You are on page 1of 17

CĂLDURA DE FORMARE

Căldură de formare (entalpia de formare) notată ∆H
f
– variația de
entalpie a sistemului care intervine la sinteza unui mol de substanţă
din elementele componente.
Ex. Entalpia de formare a CO
2
este entalpia de reacție a combinării
elementului carbon cu elementul oxigen:

C
(s)
+ O
2

(g)
→ CO
2

(g)

Entalpia de formare a apei este cantitatea de căldură care corespunde
reacției termochimice:

( ) ( ) ( ) l g g
O H O H
2 2 2
2
1
= +
∆H
f
= - 285,93 kJ/mol
∆H
f
= - 393,2 kJ/mol
Entalpia de formare a unei substanțe depinde de condițiile în care se
găsește substanța respectivă!
Entalpia de formare standard, notată H
f
0
(kJ/mol) - utilizată pentru a
obține mărimi echivalente.
Starea standard – starea stabilă pură, la temperatura de 25
0
C și
presiunea de 1 atm, a substanțelor care iau parte la o reacție în condiții
în care activitatea fiecăreia dintre ele este egală cu 1.
Prin convenție, entalpia standard de formare pt. elemente este
considerată egală cu zero!

Pentru celelalte substanțe, entalpia de formare are valoari pozitive sau
negative.
Pt soluții, starea standard corespunde soluțiilor de concentrație 1 M.

Căldura de formare nu se poate determina de regulă direct, deoarece
sinteza celor mai multe substanţe nu se poate efectua direct în bomba
calorimetrică sau calorimetru.

Căldura de formare se calculează folosind legile termochimiei.

În funcție de valoarea căldurii de formare a diferitelor substanțe se pot
trage concluzii asupra stabilității acestora.

O substanță este cu atât mai stabilă cu cât entalpia ei de formare este
mai mică!!!

Căldura de descompunere - cantitatea de căldură necesară
descompunerii unui mol de substanță în elementele componete.
Ea este egală și de semn opus cu căldura de formare!
Ex. Reacția de sinteză a apei – exotermă, decurge cu degajare de
căldură → energia potențială a sistemului scade, și conform
principiului minimului de energie sistemul trece într-o stare mai stabilă
(H
0
f, H2O
< 0).
½ H
2 (g)
+ ½ I
2 (g)
↔ HI
(g) ∆H
f
= 25.9 kJ/mol
HI se obține cu absorbție de căldură din mediu, sistemul este mai puțin
stabil.
LEGILE TERMOCHIMIEI
1. LEGEA LAPLACE-LAVOISIER (1780): cantitatea de căldură
consumată pentru descompunerea unei substanţe în elementele
componente este egală numeric cu cantitatea de căldură degajată la
formarea substanţelor respective din elemente.

Ex.: la reacția de formare a unui mol de apă

se degajă: ΔH
f
= -285,93 kJ/mol

În reacția inversă de descompunere a apei

se absoarbe ΔH
d
= -285,93 kJ/mol
( ) ( ) ( ) l g g
O H O H
2 2 2
2
1
= +
( )
=
l
O H
2
( ) ( ) g g
O H
2 2
2
1
+
Legea aditivității căldurilor de reacție: efectul termic al unei reacții
chimice este constant, nu depinde de drumul parcurs de aceasta, nici
de stările intermediare, ci este determinat numai de starea inițială și
finală a reacției:
2. LEGEA LUI HESS
H
3
– H
1
= ΔH
3

H
2
– H
1
= ΔH
1
H
3
– H
2
= ΔH
2

Expresia matematică a legii lui HESS: ΔH
3
= ΔH
1
+ ΔH
2
2 2
CO O C ÷ +
2 2
2
1
CO O CO ÷ +
ΔH
3
= - 393,2 kJ
ΔH
2
= - 282,8 kJ
CO O C ÷ +
2
2
1
ΔH
1
= - 110,4 kJ
Aplicabilitatea practică a legii lui Hess – permite calcularea
căldurilor de formare a unor substanțe care nu se pot obține direct
prin sinteză din elemente sau a căldurilor de reacție ale unor reacții
care au loc în condiții foarte dificile și nu se pot măsura.
Ex. sinteza amoniacului
½N
2 (g)
+ ½H
2(g)
→ NH
3

(g)
∆H = ?
(1) 4 NH
3

(g)
+ 3 O
2(g)
→ 2 N
2 (g)
+ 6 H
2
O
(g)
∆H
1
= -1265.7 kJ/mol
(2) 2 H
2 (g)
+ O
2(g)
→ 2 H
2
O
(g)
∆H
2
= -483.2 kJ/mol



Dacă triplâm ecuația (2) și o scădem din (1) obținem
2 N
2 (g)
+ 6 H
2(g)
→ 4 NH
3

(g)
|:4

∆H = ∆H
1
– 3 ∆H
2
= - 184 kJ/mol

½ N
2 (g)
+ ½ H
2(g)
→ NH
3

(g)
∆H = - 46 kJ/mol
Consecinţele legii lui Hess:
a) La transformările de fază, căldura latentă de sublimare (ΔH
s
) este
egală cu suma căldurilor latente de topire (ΔH
t
) şi de vaporizare
(ΔH
v
).

b) În reacţiile reversibile, căldura reacţiei directe este egală cu
căldura reacţiei inverse (legea Laplace-Lavoisier).

c) Dacă în două reacţii chimice se porneşte de la două stări iniţiale
diferite şi se ajunge la aceeaşi stare finală, diferenţa dintre căldurile
de reacţie ale celor două reacţii reprezintă tocmai căldura absorbită
sau degajată la trecerea dintr-o stare în alta.

d) Dacă în două reacţii chimice se porneşte de la aceeaşi stare
iniţială şi se ajunge la două stări finale diferite, diferenţa dintre
căldurile de reacţie ale celor două reacţii reprezintă tocmai variaţia
de entalpie la transformarea unei stări finale în cealaltă.
v t s
H H H A + A = A
3. LEGEA LUI KIRCHHOFF
Tabelele termodinamice furnizează date pentru calculul efectului
termic în condiţii standard, dar în practică este necesară cunoaşterea
acestuia şi la temperatura la care se desfăşoară reacţia, nu numai la
temperatura standard.
Variaţia entalpiei cu temperatura este însemnată şi trebuie luată
întotdeauna în considerare, iar dependenţa de temperatură a
efectelor termice este stabilită prin ecuaţiile lui Kirchhoff (1858):
}
· A + A = A
T
p T
dT C H H
0
0
- descrie dependenţa efectelor termice de temperatură şi prin
intermediul ei se calculează valoarea efectului termic la orice
temperatură T, cu condiţia ca această temperatură să fie cuprinsă în
domeniul de valabilitate al funcţiilor C
p
=f(T), ale componenţilor
sistemului reactant.
CĂLDURA DE DIZOLVARE
La dizolvarea substanţelor se absoarbe sau se degajă căldură datorită
interacţiunii dintre moleculele sau ionii substanţei dizolvate.
Efectul termic pozitiv sau negativ constituie diferenţa dintre căldura de
hidratare şi cea necesară pentru învingerea energiei reţelei cristaline şi
se numeşte căldură de dizolvare.
Căldura de dizolvare se raportează întotdeauna la 1 mol substanţă
dizolvat într-o cantitate mare de dizolvant.
CĂLDURA DE NEUTRALIZARE
- căldura degajată când un ion-gram hidroniu reacționează cu 1 ion-
gram hidroxil pentru a forma o moleculă gram de apă.
ENTROPIA
Entropia, notată S (introdusă de Clausius) este o funcție de stare și
reprezintă o măsură a gradului de dezordine internă a unui sistem.
Cu cât entropia unei stări este mai mare cu atât probabilitatea ca
sistemul studiat să existe în aceea stare este mai mare.

}
=
T
dQ
S
rev
Entropia fiind o funcţie de stare, pentru o transformare reversibilă şi
finită a sistemului, variaţia ei depinde de starea iniţială şi finală a
sistemului.

Pt un proces izoterm și reversibil, variaţia entropiei este egală cu
cantitatea de căldură schimbată de sistem, raportată la temperatura
de desfăşurare a procesului:

}
= ÷ = A
2
1
1 2
T
dQ
S S S
T
Q
S = A
Entropia se măsoară în unităţi entropice, numite Clausius:
1 Clausius=1 Cal/grad
Pt. un proces reversibil care are loc într-un sistem izolat, în condiţii
adiabatice:
∆S = 0, respectiv dS =0 → criterii ale echilibrului termodinamic.
Într-un SISTEM IZOLAT, variaţia de entropie constituie măsura
ireversibilităţii proceselor.
Cu cât variaţia de entropie este mai mare, respectiv entropia stării
finale este mai mare decât a celei iniţiale, cu atât probabilitatea de
evoluţie a sistemului este mai mare.!!!!!!
0 ) dS
Entropia – mărime extensivă. Pt un sistem format din mai multe părți
care nu interacționează:
S = S
1
+S
2
+ S
3
+ …..
PRINCIPIUL ENTROPIEI (PRINCIPIUL II al TERMODINAMICII):
Este exclus ca într-un sistem izolat să aibă loc o scădere a
entropiei indiferent de natura procesului care are loc
CRITERIUL ENTROPIEI este cel mai general criteriu de evoluţie şi
echilibru, dar aplicarea lui la transformările fizico-chimice implică
dificultăţi de ordin practic, ca urmare a necesității respectării condiţiei
de SISTEM IZOLAT.
S-au căutat alte funcţii de stare care să precizeze sensul de
desfăşurare al procesului spontan şi starea de echilibru.
Helmholtz şi Gibbs au definit şi introdus în termodinamică două
funcţii de stare numite POTENȚIALE TERMODINAMICE a căror
variaţie poate fi evaluată prin lucrul mecanic util efectuat de sistem în
decursul evoluţiei sale spontane.
POTENȚIALE TERMODINAMICE
Știm că într-un sistem izolat:

T
dQ
dS >
Conform principiului I : pdV dU dQ + =
pdV dU TdS + >
V p S T U A ÷ s A ÷ A
a. ENERGIA LIBERĂ, notată F – acea parte a energiei interne U care
poate fi convertită în lucru integral (la procese reversibile) sau parțial
(la procese ireversibile). – POTENȚIAL TERMODINAMIC IZOCOR
Pt. proces izoterm-izocor, dT = dV = 0
V p S T U A ÷ s A ÷ A
Energia liberă (potențial termodinamic):
TS U F ÷ =
Diferențiala energiei libere: dF = dU – TdS - SdT
În condiții izoterme, dT = 0 dF = dU – TdS
pdV dF ÷ s
Dacă procesul se desfășoară și la V = cst., dV = 0
0 s dF
În procesele izoterme și izocore, sensul desfășurării proceselor este
indicat de scăderea energiei libere.
b. ENTALPIA LIBERĂ, notată cu G – funcție caracteristică care în
condiții izoterm-izobare ne indică sensul desfășurării proceselor prin
scăderea ei, și la echilibru G are valoarea minimă. – POTENȚIAL
TERMODINAMIC IZOBAR
Pt procesele izoterme-izobare (dT = dp = 0), conform principiilor I și II:
Vdp TdS dH s ÷
Vdp dH dQ ÷ =
T
dQ
dS >
Definim o nouă funcție: G = H – TS
a cărei diferențială este: dG = dH – TdS – SdT
În condiții izobare (dp=0) și izoterme (dT = 0)
0 s dG
Procesul termodinamic se poate realiza!
ENTALPIA LIBERĂ – criteriu de spontaneitate al unei reacții chimice
–factorul determinant în evoluția unei reacții
chimice la p și T constante
0 ( ÷ = A
¿ ¿ r r p p
G n G n G
Proces spontan
∆ H < 0, ∆S > 0
Dacă ∆H > 0, ∆S < 0, reacția nu este spontană indiferent de
temperatura de lucru.
Dacă ∆H > 0, ∆S > 0, reacția este spontană numai peste o anumită
valoare a temperaturii când T∆S să fie mai mare decât ∆H.
Dacă ∆H < 0, ∆S < 0, reacția este spontană numai până la o
anumită valoare a temperaturii.
S T H G A ÷ A = A
POTENȚIALUL CHIMIC
Într-un sistem cu mai mulți componenți definim, potențialul chimic al
componentului i ca derivata potențialului termodinamic în raport cu
nr. de moli ai componentului i.
j j
n p T
i
n V T
i
i
n
G
n
F
, , , ,
|
|
.
|

\
|
c
c
=
|
|
.
|

\
|
c
c
= µ
În condiții izoterm-izobare, potențialul termodinamic al sistemului se
compune aditiv din potențialele chimice ale componenților:
¿
=
i i
n G µ
Într-un amestec de gaze perfecte, potențialul chimic al componentului i
la temperatura T poate fi scris funcție de presiunea sa parțială:
i i i
p RT G ln
0
+ = µ
Pt. gazele reale
i i i i
p f RT G ln
0
+ = µ
f
i
- fugacitate sau presiune
parțială efectivă
Pt o soluție lichidă:
i i i i i i
c f RT G a RT G ln ln
0 0
+ = + = µ a
i
- activitate
Deducerea termodinamică a legii acțiunii maselor
aA + bB → cC + dD
¿
=
i i
n G µ
B A D C
b a d c G µ µ µ µ ÷ ÷ + = A
b
B
a
A
d
D
c
C
B A D C
o
B
o
A
o
D
o
C
p p
p p
RT G p bRT p aRT p dRT p cRT bG aG dG cG G ln ln ln ln ln
0
+ A = ÷ ÷ + + ÷ ÷ + = A
La echilibru chimic, ∆G = 0
K RT
p p
p p
RT G
b
B
a
A
d
D
c
C
ln ln
0
÷ = ÷ = A
RT
G
K
0
ln
A
÷ =
RT
G
e K
0
A
÷
=
K – constanta de echilibru

a substanțelor care iau parte la o reacție în condiții în care activitatea fiecăreia dintre ele este egală cu 1. Pt soluții. entalpia de formare are valoari pozitive sau negative. la temperatura de 250 C și presiunea de 1 atm. Prin convenție. deoarece sinteza celor mai multe substanţe nu se poate efectua direct în bomba calorimetrică sau calorimetru. entalpia standard de formare considerată egală cu zero! pt. starea standard corespunde soluțiilor de concentrație 1 M. .Starea standard – starea stabilă pură. Căldura de formare nu se poate determina de regulă direct. elemente este Pentru celelalte substanțe. În funcție de valoarea căldurii de formare a diferitelor substanțe se pot trage concluzii asupra stabilității acestora. Căldura de formare se calculează folosind legile termochimiei.

sistemul este mai puțin stabil.9 kJ/mol HI se obține cu absorbție de căldură din mediu. O substanță este cu atât mai stabilă cu cât entalpia ei de formare este mai mică!!! Căldura de descompunere . și conform principiului minimului de energie sistemul trece într-o stare mai stabilă (H0f. Ea este egală și de semn opus cu căldura de formare! . Reacția de sinteză a apei – exotermă. decurge cu degajare de căldură → energia potențială a sistemului scade.Ex.cantitatea de căldură necesară descompunerii unui mol de substanță în elementele componete. ½ H2 (g) + ½ I2 (g) ↔ HI (g) ∆Hf = 25. H2O < 0).

93 kJ/mol . Ex.93 kJ/mol În reacția inversă de descompunere a apei H 2Ol   H    1 O   2 g 2 2 g se absoarbe ΔHd= -285.LEGILE TERMOCHIMIEI 1.: la reacția de formare a unui mol de apă 1 H 2 g   O2 g   H 2Ol  2 se degajă: ΔHf= -285. LEGEA LAPLACE-LAVOISIER (1780): cantitatea de căldură consumată pentru descompunerea unei substanţe în elementele componente este egală numeric cu cantitatea de căldură degajată la formarea substanţelor respective din elemente.

2 kJ ΔH1 = . nici de stările intermediare.4 kJ ΔH2 = .282. nu depinde de drumul parcurs de aceasta.8 kJ . LEGEA LUI HESS Legea aditivității căldurilor de reacție: efectul termic al unei reacții chimice este constant.2. ci este determinat numai de starea inițială și finală a reacției: H3 – H1 = ΔH3 H2 – H1 = ΔH1 H3 – H2 = ΔH2 Expresia matematică a legii lui HESS: ΔH3 = ΔH1 + ΔH2 C  O2  CO2 1 C  O2  CO 2 1 CO  O2  CO2 2 ΔH3 = .110.393.

184 kJ/mol ∆H = .2 kJ/mol Dacă triplâm ecuația (2) și o scădem din (1) obținem 2 N2 (g) + 6 H2(g) → 4 NH3 (g) |:4 ½ N2 (g) + ½ H2(g) → NH3 (g) ∆H = ∆H1 – 3 ∆H2 = .Aplicabilitatea practică a legii lui Hess – permite calcularea căldurilor de formare a unor substanțe care nu se pot obține direct prin sinteză din elemente sau a căldurilor de reacție ale unor reacții care au loc în condiții foarte dificile și nu se pot măsura. sinteza amoniacului ½ N2 (g) + ½ H2(g) → NH3 (g) (1) (2) 2 H2 (g) + O2(g) → 2 H2O (g) ∆H = ? 4 NH3 (g) + 3 O2(g) → 2 N2 (g) + 6 H2O (g) ∆H1 = -1265. Ex.46 kJ/mol .7 kJ/mol ∆H2 = -483.

căldura reacţiei directe este egală cu căldura reacţiei inverse (legea Laplace-Lavoisier). c) Dacă în două reacţii chimice se porneşte de la două stări iniţiale diferite şi se ajunge la aceeaşi stare finală. H s  H t  H v b) În reacţiile reversibile.Consecinţele legii lui Hess: a) La transformările de fază. diferenţa dintre căldurile de reacţie ale celor două reacţii reprezintă tocmai variaţia de entalpie la transformarea unei stări finale în cealaltă. diferenţa dintre căldurile de reacţie ale celor două reacţii reprezintă tocmai căldura absorbită sau degajată la trecerea dintr-o stare în alta. d) Dacă în două reacţii chimice se porneşte de la aceeaşi stare iniţială şi se ajunge la două stări finale diferite. . căldura latentă de sublimare (ΔHs) este egală cu suma căldurilor latente de topire (ΔHt) şi de vaporizare (ΔHv).

. iar dependenţa de temperatură a efectelor termice este stabilită prin ecuaţiile lui Kirchhoff (1858): HT  H 0   C p  dT 0 T .descrie dependenţa efectelor termice de temperatură şi prin intermediul ei se calculează valoarea efectului termic la orice temperatură T. dar în practică este necesară cunoaşterea acestuia şi la temperatura la care se desfăşoară reacţia.3. nu numai la temperatura standard. LEGEA LUI KIRCHHOFF Tabelele termodinamice furnizează date pentru calculul efectului termic în condiţii standard. Variaţia entalpiei cu temperatura este însemnată şi trebuie luată întotdeauna în considerare. ale componenţilor sistemului reactant. cu condiţia ca această temperatură să fie cuprinsă în domeniul de valabilitate al funcţiilor Cp=f(T).

Căldura de dizolvare se raportează întotdeauna la 1 mol substanţă dizolvat într-o cantitate mare de dizolvant.CĂLDURA DE DIZOLVARE La dizolvarea substanţelor se absoarbe sau se degajă căldură datorită interacţiunii dintre moleculele sau ionii substanţei dizolvate. .căldura degajată când un ion-gram hidroniu reacționează cu 1 iongram hidroxil pentru a forma o moleculă gram de apă. Efectul termic pozitiv sau negativ constituie diferenţa dintre căldura de hidratare şi cea necesară pentru învingerea energiei reţelei cristaline şi se numeşte căldură de dizolvare. CĂLDURA DE NEUTRALIZARE .

notată S (introdusă de Clausius) este o funcție de stare și reprezintă o măsură a gradului de dezordine internă a unui sistem. pentru o transformare reversibilă şi finită a sistemului.ENTROPIA Entropia. dQrev S T Entropia fiind o funcţie de stare. variaţia entropiei este egală cu cantitatea de căldură schimbată de sistem. variaţia ei depinde de starea iniţială şi finală a 2 sistemului. dQ S  S2  S1   T 1 Pt un proces izoterm și reversibil. Cu cât entropia unei stări este mai mare cu atât probabilitatea ca sistemul studiat să existe în aceea stare este mai mare. numite Clausius: 1 Clausius=1 Cal/grad . raportată la temperatura de desfăşurare a procesului: Q S  T Entropia se măsoară în unităţi entropice.

. Entropia – mărime extensivă. cu atât probabilitatea de evoluţie a sistemului este mai mare. variaţia de entropie constituie măsura ireversibilităţii proceselor. în condiţii adiabatice: ∆S = 0.Într-un SISTEM IZOLAT.!!!!!! dS 0 PRINCIPIUL ENTROPIEI (PRINCIPIUL II al TERMODINAMICII): Este exclus ca într-un sistem izolat să aibă loc o scădere a entropiei indiferent de natura procesului care are loc Pt. respectiv entropia stării finale este mai mare decât a celei iniţiale. . Cu cât variaţia de entropie este mai mare. un proces reversibil care are loc într-un sistem izolat. Pt un sistem format din mai multe părți care nu interacționează: S = S1 +S2 + S3 + …. respectiv dS =0 → criterii ale echilibrului termodinamic.

dar aplicarea lui la transformările fizico-chimice implică dificultăţi de ordin practic. S-au căutat alte funcţii de stare care să precizeze sensul de desfăşurare al procesului spontan şi starea de echilibru. Helmholtz şi Gibbs au definit şi introdus în termodinamică două funcţii de stare numite POTENȚIALE TERMODINAMICE a căror variaţie poate fi evaluată prin lucrul mecanic util efectuat de sistem în decursul evoluţiei sale spontane. ca urmare a necesității respectării condiţiei de SISTEM IZOLAT. Știm că într-un sistem izolat: Conform principiului I : dS  dQ T TdS  dU  pdV dQ  dU  pdV U  TS   pV .POTENȚIALE TERMODINAMICE CRITERIUL ENTROPIEI este cel mai general criteriu de evoluţie şi echilibru.

ENERGIA LIBERĂ. sensul desfășurării proceselor este indicat de scăderea energiei libere. .a.. proces izoterm-izocor. dV = 0 dF  0 În procesele izoterme și izocore. dT = 0 F  U  TS dF = dU – TdS .SdT dF = dU – TdS dF   pdV Dacă procesul se desfășoară și la V = cst. notată F – acea parte a energiei interne U care poate fi convertită în lucru integral (la procese reversibile) sau parțial (la procese ireversibile). dT = dV = 0 U  TS   pV Energia liberă (potențial termodinamic): Diferențiala energiei libere: În condiții izoterme. – POTENȚIAL TERMODINAMIC IZOCOR Pt.

b. conform principiilor I și II: dQ  dH  Vdp dS  dQ T dH  TdS  Vdp Definim o nouă funcție: a cărei diferențială este: G = H – TS dG = dH – TdS – SdT În condiții izobare (dp=0) și izoterme (dT = 0) dG  0 Procesul termodinamic se poate realiza! . notată cu G – funcție caracteristică care în condiții izoterm-izobare ne indică sensul desfășurării proceselor prin scăderea ei. și la echilibru G are valoarea minimă. – POTENȚIAL TERMODINAMIC IZOBAR Pt procesele izoterme-izobare (dT = dp = 0). ENTALPIA LIBERĂ.

reacția nu este spontană indiferent de temperatura de lucru. ∆S > 0 Proces spontan Dacă ∆H > 0. Dacă ∆H > 0. reacția este spontană numai până la o anumită valoare a temperaturii. reacția este spontană numai peste o anumită valoare a temperaturii când T∆S să fie mai mare decât ∆H. ∆S > 0. Dacă ∆H < 0. .G  H  TS ENTALPIA LIBERĂ – criteriu de spontaneitate al unei reacții chimice –factorul determinant în evoluția unei reacții chimice la p și T constante G   npGp   nr Gr 0 ∆ H < 0. ∆S < 0. ∆S < 0.

fugacitate sau presiune parțială efectivă .V .POTENȚIALUL CHIMIC Într-un sistem cu mai mulți componenți definim. gazele reale i  Gi0  RT ln f i pi fi . n j  i T . potențialul chimic al componentului i ca derivata potențialului termodinamic în raport cu nr. potențialul chimic al componentului i la temperatura T poate fi scris funcție de presiunea sa parțială: i  Gi0  RT ln pi Pt. de moli ai componentului i. n j În condiții izoterm-izobare.  F   G  i     n    n    i T . potențialul termodinamic al sistemului se compune aditiv din potențialele chimice ale componenților: G  ni i Într-un amestec de gaze perfecte. p .

Pt o soluție lichidă: i  Gi0  RT ln ai  Gi0  RT ln f i ci ai . ∆G = 0 c d pC pD G 0   RT ln a b   RT ln K pA pB K – constanta de echilibru G 0 ln K   RT K e G 0  RT .activitate Deducerea termodinamică a legii acțiunii maselor aA + bB → cC + dD G  ni i G  cC  d D  a A  b B c d pC pD G  cG  dG  aG  bG  cRT ln pC  dRT ln pD  aRT ln pA  bRT ln pB  G  RT ln a b pA pB o C o D o A o B 0 La echilibru chimic.