtie, de o mână nesigură, nedeprinsă c u scrisul. „Lui Old Shatterhand, Vii la Mount Winnetou*? Eu vin cu siguranţă. Se poate să vină şi bătrânul Avaht-Niah, cel care a împlinit o sută de ani. Vezi că ştiu să scriu? Că imba feţelor palide? Wagare-Tey, Căpetenia şoşonilor." După ce am citit scrisoarea, împreună u soţia mea, ne-am privit miraţi unul pe altul. Asta nu pentru faptul că primisem o sc risoare din Vestul Sălbatic", de la un indian. Lucrul acesta se întâmpla destul de des . Ne mira faptul că scrisoarea venea din partea căpeteniei şoşonilor, Wagare-Tey, al cărei nume s-ar traduce prin Cerbul galben, căpetenie care nu scrisese niciodată până atunci. Despre căpetenia şoşonilor am mai scris în romanul „Crăciun" (Weihnachi). Când l-am întâlnit că acum mai bine de treizeci de ani, Wagare-Tey era un tânăr lipsit de experienţă, dar foa rte cinstit, care pentru Winnetou şi pentru mine fusese un prieten de nădejde. Tatăl său , AvahtNiah, avea peste şaizeci de ani, era un om de o cinste exemplară şi se folosise de influenţa pe care o avea, numai spre binele nostru. Pentru că Avaht-Niah era în vârs tă şi pentru că nu am mai auzit nimic despre el, am crezut că a murit. Din conţinutul scri sorii mi-am dat seama însă că bătrânul era în viaţă. Altfel, autorul scrisorii nu mi-ar fi da e veste că bătrâna căpetenie vine la Mount Winnetou. Nu ştiam unde este Mount Winnetou, do ar că apaşii, precum şi triburile cu care aceştia erau în relaţii de prietenie vroiau să

dea unui munte numele „Winnetou", în onoarea căpeteniei apaşilor. Nu ştiam nici că acest luc ru se şi întâmplase şi nici care era muntele ales de ei spre a purta numele căpeteniei. Pu team să-mi dau seama doar de faptul că era vorba despre unul dintre munţii aflaţi pe ter itoriul în care se găseau apaşii. Teritoriile în care şoşonii îşi aveau satele şi terenurile are se aflau la o distanţă de mai multe zile de mers călare, la nord faţă de pământurile apaş r. Pentru un bătrân de o sută de ani era o cale lungă şi obositoare, chiar dacă era îndemnat a drum de sufletul său tânăr. Mă întrebam de ce vroia bătrânul să se îndrepte spre sud şi să eună cu fiul său un drum atât de lung. Am căutat multă vreme răspunsul la această întrebare, l găsi însă. Nu puteam face altceva decât să aştept şi alte scrisori de felul aceleia pe care tocmai o primisem. Era imposibil să le răspund căpeteniilor şoşonilor, fiindcă nu ştiam unde e află. Oricum, cei doi trebuiau să aibă un motiv foarte serios pentru a face aşa un dru m lung. Am crezut că motivul nu putea fi unul personal şi că trebuia să fie, mai curând, v orba despre altceva. Pentru că aveam încă destui prieteni în America, prieteni cărora le s crisesem de-a lungul anilor, şi pentru că ei ştiau adresa mea, speram să aflu mai multe despre întâlnirea de pe Mount Winnetou. Dorinţa avea să mi se îndeplinească foarte curând. La două săptămâni după ce primisem scrisoarea căpeteniei şoşonilor, mi-a sosit o altă scrisoare, a cineva de la care nu mă aşteptam să-mi scrie. Pe plic era adresa mea, iar înăuntrul lui era următoarea scrisoare, al cărei conţinut îl voi traduce pentru cititori: „Vino la Mount Winnetou să ne luptăm pentru cea din urmă oară! Dă-mi scalpul tău, care trebuia să fie în mâ a de o veşnicie! Asta are a-ţi spune, To-kei-chun, căpetenia comanşilor Raccurah."

La o săptămână după ce am primit scrisoarea căpeteniei comanşe, poştaşul mi-a adus următorul acă eşti viteaz, vino la Mount Winnetou! Singurul glonţ pe care îl mai am îţi duce dorul! Ta ngua, bătrâna căpetenie a kiovaşilor. Scris de mâna fiului meu, Pida, marea căpetenie a kiov aşilor, al cărui suflet doreşte mult bine sufletului tău." Amândouă scrisorile erau foarte c iudate. Era ca şi cum To-keichun şi Tangua se aflau în acelaşi loc şi erau însufleţiţi de ace gânduri. Amândoi mă urau de moarte. Ciudat era că fiul lui Tangua îmi trimitea salutul său, în ciuda urii pe care o nutrea, desigur, pentru mine. Nu-mi era greu să înţeleg de ce făc ea asta. Salutul reprezenta un mod de a mulţumi. Mai important decât toate acestea e ra faptul că şi duşmanii apaşilor doreau să vină la Mount Winnetou. Intr-una dintre scrisori era vorba despre o ultimă luptă. Asta nu prevestea nimic bun, şi începusem să fiu îngrijora t. Oare mă aştepta în America un vechi duşman care dorea ca eu să fac neapărat călătoria până pentru a mă umili? Peste alte două săptămâni am primit o scrisoare din Oklahoma. Aveam mot ivele mele pentru a crede întru totul cele scrise în scrisoare: „Dragul meu frate alb, Marele şi bunul Manitou, pe care-l port în adâncul sufletului meu, m-a îndemnat să-ţi spun că sfatul bătrânelor căpetenii şi sfatul tinerelor căpetenii se vor aduna la Mount Winnetou, pentru a hotărî asupra feţelor palide şi asupra sorţii oamenilor roşii. Tu vei veni acolo. Ş eu voi veni acolo. Sufletul meu este bucuros, fiindcă-l va întâlni pe al tău. Număr zilel e, orele şi minutele ce mai trebuie să treacă până când te voi revedea. Fratele tău roşu, Mat Shahko, căpetenia osagilor."

Şi această scrisoare fusese scrisă în limba engleză de fiul căpeteniei osage, al cărui scris cunoşteam, pentru că mai corespondasem cu acesta. O dată cu scrisoarea, Matto Shahko îmi trimisese şi totemul* său din piele, aşa cum făcea de fiecare dată când era vorba despre ce va important. Asta însemna că la Mount Winnetou urmau să se petreacă lucruri cu adevărat i mportante şi că nu era vorba doar de cineva care vroia numai să mă umilească. începuse să mă ocupe gândul de a întreprinde o călătorie în America. Pentru a face însă acest lucru, trebuia să mai aflu câte ceva. Peste câtăva vreme mi-a sosit prin poştă un plic voluminos, care conţi ea un fel de invitaţie. Redau mai jos conţinutul acesteia: „Stimate domn, In sfaturile căpeteniilor care s-au ţinut până acum, s-a hotărât ca unul dintre vârfurile Munţilor Stânco rte numele lui Winnetou, cea mai vestită dintre toate căpeteniile. A fost ales un vârf pe care credem că îl cunoaşteţi, cel puţin din punct de vedere geografic. Este vorba desp re vârful pe care trăieşte în singurătate Tatellah-Satah (Thousand Years**), vraciul învăluit mister. La poalele acestui vârf se vor aduna, în luna septembrie a acestui an: 1. S fatul bătrânelor căpetenii. 2. Sfatul tinerelor căpetenii. * Animal considerat de unele triburi primitive ca strămoş al populaţiei respective Şi venerat ca atare. (N.tr.) ** O mie de ani. (N.tr.) 3. Sfatul soţiilor căpeteniilor. 4. Sfatul războinicilor şi femeilor roşii care se bucură de faimă. Va avea loc întâlnirea finală, prezidată de cei ce semnează a stă scrisoare.

Rămâne ca dumneavoastră să hotărâţi dacă doriţi să participaţi la această întrunire. Dacă vă tâlnirea amintită, vă rugăm să vă prezentaţi la preşedintele sau la vicepreşedintele comitetu care răspund de desfăşurarea întrunirii. Aceştia vă vor informa în legătură cu cele ce s-au d at la întrunirile precedente. Vă rugăm, pe această cale, să nu discutaţi despre aceste întâln cu reprezentanţi ai altor rase. Ne simţim datori să vă cerem discreţie totală şi ne permitem să presupunem că ne-aţi dat cuvântul dumneavoastră de onoare în legătură cu faptul că veţi fi t Veţi primi din partea grefierului un număr ce corespunde locului pe care îl veţi ocupa în cadrul întrunirilor. Pentru o mai bună înţelegere, în cadrul dezbaterilor se va vorbi în imba engleză. Cu mult respect, Comitetul. Semnează: Simon Bell (Tsho-lo-let), profes or de filozofie-preşedinte, Edward Summer CTi-iskama), profesor de filologie clasi că-vicepreşedinte, William Evening (Pe-widah), agent-grefier, Antonius Paper (Okih-t shin-tsha), bancher-casier, Old Surehand, persoană particulară-director." în josul ace stei scrisori, erau aşternute, de mâna lui Old Surehand, câteva rânduri: „Sper că vei veni. Chiar dacă nu ne aflăm la noi acasă, locuinţa mea va fi şi a ta. Acum sunt director şi călăto c mult. Vei avea o surpriză foarte plăcută. Vei fi foarte mulţumit de ceea ce au făcut băieţi noştri. Credinciosul tău prieten,

Old Surehand." Această scrisoare lungă a fost urmată de o epistolă scurtă, al cărei conţinut redau mai jos: „Dragă frate, Ştiu că eşti invitat. Vino neapărat! M-ar bucura nespus să te vă O să-ţi scrie şi cei doi băieţi. Al tău, Apanatshka, căpetenia comanşilor Pohonim." „Băieţii" spusese Old Surehand, „cei doi băieţi", cum îi numise Apanatshka, mi-au scris, într-adevăr, următoarele: „Mult stimate domn, Atunci când ne-aţi arătat că trebuie să ne dedicăm adevărate e, v-am promis că nu se va mai auzi de noi decât atunci când vom fi în stare să dovedim lu mii, prin adevărate opere de artă, că pieile roşii nu sunt cu nimic mai prejos, nici chi ar în artă, faţă de alte rase. Moştenim talentul de la bunica noastră, care, aşa cum ştiţi, e diancă din creştet până-n tălpi, comportându-se uneori chiar ca un adevărat războinic. Suntem ta să aducem această dovadă. Ne-aţi promis că, atunci când va sosi această clipă, veţi veni a deşi locuiţi foarte departe de meleagurile noastre, pentru a vă spune părerea despre ope rele făurite de noi. Credem că nu ne vom face de ruşine şi vă aşteptăm la Mount Winnetou pe l mijlocul lunii septembrie, pentru a vă putea ura «bun venit». Am aflat că, aşa cum era de la sine înţeles, aţi fost invitat să luaţi parte la întrunirile secrete şi foarte importante de aici. Suntem convinşi că nimic nu vă va putea opri să veniţi şi că veţi fi aici la momentu otrivit. Cu tot respectul, ai dumneavoastră, Young* Surehand, Young Apanatshka." A ceastă din urmă scrisoare mi-a făcut mare plăcere, deşi „cei doi băieţi" o scriseseră spre aun motiv serios pentru a întreprinde călătoria în America.

Despre aceşti doi tineri am mai scris şi în romanul „Old Surehand", ^care s-a dovedit că O ld Surehand şi Apanatshka erau fraţi. * Tânăr (lb. engleză). (N.tr.) Cei doi fuseseră răpiţi la mama lor, o indiancă dăruită cu mult talent artistic. Pentru a-şi găsi copiii, indianca se travestise şi îşi luase numele de Kolma Pushi. Călătorise prin estul Americii, trecuse prin savane şi străbătuse pădurile, fără a-şi găsi copiii. Winnetou şi cu mine am întâlnit-o să dăm de urma copiilor ei; unul dintre ei era cunoscut în tot "vestul Sălbatic, iar ce lălalt ajunsese o respectată căpetenie comanşă. Aceşti doi bărbaţi deosebiţi mi-au rămas prie a lungul timpului, J chiar dacă viaţa ne-a mai schimbat Cei doi s-au căsătorit mai târziu cu două surori din tribul lui Winnetou, adică din rândul apaşilor Mescalero. Mai târziu, f iecare dintre ei a avut bucuria de a i se naşte un fiu. Aceşti doi băieţi au moştenit haru l bunicii lor, Kolma Pushi. Amândoi au avut posibilitatea de a-şi cultiva talentul şi fuseseră trimişi în Est pentru a studia. Unul avea să devină arhitect şi sculptor, iar celăla t, pictor şi sculptor. Speranţele, pe care cei apropiaţi şi le puseseră în ei, s-au împlinit. Mai apoi, cei doi artişti au plecat pentru câţiva ani în străinătate. Au fost la Paris, unde au lucrat în atelierele celor mai cunoscuţi artişti, apoi au plecat în Italia şi, în cele d in urmă, au fost în Egipt, pentru a descifra tainele giganticelor capodopere ale art ei şi arhitecturii vechilor egipteni. Când s-au întors din această lungă călătorie, au trecut prin Germania pentru a mă vizita. Mă bucurasem să îi revăd, şi asta nu numai pentru că îl ven u pe Winnetou ca pe un zeu, ci şi pentru faptul că cei doi tineri aveau talent şi ambiţi e. Din păcate, ei priveau totul în stil tipic american, adică din punctul a

Amândoi se bucura u de o reputaţie excelentă. de ce tinerii artişti doriseră să studieze tocmai arta şi arhitectura vechilor egipteni. după părerea mea.de vedere al profitului pe care îl puteau obţine. una după alta. Dick Hammerdull sau Pitt Holbers*. de-a lungul anilor. nici des pre părinţii lor. mai ales. De ce era nevoie ca sfatul bătrânelor căpetenii să fie separat de cel al tinerilor şefi de trib? Pentru ce era nevoie de sf atul soţiilor căpeteniilor? Cine erau oare acei războinici şi acele femei care se bucura u de faimă? Nu cumva era vorba chiar despre domnii care organizau aceste întruniri? Mă gândeam chiar că aceştia doreau să participe la întâlniri şi să influenţeze hotărârile car a! Numele celor doi profesori de origine indiană îmi erau cunoscute. în loc să audă de la mine v rbe de laudă. Nu îl c unoşteam nici pe grefier. Acum. decât la luarea uno r hotărâri asupra unor probleme lipsite de importanţă. Dezbaterile nu puteau duce. De ce nu mi se spunea deschis despre ce era vorba? Ce rost aveau toate a ceste întruniri? Hotărârile importante sunt luate. dar tonul pe care îmi scriau sunt sigur că nu ar fi făcut prea mare plăcere unor oameni ca Sam Howkens. s-au pomenit cu un avertisment. pe care nu-l uitaseră. însă. erau doar un prilej de b ucurie. Nu ştiam. şi apoi. începeam să-mi dau seama că cei doi făcuseră acest lucru tocmai pen ru a realiza operele de artă despre care trebuia să-mi spun părerea. ani de-a rândul. Ce însem nau toate astea? De ce era nevoie de un „director"? Poate pentru că cineva trebuia . Aşa se face că. nici pe casier. Asta era cauza pentru care. Old Surehand era director. fără a fi nevoie de dezbater i lungi şi zgomotoase. Nu aş fi putut cons idera că scrisorile ce sosiseră pe adresa mea. Această dorinţă fusese. un mister pentru mine. nu auzisem nimic nici despre cei doi artişti. de obicei.

Dintre s sorile care au mai sosit. atunci când zilele vie e împuţinează. Stăpânul casei şi al gândurilor tale va veni la Mount Winnetou. spun aşa pentru că sufletul meu te-a văzut de multă vreme. Nu ştiam însă dacă el era în stare să se descurce şi în afac ate aceste lucruri mi se păreau cu atât mai ciudate. deci. cu următorul conţinut „Draga mea soră. dacă tu nu-l vei în g să-i spui că am pregătit cel mai bun cort pentru tine şi pentru el şi mai spune-i că aştept venirea ta ca pe o iubită rază de soare. Old Surehand era unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai respec taţi oameni din Vestul Sălbatic. Scrisoarea era cu totul deosebită. Acest totem era alcătuit dintr-o buca tă de piele de antilopă. cu cât mă gândeam mai mult la ele. şi adu cu tine o fărâmă din dragostea ta pentru oameni. Trebuie să amintesc faptul că şi ea a primit o scrisoare. credinţă pe care a să o simt la fel de puternic şi în sufletul meu! Kolma Pushi. pentru că scrisul era aproape caligrafic. unde vom vorbi despre lucruri frumoa se şi de mare însemnătate. m-am mai oprit asupra uneia singure. ochi ei te vor vedea. In sfârşit.să răspundă pentru toate câte aveau să se întâmple. care îţi încălzeşte sufletul." Cititorii trebuie să ştie că soţia mea purta corespondenţă cu Kolma Pushi şi că scrisoarea pe care am redat-o mai sus a avut foarte mare importanţă în ceea ce priveşte hotărârea pe care urma să o luăm. Fa ptul că Old Surehand era director i s-a părut straniu şi soţiei mele. care era subţire . de foarte bună c alitate. iar hârtia. Vino. sau poate pentru că era nevoie de cineva e să se ocupe de afaceri. un strop d n căldura sufletului tău şi credinţa arzătoare în Manitou cel mare şi drept. fusese învelită în totemul expeditorului. Ştiu că el nu va face această lungă călătorie.

vino. încât glasul să mi se audă dincolo de ocean şi să ajungă până la tine. înainte de a veni aici. încă o dată. care se vor ţine în munţii mei. albă ca zăpada şi fină ca porţelanul. Numai cel ce scrie aceste cuvinte o ştie. să-l auzi şi s ice preţ. Astăzi. în numele celor pe care i-ai iubit odată şi pe care îi mai iubeşti şi azi. folosită drept colorant şi c a medicament (N. Scrisoarea avea următorul conţinut: „Bătrânul meu frate alb. însă. L-am întrebat pe Manitou despre tine. căci am auzit că ai fost invitat să iei parte la irile din septembrie. Fie ca vocea lui să fie pentru tine precum vocea marelui Manitou. a căror veşnică linişte va fi tulburată e rog. indianul folosise chinovar* şi încă un colorant necunoscu t mie. Molidu l îţi va vorbi. Voiam să ştiu de te mai afli printre aceia despre care se spune că sunt în viaţă. vino şi salvează-l pe Winnetou! Unii vor ca el să dispară pentru totdeauna! Tatellah-Satah. Pentru aceasta. spir itul veşnic iubitor! Te rog. păstrătorul marilor leacuri. du-te la Nugget Tsil. El nu vorbeşte. atât de ta Strig. Răspunsul mi-a apărut ca o speranţă. El est e mâna mea. Simbolurile erau pictate cu alba stru şi cu roşu.tr. nici e u nu ţi-am auzit vreodată glasul.) . Acolo sunt c inci molizi. de oriunde ai fi. să vii aici Vino. „Nuggets" sunt numite pepitele peSulfura roşie de mercur. Cel din mijloc îţi va spune tot ce nu-i pot încredinţa acestei hârtii.ca o foaie de hârtie." Mai întâi. se cuvine să spun câte ceva în legătură cu Nugget Tsil. Aşa cum tu nu mi-ai auzit vreodată vocea. spaima mă face să strig cu putere. salvează-l pe Winnetou! Unii îl înţeleg greşit sau nu-l înţeleg delo ! Nu m-ai văzut şi nu te-am văzut nicicând. despre care se aminteşte în scrisoar . oh. Nimeni nu ştie că eu te chem.

Niciodată nu am avut însă ocazia să-l văd sau să-i vorbesc. trebuie să recunosc faptul că mi-am dorit să-l cu nosc pe acest indian misterios. iar aurul s-a risipit în adâncurile „Apei întunecate". la mormântul tatălui său. în grămezi mari. Santer a furat testamentul şi a fugit. Când am plecat spre Nugget Tsil. în legătură cu T llah-Satah. Din punct de vedere al înţelesului. spre a lua testamentul. un anume Santer i-a ucis pe tatăl şi pe sora lui Win netou*. Numele Tatellah-Satah ar însemna. îl respectau la fel de mult. „tsil" înseamnă „munte". am fost s urprins de Santer şi am fost luat prizonier de kiovaşii de care el era însoţit. Purtătorul acestui nume avea o vârstă atât de înaintată. la indieni ciul vindecă boli.care căutătorii de aur le găsesc fie câte una. aşadar. fie. Nugget Tsil s-ar traduce. cuvânt cu cuvânt. Winnetou îmi mai spusese că atunci când îl voi dezgropa oi găsi mult aur. înaintea morţii sale. pentru a lua aurul care era îng ropat într-un loc descris în acesta. indiferent de tribul din care făceau par te. trebuie să ştie că. tânărul războinic din partea căruia îmi era transmis salutul în scrisoar a lui Tangua. acest nume însemna însă „O mie de ani". . şi anume. tradus. El nu era membrul nici unui trib. o dată cu el. s-a pi erdut şi testamentul. Kiovaşii e rau conduşi de Pida. din graiul indienilor tao. prin „Muntele Pepitelor" sau „M ntele din Aur". cheamă ploaia şi poate fi considerat şi scamator. Acest om cunoştea secretele a sute şi sute de vraci. Winnetou îmi spusese că îşi îngropase testamentul la Nugget Tsi . şi. Toţi indienii. De asemenea. Pe acest munte. încât nimeni nu mai ştia câţi ani av marilor leacuri". în graiul ap r. dimpotrivă. păstrătorul marilor leacuri. „O mie de sori". Pentru ca şi cititorii să înţeleagă mai bine ce vreau să spun. Santer a pierit căutând aurul. nimeni nu ştia unde se născuse Tatellah-Satah.

deoarece nu ştiau nimic despre acestea. însuşindu-şi unele obiceiuri ale albilor numai pent ru faptul că nu le înţelegeau. Tot ceea ce . de efect m iraculos. şi lucruri rele. din punct de vedere al religiei şi credinţei lor. de dragoste a zeităţilor faţă de oameni. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu term enii „medicină" şi „medicament". erau denumite de către ei „medicină". cuvântul „vraci" are cu totul alt înţeles decât acela pe care îl are pentru europeni. de fapt. Ei făceau acest lucru fară a se interesa de importanţa sau de însemnătatea obiceiurilor sau obiectelor omului alb. indienii nedându-şi seama că astfel denumeau ceva sacru. necunoscut oamenilor. Ca urmare a acestui fapt. au aflat şi au văzut multe lucruri care i-au impresionat. din păcate. Cuvintele „medicame nt" şi „medicină" a fost preluate în toate graiurile şi dialectele indienilor. învăţând de la el şi lucruri bune dar. era denumit „medicament" sau „medicină". Ei auzeau cuvintele „medicament" şi „medicină" pentru prima dată şi le asoc u noţiunile de minune. în timpurile în care indienii .Pentru indieni. cu ajutorul unor cuvinte care aveau. care erau folosiţi pentru a desemna lucruri neînţelese sau s cre. de binecuvântare. acest e medicamente erau un dar pe care Cerul îl făcuse oamenilor. pe car indienii nu le puteau înţelege. Lucrurile legate de ştiinţa şi cultura europeană. Le era imposibil să înţeleagă care este sursa efectului miraculos pe care îl aveau medicamentele omului alb şi medicina pe care el o practica. Trebuie să spun că. ca semn al iubirii sale faţă de aceştia. Uneori. Indienii erau destul de inteligenţi şi de cinstiţi pentru a recunoaş e că „feţele palide" le erau superioare. răzb icii roşii erau asemenea unor copii. Când indienii au început să-i cunoască pe albi. un cu totul alt înţeles şi care nu desemnau ceva sacru. ei doreau să-l imite pe omul alb. Cel mai mult i-a uimit efectul pe care îl aveau medicament ele noastre. era misterios sau de neînţeles. învăluit pentru totdeauna în mister. Pentru ei.

politicienii. Indienii nu îşi dădeau seama că. mari personalităţi. pentru a şti to ul despre istoria acestei rase. Numai cercetând trecutul rasei roşii putem afla ce cunoştinţe aveau vracii indieni înainte de a veni în contact cu „ştiinţa" omului alb. re prezentanţii ei nu erau cu nimic mai prejos decât reprezentanţii rasei albe. Nu trebuie să ne mire faptul că. Ocu-pându-ne de trecutul acestei rase. de către indieni. după ce au fost cuceriţi de către spanioli. pentru că noi nu am pătruns încă suficient de adânc în negura trecutului. în decursul timpului. denumind pe unii dintre ei „vraci" şi spunând despre aceştia că au leacuri sau „medicamente" şi că stăpânesc tainele „medicinei". sau nobile.auzeau pentru prima dată cuvintele „medicină" şi „medicament". ale căror nume erau la fel de cunoscute ca şi cele ale marilor personalităţi asiatice sau europene. ştiinţă aflată pe atunc ceputurile ei. medicii şi profesorii lor. care aveau câteva cunoştinţe de teologie şi de medicină. acestea nu aveau înţelesul pe are îl au pentru noi astăzi. fie că este vorba de lucruri bune. „Vraci" erau consideraţi. „vr ci". ei fiind numiţi . de foarte multe ori. Nu numai indienii erau vinovaţi pentru faptul că vra ciul indian de acum nu mai era la fel cu cel din trecui. toltecii** şi aztecii***. Tot ceea ce au realizat indienii. pictorii. a rhitecţii. măreţe. de-a lungul timpului. Aceste cuvinte erau legate în special de „vracii" şi „vindecător i" europeni. ne putem da seama că. adică toţi aceia care au rep rezentat forţa inteligenţei şi tradiţiilor lor. conducătorii. Nu trebuie să uităm că incaşii* . Aceste personalităţi au fost uitate în ti mp. strălucir ea culturii şi civilizaţiei lor s-a pierdut. stricau b l renume de care se bucuraseră vracii lor. adică „vracii" mexicanilor şi ai peruvienilor aveau un nivel de cultură cel puţin la fel de ridicat cu cel al oamenilor lui Cortes**** şi Pizarro* ****. se dat orează inteligenţei şi înţelepciunii acelora pe care ei i-au numit. teologii. sculptorii. Printre „vracii" indieni s-au numărat.

Acest lucru este tot atât de firesc. Mă ig a. Gândurile. faţă de care nutream un profund respect. un simbol al vremu rilor apuse. prin oraşe şi fac tot soiul de sca atorii. Un adevărat vraci indian nu îşi propune niciodată să arate celorlalţi ce puteri are. ar fi. sau vreun alb care să fi înţeles măcar câte ceva din tot cee a ce făcea un vraci. nici faptul că vrac ii indieni nu mai sunt ceea ce erau predecesorii lor. atunci când i-am judecat pe indie Pentru că Tatellah-Satah era unul dintre adevăraţii vraci indieni. vinovat pentru moartea celor d oi. ca şi când i-aş fi fost duşman. nu fusese unul dintre prietenii. desigur. Poate pentru că din ziua în care fuseseră ucişi tatăl şi sora lui Wi u. cot la cot cu un măscărici. Vraciul se purta. de fapt. Trebuie să scriu toate acestea pentru că a venit timpul să ţinem sea ma de adevăr şi să îndreptăm greşelile pe care le-am făcut. în ceea ce mă priveşte. dar nici u nul dintre duşmanii mei. Nu doresc să-i plict isesc pe cititori şi nici nu vreau ca aceştia să creadă că toate explicaţiile pe care le-am dat sunt de prisos. Nu trebuie să ne mire. Pentru el. Sentimentele lui faţă de mine erau ciudate. dispreţuiţi de adevăraţii vraci indieni. Cu toate acestea. nici măcar nu existam. şi mă întrebam de ce. sentimentele şi faptele sale erau o expresie a dra gostei faţă de semenii săi. m-am simţit dator să vorbesc despre trecut şi prezent Omul învăluit în mister.„sălbatici" de către cei care i-au supus. Aceştia au avut soarta tutur or reprezentanţilor rasei din care făceau parte. Aşa-numiţii vraci. eu considerasem că Tatellah-Satah este. . Nu am cunoscut încă nici un alb pe care să-l fi iniţiat în nele sale vreun vraci indian. vracii nu sunt ce ea ce unii vor să creadă că sunt. care apar din când în când. pe cât de normal este ca un adevărat teolog sau om de ştiinţă european să nu facă scamatorii sau giumbuşlucuri într-un bâlci. aşadar.

dar Winnetou nu-mi reproşase niciodată nimic. bătrânul vraci.Frumoasa soră a lui Winnetou urma să devină. pentru a studia. fiindcă. Tatellah-Satah îşi propusese î mă uite. dar nu avusesem remuşcări. în Est. la dorinţa ei şi la dorinţa tribului din care fă ea parte. tânăra fată nu ar fi fost ucisă. Eu fusesem gata să admit ace cru. . în graiul apaşilor. şi anume. Numai căpeteniile aveau voie să-l vadă şi să-i vorbească. Căpeteniilor le era permis să-l tulbure pe bătrânul vraci numai atunc când era vorba despre lucruri foarte importante. Mă simţeam ca şi când fata ar fi fost în viaţă. Eu fusesem însă împotriva acestei căsătorii. cu excepţia uneia. departe de oameni. Nşo -ci înseamnă „Zi frumoasă". bătrânul mă chema stăruitor! Pentru aceasta. iar acest nume era întru totul potrivit pentru ea. După toate cele î te. Sora lui Winnetou se numea Nşo-ci. Ea a dorit să ndeva. aceea pe care Winnetou o exprim ase de atâtea ori. şi aceast cât mai rar cu putinţă. soţia mea. dorinţa de a i se permite să-l însoţesc şi eu. dar c ei doi fuseseră împuşcaţi şi prădaţi. vraciul trebuie să fi avut motive serioas e. Eu reprezentasem motivul pentru care cei doi hotărâseră eastă călătorie. El spunea că. vraciul trăia retras în munţi. sora lui Winnetou era cea mai frumoasă fiică a apaşilor. Inciu-Ciuna. Citind scrisoarea. O dată cu moartea ei. şi aceasta pentru că bătrânul ţinea foarte mult la l. să uite pentru totdeauna de existenţa mea. pentru apaşi şi pentru Tatellah-Satah „ziua umoasă" a luat sfârşit şi s-au năruit toate speranţele pe care aceştia şi le puseseră în ea. încercasem să-mi dau seama despre ce putea fi vorba. Vraciul îi îndeplinea orice dorinţă. dacă n m-aş fi împotrivit căsătoriei. Pornise la drum împreună cu tatăl ei. De multă vreme. Numai lui Winnetou îi era îngăduit să me argă la Tatellah-Satah de câte ori dorea.

era s u o deranja lipsa confortului. spunându-i că nu mai putea fi vorba d nici un fel de pericole şi că Vestul nu mai putea fi numit „Vestul Sălbatic". soţia mea s-a dovedit a fi omul care ştia să aibă g de toate. Ştia engleza şi. ci numai la mine. Mi-a fost însă destul de uşor s-o conving că nu avea de ce să-şi facă griji. Ea se gândea l a faptul că o astfel de călătorie este foarte obositoare. aşa încât am considerat că era persoana cea mai potrivită s pre a mă însoţi. In această privinţă. Aceste ediţii urmau a fi destinate cititorilor di n Statele Unite ale Americii. Atunci când soţia mea vorbise despre efort şi des pre pericole. de la mine. învăţase multe cuvinte şi expresii în diferite indiene. Primisem din partea mai multor edituri americane oferte legate de edit area operelor mele în limba engleză. deoarece toţi cei invitaţi trebuiau să fie foarte discreţi. Soţia mea. aceasta era pregătită să facă faţă oricărei situaţii. călătoria pe care o făcusem împreună în Orient fusese pe ucenicie în ale călăriei. Klara. Era d e la sine înţeles că participanţii la întruniri. dimpotrivă. trebuia să ajung la NuggetTsil. precum şi la pericolele care s e puteau ivi la tot pasul. pentru mine. I-am mai spus că. Când i-am spus ce hot oţia mea nu s-a bucurat deloc. ci va fi mai curând o plăcere. ci. era de părere că ar fi fost . călătoria călare nu va însemna un efort. Nici nu putea fi vorba de aşa ceva. Ca întotdeauna. In ceea ce o privea pe soţia mea. a devenit foarte serioasă.Trebuia să plec neapărat în America. iar soţia mea trebuia să mă însoţească. nu vor călători cu trenul. Trebuie să mai spun că ea ştia să călărească. în majoritatea lor căpetenii ale diverselor riburi. pentru că trebuia să călătorim călare prin Vestul Sălbatic. ea nu se gândise la persoana ei. pentru a asculta ce le ce avea Fă-mi spună molidul. iar toate acestea aveau să-i fie acum de folos.

El nu l-a reprezentat pe Winnetou ca pe o tânără şi neînfri ată căpetenie apasă. iar de-a lungul călătoriei era posibil să avem tot soiul de surprize neplăcute. mai ales că urma să facem această lungă călătorie. Acelaşi artist i-a reprezenta t cu multă măiestrie pe Abu Kital cel cumplit şi pe Marah Durimey. care locui eşte la Loschwitz. Astfel. Nu puteam să nu ne gândim chiar la un naufragiu sau la un accident de tren. se putea întâmpla ca valizele noastre să se rătăcească.nimerit să mă întâlnesc personal cu directorii editurilor din partea cărora primisem ofert ele. . Cred că cititorii înţeleg de ce nu am vrut să luăm originalele cu noi. întruchiparea sufletu lui omenesc**. lângă Dresda. Consoarta mea făcuse fotografii în fo t mare după anumite desene. Cea mai reuşită fotografie i s-a părut a fi aceea a lui Winne tou înălţân-du-se spre cer. care urmau să servească drept model pentru ilustraţiile volu melor mele în limba engleză. S chneider a pătruns ca nimeni altul în universul operelor mele şi a exprimat în imagini s entimentele care l-au însufleţit. ca pe un apărător al dreptăţii şi al binelui. ci şi l-a imaginat în mome rţii. datorită picturilor şi sculpturilor sale. Cu acest prilej voi spune şi câteva c uvinte despre legătura care există între Sascha Schneider şi cărţile mele. Şi aceste două ilustraţii au fost fotografiate. Artistul este unul dintre prietenii mei apropiaţi***. Sascha Schneider este un artist foarte cunoscut. Din părul omului însufleţit odată de sentimente alese. Fie-mi îngăduit să fac o scurtă precizare pentru cititorii care se întreabă de ce puneam un atât de mare preţ pe cele trei ilustraţii. se despri ltimul semn al preţuirii de care s-a bucurat pe pământ: pana de căpetenie. iar fotografiile au fos t puse într-o valiză. în viziunea lui Sascha Schneider*. imeni nu doreşte să piardă lucruri care au o anumită valoare. înălţându-se spre cer.

într-o seară. când medicul mi-a f zită. apelând la serviciil e companiei Lloyd. — M-am gândit la pepite pentru că tocm ai am văzut astăzi una. artistul i-a reprezentat pe Abu Kital. — C m de te-ai gândit tocmai la pepite? am întrebat eu. Cei care mă cunosc. Ii rog pe cititori să nu creadă că m-am abătut de la firul întâmplărilor. nu scrisă. ca şi când ar fi aşteptat cu sufletul la gură să-i vorbim depre planurile noastre. Acest prieten al meu se bucura de un renume deoseb it şi era solicitat atât de concetăţeni. Era mare cât un ou de porumbel. şi acestea au rămas numai nişte simple oferte. De ofertele amintite nu am avut timp să mă interesez. pentru a prezenta nişte amănunte lipsi importanţă. prinsă pe un lanţ de ceas. ci orală. Pe parcursul povestirii se va vedea că aceste trei fotografii au importanţa lor. ştiu deja că eu nu cred în coincidenţe şi că sunt convins de faptul că tot ce ni se întâmplă se datorează voinţei lui Dumnezeu. un om mult mai interesant chiar decât pepita cei servea drept podoabă.Tot astfel. şi tot din partea unui american. Avem un prieten care locuia în Dresda. şeicul cel cumplit din piesa me a „Babei und Biebel"**** şi pe Marah Durimey. Sunt convins că acelaşi lucru a f valabil şi în ceea ce priveşte cele trei fotografii. un psihiatru renumit. regina din Sitara. care avea o filială în Germania. i-am povestit despre intenţia noastră de a pleca la New York. cât şi de străini. Tot în aceeaşi perioadă primit însă o alta. Acesta mi-a spus că se află aici . Deosebit de inte resante sunt împrejurările în care aceasta mi-a fost făcută. — Cine er a posesorul pepitei? — Un american. — Plecaţi în căutare de pepite? întrebă e răbit.

—Am auzit de astfel de cazuri. Pe tot parcursul discuţiei a vrut să- . mi-a răspuns prietenul meu. Tot vorbind. am răspuns eu. Austriacul mi-a mărturisit că devenis e medic. cealaltă soră îi că nu mai poate rezista dorinţei de a se sinucide. o dată cu trecerea timpului. în cele din urmă. iar acum. atât de puternică. — Ce s-a întâmplat cu medicul şi cu sora lui? mă întrebă oaspetele meu. Nici n-aş putea. dacă nu sunt indiscret? — Nu. am spus eu. dar de atunci n-am mai pr imit nici o veste de la el. tocmai pentru a găsi un leac împotriva acestei îngrozitoare boli nervoase. deloc. Fratele şi una din re surorile sale se sinuciseseră. pe care o manifestau membrii unei anumite familii. şi aşa se face că mi-a spus ce nu mai spusese nimănui până atunci. Nu mi-a dat nici un nume şi nu mi l-a spus nici măcar pe al său. Tatăl său îşi luase şi el viaţa. Este vorba despre un austriac. ba chiar am c unoscut un om care era chinuit de această dorinţă. i-am câştigat încr ederea. ea devină din ce în ce mai intensă şi să fie. A ceastă dorinţă era. mai întâi. — Nu mai ştiu nimic despr l. Era vorba de dorinţa de a se sinucide. pentru ca. discutând despre diverse probleme filozofice. încât cei car au să nu-i mai poată rezista. Ne-am petrecut o noapte întrea gă pe punte. din mo ment ce nu voi da nume. l-am întrebat pe musafirul meu din acea se ară: — Americanul este într-o situaţie la fel de disperată? — N-aş putea să spun dacă e vorba r despre el. o idee trecătoare. şi vei vedea numaidecât din ce cauză.numai de două zile şi mi-a atras atenţia printr-un subiect care este un „caz" pentru ori ce psihiatru ce se respecţi — Ce vrei să spui. Bănuind ceva. Mi-a promis că-mi scrie şi-mi dă adresa lui. medi c pe un vapor cu care am călătorit de la Suez până în Ceylon.

dar şi ciudat Nenorocita dorinţă despre care vorbeam se face simţită la fiecare a doua generaţie. — Ai încercat măcar să-l consolezi? am întrebat eu. şi nu despre propriile rude. dar gândeşte-te câte nenorociri s-au abătut asupra sa: mama lui s-a otrăvit. Un singur copil ajunsese la vârsta de 16 ani. în privire i se oglindea tristeţea. groaznic. însă. — Da. Neavâno1 însă nici cel mai mic indiciu. dintre care mai sunt aţă doar doi. care să cuprindă şi momente de relaxare. am încercat să-l consolez şi să-i dau câteva sfat spuse oaspetele meu. dar nu c că vor rezista prea mult. Dacă aş fi avut amănunte în sensul acesta. ma i sunt în viaţă doi fraţi. pentru că afecţiune s-a transmis. Aşa cum spuneam. dar şi anumite activităţi menite să cultive inţa bolnavului. Amândoi luptă. sau zece ani. iar copiii rezultaţi în urma căsătoriilor s-au sinucis la vârsta de nouă. — Da. Cei doi au avut cinci băieţi. — Groaznic! am exclamat eu. dar mai apoi au fost părăsiţi de soţii. cred că avea un suflet bun. Mi-a părut nespus de rău că nu am putut să-l ajut. într-adevăr. fu de acord prietenul meu. în astfel de cazuri voinţa are un rol foarte important .mi lase impresia că vorbeşte despre nişte prieteni. ambele bazate un program de lucru s usţinut. Eu cred . tatăl lui a dispărut fără urmă. Mi-a fost imposi bil să aflu dacă aceasta s-a transmis prin mama care s-a otrăvit. a trebuit să mă mulţumesc l a a recomanda mult efort fizic şi intelectual. cu dorinţa de a se sinucide. Cu toţii au fost căsătoriţi. în zadar am încercat să af lu şi dacă boala a fost provocată de un anumit eveniment care ar fi putut avea ca urma re o emoţie puternică. Tot ceea ce s-a întâmplat este groaznic. mi-aş fi putut da seama înt va despre ce este vorba. că acel american vorbea chiar despre sine însuşi. zi şi noapte.

— Sigu . Cei cinci fraţi au pus pe picioare o mare afacere cu cai. vite. Adulmecau mirosul sângelui cald şi mirosul cărnii. Chiar dacă dorinţa nu i s-a împlinit. — Cred că asta nu avea cum să le facă bine. — Cei cinci făceau afaceri cu marile abatoare? l-a m întrerupt eu. cei doi îi urmaseră sfatul. printre altele. să r facerile lor şi să vândă tot. călăuză. lucruri care ar putea să te tulbure şi să-ţi alunge somnul. care mai erau în viaţă. porci şi oi. Ei vedeau cum sunt sacrificate animalele. Iată că îţi spun acum. suferinţa lor era la fel de puternică. Probabil că erau profund impresionaţi de tot cee a ce vedeau! Poate că astfel se explică şi faptul că în mintea lor a încolţit dorinţa de a se nucide. foarte bogată. — Da. Noapte bună! El părăsi casa mea în mare grabă. Am înţeles că îsi dorea să ajungă milionar. El aducea acasă banii şi bunurile care-i seau. Soţia mea avea aceeaşi impresie şi îmi spuse: . Am mai aflat că. I-am spus toate astea americanului. A fost. am spus eu. vânător. înainte de a chiar tu s-o fac. De ltfel. a confirmat oaspetele meu. — Bineînţeles. în urmă cu un an. acesta a fost unul dintre lucrurile pe care doream şi eu să le aflu de la ame rican. Era ca şi când ar fi venit numai şi numai pentru a ne povesti despre acel ame rican. aşa cum nu o făcuse nicioda până atunci.— Ai aflat ceva în legătură cu situaţia acestei familii nefericite? am întrebat eu. căutător de aur. Te rog să mă ierţi şi să-mi dai voie să plec. la un moment dat. famil i a fost. iar acesta mi-a răspuns că şi el era de ac eeaşi părere şi că tocmai de aceea îi sfătuise pe cei doi fraţi. seara. Tatăl a umblat mult prin Vestul Sălbatic şi a avut tot felul de ocupaţii.

Mi se pare că nu ştie germană deloc. nu un prieten care a venit în vizită. în biroul meu. Nu cumva asta se datorează faptului că toate acestea ne privesc. Pe aceasta se putea cifr „Hariman F. pentru că el e gata să plătească. a spus ea. — I-ai spus cumva că aş fi de acord cu astfel de propunere? am întrebat eu. dar nu m-am putut abţi e să nu te deranjez! Totul e foarte ciudat O să te miri şi tu. I-ai spus că nu am timp? Roagă-l să vină altă a spus că trebuie să plece chiar azi. a spus că e editor. — Chiar aşa? — Da. Vrea să obţi epturile pentru „Winnetou". Mi-am aruncat privirile pe cartea de vizită. . consoarta m ea veni sus. în timp ce scriam. chiar aşa. — Asta-i o prostie tipic americană! Ţi-a s cu ce se ocupă? — Da. am auzit cum cineva era invitat să intre. a m auzit clopotul de la uşă. Am privit-o apoi întrebător pe Klara. — I-am dat a înţelege că ni s-au mai făcut astfel de propuneri şi că vrem să o călătorie în America pentru a ne ocupa personal de problemele astea. într-u n anume fel. Omul care vrea să te vadă are rinsă pe lanţul de la ceas o pepită. îi spusesem soţiei mele că în ziua aceea nu sunt acasă pentru nimeni. într-adevăr. pentru că altfel pierde vaporul. şi-mi aduse o carte de vizită. şi pe noi? In dimineaţa zilei următoare. e. şi are nişte ochi foarte t Ce vrea? — Vrea să-ţi vorbească. pe la ora 11. doctorul mi s-a părut a fi mai curând un mesager. Peste câteva minute. Enters". — Nu am timp. — Da. ciudat. Apoi. Mi-a spus că nu p leacă fără să stea de vorbă cu tine şi m-a rugat să-i comunic ce preţ are timpul pe care eşti us să i-l acorzi. — Iartă-mă.— In seara asta.

precum era odinioară. eu stiu că a venit să culeagă informaţii despre noi. nu mă gândeam la cei care sunt în Vest. Soţia mea a făcut prezentările şi ne-a t faţă-n faţă. . privirea bărbatului. am urmat-o şi eu. nu purta barbă sau mus taţă şi părea să aibă în jur de 40 de ani. pentru că vine Vestul la noi. ci la cei ce doresc să plec e în Vest în afară de asta. Noi însă îi vom da peste cap planurile! Du-te acum şi tran mite-i că voi veni şi eu îndată.— Trebuie să-ţi spun. nu e nevoie să plecăm noi acolo. fără a avea însă distincţia unui erudit. Klara a plecat. oaspetele meu do edea o oarecare stângăcie în mişcări. — e vrei să spui? — Vreau să spun că Vestul Sălbatic a pătruns în casa noastră în persoana amer lui care aşteaptă jos! — Crezi? — Sunt sigur de asta! In curând îţi vei da seama că am drepta diferent cine pretinde că este şi indiferent ce intenţii spune că are. Deşi se vedea că era educat. — Dar nu am plecat încă! — Când beam despre discreţie. care dori se să-mi vorbească neapărat. Americanul era. şi. că n-ai fost prea inspirată când i-ai dat toate detalii astea. o persoană toare. la puţi imp după aceea. era dominată de tristeţe. un bărbat solid. — Pentru că o persoană care vrea să facă o călătorie ebuie să fie în primul rând discretă. Klara avusese dreptate. chiar dacă între timp lucrurile s-au mai schimbat. dragă Sufleţel. după toate aparenţele. dar te rog să-i spui numai atât. Domnul Enters. şi V stul nu mai este la fel de „sălbatic". — Şi de ce nu? se miră soţia mea.

— Cât timp intenţiona ? — Voi vedea atunci când voi ajunge acolo. vă rog mult să staţi jos. — Un zăbovi mai mult. — Nu puteţi. — Vreţi să vizitaţi nişte prieteni? — Poate. — Unde eţi. dar. — Chiar atât de sărac par? s-a mirat americanu l. m-am îndreptat spre uşă. — Aveţi de gând să întreprindeţi o călătorie în America? -Da. încât să poată acoperi preţul în aur al vieţii celui mai sărac om din lume! —Aveţi drep dmise americanul.V-am rugat să-mi spuneţi cu ce vă pot fi de folos.Am început prin a-l ruga să-mi spună cu ce îi puteam fi de folos. am răspuns eu. Vă voi spune pe scurt despre ce este vo rba. — I-am spus doamnei că sunt dispus să plătesc pentru timpu] pe care mi-l acordaţi. mclinându-mă în faţa musafirului meu. Pentru asta sunteţi prea sărac. dar vă înşelaţi! — Ba nicidecum! l-am contrazis eu. iar dumneavoastră mi-aţi pus întrebări pe care nu av aţi nia un drept să mi le puneţi şi la care eu nu am timp să vă răspund. i-am răspuns. domnule May? m-a întrebat acesta repede. . în nordul sau în sudul Statelor Unite? După această din urmă întrebare. — Cu ce vapor vreţi să călătoriţi? — Nu m-am decis deocamdată. a replicat el. m-a sculat de pe scaun şi. Acesta mi-a răspuns însă pr ntr-o întrebare: — Dumneavoastră sunteţi Old Shatterhand? — Aşa mi se spunea pe vremuri. Nici măcar un milionar nu are atâţ bani. — Mă duc să lucrez. Oh. i-am răspuns eu. — Unde anume vreţi iu încă.

în loc să-mi spuneţi cu ce vă pot fi . sunt în măsură să vă spun că toate lo ile pe care le descrieţi în carte există într-adevăr! — Mulţumesc! am spus eu. -Nu. — Este vorba numai despre nişte însemnări de ordin literar. — At cum e posibil să ştiţi lucrul acesta? Romanul nu a fost tradus în limba engleză. — Vorbiţi germana? Citiţi în limba germană? l-am întrebat eu. astfel încât să pot înţelege tot ce se petrece în roman şi să-mi pot face şi unele î — însemnări? Pentru ce să vă faceţi însemnări? Deşi a încercat să-şi ascundă cât mai bine se vedea că pentru american această întrebare fusese stânjenitoare. Atât de mult mi-a plăcut romanul dumneavoastră. încât am angajat un tânăr de origine germană care era şomer. oaspetele meu a continuat — Eu sunt editor şi ştiu că aţi scris „Winnetou". pe care le-am făcut în calitatea mea de editor. Astfel. văzând că oasp urmărea atent. luând cu mine hârtiile pe care îmi făcusem însemnările. do le? — Nugget Tsil şi Apa întunecată. nu am fost în stare să descopăr două dintre aceste locuri. Am călător t mult în Vest şi. Văd că iar îmi puneţi intrebâri. am răspuns eu. am văzut eu însumi locurile în care se petrece acţiunea romanului.După ce m-am aşezat din nou pe scaun. — Romanul m i-a fost tradus de nişte prieteni care ştiu foarte bine limba germană. —Tot uşi. Aveţi de gând să treceţi prin aceste aşezări? Poate că d că nu. — Care. pentru a vedea dacă aprecierea lui avusese vreun efect asupra mea. continuă el încet. n i pentru a-mi traduce acest roman. I-am propus tânărului să parcurgem de mai multe ori cartea.

— Eu cred că mai important este ce îi intere ează pe cititori. — Pe noi nu ne privesc toate acestea. Asta înseamnă că la afacere luau parte mai multe persoane ca pa rteneri? — Da. Acum nu mai suntem decât do i. — Numai romanul „Winnetou"? am întrebat eu. Trec imediat la subiect. — Aţi călătorit mult pe vremea când eraţi om de afaceri? — Desigur. împreună am fondat o asociaţie familială. Am fost de multe ori în Vest pentru a cumpăr a animale. — Aşa e. Noi dorim numai să avem dreptu l de a edita romanul „Winnetou". — Aţi spus „noi". — De ce nu vă pasionează şi alte cărţi care au ca subiect călătoriile pe ca -am făcut? — Pentru că pe noi nu ne interesează. pe vremea aceea noi ne cupam cu animale: cai. — Vă rog să vă aşezaţi. . zise americanul. — rificat? Bine. dar pentru asta este nevoie de foarte mult timp. Dorim să ne daţi dreptu de a edita romanul „Winnetou". dar în prezent ne ocupăm de cărţi.de folos! M-am încruntat şi am vrut să mă ridic de la locul meu. vite. aceasta merită a fi tradusă în engleză. numai ro manul „Winnetou". şi nimic mai mult — Hm! Şi cum aţi dori să procedăm? a rebat eu. admise editorul. porci şi oi. Am fost cinci. ci erau fraţii mei. fără să-şi dea seama că rolurile se schimbaseră şi că acum eu eram cel ce nea întrebările. Suntem în continuare parteneri. — Da. aveţi dreptat e. dar aceşti parteneri nu erau doar nişte prieteni oarecare. A durat foarte mult până ce am văzut locurile pe care le-aţi descris în roma . Doream doar să vă spun că am verificat existenţa l ocurilor descrise în carte şi că. după părerea mea. atât.

este de prisos să mai vorbim despre asta.— Foarte simplu. idicasem în picioare. şi cu alte treburi? — Nu. Acesta nu era în stare . Nu am de ce să vă ascund aptul că am venit din America numai pentru a vorbi cu dumneavoastră despre romanul „Wi nnetou". şi noi plătim odată pentru totdeauna. Dacă romanul nu se va vinde. Cât doriţi? — — Cât oferiţi? — Depinde! Ne permiteţi să tipărim atâtea exemplare cât cuviinţă? — Desigur. am putea să tipărim si un număr de exemplare? — Nu. aţi venit în Germania. — Să dispară? se miră americanul. Dumneavoastră ne cedaţi toate drepturile asupra romanului. dar aţi spus că este posibil să tipăriţ ul şi într-un număr mai mic de exemplare. In timp ce spusesem toate acestea. şi u pentru ca acestea să dispară. — Aşadar. — Cum? De ce? De ce nu? — Eu scriu cărţi pentru ca ele să fie citite. la Dresda. odată pentru totdeauna. — Spuneţi-m vă rog. iar oaspetele meu făcuse acelaşi lucru. vom ren nţa să-l mai tipărim. dar trebuie să vă spun că nu sunt dispus să vă cedez drepturi că regret faptul că aţi făcut în zadar această călătorie. dacă ajungem la o înţelegere. Cine v-a spus că ele urmeaz dispară? — Este adevărat că nu v-aţi exprimat astfel. — Când sunteţi dispuşi să plătiţi? — Imedia un cec. După părerea mea. — Bineînţeles. — Atunci îmi pare rău.

Mai mult decât atât. nu doresc să vă cedez dumneavoastră aceste drepturi. Nu putea crede că refuzul meu era definitiv. — Nici măcar în aceste condiţii nu v-aş c drepturile. trebuie să înţeleg că respingeţi oferta mea. — Oare înţeles bine? Nu doriţi să cedaţi drepturile pentru editarea romanului „Winnetou"? întrebă e cu voce tremurând! — In orice caz. Ci ne doreşte să editeze operele mele trebuie să le editeze pe toate. Mi-a făcut tot felul de promisiuni. „Winnetou" ştiu că nu am pornit în tarea unor bunuri care să-mi aducă bogăţia. v-aş da suma pe care o pretindeţi pentru editarea tuturor cărţilor pe care le-aţi scris? a insistat editorul. Cei care au citit. în ochii lui se putea citi disperarea. americanul mi-a spus: . de parcă asupra lui -ar fi abătut o mare nenorocire. ci în căutarea unor altfel de comori. A încerc at în zadar să mă convingă să-mi schimb hotărârea. Din cele spuse de mine şi din felul în care rostisem cuvintele. soţia mea a înţeles că luasem o hotărâre definitivă. Dândua de situaţie. Pentru traducerea cărţilor mele în limba engleză voi găsi la momentul potrivi t editura care să-mi convină. Pentru asta este nevoie de editorul p otrivit. care să fie pentru cititorii mei un prilej de bucurie. de la care nimeni şi nimic nu mă mai putea abate. căci făcuse o figură atât de jalnică. domnule May? — Bogat? Nicidecum! Am cele necesare traiului şi sunt foart e mulţumit cu ceea ce am. iar de faptul că nu dumneavoastră sunteţi acela m-am convins chiar acum. îmi părea rău de acel rican pe care tocmai îl refuzasem. într-adevăr.să-şi ascundă dezamăgirea. — Ce aţi spune dacă. — Aşadar. Sunteţi tât de bogat. pent ru editarea lui „Winnetou".

oaspetelui unde şi cum ne poate găsi. Şi mie mi-era milă de el. — — Cunosc hotelu l foarte bine. şi anume. după câteva cuvinte de complezenţă.. Să ne mai gândim fiecare dintre noi la e discutate! Soţia mea nu a mai fost niciodată în America şi doreşte să vadă neapărat cascada agara. să vă fac o propunere care să fie pe placul dumneavoastră? Mi-am dat seama că omul din faţa mea nu ar fi suportat să fie ref uzat din nou. Vom călători. Cel mai bine ar fi să luaţi legătura cu administraţia hote vi se va spune dacă ne aflăm sau nu acolo. und e te poţi bucura de linişte. dar ştiam că atunci când iau o decizie nu trebuie să dau frâu liber sentimentelor. — Când? — N-aş putea să vă spun. am spus eu. Odată ajunşi acolo. îi spusesem. iar apo i mă luă de mâni — Fie. Văd că doamna May nu es tru totul hotărâtă să refuze propunerea mea. această vizită.— Nu pierd speranţa că îmi veţi acorda dreptul de a edita „Winnetou". vom fi la o distanţă de numai o oră faţă de casca Vom poposi în Canada la Niagara Falls. i-am spus eu. E un hotel foarte bun. în cele din urmă.. am replicat eu. confort şi. cu vaporul de la New York la Albany. mă întrerupse americanul. un hotel de lux. şi. aşadar. acolo ne veţi putea găsi . — Cred că toat e astea nu v-ar fi de nici un folos. — Ei bine. iar de aici vom merg e cu trenul la Buffalo. Sufleţel îmi arunca priviri pline de nemulţumire. care avea . — Sunteţi sigur de asta? Oare n u este posibil ca. la hotelul Clifton*. Vă rog să vă sfătuiţi cu dânsa asupra propunerii să-mi daţi şi mie răgazul ce-mi este necesar pentru a discuta cu fratele meu. după ce mă sfătuiesc cu fratele meu. aşadar.

Ştii cine e? — Este unul dintre cei doi fraţi care fac parte din acea nefericită familie. tocmai pentru că este un om cinstit. pentru tine. rog să nu uiţi însă un lucru: A angajat un om care să-i traducă romanul. Cred că şi tu ţi-ai dat seama de asta. — Imposibil! Dovedeşte-o! — De fapt. şi-a schimbat numele. dar nu se numeşte Enters. Vreau să spun că. — Crezi? Până um nu-mi dau seama decât că. am spus eu. — De ce te-ai purtat astfel? a întrebat ea. nici nu e nevoie să fac aşa ceva. îi e ruşine de numele său adevărat Cred chiar că. Soţia mea m-a întrebat fo arte mirată: — De care Santer vorbeşti. — Aşa este. el e unul dintre cei doi fraţi. datorită celor scrise de mine în „Wi tou". poartă un nume fals. s-a încheiat. un om care pretinde a fi altceva decât es te în realitate? — Nu. că este un escroc. ai cărei membri erau chinuiţi de dorinţa de a se sinucide. aş fi un greenhorn* şi ar trebui să-mi fie ruşine să spun că mă pricep la oameni. omul ăsta e un mincinos pentru că a spus că se n umeşte Enters. Soţia mea părea nemulţ Era de părere că nu fusesem îndeajuns de politicos şi că mă purtasem distant cu americanul. astfel încât el îns ată . de cel care i-a ucis pe tatăl şi pe sora lui Winne tou? — Da. — Fiindcă a minţit.să se dovedească a fi mai importantă decât aş fi crezut. în realitate omul se numeşte Santer. în loc să fi spus că-l cheamă Santer. Pentru că nu a f ost cinstit şi pentru că n-a vorbit deschis. — Cr ezi că poartă un nume fals. străinul care tocmai ne-a vizitat este fiul lui. — Cât de mult greşeşti! Dacă m-aş baza n ucrul ăsta.

Crezi că l-a pus pe traducător să-i tălmăcească toată cart ur că nu. — Bine. Crezi. probabil.face însemnări. Pentru ce făcut aceste însemnări? — Din motive pur literare. asta? — Nu. Oare de ce? în orice caz. In timp ce traducătorul citea. Ei bine. El aşa a spus. Omul a recunoscut că făcea afaceri cu animale. care erau foarte importante pentru el şi care au avut asupra lui un efect puterni c. El a recunoscut că. vezi că gândim amândoi la fel? Fii atentă: Omul auzit de la nişte prieteni că am scris „Winnetou". Cel puţin aşa i-a spus doctorului. tocmai acum urmează minciuna lui. nu pentru a reţine totul până în cele mai mici amănunte. Pe american l-au interesat numai anumite pasaje. Cât timp a pierdut cu treaba asta? — Câţiva ani. într-adevăr. ştiu! Anul trecut. A întreprins. Acum totul e limpede. — Sigur că nu e! Ei. — Căutându-l pe tatăl dispărut! Am fost de acord cu soţia mea.. el făcea de câţiva ani „însemnă n motive pur lite-rare". — Cu toate astea. Un om reţine lucrurile care îl impresionează. Ştii. A plătit un om care să-i traducă romanul şi care să-i citească traducerea. aşadar.. — Perfect. iar ea a continu — Extraordinar! Sigur că a pornit în căutarea tatălui despre care nu ştia unde se află! . — Şi eu sunt de aceeaşi părere. multă vreme. fi nevoie să şi le noteze. căutând. sau nu când a încetat să se mai ocupe de astfel de afaceri? — Da. el îşi făcea însemnări. ca re m-a făcut să bănuiesc care era adevăratul lui nume. ca editor. minciuna care m-a făcut să devin suspicios. Poate că nici măcar nu e editor. atunci când a făcut cercetări în Vestul Sălbat a avut cu sine hârtiile pe care îşi făcuse însemnările. c i.

fii atentă. — Da. a doved it el însuşi că mă poate găsi uşor. şi trebuie să-ţi mărturisesc că am . există doar două persoane care sunt importante în legătură cu cele întâmplate la Nugget Tsil şi la Apa întunecată. în temeiul cărora ai fi ajuns la concluzia asta. Ţin doar să-ţi aduc aminte că oaspetele no tru nu reuşise să descopere două dintre locurile descrise de mine în roman. Şi acum. în ce pri eşte vreo altă persoană. vizita şi oferta americanulu i nu au fost decât o jignire.—Aş fi vrut să-ţi mai spun câteva lucruri. fie că sunt mai puţin importanţi în legătură cu le de atunci. d r văd că nu mai e nevoie să o fac. De ce? Ca să-l traducă. Lucrul ăsta se putea deduce din felul în care a vorbit. rămâne în discuţie doar ter. — Nu are legătură cu nici o altă persoană sau cu pepitele? — Nu. a citit doar că acesta s-a pie Prin urmare. Pentru mine. — Dorinţa asta are legăt ai cu Santer? -Da. Ai dreptate. prin vizita pe care ne-a făcut-o. să-l tipărească şi apoi să-l vândă? — Nu. aşadar. De mine nu putea fi vorba. în ceea ce priveşte aurul. America a crezut că mă poate momi cu grămada lui de dolari. Eu sunt convins că ăsta este adevărul. deşi ar fi trebuit să ştie din „Winnetou că nu sunt omul care să înghită asemenea momeală. NuggetTsil şi Apa întunecată. Omul nu vrea ca trecutul şi faptele tatălui său să fie cunoscute în America. am replicat eu. Şi că ţinea foarte mult să afle unde anume sunt ele. Sufleţel: Americanul vrea să cumpere drepturile pentru „Winnetou ". Toţi cei care au avut legătu lucrurile întâmplate demult fie că au murit. singura care intră în discuţie sunt eu. Ar fi de-a dreptul caraghios să cred că americanul a început să colinde Ve stul numai pentru a-mi da de urmă. ci tocmai pentru a împie area traducerii în America. din disperarea care l-a cuprins atunci când i-ai spus că nu eşti de acord c a el să se ocupe de traducerea şi de editarea cărţii. Oricum.

Doctorul ne-a vorbit de acea neno rocită dorinţă de sinucidere. Cele mai bune camere erau cele de la p rimul . Cred că dorinţa asta poartă în ea şi ceva din plăcerea de a dis .fost de acord să ne întâlnim la Niagara pentru că am motive serioase de a nu-i pierde di n ochi. _Nu e vorba de asta! Eu ştiu doar că trebuie să ajungem în America. sau Santer. Ştii doar că pentru un om care are experienţa Vestului Sălbatic este foarte important să nu se lase surprins de indivizi periculoşi. atunci. eşi ar putea fi unul dintre fiii lui Santer. şi fie ca norocul să ne însoţe LA CASCADA NIAGARA Odată ajunşi în America. „păstrătorul marilor leacuri". nici la înfăţişare. îl cunoaştem pe fratele lui? Ştii doar bine că fraţii nu seamănă întotdeauna între ei. Ce spui? — Te însoţesc cu plăcere! — Să pornim. astfel încât să nu calce pe urmele părintelui lor. — Şi eu cred asta. pe care o avea Santer. Vezi. atunci pentru mine nu mai există per icole. — Periculoşi? întrebă soţia mea. nici la fire. chiar înai nte de a începe. că trebuie să-l cuno aştem pe Tatellah-Satah. la Mount Winnetou. Dacă asta este ceea ce trebuie să fac. îi vom cunoaşte mai bine pe cei doi şi vom şti cum să ne purtăm f ei. Eu cred despre Enters că este un om cumsecade. de a ucide. Din hotel aveam o minunată perspect ivă asupra cascadei. care er a aşezat în imediata apropiere a cascadei Niagara. de acum încolo. călătoria noastră devine palpitantă. ne-am instalat la hotelul Clifton. _Crezi că ne pândeşte vreun pericol? întrebă consoarta mea. El îmi scrie că trebuie să-l salvez p Winnetou. pe fraţii Enters. Sunt convins că. at ne vom întâlni la Niagara. permanentă prăvălire de ape. dar oare bunătatea nu se poate preschimba uneori în răutate? Adânca tristeţe a acestui om nu ascunde oare un per icol de care este bine să ne ferim? Şi apoi.

am avut bucuria de a afla că s-a eliberat un apartament de trei camere. Când am sosit la hotelul Clifto n. însă. Ace asta era singura informaţie care i se cerea: numele. un apartament aşezat pe colţ. urma să avem un singur vecin. izolând una de alta sup eţele corespunzătoare fiecărei camere în parte. însă. cu vedere spre cascadă. îmi închipuisem că cei doi vor închiria o cameră sau un apartament m acel h°tel. Camerele acestea dau către o terasă îngustă. încât pereţii despărţitori din lemn nu îi sunt de nici un folos. pentru că astfel puteam să-i ţin sub observaţie. care. este atât de puterni . am trecut în registru „domnul şi doamna Burton". străjuită de acope işul susţinut de coloane. Fiecare persoană care dorea să închirieze o cameră sau un ap rtament la hotelul Clifton trebuia să-şi treacă numele în registrul aflat la recepţie. mai precis. Dacă acest hotel ar fi fost construit în Germania. venind din hol. In singurul apartament ce se învecina cu al nostru stăteau însă doi fraţi: Hariman F. Trebuie să recunosc faptul că acest lucru mă bucura. acesta putea să vadă foarte bine cascada. fiecare oaspet e al hotelului a înălţat un zid în jurul său. ca tocmai ei să ne fie vecini.etaj. fiecare om. In America. cu vedere spre cascadă. Când am ajuns la hotel. Nu m-aş fi aşteptat. p entru a putea fi acolo imediat ce am fi sosit noi. şi ieşea pe terasă. încât dacă oaspetele intra în camer a. de la primul etaj. am procedat însă astfel şi pentru ul că ştiam că . datorită poziţiei încăperilor. deşi este invizibil. pentru toate încăperile de la primul etaj şi-ar fi împărţit-o. încăperile erau astfel dispuse. M-am folosit de acest nume de împrum ut şi pentru că era bine să fiu cât mai discret cu putinţă. şi nu doi. Enters şi Sebulon L Enters. M-am bucurat p entru că. oamenii ar fi fost deranjaţi de această terasă c omună.

ci altundeva. Astfel se explica de ce era atât de sigur de ceea ce spunea. —. deşi era mai mică. era o a trei a ce servea drept vestibul şi care făcea legătura între ele. am întrebat cine erau vecinii noştri. Respectivul poate încerca o dată să mănânce aici. ei nu mănâncă aici. Camera soţiei mel e dădea către partea în formă de potcoavă a cascadei şi era mai mare decât a mea. Cel care tocmai îmi vorbise era un canadian de origine engleză. hotelul Clifton e un hote lux. iar groom*-u\ care ne-a condus. nu cred să ia prea curând masa la hotel. iar noi nu mai servim masa la ora aceea. omul avusese o anume expresie a feţei care îmi stârni curiozitatea. dar nu avea ieşire în balcon. Aşa cum am mai sp us. Cel ce nu se simte bine la noi. dădea spre latura cascadei care ţine de Sta tele Unite ale Americii şi avea ieşire spre terasă. f ie austrieci.Ce vă frământă? l-am întrebat eu. Ştiţi.fraţii Enters mă vor căuta la hotel. Sunt americani şi îi cheamă Enters. între aceste două camere. aşezate pe colţ. în Statele Unite. i-am spus că . Cititorii trebuie să ştie că. Camera mea. şi c are era şi ospătar. fiindcă nu-i agreează pe oaspeţii noştri. Spunându-mi toate acestea. mi-a răspuns: — Doi fraţi. Pleacă cu noaptea-n cap şi vin seara târziu. 60 din 100 de ospătari sunt fie germani. — Vedeţi. Pentru că însoţitorul nostru mă pri vea mai curând cu dispreţ decât mânat de curiozitate. Toate acestea fuseseră spuse cu multă siguranţă. Aş putea z sunt numai pe jumătate oaspeţii noştri. dar nu serveşte masa. dar dacă nu î . apartamentul nostru era alcătuit din trei camere. La noi vin d să se culce. Când ni s-a recomandat acest apartament. având ca indiciu adevăratul meu nume. doarme aici.

— Prima jumătate. Când am chemat camerista. Linia ferată coboară pe latura dinspre Canada a cascadei şi urcă apoi brusc p e partea dinspre Statele Unite ale Americii a . Acesta privi nerăbdător bancnota primită pentru a vedea ce valoare avea. chiar în aceeaşi zi. şi nu atunci când este prea târziu. pe care sunt convins că nici un austriac sau nici un neamţ n-ar fi fost în stare să o facă mai frumos. numai că acestea sunt împărţite în d .mă număr printre aceia care obişnuiesc să dea bacşişuri. aruncându-ne pr iviri pline de respect şi de bunăvoinţă. Omul mai făcu o plecăciune şi se retrase fericit. cele două călătorii de agrement pe care cred că le-a făcut orice turist care s-a aflat în apropierea cascadei Niagara. ne-am dat seama imediat că binevoitorul nostru chelner îi spusese totul în legătură cu obiceiul meu de a împărţi bac două. apoi făcu o plecăciune. Am să spun şi cameristei să vă servească cu cea mai mare atenţie! Poate vă deranjează fraţii Enters omnule Burton. şi i-am oferit posibilitatea de a fi la fel de mulţumită ca şi colegul ei. Am ajuns după-amiaza la hotel şi am făcut. Doriţi să îi rugăm să se mute în alt apartament? — Nu. iar a doua jumătate o dau la plecare asta însă numai dacă sunt mulţumit de felul în care am fost servit Spunând aceste din urmă cuvinte. pentru a arăta că doresc să fiu servit cum se cuvine. Roadele a cestui mod de a acţiona. Este vorba despre călătoria cu trenul şi de cea c u vaporul. vă rog să-i lăsaţi în p deranjează. arătând angajaţilor că eşti gata să le fii recunoscător de la bun în . i-am dat omului prima pa rte a bacşişului. iar cititorii vor înţe ege de ce am amintit toate acestea. o dau la sosire. aveau să se arate foarte curând. am răspuns eu. i-am spus eu. — Mă aflu la dispoziţia dumneavoastră! zise el.

pentru a nu fi văzuţi. Era ora 11. Cel ce călătoreşte cu nul are sentimentul că pluteşte şi apoi se prăbuşeşte în cascada asemănătoare unei guri uriaş ite să-şi înghită prada. Aceste uşi erau prevăzute atât cu geamuri. Fata plecă. Cei ce sunt îndeajuns de ura'oşi şi doresc să se lau cu faptul că au fost „chiar în spatele cascadei" sunt debarcaţi într-un anumit loc. aceste au fost făcute astfel încât nimeni să nu poată pătrunde din exterior în camere sau în aparta te. — De ce se uită în registru? — Ca să vadă dacă nu au sosit cumva doi . Ştiţi. Călătoria cu vaporul se face cu vestita Maia of Mist*. După ce î ltă. stâncile se înalţă spre cer. tr ie să descriu uşile care dădeau spre terasă. cu care călăt i sunt duşi până în apropierea cascadei. Pentru ca şi cititorii să înţeleagă mai bine cele ce vor urma. Această veste a fost primul serviciu pe care l-am obţinu t în schimbul bacşişurilor. Ambianţa era foarte plăcu tă. se duc la culcare. Nici eu nu vorbesc cu ei. în fiecare seară când vin. soţ şi soţie. când a v enit camerista să ne anunţe că au sosit fraţii Enters. acum se uită în registru pentru că că nu-s bineveniţi aici. iar noi n-am mai stat pe terasă. iar pe laturi. care se afla la parter. cât şi . adică. au obiceiul să se uite în registru. Ne-am retras apoi în apartamentul nostru. doamna şi domnul May. Jos se văd apele învolburate fierbând. am stat pe balcon şi am privit cascada la lumina lunii. mai precis. — Unde sunt? a întrebat soţia mea. ele ajung pe alocuri la o distanţă de numai doi metri faţă de cascadă. După ace ea am cinat în sufrageria hotelului. La început întrebau. — J la recepţie. pentru că aici cânta un cvartet.acesteia. Aşa cum ştiu oaspeţii hotelului Clifton.

şi cei doi au apărut Luna era încă pe bolta cerească. Poate că după aceea se întâlnesc cu editorii Or să vin una din zilele astea. nu am avut prea mult de aşteptat. iar geamurile puteau fi acoperite cu perd ele. sp an.. Pentru început nu ne-a prea interesat discuţia lor. Fantele puteau fi deschise sau închise după dorinţa celui ce se afla în apartament. — e? întrebă Sebulon.. acela dintre fr aţi pe care nu-l cunoşteam. dar îţi spun că. Nu am făcut lumină şi am aşteptat cu răbdare ca fraţii Enters să iasă pe tera ce vor fi ajuns în apartamentul lor. şi l-am recunoscut imediat pe omul care ne vizitase. a exclamat: — Nu prea-mi place că trebuie să stăm ici! Poate că vin peste câteva săptămâni! — Sunt sigur că nu-i aşa. Or să vină mai curând. — Ssst! Linişte! şopti Hariman. iar soţia lui pare foarte de treabă. — Fleacuri! Ce-i aia „să fim cinstiţi"? Cinstit trebuie să fii mai întâi faţă de tine însuţ că vrem să facem o afacere care să iasă bine pentru noi.cu fante pentru aerisire. n-o scoat em la capăt. M-aş simţi prost dacă n-aş fi cinstit faţă . Pentru că lăsasem deschise fentele pentru aerisire. într-adevăr. respectiv în cameră. — Rămâi la părerea ta? — Da. cel ce se afla în cameră putea vedea şi auzi tot ce se petrecea şi tot ce s e vorbea afară. Au zis că poposesc mai întâi aici. Trebuie să fim cinstiţi! E adevărat că omu s-a purtat prea frumos cu mine. puteam auzi tot ce vo rbeau. . După o pauză. adică Sebulon. Cerusem să se pună o masă acolo pentru a pu tea scrie. Apoi s-au opr it şi s-au aşezat chiar în dreptul camerei mele. dacă nu suntem sinceri cu el. Astfel. Cei doi fraţi vorbeau între ei si se plimbau încolo si încoace.

Nu aflasem prea multe. cu toate că el este în otdeauna un ins lipsit de educaţie. Enters era un om cinstit. Mâine dimineaţă plecăm la Toronto şi ne întoarcem abia poi Trebuie să fim odihniţi. Enters. Bine. omul arătă spre uşa noastră. Spunând acestea. deşi un scandalagiu nu trebuie neapărat să fie un om rău. după părerea mea. oamenii ăştia.— S-ar putea să ne-audă profesorul de alături. pentru a lua micul dejun. Cei doi se ridicară de la masă şi intrară în apartamentul r. sorul? interveni Sebulon. Cu un gest de dispreţ. apoi urcă în camera lui şi mai citeşte până la ora unu. să fie anunţaţi că fraţii Enters au plecat la Toronto şi se întorc abia a doua zi. Să mergem. Uite lumină în camera lui. a doua zi dimineaţă. Mesele cele mai bune erau. ospătarul ne-a spus că fraţii Enters părăsiseră hotelul în urmă cu douăzeci de minute şi dăduseră disp dacă domnul şi doamna May ar fi sosit la hotel. care trebuie să sos ească din Germania şi pe care-i caută fraţii Enters. Eram convinşi că. în bi bliotecă. Când am coborât. Trebuie să spun că la hotelul Clifton existau numa i mese mici. omul adăugă: — Fraţii Enters sunt nişte scandalagii! Sunt imposibili. la care toţi clienţii stau laolaltă. Ce bine mi-a părut că la hotel eram cunoscuţi sub un alt num e! Dintre cele spuse de ospătar rezulta că trebuia să fim si mai prudenti în legătură cu vec inii noştri. nu au ce căuta aici şi cred că nu li se a închiria nici măcar o cameră. — Cu toate astea ar fi bine să vorbeşti mai înc um. pe măsură ce va mai trece timpul. Doamnă şi domnul May. dar ştii doar că profesorul stă şi citeşte zilnic jos. până la miezul nopţii. şi nu din cele lungi. înseamnă că e încă jos. sunt obosit Mă duc să mă culc. dar măcar ştiam că Hariman F. cele de pe veranda . ne vom da seama şi ce fel de persoană era Se bulon L.

Deşi erau foa nzaţi. ia r dorinţa le-a fost îndeplinită. pentru că aceasta se învecinează cu o singură masă. fiindcă nu aveau loc decât do i de mese. care erau puse pe verandă. iar părul îl aveau tăiat scurt. Cei doi aveau vârste apropiate şi erau indieni. Aveau trăsături aspre care le dăde o anumită distincţie. î il Au o geantă plină cu pepite. pe care au lăsat-o în seiful hotelului. Ospătarul ne spusese toate acestea pe un ton obişnuit Cob orând însă glasul. trăsăturile lor trădau faptul că obişnuiau să gândească foarte mult la lucruri deosebi espre astfel de oameni se spune că . pe toată durata şederii lor aici. auziţi şi deranjaţi mai greu. croite obişnuit. prin urmare. oamenii care o ocupă pot fi văzuţi. adăugă: — Nu au fost refuzaţi pentru că plătesc numai în pepite din aur. Ei au dorit-o. nu. Din păcate. în savană sau în Munţii Stâncoşi. dar pentru dumneavoastră voi avea eu grijă de toate. S-au îndreptat spre masa aceea retrasă. Persoanele care doreau să ia loc la masa cu pricina erau îndrumate spre alte mese. despre care ne vorbise ospăt arul. Ne-am ales una dintre mesele de pe verandă şi am fi do rit să stăm întotdeauna acolo când mâncam. Se vedea însă că aceşti d meni se simţeau foarte bine în şaua unui cal. Nu erau îmbrăcaţi în veşminte indiene. Nou-ve-niţii erau înalţi şi atletici.hotelului. masa ac ea este ocupată deja de doi domni. Această verandă era îngustă. şi acesta ne-a răspuns: — De obicei. într-o oarecare măsură. Tocmai când micul d ejun era pe sfârşite. Cei care se aşezau la una dintre acestea. ci purtau costume din stofă. L-am întrebat pe ospătar dacă ar fi fost posibil a va. dând impresia că nu privesc pe nimeni. Lucrul acesta se obse rva din prima clipă. au apărut doi bărbaţi care au atras asupra lor toate privirile celor ce luau masa. Cea mai bună ar fi ultima. pute au vedea foarte bine cascada.

şi anume acea tristeţe pe care o poartă în suflet ac ce au văzut de-a lungul anilor popoare stingându-se. omul nostru avu grijă să ne mai spună că domnii ocupau cele mai scumpe camere pe care le avea hotelul. chiar dacă-s numai indieni! Nişte oameni minunaţi! repetă ospătarul. mi-a răspuns chelnerul. — Dom nul Athabaska şi domnul Algongka. Mie. dar izbitoare se putea citi în ochii celor doi indieni. ca şi când ar fi fost ni bişnuiţi ai hotelurilor de talia lui Clifton. deşi ştiam că indienii sunt destul de tăcuţi. cei doi mi-au atras atenţia pr in faptul că discutau foarte aprins. Unul pare să vină de foarte de parte. „Cei doi domni" mâncau încet şi cu măsură. nici un inel. nişte oameni minunaţi. Era o plăcere să-i priveşti. altul mi se pare că este de prin părţile astea. Desigur că am făcu acest lucru cât mai discret cu putinţă. — De unde sunt? am întrebat eu.sunt meditativi. Se zice că ar fi căpetenii. Mi se păre . Ce nume frumoase. — Cum se numesc? am fost eu curios să aflu. pentru a sublinia cele spuse. atunci când in pri virea lor se reflectă o adâncă tristeţe. nici un lanţ care ar fi putut trăda faptul că erau bogaţi. frecând degetul mare de arătător. — Aceştia sunt cei doi domni despre care vam vorbit. Amândoi au trecut prin Quebec şi pr in Montreal. Inainte d e a pleca. Nu purtau nici un obiect de podoabă. nu credeţi? Sună ca un cântec! Ce ma i cântec! Oamenii plătesc în aur! Acesta era criteriul după care ospătarul nostru aprecia oamenii şi nici măcar nu se sfia de faptul că ne dădusem seama de acest lucru. Impresia pe care o lasă aceştia este şi mai puternică. Această tristeţe mută. Soţia mea era uimită de eleganţa gesturilor acestor doi bărbaţi şi de modestia lor. — Nu ştiu prea bine.

Când am venit. Aşa am făcut şi noi: după ce am luat micul dejun. încât puteam auzi tot ce-şi spuneau. în acelaşi timp.ciudat şi faptul că cei doi aveau câte un caiet în care făceau nişte însemnări. Omul. pentru că indienii deschide u caietele cu grijă şi le priveau ca pe nişte obiecte de mare preţ. Cei doi îşi luaseră şi de această dată caietele şi făceau însemnări atât în timp ce rvite diversele feluri de mâncare. lăsând tacâmurile deoparte pentr eva clipe. răspunse Klara. Cei doi bărbaţi făceau în nările cu atâta repeziciune şi siguranţă. apoi. Ei îşi propuseseră să descopere asemănările ce existau î e graiurile athabasce**. am chemat ospătarul pentru a-i mulţumi şi pentru a-i da bacşiş. — Doriţi ca acea ma să vă fie rezervată permanent? — Da! „WeU" Voi avea grijă ca dorinţa să vă fie îndeplinită! s rul. ci şi pana şi creionul. totul era re zolvat. erau ocupate. de nişte însemnări importante şi. care observase inter esul nostru pentru cei doi indieni. To ate celelalte mese. în afară de aceea pe care o reţinusem. cele două căpetenii se aflau deja la masa lor. Era vorba. încât era clar că ştiu să mânuiască nu numai secure vânătoare. Pentru Athabask a acest lucru era legat şi de graiul oamenilor . cât şi în timp ce mâncau. să luăm prânzul. Ospătarul ne aşte pta şi ne spuse că. Printre acestea se număra şi graiul apaşilor. de ur. Astfel. valoroase. ne aflam atât de aproape de cei doi indieni. în ceea ce priveşte dorinţa de a ocupa permanent acea masă. ne-a întrebat — Doamna şi domnul doresc să le rezerv masa de lângă aceea pe care o ocupă cei doi domni? — Da. La hotelul Clifton exista obiceiul de a se da ospătari lor bacşişul imediat după terminarea mesei. Oricine îşi poate închipui cât de uimit am fost atunci când miam dat seama că cei doi vorbeau în graiul lui Winnetou.

pentru a vizita mormântul şi m onumentul căpeteniei Sa-ga-ye-wat-ha. îmi dădusem seama e faptul că cei doi ştiau foarte multe în legătură cu limbile şi cu graiurile indienilor. spunea el. care. am pu tut trage o concluzie foarte importantă. Doream să mergem la Forest Lawn Cemetery*. Indianul a rătase că are liste cuprinzând cuvinte în limba rayuatl. era înrudită cu limba sa maternă. Acesta din urmă făcea parte din tribul krih şi spusese un lucru care pentru mine prezenta interes. pe care americanii îl considerau încă un „strongand peerless ora-tof **. Ei înving moartea prin simţul artis tic. să existe dealuri. de pildă. nu sunt decât nişte semne de exclamare create de natură. deoarece atât ei. In cimitir nu trebuie. cât şi noi urmam să aj la Mount Winnetou. în timp ce pentru Algongka. şi eram convins că acolo îi voi cunoaşte mai bine. Săracul are loc de veşnică odihnă laolaltă cu bogatul. aceea că ei se îndreptau spre Mount W innetou şi vorbeau între ei numai în graiul apaşilor pentru a şi-l aminti. Ascultând ce vorbeau indienii. Vroiam să depunem flori la mormântul acestui om de seamă. Cimitir ul de care aminteam avea o frumuseţe aparte. De sigur că erau căpetenii. Americanii nu sunt zgârciţi atunci când est e vorba despre terenurile destinate cimitirelor.din mijlocul cărora se trăgea. numai că ei transformă cimitirul în parc. după părerea mea. Acea stă limbă. dar ce anume? Nu trebuia să mă frămâ foarte tare. în aceste cimitire este impresionant faptul că morţii sunt trataţi în mod egal. şi anume. Mormintele şi monumentele se află la distanţe mari unele faţă de altele. neştiutorul de ca . Americanii aleg un anumit teren care devine cimitir. adică limba vechilor azteci. După-amiază am plecat la Buffalo. nu. Erau chiar mai mult decât atât. căutând răspunsul la această întrebare. alături de un . şi acest lucru te face să te gândeşti că va veni care toţi acei morţi vor învia.

după viaţa tr . Am început rbim despre el. destinate diverşilor membri ai familiei căpeteniei. tunci. Americanii fac toate ace stea şi încă multe altele. Vorbeam în şoaptă. fiindcă iarba crescuse din belşug în jur şi zgomotul paşilor se pierdea în covorul ei mătăsos. se opreşte şi îi între cei care s-au strâns în jurul mortului dacă-l cunosc. dar s-au p urtat ca şi când nu ne-ar fi observat. iar cel ce se află pe treapta cea mai de jos a societăţii va avea numele înscris e o placă din marmură. Cei doi s-au îndreptat încet spre pietrele funera re. — Uff! exclamă Athabaska. Am pus florile lân numentul marii căpetenii şi ne-am aşezat pe muchia soclului ce-l reprezintă pe Sa-ga-yewat-ha. un nimeni moare călcat de o maşină. credinţa că. Monumentul se înalţă până aproape de coroanele copacilor ce-l înconjoară. Cei care se apropiau nici nu ne puteau vedea. Iată că se apropie un milionar. cei ce s-au apropiat de monument nu ne-au auzit . Erau chiar cei doi indieni pe care-i văzusem la hotelul Clifton! Aceştia au dorit. el face parte din familia mea. răspund aceştia. aşa cum obişnuiesc să vorbească în cimitire oamenii care c că va veni o zi în care morţii vor învia şi care au. Acolo depusesem florile. un necu t. pe pământ. iar indienii se opriră în dreptul acestora. — Nu. spune milonarul şi are grijă ca mortul să fie îngr opat cum se cuvine. iar această placă va fi aşezată pe mormântul său. urmează o alta. Nici noi nu i-am auzit. De aceea. Era o zi frumoasă. Un om sărac. chiar la locul de veci al familiei.om învăţat. de asemenea. decât daca ajungeau pe acea latură a soclului pe care ne aflam. scăldată în razele soarelui. nu-l cunoaştem. Ei şi-au dat seama imediat de faptul că ne aflam acolo. ca şi noi să viziteze monumentul v estitului orator. Aici a fost cineva ca re a vorbit în graiul iubirii! Cine să fi fost? .

ca şi atunci când el . — Pentru a iubi pe cin eva. Au fost culese în urmă cu mai puţi n de-o oră. răspunse Algongka. una pentru mine. care se mai puteau d esluşi încă în iarbă. este? — Da. I-aţi auzit vreodată glasul? Omul a murit demult! Sun t aproape opt decenii de atunci. una pentru sine. — Nu a murit. El să hotărască! Indienii aveau dreptate. Vorbim cu ele? — vrea fratele meu roşu. Athabaska mi se adresă în engleză: — Credem că dumneavoastră aţi pus aceste flori aici. trebuie să-l cunoaştem! — Il cunoaştem şi îl înţelegem. Noi îi auzim glasul adesea.— în nici un caz o faţă palidă. — De ce? — Pentru că-l iubim. După ce aşeză cu grijă florile la lor. Soţia mea păstrase două. Deci au fost. — Şi pentru cine su nt florile? — Pentru Sa-ga-ye-wat-ha. am răspuns eu şi m-am ridicat respectuos de la locul meu. totuşi. ci l e culesesem din apropiere. Nu adusesem flori. ^ — Il înţelegeţi? întrebă Algon i se îngustară în semn de neîncredere. Acesta din urmă se aplecă şi luă câteva fl u a le examina. privind urmele paşilor noştri. spuse Athabaska. feţe palide! — Da. Cele două căpetenii vorbiseră între ele în graiul apaşilor. spuse la rândul său Algongka. iar apoi cei doi schimbară priviri în care se citea surprinderea. Athabaska făcu şi el acelaşi lucru. — Florile sunt proaspete. — Florile au fost aduse aici în urmă cu mai puţin de-un sfert de oră. iar cei c e vor să-l perceapă cu adevărat îl pot auzi şi azi la fel de limpede. cele de-aici.

Un bărbat cugetă înainte de a pune mâna pe armă. un bărbat se poartă frăţeşte cu membrii rasei din care face parte. Marele Manitou e bun. Ce era de înţeles? — Că nici un om. — Cum adică. ci un popor şi nici o rasă nu trebuie să fie mai prejos decât alt om. alt popor sau altă r asă. Nimeni nu a vrut să-l asculte. Marele Spirit a vrut ca indienii să fie buni. cu membrii popor ului din care face parte şi se alătură lor pentru a se apăra de duşmani. — Nu. Sa-ga-ye-wat-ha a priceput lucrul acesta şi ar fi dorit ca şi poporul său să-l priceapă. mai ales faţă de fraţii lor roşii. nu inşi care trăiesc doar pentru a se lupta în re ei. bărbaţi? întrebă sul se află chiar în înţelesul cuvântului „bărbat". înainte toate. fiecare munte şi fiecare vale au fost făcute de Marele Spirit spre a purta oameni însufleţiţi de gânduri nobile. Bărbat este acela care nu foloseşte forţa erent de situaţia în care este pus. Pentru că războinicii nu au încetat a se ucide între . — Care să ne ajute să pierim mai repede! mă întrerups e Algongka. ci ar fi trebuit să cuprindă înţelesul vorbelor înţeles dat de marele Manitou. în loc să rămână copii. Că oamenii care nu vor să evolueze îşi pierd dreptul la viaţă. dar e şi drept.le-a vorbit „lupilor" din tribul său. Că fiecare savană. dacă ar fi evoluat. — Uff! exclamă Athabaska. aceştia nu l-au auzit — Ce-ar fi trebuit să audă? — Nu ar fi trebuit să audă vorbele. Aceste . ci pentru a vă salv a. Manitou le-a trimis feţele palide. Din păcate.. Indienii ar fi putut fi salvaţi. Că Marele Cârmuitor al lumii dă fiecărui om şi fiecărui popor în parte timpul necesar prilejul prielnic pentru a evolua. dacă ar fi devenit bărbaţi. Cei doi indieni aşteptau cu nerăbdare răspunsul meu.. am spus eu.

Klara a dat fiecăruia cate o floare.. Eu sunt prietenul. După ce ne îndepărtarăm destul de mult. dar cred că-i cunosc pe indieni şi. Cuvintele lui nu s-au pierdut în vânt. — Poate că nu.lucruri le-a repetat mereu căpetenia tribului seneka. nu femeile sunt cele care oferă flori. am spus eu. dar nu-ţi face griji! Există în viaţă momente în care cel mai bu ru este să faci asemenea greşeli. dar i lor rămâne. Ea spuse. iar eu le-am dat flori. . şi apoi am vrut sa plecam. mai rămâneţi! întări a. — Nu încă. Auziţi cum soptesc frunzele care umbresc mormâ Nici măcar mormântul nu aparţine morţii! . voi. îns sunteţi fraţii lui. soţia mea m-a întrebat — Nu cumva am făcut vreo greşeală? — Ce greşeală? — T ţinut o lungă cuvântare. Sunt florile pe care el le-a dăruit demult poporului său. ale a devărului şi ale iubirii. împreună cu Klara. omul la mormântul căruia ne aflăm acum.. Priviţi cum se apropie încet razele soarelui pentru ăsa lumi nă şi căldură asupra numelor săpate în piatră. Eu cred că tocmai am trecut printr-un astfel de mome nt. locul vostru este aici. Dacă îl iubiţi. — Da. rămâneţi! spuse Athabaska. . __ nu plecaţi. în afară de asta. Plecarăm. n-aş fi ţinut o „cuvântare". mă gândesc la situaţia în care ne aflăm şi care mă îndeamnă să t decât aş fi . De obicei. ci vi le dau din partea lui! Sunt florile înţelegerii. Mi-am scos pălăria în semn de salut si am vru t să plec. Ele sunt veştede. spre surprinderea mea: — Luaţi aceste flori! Nu vi le dau din partea mea. astfel încât cei doi nu ai puteau vedea. . Dacă ar fi fost vorba de altcineva.

pe ntru că nu trebuia să ne îmbrăcăm neapărat într-un anume . însă. s-a dovedit că avusesem dreptate. a spus el. n-am călătorit cu trenul. cu ndiferenţă: — La ce oră? — La ora nouă.spus oricui altcuiva. — Asupra acestui lucru va hotărî doamna Burton. cu ei care sunt nişte căpetenii! As au dovedit că ne respectă! După părerea lor ne-am purtat. pentru a l acă acceptaţi invitaţia sau nu. Eu. Domnul Athabaska şi domnu l Algongka nu iau masa jos. Nu ne-au poftit ei să mai rămânem? Ia gândeşte-te. că sunteţi invitaţii domnului Athabaska şi ai domnului Algongka. A ceastă invitaţie era. Să fi făcut oi vreo greşeală? Nicidecum! Imediat ce ne-am întors la Niagara. într-adevăr. nu eu. neaşteptată. Da? Dar de ce ar trebui să ne pr ivească asta? întrebai eu. Ar trebui să vă privească. dar m-am mulţumit să-l întreb pe ospătar. Oricum. Ospăta ul o privi întrebător pe soţia mea. ne-au poftit să ma zăbovim la acest mormânt! Să mai rămânem împreună cu ei. ci în apartamentul lor. fiindcă am primit misiunea de-a vă înşt doamnă şi domnule Burton. cum se cuvine. De data asta. ci cu vaporul. Am fost foarte bucuroşi la auzul acestor din urmă cuvinte. aşadar. Ne-am înapoiat abia către seară. felul în care s-au purtat ne arată că am avut dreptate să facem ceea ce am făcut. trebuie să mă întorc cât mai curând cu putinţă la dânşii. Trebuie să vă fac cunoscut un lucru neobişnuit. Ospătarul a apărut imediat ce a aflat că ne-am întors la hotel: — Mă iertaţi că vă d ez. iar ea îi răspunse: — Acceptăm invitaţia şi vom fi punctu Mulţumesc! Domnii au rugămintea să-i consideraţi a fi nişte prieteni care nu ţin cont de fel ul cum se îmbracă oamenii. Domnii au hotărât să vină ei înşişi pentru a vă condu tul dumnealor.

Lucrul acesta spunea foarte multe. care îmi făcu un semn di scret. prin urmare. Aveam în faţa ochilor cascada. dar şi indienii ştiu că tot ce avem a aştepta de la soartă se as eamănă cu o pildă. Cele două căpetenii au venit la ora nouă să ne ia. Una dintre cele mai însemnate pilde pe care ni le dă Manitou se găseşte ai i. de ce indianul spusese ceea ce spusese. El vroia să ne testeze. I-am urmat pe cei doi. ajungând lângă Algongka. sub ochii noştri. Cel ce vorbise. De ce aceasta? Pentru că era posibil ca toate câte le spusesem la mormântul marelui şef de tri b să fie numai nişte lucruri citite într-o carte sau nişte lucruri auzite la alţii. Şi de această dată ea îşi dădu seama. dacă nu vrea să piară. puşi la încercare. şi ni se părea că este glasul veşniciei. am ieşit prin uşa care dădea spre exterior şi am observat că lu a era mai luminoasă decât fusese cu o seară înainte. Oricum. frumoasă a un basm. ni se lă foarte des să gândim amândoi acelaşi lucru. chiar dacă e ra vorba de o simplă întrebare. un glas pe care fiecare om trebuie să-l audă. trecu mai departe. ţinând-o de braţ pe soţia mea. iar Athabas ka spuse: — Nu numai albii. Eram. la fel d şi mine. Strânsoarea mâinii ei m-a făcut să înţeleg foarte bine ce voia să spună. sau nu. pentru că cele două căp tenii doreau să ştie dacă se cuvenea să fim trataţi ca nişte oameni oarecare. Implinindu-le dorinţa. ci terasa exter ioară. fără a întârzia un minut măcar. potrivit unui anumit eveniment şi pentru că ne puteam considera prietenii celor care ne invitau la masă.fel. . Indienii se opriră. ne-au rugat să mergem în apartamentul lor folosind nu holul. Vuietul ei ajungea până la noi. Deşi cei doi veniseră de-a lungul h olului. la marg inea terasei. pe car e să le spun atunci când se ivea ocazia.

Aceşti oameni sunt oameni precum apele în v altoare pe cand se Pierd cu totul odată cu limbile. — Fiindcă nu e vorba de soarta lui.Toate acestea voise să mi le transmită soţia mea. Algongka spuse: — Iată soarta omului roşu. se pierd. I-am dat a înţelege că pricepusem ce dorea. Prăbuşirea asta seamănă cu p apelor cascadei. triburi. lacul mare din care vine cascada şi nici lacul în care ea se varsă. — Credeţi că albii nu înţeleg decât lucrurile care îi privesc pe ei şi nu pricep deloc lucrurile care-i prive sc pe alţii? — Puteţi să dezlegaţi ghicitoarea? — Să dezleg ghicitoarea? Mi-aţi spus că-i vor o pildă. Apoi. familii care se dezbină. înt cădere fără sfârşit. ele se explică. Omul alb a înţeles? — De ce am întrebat eu. dar ce vor să însemne toate acestea? întrebă Athabaska. tot printr-un semn discret. aşa este. se prăbuşesc în abis. graiuri şi . Aşa se fa ce însă o formatie din numai o sută de oameni. ci de soarta altuia. Vuietul apelor poartă în sine strigătul tuturor acelora care au muri t şi care vor mai muri. şi nu vedem decât prăbuşirea ei. — Da. graiurile si dialectele pe car e le vorbesc. Nu vedem apa. In ce ţară trăiau aceşti înaintaşi? Când au trăit aceştia?Nu ştim asta! Ochii noş ea de popoare. — Atunci. — Acum ras oşie trece' prin vremuri grele. prin semnul discret pe care mi-l făcus e. arătând cu mâna apele cascadei aflate într-o veşnică rostogolire. Amândouă sunt ascunse ochil or noştri. nu de o ghicitoare. Pildele nu se ghicesc. Am păstrat tăce re câteva minute. Trebuie să aflăm care sunt înaintaşii acestui popor care trece pri n greutăţi. vă rog so explicaţi! — Cu plăcere! Avem în faţa noastră apele care se prăbuşesc. Când lingviştii cercetează aceste limbi.

ci nu vin. pusă într-o vază mică. aşa precum îşi adună Niagara apele? O re când va putea acest popor să năzuiască la un viitor care să-i fie prielnic? Pe ce melea guri va exista acest popor? Noi nu ştim toate astea.dialecte. în timpul mesei s-a vorbit. Ochii noştri nu pot vedea acele meleaguri. cei ce ne invitaseră. Fiecare dintre cei doi avea în faţă. Aceasta c red eu. apă. Am mai rămas o vreme pe terasă. tot^ ce vedeam aici puteam vedea şi jos. Fără nici un cuvânt. că noi am vrea să bem apă. în faţa noastră fusese pus câte un trandafir. Gazdele nu scoaseră o vorbă despre sine şi nu ne întrebară nimic despre noi înşi Nu am discutat decât despre un singur subiect: trecutul şi viitorul indienilor. Unde se vor uni toţi aceşti oameni dezbinaţi. Ni meni însă nu spuse nimic despre aceste flori. a spus. nu am vorbit decât despre soarta rasei roşii. cele două căpetenii ocupau mai multe camere. Noi nu putem spune acum decât că aceste ape care ne slujesc pentru pildă îşi a u izvorul în lacul Erie şi că se varsă în lacul Ontario şi putem spune că rasa roşie îşi are a într-un popor de războinici şi va ajunge un popor animat de gânduri nobile*. în cea mai mare dintre acestea era pusă masa. Athabaska o luă de braţ pe soţia mea şi o conduse spre uşa în pragul căreia stătea ospătarul. f oarte puţin. iar pentru ei înşişi. Dimpotrivă. La un semn al gazdelor. de altfel. unde luam ma sa. că se ascunde în spatele acestei pilde! Cei doi n-au mai scos nici o vorbă. pregătiseră ca băutură vin. domnilor. Ca şi noi. flo pe care o primise din partea soţiei mele. ospăt arul luă sticlele de pe masă. Trebuie să spun că în această cameră nu se afla nici un obiect care să ducă cu gândul la bogăţie. păstrând tăcerea. . Pentru noi. Am păşit în urma lor îm lgongka. până când l-am văzut pe ospătar s l apartamentului celor ce ne invitaseră la masă. văzând acestea.

punândui m pe cap. ale căror gânduri se prăvălesc precum bolov nii din munţi. pentru a putea sta şi afară. am aflat că acestea doreau să plece a doua zi şi că voiseră să petreacă aceas seară împreună cu noi. Am petrecut o seara care sunt sigur. Acest apartament era . ci am adus scaunele şi masa pe terasă. Cei doi indieni spuseseră aceste vorbe cu toată sinceritatea. o trase uşor către el şi o sărută pe păr.Trebuie să recunosc deschis că. Athabaska se apropie apoi de soţia mea şi. Am petrecut o seară minunată. privind cascada Niagara. în semn de mulţumire pentru florile pe care le primiseră din partea s oţiei mele! Nici unul dintre cei doi indieni nu bănuia că am fi germani şi. Când le-am însă mâna. Această sinceritate se putea ghici din felul în care rostiseră cuvin tele şi din faptul că dispărură foarte repede. mai profunde. Era aproape miezul noptii când ne-am despărţit de gazdele noastre. într-o vale în care micuţi oameni spărgeau aceşti bolovani cu măruntele lor un lte. Ei nu rosteau nici un cuvânt în vânt. nu o vom uita nicioda tă. Fiecare di ntre noi îşi depăna gândurile. intrând în apartamentul lor. Fiecare vorbă avea rostul şi valoarea ei. că ţinta călătoriei noastre coincidea cu ţinta călătoriei lor. din adâncul sufletului. N-am rămas tot timp ul în cameră. ei mi-o strânseră îndelung. Căpeteniile nu ne întrebară e suntem şi nici nu ne spuseră dacă ar dori sau nu să ne mai întâlnească vreodată. Abia înainte de a ura noapte bună ga zdelor noastre. deşi am stat foarte puţin împreună*-am învăţat multe de la ac meni. cu atât mai puţi n. Cele două căpetenii puteau fi asemuite cu doi uriaşi. spunând: — Athabaska vă binecuvântează! Alg apoi acelaşi lucru. o seară în care gândurile şi dorintele noastre au fost ma i adânci.

fesorul e inscris in registru. Se întorseseră. Pentru a ajunge la l inţa noastră. Mă rog.odată: nu mai ţipa asa! După cum cred că stii. Spre deosebire de noi ei nu lăs aseră uşa deschisă. fraţi p"tele. se afla în capătul acestui şir. am văzut că la ei era lumina. aşadar. în schimb. fără să ştim măc e sumă este vorba! — De asta mă tem şi eu. iar neamţul ăsta e singurul care poate să ne arate unde sunt locurile respective. Dacă întârziem fíe şi numai o jumătate de zi. spuse Hariman. Pe măsur ne-am apropiat mai mult. Mă supără asa numita „cinste" de care vrei să dai dovadă. în situaţia in ca asta-i tot ce ne mai lipsea. Apartamentul nostru. umblând prin cameră. a cărui uşă o lăsasem deschisă. Pentru asta nu trebuie să fii neapărat foarte amabil cu el. din partea mea poate să se cheme şi Apa Neagră. Nu asta mă supără. Discutau aprins. . chiar în aceeaşi zi si se certau. Fratele său oprit surprinş în fata uşii lon Hariman tocmai spunea Iti Zic in ca. insă.aşezat undeva.de aerisire răzbătea lumina şi se auzeau glasuril elor doi. dar putem să plecăm să aşteptam să i May din Germania? Ştii cât de importanţi SUNT oamenii ăştia pentru noi. E plecat. la mijlocul şirului de camere care aveau ieşire spre terasă. nu suntem singuri în hotelul ăsta! bu cu hotelul Cufton! Nimeni 'e! întf de-aici nu ne tratează cum trebuie asta. până vine celălalt. dar noi trebuie să dăm ea. pierdem toţi banii. — De ce nu? Unul d in noi poate pleca pentru a se ocupa de Kiktahan Shonka**. în schimb numele „May" tot nu apare acolo! Treaba ast a nuh-mi convine deloc! Cât să mai aşteptăm? Doar ai auzit şi tu azi cum stă treaba la Devil 's Pulpit. plătesc pentr u camera în care stau şi pot să ţip cât îmi place! Profesorul n-are cum să m-audă. trebuia să trecem pe lângă apartamentul în care locuiau fraţii Enters. Trebuie neapărat să ştim unde anume se află NuggetTsil şi Ap a întunecată.

iar pentr u aşa ceva neamţul este iarăşi singurul om care ne-ar putea ajuta. zi şi noapte! Dacă putea avea comoara care s-a pie t. Am auzit apoi n işte şoapte. parcă-i un îndemn din ce în ce mai stăruitor! res< să fi murit deja! — Şi eu! Se făcu iar linişte. d că nu vom fi cinstiţi. Nu te mai Gandi la lucrurile astea! Teai întrebat dacă pot să nu ma mai gândesc? Gândul asta ma mană si a pus stăpânire pe mine! Gâ ta e mai puternic decât stropul de voinţă pe care-l mai am! Mi-e frică! Mi-e tare frică! D acă stă cineva în fata usii şi ne-ascultă? . din care răzbătea suferinţa: — E înspăimântătoare dorinţ a stăruitoare din lăuntrul meu. Cine suspina? Hariman? Sebulon ? Mai apoi. apoi se auzi din nou vocea lui Sebulo n: — Mă gândesc! Mă tot gândesc neîncetat. Parcă mă apasă.— Cine-a zis aşa ceva? Nu ţi-am cerut decât să fii cinstit! — Ce prostie! Vrei să fii cinstit faţă de ucigaşul tatălui nostru! — Nu-i adevărat! Nu e el ucigaşul tatălui nostru! Tata e sin de vină că a murit aşa cum a murit! L-am moştenit cu toţii. Numai noi doi am mai rămas şi. care mai târziu s-au transformat în suspine. vom sfârşi mai rău ca el! Eu tot mai sper că există ceva care ne poate salva. Pentru scurt timp. Sebulon spuse cu o voce. care a pierit o dată cu tata! Oare K'ktahan Shonka dacă i l-am aduce plocon pe ne amţ? Câte pungi * ? Atâtea câte să încapă într-o casă. Asta nu se poate întâmpla decât după ce sunt iertate păcatele trecutului. nu-ţi dai seama? Sebulo n nu răspunse imediat. speriat. sau atâtea încât să poţi acoperi pepit e lui Dumnezeu! striga Hariman. liniştea luă totul in stăpânire.

— Se poat se Sebulon. K lara era foarte speriată: TT. dar n"ai nici u n motiv' absolut nici unul! Cei doi or să te dea e mana un P ui indian. Aici puteam face lumină. în vestibul. Am avut o presimţire. ia uită-t e la uşa asta! Era deschisă când am venit? — Da. Ţi s-a părut. Ajunşi ai ci. făcu câţiva paşi şi se împiedică de un scaun. totuşi. în camera soţiei mele. pentru că de auzit nu am auzit nimic. După aceea. si tu-mi s pui că n-am de ce să nu fiu . nu stiu. Vai de mine! Si apoi. N-am auzit niciodată de el. — Eu intru! — Prostii! Dacă ar fi fost. Hariman împinse puţin usa. ne-am oprit şi am tras cu urechea. Sebulon se întoarse şi ieşi afară. — Nu face zgomot! spuse Hariman. La auzul acest cuvinte. ar fi închis uşa. Nici nu ne-am mai ostenit să închidem uşa. Noi ne-am retras. Dar. — Nu-i nimeni. c va aici care să fi tras cu urechea. astfel încât aceasta r întredeschisă. ci ne-am strecurat.Am luat-o repede pe Klara de braţ şi am intrat împreună cu ea in cameră. cei doi fraţi dispărură în apartamentul lor.. spuse Hariman. cât am putut de repede. Bătrânul nu-i aici. asta-i sigur! Celălalt intră. ci ne-i acest wktahan Shonka. de care tot vorbeau? Nu iţi fa griji poate Vreo căpetenie siouxa. Sa te ducă plocon! spuse ea. Ce bine că nu am închis uşa! Cei doi fraţi ieşiseră pe terasă şi stăteau în faţa uşii noastre. într-adevăr. şi camerista a lăsat uşa hisă ca să se aerisească apartamentul. fără ca fraţii Enters să observe acest lucru. Asa o fi ^ Sufletel.

— Vei dormi la un alt hotel? întrebă. câte locuri cu denumiri ciudate există şi în Germania. — Ce-au vrut să zică cu „Amvonul Diavolului"? Ce denumire înspăimântătoar cred că-i înspăimântătoare. voi avea grijă să nu ducă la sfârşit ceea ce opus. soţia mea. .îngrijorată. cred că-i mai curând romantica. in tara asta există tot atâtea l ale căror nume se leagă de cel al diavolului . dar nu mai târziu. voi dormi la un alt hotel! — Mă mir! spuse soţia mea. uitându-mă în registrul hotelului Clifton. Ia gândeşte-te la Breitenbach*. Ebersbach** sau Langenberg***. — Da. Voi afla mâi ne dimineaţa la hotelul Prospect. mi-am dat seama că locuieşte în acest hotel. important este. Dracul nu e chiar asa de negru pe cât pare. închiriez o cameră şi-i trimit domnului Hariman F. în care-i dau a înţelege că am sosit la Niagara-Falls şi că. mirată. Cred că nu mai e nevoie să-ţi spun care sunt motivele ce mă îndeamnă ocedez astfel. soţul. — Ce hotel este ăsta? — E hotelul în care voi dormi în noaptea asta. sau nu. într-o căsnicie fericită. unde este acest „Amvon al Diavolului" despre care vorbeau cei doi. mănânc ceva. Plec acum la hotelul Prospect. Ii voi mai explica domnului Enters că am avut motive serioas e spre a mă opri la hotelul Prospect. Enters o scrisoare de două-trei rânduri. — Eu nu mă mir! în afară de asta. se miră. între orele 8 şi 10. şi îl rog să vină împreună cu frat . e numai o dorinţă care-l obsedeaza pe bietul om. Oricum. Până voi face acest lucru. în afară de asta. unde-l aştept mâine. nu am de ce mă teme pentru viaţa mea. ei n-ar întreprinde nimic împotriva mea până când nu le-aş arăta locul în care a pierit Santer. — Pentru că am aflat ce au de gând.

— Călătoresc sub nu mele de Burton. A doua zi dimineaţa. fără să ai nimic la tine! — Toate astea n-o să aibă altă urmare.deoarece trebuie să mă dedic problemelor legate de soţia mea. Eşti de acord? — Trebuie. Enters. am luat masa şi m-am culcat. — înţeleg. n-am încotro. care nu a sosit încă în Statel e Unite. dacă ar şti cine sunteţi cu adevărat. dar nu e bi văzută. . o să fac o anumita impresie. — Pleci fără bagaj? Pot să-ţi dau un pachet? N-o să fie b ne dacă apari aşa la hotel. Faceţi asta din cauza cititorilor care nu v-ar da pace. dar că era dezamăgit de faptul că nimeni di n hotel nu-i putuse spune nimic în legătură cu domnul sau cu doamna May. dar nimeni nu m-a lua t în seamă. Un sfert de oră mai târziu. Este posibil sa faci lucrul ăsta acum. am aprobat eu. spuse consoarta mea. Hariman se grăbi să mi-l prezinte pe Sebulon şimi spuse că se bucurase mult de sosirea mea. orice este posibil. Am ieşit în stradă şi am traversat podul care făcea legătura între cele doua părţ lui. fraţii Enters sosiseră deja. atâta tot! Mai am o rugăminte la tine: fă aşa încât să nu fii ză — O să-mi fie destul de greu! Nu pot să te însoţesc măcar până jos? — Mulţumesc. Şi la hotelul Prospect avusesem grijă să mă trec în regis ru sub numele de Burton. spuse Hariman. — Desigur. îmi luasem o cameră la hotelul Prospect. O să ne despărţim aici. zâmbind. no aptea!? — Aici. Am trimis o sc risoare domnului Hariman F. Eram foarte mulţumi t de cele ce făcusem în ziua aceea. când am coborât să beau o cafea la parteru l hotelului. Susi în holul hotelului mai era lume. şi trebuie să spun că sunt de asemenea de acord să te muţi.

când ne reîntâlnim nu vom putea ajunge la o înţelegere. aşadar. la afaceri. mai întâi la hotelul Clifton. prin urmare. noi credem că dumneavoastră sunteţi un om înţelept şi inteligent. Am fost. ca şi fratele lui. sir? . eram hotărât sa le spun celor doi cat mai puţine lucruri si să mă exprim cât mai concis cu putinţă. — De ce nutriţi această speranţă? — Pentru faptul că sunteţi un om înţelept şi inteligent. dar să nu mai vorbim despr a! Acesta nu este locul potrivit pentru a sta de vorba. V-am văzut numele în reg stru. — Nu a sosit încă. pentru a ne aşeza pe una din bancile de pe mal. La parterul hotelului se afla o Multime de oameni. N cum. Hariman a deschis discuţia: —Asa cum v-am mai spus. — Desigur.Nu acesta era. — Aşa? înseamnă că am avut dreptate. sau poimâine. Hariman nu se schimbase deloc de la prima noastră întâlnire. bineînţeles. O veţi vedea m e.— Şi doamna Burton unde este? N-am avut plăcerea s-o vedem. dar părea a fi un om nervos şi inconsecvent în ceea c e mă privea. Aici puteam vorbi despre orice doream. Sper că vă convine. Ne-am grăbit să luăm mic ul dejun şi apoi am facut o scurtă plimbare de-a lungul apei. fără a ne teme ca near auzi cineva. Putem să tre em. domnule Burton. Ne pare rău însă că nu vom p a să o vedem şi pe doamna Burton. da am preferat să vin aici. — De ce spuneţi asta? Noi speram că vom putea ajunge la o înţelegere cu dumneavoastră. Imediat ce ne-am aşezat pe o bancă. De data asta. locul cel mai nimerit pentru a discuta probleme confidenţiale. Sebulon a vea „ochii trişti". omul avea dreptate. Plecăm chiar astăzi.

ris că ne veţi acorda două ore încheiate. Trebuie să vă întreb. cât şi omul Vestului. supărat. nou de Uma atunci cand am refuzat ceva şi sunt nevoit să vorbesc dinou fara a mai face ceva> Pierzând timp cu un lucru despre care nu voiam să mai vorbesc. Tim pul meu e măsurat. Puteţi să vorbiţi cu scriitorul până la opt şi un sfert. vă rog! După ce am tăcut. — Noi sperăm să vă devenim prieteni. Deci . întâlnirea noastră va fi luat sfârşit. După ce a trecut această jumătate de oră. De prieten nici măcar nu aţi pomenit. dar pe ntru o oră şi jumătate vă putea sta la dispoziţie prietenul. cu omu noaşte Vestul Sălbatic. este vorba despre fa tul că dorim sa obţinem de la dumneavoastră drepturile pentru „Winnetou". vă stau la dispoziţie. Văd însă că vreţi să vorbiţi num torul Şi cu omul care cunoaşte Vestul. — Vreţi să-l tipări m întrebat eu. . aşa ca aveţi la dispoziţie o jumătate de ceas. le-am arătat cadranul şi le-am spus: — Acum este ora opt. dar haideţi să începem. şi cu omul Vestului până la opt ate. să nu mai pierdem Ba chiar i timpul in zadar! Aveţi un fel foarte ciudat de a discuta afaceri! spuse Sebulon. — Well! Amândoi. deocamdată dorim să vorbim cu scriitorul. cu cine vreţi să staţi de vorbă. am răspuns eu. —Aşa este. Am scos ceasul. am recunoscut eu. dar cel mult pentru un sfert de oră. — Dar.— Da. Putem spera că în aceast uaţie ne veţi acorda două ore? ma i mult. Hariman luă cuvântul: — Aşa cum am mai spus. spuse Sebulon. sau cu scriitorul? — Cu omul care cunoaşte Vestul Sălbatic vom vor bi poate mai târziu. atât scriito rul. mai întâi.

şi asta nu din dorinţa de a mă răzbuna sau m e. pentru că vă gânditi la du ră.. Santer. aşa că am continuat: — Pentru că nu vreţi să răspundeţi. ştiind că acesta nu va fi ed itat? -Nu.? — Haideţi să nu ne mai ascundem e vorbelor! Vreau un răspuns concis! Da. — Ce spuneţi? am întrebat eu. I-am întrerupt printr-o mişcare a mâinii şi am strigat — Linişt og să încetaţi! Poate că pe scriitor aţi fi reuşit sa l înşelaţi. Nici unul din ei nu spuse nimic. — Cu nici un preţ? — Cu nici un preţ. sau nu? Vreţi să obţineţi drepturile pentru a tra duce şi pentru a edita romanul? Fraţii Enters se priviră unul pe altul. ci vreţi să dispară.— Credeţi că drepturile pentru cărţi se cumpără pentru a. ci numai pentru faptul că afacerea asta nu v-ar aduce nici un folos. privind în gol. Cu omul ăsta nu trebuia să procedăm aşa. voi răspunde eu î dumneavoastră: Nu vreţi să tipăriţi romanul. Sunteţi fiii acelui Santer care m-a obligat prin comportarea sa să povestesc lucruri neplăcute despre el. Hariman se întoarse spre Sebulon: —Ţi-am s us de la bun început. de parcă erau nişte statui din lemn. dar nu m-ai crezut. Mă laşi pe mine să vorbesc? Sebulon aprobă printr-o mişcare a capului. dar nu şi pe omul Vestului. Sper că despre dumneavoastră voi putea scrie lucruri mai plăcute! Amândoi au rămas nemişcaţi. iar Hariman se întoarse acum spre mine: — Sunteţi dispus să ne cedaţi dreptul pentru roman. la numele pe care-l purtaţi şi la tatăl dumneavoastră Amândoi săriră în sus şi începură s pună tot felul de întrebări.. Ceea ce am scris nu poate să dispară pur şi . Apoi s-au aşezat d nou.

a tunci când aţi fost în Germania şi editor. Roma nul sau să.simplu. —„J:+— i?. iar dumneavoastră veţi fi cel care va avea conştii nţa încărcată! Ei bine. îi cunoaşteţi pe indienii sioux? A X . eu sunt gata să respect timpul pe care mi l-aţi acordat. — Nici măcar dacă pentru asta aţi fi foarte bine plătit? — Nici măcar at nci! Dintr-o dată. iar Sebulon continuă: — Cu toate astea. aşa cum vă place dumneavoastra. editate în limba germană. Sebulon îşi întrebă fratele: — Crezi că pot să-i spun? Crezi că am voie să ? Hariman aprobă tăcut. Ceea ce va urma nu se va întâmpla însă din v ina noastră. o veţi fac . chiar dacă nu pentru bani. şi omul articula cu buze tremurânde: — Domnule Burton. făcându-i un semn. iar aurna ^__ „ „ „. ci din vina dumneavoastră. mi-aţi dovedit. Nu sunt ghid. arătaţi-mi easul dumneavoastră! După ce i-am îndeplinit dorinţa. ci cu omul care cunoaşte Vestul Sălbatic! Vă întreb: Cât ne luaţi pentru a ne du ce pe amândoi la Nugget Tsil şi la Apa întunecată? — Nu am de gând să fac aşa ceva pentru nim lume. Vedeţi. Asta ştie orice traducator.. în America există mii de exemplare ale romanului.. omul spuse: — Mai sunt două minute până scurge sfertul de oră. şi tatăl nostru a fost acel Santer pe care l-aţi cunoscut.editeze în câte exemplare doreşte. „x u— rni-ap ban intrebă Hariman pe fratele său. Voi fi concis. Ai văzut că e cinstit? Sebulon se sculă de pe bancă şi veni faţa mea. Ne cedaţi drepturile pentru „Winnetou"? -Nu! — Gata! Acum nu mai vorbesc cu scriitorul. ne numim Santer. Ochii îi ardeau. da.

Ştiu ca dumneavoa sunteţi prietenul apaşilor. şi pentru că vorbise astfel. mai grav decât era în realitate. Se va lăsa cu vărsare de sânge. Acum vă întreb: o veţi face. să vă duc la locul în care duşmani apaşilor se vor aduna ca să ţină sfat. şi ei mă cun pe mine. No i trebuie sa preluăm prada pe care o vor lua ei de la apaşi. Vă dau ocazia să zădărniciţi planurile duşmanilor dumneavoastră. — î g foarte bine. mai mulţi ca niciodată. Cu toate acestea. eu am continuat ca lm si liniştit . Cunosc acest loc ' — De unde ? De la cine? — Asta nu ar trebui să vă spun. Unde si capeteniile si oxilor au fost chemate undeva de căpeteniile apaşilor. o afacere care ne-ar putea aduce foarte mulţi bani. Urr ma să fi fost nu mai Ştiu decât că între cele două triburi sioux au hotarat numai căpeteniile au fost chemate. pentru a face planul de atac şi de nimicire a apaşilor. am răspuns eu. înţelegeţi ce vreau să spun. Când făceam afaceri cu cai şi Q. cu răceală.--Desigur! Citiţi „Winnetou"! Voi Atunci ascultaţi ce am să vă spun. sau nu? Sebulon vorbise repede p entru a economisi timp. — Să continui: Există un loc în care se vor aduna duşmanii . tot ceea ce spusese părea de două o ri mai înspăimântător. pentru că am putea rata o sansa dar vă voi s pune. — Urmează să se dea o luptă. pentru că ştiu că-mi veţi fi recunoscător. De adevărul cuvintelor pe care Aşadar le garantam amândoi şi suntem gata să băgăm mâna-n foc. Credeţi asta? Sa Se unească cu duşmanii apaşilor pentru a-i nimici. Atât Căpeten iile. vite. Vă cer în schimb un singur lucru: să ne duceţi la Nu get Tsil şi la Apa întunecată. Eu îi cunosc pe indienii sioux. Renunţ la tot ce a ut de câştigaţ din urma acestei afaceri. — Ar trebui veri ficat. aveam legături cu ei. Acum ne-au propus un târg.

unde stăm o zi. Cred. că nu e bine să plecăm împreună. pentru că avem nişte treburi l a Chicago. cu trei zile înainte de a avea loc întâlnirea pieilor roşii. încât să vă văd imediat ce ajun . încat nu mi le mai amintesc pe to te. de aceea.— Vreţi să mă duceţi la locul în care urmează să se ţină sfat? In ce parte ar trebui s-o luăm gem acolo? — Spre Trinidad. Vreau să vă pun o singură întrebare: Când ui să ajungem la locul cu pricina? — Noi plecăm chiar astăzi. — Care „Trinidad"? Există mai multe aşezări care poartă numele ăs raşul din Colorado. despre care îmi vorbise Sebulon. Deci aici se vor întâlni duşmanii apaşilor— Da. domnule Burton? Am dat un răspuns impr ecis: — Trebuie să mă gândesc. Am trecut prin atâtea oraşe. Oraşul Trinidad. Probabil că asta era cauza pentru care fraţii Enters cunoşteau bine oraşul şi regiunea în care se afla acesta. din statul american Colorado. în munţi ? Prin urmare. indienii trebuie să-şi ascundă intenţiile? hobil credeţi că sunt un prost. da că aţi presupus că mi-ar fi trecut prin cap ca indienii s-ar aduna într-un oraş atât de mare . Acest oraş era important nod de ca le ferată şi un punct înseninat pentru comerţul de vite. şi la Leavenworth. este capitala ţinu tului Los Animas. pentru că oraşul Trinidad nu este aşa de mic. Indienii se vor întâlni peste zece zile. ci undeva. unde ne oprim pentru două zile. Puteţi să ne urmaţi. Noi vă vom aştepta la Trinidad. — Spuneţi-mi mai precis unde ar trebui să ne întâlnim. dar nu chiar în oraş. Sebulon cont inuă cu o întrebare: — Aţi fost vreodată la Trinidad.

şi apoi în avantajul nostru! — De ce? — Pentru că. vom termi na în exact cincisprezece minute. domnule? -Da. — Să sperăm! Oricum. Era momentul să dau cărţile pe faţă. am continuat — Peste şapte zile voi fi în Trinidad. ştiţi chiar tot? întrebă şi Sebulon. Din c lipa în care voi ajunge acolo. ci si un om pat™ r ^ P™ VeStul Sălba tic am obiceiul de a fi mereu cu mărturisit V: stiam secretul dumneavoastră. Gândiţi-vă la ce v-am propus şi daţine un răspuns. Fu rândul lui Hariman să se ridice de la locul său: -Cerule! Ştie deja! Dumneavoastră ştiţi chiar tot. asta ar fi. fără noi. înainte d e a mi-l fi spus . Acolo ne veţi găsi. După ce m-am ridicat de la locul me u. d e. Nu puteţi câştiga nimic cu ajutorul indienilor sioux. au trecut deja unsprezece minute. Mai avem patru. ci numai cu ajutorul apaşilor. om care a^hi"11 ^ tot dar pentru că nu sunt numai scriitor. la hotelul Vestul Sălbatic. altfel expiră timpul pe care ni laţi acordat! — Nu vă faceţi griji. şi numai eu sunt acela care v-ar putea aduce vreun câştig. în primul rând. în avantaj l dumneavoastră.— Când ajungeţi în Trinidad. să vă duc] la dacă nutriţi speranta ca în schimbul celor ce mi-aţi zis al tf el decât cred Nugetsil si la Apa Intunecata Lucrurile stau cu totul altfel. Dar. furau mere i băieţaşi care fuseseră Prinsi în timp ce Mi-am scos ceasul şi am privit cadranul. nu-i puteţi sal apaşi. vă voi pune la . întrebaţi de hotelul Vestul Sălbatic. pentru că aveau pretenţii şi erau prea siguri pe I-am privit şi i-am întrebat aproape în glumă: ^ — Nu cumva vă înşelaţi? Sau poate credeţi că greu să mă întâlnesc cu căpetenia Kiktahan Shonka la Amvonul Diavolului? Cei doi erau acum foarte surprinşi.

Ospătarul îi văzu. prin urmare. iar ea mi-a s pus. La revedere. — Vin vecinii dumneavoastră! spuse el. veţi vedea Nugget Tsil şi Apa întunecată. că sunt un om cu simţul onoarei. Astăzi au pleca mai devreme. nu! Fiţi rtea războinicilor sioux. Stăteam lângă o fereastră care dădea pre apă. De la locul nostru puteam vedea persoanele care treceau pe pod. sau fiţi de partea apaşilor. Ce enii părăsiseră deja hotelul. să mănânce liniştită. Am coborât îm preună şi ne-am aşezat la masa noastra. Soţia mea putea. Dacă cineva m-ar fi privit atent. Aşa! Au trecut cele cincisprezece minute. fără a întoarce capul. M-a m întors imediat la hotelul Clifton. domnilor! Să ne vedem cu bine la Trinidad! Mi-am băgat ceasul în buzunar şi am plecat. când i-am văzut pe cei doi fraţi traversând podul şi îndreptandu-se spre ho tel. Tocmai înch eiase relatarea. la rândul lui. Astăzi văd că se întorc la hotel. Acesta ieşi afară. Cei doi fraţi nu au făcut nimic pentru a mă opri. în sfârşit. dar se întoarse numaidecât şi spuse: . dacă nu. Au primit o scrisoare. iar la masa pe care o ocupaseră stăteau acum alti oaspeţi ai h otelului. ar fi crezut că mă întorceam de la o plimbare matinală. ci din vina dumnea voastră. spre bucuria mea. Dacă voi fi mulţumit.încercare. unde nimeni nu observase absenţa mea. nu luase micul dejun. dar aşa cum spuneaţi chiar dumneavo astră mai devreme. I-am povestit Klarei cum a decurs întâlnirea cu fraţii Enters. ceea ce va urma nu se va întâmpla însă din vina mea. De când ple casem. Ce-o fi cu ei? Nimic nu ne bucura mai mult decât curiozitatea ospătarului. Nu au scos nici un cuvânt. Erau buimăciţi. Klara nu ieşise din camera ei. Niciodată până acum nu i-am observat pe-aici în tim pul zilei.

ci puteam să trecem foarte bine şi prin Kan sas City. — Mâine dimineaţă. — E obositor! — Pentru mine.— Pleacă! Mai întâi la Buffalo şi apoi cu trenul la Chicago. III O FARSA . Totul se poate. E adevărat că de acolo mai era drum lung până la Trinidad. nu m-aş mai opri decât la Trinidad. nu! spuse soţia mea. Stai puţin! Se duse la recepţie şi luă mersul trenurilor. Tot la Chicago au plecat şi cei doi domni. ne aflam într-un vagon al firmei Pu llman şi ne îndreptam cu toată viteza spre Vestul Sălbatic şi spre tot ceea ce avea să ne aşt pte acolo. însă. fără a ne ma căieri. N u trebuia să o luăm neapărat prin Leavenworth. Trebuie să plecăm şi noi? întrebă soţia mea. în vedere că în trenurile americane te puteai bucura de tot confortul şi ne-am gândit că drumul nu v a fi atât de obositor. Am avut. Asta nu era deloc greu. — Unde plecăm? — Dacă aş fi singur. Nu trebuia să fim văzuţi în Chicago sau în Leavenworth. — C rezist? întrebă ea. — O să reuşim! exclamă Klara. Aveau bagaj puţin: num i două genţi din piele. Ce rău îmi pare c-au plecat! Tare îmi pare! Plăteau numai în aur! După puţină vre i-am văzut pe fraţii Enters părăsind hotelul îndreptându-se spre pod. Călătorim până la Trinidad. dacă a i un pic de voinţă. Am făcut împreu calcul. nu mai prezentau interes pentru mine. Trebuie să cumpărăm bilete! A doua zi dimineaţa. Nu mai aveam motive să mă întreb unde şi cum îşi petrecuseră dimineaţ amdată.

Pentru că erau doi inşi care nu puteau sta locului. Spuneam mai înainte că această călătorie până la Trinidad nu ne supăra defel. la Trinidad. trebuia să facem un ocol. iar acum erau propri etarii unui hotel. Aşa se face ca banii lor s-au împuţinat. Trebuia să aflu und e se strâng duşmanii apaşilor. şi anume chiar ai hoteluluiVestul Sălbatic. şi iată de ce: în Trin iau doi vechi prieteni ai mei. decât l a socoteli. pentru a putea şti ce planuri urzeau. şi cei doi au ajuns proprietarii un ui asa numai hotel. N enorocul lor a fost că se pricepeau mai bine la blănuri de castor** şi de bizon. aveam timp destul şi nu trebuia să ne temem că ajungem prea târziu la Mount Winnetou. ei au preferat sa investească banii în tot soiul de afaceri. Nu aş fi trecut pr atele Unite. dar probabil că mi-aş fi rezervat această plăcere ntru mai târziu şi poate că as fi trecut prin oraşul ăsta cu puţin timp înainte de a ne întoa acasă. care fuseseră pe vremuri vânători. iar distanţa era de două ori mai lungă decât cea pe care dorisem s-o parcurgem iniţial. dar nu mă mai gân deam la toate astea. Când s-au lăsat de meserie. Mă gândisem mai întâi să ajung din Kansas City direct la Nugget Tsil. fără să fi vizitat acest oraş. cei doi dispuneau de o avere frumoasă. Tr ebuia să găsesc neapărat Amvonul Diavolului. în loc să se bucure de sumele pe care le puteau avea din dobânzi. Care era însă numele celor doi bărbaţi. mai precis. Din fericire. dar le-a men precum lui Hans din basmul german „Hans cel norocos"*. pe care fraţii Enters îl aleseseră ca punct de întâlnire. Pentru a ajung e în statul Colorado. împreună cu care trecusem de atâtea ori prin savană şi împ care vânasem de atâtea ori? Erau cunoscuţi pe tot cuprinsul savanei şi al . Asta fusese ultima veste pe care o avusesem despre ei.Nu mă supăra deloc faptul că trebuia să călătorim tocmai până la Trinidad.

Ves tul Sălbatic nu putea fi numit hotel.Munţilor Stâncoşi. că. Aceste nume. mai mult decât atât. dar renunţase să bea. oricum. dar. câteva zeci de fire de iarbă care îşi dăde ni de zile osteneala de a deveni gazon. înalt şi slab. de fapt. un copac chel care era fie un te i. în sfârşit. păreau că sunt supăraţi unul pe celălalt. pentru o vreme va trebui să renunţăm la confort . I-am spus K larei. ne-a arătat camere le noastre. şi s-a dovedit că avusesem dreptate Oraşul Trinidad se schimbase mult de când fusesem acolo pen şi munte. două încăperi alăturate. pentru că nici ele îns ele nu ştiau ce soi de plante sunt şi. sărăcăcioase. Călătoria a fost lungă. nu era un oraş care să-ţi ofere tot ce ţiai fi dorit. care mânca parcă numai în zilele de post.. Asta putea să creadă re i cunoştea pe . Aceste „camere" aveau avantaju ferestrele dădeau spre grădină. Primul avea mână o halbă. aşadar. pentru că trabucul se stinsese. şi pe parcursul ei nu a avut loc nici un eveniment demn de amintit aici. Un ospătar. La una dintre mese stăteau doi bărbaţi care păre au a fi doborâţi de plictiseală. Amândoi păreau foarte neferi ciţi şi. Am ajuns. Unul era scund şi gras. cel de-al doilea ţinea între e un trabuc. patru tufe despre care nu puteam spune nimic. ne-am dat seama imediat că „grădina" er . dar nu fuma. Nu-i va păsa nimănui dacă i-ar chema. în oraşul Trinidad şi am avut grijă ca geamantanele noastre să fie duse la hotelul Vestul Sălbatic. dar curate. imediat ce am coborât din tren. celălalt. un loc în* prejmuit de un gard de zid coşcovit. trei scaune mai vârstnice decât mesele. altfel.. Trebuie să spun că hanuri^ din Germania sunt mul t mai primitoare. cititor ul le va afla la momentul potrivit. în care se puteau vedea două mese vechi. Numele acest ea erau. numele lor purtau însa faima de care se bucurau cei doi. Privind pe fereastră. de fapt. pentru că halba era goală. fie un plop.

pentru ea imita mai bine strigătul de luptă al indienilor sioux. iar cel mic şi indesat a început să strige: — Hei. având grijă să rămân in umbra zidului. dar cel ce îi ştia bine nu se lăsa înşelat de aparenţe. spuse soţia mea. — Da. — Da.. din locul pe unde mai sunt sioueşi! prostii! — Nu-s prostii! Pot să-ţi spun că era un sioux Ogellallah! Mă faci să râd. au îmbătrânit şi au albit. Omul nu apucă să termine. Ce i doi au sărit de pe scaun. Tare aş vrea să ştiu de unde până in sioueşii în oraş. Sunt exact aşa cum mi i-am închipuit numai că mai bătrâni. chiar dacă se certau destul de des. k! Dacă un. — Uite-i. hei.. — Atunci spune-mi şi mie un de e! — De unde să ştiu eu? Cred că strigătul a venit de undeva de sus. dar cred că sunt încă î atentă! Să vezi ce-am să le fac! Pe tine nu trebuie să te vadă! M-am apropiat şi mai mult de fereastră.cei doi. de sub pământ! Cred că cineva ne face o farsă. Efectul a fost uluitor. şi tocmai de la câteva zile de mers călare. Cei doi erau prieteni nedes părţiţi. Apoi mi-am băgat degetele în gură. pentru că am repetat strigătul de luptă. sunt gata să mă las legat la stâlpul caznelor şi să-i poftesc pe indieni să-şi facă curele din pielea mea! zise omul victorios. vin si ouxii! Cei doi prieteni se uitară în toate părţile şi. pentru că nu văzură pe nimeni prin pre se priviră unul pe celălalt ^ — Siouxii? întrebă lunganul. atâta tot! . de deasupra noastră. numai că s-ar putea la fel de bine să se fi auzit de undeva de jos. —Ascultă! Da n-a fost un Ogellallah.

care ne-a văzut s d aici şi care. Oaspeţii noştri vor ' * n-am carne şi nici bani! — Dacă au venit. dar par nişte oameni cumsecade şi. fie că e o vulpe bătrână ca şi noi.. asta nu contează! Eu ştiu că pe-aici! Cei doi intrară.° m' ^ auzi d nou voce a feminină. Cineva bătu la uşă. asta nici nu mai contează! Dacă nu-i un strigăt de luptă.Umple dG fulgi' 83 mă linseze si-să ttânâncp 'c. Omul fu întrerupt de o voce de femeie care se auzi dinspre uşa din s pate a hotelului: — Veniţi repede! Nu ştiu ce să gătesc! — Să găteşti? Clienţii mai vor şi al ară de băutură? întrebă Dick Hammerdull... si geamurile — pT în° ' spu Dick acum stiu de unde se auzea strigătul! soti ort**0 . sau n -au venit. cei doi se descurcă de minune. — Da! Vor să mănânce şi doresc să închirieze două ca vreun străin? — Sunt chiar doi! — Ce noroc! în sfârşit! Unde sunt acum? ~In camerele 3 şi 4.Dacă-i glumă. sau nu. am strigat din nou: —Ai auzit. nam ce zice. unt soţ şi soţie. — Intraţi! strigă soţia mea.spuse lunganul . fără să mai scoată o vorbă. care . eţel spuse râzând — Hai că am nimerit bine. e un semn! Fă să mai stau pe gânduri. 83 u ' rie ca pieile roşii? url atfeme?a'^h-'vf' ^ ^ nid nu mai contează! E vorba & n"a va cu păcura °l batul E un Prieten de-al nostru.. Cine intră i alţii decât Dick Hammerdull şi Pitt Holbers. P oate să mă ungă cine~~^ti oadma. Camerele astea sunt cu ferestrele spre grădină..Unde ai mai pomenit tu oameni serioşi. prostănac bătrân? Fie că omul e cu adevărat un sioux Ogellallah. Pitt Holbers.

gândindu-se că aşa ceva nu se face mulţumindu-se să-mi strângă mâna. bun venit! Omul îşi pierduse graiul atunci când mă văzuse şi şi-l recăpăt tunci când mă recunoscu. Desfăcu braţele. îl puseseră pe fugă pe „General" . şi. şi bun venit... iar Pitt lunganul părea şi mai înalt şi parcă mai slăbise privirea lui Dick nu pierise însă acea luminiţă care lăsa să se vadă inteligenţa omului. — Vă rog să mă iertaţi... dar aşa ceva nu se cade să ia mârţoagă bătrână ca mine! înapoi Omul dăduse frâu liber simţămintelor sale şi făcu un pas ouă mâinile cu putere. Noi ne gândeam. ca atunci când. cât de mult mă bucur să vă văd în oraşul ăsta vechi şi prăfuit Fiul mamei mele ar plânge de bucurie. Faţa rotundă ca o lună plină a lui Hammerdull er cum brăzdată de mii şi mii de cute.erau cunoscuţi prin isprăvile şi prin şotiile lor. Mai sunt şi eu pe-aici! Bun venit. Am auzit trigătul de luptă al sioueşilor Ogellallasi şi voiam. mistj Shatterhand. se putea spune chiar că era prea ta cut şi îmi dădeam seama că ţinuse un adevărat discurs şi că . — Opreşte-t Dick. Ţineau spatele drept. Pitt Holbers era un om tăcut.. dacă o mână puternică nu lar fi dat deoparte. din prerie pânăn Munţi Stâncoşi. mister Shatterhand. ca şi când s-ar fi pregătit sa mă strângă la pieptu r se opri. iar l vulpoi" te privea de parca nu ar fi simţit apăsarea celor peste şaptezeci de ani.. câţi n umăra. spuse Dick. care dădeau în vileag bucuria de a ma re vedea şi poate că nu s-ar fi oprit. Omul îmi scut putere braţul si emise tot soiul de exclamaţii. Timpul îş amprenta asupra lor. de parcă ar fi vorbit numai pentru sine. împreună cu Winnetou şi cu Old Surehand.

omul încercă să facă o reverenţă cât mai adâncă. îare ^ ^ ^ ^ ^ nu mai contează> ^ ce vor. încât i-au dat lacrimile Eu a trebuit să fac tot posibilul pentru a-mi păstra calmul.vorbele lui iesiseră din adâncul sufletului.. lacrimile. Dumneavoastră aţi strigat. mister Shatterhand? — Da. — Soţia dumneavoastră? Mii de draci. bătându-se peste gură. că suntem. i-am invitat să ia masa împreună cu noi şi să dea ordinele nece are. Clara a fost atât de impresionată de reîntâlnir e. După ce spuse to cestea. Pitt căută să afle ce mai f e să ne povestească prin ce trecuse el şi prietenul său. spuse omuleţul. eu am strigat. arată că ştii să te porţi ca un adevărat gentleman. asta nu contează oricum hotelul nu ne mai aParţine mult timp. — Ştiam eu. Vă cer de mii de ori iertare. pentru că în astfel de ocazii trebuie să ai di spoziţia potrivită. râzând. m ormăi Dick. vulpoi bătrân.. Aşa cum iai spus mai devreme prietenului dumi tale. Nu voiam să încep să povestesc şi să lt ce avea să-mi spună vechiul meu prieten. De aceea. pentru a-i da ocazia să cunoască oraşul. Hm. n mai unul ca mine. recunoscui eu. sau nu proprietarii hotelului. nu-i aşa? spuse Dick. vulpoi bătrân? . astfel încât să putem mânca peste o oră în grădină. în car l dintre cei mai buni prieteni ai mei sunt proprietarii unui frumos hotel. — Da. nu-i asa Pitt Holbers. Chiar şi în pr rie sau în savană trebuie să saluţi întâi femeia şi apoi bărbatul! O să-mi repar acum greşeal Holbers. le-am spus celor vrea să fac o plimbare împreună cu soţia mea. Numai unul ca dumneavoastră putea să facă aşa ceva. au fost rostite din adâncul sufl etului. spuse omul. nu putea să fie o femeie. deci soţia mea iese din cauză. Imediat. — Ne vedem la masă.

te înşeli.. răspunse Pitt Holbers. încât am r isipit jumătatea mea de avere. sau nu. care u-i a ta. Şi eu care voiam să le spun tu ror că Old Shatterhand e la noi. — La dracu! Când am zis că e mai bine să-mi ţ n pliscul. în nici un caz! Di . aţi înţeles? — Că aţi umblat mult prin Vest. nu-i aşa. iar după ce îi — Treb ™ privire nesigură. nu ştiu ce — Ter mină. — Cu ce drept? Cine-ţi dă voie să împodobeşti o faţă. iar voi sunteţi m ult mai vestiţi ca mine. n-ai decât s-o fa Dick. ai dreptate. cu un plisc! Eu. Acum mă numej Burton. dacă te crezi cumva mai deştept ca mi ne. mam gâ dit şi la tine. zise printre dinţi: Auzi! U1C ^ SPUn °ă nU am a^uns nicidecum la sapă de lemn! un Iu cru pe ammerdu11 a aJuns la sapă de lemn! Caraghios! Ăsta-i chiar P^este e cu mÎ?"116111 m ar fî în Stare să şi_1 închiP ! m ceea ce te s'ar fi ales de ti Dacă nu a? fi fost prin PreaJma ta. asta nici nu mai contea Dacă putem să spunem nimănui că sunteţi Old Shatterhand. cu voce mieroasă. Nu-ţi permit să cp asta! — Iar eu nu-mi permit să se afle cine sunt de fapt. — Păcat! Foarte păcat! strigă Dick. tu nu ai fa cu nimic mai deştept decât mine! — Dacă-s mai d eştept ca tine. ^că sotr Seaşteptase 553 i se răspundă verde-n faţă. i-am întrerupt pe cei doi..Pacă ^ să sPui ca am ajuns la sapă de lemn. Nu aveţi decât să spuneţi că a' umblat mult prin Vestul Sălbatic. Dick. vulpoi bătrân? — Dacă tu crezi că-i mai bine să-ţi ţii pliscul. — Să nu cumva să vă dea prin cap una ca asta! Am eu mo tivele md pentru care nu vreau să se afle cine sunt. mai bine-mi ţi pliscul. grasule! Nu te mai umfla-n pene ca un curcan! Dacă am fost atât de prost. P tt Holbers. asta nici nu mai contează. atât şi nimic mai mult.

Ne-am dus mai întâi în cameră şi. însă. o rugai eu. Vorbeşte gura fără el.Aşa erau ei. fără să se tachineze reciproc. iar nevastă-sa cântă la chitară. Ei. aşa c m să aflăm mai târziu. Am luat-o pe soţia mea la plimbare prin oraş şi ne-am înt rs la ho: având grijă să fim punctuali. — De ce vorbeşte omul ăla aşa nişte prostii? întrebă soţi Nu-l lua în seamă. — De ce nu trage şi nevastă-sa de chitară? Glu ta proastă fu răsplătită cu râsete. Ei ar fi vrut să li se dea mâncarea pregătită pen noi. Stăteau cu toţii în faţa unei sticle de brandy şi făceau un zgomot infern entru că singura faţă de masă de care dispunea hotelul e pusă pe masa noastră. totuşi. care doreau şi ei să ia masa în „grădi pentru noi fusese pregatit prânzul. Erau nedespărţiţi şi. mă văzu şi spuse. Când am intrat în cameră. fapt. muzicant? _Trage de armonică. Cel mai în vârsta dintre cei şase se numea Howe. Aşa fuseseră mereu. iar cei doi fuseseră atât de înţelepţi încât să de taţiei. erau oarte liniştiţi şi îşi păstrau calmul. şi . Erau vreo şase tineri. zâmbind şiret — E muzicant. Cred că-i unul dintre aceia care nu pl ac oamenilor din Vest. uitându-ne pe geam. acest domn Burton. pentru care aţi pregătit totul? Hammerdull se uită la fereast ra camerei mele. îi convinseseră pe Dick Hammerdull şi pe Pitt Holbe s să se aşeze la masa lor şi să bea cu ei. — Cum adică. nu pierdeau nici o ocazie fără rte. ut că veniseră şi alţi oaspeţi. Pentru tineri fusese adusă în grădină un fel de masă lun gă şi nişte scaune. am auzit prin fereastra deschisă: — Cine-i. Mesenii strigau la cei doi proprietari şi voiau să-şi bată joc de ei.

aceşti c ai îmi aminteau de cei ai apaşilor. deosebit de rapizi. un soi de cai care a cum nu mai există şi care erau crescuţi de anumite triburi de indieni din Dakota de No rd. şi tocmai de aceea o lecţie le-ar prinde mult ma i bine decât unor adevăraţi vagabonzi. Caii despre care vorbeam erau astfel dresaţi şi antrenaţi. în imediata lor apropiere erau nişte cai şi nişte asini. după câte s e. De la distanţa la care mă aflam nu puteam şti foarte exact despre ce fel de cai era vorba. împărţiţi în două grupuri. încât deveneau. fiindcă tocmai priveam patrupedele cu toată atenţia. un tânăr care vrea neapărat să-şi bată joc de cei despre care crede că sunt proşti sau ra crede că le este superior în vreun fel. cum se spune. Culoarea asta se obţinea cu mare greutate. pe acel teren se ved eau câţiva peoni* care se pregăteau să monteze un cort. Primul grup era format din nouă cai şi patru Caii erau nişte animale „de primă mână". dar nu negri cu pete albe. — Sunt nişte cai buni? vru să afle soţia mea. prin multe împerecheri. F iecare dintre aceste animale valora cel puţin o mie de mărci. Cel de-al doilea grup era format din numai trei cai.anume. — Tinerii ăştia sunt nişte golani? mă întrebă Hara Cred că se poartă numai ca nişte golani. Acum însă. pe care nu se afla nimic atunci când venisem noi. cu timpul. ci negri cu pete roşcate. în spatele gardului de zid al grădinii. Prin rasă. iar asinii proveneau din Mexic şi apa rţineau acelui soi de animale care sunt cunoscute sub denumirea de nobiliario**. dar ce cai! Erau nişte armăsari tărcaţi. Mă gândeam la caii ăştia care sunt ai lor. Am ezitat să răspund. Pentru asta ar fi trebuit sâ-i văd de-aproape. prin felul in care arătau şi prin musculatura lor. Eram sigur d e un singur lucru: cei trei cai pătaţi . era numai teren st erp. dar şi de armăsarii din Dakota.

La masa vecină s-a făcut linişte. răspunse ea cu hotărâre. Klara se neliniştise vizibil. vr eo douăzeci. se fugăreau şi se adunau apoi din nou laolaltă. le-am încărcat şi le-am luat asupra mea.erau foarte valoroşi. po ate. făcusem o greşeală. expunând-o primejdiilor unei astfel de călătorii. în apropierea cortului se afla o grămadă de şi de alte lucruri care sunt de folos atunci când vrei să călătoreşti călare sau când vrei s optezi sub cerul liber. Oamenii ne priveau şi ne cân eau din ochi. să nu fie doar nişte haimanale! Am scos cele două revolvere din geama ntan. precum şi din faptul că îşi permiteau să facă glume nesărate pe seama noastră. Asta se putea vedea şi din faptul că erau separaţi de celelalte pa trupede. nu m-am înşelat atunci când am spus că cei şase nu erau nişte haimanale. Asta se putea vedea şi din felul în care îi tratau pe cei doi priet eni ai mei. Printre toate aceste lucruri se găseau şi foarte multe şei. — Şi să ne ascundem ca nişte laşi? — Nu. Acum se dovedea că. părând nişte copii car e se joacă şi care n-au fost nicicând despărţiţi. Er oarte posibil. Dick Hammerdull şi Pitt Holbers se ridicară de la locurile lor şi veniră l a masa noastră. — Vrei să tragi cu pistolul? întrebă soţia mea ebuie să fiu pregătit pentru orice. Am văzut şi câteva şei de damă. La ce le folosea acestor şase oameni zgomotoşi ş de damă? Acestui grup li se alăturaseră şi câteva femei pe care nu le văzusem deocamdată? Gru ul era format din mai mult de şase persoane? Până acum nu se zăreau decâ cei şase tineri şi t ei peoni Oricum. Să mergem ne-am aşezat la masa noastră. — Nu vrei să luăm aici? întrebă ea. ci se comportau doar ca atare. Caii cabrau. Era clar însă că dădeau dovadă de proastă creştere şi că nu erau ai întregi la minte. pentru că ii invitasem să ia prânzul . însă.

şi cred că pun ceva la cale. să ajungă pe pământurile apaşilor. sau ce nu cred ei. Aţi auzi e-am vorbit? Aţi auzit ce le-am spus? -Da. asta nici nu mai cont ează. Din cele ce-au vorbit între ei. şi soţia dumneavoastră cântă la chitară? . Mâine . — Va fi o plăc tru mine. N is nimic. — Pictori şi sculptori. Lasă-mă pe mine să vorbesc şi nu mă întrerupe! între timp. mi-am dat seama că ar fi invitaţi acolo.împreună cu noi. vor să plece. Cei şase începură să vorbească în şoaptă. — începe distracţia! mă avertiză Dick. spuse Dick. Nu-mi pa ce cred oamenii ăştia despre mine. — Şi sunteţi mulţumit? — Foarte mulţumit. fapt e că sunt supăraţi pe dumneavoastră. dacă nu mă-nşel? — Eu probat eu. aşezându-se la masă şi privindu-i pe furiş pe cei de la m vecină. Cred că au pe dracu-n ei. şi ne puturăm da seama că făceau g oastră. Howe ajunse a masa noastră şi se înclină în bătaie de joc: — Sunteţi domnul Burton. — Aşa? Şi ce vor să facă acolo? — Habar n-am. Nici unul dintre ei n-are treizeci de ani! Nişte puştani care se poartă de parcă ar fi mâncat deşteptăciune cu lingura. Ei zic că vor să se înd spre sud. în zori. — Sunt artişti. că dorinţa mi s-a şi împlinit. — Ce fel de artişti? am întrebat eu. — Ce cred. — Dumneavoastră cântaţi la armonică. Howe se ridică de l ocul lui şi veni încet la masa noastră. — Să poftească! apucasem să sfârşesc ce avusesem de spus. am spus eu.

Nu încă. A apărut chelnerul şi a început să pună masa. . Aceeaşi soartă au avut-o şi celelalte vase şi felu ri de mâncare ce ni s-au adus pe urmă. — O să sp i se aducă altceva! — Nu.— Desigur. Doriţi. am replicat eu. Aş fi putut la fel de ine să le spun că sunt Old Shatterhand. — As i neruşinare! spuse Dick. — Ăştia nu-s nici negri. sunt albi! C e ziceţi de asta. poate mai târziu. şi nu mai aveam decât una singură. Aş fi putut să pun capăt acestei obrăznicii. Acum ne trebuie asta . lăsă oala pe masă. vreo cinci-şase ore. Pâ gata găina asta or mai trece. nici indieni. Mai întâi trebuie să punem capăt comediei ăsteiaB Când va mâncarea pentru aceşti domni? — Poate să dureze foarte mult. Ospătarul aduse supa şi dându-şi seama ce se petrecuse. dacă nu mă inşel. Spunând acestea. Acum puteţi să vă daţi şi singur când va fi gata mâncarea pentru aceşti „domni". c are dispăru la fel de repede ca şi prima. Mai întâi a adus farfurii şi tacâm ia terminase. domnule? întrebă Dick. — O să-ţi răspund imediat. poate. Gaşca asta şi-a dorit supă de găină. şi durează o veşnicie până când jumuleşte o găină tânără. Ni se aduse alta oală. până când e gata mâncarea lor. că Howe apăru şi ne luă farfuriile şi tacamurile din faţă pentru a le duce la m sa lui. dar e bătrână. dându-le tinerilor câteo palmă. — Stai liniştit! spusei eu. de şase ani. Asta pe pană. omul trase faţa de masă care era pregătită pentru noi şi plecă cu ea. Oala ne fu să luată imediat de tinerii noştri vecini şi golită cu repeziciune. Doream să le dau o lecţie usturătoare. easa e bună. dar nu voiam s-o fac. Vreau să văd de ce sunt în stare. să ne ascultaţi? — Acum nu.

Că ducea ceva greu în spate. Avea trăsături plăcute şi purta părul aşa cum obişnuia să-l poarte Winnetou. venea cineva. supărată de faptul că îndrăznisem să dau g spaima ei la vederea armelor: — Ah. Apoi îşi continuă drumul. — Well! Noi am fi vrut să staţi în altă poziţie. Când a ajuns în dreptul cailor. — Cu puţin timp în urmă te-ai speriat de „instrumentele" la care şti să cânti. care se afla în spa tele hotelului. se o pri şi îi privi. cum vrei tu! — Tu nu tre buie să mă ajuţi cu nimic. fără a înţ a bine ce voiam să spun. spunând: — Vin cu o rugăminte: Noi suntem pictori şi am dori să vă dese dumneavoastră. Ne dati voie? — Cu plăcere! Vă pun însă o singură condiţie. Când s-a apropiat suficient de mult pentru a i se putea distinge faţa. Să începem! Tinerii scoaseră crei e puseră pe treabă. Omul era înveşmântat în straie indiene şi purta pe spate o s arcină grea. învelită-n piele. zâmbind. mi-am dat seama că număra 22-23 de ani. se vedea după faptul că mergea în şi aplecat.— Nemaipomenit! Ce zici. Stând la masă. ca să putem să vă oferim o adevărată operă de artă. am spus eu ca s-o necăjesc. Fii atenta începe dansul! Howe se apropie din nou de noi şi se p ostă în faţa noastră. Se părea că indianul era foarte ostenit. încercaţi num işcaţi. le cântăm puţin acestor „domni? Klara mă privi. i-am spus eu. Soţia mea răspunse. revolverele? Desigur. — Care? — Să ne desenaţi în poziţia în c . pe doamna Burton. pe domnul Hammerdull şi pe domnul Holbers. dar vom fi mulţumiţi şi asa. legat spre vârful capului şi lăsat să cadă pe um Se părea că . Astea sunt treburi de care se ocu pă numai şi numai bărbaţii. am observat că dinspre terenul sterp. Sufleţel.

Dick adusese încă n. războinicul rămase în picioare şi îşi îndreptă ochii mari şi negri ceea care se purtasera atât de frumos cu el. Doamne. am spus eu. Era foarte grea. Ha mmerdull sa dus la masa tinerilor noştrii vecini şi i-a ruga să-i dea un pahar de bran dy. Tânărul indian era atât de obosit. Deşi era foarte obosit. Pitt Holbers. — E Vulturul c Acum patru ani a venit pe jos de la munte. avea un rând de haine noi. Am presupus că era vorba de un obiect din fier. A spus că.omul cunoştea locurile. învelită în piele groasă. închizând ochii. Aurul pe care-l purta atunci cu el făcea cam 300400 d e dolari. Hainele n oi ni le-a lăsat nouă în păstrare. aşadar. . O să-i spun să mănânce cu noi! Aduceţi rePede încă un sca omnule Hammerdull! Omuleţul se grăbi să-i îndeplinească dorinţa. în afară de hainele pe care le purta. ci numai nuggets. sacul din piele de pe spate şi l-am pus jos. îţi dau dreptate. Soţia mea se ridică de la se duse la uşă şi îl pofti pe tânărul lndian la masa noastră. Am desfăcut curelele şi am luat povara pe care o purta. I-am luat. — Sunteţi aşa cum mi s-a povestit că era Nşoci: plină de bunătate! rosti indianul. Ce zici. ca şi acum. ce palid şi ce obosit e! — Ii e foame. pentru că se îndrepta spre poarta care dădea în „grădină". încât e gândise să-şi dea jos sarcina pe care o purta pe spate. dacă n-o să moară. spuse Klara. — îl cunoaşteţi? am întrebat eu. A rămas două zile la noi ca să s e odihnească. vulpoi bătrân? — Dacă crezi că-i tânărul india e-atunci. e vlăguit. între timp. . răspunse Holbers. Omul cărase ceva care cân tărea 40-50 de kilograme. lângă scaunul pe care se aşezase. Asta se vede im ediat — Da. — Dumnezeu l e! strigă Hammerdull. o să vină peste câţiva ani s avea bani.

extraordinar! exclamai eu. indianul nu făcu nici o mişcare. Hammerdull aduse supa şi o puse pe masă. spunând: — Din găina cea bătrână. plăti cu vârf şi îndesat. indianul puse mâna pe lingură. am încercat eu să-l liniştesc. îmi dădeam seama că tânărul războinic umblase mult printre oame cu educaţie aleasă. ci pentru albi. Noi am făcut însă exact contrariul. arătându-ne încântati de ceea ce vedeam: — Extra ar! într-adevăr. la bucătărie şi adu-mi de unde ştii o farfurie de s . care auzise cuvintele mele spuse. — Pentru indianul de colo.Oamenii credeau că o să ne supărăm. dându-le astfel prilejul să râdă pe noastră. şi de aceea mă întrebam dacă era apaş. Numai după ce Klara îl rugă de mai multe ori să mănânce. Supa e mai bună decât orice băutură! Dick intră repede în hotel. tinerii noştri vecini ne aduseră desenele. Se vedea însă că privirea mea îl făcea să se simtă jenat.— Pentru cine? vru să ştie Howe. Erau atât de nereuşite. E foarte ostenit. Cât costă aşa un desen? — Ia auziţi! strigă Howe. te rog. iar indianul. încât nu puteau fi num ite nici măcar schiţa. Du-te. — Nu te supăra. Privindu-l. sora lui Winnetou. Cu toate astea se putea vedea că era chinuit de foame. ceva numeşte dânsul desen! Suntem darnici! Vă facem cadou „operele" astea! — Toate şase? am î trebat eu. dar să ştii că-i bună! Deşi f pă îi fusese pusă în faţă. . Cară-te de-aici! Supărat de această obrăznicie. în timp ce indi a. ţinând în continuare ochii închişi: — Nu brandy! Niciodată brandy! Omu o amintise pe Nşo-ci. bătrânul meu prieten reveni la masa noastră. — Băutura asta nu-i pentru pieile roşii.

— V-aţi pus ceva în gând? mă întrebă Hammerdull.— Din partea mea. Te rog frumos să aduci nişte oameni care vor să fie martori la toate câte au să se întâmple. care voiau. Ac deapsa. De acolo vor putea auzi şi vor putea vedea totul. le puteţi lua pe toate şase! — Mulţumesc! Am luat cu grijă foile de hârtie le-am băgat în buzunar. Când e călare. aproape că am reuşit să mă salt în şa. Apoi am continuat: — Eu sunt un om căruia nu-i place să primească ce va. ci pe partea opusă. Poate unul dintre dumneavoastră să mă deseneze călare? Nu-m asă dacă mă costă patru-cinci dolari. Am fost ajutat să încalec şi mi s-au pus hăţurile în mână. fără a se arăta recunoscător. urmat de tovarăşii lui. domnul Burton e falnic de parcă ar fi un cavaler care iese în vingător în fiecare turnir. . — Bineînţeles! am răspuns eu. — O să iasă ceva minunat! spus ntre „artişti". iar eu i-i dădui. Howe îmi ceru cei cinci dolari înainte. Omul plecă. — Well. îns tea pe care voisem să încalec. pesemne. M-am purtat de parcă nu mai încălecasem niciodată un cal şi. să aleagă vre o mârţoagă. — Cinci dolari? Pe toţi dracii! Aduc imediat un cal! s trigă unul dintre ei. welR Mă îngrijesc imediat de toate! Prietenul meu plecă în mare grabă. înt dintre camerele noastre. Toată treaba asta a stârnit râsul tineril or. dar mi-am luat prea mult avânt şi am căzut. Cel mai bine ar fi să aduci nişte oameni ai legii şi să-i rogi să se ducă sus. iar cei şase tineri a duseră calul. Numai după asta am avut voie să încalec. după trei rcări.

— Cea care cântă la chitară? întrebă Howe. Cât mă costă toate astea? Pentru început.Deşi simţeam batjocura ce se ascundea în spatele acestor cuvinte. ^ intrat în joc: — E-ade vărat? — Desigur! Desigur! Se vede de la o poştă că nici unul dintre noi Nu vă întrece la căl — Chiar aşa? — Bineînţeles! — Spuneţi-mi. cam cât costă aşa un cal? — Vreţi să cumpă chiar mai mulţi! Dacă dumneavoastră sunteţi de parere că aş fi un călăreţ de mare clasă. Tinerii schimbară priviri furişe şi pline de înţeles. batjocoritor. Avem câţiva cai care sosesc. vă rog. Mi-ar face plăcere să cumpăr t . Howe mă întrebă încet: — Trei cai şi trei asini? C me? Le-am arătat asinii pe care-i doream şi am spus: . ei bine. — Vreţi s vindeţi numai un cal? Mie mi-ar trebui cinci sau şase. aş ieşi mai ieftin. Nu credeţi? — Sigur că ieşiţi mai ieftin. călătoria cu trenul mă costă o grămadă de ban ri călare.. — Da mi-ar mai trebui nişte cai pentru nişte prieteni de-ai noştri. Poate vă vindem unul. sunt tot muzicanţi. cei şase nu mai ştiau ce dă. trei asini şi şase şei. — Sunt şi ei tot muzicanţi? — acă doriţi să ştiţi neapărat.. da. Se uitară la mine» apoi unii la alţii. în afară de asta. — Chiar aşa? Pentru cine? — Pentru mine şi pentru doamna Burton. aş f rost să călătoresc cu trenul.

. cei şase au izbucni t într-un râs asurzitor. dacă vreţi! — Fără nici Dar de ce? am întrebat eu. Tinerii începur râdă: . râzând.— Aş dori cei trei cai cu urechi lungi. — Sigur că nu. am spus eu. Howe a intrebat: — Plătiţi oricât? Chiar aşa? D e sumă dispuneţi. „Artiştii" se înveseliră parcă dintr-o dată. asinii şi şeile! Vi le dăm fără nici un ban.^ — Domnul doreşte asinii aceia şi caii de colo! Nemaipomenit. ci veţi sări gardul! — Va trebui să sar gardul călare? am întreba sar cu calul un gard care este înalt de peste un metru? — Da. D upă ce tinerii săi prieteni râseră şi ei pe săturate. ci plănuiau cum să puna mana mai repede pe banii mei. arătând cu mâna cei trei cai tărcaţi. iar eu continuai n gherit: — îmi plac asinii şi caii dumneavoastră. Dacă ţin bine hăţur u scot picioarele din scări. Nici nu se mai gândeau la portretul meu călare. cu mândrie prefacuta sa cr ed că mi-ar ajunge să cumpăr toţi caii pe care-i aveţi! De data aceasta. cei care s-au culcat la pământ. nechezând precum caii. Aveţi curajul să faceţi asta ? — De ce nu? Dumneavoastră m-aţi asigurat că sunt un călăreţ foarte bun. Puneau la cale ceva care era „în folosul lor. n-am cum să cad de pe cal. ordinar! ^ După ce au râs pe săturate şi s-au distrat de minune. spuse Howe. Vorbeau pe soptite. domn ule Burton! va dăm caii. — Coborâţi. spuse Howe. domnule:— Am 250 de dolari! am exclamat eu. Ne sunteţi foarte drag. Sunt gata să plătesc oricat. Howe continuă: . strânşi unul într-altul. — Vrem să vă admirăm călărind! Dorim însă să vă vedem călare pe ca sin! înşeuăm imediat animalele! Dumneavoastră ne veţi face plăcerea de a veni încoace călare. veţi intra însă pe poartă.

— Orice cal şi orice asin cu care reuşiţi să săriţi peste gard. Scria întocmai ce-i dictam. iar eu trebuie sa va arat ca su nt un om curajos. veti primi banii inapoi. atâta vreme cât este vorba de cai şi de asini. d-voastra aveti obligatia sa ne dati banii imed iat. Howe se aşeză. ”Artistul" era hotărât să scrie şi să semneze orice. am să cad din şa. am spus eu. fără a cădea din şa. iar eu îi d ictai. Dumneavoastra puneti la bataie caii si asinii. — Bine. în încercarea mea de a mă dovedi un călăreţ de soi. am spus. banii sunt ai n ostrii. Am spus că doresc să dau banii unei persoane . Ştiu că geambaşii sunt oameni nu tocmai cinstiţi şi ar fi bine să iei anumite măsuri. iar Howe se e: Puteti sa va scoateti sau sa va Puneti orice haina doriţi. pentr că era convins că. Ati inteles care este conditia pe care v-o punem? Desigur. Vor estul de tare. sunt de acord. iar pe mine nu ma priveşte cine vinde. Daca nu reusiti. coborând de pe cal cât mai greu cu putinţa. Daţi-mi hârtie! — Şi eu nt de acord.si pentru ca noi va punem la dispo zitie chiar acum caii si asinii. Desigur. î nte de a face o afacere cu ei. dar eu imi respect cuvantul. va fi al astră! —Am voie să-mi scot pălăria şi haina? Tinerii „artişti" izbucniră în râs. — Contractul? întrebă Howe. Banii mi-ar ajunge sa cumpar toti caii pe care-i aveti. noi suntem ar tişti! — Cu toate astea vreţi să vindeţi cai şi asini. imediat ce facem contractul. — Dar noi nu suntem negustori de cai. Puteţi să VA haine de ma scarici. — Des igur. pentru că la ferestrele camerelor noastre văzusem martorii de care av eam nevoie. Daca reusiti sa sariti gardul pe fiecare di ntre cele 6 patrupede. am raspuns eu . noi nu avem PUNETI si nimic împotriva Nu vă punem decat o connditie:Trebuie sa ne daţi imediat cei 250 de dolari. Rasera dinnou cu totii.

De obicei. cel deal treilea le-a strigat — Ce păcat că Sebulon şi Hariman nu sun t aici cu noi! Ar muri de râs! Mai ales Sebulon! . spre locul unde erau cei trei cai tărcaţi. Soţia a zâmbit.nepărtinitoare şi că vreau ca aceeaşi persoană să înseueze animalele. pentru că bănuia ce avea să u meze. — Să înşeuăm animalele! strigă Howe. ieşind pe poartă. Peonii aceştia erau bărbaţi în toata firea. şi anume nişte americani ce nu păreau a fi tocma aci. Indianul îşi revenise între timp şi urmărea foart e atent tot ce seîntâmpla. împreună cu pr Pitt Holbers îi urmă. I-am dat banii lui Pitt Holbers. Oamenii pe care-i aveam în faţă erau însă americani. Am ut că atunci când vorbeau cu artiştii. i-am dat contractul lui Holbers. Am arătat. peonii sunt aleşi din rândul mexicanilor. iar acesta l-a băgat în buzunar. Eu eram însă de cu totu l altă părere. Howe şi tovarăşii lui erau atât de siguri de ei. şi nu niş dari. Cu toate că peonii păreau să fie în realitate nişte domni. încât nu s-au opus acestei condiţii. Tinerii „artişti" credeau că nu aveau nimic de pierdut. Când Howe s-a îndreptat. ei au fost imediat de aco rd cu cele puse la cale de cei şase tineri şi au început să râdă atunci când au auzit despre e era vorba. şi am putut citi în ochii lui că bănuia e aveam de gând să fac. Trebuie să amintesc pentru cititor că un peon es te un argat sau grăjdar. de asemenea. Omul mă privea insistent. urmărindu-i cu multă atenţie. Eu am mers încet şi calm după ei. iar Howe s-a grăbit s-o tr eacă în contract Apoi am semnat. se purtau de parcă ar fi fost nişte stăpâni. iar apoi mi-a făcut un semn discret. împreună cu doi dintre peoni. Tinerii -au spus peonilor ce urma să se întâmple. cu toţii trecuţi de vârsta de 40 de ani. mul cel mai potrivit pentru toate acestea ar fi domnul Holbers.

asupra unei şei de damă şi asupra unui număr de cinci şei pentru bărb . Pe ntru asta trebuia însă să fac pe prostul. Mă gândeam că. Mai rău era că o implicasem şi pe Klara în acest Joc" al meu. nu au pierit . pentru că trebuia să aleg şeile pe care le doream. care mai târziu se dovediseră a fi adevăr te. nu. despre care bănuiam că ar fi. de fapt. cele mai bune dintre cele pe care le aveau „artiştii". pentru ultima oară. poate. Nu aveam însă timp să mă gândesc la toate aceste . Aşa am făcut şi Nu aveam de gând să las lucrurile să se desfăşoare la voia întâmplării. nişte bandiţi. In t ot ceea ce întreprinde. aşadar. fusesem obligat s-o fac. omul trebuie să se gândească la ţelul pe care-l are. ci să le întind aces obraznici. eu îi rog să nu se simtă dezamăgiţi. şi datorită ordinii în care fuse seră rostite numele. avusesem însă anumite bănuieli. M-am oprit. Cititorii care au urmărit cu sufletul la g ură toată această poveste legată de cai şi de cei şase „artişti" ar putea să creadă că cele î sunt demne de Old Shatterhand. Nu ştiam dacă în acel moment era import ant ce şei alegeam. „Grăjdarul" îl amintise mai întâi pe Sebulon. nu să ridice din nou pumnul său de r> ci să arate încă o dată. Cu toate acestea. prin forţa gândirii şi prin intel adevăraţii bărbaţi care au colindat Vestul. după câţiva ani buni petrecuţi în faţa me scris.. o capcană bine ticluită. dar ce mai conta? Se ştie doar că cine râde la urmă râde mai bine. decât fratele lui. pentru că el se simţea mai ne printre aceşti oameni. j! bine ca Old Shatterhand să. Mai târziu a trebuit să dau una dintre aceste şei în schimbul unui samar*. şi cine ştie..Oricine îşi poate imagina ce-am simţit atunci când au fost rostite aceste două nume! Fraţii Enters! Eram convins că numai despre ei putea fi vorba. in lung şi-n lat. dar nu avuses em încotro.

Cu asinii nu era acel aşi lucru. — Daţi-i drumul. Acest ea însă astfel. Nu se sch imbase deloc. apoi caii. dacă puteau duce în spinare şi alceva în afară overi. nici atunci când veneai pe la spatele lor. însă ei nu îşi dădea seama de nimic şi credeau că sunt un bătrân nebun pe care puteau să-l ducă de nas. Holbers înşeuă mai întâi asinii. încât nu reuşeam deloc. . eram îndreptăţit să cred că nu-mi va fi greu să le dau o lecţie. spre grădină. Caii au stat liniştiţi cât timp au uaţi. şi a e ştiam acum ca imi va fi foarte uşor să sar gardul cu aceşti cai. Asta ar fi trebuit să le dea de gândit. dar se pare că nu aveau de gând să se lase încălecaţi. daţi-ne timp să ajungem în g pentru a vă putea admira atunci când săriţi gardul! Toţi s-au uitat atent la mine cum am în călecat şi cum am luato râzând. Toţi trei dădeau din picioare vrând să-l lovească pe cel ce a r fi îndrăznit să încerce măcar să le stea prin preajma. nerăbdător. Aflasem tot ce trebuia să aflu. încât nu îşi dădeau seama de lucruri clare ca lumina zilei a. Am hiar până acolo încât l-am rugat pe unul dintre grăjdari să-mi împodobească cizmele cu pinten săi mexicani. M-am prefăcut că nu ştiu pe ce p ebuie să încalec şi am încercat să mă salt în şa mai întâi pe partea dreaptă a calului. Din grămada de douăzeci d eu le alesesem pe cele mai bune. împreună cu Holbers mi-a făcut un semn prin care voia să-mi dea de înţeles că ma puteam bizui pe el. Rămăsese acelaşi om atent si prevăzător. Caii nu lăsau să se apropie nimeni de ei. Trebuia să-mi dau seama.Băieţaşii ăştia erau atât de orbi. Doream să le arăt că se înşelau amarnic. I-am lăsat în pace şi nu am luat în seamă obrăzniciile lor. căruia nimeni nu-i putea citi gânduril . mai întâi. Peonii au rămas lângă cort. domnule Burton! strigă Howe.

domnule Burton! Săriţi! mă îndemnă Howe. Mi-au scăpat hăţurile două ori şi mi-au ieşit pic le din scări. Asinul se întoarse. Am fost între at de ce duc asinul în curte. foarte surprinşi. fara să aibă nevoie să-l îndemn eu. Şi acesta a făcut săritura la fel de uşor ca şi primu . i-am zâmbit soţiei mele şi m-am îndepărtat pentru a încăleca alt asin. am sărit gardul cu mare uşurinţă şi m-am oprit în „gr e repede. — Mii de draci! a exclamat Howe. asinul o luă la trap. S-ar fi putut crede că patrupedul fugea încotro v oia. Am vrut să mă îndrep t spre gardul de zid. fără a spune o vor am scos patrupedul din „grădină". Asinul a înţeles ce aveam de gând şi şi-a luat avânt. dar am vrut să văd de ce este în st are animalul pe care-l călăream.Acum era momentul să văd de ce era în stare asinul pe care îl încalecasem. — Haideţi. l-am dus în curte şi l-am legat de un stâlp. Eu alunecam încolo şi-ncoa ce. iar tovarăşii lui au rămas. apoi la stânga apoi la dreapta. A luat-o mai întâi nte. alergă în semicerc. înainte ca eu săai pot struni. în cele din urmă. Era un animal dresat după cele mai bune metode mexicane. de parcă nici nu m-aş fi mişcat din loc. Am alunecat din şa. — Desigur! — Atunci. prin urmare. aşa cum ne-am î trebat eu. — Rămâne. Astfel ne-am apropiat de gard şi ne-am oprit la patru-cinci paşi de e l. Mi se părea că ani alul se mişca din ce în ce mai repede. Mi-am dat seama că pot stăpâni asinul şi ştiam ce fel de pat uped este. se întoarse din nou. să nu mi-o luaţi în nume de rău! — Nici prin cap nu ne trece! Săriţi! -Hai! Sus! Sus! în timp ce îndemnam asinul cu acele cuvinte pe care le rostim at unci când vrem să facem un salt călare. Recunosc că am fost pus la grea încercare. de asemenea. dar am preferat să nu răspund.

se aflau patru martori: trei oameni ai legii şi un domn pe care l umea îl numea corregidor. Ăsta ştie să călărească! Ne-a minţit! Nu l-am băgat în seamă si am dus curte. am răspu Bine. sir! — Chiar dacă ar fi aşa. dar o să-i şi încalec! Am parcurs drumul în zbor şi tot î r am sărit gardul. curtea se umplu se de oameni. .— Poftim! strigă Howe. atunci când e vorba de lucrur i serioase. Am crezut de cuviinţă că nu mai avea rost să mă prefac. Lumea aflase ce se petrecea şi se strânsese ca să vadă „spectacolul". pe care Holbers îl ţinea hăţuri. orice glumă devine un lucru serios. — Cum am făcut şi cu asinii. Din toate astea ar putea ieşi ceva serios. unul dintre aceştia mi-a spus: — Se pare că vr eţi să glumiţi pe seama noastră. — Cum o să faceţi cu caii? m-a întrebat acesta. aşa cum o rugasem. Când am adus cel de-al treilea asin lângă ceilalţi doi. dar caii ăştia nu lasă pe nimeni să se apropie de ei! — Nu te îngrijora. Când m îndreptat spre locul în care stăteau peonii. cu dispreţ. şi îmi spusese că alături de Dick Hammerdull. intenţia mea ar semăna leit cu stră! — Aveţi grijă. mă avertiză omul. la ferestrele ca merelor noastre. Klara îmi adusese geamanta nul jos. Şi în gră ile şi în curţile vecine se adunau din ce în ce mai mulţi oameni. Apoi i-am spus Klarei: —Te rog să aduci bagajul meu şi să-l pui lângă tufişuri. aşa că am sărit repede în şaua celui de-al treilea asin. Nu numai că o să mă apropii de ei. am răspuns eu. i-am spus eu. — în ceea c iveşte. Grăjdarul se apropie foarte mult de mine şi spuse: — Eu nu fac decât să vă atrag atenţia! — Prostii! am replicat eu.

Cititorii tr ebuie să ştie că. Cei trei cai tărcaţi stăteau strânşi unul într-altul. se foloseau de obice i numai două pene de vultur. Tânărul războinic era aşezat astfel încât vedea tot ce fă m. M-am îndreptat încet spre ei. Penajul meu era atât de bogat. trag nădejde că o să-şi rupă gâtul! Am trecut liniştit print am luat-o către locul în care se aflau caii. dar dacă privirile lor ar fi avut puterea gloanţelor. cuvenite unei căpetenii. au început să-şi mişte urechile mici ş zile. dar How t la ei: — Tacă-vă gura! Nu băgaţi de seamă ce-o să se întâmple? Cunoaşte secretul cailor şi c de râs în treaba asta! Totuşi. Sun sigur că a fost uimit de pregătirile mele. animalele se lăsau călăuzite de . căci animalele au simţuri mult mai ascuţit e decât cele ale omului. dar n-a scos un cuvânt. lucrat chia r de mâna meşteşugarilor indieni. în timp ce un om s-ar fi putut lăsa înşelat de hainele şi podoabele mele potrivite pentru o căpetenie. Nu era timp pentru prea mult e explicaţii. încât ajungea din creştetul apului până la pământ Când am ieşit din tufiş.— Corregidor înseamnă primar. Mi-am dat imediat seama ce se întâmplase. pentru podoabele despre care vorbeam mai înainte. Această haină din piele albă era împodobita u franjuri la cusături. i-am spus eu Klarei. Mexicanii folosesc acest cuvânt spani ol pentru a-l numi pe cel ce se află în fruntea oraşului. Apoi mi-am pus pe cap podoabele făcute din pene strălucitoare de vultur. Şi-au umflat nările roşcate. fără să se mişte. doi-trei „artişti" au izbucnit în râs. pe care războ cii roşii o poarta atunci când se adună la sfat. Eu purtam însă pe cap ceva cu totul deosebit. aş fi căzut ciuruit la pământ. M-am ascuns în tufiş şi am} îmbrăcat repede haina din piele albă. Sau uita a mine. Peonii stăteau lângă patrupede şi nu scoteau un sunet.

Totuşi. o plantă care creşte în America. care se pri cepea ca nimeni altul la cai. precum cr eşte la noi pătlagina. eram pregătit pentru orice. M-am săltat în şaua unuia dintre ceilalţi doi cai şi. Dar. ca orice o are a bătut lumea-n lung şi-n lat. să ne întoarce m la povestea noastră! Desigur că atunci când am pornit împreună cu soţia mea în această călă anume în 1908. aveam să trecem. un anume soi de plantă p e care indienii o folosesc drept mirodenie. Ac al treilea cal avea o pată mică. Şi de această dată mă gândisem toate şi culesesem. aşa cum nici un câine nu crede că are în faţă un alt câine când se vede pe sine însuşi în oglindă. rotundă şi albă. am fac ut-o. într-adevăr. un războinic roşu. aşadar. Mi-am frecat. un căpşor mititel şi era! atât de bine proporţionat. Cel de-al treilea însă s-a tras înapoi cu teamă. ochi limpezi ş adânci. nu aveam de unde să ştiu prin ce încercări. Am povestit în romanul „Old Surehand" o astfel de întâmplare cu un cal indian pe care voiam să-l îmblânzesc. the king ofthe cowboys*. .instinct şi de simţul mirosului şi nu credeau că un alb împodobit precum o mare căpetenie er a. Trebuia să mă gândesc. imediat ce ajunsesem la Niagara Falls. aşadar. la un alt mijloc prin aş fi putut să-i fac pe aceşti cai să se supună voinţei mele. l ei era specific indienilor. mâinile şi faţa cu această plantă „miraculoasă". nu a crezut că sunt în stare să fac aşa ceva. iar caii au început imediat să se comporte altfel. Ştiam foarte bine că trebuia să t cu blândeţe. şi asta | numai pentru că am amăgit calul cu ajutorul mirosului. însă. după ce ne-am învârtit de do i în galop. Doi dintre aceştia m-au lăsat să mă apropii. încât am hotărât pe loc că aces calul meu. Nici: Old Wabble. de parcă am fi sărit peste o treaptă mică a vre i scări. chiar puţin mai sus de bot. am sărit peste gard atât de uşor.

am încălecat şi cel de-al doilea cal şi am sărit peste gard. Termin imediat! M-am săltat în şa şi m-am grăbit să dau pinteni cal lui. însoţit de ceilalţi ri". Ai să mi-o plăteşti! Ap continuă. După s calul în curte. Eram deja pe cal şi nu se mai punea problema că mă va împiedica cineva să sar gardul. ci am încercat să-l îndemn cu vorbe blânde. Calul a făcut un salt. vorbindu-i în graiul acestora: . repede! Să mergem în curte! Contractul nu e doi bani! Trebuie să ne dea caii şi asinii înapoi! Omul o luă la fugă. să sară într-o parte ca să nu fie lovit de copitele patrupedului. Se vede că erau siguri de faptul că aces t al treilea cal nu va mai fi atât de ascultător ca şi ceilalţi doi. — Câine! strigă grăjdarul. Nu i-am dat pinteni. f vea nici cea mai mică supărare. asta am avut de gând. „Artiştii" erau însă muţi. se înşelau. Calul nu a făcut nici o încercare de a se opune voinţei mele sau de a mă arunca din şa. l-am întrerupt eu. am răspuns eu. lângă asini.Oamenii care se adunaseră au început să strige şi să aplaude. recunoaşteţi că aţi avut de gând. iar peonul a fost nevoit. mi-a spus: — Domnule. — Că am avut de gând să vă dau o lecţie? Da. — Ati ! Ne-aţi dat o lecţie! Acum opriţi-vă! Nu mai vrem să fim părtaşi la Jocul" ăsta! — Nici nu m te nevoie. Din fericire pentru mine.. Când m-am îndreptat pentru ultima oară spre locul unde era u caii. la rândul său. peonul care-mi mai vorbise. Pentru că er am sigur că acest cal fusese dresat de indienii Dakota. dar peonii vroiau să ajungă înaintea mea în curte. am încercat mai întâi să-l liniştesc . adresându-se tovarăşilor lui: — Haideţi. .

Auzise. caii apaşi şi caii Dakota. aşadar. Prin acest oraş treceau tot felul de oameni. dar pesemne nu erau tocmai vorbele potrivite. căluţule! Mergi înainte! Calul nu reacţiona deloc la îndemnurile mele. . waşteh! Amani-wo. Era oare cu putinţă ca aceşti trei cai să fie din acea crescătorie? Asinii erau oare tot de acolo? Era posibil ca aceşti şase aşa -numiţi artişti. marea căpetenie a comanşilor naiini ţinea atât de mult. Asta m-a făcut să-i spun în comanşă: — Miaro namakzo! Fugi ! Repede! Reacţia calului m-a uimit Acesta necheză de bucurie şi începu sa „danseze" pe to ate cele patru picioare ale sale. tokiye-wo! Fii cuminte. I-am vorb t în graiul apaşilor: — Inciu. precum şi peonii lor sa fie hoţi de cai? Oricum. în care se obţineau astfel de cai. Aşa cum am spus. aşa că m-am văzut nevoit să încerc altceva. Aceasta e a locuinţa despre care îmi scrisese că va fi şi a mea. cât şi Old Surehand ca să poată obţine o rasa de cai în urma am ului dintre caii comanşi. Toate acest ea mi-au trecut prin minte într-o clipă. calul era foarte vesel. Nu avusesem nici măcar timp să mă gândesc pe îndelet la ele. iar în Trinidad era foarte lesne să vinzi cai furaţi. Eforturile lor nu au rămas fără rezulta t Existau acum crescătorii mari. mi-am adus aminte cât a osteneală şi-a dat atât el. Lam îndemnat şi am sărit gardul. în care se făcea comerţ cu cai.— Şuktanka tehike. aceste vorbe. Old Sure hand avea o crescătorie de cai şi o locuinţă în care se retrăgea câteva luni pe an. Gândindu-mă la armăsarul roşcat. nu era cu totul imposi bil. Acolo. un afluent al fluviului La Plata. la care prietenul meu Apanatshka. nakate eîkhantaş! Fii cuminte! Fugi! Fugi! C alul ciuli urechile şi începu să dea din coadă. arkugo! Tatişah. Cea mai însemnată dint re acestea era pe Bijou Creek. Trinidad era un oras mare.

— A câştigat! A câştigat! Caii sunt ai lui! strigau oamenii care urmăriseră tot ce se întâmpl Holbers ajunsese în spatele meu. Howe a încercat să se ridice şi a reuşit să o facă cu greu. iar eu l-am rugat să ducă patrupedul în curte. „Grăjdarul" nu a apucat să mai continue. el însuşi aducea oala cu supă de găi redeam eu. Când a ajuns destul de aproape. şi nu numai eu. dar din privirea lui am înţeles că nu ebuia să iau în serios această observaţie făcută numai pentru a-l linişti pe„grăjdar". Hammerdull mă rugă să ridic capa alei şi apoi arătă . trei! Când am spus „trei" l-am lovi cu pumnul în coaste. şi l-a întrerupt. poruncitor. Omul venea spre mine cu pumnii strânşi. în tim aţii de care venise însoţit duceau tacâmuri şi farfurii. — Staţi pe loc! Nimeni nu merge nică i! strigă Howe. a început să urle: — Cum? Dai cu pumnii? Asta o să. spunând ca „nu sunt binevenite încăierările". Atunci m-am apropiat de el şi i-am spus: — Ia mâna de pe cal! Număr până la trei: Unu. Sar fi părut pe mine. . ci şi oamenii adunaţi în grădină. şi. ci urmat de câţiva băr musculoşi. omul mi-a luat frâiele din mână. şi nu singur. doi. pentru că Dick Hammerdull a intrat în grădină.] Calul ăsta-i al nostru şi tot ai noştri sunt şi ceilalţi doi ca i şi asinii! Howe smulse hăţurile din mâna lui Holbers.Artistul" a căzut la picioarele tovarăşilor săi. între timp se apropiase de noi peonul care mi-a făcut „ lăcerea" de a mă numi câine. după ce am coborât de pe cal... strigând mai tare ca el: — Linişte! Ţineţi-vă gura! Vine supa! î vă socotelile după ce veti fi mâncat! în hotelul meu nu sunt bine venite încăierările! Eu am vorbă: întâi mâncăm şi pe urmă ne ocupăm de afaceri! Dick Hammerdull era şiret.

Să vină armonica. aşa se peonul. Hammerdull voia să-i facă să creadă pe cei din jur că masa era pregătită p i" şi pentru prietenii lor. să nu aştepte! îl contrazise Howe. — Well! strigă peonul. care se în hiopătând spre un scaun. Nimeni nu îndrăznea să se împ . Ameninţarea mea îsi făcuse efectul. făcândumi cu ochiul. Nici unul dintre „artişti" şi nici unul dintre peoni nu îndrăzni să spună nimic. să vină chitara! — Imediat! am răspuns coţând cele două revolvere din buzunarele hainei şi îndreptându-mă spre masa la care stăteau ii" mei. în oală se putea vedea o bucată mare de friptură de vânat. făcându-mi semn cu mâna. vesel. nu se auzi nici un sunet. — Găina preschimbat în vânat! strigă Dick. un joc foarte simplu: cine încearcă să pună mâna pe armă va primi imediat un glonţ! Dacă mâncarea pregătită pentru noi a fost a voas mâncarea pregătită pentru voi a noastră! Vă rog. Iată chitara şi armonica mea! începe jocul. pentru că nu reuşisem să mâncăm în linişte. Să cânte pentru noi! Să cânte ca să ne tihnească mâncarea! — Da. domnule Hammerdull! Aduceţi faţa de masă şi -o pe masa noastră! Aduceţi tacâmurile şi farfuriile încoace! Aduceti mâncarea! Pentru câteva clipe.tuturor ce se afla în ea. — Să poftească la masă toţi cei pentru care a fost pregătită mânc spuse el. Am înţeles imediat ce a vrut spună bătrânul meu prieten prin gestul său: friptura era pentru noi. Aşa să fie! Mai întâi să mâncăm şi apoi ne vom ocupa de cai l Burton poate să aştepte până luăm masa! — Nu.

Nimeni nu vă poate lua ceea ce vă aparţine! P onul care mă insultase prinsese curaj. de fapt. şi nimeni nu a încercat să-i împiedice. Hammerdull şi Holbers s-au răbit să-mi îndeplinească dorinţele. Wycliffe. Ei nu veneau însă numai în calitate de simpli martori. oamenii care se adunaseră în grădină au început să aplaude. şi spuse: — Hei. Apoi am auzi cineva spunând: — Vine corregidor! Corregidor! Venea chiar primarul. nici măcar cu un cent! — Chiar aşa? Vreţi să vedeţi pe cineva care susţine ct contrariul? — Aduceţi-l încoace! — Iată-l! . mai ales dumneavoastră! Vreau să ştiu care este numele dumneavoastră. dar aţi reuşit să evadaţi! — Asta-i o minciună! Eu sunt un om cinstit şi nu am înşela iodată pe nimeni. că mă aflu aici. pentru că nici o armă nu mai era îndreptată asupra lui. dar adevăratul num e! — Numele meu? Dar de ce? întrebă mirat peonul şi se simţi obligat să adauge: Eu nu port n ume false! — Eu ştiu cel puţin zece-unsprezece nume pe care le-aţi purtat pentru a vă ascu nde adevărata identitate. martorii noştri. Numele dumneavoastră este. Caii şi asinii sunt ai dumne avoastră şi tot ai dumneavoastră sunt şi banii. şi acum. Dintr-o dată.Apoi. însoţit de cei trei apărători ai legii. Ultima dată aţi fost arestat sub un nume fals în Springfieldf' şi aţi fost condamnat pentru jaf şi furt de cai. mai suntem şi noi pe-aici! — Sigur că mai sunteţi şi dumneavoastră pe-a . domnule Burton! Ele şifăcu datoria. nu mai sunt de folos. oa epură să se agite pentru că cineva voia neapărat să ajungă din curte în grădină. Primarul mi se adresă mai întâi mie: — Băgaţi pistoalele în buzunar.

la corral. care se af noastre. Ceilalţi fugeau cât îi ţineau picioarele. să încalece şi să plece în goană. am răspuns eu. — Imediat. Eram atent acum la cele ce se întâmplau în rul meu. atunci când este nevoie. au reuşit să gă la cai. ajunse lângă eşi din grădină şi o luă la fugă pe câmp pentru a ajunge la cai. şi am reuşit să pun mâna pe ultimul d re fugari. haideţi. Eu sunt obiş să iau hotărâri foarte rapide. în cele din urmă. Cititorii trebui e să ştie că un corral este un ţarc în care sunt adăpostiţi caii. — Repede. Acum am grijă ca leg ea să nu fie încălcată în oraşul Trinidad. ve iţi toţi.Spunând aceasta. omul facu o săritură.Artiştii" şi „grăjdarii" îi urmară exempl o viteză care te făcea să crezi că fuseseră nevoiţi să fugă de foarte multe ori. — Cum adică? întrebă omul. îl trânti la pământ şi genunchiul în piept. Ce mă fac eu acum? — Depinde. — Puşlamalelor! strigă acesta furios. indianul. Toţi cei prezenţi luaseră parte la urmărire: oamenii care se adunaseră în curte şi î rădină. ieşiţi de pe unde v-aţi ascuns! Spunând acestea. pornind el însuşi în urmărirea fugarului. — Prindeţi-l! Vrea să scape! rimarul. Chiar dacă fugarii plecaseră călare. luând cu ei şi calul tovarăşului lor. Omul abia rostise ultimele cuvinte. soţia mea. dar Hammerdull îl luă în primire. primarul se dădu la o parte. am spus eu. Omul a încercat să scape. — Mă recunoaş omnule Wycliffe? Eu sunt cel care v-a arestat la Springfield. nimă nu i-ar fi trecut prin gând să renunţe la urmărire. . când peonul iz ucni furios: — Puşlamaua asta-i aici! Puşlamaua asta! Să vă ia dracu pe toţi! Ei. . Hammerdull şi Holbers. şi un bărbat făcu un pas înainte.

întrebaţi-mă c De la cine aveţi caii tărcaţi? — De la ferma unuia căruia i se zice Old Surehand. S-ar putea spune că am tras pe cineva pe s foară. — Ridică-te. — Aha. — îmi daţi drumul şi pot să plec încotro Prizonierul mă măsură din priviri şi apoi spuse: — Nu păreţi a fi un mincinos. Rămăsesem cu prizonierul pe ca re Hammerdull îl ţinea lipit de pământ. Voi nici măcar nu sunteţi artişti! Unii dintre voi nici nu şi-au dat prea mare osteneală ca să deseneze urât! — Da. Dacă îmi răs a o întrebare şi dacă spui adevărul îţi dau drumul. Ce vreţi să mai ştiţi? . i-am spu lui.în Trinidad erau mai multe astfel de corraluri. numai că el şi Surehand băt plecaseră deja de la fermă.. nu chiar. am pus totul la cale în aşa fel încât omul care se ocupa de fermă ne-a crezut şi ne-a dat tot ce i-am cerut. iar Dick îl lăsă liber numai atât cât i-a trebuit să se ridice în picioare. Tot de la ferma asta trebuiau să-şi ia cai nişte pictori şi nişte sculptori. — I-aţi furat? — Nu. apăsându-i genunchiul în piept.. la nire importantă. încep să leg cum stau lucrurile. — Să-şi ia cai? Pentru ce? — Trebuiau să plece în teritoriul apaşilor. iar oamenii erau foarte grăbiţi să ajungă la ele pentru a-şi lua caii şi pentru a-i urmări pe fugari. aveţi dreptate. Tânărul Surehand i-a invitat la întâlnirea asta. Wycliffe a prins de veste că cei mai buni cai erau pentru unu care venea din Germania. Pentru că lucrurile stăteau aşa. — Şi asinii — Tot de-acolo. împreună cu nevastă-sa.

în buzunar. dar fără cal nu pot să plec! O s iţi astăzi că de undeva s-a furat un cal. într-ad văr. — Well! Nu-mi pasă. nu aveţi voie să-i păstraţi! — Nici nu vreau să-i păstrez. hoţul de cai întrebă: . Dup i cu banii pe care-i avea. fiindcă nu-m încarc conştiinţa cu necazurile altora. spunându-i: — Dacă vrei neapărat să vez e se petrece în cugetul altora. sau cel puţin o parte ceea ce le aparţine. — Nu puteţi să-mi daţi măcar un asin? — Să-ţi dau furat? Nu. Dacă te-aş mai întreba ceva. al meu îţi stă la dispoziţie! O să am grijă ca azi să nu disp ici un cal din oraş! Peste zece minute tot oraşul va afla că vrei să furi cai! întinde-o! Hoţul vru să plece. îl cunosc pe Old Sureha e tânărul Surehand şi o să am grijă să le înapoiez ceea ce le aparţine. dar Hammerdull îl apucă de braţ. Sunteţi un om de cuvânt. Pleacă! — Bine. plec! Omul se pregăti. O să iau şi cortul. N-o să vă mustre cugetul? — Nicidecum. n-am cal. răspunse omul. dar Dick Hammerdull i se puse în cale. am cât îmi trebuie. — Pot să plec? Da. dând la iveală o pungă plină de bani. Ai bani? — Da. nu fără mândrie. — Unde? — Aici. s dar. — Vă mulţumesc. asta nu se poate! — Bine. gata. — Nu pot să te-ajut. ştiţi.— Nimic. să plece. zicând: — Mai am o vorbă cu tine! Se par am uitat un lucru important. pe care ne-o arătă. aş afla prea multe şi ar însemna să nu mă ţin de cuvânt vreau să aflu nimic de la tine. dar acum când ştiţi că asinii şi caii nici măcar nu sunt ai noştri.

dar era stânjenit de faptul că observasem în ce stare se găsea. Cărase povară grea. spunându-mi: — Vă rog să fiţi atât de bun şi să plăti nicul ăsta-l ţin eu bine! Spunând acestea. Ai să plăteşti ce-ai mâncat şi ce ai băut împreună cu prietenii tăi! — Pentru mine plătesc. După ce a aflat că hainele pe care le lăsase în păstrar îi stăteau la dispoziţie. a început să mănânce noi la masă. îşi d u ne facem o părere greşită despre el şi. îmi puneam tot felul de întrebări în sinea mea. Hammerdull a făcut socoteala. dar m-am abţinut să i le pun şi ui războinic. am dezbră veşmintele indiene si le-am pus în geamantan.— Ce vă pasă dacă am bani. dar trebu ie să vă spun că mergea cât putea de repede. „Artistul" a plecat. i se furas e tot ce avea în desagi. sau nu? — Ne pasă. împreună cu calul. fiindcă vrem să plăteşti. răspunse Hammerdull. Dick îi smu lse hoţului punga din mână şi mio dădu. puteam să mâncăm liniştiţi. Vultur Tânăr îşi mai revenise. . desi era. Se vedea că Hammerdull şi Holbers ar fi vru' şi ei să afle câte ceva în ceea ce l privea. adică rădăcini şi fructe. eu am plătit şi apo i i-am pus omului punga înapoi în buzunar. în sfârşit. IV AŞTA După ce a plecat hoţul de cai. într-adevăr. dar nu şi pentru ceilalţi! Nici nu esc să plătesc pentru ei! — Asta s-o crezi tu! Dă punga-ncoace! Spunând acestea. Pe drum nu mâncase decât ce găsise. ne-a spus că în urmă cu patru zile alul îi fusese furat undeva în apropiere de Carriso Creek. numai că Vulturul cel Tânăr. şi nu era de mirare că fusese atât de obosit când ajunsese la hotel. nt Dick Hammerdull şi nu mă las dus de nas de unul ca tine. din cauza asta. înjurând cu năduf.

privindu-l pe furiş. şi nu doi. deci nu mai avea nimic. deşi războinicul nu mă văzuse niciodată. am răspuns eu. nu era bine să-i pui rebări. Omul ne-a povestit ca o dată cu calul. Pentru asta avem însă nevoie de câtev a îndrumări. M-am întors spre Hammerdull şi l-am întrebat: — Cunoşti cumva locul care se află undeva. dar îmi puteam da seama că aştepta nerăbdător răspunsul meu. Când l-am întrebat din ce trib făcea parte şi unde voia să ajungă omul a tăcut pentru clipă. pentru că un indian nu trebuie să-şi dea în vileag n ci suferinţa. Vreţi să mergeţi într-a colo? . Am observat că. şi am înţeles imediat ce voia să-mi spună. dar pot să spun că am fost de mai multe ori acolo împreună cu Pitt Şi Vulturul cel Tânăr stie unde-i Amvonul Diavolului. dacă nu voia sa spună ceva. şi motivul pentru care voisem trei cai. Amvonul Diavolului e la vest de locul unde ne aflăm. ci s-a uitat în pământ. şi care este numit Amvonul Diavolului? — Dacă îl cunosc. dar se stăpâni. Trebuia să-l rog pe tânărul războinic să călătorească î Acesta fusese. sau nu. războinicul nu m-a pri it.foarte tânăr. — Şi em tot spre sud. I-am p ropus. Vulturului cel Tânăr să ne însoţeasca si Un zâmbet lumină imediat trăsăturile . de altfel. pe-aici. nici bucuria. Apoi a răspuns: — Sunt apaş şi merg spre sud. aşadar. dacă nu s-ar fi hotărât să rup tăcerea şi e spună unele lucruri în timpul mesei. Spunând acestea. Soţia mea mi-a aruncat o privire. bănuia c eram. Acum patru ani mi-a spus că vine ch iar de-acolo. asta nici nu mai contează. se purta ca un bărbat căruia. se ridică de pe scaun. Nici nu cred că am fi aflat ceva despre el. i s-au f urat şi armele şi banii.

domnule Hammerdull. în afară de asta. Soţul meu ţine mult la dumneavoastră. Călare. şi eu vă preţuiesc mult. căreia toţi îi zi el. însă nu m-am putut abţ nu întreb: — Dar hotelul? — Hotelul? Nu mă interesează hotelul. vulpoi bătrâ ? Holbers tăcu şi se gândi. în hârtii tu eşti proprietarul. în afară de asta. — Că sunt. foarte bucuroasă. nu mă interesează nici măcar cât te interesează pe tine. Ce zici Pitt Holbers. asta nici nu mai contează. asta nici nu mai contează. dacă îmi daţi voie să vă însoţesc şi ate? — Se poate. numai că o fac cu o singură co diţie! — Care? — Vă însoţesc până la Amvonul Diavolului. vreau să ajung neapărat la Amvonul Diavolului. Cu toate astea. deşi ar trebui s-o iau spre sud-est . — Nu vrei? Pot să ştiu şi eu de ce nu vrei? — Ei! Şandramaua asta. spuse decât un singur cuvânt: -Nu. şi. şi faţa i se făcu toată ai cute. spuse Sufleţel. adică mai mulţi decâ trebuie. Am început să râd cu poftă. Trag nădejde că nu-i un ocol prea mare. şi. ca şi când s-ar fi pregătit să ţină o cuvântare. Hammerdull ridică din sprâncene. sau nu proprietarul. eu. sau nu. Trebuie să fac neapărat un ocol. Pitt se ate ocupa singur de şandramaua asta până când mă-ntorc eu. el are trei cai şi trei asini. se poate. Să vă în să faci asta? —Auzi! Ce întrebare! Dacă vreau? Sigur că vreau. pe care . ajungeţi în mai puţin de-o săptămână.— Da. oricum tu ai aceleaşi dre pturi asupra Vestului Sălbatic. — Dacă ocolu-i ma re.

— Vulturu l cel Tânăr are timp.. . Nu mă puteţi lipsi de bu curia de a va însoţi. — Aşa o fi. Din partea mea poate să facă cine ce-o vrea cu el! Vin şi eu cu tine! — Nu se poate! Eşti prea bătrân pentru drumul obositor pe care îl avem de făcut — Taci din gură. p entru că mi-au plăcut locurile astea. Ţi-am dat banii pentru că. Asta nu înseamnă că am rămas aici de dra ul hotelului. nu-i aşa. ştii bine că eu a sesem la fundul sacului. rasule! Vorbeşti de parcă ai fi cu douăzeci de ani mai tânăr ca mine. l-am privit cu coada ochiului pe tânărul apaş. îl luase gura pe dinainte. ştii tu de ce. Privirea i se luminase. Pe faţa indianului trecu un zâmbet. Dacă nu-mi dădeai banii tăi. Cerule.le am şi eu. nici nu puteam să cumpăr hotelul. dând frâu liber simţămintelor sale.. şi acesta spuse: — Nu vă faceţi ge rău! Am ghicit cine este acest om şi oricum i-aş fi spus fratelui marelui nostru Wi nnetou şi prietenului poporului meu că eu l-am recunoscut! Trebuia să-i spun că l-am rec unoscut! Klara era foarte bucuroasă pentru că lucrurile mergeau aşa cum şi-ar' fi dorit ea. Diferenţa de cinci ani dintre noi nici măcar nu se simte. Mai sunt şi eu bun de ceva. mister Shatterhand. Pitt Holber s nu mai scoase o vorbă. dar hai să nu ne certăm. dragule? —Toţi trei? Cum să scă Vulturul cel Tânăr? Te-ai gândit la sacul lui greu din piele? Punând soţiei mele această rebare. Pentru el ar fi o mare cinste să vă însoţească. — Mi s-a împlinit dorinţa! Ne vor însoţi toţi trei. ceam zis! Omul ne spusese tot ce a vea pe suflet şi.

Aflasem destule despre aceşti doi fraţi care încerc aseră deja să mă ducă de nas. Prietenii noştri vor lua asinii şi cortul. pe care-l puteam folosi la căratul poverilor. Acum aveam un a nimal în plus. . Burton. Ne vor însoţi toţi trei. Enters. sunt gata sămi ţin promisiunea. — Da. în alte condiţii. Dacă sunteţi cinstiţi. şi eram foarte bucuros că t oate patrupedele care îi fuseseră furate lui Old Surehand erau în mâinile noastre. Din cauza asta. Deodată. Convenisem să ne întâlnim în oraş şi. Am cu mpărat pentru Vulturul cel Tânăr o puşcă şi un revolver. După aceea am scris o scrisoare adresată lui Hariman F. care avea următorul conţinut „M-am ţinut de cuvânt şi am venit laTrinidad. I-am cunoscut pe prietenii dumneavoastră. Pot spune că vă cunosc mai bine decât aş fi vrut . am strâns cortul şi l-am dus în hotel. e un asin care s-a întors la tovarăşii lui." Nimeni nu mă a sili să rămân la Trinidad pentru a-i aştepta pe fraţii Enters. pentru că războinicul nu mai avea ni o armă în afara cuţitului. După ce am mâncat. dar numai dacă sunt eţi cinstiţi. Vulturul cel tânăr va lua calul tărcat cu pete n gre. De acolo nu-l mai putea fura nimeni.— Bine. sunt gata să vă arăt cele două locuri pe care le căutaţi. aş fi fost gata să aştept oricât pentru a-mi respecta cuvântul. am spus eu. Hammerdull ne spuse: — Ia priviţi! Ce să fie asta? — Un asin! Al patrulea asin! a strigat soţia mea. am crezut că ajunge să le scriu această scrisoa e. Cu toate astea. Ş fraţii Enters îi cunosc pe hoţii de cai. Wycliffe şi Howe. Le-a scăpat bandiţilor! Avusesem noroc.

Seara. Pe spate. ci d e puşti. deocamdată. am t ras concluzia că ar conţine un obiect din fier. deoparte îndeletnicirea. Amândoi îşi ţineau spatele drept.în ceea ce priveşte planurile mele. fiindcă acesta avea mare grijă de povara sa. Cei care porniseră pe urmele hoţilor de cai s-au ors seara. Era o plăcere să-i vezi pe bătrânii ei prieteni stând în şa. ci . am împărţit patrupedele cum s-a putut mai bine. am părăsit oraşul şi ne-am î spre vest Aşa cum am mai spus. Pentru că sacul amintit era foarte greu. Numai proprietarii lor ar fi avut curajul să tragă cu asemenea puşti. Cel ce-i privea mai atent îşi putea da seama foarte uşor că nu era vorba de bâte. iar ceilalţi doi asini erau încărcaţi cu lucrurile noastre. Printre aceste lucr uri se numărau cortul şi sacul din piele al războinicului. cei doi se ocupaseră ore întregi de puştile lor. eu şi Vulturul cel Tânăr călăream câte un cal tărcat. şi asta num ai pentru că puştile ameninţau să sară în mii de bucăţi dacă cineva ar fi îndrăznit să tragă foc cu ele. Hoţul pe care-l eliberasem se părea că-şi lăsase. fiecare părea să poarte o bâtă prinsă cu o curea de pi le. iar pe faţă li se citea bucuria pe o simţeau pentru faptul că puteau fi alături de noi. obiect care părea să aibă foarte mare preţ p entru apaş. Era mai bine ca oameni i din oraş să nu ştie încotro ne îndreptam. Soţia mea. Amândoi purtau la brâu câte două pistoa e şi nelipsitul cuţit Bowie. Nu ştiam ce conţinea acest sac şi nici nu l-am întrebat pe tânărul războinic. şi asta nu de dragu l de a le face să semene cât de cât cu nişte puşti. Cei doi prieteni ai mei călăreau fiecar un asin. Cei doi însă nu şi-ar fi dat puştile nici măcar în schimbul celor mai noi şi mai scumpe arme. pentru că nu am auzit pe nimeni din oraş spunând că s-ar fi furat vreun cal. Nu reuşiseră să prindă pe nici unul dintre aceştia. în dimineaţa următoare. am preferat să păstrez tăcerea.

Băiatul lui Harry învăţase. uciderea ma mei şi a surorii lui îl transformaseră într-un duşman neînduplecat al sioucşilor Ogelallah. P a lui semănase moarte şi nenorocire în rândurile acestora. câte ceva despre uni intre vechii mei prieteni. pentru că nu mai fuseseră folosite de f oarte multă vreme. Nu ştiam însă nimic despre Harry. Ştiam că se ocupa cu vânătoarea că nu era în stare să rămână prea mult într-un loc anume.pentru a îndepărta rugina care se pusese pe ele. vânătorul de urşi. Ştiam că Old Firehand se odihnea pe veci în Saint Louis. Will Parker. Aşa cum am scris în romanul „Dervişul". nu am avut timp pentru aşa ceva. din păcate. Dick Stone. fără a da însă prea multe amănunte. un de se retrăsese. Davy lunganul şi toţi ceilalţi . Setea lui de răzbunare nu se potoli în ciuda celor întâmplate lucruri despre care am scris în romanul „Winnetou" —. mătuşa Droll pierise ucisă de glonţul unui uciga erau oare toţi eroii Vestului: Bloody Fox. Bănuiam că acest tânăr ducea o via ată. prea curând să se descurce singur în aţă şi nu simţise nevoia să se bazeze prea mult pe tatăl său. Nu mai fusesem de mulţi ani în Vest. nici despre fiul său rezultat din prima căsăt orie cu Ribanna. Când am pornit la drum. şi nu de mirare că nu mai ştiam nimic despre soarta multora dintre cei care fuseseră prieten ii mei. dar toată lumea ştie ce scrie lumea de obicei în scrisori: lucruri banale.! Ştiam. | Este adevărat că mai corespondasem cu unii dintre ei. totuşi. Trebuie să amintesc că m-am folosit de prima ocazie care s-a ivit p entru a depăna amintiri împreună cu cei doi vulpoi ai Vestului Sălbatic. după ce se ocupase de o mină de argint care se afla în apropierea Lacul ui Argintiu. lucruri pe care omul le scrie în general despre sine. In ziua în care a m ajuns la Trinidad. mi-am mânat calul astfel încât să mă aflu între cei doi.

dacă nu mă-nşel. decât să „înnegrea tia albă cu cerneală neagră". şi acolo vreau să-nchid ochii pentru . mă rog? Crezi oare că fiul mamei mele ar avea destul dare pentru a sta măcar o zi între aceste ziduri? Nici nu mă gândesc! Toată viaţa am trăit su cerul liber. omuleţul răspunsese: — Liniştit? Sam Hawkens să t iştit? Şi cum îţi închipui c-ar fi asta. cei doi însoţitori ai mei îmi spuseseră câte ceva. înainte de a se despărţi de el. Dick l-a întreba dacă nu s-a gândit să se stabilească undeva şi să ducă un trai liniştit. Ja fefferkorn. Ştiam. Pi eriseră toţi aceşti prieteni ai mei! Corabia vieţii i-a dus numai pe câţiva dintre ei într-un port liniştit. mângâindu-şi. că Fammy grăsunul trăia liniştit. lângă lacul Ontario. din Grand Canyon. barba mare şi stufoasă. Holbers şi Hammerdull mi-a că bătrânul Sam Hawkens ii vizitase în urmă cu opt ani şi că atunci când trecuse pe la ei. undeva. se bucura de o sănătate excelentă. bătrânul Sam Hawkens. sub numele său adevărat. dar nimic nu l-a putut convinge să se mai bu cure măcar o dată de priveliştile savanei şi să-şi părăsească locuinţa de pe malurile Elbei*. pentru că nu-mi scrisese nici măcar o singură dată. Ştiam foarte bine că Sam prefera să atace cu cuţitul un urs Grizzly. de pildă.bărbaţi ale căror nume erau atât de cunoscute în această parte a Americii? Poate că vreun dea răsărit în savană sau vreo stâncă le acoperă trupurile. Eu însumi nu mai af em nimic despre el. Poate că oasele lor se odihneau în n rile din Llano Estacado sau în vreo prăpastie necunoscută omului. După ce îşi îndesas cap. aşa cum el însuşi obişnuia să spună. Hobble-Frank era rentier şi se gândea adesea cu durere în suflet la prietenul său Droll. Acest lucru nu mă mira. pr Trinidad.

— Şi stânca r aici. nici unul nu îndrăzneşte să calce în partea de răsărit au să se apropie de Stânca Tăcerii. i anul arătă spre partea vestică a văii. dar aici nu se vânează? — Nu. Iată. Mereu când aici se adună la sf nicii roşii. oricât de mulţi ar fi ei. asta se întâmplă atunci când oamenii roşii se adun at. în faţa noastră? — Asta este Stânca Tăcerii. în care se găsea stânca mai puţin înaltă. iar în partea dinspre apus copacii sunt rari. — Da. Aici nu se spun niciodată vorbe-n vânt. Aici Marele Spirit ascultă ce spune diavolul şi-l ble steamă. — Cum? Chi ar aşa? — Da. Locul ăsta este sfânt pentru omul roşu. şi mi se pare că unii dintre ei au fo st doborâţi pentru a fi puşi pe foc. .totdeauna. „Stânca aceea. Spunând aceasta. bătrânul Sam îşi luase puşca în spinare şi dispăruse. O să găsesc eu un locşor care să-mi fie pe plac şi în care să stau liniştit împreu iddy**. partea dinspre apus a văii se numeşte Amvonul Diavolului. Trebuie să ştii că oamenii roşii numesc Diavolului „Manitou-ottowung"*. Tot ce mi-a spus războinicul m-a făcut să fiu mai atent şi i-am spus: — Ceea ce văd o hii mei îmi dă mult de gândit. Hihihihi! Spunând acestea. Eu ştiu asta bine. mă asigură tânărul războinic. — La sfat? Bine. în partea dinspre răsărit a văii totul este lăsat să cre e. diavolul aceea. atunci când la sfa tâlnesc căpeteniile mai multor triburi. Ai i războinicii nu se adună decât atunci când trebuie să ţină sfat de seamă. Se spune că acolo sălăşluieşte Spiritul cel Rău. — Şi i nu aţi mai auzit nimic în legătură cu el? am întrebat eu.

Nu crezi că există o oarecare deosebire între aceste două lucr uri? — Nu. Dic k Hammerdull. am început să-l respect din ce în ce mai mult. Eu nu mam gândit la toate aceste lucr ri. înfăţişarea lucrurilor u este importantă pentru mine. Mi-am dat seama că acest tânăr războinic vorbea aproape ca n alb cultivat şi. sau aţi spus oborâţi în vale? — Sigur că vrem să coborâm în vale. ca şi cum ar fi vorba de unul şi acelaşi lucru? Gândeşte -te că amvonul este un loc de unde vorbeşti pentru a te face auzit. care tăcuse până atunci. dar sunt atent la ea şi nu caut s-o schimb decât atunci când cred că aduce cu sine răul. iar urechea este aceea care te ajută să auzi. — Şi când vreţi să coborâţi? . Eu respect tradiţia. dar trag nădejde să aflu asta de laTatell h-Satah. — Vulturul cel Tânăr nu va pune pi l în acest loc sfânt? — Domnul Burton vrea să se ducă acolo? — Da. fără a mă gândi dacă e drept sau adevărat tot ce se spune. aşa cum s-a gândit domnul Burton. El este acela care mi-a spus toate câte le ştiu despre valea asta. — Şi el a vo rbit despre amvon şi despre ureche. aşa cum o respecta şi tatăl meu. Crezi cele ce se spun despre locul acesta? — Cred în sâmburele de adevăr al poveştil or. din cauza aceasta. întrebă dintr-o dată: — M-am înşelat eu. — Ştii care este acest sâmbure de adevăr? — Nu.— Despre Amvonul Diavolului se spun tot felul de lucruri. — Atunci î însoţi pe domnul Burton. Doar trebuia să ajungem la Amvonul Diavo ! am răspuns eu. Pentru mine este important înţelesul. tot felul de poveşti de de mult. eu mă voi duce. Am trăit patru ani printre feţele palide şi am învăţat să deosebesc l unui lucru de lucrul în sine. mi-a răspuns cu hotărâre Vulturul cel Tânăr.

Trebuia să ple c cu el atunci când ne-am văzut ultima dată! spuse Dick. Ei pot sosi în oric lipă.— Acum. in vale . — Cine te-a împiedicat? — M i şi întrebaţi! Omul cu minte de copil care călăreşte alături cu ] dumneavoastră! Nu voia del să plece de prin părţile astea! — Aşa? Şi de ce. dacă plecăm călare. imediat! — Să înşeuez caii! — Nu trebuie. — O mai fi trăind? — Şi de Bătrânul Sam nu te făcea să crezi c-ar fi cu un picior în groapă. — aici. şi vom fi atenţi la tot c e se întâmplă. în afară de asta. dar nici n-a spus nimeni că o să mergi pe jos. şi apoi. Ştim că vor veni nişte duşmani de-ai noştri. — Oare nu merităm să venim şi noi cu du neavoastră? — Nu spune prostii! îmi sunteţi de mai mult folos aici sus. mergem pe jos. — Ah! Am ghicit. nu-i aşa? — Este cel din urmă lucru pe care-l ştim. rău îmi pare că n-am dat dracului şandramaua aia căreia-i zice hotel. -Da. decât jos. dar nu ştim când vor veni. nu vre u să plecăm călare. atunci când are un cal sau un asin? — Nu cred aşa ceva. sus. — Ce-ai ghicit? — Vom sta de strajă aici. pentru că urmele făcute de cal sunt mai uşor de văzut decât urmele lăsate m. m-a întrerupt Dick. — Oho! Credeţi dumneavoastră k Hammerdull îşi toceşte pingelele. uimit. Poate să trăiască şi o sută Doamne. împreună cu Pitt. cel ce ne pândeşte ne poate vedea mai lesne. împreună cu Pitt? a întrebat Dick. mă rog? . pentru că vei rămâne aici. poate chiar atunci când ne aflăm în vale şi nu-i vedem venind. supărat.

— Din păcate. continuă Dick. Dacă m-ar fi întâlnit.— Hm! Nu mi-o luaţi în nume de rău. asta nici nu mai contează. sau nu. şi ai fi putut să-mi spui orice. eram cu totul alt om. P ivindu-l pe Holbers. la care se mai gândeşte şi acum. e lesne să credem că lucrurile s-ar fi întâmplat altfel. Faţă de 1 mister Shatterhand n-am secrete. — Mă faci curios. pentru viaţa lui. o să vă miraţi când o să auziţi despre ce-a fost vorba. mister Shatterhand. Cred că şi tu eşti de aceeaşi părere. Dumnezeule! Te cerţi cu mine ş-acum. îl contrazise lunganul. la bătrâneţe. cu mulţi ani în urmă. cele ce vreau să v e povestesc s-au întâmplat înainte ca Pitt să mă fi întâlnit pe mine. Pitt a tre ut printr-o întâmplare foarte însemnata. Iţi dau voie să vorbeşti. spuse Pitt Holbers. . Acum patruzeci de ani ş mai bine. nu-i aşa. — Că-i vorba de vremurile de-atunci. lucrurile ar fi luat altă întorsătură. — Dacă-i secret. da eu îţi spun că. — Ei. dar nu ştiu dacă-mi este îngăduit să sc despre asta. asta n ici nu mai contează. dar nu v oiam să | zic nimic. mister H erdull. mi-am dat seama că nu putea fi vorba decât despre una dintre ac ele întâmplări care sunt foarte importante pentru un om al Vestului şi care îl fac să devină n adevărat bărbat. că tot nu te-aş fi asc ultat — Doamne. Pitt? — Nu-i vorba de-acum e vorba de vremurile de-atunci. Pitt H vulpoi bătrân? — Nu întru totul. dragă Dick. sau nu. fără să ştiu dacă-mi dai voie s-o fac sau nu. ] în bătrâna pr a trei zile de mers călare faţă de locul unde ne aflăm acum. că a trecut atâta vreme. Undeva. oricum aş fi făcut eu într-un fel ca lucrurile să fi luat altă întorsătu — Acum. — Dă-i drumu'. un om singuratic şi tăcut.

as să nu se vadă nimic pe trăsăturile obosite ale feţei. Pitt Holbers. — Nu-i nimic. an de an. aşa cum un creştin merge adesea la mormântul iubitei care-şi doarme somnul de veci. vulpoi bătrân? „Vulpoiul bătrân" se aplecă mult în şa. încât aş fi dorit să-i strâng mâna. vă rog. stăpânind u-şi atât de bine sentimentele. as ta nici nu mai contează. sau nu. şi spuse: . hm. ca şi când ar fi vrut să alunge gândurile negre. trebuie să recunoşti că ştiu să-ţi respect sentimentele. Omul spusese toate acestea cu simplitate şi cu hotărâre. la puţină vreme după ce-a cunoscut -o pe fata asta. Oricum. mânat de curiozitate. Iţi dai seama acu n-aveai nici o şansă. Pentru mine ea a fost. Şi Hammerdull tăcu câteva punând apoi cu o seriozitate neobişnuită pentru el: — Că era vorba de dragoste. Apoi se îndreptă din nou şi spuse. uitaţi-vă puţin la prietenul me u. am spus eu. că doar vă pricepeţi la oameni. fără ivească: — Dacă-mi dau seama? Asta nici nu mai contează. în locul care ţi-a adus atâta suferinţă. — Că-i vorba de-o fată. Nu m avut nimic împotrivă să te duci. l-am cunoscut eu pe amicul Pitt. sau nu. dar. — Nu l-am cunoscut pe mister Holbers la vr emea aceea şi mie greu să răspund la întrebare.de dragul ei. a sta nici nu mai contează. Pitt Holbe rs îşi trecu palma peste frunte. Vă vine a crede că ar fi putut trezi simţăminte de iubire în inima unei fete? Vă rog să-mi spuneţi adevărul. mister Shatterhand. şi pot să vă spun: Băiatul n-avea nici cea mai mică şansă. evitând astfel o situaţie stânjen toare. aş fi fost în stare să mă iau de piept cu toată lumea! — De dragul ei? E vorba cumva de vreo fată? am întrebat eu. sing ura iubire a vieţii mele.

Poate că vreo dată. ne-am continuat drumul în tăcere. După ce Holbers spuse t ate acestea. Dick îi zise Klar ei: — Mâine veţi vedea cu proprii ochi care sunt aceste deosebiri. vale care se află între platoul propriu-ziss şi stâncile numite Spanish Peaks. mai ales cu cel al in dienilor seneka. Aici. domnule Shatterhand. ci mă voi mulţumi să amintesc doar faptul că ducea către un platou care cobor a apoi în minunata vale Apishapa. După obiceiul său. O să trecem pe lângă un l ac „al câmpiei" care este împrejmuit de munţi foarte înalţi. Peisajul montan era încântător.— Acum ştiţi de ce m-am simţit legat de locurile astea. Ştiu că unui . Vulturu el Tânăr păstra tăcerea. — Nu ştiu. Apa lui străluceşte scăldată în razele soarelui. După o vreme. ascultând. indienii au dus o viaţă paşnică. E vorba despre lacul Kanubi. când o să am poftă so fac. La vremea prânzului am făcut un popas lângă un impede precum cristalul. iar insuliţele care se află pe el par a fi învăluite într-o mantie verde. Am trecut călare prin acest parad is care părea că nu se va mai sfârşi vreodată. — Am auzit de un lac cu num ele ăsta când am fost în Massachussetts. Se spune că lacul are o mare însemnătate în legătură cu trecutul mai multor triburi indiene. în mijlocul naturii minunate. Toate insulele acestea au fost leagănul a numeroase triburi. Nu voi stărui prea mult asupra descrier ii drumului. Nici Pitt Holbers nu scotea nici un cuvânt. venind de la Lawrence. — Eu cunosc lacul ăsta? l-am înt pe prietenul meu. am să vă povestesc totul pe-ndelete. I-am spus soţiei mele câte ceva despre deosebirile care exi stau între munte şi şes în ceea ce priveşte frumuseţea peisajului. Numai rotofe iul Dick Hammerdull mai spunea din când in când câteo vorbă.

spuse Holbers.lac de prin apropiere i s-a pus acelaşi nume. . Era să mă omoare. omul oftă. — Eu? Da. spuse Pitt. ca şi când s-ar fi simţit d ator să-mi dea neapărat o explicaţie. Vă rog u vă supăraţi.. — Dar de ce? l-am întrebat eu. foarte des. pe care le evocase cu puţină vreme în urmă prietenu l său. Eu unul m-am înţeles înto tdeauna foarte bine cu indienii din tribul ăsta. Se nontowana.. — L-ai mai întâlnit de atunci? — Din păcate u. Cei care i-au numit seneka au fost albii. Spunând acestea. — Cred că-l m rită. pentru că pentru că. Deocamdată.. O să vă spun mai multe în seara asta. — Cred că nici măcar nu era ăsta numele lui vărat. — Ce e important? — Că şi-au aşezat satele pe malu l lacului aceluia din Massachussetts. cu toate că l-am căutat mult timp. după ce tăcuse destul de multă vreme. Am preferat să tac pentru a nu-i răscoli sufletul. N-am aflat niciodată cum îl chema de fapt. — Cine? am întrebat eu. voi păstra tăcere. Poate că am să vă povestesc totul când s-o întuneca. — Pentru că. hm. — Ai văzut lacul ăsta vreodată? ltrebat eu. Poate că tocmai lacul acest a îl purta în lumea amintirilor tulburi. Pe tru indienii seneka e foarte important. Aţi auzit vreodată de nemernicul ăsta? — Nu. Ştiţi care era de fapt numele tribului? — Da. — Un anum dy. Pitt trase aer în piept şi spuse : — Lângă lacul ăsta m-a rănit puşlamaua. Sunt curios să văd dacă-l merită.. — Aşa este.

înain te ca soarele să se fi înălţat pe cer. în iarbă se vedeau urme care trăda tul că pe acolo trecuseră oameni. Nu erau numai wigwam-uri sau cota turi. şi pentru oricine era o plăcere să doarmă sub ceru l liber.In cursul după-amiezii. am ajuns lângă lac. Pe malul . Pe cât de aproape pare a fi. până în apropierea lacului. mă chema la el. Nici nu ne-am fi dorit un adăpost mai b un. curgeau apel e unui mic râu. Diamantul care s trălucise în razele soarelui avea acum luciri argintii Şi era aidoma unei perle. se vedea strălucind în razele lui un diamant. bărbaţii. Noi. Acolo. Am pregătit cortul pentru soţia mea şi am făcut focul. încadrat de o salbă de smaralde luc itoare. dacă n-aveţi nimic împotrivă. Noaptea ne-a învăluit în timp ce mâncam. am văzut nişte cabane. lacul lucea sub ochii mei. Lacul ăsta mă atrăgea. Soarele se pregătea să apună. am preferat să dorm m sub cerul liber. în mijlocul acestu i podiş. — Ca şi azi. ne-am continuat drumul şi am ajuns pe o culme de unde puteam vedea un podiş care se întindea spre apus. pe atât de departe se află în realitate. spuse Holbers. Ele m-au purtat prin tufişuri. sau mai bine s nişte case. în ziua aceea m-am trezit foarte devreme şi am pornit călare. lângă lac. în apropiere. Mi-am a scuns calul şi am i urmărit atent urmele pe care le văzusem în iarbă. Pitt Holbers începu să-şi depene amintirile. şi ceru senin. Asta m-a făcut să fiu cu băgare de seamă. ci şi case. care păreau scăldate în cununi de foc. Aerul era curat. v m poposi în acelaşi loc în care am înnoptat eu când am văzut locurile astea pentru prima oară Pitt ne duse într-un loc mai ferit de vântul rece al nopţii. case în toată puterea cuvântului. Ne-ar trebui trei or e ca să ajungem acolo. case construite din bârne şi din scânduri. adică. — Acela e lacul Kanubi. Ar fi mai bine să poposim aici. Erain toiul verii. şi a răsărit luna. Totul se vedea foarte bine şi foarte clar la lumina lunii. iar caii aveau hrană din belşug. indieni.

pentru că în loc să o salut. şi dormeau fără grijă. ta era plină de bunătate. Pot să vă spun că luni de zi trecut pe la lacul ăsta şi prin împrejurimile lui. am întrebat-o: — Cum te cheamă? — Aşta. Am văzut şi nişte plase de pescuit care fuseseră puse la usc at. mi-a uns ea imediat. Manitou! Ap i şi-a împreunat mâinile şi a rămas nemişcată multă vreme. iar în părul negru. Era îmbrăcată într-un veşmânt din piele albă. fata s-a rid t. purta flori şi agrafe asemănătoar păsărilor colibri. Mai târziu am aflat că „Aşta" însemna. şi nu se vedea nici ţipenie de om. în graiul ei. „bunătate". mulţumindu-se să mă privească cu nişte ochi în care se citea mirarea. iar soţia mea ii zise: . Manitou! O. spr locul de unde tocmai apăruse soarele. numai că fata nu-mi plăcea numai mie. privind spre soare. Cei ce apucau s-o vadă o dată nar mai fi plecat de lângă ea. şi-a desfăcut braţele şi a exclamat cu supunere şi veneraţie: — O. Atunci am ieşit încet de după un tufiş şi Am văzut-o pe cea mai frumoasa fată din lume. fata nu s-a speriat. fiindcă n-am văzut străji pe nicăieri. Când m-a văzut. Când agrafele au început să strălucească în lumina soarelui. N-am mai putut a locului şi m-am îndreptat încet spre ea. Stătea pe o piatră şi privea spre răsărit. Eu m-am purta a un dobitoc sadea. împodobi franjuri roşii. Aşta îi furase ini a şi lui Tom Muddy. care-i atârna pe spate. Holbers îşi întrerupse pentru câteva clipe povestirea. binevoitoare şi blânda.lacului erau mai multe bărci. Aşa şi era. Uşile caselor erau închise. ci a rămas n emişcată. dar şi unui sioux Ogellallah. ci şi altora. Toţi dormeau. Era liniştită.

iar printre războinicii roşii care erau întâlniţi foarte adesea pe gă lac era şi un tânăr vraci din tribul sioucşilor Ogellallah.. Vraciul a plecat de pe pământur ile tribului său însoţit de câţiva războinici. dar cred că era o cabană un apropierea unui afluent al râului Purgatorio. aşa cum aveau obiceiul cei din tribul său. şi vânătorii roşii. adică. prin locurile astea. De această aşezare a indienilor au aflat curând şi vânătorii albi. Indienii a u dat acestui lac denumirea lacului de pe malurile căruia plecaseră. să depăn fi rul povestirii. Lau denumit Kan ubi. mai precis.— Domnule Holbers. când mi-aduc aminte de Aşt a. — Nu v-am spus? Hm. care venise la tatăl lui Aşta entru a-şi face ucenicia şi pentru a învăţa lucrurile tainice pe care le cunosc numai piei le roşii. Aşa a a tăl lui Aşta în Vestul Sălbatic. uit de toate.. vreau să spun nu numai ca bărbat care aparţinea Vestului. T u în acel loc pentru a găsi pace şi linişte. nu ne-aţi spus ale cui erau casele de pe malul lacului şi nu ne-aţi p ovestit cine era tatăl lui Aşta.. . şi a văzut lacul. A as uimit de frumuseţea acestei oglinzi de apă şi de asemănarea cu lacul de pe plaiurile sale natale. Se pare că indianul îşi părăsise locuinţa pentr a fi împreună cu maestrul său. Nimeni nu ştia unde îşi avea sălaşul acest tânăr vraci.. aşa sunt eu. trase aer în piept şi continuă: — Ast au fost timpuri frumoase. Dar. pentru că „omul alb" îl ura de moarte. Toate astea l-au făcut să se aşeze lângă lac. Tatăl ei era vraciul tribului seneka. împreună cu cei ce-l însoţiseră. Omul tăcu din nou câteva clipe. Vraciul acesta era un tânăr frumos. Printre albii care veneau foarte des în aşezarea de lângă lacul Kanubi se număra. a fost singura dată în viaţa mea când am fost cu adevărat ferici t. şi Tom Muddy. V oamenii săi şi-au construit case. ci şi ca om. Toată lumea ştia că acolo se respecta o lege nes risă: cine venea în acea aşezare de lângă lac trebuia să lase deoparte ura şi duşmănia şi să tăpânit doar de iubire.

— S-o fure? a întrebat soţia mea. aşa cum îi spuneau ceilalţi. Nimeni nu voia să aibă de-a face cu el. am aflat de la Tom Muddy că tânărul vraci Ogellallah a cerut tatălui Astei mâna fiicei sale şi că bătrânul f de acord ca indianul s-o fure în timpul nopţii. nici astăzi n-aş putea spune de ce. Nici nu era de mirare că Aşta era atrasă mai mult de el. Eu n-am ştiut asta.. Pusese un ochi pe Aşta. fără . Iată că vine un străin şi le-o fură. Cred. In sufletul lui se dădea o luptă aprig ne se înţelegea cu mine.. cu oricine. Când o vedeam. Tom Muddy ăsta nu era nici frumos şi nici foarte iubit. se ferea de el şi făcea tot ce-i stăteai în putere să nu-i vorbească. decât de toţi ceilalţi bărbaţi c veneau s-o vadă. că o iubea. dar o şi ura. când mă întorceam de la vânătoare. M-am gândit de f te multe ori că ea nu era de nasul meu. pentru că lui Tom îi intrase in cap c trebuie să fie cu orice preţ soţia lui. Tatăl şi m ama îşi cresc fata. mi se topea inima şi uitam tot ce vrusesem să-i spun. Făceam tot ce puteam pentru ca el să nu-şi dea seama că şi eu o iubeam pe tânăra indiancă. şi ea îl urmează cu drag. ci am aflat-o de la Tom Muddy. dar apoi mi-am spus că nu eram de lepădat şi că pu team să mă măsor oricând. Poate pentru că mie nu mi-era greu să-i spun că nu vreau să am de-a face cu el. dar care era condus numai de gânduri paşni ce. Străinu o mare parte din sufletul ei. dar aşa se şi cădea să facă. dar ea nu voia să-l vadă. însă. îmi pierea curajul.care cunoştea taina mânuirii tuturor armelor. într-o zi. Am af ate datinile astea trebuie respectate din anumite pricini foarte precise. Asta trebuia să facă tânărul indian? — Nu numai că aşa trebuia. ba aş spune că i-a pus pe amândoi. în] aceeaşi măs ru că fata îşi dăduse pe faţă simţămintele faţă de el. înfruntând toate greutăţile.

face tot ce-i stă-n putere pentru a răpi fata şi pentru ca toate măsurile pe care le iau părinţii să fie de prisos. de foart ulte ori. Dacă nu poate răpi fata printr-un şiretlic. băiatul trebuie să-şi dovedească şiretenia şi curajul. Dispăruse pentru că. de aceea mi-am dat toata osteneala să-l găsesc în timpul nopţilor care-au urmat. pe de altă parte. din clipa în care primise încuviinţarea tatâlui fetei. dar părinţii fac tot ce le stă în putere pen împiedica asta. el trebuia să plece şi să revină mai târziu pentru a arăta că este în stare să răpească fata. Tâ să se comporte ca şi când ar fi fost în joc chiar viaţa lui. pent ru că ştiam bine că şi Tom Muddy făcea tot posibilul pentru a-l găsi pe tânărul sioux. Asta era o treabă primejdioasă. să-i piară p ai râvnească la fata asta. iar membrii tribului fete i vor şti la ce se pot aştepta de la viitorul soţ. Toate frământările astea sufleteşti sunt ogl e în tradiţii. v iitorul mire dovedeşte că este demn de fata pe care o răpeşte. El s-a jurat pe tot ce-avea mai scump că fata nu va fi niciodată soţia vraciului sioux. Trebui aşadar. Am crezut că era de datoria mea să-l previn pe tânărul sioux. îi fac o gaură-n burtă nemernicului ala roşu. m-am simţit de parcă aş fi primit un pumn în frunte. Când am aflat de la Tom Muddy cum stăte au lucrurile. Când şia dat pe faţă simţămintele. dar Tom Muddy era furios. dar el dispăruse. Pentru a duce la îndeplinire t otul. să mă feresc de unul şi să-l găsesc pe celălalt şi vă . Viitorul soţ. Prin faptele sale. Tom mi-a arătat Pistolul şi mi-a sp acă-mi apare în faţa ochilor. indianul nu putea întreprinde nimic în timpul zilei. pentru că. Fata este gata să se lase răpită. fata este apărată de întregul trib din care face parte. aşa. Eu eram năucit. în această confruntare dintre viitorul mir e şi rudele fetei.să se întrebe dacă străinul merită dragostea ei. el o va răpi cu forţa.

întins pe burtă ca şi mine. fiica lui. Am auzit împuşcătura şi apoi m-am rostogolit parte ca un sac. M-am strecurat uşor până când am ajuns la peretele din spate al casei în care se afla Aşta. Sigur că cei ce se aflau în casă au auzit împuş ieşit pentru a vedea ce se întâmplase. unde voiam să mă întind pe burtă pentru a trage cu ur ce se va mai întâmpla şi pentru că din locul în care eram puteam auzi dacă s-ar fi mişcat cev pe lângă două dintre laturile casei. Oamenii au văzut imediat că Aşta nu era nicăieri şi şi-au dat seama că indianul reuşise s-o răpească. dar era umed. Presimţeam că se va întâmpla ceva c r în noaptea aceea neagră şi umedă. fără lună şi fără stele. A venit bătrânul vraci. când cel ce se afla în faţa mea ridică braţul. ci am continuat să-l caut pe indian. Când oamenii care se strânseseră în jurul meu m-au dus în casă şi m-au întins pe un t.. de afară sa auzit strigătul de izbândă al sioucşilor Ogellallah. a venit soţia lui. Apoi m-am târât încet până în colţul casei. Dacă indianul a tut să se . dar nu am dat de urma lui. Am zăcut aşa. am vrut să mai înaintez uţin şi. nu m-am mulţumit să liniştit lângă foc. Când am ajuns la colţul casei. ceva la care eu trebuia să iau parte cu orice preţ. Nu ploua. Printre cei care au venit pentru a vedea ce se întâmplase se afla însă ul vraci Ogellallah. omul mă văzuse. Indianul şi-a dat seama imediat că putea întoarce toată situaţia în fol osul lui. re cine era? Era siouxul sau era Tom Muddy? Am deschis gura pentru a spune ceva. fost găsit purtat în casă şi readus la viaţă. Trebuia să fiu cu mare băgare de seamă. Dumnezeule mare! In faţa mea se afla cineva. aşa cum îl văzusem şi eu pe el. Aşta. După toată săptămâna aceea. L-am căutat o treagă pe tânărul vraci.spun că asta era o treabă deloc uşoară. fără a fi în stare să scot nici măcar un sunet. a urmat o noa neagră. Cu toate astea. fără simţire.. şi mulţi alţii. Era să da nas in nas cu el! Cu toate că era întuneric.

— Da. pentru că Aşta l-a urmat de bunăvoie. Mi-am dat toată osteneala să dau de u ma lui. Trăgând as a mea. dar imediat ce-am putut merge. chiar în noaptea cu pricina. Sigur că am încercat să aflu câte ceva despre Aşta şi am şi aflat că era foarte fericită alături de soţul ei. dar nu l-am găsit nicăieri. niciodată. împreună cu ucenicii săi. Casele. chinuit de fierbinţeală. — Aţi mai întâlnit-o vreodată? întrebă Klara. Ponoasele le trăgeam eu. Tom Muddy înlesnise planul indianului. unde s-ar fi retras întro rezervaţie. răspunse Pitt Ho Pentru mine. m-am întors la lacul Kanubi. Tânărului vraci măcar nu i-a fost foarte greu să facă lucrul ăsta. plutind între viaţă şi moarte. M-am refăcut foa greu. sioucşii Ogellallah au fost duşmanii albilor. Tână ioux a adus fata în casa părinţilor ei şi a fost întâmpinat ca un fiu al acestora. Am stat mult timp ţintuit la pat. Indieni i din tribul seneka fuseseră atacaţi de o bandă de răufăcători albi şi fuseseră ucişi cu toţi ai era în viaţă decât Aşta. — Nu. De asemenea. Se spune că vraciul se ocupă numai de totemuri şi wai pum-un* şi că citeşte cărţile pe care i le trimit albii. în apropierea râului Niobrara. am avut grijă să plec si să nu spun nimănui nimic din tot ce ştiam. . a răspuns e . Peste câţiva ani. Puşlamaua aia de Tom a dispărut fără urmă. că ciul Ogellallah ar trăi undeva.îndepărteze cu tânăra fată de casa părinţilor ei. erau goale. — Ştii cum se numeşte indianul ăsta? l-am întrebat pe Holbers. Se mai spune că ar fi foarte respec tat de albi. în care locuiseră oamenii care se aşezaseră pe malul lacului. părăsite. aceasta era pe veci a lui. pentru că plecase împreună cu soţul ei şi trăia într-unul din sat r Ogellallah. Nimeni nu bănuia cine şi din ce cauză trăsese asupra mea.

până când nu duc la îndeplinire ceea ce şi-au pus în gând. dar amintirile mi-au răscolit sufletul. Când spun asta desc. atunci când mi o veni ceasul. dar trebuie să spun i adevăraţi nu mor. Am iubit-o mult pe ind ianca aceea.— Se numeşte cumva Wakon? — Da. Dick dorme a tun. Aş vrea să mă culc. — Nu. mai precis pentru Hammerdull. El nu vrea să le publice decât atunci când va fi terminat de scri s ultimul volum. foarte mult! De atunci nu m-am mai uitat niciodată la vreo femeie şi nu m-am mai gândit niciodată la | însurătoare. am răspuns eu. e somn. Omul ţinuse. Timp de două ore. — Am auzit şi eu de el. din . Trebuie să spun că atunci. dar noaptea a fost bună doar pentru unul dintre noi. Noapte bună! I-am urat la rândul nostru „noapte bună". n-au fost încă tipărite. încolo şi-n ce. desigur. Sunteţi obosiţi? întrebarea i-o puses em mai ales lui Holbers. care se înfăşurase în pătură deja de când prietenul său îşi începuse istorisirea că el cunoştea. desigur. dedicat întreaga viaţă studiului rasei roşii şi a scris cărţi despre indieni. la eroii care isi pierd viaţa în luptă. toate amănuntele acestei triste poveşti de dragoste. Lumea nu se interesează însă Prea mult de cărţile lui. — E cam de-aceeaşi vârstă cu Pitt. în schimb. bucată cu bucată. a răspuns el. probabil. Wakon. în cele din urmă. care se înfăşurase în pătura lui şi părea că vrea să se culce. l-am cunoscut pe Pit t Holbers sub o altă înfăţişare. pentru a se linişti. Pitt Holbers s-a întors de pe-o parte pe alta şi. Am fost un singuratic şi cred că. deşi nu l-am văzut niciodată. acea în care se închidea căzuse. cea mai lungă . — Câţi ani are vraciu cum? întrebă soţia mea. în seara aceea. s-a sculat şi a început să se plimbe. Era cu totul altul decât cel pe care-l ştiusem până atunci. cărţi care. am să mor singur. noi nu ne mai găseam locul.

curios. şi Holbers nu se întorsese înc mica noastră tabără.cuvântare din viaţa lui. . răpus de oboseală. sau mai era şi altceva care ne făcuse să ne trezim cu mult mai devreme d ecât plănuisem? Am călărit tăcuţi. Acest luminiş a devenit din ce în ce mai îngust. dar nu se culcase. Am intrat în pădure. Se întorsese din plimbarea nocturnă. când Vulturul cel Tânăr a sărit în sus ca un arc. am ajuns la şes şi am înc repede. Am adormit. trecând peste o câmpie care se termina într-un luminiş. Din cor t s-a auzit vocea soţiei mele: — Nici eu nu dorm. dar nu numai asta mă uimise. Holbers spuse la rândul său: — Well. M-am ridicat în picioare. Să plecăm! Probabil că lacul îl atrăgea cu amintiril e care i le trezea. şi. în curând. — Să plecăm! Haideţi să mergem la lac! Oricum. Se făcuse miezul nopţii. S-a luminat de ziuă. în cele din urmă. Aş în răzni să spun că Pitt vorbise literar. Acum Pitt era la locul său. transformându-se. pentru că omul era scump la vorbă şi părea să nu tină la nimen întâlnisem de multe ori pe acest om. dar niciodată nu-mi vorbise despre lucrurile des pre care ne-a povestit în acea seară. a căr ei existentă nici n-o bănuiam. iar când soarele a luat în stăpânire cerul. în cele din urmă într-o cărare lată de cincişase metri. şi asta ni se întâmplă din cauza poveştii triste pe care-am ascultat-o înainte de a ne cul ca. Am descoperit astfel o latură a sufletului său. nu mai putem* dormi . unul lângă altul. Oare numai din cauza poveştii lui Holbers nu putusem să dormim a proape deloc. Pot să vă fac o propunere? — O propunere ? am întrebat eu. dar m-am trezit peste v eo două ore. am ajuns într-o pădu e care împrejmuia lacul. ci şi felul în care se exprimase.

. unde tufişurile se întindeau până la malul lacului. care părea că isi revarsă peste maluri verdele intens al apelor s ale. vom vedea oglinda lacului. netezită de ape. foarte frumoasă. In stânga noastră. a spus Holbers. în curând ajungem la lac şi o să vedem p ra pe care stătea Aşta. într-adevăr. Fata nu stătea cu faţa spre soare. Lam urmat repede şi ne-am dat seama că avea tot dreptul de a fi uimit. Cerule! Omul trecus e şi de cele din urmă tufişuri. purta flori car e străluceau in soare.. la un moment dat. în faţa ochilor noştri se întindeau apele transparente. albastre -verzui ale lacului. Pitt a luat-o înainte şi. ci ne privi liniştită cu ochii ei mari şi n . Era frumoasă. şi copacii sunt mai înalţi. Ajunsesem pe malul dins pre răsărit al lacului. împodobit cu franjuri roşii. atunci când am văzuto pentru prima dată. iar pe acea piatră se afla. ci Privirea îi era aţintită chiar spre locul din care ne-am ivit noi. s-a întors spre no i şi ne-a spus: — Astea sunt cele din urmă tufişuri. iar în părul negru.. numai că acum pădurea este mai deasă. în dreapta noastră se găseau ruinele a ceea ce fuseseră odată casele indien ilor din tribul seneka.— Acesta-i drumul pe care am mers şi atunci. dar se oprise deodată. care-i atârna pe spate. cu un strigăt de uimire. precum pietrele preţioase. Aici am dat de urmele acelea. Tânăra indiancă nu făcu nici o mişcare. Peste puţină vreme. o indiancă tânără. lacul acesta putea f i asemuit cu lacul Kanubi din statul Massachussetts. care era de o frumuseţe răpitoare. ah. era o piatră mare albă. care semăna leit cu a pe care ne-o descrisese Holbers cu o seară înainte! Era îmbrăcată într-un veşmânt din piele bă. Nu aveam însă timp să ne lăsăm vrăjiţi d frumuseţea lui..

atunci când s-au cunos icii? Fata s-a apropiat mai mult de el şi a continuat: . s-a oprit şi a întrebat-o: — Cum te cheamă? Iar ea i-a răspuns: — Mă ch Asta. — Cum? Erai în ţinuturile de lângă lac. — I cunoşti pe bunica şi pe bunicul? Nu te-am văzut niciodată pe plaiurile noastre.. — Cine-i bărbatul bunicii tale? — Numele l ui este Wakon. Se spune că semăn foarte mult c — Cum o cheamă pe bunica ta? — Asta. nu se poate... păşind cu grijă. — Care-i vârsta ta? — Optsprezece veri. de parcă s-a temut să n-o tulbure. de parcă ar ut să se trezească dintr-un vis.. o nepoată! Fata s-a înclinat surprinsă spre el. I-am cunoscut înainte ca. — Nu. Aşezarea noastră e undeva la nord. lângă râul Niobrara. — Nici eu nu i-am văzut nicicând în locurile în care s-au aşezat acum. ca pe mine.Pitt Holbers a descălecat şi s-a îndreptat ca vrăjit spre fată. nu. îna nte ca ei să fie soţ şi soţie. chiar dacă semănaţi ca două picături de apă! — Vorbeşti de bunica mea? întrebă fata. împreunându-şi mâinile bers exclamă: — Este o nepoată de-a ei. tu nu eşti ea. Holbers îşi trecu mâna peste faţă.

dar a plecat cu ele. Tu eşti ace la care s-a sacrificat pentru el. Numele lui nu era Tom Muddy. niciodată. A fost aici.— Atunci ştiu cine eşti. imediat ce s-a crăpat de ziuă. să văd ce se mai întâmplă şi de ştire celorlalte. dar totul a fost în zadar. atât de mari fuseseră uimirea şi emoţia de care era stăpânit. îngăduie-mi să te salut! înainte ca Holber făcut vreo mişcare. a răspuns india nca. Desigur că şi acea în neaşteptată îl emoţionase profund. Aseară. — A fost aici.. — De unde ştie Wakon că glonţul acela trebuia să-l ajungă Eu n-am spus nimănui. Pitt tremura din toate ieturile. repede. bunica mi-a spus: „Aşa strălucea focul crotitorului nostru alb în noaptea dinaintea zilei în care l-am văzut întâia dată". Tu semeni foarte mult cu bărbatul alb al cărui chip mi-a fost zugrăvit de-atâtea ori. căci n-au putut să-ţi dea de urmă. au vrut să afle care-i soarta ta.. dar nu a putut să-l prindă. Wakon l-a întâlnit de două ori pe omul care a vrut să-i curme firul vieţi . căruia marele vraci al sioucşilor şi femeia lui trebuie să-i fie recunoscători. — înseamnă că tu l-ai salvat pe Wakon. fata îi luase mâinile amândouă şi i le sărutase. câ it de fierbinţeală. Spune-mi. Acum nu mai este. acesta-i numele meu. In tribul nostru s-a vorbit adesea despre un alb. când focul vostru s-a văzut în noapte ca o steluţă sclipitoare. Numai eu am mai rămas. să stau de strajă. zâmbind. — Bunica a este aici? a întrebat Pitt. ci Santer. — Să le dai de ştire? a întrebat Pitt. nimic! — Ba da! Ai făcut-o fără să vrei şi fără să ştii. împreună cu mai multe femei şi fete. numele tău este Pitt Holbers? — Da. Şi dacă am fi fost nişte i ai tribului tău? . De ce nu ai venit niciodată la noi? Marele vraci şi soţia lu s-au întrebat adesea unde eşti.

— Mi se spune Vulturul cel Tânăr. Fata se arătă s urprinsă. Ştii tu oare unde se află acest războinic a cum? — Se află în faţa ta. — Eşti un Winnetou? l-a întrebat ea. spunându-i: — Ai voie! Uită-te la mine! Eu sun ratele tău! Vulturul cel Tânăr era îmbrăcat în veşmintele cele noi pe care i le Păstrase Hamm ull. La auzul acestor cuvinte. — Unde mergeţi? — N-am voie să spun. — Eşti din tribul l ui Winnetou. un învăţăcel pe care vraciu poartă acest nume. Ca să le a ung din urmă pe celelalte. deci suntem frate şi soră. era prinsă o stea în douăsprezece colţuri. facută din perle. Vulturul cel Tânăr coborî de pe cal şi se apropie de fată. privindu-l cu atenţie. — A. de pe vremea când era foarte tânăr. spune-mi numele tău. Nu am voie să părăsesc locul ăsta. Eu sunt o sioux Ogellallah. iar tu? — Eu sunt un apaş Mescalero. — Ştiu că un învăţăcel al marelui vraci Tatellah-Satah. Amândoi purtăm în piept steaua marelui Winnetou. Indianul îşi puse degetul pe partea dreaptă a pieptului. .— Atunci nu m-aţi fi văzut — Ai vrut să ştii cu orice preţ cine suntem? — Da. pe haina din piele . Am văzut că şi fata avea prins iept o asemenea stea. — Da. Vulturul cel Tânăr a fost primul căruia Tatellah-S atah i-a îngăduit să poarte steaua lui Winnetou. — Eu sunt o Winnetah. unde. Alţi tineri de vârsta lui nu au încă un nume. aşa este! Şi acum trebuie să pleci repede? — Da. Rogu-te. Războinicul a fost numit astfel. pentru că am vă ul pe care l-aţi aprins. până ce nu aflu când şi unde te tâlni din nou. da.

ochii lui rătăceau undeva. Fii binecuvântată.—Tu eşti acela? Trăieşti? S-a auzit că ai fi dispărut. apoi războinicul spuse: — Nepoata celui mai mare vraci al sioucşilor. spuse fata. lăsân-du-se în voia bucuri re o cuprinsese. — Ai putut să treci prin toate aceste încercări? — Da. dă-mi mâna ta. şi acesta sunt eu. dincolo de apele lacului. — Nu te mai întreb încotro trebuie să-ţi îndrepţi paşii. Eram convins de faptul că ei reprezentau viitorul rasei lo r. nepoata celui c e caută şi celui ce ştie şi ucenicul marelui Tatellah-Satah. Cei doi tăcură câteva clipe. Marele Manitou este ace la care a vrut ca noi doi să ne întâlnim aici. —Ţi le dau pe amândouă. departe în zare. — Ai plecat în căutarea lut ului sfânt din care se face pipa păcii? — Da. a spus fata. chiar acum. . Că noi ne despărţim este doar o părere. Era o încântar iveşti pe cei doi tineri. Marele Manitou m-a călăuzit şi m-a otit. la care sufletul chinuit al rasei roşii a aflat adăpost Aceasta eşti tu. pentru că ştiu că te voi rev te. — Şi asta-i adevărat. Şi am fost pus la încercări şi mai grele. da neţi-mi unde duce drumul vostru. frumoasă Winnetah! Răz nicul sărută amândouă mâinile fetei. căci b cuvântat este locul în care ne vom întâlni din nou. Acum mă întorc. Au trecut patru ani de când am părăsit Mount Winnetou. — Se ne că tu însuţi te-ai supus unor încercări foarte grele. apoi o întrebă: — Pleci chiar acum? — Da. Ai acelaşi drum ? — Da. —Toate vorbele care s-au spus sunt adevărate. întinzându-i mâinile şi privind cu oc chipul frumos şi sobru al tânărului războinic. Vulturul cel Tânăr nu o privea pe fată.

cei bătrâni sunt împotriva lui! Ştiu că bătrânul Kiktahan Shonka vine la Amvonul Diavolului pentru a ţine sfat cu bătrânele căpetenii ale războinicilor utah. Ce mult s-ar bucura duşmanii lui. Aşta! Toate vorbele pe care i le-ar spune iscoadele tale i s-au spus deja. La bătrâneţe. — De cine? — De Kikt Shonka. dacă scapă de primejdiile care-l pândesc. — De căpetenia tribului tău? — Ah! exclamă . Ştii unde este? — Da. Se spune că a îmbătrânit -i este alb. Aşta nu are căpetenie! Triburile Dakota se frământă. Fereşte -te să cazi în mâinile lor! Se spune că şi Old Shatterhand va fi acolo! — Ştiu. trebuie să ajungem la Amvonul Diavolului. bătrâna căpetenie a sioucşilor Ogellallah. ce nu i s-a întâmplat la tinereţe! de unde vine. aş pune iscoadele să-l păzească Şi să-i spună să se păzească! — Nu-ţi face gri l. aşa cum şi-ar fi dorit toţi duşmanii lui Winnetou.— Mai întâi. — I-a spus cineva să fie cu băgare de seamă? —Da! — Manitou fie lăudat! Acum pot să-mi văd de drum. căci trebuie să-ţi spun să te fereşti de cineva. —Atunci îl vom vedea. — Şi crezi că at? — Cred. Războinicii tineri sunt de partea lui Winnetou. r stai! Numai o clipă! . — Ştii care sunt le primejdii? — Nu. la bătrâneţe. trupul şi sufletul îşi pierd puterea. cu mândrie. ştiu unde este ş bucur că m-ai întrebat. dacă bătrânului i se va întâmpla acum. Tot ce ştiu este că sunt oameni care vor să-l prindă şi să-l vadă murind stâlpul caznelor.

Unde ne vom întâlni? îl întrebă apoi pe Pitt. — Rămâneţi cu bine! Să ne v e! spuse tânăra indiancă. în cele din urmă.Fata îşi îndreptă paşii spre ruinele unei case pentru a-şi lua calul. ca şi când i-ar fi fost greu să se desprindă de imaginea celei pe care toc mai o cunoscuse. Holber Vulturul cel Tânăr au privit mult timp după ea. iar bătrânul Pitt merse puţin pe urmele ei. Indianca ne privi apoi pe noi. Făta spuse râzând: — îl însoţeşti pe Vulturul cel Tânăr? Atunci sunt liniş revedea. ceilalţi. Pe vremuri. ar fi fost de neconceput ca nişte femei să umble si ngure prin Vestul . Holbers nu ştia ce să dă. Acolo încalecă şi se în re noi. ne întinse mâna şi spuse: — Nu mi s-a spus cine sunteţi. dar. pentru că mi-am dat seama că în locul acela se laseră mai ales femei. spuse şovăind: — Il însoţesc pe Vulturul cel Tânăr. aşa că nu-mi este îngăduit să întreb. Rămâneţi cu bine! Spunâ fata îşi mână calul printre ruinele caselor şi apoi dispăru în spatele unor tufişuri. Noi. pe soţia mea şi pe mine. Se trezise în mine spiritul omului care umblase mult prin Vestul Sălbatic. ca prins în mrejele unui vis. Unde vom merge Asta încă nu ştiu. Mi-am putut da seama după urme că lângă lac se aflaseră aproximativ patruzeci de persoane. Klara a pregătit toate cele trebuincioase pentru a face cafeaua. am descălecat. iar eu am căutat să desluşesc urmele celor ce trecuseră prin acele locuri. Tânărul războinic rămase tăcut şi apoi îşi întoarse calul dintr cu o smucitură. între timp. pentru a-i strânge încă o dată mâna Vulturului cel Tânăr. M-am încruntat fără să vreau.

Mi se părea.Sălbatic. şi ei ştiu că glonţul ăla nu-mi era hărăzit mie! Ei m-au căut M-au căutat până-n ziua de astăzi! Doamne. unde avea să-mi vorbească unul dintre cei cinci molizi aflaţi acolo. ea era pentru mine întruchiparea rasei roşii. în prezentul care avea să însemne atât de mult pentru mine. care se afla undeva la sud de locul în care eram. Aşa. aşezându-se Toate s-au petrecut ca atunci. a tineril or care aparţineau acestei rase. am fi pornit imediat pe urmele lui Aşta. să pornim spre sud-est şi să ocolim oraş l Trinidad pe la sud. Pentru mine ea era însă şi o imagine a lui Winnetou. de acolo. care dăinu ia în timp. dintr-o dată. Holbers s-a în ors şi ne-a spus că Aşta o luase spre sud şi că toate urmele duceau într-acolo. trebuia să a jungem mai întâi la Amvonul Diavolului şi. că ne vom petrece timpul pe care îl ave am la dispoziţie călătorind încolo şi-ncoace. Apoi mi-a r evenit în minte întâlnirea pe care tocmai o avusesem. în cele din urmă. şi mi-am adus aminte cu durere în suflet că acele vremuri trecuseră. ce mă mai bucur! Pentru mine azi e sărbătoare! . cu atât mai mult cu cât ultima ţintă a călătoriei noastre e ra Mount Winnetou. am lăsat deoparte toate aceste gânduri şi miam zis că trebuia s răiesc în prezent. tineri cu care bătrânii oameni ai Vestului Sălbatic nu se puteau împăca prea lesne. urmând să ajungem chiar până la limita teritori care aparţineau indienilor. DacăTatellahatah nu m-ar fi chemat stăruitor la NuggetTsil. Indianca Aşta aducea cu sine ceva care aparţinea noilor vremuri. după ce am fi trecut pe la Amvonul Diavolului. — Nu-i aşa că asta-i o minune? ne-a întrebat Holbers.

asta nici nu mai contează. — Dac-o fi Winnetou. pentru că aici nu poate fi vor orie. mormăi Dick. dacă-i sărbătoare. mormăi Dick. sau nu. în dezvoltarea omenirii. — Dar de ce? întrebă Pitt. iar eu mă mulţumisem să nu-l întreb nimic despre ele. dar pot să spun că m toată povestea asta mi se pare neobişnuită.— Hm. Dick fu contrazis e Vulturul cel Tânăr: — Bătrânul vânător al Vestului greşeşte. E xistau diferenţe între trib şi clan. în înţelesul pe care aceste două cuvinte îl au atunci câ te vorba despre rasa roşie. Indianca este o Winnetah şi nu va spune nicicând o minciună şi nici măcar nu ar lua parte la vreun şiretlic. Nu las pe nimeni să-mi umble cu cioara vopsită şi o să fiu cu och i-n patru. Vulturul cel Tânăr nu spusese nimic despre aceste s tele. fie că nu s-au ocupat îndea juns de serios de acestea. şi toate întâmplările care se repetau i se păreau ciudate şi îl puneau pe gânduri. sau Winnetah. dar şi pentru mine întâlnirea cu tânăra şi frumoasa indi ancă avea o însemnătate deosebită. Diferenţa dintre aceste două cuvinte este de mare importanţă p entru toţi aceia care au studiat diferenţele existente între clanuri şi triburi de-a lun gul evoluţiei indienilor din America de Nord. neîncrezător. Aceste s ele erau un semn de recunoaştere. asta nici nu mai contează. Bănuiam despre ce era vorba.. — Mai şi întrebi! Eu n ai pomenit aşa o potrivire! Să se întâmple lucrurile în acelaşi loc şi în acelaşi fel! E chia mult decât pot eu să cred! Poate că bunul Dick Hammerdull gândea la fel ca mine. Fie că cercetătorii nu au descoperit car e sunt toate deosebirile care există între clanuri şi triburi. se întâlnesc două tendinţe distincte: tendinţa de separare . Mă gândeam mai ales la cele două stele din perle. şi deci şi în evoluţia fiecărei rase în p rte. Nu numai pentru Holbers.

'. şi. până în momentul în care s-a răspândit credinţa în lul de zeităţi şi până când au apărut şi s-au dezvoltat tot felul de graiuri şi dialecte. Această separare în triburi ar fi atras după sine dispariţia r roşii. tendinţa spre unitate şi tendinţa spre pluralitat e. Această evoluţie a . o rasă este împărţită în popoare.şi tendinţa dej unire. dacă marii vraci indieni nu ar fi făcut tot ce le-a stat în putere pentru a împiedi ca acest lucru. Din punct de vedere religios. Separarea duce la fărâmiţarea raselor. di n această cauză. oamenii care trăiesc în sate şi oraş familii. Ace t lucru se observă cel mai bine dacă avem în vedere rasa roşie. pop sunt împărţite în oameni care trăiesc în sate şi oraşe. sau. ca aceea a pieilor roşii.. Unirea este un proces to tal opus celui pe care l-am descris mai susi înseamnă unirea tuturor printr-un singu r gând măreţ. încât este gata să se ngă. pentru că nici o altă rasă nu a trecut prin atâtea încercări. fen care au dus la împărţirea rasei în triburi şi seminţii.: atât de fărâmiţată. astfel. Nicăieri. şi familiile sei împart în oameni care se gândesc numai la avutul lor şi îşi aduc am nte foarte rar că sunt o părticică din marea familie a lumii. Fiecare dintre triburile au mai mici ale indienilor este mândru de sine însuşi. Atât de mândru. omenirea trebuie să găsească răspunsul. altfel spus. Cercetările au demons trat şi vor mai demonstra că indianul adevărat a fost monoteist*. Monoteismul a adus în sufletul indianului fericirea şi liniştea. trecând uneori prin clipe grele. nici măcar în Orientul îndepărtat nu se poate întâl să atât de împărţită. încât este gata să moară. ei porni seră de la existenţa Marelui Spirit. într-o singură fiin ii nu ştiu care dintre aceste două căi este aceea care lear putea aduce fericirea şi. carei adună la olaltă pe toţi oamenii într-un singur popor. pe două căi: religioasă şi socială. a Marelui şi Bunului Manitou.

Toate acestea însemnau că omul putea să fie membru al unui clan. De exemplu. As tfel. la al cărui monument din Bu ffalo fusesem. că vorba sau strângerea de mână aveau pentru el valoarea unui jurământ. Această cascadă reflecta cel mai bine dezbinarea şi. în cele din urmă. Chiar şi duşmanul de moarte era ocrotit şi aj utat. . un clan al vul turilor. indiferent de tribul din care făcea parte. credincios. în acest caz. prin care s-a reuşit unirea triburilor dezbinate. Cel ce dorea să aparţină la un anume clan al indienilor trebuia să aibă tăria şi voinţa de a fac umai fapte bune. marea căpetenie a tribului seneka. în ceea ce-i privea pe indieni.rasei era reprezentată foarte bine de apele cascadei Niagara. bun şi cinstit. Desigur că nu trebuie să se pornească. dispariţia rasei. Pentru a exista o deosebire între clanuri. de la înţelesul pe care cuvân ul „clan" îl are în limba engleză sau în scoţiană**. de a nu spune niciodată o minciună. Exista. în cazul în care un kiovaş făcea parte din acelaşi clan al că embru era un navajo. s-a pornit de la formarea clanurilor. chiar dacă între kiovaşi şi navajo dăinuia o duşmănie neîmpăcată care nu putea fi p ecât prin moarte şi prin sânge. Din punct de vedere soc ial. Saga-ye-wat-ha. fiecare dintre acestea purta numele unui animal. de a nu fi niciodată necredincios sau nedrept. al corbilor sau al broaştelor ţestoase. într-un astfel de clan putea intra or icine. în clanuri erau acceptaţi bărbaţi sau fe mei care făceau parte din triburi adverse. clanuril rau formate pornindu-se de la ideea de a fi drept. duşmănia dintre cei doi războinici era uitată pentru totdeauna. a cărui imagine îi distingea pe membrii unui clan de cei ai altuia. Cel ce încălca principiile ce rebuiau respectate era exclus din clan şi se spunea despre el că este lipsit de onoa re. făcea parte din clanul lupilor. de asemenea. dacă se supunea condiţiilor pe care trebuia să le îndeplinească în cadrul clanului.

Ce ţeluri înalte aveau membrii acestui clan? Ce obligaţii? Nu l-am întrebat nimic pe Vu lturul cel Tânăr. în urmă cu cel puţin patru ani. Numai viitorul poate spune dacă aceste clanuri vor reînvia. Semnul de recunoaşter e era steaua în douăsprezece colţuri. clanurile au început să-şi piardă bunul renume de care se bucuraseră şi menirea pe care o avuseseră din punct de v edere social. Era pentru prima dată când aflam de existenţa unui astfel de clan. Albii care au intrat în clanuri şi-au urmărit numai interesele personale. V TAI HA AMVONULUI DIAVOLULUI . fără a ţine s eama de rigorile cărora ar fi trebuit să se supună. se putea presupune şi din faptul că Aşta şi Vult urul cel Tânăr făceau parte din două triburi diferite. Din păcate. Cine a pu s bazele acestui clan şi când? Acest lucru se întâmplase. Bărbaţii care făceau parte din aces t clan erau numiţi Winnetou. pentru că speram să aflu curând răspunsurile la întrebările pe care mi le p am. De atunci erau hainele pe care le purta Vulturul cel Tânăr. desigur.Oricine îşi poate imagina ce rol benefic aveau aceste clanuri. El era. care purta numele lui Winnetou! Nu era nici o îndoială că era vorba despre un clan. cel puţin. Că membrii acestui clan doreau pacea. fondatorul acestui clan al lui Winnetou. şi niciodată numele unui om. El fusese primul me mbru al acestui clan. iar femeile membre ale acestuia erau numite Winnetah. n u auzisem niciodată de un astfel de clan care să poarte numele unei anumite persoane . Prin aceasta. pe care o purtau Vulturul cel Tânăr şi Asta. între care domnea o ură de moarte. pri n urmare. întotdeauna clanurile au purtat denumiri de animale. Eu. toate acest e clanuri au început să se destrame imediat ce în rândurile lor au fost primite feţele pal ide. Această onoare îi fusese făcută de către Tatellah-Satah.

— Eu aş zice să pornim. spuse Pitt. aşadar. în timp ce Pitt se cufundă în muţenia-i obişnuită.In timp ce ne beam cafeaua. mai bine să facem un popas. Lacul Kanubi era frumos ca şi lacul cu acelaşi nume din Massachussetts. — Ba nu exagerez del oc! răspunse Dick şi continuă. O dată cu venirea nopţii am ajuns în apropiere onului Diavolului şi. mai ales că. pentru că se întunecase. şi a ta nu-mi trebuie la bătrâneţile mele! Omul avea dreptate. ci de tristeţe. ajungem la un râuleţ care pare că îşi are izvorul într-un iaz . timp în care voia să revadă împreju lacului Kanubi. — Cred că exagerezi. dacă nu vă e cu supărare! Dacă ma u prin locurile astea. chiar dacă are oc ageri. nu ne puteam da seama unde se află eventualii duşmani. spus e Hammerdull. din cauza întunericului. care avea chef de vorbă. numai că. Ar fi fost. Pitt Holbers ne-a spus că în seara aceea vom ajunge la D evil's Pulpit şi ne-a rugat să-i lăsăm un răgaz de o oră. Am preferat să păstrăm acest lac în amintire. crezând că se cuvine să ne dea unele explicaţii: Mai facem câţ aşi. pentru a pleca apoi mai departe. în sufletul meu se va strânge mai multă amărăciune decât bucurie. am vă duc într-o ascunzătoare pe care nici un războinic roşu n-o s-o găsească. pentru că fuseserăm preveniţi că acolo s-ar fi put să ne pândească primejdia. am propus să nu ne apropiem de locul care purta acest nume straniu şi înfricoşător. Nu aveam nimic împotriva dorinţei lui. în afară de mine şi de nu mai ştie nimeni de existenţa ei. Am pornit călare p rin valea lui Rio Grande* şi am urmat apoi un fir de apă limpede precum cristalul. Eu am găsit ascunzătoarea asta printr-o întâmplare şi cred că. — Well. c are avea să ne călăuzească spre ţinta noastră. ca pe un lo c în care am făcut un scurt popas. pentru noi. apele lui nu erau pr ilej de bucurie. numai că Pitt a revenit în mai puţi n de o oră în locul unde poposisem.

Dar. O să pornim de-a lungul lui şi o s em între stânci. Am trecut de partea cealaltă a acestuia şi am ajuns. ci chiar din inima stâncilor. Stâncile astea n-au nic cea mai mică crăpătură. vrei să spui că atât era apa când ai fost dumneata ultima oară aici. ajută-mă. Această gaură era acoperită de verdeaţă. într-adevăr. mare şi rotunda! Eram înconjuraţi de stânci foarte înalte. Ne-am continuat drumul. că tot n-o să ne dea nimeni de urmă! .liniştit şi ascuns. prin care. N-avem decât să rămânem aici şi-o sută de ani. Apele stătătoare obişnuiesc să sece. — Ei. — Hm! Credeţi cumva că apa a devenit mai adâncă î e timp? Aşa ceva n-am mai auzit în toată viaţa mea. ia stai! Ne aflăm chiar lângă râuleţ. pentru că trebuie să ştiţi că acest râu mic nu eşte din iaz. adică din locul în care ne vom petrece noapt ea. ajungi la adevăratul izvor al râuleţului. Iazul nu-i mare şi e înconjurat de stânci înalte. Aici se vedea o altă ga ră în piatră. Pitt Holbers. dac nzi. — Adică. la iazul care era cufundat în întuneri ca o taină de nepătruns. vulpoi bătrân! I-am ajutat pe cei doi să aşeze fel beţele de cort şi apoi l-am lăsat pe Dick să o ia înainte. nu s ină mai adânci. dar trebuie numai să treci de partea cealaltă a iazului ca să vezi că în stâncă e o gaură. în cele din urmă. — Cât d dâncă e apa? — Apa are o adâncime de mai puţin de-un metru. şi nu pe lat. cel puţin aşa i se pare cuiva care nu cunoaşte locurile. Am ajuns. — Crăpătura din stâncă e destul de largă pentru a putea trece prin ea cu tot cu bagaje? am întrebat eu. sul micului râu şi am ajuns în locul în care acesta îşi avea izvorul. ăsta-i locul! ick. numai că trebuie să punem beţele de cort pe lung. la o gaură săpată în stâncă. Hai. Mai aveam destulă lumină ca să tem vedea încotro călărim. — Da.

pentru că în locul acela se găsea verdeaţă din belşu team să rămânem acolo mai multe zile.. în afa de asta. — M-am li Haideţi să facem mai întâi focul şi apoi să punem cortul.. Oricum. şi. pentru ca aceştia să se poată mişca în voie. sau nu.— Locul ăsta-i umed? am întrebat eu. Şi noi eram obosiţi. spunându-mi: — Doamna Burton s-a sculat deja şi. fiindcă niciodată nu m-a îmboldit inima să mă caţăr pe stânci. până trece vara. suntem în plină vară. Mai întâi. De data asta am adormit imediat şi nu ne-am mai frământat . semn că e . mai sunt câteva săptămâni bune. pornind de-aici. aşa cum făcusem cu o noapte înainte. Animalele aveau cu ce să se hrănească. — Aşa că m-ai tre nu cumva să-mi pierd bunul renume? . Zis şi făcut! într-o jumătate de o era aprins şi cortul era gata. Nu am legat caii şi asinii. Trebuie să recunosc cu ruşine că am dormit buştean şi am lăsat în voia somnului. asta nici nu mai contează. ar trebui să se caţere mai întâi pe stânci. m mâncat repede şi ne-am culcat. patrupedele au băut apă şi apoi s-au tăvălit prin muşchi. p l verii nu pică strop de ploaie! — Pereţii ăştia de stâncă pot fi escaladaţi? — Nu ştiu. — Dacă-i umed. N-am niciodată. — Şi de sus poate neva? — Ca să ne vadă. auziţi? Macină cafeaua în cort ca să nu vă trezească. fără a ne face griji că asinii şi caii n-aveau ce mânca atrupedele aveau insă mai mult nevoie de odihnă decât de hrană. până când m-a trezit Dick Hammerdull. pentru că drumul de la lac ul Kanubi până la ascunzătoarea dintre stânci fusese lung şi istovitor.

— Fiindcă ştiu prea bine că nu se poate. Tânărului războinic te uşor să ajungă în vârf şi. în afară de asta. Se poate să mai fie şi alţi oameni pe-aici! —Aici unde mă aflu u nu mai este nimeni. Totul era foarte frumos şi nu se vedea pe nicăieri vreo urmă care să fi trădat tr ecerea omului prin locurile acelea. Drumul spre Amvonul Diavolului e spre stânga. . dar cum o să doarmă Old Shatterhand. Vulturul ce l Tânăr mâncase în grabă şi încerca acum să ajungă pe creasta stâncilor. pe care nimeni nu s-ar putea căţăra pentru a ajunge-n vârf.— Renume. Amvonul Diavolului e împrejmuit din toate părţile de stânci. Printre stânci se ridicau copaci foarte înalţi şi fo arte bătrâni. a răspuns războinicul. spuse Dick Hammerdull. uff! Ochii mei văd o ! — Mai încet! am strigat eu. după ce soţia lui s-a trezit? Asta nu prea merge! Acum am început să admir în voie locul în care n e aflam. vârsta lor fiind de câteva sute de ani. Aceşti copaci dădeau posibilitatea esc aladării stâncilor şi erau un ajutor pentru cel ce s-ar fi încumetat s-o facă. după ce a privit în jur. în jurul meu nu e decât aer! — Ai ajuns atât de sus? Ce se vede de acolo? — Devil's Pulpit! — Amvonul Diavolului? Adevărat? — Da. sau nu. Cum poate să vadă indianul Amvon ul Diavolului? — Poate că drumul spre Devil's Pulpit este întortocheat şi poate că te-ai înşe at. a strigat: — Uff. — De ce nu se poate? l-am întrebat eu. noi am apucat-o s pre dreapta. — Nu se poate. asta nici nu mai contează.

pentru a ajunge pe creastă. încât am crezut mai î că nu natura. eu rămân aici! Când am ajuns sus. Dacă cel ce era sus. nici un animal şi nici un drum nu poate să fie atât de întortocheat. astfel că cel ce ajungea sus n u putea fi văzut de jos. însă cei doi vânători au preferat să rămân cunzătoare. care este alcătuit din blocuri mari de piatră şi care este înţesat cu tufişuri dese. încât să mă înşele. iar aceste „focare" erau două stânci care se înalţau singuratice. adică era ovală. Drumul drept. exemplul meu fu urmat de Klara. pe acest aşa-numit acoperiş. si se apropia de marginea acestuia. pe care mâ a omului îl turnase apoi în forme perfecte. La puţi n timp după aceea. Urcaţi cât de sus vreţi. Această elipsă avea două „focare". cum s-ar spune în termeni g ometrici. sau nu. a spus Dick. la bătrâneţe. dar nici un om. asta nici nu mai contează. Rog cititorii să-şi închipuie un acoperiş neted. un cal bun şi o şa bună. am prins să o iau pe urmele lui. — Niciodată n-am fost vreo capră neagră. pornind parcă di n inima văii. M-am gândit că natura pregătise cadrul. Pe un astfel de „acoperiş" neted ne aflam noi acum. iar acum. Mi-am imaginat mereu că Amvonul Diavolul ui era o stâncă singuratică şi acum vedeam că valea pe care o aveam în faţa ochilor avea form unei elipse. e p târziu să mă mai schimb. Dacă aşa s-au întâmplat . Această vale avea forma unui ou şi era atât de simetrică. şi pentru că mi-a răspuns că -are nici o îndoială. iar la picioare le noastre se întindea căldarea largă a unei văi.— Dacă-i întortocheat. ci mâna omului făcuse totul. putea vedea că stâncile pe care se sprijinea „acoperişul" erau ap roape verticale. astea-s lucrurile care-mi p lac. L-am întrebat încă războinic dacă e sigur că ceea ce vede este Amvonul Diavolului. în faţa ochilor noştri s-a aş o imagine de vis.

când aveam să cobo în aceasta vale. plantele de tot felul. Nu acelaşi lucru se putea spune însă de restul de două treimi. iarb a şi muşchiul. totuşi. Gândindu-mă la acest covor verde. acoperit de plăci din piatră. adâncituri. Era. pentru că rocile îşi pierduseră din perfecţiune. în decursul timpului.lucrurile. ci şi-ar fi pus-o orice persoană care ar fi examinat atent acea stă vale. Aceşti copaci nu mai aveau însă coroane. Mai târziu. Fundul văii era acoperit de verdeaţă. adică cele două feluri de vegetaţie păreau a fi del mitate strict . posibil ca pământul pe care se dezvoltaseră aceşti copaci să fi fost adus de mâna omului. C anele se uscaseră cu totul. Cele două suprafeţe. înseamnă că totul s-a petrecut cu foarte multă vreme în urmă. ba mai mult. spărturi. un strat subţi e de pământ. se pare că om ul intervenise destul de des aici. pe fundul văii crescuseră copaci înalţi. era: De ce fusese acoperit stratul de pământ cu plăci din piatră? Altă ciudăţenie a estei văi era aceea că aproximativ o treime din vegetaţia ei nu era atinsă de mâna omului. colţuri. într-adevăr. Pe alocuri se vedeau crăpături. Copacii şi tufişurile se hrăneau din acest strat s bţire de pământ. mi-am at seama de un lucru ciudat: această vale era toată numai stânci. aveam să-mi dau seama că pe fundul văii exista. ş . deci. La toate aceste deformări contribuiseră şi copacii. Aşa se expl ica şi faptul că cei mai mulţi copaci nu mai aveau coroane. pentru că acestea aveau rădăcini prea firave pentru a putea supravieţui şi pentru a se putea dezvolta. Mai era apoi ceva neobişnuit: aveam impresia că e ra chiar interzis să te apropii de acea mică parte de vegetaţie deasă de care omul nu se atinsese niciodată. tufişurile. Pe fundul văii nu existau însă nici un fel de flori. Prima întrebare pe care mi-a m pus-o nu numai eu. adică numai rocă stearpă.

Şirul gândurilor mi-a fost întrerupt de Dick rdull. încet. Le-am numit insule. demult. apele lăsat în urma lor numai pământul gol. la calculele pe care le-au făcut anticii pentru a putea înălţa toate monumentele din vechime. că indienii din vechime făcuseră mult m i multe decât erau în stare să facă indienii de acum. Toate aceste presupuneri mă făceau să cred că oamenii eseră prezenţi în această vale. aceste două st reprezentau pentru mine un mare semn de întrebare. probabil că apa s-a scu rs încet. ele fiindu-le de folos la construirea piramidelor. Se pare că. şi de aceea nu mă puteam aventura în presupuneri şi cetări în legătură cu monumentele antichităţii. Mă gândeam la toate acel e calcule astronomice pe care le făcuseră vechii egipteni. iar oglinda de apă a fost din ce în ce mai joasă şi. Mai era ceva care îmi dădea de gândit.O a doua întrebare care mă frământa era: De ce această delimitare strictă a vegetaţiei? Aşa c am mai spus. Ele erau aşezate simetric în perimetrul văii. pentru că nu înţelegeam ce scop ar fi avut. toate acestea păreau a fi imposibile. Cel e două insule erau aşezate astfel în urma unor calcule. pentru a păstra termenul pe care lam fol osit şi până acum. De-a lungul secolelor. pornind parcă din inima văii. Pe de altă parte. două stânci se înălţau singuratice. de asemenea. Astfel s-ar fi format un lac. din care ar fi ieşit cele două stânci care ar fi arătat ca nişte insule. Credeam. Eu nu sunt nici arhitect. ma gândeam. anume cele două insule. Aceasta mă ducea cu gândul l aptul că omul a jucat un rol deosebit de important în ceea ce priveşte această vale. omul voise să u mple cu apă întreaga vale. . de asemenea. în cele din urmă. nici constructor şi nici om de ştiinţă. care m-a întrebat care-i treaba pe la noi pe sus.

Când i-am spus că presupuneam că-n faţa noastră se arată valea Amvonului Diavolului, omuleţul s-a ridicat în picioare şi a început, încet-încet, să se caţere pe stâncă. A trecut destulă v când Dick a ajuns în locul în care ne aflam noi. — Aşa! Iată-mă! Am ajuns, spuse el, vreau să şi eu ce prostie... Omul s-a întrerupt şi a rămas cu gura căscată. — Despre ce prostie vorbe ? l-am întrebat eu. — Prostia care, care... pe toţi dracii! Ce-mi văd ochii? — Ce zici? E Amvonul Diavolului, sau nu? — El e! Vai, Dick Hammerdull, ai minte cât o oaie! Şi să ţi se întâmple asta tocmai acum, la bătrâneţe! Aşa ceva i se poate întâmpla oricând unui greenhorn nu unui om îmbătrânit în Vest, aşa cum sunt eu. Dacă află cineva ce mi s-a întâmplat, sunt p t pe veci, ce zici, Pitt Hol... ? Dick şi-a întrerupt vorba, pentru că şi-a dat seama că c el căruia i se adresa nu era lângă el. Eu înţelegeam foarte bine de ce se lua singur în râs. ra vorba aici de experienţa pe care o avea şi de anii îndelungaţi pe care îi petrecuse în Ve stul Sălbatic, era vorba despre renumele lui. Din fericire, nu era nimeni prin apr opiere care să fi spus în gura mare ce păţise bătrânul Dick Hammerdull, iar eu l-am asigurat , de mai multe ori, că nu voi spune niciodată, nimănui, nimic despre toate cele întâmplate , şi omul s-a mai liniştit întrucâtva. Pentru Dick nu mai era nici o îndoială: în faţa noastr găsea Amvonul Diavolului. Pe mine, însă, faptul că bătrânul Dick se înşelase mă neliniştea şi m-am adresat Vulturului cel Tânăr, care preferase sa păstreze tăcerea de când ajunsesem s us: — Vulturul cel Tânăr ne-a călăuzit bine, l-am lăudat eu. Vreau să ştiu care dintre locuri pe care le vedem acum este denumit Amvonul Diavolului? — Chiar aşa! — Atunci se schimbă treaba! Spuneţi-mi ce ar trebui să facem.

— Nimic mai simplu. Ştim de unde vor veni războinicii utah şi şioucşii. Sioucşii vor veni din pre nord, iar războinicii utah, dinspre apus, dar ei nu pot ajunge aici din direcţia din care-am venit noi, ci tocmai din partea opusă. Această parte va fi chiar sub oc hii voştri, şi îi veţi vedea pe războinicii roşii cu mult înainte ca ei să fi ajuns aici. Dac deţi că vin, ne daţi de ştire. — Cum? — Veţi fluiera o dată lung şi ascuţit. Să mergem. La în Vulturul cel Tânăr m-a urmat. Am coborât împreună şi am ajuns în locul în care ne aşezasem t Aici i-am spus lui Holbers ce aveam de gând şi mi-am luat carabina Henry. — Vrei să trag i cu puşca? m-a întrebat Klara. — Poate se iveşte prilejul să vânez ceva. Şi Vulturul cel Tân lua puşca. Soţia mea i-a făcut indianului un semn cu mâna. Ştiam ce voia să însemne gestul e . Eram uluit de felul în care tânărul războinic privea arma pe care o luasem în mână. — Uff! lamă el. Asta-i puşca aceea vestită! Am voie s-o privesc şi eu? — Ia-o! Vulturul cel Tânăr lu arabina, fără a îndrăzni însă s-o cerceteze mai îndeaproape. Această carabină, cu care trăses remea când Winnetou mai era în viaţă, i se părea apaşului un obiect sfânt. — O puşcă cum nu-i exclamă războinicul, înapoindu-mi arma. — Nu-i singura puşcă de felul ăsta. Unii au râs de mi când le-am spus că pot trage cu ea douăzeci şi cinci de focuri. Au existat chiar oameni cu multă minte care, din cauza acestei puşti, au crezut că sunt un mincinos, cu toate că nu se pricepeau câtuşi de puţin la armele de foc. Trebuie să-ţi spun

că există puşti chiar mai bune decât asta. în Italia, maiorul CeiRigotti a inventat o puşcă c douăzeci şi cinci de focuri, care este folosită în armata italiană, iar ministrului engle z de război, un inventator scoţian i-a oferit o puşcă cu douăzeci şi opt de focuri, cu care se poate trage la o distanţă de 3 100 de metri. Trebuie să mai ştii că puşca asta este la fe l de valoroasă ca şi puşca cu ţinte de argint care a fost a lui Winnetou. — Puşca cu ţinte de argint? a întrebat indianul. O mai aveţi? — Desigur. — Puteţi să-mi spuneţi câte ceva despre astă puşcă? — Mai târziu. Acum trebuie să ne folosim de fiecare clipă pentru a cerceta Amvonu Diavolului. Când vor fi venit duşmanii noştri, nu vom mai avea timp s-o facem. Să nu ma i pierdem timpul! Am fost întrerupt de un hohot de râs şi mi-am dat seama că Pitt Holber s era cel care râdea. Omul s-a apropiat de noi şi nea spus: — Aha! Noi trebuie să rămânem ai ci, dar dumneavoastră trebuie să plecaţi călare! In afară de asta o să aveţi nevoie mare, mar de mine! Gândindu-mă la cele ce-mi spusese Pitt, mi-am dat seama că avea dreptate. — O să plecăm călare? a întrebat Klara. O să plecăm călare şi o să avem nevoie de ajutorul dumnea ră? Nu vă supăraţi, dar cred că vom merge pe jos. — O să plecaţi călare! Trebuie să-mi daţi ş tare, măcar o dată, chiar dacă vreţi sau nu, sau poate doriţi ca domnul Burton să-şi ude pici arele şi să răcească sau să păţească Dumnezeu mai ştie ce. Ca să nu mai vorbim că o să-l apuc Holbers avea dreptate. Sigur că un bărbat obişnuit cu rigorile Vestului Sălbatic nu o să se întrebe neîncetat dacă se udă, sau nu, dar o să facă tot ce-i stă-n putere pentru a se fer de

umezeală. Pentru a ajunge acolo unde voiam, trebuia să trecem prin iaz, adică prin apă. Am luat-o de-a lungul pârâiaşului, până când am ajuns în locul prin care trecusem cu o zi îna e. Pe măsură ce înaintam spre Amvonul Diavolului, apa devenea din ce în ce mai adâncă. Drumu l nostru era întortocheat, şi neam dat seama că nu aveam cum să ajungem de-a dreptul la Amvonul Diavolului. Trebuia să facem un ocol. Din cauza acestui ocol semicircular, Dick Hammerdull se înşelase atunci când spusese că era imposibil ca stânca văzută de Vulturu cel Tânăr să fie Amvonul Diavolului. Pe măsură ce coboram, părea că stânca fusese tăiată cu rău uriaş. Se vedea şi gaura aproape verticală prin care apa se scursese, croindu-şi drum printre roci. Toate acestea dovedeau că la formarea acestui peisaj contribuiseră, în e gală măsură, natura şi omul. Se vedea, de asemenea, că aici existase cândva un lac, ce secas e în timp, pe măsură ce apa se scursese. In această vale mai exista apă, deoarece un râu tre cea prin căldarea ei, dar acest râu nu a putut străpunge plăcile din piatră, pentru a se p utea scurge în pământ. Râul îşi formase însă o matcă alcătuită din pietriş. Urmând cursul lui artea văii în care vegetaţia era abundentă. Nu ne-am oprit însă aici, pentru că era de aştept ca indienii să se adune tocmai în partea opusă, adică pe latura dinspre apus, acolo unde vegetaţia era rară. Ajunşi aici, am observat că plăcile din piatră se vedeau pe alocuri foa rte bine, pentru că pământul fusese dat deoparte. Copacii care crescuseră în această parte a văii nu erau înalţi, iar tufişurile erau rare. Se vedea că lemnul copacilor fusese folosi t destul de des pentru a se face focul. Locurile lipsite de vegetaţie erau atât de n umeroase, încât eram îndreptăţit să cred că în această parte a văii era destul loc pentru sut meni care s-ar fi adunat la sfat. „Insula" din această parte a văii era mai

înaltă decât cel mai înalt copac aflat prin preajmă, fără a fi însă neobişnuit de mare, fiind e să spun că nici copacii nu erau deosebit de falnici. Această aşa-numită insulă nu era acop erită de vegetaţie, ci era alcătuită numai din stânci golaşe. în mijloc se afla un bloc de pi tră care semăna cu un fotoliu. în jurul acestui fotoliu din piatră se aflau o serie de a lte pietre care puteau fi asemuite cu nişte scaune. Acesta era, aşadar, locul în care se adunau marile căpetenii pentru a ţine sfat şi pentru a le spune apoi oamenilor care se aflau la baza acestei „insule" ce hotărâri luaseră. Am urcat, fără a descoperi nimic dem n de atenţie. O dată ce am ajuns sus, mi-am îndreptat privirea spre „insula" aflată în parte a de răsărit a văii, „insulă" care era mai mare decât aceea pe care ne aflam şi care era acop rită de vegetaţie deasă. M-am gândit mult la aceste două „insule", la aceste două „focare", d re care unul era numit Amvonul Diavolului sau „Urechea lui Manitou", iar celălalt, S tânca Tăcerii. Mi-am pus întrebarea dacă această vale nu avea cumva anumite calităţi acustice deosebite. Ştiam că în antichitate se construiau amfiteatre care aveau anumite forme g eometrice şi că în aceste amfiteatre se auzea foarte clar, dintr-un anume punct, ceea ce se spunea foarte încet într-un alt punct al acestora. Nu am vorbit nimănui despre c eea ce gândeam. Am coborât cu toţii şi, când am ajuns jos, ne-am înălţat privirile pentru a-l tea zări de Dick Hammerdull. Acesta nu era nicăieri, dar eram convins că se ascunsese foarte bine şi că ne privea din ascunzişul lui. Ne-am îndreptat apoi spre cealaltă „insulă" a lată în acea vale, care, aşa cum am mai spus, era acoperită de vegetaţie deasă. Ne-am domoli t paşii, pentru că am descoperit nişte urme. Erau însă nişte urme care nu ne

îngrijorau, ci care ne-au stârnit mai degrabă bucuria, pentru că ele îmi aduceau aminte de copiii care umblau prin pădure pentru a găsi fragi şi mure. Imediat ce am ocolit cu g rijă cea de-a doua „insulă", am întrebat-o pe soţia mea: — Sufleţel, ţi-e poftă de o labă de de o bucată de muşchi de urs? — Dumnezeule! a exclamat ea speriată. Sunt ursi pe-aici? -Da. — Urşi Grizzly? — Nu. Nu te gândi la urşi Grizzly. Este vorba, mai curând, de un urs ne gru care şchioapătă. Probabil are ceva la o labă, laba stângă din spate. Cred că a fost rănit va şi s-a obişnuit cu infirmitatea lui. Bănuiesc că animalul este erbivor şi mă îndoiesc de f ptul că s-ar da în vânt după carne de om. E pe „insula" asta. — Acolo, sus? a întrebat soţia . Apoi, după ce privi în sus, Klara exclamă: — Da, ai dreptate. îl văd! Tocmai se uită la noi Uite-l! Uite-l! In timp ce soţia mea rostea aceste cuvinte, Vulturul cel Tânăr a dus puşca la ochi, dar ea i-a spus: — Nu trage, nu trage! E atât de drăguţ! E atât de scump! Dor inţa ei a venit prea târziu. S-a auzit o împuşcătură. Glonţul a intrat în ochiul animalului ş -a oprit în creier. Văzându-ne, ursul a vrut să se ridice în două labe. Când l-a lovit glonţu a căzut şi a alunecat pe stâncă, oprindu-se la picioarele noastre. — Ce păcat! a exclamat Kl ara. Putea să mai trăiască! — De ce, ca să se chinuie? Ia priveşte, i-am spus eu, examinând u sul. Nu era rănit. Avea laba ruptă şi, pentru

că nu s-a bucurat de îngrijirile nici unui medic, trebuia so târască după el. Moartea a fo st pentru el o uşurare. — Bine, dar pentru asta nu trebuia împuşcat! a spus consoarta me a, cu încăpăţânare. O cunoşteam pe soţia mea îndeajuns de bine pentru a şti că nici un argume putea abate de la părerea ei, aşa că am încercat să fac o glumă, spunându-i: — Carnea de pe ele rupte are un gust mai bun decât carnea de pe oasele întregi! — Eşti lipsit de milă! st rigă soţia mea, furioasă. Ce-o să se întâmple acum cu ursul? Cine o să-l ducă sus, în tabăra Asta va fi treaba celor doi vânători care ne însoţesc. Animalul are peste patru ani şi cântăr e câteva sute de kilograme, dar avem cai ş\ putem să-l cărăm. Trebuie să facem tot ce ne stă putinţă pentru ca nimeni să nu-şi dea seama că am trecut pe-aici, asta mai ales din cauza indienilor pe care-i aşteptăm să sosească. Mai întâi trebuie să-i luăm blana lui moş Martin! puit ursul foarte repede, ajutat de Vulturul cel Tânăr, care a dovedit că se pricepe f oarte bine la o asemenea treabă. După ce am învelit ursul în propria-i blană, ne-am contin uat cercetările. Pentru a ajunge sus, pe cea de-a doua „insulă", am urcat nişte trepte. De ambele părţi ale acestor trepte erau dispuse plăci din piatră. Aceste plăci fuseseră puse aici după ce lacul secase. Pe prima dintre acestea fusese sculptat conturul „insule i". Pe o altă placă se vedea silueta unui bărbat care urca treptele. Pe a treia se put ea observa un monstru înspăimântător care îl înghiţea pe curajosul ce îndrăznise să urce trep oate aceste sculpturi erau un avertisment adresat celui care ar fi îndrăznit să meargă p e Stânca Tăcerii. Ce rost avea acest avertisment? Probabil că pe această stâncă se petreceau lucruri pe care nu trebuia să le afle nimeni. Ne-am continuat drumul.

Când am ajuns sus, am văzut o căsuţă din piatră, care era înconjurată de verdeaţă din toate p semăna foarte mult cu o gheretă în care se stă de pază. Lângă această căsuţă se afla bârlogul u era de mirare faptul că animalul nu putuse intra în micuţa clădire, pentru că nu avusese cum să deschidă uşa. Noi, în schimb, am deschis-o şi am văzut că micul adăpost din piatră er . Mi-am dat seama că în acesta căsuţă nu puteau intra mai mult de patru oameni. Pentru cin e fusese construit acest adăpost? Poate pentru cineva care trebuia să vadă şi să audă tot ce se întâmpla? Cel ce se ascundea în această căsuţă nu putea fi observat de nimeni, dar putea observe ce se întâmpla pe cealaltă „insulă", unde nu exista un astfel de adăpost şi nici verd aţă care să-i fi ferit pe cei de acolo de privirile curioase ale vreunei iscoade. Asta era tot ce puteam vedea aici şi îmi spuneam că, dacă Amvonul Diavolului avea vreo taină, aceasta îşi avea izvorul în vreo ciudăţenie a naturii. De aceea i-am rugat pe Vulturul cel Tânăr şi pe soţia mea să se înapoieze la Amvonul Diavolului şi să se aşeze pe „scaunele" pe ocupau de obicei căpeteniile adunate la sfat. — De ce? a întrebat soţia mea. — Vreau să fac cuiva o surpriză. — O surpriză? — Da, vreau să fac cuiva o surpriză! Crede-mă! Dacă ţi-aş ex cum totul, nu ar mai fi vorba de-o surpriză, nu crezi? — Ba da. — Atunci du-te, te rog . Nu avem timp de pierdut Plecând, Klara mi-a spus, clătinând din cap a nemulţumire: — De la o vreme încoace, eşti plin de mistere!

Soţia mea a plecat împreună cu apaşul. I-am văzut îndepărtându-se şi discutând. Au ajuns în c rmă la Amvonul Diavolului şi au început să urce. Trebuie să mărturisesc că eram nerăbdător să e va întâmpla. Deodată, am auzit foarte clar vocea soţiei mele, dar nu din direcţia în care tocmai priveam, ci de undeva, din spatele meu: — N-o să-şi găsească liniştea! O să facă tot c ste posibil pentru a desluşi taina „Urechii", adică, mă rog, a „Amvonului"! îl cunosc eu pre a bine! Au ajuns în vârful „insulei", şi mi-am dat seama că auzisem cuvintele Klarei, numa i din clipa în care ea se afla la o anumită înălţime. I-am văzut pe amândoi stând în picioare le puteam distinge trăsăturile feţelor şi nici nu-mi puteam da seama ce gesturi făceau, pe ntru că distanţa dintre mine şi ei era destul de mare. După o pauză, am auzit din nou voce a Klarei: — Nu. Nu ştiu. Nici n-a avut timp să-mi spună. Din cele spuse de Klara trăsesem concluzia că apaşul o întrebase ceva şi că eu nu auzisem întrebarea pe care acesta o pusese. Probabil că mă aflam într-o poziţie din care nu puteam distinge cuvintele lui. Observas em că tânărul războinic se afla la mijlocul „Amvonului", aşa încât m-am dus şi eu la mijlocul i pe care mă aflam. în mijlocul acesteia era tocmai adăpostul din piatră. Când am ajuns în d reptul acestuia, am auzit glasul Klarei mai limpede decât înainte: — Din păcate n-am pre parat niciodată aşa ceva şi sunt nevoită să te cred. Este adevărat că labele sunt cele mai gu toase? Tot atât de limpede am auzit şi răspunsul tânărului apaş: — Fără îndoială! Nu există c tos! — Este adevărat că în labe trebuie să pătrundă mai întâi viermii?

— Da.— Da. întocmai. — Ah. — Nu-i aici. când din dreapta! E în locul de unde-am pornit! A dezlegat taina. şi nu se m carnea. iar cu viermii hrăneşti prigoriile* şi privighetorile. pentru că vocea i se a când de sus. — Unde? a întrebat soţia mea. Acum cred că s-a liniştit! . când de jos. nu şi-a găsit liniştea până când luşit taina „Urechii". adică a . Imediat am auzit-o pe Kl ara râzând şi spunând: — Ăsta-i soţul meu care ciripeşte precum un vrăbioi! Nea ajuns din urm unde-o fi oare? — Sunt aici! Chiar aici! am strigat eu.Amvonului". ce scârbos! — De ce vă este scârbă? Viermii se dau deoparte. vorbeşte serios! — Bine! Află că sun copacul de lângă tine! — Lasă glumele şi vorbeşte serios! Ăsta-i vreun şiretlic de-al tău! — m vrei tu! M-am ascuns în buzunarul stâng al hainei Vulturului cel Tânăr! — Uff! Uff! stri gă indianul. Acum am înţeles! — Ce? a întrebat soţia mea. — Su nt sus. şi acum vocea lui ajunge până la noi! — Asta o fi fost surpriza de car e mi-a vorbit? — Desigur! Aşa cum spuneaţi şi dumneavoastră. — Atun carnea nu trebuie lăsată să putrezească! Ca să glumesc. am spus cu voce tare: — Nicidecum! T rebuie să aştepţi neapărat până putrezesc labele şi până când intră viermii-n carnea lor. Pe arnea. lângă Dick Hammerdull! — Glumeşti. când din stânga. numai că din aceeaşi carne s-au hrănit şi viermii! De aceea mi-e scârbă. desigur! Hai.

— Nu e ste vorba de o minune. Mă aflu chiar în faţa căsuţei din piatră de pe Stânca Tăcerii şi vă aud t e bine. în afară de asta. aşa? — Nu. n besc foarte serios. Stau în faţa căsuţei din piatră. — Sunt aici. acum m-am liniştit. In cele din urmă. atunci s-ar putea spune că este vorba despre o minune. pe cât de bine mă auziţi şi voi pe mine. însă. Acum presupunerile mele s-au adeverit şi sunt foarte mulţumit. sau e. ne-am putut da seama de unde se auzea mai clar şi unde ar fi trebuit să ne aflăm pentru a auzi tot ce se spunea. Şoaptele semănau cu o adiere de vânt. într-adevăr. — Da. — Glumeşti. pentru că vom avea un mare avantaj a supra duşmanilor noştri. pute m să ascultăm fiecare cuvânt pe care-l rostesc.— Ai dreptate. Cel care trăgea cu urechea s-ar fi putu t speria chiar. nu se înţelegeau toate cuvintele rostite cu voce foart e puternică. dar acum trebuie să vedem de unde se au de mai clar şi din ce punct se aude tot ce se vorbeşte. Nu se distingeau. Am bănuit că aşa va fi şi de aceea v-am trim pe cealaltă insulă. din care nu se puteau desluşi vorbele rostite. dacă cineva striga. pute rea sunetului putea fi asemuită cu un tunet. în schimb. fără a fi văzuţi şi fără a fi în pericol. — Unde eşti? a întrebat Klara. Tot ceea ce nu era şoptit . — î rirea pe care ai făcut-o ne este de mare folos. am spus eu. — înseamnă că din locul în care eşti tu putem să auzim tot ce vorbesc războinicii care se adună la sfat. cuvintele şoptite. — Toate bune şi frumoase. ci de folosirea unor proprietăţi ale naturii. — Dacă to t ce spui este adevărat. p e „insula" mea.

Soţia mea a propus să schimbăm locurile. Spune! Soţia mea mi-a dictat următoare le: „Dragă Sufleţel. ce vrei să la s în căsuţă? Ceasul? Cuţitul? — Nu. bineînţeles! Doar nu mai e nici o femeie prin împrejurimi. Rupe o foaie din carneţelul tău şi scrie ceam să-ţi spun acum. M-am grăbit să ajung în locul unde cu puţin timp e se aflaseră Klara şi Vulturul cel Tânăr.sau strigat se înţelegea atât de clar." Am lăsat biletul în căsuţa din piatră şi am coborât de pe „insula" mea pent mă îndrepta spre cealaltă „insulă" din vale. Aşteptam să văd ce se va întâmpla. într-adevăr. şi eu in pe „insula" pe care te afli tu. numai că tu vei aşeza în căsuţa din piatră un lucru anume. — B ne. acolo. Uite. Vreau ceva mai romantic: o scrisoare de dragoste! — Oho! cui să-i fie adresată scrisoarea asta de dragoste? — Mie. Soţia mea s-a dus imediat la adăpostul din piatră şi am auzit-o punând: . — Tu vii pe „insula" pe care mă aflu eu. pe care am să-l numesc eu. în locul î e până atunci mă aflasem eu. pentru a fi sigură că tu te-ai aflat. Am ajuns sus şi n-am scos nici un sunet. Trăgeam cu urechea. — Spune-mi. Te iubesc foarte mult şi mă bucur că suntem amândoi eroii unei aventuri Vestul Sălbatic. I-am văzut pe cei doi ajungând sus. încât aveai impresia că te aflai chiar lângă cel care bea. — Tot m ai crezi că glumesc? — Nu mă prea pricep la fenomenele din natură şi vreau să mă conving şi a el de faptul că această nemaipomenită descoperire a ta este reală. mi-am luat foaia de hârtie şi creionul.

Apoi am adus nişte crenguţe uscate. la intrarea în căldarea văii.— E. — ostul tău de observaţie. Imedia t ce am ajuns acolo. mare noroc am avut că aţi venit! Acum viaţa-i iarăşi aşa cum ar trebui să fie! VI . Klara şi apaşul nu sosiseră încă acolo. am făcut tot posibilul pentru a ajunge cât mai repede în tabăra noastră. dar numai noi doi. — Hai să ne întoarcem în tabăra noastră. Apaşul a fost de acord şi s-a întins pe covorul de muşchi în aşteptarea lui Dick. Foaia de hârtie se află aici! A scris întocmai ce i-am spus eu! Nu mai încape nici o îndoială. Ne întâlnim lângă apă. aşa cum a spus. Mergem sus? — Da. soţia mea şi cu mine. Noi doi. într-adevăr. E prea greu ca să-l poată căra un singur om. căsuţa din piatră în care vei sta ore în şir! A trebuit să fac mai î t pe-acolo.. dar am vrut să pregătim totul. ca să poţi sta pe cât se poate mai comod. înainte de a pleca. am aflat că Hammerdull fusese tot timpul cu ochii pe noi. astfel încât să te poţi simţi cât mai bine. Omu l auzise şi împuşcătura şi s-a bucurat când a aflat că vânasem un urs. Dick a pregătit asinii ru a putea aduce ursul şi. A mai durat o vreme până când i-am văzut venind. deşi drumul nu e loc lung. Când am ajuns de întâlnire pe care îl stabilisem. — Ne pare rău că ne-am lăsat aştep spus soţia mea.. mi-a spus cu faţa scăldată în lumina unei mar i bucurii: — Mister Shatterhand. am întrerupt-o voi pleca împreună cu voi. Vor aduce ursul împreună. Vulturul cel Tânăr va trebui săl aştepte aici pe Dick Hammerdull.

După ce ursul a fost adus. dar mai ales Sufleţel. a rămas de strajă Vulturul cel Tânăr. Una dintre cutiile cu făină pe care le-am cumpărat la Trinidad s-a golit cu această ocazie.LA „URECHEA LUI MAMTOU" Ne aşteptam la venirea războinicilor sioux şi a războinicilor utah . Soţia mea voia să pregătească şi o plăcintă cu mure. am urcat la „postul de observaţie". cu două bâte groase. Cei doi le-au luat şi le-au bătut timp de-un s. Muşchiul animalului a fost curăţat cu grijă de grăsime. încât nu a fost foarte greu să-i explic soţiei mele de ce într-unui dintre focarele acestei elipse se auzea atât de clar ce se vorb ea la celălalt focar. întreaga valea se vedea atât de clar şi s e distingea atât de bine forma ei de elipsă. fără ca vierm ii să ia şi ei parte la ospăţ. a fost prin scrum şi a fost bine legat şi împachetat Dick şi Pitt s-au ocupat de pulpele din faţă. pentru că urma să ne ospătăm mai întâi din ele. mai ales pentru c urele se găseau chiar în apropierea cortului nostru. şi invers. Klara s-a grăbit să amestece făin a cu grăsimea de Karl May . şi pentru că omul a acceptat bucuros această sa cină. eu am căutat tot felul de ierburi de care orice om c are a trăit în Vest are nevoie atunci când vrea să-şi pregătească o friptură de urs la proţap o friptură de urs înăbuşită. Toată lumea era ocupată. între timp. iar noi ne-am îndreptat spre tabăra noastră. întrucât Dick Hammerdull plecase să aducă l-am rugat pe Pitt Holbers să rămână la cai. care voia să coa pentru mai multe zile. De aici. aşa încât trebuia să fim cu mare băgare de seamă. Dick Hammerdull i-a explicat soţiei mel e cum trebuiau legate şi puse în pământ labele de urs pentru a se muia carnea.

Yampa. pentru că deos sem războinici utah Pah. Indienii mergeau călare. şi se cuvine să spun că grăsimea de urs este mult folosită în Vest. iar unii spun că ace stă grăsime dă un gust mai bun mâncărurilor. Pe vremea aceea. după căpestrele cailor şi după podoabele pe care le purtau că era vorba despre indieni din tribul utah. mai puţin paşnici. aceştia nu erau vopsiţi în culorile războiului. m-am gândit imediat la căpetenia lor Tusahga Sartish* . dacă mă pot exprima astfel. indieni utah războinici. căci o astfel de stâncă nu le dădea posibilitatea de a se ascund e de privirile eventualilor duşmani. şi m-am folosit de această ocazie pentru a o învăţa pe soţ cuvinte şi expresii noi în graiul apaşilor. Văzându-i pe războinicii utah. „sălbatic". Erau însă. Aproape în fiecare oraş există locuri des tinate sacrificării urşilor şi chiar creşterii lor. într-adevăr. Războinicii sioux şi războinicii utah nu u apărut în următoarele două zile. Wihminutsh. Kapote. despre care am scris şi în romanul „Old Surehand". Teish. De pe platoul pe care ne aflam.urs. Ei înaintau în „şir indian". i-am văzut urcând de-a lungul unei stânci golaşe. Războinicii . aşa cum obişnuiau pe vremuri. Pentru că indienii nu erau în luptă cu nimeni. Indienii o folosesc de multă vreme. Mi-am putut da seama după lăncile. cel puţin deocamdată. De-abia în seara celei de-a treia zile s-au arătat cei pe care îi aşteptam. care-i deosebeau pe membri i unui trib de membrii altuia. chiar dinai ntea apariţiei omului alb pe aceste meleaguri. atunci când Vestul mai p tea fi numit. unul în spatele c eluilalt. iar Vulturul cel Tânăr m-a ajutat foarte mult Klara voia neapărat s-o uimească pe Kolma Pushi cu cunoştinţele ei. Pahwang şi chiar utah Sem pish. indienii s-ar fi ferit să se arate pe un vârf golaş de munte.

pentru că de acolo de unde eram. şi nimic altceva. pentru a nu e atingă nici măcar de un copac sau de un tufiş din valea aceea. deoarece nu s-a întâmplat nimic deosebit A trecut şi ziua următoare. Pentru noi era şi mai important faptul că nici unul dintre ei nu s-a aprop iat prea mult de Amvonul Diavolului. Aceştia erau şi foarte tăcuţi. să rămânem în tabăra oastră şi să dormim. în dimineaţa care a urmat. încât nu le puteam distinge trăsăturile feţelor. şi nici nu putea fi vorba ca vreunul dintre e i să urce chiar pe „Amvon". i r pe noi asta ne interesa. pentru că nu ştiam când vom mai avea ocazia s-o facem. care. cu mult timp în urmă. din păcate. Nu voiam să ne expunem pericolului de a fi des coperiţi. Av lu mai târziu că printre războinici se afla şi Tusahga Sartish. se număra acum. la bătrâneţe. Oamenii au rămas în parte a dinspre apus a văii. dar acestea erau.se aflau însă la o distanţă atât de mare. După ce indienii au ajuns la Amvonul Diavolului. Războinicii utah u aprins câteva focuri. că şi pentru ei locul acesta era sacru. sfatul urma să se ţină numai când ar fi venit sioucşii. De aceea nu ne-am ostenit să ne furişăm până în propierea taberei războinicilor utah. am observat că cei ce stăteau de strajă . p tre duşmanii noştri. îşi aduseseră cu ei până şi lemne de foc. Am preferat. în care se afla Stâ ca Tăcerii. fără a se apropia deloc de partea dinspre răsărit. aşadar. nu pute am auzi nimic din cele ce spuneau. căpetenia tribului utah Ka pote. prea mici pentru ca noi să fi pu tut vedea ce făceau. Indienii priveau s tânca pătrunşi de teamă şi de respect. doar pentru a ne satisface curiozitatea. din atitudinea lor. ne-am putut da s eama. însă. Oricum. în timpul nopţii am dormit liniştiţi. fără ca sioucşii să se fi arătat Am mai o noapte liniştită. deşi încheiase pace cu noi.

Venise timpul să ne luăm în primire postul de observaţie. care aveau probabil menirea să ducă animalul la pas. Cel ce vrea să tragă cu urechea la cele ce spun indienii. „Câinele care veghează". Tusahga Sartish. Kiktahan Shonka. Klara trebuia. un bărbat bătrân. aşa cum făcuseră şi răzb veau în fruntea lor o mare căpetenie.tabăra indienilor utah au început să se agite. — Ce să caut eu acolo? m-a întrebat Dick Hammerdull. La spatele lui. Altfel nu sar fi explicat de ce bătrânul acesta fusese gata să facă atâta d . Pe aceste pături a fost aşeza . slab şi înalt Calul căpeteniei era ţi e dârlogi de doi războinici. bătrânul Kiktahan Shonka. Soţia mea m-ar fi însoţ lăcere. şi ab când omul a fost ajutat să descalece. omul care dorise să-i vadă pierind pe apaşi şi pe toţi prietenii şi aliaţii acestora. . Cei doi vânători au renunţat de bunăvo că. aş fi crezut că bătrâna căpetenie era o stafie. pentru sosirea si oucşilor. războinicii au bătut câţiva ţăru e care bătrâna căpetenie sioux se putea sprijini. Indienii au ins câteva pături moi în faţa căpeteniei utah. înaintând în „şir indian". pregătinduse. Acest bărbat în vâr aşa cum aveam să-mi dau seama foarte curând. într-adevăr. aşadar. m-am gândit că oamenii suferinzi nutresc o ură şi o sete de răzbunare mult mai puternice decât ce i sănătoşi. Această căpetenie sioux a fost întâmpinată cu mult respect de către războinicii utah. cel mult mi-aş fi făcut griji şi pentru ea. Bătrâna căp tenie nu mai părea a fi în deplinătatea forţelor. am văzut cât era de slab. ca un copil mic. Dacă toate acestea nu s-ar fi petrecut în plină zi. Privindu-l pe acest bătrân bolnav. probabil. Sioucşii au sosit. numai că nu-mi putea fi de nici un ajutor. şi asta mă îndreptăţea să cred că omul era voinţă arzătoare. să rămână în ascunzătoare.

dar când vine vorba de graiurile pieilo oşii. dragă Dick. pentru a avea şi arme cu bătaie lungă. E-adevărat că numele meu e Dick Hammerdull şi că mă pricep binişor să mânuiesc puşca. împreună cu Vulturul cel Tânăr. Din păcate nu era acum ntul să ne odihnim. astfel încât puteam sta şi întinşi. Am luat cu noi şi puştile. Războinicii obişnuiţi. Am făcut tot posibilul pentru a nu lăsa urme şi pentru a nu fi zăriţi. cu doamna Burton. după ce ar fi aflat ce voiau să afle. şi pentru asta ocheanul meu era de foarte mare folos.trebuie să priceapă graiul lor mai bine decât îl pricep eu. Am văzut că în tabăra războini cilor roşii erau patruzeci de sioucşi şi patruzeci de indieni utah. Ştiam că peste o zi ar fi fost ziua despre care-mi vorbiseră fraţii Santer şi mă g m că. şi-o rog să n e mai facă o plăcintă cu mure. în cele din urmă. şi s-a dovedit mai târziu că am procedat foarte bine. astfel încât să nu lăsăm nici o urmă. pot să-ţi spun că ai dreptat ile. am ajuns la căsuţa din piatră. I ce zici. M-am gândit că poate cei doi fraţi a r fi stat la pândă. am pornit prin pădure. s-a terminat cu priceperea mea! Mai bine rămân aici. probabil. vulpoi bătrân? — Dacă vrei să spui cţin tovărăşie atunci când o fi să mănânci plăcintă. Se pare că acest număr fusese stabilit dinainte. Am profitat de siluetele copacilor pentru a rămâne nevăzuţi şi. pentru a se arăta abia mai târziu. vor sosi şi ei la Amvonul Diavolului. Aici rvat că soţia mea pregătise totul. Am trecut numai prin locuri în care solul era destul de tare. Pitt Holbers. cei care urmau să-i atace e . Trebuia să-i ţinem sub observaţie pe războinicii adunaţi la Amvonul Diav olului. Ne-am dat seama că nu veniseră decât indieni cu o oarecare poziţie în triburile din care făceau parte.

căpetenia sioux avea un nas subţire ca o lamă de cuţit. Despre ceilalţi se putea spune că erau războinici care îşi câştigas ma prin faptele lor sau războinici care se bucurau de încrederea căpeteniilor lor. Ceilalţi mă interesau mai puţin. îi urmăream foarte atent pe cei doi mari şefi d b Kiktahan Shonka şi Tusahga Sartish. vedeai că nu sunt al ale. dar mă văd nevoit acest indian era antipatic. Caii fuseseră adăp aţi. peste două ore. Bătrânul sioux purta părul lung. Apoi căpeteniile au început să urce spre vârful Amvonului Diavolului. deocamdată. Am vorbit deja despre marile căpetenii ale cele două t riburi. ba chiar respingător. a fost aprinsă pipa păcii. Marea căpetenie utah s-a ridicat de la pământ. ia r ochii i se afundaseră în orbite. Am început im foarte atenţi la tot ceea ce se petrecea în Amvon. nu se aflau în această vale. lam recunoscut imediat pe cel ce era marea căpetenie utah. Mai întâi. a suflat fumul în . Sub ochii mei se petreceau lucruri obişnuite pentru o tabără a indienilor. Buzele nu i se vedeau deloc. In afară de aceste două mari căpetenii. dacă priveai mai atent. Indianul era bătrân şi părea a fi mai bătrân decât era de fapt. se mai aflau în vale cinci căpetenii sioux şi cinci căpetenii utah. Kiktahan Shonka n u era în stare să meargă. i se prinseseră în păr şuviţe care. iar războinicii se pregăteau să mănânce. aşa că fusese legat cu frânghii pentru a fi tras în sus. Cina a durat mult.apaşi. Ştiu foarte bine că nu este frumos să-l judeci pe om după înfăţişare. şi pentru a părea mai lun şi mai des. pentru că faţa îi era toată numai cute mă făcea să cred că marele şef de trib nu purta în sufletul său bunătatea şi celelalte senti care îl fac pe om să se simtă tânăr sufleteşte şi să pară şi trupeşte mai tânăr decât este. privind prin ochean.

adică Y oung Surehand şi Young Apanatshka.. Urma ca auru l să fie adus din locuri care le erau necunoscute albilor şi despre care acestora nu le spusese nimeni. Toate începeau cu afirmaţia că apaşii şi membrii triburil or înfrăţite cu aceştia erau cei mai josnici oameni de pe Pământ. pentru că tot ce vorbeau indienii mă interesa foarte mult. Celelalte zece căpetenii au făcut acelaşi lucru . ai căror taţi erau nişte trădători ai rasei roşii. Cei doisprezece nu erau de a cord cu faptul că în onoarea lui Winnetou urma să fie înălţat un monument din aur. toate motivele să ascult. şi aveam.. Marele şef sioux nu putea sta în picioare. pe care noi le-am fi petrecut în micul adăpost din p iatră. Acum. Era vorba de câteva sute de kilog rame de aur. pe care îmi este imposibil să le redau aici. nimic. pentru acest pimo*l Cine urma să facă acest monument? Un sculptor şi un pictor. acest aur urmând a fi procurat de către reprezentanţii tuturor triburilor indiene. cei mai faimoşi bărbaţi şi cele mai respectate femei care aparţineau rasei roşii. Tot acest timp s-a limitat în cele din urmă la trei ore. Toate acestea urmau să se facă pentru un singur om. Toate aceste cuvântări nu erau decât introducerea pentru sfatul care urma să se ţină. mine! Deşi nu îmi propun să le redau aici. dar că cei mai josnici dint e ei erau Winnetou şi prietenul lui.şase direcţii diferite şi a vorbit primul. Old Shatterhand. Acest e cuvântări puteau dura şi trei zile. oricum. aşa înc a tras din pipa păcii şi a vorbit stând jos. nişte p ale. Monumentul fusese pictat pe pânză şi apoi modelat din lut. fiindcă e ra vorba despre. de-a lungul atâtor ani. pentru acest coiot. cuvântările celor douăsprezece căpetenii meritau a fi ascultate. astfel că am ascultat douăsprezece cuvântări. trebuiau să se adune la Mount Winnetou pentru a-şi spune părerea despre tablou şi . toate căpeteniile.

dar mergea pe jos. Acest om nu era nimeni altul decât Sebulon L. Sioucşii nu l-au împiedic at să se apropie. hotărârile luate trebuiau respectate. — Cine-i faţa palidă? a întrebat Tusahga Sartis h. a răspuns Kiktahan Shonka. Ei trebuiau să afle că o astfe l de statuie i se cuvine unui războinic sioux sau utah. urma să se hotărască ce era de făcut şi cân trebuia făcut ceea ce se va hotărî. El va veni încoace! . de Old Shatterhand. dar nu unui câine de pe Rio Pecos! In acest sfat de la „Urechea lui Manitou". spuneau mai departe căpeteniile. Omul purta toate armele pe care l e purtau în urmă cu treizeci de ani oamenii din Vestul Sălbatic. Oricum. trebuia domolită. pe un ton care nu era deloc prietenos. De ce a venit el deja azi? Această întrebare îi fusese adresată lui Se ulon. a răspuns Sebulon. Războinicii l-au condus imediat la Amvonu l Diavolului. Trebu ia să vină abia mâine. iar Sebulon Enters a urcat în Amvon pentru a se alătura căpeteniilor adu nate la sfat Apoi am auzit din nou voci. chiar d acă astfel urma să piară întreaga rasă roşie! Sfatul a fost întrerupt dintr-o dată de apariţi i om care venea de-a lungul apei. ceea ce însemna că îl cunoşteau.despre modelul din lut Până şi câinele de Old Shatterhand fusese chemat! Această îngâmfare a paşilor. — E un om pe care-l cunosc. — M-am grăbit Am vrut să ajung cât mai repede aici ca să vă spu n să fiţi cu băgare de seamă şi să vă păziţi. En ters. Indienii îi dispreţuiesc pe albii pe ca re-i folosesc drept iscoade. Eu l-am chemat aici. Sebulon avea pinteni. — De cine trebuie să ne păzi mare duşman al vostru.

uff. am plecat şi noi. Cred că de acolo a venit încoace. Va muri la stâlpul caznelor. Nu ne temem de el. E nebun! Nu mai poate face nici un rău nimănu i! Poate să vină. Kiktahan Shonka a strigat uimit — Uff. uff! au exclamat cu toţii. uff. — Uff. uff. cu toţii. — uff! A aflat că ne adunăm aici? A aflat de ce ne adunăm aici? — Ştie tot — De la cine? — Asta nu mi-a spus. din nou. Numai un nebun îşi ia squ wa cu el atunci când e-n luptă cu omul roşu. — Cum? Squawa** lui? Spui că este cu el? -Da. Ştiu asta. A plecat de la cascadă şi. iar femeia lui ne va fi slugi — Fratele meu să nu cuvânteze fără a gândi. — Uff! Ştiam că va veni. In Tr inidad am dat de urma lui. u Asta e pentru noi o veste bună! Asta înseamnă că are mintea slabă. Kiktahan Shonka a strigat furios: — Oare câinele ăsta nu es te destul de bătrân pentru a-şi fi pierdut agerimea ochiului şi ascuţimea auzului? Nu pute a să rămână de partea cealaltă a Marii Ape* în wigwam-u] lui împuţit? — E împreună cu soţia l Sebulon. V a trece şi pe la Amvonul Diavolului? De ce ? Ce vrea? — Să afle ce vorbiţi şi ce hotărâţi. la puţină vreme după aceea.— Uff. — Uff. uff ! Old Shatterhand! De unde ştii tu asta? — Mi-a spus el însuşi. . uff. dar n-am aflat că a venit deja. pentru că am întrebat şi mi s-a spus. uff! au exclamat. — A fost cu el la cascada Niag ara? — Şi în Trinidad a fost cu el. — Unde? — La cascada Niagara. — L-ai văzut şi i-ai vorbit? Da.

dar am auzit în Trinidad spunându-se că ar fi fost patru ani printre albi şi că acum sar întoarce printre oamenii tribului său. Eu cred că a venit clipa în care trebuie să ne temem mai mult de el decât ne temea m înainte. — Două bătrâne vulpi ale V estului sălbatic. a spus Sebulon. Vulturul cel Tână Vorbeşti oare de acel războinic ce a plecat la feţele palide ca să înveţe a zbura? — Asta nu u. pe numele lor Pitt Holbers şi Dick Hammerdull. Se povesteşte că este rudă de sânge cu Winnetou. Printre ei sunt numai dintre aceia care vorbesc de omenie . se cade să fim cu băgare de seamă. Dacă ei sunt alături de Old Shatterhand. Old Shatterhand îşi cunoaşte femeia. fără să-şi producă vreun rău. — Cei doi nu sunt singuri. — Aşa este! El e unul dintre primii care s-au numit „Indienii Tineri". împăcare şi dragoste. Unde ţi-ai lăsat calul? .a spus Tusahga Sartish. trebuie să facem tot ce ne stă în putere ca să punem mâna pe cei patru băr baţi şi pe femeie. pentru că el este mai tânăr decât noi cu multe veri. a spus Sebulon. Dacă Vulturul cel Tânăr este împreu Old Shatterhand. cunoaştere. — Uff! Am auzit de ei . — Şi mai este cineva cu ei. sau ajunge iar c opil. Sunt viteji şi şireţi. Un tânăr apaş Mescalero. înseamnă că ştie că poate să facă asta. Poate că este m uns la vârsta la care orice om este mai cu băgare de seamă şi mai înţelept. El este şi unul dintre primii care au intrat în clanul W innetou. Dacă a luat-o cu el. — Cine mai este cu ei? a întrebat Kiktahan Shonka. tu n-o cunoşti.

Tusahga Sartish a coborât din Amvon. Nu putem să le oprim. Nu vom mai sta la sfat. nu poate veni decât dinspre răsărit. Eu m-am furişat pe jos până aici. însoţit de căpetenii. Sebulon L Enters s-a îndepărtat. până nu suntem siguri că Old Shatterhand nu-i pe undeva pe-aproape. femei care-şi spun „Indience Tinere". — O să pun să se caute temeinic prin împrejurimi. unde fratele meu păzeşte caii. dar îi vom pedepsi pe apaşi. Old Shatterhand ţi-a pomenit despre Mount Winnetou? — Nu. dar am aflat că voia să ajungă la Amvonul Di avolului pentru a-l vedea pe Kiktahan Shonka. . pentru a căuta urme şi pentru a vedea ce se întâmplă. — Aţi văzut vreo urmă d ui Old Shatterhand? — Nu. Numai Kiktahan Shonka a mai rămas. Am văzut urmele multor femei care au făcut popas lângă lacul Kan ubi. Tu întoarce-te la fratele tău şi adu-l aici. pentru a lua parte la căutarea noastră. dar acum nu v a mai scăpa. — A răma s acelaşi care era pe vremuri. marele şef de trib al sioucşilor. Am văzut cum a luat-o tocmai pe drumul pe care venisem noi şi m-am gândit că avusesem o idee bună când făcusem tot posibilul pentru a nu lăsa urme foarte vizibile. El e mergeau la Mount Winnetou ca să vadă statuia şi ca să dea nuggets. De acolo ai venit şi tu? -Da. a răspuns Sebulon. — Nu ţi-a spus pe ce drum vrea s-o apuce? — Nu. Dacă se apropie. a scăpat de atâtea ori de stâlpul caznelor. — Pe unde-aţ o după ce aţi plecat din Trinidad? — Am trecut pe lângă lacul Kanubi.— De partea cealaltă a muntelui. — Erau femeile nebune din tribul nostru.

Era de ajuns ca un singur războinic din cei optzeci. adică pe Vulturul cel Tânăr şi pe mine. — Şi eu cred la fel. în ceea ce ne privea p e noi doi. a răspuns el. câţi ne cău . Acum însă. Până atunci vorbisem cu Vulturul cel Tânăr numai în limba e eză. încât să ne fi putut înţelege. — Fratele meu crede că ne vor găsi? — — Nu. şi aceasta numai pentru că nici soţia mea şi nici cei doi prieteni ai mei nu cunoşteau atât de bine graiul apaşilor. — Aşa este! T e să ne gândim ce vom face. dar un războinic prevăzător trebuie să egătit pentru orice. — Am auzit tot. pentru a descope le noastre. Nu mă gândeam că soţia mea sau că cei doi bătrâni vulpoi ai i Sălbatic vor ieşi din ascunzătoare. Dacă duşmanii ne găsesc aici. şi mai departe. Asta era o trea bă nu tocmai plăcută pentru noi. pentru că eram singur am să-i vorbesc tânărului războinic chiar în limba lui maternă: — Fratele meu mai tânăr a înţ ce s-a vorbit? l-am întrebat eu. poate. ar fi o nebunie să încercăm să fugi băra noastră pentru a ne putea apăra mai . Fratele meu ştie la ce mă refer? — Se poate să fim descoperiţi aici şi se poate să fie descoperită tabăra noastră. dar mă temeam ca nu cumva cineva să se fi gândit că dru ul care ducea până la iaz ar fi continuat. încet.Ne căutau patruzeci de războinici sioux şi patruzeci de războinici utah. pentru a vedea ce puteam să fa cem în situaţia în care ne aflam. pe şoptite. să nu se teamă de „Spiritul cel Rău" şi să treacă în partea estică a văii. nu trebuia să ne amăgim cu gândul că ne-am aflat în deplină siguranţă. Trebuie să ne gândim la două lucruri. Am simţit nevoia de a mă sfătui cu tovarăşul meu.

Dacă ar fi aşa. Nu descoperiseră nimic. şi nu auzeam decât un mormăit. fără ca aceştia să afle prea multe. Nu a de ce să ne facem griji. A durat mai bine de o când indienii s-au întors. pe rând. După ce căpeteniile s-au hotărât cum să-i folosească Enters. . Putem să aşteptăm şi să vedem ce se întâmplă. Atunci ar trebui ca fratele meu mai tânăr să se strecoare în tabără pentru a îi duce pe soţia mea. ştim foarte bine. în tabăra lor. Drumul care duce la iaz este foarte îngust. precum şi animalele în altă parte. Acum toţi vorbeau mai încet. li s-a dat voie să urce în Amvon. din păcate. Iar noi le-am cădea duşmanilor în spate. a pus Sebulon. Kiktahan Shonka i-a întrebat pe un ton sec şi plin de dispreţ: — Mai ştiţi ce v-am spus şi ce-am vorbit cu voi? — Da. eu i-aş ţi istanţă pe duşmanii noştri.bine. în curând au venit şi fraţii E atul a început din nou. Căpeteniile s-au urcat din nou în Amvonul Diavolului. Cei doi vânători stau de pază şi au văzut nicii au plecat din tabăra lor pentru a ne căuta. Ieşirea din căldarea văii este foarte îngustă. E nevoie doar de un si ngur om pentru a ţine în loc o întreagă armată. care părea să vorbească pentru amândoi. şi în locurile pe unde trebuia să trecem dacă fi vrut să ne întoarcem în ascunzătoarea noastră de lângă iaz. pe cei doi vânători. şi nici unul dintr ar scăpa de gloanţele mele. Amândoi îşi vor lua puştile şi se vor ascun e undeva lângă iaz. — Şi dacă duşmanul descoperă unde se află tabăra noastră? a între ici dacă s-ar întâmpla astfel nu mi-aş face griji. Vorbeau în şoaptă pentru că voiau să dispun bi. dar deveniseră mai atenţi şi au pus străji peste tot.

va fi gata să facă un ocol. şi de aceea a m fost foarte atent. — Vestitul meu frate. Sunteţi gata să faceţi asta? — Numai dacă asta ne aduce un folos. Noi am văzut şi urmele unor bărbaţi în apropierea lacului. albul nu s-a lăsat prea mult rugat şi a plecat împreu nă cu ele. — Asta se poate. Din mândrie. Noi ştim încotro se îndreaptă femeile. încât văd î netou şi în Old Shatterhand nişte zei. chiar astăzi. îl prindem cu siguranţă. Dacă vine în locul ăsta. — Asta-i de ajuns! El a fost. ştie unde este şi vă va spune cum să ajungeţi acolo. Dacă-i prindem noi. Şi pentru că femeile noastre sunt atât de nebune. Marea căp etenie a început să explice ce drum ar fi urmat să parcurgă fraţii Santer. a spus Sebulon. Se îndreaptă spre Tovunt&ts-pa-yavh*. şi atunci nu veţi ma mi nimic. Aveţi noroc. Noi ştim acum că a plecat din Trinidad înaintea voastră şi de aceea credem că are alte planuri şi că nu s-a îndreptat spre Amvonul Diavolului. Tusahga Sartish. Indianul a desc ris totul foarte amănunţit. şi mi-am putut da seama . Noi mai stăm trei ile aici. unde este acest munte? -Nu. reped e. Acum trebuie să faceţi tot ce vă stă în putinţă pentru ca noi să vă dăm banii pe care vii i-a s. — Vă aduce folos! Dar az nu-i timp să vorbim despre răsplată. Nici eu nu ştiam unde era Muntele Vulpii. nu vă dăm nimic. astfel încât să nu-mi scape nimic din cele ce se spuneau.— Şi sunteţi gata să îndepliniţi cele ce s-au hotărât între voi şi noi? — Da. — stea vrem să vă mai cerem ceva: trebuie să ni-i aduceţi pe Old Shatterhand şi pe femeia lu i. nu ne scapă. Credem că le-a întâlnit pe feme ile noastre lângă lacul Kanubi.

cu cât spre acest munte voiam să ne îndreptăm şi noi. a spus Kiktahan Shonka. înainte de a ajunge la locul unde trebuiau să se adu ne la sfat. Ştiam despre ce morminte era vorba şi o admiram pe soţia lui Wakon pentru că voia să le ducă pe femei la mormântul lui Nşoci. dar explicaţia a venit imediat. ca să fie cât mai sigură că va împl pus în gând. Puteam fi sigur că nu vom sosi prea târziu la Mount Winnetou şi ştiam că le vo m prinde din urmă pe femeile care desigur că înaintau destul de încet. cea care este mai mare peste femei. Fraţii Enters şi-au făcut câtev emnări în carnetele pe care le aveau la ei. femeile. femeia lui Wako n. Ea ştie întotdeauna ce face. la mormintele care sunt sfinte pentru e le. aşadar. apoi Kiktahan Shonka a continuat: . căci altfel nu sar îndrepta spre răsărit! — Fratel e meu se înşală. Fratele meu n-o cunoaşte pe Aşta. Atunci când Aşta î ese că se îndreaptă spre sud. pentr u că. Trebuia numai să ev it întâlnirea cu grupul de indience. ca să se roage pentru a izbândi în cele ce-au gândit Acum aflasem tot ce voiam să aflu . descriind drumul pe care fraţii Enters urmau să-l parcurgă. Am aflat cu ajut orul iscoadelor că Aşta mai aşteaptă şi alte femei care gândesc la fel ca ea şi care vor să i alăture. am crezut că femeile urmau să o ia spre Mount Winnetou. Tusahga Sartish a spus : — Pe femei le-a cuprins duhul nebuniei. Ele merg la Tovuntfits-payavh. Nu înţe egeam de ce femeile făceau un ocol atât de mare. pentru că voiam să ajung neînsoţit la Nugget Tsil pentr u a vedea ce avusese să-mi transmită bătrânul Tatellah-Satah. Ea vrea să fie însoţită de cât mai multe femei.că Muntele Vulpii era chiar Nugget Tsil! Mă bucuram cu atât mai mult. într-acolo plecaseră.

Noi ne vom reuni la Wicont e-mini numai cu câteva zile înainte de a pleca la marele sfat de la Mount Winnetou. dacă e a vrea să ne urmeze? — O să vă urmeze cu siguranţă. pentru a putea găsi fără ajutorul meu lacul numit Wiconte-mini. Mânat de curiozitatea l ilită. fiindcă pentru duşmanii noştri trebuie să rămânem nevăzuţi. plecând deaici? Asta înseamnă că v o cu mult timp înaintea noastră. Fraţii Enters şi-au făcut di ou câteva însemnări. Ii veţi ţine tovărăşie lui Old Shatterhand şi nu îl veţi mai scăpa d nteţi în stare de asta? — Desigur! Dar cum să vi-l aducem? Când şi unde? Oare el ne va urma de bunăvoie? — O să vă urmeze. Gândeşte-te că nu putem să adunăm acolo. Aţi auzit vreodată de Wiconte-mini*? — Nu. — ici plecăm într-acolo pentru a ne uni cu kiovaşii şi cu comanşii împotriva apaşilor. răspunse Sebulon. Noi înaintăm înc Până la adunarea de la Mount Winnetou mai sunt câteva săptămâni. Voi fiţi fără grijă şi fac spus. Aduceţi-l pe acest .— Veţi merge într-acolo. Din exp licaţiile marii căpetenii. pentru că arde de curiozitate să afle ce vorbi atunci când ne vom aduna la sfat Este sigur că ne veţi întâlni acolo. cei doi fraţi au aflat că lacul era în Arizona. pentru ca apoi să spună: — Vreţi să vă îndreptaţi chiar spre lacul ăsta. Toate acestea l-au făcut pe Sebulon să cadă mai întâi pe gânduri. un număr atât de mare de ră e cai. la vest de Moun t Winnetou. pentru câteva săptămâni. Veţi aştepta acolo până îl aducem pe Old Shatterhand. Lui treb ie să-i spuneţi numai că în locul ăsta se adună kiovaşii şi comanşii. el va veni într-acolo şi atunci va fi în mâinile noastre.

Am grăit oare pe gândul fratelui . cu atât vom fi mai sigur de izbândă şi cu atât va fi mai mare răsplata voastră. Nu demni nici măcar să fie scuipaţi! Crede fratele meu că.câine alb şi aduceţi-o şi pe femeia lui ca să ne putem răzbuna! — Şi răsplata? — Despre asta bi atunci când ne veţi spune că se apropie Old Shatterhand. Enters nu spusese nici un cuvânt. Ajungeţi-l din urmă pe Old Shatterhand. — De ce nu ne spuneţi chiar ac um care va fi răsplata noastră? — Fiindcă nu ştim cum vă vom răsplăti. râzând. dar noi păstrăm ce avem. ei vor prim i măcar preţul unui fir de iarbă sau pe cel al unei pene? — Şi târgul pe care l-au făcut cu v i şi cu noi? a întrebat Tusahga Sartish. — Nu le va aduce nici un folos. Nu daţi crezare cuvân tului nostru? — Ba da. bătrânul sioux. vă credem. iar căpeteniile tăcea u. arme sau o parte din prada pe care-o luăm de la duşmani. Cu cât veţi face mai curând şi mai bine ce-aveţi de făcut. După aceea. şi au continuat să tacă până când au plecat cei doi albi. Ei plătesc preţul. şi asta cât i repede. Fraţii Enters au părăsit Amvonul şi s ptat spre caii lor. Hariman F. marea c tenie utah n-a spus decât un singur cuvânt: — Ticăloşii! — Mişeii! adăugă Kiktahan Shonka. pentru trădarea asta. de asemenea. Nu ştim dacă vă vom da nuggets. a răspuns. — Atunci nu mai avem ce vă spune! Plecaţi chiar acum! Vă s fătuim să nu pierdeţi nici măcar un ceas.

am continuat eu. — Nu vor voi nimic. uff. au răspuns pe rând celelalte căpete Nu m-am mai putut abţine şi am rostit. Apoi am auzit vocea bătrânului sioux: — Uff. şi am văzut că toţi sa locurile lor. da. . cu mare greutate. chiar cuvântul pe car e-l rostise cu puţin timp înainte Kiktahan Shonka: — Sitşepi! Mişeii! Mai întâi s-a făcut lin Apoi am auzit — Uff.. unul după altul. Fratele meu a grăit foarte înţelept — Oh! Nu este nevoie de înţelepciune ca să înş aţă palidă. da. în graiul indienilor sioux. uff! Asta nu-i om ! — Nu-i om! a spus şi Tusahga Sartish. Chiar şi bătrânul Kiktahan Shonka s-a sculat în picioare. uff! Cine-a fost? Ce-a fost asta? De unde s-a au zit? Privind prin ochean. aşa că a trigat: — Şikşitşe-lahgtşal Ticăloşilor! S-a lăsat o linişte profundă.meu? — Da. uff. f ce nu mai este în viaţă nu mai vrea nimic. am putut vedea că toţi se uitau speriaţi în toate părţile. — Dar trădătorii vor voi să-i răsplătim aşa cum le-am spus. — Este şi pe gândul celorlalţi? — Da. da. — Nici voi nu sunteţi demni nici măcar să fiţi scuipaţi. Din nou s-a făcut linişte.. Am grăit şi de-această dată pe gândul fratelui meu ? — Da.

Kiktahan Shonka şi-a pierdut şuviţele care nu erau ale lui şi care dădeau impresia că bătrânul avea părul mai lung decât îl avea de fapt. în învălmăşeala creată. şi apoi indienii au plecat. faţa Vulturului el Tânăr . — Cel ce-a vorbit a fost oare duhul cel bun ? Ce facem? Eu nu mai rămân aici! — Nici eu! — Plecaţi! Plecaţi! am strigat eu. Cuvintele me le au avut efect. dar asta nu-l mai interesa. Nimeni nu se mai gândea acum să-l aştepte sau să-l prindă pe Old Shatterha d. grăbindu-se să coboare din Amvon. Bătrâna c nie sioux a fost purtată în braţe de războinici şi ridicată pe cal. Imediat ce s-a văzut căla Kiktahan Shonka le-a poruncit războinicilor săi să plece imediat din acel loc ce deve nise pentru indieni şi mai misterios. Numai K iktahan Shonka nu putea să coboare şi striga din toate puterile: — Ajutaţi-mă! Şi eu vreau să cobor! Şi eu! Şi eu! Dar vitezele căpetenii erau foarte grăbite şi. In timp ce îi privea cum plecau. Toţi îşi dădeau silinţa să disp ră cât mai repede. A fost nevoie să vină câţiva războinici de jos pentru a-şi aj etenia. — Da. optzeci. — Ştii că bunul Manitou aude tot ce vorbeşte duhul rău? — Da. Toţi au fugit care-ncotro. aşa cum veniseră. Cei care stătuseră de pază au fost chemaţi imediat în tabără. n stătea capul la bătrânul sioux. un loc sacru pentru ei. în „şir indian". — Şi pedepseşte.— Ştie fratele meu roşu ce spun toate vechile wampumuri despre Amvonul Diavolului pe c are tocmai ne găsim? -Da. îl pedepseşte foarte aspru.

îmi aminteau de cele ale lui Winnetou. Mă bucur. Faţa lui. Am fost la feţ palide pentru a învăţa aerostatica şi aeronautica. dar care dovedea calităţi deosebite. Nu ne-am întors imediat în tabăra noastră. şi trebuie să mărturisesc faptul că eu însumi devenisem. aceasta este datoria noastră. Nu m-a mirat nimic din cele ce mi -a spus. babilonieni şi e ipteni cunoşteau taina construirii unor monumente. A trebuit să învăţ despre acustică. — De izbânda asta mă bucur mai mult decât dacă i-am fi învins în luptă. foarte vesel. ci ne-am îndreptat spre partea apuseană a căldării văii. — Da. Vulturul cel Tânăr era un bărbat tăcut. Trebuie să aducem în suflet ul oamenilor care aparţin aceleiaşi rase cu noi tot ce s-a pierdut din timpuri trecu te. era ac um scăldată în soare. la fel ca şi celelalte popoare din vechime. Mă rog la Bunul Manitou să ne dea putere ca să ducem l a îndeplinire această datorie a noastră. Mă bucur să aflu că şi strămoşii oamenilor roş eau această taină. Era pentru prima dată când apaşul îşi descărca sufle era pentru prima dată când îl auzeam vorbind astfel. astfel încât să se poată auzi foarte cl ar ceea ce se vorbea într-un punct îndepărtat. pentru căi o izbândă a ştiinţei.era luminată de un zâmbet. luminate de bucurie. şi nu a armelor. Avea p uterea şi curajul de a face lucruri neobişnuite. dintr-o d tă. am părăsit ascunzişul în care stătusem până atunci. Ştiu că vechii asirieni. a s ul apaş. ecou şi deplasarea prin aer. acolo unde se aflaseră cu puţin timp înainte indienii. iar trăsăturile lui. Mi se părea că apaşul pe care-l aveam în faţă semăna foarte mult cu bunul meu prie en Winnetou. . După ce dispăru şi ultimul dintre cei optzeci de indieni. — îţi este cunoscută ace trebat. atât de sobră de obicei.

cu păr de cerb . Dacă ede asta mai târziu.Voiam să vedem dacă am fi citit în urmele lor ceva care ne-ar fi putut fi de folos. Apoi ne-am îndreptat spre tabăra noastră. Să mergem! Am luat leacul şi l-am băgat cu mare grijă în buzunar. am descoperit pe una di ntre treptele care duceau într-acolo un obiect care nu se aflase în locul acela înaint e de venirea războinicilor. nu va şti unde a pierdut leacul. dar poate aduce şi primej die. se întoarce aici ca să caute. Oric um. leacurile se ţin în traista pentru lea curi. iar căpetenia sioux se numeşte „Câinele care veghează". Labele erau unite între ele printr-un os de cerb şi semănau cu două mâini ale căror degete arătau în direcţii opuse. l-aş fi văzut cu siguranţă. acolo unde fuseseră tăiate. Acestea sunt labe de câine. sau undeva pe drum. dar când am urcat spre Amvon. Cu m se poate ca bătrânul să fi pierdut tocmai labele de câine? Fratele meu roşu să le privească cu băgare de seamă. sau atunci când l-au coborât cu frânghiile din Amvonul Diavolului. Apaşul le-a privit foarte atent Apoi mi-a spus: — Labele nu au fost purtate în traista pentru leacuri. cusute cu multă grijă. Dacă s-ar fi găsit acolo. — Da. dar al cui să fie? — Al bătrânului Kik Shonka! — Oare cum l-o fi pierdut? După ştiinţa mea. Erau două l de câine. aşa se pare. Au fost cusute la cingătoare. ci chiar labele. — Da. I-am arătat obiectul găsit Vulturulu el Tânăr. Dacă bătrânul sioux vede foarte curând ce-a pierdut. Nu erau doar ghearele. Nu am observat nimic deosebit. aici. nu trebuie să mai zăbovim foarte multă vreme. — Un leac! a exclamat el. Labele i-au fost sm ulse atunci când a fost ajutat să urce pe cal. Dick ne . Lucrul găsit are mare însemnătate.

De ce or i plecat aşa degrabă? Aţi aflat ceva? —Ai răbdare până când ajungem în tabără. am răspuns eu. pentru că ne-a aşteptat şi a adus caii ca să nu trecem pe jos prin ap a iazului. — Totul s-a întâmplat repede. Klar at lui Dick: . Vulturu l cel Tânăr a urcat pe o stâncă pentru a sta de strajă şi pentru a-mi spune imediat dacă bătr Kiktahan Shonka s-ar fi arătat din nou. La un semn al meu. Dacă vrei să pleci. pentru c i rămân puţin pe aici. — Şi vrei să mai rămâi aici? Uimită. a spus Dick. Eu însă am nemişcat — Unde să mergem? am întrebat-o. Sufleţel a sărit în picioare şi a spus foarte hotărâtă: — Să strângem to căm imediat de-aici. Im ediat ceam terminat. Am povestit pe scurt toate cele întâmplate. va trebui s-o faci singură. foarte repede. Or să se-ntoarcă iar? — Să sperăm că nu. ci am strigat de departe: — Am reuş t! Am reuşit! — Minunat! a strigat ea.urmărise tot timpul. — Ce să facem aici? — Nimic. să le spunem ş sta aşa era. Descăleca şi povesteşte. N ci n-am mai aşteptat să ajungem în ascunzătoarea noastră. — Ce treabă! De obicei stau zile-ntregi la sfat. — S-o luăm pe urmele fraţilor Enters! — Numai tu s ură? — Singură? Cum aşa? — Uite-aşa. Spunând acestea. soţia mea a şi pus mâna pe oale şi pe vase. Puteam citi în privirea Klarei că ardea de nerăbdare să afle ce s-a întâmplat.

— Motive? Mereu are motive! — Asta ştim foarte bine atât eu. am . Pentru numele lui Dumn aşezaţi-vă şi aveţi încredere în soţul dumneavoastră! Mereu ştie ce vrea. încet. Nici nu-i plăcut — Da. domnule Hammerdull? — Dacă pricep. Cel puţin. Nici unul d intre indienii care fuseseră la Amvonul Diavolului nu s-a întors. „Câinele care veghează" nu-şi dăduse seama că pierduse leacul. De ce trebuie să-i ajungem din urmă chiar azi şi să fim tot timpul pe urmele lor? O să avem nevoie de ei. înseamnă că are anume motive. Nu aveam de ce să-i hărţuim pe cei doi. adică ştiu multe lucruri pe care vrem să le aflăm. — E adevărat? m-a întrebat soţia mea. cât şi Pitt — Şi sunteţi de părere că trebuie să-l ascult? — Desigur. Mai rămânem aici. sau nu. astăzi. Ştiu încotro au luat-o. nici nu mai contează. VII CEL DE-AL DOILEA TEST AMENT . dar n-are rost să ne ţine upă ei. d să fac. Ce însemna această pierdere nu pot înţelege decât cei cunosc importanţa pe care o au leacurile pentru indieni. Toţi au fost de părerea mea. iar noi putem opune acestei dorinţe. — Şi vrei să-i laşi pe fraţii Enters să-şi vadă liniştiţi de drum? — Da. d că până mâine-n zori. a răspuns Dick. ai dreptate. dar dacă dansul vrea să rămână. Ne puteam pregăti în linişte pentru a ne continua drumul. Ei poartă cu sine izvorul din care vom lua şi noi apă.— Nimic! Şi el vrea să mai rămână! Pricepeţi ceva. — Da.

Pe drum vânasem u cocoş şi două găinuşe sălbatice. puteam să-i aşteptăm unde doream. Carnea ursului avea să ne ajungă încă multă vreme. Acolo am pus cortul. Apucând-o pe acest drum mai scurt. prin urmare. câştigam atât de mult timp. Cel mai bine ar fi fost să le ieşim în cale la Cana dian-River. chiar în acel loc în care. în timp ce pregăteam toate cele necesare. NuggetTsil. Cei doi . nu atât pentru că eram obosiţi. o cale pe care o cunoşteam. de către Winn etou şi de către tatăl lui. carne din belşug şi nu mai era nevoie s După ce-am mâncat. foarte greu pentru noi să-i ajungem din urmă pe cei doi. încât nu numai că-i ajungeam din urmă pe cei doi fraţi. era destulă iarbă pentru cai şi toată regiunea era îm tă de tufişuri înalte. când din direcţia din care ne aşteptam să apară fraţii Enters s-au văzut venind doi călăreţi. am preferat să ne odihnim. Se lăsase seara. dar. Acolo aveam apă de băut. Ştiam exact pe ce drum urmau să apuce. astfel încât puteam sta liniştiţi. l acestor tufişuri era un loc pe care fusese făcut de multe ori focul şi pe care nu ma i creştea iarba. dar puteam să fim înain ea lor la Mugworthills. Aveam. pentru că ne aflam pe pământurile comanşilor şi ale kiovaşilor şi ştiam că trebuia să facem uţine lucruri care ar fi putut trăda prezenţa noastră. Ca şi noi. Nu era. Cl ay şi Summer*. fraţii Enters voiau să ajungă tot la Nugge Tsil. Undeva. ba mai mult. fără a fi văzuţi de nimeni. Aşa cum am scris şi în ro anul „Winnetou". îi întâlnisem pe Gates. mai ales. aşadar. soţia me a prepara masa de prânz. munţii cunoscuţi sub denumirea de Mugworthills erau numiţi. deşi părăsisem Amvonul Diavolului cu mult după ce plecaseră ei de acolo.Am părăsit Amvonul Diavolului şi ne-am îndreptat spre Mugworthills. Exista însă o cale mult mai scurtă pentru a a junge acolo. după moartea lui Winnetou.

şi flacăra lui putea fi văzută foarte uşor de la mare dista ediat ce se lăsa noaptea. Văd c-aţi făcut focul de parcă aţi vrea cu orice preţ să vă-n-haţe netrebnicii ăia ro e n-aţi aprins un foc în spatele tufişurilor? — Pentru că n-avem de ce să ne temem nici de k iovaşi. — Sunteţi prieteni cu ei? . Cine să n are? De ce să ne omoare? — Kiovaşii şi comanşii care spun că pământurile astea-s ale lor. M-am ridicat în picioare. a răspuns Sebulon. Flacăra asta i-ar fi trădat nu numai pe ei.s-au apropiat încet. Cei do i au făcut focul în câmp deschis. a r s Dick. când ne-am aflat foarte aproape. Omul s-a apropiat pe la spate şi a spus: — Bună ziua. revolvere şi cuţite. Amândoi erau înarmaţi cu puşti. m-am gândit că ar fi fost mai bine ca. Fraţii Ent ers au descălecat. — Scalpaţi? De trebat Sebulon. nici de comanşi. ci şi pe noi. pentru început. hotărât să îi avertizez. domnilor! Pot să vă întreb dacă doriţi să fiţi scalpaţi repejor pentru orâţi mâine la stâlpul caznelor? Amândoi fraţii au sărit speriaţi în picioare. să se ducă numai Hammerdull la ei. Abia când sau apropiat mai mult. şi-au adăpat caii şi au început să caute crengi uscate pentru foc. — Pot să vin şi eu? m-a întrebat Dick Hammerdu vrea să văd ce mutre or să facă atunci când o să vă recunoască! — Să mergem! l-am îndemnat eu t printre tufişuri şi. Pentru că n enisem pe acelaşi drum cu ei. cei doi fraţi nu au văzut nici o urmă de-a noastră. Caii erau foarte osteniţi. — Să fim legaţi şi omorâţi la stâlpul caznelor? a întrebat Hariman. i-am recunoscut pe fraţii Enters.

Poate că ne spuneţi dumneavoastră câte ceva. iar din cauza asta n-am aflat nimic despre om ul nostru. asta nic u mai contează. Fraţii Enters au făcut o mişc are de surprindere. Eu sunt Sebulon Enters. ce ne buc urăm! Păi. omul pot it? l-a întrerupt Dick. sunteţi şi p rietenii mei! Aşa stând lucrurile. iar el este fratele meu. Au locuit în hotelul dumneavoastră. ia spuneţi-mi. Nu sunt eu omul potrivit — Nu? Dar atunci cine e omul potriv it? . Ştiţi ceva des re ei? — Hm! Dacă ştiu ceva? Aţi pus întrebarea asta tocmai omului potrivit — Vai. Dar.— Noi suntem prieteni cu toţi oamenii care ne ies în cale. sau nu. Şi dumneavoastră plecaserăţi. — Dick Hammerdull! Ce coincidenţă! Am locuit la hotelul dumneavoas tră. atunci spuneţi-ne dacă. aş fi curios să aflu numele prietenilor mei! Se poate ? — Ne numim Enters. Dar cine sunteţi dumneavoastră? — Numele meu este Dick Hammerdull şi vin t ot din Trinidad. Din păcate. — Vă mulţumesc. de unde veniţi şincotro vă duceţi? — Noi venim din Ka City. Acolo trebuia să ne întâlnim cu cineva. Hariman Ente rs.. — Dacă o să vă spun. ne-am abătut spre apus şi am trecut prin Trinidad şi acum ne îndreptăm spre Rio Gran de del Norte. dar despre cine este vorba? — Despre soţii Burton. — Wett! Prin urmare. cel cu care aveam întâlnire nu se ma afla acolo. — Eu. care-au fost în Trini dad. încotro mă-ndrept? Nici eu nu ştiu prea bine.. Acolo ar fi trebuit să ne şi aştepte. dacă dumneavoastră sunteţi omul potrivit.

Atât mea. îmi daţi voie să vă întreb încotro aţi luat-o după ce aţi plecat din Trinidad? . Oricum. In scrisoare spuneaţi că Wycliffe şi Howe ar fi prietenii noştri. Nici unul dintre ei nu a înd răznit să ne întrebe de ce nu am călătorit împreună cu femeile sioux care se adunaseră pe mal lacului Kanubi. Văzând aceasta. aşa încât le-am spus: — Fiindcă aveam motivele mele care m au făcut să nu doresc să mă aflu în tovărăşia voastră. După ce i-am cunoscut puţin mai bine. a spus Sebulon. cei doi au vrut să afle d e ce nu i-am aşteptat în Trinidad. cât şi eu ne-am dat seama imediat de toate acestea. Este adevărat că omul îşi dădea toată silinţa pentru a face o impr e bună. dar nu într-o foar te mare măsură. Nu s unt cinstiţi. vreun lu cru pe care n-aş fi dorit să-l afle cei doi fraţi. pentru a nu-şi da gândurile în vileag. Trebuie să vă spunem că nici nu poate f vorba de aşa ceva. V-am lăsat o scrisoare. V-a parvenit? primit scrisoarea. Fraţii Enters au fost surprinşi de apariţia mea.Ieşisem din ascunzătoarea mea pentru a-l împiedica pe Hammerdull să spună. iar ei n-au ezitat i asculte sfatul. n-am mai vrut să avem de-a face cu ei. numai că privirea lui era plină de neîncredere şi devenea uneori ameninţătoare. pe vremea când eram negustori de cai. Despre Harima n credeam. Noi am făcut doar afaceri cu ei. că este un om respectuos. să-şi ia caii şi să ne urmeze. Dick a spus: — Dânsul este omul la care mă gândeam. poate. dar în ceea ce îl privea pe Sebulon. imediat ce am spus cum ne numim. Cei doi au salutat-o cu mult respect pe soţia mea. Le-am spus să stingă focul. ave am impresia că se preface. într-adevăr.

Cunoaşteţi locul? — Da. te rog. Ce păcat că nu v-am întâlnit în Trinidad! V-am fi luat cu noi! — Mie nu-mi pare rău. — Aţi vânat ceva? a întrebat Sebulon. pentru că ne scutea de tot felul de explicaţii legate de Amvonu l Diavolului. La Amvonul Diavolului. pentru că cei optzeci de indieni de la Amvonul Diavolului se făcu seră patru sute. pe atât de inspirat. de parcă cei . aruncându-i fratelui său o privire fugară şi plină de înţeles . am răspuns eu. De labe n-o să ne atingem decât atunci când ajungem la Tovuntfits-payavh. Totul ne-a fost prezentat. — Aşa? I-aţi înt fii de trib? — Da. a răspuns soţia mea. — e. — Să vă povestesc? — Da. Povestitorul a mai spus că indienii vorbiseră despre lucruri de foarte mare însemnăta te. — Da. Oricum. Ne-a spus numele celor două mari căpetenii şi a înflo it istorisirea sa. Răspunsul acesta era pe cât de sc . de multă vreme. Cele câteva ore cât ţinuse sfatul căpeteniilor s-au transformat în trei zil e. n-ar fi fost în folosul meu să mă vadă la faţă. repede. — Şi noi vrem să mergem într-acolo. dar poate că aţi fi putut trage cu urechea la cele ce-au vorbit! — Şi la ce mi-ar fi folosit? Eu sper să aflu de la voi toate câte s-au petrecut acolo. Acum avem şi şuncă d . am răspuns eu.— A fost la vânătoare de urşi. Omul a început să povestească. — La Tovuntf its-payavh? a întrebat Sebulon. mergeţi într-acolo? De ce? — Asta a fost dorinţa căpeteniilor sioux şi utah.

şi n-avem voie s punem nimic nimănui. Apa Morţii. aşa este. Nu ar fi fost cuminte din partea mea să-i spun că prin A pa Morţii şi Apa întunecată indienii înţelegeau. am spus eu. cele două lacuri sunt foarte aproape unul de altul. de fapt. — Veţi culege ceea ce veţi semăna. . Şi încotro au luat-o? — Âsta-i un secret. Cunoaşteţi acest loc? — E o apă. după ce se despărţiseră de cei doi fraţi. unul şi acelaşi lac. O să-mi pot da seama când voi ajunge acolo. — Indienii au plecat d colo înaintea voastră. Mai ales despărţirea de cei doi mari şefi a fost redată ca fiind deosebit de căl duroasă. Cred că vă daţi seama cât de importante sunt toate acestea pentru dumneavoastră. este departe de Apa întunecată în care tatăl nostru şi-a găsit sfâr ? — Dacă mă gândesc bine.doi fraţi se aflaseră în centrul atenţiei. am să vă spun. Astfel am aflat că Tusahga Sartish şi Kiktahan Shonka s-au întors de două-trei or i. însă. nu-i aşa? — Da. — S Wiconte-mini. cu nici un preţ. ca să vă dovedesc c instit sunt în ceea ce vă priveşte. pentru a le strânge mâna. Acolo vom afl e sunt planurile de atac împotriva apaşilor şi împotriva celor ce le sunt prieteni sau a liaţi. — Trebuie să ajungeţi la apa aceea? — Bineînţeles. Dumneavoastră. Indienii ne-au descri întocmai drumul până acolo. de parcă indienii i-ar fi tratat cu cea mai mar e cinste. Indienii au plecat spre locul pe care ei îl numesc W iconte-mini. nu? Vreţi să vă spunem ce se va vorbi acolo? — Desigur! — Noi suntem gata să facem acest lucru p entru dumneavoastră şi sperăm să ne fiţi recunoscător.

şi anume chiar pe căpetenia lor. mă voi declara mulţumit de toate: De ce trebat tocmai pe mine unde este Apa întunecată şi unde se află Nugget Tsil? Mi se pare d e necrezut că n-aţi descoperit încă aceste două locuri. cum se face că nu aţi plecat de-a dreptul spre sud. Numai după aceea ne vom întâlni cu Kiktahan Shonka şi-i vom spune ce-am văzut. Din ce le ce ne-a spus indianul. — Desigur. îm ună cu Kiktahan Shonka? De ce v-a spus s-o luaţi mai întâi spre răsărit şi să ajungeţi la Tov ts-payavh? — Pentru că trebuie să fim cu ochii pe femeile sioux care au apucat-o într-ac olo. Vreau să vă rog sărăspundeţi la o întrebare. Era foar te mulţumit pentru faptul că eu acceptam fără şovăire tot ce spunea. Am stat un timp printre kiovaşi. sau pe fiul acestuia. nu se poate să nu fi întâlnit vreun apaş care să nu putut spune unde se află ceea ce căutaţi. — Toate astea par foarte la îndemână. — Aşa e. Tangua. dacă-mi veţi răspunde. — Am să vă duc. în ce pr iveşte locul unde se află Apa întunecată. văd că vreţi să ajungeţi şi dumneavoastră la Apa întunecată. dacă n-aveţi ni rivirea pe care Sebulon i-o aruncă fratelui său se citea bucuria victoriei. Dar. mai avem de mers două zile până acolo. spuneţi-mi. i-a răspuns Sebulon. Despre NuggetTsil puteaţi să-i întreb e kiovaşi. dar nu sunt. Pida. şi.— Ah. dar . Omul nu-şi dădea seama c ndea sieşi o capcană în care avea să cadă foarte curând. — Şi de ce am avea ceva împotrivă? D teţi cu toţii prietenii noştri şi ne bucurăm că ne veţi însoţi în drumul nostru spre această Pentru asta vă punem o condiţie: să ne duceţi la NuggetTsil şi să ne arătaţi unde este Apa î cată.

care mi-a vorbit cu mare dispreţ. iar după aceea ne vom culca. ci u preferat să plece imediat după cină. ci puţin mai încolo. indianul mă privea ca p -un duşman şi nu scotea o vorbă. In zorii zilei s-au întors. Când a răsărit soarele. Ştiţi. Dintre fraţii Enters. sforăim cam tare. imediat ce întrebam un apaş unde se află Apa întunecată. şi. iar trosnetul crengil or care ardeau le-a dat de veste că ne trezisem deja. cei doi nu au înnoptat împreună cu noi. La fel de tăcut fusese şi Vulturul cel Tânăr. pentru că fraţii Enters erau atât de neciopliţi. şi printre noi se află o doamnă pe care n-am v s-o deranjăm. Am observat imediat că fiecare dintre cei doi fraţi avea atârnată o sapă de şa. Numai că noi nu vom înnopta aici. şi nu mai încăpea nici o îndoială că cei doi voiau s singuri pentru a putea vorbi nestingheriţi. Se părea că cei doi fraţi nu erau de acord asupra an umitor lucruri. Hariman păstrase tăcerea. Sunt foarte prevăzători netrebnicii ăştia! — Netrebnicii ăşt prietenii mei. Mâine în zori porni m spre Tovuntfits-payavh. dacă mai spuneţi vreo vorbă de ocară despre ei. dar am renunţat repede. Pe de altă parte. Toate acestea mă făceau să cred că nu aveam să ne si mţim prea bine împreună. Mi-a trecut prin minte să mă strecor pe u rmele lor şi să ascult ce vorbeau. cortul era strâns. încât nici măcar nu merita să-mi dau prea multă osteneală cu ei. Sunteţi de acord? — Desigur. Sebulon fusese singurul ca re vorbise. Puteam afla singur tot ce aş fi aflat de la ei. veţi călă i singur! Acum soţia mea va pregăti cina. Pretextul era copilăresc. care se purtase de parcă cei doi nici măcar nu s-ar fi aflat acolo.am avut nenorocul să-l cunosc numai pe Pida. şi puteam să pornim din nou la drum. domnule Enters. Aşa cum spusese Sebulon. Seara nu ne dădusem seama de lucrul acesta pentru că .

o să avem cu ce. Kiktahan Shonka ne-a spus că nu ne dă bani. împreună cu Gates. cupru şi. Poate descoperim vreo mină sau. argint. şi nu am aprins focul. — Ce fel de comori? — încă nu şt iu. sau ştiţi unde se află? Aţi fost v dată acolo. despre Nugget Tsil. — Da. Se spune că acolo ar fi îngropate câteva căpete kiovaşe. va fi aruncată. mister Burton? — Am fost de mai multe ori acolo. Pe vârf sunt două morminte. ci o parte din pradă. vom ajunge la Tovuntfits payavh. Aţi pornit în căutare de comori? — Poate puns Sebulon.fusese întuneric. în jurul prânzului. Tovarăşii mei de drum şi-ar fi dat se ama imediat că era vorba. Clay şi Summer. pe un ton care s-a dorit a fi batjocoritor. M-am ferit să vorbesc despre Mugworthills. cai şi altele de felul ăsta. Spre mirarea mea. Poate ne dă şi me tal. dacă trebuie să săpăm. poate. Se părea că gânduri şi planuri foarte îndrăzneţe. treb uie să săpăm ca să dăm de vreun filon şi. Dick Hammerdull a observat imediat că priveam sapele cu mult inter es şi le-a spus celor doi: — Văd că v-aţi luat sape. chiar aur. lucruri. am spus în treacăt că. poate. în imineaţa zilei următoare. Sebulon m -a întrebat: — Aţi auzit doar vorbindu-se de muntele ăsta. împreună cu cei trei. încât nici nu-i dădea prin gân ra decât o unealtă care. Era atât de plin de el. Urmam drumul p e care îl parcursesem cu ani în urmă. Am poposit chiar în ocul în care poposisem cu mult timp în urmă. Oricum. Ştiaţi asta? — Am auzit ceva. de fapt. o dată ce nu va mai fi de folos. aşa este. avem cu ce să săpăm dacă va fi nevoie s-o facem. am răspuns eu. .

în vârful căreia se afla copacul care se zărea din depărtare. Se părea că liniştea acestui loc nu fusese tulburat ulte decenii la rând. . Locurile prin care treceam îmi răscoleau amintirile. iar tufişurile. tatăl lui Winnetou. deodată. — O să poposim chiar lângă cele două morminte de care v-am vorbit. sigur că aşa este. la sud. Am trecut apoi prin pădure şi. Vulturul cel Tânăr mă privea din când în când dintr-o parte. Aici se afla mormântul lui Inciu-Ciuna. datorită înălţimii sale. în cele din urmă. soţia mea era cufundată în gânduri. Copacii devenis eră mai înalţi. mai dese. M-am oprit în dreptul acestor morminte şi. Numai fraţii Enters trăncăneau în spatele nostru şi le puneau tot soiul de întrebări lui Hammerdull şi lui Holbers. la care aceştia răspundeau în doi peri. d rcea privirea ori de câte ori mă întorceam spre el. ducând caii de dârlogi. Am trecut p e lângă grotele care se aflau în partea de vest a acestui grup de munţi. Asta ştiu de mai demult. munţii. mi s-a părut că numai cu o zi în urmă plecasem din acele locuri. Aici se afla piramida din pia tră. înainte de ora prânzului. pentru că asta ne-a spus-o cineva care a fost acolo de mai mult e ori. apoi am cotit-o spre stânga pentru a ajunge în valea pe care am descris-o şi în romanul „Winnetou". am ajuns la ţinta pe care o aveam. Este cel mai bun loc de popas. în timpul acelei dimineţi n-am vorbit aproape deloc cu Klara. înmormântat pe calul său. Pe cel mai înalt f al acestora se afla încă acel pom care era mai înalt decât toţi cei din jur. Am lu at-o pe firul acestei văi şi am urcat pieptiş. L acestui copac îşi dormea somnul de veci Nşo-ci. am zărit. La rândul ei.— Da.

am ră eu. Bătrânii vânători făceau tot ce le stătea în putere pentru a nu produce vreun zgomot. şi se vede adâncitu a. Aveţi destul timp pentru asta. dar Sebulon mi-a luato înainte: — Să plec împreună cu fratele meu la vânătoare? iţi vânat proaspăt. a spus Sebulon Enters. sau ne vom înfrupta din labele de urs? — Ar fi bine să vânaţi ceva. Poate. dar cred că. — Du-i pe ăştia doi de-aici pentru o vreme. mi-am adu s aminte de nişte cuvinte pe care ţi le-a spus . încet. m-a rugat soţia mea. Tot gândin-du-mă. Oricum. iar eu am pus cortul. Să mă lase liniştită măcar o oră! Am vrut să-i î esc dorinţa. a spu lara. — Poate că asta le va da unora ideea să sape aici! — N-au decât să o facă! Nu vor găsi nim — Nu fi atât de sigur! — De ce nu? — Fiindcă m-am tot gândit. pământul s-a mai lăsat. —Te-ai gândit la ceva anume at i când ai văzut adâncitura? — Da. Rămânem a ici peste noapte? — Da. repede. Apoi s-a dus la mormântul căpeteniei apaşe. nu o să mâncăm decât după-amiază. Am astupat bine gaura. mi-am amintit foarte limpede tot ce mi-ai povestit. în partea dinspre apus. în timp. — Da. am spus eu. fiindcă observaseră că soţia mea stăte gânditoare lângă mormântul surorii lui Winnetou.— Acestea sunt mormintele căpeteniilor kiovaşe. şi trebuie să-ţi spun că. Cei do au plecat. mai rămânem şi mâine. — Aici ai săpat atunci? m-a întrebat Klara. se vedea o adâncitură în pământ are era acoperită cu iarbă şi muşchi. ajutat de Dick şi de Pitt. Chiar la picioarele acestui mormânt. pe măsură ce ne-am apropiat mai m munţi. Am ajuns.

să mai caut. — Poate că-i aşa cum zici. când ţi-a vorbit despre testament. şi nu doar pentru dorinţa de a avea aur. mă gândesc tocmai la deadly dust C hiar înaintea morţii lui. cel mai bun prieten al lui Winnetou? Crezi că Winnet ou. — Cred că vom mai găsi ceva anume ceva foarte important.. cu mare plăcere! — Mai mai adânc decât ai facut-o atunci. După aceea. Nu cumva ai făcut vreo greşeală? — Nu cred. pentru că viaţa-mi era în primejdie. poate că ai dreptate. nuggets? — Te gândeşti cumva la deadly dust*? — Da. apaşul cu o minte atât de luminată. Trebuie să re unosc că atunci am căutat numai testamentul şi nu m-am gândit la nimic altceva. Ia gândeşte-te! Aici.. unde ai găsit testamentul. hm. ţi-a spus că tu eşti făcut pentr n destin mai nobil. dar nu dit la asta. tu ai săpat aic i. lângă mormântul tatălui său pentru a găsi aur. crezi că era chiar nimic pentru tine.Winnetou. niciodată nu m-am gândit la asta. ci era destinat unor scopuri nobile. aşa am să fac. In testament este vorba despre locul în care . Mai ştii cum numea el a urul. nu s-a gândit atunci când a fost vorba despre ulti mele lui dorinţe. nişte cuvinte pe care ţi le-a spus chiar foarte des. Aş fi putut să mă întorc după câţiva ani aici. că aurul despre care era vorba în testamentul pe care l-am găsit aici nu era pentru m ine. Sufleţel. demult — Bine. decât la aurul său? — Hm. — Şi acum? — Ce vrea să însemne întrebarea a ? — Vrei să-mi îndeplineşti o dorinţă? — Dacă pot să ţi-o îndeplinesc. dar tot nu pot sp une că răspunsul tău mă mulţumeşte.

dar. vom descope ri perle şi nestemate venite din adâncul comorilor sufleteşti. desigur. — Nu ştiu. Să mergem. El era puţin mai în decât tine. De la picio acestor stânci izvora un pârâu. Dacă fraţii En ar întoarce pe neaşteptate. şi cred că mai poate rămâne astfel p ntru alte câteva ore. dar unde sunt cei cin ci molizi? — Nu departe de-aici. Nu uita căTatellah-Satah mi-a scris că trebuie să ajung la cei cin ci molizi. să-ţi aminteşti de toate cele ce s-au petrecut cu mult timp în urmă. Molid ul îţi va vorbi. Fie ca vocea lui să fie pentru tine precum vocea Marelui Manitou. şi. p entru că ar fi foarte greu să săpăm astfel încât să nu se observe ce-am făcut. El mi-a scris: „înainte de a veni aici. dar trebuie să cauţi de două ori mai bine. Nu vrei să începem? Am avea o ocazie foarte bună. Aici se găseau molizii despre care era vorba în . dar cred că adevărata comoară este altundeva. Trebuie să săpăm de două ori mai adân la mormânt. — Ăsta nu-i un motiv temeinic. pentru că fraţii Enters au plecat. Nu cred că vom găsi deadlydust. spi ritul veşnic iubitor!" — Sigur că trebuie să faci precum ţi-a scris. dar presimt că aşa este. Acolo sunt cinci molizi. dragul meu soţ. du-te la Nugget Tsil. Au tr ecut treizeci de ani de când locul ăsta a rămas neatins. într-un anume loc. dar cred că era mai aşezat şi mai cumpănit. şi-ar da seama imediat ce s-a întâmplat aici în lipsa lor. — Cum spui tu toate as tea! Ca şi când ai şti precis că aşa este cu adevărat. Am pornit împreună prin pădure.se află ascuns aurul. Wi avea mai multă minte şi era mai înţelept decât crezi tu. se înălţau mai multe stânci care păreau să fi ieşit de-a dreptul din pământ. Cel din mijloc îţi va spune tot ce nu-i pot încredinţa acestei hârtii.

mi-am dat seama că scoarţa copacului . a recunoscut Klara. Uită-te atent la cea dea şasea creangă! E o creangă de molid? — Nu. şase. şi-a împreunat mâinile şi a spus: — Molizii sunt toţi la fel. Numără-le de jos în sus şi arată-le cu degetul! Soţia mea a început să numere crengile uscate: — Una.. două. — Asta pentru că nu ai umblat prin Vestul Sălbatic. e de brad. cinci. Aceşti molizi aveau crengi care ajungeau până aproape de pământ. în felul ăsta! Crezi că această creangă a c implu pe molid? Bineînţeles că nu. Ochii nu mă înşelaseră. numai că cel mijloc este mai înalt decât ceilalţi! Toţi copacii sunt foarte deşi şi au crengi până la păm lidul din mijloc îţi va vorbi? Ce vrea să-nsemne asta? — Mai priveşte-l o dată cu atenţie! — văd nimic deosebit la el. Cineva tăiase creanga de molid .. după un timp. făcuse o gaură în trunchiul copacului şi pusese creanga de brad în locul celei tăiate. Cineva a tăiat creanga de molid şi a pus în locul ei una de brad! Desprinde-o! — Crezi că cineva a înfipt creanga asta în trunchiul copacului? — Să v edem! desprinde-o! am încurajat-o eu. — Vezi că molidul începe să-mi vorb ească? — Ah! Să-ţi vorbească în felul ăsta? — Da. trei. Ştii care-i diferenţa dintre un molid şi un brad? Mai uită-te o dată la mo lidul din mijloc! Către poalele pomului sunt câteva crengi uscate. a spus Klara. După ce am îndepărtat creanga uscată. — Opreşte-te! am întrerupt-o eu.scrisoare. pa ru. Klara însă a privit copacii pe rând. M-am uitat la molidul din mijloc şi mi-am dat seama imediat despre ce era vorba.

pentru prima dată în Vest. Kl ara a luat repede biletul şi a strigat bucuroasă: — Asta-i „vocea copacului"! Asta e! Cât de prevăzător şi cât de înţelept poate fi. şi nu înţeleg nimic. Trebuie să-ţi mărturisesc deschis că Tatellah h începe să-mi placă din ce în ce mai mult. — Tu vorbeşti de parcă toate lucrurile astea ar fi fir eşti.fusese înlăturată cu grijă. totuşi. Am dat la o parte scoarţa şi am observat că sub ea se afla o bucată de hârtie albă. că Winnetou. pentru ca apoi să fie aşezată la loc şi prinsă cu ajutorul crengi brad. nu le-ar lăsa urmaşilor săi altce va mai bun decât aurul? . însă. — Hai să ne aşezăm undeva. dar peste puţină vreme mi-a întins biletul şi mi-a spus dezamăg ită: — Vai. am spus eu. soţia mea încerca să descifreze e scrise pe foaia de hârtie. Biletu l avea următorul conţinut: „De ce mai cauţi deadly dust? De ce mai cauţi pulberea galbenă a morţii? Crezi. — Să văd. Spunând acestea. totul e scris cu litere latine. Eu sunt. dar în gra indian. care este atât de bogat. iar hârtia era de foarte bună calitate. dar nu trebuie să fii n indian ca să-ţi vină-n minte astfel de idei. Astfel de lucruri se mai fac şi prin alte părţi ale lumii. râzând. un indian! — Bine. nu înţeleg nimic! — Sunt desene? — Nu. Biletul era scris în graiul apaşilo r. a spus Klara. Omul înţelege mai greu atu icioare. ca şi aceea pe c are Tatellah-Satah îmi scrisese scrisoarea pe care mi-a trimis-o în Germania. Ne-am aşezat şi am citit. oare. Scrisul era foarte îngrijit. zâmbind.

Vorbesc cu Hammerdull. a fost atât de lipsit de gândire. este. deci s-au înt ors. dacă voi mai săpa încă o dată. e cazul să mă supăr! Văd că nu m-am gândit destul de bine la cele ce-a vrut să spună Wi tou.Oare Winnetou. Acum avem lucruri mai însemnate de făcut! Avusesem intenţia să le spun fraţilor Enters totul despre acest munte şi despre morminte. — De pentru că aşa a spus Tatellah-Satah? — Nu. Păstrătorul marilor leacuri. într-adevăr. Se întorseseră. — Lăsaţi-l încolo de iepure! l-am întrerupt eu. ce ruşine-mi e! — Nu pune totul la inimă! — B a da. Trebuie să săpăm! — Da. Acum cred şi eu că. Am împăturit hârtia şi am băgat-o în buzunar. într-adevăr. — Nu crez că totu-i nemaipomenit? m-a întrebat Sufleţel. voi găsi lucruri mai importante. nu e vorba numai de asta! De-abia acum încep să-l înţeleg pe deplin pe Winnetou! Ce-ar mai fi râs. Ascultă! Leaud vocile. şi vânaseră un iepure de prerie care se rătăcise prin munţi on vorbea de parcă ar fi obţinut o mare victorie. încât ar fi fost nevoie să sapi mai adânc pentru a găsi comori? Acum ştii de ce tem duşmănit." Scrisoarea fusese scrisă de Tatellah-Satah cel d e demult. nemaipomenit. trebuie să săpăm. — Ba da. Ne-am privit unul pe altul. El exprimă în scris exact ce mi-ai spus tu. numai după ce ne vom fi reluat . sau nu. atâta vreme cât fraţii Enters sunt plecaţi! — Nu-mi asă dacă sunt plecaţi. pe care tu ar trebui să-l cunoşti foarte bine. Vai. dacă m-ar fi văzut acum! Dar mie nu-mi vine să râd! Şi când mă gândesc că au trebuit să treacă treizeci de ani! O viaţă de om! Hai.

Hariman a căzut în ge chi. Vedeţi. Incet-în-cet. Acum însă aveam alte intenţii. şi-a acoperit faţa cu mâinile şi a început să plângă în hohote. a spus. Aduceţi la viaţă oam nimau acest ţinut. mormintele lui In-ciu-Ciuna şi Nşo-ci? — Da. Aici nu sunt îngropate căpetenii kiovaşe. pe care voiam să vi le spun ceva mai târziu: Vă înşelaţi asupra locului în care ne aflăm acum. Aceste cuvinte i-au uimit pe cei doi fraţi. pentru că nu eram sigur cum ar fi reacţionat. — Trebuie să-mi arunc şi eu rivire. Mă înţelegeţi? . scrâşnind: — Un biet iepuraş! întocmai cum s-a întâmplat cu Gat s şi cu Clay. că am ţinut minte? Vedeţi că am citit şi am reţinut tot hiar şi întâmplarea cu iepurele şi cu porumbeii din carnea cărora n-a mai vrut să guste nime ni. — Aduceţi la viaţă aceste locuri. care va să zică. Amândoi au rămas fară grai. s-a întors în locul unde lăsase iepurele şi. domnule Burton. Sebulon s-a îndreptat mai întâi spre mormântul căpeteniei apaşe şi apoi spre mormântu iicei sale. — Aţi înţeles ce v-am spus? i-am întrebat eu. dar se putea vedea că se pierduse cu fi rea. Omul părea foarte sigur de sine. aşa că a continuat: — Vreau să vă spun unele lucruri. Aş vrea să vă rog ceva. mormintele tatălui şi surorii lui Winnetou! Tovuntfits-payavh es te NuggetTsil.drumul. pentru că mergea împleticit.. Când am pus această întrebare. ovindu-l cu piciorul.. Sebulon mi-a aruncat o p e veninoasă şi m-a întrebat — E adevărat ce-aţi spus? — De ce v-aş minţi? — Well! Vă credem! t. se află mormintele. — Spuneţi.

Nşo-ci. Apoi ne-am continuat drumu l. Pitt ar fi zis mai mult e. st ucişi cu focuri de armă Inciu-Ciuna şi fiica sa. Domnul Holbers va rămâne aici şi va sta de veghe. — Cu mare plăcere. pentru că se vedea că nu-i putea suferi pe cei doi fraţi. aveam de gând să-i arăt aceste locuri soţiei mele. Sam Hawkens. Omul avea febră. nu intenţionam să bat drumuri care-mi sunt cunoscute.— Da. — Da. Dacă doriţi să ne însoţiţi. până când am ajuns în locul unde. atât de liniştit încât chiar şi o persoană care se pricepea la oameni s-ar fi înşelat. Uneori i se apr ndeau privirile şi câteodată îşi ştergea fruntea de sudoare. a răspuns bătrânul v ricum. Am mers o vreme pe calea pe caream venit apoi am luat-o spre sud pentru a ajunge l a izvorul lângă care poposisem pe vremuri. asta vrem. înţeleg. n-am nimi vă. Dick Stone. Pe el părea că nu-l impresionează nimic. Inciu-Ciuna. soţia m ea şi fraţii Enters şi-au putut crea o imagine asupra celor petrecute. pentru că nici măcar nu luasem < şeile de pe cai. Vreţi să încâlecăm chiar acum şi să vă duc în locul în care au fost împuşcaţi sa şi mai vreţi să vă arăt unde mi-a furat tatăl dumneavoastră testamentul. Will Parker şi cu treizeci de apaşi. Era foarte liniştit . Sebulon era . Cu totul altfel stăteau lucrurile cu Sebulon. dar se mulţumi să spună doar atâ Noi ceilalţi puteam porni la drum. şi le-am povestit însoţitorilor mei cum s-au petrecut lucrurile. împreună cu Winnetou. Astfel. Pe tot drumul. cum. Neam îndreptat ap oi spre locul în care îmi fusese ] furat testamentul. Hariman Enters n-a scos nici măcar un singur cuvânt şi nu m-a privit nici măcar o singură dată. în parte călare. îmi era milă de el. în parte pe jos. Ochi ochii erau cei care-i trădau gândurile. parcurgând acest drum. cu mult timp în urmă.

Această stare de spirit era atât de puternică. strigând: — Ridică-te i ca o babă! Ai auzit doar că mai e ceva acolo! Probabil ceva valoros! Ridică-te! Acum se cuvine să muncim! Hai. Sebulon Enters era în stare de orice. dar vom afla imediat. dar nu numai testamentul. în ochii lui Sebulon se putea citi nerăbdarea e care era stăpânit. încât glasul îi suna dogi chiar vreţi să vă dăm o sapă? Nici nu ne trece prin cap! O să săpăm chiar noi. cel puţin nu ac m. dând deop sapa pe care Sebulon i-o întinsese. — eţi că se mai află şi altceva? — Sunt convins. nu vrei să m-ajuţi? ... nu aveam de ce să-mi fac griji pentru viaţa mea. — Ce mai era ? — Nu ştiu. Vreau să mai caut o dată aici. când trebuia să mă dea pe mâna lui Kiktahan Shonka. Probabil că lon mă ura chiar mai mult decât tatăl său. Când ne-am întors la tul lui Inciu-Ciuna. la treabă! Hariman se aşezase şi lăsase capul în pământ. — Aici era testamentul? — Da. Vă rog să-mi daţi o sapă. totuşi. am răspuns eu. — Lasă-mă! Nu mişc un deget! Blestemat să fie tot aurul din lume şi pofta ta nestăvilită de a pune mâna pe aurul altuia! Din asta o să ţi se tragă sf ul ca şi. Sebulon a observat adâncitura şi m-a întrebat: — Aici aţi săpat atunci? — Da. era în star e chiar să ucidă şi. fratele meu şi ine! Omul s-a grăbit să ia o sapă şi să-i întindă una şi fratelui său. viu şi nevătămat. lui! — Prin urmare.furios pentru că tatăl său nu reuşise să ducă la îndeplinire tot ce-şi propusese.

Gaura enea din ce în ce mai adâncă. Sebulon a a uncat o sapă. El ne îndeamnă la fărădelegi sau ne călăuzeşte spre sinucidere. dar dacă nu vreţi să vă ajut. Dacă suntem doi. sau tu? — Eu nu aleg fărădelege a. fără să-l intereseze ce se î în jurul său. Sebulon s-a răstit însă la el: — Plecaţi de-aici! Nu aveţi ce căuta! Nu v eau să văd pe nimeni prin preajma mea! — Dacă vreţi. am ales moartea! Cine-i laşul. o să dau de el şi singur! Spunând acestea. Vreau să scap de răul care ne-a stăpânit şi c are încă ne mai stăpâneşte. asta nici nu mai contează. eu aleg aurul! Şi dacă nu mă ajuţi. pentru a tele tatălui nostru. dispreţuitor. Se p oartă de parcă totul i-ar aparţine! Ce-o să se petreacă? . eu. Tu n-ai curajul să lupţi împotriva lui şi din cauza asta tu ai ales fără elegea. eu n-am să stărui. Sudoarea îi curgea pe frunte şi pe obraji. iar cu cealaltă s-a apucat de lucru. Săpa repede şi fără întrerupere. Dick Ha mmerdul s-a apropiat şi a ridicat sapa aruncată de Sebulon. sau nu vreţi.. sau eu? Eu am puterea să lupt. cu o putere şi cu o grabă de parcă s-ar t să nu treacă nici o clipă în zadar. de parcă ar fi fost vorba de viaţă şi de moarte. El vrea să-i ltare şi să pierim. tu n-o ai. Mie mi-e de-ajuns! — Laşule! Babo! a strigat Sebulon. Hariman s-a ridicat în picioare şi s-a apropiat de Sebulon. Eu am ales. Acest rău. întrebându-l: — Cine-i laş. acest diavol nu cunoaşte milă şi iertare.. iar Sebulon privea mereu înăuntru. Dick a lăsat sapa din mână.— Nu. — Sap şi eu. — E nebun! mi-a şoptit Klara. dar Sebulon lucr un ieşit din minţi. avem mai mult spor. La aceste cuvi nte. tu. Hariman s-a aşezat din nou.

— Dacă găseşte ceva. Ce-a strigat? Sebulon scosese un strigăt de bucurie şi acum parcă săpa de două ori mai iute. ce se întâmplă? — Nu-l inter r sau lucruri de valoare. — Vreau să arunc doar o privire. Dacă se a propie cineva. încet. şi transpiraţia i se scurgea de pe faţă şi cădea în stropi mari... — Şi dacă va găsi ceva care îl va tenta? O să te lu pţi cu el? — Lasă-mă pe mine să mă ocup de el şi nu te mai frământa! E vorba despre. Mam apropiat şi am privit în a dâncitură. — Ascu trerupt soţia mea. iar Klara a început d in nou să dea glas îngrijorării ei: — Vezi că am dreptate? E în stare să te omoare! — Da. -Aur? — Da. nu-mi îngreuna situaţia! Nu ai nici un motiv de îngrijorare! Soţia mea s-a mai liniştit puţin. dar o s-o facă. Am făcut un pas înapoi şi l-am întrebat: — Putem a măcar de ce aţi strigat? — Asta pot să vă spun: am găsit aur. îl omor cu sapa! M-am întors liniştit la locul meu. Sebulon a ridicat sapa şi m-a privit ameninţător. im spus eu. Din când în când se oprea pentru . dau! Spunând acestea. Gemea şi ofta de fiecare dată când înfigea sapa pământ. — Plecaţi! Plecaţi de-aici! mi-a strigat omul. foarte liniştit. dar am să fac asta singur. i-am răspuns eu. Gaura e prea strâmtă. deşi Sebulon nu era tocmai omul a cărui prezenţă să fi liniştit pe c va. Te rog. dar între timp ren e. Pământul era aruncat repede din groapă.— Nu-ţi face griji. Trebuie s-o mai lărgesc. am dat de ceva tar şi lat. Până atunci se mai oprise din când în când pentru a-şi şterge fruntea. altceva nimic. — Nu se poate! Plecaţi că de nu. Toată faţa lui părea umfl i îi ieşeau din ce în ce mai mult din orbite.

şi încă unul. zâmbind.a-şi trage răsuflarea. Sebulon semăna cu un duh rău. cu un rânjet care-i strâmba faţa: — Nimeni n-are voie să se-apropie. numai şi numai pentru domnul Burton! — Dovedeşte că e cum spui tu! a st rigat Sebulon. batjocoritor. şi apoi Sebulon a exclamat: — Tată. Aplecându-se. Sebulon s-a întors spre noi şi ne-a spus. — Ah. Pentru a-l putea privi liniştit pe acest om. Apoi s-a mai aplecat o dată şi a scos încă un aseme nea vas. trebuia să dai dovadă de multă stăpânire de sine. Apoi s-a întors. Winnetou a îngropat toate lucrurile astea aici pentr u domnul Burton. Să nu crezi că ai să primeşti ceva! Totul e-al meu! Totul! — Nimic nu-i al tău! strigă Hariman. Vederea lui ne înspăimânta. omul a scos din groapă un obiect pe care l-a pus pe margine. După aceea a mai săpat o vreme şi a ieşit din groapă. Era un vas din lut. s-a ridicat în picioar e şi s-a apropiat de Sebulon. a privit vasele de lut. iar el făcea tot felul de mişcări şov . ai venit? l-a întrebat Sebulon. atât de a Sebulon intra în ea până la brâu. eşti aici! Mă ajuţi! Eu ştiu asta! O si îţi mulţumesc! După ce a dat glas bucuriei sale. Ţineţi minte ce v-am spus! Gaura era acum adâncă şi largă. tată. — D r al cui? — Al domnului Burton. A luat testamentul şi a lăsat tot ce mai era . Mai întâi s-au auzit două stri de bucurie. A tras adânc aer pt şi a strigat: — Gata! Asta-i tot! Nu mai e nimic! Hariman stătuse tot timpul cu spa tele la fratele lui. Domnul Burton şi-a luat de-aici tot ce-i aparţinea în urmă cu trei zeci de ani. Braţele au început să-i tremure. Pe cel ce îndrăzneşte să tingă de comori îl omor.

Şi toate astea mi le spui tocmai tu. asta pentru că restul nu era al lui! Astăzi norocul mia surâs. Ai răbdare! Vasele din lut erau pătrate. i-ai dat şi braţele tale. sau din tribu l Zuni şi erau alcătuite din două părţi. lipite între ele c t şi legate cu frânghie din scoarţă de copac. Acum. nu s-a împotrivit şi nu a cerut nimic din ce-aveam să găses u. Tu ai săpat în locul dansului. aveau o culoar e verde-maronie şi erau împodobite cu diverse figuri specific indiene. s-a uitat la mine şi n-a spus că ce-am să găsesc eu o să fie-al lui. şi nu pentru mine? Cât am săpat. Se vedea că ace ste vase din lut ars erau lucrate de meşteri olari din tribul Moqui. Ai înţeles? Oalele astea trei sunt ale mele.îngropat. Vasele sunt prea uşo re pentru a fi pline cu aur. — Ajută-mă! îi spuse Sebulon. tot ceam găsit eu este al meu! — Greşeşti! l-a contrazis Harim an. unsă cu ulei. Dar fii atent să nu spargi ce va! . din nou. a stat liniştit. să le scoată de-acolo de unde se găseau. în nici un caz nu-i aur. Ce ştiai tu despre comorile astea? Domnul Burton ştia unde se află şi a vrut să sape. fratelui său. — Aşa? se răsti Sebulon. cea superioară şi cea inferioară. Când a venit la marginea gropii ca să vadă ce-i înăuntru şi l-am gonit. iar eu i-am şoptit — Să aşteptăm i înăuntru. Toate acestea mau fâcut să cred c vasele acelea se afla ceva care trebuia ferit de umezeală. — De unde ştii? — M-am uitat atent. Vreau să văd ce-i în ele! Soţ mea m-a privit îngrijorată şi întrebătoare în acelaşi timp. Tu însă nu i-ai dat numai sapa. puterea ta. fratele meu! De unde şt ii tu că am săpat pentru el. deci nu putea fi vorba de metal. De aceea a cerut o sapă. ajută-mă. şi am găsit ceva. Aşa stau lucrur ile. Aş cum este obiceiul în Vest.

a spus şi Hariman. Aur? Diamante? — Nu vreau să ghicesc. treeei. — Ghiceşte ce-i înăuntru! a spus Sebulon. lungul anilor. — Diamante? Bijuterii? — Nu. — Aici e ceva învelit în piele. în timp ce lucra. e prea uşor ca să f aur.. atunci am să număr! Unu. chitul se pietrificase. Sebulon îi vorbea fratelui său tot timpul despre argint aur. erau m lt prea emoţionaţi. fraţii Enters au încep ut să desprindă chitul cu cuţitele. — E ceva învelit în piele. Sebulon. Ce încet merge! Mişcă-te mai repede. Această operaţie cerea multă răbdare şi timp. Cei doi au terminat în acelaşi timp.! Capacele au fost ridicate în acelaşi timp. Amândoi şi-au tras răsuflarea. lucra încordat şi se vedea că e nerăbdător. Fie care dintre ei se uita în vasul pe care-l avea în faţă. — Nodurile astea blestemate! a spus el. pentru că. podoabe mexicane vechi.Cei doi s-au aşezat şi au început să desfacă mai întâi frânghia. Hariman făcea acest lucru cu cu răbdare. — O fi aur? — Nu. Tot gândindu-se la obiecte de mare preţ. Braţele şi degetele d i au început să-i tremure.. doi. El îşi închipuia că în acele vase de lut se aflau lucrurile cele mai valoroase din câte există pe lume. ze tremurânde. Acum fiecare dintre ei putea să deschidă vasul pe care-l avea în faţă. Să deschidem! — Bine. — Or fi bancnote? . Sebulon a înce put să vorbească fară şir. Nici unul dintre ei nu s-a grăbit s-o facă. însă. a spu Sebulon. a spus Hariman. bijuterii şi podoab e aztece şi peruviene. dar vezi să nu spargi ceva! După ce au desfăcut frânghia. perle. pentru că aşa ceva e mult mai greu.

spuse Hariman. — Atunci să le-aruncăm. Sebulon a adunat repede caietele pe care le aruncase şi. Pentru mine. dezamăgi t. a spus Hariman. fiecare bucăţică de piele şi fiecare ilă de caiet erau sfinte. le-a aruncat din nou. m-am apropiat repede de cei doi fraţi. Omul a început să taie şi să desfacă frânghia aşa cum s-a nimerit. după ce le-a răsfoit. Sebulon îşi pierduse întru totul răbdarea. — Trei teancuri mari de bancnote! Asta-nseam nă o avere! Să desfacem învelişul! Să-l desfacem repede! a strigat Sebulon. pentru că nu voisem să inter vin. dar ce fel de caiete? Uită-te. Curelele din p iele au fost tăiate imediat. poate că între file sunt bani. însă. iar pielea a fost înlăturată. — Bine. Ăsta-i ultimul. — Caiete. — Şi la mine e acelaşi lucru. spuse Hariman. — Pagini întregi pe care apare mu lt iubitul nume „Winnetou". fiecare bucată de frânghie. după ce a răsfoit caietele pe care le avea în faţă. De data asta. aruncându-le încotro nimerea. —Treaba merge mult prea-ncet! să mai stăm să desprindem chitul! Asta ia prea mult timp! Am să sparg oala! La aceste c uvinte ale lui Sebulon. Cei doi fraţi şi-au îndreptat atenţia e cel de-al treilea vas.Ochii lui Sebulon au început să strălucească. . Ii lăsasem pe cei doi să facă ce vor. — Caiete! Mii de draci! Numai caiete! Să le ia naiba de caiete! Să nu le văd în ochi! s trigă Sebulon. Tra nădejde să găsesc în el şi altceva! Oricine îşi poate închipui că nu eram chiar atât de lini voiam să par. a spus Sebulon. dar îmi propusesem să nu-i las să distrugă nimic.

— Moştenirea tatălui nostru? Ce bine-mi p că ai folosit cuvântul ăsta! Ştii ce am moştenit de la el? Ştii? — Dreptul de a avea aur! a puns Sebulon. încercaţi. a le unui om nobil care nu mai este printre noi! Toate aceste lucruri sunt pentru mine mai valoroase decât aurul şi decât pietrele preţioase. întrebându mă: — Şi dacă am să sparg oala. dar ascultaţi ce vă Vedeţi sapa din mâna mea? Cu ea am să sparg mai întâi oala şi apoi am să vă sparg capul. Buzele au început să-i tremure şi i-a spus fratelui său: — De ce-mi stai în ca le? Nebunule. a luat sapa şi m-a privit ameninţător. aur şi iar aur! a spus el. Iţi spun că n-o să ne alegem cu nici un strop de aur. Să-i nim icim pe alţii şi să ne nimicim pe noi . Hariman a izbucnit într-un râs amar. când Hariman i-a spus f ratelui său deodată: — Eşti nebun? Lasă imediat sapa! Sebulon l-a privit ca şi când s-ar fi t ezit dintr-un somn adânc şi ar fi început să priceapă ce se petrece în jurul său şi apoi a lă apa deoparte.— N-o să spargeţi nimic! i-am spus eu. Vasele acestea conţin lucruri ale unui mare om. ce-o să se-ntâmple? — N-o să aveţi vreme s-o faceţi! Am să vă ica la pământ ca nişte saci! —Ah! exclamă omul. batjocoritor. nu-nţelegi că trebuie să mă lupt pentru moştenirea pe care ne-a lăsat-o tatăl n stru? Hariman îi aruncă o privire plină de înţeles. n-aveţi decât să faceţi ce vreţi! Omul a ridicat sap ru a sparge vasul. — Aur. Moştenirea pe care am p rimit-o de la tatăl nostru e blestemul de a trebui să nimicim şi să ucidem mereu. dac iţi să mai faceţi vreo mişcare! Şi acum. N-am să dau voie nimănui să sparg ceste vase! Sebulon a pus vasul lângă sine. iar eu m-am pregătit să-l lovesc cu pumnul. bat jocoritor.

— Nu mă mai priviţi aşa! Nu mai suport privirea dumneavoastră! După ce-a r stit aceste cuvinte. să nu se spar gă vasul cumva. Ai înţeles? Sebulon a început să lucreze ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimi niştit. dacă asta vă face să vă simţiţi mai bine. dar cu atenţie. şi această stăpânire de sine nu l-a părăsit până în clipa în care tul de a îndepărta capacul vasului.. dar lupta împotriva acestei nerăbdări. Soţia mea i-a pus mân pe umăr şi i-a spus: — Fratele dumneavoastră a spus adevărul. i-a spus lui Hariman: — Hai să ne vedem de treabă. cu o grijă care m-a mirat. Făcea tot posi bilul pentru a se stăpâni. Din când în când.. se părea că nu-l mai ţineau picioarele. cu ochii rătăciţi ai unui nebun. Soţia mea zâmbea.. Klara s-a aşezat lângă el şi a început să-i vorbească cu blândeţe: — Bin privesc. E spre binele du oastră. omul gesturi repezi care trădau nerăbdarea. Stăpâniţi-vă.înşine! Să spulberăm fericirea noastră şi pe-a altora! Să distrugem totul. a tras aer în pie pt şi a spus: . ci rugător. Sebulon se chirci şi se trase înapoi. Luaţi vasul şi deschideţi-l cu grijă. calm şi cu grijă. totul! Sebulon n mai spunea nimic. în acel moment. îşi privea fratele. strigând: — Lăsaţi-mă-n pace! Glasul lui nu sun urios. nă că pot să vorbesc. Era ca şi când ar fi aşteptat să se întâmple ceva înăunt e din urmă. privind în gol. Sebulon s-a oprit. A vasul în mâini şi a rămas nemişcat. Nu vreau să vă fac nici un rău. Omul a căzut la pământ şi a răm aşa. dar am voie să vorbesc? Dacă daţi din cap.

nici măcar un fir de praf. Sebulon s-a ridicat în picioare. î ce făcu câţiva paşi se întoarse spre noi. ca şi când dracul n fi bătut joc de noi chiar în clipa asta! Ah. a gemut e l. — Iar e ceva învelit în piele. şi-a acoperit faţa cu mâinile şi a înc t să plângă. a exclamat: — Caiete! Pagini întregi scrise! Ce păcat! Har iman se juca absent cu bucăţile de curea cu care fuseseră legate părţile din primele două va se. dorinţa de a ucide. Trăsăturile îi erau împietrite. a privit în jurul său ca şi când fi trezit dintr-un vis şi a strigat furios: — Ce spuneam eu? Spuneam că tatăl nostru-i a ici? Nebunul de mine! De pe urma bătrânului n-a rămas nimic. Nu se putea spune dacă era dezamăgit sau dacă era nepăsăt ebulon nu putea suporta această linişte a fratelui său şi-l scutură de umeri.Ce să spun? — Ceva. nu dau nimănui nimic! Acum mă uit! Soţia mea i-a zâmbit şi a dat di n cap aprobator. După ce a desfăcut curelele. să fie toate ale dumneavoastră! Dacă e a u altceva de felul ăsta. După o vreme. Omul s-a aşezat lângă noi. dorinţa de a ne nimici chiar pe noi înşine! Asta e tot ce-i da torăm. Ne-a rămas numai ruşinea! Asta-i tot ce ne-a lăsat: ruşinea! Şi ne-a mai lăsat dorinţa de a f ce rău. orice! Nu mai sta aşa nepăsător. Omul a dat deoparte capacul. spunând: . e groaznic! Poate să te-apuce nebunia! D isperat. Asta-i tot! Şi un astfel de om s-a numit tată! Ptiu! Sebulon scuipă şi se îndepărtă. Sebulon a prins să se plimbe încoace şi-ncolo. strigând: — Ei! Spune şi tu ceva! —.— Doamnă Burton! Dacă înăuntru se află numai caiete. Noi am început să aşezăm în ordine ca ele pe care el le aruncase.

mă lipsesc de toate hârţoagele. Nu pe toate caietele fusese în semnat ceva. Nu se vedea nici cea mai mică pată. Intre timp. „Scris în locuinţa lui Old Shatterhan d de lângă Rio Pecos". Vi le dăruiesc dumneavoastră. Mă întrebam unde le va fi scr is Winnetou. De la mine învăţase câteva cuvinte şi expresii în limba . care privise ca şi noi în urma fratelui său. „Scris la mormântu l tatălui meu". Aceste caiete erau legate ca nişte cărţi. „Scris pentru toţi oamenii din lume". Totul semăna mai mult a desen sau a pictură.— Doamnă Burton. Pe unele caiete se putea citi: „Scris la Nugget Tsil". — Om nebun! mormăi Hariman. iar filele erau acoperite de un scris frumos. „Scris pent ru fraţii mei roşii". Literele aveau aceeaşi înclinaţie şi acee aşi dimensiune. Klara ar fi trebuit să pregătească masa. pentru ca nu cumva să rămână din nou ceva îngropat şi uitat în acel loc. Holbers s-a oferit mediat să-l ajute. dar n-a fâcut-o. „Scris la TatellahSatah". Sebulon ne-a întors spatele şi a luat-o spre pădure. auziţi? Numai mai dumneavoastră! Toate terfeloagele sunt ale dumneavoastră! Faceţi ce vreţi cu ele! Ro stind acestea. Eu l-am rugat pe Hammerdull să sape mai adânc. am răsfoit împreună c oţia mea caietele găsite în cele trei vase de lut. iar acolo unde nu găsise termen ul potrivit în grai indian. Scrisul era lizibil şi uniform. ci de mult mai multe. decât a scr is. un scris limpede şi frumos ca şi sufletu l celui ce-l aşternuse pe hârtie. şi cei doi au continuat să sape până când gaura s-a adâncit cu două picioa . pentru că voia să ştie ce cuprindea caietele care fuseseră scoase la lumină. nici cea mai mică ştersătură şi nu era vorba doar de reizeci sau cincizeci de pagini. Nu au mai găsit însă nimic şi au astupat cu grijă groapa. „Scris pentru fraţii mei albi". Winnetou scrisese totul în limba engleză. „Scris la mormântul lui Klekih-Petra". iar în curând a dispărut printre copaci.

dar a altora. nu voi înceta să mă rog ca tu să te întorci şi să le găseşti. înseamnă că nu va fi venit mea pentru ca toate aceste caiete să ajungă în mâinile tale. aşa că. de unde mă v oi afla. Vreau să te ocrotesc.germană. dragă frate! Marele şi Bunul Manitou a vrut ca drumurile noastre să se întâlnească. Nu i-am lăsat aceste comori lui Tatellah-Satah. Vreau ca atunci când se va spune despre mine că am murit. ci una singură. deşi. şi eram emoţionat când descopeream. dacă te vei mai întoarce vreoda pe aceste meleaguri. fiindcă el nu te iubeşte. Mai este un al doilea te tament pe care l-am lăsat. Dacă nu le vei găsi atunci când vei săpa prima dată în acest loc. Tatellah-Satah ştie că sunt două testamente. şi astfel . să te ocrotesc aşa cum te-am ocrotit cât timp am trăit. La sfârşitul ultimului caiet în care m-am uitat. De acolo de sus. căpetenia noastră. ca întot deauna. deschide-ţi sufletul şi ascultă ce-am să spun! Eu sunt fratele tău. dragă prieten e. aşa încât ceea ce găseşti aici să-ţi fie cunoscut numai ţie. Noi n u suntem două fiinţe. Il rog pe Marele şi Bu ul Manitou să te-aducă din nou pe aceste meleaguri. pentru că încre derea mea în Părintele Atotputernic este mai mare decât încrederea mea în oameni. Am să îngro aceste caiete adânc în pământ. el nu are decât gânduri nobile. pentru că ele ţie ţi-a . Vreau să fiu şi să rămân fratele tău. se găsea o scrisoare care-mi era adresată şi care avea următorul conţinut: „Dragul şi bunul meu frate. Nici altcuiva n-am vrut să le las. nimic să nu se piardă. pe alocuri. Şi acum. a murit! Tu m-ai învăţat că moartea e te cea mai mare minciună a lumii. îţi mulţumesc pentru cele ce mi-ai spus şi vreau să-ţi arăt adevăr este în cuvintele tale. chiar şi atunci când glasur paşilor vor spune tuturor: Winnetou. pentru că ele au o mare însemnătate. pentru ca tu să iei aceste caiete. câteva dintre aceste cuvinte şi exp resii.

Oare de ce nu ne-au stat aproape toate feţele palide. Dar tu ai făcut mai mult decât atât. m-am . pentru că pa nu voia să-mi dea ascultare mie. la fel de bine ca şi mine. Eu îţi sunt dator. Fratele tău va fi alătur e tine. o rasă hulită şi dispr eşi tu ştiai. iar eu am încercat să mi le însuşesc mereu. între g pământul ar fi fost un rai. care în ceasurile de a lăsat deoparte puşca şi a luat în mână pana. iar dacă milioane de oameni ar fi adus mulţumire altor milioane de oameni. ci şi de întreaga rasă din care făcea parte. La început mi-a fost foarte greu. Să nu dai înapoi de la nimic. De când te -am cunoscut. Eu voi fi alături de tine mereu. Mi-a fost şi uşor pentru că vocea inimii m ele se aude în fiecare rând scris pe care-l las oamenilor. aşa cum tu miai stat aproape? îţi spun că toţi oamenii roşii s-ar fi simţit datori faţă de oamenii albi. care eşti în viaţă. căci eu voi fi mereu lângă tine. Tu mi-ai dăruit mult mai mult. Eu ţi-am dat îndemnu ri. Rasa roşie ar fi mulţumit rasei albe. o piele roşie. Cei ce nu t vor crede pe tine. aşa cum Winnetou îţi m eşte ţie. care am murit. Tu ai fost legat nu num ai de prietenul tău roşu. prietene. dar această datorie nu mă apas îmi face cinste. arată-le ce am scris eu. Winnetou. pentru că dragostea lui trăieşte. chiar şi după moarte. T u mi-ai fost mai aproape decât oricare alt om pe care l-am preţuit.vom şi rămâne. mi-ai dăruit comori pentru minte şi pentru suflet. Winnetou. a m mă simt eu dator faţă de tine. Fratele tău. îţi va s ta alături şi după ce va fi murit. Nici măcar mormâ l nu ne va putea despărţi. vor trebui să mă creadă pe mine. Cred că asta este cea mai însemnată şi cea mai îndrăzneaţă faptă a fratelui tău. Pentru a te apăra. şi da ea ce scrii tu nu va fi înţeles de către unii. Nu există nici o putere pe pământ care poate schimba aceasta. ai fost îngerul meu păzitor. că pentru asta vei fi dispreţuit şi că mulţi te vor în râs. iar eu am fost acelaşi lucru pentru tine. luptând pentru sine şi pentru rasa lui.

peste f aţa . Mereu te-am iubit! Tu ai fost mintea şi sufletul meu. s-a c ibărit în braţele mele. pentru voi! Al tău. atun ci când ochii tăi vor citi aceste rânduri şi vei simţi în sufletul tău cald că-ţi sunt alătur ine ar fi dacă toţi oamenii de pe acest pământ ar purta în suflete căldura inimii tale! Oare sper prea mult când scriu aceste rânduri? îţi transmit salutul meu! Tot ce ai fi vrut să auzi de la mine vei găsi în aceste pagini. Când i-am dat însă scrisoarea.înălţat până la tine. Mai sunt atât de mu lţi care ar vrea să fie ce am fost eu pentru voi. Lasă-te apărat de cel ce a murit! Dacă vei face asta. atunci prin Winnetou! Tu ştii că voi fi alături de tine. Se purta de parcă nici nu i-ar fi păsat de toate cele întâmplat . am devenit datorită ţie. Scrisoarea am păstrat-o însă la mine. şi toate suferinţele poporului meu vor fi şterse.. După ce am terminat. Şi eu eram foarte impresiona e cele ce citisem. — O să-i arăţi scrisoarea Vult i cel Tânăr? m-a întrebat Klara. nu a scos o vorbă. — Da.. Mo rmântul tatălui meu este deschis deja şi aşteaptă să primească în sine cele scrise de mine.. poporul meu va aj e la fel de nobil ca şi poporul tău. Şi eu m-am gândit la acelaşi lucr -am apropiat de tânărul apaş.. dacă nu prin mersul istoriei. Winnetou. Am adus tot ce am scris la NuggetTsil. vreau să o citească." Soţia mea stătea lângă mine. inima şi voinţa mea. explicându-i în câteva cuvinte despre ce era vorba. Am rămas aşa multă vreme. Ceea ce am devenit pentru tine. îi citisem totul încet. S cu totul singur!. şi-a pus capul pe umărul meu şi a plâns. Apoi am pus caietele din nou în vasele de l ut şi le-am dus în cort.

nu voiam să-l scap din ochi. Am înaintat foarte încet. s punându-mi: — Mulţumesc. Am luat-o încet pe urmele lui Sebulon. ci ducea ba la stânga. — Eu o să să mă ocup de mâncare. aşternută pe hârtie de o astfel de mână! — Ţi-am arătat scrisoarea cu un s anume. ca ac ai unui nebun care nu mai ştie ce vrea şi încotro s-o apuce. pentru că mă opream din când în când pentru gândi la toate acestea. Sebulon se o prise şi făcuse câţiva paşi în toate direcţiile. Sebulon vorbea de parcă în faţa sa s-ar fi aflat nişte . după care m-am ascuns. Am luat-o în direcţia din care i se auzea glasul. dar îmi era şi milă de el. Aveam motivele mele pentru care îl căutam pe Sebulon. de hrana trupului. Aceste urme mă călăuzeau în adâncul pădurii. în cele din urmă. O să pregătesc ceea ce i-ai prom is lui şi fratelui său: labele de urs. ba la dreapta. a spus soţia mea. Paşii erau nehotărâţi.lui a trecut o rază de soare. mister Burton! Vă rog să credeţi că ştiu prea bine ce înseamnă să pr tfel de scrisoare. Aş fi v să-l aduc şi pe el pe calea cea bună. In a propierea copacului erau nişte tufişuri dese. cum este acela al unui om care ştie încotro vrea să meargă. Eu nu pot să stau to pul lângă cort şi te rog pe tine să o păzeşti. cu fra e lui. în afară de asta. Indianul s-a ridicat în picioare şi a luat scrisoarea. Sper să reuşesc cu ajutorul domnului Hammerdull. l-am auzit. Ţiam arătat-o ca să ţi-o dau în grijă şi păstrare. ca şi când s-ar fi simţit înconjurat de oame e trebuia să se apere. Din când în când. i-am spus eu. ba înapoi. Nu numai că omul ne punea în peric ol pe toţi. după ce am reuşit asta. Vorbea singur. într-o oarecare măsură. da drumul pe care mi-l arătau nu era drept. Omul stătea sprijinit de trunchiul unui fag înalt. Mă duc să-l caut pe Sebulon Enters.

? Omul a ascultat din nou cu mare ate e. Acum. Ochii ăş ie să se umple de lacrimi din cauza mea? Oare trebuie nimicită atâta bunătate? Bunătatea t rebuie să se preschimbe în ură.fiinţe în carne şi oase. dar eu vreau să trăiesc. L-am auzit spunând: — Voi t it deja! Voi toţi! Numai noi doi am mai rămas! Trebuie să pierim şi noi? Hariman vrea să m oară. şi când în faţa sa s-ar fi aflat nişte oameni aşezaţi în semicerc. Ochii aceia dragi care au plâns de atâtea ori. câte zile a avut.. c-a murit. Apoi a ascultat cu atenţi parcă cineva i-ar fi dat un răspuns. Apoi a făcut un gest hotărât de dezaprobare. Omul dădea din cap şi îşi agita mâinile. Dar sunt în stare s-o fac? Sunt oare în stare? Sebulon a întors capul. — Nu! T ata m-a tras pe sfoară! M-a tras pe sfoară ca la carte! Nu era aur. până când s-au stins de suferinţă şi s-au închis pentru totdeauna! Aţi băgat şi voi de seamă asemănarea?. ca să nu mă omoare şi p e. în răzbunare? Sunt eu în stare să fac asta? Am eu voie să fac ta? Şi totul pentru o lepădătură? Pentru o lepădătură.. Apoi a spus: — Sunt ochii al i ai mamei noastre. a cărei privire nu o pot îndura! Mi se pune în cale ca o oprelişte v ie. ca şi când cineva i-ar fi spus ceva. nu ne mai poate trage pe sfoară decât pe noi. ca să p ot rămâne eu în viaţă. Eu vreau să îndeplinesc dorinţa tatii. Sebulon a dus amândouă mâinile la gură şi le-a făcut pâlnie. era numai hârtie! Oare mă va trage pe sfoară şi în privinţa lui Kiktahan Shonka? A tras pe sfoară pe toată lume . pe mine care sunt cel din urmă! Vreau să-l duc la moarte pe acest Old Shatterhand ! Vreau! Vreau! Vreau să-l nimicesc pe cel mai mare duşman al familiei Santer.. întot deauna a tras pe câte cineva pe sfoară! Oare pot să-l las să-mi facă una ca asta? Tare mai am . Apoi a continuat: — Femeia asta e de vină! Femeia a sta cu ochi albaştri..

pe vârful unei stânci. toţi! a spus Sebulon. Mi-a trebuit mult până am dat de urma ta şi apoi te-am auzit strigând. şi dacă cel car e vine aude ce le povesteşti tu copacilor. constitui nd un excelent punct de observaţie. Poate că am s-o fac. dar te câteva zile ar fi fost şi mai gustoase. Când s-au apropiat de locul în care ne instalasem tabăr mă aflam deja acolo şi stăteam liniştit lângă Vulturul cel Tânăr. ca să te previn. d e aceea am venit după tine.. pentru că tre a să-i ajung din urmă şi să-i întrec. — Prostii! Nu-i nimeni aici! Dar poate veni cineva în orice clipă.poftă să-l trag şi eu pe sfoară în privinţa lui Old Shatterhand. părând scuze. împreună cu s a mea. fii mai atent! Strigătele şi văicărel ale o să ne pună-n încurcătură pe amândoi! — Toţi au fost aici. Aveam de gând să mergem la molidul despre care îmi pomenise Tatellah-Satah în scr isoarea sa. Haide! Fraţii Enters au plecat împreună. pentru că îmi oferea o . trecând pe lângă fag: — Taci. iar eu m-am grăbit. După ce am mâncat. aşa cum am mai spus. am plecat călare. Cred cm s-o fac! Vreau să mă port şi eu ca el o dată! Vreau. Dacă nu strigam. n-aveai cum să mă găseşti. A plecat în pădure şi a luat-o chiar pe-a-col o pe unde-ai luat-o tu. ca şi când m-aş fi înapoiat mp în urmă. Acest copac se afla.. — Nu mai vorbi prostii! în scurtă vreme ne r chema să mâncăm. — Strigătele mele au fost şi ele bune l ceva. Eu cunosc duhul care te face să spui totul cu voce tare. Labele de urs fuseseră pregătite cu boabe de ienupăr. ciuperci şi peli-niţă. va afla tot ce te străduieşti să ascunzi! — Des pre cine vorbeşti? — Despre Old Shatterhand. dar n-am ştiut unde eşti. Sebulon a fost întrerupt de frate le său care s-a apropiat.

Ce era cu ei? Oare nu mai aveau aceleaşi intenţii ca mai înainte? Probabil că nu. atât cât mi-a permis-o trăinic a crengilor. îm i luasem ocheanul şi puteam observa foarte clar împrejurimile. Eram îndreptăţit să cred că şi Sebulon gând . Dick şi Pitt avuseseră grijă să adune lemn uscat ca re să ne ajungă pentru toată noaptea. Femeile sioux voiseră să ajungă la Nugge t-Tsil şi ar fi trebuit să fi sosit aici cu mult timp în urmă. pentru că era foarte calm. Vulturul cel Tânăr stătea lângă cei doi prieteni. M-am înapoiat împreună cu Klara în tabăra noastră. cu verde. Am povestit câteva întâmplări mai deosebite din vremurile în care eram împreună. Aerul era curat.perspectivă foarte bună asupra locurilor din jur. Ni s-a părut că erau alti oameni. VIII CLANUL ÎNGERILOR PĂZITORI Datorit ilor prin care am trecut. iar Hammerdull în treţinea focul. dar ele nu erau de văzut ni căieri. sub mine se afla muntele Nugget-Tsil. cât puteam cuprinde cu privirea. în ziua aceea am vorbit numai despre Winnetou şi despre ap aşi. şi nu i-am refuzat. Nu se vedea nici ţipeni e de om. Nu observasem nici o urmă care să le fi trădat prezenţa. ici-colo. în cursul ac i zile. nu vom fi tulburaţi de nimeni. M-am suit în molid. pătată parcă. şi toate acestea mă făcuseră doresc neapărat să arunc o privire în jur. Hammerd a redat împrejurările în care l-a . se vedea preria. pentru că păreau foarte liniştiţi şi luau parte la discuţiile noastre de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. iar înaintea m ea. ca şi când ar fi uitat cu totul lucrurile pe care le făcuse atunci când îşi dorise cu orice preţ sa găsească aur. Puteam fi siguri că. Lemnul era stivuit în faţa cortului. Fraţii Enters stăteau şi ei c şi pregăteau friptură de iepure. Ne-au poftit să gustăm şi noi din friptura lor.

cunoscut, iar Holbers a mai făcut din când în când câte o observaţie scurtă, în felul care îi caracteristic. Vulturul cel Tânăr a vorbit despre influenţa pe care Winnetou o avea, c hiar şi după moartea sa, asupra indienilor, şi mai ales asupra apaşilor şi a indienilor di n triburile cu care apaşii se aflau în relaţii de prietenie. Fraţii Enters n-au scos nic i un cuvânt, dar au ascultat tot ce s-a spus, şi se vedea pe feţele lor că erau foarte a tenţi la cele povestite. Lucrul acesta mă bucura foarte mult, deoarece credeam că au a uzit de la tatăl lor şi de la prietenii acestuia atâtea lucruri urâte despre Winnetou şi d espre mine, încât nu le strica să mai afle şi lucruri bune şi adevărate despre noi. Vulturul cel Tânăr şi-a dat seama ce urmăream în privinţa lor şi a făcut tot ce i-a stat în putere pe a transforma ura celor doi în respect. La cină, firul aducerilor aminte s-a rupt pen tru scurtă vreme, iar după masă, Dick Hammerdull şi Pitt Holbers şi-au aprins trabucuri di ntre cele din care îşi cumpăraseră în Trinidad. Fraţii Enters şi-au scos, la rândul lor, pipe scurte şi pungile de tutun. Vulturul cel Tânăr nu fuma, pentru că, aşa cum el însuşi a spus, u se cuvenea să se fumeze decât lâ sfaturi, şi atunci trebuia să se folosească numai kalumet ul, şi nimic altceva. în ceea ce mă priveşte, se ştia foarte bine că fumam foarte mult. Treb uie să recunosc că eu însumi eram cel mai înrăit fumător din câţi cunoscusem. Acum nu se mai te spune acelaşi lucru despre mine. în urmă cu cinci ani, soţia mea m-a rugat să mai las t utunul. Ea era de Părere că mai aveam destule de spus cititorilor mei şi trebuia să trăies c cât mai mult cu putinţă. La această rugăminte a Klarei, am stins trabucul pe care îl fumam şi i-am spus: —Ăsta a fost ultimul. N-am să mai fumez niciodată. Mă aflam, aşadar, în aceeaş uaţie cu Vulturul cel Tânăr şi eram de aceeaşi părere cu el. De fumat nu trebuie să se fumeze

decât la sfaturi, şi atunci se cuvenea să se folosească numai kalumet-ul, şi nimic altceva ! Cu toate acestea, nu vreau să spun că un trabuc de calitate sau că un tutun de pipă fo arte bun nu au uneori un efect benefic asupra gândirii noastre, nu vreau să spun că nu gândim mai lesne şi mai în tihnă, atunci când norişorii albaştri se înalţă spre cer. în acel -ar părea că ideile ne vin mai repede, că sufletul se deschide. Gândindu-mă la toate acest ea, l-am privit atent pe Vulturul cel Tânăr. Războinicul nu fuma, dar vedeam cum se ju ca cu inelele de fum care ieşeau din gura lui Hammerdull. El inhala fumul, şi gânduril e lui păreau să se îndrepte mereu către alte lucruri. Indianul se exprima parcă şi altfel. S e întâmplă un lucru ciudat. Indianul liber nu este un fumător în sensul pe care noi îl cunoaş em şi, cu toate acestea, sau poate tocmai pentru aceasta, indianul este mai expus efectelor nicotinei. Indianul nu fumează decât la ocazii foarte importante, sau în anu mite momente care au caracter sacru. El este însă foarte religios şi nu întreprinde nimi c important fără a se adresa zeilor, iar înainte de a se adresa acestora, şi uneori şi după aceasta, indianul fumează. Vulturul cel Tânăr avea o viaţă sufletească foarte intensă, dar er tăcut. Era prima dată de când îl cunoşteam, când războinicul dădea glas simţămintelor sale, ea cu măsură, treptat. Omul nu a spus nimic despre sine, ci a vorbit numai despre Wi nnetou. Cu această ocazie, Klara i-a pus apaşului o întrebare care o frământa deja din cli pa în care Vulturul cel Tânăr o întâlnise şi îi vorbise Astei lângă lacul Kanubi. Tânărul răz ea tocmai despre întâlnirea cu Aşta, când soţia mea l-a întrebat: — Am văzut că fata purta o o stea pe care şi tu o porţi. Ce înseamnă această stea? Ce se înţelege prin „Winnetou" şi „W "? E vorba de vreun secret?

Indianul a închis ochii timp de-o clipă, apoi i-a deschis şi a răspuns: — Nu e nici un sec ret. Oricine poate să audă ce am să vă spun. Aş vrea chiar ca lumea întreagă să audă cuvintel e, numai că nu ştiu dacă a sosit clipa potrivită pentru a vorbi despre aceasta. In timp ce rostea ultimele cuvinte, tânărul războinic a aruncat o privire fugară fraţilor Enters. înţ legându-l, i-am spus: — De ce să nu fi sosit clipa potrivită? Nimic nu te împiedică să vorbeş — Aşa să fie! a spus indianul şi, după ce a închis ochii pentru a se gândi, a început să pov scă: Aş fi dorit să vă pot vorbi în graiul apaşilor, căci acest grai este ca o haină în care brăcate toate cele despre care vreau să vă vorbesc şi care şiau găsit loc în inima mea. Limba feţelor palide redă altfel tot ce se află în sufletul meu. Vulturul cel Tânăr spusese toate acestea cu ochii închişi. Apoi i-a deschis şi a continuat — Departe, foarte departe de a ici se află o ţară numită Ginnistan, o ţară care ne este cunoscută numai nouă, oamenilor roşi icine îşi poate imagina cât de mult m-a surprins mărturisirea indianului. Soţia mea a fost la fel de surprinsă ca şi mine şi mi-a luat mâna de parcă ar fi avut nevoie de ajutor, ca şi când ar fi trebuit să facă mari eforturi pentru a nu izbucni, pentru a nu-i spune Vu lturului cel Tânăr că se înşală atunci când presupune că noi nu ştim despre ce este vorba. — an? am întrebat eu. Acesta este un cuvânt din graiul apaşilor? — Nu, este un cuvânt dintro limbă care nu e cunoscută deloc pe aceste meleaguri, a răspuns apaşul. Au trecut multe mii de ani de când America era legată de Asia. In nord se afla o punte care făcea legăt ura între Asia şi America. Această punte de

pământ s-a rupt şi s-a prefăcut în mai multe insule. In acele vremuri, adică în urmă cu multe i de ani, nişte oameni care erau uriaşi şi la trup şi la minte au venit la strămoşii noştri ş e-au adus salutul stăpânei lor, regina Marimeh. Soţia mea îmi strânse mâna din nou, pentru că dădea seama, la fel de bine ca şi mine, că apaşul vorbea de fapt despre Marah Durimeh, d ar Vulturul cel tânăr a continuat: — Solii reginei au venit cu daruri nemaivăzute şi cu po runca de a nu primi nimic în dar la rândul lor, pentru că un dar care se face în schimbu l unui alt dar nu se mai poate numi „dar", el se numeşte „datorie". Acei trimişi au pove stit despre regatul numit Ginnistan. In acest regat nu exista decât o singură lege, „l egea îngerilor păzitori", de aceea, regatul mai era numit şi „Ţara îngerilor păzitori". Orice supus din regatul acela trebuia să fie îngerul păzitor al altui supus. Cel ce se hotăra să devină îngerul păzitor al duşmanului său era socotit a fi erou, pentru că astfel s-a învin e sine însuşi. Toate acestea au fost pe placul strămoşilor noştri, pentru că şi ei erau la fe de nobili ca şi asiaticii. Ei le-au spus trimişilor că ar vrea s-o roage pe regina Ma rimeh să-i ajute ca această lege a îngerilor păzitori să prindă rădăcini şi în America. Solii s că vor îndeplini această rugăminte a strămoşilor noştri şi au plecat — S-au mai întors? a î oţia mea. — Nu au venit aceiaşi soli, au venit alţii. La fiecare nouă generaţie veneau alţi s li care aduceau daruri şi care voiau să ştie dacă acea lege a lor se mai respectă în acest c olţ al lumii. Astfel au trecut mai multe mii de ani. Paradisul devenise realitate, pentru că nu exista nici o diferenţă între oameni şi îngeri. Toţi oamenii erau îngeri, pentr fiecare era îngerul păzitor al celuilalt. Apoi, solia care venea la trecerea fiecărei generaţii n-a mai venit şi nici următoarele solii. Oamenii au încercat să afle ce se întâmpla e, s-au dus la punte, numai că

puntea se rupsese, iar în urma ei nu mai rămăseseră decât insulele scăldate de apele învolbur te. — Dacă nu mă-nşel, insulele astea mai există şi azi şi se cheamă Aleutine*, a spus Dick H erdull. — Aşa e, am spus eu, zâmbind. Văd că eşti un mare geograf, domnule Hammerdull. — Dacă nt, sau nu geograf, asta nici nu mai contează, a răspuns Dick, dar pot să spun că ăsta e u nul dintre puţinele lucruri pe care le mai ţin minte, de când mergeam la şcoală. —Au trecut multe generaţii, fără ca vreo solie a reginei Marimeh să mai fi venit a spus Vulturul ce l Tânăr. Legăturile dintre ei şi noi s-au destrămat — Bine, dar nu a încercat nimeni să reînn aceste legături? a întrebat soţia mea. Cel întrebat a răspuns, zâmbind aman. Ai noştri nu au ut nimic. Erau doar indieni! Voiau să fie fericiţi, dar fără să facă nimic pentru fericirea lor. Li s-a părut prea greu să lupte pentru asta. Au crezut că îşi pot dobândi fericirea mai uşor. Nu s-au gândit că Marele şi Atotputernicul Manitou i-a pus la încercare, că El a vrut ca solii să nu mai vină la ei pentru a le da un semn că doreşte să facă ceva. Strămoşii nu a ut nimic. Ei au respectat legea din Ginnistan, dar nu au făcut nimic pentru Manito u şi pentru regină, nu au făcut nimic pentru fericirea lor. Ăsta este marele păcat al strămoş lor noştri, un păcat de neiertat, pe care noi îl purtăm până-n ziua de azi! La aceste cuvint e, Sebulon a spus încet — Strămoşii... părinţii! — Taci, nu-l întrerupe, i-a spus Hariman, ru . Tânărul apaş a continuat: — Legii din Ginnistan îi lipsea ceva: legătura dintre cele două p poare, şi puterea ei s-a pierdut. îngerii au redevenit oameni. Paradisul n-a mai exi stat. Dragostea a murit. Ura, pizma, iubirea de sine, îngâmfarea şi-au început din nou d omnia.

Marea împărăţie care se supunea unei singure legi a început să se clatine. Rasa care respect a această singură lege şi care a câştigat datorită ei nobleţe sufletească a început să se dez ezbinarea a durat mii de ani, totul s-a întâmplat încet dar sigur. Cei care conduceau poporul au devenit asupritori. Cei care vegheau la respectarea legii au devenit tirani. Dacă odată exista doar o singură lege a iubirii, acum exista numai legea asupr irii. Ceea ce fusese odată binecuvântare devenise blestem. Tot ce dusese odată la unir e ducea la dezbinare. Soarta părea că se află în mâinile celor puternici, în mâinile asuprito ilor, şi asupritorii şi-au arătat puterea, domnind cu o mână de fier, dar numai câteva mii d e ani, pentru că o presiune naşte contrapresiune, se formează căldură, o căldură care vrea să elibereze, ieşind din trupul în care s-a strâns. Presiunea asta, asemănătoare celei a uno r ape ţinute cu forţa între nişte maluri, a crescut până când malurile nu au mai putut stăpân le. Apăsarea miilor de ani s-a făcut simţită. Am să vă dau o pildă geografică pentru a putea răvi mai bine ce s-a întâmplat în istorie: Apele lacului din nord au împins apele lacului Michigan, apele acestuia au împins apele lacului Huronilor, iar acestea din urmă au îm pins, la rândul lor, apele lacului Erie. Acum trebuiau să se surpe chiar şi malurile d in stâncă, şi s-au surpat! Astfel a luat naştere Niagara, mai întâi fluviul şi apoi cascada, ascada a cărei curgere nu poate fi oprită, cascada ce arată că rasa roşie se risipeşte, prec um apele ei, în mii şi mii de părţi. Aceste picături, aceşti stropi, aceste unde de apă nu se pot uni decât printr-un gând însemnat salvator, care să adune apele în ceea ce va urma să fi e lacul Ontario. Cred că tot acest tablou nu vă este cunoscut.. — Ne este cunoscut, a răspuns soţia mea. Tabloul acesta ni s-a întipărit în suflet fără ajutorul nimănui. Am mai vo t despre toate acestea şi acasă, şi aici. Ultima dată am vorbit despre

toate acestea chiar lângă cascada Niagara, cu Athabaska şi cu Algongka, căpeteniile trib urilor... — Cu Athabaska şi cu Algongka? a întrebat, bucuros, tânărul războinic. -Da. — Cu am oi deodată? — Da, cu amândoi deodată, pentru că erau împreună. Această veste l-a bucurat nesp pe Vulturul cel Tânăr şi îmi dădeam seama care era cauza bucuriei lui. M-am mulţumit însă, să pun nimic şi l-am lăsat pe el să continue. — Erau împreună! a strigat apaşul. Au venit împreu cascada Niagara! Pe urmi., pe urmă... ştiţi cumva încotro au pornit, pe urmă? Nici de ace astă dată n-am spus nimic, ci am lăsat-o pe soţia mea să-i dea indianului vestea pe care e l o aştepta cu multă nerăbdare. — Au pornit spre Mount Winnetou, a spus Klara. La auzul acestor cuvinte, tânărul războinic şi-a împreunat mâinile şi a exclamat bucuros, privind spre cer: — Spre Mount Winnetou! E salvat... e salvat! — Ce e salvat? a întrebat soţia mea. V ulturul cel Tânăr a ezitat puţin, dar în cele din urmă a răspuns: — Gândul cel mare, care se din adâncul apelor Niagara. — S-a născut acest gând? — Acest gând nu trebuia să se nască. El fost purtat în minţi şi în suflete de mii de ani, dar a fost dus de apele cascadei. Aces t gând nu a fost însă nimicit precum am fost nimiciţi noi, ci a ieşit la suprafaţă limpede, c ar, strălucind ca o minune, chiar în momentul când apele se pregăteau să-l înghită. Acest gân fost însuşit de urmaşii acelora care nu s-au ostenit să apere legea din Ginnistan.

Indianul vorbise atât de frumos, încât o impresionase şi pe soţia mea şi îi transmisese înflă sa. Klara a exclamat: — Ştiu ce vrei să spui! Cunosc acest gând salvator! — Cunoaşteţi acest gând? a întrebat, neîncrezător, Vulturul cel Tânăr. — Desigur! Il cunosc de multă vreme. Vorb despre legea din Ginnistan: Fiecare om trebuie să fie îngerul păzitor al altui om. Am dreptate? Războinicul a răspuns uimit: — într-adevăr, m-aţi înţeles! Cum se poate, doamnă Bur Se poate pentru că peste tot în lume există oameni care năzuiesc la mai bine şi pentru că, f ii atent la cele ce am să-ţi spun, peste tot în lume se ştie despre Ginnistan şi despre re gina acestei ţări, deşi ai spus că numai oamenii roşii au cunoştinţă despre toate acestea. Ap m-a privit întrebător. — Are dreptate, i-am spus eu. Noi ştim chiar numele adevărat al reg inei. Ea se numea Marah Durimeh, şi nu Marimeh. De-a lungul timpului, voi aţi transf ormat numele alcătuit din cinci silabe într-un nume alcătuit din trei silabe, adică l-aţi prescurtat — Poate că aşa este. Nu voi pune acum întrebări despre acest nume. Mă bucur că aţi zit de regină, că aveţi ştire despre ţara numită Ginnistan şi despre legea acestei ţări. înse puteţi ajuta chiar mai mult decât Athabaska şi Algongka. Ei ştiu cine sunteţi? — Nu, nu le-a m spus. Pentru ei am fost doamna şi domnul Burton. Nicicând nu am văzut faţa Vulturului cel Tânăr inundată de atâta bucurie. — Ce fericit sunt! a exclamat el. Cât de surprinşi trebu e să fie cei care vă recunosc! Ce bucurie va avea Tatellah-Satah, maestrul meu, când v a afla că Old Shatterhand doreşte acelaşi

lucru ca şi el! Sunteţi aşteptat cu bucurie şi cu teamă, domnule Burton! — De ce cu teamă? — tru că Tatellah-Satah crede că sunteţi mai puternic decât arătaţi a fi, pentru că puteţi spun eea ce gândiţi despre monument, despre această operă, unor oameni îngâmfaţi şi puţini la mint vântul dumneavoastră cântăreşte greu, Tatellah-Satah ştie asta, şi asta o ştim cu toţii. Dacă cădea în talerul celor îngâmfaţi, nu ne aşteaptă renaşterea, ci moartea. Sufletul poporului n ru, al rasei noastre s-a trezit. El începe să se trezească, să gândească, să dorească unirea brilor rasei într-un tot. Toţi cei care gândesc vor unirea, dar priviţi la sioucşi, la com anşi, la războinicii utah, la kiovaşi. Ei pun mâna pe arme şi o fac nu pentru a lupta împotr iva albilor, ci pentru a lupta împotriva lor înşile. Ei sunt gata să calce în picioare şi să imicească acest suflet care abia s-a trezit. De ce? Tânărul războinic ar fi vrut să dea el însuşi răspunsul la întrebare, dar soţia mea a spus: — Pentru că Old Surehand, Apanatshka, f ii lor şi toţi cei ce le sunt apropiaţi jignesc simţămintele războinicilor care nu uită că fa arte dintr-un anumit trib şi care nu vor ca unei căpetenii a apaşilor să i se facă o cinst e exagerată, pe care această căpetenie nu o meriţa. Războinicul i-a aruncat soţiei mele o pr ivire uimită, aproape înspăimântată. Se părea că omului nu-i venea să-şi creadă urechilor. — s doamna Burton? a întrebat el. Dânsa a spus că această cinste este exagerată şi nemeritată? a, aşa am spus, a răspuns Klara. — Şi spuneţi că-l iubiţi pe Winnetou, doamnă Burton?

nu putem să dăm voie nimănui să-şi el. Nu aveam voie să-l subestimez pe acest războinic. Soţia mea devenise şi ea foarte sobră. Monumentul poate fi oricât de măreţ. — Il iubesc şi îl respect. nici comandant de oşti. îi scria vestitului Wako n. avea înţelepciunea unui bărbat de vârsta mea. vorbiţi despre exagerare şi despre lipsa de merit? . cum îl iubesc şi îl re umai pe soţul meu. Deşi era tânăr. El se aflase timp de patru ani printre albi şi se pare că se bucu ra de respectul acestora. La ce ar folosi. îi cunoştea pe Athabaska şi Algongka. am răspu în locul Klarei: — Tocmai pentru că-l iubim atât de mult. mult mai măr eţ decât acest monument! Cu cât monumentul pe care ochii îl pot vedea va fi mai înalt. — Şi cu toate astea. Gândindu-mă la toate astea. cu atât el va fi coborât mai jos. el nu întruchipa numai tot ceea ce însemna mişcarea numită „Indienii Tineri". Aveam de trei ori vârsta acestui războinic. r idicându-se la rândul ei. Aveam sentimentul că în acele clipe aveau să se decidă lucruri de care avea să depindă ceea ce avea să urmeze. aşadar. Faţa lui părea a fi sculptată în mar ură. Spunând acestea. Winnetou este cu mult. d ar nu-mi trecea nici o clipă prin cap că sunt şi de trei ori mai înţelept decât el. Pentru m ine. El era ucenicul preferat al lui Tatellah-Sat ah. dar şi vi itorul rasei sale. nici fondatorul unui oraş. şi astfel trebuiau să gândească despre Vultur ul cel Tânăr toţi membrii rasei roşii. pentru mine el era urmaşul lui Winnetou. iar Klara i-a urmat exemplul. indianul s-a ridicat în picioare. în realitate. un monument? La ce ar folosi un lucr u fără măsură? Oare nepreţuitul nostru prieten a meritat o astfel de răsplată? Nu este o dova de dispreţ dacă . Winnetou nu a fost nici învăţat.Vulturul cel Tânăr a devenit dintr-o dată foarte serios. iar acesta îi răspundea la scrisori.

Voi. va avea de-a face cu noi! Winnetou trebuie să trăiască. el a fost un om nobil! A fost primul indian în trupul căruia a înviat sufletul adormit al rasei sale. dar el nu a vrut nimic din te acestea. nici comandant de oşti. prin voi. El a f ost tot numai suflet şi a vrut să rămână astfel. indiferent dacă-i erau prieteni sau duşmani. care s-a trezit în el. acei soli care nu au mai revenit nicicând după aceea. De aceea eu cred că monumentele nu-şi au loc l aici! El a fost în sufletele noastre şi tot în sufletele noastre trebuie să rămână şi de ai ainte! Cel ce crede că îl va smulge din sufletele noastre şi-l va întruchipa. oameni în vinele cărora curge acelaşi sânge se războiesc şi se nimicesc între ei? Aţi înţeles că toate acestea au însemnat o sinucidere înce e a dus la moartea rasei? Aţi înţeles că numai prin iubire puteţi să reparaţi tot ce aţi dist prin ură? Aţi priceput că raiul strămoşilor voştri s-a pierdut în clipa când . acest suflet a renăscut. Winnetou ar fi putut să fie un erou. folosind p iatra sau metalul.. pentru că astfel ar fi grăbit sfârşitul poporului său. urmaşii lui. războ fac parte din sute de triburi diferite. prin noi. Atunci când sufletu l poporului său a reînviat prin el. aţi înţeles asta? Aţi înţeles voi oare că nici u u are voie să rămână copil? Aţi înţeles ce se întâmplă atunci când. El a propovăduit pacea. nici fondatorul unui oraş. El era îngerul păzitor al tuturor ac elora pe care-i întâlnea. Odată cu el. El a fost.. această reînviere a fost legată de legea îngerilor păzito i. căci el a fost mai mult decât atât. i ar în locurile prin care a trecut a lăsat în urmă pace. aşadar. în.spun că el nu a fost nici învăţat. sufletul poporulu i său. timp de mii de ani. urmaşul ultimului mare stăpânitor indian la care au venit solii re ginei Marimeh. fraţii şi suro rile lui care vă mai aflaţi pe acest pământ. să stea în fruntea oamenilor săi şi să-i conducă în luptă. trebuie să trăi ască şi de acum încolo prin mine. al poporului său care este sortit pieirii şi pentru care s ingura cale de a se salva este legea din Ginnistan.

dar am înţeles aproape tot. că vrem să fim din nou vrednici de raiul pe care l-am pierdut. Eşti liber să răspunzi la e e. nu aţi fost. nu am înţeles tot. Şi întrebările pe care le-am pus vin din lumea gândurilor mele. mă urmărise foarte atent. Aţi în că noi am înţeles. — Ciudat! Şi nici de la Winnetou nu vă pot veni. că va fi mereu alături de şi iată că spusesem cuvinte pe care poate nu le-aş fi spus vreodată. iar eu îi voi spune: Asta înseamnă că vrem să isp ile din trecut. că vrem ca legea din Ginnistan să domnească din nou.omul roşu a devenit un diavol pentru fratele său şi că acest rai nu poate fi refăcut decât a tunci când fiecare indian va deveni îngerul păzitor al fratelui său. indianul a arătat steaua în douăsprezece colţuri şi apoi a continuat — Doamna urton voia să ştie ce vrea să însemne asta. Abia terminasem ce avusesem de spus. într-adevăr. car stătea în faţa mea. că nu vrem să mai urâm. niciodată la Tatellah-Satah? — Niciodată. sau să nu răspunzi. când indianul ma întrebat — Spuneţi-mi. Vrem să fim uniţi sufleteşte. Eu nu fur gândurile care aparţin altora . aşa cum se întâmpla atun i când regina Marimeh a încetat să vă mai vorbească prin solii ei? Spusesem toate acestea de parcă lângă mine s-ar fi găsit o mulţime de ascultători. ci vrem să iubim. unând acestea. Poate. do mnule Burton. ci şi prin faptă. i-am răspun eu. Dovada se află aici. de parcă ar fi vrut să-mi soarbă fiecare cuvân pe buze. . — Răspund cu plăcere. Winnetou îmi scrisese însă că îl voi simţi în sufletul meu. şi nu numai prin vorbă. — Fiecare om are o lume a gândurilor sale. că am încetat să fim diavolii fraţi noştri. Vulturul cel Tânăr. „Ce? — Gândurile cărora tocmai le-aţi d glas. când de fapt aveam în faţă numai ameni.

în clanul nostru. o sută. — Oare a existat vreod ată unul mai nobil decât el? Winnetou n-a fost oare întruchiparea tuturor poruncilor p e care le avem de respectat şi a tuturor faptelor ce le avem de îndeplinit? Oare num ele Old Shatterhand şi Winnetou nu sunt pentru popoarele oamenilor roşii o întruchipar e a prieteniei. Dar acesta trebuie să fie singurul monument pe care rasa roşie îl înalţă în onoarea sa. pentru că astfel îl cinstim pe cel ce a fost căpetenia tuturor apaşilor. El treb să fie şi să rămână însuşi sufletul nostru. Noi am alcătuit un nou clan. Astfel el va fi mai măreţ decât orice monument ş vârf de munte! Astfel el este mai măreţ decât monumentul uriaş pe care oamenii cei mici v or să i-l înalţe acum! Mă bucură faptul că Old Shatterhand gândeşte astfel. Eu am fost primul pe care el l-a numit „Winnetou". Noi am numit acest clan clanul „Winnetou" şi am făcut ceea ce trebuia. p ntru întreaga viaţă. apoi au fost zece. Nu avem nici un conducător care să ne poruncească toate aste a. douăzeci.nu mai vrem să fim dezbinaţi. iar acum printre „Urmaşii lui Winnetou" se numără mii de suflet e. aşa că ne poruncim chiar noi înşine. fiecare membru trebuie să fie îngerul păzitor al altui membru. — Nu putem afla mai multe chiar acum? . cincizeci. un clan cum a existat şi mai ex istă încă. pentru că noi toţi ne numim urmaşii lui spirituali. a iubirii faţă de oameni şi a dorinţei de a sări în ajutorul altora. atunci când veţi ajunge la Tatellah-Satah. chiar c u preţul propriei vieţi? Oare nu întruchipează ei cel mai bine cuvântul legii care spune că fiecare dintre noi trebuie să fie îngerul păzitor al celuilalt? Ceea ce am făcut noi nu este un lucru deosebit. — De ce aţi ales tocmai numele lui Winnetou? a întrebat Klara. Toate aceste gânduri au pornit de la maestrul Tate llah-Satah. Nu există un monument mai frumos şi mai valoros. Veţi cunoaşte mai e cei ce fac parte din clan. adică la Mount Winnetou.

m-am aflat în legătură cu cei de la Mount Winnetou. Chiar şi atunci când am fost departe. ar exista unii care ar fi ocrotiţi de mai mulţi „îngeri" şi ar rămâne foarte mulţi neocrotiţi. Numai după ce moare ocrotitorul sau cel ocrotit. Acesta este sacrificiul pe care trebuie să-l faci de dragul iubirii de oameni. — Fiecare membru poate să şi-l al agă pe cel pe care vrea să-l apere? — Nu. Asta rămâne o taină. După moarte. Ar fi însă împotriva gândului care ne-a însufleţit să ne împotri rii albilor în clan. Fiecare ocrotitor po artă numele celui pe care îl ocroteşte pe partea dinăuntru a stelei sale. . Pot să vă spun că nici eu nu ştiu chiar tot Fraţii Enters păstraseră tot timpu tăcerea. De aceea ne-a surprins că Hariman a întrebat tocmai atunci: — Putem să ştim măcar d că din acest clan pot face parte şi albi? — Clanul a fost destinat numai indienilor.— Eu sunt un om care se întoarce acasă. —Ar putea să ne împiedice cineva să întemeiem un clan „Winnetou" pentru noi? — Nimeni nu vă poate împiedica. dar nu mi s-au adus la cunoştinţă decât lucrurile foar te importante. dar faci un sacrificiu dacă-l aperi pe cel pe care-l urăşti sau pe cel ce este dispreţuit. Nici chiar cel oc it nu ştie cine este ocrotitorul său. Nu ai nici un merit dacă ocroteşti un o re-l iubeşti. adică al cui înger păzitor a fost. a răspuns Vulturul cel Tânăr. ace astă stea se ia şi se vede pe cine a ocrotit acesta. pentru că dacă fiecare şi l-ar p utea alege pe cel pe care vrea să-l apere. Asta nu se poate. — Şi se ştie cine pe cine ocroteşte? — Nu. se află pe cine a ocrotit sau de cine a fost ocrotit cineva. Noi vrem ca dragostea pentru aproapele nostru să nu ne însufleţească numai pe noi. ci pe toţi oamenii din lume.

Toată treaba asta-mi place. voi fi un „Winnetou". „Când? — Azi. Nu-mi pasă acum dacă voi fi unicul şi sin gurul membru al clanului. Prin urmare. e loc! — Nebunule! a exclamat Sebulon. — Vă rog să-mi daţi un ac. — Da. d totuşi. — Mă faci să râd! Crezi că te vor primi în clan tocmai pe tine? — Nici nu mă gândesc la asta. al albilor. al albilor. a spus soţia m -se spre cort . La mine. a răspuns soţia mea. Hariman nu s-a lăs at deloc descurajat şi i-a spus fratelui său: — N-ai decât să râzi de mine cât vrei! Eu tot a s-o fac! Trebuie să fac asta! Şi tu o să trebuiască s-o faci! — Eu? Să fac eu aşa ceva? Nici prin gând nu-mi trece! — Nici mie nu mi-a trecut prin gând la început. uimit. şi acela eşti tu. şi asta va fi intenţia mea. făcând cu mâna un gest de dispreţ. o dată ce ţi-a venit. Tu singur o să vezi că trebuie să-mi urmezi exemplul! Doamnă Burton. Nu-mi pasă nici dacă lumea va râde de mine. Vreau numai ca d in clan să mai facă parte cineva. dar ideea asta îţi vi ne fără să vrei şi. — Şi c vrei să faci? —Voi întemeia un clan numit „Winnetou". cred că aveţ a dumneavoastră toate cele trebuincioase pentru cusut?! — Bineînţeles. chiar acum.— Well! Asta se va vedea şi la mine! — La tine? a întrebat Sebulon. aţă neagră şi o foarfecă! —Vă aduc tot ce vă trebuie. aşa cum am sp u întemeiez acum un clan „Winnetou". nu mai poţi scăpa de ea. Sebulon! — Nici să nu te gândeşti! — Totu mă gândesc.

Văzând ce se î la. c erneală şi toc. — Soţia mea o să aducă tot ce trebuie. a însemnat pe reverul hainei locul în care voia să-şi pună steaua. soţia mea l-a întrebat — îmi daţi voie să cos eu steaua? Mie îmi va fi mai uşor s-o fac. din a cărui carne ne înfruptasem în z iua aceea. desigur. doamnă Burton? Cât de bună sunteţi! Da. Pe trăsăturile feţei sale se puteau citi dispreţu şi încordarea. — Da. dar. am s-o fac! a spus Hariman. şi Hariman a devenit nerăbdător. a dezbrăcat haina şi a început să coasă steaua pe reverul acesteia. aici aveţi haina. omul a de scusut aţa. Aveţi. Hariman nu se pricepea la cusut. stea bucata de hârtie care trebuie pusă în spatele stelei. — Daţi-mi. am cu mine cele trebuincioase scrisului. mi-a spus Hariman. — Asta-i nebunie curată! Pot să ştiu şi eu de cine-i vorba? — Nu Nimeni n-are voie să ştie asta! Cu atât mai puţin tu! După ce soţia mea a adus toate cele t rebuincioase. sunteţi scriitor. — Vreau să scriu numele aceluia pe care vreau să-l ocrotesc. să faceţi dumneavoastră asta. tocul şi un strop de cerneala! Hârtie am eu. vă rog.— Şi dumneavoastră. vă rog să păstr taina mea! Soţia mea a pus bucata de hârtie împăturită pe locul pe care i-l arătase Hariman . Sebulon ur mărea atent fiecare mişcare a fratelui său. hotărât. domnule Burton. a pus steaua deasupra bucăţii de hârtie şi a . totuşi. A a tăiat o bucată de hârtie pe măsura stelei şi a scris încet şi cu grijă. i-am răspuns eu. o stea în douăsprezece colţuri. După primele împunsături de ac. ţinând hârtia pe g numele persoanei la care se gândise. — Parcă cineva n-ar vrea s i duc gândul la îndeplinire. — Ce vrei să faci cu tocul şi cu cerneala? a întrebat Sebulon. îndepărtând cu ajutorul cuţitului firele de păr. Situaţia s-a repetat. Hariman a tăiat din blana iepurelui. aveţi aici totul! Dar.

— Taci! i-a răspuns Sebulon. omul închidea ochii. ca şi când l-ar fi chinuit vreo durere.. A tăiat din blană o stea în douăsprezece colţuri. Dar ce era asta? Am văzut cum de pe frunte i se prelingeau picături de sudoare. dar. O are transpira? Mâinile i s-au îndreptat tremurând spre blana de iepure. răstit Nu o fac pentru că vrei tu. Era ca şi când Seb ulon n-ar fi vrut s-o facă.început să coasă cu grijă. şi deo . curios. — r că nu mi-aş fi dat atâta osteneală. totuşi. a prins în mâini blana. ci mai ales la trăsăturile feţei ei. spunând: — Vă rog. vrei s-o fac ! N-am spus eu că aşa se va întâmpla? a izbucnit Hariman. Sebulon a înlăturat perii cu cuţitul şi apoi i-a dat steaua Klarei. El era atent nu atât la ceea ce făcea Klara. m-am simţit uşurat! Sebulon nu-şi lua ochii de la soţia m ea. Şi. —Asta-i taina mea! Oa re tu mi-ai spus numele pe care l-ai scris? Nici tu n-ai să afli numele scris de m ine! . a spus Hariman şi apoi a continuat. — împreună cu bucata de hârtie? — Da. Din când în când. o fac pentru că vreau eu! Şi eu sunt în stare să ocrotesc pe cineva! Ai înţeles? — Bine. Sebulon făcea toate acestea împotriva voinţei lui. numele-l scriu chiar acum! — Totuşi. de parcă s-ar fi dat pradă unui vis. dar pe cine? a întrebat Hariman. a luat o foarfe că şi a început să taie. la fel cum făcuse e său cu puţin timp înainte. doamnă Burton. Steaua număra douăsprezece colţuri. vorbind parcă numa i pentru sine: Ce ciudat. atunci când am scris numele a fost ca şi când mi-aş fi semnat condamnarea la moarte. în cele din urmă. vreau şi eu! — S-o cos? — S-o coaseţi! a spus Sebulon. dân cap. şi Klara avea mult de lucru. îl priveam.

în faţa căreia nici unul nu rezistase. mie însă îmi era imposibil să zâmbesc atunci când mă gândeam l late. — Aşa este. a răspuns Sebulon. După ce Klara a terminat treaba. apoi cu ură şi apoi din ce în ce mai prietenos . F ele celor doi fraţi au trezit în mine un sentiment ciudat.. Credeam că amândoi acţionaseră mânaţi de o pornire lăuntrică. — Un „Winnetou".. Sebulon l-a privit neîncrezător pe fratele său şi l-a întrebat — Ce vrei să spui cu asta? Trebuie să te gândeşti că. Poate pentru alţii totul ar fi putut să pară o copilărie. — Nu m-am gândit la nimic. mai întâi cu seriozitate. Era prima dată când războinicul i se adresa lui Sebulon. cei doi fraţi şi-au îmbrăcat hainele. — Nu. dar ştii şi ce înseamnă asta? — Că s ul păzitor al unui om pe care trebuie să-l ocrotesc. priv indu-se reciproc. în cele din urmă Hariman a râs. Trag nădejdea că ai ales bi ne. dar omului i-a trebuit multă vreme ca să-l scrie. adică despre un singur nume. Dar ce mai lipseşte? — Jurământul prin care vă legaţi să respectaţi p ile sfinte pentru membrii clanului.Sebulon a luat tocul şi hârtia şi a scris.. — Nu sun ? l-a întrebat Sebulon. nici unul dintre voi nu-i un „Winnetou"! a spus Vulturul cel Tânăr. Era vorba despre un singur cuvânt. pentru că s-a întreru pt de mai multe ori şi a tras adânc aer în piept. mă încearcă gânduri străine de voinţa mea. Eu am devenit un „Winnetou" .. fără ca acesta să-l fi întrebat ceva. iar Sebulon s-a mulţumit să zâmbească. — Ştii ce eşti tu ac rebat Hariman. Fac ce vreau! Cân chibzuiesc prea mult. Apoi a împăturit cu grijă bucata de hârtie şi a întins-o soţiei mele. In cele din urmă a terminat şi a aşteptat să se usuce cerneala. — Da. a izbucnit Sebulon. .

Tânărul apaş a prins manile celor doi albi într-ale sale. — Ştiţi cât de însemnată este această a întrebat el. — Aşa! Acum puteţi spune că sunteţi doi „Winnetou". . care şi-a pus la rândul său mâna p ste mâinile celor doi albi. au început să se mişte. şi voi aţi dat glas acestei voinţe. ridicându-se şi apoi aplecându-se către pământ. — Şi pe-a mea! a spus Sebulon. fiindcă nu steaua este importantă. Hammerdull a aruncat o bucată mare de lemn în foc. în clipa aceea. — Acesta este jurământul nostru! Spuneţi şi asta! — Acesta este jurământul ru! au repetat cei doi. iar pe cealaltă cu stânga. fiindcă pentru ei strângerea de mână cântăreşte la fel de greu ca un legământ — Şi pentru trigat Hariman. — Da. ca martor al vostru. iar indianul le-a urmat exemplul. Era ca şi cum pădurea s-ar fi umplut de spirite. Eu sunt martorul vostru! D aţi-mi şi mie. pe u na dintre ele cu dreapta sa. Cei doi s-au ridicat. Flacăra s-a înviorat şi şi-a întins limbi e în toate direcţiile. şi pentru noi! a încuviinţat Sebulon. care se îmbrăcaseră în mantia nopţii. — Spuneţi după mine: Vom fi credincioşi până la moarte celor pe c re îi ocrotim! —Vom fi credincioşi până la moarte celor pe care îi ocrotim! au spus fraţii En ers. trebuie să juraţi. — Atunci ridicaţi-vă! le-a spus t l războinic. strângerea de mână aju ge. Umbrele copacilo r şi tufişurilor. Pentru ei. Oamenii roşii nu trebuie să jure. să se încline ce. ci voinţa. într-un glas. mâinile voastre! — Iat-o pe-a mea! a spus Hariman. — Daţi-vă mâinile! a poruncit Vulturul ce i doi fraţi au făcut întocmai ceea ce le spusese indianul.— Un jurământ? Trebuie să jurăm? — Da. Sunteţi albi şi trebuie să juraţi c toria ca îngeri păzitori.

Cred că sunt femeile sioucşilor. dar nu sunt numai femei. sunt şi bărbaţi. Atât soţia mea. a doua zi. Când a aflat bătrânul şi bunul Pitt Holbers despre ce era vorba. se oc roteşte pe sine. Vulturul cel Tânăr s-a îndreptat repede spre marginea sudică a luminişului în care ne af lam. l-a cuprins o emoţie pe care şi-o put ea stăpâni cu greu. Vă rog să nu spuneţi nimănui Astfel fusese stabilit tot ceea ce se cuvenea. Ne aflam cu toţii la micul-dejun. Era clar că cei ce se apropiau nu . —Acum v-aţi alăturat nouă şi veţi rămâne cu noi. dar. cât şi eu priveam cu mar e încordare în direcţia din care urma să se apropie grupul de oameni despre care vorbise tânărul apaş. Fraţii Enters nu se simţeau în siguranţă şi ne-au întrebat dacă ar fi fos să plece. întrebarea asta era o dovadă că se gândiseră bine la toate cele ce se puteau întâm .Nici unul dintre fraţi n-a răspuns. Manitou. dar tânărul războinic a continuat — Ceea ce voi nu ştiţi. să-mi arunc o privire asupra caietelor pe care l e descoperisem. Mă gândeam cu părere de rău că nu voi avea timp să citesc cele scrise în caiet ai trecut câteva minute. — Vin mai mulţi oameni. Cel ce-i ocroteşte pe alţii. poate Manitou. când am auzit voci şi zgomotul paşilor unor oameni care se apropi au. care aveau de gân d să se îndrepte spre Mount Winnetou. iar ceea ce voi nu puteţi. nu am avut timp pentru asta. spre regretul meu. Pentru că vreţi să fiţi îngerii păzitori ai celor pe care vreţi să-i ocrotiţ pe care vreţi să-i ocrotiţi au devenit îngerii voştri păzitori! Fiţi credincioşi faţă de voi i! Astfel veţi deveni şi în realitate ceea ce vreţi să deveniţi: Urmaşi ai lui Winnetou! IX „ EGRIT îmi propusesem ca. a spus el. le-am zis eu.

pentru că nasul părea parcă şlefuit. între du-ne în cele din urmă: — Cine sunteţi? Glasul îi era ascuţit şi sonor. care mergea legănat. a repetat întrebarea: — Cine sunteţi? Trebuie să iu! Nici soţiei mele şi nici mie nu ne trecea prin cap să-i dăm vreun răspuns. în cât ochii păreau prea mici şi faţa prea îngustă. zarvă întreruptă. fără să ne salute. Pe piep t avea prinsă o perlă veritabilă. de exclamaţii. s-a oprit în faţa noastră. Ne-am dat seama de acest lucru din faptul că glasurile au amuţit dintr-o dată. Capul era asemănător cu cel al unei păsări. Bărbatul avea mâini mari. am auzit mai clar zarva făcută de vocile unor persoane care discutau între ele. iar Vulturu l cel Tânăr a tăcut. al unui vultur neînfricat. în cele din urmă. Caii fuseseră lăsaţi la poalele muntelui. Pen tru că nu a obţinut imediat răspunsul dorit. Nu era îmbrăcat în straie de indian. Fraţii Enters aveau motivele lor pentru a nu dori să i asă în . Gru pul de oameni ne-a observat înainte de a se apropia de copaci. Era atât de mare. avea guler alb şi înalt şi nişte manşete la fel de albe.. din când în când. Oamenii se apropiau pe s. S-a apropiat de noi un bărba t înalt şi slab. ci mai curând al unui fucan cu ciocul mare. ca şi m fi fost nişte obiecte de vânzare sau nişte oameni cărora nu merita să le dai atenţie. ci purta un costu m de cea mai bună calitate. picioare şi mai mari şi un nas. plin de mândrie. fiindcă pantele erau destul de abrupte. iar pe degete străluceau câteva diamante şi alte pietre pr eţioase. ce să mai vorbim de nas ! Acest nas nu putea fi moştenit decât de la o mamă indiancă get-beget şi de la un tată arme an sadea.se grăbeau.. Oamenii care au o ast el de voce sunt de obicei lipsiţi de sentimente şi nepăsători faţă de cei din jurul lor. şi ne-a privit pe rând. Nici nu se putea altfel. Acest om s-a apropiat de noi.

s-o fac? —. în al doilea d. dar vreau să-i spun de la bun început tot adevărul Zicând acestea. locul ăsta-i al nostru până-n clipa-n care plecăm de-aici. îţi dau dreptate. Acesta s-a întors calm către prietenul său şi l-a întrebat — Ce zici. Am fost aici în aintea dumneavoastră. n-are minte nici cât o oaie. După legile preriei. sau nu. spunându-i: — Gata! Fără necuviinţe! Nu rabd aşa ceva! Cel ce vinencoace şi vrea să ne forţe dăm ascultare. dar bătrânul vulpoi al Vestului l-a scuturat a doua oară. apoi l-a învârtit în cerc şi La scuturat de i-au trosnit toate oasele. după ca re a spus: — Hm! De obicei nu-s tocmai prost. Aşa-i? C el întrebat a vrut să izbucnească. asta nici nu mai contează. Dick s-a rid icat de la locul său. Suntem.evidenţă. apoi spre stânga. Eu vre u! Dacă nu vreţi să-mi răspundeţi la întrebare. fară a ne saluta măcar. astfel încât sarcina de a rezolva problema i-a revenit lui Hammerdull. Pitt. — Să ne învăţaţi cum să ne purtăm? Dumnezeule! La omul care spune aşa nişte v să mă uit mai atent Hammerdull l-a apucat pe străin de mâini. este în primul rând un necuviincios şi. . la noi acasă. — Dacă ne va da pace. Cel ce ne intră în casă trebuie să salute cu respect şi să-şi spună numele. La întors spre dreapta.Dacă tu gând ltfel nu ne va da pace. am toate mijloacele pentru a vă învăţa cum se să vă purtaţi. dar în ceea ce-l priveşte pe acest domn nu mă prea pot lămuri. s-a apropiat de străin şi a început: — Trebuie să aflaţi numele noastre Dar cine vă obligă la aşa ceva? — Să mă oblige? Nu-i vorba că sunt obligat de cineva. Acesta este locul pe care noi ne-am aşezat tabăra. Nu sunteţi indian getbeget Sunteţi indian numai pe jumătate. cum s-ar zice.

pe oameni cum se cuvine să se poarte. — Şi tatăl dumneav ata a venit din ţara binecuvîntată şi era armean. şi nu a dumneavoastră. — Din ce trib? — Sioux. printre copaci? — Aşa este.fie el cine-o fi. — Printre cei ce vă-n soţesc se află şi femei? „Da. sau . Numele meu este Okih-tshin-tsha. strâmbându-se r daţi-mi drumul. Pot să vă spun că şi despre el se povestesc multe. e prietenul meu. asta nici nu mai contează. înainte de toate. Lunganul de colo. — Femeile sioux care vor să ajungă la Mount Winnetou? — De unde asta? — Asta-i treaba mea. ne face plăcere amândurora să-i învăţ când în când. încât străinul a spus încet. — De-o fi venit din ţara binecuvîntată. care vă priveşte cu atâta drag. Insoţitorii dumneavoastră sunt acolo. plin de mândrie. Cine sunt bărbaţii care vă însoţesc? . Du mneavoastră sunteţi tot comerciant? — Eu sunt bancher! a răspuns omul. — Mama dumneavoastră era indiancă? — Da. ia spuneţi-mi numele dumneavoastră! Dick îl ţinea atât de strâns cu amândouă mâinile. Şi el este un bătrân vulpoi al Vestului. dar toţi armenii care-au venit încoace sunt comercianţi. nu sunteţi sin gur. Da r acum daţi-mi drumul şi spuneţi-mi cine sunteţi! —Aşa să fie! Eu sunt un bătrân vânător foar ut în prerie. Aşa cum ne-am dat seama. iar numele meu este Dick Hammerdull. Oricum. iar albii mă cunosc sub numele de Antonius Paper! — Antonius Paper şi Okih-tshin-tsha? Buuun! Dar nu sunteţi indian sad ea? — Nu. Pitt Holbers. Aţi înţeles? Şi-acum.

ci a pr eferat să tacă. şi a dispărut. şi daţi-mi drumul odată! Dick l-a lăsat slobod. Omul nu a mai continuat. şi i-a spus: — întoarceţi i ce vă însoţesc şi spuneţi-le numele meu! Şi Pitt Holbers le transmite salutul său.. legănându-se. Numele lui indian. aşadar. Imediat după aceea am văzut două femei care se apropiau cu paşi repezi de . că. în cele din urmă. în c ele din urmă. cred că aşa se întâmplă de cele mai mu . Se pare. eu nu pot să vă dau toate datele legate de scopul pe care-l urmăreşte comitetul . Acum. Domnul Antonius Paper a plecat.— Sunt nişte domni care fac parte dintr-un comitet. Mă întrebasem de la bun început ce legătură era între acest om şi Old Surehand. Apoi a spus: — între i pe ei. — Un metis! a exclamat ea. Această impresi e era împărtăşită şi de către soţia mea. Tu ai fost mereu de părer i moştenesc tot ce-i mai rău de la părinţii lor! — Da. de mic. „băiat". putea spune că impresia pe care mi-o făcea nu era una dintre cele mai bune. El era casier comitetului care se ocupa de monumentul lui Winnetou. acest om nu promitea să se facă cunoscut prin ucruri şi calităţi care aveau să dovedească faptul că ar fi un adevărat bărbat. când îl vedeam pentru prima oară. în graiul sio ueşilor. dar uite-i că vin! Abia pronunţase Okih-tshin-tsha numele de Pitt Holbers. iar împreună cu ei se află însoţitorii lo . pentru că s-a gândit că albii nu trebuiau să afle totul. printre copaci. înseamnă. mai ales doamnelor! Printre însoţitorii dumneavoastră se numără şi unii care se vor bucura atunci când le veţi spune toate astea. când se şi auzi un glas de femeie strigând de bucurie. — Ce fel de comitet? — Pentru înălţarea unui monument. Okihtshin-tsha.

i-a spus Aşta bunicii ei. s-a întors şi a dispăr ure. toate cele patruzeci de ind ience aveau îmbrăcăminte asemănătoare. Se o bserva imediat că cele două femei erau rude. dar vârsta nu-i răpise nimic din frumuseţea trăsăturilor feţei pe care ţi-o dă frumuseţea s ului. Apoi s-a apropiat de Pitt. la rândul lor. şi multe dintre ele purtau în piept steaua clanului „W etou". Ne-am ridicat cu toţii. iar acestea erau urmate. Desigur că de data aceasta nu domnul Antonius Paper a luat . dar m-am în at. Una dintre ele era Aşta. cealaltă era probabil bunica ei. — Mă simt aşa ciudat a spus Pitt Holbers. i-a luat amândouă mâinile într-ale sale şi l-a privit în faţă.luminiş. Consoarta lui Wakon trebuia să aibă. după socotelile mele. Credeam că nou-veniţii vor păstra tăcerea. — Uite-l. Şi lângă el se află Vult l cel Tânăr. Din pieptul lui a izbucnit un sunet care era pe jumătate un oftat şi pe jumătate s trigăt de bucurie. întrebâ e ce nu aţi venit? De ce aţi fugit de noi? Este foarte rău atunci când nu vrei să primeşti m ulţumirea celor ce ţi-o aduc din toată inima! Bătrânul vânător nu a fost în stare să facă nic re. indianca pe care o întâlnisem pe malul lacului Kanubi. războinicul despre care ţiam povestit Bătrâna avea însă ochi numai pentru vânăto . Aşta şi bunica ei erau urmate îndeaproape de celelalte femei. Apoi şi-a smuls mâinile din cele ale bătrânei Aşta. — Da. De altfel. aproape şaizeci de ani . La toate astea se mai adăuga şi faptul că erau îmbrăcate absolut la fel. a spus ea. de bărbaţii care se apropiau în pas domo l şi măsurat. Cele două femei l-au urmat încet. atât de mult semănau. sprijininduse de pomul din spatele lui şi privind cu nerăbdare spre toţi cei ce se apropiau. el este. Ea s-a oprit puţin şi l-a privit din cap până-n picioare. arătând spre Pitt Holbers.

şi apoi am spus: — Sunt onorat să cunosc nişte oameni eminenţi ai lumii ştiinţei. Veţi p rimi numaidecât răspunsul la întrebarea dumneavoastră. Vă este de ajuns? Se vedea că omul voise să ne impresioneze. iar acesta este domnul Edward Summer. . Dick Hammerdull s-a pregătit să spună ceva. mă ocup c tot soiul de lucruri şi numele meu este Evening. deşi nu-i cunoscusem personal. Eu sunt agent. — Am vrea să ne prezentăm. — Şi doamna care se află lângă dumneavoastră? — Este soţia mea. dar l-am oprit cu un gest al mâinii.cuvântul. cu mare plăcere. iar aici este domnul Dick Hammerdull. Pot să vă întreb mai întâi cum vă numi sc Burton. Este vorba despre domnul Hariman şi despre dom nul Sebulon Enters. pr ofesor de filozofie. întocmai cum o făcuse şi domnul Evening cu puţin timp înain e. deşi ei se numărau printre prietenii lui Old Surehand şi aveau să hotărască asupra mon umentului lui Winnetou. Aici se află domnul Simon Bell. Lângă mine se află Vulturul cel Tânăr. M-am înclinat. Deocamdată nu simţeam nevoia să mă prezint frumos şi respec tuos. zâmbind. vânător al Vestului sălbatic. Un alt domn a făcut câţiva înainte şi s-a apropiat de noi. profesor de limbi cla sice. şi trebuie să recunosc că până atunci avusesem tot respectul pentru cei doi profesori care ne fuseseră prezentaţi . deşi se putea vedea că tare ar mai fi vrut să vorbească. îmi este it să întreb cu ce le-aş putea fi de folos acestor domni? — Desigur. un războinic din tribul apaşilor M scalero. — Şi cei doi domni tau în spatele dumneavoastră? — Sunt fraţi.

cum să spun.? Suntem aici cu o treabă foarte delicată. vrând parcă să dea o expli Domnul Antonius Paper a fost întâmpinat de către dumneavoastră în mod grosolan. — Vorbiţi serios? -Da. am răsp u. C red că nu sunteţi de teapa noastră. domnule Evening! Vom părăsi acest loc. — Cu plăcere! Văd că sunteţi mai înţelept decât credeam. Preze nţa dumneavoastră este stânjenitoare pentru noi. pe Hammerdull şi pe fraţii Enters să ne te. Acum însă daţi-mi voie să vă spun despre ce este vorba. — Cât de m rebare! Desigur că nu vreau să mergeţi zece-douăzeci de paşi mai încolo! Vreau să plecaţi dei! Să plecaţi cu toţii! — Şi domnii profesori doresc aceasta? Cei doi domni şi-au exprimat f oarte hotărât dorinţa ca noi să plecăm.. Vă rog doar să ne daţi timp să st ul şi să înşeuăm caii. — Mi-am dat şi eu seama de asta. Doar v-aţi exprimat destul de clar. — Desigur.— Vă mulţumesc. iar agentul a mai adăugat. . pe atât de pline de nepăsare erau ele. Iar noi su ntem aici cu o treabă delicată.. Noi am venit încoace u a privi mai îndeaproape locul acesta şi am crezut că nu vom găsi pe nimeni aici. Pe cât de reverenţios erau spuse aceste c uvinte. — Ei bine? — Doriţi să ne îndepărtăm? — Da. I-am privit pe cei doi profesori şi nu am răspuns imediat — M-aţi înţeles. nu-i aşa? m-a întrebat domnul Evening. Am început să nă cu soţia mea şi i-am rugat pe Vulturul cel Tânăr. — Când? — Imediat.

şi asta imediat — Cui i-aţi spus asta? — Domnilor de-aici. a spus soţia mea. pentru că domnii au avut „bunătatea" de a ne pune la dispoziţie câţiva hand *. — Fii liniştită. rămâi! Trebuie să te ţii de cuvânt! Eu am spus însă că păr il. i-am răspuns eu. arătând spre ei patru. te rog să strângi lucrurile! Operaţiunea asta a durat mai puţin decât n e-am fi aşteptat. pe care apro pe că o podidise plânsul. i-am răspuns eu. O să trecem pe aici atunci când ne v m întoarce şi o să ne bucurăm de mai multă linişte. tocmai în clipa în care Pitt Holbers s-a întors din pădure. Ei cred că nu sun tem de teapa lor! — Asta-i o obrăznicie nemaiauzită! a izbucnit Holbers. dând frâu liber supărării sale. Noi suntem oa meni de treabă şi. încalecă! — ate! Am promis că rămân! — Atunci. — Trebuie să facem asta? a întrebat ea. caii înşeuaţi şi l-a zărit şi pe Vulturul cel Tânăr săltându-se în spinarea rebat mirat — Ce-i asta? Vreţi să plecaţi? — Da. i-am spus eu.. vrem să plecăm. — Lasă.. Când a văzut că asin i erau pregătiţi.. — Nu suntem de nasul lor! a spus Dick. Eram pregătiţi de plecare. Cu ei ne vom soc ti mai târziu. i-am spus. — Nu suntem delicaţi. Faţa lui era scăldată de lumina unei mari bucurii.. dar. Trebuie să cedăm aşa de uşor acestor oameni? Am î ebat-o încet: — Vrei să te cerţi cu ei? — Asta nu. Klara nu a fost mulţumită de cele ce i-am us.— Ce păcat că trebuie să plecăm dintr-un loc sfânt pentru noi. îns t de cele două femei. Acum. adică nu suntem destul de delicaţi! a spus şi Hariman Enters. .

— Vultur Tânăr. a lui Wakon care n-a vrut să facă parte din această adunare. Mă întorc din aşezările feţ lide şi mă îndrept spre aşezările strămoşilor mei. Nu ne mai putem schimba hotărârea! Noi p lecăm. astfel încât toţi cei a lo să-l poată auzi: — Eu sunt un „Winnetou".. O dată ce a ajuns lângă ele. Mi se spune Vulturul cel Tânăr.. Sp uneţi-mi! Vocea bătrânei indience a răsunat puternic. care s-a îndreptat călare spre locul în care se aflau cele două femei. acoperind parcă întreaga adunare. din tribul apaşilor. tânărul războinic a strigat. Numele era cunoscut.. şi apoi s-a îndreptat spre asinul lui care era înşeuat Femeia lui Wakon s-a ridicat de la locul în care se aşezase şi a întrebat — Ce s-a întâmplat aici? Asta vreau să ştiu eu. fem ui Wakon cel neprihănit.. Vulturul cel Tânăr! s-a auzit imediat ca un vuiet trecând prin mulţimea de oameni. — Cel ce vine acum îţi va spune ceea ce vrei să ştii. dar spunân-du-le într-un mod care ar fi impresionat pe oricine. ar însemna că sunt cea mai mare puşlama! Nu. Poţi să ne ajungi mâine din urmă. pentru că am să le spun că ne vom revedea foarte curând! Pitt Holbers şi-a luat rămas-bun. spunând cuvinte puţine. Războinicul apaş a continu Eu spun în numele tuturor apaşilor care fac parte din clanul „Winnetou" că acest comitet nu este demn de a da răspunsul la . deşi cel care-l purta era încă atât de tânăr. arătându-l pe Vulturul cel Tânăr.— Te rog să nu mai spui nimic! l-am întrerupt eu. nu! Vin şi eu! O să le g pe cele două doamne să-mi dea voie să-mi iau vorba înapoi şi ştiu că-mi vor îndeplini rugăm . — Cum? Să vă las singur pe dumneavoastră şi pe doamn n? Dacă aş face aşa ceva. a spus nepoata celei ce pusese întrebarea.

şi it să călătorească împreună cu noi. L-am întrebat. dar ne vom revedea. Ei au vrut să afle ce vo orbi şi ce vom hotărî la Mount Winnetou. când bătrâna Aşta l-a întreba buie să pleci? — Este nevoie de mine. Bătrâna Aşta a mai spus: —Tu eşti unul dintr are-i sunt foarte. foarte dragi soţului meu. Il lăsăm în grija ta pe prietenul şi salvatorul nostru şi te rugăm să veghezi asupra lui. —Atunci spune-i că Aşta. Tot acest dialog se purtase pe şoptit e şi nu în limba engleză. îl vei întâlni şi pe el la Mount Winne tou. precum şi nepoata celu mai mare vraci al tribului seneka. — La Mount Winnetou.marea întrebare pe care noi toţi ne-o punem şi de a hotărî care este răspunsul la această înt are! Am zis! Howgh *! Vulturul cel Tânăr s-a pregătit să plece. femeia lui Wakon. Cum se poate să merg ri cu această adunare de oameni lipsiţi de judecată? — întâmplarea a făcut să-i întâlnim. îi stau alături în lupt a sa împotriva celor lipsiţi de judecată. ci în graiul apaşilor. dar nu ne-a spus nimic. Cred că-i respectă foart e mult pe amândoi. — îţi mulţumesc în numele lui. chiar dacă noi n-am vrut astfel. Vei ajunge la Tatellah-Satah înainte de a veni la sfatul care se va ţine la Mou nt Winnetou? — Aşa aş vrea. . Cin este faţa palidă care călătoreşte împreună cu squawa lui şi care se află alături de tine? — us domnul Holbers? — Nu. — Când şi unde? a întrebat de data aceasta nepoata bătrânei Aşta. Wakon. împreună cu toate femeile roşii. Noi nu le vom spune nimic din toate acestea.

La auzul acestor cuvinte. Consoarta lui Wakon credea că eu. dar dacă nu veţi pune nimănui nimic. fratele lui Winnetou! Il văd pentru prima dată-n viaţa mea! Oh. de-aş putea. Spunând acestea femeia îşi împreună mâinile şi mă privi descumpănită.. — Nu vom spune nimic! — Ei bine. pentru o clipă. Vu lturul cel Tânăr mi-a aruncat o privire întrebătoare. cel mai credincios prieten. a zis consoarta lui Wakon. Indianul şi-a mânat calul şi mai aproape de ele şi le-a spus: — Dacă vrei ca albul şi soţia lui să nu înţeleagă cele ce spui.îmi mânasem calul atât de aproape de cele două femei. bătrâna s eriat — A înţeles tot. îl puteţi afla. El a fost prietenul lu i Winnetou şi este şi prietenul tău. de-aş putea.. a asigurat-o Vul turul cel Tânăr. şi s-a înroşit d e. Asta nu trebuie să te sperie.. el este. Se vedea că ţinea mult la ambele femei şi le-ar fi spus cu dragă inimă cine eram. Printr-o înclinare a capului iam dat a înţelege că le putea spune ceea ce voiau să afle. albul.. — Cel mai bun. — Desigur. el este Old Shatterha nd... cu părere de rău. Nepoata ei s-a apropiat însă de mine şi a spu a dreaptă în semn de salut: — Old Shatterhand va fi binevenit printre toţi fraţii şi printre toate surorile din clanul „Winnetou". Este adevărat? — Da.. — Old Shat. De uimire femeia nu a putut pronunţa numele până la capăt. a înţeles fiec cuvânt. El este precum raza de soare pentru toţi . se cuvine să vorbe încet — Dar de ce? — Pentru că înţelege graiul apaşilor. încât auzisem fiecare cuvânt pe care îl stiseră. a spus Vulturul cel Tânăr. Nu vrea ca numele lui să se ştie deja. se făcuse albă ca varul. nu aveam cum să înţeleg ce se vorbeşte..

nu voiam să ţin drumul dre Următoarea ţintă a călătoriei noastre era chiar la sud-vest faţă de locul în care ne aflam. Am văzut caii celor ce ne poftiseră să plecăm. Cea mai mare fericire este pentru mine aceea de a şti că suntem fraţi. pentru că nu am fi avut vreme destulă. pentru că el caută sufletul poporului său. Drumul nostru trecea chiar prin . Lucrul acesta l-am înţeles foarte clar din sc risorile pe care le-am primit de la To-kei-chun. având în vedere cele întâmplate. bătrâna căpetenie a kiovaşilor. dar este la f el de adevărat că vechea ură nu se stinsese. dar nu în nimic-niciile deşarte puse la cale de oameni i fară judecată. dar fără a arunca bărbaţi lor nici măcar o privire. adică spre Red River. în sufletele popoarelor. am apucat-o tocmai spre sud-est. căpetenia comanşilor Raccurah şi de l a Tangua. spre locul în care se intersectează North Fork şi Sa lt Fork. slavă Domnului. fiindcă-l voi vedea la Mount Winnetou. cu ceva timp în u rmă. mai precis spre acea regiune în care. Mă bucur. salutându-le respectuos pe femei. El îi va duce pe toţi spre lum ină. După ce drumul a devenit drept şi am ieşit din pădure. Vă rog să nu spuneţi nimănui că m-aţi întâlnit aici. spunându-le: — îl preţui ult pe Wakon. aşa precum a spus Wakon.cei al căror spirit este aidoma celui al marii căpetenii. Am pornit pe drumul abrupt pe care îl urmasem pentru a aju nge la Nugget-Tsil. Amintirea lui Winnetou se cuvine să rămână în inimile bărbaţilor ş eilor. Este adevărat că vremea luptelor sângeroase trecuse. M-am gândit bine înainte de a o apuca pe drumul ac esta. dar nu le-am dat nici cea mai mică atenţie. cel ce caută neobosit şi cel ce găseşte. şi sunt mândru că mi-a fost dat să le nesc azi pe squawa şi pe nepoata lui. Ne vom revedea în clipa la locul potrivit! Am plecat. se aflaseră corturile kiovaşilor*. şi toate acestea nu pentru că ar fi trebuit să ne grăbim. am început să î mai repede. ci pentru că. Le-am întins mâna celor două indience.

Klara nu poate să ta că. pentru că altfel nu îşi găseş liniştea. pentru a-şi atinge ţinta. care nu-i dădea pa ce. cu siguranţă. chiar dacă nu este vorba despre un lucru făptuit. când mi-a aruncat încă o astfel de privire. De asta mă privea pe furiş. m-am ferit să-i spun Klarei a cest lucru. fiindcă mă avent ceste meleaguri mpreună cu soţia mea. se putea afirma. îmi arunca din când în când. o pri pe care am remarcat-o şi de înţelesul căreia mi-am dat seama imediat. dacă a greşit cu ceva. că dădeam dovadă de îndrăzneală. m început să râd şi i-am spus: — Ei. Aveam de gând să ne îndreptăm mai târziu spre sud-vest şi să parcurgem un drum paralel cu cel pe care aveau să-l facă domnii din comitet Soţia mea nu ştia nimic despre toate acestea şi. Am urmărit-o şi. în timp ce înaintam în galop. Deşi nu eram liniştit. ci pentru că voiam să-i induc în eroare pe domnii din comitetul ce se ocupa de monumen tul lui Winnetou. hai. dacă ar fi observat urmele noastre. Nu am făcut ceea ce am făcut fiindcă nu mă gândisem îndeajuns de bine la toate. şi-mi dădeam seama că. deşi nu se putea spune că făcusem o m re greşeală. ci numai desp re un lucru gândit. dă-i drumul! — Cum adică să-i dau drumul? — Mărturi pe suflet! — Să mărturisesc ce am pe suflet? Mă întreb ce ar trebui să am eu de mărturisit? u ştiu! Sper să-mi spui tu! . urmau s-o apuce şi ei spre sud -vest. Acum avea ceva pe suflet. era vorba de ceva care-o apăsa.teritoriul acestor două triburi. Ei nu trebuiau să bănuiască faptul că noi ne îndreptam spre Mount Winnetou şi nici sădea seama ce intenţii aveam. domni care. pe furiş. Ea trebuie să spună mereu ce are pe suflet. ci să creadă că am luat-o spre sud-est.

bătrâna Aşta. Nu am fost de aceeaşi părere cu tine. trebui să recunosc că ai dreptate. — N-ai fost de aceeaşi părere c u mine? în ce privinţă? — Eu voiam să rămânem acolo şi mi s-a părut că dai dovadă de slăbiciu d ai spus că trebuie să plecam. dar nu spune nimic! Asta-mi place foarte mult la ea! Lăsându- . E o femeie foarte înţeleaptă. Ea nu merge la Mount Winnetou pentru a ţine cuvântări în calitat e de conducătoare a femeilor. — Asta e părerea ta? — Da. soţia lui Wakon. Acum avem linişte. — Şi acum? — Acum red că ai făcut ceea ce trebuia. s-ar fi ivit tot felul de prici ni pentru a ne lua la ceartă. şi victoria asta a noastră ar fi fost mai mult o înfrângere. nu trebuie să ne certăm cu nimeni. pentru că el crede că în fiecare privire pe care i-o aruncă soţia se ascunde eva ce ar trebui mărturisit? — Eu cred că biata şi nefericita soţie are o căsnicie fericită. dar numai de data asta! Trebuie să-ţi mărturisesc ceva. Nici unul dintre membrii comitetului nu gândeşte l a fel de profund ca ea. chiar dacă n-am spus nimic. nu trebuie să ne amaram şi. prima bătălie a fos câştigată.— Aşa? Ascultă! Ce zici tu despre o căsnicie în care biata şi nefericita soţie nu are voie să rivească soţul. desigur! Oricum. — Hm! Un soţ care cu toate acestea nu ştie ce ar i să-i mărturisească soţia şi atunci zice mereu: „Sper să-mi spui tu!" Cu toate astea. entru că soţul ei o cunoaşte şi o înţelege.. mi-a p rte mult. Dacă am fi rămas acolo.. Nici nu ne puteam gândi măcar să citim în linişte caietele scrise de Winnetou. Ştie foarte bine ce vrea. dândute la o parte din faţa acelor oameni.

Regiunea prin care am trecut în ziua următoare era aridă. Doar stânci şi bolovani. urmărindu-l pe Santer. Cred că aşa cum Wakon va veni la Mount Wi nnetou în fruntea tinerilor sioucşi. Spre seară. Mâine o să ajungem la Salt Fork. Unde po seara asta? — Lângă Red River. Am auzit că bătrânul K an Shonka este un duşman neîmpăcat al lui Wakon. un prieten al cărui sprijin nu e de lepădat. râzând. înainte de a ne culca. nici un tufiş şi nici un fir de iarbă care ar fi putut bucura ochiul călătorului. Sunt tare curios ce o să se mai întâmple. dar care se duşmănesc. ţi-ai făcut din ea un prieten de nădejde. care pornise s pre satul kiovaşilor. Lucrurile s-au întâmpla t întocmai cum am prevăzut. decât dacă am fi apucat-o pe alt dr um. Nu exista nicăieri nici un strop de apă. iar ei au fost de acord. Le-am propus să mergem pe un alt drum. la North Fork. am ajuns la braţul nordic al Râului Roşu şi ne-am opr t lângă undele apelor sale. sat care acum nu mai există. Cred că se va da o luptă între membrii comitetului şi femeia a care seamănă c-o amazoană. Aşa se explică faptul că aveam să ajungem în apropierea ţintei noastre cu trei săptămâni mai devreme. cum însă începea să urce. am spus. care fac parte din acelaşi trib. Până atunci drumul fusese întins. adică în locul care se afla odată satul kiovaşilor.te gonit. nu pe cel pe care-l urm asem eu cu ani în urmă. Era ora prânzului. — Da. Kiktahan Shonka îi va duce pe sioucşii bătrâni la Apa în unecată! Două grupuri de oameni. dar nu ne-am oprit pentru a mânca sau . le-am descris prietenilor mei drumu l pe care l-am făcut demult împreună cu tovarăşii mei. Nu se vedea nici un pom. s e vor întâlni pe pământ străin! Ce întâmplare nefericită! Tocmai în acest fel a început să se a roşie! Trebuie ca totul să ia altă întorsătură! Eşti de părerea mea? — întru totul.

Unui european această atitudine i s-ar fi putut părea trufaşă. iar culoarea pieli i era puţin mai deschisă decât aceea pe care o are de obicei pielea unui indian. omul redea că vremurile în care Vestul era un ţinut plin de pericole trecuseră. . Oare de ce nu rămăsese în ascunzişul său? De ce se arăta? Era imposibil să ne fi re unoscut.. era un india n. ducându-şi calul la pas. Ştiam că vom găsi apă pe măsură ce continuam să urc un moment dat am zărit în faţa noastră un călăreţ pe care nu-l observasem până atunci. iar de sub pălăria împletită din fir de agavă* părul lung i se revărsa pe umeri. fiindc la mai sus decât noi. iar călăreţul stătea mândru în şa. Un războinic încercat ar fi aşteptat să ne mai apropiem. nu creştea nici un fir de păr. şi tot gândindu-mă l a acest războinic mi-am adus aminte. Vedeam în faţa ochilor imagini pe care un povestitor mi le aducea din amintire. Omul. Figura războinicului avea trăsături mai blânde. încet. dar nu-mi p uteam da seama de ce. unde-l mai văzusem! In clipa în care mi-am amintit unde îl mai întâlnisem.pentru a ne odihni. Hai ele sale în culori vii erau ţesute în pueblo*. se îndrepta acum. Fa lui. La brâu avea un cuţit. care ne zărise din ascunzătoarea sa. şi nu mai avea rost să fie prudent.. iar în mână ţinea o puşcă de calibru alul era un mustang de cea mai pură rasă. Şi priv irea aceea care-mi amintea de ochii surorii lui Winnetou. poate. Războinicul roşu era slab şi de statură medie. m-a recunoscut şi el. mi se părea cunoscută. Retrăiam întâmplări care avuseseră loc de -a lungul unor zile ce nu fuseseră atât de liniştite precum cele pe care le trăiam acum. pe care. S-a oprit şi a aşteptat să ne apropiem. dintr-o dată. M-am văzut luptând pentru testamentul lui Winnetou. spre noi. Mă gândeam că. Călăreţul care se apropia de noi. fiindcă nu aveam apă. desigur. Omul intrase chiar în mijlocul grupului nostru şi nu mă observase chiar din prima clipă. poziţia lui trăd ipică a războinicului roşu. Nşo-ci.

asta nici nu mai contează. care m ergea în fruntea micului nostru grup. Wiconte-mini este o vorbă rostită în graiul sioucşilor. a simţit nevoia să ia cuvântul: — Il salutăm pe fratel e nostru roşu! Ăsta-i drumul spre Wicontemini? Cel întrebat a răspuns: — Eu fac parte din tribul kiovaşilor. Războinicul părea a fi ist şi nu ne-a spus nici un cuvânt de salut. sau nu. sau dacă ne previi. o glumă. Nic nu-mi trecea prin minte să le spun celorlalţi cine era acest războinic.M-am văzut pus la stâlpul caznelor de kiovaşi şi mi-am adus aminte pe cine aveam în faţă. — De ce ne ameninţi cu moartea? a întrebat bătrânul vânător. şi dacă mergeţi într-acolo. răspunsul i-a fost dat însă într-o engleză destul de corectă. noi am vrea să ştim numai de ce. totuşi. acea apă ar putea fi p oi o apă a morţii. ăsta este drumul ce duce spre apă. Din cauza asta. dar. Dick Hammerdull. . — Dacă ne ameninţi. grai indian şi s paniolă. Toate acestea păreau o glumă. Da. Hammerdull pusese întrebarea într-un amestec de engleză. r noi vrem s-ajungem acolo oricum. ce-i drept. pentru a părea bărba . a ianul. asta nici nu mai contează. — De ce? — iindcă Wiconte-mini înseamnă „Apa Morţii". — Atunci se cuvine să fiţi cu băgare de seamă. Fraţii mei vor să se-n drepte într-acolo? — Dacă vrem să ne îndreptăm într-acolo. Vocea războinicului ki semăna cu aceea a unei femei care-şi dă osteneala să vorbească mai gros. vă previn. cu toate astea cunosc locul numit astfel. o glumă nebunească. — Nu vă ameninţ.

Văd pe pieptul tău steaua clanului „Winnetou". Fratele nostru roşu. neîncrezător. care este lângă mine. . — Atunci îţi voi spune cine suntem : numele meu este Dick Hammerdull. cu ochi pătrunzători. soţia lui. — Noi sun tem prietenii tăi. din tribul apaşilor. Se spune că el este din tribul lui Winnetou şi se m ai spune că Vulturul cel Tânăr ar fi rudă cu Winnetou. Kiovaşul ne-a privit pe rând. — Tu eptat? a întrebat apaşul. este? — Aşa este. dar când a auzit numele apaşului s-a apropiat de el: — La noi se povesteşte despre Vu lturul cel Tânăr. — Atunci îngăduie-mi să vă fiu călăuză! V-am aşteptat. dar motivele astea se spun numai prietenilor. dar eu nu te cunosc. iar doamna de lângă el este doamna Burton. — Atunci îţi întind mâna. este un fiu al apaşilor numit Vulturul cel Tânăr. Privirea lui trecu repede peste chipul soţiei mel e. pentru că ai prins un vultur. ordinea în care fuseserăm prezentaţi. Ş un „Winnetou". — Am încredere î l-a asigurat Vulturul cel Tânăr. Tu eşti oare acel războinic? — Da. iar lângă mine se află Pitt Holbers. — Asta spui tu.— Am motivele mele întemeiate. eu unt acela. Aceşti doi domni sunt Hariman şi Sebulon Enters. l-ai legat şi l-ai silit să te aducă în zbor de pe înălţimea de pe care se afla. kiovaşul a îndepărtat puţin veşmântul pe care-l purta. Iată! Acum ai încredere în mine? Punând această întrebare. în spatele nostru este domnul Burton. şi aină a ieşit la iveală steaua în douăsprezece colţuri a clanului „Winnetou". — Ţî-ai dobândit numele de pe vremea când erai numai un copil. Dar acum am motive pentru a-mi ascunde steaua.

Au venit războinicii utah. în c din urmă. — Şi dumneavoastră ce veţi face? Când şi unde ne vom î din nou? Această întrebare îi fusese pusă soţiei mele. dar Sebulon Enters i-a l uat-o înainte. Steaua pe care acesta o purta putea fi numa i un obiect în spatele căruia se ascundeau intenţii rele. Asta nu mi s-a spus. Apaşul m-a privit întrebător. — Atunci s e cuvine să vă grăbiţi. cei care voiau să ajungă la Wic e-mini. . tu vei fi călăuza noastră! a decis. — Da. Vulturul cel Tânăr. în faţa lui se afla un c kiovaş. căpetenia kiovaşilor. întrebându-l pe kiovaş: — Sioucşii au venit? — Care sioucşi? a întrebat kiovaş în fruntea cărora se află bătrâna căpetenie Kiktahan Shonka. fiul i căpetenii Tangua! El vă va duce la Kiktahan Shonka şi la Tusahga Sartish. un duşman de moarte al apaşilor. Apaşul ar mai fi vrut să spună ceva. crede-mă! Vulturul cel Tânăr nu ştia ce să spună. a răspuns Enters.— Acesta-i adevărul. — Kiktahan Shonka este acela care v-a chemat la Wicontemini? „Da. iar eu i-am făcut un semn discret de încuviinţare. Mergeţi la Pida. Sunteţi aşteptaţi acolo. — Am auzit că sunteţi fraţ ntem fraţi. în fruntea cărora se află Tusahga Sartish? Căldura din privirea kiovaşului a dispărut imediat şi noul nostru prieten a devenit foarte serios: — Le cunoaşteţi pe aceste două căpetenii? — Da. — Să ne grăbim? De ce? — Nu ştiu.

Dacă vă promit acum că ne vom vedea la timpul potrivit. Se părea că n-ar fi vrut să se despartă de noi. om ul mi-a aruncat o privire . deşi trebuiau să o apuce pe altă cale să le spună duşmanilor noştri unde ne aflam. După ce fraţii Enters s-au depărtat atât de mul nu îi mai zăream. —Aşa este. şi-au luat rămas-bun de la noi şi şi-au continuat drumul. veţi da de războinicii care stau de strajă. Ceilalţi vor merge pe t drum. — Ştiţi că v a lui Kiktahan Shonka? — Ştim şi asta. Lor le plăcea primejdia. Fraţii Enters i-au dat ascultare. aşa cum a facut-o întotdeauna Old Shatterhand. Puteţi avea încredere în cuvântul kiovaşului. Kiovaşul spusese toate acestea pe un ton care trăda h otărârea. Spunând acestea. Când ajungeţi lângă lac. — Ştiţi că ei sunt duşmanii voştri? -Da. mă voi ţine de cuvânt. — Şi cu toate astea aţi călătorit împreună? Uff. ecum Winnetou şi Old Shatterhand odinioară. Cât veţi mai călători împreună cu a răspuns repede în locul meu: — De acum încolo veţi călători singuri. — Wiconte-mini este. Locul e descris în cartea me l găsiţi foarte lesne. Ei vă vor duce la Pida. locul potrivit. drumul vostru merge drept. Urmaţi -vă liniştiţi drumul.— Nu vă faceţi griji. Apa întunecată în care şia găsit sfârşitul tatăl nostru? — Da. cu a . numai că nu ştim drumul. şi voi trebuie să-i daţi ascultare. uff. kiovaşul l-a întrebat pe Vulturul cel Tânăr: — Fratele meu îi cunoaşte pe doi oameni? — îi cunoaştem foarte bine. am răspuns eu. Aşa vrea Kiktahan Shonka. Nu trebuie să vă faceţi griji.

Unde este acest loc? — Lângă lac. El este căpetenia tribului său şi fiul tatălui său. kiovaşul m-a privit în ochi şi mi-a puns: — Nu. spunând: — Pida. — Nu ne duci la Apa Morţii? — Ba da. Dar el îl iubeşte pe Old Shatterhan d şi îl respectă ca pe nimeni altul. Toate aceste lucruri au fost aşezate în ordine. ca să nu vă vadă nimeni.prietenoasă şi apoi a continuat: De ce i-aţi însoţit spre apa lângă care vă aştepta pieirea? ca să-i faceţi să-şi dea pe faţă gândurile şi să-i pedepsiţi? Nu! Mai aveaţi şi alte gânduri le ghicesc? — încearcă! i-a spus Vulturul cel Tânăr. Locul acesta este plin de oseminte din vremuri trecute. nu şi de cei ce u mai trăiesc. are o minte şi mai ageră. Pida nu vrea să ştie ce fac eu. sioucşii şi războinicii utah. dar şi la Casa Morţ Vă temeţi de spirite? — Se cuvine să te temi numai de cei ce sunt în viaţa. Acest loc nu era cunoscut nimănui. — Voiaţi să aflaţi ce se va întâmpla atu vor întâlni kiovaşii. p rietenul lui Old Shatterhand. dar nu cu arma. ca Old S atterhand să învingă. La auzul acestor cuvinte. Am dreptate? — Fratele meu are minte foarte ageră. totemuri. numai că am să vă ocolite. wampum-un şi alte lucruri sfinte. Căpeten tribului şi fiul tatălui trebuie să fie duşmanul vostru. kiovaşul a izbucnit în râs. — Eşti trimisul lui? Faci totul la îndemnul lui? l-am întrebat eu. . ci cu dragostea şi cu împ a. De aceea el doreşte. Aşa veţi ajunge nu numai la Apa Morţii. el a fost descoperit numai în urmă cu doi an i. Nu am auzit niciodată de locul numit Casa Morţii. El nu ştie ce fac eu. Am să vă du c în locul în care voiţi să ajungeţi. La această întrebare. şi de aceea eu fac tot ce cred câ e mai bine. comanşii. aşa cum a învins întotdeauna. în adâncul sufletului său.

O cunoaşteţi poate şi pe Aşta. spunând: — Nu m-aş duce n ngur acolo. . — Da. tu vrei să te-ndrepţi într-acolo? — Da. Acu încredere în mine? Era înduioşător faptul că omul îşi dădea toată silinţa pentru a ne câştig ine ştie prin câte trecuse pentru a ne fi de folos. Nu se putea şti dacă apaşul spusese toate acestea cu adm iraţie. — Ea este prie mea. nu mi se poate întâmpla nimic. deci cu două femei. dacă sunt cu voi.timp de săptămâni în şir. De asta sunt sigur. vă rog să mă urmaţi! Nu vă ranţă. dar. Cel ce ar îndrăzni să se apropie de locurile din apropierea Casei Morţii. va pieri ucis de spiritele celor ce au trăit cândva ac olo. trăda fapt ul că este. şi de atunci nimeni nu mai are voie să eargă în acel loc. care se află pe malul lacului. femeie. Trag speranţa să-i revăd curând. cu mirare. deşi între triburile noastre domneşte duşmănia. dezvăluind -ne legăturile sale de prietenie cu Kolma Pushi şi cu Aşta. îi cunoaştem. de fapt. — Cu toate astea. Voi nu mă cunoaşteţi şi aveţi tot dreptul să nu mă credeţi. sunt atât de sigur. Vulturul cel Tânăr. squawa lui Wakon. numai că nu-şi dădea seama că. vestitul bărbat care face parte din tribul Dakota. Cu toate astea. Kiovaşul a privit în jos şi apoi şi-a înălţat repede capul. de parcă mi-ar fi spus-o însuşi Marele Manitou cu gura Lui. — Eşti foarte viteaz! a exclam t. Apoi s-a fumat pipa tainei. — Ne aflăm la distanţă mare unii faţă de alţii. dar păstră in soli. dar pot să vă pun o întrebare: O cunoaşteţi poate pe Kolma Pushi? — Da.

iar acum v-am văzut venind. care se afla lângă el. şi toate s-au întâmplat pe gândul meu. V-am venit în întâmpinare. Toţi cinci erau sortiţi morţii. Nu am ma i auzit ce vorbeau cei doi. ci trebuia să facem un ocol. Solul a mai spus că trebuiau să sosească două feţe palide care ar fi fraţi şi care s-ar fi legat să-l adu Old Shatterhand şi pe squawa lui. Am avut încredere din prima clipă în care te-am văzut. am spus eu. nu trebuia să o luăm de-a dreptul spre lac. — Veniţi! a spus kiovaşul. — încă nu. Atunci m-am hotărât să pornesc la drum ca să-i salve ecând de la lac.— Avem încredere. — Nu-i cunosc. pentru ca au grăbit pasul cailor. Am aşteptat şi ieri. Mi-am pus în gând să vă d art de cei doi fraţi trădători. Apoi am luat-o spre dreapta. Fraţii Enters se îndepărtaseră mult. dar soţia mea mi-a spu s: —Taina ta a fost dată în vileag. astfel încât să nu-şi fi putut da seama care era drumul pe care merg eam. Călăuzeşte-ne! Te vo a. a răspuns indianul. Mă-nşel oare? — întreabă-l tu însuţi! — Nu mai e nevoie. dar Kiktahan Shonka a trimis un sol la lac pentru a vesti sosirea lui. şi asta mi-e de-ajuns. îi punea tot soiul de întrebări. Totul se pot ivea: un indian. Mai întâi am î încet pe urmele lor. şi azi. Pentru că urma să ajungem la Casa Morţii. pe doi bătrâni vânători albi şi pe apaşul numit Vulturul c l Tânăr. . mi-ai fi spus-o. bătrâ or l-a întrebat de unde îi cunoştea pe fraţii Enters. cinci albi şi o squawa. Mai întâi. Dacă i fost el. iar Dick Hammerdull. i-am răspuns eu. dar ai ocolit răspunsul. Kiovaşul mergea în frunte. — Crezi cumva că domnu ton este Old Shatterhand? — Da. am mers călare o jumătate de zi şi m-am oprit într-un loc pe lângă care treb iau să treacă neapărat.

am întrerupt-o eu. dar nu-i aşa uşor să descoperi care este na suferinţei lor.. Ea nu ştia despre indianul ăs ta tot ce ştiam eu. fapt care ne îndreptăţea să credem că ne apropiam de lac. mai bine spus. dar poate că indianul ăs ta e o excepţie. deşi era lat. Sunt gata să te ajut! Spunând acestea. Către seară. Ar trebui ajutat. numai că în ochii războinicului ăstuia simţământul parcă s deşte mai clar. — îmi dai voie. ce credeam că ştiu.— Crezi că acest kiovaş n-o să spună nimic? — Dacă-i cer să nu spună nimic. De a ceastă dată am ocolit pădurea şi lacul. dintr-o parte. liziera pădurii. Am lăsat aici caii să se adape şi apoi ne-am îndreptat spre o înălţime împădurit aceea aveam să ne . Tristeţea asta vedea în privirea fiecărui indian. i-am răspuns eu. nu era f oarte adânc. Ne apropiam de munţii care înconjurau Apa întunecată. Acolo am făcut popas peste noapte pentru a ajunge. nu crezi ? — Hm! Tu ai vrea să-i ajuţi pe toţi cei ce suferă. Klara m-a privit întrebător. Drumul devenea mereu mai abrupt. Sar părea că poartă tot timpul durerea în sine. pe malul apei. — Chiar te rog. Ştii. am zări undeva. am trecut printr-un râu care. a doua zi. Ea şi-ar fi dorit numai să-l înd epărtez pe Dick Hammerdull de indian. poartă în sine mândrie şi tristeţe. l-am strigat pe Dick H ammerdull şi i-am dat astfel Klarei ocazia să intre în vorbă cu indianul. sau nu? a întrebat soţia mea. — Tare mult aş vrea să ştiu. ea surprize în ceea ce-i priveşte pe oamenii din Vestul Sălbatic. şi tu ştii prea bine că indi i sunt nişte oameni tăcuţi. lateral. n-o să spună nimi indianul ăsta? — Desigur. Trebuie să afli mai întâi cauzele suferinţei. — Şi mie. sau. — Pun rămăşag..

Indianul ne-a mai spus că.oprim acolo. Dick nu era în apele lui. dar nu ar fi ştiut cum să-nceapă. De aceea l-am î ebat de-a dreptul ce era cu el. pentru că panta era foarte abruptă. numai că nu puteam face acest lucru o dată ce se lăsa noaptea. dar nu voiam să-i fac jocul. Sioucşii şi războini iseră încă. ajutat de cei doi vânători. ca şi când ar fi vrut să spună ceva. lângă lac îşi aşezaseră separat tabăra kiovaşii şi comanşii. astfel flacăra să nu poată fi văzută de alţii. fiindcă se întunecase deja. Era atât de întuneric. în timp ce Vulturul cel Tânăr se îngrijea d am aşezat cortul. şi de aceea l-am întrebat: — De ce? — Mă mai şi-ntrebaţi? Chiar nu vedeţi nimic? N-aveţi ochi? — Pentru ce? — Pentru ce trebare! Pentru ce! De ce! Cum! Şi eu trebuie să vă dau un răspuns cumsecade la întrebările astea! Ştiţi cumva câtă vreme a trecut de când l-am întâlnit pe kiovaşul ăsta? . să aşteptăm sosirea dim neţii. destul de tare p entru a-l putea auzi şi Pitt Holbers. aşadar. Jos. Tuşea şi mormăia tot impul. încât a treb ne grăbim să punem cortul şi să adunăm bolovani din care să facem o vatră pentru foc. Era prea târziu pentru a încerca să a la Casa Morţii în aceeaşi zi. Kiovaşul ne-a asigurat că nu trebuia să ne temem de de. pe acea înălţime îmbrăcată cu arbori deşi. — Ce să fie cu mine? a răspuns vânătorul. Trebuia. fiindcă locul pe care ne aflam făcea parte din teritoriul cunoscut sub denumirea de Casa Morţii. Sunt supărat! — De ce? — Nu am încredere-n kiovaşul ăst ! Ştiam ce voia să spună bunul Dick. mai trebui a doar să coborâm de-a lungul unei pante. pentru a ajunge la Casa Morţii. dar erau aşteptaţi din clipă-n clipa.

— Pitt are dreptate. vulpoi bătrân? — Dacă tu crezi c oamna Burton trebuie să te-ntrebe mai întâi pe tine cu cine are şi cu cine n-are voie să v orbească. Şi ce-a făcut el în astea şase ore? — Ne-a călăuzit încoace. Pitt Holbers. cred că kiovaşul ne este priet en. cu toţi anii care-au trecut peste tine. Eraţi chiar mai cu băgare de seamă ca Acum v-aţi schimbat cu totul. — Aşa-i. atunci nu-ţi dau dreptate. A mai făcut un lucru care nu era de datoria lui. nici măc ar pentru dumneavoastră? Aşa-i că am dreptate. —Aşa? Oare nu trebuie să vă supăraţi pentru că indianul ăsta a mers şase ore încheiate de stimata dumneavoastră soţie. Nu la asta m-am gândit eu. Mister Shatterhand are-ncredere în el şi mister Shatterhand ştie-ntotdeauna ce face. — Vai. — D sau nu. Ce-ai zice tu dacă bunul kiovaş n-a vrut decât s-o tragă de limbă pe doamna Burton. miste Hammerdull. jos? — Asta n-o s-o facă. îmi este îngăduit să-ţi amintesc de faptul că n-ai avut încredere nici în tânăra dianca din tribul sioux? Vezi cât de mult te-ai .— Aproape şase ore. asta nici nu mai contează. pentru ca apoi să le istorisească tot kiovaşilor şi comanşilor cares acum acolo. Şi dumneavoastră eraţi odată cu băgare de seamă. care n-a mai avut ochi şi urechi pentru nimeni. ce prostie! Auzi. să vorbească! De p arc-ar fi vorba numai de asta! N-ai rămas decât un greenhorn sadea. dragă Dick. — înainte de a numi pe cineva prieten. obişnuiesc să-l cercetez luni de zile. Era de datoria lui. Asta nu vă supără? — Nu ştiu ce ar trebui să m upere. am spus eu. Eu nu fac decât să vă previn! — Ah! Te superi fără rost. Pitt.

discuţia despre kiovaş luase sfârşit deocamdată. Eu nu mă las înşelat Acestea fiind spuse. curând după aceea.înşelat? Ai încredere în mine. Dick Hammerdull era însă de altă părere şi din cauza asta şi-a făcut culcuşul lâng stfel încât să poată fi cu ochii pe el în timpul nopţii. şi nu te mai tot gândi la kiovaş! E o călăuză de n emaipomenit ce încredere aveţi în indianul ăsta. că vă scol din somn! S-au întâmplat nişte ozitoare. îl invidia pe kiovaş. soţia mea s-a retras în cort. Well. Il înţelegeam foarte bine pe bunul Dick. Pentru că bănui ne era kiovaşul şi pentru că aveam încredere în el. domnule Burton. sărind picioare. Dacă aş fi fost neîncrezător. se bucura atunci când Klara vorbea un sfert sau chiar o jumătate de ceas cu el. care era ag itat şi roşu la faţă. pentru că o viaţă întreagă nu avusese alt tovarăş decât pe Pitt. nişte lucruri care m-au îndemnat să vă trezesc! — Ce este? l-am întrebat eu. aş fi insistat să facem numai noi de strajă. şi. După ce am mâncat. O respecta pe soţia mea şi. — Iertaţi-mă. în cursul acelei zile nu avusese bucuria asta şi de aceea fusese acum atât de s upărat. în dimineaţa zilei următoare. uitaţi toţ ce-am spus. şi anume de Dick Hammerdull. — S-a întâmplat ceva groaznic! Ceva înspăimântător! — Ce s-a întâmplat? Spune repe pot să vă spun totul aşa repede precum vreţi dumneavoastră! Trebuie să vă pregătesc mai întâi pune-odată! . care era un mp la vorbă. ne-am culcat i. ci am fost trezit de cineva. nu m-a zit eu însumi. dragă Dick. dar eu am să fi cu ochii-n patru. mi s-a părut de prisos să iau această măs precauţie.

dar dumneavoastră. Mă aşteptam la ce era mai rău. în sfârşit. — Hm. despre soţia dumneavoastră! — Ce i s-a întâmplat. desigur. Aş fi fost în stare să trec pen ru dânsa prin apă şi prin foc. După părerea m ul Dick Hammerdull avea să fie cel ce se înşelase asupra celor întâmplate. văzând cum stătea în faţa mea şi continua să tacă. aşa cum ar fi făcut orice om care ar fi vrut să-mi spună ceva tainic. într-adevăr. Toate . dar Dick nu avea de gând spună aşa. s-a ea să leşinaţi de spaimă şi să nu vă mai reveniţi nicicând! — Eu? Nu stau aşa de prost cu ner rba cumva despre soţia mea? — Da. vorbindu-mi cu toată seriozitatea: — Eu am respectat-o pe soţia dumneavoastră. Am cre zut că este cea mai bună şi cea mai cinstită femeie din lume. Dick s-a dat cu doi paşi înapoi şi a spus. îmi luasem o mină estul de cruntă pentru a-l încuraja să-mi spună totul.Eram. despre ce anume era vorba. îngrijorat. pune-odată! Bătrânul vânător arăta de parcă s-ar fi petrecut. şi omul s-a apropiat din nou de min e. pentru că nu ştiam ce se întâmplase. — I s-a întâmplat vreo nenorocire? l-am î trebat eu. ce îl frământa: — Nu vă este credincioasă! îmi închipu a să urmeze: o comedioară a cărei desfăşurare începuse să mă amuze de pe-acum. depinde cum vreţi s-o lua că dânsei nu. un lucru foarte gr n lucru iremediabil. cu două. cu una. într-adevăr. cu siguranţă! Ascultaţi! în loc să se apropie mai mult de m . — Dacă nu vă pregătesc mai întâi.

a plecat. dar kiovaşul a dispărut.astea s-au sfârşit începând din ziua de azi! Nici măcar prin cap nu-mi trece să mai mişc un d get pentru dânsa de-acum încolo! Nu merită! M-a dezamăgit! Să aibă aşa un soţ şi să nui fie c oasă! Să-l înşele! Şi cu cine. fiindcă ieri a vorbit cu soţia dumneavoastră toată după-masa. mă rog!? — Şi cine este acest „cineva"? — Chiar nu ghiciţi? — ed! Nici nu-i de ghicit! Măcar de-ar fi vorba de Dick Hammerdull sau de Pitt. Despre el e vorba? — Da. kiovaşul a urmat-o. ce? — Stăteau pe-o stâncă. întrebarea mea îl uluise cu totul. ai spus? V urul cel Tânăr e la locul său. Aşa a făcut şi azi. Vreţi să vă povestesc? — Desigur! — Iată ce s-a întâmplat: Eram supărat p ul ăsta. a sta ştiu prea bine. bătrânul vulpoi. şi ce mai e? — Ascultaţi-mă! Mai am o gro lucruri să vă spun. d espre el! Şi a plecat şi soţia dumneavoastră! — Ei. îmbrăţişaţi. dar să vă înşele cu o piele roşie. nici soţia dumneavoastră. m-am strecurat pe urmele lor. . Când s-a t. N-am dormit toată noaptea. Kiovaşul s-a trezit foarte devreme. Apoi se plimbă şi trage adânc aer în piept. La puţin timp după ce s-a trezit indianul. Asta m-a împins la bănuieli. Am aşteptat puţin şi pentru că nu se înto a nici kiovaşul. — Atât? Lui Dick Hammerdull readă urechilor. şi ce credeţi că mi -a fost dat să văd? — Ei. V-am spus că eram bănu r. soţia dumneavoastră a ieşit din cort Dânsa se trezeşte mereu prima. asta-i prea gogonată! — O piele roşie.

. chiar dacă nu-i întocmai prec um m-aşteptam. încât să crezi asemenea lucruri d ine. u nul căruia i se spune „O pană". într-adevăr.. Spunând acestea. am continuat eu. omul s-a îndepărtat de mine. în ultimele zile am vorbit despre kiovaşi Ştii ce mi-a fost dat să trăiesc atunci când am fost ultima dată „oaspetele" lor? — Ştiu pov ea. — Aşa este. nu mă loveşte. fata asta se numea Kakho-Oto*. şi-a împreunat mâinile şi a spus tânguitor: nezeule bun! M-am gândit eu! Iată că s-a-ntâmplat nenorocirea. — De dragul ei vreţi să-l iertaţi pe kiovaşul cu care vă înşală soţia dumneavoastră? — Da. am o rugăminte! — Care? — Daţi-mi cel puţin voie să-l apuc pe l ăsta de guler şi să-i dau câteva palme zdravene! — Asta te-ar bucura? . minţile? Am să-ţi fac o propunere: Vom merge aco o unde se află cei doi şi vom vedea despre ce este vorba.. că nu-i nimic dacă soţia mea a legat prietenie cu indianu l. îţi spun de pe acum că n-am să fiu atât de aspru faţă de kiovaş cum te-ai aştepta tu. că. Ei îi datorez viaţ . i-am spus eu.— Vreau să zic. atunc soţia lui face ochi dulci altuia! La auzul acestor vorbe. i-am pus lui Dick mâna pe umăr. — Dragă Dick. Trebuia să muriţi la stâlpul caznelor şi aţi fost salvat de fiica unui mare războinic. — Ascultaţi-mă! Asta nu merge! Asta ar fi o dovadă de slăbiciune care ar fi de neiertat! Trebuie să vă spun că. atât de puţin mă cunoşti.. Omul nu leşină. să crezi că mi-am pierdut. dar înnebuneşte şi vorbeşte de prietenie.

pe un bolovan. haideţi! Repede! Repede! Dick a luat-o înainte grăbit. L-am apucat repede de mâna cu care se pregătea să dea. l-a apucat pe kiovaş cu stânga de piept şi s-a pregătit să loveas eaptă. Dick m-a privit ca şi cân -ar fi aşteptat să izbucnesc furios. Ea î se braţul drept după gâtul indianului şi cu mâna stângă ţinea amândouă mâinile războinicului. fă-o! Poţi să dai cât de mult şi cât de tare vrei! — Aşa pot să strig: Mulţumescu-ţi Doamne! Am să dau nişte palme. cât şi soţia mea s-au ridicat ime t ce ne-au văzut venind. dar apăsat: — Râdeţi? Eu vă întreb foarte serios: cum vi se pare? — Sunt prea apropiaţi. că. Ma dus printre nişte tufişuri spre o stâncă golaşă. era puţin mai mic decât Klara şi îşi sprijinise capul pe umărul ei. eu cred că puşlamaua asta nu-i numai apropiată. şi asta l-a scos din sărite M-a întrebat încet. Atât războinicul roşu. — Puţin prea apropiaţi! Nimic mai mult! a repetat omul. Se părea că Hammerdull era hotărât să-şi ducă la îndeplinire gândul. iar eu l-am urmat îndeaproape. e chiar obraznică! Şi pentru că miaţi dat voie să-l pălmuiesc pe indianul ăsta. s-a oprit şi mi-a spus: a uitaţi-vă! Acolo sunt! Ei. dragă prietene! S u uităm nimic din ceea ce spun normele etichetei că trebuie să facă doi domni în asemenea cazuri! . Ei bine. Eu m-am mulţumit să zâmbesc. fără să spună o vorbă. cum nu s-au mai dat nicicând alte le! Acum. — Opreşte-te. nimic mai mult.— Mi-ar face mare bucurie! — Atunci. omul a trecut de tufişuri şi s-a îndreptat spre locul în care se aflau Klara şi kiov aşul. iar eu l-am urmat. am s-o fac chiar acum! Fiţi atent! Spunând ace stea. cum vă place? Soţia mea stătea lângă kiovaş. La un moment dat.

e. Când s-a mai auzit ca oarecine să vrea să-i dea unui bărbat palme şi să iasă la iveală că bărbatul ăla car ia să capete palmele era femeie? S-a zis cu mine. Pe toţi sfinţii! a exclamat el. — Da. — Ka-kho-O-to? a întrebat el. — Bine. de fapt. demult? — Ea este! La ace ste cuvinte. pe care o numiţi „domn". odată pentru totdeauna! Am să-mi pie rd urma! O să mă fac nevăzut! . domnul acesta nu este un domn.. şi eu foarte bine că el nu este un domn.. încercând săşi elibereze mâna din strânsoare te de a-şi da palme. ce norme? a întrebat Dick. Aşa! Şi acum poţi să-i dai ! Spunând acestea. i-am dat drumul lui Dick. iar pe faţa lui se citea disperarea. ştie că mă numesc Dick Hammerdull. i-am răspuns. din câte ştiu eu Kakho-Oto. femeie? — Da.. o doamnă şi se numeşte. ci este o stârpitură roşie. După câte ştiu eu. dar omul nu s-a mişcat. întocm i! — Adică e fiica lui „O pană". bătrânul vânător a tras adânc aer în piept.. De asta pot să. — Nu-i bărbat e.— Ce fel de etichetă. Una ca asta poate să mi se întâmple numai mie. M-a privit fără să sc oată o vorbă. cea care v-a salvat viaţa atunci. ci ste. Puşlamaua asta roşie. doi domni sunt obligaţi să se prezinte! — Ce înseamnă „să se prezinte"? ună unul altuia cine sunt şi cu ce se ocupă! —Asta n-are nici un rost. ca s-ar fi aflat pe altă lume. fiindcă ne cunoaştem deja. de parcă îi pierise graiul. în cele din urmă... da r încă nu l-ai întrebat cum se numeşte.

Deodată. Toate s-au întâmplat de parcă cei doi făcuseră ot posibilul pentru a veni în acelaşi timp. femeia s-a îndepărtat de noi cu paşi repezi. Kakho-Oto stătea în faţa mea. pot să vă spun că asta n-a fost o glumă pe ca e să i-o faceţi unui prieten. Dick s-a întors pe călcâie şi a plecat în fugă. a apucat-o a spus mârâind printre dinţi: . dacă aveai încrede re în Old Shatterhand! Ţi-am spus doar din vreme că acest kiovaş e demn dencredere! De c e nu m-ai crezut? — Pentru că-s un măgar! Un măgar sadea! Caracterizându-se astfel. Klara m-a întrebat mai întâi de ce voise Hammerdull să o lovească pe Kakho-Oto. Vrei să fii sora noastră. iar Klara a râs cu poftă. la care Klara a fiert cafeaua.Spunând acestea. ni s-au alăturat Dick Hammerdull şi KakhoOto. In scurtă vreme. Dacă aş fi făcut asta. din toată inima! Vreau să fiu sora ta şi a ei! Spunând acestea. ci c-o femeie! — Asta nu-i vina mea. Se vedea că bătrânul vânător era încă tulburat de e cele întâmplate. Această atitudine dovedea eneala ei. Apoi mi-a mulţumit pentru faptul că nu ia m spus cine era de fapt kiovaşul. — Dar de ce? l-am întrebat — Puteaţi să mă scutiţi de ruşinea a ebuia să-mi spuneţi din vreme că n-avem de-a face cu-n bărbat. Dick Hammerdull! Totul ar fi fost în regulă. O privea pe indiancă pe furiş şi se părea că o plăcea. cu ochii-n pământ. spunea ea. s-a întors şi a strigat — Mister Shatterhand. a amândurora? — Da. I-am povestit pe scurt des pre ce fusese vorba. Când a ajuns în dreptul tufi . Ne-am întors la cortul nostru» în fata căruia P itt Holbers aprinsese un foc mic. ci a dumitale. şi m-am simţit dator să-i întind mâna şi să-i spun în graiul kiovaşilor: — îţi mul -am uitat. i-aş fi răpit plăcerea su prizei pe care o avusese în dimineaţa aceea. Dick s -a făcut nevăzut.

— Şi aşa o femeie am vrut eu să pălmuiesc! Oare nu se cuvine ca eu însumi să capăt nişte palm această întrebare totul fusese spus între ei, căci trebuie să mărturisesc faptul că au deven t foarte buni prieteni. X ÎN „CASA MORŢII" După micul dejun, am strâns cortul. Am înşeuait ca i, dar n-am mai pus beţele pe lat, ci pe lung, deoarece Kakho-Oto ne spusese că drum ul care ducea spre Casa Morţii era foarte îngust. Coborâşul a început să fie atât de abrupt l un moment dat, încât n-am mai putut înainta călare. Am fost nevoiţi să descălecăm şi să merg os. Am intrat într-o prăpastie care, la început, era împădurită. A trebuit să mergem mai bine de o jumătate de ceas pe drumul care ducea în jos. După aceea am văzut, dintr-o dată, o grăm adă de pietre, nu era vorba însă de pietre mărunte, ci mai curând de un grup de stânci golaşe care mă făceau să mă gândesc la faptul că, în urmă cu sute de ani, avusese loc o cădere de s Avea să se dovedească foarte curând că mă înşelasem. — Am ajuns la Casa Morţii! a spus Kakhoarătând spre grupul de stânci. — Asta este Casa Morţii? am întrebat eu. între stânci se face gol? — Da. Stâncile nu sunt aduse aici de natură, ci de mâna omului. Veniţi! Indianca ne-a condus spre colţul grupului de stânci şi, odată ajunşi aici, ne-am dat seama că ne aflam în aţa unei porţi masive care era mai mult lată decât înaltă. Partea de sus a acestei porţi era reaptă. Stâlpii porţii aveau o lăţime de peste doi metri şi erau sculptaţi, reprezentând căpe care se pregăteau să intre în templu. Faptul că războinicii reprezentaţi în sculpturi erau c tenii se putea vedea după felul în care purtau în păr una, două sau trei pene de vultur. M ai sus,

dincolo de poartă, se afla o stâncă de câţiva metri înălţime, care reprezenta un altar, pe ca căpeteniile îşi depuneau leacurile. — Bine, dar asta nu este o „casă a morţii", nu este un ci itir, ci un templu în care căpeteniile ţin sfat, cu un altar pe care ele îşi pun leacurile înainte de a se aşeza la sfat şi şi le iau după ce s-a încheiat sfatul. Kakho-Oto mi-a spus , zâmbind: — Toate astea le ştiu prea bine, numai că noi nu spunem oamenilor de rând ce se află aici. Dacă am face-o, locul şi-ar pierde din însemnătatea pe care vor să i-o dea căpete iile. In afară de asta, aici se află atâţia morţi, încât locul îşi merită numele de „Casa Mor intrăm? — Cât de departe se află lacul? — Lacul se află la o depărtare de două sute de paşi. i trebuie să fim atenţi. Aici nu vin numai indieni din triburile pe ale căror pământuri ne aflăm, ci şi indieni din alte triburi, care nu vor ţine seama că nu se cuvine să vină în ace t loc. Trebuie să ne ascundem caii şi trebuie să ne dăm osteneala să nu lăsăm urme. Numai dup e ne ascundem caii, o să intrăm în templu. Să căutăm un loc bun! — Am găsit un asemenea loc. m găsit când am plecat de lângă lac, pentru a vă ieşi în întâmpinare. Spunând acestea, indian dus puţin înapoi pe drumul pe care venisem şi ne-a îndrumat spre o mică adâncitură. Această itură, care putea fi asemuită cu o mică prăpastie, dădea într-o altă prăpastie, care era tocm potrivită pentru scopul pe care-l urmăream. Aici se găseau apă şi iarbă din belşug. Am scos ş e de pe cai şi de pe asini, i-am priponit şi i-am lăsat în grija bătrânului Holbers. Era foa rte mulţumit, fiindcă „nu trebuia să-şi târască oasele încolo şi-ncoace", după cum el însuşi i, ceilalţi, ne-am întors la Casa Morţii.

Am cercetat mai întâi împrejurimile. Nicăieri nu se vedea nici o urmă, nici de om şi nici de animal. Am început imediat să ştergem, cu ajutorul unor crengi, urmele pe care le lăsas em. Când coborâsem de pe înălţimea pe care înnoptasem, ajunsesem de fapt pe latura nordică a emplului. Pe această latură se afla, aşa cum am mai spus, poarta lăcaşului. Această poartă er ascunsă de tufişuri şi copaci, astfel încât nimănui nu i-ar fi dat prin gând că în acel loc fi găsit un templu. Doar pe măsură ce înaintai şi observai că vegetaţia era arsă de focul ce ese aprins, îţi puteai da seama că acolo se afla o poartă şi descopereai taina acelor locu ri. Se mai vedeau încă urmele pe care focul le lăsase în urma sa. Câteva pietre erau afuma te. Ajunşi pe latura sudică a templului alcătuit din piatră, am văzut, la depărtare de două s te de paşi, apele lacului, întocmai cum spusese Kakho-Oto. Acea grămadă de bolovani pute a fi zărită dinspre lac, dar nimeni nu şi-ar fi putut închipui că la aşezarea lor mai contri buise şi altcineva, în afară de natură. Nimănui nu i-ar fi trecut prin minte că aceste stânci erau, de fapt, o construcţie înălţată de mâna omului. Aceste stânci erau atât de abrupte şi d egulate, încât era imposibil să le escaladeze cineva. Prin colţurile şi crăpăturile rocilor u iaşe, vântul depusese pământ şi praf, pe care crescuseră fire de iarbă. Restul era numai stân ală, piatră moartă. Aşa arăta partea exterioară a acestui templu. Când am pătruns în interior imediat ce am păşit dincolo de poartă, ne-am aflat într-o încăpere nu prea mare, dar foarte înaltă, care avea o arhitectură cu totul aparte. Cititorul trebuie să-şi imagineze un deg etar uriaş tăiat în două, una dintre aceste părţi, mai precis cea dreptunghiulară, sprijinind -se parcă pe stâncă, iar cealaltă, având forma unui trunchi de con, fiind formată din bucăţi piatră. In interior peretele nu se înălţa drept, ci se curba în sus. Suprafaţa peretelui nu era uniformă, ci alcătuia, datorită modului în care erau aşezate bucăţile din piatră, o

serie de nişe în care s-ar fi putut dispune mumii sau schelete. Peretele era astfel construit, încât se putea merge în zig-zag spre partea de sus a încăperii. Pe pământ, chiar î ijlocul templului, se afla un altar din piatră. în interiorul altarului se găsea, aşa cu m aveam să vedem mai târziu, o adâncitură în care era o placă netedă şi grea. Pe suprafeţele ale ale acestui altar erau săpate douăzeci şi patru de sculpturi, mai precis douăsprezec e pene de vultur şi douăsprezece palme strânse. Aceste sculpturi alternau, fiecare pană fiind urmată de o palmă strânsă, făcută pumn. Palma strânsă, făcută pumn, este semnul tăcerii sculpturi spuneau, aşadar, că numai căpeteniile aveau dreptul să se apropie de acest alt ar şi că tot ce se vorbea şi se hotăra aici trebuia tăinuit. Mijlocul plăcii era negru, semn că, în timpul sfaturilor care se ţineau aici, se aprindea focul. Lumina din această ciu dată încăpere te ducea cu gândul la aventură. Totul era învăluit în semiobscuritate. Firul de mină care pătrundea se datora găurilor lăsate intenţionat în partea de sus a pereţilor, ici-c lo, lipsind câte o bucată de piatră şi lăsând să intre lumina zilei. Zidul era însă atât de g fiecare dintre aceste deschizături păreau mai curând tunele care duceau în afară, tunele a l căror capăt nu se zărea de jos. Aceste găuri erau bine ascunse pentru cel ce le-ar fi privit din afară, astfel încât nu puteau fi zărite dinspre lac. Aşa se face că mare parte di n lumina de afară se pierdea încă înainte de a se scurge în interiorul templului. Am mai întâ nit acest semiîntuneric în mormintele faraonilor din Egipt, încăperile acelea erau foart e joase. Templul de la „Lacul Morţii" era însă foarte înalt, iar efectul pe care îl avea lum ina era mult mai puternic. In fiecare nişă se afla fie o mumie neagră, parcă şezând, fie un schelet alb, care părea să se fi aşezat în nişa. în fiecare astfel de nişă era înfiptă o pană r, astfel încât să se ştie că acolo se găseau osemintele unei căpetenii.

Aerul era plăcut, fiindcă existau numeroase găuri prin care putea pătrunde nestingherit, aceste găuri mergând până sus, spre vârful templului. Deosebit de interesant mi se părea fa ptul că se putea ajunge de la o gaură la alta, sau, dacă mă pot exprima astfel, de la o fereastră la alta. Mai bine spus, s-ar fi putut ajunge cândva de la o fereastră la alt a şi de la o nişă la alta, pentru că din perete ieşeau o serie de blocuri de piatră care for mau un fel de scară. Cele mai de jos trepte ale acestei scări lipseau acum. Aceste t repte fuseseră sparte de curând, fiindcă bucăţile de piatră erau, pe alocuri, mai albe. — Ce at că treptele astea nu mai sunt! a spus soţia mea. — De ce? am întrebat-o. — Fiindcă aş vrea să ajung până sus. — Parc-ai fi o capră neagră, am spus eu, râzând. — Nu te mai preface, a ră a. Te cunosc prea bine. Nimeni nu-şi doreşte mai mult ca tine să ajungă până sus. Tu trebuie să te uiţi în fiecare nişă şi să priveşti pe fiecare fereastră în parte pentru a descoperi c de, sau vrei să spui că nu-i aşa? — Nu. Numai că exagerezi când spui că vreau să mă uit în fi işă. Cred însă că e chiar necesar să mă uit pe una din ferestre. Probabil că de la o asemenea reastră se poate vedea tot ce-i în jur. Trebuie să ştiu cât de bine se vede lacul de la o astfel de fereastră. Poate că de sus se zăreşte ceva ce s-ar putea să ne scape. — Cum vrei să ajungi la înălţimea de la care încep treptele? — Foarte simplu: o să facem o scară. — Aşa e! s soţia mea bucuroasă. Hai să-ncepem! Am ieşit din templu şi am găsit foarte uşor două bucăţi de lemn. Apoi am făcut nişte trepte pe măsură. Nu aveam ciocan şi nici cuie, aşa că ne-am văz nevoiţi să legăm bucăţile de lemn între ele. Curele aveam destule. în curând, scara era gata, cât am dus-o înăuntrul templului, am

sprijinit-o de unul dintre pereţi şi am început să urcăm. Scara ajungea tocmai până la înălţi care se afla prima treaptă din piatră. Am continuat să urcăm, fără a avea o balustradă de car am fi putut să ne ţinem. Lucrul nu era lipsit de pericol, pentru că fiecare piatră treb uia mai întâi încercată pentru a vedea dacă rezistă greutăţii. Am trecut pe lângă o mulţime d e erau dispuse mumii şi schelete. Priveliştea era înfiorătoare. La un moment dat, am aju ns destul de sus pentru a ne putea strecura către una dintre aşa-numitele „ferestre". Aceasta era îndeajuns de mare pentru ca noi să putem intra în ea aplecaţi. „Fereastra" era asemănătoare unui gang. Pentru a ajunge afară a fost suficient să facem nouă paşi. O dată ce am ajuns afară, am putut vedea lacul, în cea mai mare parte a sa. Ne-am aşezat, pentru a nu putea fi văzuţi, aceasta fiindcă un kiovaş sau un comanş ne puteau observa imediat, dacă am fi continuat să stăm în picioare şi să ne mişcăm. S-a dovedit că prin apropiere nu se numai un singur indian, ci chiar mai mulţi! Războinicii au trecut pe lângă noi călare, înce t şi cu oboseala întipărită pe faţă. înaintau în şir indian, unul în spatele celuilalt. — Sun bătrânului Kiktahan Shonka, am spus eu. Războinicii utah fie că au trecut deja, fie că tre buie să vină. Asta înseamnă că s-au odihnit câteva zile de-a lungul drumului, altfel ar fi a juns demult aici. Sunt foarte mulţi, o adevărată armată. — Asta înseamnă că am ajuns la timp, spus Klara. Vulturul cel Tânăr n-a scos nici un cuvânt, dar Kakho-Oto a spus: — Trebuie să vă părăsesc. Dacă vă spun că nu voi rosti nici o vorbă care v-ar putea face rău, mă veţi c redem, i-am spus eu, în graiul kiovaşilor. Când te întorci printre

noi? — Nu ştiu. Mă duc să văd ce se-ntâmplă şi apoi mă întorc să vă spun ce-am văzut. Dacă nu pune, nu mă întorc, dar dacă aflu ceva însemnat, mă înapoiez repede. Unde vă voi găsi? — Unde voi. — Atunci am să vă rog să rămâneţi în locul în care se află acum caii. Nu vă puneţi în pr ales, nu încercaţi să ne urmăriţi! Eu voi veghea pentru voi! Ochii mei vor fi ochii voştri! Veţi afla tot ce voi putea să aflu eu. I-am promis că vom urma întocmai sfaturile ei. A poi indianca s-a îndepărtat. Noi, însă, am mai rămas pentru a-i privi pe indienii care tre ceau. S-a scurs multă vreme până când a trecut prin faţa noastră ultimul sioux. Au urmat apo i războinicii utah. Mă durea să văd cum se furişează, încet-încet, toţi aceşti oameni împovăr e va birui? a întrebat consoarta mea. Ei, sau noi? întrebarea aceasta venea din part ea unui om care nu îşi dădea seama cât de mare era pericolul, care nu bănuia prin ce trecu seră prietenii mei, împreună cu mine, pe aceste meleaguri. — Trag nădejde că noi vom birui, am răspuns eu, scurt. Vulturul cel Tânăr, care voia să o liniştească pe soţia mea, a adăugat: au provizii nici pentru ei, nici pentru caii lor. Asta ne va aduce biruinţa. La c ele spuse de apaş, Klara m-a privit întrebător, şi eu am încercat să-i dau o explicaţie ce ar fi fost în măsură să-i mai alunge temerile: — Indienii ăştia nu mai acţionează aşa cum o făce incizeci sau acum treizeci de ani. Au pierdut din calităţile de războinici ai rasei lo r şi le-au pierdut pentru că nu s-au mai folosit de ele. Pe vremuri, când porneau la

luptă, indienii se adunau în grupuri mici, niciodată în grupuri mari de mii de oameni, f iindcă atunci când este vorba de un grup mic, cele necesare sunt mai uşor de transport at şi de găsit. Atunci când vânau bizoni, indienii treceau prin acele părţi ale preriei în ca e găsea iarbă din belşug, iarbă care era atât de trebuincioasă pentru cai. Primăvara, indianu îşi procura carne pentru şase luni şi apoi toamna, pentru încă şase luni. Carne era din belş uscată, şi sărată, astfel încât se putea porni la luptă. Unde sunt acum bizonii? Unde este a um vânatul mic? Unde este acum indianul care avea în cortul său carne pentru mai multe luni? Toate acestea se întâmplau în trecut Acum, însă, totul s-a schimbat. Cel ce crede că poate să acţioneze ca în trecut, acela este pierdut. Acum trăim în alte timpuri. „Doborâtorul de urşi"* l-am lăsat acasă, carabina Henry nu-mi mai este de folos atât de mult precum îmi era odată. Dar ce fac Kiktahan Shonka şi Tusahga Sartish? Pornesc în fruntea a o mie de războinici sioux şi a o mie de războinici utah. Cai şi oameni care nu au experienţa războ iului şi care, mai ales, nu au alimente! Acum se văd nevoiţi să cerşească de la kiovaşi şi co . De unde să aibă kiovaşii şi comanşii carne din belşug, când, la rândul lor, nu au cele de t uinţă? Kiovaşii şi comanşii vor porni şi ei la drum. Vor fi, deci, patru mii de oameni şi pat u mii de cai, fără a avea cele necesare. De unde vor lua hrana pentru oameni şi pentru cai, de unde vor lua apa? Nici unul dintre ei nu trebuie să piară de mâna vreunui duşma n. Foamea şi setea îi vor nimici. Văzându-i cum trec pe lângă noi, mi se pare că nu sunt trup ri, ci suflete care se îndreaptă spre lumea cealaltă, spre plaiurile pe care ar vâna în ve ci, dar pe care nu mai există vânat. Se îndreaptă spre aceste meleaguri pentru a pieri şi acolo de foame.

— Uff, uff! a exclamat apaşul, mişcat de descrierea pe care o făcusem. Soţia mea a păstrat tă erea; îşi dădea foarte bine seama că aveam dreptate. Ea vedea cu ochii minţii patru mii de oameni murind şi îi părea rău că şi noi vom contribui la moartea lor. După ce ultimul dintre războinicii utah a trecut pe lângă noi, am coborât, am ascuns scara în nişte tufişuri, astfel cât să nu fi putut fi descoperită de privirile vreunui intrus, şi ne-am întors la Holbers şi la caii noştri. — Kakho-Oto a fost aici, a spus omul, imediat ce ne-a văzut. A înşeuat un cal şi a plecat în grăba. A zis că ştiţi încotro se duce. Am pus cortul şi ne-am aşezat cât od cu putinţă. Eram hotărâţi să respectăm întocmai sfaturile indiencei şi să nu ne expunem in ricolelor. Se părea că cel mai bine era să rămânem acolo. Aveam, deci, timpul şi liniştea nec sară pentru a mă apleca asupra celor scrise de Winnetou. Am desfăcut cu grijă învelişurile în care păstrasem caietele şi am citit, împreună cu soţia mea, întreaga dimineaţă şi după-amiază conţinutul acestor caiete voi mai vorbi**. Pot să spun doar că nu am citit nicicând ceva asemănător şi că aceste caiete cuprindeau o comoară ce nu se putea compara cu tot aurul d in lume, o comoară pe care Winnetou o lăsa urmaşilor săi. Kakho-Oto a revenit către seară. E a ne-a spus că războinicii utah, kiovaşii, comanşii şi sioucşii se adunaseră acum laolaltă şi u în total patru mii de războinici, cam o mie din fiecare trib. Era, prin urmare, pr ecum am presupus. In cursul dimineţii, războinicii îşi aşezaseră tabăra şi mâncaseră. După-am nuseră sfaturi. In cele din urmă, toţi căzuseră de acord asupra

şi nimeni nu vă va vedea. eşti pierdut! Am eu un gând şi cred că toată osteneala pe care ţi-ai da-o nea nici un rost. trebuie să aflăm ce se vorbeşte la ace t sfat. Aşa a vrut vraciul comanşilor. de mii de ani. şi vraciul kiovaşilor a fost de aceeaşi părere. ca o concluzie a celor hotărâte până atunci — Se va ţine un mare sfat? am întrebat eu. mi-a răspuns Kakho-Oto. dacă ar îndrăzni să pună piciorul în Casa M ra căpeteniilor. Căpeteniile se vor aduna la sfat în Cas a Morţii. Totuşi. o casă în care căpeteniile se ad ună la sfat şi că se cuvine ca lăcaşul să fie din nou ceea ce a fost odată. pot pătrunde aici numai cei ce le slujesc. Ei a spus că acest loc numit Casa Morţii este. pradă îngrijorării: — Nu! Nu se poate! E prea primejdios! — De ce e primejdios ? — Dacă te văd. Pe femeile şi pe inicii obişnuiţi îi aşteaptă pedeapsa cu moartea. — Vă veţi afla la acest sfat. — Da. fără a fi văzut de nimeni! La cuvintele mele. — Să vedem. Asta nu e bine. soţia m a exclamat. — De m-aş putea afla şi eu acolo. dezamăgită.unor lucruri şi trebuia să aibă loc un mare sfat. Cum să facem? întrebarea Klarei a adus pe faţa indiencei un zâmbet. — Ai spus că vor . râzând: — Ce idee! Cum îţi închipui tu că o femeie ar fi poftită să ia parte n mare sfat la care sunt bine venite numai căpeteniile? — Nu se poate să ia parte şi ea? a întrebat Klara. — Kakho-Oto va lua parte la acest mare s fat Am exclamat. M-ai făcut curios. a spus ea. — Când? — La miezul pţii.

— Da. In locul în care se va ţine . Te rog să mă iei cu tine! La a argumente nu mai aveam ce să spun. fără să-mi da că astfel turnasem gaz pe foc. Trimişii fiecăru i trib trebuie să aprindă un foc. Se va aprinde un foc şi pe altar. Nu ştim cum şi unde se vor aşeza. — Atunci ar fi bine să ne aflăm acolo te de sosirea căpeteniilor. în afară de asta. înăuntrul altarului se vor pune leacurile marilor căpetenii şi se vor lăsa acolo până când se iau hotărârile. — Pentru că asta nu-i o treabă pentru o femeie! am replicat eu scurt. cu puţin timp înainte.. — Ştiu eu. Oricum. a spus Kak ho-Oto. am spus eu. Pentru asta se cuvine să găsim din vreme un loc potrivit. precum şi alte patru căpetenii. Căsătoria înseamnă şi prietenie. Dacă eşti în p die. nu ştim câţi oameni. — Da. — Tu nu! am protestat eu. poate. am răspuns eu. — Dar de ce nu? a întrebat ea. — Adică e o treabă primejdioasă? a întrebat Klara. vreau să fiu lângă tine. pentru a nu ajunge prea târziu. chiar cu o oră înainte. — E d zut că vor veni cam treizeci de oameni. To-ke ichun şi Tangua..veni la miezul nopţii? a întrebat soţia mea. Se cuvine să fim cu mare băgare de seamă. vraciul kiovaşilor şi vraciul comanşilor. am spus eu. care nu poate merge. —Aşa? Ei află atunci că n-ai să scapi de mine. Vor veni cele patru mari căpetenii Kiktahan Shonka. câ e una din partea fiecărui trib. — Trebuie să ne ascundem. Vor mai veni şi câţiva războinici fără ranguri. u că sfatul trebuie să înceapă chiar la miezul nopţii. Tusahga Sartish. care au sarci a de a aduce lemn de foc şi de a-l căra pe Tangua. gâtuită de emoţie. trebuie să ne calculăm bine timpul.

făcând nişte încercări! Nu ne m ecât un sfert de oră până când se întunecă.sfatul nu există nici o ascunzătoare sigură pentru noi. Trebuie să ţinem seama de recţia vântului şi de direcţia curenţilor de aer care trec prin încăpere. Poarta templului. Dacă pentru foc nu se folosesc vreascuri bine uscate. Totul ar fi să găsim un loc în care să nu ajungă fumul. un loc mai puţin înalt. a spus soţia mea. Am procedat aşa cum ne propusesem. Ne putem ve dea liniştiţi de ale noastre. — Hm! Oare există semenea loc? — Sper. Ne-am îndreptat cu toţii — cu excepţia lui Holbers care a trebuit să stea de strajă la cai. aşa că trebuie să găsim sus u n ascunziş. şi asta ar trăda prezenţa noastră. dar care este direcţia curenţilor de aer? Cred că ar trebui să aflăm asta. — Ne vom as cunde sus. p ecum şi ferestrele se află mereu deschise. Aşa cum spuneam. Să mergem repede în Casa Morţii. — Nu va veni nimeni. Nu există nimic în spatele căruia ne -am putea ascunde. în spaţiul pe care ni-l oferă ferestrele! O să folosim scara! — Aşa e! Te-ai gândit însă la fumul care se va înălţa? Chiar dacă nu o să ne sufocăm din cau i. astfel încât să putem auzi tot. vrând parcă să n avertizeze asupra pericolului. jos nu ne putem ascunde. iar acolo unde vrei tu să ne ascundem nu vom putea să rezistăm. Există numai altarul în jurul căruia se vor aduna cu toţii. a spus Kakho-Oto. se face foarte mult fum. — Ca să fim prinşi mai lesne! a exclamat Hammerdull. Pe dru m am adunat . —spre Casa Morţii. să aprindem focu încotro se duce fumul. o să tuşim şi o să strănutăm. aşa că se face curent din belşug. Se vor aprinde cinci focu unul pentru fiecare trib şi unul pe altar.

spunâ tul ei de a-mi fi alături atunci când mă aflam în primejdie. Ii rugasem pe Pitt Holbers şi pe Dick Hammerdull să-i ţină tovărăşi rei şi să aibă grijă de lucruri şi de cai. dacă nu ne-am fi înapoiat până în dimineaţa următoa pornească pe urmele noastre şi să vadă ce ni se întâmplase. De aceea am vrut să urc în ai de Vulturul cel Tânăr. Am luat scara şi am sprijinit-o de perete.destule vreascuri pentru a putea aprinde un foc. şi ne erau de folos fiindcă nu voiam să stăm în întuneric chiar în Casa Morţii. şi aceasta din cauza scării care ne era atât de necesară pentru a putea ajunge la pr ima treaptă din . în jurul orei unsprezece. pentru că trebuia să ne căţărăm. în templu am aprins trei lumânări. Neam întors apoi în tabăra noastră. fiindcă trebuia să se alăture kiovaşilor. Le-am spus celor doi vânători ca. să vadă dacă nu cumva eram prizon Casa Morţii. Consoarta mea insista însă să mă însoţească. dar a promis că se va întoarce în dimineaţa următoare. apaşul a descoperit locul care ar fi fost cel mai nimer it pentru ascunzătoarea noastră. In timp ce soţi ea pregătea cina. Ne-a fost uşor să parcurgem drumul până la Casa Morţii. şi am început să ştergem cu to ele lăsate de foc. Drumul pe îl aveam de făcut era periculos. adică pentru a putea face experie nţa plănuită. Hammerdull a făc ut focul şi l-a întreţinut. La rugămintea mea. Kakho-Oto a plecat. Vulturul cel Tânăr a coborât. Aceste lumânări ne erau foarte trebuincioase în drumul spre ascunzătoarea noast ră. am pornit. Am urcat mai greu decât m-aş fi aştept at. mulţumită faptului că c era plin de stele. am făcut nişte lumânări din grăsime de urs. Vulturul cel Tânăr a urcat şi a început să urmărească direcţia în deau căldura şi fumul. folosind sfoară de bumbac în lo e fitil. Astfel.

încet. Am văzut şi câţiva războinici ca bucăţi de lemn şi surcele. fiindcă nu o puteam lăsa în urmă. Vulturul cel Tânăr a urcat primul. partea n spate a acesteia. bărbaţii. douăzeci şi patru de persoane. Apoi am stins lumân le şi am ieşit din templu printr-o gaură din zid. încet. suprafaţă argintie. în număr de patru. Această targa era făcută din două pături prinse între două crengi groase. apoi încă una. care păreau zugrăviţi. Nimeni nu vorbea. în focuri. Se păr ea că nu mai era nimic de spus. şi am aşteptat pân tima dintre ele a intrat în Casa Morţii. sp inită de perete. s-a văzut o scânteie. Toate aceste scântei s-au transformat rmă in flăcări mărunte. înăuntrul templului era întuneric. pentru că totul fusese spus dinainte. Scara am dus-o noi. Focurile. sub noi. Nu am avut mult de aşteptat pentru a observa că. şi am preferat să ne aşezăm. iar eu. dintr-o dată. războinicii se puseseră în mişcare. Am auzit zgomote undeva. Am văzut şi targa pe care era purtată căpetenia kiovaşilor.piatră. Spuneam că urcuşul a fost greu din cauza scării. apoi. prinsă în braţele e umbră ale tufişurilor de pe maluri. în cele din u rmă. iar flăcările. astfel încât servea soţiei mele ca sprijin. în total. nici o poruncă. apoi ne-am strecurat în gaura prin care ieşisem din templu. Peste noi veghea un cer plin de stel e. şi încă una. în preajma oglinzii de apă. păreau a fi co nui dreptunghi care încadra altarul. eu însumi. în lumina astrelor lacul ni se arăta. am ajuns sus şi am băgat scara într-o deschizătură în care aceasta a intrat cu totul. în jurul celor patru focuri se strânseseră indienii . Apaşul susţinea partea din faţă. La . lucind stins. Erau. apoi a urmat soţia mea şi. nu se auzea nici un strigăt. Se vedeau oameni înaintând unul spatele celuilalt.

nu erau urmaşii unor o ameni care existaseră de mii de ani pe acele meleaguri. scheletele. să găsească o cale de a ieşi din întuneri imp ce mă gândeam la toate acestea. care se adunaseră acolo pentru a pune la cal e o ultimă faptă cumplită. Fumul a început să se înalţe. care ar fi vrut. totuşi. vraciul kiovaşilor. mumiile. de jos s-au auzit primele cuvinte: — Eu sunt Avat Tovavh*. ajungând până la noi şi dând încăperii un aer tainic.fiecare foc stăteau reprezentanţii câte unui trib. Eu vă spun: Este miezul nopţii! Imediat a răsunat un al doi lea glas: — Eu sunt Onto Tapa**. care se strânseseră la sfat. venite din timpuri imemoriabile. Mi se părea că acele fiinţe. şoptind: — E înfiorător! — Nu vrei să pleci din locul ăsta? am întrebat-o. dar eu aş fi spus mai curând că ne aflam în flăcările iadului. Noi ne aflam acolo tocmai pentru a împiedica păcatul şi blestemul. vraciul comanşilor. — Eu sunt gata! a exclamat To-kei-chun. . Eu poruncesc: Să înceapă sfatul! — Să în pă! a strigat Tangua. — Nu Aşa ceva nu-mi va mai fi dat să văd nicicând! Parc-am fi în infern. fără a ne st căci se scurgea prin deschizătura din partea opusă celei în care ne aflam. pentru c a ce aveau să hotărască cei ce se aflau în templu era un mare păcat. Soţia mea m-a apucat de mână şi so cu putere. In dans or totul părea să prindă viaţă — nişele. mai curând nişte suflete rătăc ite. ci. numai că acest păcat nu rebuia să aducă după sine blestemul. Lumina focur ilor se ridica parcă în văzduh. Comparaţia făcută de Kla mi se părea nimerită.

aduceţi-le şi puneţi-le aici! . vă va aduce binecuvântare. care s-a stins demult. rostit de patru glasuri deodată. în toate taberele şi cort urile voastre va domni jalea. spunând: — Stau în faţa locului sfânt în care se păstrează leacurile mplul bătrânului şi vestitului nostru frate TatellahSatah se află blana uriaşă a leului argi ntiu. care se afla undeva. iar poporul împărţit se va uni într-unui singur. Imediat după aceea. Ne era cu neputi vedem feţele vorbitorilor. Eu vă întreb pe voi. drept zălog l credinţei voastre? Cuvântul „da" a răsunat puternic. El va zbura de trei ori în jurul Muntelui Leacurilor şi apoi se va cobori pe pământ pentru a vă da tot ce v-a furat faţa palidă. Atunci sufletul rasei roşii se va tr ezi din somnul în care a zăcut mii de ani. unul despre care se va spune că este „cel ce deşteap tă poporul". iar pe ele scris: Dar apoi va veni un erou. Le zăream numai siluetele şi le auzeam vocile. De va fi el un om bun. marile căpetenii ale celor patru triburi înfrăţite: Veţi rămâne credinci ilor luate astăzi sub oblăduirea voastră? Sunteţi gata să puneţi aici leacurile.în acelaşi fel şi-au anunţat prezenţa şi Tusahga Sartish şi Kiktahan Shonka. — At unci. Pe ea stă scris: Păstraţi-vă cu sfinţenie leacurile! Faţa palidă vine de dincolo de Marea Apă şi trece prin prerie pentru a vă fura leacurile. De va fi el un om rău. Vraciul comanşilor s -a îndreptat spre altar. sub noi. s-a apropiat de altar şi vraciul k iovaşilor şi a spus: — Lângă astă blană a leului argintiu stau penele vulturului. de parcă acest ea ar fi venit dintr-o altă lume.

trebuie să-mi ţin cuvântul! Placa a fost ridicată de pe alt ar şi apoi. cealaltă jumătate s-a pierdut atunci când Manitou şi-a îndepărtat pr rea de la mine. şi nu aşa cum obişnuim noi. Pe această p acă. iar poziţ r era modificată. Apoi şi-a întors din nou privirea spre mine şi a făcut ca astă a doua jumăta te să nu se piardă! Povara anilor pe care-i port mă împinge spre mormânt. Făcând aceasta. pentru a une leacul acolo cu mâna lui. Este de ajuns să spun că. Concluzia era simplă: Cele patru triburi doreau să atace tabăra apaşilor şi a aliaţilo r acestora. pentru în eput. Acesta era focul la care se cuven ea să fie ţinut sfatul ce trebuia să înceapă. aş întrerupe însă pentr multă vreme firul povestirii. după ce leacurile au fost aşezate înăuntrul lui. Aş putea spune chiar că nu ne-a scăpat aproape n imic. toţi cei ce participau la sfat au fumat pipa sfatului. şi. la Mount Winnetou. europenii. Prin acest atac se dorea împiedicarea cinstirii . Totul a decurs foarte ceremonios. Kiktahan Shonka s-a plâns vraciului. Oare trebuie să aj ung pe tărâmul de dincolo de moarte fără leacul meu şi să fiu pierdut pe veci? Chiar şi numai pentru a mă feri de pierzanie. din bucăţi de lemn şi vreascuri. astfel încât focul aprins av ea o flacără plăpânda! în foc ardeau propriu-zis numai vârfurile bucăţilor de lemn. dându-i leacul său: — N u mai am decât jumătate. Toţi participanţii au ţinut cuvântări. a fost aprins focul. Această operaţie a fost făcută dup oda folosită de indieni. Ar fi interesant să le redau aici pe toate.Cele patru căpetenii au făcut întocmai. din locul în care ne aflam. Până şi Tangua a dorit să fie dus la altar. a fost pusă la loc. fiindcă unele dintre ele s-au do vedit a fi adevărate mostre de artă retorică indiană. pe măsură ce erau mistuite de foc. am a uzit foarte clar fiecare cuvânt rostit.

care se angajase să le aducă la cunoştinţă tot ce se întâm lo. lui Okih-tshin-tsha i se promisese o parte importantă din pradă. De foarte mare însemnătate era pentru noi îndeosebi un anume lucru pe care reuşis em să-l aflăm. pentru că trebuia răsplătit domnul Antonius Paper. N u se spunea însă nimic despre această parte a prăzii.lui Winnetou. ai căror reprezentanţi se adunaseră la sfat în Casa Mor aveau un aliat în tabăra apaşilor. S-a exprimat şi părerea că domnului Paper nu ar trebui să i se dea chiar . şi anume că triburile. având în vedere că făcea parte din comitetul care se ocupa de înălţar a monumentului lui Winnetou. Ac eastă vale se afla în apropiere de Mount Winnetou şi era o ascunzătoare sigură. chiar şi pen tru un număr atât de mare de războinici. de domnul Antonius Paper. pentru ca apoi să se îndrepte spre locul pe care ei îl numeau Valea Peşterii. Acest spion. Se dorea şi capturarea unor comori care sar fi aflat acum în tabăra apasă. Căpeteniile au mai decis că războinicii trebuia u să mai rămână câteva zile la Apa întunecată pentru a se odihni după drumul lung pe care-l p urseseră. Se părea că marile căpetenii se feresc să spună mai mult despre acest lucru în prezenţa căpeteni r de rang mai mic. Era vorba mai ales de nuggets şi metale preţioase care fuseseră donate de triburi. societăţi sau persoane particulare. Pentru cele ce avea să facă. mai precis. acest trădător era cu atât mai periculos. Era vorba. care nu aveau să primească ce ea ce li se promisese. cu noscut printre indieni cu numele de Okih-tshin-tsha. omul cu mers legănat. promisă domnului Antonius Paper. cu cât se număra printre persoa nele foarte respectate. Din acel loc urmau să fie atacaţi apaşii şi aliaţii stora. cl anuri. S-a mai vorbit şi despre fraţii Enters.

Se putea obse va că. Când sfatul a luat sfârşit. Vraciul comanşilor a spus ceremonios: — De câte ori se stinge focul ce arde deas upra leacurilor. unul despre care se va spune că este „cel ce deşteaptă poporul". Apoi indienii au plecat din Casa Morţii. trebuie să repetăm cuvintele marelui vultur: Va veni un erou.tot ce i se promisese. I-am urmărit cu privirea până când au ajuns în apropierea lacului. focul de pe altar a fost stins de cei doi vraci. — Ce no pte! N-am s-o uit niciodată! a exclamat consoarta mea. na mai vorbit nimeni. în acelaşi fel în care au venit: încet şi în lini . pentru că se cuvenea să fie răsplătiţi şi fraţii Enters. El va zbura de trei or i în jurul Muntelui Leacurilor şi apoi se va coborî pe pământ pentru a vă da tot ce v-a fura t faţa palidă. pe rând. unul după altul. Cei ce se adunaseră la sfat au aşteptat până când s -au stins. trebuie să repetăm cuvintele marelui leu argintiu: Păstraţi-vă cu sfinţenie leacurile! Faţa palidă vine de dincolo de Marea Apă şi trece prin prerie pentru a vă fura leacurile. căpeteniile nu vorbeau cu plăcere. Din clipa în care vraciul kiovaş a rost it ultimul cuvânt. După aceea. despre subiectul acesta. Atunci sufletul rasei roşii se va trezi din somnul în care a zăcut mii de a ni. Tot atât de clar era şi faptul că toţi vorbitorii doreau ca fraţii Enters şi Antonius Paper să fie înşelaţi şi să di ată pentru totdeauna. iar poporul împărţit se va uni într-unul singur. cele patru focuri şi ultimul dintre ele s-a prefăcut într-o mică scântei e. vraciul kiovaşilor a rostit — De câte ori se stinge focul ce ard e deasupra leacurilor. Aceştia au înlăturat cenuşa de pe placa pe care arsese focul şi s-au dat câţiva pa apoi. Ce facem acum? .

Noi o vom face din prevedere. dar sunt indian şi cunosc însemnătatea leacurilor. — Dacă vrei să fii faţa palidă a marelui leu argintiu ne la noi pentru a ne lua leacurile. — Poţi să faci asta? — Dacă tu vrei. Vulturul c el Tânăr a auzit toate acestea.— Coborâm şi luăm leacurile. am spus eu. Tu eşti Old Shatterhand. dar numai dacă eşti prins în timp ce o faci. Nici un indian nu ar face aşa ceva. — Ştiu toate acestea. leacurile? — Da. şi cine sunt eu? Nu mă pot lupta cu tine. — Iţi este îngăduit. Trebuie să mă împiedici să le ating. — Hm! O treabă destul de periculoasă. — Da. atunci lasă-mă pe mine să fiu vulturul care coboa ră de pe Mount Winnetou pentru a le aduce fraţilor săi. Ştii ce este de datoria mea să fac? — Da. Cine fură leacuri este pedepsit cu moa rtea. dar n-a spus nimic. e dau putere. dar te rog să-mi îngădui să pun o condiţie. într-adevăr. dacă au fost lăsate într-un astfel de loc. neapărat. am luat scara şi am început să coborâm cu mare atenţie. . o putere pe care o vom folosi spre binele şi în folosul omului roşu. — Poţi să zbori? Să zbori de trei ori în jurul muntelui? „Da. tânărul războinic m-a î at în graiul apaşilor: — Vrei să iei. Am aprins lumânările. Mai ştiu şi că ele nu treb uie să fie atinse. Dar vreau eu oare să le păstrez altfel dec pe nişte lucruri sfinte? Vreau eu oare să le aduc vreun neajuns? — Nu. Când ne-am apropiat de altar. nu vrei asta. este per loasă. am răspuns eu.

Spunea că poate să zboare. Am luat leacurile din interiorul altarului. Părăsind Casa Morţii. am stins lumânările. am părăsit Casa Morţii şi ne-am îndreptat spre tabăra noastră. al cărei vârf părea retezat. un indian foarte int nt şi foarte viteaz. aş putea spune chiar că acele clipe erau de foarte mare însemnăta te. Placa era încă fierbinte. dar ţi le voi da imediat ce mi le vei cere. Am pu s apoi placa la locul ei. aflat la vârsta cea plină de speranţe a tinereţii! Stăteam în faţa altar i. am privit lacul care era aidoma unei oglinzi. trebuia să-l întreprindă dacă voia să aducă „leacurile" pierdute de se enii săi în urmă cu mii de ani. aş putea spune chiar că aveam încredere în el ca-ntr-un zeu. a cărei flacără era parcă înghiţit diat ce-şi întindea lumina la o distanţă mai mare de doi-trei paşi. fiecare dintre noi ţinând în mână câte o mică lumânare. Eu mă gândeam la zborul spiritual pe care el. m să iau acum leacurile. fizic.Momentul era deosebit. Am luat scara cu noi pentru a nu ne trăda trecerea prin acele locuri. De partea cealaltă a lacului se înălţa o stâncă. Cu toate acestea. — Am deplină încredere în tine! i-am spus eu. — Ia-le! a spus apaşul şi a apucat placa pentru a mă ajuta s-o dau la o parte. — Dă-mi mâna! — Iat-o! Ne-am strâns mâinile. aveam mare încredere în el. Am dus mâna spre stânca aceea şi am olo s-a întâmplat! Acolo Santer s-a aruncat el însuşi în braţele . El vorbea despre zbor. tânărul repre zentant al rasei sale. şi asta pe un ton ce nu dădea loc nici unei îndoieli! Vorbea d espre zborul efectiv. Locul acesta întunecos şi înfiorător! Un alb împovărat de bătrâneţe.

fraţii Enters. Nici măcar neamţul. cu câmpia întinsă şi însorită. Aceste cascade care veneau din înălţimile muntelui. Klara m-a întrebat. Nu-mi voi încărca conştiinţa cu g i-am ajutat. Kakho-Oto ni s-a alăturat în dimineaţa zilei care a urmat marelui sfat din Casa Morţii şi ne-a spus că în tabăra indienilor nu se întâmplase nim c deosebit. Unul n aceste maluri este îmbrăcat în pădure deasă. nu-şi poate închipui ce minuni n e aşteptau în regiunea în care ne aflam. Am petrecut noaptea lângă Klekih Toii iar dimineaţa ne-am continuat drumul de-a lungul apei. Acest râu dă într-o serie de mici cascade. care înseamnă „Râul Alb". ale ape se prăvălesc de pe Mount Winnetou. Nu ne-a întrebat nimic despre cele ce se spuseseră la marele sfat. Klekih Toii sunt cuvinte d in graiul apaşilor. celălalt este străjuit de fagi. de aceea malurile-i sunt foarte înalte şi abrupte. deodată: — ii lui. şi ne-am continuat dru mul spre tabăra noastră. care este obişnuit cu frumuseţile patriei sale. cu vraja dealurilor şi cu frumuseţea mândră a Alpilor. Vulturul cel Tânăr nu a scos nici un cuvânt. alcătuiau un peisaj de basm. Albia sa este săpată adânc în stâncă. şi nici noi nu i-am spus nimic. Spuma albă a adus râului numele pe care-l poartă. XI „EU SUNT DORINŢA POPOARELOR ROŞII !" Câteva ore mai târziu. pentru a nu o împiedica să-şi facă datoria ca membră a .morţii! Am privit cu toţii acea stâncă încărcată de amintiri. am me s de la Apa întunecată spre ţinta noastră propriu-zisă. vor găsi şi fără ajutorul tău locul în care tatăl lor a murit? — N-au facă ce vor! am răspuns. Fraţii Enters ne-au trădat o dată. cu idilica vale a R lui. sau nu.

Din cauza asta. Am observat asta foarte uşor. am zărit indieni ascunşi într-un tufiş. care se afla la o lungime de cal în faţa noastră. fiindcă înaintam pe valea adâncă a râului. Trecând călare. e vreţi să faceţi acolo? — Vrem să ajungem la Old Surehand. gândindu-se că ar fi putut face mai multe pentru noi dacă ar fi rămas împr ună cu cei din tribul ei. indianca s-a întristat. Se putea crede. — Vrem să ajungem la Mount Winnetou. a tribului căruia îi aparţinea. Pe noi însă ne-au oprit — încotro vor să meargă f ei albi? m-a întrebat cel mai în vârstă dintre comanşi. De la Apa întunecată am fi putut s-o apucăm pe un alt drum. astfel încât să purcedem spre ţinta noastră. pentru ca n u ne putea însoţi. datorită mulţimii de u rme lăsate de cai şi de oameni. indiferent ce sar fi întâmplat Acum ne apropiam de acest munte pe care nu-l zăream încă. Erau ru. Cum ne-au văzut venind. erau înarmaţi numai cu lănci şi cuţite. Am văzut imediat că pe drumul pe care mergeam trecuse multă lume. . pe care trebuia însă să-l ocolim. fiindcă aveam motive să credem că pe el circulau acum mulţi oameni. Pe el l-au lăsat să treacă. i-a salutat şi a trec ut mai departe. Vulturul cel Tânăr. Voiam să evităm pe cât posibil întâlnirile nedorite şi să ajungem la ţinta tră neştiuţi de nimeni. mai puţin nevoios. că sun onim. Indienii erau de strajă şi trebuiau să fie foarte atenţi la cei ce treceau pe acel drum. Fără să fie vopsiţi. Când i-am spus că voiam să ne continuăm drumul. a trebuit să mergem pe valea lui Klekih Toii. s-au ridicat în picioare şi ne-au privit cu mare atenţie. pe un drum anevoios.clanului sau. Ea nu trebuia să ştie că mă aflam în posesia le rilor. Ne-am înţeles să ne reîntâlnim la Mount Winnetou. însă.

A plecat împreună cu Old Surehand. i dianul a apucat însă frâiele calului. mai-marele comanşilor Pohonim . — Atunci acest comitet nu ar e ce să ne poruncească şi ce să ne interzică! Spunând acestea. mă aflam şi eu lângă Dick. Feţele palide nu au voie să meargă acum la Mount Winne . comanşul. în secunda u mătoare. — Cine a poruncit astfel? — Comitetul.— El nu este astăzi acolo. — Vrem să ajungem şi la Apanatshka. călare asin. Mi-am dus calul între cei trei războinici şi i-am obligat astfel să se împrăştie. am vrut să trec mai departe. — Ce fel de comitet? Mount Winnetou este al o amenilor din acest comitet? — Nu. încet. Cu stânga. Ceilalţi trei comanşi voiau să o ţină-n loc mea şi pe cei doi vânători. spre locul în care erau înfipte în pământ cele patru lănci ale indienilor. Trebuie să v de un-de-aţi venit! Eu trebuie să vă opresc! — încearcă! am spus eu şi mi-am mânat calul astf încât indianul a fost nevoit să se îndepărteze. zicând: — Nu am voie să vă las să treceţi. — Nici el nu este azi acolo. „Atunci o să-i aşteptăm aco o până se întorc. Dick Hammerdull a spus. râzând: — Să ne trimită pe noi înapoi! Cine-a mai a ceva? Pe cel ce are îndrăzneala să m-atingă îl dobor cu mâna mea! Dick s-a îndreptat. vânătorul a prins o lance de cureaua din piele ar . a răspuns.” — Asta nu se poate.

Am dat peste un alt „post de observaţie". Şi aceşti patru războinici au încercat să ne oprească.cu dreapta s-a pregătit să arunce cea de-a doua lance. Cel mai în vârstă dintre ei nu avea nici treizeci de ani. Cine nu vrea să fie înţepat. Şi aici se aflau . Toate acestea puteau duce la o luptă pe care doream s-o evit. vorbind între ei. Eu am făcut acelaşi lucru. fiindcă s că nu ne puteau lăsa nesupravegheaţi. sau nu. ţinta mea vor fi războinicii! Ţineţi minte ce vă spun! Am continuat să înain estingheriţi. In cele din ur mă. sâşi ia tălpăşiţa! Haidem! Ne-am continuat dr anşii erau tineri. la o distanţă egală cu aceea care era între primele două. manşii n-au mai îndrăznit să încerce să ne oprească. Războinicii au rămas locului pentru câtva timp. Am scos cele două revolvere şi am tras opt focuri. Ne-au rugat să le înapoiem lăncile şi să aşteptăm pân enirea noastră. Ad versarii ne depăşeau numeric. unul după altul. Primii patru comanşi se simţeau acum mai siguri pe ei. — Aşa! a s trigat el. am văzut un alt „post de observaţie" for at tot din patru oameni. Ei nu aparţin eau vechii generaţii de războinici şi nu ştiau prea bine ce aveau de făcut. dar am refuz at să ne supunem dorinţei lor. apoi ne-au urmat toţi opt. fără a îndrăzni însă să ne atace. Astfel aveam să aflăm dacă puteam să trecem mai departe. Găurisem m le din lemn ale lăncilor. dar au continuat să ne urmeze. Am încărcat repede pistoalele şi i-am avertizat — Am ţintit lăncile De-acum încolo. râzând. le-am înapoiat lăncile şi ne-am reluat liniştiţi drumul. După o vreme. în care ţinea lancea. Fiecare dint re cei opt războinici au simţit o zmucitură în braţul drept. au încălecat şi au pornit după noi. Pentru că n u voiam să-i provocăm pe războinici.

Cei opt comanşi purtau. cunoscut şi sub numele de Okih-tshin-tsha. Pe măsură ce ne-am ropiat. aşa cum spusese el însuşi. dar erau îmbrăcaţi în haine spec ifice albilor. I-am descumpănit pur şi simplu. iar celălalt ni se prezentase sub numele de Evening. . care au vrut mai întâi să ne întoarcă din drum. Ne-au lăsat să trecem şi sau sfătuit cu ceilal nici. opt indieni şi doi albi. şi tot atâţia cai. erau indieni. râzând. ne-am dat seama că ne înşelasem. iar celălalt metis. agent ca re. Asta-i tot Am mers destul de mult până când am întâlni următorul punct în care se aflau oameni de strajă. mâncau ce îşi aduseseră cu sine în gentile de piele şi beau brandy. au sărit în picioare. De data aceasta era vorba de o col ibă mare din lemn. unul dintre ei era indian. Poate că au poruncă să nu omoa imeni. când au văzut că eram însoţiţi. Cei doi nu erau albi. Războinicii ăştia sunt tineri şi lipsiţi de experienţă. Se părea că „albii" se afl u la o partidă de vânătoare. îi ştiam bine pe aceşti doi domni îmbrăcaţi precum albii. Toate acestea păreau s-o amuze pe soţia mea. Cei doi albi stăteau deo parte. în schimb. Ai se aflau zece oameni. în faţa căreia se găseau nişte buşteni ce serveau probabil drept bănci. —Acum sunt doisprezece! a spus ea. sau. Unul era domnul Antonius Paper. oprit uimiţi. mai bine spus. Imediat ce ne-au recunoscut. Noi suntem însă numai patru bărbaţi şi o femeie! Aceştia sunt oare vitejii războinici despre care s-a scris şi s-a povestit atât de mult? Aceştia sunt comanşii despre care se spunea că sunt cei mai îndrăzneţi dintre indieni? — Nu te lăsa amăgită de ceea ce vezi! i-am us eu. veşminte indiene. se ocupa „cu tot soiul de lucruri".patru războinici înarmaţi cu lănci şi cuţite.

— per că acest Paper nu are de gând să-ţi facă vreun rău! a spus Klara.. Iată-l pe Burton cu însoţitorii săi! De asta a mers Vultu rul cel Tânăr înainte. pentru că s-a dus la fund. Omul nu şi-a putut exprima gândul până la sfârşit. Noi n-am dat însă nici o atenţie acestui ordin. ci ne-am mânat patrupedele spre apă. când s-a apropiat de n oi domnul Antonius. l-am dus până lângă râu şi l-am aruncat în apă. Dacă aş avea cătuşe cu vi le-aş pune.. — Da.. Sunteţi pri onierul meu! Am preferat să nu răspund. ticăloşi! căloşi. — Ajutor! Aj ut el să strige. ca să-i strecoare şi pe ei încoace! Opriţi-vă! Nu aveţi voie să treceţ arte! Luaţi-i prizonieri! Această poruncă era adresată indienilor. îngrijorată. l-am ridicat de la pământ. pentru a le lăsa să se adape. Apoi nu l-am mai văzut. ca din gură de şarpe.. spunând: — Iar ne apărut în cale. şi am descălecat. cu mersul său legănat. — Aţi auzit? m-a întrebat el. şi s-a înfipt chiar în faţa mea. pentru că aşa nişte ticăloşi. După puţină vreme a ieşit însă din nou la suprafaţă şi a început . — Ba cred ai asta o să încerce! Abia terminasem de rostit aceste cuvinte. Nu am auzit nimic din cele ce au mai spus cei doi domni. domnule Burton? Acum sunt obligat să cred că aveţi intenţii rele. fiindcă l-am apucat cu amândouă brâu. dar ne pu team lesne închipui că nu ne aduceau laude şi nu-şi exprimau tocmai respectul faţă de noi. — Ticăloşi? l-am întrebat eu.— Hallo! Hallo! a strigat Paper.

agentul William Evening. Să nu se înece! Repede! Repede! Indienii s-au grăbit să-l ajute pe domnul Paper. Prezenţa dumneavoastră este stânjenitoare pent ru noi. Omul părea să-şi aducă aminte exact de cuvintele p e le rostise şi şi-a dat seama că doream să-i întorc „amabilitatea". ar v-aţi exprimat destul de clar. imedia el vă ajut eu! Spunând acestea. — M-aţi înţeles. Sper perietura nu l-a vlăguit atât de mult. — Scoateţi-l din apă! a poruncit. încât să nu mai poată călări. dar a fost dus mai departe de curenţii de apă.să înoate câineşte. — Desigur. — Plecăm. încercând să-l aducă la mal cu ajutorul lăncilor. . plecăm. părând fo rte grăbit să îmi îndeplinească dorinţa. i-am zâmbit la fel de reverenţios precum îmi zâmbise el la Nugget Tsil. de data acea sta. — Ei bine? — Doriţi să ne îndepărtăm? — Da! Şi asta. Iată că-l aduc pe domnul Paper. repetând chiar întrebarea pe care mi-o pusese el însuşi atunc i când avusesem „plăcerea" de a-l întâlni. care e ra purtat de apă. eu pe domnul Evening. am făcut o plecăc iune la fel de adâncă precum făcuse el atunci când ne-am întâlnit şi i-am spus. folosindu-mă ar de cuvintele lui: — Noi am venit încoace pentru a privi mai îndeaproape locul acest a şi am crezut că nu vom găsi pe nimeni aici. nu-i aşa? l-am întrebat. — Ajutor! Ajutor! a contin at să strige metisul. Omul m-a privit cu ochi mari. a răspuns el. nervos. Eu m-am îndreptat către a t. am scos pistolul. a continuat el. a spus agentul.

Dacă omul nu a plecat în decurs de cinci minute. indienii î coseseră din apă pe domnul Okihtshin-tsha. Dick Hammerdull şi-a scos pistolul şi m i-a strigat — Dacă îşi iau tălpăşiţa. sau nu. cei doi au plecat foarte repede. a luat cele două puşti. şi dumneavoastră de celălalt! Domnul Okih-t shin-tsha şi-a luat pălăria găurită. Omul nu ajunsese încă în adăpostul d . decât să intre cât mai repede în colibă. încât s-a oprit pe loc. pentru că lui Antonius P per îi pierise frica întru totul.— Dacă se va întâmpla asta. asta nici nu mai contează. şi-a puş-o pe cap şi s-a îndreptat în grabă spre calul s a adunat tot ce mai rămăsese de mâncat. sunt gata să-mi dau toată silinţa ca omul să-şi recapete forţele. Acest lucru s-a putut observa imediat. domnule Evening! Sper ca şi du neavastră să plecaţi la fel de repede! La acestea. care era ud până la piele şi nu mai voia. Am nimerit-o. când am ridicat revolverul. înainte de a se fi scurs cele cinci minute. după to ate aparenţele. Prin ceea ce făcusem ne câştigasem respectul comanşilor. Au cinci minute. am ochit pălăria şi am tras. Cel . ci în oase! Farewelî*. Acum u mează omul care a vrut să mă ia prizonier! îi dau domnului Antonius Paper numai cinci mi nute pentru a-şi lua tălpăşiţa. şi. am să mai fa gaură. nu ult! După cinci minute voi avea grijă de unul. Nimic nu-i place indianului mai mult decât curajul şi hotărârea . iar Paper s-a s periat atât de straşnic. este pălăria aceea atârnată de creangă? — A domnului Paper! — Minunat! Intre timp. dar de data asta nu în pălărie. — Asta a fost pălăria! am strigat eu.

— I-au spus fratelui meu ce se va petrece ai ci? — Da. spunându-i: — Poftim! Ai aici scrisorile primite de la A panatshka. şi asta-i de . mi-au scris şi m-au poftit să vin la Mount Winnetou. îl cunoaştem. îi cunoaştem şi pe Young Shurehand. a luat hârtiile şi le-a cercetat cu mare atenţie. omul îşi lua din ce în ce mai mult expresia unuia „car se pricepe". şi aici scrisoarea de la Young Surehand. Apanatshka? — Da. Taţii şi fiii mă numesc prietenul lor. şi pe el. Pe măsură ce se uita mai atent la hârtii. aşa cum mi sa spus. După această operaţie.mai în vârstă dintre ei s-a apropiat de noi şi ne-a întrebat: — Este adevărat că fraţii mei a cunosc. Soţia mea a vrut mai î să mă ajute să le găsesc. Bremenhaven. — Şi pe căpet a noastră. Soţia mea a luat pur şi simplu din geamantan nişte facturi de la hotelurile din Leipzig. Există însă situaţii în care omul nu se poate abţine să nu facă o f ne aflăm chiar peste câteva clipe într-o astfel de situaţie. am răspuns eu. asta-i scrisoarea de la Apanatshka. ca să spun aşa. — Are fratele meu scrisor ile asupra sa? — Da. ridicând fiecare chitanţă în parte: — Este întocmai! Iată aici scrisoarea de la Old Sureh nd. — Cu mare plăcere! Eram gata să-i arăt scrisori deşi pentru asta trebuia să caut o anumită valiză în care le păstram. şi pe Young Apanat hka. New York şi A lbany şi i le-a dat comanşului. — îl rog să mi le arate. pe Old Surehand? — Da. indianul s-a întors către oamenii săi şi us. de la Old Shurehand şi de la fiii lor! Indianul a făcut un semn cu mâna pri n care voia să-şi exprime respectul.

Războinicii ştiau prea bine ce poate şi ce nu poate să f acă cel care „citise". şi nu de oamenii din comitet! — Fratele meu roşu nu este numai deştept şi înţelept. howghl După acest hârtiile ne-au fost înapoiate.la Young Apanatshka! în toate cele patru misive stă scris că feţele palide sunt prieteni şi că pot merge la Mount Winnetou. dar se pricepe şi la tălmăcirea wampum-urilor şi totemurilor noastre. Credeam că s-a despărţit de noi şi că făcuse ace anumite motive numai de el ştiute. Eu eram însă de altă părere. Apaşul nici nu bănuia că în drumul nostru ni se puseseră î cale piedici atât de uşor de înlăturat. ci s-au grăbit să se dea la arte din calea . la rândul său: — Şi eu am văzut. howghl Apoi chitanţe e au trecut din mână în mână. şi cel mai în vârstă dintre războinici a decis: — Fraţii mei squawa să meargă mai departe în pace! Comanşii Pohonim trebuie să asculte de căpeteniile lo r. Urmându-ne drumul. Indienii nu au mai încercat însă să ne oprească. cel ce „citise" i-a înmânat „scrisorile" celui ce întrebase. pentru că unul dintre ei. Acest a le-a examinat foarte atent şi a spus. dar am văzut . care părea să fie foarte cinstit. îi mulţumesc! I-am dat mâna şi -am continuat drumul. am întâlnit şi alte aşa-numite po de observaţie. howghl Spunând aceasta. şi războinicii au spus pe rând: — Şi eu văd. a întreba t: — Ai citit tu toate astea? Răspunsul a venit cât se poate de prompt: — Nu. Soţia mea credea că Vulturul cel Tânăr se va fi oprit undeva pentr u a ne aştepta.

inea drumului. Femeilor nu li se dăduse voie să-i aducă la M ount Winnetou. Existau motive să cred că domnul Okih-tshin-tsha ne pregătise o primire care nu avea de ce să ne bucure. care. Apoi s-a zărit. ne-a impresionat atât de m ult. La coturile râului vedeam. Probabil că ne pregăteau o primire pe cinst e. A veam credinţa că ne apropiasem mult de ţinta noastră. Ii rog pe cititori să-şi imagineze o catedrală imensă. un cort. Acest spaţiu. Corturile au devenit din ce în ce mai dese şi din ce în ce mai multe. Soţia mea era mută de uimire. ici-colo. pe neaşteptate. Catedrala se află undeva. La un moment dat. Copiii nu se vedeau nicăieri. malurile au devenit line. şi în faţa privirilor noastre s-a arătat un podiş. şi încă unul. — Minunat! Minunat! am exclamat . mai ales pentru că ea nu mai fusese niciodată în America. străbătut parcă de nişte trepte. Nici bărbaţi nu se puteau zări. este î uă: partea superioară şi partea inferioară. depăşind în înălţime toate stâncile de pe malul râului.noastră. Valea râului s-a lăţit brusc. încât ne-am oprit caii dintr-o dată. am văzut corturi aşezate chiar une le lângă altele. în partea apuseană a ac stui spaţiu şi pare împodobită cu turnuri mai mari şi mai mici care bat în cenuşiu-albăstrui. câte un bloc de stâncă cu formă ciudată. faţa căreia se întinde un spaţiu vast. am înţeles că poruncile lor nu erau spre folosul nostru. Imaginea pe care am avut-o. Ajunsesem la marginea unei tabere întinse. celelalte trei . cu o înălţime de peste o mie de metri. dar care nici nu trebuia să ne îngrijoreze. Din privirile duşmănoase pe care ni le aruncau. devenea parcă n ce în ce mai mare. după aceea încă unul. Se părea că aflaseră despre so sirea noastră. ca la un semn. pe măsură ce ne apropiam de el. în faţa acestor corturi se afl au indience care ne priveau cu foarte mare curiozitate.

Acel verde care se putea vedea pe umerii stâncilor era de fapt o pădure car e devenea din ce în ce mai deasă. L a jumătatea acestei stânci se afla un turn de . să se unească şi să formeze râul Klekih Toii. Mergând cu privirea de sus în jos. Aces t turn nu era atât de înalt ca turnul principal. vârful lui ieşind dintre brazi şi molizi. se transforma într-o sumedenie de tufişuri care împodobeau preria. până în adâncuri. în partea dinspre răsărit a catedralei se afla „poarta". Nici acest turn nu era împădurit în totalitate. astfel încât nu se observă decât o singură breşă — albia râului de-a lungul c em. Această imensă catedrală despre care am vorbit este Mount Winnetou. apele se adună laolaltă şi alcătuiesc lac.laturi ale spaţiului imens pe care l-am îmbrăţişat cu privirea se află stânci mai puţin înalt rânse laolaltă. pentru ca. „Turnul principa l" — vârful muntelui — se înalţă spre nori ca o piesă de arhitectură gotică. Vârful dantelat ului este încadrat de un verde crud şi se sfârşeşte în rocă golaşă. curgând apoi spre nord şi spre sud. Lângă această poartă se ve dea un turn lateral al catedralei cu care putea fi comparat Mount Winnetou. Intre rocile dantelate al nului stăluceşte. pe măsură ce cob ra. ale căror ape se prăbuşe sc în gol la peste şaizeci de metri. pe care soarele o încălzeşte cu sărutul său şi o transformă î are sare din piatră-n piatră. în locul î turnul se îmbină cu clădirea propriu-zisă a catedralei. Acea pădure împrejmuia misterios lacul şi. Acest lac se nu meşte Nahtowa-pa-apu*. albă. de-a lungul căruia înaintasem noi î a aceea. dar era asemănător cu Dolomiţii Tirolezi. Pe două dintre laturile acestui lac se formează două cascade. în cel e din urmă. zăpada. la Lacul Leacurilor. o vale lar gă prin care se ajungea pe coama muntelui.

lăsând loc unei suprafeţe asemănătoare unei pal laturile căreia se puteau vedea clădiri aşezate ca într-o cetate. . muntele şi pădurea păreau să se retragă. La câteva picioare mai jos. precum şi alte clădiri despre care nu puteam şti în ce scop fuseseră construite. Despr e acest munte se spune că „cel ce deşteaptă poporul" va zbura de trei ori în jurul său şi apo se va cobori pe pământ pentru a le da indienilor tot ce le-a furat faţa palidă. Undeva. Pe această indere se vedeau acum corturi şi colibe într-o aglomerare care s-ar fi putut compara cu aceea a unui oraş. altele arătau ca nişte hoteluri sau hanuri. Unele dintre ele păreau a fi magazii. Poate că aceste clădiri serveau drept locuri de întrunire. mai bine spus. iar turnul lateral era „Muntele Leacurilor". fără încuviinţarea marelui vraci. pe o distanţă pe care am fi putut-o parcurge într-o jumătate de oră de mers călare. Turnul principal era propriu-zis Mount Winnetou. Cel dorea să ajungă la el trebuia să treacă prin valea cea largă şi apoi printr-o vale lăturalnic Acest lucru nu-l putea face însă nimeni. Pentru că întreaga regiune era împărţită în două. se putea vorbi despr de sus" şi „oraşul de jos". în „oraşul de sus" se ved au şi colibe din lemn. pe acele înălţimi sălăşluia Tatellah-Satah. Această aşezare data din v remea toltecilor şi aztecilor şi stătea mărturie unor vremuri ale căror urme sunt azi atât d e rare. în faţa Mun telui lui Winnetou preria se întindea pe o suprafaţă destul de mare. păstrătorul marilor leacuri.pază. Am făcut această diferenţă datorită înălţimii diferite la care e cele două părţi ale oraşului şi datorită faptului că nu puteam observa deocamdată alte difer „Oraşul de jos" era mai populat şi era alcătuit numai din corturi. din care se putea cuprinde cu privirea întreaga regiune.

întregul peisaj era zămislit parcă pentru nişte giganţi care umblă călare pe cai de mărimea elefanţilor şi ai căror regi pe tronuri ce ajung până în înaltul cerului. probabil. mai înalţi. membrilor consiliului şi altor personalităţi importante. La aceste focuri se pregătea mâncarea. luminând fiecare colţişor. în oraş se vedeau destul de mulţi oameni. Tocm ai în această piaţă despre care am vorbit erau strânşi foarte mulţi oameni. Noi nu ne-am grăbit însă să trecem podul. care era curbat. Aceste scaune e rau destinate. Cei mai mulţi dintre ei purtau haine indiene. împărţită în spaţii pentru lupte. în faţa cărora erau înfipte lăncile celor ce se aflau în interiorul lor. pe vremuri. ne-am aflat la un moment dat în faţa unui pod străvechi din piatră. întruniri şi aşa mai depa e aflau şi aproximativ douăzeci de scaune care semănau cu nişte tronuri. Se vedeau multe focuri arzând. Se vedea şi un fel de piaţă întinsă. pătrunzând în fiecare ungh r şi în fiecare crăpătură. Aceste poduri erau şi pe vremuri foarte importante. Soarele strălucea pe bolta cerească fără pic de şi arunca umbre la picioarele noastre. Ochiul privea cu . Nu adia nici o pală de vânt. Cel ce voia să-l treacă. care au început s privească foarte atent. trebuia mai în tâi să urce şi apoi să coboare. şi m-am întrebat da că nu cumva. păş u cai. trecerea râurilor şi fiind considerate.Printre corturi. în cealaltă latură se afla un grup de indieni pedeştri. toţi erau indieni. oamenii fuseseră mai mari. fiindcă era ora prânzului. Se putea citi pe feţele lor că ne aşteptau. imediat ce ne-au zărit înaintând. permiţând pe de-o parte. călărie. adevărate punc te strategice. Am admirat priveliştea m nată pe care ne-o oferea această regiune muntoasă. dar nici unul dintre aceştia nu era alb. Totul era grandios. pe de altă parte.

am urcat şi apoi am coborât pe pod. Ajunşi de part ea cealaltă a acestuia. urmăriţi de ceata de războinici care fugeau furioşi . atunci veţi fi pedepsiţi de către membrii comitetului! — Ca să vezi! Şi e este. şi inima ţi se umplea de bucurie şi de putere. de altfel. iar noi am luat-o repede s pre locul indicat chiar de şeful lor. aşa cum. adică. — Atunci mergeţi acolo şi spuneţi-le domnilor din comitet că venim imediat! Aşa nişte oameni merită a fi văzuţi mai de-aproape! — Noi suntem însărcinaţi să vă luăm osta eea vă vom însoţi. oameni îns de comitet cu păstrarea ordinii. Ajungând acolo. râzând. un fel de poliţişti. — Să ne luaţi ostatici? a întrebat Dick Hammerdull. izbucnind din nou în r a încercaţi! Spunând acestea. Aceşti războinici aveau porunca de a ne lua prizonieri. a răspuns Dick Hammerdull. am fost înconjuraţi imediat de indieni. onorabilul comitet? — Acolo! a răspuns indianul. Hammerdull şi-a mânat asinul astfel încât animalul să se învârt iar noi i-am urmat exemplul. Imediat ce ne-au încercuit. După ce am admirat pe îndelete tot ce puteam vedea în jurul nostru. mă rog.nesaţ toate acestea. ne şi aşteptam. Fiecare dintre războin ici avea o banderolă colorată pe braţ. care să aducă fericire omului. aşa cum aveam să aflăm mai târziu. şef ul lor ne-a întrebat în limba engleză: — Dumneavoastră sunteţi feţele palide care l-au arunca în apă pe domnul Antonius Paper? — Da. — Dacă mneavoastră sunteţi. şi erau. noi suntem. Indienii s-au dat în lături. Aceste înălţimi trebuiau fie un îndemn la gânduri bune. arătând spre locul destin at întrunirilor.

Era însuşi domnu ntonius Paper. Pitt Holbers era ga a să-mi sară în ajutor. iar Dick Hammerdull s-a repezit cu pumnii strânşi la domnul Paper. — Locul ăsta-i bun. am intrat chiar în mijlocul oamenilor adunaţi. ci ar fi pu s să împartă porunci pe-aici! M-am întors şi l-am zărit pe cel care vorbise. Au păşit în faţă c profesori. dacă cineva vă stânjeneşte. care ne-au făcut loc. îl luaţi ostatic! Minunat! Logica asta eptată din partea unui profesor de filozofie! —Tăcere! Nu vă luăm ostatici fiindcă prezenţa d mneavoastră nu ne face plăcere. ci fiindcă aţi îndrăznit să vă atingeţi de un membru al comit i nostru! — Să fie bătut! Să fie bătut! a început să urle Antonius Paper.după noi. am spus eu. zis şi Okih-tshin-tsha. făcând cu mâna un gest de respingere: — înapoi! Trebuie să vă recunoaşteţi situaţia! Sunteţi prizonierii noştri! Vi pus deja la NuggetTsil că prezenţa dumneavoastră ne stânjeneşte! Această prezenţă ne stânjene um! — Vreţi să spuneţi că. care au preferat să se ascundă în spatele tovarăşilor lor. Prin această mişcare a lui Dick s-a creat un spaţiu între noi şi cei ce ne înconjurau. şi apoi am descălecat. agentul care s e ocupa „cu tot soiul de lucruri". Astf el am putut zări două persoane care se apropiaseră de locul rezervat . Simon Bell şi Edward Summer. iar Bell ni s-a adresat. Asta vorbeşte de parcă n-ar fi prizonier. îndreptându-mă cu mâinile înt e spre cei doi. Aici rămânem! Să luăm bagajele! — Oho! a strigat eva care se afla în spatele meu. Lângă el se afla domnul Evening. — Prizonier? am întrebat eu.

Algongka. Cine îi jigneşte pe dânşii mă jigneşte şi pe mine. feţele lor nu trădau nici cea mai mică urmă de surprindere. iar Athabaska s-a adr esat celor doi profesori: — Aceştia nu sunt oameni fără căpătâi. — Vom vedea. apropiinduse de profesorul Bell. Vă rugăm să luaţi parte la această judecată. sunt doamna şi domnul Burton e care noi îi respectăm foarte mult. la rândul său. a răspuns cel întrebat — V-aţi înecat? — Nu! . Probabil că Athabaska îl cu noştea destul de bine. Cum era de aşteptat din partea unor adevărate căpetenii indiene. pentru că l-a întrebat pe un ton care trăda batjocura şi dispreţul: — -aţi apărat? — Puţin. îi vom judeca după legile preriei.întrunirilor şi priviseră toată scena cu atenţie. Cei doi erau Athabaska şi Algongka . Toate ac fuseseră rostite cu adânc respect. pe care îi întâlnisem la hotelul din apropierea cascadei Niagara. Ca şi când nu e-am fi despărţit decât cu o zi înainte. a spus. Howg r acest Burton m-a aruncat în apă! a strigat Antonius Paper. pentru că au avut îndrăzneala de a pune mâna pe Okihtshin-tsha şi de a-l arunca în apă. cei doi ne-au întins mâinile. i-am recunoscut imediat. — Ce se întâmplă aici? a rebat Athabaska. Howgh mai. Cine îi jigneşte pe dânşii mă jigneşte şi pe mine. Celor doi li s-a făcu t loc imediat. Deşi nu mai erau îmbrăcaţi în costume europ purtau haine indiene. — Luăm ostatici nişte oameni fără căpătai ş squawa. a răspuns Algongka. şi s-au apropiat de noi.

nu se putea ridica la valoarea celor do uă căpetenii care aveau o bogată experienţă de viaţă. dacă ştiaţi că o baie rece nu vă este pe plac. El. mă rog. comitetul! Ş trebuie să spun că am fâcuto din motive temeinice! — Şi cine este. dar Summer considera că i se ştirbise autoritatea de vicepreşedinte al comitetului şi nu se simţea în largul lui. Algongka şi Athabaska îi impuneau respe asta îl supăra.— Atunci poate s-ar fi cuvenit să vă apăraţi mai mult. Athabaska şi-a îndreptat spatele şi părea acum şi mai înalt Cu un zâmbet jucând în buzelor. precum un rege. domnilor. acest comitet? C ine l-a ales? Cine îi dă acestui comitet dreptul de a face legi şi de a le aplica cu o mână de fier? Aveţi autoritate dată de Dumnezeu sau de guvernul Statelor Unite? Sunteţi m embri ai unui comitet prin bunăvoinţa lui Old Surehand şi a lui Apanatshka! Atât şi nimic mai mult! V-aţi ales unii pe alţii! Acum însă venim pentru a vedea cum aţi fost aleşi şi ce î amnă regulile voastre! Athabaska a vorbit cu mândrie şi cu hotărâre. Cei d oi profesori nu îndrăzneau să spună nimic. el a întrebat — Pot să ştiu şi eu cine a stabilit aceste reguli? — Noi. omul a încercat să se opună. după regulile noastre. că. nici un alb nu are voie să vină la Mount Winnetou ! Aceste persoane sunt toate albe! Domnul vicepreşedinte a spus acestea destul de tăios. Cel ce vorbise a aruncat o privire în jur şi a co ntinuat . teoreticianul. spunandu-le celor doi: — Vă atrag aten . De aceea. Bucuraţi-vă că sunteţi teafăr! Domnul Okih-tshin-tsha nu mai avea nimic de spus. şi aveam toate motivele să cred că existaseră anumite neînţelegeri despre care noi nu am nimic.

Athabaska ne-a luat de mână pe soţia mea şi pe mine şi ne-a poftit să plecăm. într-adevăr. — Eu simt lipsa unei căpetenii. Old Shatterhand îşi va alege locul pe care va dori să-l ocupe. renunţăm la loc urile pe care ni le-aţi rezervat! Oare cum îndrăznesc membrii comitetului să se aşeze pe s caune mai înalte decât cele ale bătrânilor şefi de trib? Cine le-a dat dreptul să stea pe niş e tronuri care să fie mai înalte decât scaunele pe care vom sta noi. — Şi credeţi că va face astfel? Cât de mult vă înşelaţi! Eu vă sp eni. — Cine sunt aceste căpetenii? Summer a amintit numele căpeteniilor. Indienii au început să se dea la o parte din calea noastră. Printre aceste nume se aflau şi cele ale lui Athabaska şi Algongka. şi anume simt lipsa acelei căpetenii al cărei nume îl aud cu cea mai mare încântare. membrii comitetul ui.Pentru noi. şi nu pe ac ela pe care i-l oferiţi dumneavoastră! Iar noi doi.— Acesta este locul în care trebuie să se ţină sfat şi să se hotărască soarta oamenilor roşii sunt oamenii care vor lua hotărâri? Văd aici douăzeci de scaune. ceilalţi? Faceţi loc! Noi plecăm! Noi n-avem ce căuta aici! Spunând acestea. Pentru cine sunt aceste cinci scaune? —. din partea căruia va primi un număr ce corespunde locului pe care îl va oc upa în cadrul întrunirilor. După ce a . adică numele lui Old Shatterhand. precum şi numele tuturor căpeteniilor care îmi scriseseră. I-am scris chiar şi l-am rugat să se prezinte la grefier. — El este alb! — Şi de aceea nu a fost invitat? — Ba da. Cinci dintre ele sunt f oarte înalte. a fost invitat. Athabaska şi Algongka. — Şi celelalte? — Pentru căpeteniile care au fost poftite la sfat.

Astfel s-a început nimicirea naturii şi a gândurilor frumoase pe care le are marele Tatellah-Satah. Toate acestea s-au făcut cu ace eaşi pricepere cu care sunt fondate aici. pădurea este nimicită datorită carierelor de piatră. Ei vor ca fiii lor să se bucure de recunoaştere. s-au construit pompe cu ajutorul cărora să fie extras ţiţeiul. Tot voi veţi fi aceia veţi roşi atunci când veţi vedea opera voastră! Apoi Athabaska mi s-a adresat mie: — Ştiu ce entimente aveţi pentru bieţii indieni. Din cauza asta mă miră faptul că vă aflaţi aici. sa întors spre profesorul Summer şi i spus: — Atunci când n-aţi poftit la Mount Winnetou pe feţele palide care nutresc dragost e faţă de rasa noastră. şi se doreşte construirea unui oraş care urmează să se numească Winnetou City şi în care să locuiască indie Pe aici. aţi făcut cea mai mare greşeală pe care o puteaţi face. societăţile de căi ferate sau societăţi e petroliere. Totul a început să se facă din timp şi pe tăcute. — Aşa este.făcut câţiva paşi împreună cu noi. Acelaşi lucru se poate spune şi despre diferitele rase. Athabaska s-a oprit. Apele cascadei au fost zăgăzuite pentru a produce curent electric. sau a unui monument uriaş în o noarea lui Winnetou. pentru că fiii lor urmează să înalţe mo umentul. Se taie copacii. . Acest gând a pornit de la Old Surehand şi de la Apanats hka. F ceţi statuia lui Winnetou din piatră şi vopsiţi-o în roşu cât poftiţi. Ştiţi re ce este vorba? — Ştiu că se doreşte ridicarea unei statui. Muntele a fost denumit Mount Winnetou. prin apropiere. în America. Nici un om nu poate înălţa fără ajutorul altuia. Mai întâi s-a luat în stăpâni stă regiune minunată în care ne aflăm. S-a format un comitet care să se ocupe de toate aceste lucruri şi s-au trim is invitaţii către toate căpeteniile triburilor indiene.

spunea Tatellah-Satah. să-şi lase căminul şi să se arate celor ce simt şi gândesc la fel c el. El ne-a înştiinţat că trebuie să avem răbdare până când va veni omul pe care-l a Numai acest om îi va curma suferinţa sufletească.Piatra se va folosi la înălţarea monumentului şi la construirea caselor. Numai prin ei păstrează legătura cu lumea noastră. acestea şi multe altele. Noi aşteptăm şi ne dorim ca omul la care s-a gândit Tatellah-Satah să vină cât mai curând. Sus sunt cei ce se opun înălţăriii monumentului. ros de amără iune. Se doreşte chiar distrugerea minunii acestei regiuni. — Se tot pune că înălţarea acestei statui va aduce cu sine unirea tuturor indienilor. deasupra tuturor. n-a coborât nici măcar o singură dată şi nu a dat voie ni ui să urce la el. se află Tatellah-Satah. Undeva sus. Jos se află cei t pentru înălţarea monumentului. Există „oraşul de sus" şi „oraşul de jos". Nu îi primeşte la sine decât pe cei ce fac parte din clanul „Winnetou". Vom fi dezbinaţi şi în gând. dar le veţi afla în curând. Nici noi nu l-am văzut încă. Athabaska a făcut o pauză. Toate aceste lucruri nu le-aţi ştiut. şi în faptă. am răspuns eu. Cascada de Dantelă. A sosit vremea pentru cel mult aştepta t. Acest lucru îl puteţi ve felul în care este împărţit totul. — Cine să fie oare acest om? a întrebat soţia mea. — Noi ştim tot atât de puţin cât ştie icul din clanul „Winnetou" care ne-a adus această veste. pentru a se lăsa loc destul caselor. — Atunci înseamnă că aţi vr la Mount Winnetou? . Aţi sosit aici întâmplător? — Nu. Nu ştim care este ţinta dumneavoast domnule Burton. dându-i astfel răgaz lui Algongka să vorbească. iar printre aceştia ne numărăm şi noi. De când se construieşte aici. L-am anunţat sosit aici. Prin asta s e face însă tocmai opusul.

şi vreau să rămân aici până când se va lua o hotărâre în legătură cu monumentul. aş fi venit oricum la Mount Winnetou. Atunci înseamnă că a sosit cel p e care Tatellah-Satah îl aştepta cu atâta nerăbdare. şi aceasta a ajuns.— Da. mirat. Printre corturi s-a stârnit agitaţie. Noi am stat chiar la masa aflată lângă aceea pe care aţi ocup at-o şi am auzit fără să vrem tot ce-aţi vorbit. sau cine v-a făcut să vă îndreptaţi paşii tocmai spre Mount Winneto . Cine este? Cine l-a văzut? . — Unde l de jos. dar din oraşul de sus s-au auzit nişte igăte. imediat! Am fost invitat să vin aici. — Nu se poate! a ex clamat Algongka. în cele din urmă. — E adevărat' a întrebat Athabaska. şi la noi. uff! au exclamat Algongka şi Athabask . — Ah. Se trans itea o solie. din apropierea cascadei Niagara. fiindcă aţi vorbit atât de mult despre muntele ac esta şi despre toate câte trebuiau să se întâmple aici. iar cel din urmă a spus: Noi am vorbit în graiul apaşilor şi eram siguri că nu ne înţelege imeni! Dumneavoastră aţi înţeles? Am vrut să răspund. Parcă toată lumea se pusese în mişcare. în afară de asta. — Vine Tatellah-Satah! Vine Tatellah-Satah! s-a auzit ca un zvon care trecea din gură-n gură. — într-adevăr. — Atunci o să vă rugăm să vă aşezaţi cort te că astfel vom afla ce. — Uff. La hotelul Clifton. dar asta puteţi afla acum. dar nu v-am vorbit despre Mount Winnetou! — Dar aţi vorbit într e dumneavoastră despre asta. — Noi? Noi doi? m-a întrebat indianul — Da. acolo v-am cu noscut pe dumneavoastră. sau în oraşul de sus? — în oraşul de sus.

mai bine spus. dar nu aveau timp să-şi exprime sur prinderea în cuvinte. femeia mi-a strâns mâna şi i-a salutat cu bucurie pe soţia me .Au apărut doi călăreţi. Athabaska şi Algongka nu-şi pu teau ascunde uimirea la auzul celor spuse de Aşta. Aţi fost văzuţi din turnul de pază. — Da. însoţită de nepoata ei. Se apropiaseră în galop. cu toţii foarte tineri. după mu ltă vreme. Călăreţii. adăpostul său din piatră pentru a vă veni în întâmpinare. venin in oraşul de sus. erau brăcaţi precum se îmbrăca odinioară Winnetou. dar nu erau înarmaţi cu lănci şi puşti. Oamenii erau împărţiţi în două cete şi aveau cai negri ca smoal Pe aceşti cai erau aşternute blănuri de leu argintiu. şi s-a dat imediat de ştire veni. S-au oprit în faţa no au descălecat şi ne-au salutat cu mare bucurie. Mi-am dat seama despre ce era vorba. s-a dus imediat la Tatellah -Satah şi i-a spus că sosiţi. Vulturul cel Tânăr a ajuns aici. ci purt lvere şi cuţite la . Apaşul era urmat de cei ce-l păzeau pe vraci. domnule Burton! — — Mântui orită mie? am întrebat eu. pentru că dinspre oraşul de sus s-a apropiat un grup de călăreţi care ne-a atras atenţia. numai după ce femeia lui Wakon mi-a spus: — Ac um suntem mântuiţi cu toţii! Şi asta numai datorită dumneavoastră. două femei călare. sau. ap oi şi-au mânat caii spre noi. datorita dumneavoastră! Aşteptarea a luat sfârşit! Tatellahatah va trece la fapte. In fruntea acestui grup se afla Vulturul cel Tânăr. Acesta este un lucru de e însemnătate! Spunând acestea. Era bătrâna Asta. pe Dick Hammerdull şi mai ales pe tăcutul Pitt Holbers. o bucurie care era aproape de neînţeles. Marele vraci al tuturor triburilor indiene părăseşte acum pentru prima dată. Şi-au aruncat privirile peste mulţimea de oameni care se strânsese.

Fiecare dintre ei purta în piept steaua clanului „Winn etou". despre care povestisem în cărţile mele. Bătrânul semăna cu r şi în ceea ce priveşte trăsăturile feţei. lucrate du un model incaş-peruvian. Imediat ce grupul de călăreţi s-a apropiat de noi. Doi ochi mari. La apariţia bătrânul i indian. toată lumea amuţise. Omul purta o mantie care acoperea cu totul veşmintele pe ca re le avea pe dedesubt. Ochii erau izbitori. iar pe umăr le atârna lasoul. Toţi ceilalţi s-au oprit la rândul lor şi s-au dat în lături. Cap ul bătrânului era acoperit numai de părul bogat. împletit în două cozi care aju ngeau până la scăriţe. a cărui coamă împletită ajungea până aproape de pământ. Acesta s-a apropiat de noi şi ne-a privit atent. — Soţia mea avea dreptate. Atu nci când . Stofa era deosebit de fină şi părea a fi mătase. poate puţin mai gravă. privin-du-ne cu atenţie.brâu. de nepătruns. Această mantie era de un albastru pe care nu l-aş putea comp ara cu nimic. Spinar alului era acoperită cu o împletitură făcută din pene. — Care dintre voi este Old Shatterhand? a întrebat bătrânul. Această v ce plină. Vulturul cel Tânăr s-a oprit şi a arătat cu braţul spre noi. Marah D meh. care se îmbina asprimea neiertătoare cu sfânta bunătate. Omu l călărea un minunat asin alb. sonoră era parcă vocea reginei Marah Durimeh. Din locul lor s-a desprins un bătrân. — Marah Durimeh! mi-a şoptit Klara. care puteau înţelege şi puteau ierta totul. am fost încercat de un sentiment de teamă. de fapt o ţesătură de pre care se spune că numai femeile vechilor regi sud-ameri-cani o puteau urzi. dar era. purta părul în acelaşi fel. albargintiu. atât de mare era respectul pe care acesta îl impunea. Când omul a început să vorbească. Scăriţele erau din aur pur.

deşi eu am încep g de puţină vreme. s-a îndreptat cu paşi mari spre mine şi mi-a luat mâinile î le sale. sau rău. dar văd că nu eşti! e îmbătrâni. dândune seama de însemnătatea acelei clipe. fie bine. Pentru o clipă mi s-a părut că privirea lui avea să mă ardă. nu însă şi dragostea faţă de semeni. iar ce veţi fac aici. Eu sunt dorinţa popoarelor roşii care priveşte spre răsărit ia el este ziua care începe şi care trece pe deasupra ţărilor şi mărilor şi care ne va aduce vi torul.indianul a pronunţat însă acest nume. o dragoste care ne uneşte. dar cu sufletele pline d bucurie. — — Ştiu ast Mi s-a adus la cunoştinţă pe când te aflai la Nugget Tsil. Iţi urez bun venit! Luându-mi mâna într-a sa. apoi om t cu foarte mare uşurinţă din şa. ci veţi face pentru sutele şi miile de ani care vor urma. cu seriozitatea întipărită pe chipuri. Am stat faţă-n faţă. am spus eu. Acestea sunt numele sub care suntem cunoscuţi. Trebuie ca fiecare om să simtă în sine pe toţi oamenii acestui pământ. la poalele muntelui meu. Adu cu tine femeia despre car e . apropi indu-mă încet de bătrân. noi suntem însă mai mult decât nişte simple nume. ezitând să-l urmez. Bătrânul in ian a început apoi din nou să vorbească: — Mi s-a spus că eşti un bătrân. iar lângă mine se află Old Shatt erhand. în realitate. omul şi-a rotit privirile as pra celor prezenţi şi a continuat: Eu sunt TatellahSatah. Bătrânul m-a privit din nou şi mi-a spus: încalecă şi urmează-mă! Eşti oaspetel t ce-i al meu va fi şi al tău! — Nu sunt singur. nu veţi face pentru ziua de astăzi. lumea a început să şoptească: — Old Shatterhand? Old Sh erhand? Dar nici măcar nu e aici! Nu se poate să fie aici! — Eu sunt! am răspuns. pentru toate popoarele ac estui pământ. Ne-am privit adânc în ochi.

am trecut prin oraşul de sus şi ne-am . iar el i-a spus cu bl eţe: — încalecă! Dick Hammerdull i-a adus calul. şi de această dată. eşti tu oare? a întrebat-o el. în spatele nostru s-au aflat cei doi vânători şi asinii pe care puses em bagajele. Jumătate dintre tinerii care îl înso vraci şi care făceau parte din clanul „Winnetou" au pornit înaintea lui Tatellah-Satah. Eşti tu oare Nşo-ci. care au pornit în aceeaşi ordine în care veniseră. mă aşteptam ca ea să se încline adânc î ui. şi care nu s-a mai întors nicioda au poate că ea s-a întors.iscoadele mi-au spus că este precum raza de soare! Adu-i şi pe cei doi vânători credinci oşi! Am adus-o pe soţia mea şi. iar în spatele lor urmau ceilalţi tineri indieni care formau suita bătrânul ui vraci. atunci eu îţi spun de mii de ori bun venit şi. şi pe ta ei. El a împiedicat-o să facă acest gest. Apoi a încălecat şi ne-a dus spre grupul însoţitorilor săi. speranţa apaşilor. Noi am mers lângă el. a t că este de datoria mea să le aduc în faţa bătrânului vraci pe Aşta. cu gândul de a ajunge în oraşele feţelor palide. din câte o cunoşteam. s-a întors acum prin tine? Vrei tu oare să fii pentru noi Nşo-c i? Vrei să fii sora noastră? Dacă asta vrei. Tatellah-Satah şi-a câştigat imediat dragostea ce lor două femei şi celor doi bărbaţi. în frun lor aflându-se. cât şi pe Athabaska şi pe Algongka. Vulturul cel Tânăr. prin felul în care i-a tratat. şi soţia mea i-a îndeplinit dorinţa. S-a mulţumit să-l privească pur şi simplu. Am plecat din oraşul de jos. cea care a plecat spr e răsărit. ţi-o spune tot poporul meu! Klara nu a fost în stare să scoată o vorbă. Tatella atah a strâns mâna celor doi vânători şi i-a rugat să ni se alăture. întrtât o impresionase bătrânul. soţia lui Wakon. prinzând-o de mâini şi uitându-i-se adânc în ochi. o dată cu mine. Inainte de a încăleca.

dar . Era de parcă ar fi trecut pe lângă ei un rege. Tatellah-Satah nu a scos u n cuvânt. Eu m-am mulţumit însă să dau uşor din cap. Se vedeau peste tot urme adânci de roţi şi urme l te de copitele cailor. O să vedeţi. planuri care vor fi de folos pentru înălţarea monumentului lui Winne tou. După ce am trecut de partea populată a mun telui. Soţia mea şi-a spus părerea în legătur drumul pe care înaintam. sau un sfânt. Nu am spus nimic. Am preferat să păstrez tăcerea şi să mă comport. cu ajutorul animalelor. — înainte de a vă duce la „castelul" meu. Mă gândeam însă la „Urechea lui Manitou ".îndreptat spre valea pe care am numit-o „poarta de la Mount Winnetou". ci mai degrabă cu o uliţă veche şi prăpădită a german pe care trec mereu căruţe încărcate. şi planurile la care lucrează Young Surehand şi Young Apanatshka. la locul din care auzisem tot ce vorbis eră căpeteniile războinicilor sioux şi ale războinicilor utah. am pe o suprafaţă care nu semăna cu o cărare. la „Amvonul Diavolului" şi la „Stânca Tăcerii". ca şi când aceste „Ur ale Diavolului" nu ar fi însemnat nimic pentru mine. indienii îşi arătau respectul pe carel purtau marelui lor învăţat. aşa-numitele „U le Diavolului". Peste tot pe unde treceam. de asemenea. Soţia mea m-a privit cu înţele Ea era de părere că trebuia să spun ceea ce ştiam. în faţa noastră s-a arătat o uriaşă poartă din stâncă şi am intrat într-o vale străjui şi împăduriţi. Toate acestea te duceau cu gândul la faptul că pe aici erau t ransportate încărcături grele. ca şi când miar fi ghicit gândurile. o cascadă cum nu se mai află alta în lume. O să vă mai arăt şi altceva. vreau să vă arăt minunea mea: Casca telă.

Pământul din faţa c elor două nişe era acoperit cu plăci de piatră. Mi-am dat seama imed iat că stâncile erau rotunjite simetric. Aceste stânci formau un cerc aproape perfect. . alta este de cealaltă parte. Vom înainta călare. Poteca pe care o apucasem dădea într-un loc vir an. Drumul de căruţe urca lin. a spus Tatellah-Satah. a spus bătrânul. pentru ca apoi să devină din ce în ce mai lat. am ajuns însă la o potecă lată care era mai abruptă. în spatele nişelor. care nu permitea u vegetaţiei să se dezvolte. şi oricine şi-ar fi putut imagina că dincolo de egetaţie se ascunde un al doilea amvon. care era emănător unei mici insule şi către care ducea un şir de trepte. Tot ce vedeam aici îmi aducea aminte de Amvonul Diavolului din Colorado. un rol însemnat de-a lun gul miilor de ani. acel urs pe care îl vânasem. S-ar fi putut spune că valea în care ne aflam era o copi e fidelă a văii ce era cunoscută sub denumirea de „Amvonul Diavolului". de-o parte şi de alta a drumului şi având forma unor nişe. Mi-am adus imediat aminte de stânca pe care căpeteniile se adunaseră la sfat şi de treptele pe care găsisem cele două labe de câine care alcătuiau o parte din leacul lui Kiktahan Shonka. curând. Aici stâncile erau foarte abrupte. Pe aceste plăci se înălţa o stâncă de forma unui amvon. pământul era invadat de copaci şi tufişuri. îmi era foarte clar că toate fuseseră înfăptuite cu un scop anume. Poate am să-ţi vorbesc mai târziu despre ele. asemănător Stâncii Tăcerii. Una este aici. lipite unele de altele. — Acesta este drumul spre „cast l" meu. la rândul său. dar aveam motive să cred că omul jucase. — Acestea sunt „Urec hile Diavolului". rupând tăcerea. care era îngust la început. pe care îşi făcuse ursul g. fiind dispuse uniform. Desigur că natura era aceea care crease toate acestea.şi-a încruntat sprâncenele şi a devenit dintr-o dată foarte sobru.

copacii erau foarte deşi şi foarte bătrâni. acest lac dădea în două ca scade. aceasta este Cascada de Dantelă. a răspuns bătrânu am gândit că Valea Peşterii era locul în care Kiktahan Shonka voia să poposească împreună cu aţii săi. După ce am trecut de ceşti arbori seculari. cascada pare ţesută din aur şi n emate. TatellahSatah a continuat — La această oră din zi. — Aceasta e minunea despre care v-am vorbit. — î Peşterii. vraciul ne-a arătat un fel de construcţie care se afla în apropierea cascadei şi care se înălţa spre cer. la rândul lor. Cascada de dantelă trebuie s-o priveşti seara şi noaptea. Undeva. şi nu din dantelă. cascada în întregul ei semănând cu o oglindă şlefu într-adevăr. a spus vraciul. iar apele ei ca re se prăbuşeau în vale erau parcă netede. Cascada de Dantelă. făcut din zece trepte mari şi foarte late.în locul în care ajunsesem. ci se scurgea de-a dreptul în pământ — Unde se varsă această apă? am întrebat eu. de parcă ar fi vrut să pună în um unea naturii. care formau. am putut cuprinde din nou cu privirea întregul peisaj şi am obs ervat înaintea noastră o cascadă grandioasă. sau atunci când noaptea învăluie lumea î ura ei. Pe lângă aceste două cascade exista şi o a trei a. la patru ore de mers călare faţă de locul în care ne găsim acum. care cântăreau. se a fla Lacul Tainelor sau Lacul Leacurilor. Cascada de Dantelă. Aşa cum am mai spus. mai sus. . Marginea acestei a treia cascade era dreaptă. o minune! Mult mai interesant mi se părea însă faptul că această cascadă nu for un lac. la lum ina stelelor! Dacă te afli lângă cascadă pe înserat. Această construcţie era alcătuită dintr-un soclu masiv şi greu. Râul Alb. crezi că ai ajuns într-o altă lume şi că te-ai desprins de lumea asta pământească ce mai are în ea nimic sfânt! Spunând acestea. întinzând braţul.

— Cum? Asta urmează să fie statuia lui Winnetou? am întrebat e u. unul dintre ele până la genunchi. a răspuns bătrânul vraci. câteva mii de kilograme. Apanatshka şi fiii lor. Aceste trepte uriaşe păreau înălţate pentru a putea re ta la o greutate foarte mare. . apaşul a spus: — Aşa este.cu siguranţă. Cum se poate ca oamenii să pună o statuie atât de mare lângă o minune zămislită de mâna naturii!? C este cel ce a avut ideea asta? — Asta nu este ideea unui singur om. Pe măsură ce parcursesem drumul. Tot ce vedeţi aici este o încercare pentru care Old Surehand şi Apanatshka sunt gata să plătea scă din buzunarul lor. — Mai mare păcatul! a exclamat Klara. adică de Vulturul cel Tânăr. care va fi luminată noa ptea de focuri şi lampioane pentru a aduce încântare celor ce vin s-o privească. pe care am să vi-l arăt. Pe acest soclu erau construite schele din lemn şi se vedea că se lucra la o statuie. Aceşti patru oameni sunt Old Sureha nd. Tatellah-Satah s-a mulţumit să dea din cap afirmativ. Este un sacrificiu pe care îl fac de dragul vanităţii şi de dragul fiilor lor. Cascada de Dantelă are un rol foarte important în tot acest proiect. Ei vor ca fiii rasei roşii să îşi dorească asemenea monumente şi să contribuie ap i cu bani la înălţarea acestora. Totul va începe cu această statuie. iar celălalt. Pentru că se afla lângă mine şi mă auzise. ne apropiasem din ce în ce mai mult de cel ce mergea în fruntea noastră. Modelul după care se face statuia se află în „oraşul de jos". — Nu se poate! Eu credeam că st atuia lui va fi pe vârful muntelui. Statuia va fi dusă pe un vârf e. ci ideea pe c are au avuto patru oameni. până dincolo de genunchi. Erau deja terminate picioarele. Omul a cărui statuie se construia a vea să poarte mocasini şi pantaloni de călărie.

— Ce doreşti? — Doresc să fiu liber. să intre în pământul pe care se află. şi îi pun aceeaşi întrebare: Şi tu îngădui Această întrebare îmi fusese adresată mie şi m-a făcut să mă simt ciudat. ridicând mâna ca şi când ar fi vru t să jure. Dacă mi le vei da pe toat e acestea.. Doresc să găsesc la tine încredere. care era foarte sensibilă la tot ceea ce era l t de stil şi de gust. spunându-mi: — Dacă este îţi spun încă o dată bun venit! Vreau ca tu să fii oaspetele meu într-un fel în care nu a ma ost nimeni. Pentru mulţi indieni. L-am întrerupt. Acum îns enit cel pe care l-am aşteptat cu atâta nerăbdare. I-am întins mâna şi i-am spus: — Iată ochiul. arătând soclul la care se lucra: — Eu îţi spun: Mai bine ar fi ca aceste trepte. fără ca nimeni să . Dar eu am fost singur. Eu am n evoie de ochiul tău. Nu am putut decât să pregătesc totul şi să aştept. de mâna ta. Old Shatterhand este un simbol. decât să vedem un Winn u din piatră. de inima ta. iată urechea. Trebuie să împiedicăm asta. mai întâi prin d agoste! . o încredere pe care n-o ai decât în tine însuţi! — Aşa u eşti propriul tău stăpân. Am răspuns cu altă : — Am eu oare vreo înrâurire asupra poporului tău? Asupra rasei tale? Nu! — Nu? Te înşeli.. spunându-i: — Lasă-mă să-ţi fiu oaspete în felul în care-l dore . a spus Tatellah-Satah.— Şi voi îngăduiţi asta? a întrebat soţia mea. atunci voi birui. de urechea ta. luminat de lampioane şi de focuri. acest soclu să se surpe. Să vin şi să plec atunci când vreau. Tot ce este al meu este şi al tău! Am avut din nou un sentiment ciudat şi am spus. iată mâna. — Eu nu! a exclamat Tatellah-Satah. iată inima! Sunt al tău! Bătrânul mi-a strâns mâna cu putere.

— Da. toţi cei ce lucrau lângă cascadă erau p lecaţi la carierele de piatră. Lasoul pe care-l avea a fost prea scurt şi copilul a sărit în cu ib. Atunci a venit mama lor. numai că. o exag erare şi. pentru că bătrânul îşi cântărea cu rbele. spunând: — Vedeţi cuib ul de vultur aflat pe latura dinspre sud a vârfului. Tatellah-Satah s-a oprit şi a ridicat braţul. Drumul c ntinua. spre „castelul" vraciului. acel cuib în care se pare că nime ni nu poate ajunge? Am privit cu toţii cuibul şi vraciul a continuat: Acolo s-a urca t Vulturul cel Tânăr pe vremea când era doar un copil. iar noi nu l-am rugat pe Tatellah-Satah să ne spună mai mul te. căci atunci când a venit în zbor. Haideţi să ne întoarcem! Am aici! Ne-am întors pe drumul pe care venisem şi am ajuns la bifurcaţia de unde am lua t-o. în cele din urmă. de fapt. acum. şi tânărul s-a oprit din iar la picioarele mele. pentru că acesta se afla undeva. Vulturul cel Tânăr nu auzise nimic din cele spuse de vraci. dus de aripile păsării. eu mă aflam chiar în sălaşul lui. iar ghearele şi ciocurile puilor sunt leacul lui. Aici. în faţa noastră. . Am aflat de la Tatellah-Satah că în apropiere a Cascadei de Dantelă se lucra mult. totuşi. fiindcă ştiam că va face el însuşi acest lucru. I-a omorât pe cei doi pui. şi tânărul s-a luptat cu ea şi a s ilit-o să-l ducă din înălţimi. iar eu sunt cel care l-am botezat astfel. El a vrut să-şi ia numele şi leacul d in cuibul vulturului. lucrurile acestea trebuiau să fie reale. Toate cele câte le povestea bătrânul păreau a fi un basm. războinicul este numi t Vulturul cel Tânăr. fără a mai fi nevoie să fie rugat. am ajuns în locul din care se putea vedea vârful muntelui. De atunci. să încercăm mai întâi prin dragoste! a încuviinţat vraciul. Am îna călare pe un drum întortocheat şi am ajuns pe înălţimea pe care se afla „castelul". Ghearele şi ciocul mamei sunt acum podoabele Vulturului cel Tâ .

asemănător une i cetăţi. Acum. verande. ce fusese primul adăpost al o mului de pe aceste meleaguri.ajungând până în partea dinspre răsărit al Muntelui Leacurilor. de aceea în această aşezare se puteau întâl e tipurile de clădiri americane. atât de frecvente în pueblo. Nimic nu arăta nevoia de aer. spre oraşul în care oamenii mici ai prezentului se opuneau din toate puterile la înălţa rea lor spirituală. privind în jo s. case. de la adăpostul peruvian. trebuie să recunosc faptul că toate aceste clădiri măreţe şi impunătoare. putând fi comparate cu const rucţiile din oraşele orientale. Am trecut pe lângă corturi indiene. Printre toat e aceste clădiri nu exista nici una asemănătoare . balcoane. vei veni cu noi şi vei fuma pipa păcii şi a ospeţiei! „Castelul" nu era alcătu dintr-o singură clădire sau din câteva clădiri. su s.. Oricât de mult stimez rasa roşie şi oricât de mult aş vrea să povestesc n mai lucruri bune şi încărcate de nobleţe despre indieni. până la casa în stil mexican. Deasupra noastră se zărea turnul de pază. de lumină. de la simpla gaură în stâncă. de la wr^wam-ul atât de des întâlnit în America de No a clădirile din piatră şi cărămidă. Acestea din urmă erau folosi cum aveam să-mi dau seama mai târziu.. De acolo am putut vedea „oraş de sus" şi „oraşul de jos". locurile din care Vulturul cel Tânăr urcase pe culme pentru ai anunţa păstrătorului marilor leacuri sosirea noastră. la căsuţa din Anzi. Tatellah-Satah a ridicat braţul şi i-a spus Vulturului cel Tânăr — Vei locui acolo. care alcătuiau toate un brâu d in piatră în înaltul muntelui şi care păreau a fi simboluri ale altor timpuri. Acest o usese înălţat în cursul sutelor şi miilor de ani. magazii. Era un adevărat oraş durat în piatră. mici p alate. indienilor. acoperişuri. erau atât de specifice. ca magazii în care erau păstrate cantităţi mari de al imente uscate. însă. Nimic nu era înă Nu existau decât câteva ferestre. şoproane. colibe. Clădirile aveau ziduri deosebit de înalte.

Senzaţia neplăcută pe care mi-o dăduse acel aşa-numit castel din piat a fost diminuată prin faptul că aşezarea era populată. dar numai î aparenţă. suferi nţă întrupată în toate aceste clădiri din piatră! Nici măcar turnul de pază nu arăta ca un tu putea fi asemănat cu un cub masiv. toţi se bucurau. Toţi aveau feţe luminoase. Ei nu au luat nimic din înălţimea arborilor care îi înconjurau. Acest om. pe acoperişuri. femei şi copii. Nici spiritual indienii nu s-au înălţat. iar cine nu îşi doreşte să zboare rămâne un jos. Toate . dacă nu s-ar fi ho se ridice de la pământ. Pretutindeni erau bărbaţi. cât şi pe soţia mea. pentru că el era destinat spre a privi în jos. în privirile tuturor se puteau vedea inteligenţa şi bucuria. dar ei nu şi-au dorit nicicând să zboare. la ferestre. Ei au privit păsările zburând. Bărbaţii erau îmbrăcaţi precum odinioară Winnetou. Nimeni nu av ea întipărită pe faţă acea tristeţe şi acea indiferenţă care se pot citi atât de des în ochii or. Se vedea că toţi îl preţuiau. Aici se afla întreaga suferinţă a unei rase pe cale de dispariţie. care avea un acoperiş plat. Peste tot se vedeau oameni. cu gesturi care trădau respectul. sau de celelalte popoare. Vedeam tristeţea înt tă pe chipul ei. s au acest popor va fi depăşit de ceilalţi oameni. Nu au constru it domuri. fie că este vorba despre un om. Aceasta ar fi urmat să fie şi soarta indianului. Indienii nu au turnur i şi minarete. trebuind să domine ceea ce se af la sub el. sau despre un popor. Toate acestea mă întristau atât pe mine. Toţi purtau în piept steaua în douăsprezec a clanului.unei biserici sau unei moschei. pe uliţe. că toţi beau. lipit de pământ. Pentru vu ltur aveau un respect deosebit Podoaba cea mai de preţ a indienilor erau penele ac estuia. râdeau. Tatellah-Satah a fost întâmpinat cu strigăte de bucurie. pe ba lcoane. el continuând să se târască pe pământ. Turnul de pază părea a fi în aparenţă o excepţie.

Urmaşul unui războinic mort nu este în primul rând propriul său fiu. care era şi cea mai larga. precum şi clădirile erau late la bază şi din ce în ce mai înguste că urţile erau mărginite de pereţi de stâncă. aşadar. gândurile lor să se împlinească. şi Tatellah-Satah ne-a dus pe Klara.privirile erau îndreptate spre şotia mea şi spre mine. Nu era. am auzit spunându-se. am ajuns într-o curte mar e. Am trecut şi de această tr-o curte şi am ajuns la o a treia clădire. Au existat chiar femei-căpetenii. Trecând prin curte. pentru că toţi sperau ca acum. pe aceste poteci. După ce am trecut de poartă. Fiecare dintre aceste deschizături ducea într-un balcon cu brâu de piatră din care se putea vedea Mount Winnetou. după atâta aşteptare. Poziţia femeii indiene este cu to tul alta. Trebuie să amintesc că cuvântul squaw nu are în sine nimic dispreţuitor. Ne-am oprit în prima dintre c urţi. îndeosebi. păşteau caii marelui vraci. Aceste porţi şi clădiri erau săpate chiar în stâ Atât porţile şi curţile. — Şi te squawa lui. Aceşti pereţi dădeau în nişte poteci ce duceau căt iar acolo. Există anumiţi scriitori care au spus că femeile indiene sunt lipsit e de orice drept. Am intrat pe poarta lată şi joasă a „castelului" propriu-zis. Am descălecat. Toate aceste lucruri sunt neadevărate. prezentându-le ca pe nişte sclave ale bărbaţilor. avându-se în vedere femeile din familie . fiindcă toată lumea ştia pe cine dori se să întâmpine personal păstrătorul marilor leacuri. în aceeaşi m ră ca şi mine. am intrat printr-o altă poartă şi am avut în faţa noastră o a doua clă e foarte asemănătoare primeia. alţii mă acl u. nimic neobişnuit în faptul că soţia mea se bucura de respect. Şi aceasta era străjuită de o poartă. Unii pronunţau numele meu. pe . ci fiul surorii sal e. fiindcă urmaşii se stabilesc. Peretele exteri or al acestuia era brăzdat pe alocuri de creneluri înguste sau de deschizături foarte în alte.

Vre au să spun că a trecut atâta vreme de atunci! — Nu se poate să mă înşel. Am recunoscut imediat pipa care. din lutul din care se făceau pipele. vraciul ne-a spus: — Intraţi şi aşezaţi-vă. sus. pentru oamenii din această aşezare. alcătuit din blănuri de castor al b. susţinut de patru capete de jaguar. înăuntru se afla un cort. şi din pene de găinuşă de munte. cu un gest larg. Am trecut prin această încăpere şi apoi prin mai multe altele. Aceste piei erau dispuse astfel. a spus soţia mea. Pipa pe care o purta a tunci când l-am cunoscut! Ce surpriză! — îţi mai aduci aminte de ea? m-a întrebat Klara. — Atunci trebuie să u la ea. Se părea că ne aflam într-o încăpere care trebuia ferită de o i muritorilor de rând. împodobită cu picturi. Vasul e ra din lut sfânt. între scaune se afla un vas mare. Lumina pătrundea prin două feres tre mici. mai precis. care este atât de rar.Vulturul cel Tânăr şi pe mine în clădirea din piatră. am ajuns în faţa unei perdele din piele tăbăcită. în mijlo ul acestei încăperi înalte se afla o placă sprijinită pe corpurile a şase urşi Grizzly. încât alcătuiau nişte scaune moi. Pe jos erau aşternute piei de biv ol alb. Vin şi eu numaidec Am intrat şi am privit în jur. acoperite cu sticlă. nimeni altcineva neavând voie să ne urm . în cele din urmă. iar capetele animalelor erau spetezele acestor scaune. Se pare că în această încăpere primiţi oaspeţii. Pe această placă se găseau zece-douăsprezece pipe. deose it de mari. precum un sanctuar de mare preţ. După ce a dat aua deoparte. în acest vas era aşez ată o pipă care nu se deosebea cu nimic de altele. Bătrânul ne-a condus. — Pipa lui Winnetou! am exclamat eu. Coarnele bivo lilor alcătuiau braţele. de-a lungul unor trepte. era co nsiderată un obiect sfânt. într-o încăpere aflată undeva. dar mie mi-a atras atenţia de la bu n început. vrând să ia . strălucitor.

Nşo-ci voia să plece spre răsărit. fără nici un fel de podoabă. iar sub aceasta purta un costum indian simplu. Numai Winnetou s-a întors aici. a stat Winnetou. . iar la stânga lui. iar în s ufletul meu domnea întunericul. pentru a deveni ea însăşi o faţă palidă. Pe locul pe care stă acum Old Shatterhand. La dreapta bătrânului m-am aşezat eu. Pe locul pe car e stă acum sora noastră albă. Atunc când aici s-a fumat ultima dată kalumet-ul. Hammerdull şi Holbers rămăseseră jos. Nu am avut însă timp să ne gândim la toate acestea. N-o atinge! Ne aflăm într-un loc sfanţ. Vraciul a prins-o pe Klara de mână at-o să se aşeze înaintea sa. croit din piele tăbăcită. spera nţa tribului nostru. su b noi. De aici puteam vedea corturile şi colibele care se aflau undeva. Se pare că sosiseră persoane importante. Am dus-o pe Klara la una di ntre ferestre. omu l cel mai apropiat sufletului meu. Nşo-ci şi tatăl ei au fost ucişi. Bătrânul îşi p se o mantie. Ochii mi-erau sc lacrimi. pentru că iubirea ei nu se mai revărsa asupra noastră. Era o zi mohorâtă. pentru că toată lumea era în mişcare. — Stai! am strigat eu. tatăl înţelept şi viteaz al celor doi copii ai săi. deoarece a venit Tatellah-Satah. şi sufletul meu luptă cu durerea vremurilor trecute. Vultur l cel Tânăr. fără franjuri.pipa. bătrânul a în ească: — Inima mi-e adânc mişcată. a stat Nşo-ci. pe care chiar şi noi. care suntem consideraţi prieteni. Locul care este acum al Vulturului cel Tânăr a fost locul pe care a şezut InciuCiuna. După o scurtă pauză. fără cusături. s-a fumat pipa despărţirii. pe care nimeni nu l-a cunoscut atât de bine ca mine. cea mai frumoasă dintre fiicele apaşilor. Afară urla furtuna. trebuie să-l respectăm. drepte spre oraşele feţelor palide. la cai. Cea care purta cu sine toate dorinţele şi nădejdile noastre ne părăsea.

Eu eram păstrătorul marilor leacuri. urcând până la noi. Am rostit cuvinte grele pentru cel de dragul căruia fata se îndepărtase d e noi. o dată cu el. cel mai înţelept. Winnetou murise. şi aceste vorbe erau despre Winnetou. nici el şi nici altcineva. A lucrat multe luni în castelu l din piatră. Se în torcea din locul în care fusese ucis. era. Mi se părea că viitorul apaşilor murise o dată cu Win netou. sufletul urmaşilor săi. Faptele lui au căpătat viaţă. Apoi a continuat: — Au venit zile senine. prin văi şi prin munţi. cel mai nobil dintre indieni . Su părarea mea devenise acum şi mai mare. Atunci Winnetou şi-a pus kalumetul în acest vas de lut şi a jurat că nu va mai at inge această pipă până în clipa când voi îngădui ca fratele său. Su fletul său a început să grăiască. pe Muntele Le Sufletul său a ajuns până la mine. şi atunci când a murit sufletul său s-a aflat aproape de Old Shatterhand. Acest nume era . a aşteptat multă vreme. în acelaşi imp. sufletul tribului şi al poporului său. Winnetou a mai fost la mine. Shatterhand. Am vrut să împiedic pieirea. Am urmărit pas cu pas trecutul rasei noast re şi m-am gândit la viitorul ei. Glasul vieţii a ajuns până la mine. să le grăiască oamenilor. zile însorite. moartea rasei noastre.I-am vorbit. Num ai jurământul lui Winnetou a rămas în acest cort şi a aşteptat. Winne a murit. Cuvintele lui au trecut de la un cort la altul. a murit şi sufletul rasei noastre! Bătrânul a tăcut preţ de câteva clipe şi a privit pe fereastra pe care eu o lăsasem deschisă. în fiecare ceas. credeam că. şi eu. nebunul de mine. El trăia. Sufletul acesta a răma s lângă mine. dar nicicând nu a mai intrat în acest cort. Acest nume se putea auzi rostit de membrii tuturor triburilor. Nu era însă numai sufletul lui Winnetou. trecând prin prerie. să se aşeze aic entru a fuma pipa păcii. în fiecare zi am auzit rostin-du-se numele lui Winnetou. Acest nume răsuna de peste tot. Am auzit vorbe. Su fletul ei trebuia să învie prin Winnetou. Se întorc ea acasă.

Acest suflet urmează să fie ucis chiar de către oamenii care fac parte din această rasă! Acest suflet vrea să se înalţe! Vrea să înveţe să zboare! Nu mai vrea doar să mănânce şi să bea. însă. în aceste ceasuri. Sunt împodobite cu pene în curând vom afla mai multe. Tatellah-Satah s-a ridicat de la locul său şi a privit pe fereastră. — Niciodată până acum n-am simţit mai limpede că Winnetou trăieşte. Ea nu venea din partea lui Tatellah-Satah. După ce a rostit aceste cuvinte. din adâncul sufletului rasei sale. Am învăţat să înţeleg l uri pe care odinioară nu le înţelegeam. plaiuri de această lume şi că aceste plaiuri sunt doar o poveste scornită pentru cei ce nu pot v edea adevărul. Bătrânul s-a oprit din nou. Winnetou. Prin fereastra deschisă se auzeau voci. vrea să ia . spunând: — Au sosit căpeteniile. Am învăţat să-mi păstrez liniştea. prima icoană a rasei sale. Winnetou a devenit o icoană. bătrânul s-a aşezat din nou. Cei ce voiau să facă lucruri înălţătoare vorbeau ot despre el. cuvinte rostite în semn de salut. Am recunoscut că aceste do uă nume sunt de nedespărţit în gândurile oamenilor. Cei ce aveau gânduri b . l-am zărit pe Winnetou aşe zând kalumet-ul în vas. Eu i-am scris lui Old Shatterhand şi l-am rugat să vină pentru a-l salva pe fratele său. ridicând mâna şi jurând că nu va mai păşi în acest cort înainte ca al să se afle fratele său. Eu cred. Shatterhand. In ceasurile în care luptam cu mine însum . Old Shatterhand a trecut ste mări şi ţări şi a venit pentru a întări gândul că nu există plaiurile vânătorii. Ea venea din par tea lui Winnetou. curate şi nobile vorbeau despre Winnetou. am intrat în cortul în care vă vorbesc acum. că Old Shatterhand ştie prea bine din partea cui venea această rugăminte. atunci când numele nnetou era amintit alături de cel al lui Old Shatterhand.precum o flacără uriaşă care luminează deasupra savanelor şi munţilor.

Vrea să-i înfrunte pe cei ce vor să-l mintă pe copil. spunându-i că este un bărbat sau un erou. la rândul său. aşa precum eu sunt fratele său. şi astfel să rămână în veci! Am vorbit destul! Să la fapte! A sosit clipa potrivită! Spunând acestea. căci vai de poporul care rămâne numai un copil gălăgios! Acest suflet vrea mai mu lt. Fie ca lucrurile să fie astfel şi astăzi. Nu mai vrea să fie doar u n copil. vraciul a luat pipa. iar sora noastră albă este Nşo-ci. am tras de şase ori din pipă şi i-am d at-o vraciului. L-am urât. dar a cum îl iubesc. T otul este o înşelăciune nemaiauzită! O minciună care trebuie să îi facă pe toţi membrii rasei mintă chiar pe sine. iar acesta i-a dat-o. şi nici Old Shatterh and nu trebuie să îngăduie astfel de lucruri! Sunt atât de bucuros că el a venit şi mi-a înti s mâna! El stă la dreapta mea. în jos şi î ele patru puncte cardinale. Eu am fost mereu una cu el. a aprins-o. Toate acestea Tatellah-Satah nu le va îngădui. a umplut-o cu tutun. în mintea mea el este chi ar Winnetou. Old Shatterhand este aici. Apoi vraci ul mi-a întins pipa. păstrătorul marilor leacuri şi eu vă spun bun venit! Eu îl simt aproape de sufletul meu pe cel pe care l-am preţuit cel mai mult. a tras din ea de şase ori şi a trimis fumul mai întâi în sus. cea mai iubită dintre fiicele poporului nostru! Eu sunt Tatellah-Satah. iar el a fost mereu una cu mine. rostind formulele obişnuite în aceste ocazii. Fie ca el să fie fratele meu. această minciună fiind sprijinită şi de chipuri zămislite din metal sau din marmură. Kalumet-ul lui Winnetou ne va sta martor! Spunând acestea. zicând: — Ia kalumet-ul! Fi e ca prin gura ta să vorbească Nşo-ci! . Klarei.parte la tot ceea ce Manitou le-a dat tuturor oamenilor. M-am ridicat în picioare şi am spus: — îl salut pe Winnetou şi ascult d orinţele poporului său. Eu simt că a stăzi cea mai mare dorinţă a sa se va împlini. întocmai cum stătea odată Winnetou.

Să ne înălţăm şi noi! m urmaşii lui Winnetou! Vulturul cel Tânăr şi-a desfăcut aripile. Toţi oamenii vor să se ridice la înălţimea celor ce le sunt modele. Klara trebuia să vorbească! Oare ce avea să spună? Ea trebuia să şi fumeze.Soţiei mele i se făcea o mare cinste. fără a se mai rosti un singur cuvânt. un trup după care tânjeşte de multă vreme tras de şase ori din pipă. la fel cum veşnic este sufletul fiecărui popor. fiica apaşilor. Astfel. Acesta a fumat pipa liniştit. pe deasupra. toate celelalte rămân. indienii vor învia. Bătrânul vraci ne-a spus: . a dispărut şi o parte din poporul tău. Am fost la m ormântul ei şi am simţit că acolo nu se află moartea. Mă bucuram. dar bucuria mea era amestecată cu îngrij orarea. Dacă voi. Noi suntem chiar în miezul acestor vremur i. Apoi i-a înapoiat-o vraciu . pentru ca apoi să i-o înmâneze păstrătorului marilor leacuri. pentru numele lui Dumnezeu. va veni vremea lor! Şi apaşul a tras de şase ori din pipă. — Toată lumea. Dacă el va zbura de trei o ri în jurul muntelui. purtătorii acestui suflet veţi avea voinţă. In această încăpere se afla acum un indian foarte solid. Acest suflet este veşnic. Aşa precum a dispărut ea. amestecat cu oţetar! Soţia mea m-a privit şi a citit în ochi i mei rugămintea: „Sufleţel. adică despărţirea veşnică de lume. sufletul fiecărei rase. el îşi va găsi şi un trup. ceremonialul a luat sfârşit Tatella h-Satah ne-a condus apoi spre încăperea în care se afla placa pe care erau aşezate pipel e. Ceea e nefolositor moare. Aceste vremuri n-au trecut. Kalumet-ul a ajuns în mâna Vulturului cel Tânăr. Sufletul acestui popor a rămas. a luat pipa şi a spus: — O iubesc pe Nşo-ci. trimiţând fumul în cele şase direcţii. trece prin vrem uri însemnate. nu ne face de râs!" M-a fixat c u seriozitate. iar tutu nul era tare şi. a spus el.

Dacă el avea să fie sluj itorul nostru. Masa va dura o oră. acest lucru se întâmpla din voinţa lui. iar Nşo-ci avea . Fie ca acum el să fie unul dintre apropiaţii voştri! îi rog pe oaspeţii mei ca azi. După toate ap acest bătrân indian era iubitor de dreptate. spre locuinţa noastră. în faţa locuinţei noastre. aş putea spune că avea statura unui uriaş. El vă va duce în locuinţa voastră şi va fi slujitorul vostru. nciu-Inta era foarte solid. atunci când a fost aici pentru ultima oară. InciuInta a fost unul dintre apropiaţii lui Winnetou. Spunând acestea. bătrânul ne-a strâns mâna şi s-a ret coborât mai întâi în curte. El ne-a condus prin mai multe curţi interioare. şi nu în urma unei porunci.— El este Inciu-Inta. După aceasta sunteţi liberi să faceţi tot c fti şi puteţi veni la mine când doriţi. Deşi nu mai era tânăr. pe sub şase porţi. Caii şi asinii noştri fuseseră duşi. Şi Inciu-Ciuna a locuit aici. acolo nu se afla însă decât calul Vulturului cel Tânăr şi asinul pe care se afla pache ul din piele al indianului. Clădirea în faţa căreia am ajuns ne era destinată numa — Aceasta este casa lui Winnetou. dar trecuse de vârsta de şaizeci de ani. — De câte ori venea pe aceste meleaguri. unde ne aşteptam să-i găsim pe cei doi vânători. credincios şi mândru. care avea să-i servească drept locuinţă. am replicat eu. Oricum. Aşa cum am mai spus. indianul părea încă în putere. Inciu-Inta era propriul său stăpân. aşa cum aveam de la Inciu-Inta. în prima zi. încăperile în care va locui Old Shatterhand sunt astfel precum le-a lăsat Winnet ou. mi-a explicat însoţitorul nostru. — Dar locuia destul de rar a ici. să mănânce împreună cu mine. de către cei doi vânători. El vă va pune tot ce vreţi voi să ştiţi. Spre surprinder astră. ne-a spus Ochi Ager. Apaşul a încălecat imediat şi s-a îndreptat spre turnul de pază.

Am văzut câteva cuţite. Ar fi de amint it multe lucruri care i-ar interesa pe cei ce l-au iubit şi lau respectat pe Winne tou. de unde se putea admira o privelişte minunată. ne-am aflat într-o cameră mare. chiar mai bine decât din locuinţa lui Tatellah Satah. am spus eu. bănuiam că de aici ochiul putea cuprinde mai bine tot ce se afla în jur. Inc u-Inta ne-a dus prin întreaga clădire care ar fi putut adăposti 30-40 de persoane.camerele ei în această clădire. pentru că era aşezată destul de sus. în dormitor s găseau doar un pat înalt şi curat. Sora noastră albă va locui chiar în încăperile frumoasei suro a lui Winnetou. sau grajd. balcoane şi creneluri. Caii şi asinii noştri e rau adăpostiţi într-o clădire alăturată. Această clădire avea şi ea. Fiecare dintre aceste tre i încăperi dădea într-un balcon. Oricine îşi poate închipui ce am simţit atunci când am intrat în cele trei încăperi care seseră cândva ale lui Winnetou. un fel de şopron. După ce am urcat câteva te. — Asta este o încăpere în care sunt întâmpinaţi oaspeţii. Pe pereţi au agăţate diverse obiecte. iar alături se afla camera de lucru. lipită de acesta era camer a de zi. alcătuit din pături şi blănuri. Ar fi multe de spus în legătură cu felul în care erau aranjate toate încăperile. în această încăpere se aflau m lte vase din lut pentru spălat. In stânga se afla dormitorul. aici găsindu-se atât mese şi scaune joase. pistoale şi flinte care aparţinuseră prietenilor împreună cu care vânasem demult. cât şi mese şi scaune înalte. la rândul ei. Camera de zi era decorată în stil european şi în il indian. Pe pereţi erau tot soiul de arme. mai spaţioasă. dându-mi imedi ama de scopul pe care îl avea camera. împodobită în stil indian. precum şi vase din lut în se păstra apa de băut şi apa pentru spălat. şi. multe dintre ele . scaune de diverse mărimi şi o placă pe care erau mai mul te pipe.

c eştele. care se afla lângă noi. până la mine! Apaşul nu folosise aici numai pana. Am desch is mapa şi am găsit în ea o singură foaie de hârtie. Timpul îşi pusese amprenta pe ele. războinicul uriaş. a văzut că soţia mea a început să plângă când a citit cele trei cuvinte. a spus soţia mea. Aici încercase să stăpânească pana acela care stăpânise cei mai sălbatici armăsari şi pricepea să mânuiască orice armă! Aici îşi scrisese testamentul. în cele din urmă. dragă Charlie. pila şi ciocanul.fiindu-mi cunoscute. pe care i le dăruisem cândva prietenului meu. Privindu-ne.. un birou. ci şi cuţitul. Pe un perete er au şi două fotografii de-ale mele. pe care indianul încercase să deseneze imaginea mea. Aici învăţase să scri tenie. într-o mapă am găsit câteva foi de hârtie. fiindcă Winnetou le primise chiar de la mine. Pe această foaie erau scrise doar trei cuvinte: „Charlie*. . ne-a întors pentru o clipă spatele pen tru a-şi trece palma peste faţă. Toate aceste încer cări ale sale sunt emoţionante. indianul. pene. dar nu s-a bucurat de îndrumare şi nu avea exerciţiu. testamentul al cărui mesaj junsese.. Şi eu aveam ochii împăienje acrimi. în camera de lucru se afla. Cerneala era uscată acum. aşa cum era ea reprezent ată în poze. da. călimări şi cu multă hârtie. şi pozele erau destul de neclare. Folosise chiar ac şi aţă. privind desenele." Aceste trei cuvinte ar fi urmat să fie începutul une i scrisori? Sau poate că gândurile lui Winnetou se îndreptau către mine? Iată o întrebare la care răspunsul era foarte greu de găsit acum! Inciu-Inta. pentru a croi o mapă din piele. un birou c u sertare. —Trebuie că a ţinut mult la tine. Nu era li psit de talent.

când intru în această încă mi se pare că Winnetou a ieşit puţin pe balcon pentru a privi în zare. Aş fi fost fericit să pot muri de mii de ori în locul său. Atunci când sunt singur aici. Eu i-am crezut pe amândoi. spunând: — — Winnetou mi-a spus că nu există moar i-a spus fratele său. . Spunând acestea. Old Shatterhand. cât de mult preţuieşte viaţa unei rase! Noi am fost orb dar acum ne-am recăpătat vederea. ci datorită morţi ale oamenii din tribul său şi indienii din toate triburile au deschis ochii şi au văzut cât de mult preţuieşte viaţa unui om. aşa cum făcea de atât a ori când îl chinuia vreun gând sau când îl ardea dorul de cineva. a răspuns încet Inciu-Inta.— E atât de curat aici. Uneori. după câteva clipe d e tăcere. El m-a numit prietenul său. de parcă Winnetou abia a plecat! a spus Klara. dar eu eram mândru să pot fi slujitorul său. dar. Nu prin viaţa sa. însoţitorul nostru şi-a trecut uşor palma peste un costum din piele care se afla pe perete şi a spus: — Winnetou purta aceşti pantaloni şi această haină atunci când dorea să răm stă casă. mi se pare de multe ori că aud foşnetul pielii ace stor haine şi mă întreb dacă nu cumva el a trecut pe-aici. Inciu-Inta s-a întors spre mine şi mi-a luat mâna. Asta mai cred şi as tăzi. — De când faci asta? — Din clip care Winnetou a părăsit această casă — De atâta timp? Cu toate că el murise? La această între uriaşul s-a mulţumit să dea încet din cap. din păcate. Cine a avut grijă ca în aceste încăperi totul să se afle la locul său? — Eu am făcu pentru că aşa m-a îndemnat inima. a trebuit să moară el.

Astfel suna hotărârea pe care le-o înmânase unul d membrii Congresului american. într-un fel avuseseră de câştigat şi com nşii. ducându-şi mâna la piept. Având această hotărâre. de a înălţa un monument în cinstea căpeteniei apaşilor care să aibă dimensiunile pe care le vor bili membrii comitetului. care trăiesc pe aceste meleaguri. In ceea ce-l privea pe Tatellah-Satah. la graniţa cu New Mexico. Comitetul care se ocupa de înălţarea st atuii lui Winnetou avusese îndrăzneala de a se adresa Congresului Statelor Unite ale Americii şi obţinuse permisiunea „de a fonda un oraş care să fie numit Winnetou City. Sufletul c re a reînviat are nevoie să fie ocrotit faţă de propriul său popor! Acest suflet şi-a pus năd jdea în voi! XII NOI DESCOPERIRI Mount Winnetou se află în sudul statului Arizona. acesta nu putuse fi convins să facă uz de autoritatea de care se bucura în rândul tutur or indienilor. Apoi Inciu-Inta s-a întors către şotia mea. ci şi a ici. membrii comitetului au trecut la treabă. nu mai existas e nici o căpetenie căreia toţi apaşii să i se supună. Indienii liberi.— Fii cel ce vorbeşte în numele celui ce nu mai este printre noi. Din toate acestea apaşii aveau un mic câşti pentru că era vorba despre cinstirea căpeteniei lor. de a lua toate măsurile. a spus indianul. De când murise Winnetou. nu numai aici. zicând: — Pe tine te rog să fii pentru noi Nşo-ci! Vorbeşte-le femeilor care se vor aduna aici! Călăuzeşte-le faptele! Tatellah-Satah este vraci. nu războinic! Nu uitaţi asta! Mare a dorinţă a lui Winnetou a fost aceea ca fratele său alb să intre în această casă. fiindcă Apanatshka era căpetenia comanşilor. fără să le pese de drepturile celorlalţi. nu se supu n nici unei autorităţi statale sau guvernamentale. astfel încât să se poată construi locui nţe şi clădiri care să aibă alte scopuri". Cu .

Ei doreau să-l câştige pe bătrân prin ceea ce aveau să facă şi. Tatellah-Satah nu era însă omul să renunţe foarte uşor la ceea ce el credea că este drept şi bine. El le-a dovedit că toate acestea nu vor întârzia. a construiască. Gilas. Mimbrenjo. precum şi în rândul celor care lucrau în minele de cupru. fără a ţine seama de nimic. mânaţi de acest gând. nu se putea opune distrugerii pădurii datorită existenţei ca rierelor de piatră. în general. dar deveniseră robii banului. Kojotero. oameni care fuseseră excluşi din rândurile triburilor lor. atunci când am vorbit despre cele întâmplate la banca Wallace & Co. Lipan. Bătrânul reuşise chia r să-i convingă de faptul că era o ruşine ca o astfel de statuie să fie înălţată în cinstea c spărut. Aceşti indi eni erau însă. Tatellah-Satah. Llanero.toate acestea. păstrătorul marilor leacuri. Vraciul i-a chemat la sine pe şefii acestor tri buri şi le-a spus că nu era vorba despre cinstirea lui Winnetou. Taracone. Cuvântu lui Tatellah-Satah s-a făcut auzit atunci în rândul apaşilor Mescalero. Ei doreau ca fiii lo r să devină faimoşi. era cel m ai însemnat bărbat din rândul rasei lor. Pentru indienii care făceau part e din triburile apaşe amintite. Old Surehand şi Apanatshka sperau să-l atragă de partea lor pe marele v raci. Pinalenjo. El părea că dă înapoi în f rilor care se petreceau şi nu putea să împiedice folosirea apelor cascadei în scopul obţin erii curentului electric. Cei doi voiau să se lanseze într-o „afacere".. Icaril la. Datorită faptului că se îmbogăţiseră şi făceau afaceri. din Jefferson City. . Această faimă trebuia să le aducă bani. despre o afacere. nu se putea opune folosirii indienilor ca muncitori. ci mai curând despre o idee a lui Young Surehand şi Young Apanatshka. Old Surehand şi Apanatshka nu mai erau oamenii p e care-i cunoscusem cândva. Chiricahua. Navajo. Despre provenienţa banilor am scris în roman ul „Old Surehand". îşi schim l de a gândi.

Toate acestea ni le-a spus bătrânul în timpul mesei de prânz. Des igur că vechii războinici aveau puterea de a vorbi şi de a lupta deschis. probabil. toate în afara uneia. Numai indienii cu suflet nobil. p rea bine că depindea numai de el dacă indienii vor mai avea un viitor sau nu. TatellahSatah voi a să se opună construirii oraşului şi înălţării monumentului. Bătrânul te calităţile pentru a-şi duce la îndeplinire gândul. iar cu timpul. aşa cum era Winnetou. dar şi-au pier dut-o atunci când au întâlnit viclenele feţe palide. în mod obişnuit. indianul a trebuit să-şi ascundă gândurile. Vraciul ştia. Asta era cauza pentru care Tatellah-Satah ezit ase atâta . dar n i le-a spus pentru a se plânge. Această întrunire avea să se desfăşoare foarte curând. Pe scurt. pentru că acest monument va atrage asupra apaşilor ura cel orlalte triburi. O astf el de adunare la care aveau să participe reprezentanţii tuturor triburilor indiene n u avea să mai fie posibilă nicicând. iar b ul vraci voia să ştie care dintre căpetenii îi stau alături şi care i se împotrivesc. Tatellah-Satah reuşise să convingă căpeteniile de faptul că ave a dreptate şi le spusese să se întoarcă la triburile lor. aveau curajul de a lupta deschis şi de a-şi anunţa mai întâi duşmanul. De aceea era foarte important ca indienii să se tre zească la viaţă. Privirea lui era vie şi ageră. Pentru a face faţă omului alb. Tatella Satah nu se arătase însă. să le dea de ştire despre cele ce vorbiseră cu vraciul. indienii nu se poar tfel atunci când au în faţa lor un alb. a aceleia de a a taca şi de a vorbi deschis. această necesitate s-a transformat în trăs ră de caracter. în momentul în care avea să aib întrunire de la Mount Winnetou.ci vor grăbi moartea rasei. Această calitate nu-i este proprie nici unui indian. Clanul „Winnetou" exista deja şi avea rolul său. Nu coborâse printre oameni. rămânând retras în „castelul" său. decâ a-mi ieşi în întâmpinare. Vraciul era hotărât să facă orice pentru ca rasa să aibă un viitor.

vreme să treacă la fapte şi preferase să mă aştepte. pumnul cu care dorea să-i doboare pe duşmani. Am făcut acest . Acolo am început să cercetez locul. şi mi-a spus că eram li ber să fac ce credeam de cuviinţă. care aveau rolul de a mă prote ja. am luat-o mai întâi spre Cascada de Dantelă. înainte de ajunge în oraş. de partea sa. Pentru a mă exprima mai clar: vraciul îm tribuia curajul de a scoate. slujitorul nostru. Tatellah-Satah a simţit că i s-a luat o piatră de pe inimă. în ptându-mi atenţia în special asupra celor două amvoane. m-am îndreptat spre oraş. Din clipa în care Vulturul cel Tânăr i-a spus că fi cu totul de partea sa. Eram. Pentru bătrânul vraci fusese foarte important să afle de a cui p arte mă aflam. vom folosi pumnul. îm preună cu Klara şi cu Inciu-Inta. Răspunsul meu l-a mulţumit pe bătrân. Indianul mi-a mai spus că aceasta fusese dorinţa lui Tatellah-Satah. aşadar. dacă nu vom dit astfel. mai ales că aceşti războinici aveau să-mi fie de folos. De atunci bătrânul mă aşteptase cu nerăbdare. „castanele din foc" în locul său şi în locul ce lor carel sprijineau. Am fost întru totul de acord. Imediat ce am luat masa. Acesta mi-a cerut permisiunea să ia cu sine şi şase războinici tineri din clanul „Winnetou". — Sunt gata. sau de partea celor care erau de părere că era cazul să fie înălţată o statuie în cinstea lui Winnetou. liber să acţionez cum voiam şi înţelegeam să esc de această libertate. Trebuia să vedem mai întâi planurile care fuseseră întocmite pentr u înălţarea monumentului lui Winnetou. Cred însă că r trebui să încercăm mai întâi să învingem prin puterea cuvântului şi numai apoi. iar acum mă întreba dacă eram gata să fiu pumnul fier. cum se spune. am răspuns eu.

Nu este adevărat ce se spune. Inc Inta poseda. — Pentru a vedea cele două s tânci. M-am mulţumit să mormăi. în locul în care nimeni nu are voie să se ducă. fiindcă nu voiam să spun nimănui ce-mi pusesem în gând. dar nu se poate auzi nimic. Inciu-Inta avea dreptate. La această întrebare. Nici de acolo nu se aude nimic. aşa cum aveam să-mi dau seama foarte curând. — Atunci de ce m-am oprit? l-am întrebat eu. aşa cum o făcea od oară Winnetou. Omul se gândea la cele ce intenţionam să fac şi. Am fost peste tot. când am luat-o spre oraş. De pe aceste stânci se poate vedea totul. — Atunci îţi voi arăta cum se cuvine să asculţi. şi indianul a continuat : — Old Shatterhand nu s-a oprit aici nici pentru a vedea cum se lucrează la statuia lui Winnetou. — Ai cercetat fiecare loc în parte? — Da. Inciu-Int a a dus mâna la inimă şi mi-a spus: — îţi promit aceasta din tot sufletul. chiar şi în spatele stân cilor. la fiecare privire a mea. Cunoşti Valea Peşterii? . Pentru asta mă abătusem din drum. Lucrul acesta nu m-a mirat. iar reacţia mea l-a înde mnat să continue: — Eu cunosc aceste stânci. L-am privit întrebător. am cercetat fiecare loc în parte.lucru cât mai discret cu putinţă. un spirit de observaţie deoseb it de ascuţit. — P ot fi sigur că nu vei spune nimănui nimic? am întrebat eu. Aceste două stânci erau mai importante pentru mine decât cascada. şi-a adus calul lângă al meu şi mi-a spus: — Old Shatterhand nu s-a oprit pentru a vedea Cascada de Dantelă. Slujitorul nostru era atent la fiecare mişcare pe care o făceam. mai ales că ştiam că acest indian se aflase m ultă vreme în preajma lui Winnetou.

. cunosc şi peştera. pentru a fuma împreună cu ei pipa ospeţiei. Amândoi stăteau mândri în şa. Atâta vreme cât El ne ocroteşte. — Mâine dimineaţă mergem s-o cercetăm. oaspetele tuturor indienilor. fără a şti care este nume le său. la „castelul" luiTatellah-Satah. nu avem voie să aşteptăm până când va veni tul nostru. încât. Athab ska a spus: — Voiam să mergem în vârful muntelui. dar nu spune nimănui nimic! Cu acestea. o cunosc. şi încă foarte bine! — Poate. ca şi atunci când sosisem acolo. Peştera este atât de lungă. s-au oprit. Noi l-am simţit aproape de inima noastră. L-am respectat chiar din clipa în care l-am cunoscut. poţi să ajungi p ea Cascadei de Dantelă. că a venit aici şi a spus cine este. după toate aparenţele. cunoşti chiar peştera. — Oare în tre fraţi poate fi unul mai presus decât celălalt? am întrebat eu. nici unul din tre noi nu este mai presus decât celălalt. Imediat ce s-au aflat în dreptul nostru. dacă intri în ea. Noi trebuie să mergem la el. şi ne-am c ontinuat drumul spre oraş. Avem cu toţii acelaşi pări te. O dată ce am ajuns în dreptul primelor corturi. Am văzut că spre noi veneau câţiva e voiau să ajungă.— Da. pentru că el este mai presus decât noi. Acest părinte al nostru este Manitou. Acum. Erau Athabaska şi Algongka. Eu îi ascult pe fraţii mei şi vin în corturile lo r. iar doi dintre ei au venit mai aproape. mergi călare patru suri până ajungi la ea. — Da. pentru a-l saluta pe Old Shatterhand. Pregăteşte toate cele trebuinc se. discuţia dintre noi a luat sfârşit. am observat că în oraş era agitaţie. imediat ce l -am văzut. După ce ne-au salutat cu respect. ? Cât e de lungă? — E foarte mare şi foarte lungă! Dacă porneşti de aici.

Ne am îndreptat spre cortul lui Wagare-Tey. Imediat ce m-au văzut. deşi trecuse multă vreme. care împlinise o s ută de ani! Desigur că bătrânul nu putuse să facă drumul spre sălaşul lui Tatellah-Satah şi r cortul său. care se îndreptau spre castelul lu atellah-Satah. în care stătea şi bătrânul său părinte. marea căpetenie a osagilor. ce i doi şefi de trib au venit în „oraşul de sus" şi s-au alăturat lui Athabaska şi Algongka. ne-au rugat să-i lăsăm să ne însoţească. pe Matto Shahko. Să aibă bunătatea de a ne a. Wagare-Tey şi Matto Shahko fuseseră rugaţi să-şi aşeze corturile în „oraşul de jos". I^-am cerut indienilor permisiunea de a merge la cortul lui şi de a-l sa luta. Am vrut să . pentru că voiau să-l vadă. Ne-am bucurat cu toţii d e revedere. Cei doi soli mi-au spus că Young Apanatshka şi Young Sureha nd mă aşteptau chiar atunci pentru a-mi arăta statuia lui Winnetou.Respectul de care dădeam dovadă i-a bucurat pe cei doi şefi de trib. şi Athabaska mi-a s pus: — Noi suntem mândri de această dorinţă a fratelui nostru alb. am avut priza de a-i vedea pe Wagare-Tey. Aflând cum stăteau lucrurile. Fratele nostru va întâlni prieteni şi cunoscuţi de odinioară. indianul a arătat spre grupul de călăreţi care aştepta la mică distanţă f i. Ne-am îndreptat cu toţii spre acel grup de călăreţi şi. Ei aş o. care nu fuseseră în oraş atunci când sosisem eu. Spunând acestea. De-abia porn m într-acolo. Atunci când au auzit că a so it Old Shatterhand. s-au oprit şi mi-au spus că fuseseră trimişi de Youn g Surehand şi Young Apanatshka pentru a mă invita la cei doi artişti. când ne-au ieşit în faţă doi comanşi Kanean. căpetenia şoşonilor. care erau însoţiţi de alte căpetenii de rang mai mic. da avuseseră înţelepciunea de a se interesa care era situaţia. Printre căpeteniile care erau în oraş se afla şi AvahtNiah.

Aş t spune că Avaht-Niah arăta foarte bine pentru anii pe care-i avea. Ochii îi străluceau de bucurie. iar glasul îi era plăcut şi hotărât. bătrân ul de o sută de ani. Mă bucura foarte mult că avea o figură curată şi oasă. şi nu o sută. Wagare-Tey. adresându-se el însuşi comanşilor: — Vedeţi ci se află Athabaska şi Algongka. şi se mişca încă destul de repede pentru vârsta lui .spun ceva. şi Matto Shahko. s-a ridicat de la pământ. Wagare-Tey şi Matto Shahko îşi aşezaseră corturile. i-a povestit cum m-a întâlnit pe mine şi pe soţia mea în tim p ce se îndrepta. care nu-i dădeau însă un aer de răutate. AvahtNiah nu era scheletic. Fiul său. precum Kiktahan Shonka. S-a îndreptat spre mine. Vedeţi că aici se află de asemenea. neatinsă parcă de trecerea timpului care îşi pune pecetea pe feţele atâtor bătrâni. Imediat ce fiul său i-a povestit ce se întâmplase. în cele din urmă. dar Athabaska mi-a făcut semn să tac. m-a privit. Wagare-Tey. lăsând impresia avea şaizeci de ani. căpetenia şoşonilor. Când ne-a zărit. marea căpetenie a osagil or. încât cei doi comanşi nau îndrăznit să scoată nici o vorbă şi s-au grăbit să se întoa eră. stătea Avaht-Niah. m-a îmbrăţişat şi a spus: . spre munte. Alg ongka. Ne-am continuat drumul şi am ajuns. fără a se spri de nimic. Părul lui alb era legat şi i se revărsa parcă pe spate. Am observat imediat că acestea er au puse foarte aproape unele de altele. Faţa bătrânului era brăzdată d e. Athabaska vorbise cu atâta ho tărâre. împreună cu celelalte căpetenii. şefii triburilor aflate la miazănoapte. la locul în care Athabaska. întoarceţi-vă la Young Apanatshka şi la Young Surehand şi spuneţi-le că vrem să le vorbim vină imediat aici! Avem să le spunem ceva foarte însemnat. în faţa acestor corturi. Avea privirea limpede şi inteligentă.

în cele din urmă. dar Athabaska a spus: — l lui Old Surehand şi fiul lui Apanatshka să se apropie! Vocea indianului avea într-însa ceva poruncitor. dar s-au abţinut. Athabaska i-a întreb at pe cei doi: — Young Surehand şi Young Apanatshka sunt căpetenii? — Nu. Nu aveam însă timp să ne lăsăm purtaţi de ele. Cu toate astea. Amândoi au venit călare. nu vreţi să mergeţi la el.— Oh. Se auzea trosnetul lemnelor mistuite de foc. în timp ce vorbeam. — Old Shatterhand este căpetenie? — Da. înainte de a împărţi în două undele Apei Neştiute a Morţii. tâmpla în prezent. şi cei doi i-au dat imediat ascultare. au răspuns aceştia . O d Shatterhand să se aşeze la dreapta mea. Pipa a trecut din mână-n mână. ci vreţi ca el să vină la voi! De când există la indieni obiceiul ca vârstnicu să se supună celui tânăr. — Peste el au trecut şaizeci de ierni grele. să-şi . Toate aceste amintiri erau legate de Winnetou. şi mult e amintiri au început să fie evocate. Dorinţa mi s-a împlinit. Se cuvenea să luăm în seamă. pes te voi nu au trecut nici măcar treizeci de veri frumoase. au vrut să spună ceva. Bunule şi Milostivule Manitou! îţi mulţumesc pentru bucuria pe care mi-o dai! Cât de m ult am voit să-l mai văd o dată pe cel mai bun prieten al tuturor indienilor. ca înţeleptul să se supună celui lipsit de înţelepciune? Noi vrem rul nostru să se trezească din somn. apoi s-au întors pe călcâie şi au vrut să plece întocmai precum veniseră. Squawa sa să se aşeze la stânga mea! Aprindeţi foc ul bucuriei! Această primire m-a impresionat profund. Aşezaţi-vă cu toţi eţi-mi pipa sfântă! Vreau să mai am o dată cinstea de a conduce această adunare a ospeţiei. Nimeni nu a rostit un cuvân t. Imediat ce au descălecat. au apărut Young Surehand şi Young Apanatshka. în primul rând.

Oare cum veţi putea voi să ne redaţi chipul lui aşa cum era el în realitate? Amândoi au coborât p ivirile. Young Su rehand a înălţat capul cu mândrie şi a spus: — Noi suntem artişti! — Uff. la coliba în care se afla planul. în sfârşit. trebuie să spun că amândoi erau nişte tineri frumoşi. înainte de toate. Cum să se întâmple însă toate acestea. care are să le vorbească despre fiii lor. şi îmi puteam da se că . chiar şi atunci când ei erau numai oameni simpli.cunoască. Noi v om veni peste un ceas în coliba voastră pentru a vedea planul vostru pentru statuie şi pentru a ne da seama dacă sunteţi sau nu artişti! Acum puteţi pleca! Cei doi au încălecat i mediat. Este oare mai bine să fii artist. El îi respecta pe bătrâni. dacă noi nu respectăm nici m r legea care glăsuieşte că tinerii trebuie să-i onoreze pe bătrâni? Auzind acestea. Se pare că voi nu l-aţi înţeles nicicând pe Winnetou. modest. sau. mai bine spus. drepturile şi îndatoririle. — Atunci spuneţi-le ce am să vă spun eu acum: Căpeteniile ad aici le cer să vină la Old Shatterhand. fără a se scuza şi fără a încerca să spună măcar un cuvânt în apărarea lor. şi Athabaska a întrebat — Unde sunt taţii voştri? Sunt acasă? — încă nu. Când am a u. cei doi stăteau în prag şi ne-au întâmpinat tăcuţi. Noi vrem ca poporul nostru să se numere pri tre popoarele civilizate. aşa cum oamenii care ar vrea să dea frâu liber mâniei şi nu au voie s-o facă. Uff! a exclamat Ath ska. proiectul pentru ceea ce avea să fie statuia lui Winnetou. Au plecat d ineaţă şi se întorc numai seara. Lăsând la o parte felul care se purtaseră. decât să fii bătrân şi să ai experienţă? Eu cred că nu la Winnetou! El era.

Când am intrat în colibă. Coliba era rotundă. numai că şefii de trib i-au tratat cu atâta nepăsare. iar pe această pânză era r tată regiunea în care se afla Mount Winnetou. nimic mai mult. dar eu nu puteam decât să le fac un semn discret. pe care i-o conferiseră creatorii statuii. cu ajutorul apei cascadei. La brâu se vedea . cu toate astea. Cei d oi artişti realizaseră şi o statuie în miniatură. obţinută fără mari cheltuieli. încât membrii comitetului nu au îndrăznit să o vorbă sau să se apropie de nou-veniţi. Se vedea statuia maiestuoasă a lui Winnetou. cu turnul de pază şi cu „castelul" lui Tatel lah-Satah. Seara şi noaptea. Pereţii erau acoperiţi cu pânză. Mai întâi am privit faţa lui Winnetou. în trăsăturile acestea nu se vedea amestecul de seriozitate şi de bunătate ale apaşulu Pe faţa personajului reprezentat se citea o expresie pe care Winnetou nu o avusese niciodată. şi se c mpunea din-tr-o singură încăpere. o expresie provocatoare. dându-i un aspect foarte plăcut. Trăsăturile le reuşiseră foarte bine şi. aşa cum o realizaseră cei doi artişti. care se afla în mijlocul încăperii. vesta din piele fără nici o urmă de cută. Aceştia veniseră acolo pentru a le impresiona pe căpetenii. Klara le-a zâmbit. pătura purtată pe umăr cu mândrie. conturată în câteva linii. faţa mi se părea într-un f răină. pantalonii. Se dorea obţi erea curentului electric necesar pentru iluminatul întregului oraş care avea să poarte numele lui Winnetou.soţia mea ar fi vrut să le ia apărarea. Lumina se revărsa asupra ei de undeva de s us. Această uie avea o înălţime de aproximativ doi metri. sub care se vedeau capetele lasoului care trecea dinspre umărul drept spre şoldul stân g. această statuie era luminată cu aju torul electricităţii. am dat cu ochii de o seamă de domni din comitet. îmbrăcămin tea era realizată cu o exactitate care deranja: mocasinii împodobiţi cu păr de porc sălbat ic. asemănătoare unei arene.

totuşi. spre ieşire. Artiştii se aşteptau ca noi să fim atâ e încântaţi. şi dacă lumea nu va voi să mă asculte. Mâna stângă era sprijinită pe ţeava puşti de argint. Young Surehand şi Young Apanatshka intraseră şi ne priveau . mă gândeam la o panteră care se pregătea să sară asupra prăzii. fără a scoate un cuvânt. Lângă acestea se pu tea observa cuţitul băgat în teaca din piele şi pistolul. mi-a şoptit Klara. invitându-ne parcă să le urmăm exemplul. Noi doi. am urmat exemplul căpeteniilor. t artişti adevăraţi! — Fără îndoială! Numai că felul în care l-au reprezentat nu oglindeşte r . Făceau tot felul de remarci prin care îşi statuia. Toate acestea erau în ton cu expresia feţei în care se păstraseră. care aminteau de vremurile trecute. siguri de succesul lor. Piciorul drept era adus în faţă. rând pe rând. Astfel au obţinut însă efectul contrar. pen ru a o vedea din toate părţile. Când au observat că nu se întâmpla n e acestea. Cei . voi sfărâma eu însumi statu privirile tuturor! Căpeteniile au păstrat tăcerea şi s-au mişcat încet în jurul statuii. totuş urile plăcute ale lui Winnetou. Ei păreau convinşi de faptul că membrii comitetului vor avea un cuvânt important de spus în legătură cu opera lor. — Ce mare păcat. au început ei înşişi să-şi admire opera. Că eniile au luat-o. încât să izbucnim în strigăte de admiraţie. Această atitudine îi dădea personajului un aer războinic. Privind statuia. — Da. p d în ascunzişul său.traista cu praf de puşcă şi gloanţe. soţia mea şi c ine. Nu pot să înţeleg cum de s-au putut înşela atât de mult asupra lui Winnetou! Cum de nu l-a u înţeles! Şi statuia urmează să fie pusă pe acest munte minunat? — Am să fac tot ce pot pent ca asta să nu se întâmple. iar în dreapta ţinea un pistol. ca când Winnetou s-ar fi pregătit să facă o săritura. aşa e! Şi.

trântindu-l la pământ pe nervosul domn Paper. Voiau să afle părerea noastră Atha baska încălecase deja şi ne aştepta şi pe noi să facem acelaşi lucru. niciodată niciodată! au strigat celelalte căpetenii. .doi artişti şi membrii comitetului ne-au urmat imediat. refugiinduse în spatele celorlalţi membri ai comitetului. aşa cum l-aţi zămislit voi. — Niciodată! a strigat Algongka. domnul Paper îşi agita mâinile chiar sub botul calului lui Matto Shahko. Nimiciţi statuia! Ea va sta niciodată sus pe munte! Spunând acestea. Apoi indianul s-a întor pre domnii din comitet şi le-a spus: — Winnetou este. A cesta şi-a mânat calul. şeful de trib şi-a îndreptat braţul către vâr scăldat în soare al Muntelui lui Winnetou. — Hotărârea voastră este nedreap strigat Young Surehand. cea mai mare minciună care a fost scoasă vreodată la lumină între aceşti munţi. şi a spus: — Chiar aşa? i sunteţi comitetul? Dacă este aşa. — Da. în timp ce domnul Antonius se ridica de la pământ. noi vă vom elibera din funcţiile pe care le aveţi şi vom umi alt comitet. — Niciodată nic iodată. — Asta înseamnă batjocorirea artei! a spus Young Apanatshka. Mereu nervosul domn Antonius Paper a venit spre noi cu mersul lui legănat şi a ţipat. vom numi alt comitet! au strigat şi ceilalţi şefi de trib. de parcă ar fi vrut să ne bage-n pământ — Noi suntem comitetul însărcinat cu înălţarea statui innetou! Se va face ceea ce am hotărât noi! Statuia va fi pusă pe vârful muntelui! în timp ce vorbea.

înainte de a fi vor bit cu Old Surehand şi cu Apanatshka. Nu l-am întrebat însă la ce serveau toate astea. fiindcă voiam să o invităm la noi pe bătrâna Asta şi pe nepoata ei. care era preşedintele comitetului. Mi-am întors calul ş am plecat. domnule Shatterhand? Vă rog să vorbiţi deschis! — Va de mine. care sculptau în lemn sau care se ocupau cu tâmplăria. Cele două femei au acceptat cu bucurie invitaţia noastră. De aceea îl rog pe grefier să vină la locuinţa mea. Ne-am lu at rămas-bun de la căpetenii şi ne-am îndreptat spre locul în care îşi puseseră corturile fem e din tribul sioux. Se cuvenea. A făcut câţiva paşi spre mine şi m-a ebat: — Care este părerea dumneavoastră. dar n-are importanţă ce cred eu! am replicat încercând să mă eschivez. prin urmare. dându-şi seama că situaţia nu era chiar aceea la care se aşteptase el.Profesorului Bell. i-a venit o idee. Nu a m primit din partea grefierului numărul ce corespunde locului pe care îl voi ocupa în cadrul întrunirilor. Am ajuns la concluzia că nu puteam întreprinde nimic. Ceilalţi mi-au urmat imediat exemplul. am lăsat cai i şi am luat-o încet prin pădure pentru a ajunge la turnul de pază în care se afla Vulturu l cel Tânăr. — Nu este nici timpul şi nici locul potrivit pentru a-mi spune părerea. Ne-am oprit apoi în „oraşul de sus" şi am ţinut sfat. să mai aşteptăm. Voiam ca şi el să fie oaspetele nostru în seara aceea. şi de aceea vă rog să vă cunoscută părerea. Ştiu că se va ţine seama de cele ce veţi spune. Nici nu ştiu ce loc mi s-a rezervat acolo unde trebuie să se desfăşoare întrunirile. . — Ba eu cred că da! a spus Bell. Tânărul apaş nu era singu turnul său se aflau mai multe indience şi mai mulţi indieni. Ne-am întors la „castel".

spuneau ei. De când văzusem c le cascadei intră de-a dreptul în pământ şi aflasem că exista o peşteră care ajungea până în a cascadei. Bătrânul avusese grijă să avem ce ne trebuia. la făclii. observând cu bucurie cum cei doi tineri erau din ce în ce mai apropiaţi.Tatellah-Satah nu era nicăieri de găsit. fiindcă nu ar exista cale de mijloc. Nic i nu mă gândeam să pun la inimă ceea ce îmi transmisese solul. aşa încât am petrecut seara împreună cu cei trei oas eţi ai noştri. prin so lor. în schimb. în c ursul serii ni s-au alăturat Dick Hammerdull şi Pitt Holbers. Inciu-Inta. O ld Surehand şi Apanatshka îmi trimiteau vorbă că i-aş putea găsi oricând la locuinţele lor di aşul de jos" pentru a discuta şi despre fiii lor. uriaşul nostru slujitor. în dimineaţa zilei mătoare mi s-a înfăţişat un sol care venea din partea celor doi. şi îmi propus esem ca. Nu se cuvenea să ajungem la neînţelegeri. şi cei ce aveau să ne însoţească erau pregătiţi de plecare deja înainte de revărsarea zorilor. Tatellah-Satah. atunci când voi avea timp. eram convins că aceasta . dacă ştiu cât de mult ţineau la mine. Aceştia mă întrebau. astfel încât să putem cerceta pe temeinic şi fără riscuri. să aleg între vraci şi ei. al doilea căzuse pe gânduri. Această grotă era foarte importantă pentru mine. frânghii şi cârlige. de la hrană. Lucrurile nu s-au întâmplat însă astfel. Primul era numai zâmbet. de care se părea că eram nemulţumit. ş e cuvenea. Mă întrista numai că mă îndepă fleteşte de cei doi prieteni ai mei. Acum trebuia să plec în Vale a Peşterii pentru a cerceta locul. Mă aşteptasem ca Old Surehand şi Apanatshka să mă caute imediat ce se vor fi înapoiat. cât de mult mă respectau şi cât de mult îşi dorea Ei îmi transmiteau că le era imposibil să vină în locuinţa duşmanului lor. astfel încât să fiu pregătit în clipa în care duşmanii noş s-ar fi ascuns acolo. să îi vizitez pe cei doi.

puteam vedea foarte clar Muntele lui Winnetou şi locul în care Tatellah-Satah îşi avea sălaşul. se parcurge o distanţă de şaisprezece kilometri pe sub pământ. pe cursul unui mic râu care voia parcă să-i ducă înapoi. îmi imaginam că peştera din apropierea Muntelui lui Winnetou era asemănătoare peşter ii din Kentucky. praguri. Ceea ce ne-a uimit de la bun început a fost mulţimea de stalactite* care se formaseră aici. pe toţi cei ce ar fi mers p firul său. Ap oi am zărit foarte limpede cuibul vulturului. Apaşul nu era cu noi. La un moment dat. Eu l-am ajutat pe copilul d e atunci să omoare această pasăre care era foarte mare şi foarte . lacuri. în care se aflase cu mult timp în urmă Vul turul cel Tânăr. spre sud. şi foarte curând aveam să am dovada faptului că nu mă înşelasem. Cu acest prilej.avea să fie foarte importantă pentru evenimentele ce aveau să urmeze. vreau să amint sc de existenţa Peşterii Mamuţilor din statul Kentucky. ganguri laterale. şi de aceea puteam vorbi deschis des pre el. stânci. De-a lungul acestui tunel există o sumedenie de nişe. Drumul spre peşteră şerpuia de-a lungul versantu lui sudic al Muntelui Leacurilor şi apoi de-a lungul Râului Alb. de unde veniseră. soţia mea l-a întrebat pe bătrânul nostru slujitor dacă şti ovestea Vulturului cel Tânăr. Mergându-se de-a lungul tunelului principal al acestei grote. dar era încărcată de t felul de minunăţii zămislite de natură. Drumul era şerpuit şi cobora din ce în ce mai mult. Pentru ca şi citit orii să înţeleagă mai bine toate cele ce urmează a fi povestite în continuare. Peştera pe e dorisem s-o cercetăm nu era chiar atât de mare pe cât mă aşteptasem. bălţi. — Ştiu tot. a răspuns Inciu-Inta. M-am aflat alături de Tatellah-Satah în clipa când Vulturul cel Tânăr a fost adus de pasărea cea mare în zbor. râuri şi ascade. peşteră care se întinde pe aproximat iv trei sute de kilometri.

Sub el se căsca prăpastia. la care nu putea ajunge. a îndrăznit să ducă la îndeplinire visul. arucându -le trupurile. dar toţi o văzuseră. Pasăr u răbda lângă ea nici un bărbătuş. Tânărul a scos cuţitul ca să se apere. în gheare avea o sălbăticiune pe care o vânase pentru pui. băiatul a văzut vulturul v enind. darămite un om! In timp ce cugeta la toate astea. dar. Pentru că lasoul era prea scurt şi pentru că tânărul era sleit de puteri. dar nu avea nici una. Vulturii nu-şi fac cuiburile în vecinătatea c lor omului. totuşi. fără a-şi lua nic Pentru a ajunge la cuibul vulturului. Şi nu mai exista nici o cale de a pleca din cuib? — Nici una. toţi o ştiau. A plecat din nou şi a postit. a spus bătrânul. Dacă vreunul îndrăznea să se apropie. Deşi era foarte t el a plecat spre miazănoapte ca săşi ia lut sfânt pentru pipă din munţii din Dakota. băiatul trebuia să se lase în jos. Vulturul cel Tânăr avea doisprezece ani şi trăia aici. Atunci când se afla în singurătate. a . Furioasa mamă a lăsat prad a din gheare şi s-a năpustit asupra omului din cuib. Puii erau singuri în cuib.puternică. — Cumplit! a exclamat Klara. deasupra lui şi băiatul nu mai avea cum se prindă de el. iar tânărul le-a tăiat capetele şi ghearele. Capătul lasoului a rămas undeva. Pe vremea aceea. Acum Vulturul cel Tânăr trebuia să se gândească la o cale de scăpare. Toată lumea îl iubea. în aceeaşi clipă. îl gonea şi îl lovea oţi vorbeau despre puterea nemaiauzită a acestei păsări. Imedia t ce s-a întors şi şi-a făcut pipa. Deasupra lui se afla capătul lasoului. zâmbind. folosindu-se de lasou. Copilul se afla în cuibul din care nici măcar un şobolan n-ar fi p utut scăpa. împreună cu noi. Nimeni nu ştia câţi ani mai avea pasărea. s-a lăs at să cadă în cuib. ne-a spus că venise vremea să-şi găsească şi un leac potr ntru el. a visat că va o morî puii de vultur care se aflau în cuib şi că ghearele şi ciocurile lor vor fi leacul lu i. Era slăbit de post şi.

vulturul a venit în zbor pentru a ataca. Orice copil ştie cum se poa e face asta. nu o răni. vulturul să-şi bage capul prin ele pentru a-l apuca. Aici se află şi o adâncitură în care vulturul şi a pus bucăţi de lem e să ştiţi că vulturul îşi face în fiecare an un cuib din ce în ce mai înalt. atunci când vulturul s-a repezit furios asupra lui. Băiatul avea cu sine curele. şi nu de o prăbuşire în gol. — Da. din înălţime până jos. în aceast s-a ascuns copilul. — Dar era prea greu! a spus soţia mea. căci dacă vei face astfel. iar cu ajutorul unui băţ. A lovit pasărea cu bucăţile de lemn. vei fi pi erdut!" — Groaznic! a exclamat soţia mea. După ce băiatul a pregătit tot ce-i e ra de trebuinţă. — Băiatul s o să fie vorba de un zbor lin. avea să fie vorba de un zbor.auzit o voce care i-a spus: „Nu o ucide. Trebuie să spuneţi „neînfricatul. Se pare că găsise trupurile puil or. a spus Inciu-Inta. Trebuia să lege vulturul as tfel. Tânărul a trecut printr -o încercare prin care nu oricine ar fi putut să treacă. Oricum. înţeleptul. tânărul i-a prins . B tul a sperat ca vulturul să-l ţină în aer cu aripile lui uriaşe. căci mama era parcă mai furioasă decât atunci când atacase prima dată. Tot din lemn. încât să nul poată răni nici cu ghearele şi nici cu ciocul. — Bietul băiat! Şi cum s-a descurca t? — Nu trebuie să spuneţi „bietul băiat". pentru că vulturul va face tot ce îi va sta în putere ca să-l poarte prin văzduh. el a silit vulturu l să ţină gâtul şi ciocul întinse. Vulturul cel Tânăr s-a gândit să-l facă pe duşmanul să-l ducă în zbor. gândindu-se tot timpul la o cale de scăpare. Imediat ce a veni t în cuib. Tot cug etând şi negăsind nici o cale de scăpare. şi s-a apărat. cura "! Aici nu încape mila! Aici nu încape decât admiraţia! Aţi văzut că acest cuib de vultur est pe o ieşire din stâncă. Vulturul cel Tânăr a făcut un fel de gratii. Aici.

Ochii nemiloşi ai vulturului ardeau de furie. astfel încât aceasta să nu-l poată lovi cu aripile peste faţă. După aceea. strigând: „Oh. la rândul ei. asta nici nu mai contează. — Dacă am. băi l i-a des-cleştat ghearele. Mie-mi este mai lesne să stau în jurul a zece focuri. împreunându-şi mâinile. — Mulţumescu-ţi Doamne că n-am fost eu în l l băiatului! a exclamat Dick Hammerdull. Acum trebuia să urmeze lucrul cel mai însemnat: zborul care aduce a prăbuşire. Băiatul s-a legat cu cele mai bune şi mai trainice curele de ghearele păsării. împreună cu nişte indieni care n-au gânduri paşnice. Apoi a t curelele cu care legase aripile vulturului. acest vultur era si ngurul care-l putea salva. Vulturul cel Tânăr a tras spre sine pasărea şi a leg at-o mai bine. ducând cu sine băiatul dincolo de marginea c uibului. spune mai departe! Spune mai repede! a exclamat tăcutul Pitt Holb ers. sau nu destul curaj. vulpoi bătrân? — Dacă tu crezi că n-ai destul curaj pentru a înf runta un vultur. ajută-mă"! Vulturul a început să biciuie aerul cu aripile sale. Cu alte curele. silind-o să-şi ţină gâtul şi ciocul întinse. decât să mă aflu într-un cuib d tur! Ce zici. Manitou. — O. atunci sunt de părerea ta.Spune. Astfel. tânărul s-a dus uibului. . Pitt Holbers. Inciu-Inta şi-a conti stea: — Acum băiatul putea părăsi cuibul vulturului. totuşi. sa u prăbuşirea care avea să fie asemenea unui zbor. nici cel care ataca.capul cu ajutorul curelelor. nu se cade să trăncăneşti atâta. şi. nici cel care fusese atacat nu au fo st răniţi. —. Tare-aş fi vrut să te văd pe tine î Vulturului cel Tânăr! Fără să ia în seamă vorbăria celor doi vânători. Fără să piardă o clipă. Oricum. Doamne! a strigat Klara.

Băiatul a deschis ochii. Deasupra lui se auzea foşne aripilor. — Şi acum ştie să zboare? a întrebat soţia mea. In apropierea castelului. sau spre vest. spre sud. De atunci băiatul este numit Vulturu l cel Tânăr. Nu mai avea cuţitul şi nu putea să taie curelele cu care se legase de ghearele vult urului. spre est. Timpul trecea. Asta n-a durat decât câteva clipe. Am luat o pi atră şi am omorât vulturul. am ajuns la un mic râu ale cărui unde limpezi ne dădeau de veste că apa venea de unde va dintre stânci. El v truiască aripi. Se prăbuşise oare? Nu! Dacă s-ar fi prăbuş s-ar fi lovit de stânci. In timp c e bătrânul indian povestea. a lui TatellahSatah şi a mea. zâmbea. Vulturul lovise copilul cu aripile. iar el plutea încolo şi-încoace. A văzut că se îndrepta spre pământ. astfel că orice om trebuia să privească spre cer. Nu se prăbuşea.— Băiatul închisese ochii. făcusem o bucată bună de drum. aşa că ar fi greu de spus dacă mergeam sp e nord. — Asta nu cunosc. . şi el era încă în viaţă. Eram plecaţi deja de trei ore. fiindcă cei doi se aflau chiar în faţa noastră. Copilul nu era încă în sig ranţă. pentru că avea ceea ce îşi dorise: leacul. El a fost în oraşele albilor pen ru a învăţa să zboare. plutind în cercuri din ce în ce mai mici. pasărea şi copilul au atins pământul. a continuat Inciu-Inta. dar despre asta ştim numai noi. Vulturul a ţipat. Acest drum ducea prin văi şi prin răpăstii care se deschideau către toate direcţiile. dar copilul era ferici t. Cred că vrea să încerce să zboare. S-a încins o luptă. Ţipătul său a răsunat prin munţ in văi. o luptă în care vulturul s-a dovedit a fi mai puternic decât băi atul. Pasărea îl lovea cu aripile pe Vulturul cel Tânăr. Cel mai mult îi place să vorbească despre zbor. şi asta o trăgea în jo s. Tot înaintân d. pentru că turul se zbătea din toate puterile. Pasărea ducea o povară prea grea.

numai că cel ce ar fi vrut să ne atace porni nd de aici. mergând drept înainte. de asemenea. Vom merge de-a lungul lui şi vom ajunge dea dreptul la ţinta noastră. dar. kiovaşi şi comanşi.— Acesta e râul peşterii. în faţa . un o col. — In fundul văii. Valea râuleţului era plină de brazi. Călăreţii veniseră însă pe un alt drum decât cel pe care venisem noi. dintr-o dată. venind din altă direcţie. aşadar. Mi-am strunit calul şi le-am făcut semn şi celorlalţi să se oprea scă. a spus Inciu-Inta. a cărui matcă era parcă trasată cu o riglă. Am ajuns apoi în faţa unei adâncituri asemănătoare cu un crater. locul în care voiau să se aşeze războinicii sioux. — Aceasta este Valea Peşterii. Am înaintat astfel cu greu. Am urmat cursul râului. hrană care ar fi ajuns chiar pentru mai mult timp. şi ne îndreptam din nou s pre Mount Winnetou. tă în două de apele râului. copacii s-au dat parcă la o parte din calea noastră şi ne-am urmat drumu l. Făcusem. era el cunoscut duşmanilor noştri? Mă tot gândeam la lucrur ile acestea pentru că mi se păreau deosebit de importante şi aveam să mă conving curând că gr jile mele erau întemeiate. Aceste urme fu eră lăsate de doi cai. borâseră de undeva. Am descălecat şi am început să le cercetez. Se puteau vedea aici şi tufişuri foarte dese. Drumul urca. — Şi unde e peştera? a întrebat soţia mea. de fapt. Pe laturile acestei adâ ri se zăreau copaci foarte înalţi. Undeva. utah. Pe alocuri. Apoi . ar fi fost silit să facă un drum greu de patru ore. Locul nu era prost ales. preţ de o jumătate de ceas. pentru că văzusem nişte urme. Acesta era. din belşug. şi asta în urmă cu numai o oră. Peştera dă spre Mount Winnetou. Ne-am con inuat drumul. sau poate că exista al tul mai scurt în cazul acesta. copacii erau atât de deşi. Iarbă era. încât abia d că puteam trece printre ei. de această dată. a spus Inciu-Inta. Exista hrană destulă pentru sute de cai. din stânga noastră.

mpul marelui sfat al căpeteniilor. şi ne-am continuat drumul încet şi cu multă a tenţie. Ne-am oprit şi am descălecat fiindcă i-am văzut pe cei do i călăreţi pe care-i căutam. Am înaintat unul în spatele celuilalt. Ei sunt cei care au pus le acurile în altar. In orice caz. Am vrut să-i legăm. Unul dintre ei este vraciul kiovaşilor. — îi recunoşti? am întrebat-o pe soţia mea. Caii celor doi păşteau liniştiţi. dând din cap. Ne-am dus caii putin mai înapoi. Am văzut o des chizătură mare. — Unde? — în Casa Morţii. de trei ori mai lată decât râul şi atât de înaltă. se aflau doi călăreţi. — astea. pe drumul pe care venisem. — Merg la peşteră. . a spus Klara. pe ntru a nu ne trăda prezenţa. Prin apropiere am zărit şeile. In faţa acestei intrări era un loc viran. precum şi le. acoperit cu pietriş. — Ştiu atât de bine unde se află. încât se putea intra foart Aceasta era intrarea în peştera pe care urma s-o cercetăm. gentile. Amândoi erau întinşi pe burtă şi priveau ceva care părea a fi o hârtie. erau indieni. Ne apropiam de fundul văii. Eu nu le-am zărit feţele la lumina slabă a focurilor. mai precis de locul în care apa izvora din stâncă. încât au luat-o de-a dreptul prin munţi.noastră. vreau să-ţi spun că i-ai văzut chiar timp de mai multe ore. a spus Inciu-Inta. am spus eu. — Tu vezi mai bine ca mine. Cei pe ca-re-i vezi sunt vraci. şi celălalt este vraciul comanşilor. mai mult nu se putea spune d espre ei. Asta înseamnă că ştiu unde se ea. mergând pe urmele lăsate în pământul moale. Am scos un revolver din buzunar. Ne-am întors şi ne-am ascuns după nişte tufişuri pentru a-i obse va pe călăreţi. — Nu. ca duceau spre fundul văii. a spus ea.

fiindcă vracii erau atât de prinşi de treb urile lor. Pe una dintre feţele bucăţii din piele se putea ved ea o reprezentare exactă a Muntelui lui . de parcă s-ar contrazice. dar în situaţi a în care ne aflăm este mai bine să mă duc singur. Le-am spus celor doi vânători şi lui Inciu-I e aveam de gând să fac şi m-am strecurat printre tufişuri. Vorbesc atât de tare. s-ar putea să facem cam mult zgomot. Tu nu eşti obişnuită să faci astfel. zâmbind. dar un om care trăieşte în Vestul Sălbatic se sileşte să mai bine feţele celor pe care-i observă. Nu-mi place să te las singur la primejdie. încât dacă aş fi întins mâna de după tufişul în spatele căruia mă ascu putut atinge piciorul vraciului kiovaş care era întins pe burtă. ca să aflu ce vorbesc. Mă strecor până la ei. împreună cu prietenii noştri. — Şi eu mă tem să va. Ceea ce credeam eu că era o buca tă de hârtie s-a dovedit a fi. Am atât de aproape de ei. încât apr ape că se aude pân-aici ce-şi spun. Tot ceea ce vorbeau era foarte important atât pentru ei. de fapt. care era acoperită pe ambe le feţe cu simboluri. — Foarte drăguţ din partea ta. Cel ce m-ar însoţi mi-ar putea strica soc otelile. Ai puţină răbdare! Poţi să mă urmezi mai târziu. pentru a mă apropia mai mult de cei doi indieni. Asta n-a fost deloc greu. Cred că este o hartă. încât nu aveau ochi să vadă şi nici urechi să audă ce se întâmpla în jurul lor. Nu cumva vrei să mă însoţ ne-am strecura amândoi până lângă ei. sau ceva asemănător. Soţia nevoită să se mulţumească cu această explicaţie.— Nu i-am văzut mai bine decât tine. cât şi pentru noi. singur. sau cu litere. o bucată de piele albă. dezamăgită. — Singur? a ebat soţia mea. i-am răspuns eu. Işi işcă degetele pe ea atât de repede. Hârtia pe care o privesc pare să fie de mare preţ pentru ei. — Da.

în afara acestui vraci. . — Şi de aici se poate merge. nimeni nu ştia de existenţa acestei hărţi. Am aflat că harta aparţinea vraciului comanşilor. Pe cealaltă faţă a fâşiei de piele albă am zărit o hartă a peşterii în faţa căreia ne găseam. le căutau şi le găseau.Winnetou şi un plan al „castelului" în care locuia păstrătorul marilor leacuri. până la Mo netou? Se poate merge chiar călare? — Desigur. Harta era întoarsă pe toate părţile. dar unul dintre înaintaşii mei a pornit pe acest drum şi a juns sus. dar numai pe jos. în acest loc? întrebând. a răspuns celălalt. Su tem cu adevărat aici. — Oare este totul întocmai aşa cum este zugrăvit pe această piele? a întrebat kiovaşul. şi numai datorită importantului scop pe care comanşul îl urmărea se hotărâse s vileag taina sa. — Şi pe drumul ăsta vrei să ne duci pe noi şi e cei patru mii de războinici până în casa în care se află Tatellah-Satah şi toţi apropiaţii f. — Vom ajunge în spatele cascadei? — Da. Se poate merge acolo pe mai multe căi. dar el a găsit calea pe care vreau să vă călăuzesc şi eu. uff! Acesta-i un plan minunat! Fratele meu roşu a mers vreodată pe drumul acesta? A ajuns vreodată până sus? — Nu. Vraciul kiovaşilor era stăpânit de dorinţa de a reţine tot ce conţinea hart a. Am încercat să reţin toate aceste nume şi le întipăresc în minte. Acolo se poate merge şi călare ate ieşi din peşteră şi pe alte căi. — Da. Cei doi vor aprins între ei. vraciul a pus degetul pe un anumit punct de pe hartă. Cei doi pronunţau numele diverselor l ocuri consemnate pe hartă. El moştenise aceas hartă de la una dintre rudele sale. pe sub pământ.

comanşul.uff!a strigat în acelaşi timp. încât mi se păruse că se contraziceau. să nu mai pierdem vremea! Spunând acestea. aflaţi în peşteră. Punând această întrebare. vraciul s-a ridicat de la pământ. De aceea am pornit-o în ainte pentru a cerceta peştera şi te-am luat cu mine doar pe tine. în tine pot să mă-ncred. Cei doi îşi reveniseră şi s-au pregătit de luptă. Vraciul comanş s ridicat. că trag! Nu sunt singur! . încercând să apuce pu . a ta. indianul se apropia de mine. fiindcă eşti un păstrător al leacurilor ca şi mine.— Şi dacă nu izbutim? Dacă cei patru mii de războinici. Un alb! — Uff. — Uff! A exclamat kiovaşul. de asemenea. într-adevăr. de îndrăzneşti trebat comanşul. dar discutaseră atât de aprins. — Atunci. speriat. Am ieşit. ţi voi da înapoi. Nu te apropia de puşti. la rândul meu. ca şi Tatellah-Satah. împăturind cu grijă harta pentru a o pune la păstrare. am băgat-o în buzunar. nu vor mai putea î nici nu vor mai putea da înapoi? Fratele meu trebuie să se gândească la cele trebuincio ase pentru atâţia oameni şi pentru caii lor. — Cine eşti tu. — M-am gândit la toate. în picioare. din ascunziş şi le-am spus: — Fraţii mei roşii vor trebui să mai pia uţin timp înainte de a-şi vedea de treburile lor. Am scos pistolul şi am replicat — Eu nu fur! Dacă această hartă este. O faţă palidă! Nelăsându-l să se dezmetic am smuls comanşului harta din mână. m-am aşezat astfel încât cei doi s poată pune mâna pe puşti şi le-am spus: — Voi păstra deocamdată harta şi vă voi ajuta să găsi rin peşteră. Cei doi nu se certa seră.

sioucşilor şi răz lor utah îşi dau toată osteneala pentru a ne prinde pe amândoi. pe. tu. astfel încât nu se mai puteau mişca... — Ol d Shatterhand! a strigat kiovaşul. Soţia mea a venit în urma lor. întrebaţile pe căpeteniile v astre de câte ori le-am cruţat! întrebaţi-i pe bătrânii voştri războinici de câte ori au auzi gura mea vreo vorbă de ură sau de câte ori am făptuit eu ceva ca să mă răzbun! Sufletul meu ste aproape de toţi oamenii. noi suntem. — Uff.. uriaşul. Duşmanul nos tru de moarte! — Asta-i o minciună! Eu nu sunt duşmanul nimănui. C aceste cuvinte. Inciu-Inta. — Pentru a o prinde... — Eu vă spun că şefii de trib ai comanşilor.Le-am făcut semn celor care mă însoţeau. trebuie să fii. Am făcut un pas spre dreapta.. Vânătorii s-au ocupat între timp de ki ei doi vraci erau legaţi fedeleş. pe ea şi pe mine. comanşul. le-am spus eu... Am scos harta . Inciu-Inta.. Ne-am aşezat lângă ei. tine? Uff! Atunci tu.uff! O squawa albă! a strigat la rândul său.. Aşezati-vă şi daţi-mi cuţitele! Sunteţi prizonieri! — Nu suntem prizonieri. Sufletul meu este aproape şi de voi. cei doi vânători şi războinicii din clan innetou" s-au apropiat îndată. oinicii din clanul „Winnetou" au adus caii.. fără a-şi da prea multă osteneală.. vraciul comanş s-a repezit la mine. i-a pus genunchiul în piep şi l-a imobilizat.. împiedicându-vă să duceţi la îndeplinire planurile care vă vor aduce nenorocirea. ea şi. — Aţi de această squawa albă. şovăind. — Uff..uff!a exclamat k ovaşul cuprins de spaimă.. kiovaşilor. — Ce ne priveşte pe noi o squawa? a întrebat comanşu l. l -am prins în braţe şi l-am aruncat la pământ. pe. şi sunt gata să vă ajut. — Old Shatterhand! a exclamat şi comanşul. Un astfel e plan puneţi voi la cale astăzi! Voi face tot ce-mi stă-n putere pentru a zădărnici totul .. cu indiferenţa.

am spus eu.din buzunar şi am privit-o cu atenţie. un număr aşa c scrie vechii mayaşi* care grăiau în dialectul poconci. în colţul de jos sunt înscrise sutele. — Dovedeşte! — Imediat! Cred însă că nu ai să mă poţi înţelege pe de-antregul. dar a fost furată acum. aceasta înseamnă şapte şi zece. Unde-s Enters? Această întrebare era bine venită. — Şt e Avat Tovavh unde se află o astfel de bibliotecă? — La Mount Winnetou. într-adevăr. aceasta înseamnă de cinci ori douăzeci. Aceas are numărul 117 din cadrul unei biblioteci. secătură bătrână! l-a întrerupt Dick Hammerdull. Ea este a lui Tatellah-Satah şi i-a fost furată — Nu-i adevărat! a strigat vraciul. Astfel. adică şaptesprezece. îţi dau una peste bot. Această hartă are un număr. Wuk-laj. Nici unul dintre războinicii comanşilor nu are aşa ceva. — Este adevărat. la Tatellah-Sa tah. d ar şi-au ascuns repede sentimentele. Vracii au fost. indienii îşi puteau da seama că nu sunte m chiar atât de neştiutori precum ne credeau ei. adică o sută. şi comanşul a întrebat. în celălalt sunt rise zecile şi unităţile. surprinşi. Jo-tuc. — Şi nicăieri altundeva? — Nu am ştiinţă de o altă bibliotecă — Atunci nu îţi voi înapoi ci o voi da proprietarului ei. i să-i arăţi nimic! Harta asta a fost furată. Aici. — Nu. sau din cadrul unei anumite părţi a unei b iblioteci. Se confirma tot ce vorbiseră cei doi vraci între ei. aparent nepăsător: . Iată. a răspuns el. că de nu. Lam întrebat pe comanş: — Să-mi spună Avat Tovavh dacă are multe cărţi. adică dacă are o eca. nu am. Am să i-o arăt lui Tatellah-Satah. calm. şi se va vedea dacă această hartă îi aparţine. de tine! Tu eşti hoţul! aci.

şi pentru el aces t fapt nu fusese demn de luat în seamă. iar pe cealaltă se ajungea undeva sus . Bătrânul ştia că. Soţia mea a despachetat alimentele p e care le adusesem cu noi. şi anume acea intrare în faţa căreia ne aflam. InciuInta nu cunoştea însă nici una dintre aceste ultim e două căi. aşa că i-am lăsat bătrânului vânător p face pe eroul. Numele de Ent ers şi explicaţiile lui Dick îşi făcuseră efectul. Din acel moment. pentru a ne odihni şi pentru a lua micul dejun. chiar în apropierea locului unde urma să fie dispusă statuia lui Winnetou. exista o sing ură intrare în peşteră. dar în ziua aceea Dick avea d in nou în faţa sa. Am scos şeile de pe cai. pe timpuri. Ne-am folosit de ocazia pe care o aveam. cerându-i fatul lui Inciu-Inta. Inciu-Inta spunea că drumul prin . sau lângă unu l dintre Amvoanele Diavolului. Celelalte două ieşiri puteau fi folosite numai de pedeştri. care spusese că ar cunoaşte foarte bine peştera. Mai spuneţi o vorbă care să nu ne fie pe plac şi o să vedeţi ce păţiţi! Această izbucnire a lui Hammerdull nu fusese necesară. Am început s-o studiez. d care una era destul de mare pentru a permite unor călăreţi s-o folosească şi să ajungă în sp le cascadei. nişte prizonieri. cei doi vraci n-au mai scos o vorbă. Nu a putut să-mi spună de ce fusese făcut acest lucru. Pen ru mine harta era însă mult mai importantă decât mâncarea. dar ac useseră astupate. peştera avusese mai multe intrări şi ieşiri. Una dintre el e dădea chiar către „castelul" lui Tatellah-Satah. după multă vreme. Conform desenului. Explicaţiile bătrânul ui nu corespundeau întocmai cu însemnările de pe hartă. Existau trei ieşiri. Acum aţi aflat destule lucruri care să vă lămurească de faptul că n-avem de g ne purtăm prea gingaş cu voi. astfel încât să se adape şi să pască.— Fraţii Enters? Cine sunt fraţii Enters? — Sunt cei doi fraţi care-au promis că ne vor da p e mâna voastră.

dar eu mă gândisem că nimeni n-ar fi avut interesul să astupe complet cele trei ieşiri din peşteră. InciuInta era de părere că. că ducea în sus şi că se termina într-un grup de stalactite şi stalag e*. Aveam cu noi făclii şi lumânări. dar impermeabile. aveau să ne servească drept pel rine. Am căutat pri crurile prizonierilor noştri şi am constatat că şi ei se înarmaseră cu asemenea obiecte. fie să ne îndreptăm spre locuinţa noastră. Care era adevăru l? Oare Inciu-Inta cunoştea bine peştera. Credeam cu tărie că aceste i eşiri fuseseră doar acoperite şi mă bazam pe perspicacitate şi pe agerimea ochilor. In ceea ce privea drumul până la aceste ieşiri. Inc iu-Inta se gândise la frigul şi la umezeala din peşteră. ne-am pregătit să cercetăm peştera. la sud de Cascada de Dantelă şi că apel e cascadei puteau fi auzite chiar din peşteră de cel ce avea auz bun. în care ne-am înfăşurat. cel puţin în legătură cu ie eră. încât putea să treacă un călăreţ. Dacă inte ii era. dacă am fi găsit ieşirea. adică în nişte „pietrepicătură". . Am înşeuat patrupedele. am aprins câtev a făclii. într-adevăr. am încălecat şi am pornit într-o călătorie subterană în care îmi pusesem mari spera u urmăream un scop anume. eram decis să mă las călăuzit de bătrânu tor. Am vrut să luăm caii cu noi şi ne-am gândit că vom fi nevoiţi fie să ne întoarcem la int ea în peşteră. cum le numea bătrânul indian. După ce am mâncat.peşteră era foarte lat. nu avea rost e întoarcem şi să parcurgem apoi un drum de patru ore. dacă am f i luat caii cu noi. Inciu-Inta mai spunea că a grup de stalactite şi stalagmite se afla undeva. am fi fost nevoiţi să ne întoarcem. De aceea luase pături indiene subţi ri. sau era corect drumul indicat pe hartă? înclin am să cred că harta era exactă şi m-am hotărât să mă bazez pe ea. Aceste pături. atât de lat şi de înalt. i-am legat pe cei doi vraci pe caii lor.

Mi-aş dori din toată inima să pot descrie cititorilor această minunată peşteră. Calea pe care înaintam ducea din ce în ce mai mult în sus. reprezentând coloane. în care se contopi aragonitul*. tuburi de orgă şi alte obiecte pe care parcă nu le zămislise natura. Trebuia să ne continuăm drumul. Ne-am strecurat printre fire subţiri de apă care păreau să ude fl orile unei grădini nevăzute. iar aceştia erau însoţiţi de cei doi vânători şi de ceilalţi războinici „Winnetou". ţesut din stalactite şi stalagmite. cămăruţe mici. soţia mea şi cu mine. încât nu am fost nevoiţi să descă măcar o dată de-a lungul drumului. sal oane încadrate de coloane colosale. fiindcă vorbele pălesc în faţa frumuseţii. săli imense. Nu-mi rămâne decât s impresiei pe care mi-a făcut-o. biserici. din înălţimile cărora părea că ploaia se rsă asupra noastră. unii dintre d făclii. numai că nu p ştiu cum aş putea să fac asta. Am trecut astfel prin ganguri. care purta o torţă în mână. Am trecut pe sub bolţi. încât nu ne puteam stăpâni strigătele de încântare şi de uim Părea că ne aflăm pe un tărâm de basm. din adâncul cărora se auzea susurul râului. sau . spatul** şi zgura. In frunt e se aflau InciInta şi un războinic din clanul „Winnetou". Totul era uluitor. ci am continuat să intăm. Nu ne-am oprit însă. Uneori eram atât de fascinaţi de ceea ce vedeam. Am trecut pe lângă mici cascade. Peştera era atât de înaltă. troiţe. pentru a vedea dacă puteam înainta prin peşteră. până când am ajuns în locul în care . In urma noastră veneau cei doi prizonieri. Nu aveam timp să ne oprim pentru a admira aceste mi nunăţii. Am trecut peste adevărate prăpăstii. Acest lucru nu ne p unea însă probleme foarte mari. Am trecut printr-o minunată lume subpământeană. Nici una dintre „încăperile" subterane prin care am tre cut nu era asemănătoare alteia. holuri. o permanentă surpriză. în spa lor ne aflam noi.

Am îndepărtat apoi. pentru că ele se formează în mod diferit unele faţă de altele. Am început să examinez stalac titele şi stalagmitele şi am observat că nu trebuia să fii deosebit de inteligent pentru aţi da seama despre ce era vorba de fapt. dar s-a îngustat atât de mult. pe perspicacitate şi pe agerimea ochilor. într-adevăr.drumul s-a îngustat. I-am făcut semn lui Dick Hammerdull şi unuia dintre războinici i „Winnetou". Am avut dreptate. dar stalagmitele erau. întradevăr. Se părea că indianul avea dreptate. Acum avea să se dovedească dacă mă puteam baza. încât nu mai puteam înainta decât pe jos. şi ceilalţi i-au urmat exemplul. Stalactitele sunt conurile calcaroase c are se formează pe tavanul peşterilor. pe rând. Am descălecat şi am încercat să mişc o „stalagmită" de la locul ei. Pe aici nu se mai poate trece călare. că drumul pe care venise m se continua. as cultaţi! Se aude foşnetul apelor cascadei! Nu cred că există vreo ieşire care să dea în spate e ei. acestea alcătuiesc coloane. a spus Inciu-Inta. care purta în mână o torţă să mă urmeze. şi era desenat şi gangul care se ramifica spre dreapta. Pe hartă se putea vedea însă că drumul nostru mergea drept. De aceea mi-am dat seama imediat că stalactitele erau autentice. în cursul f ormării lor. Ne-am putut convinge. stalagmitele sunt acele formaţiuni conice care se grupează pe solul peşterilor. Dacă stalactitele se unesc cu stalagmitele. Acest coridor era blocat de stalactite şi stalagmite şi se continua apoi într-un gang foarte strâmt ca re ducea spre dreapta. între . Ne aflam într-un coridor mic. Dar. stalactit e prelungite de mâna omului în locul în care se aflau acum şi fuseseră fixate pe solul peşte rii. Ce sens aveau toate acestea? Răspunsul este foarte simplu: aveau rostul de a bloca drumul. de fapt. şi aceasta desprins foarte uşor. alte astfel de „stalagmite". după scurtă vreme. Stalactitele se pot deosebi uşor de stalagmit e.

Ne aflam exact în situaţia în care erau tur de la cascada Niagara care doreau să fie duşi „chiar în spatele cascadei". Drumul era însă atât de lat uteau înainta patru cai unul lângă altul. Era de ajuns să înaintăm între apă şi stâncă. Era un bu buit atât de puternic. Am mers către punctul luminos şi. Foşnetul ape i a amuţit dintr-o dată. Am continuat şi am trecut de cascadă. după o cotitură a drumului nostru. având grijă să luăm cu noi o făclie de rezervă. deodată. în stânga noastră se vedea prăpastie. Vântul era atât de puternic. Ne-am ontinuat drumul. . pe cealaltă se căsca Prăpastia. că a t rebuit să avem grijă să nu ne ia pălăriile. ceilalţi trebuiau să înlăture perdeaua de „coloane". Drumul era mai abrupt. Ne aflam exact între deaua de apă a cascadei şi stânca de pe care apele se prăbuşeau în gol. încât nu ne mai puteam auzi unii pe alţii. şi am auzit foarte clar zgomotul puternic al apei. şi s-a făcut întuneric. ajungând către partea exterioară a cascadei. Am zărit o lumină care trecea parcă pr r-un geam foarte gros. ci din faţă. astfel încât să fie destul loc şi u cai. Parcă ne aflam pe un drum de munte din Elveţia: p o latură nu exista decât stânca. Am auzit din nou zgomotul făcut de apa în cădere.timp. ac el zgomot asemănător unor tunete. în câteva minute. am zărit apele cascadei prăbuşindu-se de-a dreptul în adâncurile lumii subterane şi formând r . o lumină lăptoasă şi apoi. am ieşit din peşteră. Am continuat drumul în trei. care îmi aducea aminte de cascada Niagara. Acest zgomot a devenit din ce în ce mai puternic şi am zărit din nou lumina zilei. Am mers p jos. mergând printr-o galerie care urca şi şerpuia spre stânga. de-a lungul căruia am mers pentru a ajunge la peşteră. pentru a pune pe pământ ferm. Noi trecusem pe lângă cul în care apele cascadei se revărsau în pământ. dar de această dată lumina nu venea de sus. A trebuit să aprindem din nou făclia. Nu ne rămânea decât s-o luăm spre dreapta.

oprindu-se. şi mi-am propus să-l parcurg singur altă dată. Acea bifur caţie închisă de „coloane" era chiar drumul care ducea spre cele două Amvoane ale Diavolul ui. am găsit din nou un şir de stalactite puse pe sol. Apoi . şi. Unele dintre „coloane" erau foarte grele. Pe hartă se vedea clar că acest mic gang se bifurca la un mom ent dat. ci de Inciu-Inta şi de un războinic „Winnetou" care urma să ne lumineze drumul. Soţia mea a insistat să mă însoţească şi am fost de acord. Nu le-am spus nimic celor doi indieni . — Drumul se sfârşeşte aici. părea să se termine. Drumul ducea la „castel". pe post de stalagmite. deşi prezenţa ei putea fi nitoare. Bănuiam că. a spus Inciu-Inta. Dacă dăm în lături pietrele. A trebuit să urcăm. ajutat de In ciu-Inta. Inciu-Inta nu şi-a dat seama de situaţie şi a continuat să meargă înainte. Totul era un r de grote care duceau mereu mai sus. Am conti nuat să înaintăm şi nu am mai întâlnit în cale nici stalactite. Am pornit de-a lungul acestui gang. şi le-am înlăturat rând pe rând. — Este la fel ca mai-nainte. nici stalagmite. pe alocuri pieptiş. aşa că ne-am întors în locul în care ne aşteptau tovarăş ri de drum. vom ajunge în locul în care se înălţa încet. La treabă! Stalacti tele care blocau drumul nu erau atât de grele. vedem că drumul nu s-a terminat. Lucrurile stăteau întocmai precum bănuisem: drumul nu se sfârşea acolo.Acum aflasem tot ce dorisem să aflu. împreună cu războinicul „Winnetou". însoţit n u de Hammerdull. Când am ajuns în locul respectiv. pe ntru a le da la o parte. Miam propus să aflu încotr o ducea gangul strâmt din dreapta noastră. trebuia un efort destul de mare. — Da. chiar aşa! Este la fel ca m ai-nainte. şi am continuat să mergem pe urmele lor. La un moment dat. pe drumul care nu era blocat. încet a imensă a lui Winnetou. mergând spre dreapta. — Nu duce ma departe? am întrebat eu. Treaba nu era încă terminată.

Am încercat s-o urnesc. două adâncituri. în jurul nostru nu existau decât pereţi. Pereţii acestei încăperi de Floarea Patimilor. care erau aşezate astfel. am zărit şi o a doua uşă. şi faptul că se dezv creşteau. am avut impresia că bucata de rocă se mişca pe nişte role. Pe acest fundal roz se zăreau florile albe de Passiflora incarnata. în opt colţuri. în ace st bloc de piatră erau săpate. uimit. cu două uşi. Există peste două sute de feluri de astfel de flori. ale cărei flori sunt de un roşu deschis. nu se putea datora decât altitudinii şi spaţiul i închis. Nicăi ri nu se vedea nici cea mai mică crăpătură. Am zărit. în această încăpere puteam obs rva numai două Pereţii erau acoperiţi cu Passiflora quadragularis. când aceste trepte au luat sfârşit. Nu m-am uitat la ceas şi nici nu am numărat t reptele. dar înclinam să cred că urcasem timp de mai bine de un sfert de oră. Am băgat cuţitul în a adâncituri şi am încercat să mişc piatra înainte. şi de pra mea s-a zărit o deschizătură dreptunghiulară prin care mă puteam strecura. Deasupra ultimei trepte se afla un placă din p iatră care nu părea să fie deosebit de grea. chiar în această perioadă a anului. Am . Mă întrebam ce rost avea ace st simbol al creştinismului aici. dar n-am reuşit. şi anume numai până la nivelul ochilor. în acest loc misterios. M-am mulţumit să-mi bag mai întâi capul prin deschizătura asta. Florile inundau pereţii. nu s-a întâmplat n Când am împins spre stânga. Imed at ce am pătruns cu totul în încăpere. bătând spre roz şi pot ajunge până la un diametru de zece centimetri.şirul de încăperi zămislite de mâna naturii s-a terminat. Florile propriu-zise ajungeau până aproape de tavanul găurit sp re a lăsa lumina zilei să pătrundă în încăpere. In faţa mea era o uşă închisă.. şi am urcat de-a lungul unor trept e şi al unor cotloane săpate de mâna omului.. spre dreapta. Nu mai puteam înainta. înapoi. încât formau o cruce înaltă de aproximativ patru metri. probabil nu fără motiv. o încăpere foarte înaltă.

ai cărei pereţi erau îmbrăcaţi în flori. dar nu aveam timp să cercetez împrejurimile. Tot el spunea că nu înţelege încă acest semn. bătrânul indian a exclamat: — Uff! Aceasta este odaia cu flori în care Tate llah-Satah vine să se roage! — Cui se roagă el? am întrebat eu. am tras zăvorul. şi această uşă secretă. Klara nu şi-a putut stăpâni un strigă re la vederea . Ajuns î iudata încăpere. erau câteva trepte ca către o ieşire. dar că va încerca să-l priceapă. — Şi cealaltă? — Prin uşa cealaltă se i afară şi se poate ajunge chiar la drumul care duce spre munte. Am urcat treptele. El a sădit florile aşa încât să crească astfel. Mă aflam sub cerul liber. care făcea parte din podeaua camerei. mai bine spus. uşa prin care-am intrat noi. imaginea creştinismului! —Asta-i mâna lui Winnetou. — Marelui şi Bunului Manitou . — Spre camera în care doarme Tatellah-Satah. Era de ajuns să aduc placa în poziţia în care se aflase. am dat zăvor oparte şi am ieşit. A pătruns în cameră soţia mea şi războinicul „Winnetou". El spunea că acesta-i semnul fratelui său. pe m florile vor creşte! Oricine va înţelege cât de mult m-a mişcat mărturisirea bătrânului indian u puteam să mă las însă pradă simţămintelor mele. am coborât şi l-am rugat pe Inciu-Inta să mă urmeze.observat că în această cameră. Uşa secretă despre care vorbise Inciu-Inta se deschidea cu ajutorul plăcii pe care o mişcasem. — încotro duce uşa din faţa noastră? l-am î ciuInta. Am închis uşa. Old tterhand. Nimeni n-a bănuit că aic i mai este o uşă. cui să se roage? — Dar iată crucea. către o uşă închisă cu zăvor. se închidea.

Urci scările astea. ar trebui să te întorci aici. Dar ce fac. Vrem să-i aducem pe cei doi ostatici şi să-i purtăm de-aici. Ea nu auzise nimic din cele ce vorbisem cu Inciu-Inta şi. Treaba era pe . pe acest dr um. în „castel". nu te va găsi nimeni aici. — Bine. Noi. Oricum. i-am s us eu. Este mai bine pentru noi să ne facem nevăzuţi. ceilalţi. — Când? — Poate chiar peste o jumătate de ceas. Nu are nici un rost să ne îns i tot drumul.mulţimii de flori. în faţa lui se află tocmai semnul mântuirii la care se închină atâtea popoare. Ciudat. desigur. — Aşa-i cum spui tu! Nu mai am nici o grijă. Eu v-aştept aici nând acestea. Am închis uşa secretă cu ajutorul plăcii din piatră şi ne-am întors la cei pe care-i lăsasem în urmă înlăturaseră o bună parte din coloanele formate din stalactite şi stal ite. un loc în care şi eu aş vrea să fiu singură. în mijlocul camerei se afla o bancă peste care fuseseră puse blănuri. coborând î angul subteran. Tatellah-Satah pentru a vor i cu Manitou. — Acesta este un loc de rugăciune! a exclamat ea. dacă mă g cineva în locul ăsta? — Fii fără grijă! Nimeni n-o să intre aici stăpânit de gânduri rele. Soţia mea s-a aşezat pe bancă. o să rămân. a ghicit la ce servea această încăpere. Astfel. chiar în faţa crucii şi a spus: — Aici se aşază. Plecaţi liniştiţi. dai zăvorul deoparte. în sta. am părăsit camera. totuşi. de i uşa şi ieşi afară. dar ne vom întoarce curând aici. Klara s-a aşezat din nou pe bancă.. Acesta este locul în care bătrânul vraci se roagă pentru mântuirea rasei lui. Nimeni n-o să cerceteze dacă uşa este râtă sau nu. poţi să faci astfel încât să nu fii văzută.. Acum trebuie să plecăm. cu Dumnezeul meu! — O să ai ocazia s-o faci.

pentru că în peşteri acest lucru nu este tocmai ceva neobişnuit. Am aşteptat până când au plecat ce lţi. am privit di scret în camera cu pereţii acoperiţi cu flori. Am parcurs drumul spre „odaia cu flori". fără ca vreunul dintre ei să fi opus rezistenţă. cu Inciu-Inta şi cu un răz nic din clanul „Winnetou". nu m dit prea mult care ar putea fi cauza acestei căderi de nisip şi pietriş. pentru a vedea cine vorbea. Pesemne că ieşise afară. Se părea că soţia mea nu era singură. pentru a face zgomot cât mai puţin. Tocmai mă pregăteam să mişc placa pentru a deschide ecretă când am auzit voci.sfârşite. mai pica şi câte-o pi imea unui bob de mazăre sau chiar de mărimea unei nuci. pe drumul din care tocmai ne întorsesem. din tavan. Războinicul din clanul innetou" a luat-o înainte. în sfârşit. De sus curgea un nisip fin ca făina. şi Inciu-Inta La apucat de braţ pe kiovaş. Cei doi vraci urmau să meargă pe jos. Nu er i rocă fărâmată. am simţit că pică ceva de sus. se afla acum Tatellah-Satah. Soţia mea dis păruse. ca ea pe care ar fi urmat să pornim era liberă le-am spus prietenilor mei că trebuia să ne despărţim. în faţa crucii. Din când în când. o crăpătură şi. ducând făclia în mână. pe drumul care ducea în spatele Cascad ei de Dantelă. în ju său erau adunate douăsprezece . împreună cu mine. Pe bancă. Uşa secretă fiind dată deoparte. Ceilalţi aveau să me argă călare sub conducerea lui Dick Hammerdull. De acolo ar fi urmat să meargă la „castel". M-am aşezat puţin. I-am legat la ochi pe cei doi vraci. Am zărit. L -am luat de mână pe comanş. totuşi. Când. Cum stăteam aşa. De data aceasta însă nu într-o jumătate de oră ca prima dată ci într-o ora. pe tavanul peşterii. Am mişcat placa atât de înce m putut. fiindcă am înaintat ducându-i de mână pe prizonierii noştri. Făcliile noastre aruncau în jur o lumină prea slabă pentru a putea vedea ce se întâmpla sus.

în odaia în care fac rugăciunile. ca Dumnezeul albilor să ia locul lui Manitou! Această dorinţă ne-a fost împlinită înainte ca no s-o avem. Pe mă ură ce a început să creadă tot mai mult. toţi războinici foarte tineri. Aceasta ne spune crucea tinde însă şi braţele pentru a-i cuprinde. nu şi zeul tuturor ce lorlalţi oameni. Crucea ne spune că există un singur Dumnezeu care este Atotputernicul. pentru a-i îmbrăţişa pe toţi oamenii de pe pământ. dacă toate acestea ar fi adevărate! El ar fi ze ul câtorva cete de indieni săraci care s-au lăsat călcaţi în picioare de omul alb! Cât de măr fi atunci Dumnezeul omului alb! Cât de mult ar trebui să ne dorim noi. dintre care nu cunoşteam pe nici unul. spunea bătrânul vraci. Noi n-am vrut să le auzim. şi ace la a fost Winnetou. este chiar mai măreţ decât cred oamenii roşii. Crucea îşi are rădăcina în pământ şi se înalţă spre Dumnezeu. a căutat.căpetenii apaşe. ste un alt lucru pe care ni-l spune crucea. Atoateiubitorul. Unul singur a simţit solia lui Old Shatterhand pătrunzându-i în suflet. Nimeni înaintea noastră n-a ştiut toate ac estea. a venit la mine din ce în ce mai des şi m-a rugat să i dau voie să sădească aceste flori care să alcătuiască o cruce. Iată! Aveţi în faţa voastră crucea! Ea înfloreşte pentru a ne mântui pe noi! Ea ni ia pe Manitou pentru a ni-l da înapoi pe Manitou. Cruce a ne spune că noi vrem puterea şi bunătatea lui Dumnezeu numai pentru noi. Ei cred că Manitou este doar zeul lor. pentru noi care suntem cea mai oropsită dintr e rase. Bătrânul păstrător al marilor i le vorbea din suflet. Ce mic ar fi Manitou. chiar aici. In cele din urmă a început să creadă. — Bunul nostru Manitou. indienii. El trebuia să va dă aici că în . Atoateştiutorul. El a privit în jur. Old Shatterhand a fost acela care ne-a spus aceste lucruri. înţeleptul. pentru noi care suntem cel mai nefericit popor. El a mai dorit să-l aducă la mine pe Old Shatterhand. Cel mai în vârstă dintre ei nu părea să aibă nici treizeci de ani.

exista un singur Manitou. Astăzi ş iu că fără el nu pot întreprinde nimic. atotputernicul Manitou al lui Old Shatterhand. — Priveşte! Vei vedea tu însuţi de unde vin! Bătrânul a văzut numerele de pe hartă exclamat — Din biblioteca secretă! Asta-i harta care i-a fost furată unuia dintre înaint aşii mei. O d Shatterhand. Hoţul a fost căutat. Eu i-am deschis inima şi uşa casei mele. — Da. — Old Shatterhand! a exclamat bătrânul vraci. Fumul a pătruns prin a din podea. Dumnezeul oamenilor roşii. c i la marele. Şi în timp ce noi. Nu aveam altă so luţie decât aceea de a ieşi din ascunzătoare. El va fi faţa palidă care ne va aduce leacurile. se află printre noi. Toţi şi-au îndreptat privirile spre locul di n care venea fumul. să devenim ceea ce vrem să fim. a început să trosnească şi să scoată scântei şi fum. şi indienii l-au simţit imediat. Toate acestea m-au învăţat să nu mă mai rog la Manitou. Eu lam urât pe Old Shatte rhand. el este. dar nu a fost . încotro duce unde vii? Aceste întrebări îmi fuseseră adresate mie. Ştiţi ce înseamnă asta? El va fi acela c re ne va uni prin dragoste. în fiec are zi.sufletul fratelui său. Dar iată o gaură-n pământ. Astăzi îl iubesc.. despre care tocmai vorbeam! — Old Shatterhand? El este? au întrebat t inerele căpetenii. Winnetou a plecat şi nu s-a mai întors nicicând. iar Tatellah-Satah s-a ridicat de la locul său. aşa cum rasa roşie nu poate întreprinde nimic fără ra bă. Winnetou. pe care nu p utusem s-o stingem. singurul care ne poa te face pe noi. S-au întors numai gândurile şi dorinţ le pe care le purta în suflet. Astăzi. copiii săi roşii. am despăturit-o şi iam dat-o.. M-am îndreptat spre Tatellah-Satah. Old Shatterh and. Făclia noastră. chiar dacă noi ne-am dat pradă urii şi am vrut să ne nimicim unii pe alţii. el. am scos din buzunar harta pe care o aveam de la vraciul comanş. a răspuns bătrânul. Toate acestea m-au făcut să vin aici. în acest loc. Vraciul s-a oprit deodată.

Şi ac m Old Shatterhand îmi aduce harta! Ce minune! De unde o ai? — De la strănepotul hoţului. Tatellah-Satah tit slujitorului câteva cuvinte.găsit. — Atunci îl rog pe Inciu-In ta să binevoiască săi ducă pe prizonieri într-un beci şi să se întoarcă aici. — — Faceţi linişte! le-am spus eu. dar nu cu duşmănie. deocamdată. a apărut soţia mea. în caste o încăpere în care putem să-i ducem pe ostatici. căci el a fost oaspete aici timp de mai multe săptămâni şi a intrat de foarte multe ori în bibliotecă. S-a crezut că cel care a furat harta a fost vraciul comansilor. şi acesta a intrat în încăpere. Le-am povestit ceea ce am crezut eu de cuviinţă. Tî-l arăt imediat. pentru că. Toate acestea au luat timp. Am să vă povestesc totul mai târziu. Când am terminat. Cititorii îşi pot imagina de trib au privit-o cu uimire. . Reuşise să se facă nevăzută tocmai la timp şi. a spus Tatellah-Satah. împreună cu c doi prizonieri şi cu războinicul din clanul „Winnetou". pentru că uşa nu era bine a a văzut că mă întorsesem şi credea că putea să-şi facă apariţia. Apoi s-a deschis uşa care ducea afară. spunând că ostaticii erau la loc sigur şi că cei doi vânători şi războinicii „Winnetou" ajunseseră la „castel". fără să-i zărească nimeni? — Avem aici beciu te sigure în care închidem ostaticii. şi acesta a plecat. Aveţi aici. L-am strigat pe Inciu-Inta. Ostaticii nu t ebuie să-şi dea seama unde se află. nu voiam să le spun chiar tot ce se întâmplase. s-a întors InciuInta. I-am privit tăcuţi cum se îndepărtau. împreună cu cei doi vraci şi cu războin icul „Winnetou". Tatellah-Satah şi tinerele căpeten ii apaşe au izbucnit în strigăte de uimire. L-am ru e uriaşul slujitor să mă mai însoţească încă o dată în peşteră şi să ia cu sine două faclii.

Tot din peşteră se pute ajunge. Trebuie să spun că cele douăsprezece căpetenii apaşe avea n rang destul de important în cadrul triburilor lor. dar am rugat-o să rămână în „castel". la această bifurcaţie.Soţia mea a vrut să vină cu mine. şi de această bifurcaţie trecusem fă a avea timp să o cercetăm. pentru că el era omul de încredere al lui Tatellah-Satah şi fiindcă era vorba. Bătrânul vraci a spus că o aştepta pe Kolma atunci. de-a lungul căruia se putea trece călare pr in peşteră se sfârşea în spatele Cascadei de Dantelă. Voiam să le pot spune cât mai multe lucruri acestor căpetenii tinere pe care urma să le cunosc. Acest gang strâmt se bifurca la rândul său. pe un gang strâmt. drumul care se bifurca şi pe care îl căutam acum treb uia să se sfârşească . până la încăperea cu flori în care se ruga Ta ellah-Satah. Il luasem cu mine numai pe Inciu-Inta. împreună cu Inciu-Inta. ieşea în „castel". Aşa cum am mai spus. Văzusem bine că şi această cale. — Aveam motivele mele pentru a mă ce în peşteră. unde îşi puseseră corturile. pe care nu mersesem încă fusese b ată cu aşa-zise stalagmite. Tatellah-Satah m-a în atunci dacă squawa mea poate să-i ţină tovărăşie. galeria strâmtă de-a lungul căreia se p merge numai pe jos. Aceşti şefi de trib sosiseră chiar în ziua aceea în „oraşul de sus". aşa cum am amintit. Am fost de acord şi am plec t liniştit. probabil. Ei reprezentau acele triburi ap aşe în membrii cărora bătrânul vraci avea toată încrederea. a juns la următoarele concluzii: drumul lat. de un pasaj secret pe care dorea m să-l cercetez. Făcând legătura dintre locurile existente la suprafaţă şi căile subterane. Aici. la această cale blocată voiam să mă c acum. din Valea Peşterii se putea ajunge călare până în spa ele Cascadei de Dantelă trecându-se prin minunata lume subpământeană. cele două femei ar putea să-şi petreacă vremea împreună.

Am observat că. nu ştim mai nimic despre ele. cei care ne aflăm în aceste locuri de atâta vreme. Tu eşti ca el. Noi. această „Ureche a Diavolului" se afla în legătură c peştera învăluită în mister. Cine putea şti care era de fapt legătura dintre peşteră şi aces ? De aceea era important pentru mine să descopăr cât mai multe lucruri. dar pentru că nu puteam să-mi explic ce se întâmpla. Se cuvenea să fim cu băgare de sea mă. a spus Inciu-Int a. coloanele de calcar aveau rostul de a închide o galerie.undeva. Am început să îndepărtăm câteva d ele. Stând liniştiţi. ne-am întors la galeria strâmtă pe c nu o cercetasem încă şi am pornit dea lungul ei. A veam toate motivele să cred că acest loc. întrebarea pe care mi-o puneam acum era: încotro ducea această galerie?! Ne-am oprit puţin pentru a ne odihni. puse în acel loc de mâna omului. Credeam că acest al treilea drum subteran ducea la unul dintre Amvoanele Diavolului sau la Urechea Diavolului. S-a dovedit că stalagmitele erau. — Parcă ai fi Winnetou. între cascadă şi „castel". Tu vezi şi auzi totul. nişte stalactite. după ce înlăturasem coloanele care blocau galeria. ne-am întors repede în locul din care pornisem şi am văzut că acel susur se datora căderii de nisip şi pietriş. într-ade văr. şi el a fost ca tine! . Am ajuns la bifurcaţia cu pricin a şi am început să cercetăm stalactitele şi stalagmitele. de fapt. am auzit un susur care venea parcă dinspre gangul prin care ajunsesem în „castelul" lui Tatellah-Satah. Aceasta era cauza pentru care am dorit să-l iau cu mine numai pe credinciosul Inciu-Inta. Pentr u a afla despre ce era vorba. cum o numeau indienii. care părea să se scurgă de undeva din p deaua camerei în care ne aflasem cu puţin timp înainte. fără a le împărtăşi ş a care nu se bucurau de toată încrederea mea. dar numai atât cât era nevoie pentru a ne putea strecura.

nici măcar lui Tatellah-Satah. cel puţin pent ru o vreme. A trebuit să tăiem rădăcinile cu cuţitul şi a din urmă. mai precis la cea din stânga. tufişuri dese printre care se prelingea lumina zilei. care se înălţau din pământ.. Te vei ţine de cuvânt? — Da. nici un zid. adus aici pentru a ascunde ieşirea din peşter Ne-am târât cu greu printre tufişuri. mă voi ţine de cuvânt! a spus bătrânul. — N-o poate afla nimeni? Chiar aşa să fie? — Da. am spus eu. La un moment dat. — Bine. Vom urca mai în tâi pe Urechea Diavolului! . Suntem lângă unul dintre Amvoanele Diavolului. Nu se poate! — Ba se poate! Mi-ai promis că nu vei spun nimănui nimic din toate câte le vei afla.. Nu se vedea nicăieri nici o uşă. Ne aflam. Se întâmplă minuni! — Nu este nic i o minune să descoperi lucruri care există de multă vreme. privindu-mă e ochi în care se citea nerăbdarea. încercând să lăsăm urme cât mai puţine. chi a dintre „Urechile Diavolului". fiind chiar mai abruptă decât aceea spre „castel". uimit.Şi aceasta galerie ducea în sus. atunci hai să cercetăm locurile. — Uff. — A cărui taină n-o poate afla nimeni. Aceste tufişuri păreau să răsară direct din pământul acoperit cu pietriş. am dat peste nişte trepte săpate de mâna omului şi am ajuns la capătul lor. uff! a exclamat Inciu-Inta. a spus Inciu-Inta. La capătul acestor trepte se zărea o mulţime de rădăcini încâlcite. Cealaltă „ureche" era pe p artea opusă a drumului. chiar aşa este! Nici chiar Winnetou n-a putut dezlega taina! — Aşteaptă! Poate chiar tu vei fi acela care va dezlega această tai nă! — Eu? a întrebat bătrânul.

Era necesar să ne folosim altfel de proprietăţile acusticii. Statuia lui Winnetou se înălţase mult.Am pornit şi. zi de zi. — Asta a fost probabil ideea domnului Antonius Pap er. Schelele pe care trebuiau să lucre ze constructorii şi artiştii fuseseră şi ele înălţate. Lasă-l să facă ce vrea! Noi nu o să ne ocupăm acum de statuie. Şi aici se găseau două „amvo ". Statuia trebuie să fi e înălţată cât mai repede pentru a-i ului pe toţi cei ce vor veni s-o vadă. prec m şi din dimensiunile schelelor. cât de mulţi erau muncitorii care montau aceste blocuri de piatră. unde Vulturul cel Tânăr a răpus ursul şi unde am comu nicat cu soţia mea. Văzând că priveam cu mult interes statuia şi tot ceea ce se petrecea în jurul ei. aflându-ne fiecare pe câte-un vârf de munte. după ce membrii comitetului au ras nădejde să te aibă de partea lor. Ei văd. Statuia era gata până la mijloc. mai ales de când s-a auzit că te-ai opune înălţării ei. pentru că nu mai sunt atât de siguri de izbânda lor. cleme şi bolţuri. Inciu-Inta mi-a spus: — Lucrează mult şi repede. atât de mult. fixându-le î tre ele cu benzi de fier. cân ceva anume mi-a atras atenţia. exact ca şi în Colorado. Se adusese şi o parte din piatra pe care urma să fie sprijinită. priveam uimit în jur. pe măsură ce urcam. nu exista aici o elipsă perfectă cu două foca re. Lucrurile se mai schimbaseră de când trecusem ultima d ată pe aici. Datorită drumului. Tr ebuie să încercăm să dezlegăm taina . am aflat că s-a hotărât să se muncească zi şi noapte pentru înăl tuii. Din toate cele pe care le vedeam. Eram adâncit în gânduri. zis Okih-tshin-tsha. fiindcă împrejurimile erau asemănătoa Amvonului Diavolului din Colorado. că nu toţi oamenii sunt de părerea lor. încât abia acum îmi dădeam cât de mare era numărul căruţelor cu care se aduceau blocuri de piatră şi al celor ce lucra u în carieră. puteam să-mi dau seama că statuia urma să fie neobişnuit de mare. Când am adus făcl înainte de a porni încoace.

pentru că bătrânul gâfâia în . uff! a strigat.Amvonului Diavolului. te rog. Inciu-Inta. la rândul meu. Acu m du-te. la rândul m u. te vei sui pe stânca ce se află faţă-n faţă cu aceea pe care rămân eu şi vei spune cu voce joasă zece cifre că eu nu te voi auzi. Spun asta. Tu ai vorbit? — Da. eu am vorb it. Lam urmărit. aceste zece numere. uimit. — Şi m-ai auzit? —Te-am auzit la fel de limpede. Acum ne aflăm pe stânca din faţă. dar mă vei auzi tu pe mine. Am auzit rostite toate numerele pare de la 2 la 20. Acum. zece cifre. — Uff. pe stânca din spatele celei pe care te afli şi spune ceva. pentru că şi eu îţi voi spune. Aceştia nu i-au acordat bătrânului indian n ci cea mai mică atenţie. — Bine! Mă duc! Am coborât şi e vonul" în care mă aflam şi m-am suit pe stânca din spatele acestuia. -Ce? — Ori ce! Tu îmi vei pune o întrebare şi eu îţi voi răspunde la ea. aş i-a fost zadarnică. ferindu-mă de privirile căruţaşilor şi muncitorilor care treceau pe drum. te rog! Nu spune nimănui încotro te duci şi ce vrei să faci! O mul a plecat. Tu vei trece drumul. avem aici patru stânci. — Să-mi spui? Şi eu să aud ce spui? a întrebat indianul. precum m-ai auzit tu pe mine. Am aşteptat nerăbdător să văd ce se va întâmpla. — întocmai. două de-o parte şi două de cealal tă parte a drumului. Am aşteptat puţin şi am rostit. într-adevăr. du-te. De fapt. Am ajuns repede sus şi l-am auzit pe indian urcând. clar şi răspicat aşa cum le rostise şi Inciu-Inta. — Nu se p e! — O să vedem. cu neîncrederea zugrăvită adânc pe chip. şi.

Undeva. îmi spui care-i taina? — Mai târziu. te aud. sau poate că nu te-am auzit eu? Ce minune. La depărtare a asta nimeni nu poate auzi vorbele atât de limpede şi. Apoi Inciu-Inta a ajuns în vârful stâncii şi a întrebat — Mai eşti acolo? M i? — Da. totuşi. apoi. Ce păcat numai că această minune avea să fie umbrită . cu greu. indianul a înşirat numerele impare între 31 şi 49. Totul depindea de locul în care te aflai. uff. Cum se poate aşa ceva? — Gândeşte-te! Tu eşti cel care trebuie să dezlege această taină! — Pentru a r trebui să chibzuiesc multă vreme şi. Acum haide să n toarcem în castel Soarele stă să apună! Cerul era plin de norişori gălbui. eu te-am auzit. spre apus . Spune zece numere. se vedeau razele soarelui. L-am rugat apoi pe bătrânul indian să se întoarcă pe stânc a pe care se aflase înainte. în aceste locuri puteai să asculţi sau să te faci auzit. Am coborât şi m-am aprop iat de marginea drumului. InciuInta a apărut de partea cealaltă a acestuia. — Vrei să numă . când va fi de faţă şi Tatellah-Satah. i-am răspuns eu. uff. dar nu l-am auz it Acum ştiam despre ce era vorba. Cele două perechi de stânci se aflau într-o dublă elipsă. fără a-i da de ştire că-mi schimbasem locul. spunând: — N u mi-ai mai răspuns. puteai să nu asculţi şi să nu te fa auzit după cum voiai. ceea ce tu ştii de ja? Dacă n-ai fi ştiut totul de la bun început nu m-ai fi trimis acolo unde m-ai trimi s. de ce să aflu eu. iar eu am repetat aceste numere. care se oglindeau în apele Cascadei de Dantelă. La rugămintea mea. Omul a spus şi de această dată zece numere.timpul urcuşului.

Imediat ce am ajuns sus. îşi păstrase o anume frumuseţe. S-a oprit în faţa mea. Era. el este! Arată la fel ca odi nioară. m-a privit lung şi scrutător. care se naşte în urma suferinţelor îndurate şi a frământărilor. Astfel ilor mei Kolma Pushi. Cel puţin aşa mi s-a părut. în rest. acolo ş e afla în tovărăşia lui Kolma Pushi. Inciu-Inta a păstrat tăcerea. pentru că. unde bănuiam că se afla Klara. neam despărţit. Se părea că cele întâmplate cu puţin timp înainte îl pr au. Inciu-Inta s-a dus la Tatellah-Satah. şi pe faţa ei ser ioasă s-a aşternut o urmă de zâmbet Apoi indianca a spus: — Da. Pe tot parcursul dr umului.de prezenţa imensei statui! Schelele imense erau de-a dreptul supărătoare. Era mult mai în vârstă decâ mine. Cu toate acestea. Numele „Kolma Pushi" provine din dialectul Moqui şi s-ar traduce prin „Ochi negru". într-adevăr. — De ce n-ai avea voie s-o ci? am întrebat-o eu. când am privit în treacăt XIII ADEVĂRATUL WINNETOU Neam întors la „castel". fără să-mi întindă mâna. — Din cauza duşmăniei! — Ce duşmănie? Nu ştiu despre ce duşmănie poate a. acea fr umuseţe a bătrânilor. altădată drept se încovoiase. s-au ridicat amândouă şi mi-au ieş întâmpinare. deşi au trecut mulţi ani de când nu ne-am mai văzut! Am voie să-l salut pe Old Shatt erhand? Femeia mi-a pus acesta întrebare. femeia se schimbase mult. Unul dintre căpriorii pe care se sprijineau schelele părea a fi strâmb. i ar eu m-am înapoiat în locuinţa mea. şi trupul ei. Părul cenuşiu îi era strâns în cozi. sau „Ochi întunecat". trebuie să spun că am recunoscut-o pe indiancă to cmai după ochii ei. trecu mai multe ori în jurul capului. De altfel. Imediat ce am intrat. .

dar nutrea. aşadar. credea ea. Young Sureha nd şi Young Apanatshka. Femeia crezuse că şi noi ne vom nu măra printre cei care erau pentru înălţarea statuii. ca şi c toate cutele şi ridurile ei s-ar fi revărsat soarele. Old Shatterhand este potrivnicul nostru din cauz a statuii. Old Surehand şi Apanatshka er au împotriva bătrânului. că fusesem trataţi cu duşmănie şi cu dispreţ şi căTatellah-Satah ne făcuse cinstea de a ne întâmpina el însuşi şi de a ne pofti la l" ca pe nişte oaspeţi ai săi. am iubit-o şi am admirat-o întotdeauna pe Kolma Pushi şi voi păstra prietenia ei cât voi trăi. învăţase o dată cu nepoţii ei. ea a sper că. Când au apărut neînţelegerile. Old Shatterhand v a avea un cuvânt greu de spus în ceea ce priveşte statuia. aceste neînţelegeri se vor curma. dar niciodată duşman. să-mi întindă mâna ei vitează şi puternică. Toate acestea făcuseră ca neînţelegerile dintre cei aflaţi în e sus" şi cei din „oraşul de jos" să se adâncească. Anumiţi oameni din „oraşul de jos" se tem acum. Faţa indiencei s-a luminat dintr-o dată. va uce la cinstirea marii căpetenii. Abia în ziua aceea se întorsese împreună cu Old Surehand şi Apanatshka la Mount Winnetou şi aflase că sosisem acolo. care. din păcate. şi de aceea le era peste putinţă să vină la locuinţa mea. Tatellah-Satah a încuviinţat cu bucurie. Am auzit şi am văzut că Kolma Pushi înv foarte multe de-a lungul anilor care trecuseră. făcând din el un zeu. Lui Kolma îi fusese greu să nu ne vadă şi atunci l-a rugat pe păstrătorul marilor leacuri să-i îngădui nă în locuinţa noastră. Ne-am strâns mâinile şi ne-am aşezat pentru a continua discuţia întreruptă de venirea mea. Eu am respectat-o. o dată cu venirea noastră. — Potrivnic poate. când se bucura de atâta cinste din partea lui TatellahSatah. fiindcă noi vom fi de părere celor ce gândeau la fel ca ea. Ea era mai mult decât bucuroasă la gândul că avea să se înalţe o statuie a lui Winnetou.— Nici eu n-am ştiut până în ziua de azi. şi . aceleaşi idei ca şi ei. O rog.

şi cei pe care e l nu vrea să-i vadă. ar trebui să fiu bine venit. în „oraşul de jos" pentru a-i întâlni pe Old Surehand şi pe Apanatshka. spusese soţia mea cu calm şi cu b deţe. Mai întâi. Trebuie să aminte sc că scrisoarea pe care Kolma Pushi ne-o trimisese în Germania se încheia cu următoarel e cuvinte: „Vino. aşadar. am vrut să nu mă recunoa scă nimeni. Am fost poftit să vin la Mount Winnetou. să-i ofere indiencei chiar ceea ce aceasta îşi dorea mai mult. dar. Eu ştiam bine ce voiam şi am continuat la fel ca înainte: — O rog pe Kolma Pushi să meargă l a Old Surehand şi la Apanatshka şi să le spună că îi poftesc să ia mâine prânzul . Eu sunt oaspetele lui Tatellah-Satah. şi adu cu tine o fărâmă din dragostea ta pentru oameni. Să em. Acum se ştie cine sunt. Am venit. casa gazdei mele este şi casa mea. Când am sosit. ca bărbat.cele două femei vorbeau de ore întregi când am ajuns eu la „castel". totuşi. După legile oamenilor roşii. Kolma Pushi era convinsă aproape întru totul că noi aveam dreptate. — Iartă-mă! Dacă vorbeşti de necinstire. —Asta este doar o vorbă. Ceea ce eu. şi ar fi fost nevoie de numai câteva cuvinte pentru a o convinge pe deplin. N va îndrăzni să te necinstească. un strop d in căldura sufletului tău şi credinţa arzătoare în Manitou cel mare şi drept. a răspuns ea. Oare voi fi? Klara mi -a făcut un semn prin care încerca parcă să mă roage să nu mai vorbesc pe un astfel de ton.. — înţeleg. aş fi spus pe un ton hotărât.. mă necinsteşte şi pe mine. Când m-a ru gat să vin. Klara reuşise. — Nici un d m replicat eu. credinţă pe car ea să o simt la fel de puternic şi în sufletul meu"! Această dorinţă a indiencei fusese îndep inită. Cine o necinsteşte. dar lipseşte dovada celor spuse. i spus: — Nu am voie să fac asta. te înşeli. după câte se părea. nu trebuie să-i văd nici eu.

pe Winnetou al nost ru! Soţia mea a adus fotografiile după ilustraţiile lui Sascha Schneider. în Germania. a spus indianca. treaba e serioasă. arată-i-l pe Winnetou. şi aceştia sunt apaşii. nu voi ţine seama de nimic. amândoi tineri? Şi cum l-au înfăţişat aceşti tineri lipsi cunoaştere? Cum arăta sufletul său? Orice văcar. pe care le făc use acasă. şi în locul său va fi numit un altul mai bun. — Atunci când am d Shatterhand. Spune-le toate acestea! Fă-i să priceapă că mi-a albit părul. golan sau om fără căpătâ ea să stea gata de luptă. şi asta aici. — Da. — Trag nădejde că o vor face! — Şi dacă nu vor veni? nând această întrebare. Cum trebuie el cinstit trebuie să hotărască urmaşii lui. asta ştiu prea bine.împreună cu mine. Comitetul vostru va fi trimis la drac u'. ea mi-a şoptit . dând din cap. la locuinţa mea! Vor mai fi aici şi alţi oaspeţi ai mei. Când m-am apropiat de Klara pentru a alege una dintre ele. şi Old Shatterhand nu se lasă nici acum jig nit! — Dar e vorba despre prieteni! — Un prieten care mă jigneşte este mai rău decât un duşma . ale or nume nu le voi rosti acum! Faţa femeii a devenit mai sobră decât fusese până atunci. puitor de capcane. — Atunci voi lua ast a drept o mare jignire care mi se aduce. dar că sunt tot cel de demul t! Dacă ei nu vin. — Cr ezi că fiii mei vor veni? a întrebat ea. Klara. Kolma Pushi şi-a aţintit ochii mari asupra mea. foarte serioasă! Pentru ce a trăit Winnetou? Pentru ce a murit? Pentru a aduce f ala unui sculptor şi a unui pictor. aşa cum stă figura aceea din lut despre care ni s-a spus că ar t rebui să-l înfăţişeze pe Winnetou! Te rog. Winnetou a fost căpetenia apaşilor.

şi a tăcut în continuare. căci. s-a oprit cu ochi sclipitori. Apaşul părea viu. şi Tatellah Satah a continuat: . Bătrânul a văzut poza. El îmi acordase deplină libertate şi îşi propusese să mă stânjenească pe cât mai p ceea ce întreprindeam. după toate cele ce i le povestise Inciu-Inta. Nu se pricepe deloc la artă şi îi ridică în s i pe nepoţii ei. Lumina se revărsa din două părţi asupra pozei. bătrânu l simţise nevoia să-mi vorbească. în pr căpeteniilor apaşe. s-a mişcat perdeaua din spatele ind iencei. Lasă-mă-n pace! Am mai spus că luasem cu noi o copie fotografică după ilust raţia lui Sascha Schneider. Probabil că. tot pe şoptite. Această c pie am fixat-o pe perete cu patru ace.— Nu fi aşa de neiertător cu ea! Aproape că plânge! Nu are nici o vină! — Vina ei este mai ma e decât crezi tu! i-am spus eu. pentru a afla mai multe în legătură cu peştera. urmă. în care Winnetou era reprezentat înălţându-se spre cer. privirea părea să întrebe ceva. pas cu pas. şi în cameră a intrat cineva din partea căruia nu ne-am fi aşteptat să vină. câţiva paşi înapoi şi. Dintr-o dată. S-a dat înapoi. Am aprins lămpile. am spus eu. pentru că între timp se făcuse întuneric. s-a oprit la uşă şi a priv o uimit Apoi a intrat cu totul în cameră. a făcut câţiva paşi înainte. Gura sa părea că eşte. Uită-te la el! Indianca şi-a ridicat privirea. dar nu a spus nimic. In cele din urmă bătrânul a exclamat: —Uff Uff! Acesta este Winnetou al nostru! Adevăratul Winnetou! Am dat afirmativ din cap. nu-i putusem spune tot. rămânând cu ochii la acea reprezentare a lui Winnetou care se afla pe peretele d in faţa ei. dar tot nu a spus nimic. — Acesta este Winnetou al nostru. s-a apropiat de poză. Era Tate lah-Satah. Apoi s-a aşezat. Este a ltfel decât al vostru.

dar acum simţea nevoia să vorbească şi a spus: — Old Shatterhand a învins. De câte ori a stat lângă mi ne în balconul castelului şi am vorbit amândoi. şi asta poate chiar mâine. zămislit în fier.— Nu-i vorba numai de trup. marmură sau p Nu zămislit în fier şi nici în piatră. privirea lui se plimba prin zările îndepărta te. dar mai măreţ şi mai frumos decât statuia lipsită de v e înalţă pe Mount Winnetou! — Nu te înţeleg! —Ai să mă înţelegi. acesta este el! De-am putea să-l arătăm oamenilor astfel cum îl vedem aici! De-am putea să-i înălţăm o statuie în care să fie aşa cum u acum. V e! Am să-ţi mai arăt câteva lucruri. Ce frumos! Ce frumos! Bătrânul rămăse t locului. indianca a arătat poz a şi a continuat: — Desigur că nici Young Surehand şi nici Young Apanatshka nu-l puteau zugrăvi astfel pe Winnetou. — Peste putinţă! — De este peste putinţă? — Să dăm la iveală sufletul lui Winnetou. în care să se vadă sufletul lui Winnetou! — Putem! am spus eu. Le voi spune celor pe care-i aştepţi că i-ai poftit la prânz şi tra . prin adâncurile văilor şi prin înălţimile munţilor. dar nu se auzea nici un cuvânt. ca întotdeauna. Bătrânul s-a aşezat şi Kolma Pushi s-a ridicat în picioa atunci tăcuse. împreună cu fratele său Winnetou! Spunând acestea. Buzele i se mişcau. pentru că el nu le-a rămas astfel în amintire. A î ns. Ei nu-i pot zugrăvi sufletul astfel. Am petrecut multe ceasuri împreună. Abia după multă vreme vra ciul a spus cu voce tare: — Acesta este el! Da. ci mai ales de suflet! Eu l-am cunoscut pe acest om ca re-a fost ca nimeni altul.

cum era acela care a trezit la viaţă sufletul poporu lui său. de fapt. care a stat în adormire timp de mii de ani. nu voi da glas dorinţei pe care-o port în inimă. Da. fiindcă Winnetou va trăi veşnic în sufletul meu. d că nu ai decât una. Eu ştiam asta foarte bine şi de aceea i-am arătat fotografia. pentru că. . ea nu îşi dăduse seama până atunci care era lucrul cel mai de preţ pe care-l purtase în sine cel mai nobil dintr e indieni. Nu ai decât una? Te întreb. După ce indianca s-a îndepărtat. Eşti gata să le arăţi pe Winnetou aşa cum ţi-l închipui tu şi cum este t aici? — Da. Această imagine trebuie să le amintească tuturor celor ce vin aici cum era omul al cărui nume îl poartă acest munte. şi necazul se preschimbase în buc rie. — Aş fi vrut să te rog să-mi dăruieşti această poză. Datorită lui şi datorit viaţa ei plină de nefericire luase o asemenea întorsătură. Dacă ei vor voi aceasta. Acest dar nu este. în castel. Tatellah-Satah mi-a spus: — Venisem la tine pen tru a te întreba despre peşteră şi pentru a-ţi arăta biblioteca din care a fost furată harta. dar aş vrea să vorbim mai întâi despre poza aceasta. unde atâtea alte lucruri amintesc despre cel ce nu se mai află printr e noi. pentru e. — Atunci rămâneţi cu bine! N-am ştiut până acum că exi uri care pot spune mai mult decât vorbele! Femeia a plecat. Il respectase şi îl iubise. pentru ca poporul al cărui fiu a fost să intre în rândul celorlalte popoare ale lumii.nădejde ca ei să vină. Speram ca ima ginea aceasta să trezească în inima ei sentimentele pe care le purtase în suflet Winneto u. Această fotografie trebuie să-şi aibă loc aici. Fusesem aspru cu ea pentru a-mi atinge scopul şi puteam spune că obţinusem ceea ce voiam. Această indiancă îl cunoscuse pe apaş. — Spune-mi care-i dorinţ ta. Era imposibil ca fotografia pe care i-o arătasem să nu aibă nici un efect asupra ei.

nu! Cel ce va zămisli totul. costructorul şi sculptorul va fi însuşi Winnetou! El a scos la lumină o capodoperă măreaţă. — Să construieşti? Ce anume să construieşti? — O imagine a lui Winnetou. — Unde păstrezi această capodoperă? — Aici. Să-i lăsăm. şi mi-a spus: — îţi mulţumesc! Oare nu e ciuda urile lui Old Shatterhand se îndreaptă atât de des spre fraţii lui roşii? Ceea ce primeşte d e la ei este neînsemnat. spunându-i: — Ia-o! Ţi-o iesc! Nu este decât o imagine. Mai am acasă poze ale lui Winnetou.Cuvintele bătrânului vraci m-au mişcat profund. cred că ar trebui să co struiesc şi eu. O lumină a trecut peste faţa bătrânului. Crezi că îi vei învinge pe duşmanii noştri cu această poză? — Nu i învinge cu ajutorul imaginii lui Winnetou. El le dăruieşte însă comori sufleteşti pentru c nu există nici o răsplată. dar na cu mult mai măreaţă decât aceea pe care o dau lumii artiştii. lângă Cascada de Dantelă! Noi vom face acelaşi lucru aici. Această poză va fi numai cheia ce va deschide sufletele şi care va aduce înţel egerea. Sunt caietele pe care le-a scris. — Şi cine va fi acela care o va construi? Tu? — O. Ştiu prea bine că el trăieşte şi va trăi mereu în sufletul tău. pe toţi acei ce sunt asemenea lui Surehand şi lui Apanatshka să const ruiască jos. O capodoperă care este deja terminată. Sunt mărturisirile lui. pentru că el a însemnat mult prea mult. Mai ştiu că nu ai nevoie de o imagine pentru a-l păstra în ami tire. Am dez pat-o la Nugget Tsil. Care dintre cele două opere de artă va fi mai curând gata şi . T ebuie doar s-o arăt. Dacă ceilalţi construiesc o statuie lângă Cascada de Dantelă. căci ei sunt săraci. în castelul tău. sus. în camera de-alături. prin urmare. şi i-am întins poza. cred că îi voi învinge chiar cu ajutorul lu i Winnetou. Nu puteam să-l păstre z numai pentru mine.

şi astfel se v a afla ce le transmite Winnetou indienilor şi albilor. spune-i mai ales care sunt mâncărurile pe care le doreşti pentru oaspeţii tăi. pe Wagare-Tey. ca domnul Okihtshin-t sha. Eu voi citi cele scrise de Winnetou. pentru că tu eşti mai presus decât toţi cei ce vor veni aici. Eu voi citi şi voi da glas gândurilor celui ce a fost un mare om. îmi este îngăduit să te întreb de ce dai această masă? — Mai întâi. Ele vor fi poftite în fiecare seară la castel şi se vor afla sub conducerea ta. — Uff! Nu vor veni! — Vor v eni! Am rugat-o pe aceea ce le va duce solia să le spună că dacă nu vor veni. I-am chemat pe Old Surehand. Winnetou şi-a deschis sufletul. — Fă tot ceea ce crezi de cuviinţă. — Atunci vor veni! — Ii voi pofti pe toţi de trib care sunt de partea ta. la masa de prânz! Chiar la ora douăsprezece. în inima celor ce vor ascu lta se va naşte imaginea lui Winnetou. spunând: . pe Matto Shahko şi pe toţi ceilalţi. cei ce vor simţi prezenţa trup ească şi sufletească a lui Winnetou vor fi pierduţi pentru oameni. Eşti de părerea mea? Bătrânul mi-a întins mâna. Te rog numai să-mi în gădui să chem pe câte cineva mâine. pentru a e Old Surehand şi pe Apanatshka să vină încoace. precum şi pe Kolma Pushi. pe Av aht-Niah. pe Apanatshka. pe Algongka. — în aceste caiete. Cei ce vor înţelege. Uff! Minunat! a exclam at păstrătorul marilor leacuri. El va avea grijă de toate. mă vor jigni şi că voi răsplăti această jignire cum se cuvine. Ştii pr bine că eşti stăpân aici! Spu-ne-i lui Inciu-Inta care sunt lucrurile de care ai nevoie. dar vreau să le aduc la cunoştinţă căpetenii n lucru de seamă şi să le fac o propunere. Numai pe tine nu te poftesc. pe Athabaska. — Uff.care dintre ele va fi mai valoroasă? Toate acestea se vor vedea.

Această poză părea că avusese un efect puternic asu pra lui Tatellah-Satah. dar te rog să-mi îngădui să-l privesc mai târziu. — Dă-mi-le! . este omul cel cumplit. am aşezat lângă poza lui Marah Durimeh o a ta. am poza care o reprezenta pe Marah Durimeh. dar nu l-am numit Abukal . Nu cunosc fiecare cuvânt din cele aşternute pe hârtie de W innetou. at unci îngăduie-mi să-ţi dăruiesc această poză şi să-ţi mai arăt încă una. Spunând acestea. fără să-i deschidă: — îl ştiu! Mi l-a descris Winnetou şi mi-a spus că i l-ai descris Acesta nu poate să fie decât omul cel cumplit a cărui vedere te face să te cutremuri! Tu l-ai numit Abukal! — Ai dreptate. Această imagine mă reprezintă pe mine. şi cred că p rin calea pe care ai ales-o vom împiedica vărsarea de sânge. Imediat ce a zărit-o. ci Abu Kital. Pentru că tot suntem la f otografii. numai că despre ea am să-ţi povestesc mai târziu. — Cine este? a întrebat el. — Acum n-aş vrea să-l pr ivesc. — Tu spui „Marah Durimeh". în care era reprezentat Abu Kital. — Dacă este aşa precum spui. bătrânul s-a ridicat d e la locul său. pentru că omul a rămas nemişcat. Nu este vorba cumva despre regina Marimeh ? — Da. ea este. despre care am să-ţi povestesc multe lucruri. Eu mai am astfel de fotografii. sau pe so ra mea? Este vreun strămoş de-al meu? — Este Marah Durimeh. dare el mi-a îngăduit să arunc uneori o privire asupra celor scrise. Apoi a închis ochii.— Sunt întru totul de părerea ta. — Ia poza cu tine! Ia şi poza lui Ma ah Durimeh! Le poţi păstra pe amândouă. am să-ţi mai arăt una. Spunând acestea. Am vorbit de multe ori cu Winnetou despre el. s-a gândit şi a spus.

adică făină. iar eu m-am mulţumit să asist zâmbind. şi acum ele păreau de f oarte mare importanţă tocmai în acest loc. carne şi altele aseme . abia atunci când a avut pozele în mână. oţia mea că se găseau din belşug toate cele trebuincioase. la Mount Winnetou. Aş fi vrut să-ţi arăt şi biblioteca. t ce făcea ea. Voi lua cu mine şi aceste fotografii care nu-mi dau pace. indianul a asigurat-o că va procura tot ce dorea să aibă. O să fie o masă pe cinste! . dar acum nu sunt destul de liniştit ca s-o fac. După cum se poate ghici. toate aceste gânduri erau legate de prânzul de a doua zi. convins fiind că lucrurile se vor desfăşura cu totul altfel decât prevedea soţia mea. Ţi-o voi arăta mâin dar mai târziu. el putea face orice şi promitea orice. Inciu-Inta a ascultat-o cu multă atenţie şi a dat din cap cu multă supunere. şi Klara se afla acum în postura gazdei. ea era de părere că trebuia să discute despre toate cele nec esare cu Inciu-Inta. Soţia mea era preocupată de alte gânduri. Pentru că soţia mea gândea ca oric femeie dintr-o ţară europeană. Acum mă duc. el ştia totul. Toate acestea au avut rolul de a o linişti pe Klara şi de a-i da curaj. în realitate. Inciu-Inta a ţinut să o asigure. — Auzi? em tot ce ne trebuie! a izbucnit Klara. Klara a rugat ca uriaşul nostru slujitor să fie che mat. bătrânul a deschis ochii nând: — Acum plec. El avea totul. în primul rând. Soţia mea vorbea despre tot felul de mirodenii şi atunci când a cerut o râşniţă de piper. De fa pt. şi. Pe mine toată situaţia începuse să mă amuze. dar noi am rămas cu un sentiment foarte ciudat. nu vrusesem să aducem aceste poze aici. mai întâi. bucuroasă. faţa lu i devenea însă tot mai lungă. Bătrânul vraci a plecat într-adevăr. Ea a început să alcătuiască un meniu în toată puterea cuvântului. Spune-i lui Inciu-Inta ce-ţi trebuie pentru masa de prânz. Eu făcusem i nvitaţia la masă.I-am îndeplinit dorinţa.

fiindcă ea va veni mai târziu. în afară de asta.— N-ai vrea mai bine să vezi cu ochii tăi tot ce ţi s-a promis? am întrebat-o eu. Nu ştiu cât am dormit. M-am abţinut să nu izbucnesc în hohote de râs. înainte de a ieşi din cameră. b a da. dar el a dispărut aşa de repede. — Nu dormi? m-a întrebat ea. mi-a fost adu cina. care era acum locuinţa Klarei. Am tat o oră şi apoi m-am dus în dormitorul lui Winnetou şi m-am culcat. . După ce s-au scurs două ore. dar n-am mai apucat să văd decât perdeaua mişcându-se. Inciu-Inta o urma. că o oră. dacă eşti obosit! Eu mai am treabă! M-am întors pre uşă. numai că tu nu vei fi de faţă. fericită. După o oră. am a uzit din prag vocea soţiei mele: — Culcă-te. — Nu dorm. omul mi-a aruncat o privire disperată. — Atunci. Klara se făcuse nevăzută. du-te şi Gândul meu bun te va însoţi în bucătărie! — Mulţumesc! Mă duc. Spunând acestea. Tot ce ştiu este că m-am trezit dintr-o dată şi am văzut-o pe soţia mea care stătea în pragu i ce dădea către locuinţa surorii lui Winnetou. că n-am apucat să-l într b nimic. — Ba da. acum m-am trezit. Am început să citesc cele scrise de Winnetou. Klara îmi trimitea vorbă că va trebui să mănânc singur. mă stânjeneşti dacă stai să mi te uiţi în oale. Cât e ceasul? — E aproape trei. mă rog? — Pentru că n-am nevoie de ajutorul tău şi. Aş fi vrut să a lu mai multe de la bătrânul indian. — Dar de ce. soţia mea l-a trimis pe InciuInta care trebuia să-mi transmită că ea mai avea nevo ie de încă două ore pentru a termina cu pregătirile pe care le avea de făcut. Klara s-a în pas grăbit.

— Aşa? buie să-mi mai fac griji? — Ce fel de griji? — Mă temeam că vei munci peste puterile tale. dar este inutil în situaţia în care ne aflăm acum. nu însă şi dacă te gândeşti la cele indiene. numai că aceea nu-i o bucătărie. fiind chiar puţ răutăcios: —. i-am s Toată osteneala pe care ţi-o dai izvorăşte din dorinţa de a arăta că eşti o gospodină neîntr est lucru este lăudabil. E cu totul a Am să-ţi arăt despre ce e vorba când se va lumina de ziuă. supărată. . Pune-le în faţă ceea ce se găseşte. în afară de asta. Totul este uriaş şi.. —Ai dreptate. — Nu. — Ba nu! a spus ea. vor fi mulţumiţi! — Nu pot să le pun în faţă fasole. dacă ai în vedere obicei europene. asta nu. nu este după cum te aşteptai tu. sau că vei face mai mult decât ar fi nevoie. — Eşti groaznic! a exclamat ea. dar nu vreau să exagerezi. am ţinut să-i atrag atenţia soţiei mele asupra faptului că greşea.— Şi-ai stat tu atâta vreme în bucătărie? — Da. — Te înşeli. iar eu nu m-am putut abţine să nu duc până la sfârşit gândul ei. Cum şi ce vrei să pregăteşti.. porumb şi carne friptă la proţap! Asta c să mănânce. ar trebui să-mi mulţumeşti râs. Toate pregătirile se fac pentru tine. dar asta nu dă mesei un aer sărbătoresc. Şefii de trib. — Vrei să-mi răpeşti plăcerea de a-i primi pe oaspeţi aşa cum se cuvine? a bat soţia mea. cu încăpăţânare. Eu îţ oi dovedi însă că nu mă dau bătută atât de uşor. Pentru că tot ajunsesem până aici cu discuţia no astră... nu vin aici pentru a mânca bine. c are vor fi oaspeţii mei. ci pentru a vorbi despre l ucruri însemnate. Aici şotia a s-a oprit.

Nu am apucat să vorbim despre invitaţi. Klara s-a dus în dormitorul ei şi s-a culcat. Am să cobor eu. noapte bună! Somn uşor! Astfel a luat sfârşit convers aţia noastră nocturnă. — Aşa deci! Au spus cum se numesc? — Da. Dacă te trezeşti mai devreme." M-am sculat imediat şi l-am chemat p e Inciu-Inta. M-am sculat târziu şi am găsit pe pătură un bilet scris de mâna Klarei: „M-am trezit la ora cinci.asta rămâne să hotărăşti tu. du-te în sufrager ie să vezi dacă nu cumva lipseşte ceva. a spus Klara. Poţi să dormi până la unsprezece şi jumătate. — Doi albi? Am crezut că al bilor nu le este îngăduit să vină în aceste locuri. De aceea a m invitat eu toate căpeteniile. Ce face soţ mea? Unde-i acum? — Este tot în bucătărie şi dă porunci ca o regină. Am făcut bine? Mâncare avem din belşug. El le-a îngăduit să vină. Totul merge de m inune. înţeleg ce vrei să spui şi îţi promi ne seama de sfaturile tale. Acesta mi-a spus că doi albi mă aşteptau de o oră. Voi veni s trezesc. — Sunt prieteni de-ai lui Ok tshin-tsha. Avem chiar şi ceai din frunze de fragă si salată de fetică*. Am aranjat totul în sufragerie. Să-i aduc sus? — Nu. zâmbind împăcată. — Cine? . — Aha! Şi unde sunt acum? — Sunt în curte. Şi acum. Sunt fraţi şi se numesc E . Sufleţel. Mâncarea va fi nemaipomenită. — Eu credeam că face tre ce şi treabă. dar din dimineaţa asta o ajută cineva. Eu vreau numai să nu te osteneşti în zadar şi să nu-ţi faci grij Asta-i cu totul altceva.

Dar ce se întâmplă acolo? Ne aflam amândoi la fereastră şi. c s-au îndreptat imediat spre „oraşul de sus". Sunt pe drum şi vor sosi aici peste trei zile. — Câţi sunt? — Peste patru mii de călăreţi. după câte se părea. femeia lui Wakon. Acolo se putea zări un şir de apro imativ o sută de indieni. — Cunoaşteţi valea asta? — Nu. ca să vedem despre ce este vorba. — Unde îşi vor aşeza o vale numită Valea Peşterii. aveau caî foar Nu ne puteam da seama din ce trib făceau parte. nu departe de-aici. nu. Călăreţii nu s-au oprit în „oraşul de jos". — Desigur că vă miraţi să ne vedeţi aici. Cel mai important lucru pentru noi a fo st să ajungem la dumneavoastră.— Asta. Nu aveam însă timp să văd ce se mai întâmpla. Nu am spus n imănui prea multe. Se putea observa că Hariman era bucuros să mă vadă. O s-o căutăm iar azi. vrând cu orice preţ să dea o mână de-ajutor. Sebulon era tăcut ca înto auna. O să fie două gazde. pun ceastă întrebare. Ele vor să le servea hiar ele însele pe căpetenii. vestitul vraci al sioucşilor. fiindcă nu voiam să se afle că există vreo legătură între noi şi dumneavoa e ce nu v-aţi arătat la Apa întunecată? — Pentru că a trebuit să plecăm mai repede decât avus de gând. Toţi erau îmbrăcaţi în piele şi. cei doi se retrăseseră î colţ al curţii. fiindcă voiam să aflu mă căutau fraţii Enters. domnule Burton. în fruntea lor se putea zări un bărbat înalt ca e se ţinea mândru pe cal. Pentru a rămâne pe cât posibil neobservaţi. a spus Hariman. . Inciu-Inta arătase spre „oraşul de jos". una indiană şi una europeană. Ea a auzit că squawa lui Old S hatterhand va fi gazda oaspeţilor de astăzi şi a venit imediat aici. Războinicii celor patru triburi mai sunt acolo? — Acum.

domnule Burton. Cei doi au dat să plece. — Am fost trimişi la domnul Antonius Paper. El s-a purtat ca şi cum ar fi fost cel mai bun prieten al nostru. Cei patru şefi de trib care s -au aliat vor totul pentru ei. trebuia să dispărem . I-am spus tot ce i-a transmis Kiktahan Shonk a. Ştiu chiar mai mult. Nu-i aşa că n-aţi mai pomenit aşa ceva? — Ştiam asta de multă vreme. ne-a propus c hiar să ne găzduiască. — Unde staţi acum? — Suntem găzduiţi de licheaua de Antonius Pape r. Paper şi Evening urmau să ne folosească. Mai mult decât atât. Gândiţi-vă numai. iar eu eram acum sigur că mă puteam bizui pe ei. la fel ca şi voi.— Cum se face că aţi reuşit să ajungeţi până aici? Era vorba că nici un alb nu va avea voie s ropie de Mount Winnetou. — La naiba! Dumneavoastră sunteţi singurul om cinstit d eaici! Suntem înconjuraţi de mincinoşi şi de trădători! Daţi-ne un sfat bun. Şi ei vor dispărea după ce planul pus la cale de Kiktahan Shonka va reuşi. Am ascultat întâmplător ce vorbea cu agentul Evening şi ne-am dat seam că el e cea mai mare secătură din câte-am întâlnit. Le-am mai zis că vedea ce se va mai întâmpla. Sebulon s-a întors spre mine şi m-a întrebat . domnule Burton. vem nevoie de el! I-am sfătuit să facă un lucru foarte simplu. să fie numai ochi şi urechi şi să-mi spună tot ce aflau. înainte de a se îndepărta. — Cine v-a trimis la el? — Kiktahan Shonka. atunci când nu ar mai fi fost nevoie de noi. şi anume să rămână în continua ovărăşia lui Paper. P r şi Evening vor fi traşi pe sfoară de Kiktahan Shonka. — Cum? Ce? Lichea? De ce spuneţi că este o lichea? — Fiindcă este o lichea! Noi am veni t aici şi am vrut să fim cinstiţi faţă de el. fără ca noi să primim nimic pentru tot ce-am făcut. Kiktah onka.

Wak on a descălecat şi m-a salutat. Pentr a ajunge acolo. Er mai indianul care venise în fruntea călăreţilor pe care-i zărisem cu puţin timp înainte pe fe eastră. la squawa ta şi la squaw a mea pentru că vreau să le salut şi pe ele. a spus el. am auzit că squawa mea se află împreună cu squawa ta. Numele meu este Wakon şi i-am adus cu mine pe cei mai buni tineri din tribul meu. Nu ştiam unde se găsea aşa-numita bucătărie. îi merge fo ne. La auzul acestor cuvinte. Indianul nu le-a aruncat fraţilor Enters nici măcar o privire şi mi s-a adresat: — Nu te-am văzut nicicând! Tu eşti Old Shatterhand? — Eu sunt! am răspuns. cele două feme i ne-au ieşit în întâmpinare. Asta. nu o spun din politeţe. „Bucătăria" se afla la parter. am trecut printr-o încăpere mare. te rog. Klara avea mânecile suflecate şi obrajii înroşiţi de căldura fo in vatră. spun adevărul. Buzele lui s-au mişcat. — Mă îndreptam sp ne şi. Vreau să fiu fratele tău! Du-mă acum. fiindcă tocmai atunci a intrat un călăreţ. dar n-a scos un sunet. — Spuneţi asta doar din politeţe? — Nu. ca şi când m-ar fi cunoscut de multă vreme. Pe faţa lui s e citea bucuria pe care ţi-o prilejuieşte întâlnirea cu un om pe care doreşti să-l vezi. Pe faţa lui se citea bucuria. Vrând să iasă pe poartă. doi fraţi au trebuit să se dea puţin în lături. ca şi când ar fi vrut să spună ceva. — Eu sunt priete nul tău. tot cu .— îmi este îngăduit să aflu cum îi merge doamnei Burton? —Mulţumesc de întrebare. Nor că în clipa aceea a venit Inciu-Inta care ne-a călăuzit. Vorbeşte adesea de voi. Când ne-au văzut că venim. când am ajuns aici. o bucurie care-l făcea să uite tot ce era rău şi neplăcut. omul s-a luminat dintr-o dată.

Nu am putut privi totul în tihnă. am văzut blana uriaşă a leului argintiu. pentru că nu ne-o permitea timpul. Inciu-Inta a luat în grijă c l vraciului. Ajunşi la locuinţa păstrătorului marilor leacuri. ulei şi alte asemenea bunătăţi. Tatella h-Satah ne-a condus prin bibliotecă şi apoi prin mai multe încăperi. bărbaţii. Am râs toţi u. în templul în care am intrat. at pe Wakon să-mi fie alături în clipa în care îi voi primi. Nici nu putea fi vorba despre strângeri de mână. Lângă această ană se aflau penele marelui vultur. dar l-am rugat pe Tatel lah-Satah să ne îngăduie să plecăm. am salutat feme ile scurt şi le-am lăsat să-şi vadă de gustoasele îndeletniciri. în care se găseau diverse obiecte. am aflat că acesta era în bibliote că. Nu văzusem nici măcar o mică parte din tot ceea ce era de văzut în templu. voi spune mai multe despre aceste încăperi prin care am trecut. despre care vorbise vraciul kiovaşilor. Am trecut şi printr-u n templu. Voi amint i acum numai un singur lucru. Acest leu argintiu era cu mult mai mare decât o pumă. adică într-o clădire alăturată celei ce-i servea bătrânului drept locuinţă. Atunci când mă voi opri asupra testamentului lui Winnetou. A fost mai curând o scurtă trecere în revistă a tuturor bogăţiilor şi minună r pe care numai indienii le cunosc.mânecile suflecate. avea mâinile unse cu grăsime. astfel că noi. martore ale evenimentelor petrecute dea lungul a mai multor mii de ani. . pentru că pe mulţi dintre ei nucunoşteam. Voi trece pes licatele formule de salut pe care şi le-au adresat reciproc cei doi vraci. animal care nu mai exista de multă vreme şi despre care vorbise vraciul c omanşilor în Casa Morţii. iar eu am crezut că era de datoria mea să-l conduc pe Wakon la Tatellah -Satah. fiindcă în câteva minute urmau să sosească invitaţii mei.

trebuie să se nască din adâncu l sufletelor. Fiecare indian trebuie să fie o picătură de sânge din acest trup viu. Unii dintre voi se gândesc la un monument din fier şi din piatră. Old Sur ehand şi Apanatshka. Lui tr ebuie să i se înalţe un monument. Toţi indienii trebuie să devină urmaşii lui Winnetou. m-au îmbrăţişat şi nu au mai plecat de lângă m m că învinsesem! Pipele au fost umplute cu tutun. construit.. Abia ajunsesem acolo.Mi-am întâmpinat oaspeţii în camera în care se afla placa pe care erau aşezate pipele. A urmat apoi ritualul fumatului. Când m-au zărit. pe care-l iubesc mai mult decât orice. iar eu vă voi as culta. Cei lipsiţi de minte vor ca Winnetou să fie s culptat. la ceva din carne şi oase. aşa cum îl vedem noi. Amândoi s-au oprit în prag şi şi-au plimbat privirile peste cei sosiţi. turnat. când s-a deschis uşa şi a intrat Tatellah-Satah. Au venit spre mine. ceilalţi. când au început să sosească şefii de trib. căpetenia apaşilor. Tocmai mă ridicasem în picioare şi mă pregăteam să vorb sc. Ultimii sosiţi au fost. şi am făcut-o cu cea mai mare bucurie. păstrătorul marilor leacuri. Voi veţi vorbi. Apoi bătrânul a spus: — Eu sunt Tatellah-Satah. Cel mai nobil om al acestui popor a fost Winnetou. le-au revenit în minte vremurile trecute şi au uitat parcă de neînţelegeril care apăruseră între noi. astfel încât să poată sta asupra a tot ce este mic şi neînsemnat în . Era de datoria mea să-mi salut oaspeţi i. ne gândim la ceva viu. Am a ns repede o pipă şi i-am înmânat-o. Winnetou. No i. După aceea se cuvenea să spun care era scopul pentru care îi i nvitasem pe toţi acei oameni la mine. Tatellah-Satah a tras de şase ori din pipă în semn de sal t şi mi-a înapoiat pipa. exprimându-şi astfel respectul faţă de bătrânul vraci. Ce înseamnă asta? Amintirea lui trebuie să fie întruchipată -un anumit lucru. şi a vorbit fiecare dintre invitaţi. Toţi cei p rezenţi s-au ridicat în picioare. Voi sunteţi vocile poporului meu.

cel mai nobil şi cel m i curat dintre toţi indienii.viaţă. trebuie să-l şi simţiţi. Nu trebuie numai să-l vedeţi. — Howgh! au spus şi Old Surehan Apanatshka. Dacă asta e bine au e rău. Cine este de părerea mea? — Howgh! am spus eu. — Howgh! au strigat toţi cei care şi până atunci fuseseră de părerea mea. Ei vo r cunoaşte adevărata artă care nu trebuie să aibă ca ţintă zămislirea lucrurilor pământeşti. c voi înşivă. Ei îl vor auzi vorbind în casa mea pe cel al cărui ch vor să-l zămislească în piatră şi să-l aşeze în vârful muntelui. Vreţi ca statuia lui Winnetou să fie înălţată lângă ntelă ca să-l putem vedea şi admira cu toţii. dar şi pentru că nu-l înţeleseseră pre e şi mai sperau să-şi pună în aplicare planul. îi veţ aţă. Apoi veţi compara. pe Winnetou astfel cum îl vedeţi voi şi pe Winnetou astfel cum îl vedem noi. Vă rugăm să ne îngăduiţi să-l cinstim şi noi! I pe Winnetou aşa cum îl vedem noi. Apoi vom s tabili pentru care ne hotărâm. Tatellah-Satah a continuat — Vă poftesc pe toţ a mine în seara asta. Atunci vor înţelege. El nu trebuie să se înalţe numai în faţa ochilor voştri. Aduceţi-i şi pe Young Surehand şi pe Young Apanats ka. desigur innetou de la ei. trebuie să hotărâţi chiar voi. cei doi artişti care nu au în faţa ochilor decât statuia în piatră a lui Winnetou. şi noi îi . Bătrânul s-a întors apoi către Old Surehand şi Apanatshka şi a ontinuat: — Voi şi fiii voştri vreţi să-l construiţi pe Winnetou din piatră. după ce se întunecă. Aceasta trebuie să fie mândria noastră şi bucuria lui Winnetou. mânaţi de respectul pentru bătrânul vraci. ea celor cereşti în lucruri pământeşti.

între Old Surehand şi Apana tshka. şi apoi prin felul în care Aşta şi ea s-au gândit la toate. împod obit cu franjuri şi perle. Imediat după aceea a venit Inciu-Inta şi a spus că masa este pregătită. pentru suflet. Aşadar. pentru tot ceea ce este din carne şi oase. în loc să ostească pentru viaţă. fără ca ei să-şi dea seama de acest lucru. Nu m-am lăsat atras de planurile lor. De aici urmau să fie aprovizionate cu alimente şi cu alte lucruri din aşezările din regiunea în care se . vă aştept pe toţi. Mâncărurile pregătite e aipomenite.vom întreba dacă mai vor să facă pentru noi un monument din piatră lipsit de viaţă. în timpul mesei s-a vorbit foarte mult. dar nici nu m-am certat cu ei. Am povestit şi cum am ajuns să dau de urma cailor şi asinilor de la ferma lui Old Sur ehand. N u a scos un cuvânt. Nici nu era de mirare. Eu am stat cum era de aşteptat. Old Surehand şi Apanatshka fuseseră pe Coasta de Vest. sau francez ar fi fost pr ofund indignat. pe scurt. Soţia mea m-a surprins în primul rând prin a ceea că se îmbrăcase asemenea unei femei indiene şi purta un costum din piele moale. la vederea lor. Cei doi voiau să mă atragă de partea lor în ceea ce priveşte monumentul ce urma să fi e înălţat în onoarea lui Winnetou. astfel încât aceasta să aibă un aer sărbătoresc şi specific indian. un bucătar englez. Povestindu-le despre cele ce găsisem la Nugget Tsil. chiar dacă. atât de puternică fusese impresia pe care o făcuse Tatellah-Satah as upra tuturor. voiam să-i pregătes c pentru ceea ce avea să urmeze în seara aceea. C u puţin timp în urmă. Toţi s -au ridicat şi l-au urmat pe bătrânul slujitor. dacă ne gândim cine erau mesenii. tot ce făcusem de când nu ne mai văzusem. Am zis! Bătrânul a făcut un gest cu mâna. Eram convins că la pregătirea camerei în care urma să mâncăm îşi aduseseră contribuţia mai multe p . Ne-am povestit unii altora. s-a întors şi a ieşit din cameră.

Priveliştea care ni se oferea din turn era minunată. rămas mult timp acolo pentru a ne bucura de ea. st de acord întru totul cu cei doi oaspeţi ai mei. împre ună cu femeile care munceau sub îndrumarea Vulturului cel Tânăr. Pitt Holbers a fost chemat imediat şi s-a bucurat să-l reîntâlne ască pe indian. Micul avion avea şi un motor greu şi puternic. sau un aeroplan cu totul deosebit de cele pe care le văzusem până atunci. astfel ca oamenii ce urmau să sosească în aceste locuri să nu ducă lipsă de nimic. Wa kon a dorit însă să rămână în camera lui Winnetou. India nul a fost foarte bucuros să ne revadă şi ne-a dus pe acoperişul plat al locuinţei sale. toţ ce fuseseră oaspeţii mei au plecat. Bătrânul vraci dorea să-l vadă însă mai în cel care-i salvase viaţa. Aceasta era. pe care apaşul îl adusese cu sine de undeva. Aprovizionarea avea să se facă cu ajutorul căruţelor şi animalelor de povară. sarcina misterioasă pe care indianu l o purta mereu cu sine. făcute dintr-o împletitură dură din emn de narcis. pentru a citi în linişte testamentul lui. Din această afacere puteau ieşi foarte mulţi bani. din Est. Bătrâna Asta a fost de acord şi ne-a rugat să-l luăm cu noi şi pe bunul Pitt Holbers. aşadar. La ea lucra tânăra Asta. împletitura nu era terminată. Aparat ul avea două aripi foarte subtiri şi două corpuri goale. Am propus să urcăm şi noi în rn. Apoi ne-am . După ce masa s-a încheiat. era nevoie să se facă toate pregătirile necesare. Am luat-o apoi prin pădure. Numai Wakon şi soţia lui au rămas împreună cu noi. pentru a ajunge la Vulturul cel Tânăr. în ce priv ea construirea unei căi ferate. Primul lucru pe care l-am văzut a fost un a vion. care era hotărâtă să ducă treaba până la capăt.afla Muntele lui Winnetou. Ne-am apropiat foarte repede unii de alţii şi am aflat că nepoata lor era în turnul de pază. A colo existau o seamă de lucruri ciudate.

mândru.întors în locuinţa noastră. Nimeni nu va îndră facă. Tot ce-a scris aici este minunat şi ne va înălţa sufletele. Kolma Pushi a intrat în încăpere şi ne-a spus că Old Surehand. serios şi nobil. Winnetou se va înălţa măr letele noastre şi îi va nimici pe toţi duşmanii noştri. Nimeni nu vă va opri să ne însoţiţi. Acolo unde li se îngăduie lor să fie. Pentru cel ce urma să citească. în acea încăpere fuseseră aduse mai multe scaune acoperite cu blănuri. în care bătrânul vraci obişnuia să se roage. în momentul în care am intra t în . Şi eu mă număr printre urmaş ou! — Sigur că aşa va fi! am spus eu. încât abia că ne-a au . vi se va îngădui şi vo să fiţi. înălţându-se tot mai mult. fusese pregătit un scaun mai înalt iar în jurul acestui scaun fuseseră aprinse mai multe lumânări. pentru că au fost invitaţi şi Yo ng Surehand şi Young Apanatshka. în clipa aceea. Aici. care ardeau. Wakon era atât de adâncit în lectură. adică pentru mine. Eu deja îl simt cum trăieşte în sufle eu. Acest lucru le-a fost acceptat imediat. ridicându-se: — Da. T atellah-Satah mi-a spus că sosiseră toţi invitaţii şi că dăduse dispoziţie ca ei să fie duşi cu flori. N-o voi lipsi pe Asta de această minunăţie! Squawa me mă va însoţi! — Şi eu îl voi însoţi pe soţul meu! a spus Klara. Erau şi lumânări înalte din ceară de albine sălbatice. acesta este Winnetou ! Este Winnetou însuşi! Dacă vom citi aceste rânduri în seara asta. Ea voise să întrebe şi dacă Asta şi soţia mea veau îngăduinţa de a lua parte la întâlnirea din acea seară. Am luat cu mine numai primele două caiete pe care le scrisese Winnetou. Păstrătorul marilor leacuri ne-a condu şi pe noi într-acolo. îngândurat el a pus caietul deoparte şi a spus. Apana ka şi fiii lor se aflau deja la TatellahSatah. Aici nu este vorba despre o întâlnire a căpeteniilor. tot mai deplin. Uşa care dădea în afară e hisă.

Eu scriu pentru poporul meu şi scriu pentru toţi oamenii care trăiesc pe acest pământ. Bunul şi Marele Manitou să-şi întindă mâinile asupra poporului meu şi asupra tuturor acelora care nu tresc numai gânduri bune pentru poporul meu." La auzul acestor cuvinte. în cel de-al doilea. Când am ridicat ochii a doua oară. el vorbea despre lucrurile pe care le trăise . în primul caiet din care am citit. toată lum ea s-a aşezat. încet. Acest suflet s-a matu rizat încet. ci s-a aşezat în aţa uşii. Winnetou d escria copilăria sa. şi nimeni nu s-a mira t de faptul că eram însoţiţi de soţiile noastre. Acest lucru i-a atra s pe ascultătorii mei! în ceea ce priveşte conţinutul. Scaunul meu se afla chiar în faţa uşii deschise. cei prezenţi au început să se mişte şi să murmure: — Winnetou. La un semn al lui Tatellah-Satah.odaia cu flori. Oare era . Din cele scrise ieşea la iveală sufletul tânărul ui Winnetou. Se spune despre mine că sunt căpetenia apaşilor. nu pot să-l redau aici pe larg şi voi spune doar câteva cuvinte despre acesta. El însuşi a rămas în picioare pentru a spune câteva cuvinte. dar nu puteam să-i zăresc faţa. Părul des îi atâ e. în prima pagină a caietului din care mă hotărâsem să citesc Winnetou scria: „Eu sunt Winnetou. am văzut un om care se apropia şi care nu a intrat în cameră. toţi cei ce erau acolo s-au ridicat în picioare. Winnetou! Am continuat să citesc Mi-am dat seama că fratele meu roşu avea un stil elevat şi clar. sufletul întregii rase din care făcea parte apaşul. Toate încercările prin care a trecut erau încercările prin care trecuseră toţi membrii rasei din care făcea parte. El le-a transmis tuturor care era scopul acelei întâlniri şi a arătat că toţi cei ce se aflau acolo se putea u considera urmaşii lui Winnetou. Winnetou. Omul pe care îl văzusem era tânăr. foarte tânăr fiind.

Numai când au auzit că vom continua să citim cele scrise de Winnetou. — Da. Am dorit să mă opresc. şi această naştere a unei noi zile se numeşte „răsărit". Acum mi-am putut da seama că cel care stătea în faţa uşii era Vulturul cel Tânăr. Ochii lor aţintiţi asupra mea. atât de atent ascu lta ceea ce citeam. — Citeşte! Citeşte! auzeam din toate părţile. cu însufleţire. şi dacă Manitou o vrea. a ajuns la noi lumina zilei. dar nimeni n-a fost de acord cu acest lucru. M-am ridicat şi i-am rugat pe toţi cei adunaţi acolo să continu să citim seara. vor simţi şi alţii. îl simţiţi în adâncul sufletului vostru? Simţiţi sufle celuia al cărui testament vrem să-l citim? Il vedeţi? — El este aici! a exclamat Athabas ka. Am continuat până la miezul nopţii. Vraciul a citit ore-n şir. Această zi s-a născut în voi toţi în t mpul în care ne-am gândit la Winnetou. că începe o nouă zi. Cel din faţa uşii nu se mişca. Tuturor li e părea că vorbele erau de prisos acum. ordare care creştea din ce în ce mai mult. ziua minunată a rasei roşii. ei au fost de acord să ne retragem. Din când în când se auzea câte un „Uff. — Este cu noi! au e xclamat şi ceilalţi. el este în sufletul nostru! a strigat şi Asta. până când e afară.Winnetou? Oare venise din lumea de dincolo pentru a fi de faţă atunci când se citeau c ele scrise de el? Toţi cei ce erau de faţă erau mişcaţi până în adâncul sufletului. o zi mai frumoasă decât celelalte care au trecut. Toţi s-au ridicat fără să spună nici un cuvânt. Wakon s-a ridicat şi a dorit să citească mai departe în locul meu. . Oamenii ascultau cu încordare. Tatellah-Satah a arătat spre răsărit şi a spus: — Fra mei văd că se naşte o nouă zi. în a imt.

— Da. din piatră. — Fraţii mei vor veni din nou aici imedi at ce se lasă seara? a întrebat Tatellah-Satah. am fost vizitat din nou de Hariman. Şi ei fuseseră impresionaţi de cele auzite. a spus şi Kolma Pushi. care se construia pas cu pas. Cea mai mare minune era pentru mine faptul că Young Surehand şi Young Apanats hka soseau mereu primii în locul în care urma să ne întâlnim cu toţii pentru a ne bucura de cele scrise de Winnetou. pe măs ră ce efectul celor scrise de Winnetou era mai puternic. mând să se vadă care monument va fi mai întâi gata. l-a asigurat Algongka.Chiar şi Old Surehand şi Apanatshka au spus că simţeau prezenţa apaşului. Pe cât de mare era bucuria noastră. Fiii lor nu rostea u nici un cuvânt. Era ca şi când între ei şi noi ar fi existat o întrecere. — Venim. pentru că părţile din care aceasta se compunea erau deja sculpt urmând ca ele să fie doar îmbinate. îi voi aştepta pe toţi la ceasul la care s -au adunat aici seara trecută. posibilitatea ca planul l or să nu fie dus la bun sfârşit era tot mai mare. Toţi ceilalţi au spus că v or veni. De această dată doreau să vină din toată inima şi cei doi tineri artişti. care era acum cu totul de partea noastră. sau monumentul n ostru sufletesc. Acest lucru a făcut m inuni. pe măsură ce citeam şi care era parcă din ce în ce mai mare. cel al lor. cei doi făceau tot posibilul ca mon umentul la care lucrau să fie terminat cât mai repede. venim cu siguranţă. La trei zile după ce fraţii Enters sosiseră l a Mount Winnetou şi veniseră la mine. La rândul lor. XIV ULTIMU DUEL Am continuat să citesc zilnic din caietele lui Winnetou. Pentru a . că. Statuia de lângă Cascada de Dante lă se înălţa văzând cu ochii. din ce în ce mai frumos. pe atât ne străduiam mai mu lt ca acest lucru să nu se observe. dar ştiau prea bine.

Aceste căpetenii se află. în seara cu pricin sosise un grup de indieni în „oraşul de jos". — Cei mai mari duşmani ai dumneavoastră. cei patru şefi de trib. sunt însoţiţi de vreo treizeci de oameni. Tangua şi To-kei-chun. Sunt patru. — Ştiţi cine a venit. Căpeteniile de rang mai mic ar trebui să fie împreună cu marile căpe tenii. — Sunt cu ei ş eteniile de rang mai mic? „Nu. atâta tot. Tusahga Sartish. Hariman venise tocmai pentr u a-mi spune cine sosise. ale căror nume nu le putusem afla. el se gândise că era mai bine să vină pe înnoptate. cu si guranţă. soţia m ea a izbucnit: — Cum? O provocare? O provocare la duel? Oare cine este omul care v rea să-mi ucidă soţul? — Nu-i vorba despre un singur om. — Cum? Patru? Cine su nt aceşti patru? — Kiktahan Shonka. — Aşa? Au venit singuri? — Nu. împreună cu cei patru mii de războinici care trebuiau să se strângă în Valea Peşteri gur. asta înseamnă pericol. — Vor să se năpu stească toţi patru deodată asupra bietului meu soţ? — Vor să se dueleze cu dânsul.nu fi văzut de nimeni. Dacă aceste căpetenii lipsesc. Atâta tot! Ca şi când asta ar fi un lucru neînsemnat! Vor s-o facă toţi patru deodată? . Lucrul cel mai impor tant este că veţi fi provocat la duel! — Oho! Foarte interesant! Auzind acestea. — Nu. L-am întâmpinat împreună cu soţia mea. domnul hatterhand? a întrebat el. — Cât de neprevăzători sunt! Din toate acestea se poate înţele e tot ce pun la cale. dar toate aceste lucruri sunt mai puţin importante acum. Se pare că printre aceştia se numărau şi câtev ersoane importante.

încât să nu scap cu viaţă din această confruntare. şi speram să înlătur cu ajutoru pericolul care mă pândea. Când el va muri. Soţia mea. Ei sunt împo triva lui Old Shatterhand. Kla apoi. conform tradiţiilor indiene. vor să-l înfrunte pe rând.. După cum se ştie. şi ea s-a mai liniştit întru câtva. dar nu întru totul. Soţia mea s-a oprit brusc. să-mi transmită cele hotărâte de şefii de trib pe ca re urma să-i înfrunt. dar condiţiile pe care trebuie să le respecţi rămân condiţii şi. deşi el este de părerea lor în ceea ce priveşte monumentul lu i Winnetou. izbucnind furioasă.. Şi-a dat seama că teama o zăpăcis şi a făcut tot posibilul să zâmbească. Urma ca Pida. va nimeri celălalt! Ţinta cade până la urmă! — Aceasta este şi părerea l Shatterhand trebuie neapărat să moară. a spus ea.— Nu. Era clar că vor pune asemenea c ondiţii. Dacă nu nimereşte ul dintre trăgători. Nu avea rost să mă gândesc acum l acestea. Pida îmi era prieten. — Oho! lîntrerupt Klara. ei se vor fi răzbunat.. şi am putut vorbi mai departe.. că Pida este un om de nădejde. în linişte. la început mută de îngrijorare.. şi am râs şi eu cu poftă. Cu ajutorul celor patru mii de călăreţi ei pot să. a avut în cele di puterea să spună: — Dar asta-i ca la tragerea la ţintă. Cele patru căpetenii voiau să mă provoace la luptă pe viaţă şi pe moarte. . eu voi face tot ce-mi stă-n putere ca să. ei îşi pot pune în aplicare nestingheriţi planurile împotriva apaşilor. După ce Old Shatterhand va fi murit. I-am spus toate acestea soţiei mele. aşa cum mi l-ai descris întotdeauna. la noi în Germania.. Trebuia mai întâi să aflu care erau condiţiile pe care le puneau cele patru căpe tenii. El nu va fi mort! înainte să fie împuşcat. — Cred. fiul lui Tangua. Apoi a început să râdă.

numai ca să se apere de duşman. fiindcă ştiam ce voia să mă întrebe. că el îşi va păstra şi bunul renume. care a luptat de atâtea ori. e drept. toate celelalte lucruri ţin de riscurile pe care trebuie să şi le asum e fiecare dintre cei ce iau parte la un duel. — Desigur. . — Crezi că toată treaba a u-i primejdioasă? m-a întrebat ea. care nu s-a dat înapoi de la nici o luptă. dar să ştie. Ea dorea să-ş soţul de orice primejdie. fratele meu ş vem sarcina de a vă înlătura pe dumneavoastră şi pe soţia dumneavoastră. — Nu. — Şi crezi că vei scăpa teafăr şi nevătămat? — — Nea e s-au gândit şi la asta. care l-a învins pe In ciu-Ciuna. în acelaşi timp.. am preferat să-i răspund la în re: — Fii fără grijă! Cele patru căpetenii sunt cât se poate de hotărâte să urmeze ceea ce şi în gând. am spus. care a pus de atâtea ori mâna pe a rmă. Dacă aţi reuşi să scăpaţi cu viaţă printr-o minune.. a spus Hariman. Eu vreau să-i fac de râs. — Trebuie? a întrebat Klara.—Te rog. De aceea ne-au chemat pe fratele meu şi pe mine şi necă va trebui să vă ucidem. -a aruncat o privire. Ele ştiu că sunteţi şiret şi că aveţi mereu câte-o re vă ajută să ieşiţi din încurcătură. şi. Soţia mea m-a privit surprinsă. — Şi dacă tu le-ai spune că eşti împotriva oricărui duel? La această întrebare. am izbucnit în râ ara! Ia gândeşte-te: Old Shatterhand. Old Shatterhand să spună acum că este împotriva oricărui duel? Klara a coborât privirea ruşinată şi frământată de gândurile ei.

Am citit totul şi am vrut să-i înapoiez lui Hariman hârtia. pentru că le-ar fi fost luat diat ce ei ar fi fost înlăturaţi. — Asta mă bucură! vedi chiar că suntem cinstiţi. dar numai ca să-i ducem de nas! N ci prin gând nu ne trece să vă facem vreun rău! Noi vă suntem credincioşi! — Vă cred! a răspu a mea. dacă l-aţi păstra? m-a întrebat el.— Şi pe mine? a întrebat Klara. şi domnii Evening şi Paper au semnat ca martori. vă rog să-l păstraţi. cu toată sinceritatea. Este al dumneavoastră! — Vă mulţumesc! Mi-aţi dovedit că sunteţ . — Chiar de foarte mare folos. un angajament în urma căruia cei doi fraţi şi cei doi martori urmau să fie plătiţi. — B s! a răspuns ea. şi doi oameni sunt descoperiţi mai repede decât unul . Şi aţi acceptat? — Desigur. Am la mine un fel de contract — Scris? am întrebat eu uim it — Da. Iată-l! Spunând acestea. — Atunci. — Incredibil! Şi cine l-a întocmit? — A fost întocmit din ordinul celor patru căpete ii. pe tru că cei patru urmau să fie traşi pe sfoară. Dar de ce nu l-aţi adus şi pe fratele dumneavoastră? — Pentru că nimeni nu trebuie să afle nimic despre întâlnirea noastră. — Mă credeţi? a întrebat el. mai curând. — Şi dumneavoastră. Nu era propriu-zis un contract ci. domnule Shatterhand? — Şi eu vă cred. Cele patru căpetenii nici măcar nu se gândiser a faptul că această hârtie ar fi putut să ajungă în mâinile vreunui duşman. cu bucuria întipărită pe chip. omul mi-a dat hârtia. Acest document ur să rămână numai pentru scurtă vreme în posesia fraţilor Enters. V-ar putea fi de folos. Angajamentul fusese făcut în scris.

El este acolo şi astăzi. Trebuia să le spun când sunt gata să-l primesc. — Ţie cu siguranţă ar mie? Nu mă are la suflet dar nu mă tem de el. demn de încredere. Dacă vom mai avea să vă spunem ceva. Pida a venit însoţit de foarte mulţi războinici. Soţia mea. într-adevăr. — Nu cred c-ar face ceva rău. în glumă. fiindcă cei ce-l însoţeau nu erau căpetenii. Pida se stăpânea destul bine. şi ea mi-a spus: — Arată tot ce poţi! Am încredere în tine! în diminea zilei următoare. căpetenia lor. m-am dicat de la locul meu şi am făcut câţiva paşi spre el. dar i s-a dat voie nu mai lui să vină la mine. Au venit cu toţii la ora stabilită. Aşta şi Kolma Pushi erau şi ele de faţă. după ce Hariman s-a îndepărtat — M dacă putem avea încredere şi în fratele lui. Iată deci că în cazul ăsta mă aflu sub protecţia ta! — Da. l-am rugat pe Inciu-Inta să-i cheme. vă rog să-mi daţi voie să plec — Este. şi le-am spus pe scurt despre ce era vorba. Le-am zis că îl voi aş ta la prânz. numai că nu ştiu dacă pot să-i vorbes adâncul sufletului. când patru căpetenii vor trage asupra ta. ci eram înconjurat de fo arte multă lume. căpetenia kiovaşil rămas cândva în sufletul meu. spunându-i: — Pida. cu un sfert de ceas înaintea orei prânzului. te-a r supăra pe tine. ai nevoie de pro a mea! a spus Klara. au venit la mine doi kiovaşi care mi-au spus că Pida. El trebuie să-mi spună dacă vine la .singur. Acum. pentru că dacă mi-ar face vreun rău. pe toţi cei care veneau de obicei seara c a să mă asculte citind. va veni el. a spus soţia mea. ar vrea să-mi vorbească. I -am aruncat o privire. Mi se părea foarte important să am cât mai mulţi martori atunci când voi fi provocat la duel. dar se vedea că era uimit de faptul că nu eram singur. Mai ales mâine. Când a intrat Pida. După ce au plecat cei doi războinici.

sau îl urăşte. căpetenia războinicilor utah Kapote. dar au apu s şi timpurile cuvântărilor lungi. Numai pa rebuie să se aşeze şi să cuvânteze.mine ca oaspete pentru a mă saluta. El poate scăpa de moartea binemeritată. Ei vor să-l cheme la luptă. Am venit aici ca sol al tatălui meu şi al aliaţilo Pida să se aşeze şi să vorbească! Spunând acestea. dar vo cea lui avea un ton aspru. Old Shatterhand trebuie să vadă în mine solul a patru răz ci vestiţi. Făcând astfel. căpetenia kiovaşilor. căpeten ia cea mai vârstnică a sioucşilor. Voi spune pe scurt tot ce am de spus. El le-a scăpat. Astăzi nu umblu pe cărăr i pe care nu- . El trebuie să moară. multe veri şi multe ierni de când ac este căpetenii au crezut că este de datoria lor să-l înlăture pe Old Shatterhand din rândul celor vii. Tusahga Sartish. Timpuri le stâlpului caznelor au apus. m-am dus la locul meu şi. El a avut răzneala de a veni în ţara lor. Pida avea acum în jur de cincizeci de ani. To-kei-chun. şi Kiktahan Shonka. — Pida va rămâne în picioare. Niciodată nu am fost duşmanul vreunui indian. Nu merit nici ura şi nici moartea. căpetenia comanşilor Rac curah. îi voi numi: Tangua. dar erau plăcute. Ce-mi răspunde el? M-am ridicat li niştit în picioare şi am spus: — Nu numai timpurile stâlpului caznelor au apus. de a călca potecile pe care piciorul său nu are voie să le c alce. Indianul mă privea ca pe un vechi prieten. care trăda importanţa momentului: — Old Shatterhand ştie prea bine dacă Pida îl iubeşte. O dată cu el trăieşte şi vina lui. Trăsăturile i se mai înăspriseră. care nu mi -ar transmite nicicând salutul său. Ea nu s-a s. sau vine la mine ca fiu al tatălui său. printr-o mişcare mâinii. el s-a dat pe mâna celor patru războinici. Au trecut mulţi ani. l-am poftit pe indian să se aşeze în faţa mea. El mai este în viaţă. şi cei patru şefi de trib vor să fie cinstiţi. El a uitat de această vină şi a crezut că şi aceşti patru războinici au uitato.

Old Shat terhand va lupta cu fiecare dintre căpetenii. Sunt gata să lupt cu ei. dar se cuvine să f ie cu băgare de seamă! Căpeteniile vor pune nişte condiţii neobişnuit de grele. se va lupta până la moarte. — N u pun nici un fel de condiţii. A trecut ea luptelor sângeroase şi a duelurilor.. Voi îndeplini toate condiţiile pe care mi le pun căpeteniile. şi sunt împotriva oricărei lupte care poate să aibă oc. O d Shatterhand va spune care sunt condiţiile sale. la o distanţă de numai şase paşi unul faţă de altul. Nu i-am răspuns. Kiovaşul m-a privit uimit şi a întrebat: — Old Shatterhand glumeşte. Soţia m-a privit cu uimire şi a putut face acest lucru fără s-o observe nimeni. pent ru că se afla chiar lângă mine. se va trage şezând. — Eşti nebun? a şoptit soţia mea. El nu a ştiut niciodată ce înseamnă teama. După aceea. Eu blestem orice vărsare de sânge. nu vreau să-i jignesc. ordinea în care ei vor lupta se va tra ge la sorţi. fiindcă Pida a luat din nou cuvântul: — O Shatterhand este neschimbat. a foc se va trage la un minut după ce s-a tras primul.mi este îngăduit să umblu şi nu mă simt ca şi cum m-aş fi dat pe mâna căpeteniilor. dar nu trebuie să se aştepte ca. Eu am continuat însă: — Dar pentru că ştiu cât de vestite sun eniile şi pentru că respect părul lor alb. dacă Old Shatterhand mai este în viaţă după ce căpet ile au tras . mai mult ca oricând.. adversarii vor sta faţă-n faţă. sau vorbeşte serios? — Vorbesc serios! — Old Shatterhand să-mi mai spună o dată ce mi-a spu s mai înainte! Mai întâi se cuvine să asculte ce vor căpeteniile: arma va fi puşca. primul va trage cel mai în vârstă. l-am întrerupt eu. ace sta va fi sfârşitul lui Old Shatterhand. care nu are n ici un rost astăzi. fiecare va trage mai întâi un foc.

— Cin avea grijă ca toate condiţiile să fie respectate cu sfinţenie? . — Cine poate fi sigur de asta? Eu am văzut cum lucruri care păreau a fi imposibile au fost posibile. Mai există şi alte condiţii? — Ţinta va f inima. Ci e va da semnalul? — Vicepreşedintele comitetului. în cele din urmă. care nu are şaptezeci de ani. aşadar. Nici una dintre ele nu va întârzia să tragă. lupta se va lua de la capăt. Acestea sunt condiţiile. — Când s a hotărî totul? — Cu o oră înainte ca soarele să dispară în spatele lui Mount Winnetou. şi am zis: — Condiţiile sunt foarte bine puse. întreb: Dacă şefii de trib vor trage mereu primii. — Cât trebuie să se aştepte? Dacă cel ce tr buie să tragă primul foc nu trage? — Nu trage? Căpeteniile sunt toate mai în vârstă decât Old atterhand. privindu-mă aproape cu îngrijorare. Imi venise rândul să răspund. — Aşa? Nici o altă parte a corpului? — Nici o altă parte a corpului! — Unde va avea loc lupta? — La graniţa dintre oraşul de jos şi oraşul de sus. şi eu voi fi al doilea care va trage . Pida a făcut câte o pauză. Căpete niile vor trage imediat ce se va da semnalul. — Sunt de acord. Locul va fi însemnat.fiecare în parte câte un foc. După f iecare condiţie pe care mi-a transmis-o. din clipa în car fi trebuit să fie tras primul foc. cât de mult trebuie să aştept până când am voie să trag? — Exact un minut.

dar nu vreau. este de acord? — Da. sau care trage mai devreme decât ar trebu Pida. nici kiovaş. Pida. Old Shatterhand să-şi aleagă doi oameni! — Eu mi-i aleg pe prietenul şi fratele meu Matto Shahko. Căpeteniile i-au ales de partea lor pe agentul Wil liam Evening şi pe bancherul Antonius Paper. mi-a luat amândouă mâinile şi spus: — Pida îl iubeşte pe Old Shatterhand. şi pe prieten ul şi fratele meu Wagare-Tey. iar eu sunt frat ele său. Acum poate să plece. Pida să aibă încredere în mine şi acum. solul duşmanilor mei. Eu nu pot l să se întâmple aşa ceva! Eşti pierdut! Norocul a fost că soţia mea mi s-a adresat în germană a înţeles-o nimeni în afară de mine. — Old Shatterhand mai are să-mi spună ceva? a întrebat Pida. nici un utah şi nici . — Doamne. Dumnezeule! a strigat soţia mea atât de tare. am răspuns eu. a alergat spre mine. atâta tot. încât toţi cei de faţă au auzit-o. cum a avut încredere şi pe vremuri! Nici un comanş. El nu vrea ca Old Shatterhand să moară. şi-a îndepli . Ei vor sta la dreapta şi la stânga mea şi or împuşca orice căpetenie care îşi calcă cuvântul. căpetenia kiovaşilor. Old Sh atterhand nu poate schimba nimic în legătură cu această luptă care l-ar duce la moarte? — Aş utea s-o fac. căpetenia osagilor. Indianul a ridicat mâna în semn de salut şi s-a întors. îndepărtându-s dată ce a ajuns în faţa uşii. împreună cu puşca mea. Pida este fratele meu. — Doar că voi ve i la ora hotărâtă.— Câte doi oameni de fiecare parte. Old Shatterhand ştie întotdeauna ce spune. căpetenia şoşonilor. s-a întors. Lupta nu-mi va aduce moartea. Trebuie să spun că discuţia dintre mine şi Pida o purtas limba engleză. Dar Old Shatterhand? — Repet că s unt de acord ca lupta să se dea în condiţiile despre care am vorbit mai înainte. sunt.

Nu puteam vedea leacu rile celorlalte căpetenii. Eu cred că toţi vor fi foarte curând prietenii noştri. Faţă mea nu puteam să păstrez tăcerea. Aveam o parte din leacu ui Kiktahan Shonka. iar neliniştea aceasta au răspândit-o în întregul oraş. După ce a plecat Pida. folosindu-mă de curelele de car e erau atârnate. Am înnodat aceste leacuri între ele. ast fel încât sute de oameni să poată privi lupta. n buia să spun ce aveam de gând să fac. Locul duelelui a fost marcat şi s-au luat toate măsurile. Klara s-a ma i liniştit Nu a trecut prea multă vreme. dar mi-a fost imposi bil să răspund la toate aşa cum aş fi dorit Dacă nu voiam ca planul meu să se ducă de râpă. Atât în „oraşul de sus". făcuţi din iele şi cusuţi la gură. Am zis! Spunând acestea.un sioux nu mă va ucide. cât şi în „oraşul de eliniştea. astfel încât ele să stea chiar în dreptul inimii atunci când mi le atârnam d gât. dar fiecare vor bă pe care-o rosteşte are temeiul şi ţinta sa. Old Shatterhand vorbeşte în ghicitori. Trebuia să o liniştesc şi de aceea iam spus că aş avea pat lucruri prin care glonţul nu putea pătrunde. Văzând acestea. cei ce fuseseră de faţă la întâlnirea m cu Pida erau foarte neliniştiţi. Pida i-a salutat pe toţi cei prezenţi şi a ieşit din cameră. pentru că acestea se aflau în săculeţi pentru leacuri. am fost asaltat de întrebări. şi am putut observa agitaţia pe care o stârniseră c ele ce urmau să se întâmple. Nici unui indian nu i-ar trece prin cap să aducă vreun neaju ns propriului său leac. Acest leac era alcătuit din labe de câine. De aceea el ştie dinainte ceea ce alţii nu po t şti. Acum eram pregătit pentru dificilul duel care mă aştepta. Aceste lucruri erau leacurile pe care l e luasem din Casa Morţii. Din cauza asta. Nu se mai vorbea despre nimic altceva decât despre lupta dintre Old Shatt erhand şi cele . u capul sus. el preferând să moară decât să facă aşa ceva. Crede-mă! — C ed şi mi-o doresc! a spus Pida.

Duelul este o comedie. întrebându-mă: — Vrei să te lupţi cu c ru căpetenii? — Nu. — Să ne dorim ca această comedie să se termine astfel precum îţi doreşti. Te vei duce la l ocul luptei la ceasul hotărât? — Da. luptă care avea să fie pe viaţă şi pe moarte. Alţii spuneau că Old Shatterhand n u făcuse până acum nici un lucru la care să nu se fi gândit foarte bine dinainte şi că el şti mereu cum să se ferească de moarte. Tu eşti propriul tău stă trebuie să dai nimănui socoteală pentru faptele tale. am răspuns eu. Lum ea trebuie să afle că noi putem învinge şi singuri. despre această luptă vor toată lumea. dar voi veni şi eu cu tine! — Singu r. Ziua de astăzi va fi o zi ca toate celelalt e. sau cu războinicii Winnetou? — Voi face aşa cum vei voi tu. .patru căpetenii vestite. aşa încât Old Shatterhand nu trebuia judecat în nici un fel. Unii spuneau că eram d -a dreptul nebun că acceptasem condiţiile căpeteniilor. nu numai cu ajutorul cetelor de război nici. — Nu te întreb ce vrei să faci. când păstrătorul marilor leacuri a venit la mine. Eram împreună c soţia mea. La auzul acestui răspuns. Pe scurt. chiar dacă porneşte de la ceva foart e serios. un joc al unor măscărici. Old Shatterhand nu întreprinde nimic fără să gândească. şi era mai bine ca toţi să aştepte sfârşitul luptei. Tocmai mâncam de prânz. şi era de aşteptat ca şi Tatellah-Satah să afle despre toate câte urmau să se î le. calm. — în această seară vei citi din nou? — Da. Bătrânul s-a apropiat şi m-a privit atent. — Atunci vino singur. bătrânul a zâmbit: — Ştiam a exclamat vraciul.

Toate acestea au uimit-o pe şotia mea. Pe măsură ce mă uitam mai atent la statuie. Am mai spus că preferam ca m mentul să se surpe. astfel încât acest monument să atragă cât mai mulţi oameni. Alături de Tatellah-Satah se aflau căpeteniile care erau de partea mea . M-am aşezat şi am început să privesc toată acea mulţime de oameni. Ea face fotografii cu mare plăcere şi este mereu dornică să afle lucruri noi. alţii trăgeau de sfori . şi anume spre vale. şi apoi spre Cascada de Dantelă. Era atât de entuziasmată de tot ce vedea. Mă într ce rost aveau toate acestea. să intre în pământul pe care se află. pentru că altfel nu se poate numi ceea ce făcea ea. Mi se spusese că statuia lui Winnetou urma să fie lumin ată. Am văzut o mulţime de felinare din hârtie şi foarte multe becuri electrice şi corpuri de iluminat care aveau forma unor bile sau forma unor lalele. încât m-a lăsat baltă pur şi simplu ş -a dus la inginer ca să-l supună unui interogatoriu. Am văzut câţiva oameni cu aparate fotografice. Unii înfigeau în pământ ţăruşi înalţi. decât să vedem un Winnetou din piat trebam acum dacă se pregătea sistemul de iluminare al monumentului. Era vorba despre un alt fel de agitaţie. dar nu am mers acolo unde se afla bătrânul vrac i. Un inginer de origine indiană avea. după câte se pare. sarcina de a monta un aparat de proiecţie pe unul dintre Amvoanele Diavolului. Privea totul cu mare atenţie şi se părea c arte porunci. Am făcut o plimbare împreună cu soţia mea. şi pe oameni i de aici îi interesa altceva. La puţină vreme după aceea l-am zăr ierea locului în care avea să se desfăşoare lupta. ci am apucat-o într-o cu totul altă direcţie. Şi aici domnea agitaţia. Monumentul nu er a însă terminat.Bătrânul ne-a întins mâna şotiei mele şi mie şi a plecat. Lipseau gâtul şi capul. mi .

— La ce foloseşte aparatul de proie ebat-o eu. drept. şi toţi ceilalţi stăteau strâmb. M-am speriat. dar cred că. Se dorea ca toţi cei prezenţi în oraş să vină şi să vadă minunea. Acel căprior era. oricum. fiindcă mi-am adus aminte că. mi s părut că unul dintre căpriorii pe care se sprijineau schelele era strâmb. Ultima dată când am privit-o. Ea aflas e de la inginer că în seara următoare avea să fie încercat sistemul de iluminare. Artişti i vor fi reprezentaţi la stânga şi la dreapta operei lor! — Asta dovedeşte că domnii au spir it de afaceri! Am să fac tot ce pot ca să-i împiedic să-şi ducă la îndeplinire planurile! — C i că te vor asculta? Mă gândesc că asta ar duce la neînţelegeri şi sunt de altă părere. s-a înapoiat soţia mea. — Cu ajutorul lui vor fi proiectate pe perdeaua de apă a cascadei fotogra fiile lui Young Surehand şi Young Apanatshka. de o parte şi de alta a statuii. toate aceste lu cruri care se petrec nu mai stau în puterea noastră. Gânde ste vorba numai de o încercare. dar suficient ca acest lucru să se vadă cu ochiul liber. di tavanul acesteia se scurgeau nisip şi pietriş. de data aceasta. M-am apropiat de acest căprior şi am văzut că statuia şi schelele erau înclinate într-o parte. Oare greutatea statuii era prea mare pentru ca soclul pe care fusese aşezată să poată rezista? Acest lucru putea atrage după s ine o nenorocire. cred că aici acţionează o forţă care se flă deasupra voinţei noastre.se părea că aceasta se apleca din ce în ce mai mult într-o parte. în timp ce mă gândeam la toate acestea. nu foarte mu t. Nu e mai bine să aşteptăm până vor fi făcut această încercare trece la fapte? — Da. la fel ca şi statuia care părea parcă apleca re dreapta. M-am uitat la diverse porţiuni ale statuii şi tot mi se părea că este înclinată. . poate că ar fi mai bine aşa. atunci când mă aflasem în peşteră.

Tu nu-ţi dai s a de asta. — Nici Tatellah-Satah nu trebuie să afle nimic? — Nici el. — Te rog să nu faci asta! E primejdios! — în periculos. fiindcă un însoţitor ar putea strica t l! — Ştii cât este de primejdios pentru tine? a întrebat soţia mea. Astăzi nu am timp. Pentru ca tavanul peşterii să se prăbuşeas sau mâine ar trebui ca înclinaţia pe care o are statuia să fie mult mai mare. fiindcă n-ai spiritul de observaţie atât de ascuţit ca al meu. — E-adevărat! Statuia stă strâmb! m-a între upt soţia mea. îngrijorată. dar mai ştiu că am s-o scot la capăt. ştiu. dar mâine mă voi duce în pe să văd dacă mai cade nisip şi pietriş din tavan. — Bine.. Doamne. rte primejdios. Vreau să între prind totul singur. Te rog să nu spui nimănui nimic despre toate acestea! Am eu motivele mele pentru care vreau să păs trez taina asta. numai că nu atât de repede.— Ce vrei să spui? — Uită-te mai atentă la statuie şi la schele. Compară poziţia st atuii cu direcţia pe care cade apa şi spune-mi. Trebuie să aşteptăm şi să vedem dacă statuia se înclină mai mult şi. — Da.. Nu doresc să mă însoţească nimeni. Sunt drepte? Soţia mea a pri it cu atenţie monumentul şi a exclamat: — Cred că sunt! Doar n-au de gând să înalţe o statuie re să stea strâmb! — Nu. dar tu însuţi crezi că tavanul peşterii se va prăbuşi! — Sunt chiar convi că aşa se va întâmpla. Dumnezeule! Crezi că o să se prăbuşească? Ce grozăvie! — Nimic nu este posibil. nu intenţionat. şi cu toate astea statuia stă strâmb. Să plecăm! Trebuie să mergem acasă! Nu reau să . dacă se înclină resant de văzut cât de mult creşte înclinaţia.

. atellah-Satah. Cu ocazia acestei confruntări trebuia să îmbrac ntele de căpetenie. aşa încât le-a luat s oţia mea şi le-a pus în geanta atârnată de şa. Tatellah-Satah ne-a trimis vorbă că va veni să ne ia. Klara voia să fie neapărat alături de mine. însă. nimeni nu se certa. Noi am fos t ultimii sosiţi acolo unde avea să se desfăşoare duelul. Nimeni nu vorbea. în frunte mergeam noi trei. călare pe asinul său alb. Era o mulţime de lume. Am încărcat carabina Henry. am ieşit în curte. A apărut şi TatellahSatah. — Ah! Lupta asta în grozitoare! a exclamat Klara. iar în urma noastră veneau Vulturul cel Tânăr şi cei doi vânători. Fiecare îşi căuta un loc în tăcere. Am văzut că toţi locuitorii „oraşului de sus" şi ai „oraşului de jos" erau strânşi unde urma să aibă loc lupta. Am refuzat. Nu aveam voie să iau eu însumi cele patru leacuri. întreaga atitudine a Klarei m-a i mpresionat. Bătrânul nu era însoţit de nimeni. iar lângă el se lau Vulturul cel Tânăr şi cei doi vânători care au vrut cu orice chip să mă însoţească până î . că am observat cu ucurie faptul că indienii îşi păstrau două dintre cele mai de seamă calităţi ale lor: erau tă almi. victoria va fi de partea mea. şi i-am spus: — Nu-ţi face griji! Trebuie să ai încredere în mine. Când am cr zut că era timpul să plecăm. Inciu-Inta ne pregătise caii. Trebuie să spun. at când aveam să-i înfrunt pe cei patru şefi de trib. Nu m-am împotrivit dorinţei ei. Am pornit cu toţii. spunând că toate cele ce-avea u să se întâmple nu meritau atâta osteneală. dovedindumi astfel că îşi făcea griji foarte mari şi că această aparentă veselie nu era de fapt decât stăpânire de sine. Din partea căpeteniilor a venit un sol care nea transmis că mă vor însoţi. deşi eram convins că nimeni nu va trage ni ci un singur foc.ajung nici măcar cu un minut mai târziu în locul în care se va da lupta. soţia mea şi cu mine. Când am ajuns a „castel". sperau ei.

şi a spus: — Membrii mitetului au hotărât ca eu să vorbesc. s-a hotărât între Pida şi mine! Comitetul dumneavoastră nu există ntru mine. Atunci când se apropie primejdia. Mi s-a spus că preşedintele comitetului. şi ceea ce a hotărât comitetul trebuie să. ca fiecare dintre cele patru căpetenii să vorbească. îngădui numai prezenţa dumneavoastră. Am acceptat să fiţi aici ca să daţi semnalul lipa când căpeteniile trebuie să tragă şi apoi să daţi semnalul la un minut după aceea. am făcut un pas înainte şi am spus destul de tare. Voi îngădui să se facă numai c e am vorbit împreună cu Pida. numai fricosul deschide gura mare.. de asemene a. Despre toate aceste cuvântări nu s-a spus nici o vorbă între Pida şi mine.. încât să fiu auzit de toată lumea: — Old Shatterhand nu a venit pentru a vorbi. La auzul celor spuse de mine. iar eu am continuat pe acelaşi t n: .. Urma. Când am intrat în cercul care se formase. — Dacă nu vreţi s picioare. venindu-mi apoi mie rândul să spun câteva cuvinte. preşedintele comitetului a făcut o mişcare cu mâna. Mai mult nu vă este îngăduit! — Dar nu stau pe-aici ca să. curajosul tace şi trece la fapte. atunci staţi jos! l-am întrerupt eu. cu excepţia lui Tangua care nu se putea ridica.. prin care cred că ar fi vrut să mă intimideze. Tot ce s-a hotărât. domnul Simon Bell. Tatellah-Satah îşi ales ese locul astfel încât să-i poată vedea foarte bine pe cei patru şefi de trib. când ie să trag eu.Adversarii mei erau pregătiţi. — Tăcere! trigat. cu teama întipărită pe chip. s-au sculat cu toţii în picioare. Auzind acestea. De abia după aceea va avea loc lupta. ci a venit pentru a lupta. urma să ţină un discurs. apropiindu-mă de el şi obligându-l să se aşeze Omul a rămas aşa câteva clipe.

înai te de a mă aşeza.— Conform condiţiei lui Pida. pentru ca ei să vadă dacă condiţiile puse sunt respectate şi pentru a avea grijă ca f iecare dintre noi să lupte cinstit. în semn de salut şi mi-a spus: . dar eram hotărât să nu-i las pe aceştia să ia cuvântul. To-kei-chun. M-am înclinat în faţa lui. De această nebunie ar trebui să râdem cu toţii. la rândul său. dacă urmările ei n-ar fi atât de triste Bătrânul mi-a strâns mâna. aşa cum este orice luptă dintre oa meni. Cei p atru şefi de trib aveau puşti cu două ţevi. căpetenia centenară a şo or. S-a făcut tragerea la sorţi. Am insistat ca martorii mei să se ocupe şi de tragerea la sorţi. Kiktahan Shonka şi Tangua. şi urma ca aceste patru căpetenii să tragă asupra mea în ordinea următoare: Tusahga Sartish. Este adevărat că adversarii mei îi desemnaseră pe William Evening şi pe Antonius Paper pentru a-i asis ta. Ei s-au aşezat în ac eastă ordine pe nişte scaune puse în semicerc faţă de scaunul pe care urma să stau eu. Tu vei fi primul care va şti că lu la care am fost silit să iau parte este o nebunie. Asupra ta s-a coborât binecuvântarea şi dragostea Marelui Spirit car e nu ţi-a călăuzit paşii încoace pentru ca tu să vezi curgând sângele celor pe care-i iubeşti eşti cel mai înţelept şi cel mai încercat dintre noi toţi. şi pe feţele lor se citea bucuria victoriei. i-am strâns mâna şi i-am spus: — Tu eşti cel mai bătrân dintre care se află aici. am privit în jur şi mam îndreptat spre Avaht-Niah. iar cei patru şefi de trib au fost de acord. Ei vor spune care sunt acele condiţii! Matto Sha hko şi Wagare-Tey s-au ridicat în picioare şi au spus care erau condiţiile. pentru că er au convinşi că aceasta era ultima dorinţă pe care aveam s-o mai am în decursul vieţii mele. i-am chemat aici pe vestiţii mei fraţi Matto Shahko şi Wagar e-Tey.

Primul cerc ce se formase în jurul nostru era alcătu it din căpetenii. în spatele tuturor acestora se afla mulţimea de curioşi care nu voiseră să le scap e această luptă. să rămână aici! Să moară împreună cu el spus ceilalţi trei şefi de trib. p re decât să rămână aici! a strigat Kiktahan Shonka. El a adus-o şi pe squawa lui pentr u a vă da o lecţie. într-adevăr. pentru ca urmaşii noştri să urască lupta. dar al doilea este pentru ea! — Da. De asta am încuvi oate condiţiile voastre. Dacă te temi. Lui Old Shatterhand nu-i trece prin gând să upte cu voi. zâmbind. Se cuvine să ştii că primul meu g este pentru tine. furios. fără a mă gândi la ele. Văzând aceasta. Dacă vă este teamă de ea. Martorii noştri se aflau lângă noi. ca războinic. în spatele acestor căpetenii se găseau căpeteniile de rang mai mic şi alte persoane care erau mai îns emnate.— Old Shatterhand să ne arate că lupta între oameni este o nebunie. şi soţia mea s-a aşeza t lângă mine. Printre acestea se aflau şi cele douăsprezece căpetenii apaşe. astfel încât să vă gândiţi mai bine la toate. că voi sunt eţi nişte războinici? Sunteţi nişte bătrâni care-au dat în mintea copiilor. Kiktahan Shonka a izbucnit furios: — Ce caută squawa printre ră boinici? Să plece de-aici! — Te temi de o squawa? l-am întrebat. Printre curioşi . Fie ca victoria să fie a sa! M-am dus la locul meu. Să înceapă lupta! Matto Shahko a ridicat mâna şi a spus: — E unt Matto Shahko! Cel ce va trage în squawa albă va fi răpus de glonţul meu! Adversarii mei şi cu mine ne aflam în centrul spaţiului marcat în care urma să se desfăşoare confruntare . pentru că Old Shatterhand este bărbat. Ea rămâne aici! — Old Shatterhand a devenit femeie? El nu simte jig nirea pe care eu. o simt? — Ca războinic? Oho! Crezi. pl eacă! Ea nu se teme.

Cel care are sarcina să dea semnalul de începere nu va face nimic. Primul care va lupta va fi Tusahga Sartish. se aflau. s-a ridicat în picioare şi s-a preg t să dea semnalul. Este el pregătit? Cel întrebat a tras siguranţa puştii sale şi a spus: — Sunt gata! Acum să ne dovedească Old Shatterhand că adus-o pe squawa lui pentru a ne da o lecţie. precum şi cei care lucrau la monumentu l lui Winnetou. Faptul că ele se aflau aici era pentru mi e cea mai bună dovadă că în Valea Peşterii se adunaseră patru mii de războinici. muncitorii nu îndrăzneau însă să vorbească foarte tare. Toţi aceşti muncitori se purtau ca nişte scandalagii şi vorbeau tot timp ul. pe car e îl făcusem să se aşeze. Tatellah-Satah a spus: — Ni i unul dintre cele patru dueluri nu va începe decât atunci când eu voi ridica mâna. să ajungă la Mount Winnetou. Matto Shahko şi Wagare-Tey şi-au scos revolverele şi le-au spus adver sarilor mei că sunt gata să-l împuşte pe acela ce va încălca oricare dintre condiţiile stabil te.se aflau şi muncitorii de la cariera de piatră. în prezenţa tuturor căpeteniilor. căpetenia războ inicilor utah. Aşta şi nepoata ei şi alte două femei a căror prezenţă era deosebit de importantă pentru mine. Păr Negru. Simon Bell. care acum era îmbrăcată în straie femeieşti. până când eu nu voi fi ridicat mâna. ouă reuşiseră. Astfel inima mea era pro tejată de leacul indianului. în afară de Kolma Pushi. I-am făcut un semn Klarei. aşadar. Ochii tuturo celor prezenţi erau aţintiţi asupra noastră. Este vorba desp re soţia lui Pida şi despre sora ei. iar ea a adu s repede leacul lui Tusahga Sartish şi mi l-a atârnat de gât. şi-a dat seama ce misiune avea. Preşedintele comitetului. şi nu mai devreme. Cei doi erau hotărâţi să respecte întocmai ceea ce spuseseră. astfel încât să ne gândim mai bine la toate. altă cu şefii de trib care ne priveau. .

dar Tusahga Sartish nu a tras. iar Tatellah-Satah a întreba t. deznădăjduit. şeful de trib. dar cu ţeava îndreptată în jos. cu bucurie în glas: — De ce nu trage Tusahga Sartish? De ce nu se dă semnalul pentr u Old Shatterhand? El trebuie să aştepte numai un minut până când are voie să tragă. Cine tra ge asupra propriului său leac nu va ajunge nicicând pe plaiurile veşnice ale vânătorii! — A trecut un minut! a strigat Tatellah-Satah. începeţi! Preşedintele comitetului a dat semnalul. Feţele prietenilor mei se luminau văzând cu ochii. Indianul ţinea puşca în mână. . Toată lumea privea săculeţul pe care soţia mea m -l pusese la gât. Lupta poate să înceapă Tusahga Sartish poate să tragă! La un minu după aceea voi trage eu! S-a făcut linişte. Omul se uita cu teamă la pieptul meu. — Trage! i-am strigat eu. în ochii lui larg deschiş a spaima. — Nu mai întreba! Trage! l-am îndemnat eu. Din mulţime s-a auzit un oftat de uşurare. Oamenii nu înţelegeau nimic. De unde-l ai? Cine ţi l-a dat? m-a întrebat el. în cele din urmă. indianul. aşa cum crezus a început.— Şi eu sunt gata! am spus. Un minut nu mai mult! Să începem! Old Shatterhand să-şi ia puşca! Am urmat îndemnul vraciului. — Să trag asupra leacului meu? a înt rebat. — Nu pot să trag! a strigat acesta. — Leacul meu! Leacul meu! a exclamat . Mi s-a spus să trag. dar nimeni nu ştia ce însemna asta. Tatellah-Satah a strigat: — A veni t vremea. dar îşi dădeau seama că nu eram cu totul lipsit de apărare. I s-a spus din nou lui Tusahga Sartish să tragă.

Indianul s-a răstit însă la mi ne: — Old Shatterhand este un câine care fură! Fură leacuri! Old Shatterhand are şi leacul meu? . ridicându-se şi dispărând repede. încât părea că avea să se sufo Comanşul trăgea adânc aer în piept. căpetenia comanşilor. Dacă aveam unul dintre aceste leacuri. Nu l-am lăsat să aştepte prea mult pentru a-şi da seama de adevăr. ridicându-se şi luând -o la fugă. astfel încât leacu acesta îl acoperea pe acel al lui Tusahga Sartish. indianul era dezonorat. Soţia mea mi-a prins de gât leacul căpeteniei comanşilor. — Nu! Nu sunt gata! a strigat şeful de tri b. —To-kei-chun. El ştia prea bine că cele pat ru leacuri fuseseră aşezate laolaltă. mici şi s-au umezit — To-ke -chun este gata? a întrebat Tatellah-Satah. El a r fi trebuit să se lase împuşcat de nune. iar ochii i s-au făcut mici. privindu-mă: Ac m parcă mi-e mai bine! Am avut încredere în tine. probabil că l e aveam şi pe celelalte. am spus eu. Omul avea o expresie a feţei ce nu poate fi descrisă în cuvinte. Doamne! a strigat soţia mea şi apoi a continuat. îndreptând carab ina spre pieptul indianului. trebuie să tragă. — Mulţumescu-ţi. Uff a strigat Tusahga Sartish. deci şi pe al său. După legile preriei. marea căpetenie a sioucşilor. dar mi-a fost foarte frică! Era de-a d reptul caraghios să-l vezi pe bătrânul şef de trib fugind cu iuţeala cu care ar fi fugit u n copilandru.— Tusahga Sartish. Următorul meu adversar a fostTo-kei-chun. Cei ce ne priveau au început să zâmbească. dar nimeni nu râdea. s-a terminat cu tine! Trebuie să mori! am rostit eu. — A venit rân Kiktahan Shonka. — Uff. Eu sunt gata! Indianul era atât de surprins.

— Ai ascultat ce am vorbit acolo. am spus eu. la Amvonul Diavolului? — Da. încât bărbia părea să-i atingă genunchii. La rândul său. Acolo l-au aşteptat pe Old Shatterhand pentru a-l prinde. i-am arătat labele de câine pe care le găsisem la Amvonul Diavolului. Kiktahan Shonka să se convingă! Spunând acestea. L abele de câine le-am găsit chiar eu. — Unde? — Pe treptele Amvonului Diavolului. — Nu am jumătate din leacul tău. ţi-ai pierdut o parte din şuviţele d e păr şi o parte din leac. Indianul s-a chircit atât de mult. — Sunt ga de luptă! i-am spus păstrătorului marilor leacuri.— Da. indianul mi s-a adresat ba tjocoritor: — Crede Old Shatterhand că jumătăţile de leacuri au vreo însemnătate? Glonţul meu a răpune cu siguranţă. făcându-i semn soţiei mele să-mi aducă jumătate din leacul bătrânei căpeten că jumătatea pe care am luat-o din Casa Morţii. în timp ce căpeteniile se sfătuiau. Văzând aceasta. pentru că jumătăţile de leac nu au nici o putere. — Uff Uff! Se părea că spaima pe care i-o provocasem lui Kiktahan Shonka îl va omorî p e loc. am răspuns eu. a răsunat vocea Marelui Spirit Când ai fugit. Jumătatea leacului tău am găsit-o eu şi am luat-o pentru a o între i acum cu cealaltă jumătate. Indianul s-a speriat şi apoi s-a răstit la mine: — Mâinile care fură poartă în si e putere dumnezeiască? Cine ţi-a dat ţie ce am pierdut eu? — Nimeni nu mi-a dat nimic. Am leacul întreg. Jumătate din leacul lipseşte. unde căpe teniile sioux şi utah au vorbit despre drumul pe care-l vor face la Mount Winnetou . acesta a întrebat: .

trimite-mi un glonţ în inimă! După ce mor. a zărit leacul şi a spus: — Ştiam eu! Ai şi leacul meu! Eu nu trag în leacul meu! Nu voi trage. vino la Mount Winnetou! Singurul glonţ pe care îl mai am. cel mai vârstnic dintre şefii de trib ai kiovaşilor. l-au suit pe cal şi au pornit. Rămăsese numai Tangua. cu ochii închiş nând în mână puşca sa cu două ţevi. mi-a scris: „Dacă e viteaz. ta tăl lui Pida. le-a spus: — Luaţi-mă şi duceţi-mă de-aici! Războinicii au î porunca căpeteniei. deci nu voi pune nici leacul. — Atunci. cel mai aprig dintre duşmanii mei. Leacurile voastre nu-mi aparţin. împietrit. Tangua a deschis ochii. Nu am ce să pun în mormântul tău. dar nu sunt duşmanul nu doresc moartea ta. de o parte şi de alta a acestuia. Klara îmi adusese leacul căpeten iei kiovaşe. te rog să-mi pui leacul în mormânt! Vrei să f asta? — Nu. — Te înşeli! Sunt cinstit. — Noi? Noi patru? . Eu n u le voi păstra. — C e vrei să faci cu leacul? Vrei să-l nimiceşti? — Nu. Nici un muşchi de pe faţa lui nu trăda ce gândea. pentru a-l sprijini pe bătrânul şef de trib. şi am s să-i spun: — Tangua. L-au ridicat pe bătrân.— Este şi Kiktahan Shonka gata de luptă? La această întrebare. dar pe tine te rog: După ce se scurge un mi nut. Te urăsc aşa cum n-am mai urât pe nimeni mea. zărindu-şi oamenii. m-am înşelat în privinţa ta. Kiktahan Shonka şi-a ridicat privirea şi. Voi veţi hotărî cui voi da eu aceste leacuri. îţi duce dorul"! Iată-mă! Unde-i glonţul tău? In timp ce spusesem toate acestea. Stătea pe pământ. Credeam însă că eşti un duşman cinstit.

— Da. Am să vă pun la încercare. Dacă sunteţi demni de a vă recăpăta leacurile, vi le veţi re nu, le voi da lui Tatellah-Satah. El este păstrătorul leacurilor. El le va pune la l oc sigur, astfel ca nepoţii nepoţilor voştri să afle ce oameni răi au fost strămoşii lor. Vre u să spun că-ţi dăruiesc viaţa, dar nu-ţi dăruiesc şi leacul. Leacul trebuie să-l câştigi! Am ghl M-am sculat în picioare, şi soţia mea mi-a urmat exemplul. Tatellah-Satah s-a ridi cat de la locul său şi a spus: — Lupta s-a sfârşit! Old Shatterhand a învins! A fost o victo rie obţinută fără vărsare de sânge, şi de aceea este o victorie înzecită! XV TOT CE ESTE VECH NĂRUIE... Ne-am întors la caii noştri, am încălecat şi am plecat însoţiţi de aceiaşi oameni c soţiseră şi la venire. Toţi cei ce ne erau prieteni scoteau strigăte de bucurie. Cei ce ne erau duşmani amuţiseră. Trecând pe lângă grupul de muncitori, am auzit cuvinte care au avut darul de a-mi atrage atenţia: — Old Shatterhand! Secătură! Venetic! Câine! Coiot! Duşman! Ră bunare! Te strâng de gât! Te ucid! Toate acestea m-au mirat. Nu-mi puteam închipui car e era motivul acestei uri. Le-am spus toate acestea lui TattellahSatah şi Vulturul ui cel Tânăr. Auzind că eram nedumerit Dick Hammerdull mi-a spus: — Da, muncitorii vă urăsc, domnule Shatterhand. Vă urăsc toţi, de la primul până la ultimul. Ei ştiu prea bine că vă îm viţi construirii monumentului. Ei cred că dumneavoastră vreţi să le zădărniciţi lucrul şi că ei nu vor mai câştiga riimic. Se strâng în fiecare zi şi se sfătuiesc pentru a vedea cum ar putea să-i înlăture pe Old Shatterhand şi

pe Tatellah-Satah. La aceste adunări ale muncitorilor participă şi domnii din comitet! — Ei! Aşa stau lucrurile? Asta este foarte important! am recunoscut eu. De unde ştii toate astea? — De la Sebulon Enters! — Nu de la Hariman? — Nu, nu, de la Sebulon. Ştiu p rea bine că nu aveţi atâta încredere în el, câtă aveţi în fratele lui, dar trebuie să ştiţi c lat că urmează să fie tras pe sfoară, vă este chiar mai credincios decât Hariman. Seara, cei doi fraţi vin pe furiş la Pitt şi la mine, şi stăm de vorbă... — Fără să-mi spuneţi nimic? a eu. — Dacă v-am spus, sau nu, asta nici nu mai contează, dar nu trebuie să vă faceţi griji. Acum e foarte important să păstrăm legătura cu ei. Imediat ce aflăm ceva sigur sau ceva fo arte important venim şi vă dăm de veste. Cel mai mult se vorbeşte despre dumneavoastră la cantină. — La care cantină? — O baracă din scânduri, aflată în apropierea carierei de piatră, e muncitorii vin să mănânce sau să mai stea de vorbă. — Ştii unde-i cantina asta? — Da. — N-a it niciodată că ar exista aşa ceva pe-aici. Trebuie s-o văd şi eu, şi asta chiar astăzi, înai să se întunece. Să mergem amândoi într-acolo! — Vrei să rămâi în hainele de căpetenie? a înt ea. — Da. N-am timp să mă schimb. Penajul îl vei duce tu acasă. — Eu credeam că pot să te-nso — Nu de data asta, Klara. Mergem repede în recunoaştere până la locul cu pricina. Asta nu -i o treabă pentru tine. Spunând acestea, mi-am luat rămas bun de la Vulturul cel Tânăr şi d e la Tatellah-Satah şi m-am îndreptat, împreună cu

cei doi vânători, spre Cascada de Dantelă, pentru a ajunge apoi la cariera de piatră. Deşi soarele se retrăsese în spatele Muntelui lui Winnetou, nu se întunecase încă. Am pornit în galop, am trecut printr-o vâlcea, pentru a ieşi din valea propriu-zisă care se întindea dincolo de Mount Winnetou, şi am ajuns în regiunea în care omul distrugea cu bună ştiinţă fru useţile naturii. Pentru noi, cariera de piatră era ca o rană săpată în inima muntelui. Toate cablurile, toate schelele şi construcţiile ridicate pentru a înlănţui căderea cascadei şi pe tru a-i transforma apele în electricitate supărau ochiul fiecărui om care iubea natura . Am zărit în apropiere şoproane şi grajduri murdare, precum şi mai multe căruţe mari. Un fer rău ţipa ascuţit. Barăci pitice şi corturi cârpite se vedeau peste tot, aşezate în dezordine. mmerdull a arătat cu mâna o baracă mare şi lungă, construită din buşteni. — Aia-i cantina, a s vânătorul. Proprietarul este un om uriaş. I se spune „negroteiul". — Pentru un indian as ta este o jignire, am spus eu. — De-o fi jignire, sau nu, asta nici nu mai contează, dar omul s-a obişnuit să i se zică aşa şi nu se supără. Altminteri, însă, e un om necioplit ent. Se spune că mama lui era negresă. Fraţii Enters se află destul de des în tovărăşia lui. de mine! Dar de ce? — Ca să-l tragă de limbă. El se află, de fapt, în fruntea muncitorilor. Se spune chiar că unii şefi de trib au mare încredere în el. E foarte sigur că domnii din comitet pun mare preţ pe el. Se spune chiar că domnii William Evening şi Antonius Pap er îşi petrec nopţile aici, bând şi jucând cărţi. Vreţi să-l vedeţi? — Da. Dacă se poate, aş el să mă zărească. — Se poate, dar trebuie să mai aşteptăm câteva minute ca să se întunece. A duce în încăperea în care negroteiul îi

primeşte numai pe apropiaţii săi. Ca să nu ne vadă nimeni, o să ne mai plimbăm puţin. Până at usem în dosul unor tufişuri care ne acopereau cu totul. Am mai mers o vreme de-a lun gul tufişurilor. S-a înserat repede, şi apoi noaptea s-a lăsat cu totul. Era lună nouă, şi st lele nu luminau foarte puternic. Ne-am apropiat de baracă. După ce am ajuns în dreptul celor din urmă tufişuri, am descălecat. Pitt Holbers a rămas lângă cai, în timp ce Dick şi c ine ne-am apropiat de baracă, vrând să ajungem nevăzuţi de nimeni lângă peretele din spate al acesteia. Nu nea fost prea greu s-o facem. Am zărit o grămadă de lăzi şi de butoaie, înşirate de-a lungul peretelui. Dacă era nevoie, am fi putut să ne ascundem în dosul lor. Din f ericire n-a fost nevoie s-o facem. In baracă era lumină, şi am putut vedea că ea se comp unea din mai multe încăperi; una dintre ele era mai mare, iar celelalte erau mai mic i. Spre una dintre încăperile mici m-a călăuzit Dick Hammerdull. Aceasta nu avea decât o s ingură fereastră care era deschisă. Sub fereastră se afla o ladă mare şi solidă, astfel încât utea escalada, călcând pe ladă, fără ca aceasta să cedeze sub greutatea persoanei. — Asta-i o aia negroteiului, mi-a şoptit Dick Hammerdull. Ştiu asta pentru că fraţii Enters mi-au d escris-o în amănunt. Inăuntru se aud voci. Auziţi? — Da. Am să mă sui pe ladă, să văd despre rba. — Bine. Eu am să stau de pază. De pe ladă, am putut vedea foarte bine ce se petrece a în cameră. în mica încăpere se găseau două mese din scânduri de lemn şi câteva scaune, tot n. Am văzut cinci bărbaţi. Pe patru dintre ei îi cunoşteam foarte bine. Doi dintre ei erau fraţii Enters, iar ceilalţi doi erau Tusahga Sartish şi To-keichun. Al cincilea era, desigur, proprietarul cantinei. De o statură uriaşă, omul era îmbrăcat în straie indiene. Av ea nasul

turtit şi pielea neagră. Acest metis era, după părerea mea, o adevărată întruchipare a violen şi a răutăţii. Tocmai când mi-am aruncat o privire în încăpere, negroteiul a spus: — Cred că n castel nici nu ştiu măcar că cei doi vraci au fugit. Blestemat fie acest Old Shatter hand care a reuşit să pună laba pe hartă! Spre norocul nostru, harta nu ne mai trebuie. Vracii or să găsească drumul şi fără ea. Old Shatterhand ăsta-i un mare prost! Când s-a dus a o ca să-i înfrunte pe şefii de trib şi a făcut pe grozavul arătând leacurile, nici nu-i trece prin cap că cei doi vraci erau liberi şi că planul pentru mâine era deja făcut Victoria l ui n-a folosit la nimic! A mai câştigat o zi, atâta tot! Mâine seară va muri, cu nevastă-sa cu tot! Vă veţi ţine de cuvânt? Această întrebare le fusese adresată fraţilor Enters. — Vom f eea ce am promis! a spus Hariman. — Pentru noi nu va fi plăcere mai mare decât aceea d e a-i avea în mâinile noastre pe acest bărbat şi pe această femeie! Nici nu ne trece prin minte să ne lipsim de plăcerea asta! — Nici măcar nu v-ar fi de vreun folos! a spus negr oteiul. Eu vă zic numai atât. Mâine vor muri doi oameni, fie că ei vor fi cei doi soţi din Germania, fie că ei vor fi fraţii Enters! De asta puteţi să fiţi siguri amândoi! încă nu am lină încredere în voi! E vorba de munca noastră! De miile de dolari pe care vrem şi putem să le câştigăm. De asta le-am dat căpeteniilor toţi muncitorii pentru mâine seară. De asta vr ca totul să se întâmple întocmai precum am promis. Cel ce nu-şi respectă cuvântul, va plăti viaţa! Aşa va fi! To-kei-chun, căpetenia comanşilor, s-a ridicat în picioare şi a spus: — Da, aşa va fi! Suntem chemaţi cu toţii. Vom veni. Fiecare dintre noi ştie care este locul său. Vracii îi vor călăuzi pe cei patru mii de războinici prin peşteri. Vor veni pe jos. Caii

rămân în vale. Nu ştim dacă tot drumul prin peşteră se poate face călare. — între timp eu voi u muncitorii mei, a spus negroteiul. Fraţii Enters trebuie să aibă grijă de Old Shatterh and şi de soţia lui. Când războinicii voştri vor ajunge la Cascada de Dantelă, ei vor trage un foc, astfel că noi vom şti de sosirea lor. O dată ce a fost tras acel foc, fraţii Ent ers îi vor înjunghia pe Old Shatterhand şi pe soţia lui. Eu voi ataca în fruntea muncitori lor mei, netezind drumul războinicilor care vin la Cascada de Dantelă. Tusahga Sarti sh s-a ridicat la rândul său şi a spus: — Planul este bun. Dacă se schimbă ceva, o să-ţi trim m un sol. Apoi s-au ridicat cu toţii, şi negroteiul i-a condus până la uşă. Fraţii Enters au as singuri şi s-au privit unul pe altul, cu îngrijorare. — Totul se poate sfârşi rău, a spus Hariman. — De ce? l-a întrebat Sebulon. Am aflat ce voiam să aflăm. Mâine dimineaţă mergem a doi la Old Shatterhand. Ii povestim totul şi-i spunem să fie cu băgare de seamă. Ce crez i că se poate întâmpla? — Nu mă gândesc la noi! Noi o să scăpăm! Mă gândesc numai la măcelul Nici măcar Old Shatterhand nu poate să împiedice vărsarea de sânge, atunci când e vorba des pre o asemenea confruntare! Mă gândesc la tatăl nostru. Mă gândesc la soarta lui şi aş vrea s iedic orice vărsare de sânge. Aflasem destule şi m-am dat jos de pe ladă. — Aţi aflat ceva i mportant? m-a întrebat Hammerdull. — Chiar ceva foarte important! am răspuns. îmi vine să cred că se mai întâmplă minuni. Parcă cineva nea mânat încoace tocmai la timp ca să putem asc a ce s-a vorbit. Trebuie, totuşi, să-ţi spun ceva chiar acum, imediat. Cei doi vraci p e care i-am luat prizonieri la intrarea în peşteră au scăpat

— Nu se poate! Când? — Cred că în dimineaţa asta! Au făcut-o, fără ca nimeni să fi băgat de s dus repede la căpeteniile lor şi au pus la cale planul despre care tocmai am aflat. Să ne grăbim! Trebuie să ajungem repede acasă. Ne-am strecurat până lângă cai, am încălecat ş at în mare grabă. Pe drum le-am povestit celor doi prieteni tot ce aflasem. Ei ştiau că prizonierii fuseseră lăsaţi în grija unui războinic de încredere. Acesta locuia la parterul unei clădiri mari care îi aparţinea lui Tatellah-Satah. In aceeaşi clădire se găsea şi încăpe care fuseseră duşi cei doi prizonieri. Am lăsat caii în grija unui războinic şi ne-am îndrept t paşii mai întâi spre încăperea în care locuia indianul care ar fi trebuit să-i păzească pe nieri. Omul nu era acolo. Nu avea nici soţie şi nici copii, aşa încât nimeni nu ne-a putut spune unde se dusese. Am mers apoi în încăperea în care fuseseră închişi prizonierii. Aceast ere era un fel de beci. Uşa era încuiată pe dinafară. Când am vrut să deschidem, am auzit st rigăte şi bătăi în uşă. Am reuşit să dăm deoparte zăvorul şi ne-a ieşit în întâmpinare... cel fie paznicul prizonierilor. El spunea că în dimineaţa aceea, când le dusese mâncare prizon ierilor, aceştia tăbărâseră asupra lui şi îl loviseră până când leşinase. Când s-a trezit se is în beciul întunecos. Făcuse zgomot şi strigase tot timpul, dar nu îl auzise nimeni. Ind ianul se temea că va fi aspru pedepsit şi m-a rugat să vorbesc în numele lui cu Tatellah Satah. I-am promis că voi face întocmai precum m-a rugat şi lam lăsat să plece. M-am dus în locuinţa mea. Klara nu se afla acolo. îmi lăsase un bilet prin care mă înştiinţa că plecase l atellah-Satah şi că luase cu sine caietele lui Winnetou, din care urma să citească Wakon . Soţia mea mă mai ruga să o urmez cât mai curând cu putinţă.

Am intrat în locuinţa păstrătorului marilor leacuri şi m-am dus până în dormitor. în odaia cu i era deocamdată linişte. Am deschis încet uşa prin care se ajungea din dormitor în această cameră cu pereţii acoperiţi de flori şi l-am auzit pe Old Surehand spunând: — Da, aşa este. E este mai nobil decât noi toţi la un loc, mai măreţ decât ne-am fi închipuit. —Winnetou era a emenea unui erou din basmele vechi, pe care le-am auzit de la părinţii noştri, a spus Apanatshka. — Ce se mai aude cu statuia? a întrebat Athabaska. — Statuia este prea mică pentru el, oricât de înaltă ar fi ea! a strigat Kolma Pushi. — Noi nu vrem o statuie din piatră! a spus Asta, femeia lui Wakon. Noi vrem să-l păstrăm în sufletele noastre! Cuvint ele nepreţuite pe care el le-a rostit prin gura cititorului să rămână în sufletul poporului nostru pe veci! Tatellah-Satah m-a văzut stând în pragul uşii şi mi-a spus: — Ai venit la ti mp. Tocmai ne oprisem puţin, fiindcă eram prea mişcaţi de cele ce-am auzit. Tocmai se ci tise despre gândurile tale legate de omul cu suflet nobil, gânduri pe care şi le-a însuşit şi Winnetou şi pe care le-a transmis apaşilor. Am auzit cum el şi-a schimbat gândurile le gate de luptă în gânduri paşnice, cum a trecut de la ură la iubire, de la răzbunare la ierta re. Toate acestea ne-au înălţat. S-a risipit perdeaua de ceaţă, şi am putut vedea care au fo st gândurile şi faptele sale şi cât de neînsemnate sunt faptele noastre. Toate acestea i-a u cutremurat şi i-au trezit la realitate chiar şi pe Old Surehand, pe Apanatshka şi pe fiii lor. — Nu ne-au adus la realitate, a spus Young Apanatshka, ne-au făcut să vedem lucrurile limpede. Noi am crezut că opera noastră este foarte reuşită, dar de-acum încolo o vom examina cu mare atenţie. Ni s-a spus că arta noastră este superficială, că este o a rtă lipsită de suflet şi de gândire şi că statuia noastră ar

ilustra din plin toate aceste lucruri. Vă invităm mâine seară la Cascada de Dantelă şi dorim să ne fiţi oaspeţi. Acolo vom încerca să dăm viaţă pietrei prin lumină. Dacă vom reuşi, e bi vom reuşi... — Vom reuşi! a exclamat Young Surehand, foarte sigur de sine. Am văzut ime diat că unii dintre cei care erau de faţă ar fi vrut să-l contrazică şi de aceea am spus rep ede: — Să aşteptăm! — Da, să aşteptăm! a spus Athabaska. Chiar dacă totul va reuşi, statuia a zenta doar un om însufleţit de gândul luptei. Noi am cunoscut aici un altfel de om, lam cunoscut pe adevăratul Winnetou, cel care este înzestrat cu suflet, cu înţelepciune şi cu nobleţe şi care ne cere să fim şi noi asemenea lui. Aşa cum el voia să se înalţe mereu mai lt prin spirit, trebuie să vrem şi noi acelaşi lucru, noi, cei care suntem membrii ras ei din care a făcut parte şi el. El este cel care ne înalţă. Noi suntem urmaşii lui spiritua li. Spunând acestea, Athabaska le-a arătat tuturor poza lui Winnetou pe care i-o dădus em lui Tatellah-Satah. Acum poza era prinsă pe florile albe care formau crucea. La dreapta şi la stânga acesteia, se aflau fotografiile care îi reprezentau pe Marah Dur imeh şi pe Abu Kital cel cumplit. Aceste fotografii îi impresionaseră profund pe cei c e se adunaseră în seara aceea pentru a se bucura de cele scrise de Winnetou. Probabi l că şi datorită acestor imagini, ascultătorii fuseseră atât de impresionaţi. Gândurile pe ca Winnetou le transmisese celor ce ascultau erau atât de profunde, încât el începuse să prin dă contur în minţile şi în inimile celor prezenţi. De fapt, toţi ar fi dorit să se continue l ura celor scrise de Winnetou, dar liniştea sufletească a ascultătorilor fusese sulbera tă. Old Surehand propuse să nu se mai citească în seara aceea şi pentru faptul că mai erau d e făcut pregătiri în vederea

foarte surprinsă de cele auzite. am fost acolo cu folos. adică vraciul comanşilor şi vr aciul kiovaşilor au reuşit să scape. chiar dacă ele nu sunt un prilej de bucurie. Toţi cei de faţă au fost de acord şi au plecat. lângă Cascada de Dantelă. — Crezi că vei putea împlini totul de unul singur? — Da. Am aflat. — Chiar şi dacă e vorba de patru mii de duşmani? . deja de azi toate strădaniile lor sunt degeaba. — într-adevăr. După ce am povestit cele ce aflasem. speriat Soţia mea era. Ai fost împreună cu cei doi vânători la carierele de p iatră şi v-aţi întors foarte târziu. Atunci când este vorba despre lucruri primejdioase. Imediat ce au văzut imaginea lui Winnetou pe care am p rimit-o de la voi.importantului eveniment ce urma să aibă loc a doua zi. că cei doi vraci. haideţi să ne aşezăm! Vreau să vă poves tul. Vor să-şi salveze opera mâine seară. a strigat bătrânul. a spus vraciul. dar am continuat — Acesta nu este lucrul cel mai rău. Toate astea mă fac să cred că nu aţi fost acolo fără nic . dacă nu aş vedea cât eşti de liniştit! De ce nu ai povestit totul atunci când şe ii de trib mai erau încă aici? —Se cuvenea să afle şi ei toate acestea? Avem nevoie de aju torul lor. soarta statuii a fost pecetluită. dar ei ştiu prea bine. l rândul ei. Am aflat multe lucruri. obişnuiesc să mă bizui nu mai pe mine însumi. Sunt prea cinstiţi pentru a minţi. — Azi am obţinut o mar e victorie. de pildă. Vă voi spune ceva mai îngrijorător. dar. — Uff! Uff. Nici măcar cei doi artişti. Numai Klara şi cu mine am mai rămas cu Tatellah-Satah. Tatellah-Satah mi-a spus: — îngrijorarea mea ar fi mare. nici taţii lor şi nici Kolma Pushi nu pot să nege asta.

dar Klara ez ita.— Da. Mam speriat. acum am şi eu încredere în tine. Spunemi ce v faci împotriva tuturor acelora care ne ameninţă. am văzut că s-a îndreptat hotărâtă spre păstrătorul marilo curi şi l-a rugat să-i îngăduie să-l fotografieze a doua zi. decât dacă o apu rumul mai lat care îi duce în spatele Cascadei de Dantelă. as tfel încât războinicii să nu poată ieşi din peşteră. se vor rătăci. Acum am şi eu acelaşi simţământ. Această ieşire o vom astupa. Voi coborî în peşteră. astfel încât atunci când cei doi vraci vor întoarce cu războinicii. Avea ceva pe suflet. Deocamdată mi-ar trebui vreo douăzeci de războinici şi aş avea nevoie de credinciosul InciuInta. Mâine pot avea peste c inci sute. — Voi face un lucru foarte la-ndemână: le v oi închide calea prin peşteră! îi voi închide în Valea Peşterii şi îi voi lăsa astfel până câ ame. dând din cap: — Acum înţeleg un simţămân Winnetou. aşa cum tu însuţi ai făcut-o? — Ei nu pot face asta. pl chiar din această încăpere şi voi aşeza stalactitele. şi apoi chiar mai mulţi. pe care nu lam putut înţelege în timpul vieţii lui: încrederea nemărginită pe care avea în tine. Toate acestea le vom face astăzi şi mâin îi vom înconjura pe duşmanii noştri care se vor afla în vale. Deodată. Klara îi cerea lui Tatellah-Satah un lucru pe care naş fi îndrăznit niciodată să i-l cer! Bătrânul a zâmbit şi bat-o: — îmi este îngăduit să aflu la ce foloseşte această poză? . — Sunt îndeajuns de mulţi. vor cere îndurare. Câţi războinici „Winnetou" ascultă de poruncile tale? — Peste trei sute. Bătrânul vraci m-a privit cu uimire şi a spus. Am vrut să plec. — Şi dacă vor da de urma drumului cel bun? Dacă înlătura stalactitele. îi voi prinde pe şefii lor de trib şi îi voi folosi ca ostatici.

— îmi trebuie ca s-o pot proiecta. — Ideea e bună. mă iei cu tine-n peşteră? — Bineînţeles! Şi asta numai ca să nu-ţi faci griji din prici a! Când ne-am întors mai târziu la Tatellah-Satah.. Vreau să fac ceva asemănător. — Şi crezi că te va ajuta? — Cu cea mai mare plăcere! — Şi nu va spune nimănui nimic? — Sig u! Bag mâna-n foc! — Atunci sunt de acord cu tot ceea ce vrei să faci. De o p arte şi de alta a imaginii lui Winnetou. dar îţi trebuie mai m ulte aparate. împreună cu c ei douăzeci de războinici . care se va vedea undeva deasupra statuii. Vreau să proiectez imaginea lui Winnetou. Poţi veni când vrei. — Atunci nu pot să nu îngădui squawei fratelui meu Shatterhand să aibă o as tfel de taină care este „bună şi folositoare". fiindcă idealurile nu au nici o legătură cu afacerile. portretele celor doi artişti. pe perde de apă a cascadei. — Şi dacă tot eşti de cord. şi de aceea îi voi cere vraciului să-mi împrumute fotografia pe care i-am dat-o. Inginerul cu care am stat de vorbă îmi va da tot ce am nevoie . e chi ar foarte bună. — Aha. Te voi aştepta.. dar este o taină bună şi folositoare. — Am tot ce-mi trebuie! Am tot ce-mi trebu ie! m-a întrerupt Klara. vreau să proiectez chipurile lui Tatellah-Satah şi Marah Durimeh. Inciu-Inta ne aştepta deja. am întrebat-o pe Klara pentru ce îi trebuia fotografia. în timp c e îndreptam spre locuinţa noastră. astfel încât ele să se vadă de o parte şi d alta a statuii. care va aduce bucurie multora.— Asta este o taină. înţeleg! — Mâine seară vor fi proiectate. o sumedenie de lentile. a răspuns soţia mea.

— De asta-i strâmbă? a întrebat soţia mea. Ce se află deasupra peşterii. — Fiindcă mi s-a părut că totul se va prăbu ste noi! — Şi tu ai avut senzaţia asta? — Imediat ce am intrat în peşteră. Am aşezat la locul lor toate stalactitele pe care le desprinsesem şi am mai adăugat şi altele. Am căutat mai locul în care galeria strâmtă dădea în coridorul mai lat. în afara naturii. s-a auzit o bubuitură. şi a trebuit să fac tot posibilul ca să mă stăpân urisesc deschis că m-am bucurat atunci când ne-am terminat treaba în locul acela. şi anume locul în care „ploua" cu nisip şi pietriş. şi nisipul şi pietrişul curgeau de sus. Războinicii aveau făclii din belşug şi chiar şi unele scule de lucru. Drumul prin galerie era acum blocat în aşa fel. în locul în care cad pietre? ed că e vorba despre statuia lui Winnetou. N-am spus nimic. Am mai privit încă o dată locul care mi se păruse uspect. Am dat deo parte blocul de piatră care despărţea peştera de odaia cu flori şi am coborât. astf el încât să nu se observe că drumul fusese barat de oameni.„Winnetou". Nu n umai eu fusesem îngrijorat. în acel loc înlăturasem stalactite pentru a o apuca pe drumul subteran care ducea la Cascada de Dantelă. Se auzea şi un zgomot neplăcut. încât nimănui nu i-ar fi dat prin cap că la perdeaua de calcar îşi aduses ontribuţia şi altcineva. pentru că şi Klara a spus: — Mulţumesc lui Dumnezeu că s-a termi nat! Mi-a fost cam frică! — De ce? am întrebat-o. asemă or celui pe care îl fac două bucăţi de sticlă groasă atunci când sunt frecate una de cealaltă ndeva în întuneric. Ş e înclină din ce în ce mai mult. în tavan se formaseră mai multe c uri. şi au început să cadă bolovani mai mari şi mai mic Toate aceste lucruri erau înspăimântătoare. neîncetat. f indcă nu voiam să te nelinişteşti. . — Da.

— Şi crezi că astăzi. Cei doi fraţi erau înc rcaţi şi nu ştiau cum să înceapă. Pentru asta ar trebui să cercetez cu atenţie stâ cile. fiindcă trebuia. Bă l vraci nu era acolo. sub c onducerea negroteiului. Am acoperit bine şi această bifurcaţie. Imediat ce se va fi tras acel foc de . Vor să-i aducă pe cei patru mii de războinici şi să ne atace. trăgând un foc de armă. ca să dormim puţin. nimic nu m-ar fi putut împiedica să-i previn pe cei patru mii de indieni. Când ne-am trezit a ne aştepta şi ne-a spus că fraţii Enters veniseră de mai mult timp şi că voiau să ne vorbea I-am spus indianului să-i poftească şi i-am întâmpinat cu amabilitate. până când am ajuns la bifurcaţia ce dădea spre Amvoanele Diavolului. Războinicii îi vor anunţa pe m uncitori că au ajuns în spatele cascadei. Am blocat şi această cale. Ne-am continuat drumul de-a lungul galeriei înguste. Trag nădejde ca nenorocirea să nu se întâmple zilele astea. astfel încât nimeni nu ar fi putut bănui existenţa ei. sau mâi pot să spun cu precizie când se va întâmpla. Ne-am întors apoi şi am apucat-o din nou pe drumul care ducea spre odaia cu flori. dar eu am continuat netulburat — Cei doi vraci au fugit. totuşi. având grijă să o perdeluim numai în partea de sus. astfel încât să închidem intra ea în peşteră şi ne-am despărţit de însoţitorii noştri.— Crezi că tavanul peşterii se va prăbuşi? — Mai mult ca sigur. Am împins la locul său blocul de piatră. am spus: — Aţi venit să ne spuneţi că în se e să murim? Fraţii Enters s-au speriat. Văzând aceasta. sunt gata să le dea o mână de ajutor. Dacă aş fi ştiut cât de rep se va petrece catastrofa. Muncitorii. Mijeau zorii zilei când am ajuns în încăperea în care Tatellah-Satah obişnuia să se roage. să ne putem întoarce în „castel".

Muncitorii îi vor ataca pe to i care sunt de partea noastră.. — Dumneavoastră credeţi în astfel de lucruri. Cum vă plac toate astea? Recunoaşteţi că aşa trebuie să se întâmple. ne povestesc totul chiar ei înşişi. ei ar fi primii care ar cădea în seara asta. domnule Sha tterhand? — Bineînţeles! Şi vreau să vă spun de ce. — Nu este un blestem. până în cel mai mic amănunt! Toate astea trebuiau să fie facute in mare taină. „In taină? Oho! l-am întrerupt eu. Dacă n-ar face -o.. e o binecuvântare! l-am contrazis eu. nu! Nu trebuia să ne dăm atâta osteneală! Oamenii. Acesta este blestemul care s-a transmis din tatăn fiu. aţi luat hotararea după ce Tusahga Sartish şi Tokey-hunau povesti totul. Si am plecat. — Oh! a ex clamat Hariman. care se pare că su nt duşmanii noştri.a mai şi pentru a vă preveni. — Cum se poate asta? Doar n-aţi stat sub masă. atât de mare le era mirarea. .. • . — Ce vreţi să spuneţi? — E vorba despre binecuvâtarea de a putea îndrepta greşelile făcute în trecut şi de a putea elib era astfel părintele de blestem. Acesta e norocul lor. sau vreţi s Sebulon a fost primul care şi-a recăpătat graiul şi a întrebat: — Să negăm? Nu! Noi am venit ci pentru a vă spune toate acestea. seceraţi de gloanţele noastre. cant de ştiut cu ult timp înaintea voastră. . Suntem atat de uluiţi pentru că stiti deja. fraţii Enters urmează să o ucidă pe soţia mea şi pe mine. Fiecare faptă şi fiecare dorinţă ascund î necuvântarea şi blestemul. sau sub vreunu l dintre scaune! — Oh.armă. Cei doi au înlemnit. Noi am fost că aseară la. Nu ne-ar întrista dacă am afla că mâine vom muri! Deasupra noastră nu vegh ează nici norocul şi nici vreo stea. — Ei? a spus Klara.

— Dumnezeu ntru cuvintele pe care le-aţi rostit! Putem face ceva pentru dumneavoastră? — Acum. şi nu ştiau cum s ntru a nu-i trăda pe războinicii din tribul lor. de asemenea. Le-am dat curaj. El vrea să vă împ e. căci crede că dumneavoastră purtaţi vina pentru toate relele. Poate în seara asta. i doi s-au îndepărtat. Vom face tot ce este cu putinţă ca să nu se ajungă la luptă. Vă urăş tot sufletul. ne-am bucurat de vizita a două femei: consoarta lui Pida şi sora acestuia. ca să mă prevină. Am stat destul şi nu vrem să se bage de seamă că ne aflăm aici. şi soţia mea a spus: — îmi pare rău de ei! Nu mai sunt cei de odinioar Mi-aş dori ca viaţa lor să fie fericită de-acum înainte. care erau conduse de Asta . Venire a lor a fost un prilej de mare bucurie pentru noi. că în această seară trebuie să ne aflăm prin preajma dumneavoastră îngădui asta? — Cu plăcere! — Aveţi încredere în noi? — Cred că sunteţi cinstiţi. nu . Ne vom înfrunta cu mult raj soarta. aşadar. pentru a-şi spune părerea în legătură cu monumentul lui Winnetou. în timp ce luam micul dejun. Le-am spus. — Se cuvine să vă spunem să vă feriţi din calea negroteiului. că aflasem de venirea celor patru mii de războinici care urmau să . Ştiţi. Şi acum trebuie să plecăm. Ele se alăturaseră imediat femeilor sioux. spunându-le că ştiam tot .— Doamne-ajută! înseamnă că viaţa noastră mai are un rost pentru noi. Atacul v a fi împiedicat oricum. Păr Negru. Mi-am dat seama că cele două femei veniseră ca să-mi spună ceva foarte important. şi soţia mea s-a grăbit să le invite la masa De la ele am aflat că femeile comanşilor şi kiovaşilor sosiseră la Mount Winnetou cu o seară înainte.

Acolo am văz ut. gâturile lor formând un singu . împletitura era foarte solidă şi ascundea. Se vedeau mai multe cabluri care duceau toate la nişte manete aflate în vecinătatea celor două scaune. Se pare că apaşul aflase de venirea noastră. Le-am asigurat că nici i Pida şi nici mie nu ni se va întâmpla nimic rău. iar eu am însoţit-o. în sine motorul. De aceea ele găsiseră cu cale să v nă la mine şi să-mi spună totul.treacă prin peşteră şi să îi atace pe toţi cei ce erau de partea noastră. fiin dcă ne-a strigat din turn: — Veniţi! Totul e pregătit! „Vulturul" meu este gata! Am intrat în turn şi am urcat treptele care duceau spre acoperişul plat al acestuia. de fapt. foarte rezistente. un cap de vultur. şi cele două indience au plecat liniştite. după câte se părea. fiindcă el treb să se afle în fruntea războinicilor ce aveau să vină prin peşteră. stând pe patru role. Klara s-a dus la Tatellah-Satah pentru a-l fotografia. dacă birui a să fie a mea. Cele două corpuri se uneau în faţă. în rest. prob abil. o maşinărie care era asemănătoare unei păsări cu două corpuri. Aceste . mânate fiind de teama ce le stăpânea. încâts-a grăbit să-l caute care se oferise s-o ajute. Era atât d e nerăbdătoare să ducă la îndeplinire ceea ce îşi pusese în gând. pent ru a-i face o vizită Vulturului cel Tânăr. avionul era alcătuit din materiale uşoare dar. Soţia lui Pida şi sora ac a nu credeau că există decât două posibilităţi: dacă biruia Pida. două suprafeţe suprapuse. împreună cu Tatellah-Satah. eu aş fi pierit. Cele două indience flat uşurate şi au spus că Pida plecase în dimineaţa aceea în Valea Peşterii. cu do ipi uriaşe şi cu două cozi. aceasta ar fi însemnat sfârşitul lui Pida. Aşa cum am mai spus. între ce le două corpuri se aflau două scaune în care se putea sta foarte comod. Cele două cozi erau. am mers la turnul de pază.

străjuită de colţi uriaşi de piatră. el era stăpânit numai de regi şi împăraţi.manete serveau. probabil. Mormintele lor sunt dura te în piatră. Bătrânul vraci s-a întors şi a început să coboare scările. Nimeni nu sco tea o vorbă. Am trecut de cealaltă parte a muntelui şi ne-am oprit. iar noi îl urmam. c uise avionul. Vraciul mergea înainte. se află locurile de veci ale acestora. cărţile în care este scris ce s-a întâmplat în fiecare an al domniei acelui e şi-a găsit în acel loc ultimul sălaş pământesc. iar pe platoul său înalţă dincolo de nori. înainte ca i să se împartă în triburi mici. Acolo nu se află numai . pentru a ieş n. Tatellah-Satah şi cu mine. şi toată faţa îi era tă în lumină. Spre acest vârf de munte şi-a îndreptat aţul bătrânul vraci şi ne-a spus: — Acesta este Muntele Mormintelor împărăteşti. După multă vreme. Tatellah-Satah a privit în zare. Printre ri de munte se vedea unul care se înălţa atât de mândru spre cer. vraciul a spus: — Veniţi! îndemnul ne fusese adresat nouă. De cealaltă parte a laculu i se zărea stânca înaltă. de parcă nu i-ar fi fost n icicând îngăduit omului să pună piciorul pe coama sa. eram convinşi că aparatul era construit cum se cuvine şi nutream dorinţa să zburăm. la manevrarea păsării uriaşe. pă e în lăzi de aur. în afară de noi se mai aflau acolo cei doi vânători albi şi tânăra Aşta. şi a luat-o apoi spre pădure. şi trebuie să spun că noi doi. Vu lui cel Tânăr şi mie. în cele din urmă. cu străzi şi cu pieţe lo nu se află numai osemintele acelor regi şi împăraţi. Toate aceste morminte alcătuiesc un oraş lipsit de viaţă. într-u n loc din care puteam zări apa lacului şi Cascada de Dantelă. în formă de catedrală. cu vădită mândrie. Vulturul cel Tânăr ne-a explicat. Acolo se află. în urma unor calcule foarte precise pe care le efectuase. în fiecare mormânt.

Tatellah-Satah a privit spre vârful înalt despre care vorbise şi la poalele căruia ar fi trebuit să se afle cheia. şi în pieptul meu ardea dorinţa popoarelor roşii. El spune că po ate să zboare şi mai spune că a construit un vultur în ale cărui aripi se poate încrede. va zbura de trei ori în jurul Muntelui Leacurilor şi va lua această piatră. Atunc i s-a arătat la picioarele mele copilul curajos care a silit cea mai puternică dintr e păsări să-l aducă din ghearele morţii înapoi pe pământ. Acolo s-ar afla. Se spune că ar fi o potecă îngustă. Acum s-a întors.mormintele celor ce au fost stăpânitori peste rasa roşie. într-una di e cele mai vechi cărţi pe care le am stă scris că ar fi o cheie prin care s-ar dezlega t aina drumului. Nici un muritor n-a mai putut ajunge până sus. pentru a deprinde de la ele meş eşugul zborului. Era ruda de sânge a lui Winnet ou. El este primul şi cel mai însemnat războinic „Winnetou". „Cel ce deşteaptă poporul". Nimeni nu mai poate ajunge însă a colo. ce ar duce într-acolo. Când a fost îngropat ultimul rege indian. dar nimeni n-a putut-o găsi. l era acela pe care indienii îl aşteptau de atâta vreme? Eu am crezut că el era cel mult aşteptat. aşa cum se poate citi în penele marelui vultur. El a fost numit Vulturul cel Tânăr. pe Muntele Leacurilor. Ridicând-o. Eu î cred. a fost distrus drumul care ducea spr e morminte. l-am luat sub ocrotirea mea şi l-am crescut. dar că ea s-ar afla sus. apoi şi-a întors privirile spre Muntele Mormintelor împărăteşti a continuat: — Ştiam toate acestea. la ele. chiar la poalele ce lui mai înalt vârf al acelui munte. se spune în carte. o piatră care ar ată precum o jumătate dintr-un glob. am hotărât să-l trimit la feţele palide. dar şi scrierile în care este co nsemnată istoria de multe mii de ani a acestei rase. Când am auzit că în California erau oameni care încercau să zboare. el va găsi chei a. I-am sădit în suflet dorinţa de a zbura. lăturalnică. omul pe care indienii îl aşt aptă de atâta amar de vreme. . El a plecat şi a făcut ceea ce i-am spus.

te urăşte din tot sufletul. — Această clipă n-a venit în Astăzi trebuie să ne gândim la alte lucruri.şi buzele lui n-au rostit nicicând o minciună. în acest ceas însem : Ai cutezanţa să zbori întracolo şi să vezi dacă există o piatră sub care se află cheia care r putea călăuzi paşii spre mormintele împărăteşti? Vulturul cel Tânăr a răspuns imediat. Soţia mea îşi punea. Clipa pe care o vei hotărî va fi întocmai pe placul meu. Am văzut-o pe Klara împreună cu inginerul şi cu un grup de indieni care duceau aparate fotografice. am răspuns. şi de aceea nu putem să-i otrivă. poţi să-ţi dai seama şi singur. dar este şi foarte uşor. mi-a spus Old Sure hand. El e de partea noastră. dar îţi mulţumesc pentru răspunsul tău care mă să privesc viitorul cu încredere! Aşa cum am mai spus. l-ai jignit cu nimic? — Nu. de acolo. — Şi i-ai vorbit? — Nu. unde mă aşteptau. precaut. care este proprietarul cantinei în care mănâncă muncitorii? — L-am văzut o singură dată. îl cunoşti pe omul numit „negroteiul". Old Surehand şi Apanatshka. planurile în aplicar e. spre surprinderea me . în „castel". De ce te urăşte. aşadar. — Şi când poţi zbura? ei voi. cu m ere în sine: — Nu numai că am curajul s-o fac. niciodată. Avem un motiv foarte bine întemeiat pentru care am vrut să-ţi vorbim şi vrem să şi lămu im ceva. — Cu toate astea. Totuşi. din locul în care ne aflam puteam zări lacul şi Cascada de Dantelă. El este un om lipsit de . eu îl întreb acum. — Să nu te mire faptul că ne vezi aici. Noi ne-am întors în turn şi.

Oricine îşi poate închipui care a fost reacţia lor. Nu le-am spus nimic despre faptul că blocasem anumite galerii din peşteră. Toate acestea puteau să-mi d ea peste cap . vreau să vă povestesc despre ce e vorba. Nu iam putut abate însă cu nici un chip de la un lucru pe care şi-l puseseră în gând. dar felul în care a vorbit ne-a îngrijorat. ci şi împotriva altora. cine e stăpânul aici. Astăzi se va vedea. Ne-a spus că astăzi este ultima zi din viaţa t a şi că de lucrul ăsta trebuie să fie convinşi şi alţii. am fost prevenit — Ai fost pre venit? Asta ne bucură! Tu ai rămas tot cel de altădată şi şti mai multe decât ceilalţi. A trebuit să stărui foarte mult pentru a-i convinge pe cei doi că era cazul să se liniştea scă şi să lase totul în seama mea. Leam spus pe scurt tot ce ştiam. care a mers de data asta prea departe. dar nu am putut afla ce anume. S-a întâlnit cu noi mai adineauri ca să vorbim despre nişte afaceri. zicea el. Se pare că a pus ceva la cale îm otriva ta. la Mount Winnetou. şi felul în care a vorbit despre tine ne-a pus pe gânduri. şi astfel cei doi nu puteau întreprinde nimic în lipsa mea. mânat de ura împotriv a ta. — Adevărat? Despre ce e vorba? — Urmează să fie înlăturaţi t e se împotrivesc înălţării statuii lui Winnetou. Am aflat tot ce ar urma să se întâmple şi am toate măsurile pentru a împiedica mersul lucrurilor. — Vă mulţumesc. sunt întemeiate temerile noastre? Se pune ceva la cale împotriva ta? — Nu numai împotr iva mea. Spune . şi anume acela de a pleca imediat la cantină pentru a vorbi cu negroteiul şi pentru a-l sili să renunţe la planurile sale.judecată şi foarte violent. împreună cu toţi oamenii pe care îi aveau. Pentru că aţi fost cinstiţi cu mine. pentru i pe duşmanii noştri şi pentru a-i nimici. Am venit să-ţi dăm de ştire. Erau ho tărâţi să plece imediat în Valea Peşterii. Am crezut până acum că ne poate fi de folos. care sunt împotriva proiectelor voastre.

aşa că am preferat să-i însoţesc. am observat că pregătirile pentru evenimentele ce aveau să se d esfăşoare în seara aceea erau în toi. ai ieşit d baracă exact la momentul potrivit! — Să mă luaţi ostatic? Pe mine? s-a mirat negroteiul.socotelile. Făceau fotografii. se aflaseră în cantină şi ieşiseră afară pentru a vedea ce făceau Klara şi ingine iar în clipa în care ne-am apropiat de cei patru şi am descălecat. mi s-a părut că aceasta se înclinase şi mai mult Lângă cantină am văzut-o pe soţia mea. Nu a încercat să nege. dar şi-a recăpătat fo arte curând sângele rece. ci chiar şi despre noi! Vor fi ucişi nu numai ei. aşa cum aveam să aflu mai târziu. Lângă ei se zăreau fraţii Enters. negroteiul a ieşit din cantină. şi toată lumea era ocupată. ci a început să râdă cu poftă. întrebând: — static. Am aflat că nu e vorba numai despre duşmani i noştri. Aruncând o privire asupra s uii. Apanatshka a izbucnit . Imediat ce l-au zărit Apanatshka şi Old Surehand l-au luat în primire. fiindcă vreau să frâng gâtul duşmanilor voştri? Well! Asta zic şi eu recunoştinţă! — să ne duci de nas? l-a întrebat Apanatshka. care. V reau să-l văd şi eu pe ăla care-i în stare de aşa ceva! Pot să-ntreb de ce? — Din cauza masca ei pe care ai pus-o la cale pentru seara asta. cu ochii scânteind de ură. Trecâ pe lângă Cascada de Dantelă. pentru a împiedica ce se putea împiedica. Old Sure hand a izbucnit lăsând deoparte stăpânirea de sine: — Am venit să te luăm ostatic. inginerului. Omul s-a speriat. ci şi noi! — De la cine aţi afla t? a întrebat negroteiul.

fiindcă.. negroteiul a scos pistolul şi l-a îndrept spre mine şi spre soţia mea. re am s-o împuşc. dar am tras-o repede şi am împins-o în spatele meu. astfel încât să nu poată trag Old Surehand şi Apanatshka au scos şi ei repede pistoalele. Sebulon î a toată osteneala să-şi ajute fratele.— To-kei-chun şi Tusahga Sartish nu au fost aseară la tine? Nu aţi vorbit în amănunt despre tot ce trebuia să se întâmple? Nu au fost de faţă şi fraţii Enters? Asta a fost marea greşeal care a făcut-o Apanatshka. Fraţii Enters l-au prins de mâini. întrerupându-şi ideea. spunândui: — Nu face o prostie! N egroteiul încerca să scape din strânsoarea celor doi fraţi. Negroteiul şi-a dus mâ a la brâu. crezând că mă aflam col. pe loc. în cele din urmă.. să scoată pistolul. probabil. vrând. nemernicilor! Căpeteniile nu s-ar fi dat singure pe mâna duşmanilor lor! Ar trebui să vă împuşc acum. negroteiul a reuşit să-şi elibereze l drept şi a strigat: . dar de voi o să a eu grijă mai târziu! Mai întâi am să mă ocup de câinele ăsta din Germania şi de squawa lui. Fraţii Enters s-au apropiat şi ei şi stăteau acum lângă proprietarul cantinei. Acesta i -a privit cu dispreţ şi a spus: — Ştiţi cine a trădat? Voi. dar aceştia erau hotărâţi să-l ţi Să nu-l împuşti pe Old Shatterhand! Mai bine împuşcă-mă pe mine! a strigat Hariman. Klara a vrut să se pună în faţa mea. Urmările ei aveau să se vadă foarte curând. Şi-a îndreptat spatele şi a spus. şuierând pr dinţi şi privindu-ne pe fiecare în parte: — Am fost trădaţi! Asta nu-nseamnă nimic! Ce trebu e să se întâmple are să se întâmple! Klara s-a apropiat imediat de mine.

lângă Hariman. numele pe care l-am sc ris pe hârtiuţa de sub steaua mea de „Winnetou". — Citiţi. Amândoi aveau răni mortale. Soţia mea plângea şi îl mângâ braz. s-a sprijinit într-un cot. to ate! i-am răspuns eu. a şoptit el. S-au auzit două împuşcături şi a două. vă rog. Sebu lon zăcea întins pe spate. nemişcat. împreună cu fraţii Enters. dar pleoapele îi tremurau. iar eu..— WelR Mai întâi va veni rândul vostru. mor. Apanatshka şi Old Surehand s-au apropiat repede de uriaşul proprietar al cantinei. a privit-o pe s oţia mea şi a întrebat-o: — Plângeţi.. pe ca ase în piept. fericit! estea au fost ultimele cuvinte pe care le-a rostit Hariman înainte de a muri. fiindcă Old Surehand şi Apanatshka au tras la rândul lor. pentru a se asigura că el nu va mai face niciodată vreun rău. Rănitul a deschis dintr-o dată ochii. Gloanţele l-au nimerit pe negrotei în frunte. a rugat-o el. Hariman a mai desc his o dată ochii. doamnă Burton? Dar eu sunt atât de fericit! Sebulon a z şi a dus cu ultimele puteri mâna Klarei la buze.. Faptele mele sunt iertate? — Toate. ca să scap de voi! Spunând acestea uriaşul şi-a îndre fulgerător arma mai întâi spre Sebulon şi apoi spre Hariman. Soţia mea a îngen uncheat lângă Sebulon. Uriaşul s-a întors şi a căzut la pământ. — L-aţi iertat şi pe tatăl meu? — Şi pe el! — Atunci. — Eu am fost războinicul „Winnetou" care v-a ocrotit chiar din seara a ceea când ne aflam la Nugget Tsil. Klara a dat din cap. Sebulon a întrebat cu voce stinsă: . Du pă o pauză..

Adu oamenii! . Ia cu tine nişte războinici de încredere care să ndă pe negrotei. cu hotărâre. a mormăit Old Shatterhand. îi mesc lui Dumnezeu. este iertat? — Da. — Trebuiau să se întâmpl astea? a întrebat soţia mea. Ne-am ridicat în picioare... — Nimeni nu ştie încă ce s-a petrecut aici. dar ne-am pripit — V-aţi pripit ca pe vremuri! nu m-am putut abţine să remar c.— Credeţi.... cel mult un sfert de ce as. a răspuns Apanatshka.. Muncitorii sunt cu t oţii la carieră şi lângă Cascada de Dantelă. n-a fost totul zadarnic. Negroteiul murise. că i-a împuşcat ş fugit ca să scape de vreo pedeapsă. şi zăcea cu ochii larg deschişi înspre victimele sale. — Aşa este. a spus Old Surehand. Apoi se va răspândi zvonul că s-a certat cu fraţii Enters.. — Asta-i o idee bună! a exclamat Old Surehand. că tatăl meu. l-a asigurat soţia mea. Cei doi n-au protestat şi am continuat: — Ce facem acum? Credeţi că muncitorii nu mai sunt periculoşi datorită morţii conducătorului lor? Sau credeţi că tocmai moartea acestuia î va face să fie mai hotărâţi şi să treacă la fapte? — Hm.. Nu trebuia să se nimic din toate astea. Sebulon a căzut pe spate şi a murit. — Atunci. — Nu! am răspuns eu. — Cât durează până când ajung aici vreo zece-doisprezece comanşi? — Dacă-i aduc eu. Astfel. l a rândul său. Grăb te! i-a spus acesta lui Apanatshka. n-a fost zadarnic! Spunând acestea . dar nu le-a venit nici o idee.. cred. Am fi putut să împiedicăm lucru rile astea. Ai drept Ce facem? Cei doi s-au privit reciproc. muncitorii nu vor şti ce s-a petrecut cu a devărat ŞÎ putem spera că se vor linişti.. la rândul său.

statuia scăldată în lumină Toţi aceşti oameni care veniser căruţele s-au adunat imediat în locul din faţa statuii. P ciu-Inta şi toţi ceilalţi plecaseră deja. După-amiază când s-a mai liniştit s căutat pe inginer pentru a continua să se ocupe de fotografii. căpeteniile de rang mai mic şi alte per soane însemnate. însoţiţi de păstrătorul marilor leacuri şi de Vulturul cel Tânăr. războinicii „Winn u". Cu aceste căruţe sosiseră şi oameni în pelerinaj la monumentul lui Winnetou şi aflaseră cu bucurie că vor avea plăcere a de a vedea. în aceste am voane aveau voie să urce numai marile căpetenii. Am însoţit-o până la „castel". După ce am mâncat. Tatellah-Satah vorbise cu mine despre felul cu m trebuia să se acţioneze şi dăduse toate poruncile necesare. între muncitori şi privitori se aşezaseră pe trei rânduri. şi trebuie să spun că aici era loc destul pentru câteva mii de oa meni. Muncitorii urmau să stea în im ediata apropiere a monumentului. Către seară s-a întors şi mia spus că lumea se adunase în apropierea Cascadei de Dantelă. Aceştia erau înarmaţi cu revolvere şi erau pregătiţi să intervină. Dick. dacă muncitorilor le-a dat prin cap să pună în aplicare planul urzit de negrotei şi de cele patru căpetenii. l-au legat pe un cal şi au plecat.Indianul a plecat în galop şi s-a întors surprinzător de repede cu câţiva războinici care au uat cadavrul negroteiului. se aduseseră. chiar în acea seară. am plecat şi noi într-acolo. alimente pentru oamenii ce urmau să se adune la statuia lui Winnetou. Doi dintre ei au rămas lângă trupurile neînsufleţite ale fraţilor Enters. Treb uie să spun că. Acest loc gol se întindea de la statuie până la Amvoanele Diavolului. Mulţimea privitorilor obişnuiţi avea să se strângă pe spaţiu viran din faţa statuii. Klara era adânc mişcată de toate cele înt şi a vrut să plece acasă. Aşa se explică faptul că acolo . cu ajutorul mai multor căruţe. în cursul acelei zile.

I-am rugat să urce în amvon. Am plecat. Se ocupase. De la poalele acestui amvon se putea ajunge în peşteră. Le spusesem să nu urce în amvon să mă aştepte la poalele acestuia. astfel încât să putem ajunge în amvonul 1. Sigur că trebuia să fim atenţi ce spuneam şi să vorbim în şoaptă atunci iam ca duşmanii noştri să nu ne audă. aşezate astfel: în stânga drumului se aflau stâncile 1 şi 2. dar să vorbească în şoaptă şi să îşi acopere gura cu pal când vorbeau. Trebuie să spun că această stâncă era înconjurată de o ceată de ră tou". acesta era luminat numai de câteva becuri electrice de putere mică. Mi-au îndeplinit rugămintea. re ei se număra şi Avaht-Niah. Aşa cum am mai spus. cei ce se aflau pe stânca 2 auzeau orice zgomot care se făcea pe stânca 4. noi a urcat în amvonul 1. bătrâna căpetenie a şoşonilor. îm preună cu însoţitorii săi. Când am ajuns acolo. numai amvonul 4. căpeteniile erau în amvoane. Aces te Amvoane ale Diavolului erau două perechi de stânci. pentru că dezlegasem tai na lor. în afară de cele două amvoane pe care le-am amintit. Când am ajuns pe terenul d in faţa statuii. Le-am spus acestor războinici că toţi cei care urcaseră în acel amvon . Stâncile 1 şi 3 erau situate faţă. în amvonul 3.se aflau foarte multe persoane. Cei ce se aflau pe stânca 1 auzeau ce se vorbea pe stânca 3. Leus repede totul despre Urechile Diavolului. Pentru că era foarte important să aflăm ce vorbeau cei patru şefi de trib care ne erau duşmani. N i s-a făcut loc. şi pentru că ei au urcat pe stânca. stâncile 3 şi 4. sau ca să spun aşa. amvonul 1 ne fusese păstrat nouă. iar stâncile 2 şi 4 se aflau în spate. fără să cunoască motivul. Bătrânul Kiktahan Shonka era în amvonul 3. în dreapta drumului. şi au rămas uimiţi. am fost întâmpinaţi de toţi prietenii noştri. Le-am spus că voiam să discut cu duşmanii noştri şi că fiecare cuvânt se va au amvonul în care-i rugasem să urce. şi invers.

care a plecat în Va lea Peşterii ca să-i conducă pe cei patru mii de războinici sioux. Această stâncă es urată de războinici „Winnetou". — Pida. Erau prezenţi acolo şi cei patru domni din comitet. . utah.erau prizonieri şi că nimeni nu avea voie să coboare şi să plece de acolo fără încuviinţarea Am urcat în amvon. — Da. dar acum totul s-a terminat. eu sunt. Acesta este glasul peşterii în care se găsesc nefericiţii voştri războinici. speriat. — Auziţi? i-am î at. dar el nu este aliatul nostru. Nici ei nu scoteau vreun cuvânt. uff". Veţi fi pedepsiţi. — Old Shatterhand! a exclamat Tangua. Am închis ga leriile peşterii si îi vom lua prizonieri pe toţi. — Uff. nu mai e pe-aici? — Ştim. Toţi erau foarte speriaţi. Old Surehand şi Apanats hka l-au împuşcat! — Uff! Uff! Uff! Uff! au exclamat indienii. — Fraţii Enters au murit. Ei sunt pie rduţi. am răspuns. nu va mai ajunge aici pentru a ne ataca. Nimeni nu mai striga acum „uff. uff! ' — Comitetul vostru nu mai are nici o putere! Fraţii Enters miau dat o hârtie pe care aţi semnat-o. Această linişte a fost înt reruptă de un zgomot puternic. kiovaşi şi comanşi p in peşteră până la Cascada de Dantelă. că negroteiul. Vin pentru a vă spune lucruri însemnate. — Ba este! l-am contrazis eu. Ei vă vor lua prizonieri. a răspuns To-kei-chun. Toată lumea ştie că aţi vrut să mă ucideţi. Se părea că pământul avea să se surpe cu noi. ca să nu mai aşteptaţi în zadar. dar a murit şi el. aliatul vostru. Aseară eram la fereastra odăii în care aţi vorbit despre toate câte trebuiau să se întâmple în seara asta! — Uff! Uff! a striga indianul. Cel ce va încerca să fugă va fi împ . care m-a zărit primul.

De o parte şi de alta a statuii. Inginerul şi-a făcut datoria. cu îngrijorare în glas. şi. se înclinase şi mai mult. Inginerul a închis aparatul de proiecţie şi a învârtit o manetă. supra statuii s-a revărsat o lumină puternică. iar statuia rămânea aceeaşi. încât şotia mea m-a ap cat de mână şi mi-a spus. — Nenorocirea nu mai vrea să aştepte. Oamenii erau speriaţi de zgomotul pe care îl auziseră cu puţin înain te şi de faptul că pământul se cutremurase. atât de mult. Părea că ceva se năruie. se prăb . S-a auzit doar vocea puternică a lui Old Sureh and care a poruncit să se aprindă luminile. Nici această lumină abundentă nu a impresionat pe nimeni. Pes te tot domnea liniştea. mai precis. pentru mine statuia se schi mbase într-un fel. pe perde aua de apă a cascadei se puteau vedea chipurile lui Young Surehand şi Young Apanatsh ka. în acea clipă. — Aţi simţit că s-a cutremura m simţit. Am ajuns în amvonul meu. venit din măruntai ele pământului. dar în schimb s-au aprins toate becurile.Spunând acestea. Vocea lui Old Surehand s-a auzit pentru a doua oa ră. le-am făc prietenilor mei un semn prin care voiam să le dau de înţeles că se cuvenea să vorbească încet i-am întrebat în şoaptă: — Aţi auzit tot? Toţi au dat din cap. fiindcă nu exprimau nimic înălţător. Cu toate acestea. de la cel mai mic până la cel mai mare. înspăimântată: — Pentru numele lui Dumnezeu. Cred că ea se va petrece chiar acum! S-a auzit din nou un zgomot surd. am coborât repede din amvon şi m-am grăbit să ajung la prietenii mei. se prăbuşeşte. iar feţele celor doi artişti i-au lăsat p e oameni indiferenţi. Statuia fără cap nu a impresionat pe nimeni. Lumin a era rece. Imaginile reprezentândue cei doi artişti au dispărut. a răspuns Klara.

becurile. Cei mai mu lţi dintre prietenii noştri coborâseră din amvon şi se sfătuiau pentru a vedea ce era de făcu . — Veţi rămâne doar voi doi aici. un zgomot infernal. luând-o la goană care-n După ce s-au auzit aceste strigăte. Pida! Fiul meu. — Fugiţi! Fugiţi! Salvaţi-vă! strigau muncitorii.Abia rostise Klara aceste cuvinte. O dată cu statuia. Statuia s-a înclinat spre stânga. bubuituri. buştenii. Toată lumea urla. când pământul a început să se clatine sub noi. Numai noi trebu ie să auzim ce vorbesc duşmanii noştri. Tunete. fiul meu! E pierdut! Miile de voci au izbucnit d in nou. Peste tot şi peste toate s-a lăsat întunericul. prăjinile. explozii! Pământul s-a căscat Statuia s-a rotit pe soclul ei greu şi a dispărut cu totul. Inciu-Inta. Toate acestea au dispărut fiind parcă înghiţite de pământ. Sus nu mai rămăseseră decât şase persoane: TatellahSatah. striga. de parcă avea să se năru ie întreg pământul. S-au auz it nişte bubuituri. tr osnete. m-a rugat Tatellah-Satah. Pitt. — Nu mai lăsa pe nimeni să urce. I-am tr imis pe Inciu-Inta şi pe cei doi vânători la „castel" pentru a aduce făclii. Cei doi au promis că vor face tot ce . soţia me a şi cu mine. Toţi voi asă din vale. Apoi i-am căuta t pe Old Surehand şi pe inginer şi i-am întrebat dacă puteau face ceva pentru a avea din nou lumină electrică. a început adevăratul dezastru. S-a auzit un tunet. Pământul se putea cutremura oricând. Apoi s-a lăsat liniştea şi s-a auzit numai glasul deznădăjduit al l i Tangua: — Pida. Nu m timp să tragem acum cu urechea. trebuie să salvăm tot ce se mai poate salva. Se părea că toţi aceşti oameni înnebuniseră. i-am răspuns eu. chiar pe o suprafaţă mai mare. Miile de voci s-au unit într-un singur strigăt de groază. ţipa. Dick. într-un zgomot asurzitor. apoi s-a aplecat înainte şi apoi s-a înclinat spre dreapta. s-a năruit tot ce se afla în jurul ei: schelele.

Pe lângă stalactitele pe care le pusesem acolo. Abia trecuse o primejdie. în cele d adâncuri.le va sta în putinţă şi mi-au spus că mai aveau destul cablu şi destule becuri. prin care se putea ajunge în spatele Cascadei de Dantelă. când ne ameninţa o alta! Apa cascadei nu se mai scurgea ac um cu totul în pământ. şi ne-a trebuit aproape un ceas pentru a ne croi drum. cu toate că se întunecase. tavanul se surpase pe de-a-ntregul. XVI VECHILE PREZICERI SE ÎMPLINESC Inciu-Inta. Gal eria era blocată în întregime. Lângă ei se vedea un rest dintr-o făclie. lucrurile nau mers chiar până-ntr-acolo. Situaţia nu era deloc îmbu curătoare. prizonierii noştri. Dacă se întâmpl ucru. care îi conduseseră pe duşman ii noştri prin peşteră. această gaură să se umple cu apă şi să fie inundată valea. Din fericire. Hammerdull şi Holbers s-au înt ors de la „castel". E cei doi vraci care fuseseră. De acolo am luat-o spre locul în care galeria mică se termina în gangul mare. Apa a fost mai puternică decât pământul şi decât piatra. nu demult. aducând cu sine făclii. Am vorbit ap oi cu şase dintre cele douăsprezece căpetenii apaşe şi le-am spus să plece împreună cu război lor în Valea Peşterii pentru a vedea care era situaţia acolo. . Pe lângă cei trei am luat cu mine şi câţiva războ de încredere şi am coborât în peşteră prin gangul care dădea spre amvonul în care ne aflasem m ajuns la bifurcaţia prin care se putea trece în odaia cu flori. Aici văzusem că din tavan cădeau pietre şi curgea nisip. Am dat peste doi oa meni care erau lungiţi la pământ şi nu se mişcau. O parte din această apă umplea gaura care se făcuse în pământ şi era p ca. Acum nu mai mişcau şi abia ne-au recunoscut. în scurt timp. cei ce se aflau în peşteră nu ar mai fi putut fi salvaţi. aşa î -a format un lac în gaura din pământ fiindcă apa a săpat neîncetat şi s-a prăbuşit. se mai strânseseră o grămadă de pietre.

au mai zis nimic. rea din peşteră s-a blocat apoi cu totul. Oamenii au intrat în panică. ei nu se găseau chiar în locul în care s-a prăbuşit plafonul. apa purta cu sine bucăţi mari de stâncă. în furia ei. cei doi păreau să-şi reamintească tot ce s recuse în decursul ultimei ore. Atunci când plafonul peşterii a ut să se prăbuşească. Acum imaginea pe care au redat-o era clară. Toate acestea au făcut ca în peşteră apa să pătrund mare putere. ducând cu sine pe orice om care nu reuşise să se prindă de ceva.înnebuniţi de frică. Părea că se va forma un lac. Ne-a trebuit mult timp ca să înţelegem orbele lor dezlânate tot ceea ce se întâmplase. Războinicii au lăsat caii în vale şi au intra pe jos în peşteră. dar încotro s-o apuce? Unii dintre războinici s-au repezit înainte. Ac est lac s-a transformat apoi într-un râu. pă tul a început să se cutremure şi plafonul a început să pârâie. de-a lungul căruia se putea merge şi călare. Apa cascadei şi-a schimbat cursul. Toţi voiau numai să scape c u viaţă. cu spaima întipărită pe feţe şi în priviri. Vracii îmi povestiseră toate astea în propoziţii dezlânate. şi a trebuit să le pun tot felul de întrebări pentru a-i face să spună mai departe ce s-a întâmplat. Cei doi au început din nou să povestească fără nici o noimă. şi se comp letau unul pe altul: . Pentru că aveau timp. aruncau priviri rătăcite în jur. pentru a-mi putea da seama întrucâtva de cele întâmplate. indienii se aflau pe gangul larg. Toţi urlau. Alţii s-au repe zit înapoi. şi apa a început să se adune în galerii. Mi-a t foarte greu să pun cap la cap cele spuse de cei doi vraci. Din fericire. Mulţi dintre războinici au fos iţi de pietrele care cădeau de sus. au înaintat încet. Dintr-o dată. S-a simţ t un puternic curent de aer şi s-au stins câteva făclii. Pereţii au început să se clatine. barându-le indienilor ieşirea către Valea Peşterii.

cu toa te că nu nădăjduiam să mai scăpăm cu viaţă. după un tim p. Pentru scurtă vreme. Fratele meu şi cu mine am fugit de moarte. apoi vraciul kiovaş a spus: — Calea asta nu a fost închisă cu totul. El este drept şi ştie când trebuie . Am văzut. Ce s-a mai întâmplat nu mai ştim. m-a întrerupt comanşul. când s-a cutremurat întreaga peşter u a doua oară.când abia atunci ar fi desco erit faptul că va fi îngropat de viu. El le trimite spaima morţii.— Nu puteam ieşi decât pe sus. — Acum înţeleg de ce v-am găsit aici. După o vreme. a spus vraciul comanş. fiindcă simţeam că Manitou este împotriva noastră pe noi. am început eu. Manitou este supărat pe ei. Era impresionant să-i auzi pe aceş i bărbaţi care fuseseră duşmanii noştri de moarte vorbind astfel. să cercetăm locul. Cei ce voiseră să ajun alea Peşterii se întorceau. când se aflau încă sub imperiul spaimei. ca şi. V-ati croit drum prin crăpătura aceea şi aţi ajuns până aici. Manitou este supărat pe toţi aceia care stau împotriva marelui Tatellah-Satah. despărţiţi lalţi. ridicând braţul. — .. când. s-a lăsat tăce . Credeam că se ivise prilej ul să le spun câteva lucruri pe care erau dispuşi să le asculte. bietul om şi-a coborât braţele. acum. fiindcă noi eram aceia care-i călăuzisem prin peşteră. ii ne-au trimis pe noi doi. Apoi aţi vrut să vă înto spuneţi şi celorlalţi că drumul era liber. Nu am putut să ieşim nici pe sus. Mânia ui Manitou nu este veşnică.. căci ne-au părăsit toate simţurile. — Oamenii roşii au spus adevărul. împreună cu ai săi. fiindcă ei trebuie să ştie c-au apucat-o pe o cale greşită. pe fratele meu roşu şi pe mine. în locul ăsta în care ne aşteptam sfârşitul... n m văzut aici. numai că locul trebuia cercetat cu băgare de seamă. că între pietre rămăsese o crăpătură. fiindcă şi calea asta ne-a fos t închisa Spunând acestea.

în subordinea lui se aflau muncitorii de care aveam acum atâta nevoie . care acum nu se mai gândeau la răzbunare. Când i-a zărit pe cei doi vraci.să pedepsească. şi puteam să fiu liniştit M-am dus apoi la Old Surehand. înlăturând pietrele prăbuşite în rţa naturii. . ci erau gata să tre că imediat la treabă. Acum s-a dovedit cât de folositoare putea fi lumina electrica. atâţia câţi mai su iaţă. Stihiile natur ii îi speriaseră şi pe aceştia. Aşa se face că vracii se aflau acum sub pază sigură. Urmaţi-ne. drumurile subterane au fost luminate. I-am trimis pe cei doi vraci sus. Tangua a izbucnit — Sunt salvaţi! Sunt salvaţi! Ei s-au aflat în frunte! Dacă ei au scăpat cu viaţă. ca să-i povestească tot ce se petrecuse. I-am dus pe cei doi v raci la amvonul în care se aflau Tangua şi tovarăşii săi. sau dacă eram gata să-i iertăm. conclu la care ajunsese Tangua era pripită. Astfel. Cei doi ne-au urmat fără să spună un cuvânt. împreună cu el. Cu ajuto rul cablurilor şi becurilor. Pentru asta El ne-a trimis pe noi. Ei voiau să încerce să sape un tunel. Ap oi Old Surehand şi-a adunat oamenii şi le-a spus despre ce era vorba. lângă el. care erau acum prizonierii noştri. şi vă vom du ce la suprafaţa Apoi ne vom întoarce pentru a-i aduce şi pe fraţii voştri. Am ieşit cu toţii din peşteră şi am văzut că oamenii săi reuşiseră să lumineze locul cu ajutorul câtorva becuri. muncito rii nu trebuiau să lucreze la lumina slabă a făcliilor fumegânde. dar este şi plin de dragoste şi îi iartă pe aceia ce văd că au făcut un rău ş drepte. am pus la punct un plan pentru salvarea celor ce se aflau în peşteră. Ne-a trimis să vă salvăm. Nu aveam însă timp să-i explic că era posibil să se înş . înseamnă că nici Pida n-a murit! Desigur. Nu ne-au întrebat nici măcar dacă îi vom t e nişte duşmani.

Ne aflam într-o situaţie cu totul neobişnuită. Mi-am dat seama însă că amândoi erau rezervaţi şi. nu puteam să apelez la f mei. L-am găsit împreună cu Apanatshka.în timp ce bărbaţii îşi puneau în joc toate puterile şi chiar viaţa pentru a înlătura bolovan am chemat toate femeile care se adunaseră la Mount Winnetou şi le-am vorbit despre în datoririle pe care le aveau. Se cuvenea să procedez cu multă atenţie. Pe de-o parte. Din fericire. Le-am spus că vreau să discutăm. Old Surehand dispunea de provizii suficiente de alimente chiar la Mount Winnetou. urma ca el să se înţeleagă cu şefii de trib ai căror războinici trebuiau scoşi din eră şi îngrijiţi. pe de altă parte. fără ca prietenii mei să-şi dea seama de . vrând să schimb subi ectul discuţiei. Trebuia să vorbesc despre asta cu Old Surehand. problema s e putea rezolva în foarte scurt timp. într-un fel. Din cauz sta m-am hotărât să pun capăt acestei stări de lucruri neobişnuite între prieteni vechi. în ceea ce priveşte cheltuielile pentru aceste alimente. Cea mai mare problemă o constituia hrana pentru toţi aceşti răniţi. în peşteră. cei doi bucurau de un renume pe care nu voiam să-l ştirbesc şi. Nu a trebuit să vorbesc prea mult fiindcă se zăreau în faţa m ea indience care ştiau prea bine ce trebuia făcut atunci când era nevoie să fie oblojite rănile şi când erau bolnavi de îngrijit. pent că trebuiau găzduiţi aproximativ patru mii de oameni. nesiguri. — Da! am spus eu. în sfârşit nu le făcusem. supraveghind lucrul muncitorilor. n ci un rău celor doi vechi prieteni. Pentru a rezolva această problemă. Vorbind cu Old Surehand şi cu Apanatshka. în cele din urmă. cum ram noi trei. de fapt. unde puteam sta de vorbă în linişte. trebuie să recunos c că am şi eu mândria mea şi nu puteam să uit tot ce se întâmplase. şi ne-am îndrept t către un loc mai retras. am observat că erau prietenoşi şi spectuoşi.

la fel ca şi tova său. la Mount Winnetou. Nu spun asta de dragul de a dovedi că am d reptate. Old S nd rostise vorba cea mare. Indianul vo ia să ghicească parcă ce se petrecea în adâncul sufletului meu şi tăcea. Ochii lui Apanatshka s-au luminat dintr-o dată. lucruri groaznice.acest lucru. care nu ot asemăna cu cele ce s-au petrecut odinioară. se pare. Privirile noastre s-au întâlnit. pentru ca apoi să-l vedem murind pe aşa-zisul gen eral Dan Etters. ci o spun cu bucurie. Aceşti patru mii de oameni nu sunt nici păcătoşi şi nici bandiţi. că astăzi s-au întâmplat lucruri înspăimântătoare. sau întâmplările prin care am trecut împreună cu ani în urmă. fiindcă aţi priceput despre ce este vorba. Asta-i expresia cea mai potrivi mister Surehand. în cele din urmă: — E . Toate aceste lucruri sunt de neuitat. Pentru vorba asta i-aş fi strâns mâna. fiindcă lumina becurilor electrice ajungea până la noi.. Apanatshka m-a privit insistent. şi mă bucur că ai rostit-o. In ele se putea citi acum bucuria revederii şi do rinţa de împăcare. sunt numai nişte oameni. Acum este vorba de patru mii de oameni. adică doi oameni cu totul. dar nu ştiu ce m-a impresionat mai mult. Se pare că războinicul mândru repurtase cea mai ma re victorie. care m a privit în treacăt. căuta parcă un răspuns pe care l-a găsit. ieşise . Mi-am putut da seama foarte bi ne de acest lucru. Old Surehand. toate s-au prăbuşit. care-au fost duşi pe căi greşite. — Oameni care-au fost duşi pe căi greşite. Atunci a murit un bătrân păcătos şi un bandit enumit. dintre care se poate ca nici unul să nu mai fie în viaţă. Old Surehand mă privea acum cu insistenţă. a început el. faptul că aici. atunci când am ajuns la Devils-head şi am fost martorii cumplitului sfârşit al lui Old Wabble. „Oameni care-au fost duşi pe căi greşite".. spusese el.

Toată nebunia asta pe care ne-am permis-o ne-a costat o grămadă de bani. cum s-a prăbuşit totul! Asta a fost o palmă zdravănă pe care am primit-o noi şi bă eţii. Totul a fost un plan nebunesc. aşa. fiindcă îşi vor pierde încrederea în talentul lor artistic. mister Shatterhand. Pe noi tot l ne-a costat o grămadă de bani. am spus eu. Treaba asta cu statuia uriaşă a fost o mare greşeală. i-am întins mâna. fiindcă amândoi sunt adevăraţi art .învingător în lupta cu sine însuşi. bani pe care trebuie să-i considerăm pierduţi. repede. Băieţii noştri plătesc la rândul lor. Mă bucuram mult că le puteam spune o vorbă bună. Doamne. Ei pot să facă . — Pierduţi nu ai pentru o vreme. trebuie să fie un îndemn pentru ei. Indianul mi-a strâns-o cu putere. un cuvânt rostit din toată inima. în loc de orice răspuns. Indianul a spus apoi cu voce tare ceea ce privirea lui exprima atât de clar — Vrem să-ţi spunem deschis tot adevărul. chiar înainte de a se fi năruit şi în realitate. îşi vor regăsi încrederea în sine. — Cum adică? a întrebat. datorită tinereţii. Old Surehand. Mânia naturii nespulberat şi ultimele gânduri legate de această statuie şi ne-a făcut să ne recunoaştem greş a. şi atunci imaginea lui zămislită în piatră a î t să se năruie pentru noi. şi vechiul meu tovarăş a început să vorbească repede şi cu bucur s: — Ştii ce ne-a făcut să ne schimbăm gândurile? Tot ce ne-ai citit din caietele lui Winnet ou! Ne-ai arătat un Winnetou în carne şi oase. oricât de aspră ar fi ea. Old Surehand n u voia să fie lăsat deoparte şi a întrebat: — Eu nu mă pot număra printre cei ce sunt de part a voastră? I-am întins mâna. ca între nişte hi prieteni care au umblat mult prin Vestul Sălbatic şi care s-au regăsit — Vreau să spun că. fii bun şi dă-ne voie să nu mai vorbim despre asta! Important este că ne-am dat seama că am greşit.

— Dacă s-ar putea! a exclamat Old Surehand. Ace t loc va fi oraşul Winnetou City. Se cuvine să ne gândim şi la un loc în care cei ce vor veni să se simtă puternici. adică acea parte care vă poate aduce profitur i mari. — Nu crezi că ne-am făcut de râs cu statuia noastră şi că totul s-a dus de râpă. dar că planurile voastre rămân. Dacă vrem ca rasa roşie să ai un suflet nobil. trebuie să vă gândiţi că statuia s-a năruit. Nu va dura mult şi cei doi vor putea să ţină din nou fruntea sus. zămislind noi opere. fiindcă vor avea de ce să fi e mândri. fără a rosti o vorbă. Winnetou City. nu este de ajuns să ne gândim numai la partea spiri tuală. Apanats ka s-a mulţumit să-şi exprime sentimentele printr-o . totuşi. Erau fericiţi. ce locuinţe şi ce clădiri ar trebui construite în acest oraş! Câte o casă în care membrii fiecărui trib şi membrii fiecărui clan poată aduna la sfat. Gândi-ţi-vă că se va deschide c spre Muntele Mormintelor împărăteşti şi că trebuie să vă îngrijiţi de comorile care se găsesc cum se cuvine în cazul unor asemenea bogăţii nepreţuite. pentru clanul „Winnetou"! Ia gândiţi-vă câte clădiri ar trebui construite! „Castelul" rebuie să fie renovat şi să vegheze deasupra întregului oraş. fără să vă fi gândit la sufl oamenilor ce urmau să-l populeze. întradevăr. Voi. chiar în clipa când ea s-a prăbu les că nu! Eu aş fi primul care m-aş bucura din suflet de fondarea acestui oraş. Acestea sunt doar câteva lucruri pe care vi le pot spune. — Care parte? a întrebat Old Surehand. Ce străzi. — Oraşul. pe care aţi vrut să-l fondaţi. Amândoi mă ascultaseră fără a rosti o vorbă. Cea mai frumoasă dintre ele va fi pentru cel mai nou dintre cl anuri.dovada talentului lor. fericit în timp ce Apanatshka mă privea cu ochi scânt eietori. un suflet mare. în care se va regăsi întreg sufletul lor. — Se va putea! l-am asigurat eu. în picioare. părinţii lor. ce pieţe.

Cine îţi urma sfatul şi partea ta nu avea decât de câştigat.. deocamdată. fiindcă g ria la care se săpa era foarte îngustă. şi abia către dimineaţă am dormi puţin. probabil. c hiar atunci când solul se afla la mine. Old Surehand a vor it însă mult şi cu înflăcărare. am părăsit peştera cu inima uşoară. Aflasem. Solul mi-a spus că războinicii apaşi ajunseseră cu bine în vale prinseseră pe câţiva dintre cei ce rămăseseră de strajă la caii războinicilor care porniseră peşteri De ceilalţi războinici care erau de strajă la cai.. Aici toată lumea se afla în mişcare. Trebuie să spun că. Hai să uităm tot ce ne-a despărţit pentru o vreme şi să din nou buni prieteni ca altădată. Noaptea s-a scurs repede. astfel încât la săpături nu puteau lua parte foarte m lţi muncitori deodată şi treaba mergea foarte încet. îngropaţi sub pământ. apaşii se îngrijeau.strângere de mână care valora mai mult decât orice cuvântare pretenţioasă. de parcă nu aş mai fi avut nici o g ijă. mi and! Acum s-a întâmplat întocmai precum s-a întâmplat cu ani în urmă. fiul meu. până fi urmat să fie salvaţi primii oameni prinşi sub galeriile surpate. datorită acestor din urmă cuvinte ros tite de Old Surehand. morţi sau vii. Toţ au când vor fi aduşi primii războinici din peşteră. O sumedenie de oameni se agitau în toate părţile. M-a trezit un sol care venise din partea căpeteniilor apaşe pe care le t rimisesem în Valea Peşterii.. mi-a strâns mâna şi a spus: — Mulţumesc. în cele din urmă. fiul meu! . se au zea strigătul deznădăjduit al bătrânului Tangua: — Pida.. Gaura care se f se în pământ se căsca pustie şi adâncă. Am mâncat repede ceva şi m-am dus în oraş. de parcă nu m-aş fi gândit nici o clipă la cei patru mii de oameni care erau acolo jo s. Era posibil să treacă întreaga zi. Totul avea să dureze ore-n şir. tot ce voisem să aflu. Din când în când.

Se pare că apaşul m -a urmat sfatul. dacă ei ne sunt azi prieteni şi dacă ne vor rămâne prieteni şi pe viitor.Alteori se auzeau strigătele căpeteniilor: — Comanşii mei! Războinicii tribului utah! Siou cşii mei! Sigur că aceste strigăte şi vaiete mă impresionau. pentru a arăta acestui popor. tot ce am vrut să obţin. care nu crede decât ceea ce vede. amintindu-mi de promisiunea pe care i-o făcusem. Apoi vreau să le dau duşmanilor noştri din tre ut leacurile. care ma întrebat ce făcusem cu leacuri e pe care le luasem din Casa Morţii. Acum a venit timpul. că vechile pre ziceri se împlinesc cu ajutorul nostru şi că a sosit în sfârşit. dar nu puteam să-i ajut cu nimi c pe aceşti şefi de trib încăpăţânaţi. Eu am obţinut. şi ţi le voi da! Poţi face cu ele tot ce doreş dar te rog să-i spui mai întâi lui Tatellah-Satah ce ai de gând să faci. cu ajutorul lor. fiindcă. i-am răspuns binevoitor. care-şi plângeau războinicii. mi-a spus el. l-am întâlnit pe Vulturul cel Tânăr. clipa cea mare a înfrăţirii oţi oamenii roşii. — Mi-ai promis că mi le vei da atunci când ţi le voi cere. . îmi dădeam seama că acest tânăr se f sise din plin de timpul petrecut printre albi. pe la prânz. Acum era nevoie de răbdare şi de speranţa că. l-am văzut umblând pe lângă avionul lui pe care îl ins alase pe un teren înalt aflat în apropierea castelului. Ei înşişi îşi împinseser re. Ştii ce rol îmi revine în acest joc pe care trebuie să-l ducem până la capăt fie bine sau rău. în urma săpăturilor. Chiar astăzi vreau să zbor. oamenii vor fi salvaţi cursul dimineţii. Vino în locuinţa mea. Nime ni nu s-ar fi aşteptat ca un indian să vorbească astfel. pentru a se forma şi pentru a învăţa cât ma i mult — Ţi le voi da când vrei.

S-au scurs câteva minute care păr eau să nu se mai sfârşească. şi s-a rotit de trei ori în jurul Muntelui Leacurilor. întocmai precum se pre zisese în vechime.Mi-am dat seama că acel teren fusese ales cu pricepere pentru decolare. Suprafaţa pe care se găsea avionul era destu de mare pentru a permite aterizarea. — E Vulturul cel Tânăr! El es te „cel ce deşteaptă poporul"! El zboară de trei ori în jurul Muntelui Leacurilor. Avionul av ea în faţa sa o suprafaţă care cobora în pantă lină. Avionul s-a înălţat! Re ecoleze. Ajuns acolo. L-am v Vulturul cel Tânăr suindu-se în avionul său. Dam zărit apoi îndreptându-se spre Muntele Leacurilor şi rizând lângă cel mai înalt vârf al acelui munte. dar probabil şi pentru a permite decolarea. iar de dimineaţă începuse să bată un vân avea forţa de a împinge şi de a ridica pasărea uriaşă. Priveam uimit acest zbor lin. datorită măiestriei cu care era condus şi fiindcă pilotul ştia s menţină mereu pe direcţia vântului. Nu mai văzusem nicicând un avion plutind atât de uşor p rin aer. . Privitorii aşteptau tăcuţi şi încordaţi. Oamenii au izbucnit în strigăte de bucurie. altfel. construită cu atâta măiestrie. Câţiva războinici au început imediat să împingă . între stânci. curajosul pilot ar fi rămas acolo. aşa cum s pun vechile legende! Aduce leacurile care s-au pierdut! exclamau oamenii. In acel moment un sol mi-a spus că trebuia să vin la amvon şi că Tatellah-Satah mă aştepta. întreaga mulţime era mută de admiraţi e. Avionul se înălţase mult. am văzut că toţi cei care nu lucrau la tunelul din peşteră se aflau acel loc pentru a admira zborul Vulturului cel Tânăr. care s-a ridicat brusc de la pământ şi a început să plutească şi să se înalte din ce în ce t.

intâlnindu-mi privirea. am văzut că era vorba de planul unui drum. — Ai găsit ce-ai căutat? La întrebat atellah-Satah. ale căror margini fuseseră lipite într e ele cu un liant foarte tare. Trebuia să le spargem. Am găsit piatra şi. Voiam să aflu cum stăteau lucrurile în peşteră. — Da. sau poimâi ecunoaştere la mormintele regilor şi împăraţilor! De azi încolo trebuie să domnească bucuria! curia pentru urmaşii lui Winnetou! Deşi galeriile se surpaseră şi prinseseră sub ele atâţia o meni. tânărul războinic i le-a dat vra ciului. desenat cu un lichid colorat . lucios. la poalele Muntelui lui Winnetou domnea o atmosferă de sărbătoare. din lut. Toţi. Vul turul cel Tânăr tocmai cobora din aparatul său de zbor. de parcă ar fi vrut să spună: „Un joc făcut de dragul mulţimii. până-n vârful Muntelui Mormintelor împărăteşti! Vom merge chiar mâine. Spunând acestea. vraciul a dat din c ap. s ub piatră.Tatellah-Satah urmărea cu atenţie avionul. ne-am grăbit spre avion. pentru a putea vedea obiectu l ascuns între ele. Tatellah-Satah a aruncat o privire pe acest desen şi a exclam at. dar ca tatea de pietriş şi de pământ care trebuia înlăturată era atât de mare. foarte persistent. Uitându-n e mai atent. Erau două farfurii foarte vechi. cu ochii strălucind de bucurie. dar e mai mult decât un s mplu joc! Trebuie să ne folosim de această clipă prielnică"! Uriaşa pasăre a coborât din ce î e mai mult şi a aterizat pe terenul viran de lângă drumul pe care treceau de obicei căruţe le. cu bucurie: — Asta este! Asta este cheia! Este drumul care duce de la Muntele Leacurilor. încât deocamdată nu s c precis. . a răspuns apaşul. Am văzut că se lucrase cu sârg. Când am ajuns acolo. am dat de aceste două farfurii. în frunte cu Tatellah-Satah. Obiectul respectiv era o bucată de material alb. Nu mă puteam însă b ucura.

încât se auzea cum aceştia băteau în pereţii din piatră. iar pe lângă aceasta. am aflat că se eliberase drumul celor ce fusese ră blocaţi în peşteră. Apoi mi-am dat seama că atitudinea lui se datora altui fapt. dar eu îi îngădui să meargă la tatăl său şi să se sfătuiască cu el. încercarea pe care ar face-o nu i-a fi de nici un folos. ca iertarea venită din partea noastră să ducă la împăcar dintre noi. A că avea să mai dureze cel puţin o oră. pentru a hotărî asupra sorţii prizonierilor noştri. am ţinut sfat. fiindcă nu voiam decât să-i înspăimântăm pe duşm d pentru ei o pedeapsă foarte aspră. cum mă privea acum Pida. — Pida este p rizonierul meu. se lovise de mândria acestora. Când am coborât din amvon. câţiva şefi de trib care se aflaseră de la început de partea mea şi. şi am primit vestea că muncitorii se apropiaseră atât de mult de cei prinşi în galeriile peşterii. Acest sfat l-am ţinut în amvon. Pida nu păţise nimic. dar răni mulţi. despre soarta cărora urma să vorbim. pentru că voiam ca şefii de trib. Indianului nu-i venea să creadă că prizonierii . Indianul purta spaima adânc săpată în trăsăturile feţei şi întipărită rte rar m-a privit cineva cu atâta seriozitate.Au mai trecut câteva ore. să audă în aparenţă totul. Cred că P ea mândru pentru a încerca să fugă. Le-am transmis oamenilor să-l scoată din peşteră şi am mers la i pentru a-l întâmpina. Spun în aparenţă. până când războinicii urmau să fie scoşi din peşteră. Am văzut imediat că se întâmplase ceva neobişnuit şi credea o dată ce a vorbit cu şefii de trib care erau prizonierii noştri. fiind însoţit de un războinic „Winnetou". şi s-a î rs peste numai o jumătate de oră. Toţi erau foarte speriaţi. Pida s-a îndepărtat. sub conducerea lui Tate llah-Satah. Am mai aflat că morţi erau puţini.

ci pentru unirea tu turor în clanul „Winnetou". Povesteau despre prăbuşirea statuii şi spun mea nu trebuia să-şi dea osteneala pentru ridicarea unei statui. vei fi liber peste ră. vor ieşi din peşteră şi vor fi liberi. Ei nu pot crede că toţi războinicii lor sunt pierduţi. Ei îi îngrijea u pe foştii duşmani şi încercau să-i liniştească. Morţii fuseseră lăsaţi înăuntru. a început Pida. Războinicii dezarmaţi ieşeau din peşteră.noştri auziseră tot ce spusesem în legătură cu ei şi ştiau ce soartă îi aştepta. îi vom îngriji şi îi vom obl pe răniţi. dar şi pe şefii de trib că era mai bine să se fa pace. R oinicii vor preda armele. din care urmau să facă parte toţi indienii din America de Nord . Cei ce făceau parte din clanul „Winnetou" vorbeau despre legile clanului lor şi le s puneau . Eu însumi m-am dus la peşteră pentru a vedea ce se ma i întâmpla cu războinicii care fuseseră blocaţi sub pământ în scurtă vreme. S-a temut foarte mult pentru viaţa mea. L-am lăsat să creadă ce voia şi l-am rugat să spună pe scurt ce avea de spu : — Tangua. m-a rugat să-ţi mulţumesc că am fost scos din peşteră. Pida mi-a promis că nu va încerca să fugă şi a spus că va face tot ce-i va sta în putere tru a-i convinge pe războinicii din peşteră. Răniţii erau scoşi din peşteră. Pida a plecat. Dacă-mi dai cuvântul tău de onoare că nu vei încerca să fugi. tatăl meu. urmând ca de sufletele lor lumea să se îngrijeas târziu. Căpeteniile vor să vorbească cu Old Shatt erhand. în apropierea Mun ui Winnetou s-a produs o agitaţie greu de descris. El credea în re într-o minune. şi l-am trimis pe Vulturul cel Tânăr în amvon. şi femeile îi luau imediat în primire pentru a-i îngr ste tot se vedeau oameni care purtau în piept steaua clanului „Winnetou". pentru a auzi ce vor beau căpeteniile aliate cu Tangua. iubeşte. — Spune-le că vom fi miloşi. se grupau.

Tatăl meu este gata să facă pace. easta ar fi o faptă demnă de un adevărat „Winnetou". ştie foar e bine să aducă lucrurile astfel încât să fie în folosul celor în numele cărora vorbeşte. la nevoie. dar nu poate merge. Toţi erau speriaţi şi dispuşi să fac e. Cred că şi Pida auzise toate aceste lucruri. am ajuns pe stânca pe care se prizonierii. . ar fi venit el însuşi la tine. fiindcă trupul său nu i-o îngăduia. Dacă am să rostesc acum adevărul. iar cei ce se află acum în amvon nutresc aceeaşi dorinţă. Pida îşi făcuse din plin datoria de sol al prizonierilor noştri. zâmbind. El s-a apropiat de mine. Tangua a luat cuvântul . P da mi-a spus că fusese îndemnat să devină membru al clanului „Winnetou". pentru aceştia. dar că îi e cu neputinţă să facă asta.foştilor duşmani că membrii acestuia nu trebuiau să facă nimic altceva decât să-i ocrotească ceilalţi oameni şi să se sacrifice. vor să fie primiţi în rândurile clanului. am eu. stând jos. — Fratele meu. — Dacă-i aşa. ar trebui ca ei să fie eliberaţi şi iertaţi. Pida. am să te însoţesc eu la el. chiar în clipa în care Klara îşi punea planul în aplicare. Aşteaptă o clipă! Le-am spus totul lui Tatellah-Satah şi Vul ului cel Tânăr şi i-am rugat să mă însoţească. prieteni şi foşti duşmani. Mulţimea de oameni. Dacă ar fi putut merge. Bătrâna căpetenie a spus că tr rime recunoştinţa pentru salvarea fiului său. spunând că şi şefii de trib. El a arătat că datina cere ca el să se ridice în picioare atunci când vorbeşte. — Aş vrea să fac ace pas. privind totul în tăcere. împreună cu inginerul. Aici lucrurile stăteau aşa cum îmi dorisem. care sunt acum pr nieri. Ea a proiectat pe perdeaua de apă a cascadei chipul l ui Winnetou şi l-a încadrat între chipul hii TateBah-Satah şi acela al lui Marah Durimeh . In scurtă vreme. s-a oprit uimită. a spus Pida.

dar de-acum înc olo te voi iubi! Atunci când voi muri. în care omul alb a venit pe Marea Apă pentru a-i fura fratelui său roşu leacurile. eu am venit aici pentru că răspund de tot ce nea lăsat Winnetou şi vrea să vă primesc în rândul urmaşilor săi. am mai arătat eu. despre suferinţele lor. sau ca să mă răzbun. odinioară atât de neînduplecat. Pentru o clipă. Pentru toţi indienii a venit vremea fericirii şi înăl ul şi prigonitorul vostru de până acum. apoi toţi cei ce se aflau de fa zbucnit în strigăte de bucurie. omul alb. — Să ne iertăm unii pe alţii! Voi să ne iertaţi pe n ertăm pe voi! a strigat Tangua. Nu am exagerat şi nu am as cuns nimic. Nu l-am lăsat să-şi ducă gândurile până la capăt. Apoi să ne ajutăm unii pe alţii! Te-am urât. la voi. Le-am mai spus că omul alb era gata să-şi recunoască şi să-şi re e greşelile. recunoscând că cea mai mare parte a suferinţelor le-au fost pricinuite de feţele palide. Am povestit apoi spre vremuri îndepărtate. m-am apropiat de căpetenii şi lem întins amândouă mâinile. a vrut să ceară iertare pentru faptele sa le pline de ură. spunându-i: — Nu ai de ce ogi pentru iertarea ta! Suntem chit Dacă ai avut tăria să-ţi recunoşti faptele. războinicul. s-a făcut linişte.Apoi. Am vorbit despre greşelile pe care le-au făcut indienii. ca să vă judec. Omul alb. vrea să vă ajute frăţeşte. Şefii de trib au spus că şi războinicii triburilor lor greşis ră şi că se cuvenea să-şi ceară iertare. Old Shatte rhand nu vrea să fie mai prejos decât tine! Eu nu am venit aici. Am continuat să merg pe urmele istoriei. trebuie să-şi purifice sufletul şi conştiinţa şi de ea trebuie să le ceară iertare fraţilor săi roşii. despre calităţile l or. Vorbind. pacea va domni peste mormântul meu! Mai sunte m ostaticii voştri? .

Cea ma i mare dorinţă a mea este ca ea să-mi fie soţie. le aduc oamenilor roşii leacurile pe care le-au pierdut. a spus Tatellah-Satah. Vraciul fusese atât de înţelept. El îi va da cu dragă inimă Vulturului cel Tânăr pe nepoata lui. i-a spus Tatellah-Satah Vulturul ui cel Tânăr. c ii şi armele. fiindcă eu ştiu kon despre tine. Luaţi-le! Căpeten iile nu şi-au putut stăpâni strigătele de bucurie şi şi-au luat repede leacurile. aşa ne legenda. Acum am înţeles tot. încât păstrase l ine aceste obiecte atât de preţioase. a spus Tangua. sunt „cel ce deşteaptă poporul" şi. Venise momentul potrivit pentru rezolvarea ace stei probleme.— Nu. Să ne spună el cum doreşte să fie răsplăt l a venit neaşteptat de repede şi a fost neaşteptat de scurt: — Il rog pe Tatellah-Satah să vorbească în numele meu cu Wakon şi s-o peţească pentru mine pe nepoata sa. Ce se va întâmpla cu leacurile noastre? a apoi fostul prizonier. Bătrânul Tatellah-Satah a zâmbit şi a zis: — tam să ai această dorinţă şi pot să-ţi spun de peacum că ea este îndeplinită. Păstrătorul arilor leacuri s-a adresat apoi foştilor noştri duşmani: . — Vrem să fim primiţi în rând le clanului „Winnetou". cu glas rugător. Tatellah-Satah i-a dat un semn Vulturului cel Tânăr. Asta. şi acesta a făcut un pas înainte. — Fratele m u mai tânăr a dus la îndeplinire o sarcină foarte grea. Căpetenia vorbise serios atunc i când îşi exprimase această dorinţă faţă de Pida. spunând: — Eu sunt Vulturul cel Tânăr. Noi toţi suntem datori să-i mulţumim. Se cuvine să fiţi liberi şi să păstraţi tot ce este al vostru. dar trebuie să fiţi gata de a face pace pe vecie.

Am a până în apropierea cantinei. care se arată demni de cele ce au . O putere mai presus decât puterea omu lui a zguduit sufletele celor care se lăsaseră mânaţi de ură şi îi făcuse săşi schimbe gândur utul unei rase nu continuă să existe prin statui din piatră. o plimbare prin vale. pe cel al soţiei mele. Noi. Le-am îndeplini ima dorinţă: am căutat numele ascunse în dosul stelelor pe care le purtau. căpeteniile. deveniseră ocrotitorii noştri şi îşi dăduseră viaţa pentru noi. Nimeni nu avusese timp să se îngrijea că de aceşti morţi. iar Sebulon. Howghl Acea zi memorabilă s-a încheiat cu strigăte de bucurie. sau din metal. Ei se dovediseră a mni urmaşi ai lui Winnetou. ci prin sp iritul şi faptele urmaşilor. Eu m am hotărât însă să fac. o regiune minunată. Astfel a luat sfârşit lupta pentru statuia lui Winnetou. şefii de trib. Apoi noi. O putere mai presus decât puterea omului a distrus acest monument înălţat de mâna lui. El eseră acoperite cu grijă şi erau păzite de doi comanşi. Ne vom sfătui cu toţii şi vom căuta răspuns la toate întrebările care privesc soar a rasei noastre. Era de datoria noastră să ne ocupăm de înmormântarea lor. este dizolvat. care a avut înd răzneala să le dea oamenilor roşii statuia lipsită de viaţă a lui Winnetou şi să hotărască ce nu au voie să facă aceştia. împreună cu soţia mea. unde zăceau încă trupurile neînsufleţite ale fraţilor Enters. Ei reuşiseră să se schimbe. Aceasta o sărbătoare a înfrăţirii tuturor triburilor oamenilor roşii. c el mai nobil dintre toţi reprezentanţii rasei sale. ne vom repta călare spre Muntele Mormintelor împărăteşti. pentru a găsi vestigiile istoriei poporul ui nostru.— Acum sunteţi prietenii noştri şi veţi fi primiţi în rândurile clanului „Winnetou". Puterea şi răspunderea sunt din nou numai şi num ai ale căpeteniilor. Hariman scris ese pe bucata de hârtie numele meu. vom face aceasta. Acel comitet.

......................... pentru a coborî cuvântarea asupra lor şi asupra tuturor oamenilor de pe pământ CUPRINS I........................5 II............................137 VH....227 XI........... AŞTA.. LA „URECHEA LUI MANITOU"................................. „PĂR NEGRU".....244 ....... păstrează cu sfinţenie ce-au moştenit şi clădesc mereu........... INVITAŢII MISTERIOASE...118 VI................. ....92 V...... „EU SUNT DORINŢA POPOARELOR ROŞII!".............................. . CLANUL ÎNGERILOR PĂZITORI............... LA CASCADA NIAGARA....................155 VIII................................................ O FARSĂ.... TAINA AMVONULUI DIAVOLULUI...........................primit de la părinţi........................33 III..........184 LX.............................. ÎN „CASA MORŢII"...................................1 99 X...........................61 IV.......................... ......... CEL DE-AL DOILEA TESTAMENT..... ......

.XII...........280 XII I. VECHILE PREZICERI SE ÎMPLINESC...............................................381 .317 XIV..... ULTIMUL DUEL....................................... .......................... TOT CE ESTE VEC HI SE NĂRUIE.. ADEVĂRATUL WINNETOU............357 XVI....... ..........337 XV...................... NOI DESCOPERIRI.................

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful