Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice

Lucrare de diplomă

Modelul copyleft: o analiză a culturii colaborative în mediile virtuale.

Coordonator: Lect. univ.drd. Radu Enache Absolvent: Ana-Maria Nicolescu

BUCUREŞTI 2011

2

CUPRINS

Introducere............................................................................................................pag. 5-7 Capitolul 1: Noua paradigmă în mediul online 1.1. Noile media versus vechile media..................................................................pag. 7-9 1.2. Epoca „inteligenţei colective”........................................................................pag. 9 1.3. Scurte repere din istoria recentă a tehnologiilor de reproducere media..........pag. 9-11 1.4 Noi suntem media. Modele de platforme-gigant generate de public. Modelul YouTube..................................................................................................pag. 11-14 1.5 Consumatorul-producător. Consumatorul-distribuitor.....................................pag. 14-15 Capitolul 2. Proprietatea intelectuală. De la copyright, către copyleft. 2.1 Scurtă genealogie a conceptului de proprietate intelectuală.............................pag. 16-18 2.2 Criza conceptului de proprietate intelectuală în mediul online.........................pag.18-20 2.3 Modelul copyleft. Cunoaşterea cu sursă de deschisă (open source).................pag. 20-21 2.4 Revoluţia cu sursă deschisă...............................................................................pag. 22-23 Capitolul 3. Modelul Wikipedia: aplicarea principiului open source în sfera enciclopedică.

3.1 Proiectul enciclopedist, varianta 2.0..................................................................pag. 24-25 3

3.2

Democraţia

virtuală.

Cum

se

construieşte

autoritatea

în

enciclopedia

open

source........................................................................................................................pag. 27-30

3.3 Neutralitatea punctului de vedere.......................................................................pag. 30-32

Studiu de caz: I. Aplicarea principiilor copyleft în cadrul ORDU (Organizaţia Română pentru drepturile utilizatorului .............................................................................................................pag. 31-37 1. Pentru o schimbare a framework-ului de gândire a proprietății intelectuale în mediul online .............................................................................................................pag.31-32 2. Lobby pentru o lege mai adecvată ................................................................pag. 32-35 3. ORDU: activism pentru Creative Commons ................................................ pag. 35-36

II. Local Records: Un model de aplicare a principiilor Creative Commons în sfera muzicii electronice autohtone..................................................................................................pag.37-40 Local Records: Anatomia unui nou model de creaţie şi promovare artistică........... pag. 40-46 Obiectivele Local Records. Recuperarea unui deficit de comunicare şi încurajarea creării de conţinut cultural în framework-ul Creative Commons...............................................pag 47-50 Grupurile ţintă vizate de proiectul Local Records......................................................pag 51 Strategii de evaluare internă a proiectului Local Records şi unelte de

monitorizare.................................................................................................................pag.52-53 4

Impactul proiectului Local Records asupra grupurilor ţintă şi al licenţelor Creative Commons folosite..........................................................................................................................pag53 Local Records ca aplicaţie a unor noi principii de proprietate intelectuală. Implicaţii prezente versus tendinţe anticipate.............................................................................................pag. 54-56 Bibliografie...................................................................................................................pag. 57

5

I 1. Internetul: pentru o paradigmă nouă, instrumente noi

II

29-52

Bibliografie................................................................................................................pag. 52

6

Introducere

În această lucrare îmi propun să analizez noua paradigmă instaurată odată cu mediul online și cu răspândirea tehnologiilor de creare și distribuție de conținut -- fie el text, imagine sau sunet -pe Internet. Analiza va fi centrată pe neadecvarea din ce în ce mai evidentă a cadrului în care este în acest moment gândită și instituționalizată proprietatea intelectuală la regulile binare ale mediului virtual. Nu voi încerca doar să evidențiez, prin argumente care vizează diferite niveluri - filosofic, social, politic, economic, cultural sau juridic -- particularitățile noii lumi calculate în 1 și 0, ci și să sugerez ca alternativă la paradigma dominată de copyright un model de colaborare nou: modelul open source. Sursa -- cu alte cuvinte, regulile jocului -- se deschid pentru prima dată la scară largă în fața consumatorilor, care devin la rândul lor producători. În marea rețea, individualismul este abandonat în fața colectivismului, forma de organizare a ceea ce Pierre Lévy numea inteligența colectivă. Rezistența ”vechilor” sisteme de management și reglementare a așa-numitelor ”bunuri ideale” devine pe zi ce trece un semn mai pregnant al nevoii de schimbare a modului în care capitalizăm piața ideilor. Proprietatea intelectuală este o instituţie a lumii moderne. Ea nu exista nici în antichitate, nici în Evul Mediu, dezvoltându-se odată cu apariţia tiparului şi liberalizarea

7

informaţiei. În plin ”sat global” hiperconectat, informația își găsește noi forme de existență, organizate după principii distincte. Comunități precum YouTube, Flickr (ce mai mare bază online de fotografii generate de utilizatori) sau Wikipedia ilustrează perfect noile principii de colaborare și noile cadre de abordare a unor chestiuni precum proprietatea intelectuală, diseminarea informației ș.a.m.d. Funcționând după reguli democratice și focusându-se pe consens, utilizatorii devin noduri în rețea, beneficiind în urma descentralizării determinate de automatizare. După ce, în primul capitol, voi puncta câteva dintre cele mai importante momente ale traseului care a condus la acest punct evolutiv, în care Internetul permite funcționarea unor modele de comunicare și organizare complet noi, voi trece la o analiză a conceptului de proprietate intelectuală. Esențial pentru contextul în care trăim, acest tip de proprietate, din ce în ce mai apărat odată cu creșterea consumului de informație, nu este însă racordat la dinamica actuală a mediului online și la implicațiile acestuia în viața reală. Alternativa copyleft pentru copyright militează tocmai pentru adaptarea vechiului cadru - filosofic, juridic, economic - la noua cultură creată în jurul mediului online. Particula Copy(left) nu înseamnă numai a avea acces la o copie după original (un exemplar), ci şi a transfera, a depozita, a anihila exemplarul. Cine are dreptul să producă exemplare? Dacă până în era digitală a face o copie presupunea un procedeu lung, riscant, acum ea e la îndemâna oricui. În plus, producţia e de mii de ori mai diversificată, mijloacele de control sunt mai slabe, metodele de a învinge protecţia sunt întotdeauna mai performante. În ultimul capitol al lucrării, voi discuta pe larg exemplul comunității Wikipedia, encliclopedia virtuală în care oricare cititor poate deveni editor dacă respectă nu doar regulile formale, ci și principiile de funcționare. Întrebarea principală a acestui capitol - "poate fi cunoaşterea open source?" - va fi abordată din perspectiva principiilor de funcţionare ale unui site care îşi propune să arhiveze organic întreaga cunoaştere a omenirii, în fiecare limbă vorbită pe pământ, şi să o pună gratuit la dispoziţie tuturor, oferind în acelaşi timp posibilitatea oricărui om cu acces la internet să editeze fără restricţii această arhivă (cu câteva excepţii).

8

Cele trei capitole sunt urmate de un studiu de caz al principiilor legate de filosofia Creative Commons, în care voi discuta despre ORDU (Organizația pentru Drepturile de Utilizare), o asociație nonguvernamentală din România care promovează cultura colaborativă și principiile copyleft. Unul dintre primele lor proiecte este înființarea unei case de discuri online, unde vor produce albume ale unor artiști români de muzică electronică sub licențe Creative Commons. În ceea ce privește metodele folosite în elaborarea acestei lucrări, una dintre cele mai importante a fost documentarea. Bibliografia consacrată, de la teoreticieni vizionari precum Marshall McLuhan și filosofi precum Robert Nozick până la unii dintre cei mai activi analiști media ai momentului, cum este cazul lui Henry Jenkins, a fost dublată de consultarea multor resurse online. De asemenea, abordarea pluralistă a tezei a implicat consultarea unor surse extrem de diferite: de la statistici sociologice, texte de filosofie, etică sau din domeniul juridic, până la urmărirea unor documentare realizate de susținătorii Creative Commons. Mai mult decât atât, am folosit bagajul empiric în ceea ce privește aplicațiile practice ale acestor principii, aplicându-i însă filtre critice din diferite perspective. Pentru realizarea studiului de caz, am folosit nu doar documentarea, ci și tehnica interviului, discutând cu membrii ORDU.

CAPITOLUL 1 NOUA PARADIGMĂ: CULTURA COLABORATIVĂ ÎN MEDIUL ONLINE

1. 1. Noile media versus vechile media “Într-o cultură ca a noastră, demult obişnuită să despice şi clasifice orice lucru ca mijloc de control, ni se poate părea uneori şocant să ni se reamintească cum că, practic şi operaţional, mediul este mesajul. Doar pentru a trece mai departe, spunând că toate consecinţele unui mediu, fie ele personale sau sociale, - adică toate consecinţele noastre, generate de noi înşine - rezultă din noua scară introdusă de fiecare astfel de extensie sau de fiecare nouă tehnologie.(...) Restructurarea formelor de organizare umană profesională a fost dictată de tehnica fragmentării, 9

esenţa tehnologiei maşinii. Esenţa tehnologiei automatizate este chiar opusul. În profunzime, este integrală şi descentralizantă, la fel cum maşina era fragmentară, centralistă şi superficială în direcţia pe care o imprima relaţiilor umane.”1 Metodele de generare şi reciclare a diverselor conţinuturi pe platforme colaborative online, folosirea cotidiană a tehnologiilor la distanţă, profită din plin de descentralizarea despre care vorbeşte McLuhan. Noile modele de comunicare şi de diseminare a diferitelor tipuri de cunoaştere sunt tributare unei paradigme construite pe principii de cele mai multe ori democratice şi deja trecute de primele etape ale automatizării. De altfel, noua infrastructură de comunicare a informaţiei, precum şi viitorul ei se vor afla, după părerea multor teoreticieni ai comunicării, sub semnul „convergenţei media”2. Faţa culturii occidentale va fi schimbată, susţine Jenkins, de convergenţa tuturor media: mai marii industriilor înţeleg importanţa de a-şi trimite mesajul pe mai multe canale, pentru a-şi lărgi piaţa, şi în acelaşi timp consumatorii îşi configurează o sferă publică emancipată, într-un context media descentralizat si desfășurat nu pe verticală, ci pe orizontală. Şi totuşi, există un mediu suficient de complex şi destul de răspândit pentru a deveni candidatul ideal la această sarcină: Internetul. Aceasta pare a fi unealta prin care putem înlătura constrângerile legate de distanţă şi mări gradul de interacţiune între politicieni şi public. Sunt unii însă care consideră că fascinaţia faţă de Internet provine din acelaşi tip de euforie prin care umanitatea trece de fiecare dată când descoperă o nouă media, cum s-a întâmplat de pildă cu transmisiunile radio (utopia lui Bertolt Brecht), cu televiziunea prin cablu (teledemocraţia) sau cu apariţia telefoanelor mobile.

1

Marshall McLuhan, Understanding Media: The Extensions of Man (Ed. McGraw Hill, NY, 1964).

2

Henry Jenkins, Convergence culture. Where Old and New Media Collide, MIT Press 2006

10

Diferenţele dintre Internet şi celelalte media existente sunt relevante însă pentru folosirea sa în scopuri politice: în timp ce radioul/televiziunea transmit informaţii de la puţini-către-mulţi, iar telefoanele de la puţini-către-puţini, Internetul e un spaţiu deschis celor-mulţi-către-cei-mulţi. De asemenea, Internetul are o capacitate computaţională mult superioară, permiţând encriptare puternică şi păstrarea unei cantităţi cvasinelimitate de date pentru foarte mult timp. Ambele caracteristici sunt vitale pentru accesarea şi oferirea de informaţii în interiorul comunităţilor, pentru cadrul deliberativ al democraţiei şi pentru prevenirea fraudei electorale. Mai mult decât atât, oamenii folosesc Internetul pentru a colabora, pentru a se întâlni sau discuta într-o manieră asincronă – nu e nevoie să se adune fizic în acelaşi moment pentru a putea să îndeplinească diferite obiective. Revoluțiile viitorului, dacă va mai fi nevoie să se iasă în stradă si totul nu se va desfășura din spatele computerelor si al telefoanelor inteligente, vor arăta mai degrabă ca serii de flash-moburi. Întâlnirile ad-hoc, organizate prin intermediul telefoanelor mobile echipate (sau nu) cu Twitter și Facebook, vor fi noile tipuri de manifestări de stradă ale maselor. Exemplele de utilizare a unei tehnologii de comunicare, de către popor, pentru a dejuca planurile puterii sau pentru a o detrona, au fost vizibile în ultimii doi ani în două situații cruciale: revoluția diin Republica Moldova, țară în a cărei capitală s-a ieșit la proteste datorită lanțurilor de mesaje de pe Twitter și sutelor de SMS-uri trimise "de la fața locului", și ciocnirile de stradă din Teheran, capitala Iranului, la fel, orchestrate cu ajutorul noilor media. 1.2. Epoca „inteligenţei colective” Prestigioasa revistă Time şi-a făcut o tradiţie din a publica pe coperta 1, în luna decembrie, o fotografie a „Personalităţii Anului”, a acelei persoane care a avut cea mai mare influenţă, în bine sau în rău, asupra cursului istoriei în anul respectiv. La sfârşitul lui 2006, cei care au căutat la tarabe revista Time au avut parte de o surpriză: o mare parte din coperta 1 era ocupată de o oglindă. Nu de fotografia unei oglinzi, ci de un cadran umplut cu un material tipografic care reflecta imaginea. Textul care se putea citi, cu litere de o şchioapă, sub această oglindă – „Da, TU. Tu controlezi Epoca Informaţiei. Bine ai venit în lumea ta!”.

Iniţiativa revistei Time datează din 1927 şi se bazează pe ideea filosofului scoţian Thomas 11

Carlyle, care a afirmat că "Istoria lumii nu e decât biografia marilor oameni". Carlyle a greşit de această dată, cred editorialiştii Time. Dincolo de genii, de "cei puţini, de cei puternici, de cei faimoşi" , există cei care fac filmuleţe acasă cu propriile lor iguane. Care sunt exemplari in felul lor. Trăim "o poveste care are ca personaje principale comunitatea şi colaborarea la o scara nemaiîntâlnită până acum. Este povestea compendiumului cosmic al cunoaşterii numit Wikipedia şi a reţelei cu milioane de canale numită YouTube şi a metropolei online numite MySpace. Este povestea celor mulţi care confiscă puterea din mâinile celor puţini şi care se ajută unii pe alţii fără să pretindă nimic în schimb, este povestea felului în care aceste lucruri nu numai că schimbă lumea, dar schimbă chiar modul în care se schimbă lumea". La cealaltă extremă faţă de Carlyle, Borges spunea că "o istorie completă a întregii lumi nu poate fi concepută fără istoria fiecărui om în parte". 1.3. Scurte repere din istoria recentă a tehnologiei de reproducere media Atâta vreme cât uneltele, ansamblul de techné-uri, sunt la îndemâna oricui, la fel ca și platforma de distribuţie a conținutului produs, e normal ca noii consumatori/producători de informaţie să nu se raporteze la circuitele mainstream, tradiţionale, de distribuţie. Circuitul muzicii, de exemplu, a fost neschimbat de la apariţia primelor înregistrări, în urmă cu 100 de ani, până la dezvoltarea Internetului ca fenomen de masă. Virtualizarea unei cópii și posibilitatea de a avea la îndemână o copie aproape fidelă (uneori 1:1 cu originalul) în format digital duce la un model orizontal, rizomatic, de (re)producere și distribuţie, total diferit de cel centralizat și desfăşurat, pe niveluri de putere, pe axă verticală. Desfășurându-se pe orizontală, centrii puterii devin nu stâlpii acestora ci nodurile de rețea, cele care stochează și dau mai departe, intermediind pasiv sau adăugând plus-valoare. După cum scrie și McLuhan, în "Galaxia Gutenberg", "de la apariția telegrafului si a radioului, globul s-a contractat din punct de vedere spațial, devenind un singur sat imens. Cultura tribală a devenit singurul nostru refugiu după descoperirea electromagnetismului". Făcând fiecare dintre noi parte din același tip de cultură, e evident ca structurile vechi ale puterii și chiar și cele ale democrației ne vor părea, peste încă o generație de "naturalizați digital", complet desuete. La fel ca și în cazul tipăriturilor, monopolul a fost deţinut multă vreme de cei care aveau la dispoziţie tehnologia. Lucru care s-a schimbat radical odată cu apariţia mediului de înregistrare și 12

redare magnetic, la începutul anilor '30. Pe măsură ce companii ca Magnetofon, din Germania, au început să producă în masă aparate care puteau reda și înregistra banda, a apărut și cultura bootleg-ului3. Vinilurile erau înregistrate imediat pe benzi și puteau fi multiplicate cu uşurinţă.4 La mijloacele de care dispune acum industria media s-a adăugat, în anii '80, apariţia unei specii video noi: videoclipul. Odată cu lansarea, în 1980, a postului britanic MTV, industria de fonograme a avut la dispoziţie un nou canal, extrem de puternic pentru că televiziunea era, deja, din anii '70, un fenomen de masă, canal de care a profitat din plin. Mult mai de impact decât radio-ul pentru că interacționa, prin programele VJ-ilor, cu audiența, televiziunea dedicată exclusiv muzicii a pregătit viziunea estetică a generații întregi. Apariţia CD-ului, la începutul anilor '80, a impulsionat industriile creative, punându-le la îndemână un format digital uşor de manevrat şi, cel mai important din toate, transmisibil și perfect arhivabil. Au urmat formatele digitale, care a schimbat însă de tot regulile jocului. Apariţia formatului MP3, în laboratoarele Fraunhofer din Germania, în 1993, cu teste de encodare făcute pentru prima dată pe piesa lui Suzane Vega Tom's Diner, a făcut ca traseul vechi al transferului de conţinut şi informaţie dintre comunităţi şi indivizi să se schimbe fundamental. Opera de artă, în orice format, fie el text, imagine sau sunet, avea să intre pe drumul reproductibilităţii şi, automat, spre apariţia unor întregi probleme legate de etică, de proprietate intelectuală, de economie liberă ş.a.m.d. Fenomenul pirateriei a fost definit pentru prima oară de scriitorul Daniel Defoe în 1703, când acesta s-a referit la un roman al său menţionând că este tipărit fără întrerupere, din nou și din nou,

3

Înregistrare neoficială, destinată pieţei negre.

4

Asta a contribuit foarte mult și la evitarea cenzurii, de exemplu în ţările din fostul bloc comunist. La fel ca și

cărţile care umblau, pe sub mână, în format samizdat, copiate pe la puţinele Xerox-uri disponibile de obicei prin întreprinderi, și muzica avea căile ei de circulaţie.

13

de către Piraţi. Industria imprimărilor ilegale era, deja, veche de aproximativ 100 de ani, dar afecta mult prea puţin industria oficială, aflată și ea la începuturi. Definită de lege câţiva ani mai târziu, în 1709, pirateria a ajuns sa fie cu adevărat înfierată abia începand cu 1886, în urma semnării Convenţiei de la Berna. Efectele pe care cultura digitală le are asupra lumii noastre sunt diferite de efectele pe care leau avut toate celelalte culturi anterioare. De vreme ce Internetul şi computerele sunt instrumentele prin care ne conectăm unii cu alţii şi, în acelaşi timp, devin tot mai mult ceea ce ne leagă pe noi înşişi cu propria noastră memorie, pot exista idei construite în chiar structura instrumentelor de care depindem într-o asemenea măsură. În acest moment, nu documentele wiki sunt problemele majore cu care se confruntă lumea, însă dacă încercăm să privim în viitor, cu 10 sau 20 de ani înainte, influenţa computerelor şi a Internetului va creşte tot mai mult, tocmai fiindcă sunt atât de adânc împlântate în civilizaţia noastră. În acele timpuri, lucrurile care acum par minore, ca de pildă ponderea colectivismului în instrumentele pe care le folosim, vor deveni importante.

1.4.Noi suntem media. Modele de platforme-gigant generate de public. Modelul YouTube. Transformarea culturii contemporane într-o cultura tip junk-food este unul dintre pericolele mass-media, mai ales când vorbim despre centralizarea acesteia în jurul unor poli de putere, lucru aproape imposibil în mediu digital, unde eterogenitatea și accesul unviersal sunt însăși principiile de existență ale rețelei, ale comunității-în-rețea. Dacă la începuturile televiziunii uneltele de a produce conținut video nu erau decât la îndemâna profesioniștilor, fiind scumpe și necesitând, de cele mai multe ori, echipament tehnic complex și cunostințe de specialitate, astăzi lucrurile stau pe dos. Camerele foto și video sunt la îndemâna oricui și încep să nu mai lipsească din niciun telefon mobil sau gadget inteligent. Editarea video este, la fel, accesibilă, și dovadă stau sutele de milioane de videouri uploadate în cea mai mare bază de date video a omenirii, YouTube. Comunitățile de partajare de media se întrețin exclusiv din consumul și tranziția de conținut, pentru ca un procent însemnat din videourile prezente pe YouTube, de exemplu, sunt folosite și re-montate, reintepretate în alte produse media. Cu fiecare poză pe care o facem, cu fiecare comentariu pe care îl lăsăm în rețele sociale sau pe bloguri nu facem altceva decât să participăm 14

la o masă de cultură colectivă, în continuă creștere. Paradigma marilor producători de media, cu circuite de distribuție bine stabilite, începe să fie înlocuită de o alta, mult mai liberală și mai adecvată vremurilor, în care participarea este cuvântul de bază. În acest context se creează şi acţionează ca principiu activ ceea ce Pierre Levy numeşte inteligenţă colectivă.5 Chiar dacă subiectul este unul fierbinte încă de la apariția primelor forumuri virtuale, exemplele cele mai bune sunt recente, unele având chiar mai puțin de un deceniu. Cele mai elocvente exemple sunt Wikipedia, Flickr și YouTube, toate ilustrând perfect o cultură în care așa-zisul ”comunism al informației”6 e dominant și participarea poate varia de la simpla transmitere și comentare a unui link până la crearea unei opere noi pornind de al un conținut deja existent. Oralitatea de care istoricii au crezut ca scapasem odată cu primele manifestări ale culturii scrise se întoarce într-o altă formă, mult mai bogată ca implicare în emoţiile fiecăruia. Ne place să ne spunem unii altora poveşti și masa de media generată pe Internet nu face decât sa confirme că epicul e mult mai uşor de exprimat decât înainte.7

5

Concept susţinut de filosoful francez Pierre Levy, care l-a lansat prin cartea sa L'intelligence collective. Pour une

anthropologie du cyberespace (La Découverte, Paris 1994), în care anticipa fenomenele de tipu Wikipedia, YouTube etc.

6

Sintagmă lansată de teoreticianul Jaron Lanier, în eseul Digital Maoism: The Hazards of New Online

Collectivism, 2006 (http://www.edge.org/3rd_culture/lanier06/lanier06_index.html )

7

Această dinamică a fost anticipată, printre altele, de McLuhan: „Noi am cheltuit multă energie şi îndârjire în

secolele din urmă pentru a distruge cultura orală cu ajutorul tehnologiei tiparului, pentru ca astăzi indivizi uniformizaţi ai unei societăţi comerciale să se poată întoarce la periferiile orale, ca turişti şi consumatori fie de geografi, fie de artă” (Marshall McLuhan, Galaxia Gutenberg, Editura Politică 1975, pag. 343)

15

Robert David Steele Vivas definește inteligența colectivă în cartea sa "The New Craft Of Intelligence: Personal, Public & Political", apărută în 2002, în termenii unei mase colaborative care este definită de patru principii de bază: - Deschiderea: împărtășirea continuă de idei și de proprietate intelectuală. - Vecinătatea: organizarea pe orizontală similară, în concepția autorului, cu deschiderea surselor de programare în cadrul universului Linux, de exemplu. Faptul că ne bazăm pe egali ai noștri cu același grad de implicare în putere duce la auto-organizarea rețelei, un stil de producție mult mai eficient decât sistemul ierarhic. - Împărtășirea de conținut (sharing): companiile încep să pună în circuit public unele din ideile pe care le implementează, în timp ce își păstrează controlul asupra celorlalte, mai ales asupra patentelor. Limitarea accesului la proprietate intelectuală limitează oportunitățile care pot apărea, în timp ce împărtășirea de idei duce la liberalizarea și extinderea piețelor, precum și la fluidizarea acestora. Circuitul de idei trebuie să se mențină liber într-o societate de acest tip. - Acțiunea la nivel global: avansul tehnologiei comunicării a dus la creșterea internațională a companiilor cu costuri minime. Companiile integrate global nu au limitări în termeni de geografie și pot accesa și integra oricând piețe, idei și tehnologii noi. Un alt teoretician împărtășește aceleași idei cu David Steele și Pierre Levy, în ceea ce denumește "înțelepciunea maselor". În cartea sa apărută în 2004, James Surowiecki e de părere că "mai mulți" vor fi oricând mai inteligenți decât "mai puțini", și decizia luată de un colectiv e în orice situație mai bună decât ideea disparată a câte unui individ. În descrierea sa, grupurile care pot fi definite ca "inteligente" trebuie neapărat să împlinească următoarele condiții: - Diversitatea opiniei: fiecare individ are dreptul la informații pe care să le țină doar pentru el, chiar dacă e vorba doar de interpretări excentrice sau chiar aberante ale unor fapte deja cunoscute. - Independența: părerile personale nu trebuie neapărat să fie influențate de cele ale apropiaților. - Descentralizare: membrii unui "grup inteligent" trebuie să fie capabili să se specializeze pe anumite domenii ale cunoașterii. 16

- Agregare: unul dintre mecanismele cu ajutorul căruia părerile unui individ se transformă în decizie colectivă.

1.5. Consumatorul-producător. Consumatorul-distribuitor. Canalele de distribuţie clasice sunt clar depăşite, iar unversalizarea accesului la informaţie s-a produs, iar masa de cultură disponibilă și produsă acoperă absolut toate zonele de interes. Platforme precum YouTube - o destinaţie frecventă pentru mai mult de 31% din utilizatorii de Internet din întreaga lume, conform unui studiu Jupiter-, MySpace, Flickr sau Wikipedia, modele de aplicare a conceptelor culturii în surse deschise, au liberalizat artele multimedia, ducând la ceea ce poate fi numită o nouă Renaştere. Faptul ca oricine este dotat cu o conexiune de Internet poate avea acces la orice produs audio-video în cateva minute sau zeci de minute ar trebui nu să ne îngrijoreze, ci doar să ne oblige să regândim complet, din rădăcini, ecosistemul media în care tăaim zi de zi. şi circuitele sale de distribuţie, dar și felul în care îl construim social, politic, filosofic, juridic etc. Din ce în ce mai mulţi utilizatori de Internet, prin simplul fapt că au acces la media devin, unii dintre ei, producători de conţinut la rândul lor. Flickr, cea mai mare baza de date cuprinzand imagini realizate de fotografi amatori, are peste 36 de milioane de fotografii licentiate în sistem Creative Commons, în 2007, dintre care 70% pot fi folosite, inclusiv modificate, în scopuri noncomerciale. Un an mai târziu numărul lor se va dubla, până la 67 de milioane. 8 Iar Flickr este doar un exemplu. YouTube, platforma cea mai populară platformă pentru conținut video online, comunitate la care orice posesor de Internet poate participa activ, fie comentând fie uploadând conținut propriu,

8

http://wiki.creativecommons.org/images/7/71/Statistics-from-the-CC-Monitor-project_eng.pdf .

17

are recorduri de vizualizări de până la două miliarde de videoclipuri pe zi9, la fiecare minut fiind uploadate pe serverele lor aproximativ 24 de ore de conţinut video. Audienţe de accest gen depăşesc, afirmă realizatorii statisticii, audienţa cumulată a principalilor trei jucători de pe piaţa media din S.U.A.. Succesul international al YouTube, devenit în timp proprietate a companiei gigant Google, se vede și în valoarea acţiunilor: 1.65 miliarde de dolari.

CAPITOLUL 2. PROPRIETATEA INTELECTUALĂ. DE LA COPYRIGHT, CĂTRE COPYLEFT.

9

http://www.viralblog.com/research/youtube-statistics/

18

2.1 Scurtă genealogie a conceptului de proprietate intelectuală Dacă acum 100 de ani, problema proprietăţii intelectuale era una marginală şi nimeni nu-şi „pierdea timpul” cu ea, nici în filosofie, nici în ştiinţele juridice, acum, sub impactul inovaţiei tehnologice, dar şi al inovaţiei biologice (problema clonării, problema prelucrărilor genetice etc.) devine unul dintre subiectele importante pe agenda filosofiei. Intrarea proprietăţii intelectuale în zona problemelor politice şi sociale nu este una întâmplătoare: de peste 100 de ani există o nouă piaţă - piaţa obiectelor „ideale” şi a comunicării - care îşi caută regulile. Diferenţa aceasta, pe care unii o accentuează, alţii o elimină, dintre cele două pieţe (cea a bunurilor fizice şi cea a bunurilor „ideale”, sau piaţa ideilor), s-ar putea să fie motivul pentru care nici până acum nu există o teorie care să justifice coerent drepturile de proprietate intelectuală sau să le anuleze integral. Proprietatea intelectuală este o instituţie a lumii moderne. Ea nu exista nici în antichitate, nici în Evul Mediu, dezvoltându-se odată cu apariţia tiparului şi liberalizarea informaţiei. „Obiectele ideale” nu sunt caracterizate de acelaşi tip de raritate (scarcity) ca bunurile tangibile. Dacă această raritate provoacă conflictele în lumea reală (unde resursele sunt limitate), în „lumea ideilor” conflictele nu au cum să apară la accesul sau consumul ideilor. Patentele şi copyright-ul nu sunt o consecinţă a rarităţii proprietăţii, sunt constructe deliberate ale statului de drept. Aşa cum observa şi Hayek: „Abilitatea de a produce bunuri imateriale, precum operele literare sau inovaţiile tehnologice, e limitată, dar în momentul în care ele sunt produse (come into existence), ele pot fi indefinit multiplicate, iar raritatea lor se stabileşte prin lege ca motivare şi stimulent de a produce asemenea idei.”10 Ce este un produs intelectual? El are o valoare socială pentru că ori are capacităţi de a performa mai bine anumite sarcini, ori satisface dorinţele consumatorilor mai bine sau cu un cost mai mic. Astfel, societatea va încerca să protejeze aceste produse pentru că ele asigură progresul şi cantitatea maximă de fericire. Deja interesele personale ale creatorului nu sunt luate în calcul.

10

Neil Netanel, Copyright and a Democratic Civil Society, Yale Law Journal, 1996

19

Cel mai bun exemplu: Constituţia SUA, în care Congresul (legislativul) este învestit cu capacitatea de a crea legi ale proprietăţii intelectuale (patente sau copyright) pentru “a promova progresul ştiinţei şi al artelor valoroase.” Ca să simplificăm: orice invenţie / creaţie intelectuală înseamnă progres, progresul este fundamental pentru o societate a bunăstării, deci societatea trebuie să garanteze drepturile de proprietate, în primul rând pentru a putea utiliza beneficiile produselor intelectuale. Peter Menell, în Encyclopedia of Law and Economics, susţine că fenomenul protecţiei se află în strânsă relaţie cu evoluţia statului modern. 1474, primul patent în Republica Veneţiană – orice invenţie era garantată pe o perioadă de 10 ani. Adam Smith, în general un adversar al monopolurilor, recunoaşte că monopolurile pe termen scurt asupra inovaţiilor sunt necesare, pentru a justifica investiţia şi a micşora riscul. Jeremy Bentham construieşte un prim argument pentru protecţie: (1) orice invenţie poate fi imitată; (2)cel care inventează are costuri mai mari decât cel care imită; (3)imitatorul produce la costuri mai mici; (4)piaţa nu poate regla singură acest lucru; astfel (5)invenţia trebuie să fie protejată prin lege. E greu să-i cerem lui Bentham să fi presupus că legea uneori nu poate fi pusă în practică, că uneori urmărirea imitatorilor este imposibilă şi că, de cele mai multe ori, imitatorii nu „fură” invenţii pentru a le re-vinde, ci pentru a le utiliza personal, iar producătorii pierd nu pe teritoriul unei pieţe „negre” (în faţa unei a treia părţi). Un alt argument care susţine protejarea proprietăţii intelectuale este cel al şcolii de la Chicago. Mai întâi să observăm construcţia argumentului din tradiţia law & economics. Este informaţia un “bun public? Hirshleifer consideră că justificarea protecţiei prin conceptul de bun public alocat proprietăţii intelectuale nu este corectă, cât timp inovatorii pot tranzacţiona liber pe piaţă cunoaşterea şi pot avea beneficii din aceste tranzacţii; prin drepturile de proprietate, ei vor face presiuni asupra pieţei să li se recunoască cunoaşterea tranzacţionată drept cunoaştere publică. După anii 1970, s-au conturat trei modele distincte ale proprietăţii intelectuale. Primul, construit în tradiţia neoclasică, e un cadru în care se susţine insuficienţa pieţei. Al doilea model este cadrul teoretic oferit de şcoala de la Chicago. Ultimul e o analiză instituţională comparată pornind de la premisa că putem analiza contextual oportunităţile de a ne însuşi valoarea inovaţiei în pieţele actuale. Aceste modele erau statice şi scopul lor a fost de o observa poziţiile în achiziţia 20

şi transferul iniţiale ale proprietăţii. În ultimii ani modelele devin dinamice, sub presiunea inovaţiilor actuale, şi încearcă să examineze implicaţiile externalităţilor în reţea (network externalities) în protecţia proprietăţii intelectuale. În articolul lui Richard Posner şi William Landes11 sunt definite caracteristicile produselor intelectuale: (1) replicabilitate şi (2) non-rivalitate combinată cu non-exclusivitate (oricine are acces la bun şi nu se pot exclude invizii de la a beneficia de acel bun). Combinaţia acestor două caracteristici provoacă prejudicii creatorilor, care nu-şi vor recupera „costurile de expresie”. Cei care copiază au de suportat doar un „cost de producţie”, care e egal cu zero (sau aproape egal cu zero)12. Soluţia propusă este acordarea de drepturi exclusive de copiere (pentru o perioadă limitată) producătorilor sau creatorilor. Posner şi Landes nu fac o distincţie tare între producător şi consumator. În acest cadru teoretic, fiecare trebuie să-şi maximizeze ceva: ori plăcerea de a găsi un produs / serviciu bun în timp scurt, ori profitul, adică să atingă întotdeauna standardele. Acestor argumente li se adaugă unul lingvistic: justificarea şi protecţia proprietăţii intelectuale produc un vocabular / limbaj nou, care poate fi folosit atât pentru scăderea unor „costuri de comunicare”, cât şi pentru plăcerea intrinsecă a noii comunicări.Pattern-ul utilitarist se poate descrie aşa: drepturile de proprietate intelectuală maximizează, de ambele părţi ale „baricadei”, beneficiile şi măresc bunăstarea socială. Pe această supoziţie se întemeiază demersurile teoretice utilitariste, dominante în câmpul legislativ şi în practica juridică din sistemul common law.

11

Richard Posner & William Landes, An Economic Analysis of Copyright Law, Journal of Legal Studies, 1989,

pag.18

12

Preţul unui DVD bulk (gol) este de aproximativ 50 eurocenţi. Preţul unui DVD original este de aproximativ 14

euro. Diferenţa de 13,50 euro o reprezintă „costul de expresie”.

21

2.2. Criza conceptului de proprietate intelectuală în mediul online Deşi marii producători de media şi de conţinut încearcă să-şi păstreze monopolul pe piaţă pe structurile politice şi legislative care apără drepturile de autor, utilizarea unor vechi drepturi de proprietate şi adaptarea lor la noul mediu – cel virtual – nu este legitimă şi nici productivă. Ar însemna să transformăm o lume care îşi poate construi regulile sale într-o copie a lumii reale. Prin analogie, aş putea spune că încercăm să punem conceptul unui scaun să fie copia scaunului. Sau să forţăm un alt tip de gândire (colaborativă, în reţea) să repete paşii individuali ai lui Robert Nozick, de exemplu. Diferenţa majoră dintre lumi nu e dată de probleme precum reputaţia sau adoptarea unei poziţii etice, ci de substanţialitatea fiecăreia: în lumea virtuală se tranzacţionează doar informaţie. Care poate deveni cunoaştere sau nu. Restul relaţiilor, voi încerca să demonstrez, se păstrează la fel. Această lume virtuală este şi nu este o noosferă13, o lume a gândurilor şi ideilor noastre. Ea are nevoie (dincolo de „minţile” utilizatorilor) de câteva „motoare” care să o păstreze într-o oarecare măsură la graniţa dintre utopie şi realitate. Aceste „motoare” sunt programele de calculator, la originea lor nişte seturi de semne cât de poate de reale şi cât se poate de explicabile. În momentul în care am închis sursa, am controlat informaţia, obligând utilizatorii să ne creadă „pe cuvânt” şi să urmeze numai funcţiile oferite de program. Acest lucru este un salt înapoi în lumea reală. Utilizatorii pot să aibă încredere „oarbă” sau pot să prefere construirea încrederii în timp, să repete (la un nivel practic, nu istoric) paşii pe care i-a străbătut individul de la „starea naturală” (în sens hobbesian) la stabilirea instituţiilor. Cu o singură diferenţă: drepturile de proprietate se exprimă doar ca drept la privacy şi ca drept de a utiliza liber un fond comun.

13

Primul care a folosit acest termen a fost Pierre Teilhard de Chardin. Sensul lui este ambiguu, dar se poate adapta

fie prin „spaţiul ideilor”, fie prin „conştiinţă colectivă globală”. Noosfera ar putea fi interpretată azi drept setul proiectelor colaborative din lumea virtuală.

22

Revenim la caracterul informaţiei: ea schimbă relaţiile economice „clasice”. Ca orice lume nouă, şi internetul are vizionarii săi. Unul dintre ei, John Perry Barlow, redefineşte caracterul economic al informaţiei în mediul virtual14. Economia informaţiei, în absenţa obiectelor, se va baza mai mult pe relaţii decât pe proprietate. Concluzia lui Barlow: ne întoarcem într-un fel în epoca pre-modernă, în care nu existau drepturi de proprietate intelectuală, iar creatorii performau în serviciul unor patroni (regi, principi, nobili etc.). Singura excepţie: acum creatorii vor deservi mai mulţi patroni, indiferent de statusul lor social din lumea reală. Tot Barlow dezvoltă un argument în sprijinul protecţiei proprietăţii intelectuale: în lumea virtuală, interactivitatea (interacţiunea directă) va înlocui autoritatea. Astfel, utilizatorii vor avea interesul să păstreze informaţia relevantă şi să permită accesul oricui la ea. Această informaţie va fi şi produsul „urechilor şi ochilor” lor. Unul dintre modele este Wikipedia: chiar dacă există acte de vandalism asupra anumitor articole (ştergere, introducerea de informaţii false sau calomnioase), utilizatorii intervin rapid: restabilesc forma acceptată în consens a articolului şi „vandalul” este eliminat. Desigur, el se poate întoarce sub o altă identitate, dar viteza de reacţie (caracteristica interactivităţii) a comunităţii e mare.

2.3 Modelul copyleft. Cunoaşterea cu sursă de deschisă (open source) În copyright, ca şi în copyleft, elementul principal al discuţiei nu e dihotomia right / left (drept / stâng, dreapta / stânga, corect / alternativ etc.), ci problema lui copy, a exemplarului, a informaţiei şi cunoaşterii care traversează un mediu multiplicativ şi recursiv. Copy nu înseamnă numai a avea acces la o copie după original (un exemplar), ci şi a transfera, a depozita, a anihila exemplarul. Cine are dreptul să producă exemplare? Dacă până în era digitală a face o copie presupunea un procedeu lung, riscant, acum ea e la îndemâna oricui. În plus, producţia e de mii de ori mai

14

John Perry Barlow, The Economy of Ideas, 1994, http://www.wired.com/wired/archive/2.03/economy.ideas.html

23

diversificată, mijloacele de control sunt mai slabe, metodele de a învinge protecţia sunt întotdeauna mai performante. Copyleft a fost creat ca o armă împotriva copyright-ului. Dar de la activism politic s-a ajuns de fapt la un model al relaţiilor în reţea. Copyleft, prin licenţele care îl compun, are un singur scop: să încurajeze dezvoltarea operelor colaborative şi să asigure faptul că vor fi întotdeauna accesibile publicului. Dincolo de software, copyleft devine o instituţie şi în artă sau în cercetarea ştiinţifică. Argumentam că el face un salt în două direcţii: prima e cea a gratuităţii şi accesului, a doua am putea spune că e paradigma pe care o creează: o lume în care drepturile indivizilor sunt respectat în virtutea demnităţii lor. Un cadru subţire pentru orice comunitate utopică sau proiect personal de viaţă. Un cadru care propune o genealogie a eticii bazată pe reputaţie şi colaborare. Critica libertariană a proprietăţii intelectuale şi propunerile libertariene pentru un nou cadru teoretic (framework) consider că sunt cele mai adecvate problemelor contemporane din acest domeniu. Adaptarea vechiului cadru nu este adecvată. Ca să trecem de stadiul „protecţiei” garantate de stat (de multe ori imprecisă şi incapabilă, deci inutilă), consider că proprietatea în mediul virtual nu are nici o asemănare cu proprietatea obiectelor tangibile, drept urmare are nevoie de un cadru teoretic nou. O schemă a lui, un pattern, am găsit-o în criticile radicale. Desigur, după cum se vede şi din practica copyleft, o altă abordare poate fi şi cea a alegerii raţionale (rational choice theory). Dacă am părăsi cadrul libertar, putem observa că şi prin alte abordări copyleft e un model economic funcţional. Indivizii au relaţii de colaborare şi pot să câştige. Metodele sunt altele: cele ale unei pieţe în care nu există altă reglementare decât regula cererii şi a ofertei. Piaţa ideală pe care o proiecta Adam Smith. Lipsa de justificare pentru proprietatea intelectuală nu produce inconsistenţe în protecţia ei. Marele rezultat al modelului copyleft, cred, e tocmai eliminarea acestei probleme fără răspuns. Printr-o metodă simplă: în lipsa guvernării nu avem monopol asupra acrodării de drepturi. A avea o proprietate intelectuală nu înseamnă a deţine o idee, ci a o utiliza în timp real, a pune în practică abilităţile pe care ţi le oferă. Oricine poate avea acea idee, ea e multiplicabilă, dar nu oricine poate avea un beneficiu din utilizarea ei directă. În schimb beneficiile apar indirect, ca externalităţi pozitive în reţea. Astfel, nimeni nu va fi exclus şi nu va exista rivalitate. 24

În afara presiunii statului, piaţa produce singură anumite instituţii. Una dintre ele este tocmai aceasta: copyleft. Cât timp nu discutăm în termeni etici, nici în termeni de putere, nu se va putea construi o ideologie open-source. Încercarea open-source e cea a individualismului metodologic: înţelegerea relaţiilor sociale se poate face doar pornind de la indivizi şi atitudinea individuală. Nu există o coordonarea centrală spre colaborare. Nu trebuie să se impună un tip de conduită (de acceptare sau respingere), ci mai degrabă o schemă popperiană a testării failibilităţii oricărei teorii. Ceea ce până acum 30 de ani era obiectul de activitate al filosofilor, acum se numeşte Wikipedia. 2.4 Revoluţia cu sursă deschisă Timp de zeci de ani, ceea ce înţelegeam în mod obişnuit prin organizarea producţiei economice a fost că indivizii îşi ordonează activităţile productive într-unul din următoarele două moduri: fie ca angajaţi ai unei firme, urmând direcţiile pe care le dau managerii, fie ca indivizi în cadrul pieţelor, urmând semnalele oferite de către preţuri. Această dihotomie a fost identificată iniţial în lucrările timpurii ale lui Ronald Coase şi dezvoltată în mod explicit în lucrările lui Oliver Williamson. Nu de foarte multă vreme, publicul general a început să-şi îndrepte atenţia asupra unui fenomen socio-economic vechi de aproape douăzeci de ani din lumea dezvoltatorilor de software. Acest fenomen, numit "software liber" sau "software cu sursă deschisă", a implicat deja zeci de mii de programatori care contribuie la proiecte pe scară largă şi la proiecte mici, în care principiul central în jurul căruia se organizează este acela că software-ul rămâne liber de cele mai multe dintre constrângerile impuse în mod obişnuit materialelor aflate în proprietatea cuiva. Aceste constrângeri sunt legate de obicei de copierea sau utilizarea materialelor sub copyright. Însă nimeni nu e "proprietarul" respectivului software liber, în aşa fel încât să controleze folosirea sau dezvoltarea acestuia. Rezultatul a fost apariţia unei colaborări entuziaste, inovative şi productive, iar cei care participă la aceste colaborări nu sunt organizaţi în firme şi nu îşi aleg proiectele în funcţie ca răspuns la semnalele pieţei.

Software-ul open-source nu e însă decât o parte a unui fenomen social şi economic mult mai larg, a cărui caracteristică principală este aceea că grupuri mari de indivizi colaborează cu succes 25

la proiecte pe scară largă. Unii autori susţin că acest fenomen ar reprezenta emergenţa unui nou model de producţie economică, diferit de pieţe şi de firme, pe care îl numesc "commons-based peer production" ("producerea bunurilor create şi deţinute în comun"). Toate exemplele menţionate de Benkler în lucrarea sa, "Pinguinul lui Coase"15, sunt coordonate prin Internet. Desigur, primul exemplu adus în sprijinul argumentării sale este sistemul de operare Linux, însă Benkler consideră că enciclopedia Wikipedia este la rândul ei un caz foarte important în acest sens. Concluzia lui Benkler este că unele dintre restricţiile pe care legea drepturilor de autor şi a brevetelor de invenţie le impun asupra schimbului liber de informaţie împiedică producerea bunurilor create şi deţinute în comun să îşi atingă potenţialul maxim. De vreme ce e o formă atât de eficientă de producere a cunoaşterii, merită să reconsiderăm raportul dintre costurile şi beneficiile pe care producerea bunurilor create şi deţinute în comun ni le-ar putea aduce.

15

Yochai Benkler, Coase's Penguin, or, Linux and the Nature of the Firm. The Yale Law Journal 112(3)

26

CAPITOLUL 3. MODELUL WIKIPEDIA: PRINCIPIUL OPEN SOURCE APLICAT ÎN SFERA ENCICLOPEDICĂ

3.1. Proiectul enciclopedist, varianta 2.0 "Între Wikipedia şi Biblie, afirmă Jaron Lanier, există o similaritate destul de puternică. Dacă eşti una dintre persoanele care crede că Biblia nu este produsul vreunui fenomen supranatural, ci a fost creată de oameni (şi consider că inclusiv oamenii religioşi pot accepta asta), atunci vei fi de acord că este puţin probabil ca Biblia să fi avut un singur autor, reflectând, de fapt, editări succesive de-a lungul unei perioade mari de timp. Este un document antic şi este posibil să discerni voci individuale în ea: fluctuaţii stilistice, variaţii şi puncte de vedere. În acelaşi fel, atunci când citeşti articole din Wikipedia, poţi detecta urmele acestea ale unor influenţe culturale 27

diferite şi ale schimbării de voce, şi e chiar fascinant să faci asta. Şi, la fel ca Biblia, Wikipedia capată un aer de autoritate tocmai datorită faptului că autorii săi sunt difuzi şi învăluiţi în mister, astfel că e foarte simplu să ţi-o imaginezi ca având o forţă mai mare decât ar putea avea vreodată oricare alt text cu autor recunoscut.”16

Se discută foarte mult în ultima vreme despre "colaborarea online" şi beneficiile sau pericolele pe care le implică ea, dar majoritatea acestor discuţii nu au o bază filosofică solidă. Întrebarea principală a acestui capitol - "poate fi cunoaşterea open source?" - va fi abordată din perspectiva principiilor de funcţionare ale unui site care îşi propune să arhiveze organic întreaga cunoaştere a omenirii, în fiecare limbă vorbită pe pământ, şi să o pună gratuit la dispoziţie tuturor, oferind în acelaşi timp posibilitatea oricărui om cu acces la internet să editeze fără restricţii această arhivă (cu câteva excepţii pe care nu vom ezita să le discutăm). Wikipedia a împlinit de curând 6 ani şi a ajuns să conţină peste şase milioane de articole în aproximativ 250 de limbi. Wikipedia.org este al 12 site de pe Internet ca număr de vizite şi cea mai citită enciclopedie din lume. Câtă vreme influenţa sa este atât de extinsă, informaţiile pe care le oferă pot fi ţinta deturnărilor în direcţia intereselor diferiţilor indivizi, bine sau rău intenţionaţi, însă în nici un caz neutri. Ce se întâmplă în acest caz cu cunoaşterea? Este cunoaştere ceea ce arhivează Wikipedia sau opinii personale ale diferiţilor utilizatori? Putem vorbi despre o cunoaştere cu sursă deschisă? 3.2. Democraţia virtuală. Cum se construieşte autoritatea în enciclopedia open source Wikipedia se presupune a funcţiona ca un mecanism auto-corectiv, la fel ca în teoria economică clasică, în care este asumat faptul că o mulţime de indivizi care îşi urmăresc propriul interes va aduce un beneficiu general. Aceasta este mâna invizibilă a pieţei în acţiune. În cazul Wikipedia, o mână invizibilă similară se presupune că ar trebui să producă veridicitate. Pe 26

16

Jaron

Lanier;

Saunders,

Alan,

"Is

a

free

market

in

ideas

a

good

idea?",

2006

(http://www.abc.net.au/rn/philosopherszone/stories/2006/1678536.htm)

28

ianuarie 2005, David Gerard, unul dintre utilizatorii Wikipedia a trimis un mail1717 ca răspuns la o discuţie despre "blocarea ilegitimă" a contului unui alt utilizator: "Wikipedia nu e în primul rând un experiment asupra democraţiei pe Internet. E un proiect de scriere a unei enciclopedii". Jimbo Walles a răspuns la acest mail astfel: "Chestia asta ar trebui printată şi distribuită tuturor oamenilor de pe planetă. Cred că voi porni încă o organizaţie non-profit ca să fac asta. Wikimedia va oferi fiecărui om o enciclopedie. Noua organizaţie va oferi tuturor o foaie de hârtie pe care să fie explicat următorul lucru: aceasta este o enciclopedie, nu un experiment democratic. Suntem, desigur, un mare experiment social, dar nu ăsta e scopul nostru principal.”„Wikipedia nu este un experiment privind democraţia sau vreun alt sistem politic", putem citi în pagina "Ce nu este Wikipedia"18. "Metoda sa principală de determinare a consensului este discuţia, nu votul. Cu toate că editorii pot invita ocazional la vot în încercarea de a testa consensul, alegerile prin vot sau prin cercetarea opinei publice pot de multe ori să împiedice mai degrabă decât să ajute discuţia. Ele trebuie folosite cu grijă şi numai în cazul în care par necesare, însă rezultatele lor nu trebuie în nici un caz tratate ca definitive."

"Wikipedia nu este o birocraţie. Nu ne prefacem că suntem judecători sau legiuitori şi, cu toate că regulile pot face lucrurile să meargă mai uşor, ele nu sunt scopul acestei comunităţi. (...) Urmăriţi spiritul, nu litera, oricărei reguli, politici sau linii directoare. Neînţelegerile ar trebui rezolvate prin dezbateri consensuale, mai degrabă decât prin respectarea strictă a regulilor şi procedurilor."

Politicile

cheie

ale

Wikipedia:

17

http://lists.wikimedia.org/pipermail/wikien-l/2005-January/018735.html

18

(URL: http://en.wikipedia.org/wiki/WP:WWIN#DEMOCRACY)

29

1. Wikipedia

e

o

enciclopedie. Scopurile

ei

nu

se

extind

mai

departe

de

atat.

2. Respectaţi contribuţiile altora. Cei care contribuie la Wikipedia vin din ţări şi culturi diferite şi au opinii care variază mult. A-i trata pe ceilalţi cu respect este cheia colaborării eficiente la construirea unei enciclopedii. 3. Nu încălcaţi legile drepturilor de autor. Wikipedia este o enciclopedie gratuită înregistrată sub Licenţa GNU privind Documentaţia Liberă19. Introducerea materialelor care încalcă legile drepturilor de autor ameninţă obiectivele noastre de a crea o enciclopedie pe care oricine să o poată redistribui şi poate duce mod la onest, probleme echilibrat şi juridice. nepărtinitor. 4. Nu fiţi părtinitori. Articolele trebuie scrise dintr-un punct de vedere neutru, reprezentând diferitele viziuni asupra subiectului într-un 5. Adăugaţi doar informaţie care poate fi verificată. Articolele incluse în Wikipedia trebuie să se bazeze exclusiv pe surse de încredere deja publicate, iar aceste surse trebuie citate în aşa fel încât alţi editori să poată verifica respectivele articole.

Comunitatea din jurul enciclopediei Wikipedia şi-a creat în foarte scurt timp un sistem politic menit să rezolve conflictele inerente, să repare intervenţiile vandale şi să faciliteze colaborarea. Munca la Wikipedia constă în editarea continuă a unor texte, din discutarea lor cu alţi utilizatori interesaţi de respectivele subiecte şi din apărarea articolelor de vandalism (făţiş sau subtil), deturnare în scopuri comerciale sau de alt gen.

Este interesant de urmărit evoluţia politică a unei comunităţi precum cea din jurul Wikipedia, fiindcă aceasta ne poate oferi informaţii extrem de utile despre emergenţa politicilor de jos în sus, pentru a se ajunge în final la principii deja aplicate în sistemele politice ale "comunităţilor offline" (folosim această sintagmă în contrast cu "comunităţi online") sau la principii care ne

19

Licenţa GNU GPL oferă utilizatorilor permisiunea să copieze, să modifice şi să distribuie programe GNU sub

aceiaşi termeni în care le-au accesat. Nu există achiziţie, ci numai tranzacţii. Pentru că utilizatorii nu au voie să-şi stabilească drepturi de proprietate asupra programului. Ei sunt obligaţi să ofere codul binar împreună cu codul-sursă, să precizeze de fiecare dată termenii contractului (adică cei ai licenţei) şi să nu ofere / ceară garanţii de la acest soft.

30

uimesc prin faptul că funcţionează în pofida unor teorii pe care nu cu multă vreme în urmă le acceptam ca fiind valide. Dacă validitatea lor este sau nu infirmată de dezvoltările recente ale comunităţilor online, rămâne să discutăm într-o altă lucrare. Aici nu este unul dintre obiectivele mele: să analizez această situaţie.Wikipedia a pornit de la starea de anarhie. În prima fază a evoluţiei sale, oricine putea edita orice, fără să întâmpine vreun obstacol sau să fie nevoit să respecte vreo regulă. Desigur, comunitatea iniţială era formată din oameni cu valori şi principii politice apropiate, dispuşi să colaboreze. Prima regulă explicită a Wikipedia, formulată de Larry Sanger, a fost: "Uitaţi orice regulă". Pe măsură ce comunitatea a crescut, a devenit necesară explicitarea principiilor de funcţionare ale enciclopediei şi a regulilor ce trebuie respectate.

3.3 Neutralitatea punctului de vedere “Neutralitatea punctului de vedere” este una dintre cele trei politici de conţinut al enciclopediei Wikipedia. Celelalte două sunt “verificabilitatea” şi “excluderea cercetării originale”. Împreună, aceste trei politici fundamentale determină tipul şi calitatea materialelor acceptabile pentru a fi găzduite de Wikipedia. Cele trei politici sunt complementare, aşa că nu trebuie interpretate separat una de alta, însă Jimmy Wales, co-fondatorul Wikipedia insistă în repetate rânduri asupra faptului că “neutralitatea punctului de vedere” (NPDV sau NPOV, cum este prescurtat termenul în ediţia engleză a enciclopediei) “face parte dintre puţinele lucruri despre care putem spune că sunt absolute şi nenegociabile în Wikipedia”. Pagina Wikipedia:NPOV_tutorial ( http://en.wikipedia.org/wiki/Wikipedia:NPOV_tutorial ) este un ghid pentru utilizatorii începători care vor să înveţe să reprezinte diferite puncte de vedere într-un mod care să facă articolul final pe cât de neutru posibil. Vom cita aici “cea mai importantă lecţie privind neutralitatea punctului de vedere”: “Cu mult mai importantă decât capacitatea ta de a scrie neutru fără să te gândeşti la asta este dorinţa şi ştiinţa ta de a colabora cu ceilalţi în direcţia acestui scop. Fii curajos atunci când editezi pagini care îţi par părtinitoare, nu-ţi fie teamă să ceri ajutorul şi nu te alarma atunci când vezi că alţii îţi editează contribuţia. 31

Întreabă-te dacă nu cumva ai tu o înclinaţie de care nu eşti conştient încă, dacă nu cumva ai învăţat ceva greşit sau dacă îţi aduci aminte corect faptele. Ia în considerare că, deşi toată lumea care a citi până acum respectivul articol l-a considerat neutru, e posibil ca alţii care vin dintr-o altă zonă de înclinaţii personale pot încă avea motive serioase să îl modifice. De multe ori, chiar un articol neutru poate fi făcut şi mai neutru. Priveşte părtinirea ca pe o problemă a articolului, nu a oamenilor care l-au scris. Fă un compromis, nu ataca. Dacă întâlneşti utilizatori cu care nu te poţi înţelege raţional şi care par porniţi să violeze politica NPOV, cere ajutorul mediatorilor Wikipedia. Însă nu uita niciodată că eşti dator să oferi discuţiei o şansă. Vei fi surprins să vezi cât de mulţi wikipedieni se dovedesc a nu fi atât de părtinitori cum credeai, din momentul în care începi să-i tratezi cu respect şi curtoazie.”

STUDIU DE CAZ: aplicarea principiilor copyleft în cadrul ORDU (Organizaţia Română pentru drepturile utilizatorului )

I. Pentru o schimbare a framework-ului de gândire a proprietății intelectuale în mediul online După modelul unor think-tank-uri cum ar fi La Quadrature Du Net, Organizaţia Română pentru Drepturile de Utilizator (ORDU), înființată recent, militează pentru modificarea şi adaptarea actualei legi a drepturilor de autor la noile paradigme socio-culturale impuse de apariţia şi dezvoltarea Internetului. Membrii săi consideră că actuala lege este exagerat de restrictivă, ajungând la situaţia în care transformă involuntar în infractor orice utilizator de internet, şi că

32

lobby-ul intensiv făcut de către cei care îşi propun înăsprirea acestor legi trebuie compensat de către organizaţii care să îi reprezinte pe utilizatori. Din manifestul lor aflăm și care e pulsul mondial și contextul în care un ONG de acest tip e necesar ca să reprezinte "vocea poporului". Respectând întocmai principiile unei societăți informaționale deschise, reprezentanții ORDU sunt de părere că internetul este mediul principal pe informare, educare şi distracţie pentru 1,73 miliarde de oameni la nivel mondial. Posibilitatea universalizării folosirii acestuia este extrem de mare, având în vedere că numărul utilizatorilor creşte cu sute de milioane de la an la an. 1. Internetul: pentru o paradigmă nouă, instrumente noi Datorită internetului, ne raportăm la cultură şi la informaţie diferit. O accesăm în câteva secunde şi putem copia aproape instantaneu orice creaţie intelectuală. Acest lucru a dus la radicalizarea unui conflict între unii posesori de drepturilor de autor şi publicul larg. În acelaşi timp însă, creaţia culturală a explodat o dată cu apariţia internetului. Acum, sunt mai mulţi autori decât oricând în istoria omenirii – 1,73 de miliarde. Asta pentru că orice utilizator este în prezent şi creator. Se uită adesea că lucrurile noi apărute pe internet sunt, conform aceleaşi legi pe care o invocă cei care blamează file sharing-ul pentru pierderile lor, creaţii originale şi protejate. Publicul nu mai este de mult pasiv – este la rândul sau un actor al acestei lumi noi. Nu gândeşte în termeni de contracte şi medii de distribuţie sau prezentare, ci în termeni de sharing, remix şi mash-up. Nu suntem „piraţi“ şi hoţi, cum încearcă unii să ne zugrăvească, ci suntem fani şi utilizatori. Prin urmare, credem că, datorită modificării radicale a paradigmei culturale universale cauzată de apariţia şi dezvoltarea internetului, modul actual în care este reglementată problema drepturilor de proprietate intelectuală este depăşită. Actuala lege a drepturilor de autor nu poate decât să ducă la îngreunarea dezvoltării unui cadru cultural şi educaţional cu totul nou. Susţinem că actualul cadru legal trebuie revizuit, pentru a asigura balansul necesar între respectarea drepturilor morale ale autorului şi nevoia utilizatorilor de acces rapid şi neîngrădit la informaţie şi cultură, precum şi pentru a lua în calcul faptul că graniţa care desparte autorii de utilizatori este din ce în ce mai subţire şi mai greu de definit. 33

2. Lobby pentru o lege mai adecvată Unul din punctele-cheie alee platformei ORDU susține, de exemplu, că orice modificări ulterioare care vor fi aduse legilor drepturilor de autor, atât la nivel naţional, cât şi european, trebuie să ţină cont de următoarele principii: 2.1. Dreptului la viaţă privată Datele personale ale utilizatorului nu pot fi dezvăluite unui terţ sau făcute publice fără acordul explicit al acestuia. 2.2. Neutralitatea internetului Furnizorul de internet nu trebuie să blocheze accesul utilizatorului a anumite siteuri, aplicaţii sau servicii în mod discriminatoriu. 2.3. Dreptul la link Utilizatorul nu poate fi făcut responsabil de conţinutul unui site către care face trimitere de pe o adresă care îi aparţine. 2.4. Reducerea perioadei de protecţie a drepturilor de autor la una rezonabilă Actuala perioadă de protecţie (70 de ani după moartea autorului) este nejustificată şi trebuie redusă la o cel mult 10 ani de la crearea unei opere. 2.5. Folosirea licenţelor deschise de către stat Trebuie încurajată folosirea licenţelor deschise, care să permită utilizatorului în mod explicit utilizarea, distribuţia sau remixarea operelor, după caz. Licenţele trebuie să fie obligatorii în cazul creaţiilor realizate de către organizaţiile de stat sau cu fonduri care provin de la bugetul de stat. Televiziunea şi radioul de stat trebuie să folosească licenţele deschise pentru creaţiile lor, din moment ce acestea sunt plătite de către utilizatori prin taxa radio-TV. 2.6. Protejarea domeniului public

34

Operele ieşite de sub protecţia dreptului de autor şi intrate în domeniul public trebuie prezervate pentru generaţiile viitoare. Statul trebuie să aloce fonduri publice pentru acest lucru. Autorii trebuie să aibă dreptul legal de a-şi transfera operele domeniului public în orice moment consideră necesar acest lucru. 2.7. Operele orfane Fondurile provenite din drepturile colective pentru care nu pot fi identificaţi autorii trebuie utilizate pentru prezervarea şi promovarea operelor din domeniul public. Utilizatorii şi autorii trebuie să aibă dreptul de a folosi operele orfane pentru creaţiilor lor, iar în cazul identificării ulterioare a autorului trebuie ca drepturile ce urmează să-i fie plătite să fie rezonabile şi proporţionale cu profitul realizat de pe urma acelei opere. 2.8. Controlul public al funcţionării organismelor de gestiune colectivă Întrucât organismele de gestiune colectivă sunt nişte entităţi private care au primit din partea statului dreptul de a taxa utilizatorii, considerăm necesare şi obligatorii transparenţa modului în care aceste organisme lucrează şi controlul felului în care sunt redistribuiţi banii încasaţi 2.9. Dreptul la utilizarea necomercială a operelor Utilizarea oricăror opere în scopuri educaţionale, de promovare, ca citate sau de orice altă natură, fără un scop comercial direct şi evident, trebuie să devină un drept fundamental al utilizatorului de internet. Pentru compensarea în mod corespunzător a autorilor, propunem introducerea unei taxe unice lunare la Internet, de o valoare rezonabilă, plătibilă o dată cu factura providerului. 2.10. Încurajarea folosirii licenţelor deschise în educaţie Trebuie încurajată folosirea licenţelor deschise în cazul manualele şcolare, cursurile universitare, lucrările de diplomă, licenţă şi doctorat. Dacă acestea sunt create cu ajutorul unor fonduri publice sau dacă şcolarizarea autorilor a fost asigurată de stat, utilizarea acestor licenţe trebuie să devină obligatorie.

35

3. ORDU: activism pentru Creative Commons Apariția ORDU a fost provocată de acordul propus de O.R.D.A. (Organizația Română a Drepturilor de Autor, in urma cu doi ani, referitor la conținutul protejat de autor disponibil pe internet, acord conform căruia, copiind legea franceză, HADOPI, fiecare utilizator de YouTube, de exemplu, e obligat să plătească, lunar, o taxă pentru videoclipurile pe care le produce, singurul invitat la discuții, din partea publicului-consumator, fiind un reprezentant al O.S.I.M. Discuțiile erau desfășurate în paralel cu o acțiune a blogului Freshgoodminimal.ro, în care erau puse în discuție, în fața unui public de profil, probleme legate de alternativele la licențierile de tip clasic, prin case de discuri, cu accent pe Creative Commons, lansat, de altfel, în România, în urmă cu un an și jumătate. Atunci a apărut ideea înființării ORDU, organism a cărui activitate se bazează tocmai pe reprezentarea în forumuri si contexte publice a sumei de păreri reprezentând interesele producătorilor de conținut, neluate până atunci în calcul. Inițial au vrut să facă un documentar, aflat încă în lucru, apoi s-au gândit că lansarea unei compilații, BUZZ.ro, constând într-un promo cuprinzând o colecție de piese licențiate în sistem Creative Commons, exclusiv cu artişti români, va reprezenta mult mai bine interesele comunității, promovând totodată și valori culturale. Pasul următor a fost un proiect îndreptat exclusiv către muzică, Local Records, platformă de promovare a artiștilor români, majoritatea dintre ei specializați pe sonorități electronice care nu vor să intre în circuitul oficial al producției de muzică, pe care-l evită apelând la platforme alternative, de sharing si de distributie. Printre planurile de viitor ale ORDU se numără organizarea unui festival Creative Commons, fiind deja în corespondență cu organisme similare din țări cum ar Germania, de exemplu NetAudio, și să extindă aria de arte și către zona celor vizuale şi performative. Vor, de asemenea, să apeleze la vedete internaționale, cum ar fi Trent Reznor (Nine Inch Nails) care să vină să vorbească publicului-țintă despre avantajele de a trăi și lucra într-o cultură a surselor deschise și a economiei produselor "free". Label-ul va apela la sponsorizări pentru a susține costul CD-urilor distribuite promoțional, reținând doar costul de producție și de transport, având în plan trei albume și o serie de 7 EP-uri, precum și o nouă compilație cu artiști autohtoni, BUZZ.ro 2011. 36

În acest context a apărut Local Records, o platformă de promovare care și-a propus să creeze o comunitate formata din artiști care în mod normal nu au resursele necesare să-și susțină si manifeste adevăratul potențial. Scena românească este tânără, și-a depășit copilăria și a intrat în adolescența creatoare. Producătorii români și-au găsit genul proxim, iar acum exprimă deja diferențele specifice care-i individualizează. Acestea reprezintă drumul spre originalitate și autenticitate. Ei integrează în muzica lor mediul în care trăiesc și istoriile personale. Crează astfel, în condiții locale, un sound autentic bazat pe preocupări globale. Local Records nu încearcă să teoretizeze, ci să remarce emergența unui fenomen.

37

II. Local Records: un model de aplicare a principiilor Creative Commons în sfera muzicii electronice autohtone. Beneficiile unui nou sistem de gândire a drepturilor de autor în lumea economiei informaţiei. 1. Netlabel-ul. Scurt istoric pe fondul unei crize ale modelelor tradiţionale de producţie şi diseminare a bunurilor culturale. În contextul societăţii informaţionale, pe care sociologul Manuel Castells o analizează în detaliu, subliniindu-i schimbările de paradigmă şi nevoia de noi mecanisme de creare, generare şi diseminare a informaţiei, industria muzicală este una dintre cele mai afectate de noile mutaţii. Casele de discuri, până nu demult modele dominante în economia bunurilor culturale, se confruntă nu doar cu o volatilizare accelerată a conţinutului pe care îl produc/transmit, ci şi cu breşe vitale în însuşi nucleul lor principial şi funcţional. În cadrul unei culturi deschise, în care open-source pot fi nu doar programe de computer sau siteuri la a căror masă de cunoaștere participă toată lumea (Wikipedia, YouTube), ci și produse culturale multimedia, modelul de răspândire al acestora se schimbă drastic. Dacă până acum funcționa aproape exclusiv paradigma verticalității, în care muzica, de exemplu, este tratată ca un produs perfect ambalat, promovat și marketat, distribuirea acesteia în mediul virtual se realizează mai degrabă pe orizontală. Pe măsura ce mijloacele de producție sunt la îndemâna oricui și mediul de răspândire (internetul) devine tot mai accesibil, casele de discuri care asigurau până acum masa de media sunt treptat înlocuite de entități online, netlabel-urile20. Majoritatea acestora promovează valorile open-source cu ajutorul intrumentelor gratuite disponibile, funcționând mai degrabă ca "selectori" ai unor anumite nișe stilistice pe care le promovează în cercurile de interes respective. Nevoia de a ambala foarte mult un produs, anticipând nevoile pieței, începe să dispară, fiind înlocuită de o reprezentare crescută a tuturor plajelor de genuri, de cele mai multe ori prin produse gratuite.

20

Termenul NetLabel defineşte o casă de discuri al cărei sistem de distribuţie se bazează exclusiv pe copiile digitale

şi pe infrastructura internetului. Au apărut în prima parte a anilor 90, pe măsură ce popularizarea internetului a crescut devenind din ce in ce mai răspândite.

38

Toate acestea contribuie atât la creșterea cantității de media disponibilă în sistem Creative Commons cât și la popularizarea fenomenului copyleft, model care tinde să devină dominant în coagularea și diseminarea unui anumit tip de informație, într-o anume sferă de consum cultural. Structura internă a unui netlabel duce la auto-organizarea sa pe orizontală, mult mai eficientă decât în cazul caselor de discuri tradiționale, cu structuri de putere și decizie în care selecția unui produs cultural se face pe criterii concurențiale și financiare. Faptul că oricare membru al unui netlabel este egal colegului său, implicarea lor în alegerea și sharingul produsului fiind similară, pe orizontală, duce la formarea de structuri de încredere și colaborare mult mai organice și eficiente decât în cazul unei companii clasice.

După cum am demonstrat în capitole anterioare, distincția între consumatorul și producătorul de media este din ce în ce mai mică, iar în cazul netlabel-urilor acest lucru e evident: mulți muzicieni din era copyleft își împărtășesc muzica prin intermediul siteurilor personale sau a caselor de discuri independente, exclusiv digitale, fără să mai apeleze la intermediari sau la strategii de lansare și căi de distribuție clasice, perfect marketate. Singura regulă după care funcționează un label independent este cea a cererii și ofertei, totul într-o piață liberă dezvoltată pe modele colaborative.

Fenomenul caselor de discuri constînd, de cele mai multe ori, într-un site unde sunt disponibile gratuit operele diferiților artiști independenți, a căpătat amploare la sfârșitul anilor „90, pe măsură ce formatele audio digitale (mp3, ogg, flac) au câștigat teren și internetul a devenit mediul organic al împărtășirii de media. Netlabelurile au în mod normal mai puțini angajați decât casele de discuri, costurile fiind și ele reduse de multe ori la cheltuielile de hosting și de promovare. Majoritatea nu editează în format fizic muzica pe care o reprezintă, accentul fiind pus mai degrabă pe selecția artiștilor și pe promovarea acestora în mediu online, prin mijloace gratuite (archive.org, youtube, myspace, soundcloud, facebook). Astfel, în multe cazuri funcția de "casă de discuri" este preluată în întregime de website-ul personal al artistului care a căpătat acum libertate totală în ceea ce privește propria activitate discografică și performativă, distribuția 39

operelor sale și promovarea acestora. Dacă în trecut ca să ajungi în atenția publicului trebuia să trimiți înregistrări demo caselor de discuri, astăzi e suficient să-ți pui la dispoziție munca în mediul digital și să anunți acest lucru în comunitățile interesate. Licențierea produselor ține tot de decizia artistului, care poate alege să se înscrie într-un organism de gestiune a drepturilor de autor sau să-și păstreze libertatea asupra copyrightului pe care îl rezervă creațiilor sale.

Împărtășirea de muzică în mediul online se făcea, la început, prin intermediul mailing-listurilor (BBS), formatele preferate de compozitori erau .mod, .xm si .it, printre primele grupuri dedicate fenomenului numărându-se Radical Rhythms ('94), Five Musicians ('95), Phase D! ('95), DopeDesign ('95) sau NOISE ('95). Apariția formatului mp3 și răspândirea serviciilor internet au dus la dezvoltarea exponențială a fenomenului "netlabel", astfel încât în momentul de față doar pe Archive.org, site care oferă muzicienilor hosting gratuit, există peste 1600 de case de discuri independente, reprezentate de cele mai multe ori de artiștii înșiși.

Primul netlabel dedicat producțiilor realizate nu în studiouri profesionale, ci în casele artiștilor, a apărut în 1997, când Scene.org a început să pună la dispoziția oricui creațiile compozitorilor care nu-și găseau locul în cataloagele oficiale, accentul fiind pus pe media create exclusiv cu ajutorul computerului și al algoritmilor de programare. Bazat în întregime pe voluntariatul membrilor săi, Scene.org reprezintă și astăzi un reper pentru universul Creative Commons. Un alt exemplu este comunitatea Monotonik, cu peste 400 de piese de muzică electronică în sistem open-source și totodată primul netlabel care a folosit fișiere mp3, formatul de encodare audio cel mai răspândit și popular.

Mp3.com este un alt exemplu de comunitate de muzicieni care-și împărtășesc gratuit creațiile, numărul de ore de muzică uploadate zilnic în perioada 1999-2003 fiind, în medie, de 96. Serviciul era folosit pentru descărcarea a peste 4 milioane de fișiere zilnic și oferea inclusiv

40

posibilitatea de a produce CD-uri audio la comandă, până în momentul în care a fost cumpărat de Universal, una dintre casele de discuri majore.

2. Local Records: Anatomia unui nou model de creaţie şi promovare artistică Ca proiect al ORDU, netlabelul Local Records pune în aplicare principiile care stau la baza culturii open-source, puse în practică la nivelul creării şi diseminării de conţinut. Ca model de funcţionare, Local Records este o alternativă la modelele mainstream de circulaţie a informaţie, susţinând artişti independenţi, care nu sunt susţinuţi de organisme tradiţionale şi care încearcă să propună noi abordări ale proprietăţii intelectuale. Debutat în vara lui 2010, Local Records a constat în realizarea unor compilaţii de muzică electronică autohtonă în regim Creative Commons, precum şi în organizarea, prin intermediul unei finanţări oferite de Institutul Cultural Român, a unei serii de eveninente dedicate în câteva dintre marile capitale europene. Unul dintre obiectivele acestui proiect a fost conştientizarea în rândul artiştilor şi a publicului referitoare la aceste alternative de gestionare a proprietăţii intelectuale, accentul fiind pus pe însăşi funcţionalitatea copyleft în economia artistică. Deşi piesele incluse pe compilaţiile Local Records au licenţe CC, autorii nefiind retribuiţi pentru simplul fapt de a fi compus melodiile, performările fiecărui artist în parte au fost remunerate. Astfel, licenţele CC încurajează creaţia activă, implicarea în scena locală şi internaţională, nu fructificarea unui singur produs pe un termen îndelungat, prin difuzările pasive în diferite media. 2.1.Campania de comunicare Local Records. Abordarea publicului ţintă. Derulat în Bucureşti, Berlin, Viena, Londra şi Barcelona, acest proiect a pornit de la premisa că mediul digital este cel mai potrivit pentru a promova cât mai eficient muzica electronică românească în străinătate şi pentru a creşte vizibilitatea artiştilor români. Peste 80% din activitatea de promovare în acest domeniu, pe plan mondial, se face online. Este cel mai accesibil mijloc de informare, educaţie şi acces la cultură. Pentru grupurile ţintă ale acestui proiect, tehnologiile digitale sunt parte integrată din stilul de viaţă. Muzica online este noul radio pentru generaţia Internet. 41

Site-ul LocalRec.ro conţine o pagină de prezentare a fiecărui artist, editată şi augmentată chiar de aceştia, cu muzică oferită în streaming; un blog, un agregator de ştiri interne şi internaţionale despre artiştii promovaţi prin LocalRec.ro, precum şi o agendă a concertelor susţinute de aceştia. Siteul a fost promovat în Europa prin evenimente, în cadrul cărora a fost distribuită pe CD compilaţia Buzz.RO!, ce strânge laolaltă producţiile muzicale electronice ale 12 dintre cei mai talentaţi şi mai importanţi artişti români. Compilaţia a fost disponibilă şi în format digital, pe siteul LocalRec.ro şi conţine 5 artişti în plus faţă de varianta pe CD. Acest bonus oferit este menit a determina publicul să intre pe siteul LocalRec.ro. Piesle pot fi ascultate online sau descărcate. Toate piesele sunt licenţiate sub Creative Commons 3.0 România. Datorită acestor licenţe, artistul poate gestiona în mediul digital, modul în care îi sunt utilizate operele. El alege dacă să cedeze sau să păstreze dreptul de a folosi piesa în scop comercial şi dreptul de a permite altora să facă modificări pe opera sa. Acest lucru înlesneşte circulaţia muzicii şi oferă altor artişti străini posibilitatea de a remixa piesele româneşti. CD-ul a fost însoţit de un booklet care prezintă proiectul LocalRec.ro, scena electronică românească, artiştii prezenţi pe compilaţie şi o explicaţie a tipurilor de licenţe Creative Commons. 400 de discuri au fost trimise către publicaţii, case de discuri, artişti şi promoteri străini din alte oraşe decât cele în care s-au organizat evenimentele, precum şi către organizatori de petreceri români, care le vor da mai departe artiştilor străini invitaţi la evenimentele lor. În ceea ce priveşte evenimentele de promovare a muzicii electronice cu licenţă Creative Commons propuse de Local Records, ele au fost gândite ca pornind de la premisa că aceste evenimente sunt o formă de participare politică21, iar la baza scenei electronice stă comunitatea. Sentimentul de apartenenţă este însuşit la astfel de evenimente, în astfel de locaţii şi un astfel de spaţiu permite publicului să socializeze şi să se exprime liber, ambele valori importante ce definesc cultura electronică. Publicul străin a avut, de altfel, acces la o experienţă autentică

21

Teorie expusă, printre altele, în revista academică Young. Nordic Journal of Youth Research 38 /2010, în articolul

The ’Pleasure Citizen’. Analyzing Partying as a Form of Social and Political Participation, Sarah Riley, Yvette Morey şi Christine Griffin.

42

românească, iar artiştii români au concertat în oraşe-cheie ale scenei muzicii electronice mondiale generând relaţii cu organizatori de evenimente din altă ţară. Pentru promovarea artiștilor Local Records au fost distribuite 2000 de CD-uri din compilația Buzz.RO!, atât în cadrul evenimentelor, cât și în magazine de discuri din cele patru orașe sau prin rețelele de comunicare ale partenerilor. În format digital, compilația a fost descărcată în peste 1600 de exemplare, 500 de pe siteul oficial și 110 de pe Free Music Archive și Archive.org. Traficul pe siteul LocalRec.RO a fost de 2248 de vizitatori unici în luna august, 4587 în luna septembrie, 3624 în octombrie și 2000 până pe 19 noiembrie. Au fost urcate la streaming, pe contul de Soundcloud, și release-urile Local Records semnate de Ion, Eusebio și Bogdan Marcu. Numărul de ascultări a crescut de la 14.200 la sfârșitul lunii august la 43.000 la mijlocul lui noiembrie. Numărul de abonați a crescut de la 177 la 476, în aceași perioadă. Numărul de download-uri este de 2000, pentru 175 de piese.

43

Contul de Facebook a crescut de la 1000 de fani la 1500. Contul este updatat aproape zilnic cu informații despre artiștii Local Records.

Pe contul LocalRec.RO de pe radioul online Last.FM au mai fost uplodate încă cinci releaseuri Local Records ale artiștilor Bogdan, Minus, Ion, Eusebio, Bogdan Marcu. Numărul total de este de aproape 18.000 de ascultări efectuate de aproape 3.500 de persoane. Compilația Buzz.RO! a fost ascultată de 6000 de ori, de către 2500 de persoane (dublu față de începutul lui septembrie).

44

Pe contul de Youtube au fost urcate piese de pe release-urile Local Records, precum și înregistrări video de la evenimentele din cele patru orașe europene, însumând un număr de 48 de videoclipuri, care au fost vizionate de peste 17.000 de persoane.

Facebook – peste 1500 de fani

45

Pe siteul destinat muzicii cu licență Creative Commons, www.freemusicarchive.org, compilația a fost descărcată de aproape 900 de ori și ascultată de aproape 4900 de ori (față de 2000 în august). Au fost uploadate și celelalte cinci noi release-uri Local, care au fost ascultate de peste 9250 de ori și descărcate de peste 1600 de ori. De pe site-ul www.archive.com, compilația a fost downlodată de 200 de ori.

46

2.2.Obiectivele Local Records. Recuperarea unui deficit de comunicare şi încurajarea creării de conţinut cultural în framework-ul Creative Commons Lipsa libertăţii de exprimare şi accesul la informaţie au avut ca efect, în perioada comunistă, inexistenţa unei scene electronice. Ea s-a format cu o întârziere de 15 ani faţă de Europa Occidentală şi America, odată cu apariţia internetului, când mediul online a devenit sigura sursă de informare şi de promovare pentru artiştii de gen. Primii artişti români şi primele producţii electronice au apărut în 1995. De atunci, numărul acestora a crescut exponenţial.

47

A compune și interpreta muzică electronică e o activitate de creaţie cu tradiţie în modernitate aflată la intersecţia dintre sunet, tehnologie şi lumea socială. În prezent, există o scenă electronică românească, cu mii de producţii şi un public numeros: 4% din populaţia României ascultă muzică electronică, conform Barometrului Cultural din 2007 şi "66% dintre tineri afirmă că le place să asculte „muzică de club”, „acesta fiind cel mai popular gen printre tinerii români"22 .

Două cluburi româneşti se află printre cele mai bune 20 de locaţii electronice din lume, putându-se astfel vorbi de o efervescență echivalentă celei din oraşele europene cheie ale genului.

22

Dan Petre, Vlad Tureanu, Dragoş Iliescu, Valori şi stiluri de viata ale tinerilor din România. O cercetare

exploratorie, IAA Publishing, 2008, cap. Concluzii generale, subcapitolul 2. Muzica, p. 52.

48

Nu există însă, din păcate, o platformă care să coaguleze talentul şi potenţialul românesc, astfel încât să crească vizibilitatea artiştilor pe pieţele internaţionale. Din acest motiv, accesul publicului străin la creaţiile româneşti este limitat. Astfel, colaborările dintre artiştii români şi cei străini se întâmplă foarte rar, precum şi conexiunile dintre artişti, casele de discuri şi organizatorii de evenimente din străinătate. Este nevoie de un filtru – o platformă - care să direcţioneze piaţa străină către muzica electronică românească încă şi mai mult, scena autohtonă fiind deja analizată şi dezbătută în presa internaţională.

49

De aceea, selectarea artiştilor Local Records a fost făcută ţinând cont de potenţialul artistic al acestora şi de vizibilitatea deja existentă pe pieţele din afară. Astfel, au fost aleşi artişti deja cunoscuţi internaţional, pentru a atrage atenţia asupra platformei şi a o defini calitativ. Compoziţiile tuturor celor 16 artişti sunt foarte diferite între ele şi acoperă o gamă largă de stiluri muzicale electronice, demonstrând efervescenţa, diversitatea şi dezvoltarea unei secţiuni importante a culturii contemporane din România.

Printre studiile folosite de către echipa Local Records pentru a crea portretul-robot al destinatarului, precum şi obişnuinţele acestuia legate de media şi tehnologie, se numără studiul "Go DigITal". Realizat online, în perioada 15 februarie - 5 martie 2010, studiul a fost coordonat de către Asociaţia Producătorilor şi Distribuitorilor de Echipamente de Tehnologia Informaţiilor şi Comunicaţiilor (APDETIC), în cadrul campaniei europene eSkills, pe un eșantion de 10.000 de tineri. 80% dintre ei folosesc calculatorul pentru informare, iar 61% pentru muzică”.

50

2.3.Grupurile ţintă vizate de proiectul Local Records Selectarea unui public target a avut în vedere nevoi multiple şi straturi diferite ale comunităţilor de tineri din România şi din cadrul european extins. Astfel, realizatorii proiectului au distins şase grupuri ţintă distincte:

51

a) Tinerii între 18 şi 34 de ani, educaţi, interesaţi de muzică, care îşi petrec majoritatea timpului online. Având în vedere că muzica electronică a început să se dezvolte cu adevărat acum 30 de ani, ei fac parte din generaţia care a crescut odată cu aceasta. b) Organizatorii de petreceri - pentru ca publicul străin să aibă experienţa muzicală românească, nu doar să o asculte mediat. c) Jurnaliştii digitali de pe blogurile şi site-urile de profil – 80% din promovarea în acest domeniu s-a făcut pe internet. d) Artiştii străini – pentru facilitarea schimbului intercultural. e) Producători şi proprietari de case de discuri – pentru a aduce la cunoştinţa celor care promovează muzica electronică în străinătate, valoarea creaţiei româneşti. f) Jurnaliştii din presa de specialitate din Londra, Viena, Barcelona şi Berlin – cele mai apreciate publicaţii despre muzică electronică din Europa. 2.4. Strategii de evaluare internă a proiectului Local Records şi unelte de monitorizare. Pentru a cuantifica atât impactul proiectului, precum şi coorodnarea internă a acestui proiect, echipa Local Records a operat prin toate uneltele specifice. A fost monitorizat siteul LocalRec.RO prin analiza traficului lunar, indicatorul fiind numărul de vizitatori unici. Compilaţia în format digital a fost monitorizată prin numărul de descărcări efectuate de pe site-ul LocaRec.RO, dar şi de pe site-urile specializate în distribuirea muzicii sub licenţă Creative Commons. De asemenea, au fost monitorizate evenimentele de promovare prin numărul de persoane participante, vizibil după numărul de brăţări de acces distribuite la intrare. Impactul evenimentelor în mass-media a fost urmărit prin întocmirea unor dosare de presă. Canalele de promovare online au fost monitorizate astfel: număr de fani (Facebook), număr de abonaţi (Soundcloud), număr de vizualizări (Youtube), număr de audiţii (Last.fm). Utilizarea licenţelor Creative Commons a fost urmărită prin numărul de opere derivate realizate de artiştii străini din piesele româneşti prezente pe compilaţia Buzz.RO.

52

2.5 Impactul proiectului Local Records asupra grupurilor ţintă şi al licenţelor Creative Commons folosite Pe durata proiectului, site-ul LocalRec.ro a înregistrat un număr de vizitatori unici de 5000 de persoane. Compilaţia Buzz.RO! a fost distribuită în 2000 de exemplare pe CD distribuite şi descărcată de 550 de ori în format digital. La evenimentele de promovare au participat aproximativ 1200 de persoane. În ceea ce priveşte impactul în media, au fost monitorizate 30 de articole şi menţionări în presa , blogurile şi site-urile de profil. La nivelul utilizării operelor cu licenţă Creative Commons pentru crearea de opere derivate, au fost create şase remixuri, realizate de artişti străini la piesele româneşti propuse de Local Records. Evenimentele de promovare au determinat publicul străin să asocieze România şi cu muzica electronică. Audienţa acestui tip de muzică a crescut odată cu participarea la spectacolele oferite de artiştii autohtoni. Prin intermediul siteului LocalRec.RO, publicul local şi străin familiarizat cu parcursul artistic al muzicienilor români şi a putut intra în contact cu aceştia. Vizibilitatea muzicii electronice româneşti în oraşele cheie ale acestui gen a crescut şi ea exponenţial. Organizatorii de petreceri au văzut în artiştii români potenţialul unor evenimente de succes, casele de discuri potenţialul unor viitoare albume de calitate, iar media de profil o sursă permanentă de noi ştiri, articole şi interviuri. Prin utilizarea licenţelor deschise de tip Creative Commons, a fost facilitată distribuţia pieselor de pe compilaţia Buzz.RO! în mediul digital, precum şi schimburile culturale între artiştii români şi cei străini, prin crearea de opere derivate pornind de la piesele existente pe compilaţie. s-a

3. Local Records ca aplicaţie a unor noi principii de proprietate intelectuală. Implicaţii prezente versus tendinţe anticipate. Proiectul analizat în acest studiu de caz ilustrează fără îndoială una dintre mutaţiile esenţiale prin care trece regimul în care sunt tratate bunurile culturale. Odată cu apariția platformelor de 53

conţinut, care fie implică un management al drepturilor de difuzare, copiere şi remixare tip Creative Commons, fie pur şi simplu subliniază aspectul gratuit al unor opere (Archive.org, Soundcloud.com), sau permit monetizarea directă de către artist (Bandcamp), distribuţia informaţiei se face pe orizontală. De promovare şi difuzare se ocupă comunitatea: producătorii folosesc muzica gratuită în producţii audio/video şi în reclame, muzicienii împărtăşesc bănci de sample-uri pe care le folosesc în comun, DJ-ii promovează artiştii prin evenimente live, iar fanii plătesc performance-ul. În acest model, artistul nu câştigă din faptul că muzica sa e împărtăşită de diverşi, ca în paradigma tradiţională impusă în economia cunoaşterii aşa cum o ştim, ci din evenimente, performance-uri, produse de marketing conexe. Principiile Creative Commons funcţionează perfect în cadrul legal actual, scutind artistul de dificultăţile distribuţiei, de propagarea mesajului, de alterarea formatelor, dar şi de reglementarea – simbolică şi juridică – a statutului operei sale. Difuzarea unei piese cu licenţă Creative Commmon de către un post de radio sau de televiziune nu exclude, de pildă, plata pentru unei taxe aferente piesei respective, potrivit prevederilor care protejează drepturile de autor. Creative Commons ajută în situaţia în care se doreşte folosirea piesei într-un film, într-o operă conexă sau într-o reclamă, oferindu-le beneficiarilor exact informaţiile necesare pentru a şti ce anume şi în ce condiţii permite autorul să i se utilizeze opera. Astfel, orice formă de Creative Commons introduce sharingul în legalitate, ceea ce legea şi percepţia de astăzi a copyright-ului exclud teoretic, fără să îl poată manageria exhaustiv din punct de vedere practic. Ca autor, ar trebui să poţi avea libertate maximă de decizie în privinţa destinaţiei operei tale, putînd alege inclusiv să o licenţiezi în sistem open-source. Mihai Ghiduc, coautor al proiectului Local Records, membru fondator ORDU (Organizaţia Română pentru Drepturile Utilizatorilor): Ideea principală a proiectului Local Records este să începem să demonstrăm pe câteva dintre scenele europene importante că avem, pe o anumită nişă, un segment cultural dezvoltat, cu oameni care împărtăşesc un set de criterii estetice, ba chiar politice, într-un sens larg. Colaboratorii pe care i-am avut în aproape toate oraşele unde s-a derulat proiectul au fost, la rândul lor, selecţionaţi în funcţie de preocuparea pentru noi tipuri de reglementare a chestiunilor de proprietate intelectuală. Printre ei s-au numărat organizatorii celui mai important festival de 54

filme Creative Commons din Europa, precum şi o asociaţie germană care promovează acest tip de licenţe şi implicit această filosofie inclusiv prin punerea la punct a unui festival anual de muzică realizată în acest regim. Sunt convins că în viitor se va vinde mai degrabă accesul la media, printr-o taxă lunară. În loc să urmezi primul impuls, acela de a transforma toată reţeaua într-un sistem de supraveghere de tip Big Brother, în care verifici tot ce se întâmplă, încălcând în acelaşi timp spaţiul privat, îi poți convinge pe cei care piratează că e mai bine să dea 10$ pe lună pentru acces la orice media. Poate fi privit ca un abonament. Encodarea hardware, prin intermediul procesorului, nu e nici ea o soluție; orice formă de protecție hardware se va dovedi, mai devreme sau mai târziu, failibilă. 4. În loc de concluzii Deşi a început ca inițiativă privată a unei fundații americane, fenomenul Creative Commons poate fi privit, pe termen lung, ca o excelentă tentativă de a organiza informația, într-o societate post-Marshall McLuhan, în care masa de media crește exponențial, se aplică perfect principiul economiei Long-tail, iar legea lui Moore începe să nu mai stea în picioare. Licențele tip Creative Commons, manifestate în cadrul platformelor specializate pe conținut (YouTube, Vimeo, MySpace, SoundCloud etc) dar și în bănci de sample-uri online, cum ar fi Freesound.org, unde toate licențierile (Sampling Plus 1.0) sunt pentru remixuri și uz non-comercial, cu menționarea autorului, înpământenesc în conștiința publică ideea că muzica nu este doar contra-cost și că, totodată, produsul oferit gratuit nu este neapărat unul mai slab calitativ. Masa culturală este aceeași, însă mijloacele de producție s-au schimbat, mutându-se aproape în întregime în mediu virtual și în hardware, devenind, astfel, accesibile în masă, iar de distribuție și de faimă se ocupă, direct, publicul, cel care plătește performance-ul și, până acum, putea ajunge în situația de a-și cumpăra, de-a lungul anilor, același produs media, ambalat diferit. Multă vreme, companiile care produc, vând și intermediază media, au câștigat bani prin trecerea de la un format la altul (format-shifting). Putem urmări tranziția de la un mediu la altul. În cinema, de exemplu, s-a trecut de la peliculă la beta, apoi la vhs, dvd, blu-ray, divx etc. În muzică s-a întâmplat același fenomen, în secolul trecut istoria mediilor de înregistrare și redare audio evoluând drastic, de la cilindri de ceară, plăci de gramofon și vinil la casetă, compact disc și, într55

un final, la formatul mp3, la fel de volatil (ubicuu) ca și divx-ul în cazul filmelor. Practic, de la apariția industriei entertainment-ului companiile s-au obișnuit să-ți vândă același produs de mai multe ori, în formate diferite. Fenomenul Creative Commons va schimba, însă, această paradigmă, pentru totdeauna.

Bibliografie

McLuhan, în "Galaxia Gutenberg" (Editura Politica, 1975) Robert David Steele Vivas definește inteligența colectivă în cartea sa "The New Craft Of Intelligence: Personal, Public & Political", apărută în 2002 Peter Menell, în Ecyclopedia of Law and Economics Yochai Benkler în lucrarea sa, "Pinguinul lui Coase" Marshall McLuhan, Understanding Media: The Extensions of Man (Ed. McGraw Hill, NY, 1964). 56

Henry Jenkins, Convergence culture. Where Old and New Media Collide, MIT Press 2006 Pierre Levy, care l-a lansat prin cartea sa L'intelligence collective. Pour une anthropologie du cyberespace (La Découverte, Paris 1994) Jaron Lanier, eseul Digital Maoism: The Hazards of New Online Collectivism, 2006 Neil Netanel, Copyright and a Democratic Civil Society, Yale Law Journal, 1996 Richard Posner & William Landes, An Economic Analysis of Copyright Law, Journal of Legal Studies, 1989 John Perry Barlow, The Economy of Ideas, 1994 Yochai Benkler, Coase's Penguin, or, Linux and the Nature of the Firm. The Yale Law Journal Jaron Lanier; Saunders, Alan, "Is a free market in ideas a good idea?", 2006

57

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful