P. 1
1 Repaired)

1 Repaired)

|Views: 8|Likes:
Published by Dumitru Marius

More info:

Published by: Dumitru Marius on Apr 29, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOCX, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/16/2014

pdf

text

original

Profetul Isaia

Viaţa si activitatea sa profetică

Dumitru Marius-Ioan
[Pick the date]




[Type the abstract of the document here. The abstract is typically a short summary of the contents of
the document. Type the abstract of the document here. The abstract is typically a short summary of the
contents of the document.]




2
1 Viaţa profetului Isaia
Sub numele lui Isaia, cel mai mare dintre profeţii Vechiului Testament,
supranumit şi Regele profeţilor
1
, sunt reunite 66 de capitole, pe care nu toţi
exegeţii le atribuie aceluiaş autor şi aceleiaşi peioade in care a trăit
profetul.Numele cărţii deci vine de la numele lui Isaia, in ebraica Ieşaiah, care se
tâlcuieşte “mântuirea lui Yahweh ” sau “Yahweh mântuişte”. Numele este înrudit
cu cele ale lui Iosua,Elisei,Osea sau chiar Iisus, fiindcă derivă din acceaşi rădăcină
verbal.
Despre viaţa pesonală a profetului nu deţinem alte date decât cele ce rezultă din
prpria-I carte. Talăl său se numea Amos, desigur nu era profetul cu acelaş nume,
iar cât priveşte periada în care a activat, deşi nu avem prea multe date, nu este
dificil de stabilit. Din cuprinsul cuvântărilor pe care le-a rostit, rezultă că a profeţit
în regatul lui Iuda peste patruzeci de ani, începând cu a doua jumătate a secolului
al VIII-lea î.Hr. Locul misiunii se deduce şi din aceea că nu menţionează niciodată
vreun rege din regatul lui Israel, probabil că nu i s-a încredinţat nici o misiune
către cei apostaţi
2
.S-a născut în vremea dmniei regelui Ozia(780-760) şi a fost
mesager divin în vremea regilor Ozia, Iotam (758-742), Azah(742-727) şi
Iezechia(727-688), confrm capitolului 1,1. Mai mult ca sigur, era din cetatea
Ierusalimului, de origine nobilă. Dupa spusele lui Josephus Flavius, ar fi fost chiar
văr primar cu regale Ozia, dovedindu-se o personalitate remarcabilă, care s+a
implicat uneori cu sicces în viaţa social-politică a ţarii. Foarte fidel vocaţiei sale
profetice (cap.6), a vestit cu multa înflacărare cuvântul lui Dumnezeu
primejduindu-şi adesea viaţa. Şi-a desfaşurat activitatea profetica într-un timp de
mare prosperitate economic şi de avânt politic, dar şi de o profundă decadenţa
religios-morală şi de grele încercări pentru poporul ales, care se indepărtase
aproape iremediabil de Dumnezeu. În aceste moment dificile, cu încrederea
fermă in Dumnezeu, el îl recheamă pe rege şi poporul la Domnul, care este unica
nădejde sigură, proclamând necesitatea credinţei şi împlinirii voii divine ca
mijloace de a ieşi din greutaţile momentului istoric.

1
Cf.Pirre de Benit, Tresors des Prphetes, Edition Emmanus, Suisse, 1984, p.11.
2
Edward J. Young, The Book of Isaiah, Grand Rapids, Erdmans Press,1965,vol.1,p.28.




3
Din cuvântarile rostite timp de zece ani, reiese că a avut o personalitate
puternică. El a reuşit să se impună în raporturile cu regii lui Israel, vorbind cu ei de
la egal la egal, mustrându-I chiar, atunci când duceau politică externă greşită sau
când adoptau legi cntrare legii moyaice Aşa a fost cazul lui Ahay, care credea că va
rezolva problemele poporului său cu mijloace pur omeneşti, recurgând la iluzorii
legături politice cu puterea asiriană.
Despre viţa sa personală nu putem şti mai multe decât mărturiseşte el însuşi
despre sine şi familia sa, şi anume că era căsătorit şi avea doi cpii. La capitolul 8,3
aminteşte de soţia sa,, numind-o proorociţă, probabil pentru că era soţia
profetului, cu toate că nu este exclus ca şi ea să fi avut darul proorociei, nu ar fi
unicul caz în Israel. Odată a,imteşte şi despre cei doi copii ai săi, care poartă nume
simbolice Şear-Iaşub(“un rest se va intoarce, se va converti” Isaia7,3; 10,21) şi
Maher-Şalal-Haş-Baz(“fuge prada, grabeşte jaful” Isaia8,1-3), pentru a indica
invazia asiriană iminentă şi supunerea regilor din Damasc şi Israel. Era o perioadă
foarte grea pentru poporul lui Israel, că de altfel pentru toate statele mici
mediteraneene amenințate de puterea mereu crescândă a regilor asirieni. După
oveche tradiție iudaică ce este consemnată în cartea apocrifă Înălțarea lui Isaia,
profetul ar fi murit că martir sub persecuția regelui idolatru Manase, din ordinul
căruia ar fi fost tăiat cu fierăstrăul fiindcă a criticat unele decrete nedrepte față de
supuși și marcate de simpatii idolatre. Se pare că acasta tradiție o are în vedere și
Epistolă către Evrei(11,37).
2 Timpul misiunii
Luând ca reper afirmațiile de la capitolul întâi, se poate spune că Isaia a activat
patruzeci de ani (circa 740-700 sau chiar până în 690 i.Hr). Prima parte a misiunii a
fost relativ liniștită. Era binecunoscuta perioadă prosperă a regelui Ozia, cum nu
mai fusese din vremea lui Solomon.Și din punct de vedere religios se poate spune,
privind superficial lucrurile, că totul era în ordine, cel puțin în ceea ce privește
partea formală.Din păcate, fondul religios-moral se deprecia vazandcu ochii, cel
puțin după vorbele aceluiași profet, care constata cu multă amărăciune: "Poporul
acesta Mă cinstește cu gura și cu buzele, dar inima lui este departe de
mine"(cap.29,13). Și pe plan politico-militar, evreii din regatul lui Iuda stăteau




4
destul de bine, întrucât își lărgiseră granițele până la Elat (Etion-Gheber, Aquba).
Și totuși,Isaia a fost chemat la profeție când pe plan extern vremurile erau foarte
tulburi. Marea putere asiriană era la apogeul expansiunii sale, intinzndu-și
dominația peste țările occidentale vecine până la hotarele Egiptului. În situația
aceasta, regatele Damascului și Israelului s-au coalizat împotriva pericolului
asirian, iar regele Ahaz a considerat că este mai avantajos să caute sprijin în
puterea asiriană, ceea ce i-a determinat pe cei doi regi, respectiv pe Rețin al
Damascului și Pecah al lui Israel, să organizeze o expediție de pedepsire a lui Ahaz,
voind în acelas timp să-l oblige a se alătura coaliției lor. Acestei politici de coaliție
sau de bloc, profetul îi opune credința în ajutorul lui Dumnezeu, care, în opinia sa,
este, mai sigură decât orice legături politice. Pe atunci Isaia avea acces liber la
curtea regelui, și probabil că era și predicatorul oficial al curții regale. Încurajându-
i pe rege și pe popor și îndemnându-i totodată la rezistență, Isaia rostește
celebrele cuvinte: "Dacă nu credeți, nu veți supraviețui" (Isaia7,9). Astfel spus,
predica sa era foarte actuală, focalizându-se exclusiv pe credința salvatoare,
asemenea Sfântului Pavel în Noul Testament, în viziunea căruia singură credința în
Hristos poate fi mântuitoare. Deci, în viziunea sa, singură credința dădea
fermitate în acțiuni, calm și încredere. Pentru a-i convinge pe rege și pe cei cu
putere de decizie politică, vreme de trei ani profetul a umblat desculț și îmbrăcat
în sclav, sugerând că îi așteaptă soarta Egiptului și a Etiopiei, înfrânte în timp, dacă
se vor impotroivi Asiriei, cum au făcut acele țări. Ahaz însă nu vrea să ia aminte la
îndemnurile profetului și recurge la ajutorul Siriei. Regele asirian, Tiglat Pileazar
(745-727), se folosește de prilej și intervine cu armata, punând capăt regatului
sirian din Damasc, iar Israel devine de îndată stat vasal (732). În această situație,
Ahaz a aflat, în locul unui sprijinitor și ocrotitor, după cum bine intuise Isaia, un
stăpân căruia a trebuit să-i aducă de îndată omagii de supunere secondate de un
tribut împovărător. Isaia a criticat politica greșită a regelui Ahaz, ce nu
corespundea nici vederilor sale, dar nici realtitatii și care în final s-a dovedit
dezastruoasă.
Succesorul lui Ahaz, Iezechia, influențat destul de mult de cuvântările profetului,
s-a dovedit a fi mai receptiv la critici și mai credincios Domnului Dumnezeu decât
predecesorul sau, întreprinzând chiar o reforma religioasă în regatul pe care îl




5
stăpânea. Printre alte lucruri bune, din perspectivă religioasă, el a distrus
jertfelnicele idolești de pe înălțimi și a sfărâmat și șarpele de aramă din vremea lui
Moise, care devenise pentru unii evrei un adevărat dumnezeu. Deși, spre
deosebire de tatăl sau, a colaborat mai bine cu profetul, nu i-a împărtășit întru
totul și opiniile politice, fiindcă s-a orientat spre puterea egipteană, reușind să
stârnească mânia asiriană împotrivă sa. Într-o oarecare măsură, a luat aminte la
avertismentele lui Isaia despre extinderea Asiriei spre sud, procedând la înălțarea
fortificațiilor și la asigurarea aprovizionării crespunzatoare cu apă a cetății
Ierusalimului pentru a rezista unui asediu de durată. În general, Isaia a rămas un
bun sfetnic pentru rege, atât în momentele grele prin care trecea țara, cât și cu
prilejul bolii acestuia, când a fost vindecat cu concursul profetului, ca și cu prilejul
invaziei teritoriului iudaic de către armatele lui Sanherib, regele Asiriei, în 701 î.Hr.
În clipele cele mai grele prin care trecea poporul și conducătorul său politic, Isaia
le ridica moralul vestind cu încredere că armata asiriană și Sanherib se vor
întoarce pe aceesi cale pe care au venit. Intr-adevăr prezicerea sa, s-a adeverit în
scurt timp. Retragerea armatelor lui Sanherib din fața Ierusalimului a mărit mult
prestigiul politic al profetului, în ciuda tuturor divergențelor pe care le avea cu
conducătorii politici ai poporului privind cauzele acestei invazii. În continuare este
căutat pentru sfaturile sale prețioase și urmat doar de o minoritate de israeliți, în
timp ce reprezentanții oficiali ai religiei, în frunte cu preoții, și chiar profeții, nu l-
au ascultat, copleșindu-l cu dezaporbari și crititci răutăcioase.
Cam acesta este cadrul în care a activavt profetul Isaia. Cum cronicile regale ale
timpului tratează mai ales despre succesele politico-militare, nu putem afla din
ele mai multe date privind viața și activitatea profetului. Deși majoritatea
cuvântărilor sale au fost rostite în timpul istoric în care a trăit și, în primul rând,
pentru contemporanii săi, ele au un caracter și o valoare mai înaltă, căci exprimă
adevăruri valabile și pentru timpurile care vor urma. Principiile enunțate de el au
fost și rămân mereu valabile, putând fi aplicate și în situații diferite, mai noi. Chiar
dacă a fost un bărbat de stat remarcabil pentru aceea epocă în care a trăit,
activitatea cea mai de seamă rămâne totuși cea desfășurată pe planul religios-
moral. El s-a impus ascultătorilor săi printr-o credința fermă în ajutorul lui
Dumnezeu. Proorocul anunța că Domnul va revărsa cu prisosință darul Său asupra




6
cesei regale davidice, din care, la vremea potrivită, va face să se nască Regele
ideal (cap.9 și 11), Mesia, Cel mult așteptat, care va întemeia o împărăție a păcii,
iar cetatea Ierusalimului va juca un rol esențial în planul mântuirii. Aproape că
este imposibil de sintetizat bogăția extraordinară a cărții Isaia. La splendorile
profetice privind personalitatea regelui Mesia, descreise cu atâta exactitate
(cap.7,14; 8,9,5-6; 11, 1-9; 42, 1-4; 49, 4-9; 52, 13; 53), încât i s-a atribuit
supranumele de profetul evanghelist, se adaugă frumusețile literare, aproape
unice în felul lor. Cuvântările sale se disting prin stil, eleganță și prin varietatea
imaginilor.
3 Cupinsul cărţii
Cartea lui Isaia este alcătuită din numeroase cuvântări, profeții și istorisiri scrise
într-un timp destul de îndelungat. Profețiile lui nu sunt expuse într-o ordine
cronologică, ci după conținut.
Cartea în sine este alcătuită din trei părți.
Prima parte (cap.1-35) cuprinde învățături rostite pentru contemporani și este
urmată de un adaos istoric (cap.36-37), care redă câteva evenimente din timpul
regelui Iezechia.
Partea a doua (cap.40-55) reflectă mai ales situația iudeilor exilați din Babilon,
înainte de căderea acestuia, la anul 539 î.Hr., conține cuvinte de îmbărbătare și
tratează despre mântuirea drepților. Această parte este atribuită de unii exegeți
unui autor anonim, care ar fi trăit printre exilații din Babilon. Ei pornesc de la
premiza că în această secțiune sunt reflectate chiar condițiile exilului
3
. Și totuși
aici nu se face nici o referire la vreun nume.
Partea a treia (cap.56-66) se referă la începuturile refacerii societății iudaice,
după întoarcerea din exil la 538-537, când comunitatea începe să se reorganizeze
sub conducerea guvernatorului Șeșbațar și a marelui preot Zorebabel, un
descendent al casei davidice. De aceea se și numește Trito-Isaia, fiind atribuită de
o mare parte a criticii biblice unui autor mai tardiv.

3
Samuel J. Schultz Călătorie prin Vechiul Testament, Oradea, 2001, p. 378




7
Partea întâi cuprinde profeții și cuvântări ce au fost rostite în diferite ocazii și
sunt rezumate ideile principale ale profetului.
Capitolele 2-5 cuprind profeții din timpul lui Iotam. Capitolul 5 reprezintă
parabola viei neroditoare, iar capitolul 6 se referă la viziunea chemării la profeție,
dându-i cuvântării un caracter aparte. Tot în partea întâi mai sunt trei cicluri de
cuvântări (cap.7-12), rostite în timpul războiului siro-efraemit (735-734). După ce
prezice prăbușirea lui Israel, a Siriei și Asiriei, vestește nașterea lui Emanuel din
fecioară (cap.7,14). În contiunuare vestește timpurile mesianice și descrie succint
Persoana lui Mesia, care va fi plină de Duhul lui Dumnezeu (cap.11,1-3) și va
domni cu dreptate și cu pace.
În capitolele 13-24 întâlnim un ciclu de zece profeții de amenințare la adresa
diferitelor popoare ca : Babilon, Asiria, Moab, Siria, Damasc, Israel, Etiopia, Egipt,
Edom și Arabia. Capitolele 24-27 au un cuprins eshatologic și de aceea această
parte se mai numește și Apocalipsa luj Isaia, pentru că vestește și judecata
universală a viilor și a morților, ce va culmina cu împărăția mesianică și cântarea
de slavă a celor aleși. Capitolele 28-35 includ o serie de cuvântări în care este
condamnată alianța lui Iuda cu Egiptul, înfățișată drept potrivnică voii lui
Dumnezeu. După un șir de amenințări care încep cu interjecția "vai", capitolele
34-35 au și ele vădite trăsături eshatologice, vorbind despre judecata și pedeapsa
ce vor veni asupra tuturor popoarelor, mai ales a Edomului. Adaosul istoric
(cap.36-37) este un fel de concluzie a preimei părți și servește totodată și ca
introducere pentru partea a doua. Capitolele 38-40 amintesc de invazia lui
Sanherib în Iudeea și retragerea grabnică a asirienilor și despre boala, vindecarea
și rugăciunea lui Iezechia (701). Se relatează apoi despre boala și vindecarea
minunată a regelui, deconspirarea averilor regale către trimișii lui Merodac-
Baladan, care a atras mânia lui Dumnezeu, și vestirea luării cetății de către
babilonieni.
În capitoleloe 40-66, se fac profeții de mângâiere, se vestește răscumpărarea
celor drepți prin lucrarea atotputerniciei divine, pedepsirea celor păcătoși,
judecarea popoarelor, venirea lui Mesia și instaurarea împărăției mesianice. Cam
în acelas cadru sunt tratate eliberarea din robia Babilonului și a păcatului. Regele




8
Cirus este numit alesul și unsul lui Dumnezeu (44,28; 45,1), ca unul care face voia
Lui de a-i elibera pe israeliți din robie.
În capitolele 49-56 se dau detalii despre : Robul Domnuloui Ebed-Yahwe,
viitorul fericit al lui Israel, suferințele lui Mesia și lucrarea Sa mântuitoare.
Deosebit de valoros este capitolul 53, în care se face cu atâta exactitate portretul
viitorului Mesia, prin a Cărui jertfă se ridică păcatele lumii, încât a determinat
supradenumirea acestui profet drept Evanghelistul Vechiului Testament.
4 Inaugurarea misiunii lui Isaia (cap.6,1-8)
Pentru toți profeții, timpul chemării la misiune a constituit un monet unic al
vieții, monent ce și-a pus amprenta veșnică asupra sufletelor lor. Deși chemarea la
misiune era momentul major al vieții lor, nu întotdeauna acceptau cu bucurie
mesajul, întrucât profetul era expus oprobriului cetății, fiind considerat, nu de
puține ori, un nebun. Spre deosebire de a altor profeți, chemarea lui Isaia are un
caracter cu totul aparte. În cele ce urmează, vom face o scurtă exegeză a
capitolului 6 de la Isaia, cu scopul de a demonstra că motivația cuvântărilor
profetice nu este urmarea vreunei tradiții învățate de la bătrâni ori din popor, ci
este rezultatul nemijlocit al unei experiențe ce se constituie într-un moment unic
al vieții. Cât preiveste locul acestui capitol în scrierile lui Isaia, unii au multe
rezerve, considerând că de fapt această experiență magnifică ar precede primele
cinci capitole, dar că o prezintă mai târziu deoarece, până la un punct, s-ar fi
urmărit o oarecare ordine cronologică și numai după aceea succesiunea ideilor.
Așa se face că unele capitole au fost așezate înaintea altora
4
. Se pleacă de la
premiza că profetul ar fi activat și înainte de această teofanie, numai că, dacă
până acum a vorbit mai multe la modul general despre Dumnezeul lui Israel,
viziunea îl va consacra propriu-zis, îl va marca profund și îl va determina să-și
focalizeze discursul teologic pe unul dintre atributele esențiale ale lui Dumnezeu,
sfințenia absolouta, izvorul singur și garanția mântuirii generale. De fapt, cuvântul
"mântuire", apare nu mai puțin de douăzeci și două de ori la Isaia, față de doar
șapte, de câte ori se găsește la alți profeți
5
. Și aceasta poate constitui un

4
Vezi şi Henry H. Halley, Manual biblic, traducere de Doru Motz, Editura Door of Hope, p.290.
5
Cf. William MacDonald, op. Cit., p.857




9
argument în plus în favoarea autorității autorului. Pe parcursul misiunii sale, Isaia
nu va uita să sublinieze că, în calitate de Sfânt, pe de o parte, Yahweh nu va putea
tolera nici un fel de păcat, dar pe de alta, aceeași sfințenie nu va îngădui niciodată
ca întreaga națiune să fie complet distrusă și, odată cu aceasta, numeroasele
promisiuni divine revocate. El ne spune că întotdeauna va rămâne un rest, Şear,
purificat în focul pedepsei, care va moșteni promisiunea făcută lui David
6
. Restul
cuvintelor lui Isaia este de fapt mărturia despre Dumnezeu, mărturie despre un
Subiect cu care se poate iniția sau mai degrabă continua o relație
7
deja începută
într-nu cadru cu totul excepțional. Momentul grandios al revelației lui Dumnezeu,
în urmă căruia a fost ales pentru a aduce mesajul Lui unor oameoni adesea
îndărătniciți și refractati la cuvântul divin sau "tari la cerbice", cum eufemistic îi
numește profetul Moise, din poruncă divină, a fost fixat în scris la capitolul 6 al
cărții sale, pentru a fi transmis posterității. Mai mult decât oricare alt profet Isaia
a rămas atât de impresionat de sfințenia lui Dumnezeu , încât încearcă să facă din
aceasta motivul central al activității sale profetice. De altfel se cuvine să subliniem
că sintagmă "Sfântul lui Israel", apare nu mai puțin de douăsprezece ori în
capitolele 1-39 și de paisprezece ori în celelalte capitole, pe când în restul cărților
Primului Testament se întâlnește de doar șase ori, ceea ce mărturisește de la sine
cât de marcat a fost Isaia de viziunea în care Yahweh era preaslăvit de entitățile
celeste cu adjectivul Qadhos ="Sfânt".
Se pare că Isaia a avut sublima viziune în anul 766 i.Hr. și este posibil să nu fi
coincis cu începerea propriu-zisă a activității, anul morții regelui Ozia (769-738) în
templul din Ierusalim, locul oficial al săvârșirii cultului și al întâlnirii lui Dumnezeu
cu poporul ales. Fiind atotputernic și omniprezent, Dumnezeu nu încetează de a
mai fi prezent în ceruri sau în vreo altă parte a lumii create de El, chiar dacă i Se
descoperă profetului în templul din Ierusalim. Desigur, nu trebuie să ne închipuim
că s-ar fi aflat chiar în interiorul sanctuarului, întrucât accesul nu era permis unei
persoane neconsacrate, ci probabil în curtea credincioșilor în care se aduceau
jertfele și se rugau israeliții, și el odată cu ei. De altfel chiar din context reiese că
se afla în fața sanctuarului, adică lângă altar, în afara clădirii proriu-zise. Nu

6
Vezi mai amănunţit: S.M. Gozzo, La dottrina teolgica del librlo di Isaia, Roma, 1962,p.43.
7
Abraham Heschel, Die Preophetie, Cracovia, 1935




10
întâmplător Yahweh a ales templul pentru a se revela profetului. Se știe din istoria
Vechilui Testament că Dumnezeu se poate revela omului oriunde: în câmp
(Facerea 28,19), în munte (Ieșirea 3,1-2), sub copaci (La Ofra, cf.Judecători 6,11),
lângă rău (Iezechiel 1,3); întrucât, fiind atotprezent și veșnic nu pate să fie
circumscris de spațiu sau de timp. De data aceasta a ales templul din Ierusalim ca
loc al revelației sale, pentru al determina pe profet să-și formeze cea mai înaltă
idee despre sublimitarea Ființei divine, a Cărei însușire esențială este tocmai
sfințenia. Un alt motiv al descopeririil lui Dumnezeu în templu este și de a da o
expresie cât mai concretă legăturii Sale cu templul din Ierusalim, locul de adorare
prin excelentă a Lui de către întreagă comunitate israelită. Dumnezeu cel cu totul
altul, cum l-a definit bine-cunoscutul teolog Rudolf Otto , alege locul revelației
precum și modul de a se releva. Revelația Sa în sfera creatului nu este controlată
și nici controlabilă de către om, și prin urmare da naștere în sufletul omului unei
tensiuni caracteristice.
Dumnezeu Se face cunoscut lui Isaia într-un loc sfânt pentru ca însăși ambianța
locului, în care le era permis numai preoților să intre doar dimineața și seara,
pentru a oferi sacrificiul zilnic de tămâie, să-L predispună unei teofanii. Așadar,
mediul însuși, cu caracterul său sacru, era suficient pentru a înțelege că întâlnirea
cu diviniteatea are loc departe de sfera profanului și numai după o prealabilă
pregarire din partea omului, întocmai cum i s-a impus poporului în proximitatea
muntelui Sinai, mai înainte de a primi decalogul. În calitate de sfințenie absolută,
Dumnezeu Se prezintă întotdeauna ca Ceva cu totul separat de ceea ce nu este
sfânt și curat.
În urma încheierii Legământului cu Israel, Dumnezeu a ales numai anumite
locuri în care Și-a manifestat slava Sa, pentru că nu orice loc este potrivit pentru
maiestatea Sfințeniei divine de a se întâlni cu profanul. Dumnezeu vrea să-i
reamintească lui Isaia, cel care va deveni transmițătorul mesajului către popor, că
El a ales un loc în care vrea să Se întâlnească cu poporul Sau. Templul din Țara
Fagadunitei era deci locul sfânt prin definiție, iar Domnul Dumnezeu Se descoperă
în acest loc și pentru a reliefa istoricitatea concretă a revelației Sale, care începe
într-un timp istoric și spațiu geografic bine determinate.




11
În centrul gândirii teologice a lui Isaia se remarcă cea mai înaltă concepție
despre Dumnezeu, Stăpânul absolut al tuturor forțelor naturale, care
concentrează în Sine deplinătatea tuturor perfecțiunilor. De fapt, sfințenia lui
Dumnezeu constituie centrul teofaniei și al experienței sale religioase. De aceea,
mai mult ca la orice alt profet, apare la Isaia cuvântul "sfânt" ( qadhos), atât ca
adjectiv (cap.6,3), cât și ca substantitv (cap.50,25), dar specifică lui rămâne
expresia "Sfântul lui Israel". În câteva rânduri Îl numește pe Dumnezeu
"Dumnezeul Sfânt" (Haiel haqdhos) (cap.5,16), "Dumnezeu al Cărui nume este
Sfânt" (iqados semo) (cap.57,15), "al Cărui braț este sfânt" (cap. 52,10), sau
"Duhului Său cel sfânt" (Ruach Qidheso) (cap.63,10-11).
Se pare că la Profetul Isaia, poate mai mult decât la alți aghigrafi vetero-
testamentari, cuvântul qadhos are înțelesul de: separat, pus deoparte pentru
ceva, separat în sensul liturgic. Prin cântarea: "Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savat,
plin este tot pământul de slava Sa" (vers.3), serafimii Îl slăveau pe Dumnezeu și-I
defineau în acelas timp Ființa. Cu alte cuvinte, Îl descpereau pe Dumnezeu
prfetului ca pe Ceva de cu totul altă natură decât creatura.
Ascultând exclamația îngerilor: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot..., proorocul
a simțit imperios nevoia de a participa împreună cu aceștia la preaslavirea lui
Dumnezeu. Tripla repetarea a atributului esențial al divibitatii avea însemnătate
capitală pentru profet, ca și pentru poporul în mijlocul căruia trăia. Isaia a realizat
că exclamația îngerilor trebuia să fie de fapt exclamație de preaslăvire a divinității
din partea întregii creauturi, ca un semn de recunstinta în fața acestei revelații
divine, care făcea cunoscut omului un Dumnezeu inefabil în transcendența și
perfecțiunea Sa. Imnul de preaslăvire înălțat de ființele celeste a avut și darul de a
arăta profetului și lumii pe care el trebuia să meargă pentru a se putea întâlni cu
Dumnezeu ca să-L slujească.
În timpul sfânt, al lui Isaia i s-a descuperit deci ceva din realitatea divină, când
încercările omului de a afla nu se exprimă decât prin interdicții, și mai ales prin
imposibilitatea de a o percepe. Isaia a înțeles cu acest prilej că sfințenia este




12
realitatea pozitivă, interioară a lui Dumnezeu, care-L face să fie cu totul altul
8
și
altceva decât realitatea pământească în care trăia profetul. Isaia a mai
descoperit, de asemenea, că sfințenia de care se tem și îngerii, care prin natura
lor oricum sunt cu mult mai aproape de Dumnezeu decât pot fi oamenii,
necutezând a rămâne descoperiți în fața ei, Îl fac fără egal și, ca urmare, Îl pune
pe om în imposibilitatea de a-L cunoaște sau definii.
Comparându-se pe sine creatură infimă, cu realitatea divină, el își recunoaștere
propria nimicnicie și exclamă copleșit de teamă: "Vai mie!". Cuvintele "Vai mie"
exprimă distanța de nedepășit dintre Creator și creatură. În continuare exprimând
un sentiment unic în fața Celui pe Care serafimii Îl adorau ca sfânt, striga: Oi li ki
nidmeti ("Vai mie că sunt pierdut! Sunt un om cu buze spurcate și locuiesc în
mijlocul unui popor cu buzele necurate. Și pe Dumnezeu Savaot L-am văzut cu
ochii mei",vers.5).
Când Isaia zice : "Sunt un om cu buze spurcate", vrea să sublinieze, pe de o
parte, că prin măreția Sa inaccesibilă, prin perfecțiunea și absența oricărei umbre
de necurățenie morală, Dumnezeu transcede ontologic tot ceea ce este uman și
creat, iar pe de alta, își exprimă părerea de rău că limbajul sau nu este
asemănător cu al îngerilor, adică este profan, nu este adecvat preamăririi divinului
și, prin urmare, nu corespunde sfințeniei lui Yahweh, Care i S-a revelat într-un
mod atât de impresionant și de neașteptat. De aceea Dumnezeu a avut grijă ca
focul curățitor luat chiar din cărbunele aprins să fie aplicat tocmai acolo unde se
concentrase păcatul, după cum zice Oswald Chambers.
9

Descriind viziunea de inaugurare a misiunii sale profetice, Isaia vrea să
dovedească ascultătorilor că sfințenia lui Dumnezeu implică o deosebire
categorică între cele două nivele de existentă, divină și umană, dar în acelas timp
și o apropiere pe care Dumnezeu initieaza și o revelează omului tocmai în acest
scop. Din revelarea lui Yahweh poporului sau preferat, omului în general, iar în
cazul de față profetului Isaia, se vede clar că El nu rămâne și nu vrea să rămână

8
Das Gans Andrere, după expresia lui R. Otto, Das Heilige. Uber das Irrationale in der Idee des Gottlichen und sein
Verhaltnis zum Rationalen, Gotha (Klotz), 1929.
9
A se vedea mai în amănunt vol. Umbra mâinii Lui, Oradea, 1996.




13
izolat de istorie. De fapt, din aproape toate cărțile Vechiului Testament se
desprinde ideea preocupării majore a divinității pentru soarta omului și a lumi pe
care a creat-o. Dumnezeul revelației apare cu fața îndreptată mereu spre om,
interesându-se îndeaproape de soarta acestuia. Deși Sfânta Scriptură, mai cu
seamă cărțile profetice îl arată pe om ca fiind în aproape totală dependența de
Dumnezeu, ea îl prezintă în acelas timp pe Creator pentru om. Din viziunea lui
Isaia se mai desprinde ideea că pentru poporul lui Israel este posibilă întâlnirea cu
Dumnezeu în istorie, că omul este invitat să răspundă acestei chemări ca ființă
personală și independentă. Acestea resiese cu prisosință din acelaşi capitol al lui
Isaia în care Dumnezeu întreabă: "Pe cine îl voi trimite și cine va merge pentru
noi?" (vers.8).
O altă idee desprinsă din contextual experinetei profetului ar fi aceea că de
fiecare dată când Dumnezeu Se descoperă lumii, pentru că distanță dintre El și om
este prea mare, Se folosește de îngeri , slujitorii Săi, cărora uneori, pentru un timp
determinat, le dă o infatiseare apropiată de cea umană.
În momentul rostirii cuvintelor :”Sunt om cu buze spurcate”, pentru a fi asigurat
că nu-I este prielnică existența, și întrucât Dumnezeu Însuși dorește să-Și facă
cunoscută prezența în mijlocul poporului lui Israel, iar profetul în mod special, un
înger, trimis de Dumnezeu, ia un cărbune de pe jertfelnic și-l atinge de buzele sale
zicând: “Iata, s-a atins de buzele tale și va șterge toate păcatele tale, iar
fărădelegile le va curati”. Se pare că momentul iertării fărădelegilor profetului
este simultan cu actul de pocăință, pe care îl face recunoscându-și greșelile din
pricina cărora este nevrednic de a rămâne în fața sfințeniei absolute.
Cuvântul necurat folosit de Isaia vrea să însemne inapt, inadecvat, adică total
nepregătit pentru împlinirea uni act de cult, a unui ritual la templul sfânt , întrucât
o persoană necurată, și cu atât mai mult neconsacrată, nu avea ce să caute
înaintea lui Yahweh. Proorocul știa prea bine că divinitatea s-a dovedit
intolerantă cu cei care au încercat să uzurpe dreptul de slujire al lui Dumnezeu,
într-un fel sau altul, fără a avea o chemare specială. Astfel s-a arătat cu Core,
Datan și Abiron, care împreună cu cei 250 de israeliți s-au prezentat înaintea lui
Yahweh spre a-I împlinii un ritual pentru care nu erau chemați (Numerii 16, 9-10;




14
II Paralipomena 26, 16, 21). Isaia se temea să rămână înaintea sfințeniei și a slavei
divine deoarece se știa neconsacrat, și prin urmare, nepregătit pentru a împlini o
lucrare sfântă pentru Dumnezeu. Numai după ce prin lucrarea îngerului a fost
confirmată acceptarea sa de a-L sluji pe Dumnezeu cu cuvântul, de a-I vesti voia
printre oameni, Isaia a primit mandatul prin răspunsul dat: Iata-mă (Doamne),
trimite-mă pe mine!”.
Prin ritualul îndeplinit de îngeri, Isaia a devenit apt de a se face slujitorul lui
Yahweh, de a-I face cunoscută în lume voia. Astfel spus, buzele sale de acum
consacrate, sunt transpuse în sfera sfințeniei divine și prin urmare, vrednice de a
vesti slava lui Dumnezeu în mijlocul poporului către care a fost trimis.
5 Ideea mesianică în cartea lui Isaia
Spre deosebire de alții, profetul Isaia a desfășurat o activitate remarcabilă în
viața politică a țării sale. Totuși misiunea sa principală a fost aceea de a se face
interpretul și mesagerul voii lui Dumnezeu către credincioșii israeliți. Prin urmare,
în latura religioasă el și-a îndeplinit cu prisosință misiunea ce i s-a încredințat. Prin
descoperirile primite, Isaia a arătat pe Dumnezeu Cel adevărat Care S-a revelat
israeliților, a scos în evidența însușirile sale caracteristice și, îndeosebi, raporturile
Lui cu lumea reprezentată prin poporul ales de Sine Însuși, căruia îi revenea
sarcina prioritară ca, prin păstrarea credinteti revelate, să se pregătească în
vederea primiri lui Mesia. În cuvântările caracterizate printr-o înaltă ținută moral-
teologică, profetul a insistat mult asupra paternității lui Dumnezeu față de
poporul ales și chemat special, în vederea unei misiuni precise în lume. El i-a
învățat, de asemenea, pe evrei care trebuie să fie atitudinea lor față de
Dumnezeul descoperit Patriarhilor, și mai ales lui Moise.
Ca unul care a trăit experiența personală a întâlnirii cu Dumnezeu Cel
Atotputernic și Sfânt, în viziunea pe care a avut-o probabil în templul din Ierusalim
la anul 740 (anul morții regelui Ozia), profetul se străduia să-i convingă pe
coreligionarii săi că, față de Dumnezeu, care este sfințenie și perfecțiune absolută,
trebuie să aibă o atitudine de supunere și de ascultare desăvârșită. El nu îngăduie
ca poporul ales de El să-I încalce poruncile și să se facă astfel nedemn de




15
chemarea și alegerea să specială. Dumnezeu este Sfânt, Yahweh este Sfântul lui
Israel, exclamă Isaia în nenumărate rânduri în cuvântările sale, pentru a exprima
transcendența și perfecțiunea lui Dumnezeu. În centrul gândirii sale teologice se
află deci cea mai înaltă concepție despre Dumnezeu, care se rezumă de fapt în
repetarea cuvântului Qadhos-"Sfânt" (cap.6). De remarcat însă că nu pentru înalta
sa concepție despre Dumnezeu a rămas profetul Isaia cel mai mare dintre profeții
lui Israel, ci mai ales pentru faptul că a prezis cu atâta claritate venirea lui Mesia și
instaurarea împărăției Sale veșnice, încât citind cartea sa ai impresia că te afli în
fața unui martor ocular al vieții și acticitatii Domunuli Hristos. De aceea, pe drept
cuvânt, Sfinții Părinți și Scriitori Bisericești l-au supranumit Evanghelistul Vechiului
Testament. Isaia este, prin urmare, profetul mesianic la modul excepțional.
Cu toate că mesajul general al cuvântărilor isaiene este foarte complex,
deoarece cuprinde și foarte multe îndemnuri practice și critici severe prin care de
fapt denunță decăderea spirituală, vanitatea femeilor bogate (cap.3,16-23),
secondată de poftele nestăvilite ale celor bogați (5,8); mesaje de îmbărbătare;
amenințări la adresa unor vecini-problemă pentru evrei: în primul rând, Babilonul
(cap.13, 1-14; 21, 1-10), filistenii (14,28-32), Moabul (15-16), Siria (17), Egiptul și
aliata sa Etiopia (18-20), Edomul (21, 11-12; 34), Arabia (21,13-17), Fenicia
(cap.23), totuși punctul forte al profețiilor îl reprezintă vestirea lui Mesia (cap.2,4;
7,14; 9; 40; 42; 52 și 53).
În frunte cu Sfinții Părinți ai Bisericii, creștinismul a văzut dintotdeauna în
cuvântările lui Isaia, expuse cu o claritate de netegaduit, prefigurarea lui Hristos în
Vechiul Testament. Despre nașterea lui Hristos din Fecioara Maria zice: "Iată
Feciara va lua în pântece și va naște Fiu și vor chema numele lui Emanuel"
(cap.7,14).
În continuare înfățișează împărăția mesianică și pe Mesia zicând: "Căci Prunc S-
a născut noua, un Fiu S-a dat noua a Cărui stăpânire este peste umărul Lui, și se
cheamă numele Lui Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor,
Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie. Și mare va fi stăpânirea Lui, și pacea
Lui nu va avea hotar. Va împărații pe tronul și peste împărăția lui David, ca s-o




16
întâlnească și să o întemeieze prin judecată și dreptate, de acum și până în veac"
(Isaia9.5-6).
Profetului îi este specifică vestirea acestui rest (Sear) ce va fi mântuit și care va
constitui sâmburele unui popor mare cu care Dumnezeul Patriarhilor va încheia
un nou legământ, de ale cărui binefaceri se vor împărtăși toate neamurile lumii.
Prin Mesia-Hristos, Dumnezeu va întemeia altă împărăție, care va dura veșnic, o
împărăție a păcii, a sfințeniei și a dreptății. În această împărăție este prezentată și
Persoana predominantă în calitate de Întemeietor al acesteia, regele Mesia
Emanuel, Care Se va naște din Fecioara Maria, așa cum s-a prezis mai înainte, ca
descendent al familiei lui Iesei, tatăl lui David. Chiar de la începutul cărții sale ne
vorbește despre calitatea de învățător a lui Mesia, și mai ales aceea de Mijlocitor
al mântuirii neamului omenesc, numindu-l Ebed-Yahweh, "Robul lui Dumnezeu"
(cap.53).
El evidentieaza, de asemenea, calitatea lui Mesia de trimis al lui Dumnezeu,
pentru a fi lumină popoarelor și pentru a răspândi lumina învățăturilor Sale până
la marginile pământului (cap.49,6). Calitatea Sa de Rob al lui Dumnezeu rezultă
din ascultarea Lui desăvârșită față de voința Tatălui ceresc, oferind propria Sa
persoană ca jertfă de bunăvoie pentru iertarea păcatelor lumii (53,10). Sfinții
Părinți mărturisesc în unanimitate că profeția lui Isaia din capitolul 53 nu este
altceva decât prevestirea Patimilor și a Jertfei Mântuitorului Hristos, iar în
descoperirea privind Noul Ierusalim, profetul anticipează întemeierea Bisericii de
către Domnul Hristos, Mesia Cel mult așteptat.
6 Exegeza textelor mesianice
1. Pacea mesianică (cap. 2, 2-4)
După cum am mai spus, în cartea profetului Isaia se întrevede, mai clar ca la
orice alt profet, Persoana lui Mesia și împărăția Sa, care le-a prezis cu atâta
exactitate, încât Sfinții Părinți și Scriitorii bisericești i-au atribuit pe drept cuvânt
epitetul de Evanghlelistul Vechiului Testament. El a vestit și slava templului din
Ierusalim despre care se va duce vestea pretutindeni din cauza nașterii și trecerii
pe aici a Domnului dar mai cu seamă din cauza jertfei adusă de El aici: "Fi-va în




17
vremurile cele de pe urmă, ca muntele templului Domnului va fi întărit pe vârful
munților și se va ridica pe deasupra dealurilor și toate popoarele vor curge într-
acolo" (cap. 2,2-4). Se știe că în timpul lucrării profetice a lui Isaia templul
Domnului din Ierusalim, din cauza pătrunderii credinței idolatre, era serios
concurat de multe sanctuare ale zeilor păgâni, iar profetul, luminat de Duhul,
întrevede, pe de o parte, renunțarea poporului la idolatrie și revenirea acasă din
exil a iudeilor de prin ținuturile în care au fost risipiți de dușmani, pe de alata,
creșterea fără prercedent a importanței acestei cetăți din cauza lui Mesia. Că
este vorba în primul rând de iudei, o aflăm chiar din utilizarea substantivului am,
în special pentru poporul ales. Zice: amim robim, adică "popoarea multe", iudeii
identificandu-se cu neamurile prin care au fost dispati și care se vor întoarce cu
credință în spre templul pe care l-au neglijat. În al doilea rând, se poate spune că
se are în vedere împlinirea a doua a profeției în vremea lui Mesia, când privirile și
interesul multor popoare ale lumii se vor îndreptă insistent spre muntele
Sionului, atrase nu neapărat de templul iudeilor, ci de evenimentele care s-au
derulat aici și despre care s-a dus vestea în primul rând despre Legea cea Noua
care a venit de la și prin iudei, fiindcă Hristos Însuși a fost de neam iudeu.
Când zice "zilele" se referă la evenimentele de referință mesianică ce aparțin
viitorului, mai precis la cele legate de darea Noii Legi în cetatea Ierusalimului, care
însemnă o perioadă cu totul noua față de timpurile vechi și care, comform
profeției lui Avdie (1,3), se vor împlini negreșit. Datotrita slavei Noului Templu
Sfânt care va avea cinstea deosebită de a fi cercetat și vizitat de Mântuitorul
Hrisots (Agheu 2, 8-9), însuși muntele Domnului va deveni foarte important. De
fapt, Ierusalimul, grație vestitului sanctuar de pe muntele Sionului, a atras
dintotdeauna și alte neamuri, de aceea regele Irod cel Mare a realizat curtea
exterioară în mod expres pentru prozeliții și pentru srtainii care doreau să reziste
la derularea ineditului serviciu divin. După evenimentele ce vor avea loc aici, în
timpul lui Mesia, popoarele nu numai că nu vor putea rămâne indiferente, dar se
vor îndrepta spre acest munte , adică spre Sion, locul de formare al Bisericii
creștine și, în acelas timp, centru de propovăduire al Sfintei Evanghelii. Însuși
muntele templului Domnului se va înaltă pe deasupra dealurilor, în sensul că,
datorită evenimentului atât de înălțator petrecut în el, va căpăta o strălucire




18
aparte. Și multe popoare vor veni și vor zice: "Veniți să ne suim în muntele
Domnului, în casa Dumnezeului lui Iacob, ca El să ne învețe căile Sale. Căci din
Sion va ieși Legea și cuvântul lui Dumnezeu din Ierusalim". Se știe că prima lege s-
a dat pe muntele Sinai. Or, acum profetul nu poate să se refere dăcât la Legea cea
Noua, care se va impune numami după preluarea marilor evenimente legate de
Persoana lui Iisus Hristos la Ierusalim. Când spune că popoare multe își vor
îndrepta privirile spre Ierusalim fiindcă de aici se va vesti Legea, învățând pe om
care este voia lui Dumnezeu Căruia I se închină, Isaia are în vedere cu totul alt
moment. Legea și Cuvântul lui Dumnezeu indică revelația divină. În continuare
profetul descrie cum va fi împărăția mesianică: "El va judeca neamurile și la
popoare fără număr va da legile Sale.Preface-vor săbiile în fiare de pluguri și
lăncile în cosoare. Nici un neam nu va mai ridica sabia împotriva altui neam și nu
vor mai învăța războiul" (vers. 4). Se știe că venirea lui Hrists și împlinirea lucrării
sale n-a însemnat nici pe departe dispariția conflictelor armate dintre oameni, ba
din potrivă, după cum anticipase El Isusi, în numele Lui se vor crea noi conflicte
chiar în sânul familiei din cauza acceptării sau neacceptării credinței în El. Pacea la
care se referă aici are valențe mai curând eshatolgice.
În calitate de Stăpân al lumii, Dumnezeu singur este Cel îndreptățit să judece
toate popoarele. Deocamdată nu se are în vedere aici judecata universală, ci se
referă la impunerea voii Sale cu o tărie de lege încât va schimba conduita morală a
oamenilor care vor primi mesajul Sfintei Evanghlii. Înlăturând păcatul din ființa sa,
omul se va conforma cu totul îndemnului Domului și nu va mai răspune la rău cu
rău, ci va căuta pacea cu Dumnezeu și cu semenii săi. Cei care vor primi legea
Domnului și o vor împlinii nu vor mai putea viețui altfel decât în pace. De reținut
însă că profetul întrevede aici doar o împlinire parțială deoarece de la plecarea
Domnului dintre oameni cu trupul, războaie s-au iscat cu sutele și între creștini, și
probabil se vor mai ivi, aici însă se are în vedere pacea pe care o poate da numai
Hristos-Dumnezeu, ca pe o răsplată pentru lucrarea poruncilor Domnului. Această
pace nu este decât o pregustare a păcii din împărăția lui Hristos de la finele
veacurilor.




19
2. Nasterea lui Mesia. „Pentru aceasta Domnul meu vă va da un
semn: iata, Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu , şi vor chema
numele lui Emanuel.” (Isaia 7, 14)
Ca să înțelegem mesajul isaian, se impune parcuregrea atentă a întregului
text. În primul rând, profeția de față se situează într-un așa-numit ansamblu ce
poate fi definit, după unii exegeți, Cartea lui Emanuel, iar în ce privește structura,
textul se împarte clar în două părți ce corespund unei intervenții a profetului,
versetele 2-9 și 10-17. Versetul 1 este introducerea istorică ce reia pur și simplu
textul din cartea II Regi 16,5. Partea întâi, la rândul ei, este alcătuită din trei
unități, iar versetul 2 dă contextul imediat și motivează intervenția profetului.
Versetul 3 conține porunca lui Dumnezeu adresată profetului, iar versetele 4-9
constituie oracolul propriu-zis. De asemenea, partea a doua se divide și ea în două
unități: versetele 10-12 dialogul cu regele, iar versetele 13-17, oracolul în sine. De
notat că profetul nu-l întâmpină singur pe rege, ci împreună cu fiul său pe nume
Şear Iașub, care se tâlcuiește: "Un rest se va întoarce". Numele pruncului trebuia
să fie pentru rege semnul garanției fidelității divine, în pofida situației tragice în
care se află pentru moment
10
. Conștient de gravitatea situației, regele inspectă
canalul de apa în vederea eventualelor reparații. Primele cuvinte ale lui Isaia sunt:
"Nu te teme!", pentru a-l asigura de prezența și ajutorul divin. Era de altfel o
expresie destul de frecventă, utilizată și în alte împrejurări cu acelas scop (Vezi
Exodul 14, 13; Deuteronmul 20,1-3; I Samuel 23, 17; II Regi 19, 6; Isaia 10,24). Se
știe, intenția celor doi era de a-l schimba pe regele oficial, descendent al casei
davidice, cu unul marionetă, care să le facă jocul. În acest context, Isaia,
Dumnezeu îl asigură de ajutor, dar cu condiția să creadă și efectiv să accepte
ajutorul divin, să fie convins de realitatea promisiunii făcute odinioară de profetul
Natan regelui David (II Samuel 7).
Proorocul rostește cuvintele de mai sus pentru a-l asigura pe regele Ahaz (733-
727 i.Hr.) că Dumnezeu îl va scăpa pentru moment, de primejdia asiriană
iminentă. Isaia îi propune regelui să ceară un semn care să-i fie ca un fel de
garanție că se va împlini exact ceea ce îi vestește din parte lui Dumnezeu. Ahaz
însă declina propunerea, sub pretextul că nu vrea să-L ispitesca pe Yahweh și nici

10
Jesus-Maria Asurmendi, op. Cit.,pp.44-45.




20
să pună în încercare puterea Lui. Părea o probă de credincioșie (Cf. Exodul 17,7),
numai că profetul nu interpretează refuzul lui Ahaz ca pe dovadă de credință și
loialitate față de Yahweh, ci mai curând ca pe o decizie irevocabilă de a nu se lăsa
condus și protejat de El, întrucât optase pentru o politică de alianțe la care nu era
nicidecum dispus să renunțe. Profetul îi zice: "Cere un semn de la Domnul
Dumnezeul tău, în adâncurile iadului sau a înălțimii de sus" (vers. 11). Citându-l
pe Amos, Isaia încearcă să-l asigure de omnipotența divină care se extinde din
adâncurile Şeolului până în înălțimile cerului (Amos 9,2).
11
Cererea uni semn putea
fi și o dovadă a credinței, ca în cazul lui Ghedeon, care ceruse două semne
(Judecători 6). Prin atitudinea lui însă, Ahaz mai curând neagă credința, și aceasta
rezultă din răspunsul profetului: "Dumnezeul meu îți va da un semn", nu mai zice
și al tău. Și regele Saul când și-a pierdut credința în Dumnezeu nu-L mai numește
al său, ci îi zice lui Samuel doar: "Roagă-te Domnului Dumnezeului tău, că să nu
murim..." (I Samuel 12, 19). Cu toate acestea, El îi va da un semn, dar nu pentru
persoana proprie, ci pentru dinastie, pentru casa lui David, și de aceea Isaia îi
răspunde: "Ascultați, voi cei din casa lui David! Domnul meu vă va da un semn;
Iată Fecioara va lua în pântece și va naște Fiu...". Proorocia a fost prilejuită de
invazia în Iuda a Siriei și Israelului, care urmaraeu să se rasbune pe Iuda pentru că
nu a acceptat alianța cu ei împotriva Asiriei și să-l înlocuiască pe regele Ahaz cu un
rege marionetă (cap.7, 34; A se vedea și II Regi 16 și II Cronici 28).
Deși cuvintele profetului au fost foarte importante pentru reconfortarea
speranței regelui, pe noi ne interesează semnificația mesianică a textului în cauză.
Trebuie reținut că substantivul ebraic almah apare de doar nouă ori în cărțile
Primului Testament. De trei ori se referă la tinere necăsătorite (Vezi Geneza 24,
43; Ieșirea 2, 8 și Psalmul 68, 25), întrucât substantivul poate semnifica atât
"copilă necăsătorită" care s-a maturizat din punct de vedere fizic și este aptă de
căsătorie, cât și "tânără femeie". Totuși este posibilca în textul de mai sus
accentul să fi fost pus pe numele Imanuel, care semnifică mântuirea realizată
printr-un prunc nu al soției profetului, nici al tinerei regine, ci al unei femei
necunoscute, al cărui tată nu este deloc amintit, deoarece pruncul va sta sub

11
Cf. The Internatinal Critical Commentary. A Critical and Exegetical Comentary on the Book of Isaia I-XXXIX by
George Buchanan Gray D.D LITT; XL-LXVI by Arthur S. Peake D.D., 2 vol., vol. I, Introduction and Commentary on I-
XXVII, Edinburg, Third Impresion, 1949, pp.121-122.




21
protecția exclusivă a lui Dumnezeu, cu însărcinare de a aduce mântuirea. Când
realizatorii Septuagintei au tradus cu toµtcvoo (partenos), au redat de fapt
substantivul ebraico-aramaic betulah cu sensul de "fată", implicând desigur și
castitatea. Accentul pe castitatea betulei se pune și în Levitic (21, 13-24);
Deuteronomul (22.23-28)și II Samuel (13, 2). Oricum, traducatorii alexandrini,
probabil pornind de la considerentul că substantivul betulah apare de mai multe
ori, l-au preferat substantivului almah, cu toate că ambele pot avea cam acelas
sens. Nicolae Neaga explică altfel, dar nu aduce argumente solide în acest sens.
12

Găsim că este interesantă interpretarea lui Filon din Alexandria, care, vădit
influențat de exegeza excesiv de alegorică a timpului, afirmă că de fapt concepția
supranaturală semnifică aceea că sufletului omului a fost corupt de lucrurile
senzuale, dar Dumnezeu îl face din nou partenos, eliberându-l de dorințele sale.
13

A doua parte a profeției anunță că înainte ca pruncul să ajungă a deosebei
binele de rău, adică să ajungă la majoratul religios la iudei, care era la vârsta de 12
ani, când copiii în general încep să facă deosebirea clară între ceea ce este bine și
ceea ce este rău, va năvăli și regele Asiriei cu armatele sale, metaforic numite
albinele din Asiria, ceea ce s-a și întâmplat peste exact anii prevestiți. Deci dacă
pruncul s-a născut în anul 734, peste 12 ani, adică în 722, Samaria sau "cel de-al
doilea taciune fumegând", cum îl numește Isaia, a fost distrusă. De reținut,
așadar, că regele Ahaz, deși necredincios, a trăit și a văzut cu proprii ochi semnul
de la Dumnezeu vestit prin profet. Cum textul de față a fost interpretat de Sfinții
Evangheliști și Sfinții Părinți ai Bisericii că fiind eminamente mesianic, înseamnă că
profetul a primit mandatul divin ca să prezinte evenimente dintr-un viitor
apropiat simultan cu cele dintr-unul mai îndepărtat, cum întâlnim și la alți
profeți
14
. În concluzie, de semnul primului prunc s-au bucurat regele Ahaz și
supușii săi, iar mult mai târziu se va mai naște un Prunc Minunat (cap.9, 6-9),
ideea forte a profeției ar fi că izbăvirea temporara, din timpul sub-numitului rege,
va fi o icoană a izbăvirii veșnice, dintr-o robie mult mai crudă și de cu totul alte
proporții. Comentând acest text, Sfântul Ioan Gură de Aur zice că "oamenii vor
chema numele lui Emanuel deoarece prin faptele Sale va dovedi că Dumnezeu

12
Vezi N. Neaga, Hristos în Vechiul Testamen, Cluj-Napoca, 2004.
13
Vezi Delling G. „Parthenos-young woman, virgin”, în Theological Dictionarz of the New Testament…,p. 787.
14
Vezi si Henry H. Halley, Manual biblic, p. 291.




22
este mai lămurit cu oamenii decât a fost vreodată, adică vor simți și vor mărturisi
prezența lui Dumnezeu
15
".
În concluzie, substantivul ebraic almah a fost folosit de Isaia articulat,
evidentieaza ideea că este vorba de o persoană cu totul excepțională, care va
îndeplini un rol de mare importantă în istoria mântuirii. După cum remarcă și
Sfântul Ioan Gură de Aur, articolul ha ilustrează o persoană importanţă, chiar
unică, și nu se poate referi decât la o tânără fecioară. La Isaia se referă și Sfinții
Evangheliști Matei (cap.1, 18-23) și Luca (cap.1, 26-35), adeverind că profeția
acestuia s-a împlinit prin nașterea minunată a lui Iisus Hristos din Sfântă Fecioară
Măria. Pornind de la Evanghelia Sfântului Matei, tradiția creștină dintotdeauna L-a
identificat pe Iisus Hristos cu Fiul Fecioarei Măria despre care a proorocit Isaia: "Și
vor chema numele lui Emanuel", care se tâlcuiește "Dumnezeu este cu noi". Într-
adevăr, cuvântul Emanuel este alcătuit din conjuncția ebraică Im="cu", sufixul
pronominal nu ="noi" și numele prescurtat al Creatorului, El= "Dumnezeu". Se
numește Emanuel deoarece prin întruparea lui Hristos Fiul lui Dumnezeu va fi cu
noi. Cu alte cuvinte, proorocia lui Isaia vestește prin acest nume că, după
întruparea Fiului Sau, Dumnezeu va fi mai aproape de oameni și, totodată, va
apăra și se va îngriji mai îndeaproape de noul Sau popor.
3. Însuşirile enigmaticului Prunc (cap. 9,5-6)
Mai întâi de toate trebuie să precizăm că aceste cuvinte ale profetului din
capitolul 9 au fost prilejuite de căderea parțială a Ierusalimului, începând cu
ținuturile triburilor Zabulon și Neftali (II Regi 15, 29). Dacă la capitolul 7,14
proorocul vestește că o Fecioară va naște în chip minunat, la capitolul 9 el dă
unele detalii în legătură cu Pruncul Care Se va naște, în ideea de a fi ușor de
recunoscut la momentul oportun. Când spune că numele Său este Emanuel, care
evident nu poate fi un nume propriu, vrea să sugereze că în nici un caz nu este
vorba de un copil obișnuit, deoarece a luat pe umerii Săi îndatoririle unui rege pus
pe o împărăție universală și veșnică. Pruncul acesta va fi dăruit de Dumnezeu și-i
va povățui pe oameni pe căile cele bune ale mântuirii (Miheia 4,2), începându-Și
misiunea de pe muntele Sionului. Marea bucurie provocată de venirea pe lume a

15
Omilii la Matei, P.68.




23
Pruncului divin va începe în Galileea. În cuvinte puține, profetul descrie sublim
divinitatea și veșnicia Pruncului și a împărăției Sale. Deznădejdea de moment a
israeliților din vremea lui Isaia va fi pe deplin compensată de urcarea pe tronul
davidic a unui rege evlavios, care va garanta inaugurarea unei noi împărații
veșnice, universale și indestructibile în timp
16
. După cum nașterea Pruncului,
probail, chiar în timpul conflictului cu regi Pecah și Rețin trebuia interpretată ca
un semn divin al salvării temporare (Imanuel), pruncul la care se referă acum va
avea niște atribute care vor depăși cu mult omenescul. Astfel speranțele abia
enunțate la capitolul 2, 1-5 sunt pe deplin clarificate acum. Fiul regal va fi darul lui
Dumnezeu făcut poporului ales și, în acelas timp, lumii întregi. Pruncul divin va fi
deci un descendent al dinastiei davidice și, implicit, va avea sarcina de a stăpâni
Numele Emanuel, alături de celelate șase nume, descrie natura și funcțiile Sale în
lume
17
, adică va fi un excelent Învățător, plin de puterea Duhului Sfânt (Ioan 3,
34).
El se va mai numi și Dumnezeu tare, adică va fi de aceeași natură cu Dumnezeu
Tatăl, împreună cu Care va stăpâni peste toate cele văzute și cele nevauzute și
prin puterea Sa îi va aduce la Sine pe cei împărtășiți, adică pe acel sear (rest)
rămas întru totul credincios lui Yahweh. Că va fi de aceeași natură cu Tatăl o mai
arată și denumirea Sa de Părinte al veacului ce va să fie. Pe lângă stăpânire,
cuvântul Părinte mai implică și ideea de bunătate, de iubire firească și milă fără de
margini pe care acest Rege o va avea față de supușii Lui credincioși. Este un vădit
contrast între Acesta și restul domnilor pământești, care în mod dezamăgitor
pentru supuși s-au aotointitulat părinți ai popoarelor (Isaia 22, 21). Spre deosebire
de regii pământului, care de cele mai multe ori domnesc despotic, în interes
personal și pentru un timp limitat, acel Rege-Părinte va domni veșnic și va fi
întocmai ca un tată pentru fii săi.
Și, în sfârșit, ca Unul Care va întemeia o împărăție a păcii (cap.2, 4). El mai este
numit și Domn al păcii. Profetul nici n-ar fi putut caracteriza mai bine și în termeni
mai preciși divinitatea lui Mesia, decât enumerând principalele Sale atribute că

16
Samuel Schultz, op. Cit., p. 384.
17
Pierre de Bnoit, op. Cit., p. 29.




24
Dumnezeu. Și la captolui 9, 5-6 găsim o continuare a proorociei, adică este vorba
despre acelas Prunc-Fiul Fecioarei (cap. 7, 14), descendent al casei davidice în
acelas timp, pentru a dovedi ce El este Mesia cel mult așteptat, Care va asigura, cu
puterea Sa, mult dorita pace în împărăția pe care o va întemeia. Suma calităților
Sale, descoperite lui Isaia, care nu s-a mai întâlnit la vreun muritor atestă că Mesia
va fi, într-adevăr, un Dumnezeu arătat în trup și, implicit, un Imanuel-Dumnezeu
cu noi și pentru noi.
4. Mlădiţa din Iesei (Isaia 11, 1-2)
Într-o perioadă de grele încercări pentru poporul ales, profetul Isaia vestește
vremuri mai bune zicând: "O mlădiță va ieși din tulpină lui Iesei și un lăstar din
rădăcinile lui va da" (Isaia 11, 1). Mlădița despre care vorbește aici proorocul
închipuie un urmaș al casei lui David, adică un rege, așa cum spune și proorocul
Iezechiel (cap. 17, 4-6), iar tulpina reprezintă familia slăbită a lui Iesei, tatăl lui
David (I Samuel 17, 12), din timpul rostirii profeției.
Îmbărbătându-i pe conaționalii săi care viețuiau în vecinătatea deșertului și
știau bine că și în deșert după ploaie încolțesc semințele și odrăslesc de îndată
toate rădăcinile uscate, profetul le mai arată că așa cum dintr-un trunchi
îmbătrânit și aproape uscat, în condiții prielnice, răsar mlădițe tinere, care-l fac să
renască, la fel din familia împuținată a lui David se va naște un bărbat de care se
leagă mari speranțe pentru viitorul poporului ales. Asupra lui se va pogorî Duhul
lui Dumnezeu; Care-I va da darul înțelepciunii și al înțelegerii, darul sfatului și al
tăriei, darul cunoștinței, al bunei credințe și al temerii de Dumnezeu.
Spre deosebire de regi, judecători sau chiar profeți,cărora li Se împărtășea doar
sporadic Duhul lui Dumnezeu, sporindu-le la maximum puterile, pentru a putea
îndeplini cu succes misiunile încredințate, asupra acestei mlădițe Se va pogorî
Duhul lui Dumnezeu fără măsură, adică în chip deplin, și va rămâne peste El,
fiindcă "Dumnezeu nu-I da Acestuia Duhul cu măsură" (Ioan 3, 34). Această
subliniere demonstrează fără nici un echivoc că există o mare deosebire între
Iisus, pe de o parte, și prooroci, resprectiv Ioan Botezătorul, pe de altă.
Împărtășirea fără limite a Duhului de către Iisus este un indiciu al lui Dumnezeu în




25
trei ipostasuri (Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt). Asemenea celorlalți profeți ori persoane
harismatice din Primul Testament, și credincioșii Noului Legământ vor primi
darurile Duhului tot cu măsură (Romani 12, 3;Efeseni 4, 7). Pentru prima dată în
Vechiul Testament întâlnim la Isaia ideea refacerii și a renașterii morale din
vremea lui Mesia, atribuită exclusiv Duhului lui Yahweh. Astfel regele mesianic,
Care va întemeia o împărăție a dreptății și a păcii, va fi dăruit, ca nimeni altul, cu
acest Duh (11, 1), deoarece Duhul lui Dumnezeu Se va odihni peste El în chip
stabil și permanent, iar nu cu întreruperi ca peste alte persoane din Israel. Spre
deosebire de toți drepţii și profeții Vechiului Testament, care au primit pe Duhul
parțial, Pruncul despre care amintește Isaia primește pe Duhul întreg și în mod
permanent, deoarece Acesta se odihnește continuu ca ipostas peste Fiul și în
starea Lui de întrerupere. Cele șapte daruri sugerează desăvârșirea, întrucât cifra
șapte simboliza plenitudinea.
Cele șapte daruri, amintite de Isaia, ce își au izvorul în Duhul și pe care le va
poseda acest vlăstar al lui Iesei, arată că El va fi un om desăvârșit. În baza celor
șapte daruri ale Duhului Sfânt care se vor odihni asupra Lui, demonstrează că el
nici nu este ca ceilalți oameni. Cu ajutorul Duhului, El va fi înțelept și îi va judeca în
chip desăvârșit pe cei sărmani și pe cei puternici, va avea o inteligență desăvârșită
căutând mai ales la inima lor, adică va avea capacitatea de a privi la cele din
interiorul omului. Grație Duhului va putea fi și un excelent sfătuitor, fiindcă va
învăța cu propia-I putere, iar cunoașterea Sa nu va mai fi cea a oamenilor,
interesată doar de binecuvântările lui Dumnezeu, de sponsorizările Lui materiale,
ci va izvorî exclusiv din frica lui Dumnezeu.
5. Pacea mesianică (Isaia 11, 6-8)
Este ideal redată de prooroc prin cuvintele: "Atunci lupul va locui laolaltă cu
mielul și leopardul se va culca lângă căprioară, și vițelul și puiul de leu vor mânca
împreună și un copil îi va paște. Juninca se va duce la păscut împreună cu ursoaica
și puii lor vor sălășlui la un loc, iar leul ca și boul va mânca paie. Pruncul de țâță se
va juca lângă culcușul viperei și în vizuina șarpelui otrăvitor copilul abia înțărcat își
va întinde mâna". Acesta este, într-adevăr, cel mai frumos pasaj poetic al Bibliei
prin care se vrea descrierea unei paci universale, atât de mult râvnită de




26
popoarele lumii, niciodată însă avută până acum, și care se va baza exclusiv pe
cunoașterea lui Dumnezeu de către fiecare.
Simbolic vorbind, profetul ne înfățișează în acest paragraf pacea pe care o va
instaura Mesia, însă numai parțial realizată la prima Lui venire, care amintește
chiar de starea paradiziacă. Animalele de pradă dintre cele mai feroce, cunoscute
pe atunci, în timpurile prevestite de profet își vor schimba firea. Ele îi reprezintă
pe oameni cu moravurile lor rele. Lupul este icoana omului acaparator, iedul este
omul simplu și nevinovat, leul a fost dintotdeauna icoana mândriei și a forței
brutale, iar taurul a îndrăznelii excesive. Profetul sugerează că prin acceptarea
credinței în Hristos toate categoriile de oameni se vor înfrăți.
18

Sub influența binefăcătoare a învățăturii lui Mesia, sufletele credincisilor se vor
schimba radical, iar relațiile dintre oameni vor fi cu totul altfel. Cei răi și răul însuși
vor dispărea, în sensul că oamenii vor fi plini de cunoștința de Dumnezeu, așa cum
este plină marea de ape. Se sugerează, așadar, că ei vor deveni mai buni, adică își
vor schimba cu totul firea lor cea rea încât, după acceptarea lui Hristos, nici nu-și
vor mai aminti de obiceiurile rele de mai înainte. Împărăția păcii vestită de profet
este asemănată cu starea paradiziacă (Facerea 1, 29-31) pentru a sublinia
caracterul cu totul supranatural al păcii aduse de Mesia. Trebuie precizat că ideea
unei epoci de aur (aurea aetas) se mă întâlnește și la poetul Virgiliu, care o pune
pe seama nașterii unui copil minunat care va aduce pacea în lume și toate crimele
vor dispărea, iar turmele de vite nu se vor mai teme de lei. Șerpii dimpreună cu
toate plantele otrăvitoare vor pierii
19
. Nu este cu totul exclus ca Virgiliu însuși să-l
fi citit pe preofetul Isaia.
6. Înaintemergătorul (cap. 40, 3-11)
Aici avem de-a face cu mesajul de mângâiere adresat captivilor din Babilon care
vor reveni acasă. Se poate constata din mesajul profeților că abundă alternanța
amenințărilor cu mângâierile. Așa este firea lui Dumnezeu Cel plin de milă și
compasiune pentru om, să-l mângâie pe cel întristat și să-l îmbărbăteze pe cel
deznădăjduit, dar să și trezească conștiința adormită a celor nepăsători din fire.
Frumusețea profeţiei de aici este că Dumnezeu vine personal să curme suferințele

18
Cf. Meignant, Les profhetes d’Israel et le Messie, Paris, 1893,p. 316.
19
Cf. L. Donnefeld, Le messianisme, Paris, 1929,p. 284.




27
poporului Sau. Vom vedea mai departe că profetul Maleahi îl va completa pe Isaia
cu sublinierea că ceea ce a făcut Ioan Botezătorul la prima venire în lume a
Domnului va relua Sfântul Ilie la cea de-a doua venire a lui Hristos.
După mărturia Sfinților Evangheliști, acest text se referă la Sfântul Ioan
Botezătorul, care potrivit planului divin avea misiunea de a fi Înaintemergătorul
Mântuitorului Hristos (Matei 3, 3; Marcu 1, 2; Luca 3, 4; Ioan 1, 23), adică de a-I
pregăti calea de a-I anunța sosirea în lume. El este asemănat aici cu un crainic
regal, care la vechii israeliți anunța pe unde și, mai ales, când avea să treacă
regele; "Toată valea să se umple și tot muntele și dealul să se plece și vor fi cele
strâmbe drepte și cele colțuroase netede" (vers. 4). Asta și pentru că în Orientul
Antic drumurile erau foarte proaste, de obicei se remediau sumar înainte de a
trece regele cu suita sa. În acest scop se trimitea un crainic care să anunțe sosirea
regelui și să îndemne la înlăturarea eventualelor obstacole care i-ar fi putut
îngreuna calea pe care o avea de parcurs. Prin urmare, profetul îl aseamănă pe
Sfântul Ioan cu un vestitor regal, căci el avea să anunțe lumii pe Acela (Matei 3, 3)
Care va mărturisi El Însuși despre Sine că este Fiul lui Dumnezeu, Regele Mesia-
Hristos.
Înainte de a-L propovădui pe Mesia, Sfântul Ioan Botezătorul îndeamnă la
pocăință, pentru că într-adevăr nimeni nu-L poate primi pe Hristos în sufletul sau
înainte de a și-l fi curățit printr-o riguroasă cercetare a cugetului.
7 Teologia isaiană
Este marcată de marea experiență a începuturilor misionare, de celebra
viziune, în care i s-au deschis cerurile și a putut să surprindă, atât cât se poate,
imensa distanță a omului față de Dumnezeu pe care o poate cauza păcatul
personal ori colectiv. Numai în fața divanului omul Isaia a descoperit cât de
vinovat și impropriu este pentru slujire. În opinia sa două mari păcate îl despart
pe om de Dumnezeu: mândria și nepăsarea față de împlinirea dreptății. În
demersul lui, profetul insistă asupra dimensiunii cosmice a păcatului și de aceea
avertizează că și judecata divină va avea tot valențe cosmice. Cu toate acestea, el
nu credea că Sionul, locul în care a avut acea experiență cu sfințenia lui




28
Dumnezeu, va fi distrus definitiv, mai ales că Yahweh Însuși promisese acest fapt.
Măcar un rest va mai rămâne totuși credincios față de care Dumnezeu să-Și
îndeplinească promisiunile. Ca și alți iudei ai timpului, el credea în inviolabilitatea
Ierusalimului și deci s-a și născut credința că, pentru a-Și ține făgăduințele Sale,
Yahweh va ridica un alt urmaș al lui David care să pună capăt dinastiei
necredincioase și total incapabile de a asigura pacea.
8 Unitatea scrierii lui Isaia
În pofida faptului că Biblia nu vorbește decât despre o singură carte a
profetului Isaia, ca de altfel și tradiția iudaică, ale cărei oracole figurează în
lucrarea care-i poartă numele, cu toate cele 66 de capitole, începând totuși cu
capitolul 40, tonalitatea limbajului se schimbă dimpreună cu întregul context
istoric, care nu prea mai are legătură cu restul predicilor celui supranumit "prinț al
profeților". Exegeții moderni au încercat să explice că totul s-ar datora unor
discipoli ai lui Isaia, primul numit Deutero-Isaia, care ar fi scris capitolele 40-55, iar
celălalt considerat Trito-Isaia, căruia îi revin capitolele 56-66. Atât primul, care a
activat că misionar în Babilon, pe la 540 î.Hr., cât și cel de-al doilea, care a trăit în
Ierusalim, pe la 520 î.Hr.,nu ar fi făcut decât să actualizeze discursul maestrului lor
ținând seama de noile circumstanțe istorice. Cu toate că majoritatea exegeților
împărtășesc acest punct de vedere, este greu de lămurit apariția unor expresii
specifice lui Isaia în toate cele trei așa-numite părți ale cărții. De exemplu,
expresia "Sfântul lui Israel" apare de numai 13 ori în capitolele 1-39 și de 16 ori în
restul cărții. Ca să nu mai vorbim că în restul Bibliei nu mai apare decât de vreo
șapte ori.
De remarcat că unitatea cărții poate fi dovedită și prin abordarea acelorași mari
teme care se regăsesc de la un capăt la altul al proefetiilor, și anume: destinul
Sionului, suveranitatea absolută a lui Yahweh asupra tuturor națiunilor, retribuția
judicioasă a faptelor oamenilor și permanenta alternanță a reproșurilor și a
făgăduințelor. Unii consideră că prin tot demersul sau Isaia ar fi contribuit mult la
renașterea monoteismului în vechiul Israel fiindcă într-adevăr, de la capitolul 40
înainte se vorbește foarte mult de credința în Yahweh și de Dumnezeul lui Israel
că despre Dumnezeul unic al întregului univers Care nu ezită a se folosi de un rege




29
păgân ca de un uns al Său pentru a-și elibera propriul popor din captivitatea
babiloneană. Yahweh, Dumnezeul lui Israel, este prezentat ca un Dumnezeu
incomparabil și incontrolabil: "Cu cine Mă veți pune alături și Mă veți face egal, cu
cine Mă veți asemăna ca să fim deopotrivă?" (cap. 46, 5); "Eu sunt Dumnezeu și
nu este altul. Eu sunt Dumnezeu și nu este nimeni asemenea Mie".
Cu toate că, privind la autenticitatea cărții lui Isaia se acceptă aproape unanim
că cele 66 de capitole nu aparțin aceluiaș autor, se cuvine făcută precizarea că
printre numeroasele manuscrise descoperite în 1947 la Kirbet Qumran (Marea
Moartă) se află și două manuscrise ale textului lui Isaia; primul, notat IQIs,
integral, și al doilea, care conține doar fragmente ale capitolelor 38-66 (evaluate
ca aparținând anului 100 î. Hr.) nu diferă deloc de manuscrisele cele mai vechi
cunoscute până la acea descoperire, adică cu o mie de ani mai recente. Cel puțin
primul (complet) este identit cu Textul Masoretic.
20










20
„Isaie”, in Dictionnaire encyclopedique de la Bible, p. 624.

2

1 Viaţa profetului Isaia
Sub numele lui Isaia, cel mai mare dintre profeţii Vechiului Testament, supranumit şi Regele profeţilor1, sunt reunite 66 de capitole, pe care nu toţi exegeţii le atribuie aceluiaş autor şi aceleiaşi peioade in care a trăit profetul.Numele cărţii deci vine de la numele lui Isaia, in ebraica Ieşaiah, care se tâlcuieşte “mântuirea lui Yahweh ” sau “Yahweh mântuişte”. Numele este înrudit cu cele ale lui Iosua,Elisei,Osea sau chiar Iisus, fiindcă derivă din acceaşi rădăcină verbal. Despre viaţa pesonală a profetului nu deţinem alte date decât cele ce rezultă din prpria-I carte. Talăl său se numea Amos, desigur nu era profetul cu acelaş nume, iar cât priveşte periada în care a activat, deşi nu avem prea multe date, nu este dificil de stabilit. Din cuprinsul cuvântărilor pe care le-a rostit, rezultă că a profeţit în regatul lui Iuda peste patruzeci de ani, începând cu a doua jumătate a secolului al VIII-lea î.Hr. Locul misiunii se deduce şi din aceea că nu menţionează niciodată vreun rege din regatul lui Israel, probabil că nu i s-a încredinţat nici o misiune către cei apostaţi2.S-a născut în vremea dmniei regelui Ozia(780-760) şi a fost mesager divin în vremea regilor Ozia, Iotam (758-742), Azah(742-727) şi Iezechia(727-688), confrm capitolului 1,1. Mai mult ca sigur, era din cetatea Ierusalimului, de origine nobilă. Dupa spusele lui Josephus Flavius, ar fi fost chiar văr primar cu regale Ozia, dovedindu-se o personalitate remarcabilă, care s+a implicat uneori cu sicces în viaţa social-politică a ţarii. Foarte fidel vocaţiei sale profetice (cap.6), a vestit cu multa înflacărare cuvântul lui Dumnezeu primejduindu-şi adesea viaţa. Şi-a desfaşurat activitatea profetica într-un timp de mare prosperitate economic şi de avânt politic, dar şi de o profundă decadenţa religios-morală şi de grele încercări pentru poporul ales, care se indepărtase aproape iremediabil de Dumnezeu. În aceste moment dificile, cu încrederea fermă in Dumnezeu, el îl recheamă pe rege şi poporul la Domnul, care este unica nădejde sigură, proclamând necesitatea credinţei şi împlinirii voii divine ca mijloace de a ieşi din greutaţile momentului istoric.
1 2

Cf.Pirre de Benit, Tresors des Prphetes, Edition Emmanus, Suisse, 1984, p.11. Edward J. Young, The Book of Isaiah, Grand Rapids, Erdmans Press,1965,vol.1,p.28.

atunci când duceau politică externă greşită sau când adoptau legi cntrare legii moyaice Aşa a fost cazul lui Ahay. Era binecunoscuta perioadă prosperă a regelui Ozia. cum nu mai fusese din vremea lui Solomon.3. El a reuşit să se impună în raporturile cu regii lui Israel. vorbind cu ei de la egal la egal. cel puțin în ceea ce privește partea formală. cel puțin după vorbele aceluiași profet. care constata cu multă amărăciune: "Poporul acesta Mă cinstește cu gura și cu buzele. că totul era în ordine. pentru a indica invazia asiriană iminentă şi supunerea regilor din Damasc şi Israel. mustrându-I chiar. Se pare că acasta tradiție o are în vedere și Epistolă către Evrei(11. Era o perioadă foarte grea pentru poporul lui Israel. probabil pentru că era soţia profetului. numind-o proorociţă. din ordinul căruia ar fi fost tăiat cu fierăstrăul fiindcă a criticat unele decrete nedrepte față de supuși și marcate de simpatii idolatre.3 Din cuvântarile rostite timp de zece ani. După oveche tradiție iudaică ce este consemnată în cartea apocrifă Înălțarea lui Isaia. dar inima lui este departe de mine"(cap. şi anume că era căsătorit şi avea doi cpii. La capitolul 8.. care poartă nume simbolice Şear-Iaşub(“un rest se va intoarce.37). care credea că va rezolva problemele poporului său cu mijloace pur omeneşti. se va converti” Isaia7.Și din punct de vedere religios se poate spune. reiese că a avut o personalitate puternică. 10. Despre viţa sa personală nu putem şti mai multe decât mărturiseşte el însuşi despre sine şi familia sa. că de altfel pentru toate statele mici mediteraneene amenințate de puterea mereu crescândă a regilor asirieni.Hr). 2 Timpul misiunii Luând ca reper afirmațiile de la capitolul întâi. cu toate că nu este exclus ca şi ea să fi avut darul proorociei. evreii din regatul lui Iuda stăteau .21) şi Maher-Şalal-Haş-Baz(“fuge prada.imteşte şi despre cei doi copii ai săi. se poate spune că Isaia a activat patruzeci de ani (circa 740-700 sau chiar până în 690 i. profetul ar fi murit că martir sub persecuția regelui idolatru Manase. nu ar fi unicul caz în Israel.13).29.1-3). Prima parte a misiunii a fost relativ liniștită. recurgând la iluzorii legături politice cu puterea asiriană.Din păcate. grabeşte jaful” Isaia8. Odată a.3 aminteşte de soţia sa. fondul religios-moral se deprecia vazandcu ochii. privind superficial lucrurile. Și pe plan politico-militar.

profetul îi opune credința în ajutorul lui Dumnezeu. dacă se vor impotroivi Asiriei. Isaia rostește celebrele cuvinte: "Dacă nu credeți. în opinia sa. se folosește de prilej și intervine cu armata. Ahaz a aflat. Marea putere asiriană era la apogeul expansiunii sale. și probabil că era și predicatorul oficial al curții regale. în locul unui sprijinitor și ocrotitor. Încurajândui pe rege și pe popor și îndemnându-i totodată la rezistență. care. respectiv pe Rețin al Damascului și Pecah al lui Israel. Isaia a criticat politica greșită a regelui Ahaz. după cum bine intuise Isaia. iar Israel devine de îndată stat vasal (732). Deci. Regele asirian. Și totuși. singură credința dădea fermitate în acțiuni. asemenea Sfântului Pavel în Noul Testament. Astfel spus. întreprinzând chiar o reforma religioasă în regatul pe care îl . ceea ce i-a determinat pe cei doi regi. focalizându-se exclusiv pe credința salvatoare. Pentru a-i convinge pe rege și pe cei cu putere de decizie politică. înfrânte în timp. punând capăt regatului sirian din Damasc. dar nici realtitatii și care în final s-a dovedit dezastruoasă. să organizeze o expediție de pedepsire a lui Ahaz. calm și încredere. Tiglat Pileazar (745-727). vreme de trei ani profetul a umblat desculț și îmbrăcat în sclav. cum au făcut acele țări. În situația aceasta.4 destul de bine. voind în acelas timp să-l oblige a se alătura coaliției lor. s-a dovedit a fi mai receptiv la critici și mai credincios Domnului Dumnezeu decât predecesorul sau. predica sa era foarte actuală. sugerând că îi așteaptă soarta Egiptului și a Etiopiei. mai sigură decât orice legături politice. în viziunea căruia singură credința în Hristos poate fi mântuitoare. ce nu corespundea nici vederilor sale. intinzndu-și dominația peste țările occidentale vecine până la hotarele Egiptului. Pe atunci Isaia avea acces liber la curtea regelui. influențat destul de mult de cuvântările profetului. în viziunea sa.Isaia a fost chemat la profeție când pe plan extern vremurile erau foarte tulburi. un stăpân căruia a trebuit să-i aducă de îndată omagii de supunere secondate de un tribut împovărător. Succesorul lui Ahaz. iar regele Ahaz a considerat că este mai avantajos să caute sprijin în puterea asiriană. Aquba).9). regatele Damascului și Israelului s-au coalizat împotriva pericolului asirian. Ahaz însă nu vrea să ia aminte la îndemnurile profetului și recurge la ajutorul Siriei. este. Iezechia. În această situație. Acestei politici de coaliție sau de bloc. întrucât își lărgiseră granițele până la Elat (Etion-Gheber. nu veți supraviețui" (Isaia7.

a luat aminte la avertismentele lui Isaia despre extinderea Asiriei spre sud. Chiar dacă a fost un bărbat de stat remarcabil pentru aceea epocă în care a trăit. spre deosebire de tatăl sau. cât și cu prilejul bolii acestuia. el a distrus jertfelnicele idolești de pe înălțimi și a sfărâmat și șarpele de aramă din vremea lui Moise. Retragerea armatelor lui Sanherib din fața Ierusalimului a mărit mult prestigiul politic al profetului. Cum cronicile regale ale timpului tratează mai ales despre succesele politico-militare. Intr-adevăr prezicerea sa.Hr. El s-a impus ascultătorilor săi printr-o credința fermă în ajutorul lui Dumnezeu. regele Asiriei. care devenise pentru unii evrei un adevărat dumnezeu. în ciuda tuturor divergențelor pe care le avea cu conducătorii politici ai poporului privind cauzele acestei invazii.5 stăpânea. Deși. nu i-a împărtășit întru totul și opiniile politice. În continuare este căutat pentru sfaturile sale prețioase și urmat doar de o minoritate de israeliți. atât în momentele grele prin care trecea țara. copleșindu-l cu dezaporbari și crititci răutăcioase. nu lau ascultat. Isaia a rămas un bun sfetnic pentru rege. Proorocul anunța că Domnul va revărsa cu prisosință darul Său asupra . În general. În clipele cele mai grele prin care trecea poporul și conducătorul său politic. în frunte cu preoții. Cam acesta este cadrul în care a activavt profetul Isaia. căci exprimă adevăruri valabile și pentru timpurile care vor urma. reușind să stârnească mânia asiriană împotrivă sa. Printre alte lucruri bune. a colaborat mai bine cu profetul. ca și cu prilejul invaziei teritoriului iudaic de către armatele lui Sanherib. Isaia le ridica moralul vestind cu încredere că armata asiriană și Sanherib se vor întoarce pe aceesi cale pe care au venit. putând fi aplicate și în situații diferite. procedând la înălțarea fortificațiilor și la asigurarea aprovizionării crespunzatoare cu apă a cetății Ierusalimului pentru a rezista unui asediu de durată. când a fost vindecat cu concursul profetului. în timp ce reprezentanții oficiali ai religiei. activitatea cea mai de seamă rămâne totuși cea desfășurată pe planul religiosmoral. mai noi. pentru contemporanii săi. fiindcă s-a orientat spre puterea egipteană. din perspectivă religioasă. ele au un caracter și o valoare mai înaltă. Deși majoritatea cuvântărilor sale au fost rostite în timpul istoric în care a trăit și. în primul rând. s-a adeverit în scurt timp. Într-o oarecare măsură. nu putem afla din ele mai multe date privind viața și activitatea profetului. și chiar profeții. Principiile enunțate de el au fost și rămân mereu valabile. în 701 î.

La splendorile profetice privind personalitatea regelui Mesia. un descendent al casei davidice. 42. De aceea se și numește Trito-Isaia. 3 Samuel J. 13. încât i s-a atribuit supranumele de profetul evanghelist. la anul 539 î. care va întemeia o împărăție a păcii. 2001. Cartea în sine este alcătuită din trei părți. Ei pornesc de la premiza că în această secțiune sunt reflectate chiar condițiile exilului3. Această parte este atribuită de unii exegeți unui autor anonim. iar cetatea Ierusalimului va juca un rol esențial în planul mântuirii.40-55) reflectă mai ales situația iudeilor exilați din Babilon. 53). Prima parte (cap. Oradea. Mesia. 1-9. se adaugă frumusețile literare. la vremea potrivită. 11. Aproape că este imposibil de sintetizat bogăția extraordinară a cărții Isaia.9 și 11).Hr. conține cuvinte de îmbărbătare și tratează despre mântuirea drepților. 4-9.14. descreise cu atâta exactitate (cap. care redă câteva evenimente din timpul regelui Iezechia. 3 Cupinsul cărţii Cartea lui Isaia este alcătuită din numeroase cuvântări. Partea a treia (cap. Schultz Călătorie prin Vechiul Testament. p. 8.6 cesei regale davidice.1-35) cuprinde învățături rostite pentru contemporani și este urmată de un adaos istoric (cap.36-37). Partea a doua (cap. Și totuși aici nu se face nici o referire la vreun nume. din care.. 378 . Cuvântările sale se disting prin stil. care ar fi trăit printre exilații din Babilon. 52. după întoarcerea din exil la 538-537. va face să se nască Regele ideal (cap. Cel mult așteptat. profeții și istorisiri scrise într-un timp destul de îndelungat. eleganță și prin varietatea imaginilor.7. când comunitatea începe să se reorganizeze sub conducerea guvernatorului Șeșbațar și a marelui preot Zorebabel. ci după conținut. înainte de căderea acestuia. 49. aproape unice în felul lor. 1-4.5-6. fiind atribuită de o mare parte a criticii biblice unui autor mai tardiv.9.56-66) se referă la începuturile refacerii societății iudaice. Profețiile lui nu sunt expuse într-o ordine cronologică.

se vestește răscumpărarea celor drepți prin lucrarea atotputerniciei divine. pedepsirea celor păcătoși. rostite în timpul războiului siro-efraemit (735-734). care a atras mânia lui Dumnezeu. Moab. vorbind despre judecata și pedeapsa ce vor veni asupra tuturor popoarelor. ce va culmina cu împărăția mesianică și cântarea de slavă a celor aleși. Adaosul istoric (cap. Capitolele 2-5 cuprind profeții din timpul lui Iotam. Capitolele 38-40 amintesc de invazia lui Sanherib în Iudeea și retragerea grabnică a asirienilor și despre boala. Cam în acelas cadru sunt tratate eliberarea din robia Babilonului și a păcatului. capitolele 34-35 au și ele vădite trăsături eshatologice. deconspirarea averilor regale către trimișii lui MerodacBaladan. Siria. înfățișată drept potrivnică voii lui Dumnezeu. pentru că vestește și judecata universală a viilor și a morților. Capitolul 5 reprezintă parabola viei neroditoare. Tot în partea întâi mai sunt trei cicluri de cuvântări (cap. vindecarea și rugăciunea lui Iezechia (701). Israel. În contiunuare vestește timpurile mesianice și descrie succint Persoana lui Mesia.7-12). iar capitolul 6 se referă la viziunea chemării la profeție. Egipt. Edom și Arabia. Damasc. Se relatează apoi despre boala și vindecarea minunată a regelui. După un șir de amenințări care încep cu interjecția "vai".1-3) și va domni cu dreptate și cu pace. care va fi plină de Duhul lui Dumnezeu (cap.11. În capitoleloe 40-66. vestește nașterea lui Emanuel din fecioară (cap.7. După ce prezice prăbușirea lui Israel.36-37) este un fel de concluzie a preimei părți și servește totodată și ca introducere pentru partea a doua. a Siriei și Asiriei. se fac profeții de mângâiere.14). Capitolele 24-27 au un cuprins eshatologic și de aceea această parte se mai numește și Apocalipsa luj Isaia. judecarea popoarelor. Etiopia. În capitolele 13-24 întâlnim un ciclu de zece profeții de amenințare la adresa diferitelor popoare ca : Babilon.7 Partea întâi cuprinde profeții și cuvântări ce au fost rostite în diferite ocazii și sunt rezumate ideile principale ale profetului. Capitolele 28-35 includ o serie de cuvântări în care este condamnată alianța lui Iuda cu Egiptul. venirea lui Mesia și instaurarea împărăției mesianice. și vestirea luării cetății de către babilonieni. dându-i cuvântării un caracter aparte. mai ales a Edomului. Regele . Asiria.

prin a Cărui jertfă se ridică păcatele lumii. chemarea lui Isaia are un caracter cu totul aparte. s-ar fi urmărit o oarecare ordine cronologică și numai după aceea succesiunea ideilor. Și aceasta poate constitui un 4 5 Vezi şi Henry H. Editura Door of Hope. în care se face cu atâta exactitate portretul viitorului Mesia. dacă până acum a vorbit mai multe la modul general despre Dumnezeul lui Israel. cuvântul "mântuire". Cit. Deosebit de valoros este capitolul 53. Manual biblic. În capitolele 49-56 se dau detalii despre : Robul Domnuloui Ebed-Yahwe. Cf. Halley. suferințele lui Mesia și lucrarea Sa mântuitoare.28.1-8) Pentru toți profeții. numai că. cu scopul de a demonstra că motivația cuvântărilor profetice nu este urmarea vreunei tradiții învățate de la bătrâni ori din popor. dar că o prezintă mai târziu deoarece. p. În cele ce urmează. până la un punct. considerând că de fapt această experiență magnifică ar precede primele cinci capitole. fiind considerat. un nebun. Se pleacă de la premiza că profetul ar fi activat și înainte de această teofanie. De fapt.857 . monent ce și-a pus amprenta veșnică asupra sufletelor lor. apare nu mai puțin de douăzeci și două de ori la Isaia. Așa se face că unele capitole au fost așezate înaintea altora4. Deși chemarea la misiune era momentul major al vieții lor. izvorul singur și garanția mântuirii generale.8 Cirus este numit alesul și unsul lui Dumnezeu (44.290. unii au multe rezerve. ca unul care face voia Lui de a-i elibera pe israeliți din robie. întrucât profetul era expus oprobriului cetății. op. față de doar șapte. 4 Inaugurarea misiunii lui Isaia (cap. viitorul fericit al lui Israel. îl va marca profund și îl va determina să-și focalizeze discursul teologic pe unul dintre atributele esențiale ale lui Dumnezeu. p. Cât preiveste locul acestui capitol în scrierile lui Isaia. Spre deosebire de a altor profeți. nu întotdeauna acceptau cu bucurie mesajul. traducere de Doru Motz.1). de câte ori se găsește la alți profeți5. încât a determinat supradenumirea acestui profet drept Evanghelistul Vechiului Testament. sfințenia absolouta. viziunea îl va consacra propriu-zis. vom face o scurtă exegeză a capitolului 6 de la Isaia. 45.6. ci este rezultatul nemijlocit al unei experiențe ce se constituie într-un moment unic al vieții. timpul chemării la misiune a constituit un monet unic al vieții.. nu de puține ori. William MacDonald.

De altfel chiar din context reiese că se afla în fața sanctuarului. 1935 . Şear. Roma. și este posibil să nu fi coincis cu începerea propriu-zisă a activității. în calitate de Sfânt. apare nu mai puțin de douăsprezece ori în capitolele 1-39 și de paisprezece ori în celelalte capitole. pe de o parte. Die Preophetie. purificat în focul pedepsei. Cracovia. 1962. Fiind atotputernic și omniprezent. Isaia nu va uita să sublinieze că. Abraham Heschel. mărturie despre un Subiect cu care se poate iniția sau mai degrabă continua o relație7 deja începută într-nu cadru cu totul excepțional. Nu 6 7 Vezi mai amănunţit: S. încât încearcă să facă din aceasta motivul central al activității sale profetice. din poruncă divină. Mai mult decât oricare alt profet Isaia a rămas atât de impresionat de sfințenia lui Dumnezeu . Restul cuvintelor lui Isaia este de fapt mărturia despre Dumnezeu. a fost fixat în scris la capitolul 6 al cărții sale. adică lângă altar. Momentul grandios al revelației lui Dumnezeu. Se pare că Isaia a avut sublima viziune în anul 766 i. întrucât accesul nu era permis unei persoane neconsacrate.43.Hr. cum eufemistic îi numește profetul Moise. ci probabil în curtea credincioșilor în care se aduceau jertfele și se rugau israeliții. locul oficial al săvârșirii cultului și al întâlnirii lui Dumnezeu cu poporul ales. Desigur. în afara clădirii proriu-zise. La dottrina teolgica del librlo di Isaia. Yahweh nu va putea tolera nici un fel de păcat.p. De altfel se cuvine să subliniem că sintagmă "Sfântul lui Israel". nu trebuie să ne închipuim că s-ar fi aflat chiar în interiorul sanctuarului. și el odată cu ei.M. Pe parcursul misiunii sale. pe când în restul cărților Primului Testament se întâlnește de doar șase ori. Gozzo. Dumnezeu nu încetează de a mai fi prezent în ceruri sau în vreo altă parte a lumii create de El. chiar dacă i Se descoperă profetului în templul din Ierusalim. El ne spune că întotdeauna va rămâne un rest. odată cu aceasta. pentru a fi transmis posterității. care va moșteni promisiunea făcută lui David6. dar pe de alta. în urmă căruia a fost ales pentru a aduce mesajul Lui unor oameoni adesea îndărătniciți și refractati la cuvântul divin sau "tari la cerbice".9 argument în plus în favoarea autorității autorului. ceea ce mărturisește de la sine cât de marcat a fost Isaia de viziunea în care Yahweh era preaslăvit de entitățile celeste cu adjectivul Qadhos ="Sfânt". numeroasele promisiuni divine revocate. aceeași sfințenie nu va îngădui niciodată ca întreaga națiune să fie complet distrusă și. anul morții regelui Ozia (769-738) în templul din Ierusalim.

era suficient pentru a înțelege că întâlnirea cu diviniteatea are loc departe de sfera profanului și numai după o prealabilă pregarire din partea omului. pentru a oferi sacrificiul zilnic de tămâie.1-2). . Dumnezeu Se face cunoscut lui Isaia într-un loc sfânt pentru ca însăși ambianța locului. întrucât. mediul însuși. Se știe din istoria Vechilui Testament că Dumnezeu se poate revela omului oriunde: în câmp (Facerea 28. Așadar. pentru al determina pe profet să-și formeze cea mai înaltă idee despre sublimitarea Ființei divine. De data aceasta a ales templul din Ierusalim ca loc al revelației sale. Dumnezeu cel cu totul altul.Judecători 6. Dumnezeu Se prezintă întotdeauna ca Ceva cu totul separat de ceea ce nu este sfânt și curat. Templul din Țara Fagadunitei era deci locul sfânt prin definiție. locul de adorare prin excelentă a Lui de către întreagă comunitate israelită. În calitate de sfințenie absolută. Un alt motiv al descopeririil lui Dumnezeu în templu este și de a da o expresie cât mai concretă legăturii Sale cu templul din Ierusalim. Revelația Sa în sfera creatului nu este controlată și nici controlabilă de către om. În urma încheierii Legământului cu Israel. în munte (Ieșirea 3. sub copaci (La Ofra. iar Domnul Dumnezeu Se descoperă în acest loc și pentru a reliefa istoricitatea concretă a revelației Sale. să-L predispună unei teofanii.11). a Cărei însușire esențială este tocmai sfințenia. Dumnezeu vrea să-i reamintească lui Isaia.19). mai înainte de a primi decalogul. întocmai cum i s-a impus poporului în proximitatea muntelui Sinai. lângă rău (Iezechiel 1.10 întâmplător Yahweh a ales templul pentru a se revela profetului. fiind atotprezent și veșnic nu pate să fie circumscris de spațiu sau de timp. cel care va deveni transmițătorul mesajului către popor.3). cum l-a definit bine-cunoscutul teolog Rudolf Otto . pentru că nu orice loc este potrivit pentru maiestatea Sfințeniei divine de a se întâlni cu profanul. în care le era permis numai preoților să intre doar dimineața și seara. că El a ales un loc în care vrea să Se întâlnească cu poporul Sau. Dumnezeu a ales numai anumite locuri în care Și-a manifestat slava Sa. care începe într-un timp istoric și spațiu geografic bine determinate. alege locul revelației precum și modul de a se releva. cu caracterul său sacru. cf. și prin urmare da naștere în sufletul omului unei tensiuni caracteristice.

. atât ca adjectiv (cap. În timpul sfânt. Tripla repetarea a atributului esențial al divibitatii avea însemnătate capitală pentru profet.. ca și pentru poporul în mijlocul căruia trăia.15). serafimii Îl slăveau pe Dumnezeu și-I defineau în acelas timp Ființa. Domnul Savaot..6.63. De fapt. când încercările omului de a afla nu se exprimă decât prin interdicții. În câteva rânduri Îl numește pe Dumnezeu "Dumnezeul Sfânt" (Haiel haqdhos) (cap. separat în sensul liturgic. Sfânt. cât și ca substantitv (cap. Se pare că la Profetul Isaia. Sfânt. plin este tot pământul de slava Sa" (vers.10-11).10). sau "Duhului Său cel sfânt" (Ruach Qidheso) (cap. pus deoparte pentru ceva. Sfânt. proorocul a simțit imperios nevoia de a participa împreună cu aceștia la preaslavirea lui Dumnezeu. sfințenia lui Dumnezeu constituie centrul teofaniei și al experienței sale religioase.57. Domnul Savat. Isaia a realizat că exclamația îngerilor trebuia să fie de fapt exclamație de preaslăvire a divinității din partea întregii creauturi. "al Cărui braț este sfânt" (cap. dar specifică lui rămâne expresia "Sfântul lui Israel". 52. Imnul de preaslăvire înălțat de ființele celeste a avut și darul de a arăta profetului și lumii pe care el trebuia să meargă pentru a se putea întâlni cu Dumnezeu ca să-L slujească.11 În centrul gândirii teologice a lui Isaia se remarcă cea mai înaltă concepție despre Dumnezeu. cuvântul qadhos are înțelesul de: separat. care concentrează în Sine deplinătatea tuturor perfecțiunilor. De aceea. Ascultând exclamația îngerilor: Sfânt. Prin cântarea: "Sfânt. Stăpânul absolut al tuturor forțelor naturale.50. mai mult ca la orice alt profet. Îl descpereau pe Dumnezeu prfetului ca pe Ceva de cu totul altă natură decât creatura. Sfânt. al lui Isaia i s-a descuperit deci ceva din realitatea divină. ca un semn de recunstinta în fața acestei revelații divine. Isaia a înțeles cu acest prilej că sfințenia este .3). Cu alte cuvinte.16). care făcea cunoscut omului un Dumnezeu inefabil în transcendența și perfecțiunea Sa. și mai ales prin imposibilitatea de a o percepe. "Dumnezeu al Cărui nume este Sfânt" (iqados semo) (cap.3).5. apare la Isaia cuvântul "sfânt" ( qadhos).25). poate mai mult decât la alți aghigrafi veterotestamentari.

Uber das Irrationale in der Idee des Gottlichen und sein Verhaltnis zum Rationalen. nu corespunde sfințeniei lui Yahweh. iar pe de alta. prin urmare. striga: Oi li ki nidmeti ("Vai mie că sunt pierdut! Sunt un om cu buze spurcate și locuiesc în mijlocul unui popor cu buzele necurate. cu realitatea divină. care prin natura lor oricum sunt cu mult mai aproape de Dumnezeu decât pot fi oamenii. Îl fac fără egal și. Umbra mâinii Lui. Cuvintele "Vai mie" exprimă distanța de nedepășit dintre Creator și creatură. se vede clar că El nu rămâne și nu vrea să rămână 8 Das Gans Andrere. omului în general. că prin măreția Sa inaccesibilă. nu este adecvat preamăririi divinului și. de asemenea. necutezând a rămâne descoperiți în fața ei.9 Descriind viziunea de inaugurare a misiunii sale profetice. Oradea. că sfințenia de care se tem și îngerii.vers. își exprimă părerea de rău că limbajul sau nu este asemănător cu al îngerilor. prin perfecțiunea și absența oricărei umbre de necurățenie morală. Îl pune pe om în imposibilitatea de a-L cunoaște sau definii.12 realitatea pozitivă. Din revelarea lui Yahweh poporului sau preferat. Și pe Dumnezeu Savaot L-am văzut cu ochii mei". Isaia vrea să dovedească ascultătorilor că sfințenia lui Dumnezeu implică o deosebire categorică între cele două nivele de existentă. Dumnezeu transcede ontologic tot ceea ce este uman și creat. . dar în acelas timp și o apropiere pe care Dumnezeu initieaza și o revelează omului tocmai în acest scop. Das Heilige. 1929. De aceea Dumnezeu a avut grijă ca focul curățitor luat chiar din cărbunele aprins să fie aplicat tocmai acolo unde se concentrase păcatul. vrea să sublinieze. În continuare exprimând un sentiment unic în fața Celui pe Care serafimii Îl adorau ca sfânt. Care i S-a revelat într-un mod atât de impresionant și de neașteptat. 9 A se vedea mai în amănunt vol. după cum zice Oswald Chambers. care-L face să fie cu totul altul8 și altceva decât realitatea pământească în care trăia profetul. 1996. Otto.5). Când Isaia zice : "Sunt un om cu buze spurcate". pe de o parte. după expresia lui R. ca urmare. divină și umană. el își recunoaștere propria nimicnicie și exclamă copleșit de teamă: "Vai mie!". interioară a lui Dumnezeu. adică este profan. Gotha (Klotz). Comparându-se pe sine creatură infimă. Isaia a mai descoperit. iar în cazul de față profetului Isaia.

13 izolat de istorie. Astfel s-a arătat cu Core. . slujitorii Săi. interesându-se îndeaproape de soarta acestuia. Acestea resiese cu prisosință din acelaşi capitol al lui Isaia în care Dumnezeu întreabă: "Pe cine îl voi trimite și cine va merge pentru noi?" (vers. iar fărădelegile le va curati”. 9-10. întrucât o persoană necurată. Se folosește de îngeri . pentru un timp determinat. iar profetul în mod special. fără a avea o chemare specială. inadecvat. și întrucât Dumnezeu Însuși dorește să-Și facă cunoscută prezența în mijlocul poporului lui Israel. trimis de Dumnezeu. pe care îl face recunoscându-și greșelile din pricina cărora este nevrednic de a rămâne în fața sfințeniei absolute. într-un fel sau altul. și cu atât mai mult neconsacrată. Datan și Abiron. pentru că distanță dintre El și om este prea mare. cărora uneori. De fapt. Deși Sfânta Scriptură. pentru a fi asigurat că nu-I este prielnică existența. din aproape toate cărțile Vechiului Testament se desprinde ideea preocupării majore a divinității pentru soarta omului și a lumi pe care a creat-o. ea îl prezintă în acelas timp pe Creator pentru om. s-a atins de buzele tale și va șterge toate păcatele tale. un înger. Din viziunea lui Isaia se mai desprinde ideea că pentru poporul lui Israel este posibilă întâlnirea cu Dumnezeu în istorie.8). le dă o infatiseare apropiată de cea umană. Dumnezeul revelației apare cu fața îndreptată mereu spre om. Cuvântul necurat folosit de Isaia vrea să însemne inapt. adică total nepregătit pentru împlinirea uni act de cult. O altă idee desprinsă din contextual experinetei profetului ar fi aceea că de fiecare dată când Dumnezeu Se descoperă lumii. mai cu seamă cărțile profetice îl arată pe om ca fiind în aproape totală dependența de Dumnezeu. că omul este invitat să răspundă acestei chemări ca ființă personală și independentă. În momentul rostirii cuvintelor :”Sunt om cu buze spurcate”. ia un cărbune de pe jertfelnic și-l atinge de buzele sale zicând: “Iata. Proorocul știa prea bine că divinitatea s-a dovedit intolerantă cu cei care au încercat să uzurpe dreptul de slujire al lui Dumnezeu. nu avea ce să caute înaintea lui Yahweh. care împreună cu cei 250 de israeliți s-au prezentat înaintea lui Yahweh spre a-I împlinii un ritual pentru care nu erau chemați (Numerii 16. Se pare că momentul iertării fărădelegilor profetului este simultan cu actul de pocăință. a unui ritual la templul sfânt .

Astfel spus. vrednice de a vesti slava lui Dumnezeu în mijlocul poporului către care a fost trimis. buzele sale de acum consacrate. în viziunea pe care a avut-o probabil în templul din Ierusalim la anul 740 (anul morții regelui Ozia). Totuși misiunea sa principală a fost aceea de a se face interpretul și mesagerul voii lui Dumnezeu către credincioșii israeliți. Prin descoperirile primite. și mai ales lui Moise. sunt transpuse în sfera sfințeniei divine și prin urmare. Isaia a primit mandatul prin răspunsul dat: Iata-mă (Doamne). care este sfințenie și perfecțiune absolută. de a-I vesti voia printre oameni. profetul a insistat mult asupra paternității lui Dumnezeu față de poporul ales și chemat special. 21). El i-a învățat. El nu îngăduie ca poporul ales de El să-I încalce poruncile și să se facă astfel nedemn de . 5 Ideea mesianică în cartea lui Isaia Spre deosebire de alții. profetul Isaia a desfășurat o activitate remarcabilă în viața politică a țării sale. să se pregătească în vederea primiri lui Mesia. a scos în evidența însușirile sale caracteristice și. 16. trebuie să aibă o atitudine de supunere și de ascultare desăvârșită. trimite-mă pe mine!”. Numai după ce prin lucrarea îngerului a fost confirmată acceptarea sa de a-L sluji pe Dumnezeu cu cuvântul. îndeosebi. pe evrei care trebuie să fie atitudinea lor față de Dumnezeul descoperit Patriarhilor. prin păstrarea credinteti revelate. Isaia a arătat pe Dumnezeu Cel adevărat Care S-a revelat israeliților. de a-I face cunoscută în lume voia. în vederea unei misiuni precise în lume. Isaia a devenit apt de a se face slujitorul lui Yahweh. căruia îi revenea sarcina prioritară ca. în latura religioasă el și-a îndeplinit cu prisosință misiunea ce i s-a încredințat.14 II Paralipomena 26. de asemenea. profetul se străduia să-i convingă pe coreligionarii săi că. Prin ritualul îndeplinit de îngeri. raporturile Lui cu lumea reprezentată prin poporul ales de Sine Însuși. Ca unul care a trăit experiența personală a întâlnirii cu Dumnezeu Cel Atotputernic și Sfânt. nepregătit pentru a împlini o lucrare sfântă pentru Dumnezeu. În cuvântările caracterizate printr-o înaltă ținută moralteologică. Prin urmare. Isaia se temea să rămână înaintea sfințeniei și a slavei divine deoarece se știa neconsacrat. față de Dumnezeu. și prin urmare.

Fenicia (cap. Dumnezeu este Sfânt. În centrul gândirii sale teologice se află deci cea mai înaltă concepție despre Dumnezeu. 1-14. exclamă Isaia în nenumărate rânduri în cuvântările sale. Edomul (21. totuși punctul forte al profețiilor îl reprezintă vestirea lui Mesia (cap. 1-10). expuse cu o claritate de netegaduit. 9. Cu toate că mesajul general al cuvântărilor isaiene este foarte complex. deoarece cuprinde și foarte multe îndemnuri practice și critici severe prin care de fapt denunță decăderea spirituală. și pacea Lui nu va avea hotar. De aceea. Dumnezeu tare.2. 21. Siria (17). 7. 40.13-17). De remarcat însă că nu pentru înalta sa concepție despre Dumnezeu a rămas profetul Isaia cel mai mare dintre profeții lui Israel. Isaia este. vanitatea femeilor bogate (cap. 52 și 53). secondată de poftele nestăvilite ale celor bogați (5. În continuare înfățișează împărăția mesianică și pe Mesia zicând: "Căci Prunc Sa născut noua. Babilonul (cap. În frunte cu Sfinții Părinți ai Bisericii. amenințări la adresa unor vecini-problemă pentru evrei: în primul rând. și se cheamă numele Lui Înger de mare sfat. Yahweh este Sfântul lui Israel. Va împărații pe tronul și peste împărăția lui David. Domn al păcii. biruitor. pentru a exprima transcendența și perfecțiunea lui Dumnezeu. Egiptul și aliata sa Etiopia (18-20).15 chemarea și alegerea să specială. mesaje de îmbărbătare. 34). Despre nașterea lui Hristos din Fecioara Maria zice: "Iată Feciara va lua în pântece și va naște Fiu și vor chema numele lui Emanuel" (cap. Și mare va fi stăpânirea Lui.7. prin urmare. filistenii (14. prefigurarea lui Hristos în Vechiul Testament. Arabia (21.28-32). Sfetnic minunat.23). 11-12. Moabul (15-16). pe drept cuvânt. 42. ca s-o . Sfinții Părinți și Scriitori Bisericești l-au supranumit Evanghelistul Vechiului Testament. un Fiu S-a dat noua a Cărui stăpânire este peste umărul Lui.8).4. încât citind cartea sa ai impresia că te afli în fața unui martor ocular al vieții și acticitatii Domunuli Hristos.3.13. creștinismul a văzut dintotdeauna în cuvântările lui Isaia.16-23). care se rezumă de fapt în repetarea cuvântului Qadhos-"Sfânt" (cap. ci mai ales pentru faptul că a prezis cu atâta claritate venirea lui Mesia și instaurarea împărăției Sale veșnice.14). Părinte al veacului ce va să fie.14.6). profetul mesianic la modul excepțional.

Calitatea Sa de Rob al lui Dumnezeu rezultă din ascultarea Lui desăvârșită față de voința Tatălui ceresc. Sfinții Părinți mărturisesc în unanimitate că profeția lui Isaia din capitolul 53 nu este altceva decât prevestirea Patimilor și a Jertfei Mântuitorului Hristos. 2. mai clar ca la orice alt profet. în cartea profetului Isaia se întrevede.53).6).16 întâlnească și să o întemeieze prin judecată și dreptate. "Robul lui Dumnezeu" (cap. regele Mesia Emanuel. Mesia Cel mult așteptat. ca descendent al familiei lui Iesei. Chiar de la începutul cărții sale ne vorbește despre calitatea de învățător a lui Mesia. Pacea mesianică (cap. de asemenea. Persoana lui Mesia și împărăția Sa.49. a sfințeniei și a dreptății. oferind propria Sa persoană ca jertfă de bunăvoie pentru iertarea păcatelor lumii (53. calitatea lui Mesia de trimis al lui Dumnezeu. Dumnezeu va întemeia altă împărăție. pentru a fi lumină popoarelor și pentru a răspândi lumina învățăturilor Sale până la marginile pământului (cap. 2-4) După cum am mai spus. iar în descoperirea privind Noul Ierusalim. o împărăție a păcii. În această împărăție este prezentată și Persoana predominantă în calitate de Întemeietor al acesteia. El evidentieaza. de ale cărui binefaceri se vor împărtăși toate neamurile lumii. Prin Mesia-Hristos. așa cum s-a prezis mai înainte. care va dura veșnic. care le-a prezis cu atâta exactitate.10). de acum și până în veac" (Isaia9. Profetului îi este specifică vestirea acestui rest (Sear) ce va fi mântuit și care va constitui sâmburele unui popor mare cu care Dumnezeul Patriarhilor va încheia un nou legământ. Care Se va naște din Fecioara Maria.5-6). numindu-l Ebed-Yahweh. 6 Exegeza textelor mesianice 1. El a vestit și slava templului din Ierusalim despre care se va duce vestea pretutindeni din cauza nașterii și trecerii pe aici a Domnului dar mai cu seamă din cauza jertfei adusă de El aici: "Fi-va în . profetul anticipează întemeierea Bisericii de către Domnul Hristos. și mai ales aceea de Mijlocitor al mântuirii neamului omenesc. tatăl lui David. încât Sfinții Părinți și Scriitorii bisericești i-au atribuit pe drept cuvânt epitetul de Evanghlelistul Vechiului Testament.

fiindcă Hristos Însuși a fost de neam iudeu. a atras dintotdeauna și alte neamuri. se poate spune că se are în vedere împlinirea a doua a profeției în vremea lui Mesia. Că este vorba în primul rând de iudei. dar se vor îndrepta spre acest munte . datorită evenimentului atât de înălțator petrecut în el. Datotrita slavei Noului Templu Sfânt care va avea cinstea deosebită de a fi cercetat și vizitat de Mântuitorul Hrisots (Agheu 2. grație vestitului sanctuar de pe muntele Sionului. pe de alata. renunțarea poporului la idolatrie și revenirea acasă din exil a iudeilor de prin ținuturile în care au fost risipiți de dușmani. o aflăm chiar din utilizarea substantivului am. luminat de Duhul. însuși muntele Domnului va deveni foarte important. iudeii identificandu-se cu neamurile prin care au fost dispati și care se vor întoarce cu credință în spre templul pe care l-au neglijat. În al doilea rând. centru de propovăduire al Sfintei Evanghelii.17 vremurile cele de pe urmă. comform profeției lui Avdie (1. era serios concurat de multe sanctuare ale zeilor păgâni. întrevede. creșterea fără prercedent a importanței acestei cetăți din cauza lui Mesia. atrase nu neapărat de templul iudeilor. când privirile și interesul multor popoare ale lumii se vor îndreptă insistent spre muntele Sionului. Însuși muntele templului Domnului se va înaltă pe deasupra dealurilor. din cauza pătrunderii credinței idolatre. ca muntele templului Domnului va fi întărit pe vârful munților și se va ridica pe deasupra dealurilor și toate popoarele vor curge întracolo" (cap. Ierusalimul. Zice: amim robim. va căpăta o strălucire . în sensul că. se vor împlini negreșit. în special pentru poporul ales.3). ci de evenimentele care s-au derulat aici și despre care s-a dus vestea în primul rând despre Legea cea Noua care a venit de la și prin iudei. iar profetul.2-4). adică spre Sion. mai precis la cele legate de darea Noii Legi în cetatea Ierusalimului. de aceea regele Irod cel Mare a realizat curtea exterioară în mod expres pentru prozeliții și pentru srtainii care doreau să reziste la derularea ineditului serviciu divin. De fapt. popoarele nu numai că nu vor putea rămâne indiferente. în timpul lui Mesia. locul de formare al Bisericii creștine și. Când zice "zilele" se referă la evenimentele de referință mesianică ce aparțin viitorului. 2. 8-9). pe de o parte. în acelas timp. care însemnă o perioadă cu totul noua față de timpurile vechi și care. adică "popoarea multe". Se știe că în timpul lucrării profetice a lui Isaia templul Domnului din Ierusalim. După evenimentele ce vor avea loc aici.

după cum anticipase El Isusi. omul se va conforma cu totul îndemnului Domului și nu va mai răspune la rău cu rău. aici însă se are în vedere pacea pe care o poate da numai Hristos-Dumnezeu. Căci din Sion va ieși Legea și cuvântul lui Dumnezeu din Ierusalim". ba din potrivă. războaie s-au iscat cu sutele și între creștini. ca pe o răsplată pentru lucrarea poruncilor Domnului. în casa Dumnezeului lui Iacob. ci se referă la impunerea voii Sale cu o tărie de lege încât va schimba conduita morală a oamenilor care vor primi mesajul Sfintei Evanghlii. Înlăturând păcatul din ființa sa. De reținut însă că profetul întrevede aici doar o împlinire parțială deoarece de la plecarea Domnului dintre oameni cu trupul. Când spune că popoare multe își vor îndrepta privirile spre Ierusalim fiindcă de aici se va vesti Legea. În continuare profetul descrie cum va fi împărăția mesianică: "El va judeca neamurile și la popoare fără număr va da legile Sale. În calitate de Stăpân al lumii. învățând pe om care este voia lui Dumnezeu Căruia I se închină. 4). ci va căuta pacea cu Dumnezeu și cu semenii săi. Cei care vor primi legea Domnului și o vor împlinii nu vor mai putea viețui altfel decât în pace.Preface-vor săbiile în fiare de pluguri și lăncile în cosoare. Pacea la care se referă aici are valențe mai curând eshatolgice. Dumnezeu singur este Cel îndreptățit să judece toate popoarele. ca El să ne învețe căile Sale. Această pace nu este decât o pregustare a păcii din împărăția lui Hristos de la finele veacurilor. Și multe popoare vor veni și vor zice: "Veniți să ne suim în muntele Domnului. . Se știe că prima lege sa dat pe muntele Sinai. Se știe că venirea lui Hrists și împlinirea lucrării sale n-a însemnat nici pe departe dispariția conflictelor armate dintre oameni. Isaia are în vedere cu totul alt moment. acum profetul nu poate să se refere dăcât la Legea cea Noua. Deocamdată nu se are în vedere aici judecata universală. Nici un neam nu va mai ridica sabia împotriva altui neam și nu vor mai învăța războiul" (vers. în numele Lui se vor crea noi conflicte chiar în sânul familiei din cauza acceptării sau neacceptării credinței în El. care se va impune numami după preluarea marilor evenimente legate de Persoana lui Iisus Hristos la Ierusalim. Or.18 aparte. și probabil se vor mai ivi. Legea și Cuvântul lui Dumnezeu indică revelația divină.

II Regi 19. Nasterea lui Mesia. Primele cuvinte ale lui Isaia sunt: "Nu te teme!".1-3. cu unul marionetă. . iar versetele 13-17. utilizată și în alte împrejurări cu acelas scop (Vezi Exodul 14. versetele 2-9 și 10-17. este alcătuită din trei unități. Partea întâi. Proorocul rostește cuvintele de mai sus pentru a-l asigura pe regele Ahaz (733727 i. op. iar versetul 2 dă contextul imediat și motivează intervenția profetului. în pofida situației tragice în care se află pentru moment10. oracolul în sine. Era de altfel o expresie destul de frecventă. Versetul 1 este introducerea istorică ce reia pur și simplu textul din cartea II Regi 16. În acest context. Ahaz însă declina propunerea.Hr. profeția de față se situează într-un așa-numit ansamblu ce poate fi definit. 17. Isaia îi propune regelui să ceară un semn care să-i fie ca un fel de garanție că se va împlini exact ceea ce îi vestește din parte lui Dumnezeu.” (Isaia 7.pp. Isaia. iar în ce privește structura. textul se împarte clar în două părți ce corespund unei intervenții a profetului.44-45. De notat că profetul nu-l întâmpină singur pe rege. care să le facă jocul. care se tâlcuiește: "Un rest se va întoarce". I Samuel 23. Versetul 3 conține porunca lui Dumnezeu adresată profetului. 6. Se știe. de primejdia asiriană iminentă. iar versetele 4-9 constituie oracolul propriu-zis. intenția celor doi era de a-l schimba pe regele oficial. după unii exegeți. partea a doua se divide și ea în două unități: versetele 10-12 dialogul cu regele. Cartea lui Emanuel. să fie convins de realitatea promisiunii făcute odinioară de profetul Natan regelui David (II Samuel 7). dar cu condiția să creadă și efectiv să accepte ajutorul divin. se impune parcuregrea atentă a întregului text..19 2. 13. Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu . „Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: iata.) că Dumnezeu îl va scăpa pentru moment. pentru a-l asigura de prezența și ajutorul divin. sub pretextul că nu vrea să-L ispitesca pe Yahweh și nici 10 Jesus-Maria Asurmendi. la rândul ei. Dumnezeu îl asigură de ajutor. În primul rând. 14) Ca să înțelegem mesajul isaian. regele inspectă canalul de apa în vederea eventualelor reparații. ci împreună cu fiul său pe nume Şear Iașub. Conștient de gravitatea situației. De asemenea. Cit. Deuteronmul 20. şi vor chema numele lui Emanuel. Isaia 10.5. descendent al casei davidice.24). Numele pruncului trebuia să fie pentru rege semnul garanției fidelității divine.

numai că profetul nu interpretează refuzul lui Ahaz ca pe dovadă de credință și loialitate față de Yahweh. în adâncurile iadului sau a înălțimii de sus" (vers. A se vedea și II Regi 16 și II Cronici 28). Trebuie reținut că substantivul ebraic almah apare de doar nouă ori în cărțile Primului Testament.. Profetul îi zice: "Cere un semn de la Domnul Dumnezeul tău. ci al unei femei necunoscute. ci mai curând ca pe o decizie irevocabilă de a nu se lăsa condus și protejat de El. Introduction and Commentary on IXXVII. The Internatinal Critical Commentary. Ieșirea 2. dar nu pentru persoana proprie. . întrucât substantivul poate semnifica atât "copilă necăsătorită" care s-a maturizat din punct de vedere fizic și este aptă de căsătorie. că să nu murim. pentru casa lui David. Și regele Saul când și-a pierdut credința în Dumnezeu nu-L mai numește al său. Părea o probă de credincioșie (Cf." (I Samuel 12. A Critical and Exegetical Comentary on the Book of Isaia I-XXXIX by George Buchanan Gray D. 11Cererea uni semn putea fi și o dovadă a credinței. care ceruse două semne (Judecători 6). vol. De trei ori se referă la tinere necăsătorite (Vezi Geneza 24. Deși cuvintele profetului au fost foarte importante pentru reconfortarea speranței regelui. 2 vol. Third Impresion. Prin atitudinea lui însă. pp.. voi cei din casa lui David! Domnul meu vă va da un semn. 11). ci pentru dinastie. care semnifică mântuirea realizată printr-un prunc nu al soției profetului. Exodul 17. XL-LXVI by Arthur S.D LITT. 34.. 8 și Psalmul 68. întrucât optase pentru o politică de alianțe la care nu era nicidecum dispus să renunțe. și aceasta rezultă din răspunsul profetului: "Dumnezeul meu îți va da un semn".20 să pună în încercare puterea Lui.7). 43. Peake D. 1949. Cu toate acestea. nici al tinerei regine. Edinburg. 25).". Citându-l pe Amos. I. nu mai zice și al tău. Totuși este posibilca în textul de mai sus accentul să fi fost pus pe numele Imanuel. deoarece pruncul va sta sub 11 Cf. 19). pe noi ne interesează semnificația mesianică a textului în cauză. și de aceea Isaia îi răspunde: "Ascultați. ca în cazul lui Ghedeon...2).. Ahaz mai curând neagă credința. El îi va da un semn.7. ci îi zice lui Samuel doar: "Roagă-te Domnului Dumnezeului tău.121-122.D. cât și "tânără femeie". care urmaraeu să se rasbune pe Iuda pentru că nu a acceptat alianța cu ei împotriva Asiriei și să-l înlocuiască pe regele Ahaz cu un rege marionetă (cap. Iată Fecioara va lua în pântece și va naște Fiu. al cărui tată nu este deloc amintit. Proorocia a fost prilejuită de invazia în Iuda a Siriei și Israelului. Isaia încearcă să-l asigure de omnipotența divină care se extinde din adâncurile Şeolului până în înălțimile cerului (Amos 9.

metaforic numite albinele din Asiria. 787. Cluj-Napoca.23-28)și II Samuel (13. p. virgin”. a fost distrusă. va fi o icoană a izbăvirii veșnice. au redat de fapt substantivul ebraico-aramaic betulah cu sensul de "fată". l-au preferat substantivului almah. eliberându-l de dorințele sale. înseamnă că profetul a primit mandatul divin ca să prezinte evenimente dintr-un viitor apropiat simultan cu cele dintr-unul mai îndepărtat. De reținut. Oricum. Deuteronomul (22. Deci dacă pruncul s-a născut în anul 734. de semnul primului prunc s-au bucurat regele Ahaz și supușii săi. iar mult mai târziu se va mai naște un Prunc Minunat (cap.9. Halley. adică să ajungă la majoratul religios la iudei. Sfântul Ioan Gură de Aur zice că "oamenii vor chema numele lui Emanuel deoarece prin faptele Sale va dovedi că Dumnezeu 12 13 Vezi N. Vezi Delling G. Cum textul de față a fost interpretat de Sfinții Evangheliști și Sfinții Părinți ai Bisericii că fiind eminamente mesianic. dar nu aduce argumente solide în acest sens. a trăit și a văzut cu proprii ochi semnul de la Dumnezeu vestit prin profet. când copiii în general încep să facă deosebirea clară între ceea ce este bine și ceea ce este rău. dintr-o robie mult mai crudă și de cu totul alte proporții. „Parthenos-young woman. 2). . peste 12 ani. 14 Vezi si Henry H. implicând desigur și castitatea. așadar. dar Dumnezeu îl face din nou partenos. în Theological Dictionarz of the New Testament…. În concluzie. Manual biblic. Comentând acest text. ceea ce s-a și întâmplat peste exact anii prevestiți. ideea forte a profeției ar fi că izbăvirea temporara. probabil pornind de la considerentul că substantivul betulah apare de mai multe ori. cum îl numește Isaia. că regele Ahaz. 291. Samaria sau "cel de-al doilea taciune fumegând". deși necredincios. cum întâlnim și la alți profeți14. din timpul sub-numitului rege. adică în 722.12 Găsim că este interesantă interpretarea lui Filon din Alexandria. 2004. traducatorii alexandrini. Hristos în Vechiul Testamen. va năvăli și regele Asiriei cu armatele sale. Când realizatorii Septuagintei au tradus cu (partenos). cu însărcinare de a aduce mântuirea. Accentul pe castitatea betulei se pune și în Levitic (21. Nicolae Neaga explică altfel.13 A doua parte a profeției anunță că înainte ca pruncul să ajungă a deosebei binele de rău. cu toate că ambele pot avea cam acelas sens. care era la vârsta de 12 ani. care. 6-9). Neaga. vădit influențat de exegeza excesiv de alegorică a timpului.21 protecția exclusivă a lui Dumnezeu. 13-24). afirmă că de fapt concepția supranaturală semnifică aceea că sufletului omului a fost corupt de lucrurile senzuale.p.

1. și nu se poate referi decât la o tânără fecioară. începându-Și misiunea de pe muntele Sionului. Întradevăr. adeverind că profeția acestuia s-a împlinit prin nașterea minunată a lui Iisus Hristos din Sfântă Fecioară Măria.2). vrea să sugereze că în nici un caz nu este vorba de un copil obișnuit.14 proorocul vestește că o Fecioară va naște în chip minunat. Dumnezeu va fi mai aproape de oameni și. adică vor simți și vor mărturisi prezența lui Dumnezeu15". Cu alte cuvinte. . Însuşirile enigmaticului Prunc (cap. La Isaia se referă și Sfinții Evangheliști Matei (cap. chiar unică. P. Dacă la capitolul 7. În concluzie. Pruncul acesta va fi dăruit de Dumnezeu și-i va povățui pe oameni pe căile cele bune ale mântuirii (Miheia 4.22 este mai lămurit cu oamenii decât a fost vreodată. 9. care se tâlcuiește "Dumnezeu este cu noi". începând cu ținuturile triburilor Zabulon și Neftali (II Regi 15. 26-35).5-6) Mai întâi de toate trebuie să precizăm că aceste cuvinte ale profetului din capitolul 9 au fost prilejuite de căderea parțială a Ierusalimului. cuvântul Emanuel este alcătuit din conjuncția ebraică Im="cu". după întruparea Fiului Sau. totodată. sufixul pronominal nu ="noi" și numele prescurtat al Creatorului. Pornind de la Evanghelia Sfântului Matei.1. deoarece a luat pe umerii Săi îndatoririle unui rege pus pe o împărăție universală și veșnică. proorocia lui Isaia vestește prin acest nume că. în ideea de a fi ușor de recunoscut la momentul oportun. evidentieaza ideea că este vorba de o persoană cu totul excepțională. Se numește Emanuel deoarece prin întruparea lui Hristos Fiul lui Dumnezeu va fi cu noi. care va îndeplini un rol de mare importantă în istoria mântuirii. 18-23) și Luca (cap. Marea bucurie provocată de venirea pe lume a 15 Omilii la Matei. 29).68. După cum remarcă și Sfântul Ioan Gură de Aur. la capitolul 9 el dă unele detalii în legătură cu Pruncul Care Se va naște. El= "Dumnezeu". 3. articolul ha ilustrează o persoană importanţă. care evident nu poate fi un nume propriu. va apăra și se va îngriji mai îndeaproape de noul Sau popor. tradiția creștină dintotdeauna L-a identificat pe Iisus Hristos cu Fiul Fecioarei Măria despre care a proorocit Isaia: "Și vor chema numele lui Emanuel". substantivul ebraic almah a fost folosit de Isaia articulat. Când spune că numele Său este Emanuel.

23 Pruncului divin va începe în Galileea. Cit. decât enumerând principalele Sale atribute că 16 17 Samuel Schultz. care de cele mai multe ori domnesc despotic. Pruncul divin va fi deci un descendent al dinastiei davidice și.. 4). chiar în timpul conflictului cu regi Pecah și Rețin trebuia interpretată ca un semn divin al salvării temporare (Imanuel). împreună cu Care va stăpâni peste toate cele văzute și cele nevauzute și prin puterea Sa îi va aduce la Sine pe cei împărtășiți. cuvântul Părinte mai implică și ideea de bunătate. alături de celelate șase nume. în acelas timp. Deznădejdea de moment a israeliților din vremea lui Isaia va fi pe deplin compensată de urcarea pe tronul davidic a unui rege evlavios. 29. în interes personal și pentru un timp limitat. Pe lângă stăpânire. care va garanta inaugurarea unei noi împărații veșnice. profetul descrie sublim divinitatea și veșnicia Pruncului și a împărăției Sale. El mai este numit și Domn al păcii. lumii întregi. în sfârșit. Fiul regal va fi darul lui Dumnezeu făcut poporului ales și. Profetul nici n-ar fi putut caracteriza mai bine și în termeni mai preciși divinitatea lui Mesia. p. universale și indestructibile în timp16. probail. Pierre de Bnoit. plin de puterea Duhului Sfânt (Ioan 3. În cuvinte puține. pruncul la care se referă acum va avea niște atribute care vor depăși cu mult omenescul. Astfel speranțele abia enunțate la capitolul 2. 1-5 sunt pe deplin clarificate acum. adică va fi un excelent Învățător. . Și. Este un vădit contrast între Acesta și restul domnilor pământești. p. ca Unul Care va întemeia o împărăție a păcii (cap. acel Rege-Părinte va domni veșnic și va fi întocmai ca un tată pentru fii săi. După cum nașterea Pruncului. de iubire firească și milă fără de margini pe care acest Rege o va avea față de supușii Lui credincioși. op. care în mod dezamăgitor pentru supuși s-au aotointitulat părinți ai popoarelor (Isaia 22. descrie natura și funcțiile Sale în lume17. adică va fi de aceeași natură cu Dumnezeu Tatăl.. Spre deosebire de regii pământului. 384. 21). va avea sarcina de a stăpâni Numele Emanuel. 34). Că va fi de aceeași natură cu Tatăl o mai arată și denumirea Sa de Părinte al veacului ce va să fie. adică pe acel sear (rest) rămas întru totul credincios lui Yahweh. op. Cit. implicit. El se va mai numi și Dumnezeu tare.2.

judecători sau chiar profeți. 34). care-l fac să renască. darul sfatului și al tăriei. Care va asigura. Care-I va da darul înțelepciunii și al înțelegerii. 14). 12). implicit. asupra acestei mlădițe Se va pogorî Duhul lui Dumnezeu fără măsură. pentru a dovedi ce El este Mesia cel mult așteptat. Mlădiţa din Iesei (Isaia 11. darul cunoștinței. iar tulpina reprezintă familia slăbită a lui Iesei. 17. într-adevăr. la fel din familia împuținată a lui David se va naște un bărbat de care se leagă mari speranțe pentru viitorul poporului ales. pentru a putea îndeplini cu succes misiunile încredințate. cu puterea Sa. fiindcă "Dumnezeu nu-I da Acestuia Duhul cu măsură" (Ioan 3. 7.24 Dumnezeu. adică un rege. adică în chip deplin. Suma calităților Sale. pe de altă. 1-2) Într-o perioadă de grele încercări pentru poporul ales. un Imanuel-Dumnezeu cu noi și pentru noi. profetul le mai arată că așa cum dintr-un trunchi îmbătrânit și aproape uscat. adică este vorba despre acelas Prunc-Fiul Fecioarei (cap. și prooroci.cărora li Se împărtășea doar sporadic Duhul lui Dumnezeu. descoperite lui Isaia. Această subliniere demonstrează fără nici un echivoc că există o mare deosebire între Iisus. al bunei credințe și al temerii de Dumnezeu. mult dorita pace în împărăția pe care o va întemeia. Asupra lui se va pogorî Duhul lui Dumnezeu. 4-6). 5-6 găsim o continuare a proorociei. care nu s-a mai întâlnit la vreun muritor atestă că Mesia va fi. în condiții prielnice. Spre deosebire de regi. un Dumnezeu arătat în trup și. Îmbărbătându-i pe conaționalii săi care viețuiau în vecinătatea deșertului și știau bine că și în deșert după ploaie încolțesc semințele și odrăslesc de îndată toate rădăcinile uscate. 1). Și la captolui 9. din timpul rostirii profeției. răsar mlădițe tinere. Mlădița despre care vorbește aici proorocul închipuie un urmaș al casei lui David. pe de o parte. resprectiv Ioan Botezătorul. 4. profetul Isaia vestește vremuri mai bune zicând: "O mlădiță va ieși din tulpină lui Iesei și un lăstar din rădăcinile lui va da" (Isaia 11. tatăl lui David (I Samuel 17. sporindu-le la maximum puterile. Împărtășirea fără limite a Duhului de către Iisus este un indiciu al lui Dumnezeu în . și va rămâne peste El. descendent al casei davidice în acelas timp. așa cum spune și proorocul Iezechiel (cap.

într-adevăr. deoarece Acesta se odihnește continuu ca ipostas peste Fiul și în starea Lui de întrerupere. ca nimeni altul. arată că El va fi un om desăvârșit. 5.Efeseni 4. și credincioșii Noului Legământ vor primi darurile Duhului tot cu măsură (Romani 12. întrucât cifra șapte simboliza plenitudinea. Pentru prima dată în Vechiul Testament întâlnim la Isaia ideea refacerii și a renașterii morale din vremea lui Mesia. interesată doar de binecuvântările lui Dumnezeu. iar nu cu întreruperi ca peste alte persoane din Israel. Pruncul de țâță se va juca lângă culcușul viperei și în vizuina șarpelui otrăvitor copilul abia înțărcat își va întinde mâna". va avea o inteligență desăvârșită căutând mai ales la inima lor. Pruncul despre care amintește Isaia primește pe Duhul întreg și în mod permanent. care au primit pe Duhul parțial. Care va întemeia o împărăție a dreptății și a păcii. adică va avea capacitatea de a privi la cele din interiorul omului. 6-8) Este ideal redată de prooroc prin cuvintele: "Atunci lupul va locui laolaltă cu mielul și leopardul se va culca lângă căprioară. Pacea mesianică (Isaia 11. deoarece Duhul lui Dumnezeu Se va odihni peste El în chip stabil și permanent. 7). Grație Duhului va putea fi și un excelent sfătuitor. Cu ajutorul Duhului. cel mai frumos pasaj poetic al Bibliei prin care se vrea descrierea unei paci universale. demonstrează că el nici nu este ca ceilalți oameni. iar leul ca și boul va mânca paie. iar cunoașterea Sa nu va mai fi cea a oamenilor. fiindcă va învăța cu propia-I putere. Astfel regele mesianic. ce își au izvorul în Duhul și pe care le va poseda acest vlăstar al lui Iesei. și vițelul și puiul de leu vor mânca împreună și un copil îi va paște. Juninca se va duce la păscut împreună cu ursoaica și puii lor vor sălășlui la un loc. Acesta este. El va fi înțelept și îi va judeca în chip desăvârșit pe cei sărmani și pe cei puternici. Cele șapte daruri sugerează desăvârșirea. Spre deosebire de toți drepţii și profeții Vechiului Testament. Fiul și Duhul Sfânt). În baza celor șapte daruri ale Duhului Sfânt care se vor odihni asupra Lui. atribuită exclusiv Duhului lui Yahweh. va fi dăruit. de sponsorizările Lui materiale. cu acest Duh (11. 3.25 trei ipostasuri (Tatăl. Asemenea celorlalți profeți ori persoane harismatice din Primul Testament. amintite de Isaia. ci va izvorî exclusiv din frica lui Dumnezeu. Cele șapte daruri. 1). atât de mult râvnită de .

Cei răi și răul însuși vor dispărea. Se poate constata din mesajul profeților că abundă alternanța amenințărilor cu mângâierile. 3-11) Aici avem de-a face cu mesajul de mângâiere adresat captivilor din Babilon care vor reveni acasă. sufletele credincisilor se vor schimba radical. în timpurile prevestite de profet își vor schimba firea. Ele îi reprezintă pe oameni cu moravurile lor rele. . nici nu-și vor mai aminti de obiceiurile rele de mai înainte.26 popoarele lumii. Profetul sugerează că prin acceptarea credinței în Hristos toate categoriile de oameni se vor înfrăți. care o pune pe seama nașterii unui copil minunat care va aduce pacea în lume și toate crimele vor dispărea. însă numai parțial realizată la prima Lui venire. 284. iedul este omul simplu și nevinovat. 18 Sub influența binefăcătoare a învățăturii lui Mesia. în sensul că oamenii vor fi plini de cunoștința de Dumnezeu. Cf. 1893. Paris. 40. Împărăția păcii vestită de profet este asemănată cu starea paradiziacă (Facerea 1. leul a fost dintotdeauna icoana mândriei și a forței brutale. L. 1929. Șerpii dimpreună cu toate plantele otrăvitoare vor pierii19. Se sugerează. iar relațiile dintre oameni vor fi cu totul altfel. că ei vor deveni mai buni. cunoscute pe atunci. 6. și care se va baza exclusiv pe cunoașterea lui Dumnezeu de către fiecare. Paris. Les profhetes d’Israel et le Messie. Frumusețea profeţiei de aici este că Dumnezeu vine personal să curme suferințele 18 19 Cf. Trebuie precizat că ideea unei epoci de aur (aurea aetas) se mă întâlnește și la poetul Virgiliu. Nu este cu totul exclus ca Virgiliu însuși să-l fi citit pe preofetul Isaia. 29-31) pentru a sublinia caracterul cu totul supranatural al păcii aduse de Mesia. Le messianisme. după acceptarea lui Hristos. să-l mângâie pe cel întristat și să-l îmbărbăteze pe cel deznădăjduit. Înaintemergătorul (cap. adică își vor schimba cu totul firea lor cea rea încât. Meignant.p. Animalele de pradă dintre cele mai feroce. niciodată însă avută până acum. așa cum este plină marea de ape. profetul ne înfățișează în acest paragraf pacea pe care o va instaura Mesia. Lupul este icoana omului acaparator. 316. așadar. iar turmele de vite nu se vor mai teme de lei. Simbolic vorbind.p. iar taurul a îndrăznelii excesive. care amintește chiar de starea paradiziacă. Donnefeld. dar să și trezească conștiința adormită a celor nepăsători din fire. Așa este firea lui Dumnezeu Cel plin de milă și compasiune pentru om.

când avea să treacă regele. profetul îl aseamănă pe Sfântul Ioan cu un vestitor regal. pentru că într-adevăr nimeni nu-L poate primi pe Hristos în sufletul sau înainte de a și-l fi curățit printr-o riguroasă cercetare a cugetului. 3. După mărturia Sfinților Evangheliști. profetul insistă asupra dimensiunii cosmice a păcatului și de aceea avertizează că și judecata divină va avea tot valențe cosmice. 3) Care va mărturisi El Însuși despre Sine că este Fiul lui Dumnezeu. Numai în fața divanului omul Isaia a descoperit cât de vinovat și impropriu este pentru slujire.27 poporului Sau. care potrivit planului divin avea misiunea de a fi Înaintemergătorul Mântuitorului Hristos (Matei 3. "Toată valea să se umple și tot muntele și dealul să se plece și vor fi cele strâmbe drepte și cele colțuroase netede" (vers. acest text se referă la Sfântul Ioan Botezătorul. Vom vedea mai departe că profetul Maleahi îl va completa pe Isaia cu sublinierea că ceea ce a făcut Ioan Botezătorul la prima venire în lume a Domnului va relua Sfântul Ilie la cea de-a doua venire a lui Hristos. 4. Luca 3. imensa distanță a omului față de Dumnezeu pe care o poate cauza păcatul personal ori colectiv. în care i s-au deschis cerurile și a putut să surprindă. În opinia sa două mari păcate îl despart pe om de Dumnezeu: mândria și nepăsarea față de împlinirea dreptății. căci el avea să anunțe lumii pe Acela (Matei 3. Cu toate acestea. Înainte de a-L propovădui pe Mesia. În demersul lui. atât cât se poate. de celebra viziune. locul în care a avut acea experiență cu sfințenia lui . el nu credea că Sionul. 2. În acest scop se trimitea un crainic care să anunțe sosirea regelui și să îndemne la înlăturarea eventualelor obstacole care i-ar fi putut îngreuna calea pe care o avea de parcurs. Ioan 1. Marcu 1. El este asemănat aici cu un crainic regal. 23). care la vechii israeliți anunța pe unde și. 4). mai ales. Regele MesiaHristos. 7 Teologia isaiană Este marcată de marea experiență a începuturilor misionare. Prin urmare. de obicei se remediau sumar înainte de a trece regele cu suita sa. Asta și pentru că în Orientul Antic drumurile erau foarte proaste. Sfântul Ioan Botezătorul îndeamnă la pocăință. adică de a-I pregăti calea de a-I anunța sosirea în lume.

și anume: destinul Sionului. va fi distrus definitiv. este greu de lămurit apariția unor expresii specifice lui Isaia în toate cele trei așa-numite părți ale cărții. care ar fi scris capitolele 40-55. căruia îi revin capitolele 56-66. Atât primul. ca de altfel și tradiția iudaică. pentru a-Și ține făgăduințele Sale..28 Dumnezeu. iar celălalt considerat Trito-Isaia. el credea în inviolabilitatea Ierusalimului și deci s-a și născut credința că.Hr. cât și cel de-al doilea. Măcar un rest va mai rămâne totuși credincios față de care Dumnezeu să-Și îndeplinească promisiunile. de la capitolul 40 înainte se vorbește foarte mult de credința în Yahweh și de Dumnezeul lui Israel că despre Dumnezeul unic al întregului univers Care nu ezită a se folosi de un rege .Hr. tonalitatea limbajului se schimbă dimpreună cu întregul context istoric. începând totuși cu capitolul 40. Cu toate că majoritatea exegeților împărtășesc acest punct de vedere. Exegeții moderni au încercat să explice că totul s-ar datora unor discipoli ai lui Isaia.nu ar fi făcut decât să actualizeze discursul maestrului lor ținând seama de noile circumstanțe istorice. cu toate cele 66 de capitole. Ca să nu mai vorbim că în restul Bibliei nu mai apare decât de vreo șapte ori. ale cărei oracole figurează în lucrarea care-i poartă numele. Ca și alți iudei ai timpului. care a trăit în Ierusalim. expresia "Sfântul lui Israel" apare de numai 13 ori în capitolele 1-39 și de 16 ori în restul cărții.. pe la 540 î. De remarcat că unitatea cărții poate fi dovedită și prin abordarea acelorași mari teme care se regăsesc de la un capăt la altul al proefetiilor. 8 Unitatea scrierii lui Isaia În pofida faptului că Biblia nu vorbește decât despre o singură carte a profetului Isaia. De exemplu. pe la 520 î. Yahweh va ridica un alt urmaș al lui David care să pună capăt dinastiei necredincioase și total incapabile de a asigura pacea. retribuția judicioasă a faptelor oamenilor și permanenta alternanță a reproșurilor și a făgăduințelor. care a activat că misionar în Babilon. Unii consideră că prin tot demersul sau Isaia ar fi contribuit mult la renașterea monoteismului în vechiul Israel fiindcă într-adevăr. care nu prea mai are legătură cu restul predicilor celui supranumit "prinț al profeților". primul numit Deutero-Isaia. mai ales că Yahweh Însuși promisese acest fapt. suveranitatea absolută a lui Yahweh asupra tuturor națiunilor.

20 20 „Isaie”. Yahweh. . 46.29 păgân ca de un uns al Său pentru a-și elibera propriul popor din captivitatea babiloneană. cu cine Mă veți asemăna ca să fim deopotrivă?" (cap. și al doilea. se cuvine făcută precizarea că printre numeroasele manuscrise descoperite în 1947 la Kirbet Qumran (Marea Moartă) se află și două manuscrise ale textului lui Isaia. 624. p. integral. privind la autenticitatea cărții lui Isaia se acceptă aproape unanim că cele 66 de capitole nu aparțin aceluiaș autor. este prezentat ca un Dumnezeu incomparabil și incontrolabil: "Cu cine Mă veți pune alături și Mă veți face egal. Hr. primul. Cel puțin primul (complet) este identit cu Textul Masoretic. care conține doar fragmente ale capitolelor 38-66 (evaluate ca aparținând anului 100 î. notat IQIs. "Eu sunt Dumnezeu și nu este altul. 5). adică cu o mie de ani mai recente.) nu diferă deloc de manuscrisele cele mai vechi cunoscute până la acea descoperire. Cu toate că. Eu sunt Dumnezeu și nu este nimeni asemenea Mie". in Dictionnaire encyclopedique de la Bible. Dumnezeul lui Israel.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->